3a 96* (A)
CONFERINŢELE ACADEMIEI ROMÂNE
Ciclul LIMBA ROMÂNĂ ŞI RELAŢIILE EI CU ISTORIA ŞI CULTURA ROMÂNILOR
MIOARA AVRAM
ANGLICISMELE IN
LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 1997
Conferinţa a avut loc în Aula Academiei Române la 13 februarie 1997.
Versiuni anterioare, de mai mici dimensiuni, au fost prezentate la Iaşi, în cadrul Conferinţei Naţionale „Limba română -azi" (25 octombrie 1996), şi la Cluj, cu prilejul Colocviului de Ecologie Lingvistică (21 noiembrie 1996).
ISBN 973-27-0602-3
EDITURA ACADEMIEI ROMANE R-76117, Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
Cuvânt înainte
în tradiţia instituţiei noastre, Conferinţele Academiei au reprezentat una dintre formele principale de comunicare cu societatea românească. Personalităţi remarcabile ale ştiinţei, literaturii şi artelor româneşti s-au adresat, în Aula Academiei Române, publicului larg, contribuind în decursul anilor, la dezvoltarea culturală a societăţii şi Ia dezvoltarea conştiinţei naţionale.
Unul dintre obiectivele principale pe care şi le-a propus Academia Română, după renaşterea sa în anul 1990, a fost acela de a-şi reface legăturile cu societatea românească, de a-şi reocupa locul pe care de-a lungul istoriei 1-a avut în conştiinţa românilor.
Cu aceste gânduri au fost reluate în anul 1995 Conferinţele Academiei. Ciclul Limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor s-a dovedit, în decurs de trei ani, a provoca cel mai larg şi constant interes în rândurile tineretului studios, ale profesorilor de liceu, ale specialiştilor din lumea academică şi, nu în ultimul rând, ale publicului nespecialist dar interesat de problemele limbii române, ale istoriei ei, ale culturii în general.
Convinşi fiind că acest interes depăşeşte limitele auditoriului şi dându-ne seama că rolul acestor conferinţe poate fi -prin natura subiectelor abordate şi prin nivelul tratării lor -mult mai important, îndeosebi în rândurile tineretului, decât cel avut în vedere iniţial, s-a luat hotărârea tipăririi lor ca broşuri independente începând cu seria 1996 -1997. Academia Română îşi exprimă speranţa că ele vor fi bine primite de către publicul larg şi vor contribui la mai buna cunoaştere a multor probleme ale culturii româneşti.
Acad. prof. Dan RĂDULESCU
Vicepreşedinte al Academiei Române
Anglicismele în limba română actuală
Tema conferinţei mele nu reprezintă în sine o noutate. Ea a mai constituit obiectul unor cercetări - individuale sau colective - de ansamblu sau parţiale, referitoare la anumite aspecte şi întreprinse de anglişti sau de romanişti. De curând s-a publicat şi o carte cu aproximativ acelaşi titlu: Georgeta Ciobanu, Anglicisme în limba română, apărută Ia Timişoara în 1996, care conţine şi o bogată bibliografie. După câte ştiu, tema de care vă vorbesc intră şi în preocupările a două proiecte internaţionale (iniţiate la Zagreb şi la Koln) în care sunt implicaţi, pentru română, cercetători români. De ce am ales această temă bătătorită? în primul rând, desigur, pentru actualitatea ei, pentru că elementele datorate influenţei engleze sunt o componentă importantă a limbii române şi, în acelaşi timp, un aspect important al relaţiilor dintre limba, istoria şi cultura românilor, cum se intitulează ciclul nostru de conferinţe, dar şi pentru că mi se par necesare unele precizări şi completări la ce s-a publicat până în prezent de către specialişti şi mai ales unele replici la ce se crede şi se afirmă de către nespecialişti, îndeosebi din punctul de vedere al cultivării sau, cum se mai spune acum, al ecologiei limbii. încep cu cele care ţin mai mult de ultima cacegorie menţionată, adică ceea ce se crede şi se afirmă de către nespecialişti.
