Ş Maria STANCIU ISTRATE REFLEXE ALE MEDIEVALITĂŢII EUROPENE ÎN CULTURA ROMÂNĂ VECHE. VARLAAM ŞI IOASAF ÎN CEA MAI VECHE VERSIUNE A TRADUCERII LUI UDRIŞTE NĂSTUREL REFLEXE ALE MEDIEVALITĂŢII EUROPENE ÎN CULTURA ROMÂNĂ VECHE. VARLAAM ŞI IOASAF ÎN CEA MAI VECHE VERSIUNE A TRADUCERII LUI UDRIŞTE NĂSTUREL Autor: Maria STANCIU ISTRATE Conducător ştiinţific: Acad. Marius SALA Lucrare realizată în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, contractul de finanţare nr. POSDRU/89/1.5/S/59758. Titlurile şi drepturile de proprietate intelectuală şi industrială asupra rezultatelor obţinute în cadrul stagiului de cercetare postdoctorală aparţin Academiei Române. Punctele de vedere exprimate în lucrare aparţin autorului şi nu angajează Comisia Europeană şi Academia Română, beneficiara proiectului. Exemplar gratuit. Comercializarea în ţară şi străinătate este interzisă. Reproducerea, fie şi parţială şi pe orice suport, este posibilă numai cu acordul prealabil al Academiei Române. ISBN Depozit legal: Trim. II 2013 Maria STANCIU ISTRATE Reflexe ale medievalităţii europene în cultura română veche. Varlaam şi Ioasaf în cea mai veche versiune a traducerii lui Udrişte Năsturel ACADEMIA ROMÂNĂ Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1: „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.5: “Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Titlul proiectului: “Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale” Contract: POSDRU/89/1.5/S/59758 Beneficiar: ACADEMIA ROMÂNĂ Parteneri în proiect: • I: UNIVERSITATEA POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Mecanică şi mecatronică • II: UNIVERSITATEA din Craiova Obiective ale proiectului: 1. Obiectivul general: Model-pilot de şcoală postdoctorală prin implicarea a 92 de cercetători postdoc, în scopul dezvoltării carierei în cercetare, al îmbunătăţirii programelor de cercetare postdoctorală în domeniul umanioarelor, al impulsionării şi consolidării sectorului de cercetare în ştiinţele socioumane din România, pentru sprijinirea economiei româneşti în dobândirea unor avantaje competitive durabile şi micşorarea decalajelor între România şi celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. 2. Obiectivele specifice: Elaborarea şi implementarea de noi tehnologii-suport pentru derularea proiectului; Formarea şi perfecţionarea cercetătorilor prin programe postdoctorale 􀁺 Organizarea unor acţiuni de îndrumare a cercetătorilor pe parcursul stagiilor derulate în străinătate 􀁺 Sprijinirea cercetătorilor în participarea la seminarii şi conferinţe internaţionale 􀁺 Organizarea unor sesiuni pentru promovarea egalităţii de şanse şi a dezvoltării durabile 􀁺 Sprijinirea colaborării între universităţi, institute de cercetare şi companii din aria tematică a şcolii postdoctorale 􀁺 Dezvoltarea de activităţi novatoare în vederea accentuării importanţei programelor de cercetare interdisciplinară; crearea de metodologii proprii cu privire la derularea programelor postdoctorale 􀁺 Elaborarea unor ghiduri de bune practici cu privire la schimbul de experienţă internaţional în aria cercetării în ştiinţele socioumane prin programe postdoctorale. In honorem Alexandri Mareş 7 Cuprins CUVÂNT ÎNAINTE ..............................................................................................9 STUDIU INTRODUCTIV....................................................................................12 1. Tradiţia textului ...........................................................................................12 1.1. Conţinutul legendei ....................................................................................13 2. Consideraţii filologice .................................................................................18 2.1. Originea legendei. De la Buddha la Ioasaf .................................................18 2.2. Apariţia lui Varlaam. Redacţiile primitive ale romanului.........................20 2.3. Redacţiile în limba greacă. Paternitatea scrierii.........................................22 2.4. Redacţiile în limba latină. Sanctificarea .....................................................22 2.5. Traducerile din latină..................................................................................26 2.6. Redacţiile slavone. Ediţii.............................................................................26 2.7. Manuscrise slavone în provinciile româneşti.............................................28 2.8. Redacţiile româneşti ....................................................................................28 2.8.1. Redacţia Udrişte Năsturel. Persoana traducătorului ...............................................................................28 2.8.2. Originalul traducerii lui Năsturel ..............................................30 2.8.3. Traducerea lui Vlad Boţulescu....................................................31 2.8.4. Traducerea lui Samuil Micu Klein ............................................32 2.8.5. Redacţia rezumativă din Vieţile sfinţilor ....................................32 2.9. Versiunile traducerii lui Năsturel. Manuscrise din veacul al XVII‐lea....39 2.10. Ediţii ale scrierii ........................................................................................42 2.11. Manuscrisul românesc 588 de la BAR Bucureşti....................................44 2.11.1. Moştenirea literară lăsată de Udrişte Năsturel......................49 2.11.2. Persoana copistului.....................................................................49 2.11.3. Datarea manuscrisului 588 ........................................................50 2.12. Interferenţe culturale ................................................................................51 2.13. Pilda inorogului.......................................................................................53 8 3. Consideraţii lingvistice ...............................................................................61 3.1. Particularităţi sintactice .............................................................................61 3.2. Particularităţi lexicale.................................................................................63 3.2.1. Atestări mai vechi decât cele cunoscute....................................63 3.2.2. Termeni neatestaţi. Împrumuturi...............................................65 3.2.3. Calcuri lingvistice..........................................................................67 3.2.4. Glose lexicale..................................................................................68 NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI .................................................................................74 VARLAAM ŞI IOASAF (ediţie de text).............................................................81 1. Manuscrisul românesc 2470 .......................................................................82 2. Manuscrisul românesc 588 .........................................................................86 GLOSAR..............................................................................................................326 BIBLIOGRAFIE ..................................................................................................336 FACSIMILE.........................................................................................................341 ADDENDA ABSTRACT ....................................................................................346 SUMMARY....................................................................................351 9 Cuvânt înainte Proiectul intitulat Reflexe ale medievalităţii europene în cultura română veche. „Varlaam şi Ioasaf” în cea mai veche versiune a traducerii lui Udrişte Năsturel a avut ca obiectiv principal editarea şi studierea manuscrisului românesc 588, aflat la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti. Manuscrisul conţine celebrul roman religios, numit Viaţa Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf, pe scurt, Varlaam şi Ioasaf. Apărută la jumătatea primului mileniu al erei noastre, legenda prinţului indian Ioasaf şi a eremitului Varlaam a atins apogeul în epoca medievală, când fost tradusă în mai toate literaturile europene. De atunci a suscitat un interes constant, concretizat în numeroasele studii care i s‐au dedicat. Preocupări privind identitatea lui Ioasaf au apărut încă din secolul al XVII‐lea. Însă epoca marilor descoperiri privitoare la originea scrierii şi la identitatea personajelor aparţine celei de‐a doua jumătăţi a secolului al XIXlea, când specialişti renumiţi, ca Ivan Franko, E. Kuhn, H. Zotenberg ori Karl Krumbacher, dedică legendei studii aparte, confirmând, implicit, importanţa acesteia în plan cultural. Deşi intens şi îndelung studiată, istoria legendei lui Ioasaf, presupus a fi prinţul indian Buddha, este departe de a fi epuizată. Mai rămân încă manuscrise nedescoperite, detalii neclarificate ori filiaţii nedovedite. Toate acestea îşi aşteaptă viitorii cercetători. Pentru literatura şi cultura română primul pas în scoaterea la iveală a celei mai valoroase redacţii a scrierii este făcut prin această lucrare. Din diferite motive, editarea manuscrisului 588 a fost constant amânată. Fie că manuscrisul nu se mai afla în ţară, fie că un altul era ales, neinspirat, spre publicare, ori planul editorial era schimbat, cea mai veche copie, descendentă din originalul traducerii lui Udrişte Năsturel, a rămas, până astăzi, sub praful vremurilor apuse. La îndemnul lui Al. Mareş, am luat în seamă includerea celebrului roman religios în colecţia de cărţi populare, editate şi minuţios analizate de colectivul de limbă literară şi filologie de la Institutul de Lingvistică „Iorgu 10 Iordan–Al. Rosetti” din Bucureşti. Aproape imediat a apărut şansa de a supune acest obiectiv proiectului finanţat de Academia Română, readucerea manuscrisului 588 în atenţia specialiştilor devenind astfel certitudine. Înaintea noastră, textul a atras atenţia unor personalităţi de marcă ale culturii române. În 1881 Al. Odobescu a editat câteva fragmente ale scrierii, extrase din manuscrisul 2470 de la Academia Română şi preluate de Moses Gaster în Crestomaţia tipărită în 1891. Câţiva ani mai târziu, în 1904, un descendent al traducătorului, P. V. Năsturel, a editat versiunea din manuscrisul 3339, aflat în colecţiile speciale ale aceleiaşi biblioteci. Două ediţii prelucrate, având la bază redacţii diferite ale scrierii, au apărut în 1921 şi 1926, elaborate de Ioan Mihălcescu şi, respectiv, Mihail Sadoveanu şi D. D. Pătrăşcanu. Rămân de referinţă studiile publicate de Emil Turdeanu privitoare la circulaţia şi filiaţia redacţiilor româneşti ale naraţiunii. Niciunul dintre textele publicate nu se apropie atât de mult de redacţia iniţială a traducerii oferite romanului Varlaam şi Ioasaf de Udrişte Năsturel în 1648, ca versiunea din manuscrisul 588. Ediţia noastră răspunde astfel unei necesităţi despre care se vorbeşte de multă vreme în filologia românească. Lucrarea a fost structurată în patru secţiuni, intitulate: Studiu introductiv, Notă asupra ediţiei, Varlaam şi Ioasaf (ediţie de text) şi, respectiv, Glosar. La sfârşit, după Bibliografie, am reprodus câteva facsimile care aparţin versiunilor considerate a fi fost copiate de grămăticul Fota. Studiul introductiv cuprinde informaţii utile privitoare la apariţia, traducerea şi difuzarea legendei în diferite literaturi europene. Tot aici au fost incluse informaţii de ordin filologic, privitoare la traducerile româneşti ale scrierii, precum şi la variantele rezultate şi la multiplicarea acestora. Spaţiul restrâns nu ne‐a permis analiza în detaliu a numeroaselor copii în care naraţiunea a circulat, aşa încât ne‐am rezumat la prezentarea celor mai vechi dintre acestea, care aparţin secolului al XVII‐lea, restul urmând să facă obiectul unui studiu ulterior. Particularităţile lingvistice ale manuscrisului pun în evidenţă importanţa traducerii pentru limba literară a jumătăţii veacului al XVII‐lea. Din motivele expuse anterior, am păstrat aici doar o parte a trăsăturilor de limbă. Unele rezultate au fost deja publicate 11 în articolele indicate în bibliografia de la sfârşitul volumului, altele urmează să fie integrate într‐un studiu mai amplu. Metodele folosite în transcrierea textului au fost detaliate în Nota asupra ediţiei, premergătoare textului transcris. Pentru a oferi o redacţie integrală a naraţiunii, ediţia a fost complinită prin reproducerea a 8 file din manuscrisul 2470, corespunzătoare celor 6 foi lacunare de la începutul manuscrisului 588, diferenţele dintre cele două manuscrise fiind infime. Glosarul, care urmează ediţiei, facilitează cititorului modern accesul la text, termenii incluşi aici fiind demult căzuţi în uitare, iar unii dintre ei puţin familiari chiar şi contemporanilor lui Năsturel. Bibliografia de la sfârşitul volumului cuprinde titluri ale unor lucrări pe care le‐am consultat şi la care am făcut trimitere pe parcursul lucrării. Astfel conceput, volumul va constitui un instrument de lucru util pentru studiile de istorie a limbii române, precum şi pentru specialiştii de istorie a literaturii române vechi. Dat fiind faptul că textul este inclus în programa cursului de literatură română veche de la facultăţile cu profil filologic, ediţia le va permite studenţilor accesul rapid la text, oferindu‐le, totodată, răspunsuri la eventuale întrebări. În final, ţin să‐i mulţumesc coordonatorului de proiect, domnului acad. Marius Sala, pentru sprijinul oferit constant pe parcursul derulării proiectului de cercetare. Nu în ultimul rând, îi sunt profund recunoscătoare domnului Alexandru Mareş, mentorul meu în domeniul filologiei, fără ale cărui sfaturi utile ori indicaţii preţioase volumul de faţă ar fi avut de suferit. 12 I. Studiu introductiv 1. Tradiţia textului La jumătatea veacului al XVII‐lea, într‐o epocă în care scrierile cu subiect religios dominau viaţa culturală românească, apărea prima traducere în limba română a romanului hagiografic intitulat Viaţa Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf. Autorul traducerii, Udrişte Năsturel ot Fiereşti, era cel de‐al doilea logofăt al domnitorului şi se făcuse deja cunoscut printre erudiţi prin traduceri prestigioase, precum şi prin implicarea în tipărirea unor cărţi importante ale vieţii religioase a epocii. Creat cu peste un mileniu în urmă, romanul, tradus în limba română în 16481, a cunoscut o circulaţie uimitoare în Evul Mediu, când a fost transpus, fie din greacă sau slavonă, fie din latină, în mai toate literaturile europene. „Nu partea dogmatico‐ascetică – consemnează Gaster –, care este de un interes special bisericesc (căci Varlaam şi Iosaf au fost primiţi între sfinţi atât în biserica pravoslavnică, cât şi în cea catolică) a contribuit la răspândirea universală, ci parabolele minunate ce conţine. Poporului îi place adevărul învelit într‐o pildă, aşa încât să devină plastic şi să se apropie astfel de inteligenţa lui, dar niciodată nu se va simţi atras de speculaţiuni filozofice sau demonstraţiuni abstracte” (Gaster, 1891, I, p. LII– LIV). Scrierea a suscitat un interes constant, dovedit de numeroasele copii manuscrise în care a circulat, de traducerile multiple, ori de ecoul avut în alte domenii culturale. Literatura cultă a extras de aici sâmburi de înţelepciune, pe care i‐a integrat în scrieri rămase celebre. Reprezentări murale sau iconografice ale celor doi pustnici, ori ale unor momente reprezentative ale naraţiunii au apărut în multe părţi ale Europei, ornând pereţii mănăstirilor sau paginile unor manuscrise miniate. Unele poveşti cu 1 Întrucât nu se cunoaşte luna exactă, anul traducerii ar putea fi, în egală măsură, 1649, în funcţie de cifra scăzută din anul de la facerea lumii (5508 pentru date cuprinse între 1 ianuarie – 1 septembrie, 5509 pentru intervalul 1 septembrie – 31 decembrie). 13 circulaţie orală conţin structuri narative care‐şi găsesc originea în pildele prin care Varlaam îl convinge pe Ioasaf să adere la credinţa creştină. Iată numai câteva dintre motivele pentru care romanul Varlaam si Ioasaf poate fi considerat unul dintre cele mai îndrăgite romane spirituale ale Evului Mediu. 1.1. Conţinutul legendei Majoritatea versiunilor romanului povestesc cum astrologii îi prevestiseră împăratului indian Avenir că singurul fiu pe care‐l va avea se va converti la creştinism. În unele versiuni, printre care şi cea românească, tradusă de Udrişte Năsturel, prevestirea astrologilor este făcută după naşterea copilului, la praznicul dat de împărat în cinstea noului‐născut, numit Ioasaf. I.1. Tânărul prinţ Ioasaf Follower of Hans Schilling,, German, Haguenau, 1469, MS. LUDWIG XV 9 http://www.getty.edu/art/gettyguide/artObjectDetails?artobj=1702 14 Pentru a împiedica profeţia astrologilor, Avenir îşi închide fiul într‐un palat mare şi luminos, cu multe grădini întinse şi frumoase, şi‐i pune la dispoziţie numai slugi tinere, dând poruncă tuturor să‐l ferească a cunoaşte durerea şi moartea. În cele din urmă, înşelând vigilenţa tatălui său şi a însoţitorilor săi, Ioasaf fuge de câteva ori din palat şi află de suferinţele inerente ale vieţii, după ce întâlneşte un bolnav de lepră, un orb, un bătrân albit de zile, gârbovit şi cu faţa zbârcită, şi în cele din urmă un cortegiu funerar. Înţelege astfel că sănătatea poate fi măcinată de boli şi că acestea apar pe neaşteptate; că tinereţea se transformă într‐o zi în bătrâneţe şi că viaţa se încheie cu moartea. Toate acestea îl întristează peste măsură, cel mai mult speriindu‐l gândul morţii, al efemerităţii şi al incertitudinii unei alte vieţi, într‐o altă lume. Şî însetoşa a găsi pre cineva care să‐i poată încredinţa inema lui şî un cuvânt bun să‐i bage în auzul lui (mss 588, f. 31v). I.2. Pilda pietrei preţioase Manuscrisul românesc 1398, BAR Bucureşti 15 În aceste împrejurări ajunge să‐l cunoască pe Varlaam, un călugăr înţelegător lucrurilor dumnezeieşti, împodobit şî cu viiaţa şî cu cuvântul, şî desăvârşit deprins întru viiaţa călugărească (mss. 588, f.32v), unul dintre numeroşii pustnici creştini din acele vremuri. Varlaam, care cu darul preoţiei cinstit era, află de frământările fiului de împărat prin revelaţie divină şi se hotărăşte să‐l mântuiască. Părăseşte pustiul în care locuia şi vine cu o luntre în India. Se îmbracă în haine de negustor şi se prezintă la palat. Aici îi spune unuia dintre dascălii prinţului că vrea să‐i dăruiască acestuia o piatră nestemată, fără pereche în lume. I.3. Pilda pietrei preţioase Follower of Hans Schilling, French, 1469 , MS. LUDWIG XV 9, fol. 43v http://www.getty.edu/art/gettyguide/artObjectDetails?artobj=5774 16 Că aceasta piiatră şî celora ce sânt cu inema oarbă poate‐le dărui lumina înţelepciunii. Şî deşchide şî surzilor urechile, şî muţilor dă‐le a grăi şî a înţeleage, şî bolnavilor dăruiaşte sănătate, pre nebuni i‐nţelepţeaşte, dracii goneaşte. Şî tot ce e bine şî pohtit, den dăstul dăruiaşte cui o câştigă (mss. 588, f. 33v – 34r). În acelaşi timp, piatra nu putea fi văzută de cineva care nu avea lumina ochilor sănătoasă şi trup curat şi întru totul nespurcat, căci acesta, de va căuta degrab într‐această piatră scumpă, şî acea puteare a vederii ochilor, de câtă are, şî de‐aciia, şî mintea piiarde‐şi‐va (mss. 588, f. 35r). Reuşind astfel să se apropie de Ioasaf, Varlaam îi dezvăluie deşertăciunea acestei lumi, „în care unii vin şi alţii se duc”, şi mântuirea pe care o aduce credinţa creştină sufletului nemuritor, „căci moartea nu este decât o despărţire a sufletului de trup”. Convins de învăţăturile lui Varlaam, însoţite de parabole elocvente şi frumoase, Ioasaf simte cum i se coboară în suflet o lumină dulce şi‐i cere anahoretului să‐l boteze şi să‐l cuminece. I.4. Varlaam and Joasaph, a 1680 Russian engraving Simon Ushakov (1626–1686) http://ca.wikipedia.org/wiki/Fitxer:Varlaam_and_Joasath,_based_ on_Simon_Ushakov.jpg 17 I.5. Botezul lui Ioasaf Follower of Hans Schilling, Germania, Haguenau, 1469. MS. LUDWIG XV 9, FOL. 159v. http://www.getty.edu/art/gettyguide/artObjectDetails?artobj=5814&handle=li Avenir, înştiinţat de prefacerea petrecută în sufletul fiului său, face tot ce‐i stă în putinţă pentru a‐l întoarce la credinţa păgână. Prin inspiraţie divină, Ioasaf reuşeşte să evite capcanele întinse de vrăjitorii tatălui său, prin care aceştia voiau să‐i demonstreze superioritatea credinţei în idoli. 18 Unul dintre vrăjitori, Tevda, îl convinge pe împărat că o soluţie sigură de a‐l determina pe tânărul prinţ să renunţe la religia creştină este să‐i înlocuiască slugile cu fete tinere şi frumoase, căci nu există o ispită mai mare pentru un tânăr decât dragostea. Împăratul face aşa cum este sfătuit şi aduce la palatul fiului său numai fete de o frumuseţe rară, printre care se afla una mai frumoasă şi mai învăţată decât celelalte, căci era fiică de crai, căzută în robie. Ioasaf, aproape sedus de farmecele fetei, se roagă ceasuri întregi la Dumnezeu să‐l salveze. În cele din urmă aţipeşte, iar în vis are vedenia raiului şi a iadului. Se trezeşte şi, cutremurat de ceea ce văzuse, este cuprins de mare tristeţe. Rezistă astfel şi acestei probe. Impresionat, vrăjitorul renunţă la idolatrie şi se converteşte la noua religie. Ca ultimă soluţie, Avenir hotărăşte să‐i ofere fiului său regatul, pentru a‐l corupe. Ioasaf acceptă, dar dă apoi poruncă să fie distruse altarele idolilor şi se dedică operelor de binefacere. În cele din urmă, împăratul, convins şi el de fiul său, se converteşte şi alege să plece în pustiu unde trăieşte ca anahoret până la sfârşitul vieţii. Nu după mult timp, Ioasaf renunţă la coroană şi pleacă în căutarea celui care l‐a ajutat să‐l descopere pe Dumnezeu. Îl găseşte în cele din urmă pe Varlaam, alături de care alege să trăiască până la sfârşitul vieţii acestuia. Se stinge şi el, după mai mulţi ani trăiţi în izolare. 2. Consideraţii filologice 2.1. Originea legendei. De la Buddha la Ioasaf Iniţial s‐a crezut că cele două personaje, Varlaam şi Ioasaf, au fost reale. La începutul secolului al XVII‐lea, istoricul portughez Diogo do Couto (1612, f. 123 ş.u.) observa că istoria celor doi asceţi seamănă foarte mult cu viaţa lui Buddha, ajungând la concluzia că legenda înţeleptului indian constituie o contrafacere a naraţiunii creştine. Cercetările întreprinse în a doua jumătate a secolului al XIX‐lea, au demonstrat contrariul, mai precis că avem a face cu o adaptare creştină a legendei lui Gautama Buddha. Potrivit biografiei, stabilite de istorici pe baza evidenţelor arheologice şi literare, Siddartha Gautama s‐a născut în Nepal, la cca 566 î.Hr., ca unic 19 fiu al regelui Suddhodana din neamul Sakya. La 28 de ani, Gautama a renunţat la privilegiile regale, a părăsit palatul şi a ales viaţa de pustnic. Prin meditaţie îndelungată a ajuns să intuiască „cele patru adevăruri nobile” ale existenţei umane, care au stat, ulterior, la baza doctrinei privitoare la viaţa sacralizată şi scopul eliberării. Ca urmare a învăţăturilor sale, a fost supranumit Buddha („înţelept” în sanscristă). A fondat religia şi filozofia budistă, pe care le‐a propagat în diferite părţi ale Indiei. La 200 de ani de la moartea sa, budismul a început să capete importanţă universală. Un rol foarte important în răspândirea doctrinei budiste l‐a avut împăratul Asoka (273–232 î.Hr.), considerat cel mai mare dintre domnitorii indieni. După ce s‐a iniţiat el însuşi în această religie, a trimis misionari peste hotarele Indiei, în Sri Lanka, Siria, Egipt, Macedonia, pentru a transmite mesajul de pace şi non‐violenţă al profetului. Astfel, până în secolul al II‐lea d. Hr., budismul devenise cea mai cunoscută religie din Asia. În paralel cu religia budistă, a fost popularizată şi literatura budistă, fie ea filozofică ori mitologică, pornind din Orientul Îndepărtat, până în Orientul Mijlociu. Aşa încât, în literatura multor popoare au intrat o serie de legende budiste. Printre acestea, se numără şi aceea despre Buddha care, după o îndelungată călătorie în timp şi spaţiu, din înţeleptul indian, a devenit prinţul creştin Ioasaf2. Identitatea celor două texte a fost demonstrată categoric în a doua jumătate a secolului al XIX‐lea de M. F. Liebrecht3. Asemănările dintre vieţile celor doi prinţi, Buddha şi Ioasaf, sunt evidente. Predicţiile astrologilor la naşterea lui Ioasaf, închiderea sa într‐un palat, departe de durerile şi suferinţele omeneşti, inteligenţa ieşită din comun, evadarea din palat şi întâlnirea cu oameni afectaţi de nenorocirile vieţii, ca boala, infirmitatea, bătrâneţea şi moartea; convertirea la adevărata religie şi renunţarea la tron; tentaţia, lupta împotriva vrăjitorilor şi a duhurilor rele, fuga în deşert şi îmbrăţişarea vieţii de ascet sunt elemente care apar şi în viaţa lui Buddha. Cum budismul precedă cu câteva secole creştinismul, concluzia logică este aceea că romanul Varlaam şi Ioasaf îşi are originea în legenda vieţii lui Buddha. 2 Vezi Amita Bhose, http://amitabhose.net/Articol.asp?ID=65. 3 Vezi Jahrbuch für romanische und englische Literatur d’Ebert, t. II, p. 314 ş.u.; Max Müller, Selected Essays, t. I, p. 537 ş.u., ap. Zotenberg, 1886, p. 63, nota 3. 20 2.2. Apariţia lui Varlaam. Redacţiile primitive ale romanului Introducerea în naraţiunea creştină a lui Balauhar, nume devenit în redacaţiile ulterioare Varlaam, era necesară. Varlaam are rolul de a‐l iniţia pe tânărul prinţ în noua religie, iar apoi să îl boteze şi să‐l cuminece. Specialiştii sunt de acord că apariţia lui Varlaam nu s‐a petrecut în versiunile indiene, ci după ce legenda a ajuns din India în ţara vecină, Persia, în epoca sasanizilor (v. Jacobs, 1896, p. X.; Cartojan, 1929, p. 238; Lang, 1966, p. 11–12). Ceva mai târziu, când creştinismul începe să se răspândească în Persia, legenda, tradusă în pehlevi, limba oficială a perşilor în acea epocă, capătă o formă nouă, cerută de introducerea noului personaj, menit să îndeplinească rolul cerut de ritualul creştin. Autorul prefacerii a fost, desigur, creştin (Cartojan, 1929, p. 238). Hermann Zotenberg a observat că, urmând exemplul scrierii originale, traducătorul creştin a făcut din povestirea convertirii prinţului Ioasaf cadrul unei formări doctrinale. „El a vrut să demonstreze mai întâi adevărul absolut al creştinismului şi superioritatea sa asupra celorlalte religii cunoscute, iudaismul şi diferitele tipuri de păgânism, iar apoi deşertăciunea lumii şi preeminenţa vieţii contemplative. Teologia expusă în romanul Varlaam şi Ioasaf, ca şi principiile credinţei ca ansamblu al instituţiilor creştine, este conformă dogmaticii scriitorilor Bisericii Ortodoxe din Orient din secolele VI şi VII: Leontie din Bizanţ, Procopie din Gaza, Ioan Climax, Anastasie Sinaitul, Antioh Savaitul, Maxim Confesorul. Se poate spune totodată că ea nu diferă de teologia lui Ioan Damaschinul, care a rezumat ulterior toate ştiinţele religioase din vremea sa şi din epoca anterioară. Asemenea marelui său model, Grigore din Nazians, autorul cărţii despre Varlaam şi Ioasaf a păstrat tradiţia şi a expus opiniile tradiţionale despre Dumnezeu, Trinitate, Încarnare, Creaţie, cădere în păcat şi mântuire, botez şi Învierea lui Hristos, fără a face demonstraţii scolastice de mari dimensiuni, aşa cum se găsesc în operele lui Ioan Damaschinul” (Zotenberg, 1886, p. 36–37). Redacţia în limba pehlevi s‐a pierdut. Existenţa ei este însă atestată prin descoperirea unei vechi versiuni arabe, care poartă urmele unui original persan. După traducerea în arabă, romanul a trecut din Persia în Siria, ţară de cultură greacă la acea vreme. Tradusă în siriacă, legenda a 21 ajuns apoi atât în Nord, în Georgia, unde a fost tradusă prin secolul al VI‐lea, cât şi în Vest, până la mănăstirea Sfântului Sabas din Palestina (Cartojan, 1929, p. 238). Încă din secolul al IV‐lea, Georgia era regat creştin care servea drept bastion al creştinismului printre necredincioşi. Potrivit britanicului David Marshall Lang, specialist în studii orientale, georgienii ar fi aceia care au dat naraţiunii trăsături creştine, după ce au împrumutat legenda de la arabi. În acelaşi timp, biserica creştină georgiană a fost prima care l‐a inclus pe Iodasaph (în realitate Buddha) printre sfinţi, sărbătorindu‐l cu imnuri încă din secolele al X‐lea – al XI‐lea (Lang, 1966, p. 11). În opinia lui Ilia Abuladze, Georgia a pregătit terenul pentru transformarea finală a legendei hagiografice (Lang, 1966, p. 11). O astfel de scriere în limba georgiană, numită generic Balavariani, a fost descoperită în secolul al XIX‐lea (Lang, 1966, p. 22). Fragmente din acest text au fost publicate în 1889 de Nicholas Y. Marr, sub titlul: The Wisdom of Balavar, a Georgian Version of the Edifyung Story of Barlaam and Joasaph. Foarte curând au fost descoperite alte manuscrise în limba georgiană, pe baza cărora istoricul E. T’aqaishvili a publicat în 1895 prima ediţie intitulată The wisdom of Balavar, ca o carte separată. A doua ediţie, alcătuită de Ilia Abuladze după manuscrise complete, datând din secolele al XVI‐lea – al XVIII‐lea, a apărut în 1937. În afara Georgiei au fost găsite alte manuscrise importante. Astfel, în colecţia de manuscrise georgiene de la Ierusalim a fost descoperită copia Ierusalim 36. Manuscrisul oferă textul complet al redacţiei scurte a naraţiunii The wisdom of Balavar şi aparţine secolului al XIII‐lea sau al XIV‐lea. A fost descris de Nicholas Marr în 1902 (Lang, 1966, p. 23). Tot la Ierusalim a fost descoperită de Robert Blake o altă copie Balavariani, cunoscută ca Ierusalim 140. Este vorba despre o versiune care surclasează copia anterioară, şi în lungime (este de două ori mai întinsă, reflectând astfel redacţia elaborată a naraţiunii), şi în vechime, datând din a doua jumătate a secolului al XI‐lea (Lang, 1966, p. 23–24). Copiile Ierusalim au devenit accesibile în 1956 şi, datorită importanţei lor, au constituit bazele unei noi ediţii a scrierii în limba georgiană, realizată de Ilia V. Abuladze la Tibilisi în 19574. 4 Traducerea în limba engleză, publicată de David Marshall Lang (Lang, 1966), are la bază această ediţie. 22 Compararea versiunii Ierusalim 140 cu redacţia greacă, pe de o parte, şi cu cele arabe, pe de altă parte l‐a condus pe D. M. Lang la concluzia că în redacţia georgiană s‐ar afla legătura pierdută dintre legendele budiste orientale şi povestea moralei creştine, opinie împărtăşită şi de Ilia Abuladze (v. Lang, 1966, p. 30). Altfel spus, tradusă din arabă, Balavariani ar constitui originalul traducerii greceşti. 2.3. Redacţiile în limba greacă. Paternitatea scrierii Pe calea vestică, redacţia siriacă a ajuns până la mănăstirea Sabas din Palestina, aflată la două leghe de Ierusalim. Aici naraţiunea a fost tradusă în greacă de un anume călugăr Ioan (v. Cartojan, 1929, p. 238). Versiunile care au circulat în Imperiul Bizantin în aproximativ 140 de manuscrise sunt derivate dintr‐un izvor datat 1021. Cam 60% dintre manuscrise sunt puse pe seama călugărului numit mai sus, identificat, de obicei, cu Ioan Damaschinul. Această paternitate a fost contestată de H. Zotenberg în 1886. Alţi cercetători văd în forma de bază o traducere a eposului georgian Balavariani de către călugărul Eutimiu din Atos (vezi şi supra), îmbogăţită în limba greacă cu citate şi pilde din scrierile biblice şi patristice, opinie contestată, de asemenea, de H. Zotenberg (1886), Ivan Franko (1897) şi E. Kuhn (1893). Indiferent de autor, în secolul al XI‐lea noul romanul a creat senzaţie la Constantinopol. Laicii îl citeau cu satisfacţie pentru latura lui exotică, în vreme ce teologii vedeau în el un mijloc de promovare a mesajului lui Isus. 2.4. Redacţiile în limba latină. Sanctificarea Din greacă, romanul a fost tradus în latină. Prima traducere a fost efectuată pe la 1050 şi are la bază versiunea din 1021. Autorul este încă necunoscut5. Alte versiuni latine, a căror filiaţie este greu de reconstituit din cauza prescurtărilor ori a prelucrărilor, apar în secolul al XII‐lea, aflându‐se la baza versiunilor occidentale ale legendei. Foarte multe dintre ele îl menţionează ca autor pe Ioan Damaschinul. Printre acestea se află prelucrarea realizată de Vincent de Beauvais (1184/1194–1264), inclusă în Speculum historiale şi atribuită lui Ioan Damaschinul. Dominicanul Jacobus 5 Pentru ipoteze privind autorul traducerii, vezi Mazilu 1981: 32. 23 de Voragine (1230–1298) repovesteşte, la rândul său, faptele lui Varlaam şi Ioasaf în culegerea de hagiografii Legenda aurea, alcătuită pe la 12606. Cea mai valoroasă traducere latină este cea a lui Jacob Billius, tipărită atât în ediţiile scrierilor lui Ioan Damaschinul, cât şi separat, cu titlul S. I. Damasceni historia de vitis et rebus gestis SS. Barlaam eremitae et Josaphat Indiae regis în 1593 şi, din nou, în 1643 (Kuhn, 1893, p. 56). Până prin secolul al XVI‐lea romanul a fost tradus din latină în mai toate literaturile din Europa Occidentală. Graţie traducerilor latineşti, istoria lui Varlaam şi Ioasaf a ajuns să capete o importanţă foarte mare în creştinătatea medievală, când cei doi erau percepuţi ca fiind aceia care au creştinat India. În acelaşi timp, legarea numelui legendei de acela al lui Ioan din Damasc a contribuit foarte mult la întărirea aparenţei de autenticitate, astfel încât, la data la care cei doi ajung să fie sanctificaţi, puţini învăţaţi se mai îndoiau de existenţa lor reală. Varlaam şi Ioasaf au fost trataţi ca sfinţi în Legenda Aurea şi de asemenea în Catalogul sfinţilor al lui Peter de Natalibus (mort pe la 1370). Aşa au fost priviţi de‐a lungul Evului Mediu, deşi se pare că nu au fost pe deplin canonizaţi până în timpul lui Gregorius al XIII‐lea, când acest papă a aprobat o ediţie revizuită a Martirologium Romanum printr‐o licenţă datată 14 ianuarie 1584, sau, conform lui Cosquin, 1583. Ziua lor a fost fixată în Biserica romano‐catolică pe 27 noiembrie. 6 În legătură cu circulaţia naraţiunii odată cu cele mai importante scrieri religioase ale Evului Mediu, vezi Mazilu 1981, p. 7. 24 I.6. Sfinţii Varlaam şi Ioasaf Jacques Callot, Saint Barlaam et Saint Josaphat, 1630 s 1636. http://www.aucklandartgallery.com/search/section/the‐collection/keyword/caves Nimeni nu şi‐a pus problema să afle cine au fost cei doi sau când au trăit. Cum numele lor păreau vechi evreieşti, este posibil ca cititorii legendei să fi crezut că ar fi fost nativi din Palestina şi că au ajuns în India pentru evanghelizarea acesteia, începută de apostolul Toma. Moaştele lor au fost învestite cu puteri tămăduitoare. Astfel, în 1571 dogele Veneţiei, Luigi Mocenigo, i‐a prezentat regelui Sebastian al Portugaliei un fragment despre 25 care credea că ar proveni din coloana vertebrală a Sfântului Ioasaf (v. Lang, 1966, p. 9; Hayes, p. 7). Pe 6 august 1672, pe străzile din Antwerp, moaştele Sfântului Ioasaf erau duse cu mare alai la mănăstirea Sfântului Salvator, unde se presupune că se află şi astăzi. Mai târziu s‐a dovedit că moaştele au aparţinut, de fapt, Sfântului Salvator din Antwerp (Lang, 1966, p. 9). I.7. The Translation of Josaphatʹs Relics Follower of Hans Schilling, German, Haguenau, 1469 http://www.getty.edu/art/gettyguide/artObjectDetails? artobj=6006&handle=li 26 2.5. Traducerile din latină În limba franceză sunt cunoscute 34 de manuscrise ale legendei, cea mai veche traducere din latină fiind, probabil, versiunea în versuri a lui Guy de Cambray din 1209/1220. A existat, de asemenea, o încercare de traducere a naraţiunii direct din greacă, aparţinând unui necunoscut care a adnotat, în franceza veche, un manuscris grecesc (Mazilu, 1981, p. 34). Existenţa variantelor în versuri, alături de prelucrările dramatice, fie ele prescurtate (o asemenea variantă apare în secolul al XIV‐lea, fiind prelucrată după Legenda aurea), fie ocupând un spaţiu mai larg, demonstrează „apetitul zonei europene occidentale pentru modificarea structurilor prin prelevarea evidentă a poematicului” (Mazilu, 1981, p. 34). În jurul anului 1200, apare prima versiune anglo‐normandă, dată de Chardry, în versuri. Intitulată Josaphaz, varianta lui Chardry rezumă naraţiunea din limba latină (Koch, 1879). În a doua jumătate a secolului al XIV‐lea apar versiunile în limba engleză. Cele mai vechi copii păstrate aparţin secolului al XVI‐lea şi sunt prelucrări în versuri după două izvoade din secolul al XIV‐lea (Mazilu, 1981, p. 37). La acestea se adaugă variantele în proză, cea mai veche regăsindu‐se în traducerea lui W. Caxton din Legenda aurea (Westminster, 1483). Scrierea a pătruns, de asemenea, în literaturile spaniolă (sec. al. XIVlea), portugheză, catalană, italiană, germană (pe la 1220), norvegiană (prima jumătate a secolului al XIII‐lea), suedeză (sec. al XV‐lea), maghiară (sec. al XVI‐lea), cehă (sec. al XV‐lea), polonă (sec. al XVI‐lea), prin traduceri directe sau indirecte din latină (v. Mazilu 1981, p. 38 ş.u). 2.6. Redacţiile slavone. Ediţii În Europa răsăriteană romanul s‐a răspândit prin traduceri după originale slavone. Data primei tălmăciri slavone este încă un subiect controversat în cercetare. Unii specialişti consideră că prima traducere din greacă a fost făcută în slavona sudică, cândva, între secolele XI–XIII. O altă ipoteză susţine că au existat două traduceri bulgăreşti independente, apărute în secolul al XIV‐lea. În sfârşit, I. Lebedev, este de părere că prima traducere din greacă a fost făcută în slavona de redacţie rusească prin secolele XI–XII (Petkanova , 2003, p. 86). 27 Cele mai vechi manuscrise păstrate, redactate în slavona de redacţie mediobulgară, aparţin veacului al XIII‐lea, în vreme ce primele copii ruseşti sunt din secolul al XIV‐lea, mai sigur al XV‐lea. Pe baza acestor date s‐a ajuns la concluzia că „momentul realizării traducerii mediobulgare a Vieţii lui Varlaam şi Ioasaf poate fi plasat în a doua jumătate a secolului al XII‐lea” (Mazilu 1981, p. 49). De precizat că toate manuscrisele îl numesc drept autor pe Ioan Damaschinul. În secolul al XVII‐lea au apărut două ediţii slavone ale romanului: prima în 1637, la mănăstirea Kutein din Bielorusia, ce‐a de‐a doua în 1681, la Moscova. Cercetările au stabilit că tipăritura de la Kutein a fost redactată după mai multe versiuni. Textul de bază nu l‐au constituit versiunile slavonă şi greacă, aşa cum ar rezulta din sintagma din titlu, respectiv: din nou din greceşte şi slavoneşte în limba rusească tradusă7. Invocarea acestora a fost făcută pentru asigurarea acoperirii la nivel dogmatic. În fapt, textul de bază al traducerii a fost versiunea latinească a lui Jacob Billius. În prefaţă se menţionează că a fost folosită ediţia apărută la Paris. În anumite pasaje au fost utilizate şi versiunile slavonă şi, probabil, grecească (Abramovici, 1927, p. 15; ap. Mazilu, 1981, p. 68). Cealaltă ediţie, apărută la Moscova, este strâns legată, în schimb, de traducerea sud‐slavă. Dan Horia Mazilu a observat că din creaţia populară a popoarelor slave de la Răsărit, romanul s‐a îmbogăţit cu un cântec care nu apare decât în versiunile din această arie. Este vorba despre textul intitulat Cântec la intrarea Sfântului Ioasaf în pustie (v. Mazilu, 1981, p. 56–57), care, aşa cum se va vedea în continuare, a avut un deosebit ecou în literatura populară românească. 7 Titlul ediţiei Kutein în original este următorul: Gïstoriæ albo Pravdivoe vypisanïe svåt Ûoanna Damaskina, o (itïi sv™tyx prepodobnyx Σtecß Varlaama i Osafa i o N averneniü Ûnd⁄ånß. Staranem i ko‚tom. Ûnokovß Obwe (itelnogo Monastyra Kuteenskogo N ovo s Greckogo Slovenskogo na Ruskïi æzykß prelo(ena. V tipografïi toei ($ Obiteli. Roku. 1637, Ûülæ 22 dnå. Istoria sau descrierea adevărată a sfântului Ioan Damaschinul despre viaţa sfinţilor şi preacuvioşilor părinţi Varlaam şi Oasaf (?) şi despre întoarcerea Indienilor [la dreapta credinţă]. Prin stăruinţa şi cheltuiala călugărilor mănăstirii cenobitice din Kutein din nou din greceşte şi slavoneşte în limba rusească tradusă. În tipografia aceluiaşi lăcaş, în anul 1637, iulie 22 zile). 28 2.7. Manuscrise slavone în provinciile româneşti Pe teritoriu românesc, Viaţa Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf a intrat mai întâi prin mijlocirea limbii slavone, primele manuscrise care o conţin aparţinând perioadei de sfârşit a Evului Mediu. Cel mai vechi dintre acestea este un codex de redacţie medio‐bulgară de la începutul secolului al XV‐lea, păstrat, cândva, la Mănăstirea Neamţ şi aflat astăzi la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti (manuscrisul slav 132). Un al doilea manuscris, datând din sec. al XV‐lea, scris la Sfântul Munte şi păstrat şi el pentru o vreme la Mănăstirea Neamţ, face parte astăzi din fondul de manuscrise al aceleiaşi biblioteci (manuscrisul slav 158). Emil Turdeanu vorbeşte şi despre o copie din secolul al XVI‐lea, redactată, de asemenea, în slavona de redacţie medio‐bulgară şi decorată cu 11 scene ilustrative pentru viaţa celor doi sfinţi. Tot el afirmă că mai există un alt manuscris slavon din secolul al XVI‐lea din care se mai păstrează astăzi doar 8 file (Turdeanu, 1985, p. 329). Niciunul dintre aceste ultime două manuscrise nu se păstrează în România. Înainte de a fi tradus în română, unele pilde din roman au fost introduse în alte două scrieri ale culturii române vechi. Astfel, pilda inorogului apare în Viaţa Patriarhului Nifon, scriere panegirică, redactată în limba greacă de Gavril Protul. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie, scriere parenetică, în limba slavonă, includ, pe lângă pilda inorogului, şi pilda despre trâmbiţa morţii, pilda celor patru racle, pilda privighetorii, pilda celor trei prieteni şi pilda regelui ales pentru un an (Turdeanu, 1985, p. 330). Influenţa scrierii se regăseşte şi în două scurte naraţiuni cu caracter monahal, atribuite lui Neagoe Basarab: Cuvânt de învăţătură al bunului creştin domn Neagoe voivod, domnul Ungrovlahii, cătră 2 slugi credincioase ale sale, care se lepădară de lume şi să déderă vieţii călugăreşti şi, respectiv, Altă învăţătură asemene cestiilalte. Numele celor doi tineri care au îmbrăcat rasa monahală sunt Varlaam şi Ioasaf, iar ambele scrieri sunt contrafaceri efectuate cu puţin timp înainte de 1682 (v. Mareş, 2012, p. 16‐26). 2.8. Redacţiile româneşti 2.8.1. Redacţia Udrişte Năsturel. Persoana traducătorului Viaţa sfinţilor Varlaam şi Ioasaf a căpătat haină românească după ce lumea occidentală trecuse prin Renaştere. Aproape de jumătatea veacului 29 al XVII‐lea, în 1648, Udrişte Năsturel, descendentul unei vechi familii boiereşti din Ţara Românească, efectua prima şi cea mai valoroasă traducere a romanului. Data naşterii lui Udrişte Năsturel8 este incertă, ca de altfel şi aceea a trecerii sale în nefiinţă. Strănepotul său, Petre Vasile Năsturel, opina că s‐ar fi născut în 15969. Familia lui, ale cărei prime atestări datează de pe vremea lui Vlad Călugărul (1482–1496; v. Năsturel, 1909, p. 1–25), se trăgea din satul Fiereşti, numit şi Fierăşti, Hierăşti, Hereşti ori Hărăşti10, de unde şi numele moderne de mai târziu Herescu şi Heresco. Nu se ştie cu certitudine dacă era stăpână pe întreg satul, însă, de bună seamă, familia Năsturel avea aici pământ mult. Denumirea locului de obârşie va apărea, uneori, în semnătura boierului‐cărturar. În prefaţa Antologhionului slavonesc iscăleşte: „Această precuvântare, o prea luminate şi prea cuvioase stăpâne, a fost întocmită şi scrisă de mine, mai micul între robii prea luminăţiei tale, Orest Năsturel, al doilea logofăt, în satul meu părintesc Fierăşti” (BRV, 1904, p. 132). A învăţat carte alături de fraţii săi, Ş__________erban, Cazan şi Elena, în casa părintească, de la preceptori străini, un catolic din Occident sau vreun călugăr de la Kiev, care puteau sa‐l fi învăţat slavonă şi latină (vezi infra). Îşi începe activitatea în 1622 ca diac, piseţ sau grămătic în cancelaria domnească, semnând: Udrişte grămătic (acte din 1622, 1625), Udrişte Năsturel piseţ tânăr (1628), Credinciosul nostru piseţ Udrişte Năsturel (1628). În 1629 devine consilier al lui Matei Basarab, aşa încât se iscăleşte Uriil Năsturel, tainic. 8 Despre Udrişte Năsturel, vezi: Năsturel, 1904, p. XL – LIX, Năsturel, 1910, p. 293 – 330; Iorga, 1928, p. 298 ş.u.; Ciobanu, 1947, p. 178 ş.u., Puşcariu, 1930, p. 96 ş.u.; Mihăilă, 1969, p. 270 – 271; Cândea, 1970, p. 253 – 256; Predescu, 1965, p. 64 – 71; Mazilu, 1974; Mazilu, 1981, p. 77 ş.u.; DLRO, 1979, p. 609 – 611. 9 Vezi Năsturel, 1910, p. 38; cf. L. Predescu, care opinează că evenimentul se putea produce în intervalul 1600 – 1605, cu următoarea motivaţie: „deoarece de la 1622 – 6 martie 1628 [Năsturel] era diac « tânăr»; ceea ce înseamnă că, dacă s‐ar fi născut la 1597, la anul 1628 ar fi avut 31 de ani şi n‐ar mai fi fost «tânăr»” (v. Predescu, 1965, p. 65, nota 6). 10 Azi satul Herăşti, judeţul Giurgiu. 30 I.8. Semnătură (1) Uriil, Năsturel, Tainic, manu propria În 13 februarie 1632 apare menţionat pentru prima oară în acte ca fiind al doilea logofăt, rang la care ajunge cu câteva luni înainte de urcarea pe tron a cumnatului său, Matei Basarab. Deşi ar fi putut avea o poziţie mult mai importantă, rămâne în această funcţie până la sfârşitul vieţii. I.9. Semnătură (2) Udrişte Năsturel, vtori logofăt În calitatea de consilier intim al voievodului („tainic”) îşi face simţită prezenţa în mai multe domenii de activitate: cultural, politic, diplomatic, teologic, didactic, literar. Pleacă în misiuni diplomatice, fie la Viena (1638), 31 fie în Transilvania, pe lângă Gheorghe Rácóczi al II‐lea, în 1649, 1652 (DLRO, 1979, p. 609). În 1644 are un rol important în tratativele de încheiere a păcii între Matei Basarab şi Vasile Lupu, desfăşurate la Târgovişte, prilej cu care leagă o strânsă prietenie cu mitropolitul Varlaam al Moldovei (vezi infra). Pe la 1640 este posibil să fi îndrumat activitatea şcolii slavone de pe lângă mitropolia din Târgovişte. De numele lui este legată prima tălmăcire cunoscută din latina medievală în slavona de redacţie rusă a celebrei scrieri de devoţiune creştină De Imitatione Christi, atribuită călugărului olandez Thomas a Kempis, traducere tipărită la Mănăstirea Dealu în 1647, despre care mărturiseşte în prefaţă: „Cartea aceasta, purtând frumosul titlu despre Imitarea lui Christos, şi prea vrednică fiind a se numi cu toată dreptatea aur adevărat, de multă vreme, ca să zic aşa din anii copilăriei mele, aruncată şi prăfuită în casa noastră, ca un lucru ce, în adevăr, nu era de nevoie nimănui, a fost luată de noi, din vremea aceea, adică din vremea venirii neamului Sarmaţilor în ţara noastră, când după luptă, fiind bătut şi biruit acel neam de oştile voastre şi ale noastre şi ale Agarenilor, fu prinsă (robită), voi mama cu copiii săi, a acelei prea slăvite şi prea luminate case a Moghileştilor. Pe atunci mi‐aduc aminte că a fost adusă de către ai noştri, cari au fost acolo şi au cumpărat‐o împreună cu alte cărţi şi lucruri – o, prea sfinţite cap al păstorilor! Şi nu după puţină vreme, ajungând la vârsta tinereţelor, am căpătat aşa dor în inima mea, multă şi caldă şi de Dumnezeu dată dragoste pentru limba râmlenească sau latinească (s. n.), nouă vădit înrudită, astfel că în minte şi în inimă nu mai purtam aproape nici un alt gând, decât să învăţ această limbă, noaptea şi ziua, fără încetare exersându‐mă. Până ce şeful înţelepciunei şi dătătorul de înţeles (de pricepere) a binevoit să potolească setea inimei mele, aprinse de dragostea plină de flăcări pentru (această) limbă, printr‐o deosebită deprindere (învăţătură) – într‐adevăr – nu numai din înţelepciunea cărţilor scrise, ci şi convorbirea vremelnică şi nevremelnică cu toţi cei ce o cunoşteau bine şi în chip natural (nu artificial) fără să‐mi fie ruşine”11 (BRV, 1944, p. 197) Însă vtori logofăt nu a fost numai traducător ci şi predoslov şi stihuitor. Lui îi aparţin versurile slavone tipărite în deschiderea unora dintre cărţile epocii lui Matei Basarab, ceea ce l‐a determinat pe G. 11 Text scris în slavonă şi tradus de Ion Bogdan. Vezi BRV, 1944, p. 197, nota 1. 32 Călinescu sa‐l numească „primul stihuitor cult din literatura română” (Călinescu, 1941, p. 52). Printre acestea se numără cele 12 versuri slavone, dedicate stemei Ţării Româneşti şi familiei Basarabilor, apărute mai întâi în Molitvenicul slavonesc (Câmpulung, 1635), iar apoi în Pravila mică (Govora, 1640), pe care le semnează Uriil Nasturel şi, respectiv, Uriil Nasture ot F. Numele său este legat şi de apariţia în 1642 a Evangheliei învăţătoare, a cărei traducere din slavonă a supravegheat‐o. În 1643 scrie, în limba slavonă, predoslovia Antologhionului slavonesc, amintit mai sus, tipărit la Câmpulung Muscel, în care afirmă: „numai prin tipografie ne va fi cu putinţă să împlinim cele de datoria noastră” (BRV, 1903, p. 131). Spirit erudit, cunoştea slavonă, rusă, latină, poate şi greacă. După cum mărturiseşte în prefaţa celebrei De imitatione Christi, îndemnul de a învăţa limba râmlenească l‐a simţit de timpuriu, după ce descoperise printre cărţile din casă „această mică floare de aur” a lui Thomas a Kempis, pe care a tradus‐o „în limba sfântă slavonă (aşa cum a mai fost tradusă în alte multe limbi orientale şi occidentale, după ceea ce am auzit spunându‐se la multă lume şi după cum eu însumi mi‐am putut da seama de aceasta”12 (BRV, 1944, p. 197–198). Despre limba din/în care traduce spune: „Am fost împins şi încurajat până acum de influenţa iubirei mele pentru aceste două limbi, adică slavona şi latina. Traducerea acestei mici cărţi de aur, zămislită de mult timp în mintea mea, ca un fruct arzător de dragoste, a fost făcută pentru folosul obştesc, ca şi pentru al meu personal13” (BRV, 1944, p. 198). Erudiţia, aplecarea către colecţionarea cărţilor rare erau, desigur, moştenite. Aşa ajunge să aibă o bibliotecă impresionantă, unde puteau fi găsite cărţi rare, precum şi manuscrise slavone ale unor creaţii originale, ca Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie sau Viaţa Patriarhului Nifon. Teologul rus Arsenii Suhanov descoperă aici ediţia din 1619 a gramaticii lui Meletie Smotriţki (DLRO, 1979, p. 609). Aceeaşi bibliotecă îi dezvăluie mitropolitului Varlaam singurul exemplar ajuns în Muntenia al 12 Text scris în slavonă şi tradus de P. P. Panaitescu. Vezi BRV, 1944, p. 197, nota 2. 13 Ibidem. 33 Catehismului calvinesc, despre care A. D. Xenopol consemnează: „Anume în 1642 se tipăreşte în Alba‐Iulia un catehism calvinesc, care în 1643 se impune de către principele Ardealului Gheorghe Rácóczi, mitropolitului ortodox al Transilvaniei, Ştefan Simionovici. Acest catehism trece şi în Tara Muntenească, însă numai întâmplător şi în un singur exemplar, peste care dă mitropolitul Moldovei Varlaam, în casa boierului cărturar Udrişte Năsturel, cumnatul lui Matei Basarab, în anul 1644, când fusese trimis de Vasile Lupu la domnul Munteniei, spre a pune la cale împăcarea între ei. Se vede deci că acest catechism era în Moldova cu totul necunoscut, deoarece Varlaam nu dăduse peste el cât sfătuse aice, şi trebui să treacă în Muntenia pentru a întâlni un exemplar în biblioteca boierului de la curtea domnului acelei ţări” (Xenopol, [1929], p. 61). Descoperirea nu a rămas fără consecinţe. Varlaam şi Năsturel trebuie să fi purtat discuţii îndelungi pe seama acestei cărţi şi a modului în care putea fi combătută. Poate că la sfatul lui Năsturel a convocat mitropolitul soborul la care au participat atât moldoveni, cât şi reprezentanţi din Ţara Românească, pentru discuţii pe marginea catehismului şi a măsurilor care se impuneau pentru apărarea ortodoxiei de pericolul învăţăturilor calvine, discuţii la care probabil a participat şi Năsturel. Cert este că în 1645 apare „prima şi singura lucrare originală cu caracter polemic în literatura noastră veche” (Ciobanu, 1947, p. 268), intitulată Carte ce se cheamă răspunsul împotriva catehismului calvinesc, făcută de părintele Varlaam, mitropolitul Suceavei şi arhiepiscopul Moldovei, al cărei autor moral poate fi considerat şi Udrişte Năsturel. În prefaţă, mitropolitul afirmă: „Iubiţii miei fii! Tâmplându‐mi‐se estimp a fi în părţile Ţărâi Româneşti cu trebe domneşti şi a nărodului în Târgovişte, cu cei mai de frunte şi mai de‐a firea vorovind, mai vârtos cu oarecare boiarin, cinstit şi slovesnic şi a toată destoinicia şi înţelegerea harnic, dirept pravoslavnic creştin (s.n.), al doile logofăt şi frate a doamnei a bunului credincios şi a luminatului domn, Io Matei voievod, cu mila lui Dumnezeu, domnul Ţărâi Româneşti, dumnealui Udrişte Năsturel, carele ca un iubitoriu de învăţături şi socotitoriu credinţei ceii direpte, în mijlocul altor cărţi noao, ce mi‐au arătat, adusu‐mi‐au şi o cărţulie mică, în limba noastră românească tipărită. Şi deac‐am cetit, am văzut sămnul ei scris Catihizmus creştinesc, 34 carea o am aflat plină de otravă de moarte sufletească. De care lucru, iubiţii miei fii, mărturisesc înaintea lui Dumnedzău cu firea mea, că mare grije şi multă scârbă au cuprins sufletul şi inima mea (...) Pentr‐aceea am socotit că am o datorie mare, să fac răspuns şi să arăt strâmbătura şi tâlcul cel rău a lor ce tâlcuiesc rău şi strâmbază scriptura svintă” (BRV, 1903, p. 151). Devenind unul dintre cei mai erudiţi oameni ai timpului, numele lui Năsturel ajunsese să fie cunoscut şi în străinătate, de sârbi, ruşi sau cărturari ucraineni, cu care avea legături strânse (Ciobanu, 1947, p. 273). De altfel, educaţia copiilor săi era încredinţată dascălilor aduşi din Ucraina. Autor de versuri şi de prefeţe, colecţionar de cărţi rare şi traducător în limba slavonă, Udrişte Năsturel se încumetă în 1648 să traducă romanul considerat de bizantinologul german Karl Krumbacher „cel mai renumit şi mai bun roman spiritual al Evului Mediu” (ap. Nicolae Cartojan, 1929, p. 232) într‐o limbă socotită în acea vreme prea săracă să poată reda întocmai conţinutul unor scrieri redactate în limbi îndelung exersate, ca latina, slavona ori greaca. De altfel, traducerea românească a romanului era iminentă, dat fiind faptul că circulase pe teritoriu românesc mai bine de două veacuri în limba slavonă. A aşteptat aşa până când viitorul tălmăcitor a găsit răgazul necesar unei misiuni atât de importante şi a considerat, totodată, că propria limbă era suficient de exersată pentru a putea exprima istoria celor doi asceţi. Răsplata nu a întârziat să apară. Frumuseţea parabolelor conţinute a asigurat popularitatea scrierii şi a condus la copierea ei repetată în numeroase manuscrise, prin care numele lui Udrişte Năsturel a devenit nemuritor. * Demnă de menţionat este şi reşedinţa construită de boierul‐cărturar la moşia din Fiereşti, considerată „unul dintre cele mai interesante monumente ale arhitecturii civile de zid” de la noi. Construcţia se distinge prin îmbinarea originală a elementelor autohtone cu cele străine. Are ziduri groase, căptuşite de ambele părţi cu blocuri de piatră – material utilizat în epocă doar pentru coloane, balustrade ori portaluri – ceea ce a contribuit la sporirea valoarii estetice a interioarelor şi a faţadelor14. 14 http://blog.igloo.ro/piatra‐si‐lutul‐%E2%80%93‐expozitie‐la‐muzeul‐udristenasturel‐ din‐heresti/ 35 I. 10. Casa de piatră din Fiereşti, astăzi Herăşti http://blog.igloo.ro/piatra‐si‐lutul‐%E2%80%93‐expozitie‐la‐muzeul‐udristenasturel‐ din‐heresti/ 2.8.2. Originalul traducerii lui Năsturel Asupra originalului traducerii s‐au emis mai multe păreri. N. Iorga (1904, p. 166), P. P. Panaitescu (1926, p. 43–45), N. Cartojan (1929, p. 240), cărora li s‐a alăturat pentru o vreme şi Emil Turdeanu (Bucureşti, 1934a, p. 2), au susţinut descendenţa traducerii româneşti din versiunea bielorusă, editată la mănăstirea Kutein în 1637. Într‐un studiu apărut în 1985, Emil Turdeanu a revenit asupra părerii iniţiale, arătând caracterul cu totul special al versiunii slavone după care s‐a efectuat traducerea. Concluzia sa este că Năsturel a folosit un text scris în slavona mediobulgară, înrudit cu un manuscris copiat la Mănăstirea Neamţ (manuscrisul românesc 132), şi cu copia rusească, numită Vijazemsk, din secolul al XVII‐lea. Năsturel ar fi rescris textul, redactându‐l în slavona de redacţie rusească, urmând modelul ediţiei de la Kutein, privind împărţirea textului în 40 de capitole şi 36 dispunerea la începutul fiecărui capitol a unui titlu‐rezumat. Noua versiune realizată de Năsturel ar fi aceea păstrată integral în manuscrisul românesc 588 şi parţial în manuscrisul 2470 de la Biblioteca Academiei din Bucureşti şi ar constitui textul după care a fost efectuată traducerea românească, aflată în manuscrisele amintite în coloana paralelă. Turdeanu susţine că micile diferenţe dintre cele două versiuni nu sunt suficiente pentru a susţine descendenţa versiunii româneşti dintr‐un alt izvor străin. Ele se datorează, spune Turdeanu, personalităţii traducătorului, care nu era un simplu scrib, ci un scriitor adevărat (Turdeanu, 1985, p. 335). Pe de altă parte, Dan Horia Mazilu, consideră că originalul traducerii lui Năsturel trebuie căutat „pe linia descendentă ce porneşte de la versiunea medio‐bulgară «clasică» (primară) către aceea slavă orientală, reprezentată prin manuscrisul Vijazemski şi ediţia Moscova 1681” (Mazilu, 1981, p. 139). Totodată, la izvoarele slavone trebuie adăugată versiunea latinească a hagiografiei, folosită în permanenţă de cărturar în scopuri edificatoare (Mazilu, 1981, p. 144). Prin urmare, stabilirea originalului slavon, urmat de Udrişte Năsturel în traducerea sa, rămâne o problemă deschisă. Oricare ar fi fost originalul, după opinia cercetătorilor români, valoarea artistică a tălmăcirii literare date de Năsturel este comparabilă cu aceea a Cazaniei lui Varlaam (v. Piru, 1977, p. 82–86). Manuscrisul autograf s‐a pierdut, iar scrierea, spre deosebire de toate celelalte texte ale logofătului din Fiereşti, nu a fost tipărită la vremea respectivă, când tipografiile erau patronate de domnitor şi ceea ce se imprima reprezenta aproape exclusiv carte bisericească (Mazilu, 2005, p. 93; vezi şi Mazilu, 1981, p. 88). Nu ar fi exclusă nici o reţinere a lui Năsturel privitoare la calitatea traducerii. 2.8.3. Traducerea lui Vlad Boţulescu A doua traducere a romanului a fost făcută de logofătul Vlad Boţulescu din Mălăieşti în 1764, pe vremea când era închis la Milano. Manuscrisul original se păstrează la Biblioteca Imperială din Viena. O copie a acestuia a fost realizată în 1878 de Gh. Tocilescu pentru Academia Română. Este vorba despre manuscrisul românesc 417, aflat în colecţiile 37 speciale ale Bibliotecii Academiei din Bucureşti, intitulat Viaţa Sfântului Iosafat, pe carele Varlaam l‐au întors la credinţa creştinească, tălmăcită den limba italiană în românească de Vladul Boţulescu de Mălăieşti, logofătul, aflându‐se la închisoare, în castelul de la Milan în Italia. La anul de la Hristos 1764 (v. Ştrempel, 1978, p. 106). Privitor la calităţile acestei traduceri, Dan Horia Mazilu consemnează: „textul traducerii romanului popular este curgător (Boţulescu avea o mână exersată), limba sună agreabil, neaşteptat de familiar lectorilor din vremea de azi, iar italienismele sunt extrem de puţine, caracteristici ce denotă că tălmăcitorul supraveghea îndeaproape pana” (Mazilu, 1981, p.149). Pentru originalul traducerii au fost emise mai multe păreri. Potrivit lui P. V. Năsturel, Boţulescu ar fi avut la dispoziţie ediţia tipărită la Roma de Giovani Maria Salvioni în 1734, intitulată Storia de’ss Barlaam e Giosaffatto ridotta alla sua antica purita di favella, coll’ajuto degli antichi testi a penna (v. Năsturel, 1904, p. XVIII). Alţi cercetători au considerat că originalul ar putea fi textul plasat de Tocilescu în continuarea copiei aflate în manuscrisul 417. În acest sens, Lucian Predescu constată: „Această tipăritură e un rezumat al romanului, numai de 58 p., şi a fost tipărită de Giovani Ronanni. Tipăritura se află anexată manuscrisului lui Boţulescu” (Predescu, 1965, p. 97). Observând diferenţele dintre cele două versiuni, română şi italiană, Dan Horia Mazilu Mazilu consideră că Boţulescu a tradus după o redacţie rezumativă, asemănătoare celei de la sfârşitul manuscrisului 417, dar nu derivă din aceasta, ci din una mai extinsă. „Opinăm, deci, că Vlad Boţulescu a tradus după o versiune care conserva, spre exemplu, toate «parabolele fundamentale», căci Pilda celor patru racle (‚două’ – la Boţulescu şi, desigur, şi în originalul italian) ... nu figurează în broşura anexată” (Mazilu, 1981, p. 150 – 151). În sfârşit, Emil Turdeanu consideră că sursa traducerii o constituie o versiune proprie broşurilor de popularizare, de tipul livre de poche, publicată la Bologna la o dată necunoscută, dar care aparţine, probabil, primei jumătăţi a secolului al XVIII‐lea. Titlul versiunii italiene ar putea fi: Storia de’ santi Barlaam / e Giosaffat/ tratta/ da scritttori ecclesiastici./ In Bologna per la stampe del Sassi./ Con Approvazione, identificată la Biblioteca Vaticanului (Turdeanu, 1985, p. 369). 38 2.8.4. Traducerea lui Samuil Micu Klein O altă traducere a fost realizată de Samuil Micu Klein înainte de 1782 la Viena, probabil după un original italian, care ar putea fi ediţia lui Giovani Maria Salvioni, amintită mai sus (v. Predescu, 1965, p. 97), ori după o variantă de tip şcolar (Cartojan, 1928, II, p. 241; Mazilu, 1981, p. 152). Manuscrisul s‐a pierdut, însă existenţa lui este probată chiar de autor, care menţionează textul printre alte scrieri terminate de el, într‐o scrisoare adresată lui Moise Dragoş din Oradea (v. Radu, 1923, p. 36). Este posibil ca unele fragmente ale traducerii să fi fost încorporate în Propovedanie sau învăţătură la îngropăciunea oamenilor morţi, apărută la Blaj în 178415. 2.8.5. Redacţia rezumativă din Vieţile sfinţilor Deşi foarte populară, viaţa celor doi asceţi nu a fost integrată în culegerile de vieţi de sfinţi decât târziu. Dosoftei nu o include în culegerea sa, apărută între 1682–1686, deşi se pare că o cunoştea, căci deţinea o copie slavonă a romanului (Turdeanu, 1985, p. 372). Hagiografia nu apare nici în seria de Mineie publicate la Buzău în 1698, ori la Râmnic în 1776 şi 1780 (Turdeanu, 1985, p. 372). Cei doi sfinţi, celebraţi de Biserica ortodoxă pe 19 noiembrie, intră în Vieţile sfinţilor abia în prima jumătate a secolului al XIX‐lea, în culegerea realizată la Mănăstirea Neamţ la îndemnul stareţului Paisie Velicikovski. Volumul aferent lunii noiembrie apare în 1811. După mai multe cercetări, Turdeanu ajunge la concluzia că această variantă rezumativă, care cuprinde doar biografia celor două personaje, lăsând la o parte dogma şi disputa creştină, precum şi pildele care au făcut‐o nemuritoare, nu are nicio legătura cu traducerea lui Udrişte Năsturel, aşa cum crezuse iniţial (v. Turdeanu 1934a, p. 18), ci constituie o traducere după un original rusesc (Turdeanu, 1985, p. 373). Este vorba despre o variantă prescurtată, inclusă de Dimitrie Rostovski în Mineiele (Четьи‐Минеи) tipărite la Moscova în 1689 şi în 1762 (Turdeanu, 1947, p. 55; idem, 1985, p. 373‐374). Traducerea Vieţii Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf, realizată de ierodiaconul Ştefan, a circulat şi în două manuscrise independente unul de celălalt: 15 Vezi Pervian, 1971, p. 31 – 32 , unde se confirmă traducerea din italiană. 39 manuscrisul românesc 3186 de la Biblioteca Academiei Române, semnat de diacul Nicolae şi datat 26 februarie 1796, şi manuscrisul 63, nesemnat şi nedatat (Turdeanu, 1985, p. 373). Turdeanu constată că între manuscrise şi tipăritură există unele diferenţe, care nu presupun însă un original diferit. Mai precis, greşelile şi abaterile conţinute de manuscrise se datorează neatenţiei ori iniţiativei copiştilor, în vreme ce tipăritura este fidelă originalului (Turdeanu, 1985, p. 375). 2.9. Versiunile traducerii lui Năsturel. Manuscrise din veacul al XVII‐lea Deşi netipărită în epocă, viaţa celor doi asceţi s‐a răspândit foarte repede, scrisă şi rescrisă în repetate rânduri. În prezent există în jur de 33 de manuscrise româneşti ale romanului (Moraru, Velculescu, 1978, p. 437– 495), cele mai multe având la bază traducerea lui Udrişte Năsturel. Cele mai apropiate copii de redacţia originară sunt considerate a fi trei manuscrise despre care se afirmă că au fost copiate de acelaşi scrib, grămăticul Fota, păstrate în prezent în colecţiile speciale ale Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti. Cel mai vechi dintre acestea este manuscrisul bilingv 588, care conţine, pe două coloane paralele, varianta slavonă şi traducerea românească. Primele file lipsesc, astfel încât titlul este necunoscut. De asemenea, nu există nicio informaţie privitoare la traducător, copist, ori data la care a fost executată copia. Prin urmare, ţinând cont de datările copiilor ulterioare şi de rezultatele examinării filiaţiei manuscriselor, s‐a presupus că anul transcrierii ar putea fi cca 1670 (v. Ştrempel, 1978, p. 147). Următorul manuscris este înregistrat la cota 2470. Din titlu reies izvodul traducerii şi datele de identificare ale autorului acesteia: Traiul şi viiaţa a preacuvioşilor p<ă>rinţilor noştri, a lu Varlaam şi a lu Ioasaf, scrisă de preacuviosul, părintele nostru, Ioan Damaschin, pentru folosul sufletesc. Iară acum, den limbă slovenească, întoarsă fu pre rumânească, de mult păcătosul, robul lu Hristos, Udrişte Năsturel de Fiereşti, al doilea logofăt. În readacţia slavonă, după titlu se menţionează: vǔ lěto bytia mira 7157, în traducere „în anul de la facerea lumii 7157”. Anul traducerii se pretează la două interpretări: 1648 sau 1649 (vezi, supra, nota 1). Însemnarea în limba slavonă de la fila 443 oferă 40 informaţii privitoare la anul şi comanditarul copiei: Spisaså sïü knig¨ vß dni ïΣ antonïe voevod ñeçnïe l™ñom #zro$ƒ sß i(devenïe Peñronïü Ar$ximan$dritß ñis$m™nsk¥i = „S‐a scris această carte în zilele lui Io Antonie Voievod, fiind cursul anilor 7179 (= 1670 sau 1671; vezi supra, nota 1), cu cheltuiala lui Petroniu, arhimandritul Tismanei” (cf. Ştrempel, 1983, p. 282). I.11. Însemnare în limba slavonă Mss. 2470, f. 443 Şi acest manuscris este bilingv. Diferenţele constatate în raport cu manuscrisul 588 sunt minime16, aşa încât putem presupune că titlul acestuia din urmă era identic, ori cel puţin asemănător. Cea de‐a treia copie, păstrată în manuscrisul românesc 3339, prima care conţine numai textul românesc, se caracterizează printr‐o accentuată limpezire a stilului în raport cu celelalte două. Dacă manuscrisul 588 are foarte multe glose marginale explicative, unele dintre acestea apărute, foarte probabil, din intenţia traducătorului de rafinare ori perfecţionare a traducerii în vederea tipăririi, manuscrisul 3339 preia o parte dintre aceste glose în text, în vreme ce altele sunt eliminate. Copistul îndeplineşte astfel o misiune asupra căreia Năsturel nu a mai revenit. La sfârşitul textului apare o însemnarea care a stârnit numeroase comentarii17: „Această sfântă carte a preacuvioşilor părinţilor noştri, a lui 16 Pentru deosebiri, vezi Turdeanu, 1985, p. 340 – 341. 41 Varlaam şi a lui Ioasaf, scosu‐o‐au întâiu Udrişte, al doilea logofăt, dupre elineaşte, sloveneaşte şi rumâneaşte. Scosu‐o‐am şi eu, Fota, gramatic domnesc, dupre izvodul rumânesc dumnealui Dumitraşco biv vel serdar. Şi am scris în zilele creştinului domn Grigorie Ghica voievod, leat 718118 (= 1673) / 7183 (= 1675)19 o(t) gra(d) Bucureşti”(cf. Ştrempel, III, 1987, p. 92): 1.12. Însemnare Fota grămătic Manuscrisul 3339, f. 281 În ceea ce ne priveşte suntem de părere că ultima slovă‐cifră nu poate fi decât g$. Prin urmare, în 1675 existau două redacţii ale traducerii lui Năsturel: redacţia A, oglindită de manuscrisele aproape identice 588 şi 2470, şi redacţia stilizată a grămăticului Fota din manuscrisul 3339 (redacţia B). Din contaminarea celor două redacţii, a rezultat o a treia, divizibilă în două grupe de manuscrise. Din prima grupă face parte un singur 17 Comentariile se referă la informaţia privitoare la traducerea din greceşte a romanului şi la anul executării copiei, în funcţie de interpretarea ultimei slovecifră, dintre cele patru, care indică anul de la facerea lumii. 18 Fără a comenta în vreun fel, Turdeanu citeşte anul 7181, aşadar crede că ultima slovă este a (= 1). Turdeanu, 1985, 341 – 342. Cf. Ştrempel, 1987, p. 92, care interpretează ultima slovă‐cifră drept g$ (= 3). 19 Cercetând facsimilul publicat de P. V. Năsturel în ediţia din 1904 a manuscrisului 3339, Lucian Predescu este de părere că ultima slovă este b, prin urmare ar fi vorba despre anul 7182 de la facerea lumii. Vezi Predescu, 1965, p. 90. 42 manuscris, apărut între 1675 şi primii ani ai domniei lui Constantin Brâncoveanu, fapt susţinut de însemnările aparţinătorilor manuscrisului. Prima însemnare de acest tip indică anul 1683, fără menţiunea locului, dar e foarte posibil ca manuscrisul să fi fost redactat în Bucureşti. Potrivit însemnărilor ulterioare, manuscrisul a trecut în posesia unui anume Pătru Bianghia ot Braşov. Se pare că scrierea a rămas în Ardeal şi ar reprezenta singura versiune a traducerii lui Udrişte Năsturel care a circulat şi peste munţi (Turdeanu, 1985, 344). În prezent, manuscrisul este păstrat la Biblioteca Mitropoliei din Sibiu, înregistrat la cota 1491. A doua grupă cuprinde patru manuscrise contaminate după aceleaşi versiuni, dar deosebindu‐se de manuscrisul din grupa anterioară printr‐o altă ierarhizare a capitolelor naraţiunii (v. Turdeanu, 1934b; Turdeanu, 1985, p.346 ş.u). Aceste manuscrise au fost copiate în Moldova şi au la bază un singur arhetip, pierdut astăzi. În prezent ele se află în fondurile BAR din Bucureşti (manuscrisele româneşti 9, 1540, 1573 şi 2769). 2.10. Ediţii ale scrierii La începutul secolului al XX‐lea, în anul 1904, Petre Vasile Năsturel, a oferit prima ediţie a romanului, reproducând copia stilizată din 1675 (v. Năsturel, 1904). (O republicare a acestei copii a apărut la sfârşitul secolui trecut, în 1999, când Magdalena Georgescu a reluat textul într‐o ediţie de popularizare)20. Deşi mai apropiată de limba vorbită, în lumina criticii textuale versiunea editată de P. V. Năsturel nu reprezintă tradiţia traducerii strămoşului său, Udrişte Năsturel, fapt pentru care de mulţi ani în filologia românească se vorbeşte despre necesitatea unei ediţii care să restituie ştiinţific textul romanului (Moraru, Velculescu, 1978, p. 494 – 495). Pentru o vreme, manuscrisul 588 s‐a aflat la Moscova, unde a fost trimis în timpul primului război mondial, alături de alte piese ale tezaurului românesc. Aşa încât, a fost avută în vedere editarea manuscrisului 2470, aproape identic cu manuscrisul 588. Fragmente din acest manuscris au fost editate, de altfel, de Al. Odobescu în 1881 şi reproduse de Gaster în Crestomaţie. 20 Vezi Varlaam şi Ioasaf de Sfântul Ioan Damaschin. Cuvânt înainte de Virgil Cândea. Redactor Magdalena Georgescu, Editura Literatura Creştină, Bucureşti, 1999. 43 Recuperarea manuscrisului 588 şi includerea lui în colecţiile speciale ale Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti a readus în prim plan editarea sa. O ediţie completă a acestui manuscris, elaborată de Emil Turdeanu, trebuia să apară în colecţia Clasicii români comentaţi, coordonată de Nicolae Cartojan. Dezamăgit, cel mai asiduu cercetător al aspectelor filologice ale scrierii, afirma, la sfârşitul ultimului său studiu, dedicat romanului: „Malheureusement, elle [l’édition] a du être abandonnée après l’impression d’à peine quelques pages. L’avalanche des événements qui sont précipités après août 1944, ainsi que la mort prématurée du directeur de la collection, en décembre 1944, ont marque la fin de la prodigieuse carrière du roman de Barlaam et Ioasaph dans la littérature roumaine. Désormais il ne parlera plus au grand public que par son absence” (Turdeanu, 1985, p. 380). Încercarea ulterioară a lui Emil Turdeanu de a publica, împreună cu Liviu Onu, textul manuscrisului românesc 588, nu a avut finalitatea aşteptată, îmbolnăvirea celor doi autori punând capăt proiectului editorial. O ediţie recentă a versiunii rezumative din Vieţile sfinţilor a fost alcătuită de Pavel Balmuş, după un manuscris de la Chişinău, care se apropie, fără a fi identic, de volumul publicat la Neamţ în 181121. O versiune prelucrată a romanului, intitulată Varlaam şi Ioasaf. Povestirea minunatei vieţi a acestor doi sfinţi, a fost realizată şi publicată de Ioan Mihălcescu22 în anul 1921. Autorul condensează textul originar al naraţiunii, păstrând însă atât parabolele, cât şi părţile importante ale discursului apologetic. Sunt omise detaliile superflue, iar stilul este simplificat. Prelucrarea cuprinde şi Cântecul lu Sfeti Ioasaf când au întrat în pustie, ceea ce înseamnă că e vorba despre versiunea elaborată, descendentă din traducerea lui Udrişte Năsturel. O altă prelucrarea, de data aceasta a redacţiei rezumative din Vieţile sfinţilor, a fost elaborată de Mihail Sadoveanu şi D. D. Pătrăşcanu în 1926, cu titlul: Istoria sfinţilor Varlaam şi Ioasaf de la India23. 21 Vezi O variantă basarabeană a „Vieţii cuvioşilor părinţi Varlaan şi Iosaf”, ediţie şi studiu introductiv de Pavel Balmuş, în vol. Texte uitate – texte regăsite, V, Bucureşti, 2006, p. 88. 22 Ediţie apărută la Bucureşti, Tipografia „România Nouă Theodor Voinea, Casa Şcoalelor, Biblioteca pentru Popor, nr. 14. 23 Lucrare apărută în Vieţile sfinţilor, t. II, Bucureşti, 1926, p. 62 – 139. 44 2.11. Manuscrisul românesc 588 de la BAR Bucureşti Ediţia de faţă pune în circulaţie cea mai veche şi mai valoroasă copie, descendentă din originalul pierdut al traducerii lui Udrişte Năsturel, aflată în manuscrisul 588. Manuscrisul a făcut parte din biblioteca lui N. Beldiceanu24 şi a fost dăruit Academiei Române de Dim. A. Sturdza la 4/16 martie 1898. I.13. Însemnare modernă Manuscrisul 588, filă de gardă. Manuscrisul cuprinde: 1. f.1–295v: [Traiul şi viaţa a preacuvioşilor p<ă>rinţilor noştri, a lu Varlaam şi a lu Ioasaf, scrisă de preacuviosul, părintele nostru, Ioan Damaschin, pentru folosul sufletesc. Iară acum, den limbă slovenească, întoarsă fu pre rumânească, de mult păcătosul, robul lu Hristos, Udrişte Năsturel de Fiereşti, al doilea logofăt]. 2. f. 295v–296r: Cântecul lu Sfeti Ioasaf când au întrat în pustie; 3. f. 296r: Versuri în limba slavonă. Textul este scris în grafie chirilică, cu slove unciale mărunte. Copistul a folosit cerneală rădăcinie şi neagră. Titlurile capitolelor, slovele iniţiale de la începutul acestora, ca şi iniţialele paragrafelor sunt frumos stilizate şi 24 Vezi însemnarea. Vezi de asemenea, Năsturel, 1904, p. XXXIV; cf. Ştrempel, 1978, p.147, unde este indicat ca posesor N. Beldiman. 45 scrise cu chinovar. Cu roşu au fost scrise şi colontitlurile, privitoare la conţinutul capitolelor, ori al istorisirilor de dedesupt. Legătura originală, din piele brună, se păstrează sub legătura modernă. Potrivit numerotaţiei originale cu slove‐cifră, manuscrisul, de format in 40, având dimensiunile 20 x 14,5 cm25, a avut 303 file. Dintre acestea au fost pierdute primele 6 file, înainte ca manuscrisul să fi fost numerotat cu cifre arabe. Prin urmare, numărătoarea modernă scoate la iveală numai 296 de file, număr precizat şi de N. Beldiceanu, potrivit însemnării de la sfârşitul manuscrisului: „Două sute nouăzeci şi şese file din care două sute nouăzeci şi două scrise” (f. 296v). I.14. N. Beldiceanu. Însemnare Manuscrisul 588, f. 296v În fapt, este vorba despre 296 de file scrise, la care se adaugă o filă sărită la numărătoare, între f. 168–169, şi patru foi de gardă lăsate albe, care aparţin unui tip diferit de hârtie decât acela pe care a fost transcris textul legendei, dovadă diferenţa de culoare şi filigranul tre capelli, identificat numai pentru această porţiune. Textul este acefal26, prin urmare nu i se cunoaşte titlul (reprodus mai sus, între paranteze drepte, din manuscrisul 2470). La fel de necunoscute sunt şi datele privitoare la anul executării copiei sau la autorul acesteia, informaţii care ar fi putut apărea în partea iniţială (cf. manuscrisul 2470). Tomul este slavo‐român, cuprinzând, pe două coloane paralele variantele slavonă şi română ale scrierii. Pe primele 2 file, respectiv 1–2r, textul românesc este scris în coloana din dreapta. De la f. 2v până la f. 14r în 25 Vezi Ştrempel, 1978, p. 147. 26 Pentru titlu, vezi supra. 46 coloana din dreapta apare varianta slavonă, de la 14v revenindu‐se la transcrierea textului românesc în dreapta. Manuscrisul a fost copiat de două mâini diferite (M1 şi M2, fapt susţinut nu numai de ductul diferit al slovelor, ci şi de particularităţile grafiei, care se schimbă brusc în interiorul capitolului XXXVII, mai precis spre sfârşitul filei 276r, până la f. 282v, după care M1 pare să preia transcrierea. Redacţiile română şi slavonă au fost scrise uneori filă cu filă, în succesiune: întâi varianta românească, apoi cea slavonă, căci pe unele porţiuni, cerneala celor două coloane este diferită. Mai mult, la f. 180r secvenţa a tot binele mieu, omisă şi trecută marginal, pare să fi fost scrisă cu cerneala proprie textului slavon, posibil indiciu că scribul a observat omisiunea după ce a terminat de copiat textul slavon. I.15. Mostră Manuscrisul 588, f. 180r Pe fila 193r textul românesc, scris în coloana din dreapta, ajunge să se întindă, mai ales pe ultimele rânduri, pe spaţiul coloanei din stânga. Pe fila 195r la mijloc, textul românesc ocupă din nou 2 rânduri din coloana consacrată redacţiei slavone, pentru a se ajunge la situaţia în care cele două versiuni să corespundă pe acelaşi rând. Redacţia românească este, pe unele porţiuni, mai elaborată, de unde nevoia de mai mult spaţiu. Un argument în favoarea scrierii alternative a celor două redacţii îl constituie faptul că nici pe fila 276r, spre sfârşitul căreia începe să scrie M2, coloanele nu 47 corespund liniar, redacţia slavonă, mai restrânsă, cuprinzând mai multe rânduri scrise de M2, decât varianta românească. Ultimele 3 rânduri cuprind, de la un capăt la altul, doar text românesc: 1.16. Grafii diferite M1 şi M2 Manuscrisul 588, f. 276r Unei alte mâini par să‐i aparţină, de asemenea, ultimele rânduri din varianta românească de pe fila 25v: 48 I.17. Mostră de grafie Manuscrisul 588, fila 25v La sfârşitul textului, nedespărţit nici măcar de un rând, este copiat Cântecul pustiei, iar în continuarea acestuia, o molitvă în limba slavonă, despre care se menţionează că nu se găseşte în slavonă, ci numai în latină. Pe ultima filă, scrisă pe verticală, apare însemnarea: „[Udr]işte Năsturel den Herăşti, al doilea logofăt”. Însemnarea nu poate fi a traducătorului (vezi mai sus semnăturile lui Udrişte Năsturel), dar ar putea aparţine epocii: I.18. Însemnare Manuscrisul 588, fila 296v Textul este structurat în 40 de capitole, pentru care se folosesc denumirile cap şi glava, precedate / succedate de numerale ordinale şi, respectiv, cardinale, indicate prin slove‐cifră. Majoritatea capitolelor sunt precedate de un titlu‐rezumat. Excepţie fac capitolele XXXVI, XXXVII, XXXVIII, XXXIX şi XL. În plus capitolului XXXIX îi lipseşte atât textul rezumativ, cât şi numărul. 49 2.11.1. Moştenirea literară lăsată de Udrişte Năsturel Ultimul document care consemnează numele lui Udrişte Năsturel este datat 1658, ceea ce a condus la concluzia că acesta ar putea fi anul morţii sale27, necunoscut până în prezent. A avut un singur urmaş, Radu‐ Toma, născut, din cea de‐a doua căsătorie. La fel de învăţat ca şi tatăl său, cunoscător de slavonă şi latină, Radu Năsturel ajunge al doilea logofăt în 1665. Graţie funcţiei, avea la dispoziţie o întreagă echipă de traducători, ceea ce‐i permitea să se îngrijească de moştenirea literară lăsată de tatăl său. Nu se ştie dacă originalul traducerii cuprindea, asemenea manuscrisului 588, o redacţie bilingvă scrisă în paralel. Emil Turdeanu este de părere că reunirea în acelaşi manuscris a celor două redacţii, slavonă şi românească, a fost ideea lui Radu Năsturel, care a însărcinat doi copişti, M1 şi M2, cu această operaţie. Aceştia, plecând de la două redacţii separate, slavonă şi românească, au scos la iveală o copie care, spune Turdeanu, ar fi trebuit să devină ediţia bilingvă a romanului, respectiv manuscrisul 588 (v. Turdeanu, 1985, 345). În calitate de al doilea logofăt, Radu Năsturel se afla în relaţie cu reprezentanţii Bisericii valahe. Îl cunoştea pe egumenul Mănăstirii Tismana, Petronie, după cum o atestă documentele epocii. Aşa se face că acesta comandă o copie după romanul tradus de Udrişte, realizată în 1671 (manuscrisul 2470). Probabil că păstrarea variantei slavone alături de cea românească se justifică prin interesul mediului ecleziastic căruia i se adresa. Următoarea copie a fost comandată de un boier, Dumitraşcu Ştirbei, pe care nu‐l mai interesa, probabil, decât textul românesc. Aşa apare copia din 1675 (manuscrisul 3339). 2.11.2. Persoana copistului E. Turdeanu consideră că toate aceste copii au fost executate în cancelaria princiară din Bucureşti (Turdeanu, 1985, 345). Singura copie care oferă informaţii privitoare la executant este cea din 1675, care‐l menţionează pe secretarul princiar Fota. Examinând manuscrisul 2470, P. V. Năsturel constată: „Manuscrisul (...) este din 1671, sub domnia lui Antonie Vodă 27 Vezi Năsturel, 1904, p. XLIX; Predescu, 1965, p. 67. 50 (1669–1672) şi lucrat de acelaşi grămătic care scrie pe cel din 1673 (adică 1675; n.n.), fiindcă hârtia, cerneala, caligrafia sunt în totul identice” (Năsturel, 1904, XVI). Mergând mai departe, Turdeanu observă că manuscrisul 2470, din 1671, este copiat asemenea manuscrisului 588: „d’abord la colonne roumain, ensuite la colonne slave en regard, la correspondance des deux colonnes étant assurée par des lignes blanches et des espaces libres dans le texte slavon. On y reconnaît la main et la technique du même copiste, Fota, chargé par Radu Năsturel d’assurer la première étape de la fortune du roman de Barlaam et Ioasaph dans la littérature roumaine”. P. V. Năsturel observă că un anume Fota apare menţionat într‐un document din 1655, privitor la proprietăţile familiei Năsturel. „Actul poartă iscala mitropolitului Ignatie cu pecetea Mitropoliei şi pe a lui Udrişte Năsturel” (Năsturel, 1904, p. XLIX). Nu se ştie cu certitudine dacă acest Fota era acelaşi care semna 18 ani mai târziu copia din manuscrisul 3339. În Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, G. Ştrempel indică pentru Fota (Grămăticul) doar manuscrisele 588, 2470 şi 3339, fără informaţii suplimentare (Ştrempel, 1959, p. 71). La o examinare atentă a celor trei manuscrise, se observă că anumite slave (t, a, e, d) sunt scrise diferit. Totodată, valoarea unora dintre ele nu este aceeaşi, indiciu că scribul putea fi diferit. Asemănarea globală a caligrafiei putea fi rezultatul unei deprinderi căpătate în şcolile de caligrafie. Prin urmare, singura certitudine este aceea că grămăticul Fota este autorul copiei aflate în manuscrisul 3339, comandată de un boier Dumitraşcu şi executată în 1675. 2.11.3. Datarea manuscrisului 588 Manuscrisul a fost datat aproximativ 1670, pe baza examinării filiaţiei manuscriselor. Datarea are în vedere anterioritatea acestei copii, faţă de cele imediat următoare. Prima dintre acestea, aflată în manuscrisul românesc 2470 este datată 1671 (Ştrempel, II, 1983, p. 282) , în vreme ce copia din manuscrisul românesc 3339 aparţine, potrivit însemnării copistului, anului 1675. Însă, dacă ţinem seama că anul copiei din manuscrisul 2470 ar putea fi, la fel de bine, 1670, căci anul 7179 din însemnarea de la f. 443 nu are 51 menţionată şi luna, momentul alcătuirii manuscrisului 588 ar putea urca în timp cel puţin până în anii şaizeci ai secolului al XVII‐lea. În lipsa unei însemnări explicite, o metodă care ar ajuta la elucidarea perioadei apariţiei copiei din manuscrisul românesc 588 este cea a datării cu ajutorul filigranului. Pe hârtia manuscrisului pot fi zărite două tipuri de filigrane. Primul tip, intitulat ancoră înscrisă în cerc, surmontată de treflă, apare în două variante. Tipul al doilea de filigran, intitulat Trei semilune apare cu mai multe contramărci. Una dintre acestea, care cuprinde o treflă şi iniţialele I, B, a fost întâlnită într‐o variantă asemănătoare într‐un text din 1667. 2.12. Interferenţe culturale Înainte de a fi tradus din slavonă în română, unele pilde din roman au fost introduse în alte două scrieri aparţinând epocii vechi. Astfel, Pilda inorogului apare în Viaţa Patriarhului Nifon, scriere panegirică, redactată de Gavril Protul. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie, scriere parenetică, în limba slavonă, includ, pe lângă Pilda inorogului, alte cinci pilde: Trompeta morţii, Pilda celor patru racle, Pildă de privighetoare, Pilda celor trei prieteni şi Pilda regelui ales pentru un an. Cântecul lui Sfeti Ioasaf când au intrat în pustie, redactat în proză în traducerea lui Năsturel şi plasat la sfârşitul naraţiunii, a impresionat atât de mult lumea călugărilor, încât, în cele din urmă, a fost versificat şi pus pe muzică. Din lumea monahală, cântecul pustiei s‐a răspândit şi printre mireni, ajungând să fie inclus între colindele de stea. Acelaşi cântec se regăseşte şi într‐un manuscris moldovenesc de la sfârşitul secolului al XVIII‐lea, precum şi în alte manuscrise din secolul al XIX‐lea, ceea ce demonstrează rezistenţa în timp a subiectului isihiei şi al sihăstriei. Există, de asemenea, legături între structurile ideatice ale unor episoade din roman şi anumite motive din literatura populară românească. Astfel, Pilda celor patru racle din Varlaam şi Ioasaf a avut ecou în basmele Fata moşului şi fata babei, al lui Ion Creangă, sau Fata moşului cea cuminte, cules de Petre Ispirescu. Numeroase alte pilde, citate de Varlaam în scopul convertirii lui Ioasaf, au asigurat, prin frumuseţea lor, perenitatea universală a legendei. 52 Atât pentru Buddha, cât şi pentru Isus, pildele au constituit un bun mijloc pentru învăţarea poporului. Pentru predicatorii creştini ai Evului Mediu, povestea lui Varlaam şi Ioasaf constituia o sursă nepreţuită de parabole prin care să‐şi susţină predicile moralizatoare. Alături de texte sacre, împrumutate din Evanghelie ca: parabola semănătorului28, pilda pietrei preţioase29, a nunţii, a fecioarelor înţelepte şi a fecioarelor nechibzuite, a fiului risipitor şi a oii pierdute, apar alte povestiri de inspiraţie profană, pe care istoria literară le‐a numit, prin analogie, parabole (Sonet, 1949, p. 20). Respectând cea mai cunoscută versiune latină (B.H.L. 979), Jean Sonet le citează în ordinea în care apar în roman: Trompeta morţii; Pilda celor patru racle; Pilda privighetorii; Pilda inorogului; Pilda celor trei prieteni; Regele ales pentru un an; Regele păgân şi credinciosul său Wazir; Tânărul cel bogat şi fiica cerşetorului; Căprioara îmblânzită; Seducţia30. Acestea au cunoscut, dintotdeauna, un succes foarte mare. În medievalitatea târzie a spaţiului românesc, unele dintre ele au încântat atât de mult imaginaţia cititorilor, încât, graţie structurii lor omogene, au putut fi valorificate independent în literatura cultă, în care s‐au constituit ca adevărate nuclee de înţelepciune, fapt confirmat de manuscrise de la Biblioteca Academiei din Bucureşti, Biblioteca „Astra” din Sibiu, ori de peste hotare. Un asemenea manuscris este conservat astăzi la Biblioteca „John Rylands” a Universităţii din Manchester. Este vorba despre un miscelaneu copiat în 1768 în Transilvania şi aflat o vreme în posesia lui Moses Gaster. Printre alte texte româneşti, codicele cuprinde câteva pilde extrase din ţesătura romanului, grupate sub titlul Istoriile Sfântului Varlaam cătră Ioasaf, feciorul lui Avemer, împăratul Indiei. Istoriile, deşi nenumite, sunt uşor de identificat. Este vorba despre: Pilda inorogului, Pilda celor trei prieteni, Pilda împăratului ales pentru un an, Pilda despre trâmbiţa morţii, Pilda celor patru racle şi, în formă foarte concentrată, Pilda de privighetoare, în care, sub titlul Cuvânt de învăţătură, sunt reproduse doar sfaturile pe care 28 Cf. E. A. Wallis Budge, op. cit., p. XIX , care o cosideră de inspiraţie profană. 29 Ibidem. 30 Vezi Sonet, 1949, p. 21. Vezi, de asemenea, Budge, 1923, p. XIX, cu diferenţele amintite. Precizăm că denumirile au fost preluate de la Budge. Vezi şi Will Hayes, 1931, p. 17 – 21, unde autorul prezintă pe larg câteva dintre parabole. 53 privighetoarea le dă vânătorului în schimbul eliberării sale. Le reproducem în continuare: „Niciodată să nu te ispiteşti a apuca lucru care nu‐l poţi apuca cu mâna”; „De lucru trecut, să nu te căieşti”; „Cuvântu carele nu e de crezut, să nu‐l crezi”. Fenomenul a fost universal, aceleaşi pilde fiind desprinse din ţesătura romanului în mai toate literaturile în care textul a circulat. Spre exemplu, parabola celor patru racle apare deseori la scriitorii medievali. A fost folosită de Boccaccio, în Decameron, în prima nuvelă din ziua a X‐a, şi l‐a inspirat, de asemenea, pe Shakespeare într‐o scenă din Neguţătorul din Veneţia. Jean Sonet susţine că ultima pildă citată de el, Seducţia, apare, de asemenea, într‐o nuvelă a lui Bocaccio, intitulată Gâştele fratelui Filip (Sonet, 1949, p. 21). În secolul al XV‐lea, când pe teritoriu românesc nu circulau decât versiuni slavone ale scrierii, viaţa celor doi asceţi apărea reprezentată pe zidurile Mănăstirii Neamţ, zugrăvită de artiştii decoratori ai domnitorului Ştefan cel Mare. Ansamblul pictural de aici, singurul de acest fel (v. Ştefănescu, p. 352), cuprinde 32 de scene sugestive, inspirate de momentele‐ cheie ale naraţiunii, un posibil indiciu al circulaţiei în Moldova a unor manuscrise slave miniate (Turdeanu, 1947, p. 53). Portretele celor doi sfinţi, realizate cândva, în secolele al XVI‐lea–al XVII‐lea, împodobesc zidurile Mănăstirii Hurezu, ceea ce dovedeşte răsunetul avut de această naraţiune în mediul monahal. Demnă de menţionat este icoana ajunsă la Mănăstirea Curtea de Argeş (v. Lăzărescu, 1967, p. 198), pictată în prima jumătate a secolului al XVI‐lea. Aici, Varlaam şi Ioasaf apar reprezentaţi împreună cu Sfântul Alexie, asociere deloc întâmplătoare, căci, asemenea lui Ioasaf, Alexie, supranumit omul lui Dumnezeu, a părăsit curtea tatălui său şi a ales să trăiască în pustie. 2.13. Pilda inorogului Una dintre cele mai frapante parabole din cuprinsul romanului este cea intitulată Pilda inorogului. Originea ei se află în Mahabharata, dar există şi câteva versiuni budiste (Hayes, 1931, p. 18) ale acesteia. În Confesiuni, L.N. Tolstoi, mărturiseşte că această parabolă l‐a determinat 54 să‐şi revizuiască întreaga viaţă. Spre sfârşitul vieţii, asemenea lui Varlaam, s‐a izolat de lume şi chiar de familia sa. Parcursul epic al parabolei, aşa cum apare în manuscrisul românesc 588, poate fi rezumat astfel: există în această lume oameni care s‐au depărtat de învăţăturile lui Dumnezeu şi ignoră total viaţa spirituală, ducând o viaţă înclinată numai spre plăcerile trupului. Aceşti oameni pot fi asemănaţi unui om care fugea înfricoşat de răgetele unui inorog, ce‐l hăituia să‐l mănânce. I.19. Pilda inorogului (1) Barlaam and Josaphat; Speculum Historiale, Vincent of Beauvais (13th century) http://thaimangoes.blogspot.com/2009/08/g2.html 55 Alergând cât putea de tare, cade într‐o prăpastie adâncă. În cădere, reuşeşte să se agaţe de ramurile unui copac, înfigându‐şi cu fermitate picioarele între crengile cele mai puternice. În felul acesta începe să se simtă mai în siguranţă. Însă, aruncându‐şi privirea în jos, vede la rădăcina copacului doi şoareci, unul alb şi altul negru, care‐i rodeau rădăcina, nemaiavând mult până să‐l surpe. Uitându‐se în abis, vede un balaur înfricoşător, care sufla flăcări şi se încolăcea groaznic, căscând gura să‐l prindă. Căutând la creanga pe care se sprijinea, vede patru capete de şarpe care ieşeau din peretele de lângă el. Privind în sus, observă că din ramurile copacului picura puţină miere. În acea clipă uită de inorog, de balaur, de şerpii de lângă el şi de fragilitatea copacului în care stătea. Nu se gândeşte decât la dulceaţa mierii, încercând să se înfrupte din ea. Aşa sunt, îi spune Varlaam lui Ioasaf, cei care sunt seduşi de viaţa înşelătoare, prezentându‐i apoi întregul tâlc: inorogul este moartea care aleargă în urma tuturor oamenilor. Prăpastiia este lumea, plină de toate răutăţile şi capcanele care pot duce la moarte. Copacul, ros neîncetat de cei doi şoareci şi de care se ţine orice muritor, este vremea pe care o are de trăit fiecare, scurtată şi sfârşită de ceasurile zilei şi ale nopţii. Cei patru şerpi sunt cele patru elemente instabile şi fragile care alcătuiesc corpul omenesc, al căror dezacord poate duce la dezlegarea alcătuirii trupului şi la îmbolnăvirea acestuia. Balaurul turbat reprezintă adâncul iadului, care doreşte să‐i înghită pe aceia care iubesc mai mult frumuseţile acestei lumi, decât fericirea viitoare. În sfârşit, picăturile de miere arată dulceaţa lucrurilor trecătoare ale lumii, care‐i înşeală pe oameni şi‐i împiedică să se îngrijească de mântuirea lor. Frumuseţea şi elocvenţa acestei parabole a condus la ilustrarea ei miniaturală în unele manuscrise. O asemenea reprezentare poate fi admirată în versiunea latină a lui Vincent de Beauvais, publicată în Speculum Historiale (sec. al XIII‐lea), unde Varlaam îi prezentă lui Ioasaf conţinutul acestei pilde ca printr‐o hologramă (vezi mai sus). O altă miniatură apare într‐un miscelaneu religios din secolul al XV‐lea, alcătuit în Yorkshire şi păstrat în prezent la British Library: 56 I.20. Pilda inorogului (2) British Library, London, manuscript, 15th century (Ad. 37049, f. 19v) http://www.english.cam.ac.uk/medieval/zoom.php?id=746 57 Foarte sugestivă pentru inconştienţa omului în faţa pericolelor care‐l pândesc este interpretarea dată acestei pilde de olandezul Boetius Adam Bolswert [1580‐1634], intitulată Alegoria vieţii omeneşti: I.21. Pilda inorogului (3) Boetius Adam Bolswert [1580‐1634], Allegory of human life http://www.flickriver.com/photos/28433765@N07/3338629238/ 58 Într‐un manuscris românesc din secolul al XVIII‐lea31, care conţine, printre alte texte, Începutul învăţăturilor bunului credincios Io Neagoe, voievod Ţării Ungrovlahiei, pilda inorogului, apare în două variante, intitulate Pilda lumii. I.22. Pilda lumii (1) Mănăstirea Cozia, 1781 31 Manuscrisul, aflat cândva la Mănăstirea Cozia, datat 1781 şi copiat de popa Sava, face parte din colecţiile speciale ale Bibliotecii Academiei din Bucureşti, unde este înregistrat la numărul 3572 (v. Ştrempel, III, 1987, p. 177). 59 Copacul vieţii este înlocuit aici cu o roată, iar inorogul lipseşte. În partea stângă, stă scris: Ştiu să mă înalţ. În următoriul stadiu, în care omul atinge punctul maxim al capacităţilor fizice şi intelectuale, considerându‐se împăratul lumii, se poate citi: Miru‐mă ce am ajuns. În partea dreaptă, apusul vieţii, el exclamă: Oh, vai ce am ajuns a întra. I.23. Pilda lumii (2) Mănăstirea Cozia, 1781 Un desen asemănător am întâlnit în manuscrisul rusesc Vijazemsk, ceea ce demonstrează legătura existentă între cele două versiuni şi 60 înlătură orice îndoială asupra provenienţei miniaturii româneşti. Aceeaşi pildă poate fi admirată la Baptisteriul din Parma în basorelieful realizat de Benedetto Antelami la sfârşitul secolului al XIII‐lea (1296) 32. I.24. Pilda inorogului (4) Benedetto Antelami, baptisteriul din Parma, 1296. http://www.bibliotecapleyades.net/ufoart/UFOArt2/arteufo02.htm * Deşi poate inexistenţi în realitate, Varlaam şi Ioasaf au reuşit, de‐a lungul secolelor, să‐şi lase amprenta în cultura universală. Turnata pe canavaua vieţii lui Buddha, legenda celor doi pustnici constituie una dintre cele mai răspândite scrieri medievale. Strângând laolaltă înţelepciunea a două dintre cele mai importante religii ale lumii, budismul şi creştinismul, romanul a reuşit să străbată veacurile, atrăgându‐i deopotrivă pe laici şi pe 32 http://www.bibliotecapleyades.net/ufoart/UFOArt2/arteufo02.htm 61 teologi. Chiar dacă pentru cititorul modern subiectul romanului este depăşit, pildele care i‐au asigurat nemurirea, exprimă adevăruri eterne, asupra cărora, din păcate, societatea contemporană uită să‐şi mai îndrepte atenţia. Cu toate acestea, dacă naraţiunea în sine reuşeşte să‐i mai atragă astăzi doar pe filologi, reprezentările murale, cele arhitectonice sau miniaturale, inspirate din paginile ei, bucură în continuare privirile oricărui om pasionat de cultură. 3. Consideraţii lingvistice 3.1. Particularităţi sintactice Limba traducerii lui Năsturel constituie o mostră a valenţelor retorice atinse de româna scrisă de la jumătatea veacului al XVII‐lea şi, totodată, o dovadă a preocupării cărturarilor de orientare a variantei literare a limbii în direcţia unei prelucrări artistice a expresiei. Nevoia de diferenţiere a limbajului artistic de limbajul strict utilitar corespundea unei tendinţe a epocii, în care româna se înscria şi graţie efortului creator al lui Udrişte Năsturel. Nu este surprinzător, prin urmare, că traducerea sa cuprinde o serie de construcţii sintactice manieriste. Construcţii asemănătoare au fost întâlnite încă din traducerile literale ale veacului al XVI‐lea, ca urmare a influenţei exercitate de prototipurile slavone, maghiare sau latine (v. ILRLEV, 1997, p. 172). La rândul ei, slavona, pentru care asemenea construcţii erau la fel de nefamiliare ca şi pentru română, le preluase din greacă, limbă pentru care dislocarea sintactică reprezintă un procedeu stilistico‐sintactic utilizat frecvent (Frâncu, 1983, p. 321 – 335). Considerăm că păstrarea unor structuri marcate de influenţa sintaxei slavone în traducerea romanului popular Varlaam şi Ioasaf, constituie trăsături ale unui manierism sintactic manifestat conştient de Udrişte Năsturel, în scopuri estetizante33. În fond, nimic nu l‐ar fi putut împiedica să adapteze la posibilităţile graiului său întorsăturile savant construite mai întâi în greacă, iar apoi, în urma traducerii, şi în slavonă. Fidelitatea faţă de original, putea rezulta nu din incapacitatea de a se abate de la litera acestuia, ci din dorinţa 33Afirmaţii asemănătoare au fost făcute în legătură cu sintaxa lui Dimitrie Cantemir. Vezi Moldovanu, 2002, p. 90. 62 de a reda atât conţinutul, cât şi stilul textului şi de a‐i conserva aspectul distinctiv, aşa cum au făcut‐o, de altfel, toţi umaniştii (Kukenheim, 1962, p. 121). În acest sens, referindu‐se la Ceasornicul domnilor, N. Cartojan constată că „reproducerea formei latine în traducerile umaniştilor români denotă, şi ea, voinţa de expresivizare a limbii materne”(Cartojan, 1940). Despre topica de la jumătatea veacului al XVII‐lea se poate spune că este destul de variată şi influenţată deopotrivă de factori interni şi externi. Astfel, înrâurirea sintaxei populare are ca rezultat topica liberă, neconstrânsă de regulile ori canoanele sintaxei limbilor culte. Ordinea firească, S‐P‐O, putea fi modificată o dată cu generalizarea folosirii prepoziţiei p(r)e la acuzativ, astfel încât complementul putea sta în locul subiectului (O‐P‐S) etc. La generalizarea topicii libere a propoziţiilor a contribuit şi tendinţa de dublare a complementului direct şi indirect. Limba traducerilor se păstrează însă oarecum în afara acestei tendinţe spre topica liberă, mai ales în cazul cărturarilor poligloţi, care doreau să creeze o limbă literară apropiată de limbile clasice. Astfel, personalităţi ale epocii, ca Miron Costin, Nicolae Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino ori Dimitrie Cantemir, alături de care poate sta şi Udrişte Năsturel, optează în scrierile lor pentru topica fixă, plasând verbul la sfârşitul propoziţiei, antepunând determinantele atributive sau circumstanţiale (v. ILRLEV, 1997, p. 372). Totodată, limba folosită de ei poate conţine, hiperbaturi ori construcţii participiale şi gerunziale artificiale. Influenţată uneori de original, alteori fără legătură cu acesta, traducerea lui Năsturel conţine (v. Stanciu Istrate, 2011, p. 86–94): – dislocări ale sintagmelor nominale: Iară putrezitoarea şi lesne veştejitoarea fire acestor de aice, aşijderea preasfânta şi nestricata fire a vieţii ce va să fie, tuturor aiavea o spunea (1r); Acesta, deaca auzi acea păgânească poruncă, luă‐ş zioa bună de cătră ceastă deşartă şi în jos trăgătoare cinste şi dulceaţă şi se amestecă cu ceatele călugăreşti (2v– 3r); Şî văzu mormântul şî cu fierbinţi udându‐l lacrăme, ia acoperemântul în laturi şi văzu pre Varlaam şi pre Ioasaf (294v); – dislocări ale grupului verbal: Şi de nu m‐aş fi de întâiu făgăduit ţie cu cuvântul a scoate den mijlocul judecăţii mâniia, acum ţi‐aş da carnea focului (12r); Însă vom să ne iarăş sculăm când va veni Domnul Isus 63 Hristos, Fiiul lu Dumnezeu, întru slava nespusă şî întru puteare înfricoşată (208r‐v); Că de o aş şî potrivi aceaea cu lumina soarelui, mai luminoasă easte aceaea şî mai frumoasă (209r); – antepunerea atributelor adjectivale, substantivale ori pronominale sau a complementelor: m‐au scos den lacul tinei şi de la cel iute şi pierzător domn al întunearecului cestui veac (7v); Iară voi, carii cetiţi şi auziţ această de suflet folositoare poveste, fie voauă a vă învrednici părţii acelora, ce au plăcut Domnului (295v). – postpunerea verbului auxiliar: Şî rătăcindu‐i una, fost‐au lăsat noauăzeci şî noauă (95r); şî uşa pocaaniei deşchide‐va mie, rrăului şî hitleanului rob (229r) etc. Asemenea construcţii manieriste sunt specifice unei limbi artificiale, care se abate de la uzul popular în mod conştient, din dorinţa cărturarului de a diferenţia limba literaturii de limba vorbită. Fie că respectă originalul, fie că inovează într‐o manieră asemănătoare acestuia, soluţiile alese de Udrişte Năsturel au fost ulterior abandonate. Modificările operate de grămăticul Fota în copia din 1675 dovedesc tendinţa limbii către topica liberă, neconstrânsă de tipare rigide. Însă, indiferent de lipsa de viabilitate a manierismului sintactic propus de Năsturel, tălmăcirea dată romanului religios Varlaam şi Ioasaf reprezintă o mostră a posibilităţilor retorice ale limbii române literare de la jumătatea secolului al XVII‐lea, exploatate ulterior, în manieră originală, de Dimitrie Cantemir. 3.2. Particularităţi lexicale Traducerea se distinge prin caracterul inovator al lexicului, remarcat, de altfel, şi de autorii dicţionarului‐tezaur al limbii române (DLR), care au inclus în bibliografie o copie din 1786, păstrată în manuscrisul 9 de la Biblioteca Academiei Române. Deşi descendentă din manuscrisul 588, această copie oferă atestări mai apropiate de zilele noastre. 3.2.1. Atestări mai vechi decât cele cunoscute Printre neologismele care reconsideră atestările cunoscute se numără: materie (1651), filosofi (1652), virş (1652), filosofie (1667–1669), apotecar (1673), ritor (1673), speţiiar (1673), siloghizm (1673), corcodil (1680), tiranie (1680), 64 coruna vb. (1682), carâtă (1683), satir (1683), îmblastră (1700), paveză (c. 1700), unie (c. 1700), etimologhie (1705), finiche s.pl. (1776), pedagog (c. 1800), titan (sec. XIX) (v. Onu, 1994, p. 72–74). Termenul apotecar are o etimologie multiplă (< lat. apothecarius, cf. gr. άποθηκάριος): Aduc şî pre Asclipie să fie dumnezeu, carele au fost doftor, adecă vraci şî speţiiar, ce se zice apotecar. În privinţa atestărilor, DA precizează că în limba veche apotecar apare în scrierile cronicarilor, fără a oferi vreun exemplu pentru a putea plasa în timp prima consemnare a acestui termen. Dat fiind faptul că apotecar nu apare la Grigore Ureche, putem considera că ne aflăm în faţa primei sale atestări. carâtă < ucr. karyta, pol. karyta: trecea odată în carâtă poleită cu slugile şî cu boiarii‐ş, cumu se cuvine împăraţilor (38r); corcodil < s.‐cr. korkodil, sl. krokodilß; cf. lat. crocodilus: unii dentr‐înşii credea în berbeace, iară alţii (...) în corcodil (222v); coruna vb. < lat. coronare, ngr. κορωνάω, κορωνιώ: aceastea care văzi astăzi, cu cari te înalţi şî te corunezi, să e slava, să e hrana, să e bogăţiia, toate înşelăciunea vieţii (83r); corună < bulg. srb. koruna, sl. korona: Şî decât toată coruna, şî decât tot caftanul împărătesc, mai de cinste am socotit pre dânşii (41v); potrevi corona şî văşmântul împărătesc (278v); etimologhie < lat. etymologia, gr. ετυμολογία (vezi infra); Varianta filosofi a verbului a filozofa (< lat. philosophari): Spusu‐ţe‐am şî mai nainte, cum goni tată‐tău pre acei înţelepţi postnici, carii în toată vreamea de lucruri ca aceastea filosofiia (31v); aceeaşi variantă apare şi în copia păstrată în mss. 3339. filosofie (< gr. φιλοσοφία): Şî nimic nu lăsară în traiul lor den cealea ce se cad aceştii filosofii adeverite (129r); finiche s.f.pl. „curmale” < sl. finikß: neşchiţeale den finiche, ce se afla întru pustiia aceaea (284r); îmblastră „plasture” < gr. εμπλαστρον, pl. εμπλαστρα, lat (em)plastrum, pl. ‐stra): meşter de amestecătura ierbilor şî făcător de îmblastre, de cu acela meşterşug agonisiia hrana lui, că era om sărac (220v). Varianta îmblastră apare şi în mss. 2470, în vreme ce în mss. 3339 este înlocuită cu sinonimul brastur, variantă a lui plasture, neconsemnată în dicţionare; 65 materie < lat. materia, it. materia, pol. materja, rus. materija: nu dumnezeirea le dă să fie de mult preţ, ce materiia den carea sânt făcuţ (248v); paveză „scut” < gr. med. παβε(λ)ζια, pol. pawęża: pune preste tine ca o paveză cel cuvânt spăsitoriu (287r); pedagog < ngr. παιδαγωγός, lat. paedagogus (v. infra); ritor „orator” < ngr. ρητωρ; cf. lat. rhetor: nescari ritori şi filosofi (253r); satir < ngr. σάτυρος, lat. satyrus: se‐au schimbat în lebădă, când au mers la Lida, şî se‐au făcut satir, ce se zice om sălbatec, ca să curvească cu Antiopiia (219v); siloghizm „silogism” < ngr. συλλογισμός: dezlega toate întrebările lor şî siloghizmii lor (ce se zice chipzuialele gândurilor lor) şî vădiia smintita a lor înşelăciune (277r); Variantă neliterară a lui spiţer (< ngr. σπετζιάρης, ‐ζιέρης), speţiiar este glosat de traducător prin apotecar: Aduc şî pre Asclipie să fie dumnezeu, carele au fost doftor, adecă vraci şî speţiiar, ce se zice apotecar (220v); cf. mss. 3339: spiţiiar. tiranie < ngr. τυραννία, lat. tyrannia; cf. rom. tiran: tiraniia, ce se zice muncitoriia tătâine‐tău, cu întunearece de morţi pre aceia cuprinsu‐i‐au (135r); titan < lat. titan, ‐nis, ngr. τιταν: mai pre urmă fostu‐l‐au junghiat titanii (221r); virş „vers” < pol. wiersz, wirsz: să‐ş cinstească dumnezeii lor cu virşuri – ce se zice cu cântări – scrise (223r). 3.2.2. Termeni neatestaţi. Împrumuturi Acestora li se adaugă o seamă de termeni neatestaţi în dicţionare, împrumutaţi, ori creaţi de traducător prin derivare sau compunere: bogorazumie „cunoaşterea lui Dumnezeu” < sl. bogorazumiö: Iară păntru a Evangheliei bogorazumie (ce se zice cunoaşterea lu Dumnezeu), zis‐au Domnul (...) (253v); cumirniţă „templu sau altar dedicat zeităţilor păgâne”(v. Stanciu Istrate, 2010, p. 316) (< sl. kumir´nica „delubrum”; v. Rečnik, 1999, s.v.): Aşijderea şî pohtitorii altor rrăotăţ, pusu‐ş‐au idolii pohtelor lor că pre ale lor pohte chemară‐le dumnezei. Şî derept aceaea, în cumirniţele lor, face‐se jocul dulceţii pohtelor, glasure de cântece cele curveşti şî nestâmpărate porneale (249v‐250r). Cuvântul se păstrează în mss. 2470, f. 388r. Ulterior însă grămăticul Fota 66 înlocuieşte acest termen, în manuscrisul 3339, cu sinonimul capişte, un indiciu că împrumutul lui Năsturel, nu era prea cunoscut în limbă, dovadă şi faptul că el nu mai apare atestat în alte scrieri. Precizăm că versiunea slavonă nu cuprinde termenul kumir´nica, ci sinonimul acestuia, trebiwte (v. Miklosich, s.v.) ceea ce poate însemna fie că Năsturel cunoştea slavonismul din altă sursă, fie faptul că originalul după care a tradus este altul decât cel reprodus în manuscrisul 588. estestvoslovie „natură, fire” (Stanciu Istrate, 2010, p. 316) apare numai în traducerea lui Udrişte Năsturel: Derept aceaea dară, niciunul de într‐înşii dumnezeu nu iaste, ce aiavea iaste, împărate, cum că toată estestovosloviia (cum am zice graiul de firea) dumnezeilor iaste numai o prelăstitură (223v). Noutatea termenului este indicată chiar de către traducător, care îl glosează prin sintagma graiul de firea. Estestvoslovie nu apare în dicţionarele româneşti. El trebuie să fi fost împrumutat din sl. öst´stvosloviö, înregistrat în Lexiconul lui Miklosich cu sensul „physiologia”, ceea ce explică formarea acestui compus prin calc lingvistic după gr. φυσιολογία_è_è_è_è_è_è. În sfârşit, cuvântul în discuţie apare şi în versiunea slavonă a romanului. izgon „pribeag, fugar” (Stanciu Istrate, 2010, p. 316); a fost împrumutat din sb. izgon, derivat regresiv de la izgoniti, şi reprezintă, după părerea noastră, un alt cuvânt decât cel înregistrat la Neculce cu sensul „trupă militară mică”, explicat în DA prin derivare regresivă de la izgoni, neexcluzându‐se influenţa rus. izgonǔ; în textul nostru izgon are sensul „exilat, izgonit, alungat, pribeag, fugar”, ca şi etimonul sârbesc: nerăbdând eu a umbla îndelung aşa, izgon, rătăcind fără casă şî fără acoperemânt (87r); prin urmare, ne aflăm în prezenţa singurei atestări a acestui termen. De remarcat că în mss. 3339 copistul renunţă la această inovaţie: nerăbdând eu a umbla îndelung rătăcind, fără de casă şî fără de acoperemânt (67r). pârvac cu sensul general „primul, cel dintâi” (vezi Stanciu Istrate, 2010, p. 317) < sb. prvak (v. Rječnik, s.v.), după cum rezultă din următorul context: Gustând cu trupul moarte, învise a treia zi şî fu pârvac morţilor, ce se zice întâiu născut de întru morţi (67r). Pârvac se păstrează în ambele copii ulterioare celei studiate de noi, cu o mică modificare formală în ms. 3339, unde apare varianta fonetică pervac (89r). DLR înregistrează pentru acest cuvânt, atestat pentru prima dată într‐un text din secolul al XIX‐lea, numai sensul specializat „primul roi care se desprinde de stup”, specific bg. pǔrvak din care se precizează că provine. 67 psalomnic „psalmist” (vezi Stanciu Istrate, 2010, p. 317) (< sl. psalßm´nikß): Era ca pomul sădit lângă ape, cum zice psalomnicul, pururea adăpat şî frumoase poame aducea Domnului (232r). Nici acest termen nu apare în dicţionarele româneşti. În structura lui se recunoaşte rădăcina psalom < sl. psalomß, variantă a lui psalmß. râbnic s.n. „heleşteu” (vezi Stanciu Istrate, 2010, p. 317) este o variantă a lui râmnic, neînregistrată în DLR, unde apar numai râvnic şi remnic, cu atestări mai târzii, din secolul al XVIII‐lea. Glosarea prin hălăşteu, oferită de traducător, dovedeşte faptul că acesta era conştient de posibilitatea de a nu fi înţeles. În lipsa altor atestări, se poate spune că Năsturel foloseşte pentru prima oară acest termen: Varlaam (...), învăţând pre feciorul împăratului, boteză‐l în numele Tatălui şî al Fiiului şî al Sfântului Duh, întru un râbnic sau hălăşteu ce era în grădina lui (169r). Din punct de vedere etimologic, râbnic se explică prin bg. rßbnik, ucr. ribnik. Varianta conservată aici păstrează nealterată rădăcina sl. rßbo „peşte”, forma literară astăzi, râmnic, explicându‐se prin acomodare fonetică. 3.2.3. Calcuri lingvistice bună‐minte „clarviziune, perspicacitate, agerime a minţii”, după sl. blagorazumiö „sagacitas” (v. Miklosich, s.v.): Iară Dumnezeu, a lui bunăminte şî direaptă semuire priimindu‐o, arătă‐i‐se lui unuia nu aşa cum iaste firea Lui, căce firei născute nu‐i iaste cu puteare a vedea pre Dumnezeu, ce cu neşte socotitoare dumnezeieşti arătări, aşa cum ştie însuş (48r); cerean „care locuieşte în cer(uri)” (Stanciu Istrate, 2010, p. 319), după sl. nebes´nß „caelestis” v. Miklosich, s.v.): Însă vom să ne iarăş sculăm când va veni Domnul Isus Hristos, Fiiul lu Dumnezeu, întru slava nespusă şî întru puteare înfricoşată, singur Împăratul împăraţilor şî Domnul domnilor, Căruia tot genuchiul, al cereanilor, al pământeanilor şî a celor dedesupt, închinase‐va (208r‐v); crudie „cruzime”, după sl. suroviö „cruditas” (v. Miklosich, s.v.): biruiră crudiia (ce se zice nemilosârdiia) noastră (263v); ereticitură „erezie”, după sl. eretiç´stvo (Stanciu Istrate, 2012a, 40– 41): sau în slujba idolească, sau vre întru o ereticitură trăiesc (71v); fericitură „fericire”; cf. sl. bla(en´stvo: (Stanciu Istrate, 2010, p. 319): să te învrednicească dar Domnul a nemeri fericitură ca aceaea (175v); 68 ţărânaş „pământean”, după sl. prßstnïi adj. „terreus” (v. Miklosich) „din pământ, ţărână”: Cu aceastea chipuri şî de‐acest fealiu de vieţi şî cu aceastea tocmeale, pământeanii şî ţărânaşii, răvnind vieţii cereşti, întru post şî în rugăciuni, şî în privegheri, (...) sfârşind viiaţa aceasta şî cu năravul făcură‐se îngeri (106r). pururea‐fiitor „veşnic”, după sl. prisnosuwenß: Dumnezeu fiind fără începătură şî pururea‐fiitor, cu carele toate fură, şî văzutele, şî nevăzutele (164r); den lumina nenăscută răsărit‐au lumină pururea‐fiitoare (163v); singur‐volnic „care procedează după propria‐i voinţă” calchiază sl. samovol´nikß: Dumnezeu deplin (...) singur‐volnic, însuş‐putearnec (164r). însuş‐putearnec „atotoputernic”, după sl. samosil´nß; v. supra; împreună‐lăcuitor „conlocuitor” după sl. sß(itel´: Şî bună mărturisire mărturisind şî alergarea sfârşindu‐şi şî credinţa păzindu‐ş, nemeriră cinstea direpţilor, îngerilor împreună‐lăcuitori făcându‐se (99v); împreună‐moştnenitor „comoştenitor”, după sl. sßnasl™dnikß: lu Hristos împreună‐moştnenitori făcându‐se (99v); netreabă în loc. adv. de ~ „care este lipsit de valoare, de importanţă”, cf. sl. nepotr™b´nß „inutilis” (v. Miklosich, s.v.): Însă adevărat, ţie mai întâiu decât tuturor, ca numai să ţi se vie bogăţie, carea decât scârna şî gunoiul, mai de netreabă easte (191v); Iară ceia ce le pare că pământul iaste dumnezeoaie, prelăstiţ sânt. Că iată, vedemu‐l unde e necinstit de oameni şî ocărât şî biruit de dânşii şî săpat şî frământat şî făcut de netreabă (218r). 3.2.4. Glose lexicale Elocvente, pe de o parte, pentru maniera traducerii şi, pe de altă parte, pentru posibilităţile românei literare de la jumătatea veacului al XVII‐lea, sunt glosele lexicale notate marginal de traducător sau inserate în text, între paranteze, ori precedate de formule introductive. Extrem de numeroase în manuscris, glosele de pe margine cuprind fie cuvinte mai uzuale decât cele din text, fie soluţii alternative de traducere, reţinute pentru o eventuală revizie. De cealaltă parte, unele dintre glosele interne definesc termenii în continuarea cărora apar, introduse fiind prin ce se zice, ori prin adverbul adecă, în vreme ce altele au o motivaţie de ordin stilistic. Cum traducerea nu 69 a fost publicată, revizia textului a rămas în sarcina viitorilor copişti. Urmărind situaţia acestor glose în două manuscrise ulterioare, respectiv manuscrisul 3339 şi manuscrisul 9, am observat unele diferenţe. Copia din manuscrisul 3339, realizată în 1675, aduce multe noutăţi în raport cu precedentele. Pe lângă faptul că nu mai conţine în paralel şi varianta slavonă, copistul a intervenit de multe ori în text, adaptându‐l la limba vorbită, modificându‐i topica, influenţată de slavonă, şi înlocuind unii termeni cu alţii mai uzuali. Cea mai importantă intervenţie la acest nivel al analizei este eliminarea gloselor lexicale marginale şi includerea unora dintre acestea în text, în locul termenilor glosaţi, menţionarea altora dintre ele între paranteze, ori eliminarea lor tacită. La fel se întâmplă şi în manuscrisul românesc 9, care datează din 1786. Similaritatea dintre aceste două manuscrise este însă numai aparentă. În fapt, manuscrisul 9 descinde, printr‐un intermediar necunoscut, din manuscrisul 588, după cum au demonstrat‐o studiile anterioare, cercetarea de faţă nefăcând decât să confirme acest fapt. Neologismul etimologhie este glosat marginal prin sintagma răspuns gata. Glosa este o traducere a compusului sl. gotovoslovia, prezent în versiunea slavonă şi alcătuit din adv. gotovo („gata”) + s. slovie, derivat de la slovo „cuvânt”, tradus de Năsturel prin „răspuns”. Şî aceasta arată că sfatul iaste după semuire şî vrearea sau aleagere şî den singura etimologhie. Că vrutul iaste acesta, care e un lucru mai ales decât altul şî mai priimit, că nimea nu va chipzui ceva nesfătuind (132v–133r); cf. în textul slavon: i se javlęe(t) jako sǔvě(t) es(t) po ra(z)suždeniju, ili i(z)braniju i o(t) samogo gotovoslovia. Izvolenie bo es(t) sę = şi aceasta arată că sfatul este după cugetare sau după alegere şi după etimologie însăşi, voinţă/vrere este asta. Slavonismul nu apare în Lexiconul lui Miklosih. Cele două copii amintite mai sus nu preiau neologismul, ci includ în text glosa marginală, cu refacerea ordinii elementelor constituiente ale compusului şi înlocuirea lui răspuns prin răspundere, adică printr‐un derivat, asemenea celei de‐a doua părţi a compusului gotovoslovie, ceea ce demonstrează, pe de o parte, că pisarii nu cunoşteau termenul, şi, pe de altă parte, că nu copiau mecanic, ci erau atenţi şi la contextul slavon; cf. mss. 3339: şi aceasta arată că sfatul iaste după semuirea şi vrearea sau aleagerea şi den singura gata răspundere 70 (101r); cf. mss. 9: şi aceasta arată că sfatul iaste după sămuirea şi vrearea sau alegerea şi din singură gata răspundere (65v – 66r). Nici neologismul pedagog, glosat marginal prin dascal, nu a avut mai mult succes, fiecare dintre copiile ulterioare celei din mss. 588 preluând glosa în locul termenului ales de Năsturel: Iară pedagogul, fiind şî el chipzuit şî ştiund înţelepciunea şî mintea coconului, cum că nu‐i va fi făcătoriu de peire, toate‐i spuse pre amăruntul (26r); cf. mss. 3339: Iară dascalul, fiind şî el chibzuit şî ştiind înţelepciunea şi mintea coconului, cum că nu‐i va face nicio nevoie, îi spuse toate pre amăruntul (23r) cf. mss. 9: Iară dascalul, fiind şi el chibzuit şî ştiind înţălepciunea şî mintea cuconului, cum că nu‐i va fi făcătoriu de rău, toate îi spusă pre rând (18v). De altfel, nici Năsturel nu insistă prea mult în traducerea sl. pěstunǔ prin pedagog. (Miklosich glosează termenul prin lat. paedagogus). Pedagog apare numai de şase ori în text, patru ocurenţe consecutive fiind glosate marginal prin dascal, de la f. 35v renunţându‐se la glosă. În schimb, dascal apare de mai multe ori, traducând, fie sl. učitelǐ, fie, mai rar, sl. pěstunǔ. Prima ocurenţă a lui dascal este şi ea glosată prin învăţătoriul, care traduce perfect sl. učitelǐ. Prin urmare, alternanţa pedagog – dascal aparţine, într‐o oarecare măsură, originalului. Glosa marginală urâţie, folosită de Năsturel pentru sintagma în gură, este o variantă a lui oraţie „discurs, cuvântare”: Şî deaca viiaţa a unuia dentrînşii (ce o am în gură), ţi‐o aş spune pre amăruntul... (106v). DLR nu înregistrează decât var. uraţie, atestată la Neculce (Letopiseţ), care este explicată prin apropiere cu vb. a ura. În cazul de faţă, este vorba despre influenţa variantei urî, a verbului a ura. În slavonă, textului glosat îi corespunde vǔ ustěx, în traducere „în gură”. Cele două copii nu iau în seamă glosa, făcând doar modificări de topică; cf. mss. 3339: şi deaca ţe‐aş spune viiaţa unuia dentr‐înşii pre amăruntul (carea o am în gură) (81v); cf. mss. 9: şi deaca ţ‐aş spune viiaţa unuia dintr‐înşii pre amăruntul (carea o am în gură) (53v). Elocventă pentru acest câmp semantic este glosa internă urător pentru ritor: Stând de‐aciia aceştea toţ înainte, zise împăratul ritorilor (sau urătorilor) lui şî filosofilor, sau mai bine le‐am zice prelăstitorilor de oameni şî nechipzuiţilor întrî‐inimă (212v). În textul slavon, de unde lipseşte paranteza, lui ritor îi corespunde větia(m), glosat de Miklosich prin gr. ritor, lat. rhetor. 71 Un alt neologism, plasat de această dată ca glosă, este adjectivul defăimaţi, pus în relaţie de echivalenţă cu huliţi, participiu cu valoare adjectivală al verbului a huli, împrumutat din sl. huliti. Prin urmare, glosa constituie o încercare a lui Năsturel de modernizare a lexicului, ca şi în alte situaţii similare, unele dintre ele deja menţionate: Că nici păntru vreun preaget, nici păntru leanea am fost vreodată huliţi. Dacă în copia din secolul al XVII‐lea glosa este ignorată (cf. mss. 3339: Că nici pentru vreun preaget sau pentru vreo leane n‐am fost niciodată huliţi; (10r) – indiciu că adj. huliţi era mai cunoscut în epocă), spre sfârşitul secolului următor, când orientarea spre latină devine programatică, neologismul, prezent în forma de singular defăimat, înlocuieşte slavonismul. Cf. mss. 9: Că nici pentru vreaun preaget, nici pentru leanea am fost vreodată defăimat (10v). Întâmplător sau nu, o opţiune similară este făcută în alegerea traducerii sl. okaaně prin blăstemăţeaşte, glosat marginal prin becestniceaşte (8r): Şi nu mă plec a chema altă ceva bun, fără numai binele care iaste, de carele tu, o, împărate, blăstemăţeaşte te‐ai dezlipit şi te‐ai delungat (8r). Astfel, dacă radicalul primului termen menţionat este de origine latină, celălalt provine dintr‐un împrumut de origine slavonă. Becestniceaşte este păstrat în copia din 1675: Şi nu mă plec a chema altă ceva bun, fără numai lucrul carele iaste, de carele tu, o, împărate, becisniceaşte te‐ai dezliupit şi ne‐am depărtat de tine. În schimb, în copia din mss. 9 apare numai derivatul latinesc: Şi nu mă plec a chema altă ceva bun, fără numai binele care iaste, de carele tu, o, împărate, blăstemăţeaşte te‐ai dezlipit şi te‐ai depărtat (10v). Înţelegător are două glose marginale: înţelegut şi înţelept (19v): Spune‐m cu tot adevărul, că te ştiu om mai adevărat şi mai înţelegător decât toţi (19v). În slavonă îi corespunde blagorazumna, adjectiv cu aspect de participiu, ceea ce ar explica prezenţa primei glose, menită să corespundă la nivel formal, în vreme ce înţelept reprezintă o alternativă ce acoperă numai componenta semantică. Dacă în mss. 9 scribul păstrează termenul ales de Năsturel, modificând numai sufixul (spune‐m din sângurul adevărul, că te ştiu că eşti om mai adevărat credincios şi mai înţălegătoriu decât toţi; 15v), în ms. 3339 copistul Fota alege o a patra soluţie: sinonimul chibzuit: cf. mss. 3339: spune‐m cu toată adeverinţa, că te ştiu că eşti om mai adevărat şi mai chibzuit decât toţi (18r). 72 Adjectivul câzâlbăşască are drept sinonim în glosa marginală termenul persidească: acolea învăţă toată dăscaliia arăpească şi câzâlbăşască (24v). O varianta a acestui adjectiv, căzălbăşească, este atestată la N. Iorga în Studii şi documente, vol. VII, p. 233, pentru anul 1748 (v. DA, s.v. cazâlbaş). Potrivit DA, sensul lui căzălbăşesc este „persan” (v. DA, s.v. cazâlbaş). Copiile ulterioare ignoră glosa şi păstrează denumirea din text ; cf. mss. 3339: acolea învăţă toată dăscăliia harăpească şi câzilbăşască (22r); cf. mss. 9: acolo învăţă toată dăscaliia arăpească şi câzâlbăşască (17v). O glosă preluată întocmai în copiile ulterioare este de şapte ori, pentru sintagma cu şapte părţi: într‐însa nicio fiire nu iaste şi orice veseleaşte, apoi cu şapte părţi mai mult întristează (20r); cf. ms.rom. 3339: într‐însa nicio fiire nu iaste şi orice veseleaşte, iară apoi de 7 ori întristează mai mult (18v); cf. mss. 9: într‐însa nicio fire nu‐i şi orice veseleaşte, apoi de şapte ori mai mult întristează (15v). La acest tip de glose, foarte bine reprezentat, se adaugă glosele interne prin care traducătorul defineşte termenii consideraţi de el a avea nevoie de lămuriri: Dici toate hotarăle (ce se zice marginele ţerâi împrejur), de‐aciia şî den limbile ce era vecine, mulţimi era aduse cătră credinţa creştinească (268r). Apărut în formă de singular, acelaşi termen este glosat într‐un alt context prin „lege”: Că acesta iaste hotarul (ce se zice leagea) împăratului celui adevărat, cum să împărăţească preste pohte şî să se oprească de dulceţi, care lucru şî făcea el (261v). O altă glosă interesantă este blagocistiie, definit prin creştinătatea cea cu frica lu Dumnezeu: să lăcuieşti pre loc, ţiindu‐te de toată blagocistiia, ce se zice de creştinătatea cea cu frica lu Dumnezeu (158v). În copia din mss. 3339 grămăticul Fota adoptă o altă soluţie, respectiv credinţa cea bună: să lăcuieşti pre loc, ţiindu‐te de toată credinţa cea bună şi de facerea poruncilor lui Hristos (121r). Glosarea diferită a lui den parte pentru evitarea repetiţiei demonstrează intenţiile stilistice ale traducătorului, dorinţa lui de a varia textul ori de câte ori este posibil: Den parte înţeleagem, cum ai zice, câte neşchiţel înţeleagem, şî den parte prorocim, adecă câte puţinel gâcim. Iară când va veni ce e deplin şî desăvârşit, atunce se va deşerta acea den parte, adecă neşchiţelul (149v). Din contextul slavon lipsesc glosele, iar lui den parte îi 73 corespunde o(t) časti. Prin urmare, avem a face cu intervenţii originale ale lui Năsturel, care, în contextul citat, evită nu doar repetarea adverbelor (v. neşchiţel – puţinel), ci şi a verbelor (lui proroci îi ia locul gâci) şi a formulelor introductive ale gloselor: cum ai zice / adecă. În manuscrisul 3339 Fota simplifică textul: dentr‐o parte înţeleagem, cum ai zice câte puţinel înţeleagem, şi dentr‐o parte prorocim, adecă câte puţinel gâcim (113v). Deşi Năsturel nu a revenit asupra traducerii, aşa cum poate intenţiona, glosele oferă o imagine asupra vocabularului românesc al epocii. Apărută în epoca în care slavonismul îşi trăia ultimele decenii de dominaţie asupra limbii române, această traducere prin care numele lui Udrişte Năsturel a devenit nemuritor în literatura română, oglindeşte fidel nu numai valenţele lexicale ale limbii române, ci şi începuturile timide de modernizare ale acestuia, unele neologisme având prima atestare în această traducere. Totodată, strădaniile ultimului reprezentant de seamă al slavonismului la noi de a introduce şi a populariza, prin traducerea sa, termeni latineşti, deveniţi ulterior uzuali, dovedesc calităţile sale de vizionar. Prin această caracteristică putem să‐l considerăm pe Năsturel un precursor al curentului latinist de mai târziu. 74 Notă asupra ediţiei Volumul de faţă pune în circulaţie cea mai veche versiune a romanului religios Varlaam şi Ioasaf, tradus în 1648 sau 1649 de cel de‐al doilea logofăt al lui Matei Basarab, boierul‐cărturar Udrişte Năsturel din Fiereşti, după un original slavon. Prin editarea ştiinţifică a manuscrisului 588 de la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, ducem la bun sfârşit un proiect aşteptat de multă vreme în filologia românească. Partea lacunară de la începutul manuscrisului 588 a fost transcrisă de pe cea mai fidelă copie a sa, păstrată în manuscrisul 2470, aflat în depozitul aceleiaşi biblioteci, prin respectarea aceloraşi principii de transcriere prezentate mai jos. Ediţia este precedată de un studiu introductiv, în care au fost incluse unele consideraţii de ordin filologic şi lingvistic menite să evidenţieze, pe de o parte, originea, răspândirea şi marea circulaţie a naraţiunii, şi, pe de altă parte, caracteristicile limbii române literare de la jumătatea veacului al XVII‐lea prin prisma acestei traduceri. La sfârşit a fost adăugat un glosar de termeni necunoscuţi astăzi sau cu circulaţie regională, dar curenţi în epocă, ori creaţii personale ale traducătorului. Întrucât spaţiul restrâns alocat acestui volum, nu ne permite analiza în detaliu a particularităţilor de grafie ale textului, vom încerca să surprindem aici cele mai importante trăsături la acest nivel. În reproducerea textului ne‐am folosit de metoda transcrierii interpretative. Grafiile susceptibile de mai multe interpretări au fost tratate conform normei majoritare a textului, în subsolul paginii indicându‐se celelalte lecţiuni posibile. Grafiile care prezintă omisiuni de litere, explicabile prin abreviere sau cele în care apar slove suprascrise s‐au întregit tacit. Slovele scrise deasupra rândului au fost coborâte în rând, fără ca acest fapt să fie menţionat. Fac excepţie slovele finale suprascrise, în cuvinte în care consoana aflată pe ultima poziţie ar putea fi urmată de i, iu, u 75 care au fost coborâte în rând şi reproduse prin caractere cursive: tr¨p$ =trup, toc$ = toţ, t¨t¨ror$ = tuturor, ap¨ka‚$ = apucaş etc. Ca şi în exemplele reproduse mai sus, slovele suprascrise din grafiile chirilice, incluse în aparatul critic din subsolul paginii, au fost coborâte în rând şi subliniate. Tototdată, glosele marginale slavone din text au fost reproduse în notele de subsol prin transliteraţie. Grafiile în care slovele finale suprascrise notează forme de plural, de tipul feçior, limb, oamen au fost transcrise tacit: feciori, limbi oameni. Grafiile aiç$, deç$, niç$, niç¨n, niçoΣ, niç$Σdinioarß, niçoΣdatß, care sunt susceptibile de două interpretări (aici – aice, deci – dece, niciun – niceun, nicio – niceo, niciodinioară – niceodinioară, niciodată – niceodată) au fost transcrise conform normei majoritare a textului, în aparatul critic indicându‐se cealaltă lecţiune posibilă. Grafia nemik, în care slova finală putea fi sau nu urmată de a sau ă, este majoritară, în vreme ce nemika are doar două ocurenţe, iar nemik7 una singură. Prin urmare am optat pentru transcrierea nemica, indicând în aparatul critic celelalte lecţiuni posibile. În privinţa ultimei grafii slavone menţionate, am considerat că în acest caz ericul are valoare zero, astfel încât am transcris nemic. Mai clară este situaţia pentru varianta cu i în prima silabă a acestui pronumelui negativ. Astfel, nimika apare scris de şapte ori, în vreme ce nimikß, nimikõ au, fiecare, o singură ocurenţă. Prin urmare, grafia majoritară (peste 60 de ocurenţe) nimik, a fost transcrisă nimica, iar în subsol a fost indicată cealaltă lecţiune posibilă (nimică). Întrucât grafia altõ çeva apare consemnată de trei ori, grafia alt $ çeva a fost fi transcrisă tacit altă ceva. În consecinţă, alt nimik, alt nimika au fost transcrise tacit: altă nimica. Textul cuprinde numai grafia degrab, astfel încât nu avem nicio certitudine asupra variantei fonetice la care se referă. Prin urmare, b a fost coborât în rând şi redat prin caracter cursiv, grafia discutată putând acoperi lecţiunile: degrabi, degrab, degrabă. Conform normelor ortografice actuale, e aflat la iniţială de cuvânt sau de silabă a fost echivalat cu ie în grafii de tipul e‚ind$ = ieşind, er´ = ieri, voe = voie. În paradigma verbului a fi însă, ori a pronumelui personal, aceeaşi 76 slovă a fost transcrisă prin e, conform normelor ortografice actuale: e¨$ = eu, el$ = el, ei = ei; era = era. æ, ™, å Slova æ notează diftongii [¢ a] şi [… a]. A fost transcrisă ia atunci când este notată la început de cuvânt sau de silabă: (æste = iaste 20r, 22r, aæv™ = aiavea, 55v; nevoæ = nevoia 9v, çeæ = ceia 55v), în grafiile de tipul kæmõ = chiamă 4v, 18r, 42r, 59r etc.), precum şi în grafiile care corespund formelor pronumelui şi adjectivului demonstrativ masc.pl, nom.‐ac.: aç™æ = aceaia (93r, 207v etc.). Ne‐am abătut de la normele ortografiei actuale în transcrierea grafiilor de tipul: apropiæ = apropiia (1v), viïæca = viiaţa (32v), nemilos¥rdïæ = nemilosârdiia (267r), pïætrõ = piiatră (33v etc.), prostïæ = prostiia (38r), sau a grafiilor corespunzătoare formelor de imperfect ale verbelor de conjugarea a IV‐a: prïimiæ = priimiia (1r), gri(ïæ = grijiia (1v), tokmïæ = tocmiia (1v), trßiæ = trăiia (32r), grozïæ = îngroziia (1v), sokotïæ = socotiia (181r), vorbïæ = vorbiia (179v, 181r, 183r etc.), mßrtÁrisïæ = mărturisiia (179r, 267r, 274r, etc.). Grupul iæ a fost transcris de asemenea iia în grafii de tipul açeiæ = aceiia „aceleia” (67r, 67v, 72r), açewïæ = aceştiia „acesteia” (83r) etc., dar ia în mïæi = mi‐ai (27r, 179r, 213v), mïæÁ = mi‐au (7v, 125v, 156v, 177r, 182r, 185v) cf. mæm = mi‐am (11v), mïærõ = mi‐ară (245r), sp¨s¨mïæ¨ = spusu‐mi‐au (173r) Slova æ a fost transcrisă ea în grafiile care corespund formelor pronumelui personal de genul feminin p. 3 sg şi pl.: æ = ea 19v, 22r, 36r, æle = eale 46r, 72r etc. sau formelor pronumelui şi adjectivului demonstrativ genul feminin nom.‐ac. sg.: aç™æ = aceaea (1v, 3v etc.). Cu aceeaşi valoare apare după o slovă‐consoană, potrivit normelor ortografice actuale: alæsø = aleasă (97v), drßznælõ (13v) = îndrăzneală; privegær™ = priveghearea 86v (cf. grafia priveg™r™ 107r), demïnæca = demineaţa 184r, 203r, 231r, 179v etc.), træbõ = treabă (85r). Grafiile açew™, çew™ (m. pl), at¥c™ au fost transcrise: aceştea (11v, 28v, 47r, 152v), ceştea (110r, 253v ), atâţea (144r), considerând că pot acoperi rostiri reale (Densusianu, HLR, II: 187). Din raţiuni etimologice, slova au fost redată prin ea în cuvinte de tipul l™e, m™re, petr™çe, tr™çe, bes™rekß, chiar dacă scribul cunoştea rostirea 77 fără diftong (v. petrecerii, 2v), şi prin e în grafii ca: dragost™ (neart.) = dragoste, (291r), ç™ (conj.) = ce (96r). La iniţială de cuvânt sau de silabă, când sunt urmate în silaba următoare de e, i slovele æ, ™, å se transcriu ia, chiar când corespund diftongului ie din româna contemporană: muiarea‐ş (39r) În poziţie tare, scris după o slovă consoană, ™ notează diftongul ea, obţinut prin sinereză: c™¨ = ţe‐au (4r), c™m = ţe‐am (156v); Grafiile de tipul: ziõ, am¥n$doaõ, doõ, doaõ , doõz™çele, ploaõ, noaõ, noaõlea, denkßtroõ au fost transcrise tacit: ziuă, amândoauă, două, doauă, douăzeacele, ploauă, noauă, noauălea, de‐ncătrouă cu notarea elementului semivocalic (õ = uă); cf. lÁõ = luă (õ = ă). Grafia amestek¥nÕd¨õ a fost transcrisă amestecându‐o, iusul mare având aici valoarea [o]. Posibilul element semivocalic u nu a fost însă notat în grafii ca: doΣ = doo, doaΣzeçil™ = doaozecilea, doa = doa, noaΣ = noao (1v); noΣ = noo, voaΣ = voao (67v), noΣle = noole, ziΣ = zio, ziΣa = zioa în care Σ = [o]. Grafii ca ΣdinïΣrß , în care Σ notează diftongul oa au fost transcrise tacit: odinioară. Aceeaşi valoare o are o în porţiunea de text transcrisă de copistul 2 (M2). Aşadar: domne = Doamne (279r), izvorßle – izvoarăle (278r), ntorçe, nostrõ, nostre = întoarce, noastră, noastre. ´, ß Notat la sfârşitul cuvântului, ierul mic are fie valoare [i], fie, mai rar, valoare zero. În grafii ca: çepßt¨r´, f™lür´, (¨n$ger´, kar´, ver´, lat¨r´ , l¨kr¨r´ am optat pentru valoarea i a acestui semn, aşa încât acestea au fost transcrise: începături, fealiuri, jungheri, cari, veri, laturi, lucruri. La fel am procedat şi atunci când ´ este notat după ţ, ş ori z. Aşadar, viec´, kßrc´, alal$c´, m¨c´, m¨n$c´, fr¨m¨sec´ , s¥n$tec´, toc´, s¨c´, x¨lic´, astßz´, kredin$ço‚´, au fost transcrise: vieţi, cărţi, alalţi, mulţi, munţi, frumuseţi, sânteţi, toţi, însuţi, huliţi; astăzi, credincioşi. Soluţia aleasă este susţinută de numeroase exemple în care semnul analizat nu poate avea decât valoarea i: Σw´, s¨fletew´, kßl¨gßrew´, tr¨pew´, çerew´ = oşti, sufleteşti, călugăreşti, trupeşti, cereşti (adj.pl.); m¨n$ç´, d¨lç´ = munci, dulci; treb´ (p. 2 sg.) = întrebi; formele de pl. l¨m, idol´= lumi, idoli. În câteva situaţii valoarea sa e pur grafică: un´ = un (16v), lΣr´ (18r), dirept´ = dirept (19v), prec´= preţ (37r), k¨v¥nÕt´ = cuvânt (73r), ospßc´ = ospăţ (95r). 78 În poziţie mediană, ierul mare (ß) are, de cele mai multe ori, valoarea [ă], niciodată [î], pentru care este folosit ¥ sau : çepßt¨r´, kßl¨gßrew´, astßz´, arßcß = începături, călugăreşti, astăzi, arăţi. Prin urmare, în grafiile de tipul rßvni am considerat că ß = ă, transcriind răvni. Textul scoate la iveală o distribuţie clară a semnelor care notează vocala [ă], notată prin ß în poziţie medială, şi prin õ în poziţie finală (v. infra). În câteva situaţii ß, aflat în poziţie finală, notează vocala [i]: l¨mewß = lumeşti (98r). Aceeaşi valoare i‐a fost atribuită în grafii ca: rßstßgnise = răstignise (114v); rßstßgnitÁlÁi = Răstignitului (194r, 214v), rßstßgnire = răstignire (201r), rßstßgnitÁl = Răstignitul (214v), rßstßgnit$ = răstignit (264v). Am adoptat această soluţie întrucât zonei sudice a teritoriului dacoromân, de unde era originar atât traducătorul, cât şi presupusul copist, nu‐i erau specifice rostirile răstăgni. Tototdată, grafiile cu i pe prima poziţie în paradigma acestui verb apar de trei ori în text, faţă de câte şapte ocurenţe pentru ¥ (vezi infra), respectiv ß. Remarcăm, totodată, că în poziţie finală, acelaşi semn poate avea valoare zero: aÁzinÕdß = auzind (99r); atinÕgß = ating (100r); lÁnÕgß = lung (100r). Aceeaşi situaţie este specifică şi grafiei copistului M2, unde ß aflat în poziţie finală are valoare zero în exemple ca: datornikß= datornic (276v) grßin$dß = grăind (278r); pßrß = păr (277v), pßcitß = (au) păţit (276v), Varlaamß = Varlaam (277v). Alteori, acelaşi semn apare în locul ierului mic (majoritar la copistul M1), având valoare [i]: singÁrß = singuri (277v), karß = cari (278r), ‚mß = şî‐mi (279r), kipÁrß = chipuri (280r), erpß = şerpi, cerß = ţeri (94r). Conformându‐ne normei textului, am considerat că ierul mare are, de asemenea, valoarea [i] atunci când este scris după ‚ ori c: arßcß = arăţi (277v); pßkßto‚ß = păcătoşi (277v). Însă, treptat, şi acest copist începe să folosească ierul mic în această poziţie: aratßm´ = arată‐mi (278v, 279r), vrem´ = vremi (279r), (279r), sÁdor´ = sudori (280r), kar´ = cari (280r). Într‐un singur loc am întâlnit ierul mare în interiorul cuvântului, cu valoare zero, închizând silaba: Ámßplerïi = umplerii (285v). , ¥, õ Aflat la începutul cuvântului, înea () notează grupurile de sunete [în], [îm]: = în, tristare = întristare, trebõ = întrebă, pßrat¨l¨i = împăratului. În interiorul cuvântului notează consoana nazală n (v. 79 Documente, 1979, 69–70): detr¨ = dentru, neçetatõ = nencetată (20v), neçetat$ = nencetat (22v), nenţeleasă, necelegßtorilΣr$ = nenţelegătorilor (13r; înregistrat în ALR I/I 518/695), nes¨flecicilΣr$ = nensufleţiţilor (13v). Când apare la sfârşitul cuvântului are valoarea n: de, pre= den, pren. ¥ are de cele mai multe ori valoarea [î], atunci când apare scris în poziţie medială ori finală: bßtr¥n$ , k¥te, ‚¥ = bătrân, câte, şî. Uneori, aceeaşi slovă poate nota vocala [ă] (krare, k¥rar™ = cărare (282r) , cărarea (182r, 228v, 291r). În: rßst¥gnit$ (165v), rßst¥gn™wtese (251r), rßs$t¥g$nin$dß (294r) etc. , am considerat că valoarea lui ¥ ar putea fi însă [i], întrucât nici varianta fonetică răstâgni nu era specifică în epocă variantei regionale sudice. Prin urmare am transcris: răstignit, răstigneaşte‐se, răstignind. Remarcăm totuşi ezitarea copistului în cazul grafiei de la f. 152v, unde iniţial scrie rßstig$nit$ iar apoi a corectat prin scrierea lui ¥ peste primul i. Pentru notarea lui ă în poziţie finală, copistul preferă iusul mare (õ): kæmõ = chiamă. Atunci când greşeşte, copistul face corecturi marginale: (grafia mß a fost corectată marginal prin mõ; 114r), ceea ce demonstrează un demers conştient împotriva unei deprinderi considerate greşite. Grafiile s™rø, narø, larø au fost transcrise: se‐ară, n‐ară, l‐ară, întrucât în epocă se întregistrează forma ară pentru p.3. sg‐ şi pl., modul condiţional analitic (v. ILRLEV, 1997, p. 140). Totodată, grafiile de acest tip în care r apare suprascris, au fost transcrise tacit ară. Semnele diacritice nu au fost marcate în transcriere. Excepţie face iericul, care apare relativ frecvent la sfârşit de cuvânt, uneori şi în interiorul acestuia, în locul ierului mic, cu valoare ǐ: ncele7 = înţelegi (119v), f¨7, = fugi (12r), porÁnçew7= porunceşti (190v), c∞voü = ţi‐voiu (spune) 78r. Dificultăţi de interpretare apar atunci când iericul este notat deasupra slovelor c ori ‚, susceptibile a avea timbru moale ori sonor. Dat fiind faptul că ocurenţele cele mai mari le au rostirile moi ale acestor sunete, am optat pentru valoarea i a acestui semn grafic. Prin urmare, p¨s$tïetßc7 = pustietăţi (3v), ew7 = eşti (9r); .tßri‚7 = întări şi (f. 12r), sß‚7 = însă‐şi (ţinu mâniia) (20v), pïærde‚7va = piiarde‐şi‐va (35r), bÁnßtßc7 = bunătăţi (174v), ve c7 = veţi (210v) etc. În câteva situaţii, iericul are valoare zero: drÁm7 (7v), voinik∞ = voinic (141r), mam7 = m‐am (195r) k¨m7 = cum (102v), ncele7 = înţelegi 119v , c™m7 = ţe‐am 126v; voinik7 = voinic, (141r), nemik7 = nemic (15r), brac7 = braţ ( 224v). 80 Pronumele relativ care apare folosit cu forme variabile în funcţie de gen şi număr. Grafiile kar´ au fost transcrise tacit cari, întrucât aceasta este norma textului. De la această regulă ne‐am abătut în cazul grafiillor kar, pentru care am indicat în aparatul critic şi cealaltă lecţiune posibilă. Aceasta întrucât am înregistrat grafia kare pentru feminin, şi, implicit, neutru plural: lucrurile care nu‐ş sânt (6v); bunătăţile acealea, care au slavă (57v); Grafiile de tipul filosof, filosofie au fost trascrise filosof, filosofie. Grafiile cu r suprascris din componenţa desinenţei ‐ure / ‐uri au fost transcrise tacit uri, întrucât grafiile ¨ri sunt majoritare. Grupurile consonantice vrß, kr¥ au fost transcrise ‐văr‐, ‐câr‐: kovrß‚i = covârşi (144v), kr¥poti = cârpoti. Semnele diacritice nu au fost marcate în transcriere. Slovele cu valoare de cifră au fost redate prin cifre arabe. Punctuaţia a fost adaptată normelor actuale. În transcrierea textului, am marcat printr‐o bară oblică sfârşitul fiecărei file recto şi prin două bare oblice sfârşitul fiecărei file verso. Filele au fost numerotate în interiorul textului, între acolade. Trimiterile marginale la Biblie, redactate în slavonă, au fost reproduse în text, între acolade, în transliteraţie. În notele din aparatul critic al ediţiei, a fost dată traducerea trimiterii şi, ori de câte ori a fost posibil, a fost indicat pasajul corespunzător din Biblie. Tot aici au fost menţionate grafiile greşite, ori care se pretează la mai multe interpretări, precum şi unele comentarii privitoare la situaţia prezentă în alte manuscrise. Parantezele drepte ([ ]) marchează porţiunile deteriorate sau tăiate, în care textul nu a putut fi descifrat şi ca urmare a fost reconstruit pe baza contextului slavon sau a altor variante ale scrierii; în situaţia în care anumite lecţiuni nu au putut fi reconstituite, absenţa cuvântului / cuvintelor respective a fost notată prin trei puncte de suspensie între paranteze drepte ([...]). Între paranteze unghiulare (< >) am reprodus omisiunile de litere sau de cuvinte, datorate neatenţiei copistului. Lecţiunile nesigure au fost marcate prin semnul întrebării, încadrat între paranteze rotunde (?). Varlaam şi Ioasaf Ediţie de text 82 Manuscrisul românesc 2470 {1r} [Traiul şi viaţa a preacuvioşilor p<ă>rinţilor noştri, a lu Varlaam şi a lu Ioasaf, scrisă de preacuviosul, părintele nostru, Ioan Damaschin, pentru folosul sufletesc. Iară acum, den limbă slovenească, întoarsă fu pre rumânească, de mult păcătosul, robul lu Hristos, Udrişte Năsturel de Fiereşti, al doilea logofăt. / Predoslovie prp(d)bnago Io(a)nna Damaskina1 {1v} Blagosloveaşte, părinte ! „Câţi se poartă de2 Duhul lu Dumnezeu, aceştia sânt fiii lu Dumnezeu” – au zis dumnezeiescul apostol. Deci3 dară a se învrednici cineva Duhului Svânt şi a se face fecior lu Dumnezeu, aceaea iaste sfârşeniia şi umplearea tuturor pohtelor şi răpaosul a toată vedearea, cum iaste scris. Această fericire, ce iaste pre desupra firei şi margine tuturor pohtelor, învredniciră‐se a o nemeri cei sfinţi de veac pentru lucrarea bunătăţilor, unii păţind măceniceaşte şi stând împotriva păcatului până la sânge, // {2r} alţii postniceaşte nevoindu‐se şi pre calea cea strimtă umblând şi de bună voie făcându‐se măcenici4; ale cărora bunătăţi şi isprăvi, aşa a celor ce se‐au sfârşit cu sânge, ca şi ale celora ce cu ajunul se‐au potrivit vieţii îngereşti. Iată, legiuiră cum să fie luat beseareca lu Hristos de‐la‐Dumnezeuglăsitorii apostoli şi de la fericiţii părinţi a le da scripturii cătră neamului nostru şi a le lăsa chip şi izvod de bunătăţ neamurilor ce vor rămânea după dânşii. Căce că calea ce duce cătră bunătăţi / {2v} iaste oarecum ca împoncişată şi nelesne, şi mai vârtos acelora, carii niciodinioară nu se‐au 1 Sl., în trad.: Predoslovia preapodobnicului Ioan Damaschinul. Sintagma apare în colontitlu. 2 Glosă marginală: cu. 3 Scris: deç$; altă lecţiune posibilă: dece. 4 Scris: mçÕniçÕ; altă lecţiune posibilă: mucenici. 83 mutat nicicum den răotăţi cătră Domnul, ce totdeauna sânt luptaţi şi bătuţi de munca pohtelor. Drept aceaea, mulţi ne şi trebuiesc îndemnători cătră dânsa, unii cu pilde, alţii şi cu scriptura vieţii acelora ce au umblat mai denainte pre dânsa, care lucru şi mai fără de dureare trage cătră dânsa şi face a nu se părăsi omul de călătoriia // {3r} cea cu scârbă. Pentru că şi pre cela ce ar vrea să călătorească pre o cale iute şi nelesne umblată, deaca ar spune cineva şi i‐ar da învăţătură numai, atunce ar face un lucru mai puţin. Iară când i‐ar arăta cum că mulţi sânt carii au străbătut amu aceaea cale şi aşa bine au ajuns până la sfârşitul ei, aşa ar face un lucru mai mare5 şi ar face a se apuca6 de călătoriia ei. Cătră această tocmeală7 mă lipesc şi eu şi încă temându‐mă {M(th$), 25}8 / {3v} de nevoia ce se aduse cei slugi, ce luă de la stăpânu său talantul şi‐l îngropă în pământ. Şi ce i se didease spre dobândă, el ascunse fără lucru. Poveaste cea folositoare de suflet, ce au ajuns până la mine, nici într‐un chip nu o voiu tăcea, carea mi‐o povestiră bărbaţi cu bună‐govirea9, sau bărbaţ cucernici den ţeara etiopească10 cea mai denlăuntru, pre carii ştie cuvântul a‐i chema indiiani, den nemincinoase aduceri aminte tocmindu‐o, care poveaste într‐acest chip se are: // {4r} Întâiul cap De întoarcerea indiianilor pentru mărturiia lu st$y apostol Toma şi de Avenir, împăratul Indiei. Ţara11 ce se cheamă Indiia departe iaste de Eghipet. Şi iaste mare foarte şi cu mulţi oameni. Şi iaste încungiurată cu marea şi cu lucii adâncături, pre care şi corabii umblă cătră părţile Eghipetului. Iară pre 5 Glosă marginală: mult. 6 Glosă marginală: atinge. 7 Glosă marginală: pravilă. 8 Sl., în trad.: Matei, 25. 9 Glosă marginală: smerenie. 10 Glosă marginală: arăpească. 11 Glosă marginală: laturea. 84 uscat apropiiază‐se cătră hotarăle câzâlbaşilor12. Care ţară odinioară, de demult, cu întunearecul turbării / {4v} idoleşti, împâclată era, spurcată de tot şi nevoitoare spre lucrurile păgâneşti. Iară când Unul‐născut, Fiiul lu Dumnezeu, ce iaste în sânul Tatălui, nu mai putu răbda (Io$, g(l$) 1)13 a‐ş vedea ziditura Lui robită de păcat, ce drept dânsa, cu a Lui milosârdie plecându‐Se, arătă‐Se om, ca noi, fără de păcat. Şi nepărăsind scaunul Părintelui, sălăşuitu‐Se‐au în Vergură pentru noi, ca noi în ceriuri să ne sălăşuim, den cădearea cea de demult să ne sculăm şi den păcate să ne slobozim, priimind fecioriia cea dentâiu. // {5r} Umplu dară derept noi toată socotinţa trupească. Şi cruce şi moarte luă. Şi pământeştile într‐una cu cereştile ciudat le împreună. Sculă‐ Se dentru morţi şi la ceriuri cu slavă Se înălţă. Şi şezând de‐a dreapta măriei Tatălui, tremease după făgăduinţă pre mângâietoriul Duh în vedeare de limbă de foc, cătră înşiş‐văzătorii, ucenicii Lui. Şi trimise pre ei în toate limbile neştiinţei14, ca să lumineaze pre ceia ce şedea la întunearec şi să‐i boteaze în numele Tatălui şi al Fiiului şi al Duhului Svânt. / {5v} De‐acolea cumuş luară unii dentr‐înşii a străbate hotarăle răsăritului, alţii ale apusului, alţii a petreace părţile despre miazănoapte şi despre miazăzi, umplându‐ş porunca ce le era poruncită. Atunce şi Sfântul Toma, fiind el unul den numărul ceatei acelor doisprăzeace ucenici ai lu Hristos, trimes fu în laturea indienească, de le propoveduia mântuitoarea propoveduire. Şi Domnul ajutându‐i şi întărindu‐i cuvântul cu seamnele ce mergea pre urma învăţăturilor lui, izgonit fu // {6r} întunearecul drăcesc. Şi den spurcăciunea capiştilor idoleşti premenindu‐se, cătră nesmintita credinţă lipiră‐se. Şi aşa, cu mâinile apostolului schimbându‐se den păgânătate, împreunară‐se lu Hristos cu botezul. Şi pre încet adăogându‐se, creştea şi sporiia întru nevinovata credinţă. Iară besearici în toate părţile se zidiia. De‐aciia, de vreame ce începură a se zidi mănăstâri şi la Eghipet şi a se strânge mulţime de călugări, şi veastea bunătăţilor lor şi a vieţii 12 Scris: k´z´l$ba‚ilor$. Glosă marginală: persilor. 13 Sl., în trad.: Ioan, cap. 1. 14 Succesiunea: Şi trimise pre ei în toate limbile neştiinţei omisă şi adăugată marginal, pe trei rânduri. 85 îngereştilor ajungând / {6v} pre în toate marginile lumii, sosi şi în Ţara Indiei, pre carii spre râvnire ca aceaea‐i râdică, cât mulţi, lăsându‐şi toate, ducea‐se în pustie. Şi într‐acest trup muritor purta viiaţa celor fără de trupuri. Aşa bine mergând lucrurile şi cum am zice, mulţi ca cu nişte arepi de aur zburând la ceriuri, sculă‐se un împărat într‐acea ţeară, anume Avenir. Cu bogăţiia şi cu putearea mare era. Şi biruia pre cine sta împotriva lui, că15 viteaz era întru războaie. // {7r} Şi cu măriia trupului şi cu frumuseaţea feaţei, ciudat16 era; şi cu toate lumeştile şi de grabă veştejitoarele se lăuda. Iară cu sărăciia sufletului era cuprins până în sfârşit şi cu multe răutăţ era necat, având el leagea păgânească şi foarte purtând grije de înşălăciunea idolească. Acesta în multă hrană şi dezmierdăciune a dulceţilor şi a podoabelor ceştii vieţi lăcuia. Şi nimic den pohtele lui nu era lipsindu‐se, numai un lucru era de‐i tăia veseliia lui şi bătea / {7v} cu întristăciuni sufletul lui. Acela era răul sterpiciunei, că era pustiiu de coconi. Şi multu‐i era aminte ca să se dezleage cumva dentr‐aceaea legătură şi să se cheame tată a feciori, care lucru a mulţi iaste foarte dulce. Într‐acesta chip era împăratul şi gând ca acesta avea. Iară preaslăvitul neamul creştinesc şi mulţimile de călugări, leagea împăratului de nimic o ţinea. Şi nemica de lauda lui nu se temea, ce sporiia cu darul lui Hristos şi creştea mulţime mai multă de cum poate spune cuvântul. Şi cuvântul // {8r} împăratului un lucru prostu‐l socotiia, iară de ce era aduse spre slujba lui Dumnezeu, foarte se ţinea. Şi drept aceaea, mulţi pohtind cinul călugăresc, toate împreună frumuseţile cestui veac le lepăda. Şi numai una era pohta lor, la credinţa ceaea buna. Şi pentru Hristos, seate le era de moarte; şi jeluia de fericirea ce iaste acolo.] 15 Glosă marginală: şi. 16 Glosă marginală: slăvit. 86 Manuscrisul românesc 588 [..................................................................................................................................] {1r} Propoveaduia, dară nu cu o frică sau cu vre acoperire1, ce foarte cu bună îndrăzneală, mântuitoriul numele lu Dumnezeu. Şi nimica2 altă ceva în gurile lor nu era, fără numai Hristos. Iară putrezitoarea şi lesne veştejitoarea fire acestor de aice, aşijderea preasfânta şi nestricata fire a vieţii ce va să fie, tuturora aiavea o spunea. Şi aceastea ca neşte începături şi seminţe le priimiia, cu cari se‐ară apropiia lu Dumnezeu şi se‐ară învrednici vieţii ce iaste ascunsă întru Hristos. De aice, mulţi priimind acea dulce învăţătură, de cel amar întunearec al înşelăciunii se delunga şi cătră dulce, / {1v} adevărata lumină se apropiia3, atâta cât şi unii, carii era den cei slăviţ şi de sfatul boiarilor, toate câte sânt greotăţile ceştii vieţi lăsa şi se făcea deaciia călugări. Iară împăratul, deaca auzi unele ca aceastea, umplu‐se de multă mânie. Şi de urgie aţiţându‐se, scrise poruncă într‐acel ceas, cum tot creştinul să fie nevoit a se lepăda de creştinătatea lui. Derept aceaea şi grijiia şi tocmiia neşte munci noao asupra lor. Şi cu neşte fealiuri de munci noao le se lăuda şi‐i îngroziia. Şi cărţi trimitea domnilor şi voivozilor den toate ţărâle câte era supt dânsul, cari4 cărţi avea scrise în sine // {2r} munci şi jungheri fără dereptate asupra creştinilor, însă dentr‐alalţi creştini mai mult fiindu‐i mânie pre chipul călugăresc, vrăjimăşesc. Şi cu multă urâciune războiu râdică asupra lor. Atunce mulţi den credincioşi se clătina în cugetul lor, iară alţii, neputând răbda muncile, cătră a lui fărădeleage poruncă se apropiia. Iară den cinul călugăresc, vlădicii şi egumenii, unii vădind5 strâmbătatea lui, cu muncă‐ş luară sfârşeniia lor şi nemeriră nesfârşita fericire. Iară alţii pren pustii şi pren munţi se ascundea, nu pentru frică şi groaza muncilor, ce cu o tocmeală dumnezeiască. / 1 Glosă marginală: sfi[ală]. 2 Scris: nimik; altă lecţiune posibilă: nimică. 3 Glosă marginală: adaogea. 4 Scris: kar$; altă lecţiune posibilă: care 5 Marginal scris: înfruntind. 87 {2v} Al doile cap Pentru un voievod ales, carele s‐au dat pe sine petrecerii cei călugăreaşti Întunearec ca acela ajungând pre ţeara Indiei şi creştinii fiind goniţ de toate părţile, iară ajutătorilor păgânătăţii putându‐le‐se, şi de sângele şi aburul jirtvelor idoleşti tocma şi văzduhul spurcându‐se, unul den boiarii împăratului, fiind voievodă pre oşti cu meserearea lui, cu trezvirea sufletului, cu măriia şi cu alalte frumuseţi, cu toate, cu cari seamne fealiul trupului şi vitejiia bărbăţiei sufleteşti are obiceaiu a se cunoaşte, decât toţi, era mai mare. Acesta, deaca auzi acea // {3r} păgânească poruncă, luă‐ş zioa bună de cătră ceastă deşartă şi în jos trăgătoare cinste şi dulceaţă6 şi se amestecă cu ceatele călugăreşti. Pribeag se făcu în locurile pustiei, cu postul şi cu preveghearea şi cu nevoitoarea învăţătură a dumnezeieştilor cuvinte bine‐ş curăţi simţirile. Şi sufletulu‐ş schimbă den toată dragostea pohtelor şi cu lumina nepohtirei se lumină. Iară împăratul era iubind pre acesta foarte şi avându‐l întru mare cinste. Dice când de dânsul auzi ca aceastea, duru‐l în suflet derept lipsa priiatenului său. Şi se aprinse cu mai mare mânie / {3v} asupra călugărilor. Şi aşa tremease pretiutindenea să‐l caute, toată piiatra – cum am zice – să o râdice ca să‐l găsească. Dice ceia ce era trimeş a‐l căuta, preste multă vreame auziră de dânsul că are lăcaş întru pustietăţi. Şi deaca cercară, prinseră‐l şi‐l puseră naintea judecăţii împăratului. Dici văzându‐l în haină ca aceaea sărăcească, groasă, vârtoasă şi aspră, carele odinioară7 cu luminate şi moi haine era îmbrăcat şi carele întru multă hrană dulce mai denainte vieţuia, mârşav şi veştejit de greul şi vârtosul traiu al postului şi, adevărat, cu seamnele vieţii de pustie deaca‐l văzu învescut, elu se // {4r} umplu de amândoauă împreună: şi de jale, şi de mânie. Şi dentr‐amândoauă amestecând cuvânt8 , zise cătră dânsul: 6 Glosă marginală: hrană. 7 Scris: ΣdinïΣrß. 8 Scris: k¨m¥nt; cf. în versiunea slavonă: slovo. 88 – O, nebune şi vătămate în minte! Pentru ce schimbaş9 cinstea pre ruşine şi cea slavă luminată pre cest chip grozav? Fiind tu mai sus şezător la scaun întru împărăţiia mea şi întâiul voivod al puterii10 meale, te‐ai făcut batjocură copiilor. Că nu numai prietniciia mea şi îndrăznirea ce‐ai avut la mine departe o ai pus întru uitare, ce tocma ce te‐ai sculat şi asupra firii şi nici de copiii tăi nu ţe‐au fost milă. Bogăţiia şi toată trufa ceştii vieţi întru ne/mica {4v} nu o socotiş şi ocară ca aceasta mai iubişi‐o decât cea slavă preaîmpodobită. Dară ce folosu‐ţ va fi sau ce veri tu dobândi dentraceaea11? Căce decât toţ dumnezeii şi decât toţ oamenii, ţe‐ai mai ales12 pre Cela ce‐L chiamă Isus şi al lui greu şi drăcesc traiu mai vârtos ai iubit decât toate dulceţile şi frumuseţile ceştii vieţi dulci. Aceastea deaca le auzi acel om al lu Dumnezeu răspundea şi cu burie, împreună şi cu linie13, zicând: – O, împărate, de ţi‐e voia să te întrebi cu mine în cuvinte, goneaşte‐ţ vrăjimaşii den mijlocul divanului14 şi atunce‐ţ voiu răspunde să ştii de ce mă // {5r} veri întreba. Că fiind ei cu tine, niciun cuvânt mie nu e cătră tine, fără numai acesta: munceaşte, junghe, fă ce ţi‐e voia. „Că mie lumea se‐au răstignit şi eu lumii” {Ga(l$), g(l$) 6}15, au zis dascalul16 mieu. Iară împăratul zise: – Ci carii sânt vrăjimaşii aceia pre carii zici să‐i gonim de la mijloc? Zise dumnezeiescul bărbat: – Mâniia şi pohta, că aceastea dentâiu fură făcute de Ziditoriul ajutătoare firei. Şi acuma încă aşijderea sânt de ajutor întru ceia ce nu vieţuiesc pre voia trupului, ce pre a duhului. Iară întru voi, câţ sânteţi de 9 Scris: skimbat, apoi, peste t a fost notat ‚. 10 Scris: pÁpÁterïi. 11 Glosă marginală: de acolea. 12 Glosă marginală: agonisit. 13 Glosă marginală: cu blândeaţe. 14 Glosă marginală: judecăţii. 15 Sl., în trad.: Galateni, cap 6; cf. GALATENI 6, 14: „lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume”. 16 Glosă marginală: învăţătoriul. 89 tot carne, neavând nemica17 duhovnicesc, aimintrea se făcură aceale doauă şi lucrea/ză {5v} în voi lucrul vrăjimăşesc şi pizmăteresc18. Căce că jelaniia scornindu‐se întru voi, pohtă râdică, iară deşertându‐se, mânie râdică. Să se delunge, dară, aceastea de la tine astăzi şi să şază cu tine la ascultarea cuvintelor ce se vor grăi la judecată chipzuiala şi dereptatea. Că deaca veri împinge în laturi mânia şi pohta şi veri aduna19 înţelepciunea şi dereptatea, adevărat, toate cu dragoste‐ţ voiu spune. Cătră aceasta răspunse împăratul: – Iată, ascultaiu cuvântul tău şi voiu scoate den sfat pohta şi mâniia şi voiu aduce la mijloc înţelepciunea şi dereptatea. Grăiaşte‐m acmu fără de teamăt, de‐ncătrouă20 sosi21 ţie atâta // {6r} înşelăciune a mai cinsti nădeajdea deşartă, decât ceale ce ne sânt văzute în mâini? Răspunzând, pustilnicul zise: – De vreame ce întrebi, împărate, începătura, de unde‐m fu mie a nu băga în seamă pre ceaste vremenice22 şi a mă lipi cu totul cătră nădejdile veacinice, ascultă! În ceale zile de demult, când eram eu încă tânăr cu crescutul, auziiu un cuvânt bun şi de spăsenie23. Şi tăriia lui cu totul mă răpi şi a lui aducere aminte ca o dumnezeiască sămânţă se sădi întru inima mea şi nedespărţit păzit era într‐însa, atâta cât se înrădăcină şi crescu şi făcu ceastă roadă, ce vez întru mine. Iară tăriia acelui cuvânt aceasta era: / {6v} „Nechipzuiţii, zice, au nărav ca acesta, de aşa nu bagă seamă lucrurile cealea ce sânt, ca cum n‐ară fi, iară de lucrurile care nu‐ş sânt, aşa se ţin şi le priimesc, ca cum ară fi. Că cine n‐au gustat dulceaţa celor ce sânt, nu poate priceape firea celor ce nu sânt, nici poate şti cum le va treace, adecă să le ţie întru nimica2 şi în seamă să nu le bage”. 17 Scris: nemik; altă lecţiune posibilă: nemic, nemică. 18 Glosă marginală: şi al pizmaşului. 19 Glosă marginală: strânge. 20 Scris: nkßtroõ. 21 Glosă marginală: fu. 22 Scris: vremenniçe. Glosă marginală: trecătoare. 23 Glosă marginală: mântuire. 90 Chemă dară cuvântul acela pre veacinicele şi pre neclătinatele lucruri ce sânt, iară pre viiaţa, şi hrana, şi mincinoasa bogăţie, şi cinstea24 ceştii lumi, chemă‐le lucrul ce nu sânt; cătră cari lucruri ce nu sânt, inema ta, împărate, foarte rău şi amărât se‐au ţintuit. // {7r} Şi eu odinioară de acealeaş mă ţineam. Ce tăriia acelui cuvânt, neîncetat boldind pre sufletul mieu, râdică pre stăpânul mintea spre aleagerea a mai binelui, {Ri(m$), g(l$) 6}25 iară leagea păcatului, oştind împotriva legii a minţii meale, cu dragostea cestor lucruri de aice, ca cu neşte lanţuri de fier legându‐mă, rob mă avea. Iară când vru mila şi bunătatea Mântuitoriului nostru Dumnezeu a mă scoate den robie, întări mintea mea a birui pre leagea păcatului şi deşchise ochii miei a despărţi binele den rău. Atunce înţeleguiu amu şi văzuiu că toate ceaste de aice deşarte sânt şi turbureala duhului (cum şi preaînţeleptul Solomon oare/unde, {7v} întru scripturile lui, zis‐au). Atunce se luă de pre inemă acoperemântul păcatului. Şi întunecarea grosimei trupeşti, ce zăcea pre sufletul mieu, se râsipi. Şi cunoscuiu ce eram şi cum că mi se cade păntru lucrurile26 poruncilor a mă sui cătră Făcătoriul mieu. Derept aceaea, lăsând eu toate, mers‐am pre urma lui. Şi mulţemesc lu Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru, {Isho(d), g(l$) 5}27 că m‐au scos den lacul tinei şi de la cel iute şi pierzător domn al întunearecului cestui veac şi mi‐au arătat cale dereaptă şi pre lesne, cu carea în cest trup de tină putea‐voiu iubi viiaţa îngerească. Care viiaţă, căutând eu a o ajunge, binevruiu a călători pre cest drum // {8r} strimt şi cu scârbe {Ma(th$), g(l$) 7}28, nefiindu‐m nemica17 grije de deşertarea ceştii lumi şi de a ei nestătătoare cursură. Şi nu mă plec a chema altă ceva bun, fără numai binele29 care30 24 Glosă marginală: slava. 25 Sl. în trad.: Râmleani, cap 6. Trimitere inexactă; cf. ROMANI 7, 23: „Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându‐se împotriva legii minţii mele şi făcândumă rob legii păcatului, care este în mădularele mele”. 26 Glosă marginală: faptele. 27 Sl. în trad.: Ieşirea, cap 5. Trimitere inexactă; cf. IEŞIREA 15. 28 Sl. în trad.: Matei, cap 7; cf. MATEI 7, 14: „Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sânt care o află”. 29 Scris: bÁnele; cf. în versiunea slavonă: dobra. 30 Glosă marginală: ce. 91 iaste, de carele tu, o, împărate, blăstemăţeaşte31 te‐ai dezlipit şi te‐ai delungat. Derept aceaea noi încă ne‐am dezlipit şi ne‐am depărtat de tine, păntru că tu, căzând în cea peirea carea iaste aiavea şi mărturisită tuturor, te nevoieşti a arunca şi pre noi într‐aceaeaş nevoie, întocma cu tine. Crez pănă când de una oştirea lumească eram ispitiţ, întru nemica17 decât tribuia nu eram scăzuţ32, cum mărturisi‐veri doară şi însuţi. Că nici păntru vreun preaget, / {8v} nici păntru leanea am fost vreodată huliţi33. Iară de vreame ce te nevoieşti să ne iai tocma căpătâiul34 bunătăţilor, credinţa ceaea buna, şi să ne lipseşti de Dumnezeu, aceasta e peirea cea desăvârşită. Şi păntru aceasta pomeneşti încă şi daruri! Cum dară nu te‐aş chema, pre dereptate, neştiutoriul binelui?! Că iată, cu totul pui pre aceastea una lângă alaltă împotrivă, adecă buna credinţă cătră Dumnezeu şi prietniciia şi măriia35 omenească, carea întocma cu apa36 cură. Şi cum am fi noi soţ ţie într‐aceasta şi cum n‐am sta împotrivă acestui lucru şi cinstii şi dragostei feciorilor? Şi de altă ceva mai mare de vrea fi, // {9r} de tot ne vream lepăda, mai vârtos văzând noi pre tine, împărate, că eşti necunoscând pre Dumnezeu, Cela ce pănă şi singura fiire şi suflare El ne‐o dăruiaşte, Carele iaste Isus Hristos, Domnul tuturora, Carele împreună e Tatălui la neînceput şi de o fiinţă cu Dânsul. Şi ceriurile şi pământul cu cuvântul le‐au aşezat. Iară pre om cu mâinile Lui l‐au lucrat şi cu nemurire l‐au cinstit. Şi împărat a câte sânt pre pământ pusu‐l‐au şi, ca neşte împărăţii, dărui lui ce era decât toate mai frumos: raiul ({By(t$), g(l$) 3}37, {M(d)ro(s), g(l$) 2}38. Iară el, cu pizma furat fiind şi cu dulceaţa – vai de mine – înşelat, becestniceaşte căzu dentr‐aceastea, 31 Glosă marginală: becestniceaşte. 32 Glosă marginală: nu lipsiiam. 33 Glosă marginală: defăimaţi. 34 Glosă marginală: începătura. 35 Glosă marginală: slava. 36 Glosă marginală: aseamene cu apa, tocma ca apa, ca şi apa. 37 Sl. în trad.: Facerea, cap 3. Trimitere inexactă; cf. FACEREA 2, 7 – 8, 15: „7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s‐a făcut omul fiinţă vie (...)”. 38 Sl în trad.: Înţelepciunea, cap 3; cf. CARTEA ÎNţELEPCIUNII LUI SOLOMON, 3. 92 den toate. Şi cela / {9v} ce era mai nainte iubit, apoi becestnic se vedea şi de lacrăme vreadnic păntru nevoia39 lui. Iară Cela ce ne‐au zidit şi ne‐au făcut, cu ochi iubitor de oameni40 văzu lucrul mâinelor Lui. Care fiire, schimbându‐o Dumnezeu întru ce era dentâiu, fu păntru noi ca şi noi, însă fără păcate. Şi cruce şi moarte de voie răbdând, surpă pre luptătoriul carele de‐nceput ţinea vrăjimaşie neamului nostru. Şi pre noi, dentru a lui amară robie izbăvindu‐ne, datu‐ne‐au cea mai denainte de‐bine‐iubitoare slobozie. Şi, de unde căzusem derept neascultarea, iarăş acolo păntru milostivniciia râdicatu‐ne‐au şi a mai mare cinste // {10r} ne‐au învrednicit decât cea dentâiu. Deci Cela ce‐au păţit patime ca aceastea păntru noi şi pre noi iarăş a bunătăţ ca aceastea ne‐au învrednicit, de Acesta te leapezi tu şi de crucea Lui jocu‐ţ baţi. Şi preste tot te‐ai dat hranei trupeşti şi pierzătoarelor pohte lipitu‐te‐ai. Dumnezei chemi pre cei fără‐de‐cinste şi ruşinaţ idoli. Nu numai pre însuţ tine striin ai făcut de împreunarea bunătăţilor cereşti, ce şi pre toţ câţ se supun poruncilor tale, de cătră acealea bunătăţ ruptu‐i‐ai şi periciunii sufleteşti datu‐i‐ai. Să ştii, dară, că eu nu mă voiu pleca ţie, nici41 mă voiu însoţi celuia / {10v} ce are atâta nehar şi nemulţemire cătră Dumnezeu, nici de al mieu Făcător de bine şi Mântuitor mă voiu lepăda, de m‐ai da şi fierâlor mâncare, de m‐ai da şi sabiei şi focului cari în volnicie‐ţi42 sânt, că nici41 mă tem de moarte, nici ceastea ce sânt aice le pohtesc43, ştiund eu multa a lor neputinţă şi deşertare. Că ce iaste într‐însele de treabă, sau trăitor, sau destul de ajuns şi nu numai aceasta, ce tocma în singură fiirea lor, multă blăstemăţie iaste cu dânsele, multă scârbă, multă grije şi neîncetată. Că cu veseliia şi cu dulceaţa lor, înhămată iaste alăturea durearea şi întristăciunea. Bogăţiia lor, sărăcie iaste, // {11r} şi nălţimea lor, plecăciunea cea mai de jos. Şi cine va număra răotăţile lor, cari răotăţi cu puţineale cuvinte mi 39 Glosă marginală: peirea. 40 Glosă marginală: milostiv. 41 Scris: niç$; altă lecţiune posibilă: nice. 42 Glosă marginală: cu cari volnic eşti. 43 Glosă marginală: iubesc. 93 le‐au arătat bogoslovul, că au zis aşa {I, Io$, g(l$) 3}44: „Toată lumea în rău zace”. Şi iară: „Nu iubireţ lumea, nici cealea ce sânt în lume, că toate câte sânt în lume, pohta trupului, şi pohta ochilor, şi trufiia cestui veac45, şi lumea toată, şi pohta ei treace, iară cine face voia lu Dumnezeu, trăiaşte în veaci”. Dice eu, căutând buna voia lu Dumnezeu, lăsaiu toate şi mă46 lipiiu lângă ceia ce au agonisit pohta Lui şi pre acela Dumnezeu caută, întru carii băsău sau pizmă nu iaste, / {11v} nici scârbă şi grije {Iaco(v$), g(l$) 1}47, ce toţi aleargă o alergătură întocma {I, Ko(r$), g(l$) 2}48, să ajungă la umbrele de veac, cari umbre gătitu‐le‐au Tatăl49 luminei celora ce‐L iubesc. Eu pre aceştea mi‐am câştigat părinţi, pre aceştea fraţi, pre aceştea priiatnici şi cunoscuţi. Iară de ceia ce‐mi era odată priiateni şi fraţ depărtaiu‐mă fugând şi mă sălăşuiiu în pustie, aşteptând pre Dumnezeu, Carele mă mântuiaşte de nerăbdare şi de vihor. Aceastea aşa slobod şi cu dulceaţă50 fiind grăite51 de la omul lu Dumnezeu, împăratul clătinat era de mânie. Şi amărât52 vrea vătăma pre Sfântul, dară iarăş pregeta şi se opriia, fiindu‐i greaţă de acel obraz cinstit. // {12r} Ce apucă de zise cătră dânsul: 44 Sl. în trad.: I Ioan cap 3. Trimitere eronată. Cf. I IOAN 2, 15 – 17: „15. Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el. 16. Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume (...). 17. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”. 45 Glosă marginală: ceştii vieţi. 46 Scris: mß. Corectat marginal prin notarea lui õ pentru ß. 47 Sl. în trad.: Iacov, cap1; cf. IACOV 1, 17: „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându‐se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare”. 48 Sl., în trad.: I, Corinteni, cap 2. 49 Scris: TatõlÃ; corectat marginal prin notarea lui ß pentru õ. 50 Gosă marginală: dulce. Cf. în textul slavon: sladko. 51 Gosă marginală: zise. 52 Cf. în textul slavon: gorko. 94 – Blăstemate de toate părţile53, învăţându‐te54 tu peirii tale, cătră carea mânat55 eşti de bestniciia ta, cumu se şi cade, ascuţitu‐ţe‐ai mintea, împreună şi limba. Derept aceaea, arătaş aiavea aceaste cuvinte deşarte şi fără‐de‐ispravă. Şi de nu m‐aş fi dentâiu făgăduit ţie cu cuvântul a scoate den mijlocul judecăţii56 mâniia, acuma ţe‐aş da carnea57 focului. Ce păntru că apucaş nainte de mă58 întărişi cu cuvinte ca acealea rabd eu rânjirea ta, de‐aciia şi păntru prietniciia mea, ce‐am avut mai nainte cătră tine. Scoalăte, dară, şi fugi den ochii miei, mai mult / {12v} să nu te văz şi rău să te pierz. Şi ieşind omul lu Dumnezeu, duse‐se în pustie întristat, căce nu fu muncit. Însă59 în toate zilele era muncit în gândul lui şi era având războiu împotriva domniilor şi a biruinţelor, împotriva ţiitorilor de întunearec a veacului cestuia60, împotriva duhurilor răotăţii, cum au zis fericatul Pavel {Efe(s$), g(l$) 6}61. Iară după ce se duse el, împăratul încă mai mult mâniindu‐se, râdică goană foarte tare asupra cinului călugăresc. Iară pre slujitorii idolilor a mai mare cinste‐i învredniciia. 53 Scris: p¥r÷cile. 54 Glose marginale: sfătuindu‐te, dămăindu‐te. 55 Glosă marginală: gonit. 56 Gosă marginală: divanului. 57 Gosă marginală: trupul; cf. în textul slavon: plñ$. 58 Scris: mß; corectat marginal prin notarea lui õ pentru ß. 59 Scris: ⁄∞nsø. 60 Secvenţa împotriva ţiitorilor de întunearec a veacului cestuia omisă şi adăugată pe ultimele două rânduri ale filei. Aceeaşi omisiune se înregistrează şi în textul slavon. 61 Sl. în trad.: Efeseni, cap 6; cf. EFESENI 6, 12: „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”. 95 A triile cap De naşterea lu Ioasaf şi ce păntru dânsul cetitori de steale au mărturisit // {13r} Dice împăratul, fiind întru înşelăciune şi întru rea sminteală ca aceasta, născu‐i‐se un cocon preafrumos. Şi tocma dentr‐acea luminată frumuseaţe, ce înfloriia asupră‐i, se semna ce vrea să fie de dânsul. Că aşa grăiia oamenii, cum niciodinioară într‐acea ţeară cocon frumos şi cuviios ca acela nu se‐au arătat. Iară împăratul de multă bucurie se umplu păntru naşterea coconului. Şi‐i puse numele Ioasaf. Şi singur el mearse la capiştile idoleşti ca să aducă jârtvă prea nenţelegătorilor dumnezeilor lui şi cântări de mulţemire să le trimiţă, necunoscând el cine iaste tuturor bunătăţilor / {13v} adevărat începător, cătră carele să cădea62 a înălţa jirtvă duhovnicească. Ce lucrul şi tocmeala63 naşterii coconului nensufleţiţilor şi surzilor dumnezei scriindu‐o, pretiutindenilea trimitea a strânge mulţime de năroade la naşterea lui. Şi era a vedea unde se încura toţ de frica împăratului, de aducea cealea ce era gătite de jirtvă, cine câtu‐i putea mâna64 şi cine cum avea îndrăzneală65 cătră împăratul. Şi mai vârtos singur împăratul i îndemna cătră dăruire, că el foarte mulţi şi mari junci aduce la jirtvă. Şi aşa, cu toate gloatele săvârşind praznicul, pre toţi‐i cinsti cu daruri, câţi era // {14r} sveatnicii lui, şi câţ era cu deregătorii, şi câţ era de oaste, şi câţ era de cei proşti şi nevestiţi66. Iară la acea zi, de praznicul naşterii coconului, strânseră‐se la împăratul bărbaţ aleş, învăţaţ în filosofiia haldeiască, cetitoare de steale, ca la 55 cu numărul. Şi pre aceia‐i puse împăratul aproape de sine, de‐i întreba să‐i spuie fieşcarele dentr‐înşii ce va fi de coconul ce i se născuse. Iară ei, 62 Scris iniţial: kad™; ulterior, peste a a fost scris ß. 63 Scris iniţial: tokmala; ulterior, peste primul a , a fost scris ™. 64 Glosă marginală: cumu‐i era puterea.; cf. în textul slavon: æko( kom¨ mo(a‚e r¨ka. 65 Scris: dßrznælø; glosă marginală: cinste. 66 Glosă marginală: mojici. 96 socotind mult, zicea că mare va fi cu bogăţiia şi cu putearea şi va întreace pre toţ câţi împărăţit mainte de dânsul. Iară unul dentr‐acei cetitori de steale, fiind de cât toţi mare înţelept, zise: / {14v} – O, împărate, pre mine den cât mă învaţă cursurile stealelor, aşa pricep, cum statul coconului ce ţi se‐au născut acuma, nu va fi întru împărăţiia ta, ce va fi într‐alta nouă67 şi mai bună şi aşa mai mare, cât nu se poate spune. Şi‐m pare că şi ceastă leage creştinească, ce e gonită de tine, de dânsul să fie priimită. Şi nu aştept eu cum aceaea socotinţă şi nădeajde să fie minţită68. Zicând aceastea cetitoriul de steale, ca şi cela de odinioară, Valaam, {Či(s$), 23}69 nu că cetirea stealelor gâciia şi nemeriia adevărul, ce Dumnezeu, cu ceia ce sta împotrivă, arăta adevărul, ca păntru să se ia în laturi tot răspunsul păgânilor. // {15r} Iară împăratul, deaca auzi ca aceastea, cu greu priimi aceaea spunere70. Şi grija tăia veseliia lui. De‐aciia zidi în oraş deusebi neşte curţi preafrumoase şi le meşterşugi cu neşte cămări71 luminoase. Şi acolea puind pre cocon, porunci să lăcuiască acolea după umplearea vârstei dentâiu. Şi porunci să nu iasă nicăirea. Şi dascali şi slugi puse lângă dânsul, tineri cu crescutul şi frumoş la obraz. Şi aşa porunci lor, cum nemică den lucrurile ceale cu scârbă ale ceştii vieţi, cari aduc întristăciune şi mâhnire, să nu‐i arate, nici moartea, nici bătrâneaţele, nici boala, nici41 altă ceva / {15v} den cealea ce sânt cu scârbă şi cu grije şi pot curma veseliia lui. Ce tot ce sânt frumoase şi de veselie, acealea să puie naintea lui şi să‐i arate, ca cu de‐acealea mintea lui îndulcindu‐se şi săturându‐se, nicicum de‐aciia să nu mai poată cugeta de cealea ce vor să fie. Şi cuvânt măcară cât de prost de Hristos şi de ale Lui 67 Scris: noΣõ. 68 Glosă marginală: mincinoasă. 69 Sl., în trad.: Numerii 23; cf. NUMERII 23, 16: „Atunci a întâmpinat Dumnezeu pe Valaam şi a pus cuvânt în gura lui”. 70 Glosă marginală: veaste. 71 Glosă marginală: case. 97 învăţături să nu cumva să auză. Că decât toate alalte, aceasta mai vârtos gândiia să ascunză de dânsul, temându‐se de prorocirea cetitoriului72 de steale. Iară de se vrea întâmpla cuiva den slugile lui boală, porunciia a‐l scoate degrab. Şi alt tânăr frumos punea în locul lui, ca păntru nemica17 lucru cu scârbă să nu vază ochii coconului. // {16r} Dici împăratul aşa grijiia şi făcea lucruri73 ca aceastea, căce văzând, nu vedea şi auzând nu înţelegea. Şi deaca prinse veaste că au mai rămas încă den călugări vreunii, de multă mânie se umplu şi reapede se râdică asupra lor. Pristavilor porunciia să alearge dă olac, să strige pren toate oraşele şi pren toate ţinuturile cum preste trei zile să nu cumva să se afle cineva den cinul călugăresc. Iară să se vor afla vreunii după aceale semnate trei zile, focului să se dea. „Că aceia – zice – învaţă pre oameni a avea pre Răstignitul ca pre Dumnezeu”. Între aceasta întâmplă‐se şi oarece lucru ca acesta, de care şi mai mult se aprinse împăratul şi se mânie pre călugări. / {16v} Al patrule cap De un sfeatnic, carele ţinea între ascunsă credinţa creştinească, şi de doi călugări arşi Că un bărbat oarecarele, ce era mai de cinste între boiari în curtea împăratului, cu viiaţa blând şi cu credinţa creştin şi de spăsenia lui grijindu‐se, cumu se cade, însă furiş, derept frica împăratului; derept aceaea unii, ce le era băsău pre dânsul păntru voia ce avea la împăratul, se sfătuiia să‐l pârască. Şi a face aceasta era grija lor cu toată nevoinţa. Dici odată, ieşind împăratul la vânat cu cari boiari era deprins a ieşi, // {17r} acest om bun încă era unul den vânători cu dânşii. Şi umblând el singur (poate fi doară den socotinţa dumnezeiască cum i se pare), i se întâmplă aşa, de află un om întru un crâng74, aruncat la pământ şi având 72 Scris: çet¥torülÁi. 73 Scris: lÁkrÁlÃ. 74 Scris: kr¨n$gß. 98 picioarele lui rău sfărâmate de o gadină. Care om, văzându‐l că treace pre lângă dânsul, se ruga să nu‐l treacă75, ce să‐l miluiască întru nevoie lui ce era şi să‐l ducă la casa lui. Lângă acealea, adaose şi acest cuvânt, zicând: – Că nici eu nu mă afla ţie aşa de nefolos, nici cu totul de nicio treabă. Iară acel bărbat luminat grăi lui: – Eu păntru buna fire lua‐te‐voiu şi de vindecare încă te voiu / {17v} învrednici cum voiu putea. Iară ce folos ziseş să‐m vie mie de la tine? Iară săracul şi neputosul acela zise: – Eu sânt om vindecător de graiure. Că deaca se va vătăma cineva în cuvinte sau în vorbe, sau se va afla în răotate, cu leacuri ce se cade vindeca‐l‐voiu. Şi după aceaea nu se va mai socoti răul greşalei aceiia. Iară acel bărbat creştin, întru nemica17 nu băgă în seamă zisa săracului, ce păntru porunca Evangheliei duse‐l la casa lui şi nu‐l lipsi de căutarea ce se cădea. Iară pizmaşii aceia şi pârâşii aceia ce‐s mai sus ziş, cu care boală boliia de demult înlăuntru scoţându‐o afară la lumină, pârâră pre om cătră împăratul, zicând: // {18r} – Că nu numai uitând el prietinşugul tău lepădatu‐se‐au de slujirea dumnezeilor ş‐au plecat76 spre creştinătate, ce şi cu rău se sfătuiaşte asupra împărăţiei tale, îndărătnicind gloatele şi cătră sine lipind pre toţi. Ce de‐ţ iaste voia să adeverezi cum că noi nu cu minciuni grăim, iani chiamă‐l deusebi şi‐l ispiteaşte grăind aşa, cum că veri să laş leagea părinţilor şi slava împărăţiei şi veri să te faci creştin şi veri să te îmbraci în chipul călugăresc, care chip călugăresc mai denainte‐l goniiai. Şi zi că niciun77 bine n‐ai fost făcut cu goana lor. Ca aceastea sfătuia ei / {18v} asupra bărbatului, că ştiia ei vrearea gândului lui, cea cu bună umilenie, cum că deaca ară auzi ca aceastea de la 75 Scris: trækß. 76 Scris: a¨ a¨ plekañÕ. 77 Scris: niçÁn$; altă lecţiune posibilă: niceun. 99 împăratul, sfătuind ceale bune, da‐va răspuns ca acela, cum „să nu zăboveşti, împărate, cu aceale lucruri bine sfătuite”. Şi dentr‐aceaea să vor afla că grăiesc adevărat. Iară împăratul, ştiund atâta bună‐credinţă a bărbatului aceluia cătră sine, părea‐i să fie neşte cuvinte necredincioase şi mincinoase. Şi iarăş socotind că nu se cade a le priimi numai aşa, fără de întrebare şi fără de socotinţă, vru să ispitească lucrul şi pâra aceaea. Şi chemându‐l în laturi, deusebi, zise‐i, ispitindu‐l: // {19r} – O, priiatnice! Ştii câte făcuiu celora ce se chema călugări şi tuturora creştinilor? Iară acuma veniiu întru mare căinţă păntru acela lucru. Şi văierând eu lucrurile ceştii vieţi, voia‐m iaste să fiu într‐acealea nădejdi, cari am auzit pre dânşii grăind, cum să fie altă împărăţie fără‐de‐moarte într‐altă viiaţă, ce va să fie. Că ceastă împărăţie tot se taie de moarte. Şi‐mi pare că într‐alt chip nu‐mi voiu putea isprăvi vrearea mea fără greşală, de nu mă voiiu face creştin şi de nu‐m voiu lua zioa bună de la slava împărăţiei meale şi de la alalte dulceţ şi podoabe ale ceştii vieţi, şi să caut pre aceia postnici / {19v} şi călugări unde vor fi (pre carii fără dreptate i‐am fost gonit) şi să mă ameastec cu dânşii. Dară tu, cătră aceastea, ce zici şi ce sfatu‐m dai? Spune‐m cu tot adevărul78, că te ştiu om mai adevărat şi mai înţelegător79 decât toţi. Iară acel om bun, deaca auzi aceastea, nemica17 nu cunoscu ascunsa înşelăciune, ce se umili în suflet şi vărsând lacrăme, răspunse dirept: – Împărate, în veaci să trăieşti, că bun şi spăsitoriu sfat ai sfătuit. Că de nu e nici lesne aflată împărăţiia ceriului, însă cu toată vârtutea80 se cade a o căuta. „Că cela ce o va căuta – zice – afla‐o‐va” {Lu(k$), g(l$) 11}81 . Că dulceaţa cestor bunătăţ aceştii vieţ îndulceaşte ea amu // {20r} şi împodobeaşte la arătare, dară bine iaste a o împinge omul în laturi, căce 78 Glosă marginală: den singurul adevăr. 79 Glose marginale: înţelegut, înţelept. 80 Glose marginale: putearea, tăriia. 81 Sl. în trad.: Luca, cap 11; cf. LUCA 11, 10: „Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte; şi celui ce bate i se va deschide”. 100 într‐însa nicio fiire nu iaste şi orice veseleaşte, apoi cu şapte părţi82 mai mult întristează. Că binele şi răpaosul83 vieţii aceştiia mai slab iaste decât umbra. Şi ca urma corabiei ce înoată pre apă {M(d)ro(st), g(l$) 5}84 şi a pasării ce zboară pren văzduh, aşa piiare degrab. Iară nădeajdea bunătăţilor ce vor să fie (care o propoveduiesc85 creştinii) tare iaste şi adevărată, măcară că are scârbă în ceastă lume. Iară dulcile noastre în puţinea vreame sânt aicea, apoi acolo de tot sânt nimica2, ce numai chin. Şi munci în veaci netrecuţi86 ne agonisesc. Că dulcele cestor de aice iaste în vreame scurtă87, / {20v} iară durearea lor pururea iaste şi necurmată88. Iară durearea creştinilor în puţină vreame iaste, iară dulcele lor şi bunul89 lor fără moarte iaste. Să se isprăvească dară, împărate, bunul sfatul tău, că bine iaste şi foarte bine a schimba ceaste putrede pre ceale neputrede. Iară împăratul, auzind aceastea, foarte se scârbi, însă‐şi ţinu mâniia. Şi nimica atunce nu zise90 bărbatului. Iară el, fiind înţelept şi chipzuit, cunoscu că cu greu priimi împăratul cuvintele lui şi cum că acea ispitire a lui cu înşălăciune era. Dici întorcându‐se acasă, îngrijat era şi întristat, nepricepându‐se cu ce chip ară putea plăcea împăratului // {21r} şi să scape de nevoia91 ce i se gătiia. Şi petrecând noaptea toată fără somn, aduse‐ş aminte de omul cela cu picioarele sfărâmate. Şi aducându‐l cătră sine, zise‐i: – Aducu‐m aminte că ziseaseş că eşti vindecător de cuvinte păguboase92. 82 Glosă marginală: de şapte ori. 83 Glosă marginală: odihna. 84 Sl., în trad. Înţelepciunea, cap 5; cf. CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI SOLOMON 5. 85 Glosă marginală: mărturisesc. 86 Glosă marginală: nedezlegaţi. 87 Glosă marginală: puţină. 88 Glosă marginală: nencetată. 89 Glosă marginală: binele. 90 Glosă marginală: grăi. 91 Glosă marginală: peirea. 92 Glosă marginală: vătămătoare. 101 Iară el zise: – Aşa iaste şi, de‐ţ tribuiaşte, arăta‐ţ voiu meşterşugul mieu. Dici boiarenul începu93 a‐i spune de credinţa lui, ce avea mai întâiu la împăratul, şi de îndrăzneala şi voia ce au avut la dânsul, şi de acea vorbă cu hitlenie ce i se‐au pus înainte94 de pripă şi fără nădeajde. Şi cum că el lucruri bune au răspuns, iară el rău i‐au priimit cuvântul. „Că cu schimbarea feaţei şi‐arăta – zice – mâniia ce‐i era înlăuntru”. / {21v} Iară săracul şi bolnavul acela socotind zise: – Preacinstite95, în ştire să‐ţ fie că împăratul are gând rău spre tine, cum că ai vrea tu să‐i iai împărăţiia. Şi câte ţe‐au grăit96, în ispită ţe‐au grăit. Ce scoală de‐ţ tunde capul şi te dezbracă den haine luminate şi te îmbracă în haină de păr. Şi dâns‐de‐dimineaţă97 apropie‐te cătră împăratul. Şi deaca te va întreba ce va să fie acest fealiu de port, tu‐i răspunde aşa: „De lucrurile ce‐ai vorbit ieri cu mine, împărate, iată, gata am venit a mearge după tine în calea ce‐ai pohtit să mergi. Că de e şi dragă dezmierdarea şi dulce, ce mie nu‐m fie a o priimi fără de tine. Calea bunătăţilor, pre carea veri să umbli, // {22r} să iaste ea şi colţoroasă şi grea, ce fiind eu cu tine, plăcută şi dragă şi neatedă‐m va fi. Că cum m‐ai avut soţ bunătăţilor cestor de aice, aşa mă veri avea şi scârbelor, ca păntru să mă aibi de‐aciia părtaş şi bunătăţilor ce vor să fie”. Iară luminatul bărbat, priimind cuvintele beteagului, făcu cumu‐l învăţă. Pre carele deaca‐l văzu împăratul şi auzi cuvinte ca acealea, foarte se bucură, că cunoscu dentr‐aceaea buna‐credinţă şi priinţa lui cătră sine. Şi cunoscând şi cuvintele ce se‐au grăit asupra lui că sânt mincinoase, făcu‐l a se îndulci de mai mare cinste şi îndrăzneală cătră sine. Iară asupra călugărilor iarăş să umplu de mânie, grăind: 93 Glosă marginală: prinse. 94 Glosă marginală: arătat. 95 Glosă marginală: preaslăvite. 96 Glosă marginală: zis. 97 Scris: d¥n$sß de dimïnæcõ. 102 – Tot ale acelora {22v} în/văţături ca aceastea: a se delunga oamenii de dulceţile ceştii vieţi şi a se înşela cu nădejdi nearătate. De‐aciia, ieşind iarăş împăratul la vânat, văzu doi călugări umblând pren pustie, pre carii porunci să‐i prinză şi să‐i aducă la carâta lui. Şi cu mare mânie căutând la dânşii şi cu foc – cum se‐ară zice – suflând asupră‐le, zise: – Au n‐aţ auzit, o, înşelătorilor şi prelăstitorilor, pristavii nencetat strigând de rea îndrăcirea voastră, cum după trei zile, veri în oraşe, veri în ţinuture, întru toată împărăţiia mea să nu vă aflaţ, iară de nu, să fiţ arşi cu foc? Iară călugării ziseră: – Iată că ieşim den oraşe şi den ţeară, cum ai poruncit. // {23r} Ce zăcându‐ne cale lungă nainte a ne duce cătră fraţii noştri şi hrană având puţină, iată, de aceasta umblăm, de ne strângem să ne fie pre cale, ca să nu fim98 mâncare foamei. Iară împăratul zise: – Cine se teame de groaza morţii nu se zăboveaşte la strângerea bucatelor. Grăiră călugării: – Bine ziseş, împărate, că ceia ce se tem de moarte au grije cum ară putea scăpa de dânsa. Ce aceia carii sânt? Numai ceia, ce le iaste aminte de ceaste putrezitoare şi cu dânsele se îndulcesc, carii n‐au nădeajde să afle nemica17 bine acolo. Aceia sânt de nu le e lesne a se rumpe dentr‐însele Şi derept aceaea se tem de moarte. Iară noi, carii demult am urât lumea şi ce sânt în lume / {23v} şi umblăm pre cale strimtă şi scârbnică păntru Hristos, nici de moarte ne teamem, nici41 pohtim ceastea ce sânt aice, ce numai cealea ce vor să fie, păntru că moartea, ce ne se aduce noauă de la voi, ne iaste o treacere cătră viiaţa cea mai bună, veacinică. Derept aceaea, mai iubită ne iaste, decât înfricoşată. Iară împăratul, vrând să biruiască în price pre călugăr, zise: 98 Marginal scris încă o dată: fim. 103 – Dară ce ziset dineaolea? Nu ziset voi că vă duceaţ cum am poruncit? Crez deaca nu vă temut de moarte, căce99 v‐aţ apucat de fugă? Iată, aceastea în deşert le minţiţi, lăudându‐vă. Răspunseră călugării: – Nu de moartea cu carea te lauz tu fugim noi, ce fiindu‐ne milă de tine, ca să nu‐ţ fim făcători100 de mai mare osândă, bine vrum // {24r} a ne duce. Iară noauă aşa ne se cade, nicicum de groaza ta a nu ne teame niciodată. Cătră aceastea se mânie împăratul şi porunci să‐i arză cu foc. Şi sfârşindu‐se slugile101 lu Hristos cu foc, nemeriră cunună măcenicească. Şi scoase poruncă, cum de se va găsi undeva vreun călugăr, fără de întrebare să‐l ucigă. Şi nu rămase într‐aceale părţi niciunul de‐acela cin, fără numai carii pren munţi, pren peştere şi pren propastiile pământului se ascundea. Dici de dânşii aceastea şi ca aceastea. Al cincile cap De feciorul împăratului şî cum luo puteare de la tată‐său să iasă neoprit den curţile sale cât va vrea / {24v} Iară feciorul împăratului, de carele vine cuvântul spuind de început, lăcuind neieşit den polata102 ce‐i tocmise tată‐său pănă ajunse la vârsta de mustaţă, acolea învăţă toată dăscaliia arăpească şi câzâlbăşască103. Fiind gingaş şi frumos şi în suflet nu mai puţin de cum era în trup, cuminte şi chipzuit; şi cu toate bunele obiceaie străluciia, punea înaintea dascalilor lui de multe ori întrebări de lucrurile firei, cât şi ei se ciudiia de înţelepciunea coconului. Şi împăratul se mira de bucuroasa faţa lui şi de tocmeala sufletului lui. Şi da porunci celora // {25r} ce era cu dânsul să nu 99 Glosă marginală: cum. 100 Glosă marginală: începători. 101 Glosă marginală: ugodnicii. 102 Glose marginale: curţile, curtea, case. 103 Glosă marginală: persidească. 104 cumva să‐i facă ştire de vreun lucru de ceale cu întristăciune ale ceştii vieţi, nici cum că moartea ia tuturora podoabele şi frumuseţile ceştii lumi104. Şi cu deşarte nădejdi se întăriia – şi cum se‐ară zice ceastă zicătoare –, ispitiia‐se105 a săgeta în ceriu, că cum ară putea fi ascunsă neamului omenesc moartea. Ce nici coconului nu se ascunse. Că având el cuget înflorit cu toată înţelepciunea, socotiia întru sine: ce putea fi aceaea de poruncise tată‐său să nu iasă nicăirea şi pre tot omul, cine ară vrea să între la dânsul, să nu‐l lase? Că cunoştea el că acel lucru / {25v} nu vrea putea fi fără de porunca tătâine‐său. Însă‐i era ruşine să‐l întreabe, socotind că nici‐ş se cade a‐l întreba, că credea că tată‐său nu‐i va griji nescari lucruri ce n‐ară fi de folos. Alta socotiia că, de vreame ce va fi cu voia şi cu porunca tătâine‐său acel lucru, de‐l va şi întreba, el adevărat nu i‐l va spune. Derept aceaea gândi a şti de aceasta nu de la tată‐său, ce de la altul. Dici având el un dascal mai aproape şi mai iubit decât alalţi Şi mai în voie la dânsul, pre carele şi cinstiia cu daruri prietniceşti, pre acesta întreba: – Ce poate fi acest sfat al împăratului, de m‐au închis // {26r} în ceaste ziduri? De‐m veri spune acest lucru adevărat, mai mare veri fi la mine decât toţ şî legătură de prietniciia a toată vreamea voiu lega cu tine. Iară pedagogul106, fiind şî el chipzuit şî ştiund înţelepciunea şî mintea coconului, cum că nu‐i va fi făcătoriu de peire107, toate‐i spuse pre amăruntul: goana ce râdicase împăratul asupra creştinilor şî mai ales pre călugări, şî cum fură goniţi dentr‐aceale hotară, şî ce au prorocit cetitorii de steale când născuse el. – Să nu auză – zice – învăţătura lor – adecă a creştinilor – şî să mai iubească aceaea decât leagea noastră. Derept aceaea / {26v} au meşterşugit împăratul să nu vorbească mulţi cu tine, ce o seamă numai. Şî noao datu‐ne‐au porunci, cum nimica2 ţie să nu arătăm den lucrurile ceale cu înstristare şî cu scârbă ale ceştii vieţi. 104 Glosă marginală: vieţi. 105 Glosă marginală: gândiia. 106 Glosă marginală: dascal. 107 Glosă marginală: nevoie. 105 Acestea deaca auzi tânărul, altă nimica2 nu mai adaose a grăi, că se atinse de inima lui cuvântul Spăsitoriului108. Şî darul Mântuitoriului începu a deşchide ochii minţii lui, aducându‐l cătră nemincinosul Dumnezeu, cum va şî spune cuvântul, mergând nainte. Iară împăratul des veniia la cercetarea coconului, că‐l iubiia foarte cu o dragoste mare. Dici într‐una den zile, grăi cătră împăratul: – Pohtiiam // {27r} a şti de la tine un lucru oarece, domnul mieu, împărate! Păntru care lucru pururea nencetat o scârbă şî o grije‐m roade sufletul? Iară tată‐său, de cuvintele acealea doru‐l în inemă şî zise: – Grăiaşte‐m, preaiubite, fătul mieu, ce scârbă iaste aceaea ce te cuprinde şî eu mă voiu nevoi a o schimba degrab întru bucurie! Zise coconul: – În ce chip m‐ai închis aice, înlăuntrul cestor ziduri, şî porţile mi‐ai încuiat şî m‐ai pus a fi de tot neieşit şî tuturora nevăzut? Zise tată‐său: – Voia‐mi iaste, fătul mieu, să nu vezi ceva de cealea ce ţe‐ară întrista inema şî ţe‐ară tăia veseliia! Că‐ţ port grija ca întru dulceaţă necurmată / {27v} şî întru toată bucuriia şî veseliia să trăieşti în tot veacul. Zise fiiul cătră tată‐său: – Bine zici, domnul mieu, împărate! Ce într‐acesta chip eu nu în bucurie, nici în veselie trăiesc, ce mai vârtos întru scârbă şî întru strimtură multă, atâta cât aceale bucate şî băutură, fără ticneală‐m sânt şî amară. Că aş pohti să văz toate câte afară den ceaste porţi. Şî de ţi‐e voia să trăiesc viiaţă fără dureare, dă învăţătură să ies când voiu vrea şî să‐mi îndulcesc sufletul cu vedearea lucrurilor ce‐au fost nevăzute de mine pănă acuma. Îngrijat fu împăratul deaca auzi aceastea. // {28r} Şî cugeta că de‐l va opri den voia lui ce cerea, de mai mare scârbă şî întristăciune‐i va fi făcătoriu. Ce zise: 108 Cuvânt scris între paranteze rotunde; glosă marginală: Mântuitoriului. 106 – Eu, fătul mieu, face‐voiu pre pohta ta. Atunce porunci să gătească cai şî slugi aleş şî toate lucrurile ce sânt de podoabă împăratului. Şi‐l slobozi să iasă cându‐i va fi voia. Şî deade poruncă celora ce era cu dânsul, să nu cumva să aducă spre întimpinarea lui ceva den lucrurile ce fac omului scârbă şî întristare, ce să puie cătră întimpinarea lui tot ce e bun şî ce e frumos. Şî ce aduce dulceaţă, de‐acealea să arate coconului, şî danţuri bine tocmite pre uliţe jucând, / {28v} şî cântând cântece. Şî multe fealiuri de priviri să tocmească, ca mintea lui într‐acealea să se zăbovească şî să se îndulcească de ce‐i va plăcea109. Dici cu cinste ca aceaea ieşind pururea feciorul împăratului la primblare, într‐o zi (păntru nepaza slugilor, că‐ş fusese oarecum uitat atunce a păzi ca mai nainte, după porunca împăratului), văzu doi oameni, den carii unul era gubav, iară altul era orb. Pre carii văzându‐i, cutremură‐se în suflet şî grăi celora ce era cu dânsul: – Cine sânt aceştea, că văierată e vedearea lor?! Iară ei nu mai putură ascunde lucrul ce venise la ochii lui. Ce ziseră: – Aceastea sânt patime omeneşti // {29r} cari au obiceaiu a se întâmpla oamenilor den lucru stricat şî den umedealele trupului. Zise coconul: – Dară aceastea iaste obiceai a se întâmpla tuturor oamenilor? Ei ziseră: – Ba nu tuturor, ce cărora le se‐au răsturnat sănătatea den betejala umedealelor. Şî iarăş întrebă coconul: – Dară deaca nu e obiceaiul să se întâmple tuturor oamenilor, ce unora numai, aceia ştiu ei că‐i vor ajunge aceastea răotăţi? Au sosescu‐le asupră de pripă, fără veaste110? Ei111 ziseră: 109 Glosă marginală: de ce‐i va fi voia. 110 Glosă marginală: ştire. 111 Scris: e¨. 107 – Cine ară putea şti den oameni cealea ce vor să fie?! Că acela lucru iaste mai sus de mintea omenească, numai ce iaste aceaea cu puteare nemuritorilor dumnezei. / {29v} Şî se conteni de‐aciia feciorul împăratului de‐a mai întreba. Dară dentr‐acea vedeare ce văzu, durea‐l în inemă şî i se schimbă faţa obrazului de lucrul cu care nu era deprins. De‐aciia iarăş preste puţine zile întimpină pre un unchiaş vechiu de multe zile, cu faţa‐i zbârcită şî slab den vine şî gârbovit şî preste tot cărunt. Şi‐i căzuse dinţii şî pălpăia den gură ca cela ce n‐are dinţi. Pre carele văzându‐l, cuprinse‐l o spaimă. Şî‐l aduse aproape de sine de întreba să ştie acea minunată vedeare. Iară ceia ce era cu dânsul ziseră: – Acesta are neşte ai mulţi şî, încet, încet scăzându‐i vârtutea // {30r} şî slăbindu‐i închieturile, ajuns‐au într‐aceaste bătrâneaţe, ce‐l vezi. – Dară ce iaste – zice – sfârşeniia acestuia? Ei ziseră: – Altă nimica2, fără numai moartea va lua. Întrebă coconul: – Dară aceasta încă nu se întâmplă tuturor oamenilor, ce unora numai? Ei răspunseră: – De nu va apuca moartea mai nainte să mute pre cineva den ceaste ce sânt aice, nu iaste nimănui cu puteare a i se lungi aii şî a nu veni în ispita aceştii vârste112. Şî zise coconul: – În câţi ai soseaşte aceasta asupra cuiva? Şî iară zise: – Moartea tot zace naintea a tot omul şî nu poate fi a scăpa de dânsa cu vreun meşterşug şî a nu întra într‐aceasta becestnicie? // {30v} Grăiră lui: 112 Glose marginale: acestui rând, cin, doagă. 108 – Cu optzeci sau cu o sută de ai sosesc113 oamenii la aceastea bătrâneaţe. Şî după aceaea mor, într‐alt chip nu scapă. Că moartea iaste datoriia firei, pusă dentru început pre oameni. Şî venirea ei neştiută iaste. Aceastea toate deaca le văzu şî le auzi acel înţelept şî chipzuit tânăr suspină den adâncul inemii. Şî zise: – Amară iaste ceastă viiaţă şî plină de toată durearea şî usturimea, de114 vreame ce sânt aceastea aşa. Dară cum n‐ară avea cineva grije de aşteptarea115 neivitei morţi, a căriia venire nu iaste numai necercată, ce iaste şî nearătată116, cum ziset?! Şî se duse socotind aceastea // {31r} întru sine şî necurmat gândind şî des117 făcând pomenire de moarte. Şî de atunce era trăind întru dureri şî în mâhnire. Şî era având grije nencetată, că grăiia întru sine: „Oare când mă va ajunge moartea?! Şî după moarte cine va mai pomeni de mine, că vreamea dă toate uitării?! Şî deaca voiu muri, mă voiu râsipi întru nefiire, au mai fi‐va vreo viiaţă şî altă lume?” Aceastea şî ca aceastea cugetând nencetat, selbeziia şî se topiia de grije. Iară când se întâmpl a veni tată‐său să‐l cerceteaze, el se făcea a fi veasel şi fără grije, că nu‐i era voia să cunoască118 tată‐său cugetul lui, de ce se sfătuiaşte. Şî pohtiia cu o pohtă neoprită / {31v} şî însetoşa a găsi pre cineva care să‐i poată încredinţa119 inema lui şî un cuvânt bun să‐i bage în auzul lui. Şî iarăş întreba pre acel pedagog120 al lui, ce e mai nainte zis, doară cumva ştie undeva pre cineva carele să poată vorbi cu dânsul de ce pohtiia el şî să‐i întărească mintea, carea rău slăbise de cugete. Şî nu putea părăsi aceaea grije. 113 Glosă marginală: ajung. 114 Scris: d™ka. 115 Scris: awaptar™. 116 Glosă marginală: neivită. 117 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 118 Glosă marginală: înţeleagă. 119 Glosă marginală: întări. 120 Glosă marginală: dascal. 109 Iară el iarăş pomeni cealea ce‐i zisease şî mai nainte, zicând: – Spusu‐ţe‐am şî mai nainte, cum goni tată‐tău pre acei înţelepţi postnici, carii în toată vreamea de lucruri ca aceastea filosofiia. Pre unii ucise, pre alţii cu mâniia‐i râsipi. Şî nici pre unul // {32r} den oameni ca aceia nu ştiu în ceastă ţeară. Iară el păntru aceastea umplu‐se de multă scârbă şî se răni121 rău în suflet. Închipu‐i‐se unui om ce‐ară fi pierdut o comoară mare şî ş‐ară zăbovi toată mintea întru căutarea ei. De atunce trăiia întru necurmată nevoie şî grije. Şî toate dulceţile şî podoabele ceştii lumi era naintea ochilor lui ca neşte scârnă122 şî spurcăciune. Într‐acest chip avându‐se tânărul şî grijindu‐se a afla bine cu sufletul, văzu‐l Ochiul cela ce veade toate. Şî nu‐l trecu Cela ce‐i iaste voia să se spăsească toţ şî să vie la cunoştinţa adevărului. Ce a Lui iubire de oameni, carea‐i iaste de nărav, arătindu‐o şî spre acesta, arătă‐i calea pre carea i se cădea să meargă în chip ca acesta. / {32v} Al şasele cap Cum Varlaam spre ceale adevărate au venit cătră feciorul împăratului, iară nu de întimplare. Şî cu poveaste frumoasă arata cum nu se cade a cinsti oameni cu îmbrăcăminte desupra. Că fu într‐acea vreame un călugăr înţelegător lucrurilor dumnezeieşti, împodobit şî cu viiaţa şî cu cuvântul, şî desăvârşit deprins întru viiaţa călugărească. Însă den ce loc era sau den ce oraş, n‐am a grăi123, numai atâta, că întru o pustie a Senariteşti avea lăcaşul lui. Şî cu darul preoţiei cinstit era. Numele stareţului aceluia era Varlaam. Acesta, dentru o dumnezeiască // {33r} descoperire ce i se ivi lui, ştiu de feciorul împăratului. Dici ieşind den pustie, veni la lume şî se schimbă den chipul călugăresc, de se îmbrăcă în haine mireneşti. Şî întră într‐o 121 Scris: rßpi; cf. în versiunea slavonă æzviti „a se răni”. 122 Glosă marginală: necurăţie. 123 Glosă marginală: nu poci spune. 110 luntre şî veni în ţeara Indiei. Şî făcându‐se în chip de neguţător124, întră în oraş unde avea feciorul împăratului polată125. Şî făcând acolea zile multe, întrebă şî cercă adevărat toate lucrurile lui şî cine sânt carii se apropie de dânsul. Şî deaca ştiu de acel pedagog126, ce se‐au şî mai nainte pomenit, {Li(st) 31}127 cum că iaste decât toţi mai aproape şî mai în voie, se apropie de dânsul, găsindu‐l singur, şî zise: – Să ştii, jupâne al mieu128, că eu sânt neguţător / {33v} carele dentr‐o ţeară departe am venit. Şî iaste la mine o piiatră scumpă, căriia potrivnică nicăirea, niciodinioară nu i se‐au aflat. Şî nimănuilea pănă acuma n‐am spus de dânsa, iară acuma ţie, văzându‐te om cu minte şî înţelept, fac ştire, ca să mă bagi la feciorul împăratului. Şî o voiu da lui. Şî tot bunul ce va fi având împăratul nu se potriveaşte cu aceaea piiatră. Că aceasta piiatră şî celora ce sânt cu inema oarbă129 poate‐le dărui lumina înţelepciunii. Şî deşchide şî surzilor urechile, şî muţilor dă‐le a grăi şî a înţeleage, şî bolnavilor dăruiaşte sănătate, pre nebuni i‐nţelepţeaşte, // {34r} dracii goneaşte. Şî tot ce e bine şî pohtit, den dăstul130 dăruiaşte cui o câştigă. Grăi lui pedagogul131: – Ome, văzu‐te a fi deplin şî cu minte de bătrân, iară cuvintele tale te arată că te lauzi fără măsură. Crez pietri şî mărgăritariu în multe chipuri şî de mult preţ, cum ţe‐aş putea spune câte am văzut?! Dară piiatră să aibă atâtea puteri, câte ziseş, nici am văzut, nici am auzit. Însă arată‐mi‐o şî, de va fi după graiul tău, curând te voiu băga la feciorul împăratului şî veri priimi de la dânsul cinste şî mari daruri. Iară de nu mă voiu încredinţa dirept cu nemincinoasa vedearea ochilor, cum aş / {34v} putea eu spune domnului şî împăratului atâta laudă mare de un lucru nearătat şî neivit? 124 Scris: n¨g¨cßtor$. 125 Glosă marginală: curţi. 126 Glosă marginală: dascal. 127 Sl., în trad.: foaia 31. Vezi supra f. 31v. 128 Glosă marginală: domnul mieu. 129 Scris: Σrbõ. 130 Iniţial scris: dest¨şi corectat prin notarea lui ß peste e. 131 Glosă marginală: dascalul. 111 Iară Varlaam zise: – Bine ziseş, că n‐ai văzut nicăiurea, nici ai auzit puterea şî lucruri ca aceastea. Că cuvântul mieu, ce zic cătră tine, nu de prost lucru iaste, ce foarte de mare şî minunat. Iară păntru căce o ceruş să o vezi, iani ascultă cuvintele meale! Această piiatră scumpă, lângă lucrurile şî puterile ei, ce‐am zis mai nainte, încă mai are şî ceastalaltă tărie, că aşa, de pripă, a o vedea om ce n‐are vedearea ochilor întreagă şî sănătoasă, şî trup curat, şî întru tot nespurcat, nu poate. Că de n‐are cineva aceaste // {35r} doauă bunătăţi şî va căuta degrab într‐această piiatră scumpă, şî acea puteare a vederii ochilor, de câtă are, şî de‐aciia, şî mintea piiarde‐şi‐va. Ce eu ştiund şî meşterşugul doftoriei, văz ochii tăi că nu sânt sănătoş. Şî derept aceaea mă tem să nu‐ţ fiu făcătoriu di lipsa vederii ce ai. Iară feciorul împăratului am auzit că are viiaţă curată şi ochi frumoş, de văd sănătos. Derept aceaea, aceasta comoară lui aş vrea să o arăt. Ce tu nu fii lenevos132 într‐aceasta, ca să nu lipseşti pre domnu‐tău de un lucru ca acesta. Iară el zise cătră dânsul: – De vreame – zice – ce sânt aceastea aşa, tu piiatra nu‐mi arăta, că viiaţa mea întru multe păcate se‐au spurcat şî / {35v} nici vedearea nu‐m iaste sănătoasă, cum ziseş tu. Ce eu crezând cuvintele tale, nu mă voiu lenevi133 a spune aceastea domnu mieu şî împăratului. Deaca zise aceastea, el întră înlăuntru şî spuse pre rând toate feciorului împăratului. Iară el, deaca auzi aceaste cuvinte, simţi unde suflă în inema lui o bucurie şî o veselie duhovnicească. Şî iată, mirând în sufletul lui, porunci cum mai curând să bage bărbatul134 înlăuntru. Dici cum întră Varlaam şî deade pacea135 cum se cade, zise‐i feciorul împăratului să şază. Şî pedagogul ieşind, zise Ioasaf bătrânului: – Arată‐mi piiatra cea scumpă de carea spusu‐mi‐au pedagogul mieu, // {36r} cum să fii grăit neşte lucruri mari. 132 Glosă marginală: nu pregeta. 133 Glosă marginală: pregeta. 134 Glosă marginală: omul. 135 Glosă marginală: bună zioa. 112 Iară Varlaam într‐acesta chip începu vorbă cătră dânsul: – O, împărate, n‐ară fi cu direptul a grăi eu fără de ruşine ceva cu minciună cătră măriia slavei tale. Ce toate ce sânt de mine cătră tine, adevărate sânt fără nicio price. Însă de nu voiu ispiti întâiu mintea ta, nu mi se cade să‐ţ arăt taina. Că stăpânul mieu zis‐au {Ma(th$) g(l$) 13)136: „Ieşi cela ce seamănă a‐ş semăna sămânţa lui. Şî semănând el, căzu una pre drum. Şî veniră pasările de o ciupiră. Alta căzu pre piiatră, unde nu avea pământ mult, şî numaidecât se nălţă. Iară păntru căce nu avea pământul adâncătură, cum răsări soarele, ea arse. Şî păntru căce n‐avea rădăcină, / {36v} se uscă. Iară alta căzu în mărăcini şî o necară mărăcinii. Iară alta căzu pre pământ bun şî da roadă însutită”. De voiu afla dară şî eu în inema ta pământ bun şî aducător de roadă, nu voiu pregeta a semăna în tine dumnezeiasca sămânţă şî a‐ţ arăta taină mare. Iară de va fi pietros, şî mărăcinos, şî pre lângă cale, să fie călcată de toţ călătorii, mai bine iaste să nu bag nici întru un chip mântuitoarea sămânţă, să o puiu să fie de răpire şî de şupire pasărilor şî gadinilor, cărora poruncitu‐mi iaste a nu le arunca înainte nici41 într‐un chip mărgăritariul {Ma(th$) g(l$) 7)137. Însă am nădeajde să aflu în tine foarte pământ bun / {37r} şî apropiiat cătră spăsenie. Că veri vedea şî piiatra cea scumpă şî cu raza luminei ei învrednici‐te‐veri a fi şî tu singur lumină şî veri aduce şî roadă însutită. Că păntru tine am pus nevoinţă de‐am trecut ceastă cale lungă, ca să arăt ţie, cari n‐ai văzut niciodinioară, şî să te învăţ ce n‐ai auzit. Iară Ioasaf zise cătră dânsul: – Eu, cinstite unchiaş, cu o jelanie şî cu o pohtă neoprită caut să auz vreun cuvânt nou şî bun, că se‐au aprins foc în inema mea, de mă arde rău şî mă îmboldeaşte a şti nescari întrebări de treabă. Şî n‐am mai aflat om tocma pănă acuma, să‐m poată spune de acealea. Iară de aş nemeri vreun înţelept şî măiestru / {37v} şî să auz de la dânsul cuvânt de mântuire, 136 Sl., în trad.: Matei, cap 13; cf. MATEI 13, 3 – 8: „3. Şi le‐a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată, a ieşit semănătorul să semene (...)”. 137 Sl., în trad.: Matei, cap 7: ; cf. MATEI 7, 6: „Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându‐se, să vă sfâşie pe voi”. 113 pare‐mi că nu l‐aş da pasărilor, nici fierâlor, nici m‐aş afla pietros şî mărăcinos, cum ziseş tu, ce cu bună înţelegătură l‐aş priimi şî cu nevoinţă l‐aş păzi. Ce tu, de ştii ceva lucru ca acela, nu ascunde de mine, ce‐mi spune! Că deaca am auzit că ai venit dentr‐o ţeară depărtată, bucuratu‐mi‐se‐au138 sufletul şî fuiu întru bună nădeajde cum că cu tine aş nemeri ce pohtesc. Derept aceaea, curând te‐am adus înlăuntru la mine şî cu veselie te‐am priimit ca pre unul den cei deprinşi şî crescuţi cu mine, de nu‐m va fi cumva nădeajdea înşelată139!” Şî zise Varlaam: – Bine ai făcut şî cum se cade // {38r} măriei împărăteşti că n‐ai socotit prostiia cea văzută, ce fuseş socotitoriu nădejdii ceii ascunse. Că era un împărat mare şî slăvit139bis. Şî fu de trecea odată în carâtă poleită cu slugile şî cu boiarii‐ş, cumu se cuvine împăraţilor. El întimpină doi bărbaţi140, cu neşte haine sparte şî întinate îmbrăcaţ, cu feaţele scăzute şî foarte neagre. Şî era ştiund împăratul aceasta, cum topirea trupurilor lor, de truda postului şî de sudorile ostenealelor se‐au aşa nemoştit. Dici cumu‐i văzu, într‐acel ceas sări den căruţă şî se închină lor pănă la pământ. Şî se sculă de‐i luă în braţe şî cu dragoste‐i sărută. Iară domnii şî boiarii lui / {38v} nu suferiră acest lucru, socotindu‐l că făcu un lucru ce nu se cuvine slavei împărăteşti. Însă, neîndrăznind a‐i împuta de faţă, ziseră unui frate, ce avea împăratul, să‐i grăiască să nu aducă ocară nălţimii corunei lui. Iară grăind frăţine‐său împăratului şî împutându‐i de acea ticăloşie fără ispravă, deade‐i împăratul răspuns, care răspuns frate‐său nu‐l înţelegu. Iară acel împărat avea nărav ca acesta: când vrea scoate cuiva judecată de moarte, el trimetea pristavul la poarta141 acelui om cu un fealiu de trâmbită, făcută de‐adins numai derept acel lucru, al căriia glas, auzindu‐l oamenii, ştiia toţi că iaste cineva vi//novat {39r} de moarte. Dici când fu seara, trimease împăratul trâmbita cea de moarte să bucine 138 Scris iniţial: bÁkÁratÁmisaÁ si corectat prin notarea lui ™ peste ultimul a; marginal a fost notată încă o dată secvenţa s™¨. 139 Glosă marginală: minţită. 139 bis În continuare Pilda despre trâmbiţa morţii. 140 Glosă marginală: oameni. 141 Scris: por$ta. 114 naintea porţii caselor frăţine‐său. Care trâmbiţă de moarte, cumu o auzi, se părăsi de‐a mai avea zile, ce se apucă de‐ş făcea scrisoare de tocmirea casei lui. Şî se grijiia de moarte toată noaptea. Şî dimineaţa se îmbrăcă în haine neagre de jale, cu muiarea‐ş şî cu coconii. Şî mearse la uşile polatei împărăteşti, plângând şî jelcuindu‐se. Şî‐l băgă împăratul înlăuntru. Şî văzându‐l jelcuindu‐se, zise‐i: „O, neînţeleapte142 şî nechipzuite, dară deaca te atâta spăreaş tu de pristavul frăţine‐tău, care‐ţ frate de un trup / {39v} şî de o cinste, căruia cu nemica17 nu i te ştii greşit nicicât, cum mie aduseş ieri împutăciune, căce sărutaiu pre pristavii Dumnezeului mieu, carii mai cu mare glas decât trâmbiţa, vestiră mie moartea şî înfricoşata întimpinarea stăpânului mieu, căruia multe şî mari greşale mă ştiu că i‐am greşit?! Iacătă, că‐ţi făţişaiu nebuniia ta şî într‐acest chip te spământaiu, cum voiu vădi curând şî voiu făţişa şî acelora ce te‐au învăţat şî te‐au îndemnat spre împutăciunea mea, ca cum aş fi făcut nebuneaşte”. Şî aşa mângâind de‐aciia pre frate‐său şî făcându‐i folos, trimease‐l la casa lui. Şî porunci să facă patru // {40r} racle de lemn142bis. Şî doauă racle de acealea le ferecă pretiutindenea cu aur. Şî porunci să bage într‐însele oase de oameni morţi, împuţite. Şî le întări cu piroane de aur. Iară cealealalte doauă, le unse pre desupra cu smoală şî cu râşină. Şî le umplu de pietri scumpe şi de mărgăritariu de mult preţ, şî de toate miroseniile cu mirizma ceaea buna. Şî le închise şî le legă cu neşte târsâni de păr. Şî chemă pre boiarii ce‐i împutase păntru întimpinarea călugărilor acelora. Şî le puse raclele înainte câte patru, ca să zică preţul ce plătesc ceale doauă, şî cealealalte doauă de ce preţ sânt vreadnice. Ei ziseră / {40v} că ceale doauă, ferecate cu aur, sânt vreadnice mare preţ, că sânt vase harnice de‐a se pune într‐înse cununi şî brâne împărăteşti. Iară ceale unse cu smoală şî cu râşină, ziseră să fie vreadnice de un preţ mic şî prost. Iară împăratul zise cătră dânşii: „Ştiiam şî eu că veţ zice voi aşa, căce cu ochi trupeşti chipul trupesc înţeleageţ. Ce nu se cade a face aşa, ce se cade a vedea cu ochii cei denlăuntru ce zace înlăuntru: cinste au necinste?”. Şî porunci să deşchiză raclele ceale aurite. Şî, deşchizându‐le, dihni dentr‐însele o putoare rea. Şî se ivi o vedeare grozavă. Zise amu împăratul: 142 Glosă marginală: nebune. 142bis În continuare Pilda celor patru racle. 115 „Iată, acesta iaste chipul celora ce sânt îmbrăcaţi în haine luminate şî să trufesc // {41r} cu multă slavă şî puteare, iară înlăuntru plini sânt de lucrure reale şî împuţite”. După aceaea porunci să deşchiză şî ceale smolite şî cu păcură143 unse. Şî deaca le deşchiseră, pre toţ câţ era acia‐i veseli cu vedearea frumuseţii şî a bunei mirizme a sculelor ce zăcea într‐însele. Zise împăratul cătră dânşii: „Ştiţ cui se închipuiesc aceastea? Celor smeriţ călugăraş, îmbrăcaţ în ceale fealege proaste, a cărora chip den‐afară văzându‐l voi, socotit‐aţ că m‐am făcut de batjocură eu, căce m‐am plecat lor pănă la pământ. Iară eu, cu ochii minţii cunoscând cinstitele şî prea înfrumuseţatele sufletele lor, slăvitu‐m‐am cu atingerea ce m‐am atins / {41v} de dânşii. Şî decât toată coruna şî decât tot caftanul împărătesc, mai de cinste am socotit pre dânşii”. Dici aşa‐i ruşină şi‐i învăţă, să nu socotească cealea ce se arată pre den‐afară, ce mai vârtos să ia aminte cealea ce sânt de minte şî de înţeles. Ca acel creştin şî înţelept împărat ai făcut şî tu, priimind nădeajde bună, carea cumu‐mi pare mie, nu te va înşela. Iară Ioasaf zise cătră dânsul: – Aceastea amu toate bine le ziseş şî cu bună tocmeală. Ce eu aş pohti să ştiu cine e stăpânul tău, de carele la începutul cuvintelor ai zis cum să fie grăit el de seminţele acealea. // {42r} Al şaptele cap Varlaam pune144 naintea feciorului împăratului învăţătură pravoslavnică Iară Varlaam numaidecât apucă cuvânt şî zise: – De ţi‐e voia să ştii pre stăpânu‐mieu, iaste Domnul Isus Hristos, {1, Ti(m), g(l) 6}145 Unul‐născut, Fiiul lu Dumnezeu, Blagoslovitul şî Unul‐ 143 Secvenţa cu păcură omisă şi adăugată marginal. 144 Scris: p¨n™; cf. în sl.: predlagaeñß, indicativ prezent. 116 putearnicul, Împăratul împăraţilor şî Domnul domnilor, Singur acela ce are nemurire şî lăcuiaşte în lumină neapropiiată, Carele cu Tatăl şî cu Duhul Sfânt, slăvit iaste. Că nu sânt eu de aceia ce chiamă pre ceşti dumnezei mulţi şî fără tocmeală şî cinstesc pre ceşti idoli fără suflete şî surzi, ce un / {42v} Dumnezeu cunosc şî ispoveduiesc, în trei staturi slăvit, în Tatăl – zic –, şî în Fiiul, şî în Duhul Sfânt, întru o fire şî întru fiinţă, întru o slavă şî întru o împărăţie neîmpărţită. {Grigo(r$) bog$ 2 slově o pascě}146 Acesta, ce e în trei staturi, un Dumnezeu fără de începătură iaste şî fără de sfârşenie, de veaci şî pururea fiind, nezidit, neschimbat, fără trup, nevăzut, nescris, neştiut, bun şî dirept însuş, Carele toate au tocmit den ce nu era, şî văzutele, şî nevăzutele. Mai întâiu puterile ceale nevăzute şî ale ceriurilor, neşte mulţimi fără de număr, nepipăite147 şî fără de trupuri, duhuri slujitoare măriei lu Dumnezeu. // {43r} După aceaea, ceastă lume văzută, ceriul şî pământul, şî marea, carea cu lumină o lumină şî o împodobi; ceriul cu soarele, cu luna şî cu stealele îl147bis împodobi, iară pământul cu de toate crescăturile şî cu multe fealiuri de jigănii şî marea iarăş foarte cu mult neam de gadine148 şî de peşti ce înnoată într‐însa. Aceastea toate El zise şî se făcură, El porunci şî se zidiră {Psa(l$) 148}149. Şî după aceaea zidi pre om cu mâinile Lui, luă ţărână den pământ cătră zidirea trupului. Iară suflet cuvântător şî înţelegător, cu a Lui suflare‐i deade {By(tÕ), g(l$) 1}150. Carele aşa scrie, cum să fie zidit pre chipul şî pre aseamenea lu Dumnezeu: pre chip amu derept înţelegătura // {43v} şî derept 145 Sl. în trad.: I, Timotei, cap 6; cf. I TIMOTEI 6, 15 – 16: „15. (...) fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, 16. Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată”. 146 Sl., în trad.: Grigore Bogoslovul, a doua cuvântare despre Paşti. 147 Scris: nepip¨ite. Cf. ms. 2470, f. 59v şi ms. 3339, f. 35v: nepipăite. 147bis Scris: Σ. 148 Secvenţa: şî marea iarăş foarte cu mult neam de gadine omisă şi adăugată în subsolul filei. 149 Sl., în trad.: Psalmul 148; cf. PSALM 148, 5: „El a zis şi s‐au făcut, El a poruncit şi s‐au zidit”. 150 Sl. în trad.: Facerea, cap 1; trimitere inexactă; cf. FACEREA 2, 7: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s‐a făcut omul fiinţă vie”. 117 volniciia, iară pre aseamenea, derept bunătatea. Că cu aceasta se aseamănă Lui, decâtu‐i iaste putearea. Pre omul acesta, cu volnicie şî cu nemurire cinstindu‐l, pusu‐l‐au împărat a câte sânt pre pământ. Şî făcu pre muiare dentr‐însul, ajutătoare lui împotrivă. Şî sădi în Edem, la răsărit, grădină151 plină de veselie şî de bucurie. Şî puse într‐însa pre omul ce zidise, poruncindu‐i să mănânce den toţ dumnezeieştii pomi ce era acolo, numai dentr‐unul i puse poruncă nici întru un chip să nu guste (acel pom i se pusease nume pomul cunoştinţei binelui şî răului), zicându‐le aşa: „În ce zi veţi mânca den//tr‐însul, {44r} cu moarte veţ muri”. Iară unul dentr‐aceaste puteri îngereşti, ce‐am zis mai nainte, căpitanul unii ceate, neavând el nicicât152 urmă de răotate întru sine de la Făcătoriul, ce spre bine fiind făcut, den singură‐volnica voia lui se‐au întors den bine în rău. Înălţându‐se cu nebuniia lui, vru să se potrivească stăpânu‐său, lu Dumnezeu. Derept aceaea, lepădat fu den cinstea şî meserearea lui. Şî în loc de acea fericită viiaţă şî de acel nume îngeresc, chemat fu Diiavol şî Satana, că‐l surpă Dumnezeu jos ca pre un nevreadnic de slava de sus. Şî hitleniră cu dânsul şî căzură mulţime multă de îngeri den stolul ce era supt el, carii // {44v} de voie se făcură răi în loc de buni. Şî mergând pre urma hitleniei voivodului lor, chemaţ fură draci, ca neşte înşelători şî smintitori. Lepădând de‐aciia diiavolul tot binele şî luând firea răului, râdică pizmă pre om, văzând pre sine surpat dentr‐atâta slavă şî pre acela râdicat la atâta cinste. Şî meşterşugi a‐l lepăda afară dentr‐acea fericită viiaţă. Luă amu pre şarpe să‐i fie înşelător înşelăciunii lui. Şî prentr‐însul vorbi cătră muiare şî o îndemnă cu nădeajdea dumnezeirei a mânca den pomul cel oprit. Cu dânsa înşelă şî pre Adam, că aşa chema pre omul cel întâiu zidit. // {45r} Şî mâncând omul cel dentâiu den pomul neascultării, gonit fu de Făcătoriul den hrana raiului. Şî în loc de cea viiaţă fericită şî de cel traiu neperitoriu, căzu – vai de mine – în ceastă becestnică şî striină viiaţă. Şî cu sfârşitoarea moarte osândit fu. De atunce diiavolul luă tărie şî se lăuda cu biruinţă. Şî înmulţindu‐se neamul omenesc, învăţă‐i a toată calea răotăţii. Atâta cât, vrând Dumnezeu 151 Glosă marginală: raiul. 152 Scris: niçk¥ñ$; altă lecţiune posibilă: nicecât. 118 a cârpoti153 mult păcătoasa răotatea lor, aduse potop pre pământ {By(t$), g(l$) 6}154, de pierdu pre tot viiul suflet, numai pre unul află dirept într‐acel neam. Dici pre acela cu muiarea şî cu feciorii‐ş într‐o raclă‐i155 feri. / {45v} Şî numai pre acela singur lăsă pre pământ. Iară deaca începu a se înmulţi iarăş neamul omenesc, uitară pre Dumnezeu. Şî spre mai mare păgânătate sporiia, făcându‐se rob a multe fealiuri de păcate şî stricându‐se cu cumplite răotăţi. Şî întru multe fealiuri de prelăstituri se împarţiră: unii cuteza a grăi că câte sânt în lume, toate înseş se‐au făcut. Şî zicea cum că sânt fără de purtare de grije – cum ai zice – nu iaste cineva mai mare să poarte grija, adecă ca cum n‐ară fi nimea stăpân şî domnitor preste dânsele. Alţii, răzvrătind toate pre dos, grăiră cum nefirea, adecă ce nu era, se‐au adus întru fire, adecă întru ce sânt // {46r} ale lumii lucrure toate. Alţii cinstiră neşte dumnezei mulţi, răi şî cu multe pohte, păntru ca să‐i aibă ajutători la pohtele lor ceale reale, a cărora şî obrazele lor închipuiră‐le şî le puseră cioplite şî scobite, neşte idoli surzi şî nesimţitori. Şi‐i închiseră în neşte case, de se închina lor. Şî slujiia făpturii mai vârtos decât celuia ce o făcuse, alţii soarelui, şî lunei, şî stealelor, pre cari le‐au pus Dumnezeu să dea lumină ceştii lumi pământeşti, fiind eale fără suflet şî nesimţitoare, cu purtarea de grije a Ziditoriului luminate şî ţinute; alţii focului, şî apei, şî altor / {46v} lucruri pământeşti şî fără de suflete închinară‐se. Şî nu se ruşinară aceşti cu suflet şî cuvântători a cinsti lucruri ca acealea. Alţii fierâlor şî gadinilor şî dobitoacelor cu patru picioare da cinste, arătând pre sine cu aceaea, cum că mai răi sânt şî mai blăstemaţ decât aceale dobitoace cinstite de dânşii. Iară alţii obrazele a unor oameni proşti şî de nimica2, şî de ruşine închipuindu‐le, dumnezei chema pre aceia. Şî unii dentr‐aceia, den partea 153 Glosă marginală: a tăia. 154 Sl. în trad.: Facerea, cap 6: cf. FACEREA 6, 13: „Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: «Sosit‐a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s‐a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ…»”. Cf. şi FACEREA 7, 4: „Căci peste şapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi am să pierd de pe faţa pământului toate făpturile câte am făcutʺ. 155 Glosă marginală: corabie. 119 bărbătească, altele şî parte muierească, de carii singuri mărturisiră cum să fie fost acei oameni şî aceale muieri: curvari şî curve, / {47r} şî ucigători, mânioş şî băsăoaşi, şî pizmaş, ucigători de părinţi şî ucigători de fraţi, furi şî jăhuitori156, şchiopi şî beteagi, fărmecători şî turbaţ; dentr‐aceştea amu, unii sfârşiţi de moarte, alţii de grindine uciş şî de foc arşi, alţii au fost robi altor oameni, alţii au fost mânioşi, alţii întru întristare şî în jale au fost umblând păntru reale şî scârnave faptele lor. Dici dentr‐aceaea luând oamenii începături de la dumnezeii lor, fără de toată ruşinea, cu toate necurăţiile se spurca. Şî rău157 întunearec cuprinsease pre neamul nostru într‐acealea vremi. Şî cine să cunoască şî / {47v} să caute pre Dumnezeu nu era {Psa(l$) 12}158. Dici era oarecine într‐acel neam de oameni dentr‐acea vreame, anume Avraam. Acesta unul se află numai având simţirile sufletului zdravene, carele den vedearea făpturei cunoscu pre Făcătoriul. Că socotind el şî chipzuind ceriul, pământul, marea, soarele, luna şî alalte, se miră de alcătuita podoaba lor. Şî văzând lumea şî câte sânt în lume toate, aşa socotiia, cum să nu se fie făcut înseş, nici să se fie păzind singure dentru sine. Nici41 a stihiilor, ce se zice a temeaielor lumii, nici41 a nensufleţiţilor idoli da el să fie făptura159 frumuseţii aceştiia. Ce păntru aceastea // {48r} cunoscu pre adevăratul Dumnezeu. Şî pre Dânsul înţelegu a fi Atoateziditor şî Ţiitor. Iară Dumnezeu, a lui bună‐minte şî direaptă semuire priimindu‐o, arătă‐i‐se lui unuia nu aşa cum iaste firea Lui, căce firei născute nu‐i iaste cu puteare a vedea pre Dumnezeu, ce cu neşte socotitoare dumnezeieşti arătări, aşa cum ştie însuş. Şî băgă în sufletul lui înţelegătură şî cunoştinţă mai deplin. Şî‐l slăvi de‐l făcu sluga Sa160. Iară el, a câţ era dentr‐însul, de la unul la altul, trimease‐le buna credinţa lui, învăţându‐i a cunoaşte pre adeveritul Dumnezeu. Derept aceaea, bine vru şî Domnul / {48v} a veni sămânţa lui întru mulţime 156 Scris: (¨x¨itor´; cf. ms. 2470, f. 64v: jăhuitori, ms. 3339, f. 38v: jăfuitori. 157 Glosă marginală: cumplit. 158 Sl. în trad.: Psalmul 12. 159 Iniţial scris fßt¨ra, pe două rânduri; ulterior, la sfârşitul primului rând au fost adăugate slovele pß. 160 Glose marginale: plăcutul, îngăduitoriul, ugodnicul lui. 120 nenumărată {By(t$), g(l$) 11}161, {I, Pe(t$) g(l$) 2}162. Şi‐i chemă şie năroade163 alease. {Isho(d), g(l$) 15}164 Şî ajunseră aceştea a fi robi limbii eghipteneşti şî unui Faraon, împărat muncitoriu. Şî de acolo scoase‐i întru înfricoşate şî minunate seamne şî ciude, cu doi bărbaţ sfinţi şî cu darul prorociei slăviţ, amândoi fraţi, anume Moisi şî Aaron, carii munci pre eghipteani cum se cădea răotăţii lor. Iară pre izrailteani – că aşa se chema acel nărod, nepoţii lu Avraam – trecu‐i pre uscat pren Marea Roşie, despărţindu‐se apele mării în doauă şî făcându‐se păreate de direaptă şî păreate den stânga. Iară Faraon şî eghipteanii, // {49r} întrând pre urma lor, întorseră‐se apele la locul lor şî‐i înnecară165 cu totul. După aceaea, cu ciude mari şî cu arătări dumnezeieşti trecut‐au pre aceale năroade166 pren pustie în 40 de ai. Şî i‐au hrănit cu pâine cerească. Şî le‐au dat leage scrisă de Dumnezeu pre table de piiatră. Care leage deade‐o în mâna lu Moisi {Isho(d), g(l$) 31}167 în munte, fiind chip şî umbrită scriptură celor lucruri ce vrea să fie. Care leage‐i delunga de idoli şî de toate faptele reale şî hitleane. Şî‐i învăţa, pre Unul Adeveritul, ce iaste Dumnezeu, să cinstească şî de lucrurele ceale bune să se apuce. Cu ciude ca aceastea‐i băgă întru un pământ bun, carea ţeară / {49v} fostu‐o‐au făgăduit de demult acelui patriarh, lu Avraam, a o da seminţei lui. Şî ară fi lungă zăbavă a spune toate câte au arătat lor, lucruri mari şî ciudate, slăvite şî minunate, cari n‐au număr. Că cu aceastea, cu toate, era nevoinţa a rumpe pre neamul omenesc de cătră slujba şî fapta cea fără de cale şî a‐i aduce la tocmeala cea dentâiu. Ce încă înşelăciunii ceii de bună 161 Sl. în trad.: Facerea, cap 11. 162 Sl. în trad.: 1, Petru, cap 2; cf. I PETRU 2, 9: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v‐a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată”. 163 Glose marginale: gloate, oameni. 164 Sl. în trad.: Ieşirea, cap 15. 165 Glosă marginală: pierdură. 166 Glose marginale: oamenii, gloatele. 167 Sl. în trad.: Ieşirea, cap 31; cf. IEŞIREA 31, 18: „După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i‐a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu”. 121 voie fiind firea noastră roabă, împărăţiia moartea pre oameni cu muncitoreasca împărăţie a diiavolului. Şî trimetea pre toţ cu osândă în iad. Întru primejdie şî patimă ca aceasta viind noi, nu ne‐au trecut, nici ne‐au lăsat Ziditoriul, Carele ne‐au adus den nefiire // {50r} întru fiire, nici ş‐au părăsit de tot lucrul mâinilor Lui. Ce cu bună vrearea a lu Dumnezeu Tatăl, Unul‐născut Fiiul şî Cuvântul lu Dumnezeu, Carele iaste în sânul Tatălui, {Io$, g(l$) 1}168 de o fiinţă cu Tatăl şî cu Sfântul Duh, cel Preaveacinic şî Fără‐de‐ncepătură şî de‐nceput cu Tatăl, şî cu Duhul, şî Dumnezeu fiind, pogorâtu‐se‐au cătră robii Lui, cu o pogorâre nespusă şî neajunsă. Şî fiind Dumnezeu desăvârşit şî deplin, făcu‐Se şî om deplin şî desăvârşit den Duhul Sfânt şî den Sfânta Mariia, Fecioara, Bogorodiţa, nu den sămânţă, sau den pohta, sau de împreunare bărbătească începându‐Se în pântecele Featei, ce den Sfântul Duh. Cum şî mai nainte de‐nceaperea Lui, unul den arhangheli trimes fu să dea veaste Featei / {50v}de acea striină înceapere şî de nespusa naştere. Că fără de semânţă se începu Fiiul Dumnezeu den Duhul Sfânt, închegându‐ş Lui trup însufleţit, cu suflet cuvântător şî înţelegător, întru pântecele curatei Vărgure. Veni întru un stat şî în doauă firi, deplin Dumnezeu şî deplin om, fără stricăciune, născându‐se den Fată, şî după naştere păzindu‐o iarăş curată Fecioară. Şî preste tot fu împotrivă noao la patimele omeneşti, numai fără păcat. Luă asupra Lui neputinţele noastre şî boalele noastre purtă. Păntru că deaca vreame ce moartea păntru păcatul întrase în lume, cădease dară celuia ce vrea să o // {51r} izbăvească, să fie fără de păcat. Şî păntru nepăcatul supuse moartea. Treizeci de ai lăcui cu oamenii, boteză‐se de Ioan în râul Iordanului, de cel bărbat sfânt şî mai mare de toţ prorocii. Şî botezându‐se El, veni glas den ceriu, de la Dumnezeu, Tatăl, grăind: „Acesta iaste Fiiul Mieu cel iubit, de Carele bine am vrut”. Şî Duhul Sfânt, în vedeare de porumb, se pogorî asupra Lui {Lu(k$), g(l$) 3}169. 168 Sl. în trad.: Ioan, cap 1; cf. IOAN I, 18: „Fiul cel Unul‐Născut, Care este în sânul Tatălui”.. 169 Sl., în trad.: Luca, cap 3; cf. LUCA 3, 21 – 22: „21. Şi după ce s‐a botezat tot poporul, botezându‐Se şi Iisus şi rugându‐Se, s‐a deschis cerul (...).. 122 Şî de atunce începu a face seamne mari şî ciudate: morţi a înviia, orbi a lumina, dracii a izgoni, surzii şî şchiopii a vendeca, gubavii a curăţi. Şî de toate părţile înnoiia pre vechita firea noastră. Şî cătră calea / {51v} bunătăţilor învăţa şî cu lucrul, şî cu cuvântul, adecă de cătră putrejiciune trăgea şî înderepta cătră viiaţa de veac. {Ma(th$), g(l$) 19}170 Derept aceaea, alease‐ş şî 12 ucenici, pre carii soli‐i chemă, ce se zice apostoli, cărora porunci a propovedui tuturora traiul şî viiaţa cerească care venise a o arăta pre pământ. Şî pre noi, smeriţii pământeani, cu a Lui socotinţă, cereani ne făcu171. Iară păntru a Lui minunată şî carea se lu Dumnezeu se cuveniia viaţă şî păntru nenumăratele ciude, arhiereii şî mai marii jidoveşti – între carii făcea şî umbletele Lui – turbură‐se, unde făcea aceale ce zisem mai nainte, minunate seamne şî ciude. // {52r} Şî neaducându‐ş ei aminte de toate, judecară‐L spre moarte, şupindu‐ş ei spre vânzarea Lui pre unul den ucenicii Lui. Şî deaca‐L prinseră, dederă‐L pre mâinile a limbi păgâne, Cela ce au făcut viiaţa tuturora priimind acealea cu sfatul voiei Lui. Că venise a pătimi toate păntru noi, ca pre noi den patime să ne slobozească. Dici multe munci arătând pre Dânsul, ce172 de‐apoi osândiră‐L a‐L răstigni pre cruce. Şî toate le răbdă cu firea trupului ce luase de la noi, firea dumnezeirei Lui trăind fără patimă. Că fiind El în doauă firi, în cea dumnezeiască şî în carea luase de la noi, cea fire omenească, ea pătimi, / {52v} iară dumnezeiască fără de patime şî fără de moarte rămânea173. Răstigni‐Se amu cu trupul Cel fără de păcate, {Isa(i), g(l$) 53}174 al nostru Domn Isus Hristos, că păcat n‐au făcut {Ri(m) g(lÕ) 10}175, nici41 în gura Lui se‐au găsit înşelăciune şî de moarte nu era vinovat. Că păntru păcatul – cum am zis mai nainte – au întrat moartea în lume, ce au murit cu trupul păntru noi, ca să ne 170 Sl., în trad.: Matei, cap 19. 171 Glosă marginală: săvârşi. 172 Scris: ç™. 173 Glosă marginală: trăiia. 174 Sl., în trad.: Isaia, cap 53; cf. ISAIA 53, 5: „Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne‐am vindecat”. 175Sl., în trad.: Râmleani, cap 10.; cf. ROMANI 10. 123 izbăvească den biruinţa176 morţii. Pogorâtu‐Se‐au în iad şî l‐au sfărâmat. Şî sufletele, ce era den veac acolo încuiate, slobozitu‐le‐au. Pus fu în groapă şî a treia zi învise. Şî Se sculă, biruind moartea şî noauă dându‐ne biruinţă asupra ei. Şî pre trup făcu‐l neputred Dătătoriul // {53r}de neputrezire. Arătă‐se ucenicilor Lui, dându‐le pace, {Io g(lÕ) 20}177, şî cu dânşii a tot neamul omenesc. {Děa(nÕ) g(l) 1}178 Iară după 40 de zile, sui‐Se la ceriure. Şî aşa şade de‐a direapta Tatălui, Carele iarăş va să vie să judece viii şî morţii şî să plătească fieşcăruia după faptele lui. Iară după a Lui preaslăvită înălţare la ceriure {Děa(nÕ) g(l) 3}179, trimise pre Duhul Sfânt la ai Lui sfinţi ucenici, în vedeare de foc. Şî începură a grăi cu limbi striine, aşa cum le da Duhul a grăi. {Ma(thÕ), g(l) 28}180 De atunce de‐aciia cu darul Lui, râsipiră‐se pren toate limbile. Şî propoveduiră pravoslavnica credinţă, botezându‐i în numele Tatălui, şî / {53v} al Fiiului, şî al Sfântului Duh. Şî‐i învăţa să păzească toate poruncile Spăsitoriului. Dici luminară pre prelăstiţii păgâni şî deşertară rău îndrăcita prelăstitura idolească. Şî încă nerăbdând vrăjimaşul biruinţa şî acuma încă râdică asupra noastră, a credincioşilor, războaie, de‐ndeamnă pre nebuni şî pre cei nenţelepţi a se apuca iarăş de slujba idolilor. Însă neputincioasă i se‐au făcut tăriia lui şî armele lui căzură de tot181 cu putearea lu Hristos. Iată, pre Domnu mieu şî Dumnezeul şî Spăsitoriul, cu puţineale cuvinte ţi‐L spuş, doară‐L veri cunoaşte mai desăvârşit // {54r} deaca veri priimi darul Lui în sufletul tău şî te veri învrednici a‐I fi slugă182. 176 Glosă marginală: împărăţiia. 177 Sl. în trad.: Ioan, cap 20, cf. IOAN 20, 19: „A venit Isus şi a stat în mijloc şi le‐a zis: Pace vouă!” 178 Sl. în trad.: Faptele, cap 1; cf. FAPTELE APOSTOLILOR 1, 1 – 3: „1. (...) toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, 2. Până în ziua în care S‐a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i‐a ales, 3. Cărora S‐a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându‐li‐Se timp de patruzeci de zile (...)” 179 Sl. în trad.: Faptele, cap 3; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 180 Sl. în trad.: Matei, cap 28. 181 Glosă marginală: pănă în sfârşit. 182 Glosă marginală: rob. 124 Al optele cap Ioasaf creştinească credinţa priimeaşte. Varlaam, de putearea botezului, de‐nvierea şî de‐nfricoşată judecată învaţă182bis pre el. Aceastea cuvinte deaca le auzi feciorul împăratului, străluci lumină în sufletul lui. Şî de bucurie se sculă den scaun şî îmbrăţoşe pre Varlaam. Şî zise: – O, preacinstite întru oameni! Doară iaste aceasta cea piiatră scumpă, fără preţ, carea cumu se cade o ai în taină, nearătându‐o a tot omul / {54v} care ară vrea să o vază, ce numai acelora cărora le sânt simţirile sufletului sănătoase? Că iată, cum luaiu graiurile tale în auzul mieu, aşa‐m întră o lumină preadulce în inemă. Şî cel greu acoperemânt al grijii, carele de multă vreame zăcea asupra minţii meale, degrab se sparse. Spune‐m, dară, de nemeresc bine, au ba?! Şî de ştii ceva încă mai bune decât ceale grăite, nu tăgădui183 a‐m spune dentr‐însele. Iarăş răspunse Varlaam şî zise: – Adevărat, aşa iaste, domnul mieu, împărate! {Ko(lÕ) g(lÕ) 1}184 Aceasta iaste taina cea mare, ascunsă den veaci şî den neamuri, iară la marginea ailor arătată // {55r} neamui omenesc {Evrei, g(lÕ) 11}185, a căriia ivire mulţi proroci şî direpţi o au vestit de demult, cu darul dumnezeiescului Duh, cu multe părţi şî cu multe chipuri învăţând, şî cu mare glas spuind toţ spăseniia ce vrea să fie. Şî spuindu‐o, foarte pohtiia să o şî vază. Şî nu o văzură. Ce acest neam de apoi se învreadnici a priimi spăseniia. {Ma(rÕ), g(lÕ) 16}186 Că crezând şî botezându‐se, mântuit va fi, iară necrezând, osândit va fi. Iară Ioasaf zise: 182bis Scris: vaca. 183 Glosă marginală: nu te lepăda. 184 Sl. în trad.: Coloseni, cap 1; cf. COLOSENI 1, 26: „Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi. 185 Sl. în trad.: Evrei, cap 11. 186 Sl. în trad.: Marcu, cap 16; cf. MARCU 16, 16: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”. 125 – Tuturor grăitelor de tine, fără de nicio îndoială crez. Şî pre care Dumnezeu spui, slăvescu‐L. Numai ce‐m spune aceastea fără de sminteală şî mă învaţă cu adevăr ce mi se cade să fac. / {55v} De‐aciia‐mi spune şî botezul ce iaste, carele ziseş că‐l iau ceia ce cred. Pre rând spune‐m şi‐mi arată. Iară el răspunse cătră dânsul: – Rădăcina şî vârtosul temeiu al sfintei şî nevinovatei credinţei creştineşti darul dumnezeiescului botez iaste, având întru sine curăţirea a toate păcatele den născut şî spălare a toate spurcăciunile ce vin den răotate. {Io, g(lÕ) 3}187 Că aşa au poruncit Mântuitoriul a ne naşte, cu apă şî cu Duhul, şî aşa a ne sui la cinstea cea dentâiu, cumuş şî iaste aiavea făţişat; că cu rugăciunea şî cu spăsitoarea chemare vine Sfântul Duh asupra apei. Bote[ză]mu‐ne, dară, după // {56r} cuvântul Domnului, în numele Tatălui şî al Fiiului şî al Sfântului Duh. {Ma(thÕ), g(lÕ) 28)188. Şî aşa se sălăşuiaşte darul Duhului în sufletul botezatului, de i‐l luminează şî i‐l face pre chip dumnezeiesc şî i‐l înnoiaşte pre chipul şî aseamenea lui, cum au fost dentâiu. Şî de‐aciia toate lucrurile ceale veachi, ale răotăţii, lepădându‐le, facem cătră Dumnezeu făgăduinţă de a doilea traiu {Gri(gÕ) Bo(gÕ), o s(t) kreštenii}189, ce se zice de alt traiu, şî începătură de altă viiaţă mai curată, ca să fim moşneani împreună cu aceia ce se‐au născut cătră190 neputrezire şî să priimim mântuirea de veac. Iară fără de botez // {56v} nu iaste a nemeri aceaea bună nădeajde, măcar de ară fi cineva191 decât toţi credincioşii mai credincios. Că aşa au zis Dumnezeu, Cuvântul, Carele se‐au înomenit spre spăseniia noastră {Io(n$), g(lÕ) 3}192: „Adevăr grăiesc voauă: de nu vă veţ naşte 187 Sl. în trad.: Ioan, cap 3; cf. IOAN 3, 5 – 7: „5. (...) De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (...). 188 Sl. în trad.: Matei, cap 28; cf. MATEI 28, 19: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându‐le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. 189 Sl. în trad.: Grigorie Bogoslovul, despre sfântul botez. 190 Glosă marginală: spre. 191 Glosă marginală: neştine. 192 Sl. în trad.: Ioan, cap 3; cf. IOAN 3, 5: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. 126 cu apă şî cu Duhul, nu veţ întra în părăţiia ceriului”. Derept aceaea, mai nainte de toate, te rog, în suflet să priimeşti credinţă şî să te apropii cătră botez cu fierbintă pohtă. Şî nicicum cu acesta să nu pesteşti. Că pestirea şî îndălungarea vremii de acest lucru, de pagubă iaste şî de peire, căce sosirea morţii neivită193 iaste. // {57r} Iară Ioasaf zise cătră dânsul: – Ci ce iaste buna nădeajdea aceaea, carea zici că nu se agoniseaşte fără de botez? Şî ce iaste aceaea, carea o chemi împărăţiia ceriului? Şî de unde ai auzit tu cuvintele lu Dumnezeu, Celui ce Se‐au înomenit? Şî ce iaste neivita sosirea morţii, de carea mie multă grije râdicându‐se194 în inemă‐mi, cu scârbe şî cu durori mănâncă‐m195 carnea şî tocma ce‐m roade şî tăriia oaselor? Şî deaca murim, întru nefiinţă ne topim noi, oamenii? Au mai iaste cumva altă viiaţă după ieşitul de aice? Aceastea şî cari vor veni pre urma acestora, / {57v} pohtire‐aş să ştiu. Iară Varlaam, cătră aceastea întrebări, răspunsuri ca aceastea da: – Buna nădeajde ce‐am zis, a împărăţiei ceriului iaste. Şî aceaea cu limbă omenească nici într‐un chip nu se poate spune. Că au zis scriptura: „Cari ochiu nu le‐au văzut şî ureache nu le‐au auzit şî omului la inemă nu se‐au suit, ce‐au gătit Dumnezeu celora ce‐L iubesc” {I, Ko(rÕ), g(lÕ) 2)196. Iară când ne vom învrednici, puind jos cest trup gros, a nemeri aceaea fericire, atunce singur Cela ce ne‐au învrednicit a nu greşi nădeajdea, învăţa‐ne‐va şî ne va spune bunătăţile acealea, care au slavă de covârşaşte pre toată mintea şî lumină nespusă şî viiaţă // {58r} necurmată, lăcuită cu197 îngerii. Că deaca ne vom învrednici a fi cu Dumnezeu – amu de cumu e putearea firei omeneşti – şti‐vom de la Dânsul toate cari acuma nu le ştim. Că eu aceasta dentru învăţătura scripturilor de‐Dumnezeu‐suflate pricepând, aşa dau, cum dentru alalte toate, aceasta mai vârtos să fie împărăţiia ceriului a fi aproape 193 Glosă marginală: nespusă. 194 Scris: r¥dinÕk¥nÕd¨se. 195 Glosă marginală: cheltuiaşte. 196 Sl., în trad.: I, Corinteni, cap 2; cf. I CORINTENI 2, 9: „Cele ce ochiul n‐a văzut şi urechea n‐a auzit, şi la inima omului nu s‐au suit, pe acestea le‐a gătit Dumnezeu celor ce‐L iubesc pe El”. 197 Scris: de; cf. în versiunea slavonă: sõ agglÕ¥, în traducere: cu îngerii. 127 cu vedearea de Sfânta şî de‐viiaţă‐ncepătoarea Troiţă şî cu lumina ei cea neapropiiată a se străluci, cumu e mai seninat şî mai curat, şî cu descoperită faţă a privi slava ei ceaea nespusa {2, Ko(rÕ), g(lÕ) 3}198. Iară căce nu e cu puteare a arăta omul cu cuvântul aceaea slavă / {58v} şî lumină a nespuselor bunătăţi, nicio ciudă nu iaste; că deaca noao, pământeanilor şî putrezitorilor şî învescuţilor cu cest greu şî pătimaş trup, ne‐ară fi ajunse cu cugetul şî cu cuvântul se‐ară putea spune, n‐ară fi prea lucruri mari, nici prea alease. Aşadară ştiund de aceastea, cu credinţa numai să le priimeşti fără de‐ndoială, cum că n‐au nicio sminteală. Şî cu lucruri bune vino a priimi acea împărăţie fără de moarte. Şî de o veri nemeri, şti‐veri de‐aciia ce e de săvârşit. Iară de ce mă întrebaş, cum am noi auzit cuvintele întrupatului Dumnezeu, noi // {59r} toată tocmeala înomenirei lu Dumnezeu, den sfintele bunevestiri ne‐am învăţat. Că aşa se chiamă aceale sfinte cărţi, derept ce că binevestesc noao, muritorilor şî putrezitorilor pământeani, nemurire, neputrezire şî viiaţă de veac şî iertăciune păcatelor şî împărăţiia ceriului, cum au scris înşiş‐văzătorii, slugile Cuvântului, de carii am zis mai sus {Li(st) 57}199, cum că Spăsitoriul nostru, Isus Hristos, ucenici şî apostoli, ce se zice soli, Şi i‐au ales. Şî după preaslăvita înălţare la ceriure a Stăpânului, datu‐ne‐au ei noauă viiaţa Lui cea pământească, învăţăturile Lui şî / {59v} ciudele Lui; amu, de cum au putut a le da scripturii. Că aşa grăiaşte cătră sfârşenia cuvântului său, întru Evanghelie lui, cel ce iaste mai ales dentr‐acei dumnezeieşti blagoveastnici (ce se zice de‐bine‐vestitori sau evanghelişti): „Sânt – zice – şî altele multe ce au făcut Isus, care deaca ară fi scrise câte una, câte una, pare‐mi că tocma lumea toată n‐ară putea încăpea cărţile” {Io$, g(1Õ) 21}200. Dici într‐acea dumnezeiască carte a Evangheliilor iaste izvodită poveaste, de Duhul lu Dumnezeu scrisă, păntru împeliţarea Lui, păntru arătarea Lui şî păntru facerea ciudelor Lui şî încă şî păntru preacuratele ale Lui // {60r} patime, care au răbdat derept noi, şî 198 Sl., în trad.: II, Corinteni, cap 3; cf. II CORINTENI 3, 18: „Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului”. 199 Sl., în trad.: foaia 57; vezi. f. 56v. 200 Sl., în trad.: Ioan, cap 21; cf. IOAN 21, 25: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le‐a făcut Iisus şi care, dacă s‐ar fi scris cu de‐amănuntul, cred că lumea aceasta n‐ar cuprinde cărţile ce s‐ar fi scris. Amin”. 128 păntru a Lui sfântă de a treia zi înviiare şî păntru înălţarea la ceriure. Cătră aceastea şî întru slăvita şî înfricoşata a Lui a doa venire, că va iarăş Fiiul lu Dumnezeu să vie pre pământ, {Ma(thÕ), g(lÕ) 25}201 cu slavă nepovestită şî cu mulţime de oşti cereşti, să judece neamul nostru şî să plătească fieşcui după faptele lui. Iară pre om de‐nceput zidindu‐l den pământ {By(tÕ), g(lÕ) 22}202 – cum am zis şî mai nainte {Li(st) 49}203 – suflat‐au într‐însul suflare vie, carea se chiamă suflet cuvântătoriu şî înţelegătoriu. Ce deaca vreame ce fum osândiţ cu moarte, iată, murim toţi. Şî nu iaste nimănui den oameni al / {60v} treacerea acesta pahar. Iară moartea iaste despărţire sufletului de trup. Că cel trup zidit de pământ, despărţindu‐se de suflet, întru pământ se întoarce iarăş, de unde fu luat, {By(tÕ), g(lÕ) 3}204, {Ekle(sÕ), g(lÕ) 3}205 şî putrezind topeaşte‐se206. Iară sufletul, fiind fără de moarte, duce‐se unde‐i va porunci Ziditoriul şî mai vârtos, cum singur va fi gătit lăcaş încă pănă au fost în trup. Că cine cum va vieţui aice, aşa va priimi acolo. Şî aşa, după mulţi ai, veni‐va Hristos, Dumnezeul nostru, să judece a toată lumea, întru slavă înfricoşată şî nespusă, {Lu(k$), g(lÕ) 21}207 de a căruia frică, puterile ceriului clătina‐se‐vor. Şî toate oştile îngerilor cu // {61r} cutremur vor sta naintea Lui. Atunce, întru glasul arhanghelului {So(l$), g(l$) 4}208 şî întru trâmbita lu Dumnezeu, învia‐vor morţii şî vor sta naintea înfricoşatului scaunului Lui {1, Ko(r), g(l$) 15}209. Iară 201 Sl. în trad.: Matei, cap 25; cf. MATEI 25, 31: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale”. 202 Sl., în trad.: Facerea, cap 22. Trimitere inexactă; cf. FACEREA 2, 7: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s‐a făcut omul fiinţă vie”. 203 Sl. în trad.: foaia 49. Trimitere inexactă; cf. f. 43r. 204 Sl. în trad.: Facerea, cap 3; cf. FACEREA 3, 19: „te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. 205 Sl. în trad.: Ecleziastul, cap 3; cf. ECLEZIASTUL 3, 20: „Amândoi merg în acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în pulbere se întorc”. 206 Scris: ñop™weså. 207 Sl. în trad.: Luca, cap 21; cf. LUCA 21, 27: „Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă”. 208 Sl. în trad.: Solon (?), cap 4; cf. Năsturel, 1905: Solon cap 3. 209 Sl. în trad.: I Corinteni, cap 15: I CORINTENI 15: 52 – 53: „Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca acest 129 înviiarea iaste împreunare iarăş sufletului cu trupul. Acel trup putred şî topit, tocma acelaş, iarăş se va scula neputred. Şî nici întru un chip să nu‐ţ sosească cumva derept acest lucru vreun cuget de necredinţă, că Celuia ce dentâiu l‐au zidit den pământ şî iarăş se‐au întors de unde au fost luat, nu‐i iaste cu vreo neputeare a‐l scula iarăş cu a Lui ziditoare socotinţă. Că de veri cugeta210 câte au făcut Dumnezeu den ce n‐au fost, / {61v} dăstulu‐ţ va fi aceaea cătră arătare: că luă pământ de făcu pre om, care pământ mainte nu fusease. Şî cum fu dară pământul om şî cum pământul nefiind se făcu? Şî supt dânsul ce temeiu are? Şî cum fură scoase dentr‐însul atâtea nenumărate neamuri de jigănii, de‐aciia seminţe, de‐aciia copace? Ce şî acuma iani ia seamă de naşterea noastră, au nu puţinea sămânţă întră în matca ce o priimeaşte pre dânsa? Dară de unde iaste apoi atâta ziditură vitei, adecă viului? Cela ce au lucrat, dară, lucruri ca aceastea den ce nu era şî lucrează şî acuma, nici//o {62r} neputeare nu‐i iaste {2, Ko(r), g(l$) 5}211 a înviia den pământ şî moartele şî putrezitele trupuri, ca să‐ş ia plată fieşcine după lucrurile lui. Că vreamea de acuma a lucrării iaste, iară ceaea ce va să fie, a platei iaste. Păntru că deaca înviiare n‐ară fi, unde se‐ară arăta dereptatea lu Dumnezeu? Că mulţi oameni fiind derepţi, cu multă răotate pedepsiţ fură în ceastă viiaţă şî într‐acealeaşi nevoi se petrecură den ceastă viiaţă. Iară alţii, fiind necredincioş şî cu strâmbătate, întru dezmierdare şî întru bogăţie‐şi sfârşiră viiaţa aceasta. Ce de vreame ce Dumnezeu iaste bun şî derept, pus‐au zi / {62v} de‐nviiare şî de întrebare: ca deaca‐ş va lua sufletul trupul său, răul ce au priimit aice binele, acolo muncit va fi păntru cealea ce au greşit aice. Iară bunul carele au fost aicea muncit păntru greşale ce‐au greşit, acolo va fi moşnean bunătăţilor. Că zise Domnul {Io$, g(l$) 5)212: „Auzi‐vor ceia ce sânt în mormânturi glasul Fiiului lu Dumnezeu Şî vor ieşi: ceia ce‐au făcut bunătăţi, cătră înviiarea vieţii, iară ceia ce au făcut trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire”. 210 Glosă marginală: socoti. 211 Sl. în trad.: II Coriteni, cap 5. 212 Sl. în trad.: Ioan, cap 5; cf. IOAN 5, 28 – 29: „28. (...) vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. 29. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii (...)”. 130 răotăţi, cătră înviiarea judecăţii”. {Da(n$), g(l$) 7}213 Când şî scaunele se vor pune şî Cel de zile vechi, Atoatefăcător, şedea‐va şî cărţile se vor deşchide, având scrise într‐însele lucrurile, // {63r} cuvintele şî cugetele noastre toate şî râul de foc cură‐__________va şî toate tainele se vor descoperi, nimea acolo procator nu va fi, sau măiestrie de cuvinte, sau răspuns cu minciuni, sau putearea bogăţiei sau deregătoriilor trufie214, sau de‐ndăstul dăruiri de daruri nu vor putea fura pre direptul judeţ. Ce nefăţarnicul acela şî adeveritul judecător, cu dearepte cumpene va cumpăni215 toate: şî lucrul, şî cuvântul, şî cugetul. Şî ceia ce vor fi făcut bunele, mearge‐vor în viiaţa de veac, întru lumina ceaea nespusa, a se veseli cu îngerii, a priimi bunătăţile ceale nepovestite, / {63v} a sta de faţă naintea Sfintei Troiţe. Iară ceia ce au făcut realele, toţi păgânii şî păcătoşii mearge‐vor în munca veacului, carea se chiamă gheena, ce se zice matca focului şî întunearecul denafară216, şî viiarme neadurmit, şî scrâşnitul dinţilor, şî alte întunearece de munci. Dară decât toate alalte, aceasta iaste mai rea: a fi cineva înstriinat de cătră Dumnezeu şî lepădat217 de la preadulce faţa Lui, şî a fi lipsit de acea nespusă slavă, şî a fi vădit naintea a toată lumea218, şî a se ruşina cu ruşinea carea sfârşenie nu mai are. Iară după acea zi a în//fricoşatului {64r} răspuns, toate lucrurile vor trăi nemutate şî neschimbate, nici luminata petrecanie a direpţilor va avea sfârşenie, nici patimele şî muncile păcătoşilor vor mai priimi răpaos, nici va mai fi după acesta alt judecător mai mare, nici vreo răscumpărare den munci cu nescari fapte bune, nici vreo aşteptare sau vreo nădeajde de‐a se schimba dentr‐aceale, nici altă ceva uşurare celor ce vor munci {2, Pe(t$), g(l$) 3}219. Ce ei vor lăcui în munca veacului şî munca cu dânşii va lăcui în veaci 213 Sl. în trad.: Daniel, cap 7; cf. DANIEL 7, 9 – 10: „9. Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S‐a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător (...). 214 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 215 Glosă marginală: va judeca. 216 Scris: denÑnafarø. 217 Glosă marginală: împins în laturi. 218 Glosă marginală: făptura. 219 Sl., în trad.: II Petru, cap 3. 131 {Ma(th$), g(l$) 25}220. Aceastea dară fiind aşa, în ce chip ne se cade noauă a fi întru sfintele / {64v} traiuri şî întru vieţile creştineşti, ca să ne învrednicim a scăpa de groaza acelor răotăţi, ce au a fi, şî a sta de‐a direapta Fiiului lu Dumnezeu? Că aceaea iaste starea direpţilor, iară păcătoşilor dată le iaste becestnica partea cea de‐a stânga. Dici pre direpţi chemându‐i stăpânul „blagosloviţii Tatălui”, duce‐i de acolea, de‐i bagă întru împărăţiia cea fără de sfârşenie. Iară pre păcătoş, cu mânie şî cu blăstem gonindu‐i de la preablânda şî lina faţa Lui – care goană decât alalte munci toate, mai amară e şî mai iute – întru munca de veac trimite‐i‐va. // {65r} Al noole cap De lucru carea au povestit Varlaam mai sus pre scurt şî iară aice mai deşchis învaţă, aducând mărturiile den Sfânta Scriptura. Iară Ioasaf zise cătră dânsul: – Omule, tu‐mi grăieşti neşte lucruri mari şî minunate, vreadnice de mare frică şî cutremur. De sânt aceastea într‐acesta chip şî de iaste iarăş înviiare şî înnoire celora ce după moarte se‐au râsipit şî se‐au făcut prah şî cenuşe, şî de iaste plată şî dare de seamă de faptele ce se‐au lucrat în viiaţă, însă ce iaste arătarea acestora? Şî cum un lucru ce acuma nu / {65v} iaste văzut, voi, învăţându‐l, aşa de vârtos şî fără de price221 l‐aţ crezut? Crez cealea ce sânt făcute221bis amu şî cu lucruri arătate, de nu le‐aţi nici văzut voi înşivă, însă le‐aţi auzit den ceia ce le‐au scris? Iară de cari4 vor să fie, cum propoveduiţ neşte lucruri aşa de mari şî de nalte şî aveţ atâta vârtoasă încredinţare de dânsele? Şî zise Varlaam: – Den cealea ce se‐au făcut amu am câştigat noi şî încredinţarea celora ce vor să fie. Căce ceia ce au propoveaduit ca aceastea, întru nemica17 220 Sl., în trad.: Matei, cap 25; cf. MATEI 25, 46: „Şi vor merge aceştia la osândă veşnică”. 221 Glosă marginală: îndoială. 221bis Scris: fßk¨c$. 132 adevărul n‐au greşit, ce cu seamne şî cu ciude şî cu multe fealiuri de puteri ş‐au întărit cuvintele lor. Aceia au ispo//veduit {66r} şî de cealea ce au a fi, cum dară aice nemica17 cu minciuni, nici cu sminteală învăţară, ce toate răsăpiră mai luminos de soarele, şî câte au grăit, şî câte au făcut. Aşa şî de acolo, adevărat spuseră. Cari lucruri şî singur Domnul nostru, Isus Hristos, încredinţatu‐le‐au şî cu cuvântul, şî cu lucrul. Că zise {Io$, g(l$) 5}222: „Adevăr – zise – grăiesc voao, că vine ceas ca acela când morţii vor auzi glasul Fiiului lu Dumnezeu. Şî auzându‐l, înviia‐vor”. Şî aciiş vine ceas, în care ceas toţi, câţ sânt în mormânturi223, auzând glasul Lui, işi‐vor: ceia ce‐au făcut bunele, cătră înviiarea vieţii, iară ceia ce au făcut realele, cătră înviiarea judecăţii. / {66v} Şî iarăş zise {Ma(th$), g(l$) 22}224: „Păntru înviiarea morţilor, dară n‐aţ cetit ce vă e zis de la Dumnezeu, zicând: «Eu sânt Dumnezeul lu Avraam, şî Dumnezeul lu Isaac, şî Dumnezeul lu Iacov?». Nu iaste Dumnezeu, Dumnezeu morţilor, ce viilor”. {Ma(th$), g(l$) 13}225 „Că cum strâng neghina den grâu şî o ard în foc, aşa va fi şî la sfârşeniia cestui veac. Tremite‐va Fiiul lu Dumnezeu îngerii Lui şî vor aduna toate smintealele ce fac strâmbătate şi‐i vor arunca în cuptoriul de foc. Acolea va fi plânsul şî scrâşnitul dinţilor. Atunce direpţii vor străluci ca soarele întru împărăţiia Tatălui lor”. Aceastea zicând, adaose de zise şî cest cuvânt aşa: „Cine are urechi de auzit, auză!” // {67r} Cu cuvinte ca aceastea şî cu ş‐altele mai multe au arătat Domnul înviiarea trupurilor noastre. Şî încredinţindu‐ş cuvintele cu lucru226, pre mulţi învise. {Io$, g(l$) 11}227 Iară cătră sfârşitul vieţii Lui de pre pământ, şî pre un priiaten al Lui, anume Lazar, mort de patru zile, îngrupat, stricat şî împuţit, den groapă‐l strigă. Şî pre acel fără suflet puse‐l nainte viu. Cătră 222 Sl., în trad.: Ioan, cap 5; cf. IOAN 5, 25: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia”. 223 Scris: mßrm¥ntÁri şi corectat prin scrierea slovei o peste ierul mare. 224 Sl., în trad.: Matei, cap 22; cf. MATEI 22, 32. 225 Sl., în trad.: Matei, cap 13; cf. MATEI 13, 40 – 43: 40. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului (...). 226 Glosă marginală: fapta. 227 Sl., în trad.: Ioan, cap 11; cf. IOAN 11, 1: „Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei (...)” 133 aceastea şî singur Domnul nostru pârgă şî începătură fu învierii aceiia, carea mai mult nu zace supt moarte. Gustând cu trupul moarte, învise a treia zi {I, Ko(r$), g(l$) 15}228. Şî fu pârvac morţilor, ce se zice întâiu născut dentru morţi. Că den morţi înviiat‐au şî alţii ce apoi iarăş au murit. Şî / {67v} nu ajunseră chipul învierii ceii adevărate, ce va să fie, a‐l arăta. Iară El însuş fu începător aceiia învieri. El întâiu arătă acea înviiare fără de moarte. Iară aceastea spusu‐le‐au ceia ce fură de întâiaş dată slugi Cuvântului, înşişvăzători. Că zise fericitul Pavel, a căruia chemare n‐au fost de la oameni, ce den ceriu: {1, Ko(r$), g(l$) 15}229 „Spuiu voao, fraţilor, veaste bună, carea bine vă o am vestit, că mai întâiu dăd voauă ce am şî am luat, că Hristos au murit păntru păcatele noastre, după scriptură”. Dici deaca Hristos propoveduiaşte‐ se că au înviiat den morţi, cum grăiesc, dară, unii, că înviiare nu iaste? Crez deaca morţii nu vor înviia, nici // {68r} Hristos n‐au înviiat. Şî deaca Hristos nu se‐au sculat, deşartă iaste credinţa voastră, încăş sânteţ tot în păcatele voastre. De vreame ce sântem nădăjduindu‐ne întru Hristos numai în ceastă viiaţă, decât toţ oamenii sântem mai becestnici. Iară acuma Hristos sculatu‐Se‐au dentru morţi. Pârgă şî începătură fu morţilor, derept ce că păntru omul fu moartea. Şî iarăş derept om fu şî înviiarea morţilor. Că cum derept Adam toţ mor, aşa şî derept Hristos toţ vor înviia (şî preste puţinel); iarăş că se cade – zice – putredului acestuia să se îmbrace întru neputrezire şî mortului acestuia să se îmbrace întru nemurire. Dici când se va îmbrăca putredul acesta întru neputrezire / {68v} şî mortul acesta întru nemurire, atunce se va umplea cuvântul ce e scris: „Moarte, sorbitu‐te‐au biruinţa! Unde‐ţ iaste, moarte, acul, unde‐ţ, iadule, biruinţa?” Că atunce se daşartă şî piiare pănă în sfârşit putearea morţii, nici întru un chip mai mult nu va camai lucra, ce nemurire de‐aciia şî neputrezire de veac se dă oamenilor. Fi‐va dară fi adevărat, fără de toată îndoială, morţilor înviiare. Şî credem aceasta fără îndoială. Ce şî plate şî dări de seamă ştim să fie faptelor den ceastă viiaţă întru înfricoşata zi a venirii lu Hristos, în care zi ceriurile arzând sfărâma‐se‐vor. Şî stihiile, ce se zice temeaiele lumii, // {69r} 228 Sl., în trad.: I, Corinteni, cap 15; cf. I CORINTENI 15, 4: „Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi”. 229 Sl. în trad.: I, Corinteni, cap 15; cf. I CORINTENI 15, 1 – 3, 12 – 19. 134 aprinzându‐se, topi‐se‐vor, cum au zis oarecine den bogoslovi. Şî aşteptăm, după făgăduiala Lui, ceriuri noauă şî pământ nou {2, Pe(tÕ), g(lÕ) 3}230. Iară cum că vor fi plate şî dări de seamă acolo tuturor lucrurilor şî nicicum ceva bine sau ceva rău nu va fi trecut şî nebăgat în seamă, ce şî faptelor şî graiurilor şî cugetelor zace‐le plată, mărturiseaşte Domnul, zicând {M(thÕ), g(lÕ) 8}231: „Cine va adăpa pre unul den ceşti mici cu un pahar de apă reace, numai în nume de ucenic, nu‐ş va piiarde plata lui”. Şî iarăş zice {M(thÕ), g(lÕ) 25}232: „Când va veni Fiiul omenesc în slava Lui şî toţ sfinţii îngeri cu Dânsul, şî se vor aduna toate limbile / {69v} naintea Lui, şi‐i va dăspărţi pre unii dentr‐alţii, cum desparte păcurariul oile den capre; şî va pune oile de‐a direapta lui şî caprele de‐a stânga, atunce va zice Împăratul celor ce vor fi de‐a direapta Lui: «Veniţi, blagosloviţii Tatălui Mieu, de moşteniţ împărăţiia ce vă e gătită de întocmirea lumii! Că am fost flămând şî Mi‐aţ dat a mânca, însetoşat‐am şî M‐aţ adăpat, striin eram şî M‐aţ dus înlăuntru, gol şî M‐aţ îmbrăcat, bolnav şî M‐aţ cercetat, în temniţă eram şî aţi venit cătră Mine». Derept ce zice aceastea, păntru căce cealea ce dăm noi cui tribuiaşte, El le priimeaşte asupra Lui. Şî aiurea grăiiaşte: // {70r} «Tot cine mă va mărturisi naintea oamenilor, spune‐voiu şî Eu pre dânsul naintea Tatălui Mieu, Care e în ceriure» {M(thÕ), g(lÕ) 10}233. Iată, cu aceastea cu toate şî cu ş‐altele mai multe atătat‐au, cum că sânt plate adevărate lucrurilor bune. Aşijderea şî cealea ce sânt aimintrea, adecă reale, cum că vor lua plată, spus‐au şî au arătat, cu neşte pilde ciudate şî minunate, ca un izvor ce iaste al înţelepciunii. Aorea, aducând pre un bogat {Lu(kÕ), g(lÕ) 16}234 îmbrăcat în caftane mohorâte şî roşii, ce se veseliia în toate zilele luminos, carele era foarte nedarnic şî nemilostiv cătră tribuitori, adecă cătră ceia ce le tribuia, / {70v} 230 Sl. în trad.: 2, Petru, cap 3; cf. II PETRU 3, 3: „Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou”. 231 Sl. în trad.: Matei, cap 8. 232 Sl. în trad.: Matei, cap 25; cf. MATEI 25, 31 – 36. 233 Sl. în trad.: Matei, cap 10; cf. MATEI 10, 32: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi‐voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”. 234 Sl., în trad.: Luca, cap 16. 135 de cerea, şî pre un sărac, anume Lazăr, carele zăcea lângă poarta lui, nu‐l băga nimica2 în seamă, atâta cât nici den fărâmele ce cădea den masa lui nu‐i da; de‐aciia, murind ei amândoi, săracul acela, puroiosul, fu dus de înger în poala lui Avraam (într‐acesta chip chemând răpaosul direpţilor), iară bogatul acela dat fu văpăii amarălor munci, în iad. Cătră carele şî Avraam grăiia: „Luatu‐ţe‐ai tu binele tău în viiaţa ta, iară Lazăr aşijderea realele. Dici acuma cesta se mângâie, iară tu te munceşti”. Şî aiurea închipuiaşte pre împărăţiia ceriului {M(thÕ), g(lÕ) 22}235 unui om îmbrăcat, carele făcu nuntă feciorului‐ş (într‐acesta chip vrând să arate oamenilor celor smeriţ // {71r} şî proşti şî numai la ceale pământeşti cugetători, veseliia şî strălucirea den lucruri cu cari4 era ei deprinşi şî le cunoştea; dentr‐acealea le da pilde, nu că doară vrea să le arate că sânt într‐acela veac nunte şî mease, ce umblând după grosimea lor, cu nume ca aceastea le chema, vrând să arate lor cealea ce vor să fie). Chemă – zice – împăratul pre toţ cu naltă strigare să vie la nuntă şî să se sature de aceale bunătăţ gătite. Iară mulţi dentr‐acei chemaţ n‐avură grije să vie, ce zăbovindu‐se ei, unii derept satele lor, alţii derept neguţătoriia lor, alţii derept muierile lor, cu care se însurase de curând, lipsiţ fură de lumina / {71v} cămărâi. Şî derept ce de a lor bună voie se înstriinară de frumoasa veselie, chemaţ fură alţii. Şî se umplu nunta de şezători. Iară împăratul, întrând să vază şezătorii, văzu acolea pre un om neîmbrăcat în haină de nuntă. Şi‐i grăi: „Priiatene, cum ai întrat încoace aşa, neavând haine de nuntă?” Iară el tăcu. Atunce împăratul zise slugilor: „Legaţi‐i mâinele şî picioarele şî‐l luaţ de‐l aruncaţi întru întunearecul cel denafară216. Aciia va fi plângerea şî scrâşnitul dinţilor”. Ceia ce se lepădară amu de tot şî nu‐ş ascultară nemica17, sânt carii nu‐ş se apropiiară nemica17 de credinţa lu Hristos, ce sau în slujba idolească, sau vre întru o ereticitură trăiesc. Iară cela ce nu avea haină de nuntă, // {72r} acela iaste carele crezuse amu, de crezut, dară haina cugetului cu reale lucrure o spurcase, carele pre dereptate fu şî lepădat afară den bucuriia cămării. 235 Sl. în trad.: Matei, cap 22; cf. MATEI 22, 2: „Împărăţia cerurilor asemănatu‐s‐a omului împărat care a făcut nuntă fiului său”. 136 Puse ş‐altă pildă înainte, răducându‐ş cu aceasta. {M(thÕ), g(lÕ) 25}236 Semnând neşte zeace feate, dentru cari cinci amu înţeleapte, iară cinci nebune; dici ceale nebune luându‐ş eale candilele lor, nu‐ş luară şî unt cu sine. Iară înţeleaptele‐ş luară unt (cu untul acesta semnează agonisirea bunătăţilor). Dici fu – zice – la miiazănoapte strigare: „Iată, vine ginerele, ieşiţi‐i întru întâmpinare!” (Miezul nopţii arată neştiinţa zilei aceiia). Atunce se sculară toate featele acealea. Şî ceale gătite / {72v} ieşiră întru întâmpinarea ginerelui. Şî întrară cu dânsul la nuntă. Şî uşa fu închisă. Iară ceale negătite (pre cari4 cum se‐au căzut chematu‐le‐au nebune), văzând că le se sting candilele, se duseră să‐ş cumpere unt. Şî deaca veniră, uşile era închise. Ci striga, grăind: „Doamne, Doamne, deşchide noauă!” Iară El – zice – răspunse lor: „Adevăr grăiesc voauă, nu vă ştiu”. Cu aceastea, cu toate, arătată iaste plata împotriva lucrurilor, încă şî a graiurilor şî a singurilor cugete. Că au zis Spăsitoriul: „Adevăr grăiesc voauă, că tot graiul deşert ce vor grăi oamenii, da‐vor seamă de dânsul în zioa de judecată”. Şî iarăş: „Şî // {73r} perii capului vostru, toţi sânt număraţ”; păntru perii aceştea arătat‐au ceale mai supţiri gânduri şî cugete. Învăţături apropiiate cătră aceastea învaţă şî fericitul Pavel. Că zise: {Evrei, g(lÕ) 4}237 „Cuvântul lu Dumnezeu viu iaste şî lucrător şî mai ascuţit decât toată sabiia, ce e de amândoauă părţile ascuţită, şî străbate pănă la despărţitul sufletului şî a duhului şî a nodurilor şî a măduhăi238. Şî iaste judecător cugetelor şî gândirilor den inemi. Şî nu iaste vreo făptură să nu fie goală şî golită naintea Lui, cătră carele iaste‐ne noauă cuvânt şî seamă a da”. Aceastea şî prorocii / {73v} naintea a mulţi ani, mai întâiu strălucind ei 236 Sl., în trad.: Matei, cap 25; cf. MATEI 25, 1 – 12. 237 Sl. în trad.: Evrei, cap 4; cf. EVREI 4, 12 – 13: „12. Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii, 13. Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală”. 238 Succesiunea: a măduhăi scrisă şi marginal. 137 cu darul Duhului, chiar le‐au vestit. Că Isaiia au zis {Isa(i), 66}239: „Eu lucrurile lor şî cugetele lor ştiu‐le. Şî voiu plăti lor. Iacătă că viu să strâng toate ţărâle şî limbile. Şî vor veni şî vor vedea slava mea. Şî va fi ceriul nou şî pământul nou, cari eu le‐am făcut a240 trăi naintea mea. Şî va veni toată peliţa241 a se închina naintea mea”. Grăiaşte Domnul: „Şî vor ieşi şî vor vedea oasele242 oamenilor celor ce se‐au delungat de mine. Că viiarmele lor nu va muri, nici focul lor se va stinge. Şî vor fi de saţiu în vază a toată peliţa242”. Şî iarăş de zioa aceaea zice: „Şî // {74r} să va strânge243 ceriul ca o trâmbă şî toate stealele vor cădea ca frunzile viei. {Isa(i), g(lÕ) 13}244 Că iată, zioa Domnului vine fără vindec, plină de urgie şî de mânie, ca să puie lumea toată pustie şî pre păcătoş să‐i piiarză de pre dânsa. Că stealele toate şî rătundul şî toată podoaba ceriului, lumina lor nu‐ş vor da. Şî răsărind soarele, va fi întunearec. Şî luna nu‐ş va da lumina ei. Şî voiu piiarde supărarea245 celor fără‐de‐leage şî batjocora semeţilor246 pleca‐o‐voiu”. Şî iarăş grăiaşte {Isa(i), g(lÕ) 5}247: „Vaiu de ceia ce‐ş trag păcatele ca cu o fune lungă şî strâmbătăţile248 lor ca cu un ham de currea sau / {74v} jug de boi! Vaiu de ceia ce zic răului bine şî binelui rău şî schimbă întunearecul în 239 Sl., în trad.: Isaia, 66; cf. ISAIA 66, 18, 22: „18. Dar Eu vin ca să strâng la un loc popoarele şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea; 22. Într‐adevăr, precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămânea înaintea Mea, aşa va dăinui totdeauna seminţia voastră şi numele vostru”. 240 Scris: alÕ. 241 Glosă marginală: carnea. 242 Glosă marginală: stârvurile. 243 Glose marginale: învălui, suci. 244 Sl., în trad. Isaia, cap 13; cf. ISAIA 13, 9 – 11: „9. Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul şi să stârpească pe păcătoşi de pe el (...). 245 Glosă marginală: suduială. 246 Glosă marginală: trufaşilor. 247 Sl., în trad.: Isaia, cap 5; cf. ISAIA 5, 18 – 24: „18. Vai de cei ce îşi atrag pedeapsa ca şi cu nişte frânghii şi plata păcatului ca şi cu nişte ştreanguri (...). 248 Glosă marginală: fărălegile. 138 lumină şî lumina întru întunearec249; şî pun amarul dulce şî dulcele amar! Vaiu de ceia ce sânt putearnici a bea vin şî bărbaţi tari a amesteca băutura; şî de ceia ce îndereptează pre răul derept mita şî iau dereptatea de la direptul; şî se feresc de judecata measerilor şî lupesc bunul săracilor, ca să le fie văduvele de jah şî rămaşii de pradă! Şî ce vor face în zioa cercetării? Şî cătră cine vor scăpa să le ajute? Şî unde‐ş vor lăsa slava lor, să nu cază în primejdie? Că în ce chip arde trestiia de jeratecul focului şî să aprinde de văpaia ce se aţiţă rădăcina ei // {75r} şî se face pulbere, şî fulgul250 ei, ca prahul se înalţă. Că nu vrură leagea Domnului Savaot, ce mâniiară cuvântul Domnului”. Întru o potrivă cu acesta zis‐au şî alt proroc {Sofo(nÕ), g(lÕ) 1}251: „Aproape e zioa Domnului cea mare! Aproape e şî grabnică foarte! Glasul zilei Domnului amar şî iute! Tocmită iaste putearnica zioa mâniei, zioa aceaea, zi de scârbă şî de nevoie, zi de dureare şî de peire, zi de întunearec şî de negură, zi de nuor şî de pâclă, zioa trâmbiţei şî a chiotului. Şî voi spământa pre cei răi şî vor mearge ca orbii, că au greşit Domnului. Argintul şî aurul lor / {75v} nu‐i va putea scoate în zioa mâniei Domnului. Că de focul băsăului lui, ars va fi tot pământul, căce că face atunce sfârşenie tuturora câţ vieţuiesc pre dânsul”. Cătră aceastea şî David proroc şî împărat strigă {Psa(lÕ), 49}252: „Dumnezeu aiavea va veni, Dumnezeul nostru, şî nu va tăcea. Foc va arde naintea Lui şî împrejurul Lui vihor mare. Chema‐va de sus ceriul şî pământul a lua seama gloatelor Lui”. Şî iarăş aciiş zice {Psa(lÕ), 81}253: 249 Succesiunea: şî schimbă întunearecul în lumină şî lumina întru întunearec omisă şi adăugată în subsolul filei. 250 Glosă marginală: floarea. 251 Sl., în trad.: Sofonie, cap 1 ; cf. SOFONIE 1, 14 – 18: 14. Aproape este ziua cea mare a Domnului, aproape este şi zoreşte într‐una. Se aude venind ziua Domnului! Viteazul va ţipa groaznic atunci (...). 252 Sl., în trad.: Psalmul 49; cf. PSALMUL 49: 3 – 5: 3. Dumnezeu strălucit va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea. 253 Sl., în trad.: Psalmul 81; cf. PSALMUL 81: 8: „8. Scoală‐Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale”. 139 „Scoală‐te, Doamne, de judecă pământului!”254 Că cugetul omenesc ispovedi‐se‐va Ţie şî Tu veri plăti fieşcăruia după faptele lui. De multe ori şî altele ca aceastea psalomnicul şî toţi prorocii cu Duhul dumnezeiesc, // {76r} pricepând de judecata şî de plata ce va să fie, propoveaduit‐au. A cărora cuvinte şî Spăsitoriul, cu adeverinţă întărindu‐le, învăţatu‐ne‐au a creade‐nviiarea morţilor şî plata faptelor den ceastă viiaţă şî viiaţă cea nesfârşită a veacului ce va să fie. Al zeacele cap Ioasaf, cu poveaste care fu, fu adus cătră zdrobirea inimii. Şi i întreabă pre Varlaam ce va să facă. Iară Varlaam i îndireptează cătră priimirea botezului şi‐i mărturiseaşte lui şî de plată celora ce se întorc cătră Dumnezeu. / {76v} Iară Ioasaf, păntru aceastea umplindu‐ş sufletul de multă umilinţă, era de tot lăcrămat. Şî zise cătră unchiaşul: – Toate‐m arătaş aiavea şî adeveritu‐mi spuseş această minunată şî înfricoşată spunere. Ce zăcându‐ne, dară, noauă aceastea înainte, ce tribuiaşte să facem? Cum am putea scăpa de aceale munci gătite păcătoşilor şî să ne învrednicim bucuriei direpţilor? Iară Varlaam răspunse, zicând că: – Scris iaste {Dea(nÕ), g(lÕ) 2}255, cum că învăţând oarecând Pătru pre oameni – carele şî vârhovnic apostolilor chemat era –, umiliră‐se într‐înimile lor, cum şî tu astăzi. Şî ziseră oamenii: „Ce vom face?” Iară Pătru zise // {77r} cătră dânşii: „Pocăiţi‐vă şî fieşcarele den voiu să se boteaze întru iertăciunea păcatelor. Şî veţ priimi Duhul Sfânt. Că voauă şî feciorilor voştri 254 Cf. în sl. s¨di zemli „judecă pământului”; cf. mss. 2470, f. 99r: judecă pământului; cf. mss. 3339, f. 59r: judecă pământul. 255 Sl., în trad. Faptele, cap 2; cf. FAPTELE APOSTOLILOR 2, 37 – 39: „37. Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem? (...). 140 iaste dată nădeajdea aceasta şî tuturora celor de departe, ori pre carii va chema Domnul Dumnezeul nostru”. Iacătă, acuma dară şî asupra ta ş‐au vărsat mila Lui ceaea bogata şî te‐au chemat, fiind tu departe de Dânsul cu voia şî slujind a striini nu dumnezei, ce draci pierzători şî a idoli surzi şî nesimţitori. Derept aceaea, mai nainte de toate, apropie‐te cătră Cela ce te‐au chemat, de la Carele priimi‐veri nemincinoasă cunoaştere a văzutelor şî nevăzutelor lucruri. / {77v} Iară deaca şî după chemare nu veri vrea sau veri zăbovi, cu direaptă judecată a lu Dumnezeu lepădat veri fi. Şî tu, carele n‐ai vrut, nevrut veri fi. Că aşa au grăit şî acela apostol Pătru cătră unul den ucenic. Însă eu crez că ai ascultat chemarea şî încă mai chiar ascultându‐o, lua‐veri crucea şî veri mearge pre urma celuia ce te chiamă, Dumnezeu şî Stăpânul, Carele te chiamă den moarte cătră viiaţă şî de la întunearec cătră lumină. Că adevărat iaste, a nu cunoaşte cineva pre Dumnezeu, întunearec iaste acela şî moarte sufletului. Şî a sluji idolilor, cătră piiarderea firei veade‐mi‐se // {78r} a fi aceaea, mai mare decât toată nesimţirea şî decât toată nebuniia; pre carii cui i‐aş potrivi şî ce chip ţi‐voiu pune înainte al nebuniei lor? Ce însă o pildă‐ţ voiu arăta, carea mie spusă e de la un bărbat înţelept. Pildă de priveghetoare Aşa grăiia, că ceia ce se închină idolilor se închipuiesc omului vânătoriu, carele făcând cleiu de ierbi, vâna pasări. Şî prinse una den pasările ceale prea mici, carea o chiamă priveghetoare. Dici scoase cuţitul şî vrea să o junghe să o mănânce. Şî dat fu priveghetorii glas omenesc. Şî zise cătră vânătoriu: „Ce folosu‐ţ va fi o, ome, de junghearea mea, că / {78v} nu veri putea sătura pântecele tău cu mine?! Ce de mă veri slobozi den legături, da‐ţ‐voiu trei porunci, cari deaca le veri păzi, de mare folosu‐ţ vor fi în toată viiaţa ta”. Iară el, mirându‐se de graiu ca acela de la pasăre, i se făgădui, cum de va auzi ceva lucru nou de la dânsa, o va slobozi den prinsoare. Dici întorcându‐se pasărea grăi cătră om: „Niciodinioară nu te ispiti a prinde ce nu poţi apuca. Şî de lucrul ce‐au trecut nu te căi. Şî cuvântul ce nu e de credinţă, nu‐l creade. Aceastea trei porunci păzeaşte‐le şî bine‐ţ va fi”. Iară omul, mirându‐se de aceale cuvinte bine // {79r} tocmite şî înţeleapte, o dezlegă den legături şî o lăsă în văzduh. 141 Iară priveghetoarea, vrând să ştie doară au înţelegut bărbatul256 putearea cuvintelor ce‐i grăise sau ceva cherdos257 dentr‐însele câştigatu‐ş‐au au ba, grăi lui, zburând pren văzduh: „O, vaiu de nechipzuitul sfatul tău, ome, ce comoară‐ţ pierduş astăz, că în rânza mea iaste mărgăritariu mai mare decât oul de stratocamil”. Aceastea cum le auzi vânătoriul, se întristă, căindu‐se, căce‐i scăpă priveghetoarea den mâinele lui. Şî ispitându‐se a o prinde iarăş, zise‐i: „Pasă la casa mea să te ospetez bine cu cinste şî aşa să te las”. Iară priveghetoarea zise / {79v} cătră dânsul: „Acuma te cunoscuiu, că tare nebun eşti şî foarte nechipzuit. Că priimind tu cu nevoinţă cealea ce fură zise cătră tine şî cu dulceaţă ascultându‐le, niciun folos dentr‐însele nu ţe‐au câştegat. Crez zişu‐ţ de lucrul ce‐au trecut să nu te căieşti. Şî iată, acuma cuprins eşti de scârbă căce am scăpat den mâinele tale, de te căieşti de lucru ce‐au trecut. Poruncitu‐ţe‐am ca ce lucruri nu‐ţi e cu puteare a le apuca, să nu te ispiteşti a le prinde, neputând tu a umbla pre urma umbletului mieu, de te ispiteşti a mă258 prinde?259. Cătră aceastea‐ţ poruncisem cum care cuvânt nu e de credinţă, să nu‐l crezi. Şî iată că crezuş! Cum să fie în rânza mea mărgăritariu mai mare decât // {80r} statul mieu?! N‐ai chipzuit a cunoaşte că eu toată nu sânt potrivă de mare oului de stratocamil, dară mărgăritariu ca acela cum aş încăpea în mine?” Aşa dară nebunesc şî nu chipzuiesc şî ceia ce se nădăjduiesc în idoli. Că‐i făcură cu mâinile lor şî se închină acelora ce‐i făcură deagetele lor, grăind: „Aceştea au zidit pre noi”. Cum dară pre ceia ce sânt de dânşii lucraţi şî zidiţ i socotesc a fi ziditorii lor şi‐i străjuiesc cu tărie să nu‐i fure furii şi‐i chiamă că sânt paznici mântuirei lor?! Dici câtă nebunie iaste aceaea a nu înţeleage că nu sânt harnici de‐aş ajuta şie şî de a se păzi, dară // {80v} altora cum ară putea fi păzitori şî mântuitori?! Crez derept ce ară căuta pre morţi mai vârtos decât pre vii, deşartă‐ş avuţie de fac stâlpi dracilor. Şî râdică idoli şî bârfesc de zic că aceia sânt dătători de binele lor şî 256 Glosă marginală: omul. 257 Glosă marginală: folos. 258 Scis: me. 259 Succesiunea: de te ispiteşti a me prinde omisă şi adăugată în subsolul filei. 142 cer de la dânşii a priimi cari lucruri ei niciodinioară nu le‐au câştigat, nici au a le agonisi. Derept aceaea scris iaste {Psa(lÕ) 113}260: „Aseamenea lor să fie ceia ce<‐i> fac şî toţ câţi se nădăjduiesc într‐înşii”. Carii – zice – tocmiră‐se în preţ cu zlătarii şî le făcură lucru de mâini. Şî se plecară de se închinară lor şi‐i iau în umerele lor, de umblă cu dânşii. Iară de‐i vor pune jos la un loc, într‐acela // {81r} loc stau, nu se mai clătesc. Şî oricât ară striga cătră dânşii, nu‐i vor auzi, nici de răotăţi i vor mântui. Derept aceaea, cu mare ruşine se vor ruşina ceia ce se nădăiesc în făpturile de mâini, zicând ferecaţilor, ce se zice ciocăniţilor: „Voi sânteţ dumnezeii noştri”. Că junghiară – zice – {5, Mo(i), g(lÕ) 32}261 jirtve dracilor, nu lu Dumnezeu, acelora dumnezei carii nu‐i ştiură, dumnezei noi, carii veniră apoi pre urmă. Acelora junghiară jirtve. Derept ce că neam răzvrătit iaste şî credinţă într‐însul nu iaste. Den neam dară hitlean şî necredincios ca acela te chiamă Domnul / {81v} zicându‐ţi aşa {Ci(sÕ), g(lÕ) 16}262: „Ieşi den mijlocul lor şî te desparţi! Şî de necurăţiia lor nu te atinge, ce te mântuiaşte de acel neam întort!”. „Scoală şî te du, că răpaos într‐însul nu iaste” {Mi(h), g(lÕ) 2}263. Că multele domnii ale dumnezeilor ce sânt întru voi, fără de tocmeală sânt şî cu mult val, neavând nicio fire. Iară la noi nu iaste aşa, nici dumnezei mulţi, nici domni mulţi {I, Ko(rÕ), g(lÕ) 8}264, ce un Dumnezeu Tatăl, de la Carele sânt toate şî noi întru El, şî un Domn Isus Hristos, cu Carele toate şî noi păntru Dânsul, {Ko(lÕ), g(lÕ) 1}265 Carele e chipul nevăzutului Dumnezeu, Întâi‐născutul a toată făptura şî al tuturor veacilor. Că de Dânsul // {82r} se 260 Sl., în trad.: Psalmul 113 ; cf. PSALM 113, 16: „Asemenea lor să fie cei ce‐i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei”. 261 Sl., în trad.: 5, Moise, cap 32; cf. DEUTERONOMUL 32. 262 Sl., în trad.: Numerii, cap 16. 263 Sl., în trad.: Miheia, cap 2; cf. MIHEIA 2, 10: „Sculaţi‐vă şi plecaţi, căci aici nu este loc de odihnă”. 264 Sl., în trad. I Corinteni, cap 8; cf. I CORINTENI 8, 6: „Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Isus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El”. 265 Sl., în trad. Coloseni, 1; cf. COLOSENI 1, 15 – 16: „15. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (...). 143 zidiră toate ceale den ceriu şî ceale de pre pământ, văzutele şî nevăzutele. De sânt scaunele, de sânt domniile, de sânt începăturile, de sânt biruinţele, toate de Dânsul fură şî fără de Dânsul nimica2 nu fu. Ce fu şî un Duh Sfânt {I(oÕ), g(lÕ) 1}266, întru Carele sânt toate, adevăratul şî de‐viaţă‐făcătoriul, Dumnezeu şi de‐Dumnezei‐făcător, şî Duhul cel bun, şî Duhul cel dirept, Duhul mângăietor, Duhul facerii de feciorie. Dentr‐aceştea, fieşcarele pre faţa lui Dumnezeu desăvârşit iaste văzut, cum Tatăl, aşa Fiiul, aşa şî Duhul Sfânt. Însă un Dumnezeu în trei feaţe, iară firea una, împărăţiia una, putearea una, slava una şî // {82v} fiinţa una. Dăspărţire numai în staturi, iară în dumnezeire unie, că unul Tatăl, căruia nu iaste al Lui a se naşte, şî unul Fiiul, Unul‐născut, căruia al Lui iaste a se naşte, şî unul Duhul Sfânt, căruia al Lui iaste purceaderea sau ieşirea. {Psa(lÕ), 35}267 Că noi aşa ştiund, den lumina Tatăl, pre lumina Fiiul, întru lumina în Duhul Sfânt luminămu‐ne, slăvind o Dumnezeire în trei staturi. Şî acela iaste un Dumnezeu adevărat, carele în Troiţă iaste cunoscut. Că de la Dânsul şî cu Dânsul şî întru Dânsul sânt toate {Ri(m) g(lÕ), 11}268. Derept aceaea cu darul ştiund eu acealea ce sânt de tine, trimes sânt a te învăţa, cum am şî deprins şî am păzit // {83r} de început şî pănă acuma cărunteaţelor meale. {Ma(th), g(lÕ) 16}269 Dici de veri creade şî te veri boteza, spăsit veri fi, iară de nu veri creade, osândit veri fi. Că aceastea care văzi astăzi, cu cari te înalţi şî te corunezi, să e slava, să e hrana, să e bogăţiia, toate înşelăciunea vieţii270; ca cum n‐ară fi, în puţinea vreame trec. Şî te vor scoate de aice nevrând tu, şî trupulu‐ţ va fi închis însuş întru o groapă mică, părăsit de toţi iubiţii şî rudele tale şî de toţ priiatnicii lipsit. Şî se vor duce frumuseţile lumii aceştiia şî multa scârnăvie. Şî în loc de ceastă frumuseaţe şî bună‐mirizmă de acuma, cuprinde‐te‐va rău‐//puturoasa {83v} putrejiciune. Iară pre sufletul tău băga‐l‐vor întru ceale mai dedesupt 266 Sl., în trad. Ioan, 1. 267 Sl., în trad.: Psalmul 35; cf. PSALMUL 35, 9: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină”. 268 Sl., în trad. Râmleani, 11: cf. ROMANI 11, 36: „Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate”. 269 Sl. în trad. Matei, cap 16; cf. Năsturel 1904: Matei, cap 6. 270 Glosă marginală: lumii. 144 ale pământului, în osânda iadului, pănă la zioa cea de apoi învierii, când iarăş luându‐ş trupul, lepădat va fi de la faţa Domnului şî dat matcei focului celui ce arde fără de sfârşenie. Ca aceastea ţie se vor întâmpla şî mult mai amară decât aceastea, deaca veri trăi întru necredinţă. {Psa(lÕ) 4)271 Iară deaca cu nevoinţă veri asculta pre Cela ce te chiamă la spăsenie şî veri alerga cătră Dânsul cu dragoste şî cu bucurie, şî cu lumina Lui te veri semna şî fără de schimbare‐I veri mearge pre urmă; şî lepădând toate, te veri lipi de Dânsul, atunce ce fealiu // 84r de întărire şî de veselie veri nemeri, ascultă numai! De veri şedea, fără teamăt veri fi; {Pri(tÕ), g(lÕ) 3}272 de veri durmi, în dulceaţă veri durmi şî nu te veri teame de frica celuia ce ară veni asupră‐ţi, nici de pornirea necuraţilor draci ce‐ţi vor sosi asupră, {Pri(tÕ), g(lÕ) 28}273 ce veri umbla cu îndrăzneală ca un leu. Şî veri trăi în veselie şî cu bucurie în veaci. Că în capul tău bucurie şî laudă şî veseliia te va ajunge. Şî den dureare şî den grije şî den suspinare scăpa‐veri. Atunce străluci‐va lumina ta ca dimineaţa şî sănătatea ta degrab va răsări {Isa(i), 58}274. Şî dereptatea ta nainte‐ţ va mearge şî slava / 84v lu Dumnezeu te va cuprinde {Isa(i), 43}275. Atunce veri striga şî Dumnezeu te va auzi. Şî încă grăind tu, va zice: „Iată că am venit. Că Eu sânt Cela ce‐ţ curăţez fărălegile tale şî nu le voiu pomeni. Iară tu‐ţ adu aminte şî socoteaşte toate. Grăiaşte tu mai întâiu strâmbătăţile tale, ca să te îndereptezi. Şî de vor fi păcatele tale ca mohorâţite, ca zapada le voi albi. Iară de vor fi ca ruşite, ca lâna le voiu albi” {Isa(i), g(lÕ) 1}276. Că rostul Domnului au grăit aceastea. 271 Sl., în trad.: Psalmul 4. 272 Sl. în trad. Pilde, cap 3, cf. PILDELE LUI SOLOMON 3, 24 – 25: „4. De te culci, nu‐ţi va fi teamă, iar de adormi, somnul tău va fi dulce. 25. Să nu te temi de frica fără veste şi nici de vreo năvală a celor păcătoşi”. 273 Sl. în trad. Pilde, cap 28; cf. PILDELE LUI SOLOMON, 28, 1: „dreptul stă ca un pui de leu fără grijă”. 274 Sl. în trad. Isaia, cap 58; cf. ISAIA 58, 8: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”. 275 Sl. în trad. Isaia, cap 43. 276 Sl. în trad. Isaia, cap 1; cf. ISAIA 1, 18: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face”. 145 Al unsprezeacele cap Varlaam învaţă cum după priimire botezului sânt dătoare a se adaogă credinţei lucruri bune. // {85r} De‐aciia, cum pocăinţă celor greşiţi de treabă iaste. Şî grăi cătră dânsul Ioasaf: – Toate graiurile tale bune şî minunate sânt, cari eu crezutu‐le‐am şî le crez. Şî toată slujba idolească den toată inima o urâiu. Încă şî mai nainte de ce‐ai venit tu cătră mine, sufletul mieu trăiia gândind277 striin oarecum de aceştea. Iară acuma, cu deplină uriciune‐i urâiu, deaca ştiuiu de la tine deşertarea lor şî nebuniia celora ce le slujesc. Şî pohtesc a fi rob278 adevăratului Dumnezeu, să nu mă va împinge în laturi, neharnicul de mine, păntru păcatele meale, / {85v} ce‐mi va ierta toate, fiind iubitoriu de oameni şî milosârd, cum înveţi tu. Iată, amu gata sânt a priimi botez şî a păzi toate câte‐m veri zice. Însă ce mi se cade a face după botez? Doară iaste dăstul cătră mântuire numai a creade şî a mă boteza? Au şî altă ceva mi se cade a adaoge? Şî zise cătră dânsul Varlaam: – Ascultă ce ţi se cade a face după botez: de tot păcatul şî de toată pohta să te delungi. Şî să te zideşti pre temeiul pravoslavnicei credinţe şî pre facerea bunătăţilor, {Ia(kÕ), g(lÕ) 1}279 căce că credinţa fără de fapte, moartă iaste, cum şî faptele fără de credinţă, moarte sânt. Apostolul grăiaşte {Ga(lÕ) g(lÕ) 5}280: „Umblaţ // {86r} în duh şî pohte trupeşti nu faceţ”. Iară lucrurile trupeşti aiavea sânt, că sânt aceastea: preacurviia, ce se zice pat striin, curviia, necurăţiia, nesăturarea sau nestâmpărarea, slujba idolească, farmecătoriia, vrăjimăşiile, sfadele, băsăurile, mâniile, întărâtăturile, pricile, 277 Scris: g¥nd ¥nd. 278 Glosă marginală: slugă. 279 Sl., în trad. Iacov, cap 1. Referinţă inexactă; cf. IACOV 2, 26: „Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este”. 280 Sl., în trad. Galateni, cap 5; cf. GALATENI 5, 16: „Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului”. 146 smintealele281, eresele, pizmele, uciderile, beţiile, iubirea de argint, grăirea de rău, iubirea de dulceaţă, lăcomiia, trufiia şî alalte, care‐s potrivă cu aceastea. „Cum spuind – zice – voauă, zisu‐v‐am şî mai nainte, că ceia ce fac ca aceastea, împărăţiia lu Dumnezeu nu vor moştneni”. Iară poama sau roada duhului iaste dragostea, / {86v} bucuriia, pacea, lunga răbdare, bunătatea, miloserdiia, credinţa, blândeaţea, oprirea, sfinţiia sufletului şî a trupului, plecăciunea inemii, sfărâmarea inemii, milosteniia, neţinearea mâniei, iubirea de oameni, priveghearea, ce se zice nedurmirea, adevărata căinţă de toate păcatele ce se‐au făcut mai nainte, lacrămele cu umilenie, plângere de păcatele sale şî ale vecinului şî alalte ce‐s de potriva acestora, ca neşte spiţe ale unii scări împreunate; şî una de alta ţinându‐se, suie pre suflet la ceriure. Iată, aceastea‐ţi spusem a te ţinea de dânsele după botez. // {87r} Iară deaca după priimirea adeveritei înţelegături iarăş ne vom apuca de lucrurile ceale moarte dentâiu şî ne vom întoarce ca câinele la borâciunea lui {2, Pe(tÕ) g(lÕ) 2}282, atunce întâmpla‐se‐va noauă cuvântul ce iaste zis de Domnul. Că când – zice – duhul necurat va ieşi den om cu283 darul, – ce se zice cu botezul – umblă pren lucruri fără ape, căotându‐ş răpaos şî nu află. Dici nerăbdând el a umbla îndelung aşa izgon rătăcind, fără casă şî fără acoperemânt, zice: «Întoarce‐mă‐voiu în casa mea de unde am ieşit». Şî viind, afla‐o‐va măturată şî împodobită {Lu(kÕ), g(lÕ) 11}284. Şî numai sărbând – ce se zice nelucrând nimica2 – şî neapucându‐se de lucrurile / {87v} darului – ce se zice ale botezului – şî deşartă, adecă neumplută de bogăţiia bunătăţilor, atunce va mearge şî va lua cu sine alte şapte duhuri mai reale decât el. Şî vor întra de vor lăcui acolea. Şî vor fi omului aceluia ceale de 281 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 282 Sl., în trad.: II, Petru, cap 2; cf. II PETRU 2, 22: „Cu ei s‐a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui”. 283 Glosă marginală: păntru. 284 Sl., în trad.: Luca, cap 11; cf. LUCA 11, 24 – 25: „24. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă. Şi negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. 25. Şi, venind, o află măturată şi împodobită”. 147 apoi, mai reale decât ceale dentâi. Că botezul spală cu apa şî ştearge zapisul tuturora păcatelor ce sânt fapte mai denainte şî‐l dă de tot periciunii. Şî după aceaea iaste‐ne zid şî apărătură şî armă tare asupra oştii vrăjimaşului. Iară volniciia noastră nu ne‐o ia botezul, nici are iertare de păcatele ce se vor face după dânsul, nici are a doa scăldătură a afundării, // {88r} păntru că un botez ispoveduim. Cade‐se dară cu toată paza să ne păzim a nu cădea întru a doauălea spurcăciuni, ce să ne ţinem de puruncile Domnului. Că au zis cătră apostoli: „Păsaţ de‐nvăţaţi toate limbile, botezându‐i în numele Tatălui285 şî al Fiiului şî al Sfântului Duh” {Ma(thÕ), g(lÕ) 28}286. Şî nu conteni cuvântul numai pănă aice, ce adaose de zise aşa: „Învăţându‐i să păzească toate câte am poruncit voauă”. Poruncit‐au a fi săraci cu duhul, pre carii ce vor fi aşa, fericează‐i şi‐i chiamă vreadnici împărăţiei ceriului {Ma(thÕ), g(lÕ) 5}287. După aceaea învaţăne a plânge în ceastă viiaţă, ca să ne învrednicim mângăierii ce va să fie, şî a fi blânzi, / {88v} şî de pururea flămânzi, şî setoşi de dereptate, şî milostivi, şî darnici, îndurători şî milosârzi, curaţi cu inema, depărtându‐ne de toată spurcăciunea trupului şî a duhului, şî a fi făcători de pace cătră vecini şî cătră sufletul nostru, supuind adecă pre cel mai rău celui mai bun, şî cel necurmat războiu, ce e pre mijloc, cu direaptă judecată împăcându‐l. Şî să răbdăm toată goana şî toată scârba şî împutăciunea păntru dereptatea derept numele Lui, ce ne iaste adus ca să ne învrednicim bucuriei de veac la împărţeala luminatelor daruri. Ce şî în ceastă lume po//runceaşte: {89r} „Să ne se lumineaze lumina noastră naintea oamenilor, ca să vază – zice – lucrurile voastre ceale bune şî să slăvească pre Tatăl vostru Carele e în cer” {Ma(thÕ), g(lÕ) 5}288. 285 Scris: tatel¨i. 286 Sl., în trad.: Matei, cap 28; cf. MATEI 28, 19: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându‐le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. 287 Sl., în trad.: Matei, cap 5; cf. Matei 5, 3: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”. 288 Sl., în trad.: Matei, cap 5; cf. MATEI 5, 16: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. 148 Leagea lu Moisi, carea de demult dată fu izrailteanilor, grăiaşte: „Nu ucide, nu face curvie, nu fura, nu mărturisi cu minciună!” Iară Hristos grăiaşte că tot omul289 carele se mânie pre faptele lui, în deşert vinovat iaste judecăţii. Iară de‐i va zice nebune, vinovat iaste matcei focului. Şî de veri aduce – zice – prinosul tău la oltariu şi‐ţ veri aduce acolea aminte că are fratele tău spre tine ceva, lasă‐ţ darul aciia, naintea / {89v} oltariului, şî pasă de te împacă cu fratele tău. Şî cum că tot omul ce au căutat asupra muierii ca păntru să o pohtească, amu curvie au făcut cu dânsa într‐îinema lui, spurcăciunea sufletului şî simţirea pohtei, curvie ş‐au chemat. Ce şî jurământurile legii (adecă ce‐s scrise în leage) oprindu‐le Hristos, poruncit‐au nicicum jurământ să nu fie, fără numai iaste şî nu e. Acolo, adecă în leage, poruncit‐au: „ochiu derept ochiu şî dinte derept dinte”. Iară aice: „Cine te va lovi preste buca290 direaptă, întoarce‐i şî ceialaltă. Şî celuia ce va vrea să se pârască cu tine şî să‐ţ ia haina, lasă‐i lui // {90r} şî cămaşa. Şî de te va lua cineva cu sila să mergi o milă de loc, pasă tu cu dânsul doauă! Celuia ce‐ţ ceare, dă‐i, şî celuia ce va să se împrumuteaze la tine, nu‐i opri! Auzit‐aţ că zis iaste să iubeşti vecinul tău şî să urăşti pre vrăjimaşul tău. Iară eu zic voauă: iubiţi pre vrăjimaşii voştri. Faceţi bine celora ce vă urăsc şî vă rugaţi păntru ceia ce vă gonesc şî vă năpăstuiesc, ca să fiţ feciori Tatălui vostru ce iaste în ceriuri, Careleş răsare soarele Lui răilor şî bunilor şî ploauă asupra direpţilor şî a nederepţilor. Nu osândireţi, să nu fiţ osândiţi, iertaţi / {90v} şî vă se va ierta!” {Lu(kÕ), g(lÕ) 6}291 „Nu ascundereţ voauă comoră în pământ, unde viermii şî putrejunea o strică, unde furii o dezgroapă şî o fură, ce vă ascundeţi comoră în ceriu, unde nici viermii, nici putrejunea o strică, unde furii nu o sapă nici o fură. Că unde va fi comoara voastră, aciia va fi şî inema voastră {Ma(thÕ) g(lÕ) 6}292. Nu vă grijireţ cu sufletul vostru ce veţ mânca sau ce veţ bea, nici cu trupul vostru în ce vă veţi îmbrăca, că ştie Tatăl vostru cel den ceriu că vă tribuiesc aceastea toate. 289 Cuvânt omis şi scris marginal. 290 Glosă marginală: obraz. 291 Sl., în trad.: Luca, cap 6; cf. LUCA 6, 37: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi”. 292 Sl., în trad.: Matei cap 6; cf. MATEI 6, 19 – 21: „19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură (...). 149 Crez Cela ce au dat suflet şî trup, tot va da hrană şî haine, Carele şî pre pasările ceriului hrăneaşte şî florile ţarinelor // {91r} cu frumuseaţe ca aceaea le împodobeaşte. Şî căutaţi – zice – mai întâiu împărăţiia lu Dumnezeu şî dereptatea Lui şî aceastea toate vă se vor adaoge. Nu vă grijireţ de mâine, că zioa de mâine are grije de sine. Toate câte veţ să facă voauă oamenii, faceţi şî voi lor aşijderea {Ma(thÕ) g(lÕ) 7}293. Întraţi pre poarta cea strimtă, că poarta largă şî calea întinsă duc la periciune şî mulţi sânt carii umblă pre dânsa. Iară uşa strimtă şî calea îngustă duc la viiaţă şî puţini sânt carii o află. Şî nu tot carele‐M grăiaşte Mie: «Doamne, Doamne» va întra întru împărăţiia ceriului, ce cela ce face voia / {91v} Tatălui Mieu, ce iaste în ceriure. Cela ce iubeaşte tatăl sau mama mai vârtos decât pre Mine, nu e vreadnec de Mine. Şî cela ce iubeaşte feciorul sau fata mai mult decât pre Mine nu iaste vreadnic de Mine. Şî cine nu‐ş va lua crucea sa şî să meargă pre urma Mea, nu iaste vreadnic de Mine” {Ma(thÕ) g(lÕ) 10}294. Iată, aceastea şî împotriva acestora au poruncit Spăsitoriul apostolilor să înveaţe pre credincioşi. {2 Ti(mÕ), 4}295 Şî aceastea toate datori sântem a le păzi, deaca pohtim a nemeri desăvârşitul şî a ne învrednici neputredelor cununi ale dereptăţii, cari cununi va da Domnul într‐aceaea zi, Judecătoriul cel dirept, tuturora celora ce au iubit pre Dânsul şî luminarea Lui. // {92r} Grăi Ioasaf cătră unchiaşul296: – De vreame ce tărie ca aceasta tribuiaşte acestora învăţături şî dentru cea viiaţă curată, de mi se va întâmpla după botez, cu una sau cu doauă dentr‐aceastea porunci a greşi, fi‐voiu după aceaea a nu mai nemeri cealea ce vin pre urmă? Şî să‐m fie oare toată nădeajdea mea în deşert ? Iară Varlaam zise: 293 Sl., în trad.: Matei, cap 7; cf. MATEI 7, 12: „Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor”. 294 Sl., în trad.: Matei, cap 10; cf. MATEI 10, 37 – 38: „37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 38. Şi cel ce nu‐şi ia crucea şi nu‐Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine”. 295 Sl., în trad.: II Timotei, cap 4. 296 Glosă marginală: bătrânul. 150 – Nu aşa socoti aceastea! Că Dumnezeu, Cuvântul, Carele se‐au înomenit spre spăseniia neamului nostru297, ştiund multa neputinţă şî patima firei noastre, nici pănă într‐aceasta parte nu ne‐au lăsat a boli fără de leac. Ce ca un preaînţelept doftor, trupeasca voia noastră cea iubitoare de păcate ame/stecându‐o298 {92v} cu iarba pocaaniei, propoveduitu‐o‐au întru iertăciunea păcatelor, când vom lua cunoştinţa cea adevărată şî ne vom sfinţi cu apa şî cu Duhul şî ne vom curăţi de tot păcatul şî de toata spurcăciunea fără de osteneală. După aceaea, de ne se va întâmpla a cădea în nescari căderi de păcate, atunce altă naştere, ce se zice înnoire cu botez, care se face în scăld<ăt>ura apei, cu Sfântul Duh, şî ne înnoiaşte desăvărşit, nu iaste amu. Că acesta dar o dată se dă {Evre(i), 6}299. Ce cu duroroasă căinţă şî cu fierbinţi lacrăme şî cu osteneale şî cu sudori, să face curăţire şî iertăciune păcatelor păntru milosârdiia milei Dumnezeului nostru. Că botez fu chemat şî izvorul de lacrămi300, după darul Stăpânului301. Însă în vreame multă şî cu ce trudă se va cădea, pre mulţi den multe păcate // {93r} au mântuit. Păntru că nu iaste păcat carele să biruiască pre iubirea de oameni a lu Dumnezeu, de vom apuca a ne pocăi şî ruşinea păcatelor a o spăla cu lacrăme, de nu va apuca mainte moartea să ne scoaţă spurcaţi de aicea. {Psa(lÕ), 6}302 Că în iad pocăinţă nu iaste, nici ispoveduire. Că pănă când sântem întru vii (însă temeiul pravoslavnicei credinţe trăind nesfărimat), de se va strica ceva den acoperemânt sau den zid, aceaia ce au putrezit de păcat, poate‐se înnoi {Psa(lÕ) 144}303 iarăş cu pocăinţa. Că mulţimea îndurărilor lu Dumnezeu a o număra şî măriia milei Lui a o măsura, nu e cu putinţă. Iară păcatele / {93v} şî căderile oricum să ară fi, supunu‐se măsurei şî întru număr a fi întâmplă‐se. Dici supt măsură şî supt număr zăcând păcatele noastre, pre nenumărata milă şî pre 297 Cuvânt omis şi scris marginal. 298 Scris: amestek¥nÕd¨õ. 299 Sl., în trad.: Evrei 6; cf. EVREI 6, 4 – 6: „4. Căci este cu neputinţă pentru cei ce s‐au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s‐au făcut Duhului Sfânt (...). 300 Succesiunea: Şî cu osteneale şî cu sudori să face curăţire şî iertăciune păcatelor păntru milosârdiia milei Dumnezeului nostru. Că botez fu chemat şî izvorul le lacrămi omisă şi adăugată în subsolul paginii. 301 Glosă marginală: mila Domnului. 302 Sl., în trad.: Psalmul 6. 303 Sl., în trad.: Psalmul 144. 151 nemăsuratele îndurările lu Dumnezeu a birui nu pot. Derept aceaea, noauă nu ne iaste poruncit a ne părăsi păntru păcatele, ce a şti bunătatea lu Dumnezeu şî a ne căi de păcate, căror păcate zace‐le iertăciunea în milosârdiia304 lu Hristos, Carele ş‐au vărsat sângele derept păcatele noastre. Şî den multe scripturi sântem învăţaţi tăriei pocăinţei şî mai vîrtos den lucrurile şî den pildele Domnului nostru, lu Isus Hristos. Că de atunce – zice – începu Isus a învăţa şî a grăi: // {94r} „Căiţi‐vă, că se‐au apropiiat împărăţiia ceriului!” {Ma(thÕ), g(lÕ) 4}305. Ce şî întru pilda a unui fecior arată, careleş fusease luat aveare de la tată‐său {Lu(kÕ), g(lÕ) 15}306. Şî se‐au fost dus într‐o ţeară departe. Şî acolo, într‐acea ţeară fiind foamete, fost‐au mers de se‐au lipit lângă unul den cei oroşani răi a aceii ţeri307 mult păcătoasă. Iară el l‐au fost trimes la satul lui să‐i pască porcii (aşa chemând pre greul şî spurcatul păcat). Dici multe păţind şî la sărăciia cea de margine ajungând, atâta cât nici de acea împuţită hrană a porcilor nu ş‐au fost putând sătura pântecele, târziu oarecând ş‐au fost venit în simţirea lui. Şî jelcuindu‐se de ruşine ca aceaea, fost‐au grăind întru sine aşa: / {94v} „O, câţi năiemnici la tată‐mieu se satură de pâine, iară eu pieriu de foame. Scula‐mă‐voiu de mă voiu duce la tată‐mieu şî voiu zice lui: «Tată, greşit‐am la ceriu şî naintea ta, şî a mă chema fiiul tău nu sânt vreadnic. Fă‐mă ca unul den năiemnicii tăi!» Şî se sculă de mearse cătră tată‐său. Iară el, văzându‐l de departe, i se făcu milă. Şî alergă de‐l luă în braţe şî cu milostivnicie‐l sărută. Şî învrednicindu‐l cinstei ceii dentâiu, praznic bucurat făcu păntru aflarea lui, junghind viţelul cel hrănit. Iată, această pildă au arătat noauă, celora ce ne vom întoarce den păcate şî vom cădea la pocaanie. {Lu(kÕ), g(lÕ) 15}308 Ce arată şi pre un păstor 304 Glosă marginală: în iubirea de oameni. 305 Sl., în trad.: Matei, cap 4; cf. MATEI 4, 17: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi‐vă, căci s‐a apropiat împărăţia cerurilor”. 306 Sl., în trad.: Luca, cap 15; cf. LUCA 15, 13 – 23; cf. LUCA 15, 13 – 23: „13. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s‐a dus într‐o ţară depărtată şi acolo şi‐a risipit averea, trăind în desfrânări (...). 307 Scris: cerß. 308 Sl., în trad.: Luca, cap 15; cf. LUCA 15, 4 – 7: „ Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte? (...) 152 bun // {95r} carele au fost avut o sută de oi. Şî rătăcindu‐i una, fost‐au lăsat noauăzeci şî noauă şî au ieşit a căuta cea rătăcită pănă o au aflat. Şî o au fost luat la umere şî ş‐au dus de o au amestecat cu ceale nerătăcite. De‐aciia au chemat priiatenii şî vecinii lui la ospăţ păntru aflarea ei. Aşa au zis Spăsitoriul: „Bucurie iaste în cer de un păcătos ce se pocăiaşte, decât de nouăzeci309 şî noo de direpţi, cărora nu le tribuiaşte pocaanie”. {Lu(kÕ), g(lÕ) 22}310 Că şî vârhovnicul ucenicilor, Petră, piiatra credinţii, puţinel fiind şî el lăsat311 cu o lăsare312 socotitoare în vreamea spăsitoarei patime, ca păntru să cunoască slăbăciunea şî / {95v} ticăloşiia a neputinţei omeneşti, căzu în păcatul lepădării. Şî aşa curând – zice – aducându‐ş aminte de cuvântul Domnului, ieşi afară de plânse cu amar. Şî cu aceale calde lacrăme, sculându‐se den cădeare, făcu biruinţă preaputearnecă. Că fiind iscusit întru războiu, de au şî căzut, ce n‐au zăbovit, nici se‐au părăsit, ce degrab aduse amară lacrăme dentru inemă întristată. Şî într‐acel ceas vrăjimaşul văzind, ca de o năprasnică văpaie fiind ars pre faţă, sări de fugi departe. Şî iute jelcuindu‐se Petră, fu iarăş vârhovnic şî fu pus dascal a toată lumea. De‐aciia şî pocăinţei fu chip şî izvod. Şî // {96r} după înviiare de trei ori zicând Hristos cătră dânsul: {I(oÕ), g(lÕ) 21}313 „Au dragu‐ţ sânt, Petre?” Ce314 de trei ori a lui lepădare derease‐o, răspunzând apostolul aşa: „Doamne, tu ştii că te iubesc”. Dentr‐aceastea den toate şî dentr‐altele încă mai multe preste număr pilde, ne învăţăm şî priceapem putearea lacrămilor şî a poaniei. Numai chipul ei, adecă al pocaaniei, tribuiaşte a fi cumu se cade, urând păcatul, a‐l urî den toată inema şî, plângând cu lacrăme, a grăi, cum au zis prorocul David: „Osteniiu întru suspinarea mea. Spăla‐voiu în toate nopţi patul mieu, cu lacrămele meale uda‐voiu aşternutul mieu” {Psa(lÕ), 6}315. Şî aşa / 309 Scris iniţial noΣzeç; apoi, peste Σ a fost scris õ. 310 Sl., în trad.: Luca, cap 22. 311 Glosă marginală: părăsit. 312 Glosă marginală: părăsire. 313 Sl., în trad.: Ioan, cap 21; cf. IOAN 21, 14 – 15: „14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus S‐a arătat ucenicilor, după ce S‐a sculat din morţi” (...). 314 Scris: ç™. 315 Sl., în trad.: Psalmul 6; cf. PSALM 6, 6: „Ostenit‐am întru suspinul meu, spăla‐voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda”. 153 {96v} de‐aciia ce face iertăciune păcatelor prin sângele lu Hristos, cu măriia milei Lui şî cu mulţimea îndurărilor Lui, Carele au zis: „Că de vor fi păcatele voastre ca ruşala, ca zăpada le voiu albi. Iară de vor fi ca ghivezeala, ca lâna le voiu nălbi” {Isa(iÕ), g(lÕ) 1}316. Dici de aceastea aşa iaste şî aşa credem. Cade‐se dară după luarea botezului şî a adevăritei cunoştinţe şî a înnoirei, şî după învredniciia fecioriei, şî după gustarea dumnezeieştilor taine, cu toată vârtutea să ne întărim, ca să nu cădem. Că nu se cade luptătoriului a cădea, căce mulţi deaca căzură, nu se putură scula. Că unii deşchizând pohtelor // {97r} uşile şî lăcuind într‐însele, nerumpându‐se dentr‐însele, nu camai putură a se întoarce spre pocăinţă. Alţii iarăş, răpindu‐i moartea şî neajungând să se speale de spurcăciunea păcatelor cu pocaaniia, osândiră‐se. Derept aceaea, păgubos lucru iaste a cădea cineva ori în ce pohtă. Iară de se va întâmpla a cădea, tribuiaşte curând a sări317 dentr‐însa afară. Şî asta iarăş întru bună nevoinţă. Şî veri de câte ori să se va întâmpla aceasta (adecă cădearea), într‐acelaş ceas să fie şî ceaealaltă (adecă scularea) numaidecât, ca să se râdice şi să stea tocma pănă la moarte. {Za(hÕ), g(lÕ) 1}318 „Că întoarceţi‐vă – zice – cătră mine şî mă voiu întoarce cătră voi”, grăiaşte Domnul Dumnezeu. / {97v} Cap XII Varlaam multe chipuri traiului creştinităţii arată lu Ioasaf. Şî de aleasă319 tocmeală călugărească, multe lucruri pune nainte. Şî la sfârşit arată lui cu pildă frumoasă în ce chip să cade a păzi de pohte lumii aceştiia. Cătră aceastea Ioasaf zise: – Dară cum se va păzi cineva după botez curat de tot păcatul? Că, de şî iaste pocăinţă320 celora ce greşesc, cum zici tu, însă cu trudă şî dureare, cu 316 Sl., în trad.: Isaia, cap 1; cf. ISAIA 1, 18: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face”. 317 Scris sßli; cf. vßskoçiti în versiunea slavonă. 318 Sl., în trad.: Zaharia, cap 1; cf. ZAHARIA, 1, 3: „«Întoarceţi‐vă către Mine», zice Domnul Savaot, «şi atunci Mă voi întoarce şi Eu către voi»”. 319 Scris: alæsø. 154 plângea şî cu tânjire321, cari paru‐mi‐se să fie a mulţi nu lesne isprăvite. Ce aş mai vrea să aflu o cale cu carea să‐m păzesc vârtos poruncile lu Dumnezeu şî să nu mă abat dentr‐însele, // {98r} nici după iertăciunea răotăţilor meale celor dentâiu să mai mâniiu iarăş pre preadulcele stăpân şî Dumnezeu. Iară Varlaam zise: – Bine ziseş aceastea, domnul mieu, împărate. Aceasta‐m place şî mie. Ce foarte iaste nelesne şî cu neputinţă a lăcui cineva lângă foc şî să nu se dogorească. Nu e amu lesne a isprăvi şî încă foarte anevoie şî ponciş iaste celuia ce se‐au legat cu lucrurile lumeşti şî cu ale ei (adecă ale lumii) griji şî valuri se zăboveaşte; şî întru bogăţie şî în hrană trăiaşte a umbla în calea poruncilor Domnului şî a se păzi pre sine, curat într‐acealea fiind. Zis‐au Domnul {Ma(thÕ), g(lÕ) 6}322: „Nimea nu poate sluji la doi domni, că s‐au va / {98v} urî pre unul, iară pre altul iubi, sau de unul i va fi aminte, iară de altul nu va avea grije. Nu veţ putea sluji şî lu Dumnezeu, şî Mamonei, adecă nedereptăţii”. Şî scrie şî ucenicul Lui, cela iubitul, Ioan Evanghelistul şî Bogoslovul, întru a lui poslanie, aşa: {1, I(oÕ), 2}323 „Nu iubireţ lumea, nici cealea ce sânt în lume. De iubeaşte cineva lumea, într‐acela dragoste nu iaste, căce toate ce sânt în lume sânt pohtă trupului şî pohta ochilor şî trufiia vieţii. Dici acealea nu sânt de la Tatăl, ce den lume. Treace dară lumea şî treace şî pohta ei. Iară cine face voia lu Dumnezeu, trăiaşte în veaci”. Aceastea cei dumnezeieşti părinţi ai noştri, de‐//Dumnezeu‐purtători, {99r} cunoscându‐le şî apostolii auzind {Deaa(nÕ), 14}324 că cu multe 320 Scris. pßkßinÕcõ. 321 Succesiunea: cu plângea şî cu tânjire omisă şi adăugată în subsolul paginii. 322 Sl., în trad.: Matei, cap 6; cf. MATEI 6, 24: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”. 323 Sl. în trad.: I, Ioan, cap 1; cf. I IOAN 2, 15 – 17: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; 16. Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. 17. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”. 324 Sl., în trad. Faptele, 14; cf. FAPTELE APOSTOLILOR 14, 22: „Întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‐i să stăruie în credinţă şi (arătându‐le) că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu”. 155 scârbe tribuiaşte a întra noi întru împărăţiia ceriului, nevoiră‐se după sfântul botez a păzi şî a feri haina neputrezirei curată şî nespurcată. Derept aceaea unii dentr‐înşii adaoseră a priimi şî alt botez cătră celalalt (să zic) cu sânge şî cu muncă. Că şî acesta se chiamă botez, şî încă foarte cinstit şî lăudat, că nu se mai spurcă al doilea rând cu cugete de păcate. Care priimind şî Domnul derept noi, pre dereptate o au chemat botez. De atunce, închipuindu‐se Lui şî răvnitori făcându‐i‐__________se, mai întâiu înşiş‐văzătorii ucenicii Lui şî apostoli, / {99v} după aceaea şî ceata sfinţilor măcenici, împăraţilor ce era slugi idoleşti, şî muncitorilor, derept numele lu Hristos, deaderă‐se. Răbdând tot fealiul325 de chinuri, daţ fiind fiiarălor, focului şî sabiei şî bună mărturisire mărturisind şî alergarea sfârşindu‐şi şî credinţa păzindu‐ş, nemeriră cinstea direpţilor, îngerilor împreună‐lăcuitori şî lu Hristos împreună‐moştnenitori făcându‐se. A cărora bunătate atâta străluci, {Psa(lÕ) 18}326 cât ieşi preste tot pământul veastea lor şî pre marginele lumii isprăvile lor. Ale acestora, nu numai graiurile şî lucrurile, ce şî sângele şî oasele lor, de toată // {100r} sfinţiia pline sânt. Că pre draci de tot i gonesc, de nevindecătoarele boale vindecare dau celora ce se ating cu credinţă; şî hainele lor sau verice altă ceva, ce se‐au atins de sfintele trupurile lor, cinstite sânt în toată vreamea a toată făptura. De carii mare şî lung cuvânt ară fi a povesti cineva pre amăruntul vitejiile lor. Iară deaca cei cruz şî cu chip de fiiară sălbatecă muncitori, răi fiind, rău se sfârşiră. Şî goana se conteni. Şî împărăţiră împăraţ credincioşi preste toată lumea, luând alţii urma lor şî închipuindu‐se răvnirei lor şî dumnezeieştii dragostei lor, adecă a măcenicilor. Şî cu aceaeaş pohtă ră/nindu‐ş {100v} sufletele, socotiia ceale ce‐s de folos, a‐ş pune şî sufletele, şî trupurile nespurcate naintea lu Dumnezeu327, tăindu‐ş toate lucrurile pohtelor reale {II Cor., 7)328 şî de toată spurcăciunea trupului şî a duhului 325 Scris: f™lülÕlß. 326 Sl., în trad.: Psalmul 18; Cf. PSALMUL 18, 4: „În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor”. 327 Glosă marginală: Domnului. 328 Sl. în trad.: 2 Corinteni, cap 7; cf. II CORINTENI 7, 1: „Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu”. 156 curăţindu‐se. Şî cunoscând că acela lucru într‐alt chip nu se va putea isprăvi, fără numai cu paza poruncilor lu Hristos, dici paza poruncilor şî lucrarea bunătăţilor, socotind ei că pre mijloc de valuri lumii nu e lestne a se face, meşterşugiră‐ş lor altă oarecare viiaţă, striină şî schimbată. Şî după dumnezeiescul glas lăsând toate, părinţii, feciorii, priiatnicii, rudele, bogăţiia, hrana şî toate ce sânt // {101r} în lume urându‐le, {Evre(i), 11}329 pren pustii ca neşte fugari se sălăşuiră, lipsiţi, scârbiţi, în rea patimă, rătăcind pren pustii şî pren munţi şî pren peştere şî pren propastiile pământului, depărtându‐se de toate câte‐s pre pământ frumoase şî dulci, şî încă tocma şî pâinea, şî acoperemântul foarte întru scădeare avându‐le. Socotind ceaste doo lucrure, cum deaca nu vor vedea piroanele pohtelor, atunce den rădăcină vor putea rumpe jelaniia lor, adecă a pohtelor, den sufletele lor. Şî măturând a lor aducere aminte, dragostea şî pohta a dumnezeieştilor şî a cereştilor lucruri vor sădi întru sine. Şî cătră aceastea, cu pa/tima {101v} cea rea supţiia‐ş‐vor trupul. Şî de330 bună voie făcându‐se măcenici, nu vor greşi slava acelor ce se‐au sfârşit cu sânge, ce fiind şî ei mergători pre urmă patimelor lu Hristos, amu pre putearea lor fi‐vor părtaşi şî nesfârşitei împărăţii. Aşadară socotind singureasca, ce se zice călugăreasca, negâlcevitoarea viiaţă, vitejaşte o petrecea. Unii fără de acoperemânt răbda, priimind nevoie de văpaia zăduhului şî nerăbdata iarnă şî de turburările vânturilor. Alţii colibî‐ş făcea, sau pren vârtoape şî pren peştere ascunzându‐se lăcuiia, întru bunătăţi ca aceastea trăind. // {102r} Toată trupească mângâiare şî răpaos, pănă în sfârşit o arunca. Vearze crude şî ierbi, sau muguri de copaci, sau pâine uscată, şî cu de aceastea, a viiaţă de tot grea se da pre sine. Nu numai de gustarea dulcilor lepădându‐se, ce cu preamultul ajun era întinzând pre sine cătră măsura mâncării. Cu atâta de proaste bucate se priciştuia, cât să‐ş fie numai vii. Că unii toate zilele săptămânii în foame le petrecea şî dumineca se priceştuia cu ceva hrană. Alţii de doo ori în săptămână‐ş aducea aminte de câte ceva gustare. Alţii preste o zi, alţii serile 329 Sl., în trad. Evrei, cap 11; cf. EVREI 11, 38: „au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului”. 330 Scris: d ¨ şi corectat marginal prin notarea lui e pentru Á. 157 mânca numai cât331 să‐ş guste hrană. Întru rugăciuni / {102v} şî întru privegheri deletnecindu‐se332, puţini nu se apropiiară cătră viiaţa îngerească, luându‐ş de tot zioa bună de cătră câştigul aurului şî argintului şî uitând de tot cum că iaste vânzare şî cumpărare întru oameni. Iară pizma şî trufiia, cari mai vârtos au nărav a urma bunelor lucruri, între dânşii loc nu avea. Că nici ceia ce333 era întru mai mici nevoinţe postniceşti avea vreun gând rău spre cela ce înfloriia cu mai mari, adecă nevoinţe postniceşti; nici iară celuia ce isprăviia lucruri mai mari i se rădica buiciia spre semeţie asupra celora ce era mai slabi decât dânsul, sau a ocărî cineva pre vecinul său, // {103r} sau a se lăuda cu ajunul lui, sau a gândi lucrure mari de isprăvile lui, buiciia nu i‐au înşelat. Căce cela ce avea bunătăţi mai multe, nu cu ale lui osteneale, ce toate cu putearea lu Dumnezeu socotiia că le face, supuindu‐se smeritei vreri334. Aşa gândiia, că nimica n‐au lucrat, ce ca cum ară fi încă a mai multe datori, cum au zis şî Domnul {Lu(kÕ), g(lÕ) 17}335: „Când veţ face toate câte vă sânt poruncite, ziceţ: «Sântem neşte robi netreabnici, păntru că feapsem ce eram datori a face»”. Iară unii‐ş zicea că niciodată n‐au făcut acealea ce le se‐au fost poruncit, ce mai multe zicea să fie care nu ajunsease la dânşii, decât cealea ce isprăvise. Şî iarăş se ocărâia / {103v} pre sine, unde nu era desăvârşit totdeuna întru ajunare, păntru neputinţa trupului, cugetând cum nedăstulul lor nu den neputinţa firei iaste, ce den nevoia preagetului. Dici aşa, unul decât altul şî toţ decât toţ se făcea mai plecaţ. Iară patima trufiei336, sau carea iaste de‐a plăcea oamenilor, unde să fie întru dânşii, carii derept dânsa au fugit den lume şî lăcuiesc în pustie? Ca nu oamenilor, ce lu Dumnezeu vrând să‐ş arate isprăvile lor, de la carele şî nădeajde au a‐ş lua plata isprăvilor, ştiund foarte bine că postul ce se face 331 Scris: k¥‚$; corectat eronat marginal prin k¥c$. 332 Scris: deledneçin$d¨se. 333 Cuvânt omis şi scris marginal. 334 Glosă marginală: voi. 335 Sl., în trad. Luca, cap 17; cf. LUCA, 17, 10: „când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”. 336 Glosă marginală: măriei deşarte. 158 derept trufa337, plată acela n‐are, căce derept lauda omenească, // {104r} iară nu păntru Dumnezeu iaste. Derept aceaea şî îndoită pacoste petrec unii ca aceia, că şî trupulu‐ş mârşevesc, şî plată nu iau. Iară ceia ce pohtesc slava cea de sus şî cătră dânsa se poartă, de toate pământeştile şî omeneştile nu grijesc. Şi‐ş au lăcuitele lor unii de tot în dutină şî în singurătate săvârşind nevoinţa lor, depărtaţ de lăcuita omenească în toată vreamea vieţii lor şî de Dumnezeu apropiindu‐se. Iară alţii, înfingându‐ş sălaşele lor departe unul de altul, dumineca se adună întru o besearecă şî se priciştuiesc dumnezeieştilor taine, cuminecă‐se – să zic – cu jirtva cea necruntă / {104v} a precuratului trup şî a scumpului sânge al lu Hristos, care au dăruit Domnul credincioşilor Lui, întru iertăciunea păcatelor, întru luminarea şî sfinţirea sufletului şî a trupului. Şî hrănind unul pre altul cu învăţătura dumnezeieştilor cuvinte şî cu cari învăţături se‐au deprins ascunsele războaie ale potrivnicilor, vădindu‐le ca nimenea să nu fie prins de dânsele, care n‐ară şti meşterşugul războiului. Şî iarăş fieşcarele dentr‐înşii se întoarce la casa lui, băgând miiarea bunătăţilor cu nevoinţă în vasele inemilor lor şî lucrând poama ceaea preadulcea şî vreadnecă // {105r} de masa ceriului. Iară alţii trăiesc viiaţă dempreună. Carii mulţime de oameni mulţi strângându‐se împreună supt un începătoriu şî un mai‐mare, pre sine pre toţ supuindu‐se, toată vrearea lor cu cugitul ascultării junghindu‐o şî robi cumpăraţ de voie pre sine socotindu‐se, {Ga(lÕ), g(lÕ) 2}338 nu ca mai mult loruş trăiesc, ce cui se supuseră păntru dragostea lu Hristos. Şî să zicem cum se mai cuvine, trăiesc nu ca mai mult şieş, ce trăiaşte întru dânşii Hristos, căruia‐i merg pre urmă, lepădându‐se de toate. Iată, dară, aceasta iaste ducerea den lume, urăciunea vrerilor şî lepădarea firei păntru dragostea celuia ce iaste / {105v} pre desupra firei. Aceştea ca îngerii trăiesc pre pământ, cu cântări şî cu cântece, întru un suflet cântând Domnului şî ispoveditori patimelor şî trudelor ascultării 337 Glosă marginală: măriia deşartă. 338 Sl., în trad.: Galateni, cap 2; cf. GALATENI 2, 20: „şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine”. 159 fiind, întru carii umple‐se cuvântul Stăpânului. Că zis‐au {Ma(thÕ), g(lÕ) 18}339: „Unde sânt doi sau trei strânşi în numele Mieu, aciia sânt Eu pre mijlocul lor”. Nu că cu aceasta măsură au scurtat adunarea întru numele Lui, ce cu acest număr de doi sau de trei arătat‐au preamultul şî nehotărâtul număr, că veri puţini, veri mulţi de se vor aduna întru numele Lui, slujindu‐i cu fierbinte dragoste, aşa creadem cum să vie El în mijlocul lor. // {106r} Cu aceastea chipuri şî de‐acest fealiu de vieţi şî cu aceastea tocmeale, pământeanii şî ţărânaşii, răvnind vieţii cereşti, întru post şî în rugăciuni şî în privegheri, în lacrăme calde şî întru nemângâiată jălcuire, întru striinătate şî în aducere aminte de moarte, întru blândeaţe şî în nemâniiare, în tăcearea buzelor, întru neagonisire şî în sărăcie, întru curăţie şî întru întreagă înţelepciune, întru voia smeritei înţelepciuni şî în linie, în dragostea cea deplină cătră Dumnezeu şî cătră vecini, sfârşind viiaţa aceasta şî cu năravul făcură‐se îngeri. / {106v} Derept aceaea Dumnezeu cu seamne şî cu ciude şî cu multe fealiuri de puteri împodobi pre dânşii. Şî veastea minunatei vieţii lor, pren marginile a toată lumea feapse340 a ieşi. Şî deaca viiaţa a unuia dentr‐înşii, ce o am în gură341, ţi‐o aş spune pre amăruntul, carele şî începător a fi aceştii vieţi călugăreşti spune‐se, de‐i iaste numele Antonie, crez că ai cunoaşte dentru un pom dulceaţa poamelor celora ce sânt de un neam şî de un fealiu şî ce fealiu de temeiu au pus el ajunului şî ce acoperemânt au făcut şî ce fealiu de daruri se‐au învrednicit a nemeri de la Spăsitoriul. Dici şî alţii mulţi // {107r} după dânsul, împotriva lui cu nevoinţă nevoindu‐se, acealeaşi cununi şî cinsti nemeriră. Ferice de aceştea şî de trei ori ferice, carii iubiră pre Dumnezeu şî păntru dragostea Lui obicniră toate. Că plânseră tânguindu‐se zioa şî noaptea ca mângâiarea cea nesfîrşită să nemerească; plecară‐se cu voia lor, ca acolo să se înalţe; mârşeviră‐ş trupul lor cu foamea, cu seatea şî cu priveghearea, ca acolo să‐i priimească pre dânşii hrana şî bucuriia raiului. Sălaş fură Sfântului Duh cu curăţiia inemii 339 Sl., în trad.: Matei, cap 18; cf. MATEI 18, 20: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.: 340 Slova ™ a fost suprascrisă peste un semn care pare a fi a. 341 Secvenţa în gură glosată marginal prin secvenţa sau urâţie, scrisă: sa¨ Ár¥c$; cf. în versiunea sl. vß Ást™x „în gură”. 160 {Efe(s$), 6}342, cum iaste scris: „Sălăşui‐mă‐voiu într‐înşii şî voiu umbla” {2, Corinteni, 6}343. „Răstigniră pre sine lumii, / (107v} ca de‐a direapta celuia ce se‐au răstignit să stea”. Încinseră mijlocele lor cu adevărul şî în toată vreamea‐ş avură candilele lor gata, aşteptând venirea ginerelui celui fără de moarte {Ma(th$), 25}344. Că câştigându‐ş ei ochi de minte, de departe345 vedea acela înfricoşat ceas. Şî vedearea a bunătăţilor ce vor să fie şî muncile de veac nedespărţite le avea de inemile lor. Şî se nevoiră în patime, ca slava ceaea ce iaste pururea să o nemerească; fă__________cură‐se fără de pohte ca îngerii şî acuma cu îngerii dănţuiesc, cu a cărora viiaţă potriviră‐se. Fericiţ aceia şî de trei ori fericiţ, că cu neprelăstitorii ochi ai // {108r} minţii cunoscură deşertarea cestor lucruri de aice şî nestarea şî netocmeala a bunului traiu omenesc. Şî de acela bine lepădându‐se, bunătăţile de veac ascunseră‐ş şie. Şî viiaţa carea niceodinioară nu cade, nici de moarte e tăiată, priimiră. Acestor dară minunaţ şî sfinţi bărbaţi, şî noi, proştii şî nevreadnicii, a ne potrivi nevoimu‐ne. Însă de viiaţa lor, carea se aseamănă nălţimii ceriului, nu ne atângem, ce după neputinţa ticăloasei tăriei noastre, închipuim şî noi viiaţa lor şî ne îmbrăcăm în portul346 lor, măcară de şî greşim347 lucrurile lor. Că pre aceasta tocmitoare de‐a nu greşi întru / {108v} dumnezeiasca făgăduire348 şî ajutătoare nestricăciunei ce ne e dată den dumnezeiescul botez, ştimu‐o. Şî urmând noi cuvintelor fericiţilor acelora, cu totul ocărâm ceaste putrede şî trecătoare lucruri ale ceştii vieţi, întru cari nimica2 nu iaste a găsi adevărat, nici tocma, nici stătătoriu tot într‐acelaş loc, ce toate sânt deşarte {Ekle(s$), 1}349 şî voia duhului şî aducând multe mutări şî schimbători întru clipeala ochiului. Că decât visul şî decât umbra 342 Sl., în trad.: Efeseni, 6; cf. EFESENI 6, 5: „Slugilor, ascultaţi de stăpânii voştri cei după trup, cu frică şi cu cutremur, întru curăţia inimii voastre, ca şi de Hristos”. 343 Sl., în trad.: 2 Corinteni, cap 6; cf. II CORINTENI 6, 16: „Voi locui în ei şi voi umbla”. 344 Sl., în trad.: Matei 25; cf. MATEI 25, 1: „Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui”. 345 Glosă marginală: denainte. 346 Glosă marginală: în chipul. 347 Glosă marginală: nu nemerim. 348 Glosă marginală: mărturisire, scris: mßrtÁrisore. 349 Slav., în trad.: Eclesiastul, 1; cf. ECLESIASTUL 1, 2: „toate sunt deşertăciuni”. 161 şî decât aburul ce suflă pren văzduh, mai slabe sânt; bucurie puţintică şî în puţinea vreame, şî încă nu bucurie, ce numai o sminteală şî o înşelăciune a răotăţii ceştii lumi, // {109r} cari tot a nu le iubi, ce mai vârtos den toată inema a le urî învăţatu‐ne‐am350 {1, I(o$), 2}351. Şî adevărat, ceastă lume urâcioasă iaste şî spurcată, cu cât dăruiaşte priiatnicilor ei, acealea iarăş cu mânie le şupeaşte de la dânşii. Şî goli de tot binele. Şî în ruşine îmbrăcaţi şî sarcini greale încărcând pre dânşii, trimeate‐i întru scârba de veac. Iarăş pre carii i nalţă, degrab i smereaşte cu sărăciia cea mai de‐apoi, puindu‐i razim picioarelor vrăjimaşilor lor şî bucurie. Într‐acesta chip dară sânt darurile ei, ca aceastea i sânt dăruirile ei, vrăjimaşe priiatnicilor ei şî făcătoare de rău tuturora celora ce fac voia ei. Iute aruncă jos / {109v} pre toţ câţ se razimă de dânsa şî slabi face pre ceia ce se nădăjduiesc într‐însa. Pune sfaturi cu nebunii şî făgăduiale mincinoase, ca numai să‐i tragă cătră sine. Iară înţelepţilor, însăş ea, neînţeleaptă şî mincinoasă arată‐se, neumplind cealea ce se‐au făgăduit. Că astăzi îndulcind grumazii lor cu dulci bucate, mâine pune pre dânşii, pre toţ, mâncare vrăjimaşilor lor. Astăzi arată pre neştine împărat, iară mâine a rea robie‐l pridădeaşte. Astăzi cu întunearece de bunătăţ îndăstulează‐l, iară mâine‐l face cerşitor şî umblând pre la curţile altora, cerând. Astăzi cununa slavei în capul cuiva pune, iară mâine faţa lui la pământ // {110r} o pune. Astăzi împodobeaşte gâtul lui cu luminate cinsti a deregătoriilor, iară mâine‐l smereaşte, cu cătuşe352 de fier legat. În puţinea vreame face‐l tuturora drag şî iarăş preste puţinel face‐l foarte urât şî scârnăvit; astăze‐l veseleaşte şî mâine cu plângere şî cu jalele mârşeveaşte. De‐aciia ce fealiu de sfârşenie pune acelora, iani ascultă numai. Lăcuitor în matca focului, văierat face pre acela ce o au iubit, gând ca acesta are în toată vreamea, cuget ca acesta şî nici de cei ce au trecut plânge, nici de cei ce au rămas i iaste milă. Că pre aceia rău i‐au înşelat, de i‐au vânat în cursele ei; cătră ceştea iarăş / {110v} meşterşigind, ispiteaşte‐se a‐i muta, că‐i e voia să nu se scape nimea de hitleanele cursele ei. 350 Glosă marginală: poruncitu‐ne‐se‐au. 351 Sl., în trad. 1 Ioan, 2; cf. I IOAN 2, 15: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume”. 352 Scris: kßt¨‚$ . 162 Ceia ce zac lângă viiaţa aceasta şî a stăpân hitlean ca acesta au slujit, iară de Stăpânul cela bunul şî milostivul, cu mintea lor cea beteagă se‐au depărtat, şî cătră lucrurile ceştii vieţi se‐au lipit şî lor se bucură, neaducându‐ş aminte nicicât de cealea ce vor să fie, şî întru dulceţile trupeşti neîncetat lăcuiesc, iară sufletele lor le‐au lăsat a se topi de foame şî nenumărate răotăţi a păţi, paru‐m să se închipuiască unui om ce fugiia de faţa unui inorog, carele neputând el răbda glasul zbierătului lui şî a în//fricoşatelor {111r} răcnirilor lui, tare fugiia ca să nu fie lui mâncare353. Dici alergând el reapede, căzu întru o propastie mare. Şî când cădea într‐însa, elu‐ş tinse mâinele de se apucă de un copaci şî se ţinea vârtos. Iară picioarele şi le întări întru gemănare354, părându‐i de‐aciia cum că iaste în pace şî întru tărie fără grije. Iară când căută, el văzu doi şoareci, unul alb, altul negru, unde rod rădăcina copaciului de care se ţinea el, atâta cât se apropiiase, de le era puţinel să‐l surpe. Căutând de‐aciia în fundul propastiei, văzu un şarpe înfricoşat la vedeare, cu foc suflând şî groaznic încolăcindu‐se şî înfricat căsca / {111v} gura, viind să‐l înghiţă. Căutând de‐aciia iarăş la acea crangă pre carea‐ş întărise picioarele, el văzu patru capete de aspide ieşind dentr‐acel păreate355, lângă carele sta el. Iară deaca‐ş râdică ochii în sus, văzu unde pica den ramurile acelui lemn puţinea miiare. Şî părăsi de‐aciia de a se mai grijirea de nevoile ce‐l cuprinsease, cum pre denafară216 iute nestâmpărat căuta‐l inorogul să‐l mănînce, iară jos cel amar şarpe căsca să‐l înghiţă, iară copaciul de carele se apucase cât de puţinel i era să se surpe. /Atâtea şî ca acealea răotăţ uitându‐le, cătră dulceaţa a aceii puţinea miiare se pornise. // {112r} Acesta iaste chipul celora ce se înşală cu înşălăciunea ceştii vieţi, a căruia spunere zice‐ţi‐o‐voiu acuma. Inorogul acela iaste chipul morţii, carea goneaşte să ajungă pre neamul lu Adam. Iară propastiia aceaea iaste lumea, plină fiind de toate răotăţile şî de cursele ceale purtătoare de moarte. Iară copaciul acel, ros dedesupt neîncetat de doi şoareci, de carele meşterşugim noi de ne ţinem, iaste vreamea vieţii a fieşcăruia, scurtată şî sfârşită cu ceasurile zilei şî a nopţii şî apropiindu‐se 353 În continuare Pilda inorogului. 354 Scris iniţial: emßnßre si corectat prin scrierea lui a peste al doilea ß. 355 Glosă marginală: mal. 163 încetişor cătră scrimpotire. Iară ceale patru aspide semnează acelor patru înşelătoare şî nestătoare stihii356 / {112v} a trupului omenesc, cari stihii, fără de tocmeală purtate fiind şî turburându‐se, dezleagă‐se alcătuitura trupului şî se strică. Cătră aceastea şî acel cu faţă de foc şî turbat bălaur închipuiaşte pre înfricoşata rânza iadului, carea seate‐i iaste a lua357 pre ceia ce mai iubesc frumuseţile ceştii lumi, decât bunătăţile ce vor să fie. Iară picătură de miiare arată dulceaţa dulcilor lucruri ale ceştii lumi, cu cari dulci lucruri înşelând ea, adecă lumea, pre priiatnicii ei nu‐i lasă să se grijască de mântuirea lor. Cap XIII // {113r} Varlaam arata cu pildă mai aleasă cum sânt fără traiu şî fără de veastea bogăţie. Şî cum întru scârbe o scăparea iaste: lucrurile cealea bune a inimii. Această pildă foarte o priimi Ioasaf. Şî zise: – Cât iaste de adevărat cuvântul acesta şî potrivit foarte! Nu pregeta, dară, a‐mi arăta chipuri ca aceastea în toată vreamea, ca să cunosc adevărat în ce chip iaste viiaţa noastră şî de ce lucruri iaste tocmitoare priiatnicilor ei. Iară unchiaşul zise: – Închipuiescu‐se iarăş iubitorii de frumuseaţea vieţii aceştiia şî ceia ce se îndulcesc cu dulceaţa ei şî mai cinstesc pu/trezitoarele {113v} şî slabele, decât cealea ce vor să fie şî decât neclătinatele, unui om ce‐au fost avut trei priiatnici, den carii pre doi amu cinstiia‐i de la inemă şî tare se ţinea de dragostea tocma pănă şî la moarte, nevoindu‐se derept dânşii. Şî era gata a priimi nevoie păntru dânşii. Iară de al treilea multă negrije avea şî nici41 de cinste, nici de dragostea ce se cade, niciodată nu‐l învrednici, ce o milă foarte puţinea şi de nemica17 făcea cătră dânsul. Iară într‐una den zile, veniră neşte ostaş înfricoşaţ şî groaznici ca să‐l ducă cu multă sârguială la împăratul, să‐ş dea seama de datoriia / {114r} a un întunearec de talanţi. Dici 356 Glosă marginală: temeaie. 357 Glosă marginală: a sorbi. 164 el mirându‐se358 ce va face, căuta ajutător, să‐i ajute cumva la înfricoşata seama a împăratului. Dici alergă la cel dentâiu, carele‐i era decât toţ mai de aproape priiatenul lui, şî‐i grăi: „Ştii, priiatene, că de pururea‐m puneam sufletul mieu păntru tine! Iară acuma mie‐mi tribuiaşte ajutor astăz la nevoia ce mă359 cuprinde. Cu cât dară te făgăduieşti a ajuta mie acuma şî ce nădeajde va fi mie de la tine cătră împăratul?” Dici el răspunzând, zise: „Nu sânt eu priiatenul tău, o, ome, nici cunosc cine eşti tu! Că am eu alţi iubiţ, cu carii mi se cade astăz a mă veseli şî a‐i avea după aceaea / {114v} priiatnici. Ce iată‐ţ dau doauă rufe, să le aibi pre cale încătrouă360 veri mearge, în cari rufe niciodată folos nimica2 nu‐ţ va fi, iară altă nădeajde de la mine nu aştepta”. Aceastea auzind el se părăsi de agiutoriul ce se nădăia a priimi de la dânsul. Ce veni cătră alt oarecine priiaten şî zise: „O, priiatene, aduci‐ţ aminte a câtă cinste şî prietnicie te‐ai îndulcit de la mine! Iară astăzi, căzând eu în scârbă şî în mare nevoie, tribuiaşte‐m ajutător. Cât poţ tu, dară, a te osteni cu mine, de aceastea‐m spune!” Iară el zise361: „Nu sânt deleatnec astăzi a purceade cu tine, căce şî eu am căzut în năpăşti şî sânt în grije. Însă voiu mearge pu// ţinel {115r} cu tine, măcară că niciun folos nu‐ţ voiu face şî mă voiu întoarce acasă, de‐m voiu îngriji grijele meale”. Întorcându‐se de‐aciia omul şî de acolea cu mâinile deşarte şî de toate părţile fiind întru nepriceapere, se văiera pre sine păntru deşarta nădeajde ce avusease într‐acei neînţelepţi ai lui priiatnici şî păntru patime ce au fost răbdat în zalodul derept dragostea lor. Duse‐se după aceaea cătră al treilea priiaten căruia niciodinioară nu‐i slujise, nici‐l chemase vreodată la împreunarea veseliei lui. Şî zise cătră dânsul cu faţă ruşinoasă şî mâhnită: „N‐am gură a deşchide cătră tine, / {115v} că bine ştiu că nu‐ţ veri aduce aminte să‐ţ fiu făcut vreodinioară 358 Scris: mßrin$dÁse. Cf. în sl. nedÁm™üwÁså; cf. ms. 3339: nedumirindu‐se, ceea ce demonstrează că scribul urmărea şi la versiunea slavonă. 359 Scris: mß; marginal corectat: mõ. 360 Scris: kßtroõ. 361 Secvenţa: iară el zise omisă şi adăugată marginal. 165 vreun bine, să vai că am şî legat prietenie cu tine. Ce de vreame ce mă cuprinse ceastă prea iute primejdie şî nicio nădeajde de mântuire de la alalţi priiateni ai miei nu aflaiu, veniiu cătră tine, rugându‐mă de‐ţ iaste cu puteare a‐mi da neşchiţel362 ajutoriu. Nu te lepăda, aducându‐ţ363 aminte de nebuniia mea!” Iară el, cu blândă şî bucuroasă faţă zise: „Adevăr, aşa iaste, mărturisescu‐te a fi mie pururea priiatnic şî acea puţinea a ta facere de bine aducându‐mi‐o aminte, astăz mai cu asupră voiu să o plătesc. Nu te teame, dară, nici te spământa, că // {116r} eu voiu mearge naintea ta. Eu voiu ruga pre împăratul păntru tine şî nu te va da în mâinile364 vrăjimaşilor tăi. Ce îndrăzneaşte, priiatnice, nu te întresta!” Atunce, umilindu‐se, el grăi cu lacrăme: „O, vai de mine, de care mă voiu jelcui mai întâiu şî de care voiu plânge?! De acea deşartă a mea milosârdie şî dragoste, ce‐am făcut cătră acei neaducători aminte şî nemulţemitori şî mincinoş priiatnici, mă voiu căi, au văieram‐voiu a mea beteagă de minte nebunie, carea o am arătat cătră acest adevărat şî de aproape priiaten?” Iară Ioasaf şî acesta cuvânt cu minune‐l priimi şî‐i cerea spunerea. Şî zise Varlaam: / {116v} – Priiatnicul cel dentâiu iaste avearea bogăţiei, carea se chiamă iubirea de aur, păntru carea cade omul întru întunearece de nevoi şî multe chinuri pate. Iară deaca vine sfârşenia cea de apoi a morţii, dentr‐acealea, den toate, nimica2 cu sine nu ia, numai ceea, neşte rufe netreabnice cătră întrupare. Iară al doilea priiatnic chiamă‐se muiarea şî feciorii şî alalţi rude şî priiateni, cătră carii fiind noi lipiţ cu pohte, nu lesne ne vom putea rumpe de la dânşii, nebăgând în seamă nici tocma sufletul, nici trupul derept dragoste lor. Şî niciun folos de la dânşii nu va priimi cineva la ceasul morţii, ce numai ce‐l petrec pănă la groapă. Şî aşa, în//torcân {117r} de acolo degrab, apucă‐se de ale lor griji şî năpăşti. Căce nu mai puţin, ce întru un chip cum trupul cu groapa, aşa pomana cu uitarea acelui drag, de odinioară, acoperiră‐o. Iară al treilea priiaten, cel nebăgat în seamă şî greu, nu apropiiat, ce urât ca un întort, iaste pâlcul lucrurilor bune, care4 sânt aceastea: credinţa, nădeajdea, dragostea, milosteniia, milosârdiia şî alalt 362 Scris: new$kicel$. 363 Scris: adÁk¥nÕdÁ‚Õ. 364 Scris iniţial: m¥inele şi corectat marginal prin notarea lui i pentru primul e. 166 săbor al bunătăţilor, carele poate mearge naintea noastră, ieşind noi den cest trup, şî a ruga pre Domnul şî a ne izbăvi de vrăjimaş şî de iuţii vameş, carii amară dare de seamă râdică asupra noastră pren văzduh. Acesta iaste cel cu bună minte şî bunul / {117v} priiaten, carele şî cea puţinea facere de bine a noastră ţine‐o în minte şî o plăteaşte noauă, tuturora, mai cu asupră. Cap XIV Varlaam deşartăciunea lumii ocărăşte365. Pre Ioasaf îndeamnă ca să tremiţă nainte bogăţiia sa spre366 ceriu. Iară Ioasaf, nu maidecât zise: – Oi, fire‐ară bine ţie de la Domnul Dumnezeul tău, preaînţeleapte între oameni, că‐m veseliş sufletul cu aceaste cuviioase şî plăcute graiuri. A ce dară‐m veri mai închipui chipul aceştii lumi deşarte şî cum o ară petreace cineva cu pace şî fără sminteală? Iară Varlaam luă cuvânt şî zise: // {118r} – Iani ascultă şî chipul aceştii pilde367: Auzit‐am de o cetate mare, a căriia cetăţeani avea den zile vechi obiceaiu ca acesta, a priimi pre vreun bărbat striin şî necunoscut, carele nimica368 nu vrea şti, nici legile, nici tocmealele aceii cetăţi. Şî pre om ca acela puindu‐şi‐l împărat, toată volniciia priimiia şî avea voie neoprită pănă la sfărşeniia unui an. Şî aşa fiind el întru toată negrija şî mâncând şî veselindu‐se fără teamăt şî părându‐i că va tot vecui într‐acea împărăţie, numai ce se sculă oroşanii fără de veaste asupră‐i şi‐l dezbrăca de haina împărătească. De‐aciia‐l purta gol pren tot oraşul. / {118v} După aceaea‐l trimeate la închisoare întru un ostrov, departe, în care nici hrană găsiia, nici îmbrăcământ avea, ce întru rea foame şî golătate pătimiia. Cum fără de 365 Scris: Σkßrßw™. 366 Scris: spr™. 367 În continuare, Pilda împăratului ales pentru un an. 368 Scris iniţial nemikÕ şi corectat prin scrierea lui i peste e. 167 nădeajde i se da lui acea hrană şî bucurie, aşijdederea iarăş fără de toată nădeajdea şî neaşteptarea, în scârbă ca aceaea se schimba. Dici după acel obiceaiu vechi al acelor cetăţeani, fu pus un bărbat oarecarele împărat, având chipzuiala lui cu multă înţelepciune rodită369, carele nu într‐acelaş ceas se răpi numaidecât cătră bogăţiia ce i se aduse, nici răvni el la negrija celora ce împărăţise mai nainte de dânsul, carii grozavi fură goniţ, ce avea grije şî se nevoiia // {119r} cu sufletul cum ară putea să‐ş dereagă bine lucrurile, ce era de sine. Şî cu încredinţarea adeasei învăţături ce avea de la un preaînţelept sfeatnic, ştiu de obiceaiul acelor cetăţeani şî de locul al aceii închisori nescăpate. Şî în ce chip i se cădea370 a se întări, învăţă‐se fără înşelătură. Deaca prinse amu veaste de aceastea şî cum că preste puţină vreame tribuiaşte să între el într‐acela ostrov, iară acea fără de credinţă şî striină împărăţie iaste‐i a o lăsa striinilor, deşchise vistieriile lui, cari atunce în voia lui le avea neoprite spre toată treaba. Şî luă mulţime de avuţie, aur şî argint, şî mulţime de pietri scumpe şî mari. Şî le / {119v} deade a credincioase slugi ale lui, de le trimease înainte în ostrovul acela, unde‐i era şî lui a fi gonit. Dici sfârşindu‐se anul acela, sculară‐se cetăţeanii de‐l dăspuiară ca şi pre cela ce fusease naintea lui şî‐l trimeaseră în goană într‐acel ostrov. Dici ceialalţi neînţelepţi şî în scurtă vreame împăraţi, ei rău se goniia acolo de foame. Iară acesta, trimeţându‐ş naintea sa bogăţie, era trăind întru mult dăstul şî hrană nesfârşită având. De‐aciia, de toate părţile împingând în laturi toată frica a necredincioşilor şî hitleanilor cetăţeani, fericiia‐ş sfatul lui cela preaînţeleptul. Oraşul acela să‐l înţelegi a fi ceastă lume deşartă // {120r} şî înşelătoare, iară oroşanii – domniile şî biruinţele dracilor, ţiitorilor veacului acestuia, carii ne înşală cu puţinea dulceaţă a avea noi putredele şî trecătoarele, ca cum n‐ară fi putrede şî trecătoare şî ca cum ară fi cu noi în veaci şî a socoti îndulcirea lor că e fără moarte. Aşadară fiind noi prelăstiţi şî nesfătuind noi niciodată de ceale trăitoare şî vecuitoare şî neascunzând noauă nemica17 întru viiaţa ce iaste 369 Glosă marginală: plodită. 370 Scris iniţial kad™ şi corectat prin scrierea lui ß peste a. 168 acolo, {Pri(tÕ) glÕ 1}371 de năprasnă va sosi asupră‐ne peirea de moarte. Şî atunce372 acei hitleani şî amari cetăţeani, luându‐ne despuiaţ de ceastea ce sânt aice, de toate, ca pre aceia / {120v} ce am cheltuit toată vreamea noastră în voia lor, duce‐ne‐vor într‐acea ţeară întunecată373 şî împâclată, în ţeara întunearecului374 de veac, unde nu iaste a vedea lumină, nici ceas de viiaţa dulceţii {Io(vÕ), g(lÕ) 10}375. Cunoaşte dară pre prostiia mea, sfătuitor de bună înţelepciune, carele toate ţe‐am spus adevărat şî am învăţat pre tine, cel cu bună minte împărat, măiestriile spăseniei. Că derept aceaea am venit, să‐ţ arăt calea ceaea buna şî nesmintita şî să te râdic cătră ceale de veac şî fără sfârşenie şî să te sfătuiesc să‐ţ pui toate acolo şî să te scoţ den ceastă lume înşelătoare, carea // {121r} şî eu odinioară blăstemăţeaşte o iubiiam şî de ale ei dulceţi şî podoabe ţineamu‐mă. Iară deaca cunoscuiu cu ochii minţii cei fără sminteală, cum se sfârşaşte toată viiaţa omenească într‐aceastea, unii amu viind, alţii ducându‐se şî niciunul având stare vârtoasă: nici bogaţii în bogăţie, nici tarii în tărie, nici înţelepţii întru înţelepciune, nici norociţii în norocurile lor, nici ceia ce se hrănesc în saţiul lor, nici ceia ce le se pare a trăi vârtos întru deşarta şî neputincioasa vârtute, nici întru nemica17 într‐altă ceva de câte sânt lăudate aice. Ce acesta lucru închipuiaşte‐se / {121v} izvoarălor, cari iarna umplându‐se de apă, vin mari, fără seamă, potrivindu‐se cu adâncul mării. Aşa sânt şî ceastea ce sânt aice, toate trecătoare şî vremenice376. Derept aceaea cunoscut‐am că toate câte sânt fiind într‐acesta chip, deşarte, niciun folos într‐însele nu iaste, ce cum ceale ce‐au fost mai denainte toate, ori cinste de veri zice, ori împărăţie, ori strălucirea deregătoriilor, ori măriile trufiei, ori rânjirile muncitorilor, ori altă ceva dentr‐unele ca aceastea, cu uitarea acoperite fură. Aşa şî ceastea ce sânt 371 Sl., în trad.: Pilde, cap 1; cf. PILDELE LUI SOLOMON. 372 Cuvânt scris de două ori, la sfârşit şi, respectiv, început de rând. 373 Scris: trÁnekatß. 374 Scris: trÁn™rekÁlÁi. 375 Sl., în trad. Iov, cap 10; cf. IOV 10, 21 – 22: „21. (...) ţinutul întunericului şi al umbrelor morţii, 22. Ţara de întuneric şi neorânduială unde lumina e totuna cu beznaʺ. 376 Scris: vremenn$içe. 169 acuma de faţă, în vremile ce vor fi după aceastea, peri‐vor supt uitare. // {122r} Dentru cari şî eu unul fiind schimbării carea de obiceaiu iaste a tuturor, dator voiu fi. Şî cum ceia ce‐au fost mai nainte de mine, a se îndulci în veaci de ceastea ce sânt aice, nu fură lăsaţ, aşa va fi şî asupra mea. Că înţeleguiu cum face oamenilor acest muncitor turburătoriu, lumea: mută‐i de aicea, colo, pre unii den bogăţie în sărăcie, iară pre alţii den meseretate în slavă. Pre ceştea‐i scoate den viiaţă, iară pre alţii în locul lor bagă. Unora înţelepţi şî cu minte le face pacoste, iară pre alţii, fără de cinste şî proşti, cinstiţi‐i face şî slăviţi. Pre unii neînţelepţi şî fără minte, în scaun de377 / {122v} cinste‐i pune. Iară pre cei de cinste şî slăviţ, arată‐i tuturora ocărâţ. Şî iaste a vedea pre neamul omenesc unde n‐are nicio aşezare stătătoare înaintea feaţei turbatei muncitoriei ei, adecă a lumii, ce ca când fuge porumbul de vâltur sau de uliu, treace den loc în loc, acii se pune în cel copaci, acii iarăş zboară într‐altul, acii se afundă în hreasturi şî pren crăpăturile pietrilor şî pren desişuri de mărăcini şî nici întru un chip scăpare fără de grije nu‐ş poate afla, ce în toată vreamea întru clătinare şî greotate pătimeaşte. Aşa sânt şî ceia ce se‐au lipit cătră frumuseţele ceştii lumi şî // {123r} se tem să nu cumva să le piiarză dobitoceasca boală ce bolesc becestnicii, neavând nimica2 stător şî fără grije, nici ştiund cătră ce sfârşenie vin şî unde‐i va aduce deşarta viiaţa lor, căriia foarte ticăiţeaşte şî blestemăţeaşte supusu‐se‐au, iubind realele în locul bunelor şî învăţându‐se răotate în loc de bunătate. Şî nu ştiu cine va priimi răcile378 poame a grealelor şî rău pătimitoarelor trudelor lor: au rudă, au striin, că de multe ori, necum priiatnic sau cunoscut, ce un vrăjimaş şî pizmaş se întâmplă a le lua. Aceastea toate şî cari urmează acestora semuindu‐le, eu, întru a mea judecată / {123v} sufletească, urâiu toată viiaţa mea, carea întru deşarte lucruri o cheltuisem, trăind lipit trudelor pământeşti. Iară deaca lepădaiu den suflet şî împinşu în laturi de‐a dinsul ce aveam cătră acealea, arătară‐mi‐se bunătăţile ceale adevărate, ce iaste a mă teame de Dumnezeu şî a face voia Lui. Că aceasta pricepuiu să fie căpătâiu tuturor bunătăţilor. Căce aceasta se chiamă începătura înţelepciunii şî 377 Cuvânt repetat la începutul filei următoare. 378 Cf. în sl. st¨denaa. Confuzie între adj. st¨denß „rece” şi st¨d´nß „urât, ruşinos, moral, nedemn”. 170 înţelepciunea cea deplină {Psa(lÕ) 110}379, că iaste viiaţă fără de grije şî neavând scârbă celora ce se ţin de dânsa şî se razimă de dânsa ca de Dumnezeu380, cela tarele. Puindu‐m eu de‐aciia cugetul mieu întru nesmintitoarea cale a poruncilor // {124r} Domnului, cunoscuiu adevărat că nimica2 într‐însa nu iaste lucru răzvrătit, nici întort, nici are propastii, nici munţi de piiatră, nici iaste plină de mărăciuni, nici de scai, ce iaste toată întocma şî neatedă, îndulcind ochii celora ce umblă pre dânsa cu prealuminate vederi şî le încalţă picioarele şî le împodobeaşte cătră gătarea a Evangheliei păcii, adecă a bunei‐vestiri de pace, ca vârtos şî tare să umble. Carea eu decât toate mai nainte o puş şî am început a‐m zidi căzuta şî stricata casa sufletului. Aşa socotindu‐mi eu lucrurile şî sminteala minţii meale deregându‐mi‐o, auziiu graiurile unui înţelept / {124v} dascal strigându‐m ca aceastea: „Ieşiţ toţ ceia pohtiţ a vă spăsi şî vă dezlipiţi de deşertarea ceştii lumi, căce chipul ei treace {I, Ko(rÕ) 7}381, atâta cât preste puţinel, iată, nu va fi. Ieşiţ şî nu vă întoarceţ fără zeastre şî fără plată, ce purtând cu voi hrana vieţii de veac, că depărtată cale veţ să umblaţ, care călătorie tribuiaşte să aibă de aice multe bucate. Şî veţi sosi la locul de veaci, care loc are doauă laturi, întru cari laturi multe lăcaşuri sânt. Den cari doauă laturi sau părţi, una o au gătit Dumnezeu celora ce‐L iubesc şi‐I păzesc poruncile. Aceaea iaste plină de toate bunătăţile. Cine vor fi vreadnici de aceaea ţeară, // {125r} pururea vor trăi întru nestricăciune, îndulcindu‐se de neperitoarea nemurire, {Isa(i), g(l$) 35}382 de unde fugit‐au durearea, întristăciunea şî suspinarea. Iară al doilea loc, plin fiind de întunearec şî de scârbă şî de dureare, diiavulului iaste gătit şî îngerilor lui, în care loc aruncaţi vor fi carii cu faptele sale ş‐au tocmit loruş aceastea lăcuite, carii decât neputredele şî veacinicele, mai iubitu‐ş‐au lucrurile ceştii vieţi şî cu totul se‐au făcut mâncare focului de veac. 379 Sl., în trad.: Psalmul 110; Cf. PSALM 110, 10: „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul”. 380 Glosă marginală: Domnul. 381 Sl., în trad.: I, Corinteni, 7; cf. I CORINTENI 7, 31: „Căci chipul acestei lumi trece”. 382 Sl., în trad: Isaia, cap 35; cf. ISAIA 35, 10: „şi vor fugi durerea, întristarea şi suspinarea”. 171 Glas ca acela auzindu‐l eu şî cunoscându‐l a fi nemincinos, dat‐am mie lucru ca să ajung acela lăcaş, carele de toată durearea şî scârba scos iaste. / {125v} Iară de atâta tărie şî de atâtea bunătăţ plin iaste, {I, Ko(r$), 13}383 a cărora cunoştinţă acuma în mine câte ceva puţinea părticea, căce că sânt prunc încă cu crescutul duhovnicesc. Şî ca cu oglindă şî ca cu neşte gâcitori şî pilde, văz cealea ce sânt acolo. Iară când va veni ce iaste deplin şî voiu cunoaşte cu faţă la faţă, atunce acesta ce e câte nişchiţel şî câte o părticea, dezşertase‐va. {Râ(m) g(l$) 8}384. Mulţemesc lu Dumnezeu prin385 Isus Hristos, Domnul nostru, că leagea a duhului vieţii întru Hristos Isus slobozitu‐m‐au den leagea păcatului şî den moarte şî mi‐au deşchis ochii a vedea fără de sminteală, cum că cu//getul {126r} trupesc iaste moarte, iară cugetul duhovnicesc iaste viiaţă şî pace. Dici cum cunoscuiu eu dezşertarea cestor lucruri de aice, urâiu‐le cu urâciune desăvârşită. Aşa sfătuiesc şî pre tine a le cunoaşte, ca să le socoteşti ca neşte striine ce sânt şî degrab trecătoare şî să‐ţi iai de aice toate să le ascunzi {Lu(k$), g(l$) 12}386 în veacul cela ce nu se strică, comoară nefurată, {Ma(th$) g(l$) 6}387 bogăţie nedeşertată, unde cade‐ţi‐se a mearge fără de pestreală, ca deaca te veri duce, să nu fii lipsit, ce să fii plin de avuţie, cum ţe‐am pus nainte şî mai sus chip foarte răducător acestora. {126v} Cap XV Varlaam laudă milostinea şî arată că mulţi păntru spăsenia sa, toată avuţiia sa au lăsat. Iară Ioasaf grăi cătră stareţ: – Cum aş putea trimeate mai nainte acolo comorâle de aur şî avuţiile, ca deaca mă voiu duce, să aflu dulceaţă nefurată şî neputredă şî 383 Sl., în trad: I Corinteni, cap 13. 384 Sl., în trad: Râmleani, cap 8; cf. ROMANI 8. 385 Scris: pri. 386 Sl., în trad: Luca, cap 12. 387 Sl., în trad: Matei, cap 6. 172 neperitoare? Şî cum voiu arăta urâciune cătră ceaste de acuma şî să iubesc ceale de veac mai vârtos, aceaea‐m spune! Şî zise Varlaam: – Tremeaterea bogăţiei la locul de veaci face‐se cu mâinile săracilor. Că oarecine dentru proroci, preaînţeleptul // {127r} Daniil, {Da(n$) g(l$) 4}388 zis‐au cătră împăratul Vavilonului: „Derept aceaea, zice, împărate, sfatul mieu plăcut să‐ţ fie şî păcatele tale cu milosteniile să le curăţeşti şî nedereptăţile tale cu îndurările săracilor! ” Şî grăiaşte şî Mântuitoriul {Lu(k$), g(l$) 16}389: „Faceţi‐vă priiatnici den strânsoarea nedireaptă, ca când veţ sărăci să vă priimească întru sălaşele de veac”. Şî mult cuvânt în sus şî în jos face Stăpânul de milostenie şî de darea săracilor, cum ne‐am învăţat şî întru Evanghelie. Aşadară foarte adevărat veri putea trimeate acolo mai nainte toate cu mâinile cerşitorilor. {Ma(th$) g(l$) 25}390 Că cât faci lor, singur Stăpânul şie / {127v} priimindu‐şi‐le, mult îndoit va plăti ţie. Că în toată vreamea biruiaşte cu plata pre ceia ce‐L391 iubesc pre Dânsul. Într‐acesta chip dară, furând acuma comorâle a întunearecului cestui veac, căruia multă vreame amu slujindu‐i, chinuit‐ai, bine den ceastea cătră ce va să fie, înderepta‐te‐vei. Şî de la striinul luându‐le, toate ţie ascunde‐le‐veri, deţ veri cumpăra cu ceaste putrede şî vremenice376 ceale stătătoare şî trăitoare. De‐aciia ajutându‐ţ Domnul, cunoaşte‐veri nestarea aceştii lumi şî netocmeala ei. Şî luându‐ţ zioa bună de la toate, cătră ceale ce vor să fie veri veni. Şî trecând // {128r} preste ceaste trecătoare, lipite‐veri de ceale cu nădeajde şî stătătoare. Şî întunearecul umbrei morţii lăsându‐l şî lumea şî ţiitoriul lumii urând şî putrezitoriul trup, vrăjimaş ţie socotindu‐l, cătră lumina ceaea neatinsa alerga‐veri {I Ti(m$), 6}392. Şî luând crucea la umăr, mearge‐veri pre urma Lui fără de opreală, ca şî cu Dânsul să te slăveşti şî necăzătoarei vieţ şî neînşelătoarei, moştnean să te arăţ. Iară Ioasaf grăi: 388 Sl., în trad.: Daniel, cap 4. 389 Sl., în trad.: Luca, cap 16. 390 Sl., în trad.: Matei, cap 25 391 Scris: çei. 392 Sl., în trad.: I, Timotei, 6 173 – A nu băga în seamă amu toate şî a priimi viiaţă duroroasă ca aceasta, cum ai zis mai sus, vreo poruncă393 veache iaste de la apostol, adecă a lor învăţătură să fie, / {128v} au după dânşii cu meşterşugul şî cu mintea voastră se‐au chipzuit, alegând acesta mai de bună? Iară stareţul zise: – Cătră acestea, nu leage proaspătă învăţ eu pre tine, ferească Dumnezeu, ce carea dată ne iaste de la cei de demult. {Ma(r$), g(l$) 10}394 Că zise Domnul cătră un bogat ce‐l fusease întrebat cum ară putea face să moştnenească viiaţă veacinică {Lu(k$), g(l$) 18}395 şî se‐au fost lăudând că au păzit toate câte sânt scrise în leage: „Cu una – zice – n‐ai umplut, adecă cu ceasta: pasă de vinde ce ai şî dă săracilor şî veri avea comoară în ceriure. Şî vino de umblă după mine, luând crucea!” Iară el, deaca auzi aceastea, fu îngrijat, că era bogat foarte. Dici // {129r} văzându‐l Isus că se scârbi, zise: „Cum nu e lestne celora ce au bogăţie a întra întru împărăţiia lu Dumnezeu! Că mai lestne iaste fune de corabie pren urechile acului a treace, decât bogatului întru împărăţiia lu Dumnezeu a întra”. Aceastea porunci dară toţi sfinţii ascultându‐le, nevoiră‐se a se dezlipi de tot de nelesniia a toată bogăţiia şi‐ş râsipiră toate. Şî păntru darea săracilor trimeaseră‐ş acolo înainte bogăţie veacinică. Şî luând crucea, mearseră pre urma lu Hristos, unii sfârşindu‐se măceniceaşte, cum ţe‐am spus {Lis(t)105}396, iară alţii nevoindu‐se postniceaşte. Şî nimica2 nu lăsară în traiul lor den cealea ce se cad aceştii filosofii adeverite. / {129v} Această poruncă să o ştii, a lu Hristos, împăratul nostru şî Dumnezeu, carea ne scoate pre noi den ceaste putrede şî celor pururea trăitoare face‐ne părtaş. Ioasaf zise: – Dară deaca iaste veache şî aşa de treabă aceasta filosofie, cum astăzi nu mulţi răvnesc aceştii vieţi? Iară stareţul zise: 393 Scris: pÁrÁn$kõ. 394 Sl., în trad.: Marcu, cap 10. 395 Sl., în trad.: Luca, cap 18. 396 Sl., în trad.: fila 105; cf. supra f. 104v. 174 – Mulţi amu răvniră‐o şî o răvnesc, dară mai mulţi se lenevesc şî preagetă. Şî cum au zis Domnul {Ma(th$) 7}397: „Puţini sânt de ceia ce umblă pre calea cea cu scârbă”. {Lu(k$) 13}398 „Iară de ceia ce umblă pre cea largă mulţi sânt”. Că îndată cumuşi i cuprinde iubirea a avuţiei, seau399 iubirea dulceţilor şî se lipesc de deşarta mărie, nu lesne se pot rumpe dentr‐acealea, ca cum se‐ară // {130r} fi vândut de bună voie rob a strein stăpân şî ară sta împotrivă lu Dumnezeu, celuia ce porunceaşte ca aceastea, legaţ fiind şî ţinuţ de dânsul. Că sufletul deaca se părăseaşte de a lui spăsenie şî‐ş ia frâul400 în dinţi, pretiutindenilea purtat iaste de dobitoceştile pohte. Derept aceaea, prorocul de asuprită nebunie, a suflete ca acealea jelcuindu‐se şî de grosimea negurii ce zace asupra lor plângând, grăiia {Psa(l$) 4}401: „Feciorii oamenilor, pănă când veţ fi grei cu inema? Căce iubiţ deşartele şî căutaţ minciuna!” Cărui proroc, oarecine dentru ai noştri preaînţelepţi dascali, bărbat foarte bogoslov, mergându‐i pre urmă şî / {130v} adăogând câteva şî de la sine, strigă cătră toţ, ca dentru un prea nalt şî în toate părţile căutător deal: „Feciorii oamenilor, pănă când veţ fi grei cu inema? Căce iubiţ deşartele şî căutaţ minciunile, ţiind voi că iaste un lucru cela mare ceastă viiaţă, şî hrana, şî ceastă puţinea cinste şî smerită tărie, şî acest amăgitor noroc, cari mai vârtos ale celor ce le au sânt, decât acelora ce se‐au nădăit. Şî mai vârtos, nici41 acelora ce le se veade şî le se pare că le au şî le ţin, sânt. Ce ca prahul ce e aruncat de vihor încoace şî încolo şî vânturat, aşa şî ceastea se iau de la unii şî se aruncă la alţii, sau ca // {131r} fumul trecător şî ca amăgitoriul vis şî ca umbra ce nu se poate ţinea, nici sânt de‐a le402 aştepta ceia ce nu le‐au câştigat, nici iară sânt de credinţă celora ce le au”. Aşa Mântuitoriul poruncind, şî prorocii şî apostolii propoveduind, şî sfinţii toţi, şî cu lucrul şî cu cuvântul, cătră nesmintita calea a bunătăţilor aducându‐ne, de au ei şî zis că puţini sânt carii umblă pre dânsa şî mulţi carii vrură a umbla pre cea largă, carea duce la peire. Însă derept aceaea, 397 Sl., în trad.: Matei, 7. 398 Sl., în trad.: Luca, 13. 399 Scris: s™Σa. 400 Glosă marginală: slăbeaşte dălogii. 401 Sl., în trad.: Psalmul 4. 402 Scris iniţial: d™ nÁ le şi corectat prin tăierea lui nÁ. 175 viiaţa a dumnezeieştii filosofiei postniceşti nu se va împuţina. Că cum soarele răsirind spre luminarea tuturora trimeate‐ş nainte razele şî poruncind să lu/mineaze {131v} pre toţi; iară deaca vreunii închidu‐ş ochii şî nu vor să vază strălucirea lui, soarele derept aceaea nicio vină n‐are, nici de alt iaste defăimat, nici slava strălucirii lui păntru negrija acelora priimeaşte vreo necinste. Ce ei lipsindu‐se de lumină, ca neşte orbi cearcă păreţii şî în multe groape cad şî în mulţi mărăcini înghimpă‐ş obrazele. Iară soarele, întru a lui strălucire stând, luminează celora ce cu descoperită faţă privesc lumina lui. Într‐acelaş chip şî lumina lu Hristos luminează amu pre toţ, dându‐ş lor bogat strălucirea Lui. Însă fieşcarele, de câtu‐i iaste pohta şî vrearea, atâta // {132r} se face părtaş, că nici lipseaşte soarele dereptăţii pre cineva carele va să caute asupra lui, nici sileaşte403 pre ceia ce‐ş aleg de bună voie întunearecul, ce fieşcine are‐ş voia volniciei lui, pănă iaste în ceastă viiaţă. Dici Ioasaf întrebând ce iaste volniciia şî vrearea, zise stareţul: – Volniciia iaste voia sufletului cuvântător, carea fără de opreală purceade‐ncătroova, ori cătră bunătate, ori cătră răotate, aşa fiind rânduită de Făcătoriul. Dici volniciia iaste numaidecât clătinarea a sufletului înţelegător după voia lui. Iară vrearea iaste404 voia sfatului ce iaste în noi. Căce că luând seama de ceva cu sfatul, aşa ne oprim vrearea. Iară sfatul iaste pohtă întrebătoare, carea se face den cealea ce au a se lucra întru noi. Că neştine sfătuiaşte: oare bine ară să facem cest lucru au ba? Şî după aceaea / {132v} semuiaşte ce e mai bine şî se face judecată, ce se zice semuire. Şî aşa se lipeaşte de acel lucru, ce iaste semuit de sfat, şi‐l iubeaşte, şî acela se chiamă voie. Iară deaca judecă şî chipzuiaşte şî i nu se lipeaşte inema cătră acel lucru ce‐au semuit, nici‐l iubeaşte, atunce nu se chiamă voie. Dici aşa se face vrearea, ce se zice aleagerea, după lipirea inemii. Că vrearea sau aleagerea iaste când zac doauă lucrure înainte: a mai voi şî a 403 Secvenţa soarele dereptăţii pre cineva carele va să caute asupra lui, nici sileaşte omisă şi adăugată în subsolul paginii. 404 Secvenţa: numaidecât clătinarea a sufletului înţelegător după voia lui. Iară vrearea iaste omisă şi adăugată în colontitlu. 176 mai aleage pre cesta, decât pre celalalt. Şî aceasta arată că sfatul iaste după semuire şî vrearea sau aleagere şî den singura etimologhie405. Că vrutul iaste acesta, care e un lucru mai ales decât / {133r} altul şî mai priimit, că nimea nu va chipzui ceva nesfătuind, nici va voi, cum ai zice, va aleage ceva pănă nu va lua seama. Păntru că nu toate câte ne se par noauă a fi bune, voim a le scoate la lucru, adecă a le lucra. Atunce iaste vrearea sau aleagere voită, carea e semuită de sfat, când va priimi pohtă. Şî aşa se împreunează406 a fi vrearea, pohtă sfătuită de cealea ce sânt între noi. Că de lucru ce au semuit şî au ales sfatul ţinemu‐ne cu vrearea. Că tot sfatul derept lucrul ce are a se face iaste şî derept împărţeala lucrului. Şî aşa sfatul iaste povaţă a toată vrearea, aşijderea, a toată lucrarea, / {133v} povaţă iaste vrearea. Derept aceaea, nu numai lucrurile, ce şî cugetele, cari vrearea le pune înainte, şî cununi, şî munci tocmesc. Că începătura păcatelor şî începătura lucrurilor direapte, vrearea iaste, adusă dentru cealea ce sânt în noi, ce se zice den cealea ce sânt în putearea noastră. Că a cărora lucruri le iaste putearea în noi, acestora şî faptele le sânt în noi. Că în noi iaste după puteare, şî facerea bunătăţilor, şî bunătăţile. Că cu adevăr în noi sânt ale sufletului toate şî acealea de cari4 sfătuim. Aşadară volniceaşte sfătuind oamenii şî volnică aleagere având, cineş pre câtă vreare are, pre atâta se face // {134r} şî părtaş luminei dumnezeieşti şî sporeaşte întru tocmealele filosofiei postniceşti. Păntru că şî vrerile multe chipuri au, ca şi neşte izvoară de apă ce ies den sânul pământului, unele amu izvorăsc întocma cu pământul, altele puţinel ceva mai adâncate în pământ, iară altele foarte adânc. Dici dentr‐aceale ape, cealea ce cură pre desupra dulci sânt la gustat, iară cealea ce cură pren adânc sărate sânt şî put. Altele den dăstul izvorăsc, altele iară câte puţinel pică. Aşa să înţelegi şî de vreri: unele sânt grabnice şî foarte fierbinţi, altele slabe şî reci407. Şî unele amu au voie preste tot cătră facerea binelui, iară / {134v} altele cu toată tăriia lor se pleacă cătră ce iaste împotriva binelui, adecă cătră răotate. Dici după a lor dară schimbare şî fapte pre urmă merg şî pornealele. 405 Glosă marginală: răspuns gata. 406 Înaintea acestui cuvânt scris: pre şi tăiat. 407 Scris: r7reç´. 177 Cap XVI Varlaam aduce pre Ioasaf cătră nădeajdea spăseniei. Iară de‐aciia arată cum creştinească credinţa, ori se pare de început a fi amară, însă, de se înţeleage bine, iaste dulce şî pre îngăduinţă. Atunce zise Ioasaf stareţului: – Dară sânt acuma şî alţii vreunii să fie propoveduind aceastea ca tine, au numai tu unul eşti astăzi carele înveţi lucruri ca aceastea şî aşa // {135r} de urâcioasă arăţ pre ceastă viiaţă? Iară el răspunzând, zise: – În ceastă ţeară a voastră nu ştiu pre niciunul, că tiraniia – ce se zice muncitoriia – tătâine‐tău, cu întunearece de morţi pre aceia cuprinsu‐i‐au. Şî au pus nevoinţă cum întru voi propoveduire de cunoştinţa lu Dumnezeu, cu totul să nu se auză. Iară între alalte limbi în toate, lăudate sânt aceastea şî slăvite, între unele amu den limbi cu cuvânt dirept, iară într‐altele cu cuvânt întort. Că vrăjimaşul sufletelor noastre aşa au făcut, ca să‐i facă să se sfiiască den calea direaptă. Şî neşte legi striine împărţind şî cu neşte cuvinte den scripturi, / {135v} într‐alt chip învăţându‐i şî aimintrea nu cu direptul, cum zace în sfintele scripturi, răzvrătitu‐i‐au. Iară singurul adevăr propoveduit iaste de slăviţii apostoli şî de cei părinţi purtători de Dumnezeu. Şî întru beseareca săbornicească den marginea lumii, pănă iară în margine, mai luminos decât soarele iaste strălucind. Al cărui adevăr eu, propoveduitor şî învăţător, trimes sânt cătră tine. Ioasaf zise cătră dânsul: – Dară tată‐mieu de aceastea să nu se fie învăţat? Iară unchiaşul zise: – Chiar şî cum se cade nimica2 nu se‐au învăţat, căce astupându‐ş simţirile, de bunăvoie nu priimeaşte binele, // {136r} că cu volniciia ş‐au câştigat cuget cătră răotăţ. – Ce aş vrea – zise Ioasaf – să se înveaţe şî el aceastea. 178 Iară unchiaşul zise {Ma(th$), 19}408: – Cealea ce de la oameni nu sânt cu puteare, de la Dumnezeu toate sânt cu puteare. Crez ce poţ şti tu, dară de veri tu spăsi pre tată‐tău şî cu o tocmeală minunată veri fi născător celui ce te‐au născut. Că am auzit de un împărat ce‐au fost foarte bine tocmindu‐ş împărăţiia lui. Şî au fost409 fiind blând şî lin cătră oamenii ce era supt dânsul, numai întru un lucru greşiia, adecă într‐acesta, că nu avea lumina cunoştinţei lu Dumnezeu, ce cu înşelăciunea idolească era cuprins. Dici avea un sfeatnic bun409. Şî era înfrumuseţat / {136v} cu toată buna credinţă cătră Dumnezeu, de‐aciia şî cu toată înţelepciunea făcătoare de bunătăţi, carele şî întristat era că nu suferiia păgânătatea împăratului. Şî se sfătuiia să‐i împute păntru acel lucru. Însă iarăş se lăsa de acea îndrăzneală, temându‐se să nu cumva să‐ş fie şî lui singur şî şî altor priiatnici ai lui, tocmitor de răotate, şî cel folos, ce era a mulţi de la dânsul, să‐l taie. Însă tot căuta vreame cu prilej a‐l trage cătră bine. Zise dară într‐o410 noapte împăratul cătră dânsul: „Vino, să ieşim să umblăm pren oraş, doară cumva vom vedea ceva de folos”. Umblând ei pren oraş, văzură o rază de lumină // {137r} lucind dentr‐o ferestruie. Şi‐ş puseră ochii cătră acea fereastră. Şî văzură un sălăşel ca o peşteră supt pământ, în care şedea un bărbat, trăind întru sărăciia cea mai de la margine şî îmbrăcat întru neşte fealegi proaste. Iară muiarea lui sta naintea lui, de‐i meştea vin. Şî bărbatul, luând sticla cu vin în mână, ea‐i cânta un cântec dulce, de‐i făcea dulceaţă. Şî cu laude‐ş mângâia şî‐ş îndulciia bărbatul. Iară ceia ce era cu împăratul, în multă vreame privind, se mira de oameni ca aceia, cum de atâta sărăcie fiind supăraţ, cât nici casă, nici îmbrăcământ au, şî aşa de veaselă viiaţă vieţuiesc. Şî zise împăratul cătră / {137v} întâiul‐sfătuitoriul lui: „O, mare ciudă priiatene, că mie şî ţie niciodinioară viiaţa noastră, carea străluceaşte cu atâtă slavă şî hrană, aşa de cu ticneală nu ne‐au fost ca cum ceastă săracă şî 408 Sl., în trad.: Matei, 19. 409 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 410 Scris: trÁ şi corectat atat în text, prin suprapunerea lui Σ, cât şi marginal, prin notarea lui Σ pentru a‐l substitui pe Á. 179 ticăloasă viiaţă veseleaşte şî îndulceaşte pre aceşti nebuni. Neatedă lor şî dulce se arată a fi această a lor vârtoasă şî amară viiaţă”. Iară întâiul‐sfătuitoriul, aflând vreame cu prilej bun, zise: „Ce dară, împărate, ţie cumu ţi se pare viiaţa acestora?” Împăratul zise: „Pare‐mi‐se a fi scârboasă şî mai aspră decât a tuturora câţ am văzut şî urâtă!” Atunce grăi cătră dânsul // {138r} întâiul‐sfeatnic şî zise: „Aşa bine să ştii, împărate, că de multe ori mai rea decât aceasta iaste socotită viiaţa noastră de văzătorii şî de tainicii ai vieţii aceiia, ce iaste pururea, adecă de veac, şi411 ai bunătăţilor cari covârşesc pre toată mintea. Casele ce lucesc poleite cu aur, şî ceaste haine luminate, şî alalte dulceţi trupeşti, decât scârna şî decât toată împuciuciunea, mai scârnave se văd ochilor acelora ce văd nespusa frumuseaţe a sălaşelor ce sânt în ceriu, nefăcute de mâini, şî a hainelor celor ţesute de Dumnezeu şî a cununilor celor neputrede, {I, Ko(r$), 2}412 care au gătit Atotziditoriul celora / {138v} ce‐L iubesc. Că în ce chip socotim noi pre aceştea a fi nebuni, mai mult noi, carii ne înşelăm în ceastă lume şî îngăduim noauă, în ceastă mincinoasă slavă şî în ceastă hrană fără de folos, de jale şî de lacrăme vreadnici sântem înaintea ochilor acelor ce au gustat acealea bunătăţi”. Iară împăratul, auzind aceastea şî ca cum i se‐ară fi dus minţele, zise: „Dară cine sânt aceia carii au câştigat viiaţă mai bună decât noi?” Întâiul sfătuitor zise: „Toţi carii au mai iubit ceale de veac, decât ceaste cu vremi scurte”. De‐aciia, întrebând împăratul iarăş ca să ştie ce sânt ceale de veac, zise bărbatul: // {139r} „Ceale de veac sânt: împărăţiia nesfârşită, şî viiaţa, carea nu zace supt moarte, şî bogăţiia, carea niciodinioară nu o prinde sărăciia, şî bucuriia şî veseliia, carea nici de o grije şî nici de o scârbă atinsă nu iaste, şî pace ceaea necurmata, şî de toată vrajba şî pricea slobodă. Aceastea carii se vor învreadnici a le priimi, fericiţ vor fi. Şî aceasta foarte adevărat iaste că fără de trudă şî fără de grije viiaţă vor vieţui în veaci, de toate dulceţile şî frumuseţile împărăţiei lu Dumnezeu fără dor îndulcindu‐se şî cu Hristos fără sfârşenie împărăţind”. 411 Scris: ‚a. 412 Sl., în trad.: I, Corinteni, 2. 180 „Dară cine e vreadnic a nemeri acealea?”