fiSPfiZIfi REGGȘ l CORNELIU REGUȘ Redactor: Dr. Virgil NESTORESCU Coperta: Vasile SOCOLIUC Tehnordactare șl culegere computerizată: Adina Paula SIROTENCU Lucrare subvenționată de Uniunea Ucrainenilor din România I.S.B.N - 973-98242-6-9 flSPflZifl RE50Ș l EORHEEIU RESUȘ NOME DE FEMEI ÎN VECHI ACTE ISTORICE $ |1«. XIV ■ XVI| EDITURA MUSTANG BUCUREȘTI -1999 CUVÂNT ÎNAINTE Actele istorice scrise în slavonă în țările românești începând cu a doua jumătate a secolului al XlV-lea oferă un bogat și prețios material lingvistic, iar elementul românesc constituie o particularitate distinctivă a acestuia. Documentele slavo-române sunt și cele mai vechi izvoare în care apar atestate masiv, alături de numele topice, numele personale ale românilor din cele două provincii: Moldova și Țara Românească, în hrisoavele slave „străbunii noștri furișau totdeauna câte un cuvânt român și mai cu seamă reprezentând numele proprii personale sau locale" arăta în Introducere la Arhiva Istorică a României B. P. Hașdeu1. Din păcate, informația masivă conținută în actele istorice în domeniul antroponimici a fost puțin fructificată. Ca editor de documente, N. lorga era impresionat „de marele număr de nume necunoscute nouă care se întrebuințau odinioară"2. Nemulțumit de faptul că indicele ono- 5 mastice adăugate la volumele editate de el nu erau folosite, N. lorga scria: „Din documentele acestea am cules totdeauna numele caracteristic și, la sfârșitul fiecăruia din multele volume de documente pe care le-am publicat, am adaus un onomastic, care n-a fost întrebuințat până acum de nimeni... M-am gândit că întrebuințarea acestui material pentru a explica nume care nu se înțeleg de obiceiu, pentru a găsi ceia ce se ascunde supt unele din aceste nume, pentru a fixa chiar perioade deosebite în ce privește numele nu ar fi un lucru cu desăvârșire fără folos.. Pe baza materialului atestat în documentele istorice, românești și slavone deopotrivă, N. lorga încearcă în „Numele de botez la români“ o clasificare a antroponimici medievale românești, deosebind câteva perioade în evoluția ei. Pentru prima oară însă, numele de persoane din documentele slavo-române, având la bază ediția lui Iurii Venelin, apărută în anul 1840 la St. Petersburg, sunt supuse analizei de către marele învățat F. Miklosich. Lucrarea sa Die Bildung der Slavi-schen Personen und Ortsnamerd nu și-a pierdut nici până astăzi valoarea științifică și toate cercetările ulterioare în domeniul onomasticii slave, într-o mai mare sau mai mică măsură, s-au sprijinit pe aceasta. Actele istorice (dintr-o perioadă mai târzie și numai din zona Olteniei) au stat la baza remarca 6 bilei lucrări a lui Ștefan Pasca, Nume de persoane și nume de animale în Țara Oltului. O contribuție de seamă, extrem de valoroasă în qunoașterea vechiului onomasticon românesc extras din cele mai vechi documente slavone, latine, grecești și românești reprezintă Dicționarul onomastic românesc al lui N. A. Constantinescu. Fiind cea mai cuprinzătoare lucrare de antroponimic românească, Dicționarul este indispensabil oricărui studiu în acest domeniu, care implică și analiza numelor de persoane în plan diacronic. Lacunele privind, mai ales, structura lucrării, precum și unele erori privitoare la interpretarea etimologică a numelor de botez prin apropierea de multe ori forțată a acestora de apelative, au făcut, ca autorul să fie supus unor critici (deseori mult prea severe).5 Date noi și interesante în domeniul cerecetării antroponimici istorice românești pe baza documentelor slavone, sunt conținute în lucrarea lui Christian lonescu, Antroponimia românească6 și într-o serie de cercetări ale lui I. Pătrut.7 Alături de acestea, trebuie menționate unele contribuții de mai mici proporții, în care antroponimia inserată în actele de cancelarie slavo-române a constituit obiectul unor investigații directe sau laterale.8 în lucrarea de față ne-am propus să supunem unei analize detaliate, cu mijloacele care ne-au stat la dispoziție, sistemul antroponimic feminin atestat în vechile acte istorice. 7 Materialul analizat ne-a fost furnizat de documentele slavo-române originale și neoriginale, respectiv, copii slave și traduceri românești ale originalelor sau copiilor slave care nu ni s-au păstrat decât în această formă, emise între anii 1374-1600 în Moldova și în Țara Românească. în corpusul de circa 4.000 de documente din această perioadă au fost identificate 3.880 de femei denumite prin 640 de antroponime, din care 465 fac parte din categoria numelor individuale (prenume sau nume de botez), iar 175 din categoria supranu-melor (andronime și supranume-porecle). Din punct de vedere strict numeric antroponimia feminină este mult mai slab reprezentată în documentele istorice decât cea masculină. Acest fapt este explicabil și trebuie pus în relație cu o seamă de factori de ordin juridic și istoric legați de proprietatea funciară și de privilegiile femeii în societatea feudală. Femeile sunt menționate doar în actele interne cu caracter privat, cum ar fi cele .de moștenire, testamentare, de vânzare-cumpărare, de judecare a unor pricini, și numai în acea parte care se referă la conținutul propriu-zis al documentului, însă numărul destul de mare de acte și de acest tip oferă, începând mai cu seamă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, un material antroponimic feminin bogat și extrem de nuanțat, în ele fiind cuprins aproape întregul onomasticon al epocii din Moldova și Muntenia. 8 Documentul moldovenesc din 1384 mai 1 (copie latină din sec. XVI-XVII după un original slav) conține prima atestare a unui antroponim feminin: Mărgărită (ulterior, în documentul din 1393 -Mușata), doamna, mama voievozilor Petru și Roman, bunica lui Alexandru cel Bun, ctitora bisericii Sf. loan Botezătorul din Cetatea Șiretului. Anastasia, mama lui Alexandru cel Bun și Vasilisa, fiica acestuia, sunt menționate în actul din 1408 sept. 16. Documentul din 1424 aug. 5 scris în Țara Românească pomenește dania doamnei Calinichia, mama lui Mircea cel Bătrân și “lelea” lui Dan voievod, făcută mănăstirii Bistrița. Primul act de danie acordat unei femei datează din 1433 ian. 28: Alexandru cel Bun dăruiește și întărește Matușiței un sat pe Plotunița. Numărul antroponimelor feminine atestate crește considerabil în secolul al XVI-lea. Numai într-un singur document din Moldova, scris la 28 februarie 1507, sunt menționate 29 de urmașe din neamul lui Dragoș Viteazul (vezi p. 65). întregul ansamblu al numelor de persoană atestate dezvăluie un sistem antroponimic bogat în elemente constitutive, relativ unitar, cu numeroase particularități proprii, adaptate la structura limbii române din perioada istorică cercetată. Limba slavonă în care erau redactate textele - mediobul-gara în Muntenia și ucraineana veche în Moldova -a influențat într-un grad nesemnificativ sfera ono 9 masticii, atât în ceea ce privește antroponimia, cât și în ceea ce privește toponimia. Analiza noastră a ținut cont de acest caracter sistematic, astfel că, în explicarea și interpretarea unor fapte, ca principiu, am avut în vedere în primul rând conexiunile interne dintre diverse unități denominative. In cuprinsul lucrării, exemplele sunt însoțite de trimiteri ce indică locul de emitere (M - Moldova, ȚR - Țara Românească) și data de emitere a documentului. Datele de emitere au fost preluate tale quale din ediții și publicații. Extragerea materialului s-a făcut mai ales după originale și doar în situațiile când nu am avut acces la acestea ne-am folosit de edițiile de documente cunoscute. Formule de denominație personală - Cercetarea actelor de cancelarie scoate în evidență faptul că formula de denominație personală atât a bărbaților, cât și a femeilor, în perioada istorică de care ne ocupăm, avea la bază doi termeni: Brațul Neatedul, Ana Golăiasa. Această structură binară era alcătuită dintr-un nume individual și un nume complementar. Prin nume individual înțelegem numele atribuit la naștere, obligatoriu, neereditar și cu funcție denotativă unică9. 10 Numele individual, ca termen, este echivalent cu prenumele sau cu numele de botez (uzitați frecvent în literatura de specialitate). Numele complementar era exprimat prin supranume. în desemnarea bărbaților acesta putea fi: supranume-apelativ (Cârstea Tătarul ȚR, 1418 iun. 22; Radul Porca ȚR, 1425 iul. 17; Faur Mihaiu ȚR, 1431 nov. 17; Oana Bărbos M, 1416 ian. 15; Ion Jumătate M, 1403 aug. 1), supranume de grup (Crăciun Belcescul M, 1414 dec. 20; Ona Cândescul M, 1452 dec. 21; Barbul Craiovescul ȚR, 1487 iul. 31; Vintilă Florescul ȚR, 1483 iun. 5), patronim sufixat sau nesufixat (Balița Bârlici M, 1401 iun. 28; Stanciul Barbulov ȚR, 1409 mai 11; Cârstian-Petru ȚR, 1425 iul. 17) etc. Adeseori numele individual (mai cu seamă în Moldova) era însoțit de adjective posesive derivate din nume topice sau antroponime cu sufixele slave specifice -schii, -ovschii, -inschii. Această particularitate este extrem de bine reliefată în documentul din 1436 sept. 19, în care boierii lui Iliaș voievod întăresc jurământul de supunere făcut de domnul lor lui Vladislav, regele Poloniei. Fiind un act extern cu conținut solemn, numele celor 25 de dregători sunt însoțite de nume complementare, ca: Isaiia Banovschii, Șteful Șerbanovschii, Mândrea Jumatatinschii etc. “Din expunerea materialului, edit sau inedit, de teren și arhivă, relativ la situația concretă pe țara noastră, reiese că românii în perioada feudală își «puneau» și «purtau» nume 11 duble, triple și chiar sextuple. Sistemul acesta juridic de denumire, dublă sau triplă, indiferent de originea numelor, pare a fi o moștenire directă a sistemului de gândire și practică juridică populară latină, rezultată din perioada de expansiune și dominație a Imperiului roman în Dacia”11. Cercetarea amănunțită a sistemului de denominație arată că formulele cu structură binară sunt utilizate foarte des. în documentele din Moldova scrise între anii 1388 și 1456 acest procedeu de numire a fost notat de 878 de ori12. în documentele din Țara Românească emise între anii 1351 și 1535 sunt desemnate în acest mod aproximativ 12% din numărul total de persoane13. în unele cazuri numele complementar era transmisibil din tată în fiu, devenind astfel element fix și ereditar cu funcție de nume de familie. Exemple numeroase de acest fel ne oferă cele mai vechi documente moldovenești. Numele Jumătate este transmis de Ion Jumătate 1414 aug. 2 fiilor săi Jurj Jumătate 1427 oct. 15, Șteful Jumătate 1436 aug. 20 și Mândrea Jumătate 1442 aug. 30. Descen-denții lui Limbădulce 1433 iun. 4 sunt Duma Limbădulce 1435 nov. 25, Toader (Tador) Limbădulce 1455 aug. 23, Mircea Limbădulce 1448 apr. 23 (numiți și Limbădulcevici, Dulcescul, Dulcevici, Dulcici)". Neagoe Orbe scul este fiul lui Vlad Orbescul 1491 oct. 16; Dragomir Cașotă și Mircea Cașotă sunt nepoții lui Grozea Cașotă 1491 12 ian. 17; Boț Lațco este bunicul lui Luca Boț 1491 nov. 2. Din spița Toporeștilor fac parte Ion Topor, fiul lui Costea Topor, văr cu Toporaș, fiul lui Petrică Topor, toți nepoții lui Petru Topor - stăpân pe satul Toporești 1554 febr. 25. Pe de altă parte se constată că numele complementar nu are caracter stabil, ceea ce face ca descendenții aceleiași familii să poarte nume diferite: Mihail Stângaci este frate cu Jurj Bițea M, 1436 iun. 13, care, însă, într-un document anterior este numit Jurj Stângaci 1426 aug. 12; Oana Roșea este frate cu Cojea Pătru 1439 iul. 30; Popșa Mihail și Vană Popșa 1407 mart. 8 sunt frații lui Moiș Filosof 1423 mart. 31 etc. Ca nume complementare, supranumele-porecle de tipul: Arbore, Arici, Barză, Berbece, Ciocârlie, Dzeamă, Grămadă, Grasul, Orbul, Piper, Scripcă, Urzică etc. (însoțite uneori de sufixele antroponimice -ea, -eseul, -ici, -ovici etc.) sunt cel mai des utilizate, definind într-un mod limpede caracterul specific al antroponimici istorice românești. Mai mult chiar, apelativele, care stau la baza acestora, sunt fie elemente vechi autohtone sau moștenite din limba latină, fie împrumuturi din limbile învecinate, în cele mai multe cazuri românizate sub aspect fonetic, gramatical și derivativ. în materialul documentar analizat creația românească la nivelul acestei categorii antroponimice este extrem de bine reliefată. în documentele moldovenești din prima 13 jumăte a secolului al XV-lea sunt inserate peste 100 de supranume provenite din apelative românești15. Dintr-un total de 628 de cuvinte românești din documentele medievale până în anul 1520 cuprinse în DLRV, un număr de 160 au fost reconstituite din nume de persoane, majoritatea - supranume. “Acelea însă dintre ele care aveau (și au) o «formă internă» transparentă, provenind de la apelative ce circulau (și circulă astăzi) ca atare în limba română prezintă un interes deosebit și pentru istoria vocabularului românesc comun. De regulă, astfel de nume de persoană nu se «traduceau» în documentele slavone. Cu toate acestea, când diacul știa bine limba slavonă sau făcea un efort deosebit, le «traducea» și pe acestea. Astfel, de exemplu, numele boierului KasâH Kp6u% «Cazan Creț», menționat ca atare pentru prima dată într-un document muntenesc din 1451, aug. 1, este tradus într-un document precedent, din 1450, ian. 2: easah k^ap^em" (G. Mihăilă, Dicționar al limbii române vechi (DLRV), p. 53). în DERS se adaugă alte 322 de cuvinte comune noi deduse din supranume atestate în actele slavone originale scrise până în anul 1601. în Introducere la DERS, p. XXXV, Gh. Bolocan face următoarele precizări: “Materialul inclus în rubrica în antrop. este extrem de variat. Numele de persoană derivate, de tipul Arburescul, sunt în general puține. Cea mai mare parte au la bază o poreclă. Spre deosebire de toponime, numele de per 14 soană sunt mai puțin legate de realitățile locale; de aceea și selectarea materialului din această rubrică s-a făcut cu mai multe restricții: nu am reținut în DERS acele nume care nu pornesc de la un etimon sigur românesc. Atestarea vocabularului limbii române prin nume de persoană derivate sau nederivate este deosebit de importantă: numele proprii formate pe baza unor cuvinte comune demonstrează implicit existența anterioară a bazei de pornire. Varietatea materialului din documentele slavone scoate în evidență un sistem foarte bine închegat.” Spre deosebire de masculine, a căror formulă de denominație, mai ales prin prisma numelui complementar, este caracterizată prin complexitate și diversitate, femininele au o organizare mai simplă și mai sistematică. “Antroponimele feminine, deși se dezvoltă paralel cu cele masculine, se deosebesc totuși de acestea prin faptul că, din punct de vedere social, femeia poartă toată viața numai numele de botez, al doilea fiind întâi numele tatălui apoi cel al soțului”16. Astfel, femeilor în extrem de puține cazuri li se atribuie supranume individuale - porecle (vezi p. 122). Elementul complementar din formula de derio-minație caracteristic antroponimici feminine este andronimul, format de la numele soțului sau, mai rar, al tatălui cu sufixele specifice: -oaie {-oane)\ -easă; -ească (Tudora Borșoae, Todosiica 15 Samoileasă etc.). Cele două elemente ale denominației (numele individual și numele complementar) pot să apară în acte independente sau asociate. Asocierea lor în documentele epocii nu are caracter de obligativitate. Sunt mult mai numeroase acele cazuri când persoanele denominate sunt menționate cu un nume simplu (fie nume individual, fie nume complementar) decât cazurile când acestea apar inserate cu nume asociate. Un exemplu semnificativ ne este oferit de antroponimele feminine în -oaie și -easă. Cele 90 de andronime în -oaie (-oane ) sunt asociate cu numele individual (în formula: Tudora Bor-șoae, Mușa Frijoae ) doar în 18 cazuri, iar cele 53 de nume în -easă apar combinate cu numele individual (Todosiica Samoileasă) doar în patru situații. Desemnarea unei persoane printr-un nume unic în actele istorice nu implică nici funcția de prenume a acestuia și nici faptul că persoana ar fi avut doar un singur nume17. Valoarea juridică a actului' și implicit a drepturilor emanate din acesta nu era probată atât de exactitatea redării numelui, cât de relațiile de neam, rudenie, gintă ale persoanei denominate, beneficiară a clauzei actului. De aceea, predominant în documente (mai ales în cele moldovenești) este sistemul de denominație descriptiv, foarte asemănător cu cel actual popular. El era constituit din unul sau ambele elemente ale numelui personal și numele indivizilor de care denominatul 16 depindea din punctul de vedere al înrudirii. Raportarea de cele mai multe ori se face la numele părinților (al tatălui, al mamei), al soțului și frecvent la ascendenți mai îndepărtați (bunici, străbunici): mameoaL ctoIhoba “Maicolea fiica lui Stoian” M, 1418 ian. 15; anka A^Lpcpa «HTT'kNOBA “Anca fiica lui Jitian” ȚR, 1496 apr. 14; cTo-kc^ ctocba “Stoiasă, soția lui Stoe” ȚR, 1505 iun. 2; fuahohakohhaa AparoLUd ABopNHKA “Ghidioana copila lui Dragoș vornic” M, <1555> apr. 28 - sunt câteva exemple dintre cele mai tipice, care ne dezvăluie o formulă de denominație descriptivă “oficializată” în actele noastre vechi. într-un exemplu ca acesta: “Marena fiica lui Ulea” M, 1462 mai 15, segmentul fiica lui Ulea trebuie considerat ca grup denominativ complementar. Formula “Marena fiica lui Ulea” din actele scrise este echivalentă funcțional cu cea populară “Marena lui Ulea”, de pildă. “La noi în trecut nu existau alte nume decât cele de botez. Cineva era Ion sau Maria, iar dacă se cerea o precizie mai mare, se adăuga numele tatălui sau al soțului, câteodată al mamei sau al soției, în genitiv: Ion al lui Gheorghe, Niculai al Saftei, Maria lui Vasile”18. în sistemul de denominație popular de la noi adesea această formulă analitică este dezvoltată: “Niculai a lu Stan a lu Ene; Ioana lui Sâvu lui Aurelu Pâcâ; Paul a lu Sabin a lu Palea lu Avramu lu Avramu Bucur (deci, în cazul acesta 6 nume pentru o singură persoană)”19. 17 “Lanțurile antroponimice” de acest tip sunt caracteristice pentru documentele noastre istorice, numai că, în structura acestora numele sunt asociate prin intermediul termenilor de rudenie: H-truiA A0HK4 EThHAA OT pAKOBA N6nOTA BOTliIUA “NeagȘa, fiica lui Băii din Racova, nepoata lui Botăș” M, 1488 oct. 15; bacStka a©mka pomauika 8n8ka ap^^a kgna cTAumoAA A^pApA “Vasutca, fiica lui Romașco, nepoata lui Drăgoi, soția lui Stanciul Aurar” M, 1498 sept. 24; a\hka a®mka mapîbka 8n8ka npLoyNȘMATA nAKH(x) chnt» kakmhhka “Mica, fiica Mariicăi, nepoata Fedcăi, strănepoata lui Sin-cliucinic” M, 1554 mai 5. Termenii de rudenie în structurile antroponimice de acest fel au valoare denotativă. în actele slavo-române ei sunt de o coloratură aparte. Din punctul de vedere al originii această grupă lexicală este reprezentată de elemente slave și elemente românești. Elementele slave la rândul lor sunt variate ca formă. Datorită limbii de influență și în funcție de locul de emitere al actului ele pot fi: vechi slave, vechi bulgare și vechi ucrainene, întrucât această terminologie frecventă, care ne întâmpină în cuprinsul fiecărui act juridic, nu a constituit obiectul unor investigații speciale, considerăm că e util s-o evidențiem enumerând în cele ce urmează termenii (adeseori traduși greșit de către editorii de documente) în ordine alfabetică, cu data primei atestări și cu precizarea sensului: angrcg ȚR, 18 1492 oct. 9; ANcnceHKA ȚR, 1525 iul. 24; Auence'k ȚR, 1535 iun. 7 “nepoată”; baba ȚR, 1439 aug. 2; M, 1548 apr. 12 “bunică”-, bpatanhma M, 1483 apr. 12 “nepoată de frate”; Ao^ep-h M, 1411 sept. 22; aomka M, 1452 sept. 7; A'^ip^p'b ȚR, 1463 nov. 12; M, 1476 ian. 25; a^h M, 1418 ian. 15 “fiică”; k€na ȚR, 1505 iun. 12; M, 1411 sept. 22; huna M, 1569 mai 24; xoha M, 1462 mai 15; TR, 1557 nov. 9 “soție”; >; M, 1408 sept. 16; matka M, 1448 febr. 23 “mamă”; nAAMepHUA M, 1484 mai 28 “fiică vitregă”; nAH*k M, 1438 mart. 5 “soție, doamna (lui...)”; nAeM6NH-HA M, 1487 oct. 9 “vară”; noApov^e ȚR, <1495 sept. -1496 aug.>; M, 1462 15 “soție”; npABNoyKA M, 1586 aug. 5 “strănepoată”; np'ksABA M, 1569 iul. 13 “străbunică”; np’kAnp'k0YMOYMATd M, 1569 apr. 15 “stră-strănepoată”; cecTpA M, 1428 febr. 16 “soră”; cec-TpMHHUA M, 1555 mart. 31; ccctphmhha M, 1497 mart. 16 “vară de soră”; cw-k^ ȚR, 1567 sept. 18 “noră”; tgcta ȚR, 1564 aug. 24; tguiha M, 1464 iun. 11; ttjCta ȚR, 1510 iul. 28; t«i|ja ȚR, 1492 oct. 9 „soacră“; tgtka ȚR, <1523 după apr. 4 -1528>; ti$tka M, 1470 mai 7 “mătușă”; Sno^ka M, 19 1461 aug. 8; ȚR, <1533 mai - dec.>; bho^ka M, 1518 nov. 8; oncyka M, 1456 iun. 8 “nepoată”. Termeni de rudenie românești: kofimaa M, 1555 mart. 23 “fiică nelegitimă”; M, 1507 febr. 28; MATo^iui» M, 1558 mart. 4; HenoTA M, 1480 sept. 11; NgnoATA M, 1493 mart. 26; Monri M, 1558 mart. 4; aaoaiua M, 1578 apr. 26. în documentul moldovenesc din 1489 ian. 22 apare termenul Ahaka “bunică”: ahakm «X wa^nh a$mkh CTAporo Uheana „bunicei lor Ileanei, fiicei bătrânului Țiban“ care, evident, este un calc după rom. moașă. Pertinența elementelor denominative complementare (termen de rudenie + nume determinant) din structura formulei antroponimice este dovedită de faptul că uneori numele persoanei denominate (implicată în clauza actului) nu este indicat20. Iată câteva exemple: aaah bcatei gmS h noTBepAHAM... ceAA... iuto 6A\oy aaaa AAHKA00\fI1,eBA A^ka “i-am dat și i-am întărit... satele ... pe care i le-a dat fiica lui Miclouș “ M, 1431 iun. 15; npABAA gothhna kchtii ero a®^ktiI rana poaaauika “ocina dreaptă a soției lui, fiica panului Romașco “ M, 1462 dec. 3; kȘrhCa) >P'ETd(T) kaioma(p) “au așezat pe jupan Fârtat clucer” ȚR, 1527 iun. 12, Fârtat poate fi interpretat și ca nume individual și ca nume complementar. Sistemul de desemnare personală feminină fiind mai simplu (vezi supra), stabilirea funcției antroponimice nu ridică probleme atât de dificile și greu de soluționat ca în cazul numelor masculine. 21 Numele complementar, așa cum reiese din analiza materialului excerptat, are, de regulă în cazul femininelor, o structură sufixală specifică, fapt ce nu poate da naștere la interpretări echivoce. De asemenea, acesta (numele complementar), cu excepția unui număr minim de cazuri menționate mai sus (vezi p. 15) nu este exprimat la feminine prin supranume-apelativ (poreclă). Având în vedere aceste particularități ale sistemului antroponimic, așa cum ne sunt ele dezvăluite în actele cercetate, am pornit de la premisa că, de regulă, un nume feminin simplu, când nu este andronim, supranume-apelativ provenit din nume de origine etnică sau locală (în toate aceste cazuri sufixat) sau supranume poreclă (motivat de semantica termenului comun din care derivă), are funcția de nume individual (prenume sau nume de botez). De asemenea, am luat în considerație, în același scop, anturajul în care apar înșiruite numele, precum și frecvența acestora. Astfel, în șirul de nume Maica, Costanda, lonașco, Nicoară (frați) menționate în documentul din M, 1579 mai 28 este greu de admis că Maica ar fi supranume-apelativ provenit din numele comun maică. La fel de neverosimil ar fi, după părerea noastră, să considerăm Ghinda, denumind 9 persoane, ca poreclă provenind din apelativul ghindă (vezi în DOR p. 283). 22 Având la bază criteriul frecvenței, cumulat cu cel al anturajului, am inclus etnicele Armeanca, Comana, Greaca, Rusca, Șasea, Șcheauca, Țiganca (vezi p. 87) în grupa numelor individuale. Din aceleași considerente, am presupus că numele Litovca, Voloșca, Uhorca (vezi p. 123) sunt nume complementare, respectiv supranume individuale. în precizarea funcției numelui, în evidențierea originii acestuia sau în aprecierea numelui bază din care sunt formate unele derivate, ne-am sprijinit, ca principiu metodologic și pe alte fapte, cum ar fi: urmărirea genealogiilor, analiza relațiilor în cadrul “microsistemelor” familiale, raportarea la sistemul antroponimic masculin etc. Prenume duble După cum rezultă din cercetarea celor mai vechi izvoare scrise, numele individuale feminine (ca de altfel și cele masculine) la români sunt reprezentate printr-un singur element22. în actele din Moldova sunt menționate însă și câteva cazuri în care numele individuale sunt constituite din două elemente. Astfel, documentul moldovenesc din 1481 febr. 1 menționează pe Mărina Lolca: npînA€ npA(A) HAAAH... AVhpHHA Ao(a)kT» A$^KA HCOANTilUJA BOpH~ A6(c)K8AA; H A*M AVlipHmi AOAKT» TOTH ABA C€AA “a 23 venit înaintea noastră ... Mărina Lolcă fiica lui loanâs Borilescul; si a dat Mărină Lolcă acele două sate”. Ea mai apare menționată și într-un act din 1519 iun. 23 în care se reamintește de schimbul de sate dintre Ștefan cel Mare și Marina Lolcă. Cele două elemente constitutive ale numelui individual sunt de factură calendaristică. Lolcă este un derivat față de LoZa24 - nume purtat de alte 6 femei, fiind menționat pentru prima dată în Moldova la anul 1443 mai 28. în actul din 1495 mart. 16 este pomenită Mărie Bilca: bhaka a®mka nactmna “Mărie Bilca fiica Nastei”. Bilca trebuie pus în legătură cu radicalul Bil-25 de la care în antroponimia românească înregistrăm o serie de derivate ca Bila, Bile, Bilan, iar un prenume feminin Bilea este inserat în actul din M, 1546 iul. 2. Nume individual dublu este și Tudora Mieriora atestat în actul din 1554 febr. 25; Yq(h) Tonca(p) -m spaTrk ero AP^ro(m) h neTpA HcccrpA n(x) TMpAopa MÎepHopAA't™ koctmnh t o n opp a no“Ion Topor și frații lui, Dragoș și Petrea, și sora lor, Tudora Mieriora, copiii lui Costea Topor”. Mieriora are la origine apelativul românesc mierior (vezi p.). Tot prenume dublu este și “Ana Efiimia, fiica lui Gănea” din M, 1558 apr. 11. 24 Schimbări de nume Documentele de cancelarie oferă numeroase informații privind schimbarea numelui individual. Cel mai adesea aceasta se întâmpla atunci când un mirean se călugărea, precum glăsuiește și următorul text: noNexe anapohhk con ce nccTpHXH 8 ceștii MOHACTHpS 30E0MAr0 KOSH'fc H MNMUieCKH 6/w8 KTecoKTHCT “pentru că Andronic s-a tuns la sfânta mănăstire numită Cozia și numele lui de călugărie este Cteoctist” ȚR, 1519 apr. 26. După cum afirmă Al. Graur “Asemenea schimbări au fost frecvente la păgânii care se creștinau și de asemenea la mirenii care se călugăreau (de exemplu, lui Alexandru Lăpușneanu, călugărit, i s-a pus numele Paisie), ca o manifestare intenționată, pentru a demonstra ruperea cu trecutul”26. Iată câteva exemple tipice în care ne sunt dezvăluite atât numele dinainte de călugărie al femeilor, cât și cele primite o dată cu botezul monahal. “Jupanița Mușa din Corbi” (ȚR, 1503 iun. 11) soția lui Hamza comis, numită după supranumele soțului și Cârjoaia și Cârjeovița, devine prin călugărie Magdalina (1506 sept. 1; 1512 iun. 23; 1512 iul. 30); “drepți ațigani ai sfintei mănăstiri, dăruiți și dați încă de Cârjoaia, care s-a călugărit în sfânta mănăstire, iar numele ei de călugărie a fost monahia Magdalina, încă din zilele lui Basarab voievod” 1563 ian. 8; “Măgdălina, care se numește 25 după numele chipului călugăresc Tofana “M, 1590 mai 20. Mariica, fiica lui Toader vistier în documentul din M, 1559 apr. 2 este “pe călugărie Marta^ în cel din <1559> apr. 28; “Evdochia, ce din călugărie s-au numit Dionisia“ M, 1570 apr. 20; Jupanița lui Borcea “ea nu s-a mai măritat, ci s-a călugărit și a luat nume de față îngerească, Praxid" ȚR, 1571 sept. 30 și tot aici mai este numită și “călugărița Borcioaid^, “Neacșa, monahia numită Mecdotia“ ȚR, 1573 iul. 31. Nu întotdeauna în documente apar menționate și numele anterioare călugăriei. Antroponimele atribuite mirenilor călugăriți nu puteau fi decât creștine ortodoxe (luate din biblie, sinaxare, martirologii). Forma lor era cea cultă, cărturărească sau foarte apropiată de aceasta. Pentru a ne forma o imagine asupra acestei categorii de nume (unele din ele stau la baza numeroaselor variante locale, a hipocoristicelor sau a derivatelor) le prezentăm mai jos pe cele identificate în actele noastre. Ele sunt: Anghelina ȚR, 1541 iun. 1; Antonida M, 1439 iul. 15; Chelsia M, 1554 mai 5; Dionisia (vezi supra); Efrosina M, 1490 mart. 16 și Ifrosina ȚR, 1571 sept. 9; Elisafta ȚR, 1588 ian. 8; Eupraxia ȚR, 1520 iun. 11; Fevronia M, 1453 febr. 23; Magdalina (vezi supra); Maria ȚR, 1566 aug. 24; Marta (vezi supra); Martina M, 1575 mai 30; Mecdotia (vezi supra); Nastasia ȚR, 1583 iul.; 26 Palaghiia ȚR, 1563 ian. 8; Praxia (vezi supra); Salomia ȚR, 1579 sept. 9; M, 1598 apr. 10; Samonida ȚR, <1577> oct. 30; Sara ȚR, <1577> ian. 15; Sofronia M, 1560 iul. 18; Tofana (vezi supra). Toate aceste nume sunt menționate ca nume monahale și în Pomelnicul mănăstirei Bistrița. în plus, în pomelnic mai apar următoarele: Achelina, Agafia, Angasia, Anisia, Calinichia, Domentiana, Domnina, Ecaterina, Efimia, Eftimia, Elena, Elina, Evdochia, Evghenia, Filothia, Filotia, Ghervasia, Haritona, Ioana, Irina, Macaria, Macrina, Manasia, Marina, Matrona, Melania, Mitrodora, Parasca, Protasia, Rahilia, Ravula, Samfira, Silioana, Ștefana, Theodora, Theodosia, Theofana, Tomoida, Tudora, Varvara, Xenia. Pentru perioada veche, lista prenumelor de această factură poate fi întregită de materialul cuprins și în Pomelnicul de la Bisericani, unde sunt menționate: Athanasia, Agaftona, Caterina, Ghelasia, Madona, Mardaria, Mitrofana, Porhiria. Fondul ecleziastic-cărturăresc ne oferă forma tip a numelor creștine active în țările române și pe care le găsim și la laici fie în această înfățișare, fie într-o alta, deseori mult modificată. La noi acest fond de nume din sfera canonicilor a fost puțin studiat și informația este deosebit de săracă. Dar și numai exemplele inserate aici sugerează câteva 27 aspecte interesante. Astfel, putem deduce că nume ca Anghelina, Antonida, Dionisia, Domentiana, Macaria, Mardaria, Sofronia, la origine doar masculine, sunt “oficializate” de cler și ca nume feminine. Absente din calendar, Madona și Samfira (ultimul frecvent în antroponimia noastră), după cât se pare, au statut de nume “sfinte” din moment ce ele sunt atribuite “la sfântul botez” unor călugărițe. Caterina, Nastasia, Palaghia, Parasca, Tofana, Tudora fac dovada influenței populare asupra formei cărturărești a numelor într-un mediu în care o asemenea tendință, în general, era greu acceptată. Continuitatea prenumelui în familie Ștefan Pașca, în cunoscuta-i lucrare Nume de persoane și nume de animale în Țara Oltului, surprinde un aspect foarte interesant al sistemului local de denominație personală, și anume acela privitor la tradiția de continuitate în cadrul familiei a acelorași nume de botez. Autorul remarcă obiceiul de a se atribui la botez copiilor nume omonime cu cele ale părinților, bunicilor sau ale altor persoane înrudite de aproape și ilustrează această practică prin exemple concrete din perioada contemporană și cea istorică (atestarea cea mai veche datând din 1688: Sandru aluj Thomei Sandru ). “Deși o putem docu 28 menta cu acte mai recente decât în occident - scrie Ștefan Pasca această tradiție are la bază aceleași criterii de solidaritate și adulație familiară, care a adus tendința de a renaște necontenit și de a păstra vie în viața unui nucleu familial amintirea ascendenților dispăruți, în ciuda vecinicelor tendințe de modernizare care se remarcă în lumea numelor de botez”27. Materialul cercetat ne-a permis să constatăm că această particularitate a sistemului antroponimic românesc este arhaică, filiația acelorași prenume de la ascendenți la descendenți fiindu-ne dezvăluită de cele mai vechi izvoare scrise. Marele număr de exemple atestate documentar dovedesc că și în trecut această practică era specifică diverselor nuclee sociale, avea un caracter larg popular și era generalizată geografic28. Iată o serie de exemple extrase doar din actele de cancelarie din secolul al XV-lea din care rezultă că adeseori unul din fii putea avea același prenume cu al tatălui său. Cea mai veche atestare datează din <1400 - 1403> (vezi DRH B I, p. 50) într-un hrisov în care Mircea cel Bătrân întărește locuri la Mociurițe lui Batea și fiilor săi: Coman, Nanul, Stanciul și Batea. într-un document din 1445 aug. 7, DRH B I, p. 173, Vlad voievod dăruiește „hrisovul de față al domniei mele lui Badea Ciutin cu fiii săi, Badea, Slavul, Radul, Neacșe, Branislav și fiul său Badea“. Tot în Țara Românească: Radul 29 este tatăl lui Cazan, Sahac și Radul 1450 ian. 2, DRH B I, p. 176; „Danciul și fiul său Danciul (sunt stăpâni) peste jumătate din Mârșa“ 1451 aug. 5, DRH B I, p. 184; „au cumpărat... acea seliște de la Drăgoi, fiul lui Drăgoi" 1457 apr. 16, DRH B I, p. 200; Arca și Elena sunt fiii lui Arca 1484 apr. 24, DRH B I, p. 310; „fiii jupanului Drăghici vornic, anume Stoica și Neagoe și Drăghici", iar Ban, scriitor de acte domnești, este fiul lui Ban vornic 1498 febr. 16, DRH B I, p. 460; Cârstea este frate cu Cârstian și are următorii fii: Stănilă, Vlaicul, Stoian, Stan, Stoica și Cârstian 1500 ian. 11, DRH B I, p. 483 (a se observa în acest nucleu antroponimic familial relația neîntâmplătoare, credem, dintre prenumele înrudite ca origine la frați: Cârstea -Cârstian; Stan - Stănilă; Stoian - Stoica). în documentul moldovenesc din 1491 oct. 16, DRH A III, p. 201, sunt pomeniți „Diadco și Vlad, și sora lor, Neagoslava, fiii lui Vlad Orbescul“. în alte cazuri atestate în actele din Moldova, prenumele tatălui și al fiului provin de la aceeași bază: „Gavril și frații lui, Ion și Eremia, și sora lor, Băla, fiii lui loanăș" 1495 ian. 17, DRH A III, p. 201; „pan Șteful și fratele lui, Ion, și sora lor, Stana, fiii lui loanăș fost stolnic44 1495 mart. 13, DRH A III, p. 331; „Ivanco și surorile lui, Nastea, și Fădora, și Anușca, fiii lui Ivașco" 1499 aug. 15, DRH A III, p. 417.’ 