în orice referire la limba română de astăzi a devenit un loc comun protestul sau numai lamentaţia cu referire la ceea ce unii numesc anglomanie, influenţa engleză fiind văzută ca un act de invazie lingvistică în tulburea noastră tranziţie, invazie care ar pune în pericol existenţa limbii române, în orice caz specificul ei naţional. Cu privire Ia aceste interpretări şi profeţii sumbre ţin să punctez câteva lucruri pe care filologii le ştiu sau ar trebui să le ştie.
1. Influenţa engleză asupra limbii române nu este o noutate a perioadei actuale, de după 1989. Ea are o vechime de peste un secol şi jumătate, timp în care s-a exercitat Ia început mai puţin direct şi mai mult prin intermediul altor limbi, în special franceza. Pentru secolul trecut, chiar dacă nu cercetăm presa şi alte documente de epocă, avem mărturia operelor literare ale lui C. Negruzzi, Ion Ghica •şi, ceva mai târziu, I. L. Caragiale, cu renumitele sale High life şi Five o'clock. Destui de puternică în anumite limbaje funcţionale (economie - în special finanţe, industria petrolului, marină -, sport, cinematografie, viaţă mondenă) în prima jumătate a secolului nostru - ceea ce se poate vedea din lucrările de sinteză ale lui Sextil Puşcariu (Limba română, voi. I, Privire generală, ediţia I, 1940) şi Iorgu Iordan (Limba română actuală. O gramatică a „greşelilo?\ ediţia I, 1943) şi din articolele de presă ale lui Alexandru Graur (reunite, în ultimii ani ai vieţii sale, în
7
volumele Puţină gramatică, I, 1987; II, 1988) -, influenţa engleză s-a dezvoltat mult după al doilea război mondial, oricâte frâne i s-au pus în regimul totalitar. Pentru ponderea ei în deceniile trecute, pe care, în general, le uităm prea repede, amintesc faptul că, prin anii !70, când s-au deschis magazine universale numite BIG, denumirea a fost percepută ca reprezentând adjectivul englezesc cu sensul „mare", deşi ea era o siglă formată din iniţialele cuvintelor româneşti băcănie, industriale, Gospodina (desigur, o siglă aleasă nu întâmplător, ci tocmai pentru coincidenţa cu engl. big); faptul că aşa a fost înţeleasă denumirea de către mulţi vorbitori români arată familiarizarea lor cu limba engleză. Pe de altă parte însă, cu surprindere am constatat în presa recentă că acelaşi adjectiv englezesc n-a fost recunoscut în numele fenomenului big bang, care a apărut deformat în bing-bang (un bun exemplu pentru legătura dintre limbă şi cultură)!
Creşterea actuală a influenţei engleze vine în continuarea unui proces îndelungat. Majoritatea anglicismelor de care se face caz astăzi, în măsura în care nu denumesc realităţi recente, simt atestate în limba română cu mult înainte de 1989, ceea ce poate constata oricine din Dicţionarul de neologisme de Florin Marcu şi Constant Mâneca (ediţia a treia, 1978), Dicţionarul de cuvinte recente de Florica Dimitrescu (1982), Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), din prima lui ediţie (1975) şi mai ales din Suplimentul său (1988), care, de curând, au fost comasate în ediţia a doua (1996), şi, fireşte, aceste dicţionare nu au inclus toate anglicismele cu circulaţie restrânsă la anumite cercuri.
2. Influenţa engleză nu este un fenomen lingvistic legat de anumite structuri politice, ci un fenomen internaţional (european şi mondial) cu multiple explicaţii. La Paris, Roma, Berlin sau Atena sunt tot atâtea firme scrise în engleză sau în pseudoengleză ca şi la noi, iar cuvintele împrumutate în limbile respective sunt cam aceleaşi (tocmai de aceea sunt studiate în cadrul unor proiecte internaţionale). Ţările din estul Europei recuperează într-un interval mai scurt anumite rămâneri în urmă de până în 1989, ceea ce face ca şi sub aspect lingvistic şocul tranziţiei să fie mai mare.
Este drept că şi atitudinea de respingere a influenţei engleze este un fenomen internaţional, european cel puţin. Dar tocmai insuccesul celor care au încercat să i se împotrivească în alte ţări ar trebui să arate că nu aceasta este calea realistă bună de urmat. Pentru că, în general, în perioada actuală se caută diverse modele politice, sociale, economice, în problema în discuţie ni se propune modelul francez de legiferare a opoziţiei fată de anglicisme. După părerea mea, acest model este însă un antimodel, întrucât toate protestele împotriva franglezei (echivalentul românesc al cunoscutului termen lansat de R. Etiemble, Parlez-vous franglais?, 1964, pentru „franceza împănată cu anglicisme" ) şi toate măsurile oficiale, legislative, constând în interdicţii de folosire în public a cuvintelor englezeşti neaprobate prin anumite liste şi în sugestii de înlocuire a unor împrumuturi cu echivalente existente sau create ad-hoc au eşuat în fapt. Insuccesul lor rezultă, indirect, din ediţiile recente ale dicţionarelor franceze de uz curent, care înregistrează numeroase anglicisme, comune şi românei, de obicei cu grafia
8
originară şi adaptate sau nu ca pronunţare, c u menţionarea indicaţiilor normative opuse (de exemplu, în Petit Larousse 1990: marketing, „recomandare oficială mercatique"; merchandising „(anglicism nerecomandat) marchandisage"- în Petit Robert 1984 soluţii parţial diferite -; know-how este declarat „nerecomandat (deconseille)" în Petit Larouse şi „abuziv" în Petit Robert, ambele dicţionare dând echivalentul francez savoir-faire, pe când charter şi mixage au numai în Petit Robert menţiunea că oficial se recomandă cuvintele nolise, respectiv melange), dar şi f ă r ă nici o menţiune prohibitivă (în situaţii asemănătoare; de exemplu: baby-sitter, baby-sitting, best-seller, dealer, kidnapping, sexy, single, stand-by). De altfel, multe dintre soluţiile oficiale date în hotărâri legislative franceze pentru înlocuirea unor anglicisme au fost din capul locului criticate ca inacceptabile, mai ales prin lungimea sau/şi tehnicismul lor, de exemplu, pentru video-clip se propunea înlocuirea cu bande video promotionnelle, iar pentru compact-disc îmbinarea disque audionumerique, care sigur erau mult mai greu de folosit.
3. Influenţa engleză nu este un fenomen în sine negativ, nu are de ce să fie considerată mai periculoasă decât alte influenţe străine care s-au exercitat şi se exercită încă asupra limbii noastre (aş exemplifica prin franţuzisme ca verbele a achiesa, a antama, a disipa, a efasa şi a ranforsa, care sunt la fel de „străine" ca şi anglicismele de ultimă oră). Cunoscută fiind marea ospitalitate a românei, dublată de capacitatea ei de asimilare/integrare a împrumuturilor până şi în mediu alofon (semnalez aici altă apariţie recentă care interesează tema de faţă: Anca Hartular, Merem la America, Bucureşti, 1996), este de presupus că anglicizarea - greşit numită de unii anglofonizare, ba chiar anglicanizarel - va fi depăşită aşa cum au fost depăşite în timp slavizarea, grecizarea, rusifîcarea, italienizarea sau francizarea, ca să amintesc numai unele dintre influenţele suferite de limba română. în această ordine de idei aş menţiona premoniţia lui Costache Negruzzi (la care, de altfel, şi apar, după cum am spus, unele dintre primele anglicisme atestate în română: de exemplu, spleen); în Păcatele tinereţelor el scria acum un secol şi jumătate: „Aşadar, am fost pe rând turcomani, grecomani sau Domnul ştie ce încă; acum, din mila lui Dumnezeu, sântem franţezomani; poate curând vom trece şi Manha în vrun balon aerostatic şi atunci ne vei vedea anglomani". N-am trecut Canalul Mânecii, dar „anglomani" am devenit!
4. Este drept că - spre deosebire de franceză şi de italiană, dar nu şi de greacă sau de limbile slave - limba engleză aparţine altei familii de limbi decât româna şi, de aceea, împrumuturile din ea pot pune mai multe probleme de acceptare şi de adaptare. în legătură cu^ aparenta lipsă totală de afinitate între română şi engleză, limbi neînrudite genetic decât prin apartenenţa Ia marea familie indo-europeană, aş vrea să precizez următoarele două lucruri:
a) Limba engleză are o importantă componentă romanică - de sursă franceză -şi numeroase cultisme latineşti (de tipul audit, bonus, campus, item, medium). împrumuturile din engleză continuă astfel, adesea, mai vechiul proces de relatinizare/reromanizare a limbii române modeme, proces care s-a produs şi în alte momente ale istoriei noastre prin limbi de alte origini. Un latinism ardelenesc ca
9
a gratula „a felicita" are astăzi şansa de a fi perceput drept anglicism, căci cel puţin generaţia tânără îl înţelege mai degrabă prin engleză decât prin cunoştinţele de latină, care îi lipsesc. Şi nu e singurul cuvânt în această situaţie: a computa, de exemplu.
b) împrumuturile din engleză au, de multe ori, în română rude vechi, nu totdeauna transparente, cu diverse etimoane directe. Câteva cazuri sunt de-a dreptul spectaculoase. Constantin Noica (în Cuvânt împreună despre rostirea românească, Bucureşti, 1996, p. 120-426) releva cu uimire filozofică legătura dintre computer (a computeriza) şi vechiul a cumpăta, dai, după cum se poate vedea în bună parte la Al. Graur, Cuvinte înrudite, Bucureşti, 1980, rudele sunt mult mai numeroase şi variate: a computa şi computaţional, a conta şi cont, contabil (cu derivatele conta-bBitate, contabilicesc, a contabiliza), contor (a contoriza), cantoră, scont (a sconta), <Bscont(o)/discount... Market (marketing) şi merchandiser (merchandising) sunt ÎMudite, mai de aproape sau mai de departe, cu marfă, marchidan, miercuri, immaroc, comerţ (comercial, a comercializa), mercur, mercurial, mercenar, mercantil, mercerie, merceologie (merceolog), marşandă şi mersi. Maşter se adaugă la numeroasele cuvinte care descind, direct sau indirect, din lat. magister: măiestru, maestru, magistru, maistru (sau maistor), meşter, cf. şi vagmistru (prin partea a doua a acestui vechi compus neanalizabil), metresă, maître „şef de sală" din terminologia restaurantelor ş.a. Sponsor este înrudit cu a răspunde (de fapt, etimologic înseamnă „răspunzător") şi cu responsabil Staf este practic acelaşi cuvânt cu ştab şi amândouă sunt înrudite cu stambă, stampă, ştampilă, ştafetă. Recentul anglicism card „carte de plată" este un nou dublet al lui carte, alături de cartă, hartă, hârtie, iar rudelor a carta, cartel, cartelă, carton, cartuş - cu derivatele for - li se adaugă alt anglicism: charter. Influenţa engleză a revitalizat uneori cuvinte neologice de altă provenienţă care ieşiseră complet din uz (de exemplu: juard) sau erau puţin folosite (de exemplu: jurnalism şi jurnalist).
înrudirea şi mai ales asemănarea formală nu reprezintă însă neapărat un avantaj. In cazul lui mass-media, de exemplu, confuzia cu mai vechiul şi cunoscutul medie a dus Ia utilizarea greşită din punct de vedere semantic ca „medie a masei" (aceasta mai la început şi pentru puţin timp) sau/şi, îndeosebi, din punct de vedere gramatical, ca substantiv feminin singular, în loc de neutru plural, a anglicismului recent, iar în cazul lui mixer dubla apropiere fonetică şi semantică de cuvântul mixt a generat varianta greşită, de mare circulaţie, mixter. Despre alte conflicte mtre rude reale sau false va fi vorba şi mai departe.
5. în mod paradoxal, poate, pericolul - dacă pericol e - reprezentat de influenţa engleză actuală vine din faptul că ea se produce prin oameni culţi şi că la i nivelul limbii literare funcţionează factori care împiedică sau măcar încetinesc românizarea împrumuturilor, menţinute de lucrările normative într-o formă strident stîăină. Cuvintele/variantele criticate şi marginalizate, limitate, în general, la stiluri neMterare, de tipul bişniţă (< engl. business), blugi (< engl. blue jeans), ciungă (<
engl. chewing-gum), dangarezi (< engl. dungarees), gref (< engl. grapefhtit), hodog (< engl. hot dog), demonstrează că fără frâna lucrărilor normative şi a cunoscătorilor limbii engleze anglicismele recente s-ar adapta la limba română la fel de uşor ca împrumuturile din alte straturi etimologice şi ca anglicismele mai vechi, de tipul bovindou (<bow window), budincă (<pudding), clovn (< clown ), docar (<dog-cart), fotbal (< football), henţ (< hands), lastic (< lasting) sau trening (< training).
*
După aceste consideraţii generale e cazul să explic ce înţeleg prin anglicism sau englezism: o unitate lingvistică (nu numai cuvânt, ci şi formant, expresie frazeologică, sens sau construcţie gramaticală) şi chiar tip de pronunţare sau/şi de scriere (inclusiv de punctuaţie) de origine engleză, indiferent de varietatea teritorială a englezei, deci inclusiv din engleza americană, nu doar din cea britanică. Deşi termenul pare să aibă o conotaţie negativă (ca specie de străinism sau xenism, cum se mai spune; termenul barbarism, folosit de unii, mi se pare inacceptabil), nu-1 restrâng nicidecum la împrumuturile neadaptate sau/şi inutile (ca în DEX), dar nici nu-I extind la termeni ca biomedicină şi ecosistem, etnolingvistică şi sociolingvistică sau extragalactic, cum fac unele lucrări.
Deşi s-au alcătuit diverse liste, cu sau fără clasificări onomasiologice, nu dispunem de un inventar satisfăcător - nu spun exhaustiv, pentru că ar urma oricum să fie completat cu noi intrări, dar suficient de cuprinzător - al anglicismelor din limba română, nici măcar al celor lexicale, care au fost mai mult studiate. Inventarele existente simt, pe de o parte, prea sărace, mult rămase în urmă (ajunge să spun că în cartea citată a Georgetei Ciobanu nu figurează anglicisme de largă răspândire actuală în mediul academic, cum sunt grant şi maşter), şi, pe de alta, discutabile, uneori, în privinţa acordării statutului de anglicism. Pentru o informare fie şi aproximativă asupra dimensiunilor acestor inventare, menţionez că în cartea Georgetei Ciobanu, din 1996, sunt înregistrate circa 1400 de anglicisme (lexicale şi frazeologice), în timp ce Andrei Bantaş estimase, în 1977, la 4000 numărul anglicismelor din română (poate, într-o accepţie ceva mai largă).
Pentru acordarea statutului de anglicism esenţială este problema distincţiei între originea (etimologia directă!) engleză şi cea franceză (de exemplu: club, lider, miting), mai rar (şi) germană (boiler, drops, şampon), rusă (conveier, screper) sau italiană (geacă). Când nu există indicii formale sau/şi semantice, eventual şi informaţii extralingvistice, distincţia este practic imposibilă şi situaţia trebuie acceptată ca atare, urmând să se facă distincţie între anglicismele certe - cu etimologie unică - şi cele cu etimologie multiplă. Printre cele din urmă, o situaţie specială au cuvintele care pot fi explicate atât ca împrumuturi din - sau şi din -engleză, cât şi ca formate în limba română (de exemplu: a dezagrea sau informaţional). De asemenea este importantă distincţia - asupra căreia insistă Theodor Hristea - între anglicismele veritabile (cu etimologie unică sau multiplă, nu contează aici) şi cele false - pseudoanglicisme -, create în alte limbi, în speţă franceza, ca şi cum ar fi cuvinte englezeşti (de exemplu: tenisman sau golaveraj, cărora în engleză le corespund alte cuvinte). Iată deci câte probleme pune
10
11
etimologia unei componente recente a vocabularului românesc, pentru cunoaşterea căreia cercetătorii au avantajul de a fi contemporani cu intrarea în limbă a numeroase cuvinte de acest fel. Dificultăţile etimologice sporesc - şi explică astfel, cel puţin parţial, deosebirile dintre soluţiile date în diverse lucrări - din cauza informaţiei incomplete cu privire la sursele posibile: absenţa unor anglicisme din dicţionarele, oricât de recente, ale limbii franceze, de exemplu, nu înseamnă neapărat că ele nu există în limbajul unor publicişti francezi, care ar fi putut constitui sursa (sau una dintre surse) pentru română. în presa noastră am întâlnit uneori anglicisme în pasaje în care se citează agenţia France Presse sau publicaţii franceze; de exemplu: „Din câte relata «Bucarest Matin», marea vedetă â ecranului francez s-a declarat dispus să fie un «go-between», un intermediar cu oameni de afaceri " (ROM. LIB. 1997, nr. 2101, 2/4). Etimologia anglicismelor - reale sau presupuse - nu este o problemă de ştiinţă pură, în speţă de istorie a limbii, ci este legată şi de practica limbii, de corectitudinea exprimării. Acest lucru se demonstrează convingător cu situaţii în care acelaşi cuvânt a fost împrumutat în română din surse (parţial) diferite şi rezultatele se deosebesc: de exemplu, jet [jet] „curent de lichid sau de gaz care ţâşneşte cu presiune" are etimologie dublă, franceză şi engleză, dar omograful pronunţat [get] „avion cu reacţie" provine exclusiv din engleză (cf. şi compusul jet society); termenul care desemnează unitatea de măsură a energiei numită după fizicianul englez J. P. Joule a fost împrumutat din engleză cu pronunţarea [gul] şi din franceză cu pronunţarea [ful], ambele variante fiind admise, dar nu i se poate atribui etimologie dublă, franceză şi engleză, când se înregistrează/recomandă numai una dintre cele două variante fonetice fljul] în DN şi în DEX, [gul] la Georgeta Ciobanu). Tot astfel scrierea cu i a cuvântului geacă în forma giacă poate fi promovată de susţinătorii etimologiei italieneşti (DCR), dar e total nejustificată când se corelează cu etimologia unică englezească (DEX), pe care, în schimb, o evidenţiază o grafie ca jakă (ROM. LIB. 1995, nr. 1481,1/6).
Dacă de multe ori anglicismele au etimologie multiplă, mai ales anglo-franceză, câteodată se constată o concurenţă între cele două surse, la cuvinte înrudite (dubletele sununit < engleză şi sommet < franceză) sau neînrudite (sinonimele computer < engleză şi ordinator < franceză); în ambele cazuri menţionate franceza a pierdut, fără a fi însă total exclusă (sommet, de exemplu, mai apare când şi când în presă: ROM. LIB. 1997, nr. 2129,5/1-3).
Misterul etimologic este şi mai mare la unele formaţii hibride, din sfera limbajului comercial, în care un anglicism este combinat cu un cuvânt de altă origine, de exemplu germană: compusul PC-Tisch [pi'sijtiş] „masă pentru calculator personal" sau denumirea produsului Kinder-surprise, a cărui reclamă o auzim mereu la televizor citită ["kindăr sui'praiz]. Dar în ce limbă este firma internaţională Pizza-hut, în care nu se ştie dacă termenul al doilea este engl. hut „cabană" sau germ. Hut „pălărie", desenul din emblemă fiind el însuşi ambiguu? Alte exemple de firme despre care nu ştim în ce limbă sunt, dacă trebuie citite englezeşte sau franţuzeşte, eventual nemţeşte, sunt două cunoscute firme cu mega-: Mega-Vision trebuie citit [megavizi'on] sau [mega'vijăn], Mega-image este [megai'maj] sau [mega imig]? Asemenea nume de firme sau de produse comerciale ar putea fi
12
excluse din discuţia de faţă ca evident neromâneşti dacă nu ar avea uneori interferenţe cu tema noastră. Formaţii hibride se realizează nu numai prin cuvinte din două limbi străine, ci şi prin combinarea unui cuvânt străin (în speţă englezesc) cu unul românesc. Engl. bank „bancă" nu a fost împrumutat ca substantiv comun, existând mai vechiul împrumut de origine italo-franceză bancă, dar este folosit în nume proprii de firme pentru a li se da alură internaţională: Bankcoop, Credit Bank, în care pronunţarea cu [a] a lui bank ar putea trimite şi Ia germană şi, în orice caz, constituenţii coop, credit pot să nu fie neapărat româneşti (cf. Bancpost, compus cu post, sigur neromânesc), în timp ce Columna Bank, pronunţat Ia televizor cu [e], este un compus din rom. columnă şi engl. bank.
Distincţia între un cuvânt şi mai ales o expresie intrate realmente în română şi unele doar folosite într-un text românesc ca elemente străine, ca un fel de citate, nu este deloc uşor de făcut (numai în unele situaţii poate servi distincţia grafică între caracterele folosite, de obicei cursive vs. drepte), întrucât gradul de acceptare şi interpretarea diferă de la un vorbitor la altul; de aceea e posibil ca în conferinţa mea să mă refer nu numai la anglicisme din limba română, ci şi la unele din exprimarea unor români.
Mă aştept să stârnească mirare faptul că nu voi opera clasificarea aproape curentă a anglicismelor lexicale în împrumuturi necesare şi inutile sau „de lux". Părerea mea este că ultima etichetare este subiectivă şi riscantă în acelaşi timp, necesitatea variind în funcţie atât de individ, cât şi de perioadă. îndrăznesc totuşi să consider inutile anglicismele care apar ca dublete (variante sinonime) recente ale unor împrumuturi anterioare: casino alături de cazinou (nu numai în firme, de tipul Casino Victoria, care ar putea fi considerate neromâneşti, ci şi în contexte comune, ca: „amenajarea unui modern casino", „dotările pentru casino", „să amenajeze un casino", toate în ROM. LIB. 1995, nr. 1609, 16/3-4), discount alături de discont, trezorie alături de trezorerie. Nu ştiu în ce măsură unele nuanţe de sens ar justifica reîmprumutarea lui pudding în această formă, diferită de mai vechiul budincă, sau dublarea prin horror a latino-francezului oroare.
Ceea ce interesează este nu necesitatea intrării în limbă a unor anumite anglicisme, ci necesitatea prezenţei lor într-un anumit text Nu mă sperie deci inventarul anglicismelor atestate vreodată în română, ci numărul de anglicisme din unul şi acelaşi text, excluzând, bineînţeles, limbajele de specialitate. Iată o ilustrare a abuzului cantitativ de anglicisme într-un articol din presă de larg tiraj: „tânărul hacker a răsărit din avangarda unei întregi generaţii de «cyberboys» fără nici un rudiment de conştiinţă morală, ieşiţi Ia atac pe «cyberspace», în viitorul ameninţat al «Planetei Internet»"(ROM. LIB. 1997, nr. 2076, 14/2). Abuzul poate fi şi numai calitativ dacă prezenţa unui anglicism pune în pericol înţelegerea, receptarea textului. