ACADEMIA ROMÂNĂ STUDII ŞI CERCETĂRI XXVI NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN ŢARA OLTULUI DE ŞTEFAN PAŞCA DOCENT U UNIVERSITATEA DIN CLUJ LUCRAIIE PREMIATĂ DE ACADEMIA ROMÂNĂ CU PREMIUL STATULUI „ELLADE RĂDULESCU“ MONITORUL OFICIAL ŞI IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA NAŢIONALĂ BUCUR i 9 3 DEPOZITUL GENERAL CARTEA ROMÂNEASCĂ B-DUL A C A D E M I E I, î —5 EŞTI 6 ACADEMIA ROMÂNĂ STUDII ŞI CERCETĂRI XXVI «. aJwututfa l ir.ţysf NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN ŢARA OLTULUI DE ŞTEFAN PAŞCA DOCENT LA UNIVERSITATEA DIN CLUJ LUCRARE PREMIATĂ DE ACADEMIA ROMÂNĂ CU PREMIUL STATULUI „EL1ADE RĂDULESCU“ MONITORUL OFICIAL ŞI IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA NAŢIONALĂ DEPOZITUL GENERAL CARTEA ROMÂNEASCĂ B-DUL A C A D E M I E I, 3 —5 BUCUREŞTI 19 3 6 www.digibuc.ro Omagiu de respectuoasă recunoştinţă Domnilor Profesori SEXTIL PUŞCARIU cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani şi GIAND OMENICO SERRA sfătuitorului mieu în onomastică Autorul www.digibuc.ro INTRODUCERE Onomastica românească, deşi n’a fost cu totul desconsiderată, nu s’a bucurat totuşi de o desvoltare proporţională cu desvol-tarea atât de însemnată pe care au luat-o la noi, în ultimele trei decenii, studiile de linguistică. Importanţa ei a fost recunoscută necontenit. învăţaţii au arătat, nu odată, că ea e în măsură să servească elemente de căpetenie pentru cunoaşterea mai temeinică a unor epoci din istoria poporului şi a limbii româneşti. » întâiu sub presiunea necesităţii de a aduce cât mai numeroase şi cât mai variate probe care să dovedească continuitatea sau lipsa de continuitate —şi mai presus de toate întâietatea noastră ca element de baştină în vieata istorică a Daciei — » t iar mai apoi din curiositate ştiinţifică desinteresată, numele proprii româneşti au format obiectul de cercetare al învăţaţilor. în măsură mai mare elementele toponomasticei româneşti şi, mai limitat, antroponomastica a dat naştere unei bogate recolte de studii, dintre care unele de mare valoare. Din acestea cercetătorul îşi poate face o ideie relativ exactă asupra trăsăturilor caracteristice pe care le prezintă numele proprii româneşti din punct de vedere linguistic. Evident, pentru ca onomastica —înţelegând prin acest termen toponomastica şi antroponomastica, împreună — să poată lua de aici înainte o desvoltare mai fecundă, trebue să fie fondată pe alte baze. Până acum, învăţaţii, în cea mai mare parte, şi-au întemeiat cercetările pe un material unilateral, scos din izvoare de informaţie restrânse la anumite epoci, sau privind probleme izolate din domeniul onomasticei1). *) O bogată şi sugestivă informaţie bibliografică asupra domeniului toponomasticei româneşti, ne-a dat Iorgu Iordan, încercare de bibliografie toponimică românească, în « Buletinul Soc. Regale române de Geografie *, XLVI, 1927 şiDierumă-nische Ortsnamenforschung, în « Zeitschrift fur Ortsnamenforschung *, I, 1925—1926. www.digibuc.ro 6 ŞT. PAŞCA Toponomastica românească se mândreşte astăzi totuşi cu câteva lucrări fundamentale, datorite lui Iorgu Iordanx), G. Kisch2), N. Drăganu3) etc. Antroponomastica nu se găseşte în aceeaşi situaţie privilegiată. In afară de preocupări sporadice —şi nu putem uita aici contribuţia savantă a neuitatului V. Bogrea4)—nu cunoaştem o bună lucrare de ansamblu asupra numelor de persoană româneşti5). Studiul numelor proprii e mult mai dificil decât acela al numelor comune. Lămurirea originii celor dintâiu necesită documentări mult mai îngrijite şi mai greu de realizat. « Etimologia numelor topice —scrie C. Diculescu 6)—nu poate avea fireşte, niciodată, acel grad de certitudine pe care îl au etimologiile celorlalte categorii de cuvinte. Pe când la căutarea prototipelor acestora ne sprijinim atât pe identitatea sau înrudirea înţelesului, la cele dintâiu ne stă la dispoziţie pentru scopul arătat numai partea formală, înţelesul fiindu-ne cu totul necunoscut». Evident, greutăţile cele mai mari le întâmpină cel care întreprinde cercetări asupra numelor personale. In adevăr, în vreme ce în domeniul toponomasticei găsim o masă întreagă de nume a căror origine se găseşte fără mare greutate în numele Rumănische Toponomastik, Voi. I—III în « Veroffentlichungen des roma-nischen Auslandsinstituts der Rheinischen Friedrich Wilhelms Universităt», Bonn, Bând 6, Kurt Schroeder Verlag, 1924—1926, o foarte sugestivă lucrare de ansamblu toponomastic, bazată pe un material contemporan, privind Vechiul Regat. *) Siebenburgen im Lichte der Sprache. Ein Beitrag zur Kulturgeschichte der Karpathenlănder, în « Archiv des Vereins fur Siebenbiirgische Landeskunde » XLV Bând I—II Heft, Sibiiu — Hermanstadt, 1929, cu tiraj special în «Palestra* 165, Leipzig 1929, o lucrare de interes pentru toponomastica transilvăneană. 3) Toponimie şi istorie, în «Biblioteca Institutului de Istorie Naţională», I, Cluj, 1928, o fericită realizare de studiu toponomastic model, în care se urmăresc istoriceşte elementele toponimice din Nordul Ardealului. în Românii în veacurile IX—XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei. Acad. Rom., St. şi Cercetări XXI. Bucureşti, 1933 se ia în discuţie un număr mare de elemente onomastice privind un teritoriu mult mai vast. *) Contribuţii onomastice, în « Dacoromania » Voi. IV, 1926, p. 659 ş. u., Glose româneşti în patronimicele armeneşti din Ardeal, în « I-iul Congres al Filologilor români *, Bucureşti, 1926, p. 54 ş. u. şi în numeroasele sale recensii şi articole mărunte, risipite fie prin «Dacoromania», fie prin «Anuarul Institutului de Istorie Naţională » din Cluj, sau aiurea. *) O importanţă excepţională şi pentru antroponomastica românească prezintă lucrarea lui Gustav Weigand, Die bulgarischen Rufnamen, ihre Herkunft und Neu-bildungen, în «XXVI—XXIX. Jahresbericht des Instituts fur rumănische Sprache •zu Leipzig», 1921, p. 104 ş. u. *) Elementele vechi greceşti în limba română, în « Dacoromania », Anul IV, p. 493. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 7 comune sau în apelativele topice existente în limbă, domeniul antroponomasticei nu oferă asemenea avantaj decât în cazuri mai rare. înţelesul numelor de persoană sau nu s’a cunoscut niciodată de cei care le-au adoptat — ca în cazul numelor de botez şi a unei părţi însemnate din numele de familie — sau s’a pierdut repede. In timp ce numele topice sunt mai conservative, legate fiind de pământul pe care — uneori —numindu-1 îl descriu, numele de persoană, care se nasc şi mor cu indivizii care le poartă, sunt supuse unei sorţi mai nesigure 1). E adevărat, în epocile primitive ale antroponomasticei numele personale erau alese şi date indivizilor dintre acele care descriau împrejurări caracteristice din vieaţa acelora (cf. supranumele din epoca noastră), metafore care făceau aluzie la caracterul fizic sau psihic real sau dorit al individului, sau erau nume de semnificaţie religioasă sau magică. In epoci mai nouă însă, numele de botez s’au dat şi se dau în mod arbitrar, alegându-se din lista celor întrebuinţate prin tradiţie sau introduse prin modă. In acest caz lămurirea originii lor etimologice e mai grea, căci sunt simple etichete, lipsite desăvârşit de sensul originar etimologic, nu mai ilustrează nimic din caracterul specific al individului2). Fiecare nume de persoană îşi are istoria proprie. Interesul antroponomastului nu poate fi exclusiv acela de a lămuri originea etimologică a numelor. Rostul lui e să urmărească prin toate mijloacele de informaţie şi istoria acestor nume pe terenul linguistic unde se întrebuinţează. O asemenea întreprindere e grea şi mai ales de durată lungă. Ea necesită o informaţie largă asupra materialului onomastic general, dar mai ales o scrutare cât mai atentă asupra domeniului vieţii psihologice şi sociale a nucleelor populare izolate. Avem credinţa că, înainte de a se trage concluzii premature din examinarea unui material fagmentar sau unilateral, e nevoe să se elaboreze cât mai multe monografii de onomastică regională, care să nu neglijeze amănuntul. Rezultatele modeste atinse *) Cf. Albert Dauzat, Les noins de lieux. Origine et ivolution, Paris, 1926, p. 6. *) Mario Roques, în « Revue phil. fr. litt. » XXIII, p. 215 fixează lapidar caracterul numelui propriu: « II ne signifie pas, il dăsigne; ce n’est pas un Symbol, c’est une £tiquette * * (ap. Bruno Migliorini, Dai nome proprio al nome comune, în « Biblioteca dell’ Archivum Romanicum » Seria II, voi. 13, p. 5, nota 1. www.digibuc.ro 8 ŞT. PAŞCA cu aceste monografii vor putea servi, într’un viitor ceva mai îndepărtat, celor care se vor încumeta să elaboreze sinteze în antroponomastica sau în toponomastica românească. Convinşi de necesitatea unor asemenea preocupări faţă de elementele antroponomasticei româneşti, am încercat să întreprindem cercetări, după putinţă minuţioase, pentru adunarea din câte o regiune a teritoriului dacoromân a unui material de nume cât mai complet, dintr’o epocă cât mai îndelungată. Pe baza unui asemenea material se poate aprecia mai sigur istoria numelor noastre proprii şi vieaţa lor intimă într’o regiune şi în cadrul antroponomasticei generale româneşti. Mai multe motive ne-au determinat să urmărim onomastica Ţării Oltului. înainte de toate importanţa pe care, din punct de vedere istoric, o prezintă acest leagăn al românismului, de unde în epoci mai îndepărtate —după tradiţie, — şi în vremuri mai nouă —după dovezi documentare —s’au produs roiri de populaţie românească peste munţi, alimentând elementul uman de pe versantul de miazăzi al Carpaţilor, iar în vremuri mai nouă înmulţind elementul românesc din > Dobrogea românească. Situaţia geografică de centru al teritoriului dacoromân a fost de asemenea un îndemn de a porni cu preocupările noastre de onomastică românească dela Ţara Oltului. Ne-a favorizat norocul de a descoperi, tocmai pentru această regiune, nişte izvoare de informaţie de importanţă excepţională. La Arhivele Statului din Cluj se găseşte o bogată colecţie de Urbarii făgărăşene din sec. XVII—XVIII, din care am extras pe fişe un material foarte bogat. Nu mai e nevoe, poate, să arătăm marea valoare ştiinţifică pe care o prezintă materialul cuprins în aceste Urbarii, care redau cu grijă numele tuturor proprietarilor şi iobagilor, inclusiv numele copiilor lor, deci a întregii populaţii româneşti a satelor din Ţara Oltului. In acelaşi timp ele înregistrează cu grijă gospodărească proprietatea fiecărui locuitor, indicând, cu numele, locul de pe teritoriul comunei a fiecărei proprietăţi. Am întregit materialul scos din Urbarii cu acela atestat în izvoare mai vechi, tipărite, în colecţiile de documente, în hărţi, etc., iar asupra materialului contemporan am căutat să www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 9 cercetăm, pe baza unor chestionare (în special Chestionarul IV. Nume de loc şi nume de persoană, Cluj, 1931) trimise intelectualilor localnici în aproape toate satele, materialul comunicat de aceşti intelectuali membri corespondenţi ai Muzeului Limbii Române. In afară de materialul contemporan comunicat de aceşti harnici membri corespondenţi, discutăm în paginile de mai jos şi pe acela, complet, cuprins în Buletinele recensământului din 1930. Lucrarea de faţă urmăreşte antroponomastica din 64 de localităţi din Ţara Oltului, după cum se vede din harta de mai jos: Iată legenda acestei hărţi: 0. Racoviţa 24. Voila 1. Porumbacul de jos 25. Dridif 2. » de sus 26. Beclean 3. Sărata 27. Luţa 4. Scorei 28. Ludişor 5. Streja-Cârţişoara 29. Iaşi 6. Opra-Cârţişoara 30. Dejani 7. Arpaşul de sus 31. Vaida-Recea 8. Arpaşul de jos 32. Telechi-Recea 9. Ucea de jos 33. Berivoii Mici 10. Ucea de sus 34. Berivoii Mari 11. Viştea de sus 35. Copăcel 12. Drăguş 36. Sebeş 13. Corbi 37. Mărgineni 14. Viştea de jos 38. Hârseni 15. (Beşimbav-)Olteţ 39. Săscior 16. Sâmbăta de jos 40. Săvestreni 17. Sâmbăta de sus 41. Ileni 18. Lisa 42. Hurez 19. Breaza 43. Râuşor 20. Netot 44. Făgăraş 21. Pojorta 45. Galaţi 22. Voivodenii Mari 46. Mândra 23. Voivodenii Mici 47. Şercăiţa www.digibuc.ro IO ŞT. PAŞCA 48. Toderiţa 49. Vad 50. Ohaba 51. Şercaia 52. Bucium 53. Şinca Nouă 54. Poiana Mărului 55. Şinca Veche 56. Persani 57. Grid 58. Părău 59. Veneţia de jos 60. Veneţia de sus » 61. Comana de sus 62. Cuciulata 63. Comana de jos. Cum în mare parte materialul din această lucrare îl avem din răspunsurile la chestionarul Muzeului, înşirăm mai jos întrebările la care aveau să răspundă membrii corespondenţi: 130. La câtă vreme dela naştere se botează un nou născut ? 131. După cine i se dă numele? 132. Ce nume se dau noului născut (fată sau băiat) după zilele săptămânii, sau după sărbători ? 133. Care sânt cele mai dese nume de botez bărbăteşti la ţărani ? > 134. Care sânt numele de botez pe care le poartă mai des femeile ? 135. Care sânt numele de botez ale intelectualilor din comuna D-voastră şi ale copiilor lor: a) băieţi, b) fete? 136. Care sânt în comuna d-voastră cele mai dese nume de botez bărbăteşti ? > 137. Care sânt cele femeieşti? 138. Care sânt numele de botez mai puţin obişnuite, la bărbaţi si care la femei ? * » 139. Familiile sărace dau aceleaşi nume copiilor lor ca familiile mai bogate sau preferă anumite nume numai ? Care sânt aceste nume? 140. Cum aleg ţăranii un anumit nume de botez şi nu altul pe care-1 dau noului născut ? 141. Este obiceiul ca preotul, naşul sau notarul să recomande părinţilor un anumit nume pentru noul născut? 142. Ce nume recomandă ei ? 143. Care sânt, după părerea ţăranilor, numele de botez « boiereşti » sau « domneşti » ? * * www.digibuc.ro www.digibuc.ro ŢÂRA OLTULUI Huriile Muzeului Limbei Romane Scara •_____»_____1_____2 km NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN ŢARA OLTULUI 12 ŞT. PAŞCA 144. Ce nume curioase de botez se găsesc în comuna d-voastră ? 145. Cam care sânt numele care se dau la doi gemeni? 146. Ce forme desmierdătoare iau numele de botez mai obişnuite, ale copiilor şi fetelor când sânt mici (ex.: Ion, Ioniţă, Ionică, Ionaş, etc. Maria, Măriuca, Mariţa, etc). 147. Asemenea nume desmierdătoare le rămân până la bătrâneţe ? » 148. Cum se prescurtează cele mai obişnuite nume de botez din comuna d-voastră? (Constantin = Dinu, Costi, Elisabeta = Veta, etc.). 149. Care sânt numele familiilor de baştină în comuna d-voastră ? 150. Ce familii au venit mai târziu în comună? 151. De unde a venit fiecare din acestea şi când? 152. Care sânt numele de familie mai rare în comuna d-voastră ? 153. Ce nume de familie din comună sânt în legătură cu nume de locuri de pe teritoriul comunei ? 154. Există obiceiul ca membrii familiilor dintr’o anumită parte a satului sau de pe o stradă, să poarte un nume de batjocură sau un nume colectiv ? Care sânt aceste nume si de ce se numesc asa ? > > 155. Care sânt numele de batjocură care se dau membrilor din diferite familii din sat ? Care sânt familiile cărora li se dau ? Cine a purtat porecla la început ? De ce i s’a dat ? 156. Ce nume de batjocură li se dau în satul d-voastră diferitelor categorii de meşteşugari ? 157. Daţi lista poreclelor din satul d-voastră, cine poartă fiecare din aceste porecle şi pentru ce i s’a dat ? 158. Care sânt poreclele femeilor din satul d-voastră, cine le poartă ? 159. Sânt în localitate registre vechi de botez, de căsătorii şi de morţi ? De când datează ele şi unde se păstrează ? 160. Să se copieze din fiecare registru (matricol) tot al zecelea an, nume de botez şi de familie. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 13 161. Ce nume dau ţăranii vitelor: a) boi, b) vaci, c) capre, d) câni, e) cai? 162. Explicaţi de ce se dă acest nume (după coloare, după ziua în care s’a născut, etc.). 163. Comunicaţi informaţiuni în legătură cu trecutul istoric al comunei. 163. Care este starea materială a locuitorilor din comună? 164. Dacă e obiceiul ca locuitorii din comună să plece în alte regiuni, în anumite epoci ale anului, să se comunice unde se duc ei şi ce lucrează pe acolo ? Această înşirare de întrebări care se şi repetă, ar putea face loc la obiecţiuni. Cine cunoaşte însă psihologia membrilor corespondenţi, de multe ori grăbiţi, uneori distraţi, altădată superficiali, îşi dă seama că o asemenea repetiţie e utilă, fiindcă atrage mai insistent atenţia asupra materialului bogat care se poate nota, revizueşte informaţia dată la o întrebare anterioară. în legătură cu supranumele a fost interesant să se întrebe de ce se numeşte în batjocură un individ sau o colectivitate în-tr’un anumit fel. Nu s’a avut însă niciodată iluzia că informa-ţiunile membrilor corespondenţi, în această privinţă, pot avea o valoare probantă la explicarea supranumelor. S’a căutat numai să se constate ambianţa semantică în care psihologia populară face să intre fiecare supranume. Din contră, materialul comunicat de corespondenţi şi informaţiunile de ordin semantic date de aceştia, pentru fiecare supranume în parte, ne dovedeşte cât de eronate pot fi consideraţiunile linguistice formulate de cercetătorul prea încrezut în « explicaţiile» pe care le dă poporul, azi, unor supranume. Trebue să exprimăm regretul de a nu se fi avansat ceva mai mult investigaţia în legătură cu termenii injurioşi şi calificativele pe care le dă poporul dela ţară. Recolta chestionarului era astfel mai bogată şi mai preţioasă. www.digibuc.ro 14 ŞT. PAŞCA BIBLIOGRAFIE I. IZVOARE a) MANUSCRISE *) I. Urbariul comunei [ Ârpaşul de jos pe anii 1722 1). 2. » » Ârpaşul de sus » » 1722. 3- » » Beclean » » 1722, 1726, 1758, 1788. 4- » » Berivoii Mari » » 1722. 5- » » Berivoii Mici » » 1722, 1788. 6. » » (Beşimbav-) Olteţ » » 1722, 1726. 7- » » Breaza » » 1722, 1726, 1758, 1788. 8. » » Comana de jos » » 1633 1), 1722, 1726. 9- » » Comana de sus » » 1633, 1722, 1726. IO. » » Copăcel » » 1722, 1726, 1758. 11. » » Corbi » » 1680, 1688, 1722, 1726, 1766, 1787. 12. » » Cuciulata » » 1623, 1722. !3- » » Dejani » » 1722, 1726, 1758. H- » » Drăguş » » 1722, 1726. !5- » » Dridif » » 1722, 1726, 1758, 1788. 16. » » Făgăraş » » 1722, 1726, 1808. i7- » » Galaţi » » 1758, 1788. 18. » » Grid » » 1722, 1726, 1766. 19. » » Hârseni » » 1722, 1726, 1758, 1789. 20. » » Hurez » » 1722, 1726, 1758, 1788. 21. » » Iaşi » » 1722. 22. » » Ileni » » 1722, 1726, 1758, 1788. 23- » » Lisa » » 1722, 1726, 1758. 24. » » Luţa » » 1722. 25- » » Ludişor » » 1722, 1726, 1758, 1789. 26. » » Mândra » » 1722, 1726, 1758, 1788. 27. » » Mărgineni » » 1722, 1726, 1758. *) Urbariul pe 1722, ce se găseşte în Archiva oraşului Sibiiu (a fost publicat acum în urmă de Ştefan Meteş, Situaţia economică a Românilor din Ţara Făgăraşului. Din publicaţiile Archivelor Statului din Cluj, Nr. 1. Voi. I, Cluj, 1935); cel pe 1633 se găseşte în Arhiva Bibliotecii Universităţii din Cluj. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI •5 28. Urbariul comunei Netot pe anii 1722, 1726, 1758. 29. » » Ohaba » » 1722. 3°- » » Opra-Cârţişoara » » 1722. 31- » » Părău » » 1722, 1726. 32. » » Perşani » » 1722, 1726, 1766. 33- » » Poiana Mărului » » 1722. 34- » » Pojorta » » 1722, 1726, 1758. 35- » » Porumbacul de jos » » 1680, 1688, 1722, 1726, 1766, 1787. 36- » » Porumbacul de sus » » 1680, 1688, 1722, 1726, 1766, 1787. 37- » » Răuşor » » 1722, 1726, 1758, 1788. 38. » » Sâmbăta de jos » » 1722. 39- » » Sâmbăta de sus » » 1722. 40. » » Sărata » » 1680, 1688, 1722, 1726, 1766, 1787. 41- » » Săscior » » 1722, 1726, 1758, 1789. 42. » » Săvăstrcni » » 1722, 1726, 1758, 1788. 43- » » Scoreiu » » 1680, 1688, 1722, 1726, 1766, 1787. 44. » » Sebeş » » 1722, 1726, 1758. 45- » » Şercaia » 1722, 1726, 1766. 46. » » Sercăiţa » » 1722, 1726, 1758. 47- » Şinca Veche » » 1722, 1726, 1758. 48. » » Streza-Cârţişoara » » 1722. 49. » » Telechi-Recea » » 1722. 5°- » » Toderiţa » » 1722, 1763, 1788. S1- » » Ucea de jos » » 1722. 52- » » Ucea de sus » » 1680, 1688, 1722, 1726, 1766, 1787. 53- » » Vaida-Rccea » » 1722. 54- » » Veneţia de jos » » 1633, 1722, 1726. 55- » » Veneţia de sus » » 1633, 1722, 1789. 56- » » Viştea de jos » » 1722, 1726. 57- » » Viştea de sus » » 1722, 1726. 58. » » Voila » » 1722, 1726, 1758, 1788. 59- » » Voivodcnii mari » » 1722, 1726, 1758. 60. » » Voivodenii mici » » 1722, 1758. 61. Răspunsurile la Chestionarul IV (păstrate la Muzeul Limbii Ro- mâne din Cluj). 62. Buletinele recensământului dela 1930 (păstrate la Institutul Demografic şi de Recensământ, Bucureşti). www.digibuc.ro i6 ST. PAŞCA b) IMPRIMATE 63. Aron: Nicolau Aron, Monografia bisericilor, şcoalelor şi reuniunilor române din Făgăraş, Făgăraş, 1910. 64. Dens. Mon.: Nicolae Densusianu, Monumente pentru Istoria tierei Fagarasiului, culese şi adnotate de Bucureşti, Acad. Rom., 1885 (Din « Publicaţiunile Istorico-Filologice ale Arhivelor Statului»). 65. Dragomir, Ist. Desr.: Silviu Dragomir, Istoria desrobirii religioase a Românilor din Ardeal, I, Sibiiu, 1920. 66. Haneş, Ţ. O.: V. V. Haneş, Din Ţara Oltului, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1921. 67. Hurm. : Eud. Hurmuzachi, Documente privitoare la Istoria Românilor. 68. Lupaş, Doc. : Ioan Lupaş, Documente istorice privitoare la moşiile brâncoveneşti din Transilvania şi Oltenia, Cluj, Cartea Românească, 1933- ............... . 69. Iorga, St. Doc.: Nicolae Iorga, Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene, II. Inscripţii şi însemnări, în « Studii şi Documente», Bucureşti, 1906. 70. Meteş, VA.: Viaţa agrară economică a Românilor din Ardeal şi Ungaria. Documente contimporane. I (a. 1508—1820), Bucureşti, « România Nouă », 1921. 71. Puşc., Fam.: Ion cavaler de Puşcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile române, I—II, Sibiiu, 1892—1895. 72. Fragm. : Ion cavaler de Puşcariu, Fragmente istorice despre boerii din Ţara Făgăraşului. Sibiiu, 1904—1907. 73. Puşcariu, Rev.: Ion Puşcariu, Două documente privitoare la revolta boierilor din Ţara Făgăraşului în favoarea lui Mihnea Vodă numit Cel Rău (1508—1510). în AAR, S. Istorică, Seria II, Tom. 33» P- 61 Ş- u- . .. 74. Tr(ans).: «Transilvania», organul societăţii culturale «Astra», Anul LX —1929. 75. Qu.: Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt im Siebenbiirgen. I (1886), II (1899), III (1896), IV (1903), VI (1915). 76. Urk.: Franz Zimmermann und Carl Werner, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbiirgen, 1.(1171—1342.) Herman-stadt, 1892. 77. Veress, Acta: Dr. Veress Andreas. Acta et epistolae relationum Transylvaniae Hungariaeque cum Moldavia et Valachia. I. (1468—1540) (în « Fontes Rerum Transilvanicarum», IV.), Budapest, 1914. 78. Veress, Doc.: Dr. Veress Andrei, Documente privitoare la Istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, Voi. II, Acte şi scrisori (1573—84). Fundaţiunea « Reg. Ferdinand I », Bucureşti, 1930. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 17 II. STUDII UTILIZATE ») Aeco = Archivium Europae Centro-Orientalis, I (1935). Budapest, I93S- . ........................ Arh. Olt.: Arhivele Olteniei. Publicaţie trimestrială sub conducerea lui Dr. Ch. Laugier, I—VIII. Craiova, 1922—1929. Ba.: Balkan Archiv. Fortsetzung des Jahresberichtes des Instituts fur rumănische Sprache, hrsgg. von Prof. Dr. G. Weigand, I (1925) — IV (1928). Leipzig. Bailly, Dgf = A. Bailly, Dictionnaire grec-franfais, Ed. III. Paris, Libr. Hachette, 1929. Baudot: Don Baudot, Dictionnaire d’hagiographie. Paris, 1925. Binder, Kind.: Ştefan Binder, Kind, Knabe, Mădchen im Daco-rumănischen. Ein Beitrag zur Onomasiologie. I. Teii. Die nordlichen Dialekten. Abschnitt 1. Kind (în «Biblioteca Dacoromaniei», Nr. 5. Cluj, 1932. ... Bl. = Bulletin Linguistique, I—III. Publie par A. Rosetti, Bucureşti. Cultura Naţională. Boceanu Gl.: Ion Boceanu, Glosar de cuvinte dialectale din judeţul Mehedinţi, în «Analele Academiei Române», Secţia Lit., Seria II, Tom. XXXV, Mem. 3. Bucureşti, 1913. Bogrea, I Congres: V. Bogrea, Glose româneşti în patronimicele armeneşti din Ardeal, în «l-iul Congres al Filologilor români », Bucureşti, 1926, p. 54 ş. u. ... , , , Caba: Caba Văzul, Szildgy vărmegye român nepe, nyelve es nep-kdlteszete. Becs, 1908. Candrea, Porecle'. A. Candrea, Poreclele la Români. Bucureşti, 1896. ’ Cade: I. A. Candrea — Gh. Adamescu, Dicţionar enciclopedic ilustrat « Cartea Românească». Bucureşti, Cartea Românească, 1931. Cc.: Codrul Cosminului. Buletinul Institutului de Istorie şi limbă. Dir. Ion Nistor, I—IV. Cernăuţi, 1924—1928. Ciauşanu, Gl.: G. F. Ciauşanu, Glosar de cuvinte dinjud. Vâlcea, în « Analele Academiei Române», Secţia Lit., Seria III, Tom. V, Mem. 6. Bucureşti. Ciauşanu, Vâlcea: G. F. Ciauşanu-G. Fira-G. M. Popescu, Culegere de folklor din judeţul Vâlcea şi împrejurimi. « Acad. Rom. ». Din vieaţa poporului român, XXXV, Bucureşti, 1928. Conv. Lit.: Convorbiri Literare. Iaşi-Bucureşti, I (1867)—LXII (J929)- . . ... . Costin, Graiul: Lucian Costin, Graiul bănăţean. Studii si Cercetări. Timişoara, 1926. Czuczor-Fogarasi: Magyar nyelv szotdra. I—VI. Pest, 1862—1874. x) Lista prezentă cuprinde o seamă de izvoare de documentare din cele citate mai des in cursul expunerii materialului. a A. R. — Şt. Paşca. www.digibuc.ro 18 ŞT. PAŞCA Da.: Dicţionarul Academiei Române. Dir. S. Puşcariu. Academia Română, 1913 ş. u. (în curs de publicare). Dame, Inc.: Frederic Dam£, încercare de terminologie poporană română. Bucureşti, 1901. Densusianu, Ha.: Ovid Densusianu, Graiul din Ţara Haţegului. Bucureşti, 1915. Diculescu, Gep.: C. C. Diculescu, Die Gepiden. Forschung zur Ge-schichte Daziens im friihen Mittelalter und zur Vorgeschichte des rumânischen Volkes. I. Bând. Leipzig, 1921. Dr.: Dacoromania. Buletinul Muzeului Limbii Române. Dir. Sexiil Puşcariu, I (1920)—VII (1934). Cluj-Bucureşti. Drăganu, Suf.—sa.: Nicolae Drăgănu, Numele proprii cu suf. -şa. în «Biblioteca Dacoromaniei», Nr. 7. Cluj, 1933. Drăganu, Top. Ist.: Nicolae Drăganu, Toponimie şt istorie (în «Biblioteca Institutului de Istorie Naţională»). Cluj, Ardealul, 1928. Drăganu, Rom. în sec. IX—XIV: Românii în veacurile IX—XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei. Academia Română. Studii şi Cercetări, XXI. Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1933. Ffr. : Făt-Frumos. Revistă de literatură şi folklor. Redactor Leca Morariu. I—IV. Suceava, 1926—1929. Frâncu-Candrea, Moţii: Teofil Frâncu—G. Candrea, Românii din Munţii Apuseni (Moţii). Bucureşti, Tip. Modernă, 1888. Gombocz-Melich: Gombocz Zoltân—Melich Iânos, Magyar Ety-mologiai szotdr. Budapest, 1914—1930 (în curs de publicare). Gorovei. Cim.: Artur Gorovei, Cimili urile Românilor. Academia Română. Bucureşti, Gobl, 1898. Gorovei, Credinţe: ^ Credinţe şi superstiţii ale poporului român. Academia Română. Din vieaţa poporului român. Voi. XXV II. Bucureşti, I9I5- ’ ’ Graiul: I. A. Candrea — O. Densusianu — Tu. Sperantia, Graiul nostru. Voi. II. Bucureşti, Socec, 1908. Grs.: Graiu şi Suflet. Revista Institutului de Filologie şi Folklor. I (1923)—IV (1929). Dir. Ov. Densusianu. Bucureşti. H.: Răspunsurile la chestionarul lui Hasdeu, Voi. I—XVIII. Heintze : Albert Heintze, Die deutschen Famiiiennamen geschichtlich, geographisch, sprachlich. Ed. V, Halle a. d. S., 1922. Hem. : Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Etymologicum magnum Romaniae. I—IV. Bucureşti, 1887—1898. Herman: Herman Otto, A magyar păsztorok nyelvkincse. Budapest, 1914. Jb.: Jahresbericht des Instituts fur rumăn’sche Sprache zu Leipzig, I—XXIX. Herausgegeben von Dr. G. Weigand. Leipzig, 1894—1921. Iordan, Dift.: Iorgu Iordan, Diftongarea lui e şi o accentuaţi în poziţiile ă, e. Iaşi, Viaţa Românească, 1921. Iordan, Rum. Top.: Rumănische Toponomastik, I—III. Bonn und Leipzig, 1924—1926. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 19 Iorga, Ind.: Nicolae Iorga, Istoria industriilor la Români. Bucureşti, 1927. Iorga, Ist. com.: ~Istoria comerţului românesc, I (până la 1700). Vălenii-de-Munte, 1915. Iorga, Negoţul: ~Negoţul şi meşteşgurile în trecutul românesc. Bucureşti, 1906. Ivekovic-Broz.: Dr. F. Ivekovic— Dr I. Broz, Rjecnik hrvatskoga jezika, I—II. Zagreb, 1901. Kisgh, Nam.: Dr. Kisch Gustav, Nordsiebenbiirgisches Namenbuch. In «Archiv des Vereins fur Siebenbiirgische Landeskunde», 1907, PP- 4—153- Kisch, Sieb.: ~ Siebenbiirgen im Lichte der Sprache. In col. « Palestra ». Leipzig, 1929. Kuun, Cod. cum.: G. Kuun, Codex cumanicus. Budapestini, 1880. Măreţic: Dr. T. Maretic, O narodnim imenima i prezimenima u Hrvata i Srba. în « Rad », voi. LXXXI, pp. 81—146, voi. LXXXII, PP- 69—I54- „ . . Mărgineanu, Aig.: Nicolae Mărgineanu, Din trecutul oierilor mărgineni din Sălişte. în « Lucrările Institutului de Geografie al Universităţii din Cluj », voi. V, 1924—1925. Cluj, Ardealul, 1926, pp. 195—257. Marian, Ins.: S. Fl. Marian, Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile Românilor. Studiu folkloristic. Ed. Academiei Române, Bucureşti, Gobl, J9°3- . ... Marian, Se.: S. Fr. Marian, Serbâtonle la Români. Studiu etnografic. I—III. Bucureşti, 1898—1901. Mat. Folkl.: Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, Bucureşti, 1900. Melich, Jov. : Melich Jănos, Szldv jovevenyszavaink, I2. Budapest, J9°5- ... . . Meteş, Rel. com.: Ştefan MeTEŞ, Relaţiile comerciale ale Ţârii româneşti cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea. Sighişoara, 1921. Miklosich: Dr. Fr. Miklosich, Die Bildung der slavischen Personen-namen. în « Denkschriften der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften, Phil.-hist. Classe», X, Wien, 1860, pp. 215—330. Miklosich, EtWb.: ~ Etymologisches Worterbuch der slavischen Spra-chen. Wien, 1886. Novacoviciu, Cuv. : E. Novacoviciu, Cuvinte bănăţene, 1924. Păcală, R.: Victor Păcală, Monografia comunei Răşinari. Sibiiu, I9I5- ’ „ Panţu, Voc.: Zah. C. Panţu, Plantele cunoscute de poporul român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane şi ştiinţifice. Ed. II. Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1929. Papahagi, M.: Tache Papahagi, Graiul şi folklorul Maramureşului. Academia Română, Din viaţa poporului român. XXXIII. Bucureşti, 1925. Pasca, Gl.: Ştefan Pasca, Glosar dialectal. Analele Academiei Române. Secţia Literară, Seria III, Tom. IV, Mem. 3. Bucureşti, 1928. www.digibuc.ro 20 ŞT. PAŞCA Pascu, Cim.: Dr. G. Pascu, Despre cimilituri. Analele Academiei Române. Secţia Literară, Seria II, Tom. XXXIV. Bucureşti, 1911. Pascu, Suf.: ~ Sufixele româneşti. Bucureşti, 1916. Philippide, Orig.: Alexandru Philippide, Originea Românilor. Voi. II, Iaşi, 1928. Popovici: Iosif Popovici, Rumănische Dialekte. I. Die Dialekte der Munteni und Pădureni im Hunyader Komitat. Halle, 1905. Precup, Pâstoritul: Dr. Emil Precup, Păstoritul in Munţii Rodnei. în «Biblioteca Dacoromaniei », Nr. 3. Cluj, Ardealul, 1926. Puşcariu, Studii Istrorom.: Sextil Puşcariu, Studii Istroromâne, în colaborare cu M. Bartoli, A. Belulovici şi A. Byhan. Academia Română. Studii şi Cercetări, XI. Bucureşti, 1926. Râsonyt-Nagy, Turc. Val.: Ladislaus Râsonyi-Nagy, Valacho Tur cică. în « Forschungsarbeiten der Mitglieder des ung. Inst. und der Coli. Hung. in Berlin. Berlin, 1927, pp. 68—96. Rev. Crit. : Revista Critică, I—V. Dir. G. Pascu, Iaşi, 1927—1931. Rcr. : Revista Critică Literară. I—V. Dir. Ar. Densusianu. Iaşi, 1893—97. Rjecnik: Rjecnik hrvatskoga iii srpskoga jezika. Dir. D. Danicid. Zagreb, 1880 ş. u. Saghinescu, Voc.: V. Saghinescu, Vocabular românesc de vr’o câteva mii de cuvinte. Iaşi, 1901. Şăineanu, Sem.: Lazar Şăineanu, încercare asupra semasiologiei româneşti. Bucureşti, 1887. Şăineanu, Infl.: Lazar Şăineanu, Influenţa orientală asupra limbei şi literaturei române. Voi. I—II2. Bucureşti, 1900. Şăineanu, La creation meth.: ~>La creation methaphorique enfranţais et en roman. în « Beihefte zur Zeitschrift fiir rom. Philologie », X. Halle, 1907. Serboianu, Tsig.: C. I. Popp Serboianu, Les Tsigaines. Paris, 1930. Şez. : Şezătoarea. Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. Dir. Arthur Gorovei. Folticeni, 1892 ş. u. Szarvas-Simogyi, Magyar nyelvtorteneti szotdr. I—III. Budapest, 1890—1893. Szinnyei: Szinnyei Iozsef, Magyar Tdjszotdr, I—II, Budapest, 1893, 1897—1901. Tagliavini, Lex. Marş.: Carlo Tagliavini, II« Lexicon Marsilianum ». Academia Română. Etudes et Recherches, V. Bucureşti, 1930. Tagliavini, Divagazioni'. ~ I. Divagazioni semantiche rumene. (Dai nome proprio al nome comune). în «Archivum Romanicum», XII (-1928), pp. 161—231; II. Divagazioni semantiche rumene e balcaniche. în «Archivum Romanicum», XVI (-1932), Extratto. Tdrg. : Dr. H. Tiktin, Dicţionar român-german. Bucureşti, 1903—1924. Timus: Dr. Gherasim Timus, Dicţionar aghiografic cuprinzând pe scurt vieţile sfinţilor. Bucureşti, 1898. Viciu, Gl.: Alexiu Viciu, Glosar de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român din Ardeal. Academia Română. Secţia Literară, Tom. XXIX. Bucureşti, 1906. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 21 Vasmer: M. R. Vasmer, Greko-slavjanskie etjudy. Greceskija zaim-stvovanija v russkom jazykă. Sanktpeterburg, 1909. Zanne, Prov.: Iuliu A. Zanne, Proverbele Românilor, I—IX. Bucureşti, 1895—1901. Alte prescurtări: al = (nume) ales apel = apelativ c = (supranume) colectiv îem — feminin im — imigrant int = intelectual Na = nume de animale Nb = nume de botez Nî — nume de familie Npr = nume (propriu) personal Nt = nume topic. Sprn — supranume Spmc = supranume colectiv Sprnî = supranume familiar Sprni = supranume individual. Materialul scos din U r b a r i i, din Răspunsurile la chestionar şi din Buletinele de recensământ îl prezentăm fără a indica pagina manuscrisului. Am dat atenţie însă formelor grafice şi localizării numelor. Pentru materialul scos din izvoarele tipărite am dat toate indicaţiile obicinuite. * * * Pentru lămurirea cetitorului trebue să dăm câteva infor-maţiuni asupra materialului pe care-1 prezentăm mai jos. Se discută aici aproape exclusiv sistemul oficial de denominaţie, care, cum vom vedea, e mult diferenţiat de cel popular. Uneori pentru materialul istoric ne-a fost greu să fixăm funcţiunea antroponomastică precisă a elementelor care compun formula de denominaţie. De aceea, mărturisim de pe acum, uneori am putut să greşim considerând o formă ca Petreasâ, Ionişoaie, etc. ca nume de familie, deşi sunt numeroase azi Nf. de acest fel. Greutatea unei juste interpretări a funcţiunii exacte a unui element al denominaţiei nu e de * » mirare. Filologii, studiind textele vechi, se lovesc des de www.digibuc.ro 22 ŞT. PAŞCA dificultatea de a preciza valoarea semantică a unor elemente lexicale. Şi doar asemenea elemente se găsesc în structura frazei, deci mai uşor de lămurit decât o formulă rigidă de denominaţie. Dacă numele de botez se recunoaşte uşor într’o » ti asemenea formulă, nu e tot atât de uşor să precizezi valoarea onomastică a celui de al doilea sau al treilea element al denominaţiei personale. în formula: Matej Blidaru ry66 (i), admitem fără discuţie că Mateiu e Nb., Blidariu, în cazul special al individului din comuna şi de la data respectivă, nu e un supranume indicându-i îndeletnicirea, ci e nume de familie. La aceeaşi dată, în aceeaşi comună, se mai cunosc si alte familii cu numele de Blidariu, familii care poartă acelaşi nume şi la 1787. Nf. Blidariu se mai atestă, şi la date mai vechi şi în alte comune. Fireşte, aceeaşi formă, provenită din-tr’un apelativ, poate să fie în aceeaşi comună într’un caz nume de familie, în altul supranume, indicând de pildă meseria individului. Fixarea valorii fiecărui element de denominaţie a i fiecărei persoane în parte, necesită o informaţie minuţioasă asupra materialului fiecărui nucleu social, impune cunoaşterea genealogiei fiecărei familii în parte. Un alt exemplu, e Bărbătoiu (1725) din Dridif. în localitate nu mai găsim nici un individ cu acest nume, dar găsim în schimb prin comunele vecine indivizi purtând numele de botez Bărbat, Bărbăteiu. Faptul că Bărbătoiu nu-1 mai găsim niciodată în Ţara Oltului ca Nf., la o dată mai veche sau mai târziu, şi în acelaşi timp consideraţia că el e purtat —după cât putem fi informaţi — numai de un individ, ne dă siguranţa că avem de a face cu un supranume. Şi derivarea cu suf. —oiu pare a fi un indiciu în acest sens. Ţinând seama de greutăţile de mai sus 1), în privinţa supra-numelor ne-am fixat ca punct de plecare materialul contem- *) *) Evident, neputinţa de a preciza asemenea valoare antroponomasticâ e şi mai mare în formule ca: Barb alias Kornia 1628 (41), Barbu alias Solomon 1688 (3), Benga alias Priska 1788 (24), Ganya alias Bokor 1662 (28), Boldja alias Bonisel 1680 (13), Czecz alias Kingya 1688 (13), Kapaczina alias Darabancz 1688 (2), Miku alias Komsa 1630 (40), Czipn alias Kotiga 1726 (14), Laczko alias Kraja 1758 (35), l'aszul altas Dobrin 1758 (24), Grama alias Lai 1763 (48), Hodos alias Kirivola 1680 (4), Hodrullya alias Sztreullya 1688 (3), Iuon alias Dank 1787 (1), Kxnde alias Lyabu 1758 (45). Marku alias Dregics 1758 (28), Sztojkicza alias Mares 1680 (1), Marin alias Kopacs 1688 (4), Matyas alias Pampu 1758 (22), Gora alias Opris 1726 (25), Sztanislav alias Pavel 1766 (13), Raducz alias Petrisor 1632 (26), Piszku alias Bujdu www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 23 poran, comunicat în întregime de membrii corespondenţi ai Muzeului. N’am neglijat nici materialul mai vechiu, atunci când documentele istorice îi fixează clar caracterul de supranume. E firesc că socotim deosebit de valoros materialul comunicat de membrii corespondenţi. Localnici şi buni cunoscători ai graiului local, dânşii simt şi ne mărturisesc valoarea afectivă si funcţională a matei t rialului pe care ni-1 comunică şi prin urmare ne feresc de erorile pe care le putem comite, subt acest raport, cu materialul istoric. 1788 (55), Şerb alias Pralea 1680 (3), Szavu alias Ganya 1789 (28), Berbus alias Solomon 1688 (3), Tafflan alias Serbau 1788 (43), etc., etc. în cazuri dese, ambele elemente le întâlnim ca Nf. în aceeaşi localitate. Des acelaşi individ e numit în documente, odată cu unul, altădată cu altul din cele două elemente întrebuinţate ca Nf. Prin urmare distincţia, în cazul dubletelor, e dificilă. Vom vedea mai jos care e cauza prezenţei unor asemenea dublete în sistemul mai vechiu de denominaţie la noi. www.digibuc.ro A) NUME DE PERSOANĂ I. NUME DE BOTEZ S’a încercat de curând x) să se resume —după răspunsurile la chestionarul Muzeului — criteriile după care poporul dela ţară alege numele pe care le dă la botez noilor născuţi. Iată în rezumat concluziile: a) Se dă noului născut numele sfântului din ziua în care se botează (5, 9, T5). Astfel ne explicăm apariţia izolată şi neaşteptată — şi cu nimic justificată istoriceşte — a unor nume de botez ca Avacom, Eliseu, Ghedeon, Iosafat, Irodion, Agri-pina, Averche, Calistrat, Eftichie, Rafael etc., atestate tot sporadic şi în alte regiuni româneşti. bj I se dă noului născut şi numele sfântului din ziua naşterii, dacă se celebrează un sfânt mare (33). c) După sărbătoarea din preajma naşterii sau a botezului (14, 52). ^ d) După sărbătorile mari ale anotimpului în care se naşte sau se botează noul născut. Cei născuţi primăvara se botează cu numele de George, cei născuţi toamna, Dumitru (32). Astfel e justificată deci frecvenţa celor două nume, azi. e) După sărbători mari (1, 19, 21, 22, 24, 25, 26, 28, 29, 3°, 32, 33, 41, 43, 45, 46, 53, 55, 57, 63). f) Se dă numai băieţilor numele sfântului din ziua botezului sau a naşterii (48). « Ca să nu se dea de băut la ziua numelui» în unele părţi, se evită botezarea copiilor cu nume de sfinţi mari (27). In asemenea părţi numele de botez sunt ferite de a avea omonime x) Şt. Paşca, Nume de botez în Ţara Oltului. Obiceiuri şi tradiţii. în « Arhiva de folklor» I, 1932, p. 115. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 25 în calendar şi se aleg după capriciul părinţilor (i, 2, 5, 19, 45> 51)- * . . . . E interesant obiceiul de a se da nouilor născuţi numele « după zile » (48) '.Domnica, Zoe, Marta, sau după lunile anului (22): Iuliu, Iulia, Augustin Andrei. Consideraţiile de mai sus pun în evidenţă importanţa factorului religios care inspiră azi atât de nelimitat sistemul nostru antroponomastic. Obiceiul de a boteza pe noii născuţi cu nume de sfinţi, nu e o caracteristică românească. Ceea ce este interesant la noi si azi, e credinţa aceea intimă şi vie pe care o are poporul în solicitudinea protectoare de care se bucură « omul » din partea sfântului al cărui nume îl poartă. La un popor care menţine încă nota patriarhală în manifestaţiile de ordin religios, o asemenea credinţă e naturală. Această credinţă în protecţia sfântului cu nume omonim e veche la popoarele creştine *) şi desigur ei îi datorăm şi noi masa aceea mare de nume hagiografice pătrunse în antro-ponomastică. Prin caracterul lor evocativ numele de sfinţi propagate prin biserică au înlăturat din tesaurul antroponomastic numele «învechite » româneşti, care pe lângă faptul că-şi pierduseră printr’o prea întinsă întrebuinţare prestigiul de altă dată, prin existenţa unor omonime din graiul comun, devenite supranume, puteau fi confundate cu acestea. E interesant să observăm totuşi că nu toate numele date > după nume de sfinţi sunt prea vechi la noi. Nu. Vechi sunt mai ales ac£le care se referă la sfinţii mari din hagiografie. Astfel, pentru ca să exemplificăm această afirmaţie, amintim că nume atât de răspândite azi, cum e Ioan (pulverizat într’o mulţime de derivate şi hipocoriste) îl atestăm în Ţara Oltului abia de pe la începutul secolului al XVII-lea, Marcu de prin sec. XVI-lea, Pavel din sec. XVIII-lea, George din sec. XVII-lea. ş. a. m. d. Prin urmare, epoca răspândirii lor în antroponomastică coincide cu cele dintâiu manifestaţii de cult religios în limba naţională. Dela această dată unele nume de botez dela nume de sfinţi s’au răspândit şi s’au generalizat atât de mult, încât, după cercetările pe care le-am *) Cf, Ştefan Paşca, Le denominazioni personali sardo-logudoresi dei sec. XI—XIII, în « Ephemeris Dacoromâna», V, pp.351—353. www.digibuc.ro 26 ŞT,PAŞCA întreprins, în unele localităţi au ajuns să numească o treime din indivizii care alcătuiau nucleul social respectiv. Astfel, ca să dăm un singur exemplu, numele Iuon, designa la 1788 în comuna Porumbacul de jos (1), din 388 de indivizi, 103 (şi nu intră aci în socoteală formele derivate şi hipocoristice, ca Nitul (1), Onea (33), care la rigoare pot fi considerate ca nume aparte). Dar, pentru a se aprecia circulaţia unor asemenea nume, amintim căllie de pildă, în aceeaşi comună, la 1688 numea 2 indivizi, la 1726 19 indivizi, la 1766 40, la 1788 44 de indivizi; Teodor la 1688 numea 4 indivizi, la 1726 6, la 1766 8, iar ia 1789 14 indivizi; Iuon la 1680 numea 33, la 1688 numea 62, la 1726 numea 104, la 1766 62 şi la 1789 103 de indivizi x). Ascendenţa unor asemenea nume în comparaţie cu cele existente în sistemul antroponomastic din epoci înaintaşe o dovedeşte tot o ilustrare statistică: în comuna Corbi, Opra numea la 1680 şi 1688 câte 13 indivizi; la 1726, el era purtat numai de 11 indivizi, iar la 1766 de 8 şi la 1789 numai de un individ. în Porumbacul de jos la 1680 şi 1688, numele Bărbat era purtat de câte 12 indivizi; la 1726 de 8, la 1766 numai de 4, iar la 1789 numele nu se mai atestă decât ca nume de familie; în comuna Sărata, atestăm la 1680 numele vechiu românesc Barbu purtat de 13 indivizi, la 1688 de 17, la 1726 de 8, la 1766 de 6, iar la 1789 numai de un individ. Exemplele se pot înmulţi. Cele de mai sus sunt însă concludente pentru a se vedea cum secolul al XVII-lea poate fi considerat ca o etapă de fundamentale transformări în sistemul nostru antroponomastic. în secolul al XVIII-lea începe pentru Românii din Ţara Oltului epoca marilor frământări religioase produse de Unirea cu biserica Romei, frământări care au avut răsunet si în masele populare. Mai ales însă acest secol se caracterizează prin răsunetul pe care îl au în mase atâtea cărţi populare răspândite în manuscris. Probabil în această epocă s’au intensificat cele mai multe din obiceiurile populare legate de ziua celebrării multor sfinţi al căror nume s’au răspândit ca nume de botez. Ne 9 Cf. Ştefan Paşca, Circulaţia nunului de botez în Ţara Oltului, în « Ţara Bârsei * 1931, Nr. 5—6, p. 549 Ş- u. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE Şl NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 27 gândim aci la faima pe care şi-au câştigat-o în mentalitatea populară sfinţi ca Timofteiu., Vartolomein, Onofreiu, Eliseu, Cosma, Damian, viu reprezentaţi în literatura noastră folclorică 1), alături de alţii în mare cinste şi în biserică, cum sânt Petru, Pavel, Ana, Vasile, Alexie, George, Iuon, Ilie şi alţii, a căror importanţă în folclorul nostru e de asemeni cunoscută 2). Privite prin prisma mentalităţii populare şi a folclorului, asemenea nume îşi explică suficient puterea de circulaţie în antroponomastică 3). Urmărind criteriile după care se dau de obiceiu la botez numele noilor născuţi, am căutat să ne documentăm şi asupra rolului pe care-1 au numele de botez purtate de ceilalţi membri ai familiei. După relatările membrilor corespondenţi am reuşit să ne lămurim în anumită măsură asupra acestui punct. I se dă noului născut: a) Numele tatălui (i, 25, 29, 33, 41, 43, 46, 47, 48, 56, ■57, ţ8, 63) sau al mamei, mai ales dacă e vorba de o fetită (1, 29, 34, 47, 48, 52, 57); ’ b) Numele părinţilor (15, 22, 24, 27, 28, 30, 32, 44, 46, 53); c) Numele bunicului sau bunicii (15, 34, 48, 57, 58); d) Numele străbunului (14); e) Numele unchiului sau mătuşei (48); f) Numele unei rude mai depărtate (15, 24, 27, 28, 30, 46). Tendinţa de restrictiune se remarcă si aici: în anumite localităţi se evită alegerea la botez a unor omonime cu ale celor din aceeaşi familie, spre a se înlătura confuzia (27) dintre două sau mai multe persoane înrudite de aproape. Credinţa populară pe de altă parte face ca să se scoată din uzul familiar anumite nume de botez: dacă, de pildă, dintr’o familie moare copilul care la botez a primit numele tatălui sau al mamei, acest nume nu se mai dă unui alt nou născut din aceeaşi familie (1), încât numele respectiv se pierde pentru un timp, putând să reapară numai în a doua generaţie, dat unui copil care devine nepotul celui cu nume omonim. *) *) Cf. Pamfile, S. passim, Bogrea, DR., IV 169 ş. u. a) Cf. Marian, Se. passim. s) Pentru importanţa numelor de sfinţi date ca nume de botez, cf. şi K. Mi-chaelsson, Studes sur Ies noms de personne frartfais d’apres Ies râles de taille pari-sierts. I. Uppsala, 1927, pp. 66—71. www.digibuc.ro 28 ŞT. PAŞCA Faptele relatate aci ilustrează o tradiţie de continuitate şi în sistemul nostru de dominaţie personală. Deşi o putem documenta cu acte mai recente decât în Occident, această tradiţie are la bază aceleaşi criterii de solidaritate si adulatie * » f » familiară, care a adus tendinţa de a renaşte necontenit si de a păstra vie în viaţa unui nucleu familiar amintirea ascendenţilor dispăruţi, în ciuda vecinicelor tendinţe de modernizare care se remarcă în lumea numelor de botez. Astfel, alături de factorul religios pe care l-am văzut atât de puternic în alegerea numelor de botez, această tendinţă de continuitate antroponomastică explică vasta difuziune a unor nume de botez tocmai în regiuni mai izolate de influenţe modernizante. Nucleele sociale mici şi geograficeşte izolate, prin sistemul de înrudiri între familiile care le compun, ajung cu timpul în posesiunea unui număr tot mai redus de nume de botez care se repetă cu atât mai des, în ciuda omonimiei şi deci a confuziei dintre indivizi. Nume respectate în cadrul unei familii se răspândesc şi în familiile înrudite, încât circulaţia lor creste necontenit. __> f Tradiţia de continuitate în cadrul familiei a aceloraşi nume de botez se poate dovedi şi istoriceşte. Dăm două exemple după tabelele genealogice alcătuite de Puse. Fam. I (p. 165): în familia lui Bucur Csurilla găsim următoarele nume de botez: Bucur Laczku ■>- Bucur Bucur ■>- Bucur, Matei, David, Lascu ■>- Bucur Matei ■>- Matei, Bucur, David. Stan Bucur, Stan. în familia Peltan (cf. Fragm. 738): Stan ■>- Stan Iuon Iuon Iacob ■>- Iuon Alde a ■>- Gheorghe, Zafin Bucur Iuon, Bucur David Iuon, Gheorghe Stan ■>- Nicolae, Iuon *) *) *) Cf. Şt. Paşca, în «Arhiva de folklor *, I, p. 113. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 29 Alte exemple, din nenumăratele existente, sunt următoarele1): Sandru aluj Thomei Sandru 1688(2); în familia Bucselja, la 1726, din 9 capi de familie, 4 se chiamă Bucur, 2 Radu (11); fiul cel mai mare al lui Bukur Hanes se chiamă cu Nb. al tatălui 1726 (57); ţiganul Kozak Bura senior are un fiu şi un nepot numiţi Kozak 1726 (44); fiul mai mare al lui luon Kotore senior se chiamă luon (1726 (1); luon Kezan 1726 are trei copii, dintre care cel mai mare e chemat luon (3); Sztancsu Kingya are doi băieţi numiţi Sztancsu şi Onya. Ultimul fiu poartă numele unchiului său luon, care la rândul său are un băiat, numit tot luon 1726(3); luon Kelefar im. 1726, are un băiat, luon (3); luon Guczu, fiu luon 1726 (1), ultimul băiat al lui luon Gritt se numeşte luon 1726 (3); luon Fetelige, fiu luon 1726 (3), luon Bulik, fiu Onya 1726 (1), luon Bika, fiu luon 1726 (4), luon Kiplea, fiu Onya 1726 (2), luon Flenkja, fiu Onya 1726 (10), Opra Gingya, fiu Opra 1726 (10); Nikula Kiplea fiu Nikula 1726 (2), Radu Flenkja, fiu Radu 1726 (10), Sztojka Kotore, fiu Sztojka 1726 (1), Thoma Kopâcs, fiu Thoma 1726 (1), Petraşcu al Petreasi 1737, Iorga. St. Doc. XIII, 185 (17); la 1766: Adam Kekerez, fiu Adam (3), Adam Kazân, fiu Adam (3), Atyim Burza, fiu Atyim (10), Andrej Badile, fiu Andrej (2), Dumitru Flosa, fiu Dumitru (13), Gyorgye Kaljafarj, fiu Gyorgye (3), Ilie Kapatzine, fiu Ilie (2), luon este fiul lui luon şi acesta fiul lui Onya Flentsa (10), bunic, tată şi fiu poartă numele de luon Flosa (13), luon Gyinda, fiu luon Kinda, fiu luon (13), Onya Fataliga, fiu Onya (3), Onya Flentya, fiu Onya (10), cei doi fraţi Onya Kalafar au câte unul din copii (cel mai mare), chemaţi Onya (3), fiul hiiluon Fatalige e Vonya (3), Nitzu Kotorea, fiu luon (1), Matej Kalyafar, fiu Matej (3), Radu Kinda, fiu Radu (13), Sandru Helmats, fiu Sandru, Ionask ~ , fiu Ionask (4), Vaszilia Flentya, fiu Vaszilie, nepot Vaszilie (10); la 1788: Bukur Hasu: Bukur (19), Iosziv Bocza: Iosziv (48), Vaszilie Hasu: Vaszilie; luon luon ; David ~: David , Mihaj ~ : Mihaj (19), Vaszilie Badilla: Vaszilie {19), Bukur aluj Buksa Ballya (19), luonu luj Ionask Grama (48); la 1789: Bukur Buboja: Bukur *) *) Cf. alături de cele relatate în «Arhiva de folklor » I, 1. cit. şi Ştefan D. Gre-cianu, Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti. I, Buc. 1913, p. 12, nota. www.digibuc.ro 3° ŞT. PAŞCA (6o), Radu Kripesz: Radu (60), Lie aluj Lie (38), Onya Buboja : Iuon (60); vidua aluj Thomi Thoma, fiu Toma 1788 (19), familia Chioara alias Opris numără la 1721 din 8 capi de familie, 3 numiţi Iuon, cf. Fragm. 524 (25). Azi (20) mama, fiica şi nepoata poartă numele de Maria; Dumitru (Neagoe) are doi copii: Dumitriţa (Olimpia) şi Dumitru (Octavian) (51), părinţi Ion şi Maria (39) au doi copii numiţi cu aceleaşi nume. Şi mai mulţi fraţi pot purta acelaşi Nb.: Bukur Gogota are următorii copii: Iuon, Matej, Mihaly, Bukur, Bukur 1758 (19) x); Iuon Oncsa: fii Ona, Iuon 1726 (3). Obiceiul de a se da nouilor născuţi numele ascendentului, mai ales al părintelui, e vechiu, cum se ştie. El era obicinuit la Greci şi la Romani şi s’a menţinut în sistemul antropo-nomastic romanic, de unde l-au împrumutat şi Germanii 2) şi Slavii. La noi, care am păstrat atâtea elemente tradiţionale, e probabil moştenit. O tendinţă generală în sistemul de denominaţie personală de pretutindeni e aceea a modernizării numelor de botez. Sunt azi unele localităţi din Ţara Oltului, unde noii născuţi se botează de obiceiu cu nume moderne (22), sau mai corect nume «alese », aflătoare în cadrul familiilor mai respectate din sat (27).. Se bucură, fireşte, de deosebit prestigiu numele purtate de intelectuali şi de copiii acestora (14, 55). După relatarea membrilor corespondenţi « cei săraci dau cam aceleaşi nume de botez » ca « domnii » şi ca « bogaţii » (1,2, 5, 15, 19, 22, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 39, 43, 44, 46, 47, 48, 52, 56, 57). Această tendinţă generală de imitaţie produce situaţia că « numele romane sunt stăpâne în întreg satul, şi la bogaţi şi la Ţigani» (14). Unele regiuni menţin totuşi o oarecare armonie: familiile mai sărace «aleg numele mai comune, mai de rând» (33, 58, 63). Totuşi, în unele regiuni «Ţiganii ’) De sigur, trebue să fie o întâmplare că în familia lui Iosziv Bocza 1788 (48), toţi membrii masculini se numesc cu nume care au aceeaşi iniţială: Iosziv, Iuon, lakob, Iosziv, deşi cf. la Br. Migliorini, op. cit., p. 27 cazuri de analoge la Italieni. J) Cf. G. D. Serra, Contributo toponomastico alia teoria della continuită nel me-dioevo delle comunită rurali romane e preromane dell’Italia superiore în * Biblioteca Dacoromaniei » IV, Cluj 1931, pp. 49—51. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 31 dau cele mai pompoase nume copiilor lor » (24), cum arată de altfel un Nb. ca Rozeta purtat de o ţigancă (48). Nume de botez interesante, sunt acele care ies oarecum din cadrul obişnuit istoric sau hagiografic. Astfel, atragem atenţia asupra unor Nb. ca Palestina, Călugăru, Teologu, care evocă totuşi lumea hagiografică şi religioasă şi Volga (dela N. de râu, ca şi Oltu, Mureşu, Crişu, obicinuite, în unele nuclee sociale —intelectuale —ca Nb.). Remarcăm şi noi că şi în Ţara Oltului, în familiile intelectualilor se obicinueste să se dea — urmărindu-se un efect * stilistic —unui nou născut si două nume de botez. Se ştie j * că pluralitatea numelor de botez date unui individ este de origină recentă şi se uzitează în cercuri mai distinse x). S. P u ş c a r i u (în « Dacoromania » voi. VI, p. 525—526) a accentuat că « precum n’am păstrat cu fonetism românesc numirile topice latine oficiale, tot astfel nu avem nici o urmă sigură de o continuitate între onomastica latină oficială şi cea română. Pe cât se pare strămoşii noştri se numeau, la începutul veacului de mijloc, cu cunoscute nume rustice, mai ales nume de animale, plante, pietre scumpe, etc., a căror începuturi datează din epocă romană». în adevăr, toate încercările făcute până acuma de unii cercetători — diletanţi* 2) sau chiar specialişti încercaţi3) — de a dovedi menţinerea în antroponomastica noastră a unor nume străvechi, au cam dat greş. în afară de unele nume ca Tatul, considerat de mult ca un nume de origine străveche balcanică (grecească) 4), atestat în tot cursul evului mediu şi în antroponomastica *) Cf. Br. Migliorini, op. cit., 17. 2) A. Viciu, Nume de familie la Românii din Ungaria, Blaj, 1902. s) Exemplele date de regretatul A. Philippide, Orig., I pp. 464—466 ca reminiscenţe din antroponomastica antică: Barbatus, Marinus, Martin us, Dacus, Francus, Gallus se pot explica fie ca adaptări din graiul comun (bărbat) fie ca împrumuturi streine (Marin, Martin) sau ca elemente mai recente de ordin cultural. Rămâne totuşi interesantă şi foarte ademenitoare explicaţia dată numelui românesc Cândea, hipocor. < Candidus. Neprobabilă e însă aceea dată numelor Daşul (< trac. sau illiropannon D a s i u s). Jipa(< trac. Z î p a s), Moacă ( < M fi c a), Verzea ( < (V e r z o). 4) Atestat de prin sec. XII. Cf. bibliografia în legătură cu istoria acestui nume la N. Drăganu, Români în sec. IX—XIV, p. 181—182, 573—574. www.digibuc.ro 32 ŞT. PAŞCA slavă (cf. Miklosich 221), în afară de Nicoară1) < lat. N i-colas (*Temedru> Medru). Pentru forma cu e netransformat în ă după labială, cf. S. Puşcariu, în DR. VII, pp. 48—50 şi Drăganu, Rom. în sec. IX—XIV p. 100. *) Nb. Barbu, pe care Weigand, Jb. XXVI — XXIX p. 169 îl considera de origine slavă, cf. bulg. Barbul—formă în care dânsul nu vroia să admită articolul românesc — şi pe care îl considera ca hipocorist sârbesc din Barbara, prezintă de sigur o legătură intimă cu Nb. Bărbat (cf. şi în domeniul slav-dalmat, în documente, Barbatus sec. XIII, Barbius sec. XIV ap. Philippide, op. cit. I 463, după C. Jirecek, Dte Romanen in den Stădten Dalmatiens în « Denkschriften der Akad. der Wissenschaften— Wien, phil.-ist. Klasse », voi. 48, 49). S. Puşcariu, St. Istrorom. II 299 crede că « tulpina barb- s’a extras sau din bărbat... sau că românescul Barbu(l) e înrudit cu it. (lomb.) barba « unchiu », cuvânt întrebuinţat ca « bade * al nostru, ca formulă de reverenţă când cineva se adresează unui om mai bătrân *, iar în DR. VI, p. S33 spune că-i un nume vechiu romanic. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 33 Graur, Lăpădat, Lupu, Trandafir (sec. XVII); Busuioc, Carpin, Cercel, Păun, Păuna (sec. XVIII) şi Cireşica ( fenomenul a general şi se petrece şi subt ochii noştri — că în antroponomastică joacă un rol covârşitor moda inovatoare mai mult decât în graiul vorbit şi prin urmare contactul sufletesc al unei populaţii de o limbă cu alta de altă limbă imprimă înrâuriri înzecite dintr’o parte în alta în raport cu înrâuririle lexicale, ar fi explicabilă dispariţia elementului tradiţional latin. Acum câţiva ani, un cercetător, onomast meritos, P. Aebischer, cercetând onomastica dintr’o regiune catalană 2) a remarcat dispariţia aproape desăvârşită a elementului antroponomastic latin prin sec. IX—Xll-lea, înlocuit fiind cu nume de origine germanică. Să nu se uite că regiunea 1 Obser aţii preţioase în legătură cu numele discutate de Diculescu, sunt acele a'e lui G. Giuglea din DR. III, 966—971, ale lui Bogrea din «Anuarul Institutului de I«t ne naţi nală * II (1923) pp. 390—393 şi ale lui Philippide, Orig. I, pp. 351 —352. 1 Essai sur l’omastique catalane du IX-e au Xll-e siecle în « Anuari de l’oficina r mani ca de linguistica i literatura» voi I, 1928, Barcellona p. 6 şi 43 ş. u. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 35 investigată de dânsul se găsea subt influenţa unui lăcaş dum-nezeesc catolic important şi deci numele de botez, măcar cele menţinute în epoci anterioare, mulţumită prestigiului lor hagiografic, era normal să se păstreze. Cu toate aceste numărul numelor de botez de origine tradiţională era, după, Aebi-scher, în sec. IX, infim. Prestigiul numelor de origine germanică, acolo şi probabil şi aiurea în occidentul romanic, a înlocuit în mare parte numele tradiţionale şi vechi, dar mai ales învechite. Tot aşa şi la noi, ascendenţa vieţii spirituale a Slavilor încreştinaţi a făcut să dispară —deodată cu numele de sfinţi de origine latină păstrate, probabil, în antro-ponomastica noastră, până la contactul direct cu biserica slavă subt forma lor potrivită regulelor fonetice româneşti — aceleaşi nume tradiţionale învechite, înlocuite fiind cu nume de formă slavă —fie că aceste nume sunt creaţiuni cu bază lexicală slavă, sau că sunt nume de sfinţi, luate din hagiografia greco-latină modelate în fonetism slav. Nu prea cunoaştem aspectul vieţii sufleteşti şi sociale a strămoşilor noştri dinainte de contactul cu viaţa politică şi bisericească slavă şi nici măsura contactului lor sufletesc cu popoare de altă limbă. Constatăm doar atâta că influenţa culturală slavă a copleşit viaţa spirituală românească o epocă îndelungată. Biserica şi viaţa de stat pe care au avut-o strămoşii noştri aproape un mileniu subt înrâurire slavă a fost desigur un factor hotărîtor pentru transformarea radicală a listei numelor de botez româneşti în sensul înlocuirii lor cu nume slave. Tendinţa generală de imitaţie a numelor pe care o remarcăm până în ziua de azi dela o clasă socială la alta, s’a manifestat şi se manifestă încă şi azi şi dela un popor la altul, împrumuturile dela un popor la altul se fac de obiceiu, cel puţin în antroponomastică, prin mijlocul claselor suprapuse Acestea sunt în măsură să pătrundă mai curând în contact sufletesc unele cu altele şi împrumuturile se datoresc acestui contact. Istoria antroponomastică de pretutindeni ne arată că — uneori —poporul năvălitor, chiar inferior din punct de vedere cultural, a impus numele sale în clasele suprapuse ale poporului indigen. Numele streine împământenite astfel în clasele mai avute pătrund fără nicio greutate şi în masele 3* www.digibuc.ro 36 ŞT. PAŞCA populare. Prestigiul unor asemenea nume constă în farmecul noutăţii si exotismului lor. > » Din acest punct de vedere, al exotismului care imprimă viaţă unor nume de origine streină, e interesant să remarcăm că cele mai vechi nume de origine slavă la noi nu sunt luate prin biserică, nu sunt nume de sfinţi, ci formaţiuni slave —nume compuse sau vechi forme hipocoristice şi derivate dela nume de sfinţi. Astfel: Baicu 1432 Hurm. I2, 573 ( ung. D r a v u s) Ghiuri (33), formă hipocoristică ungurească din Gyorgy (= Gheorghe), Iantsi 1788 (25) < ung. Iancsi < Ianos, care însă poate fi o identificare greşită a notarului ungur a formei Ientsi (= Ienciu) atestată în aceeaşi localitate câţiva ani mai târziu. Altă formă, care însă ar putea să numească pe un Ungur, e Kristof 1758 (4) < Christofor, cf. Melich, Jov. In 185. Forma Gabor 1726 (26) 1758 (44), dacă nu numeşte Unguri, redă pe rom. (< ung.) Gabâr (< Gabriel). Hipocoristicele Iulişca şi Lişca (27) provin din ung. Iuliska ; forma Laţi 1880 (32) corespunde ung. Laczi (Laczko < Lâszlo < Ladislaus) ; Mikleus passim < ung. Miklos, Samu < ung. Samu (< Samuel), Tâmaş passim < ung. Tamds (< Tomas, Melich, Jov. I11 206—207), Io şi, loji sec. XVIII passim < ung. Jâzsi (< Jozsef = Iosif), Sandru sec. XVIII ş. u. passim < Sandor (= Alexandru). Prin apropierea făcută de copist de forma ung. Demeter, avem Dimitur 1633 (59) pentru www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 39 Dimitrie. Datorăm tot Ungurilor şi forma Vonja (= Vonea) = Onea, cu v parazitar ca în vove — ouă, Şimon pentru Simion, etc.1). Mult mai rare sunt elementele populare germane în Ţara Oltului. In afară de Frânţi 1840, Franz, -i, Hanesz 1726 (26), Jerman 1766 (10) < Hermann1 2) în antroponomastica mai veche nu putem distinge alte nume de botez sigure de origine germană. In antroponomastica contemporană asemenea Nb. sunt, ca neologisme, mai dese, cum vom vedea mai jos3). Marile transformări produse în vieaţa sufletească a Românilor ardeleni în veacul trecut mulţumită fanatismului bine» cuvântat al reprezentanţilor celei de a doua faze a şcoalei latisnite, au atins şi sistemul nostru antroponomastic. Către sfârşitul veacului trecut apar din ce în ce mai des numele de botez care evocă marile figuri istorice din vieaţa romană, mai întâiu în clasa intelectualilor din centrele culturale şi apoi, încetul cu încetul, prin extensiune la învăţătorii şi preoţii dela ţară, iar prin imitaţie şi în păturile noastre populare. Printre cele dintâi nume latiniste pe care le întâlnim în Ţara Oltului, sunt Iuliana (?) 1845 (27) » dat după numele moaşei«, Victor 1875, 1895 (14), Cezar 1890 (32). Asemenea nume, la ţară, erau date mai ales de dascălii şi preoţii educaţi în spirit latinist în şcoalele din Blaj, Braşov, Sibiiu, sau în alte centre culturale româneşti. Nume ca Traian, Remus, Adrian ş. a. nu aveau numai avantajul unor elemente nouă şi prin aceasta atrăgătoare, ci satisfăceau în acelaşi timp sentimentul de mândrie naţională, rezumau ideologia unei generaţii intelectuale şi aspiraţiile ei de viitor. In acelaşi timp numele romane întruneau o calitate însemnată : nu se puteau înstreina4). Se ştie că din ultimele 1) Evident numărul elementelor ungureşti creşte dacă luăm în considerare numele de familie. Amintim: Balint, Balog, Bărăfcu, Barna, Bar tuş, Bev.ţea, Beta, Bocor, Boratoş, Borşoş, Corodi, Doboş, Ferenţ, Ghiula, Horgoş, Jnţu, Lenghel, Mogoş, Nergheş, Noaghiu, Pentec. Şoamu, Solga, etc. *) Forma german, ar putea să fie şi de origine neogreacă < Gherman, Cf. lorga < Gheorghe, etc. a) Numele de familie de această origine sunt mult mai dese: Berghea, Blanga, Bredel, Broşu, Catifea, Clemu, Flade, Geger, Grosu, Labăr, Maier, Măndeal, Pilţea, Ştoflea, etc., etc. 4) Cf. în legătură cu aceste nume la noi, un cald articol al lui G. D. Serra, în <1 Gazetta del Popolo * din 30.1.1932. www.digibuc.ro 40 ŞT. PAŞCA decenii ale veacului trecut organele administraţiei streine au întreprins în Ardeal o acţiune metodică, dictată de calcule politice, de a maghiariza numele de persoană streine. Natural, această tentativă nu viza numai numele de botez, ci şi pe acele de familie. Autoritatea publică, ofiţerul stării civile dela oraş sau şeful de fapt al primăriilor satelor româneşti, notarul de altă limbă, era în posesiunea unui glosar de nume de botez româneşti mai obişnuite, cu «traducerea» lor în ungureşte. Un Ioan devenea astfel în registrul stării civile Idnos, un Radu = Rezso, Ştefan = Istvdn, Elisabeta = Er-zsebet, Constantin = Szillard, Viorica — Iboly a, Victor = Gydzo, etc. Stăpânii de altădată ai Ardealului nostru au crezut că prin asemenea metode artificiale vor putea salva aspectul etnic al pământului locuit de Români. Spre a preîntâmpina tentativa streină, preotul satului românesc sfătuia pe ţărani să aleagă la botezul noilor născuţi nume latine mai greu de schimbat şi de înstreinat, ca Traian, Letiţia, Lucreţia etc., care chiar redate în pronunţie şi ortografie ungurească îşi menţineau totuşi caracterul roman. Astfel, numele de botez propovăduite de reprezentanţii curentului latinist constitueau un mijloc de distincţiune etnică în faţa tendinţelor şoviniste ale stăpânirii apuse. Aproape exclusiv, la sfârşitul veacului trecut, numele propagate de şcoala latinistă erau purtate de copiii *) intelectualilor din Ţara Oltului. Corespondenţii noştri ne arată că, chiar şi acum, aceste nume sunt considerate de ţărani ca nume « domneşti». Epoca răspândirii tot mai mari a acestor nume coincide cu reînceperea unor lupte naţionale intense. Ieşirea din pasivitatea politică a Partidului Naţional din Ardeal a produs tocmai în această epocă răsunătoare efecte de solidaritate românească si de mândrie etnică. Clasa ţăranilor, condusă de preotul şi învăţătorul românesc, a fost răscolită de speranţe nouă propovăduite de conducătorii vieţii noastre naţionale, toţi pătrunşi de ideologia latinistă, şi-a apropiat şi dânsa ideile latiniste, prin cunoaşterea trecutului de glorie 2 2) Că aceste nume au intrat recent în uzul antroponomastic popular şi că ele se # potrivesc » mai bine purtate de copii decât de oamenii mari, o dovedeşte următorul dicton popular: S’a schimbat Virgil, Nu mai e copil. Zanne VI, 439. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN TARA OLTULUI 41 povestit lor de electorii de altădată din Ardeal, care erau în acelaşi timp şi apostoli culturali. Răspândirea şi în clasele ţărăneşti a numelor romane se datoreste si acţiunii culturale f f t t * întreprinse în popor de către «Asociaţiunea transilvană pentru cultura şi literatura poporului român ». Prin nenumăratele conferinţe populare, prin numeroasele broşuri scrise pe înţelesul tuturor, ţărănimea noastră din Ardeal a fost direct sau indirect îndrumată să adopte numele latiniste. Ţara Oltului, aşezată între Blajul unit, citadela latinismului intransigent, între Braşovul şi Sibiiul cultural, a fost un teren favorizat în ceea ce priveşte răspândirea numelor de botez romane. Dintre asemenea nume, acele care evocau personagii ilustre din vieaţa culturală a strămoşilor noştri sunt cele mai apreciate: istorici ca Cezar, Tit Liviu, Salustiu, poeţi ca Horaţiu, Ovidiu, din opera cărora se citea şi se comenta — potrivit programei analitice —în şcoalele secundare. Alte nume fac aluzie la personalităţi politice din vieaţa romană: regi, împăraţi, generali, figuri de femei ilustre, personagii mitologice, nume cunoscute de cei trecuţi prin şcoala secundară, căci toate aceste nume se datoresc mediului scoalei secundare. Unele din numele romane intrate în antro- > ponomastică prin îndemnul şcoalei latiniste nu fac aluzie directă la un anumit personagiu istoric, ci se mulţumesc să evoce romanitatea1). Ele păstrează intactă forma latină: Marius, Olimpius, Titus, Livius. Uneori descoperim forme româneşti latinizante: Popenţiu (pentru Popenciu). In cazuri izolate, nume care au fost adoptate în popor prin curentul latinist, pot să fie în acelaşi timp şi nume calendaristice. Considerăm totuşi ca nume datorite curentului > latinist pe toate acele pe care nu le întâlnim în uzul antro-ponomasticei noastre mai vechi de sec. XlX-lea. Astfel: Adrian, Aurel, Candid, Emilian, Inocenţiu (dar alături Ino-chentie, luat din calendar), Iulian, Iuliana, Livia, Lucia, Lucian (dar alături, în alte regiuni, Luchian, luat din calendar), Lucreţia, Septimiu, Sever, Titu, Valentin, Vaier, Vincenţiu, *) Moda numelor romane a fost cunoscută şi aiurea în lumea romanică, şi, ca şi la noi, această modă coincide cu epoci de puternice frământări naţionale. în ceea ce priveşte numele romane în Italia, cf. Br. Migliorini, op. cit. 25. www.digibuc.ro 42 ŞT. PAŞCA Viţenţiu (dar alături Vichentie, luat din calendar), Marţian, Mar cian, (dar alături, în alte regiuni Marchian, luat din calendar) v). Numele romane impuse de curentul latinist, mai ales în epoca premergătoare marelui războiu, prin răspândirea lor în vremea din urmă în clasele dela mahala şi în păturile largi ale poporului (unele şi la Ţigani), au început să se deprecieze. La această depreciere a contribuit în mare măsură şi literatura, mai ales cea de peste munţi şi îndeosebi scrisul lui Caragiale. Clasele intelectuale de azi, pătrunse de alte aspiraţii decât înainte de 1918, preferă la botezul copiilor sau nume « europene », moderne, sau, urmând alte mijloace de elecţiune, pun în circulaţie nume cunoscute din literatură sau din istoria naţională: un membru din familia Langa (51) are Nb. Silviu-Cri şa n ; Valeriu Crişan (51), are un băiat botezat Horea-Cloşca. Interesant Nb. e Jianu după numele faimosului haiduc lancu Jianu1 2 3). Tot subt influenta directă a mediului şcolar au intrat în j j uzul nostru antroponomastic neologisme de origine greacă, neolatină şi germanică, cunoscute mai ales din literatură şi apreciate ca nume moderne, purtate în societatea selectă din Occident. De origine greacă: Eugenia, Eugeniu (cel dintâiu foarte răspândit, în veacul trecut, în antroponomastica romanică, cf. Dauzat, p. 64, cel de al doilea la Germani, de unde le-am fi putut împrumuta şi noi). Ultima formă e cunoscută şi din hagiografie (cf. Baudot, 235) şi ca nume de sfânt e mai veche la noi: Evghenie < Evyevla, -vioq; Irina, e un nume cunoscut şi în limbile romanice şi slave, ca neologism, e şi nume de sfântă (cf. Timus 456—457) Isidor intrat, poate, prin filiaţie germană, Melania intrat prin filiaţie occidentală (cf. it. Mela-nia), e şi nume hagiografic (cf. Ţimuş, 567—569) Olimpia, 1) Sunt surprinzătoare atestările formelor Cornilie (cf. şi Cornilă), din sec. XVIII, alături de recentul Cornelia; Tiberia (< Tiberie < Tiberiu), sec. XVIII, alături de recentul Tiberiu, forme intrate prin filiaţie slavonă, sau cele dintâi reflexe latiniste la noi. 3) în legătură cu această «modă », cf. şi N. Iorga, Faze sufleteşti şi cărţi reprezentative la Români, în AAR, Secţ. Ist., Seria II, Tom. XXXVII, P- 548. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 43 intrat la noi prin aceeaşi filiaţie occidentală (interesantă forma Olimpius, după Marius, Romulus, etc.), etc. Din germană: Adolf, Amalia, Carolina, Emil, Ida, Ludo-vica, Luiza (prin filiaţia franc. Luise), Matilda, Reghina, Stela, etc. Din italiană: Clement, Georgeta, Gervase. Din franceză: Eleonora, Elisa (cf. şi it. Elisa). De provenienţă tot occidentală: Elvira ( < spân.) intrat la noi prin filiaţie germană, luditta (şi nume hagiografic, cf. Timus, 470—471), Leon, Leontina poate prin italiană, Otilia, Paulina (cf. it. franc.), Rozeta, Terezia (cf. it. franc. < spân.), Valentina, etc. Nume datorate unor personaje faimoase din literatură: Genoveva, Romeo, Julieta, (frate şi soră, 51), Oliferm. Literaturii noastre populare îi datorăm răspândirea în păturile de jos a următoarelor nume: Alexandru, Machedon (cunoscut de altfel şi în hagiografie, cf. Timus, 521). Tot printre numele cele mai «alese» se numără: Aurica, Doina, Dorica, Dorin, Horea, Rodica, Sorin, etc. II SUPRANUMELE în singura lucrare consacrată poreclelor româneşti, aceea a lui A. Candrea (Porecle), găsim pe lângă un material bogat şi câteva observaţii de preţ asupra chipului cum iau naştere poreclele, care, se ştie, intră şi în sistemul antro-ponomastic. După Candrea, poreclele sunt «cuvinte prin care poporul loveşte în năravul sau defectul cuiva ». Deosebirea dintre calificative şi porecle constă în faptul că cele dintâi «spun în genere defectul sau năravul cuiva, verde, fără niciun înconjur; pe câtă vreme poreclele x) conţin mai totdeauna o metaforă ». «Dacă porecla dată cuiva de către o persoană este repetată şi de alţii la adresa aceleiaşi persoane, ea devine supranume» (p. 8). Unele regiuni 1 1) Popular şi policră, poriglă, poreglă, porelcă. www.digibuc.ro 44 ŞT. PAŞCA numesc cu poreclă şi numele de familie şi natural, nu cunosc, în afară de băzocură sau nume din sat1 1), sau numai nume 2), alt termen pentru ideea de supranume. In studiile antroponomastice şi linguistice dela noi nu s’a ţinut seamă de distincţia făcută de Candrea între supranume şi poreclă. De aceea termenul « supranume » nici nu a fost şi nici nu este întrebuinţat ci e substituit de « poreclă ». Necesitatea utilizării termenului « supranume » e dictată de împrejurarea că acesta are o funcţiune exclusiv antropono-mastică, pe când porecla indică o funcţiune semantică. Porecla se dă ca o batjocură unui individ, incidental, supranumele, născut din porecle şi calificative sunt legate indisolubil de numele indivizilor, devenind chiar ereditare. Socotim deci necesară întrebuinţarea acestui termen în studiile de antroponomastică. * # # In cea mai mare parte supranumele îşi trag originea din calificativele şi poreclele existente în limba comună. Nota esenţială a celor mai multe constă în caracterul lor afectiv. Din punctul de vedere al originii lor psihologice, supranumele au aceeaşi desvoltare ca şi numele de botez, în toate epocile, spiritul omenesc s’a servit şi se serveşte cam de aceleaşi mijloace ale graiului la crearea numelor personale de altă dată ca şi la crearea supranumelor de astăzi. Dacă, totuşi, se remarcă deosebiri între numele personale de altădată şi între supranumele de azi, cauza provine din deosebirea dintre priceperea, caracterul, mentalitatea, credinţele şi felul de vieaţă din trecut a diferitelor popoare, şi de azi. Se remarcă totuşi, pretutindeni, o tradiţie în menţinerea cam a aceloraşi elemente ale graiului omenesc, care au servit ca prototipe la creiarea numelor personale de altădată şi la formarea supranumelor mai nouă. Azi, supranumele sânt de obiceiu pejorative. Ele fac aluzie ironică la un defect personal, familiar sau 1 I if Popovici, Rumănische Dialekte I, Halle, 1906, p. 76. 1 Cf. a pune nume cuiva, în sens de « a pune nume de batjocură cuiva * ap. Po-poMci, op. cit., 77. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 45 etnic, sau la condiţia socială a celui vizat de ele. Spiritul caustic şi răutăcios al omului e vecinie în căutarea defectelor celor mai caracteristice ale semenului său, pe care ţine apoi să le stigmatizeze într’o formă cât mai expresivă şi cât mai usturătoare. Poporul românesc care dă cu «strigăturile» epigramatice, improvizate cu ocazia jocurilor, o probă atât de strălucită despre ironia sa, a creat necontenit şi creează încă o puzderie de supranume în care ilustrează nu numai un simţ fin de observaţie —documentat de altfel şi de miile de cimilituri care abundă în literatura populară —ci şi o aleasă uşurinţă de a exprima lapidar şi spiritual defectele semenilor. In privinţa aceasta, poporul din Ţara Oltului dovedeşte o bogăţie spirituală remarcabilă. S’a spus —şi se pare cu multă dreptate —că supranumele sunt de obiceiu create de clasele de jos x) lipsite de un contact mai intim cu o vieată culturală si socială mai întinsă. In » > adevăr, printre oamenii mai înaintaţi din punct de vedere cultural, supranumele nu au o circulaţie prea întinsă. E totuşi remarcabil că nu în toate regiunile cu o populaţie de acelaşi nivel cultural ne este dat să atestăm acelaşi număr > > de supranume. Sunt în unele regiuni sate în care fiecare individ, alături de numele său oficial legal, poartă şi un supranume subt care e cunoscut de obiceiu de concetăţenii săi. In alte regiuni însă sunt mai puţin obişnuite. Astfel, se pare că crearea şi întrebuinţarea supranumelor pe o scară mai întinsă sau mai redusă e în funcţiune de anumiţi factori spirituali caracteristici fiecărui nucleu social în parte. Prin caracterul afectiv al supranumelor, crearea lor e condiţionată de multă sensibilitate sufletească şi de fineţe de spirit din partea celor care le pun în circulaţie. E uşor de înţeles că mulţimea şi varietatea supranumelor într’o regiune ilustrează vioiciunea spirituală a locuitorilor ei. *) « Le surnom rdponde â un besoin trfes urgent chez Ies individus et Ies races jeunes. Chez Ies hommes de faible culture intellectuelle ou cbez ceux d’une 6du-cation rudimentaire, il est dgalement en fateur. Les enfants, Ies paysans, Ies ouvriers, Ies sauvages et une certaine catdgorie de gens du monde s’y exercent avec un re-marcable succfes *. M. Boillot, Le patois de la commune de la Grand' Combe (Doubs). Paris, 1910, ap. Albert Dauzat, Les noms de personnes. Origine et evolution, «d. III, Paris, 1928, p. 167. www.digibuc.ro 46 ŞT. PAŞCA Naşterea supranumelor e condiţionată şi de factori sociali. O alcătuire socială fără legături intime între indivizii care o compun nu e un domeniu fecund în crearea supranumelor. Indivizii, pentru a remarca defectele semenilor, trebue să se cunoască de aproape, în cele mai mici manifestaţii ale lor fată de amănuntele vieţii de toate zilele. > » » Plăcerea de a râde pe socoteala cuiva pentru o slăbiciune, pentru un obiceiu, sau pentru un defect chiar inofensiv al acestuia e împărtăşită de toată lumea numai dacă individul cu pricina e cunoscut de aproape. Leagănul supranumelui nu e numai în cadrul vieţii rustice sau numai înăuntrul claselor sociale mai umile. Să ne gândim la mulţimea de supranume obişnuite printre elevii şcoalelor primare şi secundare, sau chiar printre studenţii universitari, supranume care fac aluzie la ignoranţa, prostia, lenea unora, la caracterul arogant al altora, la lipsa de colegialitate sau la alte metehne sufleteşti sau fizice pe care opinia colegilor le stigmatizează 1). Supranumele se furişează —şi încă des —în lumea politică şi chiar în istorie. în rezumat «in tutte le classi sociali, trai i selvaggi, tra i barbari e le rozze popolazioni del contado, come anche tra le nazioni piu incivilite, dove piu, dove meno, şi trovano tracce profonde di questa costumanza che tende a contrassegnare e a mettere in evidenza gl’individui che si vogliono distinguere dagli altri, generalmente con inten-zioni poco benevoli e diciamo pure ostili e maligne»* 2)_ Supranumele nu se răspândeşte spontan. Spontan se aplică unui individ sau unei colectivităţi calificativul sau porecla, care, dacă e norocoasă, poate deveni supranume, în sensul că se adoptă de un întreg grup pentru numirea aceluiaşi *) în privinţa aceasta iată ce ne comunică un corespondent: „A. S. îmi spune câ polecrele puse altădată încep să se uite, cu lumea ce se ridică tot alta şi alta. Numele de batjocură de altădată erau date fie în şcoală, fie în convenirile (—întâlnirile) tineretului, pentru câte un defect fizic, un tic, pentru câte o greşală la pronunţarea unui cuvânt, pentru asemănarea cu altcineva care ar fi fost obiect de râs. « Astâz auz îo pe copkii dela şcoală când trec pe la poarta noastră că nici unu nu le zâce la aălanţ după numele lor de acasă, făr’ tot nume date de ei în işcoală 2) Tito Zanardelli, I soprannomi di persane e di luogo a Lizzano in Belvedere ed altri siti dell' Appennino bolognese în « Publicazioni dialettali e folcloriche dell’Ap-pennino bolognese » Nr. 2, Bologna, 1913, p. 7. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 47 individ sau aceleiaşi colectivităţi. E greu să suprindem momentul «naşterii» supranumelui. In stare embrionară el trăeşte în calificativele şi poreclele din limba comună. Nu odată, colectivitatea e pusă în situaţia de a alege între două sau mai multe porecle sau calificative date unui individ, şi pe cel ce i se pare a fi mai sugestiv îl consacră apoi pentru supranumirea regulată a acelui individ. Persoanele a căror individualitate nu e încă definitiv lămurită în conştiinţa populară, poartă şi mai multe supranume. Fiecare din acestea stigmatizează câte o lăture a caracterului psihic sau fizic al individului. Iată câteva exemple de pluralitate a supranumelor date unui singur individ: Ţuleandră şi Ţâleciu, Barză cu variantele Bărzoaică şi Bârzoancâ, Gâbu şi Vulpoiu, Capră şi Pită şi Ţap şi Ţuţar, Căfălean şi Tăpă-lagă, Renghiu şi Renghiuţoiu, etc. Mai uşor de explicat este pluralitatea supranumelor familiare : Ciobănei şi Rojbani, Hupe şi Ştoaibe şi Împăraţi şi Guşaţi, Unturi şi Ţăndări şi Ţâncuşi, Chichimoace şi Că-cărează, etc. Şi mai bogată şi interesantă devine subt acest raport lista supranumelor colective. Iată-o: Se batjocoresc locuitorii din comuna: B e c 1 e a n : Gogoaşe şi cu zicala : Beclerene lapte dulce, Cumu-l mulge 'n târg îl duce. B e r i v o i: Chiori, Guşaţi si Boarne. Besimbav-Oltet: Liuci si Guşaţi. > > > * j Breaza: Guşi si Guşaţi. * > > •» Bucium: Gogoaşe, Gaie şi Căcăreze. C o m ă n a : Mănzoci, Tehoacă si Guşaţi. Corbi: Cioare din Corbi si Cioare. > D ej ani: Pădureni, Ciobani de veacuri şi Lingurari. D r ă g u ş : Gogoaşe, Gogoşari, iar femeilor Liuci. Dridif: Şâ la şâpot, Ouă de lup, Mănzu'n fleşărie, Ţachimbote şi Dridişenii-ţiganii. Făgăraş: Foaie de ceapă şi Rumânoi. F e 1 d i o a r a : Traistă goală şi Hidpchi. Galaţi: Hoţi si Râie. G r i d: Scorţoi de pe Ştearâş şi Certări. www.digibuc.ro 48 ŞT. PAŞCA H â r s e n i: Cârcotiţe şi Cârliuţe. Hurez: Găluşte şi Dela ţâţă 'n târg. Iaşi: Sorici si Răcori. * * I 1 e n i: Gâuaze, Gogoaşe şi Zdrobghiţi. Ludişor: Calici, Cane, Cheliei, Lidişoru-ponoru, Pâ-pâuţe, Potâi şi cu expresia Mă, adâ cana să bag mreana. L u ţ a: Cotcoreţi, Orâşani, Căzuţi din şariglâ. Mândra: Broaşte, Broscari, Căhăli. Netot: Greble, Hoage şi Hoabe. Noul Român: Hulpchi şi Ţacote. Pârău: Belitori şi Hâţe. Persani: Golăneşti, Hoţi si Scârchinari. P o j o r t a: Guşaţi şi Lunatici. Porumbacul de Sus: Holani şi Boroance. R â u ş o r: Bâgâu, Băgăiaşi, Gură de bâgâu şi Găinari. Recea: Fuduli, Gogofani, Guşalâi, Pauori şi Râcari. Săvăstreni: Guşaţi, Gogomani, Sâvâstrenii Hangului. S c o r e i: Haiusi si Destrăbălaţi. » > * Ş e r c a i a : Betelii, Ţâţâni, Ţigani şi Ţuţuieni. Şinca Nouă: Cărbunari şi Mocani. Şinca Veche: Alunari, Câtânoi şi Căliţi. Ş o n a: Proroci, Prune şi Râiaşi. Toderiţa: Boale, Grape, Hâpe, Pâlâvatici şi Pohârle. Vad: Căliţi si Sâmburari. * * Viştea de Jos: Plaivas, Ghişteni făloşi, Sule. Viştea de Sus: Gâltofani, Gulimani şi Vorari. V o i v o d e n i: Răcori, Broscari şi Gâltofani. Voi la: Calici, Gogoaşe, Mâţa'n verze şi Ouă de lup. Toate aceste supranume sunt date locuitorilor din satele respective de aceia ai satelor vecine. Cu timpul, în urma unei împrejurări memorabile, sau după ce colectivitatea a investigat suficient şi a reuşit să demaşte nota cea mai caracteristică a individului sau a grupului, din toate supranumele alege unul, de obiceiu pe cel care are calitatea de a atinge mai crud susceptibilitatea celui vizat. Uneori se mai întâmplă ca un individ sau un grup de indivizi să se numească în mod consecvent de către o parte din www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 49 semeni într’un fel, de alta în altfel. Exemplele de mai sus o arată lămurit (cf. Onomasticonul , passim). Sunt şi familii şi indivizi care întrebuinţează consecvent, deosebit de restul comunităţii din care fac parte, alte supranume — creaţii personale ocazionale —pentru numirea unor semeni ai lor. Individul sau grupul supranumit multă vreme într’un fel, nu e ferit de a mai primi ulterior şi alte supranume, care prin transparenţa lor atrag atenţia asupra unor defecte în plus. Astfel, ca să dăm numai două exemple, reamintim cazul unui individ supranumit Vulpoiu şi Gâbn. Supranumele Gâbu e desigur cel mai recentx). De asemenea o familie ai cărei membri sunt « oameni graşi » e supranumită Unturi ; aceiaşi membri ai familiei sunt şi «irascibili» şi de aceea sunt numiţi Ţăndări 2 * 4). De cele mai multe ori un individ poartă mai multe supranume şi din alte motive. Cum am văzut mai sus, în Ţara Oltului aproape nu există comună ai cărei locuitori să nu fie luaţi în bătae de joc de cei din împrejurimi. Ba locuitorii unor localităţi au chiar mai multe nume de batjocură. De asemenea subdiviziunile comunelor poartă suprapune de batjocură menite să atingă susceptibilitatea celor care le locuesc. E ştiut apoi că şi familiile sunt ironizate cu nume de batjocură familiare. în raportul cu oamenii din alte sate un individ poate fi numit cu supranumele colectiv, iar în raportul cu consătenii cu supranumele familiar sau cu cel personal. Studiul creaţiei şi răspândirii supranumelor ne constrânge să atingem o problemă linguistică de cea mai mare importanţă. Elementul lexical nu are înăuntrul limbii un sens absolut, ci de obiceiu el prezintă o sumă de nuanţe semantice mai mult sau mai puţin îndepărtate. Spiritul omenesc neastâmpărat şi expansiv, e vecinie în căutarea unor forme nouă de exprimare sugestivă, prin mijlocul aceloraşi elemente lexicale, cărora le atribue într’o împrejurare sau alta 2) Supranumele e dat unui bătrân. 2) Cf. expresia: i-a sărit ţandăra — s’a supărat; ţăndăros «ţâfnos, arţăgos *, Ciauşanu, Glos. 167; cal ţăndăros — cal urît, slab, bătrân, S. Pop, DR. V, 235. 4 A. R. — Şt. Pajca- www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA 50 funcţiuni semantice variate1). Valoarea semantică a unui cuvânt variază deci, uneori, dela o regiune la alta, dela un nucleu social la altul 2). Şansa unui cuvânt de a se răspândi şi de a se generaliza înăuntrul unui nucleu linguistic cu un sens nou, ieşit din sensul uzual, depinde de măsura în care acel sens nou, într’o împrejurare dată şi pentru un grup social, e mai sugestiv decât sensul uzual însuşi. Cuvântul, întrebuinţat în frază prezintă de cele mai multe ori o adevărată bogăţie semantică. Izolat însă, el e adesea o iluzie. în situaţia din urmă cuvântul evocă în mintea noastră o imagine, un sens, numai în măsura în care îl cunoaştem din funcţiunea lui gramaticală. Supranumele rămâne izolat din acest punct de vedere din momentul adoptării lui din graiul comun. E uşor de înţeles deci că, pentru ca un supranume să fie adoptat şi generalizat într’un nucleu social, e nevoie ca el să corespundă unor condiţii psihologice cerute de împrejurările locale, să fie sugestiv pentru toţi sau pentru cea mai mare parte a indivizilor care alcătuesc nucleul social respectiv. în cazul supranumelor nu funcţiunea gramaticală sau ambianţa semantică dă elementului respectiv sensul ocazional, ci amintirea vie a unei circumstanţe memorabile din vieaţa individului stigmatizat cu numele de batjocură, cunoaşterea de aproape a caracterului său fizic sau psihic exprimat potrivit şi sugestiv cu un calificativ sau cu o poreclă. Pentru a înţelege în mod just originea fiecărui supranume în parte, nu ne putem lipsi de o investigaţie atentă şi amănunţită asupra întregului cadru semantic al elementului lexical care a putut sau ar fi putut să dea naştere supranu-melui. Mai presus de toate, cercetătorul ar avea datoria, să cunoască împrejurarea în care s’a dat unui individ sau unei colectivităţi numele de batjocură. Am urmărit prin mijlocul chestionarului o oarecare informaţie în *) *) }. Vendr'es, Le langage, Paris, 1921, p. 211. a) M. Br£al, Essai de semantique ed. III, Paris, 1904, p. 2S5 s. u. şi mai ales A. Meillet, Linguistique historique et Linguistique generale. Paris, 1921, p. 244, unde se dau şi indicaţii bibliografice. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI SI acest din urmă sens. Natural, de cele mai multe ori comunicările corespondenţilor nu pot fi luate în seamă. Aceasta din simplul motiv că mulţi din membrii corespondenţi dau în mod arbitrar asemenea informatiuni, fără să întreprindă o investigaţie serioasă printre localnicii în măsură să-şi mai amintească împrejurările care au dat naştere supranumelor uzitate la ei. Dau câteva exemple de infor-maţiuni deplasate, neverosimile sau false: Pâciu dat unuia « fiindcă-i om zgârcit »; Pâpâreţu «fiindcă-i om sfătos »; Parizan «fiindcă umblă tot cu teleaga». Nu e mai puţin adevărat în acelaşi timp că nici investigaţia îngrijită, printre ţărani, nu poate aduce rezultate sigure, decât în cazuri extrem de rare. Totuşi avem câteva informa- j ţiuni sugestive în ceea ce priveşte motivul aplicării unui supranume. Astfel, am putea suspecta, dar nu putem nega verosimilitatea explicaţiilor date unor supranume ca următoarele: Pupăză, Pupâzoiu (Sprnf.) «un străbun fiind copil s’a suit într’o salcie să imite cântecul pupezii»; Pupeze (Sprnf.) sunt indivizi care « au nasul ascuţit », (Sprnc.) «fiindcă au o pronunţie ciudată şi ’s vorbăreţi»; Renghiuţ (Sprnf.) «cu uitătură urîtă» (< N. de bou) ; Sasu (Sprni.) «om moleţ », « mare »; Secu (Sprnf.) « oameni slabi », etc. Oricum ar fi, investigaţia amănunţită printre localnici e totuşi de cel mai mare interes. Informatiunile culese sunt j j importante fiindcă ne arată cum forma unui nume de batjocură, prin etimologie populară, intră într’un cadru semantic deosebit decât acela care i-a dat naştere. Nucleul j social, uitând împrejurarea veritabilă în care un individ a fost numit cu un nume de batjocură, dar păstrând acest nume, în virtutea unei inerţii, îşi formează cu timpul o concepţie vagă, artificială, în ceea ce priveşte mobilul alegerii numelui de batjocură. Prin urmare, multe, poate cele mai multe din supranumele întrebuinţate în sistemul antropo-nomastic al unui nucleu social, se găsesc azi în conştiinţa populară într’un cadru semantic fals. E cazul supranumelui Şofrănea, Şofrânuţ « fiindcă individul negustorea cu şofran » zice corespondentul. în realitate, explicaţia poate fi şi alta. Sau individul, sau un ascendent al său a fost stigmatizat cu 4* www.digibuc.ro 52 ŞT. PAŞCA numele de persoană (depreciat) Şofron, sau avem de a face cu un supranume, dela şofran, făcând aluzie la o caracteristică fizică, coloarea părului (galben) sau a feţei (palidă) sau chiar dela numele păsării şofran sau şofrag. Ceea ce rămâne indiscutabil e, că nu toate cazurile când avem de a face cu un supranume omonim, ilustrează acelaşi proces psihologic şi o împrejurare identică, trăită în acelaşi fel de indivizii care-1 poartă. Fiecare individ îşi poartă batjocura mulţumită unui defect personal sau unei circumstanţe din vieaţa proprie * 1). (Natural, aci facem abstracţie de supranumele moştenite). Alta a fost împrejurarea care a dat naştere supranumelui Părţu individului din fiecare localitate din Tara Oltului unde se cunoaşte si iarăşi alta a creat t * t f acelaşi supranume în Banat (cf. Iosif Popovici, Rumănische Dialekte, I 41, 48), în Munţii Apuseni (cf. T. Papahagi, Munţii Apuseni, 52) sau aiurea 2). Vigoarea şi mulţimea supranumelor ilustrează animozităţile din cadrul societăţii, spiritul de şicană şi lipsa de condescendentă dintre indivizi. > S’a accentuat că supranumele alături de «strigături» au un pronunţat caracter didactic, că observatorul anonim şi cu el colectivitatea stigmatizează şi ironizează un defect cu scopul de a-1 îndrepta. Ori cât ar fi de măgulitoare o astfel de caracterizare a satirei populare 3), se pare că ea se desminte. Satira populară nu urmăreşte direct şi exclusiv «îndreptarea » unor defecte personale sau colective. Din contră, asemenea numiri ilustrează la tot pasul intenţiuni ostile din partea celor care le creează faţă de cei cărora li se adresează. La originea celor mai numeroase supranume găsim epitete ') * .. .la signification d’un nom propre (car, en ayant soin de ne pas confondre ce terme avec le sens âtymologique, on peut bien appeler ainsi l’ensemble des ideăs qui sont âvoquâes par lui) offre toute une âchelle de gradation dans l’esprit des in-di\idus diffârents... *. Axei Peterson, Le passage populaire de noms de personne â l’etat de noms communs dans Ies langues romanes et particuliercment en francais. Etude de sâmatique. Uppsala 1929, p. 5. 1 Se mai găseşte ca nume de familie în Ţara Oltului subt forma Pârţache 1785, I rga, St. Doc. XII, 187 (44), iar aiurea Pârţilă, ap. Viciu, 7. Originea din onoma-t peicul pârţ (cf. pârţuică « diaree », Ciauşanu, Glos. 47I, cu sensul figurat de « ţap » ( f. părţag « furie, mânie cu toane », Şăineanu, Sem. 91), după Cihac, II, 245, identic cu părciu. 1j A. Candrea, Porecle, 5. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 53 calomnioase care jignesc, şi aceasta e o dovadă că ele au fost creiate des la porunca invidiei şi a duşmăniei dintre indivizix). Deşi se întâmplă ca unele supranume să facă aluzie la anumite păcate morale sau sociale pe care colectivitatea le detestă, scopul creierii lor a fost pur şi simplu acela de a huli. Cine cunoaşte susceptibilitatea care domneşte în clasele de jos faţă de numele de batjocură, îşi dă uşor seama de adevărata înfăţişare etică a supranumelor * 2). Nu ne mirăm deci dacă în cercurile sociale mai ridicate, străbătute de o anumită condescendenţă în raporturile dintre indivizi, nu găsim un teren fertil în crearea supranumelor3). Omul claselor de jos simte caracterul pejorativ şi ironic al supranumelui ce i se dă şi adesea se strădueşte să mascheze sau să înlăture defectul pe care îl vizează. Foarte rar reuşeşte însă să facă să i se uite supranumele dat odată. De obiceiu, după un timp mai îndelungat, când supranumele său îşi pierde vigoarea batjocoritoare individul ajunge să şi-l adopte singur pentru denominaţia sa 4). * * * La baza alegerii şi răspândirii supranumelor stăpâneşte aproape nelimitat, capriciul. Din pricina aceasta cercetătorul are obligaţia de a tatona şi de a urmări prin mijloace cât mai variate « momentul psihologic » care a putut da naştere nu-meliii de batjocură. In lipsă de informaţie amănunţită şi veridică în legătură cu naşterea fiecărui supranume în parte, avem dreptul să urmărim înăuntrul limbii comune desvol-tările semantice potrivite creaţiei supranumelor. Ultimul criteriu, inductiv, de investigaţie ne pune în măsură să *) « II est dans la nature de la malice humaine de prendre plaisir â chercher un vice ou un dăfaut, derriăre une qualită ». Brăal, Essai de stmantique, p. ioi. 2) De altfel se ştie că de multe ori un supranume care ironizează un defect fizic sau psihic al unui individ i se dă şi după ce individul s’a scăpat de acele defecte, în această categorie intră cea mai mare parte a supranumelor familiare şi colective. s) Doar în cazuri în care lupta acerbă politică întrebuinţează supranumele care fac aluzie la partea cea mai vulnerabilă a adversarului — şi în acest caz supranumele se adaugă de obiceiu la nume, de ex. Vasilescu-tramvai — şi prin repetarea acestei aluzii tinde la ridiculizarea sau la distrugerea bunei reputaţii. *) Cf. A. Dauzat, op. cit., 165. www.digibuc.ro 54 ŞT. PAŞCA documentăm cu amploare mijloacele psihologice care creiază supranumele cele mai interesante, provenite din metafore şi metonimii. # * # întrebuinţarea supranumelor nu se datoreşte exclusiv tendinţei de ironizare reciprocă a indivizilor. Ele îndeplinesc un rol antroponomastic important. Indivizii din clasele sociale mai de jos, în relaţiunile lor zilnice dau o mare extensiune întrebuinţării supranumelor, nu numai fiindcă acestea cuprind o notă afectivă în armonie cu atitudinea sufletească pe care o are fiecare faţă de un semen al său, ci şi fiindcă prin varietatea lor sunt în măsură să servească ca un mijloc în plus de identificare mai uşoară a unui individ. Un nucleu social izolat, închis în cadrul îngust al unor interese economice identice pentru toţi indivizii care-1 compun, lipsit de un contact sufletesc mai intim cu nucleele mai apropiate sau mai îndepărtate, e un teren foarte potrivit pentru utilizarea supranumelor ca mijloc aproape unic de denominaţie 1). Formula obişnuită de denominaţie personală, în cadrul intim al unei comunităţi rustice, e de obiceiu numele de botez, de cele mai multe ori în formă hipocoristică. înmulţirea necontenită a membrilor unei comunităţi, fie familiare ori sociale, face ca denominaţia cu numele de botez, chiar dacă acesta se prezintă într’o formă hipocoristică, să fie, cu timpul, insuficientă şi prea vagă pentru distincţia unei persoane. în fiecare comună izolată nu există de obiceiu mai mult de 5—6 familii care să nu fie înrudite una cu alta. Am văzut apoi mai sus că —în baza unei tradiţii orale —se păstrează înăuntrul fiecărei familii cam aceleaşi nume de botez, obişnuite în linia genealogică ascendentă. Prin înmulţirea membrilor aceleiaşi familii, se ajunge ca 4—5 sau chiar mai mulţi să poarte aceleaşi nume de botez, alături de acelaşi nume *) *) « Numele de familie nu sunt de obiceiu întrebuinţate popular, fiind înlocuite cu porecle, ele rămân ascunse în registrele autorităţilor», H. Mihăescu, Din morfologia numelor proprii româneşti, în « Omagiu Bărbulescu», p. 291. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 55 de familie. Distincţia dintre indivizii din aceeaşi familie cu * > nume omonime e deci greu de făcut. Se recurge de obiceiu la întrebuinţarea formelor hipocoristice diverse pentru numirea fiecărui individ în parte, dar nici acest procedeu nu e lipsit de dificultăţi. Confuzia se poate face cu indivizi din alte familii şi ea e tot atât de neplăcută. Ea devine cu atât mai supărătoare cu cât nucleul social, prin alcătuirea lui şi prin îndeletnicirea indivizilor care-1 compun, prezintă o vieaţă comună mai intimă. In asemenea cazuri, supranumele sunt în primul rând o necesitate socială şi e natural ca poporul nostru din Ţara Oltului să nu o neglijeze. Supranumele sunt un fel de nouă botezare a indivizilor 1), ocazională de sigur, iar sistemul de denominaţie personală, prin mijlocul lor, se reîmprospătează necontenit, potrivit necesităţilor locale * 2). * * * Vechimea întrebuinţării supranumelor ca surogat afectiv al sistemului de denominaţie personală, în Ţara Oltului, e documentată destul de vag. Documentele mai vechi ne oferă un material insuficient pentru a ne putea forma o convingere imediată în această privinţă. Circulaţia lor întinsă, ilustrată de documentele mai târzii si mai ales uzul lor actual, ne dă siguranţa că întrebuinţarea supranumelor trebue să fi precedat —ca vechime —nu numai numele de familie ci chiar si numele de botez. f Nu suntem documentaţi suficient nici în ceea ce priveşte vechimea numelui de familie —ca factor juridic —căci nici în privinţa aceasta izvoarele de informaţie nu sunt lămuritoare. In cazul unei formule de denominaţie constătătoare din t numele de botez urmat de un al doilea element, nu ştim totdeauna sigur dacă al doilea element e un nume de familie sau un supranume. Criteriul subiectiv de a considera ca supranume elementele care după aspectul semantic ar părea că au această funcţiune nu poate fi recomandabil *) F. Brunot, La pensee et la langue. Paris, 1922, p. 44. 2) Cf. Şt. Paşca, Le dcnominazioni. . . în « Ephemeris Dacoromâna*, extr. 1932, p. 46 ş. u. www.digibuc.ro ŞT, PAŞCA 56 totdeauna. în forma de denominaţie personală relatată de documentul dela 1231: Thrulhfilii Choru Hurm. I1, 120—dacă în adevăr avem de a face cu un document autentic, — avem în forma Thrulh o stâlcire a numelui Ciurilâ, obişnuit şi mai târziu ca nume de botez şi ca nume de familie. Al doilea element, Choru, poate fi un supranume, Chioru, dacă cumva putem presupune o altă origine calificativului chior, decât din turc. kior, bulg. kior (Şăineanu, Infl., II1, p. 114), o origine cumană sau tătară 1). Faptul că se atestă încă dela 1391 o formă de denominaţie ca Sztancsul Egumenulu Hurm. II2, 341,1392 Fragm., 39, constă-tătoare din două elemente, chiar dacă cel de al doilea element nu e propriu zis antroponomastic, ci mai mult gramatical, ne dovedeşte că foarte de vreme şi în actele publice, numele de botez singur nu era totdeauna suficient pentru numirea unui individ. Pentru claritatea denominaţiei se recurgea la mijlocul complinirii printr’un determinativ indicând îndeletnicirea. Mult mai des se recurgea la complinirea prin nume locale, în cazul supranumelor care indică apartenenţa locală: Comani de Ussa 1509, Fragm. 76, Balgya de Drich i5ii,Hurm. II3 10,Laczko de Gritt 1520, Qu. I, 280, 292, Balota de Drid 1534, Veress, Acta I, 237, Byrchw de Berywoy 1534, ibid., Bayle de Fogaras 1536, Qu. II, 443. Dacă un asemenea mijloc de a numi pe indivizi era potrivit în anumite circumstanţe, pentru o şi mai uşoară identificare a indivizilor documentele recurg şi la alte formule. Sistemul mai obişnuit este acela —popular şi astăzi —de a indica rela-ţiunea familiară a individului: Raduly filius quondam Stoike 1511, Dens. Mon. 8, Salamon al Wancze (de Synca) 1534, Fragm. 104, ca să nu mai amintim forme mai lungi, ca: honesta mulier Dobre iam nune Boba vocata, filia agilis quondam Stan Gregor de Also Veneţia, consorţ agilis Petrasconis Albulye de Nagy Berivoy 1582, Dens. Mon., 218. Tot în această categorie intră apoi şi formele de genitiv, de felul lui Ionask Torni 1634, Dens. Mon., 27. Din aceeaşi trebuinţă de mai uşoară identificare a indivizilor menţionaţi » t * * *) Nu rămâne nici o îndoială că un examen atent al numelor noastre personale ar putea aduce la lumină elemente numeroase de origine cumano-pecenegă. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 57 în documente şi printr’o evoluţie cu totul curioasă, se recurgea la complinirea numelui de botez al individului cu numele de botez al şefului familiei: Petrus dictus Sthan 1453, Urk., III, 577, Volchan Lupul 1511, Fragm. 84, Alde Demitru, 1534, ibid 103, sau Stancu Mailat de Dezanul, 1452, ibid 59, Dragos Kirste filius quondam agilis Kirste Ka-karaze de Sarkatza, 1584, ibid 131. Din exemplele de mai sus, care ilustrează câteva din cele mai obişnuite formule de denominaţie personală, oficială şi populară, tragem concluzia că supranumele a trebuit să aibă totdeauna un rol de seamă în sistemul onomastic, atât prin avantajul de a clarifica — pentru autoritate — individualitatea persoanelor menţionate de documente, cât şi pentru faptul că stigmatiza, ironic —pentru nucleul social —caracterul individului. * * * Diferite împrejurări de ordin social şi de ordin psihologic fac să se moştenească supranumele. Supranumele individual poate—prin extensiune la toţi membrii aceleiaşi familii — să devină familiar1), iar printr’o extensiune şi mai mare, colectiv. însemnările istorice mai vechi, dar mai cu seamă infor-maţiunile mai recente, confirmă la tot pasul obiceiul ca unele supranume să se moştenească. Corespondenţii Muzeului, sezisaţi de chestionar, indică după putinţă, dela cine a rămas ca moştenire supranumele fiecărui individ. Deşi informaţia corespondenţilor nu poate fi totdeauna exactă, ea ne pune totuşi în situaţia să constatăm că anumite supranume nu sunt purtate numai de câte un singur individ, ci prin extensiune şi moştenire, de mai mulţi, sau chiar de toţi membrii unei familii2). Găsim la 1670 un Stephan Sztoika Klokocsan, Fragm. 396 şi tot în aceeaşi localitate şi —foarte probabil —în aceeaşi familie, la 1726, un Klokoczan (59). Cei 60 de ani nu au reuşit să facă să dispară supranumele. La 1726 se atestă; Radu Mikoje Kotore, iar la 1766, un 9 Cf. A. Dauzat, op. cit., 81—104, K. Michaelsson, op. cit., 142 ş. u. 9 A. Dauzat, op. cit., 167. www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA 58 descendent din aceeaşi familie, Thoder Miku Kotore (1). Supranumele Musunoj se atestă în aceeaşi familie la 1758 şi la 1789. Un exemplu mai sugestiv ne oferă supranumele Uscoi, atestat la 1758 şi azi, la Şinca. Exemple mult mai numeroase şi mai sigure ne oferă materialul contemporan. După informaţia corespondentului, Căprar e un supranume individual purtat de unul «fiindcă moşul său a fost căprar în armată »; Ciobănel se batjocoreşte un individ «fiindcă moşu-său păzea oile»; Ciuciu, Ciucean e un supranume individual moştenit dela « moşu-său »; Ciutură se scutură cu oala cu verzele e o batjocură rămasă « dela moşu-său care se scutura » (acelaşi individ se mai numeşte şi Ciuturugâ) ; Glojdani se numesc toţi cei din familia I.: «Porecla a fost dată mai întâiu tatălui lor. Soţia lui Glojdan era Glojdânoaica. Numele a fost căpătat la Dridif dela stăpânul la care, ca copil, fusese slugă». Deocamdată nu ne interesează dacă informaţiunea corespondenţilor e exactă sau nu, dacă ea ilustrează realmente momentul psihologic sau circumstanţa căreia i se datoreşte originea supranumelui. Constatăm numai că există conştiinţa populară că supranumele se moşteneşte, că se menţine până azi vie tradiţiunea orală ca un supranume purtat de un individ să se aplice şi descendenţilor săi. E interesantă comunicarea pe care ne-o face un membru corespondent, profesorul V. Literat, în legătură cu supranumele Coarli : «Luţoeştii sânt numiţi curent Cor lenei (fără intenţie de batjocură), ca urmaşi ai bunicului chemat mai pe nemeşie (id est: ungurie) Caroi, pronunţat popular, Coarli. Fiul lui e Corlenciu, soţia lui Corlenciu, e Corloaica, sora lui Corlenciu (poate fiind mai puţintică de statură) e Corloicuţa. Azi e simţită ca nume de batjocură numai forma Coarli». Acelaşi V. Literat ne comunică: > « Din bătrâni, un Ludu purta porecla (= supranumele) Stân-gaciu. Un Grama, care s’a căsătorit cu fiica Stângaciului, poartă şi el azi numele de Stângaciu, ca şi soţia lui de a doua, şi copiii dela aceasta a doua soţie. Mai interesant e că fiul propriu al Stângaciului, cu gospodăria alături de a Stângaciului celui bătrân, e mai rar numit Stângaciu şi e numit aşa mai mult de lumea mai în vârstă, care-i ştie originea». www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 59 Nu se moşteneşte numai supranumele purtat de un ascendent al familiei. Se pot extinde şi moşteni şi acele aplicate într’o împrejurare oarecare unui membru al familiei, chiar copil. E cazul ilustrat de supranumele Vlădicu —dacă acesta nu e totuşi o evoluţie dela Vlad. în adevăr, corespondentul ne arată că acest nume de batjocură s’a dat unui individ în copilărie. «El învăţa bine la şcoală; învăţătorul i-a prezis că va ajunge vlădică». «Sora lui Vlădicu, e numită Vlâdicoaia, soţia lui Vlădicu, Vlâdicuţa ». Aceasta din urmă, divorţată de Vlădicu, a rămas totuşi cu supranumele pe care la rândul ei l-a dat şi noului bărbat cu care s’a remăritat1). E deajuns ca un individ să ajungă în contact mai des, de prietenie sau de interese economice cu cineva, ca să primească şi el supranumele purtat de acela. De asemenea, cei ce stau în vecinătatea unei familii numeroase purtând un nume de batjocură, pot —prin extensiune —să primească şi ei acel nume de batjocură. Până azi e cunoscut Sprnc. Şofletari care se dă celor «care stau în partea de sus a satului. Se zice că acolo s’au aşezat mai demult nişte oieri cu numele Şo-fletea, ce au făcut fântânile cu acelaşi nume care sunt în stradă ». Foarte adesea o familie cu gospodăria pe o stradă sau într’o parte izolată a satului, dă numele său de batjocură tuturor celor ce stau pe strada sau partea respectivă a satului. Natural, strada însăşi, ca denominaţie topică e un nume de batjocură dela supranumele individual sau colectiv. Uliţa broaştelor şi-a luat numele dela o familie ai cărei membri erau batjocoriţi Broaşte; Uliţa Cocorului, după numele de batjocură al unuia care « a prins un cocor şi l-a mâncat ». Nume topice ca Netot, Corbi, etc., din ţara Oltului, se explică în acelaşi fel. Crearea supranumelor poate să aibă şi cauze psihologice mai îndepărtate. Asemănarea fizică a unui individ cu altul, e un motiv suficient ca să i se dea ca supranume numele de batjocură, sau în lipsa acestuia numele de botez sau de familie al celui din urmă individ. Un asemenea exemplu e Ştainâr, Sprni. dat unui individ care «seamănă cu un *) *) în legătură cu aceste fapte, cf. mai jos, pp. 70—74. www.digibuc.ro 6o ŞT. PAŞCA măcelar ce purta acest nume ». E probabil că multe supranume provenite dela nume de botez sau de familie se datoresc faptului că cei cărora li se aplică ca nume de batjocură, prezintă oarecare asemănare de ordin fizic sau psihic cu indivizii numiţi cu nume care actualmente, din punct de vedere semantic, nu reprezintă nimic. In acelaşi fel se dau şi se moştenesc dela o generaţie la alta supranumele colective date indivizilor dintr’o localitate sau dintr’o regiune, de către cei din localităţile sau regiunile învecinate, indivizii de o naţionalitate sau de o religie, de cei de altă naţionalitate sau confesiune. Astfel rămân nepotrivite din punct de vedere semantic un mare număr de supranume moştenite, fiindcă nu mai evocă defectul fizic sau psihic caracteristic unui individ sau unei familii. Ele mai trăiesc în baza unei inerţii, datorită tradiţiei onomastice locale si caracterului injurios intrinsec pe care-1 cuprind supranumele. Când membrii corespondenţi ai Muzeului Limbii Române afirmă că anume supranume e moştenit dela un ascendent — chiar dacă indicarea ascendentului e neverosimilă — au în mare măsură dreptate. Ei ne confirmă tradiţia vie în conştiinţa colectivităţii, care aplică în mod normal —deşi inconştient uneori —supranumele unui înaintaş descendenţilor săi1). Ar fi totuşi o mare eroare să se creadă că moştenirea supranumelor e generală. Nu toate supranumele se moştenesc. întâlnim în documente la tot pasul menţionaţi indivizi numiţi simultan cu mai multe supranume individuale, care nu se transmit, totuşi, urmaşilor * 2). III. NUME DE FAMILIE DENOMINAŢIE OFICIALĂ ŞI DENOMINAŢIE populară Nu ştim să se fi luat în discuţie până acuma sistemul de denominaţie personală privitoare şi obişnuită la Români. Cum obiectivul cercetării noastre se reduce la un teritoriu *) După informaţia pe care ne-o dă d-1 S. Puşcariu, şi la Saşii dela Braşov e obiceiul ca copiii, în şcoală, să se batjocorească cu supranumele părinţilor, mai ales al tatălui. 2) Cf. şi Michaelsson, op. cit., 166. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 61 geograficeşte limitat şi cum izvoarele noastre de informaţie deşi bogate nu sunt totdeauna deplin mulţumitoare, sarcina pe care ne-o impunem de a atinge problema acestui sistem, devine din cele mai grele. Vom încerca totuşi —în măsura în care ne permite aparatul nostru de informaţie — să schiţăm câteva trăsături caracteristice din sistemul de denominaţie privitoare la indivizi români din Ţara Oltului, sau obişnuit în graiul românesc. Distingem dela început două sisteme profund deosebite unul de celălalt: i) un sistem oficial, reprezentat de documentele istorice, inclusiv actele oficiale contemporane, sistem uzitat în vieaţa administrativă, în şcoală, armată, etc., impus şi susţinut de necesităţi juridice —altădată, —iar mai târziu şi până astăzi menţinut de codul civil; 2) un sistem popular, aşa cum apare din graiul nucleelor sociale, în discuţia privitoare la indivizi sau la grupuri de indivizi, în afară de vieaţa oficială. Cele două sisteme prezintă o egală importanţă istorică. Devenite de mult tradiţionale, deşi independente, ele se influenţează reciproc. Sistemul oficial e cel mai simplu. Are la bază formula : nume de botez-fnume de familie (Isupranume). Cea mai veche formulă de denominaţie după documente era, se ştie, după circumstanţe: 1) numele unic (de botez, sau supranume); 2) numele compus din două elemente: numele de botez al individului pus în relaţiune cu ascendentul său: A filius B, cu alt individ de care depindea din punct de vedere social sau economic, cu locul de origine, cu îndeletnicirea personală, sau cu o particularitate a individului. Prin ereditate, acest al doilea element de denominaţie a devenit un stigmat onomastic al mai multor indivizi din acelaşi grup social şi atunci, pentru a se evita confuzia între aceştia, s’a recurs la un element în plus: 3) supranumele. Elementul fundamental al sistemului oficial de denominaţie este numele de familie. » Vechimea numelui de familie şi evoluţia lui în sistemul antroponomastic oficial rămâne încă o problemă pentru cercetări viitoare. Cele câteva menţiuni vagi, făcute de cercetători în legătură cu numele de familie în cadrul unor www.digibuc.ro 62 ŞT. PAŞCA preocupări de altă natură nu sunt — din nefericire — de prea mare folos. R. Rosetti, G. Panu şi alţii care au studiat aşeză-mintele noastre sociale din trecut şi care aveau la îndemână mijloace documentare admirabile, n’au dat atenţie problemei acestor nume deşi ele au un rost fundamental în desvoltarea vieţii sociale 1). Precizarea vechimii numelor de familie e de altfel cât se poate de dificilă, nu numai la noi, unde izvoarele documentare sunt târzii şi mai ales fragmentare, ci chiar în Occidentul mai favorizat subt raportul documentar decât noi. Constatarea că «familiile ale căror nume figurează în actele din veacul al XV-lea şi în partea din cronici relative la acel veac sunt foarte puţine, căci în cele mai multe cazuri găsim în actele contemporane mai ales nume de botez » * 2) e valabilă şi pentru Ţara Oltului. Chiar dacă găsim în documente din veacul al XV—XVI-lea nume de familie, acestea nu au totuşi un caracter general; foarte puţine sunt familiile care să fi întrebuinţat dela această epocă în mod regulat, acelaşi Nf. ereditar. Numele de familie se impune, ocazional, abia în sec. XVTI-lea 3), dar ţăranii îl adoptă în mod regulat mult mai *) Au neglijat de a urmări vechimea şi desvoltarea numelor de familie şi cei care au întreprins istoricul familiilor româneşti, O. G. Lecca, Famiile boiereşti române, Bucureşti, 1899 şi Şt. Grecianu, op. cit., etc. 2) « Cercetări Istorice », VIII — IX, p. 172. 3) în « Universul » din 12 Aprilie 1934, Colonelul Popescu-Lumină, publică un document interesant în această privinţă, emanat din cancelaria lui Şerban Can-tacuzino, care spune: «Am chibzuit în a noastră persoană şi a noastră gândire cu mare străduinţă şi în cea mai desăvârşită frământare şi amănunţime a dovedi daca toţi rumânii cari pe lângă pronome au şi nome, lucru de mare folos în cunoaşterea şi dovedirea unei persoane în felurite întâmplări şi pricini, — am putut dovedi că la mai toţi acest lucru le lipsesc. La această dovedire ne-am hotărît ca dela Domnia Mea înainte până ce Domnul cu bunul părinte ceresc va voi să se înceapă aceasta folositoare chibzuire, făcându-se aşa cum am judecat a se face: numirea unui român să fie făcută din nome şi pronome, adecâfpe lângă pronome să se adauge şi un nome. Nomele să se ia: cel ce are moşie sau subt a lui putere cu temei moştenit vre-un sat, să-şi pue nomele satului adăogându-i scurtimea... -eanu sau -eseu. Aşa pro-nomele unui român este Ioan şi are moşia Plop, prin adăugirea la Plop scurtimea -eanu, face Plopeanu şi cu Ioan, va fi Plopeanu Ioan. Cel ce nu are nici una din aceste bogăţii (moşie sau sat) apăi să-şi formeze viitoare numire luând pronomele lui tata-sau adăugându-i scurtimea. . . -eseu sau -eanu şi cu pronumele ar ieşi: Adam şi pe tată-său Ivan prin adăogirea. . . eseu, ar fi Ivănescu pus la al lui ar veni Adam lvănescu. Chibzuinţă noastră fiind vădit socotind-o Noi de mare folos, dacă şi D-voastră o luaţi de bună şi de mare folos, hotarîm ca de aci încolo orice român să aibă pronome şi nome, lucru de mare folos dupăcum am arătat şi mai sus în cunoaşterea bine stabilită a persoanei fie împricinate, fie reclamate». Documentul, www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN TARA OLTULUI 63 târziu. în Ardeal obligativitatea numelui de familie datează abia dela sfârşitul veacului al XVIII-lea, în urma unei dispoziţii date de împăratul Iosif al II-lea 1). O cât de sumară examinare a documentelor, ne dă siguranţa că mult înainte de sec. XVII—XVIII-lea se păstra în mod ereditar numele de familie, cel puţin în unele familii mai avute şi mult după această dată, acest element de denominaţie, nu e întrebuinţat în mod consecvent în documente * 2). Fără nici o îndoială, numele de familie ca element ereditar şi ca distinctiv onomastic familiar a fost adoptat —în rela-ţiunile cu oficialitatea — pentru prima oră de clasa « boierilor » din Ţara Oltului şi numai mai apoi de masa poporului de rând3). Se pune întrebarea dacă această întrebuinţare consecventă în documente a numelui de familie —a aceluiaşi j nume de familie la toţi indivizii legaţi prin sânge sau gospodărie — se datoreşte unei tradiţii populare, sau e o inovaţie a desvoltării vieţii sociale. Pare cu totul neîndoios că întrebuinţarea consecventă (uneori secole de-a-rândul) a aceluiaşi nume se datoreşte, pentru toate timpurile, mai mult tradiţiei scrise decât celei orale4), după cum arată şi tradiţia ortografică 5) a unor nume de familie ca Fâttu, Fetu (pentru Fătu), Gramma, Ittu,Lebu (= Leabu),Lecca, Leluţiu (=Lăluţ), Litterat, Palloş, Popp, etc. 6). Afirmând acest lucru nu putem datat din 29 Nov. 1680, nu ştim sa-1 mai fi publicat cineva în afară de Col. Po-pescu-Lumina. *) Cf. G. Weigand, în BA I, p. 32. 2) Până la sfârşitul veacului al XVIII-lea persistă la noi epoca de prefacere în sistemul de denominaţie personală, în timp ce în Occidentul romanic această epocă începuse din veacul al VlII-lea (cf. G. Flechia, Di alcuni criteri per V originazione de' cognomi italiani, în « Atti dell’ Accad. dei Lincei, Mem. di scienze morali >, II (1878), p. 609 ş. u.), al X—XI (cf. Muratori, Dissertazioni sopra le antichita italiane, îl, Milano 1751, Diss. XLIII, p. 572), al XIV XVI (cf. A. Gaudenzi, Sulla storia del cognome a Bologna nel sec. XIII, in < Bul. dell’ Işt. storico italiano », 1898). a) Tot aşa cum în Occident « dans la noblesse. .. cette hdrădite apparaît d’abord, ...plus on decend l’echelle sociale, plus tarditement s’obserte cette cristallisation » (Michaelsson, op. cit. 166). După unii, ereditatea numelui de familie începe la oraşe (ibid.), ceea ce, evident, nu e cazul la noi. 4) Cf. J. van Ginneken, Principes de linguistique psyhologique, 1907, pp. 14—15. 6; Cf. Br. Migliorini, op, cit., 19. 8) Ştim că aceeaşi origine o au familiile: Poppa, Boer, Poparad, Grămoiu, Ursu, Luca şi Trătnbiţaş din Vaida Recea, după cum arată actul de confirmare din 1689 al lui Mihail Apaffi (Puşc. Fam. I, 171), Boer, Popa, Bârsan, Drăghiciu, Modorcea, Comăniţa, Laţcu, Ciurila, Gridi, Gridanu, coboritoare din Ciurila de Grid (1 b.., pp. 163 164). www.digibuc.ro 64 ŞT. PAŞCA nega nici importanţa tradiţiei orale. Ar însemna să nu ţinem seama de importanţa fundamentală pe care o prezenta în trecutul românesc în organizaţia vieţii sociale, acest nucleu, familia, în strânsă dependenţă juridică şi economică de întemeietorul si şeful său. Atâta numai, că acest întemeietor, «moşul», de care ne vom ocupa mai jos, putea —în diferite feluri —să piardă, deodată cu moşia, din interesul juridic şi din importanţa lui socială, şi atunci descendenţii acestui moş puteau să se lipsească, în relaţiunile cu oficialitatea, de vechiul nume de familie oficial, care le indica dependenţa familiară şi să-l înlocuiască, la data câştigării unei nouă proprietăţi rurale, cu un supranume personal sau —în cazul când individul intra prin căsătorie într’o altă gospodărie — cu un alt element din formula populară de denominaţie. Din momentul înregistrării, alături de numele de botez al individului, a acestui al doilea element luat din formula populară de denominaţie, se naşte în mod oficial un nou nume de familie, care în relaţiunile cu vieata oficială e întrebuinţat de indivizii descendenţi şi dacă în sistemul popular de denominaţie nu se mai cuprinde acel al doilea element. Ereditatea numelui de familie se datoreste deci, în cea mai mare măsură, tradiţiei scrise, menţinută de cancelariile administrative. S’a spus că introducerea în uzul antropono-mastic oficial al Nf. se datoreşte emancipării servilor1). Afirmaţia poate să fie justă în bună parte. Cu emanciparea economică si socială a ţăranilor, au intrat si ei ca element de sine stătător în organismul vieţii publice; prin mica proprietate agricolă pe care o aveau, erau supuşi unor obligaţiuni individuale faţă de vieaţa publică reprezentată prin organele administrative şi juridice. în raporturile cu aceste organe de conducere şi control ei se prezentau ca indivizi făcând parte dintr’un organism natural, familia, şi erau trecuţi în registrele oficiale cu un nume care le dovedea această apartenenţă familiară. Era o obligaţie şi un interes economic al fiecăruia să-si menţină, în relaţiunile sale cu vieaţa publică, numele subt care a fost trecut la început în ’) Cf. E. Ritter, Les noms de familie, Paris, 1875, Introducerea. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 65 registrele administraţiei, fiind pentru el şi pentru urmaşii lui un stigmat familiar care le putea dovedi şi asigura drepturile asupra unei proprietăţi ereditare. Ereditatea numelui de familie a fost deci asigurată din moment ce oficialitatea a a recunoscut dreptul de ereditate asupra unei proprietăţi familiare. Aşezământul juridic fundamental care a stat la baza evoluţiei societăţii româneşti, a mijlocit iniţierea şi ereditarea numelui de familie şi la Români: tradiţionalul drept românesc. După cum în Occident, «la naissance et la fixation des noms de la noblesse doivent aussi etre mises en rapport avec l’he-redite des fiefs» (K. Michaelsson, op. cit., 174, A. Dauzat, op. cit., 78), tot aşa la noi câştigarea dreptului de proprietate sau de uzufruct a împământenit uzul oficial al numelor de familie. Se ştie că chiar înainte de întemeierea Principatelor româneşti existau la noi aşezări sătesti, ocârmuite de cneji *), aşezări care sunt « pour l’epoque ancienne de grandes familles formees autour de l’habitation de l’ancetre, defri-cheur du desert, et rappellant toujours le nom de ce moş, de ce fondateur du meme sang, en meme temps createur de la notion geographique et souche de la race» (N. Iorga, Histoire des Roumains de Transyhanie et de Hongrie, I—II, Bucureşti, 1915, p.29—30). Aceste aşezări uneori foarte mici* 2) aparţineau odinioară uneia şi aceleiaşi familii; toţi locuitorii erau rude de sânge, descendenţi din un strămoş, întâiul stăpân al vetrei satului 3). Această proprietate, « moşia » nu se putea vinde, ci numai moşteni4) în descendenţă directă masculină5), în felul următor: dacă «moşul» avusese mai mulţi copii care stăpâniseră sau avuseseră drept să stăpânească în acel sat, ei se numeau «bătrâni»; dacă moşul avusese un singur moştenitor şi acesta avea copii, aceşti nepoţi ai moşului luau 9 R. Rosetti, Pământul, sătenii şi stăpânii în Moldova, I, Bucureşti 1907, p. 36. 2) Ibid., pp. 108—109. 3) Cf. N. Iorga, Ist. pop. românesc, I, 265. 4) Rosetti, op. cit., 123. 6) Cf. « Cercetări Istorice », VIII—IX, p. 172. * Moşia era stăpânită de toţi membrii familiei şi nu exista nici o deosebire între fraţi şi surori, între băieţi şi fete, între mamă şi copii cu privire la dreptul asupra pământului ». N. Iorga, op. cit., pp. 267—268. Totuşi în faţa legii, cel mai bătrân membru al familiei, e indicat să reprezinte familia (cf. ibid.). 5 A. R. — Şt. Pasca. www.digibuc.ro 66 ŞT. PAŞCA numele de « bătrâni»; când satul prin contopire sau unirea mai multor moşii * *)—avusese doi sau trei «moşi», proprietatea funciară se atribuia la aţâţi «bătrâni» câţi copii aveau «moşii»2). Astfel proprietatea funciară în trecut era o proprietate familiară, atribuită unei familii: ea nu se putea înstreina 3) şi prin aceasta constrângea la solidaritate pe descendenţii legali din acelaşi « moş » sau « bătrân ». « Relaţiile de drept, relaţiile economice erau dela grup familiar la grup familiar» («Cercetări critice», VIII—IX, p. 171). Ne referim aci Ia epoca în care pământurile se lucrau în devălmăşie. Cu timpul, pământul folosit individual a copleşit pe acela folosit în devălmăşie4). De prin sec. XV-lea şi mai ales din al XVI-lea se înmulţesc documentele care vorbesc de mica proprietate, individuală, ereditară şi ea. Se face, în documente, menţiune despre ţărani, care aveau şi dânşii, pe hotarul unei moşii boiereşti, locurile moştenite, pe care le lucrau chiar dacă nu erau ale lor5). Moştenind si lăsând moştenire aceste locuri, ţăranii, în cazul când moşia trecea în stăpânirea altui proprietar, îşi menţineau drepturile asupra pământului lucrat de dânşii şi treceau dimpreună cu acesta în stăpânirea noului proprietar6). «Casa clădită de sătean, cât şi grădina sădită cu mâna lui, precum şi arăturile desfundate cu plugul lui din ţălină sau din pajişte, erau posesiuni personale ale sale, care Ie transmitea la moarte copiilor lui» (Rosetti, op, cit., iii). Boierimea numeroasă din Ţara Oltului —clasa care mai întâiu apare numită în documente cu nume de familie, pe care apoi îl şi păstrează din generaţie în generaţie, are o origine cnejească, ca de altfel aproape toată boierimea românească 7). Boieria făgărăşană era, cum arată documentele, o dregătorie: « officium boeranatum », iar boierii erau obligaţi ’) Cf. N. Iorga, op. cit. 265. *) Rosetti, op. cit., 166. s) Ibid., p. 83. *) Ibid., p, 83. e) Ibid., p. 213. *) G. Panu, Cercetări asupra stărei ţăranilor în veacurile trecute. Voi. I,1—11 Bucureşti, 1910, cf. II p. 187. ’) Rosetti, op. cit., 40. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 6? să presteze serviciu militar (de călăreţi)1). Şi stăpânirile boierilor olteni, ca şi acele ale cnejilor din alte regiuni, se moşteneau, prin împărţire între urmaşi * 2). Din comunitatea de interese ale membrilor coborîtori din acelaşi ascendent » a ieşit şi s’a impus acea solidaritate familiară, care a făcut ca familia să devină o adevărată realitate socială, legată indisolubil de o proprietate, de o gospodărie. Această gospodărie familiară, conservată prin tradiţie şi susţinută de legiuiri tradiţionale, a mijlocit la început şi a impus mai târziu, în documente, uzul consecvent şi colectiv al unui distinctiv familiar, care era simbolul solidarităţii familiare manifestat fată de oficialitate si fată de colectivitatea socială: numele f ti familiar. S’a accentuat că numele personale « sont une fonction de la vie sociale, et l’origine de la crystallisation des surnoms hereditaires, des noms de familie, doivent surtout etre mises en rapport avec l’evolution de la societe» (Michaelsson, op. cit., 183) 3). Un individ emancipat din punct de vedere social, în raporturile cu concetăţenii şi mai ales cd oficialitatea, avea nevoie să fie numit cu un distinctiv în plus pe lângă numele său personal, cu un supranume familiar sau cu un nume de familie4). La origine, numele de familie sunt adesea supranume. Şi cum foarte obişnuit şi supranumele se moşteneşte, o distincţie între supranumele familiare şi între numele de familie o facem dificil, mai ales pentru epoci mai îndepărtate. Dacă astăzi un localnic, face uşor distincţia între numele de familie şi între supranume, altădată, când sistemul oficial de denominaţie era mai puţin rigid, se făcea rar. Atunci, supranumele familiare şi numele de familie erau un mijloc egal de distincţie între grupurile de descendenţi şi nu prezentau deosebirea funcţională5) actuală. De aici provine greutatea *) Rosetti, op. cit. 33, Desusianu, Doc., 5—6. ») Jbid. 3) Cf. şi p. 177 ş. u. *) Ibid,, p. 182. 6) în unele regiuni dela noi, atât numele de familie cât şi supranumele sunt cunoscute în limba populară subt termenul de polecră, policră, ceea ce e o dovadă că până astăzi cele două noţiuni se confundă. www.digibuc.ro 68 ŞT. PAŞCA tatea pentru noi de a le distinge, ceea ce ne-a făcut să procedăm cu multă prudenţă la precizarea că în anumite cazuri avem de a face cu supranume şi să preferăm de a le nota ca nume de familie. Iată o sumă de exemple din cele foarte numeroase, constă-tătoare din numele de botez plus alte două distinctive, a căror valoare antroponomastică — de supranume sau de nume de familie—nu se poate preciza: Alban alias Tekelecs1) 1688 (i), Ardelan alias Burduk* 2) 1750(36), Avram alias Muntjan3) 1680(10), Bagyilla alias Muntjan4) 1688(4), Bdlyd alias Muntjan 5) 1688 (2), Balia alias Bdcs 6) 1666 (19), Balya alias Kolesa 7) 1758 (25), Barb alias Kornia 8) 1628 (41), Berbus alias Solomon9) 1688 (3), Birszan alias Szokdcs9) 1758 (40), Benga alias Priska 10 *) 1788 (24), Bengi seu Tirlob n) 1789 (39), Soner alias Binik 12) 1788 (44), Pokej alias Blidar 13 j 1688(2), Bonta alias Recsanu14) 1758(26), Ganya alias Bokor15 * *) 1662 (28), Boer alias Huja, Boer alias Berbat18) *) O familie Alban e cunoscută şi azi (i şi 12). De asemenea, la 1726, în aceeaşi localitate (i), găsim pe acelaşi individ numit la 1688 Alban alias Tekelecs, numai Tekelecs. *) Nf. Ardelean e des în regiune. Izolatd e Ardelean nu mai găsim distincţi vulBurduk. *) Familii Avram întâlnim azi în mai multe localităţi, mai ales imigrate. Se vede că din cele două elemente ale denominaţiei s’a cristalizat în comună (10), Mun-teanu, cunoscut nume de familie şi azi. *) Nf. Bădilă e cunoscut în regiune. în localitate a fost înlocuit cu Munteanu, care se păstrează până azi. 6) Nf. Balea rămâne singur după 1726 ca distinctiv familiar pentru numirea descendenţilor din Bdlyd alias Muntjan cunoscut la 1688 (2). în aceeaşi localitate, o altă ramură din aceeaşi familie (sau din familiile O Iar, Păiş sau Mălai) se numeşte numai cu Nf. Munteanu. 6) Familia Balea cunoscută (10) la 1726, 1788, e coborîtoare din aceea numită la 1666 Balya alias Bats. Distinctivul Baciu nu-1 mai întâlnim ca Nf. în localitate. 7) Din cele două distinctive, se cristalizează ca Nf., în localitate, Coleşa. 8) Nf. Barb şi la 1788 şi azi în aceeaşi localitate (41); de asemenea Cornea. *) Nu mai întâlnim ca Nf. în aceeaşi localitate niciunul din cele două distinctive. 10) Regăsim şi mai târziu întâiul distinctiv Benga, dar subt forma Bengya ca Nf. în aceeaşi localitate, tot aşa cum regăsim şi Prişca. “) în localitate (39) nu regăsim Nf. Benga, dar cunoaştem Târlob la o dată an- terioară (1758). 1J) Din cele două distinctive, cunoaştem numai Şoneriu cristalizat ca Nf., azi im. din Braşov. ls) S’a păstrat ca Nf. numai Blidariu. u) S’a păstrat ca Nf. în localitate numai Receanu. ls) Bocor nu se mai cunoaşte la alte date în localitate. Ganea, păstrat ca Nf. până azi, era altădată distinctiv familiar şi pentru familiile Savu şi Socaeiu din aceeaşi localitate. u) S’a menţinut ca Nf. numai Bărbat. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN TARA OLTULUI 69 1688 (i), Saffar alias Boer * 4) 1613 (9), Solomon alias Boer alias Bulbuk2) 1663(18), Csungar alias Boer3) 1432(22), Sziny alias Boer 4) 1663 (28), Boer alias Szokol5) 1665 (34), Boer alias Grek 6) 1667 (35), Boer alias Holmdgyi 7) 1701 (63), Bogdan alias Ceremonia8) 1688 (io), Dima alias Bojta9) 1680(13), Boldja alias Bonisel10 *) 1680(13), Bonas alias Bolda10) 1688 (13),Bukur Antoni alias Bukur Bosa10) 1789 (39), Bran alias Feteliga n) 1688 (3), Bratu alias Pitar 12) 1758 (40), Brazu alias Gr ama 13) 1770 (27), Kornya alias Brezau14) 1758 (28), Bunyeszi alias Szeraku15) 1787 (1), Buza alias Somerdul16) 1 680 (13), Papp alias Callin 1862(4), Czecz alias Kingya 17 18) 1688 (13), Kinde alias Lyabu ]8) 1758 (45), Kopaczina alias Darabancz 19) 1688 (2), Cziszmas alias Kasz-travecz 2") 1758 (38), Morlea alias Kazan 21) 1688 (3), Bancza alias Kiravola22) 1680 (4), Csora alias Opris 1726, Nyeny alias Csora 23) 1758 (25), Timar alias Csizmadia 24) 1642 (29), Kolacsa alias Klokocsan 25 26) 1726 (59), Klopotar alias Praeda 2B) *) Ambele distinctive s’au păstrat ca Nf. până azi în localitate. *) în localitate nu se cunoaşte ca Nf. nici una din cele trei forme. s) S’a menţinut ca Nf. în localitate numai Ciungar. 4) S’a menţinut în localitate ca Nf. Boer. 6) Păstrat ca Nf. Socol. *) Păstrat ca Nf. Grecu. 7) Păstrat ca Nf. Hâlmagiu. 8) S’au păstrat ambele forme ca Nf. în localitate. *) Dispărute ambele forme. 10) Pastrat Nf. Boldea ; Bonişel dispărut. 1X1 S’a păstrat ca Nf. în localitate numai Fătăliga. 12) Au dispărut ambele distinctive. 15) S’au păstrat ambele forme, ca Nf. 14) Cunoscute şi ulterior, ambele, ca Nf. 16) Păstrat ca Nf. numai Săracu. 1#) Pastrat ca Nf. Şomărdul; Buzea după 1688, dispare. 17) Păstrat până azi Nf. Cândea şi Ţeţu. 18) Au dispărut din localitate ambele distinctive. 1B) S’au pastrat ambele forme în localitate ca Nf. 20) Au dispărut ambele forme. 21) S’a păstrat ca Nf. numai Cazan. 22) Păstrat ca Nf. numai Chiravola. 43) în localitate cea mai veche menţiune de o familie Cioara, datează dela 1557 (Gorin alias Chora). La 1726 se numeşte numai Cioara, la 1726 ca mai sus, iar la 1788 şi azi iarăşi Cioara. Distinctivul Opri} s’a menţinut în comună ca Nf. până azi; Nenea nu se mai atestă după 1788. 24) Dispărute ambele distinctive. 25) Păstrat în localitate ca Nf. numai Clocoţan, până astăzi. 26) Păstrat până azi numai Nf. Preda. www.digibuc.ro 70 ŞT. PAŞCA 1788 (44), Koka alias Nyagu x) 1680 (10), Purdu alias Kokan1) 1788 (25), Bobeka alias Kodrea 2) 1702 (12), Kosokarj alias Vovoritza x) 1688 (1), Marku alias Kulcseru x) 1758 (36), Miku alias Komsa x) 1630 (40), Koterlea alias Muntjan 3) 1688 (10), Czipu alias Kotiga x) 1726 (14), Dank alias Rakar 4) 1680 (1), Tontoj alias Deakx) 1758 (25), Dragomir alias Muntjan5) 1688(2), Dragomir alias Kiverarj1) 1688(4), Dragomir alias Mircsa 6) 1680 (10), Dusa alias Fluerâs 7) 1758 (43), Szpetar alias Feresztrarjx) 1688(2), Szpetar alias Glâsâr 8) 1680(1), etc., etc., etc. Examinarea atentă a acestor exemple ne dă convingerea nestrămutată că atât numele de familie provenit dela numele de botez al şefului nucleului familiar cât şi supranumele său personal devenit distinctiv familiar aveau, până la sfârşitul veacului al XVIII-lea, în uzul documentelor, o valoare identică. Dovada o avem în cazurile când ambele elemente cunoscute dintr’un act anterior se întrebuinţează şi izolate, ca distinctive onomastice familiare, în documente ulterioare, numind indivizi coborîtori din aceeaşi familie. Nu sunt rare nici cazurile când aceeaşi persoană, numită odată —pe lângă numele de botez — cu două elemente distinctive, se mai numeşte în alt document cu unul sau cu altul din cele » două distinctive familiare. E interesant să vedem, din exemple, cum se nasc numele nouă de familie, prin scindarea în ramuri diferite a membrilor din aceeaşi seminţie. Am citat mai sus două exemple de asemenea scindări bogate în nume de familie nouă şi variate. Iată alte câteva exemple, luate la întâmplare din cele multe pe care le poate scoate oricine din Onomasticonul *) Dispărute ambele distinctive. а) S’au păstrat până azi ambele distinctive 3) Cotârlea nu se mai atestă după 1726; Munteanu se cunoaşte ca Nf. şi azi. *) Azi se mai păstrează Nf. Dancu. б) Păstrat numai Munteanu. *) După 1726 dispar ambele distinctive atestate, izolat, la această dată ca Nf. ’) După 1788 dispar ambele distinctive atestate şi izolat, la această dată ca Nf. e) Distinctivul Glăjar întrebuinţat şi de familiile Muşa, se păstrează şi azi ca Nf. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 71 nostru. Familia Grama (48) amintită în documente din veacul al XVII-lea şi cunoscută şi azi, primeşte în cel de al XVIII-lea, cel puţin pentru o ramură din aceeaşi localitate, distinctivul de Lai, distinctiv devenit la 1788 nume de familie. O ramură a familiei Macru dela 1726 şi 1788 (41), e amintită la 1758 Makru seu Tyika. La 1726 se atestă (28) familia Marcu. La 1758, o ramură a acestei familii era numită Marku alias Szi-many, alta Marku, mutato nomine Dregics, iar la 1789 o alta, Marcu alias Szokacsu. Nf. Socaciu se păstrează în localitate până astăzi (şi se cunoştea şi la 1726), dar nu ştim dacă era purtat de descendenţi din fam. Socaciu dela 1726, din fam. Marcu dela 1758 sau din fam. Ganea cunoscută la aceeaşi dată. Familia Streza (35) dela 1668 era numită atunci Komsutz alias Sztreza; altă ramură, probabil, era numită la 1726 Sztreza alias Taxa: azi în aceeaşi localitate avem Nf. Streza si Toacsea. * » » Familia Tudur dela 1680 (1), e remarcată la 1688 Thudur alias Muntjan; Nf. Munteanu se cunoaşte şi azi, fără să ştim însă dacă familiile care-1 poartă descind din vechea familie locală Tudur, sau din fam. Nan, Fleşarul sau Ignat. * * * 4 Sistemul popular de denominaţie deşi este produsul aceloraşi factori de ordin psihologic, social şi economic, ca şi sistemul oficial, se prezintă totuşi în forme deosebite decât acesta din urmă. în adevăr, un individ numit în actele oficiale Matei Fogoroş, în graiul popular e cunoscut subt numele de Mateiu lui Neofit (după tată), iar însurându-se, Mateiu Ghik’a Popii (după socru). Formula populară de denominaţie e, prin urmare, mult deosebită faţă de cea oficială, în sensul că e mai labilă, mai puţin rigidă, se schimbă dela o dată la alta, după circumstanţe legate de vieaţa individului. Numele de botez, personal, în sistemul popular de denominaţie are rolul fundamental, întru cât e cel care rămâne neschimbat pentru toată vieaţa individului; celelalte elemente ale formulei de denominaţie se schimbă, înlocuindu-se după circumstanţele sociale şi familiare economice în care e pus individul. Sistemul popular de denominaţie e mai real şi www.digibuc.ro 72 ŞT. PAŞCA mai expresiv decât cel oficial, întru cât ţine seama de situaţia socială prezentă a individului. E totuşi mai puţin practic, din pricină că poate fi util unui nucleu social mai restrâns numericeşte; el se adresează unui cerc intim de indivizi, care se cunosc de aproape şi devine enigmatic pentru nucleele sociale mai îndepărtate. Acum de curând, H. H. Stahl ne-a dat o foarte preţioasă contribuţie în legătură cu sistemul popular de denominaţie personală, într’un studiu 1) bazat pe un material informativ complet, cules din comuna Drăguş din Ţara Oltului. întru cât observaţiile pe care le face Stahl în legătură cu onomastica Drăguşului se potrivesc în cea mai mare parte pentru toată Ţara Oltului, vom încerca să le rezumăm în câteva cuvinte, întâiu o constatare: «de-a-lungul veacului trecut asistăm la o pulverizare a formei sociale a neamurilor, ca fiinţă socială, printr’un proces de disoluţie, care pleacă dela forma închegată pe un sat întreg a « rudeniei de ceată », trece prin forma familiei, determinată de o gospodărie izolată şi ajunge la completa ei desfacere, în individualizare. în satul Drăguş, forma familiei-gospodârie pare a fi astăzi predominantă, deşi rămăşiţe din forma totalitară a neamului, precum şi începuturi de individualizare se pot găsi » (p. 83). Sistemul popular de denominaţie ilustrează fidel sistemul de organizare a indivizilor după neamuri. Examinând acest sistem, Stahl observă că (în afară de numele oficial, regulat de cod) individul poartă: 1) un nume poreclă (care poate fi): a) comun unui grup mai mare de rude; b) comun unei gospodării; c) al unui individ, şi 2) un nume de batjocură individual. Sistemul predominant e cel al legăturii numelor de aparţi-nerea indivizilor la o gospodărie (p. 84). Organizarea indivizilor pe neamuri atinge domenii diverse. Astfel se remarcă « sistemul de rudenie spirituală, născută de pildă din năşie, care, astăzi încă, urmează vechile norme ale organizării neamurilor, cu o predominare tot a gospodăriei», (ibid.). Dră-guşenii au «în biserică locurile lor tradiţionale, aşa numitele «strane», care strane «merg pe neamuri», fiecare neam x) Sistemul onomastic drăguş an. Regula, « gineririi pe curte », în « Arhiva pentru ştiinfa şi reforma socială», XII (—1934), pp. 83—95. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 73 avându-si şirul ei deosebit ». « Organizarea interioară a siru-rilor arată din nou predominanţa aceleiaşi « gospodării », ca şi organizarea «stranelor» din cimitir, care urmează aceleaşi regule ale pieritei înfăţişări a neamurilor » (ibid.). Aceeaşi organizare a indivizilor pe neamuri se remarcă şi în alte împrejurări, ca la pomenirea morţilor, la «punerea meselor», la înmormântare, etc. (ibid.). Autorul va face un mare serviciu cercetătorilor publicând materialul documentar în legătură cu observaţiile de mai sus. Ambele sisteme de denominaţie, şi cel oficial, şi cel popular, indică aparţinerea unui individ la un grup de rude. « Cum însă familia se schimbă, în cursul istoriei, sau dela o societate la alta, cum însăsi sistemele de rudenie se schimbă si ele, este lesne de înţeles că si sistemul onomastic se va schimba în paralel» (ibid., p. 86). Faţă de sistemul oficial, cristalizat, cel popular care ţine seama de toate schimbările venite în cursul timpului, în raporturile de înrudire ale individului, se schimbă des. Cea mai obişnuită formulă de denominaţie populară, e aceea care pune numele personal al cuiva în corelaţie cu numele individului de care depinde din punct de vedere al înrudirii: Vaiere a lui Rogozel, Cuţ’a Creţului, etc.1). Uneori formula cuprinde înşirarea succesivă a numelor mai multor indivizi în corelaţie genealogică sau de înrudire: Nişca Cutii *) *) Este interesant felul de a se numi şi în actele oficiale (care reproduc de astă-dată sistemul popular) văduvele, devenite—prin moartea soţului —factori economici independenţi, stăpânind, prin moştenire, gospodăria soţului răposat. Iată în rezumat criteriile după care se numesc aceste văduve: i) li se reproduce numele personal dinainte de căsătorie: Stanka Dobra, 1722 (17); 2) se numesc cu numele propriu de botez, întregit cu numele (la genetiv şi cu particula moţională -a, cu suf. moţional,-e a s ă, -oaie) soţului rupe sat: Marina Stjopului, Dobra Voiculi, Maria Iankulii (1), Nyaksa Alydi, Marinka Szurdului (7), Bukura Radului, Oprana Csnnti 9), Floira Roski (12), Dobra Gyarului (15), Nyaksa Kukului (17), Szora Popii (54), etc.; Maria Kalinasse (8), Mana Podurana, Floire Koczofana (6) Stanka Trikalana (31), Anka Stoikoie, Illine Vaccoie, Stana Vledoie (2) Anna Bretilloe (3), Szora Breioje, Naksa Boberoie, Iuona Szokacsoie (6), Stanka Stoikoie, Maria Buikoie, Ana Pampoie (7), Floire Mancsoie (8), Maria Sutuoia, Bukura Gerhoie, Dobra Kozokoie (9), Bukura S"itoie, Bukura Bucsilloie (11), Bukura Grebsoie, Dobra Garoie (17), Maria Mircsoie (31), Maria Kermenoia, Dobra Pursoia (54), Stana Buksoia, Maria Mikoia (55); 3) adesea văduvele se numesc cu numele soţului răposat, derivat cu suf. moţionale: Stancs Kudoie, Opre Bancsoie, Stan Restoie, Opre Gridoie, Opre Stanciuloie (’-), Opre Danuczoie (7), Bukur Manyasse (8), Iuon Taboroie, Barb Bucsilloie (11), Cziplihoe (2), Stancsoie, Bresana (32Î, Zacharioia (34). Toate exemplele de mai sus sânt luate din Urbariile pe 1722. www.digibuc.ro 74 ŞT. PAŞCA Botului, Neofitu Nichii Ghichii Oanii, Hir'a lui Nic’a Mărimi, etc.1), «Indicarea aparţinerii cuiva de altcineva, prin nume, poate avea mai multe aspecte: un om poate fi legat direct de alt om, care este totdeauna tatăl, mama sau soţul.. . un om poate fi însă legat de un grup întreg de rude, care să poarte un anumit nume, al grupului întreg » (p. 87). « în regulă generală, atât numele comun neamului, cât şi individul faţă de care se arată o aparţinere, este ales pe linia descendenţii bărbăteşti. Numele tatălui de familie este acela care for- j mează pivotul întregului sistem. O filiaţie uterină a numelui este foarte rară » * 2). « Barbăţii îşi păstrează, în regulă generală, numele cu care s’au născut, în tot cursul vieţii. Femeile dimpotrivă şi-l schimbă atuncea când se căsătoresc » (p. 88), după barbat. «Sunt cazuri însă când se întâmplă altfel şi anume bărbatul îşi schimbă numele după nevastă, sau cazuri când fiecare din soţi îşi păstrează numele lor» (ibid.). în general, ceea ce joacă rolul fundamental în formula de denominaţie a unui individ, e gospodăria, considerată ca unitate socială a familiei închegată în forme economice. Şi cum femeia, prin căsătorie, trece în gospodăria bărbatului, primeşte alături de numele său personal nu numele bărbatului ca individ, ci al gospodăriei în care intră şi care este simbolizată prin numele bărbatului (ibid.). Partea cea mai interesantă a studiului lui Stahl e aceea care discută cazurile în care bărbatul, intrat prin căsătorie în gospodăria soţiei, primeşte în formula sa de denominaţie populară, numele care simbolizează această gospodărie. E cazul când bărbatul «se mărită», se «ginereşte pe curte», « se bagă în averea femeii» şi «ia numele de heiu », adică îşi schimbă numele după noua gospodărie, nume simbolizat — în cazul « gineririi »—prin numele socrului, iar în cazul « băgării în averea femeii», prin numele acesteia {ibid., p. 89)3). *) Exemplele sunt luate din studiul citat al lui Stahl. 2) Se dă totuşi un exemplu: Sofia Saftii Sivului (fiica lui Laie a Sivului cu Safta Sivului). « Ar fi trebuit ca Sofia să nu fie Sofia Saftii Sivului, ci Sofia lui Lae a Sivului. Din pricină însă că Lae a Sivului a murit tânăr, nu mult după căsătorie, copiii lui au purtat numele văduvei lui, care era mai cunoscută în sat». *) Datina aceasta e cunoscută şi aiurea. Cf. d. ex. N. Iorga, Constatări istorice privitoare la viaţa agrară a Românilor, în « St. Doc. », XVIII, p. 6; Şt. Buzila, Monografia comunei Sâniosif, comitatul Bistriţa-Năsăud, pp. 302—303. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 75 Solomon Codrea, numit popular Solomonu Mărimi, e numit azi Solomonu Craiului, după numele socrului pe curtea căruia s’a ginerit; Gheorghe Fogoroş, numit Gheorghe a Dânucului, după ginerire se numeşte Gheorghe-a Neciului, după socrul său Sile-a Neciului; Mateiu Iurcovan, Mateiu Ghik'a lu Iurcovan, şi-a schimbat numele în Mateiu lu Cârlige (p. 89); Ion Rogozea, Cuţ, a lu Andrei, ginerit, e numit Cuţ, a Mii, după soacră (p. 91). Stahl ne dă 45 de exemple de acest fel numai din Drăguş. în unele cazuri bărbaţii gineriţi sânt numiţi şi cu numele după socru, păstrându-şi totuşi şi numele vechiu: Moise Balea, născut Moise a Pepelii, ginerit pe curte în neamul lui Ştirbeţ, a fost numit Moise a lu Ştirbeţ, după socru. Şi-a menţinut însă şi numele cel dintâiu. Ginerele lui, ginerit şi el pe curte, Mihai Codrea, născut Mihu lu Damu, a fost numit Mihu Pepeli, după cel dintâiu nume al socrului său (p. 91). Samoilâ Codrea, Mol a Puterii, căsătorit cu Gârtina Nikii şi băgat în averea ei, purta numele de Mol a Gârtinii şi fata lui era numită exclusiv Aurica Gârtinii. El însă se mai numea şi Mol a Puterii după tatăl său (cf. alte 5 ex. de acest fel, p. 91—92). O altă grupă prezintă cazurile când schimbarea de nume n’a apucat încă să se facă, sau a încetat prin desfacerea căsătoriei (4 ex., la p. 92), alta în care soţul si soţia rămâne fiecare cu numele său de naştere > > 1 t (7 ex., p. 92—93), şi alta în care soţul nu ia numele soţiei din diverse pricini (6 ex., p. 93). Foarte semnificative sunt ultimele (6) exemple când femeea măritată pentru a doua oră dă bărbatului de al doilea numele gospodăriei, care corespunde cu numele întâiului bărbat: «Mariuţa Hulpii, fata lui Gheorghe a Hulpii cu Liuka Hulpii s’a căsătorit cu Gheorghe a Donesii. A căpătat deci numele de Mariuţa lu Gheorghe a Donesii. Soţul ei a murit. Ea rămânând în gospodărie a continuat să poarte numele soţului. Cel de al doilea soţ al ei s’a băgat în moşie la ei, adecă în moşia soţului decedat, ca atare acest al doilea soţ, Dumitru Gherman, născut Dumitru lu Vasile Ghiki Onii, şi-a schimbat numele în Dumitru Donesii după cel dintâiu bărbat al soţiei lui ». «Dumitru Stoia, Traşu Ghikii lu Donu, ginerindu-se şi-a schimbat numele după socru, în Traşu Piscului... nevasta www.digibuc.ro 76 ŞT. PAŞCA lui Trasu Piscului moare si el se recăsătoreşte. Păstrând i f f însă averea celei dintâi neveste, îi păstrează şi numele. Mai mult decât atâta: cea de-a doua soţie a lui căpătă şi ea tot numele lui, adecă numele celei dintâi neveste a lui, spu-nându-i-se Seana Piscului» (p. gi). Acesta este în linii mari aspectul sistemului de denominaţie populară, deosebit de acela oficial, pe care totuşi l-a influenţat profund în sensul că i-a furnizat, în cea mai mare parte elementele lui constitutive. # * # Am văzut că nu toate clasele sociale obişnuesc să dea nou-născutilor aceleaşi nume de botez. Clasele sociale mai înalte j j dau preferinţă unor nume necunoscute sau foarte puţin întrebuinţate în masele populare. Când asemenea nume pătrund totuşi în uzul maselor populare, ca nume preferate, îşi asumă în clasele mai alese o notă de vulgaritate. Pentru a se reabilita prestigiul unor asemenea nume e nevoie de o reacţiune care să pornească tot de sus. Numele de origine calendaristică, prin prestigiul pe care li-1 dă biserica îşi refac necontenit vitalitatea în toate clasele sociale, altele îşi revalorizează puterea de circulaţie prin caracterul lor evocator, amintind personagii istorice şi epoci glorioase1). Deprecierea unui nume de botez nu se datoreşte totuşi, exclusiv prea întinsei sale circulaţii, ci şi izolării sale. Când un nume purtat de un individ de condiţii sociale foarte umile, e luat direct de la o clasă socială extremă, devine ridicol şi prin urmare compromis în cadrul claselor sociale mijlocii. Dar, de sigur, nu numai clasele sociale compromit numele de botez. Indivizii, foarte adesea, dau numelui pe care îl poartă stigmatul caracterului lor. După cum un personaj ilustru dă numelui său strălucire şi face să fie dat ca nume de botez noilor născuţi ai admiratorilor săi 2), tot astfel, un individ ridicol, sau în posesiunea unor defecte condamnabile şi odioase, dă numelui său un stigmat de depreciere3). Cf. S. Puşcariu. în « DR », VI, pp. 526—527. *) Cf. Br. Migliorini, op. cit., 24, A. Dauzat, op. cit., 63. 8) « Numele capătă caracterul persoanei care-1 poartă. « Tache Ionescu * *. Este banal de tot, un Ionescu Tache, dar acest nume din cauza omului care l-a purtat, www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN ŢARA OLTULUI 77 Acestor deprecieri, datorite indivizilor, trebue să mulţumim în bună parte numărul mare de supranume provenite de la nume personale. Observarea unor analogii de ordin fizic sau psihic dintre doi indivizi face să se dea ca supranume unuia numele de botez (de familie sau chiar supranumele) al celui cu defectul mai proeminent. Circulaţia regională sau locală a unui mare număr de proverbe si zicători româneşti, care ridică la valoare simbolică atâtea nume personale, e o dovadă suficientă că la origine toate acele proverbe şi zicători se referă la un individ real. Efectul ironic al acestor supranume variază de la un caz la altul. El se simte ca atare numai în cadrul organismului social care l-a adoptat. Numai pentru acest cadru supranumele prezintă o armonie intimă cu personalitatea individului care-1 poartă. Sprn. Brătiianu e dat « unui fierar care se lăuda că trăieşte ca Brătiianu»; Brenăreşti sunt batjocoriţi membrii unei familii « pentrucă un străbun al ei a fost fiul nelegitim al unui Sas, Brenner ». Iată alte asemenea supranume : Crăciun, Manciu, Horea, Panciu, etc. Mai numeroase şi în acelaşi timp mai sugestive, sunt formele derivate: Călcâia, Ciur ea, Floroiu, Măriniuc, Oproiu, Sănzeanu, Şofrânuţ, Stănicu, Toderoiu, Vlădicuţ, sau cele hipocoristice: Bănucă, Chita, Didu, Ghiuruţ, D'ică, Dudu, Maia, Milieu, Nică-Maca, Roana, Ucă, şi nu uităm apoi nici formele stâlcite de la nume de persoană: Cuculaie, Doderoiu, Parchene, etc. Sânt numeroase apoi şi supranumele provenite de la nume streine: Brenăreşti, Coarli (cu derivatele), Guşti, Ioanei, Piştea, Roiteciu, Şoamu, Ştainer, Vânţâl. * * * Cu totul altfel trebuesc interpretate numele de familie dela nume de botez, sau dela supranumele întemeietorului familiei sau al capului ei. Avem de a face a căpătat prin asociaţie un prestigiu deosebit. Iată de ce, dacă acuma l-am vedea purtat de un simplu Ionescu, întâmplarea ni s’ar părea comică ». « Aşa dar, în viaţa reală, din cauza deprinderii noastre, numele se sudează cu imaginea fizică şi morală a purtătorului, devine o însuşire a lui, oricare ar fi acel nume ». G. Ibrăileanu, Nume proprii în opera comică a lui Caragiale, în « Viaţa Românească » XVI, (1926), pp. 363—364. www.digibuc.ro 78 ŞT. PAŞCA în aceste cazuri cu patronimicele şi cu matro-n i m i c e 1 e, care sunt atât de numeroase şi atât de cunoscute, încât ne dispensăm să le mai înşirăm. Ne permitem totuşi să atragem atenţiunea asupra cazurilor interesante de omonimie între numele de botez si între numele de familie. * * * * Tradiţia de a se menţine, în cadrul aceluiaşi nucleu familiar, anumite nume de botez, produce des omonimii între numele de botez şi numele de familie ale unor indivizi. Expunerea acestor forme omonime nu interesează numai pentru documentarea cunoscutei tradiţii de a se moşteni la botez * * numele înaintaşului, ci mai ales pentru istoria numelor noastre de familie, patronime sau matronime, căci ne arată şi la dânsele, o tradiţie străveche. Iată exemple: Bogdan Bogdan 1726 (10), Krisztian Krisztian 1766 (13), Dan Dan 1726 (11), 1788 (43), David David 1726 (4), 1758 (30), Dobrin Dobrin 1726 (24), 1758 (40), Iakob aluj Bukur Iakob et Radu Iakob 1788 (19), Iaru Iaru 1726 (28), Laze Laze 1726 (20), Latzku Latzku 1758 (57), Mihally Mihally 1680 (2), Mojan Mojan 1788 (24), Nyagoje Nyagoj 1726 (24), Nikula Niknla 1726(26), Radu Rad 1726(46), 1633(59), Szile Szile 1766 (10), Szilka Szilka 1680(2), Salamon Salamon 1766(2), Szore Szore 1726, 1766 (2), Sztaniszlav Sztanislav 1758 (22), Ştefan Ştefan 1726(11), Sztojka Sztojka 1773 Fragm. 697 (59), Sztreza Sztreza 1788 (25), Sztrava Sztrava 1766 (2), Vilku Vilk 1726(11), Zaharie Zaharie 1726, 1758(28). Acelaşi raport de congruenţă ideologică e arătat şi de exemple ca: Onya Ona (având un fiu Iuon) 1766(3), Iuon Ioana 1680(13). Mai des, numele familiar apare derivat cu un sufix (cf. şi la Slavi, srb. Ivan Ivanic, bulg. Jvan Ivanoff) deşi asemenea sufix nu indică, cum indică la Slavi descendenţă. Exemplele de mai jos sunt importante, fiindcă ne arată că funcţiunea unor sufixe era vie în sistemul nostru onomastic: Kirszta Kirsztocsa 1726 (37), Iuon Iuonyel 1726, 1758 (37), Iuon Ianes 1726 (40), Laczko Laczkojas 1758 (37), Laczku Laczkev www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN ŢARA OLTULUI 79 1726 (56), Lazer Lezerits (cu un fiu Lazer) 1766 (2), Many Menyeszi 1726 (1), Many Mdnyes 1726 (18), luon Oncsa 1758 (46) x), Ona Oncsa (cu un fiu Ona şi altul luon) 1726 (3), Onya Ontsa (cu un fiu Onya) 1766 (3), Oncsa Oncsilla 1726 (47) , Oprea Opris 1680, 1688, 1726, 1766(1), 1688 (2), 1680, 1726 (13), Raduly Radocsa 1642, Fragm. 260, cf. şi 1671 ibid., 314, 1711 Bariţiu I. 719(52), Radu Redukan 1726, 1758 (20), Sandru Sandruk 1726 (37), Szilya Szilke 1726, 1766 (2), Sztan Sztenkutz 1763 (48), Sztan Sztancsu 1766 (51), Sztan Sztenei 1726 (55), Sztancsu Sztencsulya 1726 (1), 1680, 1726(3), Sztan Sztanui 1633(62), Sztojka Sztoikicza 1680 (1), Vlad Vledesely 1680 (10), Vlad Vledeu 1726 (37), etc. în alte cazuri, deosebirea între Nb. şi Nf. constă în faptul că acesta din urmă e o formă hipocoristică a celui dintâiu, sau invers: Konsztantin Koszta 1789(39), Iosziv Ioszu 1788 (48) , luon Ona 1726 (12), Solomonis Monie 1582 Veress, D. II, 218(59). Iată şi exemple când Nb. e un derivat din Nf.: Komsa Koman 1726 (1), Sztanilla Stan 1664 Fragm. 345 (24), Sztojka Sztoja 1726, 1766 (2), Vaszalachi Văzul 1726 (43). Mai exact, în cazurile aceste avem de a face cu câte un derivat dela Nb. al unui ascendent care a dat si numele familiei. 1 # * * Ne-a împins curiositatea de a cerceta felul cum se prezintă lista numelor de familie în una din comunele din Ţara Oltului la date diferite, care cuprind o epocă de două veacuri şi jumătate: 1680—1930. Am examinat în acest scop materialul de Nf. dintr’o comună mijlocie, Porumbacul de jos (1), material atestat (după Urbarii) la 1680, 1726 1766, 1787 şi (după Buletinele de Recensământ) la 1930. Ne interesa acest examen nu numai pentru laturea linguistică a numelor de familie, cât mai ales pentru istoria lor, legată de o localitate anumită, şi pentru a urmări mişcarea de populaţie într’o 9 9 Cf. şi 1788 (19, 44, 46), 1766 (57), luon Oncsilja 1726 (47), luon Ontsoj 1758, 1788 (41). www.digibuc.ro 8o ŞT. PAŞCA comună rurală dela o dată la alta. Evident, consideraţiunile de mai jos nu au interes numai pentru mişcarea demografică din comuna Porumbacul de jos, ci ele au importanţă şi pentru istoria familiei româneşti în general şi a celei din Ardeal în particular. Concluzia finală la care ajungem —şi pe care ne permitem să o mărturisim chiar dela început — e aceea că altă dată mai mult decât acuma, mişcarea de populaţie în comunităţile rurale era mai frecventă. Această mişcare nu era j > produsul unei emigrări sau imigrări individuale, ci ea se făcea adesea în masă, cuprinzând pe toţi membrii unei familii sau chiar un grup de familii. în trecut, solidaritatea nucleelor familiare în comunităţile rurale era mai mare decât > astăzi. Factorul economic şi politic (religios) producea imigrări sau emigrări în masă: la tot pasul, Urba-riile ne arată cum grupuri întregi de familii înrudite sau legate prin interese economice comune, părăseau în masă o localitate din pricina condiţiunilor prea grele de vieaţă pe care le aducea lacomia nesăţioasă şi cruzimea domnului de pământ, sau sterilitatea solului dintr’o anumită parte a satului unde-şi aveau terenul de muncă. Cu toate restricţiunile, în epoca feudalismului, familia prezenta, în comunităţile rurale, o stabilitate mai mică decât după această epocă: în curs de câteva decenii, dela o dată la alta, constatăm transformări mari în lista numelor de familie dintr’o localitate, produse de emigrări sau imigrări (sau, în cazuri mai rare, de stingeri de familii). Iată în mod sumar, câteva din constatările care se pot face în legătură cu lista numelor de familie din Porumbacul de jos la cele cinci date amintite: Se cunosc la 1680 în Porumbacul de jos 84 de nume de familie diverse; 87 la 1726, 96 la 1766, 72 la 1787 şi 129 la 1930. Creşterea numărului de nume diverse dela 1680—1766 se datoreşte — probabil — nu atâta creşterii populaţiei cât mai ales imigrărilor; tot aşa, descreşterea pe care o remarcăm la 1787 nu trebue interpretată ca indicând descreşterea populaţiei cât mai ales stingerii sau emigrării unor familii. Cu alte cuvinte, credem că numărul mai mic (de 72) de nume www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 81 diverse dela 1787, faţă de cele (84, 87 şi 96) din epocele anterioare nu e un indiciu că în Porumbac populaţia la 1787 era mai puţină decât în epocile anterioare. Examinând istoria celor 84 de Nf. dela 1680, constatăm următoarele: se atestă la 1680 pentru ultima oră, în Porumbac, 32 de nume (circa 37%) şi adecă: Andreiu, Balea, Bâloaie, Berescu, Bârsăneasă, Călimări, Cimpoieriu, Cojocariu, Dileavalea, Drocea, Lupa, Mares, Miculeasa, Morlea, Muşa, Năpastă, Neasu, Oproaie, Pescariu, Petreasa, Picioarcă, Piesa, Stan, Stâner, Stupar, Todor, Vasu, Voineag, Zălog şi « fugitivi » Dragomireasă, Hricică, Petru. Explicăm «dispariţia» acestor Nf. prin stingerea şi prin emigrarea familiilor respective. La 1766, nu se mai atestă alte 10 (circa 12%) din restul de 52 Nf. rămase dela 1680 în anul 1726, şi adecă: Bănceu, Doicu, Micoaie, Tioabă, Udrişte şi «fugitivi» Cioara, Laţcu, Neaga, Sigeru, Sineciu. Până la 1787 mai dispar 7 Nf. (circa 8°0), şi adecă: Bârsu, Boer, Ciuvica, Guţu şi «fugitivi» Frâţilă, Iuga (lipseşte din Urbariu la 1726, dar reapare la 1766), şi Ţiganu (lipseşte la 1726, dar reapare la 1766). La 1787 atestăm pentru ultima oră următoarele 9 Nf. (circa n°0): Bulicrea, Dindial, Drilea (lipseşte la 1766), Fleşar (lipseşte la 1766), Goia (lipseşte 1766), Hoţu, Ilina (lipseşte la 1766), Marina (lipseşte la 1726 şi la 1766), Nan (lipseşte la 1766). Interes istoric cu totul special, întrucât pot fi considerate ca nume de baştină în Porumbac, prezintă restul de 13 Nf. atestate şi azi: Albeanu, Glăjariu, Marinescu, Măţău, Neamţu, Otărlea, Pietrar, Poşa, Sâracu, Sora (azi im.), Stoia, Suma şi Vulcu, la care se adaugă cele 13 Nf. (deci împreună 31 °0), care deşi se atestă la cele două date extreme (1680 şi 1930), lipsesc din lista dela alte din cele 5 date: Bucur (fugit la 1680, lipseşte la 1726, 1766, 1787), Călin (lipseşte la 1726, 1787), Căndea (lipseşte la 1726, 1766, 1787), Cotoarâ (fugit la 1766, lipseşte la 1787), Dancu (lipseşte la 1766), Dragomir (lipseşte la 1726), Fior ea (la 1680 Floare), Muntean, (lipseşte la 1726 şi 1787), Morariu (lipseşte la 1726, 1787), Popa (lipseşte la 1787, azi im.), Roman (lipseşte la 1726, 1787), Stoichiţa (lipseşte la 1766, 1787) şi Tabacu (lipseşte la 1787). în rezumat: din cele 129 de Nf. cunoscute 6 A. R. — Şt. Paşca. www.digibuc.ro 82 ŞT. PAŞCA azi, numai 26 erau cunoscute şi la 1680. Ţinând seama însă de sbuciumul vieţii sociale şi economice pe care această celulă a societăţii, familia, l-a îndurat, în Ardeal, în cursul celor două veacuri şi jumătate, e de mirare că au putut să reziste şi să se menţină până azi un număr de 26 de familii de nevoiaşi, legate de glia comunei Porumbacul de jos. E interesantă soarta Nf. care deşi lipsesc la unele date, reapar mai târziu. Această lipsă nu trebue interpretată ca o lacună a izvoarelor noastre de informaţie. Dacă de ex. familia Iuga lipseşte din conscrierea cuprinsă în Urbariul dela 1726, dar reapare în aceea dela 1766, faptul se explică fie ca o revenire a urmaşilor aceleaşi familii în Porumbac, fie ca o imigrare a unei familii cu nume omonim 1). Asemenea cazuri sunt dese: cf. mai sus : Ţiganu, Sora, Bucur, Călin, Cândea, etc. Cele 32 de Nf. pe care nu le regăsim la 1726 în Porumbacul de jos, sunt înlocuite cu 35 Nf. care apar în localitate numai la această dată. Din acestea nu se mai atestă la 1766 următoarele 16 (45.71%): Anca, Baiu, Bădilă, Borlea, Bra-şovan, Bratu, Chiagu, Grozea, Orzea, Piperea, Româniciu, Sinu şi «fugitivi» Brânzău, Ionaşcu, Sârâtea, Tăcăleciu, la 1787 următoarele 2 (aproape 6%): Ignat şi Lupu, iar azi următoarele 7: Bontea (lipseşte la 1766), Ilie şi Popianoş (lipsind ambele la 1766), Buneasă, Copaciu, Goga şi Ţâr-monea. 10 Nf., «inovaţii» dela 1726, se păstrează până astăzi: Bărbat, Câlefar, Mâgâdan, Marcu, Micu (lipseşte la 1787), Nistor, Opriş, Păcală, Tarcea şi Vlad (lipseşte la 1766, 1787), adecă 285.7%. Şi la 1766 remarcăm tot 35 de familii nouă în Porumbac. Din acestea, 25 (circa 71 şi jumătate %) nu le mai regăsim la 1787 : Andora, Băneasâ, Bârsa, Boariu, Colunaru, Covrigea, Dăneasă, Dorhie (?), Gavriloaie, Gogoiu, Iancu, Lăzăriciu, Manea, Mâneasă, Mârineasâ, Moise, Oprel, Siia, Stanciu, Stoicuţa (cf. mai sus Stoichiţd), Troaca, Ureche, Vascu şi « fugitivi» Micoarâ şi Vârşog ; azi sunt necunoscute la Porumbacul de jos familiile Ganea şi Gânscă (circa 6%). Până *) *) Să nu se uite că noi aci urmărim sistemul oficial de denominaţie şi nu pe cel popular. Evident, vor fi şi cazuri, între cele de mai sus, de substituire în documente a numelui oficial cu acela mai puţin stabil, popular. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 83 astăzi au rămas în Porumbac următoarele 8 familii (23 %): Bugneru, Bunea (lipseşte la 1787), Comşa, Grădinariu, Grecu (lipseşte la 1787, azi im.), Mihaiu, Pastea (lipseşte la 1787), Schiopu. Data de 1787 e mai săracă în «inovaţii». La această dată se cunosc abea 10 familii nouă în Porumbac. Din aceste, 7 (70%) nu se mai atestă: Bradu, David, Preoteasă, Râdoiu, Ştefan, Voicu, Voican. Trăiesc până astăzi 3 familii: Ardeleana, Bârsana si Mândeal. Din cele 129 familii (sau mai exact Nf.) cunoscute după Recensământul dela 1930, în Porumbac, o vechime mai mare de 150 de ani au 47 (şi adecă 26 dela 1680, 10 dela 1726, 8 dela 1766 şi 3 dela 1787), deci 36 şi jumătate %, «Inovaţii», faţă de 1787, avem azi: Arnâutu (im. recent), Ar za, Avrigeanu, Bâdilâ, Bana (cf. însă mai sus, Bâneasâ), Bârdaş, Bârnea, Blanea, Blendea, Brudar, Budac, Bunescu (cf. mai sus, Bunea), Busoicescu, Câldârariu, Câpâţânâ, Că-plea, Cârlig, Cheţa, Cismaş, Colceriu, Comşuţa (cf. mai sus, Comşa), Crăciun (im. recent), Creţu (im. recent), Curoiu, Dan (cf. mai sus Dâneasă), Danciu, Dârâbanţ, Dateş, Do-brotâ, Dobrilâ, Dogariu (im. recent), Faraon, Filimon, Fliter, Frâncu, Gavriloiu (cf. mai sus, Gavriloaie), Ghenca, Giurca, Goţea (cf. mai sus, Guţu), Grancea, Gr ova, Haiduc, Hiciagâ, Hoşmăreanu (im. recent), Ivan, Izdrailâ (im. recent), Lo-treanu (im. recent), Macu (im. recent), Martincu, Melinte (im. recent), Micluţa, Mor a, Murâşanu (im. recent), Negru (im. recent), Nicula, Pâdureanu (im. recent), Pârâu, Paştina (cf. mai sus, Paştea), Pavel, Pâvâloiu, Pintea, Rociu (im. recent), Şamu, Sârghie, Savu, Scoboreţ, Silea (im. recent), Sobolenciu, Stoican, Streza, Ţiplic (im. recent), Titiriga, Todose, Urlea, Vaier (im. recent), Veştemeanu (im. recent), Vizante si Zerestea. » Cum este şi natural, familiile imigrate, inovaţiile, prezintă cel mai ridicat procent de dispariţie —prin emigrare, probabil, sau prin înglobarea lor în cadrul economic al familiilor indigene în urma înrudirilor cu băştinaşii —dela o dată la alta. Venite din streini, aceste familii îşi formau cu mare greutate gospodăria care le făcea posibilă o vieaţă materială 6* www.digibuc.ro 84 ŞT. PAŞCA mai omenească şi independentă şi prin urmare părăseau cu mai multă uşurinţă locul de care nu le lega prea strâns nici interesele materiale şi nici nostalgia pământului de baştină, sau, prin înrudirea cu familiile băştinaşe, intrau în cadrul onomastic al acestora. Astfel se explică de ce familiile imigrate pleacă în mare număr curând după stabilirea lor în Porumbac sau cel puţin numele lor nu le găsim atestate decât la câte o singură dată. Reamintim că din familiile imigrate în preajma anului 1726, 45,71% nu le mai regăsim la 1766; din cele imigrate la 1766, 71,42%, nu mai regăsim la 1787; iar din cele imigrate la 1787, au emigrat sau s’au contopit în familiile băştinaşe, până astăzi, 70%. Familiile imigrate, pe care le găsim atestate la două date consecutive din cele cinci pe care le-am examinat, emigrează sau se sting în raport aproape egal cu acele de baştină. S’ar putea obiecta că consideraţiile de mai sus nu pot avea valoare deosebită şi nu putem întemeia concluziuni pe baza lor, pentru motivul că înainte de 1787 numele de familie nu era general şi indispensabil legal. Totuşi, faptul că regăsim aceleaşi nume, stăpânind aceeaşi mică proprietate, la mai multe date consecutive, e o dovadă că ele au funcţia precisă de stigmat antroponomastic familiar, fie că provin dela supranume, fie dela numele de botez al unui ascendent. Ceea ce nu se poate nega însă e faptul următor: nu toate numele nouă, care apar la o anumită dată, indică familii imigrate. Unele din ele sânt creaţii indigene, aplicate ramurilor unor familii numeroase de baştină: nu poate fi nici o îndoială că între familia Balea şi Bâloaie, Bâneasâ şi Banu, Bârsu, Bârsa si Bârsan, Bunea, Buneasâ si Bune seu, Comsa si Com-şuta, Dan şi Dăneasă, Dragomireasâ şi Dragomir, Goţea şi Gutu, Hotu si Hutu, Lazăr si Lâzâriciu, Manea si Mâneasâ, Marina si Marineasă, Micu, Micoaie si Miculeasă, Pastea si Pastina, Roman si României, Sinu si Sineciu, Stoicuta si Stoichita, Udrea si Udriste, atestate în Porumbac la date diverse sau chiar la aceeaşi dată, poate fi o legătură de înrudire, că ele sunt coborîtoare din acelaşi strămoş. Dacă însă, coborîtorii din acelaşi strămoş au nume care uneori —prin derivare cu sufixe —diferă de numele Strămoşului, nu e de 1 ' www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 85 mirare pentru epoca anterioară legiferării numelui de familie. Altădată, ca şi supranumele cu care se confunda adesea, numele de familie era mai uşor variabil decât după legiferarea lui. Pentru precizarea filaţiei familiare, Nf. Băloaie, înăuntrul comunităţii linguistice locale era fără putinţă de confuzie legat de Nf. originar Balea. Cu alte cuvinte, Nf., în epoca anterioară legiferării lui, era în privinţa formei, mai uşor variabil decât după această dată. O altă chestiune, care însă nu poate fi lămurită de noi în mod definitiv şi numai întru cât ne putem baza pe documentarea referitoare la Ţara Oltului, este aceea de a arăta de unde vin familiile imigrate şi unde se duc cele emigrate. Limităm şi discuţiunea în legătură cu aceasta la câteva Nf. De unde au imigrat familiile purtând cele 13 nume păstrate neîntrerupt dela 1680 până la 1930? Iată: Fam. Alban s. Albean (o ramură a acestei familii purta la 1688 şi numele familiar Techeleciu), nu o mai întâlnim în alte sate din Ţara Oltului, decât azi (12), probabil emigrată din Porumbac; Glâjaru, Nf. provenit din titlul îndeletnicirii, a substituit la 1680 şi numele familiar a unei ramuri a familiei Muşa, iar la 1688 pe acela al unei ramuri din familia Spâtaru, nu-1 mai întâlnim în alte localităţi la date mai vechi, ci numai mai târziu, la 1726 (2) azi (19), im. din Ucea de jos (16); Marinescu, substituind la 1787 şi Nf. al unei ramuri din familia Popa, îl mai regăsim azi şi aiurea, dar imigrat (44, 45); Măţău îl regăsim mai târziu şi azi numai într’o localitate (56); Neamţu idem (8, 9, 18, 35, 36, 40, 44, 57, 61, 63); Otârlea nu-i cunoscut aiurea; Pietrar e cunoscut în alte localităţi numai azi (44); Poşa (substituind la 1787 Nf. Colceriu), îl mai întâlnim şi azi (3); Săracu (substituind la 1787 şi Nf. Buneasă) îl mai regăsim şi aiurea, dar subt forma Săraca ; Sora se mai cunoaşte şi aiurea dar mai târziu (2, 3, 13, 55); idem Stoia (2, 4, 12, 15, 18, 28, 33, 44, 45, 55); Suma nu se mai atestă aiurea, dar nici nu ştim de unde a venit; Vulcu pare a fi de origine dintr’o comună vecină (4), unde se atestă la 1486 (Puşc., Fam., I, 112). Unde se stabilesc emigraţii ? Iată : Nf. Andrei îl mai regăsim la 1688 (2, 4), la 1726 (42, 46); la 1758 şi 1789(38); Balea, www.digibuc.ro 86 ŞT. PAŞCA substituind (sau substituit) la 1688 Nf. Muntean, îl mai regăsim şi mai târziu (2) sau la dată identică (şi mai târziu) (3, 12), e des întrebuinţat şi aiurea la date mai vechi: 1516, 1598, 1661(25), 1584(34). 1582, 1584(35). 1666(19); Căliman îl mai regăsim mai târziu şi aiurea (28, 39), idem Cimpoieriu (36, 37, 51), idem Cojocariu (2, 10, 11, 17, 18, 19, 41, 42, 44, 45), etc. Date mai interesante ne oferă examinarea materialului întreg. Ex.: Nf. Ardelean (neglijând cazurile că s’ar trata şi de nume omonim purtat de familii neînrudite) pare a fi purtat în alte localităţi din Ţara Oltului de familii emigrate dinPorumbac la 1766 şi azi (4), 1766 (10), 1758 (18), 1788 (25), 1758(36), 1789(39), 1788(45), etc.; credem că Nf. Băbă-riciu atestat Ia 1758(37), e imigrat din Luţa, unde e atestat la 1726; Nf. Balotă atestat la 1758(24), e imigrat, probabil, din Dridif, unde se atestă la 1534; Bârzilă 1758 (47), e imigrat din Şinca; Beşardâ dela 1788(19), e imigrat din Netot; Biliboacâ dela 1726 (25) şi de azi (12, 17, 24), îşi are originea în Săvestreni unde apare dela date mai vechi şi până astăzi; Nf. Bivol dela 1758(20), e imigrat din Olteţ; Nf. Boantă cunoscut altădată, 1758 (26, 38), 1728, 1788 (44) şi azi (11, 25), îşi are originea istorică în Copăcel (1726); Bobeş dela 1560 (32), s’a răspândit şi aiurea altădată, 1726, 1758 (30), 1771, 1788 (44) şi azi (9, 16, 31); Bodea dela 1726(11), a emigrat aiurea: 1820 (34), 1758 (38). Exemplele se pot înmulţi. Renunţăm însă la întinderea acestei liste, căci răsfoirea Onomasticonului oferă asemenea informaţiuni la tot pasul. SUPRANUMELE ŞI NUMELE DE FAMILIE DUPĂ ORIGINEA SEMANTICĂ l) Numele care indică apartenenţa sau originea locală a indivizilor sau a familiilor se bucurau de o deosebită circulaţie în sistemul antroponomastic documentar, ') Pare de sigur curios că nu acordăm în paginile acestei lucrări un loc discuţiei asupra calcurilor, atât de interesante şi atât de obişnuite în antroponomastica grecească, latină şi slavă. Dacă nu o facem e pentrucă în antroponomastica noastră asemenea calcuri sunt probabil inexistente, cel puţin în ce priveşte numele de botez considerate ca pivot al mijloacelor de deonminaţie personală, şi destul de problematice în cazul numelor de familie şi al supranumelor. în tot cazul calcurile pe www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 87 mai ales în epocile anterioare fixării unui criteriu uniform şi definitiv de denominaţie personală. Cele mai vechi notiţe istorice de pretutindeni dela noi ne arată că aceste distinctive personale, resp. familiare, au precedat întrebuinţarea patronimicelor sau a matronimicelor. Faptul că aceste elemente erau lipsite de nota injurioasă a făcut ca —atunci când s’a impus uzul legal al Nf. —să fie adoptate cu mai multă bunăvoinţă ca nume de familie. > Nu toate calificativele de origine pe care le oferă formele de denominaţie cuprinse în documente au fost în adevăr purtate de indivizii numiţi cu ele. în mare parte, aceste calificative se datoresc notarilor şi importanţa lor e, în consecinţă, de interes secundar. Ele ne interesează exclusiv pentru stabilirea domiciliului unui individ: Lud Boerone de Grid 1527 Fragm., ioo, Mattheo Daczo de Fogaras 1533 Qu. III, 300, consors Agilis Petrasconis de Nagy Berivoy 1583 Veress, D. II, 218, Grozava de Felso-Arpas 1509 Fragm. 75, Stantsul care le întâlnim în antroponomastica Ţării Oltului nu par a fi un produs popular, ci sunt mai curând creaţia artificială a notarilor cunoscători şi ai graiului românesc, tot aşa cum calcurile greceşti, latine şi slave se datoresc cercurilor bisericeşti bilingue sau poliglote. Formele paralele ca Lupu-Vulcu-Farcaş-Volf pe care le găsim în antroponomastica Ţării Oltului sunt sau traducerea dintr’o limbă în alta, datorite notarului, sau creaţia spontană independentă în diferite limbi din care s’au luat ca împrumuturi ae Români. Asemenea creaţii spontane independente, care coincid din punct de vedere semantic, nu ne miră, căci ştim că tesaurul onomastic general are la bază un număr limitat de noţiuni care l-a creat. Dăm atenţia cuvenită traducerilor de nume, care se datoresc notarilor (cf. Puşc. Fam. I, p. VIII). Asemenea traduceri au o largă răspândire în documente şi uneori o întinsă întrebuinţare în antroponomastica populară. Ar fi greşit să ne închipuim că aceste traduceri au fost dictate, pentru epocile mai vechi, de tendinţe politice şoviniste. Ele se datoresc mai ales trebuitei de a da şi numelor aspectul oficial al limbei documentului. E explicabilă deci atestarea în documente a unor forme ca: Andrej-Andrds-Andreas, Dumitru-Demeter, Maior-Maier, Martin-Marton, etc. Dacă găsim Nf. purtate de Români, cum ar fi Clain, Rot, etc., nu însemnează că aceşti Români au fost altădată Germani. Aceste forme traduc în limba documentului sau a notarului cunoscător al limbii române pe rom. Micu, Roşu, tot aşa cum Nf. Fişer traduce Nf. Pescariu, Bival pe Bivol, Checiche, Checicheş pe Capra, Căprariu, Csiz-madia pe Cismaşul, Cozac pe Cazacu, Fazakas pe Blidariu, Fekete pe Negru, Molndr pe Morariu, N&meth pe Neamţu, Szakdcs pe Socaciu (< ung.), Tarisnyds pe Trăistaru, etc. Origine comună au familiile Literat, Deac, Grama. Intrate odată în documente în traducere streină, asemenea nume, au rămas în atroponomastica noastră şi în traducere. Renunţăm să mai înşirăm aci cazuri de traduceri de nume făcute de autorităţile ungureşti la sfârşitul veacului trecut şi la începutul celui de faţă, traduceri făcute cu tendinţe politice, la ordinul Ministerului de Interne dela Budapesta. Asemenea traduceri s’au făcut în multe împrejurări, pretutindenea (cf. Migliorini, op. cit. 23> 41)» dar fără răsunet în antroponomastica populară. www.digibuc.ro 88 ŞT. PAŞCA de Arpas 1511 Hurm. II3 10, etc. întrebuinţarea acestor calificative depindea de locul unde se redacta documentul şi de importanţa lui. Un act de interes local, privind o pricină lichidată între localnici un era nevoie să cuprindă asemenea calificative. Ele apar însă regulat în acte redactate într’o altă localitate decât aceea de apartenenţă a individului sau a indivizilor pomeniţi în ele. Totuşi unele din calificativele de origine notate în documente s’au păstrat ca nume de familie întrucât indicau locul proprietăţii agricole familiare, donată sau recunoscută ca proprietate familiară de o diplomă voivo-dală. Numele de familie al multor « boieri» români din Ţara Oltului sunt de acest fel: Isaia Arpâşanu de jos, 1756, Iorga, St. Doc., XIII, 43, traduce pe Isaia de Also-Arpds, sau ung. Also-Arpdsi; forme hibride ungaro-latineşti, ca Matthei Be-rivoy de Kis Berivoy 1616, Fragm., 194, Adam Fogarasi.. . de Fogaras, 1689, ibid., 438, etc. Mai importante pentru noi sunt numele de familie formate în româneşte. Cele mai numeroase sunt, evident, numele formate prin derivaţie, dela nume de localităţi din Ţara Oltului. Aceste documentează imigrări individuale, sau în tot cazul restrânse, prin căsătorii, dintr’o localitate în alta. Iată asemenea nume de familie: Betleneru, Beclereanu, etc. (35, 44, 45, 47), Berivoian (18): nl. Berivoi, Brezan (28, 38, 61): nl. Breaza, Cârţoroşan (18): nl. Cârţi- şoara, Felmereanu (44, 45): nl. Felmer, Calboran (26, 45): nl. Calbor, Cincan (44): nl. Cinca, Colunaru (1), Colnan (44): nl. Colun, Comânariu (44): nl. Comăna, Copăcean : nl. Copăcel, Corbanu (39): nl. Corbi, Crizbâşan (44, 46): nl. Crizbav, Dejanu (30), Dejenariu (44): nl. Dejani, Dridrişanu: nl. Dridif, Fâgârâşanu (2, 15, 26, 44): nl. Făgăraş, Gălăţeanu (39, 41, 44): nl. Galaţi, Gridan (57, 63): nl. Grid, Almâgianu (63): nl. Hălmeag, Hărseanu (44): nl. Hârseni, Hurezanu (26): nl. Hurez, Ieşan (26, 62): nl. Iaşi, Ilereanu (44): nl. Ileni, Lisan (13, 37): nl. Lisa, Mândran (44,56): nl. Mândra, Mărginean (25, 45): nl. Mărgineni, Netoţean (15, 24, 55): nl. Netot, Pârâianu (41, 44): nl. Părău, Pojoritanu (n): nl. Pojorta, Receanu (26, 30, venit din Recea 32, 41, venit din Săvestreni 51): nl. Recea, Racoviceanu (2): nl. Racoviţa, www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 89 Răureanu, Râuşoreanu (44): nl. Râuşor, Sămbeteanu (18, 24, 28): nl. Sâmbăta, Sârâtanu, Sârâteanu (1): nl. Sărata, Şercâiţeanu (36): nl. Sercăiţa, Sâscioranu, Sâsciori (43, 56): nl. Săsciori, Scorei (1, 4): nl. Scorei, Şebeşi: nl. Sebeş, Seve-streanu (44): nl. Săvestreni, Şincanul, Sincariul (26, 32): nl. Şinca, Şoneru (15, 43, 44, 45, 48, 51, 63): nl. Şona, Şorşan (44): nl. Şoarş, Todoriţan (55): nl. Toderiţa, Vădean (26, 44, 48): nl. Vad, Vineţan (36, 42, 57): nl. Vineţia, Vişteanu (4, 26, 47): nl. Viştea, Vlâdărean (56): nl. Vlădeni, Voilan, Voilai (13, 24): nl. Voila, Voivodean, -dan (24, 39): nl. Voi-vodeni. Toate numele de mai sus se datoresc unei mişcări de populaţie printre satele din Ţara Oltului. Atragem atenţiunea asupra faptului că în unele cazuri se menţine tradiţia originii locale a familiilor numite cu asemenea Nf. (cf. Receanu). Nume familiare dela nl. mai îndepărtate de Ţara Oltului: Apolczan (44): nl. Apold, j. Sibiiu, Bălgrăzanu (2): nl. Bălgrad (=Alba-Iulia), Braşovean (44): nl. Braşov, Bucu-reştianu (12): nl. Bucureşti, Craioveanu (44): nl. Craiova, Dristaru (2): nl. Dârste j. Braşov, Foldveran, Foldorean (4, 13): nl. Feldioara j. Braşov, Fofelzanu (2): nl. Fofeldea j. Sibiiu, Giurgiuvan (44): cf. nl. Giurgeu (Gyergyoszârhegy, Gyergyotekeropatak şi Gyergyoszentmiklos j. Ciuc), Haţe-ganu (35): nl. Haţeg j. Hunedoara, Heghigan (58) : nl. Hăghig (ung. Hidveg, j. Treiscaune), Jinar (44): nl. Jina j. Sibiiu, Mâieran (2, 46): cf. nl. Maier, j. Năsăud, Orlăţan (2): nl. Orlat j. Sibiiu, Poenaru (19, 47): nl. Poiana j. Sibiiu, Râşnovan (55): nl. Râşnov j. Braşov, Rucăreanu (28, 55): nl. Rucăr j. Muscel, Seceleanu (44): nl. Săcele j. Braşov, Turdeanu (34): nl. Turda, Vaşarheianu (44): cf. nl. ung. Marosvâsârhely (= Târgu Mureş); Zârnoven (21): nl. Zârneşti (cf. Dr., VI), etc. Remarcăm că numele de mai sus provin sau dela nume de localităţi vecine cu Ţara Oltului, sau dela nume de localităţi mari, de importanţă în vieaţa administrativă a Ardealului sau a Munteniei. E interesant, dar istoriceşte explicabil, că nu apar în Ţara Oltului Nf. dela nume de localităţi din Moldova. E probabil că un nume ca Bălgrăzanu nu a fost www.digibuc.ro 90 ŞT. PAŞCA purtat de o familie venită din Bălgrad, ci din regiunea acestui oraş; tot astfel Bucureştianu, Craioveanu, Haţeganu, Tur-deanu, Vasarheianu. Nume provenite dela numele unor regiuni: Albeanu (i): j. Alba, Ardeleanu (i, 4, 10, 18, 25, 36, 39, 45) e interesant pentru felul cum se numeau indivizii după regiuni1), Bă-năţan (44): Banat, Bârsean (1, 8, 10, 13, 14, 21, 23, 26, 32, 33. 34. 38, 39. 4°, 43. 55. 56. 57. 62), Bârsânel (36, 37), Bitoleanu, Moldovan (25, 26, 28, 38, 42, 44, 46, 55, 60, 62), Munteanu (1, 2, 3, 4, 10, 11, 13, 19, 26, 30, 35, 38, 39, 42, 44, 45. 46, 47. 51» 55. 59. 6o). Mureşan (44), Olteanu (10, 2°, 55, 57), Târnoveanu (62). Fără nici o îndoială, în unele cazuri, nume ca cele de mai sus, sunt date unor indivizi veniţi dela distanţe mai mari, din localităţi necunoscute, nici măcar din auzite de populaţia Ţării Oltului (cf. Bânâţanu, Moldoveanu, Mureşanu, Târnâveanu, etc.). In unele cazuri Nf. se dau după Nt. de pe teritoriul comunei sau după apelative topice: Băltan (63): baltă s. Nt. Balta, Băltărean (44): Nt. Băltărie, Câmpan, Câmpean (25, 33, 45, 46), Cotonaru (43), Dindeal, Dendial (1, 2)(?). Nf. ca cele amintite, atestate relativ destul de des şi în toate regiunile Ţării Oltului, ne arată că imigrările de populaţie în trecut au fost remarcabile. Conditiunile vieţii econo- i ii mice pe care iobăgimea din această regiune a avut să le îndure din partea « domnilor nemeşi» nu erau din cele mai uşoare. Ele sunt cuprinse în Urbariile « curţilor» boiereşti din satele făgărăşene, şi sunt, în unele cazuri, extrem de grele (cf. Şt. Meteş, VA. I, passim). E interesant să remarcăm totuşi răspândirea Nf. ca Moldoveanu, Munteanu, care ne arată că dincolo de munţi condiţiunile de vieaţă ale şerbilor erau şi mai grele decât în Făgăraş2). Prin analogie cu partea cea mai mare a supranumelor, şi nume ca cele de mai sus au devenit şi devin depreciative. * *) 9 E. Petrovici îmi comunică următoarele: locuitorii din Arpaş, care au pământuri în dreapta Oltului, spun — când se duc la lucru — « mergem pe Ardiial, la lucru ». *) Atragem atenţia asupra Nf. dela nume topice, nederivate, obişnuite azi în denominaţii ce Vasiliu-Cluj, Ionescu-Siseşti, Demetr eseu-Brăila etc. Astfel de Nf. sunt: Baltă, Bobohalma, Brod, Bruia, Căpălna, Delniţd, F ogor aş, Gora, Lunca, Oraş, Pădure, Pârău, Şintereag, Şona, etc. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 91 Găsim câteva supranume, în circulaţie azi în Ţara Oltului, care cuprind această notă. Astfel, Helmegeanu, Sprnf. «fiindcă se încalţă cu opincile ca la Hălmeag » (33) 1). Unele însă nu cuprind această notă: Drumeţii Sprnc. (46) sunt cei cu gospodăria pe lângă drum; Gărdureni Sprnc. cei care locuesc pe o stradă mică, paralelă cu strada principală » (34); Gruieni Sprnf. (34), Pădureţii Sprnc. « cei care stau aproape de pădure » (30); Păstrăvălatii Sprnc. «cei de dincolo de vale » (22); Tufari Sprnc. «fiindcă sunt aproape de pădure» (58, 60), Ţuţari Sprnc. (34), Olteni Sprnc. « cei de dincolo de Olt, ne spun » (5) 2). # # # In cazul supranumelor provenite dela apelative numind obiectiv îndeletnicirea individului sau a colectivităţii, nu prea avem mult de spus. Ele de altfel ies din cadrul ideologic al supranumelor ca factori stilistici ai denominaţiei, întru cât sunt totdeauna impregnate de sensul acela ironic depreciativ care dă vigoare şi trăinicie în circulaţia numelor de batjocură. Apelativele indicând îndeletnicirea, intrate ca determinante în formula de denominaţie a unui individ, trăiesc de obiceiu numai atâta cât trăieşte individul care j exercită realmente îndeletnicirea. Urmaşii, cu alte îndeletniciri moştenesc asemenea supranume numai în cazuri speciale, când adecă supranumele îşi asumaseră prin întinsa lor întrebuinţare, o valoare simbolică familiară si cu o tendinţă vădită de depreciere. Asemenea supranume au trecut în rândul numelor de familie, adoptate fiind oficial în sistemul antroponomastic legal, într’o epocă în care se impunea obligaţiunea purtării unui nume de familie. Supranumele afectiv, în dese cazuri, nu era declarat în faţa reprezentantului administraţiei care *) *) Un caracter ironic au şi : Orăşan, Orăşani, Orăşeni (Sprnc.) numiţi în batjocură locuitorii din Făgăraş (44), de cei din Ileni (41), cei din Luţa « că Luţa a fos k'its'or de oraş, căts'e Luţa-i sat nic » (27), de cei din Beclean (26), Dridif (25) şi de cei din Ludişor. *) Nu mai expunem aci numele provenite dela nume etnice. Cf. în privinţa acestora ceea ce s’a spus despre câteva din aceste în volumul f în memoria lui Vasile Pârvan », Bucureşti 1934, pp. 279—283. www.digibuc.ro 92 ŞT. PAŞCA avea misiunea să organizeze sistemul imperfect al denominaţiei în sensul impunerii unui nume de familie fiecărui cetăţean. Acesta din urmă preferă să-şi declare ca nume de familie titlul îndeletnicirii sale, care foarte adesea era îndeletnicirea întregului nucleu familiar, moştenită ca şi în Occident -1), din tată în fiu, generaţii de-a-rândul. Supranumele provenite dela titlul unei îndeletniciri se dau uneori individului şi după ce acesta a încetat de a mai exercita acea îndeletnicire. In acelaşi timp însă, credem că în foarte numeroase cazuri, această menţinere a supranumelui se datoreşte notei depreciative pe care şi-a câştigat-o anterior. N’am înţelege raţiunea întrebuinţării unui supranume ca Berbecar purtat de un preot, care desigur nu mai păzea berbecii, ci îi va fi păzit în copilărie, înainte de a ajunge păstor sufletesc al credincioşilor2). Multe din supranumele provenite dela asemenea determinative nu sunt imbibate de sens depreciativ. Supranume ca Blidar, Ferestrar, Glăjăr, Timar, etc., pe care le întâlnim la tot pasul, nu sânt în realitate decât determinante obiective din punct de vedere semantic, adoptate însă de sistemul antroponomastic la numirea unor familii cunoscute. Sensul lor semantic e, evident, numai pentru cel care face asemănarea cu limba comună. Izolate de limba comună, supranume ca cele de mai sus sunt lipsite de sens, ele nu mai « reprezintă » nimic din punct de vedere semantic, având o funcţiune exclusiv antroponomastică. Pe urmă, printr’o comparaţie cu elementele limbii comune, asemenea supranume ajung să se contagieze de o nuanţă de sens degradatoare. Marea majoritate a supranumelor, se ştie doar, sunt depreciative. Mediul semantic al acestora fiind afectiv, chiar supranumele care la origine nu sunt elemente semantice depreciative se imbibă de această depreciere. Se ştie apoi că înăuntrul limbii, alături de cuvinte cu « sens neutru » sunt şi de acelea care cu timpul, prin evoluţia istorică a unei îndeletniciri pe care o numesc, intră într’un cadru 1) Cf. A. Dauzat, op. cit., p. 91. a) Evident, supranumele poate proveni, printr’o evoluţie metonimică, dela numele îmbrăcămintei numită berbecar. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 93 semantic afectiv. Mai mult chiar: acelaşi termen, întrebuinţat într’o împrejurare, poate să aibă, pentru cel care-1 rosteşte, o nuanţă semantică afectivă deosebită de cea uzuală, obiectivă. Alunecarea de sens se datoreşte dispoziţiei psihologice a individului vorbitor şi ascultător. După cum aceeaşi dispoziţie psihologică influenţează rostirea cuvintelor 1), tot astfel mijloceşte putinţa de a nuanţa, potrivit stării noastre psihologice, şi sensul acelor cuvinte, dându-le, după circumstanţă, un colorit afectiv. De obiceiu titlurile care numesc pe cei care practică deosebitele meşteşuguri şi îndeletniciri omeneşti sunt pentru noi cuvinte cu sens obiectiv. îndată ce constatăm însă că cel care practică o îndeletnicire nu corespunde exigenţelor, că nu-şi cunoaşte bine meseria, că o înjoseşte, atribuim voit titlului său o nuanţă de sens ironică sau chiar pejorativă. Această nuanţă depreciativă se manifestă sau înainte ca un titlu să fi intrat în compoziţia formulei de denominaţie personală, sau după ce —ca supranume —a pătruns definitiv în antroponomastică. Un supranume ca Iconari, dela apelativul iconar «negustor sau zugrav de icoane», nu cuprindea, probabil, la început, o nuanţă de sens depreciativă. Această depreciere e de dată mai târzie şi ea e dovedită de existenţa însăşi a supranumelui. Ea se datoreşte, poate, caracterului izolat al îndeletnicirii. Supranumele Lingurar dela lingurar «cel care face linguri» îşi datoreşte vigoarea caracterului său afectiv: se ştie doar că Ţiganii sunt de obiceiu cei care fac linguri. Supranumele acesta cuprindea sensul depreciativ chiar din momentul intrării sale în antroponomastică. în cele mai dese cazuri, deprecierea se datoreşte caracterului degradator al îndeletnicirii însăşi. Astfel Sprn. Budar, provenit dela apelativul budar « curăţitor de closete ». în ceea ce priveşte aprecierea fiecărei îndeletniciri în parte, subiectivismul joacă un rol de căpetenie. Antagonismul dintre diferitele categorii de meşteşugari face ca un individ cu o meserie să aibă o opinie cât se poate de nefavorabilă *) *) Kr. Nyrop. Grammaire historique de la langue franţaise, IV, Copenhague, 1013, P- 94- www.digibuc.ro 94 ŞT. PAŞCA despre meseria diferită a semenului său. Cineva cu o îndeletnicire consideră inferioare pe toate celelalte îndeletniciri ale consătenilor săi. De aici sensul subiectiv, de cele mai multe ori depreciativ al titlului celor mai multe îndeletniciri omeneşti. Supranumele Broscari dat locuitorilor unei localităţi « fiindcă prind broaşte pentru negoţ », Cărbunari, altora, «fiindcă fac cărbuni », explică nota lor ironică prin caracterul însuşi al îndeletnicirii. Clopotari, Răcari, Vărari sunt supranume care se explică în acelaşi fel. Prin mijlocul aceluiaşi fenomen de degradare semantică, remarcată în cazuri izolate ca cele de mai sus, titlurile unor demnităţi din vieaţa publică, titlurile de nobleţe şi acele care numesc diferite clase sociale, devin cu timpul mijloace foarte obişnuite şi foarte sugestive pentru a fi adoptate ca supranume. Degradarea semantică a acestora se datoreşte şi de astădată exclusiv ironiei. Pretenţiunile exagerate şi nejustificate ale indivizilor sau ale grupurilor de indivizi, aroganţa, mândria, felul de a se purta în raporturile cu colectivitatea, constitue pretutindeni şi totdeauna tot atâtea motive pentru ca opinia publică să-i zeflemizeze, stigmatizăndu-i cu un supranume dela numele unor demnităţi. Am putea grupa în două clase supranumele dela asemenea titluri: a) dela titlul unei demnităţi avute realmente de cineva, cum ar fi de pildă Fraităru, Câpraru, Câtânoiu, Goci-man, Judele, Judeţul, Rişpinţentu, Feşteru, etc., şi b) supranume dela numele unor titluri pe care cei numiţi cu ele nu le-au avut niciodată. Aceste sunt creaţii ironice voite, date cu scopul de a face aluzie la un defect psihic sau moral, la o circumstanţă din vieaţa individului, etc. Astfel, Paler: pâler « şef de lucrări la ridicarea unei clădiri», Boeri, Boeriţu 1), Călu-găru, Căpitan «a rămas unui Balea, din vorbă de copii: *) *) Boeria, ca instituţie socială, indicând clasa privilegiată a proprietarilor de pământ dăruit de « domn * în schimbul unei prestaţii militare, e veche şi foarte răspândită plintre Românii din Ţara Oltului. Nu e de mirare deci dacă Nf. Boer e atât de des acolo. Azi, supranumele are la bază sensul depreciativ ironic de « sărac ». Cf. dictoanele: « Viţă de boer, Neam de cimpoer adresat unui «om din proşti care se pretinde a fi de neam vestit *, Boeri cu boii de funie li se zice oamenilor mândri dar săraci (Zanne, IV, 281). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 95 Tata-i tan (= căpitan) şi Matei i grof1); Preoteasa, Depu-tatu, Grofenciu, Împăraţii, Nemeşi, Prinţu, Vlâdicu, etc. Sunt cunoscute în Ţara Oltului şi supranume care fac aluzie la o stare socială mai modestă. Astfel, Jeleri « oameni săraci»: jeler cel care nu are pământul, casa lui şi trebue să stea la altcineva, muncind pentru întreţinere (Densusianu, Ha., 341). Paoru, Pauori « sunt egoişti şi închişi» face aluzie tot la o clasă socială si la un mediu săsesc. » E interesant cum termenii indicând ranguri din ierarhia militară se bucură de oarecare frecvenţa printre supranume. Această constatare ne arată că în mare parte supranumele sunt create mai ales de tineret sau în sate care au cunoscut din vechime serviciul militar si mediul soldăţesc. Dar, aceşti termeni nu au numai la noi nuanţă de sens depreciativă, ci şi în alte limbi 2). Alături de supranumele amintite mai sus, mai raportăm aci Husari. Alte calificative depreciative, devenite supranume, indicând condiţiuni de vieaţă umilă sau degradatoare, îndeletniciri ocazionale sau ocupaţii josnice, sau ironizând lipsa unei îndeletniciri serioase, sânt: Câlţari, Cenuşari, Ciupercari, Cocenari, Jimblari, Mâzgari, Trăistari, Zodiaşi, etc. * # # Mai interesante din punct de vedere istoric decât supranumele, şi fiindcă sunt mai numeroase şi mai variate, sunt numele de familie provenite dela titlul unei îndeletniciri sau a unei demnităţi. Am văzut mai sus, că multe din supranumele de această natură cuprind o notă depreciativă sau ironică şi desigur şi de aceea se aplică indivizilor chiar după ce aceştia au încetat să exercite îndeletnicirea sau demnitatea respectivă. Multe din numele de familie provenite dela titlul unei demnităţi sunt la origine supranume ironice, indivizii numiţi cu nume de titluri neîndeplinind niciodată, nici ei şi nici ascendenţii familiei lor, asemenea demnităţi. Astfel de Nf. *) *) « Notez că această familie e din iobagi cari nu făceau militărie » (27), zice corespondentul. *) Pentru franc. cf. Kr. Nyrop, op. cit. IV, 123. www.digibuc.ro 96 ŞT. PAŞCA sunt Batiu, Craia, etc. De asemenea nu totdeauna cei numiţi cu Nf. ca Boer, Nemeş, Popa, etc., au făcut efectiv parte din aceste categorii sociale. Totuşi, marea majoritate a Nf. de acest fel, au fost private de nota ironică, fiind simple apelative, indicând îndeletnicirea, care putea să fie personală, —a capului familiei ’—familiară — fiind exercitată de toti membri familiei —si moste- j ii nită din tată în fiu. In momentul când Nf. a devenit o necesitate juridică, fiind trecut într’un act notarial, supranumele au fost în mare parte acelea care au luat această funcţiune. Titlul îndeletnicirii individuale sau familiare a devenit atunci un mijloc foarte obişnuit de a ajunge nume de familie. Istoriceşte, asemenea nume de familie sunt interesante, fiindcă documentează vechimea unor îndeletniciri si ilustrează i _ felul de vieaţă economică şi socială la ţărănimea din Ţara Oltului, în trecut. Multe din îndeletnicirile pe care le considerăm relativ recente, apar, prin existenţa unor nume de familie, de dată mai veche. Unele din aceste nume de familie ne desvăluie îndeletniciri necunoscute astăzi, sau prea puţin exercitate în cadrele vieţii dela ţară. Mai presus de toate însă ne arată că vieaţa noastră rurală prezenta, în trecut, din punct de vedere al îndeletnicirilor, aspecte foarte variate. Evident, multe din îndeletnicirile documentate de numele de familie de mai jos, nu sunt de origine locală rurală şi nu sunt legate exclusiv de vieaţa agricolă, păstorească sau industrială ţărănească a regiunii. Bună parte din ele presupun o influenţă dela oraş asupra vieţii rurale, fie prin intermediul «curţilor» boiereşti, fie prin armată, sau rezultând din contactul cu elemente etnice streine. a) îndeletniciri păstoreşti sau de gospodărie agricolă, indică nume de familie ca: Berbecar: berbecar «păzitor de berbeci », Boar : boar « (rar) păzitor de boi », (în Muntenia) « proprietar de boi », Brânzar : brânzar « cel care face brânză la el acasă sau în altă parte, dar nu la stână », « vânzător de brânză», Cocişu: ung. kocsis «rândaş» (dial. cociş ibid.), Colcer, Colcear: ung. Kulcsdr « pivnicer », Cosaş, Păcurar: păcurar «păstor de oi», Pescar, Purcar(iu), Râcar, Râchiar: www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 97 râchiar, răchier «cel care face rachiu», Răşinar (iu) : răşinar «unul care face negoţ sau adună răşină», Stăvar: stăvar «herghelegiu», Stupar(iu), Văcar (iu), etc. b) Nume care indică o îndeletnicire locală, uneori incidentală : Bobar(iu) : bobar « cel ce ghiceşte cu bobii », Brudar : brudar (în Moldova şi Transilvania) «cel care mână brodul, podar», Budar(iu) : budar «cel care curăţă closetele», Crâşmar (iu) : crâşmar «proprietar de crâşmă», Podar ; Cim-poier(iu) : cimpoier «cântăreţ din cimpoiu », Clopotar: clopotar « cel ce face clopote », « cel care trage clopotele la biserică », Flueraş : fluieraş « cântăreţ din fluer », Surlaşu : sur las « cântăreţ din surlă », etc. c) Nume provenite dela titlul unei îndeletniciri: Bărbiiar: -\-bârbiiar (iu), azi bărbier, neologism intrat de timpuriu în limbă, prin filiaţie neo-greacă (jmag/inegi^) (DA., s. v.). în limba veche cuvântul însemna şi « medic » (cf. Meteş, Rel. com., 222). Asupra meşteşugului în vechime, cf. Iorga, Negoţul, 165, Istoria comerţului românesc, Epoca veche, p. 97; Bărdaş: bărdaş «dulgher», meşter foarte util în industria rurală. Asupra bărdaşilor în trecut, cf. Iorga, Negoţul, 174; Blidar (iu) : blidar « olar care face blide ». «Blidele se lucrau.. . de meşteri anume, care-şi alegeau o poiană şi găteau acolo. .. la blide. .. » (Iorga, Negoţul ,163, Ind., 23). Nf. poate proveni totuşi şi dela o poreclă: « om căruia i place să mănânce dela altul» (DA., s. v.); Botar(iu) : botar (Transilvania) « meşteşugar care face şi vinde bote, dogar ». După Iorga, Ind., 155, butarii «erau socotiţi, în Principatul muntean, nu fabricanţii de buti, ci acei ce încarcă si descarcă buţile ». Budnaru : butnar « cel care face buţi ». Asupra butnarilor moldoveni, cf. Iorga, Negoţul, 175, Ind., 59; Cadaru : cadar « cel ce face căzi »; Căldărar: caldărar « meşteşugar care face sau repară căldări şi alte vase de aramă; negustor de căldări. Căldărarii puteau fi Români sau Ţigani (cf. Iorga, Ind., 52—53); Cercelaru; Cherecheş (ung. kerekes = rotar); Chivârar : chivărar «căciular»; Ciorogar : ciorogar «cismar», p. extensiune (Haţeg) «nemeş sărac». Despre ciorogarii din Ţara Oltului, cf. Iorga, Ind., 147; Cismaşu, Cizmadia (cf. asupra cismaşilor din trecut Iorga, Ind., 47—49, 88—90, 7. A, R. — Şt. Raşca www.digibuc.ro 98 ŞT. PAŞCA 147—151); Cojocar: cojocar «meşter care croieşte sau înfloreşte cu cusături cojocul». «Erau cojocari prin târguri, dar, precum nu lipsesc astăzi în satele din Ardeal, astfel ei tre-bue să se fi aflat în trecut prin toate aşezările noastre », (Iorga, Negoţul, 159, Ind., 44—45, 139); Cuţitaru: cuţitar, în sec. XVIII, în Principatul muntean, cuţitarii se trimit din Ardeal (Braşov) (Iorga, Ind., 52); Dârstar(iu) : dârstar, cel care bate postavul de lână în piuă spre a-1 face mai miţos. Despre dârste şi piue, cf. Iorga, Negoţul, 160, Indr, 19; Fa-zacaş, cf. Blidaru ; Ferestrariu, Fleşaru, Glăjaru, Xlrădinaru, Lăcâtuşu, Lingurar, Măsar, Murar, Olar, Păler, Pânzar, Petecar, Pietrar, Pitar, Ploscar, Rotar, Sabâu, Şelaru, Sighiartâu, Socaciu, Spătar, Tăbâcar, Timaru, Trăistaru, Vâraru, Vârzaru, Zugravu. d) Următoarele nume de familie provenite dela titlul unei demnităţi sau categorii sociale sunt, în parte, la origine, supranume ironice, indivizii numiţi neîndeplinind, probabil, decât rar, demnităţile respective: Başa, Banu, Birău, Boer, Călugăru, Câtanâ, Dascălul, Deacu, Firer, Haiduc, Judele, Nemeşu, Pârcălabu, Plăieşu, Popa, Prâvaru, Puşcaşu, Robu, Şulâru, Trâmbiţaşu, Tunaru. * * # Un mare număr de nume arată —la început fără intenţie de batjocură — o infirmitate sau un defect avut de un individ. Deodată cu întrebuinţarea în sistemul de denominaţie a unui asemenea calificativ, ca un distinctiv, pentru numirea unui anumit individ, se îmbibă de acel conţinut injurios caracteristic supranumelor. Distinctivul devine deci injurios în momentul când poate substitui —fără să producă confuzie în legătură cu persoana pe care o indică — adevăratul nume. Exemplu: iobagionum Csungu cognominatum in rusticano. Supranumele provenite dela aceste calificative trăiesc de obiceiu cu individul care le poartă. Sunt, totuşi, foarte dese cazurile când —prin extensiune —se dau şi restului de indivizi făcând parte din acelaşi grup familiar, chiar dacă acei www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 99 indivizi nu au infirmitatea indicată de nume. Evident, supranumele de acest fel se cristalizează si ele ca nume de fa* milie. Se atestă ca supranume sau ca nume de familie următoarele forme, indicând la origine particularităţi fizice: Albu, Bălan, Breazu (cu aluzie la păr), Buzata, Chelii, Chioru, Ciungu, Ciontea, Ciupitu (ciupit de vărsat), Colţata (— cu dinţii mari, ieşiţi din rând), Creţu,Gâbu (= ghebosu), Grasu, Guşaţi, încârligatu (cf. şi Cârlig), Macru, Mârunţelu, Miti-telu, Mutu, Negru (cu aluzie la coloarea feţei sau a părului), Orbu, Pletosu, Roşu (cu aluzie la păr), Spănu, Ştirbu, Strâmbu (cf. Încârligatu), Stângaciu, Surdu, etc. Forme provenite din calificative sau porecle: Boşorogea («fiindcă-i boşorog de picioare, umblă rău»), Bulbosu (cf. şi Gâlciu, cu tumori pe gât), Curtea (dela curt = scurt), Ciontea, Ciula) Ghizdavu, Nodea (cu aluzie la statură), Pistruia (cf. Ciupitu), Rânjea (deriv, din rânji), Zbârcea (cu faţă ridată), etc., alături de Cufurea, Harpâu (cf. hârpâi — a mânca repede), Făsa, Fârnâu, Fârnoagâ, etc. Indică particularităţi psihice: Blehuţ ( = fig. netot, prost), Budulan (= nătărău), Calicu (= zgârcit s. sărac), Fâtâliga (= flăcău cu apucături femeieşti), Foflea (= om puturos), Mâgâdan (= prost, vlăjgan), Moleşitu, Prostu, Purdu, Ton-tea, etc., etc. Tot particularităţi fizice sau psihice indică şi calificative injurioase — figurate — ca: Baboi (= bărbat cu apucături femeieşti), Buleandră (= femeie uşoară), Cârcotite (< câr-cotâ = om gâlcevitor), Cârlan (— necioplit, bădăran), Dârnău (dârnă = bătrână gârbovită), Hodorogea (cf. Boşorogea), Pârţu (= om arţăgos), Soricu (= om slab) !), *etc., Butura, Bulbuc, Burduc, Butucea, Boita, Boantâ, Hală, Holă, etc. Deosebit de interesant ni se pare Sprn. Usturosu « dat membrilor familiei Balea porecliţi şi Bronzări. De oarece acest nume de batjocură (Brânzari) nu mai pare destul de tare, nici nu mai supără pe ce-i ce-1 poartă, de aceea li se zice *) Dacă avem de a face cu un individ imigrat, de pildă, din Munţii Apuseni, unde avem forma sortc. Altfel ar fi un derivat diminutiv din Soare cu suf. -icu». 7* www.digibuc.ro ioo ŞT. PAŞCA Usturosu» (27). Avem de a face deci cu o formă născută din elipsa (Brânză) usturoasâ1). Un grup pe cât de bogat pe atât de interesant îl formează numele de origine figurată. Acele cu originea în termeni care numesc noţiuni intime, în strânsă legătură cu aspectul vieţii exterioare a individului şi în numele părţilor de corp care constitue o notă caracteristică a individului, le considerăm metonimice. Spiritul iscoditor şi maliţios al colectivităţii remarcă cele mai mici defecte, cele mai neînsemnate aspecte din vieaţa fizică a individului, cărora li se dă o importanţă exagerată şi se consideră tendenţios ca o notă esenţială, fundamentală în înfăţişarea individului. Un supranume ca Mustăţea se datoreşte unei extensiuni dela mustaţă, sensul acestui termen fiind considerat voit ca o notă preponderentă a caracterului fizic al individului 2). Astfel, o parte a corpului, sau un obiect de îmbrăcăminte puţin comun în partea locului, felul de-a vorbi, etc., atrag la un moment dat atenţia colectivităţii asupra unui individ, devin uşor un simbol al individului însuşi. Numele metonimice sunt prin urmare: reproducerea felului defectuos de a vorbi al cuiva, sau termenul însuşi care numeşte în partea locului partea de corp sau obiectul de îmbrăcăminte care atrage atenţia asupra individului vizat. Astfel, metonimia e un mijloc foarte comod de exprimare, fiindcă individul vorbitor care creiază uneori voit, e scutit de sforţarea psihică necesitată în cazul atâtor alte nume metaforice. Metonimicele, mai puţin decât oricare grup de cuvinte, definesc o noţiune mulţumindu-se doar să o evoce. Nume provenite din termeni care indică părţi de corp, avem: Buric, Burta, Buzea, Căpăţănă, Ciortea, Colţu, Colţea, Pântece (cf. şi Borhan, Burduc, Burta), Pieptea, Pulpea, Rănea, Tămplea, Urechea, etc. Evoluţii improprii, datorite unor circumstanţe anumite, sau unor asocieri mai *) Pentru alte asemenea construcţii eliptice în româneşte, cf. S. Puşcariu, Din perspectiva Dicţionarului, Cluj, 1922, p. 39. *) GaBton Esnault, L’imagination populaire, Methaphores occidentales. Paris 1925, p. 33, consideră metonimia nu ca o « extensiune de sens* ci ca o «comprehensiune* a unui ansamblu în sensul unei particularităţi a acestuia. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI IOI îndepărtate, cu părţi de corp dela animale şi păsări: Borhan, Ciocu (cf. şi Guricâ), Codoiu, Chicior de porc, etc. In satele noastre, lipsite de un contact mai întins cu vieaţa cosmopolită, se remarca —şi se mai remarcă încă —o anumită omogeneitate în felul de a se îmbrăca al locuitorilor. Indivizii care din motive economice, sau de fală, se îmbracă altfel decât restul concetăţenilor lor, sau dacă încearcă să adauge îmbrăcămintei caracteristice a satului podoabe, sunt, adesea, batjocoriţi. îmbrăcămintea, sau uneori adausele la îmbrăcăminte, au dat naştere la nume ca: Betelii (= tivi-tura «de sus a izmenelor»: «mai de mult, şercăienii încingeau pe cisme nişte bete »), Cercelu, Câlţunea, Chiotoroea, Desculţul, Izmenea, Lulea, Pipa, Şolea (cf. solă = opincă), etc. Foarte adesea indivizii îsi datoresc numele felului lor de 9 a vorbi. Un cuvânt neuzitat în graiul local, o pronunţare neobişnuită sau vicioasă a cuvintelor, care jigneşte simţul linguistic al colectivităţii, e foarte obişnuit exploatată în folosul creierii numelor (mai ales de batjocură). O rostire personală sau regională, care nu corespunde uzului general, provoacă reacţiunea din partea colectivităţii. Această reac-ţiune se manifestă prin ridiculizarea indivizilor în gura cărora se remarcă asemenea rostiri1). Tendinţa e atât de remarcabilă si datina de a reacţiona ironizând aceste defecte atât de vie, încât membrii noştri corespondenţi ne atrag mereu atenţia asupra ei. Astfel, ni se spune: Bohan e un supranume dat unui individ care fiind mic, s’a bătut cu un tovarăş, zicând: « stai, că iau eu un bohan (= bolohan) » (46) 2); Găliciu, « când era mic se juca cu soru-sa prin curte. în decursul jocului strigă: hai, mamă, c’o apucat pucelu (= purcelul) pe gălice» (27); probabil şi supranumele Becu se datoreşte unei asemenea pronunţări din graiul copiilor 3). Sunt indivizi care, când vorbesc, repetă mereu o formă stereotipă, o frază, sau un cuvânt, care devine astfel supranumele lor personal. Astfel Nenea e un nume de batjocură *) *) Cf. A. Meillet, Linguistique historique et linguistique generale, p. 230. *) Cf. totuşi ung. b o h 6 = prost, caraghios, de unde rom. bohău, iar prin schimb de sufix, bohan. ’) Supranume rămase din graiul copiilor se cunosc şi în alte limbi, cf. A. Dauzat, op. cit., 173. www.digibuc.ro 102 ŞT. PASCA dat unui individ care «la toată vorba repetă: nene» (21); Una 'ntr'una se numeşte unul care «când e beat, spune mereu aşa» (58) *) *•); altul e numit Vangheloiu «fiindcă înjură de Evanghelie» (27); alţii, Bleascu, Cântam, fiindcă înjură şi ei,« cu vorba asta ». Preferenţa de a numi anumite noţiuni cu un alt termen decât cu acela obişnuit în graiul consătenilor dă şi ea loc la aplicarea de nume indivizilor cu asemenea preferinţe. Unul e numit Geamu fiindcă «întors din militărie, zicea geam pentru fereastră» (46). Tot aşa se explică: Patrolâ, Basamac, Ţărica, Tutu, Măicuţe, Liucâ, etc. Naşterea unor nume de acest fel se datoreşte unor circumstanţe memorabile din vieata individului. Astfel Daili se numeşte unul căruia «nevastă-sa i-a cântat, odată, când a căzut beat în vale: dili, daili» (53); Boacă e «o femeie prinsă cu haine de furat. Prinsă, mărturiseşte zăpăcită că le-a găsit în boacă (= bulboacă) » (27); Lehet-Budac şi Dăianu, un individ care « a răspuns aşa unui Ungur, fără să ştie ce însemna cuvântul 1 e h e t, si fiindcă fura ca cei doi bandiţi, Budac şi Dăianu » (26); Poac troasc şi-o traistă de prune, Raptata-papară, Hop-în-trop, Alo pe sub fereastră, etc. Aceeaşi tendinţă de ironizare o remarcăm si în cazuri * » f de diferenţe de graiu regional. Mai ales supranumele colective se datoresc acestor aluzii la felul de a vorbi al nucleelor sociale înconjurătoare. Pentru fonetismul deosebit al graiului lor, locuitorii din Dridif sunt batjocoriţi Şâ, Şâ la şâpot2). Uneori, supranumele se reduce la un termen local, numind o noţiune deosebit decât mediul în con-jurător. Astfel interpretăm forme ca: Ţecheruşe, Cane, Cheltei (sinonimele « ulciorului »), sau după sinonimele « cartofului » : Gogoaşe, Gogoşari, Picioicani. Formă interesantă onomatopeică: Vova, Voaza date indivizilor pentru defectul cu care pronunţă pe v. Tot printr’un proces de metonimie se explică şi numele provenite dela nume de alimente. Unii din termenii care au creat aceste nume îi găsim întrebuinţaţi în limbă x) Cf. şi Br. Migliorini, op. cit., 43, A. Dauzat, op. cit. 173. *) Cf. şi Br. Migliorini, Spunti di motteggio popolare, pp. 6—9. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 103 şi în funcţie de calificative figurate, făcând aluzie la diferite metehne fizice şi psihice. Un asemenea termen, aplicat fig|irat unui individ «molâu» (şi mâncăcios) e mămăligă «trândav, papă-lapte, nătărău» (Zanne, III, 606, 611), de unde printr’o intensificare a efectului ironic, Băbăligă, supranume dat unui om « leneş, bleg ». Aproape sinonime : Coleşa, Crihan. Alte nume de acest fel: Brânză, Brânzea, Cârbatoş, Ciorba, Colacea, Covrigea, Mălaiu, Muşdariu, Oţetea, Pâ-pară, Pita, Pogacea, Turtea, Zeama, etc. # * # Soarta unor supranume metaforice nu e hotărîtă numai de măsura în care e congruentă şi vie imaginea pe care o evocă, ci şi de efectul pe care îl face asupra indivizilor înşişi vizaţi de ele. Totuşi, colectivitatea nu se lasă influen-ţaţă totdeauna de faptul că nu supranume nu exersează asupra individului stigmatizat nici un efect. Mediul social, cu voia sau fără voia individului, îi aplică supranumele, atunci când acesta evocă efectiv, în mintea colectivităţii, imaginea reală sau fictivă a defectului fizic sau nota caracteristică, de ordin psihic, a individului. Valoarea simbolică a supranumelui e totdeauna mai mare în cadrul nucleului linguistic care l-a creat, decât dincolo de acest cadru. Devenite nume de familie, supranumele figurate îşi pierd dela o generaţie la alta valoarea simbolică reprezentativă 1). îşi mai menţin uneori valoarea semantică figurată originară numai supranumele omonime, cu metafore cunoscute si din limba comună si numai în cazul când individul moşteneşte deodată cu supranumele sau cu numele de familie al ascendentului şi calitatea fizică sau psihică a acestuia. Astfel, supranumele Lupu, atestat în localităţi diverse se datoreste metaforei din limba j > comună, care face aluzie la «lăcomia » (în mâncare) a cuiva. Corespondentul ne asigură că sunt oameni lacomi (27). Porci l) Asemenea pierdere a sensului originar al unor expresii glumeţe, batjocoritoare şi ironice, cunoscute altădată şi în graiul comun, au fost remarcate de S, Puş-cariu, Din perspectiva Dicţionarului, p. 41. www.digibuc.ro 104 ŞT. PAŞCA sunt numiţi membrii unei familii, care trec în ochii consătenilor drept oameni «obraznici». De asemenea Vulpoiu e numit unul căruia «i se atribue multă viclenie» (27). E inutil să se mai insiste asupra bogăţiei metaforelor româneşti dela numele animalelor, care fac aluzie la caracterul indivizilor. A. Candrea (Porecle) a încercat să claseze diferitele defecte individuale şi colective care pot fi, şi sunt mai des, ironizate de asemenea metafore. Rămâne totuşi o întreprindere nerealizabilă încercarea de a se preciza defectul ironizat de fiecare metaforă în parte. în cazuri ca Dihor ne întrebăm dacă metafora face aluzia la sensul de « puturos », la coloarea părului sau a feţei, sau la rapacitatea şi brutalitatea individului. în unele cazuri avem indicaţia corespondentului : într’un caz supranumele se dă unui « om negru » (36), iar altuia «cu părul negru» (21). Aluzia din urmă ne lămureşte de ce, azi, în anume cazuri, supranumele Dihor nu mai supără pe cei vizaţi, care « fac haz de poreclă » (27). Creiate exclusiv subt impulsul imaginaţiei spontane, numele metaforice prezintă posibilităţi infinite de interpretare. Cel care vrea să le explice, e pus în situaţia de a se găsi necontenit în domeniul ipotezei, care niciodată nu se poate baza pe probe suficient şi deplin convingătoare. Cităm numai două din nenumăratele exemple care ilustrează cât de variate pot fi imaginile evocate de un supranume metaforic. Bâ-ţani: hăţan 1) un fel de ţânţar mic care tremură din picioare când stă locului; 2) un fel de muşte mari, roşietice, care se aşează pe cai; 3) un fel de bărzăun. Pupăză, Pupâzoiu : pupăză: 1) Om murdar; 2) un fel de prăjitură, etc. Corespondentul spune că se batjocoreşte aşa un « om cu nasul ascuţit » (30), iar ca supranume colectiv se dă locuitorilor din Sărata, «fiindcă au o pronunţare ciudată şi’s vorbăreţi» (2). Nu e lipsită de greutate nici precizarea dacă în cazuri izolate avem de a face cu supranume metonimice sau metaforice. Astfel, dacă am da crezare informaţiei corespondentului nostru, supranumele Liba purtat de unul care «de mic, păzea gâştele » (46), am avea de a face cu o metonimie. E metonimic şi Pâsâroiu, dat unuia care « umbla după cuiburi » (43). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI I°5 Fără să intrăm în discuţia ipotetică a fiecărui caz în parte x), înşirăm mai jos diferite nume figurate, grupându-le după noţiunile care stau la baza lor. Dela termeni care indică obiecte din gospodăria casnică: Blidea, Boşca, Budac, Budinâ, Butoiu, Cană, Câhâli, Cazan, Ciocan, Ciupa, Fâcâleţ, Olea, etc. După obiecte din gospodăria agricolă, din industria populară, etc.: Blanea, Bobic, Boroance, Buzdugan, Caţavei, Custurea, Ferdela, Fuiorea, Furcea, Fuste, Harşeu, Hurgoiu, Roabă, Teleaga, etc.; Ciuhan, Doaga, Druga, Mâcâu, Ţăndări, Tocoiaş, Zburătură, etp.; Cocioabă, Coliba, Burdea, etc. E uneori foarte enigmatică evoluţia semantică a unor nume provenite de la nume de arbori şi plante. Cu simţul său intuitiv, poporul, care trăieşte în mijlocul naturii, caută să pătrundă tainele acesteia, încearcă mereu să cunoască proprietăţile lucrurilor care-1 înconjoară. Nu odată ne e dat să auzim comparaţii sugestive în ceea ce priveşte aspectul fizic al vietăţilor, cu elemente din natură. Un individ costeliv şi vânjos, e cârpânos în unele regiuni. Goron în graiul popular de aiurea e aplicat ca un calificativ unui « om ars de soare » H., II, 79) 2). Evident, nu toate numele provenite dela nume de plante sau dela numele produsului acestora le regăsim cu un sens figurat şi în limba comună 3). Iată câteva exemple dela nume de plante şi arbori: Brânduşă, Busuioc, Feregă, Hrişcă, Leuştean, Macriş, Mălin, Neghină, Păpădie, Tarhon, Verzea, etc.; Carpin, Cireş, Copaciu, Goron, Salcâ, Socea, Stejar, etc. 4). Dela numele unor produse agricole: Boacă, Bostani, Ceapă, Castravete, Haşmă, Orzu, Ovesea, Pesternac, Picioarcă, etc. Unele nume provin dela nume comune care designează noţiuni prin natura lor depreciate. Astfel: Bâlea, Bâleciu, *) Să se consulte Onomasticonul. *) Cf. şi e un stejar de om, alături de it. diak e’na cerca d’ome (ap. Iordan, în * Arhiva * *, XXXI, 219). s) Exemple ca Boacă, Bostan, Lubeniţă, Burete, Mitarcea, Castravete ş. a. se pot totuşi explica şi din limba vorbită (cf. Onomasticonul). 4) A. Dauzat, op. cit. vorbind de nume de familie provenite dela nume de arbori, spune că acestea se datoresc vecinătăţii unui arbore de locuinţa celor cu asemenea nume de familie. www.digibuc.ro io6 ŞT. PAŞCA Câlţu, Cotoară, Luşcâ, Pâragine, Plevea, Porloage, Rogozea, Târâtă, Târsu, etc. Dela nume de animale, păsări, insecte şi alte vietăţi: Bica, Bivol, Buga, Cârlanu, Cătină, Cerbu, Cotoiu, Giunca, Mâţu, Motoc, Oaie, Pârceş, Porcu, Preuşa 1), Şoldan, Ştira, Ursu, Vaca, Veveriţa, Vulpe, etc.; Bârzoancâ, Boboc, Buha, Călefariu, Ciovica, Cloca, Cloţea, Cocoru, Cocoşu, Corcodanu, Cucu, Cucuvaie, Gaiţa, Gânsca, Garoiu, Horoiu, Pasăre, Raţă, Uliu, Vrabie, etc.; Bala, Bâzic, Boangă, Boarne, Bonder, Bozgaciu, Buzgan, Muşina, Ochieru, Râma, Purece, etc.; Broască, Hârciogea, Muşinoiu, flacu, etc. Câteva abstracte: Brodealâ, Lenea, Limpede, Nă- pastă, Nimereală, Tulbure, etc. FORME ALINĂTOARE ŞI FORME BATJOCORITOARE Schimbările voite de gen pe care le constatăm des la derivarea numelor de botez, urmăresc un scop stilistic. Vorbind despre numele masculine derivate cu sufixe feminine, în Peninsula Iberică, L. Spitzer 1 2) amintea şi formele româneşti Costică, Ştefănucâ, în care sufixul - i c ă, - u c ă sânt mijloace de intensificare a caracterului alintător al numelor. Puşcariu 3) a completat lista derivatelor româneşti de acest fel. Sunt, mai cu seamă, patru sufixe care servesc scopul arătat mai sus: -ică (Comănică, Georgică, etc.), -iţă (Chiriţă, Comăniţă), - u c ă (Andreucâ, Dânilucâ, etc.) şi - u ţ ă (Comşuţă, Stoicuţă, etc.). Toate, sunt cât se poate de productive în româneşte. E remarcabil că derivă mai ales dela i nume de botez din cele mai cunoscute: Coman, Gheorghe, Ion, Lazar, Marin, Petru, Stan, Toma, Vasile, etc. Răspândirea întrebuinţării pe o scară atât de întinsă a acestor derivate, se datoreşte, poate, unor împrumuturi slave. în adevăr, 1) Amintim aci şi numele proprii de animale date ca nume de persoană: Binghea, Cendea, Miercan, Renghiuţ, etc. 2) liber Ausbildung von Gegensinn in der Wortbildung în Beitrăge zur romanischen Wortbildungslehre, în colaborare cu E. Gamillscheg, publicat în «Biblioteca dell’ Archivum Romanicum *, Seria II, voi. II, p. 81 ş. u. ') « DR. * II, pp. 696—700. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN TARA OLTULUI 107 nume slave ca Borika (mase. şi fem.), Musika (< Mutimir), Radika (< Radimir), au putut familiariza oarecum la noi — contrar spiritului limbii noastre —întrebuinţarea unor forme derivate alintătoare ca cele de mai sus 1). Observaţia că în limba noastră mai avem o sumă mare de nume masculine în -a (mai ales nume calendaristice sau de origine slavă), care nu produc confuzie de gen şi nici nu prezintă o nuanţă alintătoare, nu poate avea loc. Grupul numelor masculine derivate cu sufixe feminine cu tendinţă de alintare, con-stitue o clasă cu totul aparte. Alături de mase. Gheorghiţâ, avem femin. Gheorghiţâ. Confuzia de gen în acest caz e uşoară. Totuşi un Român nu o face. Faptul curios constă în aceea că exemplele de asemenea derivare sunt destul de vechi, datând unele din epoca în care numele personale se articulau în româneşte si deci derivarea unui masculin cu sufix feminin » i putea izbi simţul de corectitudine al limbii2). De sigur, tocmai faptul că asemenea derivare depăşea formele comune ale graiului vorbit, a dat valoare stilistică acestor forme derivate. Remarcăm totuşi că derivatele masculine cu sufixe feminine prezintă o deosebire formală faţă de derivatele, cu aceleaşi sufixe, din feminine. Zicem: am văzut pe Lăica (< Nicolae), pe Culiţa, dar niciodată, un Român, dacă vrea să nu se facă confuzie de gen, nu va zice: am văzut pe Costica, pe Ionica, pe Ghiţa, pe Mateuca, pe Andreuţa, etc. Derivatele masculine cu sufixe feminine apar de obiceiu nearticulate (excepţie par a face numai Lăica, Culiţa şi alte câteva, care nu se obişnuesc însă şi la denominaţia femeilor); cele feminine, cu aceleaşi sufixe, articulate (Mâriniţă —Mâriniţa, Dumitriţâ — Dumitriţa, etc.). *) *) Să nu se uite apoi că un sufix - i c a , îndeplinind aceeaşi funcţiune, există şi la Spanioli (cf. Meyer-Liibke, Grammatik d. rom. Spr. II, 542) şi, evident, de altă origine. La noi, sufixul poate să fie tot o moştenire latină, ca şi la Spanioli (- I c c u s , alături de -1 c u s , a , cf. G. D. Serra, Per la storia del cognome italiano, în « DR. », IV, p. 564) şi s’a putut amesteca cu suf. slav -ika, deşi acesta din urmă în slavă e neaccentuat. a) Datorită acestui simţ, în unele cazuri avem adaptări la gen curioase: Bucşu (< Bucşa), Preotesiu (< Preoteasa), Vlădilu (< Vlădilă), Băbifiu (< Babiţă), Com-şiţu (< Comşiţă), Ioniţu (< Ioniţă), Măniţiu (< Măniţa), Checicu (< Checica < ung. Kecske = capră). www.digibuc.ro io8 ŞT. PAŞCA Fenomenul invers, când adecă se derivă nume feminine (şi purtate de femei) cu sufixe diminutive masculine, nu putem cita din Ţara Oltului, deşi ele sunt cunoscute în graiul familiar. In cele mai dese cazuri, refacerile de nume de botez (nederivate cu sufixe diminutive) masculine din feminine, sau invers, nu au un efect stilistic, decât în cazuri rare. Iată câteva forme masculine create după feminine: Arefte (< A-refta), Paraschiva (< Paraschiva), Zmedu (< Zmada); feminine din masculine: Ştefana, Anghela, Eftimia, Cheru-vica, etc. E foarte probabil că aceste forme au fost create din trebuinţa de a se da noului născut nume identic cu al tatălui : fetiţei: Ştefan (tatăl) — Ştefania (fetiţa) sau al mamei :băiatului: Paraschiva (mama) —Paraschiv (băiatul). * * * în cazul supranumelui Boeriţu avem de a face cu o schimbare de gen cu tendinţă ironică. Nu cunoaştem o asemenea derivare dela boer în româneşte. Boeritu e o formaţie din * •> » Boeriţa (= soţia lui Boer), cu tendinţa de a ironiza pe soţul subordonat soţiei. Exemplu analog avem în Sănzeanu, o masculinizare a formei Nb. Sânziana, iar invers, Călcâia (< Câlcâiu). Cine cunoaşte mentalitatea omului nostru dela ţară, în ceea ce priveşte raportul de autoritate al bărbatului în vieaţa familiară, îşi dă seama uşor de efectul ironic pe care-1 produc îndeosebi masculinizările supranumelor feminine, căci aceste forme fac aluzie la rolul preponderent al soţiei în faţa soţului, motiv puternic de batjocură din partea colectivităţii. Efectul ironic al supranumelor constă adesea şi în simbolismul lor fonetic. Acesta se datoreşte de multe ori felului personal de a vorbi al indivizilor, sau contaminării cu cuvinte de formă apropiată formei numelui (sau supranumelui) lor. Pentru Sprn. Titiricâ (cf. Tirica < Chirica), cf. titirig, titilic = «ceva mic şi guraliv»; Cuculae (cf. Culae < Ni-culae), prin apropiere de cucu1), iar prin transformarea *) *) Dela interj, cucu ! Prin apropiere de cuciu, avem, din forma Cucurigu, Cuciurigu. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN ŢARA OLTULUI 109 obişnuită graiului copiilor, Tutulaie; Chichimoace prezintă o reduplicare din Chimoc (< Chimu), Chichimoc, de unde femininizat (după analogia lui Tehoacâ), Chichimoace, indicând la început pe femeile din familia lui Chimoc. Acelaşi efect reiese din unele transformări fonetice ca în t __ Doderoiu (< Toderoiu), Bâbâligâ (< Mămăligă), etc., sau din crearea unor forme izbitoare din punct de vedere fonetic: Vova, Dâdâ, Dudu, Gâgâunâ, etc. ASPECTUL GRAMATICAL AL NUMELOR Ca elemente constitutive ale tesaurului limbii, numele proprii sunt supuse regulelor de evoluţie ale acesteia. Totuşi transformările formale suferite de numele de persoană — întru cât sunt legate istoriceşte de limba documentelor care le atestă şi sunt redate aproape regulat în aceste documente, de notari streini, puţin familiarizaţi cu graiul românesc — prezintă abateri dela regulile obişnuite de transformare ale elementelor graiului vorbit, ilustrează evoluţii artificiale, neobişnuite în evoluţia istorică a limbii. Tradiţia ortografică —mijlocită de relaţiunile necontenite ale individului cu autoritatea — a impus foarte adesea pronunţări variate pentru acelaşi nume. Aceste pronunţări nu sunt totdeauna rezultatul unor desvoltări fonologice curente graiului comun, ci reproduc în graiul viu formele grafice arbitrare din documente, datorite notarilor puţin obişnuiţi cu unele sunete din limba noastră şi puţin îndemânatici în a reda, prin caractere ortografice streine înfăţişarea fonetică exactă a numelor româneşti. Tradiţiei ortografice (care avea o importanţă juridică remarcabilă, cf. Popa alias Pap 1668) îi mulţumim rostirea variată a unui nume în aceeaşi regiune sau chiar în aceeaşi localitate. Exemplele sunt foarte numeroase: numele Varsava se prezintă subt formele : Varsava, Vârsava, Versava, Virsava (deci cu a : â : e : i); Damian : Dâmian : Demian (a : ă: e); Gravu : Greavu : Grevu (a : ea : e); Lâluţ : Leluţ (ă: e) ; (â : e) Bârlea : Berlea, Chichernea, Meterna,Reznovan; (â: i) Bodirnea, Vijolea ; (â: o) Râdbâţâ: Rodbâţâ ; (â: u) www.digibuc.ro I IO ŞT. PAŞCA Făciu : Fuciu, Bârlea : Burlea, Bărsa(n) : Bursa (n), Bârzilâ: Burzilâ, Bâtă: Buţa, Bâzgan : Buzgan, Hâpa : Hupa, Haplea : Huplea, Valeu: Vulcu, Vâju: Vuju ; (â: u: i) Bâtă: Buţă: Biţâ, etc. Formele variate se datoresc, în cazurile de mai sus-(în afară de Varsava-Vârsava, Damian-Demian, Greavu-Gravu), prima oră redării în grafie defectuoasă a sunetelor româneşti ă şi â, şi apoi reproducerii în graiu viu a acestor grafii. în afară de asemenea rostiri care constitue abateri artificiale dela canoanele fonologice ale limbii noastre, remarcăm un mare număr de cazuri de evoluţii fonetice spontane. Aceste evoluţii nu sunt nici colective, nici generale. Sunt atestate sporadic de anumite nume şi în anumite localităţi x). a) VOCALISM a. Remarcăm trecerea lui â (accentuat) la ă în ex. Molănu (< Molâ < Samoilă, derivat cu suf. -an) şi în derivate cu sufixul -ea, de felul lui Pogăcea, Ş of rănea.—A : e în ex. Iserie (< Isarie < Azarie), (în ex. Şendrea avem a-â-e (cu ă precedat de ş trecut —prin hiperurbanism—la e, cf. Şendruc > Şăndruc < Şandru), cu a trecut la ă ca în Pogăcea. Aparent: Ştefen (= germ. Steffen).—A schimbat în i: Idomir (< Adomir), Isarie (< Azarie), (prin acomodare) Riveica ; — urmat de labială (ca şi ă) a > o : Caţoveiu ; — a : — .■ Argoş (< ung. h a r a g o s). ă. Remarcăm trecerea lui â precedat (sau urmat) de o labială, în o : Chirvosia, Chivoran, Holboşan, Polistina (< Pa-listina < Palestina), Poloşan, Şofariu. Probabil şi Târno-veanu (derivat din Târnava sau şi Târnova); —prin acomodare â —i : Ştefineasa (< Ştefăneasă, sau mai curând din Ştefeneasă). Vocala ung. a apare în româneşte —în numele luate dela Unguri—ca o, oa, ă: Boboş, Coila, Cilog, Coti, Forcoş, Modar ; Boandi, Loaţi, Foarcoş, Moaci, Foacu ; Fărcaş. Observaţiile de mai jos nu cuprind fapte necunoscute sistemului fonologie al limbii noastre. Dacă le expunem totuşi, o facem spre a arăta că şi numele personale iau parte — ca şi elementele graiului comun — la evoluţia fonetică a limbii. Limităm totuşi preocuparea noastră la cazuri care ni se par mai interesante. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI III e. In elementele luate din greceşte e iniţial apare schimbat cu a: Afrim, Aftimie, Armulai. Acelaşi rezultat îl constatăm în ex. Maftodia (prin contaminarea între Metodia + Mafteiu). — Precedat de labială, accentuat sau neaccentuat, e trece la â în ex.: Hulubal, Hilivăstru, Sâvănciu, Smadu ; Pătrăşeu, Patruşa. —Precedat de ş : Costişăl. —Prin apropiere de Lache (< Nicolae), avem Lachiţa (< Leca). Atestări paralele: Pâtru : Petru, Pâtrasc: Petrasc, Pătrut: Petrut. —Precedat de z, e apare uneori ca â: Zânove. —E- iniţial din numele de origine grecească, apare, des şi ca i-, Ex. Ifrim, lftimie, Ilisie, Inache, Ivghenie. Acelaşi rezultat îl atestăm pentru e medial din silaba premergătoare accentului: Alisandru, Bonişel (< Bone şei < Bonăşel < Bonaş), Cândiliţă, Catirina, Cio-pligan, Climent, Colişer, Ghidion, Măcinica, Polistina, Răm-biţoaie, Valintina, Viroana, etc. x).—E apare schimbat în u în ex. Câtulina (prin apropiere de Cătuţa). — E : —: Catrina. i. I- iniţial e înlocuit cu a- (cf. şi fenomenul invers) în ex. ca: Alia, Alisia (alături de Ilie, Ilisie).—I protonic, precedat de 5 se schimbă în ă: Salaghe (cf. şi Sâlagiu), Vâsă-lache, Vâsălica, Vâsălucâ. —Accentuat, precedat de labiale, de r, s, ş, apare ca â: Faciu, Borâga, Ponoracă, Râdbaţâ, Saia (şi Anisaia, Anastasaia), Sâmfora, Savu, Vasâlca, etc.; neaccentuat, analogic Paltân (după Frasân). —I protonic, apare des ca e: Boştenar, Ardeluş, Femia, Neculae, Necula (alături de mai desul Nicolae, Nicula), Nechifor (alături de Nichifor), Vergii (alături de Virgil); —accentuat: Virgenia (prin apropiere de Eugenia), Dumetru (prin apropiere de neol. De-metriu, s. ung. Demeter). o. O (protonic)—a: Minadora, Parfirie;—în aceeaşi situaţie, apare ca d: Sarinel, Frasina, Mănailă, Săcsănaş, Samăi ; —post-tonic : Dobrată, Gabăr ; tot în ă se transformă şi o accentuat în derivatele cu suf. -e a (cf. d > ă, ca în Po-găcea) Fâsălea. —O, din suf. ung. -os apare ca e în ex. Me-sareş (< Meszâros). — O-i: Hicioagă (< Hocioagâ).— 1 1) Forme ca Valintina, Polistina, Măcinica, Cândiliţă, Catirina, Ghirasim, Ha-ritina s’ar explica şi prin asimilare. www.digibuc.ro I I 2 ŞT. PAŞCA In poziţie protonică, o apare des ca u: Bucan, Bujuman, Ciuvica, Culceriu, Cuprina (dar şi Coprină), Dragumir (dar şi Dragomir), Dubrotă, Genuveva (dar şi Genovevă), Dugalâ (dar şi Dogală), Huţu (dar şi Hoţu), Molduvan (dar şi Mol-dovan), Mur ar (dar şi Morar), Niculae (alături de Nicolae), Purcăruş, Sucaciu (şi Socaciu), Sucală, Şumârdel, Şutcan (şi Şotcan); —postonic : Tarhun, Tatumir; —accentuat: Grunzu (alături de Gronzu). u. U protonic se schimbă în â: Mâcinica ; u:o (prin apropiere de forma ungurească) Buzdogan ; — precedând o la-bială, u neaccentuat se schimbă în o: Domitru, Rovin;— u : —: Colnan. Ung. o > rom. o (: Eroş < Ero s),e (Sechia < S z o k e); ung. u > rom. u (Surchea < Szurke). Prezintă fenomene interesante şi diftongii. Bisila-bicul au apare ca ao : Naon ; eo devine monosilab, io : Lion, sau trece în o: Todosia, Tofil;—bisilabicul eu trece în ef, ev : Efrosina (< Effrosina, < Eufrosina), Evghenie (< Eu-ghenie), după analogia cărora (cu trecerea lui e > i) Iftate (< Eustate); — monosilabul ea trece la e în Lebu (< Leabu); — ia- (> ie-) > i- : Idomir ( io- : Iova ; — (protonicul) io- > i- : Ilanda (< Iolanda);—tot în situaţie protonică, io medial se reduce la o : Donise, Vorele ;-iu > -ie : Valerie (mase.); — iu se reduce i : Ghircoiaş, Istina ; — ea (metafonic) revine la o (în numele derivate cu suf. -oa şi în cele terminate în a): Chiotorea, Gonţea, Oncea (însă şi Oancea); Boita, Bonfa, Bonga, Bontea, Cioca, Ciora (cf. şi Cioara) şi chiar Cioteş; — precedat de c, oa apare ca a : Hiciagâ ; — grupul bisilabic uio, apare metatezat în oi (bisilabic): Busoxcescu ( < Busuiocescu). b) CONSONANTISM L a b i a 1 e. Consonanta p din nume de origine greacă (redate în grec. cu nn) apare uneori la noi şi ca / (şi ca ft, şi www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE Şt NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 113 ca p): Agrifina (dar şi Agriftina, Agripina, şi chiar ca t: Agritina). —Grupul spi se reduce la si: Siridon (alături de Spiridon). —B apare şi ca v : Iacob : Iacov (cf. în grec. cu /?), Raveca: Rabeca ;—b din grupul br, trece în » > /: Gafra (alături de Gabra). —Grec. 9o apare uneori la noi (ca şi la Bulgari) ca p : Pantaziu ; —/ trece la noi uneori în h : Ra-hira (dar şi Rafira); —/ -f- i trece şi la si: Trandasir (dar şi Trandafir)-,—grupul ft > st : Istene, Nastanail, Nastanasi, Stanasi.—E cunoscută şi trecerea lui v la h: Hortomeiu, Hulpe ;—v-f: Iosif (alături de Iosiv), Săfănciu (alături de Săvănciu); — v > p : Iosăp ; Dipşoiu ; — v-b (prin disimi-lare): Febronia (alături de Fevronia). — M e substituit adesea (mai ales final) cu n : Eftene, Ghirasin, Maxin, Naon, Nicodin, Rosalin (alături de Rusalin), Sanson, Ser afin, Trofin, Vidan, Zosin ; (prin hiperurbanism) Nitu (alături de Mitu), Nergeş ; — m — b : Bdbdligă. Palatalizarea labialelor o ilustrează şi numele: p : Ptyeptya, Ptyike; Cheptănuş, Chicioruş, Chiuariu, Inchedecata, Schi-ridon, Simchetru ;—b: Obgheloşi, Zdrobghiţi ; Zgera ;—f: Şochearu, Tyeresztraru, Ratyira; Şilip, Trandasir;—v : Ghişa, Ghisu ; Dagyid ; Zsita ; Gârbocean ; — m : Mnyiku, Mnyiron, Solomnia; Irinie, Nyerla. D e n t a 1 e, în numele de origine grecească, consonanta grec. & dă la noi mai multe rezultate. Avem t în ex. ca: Ma-teia, Timoteiu, —avem ft în ex. ca: Aftanasie (alături de Ata-nasie), Asinefta, Nefta, Sinefta, Agaftia, Cafton, Gafton, Erof-teiu, Filofteia (dar şi Filoteia), Hrisanftia, Maftodia, Mafteiu, Timofteiu ;—avem / în ex. ca: Agafia, Parfene (alături de Partene). —Analogic şi r grecesc apare şi ca ft (dar şi ca t): Arefta (alături de Areta), Arifton (alături de Ariton), Galaftion (alături de Galation). — De asemenea, elementele neologice cuprinzând un tt, apar redate şi cu ft (şi cu t): Iudifta (dar şi Iudita).—în derivatele cu suf. - e a n, d se transformă de obiceiu în z, t în ţ : Bălgrâzeanu, Orldţeanu, dar Petridean, Sâmbeteanu, Sdrâteanu. —Incidental s- apare şi ca ţ- : Ţurana (dar şi Sur ana); —î(+£) > h : Hilivăstru ; —s >/; Aftafi ( ft: Iftate (<* Eufstate < Eustate) ; — s 8 A. R, — Şt. Paţca. www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA 114 (din grupul sc) apare şi ca ş: Fişcu (dar şi Fiscu); — z > s : Sinovia. Dentale palatalizate cuprind formele următoare: t: Par-chene, Şuchicioaie ; —d: Bâgilâ, Ragyicze (= Rădiţă < Radu), Regyel (= Râdel), etc. Lichide şi nazale. Consonanta r apare uneori ca l: Tibelia (alături de Tiberia); — n e substituit cu m (cf. mai sus fenomenul invers): Parfemie, Visalom (alături de Visalon). — R (final) amuţit în Iambu (< lambor). V e 1 a r e. C-g : Cafton (dar şi Gafton), Nyegyelg (dar şi Nedelcu), Zăgan ; —c-t: Tutulaie ; —g-c : Câmboiul, Ciloc ; -—g-v : Cârnoavă, Steavu ; —g (final) amuţeşte în unele împrumuturi din ungureşte: Cilo, Vira (Cilog, Virag). Consonanta h apare în derivatele cu suf. - e a n, ca ş: Crizbâşanu, Ghimbăşanu, Holboşanu ;—h-g : Migancea. Palatale şi muiate. Aceleaşi nume, venite prin filiaţie diversă, se prezintă în forme diverse. Lucian (ca element neologic latin), cu c, Luchian (ca element de filiaţie greco-slavă) cu chi, Luţian (ca element neologic răspândit prin şcoala germano-ungară) cu ţ. Mai avem: Marţian, Ţezar, Vicenţiu (analogic şi Popenţiu pentru Popenciu ; interesant şi Ţengheş), alături de Marchian, Chiprian (dar şi Ciprian); — K' (i)- c(i) : Nyityifor, Parasztyiva, Parascivu ; —c-s : Hâr-cioşa (< Hârciocea < Hârciogea), Şendar ;—k'-g : Vigenti (< Vichentî); — k' (i)-h' (i)-f(i) : Zachiu : Zahiu : Zafiu ;— ge: ghe (în elemente greceşti s. slave): Ghedeon, Ghenoveva (alături de Genoveva), Gherasim (alături de Gerasim), Gherghina (alături de Gergina), Gherman (alături de German), Ghenca, Ivghenie, Reghina (dar şi Regina); —g-z (analogic): Hoajâ (< plur. Hoaje < Hoage);—ţ-s (cf. şi fenomenul invers) Sâganea (pentru Ţâganea). —Ş (final) din formele ungureşti derivate, dispare în româneşte: Loambu, Seme, Vila (< Lomboş, Semeş, Vilaş). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN TARA OLTULUI 115 c) Accidente generale Asimilări vocalice regresive: a-e > e-e: Re- veca ; — a-i > i-i : Parischiva ; — a-o > 0-0 : Solomia ; — ă-e > e-e: Ghelbereaţă, Helmegeanu, leneşei, Mereşcan, Ste-jeroiu ; — ă-i > ă-â : Bădălache ; — â-o > 0-0 : Zologea ; — â-o > 0-0 : Hortopeţ ; — e-a > a-a : Sarafim ; — u-o > 0-0 : Lodovica. Acomodări vocalice parţiale întâlnim: ă-i > e-i : Dre-ghici, Popeniciu, Rechieriu, Stenimir ; —ă-e > i-e : Simbeteana, Simchetru. Asimilăric onsonantice: b-v > b-b : Boloban; — p-d > b-d : Bandrea;—d-l > l-l: Polmolea (< Podmolea);—-t-d > d-d : Doderoiu, Drandafir ; — t-d > t-t: Tutor ; — n-l > l-l: Naftalailă ; — n-l > n-n : Naftanain ; — r-l > r-r : Şomordore (< Şomordolea) ; — n-r > r-r : Jugârar (< Ju- gănar). Acomodări consonantice parţiale: p-d > b-d : Biada (< Olimpiada); — d-l > r-l: Porloage (< Pod-loage); —k!-t > k'-d: Vetyende ;—l-c > n-c : Migancea, Mi-hancea ; — l-c > r-c : Mogârcea ; — l-n > l-r : Ghelbereaţă ; — n-c > m-c: Stâmcuţa ; —f-n > f-m (sau r-n > r-m) Frem-ţoiu ; — r-n > l-n : Ecatelina ; — l-m > r-m : Hărmu ; — r-n > r-l: Mâtârloaie, Fofârlâ ;—r-g > l-g : Iulg ;—rqu > Iv : Talvinia ; —ţc > sc : Brescan, Fiscu ; —ţc > sc : Lascu ; — cc > sc: Fuşcan. Disimilări si diferenţieri consonantice » > întâlnim : d-d > d-t: Candit (cf. şi Constandin) •,—n-n > r-n: Beclerean ;—r-r > r-n : Chivăran, Rachina ( > Rachira); — r-r > l-r: Gligore, Pâcular (cf. ung. pakulâr); — r-r > r-l: Ardeluş (cf. şi ung. A r g y e 1 u s), Bârbalea, Grigole, Rahila, Vârvală. Dispariţii de sunete prin disimil are găsim: l în Tăpâloagă (< Tâlpăloagă), Nyegyeg (< Nedelcu)’, —n în Viţenţiu (< Vinţenţiu); —r din Măgălina (< Mârgâlina). Sunete parazitare. între m şi r se intercalează un b : Imbre (< ung.); între m şi ş,s, un p : Compşa, Sampson ; între z si r un d: Izdrail: între s si l un c : Scloboda. 8* www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA 116 Propagări de sunete :progresive: Bleblea (< Ble-beă), Dârstrar, Morinţ ; —regre sive: Bondor (< Bodor), Fringhenciu, Galantion (poate contaminat Galation + galant), Psampson (< Sampson); cf. şi Cobârleanu, Zârnoma. Proteză. Proteza lui i- o găsim în lorist; — a lui h-în Hariton ;—a lui 5- în Scorobeţ (< Corobeţ), Stofil (din Teofil). Intercalarea unei vocale între două consonante: Hilivăstru, Silwăstru, Mihalicu. Un fenomen de origine streină este intercalarea unui v (resp. trecerea lui u > v) în exemple ca: Gevace, Iuvon, Otinteava, Prevotyasza, Vonea, etc. In afară de Vonea (cu derivatele) nici una din formele citate nu sunt comune în gură românească. Metateza e relativ răspândită. Avem: Bărglăzan pentru Bâlgrâzan, Cotrălocea pentru Cotârlocea, Drâstariu pentru Dârstariu, Felnecan pentru Fenlăcan, Vărcioşa pentru Vâr-şocea, Cârţoroşan pentru Cârţişorean, Milente pentru Melinte. Hiperurbanisme: Hoabe (< plur. Hoage < sing. Hoagă), Piciura (< Chiciura), Stiridon (< Schiridon < Spi-ridon), Damastin (< Damaschin), Tirvasie (< Chirvasie), Ar-deluş (< Argheluş), Micoară (< Nicoară), Peuna, Căpăţină (< Păuna, Câpăţână). Contaminări: Amaria (< Maria -j- Amalia), Arsente (< Arsenie + Axente), Artenie (< Arsenie + Partenie), Au-limpia (< Aurelia + Olimpia), Aurenţia (< Aurelia + Lau-renţia, sau analogie după Laura-Laurenţia: Aur a-Aurenţia), Betlenran (Betlen -j- Becleran), Ciuturugâ (< ciutură + buturugă), Coşcodan (< cocoş + cor codan), Dimitur (Dimitrie + Dumitru + ung. Demeter), Demitru (< ung. Demeter + Dumitru), Domente (< Domiţian + Clemente), Drăguştin ( 1 nume, formele trunchiate sunt binevenite, iar din pricina avantajului lor se şi menţin de multe ori pentru toată vieaţa celor cărora li s’au dat în copilărie. De sigur, multe din formele hipocoristice şi din acele derivate cu diferite sufixe nu au un caracter definitiv si exclusiv pentru denominaţia individului 3). Astfel un individ numit Ioan, în împrejurări diverse poate fi chemat Ioniţă, Ionică, Ionuţ, Niţâ, Nuţu, etc. Adeseori, legătura etimologică a formelor hipocoristice, cu prototipul din care s’au născut, nu se mai păstrează. Această legătură se pierde tocmai fiindcă multe din formele hipocoristice date indivizilor în copilărie sau în tinereţe se păstrează pentru numirea lor şi dincolo de epoca în care de obiceiu un individ se alintă, deci până la bătrâneţe. în domeniul antroponomastic, mai mult decât în limba comună, individul e tentat să găsească —şi de cele mai multe ori i se pare că a descoperit —o armonie intimă între nume şi individul care îl poartă. Mai exact, individul imprimă numelui său o nuanţă agreabilă sau odioasă, după cum caracterul său e plăcut sau detestabil nucleului social în mijlocul căruia trăieşte. Astfel, hipocoristicele cu care se numeşte un individ trecut peste vârsta potrivită alintărilor, sau devin o anomalie pentru nucleul în care trăieşte individul —şi în acest caz devin nume depreciate, uneori chiar supranume —sau se *) « Toţi sânt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, naşi, că pe nume curat nu-şi zic. E o familie întinsă *. Delavrancea, Sultănica, Bucureşti, Socec, 1921, p. 165. 2) «Ţara Bârsei *, III, (1931) PP- 4^2—47°. 54°—555- s) Cf. Michaelsson, op. cit. p. 56. www.digibuc.ro 120 ŞT, PAŞCA consideră nume deosebite de prototipul din care s’au creat şi se dau dela botez, chiar în forma hipocoristică, nouilor născuţi. în unele regiuni, forme ca Ioan şi Ienâşuţ, Maria — Mâriuţâ se dau dela botez la doi fraţi 2) chiar dacă legătura etimologică între asemenea forme e vie în conştiinţa populară. Vechimea trunchierii si contracţiei numelor de botez la i J noi, nu se poate preciza. Ea e un fenomen natural, care se atestă la toate popoarele. De asemenea e foarte greu uneori să se dovedească —în cazul când anumite forme hipocoristice sunt atestate simultan în mai multe limbi —dacă sunt împrumuturi sau sunt creaţii spontane, independente. Totuşi, pentru o bună parte a cazurilor, putem să avem oarecare siguranţă în această privinţă. Formele hipocoristice sunt cunoscute în Ţara Oltului — şi de sigur şi în alte regiuni—în toate clasele sociale. Totuşi ele se documentează mai bogat în clasele intelectualităţii, în familiile preoţilor, ale învăţătorilor şi în ale celorlalţi conducători ai satelor. Uneori, cum vom vedea, e greu să se arate cadrul în care s’au format şi din care s’au răspândit anumite hipocoristice. Altădată însă, prin comparaţie cu alte limbi, ştim dacă ele au ieşit dintr’un cadru intelectual, sau din cel ţărănesc. Trebue să precizăm din capul locului că urmărim aci numai formele care sunt produsul viu al comunităţii linguistice din Ţara Oltului. Nu vom lua în discuţie hipocoristicele din Ţara Oltului, despre care nu avem o documentaţie istorică sau contemporană şi natural, nici numeroasele nume de familie provenite din forme hipocoristice. Expunem deci numai creaţiile româneşti, formele al căror sens hipocoristic e viu în conştiinţa populară. Oricât interes linguistic şi istoric ar prezenta formele hipocoristice de împrumut, petrificate în sistemul nostru antroponomastic, dar lipsite de nuanţa simbolică pe care ele o au în limba care le-a produs, nu le discutăm aci. De asemenea evităm să ţinem seamă de hipocoristicele cu valoare de nume de familie. *) Cf. « Ţara Bârsei », III, p. 551 şi « Dacoromania * VI, 456. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI I 21 Astfel am lăsat pe din afară forme ca: Lety 1726 (59) < bulg. L e t o (, VII, pp. I73—I7S)- ... ................... a) în monumentala monografie citată a lui Miklosich, găsim o indicaţie utilă asupra formelor hipocoristice slave. — Bazat pe un material mult mai bogat şi mult mai sugestiv, T. Maretid, LXXXI, pp. 81—146, LXXXII, pp. 69—154, ne dă date de cea mai mare importanţă asupra hipocoristicelor serbo-croate. — O expunere sumară dar foarte cuprinzătoare asupra criteriilor de trunchiere a numelor proprii sârbeşti se găseşte în A. Leskien, Grammatik der serbo-kroatischen Sprache. Hei-delberg, 1914, § 436—443. —Gustav Weigand, în studiul amintit prezintă formele hipocoristice bulgăreşti. — O parte restrânsă din formele hipocroristice romanice, a fost prezentată şi discutată de W. Meyer-Liibke în Einfiihrung in das Studiam der romanischen Sprachuiissenschaft (am consultat ediţia a IlI-a. Heidelberg, 1920), pp. 250—2îi, care a izbutit să redea în câteva trăsături esenţa criteriilor de formaţiune a hipocoristicelor. — Observaţii interesante şi mult mai bogate, în legătură cu sistemul de trunchiere şi contracţie a numelor italiene, sânt acele ale lui M. www.digibuc.ro 122 ŞT, PAŞCA Am încercat o comparaţie între criteriul de formaţie a hipocoristicelor slavo-bulgăreşti şi sârbeşti şi cele româneşti, aşa cum se prezintă ele astăzi. Ne-am convins neîntârziat că deşi se remarcă unele analogii în sistemul de trunchiere românesc şi sud-slav, există totuşi de o parte şi de alta tendinţe uneori fundamental deosebite. O asemenea constatare ne arată că numărul mare de nume de botez româneşti de origine sud-slavă au pătruns la noi ca elemente izolate, nume de nume, dar mai ales formă de formă. Astăzi, în conştiinţa Bulgarilor de exemplu, nu se simte aproape niciodată — aşa cum se simte la noi — o legătură între forma primitivă nescurtată a numelor de botez şi rezultantele sale hipocoristice. La noi, legătura între Ion şi Niţă, între Nicolae şi Nicu se face de oricine: într’o împrejurare, cineva se numeşte Gheorghe, în alta Ghiţă. La Slavii sudici, după cât ştim, indivizii se pot chema, dela botez, cu un nume de formă hipocoristică, fără să se facă de nimenea legătura cu primitivul din care a rezultat 1). La noi, cum vom vedea, conştiinţa formaţiei hipocoristice e cuprinsă într’un adevărat sistem ideologic şi acesta oferă mijloacelor noastre de denominaţie personală o mai mare varietate şi o deosebită vigoare. Noi Românii se pare că nu am împrumutat dela Slavi, decât în extrem de mică măsură acel sistem ideologic intim de trunchiere a numelor, care constitue o notă atât de originală pentru antroponomastica slavă. Presupunem totuşi că Orlando, Gli accorciativi dei nomi propri di persana nel dialetto siciliano con riferi-mento a quelli toscani. Palermo, 1914. Acelaşi M. Orlando, a dat în urmă o parte dintr’un foarte important studiu, Raccorciature di nomi e cognomi apărut în L'Italia Diahttale, voi. VIII, fasc. I (1932), pp. 1 54, în care se citează o bogată biblio- grafie şi în care se prezintă un material cât se poate de vast. — Pentru formele franceze, cf. A. Dauzat, Les noms de personnes, pp. 62—63. — Pentru confruntări cu sistemul de trunchiere al numelor ungureşti, am consultat studiul lui Melich Iânos, Keresztneveinkrol din « Magyar Nyelv », X, (1914), pp. 97—107, 149—156, 193—199, 249—255 şi pe acela al lui M. Szilâsi, A beczezo (kicsinyitet) kerestztnevek din «Magyar Nyelvor», voi. XII, (1883), pp. 244 253.—Pentru limba germană, foarte bogat în material şi foarte util, chiar azi, e studiul lui Franz Stark, Die Kose-namen der Germanen în « Sitzungsberichte der Philosophisch-historischen Classe der Keiserlichen Akademie der Wissenschaften in Wien », voi. LII (1866), pp. 257—346, LIII (1867), pp.435—496. *) Sânt dese şi la noi cazurile când, la botez, părinţii dau noului născut nume ca Sandu, trecut astfel în actele stării civile, chiar dacă dânşii ştiu că această formă rezultă din Alexandru. Mai des însă chiar dacă părinţii sânt hotărîţi să-şi cheme noul născut — în cadrul familiei — Niţă, în registrul stării civile îl trec Ion. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 123 altădată, în epoca unei contact etnic mai intim între noi şi Slavi, sistemul nostru de trunchiere a fost mai apropiat de cel slav. Dispariţia acestui contact a adus cu sine diferenţierea sistemului nostru de formaţie a hipocoristicelor, fie în sensul unor desvoltări originale, fie —subt presiunea unor influenţe nouă — în direcţia sistemului dictat de noii factori linguistici. Fapt e, că în regiuni cu un contact mai intens cu Slavii, hipocoristicele Românilor sunt, des, de formă slavă. Un exemplu tipic ne oferă sistemul de trunchiere a numelor la Românii din Banatul jugoslav sau la cei din Basarabia. Weigand (Jb., XXVI-XXIX, p. iio—114) ne prezintă patru tabele care ilustrează în linii mari, criteriile formale după care — după derivarea cu sufixe — se trunchiază şi se transformă numele bulgăreşti. Astfel, mulţumindu-ne cu câte două exemple din cele mai caracteristice, cităm: I. Petru: Petro-Peco-Peco-Peso Iovan: Joto-Joco-Joco-Joso (p. 110). II. Nikola: Niko-Nito-Nico-Nico-Niso Lazar: Lako-Lato-Lacko-Laco-Laso (p. iii). III. Brat[e]: Braj [o]-Brajno-Brajko-Brajco-Braso s. Brasko Rad, Rade: Raj-Rajno-Rajko-Rajco s. Raco —Rasko (P- 113)- IV. Voja-Vojno-Vojko-Vojco Stojo-Stojno-Stojko-Stojco (p. 114). Sistemul nostru fonetic nu poate oferi o asemenea bogată şi variată desvoltare de forme hipocoristice dela unul şi acelaşi nume, în care să varieze —în urma derivării cu sufixe —în astfel de grad alcătuirea fonetică a numelui, chiar dacă unele din sufixe —care prilejuesc în slavă desvoltări atât de variate dela acelaşi radical —s’ar menţinea încă si în sistemul i 3 > nostru derivativ. Redând paralel cu tabelele de mai sus aceleaşi nume, atestate în româneşte, iată formele pe care le găsim în Ţara Oltului: I. Dela Petru, în afară de derivatele cu sufixe, nu avem alte forme în româneşte. Hipocoristice nu găsim în Ţara Oltului; dela I o a n: nici o formă identică. www.digibuc.ro 124 ŞT. PAŞCA II. Dela Nicolae: Nicu, 1726, 1758(18); 1789(19); Nyiku 1788 (42); 1756 (46); *Nico: Niţn, care e însă o formă hipocoristică din Ioniţu ; dela L a z a r : Laţcu. III. Dela Bratu: Braicu, Braica (Nume de familie sau n. de câni); Radu: Raiu(?) numai ca sprn., Raicu numai ca Nf. IV. Dela Voia: Vojna 1666 Puse., Fam., I, 112(6); 1688(13); Vojk, 1680(1); Vojku, 1758 (18, 20, 38); — S t o i a: Stoica. Am ales nume din cele mai răspândite atât la noi cât şi la Bulgari, nume cu o mai mare varietate de forme hipocoristice. Ni se pare că incongruenţa formelor slave cu cele româneşti e semnificativă. Multe din identităţile care se pot constata în cele două limbi, bulgară şi română, ar putea fi şi întâmplătoare deci. Iată un mănunchiu de forme identice la noi şi la Slavi: dela Alexandru, găsim şi la noi şi la Bulgari forma hipocoristică Alexe 1726 (26), Alexa 1758, 1788 (25), 1788(43), Alegsza 1726(55), Alexă (34); la Bulgari Aleksija, Aleksa, Weigand, Jb., XXVI-XXIX, 117, la Serbo-Croaţi Aleksa, Măreţie, LXXXII, p. 82 J) (dela Bulgari e şi forma masculinizată fărşerotă Alesu, Capidan, Fârşeroţii, Dr., VI, p. 174); Angica (5) < A n g e 1 a, pentru care şi bulg. A n g i k a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 118, dacă cumva, la noi, e o substituire de sufix; Antonie: Tonie (24), cL bulg. Tonio; Constantin: Koszta 1726(1), Kosta 1511, Dens. Mon. 8 (14), pentru care cf. bulg. Kosta, Weigand, Jb., XXVI-XXIX, 126; Dumitru: Mitru (21, 27), Mitre 1667 Fragm., 411 (46), Mitra (= ea) 1726 (37); 1726, 1758, 1788(43); 1726, 1758(46), 1788(48); 1726, 1758(53), Tucă (21), pentru care cf. şi bulg. Mitre, Mitra, Mito, Weigand, Jb., XXVI-XXIX, 120; srb-cr., Mitra, Mito, Măreţie, LXXXII, 84, 137 ; E 1 i s a b e t a : Saveta (27), Veta( 1, 2, 32), pentru care cf. şi bulg. Saveta, Veta, Weigand, Jb., XXVI-XXIX, 121 ; la srb.-cr. #Saveta( < S a b-b a s ), de unde Savetiâ, Măreţie, LXXXII, 105; George: Ghiţă (1, 5, 9, 22, 26, 28, 29, 32, 34, 52, 63): Gheore (26, 29), *) Maretid, nu porneşte dela Aleksandro, ci dela A1 e x i u s , şi cu dreptate. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI I2S Gegi (45), Gina(52), pentru care cf. si bulg. Gica, Gjore1), Gegi, Gina, Weigand, Jb., XXVI-XXIX, 122—123; în srb.-cr. Djora, Zore, Măreţie, LXXXII, 83, 99; Iosiv: Sivu, Sâvu (27) pentru care cf. si bulg. Sifi, Weigand, Jb., XXVI-XXIX, 125; etc., etc. ’ Leskien, în lucrarea amintită (p. 165—172) ocupându-se şi cu hipocoristicele sârbeşti ne dă un rezumat cuprinzător asupra sistemului de trunchiere a numelor. De obiceiu hipocoristicele sârbeşti menţin partea iniţială a formei originare. Numele de mai multe silabe, trunchiindu-se, păstrează silaba iniţială, care la rândul său uneori menţine consonantele care încep silaba următoare: Kostăndin-Kost-o, Lazâr-Lăz-o, Roksanda-Roks-a (p. 165). De asemenea derivate cu sufixe ca: - c a, - c o : Mărija-Mdca, Iovan-Ioco, Petar-Peco ; - c a, - c o : Gavrilo-Gaca, Kostandin-Koco ; - j a, - j o : Bogdân-Bojo, Petar-Pejo ; - k a, - k o : Iovan-Ioko ; -sa, - s o : Petar-Peso (p. 166), etc. (p. 166—172). Prin urmare, criteriul comun de trunchiere a numelor la Sârbi se bazează mai ales pe principiul apocopei. Acest sistem îl găsim şi în felul de trunchiere a numelor la alte popoare (germanice, romanice) şi la noi. Multe din hipocoristicele româneşti, formate prin apocopă, prezintă identităţi de formă cu cele slave. Această identitate de formă nu poate să fie însă un motiv care să ne facă să excludem din capul locului putinţa formării lor independente, în fiecare domeniu linguistic care le atestă. Ştim că raporturile noastre culturale cu Slavii au fost intime multe veacuri şi acestor raporturi datorăm noi împrumuturile importante din domeniul limbii. Antroponomastica şi mai sensibilă tendinţelor de împrumut, s’a resimţit de sigur şi mai mult de pe urma acelui contact intim cu vieaţa culturală slavă. Totuş, pare că nu e nevoie să se considere —cum de altfel e mai comod, şi cum se cam obişnueşte —ca împrumuturi din limbile slave toate formele hipocoristice atestate si la noi. 1 _ Ee neîndoios că multe din numele de botez din Ţara Oltului, care apar subt o formă hipocoristică identică şi la J) La Serbo-Croaţi Djore, Djure, Maretid, LXXXII, p. 98. www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA 126 Slavi, sunt la noi de împrumut. Am putea cita Ghiţâ, Niţă, Nica, Miţa, etc., deşi toate ar putea fi, tot aşa de bine, formaţiuni româneşti din Gheorghiţâ, Ioniţâ, Nicolae, Mariţa. Nu toate formele însă. Urmărirea atentă, în izvoarele documentare, a fiecărei forme în parte, ne permite de multe ori să constatăm că multe din hipocoristicele de azi întrebuinţate de Români nu sunt cunoscute în epocile când elementul slav copleşea antroponomastica noastră. O valoare excepţională prezintă subt acest raport, ca mijloc de informaţie, urbariile. Într’însele fiecare cap de familie e notat cu toţi copiii, al căror nume e înregistrat subt forma obişnuită în cadrul familiei (deci numele mic). Atunci când în aceste urbarii, icoană foarte credincioasă a antroponomasticei populare, nu găsim forme cunoscute astăzi în Ţara Oltului —şi atestate şi la vreunul din popoarele slave — avem datoria să-i respectăm originea streină. E cazul formei amintite, Gheore, atât de răspândită la Bulgari şi atestată azi în Ţara Oltului. Faptul că nu o găsim documentată istoriceşte —aici —îi desminte o origine slavă, căci nu vedem calea pe care ar fi putut să o ia până în Ţara Oltului dela Bulgari. Ipoteza că ar fi fost adusă de ciobanii mărgineni, din regiunile dobrogene, unde se duceau cu oile la iernat, ni se pare neverosimilă, până când nu o vom putea documenta şi în alte regiuni de pe versantul de Miază-zi al Carpaţilor. Din punct de vedere metodic deci, avem datoria să respingem originea streină a unor forme hipocoristice, atunci când investigaţia istorică şi examinarea logică a faptelor nu ne pot servi ca o documentare convingătoare. Faptul că multe hipocoristice vor rămânea nelămurite filo-logiceşte, că multe forme nu ilustrează o desvoltare potrivită cu legile fonetice româneşti, nu ne poate constrânge la explicarea lor dintr’o limbă streină, de cele mai multe ori inexplicabile foneticeşte şi acolo. Pretutindeni, gura copiilor stâlceşte numele atât de capricios şi atât de mult, încât o «legiferare » ştiinţifică şi o însumare înăuntrul unor «regule», rămâne imposibilă şi inutilă. Criteriul formal după care se produce truncheirea numelor de botez nu e prea complicat, deşi transformările pe care ele www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 127 le sufăr sunt destul de mari. De obiceiu, hipocoristicele se pot explica pe baza celor câteva fenomene linguistice, cunoscute îndeobşte subt numirea de accidente generale. Ele sunt produsul tendinţei spre comoditate a limbii vorbitorului. Organul de vorbire al copilului prezintă, până la o anumită vârstă, imperfecţiuni care se resimt în sistemul de simplificare a numelui. Numele de botez prea lungi, grupurile de sunete prea greu de reprodus, iau în gura copiilor o înfăţişare mai simplă, mai sumară, se contrag, prin eliminarea unor silabe mai puţin rezistente, a unor grupuri de puncte mai greu de rostit. De obiceiu sunt sacrificate silabele neaccentuate. Cu cât un grup de sunete e mai îndepărtat de silaba care poartă accentul tonic, cu atât mai mult sunt ameninţate de eliminare. Nu regulat însă. Nu lipsesc cazuri când, în ciuda principiului de mai sus —care la noi are o valoare aproape generală — şi probabil subt o influenţă streină, dispar totuşi şi silabele care poartă accentul tonic, osatura unui nume fiind constituită de anumite consonante mai caracteristice graiului copiilor, sau din silabele purtând accentul secundar care încep sau sfârşesc numele. Astfel avem: Nicu < Ni-colae, Flori < Florica, Voia < Violeta, Gali < Galacteon, Costa < Constantin, etc. Zeno < Zenobie, Marga < Margareta, Virga < Virginia, pot fi şi de provenienţă streină la noi. în cele mai dese cazuri, hipocoristicele se formează prin mijlocul aferezei, apocopei şi a sincopei. La examinarea hipocoristicelor trebue să căutăm cu prudenţă forma dela care s’au creiat. Astfel, pentru explicarea formei Frosinuca, nu putem porni dela * Eufrosinuca, ci dela forma hipocoristică Frosina derivată cu sufixul diminutiv - u c ă; Litucâ nu e o trunchiere *Niculitucâ ci e un derivat din Litâ < Niculită: Lăică si Lâitâ nu e din *Niculâicâ, Nicolăiţă (deşi cf. Niculâiţâ-minciunâ), ci din Laie < Nicolae derivat cu suf. -ută, -ucă: Chivuta, Chivuca, Vuta nu din *Paraschivuţa, *Paraschivuca, ci derivate din Chiva; Fonică nu din *Spiridonicâ, ci derivat din Don ( < Spiridon); Nişcuta nu-i din Anişcuţa ci din Nişca ( < Ana); Mitrucâ nu-i din Dumitrucă, ci din Mitru ( < Dumitru); Linţuca www.digibuc.ro 128 ŞT. PAŞCA nu-i din Elinţuca, ci din Linţa (< Elena); Saveta nu-i din Elisabeta, ci din Lisaveta ; Gicuţă, Ghiţucă, Giţicâ nu-s din *Giorgicuţă, Gheorghiţucă, Georgiţicâ, ci diminutive din Gică (< Georgică), Ghiţâ (< Gheorghiţă); Nelucu nu-i din *Io-nelucu, ci din Nelu ( » limba română în cazul formelor terminate în consonantă, recurge la adăugirea unui -u (final), care e o urmă a articolului hotărît, obişnuit altădată în pronunţarea numelor personale1). Acest -u final se adăugă la sfârşitul tuturor oxitoanelor de două sau chiar de mai multe silabe. Alături de exemplele de mai sus (Chimu, Milu, etc.) iată alte câteva: Rinu (< Severin), Ianu (< Emilian) Fimu (< Serafim), etc. Derivarea cu sufixe e foarte adesea un sprijin puternic contra tendinţei de trunchiere a numelor. Explicaţia —psiho-logiceşte —e uşoară şi în acelaşi timp concludentă pentru înţelegerea caracterului simbolic al hipocoristicelor. Ambele mijloace de transformare a numelor, atât trunchierea şi contragerea, cât şi derivarea cu sufixe, pornesc din trebuinţa de alintare care se adresează celor mici, copiilor. Limba recurge la un mijloc sau altul, sau, prin combinaţie, la mai multe mijloace deodată. De multe ori nu ştim care e forma de alintare creiată mai întâiu: trunchierea sau derivarea. Astfel: Nicuţa nu putem J) S’ar putea remarca asemănarea dintre terminaţia românească a hipocoristicelor, -u, cu cea sla\ă, -o. O influenţă sla\ă la noi deşi n’ar fi exclusă, nu o credem probabila. Formele hipocoristice, fiind alintătoare, ies din sistemul rigid al antro-ponomasticei oficiale, şi prin aspectul lor afectiv se apropie mai mult de elementele graiului comun. Prin întrebuinţarea lor apioape exclusivă în graiul familiar, ele intră des în funcţie sintactică, iar simţul lin —; ^ — > — ( + >-'): Chim-u (< A-), Dolf-i (< A-), Frern (< E-), Mil-u (< E-). b) Cade diftongul iniţial în aceeaşi situaţie: Nel-u (< Io-), Nuţ-u (< Io-), On-u (< Iu-), Siv-u, Sâv-u (< Io-). c) Cade o silabă întreagă în aceeaşi situaţie: Dei ( > —^): Nişca, Nica, Nuţa, Reta (< A-); Vuţa, Leni (< E-); Leana, Lina, Linca, Linţa, Lare, Lie, Strati (< I-). Forme paroxitoane de patru silabe ^ ^ —^): Nicuţa (< A-), Lenuţa (< E-), Zdrailă (< I-). De mai multe silabe: Caterina (< E-). Forme trisilabice oxitoane ^ ' ): Gaftân (< A-). Forme polisilabice oxitoane: Manoil (< F-). b) Cade diftongul iniţial aton din paroxitoane: Nică, Nicti, Niţu (< Io-), Jică (< Io-). c) Cade diftongul bisilabic iniţial: Relu, Reli ( —^): Cheţi ( < Lu-), Cula (< Ni-), Fia, Fica (< So-), Fira (< Ra-), Gicâ, Gicu (< Geor-), Ghiţă (< Gheor-), Gina (< Geor-), Leri (< Va-), Lina (< Că-), Mitru (< Du-), Nova (< Ze-), Rina (< Mă-), Rezi (< Te-), Riţi (< Ma-), Roana (< Vi-), Ruta (< Mă-), Sile (< Va-), Şina (< Fro-), Tăvi (< Oc-), Tenzi (< Hor-), Ţica (< Vu-), Tiţa, Tiţi (< Le-), Tiţa (< Saf-), Tori (< Vie-), Tucâ (< Mi-), Uita (< Măr-), Fieca (< Ra-), Fwta (—(+'-'): Chiv-u (< Paras-), Din, Din-u(< Constan-), Don-n (< Spiri-), Fim-u, Fin-u (, XXVI, pp. 512—513), şi la popoarele romanice, sunt de origine anglo-saxonă (cf. F. Solmsen— E. Fraenkel, Indogermanische Eigennamen als Spiegel der Kulturgeschichte, Heidelberg, 1922, p. 174). ®) O sincopare interesantă avem în forma Romus (< Romulus) rezultată prin apropiere de Renius. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN T-ARA OLTULUI 133 acestora de a reproduce numele întregi, cuprind din structura numelui numai elementele care se pot rosti cu mai multă uşurinţă. Aceste părţi însă, reprezintă culmile din alcătuirea unui nume, reprezentate mai ales de sunetele din preajma accentului tonic, şi mai ales anumite sunete mai uşor de rostit. Nu e de mirare deci dacă asemenea hipocoristice se prezintă faţă de prototipul lor atât de corupte, încât nu se pot explica pe baza unor «legi» fonetice. Graiul copiilor a creat şi forme ca: Gheore (< Gheorghe, cf. însă şi bulg. Gjore), de unde si derivatul Gheritucă. j > Graiul copiilor produce «simplificări» fonetice în silaba accentuată: cr > c : Cheţi (Lucreţia), di > dr : Dei (< Andrei), Sandu (< Alexandru), tr > t: Tucă (< Mitrucă). E interesant felul cum se face analiza silabică a unor nume supuse trunchierii: Adrian > Rian ; Emilian > Ianu, Măruţa > Uţa, Naftanailă > Naftilă, Valeriţa > Iţa. DERIVATE CU SUFIXE Unul din mijloacele cele mai obişnuite pentru îmbogăţirea tezaurului antroponomastic şi care serveşte în acelaşi timp la intensificarea si nuanţarea caracterului subiectiv al diferi- j j telor elemente ale denominaţiei personale, e derivarea cu sufixe. Mulţimea si varietatea derivatelor, dela nume de botez de pildă, care se atestă simultan în cadrele aceluiaşi nucleu, corespunde unor necesităţi de ordin logic, dar mai ales psihologic. Dacă într’o familie, tatăl se cheamă Ioan, e logic —deşi nu e indispensabil —ca copilul care a primit la botez numele tatălui, să se numească în familie Ionică, Ionel, Niţâ, ş. a. m. d., făcându-se astfel deosebire între numele omonime ale celor doi membri ai familiei. Derivatele interesează însă, înainte de toate, prin nuanţa semantică nouă pe care le-o împrumută sufixele. In afară de funcţiunea diminutivală a sufixelor -iţă, -ică, etc., pe care acestea o imprimă derivatelor, numele derivate în -iţă, -ică cuprind adesea şi o nuanţă www.digibuc.ro 134 ŞT. PAŞCA alintătoare. Această din urmă nuanţă e condiţionată însă de atitudinea sufletească a individului vorbitor, faţă de purtătorul numelui. Căci mai ales în cadrul nucleelor familiare derivaţia cu sufixe e un mijloc de intensificare a valorii ideologice şi simbolice a numelor de botez, care, se ştie, cu timpul se banalizează *). în măsură mult mai mare decât numele de botez, au nevoie de o revalorizare a sensului lor simbolic evocator supranumele, care, după cum se ştie, sunt elementele cele mai caracteristice pentru denominaţia afectivă. Supranumele învechite, cele moştenite mai ales, care la un moment dat nu mai apar suficient de expresive, sunt derivate cu sufixe, spre a li se reda, pentru un timp, vigoarea afectivă pierdută. Evident, uneori e greu să se precizeze —în cazul unui supranume derivat —dacă derivarea s’a făcut înainte sau după ce apelativul a intrat în onomastică, devenind supranume. Avem Colacea (< colac -f- -ea), alături de Colâcel, Grofu alături de Grofenciu, Boeriu, alături de Boeriţu ş.a.m.d. Dar, în afară de valoarea afectivă a unor sufixe diminutive sau augmentatative, acestea indică în acelaşi timp —incidental de sigur —şi raportul de înrudire dintre indivizi. Astfel, fiul unui Toma e numit Tomaş, fiul individului supranumit Por cu e batjocorit Purcel, etc., tot aşa cum Corloicuţa e supranumită sora individului batjocorit Corlenciu (fiul lui Coarlî), în deosebire de soţia lui, batjocorită Corloaica ; Pre-dusca e soţia lui Preda, etc. Foarte adesea nu se poate fixa valoarea reală a sufixelor în derivatele de nume personale. în cazul supranumelor, prin caracterul lor ideologic acestea sunt depreciate şi e foarte probabil că această nuanţă specifică contagiază şi funcţiunea semantică a sufixului 2). Astfel, acesta produce în lumea supranumelor efecte semantice uneori deosebite de ceea ce constatăm la derivatele obişnuite din limba vorbită. Astfel, suf. -i c, cunoscut din limba vorbită cu o funcţie diminutivală ’) Cf. G. D. Serra, în «Archivio Glottologico Italiano *, XIX, zoo. J) Cf. de pildă ceea ce spune S. Puşcariu, în « DR. », II, 601, vorbind despre suf. - ă u , şi mai ales la pag. 694—696, recensând lucrarea citată a lui E. Gamillscheg şi L. Spitzer, Beitrăge zur romanischen Wortbildungslehre. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 135 şi alintătoare, în Sprn. Grăuric intensifică valoarea ironică a derivatului. In asemenea cazuri derivarea e un scop semantic mai îndepărtat şi — des — contrar scopului urmărit de acelaşi sufix în cadrul derivatelor din limba comună. > Astfel, individul si cu el colectivitatea atribue voit funcţiunii unui sufix o valoare contrară valorii sale semantice obişnuite. Această valoare ocazională a unui sufix în onomastică e în mare măsură identică cu antifraza din limba vorbită *). a. Sufix onomastic moţional, adăugat la forma masculină: Casiana (< Casian), Iustina (< Iustin), Şerbana (< Şer-ban), Sevastiana (< Sevastian), Teofila (< Teofil), Tropa (< Eutrop), Zamfira (< Zamfir); Brata (< Bratu), Bucura (< Bucur), Cocora (< Cocora), Cocoşa (< Cocoşu), Cuca (< Cucu), Pureca (< Purecu); Na. Friţa (< Friţ), Nera (< Nero), sau chiar lambora (< Iambor), Loamba (< Loam-boş s. mai exact Loambu). Acelaşi sufix, -a, simţit ca moţional feminin (sânt cunoscute cazurile când Npr. masculine în -a se aplică, analogic, în mod greşit femeilor, de ex. Vârsava, Varvara) a servit la transformarea în feminine a Npr. masculine terminate în -iu, -ie (uneori înlocuindu-se acest sufix, ca în cazul lui Eftina < Eftinie, sau invers, -a fiind substituit de -i a, ca în ex. Ştefania < Ştefan, alături de Ştefana): Eftinia (< Eftinie), Pompilia (< Pompiliu), Vichenţia, Vighentia (< Vichenţiu, Vichentiu). E interesant că în unele cazuri, acolo unde genul masculin al unor nume în -a se mai simte, moţiunea se face cu sufixul -ia: Varsavia (< Varsava) Savia (< Sava). Moţiunea nu se face cu -a ci cu -ia în ex.: Severia (< Sever), Solomonia (< Solomon), cf. mai sus şi Ştefania. După ce nume derivate ca cele de mai sus au devenit Nf., care cu greu mai puteau păstra viu în conştiinţa linguistică genul masculin, sau feminin suf. -a, -i a, au devenit sufixe onomastice fără nici o funcţiune semantică, probabil şi prin confundarea cu suf. slav -a, pe care-1 *) La alegerea numelor de batjocură antifraza joacă un rol deosebit. Un supranume cum e Călugărul poate face aluzie la un individ cu purtări care sunt în contrazicere cu perceptele morale ale bisericii; Grof e batjocorit un om sărac; Albu, Bogatu se pot explica printr’un sens antitetic, ca şi la calificative ca frumosule ! urîtule ! date unui individ « urît » sau «frumos şi drăgălaş». Cf. Kt. Nyrop, op. cit. 415 în legătură cu efectul stilistic al numelor unor personaje din literatură, create prin antifrază. www.digibuc.ro 136 ŞT. PAŞCA găsim acolo şi în formele masculine, cf. Vondrâk, Slav. Gramm., I, 400, şi mai ales în Npr. hipocoristice, cf. Leskien, Gramm., I, 271, pătrunse şi în româneşte, cf. S. Puşcariu, în DR., 11,697—698), care pot deriva indiferent, masculine (ex. Eremia, Daria, Naşa, etc.) sau feminine x). - âc. Sufix diminutiv şi augmentativ (cf. S. Puşcariu, DS 117—120, Pascu, Suf., 189—196), cu funcţiune greu de precizat în exemplele antroponomastice: Buhac (cf. buhac «buhă mare», Puşcariu, DS 119), Burac (< Bura), Gra-mac (< Grama) 2). -ăche. Diminutiv: Costache, Enache,Iordache, Manolache şi Lache, Petrache, Şopârlache, Vasilache. - âciu. Stângaciu (< stâng), derivat nominal, indicând predispoziţia naturală a individului; Cârpaci, derivat din tulpina verbală cârpi, indică (pejorativ) pe individul cu o îndeletnicire; prin schimb de sufix (din *Bozgoiu) Bozgaciu. - âic. Sufix uzitat la derivarea numelor feminine de animale. Indică pe posesorul unei calităţi: Bălaia, Bârnaia, Cheşaia (< Cheşa), sau derivă dela numele zilei şi indică data naşterii animalului: Lunaia, Mârţaia. De obiceiu (cf. Pascu, Suf., 203) sufixul e pus alături de - a i u (şi e considerat deci ca o formă feminină de aici). Remarcăm totuşi, că forma corespunzătoare masculină dela - a i e, nu e —pentru categoria a doua a derivatelor, cf. Lunaia---a j u, ci - oiu: alături de Lunaie avem mase. Lunoiu, Mârţaie cu mase. Mârţoiu 3). -ân. 1. Augmentativ: Bârsan ( . în legătură cu Nf. în -a, cf. S. Puşcariu, « DR. », VI, pp. 53° S32. *) Nu prezentăm mai jos decât sufixele a căror valoare derivativă e vie şi productivă în sistemul onomastic şi nu ţineam seama că în unele cazuri formele derivate pot fi luate ca atare din limbi streine. *) în legătură cu acest sufix, în afară de Pascu, Suf. 203—204, cf. Puşcariu, Contribuţii la gram. istorică, p. 10 şi ♦ DR. *, IV, p. 726 şi Bogrea, în « DR. », IV, p. 865, unde se citează şi Npr. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 137 Cosman, Cristian, Foc şan, Hoţan, Godan, Gandian, Iercan, Lupan, Măciucan, Maican, Milo şan, Orban (< Orbu, s. mai curând ung. Orban < lat. U r b a n u s), Opran, Oprişan, Orzan, Ptrăşcan, Pocoian, Popana, Răducan, Rojbani, Stoian, Sur an, Şerban, Şotcan, Tăflan, Todoran, Toian, Trifan, Ţâncan, Văcan, Vâlcan s. Vulcan, Voican, Zmolian (<*Zmo-lea < zmoală). în limba vie sufixul are funcţie moţională (des pejorativă), cf. Bâţan, Gâscani, care a adus cu sine şi împrejurarea că (în onomastică) schimbă genul şi la cuvinte care indică alte noţiuni decât nume de fiinţe: cf. Ciuhan, Ciuşcan, Coleşanu, Drugan, Holani, Măciucan, Rojban, Văcan (dacă în adevăr unele ca acestea s’au creat spontan din nume comune şi nu sunt derivate, cum e mai probabil, din Nf. sau Sprn. Ciuhă, Ciuşcă, etc.). 2. Un grup aparte îl formează derivate ca Picioicani în care sufixul indică îndeletnicirea indivizilor, de a produce, sau, probabil, de a zice picioici în loc de cartofi. 3. Funcţie aproape identică cu - a i e, deşi - a n ( ă ) se întrebuinţează şi la masculin, remarcăm la derivarea numelor de animale: a) Bălan(a), Murgana, Rujan(a), Sechiana, Suran(a) ; b) Joian(a), Dumana (cf. şi Mier-curean(a), Vinerean(a), Sămbeteana). 4. Foarte productiv e sufixul -an la derivarea dela nume locale, indicând apartenenţa sau originea locală a indivizilor (cf. şi - e a n, - ar, - e a n ţ, Şt. Pasca, în Dr., VII, p. 154 ş. u.): Brezan (< NI. Breaza), Brescan (< Brescu), Calboran, Câmpan, Cârţan, Cârţoroşan, Cincan, Cioran, Crişan, Dejan, Dobran (?), Dră-guşan, Făgârăşan, Feişan, Felnecan, Gridan, Haţegan, Heghigan, Hurezan, Măieran, Moldovan, Orăşan, Pojoritanul, Paloşan, Runcan, Sâmbătan, Sârchizan, Şincan, Şorşan, Teuşan, Ti-cuşan, Urcan, Urian. Voilan. Sunt interesante cazurile de felul lui Corban (< Nl. Corbi, cu omisiunea lui -i), şi Voi-vodan (pentru *Voivodeni-ean şi *Voivodenar), Copăcean (pentru *Copâcelean) şi Zârnovan (pentru Zârneştean) (pentru care cf. « Dr.», VII, 1. c.). Prin schimb de sufix: Bohan (< *Bohău < ung. boho, de unde şi Boheiu). -ânţ. Nu putem preciza funcţia acestui sufix. Un amestec cu-eant, -ant, derivând dela Nl. e exclus. Să stea în www.digibuc.ro 138 ŞT. PAŞCA legătură cu suf. diminutiv srb. -ance (Leskien, Gramm., I, 266) ? Ex. Bobanţu, Şerbanţu, -âr(iu),-er(iu). 1. Derivă (în limba comună) nomina agentis : Berbecar, Bivolar, Brănzari, Broscari (ironic « cei care prind s. mănâncă broaşte »), Brudar, Căprar, Cărbunari, Cercelar, Ciupercari, Clopotar, Corfariu, Cuţitaru, Dârstariu, Ferestrar, Găinar (ironic «păzitor de găini»), Glâjar, Gogoşari, Iconari, Miţar, Pâsârariu (ironic « vânzător de păsări »), Pitar, Prăvar, Puşcariu, Răcariu, Răşinariu, Săraru, Tăbăcar, Ursar, Văcar, Vâr ari, Vâr zări. Calificative ironice, cu aluzie la starea materială, ilustrată prin îmbrăcămintea indivizilor, prin mijloacele lor de traiu, sau la starea socială, sunt: Câlţar (cf. şi Miţar), Cocenariu (cf. cocean), Trăistariu, Porlogari, Mâzgari, Jimblari şi derivatele verbale (?) Certări, Scărpinări. Forme ca Alunari, Sămburari, Ţânţar sunt luate din limba comună, cu alt sens. Nu ştim cum se explică: Desculţar, Şofletar (< Npr. Şofletea), Tufari (< Nt. Tufe?), poate prin analogie cu suf. -ar < -a n (disimilat), indicând apartenenţa locală. 2. Prin disimilare din -an (indicând apartenenţa sau originea locală a individului): Betlenar, Ciungar, Colunaru, Comănariu, Cotonariu, Dejenar, Jinar, Perşinar, Poienar, Şin-cariu (cf. S. Puşcariu, în « DR. », 534 şi Şt. Pasca în « DR. », VII, p. 159—161). ^ După cum din germ. Fleischer, acomodat în gură românească avem Fleşdr, avem şi evoluţia inversă: Bonder ( < Bondar), Betleneru (< Betlenar) Şoneru, Tuneru. -ăreţ. Derivă deverbale şi indică pe posesorul unei calităţi: Păpăreţ (< păpâ). -â'rlă. Augmentativ: Pohărlă, Cotârlâ. -â'rnă. (?) Meterna (cf. Meteci), *Bodârnâ (< Bodea, cf. Bodârnea), *Chicherna (< Chic, cf. Chichernea). -âs. 1. Derivă diminitive: Bonas, Bălas, Chircoias, Ciricas, Colibaş, Cotoraş, Dumitraş, Ghircoiaş, Grigolaş, Ferdelaş, Frăţilaş, Horoiaş, Hulpaş, Iliaş, lonaş, Laţcoiaş, Marincaş, Mateias, Petras, Simionas, Silcas, Săcsănas, Tomas, Tocoias. 2. Derivă nomina agentis (cf. -ar): Fluieraş, Puşcaş, Zodiaşi ; Băgăiaşi. 3. Indică posesiunea unei calităţi: Codoiaş ( ?) * Răias. » www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 139 -'ăş. Balcăş, Diplăş. Cf. — e ş. -âscu. Diminutiv: Dumitrascu, Ionascu, Petrascu. •f » ' » ' » -ât(ă). Sufix adjectival: Buzata, Colţata, Guşaţi derivate denominale; încârligatu, închedecata, derivate deverbale. -ău. Sufix augmentativ (depreciativ): Bălăşcău, Brânzău, Călău, Ercâu, Gheţău, Fofârlăi, Ierâu, Iercâu, Lăscău, Lupău, Mâţâu, Nănău, Puşcâu, Rarâu, Stâncâu, Tălpău, Vlădău. Interesant: Nicălău (< *Nica + -alău), după analogia lui Pâscâlâu (I Pascal). Alături de forma în -ău, avem şi -eu: Brânzeu, Vâjeu (prin hiperurbanism, apropiat de suf. -eiu). -'ca. Sufix onomastic (diminutiv) derivând feminine (cf. fem. slav. - k a, mase. - k o) şi chiar masculine (acestea însă, ca şi cele în -cu sunt, toate, forme împrumutate din slav.). Feminine: Anca, Bilca, Cocoşca, Irinca (< Irina, după Mâ-rinca), Şinca, Stanca, Silea, Sulca ; masculine : Ciur ca, Giurca, Iar ca, Roşea, Stoica. -'cea. Sufix onomastic —se pare —neproductiv astăzi la noi, derivând masculine: Burcea, Copcea, Dopcea, Golcea, Hancea, Mihancea, Mir cea, Oancea, Romcea. -ceân. Sufix indicând apartenenţa individului (slav. - bCb + - e a n) : Brăncean (< Bran). -cel. Diminutiv: Ioncel. -'ciu. Suf. onomastic de origine slavă (- c o) aflat în forme ca : Banciu, Danciu, Onciu, etc. -'ea. Sufix productiv mai ales în antroponomastică. în limba comună, el produce calificative cu o nuanţă individualizatoare. Sufixul e des uzitat la Slavi, în forme hipocoristice, cu care l-am împrumutat (cf. Petrovici, « DR. », V, 900)1). Din formele hipocoristice, prin generalizare, îl găsim derivând şi nume netrunchiate: Balotea, Bărbatea, Bodărnea (< Bodârnă), Bârsea, Bontea, Boţea, Bozacea, Burea, Canţea, Caplea, Carolea, Chichernea (< Chicârnă), Chir ea, Cobâlea, Corb ea, Dobrinea, Dodea, Duţea, Fior ea, Georgea, Goţea, Grecea, Gripcea, Gugea, Ho şea, Huntea, Simonea, Lupea, Iuonea, Miclea, Mitea, Mitrea, Mohanea, Otârlea (< Otârlă), *) După Puşcariu, St. Jstrorom., II, p. 306, e terminaţia sârbă -e + rom -a, confundată cu slav. -j a (pe care-1 crede românesc la Slavi), cf. în « DR. #, II, pp. 697—698. www.digibuc.ro 140 ŞT, PAŞCA Onea, Oprilea, Orlandea, Pandrea, Pilţea, Pintea, Putea, Rarea, Sălea, Savea, Sinea, Sorea, Stelea, Stoicanea, Sturzea, Şarlea, Şendrea, Şofrănea, Solchea, Ştefea, Ştoflea, Târ-lobea, Totea, Trâncea, Turcea, Turdea, Ursea, Vârşogea, Vodea, Voroncea. Multe din hipocoristicele slave derivate cu acest sufix (-j a), intrate în româneşte, prezentau asemănare de formă cu apelative din limba noastră, ceea ce a făcut să fie considerate la noi — prin etimologie populară — derivate din radicale româneşti: Bunea (< slav.), Comea (< Co-man), Curea, Molea (cf. slav. Molj a) etc., şi deci sufixul a început să derive dela cuvinte care indică părţi de corp şi numind pe posesorul unei calităţi: Buricea, Buzea, Ciortea, Clonţea, Colţea, Comea, Gurea, Mustâţea, Pieptea, Pulpea, Rănea, Tămplea; Na. Flocea, Pletea. Uneori derivă dela adjective, cu aceeaşi funcţiune: Blendea, Ciontea, Curtea, Mititelea, Mucea, Negrea, Rendea, Schiopea, Şuchetea, Tontea, Ţifrea, Verdea, sau chiar dela verbe: Cioplea, Cufurea, Mughea, Rânjea. Metaforic, utilizaţi ca nume personale, termeni indicând noţiuni cât se poate de variate, apar în onomastică derivaţi cu suf. - ea: Blanea, Brânzea, Bungetea, Butucea, Câlţea, Câlţunea, Cârlanea, Ciocănea, Ciuclea, Cloţea, Codrea, Colacea, Copacea, Cotocea, Covrigea, Dârlogea, Fuiorea, Fulgea, Fulea, Fur cea, Gogonea, Golea, Greblea, Grindea, Grunzea, Hârdogea, Hodorogea, Hoţea, Izmenea, Mitarcea, Mogălcea, O alea, Obelea, Orzea, Oţelea, Oţetea, Ovesea, Păsatea, Pastea, Penea, Piperea, Pitarcea, Podea, Podmolea, Pogăcea, Pologea, Pomenea, Răpcea, Rogozea, Rozorea, Sâtea, Scorţea, Secarea, Socea, Tâgârcea, Târnea, Titirezea, Tuf ea, Turtea, Ţântea, Uncea, Urdea, Verzea, Zălogea, Znopea. Interesante: Preotesea, Mânesea. - eâg’. Diminitiv: Voineag. -can(a). i. Derivă dela NI. şi arată apartenenţa sau originea locală : Bârseşteanu, Bogâţeanu, Buciunean, Bucureşteanu, Câmpean, Căpălneanu, Cârligeanu, Cigmăianu, Ciuceanu, Cobârleanu, Codreanu, Comâneştianu, Crihâlmeanu, Crisbă-şanu, Drăncean, Felderean, Felmerean, Iludiţean, Gridean, Grindean, Gruian, Gărdureni, Ghilezan, Ghimbâşan, Fofelzan, Holboşan, Ieşean, Izvoreanu, Liseanu, Lotreanu, Luţeanu, www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 141 Mâgureanu, Mărgineanu, Meceanu, Mihălţeanu, Mititeanu, Morodeanu, Munteanu, Murâşanu, Netoţean, Oltean, Orăştian, Orlălean, Pâdurean, Pârâian, Părăuţean, Pâtean, Petridean, Porumbăcean, Prundeanu, Racoşan, Racovicean, Râşnovean, Râuşorean, Rebreanu, Receanu, Rucăreanu, Sâmbetean, Sârâ-ţeanu, Sâsciorean, Sâvâstrean, Secelean, Sândean, Şercăianu, Sercâiţanu, Târnoveanu, Telianu, Todoriţeanu, Tohâneanu, Turdeanu, Ţichindeleanu, Vâdeanu, Văleanu, Vârtejanu, Vaşar-heianu, Veştemianu, Vineţanu,Vingârzeanu,Vişteanu, Vlăsceanu. Interesante: Hârsean (pentru Hârsenean), Ileanu (pentru *Ileneanu, cf. Ilereanu), Râureanu (pentru Râuşoreanu), Vlă-dăreanu (cu n—n >r—n). Prin analogie, derivând dela Nf. s. nume etnice, etc.: Căileanu, Curceanu, Grămeanu, Secăreanu, Ungureanu. 2. Nume de animale: Corbeana (cf. şi NI. Corbi), Hârseneana, Mândreana (cf. şi NI. Mândra), Miercureana (cf. şi NI. Miercurea), Vinereana (cf. şi NI. Vinerea), Sămbeteanu (cf. şi NI. Sâmbăta), Seceleanu (cf. şi NI. Săcel). Cf. şi -an. -eâsă. Derivă dela Npr. şi indică soţia: Bârsăneasă, Bogdâ-neasâ, Brăneasă, Bucureasâ, Buneasă, Coconeasă, Comâneasâ, Cripeasâ, Dâneasâ, Dobrineasâ, Dragomireasă, Gugeasâ, Iliasâ, Iuoneasâ, Mâneasâ, Mârineasâ, Mihâiasâ, Murâreasâ, Pe-treasâ, Popăneasă, Preoteasă, Româneasâ, Sâculeasâ, Stâ-neasâ, Ştefâneasâ, Todoreasâ, -eciu. Diminutiv: Buneciu, Cârneciu, Chileciu, Codreciu, Lupeciu, Popăneciu, Roiteciu, Sineciu, Stăneciu, Stoieciu. Cf. si - e n c i u. * -cică. Diminutiv: Luleicâ, Şuteicâ. -ciu. Diminutiv: Bărbăteiu, Cotein, Fâseiu, Sândeiu, Stâ-neiu, Todeiu, Ţiţeiu, Na. Griveiu, Urseiu. -el. Diminutiv: Bâzgănel, Bocănel, Bârsânel, Bogdănel, Bucel, Bucurel, Buricel, Cendel, Ciobănel, Ciocănel, Cocoşel, Codrel, Colăcel, Crâciunel, Crăşmărel, Dâncel, Dorel, Drâ-guşel, Fâgurel, Guşel, Gâbel, leneşei, Ilisel, Impârâţelu, Ionel, Ivănel, Jurel, Lăzărel, Mâdârel, Oprel, Purcel, Rădel, Rogozel, Sorinei, Stroiel, Şomârdel, Ştefanei, Tâmâşel, Toderel, Un-gheşel, Victorel. Prin schimb de sufix.: Crastavel (cf. Cra-stavete). www.digibuc.ro 142 ŞT. PAŞCA -enciu. Diminutiv (născut din -eciu, cu propagarea lui n prin exemple ca scâunenciu, tâurenciu, Puşcariu, DS., 150, explicat de Pascu, Suf., 241 din slav. -enco, -enke; Bogrea, I Congres, 68, vorbeşte de un sufix patronimic armenesc - e n c z): Bucurenciu, Bulenciu, Burenciu, Corlenciu, Grof enciu, Lupenciu, Popenciu (latinizant: Popenţiu), So- ft enciu, Sobolenciu, Tudurenciu, Zbărnenciu (alături de Zbăr-neciu). Să se remarce că cele mai multe derivate au în tulpină un n, r, l. -er, cf. -ar (i u). - eş. 1. Sufix adjectival, indicând pe posesorul unei calităţi: Barbeş, Gureş. 2. Onomastic: Bobeş, Bragheş, Brateş, Faneş, Frateş, Ioaneş, Naneş, Peneş, Piteş, Radeş, Tempeş. Cf. si - ă s. t t -es. Diminitiv: Mănes, Andries, Niculăies, Pârces. Cf. - â s. -eseu. Indică apartenenţa familiară: Băndescu, Berescu, Bucur eseu, Bulescu, Bunescu, Busoicescu, Comănescu, Con-stantinescu, Dănescu, Dobrescu, Dumitrescu, Episcopescu, Flo-rescu, Georgescu, Grecescu, Enescu, Iliescu, Marinescu, Ma-teescu, Mircescu, Mir eseu, Moisescu, Mor âr eseu, Nicolescu, Niţescu, Paftelescu, Popescu, Simionescu, Şutescu, Toderescu, Tomescu, Ungur eseu, Văcar eseu, Vernescu, Zamfir eseu. In forma de plural: Moneşti, Posteşti. -eta. Sufix onomastic (diminutiv) nou, intrat deodată cu numele: Georgeta. -ete. Diminutiv: Bulete, Românele s. Rumânete, Ruchete. Cf. si - e t. t i -eţ. Diminutiv: Bâbeţ, Dâneţ, Gruieţ, Hortopeţ (după Gruieţ), Miheţ, Milet, Moteţ (prin schimb de sufix din Motoc). -eu. cf. - ă u. -i. 1. Sufix unguresc, derivând dela NI., (= rom. - e a n), deşi neproductiv la noi, îl găsim în multe nume de familie purtate de Români: Comoli, Comaromi, Copăceii, Deji, Fo-garaşi, Galaţi, Gridi, Herseni, Peşteşi, Scorei, Vespremi. 2. In hipocoristice (după germ. s. ung. -i): Cati, Gabi, Geni, Ghiuri, Ioanei, loji, Leni, Măriţi, Puţi, Rezi, Roji, Şari, Zini, Viriţi. -'ia, cf. -a. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 143 -ic(a). Sufix diminutiv: 1. Bâzic, Binic, Conic, Comănicu, Grâuricu, Georgicu, Isaicu, Mânicu, Petricu, Stânicu, Tode-ricu. 2 .a) Fem.: Bălăşica, Cireşica, Dorica, Florica, Genica, Ghizica, Mârica, Mâriţica, Pur cică, Silvica, Sofica, Şarica, Teodorica, Valerica, Victorica, Viorica. Na. Bălănica, Bu-bica, Bujorica, Cer cică (prin schimb de sufix din Cercel), Corbinica, Florica, Lâmpâşica, Lunica, (prin schimb de sufix din Lunaia), Miercurica, Roşica, Şofronica, Şutica, Vinerica. b) Masculine: Comânicâ, Georgică, Guricâ, Iencicâ, Ionică, Lăică, Lăzărică, Mărinică, Mohănică, Molicâ, Oncicâ, Onicâ (ca Nf. şi Onică), Pentică, Petrică, Ponorâcâ ((r -\-)i > â), Stanică, Stelică (Nf.), Tâmâşicâ, Tomicâ, Ţârmonicâ, Văsălică. Na.: Azorică, Dumânicâ. -iciu. Diminutiv: Bâbâriciu, Comâniciu, Lâzâriciu, Nico-liciu, Orbâniciu, Popâniciu, Rotăriciu, Stăniciu. -iga. Diminutiv (cf. Pascu, Suf., 248—249), amestecat cu - i c ă: Beniga, Chiriga, Mâniga, Oniga, (prin schimb de sufix din Fătălău) Fâtâliga. -ilă. 1. Derivă dela adjective sau substantive, arătând pe posesorul unei calităţi (cf. -ea): Buzilâ, Guşăilă (deci un * Guşilă1), Negrilă, Şutilâ; Bârzilă, Caciorilâ şi Zorilă (= născut în zori). Na. Căprilă, Mândrilă, Negrilă. 2. (onomastic) diminutiv: Băncilă, Benilă, Berilă, Brâtilâ, Bucilâ, Bucurilă, Buşilâ, Cornilâ (prin schimb de sufix din Comilie?), Goilă, Isailâ, Izilă, Mânilâ, Neagoilă, Oncilâ, Petrilă, Rădilă, Sănilă, Tâgârcilâ, Voicilă. Formele Ioilă, Izdrailă, Dânilâ, Naftanailâ, Mănăilă, Ismailâ, Mihâilâ (= Ioil, Izdrail, Da-niil, etc.), s’au considerat derivate cu acelaşi sufix (fenomenul invers ni-1 oferă Vlădilu). (In legătura cu suf. - i 1 ă, cf. Puşcariu, St. Istrorom., II, p. 308). -In(a). Sufix onomastic (diminutiv), intrat deodată cu nume ca Agaftina, Anghilina, Cârţina, Costin, Cristina, Crucin, Dorin (a), Florin, Georgina, Iacobina, Moisin, Paulina, Paştina, Savina, Na. Marina, Paştina, Sămbetina. -Încă. Diminutiv: Bobinca, Catinca, Mărinca, Rozinca. -ioâră. Diminutiv: Mărioară, Tulioară. -iş. Diminutiv: Opriş, Petriş. -iscă. Diminutiv: Anisca, Mărisca. www.digibuc.ro 144 ŞT. PAŞCA -isor. Diminutiv: Crâisor, Mânisor, Nemtisor, Nitisor, Petrişor, Râdişor, Stroişor, Stoişor. -iţă. (şi mase. -iţ). Diminutiv: i)Femin.: Corneliţa, Do-chita, Dumitrita, Lachita, Lechita, Mărită, Sorită, Stelita, Tiţa, Valeriţa, Victoriţa, Viriţa, Voichiţa, Zoiţa, Zorită; Căpriţă, Cobâliţă, Cojeniţâ, Popită, Rădbâţă. Na. Dobriţa, Găniţa, Niniţa, Ruşiţa, Şugâriţa, Victoriţa. 2. Ca şi suf. - i c ă, -iţă derivă şi Npr. masculine : Chiriţă, Comăniţă, Culiţă, Dumitriţâ, Gheorghiţâ, Ghiuriţâ, Gruiţâ, Guriţă, loniţă, Ioviţa, Mâriniţâ, Neagoiţă, Niculiţă, Oprişiţă, Oproiţâ, Râ-diţă, Stoichiţă, Todoriţâ, deosebirea între cele masculine fată de cele feminine fiind că cele dintâiu sânt nearticulate. > S ânt interesante cazurile de masculinizare a formei feminine: Băbiţiu, Comşiţ, Ioniţu, Mămţiu (după analogia lui -ic, -ică, -iţ, -iţă) şi mai ales Boeriţu. -oâgă. Depreciativ: Hocioagă, Fârnoagă (substituire de suf. din Fărnăii), Cârnoagă. -oăncă. Augmentativ: Bârzoancă. -6c. Augmentatativ: Boţoc, Ciuloc, Mânzoci, Mihoc, Piştiociy Popoc, Ştipoc, Zbârcioc ; Na. Nisoc. -6ciu. Sufix indicând pe posesorul unei calităţi: Drugociu, Lungociu. -olan. Ca şi -oman, indică pe posesorul unei calităţi: Gogofan. -oiu, -oaie. i. Augmentativ: Bârbâtoiu, Budoiu, Buzoiu, Cărstoiu, Câtânoiu, Comşoiu, Curoiu, Dămboiu, Diacoiu, Dip-şoiu, Divoiu, Dobroiu, Drâgoiu, Fâsoiu, Fior oiu, Filipoiu, Ga-vriloiu, Ghişoiu, Gogoiu, Grămoiu, Ilioiu, Lâţcoiu, Lungoiu, Mânoiu, Mărincoiu, Micioiu, Oncioiu, Oproiu, Orzoiu, Pă-vâloiu, Pâtroiu, Procoiu, Râbloiu, Rămboiu, Roşcoiu, Roşoiu, Rumănoi, Sârboiu, Sâvoiu, Scorţoiu, Şerboiu, Stâncoiu, Ste-jeroiu, Sur oiu, Timşoiu, Toderoiu, Tomoiu, Tontoiu, Totoiu, Tunsoiu, Tutoiu, Vangheloiu, Vlenţoiu. 2. Ar putea avea o funcţiune moţională în cazuri ca: Băboiu, Buhoiu, Cioroiu, Hulpoiu, Pâsâroiu, Puicoiu, Pupâzoiu. Na. Brezoiu, Lunoiu, Mârţoiu, Pisoiu. 3. Forma feminină, -oaia, derivă dela nume masculine şi indică pe soţia individului exprimat de radical: Bălăşoaia, Băncioaia, Bârsoaia, Bucioaia, Buf oaia y www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 145 Biilgâroaia, Câzănoaia, Comşoaia, Cuţitoaia, Dâdoaia, Dâm-boaia, Diacoaia, Dicoaia, Duboaia, Enechioaia, Fătoaia, Frân-coaia, Gavriloaia, Gicoaia, Grigoloaia, Hârsoaia, Ilioaia, Iocşâ-noaia, Lâchioaia, Lupoaia, Metoaia, Meterloaia, (< Meterna), Micoaia, Nemţoaia, Onoaia, Pâncioaia, Petro aia, Pitoaia, Râchitoaia, Râdoaia, Râmiţoaie, Rogozoaia, Sinoaia, S or oaia, Stoicoaia, Strezoaia, Şândroaia, Şchiopoaia, Şuchicioaia, Tâm-poaia, Tomoaia, Tomşoaia, Vâsâlioaia, Voiloaia, Vlâdâşoaie. Mulţimea derivatelor feminine de acest fel, ne face să bănuim că în Ţara Oltului suf. - o i u nu apare cu funcţia pe care i-a arătat-o pentru regiunile bănăţene Petro viei, în « Dr.», V, 576—578, ci e un sufix augmentativ. De asemenea, se pare că unele din formele masculine, provin dela forma feminină (deci dela Tomoaia = soţia lui Toma, Tomoiu = fiul Tomaoii). în legătură cu suf. - o i u, cf. Pascu, Suf., 109—121, Puşcariu, Locul limbii române între limbile romanice (Discurs de recepţie), p. 43, Studii Istroromâne, II, 311, «Dr.», II, 699—700, G. Giuglea, în « Dr. », II, 389; în ce priveşte reflexul în româneşte al slav. -oje, cf. Puşcariu, St. Istrorom., II, 309—310. -olea. Sufix onomastic, poate o variantă a lui - u 1 e a (cf. Pascu, Suf., 271—272): Bugolea, Cocolea, Cucolea, Fâsolea (?), Şăndrolea, Şomârdolea. -oman. Pejorativ, indică pe posesorul unei calităţi: Bo-ţoman, Bujoman, Gogoman. Pentru origine, cf. Giuglea, în «Dr.», V, 546—547. _ -onea. Suf. onomastic: Babonea, Bobonea, Boţonea. -'oş. Boboş, Bacoş, Burcoş, Pipoş, Talpoş (toate deci sunt, probabil, streine în româneşte). -os: Sufix adjectival, calificativ, indicând pe posesorul unei calităţi: Bdrbosu, Cotorosu, Purdosu, Braicosu, Obie-loşii, Răstosu, Unturosu. -otă. Sufix (mai ales) onomastic: Borbotă, Borotă, Ciocotă, Comşotă, Gogotă, Vaicotâ. -'şa. Sufix onomastic, neproductiv în româneşte, dar găsit în multe derivate hipocoristice de origine slavă: Bucşa, Bocşa, Comşa, Iacşa, Neacşa, Tomşa; (şi rom.) Lupşa (cf. Drăganu, Suf. -şa). 10 10 A. R. — Şt. Paşca www.digibuc.ro 146 ŞT. PAŞCA -şor. Diminutiv: Lupşor, Nicuşor, Popşor. -îic(ă). Diminutiv. 1. Masculin: Ciuciuc, Lăzăruc, Mări-niuc, Nelucu, Pânciuc, Roibuc, Şândruc, Sivucu, Zbârciuc. 2. a) Feminin: Chivuca, Firuca, Frâsinuca, Linţuca, Linuca, Măriuca, Minervuca, Minuca, Savetuca, Silviuca ; —Na . Che-şuca. b) (ca şi suf. - i c ă, -iţă) masculine: Andreucă, Borucâ, Ciulucâ, Dănilucă, Ghiţucâ, Iliacâ, Lifucâ, Maternă, Mitrucă, Năftucă, Niţucă, Păvălucă, Pătrucă, Râducâ, Şte-fănucă, Tiliucă, Vâsâlucâ. -uciu. Diminutiv (?): Bâbuciu. -lig(ă). Diminutiv (?): Beniag; Boruga, Bulaga. Cf. - u c (ă), - o g (a). -uie. Diminutiv: Na. Bârzuia. -uş(a). Diminutiv: Bâbuş, Bârbuş, Burdâruş, Cicuş, Dipluş, Murâruş, Cheptânuş, Chicioruş, Purcâruş, Ţâncuş, Ţânţâruş; Na. Corbuşa. Forme ca Drăguş, Miclâuş (< slav. s. ung. Dragos, Miklos). -'uş: (Cf. o ş): Bacuş, Palcuş, Petcuş ; Na. Ţiluş. -uţ(a). Diminutiv. 1. Masculine: Blehuţ, Bârbuţ, Comşuţ, Dănuţ, Enescuţ, Ghiuruţ, Iliuţ, Lâluţ, Lâscuţ, Micuţ, Mihuţ, Miruţ, Părăuţ, Pâtruţ, Râduţu, Rendiuţ, Şerbănuţ, Şofrănuţ, Stănuţ, Stoicuţ, Strezuţ, Tomuţ, Văsuţ, Vlâdicuţ, Vlâduţ, Vlăicuţ. 2. a) Feminine: Cătuţa, Chivuţa, Corloicuţa, Evuţa, Lenuţa, Mâriuţa, Stâncuţa, Steluţa, Văcuţa, Vlâdicuţa (= soţia lui Vlădicu); Na. Bâluţa, Linuţa, Mândruţa, Mâriuţa, Meruţa, Negruţa, Tincuţa ; b) Masculine (cf. şi - ică, - iţă, - ucă): Comşuţă, Micluţa, (< Micluţă + -ea); Nicuţâ, Stoicuţâ, Şer-bânuţâ. SUFIXE COMPUSE -ală'u (< - a 1 ă + - ă u). Augmentativ : Ciuşcalău (< Ciuşcă) -arie (< - a r + - i e ). Colectiv: Broscărie. -ăşeu (<-aş + -ău). Diminutiv + augmentativ : Pătră-şeu (< Petru). -ăuţ(ă) (<-ău + -uţ (ă)). Augmentativ + diminutiv : Me-răuţ (< Mera). -ecea (< - e c i u + - e a). Diminutiv + individualizator : Gâbegea (< Gâbu). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 147 -egca (< - e g i u (< e c i u) + - e a) Diminutiv + individualizator: Fulecea (< Fulea). Cf. şi - e g e a. -eia (< - e i u + - e a). Diminutiv + individualizator: Fâ-seia (< Fâsu). -ele a (< - el + - ea). Diminutiv + individualizator : Bâ-belea (< Baba), Betelea (< Beta), Bucelea (< Buciu), Căzăne-lea (< Cazan), Ciocănelea (< Ciocan), Ciotrocelea (< Ciotroc), Comănelea (< Coman), Coposelea (< Copos), Porcelea (< Porcu), Şăndrelea (< Şandru), Ţigănelea (< Ţiganu), Cf. si -ea. » -elicea (< - e n c i u + - e a). Diminutiv + individualizator : Lupencea, Tărbencea. -eşcăn (< - a ş c + - a n). Diminutiv + augmentativ: Me-reşcan (< Mera). -eşel (- e ş + -el). Diminutiv -f diminutiv: Buneşel (< Bunea), Vlădăşel (< Vlad). -cşelca. (< -eş -)- - el-)--ea). Diminutiv + individualizator: Globiselea. f -etea (< - e t e + - e a). Diminutiv + individualizator: Şerbetea (< Şerbu). -icea (< - i c + - e a). Diminutiv + individualizator: Co-nicea (< Conea). -icel (< - i c + - e 1). Diminutiv: Floricel (< Florea), Mă-nicel (< Manea), Stănicel (< Stan). -icica (< - i c - i c a). Diminutiv: Mâricica (< Maria). -iguţa (< - i g a (< - i c a) + - u ţ a). Diminutiv : Stiniguţa (< Stan). -iliţă (< - e 1 -)- -iţă). Diminutiv: Cândiliţă (< Cândea). -iceăn (< - i ţ ă + - e a n (< - a n). Diminutiv + augmentativ : Opricean (< Opra). -işel (< - a ş + - e 1). Diminutiv: Bonişel. -oâiea (<-oaie-)--ca): Corboaica, Săsoaica, Vangheloaica. -ocea (< - o c + - e a). Augmentativ + individualizator: Băbocea, Bobocea, Bodocea, Cârstocea, Cotârlocea, Popocea, Robocea, Radocea, Rodocea. -otca (< - o t ă + - e a): Cosotea. -sorea (< - ş o r + - e a). Diminutiv + individualizator: Lup sorea. www.digibuc.ro 148 ŞT. PAŞCA -ucea (< - uciu + ■ e a). Diminutiv + individualizator: Bârbucea. -uia (< - u i u + - e a). Diminutiv + individualizator: Bu-şuia (< Buşa). -ulea (< artic. - u 1 + - e a): Bănciulea, Bârbulea, Bâulea, Bordulea, Burulea, Cazaculea, Comşulea, Cotulea, Curulea, Frănculea, Greculea, Hodrulea, Mantulea, Montulea, Necşulea, Putulea, Râdulea, Stânciulea, Străulea. Cf. şi - o 1 e a. -ulccea (<-ul + -eciu + -ea). Articol + diminutiv + individualizator: Bubulecea. -uleciu (<-ul + - eciu.) Articol + diminutiv: Buzuleciu, Miculeciu, Ursuleciu. -ulenciu (< - u 1 + - e n c i u). Articol + diminutiv: Bu-zulenciu. -ulescu (< u 1 + - e s c): Burulescu, Buzulescu, Rădulescu. -uleţ (< - u 1 + - e ţ). Articol + diminutiv: Bărbuleţ, Cân-duleţ, Ciuculeţ, Ghiurghiuleţ, Porculeţ, Râduleţ, Răibuleţ, Sâr-buleţ, Sâvuleţ, Simuleţ, Stănuleţ. -uliţă (< - u 1 + - i ţ ă): Bubuliţa. -uluţ (< - u 1 + - u ţ): Curuluţ. -unea (< - u n + - e a). Augmentativ + individualizator: Bortunea. Cf. si - o n e a. •» > -unei (< - u n - e 1). Augmentativ + diminutiv : Stănciunel (sau din *Stănciulel ?). -urea (< - ur + -ea). Diminutiv + individualizator: Bul-burea. -uşca (< - u ş + - c a). Diminutiv : Preduşca (< Preda, id est, soţia lui Preda). -uşelea (< - u ş + - e 1 + - e a). Diminutiv + individualizator: Furcuşelea (< Furca)1). *) Am utilizat pentru acest capitol: * Mem. », Puşcariu: DS., Densusianu, Hist.; Hiecke, Die Neubildungen der rumănischen Tiernamert (în Jb. XII);Karl Love, Die Adjektivsuffixe in Dacorumănischen (în Jb. XVII—XVIII); S. Puşcariu,Contribuţii la gramatica istorică a limbii române (în « AAR. *, 1911); G. Pascu, Suf. www.digibuc.ro B) NUME DE ANIMALE Era natural ca în cadrul Chestionarului IV al Muzeului Limbii Române, prin mijlocul căruia se urmărea adunarea materialului contemporan de nume proprii, să se formuleze întrebări şi în privinţa numelor care se dau animalelor. Răspunsurile primite din Ţara Oltului sunt şi în privinţa aceasta mulţumitor de bogate. Nu ne putem mulţumi totuşi să expunem în paginile de mai jos numai materialul cuprins în răspunsurile la acest chestionar, aşa cum din nefericire a făcut, acum de curând, în mod cu totul lamentabil, Mario Ruffini, docent de limba română şi lector la Universitatea din Torino !), ci am căutat să completăm acest material, spicuind şi pe acela cuprins în alte răspunsuri la alte chestionare de ale Muzeului. Am cules material bogat din răspunsurile la Chestionarul /, Calul (Cluj, Tip. Ardealul, 1922): chestiunile Nr. 62, 63 ; Chestionarul V, Stâna, păstoritul şi prepararea laptelui (Cluj, «Ardealul», 1931): chestiunea Nr. 76. Am ţinut seama de asemenea de materialul cules de către anchetori pentru Atlasul Linguistic al României, cu chestiunile nr. 5328> 5329 (oi); 549U 5492 (cai); 5493, 5494 (iepe); 5541, 5543, 5545 (boi): 5542, 5544, 5546 (vaci); 5704, 5705 (găini); 6037, 6038 (câni). O îmbogăţire remarcabilă a materialului cuprins în izvoarele de mai sus mi-au oferit-o —prin bunăvoinţa inimosului profesor V. Literat —elevii din clasele superioare ale Liceului «Radu-Negru» din Făgăraş, care mi-au comunicat material foarte bogat ca răspuns la un mic chestionar pe care l-am alcătuit numai pentru dânşii. * _______________ * * *) Contributo all' onomastica degli animali domestici del distretto di Fărăgaş (sic 1 p. Făgăraş), în «Archivum Romanicum », XVII, 1933. Cf. reccnsia din * DR. *, VII, pp. 400—402. www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA ISO îndeletnicirea destul de intensă cu creşterea vitelor şi cu păstoritul la populaţia sătească din Ţara Oltului impune o atenţie cu totul specială materialului de nume de animale din această regiune. Nu are importanţă păgubitoare pentru noi dacă aceste nume sunt în cea mai mare măsură streine ca origine, mai ales ungureşti. în adevăr, acest element a imbibat profund sistemul de denominaţie a unor categorii de animale domestice, cum ar fi caii, cânii, pisicile, şi în măsură mai redusă şi cornutele. Găsim totuşi, pentru numirea animalelor din toate categoriile de mai sus şi nume neaoş româneşti. înrâurirea streină, aici, în domeniul atât de românesc al păstoritului şi al creşterii vitelor, îşi are explicaţia în tendinţa de modernizare a numelor, care nu se remarcă numai în lumea numelor de persoană ci, chiar mult mai remarcabil, şi în sistemul de denominaţie a animalelor. Alături de forme de origine românească, cum sunt numele date după zilele săptămânii (Lundia, Mrţâiu, Miercuredna, Joidn, Vi-nerîca, Sămbeteana, Dumdn), după coloarea părului {Alba, Bâ'la, Breazu, Murâş, etc.), după alte particulărităţi fizice {Bucăldia, Flocea, Mândredna, Pletea), sau după nume de animale (Corbu, Leu, Lupu, Ursu, etc.), găsim în mare măsură nume de origine streină, ca Bator, Boboboş, Bodor, Cdila, Cendea, Cheşa, Cilog, Ddru, Fodcu, Fiscu, Idmbor, Rendea, Şdrga, Sechea, Semeş, Silea, Şugar, Vidam, etc., la care se alătură apoi numele date după numele de persoană de origine streină, ca Andraş, Ghiuri, Pista, etc. Bogăţia de nume de animale de origine streină nu poate fi un indiciu că Românii din Ţara Oltului sau de aiurea n’au cunoscut nume româneşti de animale, mai numeroase decât acelea (tot româneşti) pe care le cunosc astăzi şi că ar fi învăţat dela streini îndeletnicirea cu creşterea vitelor. Au * f împrumutat numele streine pentru motivul că fiind neînţelese de dânşii prezentau o notă mai particulară şi se bucurau astfel de mai mult prestigiu. Evident, numele streine se datoresc în mare măsură şi împrejurărilor economice şi culturale. Ele au radiat dela oraş sau dela « curţile » bogătaşilor de altă limbă. Vecinătatea Secuilor, de asemenea, trebue să fi uşurat mult introducerea numărului mare de nume de www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 151 animale de origine ungurească în Ţara Oltului. Ceea ce a contribuit însă în cea mai mare parte la introducerea elementelor streine, a fost de sigur silinţa localnicilor de a-şi îmbunătăţi rasa animală indigenă prin înlocuirea ei cu rase mai bune, răspândite de prin secolul trecut de aşezăminte agricole oficiale. Calul, vaca, boii, aduşi la târg din regiuni îndepărtate şi cumpăraţi aici de crescătorul român, duceau în satul românesc numele sterin, care prin imitaţie era dat de localnici şi produselor animale indigene. Nu ne surprind apoi numeroasele nume streine pe care ţăranii români le dau cailor. Cei mai pricepuţi şi cei mai căutăţi vizitii, în Ardeal, au fost si sunt încă Secuii. 3 Dintre toate animalele care constitue bogăţia unei gospodării din Ţara Oltului, oile —care sunt şi cele mai numeroase — primesc mai rar nume proprii. Acolo, oile se cresc de obiceiu în turmă şi păzitorul lor, ciobanul, nu are nici putinţa şi nici nevoia să le cunoască şi să le strige după nume. Nu e de mirare deci că unii din membrii corespondenţi ne scriu că << oile n’au nume» (6, 11, 13, 26, 27, 33, 35, 38, 49, 51, 61). Dacă vom întâlni totuşi, mai jos, câteva nume de oi, ele se datoresc de sigur gospodarilor mai săraci cu oi mai puţine. în cazuri izolate şi ciobanii dau câte un nume oilor care se remarcă printr’o particularitate de ordin fizic sau după năravuri. Corespondenţii ne informează că sunt şi alte animale de casă, cărora nu li se dă totdeauna un nume. Astfel tauri (2, 5, 16), bivoli (26), bivoliţe (35, 46), măgari (5, 11), capre (2, 5, 11, 17, 19, 35, 52, 57. 58), porci (2, 5, 6, 8, 10, 12, 14, 16, 17, 19, 21, 22, 24, 25, 26, 29, 35, 38, 39, 42, 43, 45, 48, 49, 57, 58, 59, 61), pisici (5, 11, 12, 17, 22, 26, 29, 35, 43, 52, 58), cocoşi (2, 5, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 16, 17, 19, 22, 24, 25, 26, 29, 30, 35, 38, 42, 43, 48, 49, 51, 52, 57, 58, 59), găini (5, 6, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 16, 19, 21, 24, 25, 35, 38, 42, 45. 49. 51. 57. 58> 59. 6l)> curci (2, 5, 6, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 16, 17, 19, 22, 24, 25, 26, 33, 35, 38, 39, 42, 43, 45, 48, 49. 51. 52, 57. 58, 59. 6l)> gâŞte Şi raţe (idem). In unele cazuri numele există, dar cel chestionat de membrul corespondent nu-1 cunoaşte. Astfel pentru tauri (61), www.digibuc.ro 152 ŞT. PAŞCA măgari (2,6,8,35), «i (3°)» capre (5, 12,61), pisici (8, 57). Dacă din unele localităţi corespondenţii nu ne comunică nume de animale, cauza e că acolo ţăranii nu cresc asemenea animale. Astfel, nu se găsesc tauri (29), b o i (10, 14, 24, 25, 26, 27, 43), vaci (10, 14), bivoli (2, 13, 16, 19, 22, 24, 25, 26, 29, 30, 39, 42, 43, 45, 48, 49, 51» 52, 57» 58» 59» 6l)> măgari (10, 12, 13, 14, 16, 17, 21, 22, 24, 25, 26, 29, 38, 39, 42, 43, 45, 48, 49, 51, 52, 57, 58, 59, 61), oi (57, 58), capre (1, 2, 8, 10, 13, 14, 16, 21, 22, 24, 25, 27, 28, 29, 30, 38, 39, 42, 43, 44, 45, 48, 49» 51)- . Criteriile după care se aleg numele ce se dau animalelor sunt aceleaşi pe care le-am remarcat la supranume şi într’o măsură, la numele de botez. Numele de animale, în cea mai mare parte, sunt evoluate la această funcţiune dela adjective sau apelative din graiul comun, atunci când nu sunt nume de persoană sau nume proprii de animale, luate din limbi streine. Se observă în răspunsurile corespondenţilor că «la cai şi câni se dă numele după coloare» (2), «după coloare sau după oameni» (sic !) (7). Oile (8) şi găinile (2) se numesc tot după coloare. Adesea, numele se dau « după locul ce-1 ocupă în jug»1) — ne găsim aci în faţa unei interesante substituiri de sens—«după ziua în care s’a născut» animalul, «după fire » (6); «bivoliţele sunt numite după provenienţă » (8), « pisicile după nume de fete, cotoii după nume de băieţi » (2). Uneori, ca şi la numele de botez, « numele se dau după mamă » (63). « Bivoliţele sunt numite după zilele săptămânii sau după sărbătorile în preajma cărora s’au născut: Florica (născută la Florii), Ruj ana (la Rusalii) » (27). E interesantă informa-ţiunea: « când vacile sunt puse la jug, au numirea ca şi boii » (32). Astfel se explică de ce în unele localităţi se dau vacilor nume ca Cendea, Mişca, Rendrea, când asemenea nume se dau, în general, obişnuit la boi. Probabil tot din pricina *) Astfel « boul din stânga se chiamă de obiceiu Rendea » (21); « Cendea şi Iamhor sunt boii din stânga » (2); « numele Rendea şi Cendea ale boilor şi vacilor sunt după locul unde sunt înjugaţi. Tot aşa la bivoli: Loamba e cel din stânga, Şugar e cel din dreapta * (27). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 153 aceasta se dau şi boilor nume ca Florica, Joiana, când aceste sunt obişnuite pentru vaci. Nu ne mai oprim la numeroasele cazuri când vacile şi boii sunt numiţi cu aceleaşi nume şi când nu putem preciza dacă numele de vacă e mai vechiu si cel veritabil sau cel de > bou, ca în cazul lui Silea, etc. E interesant să remarcăm că deşi există în unele localităţi tendinţa să se dea vacilor şi boilor puşi la jug aceleaşi nume (cf. Rendea, Cendea, etc.), simţul limbii creiază totuşi în alte localităţi forme morfologice destinate pentru numirea femelei şi a masculului: pentru numirea masculului se masculinizează numirea femelei sau invers. Dăm aci numai exemple ca: Mişca, obişnuit ca nume de bou, bivol, cal, după ce a ajuns să se dea şi femelei, pentru numirea masculului s’a creiat o formă nouă Miscu, Loambos, Loambu n. de bou si bivol, a fost femininizat, Loamba şi dat femelei. Numele de câne Nero, femininizat se dă si la căţea, Nera. Uneori dubletele de felul acesta pot să aibă origini diverse, ca în cazul Mina, n. de căţea si Minu n. de taur, Pita n. de scroafă si capră şi Piţu n. de cal, etc. Atragem atenţia asupra faptului că în dese cazuri acelaşi nume se dă, în aceeaşi localitate la mai multe categorii de animale: Bălana : iapă şi vacă (5, 27, 38); Boandi cal, bou (58); Carol taur, bivol (48); Ghiţă bou, pisic (31); Ioanei taur, cal (45), Rudi cal, bou (63), etc. * * # . 1. Am văzut mai sus (p.22-23) că anumite regiuni, prin simbolism fonetic, copiii născuţi în anumite zile sau luni, primesc anumite nume de botez, care indică ziua sau luna naşterii. Această legătură, care se face între numele zilei şi numele de botez se datoreste unui vechiu obiceiu românesc, care azi se mai menţine viu mai ales în sistemul de denomi- 1 naţie a animalelor. In Ţara Oltului, ca şi în alte regiuni româneşti, e foarte răspândită datina de a numi vitele după ziua în care s’au născut. Astfel: Lundia, Lunica, Lunoiu, Mârţdia, Mârţoiu ; Miercuredna, Miercuredn, Miercurica, Miercuricea ; www.digibuc.ro 154 ŞT. PAŞCA Joia, Joiana ; Vinerea, Vineredna, Vineredn, Vinerica ; Sâm-beteană, Simbetedn, Sămbetina ; Diimdnă, Dumănica, Domntca. După numele sărbătorii: Fior ea, Floarea, Florica, Paştlna. 2. Următoarele adjective indicând aspectul fizic: coloarea părului, lânei şi a penelor animalelor stau la baza unor numeroase nume de animale: alb, băl, bâlţat, brăzdat, breaz, galbin, geuşâ, griv, laiu, muced, murâş, murg, negru, oacăr, pintenog, pestriţ, roib, roşu, roşcat, sein, sur, ţântat, vânăt ; ung. b a r n a : brun, k e s e = bălţat, d e r e s — cu părul roşu amestecat cu alb, f a k o = galben cenuşiu, s â r g a = galben, s z ii r -k e = sur. Remarcăm şi aici, ca de altfel şi la alte categorii de nume, o mare bogăţie de derivate. 3. O particularitate fizică indică şi nume ca: Bârzulie, Bărzuia (pentru care cf. expresia cu coada bârzoiu, cf. verbul a se bârzoiă = a se umfla în pene), Bercu (< berc = cu coada scurtă, fără coadă), Boboş (ung. b o b o s = moţat), Bodor (=creţ), Buboasa (cf. Bărzuia), Buzata, Cdila (= ung. k a j 1 a = cu coarne întoarse), Cârna, Cino (= ung. c s in o s = frumuşel), Ciontu, Ciittu, Cornuta, Flocea, Golaşa, Lânoasa, Ldteşu, etc. 4. Nume date după temperament, năravuri: Argoş (ung. haragos = (1 irascibil »), Bdtor (ung. b â t o r = « curajos »), Bechiar (ung. b e t y â r = « tâlhar »), Cendea (ung. csedes =« blând »), Fiscu (ung. f i c z k o = « flăcău »), Haiducu, Hoţu, Iambor (ung. j a m b o r = « blând »), Isteţu, Jmechera, Mozoc, Re'ndea (ung. rendes =« ordonat»), Semeş (ung. szemes =« deştept »), Vidam (ung. v i d a m = «voios»), Vitedzu, etc. 5. Următoarele nume indică soiul (rasa) sau originea: Hârsenedna, Mârginedna, Mocdna, Nonius, Pâduredna, Pumi, Seceledna, Şvaiţa, Ţăgârîna, Ţurcdna. 6. Prin asemănare cu o notă caracteristică (temperament, coloare) a altor vietăţi (animale, păsări), se dau următoarele nume : Căpredna, Căprilă, Cioara, Condor (ung. K o n d o r), Corbu (cu deriv.), Coţofană, Cucu, Daru (ung. d a r u = « cocor »), Forcoş (< ung. farkas =« lup »), Leu, Lupu, Modar (ung. madâr =« pasăre»), Şâimu, Ursu, etc. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 155 7. Nume date după nume de flori: Bujor, Coprina, Ruja, Tulipăn, Vira, etc. Destul de dese sunt şi numele provenite dela nume etnice mai ales pentru câni: Cazdcu, Ovreica, Sârbu, Tătdru, Turcu. 8. Un foarte obişnuit criteriu de a numi animalele e acela r de a li se da nume de persoană şi adecă, uneori, nume depreciate în antroponomastică. Nu totdeauna însă aceste nume sunt depreciate. Des mai ales caii şi câinii, primesc nume din cele mai simandicoase. (Cezar, Frida, Liza, Luiza, Margareta, Minerva, Neli, Victor, etc.). Mai ales cânilor, e obiceiu să li se dea numele câte unui cunoscut personagiu însemnat din vieaţa publică, adesea cu scopuri injurioase la adresa acelui personaj. în timpul războiului mondial, foarte adesea, ţăranii români din satele mai ridicate din Ardeal, îsi numeau cânii Hindenburg, Tisa, Vilmoş, etc., mărturisindu-şi astfel resentimentele faţă de temutele personalităţi ale celor două monarhii, iar în vremea frământărilor sociale de după răz-boiu, Lenin, Troţchi, etc. Nucleele sociale mai restrânse, satele, oferă de asemenea şi ele indivizi sau individe supuse oprobiului public, încât numele lor oferă un material potrivit pentru numirea animalelor. E curios că cele mai numeroase nume de animale dela nume de persoană sunt de origine ungurească, nu numai în sensul că sunt nume de persoană ungureşti ci că se cunosc şi în ungureşte ca nume de animale. întrebuinţarea în româneşte a acestor nume pe o scară atât de întinsă ne dovedeşte nu numai necesitatea de a se da animalelor nume cât mai diverse —nume care se puteau lua şi din tesaurul antropo- nomastic românesc — ci si — mai ales — tendinţei de a de» j precia aceste nume, ironizând elementul etnic care le întrebuinţează în antroponomastică. Iată câteva nume de persoană date animalelor: Cai: Andraş, Arpad, Cezar, Gheri, Ghiţâ, Ghiuri, Hansi, Iancu, Loaţi, Lulu, Rundi, Victor, Vintilâ (deci numai trei nume româneşti!); Iepe: Didina, Bela, Berta, Fani, Frida, Ida, Iulcea, Lina, Liza, Lola, Luiza, Luţi, Mali, Manţi, Minerva, Miţa, Olga, Pauleta, Paulina, Rezi, Roza, Rozi, Vilma; Câni: Brătianu, Coloman, Friţ, Friţa, Ghiuri, Hansi, www.digibuc.ro Iancu, Juji, Leana, Lina, Liza, Mina, Mircea, Morinţ, Neli, Nero, Ştefan, Tiţa, Tricâ, Victor; Vaci: Lori, Mar ia, Roza, Steluţa, Viroana ; Boi: Ghiuri, Moziş ; Bivoliţe: Dobriţa, Maria, Viorica ; Bivoli: Carol, Petru ; T auri: Car ol, Dionisie, Dolfi, Dumitru, Gabor, Gheorghe, Ghiuri, Iancu, Ioanei, Victor; Pisici: Fifi, Ghiţă, Inţi, Mateiu, Mihaiu, Mili, Miţa, Moţi, Niniţa, Ruţa; Porci: Ghiţă, Ghiuri, Ioan, Victor; Berbeci: Adam, Avram, Ghiţă, Ghiuri, Laie, Noe; Cocoşi: Gheorghe, Onea. Din înşi-rarea de mai sus reiese că numele cele mai « moderne » sunt purtate numai de categoriile de animale cu care vine mai mult în atingere clasa intelectualilor: cai, pisici, câni, în timp ce vacile, boii, porcii, berbecii, cocoşii, poartă nume româneşti în cea mai mare parte. 9. E mai scurtă lista numelor formate din interjecţii cu care se cheamă sau se alungă animalele: Cicu, Ciuş, Cuţu, Pisa, Ţiţu. www.digibuc.ro GLOSAR ANTROPONOMASTIC1) Ăbel. Nb. Abel 1766, 1787 (3), Avei 1726, 1766, 1787 (10). — Fratele lui Cain . Celebr. după calendare la 30.VII (Baudot, 2), la 12.XII (Timus, 2). Numele e invocat în rugăciunea pentru cei care se găsesc în agonie. — în slav. Abel o, Avei (Rjecnik), forme luate de noi. Absolon, cf. A v i s a 1 o m. Achilina. Nb. (11). — Sunt cunoscute trei sfinte cu numele de A q u i 1 i n a, celebr. la 22.I, 13.VI şi 24.VII (Baudot, 77). Cf. şi it., spân. A q u i 1 i n o (< A-q u i 1 i o, A q u i 1 i u s). Achlm. Nb. azi passim. Istoric redat Akivt, Atjim, Atyim, Akhivt, Attyim, atestat din sec. XVII-lea (1680), passim. — Nf. Akim 1680 (4), Achim alias Akim 1688 Puşc., Fam. I, 172(31). Sprnf. Stoica-Achim azi (59). H i p o c.: (A-) Nf. Chimu (27*, 34*), Chimul (19*).— Deriv, (cu suf. -oaie din Chimu) Chimoâic: Nf. Tyimoji !788 (34)- — Din [Io-] achim. Adâm. Nb. azi passim. Istoriceşte atestat din sec. XVIII-lea (1726), passim. — Nf. azi (3, 45, 47, im. 9 A 56).—Deriv.: (cu suf. -o i u). Nf. Adămoiu (12). — întâiul om, celebr. de ortodocşi, alături de alţi sfinţi, la 26.VIII, 12.XII (Timus, 7), de catolici la 19.XII (Baudot, 9). La Slavi (Bulg.) e rar (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 117). Grec. ’Add/j,. Adela. Nb. (45). — Formă hipoc. germ. A d e 1 (Heintze, iii) din germ. Adela i d a, franc. Adele (de unde şi it. A d e 1 e, spân. Adela). Adolî. Nb. (ţig. 44).—H i p o c.: Nb. D61îi (ţig. 44). — Germ. A d o 1 f (< Athaulf, cf. Heintze, iii). Adowir. Nb. 1534 Veress, Acta !> 237(47)- . . — Cetit, probabil greşit, pentru Adomir, iar aceasta, o formă disi-milată pentru A 1 d o m i r. Adrian. Nb. (6, 33, 44, etc.). Hipoc.: Riân (34). —Latinism, Hadrianus, împăratul roman, urmaşul lui Traian, părintele său adoptiv. Se cunosc (ap. Timus, 9) mai mulţi sfinţi cu acest nume. Aîrlm, cf. E f r e m. 9 Necesităţi de economie de loc ne constrâng să limităm atestarea documentară a numelor — copios făcută la adunarea materialului — la câteva date. De obiceiu cităm data cea mai veche când se atestă un nume într’o localitate şi — la nevoe — câte o dată din fiecare secol. De asemenea am fost siliţi să suprimăm trimiterile formelor derivate evidente, la articolul unde ele aparţin. www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA 158 Aîtâîi. Nb. 1766(4). — Formă hipocoristică din A f-t[a n]a s i e (cu grec. & > ft şi cu î 4- i > f + i, cf. şi Silip, Silimon < Filip, Filimon). AftanaQă, cf. N a t a n a i l(ă). Aftimic, cf. E f t i m i e. Agăfia, cf. A g a p i a. Agâftia, cf. A g a p i a. Agâpia. Nb. 1833 (15). — Şi Nb. Agâfia (24), Agâîtia (18). — Deriv.: (cu suf. -i n a) Nb. Agaftina (43). — H i p o c.:[A-] Nb. Gâfia (55), Gâftea (12, 36); Gaftina (16). — Ortodocşii celebrează trei sfinte cu acest nume: Sf. martiră Agapia 5. II, Sf. Irina, Agapia şi Chionie (de origine din Thesa-lonic, ceea ce explică cultul atât de răspândit al acestei sfinte la Greci, cf. Baudot, 15 - 16, Timus, 16 ş. u.). Calendarul nostru mai celebrează şi la 17.IX ziua sfintei martire Sofia cu fiicele sale Agapia, Elfida şi Pistis. Se cunoaşte şi numele de sfânt, Agapie, cel. la 15.III şi atestat în antroponomastica bulgară (cf. Weigand, Jb., XXVI până la XXIX, 117). — Din slav. Aga-p i j a, A g a f i a (< grec. ,Ayddr], cf. pentru evoluţia grec. & > slav. p, f, Vasmer, 25). Agaton. H i p o c.: Cafton: Nb. Kafton 1766 (2) şi Gaîton 1787 (1). — Sf. Agaton, celebrat la 10.I (Timus, 22). — Grec. ’Ayddcov, (cf. slav. A g a f o n, rus. G a p o n, Vasmer, 25). Cf. Agapia. Agriîina, cf. A g r i p i n a. Agripina. Nb. (6*, 28). — Şi Nb. Agriîina (58*), Agritina (12). — Numele, la Greci (’Aygirz-niva), e un împrumut dela Romani. A fost purtat de o martiră faimoasă, îngropată în Sicilia şi considerată acolo şi în Grecia ca o vindecătoare de boale. Sf. A-gripina la Greci se bucură de un cult special (Baudot, 22). Numele e cunoscut şi la Bulgari. Agritina, cf. Agripina. Agsin, cf. A x e n t e. Alămoreânu. Nf. (im. din Ală-mor-Sibiiu, 44). — Dela NI. A 1 ă m o r, deriv, cu suf. -e a n. Alăuta (?). Nf. Alăută 1758 (41). Deriv.: (cu suf. -a r). Nf. Alau-tar 1722 (36). — Dela apelativul alăută « vioară » (?). Alb in. Nb. (7). — Cf. lat. Albinus (it. A 1-b i n o). Cf. A 1 b u. Albu. Nf. 1726 (12, 22), 1758 (35), azi (im. 43, 45, ţig. im. din Făgăraş, 46), 1788 (48), azi (49, im. din Hălmeag-Făgăraş 58). — Deriv.: (din Nt. Alba, cu suf. -e a n) Nf. Albân s. Albeân 1680, (o fam. Tekelecs alias Alban) 1688, 1787, azi (1), azi (12); — (din Np. Albu, cu suf. -u 1 e a) Albiilea: Nf. Albulye 1582 Veress, D. II, 218(34). — Din adj. alb. Aldea. Nb. redat Aldgja, Algya, Aldgya, Aldea, Aldja, Aldia, Aldya, Aldă, Algje şi atestat dela începutul sec. XVI-lea (1509), passim. Azi (11, 12, 14). — Nf. Aldja 1688 (3). azi (5). Aljde 1722 (7, 8), 1726 (10), azi (17), 1788(19), azi (21, im. din Ludişor 28), 1491 Puşc., Fam., I, 179,’ 1785 Fragm., 714 (22), 1689 Puşc. Fam., I, iii (28), 1726, azi (30), azi (31), 1788 (33), azi (44). I5°9 Fragm., 76, 1511 Hurm. II3, 10, 1516 Fragm. 95 (49). I556. Hurm. II5, 381, azi (im. din Şinca-Veche 50), azi (55, 56); 1755 Fragm. 570, 1766 (57), www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 159 azi (im. din Şinca-Veche 59). Deriv.: (cu suf. -e ş) Aldeş: Nf. Aldes 1680 Puşc. Fam.., I, 2, Algyes 1758, Aldeş (22), azi (23), Aldeşiu (im. din Voivodenii-mici 44); — (cu suf. -i ş o r) Al-dişor: Nf. Algjisor 1726, Aldisoru 1758 (55); — (cu suf. matron. -oaie): Aldioâie, Aldoâie: Nf. Algyay, Puşc., Fam. II, 3 (21), Algjoje 1726, Algyoje 1758, Aldoe 1788 (25), Aldoje 1722 (30), Aldoje I758 (51). !722 (63); — (cu suf. -u c -a n) Aldiucân: Nf. Algjukan 1726, Aldjukan 1758, Algyukan 1788 (25); — (cu suf. -ii 1 e a) Al-dulea: Nf. Aldule 1593 Fragm. 153 (24); — (cu suf. -u ţ) Aldutz 1722 (10).— Compus: Aldeailie (20): Aldea-Ilie; Aldcapopii: Aly-dipopi 1722 (17): A 1 d e a - p op ii. — Din bulg. A 1 d i j a (< A 1-d o m i r) (Weigand, Jb. XXVI— XXIX, 132). După HEM. numele e «ceva curat românesc» şi nu poate avea origine slavă, fiindcă la Slavi nu se poate explica. Cihac, II, s. v. l-a pus în legătură cu ung. â 1 d- (cf. Benedictus) pe care l-ar traduce. Diculescu, Gep., I, 181, îi presupune o origine germanică (admisă de Giuglea, DR., III, 970), A 1 d o, Aldus. Probabil, slav. A 1 d o m i r e din turc. El-tămir ( = « em-pir + fer »), cum crede L. Râsonyi în AECO, I, 228. Aldomir, cf. Adowir. Aldosie (?). Nb. Aldosie 1667 Fragm. (59). — Deriv, din A 1 d e a (?). Ăldul.Nf.^Wtt/, Aldului 1722 (7). — Poate forma directă a hipo-coristului din Aldomir. Cf. A 1 d e a. Alecu. Nf. (56). — Formă hipocoristică slavă, A-1 e k o (< Alexandru). Alexandru. Nb. atestat din sec. XVII, passim. Azi passim.; — Nf. Alexandru, Alisândru azi (45, im. din Toderiţa-Făgăraş 55). — De-r i v. (cu suf. moţional -a): Nf. Alecsândra azi (im. din Galaţi-Făgăraş 44; cu suf. -e s c u) Nf. Alec-sandrescu azi (im. din jud. Olt 44); — (cu suf. -i n a) Nb. Alec-sandrina azi passim. — în afară de numele faimosului personagiu din literatura populară, Alexandru Macedon, cf. o mulţime de sfinţi cu acest nume (cf. Baudot, 30 - 33). Slav. A 1 e-ksandxr (Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 117) cu o mulţime de forme hipocoristice. Cf. A 1 e-xe, Lee a, Alecu, Sandru. Alexe. Nb. atestat din sec. XVIII-lea (1726), passim, azi passim ; — Nf. Alexe azi (im. din Costeşti-Argeş 44, 63). — Numele sfântului cu acest nume e celebrat la 7.III. (Timus, 43 - 44). Slav. A 1 e k s a (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 117, care îl consideră hipoc. din A 1 e x a n-d r u). Alibiâna. Nf. (15). Alice. Nb. (44). — Neol. occidental (fr. Alice), hipoc. engl. din E 1 i s a b e t a. Alia, cf. Iii e. Alisie, cf. 11 i s i e. Alo pe sub fereastră, ^ pe sub vatră. Sprnf. (58): «Când era fecior (= flăcău) I. C. a strigat aşa în joc şi astfel i-a rămas numele ». — Poate, interj, a 11 6 ! obişnuită în convorbirile la telefon. Sprn. face aluzie la caracterul iscoditor www.digibuc.ro i6o ŞT, PAŞCA în sens rău, al membrilor familiei resp., obişnuiţi să asculte pe la ferestrele vecinilor, cf. şi ţig. a 1 o s (var. a 1 o) cu sens neprecis, pentru care cf. A. Graur, în BL., II, 121, unde se explică ca participiu din ar- «a veni». Alunâi'i. Sprnc. se numesc locuitorii din Şercaia (51) de către cei din Yad (49). — Ar putea fi «vânzător de alune», sau mai probabil alunar « casse-noix ».Cf. şi sensul de «şoarece de coloare roşietică», DA. De la ultimul sens şi Sprn. P â ş. Din a 1 u n ă + suf. -a r. Aluan (?). Nf. 1722 (7). Amălia. Nb. (44, 46); — (prin amestec cu Maria) Amâria (31). — Germ. A m a 1 i a (< mase. Am a 1 a, cf. Kleinpaul, 40). Amâria, cf. A m a 1 i a. Ambrozie. Nb. (44), Ambroze (47, 49), Ambrosie, Ambrose (55, 63).— Deriv.: (cu suf. -i c ă) Nb. Ambrozică (44). — Dela numele sfântului celebrat la 4.IV (Timus, 46 - 53). Din grec. ’Aftpgooiog. Amfilochic. Nb. 1749 Trans., 1929, 194(7)- . . — Nume calendaristic celebr. la 23.XI (Timus, 53 - 54). Din grec. ’AfMpiloxoq. Amos. Nb. (55). — Cf. Sf. profet Amos, celebrat de Greci la 15.VI, iar de catolici la 31.III (Baudot, 47). Ăna. Nb. (azi passim): 1766(2, 10), Anna 1652 Fragm. 285, 1688 ib. 376(12), 1788(34, 43, 45).— Deriv. - Hipoc.: (cu suf. -i c a) Nb. Anica (2, 7, 22, 24, 29, 32, 33);-([A-]) Nb. Nica (f.) (24);-(cu suf. (-i c) -u ţ a) Nb. Anicuţa (2, 22); — (< [A-]) Nb. Nicuţa (12, 24); — (cu suf. -isca) Nb. A-nişca 1759 Iorga, St. Doc. XIII, 112 (38); — (< [A-]) Nb. Nişca (22, 27, 29, 32, 33); —(cu suf. (-işc) -u ţ a) Nb- Nişcuţa (27, 29, 33);— (cu suf. -i ş o a r a) Nb. Anişoâra (22); — (cu suf. -i ţ a) Nb. Aniţa (6); — cu suf. -u ţ a) Anuţa: Nb. Anutza 1787(3); — (<[A-]) Nb. Nuţa (5, 7, 27). Cf. şi Anca, A n e t a. — Sf. Ana, mama Sf. Fecioare, celebr. în ziua de 9.XII (Timus, 56). De ziua acestei sfinte se leagă unele obiceiuri şi legende populare (Pamfile, Să., 216 - 217). Alte sfinte cu acest nume, cf. Timus, 56 - 57- . Anania (m.). Nb. Ananie (14), 1788 (19), Anania 1758 (26, 38), 1788 (45), azi (58*). — După numele Profetului Anania, celebrat la 27.III, s. mai curând al Apostolului celebrat la i.IX; cf. şi alţi sfinţi cu numele de Anania, celebraţi la 26.I, 27.III, i.XII, 17.XII (Timus, 57-58). La noi dela Slavi, bulg. A n a n i j a Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 117 (< grec. ’Avavlag). Anastasia, Anastasia. Nb. Ana-stasîia (7), Anasztaszia 1788, azi (44), azi (49, 53).— Hipoc.-De-r i v.: (<[Anasta-J) Nb. Sâ'ia (7); — Nf. Szije 1766(1), Sâia (45); — (deriv, cu suf. -u c a) Nb. Sâiuca (f.) (7). — Se cunosc mai multe sfinte martire cu acest nume, celebr. la 12.X, 29.X, 22.XII, printre care, mai ales, Anastasia Patricia, celebr. la 10.III (Timus, 58 - 60). — Grec. ’Avaaxaola, intrat la noi prin filiaţie slavă, Anastasija (cf. si N as t a) (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 117). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN TARA OLTULUI Anastasie, Anastâsiu (Anasta-siu). Azi passim. — Deriv.: (cu suf. -eseu) Nf. Anastasescu (im. din Drăgăşani-Vâlcea 44).—Hipoc. (< [A-] nas [-tasie], deriv, cu suf. -a) Nâsa. Nf. Nasza 1726 (11); — (Forma mase.) Nasul. Nf. Naszul 1680, 1688(1); — (<[A-j nasta-[-sie], cf. slav. N a s t a (Rjecnik), alb. N a s t o (Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 117), derivat cu suf. -e a) Năştea (şi Nâsta). Nf. Nasztea 1680(13), Nastea (im. din Şinca-nouă 48), Naszte 1726, 1758, azi (53), azi (im. din Şinca-nouă 56); — Sfinţi cu acest nume celebraţi la 15.IV, 25.X, 6.XII, etc.; cf. mai ales Anastasie Persul, celebr. la 22.I (Timus, 60 - 65). — Grec. ’ Avaozacuog, intrat la noi (forma A n a s t a s) prin filiaţie slavă. Anca. Nb. Anka 1766(2), 1680 (3); — Nf. Anke 1726(1), Anki 1722 (54). — Slav. Anka (Măreţie, LXXXII, 114, Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 117), sau poate, derivat cu suf. -c a (< slav. -k a) din Ana. Andora. Nf. ţig. 1766 (1), 1726 (58). Deriv.: Andurca. Nb. An-durka 1711 Bariţiu, I, 718 (59); — (de aici, cu suf. -oaie) Sprn. Andurkoia 1722 (59). — Cf. ung. A n d o r, slav. A n-dra, Andro ( 49. 5I#> etc.). — Poate fi şi un latinism arde- lean — şi întrebuinţarea numelui în clasele intelectuale pare a fi un indiciu în această privinţă — deşi numele e şi calendaristic, Sf. Au-gustin Episcopul Iponiei, celebr. de biserica noastră la ic.VI (Timus, 127-134). ’ Aulimpia. Nb. (5). — Contaminare între Aurelia şi Olimpia. Aurelia. Nb. azi passim.—H i-p o c.: (< [Au-] r e 1 i [-a]) Nb. Reli (25, 33)- Gf. şi A u r i c a, A u r e-1 i u. — Lat. Aurelia. Aureliu, Nb. Aurel, azi passim (cf. al. 2, 27, 30*, 33*, 43*). H i-p o c.: Nb. Relu (30). — Lat. A u r e 1 i u s. Cf. Aure-lius Victor, consul şi istoric latin (sec. IV-lea). Cf. şi sf. Aureliu, celebr. la 20.VI (Timus, 134 - 135). Aurenţia. Nb. (5). — Contaminare între Aurelia şi Laurenţia, sau o formă derivată din Aura, după Laura-Laurenţia : Aur a-Aurenţia. Aurica, Nb. (45). —Deriv.: (cu suf. -i c a) din Aura (< Aurelia). Aurora. Nb. mai ales int., passim, www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 165 — Lat. Aurora, numele zeiţei zeilor. Avacom. Nb. (46). — După numele proorocului A-vacum (cf. Timus, 135 - 136). Avei, cf. A b e 1. Averche. Nb. (des 33). — Cf. sfinţii celebraţi la 26.V, 22.X, 5.XII (Timus, 136). Avesalom, cf. Avisalom. Aviron. Nb. (44). — Numele personagiului biblic Aviron (Abiron) levitul. Avisalom, şi mai des Avisalon. Nb. Absolon 1846 Trans., 1929, 194(7); Avesalom sec. XVIII-lea Trans., 1929, 193 (8), Aviszalon i845 (14). azi (I5#)> (i> 55. 6i, 63). —Hipoc.: ([A-]) Nb.Visal6n (53); — Nf. (ţig. 6); — ([ â-â). Badiu, cf. Badea. Băduleăsă, cf. Badea. Băgăiâşi, cf. B ă g ă u. Băgau, gură de băgău. Sprnc. dat locuitorilor din Râuşor (43), de către cei din Mândra (46). Deriv.: (cu suf. -a ş) Băgăiâşi. Sprnc. dat locuitorilor din Râuşor (43) de către cei din Ileni (41). — Băgău e tutunul rămas în fundul lulelii, prefăcut în parte în scrum, « pe care unii ţărani îl pun la măsea, înlocuind astfel fumatul » (< ung. b a g 6, idem, DA, s. v.). Baghiur. Sprnf. (56). Băiâş. Nf. (9, 13). — Apel. băiaş, băieş, cunoscut (la Orlat, Transilv.) şi cu sensul de «lucrător care scoate din cariere piatră de var », « (Ţigan) lingurar » (DA., s. v.). Bâicu. Nb. Bajkul 1432, Hurm. I2 573(16), 1726(35); —Nf. 1758, azi (35). — Deriv.: (cu suf. -o i u) www.digibuc.ro i68 ŞT. PAŞCA Nf. Băicoiu (53, im. din Şinca-nouă-Făgăraş 55, im. din Şinca-nouă-Făgăraş, 56). — Slav. (srb. bulg.) B a j k o Bajo, Rjecnik, s. v., s. din Bratoljub, Măreţie, LXXXII, 144, s., după Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 161, o formă din B a t e < b a t e > B a e > Baj — B a j k o, sau din rad. slav. baj « a fermeca »). HEM., III, 2356-7 crede că avem de a face cu o formă de origine turanică, turc. djagataic bai « homme riche, seigneur», cumanicul b a y « dives ». Băilă, cf. Bai u. Baiu. Nf. azi (53), Baju 1726, 1758 (55). Deriv.: (cu suf. -i 1 ă, sau direct sl. B a i 1 o, Măreţie, LXXXII, 114) Băilă. Nf. Bayle 1536 Qu., II, 443, 1541, Qu., III, 101, 1543, 1545, 1546, ibid., 234, 279. 336. — Din slav. B a j o (< b a- Mi-klosich, 245, Bratoljub Măreţii, LXXXII, 135, Bajislav Ivekovic-Broz, s. v., Bat e, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 161) sau turc. b a y (« bogat »), L. Râsonyi, în AECO, I, 228. Bălăbân. Nf. azi (im. din Olţana-Sibiiu 44) Beleban 1722, 1788, azi (48), azi (50), Ballaban 1633, 1722 (62). — Turc. balaban «Dick-sack», cunoscut ca Npers. şi la Slavi (cf. Weigand, Jb, XXVI până la XXIX, 167). După HEM., III, 2974 - 6, Nf. Bălăban e din porecla bălăban «un fel de şoim mic, rău şi inimos »< cumanicul b a-1 a b a n « vultur », intrat prin filiaţie tătară şi la Ruşi, cu acelaşi sens. La Poloni, sensul de «bătăuş, arţăgos ». Cf. şi rom. bălăbăni pus (de DA.) în legătură cu turc. b a 1 â b â n « mare, gros », de unde şi srb. balaban «mare», rus. balaban « nătărău ». Bălan. Nf. Belan 1726(11), Ba-lăn 1680 (13), 1726 (19), 1758 (28), azi (35. 36). W26, azi (38), 1788, azi (41), azi (im. din Şinca-veche-Făgăraş 50), azi (52), Balan 1598 Fragm. 816, 1726,1729 Fragm. 544, azi (55)> 1652 Fragm. 282, 1726 (59). — Deriv.: (cu suf. -aş(ă)) Bălănâş(ă). Nf. Balanasa 1722 (55). — Adj .bălan « (om) blond », prin eufemism blondul în loc de negrul, cf. şi bălan « drac ». Foarte răspândit ca nume de animale (< băl, deriv, cu suf. -a n, DA., s.v.) Bălâş. Nf. Belas 1726, azi (11), azi (43, im. din Săcăşeni-Sălaj 44). Sprnf. Stoica-Bălaş (59). — Deriv.: (cu suf. moţional -a) Nb. Bă-lâşa 1766 Iorga, St. Doc., XIII, 184 (17), Balase 1788 (43), 1766 Aron, 21 (44), azi (59); — (cu suf. ma-tron. -oaie) Bălăşoâie. Nf. Bala-soje 1758 (43); — (cu suf. -i c a) Nb. Bălăslca 1785 Iorga, St. Doc., XII, 187 (44). — Numele e desvoltat din băl (< slav. bel- « alb »), derivat cu suf. -a ş, şi e formaţie pe teren românesc (cf. HEM., III, 2942) şi stă şi la baza formelor sud-slave (cf. Puşcariu., St.Istrorom., II301), ca srb. Balaş, pe care Măreţie, LXXXII, 94 îl explică totuşi ca o formă hipocoristică din Bra-t o s 1 a v. Bălâşcă. Nf. azi (30). Deriv.: (cu suf. -ă u): Bălăşcă'u. Nf. Be-leskev 1726 (63). — Cf. srb. Balasko (< Bra-t o s 1 a v, Măreţie, LXXXII, 95). Balborea. Nf. azi (im. din Ru-căr-Făgăraş 44). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 169 — Cf. bălbor, bălboare (ap. Iordan, Dift., 213), derivat cu suf. -e a. Bâlcăş. Nf. azi (55). — Din B a 1 c u (< B a 1 u), cu suf. -ă ş. Cf. B o a 1 c ă. Bălcăceânu. Nf. azi (44). Deriv, (cu suf. -a c i u din B a 1 c u < Baiu) Bălcaciu. Bălcescu. Nf. (11). Deriv, (cu suf. -eseu) din Balcu (< Baiu). Baltica. Nf. Balgya i5ii,Hurm. II3, 10. — După HEM. III, 2377, e o formă hipocoristică din B a 1 d o-v i n. Bâlea. Nb. Balia 1666 Puşc., Fam. I 109, Bdlja 1726 (19), Bal-lya 1516 Fragm. 96 (25), Bayle 1536 Qu. II, 443 (44); — Nf. Bal-lija 1680, Bdlya 1688 (1), Bdlyd alias Mmitjan 1688, Balya 1726 (2), Balije 1680, Balya 1688, 1787, azi (3), Balya ex Moldavia 1718 Fragm. 503, azi (12), azi (18), Balia alias Bdts 1666 Puşc., Fam. I, 109, 1726(19), Ballya 1516 Fragm. 96, 1598, ib. 175, 1661 ib. 335, Balya alias Kolesa 1758 (25), 1722, azi (27), 1722 (32), Ballj 1584 Fragm. 132 (34), Balie 1582 Veress, D. II 219, Ballya 1584 Fragm. 132(35), Balja ţig. 1726, azi (im. din Luţa-Făgăraş, 44, im. din Bistra, j. Turda 44), 1511 Fragm. 87.— Deriv.: (cu suf. -a n) Băleân. Nf. Belyano 1535 Fragm. 110 (24), Beljan 1726 (38); — (cu suf. -eseu) Băliescu. Nf. Belieszk 1726 (4) ; — (cu suf. -oaie) Bfiloâie. Nf. Beloaji 1680 (i)- . . — Cf. bulg. Balja (< radicalul bal- «vrăjitor» Miklosich, 219 şi 245), srb. Balja (< B r a t o- s 1 a v, Măreţie, LXXXII, 82; Wei-gand, Jb. XXVI-XXIX, 161 explică forma bulg. din b a 1 j o « calificativ dat tatălui »). Cf. B a 1 u. Bă'lea şi Bâlea. Nf. Biilly 1722 (16), azi (50, im. din Părău-Făgă-raş5i).—Sprni. Bâlea (21).—D e-r i v.: (cu suf. -e c i u) Sprni. Bâleciu (21). — Etim. nesigură (cf. forme documentare la Scheiner, BA., II, 21 - 22). Pentru supranume, cf. bălie, balie, bâleciu « cotor, tuleu, vrej, beldie, cocean, strujan de obiceiu uscat » < rut. b y 1 ’ e « cotoare », cf. paleosl. b y 1 o j e «ierburi », DA., s. v. Cf. şi B u 1 e a. Bâleciu, cf. B ă 1 e a, Bâlea. Bălgrăzeăn. Nf. Belgrezan 1766, Balgrezan 1787, azi (2), cu varianta Bărglăzan azi (2). Deriv, (cu suf. -e a n) din Bălgrad (= Alba Iulia). Bălint. Nf. azi (48). — Ung. Bâlint ^Valentin u s). Bâlog. Nf. 1689 Puşc., Fam., I 108, II, 11. — Ung. Npers. Balog(< b a 1-o g « stângaciu »). Balotă. Nf. Balota 1758 (24), 1534 Veress, Acta I, 237(25), azi (im. 38). — D e r i v.: (cu suf. -e a) Balotea Sprni. (21). — După HEM., III, 2391 Balotă poate să nu derive din onomasticul Bale, ci se trage mai probabil din bală «monstru». De fapt, avem de aface cu un împrumut slav, srb. Balota (< B r a-t o 1 j u b, Măreţie, LXXXII, 125) sau şi un derivat cu suf. -o t a din Baiu. Baltă. Nf. (16). — Deriv.: (cu suf. -e a n, -a n) Băltânu, Bălteânu Nf. azi (45), Baltan 1667 Puşc., www.digibuc.ro 17° ŞT. PAŞCA Fam. I, 104 (63); — (cu suf. -ă r e ţ) Băltăreţ. Nf. Baltaretz 1789 (38). — Apelativul baltă; baltan, «chiar din baltă » (HEM. III, 3072), băltăreţ, « locuitor pe lângă bălţi », «n. de vânt» (HEM. III, 3071). Bâlu. Nf. Ballu 1726 (x), azi (im. 16), Balul 1722 (18). — Cf. srb. Balo (< B r a t os 1 a v, Măreţie, LXXXII, 82 sau din Balomir r-1. Bărbat. Nb. Berbat 1680 şi Boer alias Berbat 1688, Barbat 1766 (1), 1680 (3), 1680, 1789 (10), 1726 (11) 1527 Fragm. 101, 1534 Veress, Acta I 237, 1726 (12), 1766 (13).— Nf. (redat Barbat, Barbath, Bar-batu, Borbath, Berbat) 1662 Puse., Fam. I, 112, 1680,1766, azi im. (1), i766 (3), 1664 Puse., Fam. I, 112, azi (9), 1652 Fragm. 288, 1663 ibid. 337> 1728 Puşcariu, Rev. 67, 1766, azi (10), 1527 Fragm. 101, 1534 Veress, Acta I, 237 (12), 1758 (40, 42), 1665 Puse., Fam., I, 105, 1722 Fragm. 534,’ 1726, 1758 Fragm. 591, I758 azi (47). azi (im- din Şercăiţa-Făgăraş 49 şi 52).— Deriv.: (cu suf, -e a) Bărbâtea. Nf. 1737 Iorga, St. Doc., XIII, 185 (17) Barbatsa 1763 (48); — (cu suf. -e i u) Bărbăteiu. Nf. Barbetej 1758 Berbetej 1726 (47); — (cu suf. -o i u). Sprni. Bărbătoiu 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (12). — Din rom. bărbat (adj. = « curajos »). în documente Npers. www.digibuc.ro 172 ŞT. PAŞCA Bărbat apare din sec. XlII-lea, cf. Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, I77- Bărbiiâr. Nf. 1747 Dragomir, Ist. Desr., I 66. — Dela -j- b ă r b i i â r i u azi bărbier neologism, intrat prin filiaţie neogreacă (DA., s. v.). în limba veche cuvântul însemna şi « medic » (Meteş, Rel. com. 222). Asupra meşteşugului în vechime, cf. Iorga, Negoţul 165, Ist. com. rom., 97. Bă/rcea s. Bâ'rcea. Nf. azi (im. din Viştea de jos-Făgăraş 44), 1813 Iorga, St. Doc., XII, 204, azi (45), Bircsa 1726, Bartsa 1773 Fragm. 696 (59). — Deriv, (cu suf. slav. -ca) din Bâra (< sl. B e r a), cf. Bâr-c i u. Bâ'rciu. Nf. Byrchw 1534 Veress, Acta I, 237. — Deriv, (cu suf.slav. -c o, cf. srb. B e r c i 6, Rjecnik, s. v.) din Bâra. Cf. B â r c e a. Bărdâş. Nf. azi (1), Berdas 1726, Berdasu 1766, Bardas 1787, azi (2), azi (3), 1680, 1766, azi (4), 1758 (42), 1722, 1788, azi (43). — Deriv, (cu suf. -a ş) dela bardă: bărdaş « dulgher», meşter foarte util în industria rurală. Asupra « bărdaşilor » în trecut, cf. Iorga, Negoţul, 174. Bârghişânu. Nf. azi (im. din Galaţi Făgăraş 44, 45). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Bârghiş (j. Târnava Mare). Bărîţiu. Nf. azi (im. din Turda 14). — Deriv, din B ă r a. Cf. srb. Barica (< Bara s. Barbara, Rjecnik s. v.). Bâ'rlea. Nb. Berle 1534 Veress, Acta, 237 (4). — Nf. Berlea, Berla, Berle 1680, Birlya 1726 (4), Burlea azi (25, im. din Hurez-Făgăraş 27, 40), Birlja 1726, Burlya 1758, Burlyi 1788 azi Burlea (42), azi Burlea (im. din Hurez-Făgăraş, Sâmbăta de jos-Făgăraş, Recea-Făgăraş, 44), Berla 1726, Berlya 1758(47). —-Deriv.: (cu suf. -eseu) Bârlescu. Nf. Birleszk 1726 (56); — (cu suf. -e ţ) Nf. Bârleţ azi (im. 49); — (cu suf. -oaie) Bârloaie. Nf. Be\f\loaji 1680, Berlajo 1688 (1). — Din slav. Brie (< Berna r d u s, Măreţie, LXXXII no, Drăganu, Top. ist., 42, Rom. în sec. IX-XIV, 533 şi nu din germ. Bullhardus cum spunea G. Kisch, Nam., 16 şi 24). Cf. Burlea. Bârletea (s. Bârleasă ?). Nf. Bur-lese 1758 (55). — Cf. slav. Brleta (< Berna r d u s). Cf. B â r 1 e a. Bârlez. Nf. Birlez 1758 azi (im. din Mircea-Vodă-Tulcea, 56). — Cf. B â r 1 e ţ (?), sau mai probabil nsl. b r 1 e z (Miklosich, EtWb.). Bârna. Nf. (36). — Ung. b a r n a « brun », cf. şi N. de bivol. Bâ'rnea. Nf. azi (im. 1), Burnja 1766 (2). — Deriv.: (cu suf. -e c i u Bârneciu. Nf. Burnecs 1722 (48). ^ — Din bârnă, burnâ « negură, ceaţă» (DA.), cf. Negură-, cf. şi srb. Brne(< Bernardus, Măreţie, LXXXII, 98 Rjecnik, s. v.). Cf. Burnea. Bâ'rsu. Nb. Berszul 1680, Birsz 1688, 1766 (1), Bursz 1758 (43), etc.—Nf. Bersz 1680, Birszu, Birsz 1726 (1), Bursz 1787 (3), 1726 (4), Burss 1722 (7, 9), 1766 azi (10), 1726(22), 1758(41). 1758 (45)- www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN TARA OLTULUI 173 — Deriv.: (cu suf. -a n) Bârsan. Nb. Birszan 1726 (3), Barszdn, Burszan 1722 (7, 9), Berszan 1680, Burszan 1766(10), 1680(13), 1726 (20, 26), 1758 (28), 1726 (38), 1758 (42, 43) 1758 (44). azi 1726 (58);— Nf. Burszan 1787, Bârsan azi (1, azi 7, 8, 9), 1663 Fragm. 807, Berszan, Birszan 1726, Burszan 1728 Puşcariu, Rev., 66, 1766, Bur-san azi (10), Birszan 1726, azi(n), Berszan 1680, 1688, Birszan 1726, Bursan 1766, azi (13), Birszan (14), azi (16, 17), 1726 (21), Burszan 1758, azi (23), azi (25), Birszan 1788, azi (26), azi (31), Barszan 1556 Fragm. 124(32), Berszan i788 (33. 34). azi (37). Barszan 1556 Fragm. 124 (38), Burszan 11789 (39), Vurvale alias Burszan 1758, Birszan alias Szokdcs 1758 (40), azi (42), Burszan 1758 (43), azi (im. din Sebeş-Făgăraş 44, 45, 49, im. din Vad-Făgăraş 51), Bârs-can (sic !) pentru Bârsean 1804 Iorga, St. Doc., XII, 196, 1833 ibid. 217, azi (53), Berszan 1534 Fragm. 107, 1598 ibid. 816, Bar-zan 1671 Puşcariu, Rev. 68, Bârsan 1674 Iorga, Braş. şi Rom., 154, Birszan 1726, Bârsan 1729 Fragm. 545, azi (55), azi (im. din Vad-Făgăraş 56), Bersan 1755 Fragm. 570, Burszan 1766, azi (57), Bar-czani 1633 (62); — (cu suf. (-an -e a s ă) Bârsăncâsă. Nf. Bersze-nyeszi 1680 (1); — (cu suf. (-ă n) -e 1) Bârsanei. Nb. Burszinel 1758 (44); — Nf. Birszenjeli 1726 Bur-senyel 1758 (36), 1726 (37); — (cu suf. -e a, sau -a ?): Nf. Birsza 1766 (1), Bursa 1726, Burza 1766 (10), Bursza 1766 (13), Birsza 1726 (40), Burtza 1758(45);—(cu suf. -e a n u, din Nt. Bârseşti) Nf. Bârseşteânu azi (im. din T.-Mă- gurele 44); — (cu suf. - o i u, -oaie) Bârsoiu. Nf. Burssoi 1722 (7); Birszaje 1688(10). — Slav. Bhrs, Bkrsa, ap. Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, p. 550-551. în cazul numelui de familie, el poate fi simţit ca un derivat indicând apartenenţa s. originea locală. Forma Burcza corespunde săs. Burtza (cf. ibid., 544)- Bârţan (?) Nb. Barczan 1633 (59)- ’ — Cf. Bârsan, cf. ung. Bar-c z a, săs. Burtza (Drăganu, Rom. în sec. IX-XIX, 541). Bartolomeu. Nb. azi passim.; Nf. azi (58). Şi (mai des) Nb. Vărtolomeiu azi passim. H i p o c.: (< Horto-[lo-]meiu) Nb. Hortomei 1726 (61). — Dela numele apostolului, celebrat la 25.VIII şi 11. I (Timus, 486 - 487), cunoscut şi în literatura folclorică (cf. Pamfile, Să., 77-78). Forma cu V-(> h-) e de origine slavă. Bărtuş Nf. azi (3, 35, im. din Copăcel-Făgăraş 41), Bartus ţig. 1758 (44), azi (im. din Voila-Fă-găraş 55, im. din Berivoii mari-Făgăraş 56). — Deriv, din ung. B a r t a (< Bartholomaeus). Bârzilă. Nf. Burzila 1758 (47), Birzile 1726 (55). — Deriv, (cu suf. -i 1 ă) din slav. B r z (cf. srb. Brzota, Brzic, Măreţie, LXXXII, 70) < slav. bruzu « iute » (Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, p. 547), cf. şi Na. Bârzuia, Bârzulia. Biîrzoâncă. Sprni. « o fată excesiv de înaltă » (27). — Deriv, (cu suf. -o a n c ă) din barză (cf. se’ngâmfă ca barza, www.digibuc.ro i74 ŞT. PAŞCA Zanne, I 322), (cf. ciodoroancă « baborniţă » ap. Pascu, Suf., 270). Ca o justificare semantică, cf. Sprn. Cocor, Stârc, Şterca. Bâşa. Nf. Basa ţig. 1758 (44), Bassa 1722 (62). — Dela ung. basa (cf. şi la noi bulibaşa) « dux » (Gombocz-Melich, s.v. în ung. e şi Nb. Basa (< B a s i 1 i u s), ibid.). Băşă. Nf. azi (59). Cf. B a ş a. Basamac. Sprnf. «un moş al lor zicea rachiului basamac» (H)- Basarâb, Basarâbă. Nf. Besze-rdbe 1680, 1726, Baszaraba 1766 (4), Baszarab, Basarab, Basarad ( !), Besarabe, Bazarab, Bazarad din sec. XIV-lea (1378) Puşc., Fam.l, 144, 145, 148, II, 19 (43). Deriv.: (cu suf. -eseu) Nf. Basarab eseu azi (im. 51). — Originea numelui nu e încă definitiv clarificată. După HEM., la început era numele unei caste: b a n + dac. s a r a b ă « numele unei caste nobilitare la Daci». Pârvan, Getica 267, presupune un compus: Besso-Rabo; Diculescu, Gep. I, 190 ş. u.: v.-germ. ban + v.-germ. Saraba; Densusianu în Gr. S., IV, 147 - 149, şi Iorga, îl crede de origină cumană s. pece-negă: turc. bas (particulă care serveşte la întărirea adjectivelor) + turco-tătar a r y, a r u « curat, bun, sfânt » + turco-tătar aba « tată, bunic», Aceeaşi origine i-o bă-nueşte şi Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, p. 520 - 527. Bâşchea. Nf. azi (11) Bastja, Basta 1726 (60). — Deriv.: (cu suf. -a ş) Băschiâş: Nf. Bastjas 1722 (12); — (cu suf. -oaie) Bă-scăşoâie. Sprn. Baskasoje 1722 (28). — Cf. baştâ (-J- baştie, başte) -J- « meterez, tranşeu », «încăpere mică» (DA., s. v.), sau başchie, unealtă de dulgherie (DA., sau mai curând bulg. basta « Vater », Npers. (f.) Basta, (Miklosich, 245), Nf. srb. B a s t i c (Rjecnik, s. v.). Bâţă. Nf. 1830 Iorga, St. Doc., 217 (44), 1743 ibid. XIII 172, azi (47), Butza 1722 (50), Butza 1741, 1830 (51), Biţk 1729 Fragm. 548 (53). azi (57). Bucza 1633, Bitza 1667 Puşc., Fam. I, 104, Fragm. 374, 401 azi (59). — Deriv.: (cu suf. -a n) Bâţâna. Nf. Buczana i633 (59) i — Sprnf. Bâţani (33). — După DA. s. v.: i°. «un fel de ţânţar mic care tremură din picioare când stă locului, numit şi zgriburiciu (în Receca-Făgăraş); 20. «un fel de muşte mari roşietice care se aşează pe cai» (în Făgăraş); 30. «un fel de b ă r z ă u n (tot în Făgăraş) ». Bătocu. Sprni. Haneş, Ţ. O., 73 (i3)- ’ Băulca. Nf. Baulja 1726 (55). — Cf. interj, bau, imitând urletul lupului, iar prin extensiune (în graiul copiilor), «lup » (cf. DA., s.v.); cf. şi srb. Baho (< Baji-s 1 a v, Rjecnik, s.v.) srb. B a o (< B a 1, Miklosich, 245), deriv, cu suf. -u 1 e a. Băzâ'nca. Sprni. şi f. (56). — Deriv, din bâză «muscă, albină, streche » (DA). Cf. B â z i c. Bâzgă. Sprni. « cu mustăţile şi sprâncenele mari şi negre » (27).— Deriv.: Bâzgănel. Sprni (56). — Poate din aceeaşi tulpină ca [a se] bâzgoia « a face ochii mari, a căsca, a holba, a zgâi ochii, a strâmba din ochi, a privi pe cineva cu ochii căscaţi sau zgâiţi», iar www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 175 prin extensiune «a se uita urît la cineva » (DA., s.v.). Bazic. Nf. Bizik 1726, Buzik 1758 (20). — (Fem.) Bazica. Nf. Buzika 1758 (36). — Deriv, (cu suf. -ic -ic ă) din Bâză < bâză « muscă, albină, streche » (DA.). Cf. B ă z â n c a. Bâzulcciu. Nf. Buzulecs 1722 (9)- . „ . — Din bâză, cu suf. -u 1 e c i u. Beatrice. Nb. (14, etc.). — It. Beatrice (s. franţ. ?), dacă în adevăr e de cetit cu c şi nu cu s. în tot cazul e un neologism intrat prin intermediul şcoalei. Bebclea. Nf. 1830 Iorga, St. Doc. XII 217(44), azi (47). — Cf. (DA.) bebe s. f. «fiinţă închipuită cu care se sperie copiii », « om bătrân şi prost». Sau e un derivat din Babă. Bcca. Beka 1726 (18), 1534 Fragm. 106(35), 1722(49)- — Cf. srb. Beka (Rjecnik, s.v.), sau o formă hipocoristică românească (d. ex. R e b e c a). Cf. şi B e c u. Becheş. Nf. Betyes 1788 (41), Becheş azi (im. din Bistriţa-Nă-săud 44). — Deriv, (cu suf. -e ş ?) din Beca s. Becu ? Cf. şi rom. be-ciu — (la Salişte) «berbece » (DA.). Becu. Sprni. (46). —Puşcariu în Conv. Lit., XXXIX 51 - 53 şi în EtWb. nr. 198 arată că bec e o scurtare din berbec, cf. şi REW. 9270. Densusianu, în Gr. S., I, 318-319 afirmă că bec la noi nu există, iar forma beciu e un adj. fără legătură cu it. becco. După dânsul, avem de a face cu o onomatopeie (p. 320), care a lăsat urme şi în srb. Beka, n. de capră. Credem totuşi că Sprn. precum şi Nf. şi n. de capră, se pot explica din forma berbec, printr’o prescurtare ieşită din graiul copiilor. Beclenâr, cf. Becleran. Beclereân. Nf. Bethlenyeru 1726 (35), Bekleran 1788, azi (44), Bethleneru, Bethlenran 1758(45); Bethlenaru 1758 (47) (cf. şi Stojka de Beklen 1509 Fragm. 76, 1511, 1516 Hurm. II3, 10, Fragm. 95, Sulka de Bethlen 1527 Fragm. 101, Saczko ( !) de Bettlehem 1534 Veress, Acta I, 237 (26), etc.). — Deriv, (cu suf. -e a n resp. -a n) dela NI. Beclean (ung. Bethlen). Interesantă forma Becleran, din Beclenâr, cu metateză. Forma Bethlenran < Betlenar + Betleran. Bedea. Nf. Begya 1766(11). — Din rad. slav. B e d- (< Bene d i c t u s, Măreţie LXXXII, 98), sau ung. Bede (< Bene-d e k, Liebhart, în BA. III 8 - 9), Cf. totuşi şi B e g u (derivat cu suf. -e a). Begu. Nf. azi (17), 1726(63). — Cf. srb. Bego (< bjegati < begu = fugă, Rjecnik s.v.). Belba. Nf. azi (im. din Ieşelniţa-Caraş Severin 44). Beleăga. Nf. Belyaga 1722 (33). — Cf. Beleaua, Belig. Beleâna. Nf. azi (35 im. 38, im. din Berivoii-mari-Făgăraş 55). — Deriv, (cu suf, -a n) din B e-1 e a ? Cf. Beleaua. Beleaua. Nf. azi (24), Belăd 1711 Puşc., Fam. I, 20, Beleva 1722, Beleaua (sau Beleana ?) azi (33), Beleva 1616 Puşc., Fam. I, 107 (cf. totuşi în Puşc., Fam., I, 38, 44, 123, 124, 183, II, 21, Fragm. 818 redat Belena), azi (34). — Deriv.: (cu suf. -i ţ a) Beliviţa ( < b e 1 i + v i ţ e a ?) Nf. Belivitza 1722 (46);— www.digibuc.ro 176 ŞT. PAŞCA (cu suf. -u ţ ă) Beleucze 1726, Be-leucza 1758, Beleutza 1788, Bele uţă, (46), — Cf. srb. B i j e 1 a, B i e 1 j a (Măreţie, LXXXII, p. 82), Bje-1 a v a (< b e 1 u « alb », Miklosich, 253), apropiat, poate, de rom. belea (DA. s.v.). Belei (accentul?). Nf. Belej (37). — Din băl, (deriv, cu suf -e i u) dacă avem accentul Baleiu (cf. A 1 b e i u); dacă avem accentul Belei, e un genitiv din Belea. Beliboea. Nf. Beliboie 1722(12). Deriv, (cu suf. -e a) din compusul b e 1 i + boi. Belig. Nf. azi (44). — Deriv, (cu suf. -ig < -ic) din Belea ? Cf. şi B e 1 e a g a. Beliofţa. Nf. Belioitza 1722 (46). — Compus: bel i+oiţa. Bclitdri. Sprnc. li se zice locuitorilor din Părău (58) de către cei din Şercăiţa (51): «se păstrează încă la Şercăiţa amintirea unui ţăran care şi-a belit singur calul» zice membrul corespondent. — Din belitor « cel care beleşte vitele », şi prin extensiune, « hrăpăreţ », Benga. Nf. 1758 (20), 1758, Benga alias Priska 1788 (24). — Deriv.: (cu suf. -e a) Bengca s. Ben-ghea. Nf. Bengya 1726, 1758, 1788 (24), Bengi 1726, Bengi seu Terlob 1789 (39). — După Iordan, Dift., 104, Nf. Benga e din ţig. benga « drac » (DA. s.v., A. Graur, în BL. II, 128— 129, cf. şi Bogrea în DR. I, 287, IV 876), iar forma Nt. Ben-ghea < benghiu, benchiu « Schon-heitsplflăsterchen» (ib. p. 106). Credem totuşi că toate formele de mai sus (afară de Benga) pot pro- veni şi din ung. B e n d e (< Bene d e k, Melich, Jov. I11, 159). Bengea, cf. Benga. Benghea, cf. Benga. Beniamfn. Nb. azi passim. — H i p o c.: Beni [-amin] (47). — Cf. numele celui mai mic din cei 12 fii ai lui Iacob. Benea. Nf. Benja 1726 (55). — Deriv.: (cu suf. -i c) Binic. Nf. Soner alias Binik 1788 (44); — (cu suf. -i g a < -i c a) Nf. Beniga 1680 (2); — (cu suf. -i 1 ă) Benilă. Nf. Benille 1726(61); — (cu suf. -u g < u c). Nf. Beniug azi (44); — După Miklosich, 746 o formă Bena ar proveni din slav. ben-« occisio ». Mai probabil e o formă hipocoristică, cf. slav. (bulg.) B e-n o, B e n j o (< B e n e f a c i j, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 119), (srb.) Beho (>, Miklosich, 249), srb. Boksa Bogsa (Măreţie, LXXXII, 151) < B o g d a n. cf. şi Boca. Bodân, cf. B o d e a. Bodâ'rnea. Nf. azi (17, 25), Bo-dirnya 1726, Bodernya (şi Bodinya cf. B o d i n) 1758, Bodirne 1788 (26), Bodârnea, Bodirnea azi (im. din Beclean-Făgăraş 27). — Deriv, (cu suf. -â r n ă + -ea) din B o d e a. Bodea. Nf. Bogya 1726(11). Bodi 1820 Meteş, VA., I, 260 (34), Bogya 1758 (38). — Deriv, (cu suf. -e a n din NI. Bod) Nf. Bo-deân azi (im. din Drăguş-Făgăraş 16), Bodan 1726(55); — (cu suf. -o c e a) Nf. Bodocea azi (59). — Cf. slav. Boge, f. Bogja (< slav. b o g, Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, sau din Bogdan, Bogomir, Bogoslav, Weigand, ib. 133). După Iordan, Dift. 245, Bodea < b o d « Reisholz ». Cf. totuşi şi apelat, boaghe « bufniţă », « specie de uliu » (DA.). Cf. B o-d i u. Bodfn. Nf. Bogyin 1726 (14). — Cf. ung. Bodin ( bohău, iar cu schimb de sufix, bohan (cf. Puşcariu, Contribuţii, p.237 (17)). Cf. bohău, iar de aici un schimb de sufix, Boheiu, cf. şi Bohan. Boita. Nf. azi (im. din Beclean-Făgăraş 25), 1611 Puşc., Fam. I, 106, 1726 (26), azi (32, 35), 1788 (40), 1747 Fragm. 548, Dima alias Bojta (63). — Din boaită « bou, bivol s. vacă slabă», iar prin extensiune, termen de batjocură dat mai ales preoţilor, călugărilor şi ţiganilor. Cf. şi slav. Bojta (< Boiata, Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, 13). Boiu. Nf. Boj 1726 35). —Bulg. B o j o (< b o j « Kampf » Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 154) srb. Boj o (< Bogoslav, Ivekovic-Broz s. v.), cf. şi srb. Boja (< Bogdan, Borisav, Măreţie, LXXXII, 82). Drăganu, [Rom. în sec. IX-XIV 445 - 446), explică Nt. Boiu mare din ung. Bony, Bunyi (< rom.), fiind deci la noi, o reluare din ungureşte. Bojin. Nf. azi (im. din Caracal-Romanaţi 44). — Srb. Bozin (hipoc. din B o-zidar, deriv, cu suf. -i n) Rjecnik s. v. Bolboceân, Spri. (53). Deriv, (cu suf. -e a n) din bul-boacâ (s. Nt. Bulboacâ, Bulbuc). Bolborea. Nf. azi (im. din Vă-leni-Făgăraş 44). — Cf. B u 1 b u r e a. Bolda, cf. Boldea. Boldea. Nf. azi (9) Bolda 1688 (10), Boldea, Boldi, Boldia alias Bonisel 1680, Bolgya 1688, 1789 azi (13), Bolda 1758 (44), azi (im. din Comana de sus 51, im. din Crihalma 63). — După Iordan, Dift. 246: Boldea < bold. Cf. şi n. de câne Bol-deiu (DA.) şi a boldi (ochii) (DA., s. v.). Cf. şi ung. B o 1 d i z s â r, de unde o formă hipocoristică românească. Cf. B o 1 d i ş. Boldiş. Sprnf. (48); — Nf. azi (49)- ’ . . — Deşi legătura cu bold e posibilă, cf. totuşi forma ung. B o 1-dis (< Boldizsâr< Baltha-s a r, Gombocz-Melich, 459), de unde şi săs. Boldisch (cf. A. Schul-lerus, Sib.-săchsisches Worterbuch, II, fasc. V, 678). Boldişar, Nf. Boldisdr 1726, Bol-dosdr 1578 (35), Boldişar 1633 (62). —Ung. B o 1 d i s â r (Melich, Jov. I11 161 - 162). cf. Boldea, B o 1-d i ş. Bolea. Nf. azi (53), Boyla 1671 Puşcariu, Rev. 68, Bolye 1689Puşc., Fam. I, 168, Bolja 1726 Bolya 1758 azi im. din Şinca-nouă-Făgăraş (55). —D e r i v. (cu suf. -a n) Bo-leân. Nf. Boljan 1726 (55). — Cf. bolea (în Transilv. şi Bucov.) personagiu imaginar cu www.digibuc.ro 184 ŞT. PAŞCA care se sperie copiii (< boală, DA., s. v.). Cf. şi rad. sl. B o 1 j- (< b o-1 j e, Miklosich, 249, cf. srb. Bolje-slav, Măreţie, LXXXII, 87), bulg. B o 1 j o (Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 133). Cf. Bâlea, B u 1 e a. Bolîa. Nf. azi (im. din Baia de Criş-Hunedoara 51). Boloboceân. Nf. azi (im. 14). Bolog. Nf. azi (49). — Rus. *B o 1 o g (< *b o 1 g 'K, cf. psl. b 1 a g ’K « bun », de unde Npers. B 1 a g o şi B 1 a g a). Cf. şi ung. B a 1 o g h. Bolovan. Nf. azi (12, im. din Beşimbav-Făgăraş 14), Bolvan 1656 Dens., Mon. 30, Fragm. 305, Bolovani 1700 Fragm. 472, 1726, azi (15), azi (16, 31) Boloban (= Bă-lăban?), Bolovan 1763(48), azi (59)- . . — Pe lângă sensul obişnuit al lui Bolovan, cf. şi acela de «bostan » (Sibiiu) (DA., s. v.). Bomfa, cf. Boamfă. Bonga, cf. Boangă. Bonâş. Nf. Bonas 1726, azi (10), Bonas alias Bolda 1688 (13).—D e-r i v. (cu suf. -oaie) Bonăşoâie. Nf. Bonasoie 1722 (10). — Deriv, (cu suf. -a ş) dintr’un rad. sl. Bon- (cf. Bona, Bono < B o n i f a c i j, Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 118, cf. şi srb. B o n a c < Bonaventura, Măreţie, LXXXII, 86, B o n a t a, Bones, Bonus < rad. b o n-«occiso » Miklosich, 249). Cf. şi rom.b o a n ă « boabă » (DA., s. v.). Cf. Bonişel, Bone a. Boncoş. Nf. Bonkos 1688 (2). — Cf. boancâ — « copac gros, găunos, buturugă » (DA.), « oaie bătrână» (ib.); cf. şi ung. ban-k u s momâie (Szinnyei, s. v.). Bonişel. Nf. Boldia alias Bonisel, 1680 (13). — Deriv, (cu suf. -e 1) din Bonaş. Bonder. Nf. 1726(11), azi (30). — Cf. bondar « bărzăun ». Bonca. Nf. Bonja 1726, Bonya 1758, Bonyi 1788 (41), azi (im. din Piscu-Sadova, j. Dolj 44, 45). — D e r i v.: (cu suf. -e a s ă) Bo-neâsă. Nf. Bonyeszi 1766 Metes, VA., I, 285. ' — Slav. Bonjo (< B o n i f a c i j, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 118). Boniîâţia 1765 Trans. 1929, p. 202 (61). — Dela numele sf. mart. Boni-faţie, celebr. la 19.II (Timus, 149- 151). Bontea, cf. B o a n t ă. Bontescu, cf. B o a n t ă. Bora 1788 (46), 1758(47).— D e-r i v.: (cu suf. -o t ă). Nf. Borota azi (im. din Careii mari 44); — (cu suf. -u că, -u g ă) Nf. Boruga 1688, 1726, 1766, Boruka 1787, Boriga, Borâga azi (2). — Din rad. slav. b o r u « pug-na » (Miklosich, 249 - 250), B ora, Bor o, Bore (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 145). Pentru forma derivată, cf. şi borugâ «trecătoare îngustă, numai pentru car, printre două dealuri, defileu »(DA., s. v.). Borâga, cf. Bor a. Boratoş. Nf. 1795 Iorga, St. Doc., XII, 191 (44). — Ung. barâtos « prietenos » Borbota. Nf. 1766(10). — Deriv.: (cu suf. -o t ă) din Borba (< Barba < Borbâla « Vârvara » < B a r a b a s, Dră-ganu, Rom în sec. IX-XIV, 152). Borcea. Nb. Borcia 1417 Puşc., Fam. I, 167 (49), 1743 Iorga, St. Doc., XIII, 172 (51). — Nf. Borcsa 1726(42), azi (47, 49, 55). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 185 — Cf. bulg. Borco (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 145) < B o r a. Bordea. Nf. Borgja 1726 (58). — Cf. bordea « fiinţă imaginară cu care se sperie copiii» (DA.). După Iordan, Dift., 246, din bordeiu. Bordeân. Nf. azi (im. 8). —Deriv, din bordeiu s. din[Bordea. Bordulea. Nf. 1680 (3). — Cf. Bordea, dar mai ales bord (Transilv., Ban.)—« piatră mare, bolovan, stâncă, bulgăr, bruş de pământ uscat întărit »; « (Haţeg) bostan » (DA., s. v.). Borhân. Nf. 1726 (12). — Dela borhan « stomacul vitelor » (cf. Burta). Borfga, cf. Bor a. Borlea. Nf. Borlya 1726 (1), Borlja 1726 (22). — După Drăganu, Top. ist., 35 : Borlea < Borilă (< slav. b o r i t i « pugnare »). Cf. totuşi, mai curând ung. Barla (< B a r a b â s, Me-lich, în «Magyar Nyelvor», X, 1914, p. 354). Bornemlsa. Nf. Bornemisza 1766 (51)- T . — Ung. bor-nem-isza (= vin-nu-bea). Boroânce. Sprnc. se batjocoresc locuitorii din Porumbacul de jos (1) de către cei din Porumbacul de sus (2). — Cf. boroană « grapă »(în Mol- dova, totuşi); cf. ung. b o r o n a (Szarvas-Simogyi, I 291). Cf. şi Grapă, Butucea şi rom. boroagă « butuc »(Viciu, Gl.), boroacă« umflătură, gâlcă» (Ciauşanu, Vâlcea 145). ’ Boroiu (?). Nf. Boroim (?) 1757 Fragm. 308. — Cf. boroiu, « poreclă dată Ţiganilor » (DA.). Borota, cf. Bora. Borşoş. Nf. 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66, 1785 Iorga, St. Doc. XII, 186 (44). — Din ung. b o r s o s «cu faţa sau pielea ciupită» (Czuczor-Fo-garasi, s.v.) < b o r s o « mazăre ». Borţân. Nf. azi (44). — Deriv, (cu suf. -a n) dela bort « pântece ». Cf. şi Borţunea. Borţunea. Nf. Borczunya 1726 (59)- ’ — Deriv, (cu suf. -u n -e a), din bort, cf. B o r ţ a n. Borzea. Nf. azi (9, 10, 12), Borzia, Borza, Borze 1628 Puşc., Fam. I, no, 1715 Fragm. 496, 1723. ib., 541, 1726, azi (14), azi (15, 24, im. din Viştea de jos-Fă-găraş 44). —D e r i v.: (cu suf. -a n) Nf. Borzân azi (14), 1530 Qu. II, 119, 1726(19). — Cf. borz, bo(a)rzâ, adj. « zbârlit, zborşit, răsfirat, înfoiat»; «fiinţă imaginară cu care se sperie copiii » (DA., s. v.); borză =« insectă cu mustăţi, gândac negru »(DA., s. v.). Iorga (Hist. des Roumains de Tran-sylvanie et de Hongrie, I, p. 49) consideră numele ca un împrumut cuman. Boşa. Nf. Bosa 1726, Buhur Antoni alias Buhur Bosa 1789 (39). —D e r i v.: (cu suf. -a n) Boşân. Nf.Bosan 1758 (55). — Bulg. Bosa, B o s o (< Bogdan, Bogomir, Bogoslav, B o g o s 1 o v, Weigand Jb. XXVI până la XXIX, 133). Cf. şi boş-ea < boaşe. Cf. Boştea, Boşcă. Boşca. Nf. azi (im. din Streza-Cârţişoara-Făgăraş 4, 5, 7). — Cf. (Transilv.) boşcă «butoiaş, budie, balercă » (DA., s.v.). Cf. şi B o s k o (< B o z o < B o z i-d a r, sau derivat din B o s a, cu suf. www.digibuc.ro i86 ŞT. PAŞCA slav. -k a, Ivekovic-Broz, s. v.). Cf. B o ş a, B o ş t e a. Boşorogea. Sprni. «boşorog de picioare, umblă rău» (52). — Dela boşorog (cf. DA., s. v.) « care sufere de vătămătură » (Să-ghinescu, Voc. 45, Ar. Densusianu, în « Rev. Crit. Lit. » III, 1895, 90). Bostani. Sprnf. (27). — Din bostan « dovleac ». Şăi-neanu, Sem. 103, dă sensul metaforic de « cap », mai exact « capul unui om prost» (cf. C C. I, 390), pentru care cf. şi ital. dial. e'na chicacce = « e un prost» (Iordan, în «Arhiva » XXXI, 219). în cimilituri, « bostanul » e ceva « burdu-hănos, umflat »: şade tată-tău u m-fl a t, pe-un deal mare şi rotat (Goroveiu, Cim. 26, Pascu, Cim. 133). Remarcăm totuşi că apelativul bostan nu se întrebuinţează în Ţara Oltului, ci e cunoscut numai lubeniţă. Cf. L u b e n i ţ e. Boştea. Nf. Bostya 1788 (25), Bostyi 1726, Bostya 1758, Bosta 1789 (39)-— Deriv.: (cu suf. -a n) Boşteân. Nf. Bostydn 1789 (39), azi (44). — Cf. Boşca, slav. B o s t j a (< Bosa, Weigand, Jb. XXVI până la XXIX 133). Pentru forma derivată, cf. boştean = buştean (DA., s. v.), cf. B o ş a, Boşca, Boştea Boştenâr. Nf. azi (10). — Dela boştinar « negustor de boştină » (DA., s. v.). Boşu. Nf. azi (47), Bossul 1722 (50)— Slav. B o s o, cf. B o ş a. Bota. Nf. azi (12, 17) 1796 Fragm. 453 (37), azi (im. din Sâmbăta de sus-Făgăraş 44), azi (51, 55), Bota alias Buta 1703 Puse., Fam., I 163 (58). — Deriv.: (cu suf. -e a) Boţea. Nf. Bottya 1788 (41); — (cu suf. -e ş) Boteş. Nf. Bottes 1722 (12) = Botez (?). — Din bulg. Bota, Botja (< Bogdan, Bogomir, Bo-g o s 1 a v, Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 133), cf. şi srb. Bo-t-an(97 280) că avem de a face cu un derivat pe teren slav, din slav. k a 1 ii « negru », cu suf. -o t a, iar formele menţionate de Bogrea (1. cit.) se datoresc analogiei după Calotă, apropiat prin etimologie populară de rom. cal. Câlţu. Nf. Kalczu ţig. 1758 (44). ■— Deriv.: (cu suf. -a r) Sprni. Câlţâr (15); — (cu suf. -ea) Câ'l-ţea. Nf. Kilcza 1758 (22), azi (im. din Felmer-Făgăraş 44, im. din Şona-Făgăraş 47). — Dela călţ. Călţunea. Nf. Kalczune 1711 Bariţiu, I, 719 (63). — Cf. câltun «un fel de ciorapi » (DA. s.v.), cf. şi Colţun n. de câne ciobănesc (DA. s.v.). Calu. Sprnf. Cai « oameni înalţi » (30). — Deriv.: (cu suf. -ă u) Călă'u. Nf. Keleu 1726, Keleo 1758 (55)— Cf. (la Braşov) călău «cal mare », iar figurat, poreclă pentru oamenii mari (DA. s.v.). Călugăru. Sprn., Nf. Kalugjer 1726(15), Kelugeru 1726, Kalu-geru 1758 (19, 35), Kaluger 1758 (37), Kalugero 1758(42).—Nb. Călugării azi (60). — Dela călugăr, indicând îndeletnicirea. în cazul supranumelor, face aluzie ironică la caracterul bigot, sau şi muieratic al individului. Câmboiul. Nf. (19). — Cf. gâvibă (DA. s.v.). Căminiştenu, cf. C o m a n. Câmpân, -peân. Nf. Kimpan 1726 (25), Kimpian 1788 (33), azi (im. din Câmpia-Turzii-Turda 44), 1788 (45), 1758 (46), azi (49, 5°> 55)- . — Deriv, (cu suf. -a n, -e a n) dela Nt. C â m p (i e) Cană. Sprnf. (26), Cane Sprnc. li se zice locuitorilor din Săve-streni (40), de către cei din Iaşi (29), Cane din Lidişor (28) fiindcă «Lidişorenii numesc cană ulciorul lungăreţ de lut, de care şi azi se găsesc, mai ales ca podoabe, în cuiere. Când se duceau la pescuit ziceau: mă, adă cana, să bag mreana » (27). Nf. Kana 1722 (49)- . — Cană « vas de pământ » (ironizând graiul local). Câ'ndea. Nb. Kinde 1680 (3), Kindgya 1758(42).—Nf. azi (1) Kindea, Kinde 1680, Kingya 1726, Kinda 1766, Kindgya 1787, azi (3), Kinde 1534 Veress, Actal, 237 (4), azi (9), Kendea 1680, 1688, Czecz alias Kingya 1688, Kingya 1726, Kinda 1766, azi (13), Kinde 1722, Kinde alias Lyabu 1758 (45), Kindi 1633, Kingya 1726 (63). —D e r i v.: (cu suf. -el -i ţ ă) Cândiliţă. Nf. Kindilicze 1747 Fragm. 549 (63);— (cu suf. -u 1 -e ţ) Cânduleţ. Nf. Kenduletz 1653 Fragm. 800 (2), azi (3> 5) Kinduletz 1722, azi (6), azi im. din Cârţişoara-Făgăraş (51). — Philippide (Orig., I, 464-465) consideră numele ca o formă hipocoristică din C a n d i d u s (cf. şi Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, 322). Cf. Candid. Candid. Nb. Candit (2, 19*, rar 33. 41. 52> 55). Candid (61). — Cf. lat. Candidus şin. sfântului Martir Candid, ce lebrat la 22.I şi 9.III, Timus, 156). Canduachiia. 1711 Iorga, St. Doc., XIII, 169(39). Cânja. Nf. azi (58), Kansa 1633 (63)- Cântar. Sprni. (21) «un individ care înjură cu această vorbă». Cânţea. Nf. (22). www.digibuc.ro 198 ŞT. PAŞCA —Deriv, (cu suf. -e a) dela săs. Nf. K â n z (germ. K a n z < K a-unz 596). Câ'rciu. Nf. Kircsu 1726 (36). — Cf. cârciu « insectă ce se lipeşte de vite, păduche de oaie mic de tot, uscat şi vârtos » (DA. s.v.), Cf. si bulg. K i r k o (< K i r i j a k, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 125), şi Nf. Cârdul (Iordan, Rum. Topon., 12, care trimite le srb. Krc « Rodenland »). Cârcotiţe. Sprnc. li se zice locuitorilor din Hârseni (38) de către cei din Ileni (41). — Deriv, (cu suf. -i ţ ă) dela cârcotâ « om gâlcevitor», «om veşnic nemulţumit » (CADE), « om care migăeşte, încurcă, nu se decide, caută supterfugii, tărăgănează, se dă îndărăt» (DA. s.v.). Cârîa. Nf. Kdrfa 1680 (10). — Cf. (Banat) cdrfâ (< ung. k a r f a « spetează » DA. s.v.). Cărfga. Nf. Keriga 1726(31). Câ'rje. Nf. azi (3, 10, 11), Kirse 1511 Fragm. 82, Kirzse 1667 ib., 825, Kirsa 1667 Puşc., Fam. I, no, Kerse 1723 Fragm. 541, Kirsa 1726, azi (14), azi (im. din Viştea de jos-Făgăraş 15, im. din Olteţ-Făgăraş 44). — De obiceiu se crede că originea numelui trebue văzută în apelativul cârje «băţ tare, având în vârf o bucată, de sprijin». N’ar fi exclus, totuşi, să avem de a face — cel puţin în forma Kirsa, dacă e de cetit cu s nu cu z— cu o formă hipocoristică din Q u i-rinus s. Cyrillus slavă, cf. srb. Kirsa (Măreţie, LXXXII, 152), iar pentru formele cu z, cu radicalul slav K r z-, cf. srb. Krz-an, etc. (din Kristofor, Măreţie, LXXXII, 90). Câ'rla s. Câ'rlea. Nf. Karla 1762 (28), Kerla 1726, Kerlya 1758 (35). — Deriv, (cu suf. -e a) din germ. K a r 1, cf. srb. K a r 1 o (Măreţie, LXXXII, 136), cf. şi rus. K a r 1 a (< k a r i 1 u, Miklosich, EtWb. s. v.). www.digibuc.ro 200 ŞT,PAŞCA Cârlan. Nf. Kirlan 1711 Bariţiu, I, 719, 1726, Sudele alias Kirlan 1758, Cârlan 1759, Iorga, St. Doc., XIII, 113(38), Karlan 1633(59), 1633(62).—Deriv.: (cusuf.-ea) Cârlânea. Nf. Kirlane 1789 (60). — Sau un derivat (cu suf. -a n) din Cârla, Carlea, sau, mai curând dela apelativul cârlan « miel, mânz de un an », iar fig. « bărbat muieratic » (DA. s.v.); « necioplit, bădăran » (CC., IV-V11, 229). Cf. totuşi şi slav. (srb.) K r i 1 a n (< K i s t o f o r, Măreţie, LXXXII p. 90). Cârlig. Sprni. (53); — Nf. azi (1), Kirlig 1633, 1671 Fragm. 405 (61). —D e r i v.: (cu suf. -e a n u, din NI. Cârlige) Nf. Cârligeânu azi (45). — Dela apelativul cârlig, indicând un defect fizic (cf. şi «cal bătrân, neputincios, slab, urît, netrebnic », Pop, în DR., V, 170). *Cârnu. Deriv.: (cu suf. -e c i u) Cârneciu. Nf. Kirnyecs 1726, Kernecs 1758, azi (18), Kir-necs 1758, Kernets 1788(41);— (cu suf. -o g, -o a g ă) Cârnoâgă. Nf. Kirnoge 1726 (cu varianta Kir-nove), Kirnoga 1758 (25), Chirnoga 1722 (62). — Dela adjectivul c â r n. (Cf. cârneciu, poreclă dată unui om cârn », cârnog « milog », DA. s.v.). Carol. Nb. azi (19*, passim).—Deriv. : (cu suf. -e a) Nb. Carolea, ţig. azi (1); — Nf. azi (55), Karrullya 1667 Puşc., Fam., I, 158 (59). — Dela forma latinizantă C ar o 1 u s. Cf. mai sus C â r 1 e a. Carolina. Nf. azi (al. 27, 29, des 43, 44, 49, 60, 61). — Din germ. K a r o 1 i n e. Caroşa. Nf. Karosa 1639 Puşc., Fam. /., 173 (21). Cf. C o r o a ş a. Cârpaci. Sprnc. li se zice cizmarilor (24, 33, 52, 57). Nf. Kirpatsul 1722 (29). — Dela carpaciu « meseriaş care nu confecţionează obiecte întregi ci numai drege sau peteceşte pe cele stricate, care cârpeşte », meşteşugar prost» (Candrea, Porecle, 98). Cârpin. Nb. Karpin 1758 (55). — Dela numele de arbore carpin (cf. şi G o r o n). Câ'rstea. Nb. istoriceşte des, începând din sec. al XVII-lea. Transcris Kirszta, Kerszta, Kirsztya.— Nf. Kirszta 1726, azi (2), 1726 (4, 10), 1726, azi (18), 1726 (30), 1788 (33). 1726 (35). I758 azi (38), Kirszte 1584 Fragm. 131, azi (47), Kirszţja 1763 (48), azi (52, 53, im. din Hârseni-Făgăraş 58). —D e-r i v.: (cu suf. -ocea) Cârstocea. Nf. Krsztocsa 1726 (37); — (cu suf. -o i u) Cârstoiu. Nf. Kirsztoj 1758 (45); — (cu suf. -a n, s. mai curând o contaminare: Cârstea-{-Cristian) : Cârstiân. Nf. Kirsztian 1726(11), 1726(13), 1788, azi (33). — Bulg. K r h s t e (C h r i-stianos+Kr-Kst, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 119). Cf. C r i s t e a Câ'rţa. Nf. Chirţa azi (21), Kircze 1726 (36). — Mase.: Cârţu. Nf. Kirczu 1726 (36), Kurczul 1633 (60). — Deriv.: (cu suf. -(e) a n, dela NI. Cârţa) Nf. Cârţân ţig. azi (2); — Sprnf. Cârţâni (56); — (cu suf. -i n ă) Nf. Cârţină azi (im. din Parăul Beia-Gorj 44); — (cu suf. -o ş a) Nf. Cărţoşa 1754 Iorga, St. Doc., XIII 199 (10). — Scheiner în BA., II, 76 consideră NI. Cârţa provenit de Ia n. de râu poate o formă onomatopeic din slav. k r "K c a t i « knarren » (cf. rom. cârţâi); după www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 201 Philippide, Orig. II, 707 şi în a'b. kstsas. După Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, 551—552 avem de a face cu o apropiere, prin etimologie populară, de germ. K e r z « lumânare » e vorba de o formă hipocoristică din Cărstea- * Cârstu< Cârţu — săs. Kerz, Kirz. Cf. şi srb. Krca, -o Ivekovic-Broz, s.v. —Nf. şi Sprn. ne trimite şi la apelativul rom. cârţă « râză » (DA. s. v.), « fetiţă » (Paşca, Glos., 14), de unde se explică mai uşor şi derivatele. Cf. şi Cârţoroşan. CârtaboşN. f. Kirtabus 1726 (58). — Dela cartaboş, caltaboş. Cârţoroşan. Nf. azi (4, 7), Kir- czorosan 1711 Bariţiu, 1,721, 1726, Kerczorosan 1758 (18). — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Cârţişoara. Cârţoşa, cf. C â r ţ a. Casiâna. Nb. azi passim. — Formă feminină dela N. sfântului Casian, celebrat la 29.II, (Timus, 158). Cason. Nf. 1766, 1789 (2). — Ung. (Nt.) K a s z o n (< rom. Caşin), Drăganu, în DR., VII, 294. Castravete. Nf. Czizma alias Kasztravetz 1758 (38). — Dela castravete, cu aluzie la fizicul individului (cu nasul mare). Cata. Nb. Kata 1788 (24). —D e-r i v.: (cu suf. -o i u) Nf. Catoiu azi (im. din Perşani-Făgăraş 49, 53. 56)- ’ ’ — Cf. srb. Kata (Rjecnik, s. v.) bulg. Kata (< K a t a r i n a < Ecaterina, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 120), ung. (Melich, Jov., I11, 181). Cf. C ă t u ţ a, Câţi n c a, etc. Cătălă'i. Sprnf. (27). — în graiul local cătălău — « om mare, puturos, nătâng». Cătălin, cf. Ecaterina. Cătână. Nf. Katana 1722 (9), azi (im. din Ucea de jos-Făgăraş 11), Katana 1758, Katane 1788 (40), azi (im. 44)J). —D e r i v.: (cu suf. -o i u) Sprnc. Cătănoi li se zice în batjocură locuitorilor din Şinca veche (55) de către cei din Şinca nouă (53); — (cu suf. -u ţ ă) Sprni. Cătănuţă (46). — Dela cătană — soldat. Catavâsie. Sprni. (46). — Dela abstractul catavasie, din terminologia eclesiastică (cf. DA.). Caţaveiu. Nf. Kaczavej 1726, 1758, azi (18), Caţovei azi (19), 1726, 1758(26), azi (31), 1758, 1808 (44). — Din caţavei « unealtă de dulgher », caţaveica «n. de câne», « femeie şireată ». Caterlna, / . _ . Câţi, l cf- Ecaterina. Câţină. Nf. Kiczine 1726 (59). — Cf. cătină« haită, căţea »(Di. s.v.). Catinca, Catirina, Catrina, Cătullna, Cătuţa, Căuâciu. Nf. azi (36). — Transilv. c ă u a c i u « fierar ». Cazâcu. Nf. Kozăk 1722 (9), 1726 (25), Kozăk ţig. 1758, 1788 (44), Cozac azi (59). — Deriv.: cf. Ecaterina. *) Se redă subt forma Cotună: Kotuna 1726 (24), Katuna 1758 (43), care înbă, alături de Kotunu, 1726 (24) ar putea proveni şi din slav. Katuna ( cazac « soldat (rus) », « zbir »; figurat « copil s. om voinic şi cu curaj», cf. DA. s.v. Alte sensuri, ap. Tagliavini, Divagazioni II, 31-32 şi Zanne, VI, 51. Căzân. Nf. Kezan 1680(1), 1680 Morlea alias Kezan 1688, Kazan 1766, Kezdn 1787 (3), azi (14), 1726 (26), 1630 Puşc., Fam. I, I72 (35). Kezan 1758 (40), azi (im. din Beclean-Făgăraş 44), 1633 (62). — Deriv.: (cu suf. -e 1-e a) Căză-nelca. Nf. Kezenyelja 1726 (35);— (cu suf. -oaie) Căzănoâie. Nf. Kezenoaji 1680 (3). — Dela cazan « căldare mare », « oaie cu lână roşiatică » (în Transilvania din ung.); — Cf. -j- cazan «familie mare». Cf. şi în bulg. Npers. Kazan (. Cf. C i o c i u. Chioiu. Nf. Kioj 1726 (63). — P i o i u ? Cliioreăn. Nf. azi (50). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. C h i o a r (< ung. Kovar). Chioru. Sprni. (21): Nf. Choru i23iHurm. I1, 120; Csoru 1758(40). — Adj. chior, -ă. Chiotorea. Sprni. (27, 46). — Cf. chiotorile cu care se leagă cămaşa la gât (DA. s.v.). Chiplea. Nf. Kiplea 1726, Ki-plya 1766, Kipla 1787 (2), 1766 (3). — Poate din Clipa (< clipi), prin forma Cliplea> Chiplea. Chira. Nf. azi (im. din Brad-Hunedoara5i).—D e r i v.: (cu suf. -ea din Chira s. *Chiru). Chirea. Nf. Kirea 1766(51)); — (cu suf. -i g ă) Chiriga Nf. Kiriga 1726 (25); — (cu suf. -i ţ ă) Chiriţa, Nb. Kiritza 1758 (30), Kiricza 1758 (36); — Nf. Kiricze 1726 (36)4788 (48). — Bulg. (fem.) K i r a (< K i r o < grec. K i r o s, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 125). Chiravola. Nf. Kiravola 1671 Fragm. 802, 1680, Bancza alias Kiravola 1680, Kirivola 1688, Ki-ravol 1726, azi (4). Cf. şi Kereriola I534 Veress, Acta I, 237. Chirea. Nf. Kirka 1758 (42). —D e r i v.: (cu suf. -o i u + -a ş) Nf. Chircoiâş azi (im. din Bucium-Făgăraş 48). — Din slav. Kirka (< K i -r i j a k, Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 125). Chiriga, cf. Chira. Chirilă. Nb. azi. rar, passim., Kirilla 1509 Fragm. 76(57).— Nf.azi (6,40, im. din Carei-Sălaj5i). — Dela numele sf. păr. Ciril, celebrat la 18.II, 9.VI (ap. Timus, 173-182). Din grec. r.vQilloq (de unde şi slav. K i r i 1). Cf. şi C i u r i 1 ă. Chirion. Nb. Tyirion 1766, Tyi-ron 1787(3), 1789(13). 1865(14), azi rar, passim. — Cf. numele sfinţilor Chir şi Ion, celebrat la 31.I şi 28.VI (ap. Timus, 171). Chirtop. Nf. Kirtop 1758 (28). Chirvăsia. Nb. Kirvaszia 1680, Kirvaszie 1688, Tirvaszie 1726 (2) Chirvosia (13), Chirvăsia 1855 (14). — N f. Kirvaszie 1766(1). — Cf. Sf. Vasile cel Mare, celebrat la i.I şi alţii cu numele acesta, celebraţi la 22.III, 12.IV, 26.IV (Timus, 848 ş. u.). Chişereân. Nf. Aron, 57. — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Chişir (ung. Kiser), j. Arad. Chita. Sprnf. «oameni nehotă-rîţi » (14). — Nf. Kicza azi (44, 51), 1633(62). — O formă hipocoristică, din [Paras]chiţa (Iordan, ArhivaWXII p. 66) s. din Culiţa< Nicolae. Chiu. Nf. azi (im. din Ţânţari-Braşov 51). — Cf. Chioiu. Chiuâriu, cf. Piuariu. Chiiijdea. Nf. azi (17), Tyiisde 1758, Tsusda 1789(28), azi (31, 32), Kisdja 1771 Lupaş, Doc., 126, Tykiisde 1788, azi (33), Kisdd W22 (34). azi (35). Kjusdgya 1726, Kusgya 1789 (39), 1804 Iorga, St. Doc., XII, 196 (44), azi (52), Kisde 1633 (62). — Cf. bulg. cuzd( plsl. stuzdk « fremd », Mi-klosich, EtWb.), cf. rom. a chiujdi www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN JARA OLTULUI 205 a « ciuli urechile » (CADE), cf. şi Ciulea. Chiva, cf. P a r a s c h i v a. Chivărar. Nf. Kiverdr 1680, Dra-gomir alias Kiverarj 1688 (4), Tyi-voran 1758 (43). — Chivărar căciular (< chivără — «cască militară de metal », iar prin extens., căciulă) (DA.). Cliivu, 1 Chivuca, > cf. P a r a s c h i v a. Chivuţa, J Cică. Cf. Ienciu. Cică. Nf. Tyike 1788 (43), 1820— 30 Iorga, St. Doc., XII, 210 (44). —D e r i v.: (cu suf. -u ş) Cicuş. Nf. Csikus 1758 (37). — Cf. rom. chică (?), sau mai curând o formă hipocoristică din I e n c i c ă. Cigmăiăn. Nf. azi (im. din Ra-poltul mare-Hunedoara 55). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Cigmău, j. Hunedoara. Cimpoier. Nf. Csimpoiar 1680, Csimpojer 1688 (1), 1758(36), 1726, 1758 (37)i Csimpoierul 1722 (49), azi (51). — Dela cimpoier <( cântăreţ din cimpoi» (DA. s.v.). Cincân. Nf. Csinkan 1726, 1788, azi (44). — Deriv, (cu suf. -a n)dela NI. Cinca. Cinişoâra. Nf. Csinischora 1722 (31)- ’ . . , — Din cinişoard. Cioacă. Sprni. (30). — Nf. Csoka 1788 (34), azi (im. din Coveş-Târnava-mare 44). —Dela cioacă <1 poreclă dată Ţiganilor» (CADE). Cioagâ= mârţoagă, vită sau om slab (Pasca, Gl. 17), şi « corb », cf. cioacă cu cioacă se ’nţe-lege (= prost cu prost. . . mojic cu mojic. . ., Zanne, I, 407). Pentru forma nediftongată, cf. rom. ducă <1 bulgăre » (Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, 58). Această formă (nediftongată) se poate explica şi ca un produs al pronunţiei oficiale străine (ungureşti), (cf. ung. cso-k a). Cioara. Sprnc. li se zice locuitorilor din Corbi (13), de către cei din Ucea de jos (9) şi de către cei din Viştea de jos (14); — Cioară de ungur, Cioară ungurească Sprnf. dat membrilor din familia Seche-leştilor » (27). — Nf. Csoare, Csoari 1680 (1), cu varianta de pronunţare Ciora. Nf. Csora 1688, 1726 (1), 1680 (2), Csorra 1722, azi (9), Tsora 1766(10), azi (11), Csora 1758(22), Gorin alias Chora 1557 Fragm. 820, Chiorra 1721, ib., 521, Csora 1726, Csora alias Opris 1726, Nyeny alias Csora 1758, azi (25), azi (44, im. din Dridif-Făgăraş 44). — Deriv.: (cu suf -a n, poate dela NI. Cioara) Ciorân. Nf. Csoran 1758 (25); — (cu suf. -o i u) Sprnf. Ciordi «fiindcă li s’ar trage originea din Ţigani» (27). — Apelativul cioară se dă de obiceiu ca poreclă Ţiganilor (Can-drea, Porecle, 8), Saşilor (Pasca, Gl., 17) sau altor străini (negri-cioşi la faţă) (DA. s.v.). *Cioărsă, Cioărţă. Sprni. (53).— Nf. Tyorcze 1726 (61). — Cf. cioarsă <1 cuţit s. topor rău, tocit, ştirbit », iar fig. <1 (om) bătrân », ciorsoiu « om greoiu », « om slab, bun numai de dragoste » « vagabond, om de nimic ». Cioâteş. Nf. azi (36), Csotes 1763, Cioteş azi (40), Csuotes 1722, Csoa-tes 1788, azi (48). — Deriv, (cu suf. -e ş) din ciot. Cioban. Sprnc. Ciobani li se zice locuitorilor din Dejani (30) de www.digibuc.ro 206 ŞT. PAŞCA către cei din Breaza (19). — Nf. Csoban 1680(3), Ckoban 1633, Csoban 1726, 1767 Fragm. 680 (21). —D e r i v.: (cu suf. -e 1) Ciobănel Sprni. (52), Ciobănei Spmf. (27). — în afară de numele îndeletnicirii, cf. ciobănel, care în graiul local are şi sensul de «tăurenciu de bivol de doi ani ». Pentru alte sensuri cf. DA. s.v. Ciobotâriu. Nf. azi (im. din Câr-ligata-R. Sărat 44). — Deriv, din ciubotă. Indigenii sânt numiţi cu Nf. C i s m a ş u. Ciocan. Nf. Csokan, 1722, azi (9), azi (im. din Râuşor-Făgăraş 20, 28), Csokan 1758 (36), 1726, 17158, 1789, azi (38), 1758, 1788(41), 1830, Iorga, St. Doc., XII, 216, azi (im. din Hârseni-Făgăraş, im. din Cuciulata-Târnava mare 44, 47, im. din Râuşor-Făgăraş 49) Csukan 1722(50), azi (53, 56). —D e r i v.: (cu suf. -e a) Ciocănea. Nf. Csokanye 1726 (3), Csokanya 1726 (15), Csokanye 1726(41);— (cu suf. -e 1) Sprni. Ciocănel (52), Sprnc. şi Spmf. (14); — Nf. Cso-kanel 1726 (25); — (cu suf. -e 1 -e a) Ciocănelea. Nf. Csokanyela 1758, Csokanellya 1788, azi (44). — Pentru desvoltarea semantică, cf. ciocan = (om) prost, nătăfleţ (Pasca, Gl., 17), a fi ciocan = a fi mare (Zanne, V, 179).Alte sensuri în DA. s.v. Ciocâ'ndea. Nf. Csokingya 1726, Csokindgya 1758, Csokindia, Cso-kinda 1788 (26). Ciocheş. Nf. 1743 Iorga, St. Doc., XIII, 172 (51). — Deriv, (cu suf. -e ş) dela Cioacă s. Ciocu? Ciociu. Nf. Tyatyu 1726, (35) azi (im. din Poiana Mărului-Braşov 53)- ’ — Din ung. c s a c s i « mă -găruş ». Ciocloâve. Spmf. (34). — Cf. cioclovină « Ţigan ». Ciocodel. Nf. Csokodel 1680, (şi Csokodej) 1688, Csokudel 1722, Csokodgyel 1726 (3). Ciocoiu. Sprni. (14). — Nf. azi {'!)■ — Dela sensul de « ciocârlie », « ciocârlan ». Cf. şi Ciocu. Ciocotă, cf. Ciocu. Ciocu. Sprni. (25, 26). — Nf. azi (im. din Mediaş 44, 61).—D e r i v.: (cu suf. -o t ă) Ciocotă. Nf. Cso-kote 1788 (19). — Cf. cioc, (ciocoti« a mânca cu zgomot», DA, s.v.). Cf. şi G u-r i c ă. Ciodrâ'ngă. Nf. Csodringa 1722 (47)- Cioflec. Nf. Csoflek 1789 (60), Csoflek 1726 azi (63).—Prin substituire de sufix (cu suf. -e a) Cio-flea. Nf. Czoffle 1592 Puşc., Fam., I, 166 (55), Csufle 1633 (63). — Cf. cioflac « copil » (Binder, Kind, 19). Cf. şi C i o p 1 i c. Ciolan. Nf. Csalan 1758 (44), azi (56). — Cf. apelativul ciolan. Cf. şi C i o 1 e a. Ciolea. Nf. Csollya 1758 (55). — Cf. srb. Cola (Rjecnik s.v.). Cf. şi Ciolan. Cionca. Nf. Csonka 1726 (42). — Din ung. csonka « ciung ». Cf. Nf. C i o a n c ă. Cionea. Spmf. (33). Nf. Csona 1722 (9). — Cf. cione «ştir» (TDRG), « buruiană ce creşte pe marginea drumului, talpa gâştei» (Panţu, Voc., 62). Ciontea. Nf. Csonta 1722, azi (9), Csontja 1726, Csonta 1758 (20),. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 207 Csonte 1758 (41), Csontya 1726 (63)— Deriv, (cu suf. -e a) din ciont <( ciung » (cf. Drăganu, Rom, în sec. IX-XIV, 72, 211). Ciopân. Nf. Csopan 1758 (39), J758 (40), Tyopan 1758(55). — Cf. slav. Cupa (< c u p a <( fată», Weigand, Jb. XXVI— XXIX, 161). Cf. şi Ceapă. Ciopâşu.Nf.C.yqpdsMi722,azi(48). — Deriv, (cu suf. -a ş) din acelaşi radical ca C i o p a n. Cioplegân, cf. C i o p 1 i c. Cioplic. Nf. Csopplik 1688 (2). — Deriv, (cu suf. -a n) Cioplegân, Ciopligân. Nf. Csoplegan 1788 (43), Csopligan 1726, Csopligdny 1758, azi (46). — După Iordan, Dift., 81, am avea, în Nf. Ciopleagă un derivat (cu suf. -e a c ă, -e a g ă) dela ciopli. De fapt, trebue să legăm de forma aceasta şi cele de mai sus, de Cioflec, Cioflea (cf. slav. s u-pljakrK 1789 (39), Miku alias Komsa 1630 Fragm. 814, azi (40), 1511 Fragm. 86, Kompsa 1661 ibid., 335 (43), azi (im. din Porumbacul de jos-Făgăraş, im. din Găinari-Si-biiu 44), 1758, azi (45), 1520 Fragm. 98, azi (46), azi (56), 1789 (60), azi (61, 63).—Deriv.: (cu suf. -i ţ < -iţă) Nf. Comşiţ, azi (im. 29, 35, im. 38); —(cu suf. -o iu, -oaie) Nf. Comşoiu azi (17), Comşoâie. Nf. Komsoje 1680(3), 1758 (35); — (cu suf. -o t ă) Com-şotă. Nf. Komsote 1726(39); — (cu suf. -u 1 e a) Comşulea. Nf. Komsulya 1758 (36), Konsulya 1722, Komsulja 1726, Komsule 1758 azi (43), azi (im. din Râuşor-Fă-găraş 44, 45); — (cu suf. -u ţ) Comşuţ. Nf. Komsutz alias Sztreza 1668 Fragm. 813 (35), Komsucz 1726 (57); — (cu suf. -u ţ ă mase.) Nf. Comşuţa azi (1). — Deriv, (cu suf. -ş a) din Co-man (cf. Drăganu, Suf., -şa, 17). Conciu. Sprni. «fiindcă înjură bunicu-său pe bunică-sa: f. . . . conciu tău » (58). — Deriv.: (cu suf. -e a) Concea. Nf. Kuoncsa 1722 (12); — (cu suf. -o i u) Concioiu. Nf. Koncsoi 1722 (59). Condrea. Nf. Kondre 1654 Fragm. 296 (12). — Cf. condur « Tanzschuh, leich-ter Schuh » (Iordan, Dift., 247). Conea. Nf. Konya 1758 (47), 1726 (55), Konia 1633, 1726(59), Konie 1633 (62).—D e r i v.: (cu suf. -i c) Nf. Conic azi (44); — (cu suf. -ic -e a) Conicca. Nf. Konicsea 1680(3). . — Cf. srb. Konja, Konjo (< Constantin, Ivekovic-Broz, s.v.). Constanţa. Nb. azi passim, des. Constantin. Nb. passim des, din sec. al XVI-lea (1511), redat: Ko-standin, Kosztantin, Kosztandin, Co-standin, Costantin, etc.; azi passim. — Nf. azi (24, 46, 49, 51).— D e r i v.-H i p o c.: (< Co[n]st-a-[ntin]), cf. si bulg. K o s t a, Wei-gand, Jb. ' XXVI-XXIX, 126) Costa. Nb. Koszta 1726(1), 1511 Dens., Mon., 8 (14); — Nf. Koszta 1680 (13) 1726 (28) ; — (derivat din Costa s. Costea cu suf. -a c h e) www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 215 Nb. Costâche azi (37); — (deriv, cu suf. -a n) Costân. Nb. Kosztan 1688, 1789(1); — Nf. 1616 Puse., Fam. I, 157 (33), 1763 (48); — (cu suf. -e a) Costca. Nf. azi (5, 10), Kosztia 1680, 15 fam. 1766, 1789, azi (13), azi (15, 16, 17), 1728 (28), 1758 (30), azi (32, 33), 1726 (36), azi (38), 1726, azi (39), 1726, azi (41), Kostia 1509 Fragm. 76 (43), azi (im. din Olteţ-Făgăraş 44, 51, 59, 61, im. din Părău-Făgăraş 63);— (deriv, cu suf. -e 1) Costel. Nf. Kosztyel 1771 Lupaş, Doc., 126 (33)î — (cu suf- -eseu) Nf. Con-stantinescu azi (im. din Râmnicu-Vâlcea 44); — (deriv, dela Costa s. Costea cu suf. -i c ă) Nb. Costică (43, 52); — ([Cos-]) Nb. Tică (43); —Nf. Macru seu Tyika (?) 1758(41), Tike 1726, 1758(43); Ticu. Nf. Tyiku 1789 (2); — (cu suf. - in) Costin. Nb. Kosztin 1789 (1); — (cu suf. -i ş e 1) Costişei. Nb Kostisol 1511 Hurm. II!, 10, Kosz-tisol 1661 Fragm. 335 (43); —(cu suf. -i ş o r) Costişor. Nb. Kosztisor 1511 Fragm. 335(43), cf. Koszti-sol(!); — (cu suf. -i ţ ă) Costiţa. Nf. Koszticza 1758 (24), 1840 (32); — ([Constan-] d i n - u, cf. şi sl. Dino Weigand, Jb. XXVI — XXIX 126, Miklosich, 269).;Nb. Dinu (1, 2, 6, 21, 27, 32, -_52)- — Nf. azi (17). — Se cunosc mai mulţi sfinţi cu acest nume, între cari Constantin cel Mare, celebrat la 21 Mai (Timus, 190 - 191). Conta, cf. C o a n t a. Copâciu. Nf. Kopacs 1726, Ko-pats 1789 (1), 1688 (4). — Deriv.: (cu suf. -e a) Copâcea. Nf. Ko-pacsa 1688 (1), 1726 (26), azi (27), Kopatzia 1671 Fragm. 314 (59)- Copăceân. Nf. azi (9, 12), 1786 Iorga, St. Doc., XII, 188, Kopd-csdn 1788 (44). — Deriv, (cu suf. -a n) dela Nt. *Copac (prin schimb de sufix) din Copăcel, cf. Nf. Copacseli 1642 Fragm. 247. Copâr(i)u. Nf. Kopdru 1726, azi (11). Copcca. Nf. azi (61). — Deriv, (cu suf. -c e a) dela o formă hipocoristică din Pricop, Procop (Drăganu, Suf. -şa, p. 25). Coposelea. Nf. Koposzelja, Ka-paszellya 1726 (39). — Deriv, (cu suf. -e 1 -e a) dela Npers. Copos (< ung. k o p a s z « chel, pleşuv » ). Coprina. Sprni. (fem). (21). — După numele plantei, copri-nâ — narcisă. Coptu. Sprni. (33). Cora. Nf. Kora 1616 Puşc., Fam. I, no, 1711 Bariţiu, I, 723, 1726 (11), azi (im. din Viştea de sus-Făgăraş 14). — Cf. srb. Koric (< Koru-n a, Măreţie, LXXXII, 73), sau bulg. kora « ţeapăn ». Corâciu. Nf. Corats 1820 Meteş, VA. I, 271 (62). — Srb. K o r a d (< Koruna). Cf. Cora. Coralia, Nb. (49). — Deriv, din coral = piatră scumpă. Corânda. Sprni. (fem.) (21). Corbânu. Nf. Korbanu 1758 (39). — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Corbi. Corca. Nf. (53). Cor codan. Nf. Korkodan 1758 (58). . — Dela corcodan = curcan, ironizând caracterul irascibil al individului. www.digibuc.ro 2l6 ŞT. PAŞCA Cordea. Nf. Koryda 1722 azi (17) Korgja 1726, Kordya, Kordja 1758 azi (18, 20), azi (21). — Cf. bulg. Kordo (< k o r-d a « sabie », Weigand, Jb. XXVI — XXIX, 181). Coreţa. Nf. Korecza 1726 (41). Corîâr(iu). Nf. azi (im. din Lisa-Făgăraş 20), 1726 (28). — Deriv, (cu suf. -a r i u) dela apel. corfă. Coriolân. Nb. azi, passim, purtat mai ales de intelectuali. — Element latinist, cf. numele faimosului general roman din sec. al IV-lea. Cormoş. Nf. Kormos 1722 (5). Cornea. Nb. Kornya 1633, 1726 (59); — Nf. azi (ţig- 2). I722 (i7)> 1758 (19). 1726 (22), azi (23, im. din Ileni-Făgăraş 24), Kornja 1726 şi Kornya alias Brezan 1758, Kor-nye 1789 (28), azi (33, 35, 38), Komia, Kornyia alias Barb 1628 Fragm. 216, 811, 1726, 1758, 1785 Fragm. 713, 1788, azi (41), azi (im. din Ileni-Făgăraş 42 ) 1722, azi (43), 1808, (azi im. din Măr-gineni-Făgăraş 44), azi (48, im. din Ileni-Făgăraş 51, 52, 57, im. din Veneţia de jos-Făgăraş 58), Kor-nye 1642 Fragm. 264, Kornie 1652 ibid. 282, Kornya 1670 ibid. 401, azi (59). Deriv.: (cu suf. -i 1 ă) Cornllă. Nb. Kornyila 1726 (18), 1726, Kornila 1758 (21), 1758 (36); — Nf. 1791 Iorga, St. Doc., XII, 189, azi (8, 17, 18). — E probabilă derivarea Nf. din corn (cu suf. -e a, -i 1 ă); totuşi, mai curând, Nf. Cornea e o formă hipocoristică din Cornilie, care, la rândul său, a fost apropiat prin etimologie populară, de rom. corn; terminaţiunea (din Corn i 1 i e) a fost confundată cu suf. -i 1 ă. De- rivarea din Cornelie e susţinută de faptul că atât Cornea cât şi Cornilă sunt întrebuinţate ca nume de botez. Cornelia, -l(ie). Nb. azi des, passim. Kornilie 1726 (4). D e-r i v.—H i p o c.: ([Cor] n e 1 i [a]) Nb. Neli (58); — (deriv, cu suf. -i ţ a) Nb. Cornellţa (58). — Formele moderne se datoresc influenţei latiniste (cf. Cornelius Nepos; Cornelia, mama Grachilor). Forma Cornilie e de provenienţă slavă la noi (cf. srb. K o r n i 1 i j e < Cornelius). Corodi. Nf. 1772 Iorga, St. Doc., XII 186 (44). — Deriv. (ung. cu suf. -i -e a n) dela NI. Corod. Coroâşa. Nf. Korosa 1630 Fragm. 229, Coroaşa azi (21). Cf. C ar o ş a. Corovân. Nf. 1809 Iorga, St. Doc., XII, 200 (44). — Cf. C o v o r a n. Corovaţ. Nf. azi (17). Corşâtea. Nf. Korssata 1711 Ba- riţiu, 1,720, Korsate, Korsatje 1726, Korsatye 1788, azi (41), azi (im. din Ileni-Făgăraş 42, im. ibid., 46). Corţiln. Nf. 1800 Iorga, St. Doc., XII, 215 (44). Cosaş. Nf. Koszds 1726 (58). — Dela cosaş (< coasă). Coşea. Nf. Koska 1789 (60). — Cf. srb. koska « astacus, cammarus, locusta » (Rjecnik s.v.). Coşcomendăr. Sprni. (53). — Cf. în Munţii Apuseni, coşcomendăr « unul fără ocupaţie hotă-rîtă, despre care nu şti din ce trăieşte», mendăr (corn. M. Ma-teiu) = « vagabond ». Cosma. Nb. Kozma 1680 (4), 1722 (6), 1680 (10), 1726 (15), 1758 (26, 38, 42), azi, rar, passim. Nf. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 217 azi (5, 6), 1726(35), 1791 Iorga, St. Doc., XII, 189, azi (49, 55). —D e r i v.: (cu suf. -a n) Nb. Cosman (60). — Dela numele cunoscutului Sf. Cosma (doctorul fără de arginţi) (cf. Pamfile, Să., 161), celebrat la 1.VII şi i.IX (Timus, 192 - 194), din slav. K o s m a. Cosolea. Nf. Koszotya 1758 (55). — Deriv, (cu suf. -o t (ă) -e a) dela slav. Kosa (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 158, Măreţie, LXXXII, 73). Cota. Nf. Kotza 1788 (43). — Din slav. K o c a (< K o n-s t a n t i n, Weigand Jb. XXVI-XXIX, 126,Măreţie, LXXXII,84). Cotâ'rlea. Nf. Koterlea alias Mun-tjan, Kotirla, Kotorlya 1688, 1726 (10) , Koterle 1652 Fragm. 289 (12). —D e r i v.: (cu suf. -o c e a) Co-târlocea. Nf. Kotrilocsa, Kotir-locsa 1766 (57), 1726 (58). — Dela cotarlă « căţel »; « copil » (Binder, Kind, 19). Cotârlocea, cf. C o t â r 1 e a. Cotcoreţi. Sprnc. li se zice locuitorilor din Luţa (27) de către cei din Dridif (25). — Din onomatopeicul cotcorezâ (despre găini) (DR., II, 123-124). Coteiu. Nf. Kotej 1680(10). — Cf. srb. bulg. K o t a (< Constantin, Rjecnik s.v., Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 126), derivat cu suf. -e i u. Cotiga. Nf. Kotyiga 1726, azi (11) , Czipu alias Kotiga 1726 (14), Kutsiga 1722 (40), 1726 (59). — Formă hipocoristică (derivată cu sufixul -i g ă < -i c ă, din Constantin, cf. bulg. K o t o). Cotoâră. Nf. Kotoare, Kotoari 1680, Kotora, Kotore 1688, 9 fam. 1726, 13 fam. 1766, azi (1).—D e- r i v.: (cu suf. -a-ş) Nf. Colorâş azi (im. din Nădlac-Arad 51); — (cu suf. adj. -o s) Cotoros. Nf. Kotorosz 1726, 1759 Iorga, St. Doc., XIII, 113, 1789, azi (38). — Dela cotor, care pe lângă alte sensuri îl are şi pe acela de «resturi, rămăşiţă, lucru inutil, cârpă, zdreanţă », iar figurat, « cal bătrân, slab ». Cotocea. Nf. Kotocsi 1722, azi (33), Kototsa 1788, azi (34), azi (im. din Berivoi-Făgăraş 44). — Deriv.: (cu suf. -e a) dela cotoc — cotoiu. Cotoia, cf. Cotoiu. Cotoiu. Nf. azi (56). — Deriv.: (cu suf. -e a) Cotoia. Nf. Kotoja 1726(43). Cf. Cotoc. Coţofân(ă). Nf. Koczofan 1722 (6, 30- — Dela n. de pasăre. Cotonâru. Nf. Kotonaru 1726(43). Deriv, (cu suf. - aru (Zanne, III, 603), « cal (rău)» (H, XII, 569). Dărnă'u. Sprnf. (46). — Cf. a dârnăi = a plânge, a se văicări (Rev. Crit., III, 122) de unde şi dârnâilă = copil plângă-cios (Pascu, Suf., 330), dârnâ = bătrână gârbovită care umblă cu băţul (Viciu, Glos., 41). Darodiciu. Nf. azi (im. din Ba-ţanii mari-Trei Scaune 55). Dârstâr. Nf. Dersztrăr 1680, Dirsztdrj 1688, Drisztraru 1726 (2). — Dela titlul îndeletnicirii: cel care bate postavul de lână în dârste (= piuă) spre a-1 face miţos. Despre dârste, cf. Iorga, Negoţul 160, Ind., 19. Nf. poate fi şi un deriv, (cu suf. -a r) dela NI. Dârste. Dâsca. Nf. Daszka 1788 (19). — Cf. srb. Daskovic (cf. d a s k a, Ivekovic-Broz, s. v.), Rjecnik, s.v. Cf. şi Dascăl. Dâscălu. Nf. azi (im. din Băseşti-Fălciu 44), Daszkal 1726 (63). — Dela dascăl = învăţător de sat; cântăreţ de biserică. Dâşea. Nf. (47), Dasa 1722 (50). — Srb. Dabisa (Miklosich, 268), s. hipoc. slav din D a v i d. Dateş Nb. Datyes 1726(19).— Nf. azi (1), Datjesch 1722, azi (7), Datyes, Datjes 1726, Ddtes 1758, azi (20), 1771 Iorga, St. Doc., XIII, 150 (21), Dades, Dadtes 1789, azi (28), Dates 1758 (40), Dattes 1592 Puşc., Fam., I 166, azi. im. din Ludişor-Făgăraş (44). Dâţu. Nb. Daczo 1533 Qu. II, 300,Dacz 1541, 1546, 1550, ibid., III, 94, 346, 553. — Bulg. Daco (< D a v i d, Weigand, Jb. XXVI-XXIX 119). Dâvid. Nf. istoriceşte passim, des, din sec. al XVIII-lea; azi, passim, des. — Nf. 1789(1), 1680, Dagyid 1766 azi (4), 1758 (30), azi (45, 46 im. din Liupcova-Caraş 55, 63). — Hipoc.: Nb. Detu, Didu (33)- — Sprni. Didu (48). — Dela numele profetului David celebrat de Greci la i9.XII,de Catolici la 29.XII (Baudot, 193). Alţi sfinţi cu acest nume, ap. Timus, 201 - 205. Pentru forma Didu cf. diduţă = rac mic (Costin, Graiul iod). Deâc. Nf. Deak 1711 Bariţiu, I, 722(1), 1726(4), azi (17), Tontoj alias Deak 1758 (25), azi (33), 1723 Fragm. 540 (35). — Deriv.: (cu suf. -o i u, -o a i e) Diacoi, Dia-coâie. Nf. Diakoj 1789 (38), Dea-koje 1758(43). — Dela deac = cântăreţ de biserică (cf. Dascăl). Debu. Nf. azi (47, im. din Şer-căiţa-Făgăraş 49) Debul 1722 (50), azi (51), 1820 Meteş, FA., I, 303, www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 223 azi (53), azi (im. din Şercăiţa Făgăraş 55).—Fem. Deba. Sprni.(i4). — Cf. nsl. vdeb, deb = pupăză (Miklosich, EtWb, s. v ud o d u). Dcca. Nf. azi (im. din Moţăţei-Dolj 44). — Cf. slav. (bulg.) D e k o (< D e s i m i r, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 133). Deiu, cf. A n d r e i u. *Dej. Deriv.: (cu suf. -a n dela NI. Dej) Nf. Dezanul 1452 Fragm. 59 (30); — (cu suf. -a r dela NI. Dejani) Nf. Dejenâru azi (44); — (cu suf. (ung.) -i dela NI. Dej) Deji azi (44, im. din Făgăraş 51). Dclatur. Nf. 1726 (44). — Compus: de-laturi. Delavalea. Nf. Dilyavalya 1680, 1726 (1). — Compus: dela-vale (deriv, cu suf. -e a). Delegat. Nf. 1726, 1758 (43). —Compus: de-legat s. delegat. Delniţă. Nf. Delnitz 1789 (28). Demeter, cf. Dumitru. Demitru, cf. Dumitru. Denghel, cf. D i n d e a 1. Deputâtu. Sprni. (14). Desculţâri. Sprnf. (15). — Derv. dela desculţ. Desculţul. Nf. Deszkultzul 1634 Dens., Mon., 27, Descultz 1722 (8). Despa. Nb. sec. al XVIII-lea Iorga, St. Doc., XIII, 82 (13). — Srb. Despa (< Despina < grec. deonoiva, Măreţie, LXXXII, 71)- _ _ . . Destrăbălaţi. Sprnc. li se zice locuitorilor din Scorei (4). Dctu, cf. D a v i d. Diaconul. Nf.azi (45).—D e r i v.: (cu suf. -eseu) Nf. Diaconescu (im. din Apele-vii-Romanaţi 44). DIca. Nf. Dika 1788 (25). — Cf. slav. Dika (< v. slav. dika « Ruhm ». Cf. Rjecnik, s.v.). Cf. şi D i c u. Dicu. Nf. azi (7,8).—Deriv.: (cu suf. -oaie) Dicoaie. Nf. Di-koje 1726 (26). — Formă hipocoristică slavă D i k o (din Constandi n,Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 126). Didina. Nb. azi passim. — Formă reduplicată din hipocoristicul Dina (Constandina). Didu, cf. D a v i d. Diga. Nf. (12). Dihor. Sprni. « om negru » (46), « cu părul negru » (21), (14, 19), Sprnf. (27). Metaforă, făcând aluzie la coloarea blanei de dihor. Cf. şi sensul de « puturos », « rapace ». Dlia. Nb. Dija 1758, Dia, Die 1788 (26). — Cf. srb. D i j a, D i j e (< D i-j a n a, Rjecnik, s.v.). Dilea. Sprnf. Stoica-Dilea (59). —■ Deriv.: (cu suf. -e a) dela bulg. Dila (< K o s t a n d i n, Weigand Jb. XXVI-XXIX, 126). Dlma. Nb. 1758 (20), 1789 (24), 1758 (44, 55). — Nf. azi Dima alias Boita 1680(13), (14, 53, im. din Şinca nouă-Făgăraş 56), 1747 Fragm. 549 azi (63). — Formă hipocoristică slavă D im a (< D i m i t r i j, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 120). Dhnitur, cf. Dumitru. Dindar. Nf. 1722 (52). — Deriv.: (?) Dindaratz 1722 (32),;— (cu suf. -ă u) Dindără'u. Nf. Den-derou 1722 (62). Dindără'u, cf. Dindar. Dindeâl. Nf. Dingjal 1766 (1) Dengyal 1688 (2), Denghel azi (6). www.digibuc.ro 224 ŞT. PAŞCA — Săs. Nf. D a n g e 1 (< Daniel, Kisch, Sieb. 282), considerat de Români, prin etimologie populară, compus din + deal (cf. şi D i 1 e a v a 1 e a). Dindrtim. Nf. Dendrum 1633, Fragm. 190 (14). — Compus: din-drum. Dinu, cf. C o n s t a n d i n. Dionisie. Nb. Diyoniszie 1788 (48), Dionisze 1726 (56), azi pas-sim. — Se cunosc mai mulţi sfinţi cu acest nume (cf. Timus, 210-216) dintre care cf. aceia din calendar, celebraţi la 18.V şi 3.X. Din grec. A LOVVOIOQ. Dioszan 1711 Bariţiu, I, 722 (22). ^ ’ # Di'pla. Deriv.: (cu suf. -ă ş) Nf. Diplăşu, ţig. (2); — (cu suf. -u ş) Nf. Dipluş (7). Deriv, din diplă — vioară (cf. Alăuta). Dipşoiu. Nf. Gyipsoj 1726 (63). — Formă derivată cu suf. -o i u dela Dipşa < Diva + suf. -ş a (cf. Drăganu, Suf. -şa, 18-20). Cf. D i v o i u. Dise. Nb. (12). — Poate o formă hipocoristică din Dionisie. Diţu. Nb. Diez 1758 (44). — Cf. bulg. D i c o (< K o n-s t a n d i n, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 126). Divoiu. Nf. Divoj 1726, 1758 (35)- . . — Deriv. (cu suf. -o i u) dela Diva (Măreţie, LXXXII, 71, Rjecnik, s.v. < deva « fată », Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 161). Cf. Dipşoiu. Doaga. Sprni. (46). — Dela doagă « scândură încovoiată (şi uscată) din care se face butoiul», metaforă făcând aluzie la fizicul slab şi gârbovit al individului. Doboliţă. Nf. azi (35), Dobolicze 1726, Dobolicza 1758, Doboliţă 1759 Iorga, St. Doc., XIII, 113, Dobolitze 1789, azi (38), 1738 (46). Doboş. Nf. 1788 (24, 46). — Ung. doboş = toboşar. Dobra. Nb, 1688 (1), azi (2), 1718 Iorga, St. Doc., XIII, 55 (15), 1582 Veress, D., II, 218. —Nf. 1771 Lupaş, Doc., 126(40), 1671 Fragm. 313, 1726(41), Illyerdn alias Dobra 1758 (44). — SI. D o b r a (Miklosich, 269). Cf. D o b r e, D o b r u. Dobrata. Nb. 1633 (63). — Cf. ceh. Dobrata (Miklosich, 270). Dobrătă, cf. D o b r o t ă. Dobre. Nb. 1758 (28, 35), 1788 (43). 1758 (45. 55)-—Nf. 1819 Meteş, VA., I, 297 (16), Dobri 1722 (17) , 1726, Szein alias Dobre 1758 (18) , 1722(33). — Cf. slav. Dobre (< D o-bromir, Dobroslav, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 133, cf. şi ib., 150). Dobreân. Nb. Dobrian 1726 (35); — Nf- azi (37. 55)— Deriv, (cu suf. -a n) dela Dobre, sau mai curând srb. D o-b r i j a n (Măreţie, LXXXII, 114, Rjecnik, s.v.). Dobrilă. Nb. Dobrille 1666 Puşc. Fam., I, 112, 1722(7). — Nf. azi (L 7. 9)- . — Srb. bulg. D o b r i 1 a, Dobri 1 o (Miklosich, 270, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 150, Măreţie, LXXXII, 115). Dobrin. Nb. 1663 Puşc., Fam. I, 112, 1722 azi (8), azi (14), 1664 ib. 174, 1726, azi (24), 1758 (26, 40), www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 225 !726 (55)- — Nf- 1543 Fragm. 819, 1582 Veress, D. II, 219, 1584 Fragm. 132, 1590 Puşc., Fam. I, 156, 1664 ibid. 174, 1726, Tasul alias Dobrin 1758 azi (24), 1726 (25), azi (im. din Bucium-Făgăraş 35, 37, im. din Săvestreni-Făgăraş 39). i633 Fragm. 815, 1726(40), azi (im. din Săvestreni-Făgăraş 42, im. din Săvestreni-Făgăraş 43, 44, im. din Bucium-Făgăraş 46, 49, im. din Bucium-Făgăraş 50), 1593 Puşc. Fam. I, 169, Fragm. 817, 1722, azi im. (din Berivoii mari-Făgăraş 52), azi (im. din Bucium-Făgăraş 55, 56). — Deriv.: (cu suf. -e a) Dobrinca. Nf. Dobrinye 1758 (24); — (cu suf. -e a s ă) Do-brineâsfi. Nf. Dobrinyeszi 1726, I758 (24). — Srb. bulg. Dobrin (Mi-klosich, 270). Dobrotă. Nf. Dobrătă azi (1), Dobrotâ azi (12), azi (im. din Poia-na-Sibiiu 44), Dubrota 1726 (55). — Slav. (srb.) Do b r o t a (Rjec-nik, s.v.) Cf. şi Dobrata. Dobru. Nf. 1726 (40, 55).—D e-r i v.: (cu suf. -a n) Nf. Dobrân azi (im. din Zârneşti-Braşov 51); — (cu suf. -eseu) Nf. Dobrescu (24); — (cu suf. -o i u) Dobroiu. Nf. Dobroj 1758, azi (41). — Din slav. dobru « bun » (Miklosich, 270). Docliia. Nb. Dotyie 1789 (1), Do-kia 1711 Bariţiu, I. Deriv.: (cu suf. -i ţ a) Nb. Docliiţa azi, passim. — Formă hipocoristică din Evdo-chia. Doilea. Nf. 1722, azi (9). D e-r i v.: (?) Dodoncsa 1722 (9). Deriv, (cu suf. -e a) din forma bulg. Doda (< doda «soră mai mare », Weigand, Jb. XXVI-XXIX 161), cf. (în Olt.) dodâ 15 15 A. R. Şl. Pajca «soră mai mare» (H. IX, 82), «lele» Gr. S., V, 120), (în Banat) «nană » (Viciu, Glos., 40) « femeie bătrână » (Irineu, SB., 46);(în nordul Transilvaniei) «femeie însărcinată (Gorovei, Cim., 147). Doilcroiu. Sprni. (48). — Formă asimilată din Toderoiu. Doiloncea, cf. D o d e a. Dodoş. Nf. azi (44). Doftor. Nf. 1722 (29). N. dat după îndeletniciri. Dogalfi, cf. D u g a 1 ă. Dogăr(iu). Nf. azi (1, 5, 6), 1830 Iorga, St. Doc., XII, 216 (44).. I758. azi (47). 1788 (48), azi (im. din Şercăiţa-Făgăraş 49, 5°) ’ . .' . — Despre dogari (= cei cari fac doage), cf. Iorga Ind., 59, 155. Doicân, cf. D o i c u. Doicu. Nf. Dojkul 1680, Dojk 1688 (1). Deriv.: (cu suf. -a n) Doicân. Nf. Dojkdn 1726, Dojkanu W58 (4°)— (După Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 146) slav. doja «Stille ein Kind », d o j k a « Amme », cf. Dojk a, Dojko (cu mase. format după feminin). După alţii, forma Doja, Dojak, Doj-k o sânt derivate hipocoristice din Dobrosav (Ivekovic-Broz, s.v.) s. din D o s i t e u (Măreţie, LXXXII, 83), s. din D o m o g o j (ibid., 88). Doina. Nb. azi passim. —Dela doină (cf. Carmen). Cf. şi bulg. Dojna (< d o j — « lactatio», Miklosich, 271). Domente, Nb. (6). — Contaminare între Domiţian + Clemente. Domcţiăn. Nb. (14), cf. D o m i-ţ i a n. Domiţian. Nb. azi rar, passim www.digibuc.ro 226 ŞT. PAŞCA — Nume latinist, după numele împăratului Domitianus (sec. I, d. Chr.). Domnfca. Nb. azi (i), 1727 Ior-ga, St. Doc., XIII, 43-44 (8), azi (11), 1813 (14), azi (18), 1870(27), azi (32, 33. 35. 41. 4S> 49. 57. 58j- — Nume vechiu în româneşte (cf. Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, 178). Cf. Domnica cuvioasa din timpul lui Teodosie cel mare, celebrată la 8.1 (Timus, 218). Don. Nb. 1726(1), 1789(13). — Formă hipocoristică slavă din An don (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 118). Donat. Nf. azi (3, 55). — Nume dat după numele sfântului (cf. Baudot, 208-209). Donea. Nb. Donja 1766 (1). — Bulg. Done (< A n d o n, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 118). Cf. Don. Dongoroz. Nf. azi (im. din Bur-dusaci-Tecuci 44). Dopcea. Nf. azi (16, 28). Dorofteiu. Nb. azi (7). — După numele Sf. Dorofteiu (cf. Baudot, 210-211), grec. Aco-Qofleog, cunoscut si la Slavi (cf. Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 120). Doroghlciu. Nf. azi (25). — Formă rusească a numelui Drăghici, cf. rus. d o r o g i j (< vsl. d r a g). Doru; (fem.) Dora. Nb. azi passim. Nf. Doru azi (51). D e-r i v.: (din Doru cu suf. -e 1) Nb. Dorel azi, passim; — (din Dora, zu suf. -i ca) Nb. Dorica, azi, passim ; — (dela Doru cu suf. -i n) Nb. Dorin azi passim; — (din Dora cu suf. -i n a) Nb. Dorina azi passim. — Formă hipocoristică dela Dorofteiu (cf. bulg. Dore, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 120), sau mai curând dela Teodor, Teodora. Doşa. Nf. Doscha 1722 (31). Dotcoş. Nf. azi (im. dinSibiiu 5). — Deriv, din bulg. Dotko (< E v d o k i a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 121). Dotosia, cf. T e o d o s i a. Doţu. Nf. Doczu 1726 (21). — Deriv.: (cu suf. -e a) ( !) Doţea (s Doţa ?). Nf. Docza 1722, 1726, I75^ (7)> ... . — Formă hipocoristică slavă din Dobrosav (Ivekovic-Broz, s.v., Rjecnik, s.v.), s. din D o r o t e u (ibid.) s. din E v d o k i j a (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 121). Drăgân. Nb. Dragau 1722 (32), Dregan 1789 (60). — Nf. 1726 (26), azi (im. din Băiţa-Hunedoara 44, 51)- . ’ — Deriv, (cu suf. -a n) srb. bulg. Dragan (< d r a g, Mi-klosich, 272). Drăghlciu. Nb. Dregics 1728 (30), 1726 (35), 1758 (46), 1756 (51), Dragics 1726, Dregits 1766 (57). — Nf. azi (7, 14, 18, im. din Ludişor-Făgăraş 21, im. din Lu-dişor-Făgăraş 27), Dragics 1726, Dregics 1758, azi (28), azi (im. din Şona-Făgăraş 44), Dreghiciu azi (45), Dragits 1763 (48), Dregyits 1766, azi (57), azi (im. din Veneţia de jos-Făgăraş 58), 1726 (61), Dra-gicz 1633 (62). — Srb. Dragic (Miklosich, 272, Măreţie, LXXXII, 110). Dragomlr. Nb. des istoriceşte, passim, din sec. al XV-lea (1452 Fragm. 59), redat şi Dragumir. Azi (29). — Nf. 1766, Dragome 1789, azi (1), 1680, Dragomir alias Mun-tjan 1688 (2), Dragomir alias Chi-veraj 1688 (4), Dragomir alias Mir-csa 1680, 1726(10), 1726, azi (11), www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTUI LI 227 azi (18), 1726, Dragomir 1758 (19), 1726(36), 1520 Fragm. 98(38), 1511 Puşc., Fam., I, 178, 1785 Fragm. 713 (41), azi (im. din oraşul Giurgiu 44), 1520 Fragm. 97, Dragomer 1588, ibid., 135 (46), azi (55). —D e r i v.: (cu suf. -easă) Dragoinircâsă. Nf. Dragomiriasze 1680 (1). — Srb. bulg. Dragomir (Mi-klosich, 272). Drâgoş. Nb. Dragos 1726 (42), azi (55)- — Nf. azi (im. din Dri-dif-Făgăraş 24), 1726, azi (25), Drdgoss 1788 (40), azi (43, im. din Dridif-Făgăraş 44, 56). — Bulg. Dragos (Weigand, Jb, XXVI-XXIX, 150).' Dragosln. Nb. Dragoszin 1726 (63)- . . . — Srb. D ragosin'K (Rjecnik, s.v.). Drâgota. Nb. Dragote 1726 (58). — Nf. azi (35), 1758(38), azi (im. din Poptelec-Someş 47). — Srb. bulg. D r a g o t a (Mi-klosich, 272). Drâgoviciu. Nf. Dragovic 1786 Iorga, St. Doc., XII, 187 (44). — Srb. Dragovic (Rjecnik, s.v.). Drâgu. Nb. 1726 (1), Drag 1334 Hurm. I1 , 631 (31) 1726 (58). Fem. Draga 1758 (1).— Nf. Dragul 1680, 1688, 1726 (2), Draguj 1758 (30), 1726 (57). Deriv.: (cu suf. -o i u) Drăgoiu. Nf. Dragoly 1726 (3), azi (31, 38, im. din Ciupercenii vechi-Dolj 44, 47), Drcgoj 1766 (5i. 57)— Srb. bulg. Drago (Miklo-sich, 272). Interesantă forma Dragai, reluată din ung. Draguly 1726 (21), 1758 (22), Komsa alias Dumitru I758 (45). Demitru 1534 Fragm. I03 (55)- — Fem. Nb. Dumitra 1787 (10), 1695 Iorga, St. Doc., XIII, 54 (15). — D e r i v. - h i-p o c.: (deriv, cu suf. -a ş) Dumi-trâş. Nb. Dumitras 1771 Lupaş, Doc., 126(35), 1758 (36), 1756 (37), i758(4°).i758(4i). 1788(42), 175S (55); — (deriv, cu suf. -a ş c u) Du-mitrâşcu. Nb. Dumitrasko 1688 (2), 1726 (13), Dumitrdsk 1726 (40), 1758 (41, 46), 1726 (51), 1726 (55). — Nf. azi (29, 40), Dumitraszk 1788 (43); — (cu suf, -eseu) Dumitrescu Nf. (5, 29, 57);— (deriv, cu suf. -iţă) Nb. Dumi-trlţă azi (51); Fem. Dumitrlfa Nb. (51) de unde şi Nb. Mitrlţa (17); — (formă hipocoristică din [D u-] m i t r u) Nb. Mltru azi passim; — Nf. 1726 (41); de aici (cu sinco-parea lui r cf. si bulg. Mito, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 120 şi cu m- > n-) Nb. Nltu 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25); — (deriv, dela M i t r u cu suf. -e a, cf. si slav. Mitre, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 120) Nb. Mltrea: Mitra 1726 (37), 1726, Mitre 1758 (43)> W26 (46), 1788 (48), 1726 (53); — (deriv, din Nitu, cu suf. -işor) Nitişor. Nb. Nyitisor 1766 (2) ; — (deriv, din Mitru, cu suf. -a ş c u) Nb. Mitrâşcu (14); — www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE lN TARA OLTULUI 229 (cu suf. -u c ă) Nb. Mitrucă (21); — (formă hipocoristică) Nb. IVică (21). Compus: Nf.VIadumitrel 1630 Dens. M011., 20(9, 10): Vla-du-Mitrel. — Cf. Sf. Dimitrie martir de Tesalonic, celebrat la 26.X (cf. şi 28.X). Răspândirea numelui la noi nu se datoreşte numai calendarului. Se ştie că moaştele cuviosului Dimitrie (celebrat la 27.X) se păstrează în biserica Mitropoliei din Bucureşti, deci e unul din sfinţii al căror cult e cunoscut bine la noi. Sf. Dumitru se bucură de însemnătate şi în folclorul bulgăresc şi e considerat acolo ca un sfânt naţional (Wei-gand, Jb. XXVI-XXIX, 120). Diinea. Nf. Dunya 1726, 1758 (35)— Din slav. Dunja (< d un j a Quitte, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 138). Dungă. Nf. Dunge 1726 (3). Dupţa. Nf. (azi im. din Vinga-Timiş 51). Duşa. Nb. Dusa 1726 (37). — Nf. 1726, Dusa alias Fluerds 1758, Duse 1788 (43), 1726 (47), 1722, azi (48). — Bulg. Dusa (< dusa « anima » Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 154, Miklosich, 273). Dura. Nf. (31). — Cf. bulg. Dura (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 171). Duşloâg. Sprni. (45). — Cf. apelativul dursleag, duşlag (Pamfile, J. C., 161) o sculă a dogarului, găuritorul (cercurilor de fier). Duţea, cf. Duţu. Diiţu. Nf. azi (43), Duczu 1758 (44), azi (im. din Făgăraş 49). —D e r i v.: (cu suf. -e a) Nf. Dix-ţea. Dutza 1722 azi (9). — Formă hipocoristică din Ră-duţu. Duvalma. Nf. 1758 (47). Duvunga. Nf. 1758(36). E Ecateliiia, cf. E c a t e r i n a. Ecaterina. Nb. azi passim. Redat şi Ecatelina (5). — Hipoc.-deriv.: [E-] Nb. Caterina. Ca-tiirina (27), Katerine 1758, Qu., II, iii (44) ; — ([E-] c a t [e] r i n a) Catrma. Nb. (27, 28, etc.); — (cu e > u prin apropiere de Că-tuţa şi cu r > l) Nb. Cătulma (7);— ([E-]cat [erina]-i) Nb. Câţi (45), cf. şi ung. K a t i; — (derivat cu suf. -i n c a) Nb. Catinca, passim;— (cu suf. -u ţ a) Nb. Cătuţa passim). — După numele Sfintei Ecaterina, s. Caterina, celebrată la 25.XI. Efrem. Nb. Afrim 1726, Iffrim W58 (19), azi (rar 27), 1854(28), azi (44, 60). —H i p o c.: ([E-]) N b. Frem (rar 27). — Calendarul nostru cunoaşte doi sfinţi cu acest nume: Sf. Efrem Sirianul, celebrat la 28.1 şi pe Martirul Efrem, celebrat la 7.III (Timus, 226 - 233). Forma e din slav. Efrem (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 120) < grec. Efrosma, cf. E u f r o s i n a. Efteinie, cf. E f t i m i e. Eftene, cf. E f t i m i e, Eîtenie, cf. E f t i m i e. Eftina, cf. E f t e m i e. Eîtîcliio. Nb. (52). — Grec. Emv%r]s d:n evrv%rj; « norocos ». www.digibuc.ro 230 ŞT. PAŞCA — Dela numele Sf. Martir Evti-chie, celebrat la 24.VIII; Evtichie Cuviosul, celebrat la 27.III şi Patriarhul, celebrat la 6.IV (Timus, 278). Din grec. Evxeiyr\g. Eftlinie. Nb. Eftene azi (1), Istene azi (5*), Iftimie 1766, Afti-mie 1787 (10), azi (15), Eftemie 1726, Ifftimie 1758 (24), Eftenie 1726, Efftimie 1758 (26), azi (27), 1726 (4 ţ), Aftyimie 1788 (45), 1726 (55). — Nf. Eftene 1830 Iorga, St. Doc., XII, 216, azi Eftemie (33), Eftenie 1726, Ifftimie 1758 (35), Eftimie azi (im. din Ungureni-Iaşi 44), Eftenie azi (59). Fem. (după forma masculină) Nb. Eftina(5i), Eftinia 1843 (46). — Cf. Sf. Eutimie cel Mare, celebrat la 20.I; alţii la 6.IV, 16.IX, 11.VII (Timus, 260-263). Din slav. E f t i m i j (YVeigand, Jb. XXVI-XXIX, 120) < grec. Ev&v/iog. Eftlna, Eftinia. cf. Eftimie. Elena. Nb. istoriceşte rar, din sec. al XVII-lea (1652, cf. Fragm. 285), azi des, passim. Şi: Elina Nb. 1835 (14); —Ilina. Nb. Illina 1688 (2), 1766 (13), Iline 1788 (19), 1652 Puse., Fam., I, 179 (42). — Nf. Illina, Illini 1680, 1787 (1), IIline 1680 (2), 1652 Puse., Fam. I, 179 (38)-—D e r i v.-hipoc.: ([E]-1 e n a) Nb. Leni (53); — (derivat cu suf. -u ţ a) Nb. Lenuţa (5, 21, 25> 52)! — ([E-] lina) Nb. Lina (5), Nf. Lina 1766(51), Lini (azi 44); — (deriv, cu suf. -c a) Nb. Linca azi (27), 1823 (46). Nf.Linki alias Alban 1787(1); — (cu suf. -ţ a (?)) Nb. Linţa (27, 46, 49, 52, 57); — (de aici cu suf. -u c a) Nb. Linţuca (52). — După numele Sfintei Elena, mama împăratului Constantin, ce- lebrată la 21.V (Timus, 235-238). Dintre formele hipocoristice de mai sus, se cunosc şi la Slavi, Lena, Lina. Cf. Ileana. Elconora. Nb. azi passim. — Numele e de provenienţă romanică, cf.fr. Ic, 1 e o n o r e ( slav. M a n u i 1). Emil s. Emil. Nb. azi passim. — Hipoc.: ( [E-]) Nb. Milu (43)- . . . — Nume latinist, cf. A e m i-1 i u s, consulul roman (sec. III a. Chr.). Emilia. Nb. azi passim. — Nume latinist, A e m i 1 i a. Emil ian. Nb. azi passim. H i- p o c.: ([E-]) Nb. Miliân (5); — ([Emil-]) Nb. Iânu (5). — Nume latinist, cf. A e m i-1 i a n u s, împăratul roman (sec. al II-lea d. Chr.). Enâche, cf. I e n a c h e. Enea ] Enescu > cf. lenea. Enescxiţiu j Enia, Nb. (mase.) (60). — Nume latinist, cf. Aeneas, Episcopescu, Nf. (im. din oraşul Bucureşti 44). — Deriv, (cu suf. -eseu) dela Episcopu (< apel.). Ercân, \ . T Ercă'u,/cf' Ier- Eremia, cf. I r i m i e. Erliu, cf. I e r- Ermil, Nb. (14). — Germ. E r m i 1 o (Heintze, 203). Ermolae, cf. Hermolae. Eroîteiu, cf. Ier- Eronim, Ier- Ervin, Nb. (51). — Cf. germ. Irminwin (ap. Heintze, 203). Nf. săs. ap. Schul-lerus-Hofstădter, Sieb.-săchs. Wor-terbuch, II, 267. Eşân, cf. I e-, Esca. Nf. Eska, Ieszke 1662, Puşc., Fam., I, 113, 179, 1843 Fragm. 799, azi (2), azi (3). — — Cf. cum. e s c h i = vetus (Kuun, Cod. cum. 252). Estera. Nb. (44). —Cf. occid. E s t e r (cf. E s t e 11 a). Np. săs. ap. Schullerus-Hof-stădter, Sieb.-săchs. Worterbuch, II, 278. Euîimia. Nb. (4). —-Hipoc.: ([Eu-]) Nb. Femia (51). — Grec. Evcpr)fda. Eufrosina. Nb. azi, passim, rostit şi Efrosina, (16).—D eriv.-hipoc.: ([Eu-]) Nb. Frosina s. Frăsina passim.; — ([Fră-]) Nb. Şina passim.; — (deriv, cu suf. -u c a) Nb. Frosinuca passim. — După numele Cuvioasei Eufrosina, celebrată la 25.IX (Timus, 258). Grec. Evcpooovvrj, (cf. Bucura). Forma Frosina e cunoscută şi la Bulgari (cf. Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 121). Eugenia. Nb. azi passim. — De-r i v.-h i p o c.: ([Eu-]gen-i-) Nb. Genia, Geni passim. ; — Gena www.digibuc.ro 232 ŞT. PAŞCA (28); — (deriv, cu suf. -i c a) Nb. Gem'ca (46). — Din grec. Euyevia intrat şi în antroponomastica romanică şi devenit acolo în veacul trecut, un nume foarte apreciat (Dauzat, 64). Eugen(iu). Nb. passim. — Grec. Evysviog pătruns în antroponomastica occidentală. La Germani, acum câteva decenii, era un nume foarte răspândit şi, poate, la noi, e dela dânşii. Eusebiu. Nb. rar, passim. — Calendarul menţionează mai mulţi sfinţi cu acest nume, cf. 22.VI (Timus, 270-273). Din grec. Evoefhog. Cf. E u s e v i a. E usc via. Nb. passim.—Hi poc.: ([Eu-]) Nb. Sevia (11). — Grec. Evoefieia Numele păstrează o formă mai veche decât aceea de mai sus, Eusebiu. Eusiche. Nb. (14). Eustâtie. Nb. Iftate 1758 (25). — H i p o c.: ([Eu-] s t a t e, cf. şi bulg. S t a t i, Weigand, Jb. XXVI până la XXIX, 120) State. Nb. Sztatye 1788 (44). — Hagiografia cunoaşte mai mulţi sfinţi cu acest nume (cf. Timus, 275-276). Din grec. Evoxă- Ihog, venit la noi prin filieră slavă, cf. bulg. E f s t a t i (Weigand, Jb, XXVI-XXIX, 120). Eulrop. Nb. (16). — H i p o c.: (din *E u t r o p a) Nb. Tropa (43). — Grec. evxgonog, « versatile », «benin», cf. EvxQordaiv, Npers. Eva. Nb. altădată, azi passim. —D e r i v.-hipoc.: (deriv, cu suf. -u ţ a) Nb. Eviiţa passim.;— ([E-]) Nb. Vuţa passim; — (deriv, de aici cu suf. -i c a) Nb. Yuţfca passim; — ([Vu-]) Nb. Ţiea passim. — Dela numele biblic, celebrat la 12.XII (Timus, 263). Evdochia. Nb. 1727 Iorga, St. Doc., XIII, 43 (8), azi passim. Şi: Evdoichia (18). — Hagiografia noastră menţionează trei sfinte cu acest nume, celebrate la 1 .III, 4.VII, 13.VIII (Timus, 265-266). Forma noastră e din grec. Evdoy.ta, venită prin filiaţie slavă, E v d o k i j a (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 121). Evghenie. Nb. Ivghenie 1726 (2). — Sânt, după hagiografie, 8 sfinţi cu acest nume (Timus, 266-267). Din grec. (>slav. E v g e n, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 121). Forma mai veche decât Eugen. F Fabiân. Nf. (35). — Dela numele vestitului Papă, celebrat la 20 Ianuarie (Baudot, s. v.). Făcfileţ. Nf. (61). — Dela fâcâleţ,fâcălete — unealta cu care se mestecă în mămăligă.^ _ Eâ'ciu. Nf. azi (7), Futsu 1766 (10), Ficsu 1726 (11), azi (13), 1830 Iorga, St. Doc., XII, 216 (44), azi (im. din Bucium-Făgăraş 46), 1811 Iorga, St. Doc., XIII, 171, azi (47), azi (im. din Şercăiţa-Făgăraş 48, im. idem. 52). — Cf. srb. Fi c o, bulg. F i t j o (< F i 1 i p, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 122). Cf. şi F u c i u. Făgărăşân. Nf. Fegeressan 1726 (2), 1684 Iorga, St. Doc., XIII, 58 (15), cf. şi Fogorasi alias. . . de Fogaras 1689 Fragm. 438, Aron, 136 (44), azi (45, im. din Poiana nouă-Braşov 53). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 233 — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Făgăraş. Fngurcl. Nf. 1765 Iorga, St. Doc., XIII, 254(63). — Dela fagur, deriv, cu suf. -e 1. Făina. Nf. azi (35), 1758, azi (37). Făneş. Nf. Fdnes 1726(56) — Formă hipocoristică din Ştefan, Fan (deriv, cu suf. -e ş). Faraon. Nf. (5). — Cf. faraon — ţigan. Fârbă. Nf. Farbe 1726 (43). — Cf. farbă — coloare, vopsea. Ffircâş. Nf. azi (şi Foarcoş) (24), Farkas 1726, 1758 (28), 1788, azi (41), 1788 (43), azi (im. din Deva, im. din Cluj 44), azi (46). D e-r i v.: (cu suf. -a n) Nf. Fărcăşân (20), Forcoşan (29). — Din ung. farkas — lup. Cf. L u p u. Ffircau. Nf. Ferkeu 1788 (48). — Din ung. f a r k a — coadă, sau substituire de sufix din Fărcaş. Fârnău. Nf. Firnen 1726 (4). — Cf. fârnăi — a vorbi pe nas, a fomfăi (DA., s.v.). Fârnoâgă. Nf. Firnoga 1750 Fragm. 558 (62). — Schimb de suf. din Fârnău. Faroga. Nf. (31, 36, 38). Fâ'rţa. Nf. Fnrcza 1633, Furtze 1696 Fragm. 459, Furcze 1702, Fragm. 486, Furcza 1726, Furtza 1747 Fragm. 554, Furtze 1823 ib., 790(63). — Dela fârţă « copil neastâmpărat », «unul care poartă vorba de ici colo » « persoană indecentă », <( târfă, teleleică ». (DA., s. v.). Fărtăl. Nf. 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66, Fertdr 1788, Forţare 1808 (44). — Din germ. V i e r t e 1, venit prin filiaţia ung. f e r t a 1 y > rom. fârtal, fârtariu (DA., s.v.). Fâ'sa. Nf. Fosza 1726, Fojsza 1758 (= Fâsea ?) (20), Fosza 1758 (24). — Deriv.: (cu suf. -e i u) Fâseiu. Nf. Fiszej 1726 (22);—(cu suf. -e i u + -a) Fascia. Nf. Fiszeja 1726 (41); — (cu suf. -o i u) Fâ-soiu. Nf. Fiszoly 1788(41); — (cu suf. -o 1 e a). Sprnf. Fasolea (33), Fâsălea (33). — Dela fâsa, poreclă dată unuia care fâsâieşte. Se zice de cei cari nu pot rosti pe 5 (DA., s.v.). Făsălea, cf. Fâs a. Făsărău (?). Nf. Faszaron 1758 (45)- _ ... Fâstâ'c. Nf. Fisztik alias Patrutz i726 (59). ^ — Cf. fâstâc — copăcel cu fructe de forma şi mărimea bobului de fasole (< turc.) (DA., s.v.). Cf. şi (a se) fâstâci. (DA., s.v.). Fătăligă. Nf. Feteliga 1680, şi Bran alias Feteliga 1688, Fetelige 1726, Fataliga 1766 (3). — Prin substituire de sufix din feteleu «flăcău cu apucături de fată, flăcău ruşinos; vagabond; fată bătrână (< fată, Drăganu, Top. Ist., 131). Cf. şi Fetea. Futil. Nb. Fettu 1616 Puse. Fam. I, 104(61). — Nf. Fetu 1757, azi im. din Ludişor-Făgăraş (21), Fett 1726, Fedt 1789, azi (28), azi (35), 1728 azi (38, 42, im. din Ludişor-Făgăraş 44, 63). Cu ortografia tradiţională Fetlu, Fetu (28, 36). —D e r i v.: (cu suf. -oaie) Fă-toâie. Fotoje 1758 (45), 1759 Iorga St. Doc., XIII, 113. — Element vechiu românesc, dela făt (cf. documentările lui Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, 63)- Fâ'ţu. Nf. Ficzu 1726 (11), Fdcz ţig. 1726 (44). —D e r i v.: (cu suf. -a n) Nf. Fâjân (2). www.digibuc.ro 234 ŞT. PAŞCA — Cf. fâţâ « orice fiinţă mică, cu mişcări repezi, care se fâţâie mereu; copil mic» (DA., s.v.), sau şi o variantă grafică pentru F â c i u. Făulea. Nf. Feullya 1758 (38). — Cf. fâiilâ = mutră, faţă (DA., s.v.), deriv, cu suf. -e a. Fâur. Nf. azi (9, im. din Şartăş-Turda, im. din Runc-Turda 44, 46, im. din Arad 51). — Cf. mai sus C o v a c i u. Despre fierari, cf. Iorga, Ind. 49 ş. u. *Făzăc;îş. Nf. Fazakas 1726, 1758 (26), 1665 Fragm. 355 (63). — Ung. fazekas « olar ». Cf. Blidari u, Olari u. Fcbronia, cf. F e v r o n i a. *Fechctc. Nf. Fekete 1788 (48). — Ung. fekete — negru. Cf. Negru. Feieş. Nf. azi (im. din Şicula-Arad 51). — Ung. f e j e s — cu capul mare. Feişânu. Nf. (im. din Dum- brăveni-Târnava mică 44). — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Feişa. *FeIderean. Nf. Foldveran 1766 (4), Foldeorean 1766 (13). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Foldvdr, rom. Feldioara. Felicia. Nb. azi passim. — Formă latinistă, Felicia < f e 1 i x. Felmcrcân. Nf. Felmerdnu 1758 (44), 1758, azi (45). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Felmer. Felnecân. Nf. azi (55). — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Fenlac. Fencchiu, Nf. (53). — Din ung. f 6 n 6 k — şef. Femia, cf. E u f i m i a. Fenic, cf. F i n i c. Ferâriu. Nf. (ţig. 2, 10). — Cf. şi C o v a c i u. Ferdela. Nf. 1809 Iorga, St. Doc., XII, 200 (44). Deriv.: (cu suf. -a ş) Nf. Fcrdcldş 1729 Fragm. 543 (55)— Dela ferdelă (< săs. f y r d e 1 < germ. V i e r t e 1, DA. s.v.). Fercgii. Sprnf. (33), Nf. Fericse 1758 (42). — Dela numele plantei (cf. DA., s. v.). Ferenţ. Nf. (43). — Ung. Ferencz = Fran-cisc. Ferestrăr. Nf. Feresztrar 1680, Szpetarj alias Feresztrarj 1688 (2), Tyeresztrdru 1758 (35). — Nume dat după îndeletnicire. Ferice, cf. Feregă. Feşa. Nf. (im. din Şinca-nouă-Făgăraş 55). Feştcr. Sprni. (48). — Dela feşter — păzitor de pădure. Fetea. Nf. Fettia azi (im. din Ludişor-Făgăraş 44), Fetja 1726 (55). — Deriv.: (cu suf. -e 1 e a) Fctelca. Nf. Fetelye 1722 (49). — Cf. săs. F e i t, F e 11 (< S f. V i t u s, Kisch, Sieb. 296), s. rom. fată, deriv, cu suf. -e a. Fctocliie. Nf. 1808 Iorga, St. Doc., XII, 199 (44). Fcvronia. Nb. azi, rostit şi Fe-bronia (17), Frauvonia (58). — După numele Sf. Fevronia, celebrată la 28.X şi 25.VI (Timus, 287). Grec. 0efigcovla. Forma Frauvonia e prin apropiere de germ. Frâu-. Fica } cf- Sofi a. Filaret. Nf. azi passim. — Din grec. (Pddgerog. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 235 Fflea. Nf. Filya 1766, Fila 1789, azi (2), azi (3). — Bulg. srb. File (< F i 1 i p, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 122, Măreţie, LXXXII, 88). Filimon. Nb. Szilimon 1766 (2), azi passim. — Nf. azi (1, 17). — Dela numele Sf. Apostol Filimon, celebrat la 22.XI,, 29.XI şi 14.XII (cf. Timus, 289-290). Grec. Odrifuov (pătruns şi la Slavi, dela care l-am luat noi). Filip. Nb. atestat din sec. al XVIII-lea, redat şi Silip 1758 (30), azi passim. — Nf. azi (5), 1726 (12), 1726 (21), azi (29, 31, 33), Silip 1788, azi (34), azi (im. din Berivoiu-mic-Făgăraş 35, im. din Maia-Someş, im. din Sâmbăta de sus-Făgăraş 44, 45, im. din Pârău-Făgăraş 59, 60). — Deriv.: (cu suf. -o i u) Nf. Filipoiu (57). — Dela numele Sf. Apostol Filip, celebrat la n.X şi 14.XI (Timus, 290-296), din slav. < gTQC.0lh.7i7i g. Filitia. Nb. (42). — Dacă nu e o formă născută din Filoteia, cf. grec. 0u.x]xlg, cf. şi grec. cpdlxui. Filofteia ) . _ ., . Filoftla /cf- Filoteia. Filon. Nb. (10, 46, 47, 53, 55, 57). Filoteia. Nb. azi passim. Redat şi Filotia (27), Filofteia (19, 38), Filoftia (27). — După numele Sf. Filoteia, celebrată la 7.XII (Timus, 297-298), cf. grec. 0i/66eog. Fiinu, cf. Serafim. Finchiş. Nf. (im. din Perşani-Făgăraş 49). — Cf. Nf. germ. F e n k i s c h, Fenkesch (Schullerus-Hofstăd-ter, Sieb. săchs, Wb. II, 349'). Flnic. Nf. 1820 Meteş, VA., I, 3°3 (53)> Fenik 1726, 1758 (55). — Cf. finic (Transilv.) «ban, filer » (< germ. Pfennig, DA, s.v.). Fingliiş. Nf. (56). — Cf. Finchiş. Fira, cf. R a f i r a. Firăr(u). Nf. Fireru. 1726 (14), Firer 1789 (38). — (Transilv.) firâr,filăr (< Fiih-rer), termen militar. Firoda. Nf. 1758 ţig. (44). (Cf. Popovici, 32: F i r o n d a). FIşer. Nf. (44). — Germ. F i s c h e r. FIţa. Nf. (8, 9, 10). — Formă hipoc. din Sofia. Flade, 1613 Urk., III, 577. — Germ. Flade (Heintze, 155), Nf. F1 a d (Schullerus-Hofstădter, Sieb.-săchs. Wb., II, 390). Flăităru, cf. F r â i t ă r u. Flăncea. Nf. Flansa 1726(11), Flantsa 1726, Flansa 1758, 1788 (!9)- — Cf. F 1 a n e a. Flânea. Nf. Flanja 1788 (19), 1804, Iorga, St. Doc., XII, 196 (44). — Poate o formă scurtată din T a f 1 a n. Flânga. Nf. 1722 (19). Flâvius. Nb. azi rar, passim. — Nume de origine latinistă, purtat de cărturari. Menchea. Nf. Flentye 1787(3), azi (9), Flenki, Flenka 1680, Flyen-ka 1688, Flenkja 1726, Flentye 1766, Fleanchea 1812 Iorga, St. Doc., XIII, 198, azi (10), Flentye 1787(18). — Cf. fleoancă «gură rea », «femeie flecăreaţă, femeie proastă » (DA., s.v.). Fleşâr(iu). Nf. Flesarul alias Mun-tjan 1688, Flessar 1726(1), Flesir 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66 (44) Flesar 1766 (51), azi (im. din Gră-nar-Târnava mare 63). www.digibuc.ro 236 ŞT. PAŞCA — Dela fie sar s. fie ser (Transilvania) « măcelar ». Fllter. Nf. azi (i), — Cf. germ. F 1 i 11 e r « flu-turaş » şi « zorzoane ». Floancă. Sprnf. (46). — Dela floancă « gură » (Bo- grea, DR., III 448-449)« gură rea » (Şez., V, 73), «femeie care vorbeşte multe» (Candrea, Porecle, 79), «femeie prost îmbrăcată» (DA., s.v.). Floarea. Nb. azi passim. D e-r i v.: (cu suf. -i c a) Nb. Florica, azi passim. — După numele sărbătorii Floriilor {floare). Cf. şi F 1 o r e a. Floăşcă. Nf. Floske 1726 (63). — Deriv, (cu suf. -c ă) din Floarea, sau mai curând flească « om molâu » (DA., s.v.). Floâşea. Nf. Floasia 1680, Flosa 1688, 1726, 1766, 1789, azi (13). Flocu. Nf. Flock 1722, azi (16), 1722(17), Flokk 1788 (24). Deriv.: (cu suf. -a) Nf. Floca azi (im. din Comăna de sus-Făgăraş 9, 10); — (derivat cu suf. -ea) Flocea. Nf. Floise 1722 (13), Flocsa 1726, 1758, azi (55), 1726, azi (58), azi (59, 60). — Dela floc. Floraiitina, cf. Florentina. Florea. Nb. altădată des, passim. Azi passim. Nf.Florya 1688,Floire 1722, Flora 1726, Flore 1766, azi (1), Flori 1766, azi (2), Fliore 1722 (3), azi (ţig. 7, 8, 9), Florja 1766, azi (10), 1680(13), azi (16, 18), 1788(19), azi (im. din Borivoiu mare-Făgăraş 21), Flora 1726 (22), 1725 Iorga, St. Doc., XIII 94 (*25), 1722, azi (29), azi (35, ţig. 36), 1726(38), azi (im. din Sâmbăta de sus 42, 44, 45, im. din Tode-riţa, im. din Bucium-Făgăraş 46, 47, im. din Ileni-Făgăraş 49, 55, im. din Comăna de sus-Făgăraş 57, 59, 61). —D e r i v.: (cu suf. -eseu) Nf. Florescu. Floreszk 1680, 1726 (2), azi (38, im. din oraşul Bucureşti 44, 45); — (cu suf. -i c e 1) Nf. Floricel (53), Sprni. (21); — (cu suf. -o i u) Nf. Floroiu (23). Sprni. (28).— Compus: Nf. Floricordi 1722(17). — Dela rădic. Fior- (cf. p. 32). Florenţa. Nb. (6). —Dela NI. Florenza, cf. şi Npers. F i r e n z e. Florentina. Nb. (18), Floran-tina (50). — Cf. it. Florentina, NI. Florenţa. Floriân. Nf. (im. din Noul-ro- mânesc-Făgăraş 44). — După numele Sf. Florian, celebrat de Catolici la 4 Mai (Baudot, 269). Flucuş. Nf. azi (im. din Şinca-nouă-Făgăraş 50), 1815 Iorga, St. Doc., XII, 204, azi (53), Flukits 1726, Flukus 1729 Fragm. 548, 1758, azi (55). — Dacă accentul e pe ultima silabă, avem un derivat (cu suf. -u ş) din Floc. Fluerâş. Nf. Flojrasul 1722, Flu-jerds alias Ldzdr 1758 (20), Dusa alias Fluerds 1758 (43), Flujeras alias Praeda 1788 (44). — Nume dat după îndeletnicire, flueraş — cântăreţ din fluer. Fluică. Sprnf. (53). ( « supranumele familiei Flucuş»), Foârcoş, cf. F ă r c a ş. Foâţi. Sprni. (21). Foca. Nf. (30, 31, 32). Deriv.: (cu suf. -şa + -a n) Focşân Nf. Foksan 1788, 1791 Iorga, St. Doc., XII, 189 (44). — După numele Sf.Foca. Pentru Focşa cf. Drăganu, Suf. -şa, 21. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN ŢAR V OLTULl I 237 Fofâ'rlă Sprnc. se numesc locuitorii din Galaţi (45) de către cei din Şoarş. — Dela fofârnă, nume de batjocură dat unei femei cârne care vorbeşte pe nas (Ion Cr., II, 302), cf. şifărnăşifofărli (Puşcariu, DR., I, 100, 108). Fofeldea. Nf. Fofelgja 1763, azi (48). — Deriv.: (cu suf. -a n) Nf. Fofelzânu 1766 (2). — Dela NI. Fofeldea. Foflea. Nf. Fofla 1808 (44). — Dela porecla foflea — om puturos, leneş, gură cască (DA., s. v.). Fogoroş. Nf. (12, im. din Dră-guş-Făgăraş 23, 28, 35). — Dela forma ung. F o ga ras. (Cf. Făgărăşan). Foiu. Sprni. (21). — Dela foaie, foiu « burduf fă- cut din piele de oaie »; fig. « copil gras si slăbănog» (Pasca, Gl., 28).^ ' ' Folea. Nf. azi (5, 6, 7), Folja 1726 (11), azi (14, 16), 1722, azi (17), 1758 (20), Folya 1726 (41), azi (im. din Streza Cârţişoara-Fă-găraş 44, 45). ’ ' Deriv.—(cu suf. -ea) dela foaie (cf. Foiu). Forcoşân, cf. F ă r c a ş. Forfecele. Sprnf, « umblă iute » (21). — Cf. forfeceă — codobatură (Să-ghinescu, Voc., 54). Forgâcea. Nf. Forgdcsa 1758 (22) — Cf. ung. forgâcs= aşchie, surcea (cf. Ţăndări). Forgâzău. Sprni. (33). Forida. Nf. ţig. 1758 (44). — Cf. F i r o d a. Forje. Nf. (44). Fornăitul. Sprni. «vorbeşte pe nas » (52). — Dela fornăi a respira cu sgomot pe nas, fornăit — « fomf» (Puşcariu, DR., I, 108). Frâităru. Sprni (24), Flăităru. — Cf. flaităr, fraităr (< germ.) Cf. şi F i 1 ă r u. Frâ'ncu. Nf. azi (i),Frenk,Fren-kul 1680, Frink 1688, Frinku 1726, 1766, 1787 (2), 1726, 1758 (37), azi (im. din Comăna de sus, Po-rumbacu de sus-Făgăraş 44, im. din oraşul Bucureşti 50, im. din Comăna de sus-Făgăraş 51, 59), Frinku 1789 (60), Frenk alias Frink 1680, Puşc., Fam. I, 163, Frinkul 1696 ibid., Frink 1767 Fragm. 679, 680, 1796, ibid., 448, azi (61), 1785 Fragm. 715 azi (63). — Deriv.: (cu suf. -oaie) Frâncoâie. Nf. Frenkoaje 1680, Frinkaje 1688 (2);—(cu suf. -u 1 e a). Frânculea. Nf. Frankulii 1633 (59), Frinkulja 1726 (61). — Numele e cunoscut şi în limbile slave, cf. F r e n k j a (Wei-gand, Jb, XXVI-XXIX, 164). Pentru desvoltarea de sens pe care a luat-o Franc în limba comună, cf. Tagliavini, Divagazioni, II 43-53. Frăslna, cf. Eufrosina. Frâteş, cf. F r a t u. Frăţllă. Nb. Freczile 1726 (3), Fraczila 1591 Fragm. 140 (8), Fra-tzile 1766 (10), 1726 (19), Fracila 1556 Fragm. 124 (43), 1726, Fra-czilla 1758 (46). — Nf. Frecilla, Freczilla 1680, Frecsilla, Fracsilla 1688, Freczile 1726(1), 1726(11), Fraczilla 1758 (28, 41), azi (im. din Târlungeni-Braşov 44), Fratzile 1788 (46).— D e r i v.: (cu suf. -a ş) Trăţilăş. Nf. Fracilas 1633 (62). Frâtu. Nf. azi (im. din Berivoiu mic-Făgăraş 31, 32, 33, 34, im. din Berivoiu mic-Făgăraş 44, 45), Fretu 1758 (55).—D e r i v.: (cu suf. www.digibuc.ro 238 ŞT. PAŞCA -ea, cf. bulg. Frate) Frâtea Nf. Frate 1722 (33); (cu suf. -e ş) Nf. Frâteş (45). ' _ — Cf. bulg. Frate, Fratjo (dela titulatura dată călugărilor, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 162). Frem, cf. Efrem. Frimţoiu, cf. F r e n ţ (u). Frenţ(u). Nf. (47). — Deriv.: (cu suf. -o i u) Fremţoiu. Sprnf. Stoica-Fremţoiu (59). — Din ung. Ferencz. Frida. Nb. (44). — Din germ. F r i e d e (Heintze 159)- , Friglienciu. Nf. Frigyencsu 1726, Frigyentsu, Frigyenczu, Fringyenczu 1758, azi (47), azi (im. din Şer-căiţa-Făgăraş 49, im. idem., 5°)’ ’ Fringlienciu, cf. F r i g h e nc i u. Frişca. Sprni. (fem.) « o femeie care umblă din casă ’n casă» (51)- . . — Cf. friscă « fată tânără, sprin- tenă, sburdalnică», cf. şi fliuşcă (Bogrea, DR, I, 278), « femeiuşcă >' « coţofană », « femeie uscăţivă » (Ciauşanu, Glos., 62). Frosic. Nb. (mase.) (39). — Formă hipocoristică din slav. F r o s i [m], după fem. Frosa. Frosimica \ cf- Eu frosina. Frunză. Nb. (mase.) (36). Nf. (H)- . — Apelativul frunză. Fruşcă. Nf. (im. din Brabova-Dolj 44). Fucicân, cf. F u c i u. Fuciu. Nf. (4,7, 10, 11, 13), Fucsul 1722 (50). —Deriv.: (cu suf. -c a n, cf. srb. F u c k o, Fuckan, Rjecnik, s.v.) Fucicân, Nf. Fucskan 1758 (47), Fuşcân azi (50. 53)- . — Cf. F â c i u. Fuiorca. Nf. Fujorja 1726, Fujo-ra, Fujore 1758 (20), Fujore Fragm. 558, Fujora 1789(62). — Deriv, (cu suf. -e a) dela fuior. Fulea. Nf. Fulye 1726 (10), 1721 Fragm. 526 (25), Fulja ţig. 1726, Fullya ţig. 1758 azi im. din Câlnic-Sibiiu (44). — Dela numele plantei fulie «floare de narcis» (DA., s.v.). Fulga. Nf. 1726, azi (11), 1789 (60). Deriv.: (cu suf. -e a) Ful-gca. Nf. Fulgya 1688 (10). — Dela fulg (cf. DR., VI, 526). Fulecca, cf. F u 1 i c a. Fullca. Nf. Fulika 1758 (37). — Deriv?: (cu suf. -e a) Fulicca (şi cu schimb de sufix, prin amestec cu Fulea, deriv. Fule-c i u) Fulecca. Nf. Fulicsa 1726, 1758, Fulitsa 1694 Fragm. 443, azi Fulicea şi Fulecea (37), azi (38, im. din Mărgineni-Făgăraş 44, idem. 55). — Cf. fulică « romoniţă puturoasă »(DA., s.v.). Cf. şi Fulea. Funâr(iu). Nf. Fundru 1787, azi (10), 1726 (21), azi (35). —După îndeletnicire (cf. DA., s. v.). #Furcă. Deriv.: (cu suf. -e a) Furcca. Nf. Furcsa 1726 (63); — (cu suf. -u ş -el -e a) Furcuşelca. Nf. Furkuseli 1758 (22). — Dela furcă. Furdui. Nf. (ţig. 7, 9, 30, ţig. 36> 38)- Furnică. Sprni. (53). — Dela numele insectei furnică. Furţea, cf. F â r ţ e a. Fuşcân, cf. Fucicân. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE iN TARA OLTULUI 239 Fuserău. Nf. (45). — Cf. fuşte = bâtă, toiag, pră- — Cf. F ă s ă r ă u. jină groasă (DA., s.v.). Fuşte. Nf. 1772 Iorga, St. Doc., Futeîân. Nf. Futyfan 1726 (47). XII, 186 (44). — Compus: fute-fân. G Giibăr, cf. G a b o r. Gâbegea, cf. G â b u. Gâbor, cf. G a v r i 1. Gâbrea. Nf. Gabre 1722, 1750 Fragm. 566 (62). — Deriv.: (cu suf. -an) Nf. Găbrean (12). — Cf. srb. Gabra, Gabre (< G a v r i j e 1, Rjecnik, s.v.). Cf. şi G a f r a. Gabriela. Nb. azi passim. — Neol., cf. it. Gabriela. Gâ'bu. Sprni. «individ încovoiat de bătrâneţe » (27). — Nf. Geb 1726, 1758 (26), Gyib 1726 (58), Gib 1726 (63). —D e r i v.: (cu suf. -e c i u -ea > -e g e a) Gâbegea. Nf. Gibegya 1726 (14); — (cu suf. -e 1) Gâbel. Nf. Gibell 1726 (20). — Adj. gâb, -ă — cocoşat, ghebos (DA., s.v.), cf. şi gibă ( o pasăre, DA., s.v.) şi mai ales, Npers. bulg. G i b a (< g i b a « schaden » Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 146). Gâciu. Sprni. (27). — După corespondent, avem de a face cu o prescurtare din stân-gaciu. Cf. totuşi, gaciu = izmană (gacioş « e un cal care-şi freacă picioarele de olaltă » < ung. g â c s o s « şontorog », Pop, în DR., V, 187) (DA., s.v.). Cf. şi Gagiu < ţig. g a-g y o (Bogrea, DR., III, 441) si slav. G a c a < Gabriel (Ma-retid, LXXXII, 83, 136) s. < G a 1-lus (Măreţie, LXXXII, 110). Gâdoiu. Nf. (25). Gâîia, cf. A g a p i a. Găîra. Nf. (24). — Dela Gabra, cu b > v >/. Gâîtea, cf. A g a p i a. Gaîtina, cf. A g a p i a. Gaîton, cf. A g a t o n. Găgăună. Sprni. « vorbeşte rău » (58)- _ . ' — Cf. gâgăi « a mâcăi » (despre gâşte şi raţe); gângav, găgăuţă « prost, nătărău, tont » (Candrea, Porecle, 34) « peltic »; cf. şi gâ-gău — mâncare făcută din mămăligă sau tăiată în bucăţi şi prăjită în unsoare (Viciu, Glosar, 14). Gâie. Sprnc. se numesc locuitorii din Bucium (52), fiindcă « nu obişnuiau să mănânce din farfurii, ci din tigăi » (48). — Dela gaie « o specie de uliu » (DA., s.v.), « pasăre răpitoare » (Boceanu, Glos., 9). Găinari. Sprnc. se numesc locuitorii comunei Râuşor (43) de către cei din Mândra (46). — Dela găinar = vânzător de găini, păzitor de găini, hoţ de găini; uliu (DA., s.v., cf. şi Bogrea, Glose, 73). Gâiţă. Nf. (im. din Trocheşti-Dolj 44), Gajcze 1726 (61). — Dela gaiţă (cf. şi G a i e) — « diinne, schlanke Frauensperson » (CC., II-III, 407), iar mai des « guralivă » ( Candrea, Porecle, 79)- . Gfiitân. Nf. (im. din Pojorta-Făgăraş 10, 17). — Cf. găitan = fire de lână (colorate) servind ca ornament în diferite cusături (DA., s.v.), cf. şi www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA 240 Nb. arm. Kâetan< Caetano (Bogrea, I Congres, 82). Galaction. Nb. Galaftion (13), Galation (15), Galaftion (20), Galaction (22), Galacteon, Galantion (27), etc.— H i p o c.: Gal [action]). Nb. Gali (27). — După numele sfântului celebrat la 5.XI (Timus, 310). în slav. (< grec.) Galation (Wei-gand, Jb. XXVI-XXIX, 122). Galaftion, cf. G a 1 a c t i o n. Galantion, cf. Galaction. Giilăţeân. Nf. Geleczan 1726 (41) Galaczan 1808 (44), azi (im. din Grid-Făgăraş 51, 57); cf. şi Gal-laczi 1758 (39). — Deriv.: (cu suf. -e a n) dela NI. Galaţi. Galation, cf. Galaction. Gfdbincea. Nf. Gelbincsa 1722 (16), azi (24, im. din Sâmbăta de jos-Făgăraş, Voila-Făgăraş 44). Gâ'lciu.Nf.Ge/cs 1726, 1758(25). — Cf. gâlciu = umflătură (DA., s. v.). Gâlea. Nf. azi (31), Gallya 1758, !789 (39). Galja 1726, 1758, 1788 (40), 1726 (46). — Srb. G a 1 i j a (Rjecnik, s.v.), bulg. G a 1 j o, G a 1 e (< g a 1 i a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 146). Gfileţ. Nf. Gelecz 1726 (25). — Bulg. Galec (< g a 1 j a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 150). Gfiliciu. Sprni. «când era mic se juca cu soru-sa prin curte. în decursul jocului a strigat: hai, mamă, c’o apucat pucelu (= pur-celu) pe gălice ( găurice) » (27). Galic. Nb. Gallie 1689 Fragm. 4l8 (43). 1556 Hurm., II5, 380 (44), Gallia 1633 (62). Nf. 1722 (9). — Cf. Sf. Martir Galie, celebrat la 3.IV (Timus, 310). Galina. Nb. (6, 8, 27, 29). — Cf. bulg. Galina (< galja Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 146). Cf. Gal ea. Galon. Nf. (im. din Brăeşti-Do-rohoiu 44). Gfiltofâni. Sprnc. se numesc locuitorii din Viştea de sus (11), fiindcă « au gâtul gros», de către cei din Viştea de jos (14), cei din Voivodeni (12) şi de cei din Dridif (25)- , ’ . — Cf. gârtan « om robust şi gros la gât », « bădăran », « gâlcevitor » (Weigand, Jb. IX, 225). Gfduşcă. Sprnf. (45, 46, 48); Sprni. (58); Sprnc. se numesc locuitorii din Hurez (42) de către cei din Beclean (26) şi de cei din Ileni (41). — Dela găluşcă « cocoloş de aluat» (DA., s.v.). Gămân. Nf. (im din Mânză-leşti-Buzău 44). Gânca. Nf. Ganka 1726 (22), azi (im. din Berivoiu mare-Făgăraş 44)- ’ — Cf. bulg. Ganka (< G e r-g a n a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 123), cf. şi bulg. Genko (ibid.), srb. Djenka (Rjecnik, s.v.). Cf. şi G a n e a. Gândea. Nf. Gandgya, Gandgye 1726 (3, 4), Gândi 1726 (10), Gândi azi (im. din T.-Măgurele 44). —D e r i v.: (cu suf. -a n) Nf. Gan-diănn 1726 (10). Gânea. Nb. Ganya 1726 (25), Ganye 1534 Veress, Acta, I, 237 (28). — Nf. Ganja 1766, Ganyi 1787 (ţig. 1, 2), 1664 Puşc., Fam. I, 112 azi, (im. din Lisa şi din Lu-dişor-Făgăraş 9), Ganya 1722, azi (17), azi (18, 21), Ganya alias Bokor 1662 Puşc., Fam., I, 184, Szavu alias Ganya 1726, Ganya alias Szokacsu 1758, azi (28), azi www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN ŢARA OLTULUI 241 (31- 32, 33). 1722(34). i758 (38). azi (40), 1788, azi (44), 1788 (46), azi (58, 59), 1633 (63). — Bulg. G a n e (< fem. G a n a < Gergana< Georgi, Wei-gand, Jb. XXVI-XXIX, 122-123). Gâ'nga. Nf. Giinga 1527 Fragm. 101 (56). —Delagangă = om gângav (DA, s.v.). Gâ'nscă. Nf. Ginszke 1766, 1787 (1), 1726 azi (26), Ginszka 1758 (38), Gânscă (43), — Deriv.: (cu suf. -a n) Sprnc. Gâscâni se numesc locuitorii din Veneţia (60) de către cei din Comana de jos (63). — Dela gă(n)scă. Gârboceân. Nf. Girbotsan 1788 (46). — Deriv.: (cu suf. -e a n) dela NI. Gârbova. Gârcea. Nf. azi (44), Garcsa 1722 (50), azi (53), 1722 (54). — Cf. bulg. Garco (< gar « grâu, russig », Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 150). Gâ'rciu. Nf. Gureş alias Bukurar 1680 (3). — Cf. (z) g â r c i u. Gărăoiu. Nf. (17, 21). — Cf. G ă r o i u. Gănlureni. Sprnc. «se numesc cei cari locuiesc pe o stradă mică paralelă cu strada principală » (33). Deriv.: (cu suf. -e a n) dela garduri. Gârjoâbă. Nf. (im. din Strehaia-Mehedinţi 44). — Cf. gârjob, -ă adj., cu deplasare de accent. Gârleânu. Nf. (im. din Feliceni-Fălticeni 44). — Deriv.: (cu suf. -e a n u) dela Nt. Gârla. Gârleciu. Nf. Girlecs 1726, 1758 16 A. R. — Şt, Pafca. — Cf. gârleciu (< g â r 1 i c i u) (< srb. g r 1 i c, DA., s.v.) şi Nf. srb. G r 1 i 6 (Rjecnik, s.v.). Garoîiţa. Nb. (47). — După n. floarei garofiţă. Garoiu. Nf. (44). — Din garoiu = cioară (DA., s. v.) poreclă dată Ţiganilor (A. Graur, BL., II, 152-145). Gâ rta. Sprni. (dat unui peltic) (3°)- , —Cf. (Mold. Dobrogea) gărtan = bădăran, cârţan (Ion Cr., I, 60), gâlcevitor, cârcotaş (Weigand, Jb. IX, 225). ' Gâşpar. Nb. 1766(4), 1726(11, 14, 44). Nf. azi (24), 1726, 1758 (26), azi (im. din Bucium-Făgăraş 27, im. din Făgăraş 35, 37, 41, im. din Şoarş-Făgăraş 44, im. din Bucium-Făgăraş 50), 1722, azi (52). — Cf. numele magului, celebrat la 1 şi 6.1 (Baudot, 285). Gatze. Nf. 1750 Fragm., 558 (62). — Cf. bulg. srb., G a c o (< G a-v r i 1, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 122, Rjecnik. s.v.). Găuâce. Nf. Geocse 1726, Geotsa 1758, Geoatse, Gevatse 1788 (26), 1726 (58). — Dela găuace — «coaja oului; organul genital la femei; coajă de nucă» (DA., s.v.). Găvănea. Nf. Gevene 1722 (54). —Deriv, (cu suf. -e a) din găvan. Găuâzc. Sprnc. li se zice locuitorilor din Ileni (41) de către cei din Râuşor (43), şi de către cei din Toderiţa (48). — Dela găuază (cf. DA., s.v.). Gaură. Nf. Gaura 1722 (17), 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25). Găvărlâş. Nf. (im. din Felmer-Făgăraş 44). — Din Gabăr + Gavrilă, deriv. cu suf. -a s. > www.digibuc.ro 242 ŞT, PAŞCA Gavrilă. Nb. atestat din sec. al XVIII-lea des, passim; azi passim. — Nf. Gavrile 1726 (3), azi (4), 1766 (10), azi (21), Gavrilla 1758, Gabrilla 1788, azi (24), 1758 (26), 1771 Lupaş, Doc., 126, azi (29), 1722 (32), azi (40), 1671 Fragm. 311 (41), azi (im. din Iaşi-Făgăraş 44. 49. 5°. 59)- Tradus în ung. Nf. Gabor azi (14), Gabriel alias Gabor 1632 Puşc., Fam., I, 106, 1726, 1788 (s. săs.), Gabăr sec. al XVIII-lea Iorga, St. Doc., XIII, 207, azi (24), 1726(26), azi (31), 1758, azi im. din oraşul Bucureşti (44), azi (45, im. din Comana de jos-Făgăraş 47, 48, im. din Tode-riţa-Făgăraş49).— Deriv.: (cu suf. -o i u, -o a i a) Gavriloiu, Gavri-loâie. Nf. Gavrilloje 1766 (1). Nf. Gavriloiu (1). — Hagiografia noastră cunoaşte o mulţime de sfinţi cu acest nume (Timus. 309-310), dintre care cf. Arhangelul Gavril, celebrat la 26.III 13.XII, 8.XI. Din slav. Gavrilo < grec. ra[jQLi]}.. Găzdâc. Nf. (18). —Deriv, dela gazdă cu suf. -a c. Geâbu. Nf. (44). Geamii. Sprni. «întors din armată, zicea geam pentru fereastră » (46)., . . Gegcr (?).Nf. (im.dinHomorod-Târnava mare 44). — Din germ. (Nf.) G e i g e r (cf. Kisch, Sieb., 191). Gtgi. Nb. (45). — Formă hipocoristică din [Geor-]ge. Gena, cf. Eugenia. Gena. Nb. Gyena 1766, 1787 (1), 1766 (2). — Cf. bulg. G i n a (< Georgi, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 123); (Cf. şi G h i n e a), s. mai curând bulg. Gena( ghelbe-neaţă > ghelbereaţă. Ghenca. Nf. (ij.—D e r i v.: (cu suf. -an -i ţ ă) Ghencăniţă. Nf. Genkenicza 1680, Genkenyicse, Gen-kenyicze 1726, Genkenicze 1766, Genkonyitza 1787 (3); — (cu suf. -e a, cf. bulg. G e n c a) Ghencea. Nf. Gencsa 1726 (37). — Cf. bulg. G e n k a (< Gena d i j a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 122). Ghcore, cf. G h e o r g h e. www.digibuc.ro NUME DE PFRSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 243 Ghcorglie. Nb. altădată (din sec. al XVIII-lea) des, redat Gyorgye, Gy°rgjc, Gyorgye, George, Gyorgj, Gyorgy, Gyorgya; — azi des, pas-sim.—Nf. azi (4, 14) 1758 (20), 1726 (46) azi (im. din Tisa-Hunedoara 55).— D e r i v.-H ipoc.: (deriv, cu suf. - ea, cf. bulg. G j u r g j e, Gjorce, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 122-123) Nf. Gcorgca (im. din Toarcla-Făgăraş 44); — (cu suf. -eseu) Nf. Georgescu (51); — (cu suf. -e t a, cf. it. G e o r g e t t a, fr. G e o r g e 11 e) Nb. Gcorgeta passim; — (cu suf. -i cu, -ic ă) Nb. Gcorgfcă, Gcorgicu, passim; — (din [Georjgică) Nb. Gică, Gicu, passim; —(deriv, din Gică cu suf. -oaie) Gicoâie. Nf. Gyi-koje 1726(26);—(deriv, cu suf. -i n a, cf. bulg. G j u r g i n a, G e r g i n a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 122-123) Nb. Georglna, Ghcorghma, Gerglna, Gherghina azi passim; — (din [Geor-]) Nb. Gina, azi passim.; — (deriv, cu suf. -i ţ ă, cf. bulg. G j o r g i c a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 123) Nb. Gheorghiţă azi passim. — Nf. azi (2, 8, 30, 45); — (de aici forma hipocoristică cf. bulg. G i c a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 123) Nb. Ghiţă azi passim. — Nf. azi (44);— (deriv, din Ghiţă cu suf. -i c ă) Nb. Ghiţică azi (58); — (deriv, din Ghiţă cu suf. -u c ă) Nb. Ghi-ţucă passim. — (cu suf. -î u) Nf. Gheorghiu (16, im. din oraşul Bucureşti 44). — H i p o c.: (cf. şi bulg. G j o r a, G j o r e, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 123) Nb. Ghco-î’c (26, 29). — Dela numele Sf. Gheorghe, celebrat la 23.IV, care fără îndoială e cel mai simpatizat şi cel mai popular, atât în folclorul nostru (cf. Marian, Se., III, 258), cât şi în acela al popoarelor balcanice. în Grecia e considerat ca un adevărat sfânt naţional. Numai în bulg. se cunosc peste 70 de forme hipocoristice dela acest nume. Gherasim. Nb. Gyiraszin 1766, 1787 (2), azi passim. — După numele sfinţilor cu acest nume celebraţi la 15.IX, 20.X, 4.III (Timus, 318-319). Slav. (< grec) G e r a s i m. Ghcrghe. Nf. Gerge 1726 (18). — Cf. ung. Gergely( Gri-gorie). Cf. Gherghel. Gherghcl. Nf. azi (24, 27, 44), 1633 (59)— U ng. G e r g e 1 y ( Gri-gorie). Glierlcân. Sprnc. se numesc locuitorii din comuna Ohaba (50), de către cei din Şinca (55). — Din gherlean « hoţoman »(DA s.v.), cf. şi ghiorlan « mojic » (Can-drea, Porecle, 49), « cloţan » (Bo-grea, DR., III, 446), « şoarece» (Izv., V, 22). Glierinan. Nb. Gyerman 1787 (10), German 1726 (12). Nf.azi (12, 17, 24, im. din Drăguş-Fă-găraş 44, 45), 1789 (60). — Hagiografia noastră cunoaşte mai mulţi sfinţi cu acest nume (Timus, 319 320). Din slav. German. Gheroiu. Nf. (im. din Dolj 51). — Deriv, (cu suf. -o i u) dela slav. G e r a (cf. mai sus G e r a). Glicrvâsc. Nb. azi rar, passim. — Nume de origine occidentală neolatină (cf. lat. G e r v as i u s), poate italiană, unde e foarte răspândit. Ghes (?). Nf. Ge'sz 1750 Fragm. 559 (62). 16* www.digibuc.ro 244 ŞT. PAŞCA Gheţea. Nf. 1722, azi (6), azi (7), Gecza 1726, Getze 1788, azi im. din Luţa-Făgăraş (25), azi (27), Geczi 1726, azi im. din oraşul Bucureşti (44).—D e r i v.: (cu suf. -a u) Gheţău. Nf. Geczev 1726 (4i)- ' . — Cf. bulg. Geco ( -ş, influenţa ung. I â n o s. Hăncea. Nb. Hancha 1527 Puse., Fam. I, 164(56).—Nf. Hancsa 1758 (45). Hancha 1535 Fragm. 109, 1758, ibid., 587(56). — Srb. H a n c o (Rjecnik, s.v.), cf. bulg. H a n k a (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 162). Cf. Ha nu. Hâncu. Nf. (im. din Cerghizel-Târnava mică 44). — Bulg. H a n k o (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 162). Cf. Hali u. Hângu. Nf. 1727 Iorga, St. Doc., XIII, 43 (8), Hanguly 1613 Fragm. 188, 1726 (14), 1819 Meteş, VA., I, 297(17), 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25), Hangul 1516 Fragm. 95. W59 ibid■> 6o3 (39). *59* PuŞc-> Fam., I, 108, 1664 ibid., 100, 1726, azi (40), 1726 (41), 1726 (58). — Cf. hang ţeava cimpoiului. (DA., s.v.), sau, cum credea Bo-grea, I, Congres, p. 68-69, nota 2. un nume de origine armeană. Hantă'u. Nf. (im. din Ţelina-Târnava mare 44). Hânu. Nf. 1726, azi (20), azi (im. din Netot-Făgăraş 30, 31, 33. 35)- ’ — Slav. H a n o (< turc. han « prinţ »). Cf. Hancea, Hancu. Hâ'pa. Nf. Hipa 1633 (62). Sprnc. Hâpe li se zice locuitorilor din To-deriţa (48) de către cei din Mândra (46). Cf. h i p (DA., s.v.), cf. a hăpăi = « a mânca repede »(DA.). Hâ'plea. Sprni. (fem.) (21). — Cf. haplea « nătărău » (Can-drea, Porecle, 41) «mare, lung», cf. hăplău « despre Saşi » (DA., s. v.). Harâba. Nb. Haraba sec. al XVIII-lea, Iorga, St. Doc., XIII, 53 (34)-. — Din srb. *H araba (< haraba — arab, Rjecnik, s.v.) ? HaraMlă. Nf. Harabal 1663 Fragm. 334, azi (8), Harabal 1511 Fragm. 85, Harabal alias Mada-rasz 1726, azi (11). Hârciogea. Nf. Hircsocsa 1726, Hertsosa 1758, Hirtsosa 1789, Hârciogea azi (38), Hircsocsa 1726 (43). —Deriv, (cu suf. -e a) dela hâr-ciog (şi cu sensul de « copil », Şt. Binder, Kind, 40). Haret, cf. A r i t o n. Haretina 1 . . . Harithia J cf. A r e 11 n a. Hariton, cf. A r i t o n. Hâ'rju. Nf. azi (46, 61, 63). Harompotor. Sprni. (1808) «se zice că protopopul Vasile Harompotor nu începea judecata cu cei ce veniau la scaunul protopopesc cu vreo pricină, până nu puneau pe masă întâiu 3 pătace, adecă pe ungureşte «harompotor». Aron, 47- , . . Harpău. Nf. (9, im. din Ucea de jos-Făgăraş 16). — Cf. hărpăi (< harpa-harpa) = a mânca repede (DA., s.v.). *Hâ'rsu. Deriv.: (cu suf. -e a n). NI. Hârseni. Nf. Hârseânu 1830 Iorga, St. Doc., XII, 217 (44), azi (47). Formă ungurezantă: Her-seni azi (38, im. din Hârseni-Fă-găraş 44); — (deriv, cu suf. -oaie) Hârsoâie. Nf. Hreszaje 1688 (2). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 253 — Cf. srb. H r s, H r Ti s -k (Mi-klosich, 325, Rjecnik, s.v.). Hâreşu. Nf. (49, 52). — Cf. hărşeu, harş eu = cazma (DA., s.v.). Hârţeş. Nf. Herczes 1758 (38). — Cf. hărţ = (Ban.) şoarece. Haşcgân. Nf. Hăşăgan, azi (2). —Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Hăşag (- Sibiiu). Hâşma. Nf. Hasma 1758 (35). — Dela haşmă = o specie de ceapă (DA., s.v.). Hâş(i)u. Nf. azi (17), azi (im. din Breaza-Făgăraş 18), Has, Hasu, Haso 1726, azi (19), azi (im. din Breaza-Făgăraş 21, 30, 33, im. din Breaza-Făgăraş, Cârţişoara-Făgăraş 44). — Cf. ung. has = « pântece, foaie ». Hâ'ţe. Nf. Hicza 1726 (59). — Sprnc. Hâţc li se zice locuitorilor din Părău (58) de către cei din Grid (57). — Cf. (Ban.) hăţâ « săniuţă », (Sibiiu) hăţaică (DA., s.v.), cf. hăţi (DA.); cf. mai ales hâţâ = «turmă de porci» (Ciauşanu, V. 166) şi «cal bătrân, slab, rău ţinut» (Pop, DR., V, 195-196). Haţag. Nf. Haczdg 1726, 1758, Hatzâg 1788 (24). — NI. Haţăg, Haţeg (?) s. apelativul topic haţeg = hătis (?). Hâtca. Nf. (49). ’ ’ Hatul eţ. Nf. Hetelecz 1758 (18). — Cf. hătălău, hatalău, « flăcău care umblă după fete » (DA., s.v.). Haţcgân. Nf. Haczeganu 1758 (35). azi ( im. din Boj-Hunedoara 44)- . — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Haţeg. Hâţicâlă. Nf.Hiczikale 1726 (38). — Cf. armeanul Heskdld < rom. hâşcalâ — fig. « om jigărit », « iapă bătrână» (Bogrea, I Congres, 73)- Hegheş. Nf. azi (im. din Crănul mare-Turda Arieş 59). — Dela hegheş = (Transilv.) cu coarne înalte, ascuţite, date pe spate; p. e x t. încovoiat (DA.). Hcgliigân. Nf. Hedsigan 1726 (58). . — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Heghig (— Hidveg, j. Trei Scaune). Hclmcgcânu, cf. Hălmagiu. Hepu. Sprni. (25). — Cf. hep « cosor, cuţit cu care se curăţă viile ». Cf. şi C u ţi t o a i a. Hcrbert. Nf. azi (45). — Germ. H e r b e r t. Hcrcă'u. Nf. Herkou 1722 (48). —Deriv, (cu suf. -ă u) din slav. Herko (cf. Rjecnik, s.v.) Herman. Nb. Ierman 1766 (10) . — Germ. H e r m a n n. Cf. şi G h e r m a n. Hermina. Nb. azi passim. — Germ. Hermine. Hermolâc. Nb. Armulaj 1726 (11) , Ermolae (12). — Din grec. ’Eo/.io/.aog Hcroiu. Nf. (im. din V. Regat x4)- . . . — Deriv, (cu suf. -o i u) din N. pers. slav (srb.) H e r o (hip. din Ieremija s. leronim, cf. Rjecnik, s.v.). Herţa. Nf. Hercza 1726, Hercze 1758(18). Şi: Herţul. Nf. Hertzul 1722 (49). ’ Hcruvica, cf. Heruvim. Heruvim. Nb. (8); Hcruvica (9). — Cf. heruvim « înger », heruvic = imn în onoarea heruvimilor. (DA., s.v.). www.digibuc.ro 254 ŞT. PAŞCA Heţca. Nf. azi (im. din Sâmbăta de sus 44).—Deriv.: (cu suf. -a n) Nf. Hcţân (17). — Deriv, (cu suf. -e a) dintr’o formă hipoc. germ. H e t z o (cf. Kisch, Sieb., 177). Heza (?). Nf. 1680 (10). Cf. H e- ţ e a (?). Iliciâgă. Nf. (1). — Cf. H o c i o a g ă, H o c e a. Hidea. Nf. Hide 1726, Hidgya I758 (37)- . . . — Cf. srb. H i g a, -o (Rjecnik, s.v.). , Hilivăsfru, cf. Silvestru. Hira, \ , „ .. Hiruca, / ^ a f1 r a- Hoâbe. Sprnc. li se zice locuitorilor din Netot (20) de către cei din Mărgineni (37). — Forma hiperurbanistă din H o a g e. Hoâgă, Hoâgc. Sprnc. li se dă locuitorilor din Netot (20) de către cei din Breaza (19), Iaşi (29), Dejani (30); Sprni. (19). — Cf. hoagă = vultur pleşuv (CADE). Cf. Hoabe, Hoajă. Hoâjă. Nf. (6, 10, 13). Formă de singular din plur. (hij erurbanist) Hoage, cu g > j. Cf. Hoagă. Hoândră. Nf. (im. din Săcă-date-Sibiiu 44). — Cf. abstractul hoandră = ceartă, gălăgie (DA., s.v.). Hoârste. Nf. (25). — Cf. (Bucov.) horstă — znop mic, mănuşă de cânepă (DA., s.v.). Hobiân. Nf. (44). — Cf. Hoabe (?). Hocca. Nf. Hocsa 1726 (44). — Deriv.: (cu suf. -o a g ă) Nf. Hocioâgă (1). — Srb. Hoca (< H o U c a, H o d a c a, Rjecnik, s.v.). Hodorogea. Sprni. (46). — Deriv, (cu suf. -e a) dela hodorog, hodoroagă (cf. DA., s.v.). Hodoş. Nf. Hodos, Hodos alias Kirivola 1680 (4), 1726 (63). — Cf. ung. hodos— « bogat în castori», pătruns şi în topono-mastică (cf. DR., I, 218). Ilodrulea. Nf. Hodrullya alias Sztreullya 1688, Hodrulya 1726, Hodruli 1766, 1787, azi (3). — Cf. hădărău = îmblăciu (DA., s.v.), prin schimb de sufix. Iloisu. Nf. Hojszu 1671 Fragm. 311 (49)- . — Slav. #H o j s o, de unde srb. H o j sic (cf. Rjecnik, s.v.). Hoju. Nf. (44). Hola. Nf. 1680, 1726 (2). D e-r i v.: (cu suf .-a n) Sprnc. Ilolani se numesc în batjocură locuitorii din Porumbacul de sus (2), de către cei din Porumbacul de jos (*)• . . — Cf. holă = javră, potaie, cf. hoală, holă (DA., s.v.). Kolboşân. Nf. Holbatsan 1722 (29), azi’ (46). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Holbah, Holbav. Hontu. Nf. Hontol 1657 Fragm. 308, Hontu 1758 (ss). — Deriv.: (cu suf. -e a) Huntea Nf. Huntja *726 (55). —Cf. (în Munţii Apuseni, totuşi) hont — roabă (DA., s.v.). Hop-în-trop. Sprni. (14) — D-l Drăganu, ne atrage luarea aminte că în Nordul Ardealului se aude Hop-Mărişcă ’n-trop, care e germ. Hofmannische T r o p h e n. Hopşa. Nf. Hopsa (44). — Cf. hopşă — carne de vită tăiată în bucăţi, care se dă în sat, cât vrea să ia fiecare (DA., s.v.). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 255 Horea. Nb. (im. 44, 51, 59). Sprni. (33, 52). — După numele personajului istoric, Horea. Horgoş. Nf. (im. 36). — Ung. h o r g a s = încârligat. Ilorna. Sprni. (53). Horoiu. Nf. Horoju 1726, 1766 (56).— Deriv.: (cu suf. -a ş) Nf. Horoiiiş azi (56), Horojds 1766 (57). — Dela horoiu = ciocănitoare (DA., s.v.). Horsia. Nf. (im. din Bia-Târ-nava mare 59). — Dacă e de cetit Horsa, cf. horş = unealtă cu care se scobesc scândurile (DA., s.v.). Hortensia. Nb. azi passim.—H i-p o c.: ([Hor-]tensi[a]) Nb. T6nzi (27), Tenza (12). — Nume latinist, lat. Hortensia. Ilortomeiu, cf. Bartolomeiu Hortopeţ. Nf. Hortopecz 1726 (61). — Deriv, (cu suf. -e ţ) dela hârtop, după analogia lui G r u e ţ. Hoşmăreânu. Nf. (1). — D eriv. (cu suf. -ă r -e a n u) dela NI. Hă ş m a ş. Hoşu. Nf. Hossul 1722 (12), Ho-sul 1726 (41).—D eriv.: (cu suf. -e a) Hoşea. Nf. Hosa 1680, 1787 (10), 1680, 1726(13). — Cf. cum. h o s — scump, iubit, drag (Philippide Orig., II, 355). Hoţea, cf. Hoţul. Hoţu. Sprni. (52); Sprnc. li se zice locuitorilor din Galaţi (45) şi celor din Persani (56). — Nf. Hoczul, Huczul 1680, Hoczu 1726, Hotz 1787 (1), Hoch 1520 Qu., I, 267, Huczu 1726 (36), 1726 (37). — Deriv.: (cu suf. -e a) Hoţea. Nf. Hocza 1726 (58), Hocze 1665 Fragm. 355 (63). — Dela apelativul hoţ. Hrisânt. Nb. Hrisanftiia 1766 Iorga, St. Doc., XIII, 183 (17). — Sfânt celebrat la 4.I şi 19.III (Timus, 347). Cf. gr. XQvaavPrjg. Hrlcică. Nf. Hricske 1680 (1). — Cf. hrişcă, numele plantei « fagopyrum esculentum »; « un gândac» (DA., s.v.). Huciuc. Sprni (33). — Cf. huciu — « pădurice » şi a umblă hvciu-marginea (DA., s.v.), cf. şi sensul de « maşină de scărmănat lână » (DA., s.v.). Hudiţeân. Nf. (60). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela Nt. Hudiţă. (Cf. D r u m e a n). Huita. Nf. Hujta 1788 (41). — Cf. expresia cu huita = cu grămada (DA., s.v. hurtă). Hulpâş, cf. Vulpe. Hulubel. Nf. Holubol 1534 Ve-ress, Acta, I, 237 (4). — Deriv, (cu suf. -e 1) dela hulub — porumbel. Humaciu. Nf. (ţig. 2, im. din Viştea de jos 30); Humagiu (7, 9, nj. Huntea, cf. H o n t u. Hupfil. Sprni. (45). — Cf. germ. Nf. H ii p p e 1, H u p p e (Heintze, 198). Hupe. Sprnf. (33). — Cf. Hâp e. Hiîplea. Nf. (12). — Cf. H â p 1 e a, cf. şi H u-p ă 1. Hurangul. Nf. 1642 Fragm. 269. Hurduc. Nf. Hurduk 1758 (35). — Cf. hurducă — a face zgomot, a zgâţâi (DA., s.v.). Hurduzău. Nf. (ţig. im. din Dejani-Făgăraş 30). — Dela hurduzău = funie groasă (DA., s.v.). Hurezânu. Nf. 1722 (17), 1726 (26). www.digibuc.ro 256 ŞT. PAŞCA — Deriv, (cu suf. -a n) dela Nl. Hurezu. Hurgoiu. Nf. (im. din Cluj 44). — Dela hurgoiu = « bucium făcut din coajă de salcie» (DA., s. v.). Iiicob. Nb. altădată des (din sec. al XVIII-lea), passim, redat Iacob, Iakob, Iacov; azi des, passim. — Nf. azi (5), 1722, azi (6), 1788 (19), azi (59, 63).— D e r i v.: (fem. cu suf. -i n a) Nf. Iacobîna (im. din Cobâlceni-Hotin 44). — După numele patriarhului Iacob, celebrat la 5.II (Baudot, 355), alături de alţi 14 sfinţi cu nume omonim, cf. Iacob Fratele Domnului, Apostolul Iacob, etc. (Timus, 350-365). Grec.’/cmo/Sog slav. I a k o v. Iâcşa. Nf. Iaksi 1771 Lupaş, Doc., 126(35). — Deriv, (cu suf. -ş a) dela Iacob; cf. şi srb. Iaksa( ie > i-. Cf. şi A d o m i r. Idonca. Nb. Idonya 1788 (25). -— Grec. Alâcoveog Npers. îdu. Nb. 1726 (20). — Formă hipocoristică din Idomir. Iechiu. Nf. (im. din oraşul Chi-şinău 44). Ienâchc. Nb. Inaki 1726 (11, 12), Enachie sec. al XVIII-lea Iorga, St. Doc., XIII, 82 (13), Inatyi 1758 (18, 20, 30), 1758, Ienatyi 1788 (41), 1758 (43), Enakje 1795 ibid., *9° (44). Inaki 1726 (55, 56, 57).— Nf. azi (17, 44). — Deriv.: (cu suf. -oaie) Nf. Enecliioâie (45). — Grec. ’Iavvăxrjs cf. şi slav. I a n a k e (ap. Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124). lenea. Nb. 1766 (2), lene 1758 (24, 28). — Nf. azi (11), 1726 (24), azi (im din Viştea de sus-Făgăraş 35, im. din Broscari-Mehedinţi 56). — Deriv.: (cu suf. -eseu) Nf. Enescu (im. din Drajna de sus-Prahova 44); — (cu suf. -eseu -u ţ) Nf. Enescufiu (45). — Bulg. Ene, Enj o (< I oan, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124). Ienciu. Nb. Ientsi 1758 (25), 1758 (28), Iencz 1726, Ienczi 1758 (39), leneşi 1758 (40), Iencs 1726 (41). — Nf. Ientsi 1766, lentsu 1787 (2), 1726 (63).— D er i v.-h i p o c.: (deriv, cu suf. -i c ă) Nb. Ien-cîcă (27); — ([Ien-]) Nb. Cică (27)— Bulg. Enco (< I e n e < I o a n, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124). leneşei. Nf. leneşei 1726 (37). — Din Iănăşeic Ianăş (< ung. I â n o s), deriv, cu suf. -e i. Iepure. Sprni. (45). Nf. 1680, 1726(2), azi (37, 45), 1758, azi (47), 1722(48), azi (51, 59). — Dela iepure, cu aluzie la caracterul fricos al individului (cf. DA., s.v.). Ierciu. Nf. Iercsu 1726 (37), Ercin azi (44), Iertso 1758 (58). — Cf. slav. Ierko, Jerka (< rad. j e r-, Miklosich, 330; formă hipocoristică din Jeremija, cf. Ivekovic-Broz, s.v.). Ieremla, cf. I r i m i e. Ierhu. Nf. (9, 13). — Cf. Iercu, I â r c u. Cf. totuşi srb. I a r h a (Rjecnik, s.v.). Icrofteiu, cf. Ieroteiu. Ieronlm. Nb. azi passim. — După numele sfântului celebrat la 15.VII (Timus, 372-379). Grec. ’IeodbvV'iiog. Ieroteiu s. Erofteiu. Nb. azi (43- 57)- , — Gr. ’Iegodezea). Ieşa. Nf. lesa 1726 (20). — Srb. Jesa (< J e 1 e n a s. J evrosima), srb. I e s o (< J e-vrem< Ifrim, JevtocEfti-m i e Ivekovic-Broz, s.v.). Ieşan. Nf. Eşan azi (16), Ieşati azi (26), Gyeschan 1722, azi (44), Iesanul 1633 (62). iy A. R. — Şt. Paşca. www.digibuc.ro 2S8 ŞT. PAŞCA — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Iaşi. Ieşea. Nf. Ieszke 1662 Fragm. 800, Ieszka 1726 (2). — Cf. E s c a. Iîrim, cf. E f r e m. Iftăte, cf. E u s t a t i e. Iflimie, cf. E f t i m i e. fga. Nb. 1737 Iorga, St. Doc., XIII 185(17). — Bulg. I g a (< E g 1 i k a, Wei-gand, Jb. XXVI-XXIX, 138). Ignat. Nb. 1680, 1726 (1), 1787 (2, 10), 1726 (15, 16), 1759 Iorga, St. Doc., XIII, 112(38), Ignatie 1688 (48), azi passim. Nf. Igna-tuj alias Muntjan 1680, Ignatul 1688, 1766 (1). — După numele sfinţilor celebraţi la 29.I şi 20.XII (Timus, 379-386). Slav. I g n a t j e (< grec. ’ Iyvâxioq) Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124. Ilă, cf. N a t a n a i l(ă). Ilănda. Nb. (44). — Germ. I o 1 a n d a. Ilărie. Nb. azi passim. Redat: Ilarie, Ilariu, Ilare, Ilarion. — Nf. (16, im. din Sâmbăta-Făgăraş 44). — H i p o c.: ([I-]) Nb. Lâre (48). — Dela numele Cuv. Părinte Ilarion, celebrat la 28.III, Sf. Ila-rion, celebrat la 6.1II, Sf. Ilariu, celebrat la 12.VII, Sf. Ilarion cel Mare, la 21.X (cf. Timus, 390392)- ’ Ilarion, cf. Ilarie. flca. Nf. Ilca 1795 Iorga, St. Doc., XIII, 113(38). — SI. Ilka (< 11 i j e, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124, Ivekovic-Broz, s.v.). Ilereân. Nf. azi (40), Illyeran alias Dobra 1758, 1788 (44). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Ileni. Ileana. Nb. azi des passim.— H i-poc.: ([I-]) Nb. Leâna passim;— Nb. Lina passim. — Din Elena > Ilena > Ileana. Iliân. Nb. 1766 (1). Nf. Illya- nul 1688, 1726, Ilianti 1766, 1787(1) — Cf. srb. *11 i j a n (de unde 11 i j a n i c < 11 i j a, Măreţie, LXXXII, 90). Cf. şi NI. Ileni. Ilie. Nb. altădată des (din sec. al XVIII-lea) passim, redat Ilija, Elie, Ilia, Elia, Alia. Azi passim. — Nf. 1787(1), azi (20), 1726(41), azi (im. din Săsciori-Făgăraş 44), 1534 Fragm. 103 (55), 1750 ibid., 558, 1633, 1722 (62). Hipoc.-deriv.: (deriv, cu suf. -a ş) Nf. Iliâş azi (31); — (cu suf. -e a s ă) Iliăsă. Nf. Ilieszi 1763 (48); — (cu suf. -eseu) Nf. Iliescu (45);— (cu suf. -oaie) Ilioăie. Nf. Ilioe 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94;— (cu suf. -o i u) Nf. Ilioiu (17, 44); — (cu suf. -u c ă) Nb. Iliiică (7. 27, 45); — (cu suf. -u ţ) Iliuţ. Nb. Iliutz 1787 (1); — (hipoc. [I-]) Nb. Lle (7, 27); — Nf. Lje 1726, Lye 1758(18), azi (im. din Săvestreni-Făgăraş 32), Lije 1726, Lie 1758, azi (37), 1758, azi (38), azi (40, im. din Săvestreni-Făgăraş 44)- . . . ’ — Hagiografia noastră menţionează 8 sfinţi cu numele Ilie, printre care Profetul, celebrat la 20.VII (Timus, 397-400). Numele Ilie nu e răspândit numai la noi unde sărbătoarea e atât de respectată ci şi la popoarele balcanice, în folclorul cărora Sfântul Ilie are un rol de seamă (cf. Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124). în Ţara Oltului, Sf. Ilie e unul din cei mai respectaţi, iar în popor circulă o mulţime de legende în legătură cu dânsul. Astfel în Copăcel (cf. H. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 259 XVII, 42 „), la Lisa (ib. 127 ,,), Mărgineni (ib. 144-144 0), Vaida-Recea (ib. 400-400 0), Viştea de jos (ib. 428 a) şiVoila (ib. 457 „-458). Asemenea legende se cunosc şi aiurea (cf. Pamfile, Să., 172-209). Ilina, cf. Elena. Ilisle. Nb. Iliszie 1726 (1), 1787 (2), 1766 (10), 1726 (19), 1758 (24), 1726 (25), 1758 (26, 30), Alisie 1788 (45). Azi passim. — Nf. (im. din Agnita 14).— Deriv.: (cu suf. -el) Nb. Iliscl. Iliszel 1787(1). — Din Eliseu. Numele e cunoscut şi din literatura noastră folclorică (cf. Pamfile, Să., 77-78). Cf. Eliseu. îmbrea. Nf. Imbre 1680, Imbre 1726 (2), 1726, Imre 1758 (55). — Deriv.: (cu suf. -o i u) Imroi. Nf. 1722(55). — Ung. Imre (—Emeric). Imlnovici. Nf. (49). — Deriv, (rus.) din E m i n (< turc., cf. Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 167). Cf. Eminovici, numele mai vechiu al lui Ettii-nescu. Impărâţi. Sprnf. (33). — Deriv.: (cu suf. -e 1, din împărat) Sprni. Impărăţelu (52). — Pentru forma diminutivă, cf. împărăţel s. împărătuş (în alte părţi piţ-împăratuş porecla dată unui om mic) nume de pasăre (Şăineanu, Sem. 93, Bogrea, DR., I, 463, CADE). Inuchi, cf. I e n a c h e. Incârligâtu. Sprni. (« merge plecat ») (21). încasă. Nf. Inkasze 1726 (63). Compus: îti-casă. încheilecâta. Sprni. (fem.) (58). — Despre una care se împiedecă umblând sau vorbind (DA., s.v.). Inoccnţiu. Nb. azi passim. — Nume latinist, I n n o c e nt i u s. Cf. numele vestitului episcop blăjan. însurăţel 1727, Fragm. 548 (55). fnţu. Nf. Inczu 1722, 1750 Iorga, St. Doc., XIII, 143, Ititzu 1766, azi (im. din Berivoiu mare-Făgăras, im. din Vlădeni-Brasov 56). ' — Din ung. I n c z e. Ioachim. Nb. Ioakim 1726 (15, 43), azi passim. — După numele sfântului celebrat la 9.IX (din slav., Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124). Ioân. Nb. Iuon 1680, Iuvon 1787, azi des (1), Iuon 1680, 1787, azi des (2, 3), 1680, 1726 azi des (4), azi des (5, 6, 7, 8, 9), 1680, 1787, azi des (10), 1726, azi des (11), 1652 Fragm. 289, 1726, azi (12), 1680, 1789, azi (13), 1726, azi des (14), 1726, azi (15), 1726, azi (18), 1758, azi des (19), 1726, azi (20, 21, 22), 1758, azi (23), 1726, azi des (24, 25, 26), azi (27), Iuhon 1726, azi (28), azi (29), 1726, azi (30), azi des (31, 32, 33), 1788, azi (34), 1726, azi (35, 36), 1726, azi (37), 1726, azi (38, 39), 1726, azi (40), 1726, azi des (41, 42, 43), 1726, 1808, azi des (44), 1758, azi (45), 1726, azi (46), Iohanus 1766, azi (47), 1788, azi des (48), 1726, azi foarte des (51), azi (52, 53, 54), 1726, azi foarte des (55), 1726, azi des (56> 57). W26. azi (58). W26. azi (59), 1789 (60), azi (61, 62), 1726, azi (63). —Nf. Iuon alias Mi-koje 1726, Iuon alias Dank 1787 (1), 1726(2), 1787(3), 1726(15), Ioan (im. din Iaşi-Făgăraş 44). Feminin: Ioana. Nb. azi (7), 1788 (19, 24), azi (27). — Nf. Iuana 1680 (13), 1633 (59).—D e r i v.: (cu suf. -aş) Nb. Ionăş azi (1), 1787, www.digibuc.ro 260 ŞT. PAŞCA azi (2), azi (19), 1726 (20), 1756 (37), Iuonas 1771 Lupaş, Doc., 126 (4°). *758 (45). 1726 (51), azi (52), 1789 (60); — (cu suf. - a ş c, cf. şi bulg. I a n a s k o, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124) Ionâşcu. Nb. Iondsk 1766(1, 2,), Ionasku 1787 (3), 1766(4), 1726 (10), 1726 (11), *726 (13), 1726 (14), 1726, (18, 20), 1758 (21), lnonask 1726 (22), 1726 (24), 1726(26), 1758(28), 1726 (3°). azi (31). *726 (36), 1726 (37). x71 2 * *6 (38, 40), 1726(41, 42), 1726 (43, 46), 1788 (48), 1758 (55), 1726(59, 61, 63). — Nf. Ionask 1688 (1), Ionaszk 1688 (3), azi (31); — (cu suf, -e a, cf. si bulg. Ione, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 124) Iuonea. Nf. Iuonyi 1726 (18), Ionya 1788 (34), cf. O n e a; — (cu suf. -c -e 1) Ioncel. Nf. Iuontyel 1726, Iuontel 1758 (30), cf. bulg. Ionco ung. I a n c s i, rom. O n c e a; — (cu suf. -e a s ă) Iuoncâsă. Nf. Iuoniaszi, 1680, Iuonyasza 1688 (1), 1688(2), 1680(3, 4); — (cu suf. -e 1) Nb. Ionel (2, 6, 7, 9, 22, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 43, 51, 52, 55, 60, 63); — (cu suf. -e ş) Nf. Ioaneş (im. din Cuciulata-Făgăraş 44); — (cu suf. -i c ă) Nb. Ionică (1, 7, 15, 19, 21, 26, 27, 28, 33, 43. 52, SSj 63); — (cu suf. -iţă) Nb. Ioniţă azi (1), Iuonitze 1766 (3), lonitze 1766 (4), azi (7, 19, 21, 22, 28), Iuonicza 1689 Fragm. 438, 1791 Iorga, St. Doc., XII, 189(44), azi (55). —Nf. azi (18), Iuonicze 1726, lonicza 1758, Ionitza 1789(28), 1788, azi (44); — (cu suf. -i ţ u) Ioniţu. Nf. Ioniczu 1758 (28); — (cu suf. -u ş) Ionuş. Nf. Iuomisch 1722 (7).—H i p o c.: ([Iu-] Nb. Onu (1, 2, 6, 9, 19, 22, 33);— ([I-]) Nf. Oâna. 1766, azi (3), azi (5. 6,7,8) 1726(12), azi (14), 1789 (28), 1726, 1789(39), 1830 Iorga St. Doc., XII, 217 (44), Ona 1726 (47), azi (im. din Părău-Făgăraş 51), azi (58, 59); —(deriv, cu suf. -cea din Onu, Onea, Oaneă) Oncea1), Oancea. Nb. Oncsa 1726 (19, 37, 38), 1726, Otitsa 1788 (41), 1758 (42, 44) 1726, 1756(51), 1726(61), Onczia 1633 (63). — Nf. Oncsa 1726 (3), Odncsa 1680, Oncsa 1688, 1726, Ontsa 1766, Oancea azi (4), 1726 (12), 1726, Oantsa 1788 (19), Oncsa 1726 (22) azi (im. din Breaza-Fă-găraş 31), 1726 (37), 1758, Oancea azi (43), Oantsa 1788, azi (im. din Râuşor-Făgăraş 44), Oncsa 1726, 1758, Oantsa 1788, Oancea azi (46), azi (47, 49, 55), 1766(57), Onczia 1633, 1726(63); —(cu suf. -c i u) Onciu. Nf. Oncs 1758 (35); — (deriv, din Oncea cu suf. -i c ă) Nf. Onclcă (44);— (deriv, din Oncea cu suf. -i 1 ă) Oncilă. Nb. 1743 Iorga, St. Doc., XIII, 172 (51). — Nf. Oncsilla 1726, On-tsillya, Ontsilla 1758 (47);— (deriv, din Onciu, Oncea cu suf. -o i u) Oncioiu. Nf. Ontsoj 1758(41); — (deriv, din Onu cu suf. -e a) Onea 2). Nb. Onya 1726 (1, 2, 3, 4, 10), 1726(11), 1726, 1766(13), 1726 (14), azi (19), 1726 (20), 1726 (21, 25, 26), 1758(28), 1758(30), 1726, i758 (36), 1726(37), 1758 (38, 42), 1726 (43), 1758 (44, 45), 1726(46), 1766(47), 1726 (55), 1726 (57), Ohnja 1726 (58), Onya 1) Nf. Vontsa 1766 (3), 1758 (45). 2) Formă interesantă prin fonetismul strein, păstrat şi’n gură românească apoi, e Voma Nb. Vonja 1766 (1,2), 1726 (3), 1766 (4, 10, 13), 1758 (22), 1788 (24). 1789 (38), 1758, (44), 1788 (45), 1766 1,47),Nf. Vonya 1787 (2), Vona 1787 (3). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 261 1789 (60), 1726 (61, 63).— Nf. 1787 (3), azi (15, 18) 1726 (26) azi (35). !788 (45). azi (6°. 6i); — (deriv, cu suf. -eseu) Nf. 0n6scu (3); — (deriv, din Onea cu suf. -i c ă) Onîca. Nb. Otiika, Onyika 1787 (1), 1766, azi (2), azi (19); — (cu suf. -i g a) Nf. Onfga (im. din Sâncel-Târnava mare 49); — (deriv, din Onea cu suf. -oaie) Onoâie. Nf. Onoje 1758 (38). — ([Io-]) Nb. Nelu (2, 5, 6, 7, 9, 22, 24, 26, 27, 30, 33, 43, 51, 56, 63);— (din Nelu, derivat cu suf. -u c u) Nb. Neliicu (51); —([Ne-]) Nb. Ifţă(5?); Nf. Liţi (44);-([Io-]) Nb. Nîcă (14, 15, 19, 21, 22, 24, 27. 30, 32, 33- 43. 52, 56, 63); — ([Io-]). Nb. Nicu (9, 19); — (deriv, din Nicu cu suf. -u ţ ă) Nb. Ni-cilţă (19, 2i, 22, 30, 33, 56, 57); — ([Io-]) Nb. Niţă (7), Nicza 1758 (21), azi (52); — (derivat din Niţă cu suf. -u c ă) Nb. Niţiică (7); — ([Io-]) Nifu. Nb. Niczu 1726, azi (1), Nitz 1766(2), Niczu 1766(4), Nicul 1511 Fragm. 86(8), Niczu 1726 (10), 1726 (11), 1766 (13), 1726(18), 1758(19), 1758(22, 23), 1726, azi (24), 1726 (25), 1726 (26) 1726(28), 1758, azi (37), 1726(38), 1758 Nyiczu 1789 (39), Nitzu 1758, azi (41), 1758 (42), 1726 (43), azi (44), 1758(45), 1726 (46), 1766 (47), 1780 (60). — Nf. azi (23);— (deriv, din Niţu, cu suf. -eseu) Nf. Niţescu (im. din Turcheş-Braşov 44); — ([Io-]) Nb. Niifu 1820, Meteş, VA. I,, 3°3 (53)- — (20, im. din Cisnădie-Sibiiu 44, 56). Compuse: (dela numele sărbătoa-rei) Sâmlion. Nb. Simtion 1766 (3); Niţurâdu. Nf.azi (28, 31, 32); Nf. Oproni, 1726, Opriona !758 (39)- — Pe cât de bogată e atestarea numelui Ioan în clasele populare, pe atât de numeroase sunt şi personajele religioase menţionate cu acest nume de hagiografia noastră. Alături de Apostolul Ioan, amintim pe Ioan Botezătorul, Ioan Evanghelistul, Ioan Chrisostom, Ioan Damaschinul, Ioan Colonul, Ioan Tăcutul, Ioan Scârariul, Ioan Milostivul, Ioan cel Nou şi alţi vreo 40 de sfinţi sunt cunoscuţi cu acest nume (Timus, 401-441). Pentru forma feminină, cf. Mironosiţa Ioana, celebrată la 27.VI (Timus, 441). Ioanei. Sprni. (51). — Formă hipocoristică ung. I a n c s i (< I â n o s). Ioanid. Nf. (im. din oraşul Galaţi 44). — Grec. (deriv, cu suf. -idrjg). loba. Nf. 1758 (2). Deriv.: (cu suf. -a n) Nf. Iobân 1726 (59, 63)— Cf. srb. Iova, Iovan (Iveko- vic-Broz, s.v.). Iocşenoâia. Nf. Joksenoja 1795 Iorga, St. Doc., XII, 191 (44). — Deriv, (cu suf. -ş a—(-a) n -oaie) dela Npers. slav I o k o, Ioka (< Iovan, Ivekovic-Broz, s.v.). Iofu, cf. I O V u. loil. Nb. 1766 Iorga, St. Doc., XIII, 184(17), Iole 1630 Dens. Mon., 20 (21). — Bulg. Ioil (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 125), srb. I o i 1 k (Rjecnik, s.v.). Pentru forma Iole cf. srb. Iole (< Iovan, Ivekovic-Broz, s.v.). loja, Ioşi. Nb. Io si 1726, Iosa 1766 (1), 1766 (2), Iose 1766 (3), 1766(4, 10), 1726(11), 1758(22), lojă sec. al XVIII-lea Iorga, St. www.digibuc.ro 262 ŞT. PAŞCA Doc., XIII, 207, 1758 (24), azi Ioje (27). 1758 (28, 36), 1756 (37), 1758 (4°), 1788 (41), 1758 (44). I766(S7)-— Deriv.: (cu suf. -i c ă) Jică (< Joj ică) Nb. (27). — Bulg. I o s a (< I o v a n, Wei-gand, Jb. XXVI-XXIX, 124), ung. J o z s i (< Iosif) s. chiar srb. Jovsa (< J o v a n, Drăganu, Suf. -ţa 23). Iordâche. Nb. Iordatye 1766 (3, 10), Iordaki 1726, Iordâtsi 1758 (18) Iordaki 1726, 1758 (28), 1758 (44). Nf. azi (44, 63). — Prin substituire de sufix (-a n cu -a c h e) din Iordan, cf. bulg. I o r d o (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 125). Iordan. Nb. 1766 (13), azi (14, 15), 1758(18), 1726(19), 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25), azi (27, 37, 44). — Dela numele Sfântului Iordan celebrat la 2.V (Timus, 443). Cf. şi Iordâche. Ioreste. Nb. Ioriszte 1726 (59). Nf. Ioriszt 1711 Bariţiu, I, 718 (59). Iorga. Nf. azi (10). — Bulg. (< grec.) J o r g a (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 122). Iortel. Sprni. (53). — Cf. Nf. săs. Ir tel (germ. 0 r t e 1, Kisch, Sieb., 181). Ioşa, Ioşi, cf. loja. Iosafât, Nb. 1767 Iorga, St. Doc., XIII, 117(41). — Srb. Iosafat ( rom. lăcătuş. Lăcătuşii erau răspândiţi şi la sate (Iorga, Ind., 51). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 267 Lâche, cf. V a s i 1 e. Lăchioâie 1800 Iorga, St. Doc., XII, i93 (44)- . . — Deriv.: (cu suf. -oaie) din L a c h e a (< sl. L a k o < Lazar) s. din Vasi-1 a c h e. Lăchiţa. Nf. (10). — Deriv, (cu suf. -i ţ ă) din Lacu (< slav. Lako < L a z a r). Cf. şi Lăchioâie s. mai curând L e c a. Lâlu. Nb. Lai ţig. 1511 Fragm. 86 (8). Ni.Lai alias Grama 1763, (48).—D e r iv.: (cu suf. -u ţ) Lăluţ. Nf. Lelutz 1696 Puşc., Fam. I, no (ap. Iorga, St. Doc., XII, 150: Lă-luţă), azi (15). Şi Nf. Leluţiu azi (H. 15)- . . . ’ — Formă hipocoristică slavă Lalo (< Lazar, Măreţie, LXXXII, 84). Lambescu. Nf. (44). — Deriv, (cu suf. -eseu) din forma hipocoristică Lambu (cf. si bulg. L a m b o, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 119) din Haralamb. Lancea. Nf. azi (im. din oraşul Bucureşti 44, 53, 63). — Şi Nf. Lantsul 1633 (63). — Din bulg. Lamco (< H ar a 1 a m p i, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 119). Lângă. Nf. (im. din Şercaia-Făgăraş 44, 49, im. din Viştea de jos-Făgăraş 51), Lange 1726, 1750 Iroga, St. Doc., XIII, 143, 1766, azi (56), W26 (61). — Germ. L a n g, L a n g e (?). Lăpădât. Nb. Lepadat 1680(1), 1766 (4), 1722 (7), Lapadat 1766, (10), 1789 (38), 1758 (44), 1788 (48), 1726(55). Nf. 1766(2). Lâre, cf. ilare. Lâscu, Lâţcu. Nb. Latzkid 1665 Puşc., Fam. I, 112(8), Laczku 1726 (11, 14, 15), Laczko 1758 (18), 1726(25), 1534 Veress, Acta I, 237, 1726 (26), 1726, Latzko 1789 (28), azi Lascu (29), 1726(35), 1726 (37), 1758 (38), 1789 (39), 1726(42), 1758(44), 1726 (56), 1766, azi (57), 1726, azi (59), azi (60). — Nf. Laczkul 1680, Lazk 1726 (1), azi (12), Laczko alias Kraja 1758, Laszku 1771 Lupaş, Doc., 126(35), Laczku ţig. 1726 (37), azi (41), 1639 Puşc., Fam. I, 173, Latzko 1788 (42), Laczko 1671 Fragm. 314, Latzku 1758 Fragm. 585(57), 1726, Lattzko 1767 Fragm. 680, azi (im. din Grid-Făgăraş şi din Veneţia de jos-Făgăraş 61). Deriv.: (cu suf. -ă u) Lăscă'u. Nf. Leczkev 1726, azi (56); —(cu suf. -o i u) Lăscoiu, Lăţcoiu. Nb. Laczkony 1530 Qu. II, 200 (57);— (cu suf. -o i -a ş) Lăţcoiâş. Nf. Laczkojas 1758 (37); — (cu suf. -u ţ) Nf. Lăsciiţ (44, 45). — Slav. (srb. bulg.) Lacko, Lasko (< Lazar s. Ladi-s 1 a v, Măreţie, LXXXII, 146, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 126). Pentru Lăscău, cf. ung. L â s z k o. Lăstun. Nf. (im. din Rucăr-Făgăraş 24). — Dela numele păsării lăstun = o varietate de rândunică. Lăţcoiâş ) Lăţcoiu cf. L a s c u. Lâţcu J Latraila, 1787(1). Lâura. Nb. azi, passim. — Neol. latinist, L a u r a. Laurentc. Nb. azi (17, 37, 60). — Contaminare : Laurenţiu + Clemente. Laurenţia. Nb. azi passim. Laurenţiu. Nb. azi passim. — Neol. latinist, Laurenţius. Lauriân. Nb. azi passim, redat şi Laorian, Lăurean. www.digibuc.ro 268 ŞT, PAŞCA — Neol, lat, Laurianus. Numele actual poate face aluzie şi la eruditul nostru latinist Treb. Laurian. Lavlnia, — Nb, azi passim, — Neol, lat, L a v i n i a (personajul mitologic, soţia lui Aeneas), Lâzar. Nb. altădată des, passim, redat Lazer, Ldzdr, azi, passim, Nf, azi (i), Lazer 1680, 1766 (2), Flitjerds alias Ldzdr 1758 (20), 1726 (30), azi (im, din Mohu-Si-biiu 44, 45), Deriv,: (cu suf, -e 1) Lăzărel, Nb, Lezerel 1726 (28), — (cu suf, -i c ă) Nb. Lăzărică (7); — (cu suf, -i c i u) Lăzăriciu, Nf. Lazarits 1766 (1), 1766 azi (2); — (cu suf, -u c) Nb, Lăzăruc (5. 7)- . . — Hagiografia noastră număra trei sfinţi cu acest nume, celebraţi la 7,X,7,XI, 17.x (Timus,493-495), cf, şi 4,IV (Marian, Se., II, 293). Lâzea, Nb,La.se 1726 (20),—Nf, azi (2), Lazia 1598 Fragm, 816, Laze 1726, Laza 1758, azi (20), azi (21, 29, 30, im. din Netot-Făgăraş 31, 33, 35), 1726 azi (40), — Bulg, Laze (< Laza r, Wei-gand, Jb. XXVI-XXIX, 126). Leâbu. Nf. Lebul 1680, Lyebu 1726 (19), Liabu 1598 Puşc., Fam. I, 108, Lyabul 1614 Fragm. 815, Ljabul 1726, azi (20), 1726 (28), azi (29, im, din Netot-Făgăraş 3°. 3L 33). Lyebu 1726 (35), Lyab'u 1726, azi (39), azi (44), Kinde alias Lyabu 1758 (45). Şi: Nf, Lebu azi (10, 13), Şi: Leâba, Nf, Lyaba 1598 Fragm, 816(20), Leâcu, Nf, (im, din oraşul Constanţa 57), Cf, L e a h u, Lcâhu, Nf, Lehul 1711 Bariţiu I, 718, Lydhu 1726 (59), — Dela numele etnic Leah ( 42)> I726 (43). . i8o8, azi (im. din Beclean, im. din Po-rumbac-Făgăraş 44, ţig. 46), 1722 (48), 1766, azi (56), 1726(59), 1789(60), azi (61). Şi: Nf. Lupa 1680(1), 1766(3), 1680, 1726(10). —D e r i v.: (cu suf. -a n) Sprnf. Lupan (27); — (cu suf. -ă u) Sprnf. Lupău (27); — (cu suf. -e a) Nf. Lupea 1680, azi (3); — (cu suf. -e c i u) Lupeciu. Nf. Lupecs 1726 (37) î — (cu suf- -e n c i u) Nf. Lupenciu azi (6), Lupencsu 1758 (37) (cf- Lupeciu!); — (cu suf. -enc -ea) Lupencea. Nf. Lupencsa 1726 (55). 1726 (37); —(cu suf. -oaie) Lupoâie. Nf. Lupoaji 1680 (3), Lupoae 1711 Bariţiu, I, 721, Lupoje 1726 (18), 1758 (19), 1726 (39); — (cu suf. -ş a) Lupşa. Nf. Lupsa 1726 (35); — (cu suf. -ş o r) Nf. Lupşor azi (8), Lupsor 1726, azi (11); — (cu suf. -ş o r -e a) Lupşorea. Nf. Lupsore 1726(11). — Dela numele animalului, cf. S. Puşcariu, St. Istrorom., II, 289, DR., VI, 525; pentru Lupşa cf. Drăganu, Suf. -şa, 21. Luşcă. Sprni. (27). — Dela luşcă nume ce se dă unei oi cu lâna albă (CADE). www.digibuc.ro 272 ŞT. PAŞCA Lustroaie, cf. S t r o e. Luxiţa. Nb. (18). Luţeân. Nf. (12). — Deriv, (cu suf. -i ţ a) din — Deriv, (cu suf. -e a n) dela radicalul hipocoristic Lux- ( < NI. Luţa. Ruxandra). Luţiăn, cf. Lucian. Lygia, cf. L i g i a. Macârie. Nb. Makaria 1787 (1). — După numele sfântului celebrat la 19.I (Timus, 515-520). Din slav. Măcău. Sprni. (« mare si greoiu » (27).—Nf. (2). ' — Dela măcău = măciucă (DR., I, 278), <( toiag » (T. Papahagi, M., 224, Ţiplea, P. pop., 51), în sens figurat «coada calului tunsă cu totul de păr » (Ciauşanu, Glos., 38), «organul genital la cal» (Pasca, în DR., V, 311), (în Moldova) «voinic» (corn. A. Tomiac), «om care face vorbă multă şi treabă puţină » (Pasca, Glosar, 40); şi n. de câne (H., II, 28). Macaveiu. Nb. Makavej 1766 (1), Makave 1766 (10), azi passim. Nf. Makavej 1766 (4), azi (im. din Teaca-Mureş, 44), 1758 (45), azi (49, 60). ’ — După numele Sf. Macavei, celebrat la r.VIII. Din slav. Macedon. Nb. Matyedon 1788 (19), 1766 (56), Matzedon 1750 Fragm. 560 (62). — Nf. azi (56). — După numele vestitului personaj din literatura populară, Alexandru Macedon; cf. şi Sf. Macedonie (Timus, 521). Mâcia. Nb. (44). — Cf. rad. sl. M a -c- (< E m a-nuel, Marcu, Măreţie,LXXXII, iii). Măcinica. Nb. (33, 35, 40). — După numele Sf. Maria Mucenica, a căreia zi (17.VII) e ţi- nută în mare cinste de poporul nostru (Pamfile, Să., 185 ş. u.). Măciucân. Nf. Mecsukan 1726 (11), Matsukan 1758(22), 1726 (25)— Deriv, (cu suf. -a n) dela *Măciucă, cf. Măcău. Mâcoş, Nf. (im. din Boroşineul mic-Trei-scaune 51). — Ung. mâkos (< m â k = mac). Macrina. Nb. 1884 (27). — După numele Sf. Macrina, celebrat la 19.VI. (Timus, 521-522) Macriş. Nf. (im. din Arpaşul de jos-Făgăraş 4). — Dela numele plantei. Mâcru. Nf. Makro 1726, Makru seu Tyika 1758 (41). — Adj. macru = slab, fără grăsime. Madaras. Nf. Harabal alias Ma-darasz 1726(11). — Din ung. madarâsz « pă-sărar ». Mădărel. Nb. Mederel 1726 (1). — Din ung. m a d â r = pasăre, deriv, cu suf. -e 1. Madoiu. Sprnf. (45). Maîlodia, cf. M e t o d i e. Maga. Nf. (28), 1722, azi (33), 1788, azi (34). — Bulg. Maga (< M a g d a-1 i n a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX 126). Măgădân. Nf. Megedan 1726, Magadan 1766, azi (1). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 273 — Cf. măgădan = « vlăjgan, om mare, voinic » (Ciauşanu, V.), fig. « imbecil, prost » (Pontbriant, TDRG). Măgăllna, cf. M a g d a 1 i n a. Mâgda. Nf. (im. din Noul Ro-mân-Făgăraş 56). — Formă hipocoristică slavă din Magdalina (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 126). Magdalina. Nb. Magdalena 1766 (3), Măgdălina 1727-1728 Iorga, St. Doc., XIII, 43-44 (8). Azi: Nb. Margalina passim, şi Margă-lina, Măgălina (2). — H i p o c.: ([Marga-]) Nb. Lina (33) ; — (M[argal-]ina) Nb. Mina (58). — După numele sfintei Maria Magdalina, celebrată la 22.VII (Timus, 538-540). Mâger. Nf. Magyir 1680, Ma-gyer 1688, 1787(3)- — Cf. N. etnic ung. M a g y a r (= Ungur), sau mai curând slav. mager-K = «coquus», cf. Mi-klosich, Die slavischen Personen-nanien aus Appellativen, p. 199. Măgurcea. Nf. Magurcsa 1788 (i9)- Măgureânu. Nf. (8, 35). — Deriv, (cu suf. -e a n u) dela Nt. Măgură. Mâ'ia. Sprni. (fem.) (21). Maieu. Nb. Mayko ţig. 1511 Fragm. 86 (8).—D e r i v.: (cu suf. -a n) Maicân. Nf. Majkan 1758 (46)- . . — Cf. srb. Maja(< Maksim Rjecnik, s.v.). Măicuţe. Sprnf. ( « spun măicuţă în loc de m a m ă ») (33). Maier. Nf. (4, 8, im. dinB.-Olteţ-Făgăraş 14, im. din Voila-Făgăraş, 44. 45). 1766 azi (51); (59, 60), Mayrul 1722 (62).—D e r i v.: (cu suf. -a n) Măierân. Nf. Mejeran iS 1726, Majaran 1766 (1), 1766, Ma-jeran 1787 (2), 1758 (46). — Germ. M e i e r (Kisch, Nam. 85). Cf. şi Maior. Mailat. Nf. Majlat 1726 (18), Meilatt 1726, Majlath 1758 (20), Majlat 1789, azi (28), Mailat 1452, 1559 Fragm. 59, 61, 811, Majlad 1726, azi (30), azi (im. din Dejani-Făgăraş 34), Meilăt 1726 (36), azi (40), Majlath 1758 (42), azi (im. din Berivoiu mic-Făgăraş, im. din Şona-Făgăraş 44), Mailad 1509 Fragm. 76, Veress, Acta I, 98, Maylady 1511 Fragm. 79(61), 1633, 1722 Majlat 1750 Fragm. 559 (62). . — In legătură cu originea etimologică nelămurită încă deplin, cf. întreagă bibliografia la Drăganu Rom. în sec. IX-XIV, 180-181, unde se propune slav. moj ( = meus) + Npers. L a d (< Vlad). Maior. Nf. (im. din Săcel-Târ-nava mare 44, 47). — Forma latinizantă a lui Maier în actele oficiale ungureşti (ap. Kisch, Nam., 85). Cf. Maier. Mais. Nf. (56). Mâiu. Nf. Maju ţig. 1758 (44). — Srb. Majo (< M a x i m, Rjecnik, s.v.). Cf. Maieu. Mălaiu. Nf. Malaj 1688, 1726, Malaj 1766 (2), 1726 (26), 1633 (63). Şi: Mălâia. Nf. Melaja 1626 (26). — Compus: Mălaiu mare. Nf. Melaj Mare 1726(51). — Dela apelativul mălaiu, aplicat, ca poreclă unui om moale. Mălângă. Nf. (5). — Cf. malanca (< rut. m a-1 a n k a), numele dat unui băiat deghizat în fată, în regiunile (Moldova şi Bucovina) unde e obiceiul de a se umbla pe la casele oamenilor în ajunul Anului nou s. al iS A. R. — Şt. Raşca. www.digibuc.ro 274 ŞT. PAŞCA Bobotezei (cf. Bogrea, DR., IV, 895)- . Mfdcuţ. Nf./kf<2//jwiz1758 ţig. (44). — Deriv, (cu suf. -c u ţ) dela moale (?). Măldăreţ.Nf. Maldaretz 1722 (7). Mălin. Nf. 1758 (18), azi (im. din Şercăiţa-Făgăraş 50). — Deriv.: (cu suf. -e a s ă) Mălineâsă. Nf. Malinasz 1726, 1758 (37); — (cu suf. -eseu) Nf. Mulincscu (im. din Călineşti-Suceava 44). — Dela numele plantei, mălin « Syringa veris ». Mămăligă. Nf. Mămăligă 1726 (56, 57)- . . — Cf. i-o mămăligă crudă = e moale la lucru (despre oameni) (Ion Cr., VI, 152, TDRG). Cf. B ă-baligă. Mămuca. — Nf. Mamucka 1722 (5°)— Dela mamă (?), s. mai curând ma[i\mucă = maimuţă. Mămulă, cf. Mamulea. Mamulea. Nf. Mamuli 1726, Mamole 1766, azi Mămulă (56). — Srb. Mamula (Rjecnik, s. v.), deriv, (după Drăganu, Rom, în sec. IX-XIV, 557) din slav. mama. Manâse. Nb. azi passim (rar). Nf. (58). — Slav. M a n a s i (< grec.). 3Ianceriu. Nf. (23, 28). — Cf. M ă n i c e r. Mânciu. Nf. Mancsu 1722 (8), Mantsu 1726 (11), azi (14), Manczui ^33 (59)- — Sprni. (H)- — Deriv.: (cu suf. -u 1 e a) Mănciulea. Nf. Mencsulja 1726 (3), Mantsulya 1758 (46), Mencsula 1726, azi (58), Manczulie 1633 (62). — Bulg. Manco( Fam., n> 24(38)> 1726(42), 1671 Fragm. 313, azi (43), azi (im. din Cârţa, im. din Recea-Făgăraş 44), 1788, azi (45), azi (im. din Galaţi-Făgăraş 49), 1766, azi (im. din Grid-Făgăraş 51), azi (im. din Voila-Făgăraş 55, 57).—D e r i v.: (cu suf. -o i u) Mărcoiu. Nf. Markoj 1633 (62);— www.digibuc.ro 276 ŞT. PAŞCA (cu suf. -u 1 e ţ) Nf. Marcul cţ (im. din Crăciunel-Târnava mică 51). — După numele Sf. Evangelist celebrat la 25.IV. Hagiografia mai remarcă 17 sfinţi cu acest nume (cf. Timus, 529-534). Numel% e foarte răspândit în Balcani. Mardim. Nb. 1789 (13), 1758 (18, 19, 22). Nf. azi (17, 20), Mer-dan 1726 (63). — Deriv, (cu suf. -a n) dela srb. Marda (< M a r d a r i e, Rjec-nik, s.v.). Mardâria. Nb. (fem.) (7). — Formă feminină dela mase. Mardarie. Măreş. Nf. Sztojkicza alias Ma-res 1680(1), Maris 1758(21), azi (im. din Iaşi-Făgăraş 27), azi (29), Maris 1726 (30), azi (33), Mayres 1534 Veress, Acta I, 237, Mares 1588 Fragm. 136, 1590 Puşc., Fam., I, 158, azi (39), Maris 1726, Mares azi (40), Mares 1788, azi (44) , azi (56), Maires 1633 (62). — Srb. Mares (Rjecnik, s.v.). Cf. şi adj. rom. mare. Margalina, cf. Magdalena. Margareta. Nb. azi int., pas-sim. — Cf. Sf. Fecioară Margareta (Timus, 534); cf. protagonista din « Faust»; cf. şi numele floarei. Marghioala. Nb. passim. — It. M a r i u o 11 a (intrat la noi în sec. al XVIII-lea, prin filiaţie neogreacă). Mărginean. Nf. Mardsinan 1758 (25), azi (im. din Marginea-Făgă-raş 42, 45, 49). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Marginea. Mărhao. Nf. Marhau 1788, azi (45) - 1 Maria. Nb. altădată şi azi des, passim. Nf. Mărie 1758 (19). —D e-r i v.: (cu suf. -i c a, cf. bulg. M a-rijka, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 127). Nb. Mărica, Ma-riica 1766 Iorga, St. Doc., XIII, 184, 1795 ib. XII, 191 (17), azi passim.; — (cu suf. -i c -i c a) Nb. Măricica azi passim; — (cu suf. -i o a r ă) Nb. Mărioâră azi passim ; — (cu suf. -i ţ a, cf. sl. M ar i c a) Nb. Mariţa 1789 Iorga, St. Doc., XIII, 113 (52), azi passim, Mărita, azi passim, Măriţi azi passim, Măriţi azi passim; — (cu suf. -i ţ -i c a) Nb. Măriţica azi (15); — (cu suf. -iscă, cf. ung. M ar i s k a) Nb. Marişca 1847, azi*) (27); — (cu suf. -u c ă) Nb. Mă-riucă, azi passim; — (cu suf. -u ţ ă) Nb. Mariuţă azi passim; — (cu suf. -u ţ -i c ă) Nb. Măriu-ţică, azi passim.— H i p o c.: (M[-ar]ia) Nb. Mia (2, 22, 29); — ([Mări-]) Nb. Oara (2, 21, 29); — ([Mă-]) Nb. Ruţica (22, 27, 28, 29, 48); — ([Ru-]) Nb. Ţica (22, 57): — ([Mări-]) Nb. IJţa (57);— ([Mă-]) Nb. Riti (33); — (M[ar-]i-ţi) Nb. Miţi; —(Măriu-[co]) Nb. Măriu Haneş, Ţ. O., 33(12); — ([Mări-]uca) Nb. IJca (63). — Sf. Maria e una din sfintele faţă de care poporul nostru are mai mult respect. Câteva sărbători mari (i.IV, 22.VII, 5.VIII, 8.IX, 21.XI) au mijlocit răspândirea mare a numelui la noi. Şi la popoarele balcanice numele e foarte răspândit. Marian. Nb. altădată passim. Nb. azi (45, ţig. im. din Vad-Fă-găraş 46, 48, 49, 59, 63). — Bulg. Marian (< Maria, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 127). 1) Numele se dă numai bivoliţelor (27). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 277 Marieta. Nb. azi (44). — Neol. fr. Marin. Nb. 1766, Mărind ( !) 1787 W- i787 (2)> *680, 1787 (10), 1758 (18), azi passim. Nf. Marin alias Kopăcs 1688 (4), 1722, azi (7), azi (9, 12, 13, 16, 18, 24, 27), 1658 Fragm. 817 (50).— Deriv.: (cu suf. -e a s ă) Mărineâsă. Nf. Merineszi, Marineszi 1766(1); — (cu suf. -eseu) Marinescu. Nf. Meriniszkul 1680, Merineszkul 1688 Merinyeszk 1726, Marineszk 1766, Marnyeszk alias Pop 1787, azi (1), azi (im. din Giuleşti-Vâlcea 44, 45); — (cu suf. -i c ă) Nb. Mă-rinică 1708 Iorga, St. Doc., XIII, 55(15), azi passim; — (cu suf. -i ţ ă) Nb. Mariniţfi 1795 Iorga, St. Doc., XII, 191 (44); — (cu suf. -i u c) Sprnc. Măriniuc li se zice locuitorilor din Copăcel (35) de către cei din Ileni (41). — Slav. Marin (< M a r i a). Marina. Nb. 1688, 1766, 1789 (1), azi passim.—H i p o c.: ([Ma-] rina) Nb. Rina (33). — Dela numele Sf. Marina Mucenica, celebrată la la 17.VII (Timus, 545-546), din slav. Marinca. Nb. Marinka 1766 (1), 1788 (24, 42), 1766 Aron, 21 (44), Marjinka 1788 (48). Azi passim. Nf. 1722 (49).—D e r i v.: (cu suf. -a ş, dela forma mase. Marinai) Nf. Marincâş (14); — (deriv, cu suf. -o i u dela aceeaşi formă) Nf. Marincoiu (56). — Srb. bulg. Marinka. Mârius. Nb. azi int., passim. — Neol. latin, M a r i u s, faimos general roman, învingătorul lui Iugurta. Mârta. Nb. altădată, azi passim. — După numele Sf. Marta, sora lui Lazar, celebrată la 4 şi 9.VI (Timus, 548). Marţian. Nb. (57). — Dela M a r c i a n, nume purtat de 12 sfinţi (Timus, 527-529). Martilian. Nb. (7). — Neol. latin. Martin. Nb. 1787 (2), 1726 (30), 1758 (46, 47), azi passim. Nf. Mertin 1726 (19), 1722, azi (32), 1726 (46), azi (50), 1766 (51). — După numele sfântului celebrat la 14.IV. Din slav. Martincu. Nf. (1). — Bulg. M a r t i n k o (< Mart i n). Mârton. Nf. (36, im. din Sebeş-Făgăraş 42). — Ung. Mârton (= Martin). Mărunţelu. Nf. (im. din Breaza- Făgăraş 30). — Deriv, (cu suf. -e 1) dela adj. mărunt = mic de statură. Mâ'rza. Nb. Murza 1722 (6), Murza 1758 (44). — Bulg. Mrza ( reg. rom. misdrăş) — măcelar. Cf. F 1 e-ş a r. Meşota. Nf. (im. din oraşul Braşov 44). Deriv, (cu suf. -o t ă) din rădic, slav. Meh (cf. Miklosich, 294). Mesteacăn. Nf. Mesztaken 1726 (55)— Dela numele arborelui. Metârloăia, cf. M e t e a. Metârnă, cf. M e t e a. Metea. Nf. Metja 1788 (25), 1722(31), azi (35), Mettea 1669 Puse., Fam. I, 106, Meta 1726, Metya 1758, Meta 1788, Matea 1839 Iorga, St. Doc., XIII, 116, azi (41), azi (43, im. din Ileni-Fă-găraş 53), Mechia 1726 (63).— D e-r i v.: (cu suf. -â r n ă, cf. totuşi şi motârnă — motan) #3Ietâ'rnă. Nf. Meterna 1726, azi Meterna (11); — (deriv, cu suf. -ârn + -oaie) #3Ictfirnoâie. Nf. Meter-loja 1758 (37); — (cu suf. -oaie) flletoâie. Nf. Metoje 1766 (13). —Deriv, (cu suf. -e a) dela forma hipocoristică slavă Met o, Meco ( *muş. Muşât. Nb. Munsad 1516 Fragm. 95 (43). Musat 1633 (62). Nf. azi (16), 1726 (46). — Dela adj. muşat (cf. Bucur) (O. Densusianu, Urme vechi de limbă, p. 8, cf. şi Giuglea, în DR., III, 768, Puşcariu, DR., VI, 525)-r ’ . . . . Musca. Nf. azi (im. din jud. Odorheiu ţ2). Şi: Nf. Muscănu azi (4). — în forma Musca, avem de a face cu ung. Muszka (= n. etnic, rus), iar în Muscaţi, forma românească a numelui etnic. Muscă. Nf. azi (im. din oraşul Bucureşti 44). Sprnc. Muşte (32, 33)- ’ ’ — Dela muscă. Muşdâr(iu). 1726 (58). — Dela muşdariu = zeama făcută cu oţet şi usturoiu (Viciu, Glosar). Muşina. Nf. Muşina 1726, azi (53)- ’ . — Cf. muşină = un vierme (H. XVIII, 295) 23). 1726 (26), azi (ţig. im. din Sâmbăta de jos-Fă-găraş 44, ţig. 45); —(deriv, din Nicola, Nicula cu suf. -eseu) Nf. Nicolescu, Niculescu azi (im. 24, 45); — (cu suf. -i c i u, cf. srb. N i k u 1 i c) Nf. Niculiciu azi (im. 24); — (cu suf. -i ţ ă, din Nicula, Necula) Nb. Niculiţă (9, 25, 28, 29, 63), Ncculiţă (22, 25, 27, 52); — (Nicu[lae] s. -[la], cf. şi slav. N i k o) Nb. Nicu (5), Nicu 1511 Fragm. 86(8), azi (15), 1726 (18), 1789 (19), azi (28, 29), Nyiku 1788 (42), 1756 (46), azi (52); — (deriv, dela Nicu, cu suf. -ş o r) Nb. Nicuşor (52); — ([Ni-]-cula, cf. slav. K o 1 a) Nb. Cula (27); — (deriv, din Cula cu suf. -iţă, sau [Nijculiţă) Nb. Culiţă (7);— ([Nico-]lae) Nb. Lăo (6, 7, 9, 14, 15, 21, 22, 25, 26); — (deriv, din Lae cu suf. -i c ă) Nb. Laică (6, 7, 14, 15, 22); — ([Nicu-] şi [Cu-]liţă) Nb. Llţă (7, 22, 25, 27. 32, 52, 63). Nf. Licza 1633 (63); — (deriv, dela Liţă cu suf. -u c ă) Nb. Liţucă (27, 28, 63). — După numele sfântului celebrat la 6.XII (Timus, 612-614). Din slav. Niculina, Nb. azi (45). — Neol. franc. Cf. şi N i c o 1 a e (deriv, cu suf. -i n a). Nicuţa, cf. Ana. Nicuţă, cf. I o a n. Nieruţa. Nb. Nyerucza 1758 (44)- „ ’ . Nflă, cf. D ă n i 1 ă. Nfla. Nb. (fem.) (16). Nimfl. Nb. (?) 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94(25). — Formă derivată (cu suf. -e 1) din hipocoristicul N i m- < Iero-nim. Nimereală. Nf. Nyemerale 1726, Nyemeralye 1758, Nyimerale 1788 (19)- . — Dela abstractul nimereală. Nlnul. Nb. 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25). — Srb. bulg. N i n o (< N i n os 1 a v, Maretid, LXXXII, 84, Mi-klosich, 295). Nioca(P). Nf. Nyoka 1726(55). Nlra. Nf. Nyira 1726 (63). Nisânul. Nf. Nyissanul 1722 (16). Nişca \ f . Nişcuţa J c*- ^ n a‘ Nlstor. Nb. altădată (din sec. XVII-lea) des, azi des passim. Nf. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN TARA OLTULUI 291 Nisztor 1726 Nyisztor 1787, azi (1), azi (18), 1726(22), Nyisztor 1788 (25), azi (38), 1788 (43), azi (im. din Netot-Făgăraş 44). — Calendarul menţionează un sfânt cu acest nume la 27.X. Alţii, celebraţi la 28.II, 2.III, 7.III, 26.IV (Timus, 602). Nfstrea. Nf. (im. din Calbor-Făgăras 44). Niţă’ Nitu . T Niţiică c^' ^ 0 a n' Niţuradu Nitişor, cf. Dumitru. Nitu, cf. D u m i t r u. Noâra. Nf. Nora 1726, azi (58). Deriv.: (cu suf. -e 1) Nf. Norel 1722, 1763, 1788, azi (48). Nodea. Nf. azi (25), Nodgya, Nogya 1758, Nodja, Nogja 1788 (26). Deriv.: (cu suf. -e ş) Nf. Nodeş. Nogyes 1688 (3). — Derivat (cu suf. -e a) dela nod, calificativ dat unui individ mic de statură; cf. şi nodea — drac (HEM. 508). ’ Noe. Nf. 1726 (14). — Dela numele biblic. Nova, cf. Z e n o b i e. Novac. Nb. Novak 1726 (1). Nf. Novak 1722 (6), azi (33), 1782 Iorga, St. Doc., XIII, 51 (34), azi (im. din Şona-Făgăraş 44, 55). —D e r i v.: (cu suf. -eseu) Nf. Novăcescu azi (55). — Slav. novak (— Neuling, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 151, Miklosich, 296). Novia, cf. Z e n o b i e. Nuţa, cf. Ana. Niîţu, cf. I o a n. Oâden. Nf. azi (53), I758 (55)-Oaie. Nf. Oai 1737 Iorga, St. Doc., XIII, 185 (17). — Dela numele animalului. Oală. Sprni. (52). — Deriv.: (cu suf. -e a) Sprnf. Oâlea (33)' — Pe la Braşov (com. S. Puşca-riu), în sens figurat calificativul oalea se aplică unui « om căruia-i place băutură ». Cf. O 1 e a. Oâna l . T Oâiicea / c^' ^ 0 a n' Oara, cf. Marioara. *Obiâlă, Deriv.: (cu suf. -e a) Obclea. Nf. Obelja 1726, 1758 (22); — (cu suf. -o s, -o a s ă) Sprnc. Obgheloşi li se zice locuitorilor din Ueni (41), de către cei din Beri-voii mici (33). — Dela obială « Lumpen, Fuss-lappen »; f i g. « om de nimic, fără vlagă, slugarnic, fără caracter» (Zanne, III, 255). Obreja. Nf. azi (50). — Dela apelativul topic obreajă — loc şes ce rămâne după retragerea unui râu; muche de deal (CADE). Ochieru. Nf. Okjeru 1726, Otye- ™ !758 (43)' . . — Cf. ochiar insectă mică (care intră în ochiul boului, cf. Marian, Ins., 394, TDRG.). Octâv. Nb. (37). — Formaţiune latinistă din o c t a v u s. Octăvia. Nb. azi, passim. — Neol. lat., O c t a v i a (sora lui August şi soţia lui Nerone). Octaviân. Nb. azi passim. H i-p o c.: ([Oc]tav-i-[an] Nb. Tăvi (14, 26). — Neol. lat. Octavianus. I9 www.digibuc.ro 292 ŞT. PAŞCA Odor. Nf. 1726 (41), 1788 (43). — Dela odor = lucru scump (TDRG.). Oliani. Sprnf. (24). OI ah. Nf. azi (im. din Mireşti-Odorheiu 44). — Ung. olâh român. Olâr(iu). Nf. Oilor alias Mun- tjdn 1680, Olarul, Olarj 1688, Olar 1726 (2), 1726 (3), 1722 (5), 1722, azi (6), 1722 (8), azi (14, 17, 42), Ollyarul 1722 (48 62), Oldrju 1633, 1726(63). Deriv.: (cu suf., -e a n u, dela NI. Olari) Nf. Olăreânu (im. din oraşul Craiova 44)- ’ — Dela olar — cel care face sau vinde oale (cf. Iorga, Negoţul 160-161, Ind., 20, 151-152). Glea. Nf. Olja 1690 Dens., Mon., 44(8), Ollya 1722(32), 1758 (36), 1726, azi (37), 1722 (50). — Cf. O a 1 e a; cf. şi srb. Olja (Rjecnik, s.v.). Giga. Nb. azi (int.) passim. — Neol. Oliferm. Nb. (21). — După numele faimosului personaj literar. Olimpia. Nb. azi (al.) passim. — Neol. grec. ’Olvfmidq, intrat la noi prin filiaţie occidentală. Cf. şi A u 1 i m p i a. Olimpiada. Nb. azi (27). — H i-poc.: ([Olim-]) Nb. Biâda (27). — Grec. ’ OlvfJLTuăda. Olimpiu. Nb. azi (rar 5, 51). Şi Olimpius (int. 14). — Grec. ’Ol.v/Limog. Forma litini-zantă ne arată că numele a fost lansat din mediul şcolar. Olivia. Nb. azi (3, 8). — Neol. ital. Gltea. Nb. azi (44). —Nf. azi(n). De la Nt. Olt, deriv, cu suf. -ea. Cf. şi Mureş, C r i ş. Oltean. Nf. Oltyan 1787 (10), 1758 (20), azi (24, 35, im. din Vad-Făgăraş 44, 49) Oltan 1511, Hurm. IP, 10, 1661 Fragm. 335 (55). Oltydnu 1726, 1766 (57). Deriv.: (cu suf. -e a n) dela Nt. Olt. Omul. Nf. 1726 (25), 1726 (43). Oncea 1 Onea > cf. I o a n. Oniga j Onofrie. Nb. azi (7). — Bulg. O n u f r i j (< grec.). Ondriu. Nb. (azi rar, 51). — Neol. lat. Honorius (împăratul roman, sec. al V-lea p. Chr.). Onu, cf. I o a n. Gprea. Nb. foarte des altădată (din sec. XVI-lea). Nf. Opra 1722 (7), 1591 Fragm. 140(8), azi (15), 1788 azi (24), 1721 Fragm. 525, azi (25), 1785 Fragm. 714 (29), azi (31), 1722 (33), 1726 (40), 1722 (43), azi (im. din oraşul Craiova 44, im. din Tg.-Săcuiesc 51, 58). Deriv.: (cu suf. -a n) Nb. 0-prân 1688 (1); — (cu suf. -e 1) 0-prel. Nf. Opreli 1726 (24); — (cu suf. -i l(ă) -e a) Oprilea. Nf. O-prillya 1766(1); — (deriv, cu suf. -i ş, cf. slav. Opris) Opriş. Nf. Opris 1680, 1766, azi (1), 1688 (2), 1766 (4), 1671 Puşc., Fam., I, 112, azi (9), 1680, 1789, azi (13), azi (14, 18), 1557 Fragm. 820, şi Csora alias Opris 1726, 1758, azi (25), azi (27, 31), 1726(37), 1726 azi (38), azi (im. din Corbi, Dridif, Sebeş-Făgăraş 44); (cu suf. -i ş -a n) Oprişân. Nf. Oprisan 1758 (45); — (cu suf. -i ş -i ţ ă) 0-prişlţă. Nf. Opresitye 1527 Fragm. 100, Opresytye 1535 ibid., 108 (57); — (cu suf. -iţă + -a n) Opriceân. Nf. Opricsan 1726, 1758(18); — www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 293 (cu suf. -o i u, -o a i e) Oproiu. Nf. Oproj 1788 (25); Oproâie. Nf. Oproaji 1680, Opraja 1688(1); — (cu suf. -oi -i ţ ă) Oproîţă. Nf. Aproitza 1722, Oproicza, Oproicze 1726, Oproitze 1788 (26). Compus: Opreaîenea. Nf. azi (56);— Oproni 1726, Opriona 1758(39); — Opricosta 1722(17); — Opri-inoga 1722 (17). — în bulg. Opra, Oprja: « von diesem Namen glauben die Bulgaren, dasser speziell «wa-lachisch » sei, tatsăchlich findet er sich auch hăufiger bei den Ru-mănen, als bei den Bulgaren, aber er ist natiirlich bulg. Ursprungs »: opra « verzogere » (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 147). Legătura cu a opri, e evidentă. La baza numelui nostru stă acelaşi proces psihologic, ca la acela italian, Fer-mo, dat ultimului copil, celui care « opreşte » seria copiilor unei mame (cf. Dauzat, 68). Cf. în legătură cu numele românesc şi ce spune Capidan în DR., II, 806. Opreaîenea I Opricosta J cf. Oprea. Oprimoga ] Oraş. Nf. azi (11), 1788 (44). Orăşân. Sprnc. i se zice locuitorilor din Făgăraş (44), de către cei din Ileni (41), celor din Luţa « că Luţa a fost k’icor de oraş — căce Luţa-i sat hic » (27), de cei din Beclean (26), Dridif (25) şi Ludişor (28). Deriv, (cu suf. -a n) dela oraş. Oraştiân. Nf. (14). Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Orâştie. Grbu. Nf. 1726(11), 1726(21), 1726 (59). Şi: Oarba. Nf. Orba 1680, Orbi 1766 (2).—D e r i v.: (cu suf. -a n, cf. şi ung. O r b â n < Urbanus n. de sfânt). Nf. Orban azi (35);— (cu suf. -an -i c i u) Orbăniciu. Nf. Orbenics 1726, 1758(42). — Dela orb, oarbă. Orlăndea. Nf. azi (36, 52). Deriv, (cu suf. -e a) dela Np. slav. O r 1 a n d a (Rjecnik, s.v.) (< it. O r 1 a n d o, srb., sec. XVIII, 0 r 1 a n d a). Orlăţeân. Nf. Orlotzan 1787 (2). ’ Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Or lat. Orliciu. Nf. azi (im. din Serbia I5)’ /s • ... — Srb. 0 r 1 i 6 (Rjecnik, s.v.). Orşin. Nf. azi (im. din Zlatna-Alba 44). — Cf. srb. O r s a (Rjecnik, s.v.) deriv, cu suf. slav. -i n. Ortensia, cf. Hortensia. Orzu. Nf. azi (im. din Ivăniş-Bihor 47). Deriv.: (cu suf. -a, cf. şi -e a) Nf. Grza 1688, 1766, azi (4); — (cu suf. -a n) Nf. Orzân azi (46, 55), Orszan 1726 (58), azi (60); — (cu suf. -e a, cf. Orza) Orzea. Nf. Orsa 1726 (1), Orzea 1680 (4), azi (18), 1726 (41), azi (im. din Mucundorf-Târnava mare 44, 58), 1726, azi (59); —(cu suf. -o i u) Nf. Orzoiu azi (51). — Dela orz. Osâ'nze. Sprnc. li se zice locuitorilor din Vad (49) de către cei din Persani (56). — Cf. osânză « grăsime »; f i g. şi « om cu stare, bogătaş » (CADE) Otârlea, cf. Ote a. Otea. Nf. Ottya 1726 (26), Ote 1758 (36).—Deriv. : (cu suf. -â r 1 e a). Otâ'rlea. Nf. Otirlya 1680, 1726, Otjirla 1766, Otirla 1787, azi (1). www.digibuc.ro ŞT. PAŞCA 2 94 — Formă hipocoristică O t -( Pantilie 1758 (38), 1726 (39)- . . — Cf. Sf. Pantilimon, celebrat la 27.VII(Pamfile, Să., 218). Pentru forma Pantilie în afară de aceea citată, slavă, cf. şi grec. Jlavte/.emg. Pantfcă | r d . 1 • t, .... 1 cf. Pantelimon. Pantilie ] Pănu. Nf. Pan 1758 (40). — Formă hipocoristică slavă, Pano (< Pantelimon, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 129). Pânzâru. Nf. Pinzaru 1726 (3). Deriv, (cu suf. -a r) dela pânză, nume dat după meserie. Pâor. Sprni. ( « e din Sâmbăta, şi acest nume se dă Sâmbotenilor ») (21); Paori Sprnc. li se zice locuitorilor din partea satului numită Joseni (33); li se mai zice şi celor din Recea (32) de către locuitorii din Dejani (30). — Dela transilv. paor (< germ.) ţăran (sas sau şvab). Pap. Nf. 1726 (1), Pap alias Cal-lin 1862 Puşc., Fam. I, 113(4), 1785 Fragm. 713(28). —Cf. Popa. Păpădie. Nf. azi (53), Pepegja 1726, Popodije 1758 (55). Sprni. (50- ^ _ . — Dela păpădie muşeţel, su-saiu (cu flori galbene), cf. ca pă- pădia = galben la fată (Zanne, IX, 502). ' Păpăluca. Nf. (29, 31). — Păpălugă - momâie, sperietoare (CADE). Păpână. Nf. Pepăne 1726 (61). Papară. Nf. Pepare 1726 (58). — Dela nume de alimente. Păpăreţu. Sprni. (46). Deriv, (cu suf. -ă r e ţ) dela păpa = mânca (după analogia lui certăreţ, cântăreţ, etc.); cf. şi sensul de « boltaş, băcan » (Lex. Bud.). Păpăuţe. Sprnc. li se zice locuitorilor din Ludişor (28), de către cei din Voivodenii mari (22). — Deriv, (cu suf. -ă u -u ţ ă, cf. câcâ: căcău) din *păpău < pâpă. Părâgină. Nf. Perazine 1726, Parasina, Parasine 1758 (18), 1758 (35)- . — Dela păragine. Părăiânu. Nf. azi (8), Paridn 1758, 1788 (41), 1809 Iorga, St. Doc., XII, 200, azi (im. din oraşul Sibiiu 44). Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Pârău. Parâsca, cf. P a r a s c h i v a. Parascliiva. Nb. altădată (din sec. al XVIII-lea), azi passim, redat şi Parasztyiva, Parischiva. Nf. Pa-rasztyiva 1788(24). Şi: Paraschiv. Nb. Parascivu 1787 (1), Paraszkiv 1726(19), 1758 (44). Hipoc:. (Parasc[hiv]a cf. siav. P a r a s k a, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 129) Nf. Parâsca azi (30); — ([Paras-], cf. bulg. K e v a, Weigand, id.) Nb. Chiva (5, 7, 9, 27, 63); — ([Paras-]) Chivu. Nb. Tyivu 1766, (1), Kivu 1726 (2), 1789 (3). D e-r i v.: (cu suf. -u c a, dela Chiva) Nb. Chivuca (7, 27); — (cu suf. -u t a) Nb. Chivuta (5, 9); — ([Chi-]) Nb. Vuţa(63). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 297 — Cf. sărbătoarea Sf. Para- schiva, celebrată la 14.X; altele la 16.II, 26.VI (Timus, 641-643). Din slav. Paraskeva< grec. IlaQaoxevri. Asupra caracterului depreciativ al formei Chiva în unele medii sociale, cf. Bogrea, I Congres, 55- , . Părău, Nf. azi (1). Deriv, (cu suf. -u ţ) Nf. Părăuţ azi (18); — (cu suf, -u ţ -e a n) Nf. Părăuţcân azi (59). ’ ’ — Dela Nt. Pârău < pârâu. Pârcălab. Nf. Porkolab alias Fe- kete 1759 Fragm. 600 (22). — Dela pârcălab = în (Transilvania) perceptor care incasă dările la sat. Pârccş. Nf. Pircses 1726 (25). Deriv, (cu suf. -e ş) dela pârău = ţap. Pardos. Nf. Pardosz 1763 (48). — Cf. pardos = « viteaz » (Păscu-lescu, L. P., 94), figurat, dela sensul de « leopard », formă luată din limba bisericească (< psl. p ar u d o s u = leopard). Paristma. Nb. azi (6, 7). — Contaminare între Pari-schiva + Palestina. Parlza. Nf. azi (im. din Macedonia 44). Parizân. Sprni. ( « umblă tot cu teleaga») (21). Pâ'rlea. Nf. Pirlja 1726(15), Perla 1758(55)- — Cf. pârle = om pleşuv (corn. Bugnariu, Năsăud); n. de câne (H. IX, 438), « cel pârlit», cf. şi Pârlea-vodă, supranume dat lui Alex. Mavrocordat după incendiul dela 1783, care a nimicit o parte din palatul său din Iaşi (DDRF.). ' Partenie. Nb. Parfenye 1787 (1), Parfemie 1766 (2), Parthenii 1793 Fragm. 793 (26), azi passim. Sprni. Parchene (21). — Dela numele Sf. Partenie, celebrat la 7.II, 24.III (Timus, 634-644). — Grec. TJaQpeviog. Pâ'rţu. Sprni. ( « om arţăgos ») (26, 27,48, 58). Deriv.: (cu suf. -a c h e) Nf. Pârţâche 1785 Iorga, St. Doc., XII, 187 (44). — Dela onomatopeicul pârţ ! (cf. şi pârţuică = diaree, Ciauşanu, Glos., 47); f i g. « ţap ». Pâ'rvu. Nb. Purvu 1758(26, 41, 55). Nf. azi (8, im. din oraşul Brăila şi Braşov 44, 53), Pirvuluy 1671 Puşcariu, Rev., 69 (55), azi (58, 60, 61), Porvul 1722, 1633 (62). Deriv, (cu suf. -a n, cf. şi bulg. P k r v o, P k r v a n — cel din-tâiu născut, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 157) Pârvân. Nb. Pirvan 1726 (2). Pâş. Sprnf. (« dat familiei Grecu singura în sat care mai are casă acoperită cu paie) (33). — în partea locului pâş « snop îmblătit » cu care se acopereau casele (Pasca, Glosar, 46). Pentru alte sensuri, cf. Săghinescu, Voc., 99. Păsare. Nf. Paszere 1633, 1789, azi (60).—D e r i v.: (cu suf. -a r(iu)) Nf. Păsărâr(iu) azi (49) (cf. Ma-darasz 1726(11)); — (cu suf. -o i u) Sprnf. Păsăroiu (43). Păsâtea. Nf. Peszatja 1726, Peszatye 1758 (37). Deriv, (cu suf. -e a) dela păsat. Pascal Paszkal 1662 Puşc., Fam. 1,113. D e r i v.: (cu suf. -ă u) Pascală u (cf. şi pâscâlâu loc de păscut, DR., IV, 1081). Nf.Peszke-lev 1726 (28). — Bulg. P a s k a 1 (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 129). www.digibuc.ro 2g8 ŞT. PAŞCA Păşea. Nf. azi (12, 32). Şi: Nf. Păşcu azi (im. din Felmer-Fă-găraş 44). — Formă contaminată din Pascu, Pasca + Paştea (< P a ş t i, cf. Flo-rea < Florii), Pascu şi de aici Pasca. Pascu. Nb. Paszkul 1680, Pas-chul 1688 (1), 1688 (3), 1680, 1726 (4), 1680, Pasku (—Paşcu?) 1766 (10), Paszku 1726 (11, 14, 15, 21), 1758 (24), 1726 (25), 1758 (42), 1788 (44), 1726 (56). — Nf. Paszkul 1680, Paszk 1688, 1726 (2), azi (7), 1680, 1787 (10), azi (17), 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25), 1758 (38), azi (im. din Cerghit-Diciosântmărtin şi din Grubna-Hotin 44). — Bulg. Pasko ( -a r) dela NI. Persani. Pescâr(iu). Nf. Peszkarul 1680, Peszkarj 1688 (1), 1722 (16). — Nume dat după îndeletnicire. Pcsternâc. Nf. azi (im. din Plâr-seni-Făgăraş 55). — Dela apelativul transilv. pâ-stârnac. Peştcşi. Nf. Pestesy 1676 Puşc., Fam., i, 108(31), azi (32, 40). — Ung. P e s t e s i (deriv, cu suf. ung. -i dela NI. Peşteş). Petcu. Nf. 1787 Iorga, St. Doc., XII, 188.— Deriv.: (cu suf. -uş) Pctcuş. Nf. Petkus 1726 (21). — Srb. Petko (< Petru, Rjecnik, s.v.), bulg. P e t k o (< p e-t y j = « quintus », Miklosich, 303) Pctccâr. Nf. 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66 (44). — Dela petecar — « strângător de petece »; « cel care cârpeşte încălţămintea ». Pctrâna. Nb. (58). Şi: Pătrdna. — Bulg. Petrana (< Petra < Petru, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 129). www.digibuc.ro 300 ŞT, PAŞCA Petrideân, Nf, azi (im, din Lisa-Făgăraş 18). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI, Petrid. Petronela, Nb, (29, 44). — Neol. lat.; cf. şi Sf. Petronela. Patrii. Nb. altădată (din sec, al XVI-lea), azi, des, passim. Redat şi: Patro ţig. 1511 Fragm, 86 (10), Potro 1542 Qu, III, 169(44), Pa~ tru 1633(63), Nf. Petru şi Patru 1726(2, 22), azi (32, 35, 38), 1758 (45), azi (im, din Copăcei-Făgăraş 47), — Deriv,: (cu suf. -a c h e) Nf. Petrâche azi (im, din oraşul Râmnicul Sărat 63); — (cu suf, -a ş) Petrâş, Nb, Petras 1766 (10), — Nf. 1766 Iorga, St. Doc., XII, 214 (44), Petrds 1726 (59); — (cu suf, -a ş -a n, sau mai exact, cu suf, -a n din Petras) Petreşân, Nf, Petresan 1758 (20); — (cu suf, -a ş -ă u, resp, Petraş -ău) Nf, Pătrăşeu 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25); — (cu suf, -a ş c, cf, şi bulg, Petrasko) Pă-trâşcu, Petrâşcu, Nb, Petrdsk 1726 (18), Petrasconis 1582 Veress, D. II, 218 (33), Petrask 1788 (44), 1758 (45),— Nf. Pătraşcu azi (11,14), Pe-traşcu azi (18,29), Petrdsk 1788 (44) azi (im, din Toderiţa-Făgăraş 49), 1711 Bariţiu I, 718(59); — (cu suf. -a ş c -a n, resp, Pătraşc-\- -an) Pătrăşcânu. Nf, Petreskan 1758 (20), 1726 (34); — (cu suf, -e a s ă) Petreâsă, Nf, Petriasze 1680, Pe-trasza 1688 (1), Al Petreasi 1737 Iorga, St. Doc., XIII 185(17); — (cu suf, -i c) Petrîc, Nf, Petrik 1726(11, 14); — (cu suf, -i c ă) Petrică, Nb, (7); — (cu suf, -i 1 ă) Pctillă. Nf, Petrile 1633(63); — (cu suf, -i ş (?) Petriş, Nf, Petris 1726 (13); — (cu suf, -i ş o r) Nb. Petrişor (7), Nf, Petrisor 1680, 1789, azi (13), Raducz alias Petrisor 1632, Puşc,, Fam., I, 172 (26), azi (31), Petrissor 1788, azi (im. din Recea-Făgăraş 44); — (cu suf. -oaie) Sprni. (fem.) Pe-troâia (25); — (cu suf. -oiu) Nf. Pătroiu azi (17); — (cu suf, -u c ă) Nb, Pfitrucă. Nf, Petruka 1680, 1787 (2); — (cu suf, -u ţ) Nb. Pătriiţ (60). Nf. Petriiţ azi (3, 36), Petrucz,Andras alias ~,Fisztik alias Petrutz 1726, azi (59). Compus: Lupetriiţ, Nf. Lupetrucz 1726 (40): lu Petruţ. — Numele Petru e unul din acele purtate de cei mai mulţi sfinţi, în afară de Apostolul Petru, a cărui sărbătoare, dela 29.VI, a dat mai ales amploare în circulaţia numelui la noi, hagiografia cunoaşte 30 de sfinţi diferiţi cu acest nume (Timus, 676—690). Petru faima numelui în folclorul românesc, cf, Pamfile, Să., 114-156 Marian, Se., I, 230, Pica. Nf, Pika 1688 (2), Pike, Ptyike 8 fam, 1788, azi (im, din Hârseni-Făgăraş 43), azi (im, din Râuşor-Făgăraş 44, 45, 46, im, din Sebeş-Făgăraş 56), Pîcicu, Nf, Picsku 1758 (55), — Bulg, Picko (< p i c k a — vulva, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, I71)- Picioâreă, Nf, Piczarka 1680, Picsarka 1688, 1726 (1), Piczarka 1680, Picsarka 1688 (3), — Dela picioarcă = nap porcesc, Picioicâni. Sprnc, li se spune locţiitorilor din Lisa (18) de către cei din Breaza (19), — Dela piceucă, picioică, pi-cioacâ — cartof (cf, Haneş, Ţ. O., 32), deriv, cu suf, -a n. Picior de porc (şi Chicior ~) Sprni, (58). Deriv,: (cu suf. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE ÎN ŢARA OLTULUI 301 -u ş) Sprnf. Chicioruş (copii lui Picior de porc) (58). Piciora, cf. P i c i u r a. Piciorâg. Nf. Pitsorag 1722 (29), Piczorag 1633, Picsorag 1726 (59). — Dela piciorong pentru picio-roagă = cătărigi. Piciura. Nf. Picsura 1688 (1), Picsori 1758 (45). — Hiperurbanism dela Chiciură, Chicioră. Pieptănuş. Nf. Chieptănuş azi (im. din jud. Vaslui 51). — Deriv, (cu suf. -u ş) de\a. piepten. Pieptea. Nf. Pieptya 1726, 1758 (18), azi (29, 40), Ptyeptya 1758, Ptyepta 1788 (41). — Deriv, cu suf. -e a) dela piept. Pietrâr(iu). Nf. Pjetrar, Pje- trarj, Pietrarul 1680, Pyetrdrul, Pjetrarj 1726, Patrar (sic !), Petrar 1766, azi (1), azi (44). — După îndeletnicire: pietrar = meşterul care « face » piatra necesară la clădiri; cel care o ciopleşte sau o potriveşte la clădire (Iorga, Negoţul 175). Pietreânu. Nf. (44). Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Piatra. Pietriceâ. Nf. Petricse 1726 (37). — Dela pietricea (< piatră). Pilcu. Nf. Pilku 1758 (46). — Deriv. (slav. cu suf. -k o) din hipocoristul Pil (< Pilip < Filip, Rjecnik, s.v.). Pilea. Nf. Pillya 1758 (44). — Cf. srb. P i 1 j a (Rjecnik, s.v.). Pilţea Nf. Pilczie, Pylczie 1617 Fragm. 198, 199, Piltza 1819 Me-teş, VA., I, 297, azi (17), Pilcza 1726 (22), azi (24), Pălţea 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25). — Srb. P i 1 a c, Pilea (< P i-1 i p), Rjecnik, s.v. (cf. şi germ. P i 1 z, Heintze, 126). Pliu. Nb. 1787 (10). — Cf. srb. P i 1 (Rjecnik, s.v.) < P i 1 i p (< Filip). Pintea. Nf. azi (1, 10), Pync 1617 Fragm. 199 (17), Pincza 1726 (22), Pintye 1726 (43), 1758(44), Pincza 1726 (45). — Formă hipocoristică din Pin-tilie, derivată cu suf. -e a. Pipa. Sprnf. (27). Deriv.: (cu suf. -o ş, cf. ung. p i p o s) Sprnf. Pipoş (33), Sprni. (<1 tot timpul e cu vergeaua dela pipă în gură ») (46). — Cf. şi Lulea. Piperea. Nf. Pipera 1726 (1), Piper ea 1633, 1696 Fragm. 449 (61). Deriv, (cu suf. -ea) dela piper. Piperciţăr. Sprnf. (24). Piră'u. Nf. azi (im. din Ileni-Făgăraş 35, 38), Piro 1630 Puse., Fam., I, 172, 1642 Fragm. 247, 1667 ib. 411, Pireu 1669 Puse. Fam. I, 106, Pirev 1726, 1758 Ptyiro 1788, azi (41), Pirău azi (im. din Ileni-Făgăraş 43). — Cf. pirău = ierburi (H. XIV, 374); . Piscu. Nf. Piszkul 1758, Piszku alias Bujdu 1788 (55). Piştea. Nprni. (33). — Deriv.: (cu suf. -o c) Sprnf. Piştioci (33) ( Pojorta. Poleac. Sprnf. «dat celor din familia Balaşcă despre care se zice că-s din strămoşi cehi » (30, 33). Nf. Poljac 1550 Hurm., II4, 484 (44)- . — Dela numele etnic Poleac (cf. Pasca, în Omagiu Pârvan, 281); cf. totuşi şi sensul de «om care vorbeşte rău, cepeleag » (Şez., III, 85)‘ .... Poleiu. Nf. azi (im. din Lisa-Făgăraş 16). — (Transilv.) poleiu = busuiocul cerbilor. (CADE). Policârp. Nf. (7). — Grec. IIolvxaQnoQ. Polistlna, cf. Palestina. Polixenia. Nf. (27*). — După numele Sf. Polixenia, celebrată la 23.IX (Timus, 702). Din grec. IIoAv^evrj (s. slav.). Polinolea. Nf. azi (11, im. din Viştea de sus-Făgăraş 30). — Cf. P o d m o 1 e a. Pologea. Nf. azi (im. din Bo- holţ-Făgăraş 44). — Deriv, (cu suf. -e a) dela polog. Poloşân. Nf. (2). Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Paloş-Târnava mare. Pomenea. Sprnf. «un bătrân din familie, colinda pe la toate pomenile» (33); «îl ducea mă-sa la toate pomenile» (33 a). —Deriv, (cu suf. -e a) dela pomană. Pompeiu. Nb. (44, 51* etc.). —Neol. lat. P o m p e i u s (vestitul general — în sec. I-iu a. Chr. — rivalul lui Caesar). www.digibuc.ro 3°4 ŞT. PAŞCA Pompiliu. Nb. azi passim (26*, 43*, 57*> al. 59, 60*). Şi: Nb. Pompilia (fem.). (al. 29, 31*). — Neol. lat. P o m p i 1 i u s (vestitul rege al Romei). Ponorică. Nf. (9). Şi: Nf. Po-norâ'că (8). Deriv, (cu suf. -i c ă) dela apelativul topic ponor s. Nloc. Ponor. Ponta. Nf. azi (im. din Hârja-Bacău 44). Popa. Nf. 1678 Puşc., Fam. I, 113, 1680, Szeretyanul alias Popa 1688, 1787, azi (1), 1680, Popej alias Puskas 1688, 1787, azi (2), 1722, azi (5), azi (7), 1511 Fragm. 84(8), 1680, 1787, azi (10), 1726 (11), 1649, 1669 Puşc., Fam., I, 110, 1725 ib., 176(14), 5 fam. 1862 Puşc., Fam., I, no, azi (15), azi (16), Poppa 1664 Puşc., Fam. I, no, 1758, 14 fam. la 1862 Puşc. Fam. I, no, azi (18), Popa 1726, 1788 (19), azi (20), Popa alias Gusaila 1793 Fragm. 821 (21), 1718, 9 fam. 1862 Puşc., Fam. I, 106, azi (24), azi (28), 1726 (30), azi (31), 1722 (32), 1668 Puşc., Fam. I, 106, 1671 Fragm. 811, 1689 ib. 417, 1718 (11 fam. 1862) Puşc. Fam. I, 106, azi (32), azi (33), *788, azi (34), azi (36), 1696 Fragm. 808, 1742 Puşc. Fam., I, 104, 1758, 1862 (17 fam.) Puşc., Fam,, I, 106, azi (37), 1788, azi (40, 41), Poppa alias Szaszu 1689 Puşc., Fam. I, 109 (42)> 1556 Hurm. II5, 379 (43), 1668 Puşc., Fam. I, 106, azi (im. din GrJd-Făgăraş, din Ludişor-Fă-găraş 44), Popa alias Pap 1668 puşc., fam. I, 155 (45), azi (46), 1726, azi (47), 1666 Puşc., Fam. I, i67> 1687 (la 1862, 5 fam.) ib. I, io5> azi (49), azi (50, 52), azi (im. din Perşani-Făgăraş 53, 55, im. din Rus-Satumare şi din Şinca nouă-Făgăraş 56), 1755 Fragm. 570, 1766, azi (57), azi (58), 1633, azi (im. din Comăna de jos-Făgăraş 61), 1793 Fragm. 740, azi (63). Şi: Pop. Nf. azi (15, 30, 32, 36, 42, 43), Pop alias Prekup 1689 Fragm. 432, azi (im. din Năsăud-Bistriţa 44), azi (45, 49, im. din Comăna de jos-Făgăraş 58).— D e-r i v.: (cu suf. -a n ă) Popână. Nf. Popani 1680 (10,) Popâna 1758 (40); — (cu suf. -an -e a s ă, resp. P o p a n a + suf. -e a s ă) Popăneâsă. Nf. Popenieszci 1652 Fragm. 281(59); — (cu suf. -an -e c i u, resp. P o p a n -e c i u) Popeneciu. Nf. Poponetz 1726, 1758, Poponecs 1788 (41), Popo-nyets 1788 (43), Popenecs 1672, Puşc., Fam. I, 103 (59), azi (60);— (cu suf. -a n -i c i u, resp. P o p a n H—i c i u) Popăniciu, rostit şi Po-penlciu. Nf. Poponics 1726 (18), Popenics 1726 (59); — (cu suf. -eseu) Nf. Popescu azi (im. din Arsache-Vlaşca 44, 45, 63); — (cu suf. -e n c i u) Nf. Popenciu azi (59), rostit după pronunţia latinizantă germană şi redat Popenţiu (im. din Avrig-Sibiiu 44); — (cu suf. -i ţ ă) Popită. Nf. Popicza 1726, azi (63); — (cu suf. -o c) Nf. Popoc azi (im. din Sâmbăta de jos-Făgăraş 44); — (cu suf. -o c -e a) Nf. Popocea azi (53), Popocsa 1706 (55); — (cu suf. -ş o r) Popşor. Nf. Popsor 1726, 1758, 1788 (43). Compuse: Popa-Iovu. Nf. Po-paiovu azi (17, im. din Sâmbăta de sus-Făgăraş 44, 55);—Popa-Luca. Nf. Popaluca azi (31); — Popa-Rad. Nf. Poparad azi (12, 17, 20, 21, 24, 30, 31, 32, 40, im. din Vaida-Recea-Făgăraş 44); — Popa www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 3°5 cf. P o p a. Savu. Nf. Popasav azi (13); — Popa-Vasile. Nf. Popavasile azi (30, 32); — [al] Popii-Stan. Nf. Popistan azi (37, 52); — Pop-Da-vid. Nf. Popdavid azi (30); — Pop-Ianoş. Nf. Popjdnos 1766, 1787, azi (2), Popi-Onea. Nf. Popione azi (55); — Pop-Şandru. Nf. Pop-ţandru azi (59). — După titlul îndeletnicirii, popă (slav. p o p -k). Popaiovu, Popaluca, Popâna, Popăneciu, Popănîciu, Poparâd, Popasav, Popavasile, Popdavid, Popelca. Nf. Popelke 1726, Po-pelka 1688 (4). — în Ţara Oltului popelcă\ = interj. (Ţara Oltului, III, 24); în alte regiuni «minătarcă», « ciupercă mică » (Pamfile, J., III, 103), cf. si popelcută — cenusotcă (DR., IV,'’338). ’ ’ Popenciu, Popeneciu, Popeniciu, Popenţiu, Popernic. Nf. Popianoş Popione Popistan J Pdpoviciu. Nf. azi (13, 44, 63). — Srb. P o p o v i c. Popşandru, cf. Pop a. Pora.Nf. azi (im. din Cohalm 51). — Nume de origine slavă, hipoc. din P o r f i r i, cf. srb. P o r i c, Rjecnic, s. v. Porcâr(iu). Nf. Purkar 1680, Purkarj 1688, 1726, Porkar 1766 (2), 1722(6, 33), Purkar 1726, 20 (40), 1726(44), 1767 Fragm. 678 (63). Deriv.: (cu suf, -u ş) Pur-căruş. Nf. Purkerussu 1726 (2). — Nume dat după îndeletinicire. Porcu. Nf. Porkuly 1642 Fragm. 247, Porku alias Timar 1788 (26). Sprnf. Porcii ( « oameni obraznici ») (30), cf. şi Uliţa Porcilor (25). Deriv.: (cu suf. -e 1) Nf. Purcel azi (30, 37), Purcsel 1726, Purtsel 1788 (41, 44); — (cu suf. -e 1 -e a) Porcelea. Nf. Purcsellya 1726, Porcsellya 1788 (41, 44); — (cu suf. -i c ă) Sprnf. Purcică (19); — (cu suf. -u 1 -e ţ) Porculeţ. Nf. Por-kulecz 1726 (46). — Alături de sensul de «obraznic, mojic », (Zanne, I, 607-612 Sainean, Creation, 101), porc e şi o poreclă dată Ruşilor (Candrea, Porecle, 140). Porfirie. Nb. Porfirie 1788 (25), Parfirie azi (33*), 1788 (45). Nf. Parfirie azi (45). — După numele sfântului din calendar, celebrat la 9.XI; (alţii la Timus, 703-707). Grec. IloQcpvoioQ (> slav. P o r f i r i, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 130). Porloâge. Sprnc. li se zice în batjocură locuitorilor din Avrig de către cei din Porumbacul de sus (2). Deriv.: (cu suf. -a r) Sprnc. Porlogâri « pantofari » (45), « ciobotari» (58). — Dela porlog = petec de opincă (Pasca, Glosar, 49), fig. « cal bătrân, slab, urît, rău » (Pop, DR., V, 221). Porporung (?). Nf. 1722(32). Portiţa. Nb. 1743 Iorga, St. Doc., XIII, 172 (51). Porţul. Nb. Porczul 1758 (44). Porumb. Nf. azi (63). — Cf. porumb — porumbel; (de coloare) sură. 20 A. R. — Şt. Paşca. www.digibuc.ro 3°6 ŞT. PASCA Porumbăccân. Nf. azi (44). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Porumbac. Poşa. Nf. Posa 1680, Possa 8 fam. 1726, 10 fam. 1766, şi Kol-tseru alias Possa 1787, azi (1), azi (3). ^ — Cf. ung. P 6 s a (< sl. P a v s a < P a v e 1, Melich, Jov., I11, 122 — 123, Drăganu, Suf. -şa, 28). Pospâiu. Nf. Posspai 1772 (17). — Dela pospăiţi « praful ce iese la măcinat şi se depune în moară peste tot» (CADE). Poşta. Nf. azi (49), Posta 1758 (18). — Deriv.: (cu suf. -eşti) Poşteşti. Nf. Posteşti 1726 (1). — Cf. srb. P o s t i c (Rjecnik, s. v.). Poşteşti, cf. Poşta. Postolea, cf. Apostol. Potârniche. Nf. (azi (31). — Dela numele păsării. Potca. Nf. Potka 1758 (47). — Cf. potcă = « pricină, nenorocire », s. srb. Potak, Potaka (Rjecnik, s.v.). Potcoavă. Nf. Potkave 1711 Ba-riţiu, I, 723 (14), azi (im. din Vlă-deni-Braşov, 44), Potkoa 1633 (59), Patk&va 1789 (60). — Apelativul potcoavă. Poteca. Nf. Poteka 1789 (60). Şi Nf. Potec azi (57). — Dela potecă, apelativ topic. Potinteu. Nf. Potintjou 1722, 1723 Fragm. 541 (nu Potierteu !), azi (12). — Dela potinteu — piedecă, obstacol (CADE). Prăisu. Sprni. (28). — Germ. P r e u s e « Prusian ». Prâlea. Nf. Şerb alias Pralea 1680, Pralye alias Serbau 1688, Pralya 1726, 1766, 1787, azi (3), Prallya 1758, Prdjla 1788, azi (19), Prallya 1726, 1758 (26), Pra-Ija 1726, 1758 (40), azi (im. din Văleni-Făgăraş 44). — Ţig. p r a 1 = « frate » (A. Graur, BL., II, 182). Prăşcă'u. Nf. azi (56). — Dela prăşcău— holteiu, ştrengar, stricat (CADE). Prăvâr. Nf. Prevar 1726 (37), 1758, 1809 Iorga, St. Doc., XII, 200 (44). — Deriv, (cu suf. -a r) dela prav (de puşcă poate). Prâxia. Nb. Pracsiia 1766 Iorga, St. Doc., XIII 183 (17). — Grec. (cf. /Zpâftg, -tog). Precânca. Nf. Prekanya 1758 (42)- . ... — Formă hipocoristică din Pre- cup (cf. P r e c u), derivată cu suf. -a n -e a. Precup. Nb. altădată, azi passim. Şi Nb. Procopiu, azi passim.— Nf. azi (21, 23), Prekup 1758 (24), azi (42), Pop alias Prekup, Fogarasi alias Praekup 1689 Fragm. 432, 438 (44), azi (im. din Voivodenii mici-Făgăraş 51, 55), Prekup alias Cziczu 1726 (63). — După numele sfântului celebrat la 8.VII (Timus, 711-712). Preda. Nb. 1726, 1758 (55).—Nf. Klopotar alias Praeda 1788, azi, (şi im. din Cozma-Mureş 44). Deriv.: (cu suf. -u ş c ă) Nf. Prcduşca 1819 Meteş, VA., I, 297 (17). ’ — Srb. bulg. Preda ( p-p.), s. apelativul pripon = funie cu care se leagă calul. Prişca. Nf. Priska, Priske 1726, 1758,’ 1788 (24). — Cf. Nb. armean Priska (ung. P i r o s k a, ap. Bogrea, I Congres, 83). Pris6r, Nf. Prisor alias Birszan 1688(13). — Cf. P r e u ş a (?) Proca. Nf. azi Haneş, Ţ. O., 98 (12), 1747 Dragomir, Ist. Desr. I 66 (44). Deriv.: (cu suf. -oiu) Procoiu. Nf.Prokoj 1633(61). — Srb. bulg. Proka (< P r ok o p, Ivekovic-Broz s. v.; Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 166) s. p r o k u « reliquus » (Miklosich, 302). Prodân. Nf. azi (7, 12, im. din Netot-Făgăraş 18, ţig. im. 28, 42, 51). ’ — Bulg. Prodan( (H. XVIII, 18), «femeie rea, curvă» (Şez., III, 87), «flăcău bătrân» (Ion Cr., VI, 313), «om voinic dar leneş », « om de nimic » (corn. A. Tomiac, Straja). Râchecea, cf. R u c a. Răchieru. Nf. azi (35), Retyeru 1758, Răchiarul 1759 Iorga, St. Doc., XIII, 113, 1787 ib. 112, Re-tyer 1789 (38), Racheriu azi (49), Recher azi (im. din Vad-Făgăraş 51)- . . — Dela răchiar, răchier = « cel care face rachiu». (Despre răchier i, cf. Iorga, Ind. 127, 173-174). Rachina Racliira Răchita. Hurm. II5, cf. R a f i 1 a. Nf. Rekitta 1568 649 (44). Deriv.: (cu suf. -oaie) Răcliitoâie. Nf. Rikitaja 1688 (10). — Dela răchită. Cf. şi bulg. R a-k i t a (Miklosich, 306, Weigand, Jb. XXVI—XXIX, 140). Racolţea. Nf. azi (ţig. 2, 9, 10). Şi Nf. Racoţea azi’ (30, 35, 55). Racoşân. Nf. azi (im. din Roşiori de Vede-Teleorman 61). Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Racoş. Racoţea, cf. Racolţea. Racoviciânu. Nf. Rakovicsan 1726 (2). Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Racovita. Râcu. Nf. azi (11), Raku 1726, 1820 Meteş, VA., I, 277, azi (12), azi (im. din Drăguş-Făgăraş 16). Sprni (26). Deriv.: (cu suf., ar — răcar = cel care prinde raci) Sprnc. Răcâri li se zice locuitorilor din Iaşi (29) («fiindcă umblă ca racii, mult prin apă, vara şi iarna, noaptea şi ziua, fie pentru a conduce apa pe livezi, fie chiar pentru ca să prindă raci. Numele acesta e dat cu un fel de ciudă, vrând să însemneze neodihna Ieşenilor, care se sbat pentru agonisită mai multă », de cei din Beclean (26), Luţa (27); celor din Voivodenii mici (22) de către cei din Voivodenii mari (23), Voila (24) şi Pojorta (21). Nf. Ddnk alias Rekarul 1680, 1688 (1), 1789, azi (13). Răcuina. Nf. Rekujna 1758 (36), — Dela răcuină — o buruiană (H„ XVIII, 40, 41). Răciirea. Nf. Rekura 1789 (13). Rădăgiiia. Nf. Redeguja 1726, i758 (36)- . . — Din R a d i v o j e (cu trecerea Iui -g- > -v-) ? Râdbă. Nf. Ridbe 1726 (11). Deriv.: (cu suf. -i ţ ă) Râdbiţă. Nf. Râdbâţă azi (47), Rodbâţă azi (52). Radu. Nb. altădată, azi, des, passim, redat: Radul, Raduly, Rad, Radul], Raduli, etc. Nf. 1766 (1), azi (6), Raduly 1511 Fragm. 84 (8), 1511 ib. (11), 1726(12), Raduly 1663 Dens., Mon., 34(14), azi www.digibuc.ro 3io ŞT. PAŞCA (16) , Radul 1527 Fragm. 101 (18), 1788 (19), Rad 1726 azi (42), azi (44), 1726 (46), 1758 (47), azi (50, 51). i633 (59)- . Şi; Nb. Rada, azi 31). Deriv.: (cu suf. -e 1) Radei. Nf. Regel 1726 (18); — (cu suf. -e s, cf. si slav. R a d e s, Wei-gand, Jb. XXVI-XXIX, 152), Râdeş, Nf. Rades 1680 (1), azi (24), 1680 Puşc., Fatn. I, 107, 1793 ibid., 182, azi’ (33), azi (34), 1789 (39), azi (im. din Berivoi-Făgăraş 44); — (cu suf. -i 1 ă, cf. bulg. srb. Radi l(o), Weigand, Jb, XXVI— XXIX, 152, Măreţie, LXXXII, 115) Rădilfi. Nf. Regila, Regilla 1758 (18); — (cu suf. -iţă) Rădifă. Nf. Radieze 1726, Radicza 1758,’ Ragyicze 1789 (38); — (cu suf. -i ş o r) Rădişor. Nf. Redisor 1680 (13); — (cu suf. -o c e a) Rfi-docea. Nf. Radotye 1758 (41), Ra-docsa 1642 Fragm. 260, 1671 ibid., 314, 1722, azi (52); — (cu suf. -o i u, -o a i e) Rădoiu. Nf. azi (29), Radolyu, Radoju 1758(38); Rădoâie. Nf. Radojî 1787 (1), 1722 (17) , Radoje 1758 (38, 40), Ra- doja 1788(46); — (cu suf. -u c ă) Rădilcă. Nf. Reduka 1758 (44), 1763 (48); — (suf. -u c -a n, resp. Răducu + -an) Răducân. Nf. Re-dukan 1726, 1758(20); — (cu suf. -u 1 -e a) Rădulea. Nb. Radulem 1511 Fragm. 86, Radulio 1661 ibid. 336 (8), Radulium 1654, 1667 Fragm. 296, 411 (12); Nf. Radule 1766 (2), Râdulja 1726 (24), Iorga, St. Doc., XIII, 51(34); — (cu suf. -u 1 e s c u) Nf, Rădulescu azi (29, 44, im. din Urleasca-Brăila 46); — (cu suf. -u 1 -e ţ) Răduleţ. Nf. Reduletz 1726 (24), azi (33), Raduletz, Reduletz 1659 Puşc. Fam. !> 107 (34), azi (35. 38. .im. din Berivoii mari-Făgăraş 44, im. idem 51); — (cu suf. -u ţ) Răduţ. Nf. Redutz 1688 (2), 1758 (20), Ra-duez alias Petrisor 1632 Puşc., Fam., I, 172 (26), Reduczu 1726, 1758, 1789(29), azi (48), 1750 Fragm. 559 (62). — Slav. Rad, Rado (< rad « froh, frohlich », Miklosich, 304). Raîail. Nb. 1766 Iorga, St. Doc., XIII, 183(17), azi (63).-Nf. azi (16). — După numele Arhangelului, celebrat la 24.X (Baudot, 551). Raîira. Nb. azi (rar 5, des 6), Rahira 1727 Iorga, St. Doc., XIII, 43-44(8), 1815 azi des (14), azi (20, rar 25, des 27, 33), Ratsira 178? (42), azi (rar 45, des 46, 49, 56), Rahila 1805 Iorga, St. Doc., XII, 198(62). Şi: Nb. Rachina azi (49). Hipoc. - deriv.: ([Ra-]) Nb. Fira (14), Hira (14, 27, 33)'> — (deriv, cu suf. -u c a) Nb. Firuca (6), Nb. Hiruca (12, 27). — Cf. n. biblic Rachila (Timus, 7I7)- Râiâşi. Sprnc. li se zice locuitorilor din Şona, de către cei din Mândra (46). — Cf. râie, calificativ dat Grecilor (Candrea, Porecle, 136) şi indivizilor murdari; deriv, cu suf. -aş (=unul care are râie, râios). Râibu. Nf. 1826 Iorga, St. Doc., XII, 212 (44), Rajbu 1726, azi (46).—D e r i v.: (cu suf. -u 1 e ţ) Rfiibuleţ. Nf. Rebuljecs, Rajbulecz 1726, Rajbuletz 1758, Rebuletz 1788, azi (46), 1763 (48), 1766 (5i)- Râica. Nf. azi (43, 49). — Bulg. cf. R a j k o (< R a d e < r a d, Weigand, Jb.XXVI-XXIX 152, Miklosich, 306). Raita, cf. R a i t ă r. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 3H Râităr, Nf, azi (20). Şi Nf. Raita azi (12, im, din Şona-Fă-găraş 44). — Germ, Nf, R e i t h, R e i-t h e r (Heintze, 267, Kisch, Natn., 105, I, Roth, Sieb, săchs, Wb., V, 141). Râiu. Sprni. (58) («înjură de raiu »). Răja. Nf, 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94(25). Raliţă, Nf. Ralitze 1785 Fragm. 7H (34)- . Deriv, (cu suf. -i ţ ă) dela Ralea (< bulg, Rale < R a d u, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 152). Râ ma. Nf. Rima 1609 Fragm, 187(32), 1788(33)- — Dela numele vietăţii. Râ'mba. Nf. azi (im. din Lisa Făgăraş 9, im, idem 14, 17, 18, 22, 23, 24), Ramba 1726 (28). — Deriv, (cu suf, -eţ) Râmbeţ. Nf, azi (23), Rombecz 1758 (25) azi (28); — (cu suf. -e ţ -oaie, resp. Râmbeţ + -oaie) Râmbiţoâie. Nf. Rimbiczoje 1726 (14); — (cu suf, -o i u) Nf. Râmboiu azi (15, 17). — Cf. a se râmboî = a se strâmba (com, Tomiac, Straja), râm-boiat = desfigurat (Ion Cr., VI, 127,) cf. şi râmbiţâ = peşte mic fără oase (H., XVII, 425, Viciu, Gl.). Râ'nca. Nf. Renka 1788 (41), Rănea azi (52), Ranka 1726 (58). Deriv.: (cu suf. -u ş) Râncuş. Nf. Runykusi 1722 (17). — Dela râncă = peşte osos şi cu capul mare (H., XVII, 150), cf, si Npers. bulg. Ranka (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 157). Râ'ncu, Nf. Rinku 1726, 1758 (18), 1726(19). — Cf. rânc (râncaciu) taur cu un singur testicul (Rev. crit,, III 167), cf. şi bulg,, srb. Rânko (< r a n u — « maturus » Miklo-sich, 306, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 157). Râ nea. Nf. azi (im. din Hârseni-Făgăraş 35, 38, im, din oraşul Bucureşti 44), Rinye 1633 Puşc., Fam. I, 168, Rhenye 1635 Fragm. 812, Rinye 1671 Fragm, 312, Ri-nya 1726, 1758, Renye 1785 Fragm. 715, 1787 Iorga, St. Doc., XIII, "2(38), 1722(48), azi (52). Deriv, (cu suf, -e a) dela rână. Râ'nja. Nf. Rinsa 1758, 1789 (28). — Dela rânji. Râpa. Nf. Rupă 1758 (44), azi (ţig- 45)- . llâpâcea. Nf. Repacsia 1680 (1). Râ'pcea. Nf, Ripcse, Repcse, Ripcsa 1726, 1758 (18), Ripcsi 1726, Ripsa 1758 (20), Rapsa 1633 (62). Deriv, (cu suf, -e a) dela râpeâ = crenguţă (Ion Cr,, III, 187); (Mold.) viţă de vie uscată (CADE). Rapolti. Nf. azi (44). — Ung. Nf. Rapolti (< NI. R a p o 11 + suf. -i). Raptata-papară. Sprni. « un ţigan, întors din cătănie se făcea că a uitat să vorbească româneşte. Nevastă-sa, la întoarcere, i-a pus de mâncare o farfurie de verze. Dânsul vrea să mănânce « papară » şi i-a strigat neveste-si: Nem sze-rete (sic !) kapuszta (sic !), raptata-papară ( = « Nu-mi place varza; [dă-mi] raptata-papară ») (24). Răpusân. Nf. (59). • ltârea, Nf. 1680 (13). Deriv.: (cu suf. - ău) Rară'u. Nf. Rdrov 1688, Rareu 1726(13). — S lav. r a r o v, r a r o h (< rarii (< Schall », ung, r â r 6 « uliu », p.răga nu, Rom. în sec. IX-XIV, n 55)- www.digibuc.ro 312 ŞT. PAŞCA Răşinâru. Nf. Resinaru 1758 (55). — Dela răşinar = « unul care adună sau face negoţ cu răşină». Râşnoveânu. Nf. azi (im. din oraşul Braşov 53), Resnovan 1758 (55). Şi Nf. Reznoveânu azi (12). — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Râşnov. Răsteu. Nf. Reszteu alias Kra-csun 1680, 1688 (3). — Dela numele părţii de jug, răsteu. Răstosu. Sprni. («om mic de statură ») (46). —La Braşov răstos = fudul (corn. S. Puşcariu). Cf. şi rast = venin (Pasca, Glosar, 51); umflătură cronică a splinei (CADE). Raţ. Nf. 1722, azi (8), Raczu 1758(44)» azi Racz I758» azi (47)» 1756(51), azi (53). — Ung. R â c z — « Sârb ». Raţă. Nf. Racze 1726, azi (ii), azi (im. din Viştea de sus-Făgăraş 30), 1726(36), Rdcza 1758(41). Sprnc. (14). — Fig.: ba e raţă, ba e râţoiu ( cei îndărătnici, cârcotaşi, Zan-ne, I, 633), se leagănă ca o raţă (= cei greoi). Râteş. Nf. Ratesch 1722 (33). Râureân. Nf. Reuran 1788, Reu-reati azi (44). Deriv, (cu suf. e a n) dela *Râuri (Râuşor !). Cf. R â u ş or e a n. Râuşoreăn. Nf. 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66, Reusorean 1788 (44)- . Deriv.: (cu suf. -e a n) dela NI. Râuşor. Răvâncea. Nf. Revancsa 1726, Rovancsa 1758, Ravântsa 1788 (42). Raveca. Nb. azi (rar 3, 5, 15, des 19, rar 21, 27, des 33, 57, 60, 63). Şi Rabeca, Râveca, Reveca, Reveica, Riveica. — Nf. Rabeca azi (im. din Sebeş-Făgăraş 30, im. idem 35, ţig. 36), Rebeca azi (60). H i p o c. ([Ra-]) Nb. Veca (33). — După numele hagiografic (cf. Timus, 719). Răzdâio. Sprnf. (53). Răzeanş (?) Nf. 1763 Iorga, St. Doc., XIII, 51 (34). Răzvân. Nf. azi (7, im. din Sâmbăta de sus 10, 18, 21, 24, 32, 39, 40, 44, 51). — Slav. raz- z v a n (< z v a-t i = boteza) deci rebotezat (cf. rom. Botezat). Rea-Sîlvia. Nb. (19). — Neol. latinist. Reblea. Nf. Reblje 1726 (14). — Poate o disimilare dela Re-brea (, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 141). Rebreânu. Nf. azi (44). Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Rebra. Receânu. Nf. azi (im. 18, 21), Bonta alias Recsanu 1758, Retsdn 1788(26), azi (30, 31, im. din Re-cea-Făgăraş 32), Retsdn 1808, azi (im. din Miercurea Ciuc 44), azi (im. din Şercăiţa-Făgăraş 50, im. din Săvestreni-Făgăraş 51). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela Recea. R6fta, cf. A r e f t a. Reglilna. Nb. azi (rar 33, 38*, 44*> al- 46» 4Ş, 49*)- . — Neol. din germ. Regine. Regneâlă. Nf. (im. din Boholt- Făgăraş 44). R61i, cf. A u r e 1 i a. R61u, cf. Aurel. Remotea. Nf. Romota 1680, Re-mota, Romote, Romotya 1688, Re-motsa 1766, Remotya 1787, azi (3). Remul, cf. Remus. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 313 Remus. Nb. (int. 5, 33, 44, 52*, int. 53, 55, 57*). Şi (contaminat Remus + Romulus) Nb, Remul (53), — Neol, lat, Remus (unul din cei doi întemeietori ai Romei), Rendea, Nf, Renghea azi (im, din Toderiţa-Făgăraş 47), Rengya, Rengje 1763, Rengye 1788 (48). Deriv,: (cu suf, -u ţ) Rendiiuţ s, Renghiuţ. Nf, Rengjutz 1763, Rengyucz 1788, azi (48), — Dela n, de bou, Rendea, Resnicea. Nf. azi (44). Restea, Nf, Reszte 1722, Resztye 1787, azi (3), — Cf, R i s t e a. Reia, cf, Areta. Reteveiu. Nf. Retevej 1758 (44). — Dela reteveiu = zburătură, scurtătură (Ciauşanu, Voc., Scri-ban, în «Arhiva» Iaşi, 1921, p, 74). Cf. Moacă, Zburătură, Pocheiu, Revea, Nf. Reve 1726, Reva 1758 (18), 1789 (19), Reve 1726 (21). — Cf. slav, r e v a t y, deriv, cu suf, -e a, ca şi rom, Z b i e r e a, Riân, cf. Adrian, Rigă. Sprnf. (53). — Cf. rig « coloarea vulpei » (H,, XVIII, 287), « gălbui închis » (ib., 14), ung. rig 6 = mierlă. Rina, cf. Marina, Rişavi. Nf. azi (44). Rispiţentu, Sprnf, (« oameni fă-loşi») (30). ... . — In Transilv, rispiţent = impiegat la finanţe (subt regimul austro-ungar), Ristea. Nb, Riszta 1758, Risztyd 1793 Fragm. 746 (26). — Srb. bulg. R i s t a (Maretid, LXXXII, 85, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 119). Riţi, cf, M a r i a. Riţoiu. Sprnf. (46). Riton, cf, A r i t o n, Riveica, cf. R a v e c a, Roâna, cf, Viroana. Robu. Nf. 1722, azi (7), Robul 1690 Dens., Mon. 44 (8). D e-r i v,: (cu suf. -o c e a) Robocea. Nf, Robocsa 1702 Fragm, 486, 1758 ibid., 561 ,Robotsa Meteş,K<4,, I, 271 (62). — Apelativul rob. Rociu, Nf, azi (im, 1), — Cf, rociu = plasă de prins peşte (CADE). Rodbiţă, cf. R â d b a, Rodica, Nb. (ţig. 24, int. 26). — Din slav, r o d u = « gene-ratio » (Miklosich, 307), Rodion. Nb, sec, XVIII-lea Ior-ga, St. Doc., XIII, 82 (13), azi (49. 53. 57)— După numele sfântului celebrat la 4.I, 10.XI (Timus, 720). Roddcea, Nf. azi (59). Deriv, (cu suf, -o c e a) dela Roda (< sl, rod «Stamm, Ge-schlecht», Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 170), Cf, şi Rado cea. Rodoş, Nf, Rodos 1726, Rhodos i758 (18, 19). — Ung. (< slav.) R a d o s (< sl. Rado), Rogozea, Nf, Rogoza 1702 Fragm, 803, azi (12), azi (im, din Drăguş-Făgăraş 15, im. idem. 16, 17, 24, im, 28, im, din Drăguş-Făgăraş 55), — Deriv,: (cu suf, -e 1) Rogozel, Nf, Rogosel 1633, Rohosel 1726(63). Sprni, (12); — (cu suf. -oaie) Rogozoâie. Nf. Rogozoje 1726 (12). — Dela rogoz, Rohan. Nf. ţig. 1511 Fragm. 86 (8), azi (43, 44), 1758, azi (45), j763 (48). I75° Fragm. 563 (62). Rohat. Nf. azi (29, 31). www.digibuc.ro 314 ŞT. PAŞCA — Cf, slav. rog'K corn, un deriv, din rus. r 6 h (cf. Miklo-sich, EtWb.). Roibulcţ. Nf. (im. din Mândra-Făgăraş 44). Deriv, (cu suf. -u 1 e ţ) dela r o i b. Roica. Nf. Rojka 1726 (30). — Bulg. Rojka ( azi (6o)- Şi: Roşcu. Nf. Roşco 1725 Iorga, St. Doc., XIII, 94 (25): — (derivat din Roşea, cu suf. -o i u) Roşcoiu. Sprni. (24); — (cu suf. -o i u) Nf. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN JAR\ OLTULUI 315 Roşoin azi (27, 39). Compus: (Roş + codan) Roşcodân. Nf. Ro-skoddn 1633 (63). — Dela adj. roşu. Rot. Nf. 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66 (44). — Germ. R o t h (traducerea română Roşu). Rotâr(iu). Nf. Rotar 1680(4), azi (8, 13, 49). Deriv.: (cu suf. -i c i u) Nf. Rotăriciu azi (im. din Unguriu-Buzau 44) Deriv, (cu suf. -a r) dela roată. Rovin, cf. R u v i n. Rozâlia. Nb. azi passim. D e-r i v.: (cu suf. -i n c a) Nb. Ro-zinca (29). H i p o c.: Nb. Roşa, passim; — Nb. Zini (27); — Nb. Zinca (44, 50, 55). — Neol. germ. Rozeta. Nb. azi passim. H i-p o c.: Nb. Zeta (22, 28). — Neol. franc. Rozorca. Nf. Rozore 1642 Fragm. 268, 1726, azi (59). — Deriv.: (cu suf. -e a) dela rozor. Ruca. Nf. Ruka 1758 (18). Deriv.: (cu suf. -e t e) Ruclietca. Nf. Ryketse 1535 Fragm. 109 (57)- Rucărcânu. Nf. azi (4, 28, im. din Pojorta-Făgăraş 30), Ruke-ranul 1726 (55). — Deriv, (cu suf. -e a n u) dela NI. Rucăr. Rudar. Nf. azi (47, 53). — Dela rudar = ţigan aurar; ţigan nomad, lingurar. Ruja. Nb. (38, 47). ■ Nf. (im. din oraşul Sibiiu 44), 1726 (4), Ruji 1737 Iorga, St. Doc., XIII, 185 (17), 1725 ib., 94 (25), 1726 (37), Rusa 1726 (58), 1633 (62). — Slav. R u z a (Cf. Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 141). #Rumân. Deriv.: (cu suf. -ete) Nf. Rumânetc azi (10); — (cu suf. -o i u) Sprnc. Rumânoi li se zice în batjocură locuitorilor d’n Făgăraş de către cei din Râusor (43), si de cei din Galaţi (45)’ ’ ’ Runciin. Nf. azi (31). Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Rime. Rusân. Nb. 1758 (44), 1722 (49)- . — Srb. bulg. R u s a n (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 152). Rusallm. Nb. Ruszalin 1787 (2), Roszalim 1766, 1787, azi (3). — Dela [Ie-]rusalim. Cf. şi I o r-d a n. Cf. totuşi şi slav. Rusa-1 e n a. Rusu. Nf. Ruszu 1726 (2), azi (13), 1726 azi (18), 1726, 1758 (37), 1788, azi (im. din Suciag-Cluj 44), 1758, azi (55), 1722 (62). — N. etnic Rus, cu sensul de « grosolan », « nepăsător », « hoţ », « om roşu la faţă şi la păr » (Zanne, VI, 292), s. slav. rus u (= « rufus » Miklosich, 307). Ruţica, cf. M a r i a. Ruvln. Nb. 1792 Iorga, St. Doc., XIÎI 52 (34). azi Rovin (38, 41, 48, 49. 5°. 55)- . — După numele biblic Ruvin (purtat de fiul cel mal mare al patriarhului Iacob). Ruxânda. Nb. 1727-1728 Iorga St. Doc., XIII 44 (8). Nf. Ru-sanda, Rosanda azi (46, im. din oraşul Făgăraş 51, 55). Şi: Ru-sănd. Nb. Ruszand 1726(11). — Bulg. Ruksanda, Rusa n d a (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 130, 152). www.digibuc.ro 316 ŞT. PAŞCA s Săbău. Nf. Szabo 1688, Szebeu 1726 (2), azi (7), Sabu azi (im. din Săvestreni-Făgăraş 39), 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66 (44), Szaboul 1633 (63). — Ung. szabo > rom. (dial.) sabăn. Sabin. Nb. azi (14, 28*, 44, 65*, int. 57, int. 58, 60). Şi: Nb. Sabina (int. 44). — Neol. lat. S a b i n u s. Săcsănaş. Nf. 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66, Szakszonds 1726, Szakszenas 1758, Szekszenas 1788 (44)- . Deriv, (cu suf. -aş) dela forma latinizantă, Saxon. Sâîta, cf. E 1 i s a b e t a. Sâgânea. Nf. Szagania 1633, Szogany 1671 Fragm. 314(59). — Cf. Ţ â g a n. Sâ'ia, cf. Anastasia. Săinu. Nf. Szein alias Dobre 1758(18), Sain 1633(63). — Dela săin, -ă = sur (despre oi). Sălâghe, cf. S i 1 a g h i. Sălcă. Nf. azi (im. din Răşinari-Sibiiu 53). Şi: Salce. Nf. Szalcse, Szaltse 1758 (37). — Dela salcă, salcie. Sâ'Iea. Nf. azi (2). Deriv, (cu suf. -e a) dela [Va-Jn/e. Salochie. Nf. 1722 (8). Salomeia. Nb. Salomia azi (5), Szalomia 1789 (43). Şi: Salomnia azi (1, 58). Nf. Szalomie 1680, Szalomia 1688, 1726, Szolomia 1766, Szolomie 1787, azi (2),azi (20, 29. 32)— După numele Sf. Salomia Mironosiţa (Timus, 724-725). Sâlucă, cf. V a s i 1 e. Saliistiu. Nb. azi (int. 51). — Neol. lat., S a 11 u s t i u s (istoricul latin din sec. I a. Chr.). Samăi, cf. Samuil, Sâmbeteânu. Nf. Szimbetyan 1726(18), Szimbetsan 1758, Szirn-batan 1788 (24), Szimbetjanu 1726 (28), 1722 (34), azi (44). Deriv, (cu suf. -e a n, -an) dela NI. Sâmbăta. Sâinburâri. Sprnc. li se zice locuitorilor din Vad (49) de către cei din Toderiţa « fiindcă mănâncă mulţi sâmburi» (48), de către cei din Şercaia (51), Bucium (52), Şinca veche (55), Grid (57), « fiindcă au semănat jumări ca să iasă porci» (47). — Cf. şi sâmburar = <( botgros ». Sâmcea. Nf. Szimcza 1688 (3), Szimcsa 1726 (4). — Dela sâmcea = vârf, culme: cuţitaş mic (CADE). Cf. şi bulg. Simco( !789» azi (28), azi (36), Sirbu 1758 (38), 1726 (42), 1726 azi (im. din Telma-Târnava mare 44), azi (59, 61). Deriv.: (cu suf. -o i u) Sârboiu. Nf. Szarboi 1633(62); — (cu suf. -oi -an) Nf. Sârboiân 1747 Dragomir, Ist. Desr. I, 66 (44); — (cu suf. -u 1 e ţ) Nf. Sârbuleţ 1747 Dragomir, Ist. Desr. I, 66 (44). — Pentru răspândirea numelui Sârb în toponomastică, cf. Drăganu, Rom. în sec. al IX-XIV-lea 280 şi 394. La Zanne, III, 308-311: cal verde şi Sârb cuminte; a fi Sârb (despre unul care vorbeşte hodo-ronc-tronc); sensul de « zarzavagiu, grădinar», mai ales în Transilvania. Sarchez. Nf. Szdrkez 1758 (42). — Cf. Ţ â r g h i ş (?). Săretea. Nf. Szeretya 1726 (1). Sârghie. Nf. azi (1). — Cf. grec. Segyiog (_ lat. Ser-g i u s). Cf. şi S e r g i u. Sărincl. Nf. Szerinel 1680(13). www.digibuc.ro 3i8 ŞT. PAŞCA — Deriv, (cu suf. -e 1) dela Sorin ? Sărsamă. Nf. Szerszame 1726, azi şi Sersa?nâ (n). — Dela sărsamă (< ung. szer-szam)= unealtă. Saschizân. Nf. azi (44). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Saschiz. Săscioreân. Nf. Szeszcsoran 1726 (56). Deriv, (cu suf. -a n) de dela NI. Săsciori. Săsu. Nf. azi (im. 2, 5, 7, 11, 18, 24, 25, 35), Szaszu 1726 (41), Szăsz 1689 Fragm. 810, Puşc., Fam. I, 179, 1726, 1758, Papp alias Szaszu 1785 Fragm. 714, 1788, azi (42), azi (im. din Hurez-Făgăraş 44, 50 şi im. din Vad-Făgăraş 55, 59, im. din Ileni-Fă-găraş 60). — Sprni. « om moleţ » (52), « mare » (41).—D e r i v.: (cu suf. -o a i c a) Săsoaica (21) 1788 (44)- . — Dela numele etnic Sas. Cf. in sepcial sensurile depreciative ale acestui nume în româneşte (ap. Candrea, Porecle, 137-139). Pentru sensul de « individ mare », cf. şi fr. F 1 a n d r i n, care nu indică pe cineva originar din Flan-dra, ci pe unul care are aspectul fizic al celor din Flandra, om de talie înaltă şi molâu (cf. Kr. Nyrop, IV, 384; alte sensuri, ap. Zanne, VI, 295-296, Pasca în Omagiu Pâr van, 281). Saşu. Nf. azi (im. din Caţa-Târ-nava mare 63). Şi Sa şa Nf. Szassa 1767 Fragm. 684(61). Ilipoc. slav. (din Alexandru) S a s o, S a s a. Sâtea. Nf. azi (11). Şi: Nf. Szitya 1726, Sitca azi (11, 12), azi (25), Sitja 1722 (29), Zytse 1535 (57).—D e r i v.: (cu suf. -a n) Sâtcân. Nf. Szittyian 1726 (14). — Deriv, (cu suf. -e a) dela sâtă. Sfititr Nf. Szetjer 1722 (9). — Dela titlul meseriei, «negustor s. cel ce face sâte ». Săvă'ncea, cf. S a v u. Săvăstrcânu. Nf. Szevestreanul 1729 Fragm. 547, Szevesztran 1788 (44). Sprnc. Săvăstrenii Hangului : « un săvăstrean, Hangu, se ’ntor-cea acasă după trei zile de călătorie, în acest timp se făcea că uitase locurile şi limba. — Holodi, muiere, ce satu-i ăsta ? — întrebă el pe o femeie. — Săvăstrenii, Hangule !— Mă, — crucea ei — că de trei zile-s dus din sat şi tot mă mai cunoaşte ». (27). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Sâvăstreni. Săvancca cf. S a v u. Săvenciu, cf. Savu Savera, cf. Sever. Saveta, cf. E 1 i s a b e t a. Savia, cf. Savu. Savina, cf. Savu Savu. Nb. altădată, azi passim. Nf. azi (1, 17), Szavu alias Ganya 1789 (28), azi (im. din Vânători-Târnava mare 44, 45). Şi: Sâva. Nb. Szava 1758 (26). — Nf. azi (im. din Cluj 44). Şi: Nb. Savia (fem.) (13, 38, 41).— Deriv.: cu suf. -e a) Nf. Sâvca azi (13); — (cu suf. -e n c i u) Nf. Săvă'nciu, Săîă'nciu Haneş, Ţ.O., (12); — (cu suf. -e n c i u +-ea) Nb. Săvă'ncea (mase.) (12); — (cu suf. -i n a, cf. bulg. Savina) Nb. Savina (10, 32) 1813(46); — (cu suf. -o i u) Nf. Săvoiu azi (16) Sevoi 1819 Meteş, VA., I, 297, azi (17); — (cu suf. -u 1 e ţ) Să-vulet Nf. Szevuletz 1726, 1758 (28).’ www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 319 — Formă masculinizată (cf. totuşi şi Nb. mase. Sava) dela numele Sf. Sava, celebrat la 20.III, 24.IV, 5.XII, etc. (Timus, 735-743)- Sâ'vu, cf. I o s i f. Sbâ'rciu. Nf. Szburtsu 1788 (24). D e r iv.: (cu suf. -u c) Sbârciuc. Nf. Szburtsuk 1788 (24). — Dela sbărciu = încreţitură (pe faţă). Sbârncciu. Nf. azi (48, im. din Toderiţa-Făgăraş 50). Deriv, (cu suf. -e c i u) din rădic, z b â r n- (< zbârnăi, zbârn = cf. bâză i). Sbierea. Nf. Sgira 1633 (63). Deriv, (cu suf. -e a) dela zbieră Cf. Urlea. Scărchinâri. Sprnc. li se zice în batjocură locuitorilor din Persani (56) de către cei din Şinca veche (55). Scârlât. Nb. Zkirlath 1758 (55). Şi: Nb. Szkirlete ţig. 1758(55). Scârlete. cf. S c â r 1 a t. Scoîerciu. Nf. Szkofercs 1758, azi (45). Scorciu. Nf. Zkore 1534 Veress, Acta I, 237, Szkorej 1766, 1787 (1), Pap alias Szkorei 1726, Szkorej alias Sztreza 1766 (4), azi (im. din Săceta-Gorj 44). — Probabil forma ung. Szkorei-i cu -i suf. indicând apartenenţa locală, s. deriv, (cu suf. -e i u) din slav. S k o r (< s k o r u « citus » Miklosich, 310). Scorobcţ. Nf. azi (1), Scorobetz 1722, azi (5). — Dela corobeaţă (< coroabă) — măr pădureţ. #Scoărţă. Deriv.: (cu suf. -e a) Nf. Scorţea azi (23, 29); — (cu suf. -o i u) Sprnc. Scorţoi (le pe Ştearăş li se zice locuitorilor din Grid (57), de către cei din Per- sani (56) « fiindcă mai de demult vindeau scoarţă ». Scurtu. Nf. azi (12, 14, 15), Szkurtu 1758 (21), 1726, 1758 (40), azi (53), 1726, 1758, azi (im. din Vad-Făgăraş 55). Şi: Scurta. Nf. Szkurta 1758 (55). — Nume dat după aspectul fizic. Seâna. Nb. azi (12). — Cf. srb. Sejana (Măreţie, LXXXII, 91). Secară. Nf. Szekare 1726 (58). —Deriv.: (cu suf. -e a) Secarea. Nf. Szikerja 1726, 1758, 1788 (41), Szekerja 1788 (44);— (cu suf. -e a n) Nf. Secăreân azi (44). — Dela secară. Cf. O r z e a. Secaş. Nf. azi (im. 24). — După N. topic. Seceleân. Nf. 1809 Iorga, St. Doc., XII, 200, azi (44). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Săcel. Secheli. Nf. Secai azi (24) Secheli (27, 44, 63). — Ung. Szekely = Secuiu. Sechereş. Nf. Szekeres 1758 (22). — Din ung. szekeres = cărăuş. Secu. Sprnf. ( « oameni slabi ») (46). Secuiu. Nf. Szekully 1758 (35), Szakuj 1633 (59). D e r i v.: (cu suf. -e a s ă) Secuiâsă Nf. Szeku-lyasze 1758 (46). — Dela numele etnic. Segeul(?). Nf. Segiul 1680, Sze- gyeul 1688 (1). Seinu. Nf. Szein 1758(18). — Dela adj. sein — « hellgrau ». Senia, Nb. (12). — X e n i a. Sente, cf. A x e n t e. Sepi. Nf. azi (im. din oraşul Bucureşti 44, 45, im. din Muscel 46). ' www.digibuc.ro 320 ŞT. PAŞCA — H i p o c. săs. S e p i (< Iosif). Septimiu. Nb. azi, mai ales int., passim. Şi Nb. Septimia (51). — Neol. lat. Septimius (Se-verus, împăratul roman sec. al II-lea) cf. şi hagiogr. Septimiu, celebrat la 30.VIII (Timus, 743). Cf. al şaptelea născut, cf. Sextil, Octav. Serafim. Nb. Szerafin 1787(1, 2,), 1726, Szarafim 1766 (3), Szerafin 1758 (28), azi passim. Nf. azi (3, im. din Slatina-Olt 44). —H i p o c.: ([Sera-]) Nb.FImu(58). — După numele sfântului celebrat la 14.XII (Timus, 743). Sergiu. Nb. (44). — Cf. Sârghie. Sevastiân. Nb. azi (int. 63). Şi: Nb. Sevastiâna azi (6). H i p o c.: ([Se-]) Nb. Vastiâna (6). — După numele Sf. Sevastian, celebrat la 18.XII, altul la 26.II (Timus, 748-749). Din slav. ( 183 (18), azi (21, 24), 1726 (28), 1726 (30), azi (im. din Pojorta-Fă-găraş 44, 47), 1534 Fragm. 104 www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 323 (55), Salomon 1520 Fragm. 98, Salomone 1534 Veress, Acta I, 237, Solomoni 1538 Qu., II, 554, Sa-lamon 1556 Hurm., II5, 381, Ko-manics alias Salamon 1625 Fragm. 214 (59), azi (60). Azi şi Şolomon (5, 18, 29, 30). Şi: Nb. Solom6nia 08). — După numele personagiului biblic (cf. Timus, 725-729). Forma cu Ş- p sub influenţa ung. S a-1 a m o n (= Solomon). Somordolea, cf. Şomârdul. Son. Nb. Szon 1766 (10, 13), I758 (3°). i788 (34)-—Nf. azi (18). — Formă hipoc. din (Sam-) son( ?). Sora. Nb. Szora 1726, Szore 1766 (2), 1766 (13), azi (rar 41). — Nf. 1680, 1787 azi (1), 1726 (2), Szori 1766 (3), 1766 (13), azi (55). — Deriv.: (cu suf. -e a) Nf. Sorea azi (45); — (cu suf. -i ţ a) Nb. Soriţa (20); — (cu suf. -oaie) Soroâie. Nf. Szoroje 1789 (28). — Dela radicalul s o r- (cf. Puş-cariu DR. VI, 526, Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, 311). Soricu. Sprnf. ( « slabi ») (46), Sorici Sprnc. li se zice locuitorilor din Iaşi (29) de către cei din Po-jorta (21). — Dela soric (cu aluzie la aspectul fizic), s. rad. s o r- (p. 32). Sorin. Nb. (al. 10, 22, int. 28, 33. 59)- . . . — Deriv, din rădic, s o r- (cf. Puşcariu, DR., VI 526, Drăganu, Rom. în sec. IX-XIV, 311). Cf. Sora. Sorontal (?). Nf. Szorontal 1509 Fragm. 76 (5). Sorzât. Nf. azi (4). — Solzat (< solz) ? Spancioc. Nf. Spancsok 1722 (34)- Spânu. Spmi. (12). Nf. azi (14), 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66 (44) — N. dat după aspectul fizic. Spătar. Nf. Szpetdr 1680, Szpe- tar alias Glezar, Szpetarj alias Fe-resztrarj 1688, 1726 (2), 1788, azi (45) , azi (im. din Cuciulata-Târ-nava mare 63). — N. dat după îndeletnicire. Spiridon. Nb. altădată (sec. XVIII-lea) des passim, redat: Szki-ridon, Szpiridon, Sztiridon. Azi passim.—Nf. Szkiridon 1726, azi (14), azi (48). Şi Siridon. Nb. Szi-ridon 1787(1), 1766(2), 1787 (3, 10, 13), 1788 (34) şi Firidon 1766 (2,3). H ip o c. - d e r i v.: ([Spi-ri-]) Nb. Don (33); — (deriv, cu suf. -i c ă) Nb. Donică (33). — După calendar, Sf. Spiridon, celebrat la 12.XII (Timus, 767-768) Din slav. Sprinţu. Sprnf. (26). Stâicu. Nf. azi (29, 31, 32). — Din bulg. Stajko (< sta ) Stănciu-ncl. Nf. Sztentsunel 1766 (3). — Slav. Stanco (Miklosich, 3I4)' Stâncu. Nb. 1633 (63). Nf. Sztanku 1726 (37, 41), azi (im. din Butoieşti Mehedinţi 44, im. din Tătăreşti de sus Teleorman 56). — Deriv.: (cu suf. -ă u) Stăncă'u. Nf. Sztenkeu 1680(3);— (cu suf. -o i u) Nf. Stăucoiu (56)— Slav. S t a n k o. Stâ'nga. Nf. Sztinge 1722 (5, 17), azi (im. din Mândra-Făgăraş 39, im. din Mermezeu-Hunedoara 44, ţig. 46, im. din Mândra-Făgăraş 48, 51, im. din Ohaba-Făgăraş 52, im. din Şercăiţa-Făgăraş 53, 55, im. din Vad-Făgăraş 56).— D e-r i v.: (cu suf. -a c i u) Sprnf. Stângâciu (27).— Nf. azi (63). Stănilă. Nb. altădată (din sec. XVII-lea) des, passim, redat: Szte-nile, Sztanila, Sztanyila, Sztenille, Sztanilla. —Nf. Sztenyla, Sztanyile 1766 (10), 1789 (13), 1726 (14), azi (18, im. 27), 1722 (32), Szte- nilla 1788 (42), azi (im. din Hurez-Făgăraş 44, im. din Bucium-Fă-găraş 47, im. din Şercăiţa-Făgăraş 5°)-’ . ’ . . ’ — Slav. S t a n i 1 o (Miklosich, 3i4)- Stănimir. Nb. Sztenimir 1680 (1).-Nf. 1726(10), azi Stenimil (11, 12), 1726(21), 1758(40). — Slav. Stanimir (Miklosich, 314). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 32 5 Stânislav. Nb. altădată (din sec. XVI-lea) des, redat: Sztenislav, Sztanislaus, Stanislaus, Stanislav, Stanislao, Sztenislav, Zthanislai, Ztanislaw. — Nf. Sztaniszlav alias Pavel 1766 (13), azi (14), 1688 Puşc., Fam. I, 110, 1700 Fragm. 471, 1726 azi (15), azi (18), 1726(22), Szte-nislau 1520 Fragm. 98, 1556 ibid. 124, 1689 ibid. 418 (31), 1722 (32), azi (im. din Olteţ-Făgăraş 44). — Slav. Stanislav (Miklo-sich, 314-315). Stâ'rcu. Sprni. (56). — Dela stârc = cocostârc. State, cf. E u s t a t i e. Stăvar. Nf. Sztevar 1726 (44), 1788 (46). — Dela stăvar = « herghelegiu » Steâvu. Nf. Stavul 1722 (7), azi (im. din Ohaba-Făgăraş 46, 50). — Dela steagul (cf. Nf. Steagu) făcut din năfrămi şi panglici colorate care se duce din ţarină acasă, la sfârşitul secerişului (cu g > v, ca în prag :prav). Stejar. Nf. Stesar 1766 (56). —Deriv.: (cu suf. -o i u) Steje-râiu. Nf. azi (57). — Dela numele arborelui, stejar. Cf. G o r o n. Stela. Nb. azi (al. 22, int. 28, int. 33, 45). — Deriv.: (cu suf. -e a) Stclea. Nf. Stillye 1722, Sztellya 1758 (22), azi (23), Sztejla 1726, Sztelya 1758 (37), 1726 (42), azi (im. din Voivodenii mici-Făgăraş 44); — (cu suf. -i c ă). Nf. Stelică azi (im. 42); — (cu suf. -i ţ a) Steliţa. Nb. Ztelitza 1535 Fragm. 110 (30); — (cu suf. -u ţ a) Nb. Steldţa (43, 44, 45, int. 63). — Germ. Stella( t Şerpâr. Sprni. (21). — După şerpar = o specie de vultur (CADE); « cal bătrân » (Pop DR. V, 228), cf. şi sensul de« curea, cingătoare ». Şică, cf. T ă m a ş. Şilip, cf. F i 1 i p. Şimodi. Nf. azi (40), — După Popovici, Rum. Dial. 30, am avea de a face cu o contaminare: Simon -f George. Numele pare a fi unguresc. Şimon, cf. S i m i 6 n. Şinca. Nb. Szinka 1726(18), Synka 1582 Veress, D. II, 219 (39), azi (49).—Nf. Sinka 1726 (11), 1711 Bariţiu I, 722, Sinka alias Bika 1726 (22). — Deriv.: (cu suf. -a n, dela NI. Şinca) Şincân. Nf. Sin-kanul 1726, 1758 (26), azi (52). — Dela N. local. Şincâriu.Nf. Sinkar 1680, azi (32). — Poate o formă germ. S c h e n-k e r, s. disimilat din Şitican. Şintereâg. Nf. azi (12, 14). — NI. Şinchereag. Şipoş. Nf. Sipos 1758 (24), 1726, 1758, Sipus 1788, azi (26), azi (im. 41, 42). — Ung. sipos = flueraş. Şirjiţă. Nf. azi (48). — Cf. sirjiţă, sărjoacă — « me-tail, ble de semence» (Cihac, II, 326). Şişală, cf. Ş â ş a 1 ă. Şoâmu. Nf. Şamu azi (1), Samu 1758 (44), — Sprni. («l-o făcut mă-sa cu un domn ») Şoamu (27). — Formă hipocoristică ung. din S a m u e 1. Şofâriu. Nf. Saffar alias Boer 1613 Fragm. 188, azi (14), azi (15, im. 38, im. din Olteţ 44). Şi: Nf. Şochearul 1766 Iorga, St. Doc., XII, 214 (44) < Şofearul. — Dela şafer, şafar = şiret, mijlocitor neonest (< rut. s z a f e r < germ. Schaffer = intendent cf. Iorga, St. Doc., XIII, 123). Şoflctea. Nf. azi (30), Şoflete 1812 Iorga, St. Doc., Xll, 203, azi (im. din Telechi - Recea-Făgăraş 31), Suffletje 1722, azi (32).— D e-r i v.: (cu suf. -a r) Sprnc. Şofle-tări se numesc « cei care stau în partea de sus a satului. Se zice că acolo s’au aşezat nişte oieri cu numele Şofletea, care au făcut fântânile din Şofletari» (32). Şofron. Nb. Sofron 1787 (2), azi (29, 31, 33*, 49, 53, 58, 61). www.digibuc.ro 33° ŞT. PAŞCA Şi: Nb. Soîronie azi (32). Şi: (Şo-fron + şofran) Nb. Şoîrâna azi (23, 27). Deriv.: (cu sur. -e a) Sprni. Şoîră'nca (26); — (cu suf. -u ţ) Sprnc. Şoîrănuţ (26). — După numele Sf. Sofronie, celebrat la n.III, 19.VIII, 1 .III şi 8.XII (Timus, 764-766). Din slav. S o f r o n (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 130), apropiat, prin etimologie populară de şofran. Şolchea, cf. Ş u 1 c a. Şoldân. Nf. Soldau 1726 (41). — Dela şoldan = iepure; fig. « om tinerel ». Şolea. Sprnf. (33). — Cf. bulg. Sola (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 159). Şoleriu. Nf. Soleru 1726 (63). Şi: Nf. Şulăr azi (33), azi (im. din Copăcel-Făgăraş 34). — Dela şoleriu = învăţător (cf. DR., V, 7) (< germ. S c huile h r e r). Şolocotă. Nf. Solokote 1758 (43). Şolomoiu. Sprni. (21). Şoltea. Nf. Scholyde 1722, Soita, Soltya 1766 (56). Şomârdul. Nf. Somerdul 1680 (13). —Deriv.: (cu suf. -el), Şomârdel. Nf. Buza alias Somerdul 1680, Sumordol 1688, Sumurdol 1726, Somorgyel 1766 (13), So-mordol 1722 (17); — (cu suf. -o 1 ea) Şomârdolca. Nf. Somordolya 1766, 1789, azi şi Şomordolea (13), Şo-mârdolea azi (15), Somordore 1758 (39)— Cf. armen. Z s u m e r d (cf. turc. g 6 m e r d = « generos », DA s.v.), (Bogrea, I Congres, 81). Şona. Nf. Sona 1758 (55).— D e-r i v.: (cu suf. -e r < -a r < -an) Şoneru. Nf. azi (15, 17), Sunerul 1722, Soniru, Terty alias Soneru 1758, azi (43), Sonyeru 1726, Soner alias Binik 1788, azi im. din oraşul Braşov (44), 1758, Sunyeru 1788 (45)’. W63. W88 (48), 1726 (51, 63). — NI. Şona (< germ. S c h 6 na u, Kisch, Sieb. 239). Şopârlâche. Nf. azi (44). —Deriv, (cu suf. -a c h e) dela şopârlă. Şordea. Nf. Sorgya 1726, 1766 (4)- Şorşân. Nf. 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66(44). — Deriv, (cu suf. -a n) din NI. Şoarş. Şoşcân. Nf. azi (34). Şotca. Nf. Sotka 1726 (20).—D e-r i v.: (cu suf. -a n) Nf. Şotcân (20). Şi: Şutcân. Nf. Sutkan 1758 (2°) ■ ^ — Bulg. botka ( Talian > Telian, s. mai curând, derivat (cu suf. -e a n) din NI. Teliu Telegâr. Nf. azi (59). — Dela telegar = cal de teleagă. Teler cu două feţe. Sprni. (52). — Ironizează caracterul făţarnic al individului. Telia. Nb. (58). Cf. Telea. Tempea. Nf. 1726, 1756, azi (37). Deriv.: (cu suf. -e ş) Sprnf. Tempeş. Stoica-Tempeş (59). Tcnza 1 r TT . Tenzi / cf‘ Hortensia. Teodora. Nb. Theodora 1795 Iorga, St. Doc., XII, 190 (44), azi passim. — Deriv.: (cu suf. -i c a) Nb. Teodorica (51). — După numele Sf. Teodora împărăteasa, celebrată la 11 .II (Timus, 802-803). — Grec. 0eoâd)Qa. Teodosia. Nb. Todoszia 1726 (41), Dotosia 1824 (28). — După numele Sf. Teodosia Fecioara, celebrată la 24.V. Alte sfinte cu acelaşi nume, la Timus, 804- 805. Grec. Ocodoala. Teodosiu. Nb. 1766 (1), Tho- doszie 1758 (41), azi passim.—Nf. Todose azi (1). — Hagiografia noastră cunoaşte 9 sfinţi cu acest nume (Timus, 805- 812), dintre cari cf. acela celebrat la n.I. — Grec. Oedoaiog. Teoîil. Nb. azi passim. Şi: Nb. Stoîil (4). Şi: Nb. Teofila (32). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 335 — Sânt cunoscuţi 15 sfinţi cu acest nume (Timus, 821-825). — Grec. 0Eoipdo<; (cf. si Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 131). Teoîleoc. Sprni. («aşa a cetit odată la şcoală în loc de Teofil») (5i)- ’ . — Cf. şi tofleac = « ciucalău » (de porumb) (Costin, Graiul, 202), tofleu = fluier (DR., V, 302). Teologu. Nb. (52). — După numele (Sf. Grigore) Teologul (Timus, 324). Tepelecea (?). Nf. Tepelecsa 1726 (“)• . . — Cf. tăpâligă (< t ă 1 p ă 1 i g ă), deriv, cu suf. -e c e a. Tera. Nf. 1680(4). Terchflă, cf. *T ercu, *Tcrcu. Deriv.: (cu suf. -a n) Tărcân. Nf. Terkan 1726, 1766, Tarkan 1788 (43); — (cu suf. -i 1 ă) Terchilă. Nf. Tirkiile 1726 (21). — Bulg. T e r k o (cf. bulg. t e-r a m « antreiben », s. mai curând hipocoristic derivat din T e r e n t i j, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 131). Cf. T e r a. Tcrcea(P). Nf. Tyertya 1788 (41), Tertya alias Soneru 1758 (43). Şi: Cserkja 1726, Czerke 1758, Czertye 1788 (43). — Cf. terciu (?) deriv, cu suf. -e a (cf. şi Mămăligă, Coleşa, etc.). Terebeca. Nf. Terebeka 1726, Tyerbeka 1788 (24). — Slav. T erebicha, rus. Terebichin (< t r fi b- « ido-neum esse», Miklosich, 321). Terezia. Nb. azi passim. Şi: (popular) Treja (27). — H i p o c.: Rozi (27). — Neol. germ. şi ung. Terheciu (?). Nf. Terhecs 1726 (22). — Cf. terhetiu « povară » (< ung. t e r h e t, Drăganu, în DR.,VI, 253). Tertuliân. Nb. (51). — Cf. numele Sf. Tertuliân (Timus, 828). Tetcu. Nf. 1776 Iorga, St. Doc., XIII, 132 (49). — Deriv. (slav. cu suf. -k o) dela t e t a = « amita », cf. ceh. Teta, T e t k a (ap. Miklosich, 320). Tetea. Sprnf. (33). — Cf. calificativul tete (ţig. t e-t e a «tatăl », A. Graur, BL., II, 191), dat unui om mai bătrân. Cf. Badea. Teucă, cf. M a t e i u. Teuşân. Nf. azi (55, im. din Şinca veche 56). — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Teuş. Tex, Text. Nf. azi (21, 31). Tiberiu. Nb. azi passim. Şi: Tibâria. Nf. Tyiberja 1726(61) — Tibelia. Nf. Tibely 1726 (20), Ti-bellya 1788, azi (48). — Lat. T i b e r i u s (faimosul împărat roman, sec. I d. Chr.). Formele terminate în -a sânt primite de la Slavi. Tibriân. Nb. (55). — Contaminare între Chiprian + Tiberiu. Tică, cf. Constantin. Ticuşân. Nf. azi (24, 28, im. 30, im. 45/58). Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Ticuş. Tflea. Nb. Tilya 1726 (2).—Nf. azi (2). Deriv.: (cu suf. -u c ă) Nf. Tiliiîcă azi (im. din oraşul Călăraşi 51). — Bulg. Tile (, 1726 (51)-. — Cf. titirig = pitic (Pasca, Glosar, 58), cf. şi titilic = « cimpoiu de coajă de salcie ». Titîrnă. Nf. Tyityirne 1766 (56), 1726, 1766(57). Titişu. Nf. Titisu 1763 (48). Tîtu. Nb. azi passim. Şi: Nb. Titus Livius şi Titus (44). — Neol. lat. Titus. Tiuca. Sprni. (fem.) (58). Toacă. Nf. azi (17). — Dela apelativul toacă (cf. şi Nf. moldov. Toacăs, ap. Iordan, Dift., 189). Toâcşea. Nf. Tdcsa 1726 (14), 1758, azi (35), Taxa alias Streza 1726 Fragm. 812, azi (37). Toânchen. Nf. azi (24, 55). Şi: Nf. Tonchina azi (24, 28,31), Toany-tyena 1788, azi (40). Tobză. Nf. Tobze 1726 (35). Toca. Nf. azi (48). — Deriv.: (cu suf. -o i -a s) Sprnf. Tocoiâş (48). ’ — Formă hipoc. bulg. din T o-d o r (Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 190). Tocâciu. Nf. Tokdcs 1766 (51). — Ung. t a k â c s = ţesător. Tocană. Sprnc. (19). — După nume de alimente. Todca. Nf. azi (11,15, 55).—D e- r i v.: (cu suf. -e i u) Nb. Todeiu 1743 Iorga, St. Doc., XIII, 172 (51). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 337 — Cf. bulg. T o d j o ( cf. Anton. Tonie j *Tontu. Deriv.: (cu suf. -e a) T6ntea. Nf. Tontya 1758 (18); — (cu suf. -o i u) Nf. Tonl6iu. Tontoj alias Deak 1758 (25). — Dela tont = dobitoc, prost, neîndemânatic. Tomea. Nf. azi (53). Toroâbe. Toroâpe. Sprnf. (33). — Dela toroapâ = mârţoagă (de cal) (Păcală, R., 142); în forma Toroabă s’a amestecat gloabă. Toţică. Sprnf. (fem.) (19). Totu. Nf. azi (3, 5), 1789(39), 1722(58). D e r i v.: (cu suf.-e a, cf. bulg. Totj o< Todor) Totea. Nf. Totya 1726(12); — (cu suf. -o iu) Totoiu. Nf. Totoj 1758, azi (45). — Dela numele etnic Tot s. bulg. T o t o (< Todor, Weigand Jb. XXVI-XXIX, 131). Traiân. Nb. azi passim, des. — Neol. lat. T raianus (împăratul). Trăistâru. Sprni. (« om sărac ») (27), 1747 Dragomir, Ist. Desr., I, 66, Trejsztar (cf. şi Stephan lor ga olim Iorga Tarisnyds) 1788 (44), Traisztaru 1758 (45 . — Dela trăistar = « cel care face s. vinde traiste » (despre trâistari, cf. Iorga, Ind., 151). Trâ'mba. Nf. Trimba 1758 (21), 1722, azi (48). Şi: Trâ'mbul. Nf. Trimbul 1763 (48). — Cf. strâmbul, strâmba. Cf. şi trâmbă = val de pânză (CADE). Trâmbiţâş. Nf. Trombitas 1654 Fragm. 804, 6 fam. 1862 Puşc., Fam., I, 109, azi (12), Trimbiţaş azi (16) Trombiczas 1758 (18), azi (20, im. din Ludişor-Făgăraş 21), Trombitas 1596 Puşc., Fam., I iii (22), azi (im. din Beclean-Făgăraş 25), Trombitzas 1668 ibid. 106, 1726, Trombiczdsu 1758, Trombi-tâs 1788, 1793 Fragm. 793, 16 fam. 1862 (26), azi (im. din Po-jorta-Făgăraş 27), Trombitas 1654 Puşc., Fam. I, iii, 1726, Trombiczas 1758, 1786 Iorga, St. Doc., XIII, 126, Trimbiczas 1789, azi (28), Trimbiţaş azi (35), azi (im. din Beclean-Făgăraş 44). — Dela termenul militar, trâm-biţaş. Trâ'ncă. Nf. azi (44).—D e r i v.: (cu suf. -e a, cf. bulg. Trimco < T r i f a n, Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 131) Trâ'ncea. Trintye 1766 (4). Trandafir. Nb. 1787 (1), 1680, 1787 (2), azi (5), 1758 (18), Dran-dafir 1726, Trandaschir 1758, Tran-dafier 1788 (19), Trandaszir 1789 (28), 1788 (43), Trandaschir 1758 (44), azi (60). — Nf. azi (2, im. din Viştea de sus 18). — Deriv.: (cu suf. -eseu) Nf. Trandafirescu azi (im. 44). — Dela apelativul trandafir (cf. Puşcariu, DR., VI, 526). Trâ'ntor. Nf. Trintur 1722,azi (5). — Dela numele insectei. Trapada. Nf. 1633 (62). — Cf. treapăd = ur dinar e (CADE). Cf. Căcarea. Tr azi (im. din Rast-Dolj www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE Şl NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 341 44. 5°). J726 (63) î — (cu suf. -o s) Ţcpâsu. Nf. Czeposzul 1680, Czi-posz 1688, Czeposz 1726 (2), 1726, azi (3), 1722(54). Ţâpu. Nf. Czapu 1758 (36). — Sprni. (1).—Sprnf. (33)« pe bunică, o batjocoreau capră» (58). — Pentru evoluţie, cf. Capră. Ţârlca. Sprni. («zice ţârică pentru ţâră») (27). Ţarină. Nf. Czarine 1726, 1758 (36). — Apelativul topic ţarină. Ţârmonca. Nf. Czirmonya 1726, Czermonie 1766, 1787 (1), Czir-monja 1680, Bogdan alias Ceremonia 1688, Czirmonya 1726, Cze-rimone, Czerimonia 1766, azi (10). — Sprnf. azi (33). — Deriv.: (cu suf. -i c a) Sprni. Ţârmonica (27)- . — Dela abstractul ţărmonie, ţere-monie (cf. Jb., II, 211). Ţarog. Nf. azi (12), Czarogh 1726, azi (14), azi (15), Czărog j726 (i?)> 1758(21). Ţâţâni. Sprnc. dat locuitorilor din Şercaia (47) de către cei din Mândra (46), celor din Crihalma de cei din Comăna de jos (63). Ţecheruşe. Sprnf. (33). — Dela ţechiră = « paner de papură » (Jb., X, 216). Ţcnghca. Nf. azi (44). — Variantă a lui Cenghea n. de bou, cf. N. de animale, s.v. Ţcrclica(?).Nf. Czercs 1726(18), azi (38), Czerka 1722, azi (43). — Deriv, din ţarcă, numele păsării (?). Ţâstul. Nf. Czesztul 1726 (59).— Deriv.: (cu suf. -e a) Nf. Ţcstea. Czeszta 1722, azi (32). — Dela ţest = cuptoraş. Ţcţu.Nf. 7etĂi2i9Hurm.,I1,7o; Czecz 1726 (10), Czecz alias Kin- gya 1688, Czetz 1766 azi (13), azi (29, im. din Săscior-Făgăraş 32, 33,) Czecz i726, 1758, 1789/1801 Fragm. 813, azi (39), azi (42). — După Bogrea, (I Congres, 80), numele e de origine armeană: Czecz = <( molie ». Ţlca, cf. M a r i a. Ţichindeleânu. Nf. azi (im. Al-ţana-Sibiiu 44). — Deriv, (cu suf. -e a n u) dela NI. Ţichindeal. Ţ lelea. Nf. Cziklja, Czikllea 1726, Cziklya 1758 (30). — Cf. săs. Z i c k 1 a (cf. ung. s z i k 1 a = stâncă), Kisch, Nam. 148. Ţiclora (?). Nf. Cziklyora 1722, Cziklora (şi Czikloda) 1763, Czih-lore 1788 (48). Ţicora. Nf. Czikora 1788 (44). — Cf. srb. c i k o r i j a = «cicoare ». Ţlfrea. Nf. azi (im. 6). — Ung. c i f r a = «împodobit, înzorzonat», deriv, cu suf. -e a. Ţigan. Nf. Czigany 1766 (1, 3, 4). ţig- 1758 (24, 35), 1789 (38), ţig. 1726 (44), Czigany alias Mun-’tyan 1788(45), ţig. 1726(59, 63). Sprni. (fem.) Ţigancă ungurească (58). Deriv.: (cu suf. -e 1 -e a) Ţigănelca. Nf. Czigenyella 1726, 1758 (37)- . — Dela n. etnic Ţigan (şi cu sensul de «fierar») (cf. Pasca, Omagiu Pârvan 282-283). Ţili. Nf. azi (44). Ţingulca. Nf. azi (25). Ţinţâs. Nf. azi (im. din Negreşti-Satu-mare 56). — Deriv, (cu suf. -a ş) din Nf. săs. Zintz (< V i n c e n t i u s, Kisch, Nam., 149) ? Ţipâria. Nf. Cziparia 1726, 1758 (35)- www.digibuc.ro 342 ŞT. PAŞCA Ţiplie. Nf. azi (i), Cziplik 1680, Czipplik 1688, 1726, Czeplik 1766, Cziplik 1787, azi (2). — Cf. ţiplă = băşica de bou uscată, întrebuinţată la ţară, altădată, în loc de geam (cf. CADE). Ţfpu. Nf. 1877 Iorga, St. Doc., XIII, 43 (8), Czipu alias Kotiga 1726 (14), azi (24), 1726 (39), 1758 azi (42), azi (43, im. din Hârseni-Făgăraş 44). Ţfţu. Nf. 1792 Iorga, St. Doc., 52 (39), Prekup alias Cziczn 1726 (63). — Deriv.: (cu suf. -e i u) Nb. Ţiţciu (7). Nf. Cziczei 1722 (31)- ’ Ţogoe. Nf. Czukoj 1758 (47), Czogoje 1726(55), Czogoj 1766, azi (57). Ţ6pa. Nf. Czoppa 1722 (17), Czopa 1758, azi (45). Ţuba. Nf. azi (43). — Cf. srb. Cub- (< C y p r i an u s, ap. Măreţie, LXXXII, 100). Ţuca. Nf. azi (im. din Pojaru-Gorj 44). Cf. srb. Cukic. Ţuleândră. Sprni. (21). — Cf. buleandră, cf. ung. cula =prostituată (în graiul Săcuilor culândra = suman de om sărac, cf. rom. buleandră). Ţuţoiu. Nf. Czuczoi 1722 (35). Ţuţâri. Sprnf. (33). —Deriv, din ţuţ =«Kopfstellung». Ţuţuiân. Nf. Czuczojan 1726, i758(35)- Sprnc. (51). — Cf. sensul de «cioban din Ardeal » şi acela de « mocârţan, bădăran » (TDRG.) Ţuţura. Nf. Czuczura 1726, Czutzura 1758 (26), 1722 (31), 1758 (40, 44). ... — Cf. srb. cucori d (Rjecnik, s.v.). U Uca, cf. M a r i a. Ucă, cf. A n d r e i u. Ucheleş. Nf. azi (im. din Cea-dâr-lunga-Tighina 57). Udrea. Nb. Udra 1726, Udre 1766 (1).— Nf.Udrea azi (1).—D e-r i v.: (cu suf. -i ş t e) Udrlşte. Nf. Udristia 1688, Udriste 1726 (1), 1722, azi (6), 1452 Fragm. 61 (30). —După Bogrea, (DR., IV, 871-2) Udrea ar fi reflexul slav al lat. Adrianus. — Cf. însă NI. bg. Odrin (din Adrianus, în Adri-anopol). D-l G. Giuglea îmi atrage atenţiunea asupra indo-europ. *u-d e r, de unde grec. vbqa (ion. vdgrj), lat. lutra « loutre», slav. vydra (Boisaq, Dict. etym. de la langue grecque, p. 998), din care la noi NI. şi Nf. Vidra. Udu. Sprnf. (46). Ugrinus 1291 Urk., I, 177 (16-x7)- . . — Srb. U g r i n (Măreţi6, LXXXI, 93). Ulcicuţa. Sprnf. (43). — Deriv, dela o a 1 ă. Cf. O a 1 e a. Uliu. Nf. Ullyou 1722, 1723 Fragm. 541 (14). Sprni.(i4). Uliu lui Ilie (19). — Dela uliu, cu aluzie la caracterul violent al individului. Una ’ntr’ una. Sprni. (« când e beat spune mereu aşa») (58). Uncea. Nf. Uncza 1726 (57). — Deriv, (cu suf. -e a) dela un-chiu, s. din Oncea, cf. O n c i u, cf. Unchiaşu. Unehiâşu. Nf. Unkids 1726 (21). — Deriv.: (cu suf. -e 1) Uncheşel. Nfv Untsesel 1758 (47). Unghiu. Nf. azi (9, 13). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 343 Ungur. Nf. azi (im. din Breaza-Făgăraş 30, ţig. 36, 46).— D e r i v.: (cu suf. -eseu) Nf. Ungurcscu azi (im. din Beclean-Făgăraş 44);— (cu suf. -e a n u) Nf. Ungurcânu azi (im. din Moldova 18, im. idem 20). — Dela n. etnic Ungur (pentru care cf. Zanne, VI, 429-430). Unturi. Sprnf. ( « toţi din familie sânt graşi») (33). Urcân. Nf. azi (im. din Turda 4). — Deriv, (cu suf. -a n) de la NI. Urca. Ureiora. Nf. Urcsora 1726(11). — Dela apelativul urcior, ulcior. llrdea, Nf. azi (im. din Şona- Făgăraş 44, im. din Grid-Făgăraş 51), 1726, 1766, azi (57), 1789’, azi (60), azi (im. din Veneţia de sus-Făgăraş 63). - Deriv, (cu suf. -e a) dela urdă. Urechea. Nf. Uretsa 1766 (1), Ureke 1726, Uretye 1758(20, 21, 37), Uretja 1726(42), 1788(46). Spnri. (27). Uriân. Nf. azi (49), — Deriv, (cu suf. -a n) dela NI. Uriul- de-sus, Urlea. Nf. azi (1). — Cf. urlă derivat cu suf. -e a, ca şi Z b i e r a. Ursu. Nb. Ursz 1726 (38, 46).— Nf. azi (6, 7), Ursz 1688 (10), azi (17, 18), 1689 Puşc., Fam. I, 171 azi (31), 1722 (34), azi (35), 1557 Fragm. 810, Urez 1630 ibid., 228, Ursz 1657, ibid., 318, 1726, azi (37) 1671 Fragm. 312, 1758, 1789 (38), 1726 (42), azi (im. din Şinca-veche-Făgăraş 44, 47, 49), 1657 Fragm. 817, 1726, azi (55).— Sprni. (52). Şi: Ursza 1726(19, 26), 1820 Meteş, VA., I, 259 (34), 1633, 1726 (63).— Deriv.: (cu suf. -a r) Sprnf. Ursari ( « membrii familiei Ursea ») (33); — (cu suf. -e a) Nf. Ursea azi (33); — (cu suf. -u 1 -e c i u) Ursuleciu. Nf. Ursulets 1788 (43). . — Dela urs, care, fig., în limba comună are sensul de « om închis ». Uscoiu. Nf. azi (46, 53), Uszkoj 1758 (55)- Usturosu. Sprni. («altădată era numit Brânzar») (27). — Cf. brânză usturoasă. Uşurelu. Nf. Uşurel 1758(55). Sprni, (29). Uţa, cf. M a r i a. V Vâcă. Nf. Vake 1680, 1787, azi (2), 1680 (10). Deriv.: (cu suf. -a n) Văcân. Nf. Vakan 1680 (2);— (cu suf, -a r, « păzitor de vaci ») Nf. Văcâr(iu) azi (7, 18), Vaccar JŢ22 (33)» ,azi (5°. 55); — (deriv, din Văcariu, cu suf. -eseu) Nf. Văcărescu azi (im. din Gorj 51);— (cu suf. -u ţ ă) Văcuţă. Nf. Ve-kutze 1726 (2). Vădeân. Nf. Vade'n 1758 (26), azi (37, im. din Mărgineni-Făgăraş 39), Vaddn, Vadjan 1788 (44), azi (im. din Mărgineni-Făgăraş 47), 1788 (48). ' — Deriv, (cu suf. -ean) dela NI. Vad. Vă'duva. Nf. azi (im. din oraşul Măgurele 44). Vâicu. Nf. Vajku ţig. 1787 (1).— Deriv.: (cu suf. -otă), Vâi-cotă. Nf. Vajkote 1726(12). — Cf. bulg. V a j o (< V a s i 1 e. Weigand, Jb. XXVI-XXIX, 132). Vâ'ja. Nf. azi (16), cf. şi Viza 1527 Fragm. 101(56). Şi: Nf. www.digibuc.ro 344 ŞT. PAŞCA Yuju azi (14) — Deriv.: (cu suf. -eiu) Nf. Vâjeu azi (13, 15) şi Nf. Yujeu (14); — (cu suf. -o I e a) Nf. Yijole, Vijoli azi (17, 20, im. 27, 28, im. 29, im. din Netot-Fă-găraş 30, im. idem 32, im. idem 44)-’ Vâ'lcu. Nb. Velkul 1680(1), 1680 (2), Vilkul 1688 (3), Vilku 1726 (11, 51). Nf. Velkul 1680, Vilk 1688, Vilku 1726 (1), 1726 (2), Velk 1680, Vilk 1726(4), Vilku 1726(11, 19). Şi: Yiilcu. Nf. Vulk 1680, 1787, azi (1), 1766 (2), 1486 Puşc., Fam., I, 112, 1664 Fragm. 802, Gugul alias Vulk 1668, azi (4), !758 (!9)» azi (im- 29, 31, 32), 1758 (47).—D eri v.: (cu suf. -an) Vâlcăn. Nb. Volkan 1509 Fragm. 76, Volchan 1663 ibid., 334(4), 1511, Vilkan 1516 ibid. 84, 96 (11), Volkan 1711 Dens., Mon., (14). — Nf. Vilkan 1516 Fragm. 96 (11); Yulcân. Nb. Vulkan 1680 (13). Nf. azi (im. 6), Vulkan 1725 Puşc., Fam., I, 176, azi (11), 1680 (13), azi (17), 1758, azi (18), Vulkan alias mutata nomine Muntjan 1726, 1788 (26), azi (im. din Vad-Făgăraş 47, 49, 55. 63)- ’ — Din slav. v 1 u k u = lup (Mi-klosich, 256-257). Vălâiu. Nf. Velaj 1726, Valaj 1758 (55)- Văleanu. Nf. azi (9). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Vale. Valendorfeân. Nf. azi (im. din Galaţi-Făgăraş 21, 44). ■— Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Valendorf. Valentin. Nb. (5*). Şi: Valentina Nb. azi (9*, ţig. 24, 28, 45, int. 52, int. 61), Valintina (27*, 39). — Neol. lat., Valentinus, cunoscut şi în hagiografie (Timuş, 840). Pentru forma feminină, cf. fr. V a 1 e n t i n e şi în hagiografie (Timuş, 840). Valeriu. Nb. azi passim.—Nf. Vaier azi (im. 8). Şi: Nb. (mase.) Valerie (58). Şi: Nb. Valeria azi passim. — H i p o c.: Nb. (fem.) Valori (33); — ([Va-l) Nb. Lori (25, 33)([Valet-]) Nb. Iţa (21).-Deriv.: (cu suf. -i c a) Nb. Va-lerica (1, 56); — (cu suf. -iţa) Nb. Valeriţa (21, 52). — Neol. lat. V a 1 e r i u s (istoricul din sec. I-iu), Valeria. Vâmoş. Nf. azi (im. 9). — Ung. v â m o s = « vameş >). Vâncea. Nf. Vantsa 1788 (45), Wancze 1534 Fragm. 104(55). — Bulg. V a n c o (o şi cu z — c > z — g) din Zăcan. Cf. Z ă-c a n. Zolohâr Nf. azi (im. din Bli-dariu — Satu mare 56). Zorea. Nf. azi (im. din Vlădeni-Braşov 44). — Bulg. Zorka ( 479» 568) < ung. kajla = « cu coame întoarse » (DA., s.v.), cf. căilat = cu coarne sucite (Dră-ganu, DR., IV, 1553). Căpreăna. N. de bivoliţă (24). — Deriv, (cu suf. -e a n ă) dela capră (poate prin asemănarea coarnelor cu acele ale caprei). Căprllă. N. de bou (6). — Deriv, (cu suf. -i 1 ă) dela capră. Cf. Căpreana. Cârligoânţa. N. de bivoliţă (25) « cu coarne sucite ». — Deriv, din cârlig. Câ'rna. N. de bivoliţă (43). — (Cu coarne) cârne. Cârd. N. de taur, bivol (48). — în ung. K â r o 1 y n. de bou (Herman, 479). Cartuş. N. de câne (48). Castor. N. de câne (61). — Ung. Kâsztor, n. de câne (Herman, 609). Catlnca. N. de căţea (61). — N. pers. Catinca < Ecate-rina. Cazâcu. N. de câne (44). — Dela numele etnic. Cendea s. Cenghea. N. de bou (passim), bivol (27), vacă (passim), cu varianta Ţengheş n. de bou (44)- — în ung. Csendes n. de bou (Herman, 473)< ung. csen-d e s = liniştit, blând. Cercfca. N. de capră (6). — Dela cercică = n. de floare, formă feminină din cercel. Cf. şi Cercelica n. de capră (DA., s.v.). Cezar s. Ţezar. N. de cal (passim). — Şi în ung. Czesâr, n. de cal (Herman 364) < lat. Caesar (numele împăratului). Chechi. N. de câne (21). Cheşu. N. de cal (48), porc (43). Şi: Cheşa. N. de bivoliţă (cu o pată albă la frunte, la un ochiu, ori în vârful cozii 26) (14, 16, 17, 21, 22, 29, 39).— Deriv.: (cu suf. -a i e) Cheşâia. N. de bivoliţă (2, 6, 10, 13); — (cu suf. -u c a) Cheşuca N. de bivoliţă (11, 14). — Ung. K e s e, n. de cal, vacă, bou, porc, câne (Herman, 371, 466, 480, 568, 609-610) 52)> n. de iaPă (26, 27, 46)— In ung. n. de bou (Herman) 365) < dereş, -ă «(bou s. vacă) cu părul roşu amestecat cu alb » < ung. d e r e s = « (despre părul), şoriciu (al cailor) (Gombocz-Me-lich, 1324-1325). Diana. N. de câne (passim). — Şi în ung. D i a n n a n. de câne (Herman, 604). După numele zeiţei Diana, regina codrului, a căreia principală ocupaţie — după mitologie — era vânătoarea, pentru care fapt a fost desemnată ca zeiţă a vânătorilor. Didina. N. de iapă (26), căţea (50- . ’ — Dela Npers., formă hipocoristică din Alexandrina. Dionisie. N. de taur (14). — Npers. Doamna. N. de pisică (2). D e-r i v.: (cu suf. -i c a) Domnica. N. de bivoliţă (32). Dobriţa. N. de bivoliţă (11). — Dela Npers. Dobra (deriv, cu suf. -i ţ ă). Doda. N. de căţea (51). — Cf. şi ung. D o d i n. de câne (Herman, 604). Dolîi. N. de taur (58). — Şi în ung. D o 1 f i n. de câne (Herman, 604) < Np. (< A-dolf.) Diidaş. N. de câne (6, 24, 35)- , — în ung. D u d â s, n. de cal, bou, câne (Herman, 365, 475, 605) < ung. dudâs « cimpoier », iar spec. « păstor » (Czuczor-Fo-garasi, s.v.). Duduia. N. de pisică (14). www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE ANIMALE IN TARA OLTULUI 359 Duluş N. de câne (57). — Cf. dulău, prin schimb de sufix < ung. d ii 1 o-, d o 1 o (-ku-t y a) = (câne) leneş (Drăganu, DR. II, 900). ’ Duinână. N. de vacă (27). D e-r i v.: (cu suf. -i c ă) Dumănică. N. de bou (39) — Deriv, cu suf. -a n (ă) dela rădic. Dum- (< Duminecă), dat vitei născută Dumineca. Dumănică, cf. Dumană. Dumitru. N. de taur (14). — Dela Np., care în unele regiuni a ajuns poreclă dată unui « om certăreţ». Eroş. N. de cal (14). — Ung. eros = « tare ». Fâni. N. de iapă (passim) « blândă » (63). — Şi la Unguri, n. de iapă (Herman, 366) < Np. ung. Fâni (< F r a n c z i s k a, Nagy, în « Ethnographia », XXI, 1910,335, s. săs. Fâni (< S t e p h a n i,) Kisch, Nam., 36). Fecica. N. de iapă (2). — Ung. F e c s k e, N. de iapă (Herman, 366) < ung. f e c s k e = <( rândunică», fig. (despre măgarul) de coloare neagră dar cu gâtul alb» (Herman, 577). Fidi. N. de câne (24). — Ung. F i d i, n. de câne < lat. f i d e s (Herman, 605). Flîi. N. de pisică (48). — Formă hipoc. din Np. S t e f i s. Z s o f i (ung.). Flscu. N. de bou (passim), cu varianta Flşcu (30, 45). — Ung. F i c z k o n. de cal, bou, porc, câne (Herman, 366, 475. 567> 6o5) < ung- f i c z k o = « băieţandru, ţingău ». Flâşca. N. de cal (2). Floarea. N. de vacă (46). Şi: Florea. n. de bou (59), cal (59), câne (19, 42, 57). — Deriv.: (cu suf. -i c a) Florlca. N. de vacă (passim), bivoliţă (passim), bou (29). — Numele se dă în unele localităţi vitelor născute la Florii. în cazuri dese, numele trebue să fie dat după nume personale. Flocea. N. de câne (2). Deriv, (cu suf. -e a) dela floc (despre un « om păros », DA., s.v.). Foâcu, -a. N. de cal (6) « galben închis ca cloţariul» (27, 30), « cu două colori» (32, 45, 46, 48); — N. de iapă (27, 30, 48). — în ung. F a k o, n. de cal, bou, porc, măgar, câne (Herman, 465-6, 475, 567, 577, 605) < ung. f a k o = «(despre calul) cu părul de coloare galbenă-cenuşie deschisă » (Herman 341-342), «(despre boul sau vaca) cu părul alb brumat cu galben sau sun> (ib., 442). Folbu. N. de câne (39). Forcoş. N. de câne (16). — în ung. F a r k a s, n. de câne (Herman, 605) < ung. far-k a s = lup. Frida. N. de iapă (46, 58, 63). — Np. ung. s. germ. Frida, Frieda ( 46> 56> 63)- Şi: N6ra. N. de căţea (49). — Şi ’n ung. Nero, n. de câne (Herman, 614)< Np. Nero (împăratul). Ninlţa. N. de pisică (14). — Dela Np. hipoc. N i n a, derivat cu suf. -iţa. Nisoc. N. de bou (12). — Dela forma Np. Nise ( u). R6za. N. de iapă (52), vacă (26), cu varianta Rozi. N. de iapă (19). — Şi ’n ung. Rozi, n. de vacă (Herman, 469) < Np. hipoc. R o-z a (< R o z â 1 i a). Rudi. N. de cal (63), bou (43, 63), taur (24, 30, 45). — Np. germ. si ung. Rudi (< Rudolf). ' Ruja. N. de vacă (11). Deriv.: (cu suf. -a n (ă)) Rujâna. N. de vacă (5, 6, 19, 24, 35, 45). — Cf. rujă — trandafir, şi adj. rujaţi, -ă = «(bou sau vacă) cu părul roşcat». Ruta. N. de pisică (30). — Dela Np. hipoc. din M a r i a. S #Sâmbătă. Deriv.: (cu suf. -e a n ( a)) Sâmbetcân. N. de bou (8), Sâmbeteâna. N. de vacă (34), bivoliţă (17, 22, 27, 32, 38), cu varianta Simbeteana. N. de vacă (8); — (cu suf. - i n a) Sâmbetina. N. de vacă (59). — Nume dat vitelor născute Sâmbăta. Pentru forma Sâmbe-tean(a) nu este exclus nici amestecul NI. Sâmbăta (cf. Hărse-neana). Săpunitu. N. de bou (18) « alb ». Sâ'rbu. N. de câne (6, 45, 57). — Dela numele etnic. Seceleâna. N. de iapă (26). — Deriv, (cu suf. -e a n) dela NI. Săcel. S echea. N. de vacă (24, 46), rostit şi Seîchia (26, 38). Deriv.: (cu suf. -a n a) Secliiâna. N. de vacă (5, 6). — Şi’n ung. S z 6 k e, n. de cal, S z 6 j k e n. de vacă, bou, porc (Herman, 382, 468, 487, 570) < ung. s z 6 k e = « blond ». www.digibuc.ro 368 ŞT. PAŞCA Seinu, -a. N. de berbec (6), Seina. N. de oaie (passim). — Adj. sein, -â = « cenuşiu, sur ». Seme, cf. Semeş. Semeş. N. de bou (6, 8), cu varianta Seme. N. de vacă (24). — Ung. S z e m e s n. de cal, bou, porc (Herman 381, 487, 570) < ung. s z e m e s « deştept». Sfera. N. de câne (24, 25, 26, 43, 46, 63), iapă (17). — Ung. S z i k r a n. de cal, bou, câne (Herman 381, 487, 618) < ung. s z i k r a = « schinteie ». Silea. N. de bou (17, 27, 34, 53), taur (11), vacă (passim). — Ung. S z i 1 a j, n. de cal, taur, bou, porc (Herman, 382, 462, 487, 570) < ung. s z i 1 a j « neînfrânat, impetuos, sălbatic ». La Ruffini, 16, greşit din Vasilea. Sileşu. N. de cal (7), bou (8). — Şi ’n ung. Szeles n. de cal, vacă (Herman, 381, 449) < ung. s z 6 1 e s (cf. Herman, 492). Sfloş. N. de bou (1). — Ung. S z i 1 o s N. de bou (Herman, 487) < ung. s z i 1 a s. Solea. N. de vacă (51). Stelata. N. de vacă (11). — Cf. Ci log. Sultana. N. de măgăriţă (19). — Dela Np. Surchea. N. de vacă s. bou (34). — Ung. S z ii r k e, N. de cal, măgar, porc, bou (Herman, 382, 577. 565. 487) < ung- s z ii r k e = « sur ». Suru. N. de cal (passim), câne (21), cocoş (21). Sura. N. de iapă (passim).—D e r i v.: (cu suf. -a n(ă)) Surân. N. de bou (6, 8), Surâna. N. de vacă (2, 5, 6, 8, 17, 21, 22, 27, 44), iapă (36), cu varianta Ţu-răna. N. de vacă (24). — Adj. sur, -ă. ş Şârga. N. de iapă s. cal (passim), Şârgu. N. de cal (passim). — Ung. S â r g a, n. de cal, porc, câne (Herman, 379, 570, 617) < ung. s â r g a = « galben ». Şerpâr. N. de cal (5). — Cf. şerpar = « specie de vultur de coloare cafenie, cu guşa albicioasă, pântece alb, cu pete închise » (CADE). Şoîronfca. N. de pisică (48). — Dela Np. Şofron (deriv. fem. cu suf. -i c a). Şoimu. N. de cal (5, 15, 27, 52), câne (22, 45). — Şi ’n ung. S o 1 y o m, n. de cal (Herman, 380) < ung. s o 1 y o m = « vultur ». Cf. şi Şerpar. Şpiţu. N. de câne (8). Ştefan. N. de câne (25). — Dela Np. Şugar. N. de bou (2, 45, 46, 53), bivol (6, 10, 11, 12, 14, 17, 27, 32), bivoliţă (17, 21, 29, 30, 38). —Deriv.: (cu suf. -iţa) Şugăriţa. N. de bou (29). ’ — Foarte des şi la Unguri (Herman, passim) < ung. sugar = « subţire, svelt». Şugăriţa, cf. Şugar. Şuta. N. de oaie (passim), vacă (30), capră (6).—D e r i v.: (cu suf. -i c a). Şutica. N. de capră (6). — Dela adj. şut, -â — «fără coarne ». Şvâiţa. N. de vacă (30). — Nume care indică rasa. www.digibuc.ro NUME DE PERSOANE ŞI NUME DE AMMAJ.E IN TARA OLTULUI 369 T Taîlâii. N. de câne (19). — Dela Np. Tâmbor. N. de câne (1). — Ung. Tambur, n. de câne, etc. (Herman, 619) < tambur. Tanti. N. de iapă (61). Ung. n. de câne (Herman, 619) < tanti mătuşă. Tărcata, cf. T ă r c a t u. Tărcâtu. N. de cal (58), porc (52); Tărcata. N. de iapă (58), vacă (8). — Adj. tărcat, -ă «de diferite colori». Tătâru. N. de cal (59) — Dela numele etnic. Taxi. N. de câne (52). Tenea. N. de pisică (2). Tincuţa. N. de capră (48). — Dela Np. Ţinea (< Eca-terina). Tiţa. N. de căţea (26). — Dela Np., formă hipoc. din Catiţa (ung. K a t i c z a) sau Saf-tiţa. Torozanc. N. de câne (21). — Cf. ung. T u r a z 6, n. de cal (Herman, 383). Trăistoâsa. N. de oaie «îmbur-toasă » (39). Trică. N. de câne (34). Hipoc. Np. Trică < Petrică. Cf. totuşi şi ung. T r i k 6, n. de vaca (Herman, 488). Tulipanu. N. de cal (24). — Dela numele floarei tulipan. Tărcu. N. de câne (2, 7, 26, 29. 36, 50- . — Dela numele etnic. Tăţa. N. de capră (19). — Dela Np. Tuta < C ă t u ţ a. Cf. şi T i ţ a. T Ţăgărma. N. de capră (6). Ţântatu. N. de cal «cu ţântă ’n frunte » (30). Ţesar, cf. Cezar. Ţigăia. N. de oaie (29, 43)- . . — Ţigaie « (oaie) cu lâna albă, măruntă, scurtă, deasă şi moale ». (Diaconii, Pâstoritul în Vrancea, 37)- . . . Ţiii. N. de căţea (51), pisică (24), cu varianta Ţiluş. N. de pisică (38, 48, 59). — Ung. C z i 1 i, n. de vacă, câne, pisică (Herman, 474, 604, 622). ŢIţu. N. de pisică (25). — Ung. Czicza, n. de pisică (Herman, 622). Ţugulîna. N. de oaie (24). Ţurcâna. N. de oaie (21, 29, 39. 43)- U Urevhiătu. N. de măgar (30). I rseiu, cf. Urs u. lîrsu. N. de câne (passim). D e- r i v.: (cu suf. -e i u) Urseiu. N de câne (52). Uşureln. N. de câne (7). H4 A. R. — $t. Pa şea. www.digibuc.ro 37° ŞT. PAŞCA V Vâ'nătn. N. de cal (8, 46); Vânătă. N. de iapă (46), vacă (6, 7, 8, 17, 22, 28), căţea (14). Victor. N. de cal (17, 59), taur (passim), bou (passim), câne (57), porc (57). Deriv.: (cu suf. -el) Yictorel. N. de taur (39); — (cu suf. -i ţ a) Victoriţa. N. de vacă, bivoliţă (39). — Şi ’n ung. V i k t o r, n. de cal, bou, câne (Herman, 384, 489, 621) < Np. Vicu. N. de câne (63). — Ung. V i k i, n. de câne (Herman, 621) < Np. ung. V i k i, V i-kos< Viktor (Nagy, l. cit., 334). Vidam s .Vidau. N. de cal (26,46). — Ung. V i d a m, n. de cal, bou, porc (Herman, 384, 489, 571) < ung. vidam = « vesel ». Vighiaz. N. de câne (49). — Ung. v i g y a z ! (imperativ dela vigydzni — a fi atent). Vilaş. N. de câne (1), cu varianta Vila. N. de iapă (14). — Ung. V i 11 â s, n. de porc (Herman, 571) < ung. v i 11 â s « crăcănat». Vilma. N. de iapă (48). — Ung. Vilma n. de iapă (Herman, 384) < Np. *Yineri. Deriv.: (cu suf. -e a n (a)) Vinereân. N. de bou Zorica, cf. A z or. Ztiza. N. de căţea (5). (8), Vinereâua. N. de vacă (6), Vinerea (< Vinereâna) N. de vacă (53); — (cu suf. -i c a) Vinerica. N. de vacă (8,48, 59), bivoliţă (14, 21, 27, 29, 49). — Nume date vitelor născute Vineri. Vintilă. N. de cal (52). — Dela Np. Viorica. N. de bivoliţă (39). — Dela Np. ’ Vira. N. de vacă (passim), bivoliţă (57, 59), cu varianta Virag n. de vacă (46). — în ung. V i r â g, n. de cal, taur, bou, porc, câne (Herman, 384. 463. 489, 57i. 621) < ung. v i r â g — <( floare ». Popovici, Rum. Dial. I 93 credea că avem o formă hipocoristică din Vinerica. Nu e exclus nici amestecul lui Viroana. Virag, cf. Vira. Viroana. N. de vacă (8, 34), bivoliţă (29). — Dela Np. Yiteâzu. N. de câne (7). — Ung. V i t e z n. de câne, etc. (Herman, 621). Voivodeâna. N. de bivoliţă (17, 22). Deriv, (cu suf. -e a n a), cf. NI. Voivodeni. — Np. săs. Susi, S u s o (< Su-sanna, Kisch, Natn., 128). www.digibuc.ro CUPRINSUL p.«g Introducere................................................................ 5 Bibliografie.............................................................. 14 A) Nume de persoană : I. Nume de botez....................................................... 24 II. Supranume............................................................ 43 III. Nume de familie...................................................... 60 Supranumele şi numele de familie după originea semantica . . 86 Forme alintătoare şi forme batjocoritoare................. 106 Aspectul gramatical al numelor ................................... 109 Hipocoristice..................................................... 117 Derivate cu sufixe................................................ 133 B) Nume de animale ........................................................ 149 1. Glosar antroponomastic............................................... 157 2. Glosarul numelor de animale.......................................... 353 www.digibuc.ro DE ÎNDREPTAT: Pag. 26, r, IZ de sus în loc de: ia 1789 să se îndrepte: la 1789 1 3°. r. 4 » jos, ♦ 1 » : cazuri de analoge » » * : cazuri analoge ~Ji r * * * ~î~rtu intră in--------- 1 75. r, 8 de SUS) 1 1 » : Cuţ,a » * * : Cuţ’a 1 96, r. 2 1 1 să se şteargă Craia 1 i°3. r. 15 » » în loc de: nu supranume * » * : un supranume 1 HO, r. 20 1 1 1 1 » Şendruc > Şăndruc » 1 » : Şendruc < Şăn¬ druc » 113. r. 7 1 1 1 » » trece la noi 1 1 * : trece prin pala- talizare la noi 1 1x8, r. 6 1 » 1 1 » anchetatorul * 1 * : anchetator » 16, r. 5 » » Bă se adauge: BARITIU, I: Georgie BARITIU, Părţi alese din Istoria Transilvaniei, Sibiu, 1889. www.digibuc.ro Lei ACADEMIA ROMÂNĂ STUDII ŞI CERCETĂRI I. N. IORGA, Istoria poporului francez, 1919. ; . 75 II. N. IORGA, Scurtă Istorie a Slavilor răsăriteni; Rusia . şi Polonia .................................... 38 III. Dr. GR. ANTIPA, Problemele evoluţiei poporului român, 1919 ..;........................ 75 IV. N. IORGA, Istoria literaturilor romanice în desvol- tarea şi legăturile lor, 3 voi. 1920.......... — V. P. PONI, Statistica Răzeşilor, 1921 ....... 38 VI, Dr. GR. ANTIPA, Dunărea şi problemele ei ştiinţifice, economice şi politice, 1921..............". . 36 VII. TH. CAPIDAN, Meglenoromânii. I. Istoria şi graiul lor, 1925 .................................. isp II. Literatură}populară la Meglenoromâni, 1928 . . 150 III. Dicţionar Meglenoromân, 1935 .............. . 20o VIII. G. BOGDAN-DUICĂ, Viaţa şi ideile lui Simeon , Bărnuţiu, 1924................... i 100 IX. Dr. N. LEON, Entomologia medicală, 1925 .-. . 150 X. T. SAUCIUC-SĂVEANU, Cultura cerealelor în Grecia antică şi' politica cerealistă a Atenienilor, . 1925 • ....................... ............. .. 115 Xl. SEXTIL PUŞCARIU, Studii Istroromâne. II. Intro- '' ducere, gramatică, caracterizarea dialectului istro- ' • român, 1927...................................300. XII, Dr. I. LEPŞI, Studii faunistice, morfologice şi fiziologice asupra Infusoriilor din România, 1927 . . 140 XIII. O. ANASTASIU, Industriile săteşti în raport cu - localizarea mare» industrii, 1928 ........ 120 XIV. R. V. BOSSY, Politica externă a României între anii 1873—1880, privită dela Agenţia diplomatică din Roma, 1929.............................. 120 XV. VICTORIA D. VOINOV, Excreţia prin intermediul cromâtocitelor la nevertebrate, 1929............ 150 XVI. SEXTIL PUŞCARIU, Studii Istroromâne. III. Bi-blîografie critică, listele lui Bartoli, texte, inedite, hote, glosare, 1929 . . . . . . . . . 210 XVII. P. P. PANAITESCU, Călători poloni în ţările române, 1930 . '............................. -.;-L. . 180 XVIII. N. GEORGESCU-TISTU, Bibliografia literară română, 1932 ............................................230 XIX. RADU I. PAUL, Flexiunea nominală internă în limba română, 1932 . . .................. 300 XX. TH. CAPIDAN, Aromâniî, Cialectul aromân, 1932. 400 XXI. ■ NICOLAE DRĂGANU, .Românii în veacurile IX—XIV pe baza toponomie.i şi a onomasticei, 1933 500 .XXII. G. BOGDAN-DUICĂ, Ioah Barac, studii,. 1933 . . 100 XXIII. VESPASIAN ERBICEANU, Naţionalizarea justi- ţiei şi unificarea legislativă în Basarabia, 1934 . . 150 XXIV. TR. SĂVULESCU Şl' T. RAYSS, Materiale pentru flora Basarabiei, 1934................ . 306 XXV. N. GEORGESCU-TISTU, Ion Ghica scritorul, . cu prilejul unor texte'inedite; 1935 . . . . . . 130 XXVI. ŞTEFA.N PAŞCA, Nume de persoane şi nume de animale în Ţara Oltului, 1936 , ............250 , ' C. 41.S29. www.digibuc.ro