30 Cercetarea îndeaproape a genealogiilor pe baza diverselor izvoare istoriografice dovedește că practica de a boteza copiii cu numele părinților sau a bunicilor făcea parte dintr-o veche rânduială la familiile domnitoare din cele două țări române, uzanță specifică, de altfel, și altor case regale și monarhii feudale, având origini într-un trecut foarte îndepărtat. în afara factorului religios și a celui pur sentimental legat de memoria predecesorilor, omonimia de prenume la membrii familiei domnitoare avea, probabil, și alte temeiuri, cum ar fi, de pildă, cel juridic, rezultat din dreptul la moștenirea domniei în sânul unei anumite dinastii. Așa se explică faptul că fiilor naturali, care, conform cutumei, beneficiau de succesiune la tron, li se atribuiau adeseori prenume identice cu ale fraților legitimi. De exemplu, Alexandru cel Bun are doi urmași cu numele Petru, doi fii ai lui Vlad Dracul poartă numele tatălui lor - Vlad, iar Radu cel Mare are trei fii botezați Radu. în Cronica anonimă „CKA3AHH6 BKpATul 0 MOA AABCK'hl^'h rOCOyAAp’kX'h OTKOA’k hamacE aaoaaabckaia seAVA'k" redactată la începutul secolului al XVI-lea ni se dezvăluie că 8 CT6<^AHA BUAH A C’blH’W: ngTpT», OACKCANApli H A^A B©r~ Aana“ iar Ștefan (cel Mare) a vut 4 fii: Petru, Alexandru, și doi Bogdani^. în cele două familii domnitoare - Basarabii și Mușatinii - pe parcursul unei perioade de aproximativ 200 de ani, s-au folosit și transmis din gene 31 rație în generație doar două nuclee extrem de restrânse de nume de botez: Alexandru, Basarab, Dan, Radu, Mircea, Vlad și Vladislav în Țara Românească și Petru, Roman, Alexandru, Bogdan, Ștefan și Iliaș în Moldova. Păstrarea în familie a acelorași nume de botez pe parcursul mai multor generații explică coloratura lor predominant slavă la voievozii munteni față de cea predominant calendaristică la voievozii moldoveni. Pentru evitarea confuziei dintre domnitorii purtând aceleași prenume, în documentele vremii și în scrierile istorice de mai târziu unora dintre ei li se atribuie diferite supranume. Acestea puteau fi exprimate prin determinând adjectivali: cel Tânăr (Bacapaga maaaî bogboa^). cel Mare, cel Bătrân, cel Bun, cel Frumos sau prin porecle: Dracul, Prasnoglava (Chelul), Călugărul, Țepeș, Țepeluș, Rareș, Ciobanul etc. Așa, de pildă, în corespondența pretendenților și domnilor munteni cu brașovenii, Vlad, fiul lui Mircea, este poreclit de către contemporanii săi Dracul, Draculea, unul din fiii acestuia este numit Călugărul, iar alt fiu Draculea și Țepeș', Basarab, fiul lui Dan II, este Laiotă, iar Basarab, fiul lui Laiotă - Țepeluș etc.30 în studierea sistemului antroponimic feminin atestat în documentele de cancelarie slavo-române, ne-a surprins bogăția faptelor ce dovedesc 32 vechimea acestei tradiții și în denominația personală a femeilor. Așa cum reiese din documentele secolelor XV si XVI, tatăl si fiica, mama si fiica, două surori, fratele și sora puteau avea prenume identice sau prenume înrudite (derivate cu sufixe moționale sau afective de la același nume primar). Vom prezenta în continuare, în ordinea cronologică a atestărilor, o parte din numeroasele exemple de acest fel identificate în actele originale slavone. a) Fiica poartă un prenume identic cu cel al tatălui sau un prenume derivat de la prenumele tatălui: Fiicele lui Pârvu si ale Stancăi sunt: Cherata, Anca, Pârvana, Fima, Tudora si Stanca TR, 1492; “Mărina, Tudora și Cristina, și fratele lor, Eremia, fiii lui Toader Căuia” M, 1497; “Neagoe și cu fiicele sale Neacșa, Cârstiana și Calea” ȚR, 1500; cele două fiice ale lui Stance sunt Stana și Stănae TR, 1509; fiica lui Stan este Stana TR, 1519, iar fiica lui Stan Bica - Stanca ȚR, 1519; “dăm... fiicelor lui Ganea, Neacșei și Momei, și Floarei, și Ganei, și cu fiii lor” ȚR, 1527; copiii lui Cârstea și ai Cârstinei sunt: Toader, Bejan, Cârstea și Cârstina M, 1528; Tudora, soră cu Ileana și Marusca, sunt fiicele lui Toader latco M, 1547; Stoica are o fiică Stoică ȚR, 1548; un alt Stoica -Stoică ȚR, 1560; Mușat are două fiice: Neaga și Mușata ȚR, 1568; Gherghina este fiica lui 33 Gheorghe ȚR, 1571; fiica lui Radul logofăt este Rada ȚR, 1578; Barba este fiica lui Barbul ȚR, 1578; Dumitra și Mara sunt fiicele lui Dumitru ȚR, 1581; fiicele lui Țalapi și Vbicăi sunt Țalapie, Stanca și Maria ȚR, 1588. b) Fiica are un prenume identic sau înrudit formal cu cel al mamei: “Gligor și fratele lui, Ion Fărcaș, și sora lor, Mălina, fiii Mălinei “ M, 1495; Nastea este fiica Nastasiei M, 1527; Dragușa este fiica Dragaiei M, 1529; Caterina, Mariica și Ana sunt fiicele Catei M, 1569; Calea are două fiice: Despina și Calea cea mică ȚR, 1576; Neagolea este mama Neacșei ȚR, 1581. Vezi, de asemenea, mai sus - Stanca și Cârstina. Apar de mai multe ori la mamă și fiică prenumele Stana, Maria și Mariica. c) Fratele și sora poartă prenume înrudite: Todora este soră cu Ion, Puiu, Zaharia și Toader M, 1479; Rada este soră cu Radul ȚR, 1486; Stana cu Standul M, 1495; Stanca cu Stancul ȚR, <1514 sept. -1515 aug.> 8; Oana cu Ion M, 1528; Stanca cu Standul ȚR, 1542; Neacșa cu Neagoe ȚR, 1578; Stana cu Stan ȚR, 1579. d) Surorile poartă același nume: Două surori cu numele Todosia sunt pomenite în documentul moldovenesc din 1558, astfel: “loan și Toader și sora lor Maria, și Anușca și Todosia, și o alta tot Todosia, copiii panului Toader vistier”; în alt document sunt menționate două surori Mariica: 34 “Toader și surorile lui, Mariica și Athimiia, și Ilisafta, și altă Mariica'' M, 1560. Surorile au prenume înrudite formal: Neaga și Neguta (numită Neagoslava în alt document) ȚR, 1501; Stana și Stanca ȚR, 1502,1589; Ana și Anca M, 1521; Anca și Anușca M, 1535; Neaga și Neacșa ȚR, 1523; Neagole și Neacșa ȚR, 1535; Anușca și Anița M, 1546; Marușca și Maria M, 1548; în documentul din ȚR, 1555 sept. 1, sunt menționate trei surori, având numele: Neaga, Neagolea și Neacșa, iar copiii Neacșei se numesc Neagoe și Neacșa. Numărul mare de fapte spicuite din izvoarele documentare demonstrează că tendința de continuitate a aceluiași nume de botez pe parcursul mai multor generații nu era în trecut un fenomen izolat. Menționăm că exemplele aduse în discuție aici se referă, cu precădere, la omonimia de prenume la rudele cele mai apropiate - părinți - copii, frați. Investigarea filiațiilor mai îndepărtate în plan genealogic - bunici - nepoți, unchi - nepoți, veri - ar releva cu și mai mare evidență viabilitatea acestei străvechi tradiții a antroponimici românești. Ca factor extralingvistic de natură spirituală, acest obicei a avut, după părerea noastră, o puternică influență asupra unor aspecte particulare ale sistemului de denominație personală. în primul rând, am remarca faptul că perpetuarea acelorași antroponime în cadrul familiei a putut 35 contribui într-un grad mare la conservarea unor prenume arhaice. Pe de o parte, este vorba de prenumele românești provenite din apelative ca Albul - Alba, Barbul -Barba, Brândușa, Bucur, Crăciun - Crăciuna, Crețul - Creata, Floare, Joia, Lupul - Lupa, Mierla, Negrea - Negrită, Păun - Păuna, Sora, Șerban -Șerbana, Urâta, Ursul - Ursa, care dăinuie peste veacuri, în ciuda intensei presiuni asupra sistemului antroponimic a elementelor slave laice și a celor bisericești - calendaristice. Pe de altă parte, însăși menținerea îndelungată în uz și frecventa folosire, în concurență cu cele bisericești, a numelor de botez de origine slavă (care, după perioada de influență generată de contactul nemijlocit cu slavii, devin, treptat, nemotivate lingvistic, istoric sau religios) se datorează în mare măsură tradiției de continuitate a acelorași prenume în cadrul nucleului familial. în al doilea rând, obiceiul de transmitere în vechime a numelui de botez de la tată la fiică sau de la bunic la nepoată ar putea justifica folosirea în denominația feminină a unor antroponime care la origine erau masculine și se atribuiau doar băbaților (vezi mai sus: Barbul - Barba, Dumitru - Dumitra, Gherghe - Gherghina, Pârvu -Pârvana etc.) și, poate, chiar omonimia de gen la unele nume (frecvente în perioada istorică cercetată) ca Boba, Oprea, Voina, Visa, Preda, Ganea 36 etc. purtate în trecut atât de femei, cât și de bărbați. “Obiceiul de a se da noilor născuți numele ascendentului, mai ales al părintelui, e vechi, cum se știe. El era obișnuit la greci și la romani și s-a menținut în sistemul antroponomastic romanic, de unde l-au împrumutat și germanii și slavii. La noi, care am păstrat atâtea elemente tradiționale, e probabil moștenit”31. Am putea adăuga că acest obicei, dovedit prin mărturiile documentare ca foarte vechi, a constituit unul din factorii importanți care au asigurat continuitatea și specificul numelor de botez la români. Credința perpetuării neamului prin transmiterea în familie a acelorași nume de botez ne întâmpină și astăzi la poporul român. Particularități fonetice și morfologice ale numelor feminine Am selectat doar acele fapte care ni se par mai interesante și care probează adaptarea antropo-nimelor feminine în perioada cercetată la sistemul fonetic și morfologic al limbii române (mai cu seamă în varianta sa dialectală). 37 Particularități fonetice 1. a (neaccentuat) > ă (în interiorul unor nume primare)32 ktstgahna M, 1560; amipatiamna M, 1475 iun.5; am^îa M, 1487 mart.9; AVhpî'e M, 1489 ian. 16; ȚR, 1596 aug. 12; whpeHA M, 1483 aug. 17; MtpHNA M, 1489 ian. 22; (AOYKA' P^A^YU^; CTANa/ctIiNAG; UHrANA/uHr'hHOYUiA; baaaa/bat>aaia, BA’l»A®YKA CtC. Numeroase exemple de funcționare a acestei alternanțe prezintă andronimele în -oaie (-oane), -easă, care în raport cu a din radicalul numelor masculine, realizează cu consecvență pe ă; iată doar câteva exemple: b^moag (a©phka, Coadă/ ko-AOAG34; 7. f > h (notat x): (dativ) M, 1589 ; CAN^MpA M, 1575 apr. 22; <1568-1572>; coxM-hka M, 1600 mart. 20 și coxHHKH (dativ) M, 1587 mai 14; ^HAHncAe M, 1594 febr. 20 (soția lui XMAiin). Antroponime feminine nearticulate O trăsătură aparte a limbii române, care până în prezent a trecut neobservată de către specialiști și pe care o vom releva în cele ce urmează, reprezintă formele nearticulate ale prenumelor feminine atestate în textele istorice din secolele al XV-lea și al XVI-lea. într-un studiu privind evoluția sistemului de articulare a numelor proprii românești, Alexandru lonașcu remarca, pe baza datelor oferite de ALR serie nouă, voi. V, că prenumele feminine, în majoritatea graiurilor de peste munți, “apar frecvent în formă nearticulată” și că “sistemul literar coexistă cu un sistem local de tip arhaic, similar celui din aromână”. Autorul, completând datele cu alte exemple de prenume feminine nearticulate inserate 39 fie în unele studii dialectale, fie în unele opere literare, emite părerea “că e vorba de păstrarea unei particularități care într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat era general răspândită”35. Folosind un bogat material toponimic contemporan, coroborat cu numeroase atestări din documentele istorice, Gh. Bolocan demonstrează că, într-o perioadă mai veche a limbii române, toponimele feminine adeseori puteau să apară și în formă nearticulată36. Fenomenul lingvistic amintit în cele două studii se întâlnește în actele originale slavo-române scrise atât în Moldova, cât și în Țara Românească, la o serie de nume de femei. Aceste antroponime prezintă o abatere de la norma generală, alternând la cazurile nominativ-acuzativ o formă articulată cu una nearticulată terminată în -ă (notat %, » sau, mai rar, y sau -e (după i sau consoană moale). Pot avea finala ă sau e antroponimele simple, care etimologic se termină în a, ia sau ea, sau antroponimele sufixate, care în limba română prezintă desinența de feminin -a. Iată, în ordinea cronologică a atestărilor, faptele înregistrate: 40 I. Nume terminate în -ă? A. Moldova Chirană: aoyaagpabi» h xena ero na hm^ rupând “Dumbravă și soția lui, anume Chirană” <1473 sfârșitul lui iunie - înainte de 13 sept>; Annă: oje tota h(c)th(h)ha a(h)nti cbctpaa©-spo^A* aopo^gta npiHAenp'k(A) haaah “că această adevărată Annă, sora panului Dobrul logofăt, a venit înaintea noastră” 1480 sept. 11; Mărină Lolcă: aaaa AVbpHN% ao(a)kti toth aba ccaa “și a dat Mărină Lolcă acele două sate” 1481 febr. 1; Soră: takoxagpg [npiwlAG [rip^A haaam]copt» aomka aauka „și de asemenea a venit înaintea noastră Soră, fiica lui Lațco” 1487 oct. 12; h Sctarlug ... ahnSluka H ANACÎA H BpATAHHMA hC^) COpi» TA 3A-HAATHAH... nnuLau “și s-au ridicat... Anușca și Anasia și nepoata lor de frate Soră și au plătit... bani” <1494>; one npÎHAOUlA... NAIUH CAO^GH 0AHA PHUJKAH8(a) H CGCTpH ero cop%h hactL h HepHA “că au venit... slugile noastre Oană Rișcanul și surorile lui Soră și Nastea și Cema” 1500 mart.27; ipo haaa(a) matii m(x) c^pi» “ce l-a avut mama lor, Soră” 1518 dec. 26; m O^CTARULIMct NAIUH CAO\frM ... MOHCH H COpTi TA 3AUAATHAH “și ridicându-se slugile noastre... și Moisi și Soră și au plătit” 1548 mart. 3. Forma cop^ mai apare în documentele din 1552 apr.28; <1558 41 mart.21>, iar cop» în actul din 1574 mai 13. Ileană: h tako(«) npÎHAG... ha^nt» ao(m)ka ngk-htoba “si de asemenea a venit... Ileana, fiica lui Nechita” 1488 oct. 15; o><6 totm hcthnnYm a®mkh NHCTpA ^eAKA H HA liHli H AhȘuJKA... XAAOEAAH GCAVhl ocobhoio halugio aahaoctîîo “că acele adevărate fiice ale lui Nistor, Fedca si Ileană si Anusca... le-am dăruit cu deosebita noastră milă” 1502 mart. 14; A^MBTpS h cecTpw m(^) ha4n» h eSpA “Dumitru și surorile lor Ileană și Bura” 1518 ian. 22; TOAAe(p) h aag^a h cecTpa «(^1 hainii “Toader și Alexa și sora lor Ileană” 1528 mart. 15; wA-kw» 1574, mart. 27; Sorită: toaaa h cccTpa ero copmrb “Toma și sora lui, Sorită” 1489 ian. 22; npuYAG np'k(A)haaxw... GopHui> a^mIka MApsHA “a venit înaintea noastră... Sorită, fiica Marenei” 1533 mart. 12; v. si 1546 mai 28; Baniță: ApT»r8(ui) h cGCTpw ero bahhu% h ApAvk+iKA “Drăguș și surorile lui Baniță și Armeanca” 1490 ian. 18; Neagoslavă: naujh ca8fh. .. a^A^oh baa(a) hcec-Tpa n(x) H'krOCAAB'h CNE6 BAAAA OpBGCKÎ?AA “slugile noastre... Deadco și Vlad și sora lor Neagoslavă, fiii lui Vlad Orbescul” 1491 oct. 16; Mierlă: h Sctabuig hauuh caSth toaa^P h hag-aaghh(k) ero chaaa h cccTpA ero A\nGpAT» “și s-au ridicat slugile noastre Toader și vărul lui Sima și sora lui, Mierlă” 1492 oct. 14; 42 Ciorciolină: npi'MA^ np'k(A) naaah... nop- MOAHH-b A^^KA Ap1»rOMMHHA... NGROATA LUGpBA p%CllOnA “că a venit înaintea noastră... Ciorciolină, fiica lui Drăgoicea... nepoata lui Șerb Răspop” 1493 mart. 26; Drăgălină: npiîiAoniG np'kA naaah...hbanko h cgc-Tpn ero oak>ujka h Api»n»ahh% “au venit înaintea noastră... Ivanco si surorile sale Oliusca si Drăgălină” circa 1495 ian.; tako(x) npiwAe np'k(A) HAAAH... TOTa(h) BUUIGIIHCAiKh) A AP'hFh AHNT» A®1* KA hacthna “de asemenea a venit înaintea noastră... acea mai sus scrisă Drăgălină, fiica Nastei” 1497 mart. 20; mai apare în 1495 ian. 3; 1495 sau 1496; 1495 febr. 3; 1495 febr. 4; 1502 mart. 13; Mălină: ca8fa ha(lu) aamba^h CGCTpw cro mt^ahht» h B8pA€ h rp-kKA “sluga noastră Miclea și surorile lui, Mălină și Burae și Greaca” 1495 ian. 10; oxe TOTH h(c)th(n)hΑh A\ApHU% A^WkA CM AMIN A... H CGC" TpA h()() AVBAHNT»... H C6(c)vpA 6M a8(uu)k% “că această adevărată Mărită, fiica lui Sima... si sora lor Mălină... și sora ei Lușcă” 1495 ian. 17; hX m%ahn%, aomka AA3ApoBA „nepoata lor Mălină, fiica lui Lazăr“ 1499 nov. 23; qjo haaa(a) 8g(u) Gro 3a\a-piia h tk>(t)ka Gro a/veahnti “ce l-a avut unchiul său Zaharia și mătușa sa Mălină” 1559 mart. 24; Mariță, Lușcă v. Mălină 1495 ian. 17; Doică: HAIJJH CAOXfrH T©AA€(p) K>KA(uj) M BpATANHMb ero 4*APK0 Anpo(A) h cecTpw Gro aoMkt» h aa^po^ujba “slugile noastre Toader lucaș și vărul său Farco 43 aprod și surorile lor Doică și Mărușca” 1495 ian. 22; HMT'k h h epHHA “Nastea și Doică și Eri-na” 1528 mart. 15; mh^a) h cecTpw ero aoakt» h kp(c)thha “Mihul și surorile lui Doică și Cristina” 1529 mart. 19; baahkohccctph GroncCplHAH ao(a)kt» h BApsApA a^th tomhhh “Vlaico și surorile sale Cema și Doică și Varvara, copiii Tomei” 1537 mart. 30; Măgdălină: h np'ÎHAe np'k(A) hamul.. mtiTa^ahht» Aomka nerpA cn'hTAp'k “că a vanit înaintea noastră... Măgdălină, fiica lui Petru spătar” 1495 mart. 13; aceeași formă se găsește și în documentele din 1495 mart. 15; 1521 iun. 3; 1522 oct. 31; 1546 mai 28. în actele din 1551 mart. 21 și 1569 mart. 11 acest antroponim apare în grafia m»fa«ahn« (ă este redat prin »). Drăguță: MAprA h ahha h haka h AP^r^u^ “Marga și Anna și Ilca și Drăguță” 1502 mart. 13. întrucât, după cum se poate observa din exemplele citate până aici, formulele în care apar antroponimele sunt aproape identice, vom menționa în continuare formele fără context, cu specificarea că ele reprezintă cazurile nominativ sau acuzativ: HcrpHTii 1521 iun. 3; 1522 cmart. - iul.> 26; NerpHTs 1548 apr. 12; <1555>... 9; ccopKii 1546 mai 1; 1591 dec. 28; bomk% 1546 iun. 18; a^at» 1558 apr. 7; MT>prHT% 1558 apr. 7; nierp» 1574 mai 13; rp-kK» 1586 mai 16. 44 B. Tara Românească 5 Mică: noTOM npmA6 ctah AXAKpii ...ta cm îIaoxh ABipepe cu no hmc mhk% h n^ta “După aceea, a venit Stan Macrea... și a așezat pe fiicele sale, anume Mică și Neaga” - copie slavă după un original din 1485 sept. 7; Mărină: onpnui c% A^^^pe cu npe'k h buca h ctaka h a\»pmn^ m ctanm6 “Opriș cu fiicele sale Preia și Bisa si Stana si Mărină si Stance” 1505 iul. 31; Dragă: ta cm Saoxh A^ipepe cm no maac Apari» h boba h koaaaha “și și-a așezat fiicele sale anume Dragă și Boba și Comana” 1519 mai 6; Dobrină: A^ni’pg 011 A^^ep cm no mmb aobphh'k h Paaa m ctana h b£ha “Dumitru cu fiicele sale, anume Dobrină și Rada și Stana și Buna” 1519 mai 6; Nană: Ai»ipepoA\ bomk8 no maagnS bhsa bomka m haht» “fiicelor lui Voicu, anume Vișa și Voica și Nană” 1526 mai 18; Stoică: h nAKM a* c(ct) nonS MHpMe ct»(c) cnobh CM H A1»4iepH CM AA^LUA H CTANA H BHUJA M CTOHIVh “Și iar să-i fie popii Mircea și cu fiii lui și cu fiicele lui Mușa și Stana și Vișa și Stoică” <1527> apr. 23; Aaba(t) fCcaIbo aah cT e uobsa ■fem e... a^lp^P^Cb) CT0HK6(b) G0(t) TOAvkNM HO HM6 KepA H CTOHKS “Am dat domnia mea această poruncă... fiicelor lui Stoica din Tomeni, anume Chera și Stoică” 1548 apr. 18; vezi și 1538 apr. 24; 1577 apr. 10; 1588 mai 1; 1598 iun. 28; 45 Voislavă: a hoto(m) BOHKO...cecTpe cu no HA\e bow(c)aab6h 3ah6(><) c(ct) iia3ht boh(c)aabi» no BpAT en no bohko “Apoi a dat Vbico... sorei sale, anume Vbislavei, pentru că a păzit Voislavă pe fratele ei, pe Voico”; n haath(t) boh(c)aabt» “și a plătit Voislavă” 1552 iun. 2; Alte antroponime în contexte apropiate de cele semnalate mai sus: ahhlvb 1556 febr. 9; kwht», kt^ahns 1556 febr. 9; 1588 ian. 5; cta(h)kti 1561 mai 31; caabh% <1563> oct. 25; 1565 aug.31; 1598 mai 23; caa(b)h« 1575 nov. 13; caa(a\)h« 1578 febr. 6; cAAAxn'b 1599 apr. 16; copK% 1565 aug. 31; 1573 mai 13; KOMm 1562 mai 23; 1567 iul. 19; 3ohkti 1586 dec. 18; ba(aOu^ 1591 mart. 19; bohk/R 1594 dec. 13; bo^kt» 1599 aug. 29. II. Nume terminate în -e (după i sau după consoană moale): Antroponimul biblic Maria, la fel de răspândit în trecut ca și în prezent, este notat adeseori Mărie, Mărie. Prima atestare a formei Mărie o aflăm în documentul moldovean din 1479 aug. 11: oxe toth HCTHHHH AHO^UIKA H AAApi'c A^l^^pH KOMApHHBBH “că aceste adevărate Anușca și Mărie, fiicele lui Comarin”. Actul din 1489 ian. 16 inserează forma Mărie', chaaa h bpa(t) ero hba(n) h cecrpA h(x) M%pîe “Sima și fratele său loan și sora lor Mărie”. Se pare 46 că diecii moldoveni preferă această formă a antro-ponimului Maria întrucât ea apare consecvent în actele ulterioare. Iată și câteva exemple: h o\fCTABlu6 AVhpîe spiiCANOBA “și ridicându-se Mărie, fiica lui Bârsan” 1495 mart. 15; cgctphmmma n(x) iwhpîe bhaka hacthha “nepoata lor de soră Mărie Bilca fiica Nastei” 1495 mart. 16; nact-R h cecTpA ew AVhpî'e ao^Ikh N-krHHH “Nastea și sora ei Mărie, fiicele Neagăi” 1495 mart. 19. în actul din 1521 iun. 3 trei femei poartă numele Mărie: abt^-l h cec-TpH 6ro M1»pÎ6 H AHHA; NHCTo(p) H CGCTpA ero AVhpîg; neTpA h AA3A...H cgctpa h(^) AM^pie “Avăr și suro-rile lui Mărie și Anna; Nistor și sora lui Mărie; Petrea și Lazea... și sora lor Mărie”; v. și 1497 mart. 20; 1522 iun. 25; 1525 sept. 9; 1529 mart. 17 etc. în documentele din Țara Românească forma nearticulată a antroponimului Maria este menționată, comparativ cu Moldova, mult mai rar. Actul din 1536 iul. 28 ne oferă primul exemplu de acest fel: npn(Ae) ca(m) baaaobh(h) m ct»(c) xSoanhua ero A\ApH6 “a venit însuși Baldovin și cu jupanița lui Mărie”. Alte atestări găsim în documentele de la sfârșitul secolului al XVI-lea: a\h£am(a) abopnh(k) h xgnANHțiO ero Awpie “Mihail vornic și jupanița lui Mărie” 1570 oct. 23; AWePe na haag MApîe h HiKUJA “fiicele sale, anume Mărie și Neacșa” 1588 mai 7; AOBpmjA m Ax-hpi'e h anka “Dobrița și Mărie și Anca” 1596 aug. 12. Mai apar nearticulate, în Moldova, antropo- 47 nimele ^aoapg 1555 apr 25; 1527 mai 22; 1578 iul. 12; afa^îg 1579 apr. 26, iar în Țara Românească ANACTAcYe 1568 aug. 11; np’kc 1568 oct. 9; N-kroAG 1535 iul. 30; 1590 febr. 4. Prenumele apafoag apare menționat în această formă, începând din secolul al XV-lea, atât în Moldova (1491 ian. 17; 1497 mart. 15 etc.), cât și în Țara Românească (1487 iun. 13; 1535 iul. 30 etc.). Trebuie menționat că, în unele traduceri, copii sau rezumate românești din secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea ale documentelor moldovenești din perioada cercetată, găsim atestate nume feminine nearticulate ca Anastasie 1491 oct. 15; Dochie 1555 mai 12; Palaghie, Gafie 1558 apr. 14; Sofronie 1572, 3; 1591 mai 28. Prenumele feminine formate cu sufixul -aia sunt menționate, în majoritatea cazurilor, în formă nearticulată: A. Moldova Burae: caSta ha(lu) A\HKAf h cccTpw ero avkahhti h egpAG h rp^KA “sluga noastră Miclea și surorile lui, Mălină și Burae și Greaca” 1495 ian. 10; Micae: chaaa h koctg h cecTpw n(x) ahSujka h copi» m H-k™ h mhkag “Sima și Coste și surorile lor Anușca și Soră și Neaga și Micae” 1520 apr. 23; Sorae: h cecTpA h(^) copAG h cgctpa m(x) H’krujA “și sora lor Sorae și sora lor Neagșa” 1521 iun. 3; 48 copAG 1569 iul. 19; Crețae: KpeLțAe 1552 mai 5; Drăgae: ap^tag aoC'Oka toaacpa “Drăgae, fiica lui Toader” 1522 iun. 24; v. și 1554 febr. 28; 1581 apr. 4; 1581 oct. 18. B. Țara Românească Stanae, Stănae: a hotom ce am><6 ctahag ce GIO CTpACTA, TA AM0UJ6 6AHN KOH CTAHM6E BAipS CTAHAGB& 3A pAAÎ A.A HMAT CTT» HAG... OK0A0 HAA C3HHNG “Iar apoi s-a ridicat Stanae cu bărbatul ei Straoa, de au dat un cal lui Stance, tatăl Stănaei pentru ca să aibă parte Stănae... peste ocine” 1509 iul. 19; Drăgae: BpiiKii...c'h A^ipepS ch ha haag Ap'Hf’Ae “Bârcă... cu fiica sa, anume Drăgae” 1519 iul. 9; Vladae, Vlădae: BAAf iigxa(p)hh(k) h hSiiahmua eaaaag “Badea paharnic și jupanița Vladae” 1520 sept. 2; v. și 1.523 iul. 11; ba%aa€ 1526 mai 30; 1565 aug. 31; 1569 apr. 25; 1569 dec. 17; Vilae: A^ipepc b8wkg(b) ehaag h kgpa “fiicele lui Buică, Vilae și Chera” 1548 apr. 18; v. și 1587 nov. 18; Bârnae: noKSnwCx) cta(h) k hh(e) q(t) Bpi»HA6 “a cumpărat Stan 2 ogoare de la Bârnae” 1598 iun. 8. în două copii slave (din Ț.R.) aflăm antroponimele Rădae 1555 sept. 1 și Brae 1557 iul. 7, iar în actele ulterioare anului 1600 continuă să fie menționate nume ca Stănae 1603 ian.7; Vlădae 49 1604 apr. 20; Rădae 1609 mai 28; Tomae 1628 iun. 10 - toate în Țara Românească. Formele articulate nu sunt însă excluse; textele inserează pe Aparat, batiaaia, A^pa®, bhaaia etc. Uneori, când sunt precedate și de prepoziții, unele nume apar în formă nearticulată, ca în urmă-toareele exemple: q(t) 1497 mart. 20; o(t) copii 1518 dec. 26; cii ap^aamhti 1512 iun. 1; o(t) M6pN% 1518 dec, 31 (Moldova) și q(t) ap^cac 1510 iun. 18; q(t) kiiahn» 1588 ian. 5; q(t) na 104% 1598 iul. 4; G3(t) onprkHii 1599 aug. 20 (Țara Românească). Cazul dativ al numelor proprii feminine este exprimat în actele slavone prin desinențele -h, - b, -ea, - h, -eu. Ultimele două sunt desinențe românești de genitiv-dativ atestate frecvent atât la numele comune, cât și la cele proprii. Adeseori, însă, la acest caz numele feminine pot să apară în forma neflexionată, respectiv nearticulată: ta aaah ca8pa(aa) hauih(a0 pABOTi» h cecTpH ero copi> “și am dat slugilor noastre Rabotă și surorii lui Soră”, în loc de cecTpw ero copn 1493 mart. 7; eaww aaah... N'hrUJH H ANh8[u1Uh] H ANACÎ'h M BpATAHHHH u()() copil “am dat... Neagșei și Anușcăi și nepoatei lor de frate Soră” <1494>; opoaa(a) chmh m cecTpH ero AAuepAii “a vândut... lui Sima și surorii lui Mierlă” 1492 oct. 14; b(a)na ma(ct) G3(t) tota c€aa aa g(ct) MApuiții “o parte din acest sat să fie a Mariței” 1495 50 ian. 17 (Moldova) și am€(x)...c€ctpa(a\) cw ctankti “a dat... surorilor sale Stâncă...” 1561 mai 31; Aaba(t)... >x8naNHue(B) bat^aag “a dat... jupaniței Vlădae” 1569 apr. 25 (Țara Românească). Folosirea într-o perioadă mai veche a prenumelor feminine si în formă nearticulată este dovedită și de alte izvoare scrise. Astfel, Pomelnicul mănăstirei Bistrița menționează un șir întreg de antroponime feminine terminate în -ă (notat grafic în toate cazurile cu m cu excepția prenumelor Soră, notat o singură dată, copii și Maghiță, scris cu % -MArHuii): Annă, Anghelină, Antonidă, Călină, Cernă, Dobrană, Dobriță, Dobrâță, Domnină, Dragă, Dragnă, Draghiță, Ecaterină, Elisavtă, Featiță, Hristinăjleană, Ioană, lorină, Irină, Liubă, Lușcă, Macrină, Magdalină, Măgdălină, Maghiță, Mălină, Mălină, Marghită, Marină, Negrită, Parască, Samfiră, Sarră, Slavnă, Soră, Stană, Staniță, Uliană, Varvară, Vasilisă. Din categoria numelor în -ia, numai Maria apare în forma Mărie: nhkoapm m mpie, amtm crom noApSxie ero MApie “Nicoară și Mărie, mama lui și soția lui, Mărie” și Mărie. Subliniem că aproape toate numele menționate aici cunosc în acest pomelnic și varianta cu -a: Anna, Anghelină, Călina etc. Scris la peste un secol și jumătate după cel al mănăstirei Bistrița, Pomelnicul de la Bisericani, cu un inventar onomastic la fel de bogat, nu ne oferă 51 decât un singur exemplu de acest tip: alături de aoaka varianta a^akt» • Formele nearticulate se află în raport de variație liberă cu cele articulate. Cu excepția antroponime-lor în -aie (tipul Vlădae, Sorae), predominante față de formele în -aia, și a prenumelui Mărie, care în Moldova concurează pe Maria, celelalte nume, sub raport numeric, sunt mai puține față de cele articulate. Documentele în care acest fenomen lingvistic românesc este atestat sunt atât din Moldova, cât și din Țara Românească. Unii pisari vădesc predilecție pentru formele nearticulate, notând, probabil, numele așa cum erau ele “dictate” de către cei cărora li se emitea actul. în documentul scris de Alexa (1495 ian. 17) sunt menționate antroponimele Mărită, Mălină, Lușcă. Tot el scrie Drăgălină (1495 sau 1496), Doică (1495 ian. 22), Măgdălină (1495 mart. 13 și mart. 15). Ion Popovici, pisarul documentului din 1502 mart. 13, menționează prenumele Drăgălină și Drăguță, iar în cel din mart. 14 -Ileană. Documentul din 1521 iun. 3, scris de Dumitru Popovici, inserează pe Mărie, Măgdălină, Negrită, Sorae. Interesant din acest punct de vedere este actul particular de danie pentru mănăstirea Snagov din 1565 aug. 31, scris de un cleric: “Și eu popa Mămuie, am scris acestea cu scrierea mâinii mele, în scaunul care se cheamă Brăila”, act ce menționează pe Slavnă, Sorcă, Vlădae. 