– zise împăratul. / {139v} Iară el răspunse: „Toţi carii se ţin de calea ce duce acolo. Că neoprită iaste întrarea, numai cine va vrea”. Iară împăratul zise: „Ci ce iaste calea carea duce acolo?” Cătră carele răspunse acel luminat în suflet: {Io$, g(l$) 17}413 „Iaste a şti pre Unul, adeveritul Dumnezeu, şî pre Isus Hristos, Unul‐născut al Lui Fiiu, şî pre Sfântul şî De‐viaţă‐făcătoriul al Lui Duh”. De‐aciia împăratul cu împărătească înţelepciune zise cătră dânsul: „Dară ce te‐ai oprit pănă acuma a nu spune mie aceastea, că nu de lepădat, nici de nebăgare în seamă mi se văd mie aceastea amu, ce sânt adevărate! Iară deaca iaste vreo price de dânsele, cade‐se cu durearea a cerca, pănă // {140r} când vom afla ce e adevărat”. Zise bărbatul: „Nu de vreo negrije sau de vreo leane fiind cuprins am pregetat a‐ţi spune de aceastea, ce fiindu‐m greaţă de slava ta, să nu cumva să mă arăt făcându‐ţ supărare. Iară cu totul sânt adevărate şî fără de toată pricea. Şî de veri porunci după aceasta robului tău a‐ţ aduce aminte de aceastea, sluji‐voiu poruncii tale”. Zise împăratul: „Aşa nu numai în toate zilele, ce şî preste tot ceasul, neîncetat să‐mi înnoieşti aducere aminte de aceastea. Că nu cu leane ni se cade a socoti de aceastea, ce foarte fierbinte şî cu nevoinţă”. Că am auzit – zise Varlaam – cum acela împărat întru bună creştinătate să fie trăit după aceaea / {140v} şî viiaţa aceasta fără de turbureală şî fericirea ce va să fie încă să nu o fie greşit. Şî tatălui tău dară, deaca‐i va aduce cineva aminte de aceastea cu prilej să n‐o altă va înţeleage cumva şî va cunoaşte de câte răotăţi iaste cuprins. Şî aşa, ferindu‐se de‐aciia de dânsele, aleage‐va binele, {2, Pe(t$), 1}414 păntru că ce415 are el acuma, orb iaste, de nu veade că se‐au lipsit de lumina cea adevărată şî de a lui bună voie vine cătră întunearecul păgânătăţii. Iară Ioasaf grăi cătră dânsul: – Acealea ce sânt de lucrul tătâine‐mieu, isprăvească‐le Domnul Dumnezeu cumu‐i iaste voia, că lui, cum ai zis şî mai nainte, toate‐i // {141r} sânt cu puteare. Iară eu derept adevărate ale tale cuvinte, cunoscând 413 Sl., în trad.: Ioan, cap 17. 414 Sl., în trad.: II, Petru, 1. 415 Scris în continuare el$ şi anulat printr‐o linie verticală. 181 deşertarea cestor lucruri de aicea, adecă den lume, socotiiu a mă delunga de dânsele de tot şî alaltă vreame a vieţii meale a o petreace împeună cu tine, ca nu păntru ceaste vremenice376 şî trecătoare să caz den dulceaţa celor vecuitoare şî neputrede. Cătră carele răspunse: – De veri face aceasta, potrivi‐te‐veri unui voinic tânăr, foarte chipzuit, de carele auzit‐am cum să fie fost den oameni bogaţ şî slăviţ, căruia tată‐său fostu‐i‐au logodit o fată a unu om foarte mare şî de rudă, şî de avuţie, şî fata foarte frumoasă. Dici făcând cuvânt de nuntă / {141v} cătră coconul lui, ca un tată ce avea grije de feciorul lui, fusease‐i spus de logodna aceaea. Iară el auzind, aşa împinse şî lepădă acel lucru, adecă însurarea, ca cum ară fi un lucru de lepădat. Şî fără de cale şî fugi, de lăsă pre tată‐său. Dici mergând el pre o cale, găzdui în casa unui unchiaş sărac, vrând să se răpaose de zăduhul zilei. Iară fata unchiaşului, carea‐i era numai aceaea una‐născută, ea şedea naintea uşii, de lucra cu mâinile, iară cu gura neîncetat binecuvânta şî lăuda pre Dumnezeu, mulţemindu‐i den adâncul sufletului. Iară acea cântare auzindu‐o, tânerul zise: „O, muiare, ce poate fi această a ta nevoinţă? // {142r} Păntru ce fiind tu aşa de mică şî de săracă, mulţemeşti ca de neşte darure prea mari, cântând Dătătoriului?” Iară ea răspundea cătră dânsul: „Dară nu ştii că de multe ori o mitiutea ierbăşoară, de mari boale izbăveaşte pre om? Aşa şî de cealea mici, a mulţemi lu Dumnezeu, face‐se tocmeală a mari bunătăţ. Şî eu dară fiind fată acestui sărac unchiaş, mulţemesc de aceaste mici şî binecuvântez pre stăpânul, ştiund că cela ce au dat aceastea, poate da şî mai mari. Însă aceastea sânt de ceale denafară216, nu de‐ale noastre, den cari şî celora ce au câştigat şî au strâns multe, nu le iaste dobândă, încă de nu voi zice că şî pagubă / {142v} de multe ori pat. Iară celora ce nici puţin n‐au luat, nici pagubă nu le vine. Dici dară pre acelaş drum umblând şî unii şî alţii416, adecă şî bogaţii şî săracii, tot la acelaş sfârşit vin. Iară întru ceale ce sânt mai de treabă şî mai bune ale lu Dumnezeu darure417, foarte de [multe] şî mari 416 Succesiunea: şî alţii omisă şi adăugată marginal, stânga. 417 Cuvânt omis şi adăugat marginal stânga. 182 îndulcitu‐m‐am, cari nu‐ş au nici41 întru un chip număr. Că m‐am născut pre chipul lu Dumnezeu418 şî înţeleagerii Lui învrednicitu‐m‐am. Şî împodobită fuiu mai mult decât alalte dobitoace cu cuvântul, adecă cu graiul. Şî den moarte cătră viiaţă, păntru milosârdiia milei Dumnezeului nostru, întoarsă fuiu. Şî am luat volnicie a mă face părtaşă tainelor Lui. Şî uşa raiului deşchisu‐mi‐se‐au, dându‐mi întrare neoprită, numai de voiu vr[ea. Di]reapt atâtea // {143r} şî ca acealea daruri cărora sânt întocma şî dempreună419 soţ şî părtaş şî bogaţii, şî săracii, a mulţemi cum se cade nicicum nu‐mi iaste cu putinţă. Dară deaca nu voiu aduce şî această puţinea cântare Dăruitoriului, ce răspuns aş avea!?” Iară tânărul, mult mirându‐se de înţelepciunea ei, chemă pre tată‐său şî‐i zise: „Dă‐m – zice – pre fie‐ta, că foarte îndrăgiiu mintea ei şî creştinătatea ei!” Iară unchiaşul zise: „Nu ţi se cade a o lua, că iaste fată de sărac, iară tu eşti fecior de părinţi bogaţi!” Iară tânărul numaidecât zise: „Ba eu adevărat – zice – o voiu lua, numai de nu te veri sfii tu de mine, că mie‐mi era logodită / {143v} o fată de oameni de bună rudă şî bogaţi. Iară eu pre aceaea nu o am vrut şî am plecat fuga. Iară pre fata ta eu o îndrăgiiu păntru buna a ei credinţă ce are cătră Dumnezeu şî păntru chipzuita minte. Şî pohtiiu a mă împreuna cu dânsa”. Iară unchiaşul zise cătră el: „Nu‐m iaste cu puteare a ţi‐o da să o duci în casa tătâine‐tău şî de lângă sânul mieu să o dezlipeşti, că mi‐e una‐născută, cum ară zice numai pre dânsa am”. Ce tânărul zise: „Crez eu cu voi voiu să fiu şî traiul vostru voiu să iau”. Şî aşa se dezbrăcă de haine luminate ce avea şî cerşu la unchiaş de se îmbrăcă ca dânşii, sărăceaşte. Iară unchiaşul, // {144r} ispitindu‐l mult şî în multe chipuri cercând gândul lui, deaca‐l cunoscu că iaste vârtos şî stător în cugetul lui şî deaca pricepu că nu‐i ceare el fata căce că doară fu cuprins de pohta nebuniei, ce păntru dragostea creştinătăţii vru a trăi în sărăcie, iubind pre dânsa, adecă pre fata lui, mai mult decât cinstea lui şî decât rudeniia lui cea mare, luă‐l de mână unchiaşul şî‐l băgă în ascunzătoarea lui. Şi‐i arătă420 418 Succesiunea: foarte de [multe] şî mari îndulcitu‐m‐am, cari nu‐ş au nici întru un chip număr. Că m‐am născut pre chipul lu Dumnezeu omisă şi adăugată în subsolul paginii. 419 Scris: den$preÁnõ. 420 Scris iniţial: aratõ şi corectat prin notarea lui ß peste cel de‐al doilea a. 183 multă avuţie ce zăcea acolea şî galbeni mulţime fără număr, atâţea câţ niciodată nu era mai văzut tânerul. Şî zise cătră dânsul: „Fătul mieu, aceastea toate ţie le dau, / {144v} de vreame ce voiş a fi moştnean avuţiei meale”. Dici luând tânărul acela moştnenie, întrecu şî covărşi pre toţ slăviţii şî pre toţ bogaţii pământului cu slava lui. Varlaam păntru spăseniia lu Ioasaf roagă pre Dumnezeu. Şî arata că păntru lucrurile ceale făcute să cunoaşte făcătoriul. De‐aciia zise Ioasaf cătră Varlaam: – Şî această poveaste încă arată împotrivă cealea ce sânt de lucrul mieu. Derept aceaea aceastea păntru mine îm421 pare să le fii zis. Ci ce iaste ispita aceasta cu carea vârtos întrebi şî cerci a şti mintea mea? Iară stareţul zise: – Eu amu ispitit‐am şî am cunoscut chipzuita // {145r} şî vârtoasa mintea ta şî adevărat că şî a sufletului dereptate. Ce sfârşeniia lucrului tău de ară întări pre aceastea, {Efe(s$), 3}422 păntru aceasta plec genuchele meale Dumnezeului nostru, Slăvitului în Troiţă, Făcătoriului al tuturor, al văzutelor şî al nevăzutelor, Celui ce adevărat iaste şî pururea iaste. Nici începătură au avut vreodată preaslăvită a lui dumnezeire, nici sfârşenie va avea Înfricoşatului şî Întru‐tot‐putearnicului, Bunului şî Milosârdului, ca să lumineaze ochii inemii tale şî să‐ţ dea duh de423 înţelepciune {Efe(s$), 1}424 şî de descoperirea înţeleagerii lui, ca să ştii ce iaste nădeajdea / {145v} chemării lui şî ce iaste bogăţiia slavei a moştnenirii lui întru sfinţi, şî ce iaste preacovârşitoarea, măriia puterii lui întru noi, ce creadem, {Efe(s$), 2}425 ca mai mult să nu fii striin şî nemearnic, ce împreună‐cetăţean cu sfinţii şî al 421 Scris: . 422 Sl., în trad.: Efeseni, 3. 423 Cuvânt repetat marginal. 424 Sl., în trad.: Efeseni, 1. 425 Sl., în trad.: Efeseni, 2. 184 său lu Dumnezeu zidit pre temeliia apostolilor şî a prorocilor. Care temelie iaste singur Hristos, piiatra cea den marginea unghiului, întru carele toată zidirea ce e pusă creaşte întru besearecă sfântă de Domnul. Iară Ioasaf foarte se umili întru inema lui şî zise: – Aceastea toate şî eu pohtind a le şti, rogu‐mă, spune‐m bogăţiia slavei lu Dumnezeu şî covârşirea puterii lui!// {146r} Iară Varlaam zise: – Lu Dumnezeu mă rog să te înveaţe aceastea şî înţelegătura a lucruri ca acealea să o bage în sufletul tău. Păntru căce la oameni nici întru un chip nu iaste cu puteare a arăta A lui slavă şî puteare, măcară de se‐ară aduna toate limbile oamenilor să fie într‐una, şî acestor ce sânt acuma, şî a celor ce au fost odinioară. Că zis‐au evanghelistul {I(o$), g(l$) 1}426 şî bogoslovul: „Pre Dumnezeu nimea, nicăirea nu l‐au văzut”. Unul‐născutul Fiiu, Cela ce iaste în sânul Tatălui, acela au spus. Iară pre nenumărata slavă şî mărie a Nevăzutului, cine dentru pământeani ară putea ajunge, deaca nu singur va descoperi cuiva, / {146v} cumu‐i va fi voia, cum au descoperit şî prorocilor Lui, şî apostolilor?! Iară noi şî dentru propoveduirea lor, şî şî den singurile lucruri ale firei, decât putem încăpea, priceapem şî învăţăm. Că scriptura grăiaşte: {Psa(l$), 18}427: „Ceriurile spun slava lu Dumnezeu şî făptura mâinelor Lui spune pre vârtosul”. {Ri(m), g(l$) 1}428 Şî cealea ce de la ziditura lumii nevăzute sânt, prin ceale făcute cunoscute vădu‐se putearea Lui, cea ce e pururea, şî dumnezeirea. Că în ce chip ară vedea cineva o casă frumos şî cu meşterşug făcută, sau un vas bun şî frumos tocmit, numaidecât dentr‐acel lucru ară cunoaşte pre zidariul sau pre meşterul. // {147r} Aşa şî eu, den cealea ce nu era, fiind eu zidit şî adus la fiire, de nu nici poci pre Ziditoriul şî pre Făcătoriul vedea; însă den cea bine‐rânduită şî preaminunată a mea tocmire, veniiu întru cunoştinţa înţelepciunii Lui, nu tocma aşa cum iaste, ce cum am putut înţeleage. Păntru că nu singur m‐am făcut, nici însum de mineş mă făcuiu, ce Acela m‐au 426 Sl., în trad.: Ioan, cap 1. 427 Sl., în trad.: Psalmul 18. 428 Sl., în trad.: Râmleani, cap 1. 185 zidit cum au vrut, poruncindu‐mi a birui asupra tuturor zidirilor. Iară de unele den zidiri m‐au mai micşorat. Şî fiind eu bântuit şî stricat, iarăş m‐au înnoit cu mai bună înnoire. De‐aciia, cu a lui dumnezeiască poruncă scoţându‐mă de aice, cătră altă viiaţă mă mută, nesfârşită şî / {147v} veacinică. Şî nici într‐una de aceastea nu‐m iaste cu puteare a mă potrivi tăriei a purtării Lui de grije, şî nici a mai adaoge cătră mine ceva, nici a scădea, săvai în stat, săvai în faţa obrazului, nici cealea ce se‐au vechit în mine le mai poci înnoi, nici cari se‐au stricat le mai poci dereage. Că nimea den oameni aceastea a le face nu poate, nici41 împărat, nici41 înţelept, nici bogat, nici41 putearnic, nici altcineva, învăţat fiind măiestriia omenească. {M(d)ro(s), 7}429 Căce nimea, zice, dentru împăraţ, sau den ceia ce sânt întru mărie, n‐au avut alt fealiu de începătură firei Lui, ce tuturora una le iaste întrarea în viiaţă şî // {148r} ieşirea aşijderea întocma. Dentr‐aceastea dară ce sânt prejur de mine, cătră înţeleagerea marelui lucru al Ziditoriului îndereptezu‐mă. Cu aceastea, şî cea bine‐rânduită tocmire şî pază a a‐toată‐făptura430 înţeleg, că aceastea de sineş toate zac supuse supt schimbare: înţelegătoarele sau ceale cu minte, după vreare, şî după sporirea cătră bine, şî după delungarea de bine; iară simţitoarele – ce se zice vitele cari numai ce simt, iară minţi n‐au –, după naştere, şî după stricăciune, şî după creaştere, şî după împuţinare, şî după fealiul mutării, şî după clătirea, ce se zice purcesul den loc în loc. Şî dentr‐aceastea / {148v} propoveduiesc şî spun cu glasuri negrăite, cum că de Dumnezeu cel nezidit şî nemutat şî neschimbat sânt făcute, şî ţinute, şî păzite, şî pururea ferite. Crez ceaste firi, ce nu‐ş răduc, ce‐ş stau împotrivă, cum se‐ară fi adunat una cu altă cătră umplearea unii lumi şî cum ară trăi nestricate şî nedezlegate, de nu le‐ară fi alcătuit vreo puteare atotputearnică? Şî le păzeaşte nestricate în toată vreamea. Cum ară putea fi ceva, deaca El n‐ară fi vrut? Sau ce n‐ară fi chemat de Dânsul, cum se‐ară putea păzi şî feri?! (Zise scriptura) Crez corabiia fără cârmaci nu se va înderepta, ce se neacă lesne. Casa // {149r} nu poate sta fără tocmitor, dară lumea, un lucru aşa de mare şî aşa frumos şî minunat cum să stea întru atâta seamă de ai fără de vreo slăvită oarecarea şî mare şî minunată îndereptare şî preaînţeleaptă 429 Sl., în trad.: Înţelepciunea, 7; cf. CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI SOLOMON. 430 Cf. în sl.: vßseåtvari. 186 purtare de grije?! Că iată, ceriurile de câţ ai sânt şî nu se‐au mai negrit, tăriia pământului nu se‐au mai slăbit, născând în toţ aii atâtea; izvoarăle nu se‐au mai contenit, curând totdeauna de cânduş au fost; marea, atâtea râure încăpând în sine, nu‐ş mai trecu măsura; alergarea soarelui şî a lunii nu se mai schimbă, tocmealele zilei şî ale nopţii nu se‐au mai întors. / {149v} Dentr‐aceastea den toate, nespusa putearea lu Dumnezeu şî măriia Lui arată‐se noauă mărturisită de proroci şî de apostoli. Ce nimenea vredniceaşte şî cum se‐ară cădea a înţeleage sau a lăuda slava Lui, nu poate. Că toate văzutele câte sânt supt simţire şî nevăzutele, dumnezeiescul apostol carele avea pre Hristos grăind în sine, cu socotinţă zise {1, Co(r$), 13}431: „Den parte înţeleagem, cum ai zice, câte neşchiţel înţeleagem, şî den parte prorocim, adecă câte puţinel gâcim”. Iară când va veni ce e deplin şî desăvârşit, atunce se va deşerta acea den parte, adecă neşchiţelul. Derept aceaea şî mirindu‐se de nenumărata bogăţie / {150r} a înţelepciunei Lui, cu mare glas strigă: {Ri(m), g(l$) 11}432 „O, adâncătura înţelepciunei şî a înţeleagerii lu Dumnezeu, cât sânt de necercate judecăţile Lui şî de neurmate căile Lui”. {2, Co(r$), 12}433 Iară deaca acela ce au ajuns pănă la al treilea ceriu şî au auzit graiuri nepovestite, glasuri de minune ca aceastea au slobozit den gura lui. Cine den ceia ce sânt de potriva mea ară putea de tot căuta cu ochii lui întru adâncul a atâtea taine şî a zice ceva pre înţeles, sau măcar să poată a şi cugeta cum se cade de ceale zise, deaca nu va da singur Dătătoriul înţelepciunii şî Îndereptătoriul neînţelepciunilor?! Că în mâna Lui sânt şî noi, şî cuvintele noastre. Şî toată / {150v} chipzuiala şî meştersugul minţii El l‐au dat noauă de mincinoasa cunoaştere a lucrurilor ce sânt, a şti tocmeala lumii şî lucrurile stihiilor, ce se zice temeaielor lumii, începătura, şî sfârşeniia, şî mijlocul ailor, schimbarea obiceaielor şî mutarea vremilor. Că toate cu măsură şî cu cumpănă le‐au făcut, păntru că ce iaste a putea mult, Lui gata iaste în toată vreamea. Şî împotriva tăriei braţului Lui cine va sta? Că ca chipul cumpenei iaste naintea Lui toată lumea şî ca picătura roauăi de demineaţă ce se pogoară pre pământ. Miluiaşte dară pre toţ, că poate 431 Sl., în trad.: I, Corinteni, 13: 432 Sl., în trad.: Râmleani, cap 11. 433 Sl., în trad.: II, Corinteni, 12. 187 toate, şî treace păcatele oamenilor // {151r} ce se căiesc. Că pre nimea nu uraşte, nici‐ş întoarce faţa de cătră ceia ce aleargă cătră Dânsul, singur bunul şî de‐suflete‐iubitoriul Stăpân, {Da(n$), g(l$) 3}434 blagoslovit fie sfântul numele slavei Lui şî preacântat şî preaînălţat în veaci. Amin! Cap XVIII Varlaam arată carea iaste adevărita viiaţa şî care‐i adevărita moarte şî de călugărească ţineare în bucate şî haine. Iară Ioasaf zise cătră dânsul: – O, preaînţeleapte! De te‐ai sfătui vreame foarte multă ca să faci plăcută dezlegare gândurilor noastre şi spunere întrebărilor noastre, pare‐mi că numai într‐alt chip sau mai aimintrea, // {151v} adecă mai bine sau mai frumos, ai putea face să grăieşti lucruri ca acealea, decât cumu‐m spuseş acuma. Că mă învăţaş cum Dumnezeu iaste Făcător şî Ţiitor a toate şî cum că slava măriei Lui neajunsă iaste de cugetele omeneşti, cu adevărate cuvinte arătată, şî cum că nimenea altul a spune aceaea nu poate, fără numai cărora Singur va descoperi cum va vrea. Derept aceaea foarte mă minunaiu de înţelepciunea cuvintelor tale. Ce‐mi spune, prefericite, de câţi ai eşti tu şî în ce locuri ţe‐ai câştigat lăcuită şî pre carii ai cu tine soţi aceştii filosofii? Că tare se legă sufletul mieu cătră a ta înţelepciune şî nici întru un chip nu voiu // {152r} să mă desparţ de tine în toată vreamea vieţii meale. Bătrânul zise: – De ai sâmt cumu‐m pare mie de 45. Iară de lăcuită, eu lăcuiesc în pustiile pământului Senaridului. Şî am împreună cu mine nevoitori carii cătră calea a umbletului de sus se ostenesc cu mine şî se învaţă. Zise Ioasaf: – Cumu‐m grăieşti lucruri ca aceastea? Că tu te arăţ mie mai mare de 70 de ai. Dară ce cuvânt iaste acesta al tău, de te faci a fi de 45? Pare‐m că de aceasta nu grăieşti adevărat. Iară Varlaam zise cătră dânsul: 434 Sl., în trad.: Daniel, cap. 3. 188 – De întrebi să ştii aii miei de la naştere, bine ai socotit într‐aceasta, că mai mare sânt, decât vreo 70 de ai. Ce eu întru numărul vieţii nici întru un chip / {152v} n‐am socotit pre aceia ai, carii în deşert fură cheltuiţ. Că când trăiiam eu cu trupul rob fiind păcatului, atunce mortu‐m era omul cel denlăuntru. Dici aii morţilor niciodată435 nu‐i socotesc între ai viilor. {Ga(l$), g(l$) 6}436 Iară de când lumea mie se‐au răstignit437 şî eu lumii, şî am pus în laturi omul cel vechiu {Efe(s$), 4}438, carele se stricase cu înşelătoarele pohte, de atunce nu ca mai mult trăiesc în trup, ce trăiaşte întru mine Hristos. Iară traiul ce trăiesc, trăiesc cu credinţa Fiiului lu Dumnezeu, Celuia ce m‐au iubit şî pre Sine au dat păntru mine. Pre aceştea dară pre dereptate chemu‐i ai de viiaţă şî zile de spăsenie, carii 45 de ai i număraiu cu cuvântul, iară nu cu socotinţă spuş numărul lor. // {153r} Şî tu acuma dară cuget ca acesta aibi în toată vreamea, nici întru un chip aii cei vii spre tot lucrul bun nu‐i socoti morţi, nici41 iară socoti ai vii pre aceia ce slujesc păcatului şî ţiitoriului de lume, de trag în jos şî răpesc439 viiaţa întru dulceţi şî în pohte rreale. Ce pre aceia ai bine să‐i ştii că sânt morţi şî viiaţă omorâtă cu fapta. Că un oarecare înţelept pre dereptate chemat‐au pre păcatul moartea nemuritoriului. Şî au zis şî apostolul {Ri(m), g(l$) 6}440: „Când eraţi robi păcatului, sloboz eraţ de dereptate. Şî ce roadă aveaţi atunce, de cari lucrure acuma vă iaste ruşine. Că sfârşeniia acelora iaste moartea, iară acuma, slobozindu‐vă de la păcat, făcutu‐v‐aţ robi / {153v} lu Dumnezeu. Şî aveţ roada voastră întru sfinţie şî sfârşeniia de‐aciia iaste viiaţa veacului. Că leafa păcatului iaste moartea, iară darul lu Dumnezeu iaste viiaţa de veac, întru Isus, Domnul nostru”. Zise de‐aciia Ioasaf cătră dânsul: 435 Scris: niçΣdatß; altă lecţiune posibilă: niceodată. 436 Sl. în trad.: Galateni, cap 6. 437 Scris iniţial: rßstig$nit$ şi corectat prin scrierea lui ¥ peste primul i. Optăm, totuşi pentru lecţiunea răstignit a acestei grafii. Vezi, supra, Nota asupra ediţiei. 438 Sl., în trad.: Efeseni, 4. 439 Scris: r¥peskß. 440 Sl., în trad.: Râmleani, cap 6; cf. ROMANI. 189 – De vreame ce traiul în trup, adecă trupesc, tu nu‐l socoteşti în numărul vieţii, nici41 moartea dară, supt carea toţ zac, se‐ară cădea a o socoti moarte. Răspunse bătrânul: – Fără de toată îndoiala şî de aceaea aşa înţeleg eu, nici41 întru un chip temându‐mă de ceastă moarte vremească. Şî tocma nici41 moarte o chem, că de mă va apuca umblând în calea poruncilor ale Domnului441, atunce nu moarte, ce mai vârtos treacere‐m iaste den moarte cătră viiaţa // {154r} ceaea mai buna şî mai desăvârşita şî în Hristos ascunsa, {Co(l) g(l$) 3}442 carea pohtind sfinţii a o nemeri, foarte urâră ceastă viiaţă. Păntru care lucru zis‐au apostolul: {2, Co(r$), 5}443 „Ştim că de se va strica pământeasca casa noastră a lăcuitei aceştiia, avem de la Dumnezeu casă de veac în ceriu, nefăcută de mână. Crez păntru aceaea şî suspinăm şî geamem, pohtind a ne îmbrăca sus, în sălaşul nostru cel den ceriu. Însă de ne vom afla îmbrăcaţ, nu goli, păntru că şî ceia ce sântem în cest sălaş geamem şî suspinăm, fiind îngreuiaţ, căce nu vom să ne despuiem, ce vom să ne şi mai îmbrăcăm, ca sorbită să fie moartea de viiaţă”. Şî iarăş zice: {Ri(m), g(l$) 7}444 „Eu, om ticălos, cine mă va izbăvi de trupul morţei aceştiia?” Şî iarăş: / {154v} „Pohtesc a mă dezlega şî a fi cu Hristos”. Şî prorocul David {Psa(l$) 41}445: „Când voiu veni, şî mă voiu arăta feaţei lu Dumnezeu”. Iară cum că eu, cela ce sâmt decât toţ robii lu Dumnezeu mai mic, de ceastă vremească moarte nici41 întru un chip nu mă tem, de aice poţi lesne cunoaşte că groaznicele laude şî porunci ale tătâini‐tău, întru nimica2 socotindu‐le, fără de frică veniiu la tine. Că de ară veni aceastea la ştiinţa lui, ca un putearnec ce iaste, supt mii de morţi pune‐m‐ară. Ce eu decât toate alalte, cuvântul lu Dumnezeu mai sus puindu‐l, şî pre acela jeluind a ajunge, de vremească moarte nici mă spământez, nici41 vreadnică de acesta nume o socotesc să fie, ascultând // {155r} porunca Domnului, ce zice: {Ma(th), g(l$) 10}446 „Nu vă teamereţ de ceia ce ucig trupul, iară sufletul nu pot 441 Secvenţa ale Domnului omisă şi adăugată marginal. 442 Sl. în trad.: Coloseni, cap 3. 443 Sl. în trad.: 2 Corinteni, cap 5. 444 Sl. în trad.: Râmleani, cap 7; cf. ROMANI. 445 Sl. în trad.: Psalmul 41. 446 Sl. în trad.: Matei, cap 10. 190 ucide. Ce mai vîrtos de acela vă teameţi, carele poate a piiarde şî sufletul, şî trupul în gheena!” Ioasaf zise: – Aceaste nevoinţe ale adeveritei filosofiei voastre, foarte trec peste firea pământenilor celora ce den rădăcină se‐au lipit de ceastă viiaţă. Fericiţ sânteţi voi, carii aşa bărbătească şî vârtoasă vreare aveţ! Ce ţie şî celor ce sânt cu tine în pustie ca aceaea, de unde, şî ce bucate, şî de unde haine, şî ce fealiu? Spune‐m adevărat, rogu‐te! Iară Varlaam zise: – Hrana ne iaste den mugurul copacelor ce se află şî den ierbile ce hrăneaşte pustiia, adăpată de rooa / {155v} ceriului şî poruncii Ziditoriului supuindu‐se, păntru cari bucate nimea nu iaste făcând cu noi războiu sau să se pârască, căutând să şupească mai mult, cum iaste leagea şî tocmeala asupreciunii şî a lăcomiei. Ce den dăstul zace înaintea tuturora hrană fără pizmă, lucrată de nimea, şî masă însăş‐făcută. Iară deaca vreodată cineva credincios den fraţii ce sânt aproape aduce pâine la blagoslovenie, aceaea noi o priimim ca cum ne‐ară fi trimeasă de la a lu Dumnezeu purtare de grije, spre blagosloveniia celora ce ş‐au adus cu credinţă. Iară îmbrăcămintele ne sânt neşte fealegi de păr şî de piei de oaie şî // {156r} de capră, învechite toate şî mult cârpite, chinuind de tot pre cest neputincios trup. Că acela iaste îmbrăcământul nostru şî vara, şî iarna, întru care deaca ne îmbrăcăm, nu ne se cade a ne mai dezbrăca pănă când se vechesc şî se strică de tot. Că aşa şî ale frigului, şî ale zăduhului nevoi păţind, aşteptăm păntru aceastea să ne îmbrăcăm într‐acealea haine neputrede ce vor să fie. Iară Ioasaf zicând: – Dară ceastă haină a ta, în carea eşti îmbrăcat, de unde‐ţ iaste? Stareţul zise: – Luatu‐o‐am de la un credincios frate cătră ceastă treabă, vrând a face cale cătră tine. Că cu haine ce ne‐am deprins noi a umbla nu mi se cădea a veni. Ca cum ară fi cineva / {156v} să aibă o rudă dragă robită, dusă de neşte limbi într‐altă ţeară. Şî vrând să‐l scoaţă de acolo, ş‐ară lepăda haina lui şî se‐ară îmbrăca în haine de‐ale acelor vrăjimaş şî aşa ară mearge în ţeara lor. Şî în multe chipuri de meşterşuguri pre ruda lui ară slobozi den amara 191 muncă. Într‐acela chip şî eu ştiund ceale ce sânt de tine, îmbrăcatu‐m‐am într‐acest chip şî veniiu să bag sămânţa dumnezeieştii propoveduiri în inema ta şî den robiia iutelui ţiitoriu de lume să te izbăvesc. Şî acuma iată, cu tăriia lu Dumnezeu, den cât mi‐au fost putearea, umplutu‐mi‐am slujba, de ţe‐am spus cunoştinţa lui şî propoveduialele prorocilor şî ale apostolilor // {157r} şî te‐am învăţat fără de sminteală şî cu iubire de adevăr deşertarea lucrurilor ce sânt. Şî de câte feliuri de răotăţ fiind ceastă lume plină înşală pre ceia ce se supun ei şî în multe chipuri i vinează. Dici acuma dară cade‐mi‐se a mă duce de unde am venit şî acolo de acest chip striin dezbrăcându‐mă, îmbrăca‐mă‐voiu iară întru al mieu. Roagă de‐aciia Ioasaf pre unchiaşul să‐i arate hainele portului lor ce au deprins ei a purta. Atunce Varlaam, unde se dezbrăcă de haina ce era îmbrăcat, înfricoşată vedeare se arătă lu Ioasaf, că i se era mârşevită toată vlaga trupului şî piialea i negrise de arsura soarelui şî era lipită / {157v} şî strânsă pre oase ca cum ară întinde cineva o piiale pre desupra unor trestii supţireale. Şî era cu o fealegă de păr spartă şî foarte aspră, înfăşurată de la mijloc pănă genunche. De acelaş fealiu avea şî mantie în spinare. Şî prea se minună Ioasaf de traiu duroros şî vârtos ca acela. Şî de prea mare răbdare mirându‐se, suspină şî lăcrămând zise cătră stareţul: – De vreame ce ai venit să mă slobozeşti den robiia diiavolului, pune sfârşenia binelui tău, de‐m scoate sufletul den temniţă. Şî luându‐mă cu tine, du‐te de aice, ca desăvârşit izbăvindu‐mă de înşelăciunea lumii, acolo să iau peceatea mântuitoriului botez şî să fiu soţ minunatei // {158r} filosofiei tale şî vieţii tale, ce e pre desupra firei. Pildă de o căprioară Iară Varlaam zise cătră dânsul: – Oarecine den bogaţi hrăniia un puiu de căprioară tânăr. Dici deaca crescu, el pohtiia pustiia, că‐l trăgea traiul firei. Dici ieşind odată, află o turmă de căprioare păscând. Şî păştea şî el aproape de dânsele pre câmp, lângă sat, şî seara se întorce iarăş la curte. Aşijderea, a doa zi, păntru negrija celora ce o hrăniia, ieşind iarăş, amestecă‐se cu ceale sălbatece. Dici eale 192 ducându‐se a se paşte mai departe, mearse şî ea pre urma lor. Iară slugile bogatului simţind, încălecară pre cai şî alergară pre urma lor şî prinseră puiul lor. Şî / {158v} întorcându‐se acasă, făcură‐l să nu mai iasă. Iară alaltă turmă, unele uciseră, altele rrău le răniră. Acesta chip frică‐m iaste să nu se întâmple şî noauă de veri mearge după mine. Să nu cumva să mă lipsesc şî de trăirea împreună cu tine, şî soţiilor miei de multe rrăotăţi, şî tătâine‐tău, de osândă de veac tocmitoriu să fiu. Ce aşa e voia Domnului cătră tine, acuma să te semnezi, cum am zice să te pecetluieşti cu peceatea dumnezeiescului botez447, şî să lăcuieşti pre loc, ţiindu‐te de toată blagocistiia – ce se zice de creştinătatea cea cu frica lu Dumnezeu – şî de facerea poruncilor lu Hristos. Iară când va da vreame ca aceea Cela ce iaste făcător // {159r} a toate bunătăţile, atunce tu veri veni cătră noi şî alaltă vreame a vieţii noastre trăi‐o‐vom de‐aciia împreună unul cu altul. Însă am nădeajde în Domnul cum şî în viiaţa ce va să fie, nedespărţiţi să fim noi. Iară Ioasaf, aciiş lacrămând, zise cătră dânsul: – Deaca aşa place Domnului, voia lui să fie. De acuma dară săvârşaşte‐mă cu sfântul botez. Şî ia de la mine galbeni şî haine, să fie de hrană şî de îmbrăcăminte ţie şî soţiilor tale. Şî te du la locul postirei448 tale, păzit cu pace Domnului. Şî te roagă necurmat păntru mine, ca să nu caz den nădeajdea mea, ce să te poci ajunge curând şî întru adâncă tăceare să petrec, luând de la tine folos. / {159v} Iară Varlaam zise: – A lua peceatea lu Hristos, nici41 întru un chip, opreală nu iaste. Găteaşte‐te dară tu şî ajutând Domnul, săvârşit veri fi. Iară de bani ce ziseşi să dai soţiilor miei, cum va putea fi aceasta, fiind tu sărac şî să dai milostenie bogaţilor? Crez în toată vreamea bogaţii că fac449 bine săracilor, nu săracii bogaţilor. Că cela ce e mai de jos dentru toţ soţii miei, preste seamă mai bogat iaste decât tine. Însă nădăjduescu‐mă întru îndurarea lu 447 Scris: bote; slovele zß au fost adăugate supraliniar, la corectură. 448 Scris: posterïi; cf. ms. 2470, f. 211r: postirei, ms. 3339, f. 121r: postirei. 449Scris: fak$ kß. 193 Dumnezeu cum şî pre tine câtu e preste puţinea vreame să te preaîmbogăţească şî atunce nu veri fi darnec. Ioasaf zise cătră dânsul: – Spune‐m acest cuvânt: cum cela ce e mai de jos dentru toţi soţii tăi, să poate fi // 160r cu mult mai mare decât mine cu bogăţiia, de carii tu, puţin mai nainte de aceasta, grăiiai cum întru multă neagonisire şî întru sărăciia cea mai de pre urmă trăiesc? Şî cum mă chem acuma sărac, iară când mă voiu îmbogăţi, zice‐m că voiu fi scump, fiind acuma darnic? Răspunse Varlaam: – N‐am zis eu cum că pat sărăcie, ce au bogăţie nedeşertată. Că a adaoge în toată vreamea bogăţie cătră bogăţie şî porneala aceii pohte a nu o înfrâna, ce tot mai multe a pohti fără saţiu, aceasta iaste sărăciia cea mai de pre urmă. Iară ceia ce nu bagă în seamă lucrurile ce sânt ale ceştii vieţi păntru dragostea celor de veac şî socotiră pre aceastea a fi gunoiu, ca păntru / 160v să dobândească pre unul Hristos şî toată grija de mâncare şî de îmbrăcăminte în Domnul şi‐o au aruncat, veselindu‐se cu neagonirea, cum nimea den iubitorii de lume, carii undează în aur şî în bogăţie, aşa nu se veseleaşte. Şî bogăţie de bunătăţi strângă‐ş‐au den dăstul şî să îndulcesc cu nădeajdea de binele cel nesfârşit pre dereptate, pre aceea toţ, şî decât tine, şî decât toată împărăţiia pământească, mai bogaţ i voiu chema. Însă ajutându‐ţ Dumnezeu, priimi‐veri şî tu duhovnicească bogăţie ca aceaea, carea păzindu‐o cu tărie şî pre dereptate pohtind pururea încă mai mult, nu veri vrea atunce a cheltui dentr‐însa nemica17, că aceaea iaste // {161r} avuţiia cea adevărată. Iară mulţimea bogăţiei trupeşti vatămă mai mult pre priatnicii ei, decât le foloseaşte. Pre dereptate dară o chemaiu sărăciia cea mai de apoi, de carea pohtitorii binelui ceresc, de tot lepădându‐se, fugiră de dânsa, ca cum fuge cineva de un şarpe. Dici deaca pre vrăjimaşul pre carele soţii miei – ceia ce cu mine împreună se postesc şî cu mine împreună oştesc – ucisu‐l‐au şî cu picioarele călcatu‐l‐au, acuma eu pre acela iarăş viu să‐l iau de la tine şî să‐l duc la dânşii, fi‐voiu tocmitoriu lor de războaie şî de patime şî le voiu fi de tot înger hitlean, care lucru nu fie mie a‐l face! Şî aceastea să‐m / {161v} înţelegi şî de îmbrăcământ! Că ceia ce se‐au dăzbrăcat de vechiciunea ceaea putreda şî de haina călcării – ce se zice a neascultării – şî grija ce iaste de dânsa, adecă de îmbrăcământ, pusu‐o‐au jos şî în Hristos, ca în haina 194 spăseniei şî ca în văşmântul veseliei, se‐au îmbrăcat, pre aceia cumu‐iu voiu îmbrăca iarăş în haine de piiale şî să‐i învesc cu văşmântul ruşinii? Ce aşa să ştii pre soţii miei, cum nici41 întru un chip de aceastea haine lor nu le tribuiesc, ce lor le iaste dăstul postul pustiei şî acela‐l socotesc ei să fie bucata cea adevărită. Aurul şî hainele ce zici să dai lor, împarţi‐le săracilor de‐ţ ascunde ţie comoară nefurată în veacul ce va să fie. // {162r} Şî cu rugăciunile lor fă‐ţi pre Dumnezeu milostiv, că aşa‐ţ veri avea bogăţiia ajutătoare spre bine. Şî aşa, îmbrăcându‐te {Efe(s), 6}450 în toate armele duhului, şî mijlocul încingându‐ţi‐l cu adevărul, şî în platoşa dereptăţii îmbrăcându‐te, şî în cap puindu‐ţ coiful spăseniei, picioarele încălţându‐le întru gătarea buneivestiri de pace, şî în mâini luând paveza credinţei şî sabia Duhului, carea iaste graiul lu Dumnezeu, şî de toate părţile vitejaşte înarmându‐te şî îngrădindu‐te, aşa, cu nădeajde, ieşi împotriva războiului păgân. Dici deaca veri birui acela războiu şî pre căpitanul lui, pre diiavolul, şî la pământu‐l veri surpa de la direapta / {162v} stăpânului, cea începătoare de viiaţă, cu cunună de biruinţă împodobite‐veri. Cap XIX Varlaam pre Ioasaf de tainele credinţei şî de sfânta priceaşteniia învaţă. Aşijdeare de cinstirea icoanelor şî de mărturiia săborului de la Nicheia îndireptează. După ceaea, botezului şî sfântelor taine ale priceaşteniei învreadniceaşte şî cătră iubirea bunătăţilor învaţa. Cu ca aceastea amu învăţături şî cuvinte de spăsenie învăţând Varlaam pre feciorul împăratului şî cătră dumnezeiescul botez gătindu‐l şî a posti şî a se ruga poruncindu‐i, în multe zile nu se conteniia a urdina des cătră dânsul, după // {163r} obiceaiu cum se deprinsease. Şî toate blagosloveştile glasuri ale pravoslavnicii credinţe învăţa‐l. Şî dumnezeiasca 450 Sl., în trad.: Efeseni, 6. 195 evanghelie spuse‐i‐o. Cătră aceastea şî mângâierile apostolilor şî graiurile prorocilor arăta lui, fiind el un om de‐Dumnezeu‐învăţat, de toată scriptura cea veache şî cea noauă în gură o purta. Şî de dumnezeiescul duh fiind îndemnat, lumină‐l cu adeverita cunoştinţă a lu Dumnezeu. Dici într‐acea zi când vrea să‐l boteaze, învăţându‐l aşa‐i zicea: – Iată, făgăduişi‐te a lua peceatea lu Hristos {Psa(lÕ) 4}451 şî a te semna cu lumina feaţei Domnului şî a te face fiiu lu Dumnezeu şî casă Sfântului şî de‐viiaţă‐făcătoriului Duh. Creade dară acuma / {163v} în Tatăl, şî în Fiiul, şî în Sfântul Duh, întru Sfânta şî de‐viaţă‐începătoarea Troiţă, carea e slăvită în trei staturi, şî întru o dumnezeire, împărţită amu cu staturile şî cu usebirile staturilor, dară cu fiinţa împreunată. Ştiund să ştii pre unul Dumnezeu, Tatăl nenăscut, iară pre unul Domnul Isus născut, lumină den lumină, Dumnezeu adeverit den Dumnezeu adeverit, născut mai nainte de toţ veacii. Că den bunul Tată, bunul Fiiu se‐au născut, den lumina nenăscută răsărit‐au lumină pururea‐fiitoare, den adeverita viiaţă, ieşit‐au izvorul cel făcătoriu de viaţă, den singura puteare, putearea Fiiului arătatu‐se‐au, {Evre(i), g(l$) 1}452 carele iaste strălucirea // {164r} slavei şî cuvânt cu stat de început fiind la Dumnezeu, {I(o$), g(l$) 1}453 şî Dumnezeu fiind fără începătură şî pururea‐fiitor, cu Carele toate454 fură, şî văzutele, şî nevăzutele, pre Duhul Sfânt den Tatăl ieşind, Dumnezeu deplin şî de‐viaţă‐făcător şî de‐sfinţie‐dătător, Singur‐volnic, Însuş‐putearnec, Împreună‐pururea‐fiitor şî cu stat. Aşadară te închină Tatălui, şî Fiiului, şî Sfântului Duh, în trei staturi – ce se zice în trei usebiri – şî în dumnezeire una; că dumnezeirea dempreună le iaste a trei, şî firea una le iaste, şî fiinţa una, şî slava una, şî împărăţiia una, şî putearea una, şî biruinţa una, şî Fiiului / {164v}, şî Duhului dempreună le iaste a fi den Tatăl. Iară Tatălui, de usebii iaste nenaşterea, adecă a nu se naşte, iară Fiiului naşterea, ce se zice a se naşte, iară Duhului ieşirea, adecă purceaderea. Aşa creade dară aceastea, iară a ajunge chipul Născutului sau al Ieşitului, să nu întrebi, că neajuns iaste; ce întru 451 Sl., în trad.: Psalmul 4. 452 Sl., în trad.: Evrei, cap 1. 453 Sl., în trad.: Ioan, cap 1. 454 Scris: toatø şi corectat marginal prin adăugarea lui e pentru ø. 196 dereptatea inemii, fără‐de‐ispită priimeaşte cum că Tatăl, şî Fiiul, şî Sfântul Duh, preste tot, unul sânt, fără numai nenaşterea, şî naşterea, şî ieşirea. Şî cum că Unul‐născut, Fiiul şî Cuvântul lu Dumnezeu, şî Dumnezeu, păntru mântuirea noastră se‐au pogorât pre pământ, cu bună‐vrearea a Tatălui şî cu ajutoriul Sfântului Duh, // {165r} începându‐se fără de sămânţă întru pântecele Sfintei Feate şî Născătoarei lu Dumnezeu, Mariei, cu Duhul Sfânt şî fără‐de‐stricare născut dentr‐însa. Şî om desăvârşit fu. Şî cum că acela Dumnezeu deplin iaste şî om deplin den doauă firi, den dumnezeire şî den omenire. Şî în doauă firi iaste, înţelegătoare şî volnice, cari firi au‐ş umplearea desăvîrşită preste tot. Fieşcarea‐ş are hotarul şî seama ei ce i se cuvine, dumnezeirea, să zic, şî omenirea, însă stat unul împreunat. Şî aceastea fără de sminteală să le priimeşti. Nicicum să nu întrebi a şti chipul cum se‐au vărsat Fiiul lu Dumnezeu şî se‐au făcut om den sânge fetesc, fără / {165v} sămânţă şî fără stricare, sau ce iaste împreunarea acelor doauă firi întru un stat, cari4 noauă în dar ne sânt spuse den dumnezeieştile scripturi. Cu credinţa sântem învăţaţi a le ţinea, iară chipul nici41 a‐l cunoaşte, nici41 a‐l grăi nu putem. Creade pre Fiiul lu Dumnezeu păntru milosârdiia milei să se fie făcut om şî toate omeneştile cumuş iaste firea omenească să le fie luat, afară de ponosul păcatului. Că au flămânzit, şî au însetoşat, şî au durmit, şî au ostenit, şî se‐au întristat cu firea omenirei. Şî derept strâmbătăţile noastre, dus fu la moarte, răstignit fu şî îngrupat, gustând moartea. Iară într‐aceastea dumnezeirea // {166r} fără patime şî fără schimbare au trăit. Că nemica17 lucru pătimitor nu punem lângă firea cea fără de patime. Ce cu luarea, adecă cu omenirea ce au luat, ştim pre dânsul chinuit şî îngrupat şî cu dumnezeiasca slavă sculat dentru morţi fără stricăciune, ce se zice fără putrejiciune, şî la ceriuri înălţat {Ma(th$), g(lÕ) 16}455, şî iarăş viitor cu slavă {Apo(k$) g(lÕ) 22}456 a judeca pre vii şî pre morţi cu cuvinte ale acelui preaîndumnezeit trup, {IoÕ, g(lÕ) 5}457 cum singur ştie, şî a plăti fiecui cu ale Lui direapte cumpene. Că vor înviia morţii şî se vor scula ceia ce sânt în mormânturi. Dici carii au păzit poruncile lu Hristos şî în credinţa cea direaptă au umblat, moştneni‐vor viiaţa veacului, / {166v} iară ceia 455 Sl. în trad.: Matei, cap 16. 456 Sl. în trad.: Apocalipsa, cap 22. 457 Sl. în trad.: Ioan, cap 5. 197 ce se‐au spurcat în păcate şî se‐au ferit de credinţa direaptă, mearge‐vor în munca veacului. Creade dară cum că rrăul nu iaste vreo fiinţă ceva, sau vreo împărăţie, nici41 să‐l socoteşti a fi fără de începătură, sau să se fie făcut de sineş, sau să fie de la Dumnezeu (care lucru nu încape), ce el iaste den lucrurile noastre şî păntru diiavolul, de au întrat în noi păntru nesocotinţa noastră. Păntru că noi, fiind volnici, în voia sfatului nostru au fost a aleage or binele, ori rrăul. Cătră aceastea mărturiseaşte un botez den apă şî den Duhul, întru iertăciunea păcatelor. Priimeaşte şî cuminecătura preacu// ratelor {167r} tainelor lu Hristos şî o creade a fi adevărat trup şî sânge al lu Hristos, Dumnezeului nostru, care au dat credincioşilor întru iertăciunea păcatelor. Că într‐acea noapte, când era a se predădi, puse legătură sfinţilor ucenicilor şî apostolilor lui şî cu dânşii câţ vor creade într‐însul, zicând: „Luaţi şî mâncaţ! Acesta iaste trupul Mieu, frânt derept voi întru iertarea păcatelor”. Aşijderea, luând şî paharul, deade lor, grăind: „Beaţi dentr‐însul toţi! Acesta iaste sângele Mieu, al legăturii ceii noauă, păntru voi vărsat întru iertăciunea păcatelor. Aceasta să faceţ întru pomana mea!” Acela amu cuvânt al lu Dumnezeu, viu / {167v} şî lucrător, şî toate făcând cu putearea lui, {Evre(i), g(l$) 4}458 face şî preface cu dumnezeiasca, sfânta cuvântare, pâine şî vinul prinosului, trupul şî sângele Lui, cu venirea Duhului Sfânt, întru sfinţirea şî întru luminarea acelora ce se cuminecă cu jelanie. Închină‐te cu credinţă, sărutând cu cinste chipul feaţei Domnului, al Cuvântului lu Dumnezeu, Carele derept noi se‐au înomenit, aşa părându‐ţ, cum că tocma ce vezi pre singur Făcătoriul în icoană. Că au zis oarecine den sfinţi aşa: „Cinste icoanei, la izvodul cel dentâiu treace”. Dici izvodul cel dentâiu iaste de pre carele se ijdiraşte // {168r} chipul icoanei. Că văzând noi scriptura den icoană, cu459 ochii minţii treacem cătră vedearea cea adevărată a căruia iaste icoana, cu smerenie închinându‐ne chipului Aceluia ce se‐au întrupat păntru noi, nu făcând pre icoana că e Dumnezeu, ce ca pre un chip al întrupatului Dumnezeu, Cela ce se‐au vărsat tocma pănă la chipul robesc 458 Sl., în trad.: Evrei, cap 4. 459 Scris: kß. 198 păntru noi, cu pohtă şî cu dragoste‐l sărutăm. Aşijderea şî a Preacuratei Maicăi lui şî a tuturora sfinţilor icoane, cu seamă ca aceasta le sărutăm. Aşijderea şî chipului cinstitei şî de‐viaţă‐făcătoarei cruci, cu credinţă te închină şî sărută, păntru Cela ce au spânzurat / {168v} pre dânsa cu trupul, spre spăseniia neamului nostru, Hristos Dumnezeu şî Mântuitoriul lumii. Şî ne‐au noauă dat acest chip de biruinţă asupra diiavolului, că se teame şî se cutremură, nerăbdând a căuta cătră putearea ei. Întru porunci ca aceastea şî cu credinţă ca aceasta să te botezi, neschimbată aceasta leage şî neatinsă de toată eresa, pozindu‐o pănă la ieşitul sufletului. Iară de toată învăţătura şî den tot glasul a poruncilor ce stau împotriva aceştii nevinovate credinţe, întoarce‐ţ faţa. Şî să o socoteşti a fi înstriinare de cătră Dumnezeu, că au zis apostolul {Ga(l$) g(l$) 1}460 că măcară noi sau măcară înger den cer, de vesti voauă // {169r} mai mult decât ce v‐am vestit noi, proclet să fie. Că altă vestire, ce se zice Evanghelie, nu mai iaste, nici41 altă credinţă, fără aceaea, carea iaste propoveduită de apostol şî de cei părinţi purtători de Dumnezeu, pre la multe fealiuri de săboară mărturisită şî săborniceştii beseareci dată. Krŭštenie Ioasafovo461 Aceastea zicând Varlaam şî ispovedaniia – ce se zice mărturisirea credinţei – carea se‐au scos462 la săborul den Nicheia învăţând pre feciorul împăratului, boteză‐l în numele Tatălui, şî al Fiiului, şî al Sfântului Duh, întru un râbnic sau hălăşteu ce era în grădina lui. Şî veni / {169v} asupra lui sau pre dânsul darul Duhului Sfânt. Şî întrând în cămara odihnii lui şî săvârşind acolea slujba necruntei jârtve, deade‐i preacuratele ale lui Hrisos taine. Şî se bucura în duhul său, trimeţând slavă lu Dumnezeu. De‐acii zise cătră dânsul Varlaam: – Blagoslovit Dumnezeu şî Tatăl Dumnului nostru, {I Pe(t$), 1}463 lu Isus Hristos, Carele după multa mila Lui te‐au născut cătră nădeajdea cea 460 Sl., în trad.: Galateni, cap 1. 461 Sl. în trad: Botezul lui Ioasaf. 462 Cuvânt omis şi adăugat marginal, dreapta. 463 Sl. în trad.: I, Petru, 1. 199 vie, cătră moşiia cea neputredă şî nespurcată şî neveştejitoare, carea e păzită la ceriuri de Hristos Isus, Domnul nostru, cu Duhul Sfânt! Astăzi, slobozindu‐te de păcat, făcutu‐te‐ai rob lu Dumnezeu, luând arvuna vieţii de veac. Şî lăsând // {169r} întunearecul, îmbrăcatu‐te‐ai în lumină, rânduit fiind la sloboziia slavei a fiilor lu Dumnezeu. {Io$, g(l$) 1}464 „Că câţi – zice – au priimit pre Dânsul, datu‐le‐au puteare a fi feciori lu Dumnezeu, cărora cred în numele Lui”. {Ga(l$), g(l$) 4}465 Cum de‐acuma mai mult nu eşti rob, ce fecior, fecior şî moşnean lu Dumnezeu derept Hristos, prin Duhul Sfânt. Derept aceaea, dragul mieu, {2, Pe(t$) 3}466 nevoiaşte‐te a te afla lui nespurcat şî nevinovat, lucrând ce e bine pe temeliia credinţei. {Ia(k$), 2}467 Că credinţa fără fapte, moartă iaste, ca şi faptele fără credinţă, cumu‐m aduc aminte să‐ţ fie grăit şî mai nainte. {Efe(s$), 4}468 Toată rrăotatea şî lucrurile omului celui vechiu, cealea ce se‐au stricat întru înşelătoarele pohte, / {169v} toate urându‐le, ca un nou‐născut prunc, cuvântătoriul şî neînşelătoriul lapte al bunătăţilor iubeaşte a‐l bea, ca cu acela să creşti şî să ajungi la cunoştinţa a poruncilor Fiiului lu Dumnezeu şî să ajungi a fi bărbat desăfârşit, ce se zice om deplin, la măsura vârstei a umplerii lu Hristos. Să nu mai fii469 de acuma prunc cu mintea, şî clătinându‐te, şî purtat fiind de vihorul al valurilor470 pohtelor, ce cu răotatea fii prunc! Iară cătră bine aibi minte vârtoasă şî deplină, umblând cumu se cuvine chemării tale, cu carea eşti chemat cătră paza poruncilor Domnului. Împinge de la tine în laturi şî te înstriinează de deşertarea a traiului celui mai denainte de‐a mai umbla cum umbla păgânii, întru deşertarea471 minţii lor, întunecaţi în cuget şî înstriinaţ de slava lu Dumnezeu, supuindu‐se pohtelor lor // {170r} şî dobitoceştilor porneale ale trupului. Ce tu, cumu te‐ai apropiiat cătră viul şî adeveritul Dumnezeu, aşa 464 Sl. în trad.: Ioan, cap 1. 465 Sl. în trad.: Galateni, cap 4. 466 Sl. în trad.: II, Petru, 3. 467 Sl. în trad.: Iacov, 2. 468 Sl., în trad.: Efeseni, 4. 469 Scris: fïe. 470 Scris: varÁrilor$ şi corectat prin scrierea lui l peste primul r. 471 Succesiunea: a traiului celui mai denainte de‐a mai umbla cum umbla păgânii întru deşertarea omisă şi adăugată în subsolul paginii. 200 umblă, ca un fecior al luminei. {Ga(l$) g(l$) 5}472 Că poama duhului întru toată bunătatea şî dereptatea şî adevărul iaste. Şî den zioa ce te‐ai îmbrăcat în omul cel nou, de‐acuma nu te mai strica naintea lui cu învechiciune, ce te înnoiaşte în toată vreamea cu dereptatea, cu cuviioşenie şî cu adevăr. Că cu puteare iaste aceasta a tot cine va vrea, cum auzi {Io, 1}473 că au dat puteare a fi feciori lu Dumnezeu celora ce cred în numele Lui. Aşa cum mai mult nu putem noi zice, că nu ne iaste cu putinţă a ne agonisi bunătăţi. Că calea iaste gata şî lesne, măcară de fu ea şî chemată oarecum scârbnică derept mârşevirea trupului. Însă iubită iaste păntru nădeajdea bunătăţilor ce vor să fie acelora carii nu umblă / {170v} neînţelepţeaşte, ce adevărat înţeleg ce iaste voia lu Dumnezeu, {Efe(s$), g(l$) 6}474 şî în toate armele Lui se‐au îmbrăcat cătră războiul al măiestriei potrivnicului şî întru rugi şî rugăciuni necurmat preveghează, în toată răbdarea şî în nădeajde. Tu dară cum ai auzit de la mine şî te‐ai învăţat, pune temeiu vârtos şî într‐aceaea înmulţeaşte crescând şî sporind. {I, Ti(m$), 6}475 Şî cu bună ostăşire ostăşază, având credinţă şî bun gând, cu bune lucrure mărturisit, gonind sau urmând dereptatea, teamătul lu Dumnezeu, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeaţele. Apucă‐te de viaţa veacului, la carea eşti şî chemat. Iară toată dulceaţa şî pohta a patemelor trupeşti, nu numai lucrul de fapta lor să te delungi, ce şî cu cugetul minţii, ca sufletul tău nespurcat să‐l arăţi lu Dumnezeu. Că nu numai faptele, ce şî cugetele noastre scrise sânt, // {171r} de sau cununi, sau muncă tocmesc noauă. Iară în inemi curate ştim şî creadem că sălăşuiaşte Hristos, cu Tatăl şî Sfântul Duh. Şî iară învăţat‐am şî ştim că cum goneaşte fumul pre albine, aşa cugetele reale gonesc de la noi darul dumnezeiescului duh. Derept aceaea, aibi nevoinţă cătră acest lucru, ca să‐ţ curăţezi den suflet tot cugetul pohtelor. Şî bune cugete să sădeşti într‐însul, făcându‐te besearecă Sfântului Duh. Că den cugete venim cu fapta şî la lucrure. Şî tot lucrul den gând şî den cuget sporind, dentâiu ia începătură mică. Şî aşa, cu crescutul câte puţin, mare sfârşenie face. Derept aceaea nici întru un chip nu lăsa să te oblăduiască obiceaiul cel rrău, ce încă fiind tu 472 Sl. în trad.: Galateni, cap 5. 473 Sl. în trad.: Ioan, 1. 474 Sl. în trad.: Efeseni, cap 6. 475 Sl. în trad.: I Timotei, cap 6. 201 tânăr, rumpe‐ţ den inemă rădăcina cea rrea, ca să nu crească şî să‐ş întinză rădăcinile476 într‐adânc, că apoi în multă vreame şî cu multă trudă‐ţi va fi a te osteni să o dăzrădăcinezi. Păntru aceaea pururea păcate mai mari / {171v} întră în noi şî fac silă sufletelor noastre. Căce socotindu‐le noi că sânt mici, iată, ca cum sânt cugetele rreale, cuvintele ce nu se cad, vorbele deşarte fără de folos, cu acealea nu se poate agonisi îndereptarea. Că cum iaste şî în trupuri carii nu grijesc de neşte bube mici, apoi putrejiciune aduc, încă de multe ori se întâmplă de le aduc şî moarte. Aşa iaste şî de suflete, cari suflete patimele ceale mici, ce se zice pohtele, nu le bagă în seamă, la mari păcate le aduc. Şî deaca vor întra păcatele ceale mai mari la dânsele, adecă la suflete, sufletul de‐aciia, elu‐ş ia nărav şî obiceaiu şî deprinzându‐se într‐însele, adecă în păcate, cade întru negrije, de nu mai grijaşte, cum au zis oarecine {Pri(t$), g(l$) 8}477, că necuratul deaca întră la adâncul răotăţilor, nu grijaşte {2 Pe(t$), g(l$) 2}478, ce de‐aciia ca porcul ce se îndulceaşte tăvălindu‐se în tină, aşa şî acela suflet, // {172r} întrupat fiind cu rrealele năravuri, nu simte putoarea păcatelor, ce încă mai vârtos place‐i şî se îndulceaşte, ca de neşte bine ţiindu‐se de rrăotate. Iară de se va şî râdica vreodată, târziu, să‐ş vie întru simţire, însă cu multă trudă şî sudoare se slobozeaşte dentr‐aceale rreale năravuri, cărora de‐a lui voie se‐au închinat rob. Derept aceaea, cu toată putearea te delungă de tot gândul şî de tot cugetul cel rrău, şî de tot năravul cel blăstemat. Şî mai vârtos te deprinde în bunătăţi şî întru obiceaiul lor fii şî te poartă cu lucrure. Că de te veri osteni puţinel a fi şî a te afla întru năravul lor, putea‐veri fi după aceaea, cu ajutoriul lu Dumnezeu, deplin şî desăvârşit fără de trudă, sufletul văpsindu‐se cu năravul bunătăţilor, cumuş şî au den fire rudenie cătră dânsul. De‐aciia, câştigând şî pre Dumnezeu ajutător, trăiaşte învârtoşat şî nu lesne zmult dentr‐însele, / {172v} cum şî vezi. Că bărbăţiia, şî chipzuiala, şî mintea întreagă, şî dereptatea, cari sânt bunătăţile ceale mai de frunte, fiind năravuri, şî văpseală, şî lucrare sufletului, deaca întră într‐adânc, nu lesne se zmulg. Crez patimele, ce se zice chinurele, sau pohtele rrăotăţilor, nefiind cu firea adevărate ale noastre, ce denafară vin şî întră, cându‐ş fac deprindere, nu 476 Scris iniţial rßdßçinele şi corectat prin scrierea lui i peste primul e şi prin notarea marginală a secvenţei finale a cuvântului: nile. 477 Sl., în trad.: Pilde, cap 8; cf. PILDELE LUI SOLOMON. 478 Sl., în trad.: II, Petru, cap 2. 202 lesne sânt zmulte; cu cât mai vârtos bunătatea, ce iaste de fire sădită în noi de Ziditoriul şî pre Dânsul avându‐l ajutător, puţin trudindu‐ne, deaca ne se va înrădăcina cu deprinsătură în suflet, nu va fi lesne rumptă. A douăzeacele cap Învaţa Varlaam ce putearea iaste curatei rugi. Iară la fârşitul capului, învaţa pre Ioasaf să socotească deşartăciune lucrurilor celor trecătoare şî veciia ce au a fi. // {173r} Derept aceaea, oarecine den lucrătorii aceştiia spusu‐mi‐au cum deaca luaiu, zice, dumnezeiasca vedeare vârtos întru nărav şî cu primblarea ce mi se primbla mintea într‐însa, mi se îngrăşe sufletul şî se unse. Vruiu de‐aciia odinioară să fac ispită şî‐m opriiu mintea de nu o lăsaiu să se nevoiască întru primblarea vederii, cumu se deprinsease. Şî o cunoscuiu unde se trăgea şî nu suferiia şî‐i era cu greu. Şî cu neoprită dragoste se ducea cătră dânsa şî nici41 întru un chip cătră vreun cuget protivnic a se pleca nu putea. Iară deaca slăbiiu puţinel frâul, cu o reapede alergare alergă în sus cătră lucrul ei cel dentâiu. Cum au zis prorocul {Psa(l$), 48}479: „În ce chip pohteaşte cerbul la izvoarăle apelor, aşa pohteaşte sufletul mieu cătră tine, Dumnezeule. Însetoşe sufletul mieu cătră Dumnezeul, tarele, viul”. Dentr‐aceastea dară den / {173v} toate, arătat iaste cum că în noi iaste câştigarea bunătăţilor şî noi sântem domni şî stăpâni ei, adecă bunătăţii, deaca am vrea să ne ţinem de dânsa. Iară mai vrând păcatul decât pre dânsa, făcându‐se robi rrăotăţii, aceia nu lesne se vor putea rumpe dentr‐însa, cum am apucat de‐am zis şî mai nainte. Însă tu, slobozindu‐te dentr‐însa cu milosârdiia milei a Dumnezeului nostru şî îmbrăcându‐te în Hristos cu darul dumnezeiescului Duh, mută pre tine pre tot în Domnul şî de‐acmu uşe patimelor, ce se zice pohtelor, să nu deşchizi! Ce cu miroseala şî cu strălucirea bunătăţilor îmbodobindu‐ţi sufletul, fă‐l besearecă sfintei Troiţe, îndereptându‐ţ tăriia minţii cătră vedearea ei. 479 Sl., în trad.: Psalmul 48. 203 Că de lăcuiaşte cineva şî vorbeaşte cu un împărat pământean, fericit se arată. Dară cela ce se‐au învrednicit a fi // {174r} şî a vorbi cu Dumnezeu în mintea lui, de câtă fericire se va îndulci?! Pre Acela dară priveaşte în toată vreamea şî cătră Dânsul vorbeaşte! Iară a vorbi cătră Dânsul cum veri putea? Numai cu apropiiarea rugii şî a rugăciunei! Că cela ce se roagă cu rugăciune caldă şî cu inemă curată, depărtându‐ş mintea de toate lucrurile trupeşti şî în jos trăgătoare şî ca cum faţă cătră faţă stă înaintea lu Dumnezeu şî cu frică şî cu cutremur aduce Lui rugăciune pururea, acela se apropie cătră Dumnezeu şî vorbeaşte cu Dânsul faţă cătră faţă. Că bunul Dumnezeul şî Stăpânul nostru tiutindenea vine de ascultă pre ceia ce i se roagă adevărat şî curat, cum au zis prorocul: {Psa(l$) 33}480 „Ochii Domnului asupra derepţilor şî urechile Lui întru ruga lor”. Şî derept aceaea părinţii învaţă cum că ruga iaste împreunare / {174v} cu Dumnezeu omul481 şî o chiamă lucru îngeresc şî începătură veseliei ce va să fie. De vreame ce împărăţiia ceriului, decât alalte bunătăţi ce vor fi, decât toate aceasta mai vârtos o pun să fie apropiiarea şî vedearea Sfintei Troiţe, cătră carea apropiiarea rugăciunii duce, pre dereptate i se‐au pus şî nume începătura fericirii ce va să fie, ca cum ară fi o închipuire a aceiia. Însă nu toată ruga iaste într‐acesta chip, ce ceaea carea adevărat vreadnecă iaste de nume ca acela, carea are pre Dumnezeu Învăţător, pre Cela ce dă rugă celui ce se roagă şî carea iaste înălţată pre desupra tuturor lucrurilor ce sânt pre pământ şî Domnului Dumnezeu, fără de umblător la mijloc vorbeaşte. Această rugă‐ţ dobândeaşte şî cătră dânsa te nevoiaşte spre ajutorie, că harnică iaste a te înălţa de pre pământ la ceriure. Ce nu fără de tocmeală, nici41 fietecum veri spori într‐însa, ce întâiu‐ţ // {175r} curăţeaşte sufletul de toate chinurile, adecă pohtele, şî‐l spală de tot hitleanul cuget, ca o oglindă curată, noauă, delungându‐te de tot gândul rrăului şî de mânie, carea mai vârtos decât toate opreaşte rugăciunile noastre a se sui cătră Dumnezeu. Şî tuturora câţi ţe‐au greşit, de la inemă le iartă greşalele. Şî cu milostenii şî îndurări cătră săraci împănându‐ţ ruga, du‐o cătră Dumnezeu cu lacrăme calde. 480 Sl., în trad.: Psalmul 33. 481 Cuvânt omis şi adăugat marginal dreapta. 204 Aşa rugându‐te, putea‐veri zice ca fericitul David, carele, fiind împărat, tras era de întunearece de griji. Însă, curăţindu‐ş sufletul de toate patimele, grăiia cătră Dumnezeu: {Psa(l$) 118}482 „Urâiu nedereptatea şî mi se scârbi de dânsa. Iară leagea Ta iubiiu, de şapte ori în zi Te lăudaiu de judecăţile dereptăţii Tale. Păzi sufletul mieu mărturisirile Tale şî le iubi foarte. Să se apropie ruga mea naintea ta, Doamne, după cuvântul Tău, dă‐mi înţelegătură”. {Isa(i), g(l$) 58}483 Aşa strigând tu, Dumnezeu auzi‐te‐va. Şî încă / {175v} grăind tu, zice‐va: „Iată că veniiu!” De‐ţ veri câştiga rugă ca aceasta, fericit veri fi. Ce omului ce se roagă şî chiamă pre Dumnezeu cu usărdie ca aceasta, cade‐i‐se în toată vreamea a spori întru bine şî a zbura preste toate cursele vrăjimaşului. Păntru că înfierbântându‐ş cineva chipzuiala lui – cum au zis oarecine dentru sfinţi – şî înviindu‐ş sufletul, şî la cer mutându‐şi‐l, şî aşa, pre stăpânu său chemând, şî păcatele pomenindu‐ş, şî derept a lor iertăciune vorbind, şî cu calde lacrăme rugându‐se, ca Dumnezeu lui milostiv să fie, den zăbava ce se zăboveaşte întru cugete ca aceastea, toată grija lumii pune în laturi. Şî iaste desupra a toate patimele omeneşti şî se învredniceaşte a se chema vorovitoriul lu Dumnezeu, ce se zice domăitor cu Dumnezeu. Decât care lucru, ce ară fi mai fericit şî mai n[alt]484? Să te învrednicească dară485 Domnul a nemeri fericitură ca aceaea. {Deaa(n$) 20}486 Că iată, calea poruncilor Domnului // {176r} arătatu‐ţi‐o‐am şî nimica2 n‐am ascuns, care să nu‐ţ fiu spus. Şî eu amu slujba mea, ce‐am avut cătră tine, sfârşitu‐mi‐o‐am. De acuma tu, încingându‐ţ mijlocul cugetului tău derept Sfântul ce te‐au chemat, {Levi(t$), 19}487 şî tu, în toată viiaţa ta, Sfânt fii! Că Domnul zice: „Fiţi Sfinţi, păntru că Eu Sfânt sânt”. Şî scrie şî fruntaşul apostolilor {I, Pe(t$), 1}488: 482 Sl., în trad.: Psalmul 118. 483 Sl., în trad.: Isaia, cap 58. 484 Cf. în versiunea slavonă: prev¥‚$‚e = „mai înalt”. 485 Succesiunea: ce ară fi mai fericit şî mai nalt? Să te învrednicească dară omisă şi adăugată în subsolul paginii. 486 Sl., în trad. Faptele, 20; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 487 Sl., în trad.: Leviticul, 19. 488 Sl., în trad.: I, Petru, 1. 205 „Deaca chemaţ Tată pre Cela ce judecă fără de făţărie pre fieşcarele după lucrul lui, vreamea pribegiei voastre întru frică o petreaceţ, ştiund că nu cu putred argint sau aur sânteţ scumpăraţ den viiaţa cea deşartă, de la părinţi dată, ce cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui nevinovat şî preacurat mieluşel”. Aceastea dară toate puindu‐le într‐înemă, pomeneaşte‐le neîncetat, având naintea ochilor pururea frica lu Dumnezeu şî înfricoşata judecată şî lumina direpţilor, carea vor să ia într‐acela veac, şî jalea păcătoşilor den adâncul întunearec. De‐aciia neputinţa şî deşertarea lucrurilor ce sânt aicea şî nesfârşeniia celor ce vor să fie, {Isa(i), 40} „păntru că toată / {176v} carnea – ce se zice trupul – ca burianul, şî toată mărire omenească ca floarea burianului489. Uscă‐se burianul şî floarea lui căzu. Iară cuvântul Domnului trăiaşte în veaci”. De aceastea te sfătuiaşte pururea {I Ti(m$), 4}490 şî la aceastea gândeaşte în toată vreamea. Şî pace lu Dumnezeu fie cu tine, luminându‐te, {Fi(l$), g(l$) 4}491 şî la calea spăseniei îndereptându‐te. Şî toată voia cea rrea departe de la mintea ta gonindu‐o şî sufletul tău cu semnul crucii pecetluindu‐l ca nemica17 den smintealele hitleanului de tine să nu se apropie, ce să te învredniceşti întru toată umplearea bunătăţilor a nemeri împărăţiia ce va să fie, fără sfârşenie şî netrecătoare; şî strălucit a fi cu lumina fericitei şî de‐viiaţăîncepătoarei Troiţe, carea întru Tatăl, şî în Fiiul, şî în Sfântul Duh, slăvită e. Glava 21 Varlaam, păntru vorbe ce avea totdeună cu Ioasaf, ucenicul său, vine întru cunoştinţă. Şî derept aceaea, sfătuiaşte lu Ioasaf să se ducă.// {177r} Cu graiuri492 ca aceastea cumuş era deprins, cinstitul stareţ, învăţind pre feciorul împăratului, duse‐se la gazda lui. 489 Succesiunea: şî toată mărire omenească ca floarea burianului omisă şi adăugată în subsolul paginii. 490 Sl., în trad.: I, Timotei, 4. 491 Sl., în trad.: Filipeni, capitolul 4; cf. FILIPENI, 4, 7. 492 Scris: graül^r´. 206 Iară slugile tânărului şî dascalii lui, văzând deasa urdânarea lui în polată, se mira. Iară unul dentr‐înşii, carele era mai mare între alalţi, pre carele ca pre un credincios şî cu minte bună pusease‐l împăratul preste curtea fiiu său, numele‐i era Zardan, zisă cătră feciorul împăratului: – Doamne, ştii câtă frică a tătâine‐tău iaste asupra mea şî câtă iaste credinţa mea cătră dânsul! Derept aceaea mi‐au şî poruncit ca unii credincioase slugi să slujesc ţie. Iară eu acuma, văzând pre cest om striin vorbind des cu tine, temu‐mă să nu cumva să fie de leagea creştinească, cătră care leage foarte cu vrăjimăşie apasă tată‐tău. Şî mă voiu afla vinovat judecăţii purtătoarei de moarte. Ce sau spune împăratului de lucrurile lui, sau de acuma tu te părăseaşte de‐a mai vorbi cu dânsul. Iară de nu, tu mă goneaşte de la faţa ta, ca să fiu fără ponos, şî‐ţ ceare / {177v} la tată‐tău pre altul să aducă aice. Iară feciorul împăratului zise cătră dânsul: – Zardane, mainte de toate, aceasta să facem: şezi tu înlăuntru, după zăvasă, şî ascultă voroavele lui ce vorbeaşte cătră mine. Şî aşa‐ţ voiu grăi de‐aciia ce se cade să faci. Dici vrând Varlaam să între la dânsul, băgă pre Zardan înlăuntru zăveasei. Şî zise cătră stareţ: – Întăreaşte‐m dumnezeiasca învăţătură, ca să se sădească mai vârtos în inema mea. Apucă de‐aciia Varlaam de grăiia cătră dânsul multe, de Dumnezeu şî de creştinătate. Şî cum că pre Acela unul, adecă pre Dumnezeu, cade‐se a‐L iubi den toată inema şî den tot sufletul şî den tot cugetul; şî poruncile lui a le păzi cu frică şî cu dragoste. Şî cum că Acela iaste făcător tuturora văzutelor şî nevăzutelor. Lângă aceastea, pomeniia şî de zidirea omului celui dentâiu, şî de porunca ce i se‐a fost dat, şî de călcarea aceiia // {178r} porunci, şî de osânda ce i se aduse de la Ziditoriul derept neascultarea. Şî aşa, după aceaea, de nenumăratele bunătăţi, de cătră cari bunătăţi închisune‐ am deaca am lepădat porunca. Şî iarăş pomeniia scârbele, grijele, jalea şî întristăciunea şî câte becestnicie ne‐au ajuns după greşala lor. Cătră aceastea iarăş aducea a lu Dumnezeu iubire de oameni, cum Ziditoriul, purtând grije de mântuirea noastră, trimis‐au învăţători şî proroci de au propoveduit întruparea a Unui‐născutului. După aceaea, şî de pogorârea 207 Lui den omenire, de binele şî de ciude ce‐au făcut, de patimele ce au răbdat păntru noi, neharnicii şî nemulţemitorii, de cruce, de suliţă, de moartea cea de bună voie, cea de‐apoi dereagerea noastră, şî de întoarcerea şî suirea cătră binele dentâiu, şî după aceastea, de împărăţiia ceriului, carea aşteptată iaste vreadnicilor, şî de muncile ce zac de aşteaptă pre păcătoşi, focul nestins, întunearecul fără sfârşenie, viiarmele nemuritoriu şî alalte munci care şi le‐au agonisit / {178v} şî şî le‐au păstrat loruş slugile păcatelor. Aceastea toate povestindu‐le cu învăţătura lui, cum se deprinsease. Şî lângă sfârşenie, multe vorbi şî de curata viiaţă şî deşertarea lucrurilor ce sânt aice, ticăloşindu‐o, şî becestniciia celor ce se îndulcesc într‐însele mustrindu‐o; întoarse‐se cătră rugă şî cu de dânsul se rugă derept dânsul, ca să‐i păzească Dumnezeu ispovedaniia – ce se zice mărturisirea pravoslavnicei credinţe – neîntoarsă, traiul nevinovat şî fără prepus, viiaţa curată. De‐aciia, puind sfârşenie rugăciunii, duse‐se numaidecât la gazdă. Iară feciorul împăratului chemă pre Zardan şî, ispitindu‐i mintea, zise: – Auziş ce‐mi grăiaşte acest semănător de cuvinte, ispitindu‐se a mă înşela cu cuvintele lui şî a mă lipsi de ceastă frumoasă veselie şî dulceaţă şî a sluji a Dumnezeu strein. Iară Zardan zise: – O, împărate, ce ţi se pare?! Veri să ispiteşti pre robul tău?! Bine ştiu eu // {179r} că au întrat cuvintele acestuia om adânc în inema ta. Că de n‐ară fi aşa, n‐ai vorbi cătră dânsul aşa de cu dulceaţă şî neîncetat. Că ştim şî noi aceasta propoveduire. Ce de când râdică tată‐tău goană nemilosârdnică asupra creştinilor şî fură goniţ ei de aice, de atunce au tăcut propoveduirea lor. Iară acuma, deaca ţi se‐au arătat plăcută această învăţătură şî de poţi lua greul ei şî durearea ei, voia ta spre bine să se înderepteaze. Iară eu ce voiu face, că cătră greotate ca aceaea nici41 cu ochii a căuta n‐aş putea, iară de frica împăratului, cu durori şî cu chinuri împarţu‐mi sufletul! Ce voiu să‐i răspunzi de negrija ce am avut cătră porunca lui, de sloboziiu cestui om întrare cătră tine. Iară feciorul împăratului zise cătră dânsul: 208 – Eu împotriva multei prietniciei tale ce‐ai arătat cătră mine, nicio plată alta vreadnică ştiund, aceasta mai vârtos am aflat să fie plată vreadnică de binele tău, ce mi‐ai făcut. Şî făcuiu a‐ţ arăta un lucru pre desupra firei bun, să înţelegi de cine eşti născut, şî să‐ţi cunoşti Ziditoriul, şî să laşi întunearecul, şî să alergi cătră lumină. Şî mă nădăiiam / {179v} că numai cum veri auzi, cu dragoste neoprită veri mearge după dânsul. Iară cum văz eu, mă minţi nădeajdea mea. Că te văz rreace cătră aceaste cuvinte ce se ziseră. Iară de veri spune tu aceastea împăratului şî tatălui mieu, altă nimica nu veri face, fără cât cu scârbe şî cu întristăciuni i veri îmbrăca sufletul. Ce de‐i prieşti, nici întru un chip de aceastea să nu‐i spui pănă la o vreame ce se va cădea a spune. Aceastea grăind cătră dânsul, părea‐i că seamănă pre apă, păntru că în sufletul nebun nu va întra înţelepciunea. Iară demineaţa, viind Varlaam, vorbiia de ducere. Iară Ioasaf, neputând răbda a se despărţi de dânsul, se întrista în suflet şî‐ş umplea ochii de lacrăme. Iară stareţul grăiia cătră dânsul multe şî cum neclătit să lăcuiască întru bunătăţ se mărturisiia. Şî cu cuvinte mângăietoare întări inema lui şî a‐l slobozi cu veselie se ruga. Împreună cu aceastea şî proroci, zicând că nu după multă vreame au a să împreuna amândoi iarăş cu împreunare nedespărţită. Dici feciorul împăratului, neputând a mai supăra pre stareţul şî a‐l mai opri // {180r} den pohtita a lui cale, de‐aciia şî temându‐se să nu dea Zardan ştire împăratului de lucrurile lui şî să se puie munci asupra lui, grăi cătră dânsul: – Părintele mieu duhovnicesc şî ales dascal şî tocmitoriul a tot binele mieu493! De vreame ce ţe‐am plăcut a mă lăsa să lăcuiesc întru deşertarea lumii şî tu să te duci la locul răpaosului duhovnicesc, de‐amu a te mai ţinea şî a‐ţi face pacoste nu cutez. Du‐te, dară, păzit de pacea lu Dumnezeu, şî pre ticăloşiia mea, întru cinstetele‐ţ rugăciuni, pomeneaşte pururea păntru 493 Succesiunea: a tot binele mieu scrisă marginal, în afara oglinzii paginii, cu cerneală mai deschisă la culoare, asemănătoare celei cu care este scrisă varianta slavonă. 209 Dumnezeu494, ca să te poci ajunge şî să văz în toată vreamea cinstita faţa ta. Şî‐m umple şî ceastă puţinea cearere: deaca nu vruseş să iai de la mine nimica2 soţilor tăi, ia încai păntru tine puţinei galbeni de bucate şî haină de îmbrăcământ. Iară el răspunse cătră dânsul: – Deaca derept fraţii mii nimica2 n‐am luat de la tine, că nici41 le tribuiaşte a lua ceva den lucrururile lumeşti aceia carii de a lor bună voie se delungă de dânsele, cum aş lua mie care lucru a lua lor m‐am lepădat?! Că de ară fi bună strânsoarea aurului, mai nainte aş fi luat lor decât mie. Iară păntru / {180v} căce de pagubă iaste agonisirea lui, nici41 pre dânşii, nici41 pre mine voiu înfăşura cu acealea legături. Deaca nu‐l putu pleca nici41 de‐aceaea, începu iarăş altă rugăciune. Şî cu a dooa cearere‐l cerea, cum să nu‐i frângă de tot rugăciunea, nici41 să vearse toată întristăciunea pre dânsul, ce să‐i lase lui acea haină spartă şî acea mantie groasă, ca să‐i fie întru aducere aminte de‐nvăţătura ajunului. Cătră aceasta să‐i fie şî de pază, să‐l ferească de tot lucrul Satanei. Şî să ia de la dânsul alta în locul aceiia, „ca văzând tu – zice – cea dată de la mine, să‐ţi aduci aminte de plecăciunea mea”. Iară călugărul zise cătră dânsul: – A da eu ţie haină veache şî spartă şî a lua eu noauă, nu se cade ca să nu fiu osândit, luând plată aicea păntru puţinea osteneală495 a mea. Însă derept să nu‐ţ frâng cearerea, să fie haină ce mi se va dărui de la tine veache şî cu nimica2 mai bună decât ale meale. // {181r} Dici căută feciorul împăratului şî află neşte fealegi de păr vechi şî le deade stareţului. Iară el, luând ceaea a lui, se bucura şî o socotiia fără seamă, mai scumpă decât tot caftanul, sau văşmântul împărătesc. Iatră dumnezeiescul Varlaam atunceş, preste puţinel ceas vrând să purcează, de dus vorbiia. Şî‐i aduse învăţătura cea de apoi, zicând: 494 Succesiunea: şî pre ticăloşiia mea, întru cinstetele‐ţ rugăciuni, pomeneaşte pururea păntru Dumnezeu omisă şi adăugată în subsolul paginii. Aceeaşi omisiune se înregistrează şi în redacţia slavonă. 495 Scris: Σstenælõ. 210 – Iubite frate şî preadulce fiiu, pre carele te‐am născut cu Evangheliia! {I, Ko(r$) 4}496 Ştii cărui împărat te‐ai făcut ostaş şî cătră cine ţe‐ai dat ispovedirile, ce se zice mărturisirile? Tribuiaşte dară a păzi aceale tare. Şî câte sânt lucrurile ostăşiei şî câte te‐ai făgăduit întru mărturisirile tale Stăpânului al tuturor, acolea de faţă mărturie toată oaste497 îngerească, încă şî scriind de câte te‐ai mărturisit. Acealea toate să le umpli, că de le veri păzi şî le veri umplea, fericit veri fi. Nimica2 den câte lucruri sânt aice, adecă aceasta lume, să nu pohteşti mai mult decât pre Dumnezeu şî bunătăţile Lui. Ce va fi aşa / {181v} înfricoşat den ceaste ce sânt aicea, ca cum iaste gheena focului de veac, carele arde şî lumină nu are, şî muncind, niciodinioară498 nu se conteneaşte. Şî ce iarăş den lumeştile bunătăţi veseleaşte aşa, ca cum singur Dumnezeu va să se dăruiască pre Sine celora ce au iubit pre Dânsul, a Căruia frumuseaţe nespusă iaste şî putearea nebiruită‐I iaste, şî slava Lui pururea fiitoare. Ale Căruia bunătăţ, ce sânt puse şî gătite priiatnicilor Lui, fără seamă sânt, mai mari decât toate văzutele, {I, Ko(r$) 2}499 cari ochiu nu le‐au văzut, nici ureache le‐au auzit şî la inemă omului nu se‐au suit, cărora moştnean arătate‐veri, păzit de putearneca mâna lu Dumnezeu. Iară feciorul împăratului, vărsând lacrăme, scârbit era şî întristat, nerăbdând a se despărţi şî a rămânea de acel părinte iubitor de feţi şî de acel dăstoinic învăţător. Şî zise: – O, părinte, cine‐m va umplea // {182r} mie tocmeala ta şî supt care păstor şî îndereptător ca acesta voiu fi eu? Sau ce mângâiare‐m voiu face în locul pohtitei dragostei tale? Că iată, pre mine, hitleana slugă şî delungată, cătră Dumnezeu adus‐ai şî în rândul a fecior şî a moşnean pusu‐m‐ai. {Ma(th$), 18}500 Şî pre rătăcitul şî pierdutul în munţi şî gătita mâncare a toată fiiara căutatu‐m‐ai. Şî în oile lu Dumnezeu, ceale nerătăcite, amestecatu‐m‐ai şî mi‐ai501 arătat grabnica calea adevărului, {Psa(l$), 87}502 scosu‐m‐ai de la 496 Sl., în trad.: I, Corinteni, 4. 497Scris: Σste. 498 Scris: niç$ΣdiniΣarõ; altă lecţiune posibilă: niceodinioară. 499 Sl., în trad.: I, Corinteni, 2. 500 Sl., în trad.: Matei, 18. 501 Scris: mïæ¨. 502 Sl., în trad.: Psalmul 87. 211 întunearcec şî de la umbra morţii şî picioarele meale den cărarea503 cea lunecătoare şî de‐moarte‐purtătoare şî strâmbă şî hitleană, mutatu‐le‐ai. A mari şî a minunate bunătăţi tocmitor fuseşi‐m, a cărora mărie niciun cuvânt vreadnec a povesti nu iaste, a mari daruri dumnezeieşti veri fi şî tu părtaş păntru mine, micul. Şî nedăstulul mulţemirei meale să‐l umple singur Domnul, Carele biruiaşte cu plata darurilor pre ceia ce iubesc pre Dânsul. Iară Varlaam, vrând să‐i potolească plânsul, sculă‐se şî sta la rugăciune. Şî râdicând mâinele la ceriu grăiia: – Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru lu Isus Hristos, Cela ce ai luminat pre acealea care mai nainte era întunecate şî pre ceastă văzută şî nevăzută / {182v} făptură, den ce n‐au fost, o ai adus, şî a ta zidire cătră tine o ai întors, şî nu ne‐ai lăsat a umbla pre urma nebuniei noastre! Mulţemimu‐ţ, Doamne, şî puterii, şî înţelepciunei Tale, Domnului nostru, lu Isus Hristos {Evre(i), 1}504, cu Carele şî veacii făcut‐ai! Şî pre noi, căzuţii, râdicat‐ai, pre rătăciţ întors‐ai şî greşiţilor păcatele iertat‐ai, pre robiţi răscumpărat‐ai, pre morţi înviat‐ai cu scumpul şî domnescul sânge al Fiiu Tău. Pre Tine dară strigăm şî pre Unul‐născut, Fiiul Tău, şî pre Preasfântul Duhul Tău! Caută şi spre această a ta cuvântătoare oaie, carea adusă iaste de mine, nevreadnicul, întru jirtfă Ţie, şi‐i luminează sufletul cu putearea şî cu darul Tău. Cercetează ceastă vie carea e sădită de Sfântul Duhul Tău {Psa(l$), 74}505 şi‐i dă a face poama dereptăţii. Întăreaşte‐l, încredinţând lui leagea ta, scoate‐l dentru‐nşelăciunea diiavolului {Psa(l$), 8}506, cu înţelepciunea a bunului Duhului Tău. {Psa(l$), 142}507 Învăţă‐l a face voia Ta {Psa(l$), 21}508 şî ajutoriul Tău nu‐l lua de la dânsul. Învredniceaşte‐l cu mine, nevreadnicul robul Tău, a fi moşnean bunătăţilor Tale celor fără de sfârşenie, că // {183r} blagoslovit eşti şî preaslăvit în veaci. Amin! Şî deaca sfârşi rugăciunea, se întoarse de‐l sărută, zicând: – Fătul Tatălui den ceriu, pace ţie şî mântuirea de veac! 503 Scris: k¥rar™. 504 Sl., în trad.: Evrei 1. 505 Sl., în trad.: Psalmul 74. 506 Sl., în trad.: Psalmul 8. 507 Sl., în trad.: Psalmul 142. 508 Sl., în trad.: Psalmul 21. 212 Şî ieşi den polată şî mergea bucurându‐se şî mulţemind lu Dumnezeu, Celuia ce au îndereptat calea lui spre bine. Glava 22 Ioasaf, după ieşire509 lu Varlaam, să deade pre sine rugii. Iară Zardan, de întoarcere lui cătră credinţă creştinească au spus împăratului. Împăratul porunceaşte să gonească pre Varlaam, ce în dişert. Pre călugării oarecarii au adus cătră dânsul. Iară Ioasaf, după purcesul lu Varlaam, deade‐se rugăciunii. Şî cu lacrăme fierbinţi grăiia: – Dumnezeule, ia aminte întru ajutoriul mieu! {Psa(l$), 69}510 Doamne, grăbeaşte‐Te a‐mi ajuta, {Psa(l$), 85}511 că Ţie sânt lăsat, săracul. Rămasului sărac Tu fii ajutor, caută spre mine şî mă miluiaşte! {I, Ti(m$), 2} Cela Ce‐Ţ iaste voia să se spăsească toţi oamenii şî să vie la cunoştinţa adevărului, mântuiaşte‐mă şî mă întăreaşte, nevreadnecul, {Psa(l$), 142}512să umblu în calea sfintelor poruncilor Tale, că eu sâmt neputincios şî becestnic / {183v} şî neharnec de‐a face bine. Iară Tu, a mă spăsi, puternec eşti. Carele toate văzutele şî nevăzutele ţii şî le păzeşti, nu mă lăsa a umbla pre urma voiei trupului, {Psa(l$), 142}513 ce voia Ta mă învaţă să fac şî mă păzeaşte întru a Ta veacinică şî fericită viiaţă. O, Tatăl, şî Fiiul, şî dumnezeiesc Duh, Care eşti una şî nedespărţită dumnezeire, pre Tine chem514 şî pre Tine slăvesc, că pre tine toată făptura şî pre Tine slavoslovesc ceale de gând şî fără de trup puteri, în veaci, Amin! 509 Glosă marginală: purcesul. 510 Sl., în trad.: Psalmul 69. 511 Sl., în trad.: Psalmul 85. 512 Sl., în trad.: Psalmul 142. 513 Sl., în trad.: Psalmul 142. 514 Scris: kemmß. 213 De atunce cu toată paza păziia pre sine şî‐ş feriia curăţiia sufletului şî a trupului, trăind întru ajun, şî în rugi, şî întru rugăciuni de toată noapte. Că zioa de multe ori avea pacoste de la ceia ce era cu dânsul (adecă n‐avea prilej de rugă păntru vorba ce vorbiia cu dânşii) şî unele ori şî derept venirea împăratului cătră dânsul, sau păntru chemarea ce‐l chema la sine. Dici ce rămăşiţe rămânea de zi, noaptea i le umplea. Că sta în rugăciuni şî în lacrăme, chemând pre Dumnezeu tocma pănă ce lumina // 184r de zio. Derept aceaea întru dânsul se umplea cel cuvânt prorocesc: „În nopţi râdicaţ mâinile voastre şî bine cuvântaţi Domnului!” Iară Zardan, deaca simţi al lui traiu ca acela, umplu‐se de scârbă şî cu iuţi griji răniia‐ş sufletul. Şî n‐avea ce face. Însă fiind cuprins de greotatea cea de‐apoi, duse‐se acasă‐ş, puindu‐ş boală şî făcându‐se că nu iaste sănătos. Dici deaca veni la ştirea împăraului acel lucru, el trimease amu alt credincios în locul lui, să slujască fiiu‐său. Însă, având grije de a se însănătoşi Zardan, trimease la dânsul un doftor, meşter bun. Şî de multă socotinţă‐l învrednici ca să se vindece. Iară doftorul, văzând că iaste atâta de drag împăratului foarte cu de dânsul a cerceta, şî luând seama bineşor lucrurilor lui, cum mai degrab spuse împăratului: – Eu, zice, împărate, într‐acest om nicio începătură de vreo boală nu putuiu afla, dară‐l cunosc cum să‐ş fie vătămat sufletul cu o grijă mare. Şî dentr‐aceaea boleaşte. Iară el515, împăratul, auzind aceale cuvinte, gândiia că doară inema fiiu‐său se‐au îngreuiat cu vreo mânie asupra lui şî, scârbindu‐se păntru aceaea, au ieşit de acolo. Însă vrând să ştie lucru adevărat, deade veaste lu Zardan: – Demineaţă, zice, voiu veni să te văz / {184v} şî să‐ţ516 cunosc boala ce ţi se‐au întâmplat. Iară Zardan, auzind veaste ca aceaea, dâns‐de‐demineaţă se îmbrăcă în hainele lui şî mearse la împăratul. Şî deaca întră, i se închină pănă la pământ. Iară împăratul zise: 515 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 516 Scris: sß‚^. 214 – Că ce te‐ai ostenit a veni? Că singur eu am vrut să te cercetez şî să arăt tuturora prieteniia mea ce am cătră tine. Iară cătră aceastea zise: – Împărate, boala mea nu iaste de boalele carea după obiceaiu se întâmplă oamenilor, ce de grija şî scârba ce am în suflet. Boleaşte‐m inema şî mă boleaşte cu dânsa împreună şî trupul. Ce nebuniia mea ară fi, avându‐mă într‐acest chip, să nu viu eu robeaşte la putearea ta, ce să aştept a se osteni împărăţiia ta pănă la mine, robul tău! Iară împăratul întrebând: – Ce iaste vina grijii tale? Începu Zardan cuvânt: – Mare nevoie – zice – iaste asupra mea şî de mari munci sânt vreadnic şî a multe morţi sânt vinovat. Că puind eu porunca ta întru negrije, fuiu‐ţi tocmitoriu de multă scârbă, cum nu ţe‐am fost niciodinioară498. Iară împăratul numaidecât întrebă: – Cu ce negrije n‐ai grijit? Şî ce iaste teamătul ce te‐au cuprins? – Aceasta iaste păntru paza domnului mieu, fiiului tău, // {185r} că n‐am purtat grije a strejui cum au tribuit. Ce au venit un om hitlean şî vrăjitor de au întrat şî au vorbit cătră dânsul de leagea creştinească. Şî aşa, pre rând, spuse împăratului graiurile călugărului ce grăise cătră fiiu‐său şî cu câtă dulceaţă au priimit el cuvintele lui, atâta cât se‐au făcut de tot al lu Hristos. Cătră aceastea spuse şî numele călugărului, zicând că‐l chiamă Varlaam. Că fusease înţeles împăratul şî mai de‐nainte de lucrurile lu Varlaam şî de mare postul lui. Dici cum întrară aceastea în urechile împăratului, aşa începu a se clătina de scârba ce‐i căzu asupră. Şî se umplu de mânie şî puţinel nu ţepeni şî înlemni ca un mort păntru veastea aceaea. Şî într‐acel ceas chemă pre oarecine, anume Arahiia, carele517 învrednicit era a fi al doilea după împăratul, adecă vezir. Şî acela era la 517 Scris în continuare: era şi tăiat printr‐o linie orizontală îngroşată. 215 dânsul întâiu la sfaturile de taină. Cătră aceastea era şî om vestit întru meşterşugul cetiturii de steale. Dici deaca veni acela, împăratul cu multă jale şî întristăciune‐i povesti ce i se‐au întâmplat. Iară el, văzându‐i turbureala şî valurile sufletului lui, zise: – O, împărate, fii fără turbureală / {185v} şî fără întristare, că încă nu iaste nenădeajde de întoarcere pre dânsul iarăş. Ce ştiu foarte adevărat că curând se va întoarce de cătră învăţătura acelui înşelătoriu şî cătră voia ta se va lipi. Cu aceastea cuvinte mută Arahiia pre împăratul cătră mângâiare. Şî făcură amândoi sfat păntru socotinţa acestui lucru. Şî zise: – Împărate, mainte de toate aceasta să facem, să pripim a ajunge pre Varlaam. Şî deaca vom putea prinde pre acela, ştiu bine că nu vom greşi gândul nostru, nici41 ne va minţi nădeajdea noastră, ce el singur, sau cu cuvinte plecate, sau cu multe fealiuri de dichise a munci, să va pleca a spune şî fără voia lui minciunile şî înşelăturile ce‐au grăit, de‐au făcut pre domnu mieu, pre fiiul tău, a nu se ţinea de‐nvăţăturile părinteşti. Iară deaca nu vom putea ajunge pre dânsul, ştiu eu pre al unchiiaş, pre un pustilnic, ce‐l chiamă Nahor, de‐ş seamănă preste tot cu Varlaam, carele nu iaste de‐a‐l cunoaşte că nu e Varlaam. Ce el iaste de leagea noastră şî mi‐au518 fost dascal la învăţătura mea. Eu la acela mă voiu duce noaptea şi‐i voiu spune toate pre rând. Şî aşa vom striga tuturora cum că Varlaam fu prins. Şî vom // {186r} scoate pre acela înainte. Iară el zice‐ş‐va numele Varlaam şî să va arăta ajutând lor, adecă creştinilor. Şî aşa519, la price, după multe cuvinte, ca cum ară scădea den răspunsuri, biruit va fi. Şî aceastea deaca va vedea feciorul împăratului, cum că Varlaam fu biruit şî ai noştri fură biruitori, op să se lipsească tot cătră ceia ce au biruit. Cătră aceastea foarte‐i va fi ruşine de împărăţiia ta şî să va făgădui a face ce va plăcea ţie. Că se va întoarce şî acela ce se‐au îmbrăcat în chipul lu Varlaam şî va ispovedi adevărat cum că l‐au fost prelăstit. 518 Scris: mïæ¨. 519 Urmează o succesiune de cuvinte anulate cu mai multe linii care fac imposibilă descifrarea. 216 Împăratul se veseli de acealea ce se grăiră. Şi‐i părea că va fi un lucru sfătuit prea bine. Era întărindu‐se cu neşte nădeajdi deşarte. Păntru că şî de Varlaam avură veaste cum nu se‐au fost dus de demult. Dici socotind că nu va fi dus departe, grăbiră a‐l prinde. Şî întăriră toate ieşirile cu strej şî cu paze prea multe. Iară pre o cale, ce o ştiia el mai bine decât toţ, încălecă şî el singur pre cal, de‐l goniia pre aceaea cale fără de opreală, socotind în toate chipurile să‐i iasă înainte. Însă în şase zile trudindu‐se în deşert se osteni. Şî aşa de‐aciia / {186v} descălecând el la o curte împărătească ce era la ţeară la sate, se odihniia acolea, aşteptând pre Arahiia, pre carele trimesease cu mulţi ostaş călări tocma pănă la acea pustie a Senaritului, să caute pre Varlaam. La care loc ajungând el, pre toţi carii lăcuiia pre acolo turbură‐i. Şî ei spuindu‐i «că pre acela om noi nu l‐am520 văzut». Atunce singur domnul acela ieşi la pustie a vâna pre bunele slugi ale lu Dumnezeu. Şî întru multă depărtare mergând în pustie şî încungiurând munţii şî aceale lunci fără de căi şî nestrăbătute, tot pedestru umbla, străbătându‐le cu ceia ce era cu dânsul. Şî deaca ajunse în vârhul unui munte, el521 stătu acolo. Şî văzu pre supt munte un pâlc de pustilnici umbând. Şî aciiş, cu porunca domnului, alergară la dânşii acei fără de obraz ostaş toţi, întrecându‐se într‐alergat cine va ajunge mai nainte. Şî deaca‐i ajunseră, alergară împrejurul lor de‐i ocoliră ca neşte câini mulţi sau ca neşte gadine rreale şî urâtoare de oameni. Şî prinseră pre bărbaţii aceia, oameni, şî cu vedearea, şî cu tocmeala lor // {187r} de cinste, şî seamnele ajunului de pustie având pre feaţele lor. Şî pre aceştea522 trăgându‐i, puseră‐i naintea domnului, carii nimica2 nu gâlceviia, nici41 arătând ceva sau grăiia lucru necuviios sau spăimos. Iară carele umbla naintea lor ca un mai mare, el purta şî un sac de păr, plin de oasele a unor sfinţi părinţi ce se‐au fost pristăvit mai denainte. Dici privindu‐i Arahiia şî deaca nu văzu pre Varlaam (că‐l cunoştea) se turbură cu întristăciune. Şî zise cătră dânşii: 520 Scris: laÁ. 521 Scris în continuare: ka. 522 Scris: aç™w™ şi corectat prin notarea marginală a lui e pentru primul ™. 217 – Unde iaste înşelătoriul acela, carele au prelăstit pre feciorul împăratului ? Iară cela ce purta sacul răspunse: – Acela întru noi nu iaste, nici41 va fi, că fuge de noi, fiind gonit de darul lu Hristos. Iară întru voi mai are el lăcaş. Iară domnul zise. – Dară ştii tu pre dânsul ? Şî zise pustilnicul: – Ştiu pre acela ce‐l chiamă înşelătoriul, carele iaste diiavolul, de lăcuiaşte în mijlocul vostru şî priimeaşte slujba de la voi şî slujiţ lui. Domnul zise: – Eu de Varlaam am cercare. Şî vrând eu a şti unde iaste, te întreb. Iară călugărul zise: – Păntru ce dară de altul altele grăieşti şî aduseş întrebare / {187v} ca de unul ce‐ară fi înşelat pre feciorul împăratului? Crez deaca cauţ pre Varlaam, cădea‐ţi‐se de tot să zici aşa: « Unde iaste cela ce au întors şî au mântuit de înşelăciune pre feciorul împăratului ? » Că acela iaste fratele nostru şî împreună‐postitor. Însă de multe zile nu l‐am văzut. Iară Arahiia zise: – Arătaţi‐ne – zice – sălaşul lui! Postnicul răspunse: – De ară fi vrut el să vă vază, el ară fi ieşit întru întâmpinarea voastră. Iară noauă nu ne se cade a vă arăta lăcaşul lui. Derept acest cuvânt se umplu domnul de mânie. Şî zise cu mânie cătră dânsul; şî cu faţă de fiiară căuta: – Acuma – zice – vă voiu omorî cu o moarte striină de nu veţ în cest ceas spune pre Varlaam. Şî zise postnicul: – Dară ce lucru vez la noi, cătră carele să ne tragă inema şî de acela să ne ţinem, ca să nu ne fie lesne a ne rumpe den ceastă viiaţă şî să ne teamem de moarte ce ne se va aduce de la tine? Crez mai vârtos încă haru‐ţ vom şti, căce 218 ne veri scoate den viiaţă când ne ţinem de bunătate. Căce teamemu‐ne nu puţin de nearătata sfârşenie, că nu ştim în ce chip ţiindu‐ne ne va afla, să nu cumva lunecarea minţii, sau vreo // {188r} ispită drăcească să răstoarne starea vrerii noastre şî să ne întoarcă altele a cugeta şî a face, decât cealea ce am mărtune lu Dumnezeu. Derept aceaea, părăsiţi‐vă de tot de acel lucru ce vă nădăiţ că veţ dobândi de la noi. Şî ce vă e voia a face cu noi, nu vă lenevireţ. Că noi lăcaşul iubitoriului de Dumnezeu, fratelui nostru, de‐l şî ştim, nu‐l vom arăta, nici41 alte mănăstiri ce se ascund de voi nu le vom închina gând rrău a scăpa de moartea aceasta. Ce mai bine să murim bine, aducând lu Dumnezeu mai întâiu sudorile bunătăţilor şî acuma sângele vitejiei noastre. Îndrăznire ca aceea nerăbdând ticălosul, ce împotriva vitejiei gândului lor, rreapede clătindu‐se, cu multe rane‐i învescu. A cărora bărbăţie şî vitejie şî muncitoriului se arătă vreadnecă de minune. Şî deaca după multe munci nu‐i putu pleca, nici41 pre Varlaam a‐l arăta vreunul dentr‐înşii vru, luă‐i, bătuţ şî zmulţ, de‐i duse la împăratul, purtând şî sacul cu oasele. Glava 23 Pustilnic îndelungată având vorba cu împărat, împreună cu fraţii preste carii era mai mare, fură daţi muncilor. / {188v} Şî nu preste puţine zile‐i duse la împăratul. Şî deaca‐i povesti ce fu de dânşii, aşa‐i puse înaintea feaţei lui, fiind încins de mânie. Şî cumu‐i văzu, aprinsese cu atâta urgie, cât se potriviia unui om turbat. Şî porunci să‐i bată fără milă. Şî deaca‐i văzu zdrobiţ rău cu rane, de‐abiia oarecând râdicându‐ş ochii den multa turbare, porunci să se contenească bătătorii. Şî zise cătră ei: – Ce sânt ceaste oase de morţi ce purtaţi ? De vreame ce le purtaţi păntru căce vă sânt dragi aceia ale cărora sânt oasele aceastea, iată, în acest ceas voiu pune şî pre voi cu dânşii, ca să nemeriţ acealea ce pohtiţ şî să‐mi mulţemiţi. Iară mai marele şî purtătoriul523 al aceii dumnezeieşti ceate, lauda şî îngrozirea împăratului nebăgându‐o în seamă nimica2 ca cum nu i se‐ară fi 523 Scris: rtp¨rtßtorülÃ. 219 întâmplat niciun lucru de scârbă, aşa, cu slobod glas, şî cu luminată faţă, şî darul ce‐i era sălăşuitu‐se în suflet semnându‐l, zise: – Aceaste cinstite şî sfinte oase purtămu‐le, o, împărate, închipuindu‐ne dragostei acelor minunaţ bărbaţ a cărora sânt. Şî postul lor şî iubitoarea de Dumnezeu a lor viiaţă aducându‐ne‐o aminte, de ne nevoim şî noi cătră răvnire // {189r} ca aceaea. Şî cugetând la răpaosul şî la dulceaţa aceaea, în carea lăcuiesc ei acuma, pre dânşii amu fericimu‐i. Iară pre noi ne îndemnăm unii pre alţii a mearge pre urmele lor. Cătră aceastea şî aducere aminte de moarte ne facem cu dânsele, care lucru foarte de folos iaste şî cătră nevoinţele ajunului cu de‐adinsul ne strigă. Şî cu atingerea ce ne atingem de dânsele meaştemu‐ne sfinţire. Iară împăratul aciiş zise: – Dară deaca iaste atâta de folositoare aducerea aminte de moarte, cum ziset voi, căce nu vă aduceţ aminte de dânsa cu oasele ce vă sânt în trupurile voastre, că vă sânt ale voastre, şî cât de preste puţinea vreame putrede sânt, ce luaţ aceaste striine stricate? Atunce călugărul zise: – Eu cinci vini ziş păntru purtare sfintelor moaşte, tu numai de una răspunzând, gândeşti a‐ţ bate joc de noi. Ce aiavea bine să ştii că oasele celor ce se‐au sfârşit mai denainte aduc aminte de moarte viilor, decât oasele celor vii. Ce deaca vreame ce aşa cunoşti tu să fie aceastea, şî oasele den trupul tău încă semnează ţie moarte. Căce dară şî tu nu‐ţ aduci aminte de sfârşeniia carea preste puţinea / {189v} vreame va să‐ţ vie şî să‐ţ faci ţie bine, ce ţe‐ai dat sufletul a toată strâmbătatea şî cu nevoie şî fără milă scoţi sufletele cealea ce slujesc lu Dumnezeu şî iubitoare de creştinătate, nefăcându‐ţ nicio strâmbătate, nici41 împărţind cu tine ceva den ceastea ce sânt aice, să se brodească a‐ţ lua. Iară împăratul zise: – Pre voi, rrăii şi prelăstitorii oamenilor, pre dereptate vă muncesc, că înşelaţ pre toţ, învăţându‐i a se delunga de frumuseţile ceştii vieţi. Şî în loc de ceastă viiaţă dulce şî de ceastă preaiubită pohtă şî dulceaţă, i îndemnaţ a‐ş aleage acest traiu greu, şî scârbnic, şî amar şî cinstea dumnezeilor noştri strigaţi că se cade a se face lu Isus. Dice păntru ca nu urmând oamenii 220 prelăstiturii voastre să lase pământul pustiiu şî, părăsind dumnezeii cei de moşie, să slujască a dumnezeu striin, munci şî morţi a pune asupra voastră, pre dereptate am judecat. Iară călugărul zise: – Deaca iubeşti a fi toţ părtaş bunătăţilor ceştii vieţi, că ce nu dai tuturora întocma a fi părtaş hranei şî bogăţiei, ce mai mulţi chinuiesc întru sărăcie, iară tu averile lor // {190r} şupindu‐le, cătră ale tale le adaogi? N‐ai dară grije de mântuirea a mulţi, ce numai a‐ţ îngroşa trupul, de‐l găteşti hrană de mâncare viermilor. Derept aceaea şî de Dumnezeul a toate lepădându‐te, chemi dumnezei pre aceia ce nu sânt, pre găsitorii a tot rrăul, ca şi tu, pre aseamene lor, lucrând toate ruşinatele şî făcând strâmbătate, închipuitor dumnezeilor tăi, chemat să fii. Crez cealea ce le‐au făcut dumnezeii voştri, oamenii ceia ce se roagă lor, cum nu le‐ară face? Cu o înşelăciune mare dară te‐ai înşelat o524, împărate! Şî te temi să nu cumva facem pre vreunii den oamenii tăi a se lipi de‐nvăţătura noastră, a se delunga de mâna ta şî a se aduce cătră mâna ceaea ce ţine toate. Voia‐ţ iaste să aibi mulţi slujind lăcomiei tale, ca ei să ia patimele, iară ţie ţi se să vie de la dânşii dobândele, ca cum hrăneaşte cineva câini, sau învaţă pasări la vânat. Că mai nainte de vânat le se arată şutilindu‐i. Iară când prind ceva vânat, cu sila zmâceaşte den gura lor vânatul. Aşijderea şî tu, vrând a avea mulţi daţi ţie, şî bogăţie, şî dăjdi aducându‐ţ / {190v} pre pământ şî pre mare, zici că porţi grije de mântuirea lor, iară peire le tocmeşti de veac, însă adevărat, ţie mai întâiu decât tuturor, ca numai să ţi se vie bogăţie, carea decât scârna şî gunoiul, mai de netreabă iaste. Uitatu‐ţe‐ai că ţii întunearecul în loc de lumină. Ce te deşteaptă dentr‐acest somn adânc şî‐ţ deşchide mijitorii ochi şî vezi slava Dumnezeului nostru, carea străluceaşte tuturor. Şî‐ţ525 vino vreodinioară în minţi, că zis‐au prorocul {Psal(m$), 93}526: „Cei fără‐de‐minte întru oameni, cunoaşteţ! Şî cei nebuni, înţelepţiţi‐vă vreodată!” {Psal(m$) 17}527 Înţeleage, că nu iaste Dumnezeu fără Dumnezeul nostru şî nu iaste altă mântuire fără numai carea e întru dânsul! 524 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 525 Scris: ‚¥‚Ã. 526 Sl., în trad.: Psalmul 93. 527 Sl., în trad.: Psalmul 17. 221 Iară împăratul zise: – De aceaste bârfeale nebuneşti te lasă şî în cest ceas să‐m spui pre Varlaam! Iară de nu, ispitit veri fi cu neşte fealiuri de vase a muncilor, a cărora ispită niciodată n‐ai luat. Iară acel cu mare înţelepciune postnic şî filosofiei cereşti pohtitor nici41 întru un chip de‐ngrozirea împăratului nu se ceva schimba, ce fără cutremur stând grăiia: – Împărate, nu ne e învăţătura a face noi cealea ce porunceşti tu, ce care sânt poruncite de Domnul Dumnezeul nostru, Carele // {191r} curăţie ne învaţă, a ne opri de toate dulceţile şî pohtele şî a avea bărbăţie vitejască, ca să răbdăm păntru dereptatea toată durearea şî rrăotatea. Câte rreale dară veri aduce asupră‐ne păntru creştinătatea, mai mult bine ne faci. Ce fă ce ţi‐e voia, că noi altă nimica2 nu putem face, fără numai ce ne se cade, nici41 păcatului ne vom da. Au doară‐ţi pare a fi greşală mică aceasta, când am da noi în mâinile tale pre cela ce se nevoiaşte şî oştează cu noi împreună? Nu‐ţ veri râde de noi cu râs ca acesta, măcară de‐ai aduce întunearece de morţi asupră‐ne, că nu sântem noi aşa slabi, ca de frica muncilor tale să ne închinăm filosofiia (ce se zic înţelepciunea) noastră, şî să facem ceva care nu se cade legii dumnezeieşti. Cătră aceastea toate, câte vase528 de munci ştii, ceteaşte‐le529, {Fi(l$), g(l$) 1}530 că noauă a trăi Hristos ne iaste şî păntru dânsul a muri, dobândă ne iaste. Păntru acealea răspunsuri, împăratul aprinsese de mânie. Şî porunci de‐Dumnezeu‐grăitoarele ale lor limbi să le taie şî ochii să le scoaţă, iară mâinele, împreună şî picioare să le taie. Şî daţ fiind aceii osânde, armaşii şî dorobanţii încungiurară‐i / {191v} şî fără‐de‐omenie şî fără milă‐i răteza. Şî limbile scoţindu‐le den guri cu cleaştele, sălbătăceaşte le rătezară. Iară ochii cu unghi de fieru‐i zmulseră şî cu neşte dechise tăietoare, mâinele şî picioarele lor întinzându‐le, tăiară‐le. Iară fericiţii aceia şî de cinste vreadnici, viteji fiind în cugetul lor, ca cum vrea fi chemat la bucate, aşa de bărbăteaşte se apropiia cătră munci, 528 Cf. sl. sßs¨d¥ = „vas” 529 Scris: çßt™wele. 530 Sl., în trad.: Filipeni, cap 1; cf. FILIPENI 1, 21. 222 îndemnând unul pre altul şî păntru Hristos dându‐se pre moarte. Întru multe fealiure de munci ca aceastea, răbdătoare sufletele lor deaderă‐le Domnului sfinţii aceia postnici, carii era cu numărul 17. Mărturisim dară cum ca aiavea iaste cugetul cel temătoriu de Dumnezeu, împărat patimelor, cum au zis oarecine, nu dentr‐ai noştri, povestind de chinurile bătrânului preot şî a şapte voinici tineri cu muma lor, ce era întru un cuget cu dânşii, de pătimiră păntru leagea părinţilor lor, de a cărora răbdare şî bărbăţie nimica2 nu se‐au lipsit nici aceşti minunaţ părinţi, cetăţeani şî moştneani ai Ierusalimului celui de Sus. Glava 24 // {192r} Arahiia îndemnă pre Nahor ca să facă pre sine în loc de Varlaam. Împăratul, păntru priimire credinţii creştineşti, înfruntează pre fiiul. Aceştea dară creştineaşte sfârşindu‐se, împăratul grăiia cătră sfeatnecul, cătră Arahiia, să caute să se apuce de al doilea sfat, deaca cu cel dentâiu nu nemeriră, şî să chiame pre acela, pre Nahor. Iară Arahiia, târziu în cea noapte, ajunse la peştera lui. Că în pustie lăcuiia şî întru meşterşugurile vrăjitoreşti se zăbăviia. Şî deaca‐i spuse toate ce‐au sfătuit, dâns de demineaţă veni la împăratul. Şî iarăş ceru călăraş de‐i luă cu sine. Şî se făcea a ieşi spre căutarea lu Varlaam. Dici ieşind el şî trecând pren pustie, văzu‐i‐se un om oarecine, ieşind dentru o luncă. Şî poruncind el să‐l gonească, ajunseră‐l curând. Şî deaca‐l prinseră, aduseră‐l la dânsul. Iară Arahiia, întrebându‐l «cine eşti tu, şî de ce leage eşti, şî cumu‐ţ iaste numele?», el zise a fi creştin şî‐ş spuse numele Varlaam, cumu‐l învăţase. Arahiia se umplu de bucurie (amu cumu se arăta). Şî‐l luă de‐l duse curând la împăratul. Şî deaca‐i deade veaste, puse‐l nainte‐i. Şî zise împăratul întru auzul celor ce sta / {192v} înainte‐i: – Tu eşti lucrătoriul drăcesc, Varlaam? Iară el răspunse împotrivă şî zise: 223 – Al lu Dumnezeu lucrător sâmt, nu drăcesc. Nu mă grăi de rău, nici mă huli, că eşti datoriu a‐mi mulţemi cu mult har. Că pre fiiul tău învăţatu‐l‐am creştinătate şî de toată înşelăciunea l‐am izbăvit şî cătră adeveritul Dumnezeu adusu‐l‐am şî cătră facerea bunătăţilor. Iară împăratul, aciiş mâniindu‐se, zise: – Cădea‐se pre tine nicicât de întrebare a nu te învrednici, nici41 loc de răspuns a‐ţ da, ce fără întrebare a te da morţii. Ce iată, rabd rânjirea ta derept milosârdiia ce iaste în mine, pănă când vom cerca lucrurile tale într‐o zi semnată. Dici de te veri pleca mie, învrednici‐te‐veri milei, iară de nu, rrău veri peri. Zicând aşa, deade‐l Arahiei, poruncindu‐l a‐l păzi cu tărie. Iară demineaţa, râdicându‐se de acolo împăratul, mearse‐ş la curtea lui. Şî fu veaste pretiutindenilea că au prins pre Varlaam. Care veaste, deaca auzi şî feciorul împăratului, rrău‐l durea sufletul. Şî nicicum de lacrăme a se opri nu putea. Şî cu geamăt şî cu jale se ruga lu Dumnezeu şî‐l chema întru ajutor stareţului. Şî plângând el, nu‐l trecu bunul // {193r} Stăpân. Că bun iaste celora ce‐l aşteaptă în vremea de nevoie şî cunoaşte pre ceia ce se tem de Dânsul. Carele şî tânerului acestuia toate‐i spuse întru vedeare de noapte şî tărie băgă într‐însul şî îndrăzneţu‐l făcu cătră nevoinţa creştinătăţii. Şî deaca se sculă den somn, inema lui, carea puţinel mai nainte scârbită şî durută era, afla‐o plină de bucurie, de cutezare şî de lumină preadulce. Împăratul, aceastea făcând şî aşa grijind, se bucura, părându‐i că au scocotit şî au sfătuit prea bine. Şî Arahiei cu mare har i mulţemiia. Însă minţi nedereptatea pre sine, după dumnezeiescul David {Psalm 26}: „Şî dereptatea biruiaşte pre strâmbătate, surpându‐o de tot şî pomana ei pierzându‐o cu sunet” {Psa(lÕ), 9}, cum va spune cuvântul după aceastea. După doauă zile veni împăratul în curtea fiiu‐său. Şî ieşind el întru întimpinarea lui, nu‐l sărută tată‐său, cumu‐i era obiceaiul, ce cu vrajbă în chipul unui om mânios era. Şî întrând în chiliia împărătească, şezu mâhnit. De‐aciia, chemând pre fiiu‐său, zise: – Ce veaste au întrat în ureachile meale, fătul mieu şî‐m glodeaşte sufletul cu întristăciunea? Că‐m pare să nu fie umplut niciunul dentru oameni cândva de bucuriia a naştere de coconi, / {193v} a câtă veselie m‐am 224 împreunat eu păntru tine! Nici iară socotesc să fie fost cineva aşa scârbit şî rrău ocărât de feciorul său, ca cum ai făcut tu mie acuma, de ţe‐ai bătut joc de cărunteaţele meale şî lumina den ochii miei luatu‐o‐ai şî tăriia vinelor meale tăiaşi‐o. Că frica cu carea mă temeam păntru tine venitu‐mi‐au asupră531 şî de ce mă temeam, întinpinatu‐m‐au. Şî te făcuş de bucurie vrăjimaşilor miei şî de rrâs pizmaşilor miei. Cu mintea ta cea neînvăţată şî cu copilăreasca chipzuiala ta merseş pre urma graiurilor prelăstitoare. Şî sfatul celor rrău‐înţelegători mai vruseşi‐l decât sfatul mieu. Şî cinstea dumnezeilor noştri lăsându‐o, a Dumnezeu striin te închinaş a sluji. Păntru ce, fătul mieu, făcuş tu aceastea aşa, pre carele mă nădăjduiam a te creaşte cu toată tăriia şî a te avea toiag şî întărire bătrâneaţelor meale, şî a te lăsa după mine bun şî vreadnec priimitor împărăţiei meale?! Iară ţie nu fu ruşine, ce ca un vrăjimaş şî pizmaş te arătaş mie. Dară nu mai se cădea ţie să te pleci mie şî poruncilor meale să urmezi, // {194r} decât să asculţi nebuneştile cuvinte ale acelui înşelător şî putred bătrân mincenos, carele ţe‐au pus viiaţa amară în loc de cea dulce şî în loc de cea pohtită dezmierdare, calea cea grea şî colţoroasă, pre care cale Feciorul Mariei porunceaşte a umbla? Dară nu te temuş de mâniia a marilor dumnezei, să nu te arunce în piiatră pucioasă, sau cu grindină de foc să te omoară, sau în propastiile pământului să te afunde? Făcând ei noauă atâta bine, şî cununa împărăţiei împodobindu‐ne, şî limbi cu mulţi oameni supuind supt noi, şî pre tine fără‐de‐nădeajde cu ruga şî cu rugăciunea mea, dându‐te a te naşte, şî ceştii lumi dulce a fi părtaş făcându‐te, iară tu pre dânşi nebăgându‐i în seamă şî ocărându‐i, lipitu‐te‐ai Răstignitului, fiind tu prelăstit de ceia ce slujesc Lui cu nădejdi deşarte, carii povestesc basne de neşte veaci noi, şî bârfesc de scularea trupurilor moarte, şî alte multe întunearece aduc spre înşelăciunea nebunilor. Ce acuma dară, preaiubite fiiu, / {194v} de veri asculta pre mine, tatăl tău, de departe să‐ţ iai zioa bună de cătră aceaste rătăcituri şî să te apropii să tămâiezi milostivnicii dumnezei cu jirtve şî cu prinoase, rugându‐i ca să‐ţ dea iertăciune greşalelor, că putearnici sânt, de pot şî bine a face, şî a şi munci. Şî acestor ce ţi se grăiră de la mine, noi putem fi ţie pildă şî izvod, carii păntru dânşii am venit la domnie ca aceasta şî derept bine ca aceasta, 531 Scris: asÁprå şi corectat prin notarea marginală a lui õ pentru å. 225 mulţemire lor aducând. Celora ce‐i vor cinsti, cinste le vom da, iară celora ce nu se vor pleca a aduce lor jirtve, munci le vom da. Dici multe ca aceastea cuvente deşarte grăind împăratul, şî hulind, şî bătându‐ş joc de ale noastre, iară idoleştile mărindu‐le şî lăudându‐le, văzu tânerul că lucrul lui mai mult nu tribuiaşte să aibă unghiu şî ascunzătoare, ce mai vîrtos tribuiaşte să aibă sveaştnic şî nălţime, ca tuturora aiavea să fie. Şî umplându‐se de îndrăznire, zise: – De ce am făcut, doamne, nu mă leapăd! Că fugând // {195r} de întunearec la lumină am scăpat. Şî lăsând înşelăciunea, cătră adevăr m‐am lipit. Şî de draci lepădându‐mă, lu Hristos m‐am făgăduit, Fiiului şî Cuvântului al lu Dumnezeu şî al Tatălui, cu al Căruia cuvânt aduse fură toate câte sânt den ce nu era. Carele şî pre om, zidindu‐l den ţărână, suflatu‐i‐au suflare vieţuitoare şî în raiul hranei a lăcui pusu‐l‐au. Iară după ce au călcat porunca Lui, şî cu moartea fu osândit, şî domniei iutelui ţiitor de lume se supusease, nici aşa nu se‐au depărtat, ce toate era făcând ca să‐l râdice la cinstea cea dentâiu. Drept aceaea, singur acela făcător a toată făptura şî neamului nostru ziditor fu om păntru noi. Şî viind pre pământ, luă trup den Sfânta Fată {Varu(h$), 3}532 şî cu oamenii lăcui. Şî derept noi, necunoscătorii robi, stăpânul luă moarte {Fi(l$), g(l$) 2}533, moarte şî cruce, ca să spargă / {195v} muncitoriia – ce se zice împărăţiia – păcatului şî ca să piiară şî osânda cea de demult, ca să se deşchiză noauă iarăş uşa ceriului. {I, Ko(rÕ), 2}534 Că acolo au râdicat pre firea noastră şî în scaunul slavei o au pus şî au dăruit împărăţie nesfârşită celora ce‐L iubesc {Apo(k$), 19} şî bunătăţi mai mari decât graiul şî decât auzul. Că Acela tare iaste şî Însuş‐putearnec, Împărat împăraţilor şî Domn domnilor, a Căruia puteare nebiruită şî tăriia prea multă, unul Sfânt şî pre sfinţi se răpaosă, cu Tatăl şî cu Sfântul Duh slăvit, întru Carele m‐am botezat şî‐L mărturisesc. Slăvescu‐L şî mă închin unui Dumnezeu în trei staturi, unul cu fiinţa şî neamestecat535, neziditului şî fără‐moarte, necuprinsului, Celuia fără‐de‐trup, fără‐pătemirea, nemutatului, neschimbatului, neajunsului cu ştirea, // {196r} 532 Sl., în trad.: Varuh, 3; cf. BARUH 3, 38. 533 Sl., în trad.: Filipeni, cap 2. 534 Sl., în trad.: I, Corinteni, 2. 535 Scris: anemestekañÃ. 226 izvorului bunătăţii şî al dereptăţii, şî luminei ce iaste pururea, făcătoriului al tuturor făpturilor văzute şî nevăzute; Celuia Ce ţine toate şî păzeaşte pre toate; Celuia ce poartă grija tuturora şî şî ţine câte sânt toate şî le împărăţeaşte. Că den câte sânt, nimica2 fără de Dânsul nu se‐au făcut, nici41 fără de a Lui purtare de grije se poate stăvi ceva. Că Acela iaste tot dulceaţă şî viiaţă a tuturora {Pea(s$), glava 5}536, şî tocmirea a toate, şî lumina a tuturor, şî toată pohta cea nesăţioasă, şî sfârşeniia a toată pohta. Dici dară a lăsarea pre bun ca acesta, pre ca acesta înţelept, pre ca acesta putearnec Dumnezeu, şî a sluji necuraţilor draci şî făcătorilor a toate pohte spurcate, şî cinste a da surzilor şî muţilor idoli, carii nici41 sânt, nici41 vor fi, aceasta, o, tată, câtă nebunie şî nechipzuială ară fi! / {196v} Crez când au auzit cineva de la ei graiu sau cuvânt? Când au dat măcară cât de puţin răspuns celora ce se roagă lor? Sau când umblară vreodată, sau simţire omenească să fie arătat vreodinioară? Că nici41 ceia ce stau ş‐au mai adus aminte să şază cândva, nici41 carii şed se‐au arătat vreodată sculându‐se. A lor necuviinţă şî rrea putoare şî nesimţire, încă şî putrejiciunea şî neputinţa a dracilor ce lucrează într‐înşii şî cu dânşii înşală pre voi, de la cel bărbat sfânt învăţându‐o eu, şî a lor rrăotate scuipându‐o şî cu urâciune desăvîrşit urându‐i, făgăduitu‐m‐am viiului şî adevăratului Dumnezeu. Şî Lui voiu să slujesc pănă la suflarea cea de apoi, ca şî în mâinile să meargă sufletul mieu. Nemerind eu bunătăţi nespuse ca aceastea, bucuratu‐m‐am amu, căce dentru a dracilor robie slobozitu‐m‐am, şî dentru a lor prădare // {197r} întorsu‐m‐am, şî cu lumina feaţei Domnului {Psa(l$), 45}537 luminatu‐m‐am. Dară m‐am şî întristat şî‐m iaste împărţit sufletul, căce tu, domnul mieu şî părintele mieu, a bunătăţi ca aceastea nu te făcuş părtaş. Însă socotind eu neplecăciunea voiei tale, ţinut‐am întru mine întristăciunea, n‐am vrut să te mâniiu, iară pre Dumnezeu neîncetat am rugat ca să te tragă cătră sine şî dentr‐această depărtată goană să te întoarcă, carea însuţi ţi‐o ai tocmit, de te făcuş, vai de mine, fugar de creştinătate şî slujitor a toată rrăotatea şî păgânătatea. Ce, de vreame ce aduseş, o, tată, lucrurile meale la arătare, iani ascultă dară săvârşitul voiei meale ce iaste. Eu făgăduinţele meale ce‐am 536 Sl., în trad.: Cântări, cap 5; Cf. CÂNTAREA CÂNTĂRILOR. 537 Sl., în trad.: Psamul 4. 227 făgăduit lu Hristos nu le voiu minţi, să mă parde Cela ce m‐au răscumpărat cu scumpul sângele Lui. Măcară de mi se‐ară întâmpla a muri întunearece de morţi, derept Dânsul muri‐le‐voiu. {197v} Aşa ştiund lucrurile meale, de acuma nu te mai osteni, pohtind a mă muta den buna ispovedire în cea mai rrea. Că în ce chip o începătură prea fără de lucru şî fără de folos ară fi, când ai vrea să te apuci cu mâinile de ceriu sau să usuci adâncul mării, aşa să înţelegi a fi şî acest lucru. Ce sau tu ascultă sfatul mieu, şî te fă al lu Hristos, şî veri priimi gustarea a bunătăţilor cari sânt mai sus de mintea; şî soţ unul cu altul vom fi, cum în fire, aşa şî în credinţă; iară de nu, bine să ştii că de fecioriia ta dălunga‐mă‐voiu şî Dumnezeului mieu sluji‐voiu cu gând curat. Aceastea deaca auzi împăratul, numaidecât se clătină. Şî de necontenită mânie cuprins fiind, cu urgie grăi cătră dânsul. Şî cu amar scârşniia dinţii, ca cum vrea fi un om îndrăcit. Şî zise: – Cine iaste mie vinovat de rrăotăţi ca aceastea? // {198r} Nimea, fără eu singur, umblând în voia ta aşa şî făcând ţie aceastea, cari nimea den cei de demult părinţi n‐au făcut feciorilor săi. Derept aceea, întoarta voia ta luând tărie şî volnicie den răsfăţăciunea ce te‐am răsfăţat538, făcutu‐te‐ai a te turba asupra capului mieu. Pre dereptate dară au grăit cetitorii de steale la naşterea ta, cum că veri fi om rău şî foarte hitlean, semeţ şî neplecat părinţilor. Ce de veri lepăda sfatul mieu şî de fecioriia mea te veri delunga, în loc de tată, vrăjimaşu‐ţi voiu fi şî ca acealea‐ţi voiu face, cari nici vrăjimaşilor săi n‐ară face cineva. Iară el aciiş zise: – O, împărate, păntru ce te aţiţaş spre mânie? Căce m‐am învrednicit eu a bunătăţi ca aceastea, tu te scârbiş? Dară ce tată se‐au arătat vreodinioară să aibă vrăjimăşie pre norocul fiiu‐său. Sau tată ca acela / {198v} cum nu se‐ară chema vrăjimaş? Şî eu dară de acuma nu te voiu mai chema tatăl mieu, ce mă voiu delunga de tine ca cum fuge cineva de un şarpe, deaca voiu cunoaşte că‐ţ iaste pizmă spăseniia mea şî veri să mă împingi în peire cu mâna silnică. Că de mă veri şî nevoi şî mă veri munci cum ai şî zis, să ştii că altă nimica2 nu veri dobândi, fără numai cât în loc de 538 Marginal scris, în limba slavonă: v¥‚Ã, list kÃ., în traducere mai sus, fila 20, cf. supra, f. 14, căreia îi corespunde în numerotarea originală, cu slove‐cifră, 20. 228 tată, muncitor şî ucigător te veri chema. Păntru că mai lesne ţe‐ară fi a mearge pre urma vâlturului şî a zbura pren văzduh, decât a întoarce credinţa mea, ce am întru Hristos, şî buna mărturisire ce am mărturisit Lui. Ce înţeleage, o, părintele mieu, şî‐ţi scutură den ochii minţii toată betejala şî negura, şî caută de vezi lumina Dumnezeului mieu, carea pre toţi luminează, şî fii şî tu vreodată luminat cu acea preadulce lumină. // {199r} Derept ce te‐ai dat cu totul dulceţilor şî pohtelor trupeşti şî râdicare dentr‐însele nu‐ţ mai iaste? {I, Pe(t$), 1}539 Cunoaşte că tot trupul ca iarba iaste, şî toată slava omenească540 ca floarea ierbii. Uscă‐se iarba şi‐i căzu floarea, iară cuvântul Domnului mieu, ce e vestit tuturor, trăiaşte în veaci. Căce ţii şî ţinut eşti aşa de cu turbare şî cuprins de ceastă slavă ce se veştejaşte şî piiare ca florile primăverii, şî de ceastă urâtă şi rrău puturoasă hrană, şî de ale pântecelui şî de supt pântece pofte, cari4 la o vreame îndulcesc simţirile nebunilor, iară apoi fac răgăire mai amară decât fiiarea. Păntru că umbra aceasta şî visele aceştii deşarte vieţi treace‐vor. Şî întru neîncetata dureare a nestinsului şî întunecatului foc încuiaţi vor fi iubitorii acestora şî lucrătorii strâmbătăţii, / {199v} unde viiarmele lor neadurmind mânca‐i‐va fără‐de‐sfârşenie. Şî focul fără‐de‐schimbare şî fără stinsoare în veaci arde‐i‐va fără541 sfârşit, cu carii, vai de mine, încuiat veri fi. Şî rrău durându‐te, mul te veri căi de rreale sfaturile tale. Şî mult veri căuta zilele de acuma şî‐ţ veri aduce aminte de cuvintele meale. Însă într‐aceaea căinţă niciun folos nu va fi {Psa(l$), 6}542, că în iad ispoveadanie şî pocaanie nu se face. Ce ceastă vreame iaste lucrării, iară carea va să fie, iaste a platei. Că de n‐ară lua peirea şî treacearea pre frumuseţile ceştii lumi, ce ară vecui împreună cu stăpânii lor, nici aşa nu se‐ară cădea a mai voi şî a mai iubi acealea, decât darurile şî bunătăţile lu Hristos, care sânt mai presus de mintea. Că cum soarele decât întunecata noapte mai frumos şî mai luminos iaste, // {200r} aşa şî bunătăţile ce‐s făgăduite celor ce iubesc pre Dumnezeu, mult sânt mai slăvite şî mai cu mare frumuseaţe decât toată slava şî 539 Sl., în trad.; I, Petru, 1. 540 Scris: Σmenæskõ. 541 Scris în continuare de şi anulat printr‐o linie îngroşată. 542 Sl., în trad.: Psalmul 6. 229 împărăţiia pământească. Şî tot se cădea a mai aleage ceale mari, decât ceale mici. {Io(v$), g(l$) 14}543. Păntru că şî ceale trecătoare de aicea şî putrejiciunii supuse, {Psa(l$), 143}544 ca năluca, şî umbra, şî ca visul trec şî pier. Şî iaste a te mai încreade nestătătoarelor vânturi vihorâte, sau urmei de corabiia ce înoată preste adâncătură, decât bogăţiei omeneşti, câtă blăstemăţie! Sau, mai vârtos să zic, câtă nebunie şî nechipzuială iaste a mai voi şî a mai iubi pre ceale putrede şî trecătoare, neputincioase şî de nemica17, decât pre ceale neputrede, şî vecuitoare, şî fără‐de‐moarte, şî fără‐sfârşenie, şî cu această vremească îndulcire a se lipsi de‐ndulcirea acelor netrecătoare bunătăţi! Dară nu cunoşti tu aceastea, o, tată?! Dară nu veri treace / {200v} ceaste trecătoare şî să te lipeşti cătră ceale trăitoare?! Dară nu veri mai cinsti lăcaşul, decât înstriinarea?! Dară nu veri mai vrea lumina, decât întunearecul?! Dară nu veri mai cinsti sufletul, decât trupul, şî viiaţa de veaci, decât umbra morţii?! Şî ceale nesfărâmate, decât ceale trecătoare?! Dară nu veri fugi de rreaoa robie a iutelui ţiitor de lume, a hitleanului, să zic, diiavolului şî să te bagi la bunul şî milosârdul şî preaîndurătoriul Stăpân? Şî delungându‐te de slujba a celor mulţi şî cu minciună chemaţ dumnezei ai voştri, şî unuia să slujeşti, adevăratului şî viului Dumnezeu. {Eze(k$)l, 8}545 Că de ai tu şî mult greşit, hulind spre Dânsul şî ucigându‐i slugile cu munci, însă bine ştiu că deaca te veri întoarce, priimi‐te‐va Bunul şî toate greşalele tale nu va mai pomeni. Că moartea păcătosului nu o va, ce va cum să se întoarcă şî să fie viu. // {201r} Carele se‐au pogorât dentr‐aceale arătate nălţimi spre căutarea a noastră, păcătoşilor. {Ri(m$), g(l$) 6}546 Şî răstignire şî rane şî moarte păntru noi răbdat‐au, şî cu scumpul sângele Lui răscumpăratu‐ne‐au, carii eram vânduţ de păcatul. Aceluia fie slavă şî laudă în veaci. Amin! Iară împăratul, de amândoauă fiind cuprins, de minune şî de mânie. Una, păntru mintea coconului şî păntru nebiruitele ale lui cuvinte, căce că pre dumnezeii lui huliia, şî a‐i grăi de rrău nu se conteniia, şî de traiul lui 543 Sl., în trad.: Iov, cap 14. 544 Sl., în trad.: Psalmul 143. 545 Sl., în trad.: Ezechiel, 8. 546 Sl., în trad.: Romani, cap 6. 230 era preabătându‐ş joc. Însă lumina cuvântului nu o priimiia, derept grosimea întunearecului ce era într‐însul. Alta, a‐l munci sau altă ceva rrău a‐i face, nu putea păntru dragoste firei. Dici dară a‐l muta dentr‐aceaea ce era, adecă den creştinătate, cu groaznecă laudă, se părăsi. Căce se temea, să nu cumva râdicând cuvinte mai multe, şî cela îndrăznind a huli dumnezeii lui şî a‐i ocărî, mai cu mare mânie să se aprinză, / {201v} şî să‐i facă apoi ceva rrău. Ce se547 sculă de se duse cu mânie, zicând: – Mai bine au vrut fi să nu‐ş fii născut, nici să fii ieşit în lume, deaca au fost să fii tu într‐acesta chip hulnic dumnezeilor şî îndelungat de dragostea şî de învăţătura părintească. Însă nu pănă în sfârşit ţi‐veri bate joc de nebiruiţii dumnezei, nici îndelung se vor bucura vrăjimaşii, nici vrăjile lor vor învinge. Că de nu veri fi mie ascultător şî cătră dumnezei cu bună înţelepciune, mai nainte te voiu da a multe feliuri de munci, după aceaea pre rrăul, rrău voiu omorî. Nu te voiu avea ca pre un fecior, ce ca pre un vrăjimaş şî ca pre un hitlean. Capul XXV După ieşirea împăratului, Ioasaf ceare ajutor de la Dumnezeu. Iară împăratul, cu sfatul Arahii, începu a sfătui cu bună blândeaţe fiiului său de care lucru fu minţit. Iară Ioasaf de moarte şî de‐nviiarea morţilor vorbă lungă are cătră dânsul.// {202r} Aşa lăudându‐se tată‐său şî ducându‐se cu mânie, feciorul întră în camara lui şî‐ş râdică ochii cătră a lui puitor de nevoinţă548 şî să rugă549: – Doamne, Dumnezeule mieu, – den adâncul inemii strigă – dulce nădeajde şî nemincinoasă făgăduială, vârtoasă scăpare celor ce se nădăjduiesc în tine! {Psa(l$) 37}550 Vezi cu milostiv şî bun ochiu sfărâmarea 547 Scris: sß şi corectat marginal. 548 Marginal scris: meidan. 549 Marginal scris: Molitva. 550 Sl., în trad.: Psalmul 37. 231 inemii meale şî nu mă lăsa, nici41 te dălunga de mine, ce după a ta nemincinoasă făgăduinţă, fii cu mine, nevreadnecul şî prostul! Că pre tine ştiu şî te mărturisesc făcător şî purtător de grije a toată făptura. Însuţi dară întăreaşte‐mă a fi într‐această bună mărturisire pănă la ieşitul sufletului! {Psa(l$) 24}551 Şî caută spre mine şî mă miluiaşte, şî stăi de mă păzeaşte nevătămat de tot lucrul Satanei! Caută, Împărate, caută, că tare se‐au aprins sufletul mieu cu dragostea Ta, / {202v} şî se‐au aţiţat ca în seatea zăduhului în loc fără‐de‐apă, pohtind la Tine izvorul nemurirei! {Psa(l$) 73}552 Nu da gadinelor pre suflet carele se ispoveduiaşte Ţie, ce‐mi dă păcătosului în toată viiaţa mea, păntru numele Tău şî păntru mărturisirea, a răbda toate şî pre mine cu totul a mă junghia Ţie. Că deaca întăreşti Tu, şî neputearnecii pot. Că unul ajutor nebiruit şî Dumnezeu milostiv , pre Carele blagosloveaşte toată facerea, Preaproslăvitul în veaci. Amin! Aşa rugându‐se, simţi unde întră în inema lui o mângâiare dumnezeiască. Şî umplându‐se de îndrăzneală, sfârşi noaptea toată rugându‐se. Iară împăratul cu Arahiia, priiatenul lui, vorbind împreună păntru cocon, şî cruda a lui cutezare, şî nemutata voie arătându‐i‐o, sfeat luă de la dânsul, cum că mai bine iaste a‐l lua cu vorbe plăcute553 lui şî dragi, // {203r} nădăindu‐se cum că cu şuteale totu‐l vor trage cătră dânşii. Dici veni împăratul demineaţa cătră fiiu‐său. Şî şezând, chemă‐l aproape de sine. Şî aşa‐l cuprinse de‐l săruta. Şutilindu‐l554 cu blândeaţe şi cu smerenie, zise: – O, fătul mieu, preapohtite şi preaiubite! Cinsteaşte cărunteaţele tătâine‐tău şî ascultă rugăciunile meale, de vino să aduci jirtvă dumnezeilor! Că aşa veri avea blagosloveniia lor şî lungime de zile. Şî veri avea de la dânşii parte de toată cinstea, şî de împărăţie fără‐de‐grije şî de toate bunătăţile. Iară mie, tatălui tău, întru toată viiaţa ta dragu‐mi veri fi, şî tuturor oamenilor cinstit şî lăudat. Că şî întru cuvintele de‐nvăţătură, 551 Sl., în trad.: Psalmul 24. 552 Sl., în trad.: Psalmul 73. 553 Scris: plßk¨t¨. 554 Scris: ‚¨t¨lind¨là şi corectat marginal prin notarea lui i pentru cel de‐al doilea ¨. 232 lăudat lucru iaste acesta, a asculta pre părinte, şî mai vârtos pre acela carele învaţă spre bine şî spre dragostea dumnezeilor. Dici ce ţi se pare, fătul mieu, de aceastea, de amândoauă: / {203v} cum că de bună voie să mă fiu ferit de calea cea bună şî pre calea periciunei să fiu voit a umbla, au păntru neştiinţa şî păntru neispitirea binelui să mă fiu dat peirei? Ce deaca ţi se pare, fătul mieu, că de bună voie am mai voit rrăul decât ce e de folos, şî am mai voit moartea decât viiaţa, să ştii, fătul mieu, că‐mi pare să fii rătăcit de tot den chipzuiala cea direaptă. Dară nu vezi a câtă rrăotate şî a câte patime rreale mă dau eu în oşti împotriva vrăjimaşilor, sau zăbovindu‐mă într‐alte lucruri ce sânt de osfinteala555 şî de prijeneala556 oamenilor ţării? Atâta cu foame, şî cu seate, şî pedestru umblând, şî pre pământ culcându‐mă, cât de ară fi cu puteare, şî pre singur mine nu m‐aş cruţa. Iară de bogăţie şî de avuţie atâta negrije şî de nebăgare de seamă am, cât de multe ori, cu necruţătoare mână dând, de deşartă‐se toate vistieriile curţii meale, zidind dumnezeilor case mari, // {204r} şî cu toată podoaba luminându‐i557, sau oştilor din dăstul împărţind chelciug. Dici dară având noi ca aceasta nebăgare în seamă de dulceţi şî atâta răbdare întru rrăotăţi, de a şi eu şti că e leagea galileianilor mai bună decât a noastră, cum n‐aş fi socotit că iaste un lucru vreadnec de toată nevoinţa şî de toată stăjirea? Şî lăsând alalte toate şî nebăgându‐le în seamă, de aceaea m‐aş fi apucat, de mi‐aş558 face559 spăsenie. Iară de mă socoteşti că fac eu aceastea den neînţeleagere şî den necunoştinţă şî den neispita binelui, iani înţeleage în câte nopţi am petrecut fără somn de multe ori, cându‐mi era pusă nainte vreo întrebare! Măcară nici foarte de treabă să vrea fi, eu nu‐mi dam răpaos pănă nu vream afla făţişată şî cu cuviinţă dezlegare aceii întrebări. 555 Scris: Σsfintæla. 556 Scris: pri(enæla. 557 Scris: l¨min¥n$d¨lß; cf. în sl.: prosv™waå ix. 558 Scris: mïæ‚Ã. 559 Glosă marginală: lucra. 233 Dici deaca aceaste lucruri vremenice376 nici măcară cel mai mic dentr‐însele / {204v} nu l‐am avut întru nebăgare de seamă, ce toate cu nevoinţa le‐am socotit, şî pre amăruntul le‐am chipzuit, să se sfârşască spre folosul tuturor; şî aşa‐m îm421 pare, că în toată lumea ce e supt soare înţelegătura ascunselor, acoperitelor şî a nespuselor lucruri, nimănui altuia, ca mie, nu iaste vestit şî mărturisit a o ispiti a o descurca şî a o dezlega. Cum dară dumnezeieştile şî acealea cari se cade a le cinsti şî a le blagoslovi, le‐aş avea întru negrije şî întru nebăgare în seamă, de nu cu toată nevoinţa, şî cu toată putearea, şî cu tot sufletul, şî cu toată mintea întru cercarea lor m‐aş zăbovi, ca să aflu ceale adevărate şî care se cad?! Crez şî cercat‐am cu deadinsul de multe nopţi, dempreună cu zilele, într‐aceastea lucrure am petrecut, şî pre mulţi măiestri filosofi la sfat ca acesta am chemat, şî cu mulţi den aceia ce se chiamă creştini am vorbit. Şî cu neînşelătoare întrebare, // {205r} şî cu ispitire, şî cu cercare, aflată fu mie calea adevărului, cari de înţelepţi oameni ca aceia, carii şî cu cuvânt, şî cu înţelepciune dăruiţ şî cinstiţ fură, mărturisită iaste cum că altă credinţă şî altă leage nu mai iaste, fără de aceasta, în carea umblăm noi astăzi, slujind marelor dumnezei. Şî de dulcea şî veasela viiaţă săturându‐ne, carea tuturor oamenilor de la dânşii se dăruiaşte şî e plină de toată frumuseaţea şî de prea multa veselie, carea începătorii galileianilor şî dascalii şî învăţătorii lor nebuneaşte o lepădară, atâta cât şî dulcile şî frumoasele ceştii lumi toate, care ne le‐au dăruit dumnezeii spre dezmierdare, {I, Ti(m), 1}560 ei, în nădeajdea alţii vieţi, nevăzută şî neadevărată, ce se nădăiesc a priimi, lepădară‐le, neştiund ce trăiesc şî în ce se întăresc. Iară tu, preaiubite fiiu, pleacă‐te părintelui tău, carele cu adevărată şî direaptă / 205v} cercare bine au aflat ce e adevărat. Că iată, arătă‐ţi‐se că nici cu voia, nici41 cu vreun chip al neştiinţei am greşit eu bine, ce bine am găsit şî am luat. Şî pohtesc cum şî tu să nu mai rătăceşti afară den minte, ce să mergi pre urma mea. Fie‐ţi greaţă de tată‐tău! Au nu ştii câtu e de bine a asculta de tată şî a se pleca întru tot lui? În ce chip iarăş aimintrea, câtu e lucru păgubos şî cu blăstem a mâniia pre părinte şî poruncile lui a le ţinea întru nimica2? Că câţ rrăi făcură aceasta, rrău au şî perit. Cărora tu, fătul 560 Sl., în trad.: I, Timotei, 1. 234 mieu, nu te face soţ, ce fă cealea ce plac celui ce te‐au născut şî veri nemeri toate bunătăţile, şî veri fi moştnean blagosloveniei şî împărăţiei meale. Iară cel cu mare înţelepciune şî adevărat de bună rudă tânăr, multele cuvinte a tătâine‐său, şî nebuneştile răspunsuri auzind, şî cunoscând măiestriile strâmbului şarpe, // {206r} cum de‐a direapta au gătit laţ picioarelor lui, şî cum meşterşugeaşte apleca pre dumnezeiescul sufletul lui, şî a‐l împiedeca de cătră cununa ce‐i zăcea înainte, puse‐ş naintea ochilor învăţătura Domnului: «N‐am venit – zice – să bag pace în lume, ce sabie. {Ma(th$), g(l$), 10}561 Venit‐am a dăspărţi fecior de tată‐său şî fată, de mumă‐sa». I pročaja562. Şî că «cine iubeaşte pre tată‐său sau pre mumă‐sa, mai vârtos decât pre Mine, nu e vreadnec de Mine. Şî de se va lepăda de Mine naintea oamenilor, lepăda‐Mă‐voiu şî Eu de dânsul naintea Tatălui Mieu, ce iaste în ceriure». Ceastea gândind şî cu frica dumnezeiască legându‐ş sufletul şî cu dragostea şî cu pohta întărindu‐se, foarte în vreame de treabă luă cel graiu al Solomon, ce zice {Ekle(s$), g(l$) 3}563: «Vreame de iubit şî vreame de urât, vreame de oaste şî vreame de pace». Şî mainte se rugă în mintea lui, zicând cuvântul lu David {Psa(l$), 56}564: «Miluiaşte, Dumnezeule, miluiaşte‐mă, / {206v} că în Tine se nădăjdui sufletul mieu şî în umbra a rănilor Tale mă nădăiesc pănă va treace strâmbătatea. Striga‐voiu cătră Dumnezeul de sus, cătă Dumnezeul ce au făcut mie bine!» Şî alalte cuvinte ale psalomului {Isho(d), 20}565. De‐aciia zise cătră împăratul: – Aceasta ce e îngădui părintelui şî poruncile lui a asculta, şî a sluji lui cu plecăciune şî cu dragoste, şî cela ce iaste Al‐tuturor‐deîmpreună‐ stăpân învaţă‐ne, semănând întru noi această dragoste a firei. Iară când dragostea părinţilor şî prietniciia ce e cătră dânşii, aduce sufletului nevoie de peire şî‐l depărtează de Făcătoriul, aceaea dragoste a o tăia de tot, poruncit ne iaste. Şî nici41 întru un chip a asculta de ceia ce ne 561 Sl., în trad.: Matei, cap 10. 562 Sl. în trad.: şi aşa mai departe. 563 Sl., în trad.: Ecleziastul, cap 3. 564 Sl., în trad. Psalmul 56. 565 Sl., în trad.: Ieşirea. 235 despart de Dumnezeu, ce a‐i urî şî a ne întoarce cu dosul cătră dânşii, măcară tată ară fi cela ce porunceaşte rrăotăţ ca acealea, măcară mumă, măcară împărat, sau măcară tocma Domnul aceştii vieţi. Că păntru dragostea părintească a piiarde eu pre Dumnezeu nu mi‐e cu puteare. // {207r} Derept aceaea nici41 trudă te mai bate a da, nici ţie, nici41 mie, ce ascultă şî să slujim vielui şî adevăratului Dumnezeu amândoi. Că pre carii cinsteşti tu acuma, idoli sânt, lucrure a mâini omeneşti, lipsiţi de suflare şî muţi. Nemica17 altă ceva, fără numai peire şî muncă de veac tocmesc celora ce‐i cinstesc. Iară deaca aceasta nu veri vrea să faci, tu fă cu mine ce ţi‐e voia, că sânt rob lu Hristos. Nici cu şuteale, nici cu munci de dragostea lui nu mă voiu delunga, cum ţe‐am zis şî mai nainte. Şî aduse la mijloc şî numele Domnului de‐ş întări cuvântul vârtos. – ră păntru că ziseş cum nici de bună voie faci rrău, nici păntru necunoştinţa greşeşti binele, ce cum că cu multă întrebare, şî trudă, şî cercare ai cunoscut adevărat să fie acesta binele: a sluji idolilor şî în pohtele curviei a te tăvăli îndulcindu‐te şî a te dezmierda, adevărat să ştii că atâta de rrău faci, / {207v} cât nu poci să povestesc! Că multa negură a necunoştinţei cuprinsu‐te‐au şî ca cum ai umbla pre întunearec pipăind şî cercând cu mâinile, nicicât văzând, măcară o fărâmă de rază a luminei. Derept aceaea, pierzând calea cea direaptă, pre rreale stârmine şî maluri rătăceşti. Iată, eu adevărat ştiu şî‐ţ dau sfat, tată, să ştii şî tu, păntru că tu, având întunearecul în loc de lumină şî ţiindu‐te de moarte mai vârtos decât de viiaţă, ţi se pare că foarte ai sfătuit un sfat bun şî neamăgitor şî foarte ai socotit un lucru de folos. Însă să ştii că nu iaste aşa, nu! Că nici41 sânt dumnezei aceaia ce‐i cinsteşti tu, ce sânt idoli drăceşti, tot lucrul lor cel spurcat avându‐l în sine. Nici acea viiaţă, carea o chemi dulce şî iubită şî ţi se pare că iaste plină de frumuseaţe şî de bucurie, are ea fire ca aceea ba. Ce, adevărat cuvânt să zicem, spurcată iaste aceaea şî urâtă. // {208r} Întru vreame îndulceaşte şî unge gâtul, iară apoi face plată mai amară de toată fiiarea – cum au zis dascalul mieu – şî mai ascuţită decât sabiia cu doauă ascuţituri. {Psa(l$) 138}566 Şî cum aş şî povesti răotăţile ei?! Număra‐le‐vor şî mai mult se vor înmulţi decât năsipul. Că viiaţa 566 Sl., în trad.: Psalmul 138. 236 aceasta iaste undiţa diiavolului. Şî cum undiţa o învălesc cu amăgitură, aşa şî viiaţa aceasta învălită iaste cu spurcată amăgitură, cu dulceaţa pohtelor, cu carea pre cei amăgiţi trage‐i în fundul iadului. Iară bunătăţile ce sânt făgăduite de stăpânu‐mieu (cari bunătăţi tu le‐ai chemat nădeajdea vieţii neivite), nemincinoase sânt şî neschimbate, nici ştiu sfârşeniia, putrezirii nu se supun. Nu iaste cuvânt carele să poată arăta măriia slavei şî a frumuseţei lor şî a nespusei bucurii şî a netrecutei veselii. {II, Car$ 14}567 Că iată, murim toţi, cum vezi tu singur, şî nu iaste om carele să trăiască şî moartea să nu vază. {Psa(l$), 88}568 Însă vom să ne iarăş sculăm / {208v} când va veni Domnul Isus Hristos, Fiiul lu Dumnezeu, {Ma(th$) 25}569 întru slava nespusă şî întru puteare înfricoşată570, singur Împăratul împăraţilor {Apo(k$) 19}571 şî Domnul domnilor, căruia tot genuchiul, al cereanilor, al pământeanilor şî a celor dedesupt, închinase‐va. {Lu(k$), 21}572 Şî frică ca aceaea va face atunce {Da(n$) 7}573, cât şî acealea puteri cereşti se vor spăima. Şi‐i vor sta înainte cu cutremur mii de mii şî întunearece de întunearece de angheli şî de arhangheli. Şî toate ce sânt fi‐vor pline de frică şî de cutremur, că va bucina unul den arhangheli în trâmbita lu Dumnezeu. Şî numaidecât {I, Ko(r$), 15}574 se vor aduna ceriurile ca o trâmbă, iară pământul crăpând, da‐va afară trupurile oamenilor morţi, carii au fost de la Adam, omul cel dentâiu, pănă într‐aceaea zi. Şî atunce toţi morţii den veac, în clepala ochiului vor sta înaintea judecăţii a Domnulu celui fără‐de‐moarte, de‐ş vor da fieşcarii seama de cealea ce au lucrat. Atunce direpţii vor luci ca soarele, carii au crezut în numele Tatălui, şî al Fiiului, şî al Sfântului Duh, // {209r} şî ş‐au cheltuit toată viiaţa lor întru lucrure bune. Iară slava ce vor să ia ei atunce, cumu ţi‐o aş putea spune? Că de o aş şî potrivi aceaea cu lumina soarelui, mai luminoasă iaste aceaea şî 567 Sl., în trad.: II, Regi, 14. 568 Sl., în trad.: Psalmul 88, cf. PSALMUL 81 în mss. 3339. 569 Sl., în trad.: Matei, 25. 570 Glosă marginală: groaznică. 571 Sl., în trad.: Apocalipsa, 19. 572 Sl., în trad.: Luca, 21. 573 Sl., în trad.: Daniil, 7. 574 Sl., în trad.: I, Corinteni 15. 237 mai frumoasă. De o aş fulgerului potrivi, mai luminoasă iaste. Nimica2 nu voiu putea zice vreadnec de aceaea lumină, că ochiu n‐au văzut şî ureache n‐au auzit {I, Ko(r$), 2}575 şî la inemă nu se‐au suit omului, care au gătit Dumnezeu celora ce‐L iubesc întru împărăţiia ceriului, în lumină neapropiiată, în slavă nesfîrşită şî nespusă. Dici dară direpţii a bunătăţi ca acealea să vor învrednici şî a fericire ca aceaea. Iară carii se‐au lepădat de adevăratul Dumnezeu şî pre Ziditoriul şî Făcătoriul n‐au cunoscut, ce au slujit spurcaţilor draci, şî surzilor idoli cinste au adus, şî dulceţile ceştii vieţi deşarte iubitu‐le‐au, şî sălaş tuturora rrăotăţilor pre sufletele lor făcut‐au, sta‐vor goli şî despuiaţi, / {209v} şî ruşinaţi, şî scârbiţ, becestnici şî în obraz, şî în lucru, stând în ruşinea lumii şî de ocara a toată făptura. Că toate ale lor păcate ce‐au lucrat cu cuvântul, cu lucrul şî cu cugetul, naintea feaţei lor veni‐vor. De‐aciia, după acea ruşine rrea şî după acea nenumărată împutăciune, osândi‐se‐vor în focul de matcă, cela nestinsul şî neluminosul, întru întunearecul cel den‐afară, în scârşnitul dinţilor, la viiarmele cela veninatul. Aceasta iaste partea lor, aceasta e soarta lor, cu carii fi‐vor munciţi în veacii nesfârşiţi. Derept ce bunătăţile ceale făgăduite împinseră‐le şî le lepădară păntru dulceaţa păcatului vremesc, aleaseră‐ş muncă de veac. Derept aceastea dară, ca păntru să nemeresc acea nespusă bucurie, şî păntru să iau acea nepovestită slavă, şî să lăcuiesc în lumină cu îngerii, şî păntru să stau cu îndrăzneală înaintea bunului şî preadulcelui Stăpân, şî păntru să scap de amarăle şî nesfâr<şi>tele munci // {210r} şî de duroroasa ruşinea aceaea, cade‐se nu numai bogăţiile întru nimica2 a le socoti, ce însă şî trupurile şî tocma şî înseş sufletele. Crez cine iaste atâta de nechipzuit şî atâta fără‐de‐minte, carele n‐ară mai voi a răbda mii de morţi de ceaste vremeşti, păntru să se izbăvească de moartea cea veacinică şî fără‐sfârşenie, şî să moştnenească fericita şî neperitoarea viiaţă, şî să se lumineaze cu lumina fericitei şî de‐viaţă‐începătoarei Troiţe?! 575 Sl., în trad.: I, Corinteni 2; cf. cap. 1 în mss. 3339. 238 Cap 26 Nahor cu cuvintele ceale de moarte a lu Ioasaf fu spăimat. Stătu în pricea filosofilor păgâneşti şî ajută credinţei creştineaşti. Acestea graiuri auzindu‐le împăratul, şî învârtoşarea şî neslăbiciunea coconului văzând, că nici41 cu şuteale se pleca, nici41 cu măiestriia cuvintelor, nici cu îngrozirea muncilor, se mira de‐nţelepciunea cuvintelor lui şî de minunate răspunsuri. Şî vădiia gândul lui / {210v} cum că adevărat grăiaşte feciorul şî cealea ce sânt dereapte arată. Însă era tras de obiceaiul cel rrău şî de năravul ce se întărise într‐însul cu pohte rreale, cu cari ţinut era ca cu neşte zăbale şî ca cu un frâu, de nu era slobod a căuta cătră lumina adevărului. Derept aceaea şî uitând toate, apucă‐se de sfatul cel de demult, gândul ce sfătuise cu Arahiia vrând a‐l scoate la lucru. Zise către cocon: – Cădea‐ţi‐se, fătul mieu, cu totul poruncilor meale, tuturor, să te supui. Iară de576 vreame ce eşti aşa de vârtos şî de neplecat, şî aşa de tare stai împotriva mea, fiindu‐ţi voia ca întru toate să fie voia ta mai mare, iani vino să ne luăm amândoi zioa bună de cătră aceasta price deşartă şî să dăm loc adevărului. Şî daca Varlaam, cela ce te‐au amăgit, la mine iaste în obeade ferecat, strânge‐voiu săbor mare şî voi chema pre ai noştri, pre toţi, şî pre galileiani împreună. Şî pristavii // {211r} porunci‐voiu să strige cu mare glas cum nimea den creştini să nu se teamă, ce toţi fără de frică să stringă a socoti cu voia a tuturora dempreună. Dici de veţi birui voi, cu Varlaamul vostru, voi veţi nemeri acealea păntru cari v‐aţ nevoit. Iară de vă vom birui, atunce, de voia voastră poruncilor meale a vă supune să grăbiţi. Iară cel după adevăr chipzuit tânăr, cu arătata lui de la Dumnezeu vedeare, ştiund mai denainte înşelătoriul sfat al împăratului, zise: – Fie voia Domnului şî cum ai poruncit, aşa să fie. Că însuş bunul Dumnezeu şî Stăpânul să dea ca, den calea cea direaptă, să nu rătăcesc. Întru El au nădăjduitu‐se sufletul mieu şî El mă va milui. Atunce porunci împăratul să se strângă toate slugile idoleşti şî creştinii. Dici trimeţând cărţi577 pretiutindenea şî strâgând pristavi pren 576 Scris: d™. 577 Scris: k¥rc´. 239 toate oraşele şî satele, cum nimea den creştini să nu se teamă că va păţi ceva rrău, / {211v} ce n‐au aşteptat, ce fără de frică toţ, pre neam şî pre rudenie, împreună să se adune la iubitoarea de adevăr şî nemincinoasa cercare sau întrebare, carea va să fie cu mai marele lor şî învăţătoriul Varlaam. Aşijderea şî pre dascalii lor, şî popii idoleşti, şî înţelepţii haldeieşti şî indieneşti carii era pren toată biruinţa lui chemă‐i, şî pre neşte dăscântători şî vrăjitori şî fărmecători, ca să biruiască pre creştini. Şî se strânse la împăratul mulţime multă de spurcaţi ai legii lui. Iară întru ajutor creştinilor, numai unul se află: cela ce era părut a fi Varlaam şî‐i era numele Nahor. Că unii den creştini murise junghiaţ de turbarea domnilor de pren cetăţi, alţii se ascundea pren munţi şî pren peştere păntru frica rrăotăţilor ce le zăcea asupră, iară alţii se temea de groaza împăratului şî nu cuteza la lumină şî făţiş să se arate că‐s creştini, ce noapte era cinstitori lu Dumnezeu, slujind lu Hristos în taină şî fără de nicio îndrăzneală. // {212r} Ce numai unul, acela cu vitez suflet, veni întru ajutor adevărului. Dici deaca şezu împăratul în scaun nalt şî preaînălţat, porunci şî fiiu‐său să şază cu sine. Iară el, cu smereniia şî cu cinste ce făcea tătâinesău, nu vru să facă acel lucru, ce şezu pre pământ, aproape de dânsul. {I, Ko(r$), 4}578 Stătură de‐aciia înainte măiestrii aceii înţelepciuni nebunită de Dumnezeu, a cărora inemă neînţeleaptă, prelăstită era, cum au zis apostolul579, {Ri(m), g(l$) 1}580 că «părându‐le‐se că sânt înţelepţi, nebuniră şî schimbară581 slava neputredului Dumnezeu în aseamenea oameni morţi şî a fiiarălor cu patru picioare şî a pasărilor». Aceştea se adunară a se întreba împotriva cuvintelor a feciorulu împăratului şî a câţ era cu dânsul. Şî se umplu într‐înşii pilda582 ce zice că: «începea căprioara războiu împotriva leului». {Psa(l$) 90}583 Iară el pre Cela de sus puse‐şi‐L scăpare şî în umbra aripilor Lui se nădăjduia. {Psa(l$), 56}584 578 Sl., în trad. I, Corinteni, 4. 579 Scris iniţial apostolßl$ şi corectat atât prin scrierea lui Á peste ß, cât şi marginal, prin notarea secvenţei lÁl$ corespunzătoare ultimei silabe a cuvântului. 580 Sl., în trad.: Romani, cap 1. 581 Scris: skimbare. 582 Scris iniţial: pildõ şi corectat marginal prin notatea lui a pentru õ. 583 Sl., în trad.: Psalmul 90. 584 Sl., în trad.: Psalmul 56. 240 Iară ceia întru deşerţii domnii cestui veac {Efe(s$), l$)}585 se nădăia / {212v} şî întru ţiitoriul lumii întunearecului, căruia se şî închinase blăstemăţeaşte şî becestniceşte. Era de‐aciia Nahor adus în locul lu Varlaam a grăi. Şî ceia ce era cu împăratul, sfat ca acela sfătuise. Iară preaînţeleapta purtare de grije a Celui de sus, alt sfat tocmiia. Stând de‐aciia aceştea toţ înainte, zise împăratul ritorilor sau urătorilor lui şî filosofilor, sau mai bine le‐am zice prelăstitorilor de oameni şî nechipzuiţilor întrî‐inimă: – Iacătă că vă zace înainte nevoinţă, şî nevoinţă nu mică, ce mare. Acuma, den doauă, una vă caută să faceţi: sau ale noastre întărindu‐le şî învârtoşindu‐le, pre amăgetoriul Varlaam, dempreună cu carii sânt cu dânsul, să‐l biruiţ, şî de la noi şî de la toţi boiarii noştri, mare slavă să nemeriţ, şî cu cununi de biruinţă să vă cununaţi; sau, de vă vor birui, cu toată ruşinea cea rrea, rrău să fiţi omorâţ. Că pomana voastră de tot se va ştearge de pre pământ, că trupurile voastre da‐le‐voiu mâncare gadinelor, iară pre feciorii voştri face‐i‐voiu robi nescumpăraţi. // {213r} Fiind aceastea grăite de împăratul într‐acesta chip, fiiu‐său zise: – Judecată direaptă ai judecat, o, împărate! Întărească Domnul voie ca aceasta a ta, că şî eu ca aceastea zic dascalului mieu. Şî se întoarse cătră Nahor, cela ce se făcea că e Varlaam, şi‐i zise: – Ştii, Varlaame, întru ce slavă şî dezmierdăciune m‐ai aflat, şî cu multe cuvinte m‐ai plecat a mă dezlipi de leagea şî de dumnezeii părinţilor, şî a sluji a Dumnezeu necunoscut. Şî cu făgăduinţele a unor nespuse bunătăţi de veac, tras‐ai mintea mea a mearge pre urma poruncilor tale şî a mâniia pre tatăl şî domnul mieu. Acuma dară aşa să te gândeşti, cum că stai în cumpănă. Dici de veri birui acest războiu ce‐ţ zace înainte, şî învăţăturile tale ce m‐ai învăţat adevărate le veri arăta, şî pre aceştea ce vor să se pârască cu noi astăzi, vădii‐veri că sânt prelăstiţ, aşa te veri slăvi, ca nimea den cei de demult ce‐au fost, şî te veri chema propoveduitor adevărului. / {213v} Şî eu întru învăţătura ta voiu trăi şî voiu sluji lu Hristos, cum mi‐ai predecăluit, pănă la ieşitul sufletului mieu. 585 Sl., în trad.: Efeseni, 6. 241 Iară de veri fi biruit săvai cu vreo înşelăciune, săvai cu adevărul, şî‐mi veri fi astăzi tocmitoriu de ruşine, eu însum voiu izbândi ocara mea, că mă voiu pune cu picioarele meale pre pieptu‐ţi şî cu mâinile meale rumpe‐ţ‐voiu şî inema, şî limba, de le voiu da câinilor împreună cu alalt trup al tău, ca să se înveaţe cu tine toţi a nu mai înşela pre feciorii împărăteşti. Iară Nahor, auzind cuvinte ca acealea, era scârbit foarte şî trist, văzându‐se că au căzut în groapa ce au făcut {Psa(l$) 7}586 şî fu vânat cu cursa ce ascunsease. Şî înţelegând că‐i întră arma sa într‐înemă, gândi întru sine şî cunoscu a fi mai bine să se lipească de feciorul împăratului şî să întărească lucrurile lui şî aşa să scape de nevoia ce‐i era gândită, căci că lui era mai lesne a‐l munci // {214r} deaca se vrea afla mâniindu‐l. Însă acesta lucru tot al dumnezeieştii purtări de grije era, carea întru înţelepciune întăreaşte pre ale noastre cu cei ce stau împotriva noastră. Că cum veniră în cuvinte ceia împotriva celuia, adecă dascalii idoleşti şî cu Nahor, ca şi alt oarecine de demult {Či(s$), 22}587, anume Valaam, carele în zilele lu Valaac trimes fu oarecând să blasteme pre izrailteani, el nu‐i blăstemă, ce cu multe blagoslovenii i blagoslovi, aşa şî Nahor, acelor neînţelepţi şî neînţeleguţ filosofi, vârtos le sta împotrivă. Dici şezând împăratul în jeţiu şî şezând cu dânsul şî fiiu‐său, cum zisem mai nainte, sta înainte şî acei neînţelepţi ritori, carii‐ş ascuţise limbile ca sabiia cătră lepădarea adevărului, carii după cum zice Isaiia {Isa(i) 59}588 că zămislesc durori şî nasc strâmbătate. Adunară‐se şî nărod mult, fără număr, la privirea acelui meidan, ca să vază care parte va birui. / {214v} Grăi lu Nahor unul den ritori, carele decât toţi mai învăţaţ: – Tu eşti Varlaam, carele atâta fără‐de‐milă şî fără‐de‐ruşine ocărăşti dumnezeii noştri şî pre iubit fecior al împăratului cu amăgitură ca aceasta l‐ai învescut, de l‐ai învăţat a sluji Răstignitului? Iară Nahor răspunse: 586 Sl., în trad.: Psalmul 7. 587 Sl., în trad.: Numerii, 22. 588 Sl., în trad.: Isaia, 59. 242 – Eu sânt – zice – Varlaam, carele ocărăsc pre dumnezeii tăi, cum ziseş. Iară pre feciorul împăratului nu l‐am învescut cu amăgitură, ce l‐am izbăvit den amăgitură şî adevăratului Dumnezeu l‐am apropiiat. Iară ritor zise: – Marii şî minunaţii bărbaţi carii au aflat toată măiestriia înţelepciunii, pre aceştea nalţi şî nemuritori dumnezei chiamă‐i. Şî toţi împăraţii şî slăviţii de pre pământ le se închină şi‐i cinstesc. Dară tu cum râdici limba ta asupra lor şî cu totul rânjeşti, îndrăznind a face lucruri ca aceastea? Şî ce arătare iaste cum să nu fie aceştea dumnezei, ce Răstignitul?// {215r} Iară Nahor apucă a grăi şî ameliţă cu mâna a toată mulţimea nărodului să tacă. Iară ritorului aceluia nu‐i mai deade niciun răspuns, ce‐ş deşchise gura ca şi magariul lu Valaam şî cealea ce nu se pricepea să zică, acealea grăi. Şî zise cătră împăratul: – Eu, împărate, cu a lu Dumnezeu purtare de grije am venit în lume. Şî văzând eu ceriul, şî pământul, şî marea, soarele, şî luna, şî alalte, miratu‐m‐am de frumuseaţea lor. Şî văzând eu lumea şî câte sânt într‐însa toate, că nevoite se clătesc, cunoscuiu pre clătitoriul şî pre ţiitoriul a fi Dumnezeu. Căce tot ce clăteaşte, mai tare iaste decât clătitul şî cela ce ţine mai tare e decât ţinutul. Acela dară zic eu să fie Dumnezeu, Carele au tocmit toate şî le ţine, Acela iaste fără‐de‐începătură, şî pururea fiind, şî fără‐de‐moarte. Şî nimica2 de la nime nu‐i tribuiaşte, iaste desupra a toate patemile şî a toate micşurăturile, / {215v} cum am zice, iaste desupra mâniei, uitării, neştiinţei şî altor patime ca aceastea. {Psa(l$) 15}589 De dânsul sânt făcute toate, {Děa(n$) 17}590 nu‐i tribuiesc jirtve, nici41 oltare, nici toate câte sânt văzute591. Iară El tuturora tribuiaşte. 589 Sl., în trad.: Psalmul 15. 590 Sl., în trad.: Faptele, 17; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 591 Scris: fßz¨te si corectat. 243 Glava 27 Nahor arata cum amu dumnezeii limbilor mincinoş sânt şî ovreii trăiesc întru rătăcirea, iară creştinii singuri, unii bine cred592. Fiind dară aceastea aşa grăite păntru Dumnezeu, amu de cât poci încăpea eu a grăi de dânsul, iani să venim la neamul omenesc, ca să vedem şî să ştim cari dentr‐înşii ţin adevărul şî carii ţin înşelăciunea. Că aiavea ne iaste arătat, o, împărate, cum trei neamuri sânt în ceastă lumea, den carii sânt jidovii, pre carii chemaţ voi închinătorii lu Dumnezeu; şî sânt creştinii, de‐aciia sânt limbile ceale de cinstesc dumnezeii mulţi. Ce şî acealea limbi, în trei fealiuri se împart: în haldei, în elini şî în eghipteani. Că aceştea fură începători // {216r} şî învăţători altor limbi de slujba şî de‐nchinăciunea a mulţilor dumnezei. Să vedem, dară, carii dentr‐aceştea ţin adevărul şî carii se înşală. Haldeii amu, neştiund pre Dumnezeu, rătăciră după făpturi. Şî începură a cinsti făptura mai vârtos decât pre făcătoriul ce o au făcut. Căror făpturi făcură‐le şî neşte obraze şî le puseră nume chipul ceriului şî chipul pământului. Aşijderea făcură chipuri şî mării, şî soarelui, şî lunei, şî altor făpturi şî lumini. Şî le închid în case de le se închină şi‐i chiamă dumnezeii, pre carii şî păzesc vârtos, să nu‐i fure furii. Şî nu înţelegură, nici cunoscură că tot ce păzeaşte, mai mare iaste decât păzitul şî cela ce face, mai mare iaste decât făcutul. Că deaca nu‐s putearneci dumnezeii lor de a se mântui pre sine, dară altora cum vor da mântuire?! Cu mare înşelătură dară se‐au înşelat haldeii, cinstind idoli morţi şî nefolositori. / {216v} Şî mi se cade să mă mir, o, împărate, cum ceia ce se chiamă la dânşii filosofi, nici întru un chip nu cunoscură cum că şî acealea făpturi putrede sânt. Şî deaca făpturi putrede sânt şî de nevoie se supun şî se pleacă, cum pot fi dumnezei? Şî deaca făpturile nu sânt dumnezei, cum idolii, adecă obrazele şî chipurile, ce fură făcute în cinstea lor, să poată fi dumnezei?! 592 Succesiunea: iară creştinii singuri unii bine cred a fost omisă şi adăugată în subsolul paginii. 244 Ce să venim dară, o, împărate, cătră singurele acealea făpturi, ca să arătăm de dânsele cum că nu sânt dumnezei, ce sânt putrezitoare şî schimbătoare, făcute den ce n‐au fost cu porunca Celuia ce iaste Dumnezeu, carele e neputred, şî neschimbat, şî nevăzut, iară El veade toate şî cumu‐i iaste voia le schimbă şî le mută. Ce grăiesc dară de făpturi ceia ce chiamă ceriul a fi dumnezeu, înşală‐se. Că iată‐l vedem mutat şî de nevoie clătindu‐se şî den multe alcătuit, păntru care lucru frumuseaţe se chiamă. Dici frumuseaţea iaste tocmirea şî măiestria a vreunui meşter. // {217r} Dici ce iaste tocmit – cum am zice alcătuit, sau deres, sau împodobit – are începătură şî sfârşenie. Clăteaşte‐se ceriul de nevoie – cum am zice de silă – cu luminile lui. Că stealele, cu orânduială şî cu hotarile purtate fiind den semn în semn, unele apun, altele răsar. Şî fac călătorie după vremi a semna vara şî iarna, cum le iaste poruncit de Dumnezeu. Şî nu‐ş trec vremile lor, ce după cum au luat treaba firei cu podoaba ceriului. Derept aceaea, aiavea iaste că ceriul nu e Dumnezeu, ce lucrul lu Dumnezeu. Iară ceia ce le pare că pământul iaste dumnezeoaie, prelăstiţ sânt. Că iată, vedemu‐l unde e necinstit de oameni, şî ocărât şî biruit de dânşii, şî săpat, şî frământat, şî făcut de netreabă. Că deaca se coace în foc, mort iaste; că den oale şî den hârburi nimica2 nu creaşte. Şî încă de va ploa mult pre dânsul, strică şî pre dâns, şî roada lui. Şî iaste călcat de oameni şî de alalte vite, de sângele ucişilor spurcă‐se, sapă‐se, umple‐se, comoară trupurilor moarte iaste. Fiind aceastea aşa, / {217v} nu se cuvine dară să fie pământul dumnezeoaie, ce iaste lucrul lu Dumnezeu spre treaba oamenilor. Iară ceia ce socotesc pre apa a fi Dumnezeu, înşelară‐se. Că şî aceaea spre treaba oamenilor se‐au făcut şî iaste biruita de dânşii; spurcă‐se, strică‐se şî se schimbă, fiarbe‐se şî se văpseaşte cu amestecătura şarurilor şî cu alte lucrure. Şî de frig îngheaţă, şî se spurcă cu sânge, şî iaste adusă cătră spălătura a toată spurcăciunea. Derept aceaea nu iaste cu puteare a fi Dumnezeu, ce lucrul lu Dumnezeu. Iară ceia ce se pare a fi focul Dumnezeu, înşală‐se. Că focul spre treaba oamenilor se‐au făcut şî iaste biruit de dânşii, mutat de la un loc într‐alt loc cătră fiarberea şî frigerea a multe fealiuri de cărnuri, încă şî cătră arderea trupurilor moarte şî a multe chipuri. Stricat de oameni, stânge‐se. Derept aceaea, focului a fi Dumnezeu nu se cuvine, ce lucrul lu Dumnezeu. // 245 {218r} Iară ceia ce le pare să fie suflarea vântului Dumnezeu, prelăstăscu‐se, căce aiavea iaste că slujaşte altuia. Şî păntru oameni fu făcut de Dumnezeu cătră înotarea şî treacerea corabiilor şî spre vânturarea grăunţelor a tot fealiul de pâine şî de alalte trebi. Că suflă şî înceată după porunca lu Dumnezeu. Derept aceaea, strâmbătate iaste a fi vântul Dumnezeu, ce lucrul lu Dumnezeu. Iară carii le pare să fie soarele Dumnezeu, înşală‐se. Că iată‐l vedem clătindu‐se de nevoie şî întorcându‐se; şî trecând den semn în semn, şî apuind şî răsărind, a încălzi sadurile şî sămănăturile cătră treaba oamenilor. Încă are şî împărţeală cu alalte steale şî iaste cu mult mai mic decât ceriul, şî are şî scădeare den lumina lui, şî nimica2 n‐are supt singura biruinţa lui. Derept aceea nu mi se veade a fi soarele Dumnezeu, ce lucrul lu Dumnezeu. Iară cărora le pare că e luna dumnezeoaie, înşală‐se. Căce vedemu‐o clătindu‐se şî ea de silă – ce se zice de nevoie – / {218v} şî o vedem shimbându‐se şî trecând şî viind spre treaba oamenilor. Şî iaste mai mică decât soarele. Şî o vedem că creaşte şî se împuţinează. Păntru care lucru nu mi se veade a fi luna dumnezeoaie, ce lucrul lu Dumnezeu. Iară ceia ce socotesc pre om să fie Dumnezeu, smintescu‐se. Că vedem pre om clătinat fără‐de‐voia lui – cum am zice de silă – şî hrănit, şî crescut, şî îmbătrânind nefiindu‐i voia. Şî aorea se bucură, aorea se întristează. Şi‐i tribuiaşte hrană, şî băutură, şî îmbrăcământ. Şî iaste mânios, şî pizmătar, şî cu băsău, şî de pohte aprins, şî de dor cuprins, şî multe micşorări având. Şî se strică în multe chipuri: de apă, de foc şî de frig, de armă, de gadine şî de alte lucruri, şî de moarte ce‐i zace asupră. Nu se cuvine dară să fie omul Dumnezeu, ce lucrul lu Dumnezeu. Cu mare înşelăciune dară rătăciră haldeii, umblând ei după pohtele lor. Că cinstesc făpturile şî morţii idoli. Şî necunoscându‐i, facu‐i că sânt dumnezei. // {219r} Să venim dară şî cătră elini593, să vedem ce înţeleg ei de Dumnezeu. Că elinii, chemându‐se că sânt înţelepţi, ei nebuniră mai rrău decât haldeii, aducând dumnezei mulţi, unii ai părţii bărbăteşti, alţii ai părţii muiereşti, pre făcătorii a toate feliurile de pohte şî a multe chipuri de 593 Scris: el$lin$. 246 strâmbătăţi; de care lucru, o, împărate, elinii594, pre cei de râs – ce se zice de ocară – pre nebuni, pre necuraţi adusu‐i‐au, carii ne sânt de‐i chiamă dumnezei, după pohtele lor ceale rreale, ca pre aceia să aibă ei ajunători rrăotăţii lor şî aşa să facă curvii, să jehuiască, să ucigă şî toate rrăotăţile să facă. Crez deaca dumnezeii lor de‐acealea au făcut, cum ei să nu facă ca acealeaş?! Dici dentru înşelătoare începături ca acealea se întâmplă oamenilor a avea războaie dease, jungheri, robii amară. Ce de‐ţ va fi voia, să petreacem cu cuvântul pre dumnezeii lor şî câte unul vedea‐veri multă a lor rrăotate şî ruşine. Că se aduce de dânşii mai întâiu de toţi dumnezeii, Cron sau Saturnus. Şî aceluia junghe ei pre feciorii săi, / {219v} carele au fost făcut feciori mulţi cu muiarea, anume Reia. Şî îndrăcindu‐se el sau turbând, mânca‐ş feciorii lui. Iară de Diia aşa zic, cum să‐ş fie tăiat părţile ceale de ruşine şî să le fie aruncat în mare, de unde băsnesc să se fie născut Afrodita sau Venus. Zevs (sau Ioviş) au legat pre tată‐său şî l‐au aruncat într‐o propastie tinoasă. Vezi prelăstitura şî hlăpiia ce aduc ei spre dumnezeul lor? Dară cade‐se a fi Dumnezeu legat şî jugănit? Cine ară avea minte întreagă şî n‐ară zice: o, nebuniia mare! Al doilea aduce‐se Zevs (sau Ioviş), de carele zic să fie împărăţind preste dumnezeii lor. Şî zic cum că se schimbă în chipuri de vite şî de fieră, ca păntru să facă curvie cu muierile muritoare. Spun cum să se fie schimbat în chip de taur, ca să curvească cu Evropiia. Şî se‐au schimbat de se‐au făcut pasăre de aur, derept să se culce cu Danada. Şî se‐au schimbat în lebădă, când au mers la Lida, şî se‐au făcut satir, ce se zice om sălbatec, ca să curvească cu Antiopiia. Şî se‐au schimbat în trăsnet ca să se culce cu Semeliia. // {220r} Şî zic să fie făcut feciori mulţi dentr‐aceale muieri, adecă pre Dionis, şî pre Ziton, şî pre Amfion, şî pre Iracliia, şî pre Apollon, şî pre Artemida, pre Persei, pre Cator, pre Polliz şî pre Elena, pre Polidevchie, pre Minoie, pre Radimontin, pre Sarpidon şî noauă feate, pre care le‐au chemat ţengăiase şî jucătoare. După aceaea aduc de spun de Aganimid. 594 Scris: el$liïi. 247 Dici se întâmplă oamenilor, o, împărate, a urma acestor tuturora şî a fi curvari şî a turba cu curvie spre partea bărbătească şî de alalte rrăotăţi a fi făcători, pre chipul dumnezeilor lor. Cu cale iaste dară să fie dumnezeul curvar, sau culcător cu parte bărbătească, sau ucigător de părinţi? Pre lângă acesta grăiesc şî pre oarecarele, anume Festa sau Vâlcan, să fie dumnezeu, carele au fost şchiop şî au fost ţiindu‐se de ciocan şî de cleaşte, de au fărit derept hrana lui. Iată, era lipsit şi‐i tribuia de la oameni ca un sărac, care lucru lu dumnezeu nu se cuvine a‐i tribui de la oameni ajutor, nici41 a fi şchiop. De‐aciia aduc pre Ermie sau Mercurie / {220v} şî zic să fie dumnezeu acel om ce‐au fost plin de pohte şî fur şî lacom şî vrăjitor şî măscărici, păpuşar şî tâlmăcitor cuvintelor, cari lucruri nu se cuvin lu Dumnezeu. Aduc şî pre Asclipie să fie dumnezeu, carele au fost doftor, adecă vraci şî speţiiar, ce se zice apotecar, meşter de amestecătura ierbilor şî făcător de îmblastre de cu acela meşterşug agonisiia hrana lui, că era om sărac. Iară mai apoi zic să‐l fie ars un trăsnet, năpustit de la Zevs, păntru Tindar, feciorul lu Lachedemon, şî să‐l fie omorât. Ce deaca fu Asclipie dumnezeu şî arse, neputindu‐ş folosi lui nemica17, dară altora cum va ajuta? Şî aduc pre Arei (sau Mars) a fi Dumnezeu, carele era om ostaş, făcător de războaie, şî mânios, şî pohtitor de dobitoace şî de alte oarecare lucrure. Iară mai pre urmă, curvind el cu Afrodita, fostu‐l‐au legat doi prunci mici, anume Erot şî Fest. Dici un pohtitor, un făcător de războaie, un curvar ca acela şî apoi şî legat, cum putea fi dumnezeu? // {221r} Aduc de‐aciia şî pre Dionis (sau Bacul) a fi dumnezeu, carele au fost făcând praznice noaptea, şî au fost fiind dascalul beţiei, şî au fost răpind muierile vecinicilor lui, şî au fost turbând şî fugind. Mai pre urmă fostu‐l‐au junghiat titanii. Dici Dionis, acela ce fu junghiat şî a‐ş folosi n‐au potut, deaciia şî turbat era, şî beţiv, şî fugar, cum ară putea fi să fie Dumnezeu? Aduc şî pre Iracliia (sau Hercul) să fie dumnezeu, carele fostu‐se‐au îmbătat, şî se‐au îndrăcit – cum am zice turbat – şî ş‐au junghiat copiii. După aceaea, ars fiind de foc şî aşa au murit. Cum va fi dară dumnezeu beţivul, îndrăcitul şî ucigătoriul de feciori şî arsul de foc? Sau altora cum va ajuta carele luiş n‐au potut ajuta? 248 Iară pre Apolon (sau Apollin) încă‐l aduc a fi Dumnezeu, carele au fost fiind om pizmaş şî zavistnic şî arcul şî sahaidacele tot în mâna ţiindu‐le. Iară câteodată au fost ţiind şî vioara cu arcuşul şî au fost vrăjind oamenilor derept plata. Dici acuma dumnezeu iaste unul ca acela? Crez nu se cade să fie dumnezeu sărac, pizmaş şî viorar. / {221v} Aduc şî pre sora acestuia, pre Artemida (sau Diiana), de‐i zic că iaste dumnezeoaie, carea au fost fiind vânătoare, având arc cu sahaidace, şî au fost alergând pren munţi, singură cu câinii, ca să prinză cerbi sau porci sălbateci. Dici muiare ca aceaea cum ară fi dumnezeaie o vânătoare şî o alergătoare cu câinii?! Pre Afrodita sau Venus încă o grăiesc să fie dumnezeaie, o curvă ca aceaea ce‐au fost fiind. De unele ori au fost având pre Arin curvind cu dânsa, altele ori pre Aghis595, de alte date pre Adon, de a căruia Adon moarte fost‐au şî plângând, căutându‐ş ibovnicul, de carea zic să fie şî pănă în iad pogorâtu‐se, ca să răscumpere pre Adon de la Persefona (sau Proserpina). Oare văzut‐ai, o, împărate, mai mare nebunie decât aceasta, de aduc curvă ca aceaea plingătoare şî jelcuitoare şi‐i zic că iaste dumnezeaie? Iară pre Adon (sau Adonid) aşişderea aducu‐l să fie dumnezeu vânător596. Carele şî acesta de nevoie au fost murit, rănit de un gligan, şî n‐au potut ajuta becestniciei lui. Dară de oameni ce grije va purta un curvar, un vânător şî mort cu nevoie? // {222r} Aceastea toate şî multe ca aceastea şî mult mai mult încă mai ruşinate şî mai rreale povestesc elinii597 de dumnezeii lor. Cari lucrure nici se cade a le grăi, nici în minte a le aduce, nici întru un chip. Derept aceaea, luând oamenii începătură şî izvod de la dumnezeii lor, făcea toate bezaconiile şî hlăpiile şî pângăriciunile, spurcând şî pământul, şî aerul cu rrealele faptele lor. Eghipteanii, mai rrăi şî mai nechipzuiţ fiind decât aceştea, prelăstitu‐se‐au mai rrău decât toate limbile. Că nu le sosiră idolii haldeilor şî ai elinilor598, ce încă aduseră pre necuvântătoarele vieţi – ce se zice vite – 595 Scris: agxis$. 596 Scris: v¥netor. 597 Scris: el$liïi. 598 Scris: el$linilΣr$. 249 a fi dumnezei, şî den ceale de pre uscat, şî den apă, şî pomii, şî legumele. Şî se spurcară cu toate fărălegile şî scârnăviile mai rrău decât toate limbile ce sânt pre pământ. Că dentâiu, credea în Isida, carea avea un frate, anume Tifon. Şî bărbat avea pre Osirid. Dici bărbatul ei, Osirid, fu ucis de Tifon, fratele ei. Derept aceaea, Isida au fugit cu feciorul ei, cu Or, / {222v} în oraşul siriesc, anume Rogoz sau Biblo599, căutând pre bărbatul ei, pre Sirid şî plângându‐l cu amar pănă‐i crescu Or, feciorul ei, mare şî ucise pre Tifon. Nici41 amu Isida putu ajuta ceva, nici41 frăţine‐său, nici41 bărbatului‐ş. Nici41 Osirid, junhiat fiind de Tifon, putu să‐ş osfinteasă ceva, nici41 Tifon, ucigătoriul de frate, fiind ucis de Or şî de Isida, putu să se izbăvească de moarte. Şî întru rrăotăţ ca aceastea fiind cunoscuţ, fură chemaţi dumnezei de acei neînţeguţi eghipteani. Carii nici aceştea le fură destul, nici41 cu alalţi idoli a limbilor. Ce aduseră şî necuvântătoarele jivini sau vite întru dumnezei. Că unii dentr‐înşii credea în berbeace, iară alţii în ţap, alţii în viţel şî în porc, iară în corb, şî în sorliţă, şî în uliu, şî în vâltur, iară alţii în corcodil, alţii în pisică, şî în600 câine, şî în lup, şî în maimuţă, şî în zmeu, şî în aspidă. Alţii în ceapă, şî în usturoi, şî în mărăcini, // {223r} şî într‐alte făpturi. Şî nu simt, blăstemaţii, că aceastea toate nimica nu pot, văzând pre dumnezeii lor mâncaţi de alţi oameni, şî arşi, şî putrezind. Şî nu înţelegură de dânşii că nu‐s dumnezei. Cu mare înşelăciune dară se înşelară egipteanii şî haldeii şî elinii602, aducând dumnezei ca aceştea şî făcându‐le chipuri şî chemându‐i dumnezei pre acei surzi şî nesimţitori idoli. Şî mă mir cum văzând ei pre dumnezeii lor piliţ de meşteri cu pila, şî ciopliţ, şî vărsaţi, şî învechiţi de treacerea vremii, şî schimbaţi, şî nu socotiră că nu sânt dumnezei. Crez deaca de a lor mântuire nimica n‐au potut, cum ară putea face oamenilor osfinteală? Ce haldeieştii şî elineştii601 şî ai Eghipetului făcători de cântece şî filosofi, vrând să‐ş cinstească dumnezeii lor cu virşuri – ce se zice cu cântări – scrise, mai mult au descoperit ruşine lor şî goală o au pus naintea tuturor. 599 Scris: Vivlo; cf. Biblos. 600 Omis şi adăugat supraliniar. 601 Scris: el$liewïi. 250 / {223v} Că deaca trupul omenesc602, fiind den părţi multe, nu‐ş leapădă niciuna den părţile lui, ce cătră toate părţile, având împreunare nu ruptă – ce se zice nedespărţită – iaste întru sine cu tocmeală şî cu alcătuinţă potrivită, cum în firea lu dumnezeu iaste atâta ceartă şî netocmire? Crez de ară fi firea dumnezeilor una, nu se cădea goni dumnezeu pre dumnezeu, nici a‐l junghia, nici41 alt rrău a‐i face. Iară deaca fură dumnezeii goniţi de dumnezei şî junghiaţ, şî răpiţ, şî arşi, iată că nu le iaste firea una, ce sânt despărţite voile lor întru toate facerile de rrăotăţi. Derept aceaea dară, niciunul dentr‐înşii dumnezeu nu iaste. Ce aiavea iaste, împărate, cum că toată estestvosloviia – cum am zice graiul de firea – dumnezeilor iaste numai o prelăstitură. Şî cum nu înţeleaseră înţelepţii şî cuvântătorii elineşti că puitorii legilor judecaţ sânt de legile lor? Că de sânt legile direapte, dumnezeii lor preste tot sânt nedirepţi, făcând bezaconii ca aceastea: unul pre alt ucigând, farmece şî curvii făcând, furtişaguri şî culcări cu bărbaţ. Iară deaca bine au făcut ei aceastea, // {224r} iară le603 fură legile dară nedireapte, puse în ponciş dumnezeilor lor. Iară acuma legile bune sânt şi direapte, că bune lucruri laudă‐le, iară ceale rreale contenescu‐le. Ce sânt rreale şî fără‐de‐leage lucrurile dumnezeilor lor şî sânt amu fără‐de‐leage şî dumnezeii lor. Şî sânt vinovaţi morţii toţi aceia păgâni, carii aduc dumnezei ca aceia. Că de sânt basne scripturile ce scriu de dânşii, iată, nimica604 altă ceva nu iaste, fără numai neşte cuvinte deşarte. Iară de sânt adevărate, nu sânt dară dumnezei carii au făcut şî au păţit ca acealea. Iară de sânt grăite în pohibă, eale sânt neşte basne şî nimică altă. Arătate fură dară, o, împărate, aceaste închinăciuni toate a mulţilor dumnezei, cum că sânt lucrurile păgânătăţii şî ale periciunei. Că nu se cade a chema dumnezei pre ceia ce sânt văzuţi şî ei nu văd. Ce pre Acela se cade a cinsti, Carele El singur iaste nevăzut şî veade toate. 602 Succesiunea: că deaca trupul omenesc adăugată marginal‐stânga. Primele cuvinte ale redacţiei româneşti de pe această filă, scrise, din greşeală, în slavonă, au fost tăiate la corectură. 603 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 604 Scris nemika şi corectat marginal prin notarea lui ni, pentru ne de la începutul cuvântului. 251 Să venim dară, o, împărate, şî cătră jidovi605, ca să vedem şî pre dânşii ce înţeleg de Dumnezeu. / {224v} Că aceştea, fiind nepoţi lu Avraam, şî lu Isaac, şî lu Iacov, era venetici – cum am zice pribeagi – la Eghipet {Psa(l$) 135}606. Şî de acolo scoase‐i Dumnezeu cu mâna tare şî cu braţ nalt, cu Moisi, al Lui dătător de leage. Şî întru multe ciude şî seamne arătă lor putearea Sa. Ce ei, arătându‐se neînţelegători şî nemulţemitori, de multe ori slujiră a dumnezeii păgâneşti. Şî uciseră pre proroci şî pre direpţi carii era trimeş cătră dânşii. După aceaea, când plăcu Fiiului lu Dumnezeu a veni pre pământ, ei bătându‐ş joc de Dânsul, datu‐L‐au lu Pilat, rimleanul, biruitoriul Ierusalimului. Şî‐L judecară să‐L răstignească {Ri(m) 10}607, nefiindu‐le ruşine de binele Lui şî de nenumăratele ciude ce făcuse într‐înşii. Şî aşa periră întru strâmbătatea lor. Că cinstesc şî acuma pre Dumnezeu Atotputearnecul, ce nu după cunoştinţă, că de Hristos, Fiiul lu Dumnezeu, ei se leapădă. Şî sânt ei împotrivă cu păgânii, macară de le se şî pare lor cum sânt oarecum aproape de adevăr, de carele departe se‐au delungat. Aceastea sânt de jidovi. // {225r} Iară hristiianii, ce se zice creştinii, de la Domnul Isus Hristos le se trage numele. Dici Acesta, Fiiul Dumnezeului Celui de sus iaste mărturisit să fie, Carele Se‐au pogorât den ceriu derept spăseniia neamului omenesc. Şî den Sfânta Fată născându‐Se fără sămânţă şî fără stricăciune, luatu‐Ş‐au trup şî Se‐au arătat oamenilor ca să‐i slobozească den prelăstitura a mulţilor dumnezei608. Şî deaca au sfârşit a Lui minunată socotinţă, gustat‐au moarte cu răstignirea de a lui bună voie, cu volnic sfatul Lui, după mare socotinţa Lui. Iară preste trei zile au învis şî Se‐au suit la ceriure, a Căruia venire slavă den scriptura Sfintei Evanghelii, ce iaste la dânşii, tribuiaşte a o înţeleage. 605 Scris: (idovïi şi corectat marginal prin notarea slovelor v´ pentru slovele vïi. 606 Sl., în trad.: Psalmul 135. 607 Sl., în trad.: Romani, 10. 608 Scris: d¨mneze¨ şi corectat marginal prin notarea lui i pentru Á final. 252 O, împărate, să veri pohti, în carea afla‐veri cum Acela fost‐au avut 12 ucenici, carii după înălţarea Lui la ceriuri, ieşit‐au în toate ţărâle609 lumii şî au învăţat, adecă au propoveduit măriia Lui. Cum unul dentr‐înşii venit‐au în părţile noastre610 de au propoduit învăţătura şî porunca adevărului. Derept aceaea şî pănă acuma, carii slujesc dereptăţii den propoveduirea lor, / {225v} creştini se chiamă. Şî aceştea sânt carii decât toate limbile ce sânt pre pământ au mai aflat adevărul. Că cunosc pre Dumnezeul Făcătoriul611 şî Ziditoriul a toate, cu Unul‐născutul Fiiu şî cu Sfântul Duh. Şî alt dumnezeu fără pre Acela nu cinstesc şî au poruncile a singurului Domnului Isus Hristos în inemile lor scrise. Şî le păzesc, aşteptând înviiarea morţilor şî viiaţa a veacului ce va să fie. Curvării nu fac, curvii nu lucrează, minciuni nu mărturisesc, ce‐s lucruri străine nu pohtesc, cinstesc tatăl şî mumă şî iubesc vecinul, în dereptate judecă şî ce nu pohtesc a fi lor, aceaea altora nu fac. Vrăjimaşilor nevoiescu‐se a face bine, pre ceia ce le fac strâmbătate chiamă‐i şî şi‐i fac priiateni, blânzi sânt şi milostivi; de toată amestecătura, de toată strâmbătatea şî de toată necurăţiia oprescu‐se, văduvele socotesc, pre rămaşii săraci nu‐i scârbesc, cela ce are dă den dăstul celuia ce n‐are. Omul striin deaca‐l veade, ducu‐l la casele lor // {226r} şî se bucură de dânsul ca de un frate adevărat. Că nu se chiamă ei fraţi de pre trup, ce de pre suflet. Gata sânt a‐ş pune sufletele lor păntru Hristos, că poruncile Lui vârtos le păzesc. Cu sfinţie şî cu direptate grăiesc, cum au poruncit lor Domnul Dumnezeu, mulţemindu‐I în tot ceasul de toată mâncarea şî băutura şî de alalte bunătăţ {Efe(s$), 5}612. După adevăr, aceasta iaste dară calea cea adevărată. Şî pre ceia ce umblă pre dânsa duce‐i la împărăţiia cea de veac, carea e făgăduită de Hristos întru viiaţa ce va să fie. Şî păntru să înţelegi, o, împărate, că nu de la mine grăiesc eu aceastea, iani caută în scripturile creştineşti şî veri afla cum că nimica2 afară den adevăr nu grăiesc eu! 609 Scris: cßrile şi corectat marginal prin notarea lui ¥ pentru i. 610 Marginal scris: Toma apostol. 611 Scris: fekßtorül$. 612 Sl., în trad. Efeseni, 5. 253 Bine au cunoscut dară fiiu tău şî dirept se‐au învăţat a sluji viiului Dumnezeu şî a se spăsi în veacul ce va să fie. Că mari şî minunate sânt cealea ce sânt grăite şî lucrate de creştini, că nu grăiesc ei cuvinte omeneşti, ce ale lu Dumnezeu {Ma(th$), 10}613. Iară alalte limbi greşesc / {226v} şî se înşală. Că umblând pre întunearec, poticnescu‐se ca beaţii. Pănă aicea iaste cuvântul mieu cătră tine, împărate, care den adevăr se‐au grăit minţii meale. Derept aceaea să se contenească neînţelepţii filosofii tăi de‐a mai grăi cuvinte deşarte spre Domnul. Că de614 folos iaste voauă a cinsti pre Dumnezeu, făcătoriul, şî neputredele cuvintele Lui a le băga seama, ca de osândă şi de muncă să scăpaţi şî moştneani vieţii de veac să vă arătaţi. Glava 28 Împăratul, văzând pre filosofi biruiţ, se mâniia. Feciorul împăratului pre Nahor cătră credinţa întoarce şî botezul priimeaşte. Împăratul pre filosofii cu ruşinea‐i goneaşte. Ioasaf pre mulţi aduce cătră credinţă. Cum arătă şî grăi aceastea Nahor, împăratul se aprindea de mânie. Iară ritorii şî popii lui sta fără de glas, nepotând a grăi împotrivă, ce numai neşte cuvinţeale putrede şî slabe şî de nicio treabă. // {227r} Iară feciorul împăratului se bucura cu duhul. Şî cu luminată faţă slăviia pre Domnul, Cela ce den neputinţă – ce se zice den slăbiciune – dă tărie celora ce se nădăjduiesc într‐Însul, Carele şî cu protivnicul şî vrăjimaşul au întărit adevărul. Şî Cela ce era Începătoriul prelăstiturei arătă‐Se ajutător cuvântului dirept. Iară împăratul, de se el şî mâniiase foarte iute pre Nahor, însă nimica2 rrău a‐i face nu putea, derept legătura ce se legase mai nainte denaintea615 a toţi, poruncindu‐i să grăiască păntru creştinătate fără de tot teamătul. Dici 613 Sl., în trad.: Matei, 10. 614 Scris: do. 615 Scris: denaint™. 254 grăind el multe împotrivă, aduce‐i aminte cu amelinţare ca să se contenească de‐a starea împotrivă şî să se pleace grăitelor de ritori. Iară el încă mai mult se întăriia şî se îmbărbăta. Şî dezlega toate întrebările lor şî siloghizmii lor – ce se zice chipzuialele gândurilor lor – şî vădiia smintita a lor înşelăciune. Şî lungindu‐se vorovirea tocma pănă seara, porunci împăratul să se râsipească săborul ca cum a doa zi iarăş de aceaea vrea să socotească. / {227v} Iară feciorul împăratului zise: – Cum ai poruncit, doamne, dentâiu, să fie judecată direaptă, aşa să şî aduci dereptatea la sfârşenie. Şî den doauă, fă una: sau porunceaşte dascalului mieu să fie în ceastă noapte cu mine, ca să ne învăţăm amândoi împreună de cealea ce ne tribuiesc a grăi dimineaţă împotriva celora ce se luptă cu noi; şî pre ai tăi iarăş ia‐i cu tine, de vă sfătuiţ cum vă e voia, de cari4 vă tribuiesc; sau lasă pre ai tăi la mine în ceastă noapte şî tu ia pre învăţătoriul mieu la tine. Iară de vor fi toţi la tine, al mieu va trăi la noapte în scârbă şî în frică, iară ai tăi în bucurie şî în răpaos. De care lucru nu mi se pare a fi judecată direaptă, ce sila puterii şî călcare tocmelii noastre. Dici fiind împăratul biruit de acel cuvânt înţelept, luă pre filosofi şî popii lui cătră sine. Iară pre Nahor lăsă‐l fiiu‐său, având încă nădeajde într‐însul şî aşteptând cum că va păzi acealea ce se‐au făgăduit. Duse‐se de‐aciia feciorul împăratului la polata lui – ce se zice la curţile lui – // {228r} ca un nalt biruitor, prinzând pre protivnicul său. Având cu sine pre Nahor, pre carele chemându‐l la sine de usebi în taină, zise‐i: – Să nu‐ţ pare că se‐au ascuns de mine lucrurile tale! Că bine te ştiu că nu eşti tu dumnezeiescul Varlaam, ce eşti Nahor, cetitoriul de steale. Şî mă mir de voi, cum socoteaţ a ascunde făţărie ca aceasta şî v‐aţ nădăit a mă cuprinde cu atâta orbie într‐amiiază‐zi, să priimesc eu lupul în loc de oaie. Ce bine grăiaşte cuvântul, că inema nebunului deşartele cugetă. Iacătă, dară, gândul şî sfatul vostru fără minte era şî cu totul neînţelept. Iară lucrul ce ai lucrat, plin iaste de toată înţelepciunea. Derept aceaea bucură‐te, Nahore, şî te veseleaşte, că mult haru‐ţ ştiu. Căce fuseş astăzi ajutătoriu adevărului şî căce nu‐ţ spurcaşi buzele cu cuvinte spurcate şî cu făţărie hitleană, ce mai vârtos mult le‐ai curăţit de spurcăciune, 255 vădând înşelăciunea mincinoşilor dumnezei / {228v} şî adevărul învăţăturilor creştineşti întărindu‐l. Şî eu păntru doauă lucrure am nevoit a te lua la mine: una păntru ca să nu cumva, apucându‐te singur, să te căznească împăratul, căce n‐ai grăit pre voia inemii lui, alta păntru să‐ţ fac plată împotriva binelui ce‐ai făcut astăzi. Însă plata aceaea ce iaste? Iaste să‐ţ arăt ca să te fereşti de calea cea rrea şî trupească, pre carea ai umblat pănă acuma, şî să umbli pre cărarea503 cea direaptă şî spăsitoare, pre carea nu necunoscând, ce ştiundu‐o şî de voie făcând rrău, fugit‐ai de dânsa şî în propastiia şî în stârminoasele maluri616 ale fărălegii singur te‐ai împins. Înţeleage dară, o, Nahore, fiind tu înţelept, şî voiaşte a dobândi pre unul Hristos şî viiaţa ce iaste ascunsă la Dânsul, urând şî nebăgând în seamă pre ceaste trecătoare şî putrede! Că nu veri putea trăi în toţ veacii, ce fiind muritor, cât de curând – cum am zice pănă mai apoi – duce‐te‐veri ca şi alalţi toţ ce‐au fost mainte de tine. // {229r} Şî vaiu de tine va fi de576 te veri duce, purtând cu tine greaoa sarcină a păcatelor acolo unde iaste Judecătoriul cel dirept şî plata lucrurilor. Şî acolo nu o veri putea lepăda de asuprăţ, deaca nu o leapez aice, unde‐ţi iaste lesne a o lepăda. Iară Nahor, umilindu‐i‐se sufletul de aceale cuvinte, zise: – Bine ziseş, o, împărate! Bine că ştiu şî eu pre adeveratul şî nemincinosul Dumnezeu, cu Carele fură toate. Şî ştiu judecata ce va să fie. Că am auzit eu aceasta den cuvintele a multe cărţi. Ce năravul cel rrău şî valele vechiului înşelătoriu orbit‐au ochii inemii meale. Şî adâncă negură cuprinde pre cugetul mieu. Iară acuma, după cuvântul tău, acoperemântul întunecării lepădându‐l, alerga‐voiu cătră lumina feaţei Domnului, cândai mă va milui şî uşa pocaaniei deşchide‐va mie, rrăului şî hitleanului rob, măcară că mi se pare că nu va fi cu puteare a mi se ierta păcatele meale, care mai greale sânt decât năsipul mării, ce am greşit den tinereaţe / {229v} pănă într‐aceasta vârsta mea, cu ştirea şî cu neştiinţa. Aceastea cumu le auzi feciorul împăratului, aşa se sculă îndată şî se încălzi în suflet. Şî cugetul lu Nahor cel plecat cătră otceaanie – ce se zice 616 Scris: mar¨r$ şi corectat marginal prin notarea lui l pentru primul r. 256 cătră părăsire – începu a‐l lua pre dedesupt, adecă a‐l râdica, şî a‐i vorbi încă mai tare de credinţa lu Hristos, zicându‐i: – O, Nahore, nicio îndoială să n‐aibi că scris iaste «că cu puteare iaste lu Dumnezeu şî den ceaste pietri a râdica lu Avraam fecior». Care nu semneaze altă ceva, fără numai aceaea, cum au zis părintele Varlaam, cum că «carii se vor fi spurcat cu toate păcatele ceale fără de aşteptare, cum am zice care păcate n‐au nădeajde de iertăciune, ce sânt supt părăsire {Ma(th$), 13}617, şî carii vor fi cuprinşi de toate strâmbătăţile, cu puteare le iaste a se spăsi şî a fi robi lu Hristos, Carele cu mulţimea a preadesăvârşitei iubirei lui de oameni, deşchis‐au poarta618 ceriului tuturora a câţ se întorc cătră Dânsul. Niciunuia nu închide, nici41 opreaşte întrarea cea spăsitoare, ce cu milă priimeaşte pre ceia ce se căiesc. Că păntru acestea plăteaşte plată tot întocma şî celor ce‐au venit la vie în ceasul dentâiu, // {230r} şî la al treilea, şî la al şaselea, şî la al noauălea, şî la al unsprăzeacelea ceas, cum grăiaşte Sfânta Evanghelie.» Derept aceaea, de‐ai şî îmbătrânit tu pănă acuma în păcate, de te veri apropiia cu căldură, învrednicite‐veri plată ca aceaea a lua, carea se va da celora ce se‐au nevoit den tinereaţele lor. Aceastea şî altele multe grăind dumnezeiescul tânăr de pocaanie lu Nahor, carele se era îmbătrânit în rrăotăţi, şî chezăşuindu‐se619 cum i se vor ierta păcatele, şî zicând că Hristos iaste milostiv, şî încredinţându‐l cum că bunul în toată vreamea iaste gata a priimi pocaaniia, ca cu neşte ierbi dohtoreşti muie sufletul lui şî curată sănătate‐i dărui. Iară Nahor acieş zise cătră dânsul: – Tu, care eşti de bună rudă mai mult cu sufletul, decât cu trupul, bine te‐ai învăţat minunatele tainele aceastea. Bine veri şî trăi întru buna ispovedire – ce se zice mărturisire – pănă la sfârşit. Şî nicio vreame sau vreun chip nu va putea rumpe de înema ta aceasta. Iară eu de acuma duce‐mă‐voiu de‐m voiu căuta spăseniia mea. / {230v} Şî cu pocaaniia 617 Sl., în trad.: Matei, 13. 618 Scris: porta. 619 Scris: kßzß‚¨in‹d¨se şî corectat marginal prin notarea lui e pentru primul ß. 257 face‐m‐voiu pre Dumnezeu milostiv, pre Carele am mâniiat. Şî mai mult faţa împăratului nu o voiu vedea, numai de veri vrea şî tu. Iară feciorul împăratului fu bucuros şî‐i piimi cuvântul cu veselie şî‐l cuprinse de‐l săruta. Şî cu de‐a dinsul se rugă lu Dumnezeu păntru dânsul. Şî aşa‐l slobozi den polată. Dici ieşind Nahor de acolea cu suflet umilit, alerga înlăuntrul pustiei ca un cerb. Şî ajunse la peştera unui călugăr ce era îmbrăcat cu cinstea preoţiei, {Lu(k$), g(l$) 7}620 carele acolea ascunzându‐e de frica ce era. Dici cătră acela cu fiebinţeală căzând, spăla‐i picioarele cu lacrăme, asemănându‐se ceii curve de odinioară. Şî cerea dumnezeiescul botez. Iară preotul acela, fiind plin de dumnezeiescul dar, se bucură foarte. Şî într‐acelaş ceas începu a‐l învăţa {M(r$), 16}621 şî a‐i arăta creştinătatea, cum iaste obiceaiul. Şî după zile nu puţine, săvârşi‐l cu sfântul botez, în numele Tatălui, şî al Fiiului, şî al Sfântului Duh.// {231r} De‐aciia lăcui Nahor cu dânsul, căindu‐se în toată vreamea de cealea ce greşise şî blagoslovind pre Dumnezeu {II, Pe(t$), 3}622, Cela ce nu‐i iaste voia să piiară niminea {Eze(k$), 18}623, ce aşteaptă întoarcerea a tuturora şî priimeaşte cu milosârdie pre ceia ce se căiesc. Iară demineaţa624, înţelegând împăratul de dusul lu Nahor, se părăsi de nădeajdea ce avea pre dânsul. Şî ştiund pre filosofii lui şî nechipzuiţii ritori cum era aşa de tare biruiţ, era întru nepriceapere. Şî pre ceia625 amu cu rrea sudalmă şî cu ocară batjocori. Iară pre alţii foarte rău‐i răni cu vine de bou, adecă cu gârbace de pil. Şî le negri feaţele cu funigine şi‐i goni denaintea feaţei lui. Iară el însuş începu a bestnici neputinţa mincinoşilor dumnezei, săvai că de tot încă a căuta cătră lumina lu Hristos nu vrea. Însă de atunce pre 620 Sl., în trad.: Luca, cap 7. 621 Sl., în trad.: Marcu, 16. 622 Sl., în trad.: II, Petru, 3. 623 Sl., în trad.: Ezechiel, 18. 624 Scris: demïnæcõ şi corectat prin notarea marginală a slovei a pentru õ. 625 Scris: ç™æ. 258 popi nu cinstiia şî praznice nu făcea, nici41 jărtve626 aducea idolilor, ce‐ş avea cugetul de doauă părţi clătinat: de o parte era hulind pre neputinţa dumnezeilor lor, / {231v} de altă parte era temându‐se de vârtoasa şî aspra viiaţă a Evangheliei. Şî nu putea lesne627 să se zmâcească den obiceaiele ceale rreale, că foarte era supus dulceţilor trupeşti. Şî de tot era tras cătră pohte ca un rob, îmbătându‐se fără vin, cum au zis Isaiia {Isa(i), g(l$) 51}628, şî şî de năravul cela rrăul tras era ca cu un frâu. Dici împăratul aşa se lupta cu doauă cugete. Iară cel de bună rudă al lui fecior, având suflet adevărat împărătesc, lăcuiia tăcând în curţile lui. Vitejiia firei lui, împodobită şî blândă, tuturora o arăta în lucrure. Că privirile, şî alergăturile cailor, şî primblări la vânat, şî toate ale tinereaţilor deşarte zăbave şî înşelăciuni, cari sânt numai de prelăstitură sufletelor nebune, întru nimica2 le socotiia, ce preste tot se legase poruncilor lu Hristos. Şî cu Aceluia dumnezeiască dragoste {Pě(s$), g(l$) 5}629 pohtiia să i se rănească sufletul. Pre Acela pohtiia, Carele adevărat pohtit iaste, Carele iaste toată dulceaţa şî toată pohta şî nesăţioasa dragoste. // {232r} Şî aducându‐ş aminte de Varlaam, învăţătoriul lui, şî viiaţa lui nainte ochilor avându‐o, de dragostea lui i se topiia sufletul. Şî cu nevoinţă se grijiia cum l‐ară putea vedea cândva. Şî cuvântele lui neîncetat le purta în inema lui. Era ca pomul {Psa(l$), 1}630 sădit lângă ape, cum zice psalomnicul, pururea adăpat şî frumoase poame aducea Domnului. Că multe suflete izbăvi den cursele diiavolului şî cătră spăsenie le aduse lu Hristos. Că mulţi, viind la dânsul, îndulciia‐se de cuvintele spăseniei, den carii nu puţini fugind, de prelăstitură scăpară cătră cuvântul mântuirei. Iară alţii, de departe luându‐ş zioa bună de cătră ceastă lumea, întrară în lupta postnicească, (ce se zice călugărească. Şî el singur întru rugăciuni şî posturi se zăboviia. Şî des trimete în sus glasuri ca aceastea, grăind: „O, Doamne, Domnul mieu şî Împărate, întru Carele eu crezuiu şî cătră Carele scăpaiu eu şî de‐nşelăciune mă izbăviiu! Plăteaşte cu plată vreadnecă / 232v lu 626 Scris: (rßtve. 627 Scris: les‹lesÃne. 628 Sl., în trad.: Isaia, cap 51. 629 Sl., în trad.: Cântări, cap 5; cf. CÂNTAREA CÂNTĂRILOR. 630 Sl., în trad.: Psalmul 1. 259 Varlaam, slugii tale, păntru că mie, rătăcitului, arătat‐au pre Tine, Calea, şî Adevărul, şî viiaţa. Şî nu mă lipsi de a vedea cum mai curând pre acel înger în trup, căruia lumea nu iaste vreadnecă, şî cu dânsul să sfârşesc alaltă vreame a vieţii meale, ca umblând eu pre urma vieţii lui să plac Ţie, Dumnezeului şî Stăpânului! Glava XXIX Tevda, farmăcătoriul, fu chemat de popii păgâneşti. Pre împăratul întoarse să cinstească pre dumnezeii. Şî‐i dă631 lui sfat cum se va nevoi a trage cătră sine pre feciorul cu cuvinte dulcişoare ale muierilor celor fără de ruşine. Iară într‐aceaea vreame era praznicul mincinoşilor dumnezei, de slujiia toţ oamenii într‐acel oraş. Şî se cădea să vie împăratul la praznic şî împodobească praznicul cu mulţime de jirtve. Dici popii văzându‐l că nu‐i e grije de cinstea lor, adecă a dumnezeilor săi, nici41 cu căldură era apăsând cătră dânşii, temură‐se că doară cumva nu va vrea să vie în beseareca idolească şî ei de‐aciia vor fi lipsiţ de darurile împărăteşti, ce le632 se da lor, // {233r} şî de alalte prinoase. Ce se sculară de se duseră la o peşteră ce era înlăuntrul pustiei, unde lăcuiia un om carele se zăboviia în măiestriile vrăjitoriei şî prelăstiturei idoleşti. Cald ajutător era, numele‐i era Tevda, pre carele şî împăratul mai cinstiia‐l decât pre toţi şî‐l chema priiaten şî dascal, zicând că cu vrăjile lui se îndereptează633 şî sporeaşte împărăţiia lui. Dici cătră acela viind spurcaţii popii idoleşti, chema‐l întru ajutor. Şi‐i spunea de nesuferirea împăratului ce are cătră dumnezei, şî ce lucruri au făcut feciorul împăratului, şî câte grăise şî Nahor împotriva lor, adecă a dumnezeilor la săbor. Şî ziseră: – De nu veri veni634 tu singur cu noi, toată nădeajdea noastră au scăzut, toate cinstile ce se aducea dumnezeilor perite sânt. Că numai tu, 631 Scris: d™. 632 Scris ae şi corectat marginal prin notarea lui l pentru a. 633 Scris: direptæzõ şi corectat prin notarea marginală a lui e pentru i. 634 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 260 unul, ai rămas să ne mângâi în nevoile noastre şî toată nădeajdea noastră în tine o pusem. Găteaşte‐se de‐aciia Tevda de războiu, viind cu dânsul oştirile Satanei, înarmă‐se asupra adevărului; chemă duhuri hitleane multe, / {233v} carii ştiia el că sânt mai grabnice şî mai cu sporiu spre rrăotăţi. Şî cumu‐i avea el în toată vreamea slugi, veni cu dânşii la împăratul. Şî deaca fu spus împăratului de venirea lui, băgară‐l de întră înlăuntru, ţiind în mână un toiag de salce şî înfăşurat cu o piiale de oaie. Sculă‐se împăratul den scaun şî‐l întimpină de‐l sărută. Şî porunci de‐i aduseră scaun şî‐l puse a şedea aproape de sine. De‐aciia grăi Tevda împăratului: – Împărate, în veaci să trăieşti, acoperit cu mila marilor dumnezei! Auzit‐am cum cu mare nevoinţă te‐ai nevoit asupra galileianilor şî cu luminate cununi635 de biruinţă te‐ai încununat. Derept aceaea am venit, ca praznec de mulţemire împreună să săvârşim. Voinici tineri frumoş şî feate cu frumoase feaţe să junghem nemuritorilor dumnezei. Iară boi o sută, şî de alalte vite mai multe să aducem, ca să avem pre dânşii şî după aceastea ajutători nebiruiţ, îndereptând toată viiaţa noastră. Iară cătră aceastea zise împăratul: – N‐am biruit, unchiaşule, n‐am biruit, ce mai vârtos fum noi biruiţ tare! // {234r} Că ceia ce era cu noi, de pripă fură asupra noastră împotrivă, cu mânie oarecum şî cu nestâmpărare. Şî aflând pre oastea noastră slabă, de tot o surpară. Dici acuma, de ai vreo puteare şî vreo tărie ca să ajungi surpatei legii noastre şî să râdici şî să o îndereptezi, spune‐mi! Iară Tevda răspunsuri ca aceastea da împăratului: – De a galileianilor price şî cuvinte deşarte nu te spărea, împărate! Crez cealea, ce‐s grăite de dânşii, ce sânt, înainte a bărbaţi slovesnici şî chipzuiţ? Cari mie aşa‐m pare să fie mai lesne surpate decât frunza ce se clăteaşte de vânt. Că înaintea feaţei meale a veni nu vor răbda, necum în cuvinte să se întreabe, sau în gâcituri şî în răspunsuri să încape. Ce, ca 635 Scris iniţial: n¨n¨ni şi corectat atât în interior, prin suprascrierea lui k peste primul n, cât şi marginal, prin notarea lui k pentru n iniţial. 261 păntru această nevoinţă, ce ne zace înainte, şî alalte, câte vom vrea, toate să ne fie mai lesne şî mai îndemână, şî ca să se înderepteaze toate lucrurile bine, înfrumuseţează cest praznic mare! Şî cu mila dumnezeilor, ca cu o tare platoşe îmbraca‐te şî bine‐ţi va fi! / {234v} Aşa se lăudă cum că va fi putearnec întru rrăotate, {Psa(l$) 51}636 sfătuindu‐se toată zioa şî învăţându‐se strâmbătate, să zică cu noi David. Iară den turburea amestecătură adăpat‐au pre vecinul, {Avva(k$), g(l$), 2}637 cum au zis Isaiia. Şî cu ajutoriul hitleanelor duhuri, ce era cu dânsul, făcu pre împăratul a uita toate cugetele care‐i aducea aminte de spăsenie şî a se ţinea cu de‐adinsul de cealea ce era deprins. Derept aceaea, fiind trimease cărţi împărăteşti pretiutindenea ca să se strângă la acel spurcat al lor praznec, era a vedea unde se încura mulţime de nărod, aducând oi şî boi şî multe chipuri de dobitoace. Dici deaca se strânseră toţi, sculă‐se împăratul şî cu prelăstitoriul Tevda de veniră în beseareca idolească, aducând 120 de boi la jirtvă şî de alalte vite multe. Şî‐ş făcea procletul al lor praznec atâta cât urla oraşul de mulţimea zbierătului dobitoacelor. Şî de aburul jirtvelor tocma şî văzduhul se spurca. // {235r} Aceastea aşa săvârşindu‐se, cum am zice făcându‐se, şî hitleanele duhuri lăudându‐se de biruinţa Tevdei. Şî popii har i ducea. Iară împăratul acieş se sui în polată şî zise cătră Tevda: – Iată, acuma cum ai poruncit, nicio nevoinţă n‐am lăsat de ce au fost cătră podoaba praznecului şî cătră dăstulul jirtvelor. Acuma dară iaste vreamea să‐ţi umpli făgăduinţa şî pre fiiu mieu, carele se‐au delungat de dumnezeii noştri, dentru înşelăciunea creştinelor să‐l izbăveşti şî să‐i faci pace cătră milostivii dumnezei. Că eu tot meşterşugul clătind – ce se zice ispitind – niciun leac acestuia rrău n‐am putut afla, ce pre desupra a toate şî mai mare de toate văzuiu pre voia lui. Că de am vorbit cu dânsul în blândeaţe şî cu semerenie, aflaiu‐l nebăgându‐mi cuvintele în seamă. Iară de i‐am grăit cu groază şî cu laudă, văzuiu‐l că mai vârtos se înalţă cătră turbare. Dici eu de acuma toată nevoia ce mi‐au518 sosit, întru înţelepciunea 636 Sl., în trad.: Psalmul 51. 637 Sl., în trad.: Avacum, cap 2. 262 ta o puiu, ca doară m‐aş izbăvi de dânsa cu tine, să‐m văz iarăş pre fiiu‐mieu cu mine, slujind dumnezeilor, / {235v} şî de dulcea pohtă aceştii vieţi şî de împărăţie îndulcindu‐se. Iară eu să‐ţ puiu chipul de aur, să i se aducă jirtvă, întocma cum dumnezeii, şî să fac să fie cinstit de toţi în vreame nesfârşită. Iară Tevda ureache bine‐ascultătoare plecă cătră hitleanul (adecă cătră diiavolul). Şî de la dânsul sfătuit fu un sfat rrău şî păgubos. Şî fiind el gură lui, zise cătră împăratul: – De veri vrea să‐ţ aibi feciorul tău şî neplecarea lui deşartă să o faci, află‐mi‐se mie meşterşug căruia nimea a sta împotrivă nu va putea, ce curând i se va muia cugetul lui cel vârtos mai mult decât neşte ceară ce ară fi apropiiată de o văpaie mare. Iară împăratul, văzându‐l aşa, în deşert lăudându‐se, numaidecât se muta întru dulceaţă şî în veselie, având nădeajde într‐acea neînfrânată şî cutezătoare limbă, cum să biruiască pre acel suflet învăţat de Dumnezeu şî plin de‐nţelepciune. Şî întreba să ştie ce meşterşug ară fi acela. Atunce Tevda găteaşte rrăotate ca un brici ascuţit. Şî iute otravă ameastecă. // {236r} Şî iani vezi măiestriia rrealei înţelepciunei lui şî hitleana lui învăţătură: – Împărate, pre toţ câţi stau înaintea feciorului tău de‐i slujesc, să‐i delungi – zice – de la dânsul. Şî să alegi neşte muieri frumoase şî împodobite, să fie cu dânsul în toată vreamea şî să‐i slujască. Şî a lăcui şî a se însălăşui cu dânsul porunceaşte. Iară eu, pre unul den duhuri, carele iaste rânduit mie, cătră acela lucru trimeate‐l‐voi la dânsul şî foarte tare‐i voiu aţiţa focul dulceţii trupeşti, ce se zice focul curviei. Şî cât se va culca numai o dată cu una dentr‐aceale muieri, de nu vor fi de‐aciia toate pre voia ta, atunce să fiu eu un om nici41 de o treabă, şî urât ţie, şî vreadnec de mari munci, nu de cinste. Că nimica2 altă ceva nu iaste să poată încinde şî îndulci cugetele neamului bărbătesc ca faţa muierească. Şî ia să asculţi ceastă poveaste, carea va mărturisi cuvântului mieu. 263 Glava XXX Tevda, păntru o spuneare unei basne, pre împăratul trage cătră păreare lui. Dintru carea împăratul tremease cătră fiiu său muiari preafrumoase. Ioasaf totuş, cum era deprins, ispită ca aceea cu rugă biruiaşte. / {236v} Un împărat oarecarele, neavând coconi ai părţii bărbăteşti, foarte‐i părea rrău. Şî se întrista în suflet şî cugeta că nu puţinea ocară şî necinste iaste lui aceaea. Dici fiind el într‐aceastea, născu‐i‐se un cocon. Şî inema împăratului se umplu de bucurie păntru dânsul. Iară carii era mai vestiţi dentru doftori, ei ziseră lui: – Acest cocon, de va vedea soarele sau focul pănă în 10 ai, el se va lipsi de lumină cu totul şî va fi orb. Că tocmeala ochilor lui aşa se arată. Aceastea deaca auzi împăratul, porunci să scobească într‐o piiatră, să facă o casă ca o peşteră şî acolea să închiză pre cocon cu hrănitoarele lui, adecă cu doicele lui. Şî pănă în 10 ai porunci să nu cumva să‐i arate măcară o rază cât de mitiutea de lumină. Iară după umplearea a zeace ai, scoase coconul den căşcioara aceaea, carele nimica2 de ale ceştii lumi nu văzuse. Şî porunci împăratul să aducă de toate pre rând să‐i puie înainte şî să‐i arate. Întru un loc bărbaţ, într‐alt loc muieri, într‐altul aur şî argint, aiurea mărgăritariu şî pietri scumpe, // {237r} haine luminate şî înfrumuseţate, căruţe împodobite cu cai împărăteşti în frâne de aur, cu abăioare638 roşii şî călăreţii de pre dânşii înarmaţi, oboară de boi, turme de oi. Şî mai scurt să zicem, de toate câte sânt, arătară coconului pre rând. Dici întrebând el de fiecare dentr‐acealea cumu se chiamă, iară slugile împăratului şî dărdaşii ce umbla pre lângă dânsul spunea‐i numele tuturor. Iară când întreba de numele muierilor, unul den spătarii împăratului zise cu glumă: «Aceastea se chiamă draci, carii înşală pre oameni». Iară coconul cu pohta lor mai mult se îndulci decât de alalte ce văzu de toate. Dici deaca‐l purtară pre la toate de i le arătară şî le văzu, duseră‐l sus la împăratul. Iară împăratul întrebându‐l ce i se‐au părut mai cu plăceare şî mai drag den câte au văzut, coconul zise: «Nimica2 altă, numai neşte draci ce 638 Scris: abßïΣre. 264 înşală pre oameni. Niciun lucru den câte fură văzute de mine astăzi n‐au aprins sufletul ca dragoste acelora.» Şî se miră împăratul de cuvântul coconului / {237v} şî socoti ce lucru iute şî muncitoresc, adecă putearnec, iaste dragostea muierilor. Dici şî tu să nu‐ţ pare că într‐alt chip cumva veri putea pleca pre feciorul tău, fără numai într‐acesta chip. Împăratul priimi cuvântul cu bucurie. Şî aduseră cătră dânsul neşte feate alease, preafrumoase şî împodobite, a cărora luminoase haine srăluciia de aur. Şî cu alalte ferecături le împodobi şî de tot gătindu‐le spre înşelăciune. Iară slugile carii slujiia fiiu‐său, pre toţi‐i scoase den curte lui afară. Şî în locul lor băgă feate. Şî eale‐l lua în braţe şî se lega de dânsul, aprinzându‐l cătră spurcată amestecătură. Şî cu toate chipurile şî graiurile chema‐l spre săvârşirea pohtei. Şî el n‐avea pre altcineva a‐ş arunca ochii, sau să vorbească, sau să prânzească cu cineva, ce numai tot muieri, că acealea‐i era lui întru tot de toate. Dici împăratul făcând ca aceastea, Tevda iarăş ajunse la hitleana a lui peşteră. Şî se apucă de căuta639 într‐acealea cărţi care putea să lucreaze lucruri ca acealea. // {238r} Şî chemând pre unul den duhurile hitleane, trimease‐l la oaste întru războiu cătră ostaşul lu Hristos, neştiund, blăstematul, ce râs vrea să priimească şî să se umple de ruşine cu toţi câţ era cu dânsul ceata dracilor. Iară acel duh hitlean640 luă cu sine şapte duhuri încă mai rreale şî le băgă în cămara viteazului cocon. Şî căzu asupră‐i641, aprinzând cuptoriul trupului foarte cu văpaie. Şî hitleanul amu acela denlăuntrul aprindea. Iară ceale frumoase la faţă şî în suflet foarte scârnave feate, pre denafară rrea materie aducea focului. Iară acel suflet curat, simţind năvălirea hitleanului şî văzând războiul rrealelor cugete că‐i vine asupră, se turbura şî cerea să găsească dezlegare dentr‐atâta rrău şî curat să se puie pre sine înaintea lu Hristos, iară nu cu 639 Scris: kߨtõ şi corectat prin notarea marginală a lui a pentru õ. 640 Scris: xitl™nÃnß. 641 Scris: al¨prßi. 265 tina păcatelor să‐ş întine şî să‐ş spurce sfânta aceaea haină, în carea îmbrăcase‐l darul botezului. Dici aciiş puse pohtă împotriva pohtei, adecă dumnezeiasca642 împotriva ceii de curvie. / {238v} Şî aducea aminte de acea frumuseaţe şî de nepovestita slavă a lu Hristos, Ginerele cel fără‐de‐moarte al preacurăţitelor suflete {M(th$), g(l) 22}643, şî de cămara şî nunta aceaea, den carea cumu e mai amărât, aşa vor fi lepădaţ afară carii ş‐au spurcat haina de nuntă, legaţ de mâini şî de picioare, întru întunearecul denafară216. Aceastea cugetând şî lăcrămând, bătea‐şi pieptul ca rrealele şî în deşert grăitoarele cugete de acolea să le gonească. Şî după aceaea să sculă şî‐ş râdică mâinile la ceriu şî cu fierbinţi lacrăme şî suspin, pre Dumnezeu într‐ajutor şî‐L chema. Şî grăiia: – Doamne Atotţiitoriule, Unul‐putearnice şî Îndurătoriule, Nădeajdea celor fără de nădeajde, Ajutătoriul celor fără de ajutor! Adu‐ţ aminte în cest ceas de mine şî‐m izbăveaşte sufletul de arma drăcească şî de mâna câinelui unul‐născutul mieu {Psa(l$) 21}644. Şî nu mă lăsa să caz în mâinile vrăjimaşilor miei645 şî să nu‐ş bată joc de mine ceia ce mă urăsc {Psa(l$) 34}646. Nu mă lăsa să mă stric // {239r} întru fărădelegi, nici să‐m spurc trupul, care a‐l pune înaintea ta curat făgăduitu‐m‐am. Că pre Tine pohtesc şî Ţie mă închin, Tatălui şî Fiiului şî Sfântului Duh, acuma şî pururea şî în veacii veacilor. Amin! Şî zicând «amin», simţi o mângâiare dumnezeiască, unde‐i veni den ceriu. Şî cugetele ceale rreale i se ducea de la dânsul. Iară el tot pre rugă stătu pănă în ziuă647. Şî cunoscând meşterşugurile hitleanului, începu a‐ş supţiia trupul încă mai mult cu împuţinarea bucatelor, şî cu seatea, şî cu alalt chip, că sfârşiia noaptea toată stând în picioare. 642 Scris: d¨mnezeæs‹kõ şi corectat marginal prin notarea marginală a lui a pentru õ. 643 Sl., în trad.: Matei, cap 22. 644 Sl., în trad.: Psalmul 21; cf. PSALM 21: „Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea”. 645 Scris: mïe¨ şi corectat marginal prin notarea lui i pentru Á. 646 Sl., în trad.: Psalmul 34. 647 Scris: zïø. 266 Şî aducându‐ş aminte de cealea ce se făgăduise cătră Dumnezeu, şî scriind cu cugetul lui strălucirea ce iaste acolo direpţilor, şî semnând aiavea matca focului cu carea se laudă păcătoşilor, ca păntru să nu‐i afle vrăjimaşul sufletul deşert, şî aşa să seamene lesne într‐însul cugete rreale, şî curăţiia minţii să‐i întunece. Dici vrăjimaşul de toate părţile, fiind întru nedomirire şî de tot părăsindu‐se de vânarea pre viteazul, / {239v} alte multe chipuri de înşelăciuni gândeaşte rrăul, carele totdeauna fiind hitlean648, nicicum nu se părăseaşte de‐a meşterşugi măiestrii cătră vătămare. Că cealea ce‐i era poruncite lui de la Tevda, cu mii de nevoinţe se nevoiia a le scoate la lucru. Şî aşa iarăş ameastecă ierbi, că întră întru una de featele acealea carea era decât toate mai frumoasă, fiind fata a unui craiu. Şî era robită şî striinată de moşiia ei şî adusă lu Avenir Împărat ca un dar mare. Pre carea ca o preafrumoasă ce era, o trimeasease tatăl cătră lunecarea fiiu‐său. Într‐aceaea întrând prelăstitoriul, învaţă‐o tăriia a neşte cuvinte ce se arăta cugetului ei foarte mândre şî înţeleapte. Că toate meşterşugurile ce sânt cătră rrăotate lesne învaţă hitleanul acela. De‐aciia, căzându‐i de‐a direapta parte asupră, băgă‐i dragoste cătră fată, căce că era şî înţeleaptă – cum am zice şî frumoasă – şî era şî de rudă bună, adecă de viţă împărătească, şî de moşiia ei, împreună şî de slavă, lipsită. Dici lângă aceastea‐i presăra lui şî cuget ca acesta, // {240r} cum să o izbăvească de turbarea idolească şî să o facă creştină. Iară aceastea meşterşuguri toate ale înşelătoriului şarpe era. Dici aşa având în sufletul său gând ca acela feciorul împăratului şî văzând că niciun cuget spurcat sau chinuri de pohte nu simte întru sine, cari să‐l îndeamne spre fată, ce numai milostivnicie şî milă de robiia ei şî de pierzarea sufletului ei, nu cunoştea să fie meşterşug drăcesc lucru ca acela {Gri(g$) Bgo$}649. Că adevărat, acela întunearec iaste şî se mută câteodată şî în lumină. Dici cum începu feciorul împăratului a vorbi cătră cocoană şî cuvinte de cunoştinţa lu Dumnezeu a grăi cătră dânsa, zicând: 648 Scris: xitl™nÃnß. 649 Sl., în trad.: Grigore Bogoslovul. 267 – O, muiare, cunoaşte pre Dumnezeu, Cela ce trăiaşte în veaci! Şî nu te strica cu înşelăciunea idolilor, ce cunoaşte stăpân pre Ziditoriul a toate. Şî fericită veri fi, nevestindu‐te Ginerelui celui fără‐de‐moarte. Şî multe ca aceastea zicând el, aciiş duhul necurat învaţă pre muiare a întinde cursele înşelăciunei şî cătră groapa pohtelor / {240v} a trage pre acel suflet iubitor de Dumnezeu, cum făcu odinioară cu Eva începătoriului de neamuri, goni‐l – vai de mine – den raiu şî de la Dumnezeu cu becestnicie. Şî morţii supuindu‐l, în loc de fericita şî nemuritoarea viiaţă, făcu‐l a fi pătimaş şî chinuitor. Dici cum auzi fata graiurile acealea pline de toată înţelepciunea, fiind ea neînţeleaptă, nu le înţelegu, ce neşte răspunsuri ca aceastea da, ca aceaea ce era limbă şî gura hitleanului. Şî zise: – Deaca ţi‐e aminte de spăseniia mea, o, stăpâne, şî ţi‐e voia să mă aduci cătră Dumnezeul tău şî să mântuieşti smeritul sufletul mieu, fă tu o cearere a mea, iară eu îndată de toţ dumnezeii tătâine‐mieu lepădându‐mă, făgădui‐mă‐voiu Dumnezeului tău şi‐i voiu sluji pănă la ieşitul sufletului. Şî veri lua plată derept mântuirea mea şî derept întoarcerea mea cătră Dumnezeu. Atunce întrebând el pre dânsa: – Ce iaste cearerea ta, o, muiare?! Iară ea, şî cu chipul, şî cu căutarea, şî cu graiul, pre sine pre toată gătind cătră dragoste, zise: // {241r} – Împreunează‐te mie cu împreunare nuntei şî eu voiu urma poruncilor tale, bucurându‐mă. Iară el zise: – În deşert întinseş cearere grea ca aceasta cătră mine, o, muiare! Că mântuirea ta, tare o voiesc şî den adâncul periciunei pohtesc a te scoate. Iară a‐mi spurca eu trupul mieu cu ruşinata amestecare, greu‐mi iaste şî de tot cu neputeare. Iară ea, tocmindu‐i calea şî netezindu‐o, zise: 268 – Că ce grăieşti ca aceastea, cela ce eşti plin de toată înţelepciunea? Derept ce chemaş pre amestecarea un lucru spurcat şî ruşinat? Crez nici eu nu sânt neştiund cărţile creştineşti, ce multe cărţi am cetit la moşiia mea. Şî vorovind creştinii cu mine, multe am auzit. Dară nu iaste scris în neşte cărţi ale voastre: «cinstită nuntă şî pat650 nespurcat» {Evre(i), 13}651, şî «mai bine iaste a se însura, decât a se aprinde» {I, Ko(r$), 7}652, şî «ce au împreunat Dumnezeu, omul să nu desparţă» {Ma(th$), 19}653? Dară nu arată scripturile voastre pre toţi patriarşii, direpţii şî prorocii cei de demult / {241v} să fie fost împreunaţi nuntei? {Lu(k$) 4}654 Dară nu pre acela Petru655, carele zici să fie fost cap apostolilor, spune‐l scriptura să fie avut muiare? Pre carii dară ai tu ascultat de chemi pre acest lucru spurcăciune? Pare‐mi‐se să fii de tot rătăcind den poruncile adevărului. Iară el zise: – O, muiare, aceastea aşa sânt cum ziseş. Că se cade aceastea celora însă ce pohtesc a se împreuna nuntei, iară nu celora ce odată se‐au făgăduit a feti lu Hristos. Eu de când m‐am curăţit cu scăldătura dumnezeiescului botez de păcatele tinereaţelor şî ale neştiinţei meale, făgăduitu‐m‐am a mă pune curat înaintea lu Hristos. Dară cum voiu îndrăzni a‐mi strica legătura şî făgăduinţa de cătră Dumnezeu? Iară muiarea aciiş zise: – Fie‐ţi dară şî de aceasta voia cum pohteşti, iară altă oarece mică şî mai nimică656 ce iaste a mea pohtă tu să mi‐o umpli, de‐ţ iaste voia să‐mi spăseşti sufletul. Culca‐te cu mine numai în ceastă noapte şî mă fă a mă îndulci de frumuseaţea ta. Şî tu te satură de ghizdăviia mea // {242r} şî‐ţ voiu da cuvânt cum dâns de demineaţă, mâine, voiu fi creştină şî de toată slujba dumnezeilor miei voiu fugi. Şî păntru tocmeală ca aceasta nu numai iertăciune‐ţ va fi, ce şî plată cu daruri de la Dumnezeul tău păntru 650 Scris: pañÃñß. 651 Sl., în trad.: Evrei, 13. 652 Sl., în trad.: I, Corinteni, 7. 653 Sl., în trad.: Matei, 19. 654 Sl., în trad.: Luca, 4. 655 Scris: Petrß şi corectat marginal prin notarea lui Á pentru ß. 656 Scris: nimik. Altă lecţiune posibilă: nimica. 269 mântuirea mea da‐ţi‐se‐vor. Că grăiaşte scriptura ta: „Bucurie să face în ceriu de un păcătos ce se pocăiaşte” {Lu(k$) 15}657. Dici dară deaca se face bucurie în ceriu derept întoarcerea păcatosului, dară tocmitoriului aceii întoarceri – cum am zice celuia ce au îndemnat şî au tocmit acea întoarcere – au nu‐i va fi plata658 mare? Adevărat, aşa iaste, şî nu nu creade. Au nu multe făcea începătorii credinţei voastre, apostolii, după socotinţă trecând câteodată porunca cea mai mică păntru cea mai mare? Au nu grăiţ de Pavel {Děa(n$), 16}659 să fie rătezat împrejur pre Timotei, derept mai bună socotinţă, măcară de şî un lucru fără‐de‐leage iaste socotită obreazaniia la creştini? Însă el nu se lepădă a face aceaea. Şî multe ca aceastea veri găsi în scripturile voastre. Deci, de ţi‐e adevărat voia să‐m spăseşti sufletul, / {242v} umple această puţinea pohtă mea. Şî eu amu, căutând a nu mă împreuna cu tine cu deplina lăcuită a nuntei, de vreame ce ţie acel lucru nu‐ţ place, eu mai mult nu te voiu nevoi, ce voiu face acealea ce plac ţie. Şî tu dară nu mă împinge de tot în laturi, ce într‐această ună dată ascultându‐mă, mântui‐mă‐veri, izbăvindu‐mă de drăceasca, rreaoa prelăstitură. De‐aciia tu veri face cealea ce‐ţ sânt poruncite în toate zilele vieţii tale. Aşa grăi păntru că şî avea de o învăţa şî cu taină băga în urechile ei acela carele e şî pre iscusit în scripturi şî rrăotăţii ijdărâtor şî învăţător. Dici aceastea grăind şî întinzând mreji şî curse pre de‐a direapta parte de dânsul şî pre de‐a stânga, stâlpul sufletului lui începea a‐l clătina, şî tăriia gândului lui a i‐o slăbi, şî mintea a i‐o face mai moale. Iară semănătoriul rrăotăţii şî vrăjimaşul direpţilor, văzând că i se clăteaşte inema, fu plin de bucurie. Şî strigă degrab cătră660 hitleanele duhuri ce venise cu dânsul, // {243r} zicând: – Oare vedeţi că fata aceasta va să facă ce n‐am putut face noi? Veniţi dară să cădem acuma asupra lui vârtos, că nu vom afla altă vreame aşa cu prilej a umplea voia celui ce ne‐au trimes. 657 Sl., în trad.: Luca, 15. 658 Scris: platõ şi corectat marginal prin notarea lui a pentru õ. 659 Sl., în trad.: Faptele, 16; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 660 Scris: kßtrÁ şi corectat marginal prin notarea lui õ pentru Á. 270 Aceastea grăind acel mândru întru înşelăciuni cătră câinii săi, năvăliră661 la ostaşul lu Hristos de‐i turburară toată tăriia sufletului lui. Şî o dragoste iute‐i băgară cătră fată şî tare foc de pohtă aprinseră într‐însul. Iară el, văzând pre sine aprins tare şî robit cătră păcat, şî cugetele lui învălind pre acest lucru ce‐i zăcea înainte, adecă pre curviia, cu mântuirea featei şî cu întoarcerea ei cătră Dumnezeu, ca cum învesc undiţa cu ceva înşelătură; şî hitleniile vrăjimaşului bântuindu‐l, cum că nu iaste păcat a se amesteca o dată cu muiarea cătră mântuirea sufletului, suspină den adânc şî cu dureare întru nedumirirea sufletului. Şî numaidecât se întinde cătră rugă. Şî cursuri de lacrăme den dăstul vărsând den ochi, / {243v} striga cătră Cela ce poate mântui pre carii se nădăjduiesc într‐însul{Psa(l$) 30}662: – În Tine, Doamne, mă nădăiiu să nu mă ruşinez în veaci, nici41 să‐ş râză vrăjimaşii miei de mine, carele mă ţiu de direapta ta {Psa(l$) 24}663. Ce‐mi foloseaşte într‐acest ceas şî‐mi îndereptează căile meale pre voia Ta, ca să se slăvească slăvitul şî înfricoşatul numele Tău, întru mine, robul Tău, că blagoslovit eşti în veaci. Amin! Dici rugându‐se cu lacrăme în multe ceasuri şî multe metanii făcând cu genuchele – cum se zice cu capul la pământ –, aruncă‐se pre pământ. Şî durmind puţinel, văzu pre sine unde fu răpit de neşte înfricoşaţ şî unde trecea pre neşte locuri cari niciodinioară nu le văzuse. Şî fu dus întru un câmp mare, cu neşte flori foarte bine mirositoare, unde vedea pomi de tot fealiul. Şî a le atinge cu pohtă era. Iară frunzele pomilor acelora încetişor suna, de un vânt supţirel clătite, şî lăsa o nesăţioasă şî bucurătoare mirizmă. // {244r} Şî sta neşte scaune de cel aur precurat şî cu pietri scumpe tocmite, dând raze şî strălucind, şî paturi cu neşte aşternuturi împodobite cari biruiesc pre toată spunerea. Cura şî neşte limpizi şî luminoase foarte ape, cari veseliia privirea ochilor. Dici înfricoşaţii aceia, deaca‐l trecură664 pre într‐acel mare şî ciudat câmp, duseră‐l întru o cetate carea lumina cu o strălucire nespusă. Era‐i 661 Scris: nßvßrirõ şi corectat marginal prin notarea lui l pentru primul r. 662 Sl., în trad.: Psalmul 30. 663Sl., în trad.: Psalmul 24. 664 Scris: trek¨re. 271 amu zidurile de aur curat şî cu pietri, cari pietri niciodinioară nimea nicăirea n‐au văzut, turnuri având preînălţate. O, cine va povesti frumuseaţea şî strălucirea aceluia oraş! Iară de sus era luminând lumină cu neşte luciri665 curate, de umplea toate uliţele. Şî umbla într‐însa, adecă în cetate, neşte ostaşi cu aripi, fieşcarele dentr‐înşii lumină fiind, cântând cântare ca aceasta, carea auz omenesc niciodinioară n‐au auzit. Şî auzi glas grăind: – Acesta e rrăpaosul direpţilor, aceasta e veseliia celora ce au plăcut lu Dumnezeu. De‐aciia, acei bărbaţ înfricoşaţ scoţându‐l de acolo, grăiia să‐l ducă îndărăt. / {244v} Iară el, cu podoaba şî cu frumuseaţea aceaea fiind cuprins tot, grăiia: – Nu mă lipsireţ, rogu‐vă, nu mă lipsireţi de ceastă bucurie nespusă! Ce‐mi daţ şî mie să lăcuiesc întru un unghiu al aceştii cetăţ mari. Iară ei zicea: – Nu e cu puteare a fi tu acuma aice, ce cu multă osteneală şî sudoare veri întra aicea deaca te veri nevoi. Aceastea ziseră. Şî aciiş trecând acel câmp mare, băgară‐l întru neşte locure întunecoase şî pline de toată nevoia şî jalea, cari locure avea scârbe şî griji întocma şî împotrivă cu strălucirea aceaea ce văzuse. Că era un întunearec neluminat şî împâclat de tot. Şî toate se umplea de scârbă şî de turbureală unde cuptoriul de foc ardea; şî neamul viermilor acolo umblând şî muncind. Iară puterile cealea muncitoare era stând împrejurul cuptoriului. Şî unii iute era arşi de foc. Şî glas se auziia grăind: – Acesta e locul păcătoşilor, aceasta e munca celora ce se‐au spurcat cu fapte spurcate. După aceastea scoaseră‐l // {245r} ceia ce‐l băgase. Şî se deşteptă. Şî aciiş, viindu‐ş în sine, cutremurat era tot. Iară lacrămele cura rrâuri den ochii lui. Iară toată frumuseaţea aceii feate curve şî ale celoralalte, decât toată spurcăciunea şî scârna mai împuţită i se părea. Şî‐ş punea în suflet aducere aminte de vederile ce‐i fură arătate. Cu pohta acelor bunătăţi şî cu 665 Glosă marginală: raze. 272 frica acelor lucruri cu scârnă cuprins, culcă‐se în pat, neavând nici41 întru un chip vârtute a se scula. Dici fu spusă împăratului boala fiiu‐său. Şî deaca veni, întreba‐l de ce i se întâmplase. Iară el, lucrurile ce i se arătase în vedeare spuse‐i. Şî zise: – Că ce gătiş cursă picioarelor meale şî‐m gârboviş sufletul? {Psa(l$), 99}666 De nu mi‐ară fi ajutat Domnul, puţinel era să mi se sălăşuiască sufletul mieu în iad. {Psa(l$), 72}667. Ce câtu e de bun Dumnezeul lu Izrail celor cu inemă direaptă, Carele izbăvi şî pre plecăciunea mea den mijlocul puilor de leu! {Psa(l$), 56}668. Adormiiu turburat, ce mă cercetă de sus Dumnezeu, Mântuitoriul mieu! / {245v} Şî‐mi arătă de ce bunătăţ se lipsiră ceia ce mânie pre Dânsul şî ce fealiu de munci se‐au făcut pre sine vinovaţ. Şî acuma, tată, de vreame ce ţe‐ai astupat urechile, nevrând să auzi glasul mieu, carele‐ţ grăiesc cealea ce sânt bune, încaile pre mine nu mă opri a umbla pre calea direaptă! Că acesta iubesc, aceasta pohtesc: a lăsa toate şî a ajunge acela loc, unde Varlaam, sluga lu Hristos, are lăcuită. Şî alaltă vreame a vieţii meale, acolo, cu dânsul, să o sfârşesc. Iară de veri să mă ţii în silă, de scârbă şî de jale, curând mă veri vedea mort. Şî nici41 tu după aceaea te veri mai chema tată, nici41 pre mine de‐aciia mă veri mai avea fecior. Glava XXXI Ioasaf cu semnul sfintei cruci goneaşte pre diiavolii şî tare se întreabă cu Tevda. Şî pre acela şî închinăciunea idolilor i surpă. Iară pre Dumnezeu, Cela adevăratul, i lăudă669. Iarăş cuprinse amu pre împăratul întristăciune, iarăş se lepeda de toată viiaţa lui. Şî rrău cugetând întru sine, // {246r} se duse în curtea lui. 666 Sl., în trad.: Psalmul, 99. 667 Sl., în trad.: Psalmul 72. 668 Sl., în trad.: Psalmul 56. 669 Succesiunea: Dumnezeu, Cela adevăratul i laudă omisă şi adăugată în subsolul paginii. 273 Iară hitleanele duhuri ce era trimease de Tevda la dumnezeiescul cocon, întoarseră‐se cătră dânsul ruşinaţi. Şî ispoveduia biruinţa, măcară că sânt şî iubitori de minciuni. Că seamnele biruinţei arătate le purta întru hitleane feaţele lor. Iară el zise: – Ci aşa de slabi sânteţi voi şî de blăstemaţ, cât nici pre un cocon de‐a birui? Atunce hitleanele duhuri, muncite fiind de puteare dumnezeiască, de nevoie scoaseră adevărul la lumină, de făţiş grăind: – Nu putem răbda ş__________î nici41 asculta de tot împotriva puterii lu Hristos şî împotriva semnului patimei Lui, carele‐l chiamă cruce. Că aceaea semnându‐l chipul, ajungem de călcăm unul pre altul, fugând tare, pornindu‐se toţi domnii văzduhui şî ţiitorii de lume ai întunearecului, încă mai nainte pănă a fi ea semnată deplin. Derept aceaea şî asupra acestui tânăr căzând noi, iute l‐am turburat. Iară el, chemând pre Hristos într‐ajutor, şî cu semnul crucii înarmându‐se, pre noi cu670 mânie ne‐au gonit, / {246v} iară luiş tărie ş‐au pus. Ce noi încă derept aceaea nelenevindu‐ne, aflat‐am vas, prin care vas au vorbit odinioară domnul nostru cu omul cel întâiu zidit şî l‐au vânat. Şî întru nimică am fi pus noi deşarta nădeajde a tânerului, ce într‐acel ceas, chemând pre Hristos întru ajutor, cu focul mâniei arzindu‐ne de sus, făcutu‐ne‐au a fugi. Şî am luat ştiinţă cum mai mult de dânsul să nu ne apropiem. Aşa dară spuseră Tevdei hitleanele duhure de lucrurile ce fusese. Iară împăratul, fiind de toate părţile întru nedormire, iarăş chema pre Tevda. Şî‐i zise: – Ceale ce fură poruncite de tine, preînţeleptule, săvârşindu‐le toate, şî niciun folos nu putum afla. Dici acuma, de ţe‐au mai rămas altă ceva chipzuire, şî aceaea să o priimim cătră ispită, cândai am găsi acestui rrău vreo dezlegare, ce se zice vre râsipire. Dici Tevda, pohtind să meargă cătră fiiu‐său la vorovire, dimineaţa‐l luă împăratul şî veni cătră cercetarea fiiu‐său. Şî deaca şezu împăratul, 670 Scris iniţial: n¨ şi corectat în rând, prin suprascrierea lui k, şi marginal, prin notarea lui k în locul lui n. 274 râdică cuvinte de‐i împuta şi‐i ponosluia // {247r} de neascultarea lui şî de nemutata voia lui. Iară el întărind iarăş şî strigând cum că nimica2 n‐are mai scump şî mai cinstit decât dragostea lu Hristos. Trecu Tevda de statu în mijloc şî zise: – Ce rrău ai cunoscut, Ioasafe, de nemuritorii dumnezei, de te‐ai delungat de slujba lor? Şî pre al tău tată şî împărat mâniindu‐l, urât te făcuş tuturor oamenilor. Au nu de la aceştea‐ţi iaste viiaţa? Au nu ei te deaderă tătâine‐tău, ascultând rugăciunea lui, şî de legătura sterpăciunei izbăviră‐l? Dici multe cuvinte deşarte şî prici671 fără de folos puind înainte acel ce întru rrău îmbătrânise. Şî înşira cuvinte asupra propoveduirei Evangheliei, vrând pre aceaea să o ocărască, iară pre idoleştile să le întărească. Tăcu puţinel feciorul împărăţiei ceii de sus {Evre(i), 8}672 şî cetăţeanul al aceiia cetăţi carea Dumnezeu o au pus, iară nu om. De‐aciia zise cătră Tevda: – Ascultă, tu, bezdnă fără fund a înşelăciunei şî mai întunecatule decât întunearecul, sămânţă vavilonească, nepotul făpturii turnului ceii râsipite, / {247v} păntru care lumea se‐au amestecat, mândru deşert şî becestnice unchiaş, {By(tÕ), 11}673 decât ale cui păcate mai uşoare fură ale celor cinci oraşe arse cu foc şî cu piiatră pucioasă! Păntru ce nevoieşti a huli mântuitoarea propoveduire, derept carea întunecatele luminară‐se, cu carea rătăciţii aflară calea, cu carea ceia ce rrău perise fiind robiţi, întorşi fură iarăş? Ce e mai bine? Spune‐m! A sluji Dumnezeu Atotţiitoriul, cu Unul‐născutul, Fiiul Său674, şî cu Sfântul Duh? Dumnezeului nezidit şî fără moarte, începăturii şî izvorului bunătăţilor, {Da(nÕ), 6}675 a Căruia puteare n‐are potrivă şî slava Lui neurmată iaste, Căruia stau‐I nainte mii de mii şî întunearece de întunearece de îngereşti cinuri cereşti? Plinu e ceriul şî pământul de slava Lui, cu Carele toate se aduseră den ce nu era, cu Care toate câte sânt ţinu‐se şî se tocmesc şî cu a Lui purtare de grije îndireptate 671 Scris: priçÃç. 672Sl., în trad.: Evrei, 8. 673 Sl., în trad.: Facerea, 11. 674 Glosă marginală: lui. 675 Sl., în trad.: Daniel, 6. 275 sânt. Au sluji dracilor celor pierzători şî idolilor celor fără de suflete, cărora slava şî lauda lor iaste‐le curviia şî stricarea copiilor // {248r} şî alalte lucruri fărădeleage, cari fărădeleage lucruri, ce sânt de dumnezeii voştri, scrise sânt în cărţile rrealei turbării voastre? Dară nu vă e ruşine, blăstemaţilor, ceia ce sânteţi mâncare focului neadurmit, chip neamului haldeiesc? Nu vă e ruşine a vă închina moartelor şî scobitelor lucruri a mâini omeneşti? Că scobind voi piiatra sau cioplind lemnul, chematu‐i‐aţ dumnezei. De‐aciia, luând den cireada boilor viţel sau altă ceva den dobitoace, pus‐aţ parte acelui lucru mort. Nebunilor! Mai de cinste iaste acea vită junghiată, decât idolul tău. Că pre idol om l‐au făcut, iară pre vită Dumnezeu o au lucrat. Şî cu cât iaste mai înţelegătoare acea vită fără cuvinte decât tine, cuvântătoriul! Că aceaea ştie pre cela ce o hrăneaşte, iară tu pre Dumnezeu nu‐l cunoşti, de Carele adus fuseş den ce nu erai, prin Carele trăieşti şî eşti păzit. Ce chemi dumnezeu pre carele mai dăunăzi vedea‐i‐l cu fiiară bătut şî foc turnând preste dânsul şî cu ciocanul lovit? Pre carele cu argint şî cu aur învescându‐l, / {248v} de la pământ râdicatu‐l‐ai şî în loc nalt pusu‐l‐ai. După aceaea, căzând tu naintea lui la pământ, zaci o piiatră, mai blăstemat decât piiatră, închinându‐te aceluia, iară nu lu Dumnezeu, ce lucrurilor mâinilor tale, făpturilor moarte şî fără suflet. Şî încă nici41 mort nu e cu direptul a se chema idolul. Crez cum ară fi mort carele niciodată viu n‐au fost? Ce se‐ară cădea să i se afle oarecum un nume deşert şî vreadnec de atâta nebunie! Că cel de piiatră, el se zdrobeaşte, iară cel de lut, el se sfărâmă, iară cel de lemn, el putrezeaşte, iară cel de aramă, mănâncă‐l rugina, cel de aur şî de argint topeaşte‐se, şî se varsă, şî se sleiaşte. Şî sânt şî vânduţ dumnezeii tăi, unii în preţ mai de jos, alţii cu preţ mai mult, că nu dumnezeirea le dă să fie de mult preţ, ce materiia den carea sânt făcuţ. Iară pre Dumnezeu cine‐l cumpără şî pre Dumnezeu cine‐l vinde? Dumnezeul ce nu se mişcă, nici se clăteaşte, cum se‐ară chema Dumnezeu? Au nu vezi că carele stă niciodată nu mai şade, // {249r} iară carele şade, niciodinioară nu se mai scoală? Ruşinează‐te, nebune, lăudând676 unele ca aceastea. Că înstriinându‐te tu de adevăr, cu 676 Scris: rߨd¥nd. 276 mincinoasele chipuri prelăstitu‐te‐ai, idoli zidind şî nume de dumnezeu puind lucrurilor mâinelor tale. Râdică‐te de caută în sus, blăstemate, şî cunoaşte şî înţeleage că mai bătrân eşti tu decât dumnezeul făcut de tine! Aceastea sânt lucruri a multa677 turbare. Crez tu, om fiind, nu te‐ai tu făcut, dară pre Dumnezeu puteri‐veri face? Şî cum ară putea fi aceasta? Însă nu Dumnezeu faci, ce chip de om sau al vreunii vite, chip care nici41 limbă are, nici41 gâtlej, nici41 crier, nici înlăuntru ceva, aşa cum nici41 răducere omenească iaste, nici41 a vreo vită, ce un lucru fără de folos şî de nicio treabă, plin de toată deşertarea. Păntru ce dară slujeşti nesimţitorilor? Căce şezi lângă ceia ce nu se mişcă şî sânt nici41 de un folos. Că de n‐ară fi meşterşugul tăietoriului de pietri, sau al meşterului de lemn, sau al zlătariului, tu dumnezeu n‐ai avea. De n‐ară şedea strajnicii să păzească, / {249v} ai piiarde dumnezeii tăi. Că de multe ori căruia se roagă un oraş, cu mulţi oameni şî nebuni, ca unui Dumnezeu, ca să‐i păzească, pre acela puţinei paznici‐l strejuiesc ca să nu‐l fure. Şî de va fi de argint sau de aur, cu nevoinţă‐l păzesc. Iară de va fi de piiatră, sau de zid, sau de alt lucru mai prost, singur se păzeaşte pre sine. Dici dară mai putearnec iaste la voi dumnezeul zidit, decât cel de aur. Dară nu se cade pre dereptate a râde de voi, nebunii, orbii şî neînţelegătorii şî mai vârtos încă a plânge? Că lucrurile voastre turbate sânt, iară nu blagocistive, ce se zice creştine sau dumnezeieşti. Că cine se‐au deprins în oşti, şî se‐au învăţat la războaie, şî fiind ostaş, pusu‐ş‐au idol aseamene obrazului de ostaş. Şî i‐au pus numele Area. Şî iară carele au avut nestâmpărată pohtă cătră muieri, închipuit‐au pohta678 ce au avut în sufletul lui. Şî făcând lui obrazul, pohtă ca aceaea făcutu‐şi‐o‐au dumnezeu, puindu‐i numele Afrodita. Alt neştine iarăş, păntru beţiia lui ş‐au făcut idol, căruia puşu‐i‐au numele Dionis. Aşijderea şî pohtitorii altor rrăotăţ, pusu‐ş‐au idolii pohtelor lor. // {250r} Că pre ale lor pohte chemară‐le dumnezei. Şî derept aceaea, în cumirniţele lor, face‐se jocul dulceţii pohtelor, glasure de cântece cele curveşti şî nestâmpărate porneale. Şî cine ară putea spune câte una 677 Scris, pe două rânduri: a m¨là a m¨lta. 678 Scris: poxtõ şi corectat prin notarea marginală a lui a pentru õ. 277 scârnavele faptele lor? Cine ară răbda să‐ş spurce gura povestind pre amărunt ruşinate faptele lor? Însă tuturora sânt în ştire, măcară de am şî tăcea noi. Iată‐ţi dumnezeii tăi, Tevdo, ce eşti mai nesimţitoriu decât idolii tăi! Acestora mă înveţi să mă închin, acestora să slujesc. Adevăr, sfat ca acesta iaste al rrăotăţii tale şî al nebunescului‐ţi nărav şî voie. Ce fii în chipul lor ca dânşii, tu şî toţ câţ au nădeajde într‐înşii {Psa(lÕ), 113}679. Iară eu Domnului mieu slujesc. Şî Aceluia pre totul mine jirtvă voiu aduce, Dumnezeului, şî Făcătoriului, şî Purtătoriului de grije a toate, prin Domnul nostru, Isus Hristos, {Efe(sÕ), 2}680 nădeajdea noastră, cu Carele avem ducere cătră Tatăl luminilor, întru Duhul Sfânt, şî prin Carele răscumpăraţ fum den amara robie cu sângele Lui. Că de nu se‐ară fi atâta plecat pănă la chip de robi, {Fi(lÕ), 3}681 nu ne‐am fi noi învrednicit fecioriei. / {250v} Smiritu‐se‐au dară păntru noi, că nu cu răpire au socotit pre Sine a fi întocma lu Dumnezeu, ci ce era au trăit, şî ce nu era luat‐au. Amestecatu‐Se‐au cu oamenii, sui‐Se în cruce cu trupul Său, puse‐Se în groapă în trei zile, pogorî la iad şî scoase pre legaţii ce‐i ţinea iutele ţiitor de lume vânduţ supt păcat. Sculatu‐Se‐au a treia zi, suitu‐Se‐au în cer, de unde va să vie să judece viii şî morţii. Dară ce vătămare fu dentr‐aceastea Aceluia de Carele tu gândeşti a‐ţ bate joc? Au nu vezi cest soare câte raze lasă pren locuri spurcate, câte trupuri împuţite veade ale morţilor? Au doară‐i vine lui de acolea vreo potcă? Au nu încă spurcatele şî împuţitele lucruri usucă‐le şî le strânge, iară pre întunecate luminează‐le? Iară el de toate de aceale neatinsu e şî neprins de toată spurcăciunea. Dară focul ce? Au nu pre negrul şî reacele fier, deaca‐l ia în sine, cu faţă de văpaie şî înfocat de tot face‐l? Au doară au luat ceva den averile fierului, adecă den cealea ce sânt ale fierului, // {251r} bătut fiind fierul cu ciocane şî rănit? Au doară pate ceva şî focul, sau vreo vătămătură 679 Sl., în trad.: Psalmul, 113. 680 Sl., în trad.: Efeseni, 2. 681 Sl., în trad.: Filipeni, 3. 278 simte? Dici dară aceastea neşte lucruri zidite şî putrede şî nimica nu pat682 dentru împreunarea celor proaste. Cu ce seamă dară îndrăzneşti tu, nechipzuite şî împietrite în inemă, a ocărî pre mine, cela ce zic că Fiiul şî Cuvântul lu Dumnezeu nicicum de slava Tatălui nu se‐au delungat? Ce singur Dumnezeu fiind, luat‐au trup omenesc cătră spăseniia oamenilor, ca pre oameni părtaş să‐i facă ceii firi de gând dumnezeieşti, şî ca pre fiinţa noastră den părţile iadului ceale mai dedesupt să o scoaţă şî cu slavă cerească să o cinstească; ca pre domnul întunearecului cestui veac cu luarea trupului să‐l înşale să‐l prinză. Şî pre neamul nostru den muncitoriia lui să‐l slobozească. De care lucru apropie‐se nepătimaşul cătră patima crucii de‐ş arată amândoauă firile lui. Că ca un om răstigneaşte‐Se {Lu(k$), 23}683 şî ca un Dumnezeu întunecază soarele, cutremură pământul şî multe trupuri zăcătoare le râdică den mormânturi. Iarăş ca un om moare şî ca un Dumnezeu scoală‐Se, prădând iadul. // {251v} Derept aceaea striga prorocul {Isa(i), 14}684: „Iadul se amărî, întimpinândute jos”, amărî‐se şî batjocorât fu. Părându‐i că ia om prost, el se ciocni685 cu Dumnezeu. Şî de năprasnă deşertat fu şî prădat. Scoală‐Se ca un Dumnezeu şî Se suie la ceriure, de unde nici41 întru un chip nu Se‐au dezlipit. Şî pre firea noastră cea ticăloasă şî decât toate mai nechipzuită, neînţelegătoare şî becestnică, făcutu‐o‐au mai naltă de toate şî o au pus în scaunul slavei, în scaunul ce dă raze de nemurire. Ce pagubă se făcu cuvântului lu Dumnezeu de aice, de tu nu te ruşinezi hulind! Şî ce iaste mai bine – a sluji Dumnezeului celui bun şi iubitor de oameni, Carele dă învăţătură de dereptate şî porunceaşte opreala, ce se zice a se opri omul de necurăţie, pune leage de curăţie, învaţă a miluirea, dă credinţă, propoveduiaşte pace, a iubi unul pre altul – însuş adevărul se chiamă şî iaste însăş bunătatea. Doară iaste acestuia mai bine a sluji, au dumnezeilor tăi, celor rrăi şî blăstemaţi, şî spurcaţi şî cu faptele, şî cu numele? Vai de voi, mai 682 Scris: pañÃtß. 683 Sl., în trad.: Luka, 23. 684 Sl., în trad.: Isaia, 14. 685 Scris: klok$ni; cf. în sl. prira(så, „se izbi”. 279 împietriţilor decât piiatra şî mai dobitoace decât dobitoacele, // {252r} feciorii peirei, moştneanii întunearecului. Iară fericit eu şî toţi creştinii, având Dumnezeu bun şî iubitor de oameni. Că ceia ce slujesc Lui, de vor şî păţi puţinel în ceastă viiaţă, însă vor culeage poama platei lor, roadă fără de moarte întru împărăţiia cea fără sfârşenie şî dumnezeiasca fericire. Glava XXXII Tevda cu voarbă carea au trecut fu clătinat. Priimeaşte credinţa lu Dumnezeu şî cărţele686 sale toate dă631 focului. Iară Tevda zise cătră dânsul: – Aceasta aiavea de faţă iaste, cum că credinţa noastră mulţi şî mari filosofi şî învăţători minunaţ şî în bunătăţi, şî în măiestriia ştiinţii, o au legiuit. Şî toţi împăraţii şî putearnicii pământului, ca o bună şî nimica2 având într‐însa greşală, priimitu‐o‐au. Iară pre galileiasca687, adecă credinţă, neşte neştiuţ şî neşte săraci oameni proşti o au propoveduit, şî încă şî aceia puţinei cu numărul, numai trecând de vreo 12. / {252v} Cum dară a celor puţintei, şî nevestiţi, şî mojici propoveduinţă să fie mai de cinste, decât punerea de leage a celor mulţi, şî mari, şî cu atâta înţelepciune străluciţ? Şî ce arătare va putea fi cum ceştea să fie grăind adevărat, iară ceia să fie minţind? Iară feciorul împăratului îndată răspunse: – Poate fi, Tevdo, că eşti măgariu. Auzind vioara cuvântului şî trăieşti688 neînţelegând şî mai vârtos decât aspidă {Psa(lÕ), 17}689 ce‐ş astupa urechile ca să nu auză glasul dăscântătorilor. Bine au zis dară prorocul de tine {Iere(m), 13}690: „De‐ş va schimba sărăcinul piialea sa şî râsul 686 Scris: k¥rÃcele. 687 Scris: galileæskõ şi corectat marginal prin notarea lui a pentru õ. 688 Scris: treew7. 689 Sl., în trad.: Psalmul 17. 690 Sl., în trad.: Ieremia, 13. 280 împistritura sa, putea‐veri şî tu a face bine, învăţat fiind rrealelor”. Nebune şî orbe, cum nu te poate aduce întru simţire tăriia adevărului? Crez aceasta numai singură, ce zici tu – cum că spurcata credinţa ta lăudată iaste de mulţi, şî minunaţ, şî întru înţelepciune ciudaţ şî cum iaste de mulţi împăraţ întărită, iară propoveduinţa Evangheliei zici să se fie propoveduită de neşte puţintei şî nevestiţi bărbaţi – arată tăriia a blagocestiei noastre şî slăbiciunea şî periciunea a hitleanelor // {253r} învăţăturilor voastre. Că a voastră amu, având şî ajutători înţelepţi şî osfintitori tari, însă se stinge şî slăbeaşte. Iară a noastră blagocestie niciun ajutor omenesc având, ea străluceaşte mai luminos de soarele şî au cuprins marginile pământului. Că de ară fi pusă de nescari ritori şî filosofi şî de ară avea împăraţ şî silnici şî putearneci ajutători, ai afla tu, hitleanule, acuma cuvânt de‐ai zice că aceastea cu puteare omenească se fac? Iară acuma, văzând Sfânta Evanghelie tocmită de neşte păscari proşti, iară de toţi muncitorii gonită şî apoi cuprinse toată lumea {Psa(l$) 18}691 – că preste tot pământul ieşi glasul lor şî în marginile lumii graiurile lor – ce ai zice, fără numai nebiruita putearea lu Dumnezeu iaste, de‐ş întăreaşte lucrurile ei cătră spăseniia oamenilor? Dici ce arătare ceri, neînţelegătoriule, mai bună şî mai aiavea decât aceastea, ce se‐au zis, să‐ţ arate cum că mint ai voştri, iară ai noştri grăiesc adevărat? Că toate ale tale, de n‐ară fi basne şî minciuni, / {253v} nu se‐ară înmicşora, nici41 ară slăbi, având atâta ajutor de la oameni. {Psa(lÕ), 36}692 „Că văzuiu – zice – pre păgânul suindu‐se foarte şî înălţându‐se ca chedri Livanului. Şî trecuiu pre acolea. Şî iată, nu era. Şî‐l căutaiu şî nici41 locul nu i se află”. Aceastea prorocul păntru voi le‐au zis, carii sânteţi ajutătorii turbării idoleşti. Că preste puţintel puţintel, nici41 locul vostru nu va să se afle. Cum piiare fumul şî cum se topeaşte ceara de faţa focului, aşa veţi să693 periţi {Ma(tÕ), 24}694. Iară păntru a Evangheliei bogorazumie {Psa(lÕ), 130}695, ce se zice cunoaşterea lu Dumnezeu, zis‐au Domnul: „Ceriul şî pământul vor treace, 691 Sl., în trad.: Psalmul 18. 692 Sl., în trad.: Psalmul 36. 693 Scris: pß şi corectat marginal prin notarea lui sß. 694 Sl., în trad.: Matei, 24. 695 Sl., în trad.: Psalmul 130. 281 iară cuvintele Meale nu vor treace”. Şî iarăş psalomnicul zis‐au: „La început Tu, Doamne, ai urzit pământul. Şî lucruri mâinelor Tale sânt ceriurile. Acealea vor peri, iară Tu trăieşti. Şî toate ca haina se vor vechi şî ca un veşmânt le veri strânge şî se vor schimba, iară Tu acelaş eşti şî ani Tăi nu vor scădea” . Ce şî dumnezeieştii propoveduitorii venirei Lui, cei preaînţelepţi, a toată lumea vânători, carii pre toţi scoaseră afară den adâncul prelăstiturii, pre carii tu, becestnice şî pre adevăr robul păcatului, ocărăşti‐i, // {254r} străluciră cu seamne, şî cu ciude, şî cu multe chipuri de puteri, ca soarele în lume, dăruind orbilor lumină, surzilor auz, şchiopilor umblet, dăruind morţilor a vieţui. Că numai umbrele lor vindeca patimele {Děa(n$), 5}696, iară pre draci, de carii voi vă697 teameţ ca de şte dumnezei, nu numai den trupurile omeneşti îi goniia, ce tocma şî den toată lumea cu semnul crucii, cu carele toată vrăjitoriia pierdură‐o şî toată fărmecătoriia arătară‐o fără slujbă. Dici ei amu, aşa vindecând neputinţa omenească cu putearea lu Hristos şî înnoind toată făptura, ca neşte predecăluitori ai adevărului, minunaţ sânt pre dereptate de toţ câţ au bună înţelepciune. Dară tu ce ai a zice de filosofii şî de ritorii tăi, a cărora înţelepciune o nebuni Dumnezeu? {I, Ko(rÕ), 1}698 Acei ajutători ai diiavolului, spune, ce lucru au lăsat în lume vreadnec de pomană? Şî ce veri să zici de dânşii, fără de dobitocie şî ruşine şî meşterşugul deşert, care meşterşug cu podoaba cuvintelor acopere spurcăciunea împuţitei credinţei voastre? Ce den singuri scriitorii lor, câţ putură oarecum a se râdica puţinel / {254v} den multa a lor turbare, ce e mai adevărat ziseră. Că ceia – zice – ce le zic dumnezei, oameni era. Ci păntru căce unii dentr‐înşii oblăduia ţeri şî cetăţi, alţii doară de au şî făcut oarece mic şî prost lucru în viiaţa lor, înşelară pre oameni a‐i chema dumnezei. Că dentâiu acela Seruh se scrie să fie aflat idolii. Că în ani cei de demult, deaca vrea arăta neştine vreun lucru de bărbăţie sau de priiatnicie sau de altă ceva bunătate, lucru vreadnec de pomană, spune‐se cum să se 696 Sl., în trad.: Faptele, 5; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 697 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 698 Sl., în trad.: I, Corinteni, 1. 282 fie cinstit acela om cu idoli şî cu obraze. Iară oamenii ce au fost după aceea neştiund tocmeala cea mai denainte, cum că numai derept pomana şî derept aducerea aminte a celor ce au fost făcut ceva lucru de laudă se‐au pus idolii aceia. Ce aşa încet, încet, înşelaţ şî prelăstiţ cu lucrul dracului, începătoriului de rrău, cătră acei pătimaş şî putrezi oameni veniră cu închinăciune ca cătră neşte dumnezei fără moarte, aducându‐le jirtve şî prinoase. Adevărat că dracilor celora ce se sălăşuia într‐aceia idoli aduce ei şî le se închina, carii acealea jirtve şî închinăciuni lor şi le trăgea. // {255r} Că ei, adecă dracii, de vreame ce aceia, adecă oamenii, nu cercară a avea pre Dumnezeu întru cunoştinţă, {Ri(m$), 1}699 pleacă‐i a chema pre sine dumnezei derept doauă lucrure: una, ca ei, cu acel nume să se slăvească, căce plini fiind de trufă, pohtesc a fi cinstiţ ca dumnezeii; alta, ca pre aceştea oameni, ce‐i prelăstiră, în focul nestins, ce e gătit lor, să‐i tragă. Derept aceaea, învăţară‐i toată bezaconiia şî tot lucru ruşinat, ca pre neşte închinaţ înşelăciunii lor. În vârh ca acela al rrăotăţii viind oamenii, întunecaţ fiind, fieşcine după a lui patimă şî după a lui pohtă, puse idol şî‐l chemă dumnezeu, spurcaţ cu prelăstitura şî cu rrăotatea mai spurcaţ fiind decât cei închinaţ de dânşii. Pănă când veni Domnul păntru miloserdiia milei lui şî izbăvi pre noi, carii creadem lui, de aceasta rrea şî pierzătoare înşelăciune, şî ne învaţă adevărată cunoaşterea lu Dumnezeu. {Děa(n$), 4}700 Că spăsenie nu iaste fără numai întru Însul {Evre(i), 1}701 şî alt dumnezeu nu mai iaste, nici41 în ceriu, nici41 pre pământ, fără numai Unul‐făcătoriul a toate, Carele poartă toate cu graiul puterii Lui. Că cu Cuvântul Domnului ceriurile se‐au întărit {Psa(lÕ), 32}702 / {255v} şî cu Duhul gurii lui toată putearea lor. Şî toate cu Dânsul fură şî fără de Dânsul nimica2 fu, ce fu {I(o), 1}703. Iară Tevda, aceastea graiuri deaca le auzi, şî cum era cuvântul plin de înţelepciunea învăţată de la Dumnezeu, spăimă‐se ca de un glas de tunet. Şî era deprins cu tăceare. Ce târziu oarecând şî de<‐a>biia‐ş veni întru simţirea 699 Sl., în trad.: Romani, 1. 700 Sl., în trad.: Faptele; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 701 Sl., în trad.: Evrei, 1. 702 Sl., în trad.: Psalmul 32. 703 Sl., în trad.: Ioan, 1. 283 ticăloşiei lui, că se atinse de întunecaţii ochii inemii lui cuvântul spăseniei. Şî multă căinţă întră lui derept rrăotăţile ceale dentâiu. Şî de la prelăstitura idolească fugând, cătră lumina creştinătăţii alergă şî de viiaţă rrea ca aceaea se delungă. Şî cu atâta se râdică asupra pohtelor vrăjilor şî farmecilor a lupta împotriva lor, cu cât mai nainte de aceasta era cu dragoste cătră dânsele. Dici atunce stătu în mijlocul săborului. Şî împăratul şezând, cu mare glas strigă lui: – Adevărat iaste, împărate, că în fiiul tău Duhul lu Dumnezeu lăcuiaşte. Şî de‐acmu niciun răspuns nu mai avem şî nici cu ochii putem căuta împotriva greşitelor de la dânsul. Mare iaste dară întru adevăr Dumnezeul creştinesc, mare e leagea lor, mare e taina lor. // { 256r} De‐aciia, întorcându‐se cătră feciorul împăratului, zise: – Spune‐m, o, luminate în suflet, priimi‐mă‐va Hristos de mă voiu delunga de756 rreale faptele meale şî mă voiu întoarce cătră Dânsul? Zise propoveduitoriul adevărului: – Adevărat, adevărat, priimi‐te‐va şî pre tine, şî pre toţ câţ se întorc cătră Dânsul. Şî nu priimeaşte prost, ce ca pre un fiiu al Său, când ară veni de într‐o ţeară departe. Întâmpină pre cela ce se întoarce den calea strâmbătăţilor şî‐l ia în braţe de‐l sărută {Lu(k$), g(l$) 15}704. Şî ruşine şî grozăviia păcatelor ia‐o de la el într‐acel ceas. Şî‐l îmbracă în haina mântuirei şî în preluminatul văşmânt al slavei îmbracă‐l. Şî în taină face veselie puterilor de sus, de prăznuiaşte aflarea oii pierdute. Că singur Domnul au zis: „Mare bucurie se face în ceriu de un păcătos ce se căiaşte” şî „N‐am venit a chema direpţii, ce păcătoşii la pocăinţă” {Lu(k$), g(l$) 5}705. De‐aciia şî prin prorocul grăiaşte Domnul {Eze(k$), 18}706: „Viu 707 Eu, că nu voiu moartea păcătosului, ce mi‐e voia să se întoarcă den calea lui şî să fie viu”. Cu întoarcere întoarceţi‐vă den hitleana calea voastră şî derept ce muriţi, casa lu Israil! / {256v} Că strâmbătate celui 704 Sl., în trad.: Luka, cap 15. 705 Sl., în trad.: Luka, cap 5. 706 Sl., în trad.: Ezechiel, 18; cf. EZECHIEL, 18, 3, 32. 707 Cf. în sl.: (iv¨ az „trăiesc eu”. 284 fărădeleage nu va vătăma pre el! În care zi, de se va întoarce den strâmbătatea lui, şî va face dereptate, şî va înceape a umbla întru porunca vieţii, cu viiaţă va vieţui şî nu va muri. Toate păcatele lui ce‐au greşit nu se vor pomeni, că au făcut judecăţ direapte. Şî într‐însele viu va fi. Şî iarăş, printr‐alt proroc strigă {Isa(i), 1}708: „Spălaţi‐vă şî fiţ curaţ. Luaţ în laturi hitleniile den sufletele voastre naintea ochilor miei, conteniţi‐vă de rrăotatea voastră, învăţaţi‐vă a face bine. Şî de vor fi păcatele voastre ca roibe, ca zăpada le voiu nălbi. Iară de vor fi ca înruşite, ca lâna le voiu albi”. Neşte făgăduinţe ca aceastea de la Dumnezeu zăcând înaintea celor ce se întorc, nu te lenevi709, o, ome, nici41 zăbovi, ce să te apropie710 cătră Hristos, Iubitoriul de oameni, Dumnezeul nostru. {Psa(lÕ), 33}711 Şî te luminează şî faţa ta nu se va ruşina. Că numai cumu te veri afunda în lăutura dumnezeiescului botez, toată ruşinea omului vechiu şî toată sarcina păcatelor se îngroapă. Şî nimica2 de dânsa nu se aleage. Iară tu veri ieşi de acolea nou şî curat de toată spurcăciunea, // {257r} niciun semn sau potcă de păcat purtând cu tine. Şî după aceaea, în mâna ta iaste a te păzi întru curăţiia ce ţe‐au venit de acolea, păntru miloserdiia milei Dumnezeului nostru. Iară Tevda, cu aceastea cuvinte fiind îndemnat, ieşi numaidecât de ajunse la peştera lui. Şî luând cărţile ceale de farmeci şî de vrăj, ca neşte începături a tot rrăul şî ca o comoară a tainelor drăceşti, arse‐le cu foc. Şî el ajunse la peştera acelui sfânt bărbat, la carele dusea‐se şî Nahor. Şî‐i spuse toate de sine, presărându‐ş capul cu cenuşe, şî greale suspini scoţând, şî cu lacrăme spălându‐se. Dici unchiaşul, ispoveduindu‐ş spurcatele ale lui fapte pre rând. Şî acel sfânt bărbat, fiind foarte meşter de mântuirea sufletească a scoate den gâtul înşelătoriului zmeu, îndemnă‐l cu cuvinte de spăsenie, chezăşuindu‐se păntru iertăciunea şî cum că‐i va fi Judecătoriul milostiv. De‐aciia, învăţându‐l şî poruncindu‐i să se postească în multe zile, curăţi‐l cu dumnezeiescul botez. Şî era omul căindu‐se cu nevoinţă în toate zilele 708 Sl., în trad.: Isaia, 1. 709 Scris: venevi şi corectat marginal prin notarea lui l pentru primul v. 710 Scris: apropïi şi corectat marginal prin notarea lui e pentru i. 711 Sl., în trad.: Psalmul 33. 285 lui de păcate ce făcuse, şî cu lacrăme şî cu suspini făcându‐şi pre Dumnezeu milostiv. / {257v} Glava XXXIII Împăratul, cu sfatul Arahii, împărăţiia lui cu fiiu‐său împarte în două. Şî în parte lui de domnie îl tremease pre dânsul, unde el întoarse mulţimea fără de număr cătră credinţa lu Hristos. Dici aceastea aşa întâmplându‐se împăratului, era de toate părţile întru nepriceapere. Aiavea iaste că era întru o întristăciune foarte mare şî multă turbureală avea în suflet. Dici chemând pre câţi boiari era lui de sfat, sfătuiia ce ară mai face după aceaea fiiului său. Dici scoţând mulţi multe sfaturi, iară acela Arahiia, carele e şî mai nainte pomenit {Vy(š$), li(st) 192}712, carele era şî mai de frunte cu deregătoriia şî întâiu între svat713, zise împăratului: – Împărate, ce se cădea a face fiiului tău şî n‐am făcut, ca să‐l plecăm să urmeaze poruncilor noastre şî să slujască dumnezeilor noştri? Ce cum văz, noi silim a face cealea ce nu sânt în puteare. Că această stare împotrivă şî neplecare dară, de‐i iaste lui den fire şî de‐l veri da ranelor şî muncilor, atunce tu te veri face vrăjimaşi firei. // {258r} Şî după aceaea mai mult tată nu te veri chema şî de dânsul te veri lipsi, că el iaste gata a muri păntru Hristos. Ramasu‐ne‐au dară încă una a face: împarţi cu dânsul împărăţiia şî‐i porunceaşte să împărăţească el în parte ce‐i veri aleage lui. Dici de‐l va trage firea lucrurilor şî grija vieţii a săruta, ce se zice a iubi tocmeala noastră şî traiul nostru, fi‐va lucrul pre voia şî pre socotinţa noastră. (Că obiceaiul ce iaste întărit vârtos în suflet, nu iaste cu puteare a se rumpe lesne, ce mai bine se mută714 cu liubov, iară nu cu sila). Iară să va trăi în leagea creştinească şî aceasta numai cât să nu fii lipsit de fecior, însă‐ţ va fi câteva mângâiare la întristăciune. 712 Sl., în trad.: mai sus, fila 192. 713 Scris iniţial: sfañà şi corectat marginal prin notarea lui v pentru f. 714 Scris: m¨te. 286 Aceastea zicând Arahiia, toţi mărturisiră, priimindu‐i sfatul. Dici împăratul lăsă a face aceastea aşa. imineaţa chemă pre fiiu‐său şî‐i zise: – Acesta‐mi iaste cuvântul cel de apoi cătră tine, fătul mieu, cărui cuvânt, deaca nu‐i veri fi numaidecât ascultătoriu şî încai într‐acesta să îngăduieşti inemii meale, să ştii că mai mult nu te voiu cruţa. Iară el, întrebând ce ară fi putearea acelui cuvânt, / {258v} zise: – De vreame ce mă atâta de mult osteniiu şî cătră tot lucrul te aflaiu neslăbit şî neclătit a te supune cuvintelor meale, vino de‐acmu să‐ţi împarţi împărăţiia şî să te faci împărat într‐o parte. Dici acolo‐ţ va fi în voie a mearge în ce cale pohteşti, fără de opreală. Iară acel dumnezeiesc suflet cunoscând că şî acea slobozire pre voia lui, iară cătră cădearea lui o tocmiia împăratul. Însă socoti a‐l asculta într‐acel lucru, ca păntru să‐i scape den mâini, şî aşa, de‐aciia, să poată umbla în calea ce pohtiia el. Dici apucă de zise împăratului: – Eu pohtiiam a căuta pre acel dumnezeiesc bărbat, carele mi‐au arătat calea spăseniei, şî să‐m iau zioa bună de cătră toate, şî alaltă vreame a vieţii meale împreună cu dânsul să o petrec. Iară deaca vreame ce nu mă laşi, tată, a face eu cealea ce‐m sânt de folos, iată, supuiu‐mă ţie de aceasta. Că în cari lucru nu zace peirea, aiavea şî înstriinarea de cătră Dumnezeu, bine iaste a se pleca şî părintelui. Umplu‐se de‐aciia împăratul de veselie. Şî împărţi amu toată ţeara ce era supt biruinţa lui în doauă. // {259r} Şî puse pre fiiu‐său împărat. Împodobi‐l cu coronă şî cu toată slava împărătească luminându‐l, trimease‐l întru împărăţiia ce era rânduită lui cu luminaţi purtători de arme. Domnilor, şî boiarilor, şî oştilor, şî căpitanilor porunci, a tot carele va vrea, să meargă cu fiiu‐său şî împăratul. Şi‐i alease un oraş cu om mult, să‐i fie scaun de împărăţie. Şî toate ce se cad împăraţilor, dărui lui. Iară atunce, luând Ioasaf puteare de împărăţie, când ajunse la cetatea carea‐i era lui gătită a împărăţi într‐însa, semnul amu al patimei Domnului, al cinstitei crucei lu Hristos, pren toate turnurile cetăţii puse. Şî capiştele şî oltarele idoleşti de pren stâlpi le spărgea, le surpa şî săpa ţărâna de dăscoperiia temeaiele şî le lepăda afară, nicicum lăsând nici41 rămăşiţă de 287 păgânătate. Şî râdică în mijlocul oraşului o besearecă mare şî prefrumoasă lu Hristos, Domnul. Şî porunci să se strângă toată mulţimea nărodului des acolea şî să aducă cinste lu Dumnezeu păntru închinăciunea crucei. Şî mai nainte de toţ, singur el se apropiia de sta în mijloc şî se da pre sine pre rugă foarte cu de‐adinsul. / {259v} Şî pre toţ carii era supt mâna lui învăţa‐i şî‐i mângâia şî toate făcea ca să‐i rumpă den rreaoa înşelăciune drăcească şî să‐i lipească lu Hristos. Arăta‐le prelăstitura turbării idoleşti şî le mărturisiia propoveduirea Evangheliei, spunea‐le lucrurile pogorârei a lu Dumnezeu‐cuvântul, propoveduia lor ciudele venirei lui, arăta‐le patima crucii715, cu carea ne‐am spăsit, putearea învierii şî suirea la ceriure. Cătră aceastea, da‐le veaste şî de zioa a spăimatei a lui a doa venire, şî de bunătăţile ce zac gătite credincioşilor, şî de munca ce aşteaptă pre păcătoş. Aceastea toate cu un nărav bun şî cu neşte cuvinte line şî blânde le spunea. Că nu atâta pohtiia el să fie cinstit şî înfricoşat nărodului păntru semeţiia şî trufiia puterii şî păntru măriia împărăţiei, cât păntru smereniia şî păntru blândeaţele, cu carele lucru mai vârtos trase pre toţi cătră sine. Că cu lucrurile era minunat, şî bun era şî smerit cu înţelepciunea. Drept aceaea, pre putearea şî pre fericita smerenie, mari ajutători luându‐şi‐i el, făcu pre toţi a asculta cuvintele lui cu dulceaţă716, // {260r} cum aşa, în puţinea vreame, tot nărodul ce era supt dânsul, şî oroşani, şî denafară, cu cuvintele lui ceale de Dumnezeu glăsitoare învăţară‐se, cât se lepădară de prelăstitura a mulţilor dumnezei şî se delungară de jirtvele şî spurcăciunile idoleşti şî cătră credinţa cea fără sminteală lipiră‐se Şî cu învăţătura lui schimbându‐se den păgânătate, făcură‐se ai lu Hristos. Şî toţ carii era pren munţi, pren peştere ascunşi păntru frica tătâine‐său, preoţi şî călugări şî puţinei şî episcopi, ieşind de sălaşele lor, veniia la dânsul, bucurându‐se. Iară el, pre aceia carii căzuse în năpăşti şî în primejdii ca acealea şî aşa păţise păntru Hristos, cu cinste‐i întâmpina. Şi‐i priimiia de‐i aducea în polata lui şî le spăla picioarele şî le la capetele. Şî întru tot le slujiia. De‐aciia şî beseareca acea noauă, zidită de dânsul, sfinţeaşte‐o. Şî pre oarecine den episcopi, carele mult rrău păţise derept leagea lu Hristos şî 715 Scris: krÁçei şi corectat marginal prin notarea lui ï pentru e. 716 Scris: dÁlcacõ şi corectat marginal prin notarea lui ç pentru primul c. 288 scaunul episcopiei lui pierduse‐şi‐l, puse‐l într‐însa arhiereu, om sfânt şî meşter întru pravilele besearecii / {260v} şî cu suflet plin de răvnirea dumnezeiască. Şî zidi numaidecât botezătoare. Şi‐i porunci a boteza pre ceia ce se întoarce cătră Hristos. Şî iată, se boteza întâiu domnii lui şî câţ era de frunte, adecă deregători. De‐aciia ostaşii şî alalt nărod. Şî botezându‐se, nu priimiiia numai sănătate sufletească, ce şî trupească. Că câţ era de boale şî orbiciune cuprinşi, toate acealea betejale rămaseră acii. Şî ieşiia de dumnezeiasca scăldătură curaţ cu sufletele şî sănătoş cu trupurile, luând vindecare şî sufletelor împreună, şî trupurilor. Şî de atunce amu se încura cătră împăratul Ioasaf de pretiutindenilea mulţimi, cerând a se învăţa de la dânsul creştinătate. Şî săpă de surpă şî strică toate oltarele idoleşti. Şî luă toată avuţiia şî toate strinsorile ce era puse idolilor. Şî zidiia sălaşe sfinte, adecă beseareci, în toate locurile lu Dumnezeu. Şî bogăţiile acelora, şî hainele ceale scumpe, şî comorâle lor luându‐le împăratul Ioasaf, dentr‐aceale lucrure blăstemate şî fără ispravă, făcea‐le lucrure bune şî de folos. // {261r} Iară spurcaţii draci ce lăcuiia într‐aceale case şî oltare, cu iute717 goană goniţ era. Şî peirea ce le sosise, în urechile a mulţi o striga. Şî se sloboziia toată ţeara aceaea de întunecata a lor înşelăciune. Iară nevinovata credinţa creştinească cu lumină străluciia. Ce şî împăratul dară încă era chip şî izvod de bunătăţ tuturor. Şî pre mulţi aţiţa şî‐i aprindea cătră aceaeaş înţeleagere. Că căror lucruri se închipuiaşte puterniciia, adecă biruinţa împărăţiei, tot într‐acealea cască şî nărodul ce e supus supt dânsa. Şî acealea se‐au deprins a iubi şî supuşii, de cari lucrure cunosc ei că se bucură domnu său. De‐aicea, ajutând Dumnezeu, creştinătatea creştea întru ei şî se înmulţiia. Că împăratul de tot era întărit întru poruncile lu Hristos şî întru toată dragostea Lui. Şî era tocmitor cuvântului al darului şî cârmitor sufletelor, îndereptându‐le cătră adăpostul lu Dumnezeu. Că mai nainte de toate, acesta i se vedea lui a fi lucrul împăratului: să înveaţe pre oameni a se teame de Dumnezeu şî a păzi dereptatea. Care 717 Scris: ütõ şi corectat marginal prin notarea lui e pentru õ. 289 lucru şî făcea, se cade şî a face718. / {261v} Că tocmindu‐se pre sine a împărăţi preste patime – ce se zice preste pohte – şî supuşilor lui ca un cârmaci ales era, ţiindu‐le cu pază cârma dereptăţii. Că acesta iaste hotarul – ce se zice leagea – împăratului celui adevărat, cum să împărăţească preste pohte şî să se oprească de dulceţi, care lucru şî făcea el. Iară bună‐rudenie a moşilor şî slava împărătească ce era la dânsul, întru nimica2 nu o socotiia, ştiund că toţ avem neamului nostru strămoş de ţărână şî dentr‐aceaeaş frământare sântem şî bogaţii, şî săracii. Şî în adâncul smereniei în toată vreamea‐ş vârâia mintea şî de fericirea ce va să fie pururea aducându‐ş aminte, nemearnec se socotiia pre sine aice. Şî numai acealea cunoştea a fi ale lui, cari va nemeri după ducerea de aicea. Dici de vreame ce aceastea bine‐i mergea lui şî pre toţ câţ era supt dânsul den veachea prelăstitură, ce era dată şî lăsată de la părinţi, schimbându‐i, robi‐i făcu Celuia ce ne‐au răscumpărat den robiia ceaea rreaoa cu scumpul sângele Lui. La al doilea lucru gândeaşte: la bunătatea facerii de bine. Că întreaga719 înţelepciune – ce se zice curăţiia – şî direptate, amu isprăvite le avea şie. // {262r} Că cum vrea fi cu cununa curăţiei învescut şî cu văşmântul dereptăţii îmbrăcat, cugeta de‐aciia bogăţiia pământească cumu e nestătătoare. Şî se nevoiia acolo să o puie, {Ma(tÕ), 6}720 unde nici41 viiarme, nici41 putrezirea o strică, unde furii nu o sapă, nici41 o fură. Şî aşa începu a‐ş împărţi toată bogăţiia săracilor, necruţindu‐o nicicum, că ştiia că cela ce au luat puteare mare, dator iaste a se asemăna după puteare celuia ce i‐au dat biruinţa. Întru care lucru foarte siliia a se asemăna lu Dumnezeu şî nimica2 a nu avea mai de cinste decât milosteniia. Că bogăţiia facerii de bine era adunându‐o şie mai vârtos decât aurul şî pietrile scumpe. Carea şî aice veseleaşte cu nădeajdea luării ce va să fie, şî acolo îndulceaşte cu gustarea aşteptatei fericiri. De atunce cercate era de la dânsul temniţele, şî ceia ce era închiş pren ocne, şî ceia ce era supăraţ de datornici. Şî da tuturora den dăstul toate, că tuturora era tată, rămaşilor, şî văduvelor şî săracilor, tată milosârd şî bun. 718 Succesiunea: se cade şî a face omisă şi adăugată marginal. 719 Scris: tr™gõ şi corectat marginal prin notarea lui a pentru õ. 720 Sl., în trad.: Matei, 6. 290 Că el socotiia că‐ş face lui acel bine cu binele ce vedea alţii de la dânsul. / {262v} Că fiind bogat întru darure şî adevărat şî cu sufletul împărat, tuturora trebuitorilor, adecă celora ce le trebuiia, da‐le den dăstul. Că se nădăjduiia cum, deaca va veni vreamea a se lua plata lucrurilor, atunce i se vor înturna nemăsurate. Dici preste puţină vreame, străbătând veaste ca aceaea a lui pretiutindenea, toţi, ca de o mirizmă a neşte mir bine‐mirositor îndemnaţ, necurmat se încura de‐ş lepăda şî trupeasca, împreună şî sufleteasca sărăcie. Şî era în gurile tuturor. Că nu frica sau sila împăratului trăgea pre oameni, ce pohta şî dragoste ce avea den inemă cătră dânsul, care dragoste de la Dumnezeu şî den viiaţa lui, ceaea buna, sădită fu în sufletele tuturor. Atunce şî carii era supt biruinţa tătâine‐său cătră dânsul se mai adaogea. Şî toată înşelăciunea lepădând, adevărul mărturisiia şî binele vestiia. Şî amu casa lu Ioasaf creştea şî se întăriia, {2, Ca(rÕ), 3}721 iară casa lu Avenir se micşora şî slăbiia, cum povestesc cărţile împărăţiilor de David şî de Saul. // {263r} Glava XXXIV Împăratul722 Avenir se domireaşte. Şî începu a iubi pre creştinii. Şî pe fiiu‐său chiamă, ca de la dânsul să se înveţe credinţei lu Hristos. Aceastea văzând Avenir târziu oarecând şî de‐abiiaş veni întru simţire, de cunoscu neputinţa şî deşarta prelăstitura a mincinoşilor dumnezeilor săi723. Şî urându‐i, strânse iarăş pre sveatnicii cei dentâiu şî cugetele lui scoase‐le la lumină. {Lu(kÕ), g(lÕ), 1}724 Şî toţ aceaeaş întăriră, că cercetă Mântuitoriul răsăritul de sus, ascultând ruga lu Ioasaf, slugii lui. Şî plăcu împăratului a face aceastea ivite fiiu‐său. 721 Sl., în trad.: II, Regi, 3. 722 Scris: pßrat¨r$. 723 Glosă marginală: lui. 724 Sl., în trad.: Luca, cap 1. 291 Scrise de‐aciia carte cătră Ioasaf, având în cest chip: „Împăratul Avenir, preapohtitului fiiu, lu Ioasaf, bucurie! Cugete‐m întră în suflet şî rrău mă turbură, iubite fiiu, că ale noastre toate, văzu‐le perind cum piiare fumul, iară cealea ce sânt ale credinţei tale, văzu‐le strălucind mai mult decât soarele. Şî veniiu întru simţire, de simţ şî cunosc / {263v} că cealea ce mi se‐au zis de la tine, adevărate sânt, şî cum că adânc întunearec al păcatelor şî al păgânătăţii ne acoperiia, cât de acela, a căuta spre adevăr şî pre Ziditoriul a toate a‐L cunoaşte, nu puteam. Ce şî lumina cea strălucitoare, ce era noauă arătată de tine, închizând noi ochii, a o vedea nu vream, arătând ţie multe rrăotăţ, şî den creştini, o, vaiu, becestniceaşte, nu puţini ucigând! Carii cu putearea ce le ajuta lor fiind întăriţ, pănă în sfârşit biruiră crudiia, ce se zice nemilosârdiia noastră. Iară acuma, acea negură groasă scuturându‐o725 den ochii noştri, văzum o rază mitiutea a adevărului. Ce şî pre această rază alt nuor al rrealei părăsiri sosind, ispiteaşte‐se a o întuneca, puind înainte şî arătând mulţimea rrealelor meale şî cum că urât sânt eu lu Hristos şî nepriimit, ca un delungat şî pizmaş ce am fost Lui. Dici tu, fătul mieu cela dulcele, de aceastea ce veri fi zicând, arătate mi le fă curând. Şî ce mi se cade a face, învaţă726 pre mine, tatăl tău, şî cătră înţeleagerea cea de folos îndereptează‐mă”. Această carte, luându‐o Ioasaf // {264r} şî cetind cealea ce era într‐însa. Şî de bucurie, împreună şî de minune, se umplea. Şî întră numaidecât în camara lui şî căzu cu faţa la pământ naintea icoanei Domnului. Şî uda pământul cu lacrăme727, mulţemind, împreună şî ispoveduindu‐se Stăpânului. Şî buzele cu bucurie le clăti spre cântare, grăind: – Înălţa‐Te‐voiu, împăratul mieu şî Dumnezeul mieu, şî voiu blagoslovi numele Tău în veaci şî în veacul veacului {Psa(lÕ), 144}728. Mare 725 Scris: sk¨t¨r¥nd¨õ. 726 Scris: vßcõ. Deasupra lui ß apare semnul prin care copistul marchează de obicei slovele care trebuie înlocuite, fără însă ca la marginea rândului să fi notat slova substituentă. 727 Scris: kakrßme şi corectat marginal prin notarea lui l pentru k iniţial. 728 Sl., în trad.: Psalmul 144. 292 eşti, Doamne, şî lăudat foarte, şî măriei Tale sfârşenie nu iaste {Psa(lÕ), 105}729, şî cine va povesti puterile Tale şî laudele Tale auzite le va face! Cela ce întorci piiatra întru bălţi de apă {Psa(lÕ), 113}730 şî netăiata întru izvoară de apă! Că iată, şî netăiata aceasta şî decât piiatra mai vârtoasa inema tătâine‐mieu, vrând Tu, muie‐se ca ceara. Că putearnec eşti şî den ceaste pietri a râdica lu Avraam fecior {Ma(tÕ), 3}731. Mulţemescu‐Ţ732, Stăpâne iubitor de oameni, Dumnezeul milei, că lung ai răbdat şî îndelung rabzi de păcatele noastre, şî tocma pănă acuma lăsatu‐ne‐ai a fi nemunciţ. Noi amu vreadnici sântem să fim fost de mult lepădaţ de la faţa Ta, şî certaţ, şî pedepsiţ în ceastă viiaţă / {264v} ca şî cei oameni fărădeleage, {By(tÕ), 19}733 ce lăcuise în ceale cinci oraşe, de fură arşi cu foc şî cu piiatră pucioasă. Ce multa a Ta lungă‐răbdare se‐au milostivit pre noi. Mulţemescu‐Ţ eu, prostul şî nevreadnecul, măcară de nu sânt nici41 harnec de slavosloviia bunătăţii tale! Rogu‐mă nemăsuratelor îndurărilor tale, Doamne, Isuse Hristoase, Fiiul şî Cuvântul nevăzutului Tată, Carele toate câte sânt, cu cuvântul Le‐ai adus şî cu a Ta voie le ţii, Cela ce Te‐ai răstignit pre lemn {Ma(thÕ), 12}734, şî ai legat pre tarele, şî celora ce era legaţ de dânsul, slobozie veacinică dăruitu‐le‐ai! Tu şî acuma întinde nevăzuta mâna Ta şî slobozeaşte de tot pre robul Tău, pre tată mieu, den cea iute robie a diiavolului. Şî arată lui aiavea că Tu eşti pururea viiul Dumnezeul cel adevărat şî unul Împărat de veaci şî fără de moarte. Vezi sfărâmarea inemii meale cu milosârd şî milostivnic ochiu. Şî după a ta nemincinoasă făgăduinţă, {I(o), 4}735 fii cu mine, cu cela ce Te‐am cunoscut {Efe(s), 6}736 şî Te mărturisesc Făcător şî Purtător de grija a toată făptura. Să între în mine apa Ta cea nepierzătoare şî să mi se dea cuvânt // {265r} întru deşchiderea gurii meale şî minte bine întărită de la 729 Sl., în trad.: Psalmul 105. 730 Sl., în trad.: Psalmul 113. 731 Sl., în trad.: Matei, 3. 732 Scris: m¨cemßsk¨c$ şi corectat marginal prin notarea lui e pentru ß. 733 Sl., în trad.: Facerea, 19. 734 Sl., în trad.: Matei, 12. 735 Sl., în trad.: Ioan, 4. 736 Sl., în trad.: Efeseni, 6. 293 Tine, piiatra den marginea unghiului, ca să poci, netreabnecul, robul Tău, a spune părintelui mieu, cumu se cade, taina socotinţei Tale şî a‐l dezbate cu putearea Ta de cătră acea deşartă prelăstitură a hitleanilor draci; şî a‐l aduce cătră Tine, Dumnezeul şî Stăpânul, {Eze(kÕ), 18}737 Cela ce nu voieşti moartea a noastră a păcătoşilor, ce aştepţi întoarcere şî pocăinţă. Că slăvit eşti în veaci. Amin! Aşa rugându‐se şî adeverinţa luând cum că nu va greşi ce pohteaşte, îndrăzni întru milosârdiia lu Hristos şî purcease de acolo cu cinste împărătească. Şî ajunse la împărăţiia tătâine‐său. Şî cum fu spus tatălui lui de venirea fiiu‐său, aciiş ieşi întru timpinarea lui. Şî luându‐l în braţe, săruta‐l. Şî mare bucurie făcu şî praznic tuturor oamenilor derept venirea lui. Şî după aceastea ce? Şezură în taină unul cu altul. Ce cine ară putea spune acealea ce au grăit atunce feciorul împăratului şî cu câtă filosofie?! Şî ce alt, numai acealea ce‐l învăţa dumnezeiscul Duh / {265v} cu Carele şî păscarii vânară lu Hristos lumea toată, şî necărturarii arătară‐se mai738 înţelepţi decât filosofii. Cu al Aceluia dar şî el înţelepţindu‐se, grăi împăratului, de‐l lumina cu lumina cunoştinţei. Că şî mai nainte, mult ostenindu‐se ca să scoaţă pre tată‐său dentr‐acea rrea înşelăciune drăcească, ce nu grăiia, şî ce nu făcea ca să‐l întoarcă?! Însă se închipuia celora ce cântă în deşert şî grăiesc în urechile neascultătorilor. Iară când căută Domnul cătră smereniia robului Său, lu Ioasaf {Psa(lÕ), 144}739, şî ruga lui o ascultă, atunce uşile ceale încuiate ale inemii lui deşchise‐le. – Că voia – zice – celor ce se tem de Dânsul face‐o‐va şî ruga lor auzi‐o‐va. – Lesne înţelegea împăratul cealea ce‐i grăiia fiiu‐său. Şî deaca nemeri fiiu‐său vreame cu prilej a lua cu darul lu Hristos biruinţă asupra duhurilor hitleane, carii oblăduiia sufletul tătâine‐său, şî a‐l slobozi de tot den prelăstitura lor, şî cuvântul mântuirei chiar a‐l spune lui, şî a‐l lipi viiului Dumnezeu, ce e în ceriure, luă cuvânt de‐nceput, // {266r} de‐i spuse cealea ce nu ştiia, mari şî minunate, cari cu urechile inemii nu le fusease auzit. 737 Sl., în trad.: Ezechiel, 18. 738 Cuvânt scris de două ori, atât la sfârşit, cât şi la început de rând. 739 Sl., în trad.: Psalmul 144. 294 Dici spuindu‐i multe de Dumnezeu, arătă‐i şî credinţa ceaea buna, cum că nu iaste alt Dumnezeu sus, în ceriu, nici41 jos, pre pământ, fără numai Carele iaste în Tatăl, şî în Fiiul, şî în Duhul Sfânt, un Dumnezeu cunoscut. Şî multe taine ale bogosloviei arătă lui, întru cari taine spuse‐i de nevăzuta şî de văzuta făptură, cum den ce nu era, adusu‐le‐au Ziditoriul toate. Şî cum pre chipul şî pre aseamenea Lui au zidit pre omul, şî l‐au cinstit cu volniciia, şî bunătăţilor den raiu făcutu‐l‐au părtaş. Şî cumu i‐au fost poruncit numai de unul acela pom să se depărteaze, care era lemnul cunoştinţei. Şî cum, deaca călcă porunca, goni‐l den raiu. Derept aceaea, den apropiiarea ce era apropiiat cătră Dânsul căzând, în multe prelăstituri ca aceastea lunecă neamul omenesc, făcându‐se rob păcatului şî supuindu‐se morţii prin muncitoriia diiavolului – ce se zice prin împărăţiia cea nemilostivă a diiavolului –. Că cum odată luă pre oameni supuşi lui, făcu‐i a uita de tot pre Dumnezeu şî pre Stăpânul. / {266v} Şî plecă a sluji lui cu spurcata închinăciune idolească. Dară ziditoriul Dumnezeu, făcându‐I‐Se milă de noi, cu bunăvrearea a Tatălui şî cu ajutoriul Sfântului Duh, bine au vrut a Se naşte păntru noi den Sfânta Fată. Şî patimă priimind Cel fără patime, a treia zi învise den morţi, izbăvind pre noi de groaza cea mai denainte şî a mai mare slavă ne învrednici. Că suindu‐Se la ceriure, de unde Se era pogorât, pre noi acolo ne‐au râdicat. Căruia creadem că iarăş va să vie să‐Ş înviiaze ziditura Lui şî să plătească fieşcăruia după lucrurile lui, adecă să priimească vreadnicii împărăţiia ceriului şî nespusele bunătăţi, iară păcătoşii muncile ce‐i aşteaptă: focul nestins, întunearecul denafară, viiarmele nesfârşit şî alalte munci cari4 ş‐au gătit lor robii păcatului. Aceastea toate cu cuvinte şî mai multe mărturisitoare pretrecându‐le, cum am zice cetindu‐le, sălăşuiră‐se într‐însul cu darul Duhului Sfânt. După aceastea şî neurmata adâncătură a milosârdiei lu Dumnezeu spuse‐i‐o, şî cum iaste gata a priimi pre ceia ce se întorc cătră Dânsul cu pocaanie, şî cum că nu iaste păcat ca acela, carele să biruiască pre milosârdiia Lui, // {267r} numai de va vrea omul să se căiască. Şî cu multe arătări şî cu mărturii den scripturi arătând lui aceasta, pune de‐aciia sfârşenie cuvântului. 295 Glava XXXV Avenir priimeaşte credinţa creştinească. Zdrobeşte idolii şî cumirniţele lor întoarce740 în besearici. Şî patru ani741 au trăit în pocăinţă. Moare. Împăratul, de acea înţelepciune învăţată de Dumnezeu umilindu‐se, cu glas mare şî suflet fierbinte mărturisiia pre spăsitoriul Hristos. Şî de toată prelăstitura drăcească dălungându‐se, semnului cinstitei şî de‐viiaţă‐făcătoarei cruci înainte ochilor ai tuturora se închina. Şî ca să auză toţ, propoveduiia Dumnezeu adeverit pre Domnul nostru Isus Hristos. Şî‐ş ispoveduiia păgânătatea lui, cea mai denainte, vădindu‐ş crudiia lui – ce se zice nemilosârdiia lui – ce‐au fost având asupra creştinilor. Şî mare cinste fu creştinătăţii, atâta cât cuvântul ce e zis de Pavel {Ri(m)Õ, 5}742 era a fi cunoscut cu fapta. Unde se era înmulţită păgânătatea, acolea mai cu asupră se înmulţi darul. / {267v} Multe amu preînţeleptul Ioasaf grăind de Dumnezeu şî de blagocestiia lui cătră ostaş, cătră căpitani, şî cătră boiari, şî cătră toate gloatele ce venise atunce cătră dânsul. Şî ca cu limbă de foc, frumos oarecum şî cu cântare strigând, darul Duhului Sfânt veni şî râdică pre toţi cătră slavosloviia lu Dumnezeu, de striga toate gloatele ca cu un glas: „Marele Dumnezeu creştinesc. Şî nu iaste alt Dumnezeu, fără numai Domnul nostru, Isus Hristos, Slăvitul, cu Tatăl şî cu Duhul Sfânt”. Iară împăratul743 Avenir, umplindu‐se de răvnirea dumnezeiască, sări tare asupra idolilor ce avea în polata lui, de aur şî de argint făcuţi. Şi‐i surpă jos, pre pământ. De‐aciia, zdrobindu‐i mărunt, împărţi‐i săracilor. Aşa, făcu de folos cealea ce nu era nici41 de un folos. De‐aciia, încungiurând împreună cu fiiu‐său toate casele idoleşti şî oltarele, tocma pănă în temelie le sparseră. Şî zidiră sfinte beseareci lu Dumnezeu. Nu numai în oraş, ce şî pren toată ţeara, cu nevoinţă făcea acest lucru. Iară hiltleanele duhuri, ce 740 Scris: tor$çe. 741 Scris: aii. 742 Sl., în trad.: Romani, 5. 743 Scris: pßrßt¨lÕ şi corectat marginal prin notarea lui a pentru al doilea ß. 296 fusease lăcuit pre într‐acealea capişti, zbierând şî ţipând era goniţ şî nebiruita puteare a Dumnezeului nostru // {268r} striga‐o cutremurându‐se. Dici toate hotarăle – ce se zice marginele ţerâi împrejur –, de‐aciia şî den limbile ce era vecine, mulţimi era aduse cătră credinţa creştinească. Atunce, viind dumnezeiescul episcop, care e şî mai nainte zis, oglăsit fu, ce se zice învăţat fu, împăratul Avenir. Şî săvârşi asupra lui dumnezeiescul botez, întru numele Tatălui, şî al Fiiului, şî al Sfântului Duh. Şî den dumnezeiasca744 scăldătură, Ioasafu‐l priimi, adecă‐i fu naş. Şî aceasta e mai cu ciudă, că se arătă născător tătâine‐său. Şî celuia ce l‐au născut trupeaşte, elu‐i fu făcător de naşterea duhovnicească. Că era fecior cerescului745 tată şî, adevărat, a dumnezeieştii rădăcine, poamă preadumnezeiască, al aceii rădăcini ce strigă: „Eu sânt viţa, iară voi vlăstarele”. Aşa se născându‐se împăratul cu apă {I(oÕ) g(lÕ) 15}746 şî cu Duh, bucura‐se cu bucurie nespusă. Cu carele şî oraşul tot, şî laturile de împrejur, spodobiră‐se dumnezeiescului botez. Şî feciori luminei arătară‐se ceia ce mai nainte întunecaţ era. Şî toată boala, şî toată nevoia şî betejala, ce era adusă de la draci pre oameni, departe era gonită den creştini. Şî era întregi şî sănătoşi toţi, şî cu sufletele, şî cu trupurile. / {268v} Şî alte ciude multe se făcea cătră întărirea credinţei. Iară besearici se zidiia. Şî episcopii, ce era ascunzându‐se de frică, atunce se iviia şî se arăta şî‐ş priimiia besearecile şî eparhiile lor. Alţii den preoţ şî den călugări era puşi episcopi a paşte turma lu Hristos. Dici împăratul Avenir, aşa dezlipindu‐se de spurcata viiaţa lui cea mai denainte, şî căindu‐se de576 cealea ce lucrase, deade‐ş fiiu‐său toată domniia împărăţiei lui. Iară el singur deusebi întru tăceare lăcuiia, presărându‐ş pururea capul cu ţărână. Şî greale suspinări scoţând, şî cu lacrăme spălându‐se, însuş cătră Unul Carele e pretiutindenea vorbiia, de‐ş cerea de la Dânsul iertăciune păcatelor lui. Şî întru atâta adâncătură a umileniei şî a smereniei se pogorî, cât şî numele lu Dumnezeu se obrici a‐L 744 Scris: d¨mnezeæsÑkõ şi corectat marginal prin notarea lui a pentru õ. 745 Scris, iniţial, çeresÑkß şi corectat prin anularea la capăt de rând a slovelor kß şi notarea pe rândul următor a părţii finale a cuvântului. 746 Sl., în trad.: Ioan, cap 15. 297 nu‐L mai pomeni cu gura lui. De‐abiia cu învăţătura fiiu‐său îndrăzni cătră acest lucru, adecă cătră numele lu Dumnezeu, de cuteza a‐L chema. Aşa, cu bună schimbare se schimbă. Şî pre calea carea duce la bunătăţi umbla, // {269r} atâta cât întrecu el cu blagocestiia pre neştiinţa strâmbătăţilor şî bezaconiilor lui. Şî aşa trăind în patru ai, în pocaanie, şî în lacrăme, şî în toate bunătăţile, căzu în boală, în carea se şî sfârşi. Iară când se apropie sfârşeniia lui, începu a se teame şî a se îngrija, aducându‐ş aminte de faptele lui ceale rreale. Iară Ioasaf, cu cuvinte mângâietoare, greotatea ce căzuse pre dânsul i‐o uşura, grăind: – Păntru ce eşti scârbit, tată, şî păntru ce turbure? Nădăjduiaşte‐te în Dumnezeu şî te ispoveduiaşte Lui, Carele iaste nădeajdea tuturor marginilor pământului {Psa(lÕ), 41}747 şî celor ce sânt în748 mare, departe! Carele prin prorocul chiamă749, strigând {Isa(i), 1}750: „Spălaţi‐vă şî fiţ curaţ! Luaţi în laturi hitleniile den sufletele voastre naintea ochilor Miei, învăţaţi‐vă a face bine! Şî de vor fi păcatele voastre ca roibiiaoa, ca zăpada le voiu albi. Iară de vor fi ca ruşala, ca lâna le voiu albi”. Nu te teame dară, tată, nici41 te spărea, că nu vor birui păcatele celor ce se întorc cătră Dumnezeu pre nenumărata a Lui bunătate. Că acealea supt măsură sânt şî se numără, oricâte să ară fi, / {269v} iară aceaea iaste nemăsurată şî nenumărată. Nu se cade dară ce zace supt număr a birui pre ce e nenumărat. Cu cuvinte ca aceastea mângâind sufletul lui, deade‐i bună nădeajde. De‐aciia tată‐său întinzându‐ş mâinile, mulţemiia şî se ruga păntru dânsul. Şî blagosloviia zioa în carea se‐au născut, grăind: – Fătul mieu, cela dulcele, fiiul nu al mieu, ce al cerescului Tată! Cu ce dar ţi‐voiu751 plăti, {Lu(kÕ), 15}752 cu ce blagoslovenie te voiu blagoslovi, şî ce 747 Sl., în trad.: Psalmul 41. 748 Glosă marginală: pre. 749 Scris iniţial, probabil, keamõ; prima parte a slovei æ apare îngroşată peste o slovă care ar putea fi e; pentru a înlătura orice confuzie, slova este reluată marginal. 750 Sl., în trad.: Isaia,1. 751 Scris: c7voü. 752 S., în trad.: Luca, 15. 298 mulţemire voiu trimeate lu Dumnezeu păntru tine? Că perit eram şî fuiu aflat cu tine; mort eram cu păcatul şî înviiaiu; vrăjimaş şî pizmaş lu Dumnezeu şî mă împăcaiu. Dară ce‐ţ voiu da păntru toate, păntru aceastea? Dumnezeu iaste Carele va dărui ţie plate vreadnice {Psa(lÕ), 4}753. Aşa grăind, des săruta preiubitul cocon. De‐aciia rugându‐se şî zicând: – Iubitoriule de oameni Dumnezu, în mâinile Tale dau duhul mieu. Aşa, întru pocaanie‐ş mută sufletul cătră Domnul. Iară fiiu‐său, Ioasaf, cu lacrăme cinsti pre sfârşitul tatăl lui. Şî petrecând moaştele lui cu cinste, puse‐le în mormânturile bărbaţilor temători de Dumnezeu. Şî nu‐l îmbrăcă cu haină împărătească, ce‐l împodobi cu haine de pocaanie. // {270r} Şî stând lângă mormânt, mâinele râdică la ceriu şî lacrăme den ochi izvorâia rrâu. Şî strigă cătră Dumnezeu, grăind: – Dumnezeu, împăratul slavei, Singur‐putearnece754 şî fără de moarte! Mulţemescu‐Ţ că n‐ai trecut rugăciunea mea şî lacrămele meale nu le‐ai tăcut, ce bine ai vrut pre robul Tău, pre tată‐mieu, a‐l întoarce den calea strâmbătăţii şî a‐l trage cătră Tine, Spăsitoriul tuturor. Şî‐l dăzbăraş de‐nşelăciunea idolească, şî‐l învredniciş a cunoaşte pre Tine, Adevăratul şî De‐oameni‐iubitoriul Dumnezeu. Şî acuma, Domnul mieu, Doamne, şî Dumnezeu, Carele ai neurmată adâncătura bunătăţii, rânduiaşte‐l în locul luminat, răcoros755 şî cu răpaos, unde străluceaşte lumina feaţei Tale {Psa(lÕ), 78}756! Şî nu‐i pomeni strâmbătăţile lui ceale dentâiu, ce după multa mila Ta, ştearge zapisul greşalelor lui şî rumpe catastihul datoriilor lui. Şî‐l împacă cu sfinţii Tăi, pe carii el cu foc şî cu sabiia i‐au ucis, şî le porunceaşte să nu se mânie pre dânsul. Că toate sânt cu puteare Ţie, Stăpânului al tuturora, ce numai a nu milui pre ceia ce se întorc cătră Tine, aceaea nu‐Ţ iaste cu puteare. Că mila Ta se‐au vărsat asupra tuturora / {270v} şî mântuieşti pre toţi carii Te chiamă, Doamne, Isuse Hristoase! Că Ţie se cade slava în veaci! Amin! 753 Sl., în trad.: Psalmul 4. 754 Scris: p¨t™rÑniçe şi corectat marginal prin notarea lui e pentru i. 755 Scris: rßkßros$. 756 Sl., în trad.: Psalmul 78. 299 Rugăciuni şî rugi ca aceastea aducea lu Dumnezeu în toate şapte zile, nici întru un chip delungându‐se de lângă mormânt, nici41 de bucate sau de băutură aducându‐ş aminte ceva, nici de răpaosul somnului se atinse. Ce cu lacrăme uda pământul şî cu netăcute suspine trăiia, rugându‐se. Iară într‐a opta zi, întrând în polată, toată avuţiia şî strânsoarea o împărţi tribuitorilor, adecă celora ce le tribuiia, atâta cât nu rămase niciunul den ceia ce le tribuiia nemiluit {Ma(thÕ), 7}757. Şî slujbă ca aceasta în puţineale zile sfârşindu‐o, deşertă toate vistieriile, ca când va vrea să între pre uşile ceale strimte, nimica2 den greotăţile bogăţiei să nu‐l împiiadece. Glava XXXVI Ioasaf, întru a patruzecea zi după moarte tătâine‐său, deade împărăţiia sa lu Varahiia. Şî toate le lăsă. Mearse în pustie. Iară întru a patruzecea zi de la sfârşeniia tătâine‐său, făcându el pamete, chemă pre toţi boiarii, // {271r} şî pre cei încinşi în brâul de oaste, şî de oroşani nu puţini. Şî şezând după obiceaiu, zise în auzul tuturor: – Iată, cum vedeţ, Avenir Împărat şî tatăl mieu muri ca unul den săraci. Şî nimica lui a‐i ajuta nu putu, nici41 avuţiia, nici41 slava împărătească, nici41 eu, dragul a tată fecior, nici41 cineva dentra alalţi priiatnici şî rude, sau să‐l izbăvească de judecata cea netăgăduită. Ce mearse cătră judecata de acolo, vrând să dea seamă de traiul ceştii vieţ, den toţi nici41 pre unul ducând cu sine ajutător, ce numai singure faptele lui, ori în ce chip să vor fi. Aşijderea aceasta tuturora va să se întâmple, a câţi au fire omenească. Şî într‐alt chip nu iaste. Acuma dară ascultaţi pre mine, soţilor şî fraţilor, oamenii Domnului şî moşie sfântă, pre carii Hristos, Dumnezeul nostru, cu scumpul sângele Lui scumpăratu‐i‐au şî den înşelăciunea de demult şî den robiia vrăjimaşului izbăvitu‐i‐au. Înşivă ştiţi viiaţa mea între voi. Că de când am cunoscut pre Hristos / {271v} şî rob lui m‐am spodobit a fi, toate urând, pre Acela Unul am iubit. Şî aceasta‐m era voia, să ies den valul lumii şî den 757 Sl., în trad.: Matei, 7. 300 deşarta gâlceavă, şî singur cu Unul Acela să fiu şî întru neturburata liniştea sufletească să slujesc Dumnezeului mieu şî Stăpânului. Ce mă opri starea împotrivă a tatâine‐mieu şî porunca carea porunceaşte a cinsti părinţii, de care lucru, cu mila şî ajutoriul lu Dumnezeu, nu m‐am ostenit în deşert, nici41 în zalodul am pierdut zile ca acealea. Ce şî pre dânsul, şî pre voi, pre toţi v‐am făcut ai lu Hristos şî v‐am învăţat a şti pre Acela Unul, Adeveritul Dumnezeu şî Domnul a toată lumea. Însă nu eu am făcut aceasta, ce darul Lui, ce iaste cu mine, Care şî pre mine den rreaoa înşelăciunea drăcească şî den slujba idolească izbăvitu‐m‐au, şî pre voi, oamenii miei, de iute robie slobozitu‐v‐au. Vreamea dară iaste de acmu a‐mi umplea făgăduinţa cătră Dumnezeu cu lucru; vreamea iaste să mă duc unde mă va El singur înderepta şî să‐mi dau rugăciunile meale, // {272r} cu carii m‐am făgăduit Lui. Acuma dară voi socotiţi care veţ vrea să vă fie poruncitor şî să vă împărăţească. Că iată, săvârşiţ sinteţ şî deplini în voia Domnului. Şî nimica nu vă e ascuns den porunca Lui. Într‐acealea umblaţ, neabătându‐vă nici în direapta, nice în stânga. Şî Dumnezeul păcii fie cu voi cu toţi. Aceastea cumu le auziră oamenii aceia şî năroadele, aciiş se făcu un val, şî un chiot mult, şî o strigare, şî o turbureală, plângând şî jelcuindu‐se de sărăcie, unde vrea să‐i lase săraci şî rămaş de dânsul. Şî aşa jelcuindu‐se lângă758 jalea lor, încredinţa‐se şî se întăriia unul pre altul cu jurământuri, cum nici41 întru un chip să nu‐l lase, ce să‐l oprească şî nicicum să nu‐l slobozească a se duce. Strigând aşa nărodul şî boiarii toţ, căută împăratul cătră nărod. Şî amelinţând cu mâna, porunci să tacă. Şî zise că se va părăsi de protivire ca aceaea şî se făgădui a fi pre voia lor. Însă seamne de întristăciune şî de jale purtând în feaţe lor, aşa i slobozi pren casă. / {272v} Iară el pre unul den boiari, carele era la dânsul mai bun, cum am zice mai iubit, şî mai de cinste, şî mai mare decât toţ cu blagocestiia – ce se zice cu teamătul lui Dumnezeu – şî cu frumuseaţea vieţii împodobit, anume Varahiia, pre carele şî mai nainte l‐au pomenit poveastea, când Nahor se făcuse că iaste Varlaam şî grăia către filosofi, acesta unul, 758 Scris: l¥nkø; cf. în sl. pri „lângă”. 301 Varahiia, încă se gătise a sta cu dânsul şî a se nevoi, aprinzându‐ş inema cu răvnirea dumnezeiască. Pre acesta, luându‐l împăratul deusebi în taină, cu dragoste‐i grăiia şî fierbinte‐l ruga să ia împărăţiia şî întru frica lu Dumnezeu să pască oamenii lui, ca el să se ducă în calea ce au pohtit. Iară deaca‐l văzu că nu va, şî de tot se leapădă, şî grăiia aşa: – O, împărate, câtu ţi‐e cuvântul afară den porunca lu Dumnezeu! Crez deaca ai învăţătură să iubeşti pre vecinul tău ca pre tine singur, cu ce seamă dară cel lucru ce sileşti tu a‐l lepăda de la tine, ţi‐e voia să‐l pui asupra mea? Crez de iaste bine a împărăţi, ţine‐ţ tu acela bine singur! Iară de iaste aceaea sufletului potâcneală şî sminteală, păntru ce mi‐o pui nainte şî veri să mă împiadeci? // {273r} Şî deaca‐l văzu că grăiaşte şî întăreaşte aceastea, să părăsi de acea vorbă. Şî amu, deaca fu noapte şî adâncul nopţii, scrise carte cătră nărod, plină de multă înţelepciune, spuindu‐le toată blagocestiia, şî ce slavă sânt datori a avea întru Dumnezeu, şî ce viiaţă a aduce lui, şî ce cântări, şî ce mulţemiri. De‐aciia le spune cum că el nu759 pre altul, ce numai pre Varahiia aleage şî porunceaşte să ia domniia împărăţiei. Şî în cămara unde se culca lăsă hârtiia în carea era scrisă cartea ce scrisease. Şî furişindu‐se de toţ, ieşi den polată. Însă nu se putu ascunde de tot, că aceasta fu auzită dâns de dimineaţă. Şî numaidecât făcu oamenilor val şî plângere. Şî ieşiră toţi cu multă grabă a‐l căuta, socotind în toate chipurile cumu‐i vor ieşi înainte, să‐l apuce fugând. De care lucru nu în deşert760 fu nevoinţa lor. Că cum apucară pre toate căile şî încungiurară toţi munţii şî pădurile ceale nerăzbite străbătându‐le, aflară‐l întru un pârâu, / {273v} cu mâinile râdicate la cer, de‐ş făce ruga de al şaselea ceas. Şî deaca‐l văzură, vărsară lacrăme, rugându‐se lui şî împutându‐i păntru ducearea. Iară el zise: – Ce vă osteniţ în deşert, că de acmu nu vă mai nădăireţ a mă avea împărat. Dici cu multa rugăciunea lor potolit fiind, întoarce‐se iarăş la polată. Şî strângând pre toţi, arătă‐ş sfatul. De‐aciia cu jurământuri‐ş întări cuvântul că nicio zi măcară cu dânşii mai mult nu va trăi. 759 Cuvânt omis şi adăugat marginal. 760 Scris: derert. 302 – Că eu – zice – slujbă ce am avut cătră voi sfârşitu‐mi‐o‐am. Şî nimica2 n‐am lăsat, nici41 am tăcut den ceale ce‐s de folos să nu vă le fiu spus şî să nu vă fiu învăţat, {Děa(n$), g(l$) 20}761 mărturisind tuturora credinţa care e în Domnul nostru, Isus Hristos, şî arătând căile pocăinţei. Şî acuma eu mă duc în calea carea dentâiu o am pohtit. Şî mai mult nu veţ camai vedea voi toţi faţa mea. Amu, în zioa de astăzi, mă mărturisesc voao după dumnezeiescul apostol, că curat sâmt eu de sângele vostru, al tuturor. Că n‐am tăcut a vă spune şî a vă învăţa tot sfatul lu Dumnezeu. Ceastea auzind ei şî tăriia gândului lui ştiundu‐o, // {274r} cum că voia lui nimica2 a o opri nu poate, plângea de sărăciia lor, cumu‐i lasă de rămân săraci de dânsul. Plângea, ce pre dânsul nici întru un chip nu‐l avea ascultător. Atunce împăratul, luând pre acela, pre Varahiia, pre carele spuse‐l cuvântul şî mai sus, zise: – Fraţilor, pre acesta vă puiu împărat. Iară el, nevrând să asculte şî să se pleace acelui lucru, fără voia lui şî nevrând, puse‐l întru biruinţa şî întru putearea împărăţiei. Şî‐i puse coronă în capul lui şî inel împărătesc i deade‐n mâna lui. Şî stând spre răsărit, rugă‐se cu rugăciune păntru împăratul Varahiia, ca să fie păzit întru credinţa lu Dumnezeu neclătinat şî ca să afle umblet întru poruncile lu Hristos fără de abătătura. Cătră aceasta ruga‐se şî păntru clirosul besearecii – ce se zice păntru ceata beserecii – şî păntru toată turma. Cerea‐le prijeneală şî mântuire de la Domnul şî tot cât se cădea a ceare lor, şî ce era de folos spre purtarea de grije a lor. Aşa rugându‐se, întoarse‐ş capul cătră Arahiia, zicând: – Iată, frate,‐ţ poruncesc ca cum se mărturisiia apostolul odinioară Děa(n$), g(l$) 20}762: / {274v} „Ia‐te aminte pre tine şî pre toată turma ta, în carea te‐au pus Duhul Sfânt împărat să paşti oamenii Domnului, carii i‐au câştigat cu scumpulu‐ş sânge. Şî cum ai cunoscut pre Dumnezeu mai nainte decât mine şî ai slujit lui cu gând curat, aşa şî acuma încă mai mare 761 Sl., în trad.: Faptele, cap 20; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 762 Sl., în trad.: Faptele, cap 20; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 303 nevoinţă să arăţi, bine slujindu‐I. Că cum a mare puteare te‐ai spodobit de la Dumnezeu, atâta eşti dator a mai mare plată”. Plăteaşte dară făcătoriului‐ţ de bine cu plată de bunătăţi, păzind sfintele poruncile Lui şî ferindu‐te de toată calea ce duce la periciune. Că cum ştii că e la corabii, când va sminti şî va greşi ceva năiemnicul care trage la opacină, puţinea vătămare face ce înnoată cu dânsul, adecă ce sânt cu dânsul în corabie. Iară când sminteaşte singur cârmaciul, a toată corabiia face peire. Aşa iaste şî de împăraţ__________i: de va greşi cineva den boiari, nu atâta pacoste face a tot nărodul, câtu‐ş face lui. Iară de va greşi singur împăratul, tuturor oraşelor şî oamenilor face vătămare. Derept aceaea, cu mare munci veri fi strâns // {275r} deaca veri treace şî nu veri băga în seamă ceva den cealea ce se cad. Cu multă tărie păzeaşte pre tine întru lucrure bune, uraşte toată volniciia carea te trage spre păcat. Că apostolul au zis {Evre(i), 12}763: „Goniţ pace – ce se zice umblaţ după pace, sau urmaţ păcii – cu toate şî sfinţirei, fără de carea nimea nu va vedea pre Domnul”. Socoteaşte roata carea învârteaşte lucrurile omeneşti, unele ori întru un chip, altele ori într‐alt chip, purtându‐le şî schimbându‐le. Şî gândul tău cel temător de Dumnezeu întru toată aceaea rreapede învârtire aibi‐l neschimbat şî nemutat. Că a se muta şî a se schimba cineva după lucrurile lumii, acela semn de minte nu tare. Iară tu vârtos şî tare fii întărit întru bunătăţ în toată vreamea. Nu te înălţa cu ceastă slavă vremescă întru deşarta trufă, ce cu curat cuget înţeleage de firea ta, ca cum ară fi întru nimica2. De‐acii puţinteaoa şî scurta viiaţa ce iaste aicea şî moartea carea e înjungată alăturea cu trupul. Aceastea aşa cugetându‐le, nu veri cădea în groapa trufiei, ce te veri teame de adevăratul Dumnezeu şî Împăratul ceriului. Şî adeverit fericit veri fi. / {275v} {Psa(lÕ), 127}764 „Că ferice – zice – de ceia ce se tem de Domnul şî umblă în căile Lui”. {Psa(lÕ), 111}765 „Şî fericit iaste acela bărbat, carele se teame de Domnul şî întru poruncile Lui voi‐va foarte”. Şî mai nainte de 763 Sl., în trad.: Evrei, 12. 764 Sl., în trad.: Psalmul 127. 765 Sl., în trad.: Psalmul 111. 304 toate, cari porunci eşti datoriu a păzi? {Ma(thÕ), 5}766: „Ferice de milostivii, că aceaia vor fi miluiţ”. {Lu(kÕ), 6}767 Şî fiţ milostivi, cum şî Tatăl vostru ceresc milostiv iaste”. Ceia ce sânt întru puteare mare, mai întâiu de aceasta poruncă vor să fie întrebaţ, decât de alalte, de toate. Şî adevăr, cela ce au luat puteare mare, dator iaste, după putearea lui, să se închipuiască celuia ce i‐au dat acea biruinţă mare. Şî cu aceasta mai vârtos se va asemăna lu Dumnezeu, când nimica2 nu va ţinea mai de cinste decât milosteniia. Ce şî pre supuş, nimica2 altă ceva cătră dragoste aşa nu‐i trage, ca mila facerii de bine, dată fiind celor ce le lipseaşte (ce se zice celora ce le tribuiaşte). Că slujba ce iaste derept frica, făţarnică iaste, cum ai zice spoită iaste pre desupra cu şutilire şî cu cuceritura cinstei a numelui înşelător, de înşală pre ceia ce caută aceluia, adecă nume. Dici ce iaste supus şî plecat de nevoie, nu de bunăvoie, cându‐i i vine vreamea, face val – ce se zice răzmiriţă, amestecătură. // {276r} Iară ce iaste ţinut şî strâns cu legăturile dragostei, vârtoasă tocmeală are cătră Ţiitoriul. Derept aceaea, bine apropiiat fii celor ce ţi se roagă şî‐ţ deşchide urechile cătră cei însărăciţ, adecă cătră ceia ce‐au căzut în sărăcie, ca să afli şî tu ureachea lu Dumnezeu deşchisă. Că în ce chip vom fi noi cătră soţii noştri, într‐acela chip ne vom afla şî noi pre Stăpânul. Şî în ce chip auzim noi, aşa vom fi şî auziţ. Şî cum vedem, aşa vom fi şî văzuţ de dumnezeiescul Ochiu, Cela ce veade toate. Să aducem milei milă, ca să luăm şî noi cu potrivita împotrivă. Ce să auz ş‐altă poruncă, carea e soţie ceii dentâiu: {Lu(kÕ), 6; Ma(thÕ), 6}768 „Iertaţ şî să va ierta voauă. De nu veţ ierta oamenilor greşalele lor, nici41 voauă nu va ierta Tatăl vostru den cer greşalele voastre”. Derept aceaea, nu ţinea mânie greşiţilor, ce cerând tu iertare păcatelor, iartă şî tu celora ce‐ţ greşesc. Că iertăciunea se dă împotriva iertăciunii şî pacea, ce vom avea cătră soţii noştri, aceaea va opri mâniia lu Dumnezeu deasupra noastră. 766 Sl., în trad.: Matei, 5. 767 Sl., în trad.: Luca, 6. 768 Sl., în trad.: Luca, 6, Matei 6. 305 Aşijderea iarăş, neiertarea noastră cătră greşiţii noştri, aceaea face greşalele noastre neiertate. / {276v} Că şî cum auzim că au păţit cel datornic cu 10.000 de talanţi {Ma(thÕ), g(lÕ) 18}769, deaca nu‐i fi milă de soţiia lui aduse‐ş asupră770 şî camăta a atâta datorie. Derept aceaea tare să ne luăm amante771, ca să nu păţim şî noi aşâjderea, ce să lăsăm772 toată datoriia şî toată mâniia să lepădăm den inemă, ca să ne se iarte şî noauă ceale multe ale noastre. Iară preste toate {2, Ti(m$), 1}773 şî mai nainte de toate, păzeaşte data ceaea buna. Şî leagea creştinească învăţatu‐te‐ai şî o ştii. Dici toată774 neghina ereticiturii să nu crească, ce păzeaşte sămânţa lu Dumnezeu curată şî fără de775 amestecătură, ca să arăţi Stăpânului roadă înmulţită {Ma(thÕ), g(lÕ) 13}776 când va veni să ceară seamă de la tot omul de faptele ce‐u făcut în viiaţă şî să plătească fieşcăruia777 după lucrurele lui {Děę(nÕ), g(lÕ) 20}778, când derepţii vor luci ca soarele, iară pre păcătoşi acoperi‐i‐va întunearecul şî ruşânea veacului. Şî acuma dară fraţilor dau‐vă lu Dumnezeu, Tatălui şî Cuvântului al darului Lui, Carele vă poate zidi şî vă poate da moşâie întru toţi svinţii lui. // {277r} Şî deaca zise aceastea, plecându‐ş genuchele, cum iaste scris, numaidecât779 se‐u rugat cu lacrăme. Şî întorcându‐se de la rugă, sărută pre Varahiia, pre carele‐l pusease împărat, şî pre toţi deregătorii. Iară atunce, adevărat, fu un780 lucru vreadnec de lacrăme. Că sta toţi înaintea lui. Şî cum pohtiia a fi cu dânsul în ceastă viiaţă, aşâjderea şî păntru despărţirea lui voiia a‐ş lăsa şî sufletele. Ce nu grăiia cu jale, 769 Sl., în trad.: Matei, cap 18. 770 Scris: as¨trõ. 771 Glosă marginală: să ne scocotim. 772 Glosă marginală: iertăm. 773 Sl., în trad.: II, Timotei, 1. 774 Glosă marginală: nicio. 775 Cuvânt omis şi adăugat supraliniar. 776 Sl., în trad. Matei, cap 13. 777 Scris: fße‚$kßr¨æ; altă lecţiune posibilă: fieşicăruia.ă 778 Sl., în trad.: Faptele, cap 20; cf. FAPTELE APOSTOLILOR. 779 Scris: n¨maidek¥nd. 780 Scris: ¨. 306 nebuniia de patima aceaea şî de jale. Fiind ca781 neşte beaţi, striga: „Vai de noi şî de amara despărţirea aceasta!” Chema‐l „stăpân‐tată”, „spăsitoriu”, grăind aşa: – Păntru tine am cunoscut pre Dumnezeu, păntru tine fum izbăviţ de înşelăciune, păntru tine am aflat răpaos de toate rrăotăţile. De acuma, după despărţirea ta, ce va fi noauă? Cari rrăotăţi nu ne vor ajunge? Grăind aşa, bătea‐ş piepturele sale şi plângea de primejdiile ce‐i cuprinsease. Iară el, cu cuvinte mângâietoare potolindu‐i den multa jelcuire782, făgădui‐le‐se cum cu duhul va fi cu dânşii. – Că acmu, cu trupul a fi aceasta, nu mi‐e cu puteare! Ca aceastea zicând, ieşi den polată, privindu‐l toţ. {277v} Şî aciiş mergea toţ după dânsul, părăsând de‐a se mai întoarce de după dânsul. Atâta cât nici783 cu ochii a mai vedea oraşul nu putea, singuri de sine fugiia. Şî deaca fură den oraş afară şî el nici cu cuvântul de‐aciia nu‐i mai mângâia, ce încă mai vârtos mai mare certare le aducea, se despărţiră de dânsul. Şî fără de voie se întorcea îndărăt, întorcându‐ş des ochii lor cătră dânsul. Şî mergând, se împiedeca. Iară unii den cei mai fierbinţi, tânguindu‐se cu lacrăme, mergea de departe după dânsul, pănă când sosi noaptea de‐i despărţi unii de cătră alţii. Glava XXXVII784 Ieşi dară den polată împărătească viteazul acela, bucurându‐se, iată, ca cum oarecine, dentru o pribegie785 depărtată, mergând la muşiia lui, cu veselie ară călători. Şî era îmbrăcat amu pre denafară cu haine ce era deprins a purta, împărăteşti786. Iară pre denlăuntrul acelora era cu fealega 781 Scris: kß. 782 Glosă marginală: tânguială, scris: tngÁrõ. 783 Scris iniţial: niçe şi corectat. 784 Fără tilu; cf. mss 3339: Ioasaf îmblându pren pustie mânca numai buruieni. Şi ispitirile diavoleşti cu semnul sfintei cruci le goniia. 785 Glosă marginală: goană. 786 Scris iniţial: pßrßwew$ şi corectat prin notarea lui ñ peste primul w. 307 cea de păr ce‐i dedease Varlaam. Dice într‐ăceaeaş noapte, ajungând la casa unui sarac, dezbrăcându‐se de hainele ce era îmbrăcat, // {278r} dărui‐le measerului aceluia, de făcu cu aceasta binele de la sfârşenie787. Şî aşa, cu rugăciunile aceluia şî ale altor săraci mulţi, făcu‐ş pre Dumnezeu ajutător. Şî întru darul şî ajutoriul Lui îmbrăcându‐se ca781 în haină de mântuire, ieşi la viiaţă pustiei, nici pâine, nici apă purtând cu sine, nici altă ceva ce iaste de treaba hranei, nici îmbrăcat în haine, fâră numai într‐acea vârtoasă fealegă, de carea cu puţinel mai sus de aceastea pomenit‐am. Că rrănindu‐ş el sufletul cu o pohtă carea e mai presus de firea şî cu o iuboste dumnezeiască a lu Hristos, Împăratului celui fără moarte, era de tot ieşât cătră pohtitul şî de tot schimbat cătră Dumnezeu {Pě(s$), g(l$) 8}788, fiind cuprins de dragostea Lui. Că dragostea – zice – iaste potearnecă ca focul. Aşa dară, fiind el beat de dumnezeiasca dragoste {Psa(lÕ), 41}789 şî aşa arzând de seate după cela ce au zis: „În ce chip790 pohteaşte cerbul la izvoarăle apelor, aşa pohteaşte sufletul mieu cătră Tine, Dumnezeu. Însetoşe sufletul mieu cătră Dumnezeu tarele, viul”; şî ca sufletul ce e rrănit cu dragoste ca aceaea {Pea(s$), g(l$) 5}791, de strigă la cântecele cântecelor: „Sădit‐ai întru noi dragostea Ta”. / {278v} Şî iarăş: „Arată‐mi faţa Ta, să auz glasul Tău. Că glasul Tău dulce e, şî faţa Ta frumoasă”. {Pea(s$), g(l$) 2}792 Aceasta nespusă793 frumoseaţe a lu Hristos pohtind ceata apostolelor şî gloata măcenicilor, ca781 neşte foc luându‐o în inemă, toate văzutele şî viiaţă ceasta vremescă, toate în seamă nu le băgară. Şî întunearece de munci şî de morţi voiră, pohtind dumnezeiască frumuseaţe şî cugetând la cea dragoste a lu Dumnezeu, Cuvântul, ce are cătră noi. Acelaş foc şî bunul aceasta – carele era de bun neam amu cu trupul, iară cu cel suflet împărătesc, încă mai de bună rudă – luându‐l în sine, pământeştile toate împreună794 nu le băgă. Călcă toate dulceţele, bogăţiia şî 787 Glosă marginală: de apoi. 788 Sl., în trad.: Cântări, cap 8; cf. CÂNTAREA CÂNTĂRILOR. 789 Sl., în trad.: Psalmul 41. 790 Glosă marginală: cum. 791 Sl., în trad.: Cântări, cap 5; cf. CÂNTAREA CÂNTĂRILOR. 792 Sl., în trad.: Cântări, cap 2; cf. CÂNTAREA CÂNTĂRILOR. 793 Scris: nesp¨nõ. 794 Glosă marginală: deodată. 308 slavă, şî cinstea omenească nu o biciului. Aşa potrevi corona şî văşmântul împărătesc795 ca şî neşte pănză de păiajen, încă şî mai proaste le socoti. Iară duroroaselor şî scârbnicelor lucruri ale vieţii călugăreşti dând pre sine, tuturora den toată inemă, striga: – Lipitu‐se‐au, Hristosul mieu, lipitu‐mi‐se‐au sufletul după Tine. Iară dereapta Ta luă pre mine. De‐aciia întră fără învârtejire într‐adâncul pustiei. // {279r} Iară valul ceştii vremi, ca o sarcină şî ca neşte fiiară greale puindu‐l jos, veseli‐se în Duh. Şî la iubitul Hristos căutând, striga cătră Dânsul, ca cum vrea fi aciia să‐i auză glasul ce grăiia cătră Dânsul: – De acuma nainte – zice – bune, Domnul mieu, să nu camai vază ochii miei lumea aceasta. Să nu mă mai înalţ de acuma în mintea mea păntru deşertarea lumii. Ce umple, Doamne, ochii miei de lacrăme duhovniceşti796 {Psa(lÕ), 118}797 şî‐mi îndereptează pasul798 mieu şî‐mi arată pre sluga Ta, Varlaam. Arată‐mi pre tocmitoriul spăseniei meale, cu799 aceasta viiaţă călugărească şî postnicească nevoinţă, adeverit să mă învăţ, să nu cumva să lunec, nefiind eu iscusit, în războiul vrajimaşului. Dă‐mi, Doamne, să aflu calea cu care‐i cale să nemeresc pre Tine. Că se răni sufletul mieu cu dragostea Ta şi pre Tine pohtesc, Izvorul spăseniei! Aceastea cugeta întru sine pururea şi vorbiia cătră Dumnezeu. Cu ruga şî cu nalta vedeare era împreunându‐se Lui. Şî aşa tare umbletul căii lui facea, nevoindu‐se să ajungă la loc unde lăcuiia Varlaam. / {279v} Şî se hrăniia cu iarbă ce creştea pren pustie. Iar altă ceva nimica2 cu sine nu purta, cum am zis şî mai sus, fără numai trupul lui şî fealega în carea era îmbrăcat. Ce şî hrană amu de iarbă smerită şî proastă era aflând. Iară apă să se adape nici întru un chip nu afla, fiind pustiia aceaea fără apă şî uscată. Dici când era amiiază zi, de‐l ardea soarele mergând pre cale, atunce se aprindea mai mult în seatea zăduhului în loc fără de apă. Şî slăbiia cu 795 Scris: pßrßteskõ şi corectat prin tăierea lui õ şi suprascrierea lui ß. 796 Glosă marginală: sufleteşti. 797 Sl., în trad.: Psalmul 118. 798 Glosă marginală: urmele. 799 Scris: ka. 309 patima cea de‐apoi. Ce dragostea biruia pre fire şî pohta ce pohtiia cătră Dumnezeu răcoriia pre seatea de apă. Iară cela ce uraşte800 binele, pizmaşul, diiavolul, nerăbdând a veadea într‐însul un gând ca acela şî o dragostea ca aceaea aşa de fierbinte cătră Dumnezeu, multe ispite şî primejdii râdică pren pustie asupra lui, băgându‐i aducere aminte de slava lui cea împărătească, şî de cei boiari şî slugi preafrumoase, ce‐i sta înainte, şî de priiatnici, şi de rude, şî de ceia ce era de o vârstă cu dânsul, şî cum era sufletele tuturora legate cătră sufletul lui şî de sufletul lui era tocmite. // {280r} De‐aciia‐i punea înainte greul bunătăţii şî multele sudori cari se fac păntru dânsa, şî neputinţa trupească, şî umbletul801 lui, care nu era deprins de cale ca aceaea, şî lungimea vremii, şî acea nevoie de seatea apei, ce‐i era naintea ochilor, şî cum că nici întru un chip nu se află mângâiare sau sfârşenie a atâta trudă. Şi foarte prah mult de cugete râdică în mintea lui, aşa cum iaste scris oareunde şî păntru marele Antonie. Şî deaca se văzu vrăjimaşul slăbit împotriva gândului aceluia – că el, chemând pre Hristos şî de dragostea lui fiind aprins şî cu bună nădeajde şî cu credinţă întărit, întru nimica2 nu băga în seamă năvăliturele lui – ruşânându‐se802 pizmaşul şî căzând, cum se zice, la întâia năvală. Vine amu cu altă cale, că multe cărări803 de rrăotăţi sânt la dânsul. Şî cu multe chipuri de năluci se ispitiia a‐l întoarce îndărăt şi a‐l arunca în spaimă. Unele ori i se arăta negru cumuş iaste, altele ori săriia asupră‐i, ţiind sabie goală / {280v} şî lăudându‐i‐se cu tăiare, de nu se va întoarce mai curând. De alte date, schimbându‐se804 în feaţe a multe fealiuri de gadine, viniia asupră‐i scârşnind în dinţi şî făcând iute răcnire şî plesnit. De‐aciia şî în şarpe se schimba, şî în spidă, şî în vasilisc. Iară viteazul şî îndrăzneţul pătimaş, fără cutremur era în suflet. {Psalom 90}805 Că pre Cel de sus pusease‐şî‐L scăpare. Trezviia‐se în minte şî bătându‐şi joc de hitleanul, grăiia: 800 Glosă marginală: i‐e urit. 801 Scris: ¨mbïet¨. 802 Scris: r¨‚¥n$d¨se şi corectat marginal prin notarea slovelor nn$. 803 Scris: krßrß. 804 Scris: skimb¥n$d¨så. 805 Sl., în trad.: Psalmul 90. 310 – Nu te putuş ascunde de mine, prelăstitoriule! Ştiu‐te cine eşti, carele‐mi rădici unele ca aceastea. Acela eşti806, carele dentru început faci rău neamului omenesc, cela ce în toată vreamea şî neîncetat eşti hitlean şi nicicum de‐a vătăma nu părăseşti. Ce cum se cădea şî se cuveniia obrazului807 tău, tocma aceaea ai luat, a te închipui fiiarălor şî gadinelor, de‐ţ arăţ voia ta cea sălbătăcească, şi strâmbă, şî veninată, care vatămă808. Ce cindeşti809 (?) dară cealea ce nu‐ţ sânt cu puteare, blăstemate? Că de când înţeleş eu că aceaste meşterşuguri şî spaime sânt rrăotăţii tale, // {281r} nu‐mi mai iaste nicio grije de tine. Domnul ajutător mie {Psa(lÕ), 117}810 şî eu voiu privi spre vrăjâmaşii miei, preste aspide şî vasilisci voiu păşî811, {Psa(lÕ), 90}812 cărora tu închipuitu‐te‐ai. Şi voiu călca pre tine şî pre leu, şî pre zmeu, întărit cu putearea lu Hristos, {Psa(lÕ), 6}813 să se ruşâneaze şî să se turbure toţi vrăjâmaşii miei, şî să se întoarcă, şî să se ruşâneaze prea degrab. Aceastea grăind şî cu semnul crucii, cu armă cea nebiruită îmbrăcându‐se, toate nalucile drăceşti le deşertă. Iară fierile şî gadinele aciiş izdiră, cum izdeaşte fumul. Şî cum se topeaşte ceara de faţa focului, aşa periră. Iară el cu putearea lu Hristos întărit mergea, bucurându‐se şî mulţemind Domnului. Însă pustietatea aceaea hrăneaşte şî fieri multe, de multe fealiuri, şî de toţ zmeii, şî neamuri de şerpi în multe chipuri, carii şi întimpinându‐l, tâlniia‐se cu dânsul nu în nălucitură, ce întru adevăr i se arăta. Aşa cât păntru dânsele814 calea aceaea plină era de dureare şi de frică. Iară el preste amândoauă815 zbura cu cugetul, că frica – cum zice scriptura – iaste gonită de dra‐ 806 Scris: e‚. 807 Scris: Σbraz¨ şi emendat marginal prin adăugarea secvenţei finale lÁi. 808 Scris: vatßma. 809 Cf. în versiunea sl. nainaei „începi”, cf. şi mss 3339, unde îi corespunde gândeşti. 810 Sl., în trad.: Psalmul 117. 811 Scris: p¥‚¥. 812 Sl., în trad.: Psalmul 90. 813 Sl., în trad.: Psalmul 6. 814 Scris: dn$sene. 815 Slova m a fost suprascrisă peste alt semn şi este greu de recunoscut, fapt pentru care scribul a reluat marginal secvenţa am. 311 gostea afară {Io(n$), 4}816. / {281v} Iară durearea o uşura cu pohta. Aşa dară păţind multe primejdii şî nevoi, sosi la817 pustiia aceaea a pământului senaritesc, în carea lăcuiia Varlaam, unde şî apă găsind, stinse‐şi văpaia seatei. Glava XXXVIII818 Dici trăi Ioasaf doi ai deplin întru lăţimea aceii pustii, rătăcind şi neaflând pre Varlaam, ispitind Dumnezeu şî, într‐acesta chip, tăriia cugetului lui şî vitejiia sufletului lui. Şî era aşa, fără de acoperemânt, ars de zăduh şî degerat de frig şî neîncetat căutând pre preacinstitul stareţ ca pre o comoară de mult preţ. Şî multe ispite şî razboaie răbdă de la hitleanele duhuri şî multe durori purtă păntru scădeniia burianelor cari le priimiia el întru hrană şâie. Căce fiind pustiia aceaea seacă, rar creştea şî de‐acealea. Ce acel suflet vârtos şi nebiruit, mai lesne petrecea aceale cu scârbă, // {282r} decât unii dulceţele. Derept aceaea nu nici greşî ajutoriul cel de sus, ce după mulţimea durorilor şî a trudelor lui, mângâierile ce‐i era lui de la iubitul Hristos, veseliia pre sufletul lui şî în visuri, şî aiavea. Iară când se sfârşiia al doilea an, Ioasaf amu necurmat trecea, căutând pre pohtitul. Şî scârbit fiind, şî lacrăme vărsând cu râuri, striga: – Arată‐mi, Stăpâne, arată‐mi pre cela ce mi‐au fost începător de a cunoaşterea eu pre Tine şî tocmitor de atâtea bunătăţ. Şî să nu mă lipseşti de atâta bine păntru mulţimea păcatelor meale, ce mă învrednicează a‐l şî vedea819 şî a pune nevoinţă postnicească cu dânsul întocma. Dici, cu darul lu Dumnezeu, află o peşteră. Şî mergând pre o cărare820 carea mergea acolo, află şî un călugăr carele vieţuiia traiu pustilnicesc. Şî cu căldură apucându‐l în braţe şî sărutându‐l, întreba să afle lăcaşul lu Varlaam. Şî lucrurile lui spuse‐le şi le puse arătate bărbatului aceluia. 816 Sl., în trad.: Ioan, 4. 817 Scris: l¨. 818 În continuare trei rânduri necompletate, care ar fi trebuit să conţină titlulrezumat al capitolului, ca în versiunea slavonă. 819 Scris: vid™ şi corectat prin notarea lui e peste i. 820 Scris: krare. 312 Dici deaca ştiu de la acela lăcaşul căutatului, curând sosi. / {282v} Ca şî când iaste un vânător prea iscusit, aşa şî el nemeri urma vânatului. Şî ajungând pănă la neşte seamne arătate lui de celalalt călugăr, mergea bucurându‐se şî cu nădeajdea întărit a veadea pre părintele lui, ca şî un copilaş, ce are nădeajde a vedea pre tată‐său, carele de multă vreame nu l‐au văzut. Că821 dragostea carea iaste cătră Dumnezeu, deaca se va aprinde în suflet, arată‐se mult mai caldă şî mai tare decât ceaea a firei. Veni dară şî stătu la uşa peşterii. Şî lovind, zise: – Blagosloveaşte, părinte, blagosloveaşte! Varlaam, cum auzi glas, ieşî afară den peşteră. Şî cunoscu cu duhul pre cela ce prevedearea cea denafară216 nu era lesne a se cunoaşte, derept acea minunată mutare şî schimbare cu carea se schimbase şî se mutase den obrazul cel dentâiu şî den ceale tinereaţe frumos înflorite. Că înnegrise de arsura soarelui, şî‐i crescuse părul, şî i se uscase obrazul822, şi ochii întrase‐i oarecât de adânc înlăuntru, şî geanele‐i era arse de cursura lacrămelor şî de patima a multei lipse de hrană. // {283r} Iară Ioasaf cunoscu pre duhovnicescul părinte, având seamnele feaţeiş într‐acelaş chip. Dici stând stareţul spre răsărit, trimetea lu Dumnezeu rugă mulţemitoare. Şî după rugăciune, deaca ziseră amin, luară‐se în braţe şî împletindu‐se cu fierbinţi schimbări, îmbrăţoşând unul pre altul săruta‐se, săturându‐se fără de saţiu de dragostea cea de demult. Şî după ce cuprinseră dăstul unul pre altul şi se bucurară, începu cuvânt Varlaam, grăind aşa: – Bine ai venit, iubite, fătul mieu, fătul lu Dumnezeu şî moşnean împărăţiei ceriului păntru Domnul nostru, Isus Hristos, pre Carele ai iubit, pre Carele pre dereptate L‐ai pohtit mai vârtos decât toate lucrurile ceale vremenice376 şî putrizitoare. Şî ca cel chipzuit şî preaînţelept neguţător, vânzându‐ş toate, cumpăraşi mărgăritariul cel fără preţ şî comoara cea nefurată, aflându‐o ascunsă în câmpul poruncilor Domnului. Datu‐ţe‐ai toate, necruţând nimica2 den câte sânt curând trecătoare, ca să‐ţi cumperi ţie satul acela. Dea‐ţi Domnul vecuitoarele în locul vremeştilor, / {283v} şî în 821 Scris: ka. 822 Glosă marginală: bucile. 313 locul putredelor, neputredele şî nevechitoarele. Spune‐mi dară, dragul mieu, cum ai venit încoace? Şi după ducerea mea, lucrurile ce era de tine, cum fură? Şi doară cunoscu tată‐tău pre Dumnezeu, au încă purtat de nebunie tot nu se‐au schimbat de înşelăciunea drăcească? De aceastea întrebând Varlaam, luă Ioasaf cuvânt de‐i povesti pre rând toate câte se‐au făcut după ducerea lui şî câte au făcut el, ajutându‐i Domnul, tocma iarăş la venitul lui cătră dânsul. Iară stareţul, ascultând cu dulceaţă şî cu minune, şî fierbinte lacrăme slobozind, grăiia: – Slavă Ţie, Dumnezeul mieu, Carele în toată vreamea foloseşti şî ajuţi celor ce Te iubesc823! Slavă Ţie, Hristoase, Împăratul a toate, preabune Dumnezeu, că ai blagoslovit sămânţa carea eu o am semănat în sufletul robului tău, lu Ioasaf, a aduce aşa de însutită roadă, cum se cade Ţie, Lucrătoriului şî Stăpânului sufletelor noastre. Slavă Ţie, bune Mângâietor şi Sfinte Duh, că darul ce ai dat sfinţilor Tăi apostoli, // {284r} aceluiaş dar învrednicit‐ai şî pre cesta a fi părtaş. Şi multe mulţimi de oameni den rrău îndrăcita înşelăciune cu Dânsul slobozitu‐i‐ai şî cu adevărata cunoştinţă a lu Dumnezeu luminatu‐i‐ai. Aşa, de la amândoi era mulţemit Dumnezeu. Şî de lucruri ca aceastea vorbind ei şî cu darul lu Dumnezeu bucurându‐se, sosi seara. De‐aciia se sculară la rugă şî făcură slujbele ce le era obâceaiul. După aceaea‐ş aduseră aminte şi de hrană. Puse Varlaam masă de bucate dohovniceşti foarte scumpă, iară de bucate trupeşti puţintea mângâiare având. Că era vearze crude, nefiiarte, căror vearze singur stareţul le era lucrător, şî neşchiţeale den finiche, ce se afla întru pustiia aceaea, şî vearze sălbatece. Dici mulţemind, gustară de ceale puse nainte. Şî bând apă den izvorul ce era acolea, mulţemiră iarăş Celuia ce‐ş deşchide mâna (Psa(l$) 140)824 şî satură pre toată jiganiia. Şi sculându‐se iarăş, sfârşiră‐ş rugăciunile de noapte. Şi după rugă începură iarăş vorovire duhovnicească, plină de cuvintele spăseniei / {284v} şî de dumnezeiască înţelepciune cerească. Şî vorbiră toată 823 Scris: übeskõ şi corectat prin notarea marginală a lui ß pentru õ, ceea ce demonstrează că scribul făcea distincţie între valorile acestor slove când se aflau notate în poziţie finală. 824 Sl., în trad. Psalmul 140. 314 noaptea, pănă când dimineaţa‐i făcu825 a‐ş aduce aminte de rugă obicinei lor. Lăcui de‐aciia Ioasaf cu Varlaam dăstui ai, vieţuind acea viiaţă atât de minunată şî mai presus de oameni, supuindu‐se ca părintelui şî dascalului său cu multă smerenie şî plecăciune; deprinzându‐se la tot feliul de bunătăţi, şî bine se învăţă cătră razboiul nevăzutelor şî hitleanelor duhure, că de pre atunce omorî‐ş toate pohtele şî chipzuiala trupească o supuse duhului ca un rob stăpânului. Hrana şî răpaosul uită‐le cu totul, iară somnului era poruncindu‐i ca unui rob rrău. Atâta‐i era nevoinţa postului, cât şî singur Varlaam se minuna, traind ai mulţi într‐aceaea, şî se mira de răbdătoarele oprealele lui. Că atâta de vârtoasă şî de nemângâietoare hrană aceaea gusta cât numai să fie viu şî să nu moară de aceaea nevoie, să se păgubească de plata bunelor lucruri. // {285r} Aşâjderea supuse firea şî cătră nedormire, ca cum ară fi neştine fără carne şî fără trup. Iară lucru necurmat era lui rugă şî lucrarea minţii. Şî toată vreamea vieţii lui întru826 vederi se sfârşâia, duhovniceşti şî cereşti, cât nice ceas, nici jumătate de ceas nu lăsa el a treace fără aceaea, de când se sălăşui în pustiia aceaea. Că acela iaste lucrul adevăratului cinului călugăresc827, cum niciodinioară deşert de lucrul duhovnicesc să nu se afle, care lucru bine l‐au isprăvit viteazul828 acela. Şî meidanul căii cereşti cu bună bărbăţie alergându‐l, păzi şi caldura candilei lui nestinsă, de la început şî pănă la sfârşât, puind pururea suişuri în inema lui şi trecând den tărie întru mai naltă tărie, adăogând în toată vreamea pohtă cătră pohtă şi nevoinţă cătră nevoinţă, pănă ajunse cătră fericirea de carea avea nădeajde şi o pohtiia. / {285v} Aşa dară trăind împreună Varlaam şî Ioasaf şî cu bună răvnire întrecându‐se, fiind dă afară den toată grija şî den valul lumii câştigându‐ş 825 Scris: fßkõ. 826 Scris: trõ; cf. în sl. vß videnïix „în vedenii”. 827 Scris iniţial: kßlÁgßreskõ şi corectat prin scrierea lui ß peste õ. 828 Scris: vitæz¨. 315 minte neturburată şî cu niciun val amestecată, după multe ale lor osteneale ce făcea pătru blagocestiia, într‐una den zile, chemând stareţul pre duhovnicescul al lui fiiu, pre care păscuse‐l cu Evangheliia, începu829 cătră dânsul cuvânt şi vorbe duhovniceşti, zicând: – O, dragul mieu, Ioasafe, de mul se cădea ţie a830 trăi într‐această pustie. Şî aceasta rugându‐mă eu pătru tine, Hristos mi‐o au spus că te voiu vedea mai nainte de sfârşitul vieţii meale. Văzuiu‐te, dară, cum pohtiiam, văzuiu‐te lepădat de lume şî de cealea ce sânt în lume şî împreunat cu Hristos, întru voie neîndoită, şî venit la măsura săvârşirei a umplerii lui. Acuma dară, deaca vreamea ducerii meale iaste lângă uşe şî pohta mea, ce aveam în toată vreamea a fi soţi şî de o vârstă cu Hristos, se umplu acmu, // {286r} acopere trupul mieu cu pământ831 şî dă ţărâna ţărânei. Şî lăcuiaşte de‐aciia într‐acest loc, ţiindu‐te de duhovniceasca viiaţă şî făcând pomenire de smereniia mea, că mă tem să nu cumva să‐m iasă înainte întunecată mulţimea dracilor, spre împiedecarea sufletului mieu, derept mulţimea neştiinţelor meale. Tu, dară, fătul mieu, nu slăbi întru durerile postului, nici te spăima de lungimea vremii şî de drăceştile sfaturi, ce cu putearea lu Hristos întărit, de neputinţa lor cu îndrăzneală‐ţ râde. Iară cătră învârtoşarea durorilor şî cătră îndălungarea vremiei, într‐acela chip să fii, ca cum în toate zilele ai aştepta să te dezlegi de aicea, ca cum atunce ai înceape dentâiu ajunul vieţii călugăreşti. Şî acea zi socoteaşte‐o a fi începătură şi sfârşenie. {Fili(p$), g(l$) 3}832 Aşa în toată vreamea, uitând ceale den îndărăt, şi spre ceale den înainte întinzându‐te. Şi după socotinţă aleargă cătră cinstea a chemării de sus, întru Hristos Isus, cum porunceaşte dumnezeiescul apostol, zicând {2, Ko(rÕ), 4}833: „Nu ne se supere, căce că de ne se şî strică omul nostru cel denafară216, ce den zi în zi se înnoiaşte cel de înlăuntru”. / {286v} Că uşorul scârbei noastre cest de aice, în puţinea vreame prea mult lucrează noauă bogăţiia slavei întru mulţimea veacinică, când nu socotim văzutele, ce nevăzutele. Că văzutele sânt în vreame scurtă, iară 829 Scris: çepõ. 830 Scris: . 831 Scris: mßm¥nt şi corectat prin n otarea marginală a lui p pentru primul m. 832 Sl., în trad.: Filipeni, cap 3. 833 Sl., în trad.: II, Corinteni, 4. 316 nevăzutele sânt vecuitoare. Ca aceastea cugetând tu, iubite, îmbărbătează‐te şî te întăreaşte, {Psa(lÕ), 26}834 ca un ostaş bun te nevoiaşte a plăcea căpitanului {2, Ti(m), 2}835! Şî de‐ţ va aduce hitleanul cugete de slăbiciune şî se va nevoi a‐ţ slăbi tăriia gândului tău, nu te teame de năvalele lui, aducându‐ţ aminte de porunca Stăpânului celuia, ce zice {Ioa(n$), 16}836: „În lume grije veţi avea, ce îndrăzniţi, că Eu am biruit lumea”. Derept aceaea bucură‐te în Domnul în toată vreamea, păntru că te‐au scos şî te‐au dezlipit de lume şî te‐au pus ca înaintea feaţei Lui. Dici sângur Cela ce te‐au chemat cu chemare sfântă {Fi(l$), g(l$) 4}837 aproape iaste pururea. Nu te grijî de nimica2, ce întru toată ruga838 şî rugăciunea ta, cu mulţemire să fie cunoscute lu Dumnezeu cearerile tale, că El au zis însuş: „Nu te voiu lăsa, nici mă voiu delunga de tine”. // {287r} Aşa dară, întru greul vieţii şi la slăbiciunea ajunării, cugetele ca acealea având, veseleaşte, pomenind pre Domnul Dumnezeul nostru. „Că pomeniiu – zice – pre Dumnezeu şî mă veseliiu”. {Psa(lÕ), 76}839 Şî când iarăşi, într‐alt chip, va gândi pizmaşul războiu asupra ta, băgându‐ţi cugete de mândrie naltă şî arătându‐ţi slava împărăţiei lumeşti, carea tu o ai lăsat, şî alalte ce sânt la lume, atunce pune preste tine ca o paveză cel cuvânt spăsitoriu, ce zice {Lu(k$), g(l$) 17}840: „Când veţi face toate câte vă sânt poruncite, ziceţi că sântem neşte robi netreabnici – cum ai zice de nimica2, nici de o treabă – şi ce eram datori face, am făcut” {II Ko(r$), g(l$) 8}841. Ce cine den noi poate a plăti datoriia cu carea sântem datori Stăpânului celuia ce păntru noi, fiind El bogat, sărăcit‐au, ca noi, cu sărăciia Lui, să ne îmbogăţim, şi păţi, Nepătimitoriul, ca să slobozească pre noi de patime? Crez ce har iaste a păţi robul acealeaş ce au păţit şi domnu său derept rob? 834 Sl., în trad.: Psalmul 26. 835 Sl., în trad: II, Timotei, 2. 836 Sl., în trad: Ioan, 16. 837 Sl., în trad: Filipeni, cap 4 838 Scris: rÁgõ. 839 Sl., în trad: Psalmul 76. 840 Sl., în trad: Luca, cap 17. 841 Sl., în trad: II, Corinteni, cap 8. 317 Însă842 noi cu mult nu ajungem la patimile Lui. {II, Ko(r$), g(l$) 10}843 Aceastea socotind tu, mătura‐ţ‐veri cugetele şî toată înălţarea ce se suie la ştiinţa lu Dumnezeu / {287v} şi duce în robie. {Fili(p$), g(l$) 4}844 Rădică‐ţi tot gândul tău cătră ascultarea lu Hristos şi pacea lu Dumnezeu, carea covârşaşte pre toată mintea, păzească pre inema ta şi cugetele tale întru Hristos Isus. Aceastea fiind zise de dumnezeiescul Varlaam, Ioasaf n‐avea măsură cursurilor de lacrăme, ce ca dentru un izvor cura, cu multe pâraie, de se uda pre sine preste tot şi pământul unde sta. Şi jelcuindu‐se derept despărţirea, ruga‐se cumu e mai fierbinte, ca să‐i fie şi el soţ călătoriei lui ceii de apoi, şi mai mult să nu rămâie în urma lui în ceasta viiaţă, grăind: – Păntru ce, o, părinte, cauţ numai ce iaste ţie unuia, iară nu cauţ şi ce iaste vecinului tău? Şi cum veri umplea într‐acest lucru dragostea desăvârşită după [Cela] ce au zis să iubeşti pre vecinul tă[u] ca însuş pre tine? Tu amu te d[u]ci la răpaos, iară pre mine mă la[şi] în scârbă, şi în patime, şi încă mai nainte pănă a mă deprinde eu luptelor postniciei, şi pănă a învăţa eu navalele ceale în multe chipuri ale pizmaşilor, de mă pui naintea oştii lor, să mă bat singur. Crez alt ce va fi, fără numai iaste‐mi a fi spurcat de ale lor multe fealiuri de măiestrii845? // {288r} şî a muri cu moar sufletească veacinică, – vaiu de mine! – care lucru întâmplează‐se a fi luptătorilor celor neiscusiţ şî fricoşi. Ce te roagă Domnului, rogu‐te, ca să iai şî pre mine den ceasta viiaţă şî să mă însoţeşti căii aceştiia, să‐ţ par de plate ostenealelor tale ce ai a lua. Roagă‐te ca nicio zi măcară după despărţirea ta, în ceastă viiaţă şî întru lăţimea aceştiia pustii, să nu mai rătăcesc! Aceastea Ioasaf cu lacrăme grăind, stareţul cu blândeaţe le ocrotiia şî‐l potoliia, zicând: – Nu ne e de folos, fătul mieu, a sta noi împotriva neurmatelor judecăţilor lu Dumnezeu. Că eu mult rugându‐mă derept aceasta şi pre nenevoitul Stăpân nevoindu‐L ca unul de altul să nu ne despărţim, luaiu ştire de la a Lui bunătate, cum nu se cade ţie să leapez acuma greotatea trupului, 842 A doua slovă din cuvânt, s, este suprascrisă peste un semn indescifrabil, dar se distinge rezultatul final: sõ. Pentru siguranţă, scribul a reluat marginal slova s. 843 Sl., în trad: II, Corinteni, cap10. 844 Sl., în trad: Filipeni, cap 4. 845 Scris: m¥estrïi. 318 ce trebuiaşte să trăieşti întru post pănă‐ţ846 veri împleti cunună mai luminată. Că încă nu te‐ai nevoit den dăstul pre potriva platei ce ţi se‐au gătit, ce trebuiaşte să te mai osteneşti puţinel, / {288v} ca bucurându‐te să întri întru bucuriia Domnului tău. Că eu sânt oarecum aproape de o sută de ai şî am lăcuit într‐aceasta pustie, de sânt acuma, 75 de ai. Iară ţie, măcară de nu‐ţ va nici fi vreamea atâta, însă a se apropiia, cade‐se, cum porunceaşte Domnul, ca să te arăţi împreună‐vorbitor şi cu nimica2 mai lipsit decât ceia ce au portat greotatea zilei şi a zăduhului. {Ma(th$), g(l$) 20}847. Priimeaşte dară, o, iubitule, învăţăturile lu Dumnezeu cu dragoste. Că cealea ce chipzuiaşte El, cine iaste den oameni harnic să strice? Ce aşteaptă şi rabdă, păzit de darul Lui. Şi te strejuiaşte în toată vreamea de cugetele ceale protivnice. Şi curăţiia minţii, ca o comoară de mult preţ, păzeaşte‐o nefurată, aducându‐te pre tine cătră vedearea cea mai naltă, den zi în zi, ca să se umple întru tine aceaea ce au poruncit Mântuitoriul priatenilor Lui, zicând {Ioa(n$), g(l$) 14}848: „De mă iubeaşte cineva, păzească cuvântul Mieu şi Tată‐Mieu va iubi pre dânsul. Şi vom veni cătră Dânsul şi ne vom face lăcaş la Dânsul”. Aceastea zicând stareţul şi mult mai multe decât aceastea, cari cuvinte se cuveniia sfinţitului al lui suflet şi de‐dumnezeu‐grăitoarei limbii lui, // {289r} prescârbitul sufletul lu Ioasaf mângâia. De‐aciia‐l trimease cătră neşte fraţi, carii departe de acolea avea lăcuita lor, să‐i aducă cealea ce tribuiesc la sfânta liturghie. Şi încingându‐se Ioasaf, foarte degrab umple slujba, că se temea să nu cumva, în urma lui, să‐ş dea Varlaam datoriia firei şi să‐ş mute duhul la Dumnezeu şi lui rrea pagubă să‐i aducă deaca nu va nemeri nici cuvintele purcesului lui, nici ruga, nici blagosloveniia lui. Dici aşa bărbăteaşte umblând el acea calea lungă şî aducând ceale ce‐s de treabă sfintei jirtve, aduse preadumnezeiescul Varlaam necruntă jirtvă Domnului. Şî se cumenecă el şî deade şî lu Ioasaf preacuratele tainele lu Hristos. Bucurară‐se în duh şî gustară den hrana849 ce era deprinşi a mânca. Cu cuvinte de suflet folositoare, iarăş hrăniia pre sufletul lu Ioasaf, zicând: 846 Scris iniţial: pßcõc$ şi corectat prin notarea lui n peste primul c. 847 Sl. în trad.: Matei, cap 20. 848 Sl. în trad.: Ioan, cap 14. 849 Scris iniţial xranõ şi corectat prin notarea lui a peste õ. 319 – O, iubite fiiu, nu iaste noauă a ne mai aduna în ceastă viiaţă la o mâncare şî la o masă, că mă duc amu în calea cea de sfârşenie a părinţilor miei. / {289v} Cade‐se dară, cu libovul ce ai cătră mine, derept paza poruncilor lu Dumnezeu să arăţi răbdare într‐acest loc pănă la sfârşit, trăind cum ai deprins şî cum te‐ai învăţat, şî pomenind în toată vreamea pre smeritul şî nelenevosul sufletul mieu. Cu bucurie amu bucură‐te, şî cu veselie întru Hristos veseleaşte‐te, că ai schimbat ceaste pământeşti şî putrezitoare, pre ceale vecuitoare şî neputrede; şî cum că se apropie plata lucrurilor tale şî dătătoriul de plată amu stă înainte, Carele au venit să vază în viia ce ai lucrat şi bogată plată derept lucru să‐ţ dăruiască. Că cuvânt de credinţă iaste şî vreadnic de toată priimirea, cum strigă dumnezeiescul Pavel {II, Ti(m), g(l$) 2}850: „Că de vom muri cu Dânsul, cu El vom şî înviia. De vom răbda cu Dânsul, vom şî împărăţi împărăţie de veac şî fără sfârşenie”, strălucindu‐ne cu lumina neapropiiată şî învrednicindu‐ne razelor, adeverit fericitei şî de‐viaţă‐începătoarei Troiţe. // {290r} Ca aceastea amu Varlaam tocma851 pănă seara şî prespre toată noaptea voroviia lu Ioasaf, carele plângea cu lacrăme neoprite, nerăbdând dăspărţirea. Şî amu, când lumina de zio, sfârşindu‐ş vorba cătră dânsul, râdică mâinile şî ochii la cer. Şî trimeţând mulţimire lu Dumnezeu, zise: – Doamne852, Dumnezeul mieu, Cela ce pretiutindenea eşti {M(l$) ko(c$)}853 şî umpli toate! Mulţemescu‐Ţi că ai căutat asupra plecăciunei meale şî, întru derept‐crezătoarea a Ta ispovedanie, sau mărturisire, şi întru calea poruncilor Tale, învrednicitu‐m‐ai a sfârşi alergarea pribegiei meale de aice. Şî acmu, Iubitoriule de bine, Stăpâne preaîndurătoriu, priimeaşte‐mă în sălaşele Tale ceale vecuitoare şi nu pomeni câte Ţe‐am greşit, cu ştire şî fără ştire, şî păzeaşte şi pre credinciosul robul tău acesta, carele a‐l aduce cătră Tine, pre mine, netreabnecul, robul Tău, învrednicitu‐m‐ai. Izbăveaşte‐l de toată deşertarea, de toată ispita protivnicului, sau pizmaşului, şi‐l fă a fi pre desupra a curselor celor cu multe împletituri, / {290v} cari hitleanul, cătră înşelăciunea celor ce vor a se spăsi, întinsu‐le‐au. Piiarde, Atotputearnice, 850 Sl. în trad.: II, Timotei, cap 2. 851 Cuvânt apărut în glosă marginală pentru un termen indescifrabil din rând. 852 Scris: Domne. 853 Sl., în trad.: Maleahi, sfârşit. 320 pre toată putearea înşelătoriului denaintea feaţei robului Tău, şî dă lui volnicie a călca pierzătoriul cap al pizmaşului sufletelor noastre. Trimeate de sus darul Sfântului Duhului Tău şi‐l întăreaşte spre oştile ceale nevăzute, ca să se învrednicească lua de la Tine cununa biruinţei, şi să se slavească întru dânsul numele Tău854, cela Sfântul, al Tatălui, şi al, Fiiului, şi al Sfântului Duh. Că821 Ţie se cade toată slava şi lauda în veaci. Amin! Aşa rugându‐se, părinteaşte cuprinse pre Ioasaf şi pupare dăndu‐i, cu sărutare sfântă. Şi cu chipul crucii semnându‐se, şi picioarele întinzându‐ş, şi fiind foarte bucurat, aşa ca cum i‐ară fi venit neşte priiateni la dânsul, duse‐se întru fericita cale, trecând cătră darea platei ce iaste acolo, fiind bătrân şi plin de zile duhovniceşti. Glava XL855 Iară Ioasaf, apucându‐se de părintele, cu câtă – cum ai zice – smerenie şi dragoste856, cu lacrăme‐i uda trupul. // {291r} Şî cu fealega ceaea de păr, carea i‐o dedease el în polată, înfăşindu‐l, ceti pre dânsul psalmii ce sânt rânduiţi la vreamea îngrupării, toată zioa şî toată noaptea cântând, şî cu lacrăme udând cinstitul trup al fericitului. Iară a doa zi, făcu groapă aproape de peşteră. Şî foarte cu bună‐govire luând sfântele moaşte bunul şî cinstitul fiiu, ale duhovnicului părinte, puse‐le în groapă. Şî foarte fierbinte aprinzându‐se în suflet, puse‐se la rugă prea cu de‐adinsul. Şi zise: – Doamne, Dumnezeul mieu, auzi glasul mieu cu care strigaiu {Psa(lÕ), 26}857. Miluiaşte‐mă şî mă auzi, că pre Tine den inemă caut, pre Tine caută858 sufletul mieu. Nu întoarce faţa Ta de cătră mine, nice Te feri de robul Tău 854 Scris: tßi. 855 Capitol fără titlu explicativ. Cf. redacţia slavonă, în care titlul, omis, a fost scris în partea stângă a filei, perpendicular oglinzii scrierii, pe două rânduri. 856 Scris: dragost™. 857 Sl., în trad.: Psalmul 26. 858 Scris: kaÁtõ şi corectat prin scrierea lui ß peste a. 321 cu mânie. Ajutătoriu‐m fii şi nu mă împinge, Dumnezeule, Spăsitoriul mieu, că tată‐mieu şî mumă‐mea lăsatu‐m‐au, iară Tu, Doamne, priimitu‐m‐ai. Leage pune mie, Doamne, întru calea Ta, şî mă îndereptează pre cărarea859 direptă / {291v} păntru vrăjimaşii. Nu mă da în sufletele celor ce mă bântuiesc, că cătră Tine sâmt aruncat den zgău860, {Psa(lÕ), 21}861 den pântecele maică‐mea. Tu eşti Dumnezeul mieu, nu Te delunga de mine, că fără de Tine nu iaste cine să‐mi ajute. Că iată, întru adâncul îndurărilor Tale puiu nadeajdea sufletului mieu. Îndereptează viaţă mea, Cela ce îndereptezi toată zidirea cu nepovestită purtare de grije, {Psa(lÕ), 142}862 şi‐mi arată calea pre carea voiu mearge. Şi mă mântuiaşte ca un bun şi de‐oameni‐iubitoriu, păntru ruga şi rugăciunele lu Varlaam, slugii Tale ceii placute. Că Tu eşti Dumnezeul mieu şi pre Tine slăvesc863, pre Tatăl şi pre Fiiul şi pre Sfântul Duh, în veacii veacilor. Amin! Aşa rugându‐se, şezu lângă mormânt de plângea. Şi şezând, adurmi. Şi văzu pre cei bărbaţi înfricoşaţi, pre carii văzuse şi mai denainte, unde veniră la dânsul şi‐l luară de‐l duseră într‐acel mare şi minunat câmp. Şi‐l băgară într‐acea preaslăvită şi luminată cetate. Şi întrând el pre poartă, întâmpinară‐l alţii, cu multă lumină luminaţi, având în mâini neşte cununi de străluciia cu o frumuseaţe nespusă, // {292r} în ce chip, ochi omeneşti niciodinioară n‐au văzut. Dici întrebând Ioasaf: – Ale cui sânt aceale cununi, ce văz luminate864 cu slavă? Ei ziseră: – Una iaste ţie gătită, derept ceale suflete multe, ce‐ai mântuit. Ce acuma iaste împodobită şî mai mult păntru viiaţa pustilcească, însă de o veri răbda bărbăteaşte pănă la sfârşit. Iară alta iaste amu a ta şî aceaea, ce 859 Scris: k¥rar™. 860 Scris: zgßi. 861 Sl., în trad. Psalmul 21. 862 Sl., în trad. Psalmul 142. 863 Scris: slaveskß şi corectat prin scrierea lui ß peste a. 864 Scris: lÁminat´. 322 se cade să o dai aceaea tătâine‐tău, carele păntru tine se‐au abătut den calea cea rrea şî se‐au căindu‐se den toată inemă, împăcatu‐se‐au cu Domnul. Iară Ioasaf, auzind aceasta, nesuferind şi cu greu părundu‐i, zise: – Cum să poată fi, eu atâtea păţind865 şi trudindu‐mă, şi tată‐mieu să nemerească darul cu mine întocma, numai derept singura pocainţă? Şi zicând aceastea, aciiş i se părea că veade pre Varlaam unde‐i împuta şi‐i zicea: – Dară nu sânt aceastea cuvintele meale, Ioasafe, care ţe‐am grăit oarecând, că când te veri îmbogăţi, nu veri fi darnic; şi tu atunce nu pricepeai acest cuvânt, iară cum nu suferi a fi întocma cinstea tătâine‐tău? / {292v} Şî nu te încă mai vârtos veseleşti în suflet şi să‐ţ pară bine, căce fu auzită multa rugăciunea ta derept dânsul? Iară Ioasaf, cum avea obiceaiu a grăi cătră dânsul pururea, zise: – Iartă, părinte, iartă, şi‐mi spune unde lăcuieşti tu. Iară Varlaam zise: – Într‐acest preafrumos şi mare oraş m‐am învrednicit a lăcui, în uliţa den mijlocul oraşului, carea străluceaşte cu lumină nenumărată. Şi arăş părea lu Ioasaf unde roagă pre Varlaam să‐l ducă la lăcuita lui şi cu liubov să‐l ospeteaze. Iară elu‐i grăiia: – Încă n‐au venit vreamea să vii într‐aceastea, purtând încă sarcina trupului. Iară să veri răbda bărbăteaşte, cum ţe‐am poruncit, cu puţinel866 mai de apoi veni‐veri, şî acestor lăcuite învrednici‐te‐veri, şî aceastaşi bucurie şî slavă nemeri‐veri, şî în veaci cu mine fi‐veri. Dici, deşteptându‐se Ioasaf den somn, avea‐şi încă sufletul plin de lumină acea, a nespusei slave. // {293r} Şî cu multă minune trimetea Stăpânului cântare mulţemitoare. Şî lăcui pănă la sfârşit, trăind pre pământ adevărată viiaţă îngerească. Şî după petreacerea stareţului, luă‐şi post încă mai greu. Întru al doauăzecilea şî cinci de ani lăsă împărăţiia pământească şî întră întru nevoinţa postniciei. Şî lăcui într‐acea pustie treizeci şî cinci de ai, 865 Scris: pßcint. 866 Scris: pÁçinel$. 323 ca cum vrea fi oarecine fără de trup, mai presus de oamenii postindu‐se. Mai întâiu, multe suflete omeneşti zmulse de la şarpele cel stricătoriu de suflete şi le aduse lu Dumnezeu spăsite. Şi păntru acel lucru se învrednici darului apostolesc. Şi cu vrearea fu măcenic. Şi cu îndrăzneală mărturisi de Hristos naintea a împăraţ şi a muncitori. Şi propoveduitoriu cu mare glas fu măriei lui. Şi iarăş, cu multe duhure hitleane se luptă în pustie şi pre toate le birui, cu putearea lu Hristos. Şi a multe darure şi milă de sus fu părtaş. / {293v} De acolo avea el ochiul sufletului curăţit de toată turbureala pământească. Aşa privea la cealea ce vor să fie, ca cealea ce sânt de faţă. Şi Hristos era lui în loc de toate, pre Hristos pohtiia, pre Hristos ca cum vrea fi de faţă‐L vedea. Frumuseaţea lu Hristos în toată vreamea era privindu‐o, după prorocul ce zice {Psa(lÕ), 15}867: „Nainte văzuiu pre Domnul, denaintea mea pururea, că de‐a direapta mea iaste să nu mă claten”. Şi iarăş: „Lipitu‐se‐au sufletul mieu de Tine şi direapta Ta luă pre mine”. Că adevăr, lipise‐se sufletul lui pre urma lu Hristos, împreunându‐se Lui cu împreunare868 nedespărţită. Nu scăzu869 den lucrul lui cel minunat, nu‐ş schimbă pravila postniciei lui, de la început şi870 pănă la sfârşit tot întocma păzindu‐ş vrearea, carea avea den tinereaţe pănă la aceaea vârsta. Şi mai vârtos, den zi în zi era sporind cătră mai naltă facere de bunătăţ, şî învrednicindu‐se a mai curată vedeare. De‐aciia, cu traiu ca acela trăind, şi aşa lucrare vreadnică de chemarea lui, dând Celui ce l‐au chemat, // {294r} răstignind lumea şie şi pre sine lumii, cu pace cătră Dumnezeul păcii suie‐se şi cătră pururea pohtitul Stăpân duce‐se. Şî feaţei Domnului {P[(s)l 41]}871 curat şî fără‐de‐dvorbitor arată‐se. Acolo amu, cu cununa slavei cea mai denainte gătită lui, împodobeaşte‐se. Pre Hristos a vedea învrednicează‐se, cu Hristos a fi spodobeaşte‐se, de frumuseaţea lu Hristos pururea bucură‐se, Căruia 867 Sl., în trad.: Psalmul 15. 868 Scris: pr öÁnare. 869 Scris: skazÁ. 870 Cuvânt scris supraliniar, deasupra lui la. 871 Sl., în trad. Psalmul 41; cf. Năsturel, 1904, p. 295, nota 1. 324 sufletul în mâinile Lui dându‐şi‐l, mută‐se în ţeara viilor, unde e glasul prăznuitorilor şî unde872 iaste lăcaşul celora ce se veselesc. Iară cinstitul trupul lui, un vecin al lui, un bărbat sfânt, ce avea lăcaş aproape, carele şî calea cătră Varlaam el i‐o arătase, dându‐i‐se ştire cu o descoperire dumnezeiască, veni tocma în ceasul sfârşeniei lui. Şi‐l cinsti cu cântări sfinte, şî vărsă lacrăme, semnul dragostei ce avea cătră dânsul. Şi alalte ce se cad criştinilor săvârşindu‐le toate, puse‐l în groapa părintelui său, că împreună se cădea să fie trupurile, a cărora suflete în veaci vor să lăcuiască unul cu altul. / {294v} Şi dentru porunca unui înfricoşat, carele tare‐l cerceta în somn, crezând acel postilnic ce‐l îngrupase, duse‐se la Ţeara Indiei. Şî cătră împăratul Varahiia apropiindu‐se, puse‐i nainte aiavea toate lucrurile de fericitul Ioasaf. Iară el nelenindu‐se, singur mearse cu puteare mare de nărod. Şî ajunse la peşteră şî văzu mormântul. Şî cu fierbinţi udându‐l lacrăme, ia acoperemântul în laturi. Şi văzu pre Varlaam şî pre Ioasaf, având mădularele, ce se zice părţile obrazului lor, stând pre tocmeala lor, şi trupurile lor nimica2 schimbate den chipul lor, cel dentâiu, şi de tot întregi, şi adeverit sănătoase, şi cu îmbrăcămintele lor. Dici aceastea curate trupuri a sfintelor suflete multă bună‐mirosenie lăsând, şi grozăvie nicicum arătând, în coşciugul de cinste băgă‐le împăratul. Şi la moşiia lui le mută. Iară cum întră în urechile oamenilor acel lucru ce fu, mulţime de oameni foarte multă, fără de număr, den toate oraşele şi den hotarele de împrejur, la închinăciunea şi la vedearea acelor fericite trupuri se încura, // {295r} asupra cărora şi cântări sfinte cântând, şi lumânări cu cinste aprinzând. Putea‐vrea zice cineva acolea, foarte cu cuviinţă şi cu dereptate aşa: lumânări împrejurul feciorilor şi moşneanilor luminei. Dici cu strălucire şi cu mare frumuseaţe puseră‐i în beseareca, carea tocma den temelie era ridicată – ce se zice zidită – de Ioasaf. Şi multe ciude şi şi vindecări atunce, la mutare, şi într‐alalte vremi, făcu Domnul cu slugele Lui. Şi văzu împăratul şi tot nărodul puterile ce era într‐înşii. Şi mulţi den limbile – ce se zice den păgânii – ce era împrejur, carii boliia cu necredinţa şi cu neştiinţa lu Dumnezeu, păntru semnele ce se 872 Scris: ¨n$ şi adăugat marginal de. 325 făcea, crezură. Şi toţi câţi vedea şi auziia viiaţa lu Ioasaf, cea potrivnică îngerilor, şi a lui den tinere oase cătră Dumnezeu pohtă fără măsura873, se mira, slăvind păntru toate pre Cela ce în toată vreamea ajută celor ce‐L iubesc şi cu mari daruri i cinsteaşte. Pănă aice iaste sfârşitul aceştii poveşti, carea scriş voao împotriva poterii, / {295v} cum auzit den cinstiţ şi nemincinoş bărbaţi, carii o au dat mie, ce se zice au spus mie. Iară voi, carii cetiţi şi auziţ această de suflet folositoare poveste, fie voauă a vă învrednici părţii acelora ce au plăcut Domnului, păntru rugile şi rugăciunile lu Varlaam şi ale lu Ioasaf, fericiţii, de carii iaste poveastea. Întru Hristos Isus, Domnul nostru, căruia se cade cinstea şi putearea, măriia şi cuviioşiia, împreună cu Tatăl, şi cu Preasfântul Duh, acuma, şi pururea, şi în veacii veacilor. Amin! Cântecul lu sty Ioasaf, când au întrat în pustie Priimeaşte, pustiio, ca maică pre fiiu‐său, întru linul şi tăcătoriul sânul tău, pre mine, carele am fugit de rrea curvă [lumea] aceasta. O, preafrumoasă pustiio, că te iubiiu mai vârtos decât cămărâle împărăteşti şi decât politele polăţi. Nu opri cu înfricoşările tale verzile ramuri, ce se clătesc de suflarea a mici vânturi. Şi mă voiu duce în codru pren frumoasa viia ta, şi voiu fi ca o fiiară sălbatecă, singur rătăcind şi fugând de oameni, // {296r} şi de ceastă viiaţă cu multe valuri, şezând plângând şi jelcuindu‐mă întru adâncul şi sălbatecul sânul tău. O, Hristoase, Împăratul tuturor, nu mă lipsi de cerească împărăţiia Ta! 873 Dupa a, adăugat de o altă mână, ß. 326 Glosar923 a prep. „la” 9v, 10r, 12v etc. aciişi adv. „îndată” 281r. aiurea adv. „în alt loc, nedeterminat” 69v, 70v, etc. ajutător s.m. 1. „susţinător, adept, partizan” 2v; 2. protector, ocrotitor ” 46r, 114r, 114v etc. ajutorie s.f. „ajutorare” 174v. alergătură s.f. 1. „alergare”11v; 2. la pl. în expr. ~ cailor „curse de cai” 231v. amărât adv. „amarnic, straşnic, cumplit” 11v. aorea adv. 1. „altădată” 70r. 2. (repetat) „când ... când, acum ... acum” 218v. apotecar s.m. „farmacist” 220v. atunceş adv. „tot atunci, chiar în acel moment” 181r. băsăoaşi s.m. pl. „pizmaşi, invidioşi” 47r. băsău s.n. 1.„ură, pică, mânie; dorinţă de răzbunare” 11r, 16v, 75v; 2. în expr. adv. cu ~ „mânios” 218v. becestnic, ‐ă adj. „nenorocit, mizerabil” 9v, 45r, 64v etc. becestniceaşte adv . „ca un becisnic” 8r, 9r. becestnicie s.f. „nenorocire, ticăloşie, mizerie” 30r, 178v etc. bestnici vb. „a deplânge” 231r; cf. sl. okaati var. a lui okaæti „deflere”; v. Miklosich, s.v. blagocestie s.f. „evlavie, pietate, credinţă” 267v. 923 Glosarul cuprinde termeni mai puţin sau deloc cunoscuţi cititorului modern, ori care devansează atestările cunoscute. Cuvintele au fost înregistrate în varianta care apare în text. Între croşete duble am notat glosele marginale sau interne ale traducătorului. Unele sensuri au fost stabilite prin raportare la redacţia slavonă, iar apoi la Lexiconul lui Miklosich. Cuvintele şi/sau glosele cu asterix (*) aparţin manuscrisului 2470. 327 blăstemăţeaşte adv. „ca un blestemat” 8r. bogorazumie s.f. „cunoaştere” 253v. bogoslovie s.f. „teologie” 266r. buicie s.f. „mândrie, nebunie” 102v. bună‐govire* s.f. „«smerenie»*, evlavie” 3v, 291r. bună‐minte s.f. (calc lingv. după sl. blagorazumiö „sagacitas”; v. Miklosich, s.v.) „clarviziune, perspicacitate, agerime a minţii” 48r. burianul s.n. „buruiană, bălărie” 176v. camai adv. „mai” 97r, 279r etc. carâtă s.f. „caretă” 22v, 38r. căutare s. „îngrijire” 17v. câzâlbaş s.m. „pers, persan”, «persilor 4r. câzâlbăşesc, ‐(e)ască adj. „persan, «persidească»” 24v. cerean s.m. (calc lingv. după sl. nebes´nß. „caelestis” v. Miklosich, s.v.) „care locuieşte în cer(uri)” 51v. chelciug s.n. „bani de cheltuială, leafă” 204r. cherdos s.m. sg. „«folos», câştig” (79r) corcodil s.m. „crocodil” 222v. coruna vb. „a încorona” 83r. corună s.f. „coroană” 38v, 41v. crescătură s.f. „care creşte, care se dezvoltă, vietate” 43r. crescut s.m sg. 1. „vârstă, etate” (cf. sl. vßzrastß „aetas”, Miklosich, s.v.) 6r, 15r; 2. adj. „matur” 218v. crudie s.f. „cruzime, «ce se zice nemilosârdiia»” 267r. cumirniţă s.f. „templu sau altar dedicat zeităţilor păgâne” 250r. cumuşi 1. „îndată (ce)” 5v, 129v; 2. „după cum, precum” 165v, 172r etc. cursură s.f. „curs, trecere” 8r, 14r. 2. „curgere” 243r, 287v etc. dărdaş s.m. „lăncier, suliţaş” 237r. de‐bine‐iubitor adj. „binevoitor, îngăduitor” 9v. 328 deleatnec adj. „vrednic, în stare” 114v. descoperire s.f. în sint. ~ dumnezeiască „revelaţie” 294r. deşertare s.f. „deşertăciune” 8r , 10v, 85r etc. deusebi adv. „în poziţie izolată; separat; într‐o parte” 18r. dichis s.n. 1. în expr. cu multe feliuri de ~ „cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat” 185v. 2. (var. pl.) dechise „unelte, obiecte” 191v. divan s.n. „judecată” 4v. domăitor s.m. (cf. în sl. sßbes™d´nikß) „cel care vorbeşte, care se sfătuieşte, sfătuitor, «vorovitorul lu Dumnezeu»924” 175v. dulceaţă s. f. „voluptate, plăcere a simţurilor” în sint. iubirea de ~ ; cf. sl. slastolübiö „amor voluptatis (v. Miklosich, s.v.) 86r. dutină s.f. (cf. în sl. o‚´l´stviö „vita solitaria; v. Miklosich s.v.) „singurătate 104r. eresă s.f. „erezie” 168v. ereticitură s.f. „erezie” 276v. estestvoslovie „fiziologie” 223v. etimologhie s.f. „etimologie, «răspuns gata»” 132v. făţărie s.f. „făţărnicie, ipocrizie, perfidie” 175r. fealegă s.f. „zdreanţă” 137r, 277v. fericitură s.f. „fericire” 175v. fetesc, ‐ă adj. „de fată, de fecioară” 165r. feti vb. „a rămâne nemăritată” 241v. fiire s.f. „fiinţă, creat” 9r, 10v, 50r. filosofi vb. „a filozofa” 31v. filosofie vb. „filozofie, «ce se zice înţelepciunea»” 14r, 131r, 191r etc. finiche s.f. pl. „curmale” 284r. fruntaş s.m. „cel mai mare, căpetenie, conducător” 176r. 924 Sintagma, vorovitorul lui Dumnezeu, este glosată prin domăitor. 329 ghivezeală s.f. „(vopsea, substanţă) de culoare roşu‐închis” 96v. golătate s.f. „goliciune, sărăcie” 118v. greaţă s.f. în expr. a‐i fi ~ „a‐i veni/cădea greu” 11v, 205v. gubav adj. „lepros” 28v. hlăpie s.f. „desfrânare” 219v, 222r. hreasturi s. n. var. a lui vreascuri „uscături, crengi, ramuri uscate, căzute din copaci” 122v. hulnic adj. „hulitor, defăimător, calomniator” 201v. i conj. „şi” 111v, 275v etc. iani interj. „ia” 18r. ieşire s.f. „plecare” 183r. ijdărâtor s.m. „creator” 242v. ijderi, izdi vb. „a se ivi, a se naşte, a se isca” 167v, 281r. ispită s.f. „cercetare, examinare, probă” 21v. ispiti vb. „a cerceta, a verifica”18v. izgon s.m. „pribeag, fugar” 87r. îmblastră s.f. „plasture” 220v. împoncişat, ‐ă* adj. ”opus, contrariu, potrivnic” 2r. începător(iu) s.m. 1. „iniţiator” 13v, 67v. 2.„căpetenie, conducător” 105r. începătură s.f. 1. „exemplu, pildă” 1r, 6r, 47r etc. 2. „început, origine” 42v, 67r etc. încura vb. „a se lua la întrecere” 13v. înomeni (a se ~) vb. (despre Dumnezeu) „a se face om, a se naşte” 56v, 92r. întreba (a se ~) vb. 1. „a se judeca (cu cineva)” 245v; 2. în expr. ~ în cuvinte „a cere socoteală, a se răfui” 4r, 234r . întunearec s.n. 1. „mulţime, număr foarte mare, miriade, puzderie” 63v, 109v , 135r etc.; 2. (prin op. cu Hristos = lumină) „absenţa credinţei în Hristos, credinţă în idoli” (132r, 169r, 190v); 3. în sint. ţiitor de ~ (fig.) „duh al răului” 12v. 330 înţelegătură „înţelegere, raţiune, judecată, minte” (cf. în sl. razumie) 43r, 146r etc. înţelegătură s.f. „înţelegere” 175r învechiciune s.f. „vremelnicie” 170r. învescut, s. „acoperit; îmbrăcat” 58v, 262r etc. 2. „amăgit, înşelat” 214v. înveşti vb. 1. „a îmbrăca, a acoperi” 3v, 161v, 188r, 243r, etc.; 2. „a înşela, a ademeni” 214v, junc s.m. „taur s. bou tânăr” 13v. junghia (a se ~) vb. „a se jertfi, a se sacrifica” 202v. lăcuită s.f. „casă, locuinţă” 104r, 125r etc. li(u)bov s.n. „dragoste, iubire” 289v, 292v. linie s.f. în loc. adv.: cu ~ «cu blândeţe» 4v; în loc. adv. în ~ „în pace, în linişte” 106r; lupi vb. „a răpi” 74v (cf. mss. 3339, f. 58r: răpesc pt. lupesc). mai‐mare s.m. „căpetenie, conducător” 105r. mainte ad. „înainte” 14r. măiestrie s.f. „viclenie, şiretlic”287v. mârşav adj. „slab” 3v. meidan s. n. „spaţiu deschis, folosit ca loc de înfruntare” 214r. meşte vb. „a turna în pahar” 137r. micşurătură s.f. „înjosire, diminuare a valorii cuiva, ştirbire” 215r. milostine s.f. „milostenie, pomană, binefacere” 126v. milostivnicie s.f. „milă, bunăvoinţă, binefacere” 9v. moştneni vb. „a moşteni” 86r. muncitor s.m. „tiran, călău, ucigaş” 100r, 121v, 198v etc. muncitoresc, ‐ă adj. „chinuitor, greu de suportat,” 49v; «adecă putearnec» 237v. muncitorie s. f. 1. „tiranie” 122v, 135r, 251r etc. 2. «ce se zice împărăţiia» 195v. 3. în expr. prin ~ diiavolului «ce se zice prin împărăţiia cea nemilostivă a diiavolului» 266r. 331 nădăi (a se ~) „a‐şi pune nădejdea în..., a se încrede” 81r. năiemnic s.m. „persoană angajată cu plată pentru a efectua o activitate, slugă” 94v. născut adj. în expr. den ~ „din naştere” 55v. neascultare s. f. în sint. pomul ~ „pomul interzis, al cunoaşterii binelului şi răului” 45r. neclătinat adj. „imuabil” 6v. necrunt, ‐ă adj. „care se face fără vărsare de sânge, neînsângerat” 289r. nedăstul s.n. „care nu este de ajuns, insuficient” 103v. nefiire s.f. „nefiinţă” 31r, 49v. nehar în expr.vb. a avea ~ „a fi lipsit de har” 10v. neieşit adv. (calc lingv. după sl. neisxod´nß) „fără să iasă” (24v). neînţelegut, ‐ă adj. „neînţeles” 214r. nelesnie s.f. (cf. sl. neudobiö „difficultas”; v. Miklosich, s.v.) „dificultate, greutate” 129r. nemoşti a se ~ vb. (cf. în sl. oslabiti „debilitare”) „a slăbi” 38r. nestător adj. „nestatornic, instabil” 112r. neşchiţel adj. neh. „puţin, niţel” 115v. netreabă s.f. „lipsă de valoare, de importanţă” 190v. obicină s.f. „obicei, ritual” 284v. obrici vb. „a se feri de ceva, a evita” 268r. oglăsi vb. „a învăţa pe cineva dogmele unei religii” 268r. op s. n. (eliptic, urmat de un verb la conjunctiv) „trebuie” 186r. opacină s.f. „vâslă scurtă; lopată” 274v. osfinteală s.f. „ajutor, apărare, folos, sprijin” 203v, 223r. ostăşi vb. „a se război, a lupta” 170v. ostăşire s.f. „curaj, vitejie” 170v. oşti s. f. pl. în expr. a se da în ~ „a lupta” 203v. oşti vb. (fig.) „a lupta; a se strădui să învingă un obstacol; a combate o idee, o atitudine” 7r, 161r, 191r. 332 otceaanie s.f. „descurajare, deznădejde, disperare” 229v. pamete s.f. „pomenire, ceremonie religioasă pentru un mort” 270v. paveză s.f. „scut” 287r. pârâş s.m. „cel care pârăşte” 17v. pârvac s.m. „primul, cel dintâi, «ce se zice întâiu»” 67r. persidesc, ‐ă adj. „persan” 24v. pesti vb. (cf. prep. peste) „a întârzia” 56v. pil s. n. în expr. gârbace de ~ „bici cu codiriştea scurtă, făcut din vână de bou” 231r. pizmătăresc adj. „duşmănos, care trădează ură” (5v). pohibă s.f. în expr. în ~ „cu intenţia de a provoca supărare, în ciudă” 224r. posterii s.f. la genitiv în sint. locul ~ „de postit, unde se posteşte” 159r. potcă s.f. „supărare, necaz” 250v. preaget s.n. „tihnă, răgaz, odihnă” 103v. predecălui vb. „a predica” 213v. predecăluitor s.m. „predicator” 254r. price s.f. „dispută” 23v. prijeneală s.f. „sprijin, ajutor” 203v. pripă s.f. în loc adv. de ~ „pe neaşteptate” 29r. procator s.m. „orator” 63r. psalomnic s.m. „psalmist” 75v. pustilnic s.m. „pustnic, ascet, anahoret, eremit” 185v. răducător adj. „asemănător” 126r. răduce vb. „a se asemăna, a fi la fel, similar cu cineva sau ceva” 72r, 148v. răducere s.f. „asemănare” 249r. răni vb. în expr. a se ~ în suflet, a‐şi ~ sufletul „a se întrista, a suferi, a se îngrijora” 32r, 184r. răstigni (a se ~) vb. „a se supune, a fi rob cuiva” 5r, 107r, 152v etc. rătăcitură s.f. „rătăcire” 194v. 333 râbnic s.n. „heleşteu” 169r. ritor s.m. „orator” 214r, 226r, 227r etc. sahaidac s.n. „săgeată” 221r. sărăcin s.m. „sarazin, arab, maur” 252v. săvai conj. „fie, sau, ori” 147v. scădenie s.f. „dispariţie” 281v; cf. ms. 3339: lipsă. scârbă s.f. „stare de întristare, supărare, nemulţumire, chin” 8r, 27r, 188v etc. scârbnic adj. „nefericit, chinuitor”189v. schimbătură s.f. „schimbare” 108v. selbezi vb. „a deveni slab, fără putere, fără vlagă” 31r. semna vb. „a se asemăna” 112r. semui vb. „a judeca, a chibzui” 132v. semuire s.f. „judecată, cumpănire” 48r. sfârşitor, ‐e adj. „etern” 45r. siloghism s.m. „silogism, (la pl.) «chipzuialele gândurilor lor»” 227r. singur(ă)‐volnic(ă) adj. „samavolnic, după bunul plac, abuziv” 44r. singur, ‐ă (calc semantic după sl. samß „singur; însuşi) „însuşi, însăşi” 9r, 13r, 13v etc. singurească adj. f. „solitară, «ce se zice călugărească»” 101v. slavoslovi vb. „a preamări pe Dumnezeu, a glorifica, a aduce slavă” 183v. slobozie s.f. „libertate” 9v. sorliţă s.f. „zăgan, vultur‐bărbos” 222v. spăsenie „mântuire, izbăvire” 6r, 120v, 130r. speţiar s.m. „spiţer, farmacist, « ce se zice apotecar»” 220v. spiţă s.f. (cf. în sl. stepeni) „treaptă” 86v. stat s.m. 1. (cf. sl. vßzrast´ „aetas”) „existenţă, viaţă” 14v; 2. „statură” 50v, 80r etc. stător, ‐e adj. „statornic, trainic, durabil” 123r. stârmină s.f. „prăpastie, râpă” 207v. stârminos, ‐ă adj. „stâncos” 228v. 334 stratocamil s.m. „struţ” 79r. strimtură s.f. „necaz, supărare 27v. şar s.n. „culoare, vopsea” 217v. şupi vb. a fura” 190r. şuteală s.f. „amăgire, linguşire, măgulire, înşelăciune” 203r, 207r etc. şutili vb. „a amăgi, a liguşi, a înşela 190r. tarii s.m. pl. art. „puternicii, stăpânii” 121r. tărie s.f. „putere, stăpânire” 121r. tinos, ‐ă adj. „noroios, mlăştinos, plin de tină” 219v. tiranie s.f. „tiranie, «ce se zice muncitoriia»” 135r. tribuitor s.m. „sărac, om lipsit de cele necesare traiului” 70r. trufă s.f. „trufie” 4r, 255r etc. ţărânaş s.m. „pământean” 106r (calc lingv. după sl. prßstnïi adj. „terreus” (v. Miklosich). umedeală s.f. „umoare” 29r. undi vb. (fig.) „a pescui” (?)160v. unie s.f. „uniune” 82v. urdina vb. „a face un drum de repetate ori” 162v. val s.n. 1. „nelinişte, zbucium” 271v. 2. „tulburare, supărare” 272r. 3. „răzvrătire” 275v. vârhovnic s.m. „conducător, şef” 76v. vârtute s.f. „putere” 29v. vechiu în loc. adj. ~ de multe zile „bătrân” 29v. vecuitor adj. „veşnic” 141r, 286v etc. veri conj. (în constr. corelative cu el însuşi: veri... veri) „fie, ori” 22v. vindec s. n. în expr. fără ~ „fără vindecare” 74r. virş s.n. „vers, «ce se zice cântări»” 223r. vită s.f. 1. „animal” 248r; 2. (la pl., cf. în sl. pobytii) „vieţuitoare” 148r. 3. „ceea ce este viu, «vitei, adecă viului»” 61v. 335 volnicie s.f. „putere” 10v. vremenic adj. „trecător” 6r, 121v etc. vremesc, ‐ă adj. „vremelnic, trecător” 278r. zalod adv. în loc. adv. în ~ „în zadar, fără rezultat” 115r. 271v. zăv(e)asă s.f. „perdea” 177v. zgău s.n. „pântece” 291v. zmult, ‐ă adj. „smuls, îndepărtat” 127r. 336 Bibliografie ABRAMOVICI, I., Кутейнське видания 1637. «Гісторіі про Варлаама та Йоасафа», in Звідомлення ленінградського товариства дослідників української історії, письменства та мови за 1922 – 1296, Kiev, 1927. *** Atlasul lingvistic român, publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj, sub conducerea lui Sextil Puşcariu. Partea I (ALR I), vol. I: Părţile corpului omenesc şi boalele lui de Sever Pop. Cluj, Muzeul Limbii Române, 1938; vol. II: Familia,naşterea, botezul, copilăria, nunta, moartea de Sever Pop. Sibiu, Muzeul Limbii Române, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1942. BHOSE, Amita, http://amitabhose.net/Articol.asp?ID=65 BIANU, Ion, HODOş, Nerva, Bibliografia româneasca veche. 1508–1830. Tomul I, 1508–1716, Bucuresti, 1903 (BRV, 1903). BIANU, Ion, SIMONESCU, Dan, Bibliografia românească veche. 1508–1830. Tom. IV, Adăugiri şi îndreptări, Bucureşti, 1944 (BRV, 1944). BILLIO PRUNAEO, Jacobo, MICHAELIS, S. in eremo Coenobiarcha interprete, S. I. Damasceni historia de vitis et rebus gestis SS. Barlaam eremitae et Josaphat Indiae regis, Colonia, 1593, edited once more in 1643. BUDGE, E. A. Walis, Baralâm and Yĕwâsĕf: being the Ethiopic version of a Christianized recension of the Buddhist legend of the Buddha and the Bodhisattva. The Ethiopic text edited for the First time with an English Translation and Introduction, etc., by ~. [With plates.]. Volume I Ethiopic text with two plates, Cambridge at University Press, 1923. CARTOJAN, N. Cărţile populare în literatura românească, I, Epoca influenţei sud‐slave, Bucureşti, 1929, p. 232 – 250. CARTOJAN, N, „Ceasornicul domnilor” de N. Costin şi originalul spaniol al lui Guevara, în „Cercetări literare”, IV, 1940. 337 CĂLINESCU, G, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1941. CIOBANU, Ştefan, Istoria literaturii române vechi, vol. I, Bucureşti, 1947. COUTO do, Diego Decada quinta da Asia dos feitos que os Portugueses fizerão, lib. VI, cap. II, Lisboa, 1612, fol. 123 ş.u. *** Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei, 1979, p. 609 – 611 (DLRO, 1979). *** Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI‐lea, text stabilit şi indice de Gh. Chivu, Magdalena Georgescu, Magdalena Ioniţă, Al. Mareş, Alexandra Roman Moraru, Bucureşti, 1979. FRANCU, C., Topica lui mai şi a altor adverbe (cam, prea, şi, tot) în construcţii de tipul (nu) mă mai duc, în „Limbă şi literatură”, III, 1983, p. 321 – 335. FRANKO, Ivan, Bapлaam u Йoacaф, Lvov, 1897. GASTER, M. Chrestomaţie română. Texte tipărite şi manuscrise [sec. XVI–XIX], dialectale şi populare cu o introducere, gramatică şi un glosar român– francez, vol. I–II, Leipzig‐Bucureşti, 1891. GENT, H. P., The History of the five Wise Philosophers: or The Wonderful Relation of the Life of Jehosaphat the Hermit, son of Avenerio King of Barma in India. The manner of his Conversion to the Christian Faith, and the horrid Persecutions he suffered for the fame. With the Miracles he wrought: And how, after his turning Hermit, he lived in a Cell in the Desart thirty six Years. A Treatise both Pleasant, Profitable, and Pious. By ~ , London, 1672. Printed for D. Page, T. Passenger, and B. Hurlock, living on and near London Bridge. HAYES, Will, How the Budha Became a Christian Saint, Chatam, England, 1931. IKEGAMI, Keiko, Barlaam and Josaphat. A Transcription of MS Egerton 876 with Notes, Glossary, and Comparative Study of the Middle English and Japanese Versions, New York, 1999. IORGA, N., Istoria literaturii religioase până la 1688, în Studii şi documente cu privire la istoria românilor, VII, Cărţi domneşti, zapise şi răvaşe, Partea a III‐a, Bucureşti, 1904, p. 166. *** Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532‐1780), de Gh. Chivu, Mariana Costinescu, Constantin Frâncu, I. Gheţie, Alexandra 338 Roman Moraru şi Mirela Teodorescu. Coordonator: Ion Gheţie, Bucureşti, 1997 (ILRLEV). JACOBS, Joseph, Barlaam and Josaphat. English Lives of Buda, Edited and Enduced by ~, London, 1896. KOCH, John (editor), Chardry Josaphaz, Set dormanz, und Petit plet; Dichtungen in der anglo‐normannischen Mundart des XIII. Jahrhunderts. Zum ersten Mal vollständig mit Einleitung, Anmerkungen, und Glossar, Leipzig, 1879, reprinted Wiesbaden 1968. KUHN, E., Barlaam und Joasaph. Eine bibliographisch‐literargeschitliche Studie, Münich, 1893. KUKENHEIM, L., Esquisse historique de la langue française, Leiden, 1962. LĂZĂRESCU, Emil, O icoană cunoscută din secolul al XVI‐lea şi problema pronaosului bisericii Mănăstirii Argeşului, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, seria Artă plastică, tom 14, 1967, nr. 2, p. 198. MACDONALD, K.S. (1), MORRISON John (2), The Story of Barlaam and Joasaph: Budhism & Christianity. Edited by (1). With Philological introduction and notes to the vernon, harleian and bodleian versions, by the Rev. (2), Calcutta, 1895. MARES, Al. Două scurte scrieri cu caracter monahal atribuite lui Neagoe Basarab. Contribuţii filologice, în LR, LXI, 2012, nr. 1, p. 16–26. MARSHAL LANG, David, The Balavariani (Barlaam and Josaphat). A tale from the Christian east translated from the old Georgian, Introduction by Ilia Aduladze, London, 1966. MAZILU, Dan Horia, Udrişte Năsturel, Editura Minerva, Bucureşti, 1974. MAZILU, Dan Horia, Varlaam şi Ioasaf. Istoria unei cărţi, Bucureşti, 1981. MAZILU, Dan Horia, Viaţa Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf. Autonomizarea parabolelor, în Studii de literatură română veche, Bucureşti, 2005, MIKLOSICH, Franz, Lexicon palaeoslovenico‐graeco‐latinum. Emendatum auctum, Wien, Scientia Verlag Aalen, 1963. MOLDOVANU, Dragoş, Dimitrie Cantemir între umanism şi baroc, Iaşi, 2002. MORARU, Mihai, Velculescu, Cătălina, Bibliografia analitică a cărţilor populare laice, partea a II‐a, Bucureşti, 1978, p. 437 – 495. NĂSTUREL, P.V., Originea boierilor Năstureli, în Revista pentru istorie, archeologie şi filologie, tom X, 1909, p. 1–25. 339 NĂSTUREL, P.V., Genealogia Năsturelilor, în „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, tom. XI, 1910, partea 1, p. 37 – 71; partea 2, p. 282 – 330. NĂSTUREL, P.V., Vieaţa Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf. Tradusă din limba elenă la anul 1648 de Udrişte Năsturel de Fiereşti, al doilea logofăt. Tipărită pentru prima oară de Generalul ~, Bucureşti, 1904. ONU, Liviu Neologisme greco‐latine în romanul Varlaam şi Ioasaf, versiunea Udrişte Năsturel, în SCL, XLV, 1994, 1–2, p. 69–74. PANAITESCU, Petre P., L’influence de l’oeuvre de Pierre Moghila dans les Principautés roumaines. Excerpt from Melanges de l’École Roumaine en France, V, 1926, p. 43 – 45. PERVIAN, Iosif, Micu şi romanul popular Varlaam şi Ioasaf, în Studii de literatură română, Cluj‐Napoca, 1971, p. 31 – 32. PETKANOVA, Donka, (Editor), Старобългарската литертура. Енцикпедичен речник. Veliko Trnovo, 2003, p. 86. PIRU, Al., Istoria literaturii române de la origini până la 1830, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, p. 82 – 86. PREDESCU, L., Udrişte Năsturel şi răspândirea romanului religios Varlaam şi Ioasaf, în BOR, LXXXIV, 1965, ms. 1‐3, p. 64 – 112. RADU, Iacob, Doi luceferi rătăcitori, în „Analele Academiei Române”, seria III, tom II, Mem. sec. lit., nr. 3, Bucureşti, 1923, p. 36. *** Rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika. Na Svijet Izdaje Jugoslavenska Akademija Znanosti i Umietnosti. Provrtotinica – Pustopasno, U Zagrebu, 1952 (Rječnik). SONET, Jean, Le roman de Barlaam et Josaphat. Recherches sur la tradition manuscrite latine et francaise, Louvain, 1949. STANCIU ISTRATE, Maria, Rarităţi lexicale în romanul popular Varlaam şi Ioasaf, versiunea Udrişte Năsturel, în volumul In honorem Gheorghe Mihăilă. Editura Universităţii din Bucureşti, 2010, p. 315 – 323. STANCIU ISTRATE, Maria, Un cărturar român în căutarea literarităţii. Udrişte Năsturel, în „Limba română”, LX, 2011, nr. 1, p. 86 – 94. STANCIU ISTRATE, Maria, Derivate neobişnuite într‐un text românesc din a doua jumătate a secolului al XVII‐lea, în LR, LXI, 1/2012, p. 37–44. STANCIU ISTRATE, Maria, Denumiri ale efemerului într‐un roman religios din veacul al XVII‐lea, în Zafiu, Rodica, Adina Dragomirescu, Alexan340 dru Nicolae, Ariadna Ştefănescu (eds.), Limba română: direcţii actuale în cercetarea lingvistică, Actele Colocviului internaţional al Catedrei de limba română, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2012 p. 317–323. *** Starobǔlgarski rečnik, tom I, Sofia, 1999, Izdatelstvo Valentin Trjanov (Rečnik, 1999). ŞTEFĂNESCU, I. D., Le roman de Barlaam et Joasaph illustré en peinture, în „Byzantion. Revue Internationale des Études Byzantines”, tome VII (1932), p. 345 – 369. ŞTREMPEL, G., Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, vol. I, Bucureşti, 1959. ŞTREMPEL, Gabriel, Catalogul manuscriselor româneşti. B.A.R., 1 – 1600, I; II, 1601–3100, III, 3101–4413, Bucureşti, 1978, 1983, 1987. TURDEANU, Emil, „Varlaam şi Ioasaf”. Istoricul şi filiaţiunea redacţiunilor româneşti, în „Cercetări literare publicate de N. Cartojan”, Bucureşti, 1934a. TURDEANU, Emil, Versiunile traducerii lui Udrişte Năsturel, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1934b. TURDEANU, Emil, La littérature bulgare du XIVe siècle et sa diffusion dans les Pays Roumains, Paris, 1947, p. 49 – 55. TURDEANU, Emil, Le roman de Barlaam et Ioasaph en roumain. Les versions d’Udrişte Năsturel, de Vlad Boţulescu et des «Vies des Saints», in Études de littérature roumain et d’écrits slaves et grecs des Principautés Roumains, Leiden, 1985, p. 329 – 380. WOODWARD, G. R. and MATTINGLY, H., St. John Damascene. Barlaam and Joasaph. With an English translation by the rev. ~, London – Cambridge Massachusetts, 1914, reprinted in 1953. XENOPOL, A. D. Istoria românilor. Dacia Traiană. ediţia a III‐a, revăzută de autor, îngrijită şi ţinută la curent de I. Vlădescu. Volumul 7, De la Matei Basarab şi Vasile Lupu până la Brâncovanu: 1633‐1689, Bucureşti, [1929]. ZOTENBERG, H., Notice sur le livre de Barlaam et Joasaph, accompagnée d’extraits du texte grec et des versions arabe et éthiopienne, Paris, 1886. Facsimile 342 Mss. 588, f. 12v. Copistul M1. 343 Mss. 588, f. 16v. Copistul M1. 344 Mss. 588, f.277r. Copistul M2. 345 Mss. 2470 f. 73r. 346 Mss. 3339 f. 43v. 347 Mss. 3339 f. 44r. 348 ADDENDA Abstract The main objective of the project entitled Reflexes of the European Medieval Period in Old Romanian Culture. ‘Barlaam and Joasaph’ in the Oldest Version of Udrişte Năsturel’s Translation was the editing and studying of the Romanian manuscript 588, kept in the Library of the Romanian Academy in Bucharest. The manuscript contains the earliest version of the apologetic novel entitled Barlaam and Joasaph, transalted into Romanian by Deputy Voivode Udrişte Năsturel ot Fiereşti in the time of great cultural effervescence of Voivode Matei Basarab. Dating over a thousand years before, the legend of the Indian prince Joasaph and of the hermit Barlaam reached its climax in the medieval period, when it became well‐known in almost all European literatures. Since then it has sparked a constant interest, materialized through the numerous studies dedicated to it. Although it has long been subject of intense study, the exegesis of the legend of Joasaph, believed to have been the Indian prince Buddha, is far from being completed. The chronology of the first Christian versions and the relationships of affiliation between them are still subjects of research surrounded by controversy. The name of Josaphat was mentioned for the first time in a Greek version. Whether from Greek, Latin or from Slavonic, the hagiographical legend was translated in to almost all European literatures. Due to the Latin translations, the history of Barlaam and Josaphat gained great importance in mediaeval Christianity, at a time when the two were considered to have Christianized India. Simultaneously, the link made between the name of the legend and the name of John of Damascus 349 strengthened the impression that the writing was factual, so much so that at the date the two were eventually sanctified, few scholars doubted their real existence. Almost all the translations from Latin were made before the end of the 15th century. Among the French mediaeval versions, the most widespread was the one made in verses, translated from Latin by Guy de Cambray between 1209 and 1220. The same year of 1220 marks the appearance of the German translation in verses, accomplished by Rudolph von Ems. There also exist versions in Spanish (14th century), Portuguese, Catalan, Italian, Norse (first half of the 13th century), Swedish (15th century), Hungarian (16th century), Czech (15th century), and Polish (16th century). The first Anglo‐Normand version appeared around 1200, made by Chardry in verses. Entitled Josaphaz, Chardry’s variant is a summary of the Latin narrative (Koch, 1879). In English literature, there are both variants in verses and translations in prose. The earliest extant copy is a variant in verses that belongs to the 16th century and is based on two manuscripts from the 14th century. In Eastern Europe the novel spread through translations made from Slavonic originals. The date of the first Slavonic translation is still a controversial issue. Some specialists consider that the first translation from Greek was made in south Slavonic, sometime between the 11th and the 13th century. According to another hypothesis, there existed two independent Bulgarian translations, which appeared in the 14th century. Finally, I. Lebedev believes that the first translation from Greek was made into Russian Slavonic between the 11th and 12th century. It must be noted that all Slavonic manuscripts mention John of Damascus as the author. On the Romanian territory, The Life of Saints Barlaam and Josaphat initially entered through the Slavonic language and the first manuscripts containing it belong to the final period of the Middle Ages. The oldest among these is a codex written in Middle Bulgarian at the beginning of the 15th century, which was kept for a time at the Neamţ Monastery and is at present at the Library of the Romanian Academy in Bucharest. Before they were translated into Romanian, certain parables from the novel had been introduced in two other writings belonging to old Romanian culture. Thus, the parable of the unicorn appears in The Life of 350 Patriarch Nifon, written by Gavril, Head of the Athos Priest Community. The Teachings of Neagoe Basarab to His Son, Teodosie, written in Slavonic, includes, besides the parable of the unicorn, five more parables. The Life of Saints Barlaam and Josaphat was adopted in Romania after the western world had experienced the Renaissance. Midway through the 17th century, in 1648, the Romanian scholar Udrişte Năsturel, from southern Wallachia, makes the first and most accomplished translation of the novel. The autograph manuscript of the translation was lost, and the writing was not printed at a time when, according to tradition, few books were printed other than those used by the church. Although not printed, the story of the life of the two hermits spread very quickly, being written and rewritten several times and becoming familiar to the public in the other Romanian provinces, Moldavia and Transylvania. The legend of the two sanctified characters had a powerful impact on other cultural fields. In the 15th century, when only Slavonic versions of the writing circulated on the Romanian territory, the life of the two hermits was represented on the walls of the Neamţ Monastery, painted by the decorating artists of ruler Stephen the Great. There also exist links between the ideational structures of some episodes in the novel and certain motifs in Romanian folklore literature. Thus, the Parable of the Four Caskets from Barlaam and Josaphat was echoed in the extremely popular tales called Old Man’s Girl and Old Woman’s Girl, recounted by Ion Creangă, or The Old Man’s Well‐behaved Girl, a folk tale collected by Petre Ispirescu. Many other parables quoted by Barlaam with the aim of converting Josaphat ensured, due to their beauty, the universal perennial character of the legend. These parables have always been highly successful and held in high esteem. In late mediaeval times on the Romanian territory, some of them delighted the readers’ imagination so much that, due to their homogeneous structure, they could be used independently in standard literature, where they became true nuclei of wisdom. Certain manuscripts are a proof of this. One such manuscript, copied in 1768 in Transylvania and found for a time in the possession of Moses Gaster, was taken abroad and is presently kept 351 in the John Rylands University Library in Manchester. This miscellany contains many Romanian writings. Among these can be found Istoriile Sfântului Varlaam către Ioasaf, fiul lui Avemer, Împăratul Indiei (”The Histories of Saint Barlaam to Josaphat, Son of Avemer, Emperor of India”). These histories, in other words the parables the title sends to, though unnamed, are simple to identify. They are the following: The Story of the Unicorn, the Man and His Three Friends, the King for a Year, the Trumpet of Doom, the Four Caskets, and in a very concentrated form, the Nightingale and the Fowler. The phenomenon was universal, and the same parables were borrowed from the text by all the literatures the text circulated in. For example, the Parable of the Four Caskets is often referred to by mediaeval writers. It was used by Boccaccio in the Decameron, in the first novel of day 10 and it also inspired Shakespeare in a scene from Merchant of Venice. * Due to various reasons, the editing of manuscript 588 has constantly been postponed. Either because the manuscript was no longer on the territory of our country or another manuscript was unfortunately chosen to be published instead or because the editorial plan was changed, the earliest copy, descending from the original of Udişte Năsturel’s translation has to this day remained covered by the dust of times gone by. None of the texts published so far comes close enough to the initial writing of the translation that Udrişte Năsturel made for the novel bearing the title Barlaam and Joasaph in the year of 1648 as the version extant in manuscript 588. Our edition thus answers a need long talked about in Romanian philology. The work was structured in four sections, entitled: Introductory Study, Note on the Edition, Barlaam and Joasaphat (text edition) and Glossary respectively. At the end, after the References we reproduced a few facsimiles that belong to the versions considered to have been copied by copyist Fota. The Introductory Study comprises useful information concerning the appearance, translation and the dissemination of the legend in various European literatures. The linguistic peculiarities analyzed emphasize the outstanding abilities of translating into Romanian exhibited by scholar Udrişte Năsturel. 352 The methods used in transcribing the texts were detailed in Note on the Edition, which comes before the transcribed text. In order to offer an integral image of the narrative writing, the six missing leaves from the beginning of manuscript 588 have been completed by the corresponding leaves from manuscript 2470, since the differences between the two manuscripts are minimal. The Glossary which follows the edition facilitates the modern reader’s access to the text, as the terms included here have long sunk into oblivion, while some of them were quite unfamiliar even to Năsturel’s contemporaries. The References from the end of the volume comprise titles of certain texts that we studied and which we referred to in our work. Finally I would like to express my gratitude to the project manager, academician Marius Sala, for his support during the period the research project was carried out and, not least, to Mr. Alexandru Mareş for the invaluable advice he constantly offered to me. 353 Summary FOREWORD...........................................................................................................9 INTRODUCTORY STUDY .................................................................................12 1. Text tradition................................................................................................12 1.1. The legend....................................................................................................13 2. Philolofical Remarks ...................................................................................18 2.1. Origin of the Legend. From Buddha to Joasaphat......................................18 2.2. Barlaamʹs first appearance in the story. Early Versions of the Novel.......20 2.3. Greek versions. Authorship.........................................................................22 2.4. Latin versions. Sanctification .....................................................................22 2.5. Translations from Latin ..............................................................................26 2.6. Slavonic versions. Text editions .................................................................26 2.7. Slavonic Manuscripts in Romanian Provinces..........................................28 2.8. Romanian versions......................................................................................28 2.8.1. Udrişte Năsturel Translation. The translator ...........................28 2.8.2. The Original of Udrişte Năsturel Translation.........................30 2.8.3. Vlad Boţulescu Translation .........................................................31 2.8.4. Samuil Micu Klein Translation ..................................................32 2.8.5. The abbreviated version of the Lives of the saints .....................32 2.9. Versions of Udrişte Năsturel translation. Manuscripts from XVII Century ....................................................................................39 2.10. Romanian text editions .............................................................................42 2.11. 588 Romanian manuscript from the Romanian Academy Library.........44 2.11.1. Udrişte Năsturel literary legacy ..............................................49 2.11.2. The copiyst ...................................................................................49 2.11.3. Dating the 588 manuscript ........................................................50 2.12. Cultural interferences ...............................................................................51 354 2.13. Parabole of the Unicorn..........................................................................53 3. Linguistic remarks.......................................................................................61 3.1. Sintactical features ......................................................................................61 3.2. Lexical features............................................................................................63 3.2.1. Older attestations than already known ones ...........................63 3.2.2. Unregistered words. Borrowings...............................................65 3.2.3. Loan translations ...........................................................................67 3.2.4. Glosses.............................................................................................68 NOTE ON THE EDITION ..................................................................................74 BARLAAM AND JOASAPHAT ........................................................................81 1. Romanian manuscript 2470 .......................................................................82 2. Romanian manuscript 588 .......................................................................86 GLOSSARY .........................................................................................................326 REFERENCES.....................................................................................................336 FACSIMILES.......................................................................................................341