SABINA TEIUȘ COORDONAREA ÎN VORBIREA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ SABINA TEIUS COORDONAREA ÎN VORBIREA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ EDITURA ȘTIINȚIFICĂ ȘI ENCICLOPEDICĂ BUCUREȘTI - 1980 Coperta de SIMONA NICULESCU Omagiu profesorilor mei, Romulus Todor an și Mir ce a Zdrenghea INTRODUCERE Limba populară, înțclegînd prin aceasta dialectele și graiurile unei limbi, a stîrnit interesul multora înainte ca dialectologia să se constituie ca știință, astfel că încă la începutul secolului al XlX-lea apar sporadic, pe plan european, lucrări asupra graiurilor populare1. La noi, pe la mijlocul veacului trecut, culegerile și antologiile de folclor preocupă pe cei animați de dragostea pentru popor, pentru năzuințele lui de libertate, pentru ideea unei limbi și literaturi comune tuturor românilor. Cercetarea limbii populare își face loc, din ce în ce mai mult, în lumea lingviștilor, care văd în limba creațiilor folclorice un izvor al limbii literare. Aceștia acordă o aten- ție deosebită notării sunetelor și a formelor gramaticale. Mai tîrziu, cercetările asupra graiurilor populare culmi- nează cu atlasele lingvistice, lucrări de amploare, care înre- gistrează un material bogat, înfățișînd aspecte lingvistice concrete. în felul acesta, sînt favorizate cercetările mono- grafice asupra unor fenomene dialectale, ca cele de fone- tică și fonologie sau ca cele de terminologie populară și de forme gramaticale. De asemenea, au apărut o serie de monografii asupra unor graiuri, cuprinzînd probleme de fonetică-fonologie, de vocabular, mai puține de morfologie și aproape deloc de sintaxă. Istoricul cercetărilor de sintaxă dialectală nu este prea bogat. Și în literatura străină, abia în ultima vreme au început să apară lucrări consacrate fie sintaxei unor graiuri, 1 Vezi lorgu Iordan, Lingvistica romanică. Evoluție. Curente. Metode, București, 1962, p. 39. 7 cum sîut cele ale lui Charles Camproux, Louis Remacle, Fritz Eisenmann, fie unor probleme de principiu ale sinta- xei dialectale, cum sînt, în 'special, studiile din lingvistica cehă. Cercetarea limbii române s-a făcut, în virtutea tradiției, pe baza textelor scrise, deci avînd în vedere mai mult operele literar-artistice. îndreptarea atenției asupra aces- tui gen de texte coincidea, pe de o parte, cu interesul acordat vieții rurale, inclusiv culturii materiale și reflectării acestei culturi în limbă, iar pe de altă parte, cu extinderea cerce- tărilor acustice din fizică și asupra fenomenelor de limbă, dînd naștere foneticii. Este firesc ca cercetările dialectale să se concentreze astfel în sfera fonetică și lexicală. Ca urmare, imaginea pe care ne-a format-o literatura de specia- litate asupra limbii noastre populare este incompletă și inegală. Două compartimente importante ale graiurilor populare, și anume morfologia și sintaxa, au ocupat un loc secundar în cercetările lingvistice. Dacă această inega- litate în tratamentul principalelor compartimente ale graiurilor populare începe să dispară în ce privește morfo- logia prin îmbogățirea studiilor și lucrărilor de morfono- logie, în domeniul sintaxei nu avem decît preocupări răzlețe, inserate în studii și articole de dialectologie sau în studii referitoare la influența populară asupra limbii unor scriitori. Descrierea sistemului gramatical al graiurilor populare poate fi întregită prin studierea sub toate aspectele a textelor populare, studiere care aduce în arena morfologică și sintactică o serie de probleme necunoscute încă. Pentru a sesiza caracteristicile graiurilor populare e nevoie ca atenția cercetătorului să se îndrepte mai ales asupra textelor înregistrate pe benzi de magnetofon, deoare- ce numai metoda înregistrării poate surprinde spontanei- tatea actului vorbit, o poate reține și expune din nou fără nici o alterare2. Textele notate de anchetator, neîn- registrate pe benzi, oricît de dotat ar fi culegătorul lor3, au totuși neajunsul de a nu putea reda aspectul sonor al vorbirii. Or, textele înregistrate pe bandă magnetică au un caracter strict autentic, dînd cercetătorului posibilita- tea să cunoască și să urmărească elementele suprasegmen- 2 Vezi Jau Cliloupek, Theorie und Praxis, p. 139. 3 Vezi Bmil Petro viei, Texte dialectale culese de . . . Suplement la Atlasul lingvistic român II, Sibiu-Leipzig, 1943. 8 tale, de o importanță deosebită în studiile sintactice în general și în cele de sintaxă dialectală în special. Cînd se operează pe texte înregistrate, trebuie avut însă în vedere faptul că textul analizat prezintă multe mărci individuale ale vorbitorilor4. Aproape fiecare vorbitor pose- dă alt mod de a plasa cuvintele de legătură sau cuvintele care mențin caracterul curgător al textului, de a pune pauzele și de a fragmenta vorbirea. Totuși, audierea unui număr mare de texte (și, implicit, de informatori) și anali- zarea acestora lasă să se întrevadă unele trăsături generale ale vorbirii populare. Necesitatea unei studieri a vorbirii populare care să pună în lumină conexiunea și complexitatea relațiilor dintre fenomenele lingvistice și cele extralingvistice, să reliefeze elementele funcționale ale limbajului se face simțită astăzi mai mult ca oricînd. Acest deziderat se înscrie în noua orientare manifestată în ultima vreme în lingvistică, apărută ca o reacție la curentele lingvistice care studiază limba ca fenomen rupt de realizarea ei con- cretă5. Această nouă orientare se manifestă prin cerce- tarea cu precădere a performanței, concepute în cadrul unui context social dat6, făcînd astfel să slăbească accentul asupra cercetării competenței7. Lucrările existente despre fenomenele sintactice din graiurile dacoromâne constituie un bun început de drum spre un teren nou, prea puțin explorat. Rezultatele inedite în domeniul sintaxei dialectale românești sînt o dovadă a eficacității studierii limbii vii pe baza textelor populare, îndeosebi pe baza celor înregistrate pe benzi de magneto- fon. * 4 Vezi Tatiana Slama-Cazacu, Limbaj si context. Problema limbajului în concepția exprimării și a interpretării prin organizări contextuale, București, 1959, p. 113. 6 Vezi William Labov, Sociolinguistic Patterns, Philadelphia, [1972], cap. 8: The Study of Language in Its Social Context, p. 183 — 259. 6 B. Cazacu, Un aspect al cercetării inter disciplinare : sociolingvistica, în FD, VIII, p. 15 ; vezi și Tatiana Slama-Cazacu, Pentru studierea limbii române vorbite (în comunicarea orală), în LL 1973, nr. 3, p. 485 — 492. 7 Wolfgang Dressler, Textsyntax, în „Lingua e stile", V, 1970, nr. 2, p. 194, comentînd monografia lui R. Harweg (Pronomina und Textkonsti- tution, Miinchen, 1968, Poetica Beiheft 2), spune că punctul de plecare în cercetarea lingvistică trebuie să fie, pe cît este posibil, vorbirea orală (,,Ausgangspunkt sprachlicher Untersuchungen solite doch, wenn inoglich, die miindliche Rede sein”). 9 în cercetarea pe care am întreprins-o am avut în vedere realizarea, la nivelul graiurilor, a modelului de performanță și a celui de competență8. Astfel, am considerat util să adoptăm o metodă adecvată scopului propus, încercînd să punem de acord metodele dialectologiei tradiționale cu rezultatele pozitive ale lingvisticii din ultima vreme9. Metoda pe care am aplicat-o în studiul de față ne-a ajutat să pătrundem mai adînc în mecanismul limbii populare. Pornind de la principiul lui Eugenio' Coseriu, potrivit caruia limba se constituie diacronic și funcționează sincro- nic10, am urmărit modul de funcționare a limbii în com- partimentul sintactic al graiurilor dacoromâne, mai pre- cis, în realizarea raportului de coordonare. Analiza la nivelul textului (Tcxtlinguistik) presupune studiul rela- țiilor care se stabilesc în procesul de transmitere a mesa- jului11. Această modalitate de studiere a textului dialectal a permis degajarea structurilor coordonate, făcînd posi- bilă cunoașterea mai aprofundată a sistemului gramati- cal al graiurilor dacoromâne. Scopul pe care ni l-am propus în această cercetare a impus împărțirea lucrării în trei capitole principale: I. Premise teoretice și metodologice, II. Coordonarea in gr aiu- rite dacoromâne, III. Valoarea sintactico-semantică a con- juncțiilor coordonatoare în gr ai urile dacoromâne. Problema centrală a primului capitol este segmentarea textului popular în enunțuri. Această operație a fost strin- gent necesară atît pentru a putea sesiza relațiile care se stabilesc între enunțuri, cît și pentru a putea determina dacă un raport gramatical este la nivel intrapropozițional sau la nivel interpropozițional. Am efectuat această segmen- tare ținînd seama în primul rînd de criterii sintactice12. 8 Pentru specificul opoziției dintre modelul de competență și cel de performanță, vezi Jean Dubois, Gwnmm generative- et transformationnelie, în „Langue fran^aise: La syntaxe”, 1, fevrier, 1969, p. 49 — 57. 9 Uriel Weinreich, fs a- Structural Dialectology Possible?, în „Word”, X, 1954, p. 400, consideră ca o necesitate aplicarea metodelor structuraliste în dialectologie. Vezi aceeași idee și la Andrei Avram, Despre dialectologia structurală, în ELS, p. 181 — 192. 10 Vezi Eugenio Coseriu, Sincronia, diacronia y tipologia, în „Actas del XI Congreso Internacional de Linguistica y Filologia românicas Madrid 1965”, Madrid, 1968, p. 273. 11 Vezi T.M. Nicolaeva, Aktualnoe cilenenie — kategoriia grammatiki teksta, în VJa, XXI, 1972, nr. 2, p. 52. 12 Vezi Inger-Britt Robach, Etude sociodinguistique, p. 55 — 56, 150. 10 în căzni cînd acestea ne-au dus spre interpretări neunitare, am apelat și la alte criterii, de ordin suprasegmental sau semantic, încercînd să le punem de acord în vederea obți- nerii unei analize omogene. Pe lîngă această problemă a segmentării îi^ enunțuri, tot în capitolul întîi, am urmărit modul în care elemente ca intonație, pauză, accent ajută la identificarea raportului de coordonare atît interpropo- zițional, cît și intrapropozițional. Cele cîteva aplicații ale principiilor de interpretare a materialului dialectal le-am efectuat ținînd seama de faptul că în contribuția la inter- pretarea faptelor lingvistice pe care o aduc factorii privi- tori la conținutul mesajului și cei privitori la forma mesa- jului au prioritate mărcile formale13. Numai cînd acestea nu au constituit criterii suficiente pentru o analiză corectă am recurs la suportul semantic, considerînd că, de fapt, între suportul gramatical și cel semantic nu există con- tradicție14. Definiția raportului de coordonare și-a găsit esențiale precizări și în literatura românească de specialitate15. Coordonarea e privită ca un raport sintactic stabilit între două sau mai multe elemente (fie părți de propoziție, fie propoziții), ,,prezentate de vorbitor ca fiind pe același plan; independența lor este însă de ordin formal și ea poate implica raporturi de subordonare din punctul de vedere al sensului’'16. Respectînd în principiu definirea raportului de coordonare prezentată mai sus, în capitolul al doilea am întreprins analiza sintactică propriu-zisă a enunțurilor, urmărind să reliefăm, în cadrul fiecărei specii de coordonare, mijloacele de realizare a acestui raport, unitățile coordonate, gradul de complexitate a structurilor. Această schemă este mult mai dezvoltată în partea a doua a acestui capitol, care cuprinde coordo- narea interpropozițională, lucru explicabil prin însăși natu- ra materialului, evident mai bogat decît cel referitor la propoziție. 13 Vezi Mioara Avram, Subordmiart a, p. 19. 14 Vezi Henri Bonnard, Support gr anini atic al et support s.tmantiquc, în „Langue franțaise”, 21, 1974, p. 88. Pentru o părere opusă, vezi Noam Chonisky, Sivii ciur es syntaxiqucs, traduit de l’anglais par Mi chel Braudeau, Paris, [1969], cap. Synlaxe et seniantique, p. 101 — 115. 16 Vezi Al. Graur, Pentru o sintaxă a propozițiilor principale, în SG, I, p. 121 — 139; Mioara Avram, Observatii asupra coordonării, în SG, II, p. 151-159; GLR II, p. 212-253. 16 Mioara Avram, Observații .... p. 159. Urmînd tradiția gramaticii românești, am respectat împărțirea coordonării în copulativă, disjunctivă, adversa- tivă și conclusivă, exprimîndu-ne rezervele față de așa- -zisul raport conclusiv. De asemenea, am ținut să nu ne abatem de la interpretarea sintactică preconizată de Gra- matica Academiei, decît în cazurile în care aceste abateri aduceau unificări în a privi mai multe fenomene sintac- tice interpretate în diferite feluri pînă acum. După o analiză de ansamblu a materialului dialectal, am observat că graiurile prezintă diferențieri doar cînd este vorba de realizarea concretă a mesajului. De aceea, în capitolul al doilea, unde am urmărit norma și sistemul17, ne-am permis să privim limbajul popular ca un tot unitar, ca o entitate, adesea comparativ cu limba literară (mai ales cu aceea a literaturii artistice, care s-a bucurat pînă acum în cel mai mare grad de studii și cercetări complexe), în felul acesta, o trăsătură nedescrisă precis, dar pusă față în față cu o trăsătură similară din limba literară, devine evidentă18. Nu am neglijat nici posibilitățile de comparare cu unele caracteristici ale limbii vorbite în general, formulate mai ales în lucrările de stilistică, unde este pusă în evidență valoarea afectivă a faptelor de limbă vorbită (Charles Bally, lorgu Iordan, Ion Coteanu). Sistematizarea și prezentarea materialului în capitolul al treilea s-a făcut pornind de la raportul sintactic de coor- donare atît intrapropozițional, cît și interpropozițional, conectivele fiind repartizate pe specii de coordonare. Consi- derații de ordinul geografiei lingvistice se găsesc în acest capitol mai multe decît în celelalte, aici aflîndu-se în prim obiectiv realizarea concretă a normei și sistemului. Analiza coordonării într-un număr mare de texte populare nc-a relevat de la început complexitatea problemei. Feno- menul nu este atît de simplu cum s-a crezut și s-a și afirmat, fapt pe care sperăm să-l demonstrăm prin lucrarea de față. 17 Vezi Eugenio Coseriu, Sistema, norma, y habla, în Teoria del lenguaje y lingiiistica general, Madrid. F1962J, p. 94—95. 18 Jan Chloupek, Theorie and Praxis, p. 131 — 132, consideră nerecoman- dabil procedeul confruntării fenomenelor de sintaxă dialectală cu cele de sintaxă a limbii literare scrise. Pe o poziție similară se plasează și Cari Theodor Gossen în recenzia pe care o face cărții lui Charles Camproux, Etude syntaxique des parlers gevaudanais, în Zf. r. Ph., Bd. 79, 1963, d. 450-453. 12 Ne exprimăm recunoștința și pe această cale față de eoni. dr. D.D. Drașoveanu pentru osteneala de a fi parcurs textul integral al lucrării, a cărei redactare a fost înche- iată în decembrie, 1978, și pentru observațiile judicioase în urma cărora studiul nostru a beneficiat. De asemenea, aducem calde mulțumiri Editurii știin- țifice și enciclopedice, în mod special redactorului de carte, dr. Marieta Pietreanu, și redactorului șef, dr. Valeriu Șuteu, pentru sprijinul acordat. LISTA SEMNELOR folosite în transcrierea textelor — (deasupra unei vocale) lungime — (cratima) se întrebuințează ca în ortografia oficială leagă două cuvinte care formează un grup fonetic . . . marchează o pauză făcută de informator în vorbire / marchează limita unei unități melodice cu intonație nonterminală // marchează limita unei unități melodice cu intonație terminală . . . 1/ marchează limita unei unități melodice cu intonație ;)de suspen- sie” ? notează intonația interogativă a unei unități melodice notează intonația exclamativă a unei unități melodice ,, ” încadrează pasaje de vorbire directă indică omiterea unui fragment [ ] încadrează intervențiile anchetatorului sau ale altor persoane care asistă la înregistrare [k] arată că informatorul s-a corectat [e] arată o ezitare a informatorului [r] indică repetarea de către informator a unui fragment [I] arată că informatorul rîde Semnele de mai sus au fost preluate din TD, Munt. II, p. XXXI — XXXIV. La acestea adăugăm, pentru capitolul întîi al lucrării, urmă- toarele : — * intonație continuă ț intonație ascendentă ț intonație descendentă î pauză relativ scurtă - Tî pauză relativ lungă — (dedesubtul unei vocale) accent dinamic mai puternic — arată că anchetatorul n-a auzit bine sunetele astfel subliniate 14 LISTA SIMBOLURILOR Cifrele arabe de la sfîrșitul exemplelor indică localitatea. Cifra romană care însoțește cifrele arabe indică informatorul în cazul în care au fost folosite texte de la mai mulți informatori din aceeași localitate. R r- elementul regent S -- elementul subordonat = juxtapunere k — elementul relațional a, b, c, d etc. = parte de propoziție A, B, C, D etc. = propoziție LISTA LOCALITĂȚILOR din care s-a folosit material (transcris de pe benzi de magnetofon) 1 Rugi, eoni. Turcinești (Gorj) 2 Vaideeni (Vîlcea) 3 Fratoștița, orașul Filiași (Dolj) 4 lablanița, com. Pădina (Mehe- dinți) 5 Mărăcinele, eoni. Perișor (Dolj) 6 Mîrșani (Dolj) 8 Boldii (Buzău) 9 Arefu (Argeș) 10 Runcu (Dîmbovița) 11 Alunișu, eoni Spineni (Olt) 12 Budișteni, eoni. Leordeni (Argeș) 13 Nicolae Titulescu (Olt) 14 Ciuperceni, eoni. Cosmești (Teleorman) 15 Mavrodin (Teleorman) 16 Mihăilești (Ilfov) 17 Negreni, com. Tătărăștii-de-Jos (Teleorman) 18 Frățești (Ilfov) 19 Radovanu (Ilfov) 20 Ciulnița (Ialomița) 21 Plopu (Prahova) 22 Gura Teghii (Buzău) 23 Rîmniceni, com. Măicănești (Vrancea) 24 Dăeni (Tulcea) 25 Sibioara, com. Mihail Kogăl- niceanu (Constanța) 26 Cochirleni, com. Rasova (Constanța) 27 Limanu (Constanța) 28 C.A. Rosetti (Tulcea) 29 Somova (Tulcea) 30 Mera (Vrancea) 32 Ceahlău (Neamț) 33 Adam, com. Drăgușeni (Galați) 34 Vutcani (Vaslui) 35 Muntenii-de-Sus, com. Tanacu (Vaslui) 36 Bîrsănești (Bacău) 37 Secuieni (Bacău) 38 Brbiceni (Iași) 40 Ștefănești (Botoșani) 42 Voitinel, com. Gălănești (Sucea- va) 44 Mara, com. Desești (Maramureș) 45 Iapa, Sighetul-Marmației (Maramureș) 46 Petrova (Maramureș) 47 Arpașul-de-Jos (Sibiu) 48 Bădăcin, com. Pericei (Sălaj) 49 Burzuc, com. Sîrbi (Bihor) 50 Racșa, com. Orașu-Nou (Satu- Mare) 51 Budureasa (Bihor) 52 Buteni (Arad) 53 Conop (Arad) 16 55 Șeitin (Arad) 56 Foeni (Timiș) 57 Dognecea (Caraș-Severin) 59 Naidăș (Caraș-Severin) 60 Jupalnic, Orșova (Mehedinți) 61 Vețel (Hunedoara) 62 Șugag (Alba) 63 Avrig (Sibiu) 64 Broșteni (Suceava) 65 Sohodol, com. Bran (Brașov) 66 Voinești, Covasna (Covasna) 67 Mihai Vitcazu, eoni. Saschiz (Mureș) 68 Cornești, eoni. Adămuș (Mureș) 69 Lupșa (Alba) 70 Ocoliș (Alba) 71 Someșu-Cald, eoni. Gilău (Cluj) 72 Ceanu-Mare (Cluj) 73 Corvinești, com. Matei (Bistrița- Năsăud) 74 Cuzdrioara (Cluj) 2 — Coordonarea în vorbirea populară românească CAPITOLLL i^TÎI PREMISE TEORETICE ȘI METODOLOGICE 1. MATERIALUL DIALECTAL CERCETAT Studierea fenomenelor sintactice necesită analizarea unui volum mare de material concret, deoarece structurile sintactice au nevoie de un context mult mai larg decît cele fonetice și morfologice pentru a se face sesizate. De aceea, cercetarea noastră se bazează pe un corpus de texte conținînd aproximativ 5000 de enunțuri. Acestea provin din texte înregistrate pe bandă de magnetofon — fapt care le conferă avantajul autenticității expresiei — între anii 1960 și 1970. Textele au fost culese din 67 de localități, repartizate în așa fel încît să acopere aproximativ întreg teritoriul geografic dacoromân. în fiecare localitate, au fost utilizați de la 1 pînă la 3 informatori, femei și bărbați, fără pregătire școlară sau cu pregătire școlară elementară. Cele 67 de localități sînt selecționate din lista mai lungă a localităților din care Magdalena Vulpe a extras material pentru teza sa de doctorat, intitulată Subordonarea în frază în gr aiurite dacoromâne, susținută la București în 1973, sub conducerea științifică a acad. prof. Al. Rosetti. Am păstrat numerotarea dată textelor de către Magdalena Vulpe (vezi lista localităților cu numerotarea respectivă de la p. 16—17) cu scopul de a facilita identificarea exemplelor în cazul în care acestea au fost folosite și de Magdalena Vulpe și de noi. Am mai introdus în lista noastră punctele 8 și 47. Textele dialectale ne-au fost puse la dispoziție, cu multă amabilitate, de Magdalena Vulpe, căreia îi mulțumim și pe această cale și care le-a transcris în întregime de pe bandă de magnetofon, urmînd o metodă similară cu cea 19 întrebuințată în Texte dialectale. Muntenia, I și II1 și în Graiul din zona „Porțile de Fier", I. Texte, Sintaxă2,, dar, fiind vorba de studierea unor fenomene sintactice, nu s-a simțit nevoia unei transcrieri fonetice a textelor, acestea fiind literalizate. Deoarece imaginea graiului popular poate fi afectată de aplicarea arbitrară a semnelor de punctuație tradiționale, s-a renunțat la acestea, adoptîndu-se un sistem de bare oblice, prin care au fost indicate limitele unităților de intonație, o bară [i] notînd limita unui contur melodic nonterminal, iar două bare [//], limita unui contur melodic terminal3. Acest sistem de notație este adecvat modului de organizare sintactică a textului popular vorbit, care nu coincide întru totul cu acela al limbii scrise, unde normele gramaticale permit și cer întrebuințarea semnelor de punctuație. Am preferat textele libere, care profită de spontaneita- tea formulării, dat fiind caracterul relevant al acestora pentru studierea particularităților sintactice ale vorbirii populare. Narative prin excelență, ele relatează diferite întîmplări din viața informatorului sau cunoscute de acesta. Astfel, caracterul unitar din punct de vedere stilis- tic al textelor ne-a dat posibilitatea de a compara materialul dintr-o arie lingvistică cu cel din altă arie, cînd a fost cazul. Pe lîngă textele din cele 67 de localități, am mai utilizat materiale extrase din volumele TD, Munt. I și II și Porțile de Fier. Uneori, pentru a ilustra mai bogat un fenomen, am recurs și la exemple din culegeri mai vechi de texte dialectale (vezi bibliografia) . Am utilizat, în mod intenționat, aproximativ același material dialectal ca și Magdalena Vulpe în teza sa de doctorat, urmărind să răspundem astfel unei necesități de a pune la dispoziția specialiștilor două studii comple- mentare asupra graiurilor dacoromâne: unul privind subordonarea, celălalt privind coordonarea. 1 Texte dialectale. Muntenia, I, [publicate] sub conducerea lui Boris Cazacu, de Galina Ghiculete, Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Mari- nescu, Ruxandra Pană, Magdalena Vulpe, [București], 1973; Texte dialectale. Muntenia, II. Publicate sub redacția lui Boris Cazacu, de Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Victorela Neagoe, Ruxandra Pană și Magdalena Vulpe, București, 1975. 2 de Cornelia Cohuț și Magdalena Vulpe, București, 1973. 3 Pentru descrierea amănunțită a acestui procedeu de notație, vezi precizările preliminare la Transcrierea fonetică din TD, Munt. I, redactate de Magdalena Vulpe. 20 2. P1UMJPH ÎN ANALIZA GKAMAT1CALĂ în analiza gramaticală pe care am efectuat-o asupra textelor dialectale ne-am orientat, în general, după Grama- tica Academiei. Totuși, în unele puncte ne-am abătut de la soluțiile propuse de aceasta. Astfel, Gramatica Academiei consideră că și cu, cu, îm- preuna cu sînt conjuncții, respectiv, locuțiuni conjuncțio- nale copulative, care leagă numai părți de propoziție cu funcție de subiect4. Dar în exemple ca : aveam băiatu și cu fata / (16) ; era un butuc de nuc și mă pun pe .. . butucu ăla / și cu haina-n mină // (29) este evident că și cu nu leagă subiecte. în ambele exemple, subiectul este pronumele personal de persoana întîi, fiind inclus. în primul exemplu, și cil leagă un complement sociativ de un complement direct, iar în al doilea, introduce un element predicativ suplimentar. Urmărind comportarea actanților, consta- tăm că și cu este o locuțiune prepozițională, deoarece are regim cazual5 (cere acuzativul), fiind formată din adverbul și (cu sensul „încă") și prepoziția cu. Probabil că în cel de-al doilea exemplu nu este vorba despre locuțiunea prepo- zițională, ci despre păstrarea superfluă a conjuncției și dintr-o structură de adîncime de felul acesta : mă așez pe butuc și mă așez cu haina în mină. în sprijinul afirmației că și din locuțiunea prepozițională și cu este adverb se pot aduce exemple ca: primar u ș-încă cu un ajutor // a cărat toată noaptea // (13 I) ; m-a tras baciu ș-încă c-unu / (10), în care adverbul încă vine să întărească sensul lui și, așa cum s-a întîmplat și cu conjuncțiile adversative dar însă sau și însă. Fenomenul întăririi unor părți de vorbire prin dublare sinonimică este cunoscut în textele populare6. Deci, și cu, fiind o locuțiune prepozițională7 și comportîndu-se ca atare, nu mai poate lega părți de pro- poziție cu aceeași funcție, respectiv subiecte. Cu ajutorul 4 Vezi GUR II, p. 215. 5 Vezi D.D. Drașoveanu, Observatii asupra cuvintelor relaționale, în CU, XIII, 1968, nr. 1, p. 20-23. 6 Vezi infra, p. 45, unde se vorbește de dublarea sinonimică a verbelor dicendi. 7 Vezi C. Milaș, Despre natura compunerii (și) cu, în CL, XV, 1970, nr. 1, p. 125—129; pentru o părere diferită, vezi C. Săteanu, Subiect sau complement sociativ?, în StUBB, IX, 1964, nr. 1, p. 120. 21 ei se construiește complementul circumstanțial sociativ. De exemplu : rn-am dus / încă nu eu // sora mea / cealantă Dobra / și eu omu meu // (30). în constituirea acestei locuțiuni prepoziționale nu este exclusă posibilitatea unei atingeri semantice a prepoziției cu, a adverbului în că (și) și a conjuncției și, în ce privește chiar valoarea lor seman- tică principală: ideea de asociere, de adăugire8. Spre deosebire de Gramatica Academiei, care include printre conjuncțiile coordonatoare copulative pe nici, noi am acceptat părerea lui D.D. Drașoveanu9, potrivit căreia incompatibilitatea din formula conjuncție + adverb cu funcție conjuncțională se rezolvă numai prin formula conjuncție 4- adverb fără funcție conjuncțională. Astfel, în exemplul n-am lepădat haina / da nici laeătu // (29), cele două complemente directe sînt coordonate copulativ prin conjuncția dar, iar în exemplul: poate cind a veni n-a avea Ia eine veni / nici pe cine vedea țț (44), comple- mentele directe sînt coordonate copulativ prin juxtapunere. Gramatica Academiei10 vorbește despre propozițiile intro- duse printr-un element cu caracter adverbial (nerelativ) care constituie o categorie de tranziție aflată la limita dintre joncțiune și juxtapunere. Tot în acest sens sînt considerate de Ion Muțiu11 construcțiile cu corelative adverbiale, ca acum ride, acum plîngc, pe care le numește construcții interzonale, deoarece, mareînd o foarte slabă legătură sintactică, ele gravitează cînd spre coordonarea conjuncțională, cînd spre cea nonconjuncțională. Materia- lul dialectal analizat oferă exemple în care între elementele coordonate precedate de astfel de corelative intervin con- juncții coordonatoare, mareînd, indiscutabil, coordona- rea joncțională. în exemplele: veneam cu copiii cind era flămînzi / și-mi da și mie și și la copii ți (69) ; eu și îngrozită I și ... și greu // (52) ; n-am trăit nici prea rău și nici prea 8 Vezi Gh. Enescu, valiza logică a conjuncțiilor din limba română, în RF, tomul 16, 1969, nr. 7. p. 825, care dă aceeași formulă în transcriere logică a schemelor a și b și a eu b. Pentru sensul fundamental, ,.asociere”, al prepoziției cu, vezi Laur a Vasiliu, Schiță de sistem al prepozițiilor limbii române, în SG, III, p. 38. Vezi D.D. Drașoveanu, Observații ... , p. 28 — 30. 10 Vezi GLR II, p. 234. 11 Vezi Ion Muțiu, Coordonarea — rezumat, p. 18—19; vezi și Kr. Sandfeld et Hedvig Olsen, Syntaxe roumaine. II. Les groupes de mots, Copenhague, MCMLX, p. 28. 22 bine // (62), vorbitorii au simțit ca entități aparte cele două unități din fiecare structură coordonată, fapt pentru care le-au legat cu ajutorul conjuncției și. Or, tocmai existența conjuncției în imediata vecinătate a acestor corelative dovedește că avem de-a face cu două adverbe fără valoare relațională, deci care nu conferă elementelor precedate calitatea de termen în raport12. Acest lucru ne-a determinat să vedem în structurile în care intervin adverbe corelate cu ele însele (de exemplu: n-a mai rămas nici școală / nici răniți / nici nimica jl 20; iar încâlceam p-un măgar / iară mă dam jos / 15) structuri coordonate prin juxtapunere și nu coordonate prin joncțiune, așa cum le consideră Gramatica Academiei13. Considerarea formației și cu locuțiune prepozițională, a lui nici adverb și a construcției cu corelative adverbiale drept structură coordonată cu termeni juxtapuși are repercusiuni asupra interpretării concrete a materialului dialectal. 3. PRINCIPII ÎN DELIMITAREA ENUNȚURILOR ÎN TEXTELE DIALECTALE Analiza textului înregistrat îl obligă pe cercetător să țină seama de condițiile în care se efectuează actul vorbit. Enunțarea este un act individual de utilizare a limbii14, fapt care presupune de la început, ca parametru între condițiile necesare realizării acestui act, un locutor și un colocutor. Aceasta atrage după sine anumite consecințe pentru organizarea materialului lingvistic, deoarece locuto- rul mobilizează limba adaptînd-o la nevoile sale de comuni- care și-și exprimă poziția sa de locutor prin indici specifici, în cursul enunțării, fiecare locutor devine la rîndul său un colocutor, în sensul că unul face o referire, iar celălalt 12 Vezi D.D. Drașoveanu, Observații . . ., p. 29 — 30. Pentru construcția cu și adverb, vezi Florie a Dimitrescu, Observații asupra construcției para- lactice și și, în SCL, XI, 1960, nr. 4, p. 883 — 886. 13 Vezi GLR II, p. 214, 247. 14 Vezi Tzvetan Todorov, Problemes de l’enonciation, în „Langages”, 1970, 17, p. 3; Bmile Benveniste, L'appareil formei de l’enonciation, în „Langages”, 1970, 17, p. 12, 14. 23 are posibilitatea de a tace o coreferire identică15. Acest cadru figurativ al enunțării — cum îl numește Benveniste16 — necesită menținerea unui contact direct mereu activ între interlocutori, influențînd astfel caracterul construc- ției sintactice17. în același timp, ancorarea în situație a comunicării face ca înțelegerea textului să se realizeze în strînsă legătură cu anumiți factori vizuali18, care nu pot fi sesizați întotdeauna, dar care sînt indicați adesea prin intonație, pauză sau accent. Alt factor de care trebuie să se țină seama în analiza unui text înregistrat și care este un rezultat direct al caracterului vorbit al comunicării este afectivitatea. Fie- care atitudine a vorbitorului se oglindește în construirea expunerii atît în ce privește alegerea mijloacelor de expri- mare, cît și în ce privește organizarea lor. Expresia deter- minată de emoționalitate nu constituie numai parte expre- sivă a actului vorbit, ci, din punctul de vedere al ascultă- torului, ea este parte integrantă a actului de emisiune, fiind înțeleasă ca expresie a unei poziții subiective a vor- bitorului față de realitatea transmisă19. Existența așa-ziselor ,,emisii incomplete” a generat la mulți lingviști părerea că ,,vorbirea nu se compune din propoziții complete, ci numai din simple fragmente de propoziții, care nu se pot completa nici gramatical, nici mental”20. Caracterul fragmentat al propozițiilor nu tre- buie să ducă însă la ideea că în limba vorbită nu există de fapt propoziții. „Din relațiile formal distruse din frază se pot întrevedea întotdeauna relațiile între propoziții formal închise, iar din relațiile formal distruse în propoziție se pot extrage întotdeauna și relațiile sintagmatice”21. în analiza pe care intenționăm să o facem textelor populare înregistrate pe benzi de magnetofon am ales 15 Vezi lumile Benveniste, Uappareil . .., p. 14. 16 Id., ibid., p. 16; Benveniste înțelege și monologul ca un dialog între eu — locutor și eu — colocutor. 17 Vezi Jan Chloupek, O specifi cnosti nare ini skladby, în „Otâzky slovanske syntaxe”, Praha, 1962, p. 331. 18 Vezi Tatiana Slama-Cazacu, Limbaj și context. . ., p. 262; id., Li^tude du toumain parle : un aspect neglige — l’indicatio ad oculos, în ACI/FR XII, voi. I, p. 591-599. 19 Vezi Jan Chloupek, Theorie und Praxis, p. 136. 20 R. Lenz, La oracion y sus partes, Madrid, 1925, p. 34, ap. Sorin Stati, Sintaxa, p. 158. 21 Jan Chloupek, Theorie und Praxis, p. 135. 24 drept unitate de bază enunțul, înțeles ca o unitate de comunicare de sine stătătoare, indiferent de complexi- tatea ei, acesta la rindul lui fiind împărțit în propoziții, în felul acesta, în analiza mesajului ne apropiem de schema bloomfieldiană, potrivit căreia nivelele limbii se ierarhizează astfel : fonem morfem cuvînt îmbinare de cuvinte (sau „sintagmă”) propoziție enunț22. Majoritatea lingviștilor consideră enunțul ca o unitate concretă, individuală, la nivelul vorbirii23. Unii insă acceptă ideea existenței și a unor invariante ale enunțului, socotite ca entități abstracte, generale24. După Sorin Stati25, enunțul are trei caracteristici : predicativitatea, calitatea de unitate independentă și caracterul complet sau suficient. Prin predicativitate se înțelege facultatea specifică a enunțului de a comunica ceva. Independența enunțului reiese din posibilitatea vorbitorului de a începe transmiterea mesajului cu primul cuvînt și de a înceta această transmitere odată cu ultimul cuvînt al enunțului. Caracterul complet sau suficient al enunțului trebuie înțeles în raport cu vorbitorul și situația dată. Aceste caracteristici ale enunțului sînt în strînsă legătură unele cu altele. Numai o comunicare întreagă, de sine stătătoare, care poate fi înțeleasă ca atare prin suficiența dată de situație poate fi considerată enunț. Avînd în vedere această accepțiune a termenului enunț, ne dăm seama că segmentarea în enunțuri a unui text popular sonor și delimitarea unor astfel de unități prezintă dificultăți mari. Structuraliștii descriptiviști au arătat dificultatea pe care o întîmpină cercetătorii la o segmen- 22 Vezi W.L. Chafe, Language as svmbcdization, în ..Language", 43, 1967, nr. 1, p. 87. 23 Vezi Emile Beriveniste, Problema de linguistiquc generale, CParis. 1968], p. 129. 2i VeziTEG, p. 230. 25 Vezi Sorin Stati, Sintaxa, p. 193 — 205; Sorin Stati și Gh. Bulgăr. Analize sintactice și stilistice. București, 1970, p. 15 —17; Sorin Stati, Interferențe lingvistice. Din istoria relațiilor lingvistice cu alte științe, Bucu- rești, 1971, p. 228 — 231. 25 tare de acest fel, din cauza lipsei în general a mărcilor precise, fără echivoc. La inexistența unor semnale demar- cative sigure într-un text vorbit, care să permită o frag- mentare unică în enunțuri, trebuie să adăugăm existența unor elemente caracteristice vorbirii, care fac și mai dificilă această segmentare. Legătura sintactică e mai puțin com- pactă, raporturile sintactice și exprimarea lor nu sînt totdeauna destul de precizate26. Astfel, propozițiile incom- plete, discursul continuu, adăugirile, caracterul pleonastic, izolările, elipsa, anacolutul, exprimarea confuză, dau posi- bilitatea unor interpretări multiple. Pauzele și intonația vin să înlesnească delimitarea enunțurilor, fiindcă țin de formă, dar nu sînt întotdeauna criterii suficiente pentru o segmentare riguroasă27. Funcția mijloacelor sonore de delimitare a enunțurilor este tulburată de frecvența lor motivată altfel. De aceea e nevoie de o raportare continuă și permanentă la context28 si situație, cu atît mai mult cu cit cercetarea noastră se plasează la nivelul enunțurilor concrete. Spuneam mai sus că unul dintre factorii importanți de care trebuie să se țină seama intr-o cercetare a textului vorbit este factorul afectiv. Cel mai marcant element prin care se descifrează poziția subiectivă a vorbitorului față, de realitatea transmisă este actualizarea emoțională în sfera pauzei, a intonației și a accentului29. Aici intervin factorii ectosemantici — după Meyer-Eppler — adică elementele afective ale limbajului30. ..Acest aspect afectiv al limbajului fiecare îl sesizează ușor în propria sa limbă, dar este foarte delicat de a-î analiza și de a-1 descrie’"31. 2 fi Vezi K. Hausenblas, O studiu syiităxe bcLm mtuvenyck projecu, in .,()tăzky slovansk6 syntaxe". Praha, 1962, p. 318. 27 Vezi Henri Frei, Criteres de delimitatm. în .VVord", N. 1954. p. 136—137. 28 Pentru problemele generale, vezi Tatiana. Slama-Cazacu, Limbaj și context..., p. 288--307 ; Jan Chloupek. Thecrie und Praxis, p. 133. 29 Vezi Sextil Pușeariu, Limba româna, I, București,. 1940, p. 43; Nicolae Drăganu, Elemente de sintaxă a Umbli i emane, lucrare postuma, București, 1945, p. 12—18: Tatiana Slama-Cazacu, Limbai și context..., p. 257 — 262. Cli. Bally, Linguistiquc generate..., p. 42, subliniază impor- tanța acestor elemente, numindu-îe semne- e xtra-articulatorii. De aseme- nea, B. Pottier, Le domainc dEtJinoliuguiEique, în ,,Langages”, 1970, 18, p. 3, pledează pentru o cercetare a limbii vii în strînsă legătură cu elemen- tele paraliiigvistice. 30 Vezi Odette Mettas. Jitudc sur Ies facteurs zctcscmantiqucs de Vintona- Hon en francais. în TLL; I, 1963, p. 143- s 49. 31 Id., ibid.. p. 144. 26 Studiile asupra intonației au arătat că aceasta este un fenomen complex al comunicării orale, cu ajutorul căruia conținutul enunțului, structura sintactică și caracterul modal al acestuia capătă o exprimare concretă. Din punct de vedere acustic, intonația este rezultatul variațiilor în înălțime ale vocii în timpul vorbirii32. Artemov33 stabi- lește trei funcții principale ale intonației. După el, cea mai importantă funcție a intonației este cea comunicativă. La nivelul actului concret al vorbirii, intonația și contex- tul se află întotdeauna în raport de solidaritate34, implicîn- du-se reciproc. O altă funcție a intonației este cea sintactică35. Aceasta se realizează în strînsă interdependență cu par- ticularitățile lexicale și stilistice ale enunțului. Funcția sintactică a intonației acționează în două direcții: a) con- cretizează părțile enunțului și b) realizează tipurile de raporturi sintactice în cadrul enunțului. Revelator în această direcție este cazul propozițiilor juxtapuse din care lipsește elementul formal de exprimare a raportului sin- tactic și în care acest raport este exprimat prin intonație36. Funcția logică a intonației ne informează despre caracterul finit sau nefinit al enunțului. Cele trei funcții ale intona- ției se realizează aproape întotdeauna concomitent. Aici nu vom urmări cum se manifestă separat fiecare funcție a intonației, ci cum ajută intonația prin funcțiile ei la deli- mitarea enunțului dintr-un text37. Unitatea fundamentală a intonației este conturul iutona- țional, conceput ca o succesiune de înălțimi organizate 32 Vezi lorgu Iordan, I,RC, p. 522; CrI/R II, 472. 33 V.A. Artemov, Komuni.katn-naia sintaksiceskaia, loghweskaia i modal- naia funkții reccvoi intowațu, în ,,Materiali Kollokviuma p<> eksperimental- noi fonetike i psihologhii reci". Izd-vo Moskovskogo Universiteta, 1966, p. 3..20. 34 Vezi Alexandra Roceric-Alexandrcscu și Dumitru Copceag, Intonație și context. în SCL, XV(H, 1967, nr. 1. p. 8. 35 Vezi lorgu Iordan LRC, p. 522 ; lorgu Iordan, Valeria Guțu-Romalo, Al. Niculescu, Structura rnorfologică a limbii române. București, 1967, p. 48-49. 36 Vezi I. Rizescu, Propoziții subordonate paratactice, în SG, III, p. 107-137. 37 Vezi Jan Chloupek, G speoificnosti . . .. p. 328, care arată că folo- sirea intonației și a accentului este un fenomen specific de sistem pentru împărțirea contextuală. Vezi, de asemenea, și Vilho Kailioinen, Contri- bution â Vetude de rintonation roumaine. în „Omagiu lui Alexandru Rosetti la 70 de ani’’ București. 1965, p. 433 — 434, care atribuie un mare rol into- nației ca semn demarcație în lanțul vorbit. 27 în funcție de un accent principal38. Pe baza unor experiențe de laborator s-a ajuns la concluzia că în cadrul unui contur intonațional în limba română se disting trei grade de înăl- țime, numite toneme39. Același lucru îl constata Ettmayer40 pentru toate limbile romanice, adică tonul inițial, cu care începe propoziția, tonul de tensiune, cel mai înalt, și tonul de destindere sau final, cînd vocea coboară. în funcție de aceste toneme se deosebesc trei tipuri fundamentale de contururi : I. continuu sau susținut41 (->), 2, ascendent (|) și 3. descendent (j)42. Pentru problema în discuție ne interesează ultimele două tipuri, deoarece, reprezentînd extremele (de sus și de jos), au putut fi sesizate mai ușor de ureche. Dealtfel, la nivelul enunțurilor se întîlnesc foarte rar contururi intonaționale continue si numai pe secvențe extrem de scurte, ncprezentînd astfel interes pentru problema segmentării în enunțuri. Intonația, ca mijloc de segmentare a textului în enunțuri, se cere studiată în strînsă legătură cu pauza43 și accentul44. Vorbirea umană, care este un flux sonor continuu, se împarte în segmente, în primul rînd. datorită pauzei45, care are la bază o necesitate organică, dînd vorbitorului posibilitatea de a inspira46. Rolul biologic al inspirației este însă subordonat rolului comunicativ, prin faptul că 38 Vezi Alexandra. Roceric și Sanda Golopenția, Observații asupra intonației. în limba română, în SCL, XII, 1961, nr. i, p. 29. 39 Vezi id., ibid., p. 30 — 33. 40 Vezi Karl Itttmayer, Zur I ntovation di r Re manert, în . .Neuspracblicke Studiem Vcstgabe Karl Luick zu seinem sech zigsten Gehurstage darge- bracht von I'reundcn und Schulern”, ^îarbnrg a. d. Lahn, 1925, 6 (extras). 41 Vezi GLR II, p. 473, care înglobează acest contur la tipul de into- nație enunțiativ împreună cu conturul descendent. 42 Vezi Alexandra Roceric și Sanda Goîopenția, Observații asupra into- nației .... p. 31 — 33; vezi la Ibnanuel Vasiliu, Fondoaia limbii române, bucurești, 1965, p. 73 — 74, contururi terminale: ascendent, descendent, neutru ; la Lidia Sfîrlea, Pronunția românească literară. Stilul scenic, București, 1976, p. 165, niveluri tonale de bază: urcat, coborît și mijlociu. 43 Vezi I£inanuel Vasiliu. <-,p. cit., p. SC- 82. 44 Vezi Paul Garde, L'accent, Paris, 1968, p. 43. 45 Vezi Alexandra Roceric-Alexandrescu, Observații asupra pauzei — în citire — în limba română, în SCL, XIV, 1963, nr. 3, p. 361. Inger- Britt Robach, Etude socio-linguistique, p. 54, arată că subiectul vorbitor face adesea pauză acolo unde nu este, o ruptură sintactică, fapt care îngreu- iază delimitarea frazelor într-un text vorbit. 46 Vezi Lidia Sfîrlea, op. cit., p. 195. 28 pauza se produce numai în anumite momente ale actului vorbit, și anume la sfîrșitul unei unități de sens47. Enunțul înțeles ca o unitate de comunicare cuprinsă între două pauze și, grafic, între două semne principale de punctuație48 se recunoaște relativ ușor într-un text scris49. De asemenea, se știe că într-un text vorbit după regulile limbii literare, pauza lungă și tonul descendent semnalează sfîrșitul unui enunț declarativ sau al unui enunț interogativ parțial50, iar pauza lungă și tonul ascen- dent indică sfîrșitul unui enunț interogativ de tipul ,,da— uun. De exemplu, discursurile libere, ținute în fața unui auditoriu, lasă să se întrevadă la vorbitorul limbii literare o organizare premeditată a mesajului, care duce la o mai bună eșalonare a ideilor. în acest fel, vorbitorul are o perspectivă a organizării materialului lingvistic și, prin urmare, se va strădui să respecte regulile enunțate mai sus, iar excepțiile de la ele vor fi cu totul nesemnificative. Dar nu același lucru se poate constata și cu privire la textul popular vorbit. în cele ce urmează, vom prezenta rezultatele la care am ajuns, studiind realizarea celor două feluri de contururi terminale intonaționale corelate cu pauza și accentul pe un astfel de text. în acest scop, am ales din corpusul nostru de texte înregistrări din unsprezece puncte51 pe care le-am considerat reprezentative pentru diferitele graiuri daco- române. în majoritatea cazurilor, sfîrșitul unui enunț este mar- cat, și în vorbirea populară, de un contur terminal descen- 47 Vezi Lajos Hegediis, On the Problem of the Pauscs of Speech, în ..Acta Linguistica Academiae Scientiarum Hungaricae”, ITT, fasc. 1 — 2, p. 9—10; vezi și lorgu Iordan, LRC, p. 525. 48 Vezi Jcan-Paul Vinay, Pes cadrcs de la phrase, în ,,La grammaire du franțais parle” sous la direction d’Andre Rigault, [Paris, 197 r, p. 122—123. 49 Vezi rezultatele unei serii de experiențe în această problemă la Alexandra Roceric-Alexandrescu, Observații asupra pauzei. . . p. 363 — 374. 50 Vezi Magdalena Popescu-Marin, Cu privire la propoziția interogativă și intonația ei în limba română, în SG, III, p. 179— 186 ; Laurenția Dascălu, Observații asupra raportului dintre lungimea și intonația frazelor interoga- tive, în SCL. XX, 1969, nr. 6, p. 647 — 658. 61 Ani ales punctele: 3, 16, 29, 30, 40, 51, 52, 56, 59, 65, 74. Textele din aceste puncte au fost folosite în capitolul de față cu indicarea, de către noi, a intonației și a pauzei, în urma ascultării repetate a înregistrări- lor. Uneori am apelat și la exemple din restul corpusului de texte, acestea fiind notate după sistemul indicat la începutul acestui capitol. 29 dent, fiind vorba de enunțurile enunțiative, și de o pauză relativ lungă. De exemplu : la opt zile ț {. . ' se vindecase (16) ; căluș ați văzut (3) ; pînă nu ne sculam noi ț< ea nu se scula țfp (65 II) ; eu am rămas cu el (29); a luat furca ț și-a plecat cu vacile |«(30) ; și . . . cu nu-s tocmai rău așa de ser [ej scîrbă ț f cînd îmi dă unu un pahar de rachiu] < sau cînd îmi dă unu un pahar de vin (40); io . . . m-aveam bine cu șefu de post și ț ... am mers cu el să mergem în patrulă ț « (74) ; ’ ș-ap-atuncca ț hai să mem* să cumpărăm și noi țucor (52) ; în fiecare- noapte vine a ]c ji l-o lăptat ț (56 I). După cum se poate observa, înaintea pauzelor scurte apare, de obicei, o into- nație ascendentă, iar secvența cuprinsă între cele două contururi terminale descendente, dublate de pauză lungă, arc un sens unitar. Transpunînd această schemă la restul textelor pe care le-am analizat, am observat că ea nu poate fi aplicată absolut în toate cazurile de împărțire a mesaju- lui în enunțuri. Uneori, numai intonația coborîtoare, pauza lungă și contextul, luate împreună, pot delimita un enunț, ca în exemplele următoare : el ședea cu grebla știi așa . /. rezimat ca. cum sade ciobanu . . . < în ciomag așa ț < naintea oilor ț -r ș cu grebla, cu dinlii-n sus ț « greblă de fier 1 << și ea cînd a venit cu furca cu burean de la purcoi să mi-l azvîrlc mie ț f n-a observat ... că. c grebla aia înaintea ei 1 (16) ; și o mină a lui ț era-n mina mea ț f în brațele mele ț << și tot îl . . . asta ț era descheiat ț < și tot îl chipuiam î i rece mina j <4 (29) ; eram îtn efectiv de șaisprezece jandarmi la. post ț << post mare ț W (74) ; da. io . . . n-am mers tot ... cu ochii napoie | < să vedem ce-i înapoie i << tot înainte | -ff (51 II). în aceste exemple, intona- ția coborîtoare, urmată de pauza lungă, are valoare de marcă predicativă52 în asociere cu accentul de intensitate53. Dealtfel, s-a remarcat că în limba română accentul de intensitate (înțeles ca accent logic) atrage după sine și accentul muzical (adică înălțimea tonului)54. ♦ sa fost pronunțat deschis. 52 Vezi A. Meillet, Linguistiquc historique ei linguistiquc generale, tome II, Paris, 1936, p. 3. M Vezi Paul Garde, op. cit., p. 43 — 49. 54 Vezi N. Drăganu, op. cit., p. 16; vezi și V. Robu, Contribuții teoretice privind accentul intensiv și accentul tonic, în PLG, VII, 1977, p. 91—96, care analizează accentul tonic sintactic. 30 Datorită tempoului mai accelerat în anumite momente ale vorbirii sau datorită modului mai rapid de a vorbi al unor informatori, pauza care marchează sfîrșitul unui enunț este uneori mai scurtă. Exemple: era taman un timp plouase ț f a plouat vo doua zile și vo două nopți i << (16); a pus baba aia războiu ț < și pînă sara ț < a rămas baba moartă j < nici n-a mișcat \ « (3) ; și ... aia-n bucătărie ț < n-a zis nici [k] s-a făcut mirlă-n pat ț < și n-a zis nimica ț << (65 II) ; și p-ormă i-am dat ..să-ți dau cu lingurița” ț < zice ,,ptu”’[ << (29); a consultat-o pe biata mamă j < cu cit cu rușine ț < cu cit cu sfială ț < a consultat-o ț << (30) ; hai dă-1 încolo de fin ț < hai dă-l aicea și-mburdă-l aicea jos ț << (74) ; ajungem ț l meni* acolo ț < și luăm fiecare tucor ț I d-apu laolaltă ț < am avut o sută și cincizeci de kile de tucor toți ț << (52). Un șir de propoziții principale coordonate, în cazul cînd fiecare propoziție prezintă un contur final ascendent, este considerat ca fiind un singur enunț, pînă la propo- ziția cu contur final descendent, cu care se încheie unitatea de intonație55. Exemple: se punea ț < și-l cat a ț I îl dez- gropa ț < și-l căta ț și-l găsea așa ț (3) ; a. scos furca din brîu ț < a-nfipt-o-n pămînt ț < și s-a apucat cu miinilc de creanga ceea ț << (30) ; amu ț căutam să-mi zică și damesvals ț < astebtam să vie să mă icic ț < babele la joc ț II (30). Intonația coborîtoare urmată de o pauză scurtă subli- niază anumite părți de propoziție în cadrul unui, enunț: dacă era om ț < și murea cu nevastă ț < intra ca omu ț < ră- cind intră .. . zdravăn ț f viu j < acuma ț < (3) ; ca de obicei ț amu dacă-s doi ț I unu mc^-naintca boilor ț < și unu ț ă dinapoie | I colo la feic ț t și apasă acolo pe feic- ț I ca să . . . înfrîneze caru ț « (51 II). Alteori, intonației descendente și pauzei scurte li se alătură un cuvînt de „apel”, care întreține legătura între vorbi- 61 Acest lucru se explică prin frecvența în genera! mai redusă a disjunc- tivelor față de adversative, vezi infra, p. 92. * e a fost pronunțat deschis. 34 tor și interlocutor și care întrerupe adesea enunțul. De cele mai multe ori, acest element devine cuvînt de umplutură62. De exemplu : și m-am dus să încărcăm buruian | < știi ț < în căruță ț < ca să-l aducem pentru acas j << (16) ; luosesc râzătoare a ailantă ț < care înnegrește i < știi ț < merele alea (65 II). Foarte des., intonația coborîtoare și pauza scurtă sînt mărci terminale ale unui enunț ce conține un verb de de- clarație și după care urmează un enunț în vorbire directă. Exemple : și femeia se judeca : ț < „mie" ce ț < „mi-a venit . . . bărb atu-mi o azi noapte" ț t (3) ; amu femeia spune : ț < ,,nu ți-am spus eu ț omule?" ț « (40) ; și-l întreb pă șefu de post: ț < „domnule plutoner" ț (74) ; și ... el cînd o vinit ț < zice cătră ea : j < „de ce nu te-ai băgat înăuntru?" ț (56 I). Aceleași mărci se pot semnala chiar și atunci cînd verbul de declarație este subînțeles. De exemplu: dinsu: ț t „lasă-i ț t bine că s-a dus" (29) ; atunci seara ț < cînd or vinit iar : ț < „Solea ț < ■ni mai citește scrisoarea" [ << (59). Aceste constatări sînt valabile și în cazurile în care vorbirea directă este prece- dată de un enunț cu contur terminal ascendent, dublat de o pauză scurtă, ca în exemplele de mai jos : ce ț < „mă Mărie" ț zice ț 4 (3) ; eu zic ț I „n-am luat nici un ban" j << (65 II); da ea-mi spune ț < „ia vezi dornic acolo ț t să nu te-ntreci la rachiu ț f și la vin să bei" ț << (40) ; zice ț I „nu m-am băgat ț t că . . . n-are cine să-mi aprindă lampu" ț (56 I) ; eu zie ț I „fătulc ț < lasă" ț (59) ; mă duc acol la lăutari ț I cum îi în partea asta de la noi ț < „măi țigane ț << ian ascultă" ț << (40) ; m-am prezentat acolo la plotoner ț < la șefu de post ț < „să trăiți domnule plotoner" ț < (74) ; no ț < cînd ajungem în Gara de Nord ț t să trecem ț < știi ț < la tren ț r „ia un geamantan dumneata" ț< (52). Cînd este vorba de conturul terminal atît ascendent, cît și descendent al unui enunț care anunță o vorbire directă, observăm că, atunci cînd se face o pauză, aceasta este întotdeauna scurtă și niciodată lungă. Tocmai de aceea se pot întîlni și cazuri în care înainte de vorbirea directă este foarte greu de sesizat o intonație descendentă sau una ascenden- tă, deoarece se întîmplă ca vorbitorul să nu facă nici o pauză între enunțul care conține verbul de declarație sau 62 Vezi I. Coteann, Stilistica, p. 109—112. 35 în care acesta este subînțeles și enunțul în vorbire directă. De exemplu: în fine ț < eu din căruță de acolo ț < zic ,,/a” | zic | < (16); ce „auleo”]^ ce „ăla-i moroi” j < (3) ; ce | „uite j < lipsește două mii de lei” ț << (65 II) ; îl întreb „tmde-i ce a sur” ț <(29); p-urmă zice j „du-te și taie cașu” ț<< (29) ; ice „n-am fost la dispensar de cînd m-a făcut mama pe mine” ț < (30) ; da eu ț „ian ascultați f f măi” ț « (40); și ... am raportat acolo unui plutoner ț care era secretar în legiune | „domnule . . . plutoner” j < (74) ; zice „am căpătat niște bani ț < si-o scrisoare” | « (59); spune ț „n-am cunoscut-o” ț <-< (56 b- Enunțurile interogative parțiale au, ca în limba lite- rară, conturul final descendent, urmat, de obicei, de o pauză lungă. Exemple: cum să stau eu numa cu el? ț < (29); ce ți s-a-ntîmplat matale? ț « (30); măi ce s-a-n- tîmpla? ț « (74); atuncea ce să vezi? ț « (52) ; de ce nu te-ai băgat inuntru? ț W (56 I) ; da. cum de-ai căpătat două recipise odată? ț « (59). Acest tip de enunțuri intero- gative nu se termină cu o intonație ascendentă, deoarece cuvîntul interogativ, care este accentuat, face ca energia să izbucnească la începutul enunțului63. în felul acesta, conturul final se prezintă descendent. Există unele excepții de la regulă, atunci cînd nu mai poartă accentul elementul lexical interogativ, ci cuvîntul care încheie enunțul, dînd astfel conturului final un aspect ascendent asemănător cu acela al întrebărilor repetate de interlocutor. De exem- plu : da ce facem? ț < da cum îl ducem? ț « (52). Enunțuri- le interogative totale sau, cum se mai numesc, de tipul ,,da-nu” au și ele, ca în limba literară, o intonație finală ascendentă64. Pauza poate fi mai lungă sau mai scurtă, după specificul tempoului pe care îl are vorbitorul. Exem- ple : te sui în căruță? ț < (16) ; tu nu ai dinți? ț << (65 II) ; 63 Vezi Sextil Pușcariu, Limba română, voi. II, Rostirea, București, 1959, p. 76. 64 Vezi Andrei Avram, Particularități ale intonației interogative în graiul din Muscel, în FD, VIII, p. 43 — 64, care analizează intonația propo- zițiilor interogative totale din acest grai, ajungînd la concluzia ca propozi- țiile interogative totale prezintă un contur final deosebit de cel din limba literară (,,tonul ascendent apare în graiul din Muscel la finala tuturor frazelor interogative totale, indiferent de structura silabică și accentuală a ultimului cuvînt și de locul accentului frazei” p. 63). Astfel, intonația propozițiilor de tipul Mama vine? este ascendentă simplă\ / , iar a propo- zițiilor de tipul Mama vine? este ascendentă complexă (\ )/\ / . 36 mi mai vrei apă? ț « (29) ; ai să-mi zici? ț <4 (40). Același contur final ascendent se descifrează și în vorbirea directă legată, cînd intervin interogative totale. De exemplu: întreabă ț < că ț < ,,n-ai luat tu niște bani?” ț « (65 II)65. Totuși, se pare că în Transilvania și în Banat, enun- țurile interogative totale au o intonație finală descendentă, în sensul că ultima silabă accentuată se pronunță cu un ton mai jos decîtînmod obișnuit66. Acest lucru se observă atît în vorbirea directă: n-ai chemat [...j ... să vină și să-l aprindă? ț a (56 I); păi ț < n-ai cunoscut-o? J, « (56 I), cît și în vorbirea directă legată: o^s^că ,,ai ceva de mîncarc?” ț (59). Prezența în număr destul de mare a enunțurilor enunția- tive cu contur final ascendent indică o configurație păr- ți aii ară a vorbirii populare. De obicei, în aceste cazuri, erunțul care urmează după cel cu contur ascendent con- ți ie fie o explicație la cele spuse mai înainte, fie o vorbire directă, semnalizînd întotdeauna alte planuri logice decît primul enunț. De exemplu : acasă sigur că ... s-a legat | < s-a făcut ț < s-a mai spălat ț < a durat chestia asta opt zile ț (16) ; și pe urmă îl lua ț < și-1 ardea ț < așa zicem noi la lemne . . . stinjen j < (3) ; aldată ț mai aveai glugă cu stuf ț < mai era apă [k] stuf pe malu bălții ț < „mă duceam” ț zic ț t ,,și luam un stuf să-ți aprind la cap” (29) ; azi rău ț < mîine rău ț < tot galbenă ț-f tot ofilită ț « ,,da ce ai mantă?” ț « (30) ; treacă ț f meargă ț . . . << „na f zi-mi din gură ț < bre” ț (40) ; l-am mvîrtit ț < l-am sucit ț < cum să scap do-acolo ț t cu douăzeci de pengo cum, era atuncea ț < valoarea de cinci sute cam aproximativ astăzi ț t am cheltuit douăzeci de pengo ș-am scăpat de . . . cătănie ț « (74) ; și-atuncea iuti mă dusei ț < mă-mbrăcai ț a și-acum să v-arăt ce haine are Subțirica ț << (59). în exemple ca: o altă fată / strigă după mine / o aveam băciță (2 I) ; cic-ar fi venit și colea / în [e] un săttd îi zice 65 Vezi Sanda Golopenția, Despre o variantă a. vorbirii indirecte, în SCL, X, 1959, nr. 4, p. 593 — 597, care analizează tipul de vorbire indirectă intonată direct, caracteristic limbajului oral. 66 Acest lucru îl observam în Delimitarea enunțurilor în graiurilc daco- române, în CL, XVI, 1971, nr. 1, p. 118. în urma unor cercetări, avînd ia bază un material bogat, Laurenția Dascăln, Observații asupra intonației graiului din Maramureș, în FD, IX, p. 77 — 91, constată același lucru pentru graiul maramureșean. 37 Braniște // (6) ; chiar eu am avut un moș bătrin / îl chema Necnlai / și-i zicea si Balota // (34) ; avea țiganu un cine I se-neolăcea pe’ lîngă foc // (67), între propozițiile cn caractere cursive și restul contextului se stabilesc rapor- turi semantice de subordonare atributivă67, dar nu și raporturi gramaticale. Astfel de propoziții, cum sînt ulti- mele din fiecare exemplu, exprimate gramatical ca indepen- dente, aduc o explicație la un substantiv amintit anterior în text. Nici planul logic nu se menține același în exemplele de mai sus, propozițiile în discuție evocînd un alt plan logic care întrerupe curba intonațională înainte de sfîrșit. Acest fapt ne-a determinat să le analizăm ca formînd un enunț aparte. Același lucru este valabil și pentru secven- țele : mă uit cizma mi-e plină de sînge / / (45 III) ; întorc capu / lupa la zece pași de mine // (TD, Munt. I, 150), în care enunțurile cursive par a fi completive directe ale unui verb subînțeles : văd. Uneori, enunțul cu contur final ascendent are o into- nație exclamativă, din care se întrevede atitudinea povesti- torului față de evenimentele expuse. Exemple : și pe urmă nc-a băgat pe noi în judecată- ț (65 II) ; du-tc la căluș ț < găsește căluș ț « (3) ; mai stau cu mai stau ț < mai stau cu mult ț « (29) ; dracu știe cum s-o spăret boii ț (52). în aceste cazuri nu apare întîmplător pauza lungă, ci este cerută tocmai de caracterul exclamativ al enunțului. In vorbirea populară adesea se întîlnesc enunțuri ne- terminate, incomplete68. Așa se întîmplă și în exemplele următoare, unde enunțurile au conturul final ascendent și aproape întotdeauna sînt urmate de o pauză lungă: băiatu l-avca cu grebla ț < în urmă [ ca să strîngă urma purcoiului ț < știi ț ca să facă curățenie ț I să nu rămîic ț ... (16) ; ș-a călcat drept cu picioru-n ț . . . t (16) ; U dc-atunci-s în spate așa ț ... « (51) ; nu mai zicem zahăr ț < să fie mai ț . . . « (52) ; ca nu s-o băgat înuntru ț < de frică că vine ț . . . « (56 I) ; apoi o spus el [k] ea ț că ... o văzut așa o muiere ț . . . (56 I) ; Solea de undc-ai căpătat ț . . . ? << (59) ; atunci o văzut cum estăi ț ... 14 (59). Alteori, enunțul se termină cu o conjuncție care anunță o propoziție lăsată în suspensie, abandonată, r'7 Vezi Magdalena Vulpe, Siiburd'j narea, p. 58. 03 Vezi Aurelien Sauvageot, Franfais ecrit -franțais pavle, Paris, 1962, p. 29. 38 ca în exemplele ce urmează : ^a-ț’-T stăteam așa ț 1 și . vorbeam cu el ț< și el cu-mine și ț . . . « (29); și-a venit la noi î < și cină să 4 • — M (65 II) ; nu poți să ț ... « (65). Enunțurile incomplete se datoresc, de obicei, faptului că vorbitorul îsi deplasează între timp atenția spre alt aspect al realității comunicate sau, pur și simplu, nu găsește cuvîntul potrivit pentru exprimarea gîndurilor. Alteori, enunțul rămîiie în suspensie deoarece vorbitorul este întrerupt de interlocutor sau de un eveniment care se consumă în momentul vorbirii. De exemplu : și n-a mai vrut să tic cu noi ț 4 5/ ț ... fdc ce ? | (65 II) ; și ca a venit ț [kj mamă-sa. s-a dus la ț ... pntră cineva] (65 II). S-ar părea că enunțurile incomplete au un contur final care oscilează între ascendent și egal. Cum însă ne-am propus să redăm doar cele două extreme ale conturului final intonaționai, am preferat să notăm aici un contur ascendent. Se știe că parantezele si în general intercalările și inciden- tele au o intonație mai coborîtă dccît segmentul în care sînt incluse69. Incidentele pot apărea sub forma unor propoziții independente, cum sînt exemplele: ,,de mă gagă. Mărie" ț < mama, mea ț << era mai . . . mai mică mama ț « zice ț t (3) ; aluneca el ț < după ce o culcat ț < fata asta o fost a mai mare ț < ailalți deja or durmit ț << o ieșit afară ț < (56 I), sau sub forma unor subordonate, ca în următoarele exemple : ^tc-ai înțepat răii" ț t că era sîm|e- le ț < se făcuse singe ț < chiar și pe pămînt ț Pt (16) ; că- ea s-a gîndit că ea a luat banii și ț . . . t că ea-i hiosese ț << și a vrut să fugă ț < (65 II) ; a. stat ea cit o fi stat acolo M că ne povestea săraca ț « ... cum s-amtîmpiat ț « s-a ridicat de-acolo ț < (30) ; ne-o poftit n-unu cel mare ț < socru cel -mare ț < socru cel mic cu fata ț t c-așa se spune la noi ț II (40) ; ,,n-ai chemat" ț < că tot chema ea o vecină | < o babă ț « ,,să vină și să-l aprindă?" l'H (56 I). Cele mai frecvente construcții incidentale intercalate se bazează pe verbul a zice, care, de cele mai multe ori, devine cuvînt de umplutură. De exemplu: ,,pune războia" ț f 69 Vezi GU< II, p. 4/4 ; I. Muțiu, Construcțiile incidente și valoarea Ur în româna contemporană, în AUT.. II, 1964, p?251 ; Jean-Paul Vinav, Lcs cadrcs. . p. 124, arata că un segment inserat este redat printr-o intonație mijlocie sau continua. Astfel de enunțuri care cuprind construcții incidente sînt numite de S. Stati, Sintaxa, p. 207, sintaxeme (alosintaxemc ) discon- tinue. 39 zice j, t „da să nu te ia din rusalii' | K (3) ; „mai am acuma două | ... peste două ceasuri ț io-s gata" zice „mor" | « (29) ; „domnule șef ț să vii pînă la primărie că" iee f „ești chemat la telefon" | « (74); iee ... „îți pare numa" iee | < „doamnă ț < da nu-i nimica aicea" j (52). în vorbirea populară, mai mult decît în oricare alt aspect al limbii, numai dintr-un context mai larg se poate deduce sensul și se poate delimita enunțul. Acest lucru se întîmplă mai ales cînd vorbitorul intervine în enunț cu tot felul de intercalări, ca în exemplele de mai jos:'și ...la opt zile ț < cum îți spui ț <. . .tot așa ț < ne duceam să culegem niște roșii de la deal de la vie f ... « se vindecase ț nu mai avea nimica î cînd o auz pe ea ț < zice ț f(16) ; „mă Mărie" ț zice ț „io" ț f era sîmbătă ț f trecusă rusalie î < mai era ț ce mai era ț f < marți ț f ziceam că să-ngroapă călușu j, f'T „mă Mărie ț < tot e astăzi ț < io o să pui să termin pînza aia de-acolo" ț t zice ț f „du pe sul" ț ? literatură, București LLM — Limbă și literatură moldovenească, Kișinău LR = Limba română, București MAT. DIALECT. I = Materiale și cercetări dialectale, I, [redactori respon- sabili: Romulus Todoran, Vasile Brebauj, [București], 1960 „Omagiu lui Alexandru Rosetti” -- Omagiu lui Alexandru Rosetti la 70 de ani, București, 1965 „Omagiu lui lorgu Iordan” = Omagiu lui lorgu Iordan cu prilejul împlinirii a 70 de ani. București, 1958 „Otăzky slovanske syntaxe" = Otăzky slouanske syntaxe, Sboruik Brnenskă Syntakticke Konference 17 — 21 IV 1961, Praha, 1962 „Philologica Pragensia" = Philologica Pragensia, Praha PLG = Probleme de lingvistică generală. Voi. VII. Redactori responsabili : acad. I. Coteanu, Lucia Wald, București, 1977. Porțile de Fier = Cornelia Cohuț și Magdalena Vulpe, Graiul din zona ,, Porțile de Fier", I. Texte. Sintaxă, București, 1973 RF = Revista de filozofie. București RLiR = Revue de linguistique romane, publiee par la Societe de Linguis- tique romane avec le concours du Centre național de la reclierche scientifique, Paris RRL = Revue- roumaine de linguistique, București SCL — Studii si cercetări, lingvistice. București S.C.Șt. (Iași) = Studii și cercetări științifice. Filologie, Iași SG = Studii de gramatică, București StUBB = Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Series Philologia, Cluj „Studia linguistica" — Studia linguistica, Lund—Copenhague TCLC — Travaux du Cerele Linguistique de Copenhague, Copenhaga TD, Munt. I = Texte dialectale. Muntenia, I, [publicate] sub conducerea lui Boris Cazacu, de Galina Ghiculete, Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Ruxandra Pană, Magdalena Vulpe, [Bucureștii. 1973 TD, Munt. II — Texte dialectale. Muntenia, II. Publicate sub redacția lui Boris Cazacu, de Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Mariuescu, Victorela Neagoe, Ruxandra Pană și Magdalena Vulpe. București, 1975 TDO = Texte, dialectale Oltenia. Publicate sub redacția lui Boris Cazacu, de Cornelia Cohuț. Galina Ghiculete, Maria Mărdărescu, Valeriu Șaten și Magdalena Vulpe, București, 1967 TLL = Travaux de linguistique et de- litterature, publies par le Centre de philologie et de litteratures romanes de FUniversite de Strasbourg VJa = Voprosi jazîkoznanija, „Word" = Word. Journal of the Linguistics Cercle of New York BIBLIOGRAFIE Alvar, Manuel, Estado actual de los e studios de dialectologia romdnica, în ACLFR XII, voi. I, p. 77-79 Andriescu, Al., Funcția stilistică a izolărilor livrești in limba vorbită, în ,,Omagiu lui lorgu Iordan”, p. 29 — 33 Anghel, Ioana, Elena Comșulea, Emese Kis și loan I. Stan, Topica pro- pozițiilor principale în proza beletristică română contemporană (Aspecte statistice și informaționale}, în SCE, XVII, 1966, nr. 6, p. 661-682 Antoinc, Gerald, La coordination = La coordination en franșais, tome I, Paris, [1958] ; tome II, Paris, [1962] Antoine, Gerald, La langue parlee ei ses transpositions litteraires dans le franțais contemporain, în „Actes du Xe Congrds International Linguistique et Pliilologie romanes, Strasbourg, 1962”, tome II, Paris, 1965, p. 443 — 451 Artemov, V.A., Komunikaiivnaia sintaksiceskaia, îoghiceskaia i modalnaia funkții recevoi intonații, în ..Materiali Kollokviuma po eksperi- mentalnoi fonetike i psihologhii reci”, Izd-vo Moskovskogo Univer- siteta, 1966, p. 3 — 20 (citat după un rezumat din ,,Revista de referate și recenzii”, lingvistică, filologie. 11, 1967, p. 740 — 741) Arvinte, Vasile, Atlasul lingvistic al Moldovei și Bucovinei (ALMB}, în ,,Anuar de lingvistică .și istorie literară” Iași, XXI, 1970, p. 5—13 Avram, Andrei, Despre dialectologia structurală, în ELS, p. 181 — 192 Avram, Andrei, Particularități ale intonației interogative în graiul din 'Muscel, în FD, VIII, p. 43 — 64 Avram, Mioara, Observații asupra coordonării, in SG, TI, p. 151 — 159 .^Avram, Mioara, Particularități sintactice regionale în dacoromână, în SCL, XXVIII, 1977, nr. 1, p. 29-35 v Avram, Mioara, Subordonarea = Evoluția subordonării circumstanțiale în limba română, București, 1960 156 Bally, Charles, Linguistique g&ntrale et linguistique franșaise, Troisi^me edition, Berne, [1950] Barbu, N.I., Conjuncții cu funcții multiple, în CV, III, 1951, nr. 9—10, p. 19-22 Bednarczuk, Eeszek, Spojnik adwersatywny w jezykach indoeuropejskich, în „Eingua Posnaniensis”, 11, 1966, p. 33 — 46 Beldescu, G., Coordonarea simplă, complexă și contextuală, în ER, VII, 1958, nr. 3, p. 19-38 Benveniste, Emile, L’appareil formei de Venonciation, în „Eangages”, 1970, 17, p. 12-18 Benveniste, Emile, Problemes de linguistique generale, [Paris, 1968] Benveniste, Emile, „Structure” en linguistique, în „Sens et usages du terme structure dans Ies Sciences humaines et sociales", £dit£ par Roger Bastide, The Hague, 1962, p. 31 — 39 v Bidian, V., Observații asupra frazei în graiurile din Oltenia. I. Coordonarea, în CE, XV, 1970, nr. 1, p. 97-103 Bidian, V., Observații asupra frazei în graiurile din Oltenia, II. Probleme de subordonare, în CE, XVII, 1972, nr. 1, p. 5 — 20 Ee Bidois, G. et R., Syntaxe du franșais moderne, Tome II, Deuxi^me ădition, revue et completee, Paris, 1968, p. 233 — 249 dBîrlea, Ovidiu, A.P. = Antologie de proză populară epică, I, [București], 1966 — prefața Bolocan, Gh., Unele caracteristici ale stilului publicistic al limbii române literare, în SCE, XII, 1961, nr. 1, p. 35 — 71 Bonnard, Henri, Support grammatical et support semantique, în „Eangue frangaise”, 21, 1974, p. 72 — 89 Bourciez, Edouard, Elements de linguistique romane, Quatri^me Edition, Paris, 1956 / Brâncuș, Gr., Că „narativ" în balada populară, în ER, XXVI, 1977, nr. [ 5, p. 505 — 508 1 Brâncuș, Grigore, Graiul din Muntenia (Descriere pe baza materialului din volumul Opinearu de Gr. M. Jipescu), în ER, XXII, 1973, nr. 1, p. 37-44 Brâncuș, Gr., Graiul din Oltenia, în ER, XI, 1962, nr. 3, p. 248 — 260 CBrâncuș, Grigore, Un aspect al repetiției în limbajul popular: temporala de reluare, în ER, XX, 1971, nr. 1, p. 33 — 37 Budagov, R.A., K teorii sintaksiceskih otnoșenii, în VJa, XXII, 1973, nr. 1, p. 3—15 Bulgăr, Gh., Izolarea subordonatelor în proza artistică contemporană, în SG, I, p. 165-180 Buyssens, Eric, La communication et Varticulation linguistique, Universit^ libre de Bruxelles, Travaux de la Faculte de Philosophie et Eettres, Tome XXXI, Bruxelles—Paris, [1967] 157 Byck, J., La repetition en roumain, în BL, II, 1934, p. 67 — 86 Camproux, Charles, Etude syntaxique des parlers gevaudanais, [Montpellier, f. a.] Candrea, I. A., Ț. O. = Graiul din Țara Oașului, București, 1907 Cazacu, B., Despre dinamica limitelor dialectale, în FD, V, p. 27 — 40 Cazacii, Boris, Limbă vorbită, limbă scrisă, stil oral, în ,,Studii de poetică și stilistică”, [București], 1966, p. 29 — 37 Cazacu, B., Mesaj poetic închis și mesaj poetic deschis (Pe marginea operei lui Ttidor Arghezi), în SCL, XIX, 1968, nr. 5. p. 463—467 Cazacu, B., Studii de dialectologie română, București, 1966 Cazacu, Boris, Studii de limbă literară, București, 1960 Cazacu, B., Un aspect al cercetării interdisciplinare : sociolingvistica, în FD, VIII, p. 11-18 Chafe, Wallace L., Language as Symbolization, în „Language”, 43, 1967, nr. 1, p. 57-91 Chigarevskaîa, N., Sur quelques particularites fondamentales de la syntaxe du frâng ai s parlâ d’ aujourd’hui, în ACLFR XII, voi. I, p. 671 — 678 Chloupek, Jan, O specificnosti năreeni skladby, în „Otăzky slovanske syntaxe”, p. 325 — 336 Chloupek, Jan, Theorie und Praxis — Bemerkungen zum The orie und Praxis der Dialektsyntax, în ,,Die Welt der Slaven”, Jahrgang XII, Heft 2, 1967, Wiesbaden, p. 130-141 Chomsky, Noam, Aspects of the Theory of Syntax, Cainbridge, Massachu- setts, [1965] Chomsky, Noam, Structures syntaxiques, traduit de l’anglais par Michel Braudeau, Paris, [1969], cap. Syntaxe et semantique, p. 101 — 115 Chomsky, Noam, Questions de semantique, traduit de l’anglais par Bernard Cerquiglini, Paris, [1975], cap. Structure profonde, structure de sur face et interpretation semantique, p. 9 — 72 Cioculescu, Șerban, Limba literară a lui Ion Ghica, în CONTRIBUȚII, II, p. 167-190 Ciompec, Georgeta, Constantin Dominte, Valeria Guțu Romalo, Clement Mîrza, Bmanuel Vasiliu, Limba română contemporană, voi. I, sub coordonarea acad. Ion Coteanu, București, 1974 Cisneros, Luis Jaime, Observ aciones sobre estilo verbal, în ,,Omagiu lui lorgu Iordan”, p. 169—172 Constantinescu, Gh., Despre elementele corelative ale limbii române, în LL, XVIII, 1972, nr. 2, p. 19-30 Contraș, Bugenia, Observații asupra unor construcții sintactice speciale, în LR, XI, 1962, nr. 6, p. 627-638 Copceag, D. et Alexandra Roceric-Alexandrescu, Intonation et structure logique, în RRL, XIII, 1968, nr. 5, p. 499 — 502 158 Coseriu, Eugenio, Coordinacion latina y coordinacion romanica, în ,,Actas del III Congreso Espanol de Estudios clasicos”, Madrid, 1968, p. 35 — 57 Coseriu, Eugenio, Pour une semantique diachroniquc structurale, în TLL, II, 1, 1964, p. 139-186 Coseriu, Eugenio, Sincronia, diacronia y tipologia, în „Actas del XI Congreso Internacional de Linguistica y Filologia romănicas Madrid 1965’", Madrid, 1968, p. 269-281 Coseriu, Eugenio, Sistema, norma y habla, în Teoria del lenguaje y linguis- tica general, Cinco estudios, Madrid, [1962], p. 11 — 113 Coteanu, I., Aspecte ale limbajului popular actual, în LR, XII, 1963, nr. 1, p. 59 — 67 Coteanu, I., Caracterele generale ale limbajului popular, în LR, XI, 1962, nr. 3, p. 242 — 248 Coteanu, I., '.Discontinuitatea", un procedezi al stilului artistic actual, în LR, XI, 1962, nr. 1, p. 3-12 Coteanu, I., în legătură cu ,,subordonatele" explicative, în LR, IX, 1960, nr. 1, p. 27 — 33 Coteanu, I., Stilistica — Stilistica funcțională a limbii române — Stil, stilistică, limbaj —, București, 1973 Coteanu, I., A. Bidu-Vrănceanu, Limba română contemporană, voi. II, Vocabularul, București, [1975] Crașoveanu, D., Coordonare la nivel de propoziție sau la nivel de frază în LR, XIX, 1970, nr. 4, p. 295-303 Crașoveanu, D., Observații asupra raportului adversativ. în jurul locuțiunii conjuncționale numai că, în LR, XXVI, 1977, nr. 3, p. 223 — 230 Dascălii, Laurenția, Observații asupra intonației graiului din Maramureș, în FD, IX, p. 77-91 Dascălu, Laurenția, Observații asupra raportului dintre lungimea și into- nația frazelor interogative, în SCL, XX, 1969, nr. 6, p. 647 — 658 Delacroix, Henri, Le langage et la pensee, ed. a Il-a, Paris, 1930 Densusianu, Ovid, Ț. H. — Graiul din Țara Hațegului, București, 1915 Densusianu, Ovid, Vorbirea populară din puncte nouă de vedere, în Opere, I, București, 1968, p. 413-420 Diaconescu-Prioteasa, Ioana, Evitarea repetării prepozițiilor în coordonare, în SCL, XIX, 1968, nr. 5, p. 473-491 Diaconii, Ion, Ținutul Vr ancei, Etnografie-Folclor-Dialectologie, I, București, MCMXXX Dimitrescu, Florica, Observații asupra construcției paratactice și și, în SCL, XI, 1960, nr. 4, p. 883-886 Dimitriu, C., Observații în legătură cu raporturile sintactice, în AUI, Lingvis- tică, XX, 1974, p. 9-22 159 Dragomirescu, Gh. N., Sini, advers. = Sintaxa propozițiilor independente cu privire specială asupra coordonatelor adversative comparate cu subordonata concesivă, Brașov, 1939 Drașoveanu, D.D., Categoriile gramaticale de relație și de opoziție ale limbii române, în CB, XX, 1975, nr. 1, 67 — 79 Drașoveanu D.D., Coordonarea / subordonarea — o diviziune dihotomică în CD, XXII, 1977, nr. 1, p. 27-32 Drașoveanu, D.D., Despre natura raportului dintre subiect si predicat, în CD, III, 1958, p. 175-182 Drașoveanu, D.D., Observații asupra cuvintelor relaționale, în CD, XIII, 1968, nr. 1, p. 19-32 Drașoveanu, D.D., O categorie sintactică — unicitatea, în CD, XVI, 1971, nr. 2, p. 325 — 335 Drașoveanu, D. D., Relația — dimensiunea esențială a sintagmei, în CD, XXII, 1977, nr. 2, p. 155-158 Drașoveanu, D.D., P. Dumitrașcu, M. Zdrenghea, Analize gramaticale și stilistice, ed. a Il-a, București, 1966 Drăganu, N., Conjuncțiile de și dacă, mm capitol de sintaxă, în DR,. III, 1923, p. 251-284 Drăganu, Nicolae, Elemente de sintaxă a limbii române, lucrare postumă, București, 1945 Dressler, Wolfgang, Textsyntax, în „Dingua e stile”, V, 1970, nr. 2, p. 191-213 Dubois, Jean, Grammaire generative et transformationnelle, în „Dangue franțaise. Da syntaxe”, Paris, 1969, nr. 1, p. 49 — 57 Dubois, Jean, Mathee Giacomo, Douis Guespin, Christiane Marcellesi, Jean-Baptiste Marcellesi, Jean-Pietre Mevel, Dictionnaire de linguis- tique, Paris, 1974 Dumistrăcel, Stelian, Influența limbii literare asupra graiurilor dacoromâne. Fonetica neologismului, București, 1978 Dumitrașcu, P., Despre mijloacele expresive și artistice în poezia populară, în CD, VI, 1961, nr. 2, p. 315-328 Dumitrescu, Monica, O particularitate sintactică a exprimării orale : anacolu- tul, în PD, VIII, p. 153-168 Edelstein, Frieda, Despre ,,legătura relativă” în limba română, în CD, XVI, 1971, nr. 2, p. 337-343 Eisenmann, Fritz, Die Satzkonjunktionen in gesprochener Sprache. Vorkom- men und Funktion, untersucht an Tonbandaufnahmen aus Baden- Wurttemberg, Bayrisch-Schwaben und Vorarlberg, Tubingen, 1973 Enescu, Gh., Analiza logică a conjuncțiilor din limba română, în RF, XVI, 1969, nr. 7, p. 821-830 Ettmayer, Karl, Zur Intonation der Romanen, în „Neusprachliche Studien. Festgabe Karl Duick zu seinem sechzigsten Geburtstage darge- 160 bracht von Freunden und Schulern", Marburg, a.d. Lahn, 1925. 6 (extras) Fțco, Ion, Conceptul de propoziție în lumina teoriei mar xist-leniniste a cunoașterii (I), în LLM, XVII, 1974, nr. 3, p. 52 — 62 și (II) în nr. 4, p. 43 — 52 Filimore, Charles J., Verbes de jugement (Essai de description semantique), în „Langages”, 1970, 17, p. 56 — 69 Frei, Henri, Criteres de delimitation, în „Word”, X, 1954, p. 136—145 Frumkina, R. M., Statisticeskaja struktura leksiki Pușkina, în VJa, IX, 1960, nr. 3, p. 78-81 Gabrea, Maria, Fenomene de stilistica sintactică în domeniul frazei, în LR, XVI, 1967, nr. 5, p. 391-399 Gamiilscheg, Lrnst, Die Mundart von Șerbănești-Titulești, Jena und Leipzig, 1936 Garde, Paul, L’accent, Paris, 1968 Gendron, Jean-Denis, La definition, d’une norme de langue parlee au Quebec : une approche sociologique, în RLiR, 38, 1974, p. 198 — 209 Gheție, I., Din nou despre și, semn al conjunctivului în graiul crișean, în SCL, XVI, 1965, nr. 5, p. 605-609 Gheție, Ion, Observații asupra folosirii conjuncțiilor subordonatoare circum- stanțiale în graiurile dacoromâne, în FD, III, p. 151 — 176 Gheție, Ion, Sintaxa graiurilor din Valea Bistriței (Bicaz) (I), în SCL, XXVII, 1976, nr. 1, p. 21-32; (II), în nr. 2, p. 121-135; (III), în nr. 3, p. 221 — 230 Gheție, I., Și, semn al conjunctivului în graiul crișean, în LR, XII, 1963, nr. 3, p. 247-260 Gheție, I., Un hapax legomenon în Codicele sturdzan : si (=să), în LR, XVI, 1967, nr. 2, p. 191-195 GLR I —II = Gramatica limbii române, voi. I —II, ediția a Il-a revăzută și adăugită, București, 1963 Goldiș, Ana, Observații în legătură cu construcțiile calchiate franceze în cadrul raportului de Coordonare, în AUBLbR, XIX, 1970, nr. 2, p. 89-96 Golopenția, Sanda, Despre o variantă a vorbirii indirecte, în SCL, X, 1959, nr. 4, p. 593 — 597 Golopenția-Ehetescu, Sanda, Formalism gramatical. I, Simboluri primi- tive, expresii auxiliare, lanțuri, în SCL, XXII, 1971, nr. 2. p. 113 — 136 Graur, AL, Cu privire la caracterul sistematic al sintaxei și al vocabularului, în SCL, XV, 1964, nr. 4, p. 427-430 Graur, AL, Pentru o sintaxă a propozițiilor principale, în SG, I, p. 121 — 139 Gruiță, G., Despre așa-zisul circumstanțial de excepție introdus prin decît (și subordonata corespunzătoare), în CL, XXI, 1976, nr. 1, p. 83 — 89 — Coordonarea în vorbirea populară românească 161 Guiraud, Pierre, Le franșais populaire, Paris, 1969 T Guțu Romalo, V., Cîteva probleme ale studierii sintaxei, în „Studii de istoria limbii române literare. Secolul al XlX-lea”, voi. I, [București], 1969, p. 48-68 Guțu Romalo, Valeria, Note asupra relațiilor sintactice, în SCL, XXIV, 1973, nr. 5, p. 551 — 556 Guțu Romalo, Valeria, Sintaxa limbii române. Probleme și interpretări, București, 1973 Hausenblas, Karel, O studiu syntaxe bezne mluvenych projevii, în „Otăzky slovanske syntaxe”, p. 313 — 323 Hegediis, Lajos, On the Problem of the Pauses of Speech, în „Acta linguistica Academiae Scientiarum Hungaricae”, III, 1953, fasc. 1 — 2, p. 1-36 Henry, Albert, Transformation de la subordination en coordination? (Langue et style), în CPS, 23, 1966, p. 61 — 65 Herseni, Traian, Sociologia limbii, București, 1975, p. 9—19, 112—169 Hodiș, V., Echivalența semantico-sintactică a termenilor raportului ap eziți v (II), în CL, XII, 1967, nr. 2, p. 271-288 Hodiș, Viorel, Natura sintactică a relației apozitive, I. Coordonarea și relația apozitivă în opoziție cu subordonarea, în CL, XVIII, 1973, nr. 2, p. 297-312 Hodiș, Viorel, Natura sintactică a relației apozitive. II. Diferențe specifice ale coordonării față de apozare, în CL, XXI, 1976, nr. 1, p. 91 — 102 Hofejsi, V., Les plâns linguistiques et la structure de Venonce, în „Philologica Pragensia”, 1961, nr. 4, p. 193 — 203 Hout, Georges van, La coordination, în CLTA, XIX, 1972, fasc. 2, p. 241 — 260 lacob, Șt., Coordonare, subordonare și logică, în LR, VII, 1958, nr. 5, p. 49-55 Indrea, Al., Construcții și cuvinte incidente, în CL, VI, 1961, nr. 2, p. 351 — 358 t Ionică, Ion, Paul Lăzărescu, Magdalena Vulpe, Cu privire la raporturile dintre limba literară și graiuri, în FD, VIII, p. 19 — 30 Iordan, lorgu. Despre ,,limba literară/*, în SCL, V, 1954, nr. 1 — 2, p. 151-164 Iordan, lorgu, Limba lui Creangă, în CONTRIBUȚII, I, p. 137—170 Iordan, lorgu, Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor”, Iași, 1943 Iordan, lorgu, Lingvistica romanică. Evoluție. Curente. Metode, București, 1962 Iordan, lorgu, LRC = Limba română contemporană, [București], 1956 Iordan, lorgu, Stilistica —- Stilistica limbii române, ediție definitivă, Bucu- rești, 1975 162 Iordan, lorgu, Tendințe sintactice în limba romană actuală, în SCL, XVII, 1966, nr. 6, p. 609-622 Iordan, lorgu, Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu, Structura morfologică a limbii române contemporane, București, 1967 Istrate, G., Graiul popular scris, în BUL. PIL. VI, 1939, p. 132—150 Ivănescu, G., Gramatica și logica. II. Structura gîndirii ca factor primar al structurii sintactice a limbii, în AUT, Seria Științe filologice, II, 1964, p. 193-219 Kallioinen, Vilho, Contribution ă Vetude de Tintonation roumaine, în „Oma- giu lui Alexandru Rosetti”, p. 433 — 435 Kelemen, Bela, Cu privire la caracteristicile stilurilor limbii în lumina sta- tisticii lingvistice, în SCL, XVII, 1966, nr. 1, p. 35 — 38 Kerschbaumer, Mărie Therese, Și adverbial — mijloc de întărire, mijloc de atenuare, în SCL, XIX, 1968, nr. 4, p. 365 — 374 Labov, William, Sociolinguistic Patterns, Philadelphia, [1972], cap. 8: The Study of Language in Its Social Context, p. 183 — 259 Lamprecht, Arnoăt, K problematice nârecni syntaxe, în „Otâzky slovanske syntaxe”, p. 383 — 384 Leonte, Liviu, Elemente populare și regionale în proza actuală, în S.C. Șt. (Iași), XIV, 1963, fasc. 1, p. 65-88 Mancaș, Mihaela, Aspects de la grammaire de coordination en roumain, în CUTA, IV, 1967, p. 107-141 Manoliu-Manea, Maria, Structuralismul lingvistic (Lecturi critice), București, 1973 Marcus, Solomon, Aspecte matematice în studiul limbajului, în ,,Limbaj, logică, filozofie”, p. 48 — 85 Martinet, Andre, Elemente de lingvistică generală, traducere și adaptare la limba română de Paul Miclău, București, 1970 Martinet, Andre, Les structures elementaires de Tenonce, în La linguistique synchronique. Etudes et recherches, Deuxieme edition, Paris, 1968, p. 195-229 Mărușca, N., Cîteva abateri în sintaxa propoziției graiului din comuna Borod (Bihor), în „Cercetări de limbă și literatură”, Oradea, I, 1968, p. 69-73 Mărușca, N., Graiul din comuna Borod (Bihor). Morfologia, sintaxa frazei și formarea cuvintelor, în „Cercetări de limbă și literatură”, Oradea, IV, 1971, p. 87-123 Meillet, A., Le renouvellement des conjonctions, în Linguistique historique et linguistique generale. Paris, 1921, p. 159—174 Meillet, A., Linguistique historiqtie et linguistique generale, tome II, Paris, 1936 Metea, Alexandru, Realizarea raportului consecutiv și valorile lui stilistice în opera lui Ion Creangă, în LR, XVII, 1968, nr. 5, p. 433 — 438 163 Mettas, Odette, Etude sur Ies facteurs ectosemantiques de Vintonation en franșais, în TLL, I, 1963, p. 143—149 Mettas, Odette, Etude sur Vintonation en franșais, în TLL, II, 1964, 1, p. 99-105 Milaș, C., Despre natura compunerii (și) eu, în CL, XV, 1970, nr. 1, p. 125-129 Mitran, Mircea, Note despre coordonare, în LR, XI, 1962, nr. 5, p. 507 — 513 Moravec, Jaroslav, Poznămky ke specificnosti nărecni skladby, în „Otăzky slovanske syntaxe”, p. 365 — 367 Muțiu, I., Construcțiile incidente și valoarea lor în româna contemporană, în AUT, II, 1964, p. 241-254 Muțiu, Ion, Coordonarea (rezumat) = Probleme ale coordonării în limba română. Rezumatul tezei de doctorat, Timișoara, 1973 Muțiu, Ion, Probleme privitoare la raportul de coordonare în limba română, în AUT, VI, 1968, p. 159-166 Neagoe, Victorela, Elemente arhaice în graiurile muntenești, în FD, IX, p. 143-147 Nica, D., Elemente de sintaxă populară în poezia lui George Coșbuc, în AUI, Limbă și literatură, XVII, 1967, fasc. 1, p. 65 — 79 Nica, Dumitru, Sintaxa prozei lui Costache Negruzzi, în AUI, Lingvistică, XIX, 1973, p. 1-12 Nicolaeva, T.M., Aktualnoe cilenenie kategoriia grammatiki teksta, în VJa, XXI, 1972, nr. 2, p. 48-54 *’ Niculescu, Al., Elemente de limbă vorbită în limba literară din prima jumă- tate a secolului al XlX-lea (Probleme generale), în SCL, XIV, 1963, nr. 1, p. 57 — 76 Niculescu, Alexandru, Observații asupra conjuncțiilor adversative în limbile romanice. Conjuncția adversativ-copulativă, în Individualitatea limbii române între limbile romanice, București, 1965, p. 100—106 Niculescu, Al., Observații asupra folosirii conjttncțiilor adversative fundamen- tale în limbile romanice. Conjuncția adversativ-coptdativă, în ,,Omagiu lui lorgu lordau”, p. 633 — 637 Niculescu, Al., Structura frazei în stilul lui B. Delavrancea, în CONTRIBU- ȚII, I, p. 205-243 Osten, Sodergârd, Vintonation syntaxique en franșais, în ,,Studia linguis- tica”, XI, 1957, nr. 2, p. 92—120 Papahagi, Tache, M. = Graiul și folclorul Maramureșului, București, 1925 Păcală, Victor, Monografia comunei Rășinariu, Sibiu, 1915 Petrovici, E.» Baza dialectală a limbii noastre naționale, în LR, IX, 1960, nr. 5, p. 60 — 78 164 Petrovici, E., Unitatea dialectală a limbii române, în SCL, XV. 1964, nr. 4, p. 431-444 Philippide, Alexandru, Istoria limbii române. Voi. I. Principii de istoria limbii, Iași, 1894 Popescu-Marin, Magdalena, Cu privire la propoziția interogativă și intona- ția ci în limba română, în SG, III, p. 179—186 Popescu-Marin, Magdalena, Observații asupra topicii atributului adjectival în limba română, în SG, III, p. 161 — 178 Pottier, Bem ard, Elem. rel. = Systematique des elements de relation. litucle morphosyntaxe struchtrale romane, Paris, 1962 Pottier, B., Structures syntaxiques et unites semantiques, în TLL, 8.1970, nr. 1, p. 241—245 Pușcariu, Sextil, Limba română, voi. I, Privire generală, București, 1940. (Vezi și ediția din 1976) Pușcariu, Sextil, Limba română, voi. II, Rostirea, [București], 1959 Remacle, Louis, La Gleize = Syntaxe du parter wallon de La Gleize, Tonie 3, 1960, Paris A Rizescu, I., Propoziții subordonate paratactice, în SG, III, p. 107—137 Robach, Inger-Britt, Etude socio-linguistique = Etude socio-lingziistique de la segmentation syntaxique du franșais parle, în „Etudes romanes de Lund”, 23, 1974, publiees par Osten Sodergârd Robu, V., Contribuții teoretice privind accentul intensiv și accentul tonic, în PLG, VII, 1977, p. 87-96 x Robu, V., Sintaxa planurilor vorbirii în limba română, în LR, XXII, 1973, nr. 3, p. 95-102 Roceric-Alexandrescu, Alexandra, Observații asupra pauzei în citire în limba română, în SCL, XIV, 1963, nr. 3, p. 361 — 375 Roceric-Alexandrescu, Alexandra și Dumitru Copceag, Intonație și context, în SCL, XVIII, 1967, nr. 1, p. 7-14 Roceric-Alexandrescu, Alexandra și D. Copceag, Sugestii pentru cercetarea structurală a intonației, în SCL, XVII, 1966, nr. 3, p. 271 — 284 Roceric, Alexandra și Sanda Golopenția, Observații asupra intonației în limba română, în SCL, XII, 1961, nr. 1, p. 29 — 34 Rosetti, Al., Observații asupra limbii cronicii lui Grigore Ureche — Simian Dascălul, în Studii lingvistice, [București], 1955, p. 17 — 32 Rosetti, Al., Și ,,să", dans le nord-ouest de la Transylvanie, în RRL, IX, 1964, nr. 4, p. 395-396 Rosetti, Al., — Cazacu, B., Istoria limbii române literare. I. De la origini pînă la începutul secolului al XlX-lea, București, 1961 Sandfeld, Kr. et Hedvig Olsen, Syntaxe roumaine. II. Les groupes de mots, Copenhague, MCMLX Sandfeld, Kr. et Hedvig Olsen, Syntaxe roumaine. III. Structure de la proposition, Copenhague, 1962 165 Sandmann, M., ,,Et” de fermeture et ^ef' de continuation enfrangais moderne, în CFS, 23, 1966, p. 151-164 Saussure, Ferdinand de, Cours dc linguistique generale, public par Charles Bally et Albert Sechehayc, Paris, 1969 Sauvageot, Aurelien, Franșais ecrit — franșais parle, Paris, 1962 Sauvageot, Aurelien., L’articulation du discours, în ,,La grammaire du frangais parle” sous direction d’Andre Rigault, [Paris, 1971], p. 137-147 Săteanu, Cornel, Coordonarea explicativă, în LL, XI, 1966, p. 375 — 385 Săteanu, C., Sintagma, cea mai mică 'imitate relațională, în CL, VI, 1961, nr. 2, p. 359-382 Săteanu, C., Subiect sau complement sociativ?, în StUBB, IX, 1964, nr. 1, p. 113-121 Schreyer, Kurt, Der Adverbialsatz in der neurumănischen Volksliteratur, în „Elfter Jahresbericht des Instituts fur rumanische Spraclie zu Leipzig”, XI, p. 273 — 363 Seche, Luiza, Juxtapunerea sinonimică în limba română, în CL, XII, 1967, nr. 1, p. 103-113 Seche, Luiza și Mircea, Limba și stilul lui I. Bzidai-Deleanu în „Țiganiada", în CONTRIBUȚII, III, p. 7-74 Sechehaye, Albert, Essai sur la structure logique de la ph-rasc, Paris, 1926 Sfîrlea, Lidia, Pronunția românească literară. Stilul scenic, București, 1970 Slama-Cazacu, Tatiana, L'etude du roumain parle: un aspect negligâ — Vindicatio ad oculos, în ACLFR, XII, voi. I, p. 591—599 Slama-Cazacu, Tatiana, Limbaj și context. Problema limbajului in concep- ția exprimării și interpretării prin organizări contextuale, București, 1959 Slama-Cazacu, Tatiana, Pentru studierea limbii române vorbite (în comuni- carea orală), în LL, XVIII, 1973, nr. 3, p. 485 — 492 Slama-Cazacu, Tatiana, Probleme de metodă în sociolingvistică, în FD, VII, p. 233-244 Sofroni, V., Sintaxa limbii lui Ion Slavici, în AUI, Lingvistică, XIX, 1973, p. 13-23 Stati, Sorin, Dependența semantică a propozițiilor și rolul lor sintactic, în SG, II, p. 141-150 Stati, Sorin, Interferențe lingvistice. Din istoria relațiilor lingvistice cu alte științe, București, 1971 Stati, Sorin, Sintaxa = Teorie și metodă în sintaxă, București, 1967 Stati, Sorin, și Gh. Bulgăr, Analize sintactice și stilistice, București, 1970 Strawson, P.F., Phrase et acte de parole, în „Langages”, 1970, 17, p. 19 — 32 Strungaru, Diomid, Este atestat și ,,să” în secolul al XVI-lea?, în LR, XVI, 1967, nr. 1, p. 77-80 166 Stridii de istoria limbii române literare. Secolul al XIX~lea, voi. II [București], 1969 Șerban, Vasile, Topica — Teoria și topica propoziției în româna contem- porană, București, 1974 Stoic, Jozef, O suvislosii skladby spisovneho jazyka a năreci, în „Otazky slovanske syntaxe”, p. 368 — 372 Șuteu, Valeriu, Observații asupra frecvenței cuvintelor în operele unor scriitori români, în SCL, X, 1959, nr. 3, p. 419 — 443 Teaha, Teofil, Graiul din Valea Cricului Negru, București, 1961 Teiuș, Sabina, Conjuncția coordonatoare și în graiurile dacoromâne, în ACLFR, XII, voi. II, p. 1489-1493 \ Teiuș, Sabina, Delimitarea enunțurilor în graiurile dacoromâne, în CL, XVI, 1971, nr. 1, p. 109-120 Teiuș, Sabina, Există coordonare conclusivă ?, în CL, XXII, 1977, nr. 2, p. 239-241 x Teiuș, Sabina, Valori apropiate de subordonare ale conjuncției și în fraza populară, în SCL, XX, 1969, nr. 4, p. 427 — 432 Teiuș, Sabina și Valentina Șerban, Probleme de lexic sub raport statistic în nuvelele lui Liviu Rebreanu și ale lui Camil Petrescu, în CL, XI, 1966, nr. 2, p. 325-331 Tesniere, Lucien, Slements de syntaxe structurale, Paris, 1959 Thomov, Thoinas S., Franșais parle etfrangais ecrit (perspective historique), în ,,Actes du Xe Congres International Linguistique et Philologie romanes, Strasbourg, 1962”, tome II, Paris, 1965, p. 427 — 442 TLG — Tratat de lingvistică generală, București, 1971 Todoran, R., Despre și ,,să” în graiurile dacoromâne, CL, XI, 1966, nr. 2, p. 193-207 Todoran, Romulus, Graiul din Vîlcele {raionul Turda), în MAT. DIALECT. I, p. 29-52 Todoran, R., în legătură cu și ,,să>} în graiurile dacoromâne. Căci, con- juncție completivă directă, în CL, XIII, 1968, nr. 1, p. 35 — 38 Todorov, Tzvetan, Problemes de V enonciation, în „Langages”, 1970, 17, p. 3-11 Togeby, Knud, Structure immanente de la langue franțaise, Paris, [1965] Trandafir, Gh., Relațiile sintactice în cadrul frazei, în LR, XXIII, 1974, nr. 5, p. 385 — 391 Tunsoiu, Olga, Izolarea părților de propoziție în proza artistică contempo- rană, în AUBLbR, XIX, 1970, nr. 2, p. 99-111 Tuțescu, Mariana, Un concept de base de la semantique actuelle: La pressup- position, în RRL, XV, 1970, nr. 6, p. 585 — 595 167 Văanănen, Veikko, Introduction au latin vulgaire, Paris, 1963 Vaăek, Antonia, Prispeuek k otăsce tvz. priâlenSni v mistnich nărecich, în ,,Otăzky slovanske syntaxe”, p. 352 —356 Vasiliu, Emanuel, Fonologia litubii române, București, 1965 Vasiliu, E-, — Golopenția-Eretescu, Sanda, Sintaxa iransformațională a limbii române, București, 1969 Vasiliu, Laura, Schiță de sistem al prepozițiilor limbii române, în SG, III, p. 11-42 Vianu, Tudor, Observații asupra limbii și stilului lui A.I. Odobescu, în CONTRIBUȚII, I, p. 113-136 Vianu, Tudor, Problemele metaforei și alte studii de stilistică, [București, 1957] Vinay, Jean-Paul, Les cadres de la phrase, în „La grammaire du frangais parle” sous la direction d’Audre Rigault, [Paris, 1971], p. 119 — 135 Vulișici, Maria, Cu privire la particularitățile sintactice ale stilurilor bele- tristic, științific și administrativ, în CL, XI, 1966, nr. 1, p. 91 — 102 Vulpe, Magdalena, Fapt dialectal și fapt popular, în SCL, XVIII, 1967, nr. 4, p. 369-377 Vulpe, Magdalena, Notes sur les propositions subordonnees dans les textes dialectaux roumains, în RRL, XV, 1970, nr. 3, p. 251—259 Vulpe, Magdalena, Observații asupra sintaxei graiului din zona ,,Porțile de Fier'1, în Porțile de Fier, p. 353 — 393 Vulpe, Magdalena, Observații cantitative asupra subordonării în frază în textele dialectale, în FD, VII, p. 245 — 267 Vulpe, Magdalena, Subordonarea = Subordonarea în frază în dacoromâna, vorbită, București, 1980 Wald, Henri, Rolul limbajului în formarea și dezvoltarea ideilor, în „Pro- bleme de logică”, [București], 1956, p. 3 — 86 Weinreich, Uriel, Explorations in Semantic Theory, în „Current Trends in Linguistics”, Edited by Thomas A. Sebeok, Volume III, The Hague—Paris, 1966, p. 395 — 477 Weinreich, Uriel, Is a Structural Dialectology Possible ?, în „Word”, X, 1954, p. 388 — 400 Zdrenghea, Mihai M., Despre relația de presupoziție, implicație și comple- mentizare, în CL, XXII, 1977, nr. 1, p. 87 — 92 Zdrenghea, Mircea, Limba română contemporană. Morfologia, Curs pentru studenții de la Secția de limba și literatura română, Cluj, 1970 [multigrafiat] Zdrenghea, Mircea, Stela Zdrenghea, Probleme de analiză morfologică, București, 1971 168 INDICE A. DE CUVINTE* aber (germ.) 126 Acar ... acar 113—114, 127, 128 acum . . . acum 22 adică 62, 63, 86 aici 87 alors (fr.) 98 apoi (păi) 46 așa că 88, 131 așadar 62, 86 atunci 46 care 68 (care) va să zică 62 că 74, 101, 103, 105, 108, 117, 123, 124, 126, 127, 128, 136 căci 107, 117 ci 61, 78, 79, 108, 115, 117, 124, 135 cînd 105 cu 21, 22, 49 cu toate că 119 dacă 87 dar (adv.) 116 dar (da) (conj.) 22, 46, 61, 62, 78,'88, 107—108, 115-117. 118, 119, 120, 123, 125, 127, 128, 135 dară 63 dar însă 21, 120 de (conj.) 87, 103, 104, 106 de (prep.) 87 de aceea 86 deci 62, 63, 86, 87, 88 decît 121, 123, 125, 127, 128, 136 deși 119 * Cifrele cursive indică paginile relaționale respective. e (port.) 96 e (ed) (it.) 96 ti'(fr.) 96, 98, 99 et (lat.) 96 fără 121, 122— 123, 125. 127 1^8 135 fie ... fie 112, 128 fie că ... fie că 111- 112, 127 fir(e)-ar ... fir(e)-ar 114, 127, 128 hem ... hem 114, 127. 128 iar 46, 70, 101, 107, 110, 115. 117, 118, 120, 125, 127, i 28' 135, 136 împreună cu 21, 49 încă 21, 22 în consecință 62, 86 însă 46, 61 119-120, 125. 128. 136 laolaltă 49 id a 122 rnais (fr.) 98 nici 22, 23, 116 numa ce 123 numai (numa) 121 — 122, 125, 128, 135 numai cît 121 nu numai ... că 108—109. 127, 128, 136 nu numai că ... dar și 108, 128 nu numai ... ci 108 unde se discută pe larg elementele 169 o 777, 127, 128, 135 oder (germ.) 126 or 124 or (fr.) 124 ori1 (or) 59, 88, 109-110, 111, 128, 135 ori2 123—124, 127, 128 prin urmare 62 57, 66, 69, 70, 71, 87, 88, 96- -107, 116, 117—119, 125, 126, 127, 128, 132, 135 și cu 21, 23, 49 și însă 21 știi 131 tare ... tare 113, 127, 128 tir(i) ... tir(i) 113, 127, 128 sau 110, 111, 128, 135, 136 sic (lat.) 96 și (adv.) 21, 22, 23, 100 și (conj.) 21, 22, 23, 42, 45, 46, 55, und (germ.) 126 y (sp.) 96 zice 39, 131 B. DE AUTORI Angliei, Ioana 54 Antoine, Gerald 94, 97, 99 Artemov, V. A. 27 Avram, Andrei 10, 36 Avram, Mioara 11, 62, 68, 75, 102, 105, 119, 125, 126 Bally, Charles 12, 26 Barbu, N. I. 95 Bednarczuk, Leszek 121 Beldescu, G. 99 Benveniste, fimile 23, 24, 25 Bidian, V. 47, 112 Bîrlea, Ovidiu 47 Boboc, Alexandru 88 Bolocan, Gh. 127 Bonnard, Henri 11 Bourciez, Bdouard 96, 193 Braudeau, Michel 11 Brâncuș, Grigore 47 Budagov, R. A. 95 Bulgăr, Gh. 25, 33, 54 Camproux, Charles 8, 12, 4o Candrea, I. Aurel 111 Cazacu, Boris 9, 20, 33, 47 Chafe, Wallace L. 25 Chloupek, Jan 8, 12, 24, -1 > 33 Chomsky, No am 11 Cioculescu, Șerban 125 Cohuț, Cornelia 20 Comșulea, Blena 54 Contras, Bugenia 44 Coseriu, Bugenio 10, 12, 79, 96 Coteanu, Ion 12, 33, 35, 47, 89 Dascălu, Laurenția 29, 37 Delacroix, Henri 85, 94 Densusianu, Ovid 46, 113 Diaconescu-Prioteasa, Ioana 50 Dimitrescu, Florica 23 Dimitriu, C. 54 Dragomirescu, Gh. N. 79, 107, 118, 119 Drașoveanu, D. D. 21, 22, 23, 42, 44, 50, 52, 54, 61, 62, 86 Drăganu, Nicolae 26, 30, 87, 102, 103, 104, 105 Dressler, Wolfgang 9 Dubois, Jean 10, 85, 89 Dumistrăcel, Stelian 108 Dumitrașcu, P. 50 Dumitrescu, Monica 44 Bdelstein, Frieda 105 Bisenmann, Fritz 8, 126 Bnescu, Gh. 22, 88 Bttniayer, Karl 28 Fillmore, Charles J. 45 Frei, Henri 26 Frumkina, R. M. 89 Gabrea, Maria 105 Gamillscheg, Brnst 119 170 Garde, Paul 28, 30 Gămulescu, Dorin 122 Gheție, Ion 47, 102, 107, 112, 120, 121 Ghiculete, Galina 20 Giacomo, Mathee 89 Goldiș, Ana 108 Golopentia (Eretescu), Sanda 28, 37, 68 Gossen, Cari Theodor 12 Graur, Al. 11, 94, 102, 105, 119 Guespin, Luis 89 Guțu Romalo, Valeria 27, 86 Harweg, R. 9 Hausenblas, Karel 26, 33, 99 Hegediis, Lajos 29 Hodiș, Viorel 63, 69 Iordan, lorgu 7, 12, 27, 29, 46, 47, 54, 55, 78, 86, 87, 88, 91, 95, 96, 98, 99, 101, 102, 103, 104, 120 Ivănescu, G. 85 Joja, Atli. 85 Kallioinen, Vilho 27 Kersclibaumer, Mărie Th^rese 100 Kis, Emese 54 Labov, William 9 Lamprecht, ArnoSt 33 Lăzărescu, Paul 20, 114 Lenz, R. 24 Mancaș, Mihaela 95 Manoliu-Manea, Maria 85 Marcellesi, Christiane 89 Marcellesi, Jean-Baptiste 89 Marcu, Traian 111 Marcus, Solomon 88 Marin, Maria 20 Marinescu, Bogdan 20 Martinet, Andre 53 Meillet, A. 30, 102 Metea, Alexandru 106 Mettas, Odette 26 Mevel, Jean-Pierre 89 Miclău, Paul 53 Milaș, C. 21 Muțiu, Ion 22, 39, 53, 55, 62, 63, 69, 78, 85, 101 Neagoe, Victorela 20, 114 Nica, Dumitru 47 Nicolaeva, T. M. 10 Niculescu, Alexandru 27, 33, 47 61, 73, 114, 119, 120, 124 Olsen, Hedvig 22, 95 Pamfile, Tudor 113, 114 Pană, Ruxandra 20 Papahagi, Tache 111 Petrescu, Camil 54, 56, 90 Petrovici, Emil 8 Philippide, Alexandru 95 Popa, Cornel 88 Popescu-Marin, Magdalena 29, 56 Pottier, Bernard 26 Pușcariu, Sextil 26, 36 Rebreanu, Liviu 54, 57, 90 Remacle, Louis 8, 44, 90, 98, 99, 100, 127 Rigault, Andre 29, 47 Rizescu, I. 27 Robach, Inger-Britt 10, 28, 42, 44 Robu, V. 30, 68 Roceric (Alexandrescu), Alexan- dra 27, 28, 29 Rosetti, Alexandru 19, 47, 107 Sadoveanu, Mihail 54, 90 Sandfeld, Kr. 22, 95 Sandmann, M. 96 Sauvageot, Aurelien 38, 47, 93, 98 Săteanu, Cornel 21 Seche, Luiza 45, 47 Seche, Mircea 47 Secliehaye, Albert 85 Sfîrlea, Lidia 28 Slama-Cazacu, Tatiana 9, 24, 26 Stan, loan I. 54 Stati, Sorin 24, 25, 33, 39, 54, 88, 105 Strungaru, Diomid 107 sȘerban, Valentina 56 Șerb an, Vasile 60, 62, 63, 96 Stoic, Jozef 33, 89 Șuteu, Valeriu 127 171 Teiuș Sabina 55, 56, 57, 62, 63, 71, 96, 102 Todoran, Romulus 103, 107, 111, 114, 117 Todorov, Tzvetan 23 Togeby, Knud 86 Tunsoiu, Olga 33 Tuțescu, Mariana 45 Văănanen, Veikko 96 Vasiiiu, Emanuel 28, 68 Vasiliu, Laura 22 Vaăek, Antonin 33 Vianu, Tudor 47, 98 Vinay, Jean-Paul 29, 39 Vulișici, Maria 92 Vulpe, Magdalena 19, 20, 32, 33, 38, 42, 43, 44, 47, 67, 88, 89. 90, 93, 98, 101, 111, 121, 122 Weinreich, Uriel 10 Zdrenghea, Mihai M. 45 Zdrenghea, Mir ce a 50, 124 LA COORDINATION DANS LE PARTER POPULAIRE ROUMAIN L'etude des parlers daco-roumains a constitue une preoccupation per- manente pom de nombreux linguistes de notre pays. On dispose ă present d'un nombre impressionnant d’âtudes et articles visant la description et rapplication de certains phenomânes phonetiques, de la terminologie populaire de divers domaines d’activitâ et mânie certains problămes de morpliologie dialectale. On dispose egalement d’une serie de monograpliies dialectales sur des regions plus ou moins âtendues, ori sont âtudies surtout des problâmes de phonâtique-phonologie et le vocabulaire des regions respectives. I/apparition des atlas linguistiques, qui rendent sur Ies cartes des aspects linguistiques concrets, a permis aux spâcialistes l’etude des parlers considârâs en tant que systemes, ou toutes Ies parties se presentent rattachees Ies unes aux autres dans le plan syncbronique. A partir des cartes linguistiques, on a mis en evidence, dans des âtudes diverses, tant Ies ressem- blances que Ies differences entre Ies structures des parlers, surtout entre leurs systămes phonologiques. On a pourtant laisse de cdte l’âtude d’un secteur important, la syntaxe des parlers daco-roumains et, dans une ccr- taine mesure, la morpliologie. On a neanmoins deja fait des references ă la structure syntaxique de la langue populaire, mais sans prendre un appui sur un materiei de faits. La veritable image de la langue populaire est, de la sorte, incomplete et meme troublee par l’idee — qui se repâte et s’accentue, toutes Ies fois qu’il s’agit de la langue populaire — que Ies locuteurs du peuple sont, d’habitude, depourvus de la capacite d’ordonner leurs enoncâs suivant Ies rigueurs syntaxiques, de grouper leurs idees de fațon intelligible et lo- gique, d’exprimer des rapports multiples et compliquâs, de maniâre que leurs phrase se caractârise par une simplicitâ extrâme. Ces idees surprennent d’autant plus que l’on sait que la langue populaire roumaine possâde une grande richesse de moyens lexicaux, stylistiques et meme granimaticaux par rentremise desquels ses locuteurs font con- naître, d’une maniere tres claire, precise, nuancâe, leurs pensees, leurs senti- ments, leurs attitudes. Le fait qu’il existe des locuteurs — mâme de lan- gue litteraire — qui s’expriment d’une maniere ambigue ou incorrecte est une realite, mais cela est du non â l’insuffisance des moyens linguis- tiques de la langue populaire, mais ă la nâgligence dans leur emploi. Ce sont pourtant des cas non-significatifs. On ne saurait nier que la langue parlee (quel que soit 1’aspect envisage: celui populaire ou celui litteraire) 173 jouit (Tune grande liberte concernant l’organisation des Enonces, mais cette liberte est possible entre Ies limites d’un systeme existant dans le parler et bien connu par tous Ies locuteurs de ce parler. Le prEsent ouvrage se fonde sur l’analyse de plus de 5 000 Enonces, ob- tenus par la transcription, ă par tir de la bande de magnEtophone, de textes di alert flux daco-roumains provenant de 67 localitEs disseminees sur tont le territoire du pays. Dans l’Etude de la langue populaire, on doit tenir corupte des conditions dans lesquelles l’acte du langage se deroule, conditions reclamant au moins un locuteur et un interlocuteur, ayant un contact toujours actif, ce qui entraîne d’evidentes repercussions sur la construction syntaxique. Un resultat normal du caractere parlE de la communication est 1’affectivitE, qui, ă son tour, pose son empreinte sur l’organisation syntaxique du message. Le caractere affectif de la communication se dechiffre â travers l’intonation, la pause, l’accent. Aussi, dans la segmentation de la chaîne parlee populaire, doit-on tenir compte du role detenu par l’intonation, la pause et l’accent dans la dElimitation correcte de 1’EnoncE, compris comme une communication independante, quelle que soit sa complexite. Dans cet ordre des idees, il vaut bien retenir, en tant que traits caracteristiques du langage, la valeur de marque predicative de l’intonation descendante suivie par une longue pause en association avec l’accent d’intensite, et le fait que Ies pauses se produisent de rEgle ă la fin d’une unite de sens, parce que le role biologique de l’inspiration est subordonne ă celui comniu- nicatif. Les resultats auxquels nous sommes parvenus en Etudiant Ies textes populaires du point de vue de la realisation des contours terminaux d’in- tonation, en corrElation avec la pause et l’accent, nous mEnent ă l’idee que, dans la plupart des cas, la fin d’un enoncE est marquEe, dans le langage populaire egalement, par un contour terminal descendant, quand il s’agit d’Enonces enonciatifs, et par une pause relativement longue (la opt zile | 1 ... se vindecase i'f'î / rămas cu el / a buat furca f și-a plecat cu vacile Mais ce schema general est souvent trouble par des Enonces ă contour terminal ascendant (azi rău j î mîine rău | < tot galbenă j f iot ofilită ,,da ce ai mamă? ; du-te la căluș j < găsește căluș ; nu mai zicem zahăr | < să fie mai | ) ou des enonces contenant des constructions additionnelles ou des intercalations et des incidentes (,,de mă gagă Mărie” | î mama mea era mai . . . mai mică mama zice ț <; ne-o poftit nunu cel mare ț f socru cel mare f f socru cel mic cu fata f < c-așa se spune la noi <) lesquelles reclament une intonation speciale, en nuanțant de la sorte l’image generalement reconnue des contours ter- minaux. L'existence d’un nombre assez grand d’enonces Enonciatifs ă contour final ascendant confEre au parler populaire un trăit particulier. Parmi eux on compte aussi les EnoncEs inachevEs, qui son dus ou bien au dEplacement de l’attention du locuteur vers un autre aspect de la realite communiquEe, ou bien au fait que le locuteur ne trouve pas le mot propre ă continuer l’idee commencEe. D’autres fois, l’intonation descendante et la pause relativement longue isolent, du reste de 1’EnoncE, les constructions additionnelles, assez frEquem- ment rencontrEes dans les textes dialectaux (în patruzeci și unu am primit iar ordin de chemare jfȚ pîntru ... a merge la companie de lucru ; în primu an cînd m-am însurat | < la anu | î aveam un prunc 1 f pe Teodor | <). De tels isolements constituent un procede stylistique dans la langue de la littErature artistique, tandis qu’au cadre de l’aspect parle de la lan- 174 gue, ils representent des elements naturels, qui decoulent de l’organisation moins elaboree du message. Les quelques applications concretes des principes d’interpretation du materiau dialectal, effectuees au premier chapitre du present ouvrage, ont demontre le fait que les textes dialectaux sont parfois susceptibles ddnterpretations multiples. Afin de saisir correctement les rapports syn- taxiques qui existent entre les elements de la communication il est neces- saire de faire une permanente correlation de l’intonation, de la pause et de l’accent avec le contexte et le cadre figuratif de l’acte du langage, tenant, en meme temps, compte, avec priorite, des marques formelles (gram- maticales). Les cas d’interpretation multiple mettent en lumiere tant la contribution des facteurs concernant la forme du message, que celle des facteurs en concernant le contenu. Avânt d’essayer une synthEse des elements typiques pour la coordina- tion en langue populaire roumaine, nous croyons qu’il ne serait pas de- pourvu d’interet de retenir quelques traits particuliers qui se sont deta- ches du materiau dialectal, plutot ă titre de caracteristiques du langage en general. Nous en rappelons les suivants: l’absence d’une fonction pre- dicative reelle d’une serie de verbes â un mode personnel, dans des hypos- tases diverses (reprises immotivees de la meme forme, mots de remplis- sage — zice, mots d’appel — știi, doublage synonymique — spune zice, ies Instruments d’articulation du texte, qui engendrent des enonces ayant leur propre configuration (așa că ...), la repetition de la preposition specifique au complement associatif devant chacun des termes coordounes, la repetition du nom avec chaque complement lorsque l’attribut du sujet est exprime par un nom accompagnE de deux complements juxtaposes. Pour ce qui est du rapport de coordination dans les parlers, on observe une relative ressemblance des liaisons de coordination entre les parties de la proposition et entre les propositions. Tant la coordination intrapro- positionnelle que celle interpropositionnelle se realisent par la jonction et la juxtaposition, chacune preferant tout d’abord la jonction. Plus le rapport exprime est serre, plus la presence du connectif s’impose comme necessaire. De la sorte, la coordination disjonctive se fait presque unique- ment par la jonction. La coordination copulative combine souvent, en les alternant, les deux procedes, la jonction et la juxtaposition. Ainsi, une sErie de structures complexes apparaissent dans la langue populaires, contenant jusqu’ă neuf propositions (a pus un om / i-a dus două care de paie / a luat / i-a dat [k] a băgat o soră la un învățător / fată-n casă / a băgat altă soră la un notar / și-a strîns vreo două [. . .] parale / și s-a dus ș-a cum- părat o scroafă . . . jț și-a adus-o acasă/), construites en pârtie par la juxtaposition, en pârtie par și Enumeratif, ou jusqu’ă cinq propositions, construites avec și terminatif (o sărit din partea de la deal / o sărit înăuntru / în ocol / o pus gura pe-o oaie / o aruncat-o peste . . . gard / ș-o pus ... gura pe alta//). Les plus frequentes structures copulatives sont celles formees de deux termes en jonction, a și b (noi cîntam pe drum // de veselie și de bucurie//), A și B (și-acolo ne-am împăcat / că ne aduce șase sute / și de restu stă ea să slujească//). A une distance assez grande de celles-ci sont placEes, en position interpropositionnelle, les structures ă deux termes juxtaposes, ensuite celles ă trois termes, en position tant intrapropositionnelle qu’inter- propositionnelles, en comprenant le și Enumeratif: a și b și e (și-ți dau slănină / și brînză / și o pită /), A și B și C (,,du-te-acasă / și mînă femeia / să-ți aducă frunză de mesteacăn / și te leagă“/). 175 Ces structures, recontrees plus rarement dans la langue litteraire repre- sentent un trăit specifique de la langue populaire. Toujours une caracteristique de la langue populaire est constituee par la structure intrapropositionnelle a R și b, qui exprime Ies constructions additionnelles (să vezi ce scrisoare o căpătat / și-o poezie de la maică-sa). La coordination disjonctive intrapropositionnelle se realise seulement par la jonction, meme au cas de la coordination de plus de deux termes (făceai . . . treizeci de găleți / ... o doozeci / o patruzeci . . . după cum avea omu oi multe /). En position interpropositionnelle, la juxtaposition est rencontree plus souvent dans la langue populaire que dans la langue de la litterature artistique, mais seulement entre Ies propositions dubita- tives deliberativei, dans lesquelles le predicat est repris dans la seconde proposition sous la forme negative (duce-m-oi / nu m-oi duce ... /). Dans ce cas aussi, la structure la plus frequente est celle formee par deux termes en actualisant la forme A k B, la structure k A k B se trouvant ă une certaine distance par rapport ă la premiere, la frequence la plusre- duite etant representee par Ies structures: AkBkC;kAkB k Jl La coordination adversative intrapropositionnelle par juxtaposition appa- raît seulement quand l’un des termes est negatif. Si le premier terme est affirmatif et le second negatif, la juxtaposition a la valeur „dar, însă” (o mai trecut un timp oareșcare / nu mult H) ; si le premier terme est negatif et le second affirmatif, la juxtaposition a la valeur „ci” (m-am dus / încă nu eu țț sora mea//). Pour exprimer le rapport adversatif interpropositionnel, d’autres fac- teurs participent egalement, outre la jonctions et la juxtaposition: a) des facteurs d’ordre syntaxique (l’opposition affirmatif/negatif); b) des fac- teurs d’ordre semăntique (l’opposition dans la sphere semantique des par- ties de la proposition). Ces oppositions sont structurees dans deux degres d’opposition: a) equivalent ă„dar” et b) Equivalent ă „ci”. C’est la realisa- tion de la valeur „ci” qui est specifique ă la langue populaire, par la prEsence de l’opposition negatif /affirmatif dans toutes Ies structures (soit juxtaposees, soit en jonction) et en mâme temps par la reunion des conditions suivantes : Ies structures juxtaposees doivent avoir le meme predicat ( nu ne batea pe noi I îl bătea pe moș Ștefan Turturică) ou le meme sujet et le predicat different (și nu s-au pus nu s-au stabilit] / s-au [e] făcut dincoace-așa} ou bien le sujet different et le mâme predicat (nu era făcută stîna / era o odaie c-un . . . saivan U) ; Ies structures en jonction doivent avoir le mem£ predicat et le meme sujet (,, tu nu iei fată din sat d-aici” iee / „decît” iee „tu iei sora Lenei” H). Pour la structure adversative A k B c’est la note affirmatif / năgatif qui est caracteristique, taudis que pour la structure A -|- B, c’est la note negatif / affirmatif. II arrive que dans Ies parlers daco-roumains il existe des enonces dans lesquels la jonction alterne symetriquement avec la juxtaposition, celle-ci se trouvant au milieu et groupant ă gauche et ă droite un nombre egal de propositions par la jonction. Ces structures apparaissent avec une fonc- tionnalitE differente dans Ies parlers par rapport ă la langue litteraire, surtout par rapport a la langue de la litterature artistique, ou ellcs se con- stituent en tant que procede stylistique. On rencontre de meme une serie de structures interpropositiouuelles symetriques, formees, ordinairement, de complexes copulatifs et disjonc- tifs, dans lesquels la conjonction si agit en tant que „point d’equilibre”, ou de complexes copulatifs en rapport disjonctif ou adversatif, Ies con- jonctions du rapport respectif jouant le role de „point d’equilibre” (iei 176 doo trei spicuri / vii acasă ș-arăți la ai [e] la ai bătrîni / o la ai ti [k] o ai tineri să duc ș-aduc doo tre spicuri și ... /; ei au luat armele / ș-au vrut trage / și armele o fo-nnghețat verșlosu și n-o ... n-o funcționat//). Au cadre du rapport adversatif il existe dant Ies parlers certaines structures en chaîne du type A k Bk C, structures pouvant etre decom- posees soit en A k C et B k C. soit en A k B et A k C. On observe dans la langue populaire la predilection pour Ies structures dans lesquelles Ies composants accomplissent la meme fonction syntaxique. Les. elements lieterog&nes n’apparaissent que tres rarement en rapport de coordination copulative, tandis que Ies autres types de coordination n’admettent dans le rapport que Ies termes qui ont une fonctions synta- xique identique. II est ă retenir qu’uae caracteristique populaire est con- stituee par l’apparente coordination d’une proposition principale avec une subordonnee, dans des situations ou l’on se trouve au fond devant une coordination entre deux propositions principales, dont Tune est sous- -entendue (,,eu ts las la școală / da dacă-ți dă voie dom doctor”). En position interpropositionnelle, ce sont surtout Ies propositions prin- cipales qui sont liees par coordination. II existe pourtant assez d’elements subordonnes se trouvant en rapport de coordination, Ainsi, dans la propo- sitîon, Ies suivantes parties secondaires de la proposition sont coordonnees entre elles : Ies complements directs, Ies comlpements indirects, Ies circon- stanciels de lieu, temps, maniere, cause, relation, exception, Ies circon- stanciels associatifs, intrumentaux, cumulatifs, Ies attributs adjectivaux, substantivaux avec preposition ou au genitif, pronominaux. En position •interpropositionnelle Ies subordonnees suivantes se trouvent en rapport de coordination: Ies propositions sujet, Ies propositions at tribut, ies completivcs directes et indirectes, Ies circonstancielles de lieu, de temps.. de maniere, conaitionnelles, causales, finales, de consequence, concessives, associatives, d’exception, oppositionnelles, predicacives supplementaires. On peut constatei, meme ă par tir de la simple enumeration ci-dessus, que la langue populaire possede toutes Ies sortes d’elements subordonnes, tant dans la proposition que dans la piuase, ce qui permet de deceler une struc- ture syntaxique complexe intra- et interpropositionnelle. Le raport syntaxique le plus souvent utilise dans la langue populaire est la coordination (42,6%), qui depasse visiblement en frequence le rapport de subordination. II paraît que ce fait constitue un trăit propre meme de 1’aspect parld de la langue litteraire. Au sujet de la frequence des modeles de coordination, une conclusion se detaclie du materiau analyse, conclusion valable pour un etat des choses general en rounain, ă savoir que le rapport copulații est nettement dis- rance, par un indice eleve de la frequence (69,2%) des rapports adversa- tif (24,8%) et disjonctif (5,9%). Cela s’explique par Ies particularites de cliaque type de coordination. L’mventaire des conjonctions intra- et interpropositionnelles est envi- ron le mâme, chacun des modeles de coordination copulative, disjonctive et adversative se formant une conjonction-type, autour de laquelle gravi- tent Ies qutres conjonctions specifiques au rapport respectif. Cette situa - tion est commune aux parlers et â la langue litteraire, de sorte que 1’on peut considerer en tant que conjonctions-type pour le roumain Ies con- jonctions suivantes : și copulatif, ori (pour la langue litteraire la conjonc- tion peut etre sau) disjonctif et dar adversatif. La coujonction ayant la plus gr aude frequence dans Ies parlers est la conjonction și, d’ou son tres grand cumul de valeurs syntaxiques-senmn- tiques. Ainsi, și terminatif, enumeratif et additionnel agit tant en posi- 12-Coordonarea în vorbirea populară românească 177 tiou intrapropositionnelle qu’interpropositionnelle, les deux dernieres va- leurs constituant un trăit specifique de la langue populaire. C'est toujours eu tant que trăit specifique que l’on dechiffre dans les textes dialectaux une serie de valeurs plutot stylistiques, de cette conjonction: și narratif. narratif-intensif, narratif-introductif, indicateur verbal. Un autre trăit particulier confere â la langue populaire par la conjonction și consiste dans son role de conjonction adversative generalement repandue dans les parlers et connaissant les trois degres d’opposition du rapport adver- satif. Une conjonction â grande frequence dans les parlers est aussi la con- jonction dar adversatif, qui exprime le rapport d’opposition au niveau de chacun des trois degres. La langue populaire prefere de tontes les con- jonctions adversatives, justement cette conjonction pour la position in- trapropositionnelle. En tant que trăit specifique de ia langue populaire nous rappelons le dar narratif, qui apparaît surtout dans les dialogues, comme une repliquc au și narratif de la narration. La basse frequence de la conjonction iar dans les textes dialectaux et Tinexistence de ci ne doivent pas surprendre. Ces conjonctions sont spe- cifiques ă la langue litteraire, ou elles sont venues fixer plus rigoureusement les differences entre les trois degres adversatifs, qui connaissent, dans les parlers, d’autres possibilit&s de distinction. Tonte une serie de conjonctions de coordination n’apparaissent que dans certains parlers daco-roumains, en formant des aires bien distinctes. Ainsi, o disjonctif apparaît tr&s frequemment au Banat et dans tout l’ouest et le nord du pays ; numai adversatif apparaît assez souvent dans les parlers de Banat, Crișana, Transylvanie et Maramureș; plus rarement apparais- sent fără adversatif, repandu, selon VALK*, au nord-ouest du pays, et le copulatif nu mimai ... că en Transylvanie. Apparaissant sur tout le territoire daco-roumain, sans pourtant formei des aires, la conjonction adversative că confere une note specifique â la langue populaire. De meme, decît adversatif apparaît sporadiquement, en quelques points au nord-ouest et au nord-est de la Valacliie, au Banat et en Moldavie. Quelques conjonctions, que nous connaissons aujourd’hui comme spe- cifiques ă la langue litteraire, ont etc enregistrees dans des textes prove- nant surtout de Moldavie, Valacliie et Oltenie. Ainsi, sau disjonctif appa- raît assez souvent en Moldavie, Valacliie, Oltenie et Dobroudja. La cou- jonction adversative însă apparaît plus rarement, en Moldavie, Valacliie et Oltenie. La conjonction. iar apparaît, situee au deuxieme degre de Foppo- sition adversative, dans un seul texte provenant de Dobroudja. A la suite de ce bref passage en revue de la diffusion geographique des conjonctions de coordination se trouvant dans les textes enregistres sur bande de magnetophone et dont nous avons fait empioi, il resuîte que les zones qui presentent aussi des elements de jonction differents par rapport â la langue litteraire, sont surtout les regions qui comprennent les parlers de Banat, Crișana et Maramureș. En meme temps, les zones avec lesquelles la langue literaire a plus de points de contract sont representees par les regions des parlers de Moldavie, Valacliie et Oltenie. Ces constatations se joignent aux contributions de jusqu’ă present vîsant ă definir la langue roumaine litteraire et moderne par rapport ă sa base dialectale, et vien- nent complăter les observations plus anciennes en ce sens. ♦ ALR — Atlas linguistique roumain. 178 L’^tude portant sur ie plienomene de la coordination dans le parler populaire roumain illustre le fait que l’element essentiel pour Ies parlers daco-roumains est ce qui Ies unit dans leurs traits fondamentaux et non ce qui Ies separe dans Ies caracteristiqu.es secondaires, demontrant de la sorte, dans ce compartiment aussi, la profonde unite de notre lan- gue. COORDINATION IN DACO-ROMANIAN SUBDIALECTE The investigation of Daco-Ronianian subdiaiects has been a constant interest for many linguists in our country. The large number of studies and articles so far published in the field deal with the description and application of some phonetic phenomena, of the folk terminology used in various areas of activity and with some aspects of dialectal morphology. The large number of dialect monographs on some more or less extended geographical areas investigate especially the phonology and the vocabu- lary of the dialects spoken in the respective areas. The publication of the linguistic atlases which describe various concrete linguistic aspects graphically, through maps, has enabled fieldworkers to view the subdia- lects as systems, in which all the parts are conuected with one another at the synchronic levei. Using linguistic maps, the dialectologists find it possible to -point out both the similarities and the differences existing among various subdiaiects, especially among their plionological systems. The investigation of the syntax and, to a certam extent, of the mor- phology of Daco-Romaman subdiaiects has been, however, neglected. References to the syntactic structure of Romanian subdiaiects have been made before, but they are not always grounded on concrete linguistic facts. Tlius, the real image of folk speech is somehow distorted by an idea that often appears whenever references to dialects are made, namely that folk speakers arc not able to order their utterances syntactically, to group them logically and intelligibly, oi to express complex syntactic relationships; in other words, that their sentences are characterized by an extreme sim- plicity. Sucii opinions are surprising, especially because it is a well-known fact that Romanian folk speech has a great variety of lexical, stylistical and grammatical tools by which its speakers communicate very clearly their thoughts, feelings and attitudes. That there are speakers — even of the standard language — vzho do not speak correctly, is an obvious thing, but this is not due to the scarcity of linguistic tools but rather to a careless use of them. Such cases are, however, insignificant. We cannot deny that the colloquial aspect of the language — whether standard or dialectal — has a certain freedom in the organization of utterances, but this freedom is allowed only within the limits of a certain system that exists in the dialect and is well known by all its speakers. 181 The present study attempts an analysis over 5000 utterances tran- scribed froni a large body of tapes recorded in the fleici in 67 Romanian place sites. In investigating the dialects and subdialects of a languagc, one must take into consideration the circumstances under which the speech act takes place. It is well known that the speech act impiies at least two speakers having a constant and active linguistic comact, a fact which may have an important impact on the syntactical organization of the text. The obvious outcomc of the spoken character of communication is affec- tivity, which, in its turn, also influences the syntactic organization of the message. The emotive character of communication is expressed by intonation, pause and sentence stress. That is why, in breaking up the folk speech chain, we must take into consideration the role that these three factors play in marking the limits of the utterance taken as inde- pendent communication, no matter how complex that communication may be. In this respect, it is worth mentioning the following two charac- teristics of speech : the predicative value of the falling intonation followed by a long pause associated with the intensity stress and that the pauses usually occur at the end of a sense group (because the biological role of inspiration is subordinated to the communicative one). The analysis of the dialect texts from the point of view of their termi- nal intonational contour when correlated with the pause and the sentence stress leads us to conclude that, in the majority of cases, the end of a declarative utterance is marked by a falling terminal contour and a relati- vely long pause (la opt zile f f . . . se vindecase eu. am rămas cu el a luat furca î și-a plecat cu vacile Uf). This general pattern, however, is of ten broken by utterances with a rising terminal contour (azi răii j f mîine rău j f tot galbenă j < tot ofilită ,,da ce ai mamă?” ; dzi-te la căluș găsește căluș țff; nu mai zicem zahăr j < să fie mai î ... W), or by utterances -which contam additional and parenthe- tical constructions (,,de mă gagă Mărie” j < mama mea era mai . . . mai mică mama zice î î 1 ne-o poftit nunu cel mare ț f socru cel mare j f socru cel mic cu fata f < c-așa se spune la noi Kf). The exis- tence of quite a large number of declarative utterances with a rising terminal contour gives folk speech a particular characteristic. Among such utterances we must also mention the unfinished utterances which are due either to a shift in the speaker’s attention, or to the fact that the speaker can not find the right word to continue his thought. In some other cases, the falling intonation and the relatively long pause isolate additional constructions, quite frequent in dialect texts, from the rest of the utterance (în patruzeci și unu am primit iar ordin de chemare Uf pîntru . . . a merge la campanie de lucru 1 în prnnu an cînd m-am însurat j i la anu | f aveam un prunc | < pe Teodor j ^). Such isolations are stylistic in literary language, while in the dialects they represent na- tural elements originating in the less elaborated organization of the mes- sage. The few concrete applications of the principles regarding the interpre- tation of the dialect data, examined in the first chapter of this book,. show that dialect texts are sometimes liable to interpretations in mul- tiple ways. In order to understand exactly the syntactic relations exis- ting among the elements of communication, it is important that the linguist correlate the intonation, the pause and the sentence stress with the context and the figurative framework of the speech act, taking into consideration, at the same time, the grammatical mar- 182 kers. The cases of multiple interpretations show the role piayed m the speech act both by those factors that pertain to the form of the message aud by those that pertain to its content. Before giviug a synopsis of coordination in Daco-Romanian subdialects, some generai characteristics of folk speech should be mentioned: specifically the absence of a really predicative function in a series of finite verbs used as lingaistic cliches (zice, știi), as syuonymic pairs (spune zice), or as un justif ied repetitions of the same idea; the instrumenta of text articulation whkm generate utterances with. a peculiar form (așa că .. .) ; the occurrence of the preposition usually used with the sociative ob- ject before cach conjunct in a coordinatcd structure; and the occurrence of the noun with cach attribute when the subject complement is expressed by a noun accompanied by two juxtaposed attributes. As far as coordination in the subdialects is concerned, a certain si- milaritv can be noticed between sentence-internal and interclausal patterns. Both types of coordination (phrasal and clausal) may be eithcr syndetic — — when explicit indicators of coordination (coordinators) are present —, or asyndetic — wheir the relationship of coordination is not marked overtly (the conjuncts are juxtaposed). In cach case the preference is for the syndetic type of coordination, a coordinator being always required if close relationship must be expressed. Thus, disjunctive coordination is always syndetic. Copulative coordination is both syndetic and asyndetic. Thus, it is quite common in Romanian dialects to find compound seutences containing up to nine clauses, some of them being juxtaposed and some conjoined by the enumerative și (a pus un om / i-a dus două care de paie / a luat I / i-a dat [k] a băgat o soră la un învățător / fată-n casă / a băgat altă soră la un notar / și-a strîns vreo două [. . . ] parale ! șt s-a dus ș-a cum- părat o scroafă . ..// și-a adus-o acasă p. We may also find compound sentenccs including up to five clauses, four of them being juxtaposed and the last one conjoined to the rest of the text by a final și (o sărit din par- tea de la deal / o sărit înăuntru / în ocol / o pus gura pe-o oaie ; o arun- cat-o peste .. . gard / ș-o pus . . . gura pe alta țp. The most frequent copulative constructions are those consisteing of two conjuncts linked syndetically: a și b (noi cîntam pe drum // de veselie și de bucurie //), or A și B (și-acolo ne-am împăcat / că ne aduce șase sute / și de restu stă ea să slujească \p. Considerably less frequent are those clausal constructions which include two juxtaposed conjuncts. I/east frequent are those clausal and phrasal constructions which contain three conjuncts aud the enumerative și : a și b și c (și-ți dau slănină / / și brînză / și o pită /) and A și B și C (,,du-te acasă) și mînă femeia / I să-ți aducă frunză de mesteacăn / și te leagă" p. These structures, rarely found in the literary language, are a peculiar feature of Romanian folk speech. Another characteristic of folk speech in the area of coordination occurs in the case of additional constructions illustrated by the sentence- -internal structure a R și b (să vezi ce scrisoare o căpătat / și-o poezie de la maică-sa /). Phrasal disjunctive coordination is only syndetic, even when more than two conjuncts are coordinated (făceai . . . trezeci de găleți / ... o doo- zeci I o patruzeci . . . după cum avea omu oi multe /). At the interclausal level, asyndetic coordination is more frequent in the dialects than in stan- dard language, but it only occurs between two dubitative clauses in which 183 the predicate of the first is negatively repeated in the second (duce-m-oi/ nu m-oi duce . . . /). Here too, the most frequent structure is that formed by two conjuncts (A k B). The next, not nearly so frequently used, is the structure k A k ÎL The least frequent structures are A k B k C and k A k B k C. Phrasal adversative coordination is asyndetic only when oue of the coii- juncts has a negative form. When the second conjunct is negative, the meaning of the relationship is ,.dar”, „însă” (o mai trecut un timp oareș- care I nu mult H). When the first conjunct is negative, the meaning ex- pressed by coordination is „ci” (m-am dus / încă nu eu i sora mea //). Clausal adversative coordination is both syndetic and asyndetic and is conditioned, at the same time, by factors that are syntactic in nature (the opposition affirmative / negative) and semantic in nature (the se- mantic opposition among different parts of the sentence). These opposi- tions are organized into two groups : one equivalent to „dar”, and the other equivalent to „ci”. A ch ar act eristic of Romanian subdiaiects in that the „ci”type coordination (both syndetic and asyndetic) occurs whenever the oposition negative / affirmative is present and whenever the following conditions are met. First, asyndetic structures must have identicul subjects and predicates (nu ne batea pe noi / ii batea pe moș Ștefan Turturică), or identical subjects but different predicates (și nu s-au pus [ = nu s-au stabilit] / s-au [s] făcut d in coace-aș a) > or different subjects but identical predicates (nu era făczdă stîna / era o odaie c-un . . . saivan II). Secondly, syndetic structures must have identica! subjects and predicates („tu nu iei fată din sat d^-aci” iee / „decât” iee „tu iei sora LeneiII). Typical of the adversative pattern A k B is the opposition affirmative/ negative, while the structure A -|- B has the opposition negative /affirmative. A commom aspect of Daco-Ronianian coordination is the symmetrical alternation of syndetic and asyndetic patterns, in the sense that juxtaposed clauses are usually found in the middle of the. utterance while an equal number of syndetically conjoined clauses are placed at their right and left side. Such coordinations have different functions in the dialects and in literary language (where they have a stylistic value). There is also la large number of symmetrical clausal coordinations which usually consist of copulative and disjunctive groups in which the coordinator și is „the fulcrum” for the groups of eitber side. There are also complex copulative structures which are disjunctively or adversatively coordinated and whose connectives again act as a „fulcrum” (iei doo trei spicuri I vii acasă s-arăți la ai [e] la ai bătrîni / o la ai ti [k] o ai tineri să duc ș-aduc doo trei spicuri și ... /; ei au luat armele / ș-au vrut trage / și armele o fo-nghețat verșlosu și n-o ... n-o funcționat //). Within the adversative-type of coordination it is also common to find chain-like structures of the form A k B k C which can be broken up either into A k B and B k C, or into A k B and A k C. We must also mention folk speakers’ propensity for coordinations in which all conjuncts have the same syntactic function. Hetercgeneous elements are extremely rare in copulative coordination, while the other types of coordination accept only conjuncts that have the same syntac- tical function. A characteristic of folk speech to be mentioned here is the false coordination of a main clause with a subordinate clause in contexts where we actually have a coordination between two main clauses, one of which is unexpressed but understood („eu te las la școală / da dacă-ți dă voie dom doctor” ). 184 At the iuterclausal level, ît is usually main clauses that are coordinated. There are, however. a lot of subordinate elements that can appear coordi- nated both in phrasai aud clausai coordination. Thus, at the sentence- -internal le vel the following parts of the sentence can be conjoined : direct and indirect objects, adverbial objectives of place, time, manner, cause, relation, exception, sociative objects, instrumental objects, cummulative objects, attributcs expressed by adjectives, pronouns, prepositional phra- ses or nouns in genitive. At the interclausal le vel the following types of subordinate clauses can be linked by coordinators : subject clauses, at- tributive clauses, direct and indirect object clauses, adverbial clauses of place, time, manner, condition, cause, purpose, result, concession, ex- ception, opposition as well as object complement clauses. Even from this mere enumeration one can see that Romanian folk speech contains all kinds of subordinate elements both at the sentence-internal and intercla- usal le vel, a fact that clearly illustrates its complex syntactic structure. The most frequently used syntactic relation in Romanian folk speech is coordination (42.6%). This percentage obviously exceeds subordination in frequency and it seems that this situation also cliaracterizes the colloquial aspect of standard language. As far as the frequency of different types of coordination is concerned, the analysis of the data leads us to a conclusion that is generally true for the Romanian language, namely that copulative coordination is the most frequent type of coordination, beeing represented by 69.2% of the cases. Considerably less frequent is the adversative-type (24.8%), and least frequent is the disjunctive-type (5.9%). The number of interclausal and sentence-internal connectives that exist in each of the above-mentioned types of coordination is approximately the same. In each case there is a certain fundamental coordinator around which cluster the other coordinators of the respective relation. This si- tuation is common both to standard language and to dialects, so that the following coordinators may be considered basic in Romanian: the copulative și, the disjunctive ori (in standard language sau may also occur) and the adversative dar. The most frequent coordinator in the Romanian subdialects is și, which has a wide range of syntactic and semantic values. Thus, the final și, the enumerative și and the additional șf occur both in phrasai and clausai coordination. The last two types of și are typical of folk speech. As a cha- racteristic of dialect texts some stylistic values of this coordinator can be noticed: thus și may appear as a narrative și, as an intensively narrative si, as an introductory și aud as a verbal indicator. In Romanian subdialects și may also be an adversative conjunction that may express all the oppositions usually expressed by adversative conjunctions. Another coordinator frequently found in the dialects is the adversative dar, which expresses aii three types of oppositions. The narrative dar appears in the dialect texts expecially m dialogucs, as a replication of the narra- tive și found in narrative texts. The reduced frequency of the coordinator iar and the total absence of ci should not be surprismg. These coordinators are typical of standard lan- guage where they are used to account for the differences existing among the three types of oppositions expressed by adversative coordination. In the dialects these differences are marked by other means. Some coordinators occur only in certain Daco-Romanian subdialects, where they form well-defiued areas. Thus, the disjunctive o occurs very 185 frequently in Banat and in the north-western part of the country. The adversative numai appears quite frequently in the subdialects of Banat, Crișana, Transylvania and Maramureș. Less frequent are the adversative coordinator fără used, according to the Romanian Linguistic Atlas, in the north-western part of the country and the copulative conjunction nu numai ... că used in Transylvania. The adversative conjunction că is used in the whole Daco-Romanian territory and gives Romanian folk speech a particular characteristic. The adversative coordinator decît sporadically appears in the north-wcs- tern and north-eastern parts of Muntenia, in Banat and Moldavia. Some coordinators which today are considered typicai of standard lan- guage, have been found in the dialect texts recorded in Moldavia, Mun- tenia and Oltenia. Thus, the disjunctive conjunction sau is used quite often in Moldavia, Muntenia, Oltenia and Dobrogea, while the adversative coordinator însă, though less frequent, is still found in some parts of JSIol- davia, Muntenia and Oltenia. Iar as au adversative coordinator occurs only in one text recorded in Dobrogea. From this brief survey of the geographical distribution of the coordina- ting conjunctions found in the dialect texts recorded on tape and used in ©ur investigation, it follows that the subdialects of Banat, Crișana and Maramureș employ the greatest number of coordinating conjunctions not commonly used in the standard language. At the same time, the subdialects of Moldavie, Muntenia and Oltenia employ elements typicai of the standard language. These observations supplement and complete the contributions made thus far to the descriptions of modern Romanian standard language with respect to its dialectal background. The investigation of coordination in Romanian subdialects proves once again the deep unity of the Romanian language, because the essential thing about these subdialects is that they share some fundamental common features and not that they are differentiated by some minor characteris- tics. CUPRINS INTRODUCERE ................................................. 7 Lista semnelor folosite iu transcrierea rentelor 14 Lista simbolurilor ... 15 Lista localităților din care s-a folosit material ......... 16 Capitolul întîi PREMISE TEORETICE ȘI METODOLOGICE........................... 19 I. Materialul dialectal cercetat ........................... 19 2. Principii în analiza gramaticală........................ 21 3. Principii în delimitarea enunțurilor în textele dialectale .... 23 4. Cîteva aplicații ale principiilor de interpretare a materialului dialectal .... .............................. 41 Capitolul al doilea COORDONAREA ÎN GRAIURILE DACOROMÂNE 46 COORDONAREA INTRAPRO POZIȚIONALĂ 48 1. Coordonarea copulativă 48 2. Coordonarea disjunctivă 58 3. Coordonarea adversativă 60 4. „Coordonarea conclusivă” ... 62 COORDONAREA INTERPROPOZUTONALĂ 63 1. Coordonarea copulativă .................................. 63 Mijloacele de realizare a coordonării copulative............ 63 187 Unitățile coordonate copulative Extensia structurilor copulative $$ 73 2. Coordonarea disjunctivă 73 Mijloacele de realizare a coordonării disjunctive................. ' Unitățile coordonate disjunctive Extensia structurilor disjunctive 77 3. Coordonarea adversativă Mijloacele de realizare a coordonării adversative................ 77 Unitățile coordonate adversative ............................* Extensia structurilor adversative ............ 4, „Coordonarea conclusivă” $4 COORDONAREA INTERPROPOZIȚIONALĂ SUD RAPORT CANTITATIV ....................................................... 88 Capitolul al treilea VALOAREA SINTACTIC O SEMANTICĂ A CONJUNCȚIILOR COORDONATOARE ÎN GRAIURILE DACOROMÂNE 94 1. Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționaie copulative 96 Ă ............................................................. 96 iar............................................................ 107 dar........................................................... 107 nu numai că ... dar și........................................ 108 nu numai ... că. . . 108 2. Conjuncțiile disjunctive 109 ori {or) 109 sau HO 0 ......................... 111 fie că. . . fie câ........ 111 fie . . . fie.................................................... H2 tare . . . tare................................................. 113 ^(0 . . . tir(i) ... 113 acar... âcar.................................................... 113 fir(e)-ar ... fir(e)-ar ................;....................... 114 hem . . . hem................................................. 114 188 3. Conjuncțiile adversative................................... 114 dar [da) . 115 • 117 însă 119 ................................................................ 120 numai (mima).................................................. 121 fără ........................................................... 122 decît......................................................... 123 ori 123 că.............................................................. 124 4. Conjuncții coordonatoare — corelative ale unor subordonate 125 OBSERVAȚII ASUPRA FRECVENȚEI CONJUNCȚIILOR 126 Capillul al patrulea CONSIDERAȚII FINALE 129 Anexă ......................................................... 137 Abrevieri bibliografice .... 154 Bibliografie 156 Indice......................................................... 169 Resume 173 Suminary 181