52 Formele nearticulate de nominativ-acuzativ la numele de persoană feminine trebuie, credem, explicate prin cele de vocativ. Se știe că într-o fază mai veche a limbii române vocativul substantivelor feminine era exprimat prin forme de nominativ, spre deosebire de cele masculine care au moștenit din latină desinența -e. Acad. I. Coteanu constată că “după tiparul moștenit, limba română a reconstituit vocativul numelor proprii feminine. Ana, de exemplu, are vocativul Ană în regiunile care nu cunosc vocativul în -o, iar în celelalte, pe lângă Ano, există și Ană. Vocala a din temă a fost identificată cu articolul, astfel încât opoziția de tipul mamă/mama, în care primul termen reprezintă nominativ-vocativul, a servit ca model opoziției Ana/Ană”31. Vocativul substantivelor feminine în -o, după cum s-a dovedit într-o serie de cercetări, “este o influență slavă relativ mai nouă”38 și “se întâlnește mai ales într-o arie sudică a dacoromânei și sporadic în câteva puncte geografice din nord”39. Prin natura și conținutul lor, textele juridice din secolele XV și XVI nu conțin forme ale numelor feminine la cazul vocativ. în câteva scrisori, cu titlul de porunci, adresate de către voievozi unor dregători sunt atestate forme de vocativ pentru numele masculine. Acestea pot avea desinențele -e, -ule: a th, Kp(c)TH'hH6, m N6 santoeaCt) “iar tu, Cârstiane, să nu tulburi” ȚR, <1538-1539> sept. 23; atm TAtSaC o(t) \HHU,eL|JH, ep6 TH nOCTAEH r(c)ABO 53 bata(^). .. “și tu, Tatule, din Hințești, dacă te-am pus domnia mea vătaf...” ȚR, 1495 sept. 4; a th, komang Kpene, h ci»(c) baaa8(a) rAipc, aa h(m) b^actg hhuh “și tu, Comane Crețe, și cu Vladul Gage, să le fiți hotărnici” ȚR, 1538 ian. 28; th, baaaoya6 bang, o(t) ma^h(m) “tu, Vladule ban, din Maxim” ȚR, 1538 ian. 28; a th a^mhtpg, a* cg bapSg(uj) “iar tu, Dumitre, să te păzești” ȚR, 1569 apr. 11, sau pot fi identice formal cu nominativul: h th, toaxa baaag(uj), aa c6BAp8e(m) “și tu, Toma vameș, să te păzești” ȚR, <1554-1557> apr. 13; ath.baahko, aatagaa “iar tu, Vlaico, să cercetezi” ȚR, <1541-1544> iul, 4. Interesantă, din punctul nostru de vedere, este forma Toma (tipică pentru acea clasă de nume masculine, care au la nivelul paradigmei comportament similar cu femininele) în loc de Tomo. Acest exemplu este o dovadă că masculinele în -a erau exprimate la vocativ prin forme analogice cu nominativul. Desinența în -o specifică acestei clase- de nume fie că nu era în uz, fie că avea caracter de variantă facultativă. Numele proprii feminine au cunoscut însă opoziția marcată formal nominativ/vocativ (Ana/Ană). Nominativul era marcat prin forme articulate în opoziție cu vocativul, care era marcat prin forme nearticulate. Având în vedere că “vocativul este prin definiție mult mai folosit pentru numele de persoane decât pentru celelalte substantive”40 și, sprijinindu-ne pe 54 constatarea că antroponimele (numele individuale) sunt mai frecvent utilizate la vocativ decât la nominativ, putem admite că formele de vocativ de tipul Mărie, Ană au luat locul celor de nominativ. Un fenomen similar s-a produs în cazul numelor de persoană masculine Ilie, Petre, Ioane. Folosirea frecventă a acestor nume la vocativ a dat naștere la forme noi de nominativ41. In concluzie, ca o posibilă explicație a apariției antroponimelor nearticulate la nominativ, de tipul Mărie, Ană, am putea avea în vedere fenomenul de inducție a vocativului asupra acestuia. Atestarea antroponimelor feminine nearticulate în actele istorice reprezintă o reflectare directă a unui fenomen de limbă în uzul vorbitorilor din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Faptele semnalate de noi, adăugate la cele cunoscute din graiurile populare contemporane, vor servi, credem, la o mai bună cunoaștere a unui interesant aspect din domeniul onomasticii și gramaticii limbii române. Genitiv-dativul feminin Desinența de genitiv-dativ -ei (-ăi, -ii) a substantivelor feminine este una din particularitățile cel mai bine reliefate ale declinării românești din actele istorice slavo-române. Această trăsătură morfologică a fost semnalată în numeroase studii și cercetări privind perioada 55 veche a limbii române42. Faptele de limbă aduse în discuție sunt însă prea sărace față de ceea ce atestă textele în totalitatea lor. Ele se referă în general la materialul pe care îl oferă cunoscutele colecții de documente ale lui Mihai Costăchescu, I. Bogdan, P.P.Panaitescu și, în ultima perioadă, DRH. Or, este știut că numărul actelor originale din secolul al XVI-lea care s-au păstrat este mai mare, iar prezența limbii române devine în această perioadă mai pregnantă. Pe de altă parte, unele din exemplele citate nu au fost întotdeauna bine alese43. în analiza de față, pentru a oferi date cât mai elocvente și cât mai cuprinzătoare asupra genitiv-dativului feminin românesc în actele istorice slavo-române, am luat în discuție, fără a selecta în acest scop doar antroponimele feminine, atât numele comune, cât și toponimele. Genitiv-dativul românesc este exprimat în actele de cancelarie (sec. XV-XVI) prin următoarea serie morfematică: -ei, -ăi, -ii, -eei, -iei, -ăei. -ei reprezintă desinența cea mai frecventă, fiind atestată atât în actele din Moldova, cât si în cele din Țara Românească. Cele mai vechi exemple provin din documentele moldovenești: toponimul Luminatei în contextul 8 spii(x) [a8]mhhat6h “la vârful (obârșia) Luminatei” în actul din 1448 iul. 15 și numele comun monastirei: XOTdpiî monac- rnpe(n) “tot hotarul monastirei” în uricul din 1463 iul. 1344. Primele mărturii privind dativul românesc 56 în actele scrise în Țara Românească apar mai târziu45: aaba(t) tCca)bo MH...QN6H “dă domnia mea... Onei" 1471 ian. 25; a*A r(c)BO mh thk8m8 h a®-Bp€H... aga bhcgh “a dat domnia mea lui Ticuci și Dobrei... partea Bisei” 1480 ian. 18. Genitiv-dativul în -ei se realizează la substantivele comune, ca: ct^uhnch ȚR, 1526 mai; «8na-HHU6H ȚR, 1533 oct. 13; co(h)hgh ȚR, 1535 mai 15; nAAMN€H ȚR, 1537 iun. 18; Ao(r)^6T'kceH ȚR, 1578 mart. 1; nonen ȚR, 1599 apr. 16; la antroponime feminine: mahca^tgh M, 1493 mart. 7; m&hjgh ȚR, 1508 sept. 10; mahabh ȚR, 1526 iul. 1; Țaoapgh ȚR, 1527 mai 3; paabh ȚR, 1533 oct. 13; caabgh ȚR, 1535 mai 7; bhujgm ȚR, 1549 iun. 6; avbphhgh, ctangh M, 1557 nov. 8; ANrgAHHH bgpxhmoagh M, 1590 mart. 2, sau la masculinele terminate la nominativ în -a, -ea: baagh ȚR, 1532 dec. 29; kopngh ȚR, 1533 febr. 7; caripeu ȚR, 1533 oct. 13; kosaagh M, 1557 nov. 8; chavgh M, 1591 apr. 8; la toponime compuse de tipul: oycti’^ KAASrepmjeH M, 1493 mart. 5; hm(c)k8(a) ri»(pNM)i|€(n) ȚR, 1496 aug. 1; aaatka boa^aaokhgb ȚR, 1519 iun. 28; ghh-nga6 ep%bhagh ȚR, 1521 iun. 14 etc. Marea majoritate a exemplelor în -ei sunt oferite de actele muntenești. Antroponimele și toponimele terminate în -ca, -ga realizează la genitiv-dativ desinența -ăi: Avor^H ȚR, 1519 10; a(h)k%h ȚR, 1537 ian. 15; aghktih ȚR, 1539 nov. 20; cta(n)k%h 57 ȚR, <1553> oct. 4; aaa(t)ka Mop'hK'hM ȚR, 1556 apr. 17; ȚtiChIttiha ba(a)kt»h ȚR, 1556 mai 4; N'krhH ȚR, 1557 oct. 9; ctohktih ȚR, 1560 mart. 6; CA'hEHA'kcK’h(H) ȚR, 1571 aug. 3; eat»ahk%h ȚR, 1577 apr. 29; a8kt»h ȚR, 1597 iun. 21; axapYhk'kh M, 1599 febr. 8. Neobișnuită este terminația -kgh la antroponimul ankcw atestat o singură dată în documentul din ȚR, 1527 apr. 26 și -at»h la numele AxarAiiw M, 1599 febr. 8. Pentru genitiv-dativul în -ăei dispunem de un singur exemplu: ao^kh AMipHNK'heH M, 1494. Genitiv-dativul exprimat prin -eei este reprezentat în actele moldovenești prin toponimele: rpAAH-ipeen 1487 oct. 12; kat>amt6gh 1515 dec. 21; babggh 1529 mart. 11; mSepecH 1600 ian. 9, și în actele muntenești prin toponimele: koaaahggh 1505 dec. 10; Ț'hNT'hH'kA’ieH 1506 mai 14; HepN'bqjHCdpeeH 1521 iul. 4; etk(a)haa66m 1526 aug. 21; ctp»a\bg6h 1549 mai 8 (dar și cTpii(A\)BeH 1533 apr. 16) și antroponimele: ko(c)tggh 1506 mai 14; ctanggh 1536 mai 1; kaaggh 1543 iun. 15; uwKhISuiggh 1545 mai 28. -iei este prezent în următoarele toponime: Aap-ipn6M M, 1469 iun. 5; kkhgh ȚR, 1522 febr. 5; noe-nmgh ȚR, 1533 oct. 13; pc3(a)nh6(h) M, 1569 mai 24; a8(h)mî'6h ȚR, 1572 iul. 15; C3rp%3Hen ȚR, 1577 apr. 15; cgmTgm ȚR, 1585 oct. 11; noizumcM ȚR, 1596, iul. 6. O situație aparte prezintă genitiv-dativul în -ii. în cercetările privitoare la flexiunea românească din 58 actele slavo-române sunt aduse în discuție exemple din sec. al XV-lea ca: maphhm aoakY, AXApâujKH, amSujkh46. Afirmația că -m din maphhh aoakTcs, de altfel, și din celelalte exemple este desinență românească ni se pare greu de probat. în același document din care este luat primul exemplu (M, 1481 febr. 1) mai sunt folosite în contexte identice alte antroponime feminine: h sahaathah gcaxh... h ANoyuiKH h bacStuh m Amplii m HAruiH, din care cel puțin două - ahovwkh și AA%pm - ar fi putut constitui pentru autorii citați exemple tot atât de bune ca și Marini Lolchi - primul păstrând consoana k netrecută la u, iar al doilea având și alte trăsături românești, cum ar fi % din temă. Desinența -n este, însă, în același timp slavă și apare cu consecvență în actele moldovenești la substantivele feminine și masculine cu tema în -a, -ia. Iată doar câteva exemple din sfera antroponimelor: a^aa... qcpNH... gano cgao 1461 aug. 8; saraatmam... a(n)hh h pScKH 1494 mart. 11; a* 6(ct)... h cgctph ero aoy(iu)kh ahhh h hakh h Api^UH 1502 mart. 13; a^ ccti» h HA'fcNH H AH&UUH; npOAA(A)... AHAp€HKH 1508 mait. 24 (toate în dativ) și bma^euim mshckti map8lukh 1474 aug. 26; macth ap^^amnh 1497 mart. 20; ceh g(ct) rpo(s) akapîh 1518 mart. 18 (în genitiv). Este greu de precizat în cazul de față, din noianul mare de fapte, care din ele aparțin limbii române și care sunt slave. Credem că, în general, antroponimele feminine nu pot fi luate în conside 59 rație pentru a demonstra atestarea genitiv-dativului în -ii și din alt considerent. După cum s-a văzut, seria morfematică -ei, -ăi, -eei, -iei apare în exemple extrase din acte scrise în ambele provincii (cu observația că actele din Țara Românească oferă exemple mult mai numeroase). Ar fi fost de așteptat, deci, ca și în actele muntenești, ținând seama de numărul mare de atestări din Moldova, să apară la genitiv-dativ morfemul -ii. Sistemul cazual slav al substantivelor vehiculate în textele documentelor muntenești este, însă, foarte diferit de cel moldovenesc. Astfel, luând ca model antroponimia feminină, cu excepția antroponimului Maria, care, în contexte cu caracter religios, are dativul în -ii (Mapia), nici un alt antroponim nu are genitiv-dativul cu desinența -h47. Cu toate acestea, în câteva cuvinte am putea presupune existența genitiv-dativului românesc în -ii. Astfel, în documentul moldovenesc din 1941, oct. 15 numele feminin Greaca apare în forma de dativ Greacii, în contextul: smiaathx. .. 8 p8kh rp-kiH tat8aa „a plătit... în mâinile Grecii, fiica lui Tatul“. în alte două acte moldovenești sunt inserate antro-ponimele ciru bac8(t)hh „fiul Vasutcii“ 1520 apr. 24 și CHOB6 co^Yhmh „fiii Sofiicii“ 1560. Alternanța c~c, specifică genitv-dativului românesc (în mod obișnuit la substantivele comune) este, după părerea noastră, în cazul exemplelor menționate, o dovadă că desinența este românească. Formele cu 60 -cii reprezintă în același timp o abatere de la normele slave, căci, conform regulilor alternanțelor fonetice, ar fi trebuit să avem fie rp^KH, eac8tkh, co^îhkm, fie rp'kuH, co^ihum, fie formele adjectivale rp'knHHH, KAc8tMHHN, în documentele din Țara Românească -ii este atestat în btih tt»tapm 1499 oct. 6; o8t rA8pn „drumul Gaurii“ 1512-1513 iul. 23; p8nr8pA norann 1519, iul. 9; aaatka hcbom 1556 apr. 17; haahna 4>ti(h)ti»hh 1557, iul. 9; 8 AAi»(r) ahbbsh 1577 apr. 15; k8am€ xApiujji' 1586 iun. 6; baa8a ciipY 1594 febr. 25 și heanoe cot 8pcoAn 1593, dec. 24. Același -ii poate fi în următoarele exemple din documentele moldovenești: ha Bp^x^ (^p)8moch 1424 oct. 9; noiAHA boaah 1473 sept. 13; a® c^piauTe A/uurtcH 1490 mart. 15 și nonHxe 8cth rotoka K'bn'bu'hpoACH 1503 sept. 13. Toată seria de desinențe cazuale observate la substantivele comune și proprii din actele slavo-române se regăsește și în scrierile românești din sec. al XVI-lea48. ’ Din examinarea amănunțită a materialului furnizat de textele slavone rezultă că articolul feminin -ei, ca morfem al cazului oblic, avea în toate situațiile poziție enclitică. Același aspect îl prezintă și articolul masculin -lui în exemple ca: BAA-k npwc-a0h8a8h, uh(c)k8(a) ^p8a8h, GOBp%ujiîa ni€TpHiu8A8n etc.49. Dar documentele slavone atestă și forme de tipul l|J€4>a(n) aa8 baaac; kphbh(h) a8 aa8to(b), unde 61 articolul hotărât masculin se află în procliză50. Spre deosebire, însă, de acestea, documentele slave nu ne oferă nici un singur exemplu de procliză a articolului hotărât la substantivele feminine51. Pornind de la schema preconizată de I. Coteanu privitoare la rolul determinării în organizarea genitiv-dativului52, situația determinării în actele istorice slavo-române prezintă următoarele două aspecte: I. determinare obligatorie prin articol enclitic în grupuri de două substantive dintre care cel de-al doilea este în genitiv; II. determinare obligatorie prin articol enclitic a substantivului în dativ. I. Primul aspect este reprezentat de trei tipuri de construcții, în care: a) ambele substantive sunt comune (primul poate fi element românesc sau slav, iar al doilea românesc): 8cta BA%MeA8weH ȚR, 1533 oct. 13; math ><8nANÎueH ȚR, 1533, oct. 13; matkabiiHgh ȚR, 1549 mai 8; a^CaOnS MOHACTnpen ȚR, 1569 ian. 7; paab8 g>(m)ngh ȚR, 1576-1577 iun. 30; b) îmbinarea de două substantive reprezintă o unitate toponimică (primul element este, în mod obișnuit, un entopic de factură românească sau slavă, iar al doilea este un toponim propriu-zis: nume de sat, siliște, pârâu, munte, deal, pisc, ocină, fântână etc.). Iată câteva exemple: x0TA(p) nHpH(x)eH ȚR, 1513 sept. 20; 8cta baagh b8n6 ȚR, 1514 aug. 3; 8cta Tor^racGH ȚR, 1526 iul. 7; GdBp%ujHe Ț^tmugh 62 ȚR, 1529 iul 27; nn(c)Ki$(A) KiinpHopew ȚR, 1533 apr. 16; aak8(a) abagii ȚR, 1537 iun. 18; aaSkg ctpt»(a\)bgh ȚR, 1544 iul. 7; x®tap8(a) S(p)3wmg(h) ȚR, 1570 nov. 7; obp^ujYa hapbtjkgh M, 1580 ian. 8; Koueu'b BQGBQA'tcGH M, 1583 aug. 6; a^a c'hK^pew M, 1583 aug. 6; c) al doilea substantiv este un antroponim precedat de un substantiv comun: gnhhS... rrb(n)T6(H) ȚR, 1514 iul. — 1516 sept.; cnobh AHMHTp(’k)cGH ȚR, 1514 aug. 3; AW€PA*--n^p)MeAeM ȚR, 1525 iun. 10; A€(a) uHrhuSujGH ȚR, 1526 ian. 7; batimaqa gmngh ȚR, 1532 mai 2; ag(a) tabpgh ȚR, 1535 mai 7; koawtY. .. ctangh ȚR, 1535 nov. 23; a^AihS CApcw ȚR, 1538 aug. 28; knhfa...a\hphgh ȚR, 1539 dec. 18; C6(c)TpA KTiAHNGH ȚR, 1567 Sept. 18; TpiiHia AânOAGH ȚR, 1579 aug. 17.’ II . în dativ, după cum se poate vedea din exemplele de mai jos, apar substantive nume de persoane feminine sau masculine terminate în -a, --k la nominativ: a^baCt)...aaapTgh ȚR, 1510 apr. 24; c8t bhag uur'hN^uiGH ȚR, 1526 ian. 7; a^bat... ȚAOApGH ȚR, 1527 mai 3; aaAo(x)-..mhpmgh ȚR, 1533 febr. 7; aaba(t)...aShgCh) ȚR, 1534 mai 23; Aa g(ct)... aaSuigh ȚR, 1537 apr. 26; a^baCt) ...^piiMGH M, 1540 dec. 9; AAA<’(x)”-CTdHK'hH ȚR, 1542 iul. 13; npo(AA)AH...H'krbH ȚR, 1557 oct. 9; haath(a)...aw»piin6(h) M, 1557 nov. 8; aaba(t)... aa^ach ȚR, 1577 mart. 14; aa 6(ct)... aokî'gh ȚR, 1599 aug. 4. 63 Formele românești de genitiv-dativ s-au impus mai cu seamă în actele muntenești. De altfel, trebuie remarcat că prezența limbii române în textele slavone din Țara Românească este mult mai pregnantă (în toate compartimentele) decât în cele din Moldova. In planul determinării constatăm numeroase exemple de redare a genitivului printr-un fals adjectiv posesiv slav terminat în -ea sau -t»b (pentru substantive feminine) și -ob (pentru masculine)53 care, formal, înlocuiesc articolul românesc -ei (-ăi), -lui: kpak8(a) AeSpAete) „Cracul Leurdei“ ȚR, 1528 oct. 29; rp%A6B „Fundul Gârlei“ ȚR, 1527 iul. 19, etc. O situație aparte prezintă formele de dativ ale antroponimelor feminine în. care articolul românesc -ei, -ăi este redat prin desinențele -g(b), -%(b), cu totul nejustificate din punctul de vedere al gramaticii slave. Iată câteva exemple: a<*( Ae) awmP$ cm soHKidB) q(m)h8 ȚR, 1562 mai 23; a*ba(t) f(ca)b0 mh cik> noBeA’fcHÎ'e t(ca)ba a\h mapîg(b) h a(h)kt»(b) ȚR, 1565 apr. 15; A<*BA(T)...>^nAHHue(B) h^kuigIb) ȚR, 1565 iun. 11; a*(a) upwbh(a) cgctpYcbogh ka(t)ahhg(e) ȚR, 1569 aug. 23; g(ct) bh(a) ><8hahhu6(b) ca(av)-4«pe(B) ȚR, 1570 aug. 13. De multe ori scribii folosesc alternativ când forma articulată românească, când pe cea slavă în -g(b), -ti(b). Astfel, în actul din 1537 ian. 15 găsim: AABa(t) r(cA)BO A\H cî'e nOBGA’fcuHG t(ca)bA AAH 64 r(c)n><(A)€M a(h)ki>h și iako(><) aa cS(t) r(c)nx(A)en ANK€(b). în documentul din 1557 oct. 9 numele propriu Neaga este notat cu -im de două ori și cu -%(b) de trei ori: npoAAAM c£(t) b-kca nh(x)hb a^aobs... horaaicIe) e(r) H-kriiH și AAAo(x)"nonAAÎe(B) e(r) N’krTi(B). Aceste fapte, alături de altele semnalate de numeroși cercetători, denotă caracterul compozit al limbii actelor slavo-române. Cele câteva exemple de morfologie semnalate mai sus dovedesc că în secolele al XV-lea și al XVI-lea genitiv-dativul feminin românesc se exprima prin afixe proprii, aparținând unui sistem bine construit, iar numărul mare de atestări demonstrează că „... numele proprii nu probează negeneralizarea enclizei în secolul al XVI-lea“54. Aceleași modele în exprimarea cazurilor se regăsesc (cu excepția lui -eei, -ăei) și la nivelul limbii române contemporane. Prenumele feminine din punctul de vedere al originii în documentul din ȚR, 1492 oct. 9 sunt inserate următoarele nume de femei: Anca, Cherața, Fima, Pârvana, Stanca, Tudora, iar în documentul din M, 1507 febr. 29, sunt menționate 29 de urmașe din spița lui Dragoș Viteazul: Agatona, Anna, Anușca, 65 Fedora, Grișca, Magda, Marena, Maria, Marușca, Nastasia, Nastea, Neagșa, Negrită, Parasca, Vasutca. “Stanca și sora ei Mara și Sofiica, fiicele Marușchii“ sunt nepoatele “Marușcăi celei bătrâne” M, 1519 dec. 27. Nepoatele lui Neagul în documentul din M, 1521 poartă numele: Anghelina, Anna, Anușca, Fedca, Măgdălină, Mărie, Neagșa, Negrită, Sorae, iar copiii lui Șteful, pomeniți în actul din M, 1563 iun. 17, sunt: Dragată, Isachie (călugăr), Mărica, Titiana, Rusca și Uliana. Drag-na, fiica Neagșăi, este soră cu Crăciun, Nicoară, Urăta M, 1552 apr. 28. Atestările de mai sus indică o origine compozită a prenumelor atât la nivelul sistemului antroponimic luat ca ansamblu, cât și la nivelul microsis-temelor familiale. Antroponimele Anca, Cherața, Fima ( apr. 23, iar ale popei Cozma -Voica și Donea M, 1531 mart. 7. Antroponimele feminine citate au toate aceeași funcție - de nume individuale sau prenume. Ținând seama de anturajul onomastic în care ele apar, nu avem argumente de a considera numele Rusca, de pildă, ca neavând această funcție. Prenumele menționate sunt echivalente și în plan uzual. Numele fiicei, Urăta, era tot așa de funcțional, în acea perioadă, ca al mamei sale, Neagșa, și al fraților săi Crăciun, Nicoară, Dragna. Analiza etimologică a prenumelor feminine folosite în secolele XIV-XVI arată că inventarul acestora era constituit din elemente aparținând onomasti-conului ecleziastic de factură greco-slavă, fondului tradițional slav și fondului tradițional românesc. Prenumele din fondul tradițional slav și cel tradițional românesc își au originea în vocabularul comun slav (sudic) și românesc, provenind din apelative, al căror înțeles putea să le motiveze ca nume proprii de persoană. Ponderea acestor elemente, precum și frecvența lor (numărul de persoane), într-un tablou parțial, 67 cuprinzând cele mai uzitate 50 de nume, se prezintă astfel: 1. Maria ecl. - 145; 2. Anușca ecl. - 141; 3. Marina ecl. - 136; 4. Stana sl. laic - 136; 5. Stanca sl. laic - 129; 6. Neagșa sl. laic - 127; 7. Anna ecl. - 108; 8. Mariica ecl. - 108; 9. Nastea ecl. - 97; 10. Marușca ecl. - 87; 11. Sora rom. laic - 81; 12. Neaga sl. laic - 80; 13. Mușa rom. laic - 77; 14. An-ghelina ecl. - 68; 15. Anca ecl. - 61; 16. Dobra sl. laic - 59; 17. Voica sl. laic - 53; 18. Rada sl. laic -49; 19. Sofiica ecl. - 48; 20. Magda ecl. - 43; 21. Elena ecl. - 43; 22. Odochia ecl. - 41; 23. Crăstina ecl. - 39; 24. Visa sl. laic - 38; 25. Irina ecl. - 37; 26. Măgdălina ecl. - 36; 27. Armeanca rom. laic -33; 28. Parasca ecl. - 32; 29. Fedca ecl. - 31; 30. Varvara ecl. - 31; 31. Nastasia ecl. - 29; 32. Calea ecl. - 29; 33. Mica ecl. - 28; 34. Todosia ecl. - 27; 35. Marga ecl. - 27; 36. Salomia ecl. - 26; 37. Urâta rom. laic - 26; 38. Malea sl. laic - 26; 39. Zoica ecl. - 25; 40. Marta ecl. - 25; 41. Mara ecl. - 23; 42. Negrită rom. laic - 22; 43. Agafia ecl. - 21; 44.'Ilca ecl. - 21; 45. Vlădae sl. laic - 21; 46. Călina ecl. -20; 47. Caplea ecl.55 - 20; 48. Vasutca ecl. - 20; 49. Frosina ecl. - 20; 50. Dumitra ecl. - 20. După origine, cele 50 de nume se repartizează astfel: 1. ecleziastice - 35; 2. slave laice -10; 3. românești laice - 5. 68 Prenume ecleziastice Ca număr de unități (un procent de 70%) și ca frecvență a acestora, pe primul loc în tabloul prezentat mai sus se situează prenumele ecleziastice. Prezentăm mai jos, în ordine alfabetică, numele de această proveniență, atestate în actele istorice din cele două provincii românești56. Ele se constituie într-un nucleu uzual și activ, specific secolelor XIV, XV și XVI și pe care îl vom regăsi (îmbogățit și uneori remaniat) în întreaga evoluție ulterioară a sistemului antroponimic românesc57. Achilina; Adama; Agafia (Agatia, Gatia, Agahia, Gafia, Gafița, Gafa, Gafta, Hapca); Agata (Agăța, Găta); Agatona (Gaftona, Gatona); Agripina (Gri-pina, Horpina, A(n)grișca, Grișca); Alexandra; Anna (Anca, Anița, Anușa, Anușca, Nica, Niță, Nu-șa); Anastasia (Nastasia, Nastasca, Nastea); An-dreiana; Andreica; Anghelina (Anghelița, Anghe-lușa); Anisia (Anasia, Anesia); Antimia (Antemia); Antonida; Arca; Avramia (Avrămia); Calinichia (Calea, Călina, Calinița); Candachia; Caplea; Chelsia; Chera; Chira (Cheralina, Cherana, Che-rața, Chiraca, Chirană, Chiriana, Chirina); Chilia; Ciura; Ciurla; Costanda (Dina); Costina; Cristina (Crăstina, Crăstiana); Dafina; Despina; Dionisia; Dona, Donca, Done, Donea; Dronța; Dumitra (Dumca, Dumșa); Ecaterina (Cătălină, Cătălina, Cate rina, Catrina, Catea); Eftimia; Elena (Ileana, 69 Elina, Olena, Olina, Olenca, Olea, Ol(i)ușca, Lușca, Leanca, Linca, Lena); Elisaveta (Elisafta, Ilisafta, Safta); Eufrosina (Efrosina, Ifrosina, Frosina, Frăsina, Frăsira, Frusina, Frujina, Șina, Zina, Horsana, Hrusana, Hrusa); Eupraxia (Praxia); Evdochia (Edochia, Idochia, Odochia, Udochia, Ovdotia, Dochia, Dochița); Fevronia; Filipa; Fima; Fotoșca (; 1555 apr. 30; gptihaoyuia ȚR, <1557> iul. 7 (cop. sl.); atestat astfel și în PMB, p. 73; derivate: Brănda 82 M-l; 1546 iul. 2; 1597 aug. 3; Dusa M-l; ȚR-l; M, 1488 mart. 12 (tr. rom.); ȚR, 1519 mai 6; Dușca65 M-7: <1458-1461> mart. 12 (rez.); 1528, mart. 7; 1546 mai 28; Bucuria M-l: npiA^wA np'k(A) hamh... copan umcanka h BgKSp'iia „a venit înaintea noastră... Sora și Țiganca și Bucuria41 M, 1572 dec. 28; Buna M-3; ȚR-6; M, 1548 apr. 26; A^ipepecH... ctana h bȘna „fiicele sale... Stana și Buna“ ȚR, 1519 mai 6; în actul din 1546 1 Buna și Bura (denumind aceeași persoană) alternează; derivate: Bunata M-l: 1569 mart. 15 (tr. rom.); Bunaica (Bunaia66 + suf. ca ) ȚR-1: 1598 iul. 4 și prin scurtare Naica ȚR-3: 1525 oct. 23. Valorile lui bun în limba română (vezi DA) motivează semantic antroponimele Buna, Bunul, Bune (vezi DERS). De asemenea, credem că la nivelul sistemului antroponimic din perioada istorică cercetată, acestea erau apropiate de numele Dobra, Dobrul, Dobre61. Semnalăm următoarele două exemple: Dobra este fiica lui Bunea ȚR, <1575-1576> iun. 30; Buna este soră cu Dobrină, Rada, Stana ȚR, 1519 mai 6. Este posibil ca în mediul familial raportul dintre aceste nume să nu fi fost întâmplător, ci conștient (vezi mai sus aspectul continuității numelui în familie: Barbul-Barba, Stan-Stana ); Creața M-l: 1586 iun. 16 (soră cu Dochia, Irina, Nastea); derivat: Crețae M-l: hactI hcecTpw eu mhka h KpGuae “Nastea și sora ei Mica și Crețae” 1552 83 mai 5 comp. Crețul 133068; M, 1448 iul. 17; 1497 mart. 20, unde, presupunem, că e nume individual. Mult mai des apare ca element complementar Cazan Crețul, Coman Creț', Cucoana M-l: 1573 mai 27 (trad. rom.) < cucoană, cocoană “copilă mică, fecioriță” (DA); Dzăna M-l: 1522 febr. 4 < zână; Fata M-2: 1533 mart. 12 (^gth în dativ); 1546 apr. 7; vezi și alonimul slav Moma ȚR, 1527 mai 3 (comp. Făt nb și derivatele, vezi DERS); Feciora ȚR-1: CTAHHw(A)n4>eMopAccHOBncM „Standul și Fecioara cu fiii săi“1526 iun. 1 (vezi toponimul koahhkoy(a) ao(b) ȚR, 1530 nov. 15 care presupune un nume masculin Fecior*9}. Feciora din documentul enunțat, așa cum reiese limpede din context, trebuie interpretat ca prenume denumind o femeie. în DOR și DERS, p. 79, acest antoponim este considerat geșit ca nume de bărbat; derivat: Fecioriță M-l: npoAAAH cao^^a*) haujh(m)... 3aath h ȚGMopwuH ,,am vândut slugilor noastre... Zlatei și Fecioriței“ 1574 mart. 12; Fetița70 M-2: 1506 mai 22; 1546 mai 14; Fiica7' M-2: 1546 mai 28; 1555 apr. 30; Floare M-4, ȚR-1; M, 1555 apr. 25; 1572 mai 22; 1578 iul. 12; ȚR, 1527 mai 3; derivat: Florica ȚR-1; 1597 sept. 27; Joia M-1: 1545 apr. 4; Luna M-1: oan8 a8kt»i kabtgujS h kgng ero, aomuh BABHuieB'h, ha MA/vt a8ha „panului Luca Cavteș și 84 soției lui, fiicei lui Babiș, anume Luna“ 1467 oct. 2; Lupa M-8, ȚR-1; M, 1546 iun. 26; <1570 apr. 14>; ȚR, 1565 sept. 14 (Lupa este fiica lui Stanciul, mătușa lui Lupul); 1599 apr. 16; (comp. Lupul nb și derivatele, vezi DERS); Mănunta12 M-2: 1573 mai 27; 1577 iul. 20, MEF I, nr. 32, 43; Mieriora M-l: 1554 febr. 25 < mierioară, dim. de la mieriu “blond; albastru sau căprui (despre ochi)” (DLR) (comp. Ivan Mieriul M, 1495 ian. 3, vezi DERS); Mierla M-3: chma h cecrpa er© MnepAi» „Sima și sora sa Mierlă“ 1492 oct. 14; 1570 mart. 20; 1593 mart. 25 (tr. rom.) (comp. Mierla nb ȚR, 1583 mai 27 și toponimul Mierlari ȚR, <1551 sept. 1 - 1552 iun. 3>; 1559 mart. 12 etc., care presupune la origine un nume de persoană Mierlă); Mitutca M-l: 1600 mart. 20 și Mitutița M-l: 1590 iun. 15 (soră cu Măricuța, Gaftona, Odochia) derivate din mitutea cu suf. -ca, -ița (comp. Mitutelul ca prenume și ca supranume atestat atât în Moldova, cât și în Țara Românească, vezi DERS); Mușata M-’l, ȚR-1; M, 1393 nov. 18; ȚR, 1568 aug. 11 (Mușata este fiica lui Mușat ); derivat: Mușa M-43; ȚR-34; M, 1464 iun. 11; 1479 mart. 4; ȚR, 1503 iun. 11; 1509 iul. 9 (comp. Mușat nb M, 1476 mai 22; ȚR, 1451 aug. 5)73; Negrită M-l8, ȚR-3; M, 1446 mart. 5; 1598 apr. 10; ȚR, 1519 iul. 9; 1576 iun. 18 (comp. Negrea nb 85 și derivatele, vezi DERS); Păuna ȚR-1: 1590 apr. 8 (comp. Păunul, Păun nb, DERS); Sora M-45, ȚR-36; M, 1487 oct. 12; 1587 mai 14; ȚR, 1517 iun. 9; 1565 oct. 17; derivate: Sorae M-2: 1521 iun. 3; Sorea M-6; ȚR-3; M, 1527 mart. 15; ȚR, 1548 iun. 3; Sorica M-l: 1560 mart. 27; Sorită M-4: 1489 ian. 2274; Surata M-l; “Odochia și sora ei Surata” 1546 iun. 262 (cop. sl.); Șarba ȚR- 1: 1594 mai 2 (comp. Șerb, Șărb frecvent ca prenume masculin: tac e(c-r) uiepBA naSiuecKSA'h M, <142>6; hah8 h tat8a8 h inepe ȚR, 1471 ian. 25); derivate: Șărbana ȚR - 1: 1564 ian. 16 (comp, prenumele masculine Șerban, Șărban, vezi DERS); Șerbaia ȚR - 1: 1569 dec. 13; Urăta M-26: (oypHTa, oyp'hTA, oyppiJTA) 1490 ian. 17; 1517 ian. 17; 1533 mart. 13; Ursa ȚR-l:noK8nwA axahko h 8pca „a cumpărat Manco și Ursa“ 1515 mai 23 (comp. Ursu nb și derivatele, vezi DERS). La acest inventar antroponimic specific perioadei de care ne ocupăm se pot adăuga două nume tradiționale românești (controversate ca origine): Oltea, Olta (< probabil din numele topic Olt) M-3; 1465 nov. 4; 1489 ian. 22; 1546 mart. 223; Oprea (omonim cu prenumele masculin Oprea sept. 1; Opreiana ȚR-2:1598 iul. 4; Oprișa 86 ȚR-1: 1579 mai 5 (vezi Pasca, Ț.O., p. 292). De asemenea, frecvența mare a unor antropo-nime având la bază nume comune etnice, precum și echivalența lor în planul funcției cu alte antropo-nime, fapt ce rezultă din analiza contextuală a “microsistemelor” familiale, ne determină să considerăm ca nume individuale create de români următoarele etnonime75: Armeanca, Armanca M-27; ȚR-6; M, 1479 mai 11; 1490 ian. 18; 1598 apr. 10; ȚR, 1535 oct. 24; 1568 aug. 13; Comana76 ȚR-5: 1509 iul. 9; 1573 mart. 11 (vezi Greaca ); Greaca M-15, ȚR-1; kohah q(t) rpkK'ti ac^ka pgcoBA „au cumpărat de la Greaca, fiica lui Rusu“ M, 1471 oct. 24; <1574 după mart. 12 - iun.> (soră cu Toader, Ieremia, Simion, Șcheaoca, fiicele lui Ion Moghilă logofăt); ȚR, 1573 mart. 11 (soră cu Stana, Comana); Rusca M-13:1494 mart. 11; 1495 mart. 16; 1574 mart. 1277; Șasea M-4, ȚR-1; M, 1491 ian. 16; 1533 mart. 6; ȚR, 1555 mai 10; Șcheauca, Șcheaoca M-l: <1574 după mart. 12 -iun.> (vezi Greaca ); <1582 nov. - 1583 aug.>; Țigana ȚR-1: 1561 iul. 4; derivate: Țiganca M-2: 1572 dec. 28 (soră cu Ion Dămian, Trifan, Sora, Bucuria, Pâhul); Țigănușa ȚR-2: 1545 mai 28; 1576 ian. 9. 87 Precizăm că unele feminine, ca: Alba, Barba, Comana, Creata, Lupa, Mușata, Oprea, Ursa puteau fi create nu direct din nume comune, ci din antroponime masculine. Prenumele feminine românești supuse aici discuției reprezintă la nivelul numelor de botez urmele unui sistem antroponimic propriu, probabil, în vechime, mult mai bogat și mai nuanțat din punctul de vedere al elementelor constitutive, înnoirea fondului antroponimic sub presiunea numelor creștine și a celor slave s-a făcut pe seama unei treptate eliminări din acesta a numelor de botez autohtone. Multe din numele individuale (mai ales masculine) nu au ieșit din uz, ci și-au schimbat doar funcția, perpetuându-se ca nume de familie. O cer-cetare mai aprofundată în plan istoric și comparativ a supranumelor și a numelor de familie, precum: Ar bure, Aricea, Buză, Codrea, Cuseară, Dereptate, Fag, Fărâmă, Galben, Gangur, Greul, Grumadz, Jumătate, Limbădulce, Mărgelat, Mieriu, Mândzul, Netedul, Oacheș, Piatra, Șarpe, Uliu, Ureche, Vultur, atestate toate în documentele noastre din secolele XIV-XVI (vezi DERS; DLRV), ar dovedi, poate, că ele, în trecut, au făcut parte din categoria numelor de botez, fiind echivalente în plan funcțional cu prenumele masculine Albu, Bucur, Crețul, Lupul, Negru, Șerban, Ursu etc. și cele fe-minine Alba, Brândușa, Negrită etc. -prenume în uz încă în perioada istorică amintită. 88 La fel s-a întâmplat și cu elementele slave (cu deosebire forme hipocoristice ca Bran, Brațul, Groza, Stoia etc.) sau chiar cu cele calendaristice (Achim, Agachi, David, Gligor) care în trecutul îndepărtat erau folosite intens ca prenume, iar astăzi le regăsim doar în sfera numelor de familie. Suntem de părere că nucleul de prenume feminine format din: Alba, Barba, Brândușa, Bucuria, Buna, Bunaia, Bunaica, Bunata, Creața, Crețae, Dzăna, Fata, Feciora, Feciorița, Fetița, Fiica, Floare, Florica, Greaca, Joia, Luna, Lupa, Mănunta, Mierioara, Mierla, Mitutca, Mitutița, Mușa, Mușata, Negrită, Oltea, Păuna, Sora, Sorae, Sorea, Sorica, Sorița, Surata, Șarba, Șărbana, Șcheauca, Șerbaia, Urâta, Ursa, reconstituit documentar pe baza atestărilor din secolele XIV-XVI, a fost creat și datează dintr-o perioadă istorică anterioară influentei slave. Prenumele din acest fond au la bază apelative românești provenite toate din lexicul autohton și din cel moștenit din latină. Cu toată expresivitatea semantică a unora dintre cuvintele împrumutate de la slavi, ele nu se constituie ca bază de formare a vreunui nume de botez. Ca dovadă, pătrunderea masivă în vocabularul comun al limbii române a cuvintelor slave nu a influențat în egală măsură și creația proprie românească în sfera numelor de botez, așa cum s-a întâmplat în toponimie sau la nivelul supranumelor, în antroponimic (vezi, de pildă, toponimele Dumbravă, 89 Luncă, Movilă etc. sau supranumele Bivol, Bogatul, Gârbov etc.). Putem deduce că, după influența slavă, îmbogățirea inventarului de prenume nu s-a mai făcut pe seama creației proprii, ci pe seama asimilărilor din onomasticonul laic slav si din cel creștin-ortodox, creația românească manifestân-du-se doar la nivelul structurii formale a numelor (în fonetică și derivare). Formarea prenumelor feminine Numărul mare de prenume feminine derivate extrase din documentele slavone anterioare secolului al XVII-lea atestă atât vechimea sufixelor, cât si a bazelor la care acestea se atașează. Din punctul de vedere al structurii formale, prenumele feminine puteau fi exprimate prin forme neanalizabile sau primare preluate ad litteram.din calendarul creștin-ortodox de factură greco-slavă (Ana, Ecaterina, Magdalina), din slavă (Dragomi-ra, Neagoslava, Voislava), din vocabularul comun românesc (Brândușa, Mierla, Sora) și forme derivate obținute prin următoarele procedee: a) scurtare (forme hipocoristice): Agapia > Gafa, Evdochia > Dochia, Calinichia > Calea, Magdalina > Magda; b) sufixare: Ana > Anca, Anița, Anușca; Maria 90 > Mariica, Marușca , Marița; c) scurtare + sufixare : Evdochia > Dochia > Dochița; Fedora > Feda > FedccF'. în unele documente numele întreg este folosit (în desemnarea aceleiași persoane) paralel cu derivatul, dezvăluindu-ne, astfel, relațiile dintre cele două forme antroponimice, precum și un conținut afectiv al derivatului. într-un document din M,1462 al vistierului luga se menționează: “fiicei mele dragi Sofiei, numită Șoptea “. într-un alt document din M, 1497 fiica lui Oana Căui este numită când Anna, când Anușca, la fel ca și fiica lui Tatul Putred - Ana și Anușca din M, 1518; Todosiica M, 1560 este aceeași cu Todosia M, <1579-1582>; Oprea este aceeași cu Opreiana ȚR, 1577. Derivarea cu sufixe este procedeul cel mai des folosit în formarea unor noi nume de persoană. Se constată că prenumele derivate sunt mult mai numeroase în raport cu numele primare de la care s-au format, iar unele din ele (mai ales cele cu nuanță afectivă) sunt foarte frecvente. De pildă, prenumele Anca este identificat la un număr de 54 femei, iar Ana doar la 12 în documentele din Țara Românească; în Moldova este preferat diminutivul Anușca purtat de 141 femei, față de Ana - 96; tot în Moldova: Mariica - 108, Marușca - 87, iar Maria -64; Nastea - 97, față de Nastasia - 29; Sofiica - 44, față de Sofia - 15. De la prenumele Draga, corespondentul masculinului Drag (hipocoristice for 91 mate de la numele slave bitematice Dragomir, Dragomira sau Dragoslav, Dragoslava și întărite, probabil, în română de cuvântul comun drag, -ă), atestat în documentele din Moldova și Muntenia la 8 persoane, au fost create 10 derivate: Drăgaia, Drăgaica, Drăgana, Drăgălină, Drăghina, Drăghița, Drăgușa, Drăguța, Dragna, Dragolea, denumind 79 de persoane. Atestarea documentară în aceeași perioadă istorică a formelor primare concomitent cu formele derivate (de multe ori chiar în cuprinsul aceluiași document) ar putea fi un argument pentru a considera că cele din urmă sunt creații românești, indiferent de originea bazei sau a sufixului. De aceea, în investigarea sistemului derivațional al prenumelor am raportat, ori de câte ori materialul ne-a permis, formele derivate la formele primare sau la temele bază existente în limbă la acea dată, funcționalitatea lor fiind exemplificată de atestările documentare oferite de textele istorice excerptate. Acest procedeu vine și în sprijinul unor noi soluții etimologice pe care le avansăm uneori în analiza prenumelor ce au suscitat discuții. In cele ce urmează vom prezenta, în ordine alfabetică, toate sufixele folosite în derivarea prenumelor feminine. Fiecare articol oferă informații privind tema la care se atașează sufixul, frecvența, productivitatea și, uneori, originea acestuia. 