Referenţi ştiinţifici: prof. univ. dr. Liviu PAPADIMA lector univ. dr. Oana FOTACHE ©editura universitâpi din bucureşti9 Şos. Panduri, 90-92, Bucureşti - 050663; Telefon / Fax: 021/410.23.84 E-mail: editura_unibuc@yahoo.com Internet: www.editura.unibuc.ro Tiparul s-a executat sub c-da nr. 3035 / 2012 la Tipografia Editurii Universităţii din Bucureşti Tehnoredactare computerizată: Meri POGONARIU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României OMAGIU. Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana Modernitate şi interdisciplinaritate în cercetarea lingvistică. Omagiu doamnei profesor Liliana Ionescu-Ruxăndoiu / ed. Mihaela Constantinescu, Gabriela Stoica, Oana Uţă Bărbulescu. -Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2012 Bibliogr. ISBN 978-606-16-0099-1 I. Constantinescu, Mihaela (ed.) II. Stoica, Gabriela (ed.) III. Uţă Bărbulescu, Oana (ed.) 81 CUPRINS Portret Alexandru Niculescu.......................................................................................................... 9 Date bio-bibliografice.................................................................................................................... 11 Tabula gratulatoria.............................................................................................................................. 21 Articole Elena ALBU, Litota în discursul politic............................................................................................. 23 Rodica AMEL, Linguistic interaction - an organic structure............................................... 35 Iulia BARBU, Verba dicendi din limba română care nu admit discurs citant: dificultăţi de interpretare..................................................................................•................. 47 Cezar BĂLĂŞOIU, „Rinul se varsă în mare". Ştergerea mărcilor enunţiative în procesul de îmbogăţire a unui discurs fondator.............................................................. 56 Niculina BERCEA, Procese eliptice în proza lui Mircea Horia Simionescu..................... 69 Angela BIDU-VRĂNCEANU, Terminologie şi pragmatică...................................................... 77 Grigore BRÂNCUŞ, Valorile perfectului simplu în „La Lilieci"...........................■................... 84 Marinela BURADA, From language facts tQ cultural assumptions and back: a case study..................................................................................................................................................... 87 Cristina CĂLĂRAŞU, Interacţiunea verbală literar/ regional în epoca globalizării Studiu de caz.................................................................................................................................... 96 Victor CELAC, Despre metodă în lexicografe şi un studiu de caz: biografia sintagmei casa scării .................................................................................................................. 101 Oana CHELARU-MURĂRUŞ, Mâncăm „cu stil": denumiri metaforice. în limbajul culinar românesc............................................................................................................................ 115 Iuliana CHIRICU, Condiţii de reuşită a discursului raportat................................................. 126 Gheorghe CHIVU, Fapte de limbă vorbită în „Occisio Gregorii Vodae", prima piesă de teatru scrisă în limba română........................................................................................... 135 Sara CIGADA; Remarques sur lesfonctions du discours direct dans la narration....... 143 Marina CI0LAC, L'interaction verbale mediatisee : ţypes de dialogues dans une emission frangaise telediffusee................................................................................................ 161 Mihaela-Viorica CONSTANTINESCU, Umor politic românesc în perioada comunistă. Studiu de caz pe un corpus autentic.............................................................. 178 (5 Omagiu doamnei profesor Liliana Ionescu-Ruxândoiu Alexandra CUNIŢĂ, Prise en charge et prise en compte dans l'avant-propos ou Tedito(rial) du magazine Science & Vie.............................................................................. Măria CVASNÎI CĂTĂNESCU, Analogia - stereotip argumentativ în Anonimul Cantacuzinesc.................................................................................................................................. Florica DIMITRESCU, Din nou despre datarea elementelor lexicale ale limbii române - cu privire specială asupra neologismelor..................................................... Frans H. VAN EEMEREN & Bart GARSSEN, Strategic maneuvering in political argumentation. The plenary debate in the European Parliament as an argumentative activity type...................................................................................................... Claudia ENE, Forme ale polifoniei în limbajul publicistic românesc din secolul al XlX-lea......................................................................................................................................... Giovanni GOBBER, Notes on Dialogical Structuring in Georgian Verb Morphology. Sanda GOLOPENŢIA, Prenomsfrancos en Nouvelle Angleterre?........................................ Valeria GUŢU ROM ALO, în problema „sintaxei dialogale"..................................................... Ana-Cristina HALICHIAS, Exprimarea metaforică a noţiunilor DEŞTEPT şi PROST în limba latină................................................................................................................................ Emil IONESCU, Un pseudo-concept: relaţiile ternare............................................................... Catherine KERBRAT-ORECCHIONI, L'impolitesse dans certains ţypes d'interactions ă caractere politique: problemes theoriques et etude de cas.................................. Raluca LEVONIAN, Comicul intertextual în literatura parodică postmodernă.......... Nataşa-Delia MAIER, Forme ale autodezvăluirii în conversaţia cu participare exclusiv feminină: naraţiunea şi lamentarea. Studiu de caz.................................... Mihaela MANCAŞ, Câmpul lexico-semantic al „tristeţii" în poezia lui Tudor Arghezi Măria MARIN, Arhiva Fonogramică a Limbii Române, sursă de material pentru cercetări interdisciplinare................................................................................................... Luminiţa MARTON, Figură de stil şi semnificaţie în poezia Lecţia de citire de Nichita Stănescu............................................................................................................................ Stanca MĂDA, Rolul moderatorului în şedinţele din mediul profesional........................ Cătălina MĂRĂNDUC, Tehnici de problematizare în textul literar.................................... Iulia MĂRGĂRIT, Din lexicul dialectal al femeilor...................................................................... Michael METZELTIN, L'importance de la semantique referentielle.................................. Manuela NEVACI, Unitatea etnică şi lingvistică a aromânilor cu dacoromânii (pe baza surselor bibliografice]...................................................................................................... Florentina NICOLAE, Consideraţii privind perenitatea limbii latine în evoluţia limbajului religios românesc....................:.............................................................................. Alexandru NICULESCU, Un „doctor - canus vir - ex Walachia".......................................... Gabriela PANĂ DINDELEGAN, Distribuţia diftongilor ea şi da şi poziţia lor în sistemul limbii.................................................................................................................................. CUPRINS 7 Emilia PARPALĂ, Paranteze „pragmatice" (denivelări enunţiative în poezia 2gg românească postmodernă) ...................................................................................................... 413 \ Carmen-Ioana RADU, Identitatea discursului parlamentar românesc în context 2Q2 european. Studiu comparativ................................................................................................... 423 ţ Nicoleta ROGOSIEVICI DEACONU, Reprezentarea parodică postmodernă................. 