92 -a în raport cu alte sufixe înregistrate la prenumele feminine, -a este un sufix productiv. 1. Are valoare moțională și formează prenume feminine de la antroponime care la origine erau masculine și se atribuiau doar bărbaților. Din punctul de vedere al provenienței, numele de persoane masculine puteau fi: a) calendaristice: Adama < Adam; Agatona, Gatona, Gaftona (M-9) < Agaton; Alexandra (ȚR-2) < Alexandru; Avramia, Avrămia (M-2) < Avramie; Chiraca, Chiriaca (M-2) < Chiriac; Dumitra (M-5; ȚR-12 ) < Dumitru; Filipa < Filip; Ghervasia < Ghervasie; Ghidiona < Ghedeon; Maxena < Maxen, Maxin = Maxim (DOR, p. 104); Mitrofana < Mitrofan; Piatra, Pietra < Petru, vezi și forma Petra în PMB, p. 79; Sofronia < Sofronie; Ștefana (M-l; ȚR-1) și Ștefănia (M-3) < Ștefan; varianta Ștefănia se explică, probabil, prin influența numelor terminate în -ia: Nastasia, Salomia, Todosia etc.; b) slave (cel mai adesea nume compuse, bitema-tice și forme hipocoristice derivate din acestea, dar și nume simple provenite din apelative): Bogdana < Bogdan; Dragomira (ȚR-5 ) < Dragomir; Dobro-neaga < Dobroneag (vezi toponimul omofon în ȚR, 1575 ian. 13, DIR B IV, p. 157); Dragosina < Dragosin (vezi în ȚR, 1547 mai 13, DRH B IV, p. 93 271); Stănislava (ȚR-2) < Stanislav (vezi în ȚR, 1388 mai 20, DRH B I, p. 26); Voislava (M-l; ȚR-7) < Voislav (vezi în ȚR, 1472 iul. 28, DRH B I, p. 237); Dobra (M-14; ȚR-45 ) < Dobrul, Dobre, nume frecvente în acte; Draga (M-7; ȚR-1 ) < Drag, Dragul frecvent; Cerna (M-15) < Cernea', (vezi și numele bitematic Cernislav M, 1434 iun. 26, DRH A I, p. 184, care, credem că stă la baza derivatelor cu tema Cern-); Grada (M-2) < Grad, Grade (DOR, p. 287) hipocoristice de la Gradislav (vezi în ȚR, <1392> ian. 8, DRH B I, p. 43), sau Gradimir (Ilcev); Mira (ȚR-2) < Mire, Mirea frecvent, formate de la tema Mir- detașată din nume ca Miroslav, Dragomir etc.; Grozava (M-l3; ȚR-3 ) < Grozav, vezi DERS, p. 99 (frecvența mare în româna veche se putea datora și existenței în vocabular a adjectivului omofon grozav, -o); Neaga (M-34; ȚR-46) < Neag, Neagul frecvent; Rada (M-5; ȚR-44) < Radul frecvent; Pârva < Pârvul frecvent; Slava (ȚR-3) < Slav, Slavul (vezi în ȚR, 1445 aug. 7, DRH B I, p. 99); Stana (M-56; ȚR-80) < Stan frecvent; Strașa ȚR < Strașimir (Ilcev); Visa (M-4; ȚR-33 ) < Vise, Vișea (DOR, p. 406), derivate față de Vișeslav (Ilcev); Vlada (ȚR-6) < Vlad frecvent; Zlata (M-5; ȚR-3 ) < Zlate, (vezi în ȚR, 1494 iun. 5, DRH B I, p. 249). Facem mențiunea că unele hipocoristice ca Dobra, Draga, Stana, Vlada etc. puteau fi formate și nemijlocit de la antroponimele feminine bitematice Dobromira, Dra- 94 gomira, Stanimira, Vladimira etc. c) românești tradiționale (laice): Alba (M-ll; ȚR-1) < Albul frecvent; Barba < Barbul (raportul dintre numele feminin și cel masculin reiese chiar din conținutul documentului, unde Barba este menționată ca fiică a lui Barbul ); Creata (M-l; ȚR-1) < Crețul (vezi DLRV, DERS); Lupa (M-8; ȚR-2 ) < Lupul, (vezi DLRV, DERS); Păuna < Păunul (vezi DERS); Șarba < Șerb frecvent, vezi și formele Șărb, Șărban (DERS) și Șarban, Șarbica (DOR, p. 381); Ursa < Urs, Ursul (vezi DLRV, DERS); Mușata (M-l; ȚR-1) < Mușat frecvent (vezi și documentul din ȚR, 1568 aug. 11, DIR B III, p. 281, în care se menționează că Mușata este fiica lui Mușaf). Unele din prenumele feminine enumerate în acest subcapitol ar putea fi puse în raport direct cu substantivele și adjectivele omofone, la fel cu cele care nu au forme paralele pentru masculine, ca Brândușa, Luna, Mierla, Sora, Urâta etc. 2. Formează hipocoristice de la teme provenite din nume calendaristice (feminine și masculine): Arca < Arcadie (vezi și omonimul masculin Arca în ȚR, 1554 iun. 28, DRH B V, p. 36); Cata < Ecaterina sau Cătălină (vezi infra și Catea); Feda < Fedora (M-ll), formă ucraineană pentru Teodora (vezi mai jos și Fedea); Fima (M-l; ȚR-1) < Eufimia sau Serafima; Fruma (ȚR-1) < Frumentie; Gafa (M-6) < Agafia (M-21); Gata, Găta (M-4) < 95 Agatona (vezi supra) sau Agata, Agatia; Nana < Nan, Nanul (vezi în ȚR, 1437 aug. 1, DRH B I, p. 145) < Anania (DOR, p. 9); Panga < Pangu < Pangratie = Pancratie (DOR, p. 125) sau Panaghia = Palaghia; Pălaga < Palaghia; Sanda (M-2) < Alexandra sau Roxanda (M-4); Teta (M-2) < Tetiana = Titiana (M-6): Toda și Tuda ambele prenume pot deriva de la Todora, Tudora (M-47; ȚR-15) și Todosia, Tudosia (M-27), variante populare ale calendaristicelor Teodora și Teodosia. O parte însemnată din numele înșirate aici (cu deosebire formele hipocoristice) devin, după cum se va vedea, teme bază pentru alte formații derivate. -aia (-aie) Formează derivate de la prenume feminine cu precădere necalendaristice: Brănaie < Brana (DOR, p. 214), nume analizabil în raport cu masculinul Bran, hipocoristic frecvent în onomastica românească, rezultat din abrevierea numelor slave compuse ca Branislav (ȚR, 1445 aug. 7, DRH B I, p. 173), sau Branimir (Ilcev); Buraie < Bura frecvent în documentele moldovenești; Crețaie < Creața (vezi supra)-, Dobraia (ȚR-2) < Dobra (vezi supra ); Drăgaia, Drăgaie (M-l; ȚR-2) < Draga (vezi supra)', Micaie < Mica (M-25; ȚR-3 ); Rădaie < Rada (vezi supra); Soraie (M-2) < Sora (M-45; ȚR-3 6); Stănaie (ȚR-2) < Stana (vezi supra); 96 Șerbaia < Serba < Șerb (vezi mai sus Șarba)', Vilaia, Vilaie (ȚR-7) < Vila, formă hipocoristică de la Vavila (DOR, p. 170); Vlădaia, Vlădaie {ȚR-21) < Vlada (vezi supra ). Mai consemnăm aici prenumele Bunaica și Drăgaica derivate diminutivale cu suf. -ca de la Bunaia, nume consemnat în PMB, p. 66, format de la Buna (M-3; ȚR-6) și Drăgaia (vezi supra). Se constată că majoritatea antroponimelor în -aia sunt redate în texte în formă nearticulată (în originalele slave: bp^hag, Boypae, Kpeuae etc.). In raport cu numele bază, derivatele Brănaie, Drăgaie, Rădaie, Stănaie, Vlădaie prezintă în temă alternanța a ~ ă, iar în tema numelor Creața ~ Crețaie alternanța ea ~ e, ambele determinate de modificarea accentului. Prenumele feminine în -aia {-aie) atestate în actele istorice completează informațiile referitoare la vechimea și distribuția acestui sufix în limba română. El a mai fost semnalat la o serie de toponime ca: Bobaia, Burnaia, Cernaia, Dobraia, Hlinaia, Hobaia, Malaia, Mezanaia, Negaia, Negraia, Strehaia, Suhaia, Suraia, Șerbaia, Zegaia80 și la unele nume atribuite animalelor: Bălaia, Cheșaia, Lunaia, Mărțaia, Mercaia81. Unele din toponimele citate de V. Bogrea sunt omo-fone cu numele discutate mai sus (vezi Dobraia și Șerbaia). Credem că Suraia rezultă din Soraia (prin trecerea lui o neaccentuat la u), iar altele pot fi 97 explicate de la antroponime înrudite ca temă, atestate în actele istorice: Bobaia de la Boba (ȚR-12), vezi prima atestare la 1492 oct. 9, DRH B I, p. 347 (cf. Bobaia ca nume de familie în Pasca, Ț.O., p. 180); Burnaia de la Burna < Bura + -na, la fel ca Dragna, Slavna (vezi infra)', Ce maia de la Cerna (vezi supra)', Negaia de la Neaga (vezi supra). Menționăm că sufixul -aia (-aie) este sprecific prenumelor feminine, corespondentul pentru masculine fiind -ai. Cele câteva nume de bărbați în -ae (Bunae, Brătae, Negrae, Rădae) cuprinse în DOR și preluate de loan Pătruț, Nume de persoane, p. 95-97, pentru a explica unele toponime, sunt neobișnuite ca prenume și trebuie interpretate, după părerea noastră, ca supranume sau nume de familie provenite de la prenume feminine, așa cum o dovedesc alte exemple: lacob Cernaia (DOR, p. 235), Stan Cocaia (DOR, p. 245), Golae Ursachi (DOR, p. 285), Vlad Țogae (DOR, p. 398). Valoarea sufixului -aia (-aie ), devenit demult neproductiv, este greu de precizat. Ipoteza exprimată în DOR, p. LV, potrivit căreia -aia (-aie ) ar fi “sufix pentru nume maritale: Brătae, Drăgae, Ră-daia, Stănae, Vlădae și Vlădaia formate din numele soțului Bratu, Dragu“, este contrazisă de datele concrete furnizate de conținutul textului în care apar unele nume. Astfel, Vlădaie în actul din 1520 este consemnată alături de soțul său Badea paharnic, iar Stănaie în actul din 1509 este soția lui 98 Straoa. Numele maritale (andronimele), așa cum rezultă din analiza vechiului sistem antroponimic românesc reconstituit pe baza atestărilor documentare, erau formate cu ajutorul a două sufixe specializate, -easa și -oaie, foarte productive în acea perioadă. -ala Este atestat la un singur nume: Momala, fiind un derivat de la Moma, prenume de origine bulgară, provenit de la apelativul MOMa “fată; copilă” (Ilcev) alonim cu prenumele vechi românești Fata, Fetița. în actele din Țara Românească Moma este atestat ca prenume purtat de 5 femei. -ana Formează următoarele derivate: Dobrana (într-un alt document i se spune Dobra); Drăgana (ȚR-8) < Draga; Drumana, vezi Drume M, 1598 apr. 22, DIR A IV, p. 267, Druma, Drumân, Drumeș (DOR, p. 267) și bg. ffpyMa, ffpyMKa, JȚpyMH, derivate de la o temă Drum- detașată de la gr. Prodrom (în bg. IJpoffpyM) “epitet dat lui loan Botezătorul” (Ilcev); Hrusana (ȚR-2) < Hrusa; Mirana (în documentul din 1580 oct. 5 i se spune și Mira) < Mira', Opreiana (numită și Oprea) < Oprea; Pârvana < Pârva (vezi supra); Văscana (M-2) < Vasca (M- 99 16)', Vișana (ȚR-3) < Visa (vezi supra)', Vâlsana < Vâlsa. -așca Este un sufix compus (-aș + -ca) și apare o singură dată în Moldova în derivatul Melașca. Prenumele Melașca este un diminutiv creat cu suf. -așca de la calendaristicul Metania. Mai cu seamă în trecut, dar și în prezent, Metania, având numeroase derivate afective ca: MejiaHKa, Mejia-HOHbKa, MejiaHOHKa, MajiaiiiKa, Mejiacx, Me-jiaiM, MajiaHKa etc., era un nume foarte popular la ucraineni (vezi Vlasni imena ) de unde unul din aceste diminutive, MejianiKa, a pătruns în antroponimia din Moldova. Tot în actele moldovenești sunt atestate numeroase prenume masculine cu suf. -așco corespondent al celui feminin, ca: Ivașco, Pașco, Petrașco, Romașco, Stașco, și care se fixează ulterior în limba română ca nume de familie: Ivascu, Romascu etc.82. -ata îl înregistrăm ca sufix antroponimic la numele: Bunata, derivat fată de Buna, Bunaia, Bunaica (vezi supra)', Sofiata < Sofia și Surata. Ultimul, atestat în contextul “Odochie și sora ei Surata”, poate fi interpretat fie ca derivat de la prenumele 100 Sora + suf. -ata, fie ca provenit din cuvântul comun surată, al cărui înțeles îl poate motiva ca nume de botez. Funcționarea sufixului corespunzător masculin -at în perioada istorică de care ne ocupăm este probată de derivatele: Cernat, Fiat, Necșat, Orlat, Sinat, Uncheat, Uncleaf3. -ca Formează diminutive. Se remarcă, pe de o parte, prin numărul mare de derivate (create de la numele calendaristice și necalendaristice, cu precădere de la forme hipocoristice) și, pe de altă parte, prin frecventa folosire a unora din ele. Enumerăm în continuare toate prenumele derivate cu acest sufix: Anca (M-7; ȚR-54) < Ana (M-96; ȚR-12); Bilca (M-4) < Bilea (M-2); Bolea (M-3; ȚR-1), derivat de la Bolea, Bole (vezi I. Pătruț, Onomastică, p. 40) formate de la tema Bol- detașată din nume slave compuse ca Boleslav, BolemilS4; Buica (ȚR-10), vezi numele de bărbat Buia în ȚR, 1415 (I. Pătruț, Nume de persoane, p. 58), și derivatele masculine Buina, Buica (DOR, p. 221); Doica (M-10) < Dola; Donca < Done, Donea (M-10)-, Dușca (M-7) < Dusa; Elinca, Ilinca (M-8 ) < Elina, Ilina frecvent; Fedca, Fetea (M-31) < Feda, Fedea (M-3); Fedorca (M-l) < Fedora (vezi supra); Ilca (M-20; ȚR-1) < Il/ina, Il/eana (vezi 101 DOR, p. 79, și Ilcev, unde este derivat de la Ilie și considerat corespondent feminin al masculinului Ilco, posibilitate ce n-o excludem); Leanca, Linca (ȚR-3 ) < Ileana, Ilina (ȚR-3); Lolcă < Lola (M-3; ȚR-3); Mălinca (M-l) < Mălină (M-l 7); Mărinca, Marenca (M-23) < Marina, Marena (M-l 17; ȚR-19); Milca (M-l) < de la o temă Mii- detașată din nume ca Milentie, Emilian, MU sau Miloslav, Bogomil (vezi numele de bărbați Milea, Milu, Mile în DOR, p. 109); Nastasca (M-13) < Nastasia (M-29); Nedealca (ȚR-3) < Nedelea (M-2; ȚR-1); Olenca (M-2) < ucr. Olena (M-4) = Elena; Silea (M-l) < Vasilca (vezi infra); Solomca (M-l) < Solomia, Salomia (M-25 ); Sorea (M-6; ȚR-5) < Sora (M-45; ȚR-36); Stanca (M-44; ȚR-75) < Stana (vezi supra ); Stoica (M-l; ȚR-10)< Stoia, vezi bg. Ctox (Ilcev); Solea M < Șola, vezi bg. Illojia, Illojie (Ilcev); Todosca (M-l) < Todosia frecvent; Ulca (M-l) < Ulea (vezi infra); Vasca (M-l6) < Vassa (nume calendaristic) sau de la tema Vâs-detașată de la Vasile, Vasilisa; Vasilca (M-13; ȚR-1) < Vasile sau Vasilisa; Vite a (M-l) < Vita (de la calendaristicul Vit sau Vitalie); Voica (M-ll; ȚR-42) < Voia < Voi-, temă detașată din nume ca Voislav, Voimir etc.; Zlatca M < Zlata (vezi supra); Zoica (M-16; ȚR-9 ) < Zoe. Cu sufixul -ca se formează si numeroase prenume masculine85. Iată doar câteva exemple extrase din documentele emise în secolul al XV-lea: 102 Boica, Chirca, Coica, Julca, Jurca, Moica, Oanca, Proica, Roșea, Simea, Stoica, Torca, Voica etc. Unele prenume feminine ca Bolea, Buica, Donca, Fedca, Stanca, Stoica, Vasca, Voica sunt în documentele cercetate omonime cu prenumele masculine, identificarea după sex a purtătorilor este posibilă doar atunci când ele apar însoțite de determinări complementare. De multe ori femininele în -ca apar în documente în formă nearticulată: Doică, Lolcă, Sorcă, Stoică, Voică, Zoică (vezi p. 41-46). -ea Se atașează de regulă la forme hipocoristice și are valoare diminutivală: Calea (ȚR-29) < Cal/inichia, vezi și Călina, Calinița; Donea (M-8) analizabil în raport cu Donca (vezi supra)™', Fedea (M-2) < Fed/ora; Malea (M-21; ȚR-5) analizabil în raport cu Mălina, Mălinca (vezi supra ); Motrea (M-3) < Motr/una = Matr/ona; Nastea (M-97) < Nast/asia; Nedea (ȚR-1) < Ned/elea (vezi supra)', Titea (M-4) < Tit/iana (M-6); Ulea (M-l) < Ul/iana = luliana. -ica în trecut, ca și în limba română de astăzi, prenumele formate cu sufixul -ica aveau valoare diminu 103 tivală: Florica (ȚR-1) < Floare (M-4; ȚR-1)', Mariica cu variantele Măriica, Marica, Mărica (M-108; ȚR-3 ) < Maria; Nica (ȚR-1) < Anica < Ana, vezi mai jos și Nița < Anița; Sofiica cu variantele Sofica, Sohiica, Sohica (M-44 ) < Sofia; Sorica (M-l) < Sora; Todosiica (M-l) < Todosia; Vasilica (M-2) < Vasile, vezi și fem. Văsilea; Văsiica (M-l) < Văsiia, vezi prenumele masculine Văsii, Văsiiu în M, 1490 și 1495, DRH A III, p. 112, 299 < Sânvăsii. Formațiile în -ica, după cum se poate constata, nu sunt numeroase; două din ele, Măriica și Sofiica, s-au bucurat însă în Moldova de o mare popularitate. Mariica se află la concurență cu un alt derivat de la Maria - Marușca, fiind cel mai utilizat antro-ponim feminin după Anușca. Mult mai productiv și atestat în actele istorice cu mult mai devreme este suf. -ica (-ica) la prenumele masculine: Andrica M, 1443; Badica M, 1462; Bădică ȚR, 1512; Jurjica M, 1453; Onica M, 1429; Petrică M, 146287. -ina Formează următoarele derivate: Anghelină (M-60; ȚR-8) < Anghel sau formă abreviată din Evanghelina (vezi Ilcev); Costina (M-3) < Costea; Dobrina ȚR < Dobre; Draghina, Drăghina (M-10; ȚR-2) < Drag; Fetina M < Fete; Gherghina (ȚR-3) 104 < Gherghe (în act se face mențiunea că Gherghina este fiica lui Gherghe)', Gostina ȚR analizabil în raport cu Gostilo, M, 1455, dec. 12, DRH A II, p. 76, Gostilă M, 1488, DRH B III, p. 37, Gostei ȚR, 1409 mai 11, DRH A I, p. 76 - formate de la tema Gost- detașată din nume slave ca Gostimir, DobrogostOprina (ȚR-2) < Oprea. Cu suf. -ina se formează feminine de la nume primare masculine. Unele din derivatele enumerate sunt, probabil, împrumuturi (vezi bg. AHrejiHHa, Țțoâpwia, Țparnna) pătrunse în onomastica noastră o dată cu alte nume terminate în -ina: Despina, Eufrosina, Magdalina etc. Altele, neatestate sau atestate sporadic în limbile învecinate, cum ar fi, Costina, Fetina, Oprina, sunt formate, credem, în românește de la antroponimele masculine Costea, Fete, Oprea, larg uzitate în onomastica veche. -isa înregistrat la un singur nume: Oprișa ȚR, format de la Oprea, putând fi interpretat însă și ca un derivat cu suf. -a de la Opriș (nume frecvent, vezi în M, 14<15> iul. 12, DRH A I, p. 59). Oprișa, așa cum o dovedesc mărturiile documentare, era un prenume atribuit și bărbaților (vezi prima mențiune în ȚR, 1461 febr. 10, DRH B I, p. 205). 105 -isca Sufix compus (-iș + -ca) diminutival, a fost atestat la numele Agrișca, Angrișca, Grișca - toate în Moldova. Primele două, Agrișca și Angrișca, nu au nici o legătură cu numele plantei agrișă (vezi DOR, p. 179), ci trebuie raportate la antroponimul ecleziastic Agripina (vezi în PB, p. 447), atestat în documente în varianta Gripina M, 1572 mai 22, DIR A III, p. 7, alături de care înregistrăm și forma ucr. Horpina M, 1570 mart. 20, DIR A II, p. 220. Varianta Angrișa se datorează, probabil, analogiei cu nume ca Anghelina, Andreiana. Grișca este o formă abreviată din Agrișca și nu se suprapune ca proveniență cu masculinul omofon creat de la Grigorie (răspândit mai cu seamă la slavii de răsărit, dar atestat și în actele noastre vechi). -ita Apare la următoarele nume: Frenghita ȚR < Freng = Frenc, Frâne (vezi DOR, p. 277; Mică enciclopedie onomastică, p. 142); Mărghita M, menționat și în PMB, p. 62 < Marga; Negoita, Ne-guita (ȚR-3 ) < Negoi, Negui sau Negoit, Neguit (vezi DOR, p. 332) + suf. -a; Negrită (M-18; ȚR-3), analizabil în raport cu masculinele Negre, Negrea, Negrilă, Negrilaș, fiind singurul prenume din seria celor formate de la adj. negru care se atribuia 106 femeilor. -ita Sufix diminutival productiv. Formează următoarele derivate: Anghelița ȚR < Anghel/ina; Anița, Aniță (M-9; ȚR-1) și Nița ȚR < Ana; Baniță M < Bana, vezi în ȚR, <1585> sept. 9; Dobrița (ȚR-3) < Dobra; Draghița M < Draga; Gafița M < Gafia, Gafa (vezi supra); Lelița, Lilița (M-2) < Lelia, vezi în M, 1598 mart. 30; Marița, Mariță (M-6) < Maria; Milița (ȚR-2), analizabil în raport cu Milca (vezi supra ); Mitutița, analizabil în raport cu Mitutca; Slavița (ȚR-2) < Slava; Sorița, Soriță (M-4) < Sora; Tetița M < Titea (vezi supra); Voichița ȚR < Voica. Suf. -ița mai apare și la două prenume laice românești: Fetița (M-2 ) și Feciorița M, pe care le putem explica fie din diminutivele comune fetiță și fecioriță, fie de la prenumele Fata (M-2 ) și Feciora ȚR (vezi DERS, p. 79). Formele articulate în -ița alternează adeseori cu cele nearticulate în -iță: Aniță, Baniță, Mariță, Soriță89. -na Formează următoarele antroponime: Drag na (M-13; ȚR-3) < Draga; Gradna ȚR < Grada (vezi 107 supra); Slavna (M-3; ȚR-12) și varianta Slamna (ȚR-3) < Slava. -ole (-olea) în exemplele pe care ni le oferă textele scrise, -ole alternează cu -olea, aceleași teme putând avea ambele forme ale sufixului: Dragole, Dragolea (M-8; ȚR-S) < Draga; Neagole, Neagolea (ȚR-9) < Neaga; Maicolea M < Maica (n&tâ supra). Antroponimele Dragole, Dragolea și Neagole, Neagolea erau frecvente în trecut, numeroase femei purtând aceste două nume, fiind menționate în vechiul pomelnic de la Bistrița90. -olină Sufix pe care l-am detașat din antroponimul Ciorciolină, analizabil în raport cu Ciorce, vezi în M, 1552 mai 5, DIR A II, p. 29, și Ciorcea (M-2), vezi 1560 apr. 2, DIR A II, p. 135, prenume înrudite, probabil, cu Ciore, Ciora, Ciorea, Ciortea (vezi I. Pătruț, Onomastică, p. 133, 134), Ciorea (DOR, p. 250, fără nici o legătură însă cu Ciorcușa = “coțofană”). -țea înregistrat în Moldova la două hipocoristice de 108 origine ucraineană: Șoptea, Sobțea, diminutiv de la Sofia, cum reiese chiar din contextul documentului: “fiica mea dragă, Sofia, numită Sopțea”, și Tațea (M-6) < Tatiana9'. -uca Materialul cercetat ne dezvăluie trei prenume feminine derivate cu acest sufix: Măriuca M; Răduca TR si Vlăduca ȚR. Potrivit atestărilor, primul și cel mai vechi derivat cu suf. -uca este prenumele masculin Danuca, menționat într-un original slavon moldovenesc din 1487 nov. 1, DRH A III, p. 28. -ușa Sufix cu valoare diminutivală, productiv, atestat în vechile acte istorice atât la cuvinte comune, cât și la nume proprii - antroponime și toponime92. Prenumele feminine derivate cu -ușa sunt următoarele: Anghelușa ȚR < Anghel/ina; Anușa M < Ana; Dobrușa (M-2) < Dobra; Dragușa (M-2 ) < Draga; Gherușa M, formă hipocoristică, posibilă de la nume ca Gher/ghina (vezi supra ) sau Gher/vasia; Gușa M, formă abreviată, probabil, din Drăgușa; Țigănușa (M-2 ) < Țigana, vezi și derivatul Țiganca (M-2). ' 109 -usca Sufix compus (-uș + -ca), atestat cu precădere la prenumele extrase din actele moldovenești. Are valoare diminutivală și se atașează (în exemplele oferite de documentele cercetate) doar la numele calendaristice. Formează următoarele derivate: Anușca (M-141) < Ana; Dușca (M-7) < Dușa', Lușcă M, 1495 și altă atestare în PMB, p. 68 < Olușca (vezi infra), sau Lucheria (= Glicheria), nume atestat astfel în PMB, p. 7793; Magdușca M < Magda (M-42) hipocoristic de la Magdalina M-35); Manușca, Mănușca (ȚR-2) < Mana, vezi bg. Mana, Mawi și MaHyuiKa (Ilcev); Marușca, Mărușca (M-87) < Maria; Olușca, Oliușca (M-7), întrucât în actele moldovenești, alături de Elena, Elina, Elenca (nume cu frecvență mare), apar și formele ucrainene paralele Olena, Olina, Olenca, derivatul Olușca trebuie raportat la acestea din urmă. Dintre derivatele în -usca se detașează Anușca- si Marușca, cel mai des întrebuințate prenume feminine în Moldova și absente din inventarul antroponimic feminin muntenesc, fapt ce se datorează, credem, unei intense influențe a antroponimici ucrainene. -uta Sufix detașat din prenumele Neguta, inserat în 110 ȚR, 1501 ian. 22. Din acest document aflăm că Neguta este soră cu Neaga. într-un act ulterior (ȚR, 1520 apr. 10, DRH B II, p. 372) aceeași persoană, Neguta, este numită Neagoslava. Aceste exemple concrete facilitează înțelegerea raportului antropo-nim primar - derivat. Ele ne mai dezvăluie și un alt aspect foarte important în analiza vechiului sistem antroponimic românesc, anume acela că în conștiința vorbitorilor din acea perioadă relația dintre numele primar bitematic {Neagoslava ) și derivatul hipocoristic {Neguta) era încă percepută (transparentă), constatare ce ar putea fi extinsă asupra întregului șir de antroponime de aceeași origine. La Neguta trebuie raportat și prenumele Guta M, pe care DOR, p. 290, îl trimite la un cuvânt inexistent: “gutu“. în secolul al XVII-lea este atestat numele Vasuta (vezi DOR, p. 169), care are la origine ucr. Bactora, derivat diminutival de la Vasile, frecvent folosit și astăzi. în actele moldovenești din secolele al XV-lea și al XVI-lea înregistrăm prenumele Vasutca < Vasuta + suf. -ca, identificat la 20 de femei, cea mai veche consemnare fiind din 1433. Adeseori el este scris Vasiutca, ambele forme putând să desemneze aceeași persoană chiar și în cuprinsul aceluiași document. 111 -uța Vechi sufix diminutival românesc, formează următoarele derivate antroponimice: Drăguța, antroponim atestat cu două funcții: 'prenume, (M-6) < Draga, întărit și de cuvântul comun drăguț, -ă. Are și corespondent masculin: Drăguț, Drăguțul (vezi în DERS, p. 70, și în PB, p. 450); Supranume, provenit de la cuvântul omofon comun, așa cum reiese din contextul documentului moldovenesc din 1552 mart. 29: CAAOMY'k ipo g(ct) gh iipoyaBÎ’GLUHA A'fep'fef’SuA “Salomia, ce îi este porecla ei Drăguța”; Ilencuța M < Ileanca (vezi mai sus Leanca)', Maricuța (M-2) < Mărica (vezi supra ); Măriuța M < Maria; Micuța M < Mica (vezi mai sus Micaie)', Răduța ȚR < Rada; Zoicuța ȚR < Zoica 94. Pornind de la considerentul că numele de persoană cuprinse în actele vechi fac parte dintr-un sistem antroponimic uzual specific perioadei istorice în care acestea au fost redactate, am scos în evidență, fără a recurge la o selecție dictată de frecvență, productivitate sau origine, următoarele sufixe specifice derivării prenumelor: -a; -aia (-aie); -ala; -ana; -așca; -ata; -ca; -ea; -ica; -ina; -ișa; -ișca; -ita; -ița; -na; -ole (-olea); -olină; -țea; -uca; -ușa; -ușca; -uta; -uța. Stabilirea provenienței derivatelor la nivelul 112 numelor de persoană (îndeosebi în situațiile când și baza și sufixul sunt la origine elemente alogene) este o operație dificilă. De aceea am evitat cu bună știință emiterea unor soluții etimologice sigure. Am făcut acest lucru doar atunci când datele (lingvistice și extralingvistice) furnizate de materialul analizat ne-au sprijinit în acest sens. Prin punerea în relație a unităților antroponimice atestate (prenume derivat - prenume primar) - procedeu de care, în unele situații, din dorința de a oferi suficiente date unor analize ulterioare, am abuzat în mod conștient am încercat să sugerăm unele ipoteze etimologice care prin studierea unui material mai bogat (inclusiv a celui masculin) și mai întins în timp și spațiu vor putea fi confirmate sau infirmate. Formarea supranumelor feminine După cum s-a arătat mai sus, supranumele, ca elemente complementare ale numelor individuale, particularizează în cel mai înalt grad sistemul de denominație românesc, precum și limba slavonă a vechilor acte istorice, ceea ce face ca în ansamblul textelor slave din secolele XIV-XVI, cele scrise în țările române să aibă o coloratură cu totul aparte. Spre deosebire de masculine, antroponimele feminine, prin prisma elementului complementar, 113 au o organizare mai simplă și mai sistematică (vezi supra). Specific feminine sunt supranumele an-dronime, formate de la prenumele sau supranumele soțului cu sufixele românești -oaia (-oane), -easa, -easca, -eanca. Supranumele provenite din apelative sunt caracteristice mai cu seamă antroponimici masculine, deoarece, după cum se va vedea mai jos din exemple, femeilor, comparativ cu bărbații, li se atribuiau rar porecle. Supranumele andronime se formează cu următoarele sufixe: -oaie (-oane) Este cel mai productiv sufix antroponimic în documentele din secolele XV și XVI. L-am înregistrat la 94 de derivate95: Albotoae M, 1598; Angheloe ȚR, 1597; Apostoloe M, 1588; Arcoae ȚR, 1579; Armășoae ȚR, 1577; Balicioane, Bilicioane, Bâlicioae M, 1524; Malea Băcioae ȚR, 1592'; Bădișoe ȚR, 1575; Bechioae M, 1593; Bengheroae ȚR, 1585; Anghilina Berhecioae M, 1590; Bicoae M, 1581; Calea Borcioaia ȚR, 1571; Tudora Borșoae M, 1597; Cerboae ȚR, 1554; Cernătoae M, 1528; Cheldoae M, 1576; Chiricooae ȚR, 1597; Cârjoae, Cârjeoane ȚR, 1533; Cârstoane, Cârstone ȚR, 1528; Codoae ȚR, 1570; Mariica Cornoae M, 1598; Costăchioae ȚR, 1582; Costoane, Costoae ȚR, 1563; Crețoae M, 1591; 114 Dajbogoia M, 1581; Dingoe, Dingooae M, 1582; Drăgoaia ȚR, 1587; Drăguloae ȚR, 1594; Dreșcoae ȚR, 1597; Duloae M, 1590; Fieroe ȚR, 1581; Fîrfoae ȚR, 1568; Frățiloae ȚR, 1593; Mușa Frijoae M, 1546; Anușca Frunteșoae M, 1596; Furcoae ȚR, 1559; Găjoane M, 1495; Găleșoaia ȚR, 1598; Tudora Ghinoe ȚR, 1585; Gogoșoaie ȚR, 1548; Anghelina Goioae M, 1579; Gulioae ȚR, 1577; Tecla Hămzoae M, 1581; Hănășoae ȚR, 1535; Herțoae M, 1581; Hilipoae M, 1594; Ignătoae M, 1557; losifoae ȚR, 1596; Todosică Joroe M, 1587; Lăudătoe ȚR, 1520; Lăzăroae ȚR, 1596; Licioae TR, 1588; Ana Lucoae TR, 1597; Măndoaia TR, 1579; Micluusoane TR, 1514; Mărica Miculcoe M, 1587; Milcoe ȚR, 1538; Miloșoae ȚR, 1577; Modruzoae M, 1590; Mogoșoaie ȚR, 1588; Măgdălină Moțocoae M, 1582; Murgoane ȚR, 1555; Năvrăpoe ȚR, 1598; Necșetone ȚR, 1503; Negucioe, Negucioae ȚR, 1595; Nigăcioae ȚR, 1598; Oancione ȚR, 1532; Mușa Oncioae ȚR, 1597; Sora Oglindoae M, 1591; Nastasia Oproae M, 1581; Pănășoae M, 1520; Pătrăscoae M, 1595; Petrecoe, Petricoae TR, 1595; Ana Plăxoae M, 1580; Popșoae M, 1560; Predoane, Predoae ȚR, 1558; Rădoe, Rădoae ȚR, 1575; Sarchezoae ȚR, 1592; Săbieroae ȚR, 1583; Sturzoe M, 1587; Todosia Tăbucioae M, 1597; Tămpoae M, 1591; Tereșcoae M, 1593; Trifoae ȚR, 1589; Tuzoane M, 1452; Anghelina Țănțăroae M, 115 1598; Ursoae ȚR, 1579; Văleșoae M, 1483; Irina Vărzăroae M, 1599; Veverițoae M, 1580; Voicoane ȚR, 1528; Vrăhăroe ȚR, 1512; Zbiroae, Zberoaia ȚR, 1591; Zguroae m’ 1581. In scrierea chirilică sufixul -oaie (-oane ) este notat în următoarele variante: -©ae: hgpboae; -oue: Kp'hmiQAG; -0C3A6: KHpHK0C3A6; "06:An0CT0A0€; -0AL: r'bAGLUOA'k; ~0AN€:K0CTOAN6; -©AN^: BHAH40AHL; -0H6: 0AHM0NG. în primul rând se disting variantele -oaie și -oane96. Ultima este notată la 12 nume (3 în Moldova și 9 în Țara Românească). Numele Câr-joae - Cârjoane; Costoae - Costoane; Predoae -Predoane sunt înregistrate cu amândouă variantele. Este frecventă notarea -oe în loc de -oae. Predominante sunt formele nearticulate, terminate în -e. Doar patru nume sunt scrise cu -oaia, -oia: Dajbogoia, Găleșoaia, Mogoșoaia, Măn-doaia. La genitiv apar desinențele -eu: Gep^eMcaeii și -€(b): ANreA0e(B), tpm^0A6(b). în structurile: baa(a) 4c»YpK0Ae(B) = Vlad Furcoaiei; bapeo^Ca) r0r0-uwagCb) = Barbul Gogoșoaei; pAAMfW h0ch4>0ag(b)= Radul losifoaiei, femininele au valoare de matro-nime. Acestea se fixează în antroponimia românească ca nume de familie97. Antroponimele masculine de la care se formează andronimele în -oaie (-oane ) fac parte atât din categoria prenumelor, cât și din categoria supranu- 116 melor-porecle. Unele sunt nume obișnuite și frecvente: Albotă, Anghel, Cernat, Oprea, Urs etc. Altele, ca: Balici, Berheci, Borcea, Cârjău, Coadă, Frunteș, Galeș, Gogoșa, Hamza, Modruz, Mogoș, Popșa, Tăbuci, Tâmpa, Veveriță, Zbiera sunt antroponime rare, dar cunoscute în onomasticonul istoric al vremii ca nume de boieri și mari demnitari, iar altele, ca: Bengher, Borș, Cerb, Dajbog, Fârfa, Sarchez, Tereșco, Tuz, Țânțar, Vrăhar pot fi refăcute ca antroponime masculine active în trecut doar pe baza derivatelor feminine. Două andronime, Armășoae și Săbieroae, neînsoțite de prenume, provin din nume ce indică funcția soțului: armaș, săbier. Andronimele în -oaie {-oane ) se repartizează în cele două subsisteme antroponimice astfel: 42 în Moldova și 52 în Țara Românească. Sufixul se întâlnește des la derivate toponimice atestate în actele vechi: Brânzoae, Făuroanea, Ursoae, Ursoane etc.98. -easă Sufix sinonim cu -oaie (-oane). A fost înregistrat la următoarele 53 de supranume feminine: Armeneasa M, 1600; Bănciuleasa ȚR, 1528; Bădeasa ȚR, 1588; Bădiceasa ȚR, 1572; Bărbuleasa ȚR, 1595; Bocoleasă ȚR, 1590; Bodeasa M, 1591; Bucureasa ȚR, 1579; Agafie 117 Ciolpăneasa M, 1579; Comăneasa ȚR, 1537; Costeasa ȚR, 1578; Dănciuleasa ȚR, 1514; Dobrineasa ȚR, 1548; Dobromireasa ȚR, 1570; Dqbroteasg ȚR, 1566; Draxineasa M, 1585; Dragomireasa ȚR, 1502; Drăgăneasa M, 1586; Dumitreasa ȚR, 1510; Ana Golăiasa M, 1588; Huruiasa M, 1585; loneasa ȚR, 1595; Lupe iasă ȚR, 1568; Luponiasă ȚR, 1519; Lupșeneasă ȚR, 1571; Lupuleasă ȚR, 1598; Măneasa M, 1578; Mănuleasa ȚR, 1588; Miculteasa ȚR, 1580; Mihăileasă ȚR, 1583; Năneasa ȚR, 1583; Nănuleasa ȚR, 1583; Neagomireasă ȚR, 1580; Negoiasă ȚR, 1574; Nenciuleasă ȚR, 1535; Oneasă ȚR, 1528; Pascaleasă ȚR, 1563; Petreasa ȚR, 1567; Răduleasa, Rănduleasa ȚR, 1595; Rămneasa ȚR, 1583; Româneasa ȚR, 1535; Todosiica Samoileasă M, 1560; Slăvuleasa ȚR, 1536; Solomoneasa M, 1585; Stanimireasa ȚR, 1527; Stăneasa ȚR, 1480; Stănileasa M, 1579; Ștqieneasa ȚR, 1598; Stoiasă ȚR, 1505; Stroiasa M, 1453; Tătuleasa ȚR, 1572; Vlăduleasa ȚR, 1587; Voineasa ȚR, 1496. Sufixul -easă este redat în variantele grafice: -Lca: AparoMHp'kcA; -iaca: toatiIaca; -Leii: OH-kcu-, -IACT»: A0Yn6raC'Ei KOAVhN'fc(c). La nominativ predomină formele nearticulate terminate în -ă. Formele de genitiv au desinența -6h: AMfne’kceH și mult mai des -6(b): B'hA'kccțB) care înlocuiește formal desinența -ei. Genitivele din 118 formula p^A©^) B’hA'k^B) = Radul Bădesei; pa-A«y^a^ htinoyAscete) = Radul Nănulesei; bohko H'kroAAMp'kceCB) = Voico Neagomiresei; ©np'k cto-enLcețE) = Oprea Stoenesei au valoare de matro-nime, devenite ulterior nume de familie. Provoacă alternanțe fonetice obligatorii în temă: ea, ia ~ e: Armean -Armeneasa, Stoian ~ Sto-ieneasa; a ~ e: Lupșan ~ Lupșeneasa; a - ă: Badea ~ Bădeasa; Barbul ~ Bărbuleasa etc. Potrivit materialului documentar, antroponimele masculine de la care se formează femininele cu acest sufix au avut toate valoare de prenume, spre deosebire de derivatele în -oaie (-oane ) care au la bază și numeroase supranume. Cele 53 de antroponime în -easă se repartizează inegal în cele două subsisteme antroponimice: 10 în Moldova și 43 în Țara Românească. Derivatele Drăgăneasa, Oneasa și Stroiasa sunt singurele care, denumind persoane diferite, se întâlnesc în ambele subsisteme. Al. Graur afirmă în legătură cu repartiția geografică a sufixelor -easa și -oaia următoarele: „se poate constata că -oaia e mai frecvent în nordul țării, iar -easa în sud; pe nevasta lui Dumitru o cheamă în Moldova Dumitroaia, iar în Muntenia, Dumitreasa (evident nu e o regulă absolută)99. Constatarea lui AL. Graur se confirmă și pentru perioada istorică veche, cu precizarea că și sufixul -oaia, asa cum rezultă din materialul extras, este mai frecvent în Muntenia (vezi supra). 119 Faptul s-ar putea explica, poate, și prin specificul formulelor de denominație. în actele moldovenești mai frecvent decât în actele muntenești numele soției este pus în relație cu numele soțului prin intermediul termenilor reverențioși rahL „doamnă”, KN-hrHH'k “doamnă, cneaghină”, xoha, >; Badeanca M, 1517 și de o atestare mai târzie (într-o traducere de pe suret) a numelui Bărlădeanca M, <1591 sept. 1 - 1592 aug. 31>. Valorile cunoscute ale sufixului -eanca permit o dublă analiză a acestor nume: a) ca derivate de la nume topice, indicând originea locală: Podoleanca < Podoleni - sat sau Podolie - ținut în Ucraina, mărginaș cu Moldova; Badeanca < Bădeni - sat; Bărlădeanca < Bârlad - târg și b) ca derivate de la antroponime, respectiv de la nume masculine în -eanu: Podoleanu, Bădeanu, Bârlădeanu. Analiza microsistemelor familiale și investigarea unor materiale istorice adiacente102 ne-au condus la părerea că derivatele menționate sunt formate de la numele soților, fiind supranume maritale. -ovița (-evita) Sufix slav, respectiv bulgar în actele de cancelarie, având valoare moțională. Formează nume maritale, fiind echivalent cu sufixele românești -oaie, -easă. îl găsim atestat în structura numelor 121 Magdalena Cârjeovița 1512, Stepanovița 1512 și Neacșa Stroevița 1537 - toate în ȚR. Cele trei forme sunt artificiale, improprii sistemului de denominație românesc din perioada cercetată și reprezintă creații ale pisarilor acomodate spiritului limbii în care erau redactate actele. Ca dovadă, în alte documente Cârjeovița este numită Cârjeoane, Câr-jăoae, iar Stroevița - Stroiasa. Forme paralele în -ovița / -easa înregistrăm și la câteva nume comune, ca de pildă: Caplea spatarovița 1583 ian 7 și Caplea spatareasă 1579 dec. 12; Elina dvornicovița 1585-1586 oct. 28 și Elina dvorniceasa 1589 iun. 13; Neacșa logofetovița și Neacșa logofeteasa 1578 mart. 1. Documentele moldovenești nu cuprind derivate de acest fel. Supranumele-apelative Sunt exprimate prin: a) Porecle provenite din nume comune: Drăguța (vezi supra ); Matușița M, 1433; Singura M, 150810’; Voica Svânta ȚR, 1512; Mariica Șaptelici M, 1592 (vezi antroponimele masculine Șaptelici, Șeptilici în DERS, p. 229). Poreclele sunt mult mai des atribuite roabelor țigănci104: Arapa M, 1599; Banghia ȚR, 1598 (vezi în bg. EanrneB < țig. 6anrn^ “femeie șchioapă”, 122 Ilcev); Bătrâna M, 1560 și tot aici Ciompa (< ciomp, cioampă ); Cuculata M, 1572, Curca ȚR, 1567; Curupta M, <1532>; Frumoasa M, 1570; Furnica M, 1586; Leaneșa M, <1570 apr. 14>; Săraca M, <1597-1599>; Sestra M, 1560 (< ucr. cecrpa “soră”); Zazulia M, 1570 (< ucr. 303yjix, dial. 3â3yjifi “cuc”). b) Porecle formate de la toponime cu suf. -cana (-ana ), indicând originea locală: Chighiceana M, 1572 (< Tigheci - ținut în Basarabia, atestat în vechile acte moldovenești în forma Chigheci, Che-gheci, vezi DRH A I, III - indici); Moldovana M, <1597-1599> (tr. rom.) (< Moldova). Amândouă sunt roabe țigănci. c) Porecle de la nume comune etnice: Magda Săsoaica M, 1576 (< săsoaică < sas + suf. -oaică). Prenumele Magda ar putea sugera că persoana astfel numită nu era săsoaică, ci posibil, soția unui sas. Documentele menționează pe Sas și ca supranume masculin: Sas Dan M, 1442; Oprea Sas ȚR, 1593 (vezi DERS, p. 207), astfel că supranumele Săsoaica ar putea fi interpretat și ca andro-nim; Ungura ȚR, 1588; Litovca (M-3) (< ucr. jiHTOBKa “lituaniană”, derivat de la JInTBa “Lituania”, cf. și în româna veche Litva, litvean, DA); Uhorca M, 1600 (ucr. yropKa “unguroaică”); Voloșca M, 1546 (< ucr. BOJioniKa “ româncă, valahă”). 123 Dicționarul antroponimelor feminine Dicționarul cuprinde, ordonate strict alfabetic, toate antroponimele feminine excerptate din documentele istorice emise între anii 1374-1600 în Moldova și Țara Românească. Indiferent de felul textului (original slavon, copie sau traducere românească), antroponimele sunt transcrise în dicționar cu caractere latine. Derivatele (Anița față de Ana, Drăgușa față de Draga ), ca și variantele antroponimice de origini diferite (Fedora-Tudora, Oana-Ivana ), nu se subordonează numelui bază, ci se constituie ca articole-ti tiu. Structura fiecărui articol de dicționar cuprinde: 1. funcția antroponimică (p - prenume feminin sau 5 - supranume feminin). La baza precizării funcției antroponimice au stat următoarele criterii: semnificația sufixului, frecvența, contextul, analogia, comparația (masculin - feminin) etc. 2. indicații statistice (numărul de persoane desemnat printr-un nume, separat pentru Moldova și Țara Românească). 3. indicarea surselor. Trimiterile la documente se fac în ordine cronologică. Citarea surselor, când frecvența este mare, se face cu economie. In mod obligatoriu am indicat prima și cea mai veche 124 atestare. Menționăm, că excerptarea materialului s-a făcut după originalul documentelor și numai în cazul copiilor și traducerilor s-a recurs la edițiile cunoscute. Pentru economie de spațiu trimiterile în dicționar se fac doar la ediții. 4. Articolele se încheie cu succinte indicații etimologice. în unele situații acestea sunt însoțite de trimiteri bibliografice. Dicționarul pune la dispoziția cercetătorilor un inventar exhaustiv al numelor feminine, ordonat și sistematizat, cu numeroase atestări inedite, prin care se suplinește și se completează lipsa de informații în domeniul onomasticii privitoare la epoca pe care am studiat-o. Sunt clarificate în Dicționar relațiile dintre formele derivate și formele primare ale numelor (Dragomira sau Dragoslava > Draga > Draghița, Dragana, Dragolea, Dragulea, Drăgaia, Dragușa, Drăgaica, Drăgălina, Drăghina, Drăguța ), se revizuiesc unele etimologii și se propun noi soluții cu privire la originea anumitor antro-ponime. în Dicționar s-a urmărit o reevaluare a ceea ce este românesc în antroponimia noastră istorică. A Achilina p. M-l: 1588 sept. 2, DIR A III, p. 397. Ecl. Achilina Adama p. M-l: 1519 (tr. rom.), DIR AI, p. 136. 125 < nb. ecl. Adam + suf. -a. Agafia, Agahia p. M-21; Agafia 1528 < mart. 11-12 >, DIR A I, p. 246; 1546 mai 14, DIR A I, p. 509; 1573 mai 10, DIR A III, p. 24; Agahia 1576 apr. 1 (tr. rom.) DIR A III, p. 62; 1593 sept. 29, DIR A IV, p. 93. Ecl. Agapia. Derivate: Gafa, Gafia, Gafița. Agahia p. u Agafia. Agatia p. M-l: 1518 dec. 20, DIR A I, p. 130. Ecl. Agata (contaminat, probabil, cu Agapia). Derivate: Gatia, Gata, Găta. Agatona p. M-l: 1507 febr. 28, DIR A I, p. 57. < nb. ecl. Agaton + suf. -a. Derivate: Gatona, Gaftona. Agrișca, Angrișca p. M-2: 1520 iul. 15, Ștefăniță, p. 44; 1546 mai 28, DIR A I, p. 528. < ecl. Agr[ipina] + suf. -isca: v. și Gripina, Horpina, Grișca. Derivat: Grișca. Alba p. M-ll; ȚR-1; M, 1487 mart. 8, DRH A III, p. 15; 1532 mart. 12, DIR AI, p. 343; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205; ȚR, 1578 dec. 10, DIR B IV, p. 353. Laic rom. < albă sau nb. Alb + suf. -a; cf. nb. Alb, Albul (DERS, Antrop. fem., p. 220). Alboae s. ȚR-1: 1590 apr. 27, DIR B V, p. 460. < nb. Albu + suf. -oaia. Albotoae s. M-l: 1598 apr. 28, DIR AIV, p. 218. < nb. Albotă + suf. -oaia. Alexandra p. ȚR-2: 1567 apr. 5, DIR B III, p. 272; 1593 nov. 23, DRH B XI, p. 13. < nb. ecl. 126 Alexandr[u] + suf. -a. Derivat: Sanda. Ana, Anna p. M-96; ȚR-12; M, 1432 ian. 4, DRH A I, p. 157; 1489 mart. 13, DRH A III, p. 91; 1591 dec. 28, DIR A IV, p. 41; ȚR, 1538 aug. 28, DRH B IV, p. 88; 1557 13, DRH B V, p. 87; 1597 apr. 14, DRH B XI, p. 295. Ecl. Anna. Derivate: Anca, Anița, Anușa, Anușca, Nica, Nița. Anasia p. v. Anisia. Anastasia p. M-l; ȚR-1; M, 1408 sept. 16, DRH AI, p. 32; ȚR, 1568 aug. 11, DIR B III, p. 281. Ecl. Anastasia; v. și Nastasia. Anca p. M-7; ȚR-54; M, 1497 mart. 20, DRH A III, p. 401; 1528 mart. 13, DIR A I, p. 232; 1577 apr. 27, DIR A III, p. 85; ȚR, 1479 nov. 17, DRH B I, p. 269; 1492 oct. 9, DRH B I, p. 374; 1596 aug. 7, DRH B XI, p. 250. < An [a] + suf. -ca; v. Ana. Andreiana p. ȚR-1: 1577 mai 26, DIR B IV, p. 274. < nb. ecl. Andrei + suf. -ana sau nb. ecl. Andreian + suf. -a. Anesia p. v. Anisia Anghelina p. M-60; ȚR-8; M, 1484 mai 14, DRH A II, p. 457; 1518 ian. 22, Ștefăniță, p. 5; 1600 mart. 31, DIR A IV, p. 285; ȚR, 1541 iun. 1, DRH B IV, p. 139; 1549 mart. 5, DRH B IV, p. 323; 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 404. Ecl. [Ev]angheli-na sau < nb. ecl. Anghel + suf. -ina. Derivate: Anghelița, Anghelușea. Anghelița p. M-l: 1598 iul. 22, DIR A IV,p. 234. < Anghel[ina] + suf. -ița; v. Anghelina. 127 Angheloe s. ȚR-1: 1597 apr. 25, DRH B IX, p. 298. < nb. Anghel + suf. -oaia. Anghelușea p. M-l: 1597 febr. 6, DIR B IV, p.l56.< Anghetfina] + suf. -ușa; v. Anghelina. Angrișca p. v. Agrișca. Anisia, Anesia, Anasia p. M-20: <1494>, DRH A III, p. 267; 1525 aug. 26, Ștefăniță, p. 95; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205. Ecl. Anisia. Anița p. M-9; ȚR-1; M, 1546 iul. 2, DIR A I, p. 542; 1554 febr. 25, DIR A II, p. 42; 1591 dec. 28, DIR A IV, p. 41; ȚR, <1557> febr. 9, DRH B IV, p. 89. < An[a] + suf. -ița; v. Ana. Antemia p. v. Antimia. Antimia, Antemia, Atemia p. M-8: 1569 apr. 2, DIR A II, p. 188; 1575 mai 17, DIR A III, p. 51; 1599 apr. 15, DRH A IV, p. 257. < nb. ecl. Antimie + suf. -a. Antonida p. M-l: 1439 iul. 15, DRH A I, p. 278 (stareță). Ecl. Antonida. Anușa p. M-l: 1483 aug. 17, DRH A II, p. 382. < An[a] + suf. -ușa; v. Ana. Anușca p. M-141: <1424-1425> sept. 4, DRH A I, p. 84;’ 1467 sept. 11, DRH AII, p. 215; 1599 febr. 14, DIR A IV, p. 246. < An[a]+ suf. -ușca; v. Ana. Apostoloe p. M-l: 1588 ian. 31, DIR A III, p. 375; 1588 apr. 14, DIR A III, p. 384. < nb. Apostol + suf. -oaia. Arapa s. M-l; 1599 mart. 28, DIR A IV, p. 256, (țigancă). < arapă (= arăpoaică, arapcă). 128 Arca p. ȚR-1: 1599 aug. 4, DRH B XI, p. 468. < nb. ecl. Arca[die]; v. nb. Arca în ȚR, 1554 iun. 28, DRH B V, p. 36. Arcoae s. ȚR-1: 1579 iun. 10, DIR B IV, p. 391. < nb. Arca + suf. -oaia. Armana p. ȚR-1: <1593 oct. - 1594 sept. 12>, DRH B XI, p. 2. Laic rom. (etnic)', v. și nb. Arman în ȚR, 1583 mai 27, DIR B IV Ârmanca, Armeanca p. M-27; ȚR-6; M, 1490 ian. 18, DRH A III, p. 118; 1491 oct. 31, DRH A III, p. 202; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205; ȚR, 1535 oct. 24, DRH B III, p. 353; 1568 aug. 13, DIR B III, p. 282; 1582 iul. 2, DIR B V, p. 66. Laic rom. (etnicȚ, v. și Armana. Armeanca p. v. Armanca. Armeneasa s. M-l: 1600 mart. 20, DIR AIV, p. 279. < nb. Armean + suf. -easa. Arvasia p. M-l: 1548 apr. 22, DIR AI, p. 578. < [Gh]ervasia; v. Ghervasia. Atemia p. v. Antimia. Avramia, Avrămiia p. M-2:1572 mai 22, DIR A III, p. 7; 1574 mart. 12, DIR A III, p. 29. < nb. ecl. Avramie 4- suf. -a. Avramia p. v. Avramia. B Badeanca s. M-l: 1517 ian. 17, DIR AI, p. 106. < top. Bădeni + suf. -eanca sau pb. Bădeanu + 129 suf. -ca. Bădiță s. ȚR-1: 1591 mart. 19, DIR B VI, p. 5. < nb. Bad[ea] + suf. -ița. Baldovina p. ȚR-1: 1571 ian. 5, DIR B IV, p. 1. < nb. Baldovin + suf. -a (DOR, p. 188). Balicioane, Bilicioane, Bâlicioae s. M-l: 1522 mart. 10, DIR A I, p. 194; 1524 apr. 10, DIR A I, p. 222. < nb. Balici + suf. -oaia. Bana p. ȚR-1: <1585> sept. 9, DIR B V, p. 203. < [Șer]bana; v. Șărbana. Derivat: Baniță. Banciuleasa s. ȚR-1:1528 sept. 2, DRH B III, p. 104. < nb. Banciul + suf. -easa. Banghia s. ȚR-1: 1598 iul. 21, DIR B VI, p. 332 (țigancă) < țig. banghia “femeie șchioapă” (Ilcev). Baniță p. M-l: 1490 ian. 18, DRH A III, p. 118. < Ban[aJ + suf. -ița; v. Bana. Barba p. ȚR-1 • 1578 febr. 10, DIR B IV, p. 309 (fiica lui Barbul). < nb. laic. rom. Barb[ul] + suf. -a (Antrop. fem., p. 220). Basea p. ȚR-1: <1533> (mai-dec.). DRH B III, p. 255. < nb. laic sl. Baso, Base (v. I. Pătruț, Onomastică, p. 20; cf. și nb. ecl. Bas ). Băcioae s. ȚR-1: Malea ~ 1592 ian. 26, DIR B VI, p. 33. < nb. Baci + suf. -oaia. Bădeasa s. ȚR-1: 1588 iul. 19, DIR B V, p. 374. < nb. Badea + suf. -easa. Bădiceasa s. ȚR-1: 1572 iul. 4, DIR B IV, p. 78. < nb. Bădicea + suf. -easa. Bădișoe s. ȚR-1:1575 febr. 3, DIR B IV, p. 168. 130 < nb. Bădiș + suf. -oaia. Băla p. M-l: 1495 ian. 17, DRH A III, p. 307. < nb. laic sl. Batfomir] + suf. -a; v. și bg. Bajia, Sajix ~ (Ilcev); Bala, Bale (I. Pătruț, Onomastică, p. 34). Bărbuleasa s. ȚR-1: 1595 iun. 12, DRH B XI, p. 165. < nb. Barbul + suf. -easa. Bărlădeanca s. M-l: <1591 sept. 1 - 1592 aug. 31> (suret de pe zapis), DIR A IV, p. 37. < top. Bârlad + suf. -eanca sau pb. Bârlădeanu + suf. -ca. Bătrâna s. M-l: 1560 mart. 22, DIR AII, p. 132 (țigancă) < bătrână. Băța p. M-l: 1554 iun. 5, DIR A II, p. 75 (țigancă). Bâla p. v. Bilea. Bâlicioae s. v. Balicioane. Bechioae s. M-l: 1593 mai 28, DIR A IV, p. 87. < nb. Beche + suf. -oaia. Bejana p. M-l: 1575 mai 21, DIR A III, p. 68 (țigancă) < nb. laic sl. Bejan + suf. -a; cf. bg. SexaH (Ilcev). Bengheroae s. ȚR-1: <1585> dec. 28, DIR B V, p. 220. < nb. Bengher + suf. -oaia. Bereasca s. M-l: 1569 mai 24, DIR A II, p. 194. < nb. Berea + suf. -easca. Berhecioae s. M-l: Anghilina - 1590 mart. 2, DIR A III, p. 452. < nb. Berheci + suf. -oaia. Bicoae s. M-l: 1581 mai 11, DIR A III, p. 161 (țigancă) < nb. Bică + suf. -oaia. Bilca p. M-3:1515 dec. 18, DIR AI, p. 98; 1529 131 mart. 25, DIR A I, p. 317 și Mărie ~ 1495 mart. 16, DRH A III, p. 186. < Bil[eaJ + suf. -ca (cf. bg; BmiKa în Pomenik, p. 97); v. Bilea. Bilea, Bâla p. M-2: 1546 iul. 2, DIR A I, p. 542; 1575 mart. 5, DIR A III, p. 42. < Laic sl. Bila (Antrop. fem., p. 219). Derivat: Bilea. Bilicioane s. v. Balicioane. Bisa p. ȚR-2: <1398> nov. 21, DRH B I, p. 46; 1480 ian. 18, DRH B I, p. 274. < Bisfora] + suf. -a: v. Bisorca. Bisorca, Bisurca p. M-2; ȚR-1; M, 1558 apr. 18 (tr. rom.), DIR A II, p. 118; 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132; ȚR, 1573 iun. 7, DIR B IV, p. 115. < bg. Sncepa, SncepKa (Ilcev); v. și rom. bisor < sl. fincbpb, 6ncepb “mărgăritar” (DA); posibil calc după ecl. Mărgărită. Derivat: Bisa. Bisurca p. v. Bisorca. Boba p. ȚR-12: 1492 oct. 9, DRH B I, p. 374; 1509 iul. 9, DRH B II, p. 134; 1582 iul. 2, DIR B V, p. 66. < bg. Sofia (Ilcev). Bocica p. M-l: 1546 iun. 18, DIR A I, p. 536. Bocoleasa s. ȚR-1: 1590 iun. 12, DIR B V, p. 456. < nb. Bocolea + suf. -easa. Bodeasa s. M-l: 1591 mart. 20, DIR AIV, p. 12. < nb. Bodea + suf. -easa. Bogdana p. ȚR-1:1519 mai 6, DRH B II, p. 347. Laic sl. Bogdana. Derivat: Dana. Boja p. ȚR-1: 1567 mai 17, DIR B III, p. 241. < bg. Boxa (Ilcev; Pomenik, p. 97). 132 Bolea p. M-3; ȚR-1; M, 1528 mart. 16, DIR A I, p. 268; 1588 iun. 25, DIR A III, p. 391; 1599 iun. 15, DIR A IV, p. 262; ȚR, <1575-1576> iun. 30, DIR B IV, p. 186. < nb. laic slav Bole[slav] (Ilcev; Humecka, p. 20) + suf. -ca. Bonca p. M-l: 1572 mai 22, DIR A III, p. 7. < bg. SoHKa (Ilcev). Borcioaia s. ȚR-1: Calea ~ = călugărița Praxia 1571 sept. 30, DIR B IV, p. 46; 1586 ian. 11, DIR B V, p. 224. < nb. Borcea + suf. -oaie. Borșoae s. M-l: Tudora ~ 1597 mart. 18, DIR A IV, p. 159. < nb. Borș + suf. -oaie. Brae p. ȚR-1: <1557> iul. 7, DRH B V, p. 102. Laic sl. Braia (< Bra- temă detașată din nume ca Branimir, Branislav ); cf. pb. bg. Spae, Spano (Ilcev). Derivat: Brita. Brănae p. ȚR-1: 1598 iun. 8, DRH B XI. Laic sl. Bran[a] (< B răni [slav] sau Brani-[mir] ) + suf. -aia. Brănda p. M-l: 1546 iul. 2, DIR A I, p. 542; 1597 aug. 3, DIR A IV, p. 177. < Brănd[ușa] + suf. -a; v. Brândușe. Brândușe, Brândușa p. M-2; ȚR-1; M, <1494>, DRH A Iii’ p. 267; 1555 apr. 30^ DIR A II, p. 83; ȚR, <1557> iul. 7, DRH B V, p. 102. Laic rom.< brândușă (Antrop. fem., p. 220). Brândușa v. Brândușe. Briia p. M-l: 1555 apr. 30, DRH A II, p. 83. Brita p. ȚR-1: <1557> iul. 7, DRH B V, p. 102 133 (numită și Brae ) < Br[ae] + suf. -ita; v. Brae. Bucureasa s. ȚR-1: <1579-1581; 1585-1586; 1590> iun. 28, DIR B IV, p. 400. < nb. Bucur + suf. -easa. Bucuriia p. M-l: 1572 dec. 28, DIR A III, p. 12. Laic rom. < bucurie. Buica p. ȚR-JO; iun. 30, DRH B V, p. 204; 1560 , DRH B V, p. 211; 1590 ian. 22, DIR B V, p. 425; 1597 apr. 14, DRH B XI, p. 295. < nb. laic sl. Buia (I. Pătruț, Onomastică, p. 25) + suf. -ca. Buna, p..- M-3; ȚR-6; M, 1546 1, DIR A I, p. 441 (numită și Bura ); 1548 apr. 24, DIR A I, p. 580; 1584 iul. 11, DIR A III, p. 260; ȚR, 1519 mai 6, DRH B II, p. 347; 1520 iul. 14, DRH B II, p. 382; <1594> febr. 25, DRH B XI, p. 47. Laic rom. < bună (Antrop. fem., p. 220). Derivate: Bunaica, Bunata, Naica. Bunaica p. ȚR-1: 1598 iul. 4, DRH B XI, p. 409. < Bunaia (< Buna + -aia ) + suf. -ca; v. Buna. Bunata p. M-l: 1569 mart. 15, DIR A II, p. 187. < Buna + suf. -ata; v. Buna. Bura p. M-7: 1518 ian. 22, Ștefăniță, 4; 1518 febr. 20, DIR A I, p. 115. Laic sl. (I. Pătruț, Onomastică, p. 35, 44). Burae p. M-l: 1495 ian. 10, DRH A III, p. 285. < Bura + suf. -aia; v. Bura. Buțca p. M-l: 1586 iun. 16, DIR A III, p. 326. < nb. ecl. [Iaco]buț[ă] + suf. -ca (DOR, p. 76); cf. și nb. bg. Bypa (Ilcev). 134 Calea p. ȚR-29: 1500 iul. 14, DRH B I, p. 493; 1533 sept. 5, DRH B III, p. 268; 1600 , DRH B XI, p. 504. < Catfinichia] + suf. -ea sau un alt nume conținând tema Cal-: Calist, Calistrat; cf. și bg. Kajix < Kajinna (Ilcev); u Calinichia. Derivat: Călina. Calina, Călina p. M-9; ȚR-11; M, 1500 mart. 27, DRH A III, p. 553; 1528 mart. 7, DIR A I, p. 251; 1583 oct. 24, DIR A III, p. 233; ȚR, 1555 sept. 1, DRH B V, p. 60; <1557> febr. 9, DRH B V, p. 89; 1598 iul. 4, DRH B XI, p. 409. < Calea (< ecl. Calinichia ) + suf. -ina, întărit de omonimul comun călină; (cf. bg. Kajina < Kajiima “călin”, Ilcev; ucr. Kajinna < ecl. = Achilina, Hrineenko, p. 553; v. și Mică enciclopedie onomastică, p. 79). Derivat: Calinița. Calinichia p. ȚR-1: <1391 sept. 1 - 1392 aug. 31>, DRH B I, p. 105. < nb. ecl. Calinic + suf. -a (influențat de nume în -ia: Candachia, Evdochia etc.). Derivat: Calea. Calinița p. M-l: 1569 mart. 15, DIR AII, p. 187. < Călina + suf. -ița; v. Călina. Candachia p. M-6: <1555> apr. 28, DIR AII, p. 80; 1561 iun. 20, DIR A II, p. 157; 1599 ian. 12, DIR A IV, p. 242. Ecl. Candachia (DOR, p. 27). Caplea p. ȚR-20: 1511 dec. 27, DRH B XI, p. 189; 1526 iun. 1, DRH B III, p. 28; 1594 apr. 3, 135 DRH B XI, p. 52. < ecl. Cap[ito]l[ina] + suf. -ea . Caprina p. ȚR-1:1512 aug. 6, DRH B II, p. 226. < Căpriia + suf. -ina; v. Căpriia. Cata p. ȚR-1: 1561 nov. 14, DRH B IV, p. 259. < Cata[linaJ; v. Cătălină. Cătălină, Catalena, Cătălina, Cătelina p. Cătălină ȚR-12: 1497 mart. <22>, DRH B I, p. 443; 1540 apr. 17, DRH B IV, p. 122; 1600 dec. 21, DRH B XI, p. 575; Catalena ȚR-1: 1583 mai 8, DIR B V, p. 110; Cătălina M-2: 1546 mart. 20 (tr. rom.), DIR AI, p. 419; 1599 dec. 8 (rez. rom.), DIR A IV, p. 274; Cătelina M-l: 1560, DIR AII, p. 124. Ecl. Cătălină = Ecaterina. Derivat: Cata. Catalena p. v. Cătălină. Catea p. M-l: 1569 aug. 7, DIR A II, p. 209. < [E]cat[erina] + suf. -ea; v. Ecaterina. Caterina p. v. Ecaterina. Catrina p. v. Ecaterina. Călina p. u Calina. Căpriia p. M-l: 1576 dec. 5, DIR A III, p. 79. Posibil din nb. Chiprie < gr. Kyprios; cf. Căprian, Căpriiana < Chiprian (DOR, p. 30). Cătălina p. v. Cătălină. Cătelina p. v. Cătălină. Cârjăoae, Cârjeoane s. ȚR-1: 1533 febr. 12, DRH B III, p. 238; <1549 sept. 1 - 1550 aug. 31>, DRH B IV, p. 336. < nb. Cârjă + suf. -oaia (-oane). Cârjeovița s. Magdalena ~ aceeași cu Cârjăoae 136 ȚR, 1512 iul. 30, DRH B II, p. 218. < nb. Cârjă + suf. -ovița. Cârstiiana p. ȚR-3: 1500 iul. 14, DRH B I, p. 493; <1594> mai 16, DRH B XI, p. 68; 1594 oct. 2, DRH B XI, p. 132. < nb. Cârstea < bg. Kpbcre, Kpbcro traduce gr. Stavros “cruce” (Ilcev) + suf. -ana; v. și Cârstina, Cristina. Cârstina, Cristina p. M-32; ȚR-7; M, 1463 apr. 15, DRH A II, p. 165; 1537 mart. 30, DIR A I, p. 390; 1599 febr. 14, DIR A IV, p. 245; ȚR, <1578> nov. 18, DIR B IV, p. 350; 1579 mai 4, DIR B IV, p. 381; 1596 iun. 20, DRH B XI, p. 232. Ecl. Cristina. Cârstoane, Cârstone s. ȚR-1: 1528 oct. 28, DRH B III, p. 108; 1536 mai 1, DRH B IV, p. 14. < nb. Cârstea + suf. -oane (-oaia ). Cerboae p. ȚR-1: 1554 mai 25, DRH B V, p. 33. < nb. Cerb + suf. -oaie. Cercea p. v. Ciorce. Cerna p. M-l 5: 1461 aug. 8, DRH A II, p. 140; 1464 iun. 11, DRH A II, p. 172; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205. Laic sl. Cerna; alonim cu rom. Negrită, gr. Mavra; cf. nb. Mp'bHHCAAB'h (M, 1434 iun. 26, DRH A I, p. 184) de la care e posibil să fi derivat hipocoristicele cu radicalul Cern-. Cernătoae s. M-l: 1528 mart. 19, DIR A I, p. 274; < nb. Cernat + suf. -oaia. Ceuțea p. M-l: 1486 sept. 14, DRH A II, p. 406. (cf. DOR, p. 236, care propune Ceu 1. “ceh”, 2. 137 “oală de fier” - etimologie de neacceptat pentru un prenume). Cheldoae s. M-l: 1576 dec. 5, DIR A III, p. 79. < nb. Cheldea + suf. -oaia. Chelsia p. M-2: 1554 mai 5, DIR A II, p. 64; <1574 iun. 15 - 1579 nov. 21; 1582 sept. - 1591 aug.> DIR A III, p. 38. Ecl. Chelsia. Chera, Chira p. Chera ȚR-10: 1540 apr. 17, DRH B IV, p. 122; 1548 apr. 18, DRH B IV, p. 294; 1589 febr. 16, DIR B V, p. 390; Chira ȚR-1: <1594> aug. 3, DRH B XI, p. 105. Ecl. Chira influențat și de gr. Kera “doamnă”. Derivat: Cheralina. Cheralina p. ȚR-1: 1591 ian. 15 (tr. rom.), DIR B VI, p. 3. < Chera + suf. -alina; v. Chera. Cherana, Chirana p. Cherana ȚR-2: 1510 mai 27, DRH B II, p. 158; 1557 ian. 23, DRH B V, p. 88; Chirana M-2: <1473, sf. lui iun. - înainte de 13 sept.>, DRH A II, p. 285; 1596 sept. 21, DIR A IV, p. 153. Ecl. Chirana. Cherața p. ȚR-1: 1492 oct. 9, DRH B I, p. 374. < bg. Kepapa (Pomenik, p. 103) < gr. Kerața (DOR, p. 236). Cheajna p. v. Cneajna. Chighiceana s. M-l: 1572 mai 22, DIR A III, p. 7. < top. Tigheci + suf. -eana. Chilia p. M-l: 1546 iun. 18, DIR A I, p. 536. < nb. ecl. Chilie (< [A]chila ) + suf. -a. Chineajna p. v. Cneajna. Chira p. v. Chera. 138 Chiraca, Chiriaca p. Chiraca M-l: 1522 iun. 26, Ștefăniță, 73; Chiraca M-l: 1587 apr. 16, DIR A III, p. 352. < nb. ecl. Chiriac + suf. -a. Chirana p. v. Cherana. Chiriaca p. v. Chiraca. Chiriana p. M-l: <1574-1579; 1582-1590> sept. 6, DIR A III, p. 42. Ecl. Chiriena. Chiricoae s. ȚR-1: 1597 ian. 17, DRH B XI, p. 285. < nb. Chirică + suf. -oaia. Chirina p. M-l: 1597 iun. 7 (tr. rom.), DIR AIV, p. 169. < nb. ecl. Chirin + suf. -a. Ciompa s. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132 (țigancă). < cioampă (DA). Ciorce, Ciorcea, Cercea p. M-4: Ciorce 1552 mai 5, DIR A II, p. 29; Ciorcea 1560 apr. 2, DIR A II, p. 135; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 207; Cercea 1598 aug. 24, DIR A III, p. 443. Poate fi raportat la o temă Cior- degajată din nume masculine ca Ciore, Ciorea (v. I. Pătruț, Onomastică, p. 133-134). Derivarea din “ciorc(a) cf. subst. ciorcușa = coțofană”, cum o face DOR, p. 240, nu ni se pare întemeiată; v. și Ciorciolină. Derivat: Ciorciolină. Ciorciolină p. M-2: 1493 mart. 26, DRH A III, p. 258; 1598 apr. 8, DIR A IV, p. 204. < Ciorce + suf. -olină; v. Ciorce. Ciura p. ȚR-1:1594 aug. 23, DRH B XI, p. 114. < nb. ecl. Ciur[il] + suf. -a (DOR, p. 31); cf. și nb. Ciura, Ciurea (I. Pătruț, Onomastică, p. 35, 75). Ciurla p. M-l: 1591 iun. 16, DIR A IV, p. 30. < 139 nb. ecl. Ciuril (DOR, p. 31); v. I. Pătruț, Onomastică, p. 75. Cneajna, Chineajna, Chiajna p. Cneajna M-2; ȚR-1; M, 1560 aug. 20, DIR A II, p. 155; 1600 mart. 25, DIR A IV, p. 282; ȚR, 1597 apr. 5, DRH B XI, p. 294; Chineajna M-l: 1569 nov. 20 și nov. 30, DIR AII, p. 212 și 213; Chiajna M-l; ȚR-1; M, 1470 mai 7, DRH A II, p. 245; ȚR, 1568 ian. 25, DIR B III, p. 258. Laic sl. Cneajna (< khasti “cneaz”, DOR, p. 236). Codoae s. ȚR-1:1570 mai 19, DIR B III, p. 258. < nb. Coadă + suf. -oaia. Comana p. ȚR-5: 1509 iul. 9, DRH B II, p. 134; 1562 mai 23, DRH B V, p. 266; 1573 mart. 11, DIR B IV, p. 97. Laic rom. (etnic ) (Antrop. fem., p. 222). Derivat: Corneea. Comăneasa s. ȚR-1:1537 iun. 20, DRH B IV, p. 55. < nb. Coman + suf. -easa. Corneea p. ȚR-1:1571 ian. 30, DIR B IV, p. 5. < Comjana] + suf. -cea; v. Comana. Comna p. M-l: 1597 ian. 17, DIR A IV, p. 155. < gr. Comna (DOR, p. 247) sau Comjana] + suf. -na. Comoae s. M-l: Mariica ~ 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205. < nb. Cornea + suf. -oaia. Costanda p. M-4; ȚR-4; 1575 mai 10, DIR A III, p. 24; 1579 sept. 21, DIR A III, p. 122; <1597-1599> iul. 5, DIR A IV, p. 173; ȚR, 1585 24, DIR B V, p. 208; 1590 febr. 4, DIR B V, p. 140 430; 1598 iul. 4, DRH B XI, p. 409. < nb. ecl. Constand[in] + suf. -a; v. și gr. Costanda (Graur, Nume pers., p. 139), bg. KocTaHjța (Ilcev). Costăchioae s. ȚR-1: 1582 mart. 7, DIR B V, p. 50. < nb. Costache + suf. -oaia. Costeasa s. ȚR-1: 1578 iun. 10, DIR B IV, p. 318. , DIR A III, p. 22; 1591 dec. 28, DIR A IV, p. 41; 1600 apr. 25, DIR IV, p. 289. < nb. ecl. Costea (Costantin ) + suf. -ina sau Costin + suf. -a. Costoane s. ȚR-1: <1563> ian. 8, DRH B V, p. 283. < nb. Costea + suf. -oane (-oaia ). Creața p. M-l; ȚR-1; M, 1586 iun. 16, DIR A III, p. 326; ȚR, <1578 iul. - 1579 ian.>, DIR B IV, p. 321. Laic rom. < creață (Antrop. fem., p. 221). Derivat: Crețae. Crețae p. M-l: 1552 mai 5, DIR A II, p. 29. < Creața + suf. -aia (Antrop. nearticulate, p. 316); v. Creața. Crețoae s. M-l: 1591 dec. 28, DIR A IV, p. 41. < nb. Creț + suf. -oaia. Cristina p. v. Cârstina. Cucoana p. M-l: 1573 mai 27 (tr. rom.), DIR A III, p. 26. Laic rom. < cucoană, cocoană “copilă mică, fecioriță” (DA); face parte din aceeași familie cu Fecioriță, Fata, Fetița. Cuculata s. M-l: 1572 mai 22, DIR A III, p. 7 (țigancă). 141 Cuiba p. ȚR-1: <1575-1576> iun. 30, DIR B IV, p. 186. Curca s. M-l; ȚR-1; M, 1579 mai 28, DIR A III, p. 113; ȚR, 1567 iul. 19, DIR B III, p. 246 (țigancă). < curcă. Curupta s. M-l: <1532>, DIR A I, p. 338 (țigancă). D Dafina p. ȚR-4: 1533 apr. 16, DRH B III, p. 248; 1586 dec. 17, DIR B V, p. 271; 1590 mart. 25, DRH B V, p. 432. < bg. ffa&nHa < gr. (Ilcev; Pomenik, p. 100). Derivat: Hiina. Dajbogoia s. M-l: 1581 sept. 14, DIR A III, p. 175. < nb. Dajbog + suf. -oaia. Dana p. ȚR-4: 1535 iul. 3o, DRH B III, p. 342; 1592 ian. 6, DIR B VI, p. 28; 1597 apr. 14, DRH B XI, p. 295. < [Bog]dana; v. Bogdana. Dănciuleasa s. ȚR-1: 1514 aug. 3, DRH B II, p. 254. < nb. Danciul +-easa. Deica p. ȚR-1: 1592 iun. 2, DIR B VI, p. 49. < bg. ffenKa (Ilcev; Pomenik, p. 100). Despina, Dospina p. M-2; ȚR-7; M, 1584 aug. 30, DIR A III, p. 261; ȚR, 1528 iun. 3, DRH B III, p. 92; 1535 apr. 1, DRH B III, p. 321; 1600 , DRH B XI, p. 504; Dospina ȚR, <1578-1581; 1585-1586; 1590> iul. 12, DIR B IV, p. 328. Ecl. Despina (v. Mică enciclopedie ono 142 mastică, p. 106). Deva p. M-l; ȚR-2; M, 1546 mai 21, DIR A I, p. 516; ȚR, 1577 mai 20, DIR B IV, p. 273; 1580 ian. 4, DIR B IV, p. 441. < bg. ffesa < Ceera ffeBa Mapnx - Sfânta Fecioară Maria (Ilcev). Diica p. ȚR-1: <1575-1576> iun. 30, DIR B IV, p. 185. < nb. ecl. Dia + suf. -ca (comp. nb. Diicul ȚR, 1577 apr. 16, DIR B IV, p. 260); v. și Diicoe. Diicoe s. ȚR-1: 1517 oct. 29, DRH B II, p. 308. < nb. Diic[ulJ + suf. -oaia. Dimitreasa s. ȚR-1: 1514 aug. 3, DRH B II, p. 254. < nb. Dimitrie + suf. -easa. Dina p. M-l; ȚR-1; M, 1548 mart. 6, DIR A I, p. 562; ȚR, 1577 iul. 17, DIR B IV, p. 288. < ecl. [Costa]dina; v. și Costanda. Dingoe, Dingoae s. M-l: 1582 nov. 22, DIR A III, p. 195; 1587 mart. 30, DIR A III, p. 345. < nb. Dinga + suf. -oaia. Dionisia p. M-l: 1560 apr. 13, DIR A II, p. 150; 1570 apr. 20, DIR A II, p. 228 (călugăriță). Ecl. Dionisia. Dobra p. M-14; ȚR-45; M, 1491 oct. 15, DRH A III, p. 189; 1502 febr. 22, DRH A III, p. 473; 1569 mai 15, DIR AII, p. 192; ȚR, 1480 ian. 18, DRH B I, p. 274; 1515 iul. 26, DRH B II, p. 277; 1600 ian. 15, DRH B XI, p. 509. Laic sl. Dobra (< Do-bro[neaga], Dobro[mira], Dobro[slava] etc.). Derivate: Dobraia, Dobrana, Dobrea, Dobreasa, Dobrină, Dobriță, Dobrușa. 143 Dobraia p. ȚR-2: 1569 ian. 6, DIR B III, p. 300. < Dobra + suf. -aia; v. Dobra. Dobrana p. ȚR-1:1590 apr. 26, DIR B V, p. 443; aceeași cu Dobra din 1568 aug. 11, DIR B III, p. 281. < Dobra + suf. -ana; v. Dobra. Dobrea p. M-l; ȚR-2; M, 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132; ȚR, <1593> dec. 28, DRH B XI, p. 28; 1594 mart. 12, DRH B XI, p. 49. < Dobra + suf. -ea; v. Dobra. Dobreasa s. ȚR-1: 1519 mai 6, DRH B II, p. 347. < Dobra + suf. -easa. Dobrineasa s. ȚR-1: 1548 iul. 2, DRH B IV, p. 310. < nb. Dobrin + suf. -easa. Dobriină p. ȚR-1: 1519 mai 6, DRH B II, p. 347. < Dobra + suf. -ină; v. Dobra. Dobrița p. ȚR-3: <1594> mai 3, DRH B XI, p. 63; 1594 dec. i3, DRH B XI, p. 140; 1596 aug. 12, DRH B XI, p. 256. < Dobra + suf. -ița; v. Dobra. Dobromireasa s. ȚR-2: 1570 ian. 16, DIR B III, p. 342; 1590 iun. 12, DIR B V, p. 455. < nb. Dobromir + suf. -easă. Dobroneaga p. ȚR-1: 1565 iun. 11, DRH B V, p. 357. Laic si. Dobroneaga. Dobroteasa s. ȚR-2: 1566 ian. 18, DIR B III, p. 221; 1598 iul. 4, DRH B XI, p. 409. < nb. Dobrotă + suf. -easă. Dobrușe, Dobrușa p. M-2: 1529 mart. 24, DIR AI, p. 314; <1574 după mart. 12 - iun.>, DIR A III, p. 31. < Dobra + suf. -ușa; v. Dobra. 144 Dochia p. M-12; ȚR-1; M, 1555 apr. 30, DIR A II, p. 81; 1569 iul. 6, DIR AII, p. 199; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205; ȚR, 1594 , DRH B XI, p. 137; 1594 dec. 13, DRH B XI, p. 139; 1599 aug. 4, DRH B XI, p. 467. < [Ev]dochia; v. Evdochia. Derivat: Dochița. Dochița p. M-l: 1591 mai 28, DIR A IV, p. 28 (rez. rom.). < Dochia + suf. -ița; v. Dochia. Docica p. M-3: 1491 oct. 15, DRH A III, p. 189 (tr. rom.); 1546 mai 7, DIR A I, p. 492; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205. < ucr. flomca “fiică”, alonim cu rom. Fiica. Doda p. ȚR-2: 1541 aug. 13, DRH B IV, p. 143; 1557 iul. 4, DRH B V, p. 100. < bg. ffo^a (Ilcev). Dohtana p. ȚR-1: 1586 dec. 17, DIR B V, p. 271. Cf. bg. ffoxTHHKa, ffyxTHHKa (< nb. ffyxo, JȚyxibo; Ilcev). Doica p. ȚR-1: 1583 apr. 30, DIR B V, p. 102. < nb. [Ră]doi + suf. -ca (Mică enciclopedie onomastică, p. 239); cf. și bg. flonxa (Ilcev; Pomenik, p. 101). Dolă p. M-l: 1558 apr. 7, DIR A II, p. 108. Cf. pb bg. ffojte, flojibo (Ilcev). Derivat: Doica. Doica p. M-10:1495 ian. 22, DRH A III, p. 314; 1508 dec. 15, DIR A I, p. 81; 1546 mart. 23, DIR A I, p. 422. < Dolă + suf. -ca; v. Dolă. Dolha s. M-l: 1507 mart. 4, DIR A I, p. 63. < vechi ucr. nojira “lungă”; v. nb. Dolha Dragomir M, <1414, după dec. 20 - 1419, înainte de apr. 8>, 145 DRH A I, p. 55; lațco Dolha M, <1486 sept. -1491 oct.>, DRH A II, p. 403. Dombreasca s. ȚR-1: 1571 aug. 3, DIR B IV, p. 39. < nb. Dombrea + suf. -ească. Domșa p. M-l: 1492, Bogdan, I, p. 514. < ecl. Dom[na], Dom[nina], Dom[nica] + suf. -șa; comp, ucr. ffoMKa (< Domna, Domnichia - Hrincenko, p. 551). Dona, Done p. M-3: 1495 febr. 5, DRH A IV, p. 324; 1527 mart. 15, DIR A I, p. 233; 1579 iul. 5, DIR A III, p. 117. < nb. ecl. [Anjdon = Antonie + suf. -a (DOR, p. 14) sau ecl. [Ma]dona; v. Madona. Derivate: Donca, Donea. Donca p. M-l: 1527 mart. 13, DIR AI, p. 232. < Dona + suf. -ca; v. Dona. Donea p. M-7: 1491 oct. 15 (tr. rom.), DRH A III, p. 190; 1492 mart. 17, DRH A III, p. 214; 1555 mart. 31, DIR A II, p. 71. < Don[a] + suf. -ea; v. Dona. Donosie p. ȚR-1: 1599 aug. 4, DRH B XȚ p. 466. Ecl. Donosia - Dionisia; v. și Dionisia. Dospina p. v. Despina. Draga p. M-7; ȚR-1; M, 1528 mart. 13, DIR A X, p. 231; 1584 apr. 13, DIR A III, p. 248; 1589 iun. 20, DIR A III, p. 432; ȚR, 1519 mai 6, DRH B II, p. 346. Laic sl. Draga (< Drago[mira], Drago [slava] etc.) întărit în română de cuv. comun dragă. Derivate: Draghița, Dragna, Dragolea, Dragulea, Drăgaia, Dragușa, Drăgana, Drăgălina, 146 Drăghina, Drăguța. Draghița p. M-2: 1491 oct. 15, DRH A III, p. 189; 1535 mart. 9, DIR A I, p. 373. < Draga + suf. -ița; v. Draga. Dragna p. M-13; ȚR-3; M, 1495 mart. 16, DRH A III, p. 186; 1507 mart. 4, DIR A I, p. 63; 1598 iun. 30, DIR A IV, p. 233; ȚR, 1559 apr. 21, DRH B V, p. 153; 1585 apr. 12, DIR B V, p. 183. < Draga + suf. -na; v. Draga. Dragolea, Dragole p. M-8; ȚR-8; M, 1491 ian. 17, DRH A III, p. 177; 1497 mart. 15, DRH A III, p. 392; 1546 mai 9, DIR A I, p. 495; ȚR, 1487 iun. 13, DRH B I, p. 328; 1535 iul. 30, DRH B III, p. 343; 1593 dec. 7, DIR B VI, p. 89. < Draga + suf. -olea; v. Draga. Dragomira p. ȚR-5: 1575 iul. 9, DIR B IV, p. 192; 1584 febr. 5, DIR B V, p. 149; 1594 , DRH B XI, p. 137. Laic sl. Dragomira. Dragomireasa s. ȚR-1: 1502 mart. 9, DRH B II, p. 36. < nb. Dragomir + suf. -easa. Dragosina p. ȚR-1: 1532 mart., DRH B III, p. 195. Laic sl. Dragosina. Dragulea p. M-l: 1528 cmart. 11 - 12>, DIR A I, p. 256. < Draga + suf. -ulea; v. Draga. Dragușa p. M-2: 1529 mart. 11, DIR AI, p. 301; <1597-1599> iul. 5, DIR A IV, p. 173. < Draga + suf. -ușa sau nb. Draguș + suf. -a; v. Draga. Drăgaia, Drăgae p. M-l; ȚR-2; M, 1529 mart. 11, DIR A I, p. 301; ȚR, 1510 iun. 18, DRH B II, 147 p. 163; 1519 iul. 9, DRH B II, p. 352. < Draga + suf. -aia; v. Draga. Drăgaica p. ȚR-1: 1583 ian. 9, DIR B V, p. 94. < Drăgaia + suf. -ca; u Drăgaia. Drăgana p. ȚR-8:1570 iun. 6, DIR B III, p. 363; 1574 dec. 18, DIR B IV, p. 151; <1593> dec. 28, DRH B XI, p. 28. < Draga + suf. -ana sau nb. Drăgan +suf. -a; v. Draga. Drăgălină p. M-20: 1480 ian. 25, DRH A II, p. 340; 1548 febr. 29, DIR A I, p. 555; 1597 iun. 6, DIR A IV, p. 167. < Draga + suf. -alina; v. Draga. Drăgăneasa s. M-l; ȚR-3; M, 1586 mai 20, DIR A III, p. 322; ȚR, 1537 iul. 15, DRH B IV, p. 59. < nb. Drăgan + suf. -easă. Drăghina p. M-10; ȚR-2; M, 1516 dec. 10, DIR AI, p. 103; 1575 mai 17, DIR A III, p. 51; 1598 mai 3, DIR A IV, p. 221; ȚR, 1573 mai 13, DIR B IV, p. 104; 1594 febr. 4, DRH B XI, p. 38. < Draga + suf. -ina; v. Draga. Drăgoaia s. ȚR-1:1587 febr. 1, DIR B V, p. 292' < nb. Drag + suf. -oaia. Drăguloae s. ȚR-1: 1594 febr. 4, DRH B XI, p. 38. < nb. Dragul + suf. -oaia. Drăguța1 p. M-6:1502 mart. 14, DIR A I, p. 18; 1575 dec. 14, DIR A III, p. 61; <1591 sept. -1592 aug. 31>, DIR A IV, p. 35. < Draga + suf. -uța; v. Draga. Drăguța2 s. M-l: 1552 mart. 29, DIR AII, p. 12. < drăguță. 148 Drăxineasa s. M-l: 1585 mai 12, DIR A III, p. 282. < nb. Draxin + suf. -easă. Dreșcoae s. ȚR-1: 1597 iun. 22, DRH B XI, p. 319. < nb. Dreșcu + suf. oaia. Dronța p. M-2: 1588 ian. 21, DIR A III, p. 371; <1597-1599> iul. 5, DIR A IV, p. 173. < nb. [Anjdron, [An]dron[icJ + suf. -ța. Drumana p. M-l: 1570 mart. 20, DIR A II, p. 220. < gr. nb. ecl. [Pro]drom (epitetul dat lui loan Botezătorul ) + suf. ana; cf. bg. ffpyMa, JȚpyMKa și nb. JȚpyMn < [IIpoJflpoM (Ilcev). Duloae s. M-l: <1590-1620>, Cat. doc. mold., p. 80. < nb. Dulea + suf. -oaia. Dumca p. M-l: 1546 mai 15, (rez. rom.), DIR A I, p. 511. < Dum[itra] + suf. -ca: v. Dumitra, Dumșa. Dumitra p. M-5; ȚR-12; M, 1554 febr. 28, DIR A II, p. 44; 1574 mart. 12, DIR A III, p. 29; 1597 dec. 24, DIR A IV, p. 185; ȚR, 1526 mai 30, DRH B III, p. 25; 1568 oct. 23, DIR B III, p. 297; 1599 aug. 4, DRH B XI, p. 467. < nb. Dumitru + suf. -a. Derivate: Dumca, Dumșa. Dumitreasa s. ȚR-2: <1510 după sept. 8 - 1512 ian.>, DRH B II, p. 169; 1576 iun. 17, DIR B IV, p. 235. < nb. Dumitru + suf. -easa. Dumșa p. M-l: 1581 (tr. rom.), DRH A II, p. 368. < Dum[itra] + suf. -șa; v. Dumitra, Dumca. Dusa p. M-l; ȚR-2; M, 1488 mart. 12 (tr. rom.), DRH A III, p. 50; ȚR, 1519 mai 6, DRH B II, 149 p. 347. < [Brân]dușa sau [Mag] dușa; cf. și bg. flyina < Pa^yma (Ilcev). Dușca p. M-7: <1458-1561> mart. 12 (rez. rom.), DRH A II, p. 100; 1528 mart. 7, DIR A I, p. 251; 1591 dec. 28, DIR AIV, p. 41. < Dușa + suf. -ca sau [Brânjdușca, [Mag]dușca; v. Dușa. Dzăna p. M-l: 1522 febr. 4, Costăchescu, Ștefăniță, 64 (țigancă). Laic rom. < zână. E Ecaterina, Icaterina, Caterina, Catrina p. Ecaterina M-l; ȚR-1; M, 1598 mai 6 (tr. rom.), DIR A IV, p. 224; Ecaterina și Icaterina ȚR, 1589 febr. 8, DIR B V, p. 398; 1589 apr. 20, DIR B V, p. 389; 1589 mai 4, DIR B V, p. 402; Caterina M-2: 1569 aug. 7, DIR A III, p. 209; 1590 mai 6, DIR A III, p. 455; Catrina M-3: 1529 mart. 9 (rez. rom.), DIR AI, p. 299; 1546 mai 28, DIR AI, p. 529; 1548 febr. 29, DIR A I, p. 555. Ecl. Ecaterina. Derivat: Catea. Edochia p. v. Evdochia. Efrosina p. v. Eufrosina. Eftimia p. M-l: Ana - 1558 apr. 11, DIR AII, p. 111. < nb. ecl. Eftimie + suf. -a. Elena, Elina, Ilina, Ileana p. M-45; ȚR-13; Elena M, 1466 mai 10, DRH A II, p. 192 (aceeași cu Olena 1466 iul. 9, DRH A II, p. 196); 1518 ian. 22, Costăchescu, Ștefăniță, 5; 1554 febr. 25, DIR A 150 II, p. 42; ȚR, 1484 apr. 24, DRH B I, p. 310 și Elina 1580 febr. 20, DIR B IV, p. 456; 1587 ian. 16, DIR B V, p. 286; Elina <1551 sept. 1 - 1552 iun. 2>, DRH B V, p. 16; 1572 iul. 8, DIR B IV, p. 80; și Elena 1580 febr. 20, DIR B IV, p. 455; Ilina M, 1586 mai 22, DIR A III, p. 323; Ileana M, 1489 ian. 22, DRH A III, p. 87; 1497 febr. 25, DRH A III, p. 371; 1600 mart. 31, DIR A IV, p. 285. Derivate: Elinca, Linca, Leanca, Lena, Ilencuța. Elina p. v. Elena. Elinca, Ilinca p. M-6: Elinca 1540 mai 11, DIR A I, p. 398. 1599 febr. 14, DIR A IV, p. 246; 1600 mart. 20, DIR A IV, p. 280; Ilinca 1490 mart. 15, DRH A III, p. 129. < Elena, Ilina + suf. -ca; v. Elena. Elisafta p. v. Elisaveta. Elisaveta, Elisafta, Ilisafta p. Elisaveta M-l: 1598 mai 6 (tr. rom.), DIR A IV, p. 224; Elisafta, Ilisafta M-8; ȚR-1; M, 1493 mart. 7, DRH A III, p. 248; 1546 mai 28, DIR AI, p. 528; 1548 apr. 5, DIR A I, p. 572; ȚR, 1588 ian. 8, DIR B V, p. 343; <1591> sept. 30, DIR B VI, p. 21 (călugăriță). Ecl. Elisaveta. Derivat: Safta. Epraxia p. v. Eupraxia. Erena p. v. Irina. Erina p. v. Irina. Eufrosina, Efrosina, Ifrosina p. Eufrosina M-l: 1597 iun. 25, DIR AIV, p. 172; Efrosina M-2:1490 mart. 16, DIR A III, p. 148; 1495 mart. 16, DRH A 151 III, p. 338; Ifrosina ȚR-1: 1571 ian. 9, DIR B IV, p. 3-4. Ecl. Eufrosina; v. și Frusina. Derivate: Șina, Zina. Eupraxia, Epraxia p. ȚR-2: Eupraxia 1492 aug. 29, DRH B I, p. 371; 1520 iun. 11, DRH B II, p. 379 (călugăriță); Epraxia 1555 iul. 6, DRH B V, p. 52. Ecl. Eupraxia. Derivat: Praxia. Evdochia, Edochia, Idochie p. M-2; ȚR-1; M, 1570 apr. 20 (tr. rom.), DIR AII, p. 228; 1588 mart., DIR A III, p. 378. Ecl. Evdochia. Derivate: Dochia, Dochița. F Fata p. M-2: 1533 mart. 12, DIR A I, p. 353; 1546 apr. 7, DIR A I, p. 451. Laic rom. apr. 30, DRH B IV, p. 265. < nb. ecl. Filip + suf. -a. Fima p. M-l; ȚR-1; M, 1555 apr. 25, DIR A II, p. 79; ȚR, 1492 oct. 9, DRH B I, p. 374. < Ecl. [Eu]fimia sau ecl. [Sera]fîma. Floare p. M-4; ȚR-1; M, 1555 apr. 25, DIR A II, 153 p. 79; 1572 mai 22, DIR A III, p. 7; 1578 iul. 12, DIR A III, p. 101; ȚR, 1527 mai 3, DRH B III, p. 61. Laic rom. < floare. Derivat: Florica. Florica p. ȚR-1: 1597 sept. 27, DRH B XI, p. 347. < Floare + suf. -ica; v. Floare. Fotoșca p. v. Fatoșa. Frasina p. v. Frosina. Frăsăna p. v. Frosina. Frăsina p. v. Frosina. Frăsira p. v. Frosina. Frățiloae s. ȚR-1: <1593 oct. - 1594 sept. 12>, DRH B XI, p. 2. < nb. Frățilă + suf. -oaia. Frenghita p. ȚR-1: <1575-1576> iun. 30, DRH B IV, p. 188. •< nb. Freng (= Frenc, Frâne etnic, DOR, p. 277) + suf. -ita. Frijoae s. M-l: Mușa ~ 1546 apr. 2, DIR A I, p. 455. < nb. Frija + suf. -oaia. Frosina, Frasina, Frăsăna, Frăsina, Frăsira, Frosina, Frujina p. Frosina M-2: 1508 dec. 15, DIR A I, p. 81; 1528 mart. 15, DIR A I, p. 264; Frasina M-2: 1549, DIR A I, p. 584; 1590 iun. 16, DIR A III, p. 460; Frăsăna M-l: 1569 iul. 28 (tr. rom.), DIR A II, p. 206; Frăsina M-12: 1548 mart. 8, DIR A I, p. 563; 1548 mart. 23, DIR A I, p. 568; 1586 febr. 28, DIR A III, p. 307; Frăsira M-l: 1525 aug. 26, Ștefăniță, 95; Frasina M-l; ȚR-1; M, 1480 sept. 15, DRH A II, p. 349; ȚR, 1593 nov. 17, DRH B XI, p. 11; Frujina ȚR-4: 1574 aug. 7, DIR B IV, p. 141; 1589 apr. 20, DIR B V, p. 397; 1597 mart. 154 23, DRH B XI, p. 291. < ecl. [Eutfrosina; v. Eufrosina. Frujina p. v. Frosina. Fruma p. ȚR-1:1565 sept. 14, DRH B V, p. 365. < nb. ecl. Frum[entie] + suf. -a. Frumoasa s. (sau p.) M-l: 1570 mart. 20, DIR A II, p. 220 (țigancă). < frumoasă. Frunteșoae s. M-l: Annușca ~ 1596 sept. 11, DIR A IV, p. 151. < nb. Frunteș + suf. -oaia. Frusina p. v. Frosina. Fufa p. M-l: 1582 mart. 8, DIR A III, p. 186. < gr. Fufa(s) (Iordan, Nume de familie, p. 209). Furcoae s. ȚR-1:1559 iul. 10, DRH B V, p. 165. < nb. Furcă + suf. -oaie. Furnica s. M-l: 1586 mai 16, DIR A III, p. 321 (țigancă). < furnică. G Gafa p. M-6: 1546 15, DIR A I, p. 463; 1546 iul. 2, DIR AI, p. 542; 1598 mai 3, DIR AIV, p. 221. < [A]gaf[ia] + suf. -a; v. Agafîa. Derivat: Gafița. Gafia p. M-3: 1558 apr. 14, DIR A II, p. 114; 1572 mai 22, DIR A III, p. 7; 1586 iun. 12, DIR A III, p. 325. < [A]gafia; v. Agafîa. Gafița p. M-l: <1574 sept. 1 - 1575 aug. 31> (rez. rom.), DIR A III, p. 41. < Gafa + suf. -ița; v. Gafa. 155 Gafta p. M-l: 1581 apr. 4, DIR A III, p. 154. < Gaft[ona] + suf. -a; v. Gaftona. Gaftona, Gatona p. M-8:1576 iul. 9, DIR A III, p. 73; 1583 apr. 12, DIR A III, p. 210; 1599 mai 2, DIR A IV, p. 258. < [A]gathona; v. Agatona. Ganea p. ȚR-1: 1527 mai 3, DRH B III, p. 61 (fiica lui Ganea). < nb. Ganea; cf. bg. Fan, Pane, < JȚparan (Ilcev); v. și DOR, p. 62. Gata, Gata p. M-4: 1532 mart. 10, DIR A I, p. 342; 1583 apr. 23, DIR A III, p. 214; 1589 aug. 24, DIR A III, p. 443. < [A]gata; u Agatia. Gatia p. M-l: 1522 ian. 19, DIR A I, p. 190 (numită și Agatia în doc. din 1518 dec. 20, Costăchescu, Ștefăniță, 16). < [A]gatia; v. Agatia. Găjăoane s. M-l: 1495 febr. 4, DRH A III, p. 323. < nb. Gaja (cf. Bogdan II, p. 69) + suf. -oane (-oaia ). Găleșoaia p. ȚR-1: 1598 sept. 9, DRH B XI, p. 429. < nb. Galeș + suf. -oaia. Gata p. v. Gata. Gherghina p. ȚR-3: 1571 aug. 29, DIR B IV, p. 43; 1580 febr. 6, DIR B IV, p. 452; <1600> iul. 29, DRH B XI, p. 562. < nb. ecl. Gherghe + suf. -ina. Gherușa p. M-l: 1579 mai 6, DIR A III, p. 111. < [Gher]vasia sau [Gher]ghina + suf. -ușa; cf. și bg. Fepa, Fepyina (Pomenik, p. 99). Ghervasia p. M-l: 1597 aug. 4, DIR A IV, p. 177. < nb. ecl. Ghervasie + suf. -a. Ghidiona p. M-l: <1555> apr. 28, DIR A II. < 156 nb. ecl. Ghidion + suf. -a. Ghinda p. M-9: <1486 sept. - 1491 oct.>, DRH A II, p. 403; 1495 febr. 5, DRH A III, p. 325; 1579 aug. 19, DIR A III, p. 119. < Ghen[a]d[ia] (< nb. ecl. Ghenadie ) + suf. -a; cf. și bg. Faima < Fana cu x intercalat < AnrejiHHa (Ilcev). Ghinoae, Ghinoe s. ȚR-1: Tudora - 1585 mart. 8, DIR B V, p. 181; Ghinoae 1588 mai 28, DIR B V, p. 358. < nb. Ghinea + suf. -oaia. Gogoșae, Gogoșoae s. ȚR-1: <1549-1552> apr. 25, DRH B IV, p. 325. < nb. Gogoașă + suf. -oaie. Goioae s. M-l: Anghelină - 1586 ian. 13, DIR A III, p. 300. < nb. Goia + suf. -oaia. Golăiasa s. M-l: 1593 mai 22, DIR A IV, p. 84. < nb. Golăi + suf. -iasa. Gostina p. ȚR-1: 1588 iun. 9, DIR B V, p. 363. < nb. laic sl. [Dra]gostin (cf. ȚR, 1520 iul. 14, DRH B II, p. 382) + suf. -a; cf. și bg. Focra, FocTaa < nb. Focti>o < Po^orocr (Ilcev). Grada p. M-2: 1461 aug. 8, DRH A II, p. 140; 1502 mart. 14, Bogdan II, CI. < nb. laic sl. Grad[islav] (cf. ȚR, <1392> ian. 8, DRH B I, p. 43) + suf. -a sau Grad[imir] + suf. -a (Ilcev). Derivat: Gradna. Gradna p. ȚR-1:1569 iun. 14, DIR B III, p. 318. < Grad[a] + suf. -na; v. Grada. Greaca p. M-15; ȚR-1; M, 1471 oct. 24, DRH A II, p. 262; 1546 mai 28, DIR AI, p. 528; 1600 mart. 20, DIR AIV, p. 280; ȚR, 1573 mart. 11, DIR B IV, 157 p. 97. Laic rom. (etnic). Griga p. M-l: 1573 mai 27 (tr. rom.), DIR A III, p. 25. < nb. ecl. Grig[orie] + suf. -a. Gripina p. M-l: 1572 mai 22, DIR A III, p. 7. < Ecl. [A]gripina. Derivate: Agrișca, Grișca. Grișca p. M-l: 1507 febr. 28, DIR  I, p. 57. < [A]grișca; v. Agrișca. Grozava p. M-i3; ȚR-3; M, 1551 apr. 28, DIR A II, p. 5; 1554 mai 5, DIR A II, p. 63; 1600 mart. 20, DIR A IV, p. 279; ȚR, 1547 iun. 20, DRH B IV, p. 280; 1551 mai 9, DRH B V, p. 12; 1572 sept. 20, DIR B IV, p. 86. < nb. Grozav (frecvent în actele slavo-române) + suf. -a; cf. și bg. rpose (Ilcev). Gruda p. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132. < bg. Fpyxa (Ilcev; Pomenik, p. 100). Gulioae s. ȚR-1: 1577 sept. 11, DIR B IV, p. 293. < nb. Gulie + suf. -oaia. Gușa p. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132. < [Dră]gușa sau [Ne]gușa < Neaga + suf. -ușa; v. Drăgușa, Neaga. Guta p. M-l: 1546 mart. 22, DIR A I, p. 420. < [Ne]guta; cf. și bg. Fyra (Ilcev) explicat forțat din ryryTKa “porumbel sălbatic”; v. Neguta. H Hapca p. M-l: 1573 mai 27 (tr. rom.), DIR A III, p. 25. < ucr. FanKa < ecl. Agapia (Hrincenko, p. 550). 158 Hămzoae s. M-l: 1581 iul. 29, DIR A III, p. 167. < nb. Hamza + suf. -oaia. Hănășoae, Haneșoae s. ȚR-2: 1535 apr. 1, DRH B III, p. 321; <1585> dec. 28, DIR B V, p. 220. < nb. Haneș + suf. -oaia. Herțoae s. M-l: 1581 aug. 21, DIR A III, p. 172. < nb. Herțea + suf. -oaia. Hiina p. M-l: 1574 mart. 12, DIR A III, p. 29. < [Da]hina = Dafina (v. și DOR, p. 164, care propune Trohina < Trofim ). Hilipoae s. M-l: 1594 febr. 20, DIR A IV, p. 104. < nb. Hilip {Filip ) + suf. -oaie. Horpina p. M-l: 1570 mart. 20, DIR A II, p. 220. < ucr. ropnnsa = ecl. Agripina (Hrincenko, p. 551). Hrusa p. ȚR-1: 1588 iun. 14, DIR B V, p. 366. < bg. Xpyca < ecl. Hrisa (Ilcev). Derivat: Hrusana. Hrusana p. ȚR-2: 1501 ian. 28, DRH B II, p. 7; 1526 mai 18, DRH B III, p. 14; 1576 iun. 21, DIR B IV, p. 237. < Hrusa + suf. -ana; cf. bg. XpycaHa (Ilcev); v. Hrusa. Huruiasa s. M-l: 1585 aug. 8, DIR A III, p. 285. < nb. Huru + suf. -easa. 1 Icaterina p. v. Ecaterina Ifrosina p. v. Eufrosina. Ignătoae s. ȚR-1:1557 iul. 4, DRH B V, p. 100. 159 < nb. Ignat + suf. -oaia Ilca p. M-20; ȚR-1; M, 1462 oct. 8, DRH A II, p. 161; 1479 mart. 4, DRH A II, p. 320; 1583 apr. 23, DIR A III, p. 214; ȚR, <1534 sept. -1535 iun.>, DRH B III, p. 297. < Ilfina] + suf. -ca; cf. și bg. HjiKa, formă feminină pentru Ilie. Ileana p. v. Elena. Ilencuța p. M-l: 1570 mai 15, Ghib. Sur. IX, p. 37. < Ileanca (< Ileana + suf. -ca ) + suf. -uța; v. Ileana. Ilina p. v. Elena. Ilinca p. v. Elinca. Ilisafta p. v. Elisaveta. Ioana, Oana p. Ioana M-l; ȚR-2; M, 1488 ian. 14 (tr. rom.), DRH A III, p. 44; ȚR, 1541 aug. 13, DRH B V, p. 142; 1594 febr. 4, DRH B XI, p. 37; lona M-l: 1573 mai 10, DIR A III, p. 24; Oana M-l; ȚR-2; M, 1528 mart. 1 (tr. rom.), DIR A I, p. 249; ȚR, 1594 iun. 8, DRH B XI, p. 84; 1599 apr. 16, DRH B XI, p. 445. < nb. ecl. loan + suf. -a; cf. și ecl. Ioana {Calendar cu toți sfinții). loneasa s. ȚR-1: 1595 iun. 12, DRH B XI, p. 166; 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 404. < nb. Ion + suf. -easa. lordosia p. M-l: 1599 mai 2, DIR A IV, p. 258. < nb. ecl. Iord[anJ + [Teod]osia p. ecl. (v. DOR, p. 86). losifoae s. ȚR-1: 1596 aug. 13, DRH B XI, p. 259. < nb. Iosif+ suf. -oaia. 160 lovana, Ivana p. lovana ȚR-1: 1569 apr. 29, DIR B III, p. 315; Ivana ȚR-3:1560 aug. 9,-DRH B V, p. 214; <1578 iul. - dec.> 28, DIR B IV, p. 331; 1588 apr. 9, DIR B V, p. 352. < bg. HoBana, Hsana forme feminine pentru nb. ecl. Ivan; v. și Ioana. Irena p. v. Irina. Irina, Irena, Erena, Erina p. M-25; ȚR-U; Irina M, 1508 febr. 16, DIR AI, p. 72; 1521 iun. 14, Costăchescu, Ștefăniță, 58; 1599 ian. 18, DIR AIV, p. 243; ȚR, 1573 oct. 9, DIR B IV, p. 123; 1576 iun. 6, DIR B IV, p. 234; Irena ȚR, 1576 iun. 6, DIR B IV, p. 233; Erena M, 1528 apr. 4, DIR A I, p. 292; 1548 mart. 23, DIR A I, p. 568; 1598 apr. 8, DIR A IV, p. 204; ȚR, 1576 iun. 6, DIR B IV, p. 233; 1594 iul. 22, DRH B XI, p. 103; Erina M, 1528 mart. 15, DIR A I, p. 266; 1569 apr. 2, DIR AII, p. 188; 1547 mart. 12, DIR A III, p. 29; ȚR, 1576 iun. 6, DIR B IV, p. 234; 1594 iul. 5, DRH B XI, p. 98; 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 405. Ecl. Irina. lucșa p. ȚR-1: 1590 iul. 14, DIR B V, p. 467; 1596 mai 14, DRH B XI, p. 212. < nb. lugșa (gș < cș ca în Neagșa / Neacșa ). Iuța p. ȚR-1: 1598 iul. 4, DRH B XI, p. 409. < [Mări]iuța sau un alt nume în -iuța; v. Măriuța. Iva p. ȚR-2:1551 iun. 19 (tr. rom.), DRH B V, p. 14; 1573 aug. 20, DIR B IV, p. 118. < bg. Hea < nb. ecl. Hbo = Ivan (Ilcev). Ivana nf. v. lovana. 161 Joia p. M-l: 1545 apr. 4, DIR A I, p. 608 (îndoielnic). Laic rom. < joia. Joroe s. M-l: Todosică ~ 1587 mart. 25 (orig. rom.), DIR A III, p. 344. < nb. Jora + suf. -oaia. L Larga s. M-l: <1570 apr. 14>, DIR A III, p. 224 (țigancă). < largă. Lăudătoe s. ȚR-1: 1520 mart. 16, DRH B II, p. 370. < nb. Lăudat + suf. -oaie. Lăzăroae s. ȚR-1: 1596 , DRH B XI, p. 271. < nb. Lazăr + suf. -oaie. Leanca p. ȚR-2: 1583 mai 20, DIR B V, p. 112; 1593 oct. 30, DRH B XI, p. 8. < [IJleanja] + suf. -ca; v. Ileana. Leaneșa s. M-l: <1570 apr. 14>, DIR A II, p. 224 (țigancă). < leneșă. Lelea s. M-l: 1572 mai 12, DIR A III (țigancă). < lelea. Lelia p. M-l: 1598 mart. 30 (tr. rom.), DIR AIV, p. 200. Cf. bg. JlejiKâ < EjieHKă (Ilcev); ucr. Jbiwi < EBJiajiLZ. Derivat: Lelița. Lelița p. v. Lilița. Lena p. ȚR-1: 1562 mai 29, DRH B V, p. 268. < [E]lena; v. Elena. Licea p. M-l: 1583 apr. 23, DIR A III, p. 213. 162 Cf. nb. Liciul M, 1587 mart. 5, DIR A III, p. 340; v. și Licioae. Licioae s. ȚR-1: 1588 iul. 19, DIR B V, p. 374. < nb. Liciul + suf. -oaie. Liga p. M-l: 1529 mart. 19, DIR A I, p. 310. < nb. ecl. [G]lig[orie] + suf. -a. Lilița, Lelița p. M-2: <1574 iun. 15 - 1579 nov. 21; 1582 sept. -1591 aug.> (cop. rom.), DIR A III, p. 37; 1599 mart. 8, DIR AIV, p. 246. < Lelia + suf. -iță; v. Lelia. Linca p. ȚR-1: 1551 iun. 6, DRH B V, p. 13. < [E]linca; v. Elinca. Litovca s. M-3:1570 mart. 20, DIR AII, p. 220; 1573 mai 27, DIR A III, p. 26; <1597-1599>, iul. 5, DIR A IV, p. 173. < ucr. jnrroBKa “lituaniană” (Hrincenko). Lola p. M-3; ȚR-3; M, 1443 mai 28, DRH A I, p. 329; <1546> mai 19, DIR A I, p. 515; 1589 dec. 22, DIR A III, p. 448; ȚR, 1555 sept. 1, DRH B V, p. 60; <1578> oct. 20, DIR B IV, p. 346; 1585 aug. 20, DIR B V, p. 194. Ecl. Lolia; v. și DOR, p. 96, care îl derivă neîntemeiat din nb. ecl. Lolian. Derivat; Lolcă. Lolcă p. M-l; Mărină ~ 1481 febr. 1, DRH A II, p. 355; 1555 nov. 28, DIR A II, p. 96. < Lol[a] + suf. -ca; v. Lola. Lucoae s. ȚR-1: 1597 apr. 14, DRH B XI, p. 295. < nb. Luca + suf. -oaie. Luna p. M-l: 1467 oct. 2, DRH A II, p. 217. 163 Laic rom. < lună. Lupa p. M-8; ȚR-2; M, <1570 apr. 14>, DIR A II, p. 224; 1574 mart. 12, DIR A III, p. 29; 1593 aug. 7, DIR A IV, p. 91; ȚR, 1565 sept. 14, DRH B V, p. 365; 1599 apr. 16, DRH B XI, p. 444. < nb. laic rom. Lup + suf. -a; v. și ecl. Lup (Calendar cu toți sfinții). Lupeiasa s. ȚR-1:1568 mai 8, DIR B III, p. 265. < nb. Lupe + suf. -easa. Luponeasa s. ȚR-1: 1519 nov. 29, DRH B II, p. 366. < nb. Lupon + suf. -easa. Lupșeneasa s. ȚR-1: 1571 apr. 3, DIR B IV, p. 9; 1588 mai 7, DIR B V, p. 354. < nb. Lupșan + suf. -easa. Lupuleasa s. ȚR-1: 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 405. < nb. Lupul + suf. -easa. Lușca p. M-l: 1495 ian. 17, DRH A III, p. 305. < [O]lușca; v. Olușca. M Macrina p. M-l: 1583 aug. 4, DIR A III, p. 225 (călugăriță). Ecl. Macrina. Madona p. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132. Ecl. Madona. Magda p. M-42; ȚR-1; M, 1472 ian. 25, DRH A II, p. 268; 1488 aug. 17, DRH A III, p. 73; 1590 mai 6, DIR A III, p. 455; ȚR, 1597 ian. 18, DRH B XI, p. 287. < Magda[lina]; v. Magdalina. Derivate: 164 Magdușca, Magoșa. Magdalina, Măgdălina p. M-35; ȚR-2; M, 1475 iun. 5, DRH A II, p. 308; 1517 oct. 8, Costăchescu, Ștefăniță, 2; 1600 mart. 20, DIR A IV, p. 280; ȚR, 1501 mai 24, DRH B II, p. 14; 1512 iun. 23, DRH B II, p. 205. Ecl. Magdalina. Derivat: Magda. Magdușca p. M-l: 1548 mart. 12, DIR A I, p. 565. < Magda + suf. -usca; v. Magda. Magoșa p. M-4: 1493 mart. 15, DRH A III, p. 254; 1519 iun. 23, DIR AI, p. 144; 1558 apr. 7, DIR A II, p. 110. < Mag[da] + suf. -oșa; v. Magda. Maia p. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132. Ecl. Maia (vezi Mică enciclopedie onomastică). Derivate: Maica, Maina. Maica p. M-4; ȚR-1; M, 1548 apr. 24, DIR A I, p. 580; 1579 sept. 21, DIR A III, p. 122; 1581 nov. 14, DIR A III, p. 177; ȚR, 1600 , DRH B XI, p. 504. < Maia + suf. -ca; v. Maia. Derivate: Maicolea, Măicana. Maicolea p. M-l: 1418 ian. 15, DRH A I, p. 61. < Maica + suf. -olea; v. Maica. Maina p. ȚR-1: 1501 ian. 28, DRH B II, p. 7. < Maia + suf. -na; v. Maia. Malea p. M-21; ȚR-5; M, 146<0> ian. 13, DRH A II, p. 129; 1484 mai 29, DRH A II, p. 401; 1577 apr. TI, DIR A III, p. 85; ȚR, 1528 iun. 6, DRH B III, p. 96; 1548 iul. 2, DRH B IV, p. 311; 1597 apr. 5, DRH B XI, p. 294. Laic sl. Malea. Derivat: Mălină. 165 Mălină, Mălina p. M-17:1493 mart. 15, DRH B III, p. 250; 1528 mart. 13, DIR A I, p. 262 , DIR A III, p. 422. < Malea + suf. -ina întărit în română și de cuv. comun mălină; v. Malea. Derivat: Mălinca. Mamia p. ȚR-1: 1574 iul. 6, DIR B IV, p. 140. Ecl. Mami[n]a. Manda p. ȚR-3: 1526 iul. 1, DRH B III, p. 39; 1562 iul. 3, DRH B V, p. 270; 1571 apr. 25, DIR B IV, p. 17. < gr. Mando (< nb. Diamandi, Graur, Nume pers., p. 139) + suf. -a sau Manda[lina], [S]ma[ra]nda. Manușca, Mănușca p. ȚR-2:1577 ian. 9, DIR B IV, p. 247; 1582 nov. 17, DIR B V, p. 88. < nb. ecl. Man[uil] (< Emanuil ) + suf. -usca sau ecl. Manfasia] + suf. -usca; cf. și bg. MaHyuiKa (Ilcev). Mara p. M-17; ȚR-6; M, ian. 1, DRH A II, p. 354; 1488 aug. 17, DRH A III, p. 73; 1590 ian. 11, DIR A III, p. 449; ȚR, 1536 iul. 7, DRH B IV, p. 28; <1579> apr. 2, DIR B IV, p. 369; 1600 dec. 21, DRH B XI, p. 575. < ecl. Mara[na], Maria sau [S]mara[nda] (v. DOR, p. 101). Marena p. v. Marina. Marenca p. v. Marinca. Mareea, Maree p. ȚR-1: 1565 oct. 17, DRH B V, p. 369. Ecl. Marcia. Marfa p. v. Marta. Marfta p. v. Marta. 166 Marga p. M-2; ȚR-25; M, 1502 mart. 10, Cost. Doc. Șt., p. 242; 1502 mart. 13, Bogdan II, XCIX; ȚR, 1493 iun. 15, DRH A I, p. 386; 1500 apr. 23, DRH B I, p. 489; 1595 iul. 24, DRH B XI, p. 178. < Marga[rita]; v. Mărgărită. Mărgărită p. M-l: 1384 mai 1 (cop. lat.), DRH A I, p. 1. Ecl. Mărgărită. Derivate: Marga, Marghita. Marghita, Marghita p. M-2: 1535 mart. 5 (tr. rom.), DIR A I, p. 370; 1558 apr. 7, DIR A II, p. 110. < Marg[ar]ita sau Marga + suf. -ita; v. Mărgărită. Maria, Măria p. M-64; ȚR-81; M, 1428 aug. 17, DRH A I, p. 114; 1497 mart. 9, DRH A III, p. 376; 1599 mart. 28, DIR AIV, p. 253; ȚR, 1493 sept. 10, DRH B I, p. 396; 1500 apr. 23, DRH B I, p. 489; 1596 aug. 12, DRH B XI, p. 256. Ecl. Maria. Derivate: Mariica, Marișca, Marița, Marula, Marușca, Măriuca, Măriuța, Mica. Marica p. v. Mariica. Mariica, Mariica, Marica, Mărica p. M-108; ȚR-3; M, 1507 mart. 1, DIR A I, p. 58; 1546 iul. 2, DIR A I, p. 542; 1600 mart. 25, DIR A IV, p. 282; ȚR, 1548 mai 22, DRH B IV, p. 331; 1579 ian. 11, DIR B IV, p. 364; 1594 iul. 16, DRH B XI, p. 101. < Maria + suf. -ica; v. Maria. Derivat: Măricuța. Marina, Mărină, Marena p. M-l 17; ȚR-19; M, <1424-1425> sept. 4, DRH A I, p. 199; ȚR, 1463 nov. 2, DRH B I, p. 207; 1587 iul. 8, DIR B V, p. 167 313; 1588 iun. 14, DIR B V, p. 366. Ecl. Marina. Derivat: Marinca. Marinca, Mărinca, Marenca p. M-23: 1489 ian. 22, DRH A III, p. 87; 1502 mart. 10, DRH A III, p. 481; 1574 mart. 12, DIR A III, p. 30. < Marina + suf. -ca; v. Marina. Marița p. M-6: 1495 ian. 17, DRH A III, p. 305; 1546 mart. 29, DIR A I, p. 430; 1590 mai 20, DIR A III, p. 458. < Maria + suf. -ița; v. Maria. Marta, Marfa, Marfta p. M-22; ȚR-3; M, 1414 aug. 2, DRH A I, p. 51; 1462 aug. 20, DRH A II, p. 150; 1599 mart. 28, DIR A IV, p. 253; ȚR, 1535 iul. 30, DRH B III, p. 342; 1587 mai 16, DIR B V, p. 309; <1597 sept. 1 - 1598 aug. 31>, DRH B XI, p. 340. Ecl. Marta. Derivat: Martina. Martina p. M-l: 1572 dec. 3 (tr. rom.), DIR A IV, p. 9. < Marta + suf. -ina sau nb. ecl. Martin + suf. -a; v. Marta. Marula p. ȚR-1: 1597 sept. 27, DRH B XI, p. 346. < Maria + suf. -ula; v. Maria. Marușca, Marușca p. M-87; ȚR-1; M, 1433 febr. 26, DRH A I, p. 165; 1453 febr. 8, DRH A II, p. 36; <1591 sept. -1592 aug. 31>, DIR AIV, p. 36; ȚR, 1589 iun. 11, DIR B V, p. 414. < Maria + suf. -usca; v. Maria. Matina p. M-l: 1570 mart. 20, DIR A II, p. 220; < nb. ecl. Matfei] + suf. -ina. Matița p. M-l: 1527 mart. 15, DIR A I, p. 234. < nb. ecl. Mat[ei] + suf. -ița (cf. DOR, p. 103); v. și 168 Mătina. Matrina p. M-l: 1575 mai 30, DIR A III, p. 54 (călugăriță). Ecl. Matrona (contaminat probabil cu Macrina ). Matușița s. M-l: 1433 ian. 28, DRH A I, p. 163. < matușiță. Maxena p. M-l: 1558 apr. 7, DIR A II, p. 108. < nb. ecl. Maxen (= Maxim ) + suf. -a. Măgdălină p. v. Magdalina. Măicana p. ȚR-3: <1578 iul. - 1579 ian.>, DIR B IV, p. 321; 1587 nov. 7, DIR B V, p. 335; 1590 mai 23, DIR B V, p. 449. < Maica + suf. -ana sau nb. Măican + suf. -a; v. Maica. Mălca p. ȚR-1: <1514 sept. - 1515 aug. 8>, DRH B II, p. 256. Ecl. Maica (v. Graur, Nume pers., p. 28) sau Malea + suf. -ca; v. Malea. Mălina p. v. Mălină. Mălinca p. M-l: 1581 apr. 4, DIR A III, p. 154. < Mălina + suf. -ca; v. Mălină. Măndeasca s. ȚR-1: Stana ~ 1557 13, DRH B V, p. 87. < nf. Mandea + suf. -easca. Măneasa s. M-l; ȚR-1; M, <1578-1579> apr. 7, DIR A III, p. 95; ȚR, 1594 apr. 27, DRH B XI, p. 59. < nb. Manea + suf. -easa. Mănuleasa s. ȚR-1: 1588 iul. 19, DIR B V, p. 374. < nb. Mânui + suf. -easa. Mănunta p. M-2:1573 mai 27 (tr. rom.), DIR A III, p. 25; 1577 iul. 20, MEF I, nr. 32, 43; 1587 mart. 30 (rez. rom.), DIR A III, p. 346. Laic rom. < 169 mănuntă (= măruntă). Mănușca p. v. Manușca. Mărghita p. v. Marghita. Măria p. v. Maria. Mărica p. v. Mariica. Măriica p. v. Mariica. Măricuța p. M-2: 1590 iun. 15, DIR A III, p. 460; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 209. < Mărica + suf. -uța; v. Mărica. Mărină p. v. Marina. Mărinca p. u Marinca. Măriuca p. M-2: 1546 apr. 20 (cop. rom.), DIR A I, p. 472; 1548 apr. 24, DIR A I, p. 580. < Maria + suf. -uca; v. Maria. Măriuța p. M-2:1579 apr. 15 (rez. rom.), DIR A III, p. 108. < Maria + suf. -uța; v. Maria. Mărușca p. v. Marușca. Mecdotia p. ȚR-1: 1573 iul. 31, DIR B IV, p. 115 (călugăriță). < nb. ecl. Metodie, Mehtodie, Meftodie + suf. -a. Melașca p. M-l: 1546 iul. 2, DIR A I, p. 542. < ecl. Melțania] + suf. -așca (cf. ucr. MejiauiKa, Hrincenko, p. 556). Meșea p. M-l: 1574 mart. 12, DIR A III, p. 29. Cf. bg. Meina, Muma (Ilcev); v. și DOR, p. 321 care îl derivă nejustificat din meș “încălțăminte”. Mica p. M-25; ȚR-3; M, 1491 ian. 16, DRH A III, p. 170; 1495 ian. 11, DRH A III, p. 292; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205; ȚR, 1500 ian. 11, DRH 170 B I, p. 483; 1570 iun. 6, DIR B III, p. 362; <1584> iun. 20, DIR B V, p. 162. < M[ar]ica; v. Maria. Derivate: Micae, Micuța. Micae p. M-l: 1520 apr. 23, DIR A I, p. 161. < Mica + suf. -aia; v. Mica. Miciuușoane s. ȚR-1:1514 aug. 3, DRH B II, p. 254. < nb. Miclouș + suf. -oane (-oaia ). Miculcoe s. M-l: Mărica ~ 1587 aug. 15, Anuar, IV, 1967, p. 208. < nb. Miculco + suf. -oaia. Micuiteasa s. ȚR-1: 1580 dec. 30, DIR B IV, p. 498. < nb. Micultea + suf. -easa. Micuța p. M-l: 1570 mai 15, Ghib. Sur. IX, p. 37. < Mica + suf. -uța; v. Mica. Mieriora p. M-l: Tudora ~ 1554 febr. 25, DIR A II, p. 42. Laic rom. < mierioară. Mierla p. M-3: 1492 oct. 14, DRH A III, p. 228; 1499 , DRH A III, p. 437; 1570 mart. 20, DIR AII, p. 220. Laic rom. < mierlă (Antrop. fem., p. 221). Mihăileasă s. ȚR-1: <1583> mai 5, DIR B V, p. 105. < nb. Mihail + suf. -easa. Mihna p. ȚR-1:1592 ian. 26, DIR B VI, p. 33. < nb. Mihnea (< ecl. Mihail). Milca p. M-l: 1492 nov. 24, DRH A III, p. 230. < MU- (temă degajată din nume ca: ecl. Mii, Emilian, Milentie sau laic sl. Bogomil, Miloslav ) + suf. -ca; v. și nb. Milco (DOR, p. 109). Milcoe s. ȚR-1: 1538 ian. 28, DRH B IV, p. 68. < nb. Milco + suf. -oaie. 171 Milita p. ȚR-2: 1517, IM, p. 316; 1540 apr. 17, DRH B IV, p. 122. < Mii- (v. Milca) + suf. -ița; cf. și bg. MmiHLța (Ilcev). Miloșoae s. ȚR-1:1577 mai 6, DIR B IV, p. 266. < nb. Milos + suf. -oaia. Mira p. ȚR-2: 1580 oct. 5, DIR B IV, p. 490; 1597 aug. 16, DRH B XI, p. 334. < Mir- (temă degajată din nume laic sl. ca: Miroslava, Dragomi-ra etc.) + suf. -a; cf. și bg. Mapa (Ilcev). Derivat: Mirana. Mirana p. ȚR-1: 1568 aug. 11, DIR B III, p. 281 (aceeași cu Mira din 1580 oct. 5). < Mira + suf. -ana; v. Mira. Mirileasca s. ȚR-1: 1503 iun. 11, DRH B II, p. 56. < nb. Miril[escu] + suf. -easca. Mitrofana p. M, 1600 apr. 8, DIR A IV, p. 287. < nb. ecl. Mitrofan + suf. -a. Mitutca p. M-l: 1600 mart. 20, DIR A IV, p. 280. Laic rom. < mitutea + suf. -ca. Mitutița p. M-l: 1590 iun. 15, DIR A III, p. 460. Laic rom. < mitutea + suf. -ița; v. Mitutca. Mogoșoaia s. ȚR-1: 1588 iun. 1, DIR B V, p. 360. < nb. Mogoș + suf. -oaia. Moma p. ȚR-5: 1540 iun. 22, DRH B IV, p. 124; 1583 ian. 10, DIR B V, p. 45; 1599 mart. 7, DRH B XI, p. 441. < bg. MoMa “fată, copilă” (Ilcev). Derivat: Momala. Momala p. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132. < Moma + suf. -ala; v. Moma. 172 Motrea p. M-3: 1529 mart. 16, DIR A I, p. 306; 1546 iun. 26, DIR A I, p. 541; 1570 mart. 20, DIR A II, p. 220. < ucr. Motpx < Morpona = ecl. Matrona (Hrincenko, p. 556); v. Motruna. Motruna p. M-l: 1428 febr. 16, DRH A I, p. 103. < ucr. MoTpywi (< ecl. Motrona ) (Hrincenko, p. 556); v. și Matrina. Moțocoae s. M-l: Măgdălina ~ <1582 nov. -1583 aug. 31>, DIR A III, p. 192. < nb. Moțoc + suf. -oaia. Murgoane s. ȚR-1: 1555 iun. 11, DRH B V, p. 50. < nb. Murg + suf. -oane {-oaia ). Mușa p. M-43; ȚR-34; M, 1464 iun. 11, DRH A II, p. 172; 1479 mart. 4, DRH AII, p. 320; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 205; ȚR, 1503 iun. 11, DRH B II, p. 56; 1509 iul. 9, DRH B II, p. 135; 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 404. < Mușa[ta]; v. Mușata. Mușata p. M-l; ȚR-1; M, 1393 nov. 18 (cop. sl.), DRH B I, p. 5; ȚR, 1568 aug. 11, DIR B III, p. 281. Laic rom. < mușata (Antrop. fem., p. 221). Derivat: Mușa. N Naica p. ȚR-2: 1525 oct. 23, DRH B II, p. 461; 1567 mai 25, DIR B III, p. 242. < [Bujnaica; cf. nb. bg. Haiio, HaăKO (Ilcev); v. Bunaica. Naiță p. ȚR-1: 1503 iun. 12, St. și mat. de ist. medie IX, 1978, p. 164. < Nai[ca] + suf. -iță; v. 173 Naica. Nana p. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132. < bg. Hana (Ilcev); cf. și nb. Nan, Nanul < eci. Ananie (DOR, p. 9). Narea p. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132. < bg. Hapa și nb. Hape, Hapo (Ilcev). Nastasca p. M-13: 1520 iul. 15, Ștefăniță, 44; 1523 ian. 4, Costăchescu, Ștefăniță, 87; 1585 apr. 25, DIR A III, p. T19. < Nastasfia] + suf. -ca; cf. ucr. HacracKa. v. Nastasia. Nastasia p. M-29: 1472 apr. 25, DRH A II, p. 272; 1499 nov. 26, DRH A III, p. 444; 1599 apr. 15, DIR A IV, p. 257. Ecl. [A]nastasia; v. Anastasia. Derivate: Nastea, Nastasca. Nastea p. M-97; ȚR-1; M, 1427 oct. 15, DRH A I, p. 101; 1470 iun. 5, DRH AII, p. 249; 1600 mart. 20, DIR A IV, p. 279; ȚR, <1558-1559> apr. 12, DRH B V, p. 129. < Nastfasia] + suf. -ea; cf. ucr. Hacr^. v. Nastasia. Nastecica p. M-l: 1545 dec. 14, DIR A I. < ucr. Hacre^Ka < Hacrsi + suf. -enKa. Nașa p. M-l: 1589 aug. 24, DIR A III, p. 443. Posibil hipocoristic de la Nastasia, Nastea. Năneasa s. ȚR-1: <1583> mai 5, DIR B V, p. 107. < nb. Nan + suf. -easa. Nănuleasa s. ȚR-1: 1583 mai 23, DIR B V, p. 117. < nb. Nanul + suf. -easa. Năvrăpoae s. ȚR-1: 1596 iul. 4, DRH B XI, p. 409. < Năvrap + suf. -oaia. 174 Neacșa p. v. Neagșa. Neaga p. M-34; ȚR-46; M, 1438 mart. 5, DRH A I, p. 256; 1488 aug. 17, DRH A III, p. 73; 1585 aug. 5, DIR A III, p. 285; ȚR, 1487 iun. 13, DRH B I, p. 328; 1488 apr. 17, DRH B I, p. 338; <1600> dec. <8>, DRH B XI, p. 573. Laic sl. Neaga (< Neagoslava sau DobroneagaȚ, v. Neagoslava. Derivate: Neagolea, Neag(c)șa, Neguta. Neagolea, Neagole p. ȚR-9: 1535 iul. 30, DRH B III, p. 342; 1561 iun. 4, DRH B V, p. 240; 1590 febr. 4, DIR B V, p. 430. < Neaga + suf. -ole(a); v. Neaga. Neagomireasa s. ȚR-2: <1580> ian. 10, DIR B IV, p. 445; 1597 ian. 18, DRH B XI, p. 287. < nb. Neagomir + suf. -easa. Neagoslava p. M-l; ȚR-3; M, 1491 oct. 16, DRH A III, p. 201; ȚR, 1520 apr. 10, DRH B II, p. 372; 1595 mai 26, DRH B XI, p. 158; 1597 iul. 20, DRH B XI, p. 331. Laic sl. Neagoslava (Ilcev). Derivat: Neaga. Neagșa, Neacșa p. Neag(c)șa M-50: ian. 1, DRH AII, p. 354; 1481 febr. 1, DRH AII, p. 355; 1597 aug. 3, DIR A IV, p. 177; Neacșa ȚR-77: 1492 oct. 9, DRH B I, p. 375; 1499 oct. 6, DRH B I, p. 479; 1599 aug. 29, DRH B XI, p. 484. < Neaga + suf. -șa (și cu trecerea lui gș > cș ); v. Neaga. Neanca p. ȚR-1: 1573 mai 13, DIR B IV, p. 104. < bg. HenKa (< Hena, < He^a, < Henejix, Ilcev). Nechita p. M-l: 1570 mart. 20, DIR AII, p. 221. 175 < nb. ecl. Nichita. Necșetone s. ȚR-1: 1503 iun. 12, Studii și mat. de ist. medie, IX, 1978, p. 164. < nb. Neacșotă + suf. -oane (-oaia ). Neda, Nedea p. ȚR-1: <1577> apr. 30, DIR B IV, p. 265. < NedȚelea] + suf. -a (-ea ); v. Nedelea. Nedealca p. ȚR-3: 1561 nov. 14, DRH B V, p. 259; <1577> apr. 30, DIR B IV, p. 265; 1590 mai 1, DIR B V, p. 447. < Nedelea + suf. -ca; v. Nedelea. Nedelea nf. M-2; ȚR-1; M, <1574 iun. 15 - nov. 21; 1582 sept. - 1591 aug.>, DIR A III, p. 37; 1584 mart. 20, DIR A III, p. 240; ȚR, <1569-1574> ian. 19, DIR B III, p. 308. < bg. Hexejm < Heflejix “duminică” (Ilcev). Derivate: Neda, Nedea, Nedealca. Negoiasa s. ȚR-3: 1574 mai 25, DIR B IV, p. 137; 1579 iul. 5, DIR B IV, p. 403; 1583 mai 23, DIR B V, p. 118. < nb. Neagoe + suf. -easa. Negoita, Neguita p. ȚR-3: 1557 iul. 4, DRH B V, p. 100; <1577> apr. 30, DIR B IV, p. 265; 1597 ian. 17, DRH B XI, p. 285. < nb. Negoit, Neguit (v. M, 1538 ian. 28, DIR AI, p. 238; ȚR, 1546 ian. 29, DRH B IV, p. 238) + suf. -a. Negrită p. M-l8; ȚR-3; M, 1446 mart. 5, DRH A I, p. 375; ian. 1, DRH A II, p. 354; 1598 apr. 15, DIR A IV, p. 212; ȚR, 1519 iun. 9, DRH B II, p. 352; 1576 iun. 18, DIR B IV, p. 235; 1583 mai 20, DIR B V, p. 113. Laic rom. < Neagra + suf. -ita, alonim cu sl. Cerna, gr. Melania. 176 Negucioae, Nigăcioae s. ȚR-1: 1595 iun. 12, DRH B XI, p. 165; 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 404. < nb. Neguci + suf. -oaia. Neguita p. v. Negoita. Neguta p. ȚR, 1501 ian. 28, DRH B II, p. 7 (aceeași cu Neago slava din 1520 apr. 10, DRH B II, p. 372) < Neaga + suf. -uta; v. Neaga. Derivat: Guta. Neja p. ȚR-1: 1594 , DRH B XI, p. 137. < bg. Hexa < Hera = Neaga (Ilcev) sau [C]neaj[n]a (DOR, p. 236). Nica p. M-l: <1597-1599> iul. 5 (tr. rom.), DIR A IV, p. 173. < [A]nica; v. Ana. Nigăcioae s. v. Negucioae. Nița p. ȚR-1: 1596 aug. 31, DRH B XI, p. 266. < [A]nița; v. Anița. Nora p. ȚR-1: 1594 febr. 25, DRH B XI, p. 45. < nb. ecl. [Nica]nor + suf. -a. Nușa p. ȚR-1: <1527> apr. 23, DIR B II, p. 29. < [A]nușa; v. Ana. O Oana p. v. Ioana. Oancione s. ȚR-1: 1532 dec. 29, DRH B III, p. 220. < nb. Oancea + suf. -oane (-oaia ); v. și Oncioae. Obretina p. M-2: 1528 mart. 15 (cop. rom.), DIR A I, p. 265; 1585 dec. 13, DIR A III, p. 297. < 177 bg. OdepTHHa (Ilcev). Odochia p. M-29: 1528 mart. 13, DIR A I, p. 263; 1533 mart. 6, DIR A I, p. 349; 1600 mart. 25, DIR A IV, p. 282. < ucr. OfiOKix = ecl. Evdochia (Hrincenko, p. 557); v. Evdochia și Ovdotia. Oglindoae s. M-l: Sora - 1591 dec. 28, DIR A IV, p. 41. < nb. Oglindă + suf. -oaia. Olca p. M-l: 1499 nov. 23, DRH A III, p. 438. < Ol[en]ca; v. Olenca. Olena, Olina p. M-10; 1466 iul. 9, DRH AII, P. 196 (aceeași cu Elena) 1466 mai 10, DRH A II, p. 192); 1492 nov. 24, DRH A III, p. 230; 1581 ian. 20, DIR A III, p. 4. < ucr. Oriena = ecl. Elena. Derivate Olca, Olena, Oliușa; v. Elena. Olenca p. M-5; 1426 mai 22, DRH A I, p. 92; 1583 apr. 23, DIR A III, p. 23. < Olena + suf. -ca; cf. ucr. OjieHKa', v. Olena. Olga p. M-l: 1488 apr. 5, DRH A III, p. 65; 1488 apr. 6, DRH A III, p. 67. < ucr., rus. Oiibra. Olina p. v. Olena. Oliușca, Olușca p. M-7: 1480 sept. 15, DRH A II, p. 349; 1491 febr. 26, DRH A III, p. 182; 1520 febr. 12, Costăchescu, Ștefăniță, 37. < Olfena] + suf. -usca; cf. ucr OjiioniKa. v. Olena. Derivat: Lușca. Olta p. v. Oltea. Oltea, Olta p. M-2: 1465 nov. 4, RM; 1489 ian. 22, DRH A III, p. 87. Laic rom. Olt + suf. -ea (-a ) (v. Pașca, Ț.O., p. 292; DOR, p. 338). 178 Olușca p. v. Oliușca. Oncioae s. ȚR-2: 1571 oct. 11, DIR B IV, p. 49 și Misa ~ 1597 ian. 18, DRH B XI, p. 287. < nb. Oncea + suf. -oaia. Oneasa s. M-l; ȚR-1; M, 1574 mart. 12, DIR A III, p. 29; ȚR, 1528 apr. 21, DRH B III, p. 81. < nb. Onea + suf. -easa. Oprea p. ȚR, 1577 iul. 8, DIR B IV, p. 285 (numită și Opreiana ). Laic rom. omonim cu nb. Oprea (v. Pașca, Ț.O., p. 293; DOR, p. 338-339). Derivate: Opreiana, Oprina, Oprișa. Opreiana, Opriiana p. ȚR-3: Opreiana (numită și Oprea ) 1577 iul. 8, DIR B IV, p. 285; Opriiană 1581 iul. 31, DIR B V, p. 31; 1599 aug. 29, DRH B XI, p. 483. < Oprea + suf. -(i)ană; v. Oprea. Opriiana p. v. Opreiana. Oprina p. ȚR-2: <1575> sept. 1, DIR B IV, p. 203; 1598 iul. 4, DRH B XI, p. 409. < Oprea + suf. -ina; v. Oprea. Oprișa p. ȚR-1: 1579 mai 5, DIR B IV, p. 384. < Oprea + suf. -ișa sau nb. Opriș + suf. -a; v. Oprea. Oproae s. M-l: Nastasia - 1581 febr. 20, DIR A III, p. 152. < nb. Oprea + suf. -oaia. Ovdotia p. M-l: 1466 iul. 9, DRH A II, p. 196. < ucr. Obaotih — ecl. Evdochia (Hrincenko, p. 32); v. Evdochia, Odochia. 179 p Paia p. ȚR-1: 1573 iul. 28, DIR B IV, p. 114. < bg. nb. ITaiîo, ser. Haz, nano (I. Pătruț, Onomastică, p. 23). Palaghia p. M-2; ȚR-1; M, 1558 apr. 14, DIR A II, p. 114; 1591 mai 12, DIR A IV, p. 19; ȚR, <1563> ian. 8, DRH B V, p. 283; Ecl. Pelaghia. Derivat: Pălaga. Panca p. M-l: 1528 mart. 17, DIR A I, p. 238. < Panfaghia] + suf. -ca; v. Panaghia; cf. și bg. IlaHKa (Ilcev). Panga p. ȚR-1: 1594 dec. 3, DHR B XI, p. 140. < Pan[a]gh[ia] + suf. -a; v. Panaghia. Panaghia p. M-l: <1597-1599> iul. 5 (tr. rom.), DIR A IV, p. 173. Ecl. Panaghia. Parasca, Părasca p. M-32: 1493 mart. 7, DRH A III, p. 248; 1502 mart. 14, Bogdan II, Cil; 1481 oct. 18, DIR A III, p. 176. < Parasch[ev]a; cf. ucr.’ PlapacKa (Hrincenko, p. 559); v. Paraschiva. Paraschiva p. M-2; ȚR-6; M, 1495 mart. 13 (rez. rom.), Costăchescu, p. 203; 1589 iun. 21, D^IR A III, p. 433; ȚR, 1520 iul. 14, DRH B II, p. 381; 1569 sept. 30, DIR B III, p. 330; 1594 aug. 23, DRH B XI, p. 114. Ecl. Parascheva. Derivate: Parasca, Schiva. Pălaga p. M-l: 1581 iul. 29, DIR A III, p. 167. < Palagh[ia] + suf. -a; v. Palaghia. Părasca p. v. Parasca. 180 Pătrana p. M-l: 1495 mart. 13, DRH A III, p. 329. < nb. ecl. Pătru + suf. -ana; v. și Piatra. Pătrășcoae s. M-l: 1595 dec. 8, DIR A IV, p. 132. < nb. Pătrașco + suf. -oaia. Păuna p. ȚR-1: 1590 apr. 8 (tr. rom.), DIR B V, p. 437. < nb. laic rom. Păun (v. DERS) + suf. -a; cf. și bg. Playn, Uayna (< păun ) (Ilcev). Pârva p. ȚR-1: 1572 ian. 22, DIR B IV, p. 60; 1579 apr. 26 (tr. rom.), DIR B IV, p. 377. < nb. laic sl. Pârvu + suf. -a; cf. și bg. IIi>pBa (Ilcev). Derivat: Părvana. Părvana p. ȚR-1: 1492 oct. 9 (fiica lui Pârvu), DRH B I, p. 374. < nb. Pârvu sau Pârva + suf. -ana; v. Pârva. Petreasa s. ȚR-1: 1567 apr. 7, DIR B III, p. 235; 1583 mai 23, DIR B V, p. 117. < nb. Petru + suf. -easa. Petrecoe, Petricoae s. ȚR-1: 1595 iun. 12, DRH B XI, p. 165; 1598 iun. 28^ DRH B XI, p. 404. < nb. Petrică + suf. -oaia. Piatra, Pietra p. M-6; Piatra 1546 mai 1, DIR A I, p. 485; 1574 mai. 13, DIR A III, p. 32; Pietra 1584 apr. 24, DIR A III, p. 251; 1588 apr. 2, DIR A III, p. 382. < nb. ecl. Petru + suf. -a. Pietra p. v. Piatra. Piprea p. ȚR-1: 1571 ian. 30, DIR B IV, p. 5. Plăxoae s. M-l: Anna - 1580 aug. 19, DIR A III, p. 145. < nb. Plaxea + suf. -oaia. Podoleanca s. M-l: cînainte de 1495 ian. 10>, 181 DRH A III, p. 280; 1528 mart. 16, DIR A I, p. 245. < top. Podoleni + suf. -eancă sau nb. Podoleanu + suf. -ca. Popșoae s. M-l: 1560 mart. 22, DIR AII, p. 132. < nb. Popșa + suf. -oaia. Praxia p. ȚR-1: 1571 sept. 30, DIR B IV, p. 46 (călugăriță), aceeași cu Malea Borcioaia < [Eu]praxia ecl.; v. Eupraxia. Preae, Pree p. ȚR-2:1510 mai 27, DRH B II, p. 158; 1568 oct. 9, DIR B III, p. 294. Preda p. ȚR-1: 1576 nov. 12, DIR B IV, p. 243. < nb. laic sl. Preda. Predoae, Predoone s. ȚR-2: <1558-1559> sept. 17, DRH B V, p. 146; 1567 dec. 10, DIR B III, p. 253; 1577 mai 8, DIR B IV, p. 270. < nb. Preda + suf. -oaia (-oane). Pree p. v. Preae. Prodana p. ȚR-1: 1573 aug. 20, DIR B IV, p. 118. < nb. laic sl. Prodan + suf. -a. Profira p. M-l: <1593-1595 apr.>, DIR A IV, p.’ 61. < nb. ecl. Profir + suf. -a. R Rada p. M-5; ȚR-44; M, 1502 iul. 2, DRH A III, p. 501; <1570 apr. 14>, DIR AII, p. 225; 1585 sept. 15, DIR A III, p. 290; ȚR, 1486 apr. 23, DRH B I, p. 316; 1499 iun. 15, DRH B I, p. 476; 1600 iul. 6, DRH B XI, p. 555. Laic sl. Rada (< Radoslava, 182 Radomira ). Derivate: Rădae, Răduca, Răduța. Raica p. ȚR-1: 1558 iul. 30, DRH B V, p. 142. < bg. PanKa (Ilcev). Raina p. ȚR-1: 1568 aug. 13, DIR B III, p. 283. < bg. PaHHa (Ilcev). Rădae p. ȚR-1: 1555 sept. 1, DRH B V, p. 60. < Rada + suf. -aia; v. Rada. Rădoae s. ȚR-4: 1575 febr. 3, DIR B IV, p. 168; 1588 iun. 2, DIR B V, p. 360; 1590 apr. 27, DIR B V, p. 446. < nb. Radu + suf. -oaia. Răduca p. ȚR-1: 1596 aug. 12, DRH B XI, p. 255. < Rada + suf. -uca; v. Rada. Răduleasa, Rănduleasa s. ȚR-1: 1596 aug. 13, DRH B XI, p. 258, aceeași cu Rănduleasa din 1595 iun. 12, DRH B XI, p. 165. < nb. Radul + suf. -easa. Răduța p. ȚR-1: 1503 iun. 11, DRH B II, p. 56. < Rada + suf. -uța; v. Rada. Rămneasa s. ȚR-1: 1583 mai 23, DIR B V, p. 117. < nb. Rămnea + suf. -easa. Rănduleasa s. v. Răduleasa. Romăneasa s. ȚR-1: 1535 apr. 1, DRH B III, p. 321. < nb. Roman + suf. -easa. Roxanda, Ruxandra p. Roxanda M-4; ȚR-1; M, 1515 apr. 20, DIR A I, p. 96; 1556 aug. 31, DIR A II, p. 97; 1584 aug. 30, DIR A III, p. 261; ȚR, 1570 aug. 13, DIR B III, p. 370; Ruxandra ȚR-1: <1575-1576> iun. 30, DIR B IV, p. 186. < Rox[ana] + [Alex]andru (Mică enciclopedie onomastică, p. 249). 183 Ruja p. M-3: 1492 nov. 24, DRH A III, p. 230; 1507 DIR A I, p. 49; <1583 sept. 1 -1584 aug. 31>, DIR A III, p. 229. < bg. Pyxa (Ilcev). Rusa p. ȚR-4: 1503 iun. 12, Studii și mat. de ist. medie, IX, 1978, p. 164; 1569 aug. 7, DIR B III, p. 322; 1585 24, DIR B V, p. 208. < bg. Pyca (Ilcev). Rusca p. M-I3: 1483 aug. 14 (tr. rom.), DRH A II, p. 381; 1494 mart. 11, DRH A III, p. 274; 1574 mart. 12, DIR A III, p. 29. Laic rom. (etnic ). Rusta p. M-l: 1515 dec. 18, DIR A I, p. 98. Cf. DOR, p. 365, care îl consideră de origine balcanică; posibil și din Rustislav (v. la Ilcev) variantă a lui Rostislav. S Safta p. M-16: 1527 mart. 15, DIR A I, p. 233; 1532 febr. 28, DIR A I, p. 340; 1598 apr. 10, DIR A IV, p. 207. < ecl. [Eli]safta; v. Elisafta. Salomia, Solomia p. M-25: Salomia, Solomia 1528 apr. 8, DIR A I, p. 294; 1546 mart. 18, DIR A I, p. 417; 1588 iun. 5, DIR A III, p. 390; Salomia ȚR-1: 1579 sept. 9 (monahie), DIR B IV, p. 419. Ecl. Salomeia; pentru Solomia cf. ucr. Cojiomiji (prin contaminare cu Solomonia, Hrincenko, p. 560). Derivat: Solomca. Samfira, Sanfira, Sanhira, Zanfira p. Samfira M-3; ȚR-9; M, 1584 aug. 30, DIR A III, p. 261; 184 1596 iul. 23, DIR A IV, p. 195; 1596 aug. 1, DIR A IV, p. 147; ȚR, 1570 aug. 13, DIR B III, p. 370; 1580 sept. 22, DIR B IV, p. 489; 1600 apr. 14, DRH B XI, p. 517; Sanfira ȚR-1: 1579 sept. 12, DIR B IV, p. 421; Sanhira M-l: <1568-1572>, DIR AII, p. 176; 1575 apr. 22, DIR A III, p. 49; Zanfira M-l: 1600 mai 30, DIR A IV, p. 290. < gr., sl. samfir; v. și ecl. Saphira (cf. DOR, p. 366; Mică enciclopedie onomastică, p. 294). Samoileasa s. M-l: Todosiica ~ 1560 iun. 24, DIR A II, p. 153. < nb. Samoil + suf. -easa. Sanda p. M-2: 1575 dec. 14, DIR A III, p. 61; 1584 mart. 20, DIR A III, p. 239. < ecl. [Ale]xand[r]a sau [Ro]xanda; v. Alexandra, Roxanda. Sanfira p. v. Samfira. Sanhira p. v. Samfira. Sara p. ȚR-2: 1538 aug. 28, DRH B IV, p. 88 (călugăriță); 1576 mart. 15, DIR B IV, p. 217; <1577> ian. 15, DIR B IV, p. 247 (monahie). Ecl. Sara. Derivat: Săronca. Sarchezoae s. ȚR-1: 1592 febr. 4, DIR B VI, p. 35; 1593 dec. 20, DRH B XI, p. 24. < Sarchez m. + suf. -oaia. Șasea p. M-4; ȚR-1; M, 1491 ian. 16, DRH A III, p. 170; 1520 iul. 15, Costăchescu, Ștefăniță, 44; 1533 mart. 6, DIR A I, p. 349; ȚR, 1555 mai 10, DRH B V, p. 49. Laic rom. (etnic ) (Antrop. fem., p. 223). 185 Sămbotina p. ȚR-1: 1586 ian. 3, DIR B V, p. 221. < bg. Ci>M6oTHHa < c^ora “sâmbătă” (Ilcev), influențat de rom. sâmbătă. Săraca s. M-l: <1597-1599> iul. 5 (tr. rom.), DIR A IV, p. 173 (țigancă). < săracă. Săronca p. ȚR-1: 1597 iul. 3 (orig. rom.), DRH B XI, p. 329. < Sărona (< Sara sub influența numelor terminate în -ona ) + suf. -ca. Săsoaica s. M-l: Magda ~ 1576 dec. 5, DIR A III, p. 78. < săsoaică. Sârbca p. M-l: 1531 mart. 18, DIR A I, p. 331. Laic rom. (etnic). Sârma p. ȚR-1: <1575-1576> iun. 30, DIR B IV, p. 188; 1577 mart. 24, DIR B IV, p. 253. < gr. Sirma (Graur, Nume pers., p. 53; cf. și bg. Ci>pMa, Ilcev). Schiva p. M-l: 1598 iul. 22 (cop. rom.), DIR A IV, p. 234. < [Para]schiva; u Paraschiva. Sestra s. M-l: 1560 mart. 22, DIR A II, p. 132. < ucr. cecTpa “soră” (Hrincenko); posibilă traducere a rom. Soră. Silea p. ȚR-1: 1569 dec. 17, DIR A III, p. 336. < [Va]silea; v. Vasilca. Simca p. ȚR-1: 1590 iun. 28, DIR B V, p. 461. < Sima (< nb. ecl. Simeon ) + suf. -ca. Șina p. ȚR-1: 1575 febr. 3, DIR B IV, p. 168. < [Eufro]sina; v. Eufrosina. Slamna p. v. Slavna. Slava p. ȚR-3: 1535 mai 7, DRH B III, p. 330; 1559 iun. 15, DRH B V, p. 162; 1594 iun. 8, DRH 186 B XI, p. 84. Laic sl. Slava (< Neagoslava, Stanislava, Voislava sau un alt nume compus cu -slava ). Derivate: Slavița, Slavna, Slamna. Slavița p. ȚR-2: 1550 iul. 28, DRH B IV, p. 353; <1575-1576> iun. 30, DIR B IV, p. 185. < Slava + suf. -ița; v. Slava. Slavna, Slamna p. Slavna M-3; ȚR-12; M, 1503 sept. 30, DRH A III, p. 524; 1508 dec. 15, DIR A I, p. 81; 1554 apr. 20, DIR A II, p. 58; ȚR, 1510 mai 27, DRH B II, p. 157; 1535 sept. 9, DRH B III, p. 351; 1598 mai 23, DRH B XI, p. 387; Slamna ȚR-3:1578 febr. 6, DIR B IV, p. 307; 1580 febr. 6, DIR B IV, p. 450; 1599 apr. 16, DRH B XI, p. 445. < Slava + suf. -na (și cu transformarea grupului vn > mn în Slamna, ca în râvni > râmni, râvnit > râm-nit, v. DLRM); v. Slava. Slăvileasca s. ȚR-1: 1571 aug. 3, DIR B IV, p. 39. < nb. Slăvii [eseu] + suf. -easca. Slăvuleasa s. ȚR-1: 1536 iul. 7, DRH B IV, p. 28. < nb. Slăvulea + suf. -easa. Sobțea p. v. Sopțea. Sofia p. M-15:1462 cian. - apr.; sept. - dec.> 15, DRH A II, p. 145; 1476 ian. 25, DRH A II, p. 310; 1596 iul. 16, DIR AIV, p. 146. Ecl. Sofia. Derivate: Sofiana, Sofiata, Sofiica, Sohi(i)ca, Sobțea, Sopțea. Sofîana p. M-l: 1573 mai 27 (tr. rom.), DIR A III, p. 25. < Sofia + suf. -ana; v. Sofia. Sofiata p. M-l: 1491 ian. 16 (cop. sl.), DRH A III, p. 170. < Sofia + suf. -ata; v. Sofia. 187 Sofica p. u Sofiica. Sofiica, Sofica, Sohiica, Sohica p. Sofiica M-44: 1470 iun. 5, DRH A II, p. 249; 1590 mai 20, DIR A III, p. 457; Sofica M-l: 1580 iul. 16, DIR A III, p. 143; Sohiica M-l: 1600 mart. 20, DIR AIV, p. 281; Sohica M-2: 1587 mai 14, DIR A III, p. 359; 1598 apr. 8, DIR A IV, p. 204. < Sofia + suf. -ica; v. Sofia. Sofronia p. M-14: 1548 apr. 24, DIR A I, p. 580; 1554 mai 5, DIR A II, p. 64; 1600 mart. 25, DIR A IV, p. 279. < nb. ecl. Sofronie + suf. -a. Sohica p. v. Sofiica. Sohiica p. v. Sofiica. Solomca, Solonca p. M-l: 1546 iul. 2, DIR A I, p. 543; 1597 aug. 3, DIR A IV, p. 177. < Solomia + suf. -ca; v. Solomia. Solomia p. v. Salomia. Solomoneasa s. M-l: 1585 mai 2, DIR A. III, p. 281. < nb. Solomon + suf. -easa. Solonca p. v. Solomca. Șoptea, Sobțea p. M - aceeași cu Sofia din 1462 15, DRH AII, p. 145; 1476 ian. 25, DRH A II, p. 310; 1476 iun. 29, DRH A II, p. 316. < ucr. Connz (< Sofia ); v. Sofia. Sora p. M-45; ȚR-36; M, 1487 oct. 12, DRH A III, p. 26; 1491 ian. 16, DRH A III, p. 170; 1600 mart. 20, DIR A IV, p. 279; ȚR, 1517 iun. 9, DRH B II, p. 294; 1519 mai 6, DRH B II, p. 347; 1599 aug. 4, DRH B XI, p. 467. Laic rom. < soră 188 (Antrop. fem., p. 222). Derivate: Sorae, Sorea, Sorica, Soriță, Surata. Sorae p. M-2:1521 iun. 3, DIR AI, p. 182; 1569 iul. 19, DIR AII, p. 205. < Sora + suf. -aia; v. Sora. Sorea p. M-6; ȚR-5; M, 1527 mart. 15, DIR A I, p. 236; 1529 mart. 13, DIR A I, p. 304; <1579 nov. 21 - 1582 sept.>, DIR A III, p. 127; ȚR, 1548 iun. 3, DRH B IV, p. 305; 1565 aug. 31, DRH B V, p. 362; <1584> iun. 20, DIR B V, p. 162. < Sora + suf. -ca; v. Sora. Sorica p. M-l: 1560 mart. 27, DIR A II, p. 133. < Sora + suf. -ica; v. Sora. Soriță p. M-4: 1489 ian. 22, DRH A III, p. 87; 1533 mart. 12, DIR AI, p. 353; <1596-1600>, DIR A IV, p. 134. < Sora + suf. -ița; v. Sora. Staia p. ȚR-1: 1463 nov. 12, DRH B I, p. 207. Laic sl. Staia (< Sta- temă detașată din nume ca Stanimir, Stanislav etc.); cf. bg., ser. Cran (Ilcev; DOR, p. 374). Stana p. M-56; ȚR-80; M, <1424-1425> sept. 4, DRH A I, p. 84; 1461 aug. 8, DRH A II, p. 140; 1591 mart. 5, DIR AIV, p. 8; ȚR, 1480 nov. 7, DRH B I, p. 283; 1492 oct. 9, DRH B I, p. 374; 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 404. Laic sl. Stana (< Stanislava, Stanimiray v. Stanislava. Derivate: Stanca, Stancea, Stănae. Stanca p. M-44; ȚR-75; M, 1480 sept. 11, DRH A II, p. 347; 1493 mart. 15, DRH A III. p. 254; 1600 mart. 20, DIR A IV, p. 279; ȚR, 1487 iun. 13, 189 DRH B I, p. 328; 1492 oct. 9, DRH B I, p. 374; 1599 ian. 13, DRH B XI, p. 434. < Stana + suf. -ca; v. Stana. Stancea, Stance p. ȚR-2: 1520 iul. 14, DRH B II, p. 382; 1557 iul. 25 ’ DRH B V, p. 109. < Stana + suf. -ce(a); v. Stana. Stanimireasa s. ȚR-1:1527 sept. 10, DRH B III, p. 72. < nb. Stanimir + suf. -easa. Stănae p. ȚR-2: 1509 iul. 9, DRH B II, p. 135; 1528 iun. 6, DRH B III, p. 96. < Stana + suf. -aia; v. Stana. Stăneasa s. ȚR-2: 1480 ian. 18, DRH B I, p. 274; 1588 iun. 2, DIR B V, p. 359. < nb. Stan + suf. -easa. Stănileasa s. M-l: 1579 mai 28, DIR A III, p. 113. < nb. Stănilă + suf. -easa. Stanislava p. ȚR-2: 1570 iun. 6, DIR B III, p. 362; 1588 iun. 2, DIR B V, p. 360. Laic sl. Stanislava. Derivat: Stana. Stepanovița s.ȚR-1: 1512 mai 26, DRH B II,.p. 201. < nb. Stepan + suf. -ovița. Stoeneasa s. ȚR-1: 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 404. < nb. Stoian + suf. -easa. Stoiana p. ȚR-6:1520 iul. 14, DRH B II, p. 382; <1593 oct. - 1594 sept. 12>, DRH B XI, p. 2; 1596 iun. 8, DRH B XI, p. 226. < laic sl. Stoia (< Stoimir, Stoislav, Ilcev) + suf. -ana sau nb. Stoian + suf. -a; v. și Stoica. Stoiasa s. ȚR-2: 1505 iun. 2, DRH B II, p. 78; 190 1534 dec. 18, DRH B III, p. 306. < nb. Stoia + suf. -easa. Stoica p. M-l; ȚR-10; M, 1507 (rez. rom.), DIR A I, p. 49; ȚR, <1527> apr. 23, DRH B III, p. 58; 1538 apr. 24, DRH B IV, p. 73; 1598 iun. 28, DRH B XI, p. 404. < Stoia + suf. -ca; v. Stoiana. Strașa p. ȚR-1: 1570 iun. 6, DIR B III, p. 363. Laic sl. Strașa (< Strașimir, Ilcev). Stroiasa s. M-l; ȚR-2; - Marușca M, 1453 febr. 8, DRH A II, p. 36; ȚR, 1571 apr. 3, DIR B IV, p. 9; 1597 ian. 11, DRH B XI, p. 281. < nb. Stroie + suf. -easa. Stroievița s. ȚR-1: 1537 iul. 3, DIR B II, p. 230 < pb. Stroie + suf. -evița. Sturzoe s. M-l: 1587 mai 14, DIR A III, p. 359. < nb. Sturza + suf. -oaia. Sultana p. ȚR-1: 1586 dec. 17, DIR B V, p. 271. (tot aici nb. Sultan ). < bg. CyjiTana (Mică enciclopedie onomastică, p. 262). Surata p. M-l: 1546 iun. 26 (cop. sl.), DIR A I, p. 541. < Sora + suf. -ata sau surzită; v. Sora. Svânta s. ȚR-1: Voica ~ 1512 mart. 15, DRH B II, p. 200. < sfântă. Ș Șaptelici s. M-l: Mariica ~ 1592 ian. 19, DIR A IV, p. 44. < nb. Șeptilici, Șaptilici (v. DERS). Șarba p. ȚR-1: <1594> mai 2, DRH B XI, p. 62. 191 < nb. laic rom. Șerb + suf. -a. Derivate: Șerbana, Șerbaia. Șărbana p. ȚR-1: 1564 ian. 16 (tr. rom.), DRH B V, p. 311. < Șerba + suf. -ana sau Șerban + suf. -a; v. Șarba. Derivat: Bana. Șcheaoca p. v. Șcheauca. Șcheauca, Șcheaoca p. M-l: <1574, după mart. 12 iun.>, DIR A III, p. 31; <1582 nov. - 1583 aug.>, DIR A III, p. 193; 1583 aug. 1, DIR A III, p. 222. Laic rom. (etnic ). Șerbaia p. ȚR-1: 1569 dec. 13, DIR B III, p. 335. < Șerba + suf. -aia; v. Șarba. Șerbianca s. ȚR-1: 1583 mai 27, DIR B V, p. 120. < top. Șerbi + suf. -eanca. Șolca p. M-l: 1528 mart. 12, DIR A I, p. 259. < nb. ecl. Șol[omon] (v. DOR, p. 150) + suf. -ca; cf. și bg. Illona (Ilcev). Ștefana, Ștefănia p. Ștefana M-l; ȚR-1; M, 1596 mai 11, DIR A IV, p. 140; ȚR, <1597 sept. 1 - 1598 aug. 31>, DRH B XI, p. 341; Ștefănia M-3: <1582 nov. - 1591 aug.>, DIR A III, p. 194; 1597 iun. 7, DIR A IV, p. 169; 1599 iul. 22, DIR A IV, p. 266. < nb. ecl. Ștefan + suf. -a. Ștefănia p. v. Ștefana. T Tagoșa p. M-l: 1546 15, DIR AI, p. 463. Cf. bg. Tara (Ilcev). 192 Tațea p. M-6: 1495 mart. 16, DRH A III, p. 338; <1498 sept. 24 -1499 sept. 15>, DRH A III, p. 400; 1588 sept. 2, DIR A III, p. 388. < ucr. Tau# < ecl. Tatiana, Hrincenko, p. 561; v. Titiana. Tăbucioae s. M-l: Todosia ~ 1597 mai 8, DIR A IV, p. 163. < nb. Tăbuci + suf. -oaie. Tătuleasa s. ȚR-1:1572 iul. 13, DIR B IV, p. 80; 1572 dec. 3, DRH B IV, p. 93. < nb. Tatul + suf. -easă. , Teașa p. ȚR-1: 1487 iun. 13, DRH B I, p. 328. < bg. Tema (Ilcev). Tecla p. M-12: 1518 mart. 24, Costăchescu, Ștefăniță, 10; 1537 apr. 30, DIR A I, p. 390; 1581 iul. 29, DIR A III, p. 167. Ecl. Tecla. Teica p. ȚR-1: 1570 iul. 18 (tr. rom.), DIR B III, p. 366. < ecl. [Filo]teia + suf. -ca. Teodora, Todora, Tudora, Tudura p. M-47; ȚR-15; M, 1479 apr. 29, DRH A II, p. 326; 1491 ian. 16, DRH A III, p. 173; 1520 febr. 12, Costăchecu, Ștefăniță, 37; ȚR, 1492 oct. 9, DRH B I, p. 374; 1588 mart. 6, DIR B V, p. 351; 1597 sept. 27, DRH B XI, p. 345. Ecl. Teodora; v. și Fedora. Derivate: Toda, Tuda. Teodosia, Todosia, Tudosia p. M-27: 1518 ian. 22, Costăchescu, Ștefăniță, 4; 1583 apr. 23, DIR A III, p. 214; 1598 iun. 30, DIR A IV, p. 233. Ecl. Teodosia. Derivate: Todosca, Todosiica. Teofana, Tofana p. M-2: 1560 aug. 20, DIR A II, p. 155; 1590 mai 20, DIR A III, p. 457. Ecl. 193 Teofana. Teta p. M-2:1577 apr. 30 (rez. rom.), DIR A III, p. 86; 1579 aug. 19, DIR A III, p. 119; 1587 mart. 30, DIR A III, p. 346. < ecl. Tet[ianaJ ( = Tatiana) + suf. -a; v. și Titiana. Derivat: Tetița. Tetița p. M-l: 1585 dec. 13, DIR A III, p. 296. < Teta + suf. -ița; v. Teta. Titea p. M-4: 1569 mai 24, DIR A II, p. 194; 1570 mart. 20, DIR AII, p. 220; 1572 mai 22, DIR A III, p. 7. < Tit[iana] ( = Tatiana) + suf. -ea; v. Titiana. Titiana p. M-6: 1487 ian. 12, DRH A III, p. 3; 1546 apr. 20, DIR A I, p. 473; 1600 mart. 20, DIR A IV, p. 279. Ecl. Tatiana. Derivate: Tatea, Teta, Titea. Tâmpoae s. M-l: 1591 dec. 28, DIR AIV, p. 41. < nb. Tâmpa + suf. -oaia. Toda p. M-l: 1589 , DIR A III, p. 422. < Todfora] + suf. a; v. Todora. Todora p. v. Teodora. Todosca p. M-l: 1548 mai 5, DIR AI, p. 582. < Todos[ia] + suf. -ca; v. Todosia. Todosia p. v. Teodosia. Todosiica p. M, 1560 iun. 24, DIR A II, p. 153, aceeași cu Todosia din <1579 nov. 21 -1582 sept.>, DIR A III, p. 127. < Todosia + suf. -ic a; v. Todosia. Tofana p. v. Teofana. Totea p. ȚR-2: <1512 mai 26 - aug. 31>, DRH B II, p. 203; 1535 iul. 30, DRH B III, p. 342. Cf. bg. 194 Tora < nb. Toto < Todor (Ilcev). Trifoae s. ȚR-1: 1589 mart. 21, DIR B V, p. 392. < nb. Trif+ suf. -oaia. Traca p. M-l: 1483 aug. 14 (tr. rom.), DRH AII, p. 381. Cf. nb. bg. Tp^KO (Ilcev). Tilda p. M-l: 1548 mart. 8, DIR A I, p. 563. < Tud[ora] + suf. -a; v. Tudora. Tudora p. v. Teodora. Tudura p. v. Teodora. Tușa p. ȚR-1: 1506 mai 14, DRH B II, p. 96. Cf. nb. bg. Tyina (Ilcev). Tuzoane s. M-l: 1452 sept. 7, DRH A II, p. 21. < nb. Tuz(ea) + suf. -oane (-oaia). T Țalapie p. ȚR-1: 1588 iun. 14, DIR B V, p. 366 (fiica lui Țalapi). Țigana p. ȚR-1: 1561 iun. 4, DRH B V, p. 241. Laic rom. < țigană (Antrop. fem., p. 223). Derivate '.Țiganca, Țigănușa. Țiganca p. M-2: 1572 dec. 28, DIR A III, p. 12; <1593 sept. 1 - 1594 aug. 31>, DIR A IV, p. 91. < Țigana + suf. -ca; v.Țigana. Țigănușa p. ȚR-2: 1545 mai 28, DRH B IV, p. 216; 1576 ian. 9, DIR B IV, p. 212. < Țigana + suf. -ușa; v. Țigana. Țole p. M-l: 1502 mart. 17, DIR A I, p. 22. Cf. bg. IȚojia < Stoian (Ilcev); v. și nb. Țole “seliștea lui 195 Țole” M, 1<438> aug. 24, DRH AI, p. 260 și Coste Țolici M, 1455 febr. 8, DRH A II, p. 63. U Uhorca s. M-l: 1600 mart. 25, DIR AIV, p. 283. < ucr. yropKa “unguroaică” (Hrincenko). Ulea p. M-l: 1488 mart. 12 (tr. rom.), DRH A III, p. 50; 1490 ian. 18, DRH A III, p. 118. < Ul[iana] + suf. -ca; v. Uliana. Ulea p. M-l: 1531 mart. 7, DIR A I, p. 327. < Ul[ianaJ + suf. -ea; v. Uliana. Uliana p. M-2: 1563 iun. 17, DIR A II, p. 166; 1572 dec. 20, DIR A III, p. 10. Ecl. luliana. Derivate: Ulea, Ulea. Ungura s. ȚR-1: 1588 iul. 19, DIR B V, p. 374. < ungură. Urata p. v. Urâta. Urâta, Urâta, Urita p. M-26: 1490 ian. 17, DRH A III, p. 116; 1490 mart. 3, DRH A III, p. 121; 1600 mart. 20, DIR AIV, p. 280. Laic rom. < urâtă (Antrop. fem., p. 222). Urita p. v. Urâta. Ursa p. ȚR-1: 1515 mai 23, DRH B II, p. 273. < nb. laic rom. Urs + suf. -a. Ursoae s. ȚR-1: 1579 iun. 21, DIR B IV, p. 399; 1588 iul. 19, DIR B V, p. 374. < nb. Urs + suf. -oaia. Ușoe s. ȚR-1: 1568 sept. 5, DIR B III, p. 285. < 196 nb. Ușa + suf. -oaie. V Vama p. M-l: 1528 mart. 17, DIR A I, p. 270. < Va[rsa]ma; v. Varsama. Varsama p. ȚR-2: 1580 febr. 6, DIR B IV, p. 450. Ecl. Varsava contaminat cu Varlaam(a). Derivat: Vama. Varvara, Vărvara p. M-31: <1480 mart. 15>, DRH A II, p. 341; 1518 ian. 22, DIR A I, p. 115; 1591 dec. 28, DIR A IV, p. 40. Ecl. Varvara. Derivat: Vârva. Vasca p. M-16: <1486 sept. - 1491 oct.>, DRH AII, p. 403; 1500 febr. 10, DRH A III, p. 452; 1560 mart. 27, DIR A II, p. 133. < ecl. Vassa + suf. -ca sau Vas[ilea] + suf. -ca; cf. ucr. BacbKa < Bacca și BacHJiHHa. Derivat: Vascana. Vascana, Văscana p. M-2: 1536 apr. 26, DIR A I, p. 386; 1585 mai 3, DIR A III, p. 282. < Vasca + suf. -ana; v. Vasca. Vasilca p. M-13; ȚR-1; M, 1489 ian. 22, DRH A III, p. 86; 1491 oct. 31, DRH A III, p. 202; 1586 mai 16, DIR A III, p. 320; ȚR, 1578 dec. 13 (tr. rom.), DIR B IV, p. 356. < Vasilea + suf. -ca; v. Văsilea. Vasilica p. M-2: 1535 mart. 9, DIR A I, p. 371; 1546 mart. 22, DIR A I, p. 420. < Vasilca + suf. -ica; v. Văsilea. 197 Vasilisa p. M-3: 1408 sept. 16, DRH A I, p. 33; 1491 febr. 26, DRH A III, p. 182; 1497 mart. 20, DRH A III, p. 401. Ecl. Vasilisa. Vasiutca, Vasutca p. M-20: 1433 nov. 16, DRH A I, p. 173; 1480 mai 27, DRH A II, p. 343; 1585 mai 12, DIR A III, p. 282. < Vas(i)uta + suf. -ca; cf. nb. ucr. Baciora < Vasile (Hrincenko, p. 549). Vasutca p. v. Vasiutca. Văleșoae s. M-l: 1483 sept. 20, DRH A II, p. 285. < nb. Valeș + suf. -oaia. Vărvara p. v. Varvara. Vărzăroae s. M-l: Irina ~ 1599 febr. 14, DIR A IV, p. 245. < nb. Vărzar + suf. -oaia. Văscana p. v. Vascana. Văsiica p. M-l: <1592 sept. 1 - 1593 aug. 31>, DIR AIV, p. 58. < Văsiia < Văsilea (cf. și nb. Văsie M, 1490 ian. 10, DRH A III, p. 112) + suf. -ica; v. Văsilea. Văsilea p. M-l: 1522 iul. 4, Costăchescu, Ștefăniță, 778. < nb. ecl. Vasile + suf. -ea sau ecl. Vasil[isa] + suf. -ea. Derivate: Vasca, Vasilca, Vasilica, Văsiica. Velica p. ȚR-14: 1501 ian. 28, DRH B II, p. 7; 1525 iul. 24, DRH B II, p. 450; 1600 apr. 14, DRH B XI, p. 517. < bg. BejiHKa < Bejinica “mare” (Ilcev; Pomenik, p. 98). Veverițoae s. M-l: 1580 sept. 29, DIR A IV, p. 148. < nb. Veveriță + suf. oaia. Viga p. ȚR-1: 1577 mai 6, DIR B IV, p. 267. 198 Vilae p. ȚR-7: 1543 iun. 15, DRH B IV, p. 178; 1548 apr. 18, DRH B IV, p. 294; 1588 iun. 14, DIR B V, p. 366. < nb. ecl. [Vajvila + suf. -aia (DOR, p. 170); cf. și bg. Bujdi, BnjiKa (Ilcev). Vinia p. ȚR-1: 1501 ian. 28, DRH B II, p. 7. < nb. ecl. Venia[min]. Visa, Vâșa p. Visa M-4; ȚR-33; M, 1524 apr. 10, Costăchescu, Ștefăniță, 92; 1581 nov. 14, DIR A III, p. 177; 1499 iun. 15, DRH B I, p. 476; ȚR 1509 iul. 9, DRH B II, p. 134; 1597 iun. 3, DRH B XI, p. 307; Vâșa M-l: 1458 oct. 26, DRH A II, p. 111. Laic sl. Visa < Vișoslav (Ilcev); cf. nb. Vișosav ȚR, 1510 aug. 2, DRH B II, p. 166. Derivat: Vișana. Vișana p. ȚR-3: <1578 iul. -1579 dec.>, DIR B IV, p. 322; 1584 iul. 2, DIR B V, p. 115; 1583 mai 17, DIR B V, p. 405. < Visa + suf. -ana sau nb. Vișan (cf. ȚR, 1569 sept. 30, DIR B III, p. 330) + suf. -a; v. Visa. Vitca p. M-l: 1546 mart. 30, DIR A I, p. 432. < nb. ecl. Vit sau nb. ecl. Vit[alie] + suf. -a. Valsa p. ȚR-1: <1579 sept. 1 - 1580 aug. 31>, DIR B IV, p. 415. < nb. ecl. Vlasie; v. și Vlăsia. Derivat: Vâlsana. Vâlsana p. ȚR-1: <1584> iun. 20, DIR B V, p. 162. < Vîlsa + suf. -ana; v. Valsa. Vârva p. M-l: 1507 mart. 4, DIR A I, p. 63; 1531 mart. 7, DIR A I, p. 327. < Vărva[raJ; v. Varvara. Vâșa p. v. Visa. 199 Vlada p. ȚR-6: 1501 ian. 28, DRH B II, p. 7; 1520 iul. 14, DRH B II, p. 382; 1597 mai 31, DRH B XI, p. 305. Laic sl. Vlada (< Vladimira sau Vladislava ). Derivate: Vlădae, Vlăduca. Vladae, Vlădae, Vlădaia p. ȚR-21:1520 sept. 2, DRH B II, p. 386; 1570 ian. 19, DIR B III, p. 343; <1600> iun. 11, DRH B XI, p. 539. < Vlada + suf. -a ia; v. Vlada. Vlăduca p. ȚR-1: 1597 sept. 28, DRH B XI, p. 348. < Vlada + suf. -uca; v. Vlada. Vlăduleasa s. ȚR-1: <1587 sept. 1 - 1588 aug. 31>, DIR B V, p. 325. < nb. Vladul + suf. -easa. Vlăsia p. ȚR-1: 1583 sept. 6, DIR B V, p. 133. < nb. ecl. Vlasie + suf. a; v. și Vâlsa. Voica p. M-ll; ȚR-42; M, 1480 aug. 29, DRH A II, p. 345; 1531 mart. 7, DIR A I, p. 327; 1579 iul. 5, DIR A III, p. 117; TR, 1499 oct. 6, DRH B I, p. 479; 1519 iul. 9, DRH B II, p. 352; 1599 apr. 16, DRH B XI, p. 445. < laic sl. Voi]slava] + suf. -ca sau nb. Voio (< Voislav, Dobrivoi, Radivoi etc.)- + suf. -a. Cf. și Voicu(l) nb. frecvent; v. Voislava. Derivat: Vbichița. Voichița p. ȚR-1: 1596 aug. 9 (tr. rom.), DRH B XI, p. 253; 1597 ian. 17, DRH B XI, p. 285. < Voica + suf. -ița; v. Voica. Voicoane s. ȚR-1: 1528 oct. 28, DRH B III, p. 108. < nb. Voicu + suf. -oane (-oaia ). Voina p. ȚR-1: 1520 iul. 14, DRH B II, p. 382 (în DRH greșit masculin). < Voi]slava] + suf. -na; 200 v. și Voica, Voislava. Voineasa s. ȚR-1:1496 aug. 1, DRH B I, p. 434. < nb. Voinea + suf. -easa. Voislava p. M-l; ȚR-1; M, 1499 nov. 26, DRH A III, p. 444 (în DRH greșit masculin); ȚR, 1552 iun. 2, DRH B V, p. 22. Laic sl. Voislava. Derivate: Voica, Voina. Voloșca s. M-l: 1546 ian. (tr. rom.), DIR A I, p. 412. < ucr. BOJioniKa “valahă” (Hrincenko). Vrăhăroe s. ȚR-1: 1517 oct. 29, DRH B II, p. 308. < nb. Vrăhor + suf. -oaia. Z Zamfira p. v. Samfira. Zazulia s. M-l: 1570 mart. 20, DIR A II, p. 221 (țigancă). < ucr. 3a3yjix “cuc” (Hrincenko). Zbiroae, Zbieroaia s. ȚR-1:1591 aug. 8, DIR B VI, p. 14; 1591 sept. 18, DIR B VI, p. 20. < nb. Zbiera + suf. -oaia. Zguroae s. M-l: 1581 mai 11, DIR A III, p. 161 (țigancă). < nb. Zgură + suf. -oaia. Zina p. M-l: 1575 mart. 23, DIR A III, p. 45. < ecl. Zina[ida], Zin[ovia] + suf. -a sau [Eufro]zina; v. Eufrosina. Zlata p. M-5; ȚR-3; M, 1528 mart. 20, DIR A I, p. 275; 1548 mart. 6, DIR A I, p. 562; ȚR, <1570> iun. 25, DIR B III, p. 365; 1582 mart. 7, DIR B V, p. 49; 1591 sept. 1, DIR B VI, p. 17. < bg. 3jiara < 201 nb. 3jiar < vechi 3Jiar “de aur” (Ilcev). Derivat: Zlatca. Zlatca p. M-l: 1574 mart. 12, DIR A III, p. 29. < Zlata + suf. -ca; v. Zlata. Zoica p. M-16; ȚR-9: M, 1479 mart. 4, DRH A II, p. 320; 1490 mart. 17, DRH A III, p. 153; 1597 aug. 3, DIR A IV, p. 177; ȚR, 1512 aug. 6, DRH B II, p. 225; 1532 sept. 1, DRH B III, p. 210; 1587 iul. 8, DIR B V, p. 314. < ecl. Zoe + suf. -ica. Derivat: Zoicuța. Zoicuța p. ȚR-1:1578 iun. 10, DIR B IV, p. 318. < Zoica + suf. -uta; v. Zoica. , 7 Concluzii 1. Documentele istorice slavo-române sunt cele mai vechi izvoare în care apar atestate masiv numele personale ale românilor din cele două provincii: Moldova și Țara Românească. Fără cercetarea acestor acte orice studiu în domeniul onomasticii, care implică și analize în plan diacronic, este susceptibil de erori. 2. Lucrarea de față a supus analizei numele de persoană feminine evidențiate pe baza materialului extras din peste 4000 de documente, și care până în prezent s-au situat în afara sferei de preocupări a specialiștilor. 202 3. Denominația personală oficială a femeilor în actele scrise era exprimată prin formule antroponimice simple sau complexe similare sistemului de denominație neoficial actual. Formulele complexe au structură binară, numele individual fiind asociat numelui complementar {Tudora Borșoae). Majoritatea numelor complementare sunt andronime formate de la numele soțului cu sufixele românești -oaie (-oane)', -easă', -ească. Se remarcă, de asemenea, sistemul de denominație descriptiv în care numele persoanei denominate era pus în relație cu numele ascendentului prin intermediul termenilor de rudenie. 4. Sub aspectul structurii lor fonetice și morfologice, antroponimele feminine prezintă o serie de particularități specifice limbii române, cum ar fi: alternanțele fonetice (a/ă; a/e; ea/e; oa/o)', genitiv-dativul în -ei (Mușei, Țigănușei). Un fapt notabil este acela că numeroase nume feminine au pentru nominativ-acuzativ două forme - articulată si nearticulată: Anna - Annă; Sora - Soră; Măria -Mărie, uzitarea uneia sau alteia nefiind determinată sintactic. Fenomenul se întâlnește atât în scrierile din Moldova, cât și în cele din Țara Românească, spre deosebire de stadiul actual în care formele populare în -ă și -e sunt semnalate doar în anumite arii dialectale (Banat și Transilvania). 5. Din punct de vedre genetic, numele individuale feminine provin din onomasticul creștin și 203 din onomasticoanele laice - românesc și slav. 6. Majoritatea antroponimelor aparțin onomasticului creștin-ortodox de expresie greco-slavă și sunt ca formă fonetică și structură morfologică eterogene. Formele cărturărești (culte) preluate din textele religioase slavone (biblie, minee, hagiografii) se întrepătrund cu formele populare pătrunse din limbile slave învecinate (pe de o parte bulgară și sârbă, pe de altă parte ucraineană). Influența antro-ponimiei răsăritene se manifestă doar în textele din Moldova. Se constată, de asemenea, că în perioada istorică menționată erau în uz nume creștine cu aspect particular românesc. în acest fel se explică multitudinea de variante fonetice și derivative ale unor nume-bază de mare circulație, ca: Agafia (Agahia, Gafia, Gafița, Gafa, Hapca); Elena (Ileana, Elina, Olena, Olina, O le nea, Oliușca, Leanca, Linca, Lena); Eufrosina (Efrosina, Frosina, Frăsina, Frăsira, Frusina, Frujina, Șina, Zina, Frusana, Frusa); Teodora (Tudora, Todora, Tudura, Fedora, Fădora, Fedorca, Fedca, Feda, Toda, Tuda) etc. 7. Pe planul al doilea, ca pondere, se situează numele slave laice, care au exercitat în perioada istorică veche o influență foarte puternică asupra sistemului antroponimic românesc. Antroponimia specific slavă se definește prin trei tipuri morfologice de nume, care își au originile în sistemul de dominație indo-european. Acestea sunt: 204 a) nume de bază compuse (bitematice: Stanislav, Stanislava', b) nume scurte (hipocoristice) detașate din cele compuse: Vlad, Vlada', c) nume simple provenite din apelative (termeni comuni cu funcție de nume proprii): Zlat, Zlata. Toate aceste trei tipuri de nume slave se regăsesc ,și în antroponimia feminină din actele istorice menționate. Ilustrative ca frecvență și răspândire teritorială sunt doar formele hipocoristice care provin din numele vechi bitematice. Așa cum arată datele statistice, unele din aceste antroponime, cum ar fi: Stana, Stanca, Neaga, Dobra, Voica, Rada, Vișa, Vlada, Slavna, Stoica au avut în trecut la români o mare popularitate. 8. Cercetările privind numele de botez românești propriu-zise au vizat, cu deosebire, acele elmente care sub raport genetic ar fi putut aparține fondului onomastic preroman sau roman. Dar aceste încercări, așa cum arată acad. Al. Graur, au eșuat „deoarece, dintre toate elementele limbii, cele mai legate de evoluția societății sunt numele de persoane, ele se înlocuiesc mult mai ușor decât numele comune. Vocabularul cuprinde un fond principal lexical care nu se schimbă decât cu mare încetineală /.../, pe când numele de botez se pot înnoi complet într-o sută de ani“ (cf. Nume Pers., p. 9). Negăsindu-se în antroponimia noastră istorică nume moștenite, formațiile românești provenite din apelative au fost considerate, în genere, fie nesem 205 nificative, fie elemente periferice ale unui sistem antroponimic în cea mai mare parte împrumutat. Materialul adus în discuție în lucrare dovedește că alături de numele creștine și cele slave în textele istorice excerptate apare inserat un număr considerabil de nume feminine care au corespondente în vocabularul comun al limbii române, la fel cum numele din calendar au corespondente în lexicul comun al limbilor ebraică, greacă veche, latină, iar cele slave în lexicul comun al vechii slave. Ele sunt solidare cu acestea din punctul de vedere al funcției, uzanței, formei, structurii și individualizează pregnant vechiul sistem antropnimic românesc. Trebuie să acceptăm apriori ideea că în vechime numărul elementelor autohtone trebuie să fi fost mult mai mare și că înnoirea fondului antroponimic sub presiunea numelor creștine și a celor slave s-a făcut pe seama unei treptate eliminări din acesta a numelor de botez românești. Putem presupune, de asemenea, că formațiile românești autohtone sunt vechi (probabil din perioada preslavă); antroponimele Alba, Barba, Brândușa, Bucuria, Buna, Dzăna, Creața, Fata, Feciorița, Fetița, Fiica, Floare, Joia, Luna, Lupa, Mănunta, Mierla, Mitutca, Mușata, Negrită, Păuna, Sora, Șarba, Urâta, Ursa provin toate din nume comune care fac parte din fondul autohton și cel latin. Se constată că nici un termen de altă ori 206 gine din vocabularul limbii române (cu excepția etnonimelor) nu este înregistrat în această perioadă ca bază a unui nume de botez. 9. Supranumele individuale cu care apar menționate adeseori femeile sunt cu precădere derivate andronimice. 10. Mijloacele de formare a antroponimelor feminine sunt derivarea cu sufixe și procedeele hipocoristice. Materialul ilustrativ evidențiat pe baza sufixelor -a, -aia, -ala, -ana, -așca, -ata, -ca, -ea, -eanca, -easa, -easca, -ica, -ina, -ișa, -isca, -ita, -ița, -na, -oaie, -olea, -olina, -ovița, -țea, -uca, -ușa, -ușca, -uta, -uța, dovedește că sistemul antroponimic feminin în perioada veche din punctul de vedere al derivării cu sufixe era bine conturat și că ceea ce ne este astăzi cunscut în această privință se regăsește atestat încă din secolele XV și XVI. 11. Dicționarul cuprinde un inventar exhaustiv al numelor feminine atestate în documentele istorice din sec. al XlV-XVI-lea. Sunt clarificate relațiile dintre formele derivate și formele primare ale numelor, se revizuiesc unele etimologii și se propun noi soluții cu privire la originea anumitor antropinime. 207 Note 1. B. P. Hașdeu, Arhiva istorică a României, București, 1885, voi. I, Introducere, p. 2. 2. N. lorga, Numele de botez la români, București, 1934, p. 4. 3. Ibidem, p. 4-5. 4. Apărută în Manulneudruck aus Denkschriffen der Akademie der Wissenschaffen, Phil. - hist. Classe, Wien 1864 - 1874, Heidelberg 1927. 5. Vezi recenziile lui Al. Graur, în SCL, XVII, 1966, nr. 3, p. 355-359 și G. Giuglea, L. Ghergariu, în CL, IX, 1964, nr. 2, p. 333-336; I. Pătruț, Onomastică, p. 10 și urm. 6. Teză de doctorat, București, 1980. 7. Onomastică românească, București, 1970; Nume de persoane și nume de locuri românești, București, 1984. 8. Vezi Andre de Vincenz, Les fonctions antro-ponymiques: evolution et structure. Domaine roumain, în „Orbis“, XI, 1962, nr. 1; I. Pătruț, Despre structura și originea hipocoristicelor slave, în CL, XVIII, 1973, nr. 1; Gh. Bolocan, Toponime compuse în documentele slavo-române, în LR, XXV, 1976, nr.3; idem, Modele derivative în toponimie, în LR, XXIV, 1975, nr. 3; Christian lonescu, Sistemul antroponimic românesc în secolele al XlV-lea și al XV-lea (Țara Românească), în LR, 208 XXVII, 1978, nr. 3; Corneliu Reguș, Aspazia Reguș, Nume slave compuse în antroponimia istorică românească, în LR, XXXIV, 1985, nr.3; idem, Antroponimia feminină din documentele istorice (sec. XIV-XVI), în „Studii și cercetări de onomastică (SCO)“, I, nr. 1, Craiova, 1995 etc. 9. Vezi Christian lonescu, Antroponimia românească (rezumatul tezei de doctorat), București, 1980, p. 10-11. 10. Ibidem, p. 12-14. 11. Romulus Vulcănescu, Antroponimia în “Obiceiulpământului”, în ACILFR, voi. I, p. 1103. 12. Vezi Antrop. mase., p. 499. 13. Vezi Christian lonescu, lucr. cit., p. 10. 14. Vezi Antrop. mase., p. 601, 602. 15. Ibidem, p. 509-605. 16. I. Coteanu, Morfologia numelui în protoro-mână (româna comună), București, 1969, p. 140. 17. Romulus Vulcănescu, în lucrarea citată mai sus, face următoarea precizare: “Ipoteza numelor unice susținută până în prezent de studiul pomelnicelor, al actelor de danie, de blestem sau alte pricini e aparentă, formală, nu reală, pentru că se sprijinea, uneori pe economia de scris în uzanța cancelariei și a scribilor oficiali (domnești, boierești și mănăstirești), alteori pe lipsa de mijloace de control paralel al documentelor”; vezi și Christian lonescu, lucr. cit., p. 10. 18. Al. Graur, Nume pers., p. 89. 209 19. Ibidem, p. 91. 20. Nu am întâlnit situații asemănătoare în denominația masculină. 21. Cu privire la necesitatea determinării funcției numelor, ca principiu metodologic în cercetarea antroponimici noastre vechi, vezi I. Pătruț, Onomastică, p. 10-12. 22. “Spre deosebire de catolici care dau mai multe prenume unei persoane, la români, ca și la celelalte popoare ortodoxe, prenumele este unic” DOR, p. XXV. 23. Vezi Costăchescu, Ștefăniță, p. 109. 24. Are la bază ecl. Lolia, numele unei martire sanctificate de biserică (vezi Calendar cu toți sfinții). Derivarea prenumelui feminin din masculinul Lolian (cum o face DOR, p. 96), după părerea noastră, nu este necesară. 25. Vezi DOR, p. 202; I. Pătruț, Onomastică, p. 112. 26. Nume pers., p. 28. 27. Op. cit., p. 28. 28. Vezi Corneliu Reguș și Aspazia Reguș, Continuitatea numelui de botez în familie - o veche tradiție a antroponimici românești, în LR, XLI, 1992, nr. 9, p. 509-515. 29. Vezi loan Bogdan, Vechile cronice moldovenești până la Ureche, București, 1891, p. 189. 30. Vezi I. Bogdan, Documente privitoare la 210 relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, București, 1905, p. 103, 149, 167, 181, 250, 293, 324. 31. Pașca, Ț.O., p. 30. 32. Cu privire la alte aspecte fonetice vezi Al. Graur, Nume pers., p. 49-51; Pașca, Ț.O., p. 109-116. 33. Antroponimele whpia (MiipTe) și AVhpHHd (MTipeNd) în această formă sunt inserate foarte frecvent, cu deosebire în Moldova. am»phna, de pildă, apare în această grafie de 50 de ori față de MâpeNA - de 57 de ori. 34. Vezi Corneliu Reguș, Aspazia Reguș, Alternanțe fonetice românești în documentele slavo-române, în SCL, XL, 1989, nr. 2, p. 108-112. 35. Vezi Alexandru lonașcu, Evoluția sistemului de articulare a numelor proprii românești, în „Sistemele limbii“, București, 1970, p. 176. 36. Vezi Gh. Bolocan, Despre articularea numelor de locuri, în SCL, XXVIII, 1977, nr. 4, p. 379-385. 37.1. Coteanu, op. cit., p. 93. 38.1. Pătruț, Contribuții în legătură cu vocativul românesc în -o, în „Romanoslavica“, VII, 1963, p. 92. 39.1. Coteanu, op. cit., p. 93. 40. Al. Graur, Nume pers., p. 138. 41. Ibidem, p. 139. 42. Vezi Al. Rosetti, Istoria limbii române, 211 București, 1978, p. 475; Lucia Djamo-Diaconiță, Limba documentelor slovo-române emise în Țara Românească în sec. al XlV-lea și al XV-lea, București, 1971, p. 300; Slava veche și slavona românească, redactor coordonator Pândele Olteanu, București, 1975, p. 293. 43. Desinența -îi, de pildă, este exemplificată de loan Bogdan {Documentele lui Ștefan cel Mare, voi. II, București, 1913, p. 610) prin forma boukbiu, preluată apoi și de alți autori. Dar, în pergamentul original din 1499 nov. 26, păstrat la Biblioteca Academiei, Peceți nr. 143, se poate citi foarte clar: hbBaii ch-h bohktii(n) „Ivul fiul Voie ăi bohkt»i(h) în exemplul de față este un adjectiv posesiv slav, format de la prenumele Voica cu sufixul -in (-în). 44. Vezi DLRV,p. 117, 125. 45. în raanhha ^Aopen „muntele Florei" ȚR, 1441 iun. 30 (citat ca exemplu timpuriu de genitiv românesc, vezi Lucia Djamo-Diacoviță, op. cit., p. 300), după părerea noastră, nu avem a face cu o formă de genitiv în -ei. în cazul de față, -ei trebuie interpretat ca sufix. în alte acte toponimul în discuție este inserat în forma ^Aop-hioA (vezi 1464 oct. 28; 1482 mart. 23), iar la lorgu Iordan, Toponimia românească, București, 1963, p. 510-511 apar menționate ambele variante: Florei și Floreiul. Posibilitatea unei duble articulări (articol feminin + articol masculin) este de neacceptat. 212 46. Vezi loan Bogdan, op. cit., p. 610; Al. Ro-setti, op. cit., p. 475; Slava veche și slavona românească, București, 1975, p. 298. 47. Genitivul și dativul sunt exprimate aici prin desinențele românești -ei, -ăi, -eei, -iei, desinența slavă -e (MâpHue, H-kKiue) sau prin construcții analitice cu prepoziții. 48. Vezi Al. Rosetti, op. cit., p. 545-546; Rodica Bogza-Irimie, Despre unele caracteristici flexionare ale numelor proprii de persoană în limba textelor din secolul al XVI-lea, în „Omagiu lui Alexandru Rosetti“, București, 1965, p. 69-72. 49. Vezi Nestorescu, Aspecte ale formării cuvintelor (I), p. 381; DERS, p. 285. 50. Vezi Lucia Djamo-Diaconiță, op. cit., p. 275; Nestorescu, Aspecte ale formării cuvintelor (I), p. 381. 51. Pe bună dreptate s-a arătat că în exemplul 6N MapăujK’biH semnalat într-un document moldovean din secolul al XV-lea nu avem a face cu articolul -ei în procliză, ci cu un pronume personal în dativ (cf. Ion Gheție, Al. Mareș, Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea, București, 1974, p. 230). Trebuie însă făcută remarca că nu avem nici un fel de dovezi în sprijinul ideii că cm din acest document ca și din alte numeroase acte moldovenești, anterioare sau posterioare acestuia, reprezintă forma de geni-tiv-dativ a pronumelui personal românesc ea, eu din textele slave este forma normală a pronumelui 213 anaforic feminin slav ia în dativ. 52. Vezi I. Coteanu, op. cit., p. 60-61. 53. Vezi Gh. Bolocan, op. cit., p. 384; Nestores-cu, Aspecte ale formării cuvintelor (I), p. 381-382; DERS, p. 284-285. 54.1. Coteanu, op. cit., p. 132. 55. Prenume cu frecvență relativ mare, cunoscut doar actelor muntenești. DOR, p. 229, îl include în șirul antroponimelor derivate de la substantivul comun cap, etimologie de neacceptat pentru un nume de botez. I. Pătruț, analizând seria numelor masculine înrudite: Căpăt, Capotă, Caplea, Căplescu, Caplan etc., le consideră derivate cu diferite sufixe de la o temă slavă Kap-, ce se regăsește în creații ca bg. Kapo, Kapov, Kapovski, ser. Kapcici (Onomastică, p. 100). Ca prenume feminin, Caplea este, după părerea noastră, o formă hipocoristică a vechiului nume calendaristic Capitolina (vezi Calendar cu toți sfinții), la carp trebuie raportate și femininele bg. KanKa (glosat, greșit de Ilcev - “picătură”) și Kannna (Pomenik, p. 103). In ucraineană și rusă Kana este un hipocoristic scurtat din ecl. Kanirojiina (vezi Vlasni imena). 56. Pentru a oferi un material organizat mai sistematic, am grupat variantele formale și derivatele și le-am subsumat numelui bază. 57. Fără a le degaja într-o categorie separată, am inclus tot aici antroponimele Dafina, Despina, Ruxandra, Samfira, Sârma - nume de circulație bal 214 canică, absente însă din calendar, dar care provin, ca si numele ecleziastice, din același izvor comun -limba greacă (prin intermediar slav). 58. Vezi Pasca, Ț.O., p. 37; I. Pătruț, Onomastică, p. 25. 59. Vezi Tadeusz Milewski, Indoeuropejskie imiona osobowe, Vroțlav-Varșovia-Cracovia, 1969, p. 10. 60. Vezi I. Pătruț, Onomastică, p. 26. 61. Variante formale prezintă doar următoarele nume: Slavna / Slamna; Cneajna / Cheajna / Chineajna; Neagșa și mai rar Neacșa în Moldova, si Neacșa cu consecventă în Muntenia. 62. Vezi Pomenik. 63. Pe marginea cărților III, în “Dacoromania”, VI, 1929-1930, p. 525. 64. Al. Graur, Nume pers., p. 53; vezi și I. Pătruț, Onomastică, p. 10; P. Caraman, L’heritage romain dans l’antroponymie roumaine, în ACILFR, p. 1109-1113. 65. Pentru prenumele feminine Dusa, Dușca se poate admite și derivarea din Magdușa, Magdușca; vezi și considerațiile asupra seriei antroponimice Dusa, Dușul la I. Pătruț, Onomastică, p. 14, care propune o altă soluție etimologică. 66. Vezi Bunaia în PMB, p. 66. 67. Evident, nume ca Dobra, Draga nu au la origine omonime slave din lexicul comun, ci provin din radicalele Dobr-, Drag- detașate din nume com 215 puse ca Dobromir, Dobroslav, Dragomir, Dragoslav etc. (vezi I. Pătruț, Onomastică, p. 16). Dar, după părerea noastră, hipocoristicele discutate nu erau “asemantice”- ca, de pildă, Stana sau Voica. în conștiința vorbitorilor relația cu numele comune trebuie să fi fost vie. 68. Vezi DLRV, p. 92. 69. Vezi și Marco Fecior (DLRV, p. 100). 70. Vezi Fetița și în PMB, p. 66. 71. într-un sistem antroponimic deschis atât împrumuturilor, cât și inovațiilor, acordarea unor nume ca Fata, Fecioriță, Fetița, Fiica provenite din apelative nu trebuie să surprindă. Din puținele date conținute de documente putem deduce uneori și motivarea unor astfel de denominări. Iată două exemple: alături de cei cinci fii ai Marinei: Duma, Danciul, Furduiul, Filip și Ion, numele fiicei Fetița apare, credem, ca justificat. Fiica este soră cu patru frați: Toma, Stan, Danciul, Lupe (M, 1555, apr. 30). 72. Sensul II din DLR al cuvântului mărunt (cu varianta mănunt ) “(Despre ființe) care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic, mic”, după opinia noastră, explică și motivează acest prenume. 73.1. Pătruț (Onomastică, p. 12-13) propune și o altă soluție privitoare la originea lui Mușat, punând sub semnul întrebării legătura lui cu adjectivul rom. mușat. Din statisticile efectuate (vezi mai sus) se 216 constată că femininul Mușa ocupă ca frecvență, în ansamblul sistemului, locul 13, iar în cele două subsisteme locurile 15 si 11. Ținând seamă de frecvența și răspândirea teritorială, etimonul acestuia trebuie căutat în cele trei izvoare (calendaristic, slav laic și românesc laic) care alcătuiesc inventarul de bază al sistemului numelor individuale si definesc structura acestuia. Adjectivul românesc mușat, mușata (vezi Al. Graur, Nume pers., p. 10) este singurul capabil să explice nu numai forma antroponimului în discuție, ci să-l și motiveze semantic. 74. De la radicalul Sor- nu se formează nume masculine (Sorin ca și femininul Sorina sunt alte antroponime, vezi Mică enciclopedie onomastică, p. 260), la fel cum de la radicalul Frat- Fraț- (vezi DERS) nu avem antroponime feminine. 75. Vezi DOR, p. XLVIII. 76. Nume neclar ca origine (vezi Mică enciclopedie onomastică, p. 88-89). îl includem aici (sub unele rezerve) datorită vechimii și frecvenței acestuia (mai cu seamă a formei masculine Coman) în onomastica românească. 77. Suntem de părere că Rusa, atestat numai în Țara Românească, este un alt antroponim și nu trebuie raportat la numele etnic (vezi DOR, p. 365), ci la bg. Rus, Rusa (< pyc “blond”, Ilcev). Prin etnicul rus (fem. ruscă ), care stă la baza a numeroase toponime și antroponime românești, în perioada 217 medievală, așa cum rezultă din actele istorice și din vechile cronici moldovenești (vezi, de pildă, Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche), erau desemnati ucrainenii. în vechime rusca = „ucraineancă“ (vezi Ion Robciuc, Note etimologice, în LR, LXIII, 1994, nr. 5-6, p. 233). 78. Vezi pe larg la Pașca, Ț.O., p. 117-133. 79. Pentru o mai ușoară identificare a antropo-nimelor masculine aduse aici în discuție am făcut trimitere la cunoscutele ediții de documente. 80. Vezi V. Bogrea, Articole mărunte, în DR, IV, 1924-1926, p. 865. A se vedea, de asemenea, loan Pătruț, Nume de persoane, p. 91-99, unde se face o analiză pertinentă a raportului dintre toponimele și antroponimele omofone în -ai, -aia. 81. Vezi Pascu, Sufixele, p. 203-204; Pașca, Ț.O., p. 136; A. Rosetti, op. cit., p. 163; Gr. Brâncuș, Nume date animalelor domestice, în LR, XVI, 1967, nr. 2, p. 174. 82. Vezi Al. Graur, Nume pers., p. 62. 83. Vezi DOR, p. LVI; Antrop. mase., p. 505. 84. Vezi I. M. Zeleznjak, Onepx cepăoxop-BâTCKoro aHTponoHHMnnecKoro cjiOBoăpaso-BăHHB, Kiev, 1969, p. 41. 85. Vezi Antrop. mase., p. 505. 86. Hipocoristice explicate de Pașca, Ț.O., p. 226; DOR, p. 14 și Ilcev din Andonie (nume ecleziastic atestat adeseori în scrierile vechi, vezi, de pildă, PB, p. 449). Femininele Donea, Donca din 218 Moldova se explică mai bine, după părerea noastră, din ucr. JIbuoh#, ^B^OHbKa diminutive de la Evdochia (vezi Vlasni Imena ). 87. Vezi Nestorescu, Aspecte ale formării cuvintelor (II), p. 504; Antrop. mase., p. 508. 88. Vezi I. M. Zeleznjak, op. cit., p. 37. 89. Vezi Aspazia Reguș, Antroponime feminine nearticulate în vechi acte istorice, în LR, XXVII, 1978, nr. 3, p. 314. 90. Vezi PMB, p. 56, 60, 61, 66, 69, 75. 91. Vezi în ucr. și alte asemenea diminutive: ffapițB < Daria, Ipu^ < Irina etc. (Vlasni imena ). 92. Vezi Nestorescu, Aspecte ale formării cuvintelor (II), p. 511. 93. Explicarea acestui prenume din lușcă “plantă ierboasă din familia liliaceelor, sau bălușcă = ceapa cioarei”, cum o face DOR, p. 313, nu poate fi acceptată. 94. Vezi numeroase alte exemple care dovedesc productivitatea și vechimea acestui sufix la Nestorescu, Aspecte ale formării cuvintelor (II), p. 512. 95. Exemplele citate provin toate numai din textele originale. 96. Vezi Al. Rosetti, op. cit., p. 472; Al. Graur, Nume pers., p. 129-133. 97. Pentru vechimea acestui proces semnalăm un document de la Ștefan cel Mare (vezi 1480 sept. 17, DRH A II, p. 351) în care este menționat Micul Orgoane (ulterior, în doc. din 1499 nov. 26, DRH A 219 III, p. 444, numele apare în forma Micul Orgoae) stăpân al satului Orgoești, pe care l-a moștenit de la bunicul său Ștefan Orgoane - boier contemporan cu Alexandru cel Bun. Deducem că la baza acestei spițe de neam stă numele unui strămoș Orga (vezi numele la I. Pătruț, Onomastică, p. 84, 104), de la care s-a format supranumele feminin Orgoane, Orgoae și transmis descendenților ca nume de familie. Numele satului Orgoești provine, după părerea noastră, de la acest nume de familie și nu după cum s-ar părea de la Orgoi (mase. Orga + suf. -oi). 98. Vezi Nestorescu, Aspecte al formării cuvintelor (II), p. 509. 99. Al. Graur, Nume pers., p. 129. 100. Vezi Nestorescu, Aspecte ale formării cuvintelor (II), p. 499. 101. Sufixul -easca îl găsim și ca formant al unor nume topice, îndeosebi ocine: ocina Boiceasca, ocina Broștenească, ocina Mierlărească (vezi Gh. Bolocan, Categoria “nume de grup” în toponimie, în LR, XXV, 1976, nr. 1, p. 89-98; idem, Introducere la DERS, p. XXVIII). 102. Vezi, de pildă, arborele genealogic al lui Petru Tudor din a cărui spiță se trage Podoleanca și frații săi Cârstea, Stana, Nastea, Neagșa (Costăchescu, Bogdan, p. 73). 103. Includerea acestui antroponim între numele feminine o facem cu rezerve, deoarece într-un alt suret după un original cu conținut asemănător (vezi 220 M, 1490, DRH A III, p. 107) el apare tălmăcit ca nume de bărbat: Săngur. 104. Facem mențiunea că prenumele atribuite țigăncilor nu se deosebesc de ale celorlalte femei în perioada cercetată (vezi în acest sens capitolul Țigani, p. 755-794, din lucrarea lui Alexandru I. Gonța, Documente privind istoria României, A. Moldova, Veacurile XIV-XVII (1384-1625), Indicele numelor de persoane, București, Editura Academiei Române, 1995 - lucrare deosebit de valoroasă pentru cunoașterea antroponimici medievale, apărută, din păcate, după elaborarea studiului nostru). Abrevieri ACILFR = Actele celui de-al XH-lea Congres Internațional de lingvistică și filologie romanică, voi. I, București, 1970. Antrop. fem. = Aspazia Reguș, Corneliu Reguș, Antroponimele feminine - nume individuale din documentele slavo-române (sec. XIV-XVI), în SCL, XXXV, 1981, nr. 3, p. 212-224. 221 Antrop. mase. = Corneliu Reguș, Aspazia Reguș, Antroponimele masculine în documentele slavo-române emise de cancelaria Moldovei între anii 1388-1456 (I), în SCL, XXV, 1974, nr. 5, p. 497-509, și (II), în SCL, XXV, 1974, nr. 6, p. 595-608. bg-Calendar cu toți sfinții = limba bulgară. = Calendar cu toți sfinții din an prăznuiți în biserica ortodoxă a răsăritului, în “Biserica ortodoxă Română”, LXXIV, 1977, nr. 4. Costăchescu, Bogdan = Mihai Costăchescu, Documentele moldovenești de la Bogdan Voievod, București, 1940. Costăchescu, Ștefăniță = Mihai Costăchescu, Documentele moldovenești de la Ștefăniță Voievod, Iași, 1943. DERS = Dicționarul elementelor românești din documentele slavo-române (1374-1600), București, 1981. 222 DIR A = Documente privind istoria României A. Moldova; Veacul XVI, voi. I (1501-1550), voi. II (1551-1570), voi. III (1571-1590), voi. IV (1591-1600), București, 1951-1954. DIRB = Documente privind istoria României B. Țara Românească; Veacul XVI, voi. II (1526-1550), voi. III (1551-1570), voi. IV (1571-1580), voi. V (1581-1590), voi. VI (1591-1600), București, 1951-1954. DLRV = G. Mihăilă, Dicționar al limbii române vechi (sfârșitul sec. X - începutul sec. XVI), București, 1974. DOR = N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, București, 1963. DRH A = Documenta Romaniae His-torica A. Moldova, voi. I, II, III, București, 1975-1980. DRH B = Documenta Romaniae His-torica B. Țara Românească, voi. I, II, III, IV, XI, București, 1966-1980. ecl. = ecleziastic. 223 Ghib. Sur. = Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, voi. I-XXIV, Iași, 1906-1930. gr- Al. Graur, Nume pers. = limba greacă. = Acad. Al. Graur, Nume de persoane, București, 1965. Hrincenko = B. D. Hrincenko, CjioBapb yKpaÎHCBKoi mobh, Kiev, 1908. Ilcev = Ștefan Ilcev, Pchhhk Ha JimHHTe H ftaMHJIHH UM6-Ha, Sofia, 1969. Iordan Nume de familie = lorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, București, 1983. M MEF = Moldova. = MojiffOBa bih anoKa fey-najin3Myjiyn, voi. I, II, Chi-șinău, 1961, 1978. Mică enciclopedie onomastică = Christian lonescu, Mică enciclopedie onomastică, București, 1975. nb. Nestorescu, Aspecte ale formării cuvintelor = nume de bărbat. = Virgil Nestorescu, Aspecte 224 ale formării cuvintelor în limba română veche (sec. XIV-XVI) (I), în SCL, XXVII, 1976, nr. 4, p. 377-388, și (II), în SCL, XXVII, 1976. nr. 5, p. 493-514. p- Pascu, Sufixele = prenume. = G. Pascu, Sufixele românești, București, 1916. Pașca, ȚO. = Ștefan Pașca, Nume de persoane și nume de animale în Țara Oltului, București, 1936. I.Pătruț, Nume de persoane = loan Pătruț, Nume de persoane și nume de locuri românești, București, 1984. I. Pătruț, Onomastică = loan Pătruț, Onomastică românească, București, 1980. PB = Elena Lința, Pomelnicul de la Bisericani, în “Romano-slavica”, XIV, 1967, p. 411-454. PMB = D. P. Bogdan, Pomelnicul mânăstirei Bistrița, București, 1941. Pomenik = Magdalina Stanceva, Stanco 225 Stancev, Sojihckhxt noMe-hhk, Sofia, 1963. RM = Repertoriul monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare, București, 1958. rom. s. SMFC = limba română. = supranume. = Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, I, București, 1959. sl. Studii = slav. = Studii, revistă de istorie, București, 1968. = Țara Românească. ucr. Vlasni itnena = limba ucraineană. = L. G. Skrypnyk, N. P. Dzja-tkivska, Bjiacni iMena jik>- Kiev, 1986. 226 Cuprins Cuvânt înainte.................................5 Formule de denominație personală..............10 Prenume duble.................................23 Schimbări de nume.............................25 Continuitatea prenumelui de familie...........28 Particularități fonetice și morfologice ale numelor feminine..............................37 Particularități fonetice......................38 Antroponime feminine nearticulate.............39 I. Nume terminate în -ă................41 II. Nume terminate în -e (după i sau după consoană moale)......................46 Genitiv-dativul feminin.......................55 Prenumele feminine din punctul de vedere al originii............................65 Prenume ecleziastice..........................69 Prenume slave laice...........................75 Prenume românești laice.......................80 Formarea prenumelor feminine..................90 -a............................................93 -aia (-aie)...................................96 -ala..........................................99 -ana..........................................99 229 -așca.......................................100 -ata........................................100 -ca.........................................101 -ea.........................................103 -ica........................................103 -ina........................................104 -ișa........................................105 -ișca.......................................106 -ita........................................106 -ița........................................107 -na.........................................107 -ole (-olea)................................108 -olină......................................108 -țea........................................108 -nea........................................109 -ușa........................................109 -ușca.......................................110 -uta........................................110 -uța........................................112 Formarea supranumelor feminine...............113 -oaie (-oane)...............................114 -easă.......................................117 -easca......................................120 -eanca......................................121 -ovița (-evița).............................121 Supranumele apelative........................122 Dicționarul antroponimelor feminine..........124 230 Concluzii..................................202 Note.......................................208 Abrevieri..................................221 231