437 ?09 Julieta ROTARU, Reprezentările palatalei africate lungi în manuscrisele !atharvavedice şi dialectele vedice.......................................................................................... 443 Răzvan SĂFTOIU, Perspective asupra faticului........................................................................... 448 Raluca SINU, Traducerea umorului bazat pe componenta culturală în subtitrarea în limba română a The Daily Show - Global Edition.................................................. 459 Andreea SOARE, Funcţii ale dativului în cronica lui Ion Neculce (I) ............................... 468 Camelia STAN, 0 structură sintactică veche: complementul predicativ al obiectului 473 Gabriela STOICA, Afecte şi lexic afectiv în context religios (secolele al XVII-lea - al 269 XVIII-lea)............................................................................................................................................ 479 Adriana STOICHIŢOIU ICHIM, Aspecte sociolingvistice privind exprimarea genului 2jj ; la numele de profesiuni............................................................................................................... 493 qozt S Ariadna ŞTEFĂNESCU, Imaginea oratorului în discursul parlamentar românesc !din secolul al XlX-lea: metodă de analiză şi studiu de caz......................................... 511 Ana-Maria TEODORESCU, Despre cercetarea interacţiunii verbale în spaţiul 2n | românesc - privire sintetică de după 1990. Contribuţia Lilianei Ionescu- ş Ruxăndoiu în acest domeniu..................................................................................................... 526 328 Alice TOMA, L'organisation topicale du discours mathematique....................................... 534 \' Domniţa TOMESCU, Actualizarea alocutivă prin vocativ în limba română.................. 547 Camelia UŞURELU, Tendinţe actuale în evoluţia numelor de profesiuni.................... 553 342 Oana UŢĂ BĂRBULESCU & Melania ROIBU, Medierea în traducere sau cum lacurile pot fi şi altceva în afară de lacuri.......................................................................... 560 Andra VASILESCU, Deicticele empatetice...................................................................................... 569 358 Ioana VINTILĂ-RĂDULESCU, Observaţii asupra limbajului unor acte normative } recente................................................................................................................................................. 587 Lucia WALD, Probleme ale traducerii în concepţia lui Ieronim şi a lui Augustin........ 597 383 Rodica ZAFIU, Argumentarea prin analogie: criterii de evaluare şi strategii de respingere.......................................................................................................................................... 604 on9 Ramona-Maria ZVIRID, Teoriile emoţiei şi actele de limbaj expresive............................. 611 397 402 405 100 Omagiu doamnei profesor Liliana Ionescu-Ruxăndoiu etc). Contextele în care sunt introduse unele neologisme nu sunt totdeauna conforme normele standard ale morfosintaxei sau cu cele ale semanticii: e într-un protest, ...nu găsS nicio intelectualitate în asta. Alteori se recurge chiar la creaţii proprii bazate pe sisterrj limbii, de exemplu pluralul oratorii: au oratorii pentru sală etc, în care unitatea nou crea^ are ca sinonim cuvântul „discurs". 6. Suprapunerea diverselor registre ale limbii: standard, regional, popui evidenţiată anterior poate conduce la o concluzie mai generală, şi anume că, în cazul studii deşi, programatic, subiectul îşi propune să nu renunţe la specificul regional al achiziţii! native ale limbajului, în practică adoptă unele particularităţi din alte arii (îndeosebi ^ muntenească, unde trăieşte în ultima vreme). 7. Din perspectiva atenuării diferenţelor regionale în vorbire, un rol important îl* astăzi interferenţele culturale şi interacţiunile culturale determinate de statvj socioprofesional al vorbitorilor. Acesta are, în general, un rol important în desfăşurat acestui proces, putând grăbi sau întârzia atenuarea diferenţelor regionale. în cazul prezerJj este vădit rolul său în impulsionarea procesului, aşa cum este evident că orice predictibilitP referitoare la evoluţia sa ulterioară este prematură. 8. Epoca mondializării, în care ne aflăm în momentul de faţă, acţionează în ser accelerării procesului respectiv. Deşi lingviştii acceptă cu greu conceptul de globalii lingvistică, el se infiltrează tot mai mult în majoritatea domeniilor vieţii, astfel încât z afirmaţii surprinzătoare de tipul: „globalizarea nu cruţă nici literatura. Pare evident căi exista (există deja?) o literatură fară frontiere" (Manolescu 2011). 1 Bibliografie Charaudeau, P., D. Maingueneau (sous la direction de), 2002, Dictionnaire d'analyse du discours, Paris, Edil du Seuil. 7 Coteanu, I., 1961, Elemente de dialectologie română, Bucureşti, Editura Ştiinţifică. Cvasnîi Cătănescu, M., 1982, Structura dialogului din textul dramatic cu aplicare la dramaturgia românea Bucureşti, Tipografia Universităţii din Bucureşti. Maigret, E., 2003, Sociologie de la communication et des mediaş, Paris, Armând Colin. Manolescu, N., 2011, „Poezia fară frontiere", Adevărul, 1-2 octombrie, 2011, p. 63. Vion, R., 1992, La communication verbale. Analyse des Interactions, Paris, Edition Hachette. Vulpe, M., 1967, „Fapt dialectal, fapt popular", Studii şi cercetări lingvistice, XVII, nr. 4 (apărut şi în M. Opera lingvistică, I, 1967, pp. 61-71). Literary / regional verbal interaction in the globalization era. A case study Abstract vi In this article, the author has undertaken a study case looking at the interference between the regii language (the Moldavian subdialect) and the standard language. The results are conclusive: although the spdl declares that he retains his regional language, in reality this is only achieved to a lesser extent in the interview. strongest feature of the regional language is seen at the level of vowels; the alteration of consonants accordinl the peculiarities of the Moldavian subdialect occurs much less frequently. The high levels of neologism usageî the predominance of the standard pronunciation shows the diminishing of the dialectic differences, as a resul education and globalization. I DESPRE METODĂ ÎN LEXICOGRAFIE ŞI UN STUDIU DE CAZ: BIOGRAFIA SINTAGMEI CASA SCĂRII Victor CELAC Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Bucureşti Pe la începutul secolului al 20-lea, în lingvistica europeană se înfruntau două mari direcţii: una, a neogramaticienilor, inspiraţi, în ultimă instanţă, de lingvistica indo-europeană, care erau interesaţi mai ales de originea formelor verbale şi de stabilirea legilor de evoluţie a cuvintelor. Etimologia practicată în cadrul acestei direcţii era esenţialmente etimologie-origine. Unul dintre ultimii reprezentaţi ai acestei direcţii şi, probabil, cel mai ilustru, este W. Meyer-Liibke, cu al său REW. Cealaltă direcţie, inspirată de expansiunea cercetărilor în domeniul geografiei lingvistice şi, în general, de acumularea unor mari cantităţi de date de ordin lingvistic şi filologic, insista dimpotrivă asupra faptului că fiecare cuvânt există şi evoluează de-a lungul secolelor în împrejurări speciale, unice, angrenat într-o multitudine de raporturi dintre cele mai diferite cu alte cuvinte, dm aceeaşi familie sau din alte familii, raporturi care se nasc şi apoi dispar, într-un proces nesfârşit. Acest proces ar putea fi comparat cu mişcarea valurilor pe suprafaţa mării, mişcare uneori mai furtunoasă, alteori mai calmă, dar care nu încetează niciodată şi nici nu prezintă stări identice. în acest caz, etimologia nu se limitează să descopere etimonul îndepărtat, ci îşi propune să urmărească în detaliu şi biografia cuvintelor. Ar fi un truism să mai spunem că între forma actuală a cuvintelor şi originea lor nu există un gol, ci o evoluţie continuă. Cei care au iniţiat această direcţie sunt, între alţii, Hugo Schuchardt, Jules Gillieron şi Walter von Wartburg, căruia îi aparţine şi opera cea mai importantă, izvorâtă din această viziune - FEW. Dacă ne gândim la modul în care este tratată etimologia cuvintelor în dicţionarele limbii române din ultimele decenii, trebuie să admitem că este vorba, fară excepţie, de o simplă etimologie-origine. Totul este cât mai succint cu putinţă în alineatul consacrat etimologiei; cuvântul de ordine pare să fi fost limitarea la simpla enunţare a etimonului, ca-şi cum etimonul ar fi o mică podoabă, care trebuie agăţată la sfârşitul fiecărui articol; lipsesc orice fel de indicaţii privind eventualele interferenţe dintre cuvinte, privind motivaţiile unor evoluţii semantice (care nu totdeauna sunt de la sine înţelese), în cazul cuvintelor polisemantice, sau privind originea şi motivaţia expresiilor, sintagmelor şi a altor unităţi. Este vorba de un fel de inerţie a lexicografici româneşti din ultimele decenii, inerţie cu atât mai greu de înţeles şi de acceptat cu cât în lingvistica românească se înregistrează din ce în ce mai multe cercetări excelente care au în vedere biografia cuvintelor, adică urmărirea în detaliu a evoluţiei formelor şi a sensurilor, prin cercetarea atentă a atestărilor disponibile, de pildă, studiile lui Al. Graur (1963, 1975), volumele dedicate expresiilor româneşti publicate de Stelian Dumistrăcel (2001 [ultima ediţie]), volumele publicate în colecţia Etymologica, coordonată de acad. Marius Sala (Avram 1997, 2000, 2001; Frăţilă 2000; Loşonţi 2001, 2007; Mărgărit 2007; Nestorescu 2006) şi multe altele. S-ar putea obiecta că toate detaliile legate de biografia cuvintelor ar îngreuna prea t dicţionarele adresate publicului larg, precum DEX, NDU etc, şi că ele ar putea figura cel 102 Omagiu doamnei profesor Liliana Ionescu-Ruxăndoiu Victor CELAC - Despre metodă în lexicografe şi un studiu de caz: biografia sintagmei casa scării 103 mult în dicţionarele academice. Realitatea este însă că şi în dicţionarele academice - DL MDA - domină aceeaşi tendinţă de a prezenta etimologia într-o manieră cât mai concii Situaţia era alta în DA, seria veche a dicţionarului academic, unde adesea s-au dat detaj legate de biografia cuvintelor, dar actualmente tendinţa este inversată şi trebuie s-o spunej această inversare este un fapt mai degrabă anacronic. în fond, această manieră concisă del indica etimologia este inspirată chiar de dicţionarele academice din ultimele decenii. DEX celelalte dicţionare adresate publicului larg, în general, au rezumat DLR-ul, deci ele nici ' aveau cum să dezvolte etimologia mai mult decât în DLR. In definitiv, lexicografia este un domeniu care îşi extrage materia din ştiinţele limbi din filologie, dialectologie, semantică, etimologie etc. şi deci lucrările lexicografice ar trebî să fie racordate cumva la progresul acestor ştiinţe. J Pe de altă parte, dorim să prezentăm exemplul lexicografici franceze, unde, la fi dicţionarele adresate publicului larg, precum Petit Robert etc, în general, rezumă marel dicţionar etimologic, FEW, dar marea deosebire este că acolo ele au ce rezuma! De pildă, \ Petit Robert s.v. crucial putem citi că acesta este un împrumut din latină, atestat în francei din 1560, cu sensul iniţial „fait en croix" (= în formă de cruce), cu citatul ilustrativ Incisic cruciale, iar despre sensul mai răspândit actualmente „fondamental, tres important, [syiţ capital, critique, decisif, determinant" se precizează că el este atestat din 1911, fiind un cal semantic după engleză. Evident că această prezentare succintă din Petit Robert are la bal mai ales datele din FEW 2, 1381b s.v. crux, unde sunt înregistrate atestările, începând de la ce-, mai veche şi până în momentul redactării, şi unde aceste date sunt analizate şi interpretate. I In cele ce urmează vom cerceta biografia sintagmei casa scării, pentru a încerca si aducem unele clarificări în această privinţă, clarificări care lipsesc cu desăvârşire df dicţionarele limbii române, de vreme ce ele se limitează doar să noteze şi să defmeasc această sintagmă în cadrul articolului casă „clădire destinată pentru a servi de locuinl omului". Uneori sintagma casa scării este enumerată printre alte unităţi într-o ordine cal poate părea bizară, cum vedem în MDA s.v. casă1: sintagma noastră, casa scării, apare (sul nr. 33), după casa ascensorului (nr. 32), deci undeva între casa morii (nr. 30) şi casa suveici (nr. 35). Alteori, ca în DEXI, sintagma casa scării stă, fară nicio explicaţie, în vecinătate! sintagmei casa mare şi această alăturare iarăşi poate părea bizară, de vreme ce casa mare, Jj şi casa morii sau casa suveicii, aparţin universului rural tradiţional, iar casa scării şi casa ascensorului trimit la realităţi ale mediului urban prin excelenţă. [ Aşadar, de ce se spune casa scării? Desigur, în orice bloc există o scară, sau mal multe, dar de unde şi până unde casa scării? De ce spaţiul în care este construită scara s-J numit casă? Una peste alta, deşi motivaţia rămâne neclară, probabil toţi vorbitorii suni convinşi că aici este o utilizare specială a binecunoscutului cuvânt casă s.f. „clădire destinaţi pentru a servi de locuinţă omului", echivalent deci cu fr. maison, eng. house. Pentru a elucida originea şi, implicit, motivaţia acestei sintagme, am încercat sal vedem, pe de o parte, ce sintagme similare cu termenul casă mai există în limba română (este vorba despre casa ascensorului/liftului „spaţiul în care se deplasează ascensorul"). Pe de alţi' parte, am încercat să vedem ce sintagme mai există în limba română pentru a denumi aceleaş, realităţi, „spaţiul din structura unei clădiri în care este construită scara"/ „spaţiul în care se. deplasează ascensorul". Am descoperit structuri precum golul scării, colivia scării, cuşcaî scării şi chiar caja scării cu acest sens, precum şi sintagme corespunzătoare pentru ascensor\ golul ascensorului, colivia ascensorului, cuşca ascensorului. Am realizat documentarea acestei cercetări având în vedere următoarea distincţie, damentală, în viziunea noastră: am distins, pe de o parte, (1) sursele primare, adică texte îl orice fel, din orice stil funcţional, în care un autor construieşte un anumit discurs, cu un urnit scop, altul decât acela de a reflecta asupra cuvintelor, iar pe de altă parte, (2) sursele ^cundare - dicţionare de orice fel, lucrări consacrate lexicului şi terminologiilor, glosare etc. S6 toate acestea sunt caracterizate tocmai prin reflecţia asupra cuvintelor. Considerăm că "ermenii aleşi pentru a fundamenta această distincţie {surse primare/ secundare) sunt întru totul potriviţi, deoarece orice lucrare din categoria surselor secundare trebuie să se raporteze * la anumite surse primare. Această raportare poate fi explicită sau nu, dar ea nu poate lipsi niciodată, în cazul unei întreprinderi lexicografice cât de cât serioase. Chiar şi atunci când cineva ar dori să alcătuiască un dicţionar din ceea ce ştie el, fară a se documenta, rezultatul ar fi un dicţionar al propriului său idiolect, cu alte cuvinte, propria competenţă lingvistică ar fi luată drept sursă primară. Nu dorim să se înţeleagă de aici că sursele secundare (dicţionarele etc) ar trebui să se raporteze exclusiv la surse primare. Se ştie că dicţionarele disponibile la un moment dat pot fi luate drept surse pentru dicţionarele în curs de elaborare, dar situaţia în care un nou dicţionar s-ar limita doar la dicţionare precedente, adică doar la surse secundare, ar trebui calificată fară dubiu drept plagiere şi condamnată ca atare, pentru că nu ar mai ţine pasul cu dinamica limbii şi nu ar putea aduce nici un fel de progres în lexicografie. Este absolut sigur că nici un autor de dicţionare nu ar putea face gestul de a declara că nu a ţinut cont de sursele primare şi că s-a limitat doar la cele secundare. în privinţa sursele primare valorificate, nu am fixat limite. Am folosit toate fişierele de orice fel şi toate corpusurile electronice la care am avut acces, inclusiv Internetul, pentru a găsi atestări cu sintagmele urmărite. Am luat în calcul şi traducerile în română din literatura universală, atribuind traducătorilor (şi nu autorilor traduşi) „responsabilitatea" selectării unei sau altei structuri lexicale. Am realizat această documentare urmărind mai ales cele mai vechi atestări şi, pentru această exigenţă, Internetul, evident, nu este un bun sfetnic Dacă vedem că sintagma casa scării apare de câteva zeci de mii de ori pe siţe-uri în limba română, iar sintagma colivia scării apare numai de 20 de ori, acest raport caracterizează doar momentul actual. "Dacă ne limităm doar la Internet, nu ştim dacă nu cumva acum 50 sau 60 de ani situaţia era diferită. Anticipând, vom spune că, pe baza atestărilor mai vechi, am ajuns la concluzia că situaţia chiar era diferită. Mai precizăm eă dicţionarele şi alte surse secundare prin excelenţă pot furniza uneori şi interesante atestări primare. Avem în vedere utilizarea de către lexicografi a unor cuvinte în cadrul definiţiilor, cu scopul de a defini alte cuvinte, deci în metalimbajul lexicografilor. De pildă, în DA, litera C (1940) s.v. colţ apare într-o definiţie cuvântul abrupt, deci aceasta este o atestare primară a lui abrupt, din metalimbajul redactorilor de la volumul respectiv. Atestarea este cu atât mai valoroasă şi, la prima vedere, chiar curioasă, cu cât în voi. cu litera A (1913) lipseşte un articol abrupt. Cu alte cuvinte, abrupt a lipsit din nomenclatura stabilită pentru litera A, dar este folosit în metalimbaj, la litera C. Alt exemplu de acelaşi fel este cu sintagma golul ascensorului, care apare de mai multe ori în LTR2 s.v. ascensor (unde se explică cu multe detalii şi cu desene, schiţe, ce feluri de ascensoare există, care sunt părţile lor etc), dar această sintagmă lipseşte s.v. gol Aşadar, autorii au folosit sintagma golul ascensorului ca pe o noţiune asumată anterior, fară a simţi nevoia să o definească, dar cu scopul de a explica, defini altceva. Am consultat 27 dicţionare ale limbii române, căutând unităţile lexicale pe care le vom discuta. în 13 dicţionare dintre cele mai vechi nu am relevat nici una dintre unităţile 104 Omagiu doamnei profesor Liliana Îonescu-Ruxăndoiu lexicale avute în vedere (POLIZU [1857]; PONTBRJANT [1862]; BARCIANUi [1868]-BARCIANU3 [1900]; LM [1871-1877]; DDRF [1893-1895]; TDRG, [1903-1924]; TDRG2 [1986^ 1989]; TDRG3 [2000-2005]; ŞĂINEANU6 [1929]; CADE [1926-1931]; SCRIBAN [1939]; Da [ante 1940]). 1. CASA 1.1. Casa scării în dicţionare. i 1.1.1. Apare pentru prima dată în LTRj s.v. colivie (1949, voi. 1, p. 726), ca sinonim S pentru colivia scării, definită „spaţiu închis între pereţi, într-o clădire, rezervat scării". S.v. f casă apare, de asemenea, sintagma casa scării, însă fară definiţie, doar cu trimitere la colivie, 1 unde, cum am spus, este dată şi definiţia. Această situaţie ne face să credem că sintagma 4 colivia scării era preferată, privilegiată în raport cu casa scării. Aceeaşi preferinţă, ^ privilegiere, există şi în DPj; DP2; DTT, pentru că şi aceste dicţionare doar semnalează:; sintagma casa scării s.v. casă şi fac o simplă trimitere la colivie, sub care este dată definiţia I întreagă. rJ 1.1.2. în schimb în LTR2 (1958, voi. 3, p. 556), lucrurile stau invers, deoarece^ sintagma casa scării este explicată cu miijte detalii s.v. casă, iar sintagma colivia scării esteţi doar semnalată la locul alfabetic (s.vr colivie), facându-se trimitere la casă. De altfel, 3 sintagma casa scării este înregistrată şi definită s.v. casă deja de DL (1955), apoi de M. D.J ENC; DEX; MDA; NDU; DEXI. j 1.2. Casa scării în surse primare. în ciuda eforturilor noastre, cea mai veche atestare,,! descoperită de noi este din 1969. Este vorba despre traducerea în română a romanului j Nostromo de Joseph Conrad, realizată de Andrei Ion Deleanu: Intre cei doi pereţi ai casei scării, îngustă, năvălea lumină puternică de sus. (Deleanu 1969 : 207). După această dată atestările devin din ce în ce mai numeroase. Iată câteva exemple : f| In semiobscuritatea casei scărilor, merceologul, dintr-un confuz simţ al datoriei, vru s-o tragă la el, s-ofi sărute, s-o jumulească puţin, he, he. (Breban 1994 [1972-1974]: 63). , J încă o rotire în casa scării, şi ne-am pomenit pe palierul de la 8, într-o lumină suprafirească. r| (Cărtărescu 1996: 129). Când a dat îngheţul, caloriferele de pe casa scării au crăpat [pentru că geamurile se spărseseră].-! (Cimpoieşu 2001: 290). O simplă căutare pe Google, pagini scrise în limba română, pentru expresia exactă | „casa scării", în august 2010, ne-a dat peste 45.000 de ocurenţe. 1.3. Casa ascensorului în dicţionare. Casa ascensorului „spaţiul în care se deplasează | cabina unui ascensor" apare în dicţionare, s.v. casă, începând cu LTRj (.1-949) apoi în LTR2; DL; DP2; M. D. ENC; DTT; DEX; MDA; NODEX; NDU; DEXI. 1.4. Casa ascensorului/ liftului în surse primare. Am găsit-o abia începând cu 1985 {„casa ascensorului în Revista economică 1985: 36). Victor CELAC - Despre metodă în lexicografe şi un studiu de caz: biografa sintagmei casa scării 105 Iată alte atestări mai recente: „Spaţiile comune din interiorul clădirii (casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scări exterioare)" {Legea locuinţei nr. 114/1996). Urcam treptele... trepte de catedrală, până la marele portal căscat spre casa liftului, care arăta exact cum îl văzusem atunci, în toamna mutării noastre. (Cărtărescu 2002: 23; mai este o atestare la p. 342). Testul căutării pe Google, site-uri în limba română, ne-a dat în august 2010 pentru casa ascensorului peste 5.000 de ocurenţe şi pentru casa liftului, 18.600 ocurenţe. Cum am spus mai sus, sintagmele casa scării, casa ascensorului/ liftului nu sunt singurele cunoscute în limba română pentru a denumi realităţile respective. Vom vedea că alte sintagme cu acelaşi sens, acum practic ieşite din uz, au adesea atestări mai vechi decât casa scării/ ascensorului/ liftului. 2. GOLUL 2.1. Golul scării. Nu există în dicţionare, în schimb [2.2.] am descoperit această sintagmă sau varianta a ei cu al doilea substantiv la plural - golul scărilor - într-o serie de surse primare: Deschise uşa în golul scărilor ce scoborau spiral în frig şi întuneric. (Arghezi 1965 [1934]: 134). Vântul pătrundea în golul scării, prin uşi şubrede, prost închise şi mai totdeauna uitate deschise. (Popescu 1954: 267). Sufleţel şedea la etajul doi şi paşii vizitatorului neplăcut făceau în golul scării un ecou teribil. (Călinescu 1968 [1956]: 159). Odată cu răsuflările lor mirosul amar al florii de migdal urca din golul scării tot mai ameţitor. (Nersesian 1994: 164). 2.3. Este adevărat că sintagma golul scării nu este suficient de precisă. Ea poate însemna „casa scării" şi credem că acesta este sensul ei mai tehnic şi mai vechi, de la care s-a creat sensul uşor figurat „spaţiu gol în jurul căruia sunt dispuse scările". în blocurile mai noi acest loc gol nu există; scările, care merg de obicei în zig-zag, sunt practic lipite de axa lor interioară, probabil din motive de economie de spaţiu, dar în unele clădiri mai vechi scările aveau în mijloc un anumit spaţiu destul de larg;_am descoperit, mai ales în literatura de detenţie, mai multe atestări de felul următor: Nu a rezistat la atâtea presiuni morale şi s-a aruncat cu capul în jos în golul scării. Din ziua aceea s-a dat ordin să se pună grilaje înalte pe scări. (Paven 1996: 50). Totuşi din citatul din Arghezi de mai sus se înţelege clar că acolo golul scărilor înseamnă exact „casa scărilor", nu „loc gol în mijlocul unor scări". Este absolut imposibil ca o uşă să se deschidă direct în spaţiul acela gol în care unii deţinuţi din închisorile comuniste se aruncau pentru a se sinucide. 2.4. Am descoperit şi sintagma golul ascensorului, în LTR2, cu sensul tehnic „spaţiul în care se deplasează cabina ascensorului": Ascensoare cu maşina aşezată lângă golul ascensorului, sus, sau la un etaj intermediar. (LTR2 s.v. ascensor [1957, voi. 2, p. 106]; mai sunt cinci ocurenţe ale acestei sintagme, pe paginile 106-109; este şi o schiţă detaliată din care se vede că golul ascensorului înseamnă exact „spaţiul în care se deplasează cabina ascensorului"). 106 Omagiu doamnei profesor Liliana Ionescu-Ruxăndoiu Victor CELAC - Despre metodă în lexicografe şi un studiu de caz: biografa sintagmei casa scării 107 In plus, am descoperit sintagma golul pufului, în domeniul mineritului, care pare c însemne „spaţiul gol dintr-un puţ de mină". Iată citatul: Barieră rulantă: barieră care închis golul puţurilor în dreptul rampelor (LTRj, s.v. barieră [1949, voi. 1, p. 298]; pe aceasţj pagină mai sunt încă 3 atestări ale sintagmei golul puţului cu acelaşi sens). | Substantivul gol apare şi în alte contexte tehnice, din domeniul construcţiilor: goli ferestrei, golul uşii „spaţiu liber care se lasă în perete pentru a se aşeza o fereastră sau o uşi (DL; MDA; DEXI; este clar că sintagma a călătorit din DL în celelalte două dicţionare). % Am găsit 11 surse, databile înainte de 1980, între care T. Arghezi, G. M. Zamfirescij Fănuş Neagu, unde apare sintagma golul uşii; două surse, databile înainte de 1980, între ca* Ion Minulescu, unde apare sintagma golul geamului; nouă surse, databile înainte de 198L între care T. Arghezi, Al. Sahia, Ştefan Bănulescu, unde apare sintagma golul ferestrei. Dup| 1980, atestările sunt, evident, din ce în ce mai numeroase. 2.5. Toate aceste sintagme ar putea părea cuiva, la prima vedere, nişte utilizai metaforice, figurate, dar ele sunt, în realitate, nişte unităţi tehnice, împrumutate din limb| franceză, unde există toate sintagmele corespunzătoare: vide d'escalier, vide d'ascensew vide de porte, vide de fenetre (cf. Google, pagini în limba franceză, de pildă), unele cu atestă1 mai vechi de 200 de ani (// faut observer que ce dernier moyen ne peut avoir lieu sat, danger, non pour la solidite, mais pour l'usage, que lorsque le vide de Vescalier est assL grand pour que la largeur des marches, vers le bout de Vescalier, ait plus de 6pouces, ou l\ centimetres [Rondelet 1804 : 345]). E adevărat că aceste expresii sunt destul de rar întâlnit! în franceză - ele nu sunt consemnate în TLF, fiind prea tehnice, dar TLF s.v. vide prezint^ totuşi următorul sens special din arhitectură, căruia îi sunt subsumate, în mod evident, toat| aceste sintagme: „ouverture, baie pratiquee dans un mur; toute pârtie d'un bâtiment qui n'eşii pas occupee par de la construction". 3. COLIVIA 3.1. Sintagma colivia scării. Apare pentru prima data în LTRj s.v. colivie (1949, voii 1, p. 726). Cum rezultă din ce am spus mai sus (1.1.1.), aici colivia scării pare a fi preferatăl în raport cu casa scării. Aceeaşi preferinţă apare şi în DPi; DP2; DTT, precum şi în NODEXJ -unde, s.v. colivie, apare sintagma colivia scării „spaţiul închis rezervat scării unei clădiri"! precum şi sintagma-sinonim casa scării, dar s.v. casă lipseşte sintagma casa scării ! Această! preferinţă pentru sintagma colivia scării este abandonată în LTR2, deoarece colivia scării estdj înregistrată s.v. (1959, voi. 5, p. 12) doar ca semnalare şi cu trimitere la casa scării, unde se| dau toate detaliile. Celelalte dicţionare nu atestă sintagma colivia scării. 3.2. Nu am găsit-o nici în vreo sursă primară. i 3.3. Sintagma colivia ascensorului. Aşteptarea iniţială ar fi fost ca (în mod simetric-cu perechea casa scării/ casa ascensorului) colivia ascensorului să apară cu sensul de] „spaţiul în care se deplasează cabina unui ascensor, casa ascensorului", ceea ce nu s< întâmplă în dicţionare, [3.4.] ci doar într-o sursă primară: Treptele înconjurau colivia ascensorului, şi la fiecare palier apărea câte un culoar lung cu covoare pestriţe (Ralea 1968 : 218). 5.5. In schimb, colivia ascensorului figurează cu alt sens, „cabina ascensorului", în LTRi s-v- ascensor (1949, voi. 1, p. 208) de mai multe ori şi în MDA s.v. colivie. 3.6. Cu acelaşi sens apare sintagma colivia liftului într-o sursă primară : Manipula colivia liftului fară a te opri între două etaje (Cioculescu 1995 [1970]: 183). Ambiguitatea constatată - colivia ascensorului cu cele două sensuri „casa ascensorului"/ „cabina ascensorului" - trebuie să fi fost unul dintre factorii care vor fi dus la eliminarea sensului „casa ascensorului", cu atât mai mult cu cât substantivul colivie este mai cunoscut, cu un sens similar celui de „cabina ascensorului", în domeniul mineritului: construcţie de metal acţionată mecanic şi servind la transportarea persoanelor, a materialelor şi a minereului extras" (atestat din 1949, LTR}; LTR2; DP^ DP2; DL; DM; DER; M. D. ENC; DTT; DEX; MDA; NODEX; NDU; DEXI), precum şi sensul (la rulmenţi) „ramă metalică sau de material plastic, în care se montează corpurile rostogolitoare ale unui rulment şi care menţine o distanţă egală şi constantă între acestea" (atestat din 1949, LTRi; LTR2; DP}; DP2; DER; M. D. ENC; DTT; MDA; DEXI), dar şi cu alte sensuri speciale, din mecanică etc. 3.7. Care ar putea fi originea acestor utilizări speciale ale substantivului colivie ? Răspunsul nu poate fi decât următorul: calc semantic după fr. cage, s.f, moştenit din latină, cu sensul de bază „colivie, cuşcă", atestat în franceză din 1150 (FEW, 2, 552a s.v. cavea). Cum putem vedea în dicţionarele limbii franceze, există numeroase sintagme din diverse domenii tehnice în care intră acest substantiv: cage d'un edifice „ensemble des murs exterieurs qui en determinent la forme", cage d'une maison, cage d'escalier (atestată din 1676 [FEW]), cage d'ascenseur, cage du differentiel, cage de la bielle, cage des coussinets de bielle, cage d'un roulement ă bille, cage de laminoir şi chiar din anatomie: cage thoracique (toate în TLF). Inspirându-se din franceză, unii vorbitori ai limbi române au adăugat vechiului substantiv colivie diversele sensuri speciale, care apar în sintagmele menţionate mai sus: colivia scării, colivia ascensorului, colivie la rulmenţi. 4. CUŞCA După ce am văzut că în limba română există sporadic sintagme precum colivia scării/ ascensorului, nu vom fi miraţi să aflăm că există şi sintagme corespunzătoare cu sinonimul cuşcă, evident, un alt calc semantic, tot după fr. cage. 4.1. Cuşca scării „casa scării" nu apare în dicţionare, [4.2.] dar am descoperit-o într-o serie de surse primare : L-am cunoscut pe Ion Pillat în casa lui Alexandru Macedonscki. Voi uita vreodată terifianta cuşcă a scării la capătul căreia felinarul aprins până la cele mai târzii ore ale nopţii era menit să conducă paşii nesiguri care escaladau acest dificil urcuş al poeziei? (Vianu 1971 [1934]: 206). Ziua, cuşca scării şi vestibulul primesc lumina soarelui de sus, printr-un luminator tăiat în pod, după planurile arhitectului Vilacroz. (Petrescu 1988 [1955]: 349). In cealaltă mână avea o pungă de cauciuc roşu pentru apă caldă şi se oprise în capul scărilor din spate strigând „Dilsey" la intervale regulate, fară inflexiuni, spre cuşca liniştită a scării care cobora într-un întuneric complet, deschizându-se apoi iarăşi acolo unde o fereastră cenuşie îşi trimitea lumina. (Ivănescu 1971:251). 108 Omagiu doamnei profesor Liliana Ionescu-Ruxăndoiu Victor CELAC - Despre metodă în lexicografe şi un studiu de caz: biografa sintagmei casa scării 109 Toate [picturile] se găsesc în cuşca scării clopotniţei, fiind ascunse de privirile credincioşilor. Ele nu qj deci un caracter public, fiind un fel de „Malerei fur Maler", o pictură pe care zugravul o realizează pentru sine şi câţiva iniţiaţi. (Barbu 2001: 198). 4.3. Nici sintagmele cuşca ascensorului, cuşca de lift „spaţiul în care se deplasează cabina ascensorului" nu apar în dicţionare, [4.4.] dar le-am descoperit în două cărţi recente: Nu mă puteam despărţi de dânsul, el însuşi îmi ţinea strâns braţul, coborând scările, de-a lungul cuştii de lift, ajungând în holul marmorean şi, în sfârşit, în stradă, pe Edgar Quinet. (Cosaşu 1997: 82). In curte... se aş temea deja un amurg albastru, alunecând ca un enorm ascensor între pereţii cuştiQ (Lazurca 1998:477). 4.5. însă cuşca ascensorului are, ca şi colivia ascensorului, acelaşi potenţial dă ambiguitate, putând să desemneze nu doar „casa ascensorului", ci şi „cabina ascensorului" j cum se vede din următorul exemplu: şei Domnul senator, corpolent, important şi sever, s-a închis în cuşc/k ascensorului, pe când doamna M escaladat treptele de marmură, pe fâşia îngustă de pluş roşu, cu sprintenă agerime de căprior. (Petresqj; 1961 [1924]: 515). Acesta trebuie să fie unul dintre motivele marginalizării sintagmei cuşqq\ ascensorului, cu ambele sensuri, în limba română actuală. Adăugăm că o bună motivaţii suplimentară pentru cuşca ascensorului „casa ascensorului" (dincolo de calchierea sintagmei din franceză cage d'ascenseur) este reprezentată de faptul că în clădirile mai vechi ea estl confecţionată din nişte grilaje care chiar seamănă cu o cuşcă, cum se poate vedea, de pildă, îi clădirea Universităţii din Bucureşti de pe strada Edgar Quinet, evocată de Radu Cosaşi într-unui dintre citatele de mai sus. Pe de altă parte, această motivaţie nu se regăseşte în caz sintagmei cuşca scării „casa scării" (v. atestările de mai sus). Nu ne-am putea imagina ca casă a scării să fie confecţionată din grilaje. 5. CAJA 5.1. Acum, după ce am văzut că substantivul fr. cage, cu contextele tehnic corespunzătoare, se află la originea acestor utilizări speciale ale substantivelor colivie şi cuşct despre care am discutat, a venit momentul să aflăm că acest cuvânt francez nu numai îmbogăţit semantismul celor două substantive româneşti, ci a şi fost împrumutat ca atare, forma cajă s.f, figurând şi el în cadrul unei sintagme pentru a denumi „casa scării": cajo scării, necunoscută marii majorităţi a dicţionarelor - am găsit-o numai în LTR2, care s.v. cajă (1958, voi. 2, p. 240) scrie: „Caja scării - termen impropriu pentru casa scării (v.)'! înţelegem că, din punctul de vedere al autorilor LTR2, această sintagmă este nerecomandabilă|] realitatea corespunzătoare nu este definită aici, s.v. cajă, ci în articolul casă, la care se face trimitere. Bănuim totuşi că ceea ce s-a întâmplat în acest caz poate fi descris prin sintagmă| (inventată de noi ad hoc) „sindromul Appendix Probi". Altfel, dacă sintagma caja scării nu ; fi cunoscut o anumită circulaţie în epocă, autorii LTR2 nu ar fi avut nici un motiv să o calific^] drept „termen impropriu pentru casa scării". Mai credem că această calificare a sintagmei caja scării va fi avut la bază şi motivaţii de ordin ideologic din epoca respectivă (1958)1 Probabil, autorii LTR2 au dorit să lase să se înţeleagă că sintagma caja scării trebuiej considerată o invenţie „capitalistă, decadentă etc", spre deosebire de sintagma casa scării, pe înţelesul „maselor largi muncitoreşti". 5.2. Totuşi, deşi această sintagmă a fost combătută de LTR2 şi acum ea este necunoscută marii majorităţi a vorbitorilor, ea apare în câteva cărţi din deceniile trecute: Caja scărilor spiralice. (Vătăşianu 1959: 130) Dintre cele trei corpuri de clădire, cel dinspre apus avea deasupra parterului şi un etaj, la care urca o scară spiralică din care a mai rămas caja. (Vătăşianu 1959: 294) O scară spiralică a cărei cajă e asupra faţadei din nord. (Oprescu 1970: 175) O scară în spirală, găzduită într-o cajă cilindrică. (Drăguţ 1979: 123) Prin caja scării tăiată în grosimea zidului, destul de îngustă ca să poată fi uşor apărată de un singur om împotriva a douăzeci de duşmani, răzbi murmurul a două glasuri. (Deleanu 1969: 260; în aceeaşi sursă apare şi sintagma general cunoscută casa scării {Intre cei doi pereţi ai casei scării, îngustă, năvălea lumină puternică de sus. [207]) cu sens identic. Nu putem întrevedea nici un fel de diferenţe semantice între aceste două sintagme: atât caja scării, cât şi casa scării din acest roman desemnează strict acelaşi obiect din realitatea extralingvistică. Trebuie să deducem de aici că şi în idiolectul traducătorului cele două sintagme erau sinonime). Ne oprim asupra atestărilor din cartea lui Virgil Vătăşianu, cunoscut istoric al artei şi medievist român (n. 1902, Sibiu - m. 1993, Cluj), cu studii liceale la Sibiu, studii universitare la Bucureşti (1920-1924), apoi la Praga, şi doctorat la Viena (1927). După terminarea studiilor, a locuit la Cluj şi a lucrat la Universitatea din Cluj. Faptul că, prin formaţia sa, era ancorat mai degrabă în mediul ştiinţific de expresie germană nu 1-a împiedicat să folosească acest franţuzism - caja scării - în cartea sa publicată în 1959. Cum am arătat mai sus, prima atestare a sintagmei de faţă datează din 1958 (LTR2), deci cu un an mai înainte, dar această apropiere cronologică este desigur întâmplătoare. Trebuie să ne imaginăm că Virgil Vătăşianu şi-a elaborat cartea pe durata a ani şi ani de muncă şi că el nu a aşteptat până la 57 de ani, câţi avea în 1959, ca să înveţe un franţuzism precum caja scării: îl ştia desigur de decenii. în fine, în august 2010, am obţinut de la Eugen Pamfil, conferenţiar la Facultatea de Construcţii, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi", Iaşi, o foarte bună, chiar-neaşteptată confirmare a acestei,-sintagme. Am luat legătura cu Eugen Pamfil având intenţia să-1 întrebăm: (1) dacă cunoaşte sintagma casa scării', (2) cu ce sens (în caz că o cunoaşte). A fost suficient să-i punem doar prima întrebare, la care Eugen Pamfil ne-a dat prompt şi răspunsul la cea de-a doua, adăugând că unii-profesori de la Facultatea de Construcţii preferă să folosească expresia caja scării, considerând-o mai elevată decât casa scării. Acest substantiv, cajă, are şi alte sensuri, tot în contexte speciale, tehnice, precum „(mec.) înveliş metalic de protecţie a unui motor; carter" sau în sintagma caja laminorului. (atestate în dicţionare din 1949, [după MDA, cu sensul „cabină (minieră)", dar sursa din 1949, citată acolo, este imposibil de verificat, din cauza impreciziei în descrierea siglei în bibliografia MDA], apoi în LTR2 [1958, voi. 2, p. 240 - pe aproape o pagină se explică cu multe detalii ce este caja laminorului]', DP^ DP2; DTT; M. D. ENC; NDU; DEXI; adăugăm că cajă apare şi în dicţionarele de neologisme începând cu ediţia a treia, din 1978). în ceea ce priveşte sursele primare, am găsit acest substantiv doar într-un articol din revista Viaţa Românească (1952, VII, p. 159, 160, 162 „caja fmisoare [a laminorului]"). Observaţiile pe care le putem desprinde sunt următoarele: Sintagmele uzuale actualmente, casa scării, casa ascensorului/ liftului au fost precedate de alte sintagme cu acelaşi sens, cu atestări adesea mai vechi, cu care au intrat în concurenţă şi pe care le-au marginalizat, dar nu le-au eliminat complet: 110 Omagiu doamnei profesor Liliana Ionescu-Ruxăndoiu Victor CELAC - Despre metodă în lexicografe şi un studiu de caz: biografia sintagmei casa scării 111 golul scării: atestat din 1934 (Arghezi 1965 [1934]: 134 ; Călinescu 1968 [1956]: 159; Nersesian I95J 164) golul ascensorului: atestat în 1957 (LTR2) colivia scării: atestat din 1949 (LTRj; DPj; DP2; DTT; NO DEX) colivia ascensorului: atestat în 1968 (Ralea 1968: 218) cuşca scării: atestat din 1934 (Vianu 1971 [1934]: 206; Petrescu 1988 [1955]: 349; Ivănescu 1971: 2s| Barbu 2001: 198) cuşca de lift: atestat în 1997 (Cosaşu 1997: 82) cuşca ascensorului: atestat în 1998 (Lazurca 1998: 477) caja scării: atestat din 1958 (LTR2; Vătăşianu 1959: 130, 294; Deleanu 1969: 260; Oprescu 1970: \m, Drăguţ 1979: 123; mărturia prof. Eugen Pamfil [2010]). Cuşca de lift şi cuşca ascensorului, deşi sunt atestate abia în anii 1990, nu au puU] apărea brusc, ca nişte meteoriţi; ele trebuie puse în relaţie cu cuşca scării, atestată deja d|f 1934, la Tudor Vianu. Casa scării apare mai întâi în dicţionarele (LTRl5 apoi DL, DEX ş.a.), cele mai veci; atestări în surse primare fiind sensibil mai tardive; la fel stau lucrurile-cu casa ascensorului liftului (v. 1.1-1.4 supra). Acest raport este însă inversat în cazul tuturor celorlalte sintaj de care ne-am ocupat, care fie apar în surse primare cu mult înaintea consemnării lor î| dicţionare, fie apar numai în surse primare, lipsind deci din dicţionare. Acest raport pledea2§ foarte clar şi o dată în plus în favoarea unei vechimi mai mari a celorlalte sintagme, comparaţie cu casa scării/ascensorului, generalizate actualmente. Am văzut mai sus că toate sintagmele care au precedat şi au concurat sintagmele cas% scării, casa ascensorului/ liftului provin, fară îndoială, din terminologia franceză arhitecturii. Dar care ar putea să fie originea sintagmelor cu cuvântul casă ? Credem cl originea este, în mare, aceeaşi: sintagma caja scării a suferit o modificare de tip etimologii populară, devenind casa scării. Pătrunderea în română a acestor sintagme a avut loc prin intermediul specialiştilor! arhitecţilor. Putem situa în timp apariţia lor în limba noastră pe la sfârşitul sec. al 19-lea, cân casa scării. Ne mai putem gândi şi la faptul că în unele graiur dacoromâneşti pluralul substantivului casă este căşi şi, deci, siflanta [ş] din această formă ^ plural cunoscută de o parte a oamenilor de rând, deosebindu-se de [j] doar prin lipsa de sonoritate, a putut şi ea contribui în subsidiar la această etimologie populară: caja scării casa scării. Se ştie că o sintagmă fixă alcătuită din două (sau din mai multe) unităţi are şanse de a se impune şi a se generaliza cu atât mai mari, cu cât prezintă un aspect fonetic melodios,i fluent, eufonic. Dintre cele două variante, caja scării răspunde prea puţin acestor exigenţe, în timp ce casa sc®rii este c"ar avantajată. Dar trebuie să spunem că această explicaţie nu este singura la care ne-am putea ândi. Germana dispune de compusul Treppenhaus „casa scării" (DGR). Corespondenţa elementelor componente este perfectă. Cei care preferă soluţiile etimologice simple ar putea să admită că rom. casa scării este un calc de structură după compusul germ. Treppenhaus şi să fie mulţumiţi. Credem însă, în continuare, că originea corectă pentru rom. casa scării este cea detaliată în alineatele precedente, şi nu germ. Treppenhaus. Pentru a arăta care sunt argumentele împotriva germ. Treppenhaus nu avem decât să rearanjăm unele fapte prezentate deja. ^ In primul rând şi în general, terminologia arhitecturii în română este de origine franceză. în al doilea rând şi în special în acest caz, am văzut că toate celelalte sintagme discutate {golul, colivia, cuşca, caja...) provin indubitabil din influenţa franceză. Credem că dacă casa scării ar fi fost un simplu calc după germ. Treppenhaus, atunci toate aceste ezitări nu şi-ar fi avut locul - ar fi fost de la bun început casa scării şi nu am fi descoperit nici una dintre celelalte sintagme discutate. Adăugăm că pentru „casa ascensorului" germana dispune de Aufzugsschacht (DGR), compus din Aufzug „ascensor" şi Schacht „puţ"; în germană nu există un cuvânt compus cu -haus pentru „casa ascensorului". Mai adăugăm că limba franceză a influenţat şi multe alte limbi, în special în acest domeniu al construcţiilor. Am încercat să vedem de ce expresii dispun diverse limbi europene din sud-estul Europei pentru noţiunea respectivă şi am constatat că în limbile rusă, ucraineană, poloneză, albaneză şi italiană există sintagme care conţin un substantiv cu sensul de „cuşcă, colivie", deci în aceste limbi este calchiată exact expresia fr. cage d'escalier, aşa cum se întâmplă şi în română {colivia scării)'. Rus. jiecmHUHuaR KjiemKa, unde KJiemKa „cuşcă, colivie" Ucr. cxodoea KjiimKa, unde KjiimKa „cuşcă, colivie" ~—_ Pol. klatki schodowej, unde klatki „cuşcă, colivie" Alb. kafaz shkallesh, unde kafaz „cuşcă, colivie" It. gabbia delle scale, unde gabbia „cuşcă, colivie" (această sintagmă este mai puţin utilizată; sintagma uzuală în italiană este tromba delle scale). In ce priveşte germ. Treppenhaus ca posibil etimon pentru casa scării, mai adăugăm că în perioada istorică în care apare această sintagmă în limba română (după 1945) cultura germană îşi diminuase semnificativ puterea de iradiere pe care o avusese anterior. In schimb, am văzut că înainte de 1945, conceptele respective erau denumite cu expresii provenite din influenţa franceză {cuşca..., colivia..., golul...)', cu alte cuvinte nici înainte de 1945 influenţa germană nu s-a făcut simţită în acest domeniu. *** Vom încerca în final să răspundem la următoarea întrebare de ordin practic: cum ar trebui să reflecte dicţionarele limbii române această situaţie? Am arătat că în sintagma casa scării substantivul casă este la origine fr. cage, deci cu totul altceva decât vechiul substantiv casă „clădire", moştenit din latină, cu care s-a identificat numai în urma unei etimologii -populare. In consecinţă, pledăm pentru scoaterea sintagmelor casa scării şi casa ascensorului din articolul casă „clădire" şi crearea unui articol de dicţionar separat, pe baza cuvântului-titlu omonim (în DEX ar fi casă3), cu sensul global „spaţiu în cadrul unei construcţii, rezervat pentru diverse amenajări sau instalaţii speciale", concretizat mai ales (sau 112 Victor CEUC 113 exclusiv?) în cele două sintagme: cu.ta scării şi casa ascensorului. La etimologie ar trebui se arate că csle vorba de un împrumut din fr. cage [d 'escaîier, d 'ascenseur], să se menţioneî că forma originară caja scării a circulat şi mai circulă sporadic în unele medii şi că formţi generalizată casa scării/ascensorului este rezultatul unei etimologii populare, favorizată şi dţj factori ce ţin de eufonia structurii: caja scării > casa scării. Vom încheia reamintind cele două mari tipuri de demers etimologic la care ne-ari referit la început: eiimologie-ohgine vs etimologie biografie, pentru a ne exprima convingerea că etimologia-origine, aşa cum este ea practicată în majoritatea dicţionarelojj limbii române din perioada actuală, este adesea ruptă de viaţa reală a cuvintelor şi de origine lor reală, deci este adesea insuficientă. Surse Arghezi, Tudor, 1965, Ochit maicii Domnului, in Scrieri, voi. 9, Bucureşti, Editura peru™ Literatură (roma publicat prima dală în 1934]. ... Barbu, Daniel, 20Q\. Bizanţ contra Bizanţ, Bucureşti, Editura Nemira. Breban, Nicolae, 1994, Bunavestire, Bucureşti, Editura Albatros [roman scris între 1972-1974 şi publicat prirri; dală în 1977], _ Călincscu, Gcorgc, 1968, Scrinul negru, in Opere, voi. 7, Bucureşti, Editura pentru Literatura [romanul a fojşj publicat în volum prima dală în 1960 şi fusese publicat anterior în foileton în Viaţa Romanească, în 1956] Cărtărescu, Mircea, 1996, Orbilor. Aripa stângă. Bucureşti, Humaniias Cărtărescu, Mircea. 2002, Orbitor. Corpul. Bucureşti, Humaml.is. Cimpoicşu, Petru, 2001, Simian liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni, Iaşi, Polirom. Cioculescu, Radu, 1995, traducător al romanului Sodama t>i Gamoiii dc Marcel Proust, Bucureşti, Editura Univ. [traducere publicată prima dată îl) 1970]. Cosaşu, Radu, 1997, O supravieţuire cu Oscar, Bucureşti, Editura Hasefer. Deleanu, Andrei Ion, 1969, Iraducător al romanului Nostromo dc Joseph Conrad, Bucureşti, Editura pen Literatură Universală Dragul, Vast Ic, 1979, Ana gotică în România, Bucureşti, Editura Meridiane Ivânescu, Mircea. 1971, traducător al romanului Zgomotul ţi furia de William Faulkncr, Bucureşti, Editu _JJnivcrs. Lazurca, Cătălin, 1998, traducător al nuvelei Circul de familie dc Danilo Kis, în Europa Centrală: Memon paradis, apocalipsă, volum coordonat de Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu, laşi, Editura Polîrqj [Cătălin Lazurca este publicist şi scriitor, n. 1973, la Timişoara]. Nersesian, Anais, 19947 Parfumul rochiei, Bucureşti, Editura Araral [Anais Nersesian, a. 1938, Bucureşti, poetă, prozatoare, traducătoare de origine armeană]. Oprescu, George (ed ), 1970, Istoria artelor plastice în România, voi. 2, Bucureşti, Editura Meridiane. Paven, Iustin Ştefan, Mihai Rădulescu, 1996, Dumnezeul meu, de ce m-oi părăsit? Bucureşti, Editura Ramida, Petrescu, Camil, 1988, Un om intre oameni, voi. 2, Bucureşti, Cartea Românească [prima ediţie: 1955]. Petrescu, Cezar, 1961, Drumul cu plopi. Bucureşti, Editura pentru Literatură [prima ediţie: 1924]. Popescu, Radu, 1954, Alexandu Sahia - amintiri despre un contemporan, în revista Viaţa Românească, Bucureşl voî. 5,pp. 252-272. Ralea, Catinca, 1968, traducătoare a romanului Centaurul de John Updike, Bucureşti, Editura pentru Literatu; Universală [Catinca Ralea, n. 1929 - d. 1981, traducătoare din literaturile engleză, americană şi fran este fiica filosofului ţi esteticianului Mihail Ralea]. Revista economică. 1985, Institutul Cenlral de Cercetări Economice, Consiliul Suprem al Dezvoltării Economf si Sociale, Bucureşti. Rondelet, Jean, 1804, Trăite thâorique etpractique de l'art de batir, voi. 2, Paris. Vătăşianu, Virgil, 1959, Istoria artei feudale în Ţările Române, Bucureşti, Editura Academiei Române. Vianu, Tudor, 1971, Poezia lui Ion Pillat, în Opere, voi. 3, Bucureşti, Editura Minerva [eseu publicat prima dl în 1934]. Sigie (dicţionare) UAKCIAKUi ■- Sab. Pop-Barcianu, Vocabulariu romăn-nemţesc, Hermanstadl, Sibii, Tipanul şi Edilura lui Teodoru Steinhausen, 1868. raKCIANU) - Sab. Pop-Barcianu, Dicţionar romăn-german şi german-român Ediţia a treia. Revidat şi complectai dedr. P. Barcianu. Sibii, W. Krafft, 1900. cade - I--A. Candre.1 - Gb. Adamcscu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat. Partea I- Dicţionarul limbii române din trecut ji de astă:i de I.-A. Candrea. Partc.i II: Dicţionarul istoric şi geografic universal de Gh. Adamescu, Bucureşti, Editura „Cartea Românească'" [1926-193I] DA - Dicţionarul limbii romane [scrie veche]. Sub conducerea lui S. Puşcanu. A-C, D-de, F-I, J-lnjnijă, Bucureşti, Academia Rum ânâVSo cec/Tipografi a Ziarului ..Universul"', 19I3-1948 □ER- Dicţionar enciclopedic român. 4 voi., Bucureşti, Editura Politică, 1962-1966. DEx - Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan'\ Ediţia a ll-a. Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, I998. DIIXI - Dicţionar aplicativ ilustrat al limbii române. Coordonator ştiinţific E. Dirna, Chişinău Editurile Arc şi Gunivas, 2007. rxîH - Dicţionar g^rmun-romăn. Academia Română. Institutul dc Lingvistică ..lorgu Iordan - Al. Rosetti", Bucureşti, Edilura Univers Enciclopedic, 2007. dl- Dicţionarul limba române literare contemporane. Sub directa prof. univ. D. Macrea şi acad. E. Petrovici. 4 voi., [Bucureşti], Editura Academici Române, 1955—1958. dlk - Dicţionarul limbii române Serie nouă. Redactori responsabili: acad. lorgu iordan, acad. Al. Graur, acad. I. Coteanu, acid. M. Sala şi acad. Gh Mihăilă. D, E, L-Z, Bucureşti, Academia Română' Editura Academiei 1965-2010 dm - Dicţionarul limbii române moderne. Sub direcţia prof. unii' D Macrea, [Bucureşti] Editura Academiei 1958 OTi-Ing. Z Kamiol. ing C. Ncumann. prof R. Ţiţeica, Dicţionar politehnic. Bucureşti, Edilura Tehnica, 1957. dp, - Dicţionar politehnic. Ediţie revizuită şi completată sub conducerea prof. dr. docent R. Ţiţeica, Bucureşti, Editura Tehnică, 1967. DTT - Dicţionar de termeni tehnici. Elaborai sub conducerea prof. dr. docent R Ţiţeica Bucureşti Editura Tehnică, 1972. FEW - W. von Wanburg et al., Franzosiichet Etymologisclies Wdrtcrhuch. Dine darstellung desgalloromanischen ■ sprachschatzss, 25 volumes. Bonn/ Hcidelberg/ Leipzig-Berlin' Băle, Klopp/ Wmter' Teubner/ Zbindcn 1922-2002. lm - A. T Laurian şi I. C. Massim. Diqionanui limbai rvmane, 3 lomuri, Bucureşti, Societatea Academica Români' Nou;) Tipografie a Laboralonlor Români, 1871 -1877 ltr[ - Lexiconul tehnic român. 7 voi., Bucureşti, Editura Tehnicii. 1949-1955. ltr; - Lexiconul tehnic român. 19 voi. Elaborare nouă. întocmită prin îngrijirea A.S.I.T. de un colectiv sub conducerea prof. R. Rădulcţ. Bucureşti, Editura Tehnică, 1957-1968. m.d. ENC. - Mic dicţionar enciclopedic. Bucureşti, Editura Ştiinţifica şi Enciclopedică, 1972 mda - Micul dicţionar academic. 4 voi. Sub conducerea acad I. Coteanu. Redactori responsabili: acad. M. Sala şi I. Dănăilă, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001-2003 -NDU - Noul dicţionar universal al limbii române. I. Oprea, C-G. Pamfil, R. Radu, V. Zâsrmiu, Bucureşti. Editura Litera Interna|ional, 2006. NODEX — Noul dicţionar explicativ al limbii române. Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2002. Petit Robert - Le nouveau Petit Robert. Dictionnaire alphabetiquc et analogique de la langue francaise. Nouvelle edition du Petit Robert. Texte remanie er amplifie sous la direction de J. Rcy-Dehove et A Rcy Paris Le Robert- SEJER 2009. POLEU - G. A. Polizu, Vocabular româno-german, compus ţi întocmii cu privire la trebuinţele vieţei practice de..., înavuţit şi cores de G. Bariţ. Braşov, 1857. PONTbriant- R. dc Pontbriant, Dicţionar româno-france s. Bucureşti - GSttingcn - Paris. 1862. w- W. Meycr-Liibke, Romanisciics Ervmologiaches Worterbuch, ediţia a treia, HeidclbCTg, Winter 1930-1935 [primaediţie 191 1-1920]. SCRIBAN^A. Scriban, Diclionaru limbii româneşti. Ediţiunea întâia. Iaşi, Institutul dc Arte Grafice „Presa Bună"". îA1NEanu6 - L. Şăineanu, Dicţionar universal al limbii române. A şasea editiune revăzută şi adăugită. Editura ■mg crisul românesc", Craiova, 1929. G(1903)-H Tiktin, Rumănisch-deutsckes Worterbuch Band l-III Bukarest, Staalsdruckerci, 1903-1924. 114 Omagiu doamnei profesor Liiiona lonescu-Huxăndoiu TDhG; - H. Tiklin, Rumdnisch-deutsches Worterbuch. 2., iiberarbeitete und crgănzte Auflage von P. Miron. Bând 1-IH. Ouo Harrassowitz. Wiesbaden, 1986-1989. TDRGj - H. Tjktin, Rumanisch-deutsches Worterbuch. 3., iiberarbeitete und ergănztc Auflage von P. Miron und Liidcr. Band MII. Cluj-Napoca, Clusium, 2000-2005. TLF - lmbs (PauiyQuemada (Beniard) (dir.). 1971-1994. Tresor de la langue francaise. Diclionnaire dc la langui du XUC et du XX* siec/e (1789-1960), 16 volumes. Paris, Editions du CNRS/Gallimard, site internei] http://atilf.atilf.fr/tlt". htm. Bibliografie Avram, K. 1997, Contribuţii etimologice. Bucureşti. Editura Univers Enciclopedic. Avram, A., 2000, Probleme de etimologie. Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic. Avram, A., 2001, Abi contribuţii etimologice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic. Dumistrăcel, S., 2001, Pănă-n pantele albe. Expresii româneşti Biografii - motivaţii. Ediţia a ll-a, revăzută . augmentalâ, Institutul European, laşi [ediţia 1 . 1997], Frăţilâ, V., 2000, Etimologii. Istoria unor cuvinte. Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic. Graur, Al., 1963, Etimologii româneşti, [Bucureşti], Editura Academiei. Graur, Al., 1975, Alte etimologii româneşti. Bucureşti, Editura Academiei. Loşonji, D., 2001, Soluţii ţi sugestii etimologice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic. Loşonţi, D., 2007, Certitudini si ipoteze etimologice. Bucureşti, Editura Academici Române. Mărgărit, 1., 2007, Comentarii etimologice şi semantice. Bucureşti, Edituia Academici Române. Nestorcscu, V., 2006, Din viaţa cuvintelor româneşti. Bucureşti, Editura Academiei Române. De la methode t/i lejucogrnphie La biogruphie d un syntagme : casa scării „ cage d 'eseaher ". Rcsume Dans Partide im se preoccupe de l'origme el de Ia biographic du syntagme casa scării. La conceptiog sous-jacentc est celle de la « l'ctymologic-biographîc », qui prevoit d'ecrirt l'histoirc de Ia presence des lexemesll l'inlerieur du lexiquc et de decrire Ies changements qui Ies ont affectes. On remaf<]ue que Ies dictionnaires rouniain manquent â celle exigenec moderne, en se Ciîntentanl de piatiquer unc ires suecincte « etymologifi origine », qui ne rend pas compte sur la vie recile des mots. MÂNCĂM „CU STIL": DENUMIRI METAFORICE ÎN LIMBAJUL CULINAR ROMÂNESC Oana CHELARU-MURĂRUŞ Facultatea ele Litere Universitatea din Bucureşti Prezentul articol încearcă să investigheze, dîntr-o perspectivă intcrdisciplinarâ, un domeniu mai puţin vizitat de lingvistica românească Metafora culinară va fi analizată din perspectiva conjugata a retoricii, stilisticii, lingvisticii cognitive promovate de LakofTşi Johnson, cu deschideri (moderate) spre semiotică şi analiza structurilor profunde ale imaginarului. Am urmărit să omagiez astfel, cu modestele melc puteri, spiritul atât de mobil al distinsei mele profesoare. Liliana loncscu-Ruxăndoiu, care a poposit de-a lungul timpului în varii domenii ale lingvisticii (fonetică şi fonologie, dialectologie, gramatică istorică, istoria limbii literare, stilistică, sociolingvistică, pragmatică lingvistică şi literară) cu aspiraţia unor sinteze imerdisciplinarc superioare. Sper ea aceste rânduri, aşternute în liniştea albă a hârtiei, să poată exprima afectuoasa consideraţie pe care î-o port de decenii. 1. De la arta gastronomică la fantezia onomastică Hrana, sub loate aspectele ei (procurarea ingredientelor, preparare, prezentare, servire, consumare, reclamă etc.), ţine de sfera vitală a existenţei umane. Ba este organic legată de dimensiunea biologică a omului, dar exprimă, în egală măsură, aşa cum observa Claude Levi-Strauss într-o lucrare de referinţă din domeniul antropologiei, trecerea de la natură Ia cultură prin însuşi actul care transformă „ceea ce este crud" în „ceea ce este gătit / elaborat"1. Odată instalată în sfera culturii, mâncarea a cumulat valori multiple care ţin de practici initico-magice (ritual, tabu), religioase (sărbători, împărtăşanie, posturi), sociale (ospitalitate, circumstanţe festive, etichetă, modă, consumism, dietă, stereotipuri-culinare ş.a.) sau simbolice2, modelând astfel „structurile antropologice ale imaginarului"3. Devenită semn, hrana intră în sfera de analiză a semioticii odată cu studiul dc pionierat al lui Roland Barthes care se întreba: «Qu'est-ce que la nourhture? Ce n'est pas seulemcitt une col/eclion de produits. /usticiaNes d'etudcs statistiques ou dietetiques. Cest aussi et en meme temps un sysleme de communication, un corps d'images, un protocole d'usages, de situations et de condiiites.»1. Prezenta lucrare îşi propune să investigheze metafora în limbajul culinar românesc, dintr-o perspectivă relorico-stilistică, dublată de una cognitivistă pe linia deschisă de George Lakoff şi Mark Jcihrtson(1980). Ea va încerca să propună totodată, acolo uncie este necesar, şi o perspectivă semiotică, respectiv o analiză profundă a structurilor imaginarului care alimentează creaţia lingvistică propriu-zisă. Cercetarea noastră nu are un caracter exhaustiv, -^evi-Strauss 1969 [ed fr. 1964], In Dicţionarul de simboluri al lui Chevalier/ Gheerbrant (1994) figurează un număr important de nume de a imentecu semnificaţii universale sau specifice unei anumite culturi. Ase vedea Durând (1977: 319), care afirmă, odată cu Bachelard, că masticarea este, în plan simbolic, un act de asimilare a substanţei lumii, că „realul este, în primul rând, un aliment." Barthes(l%l. 979).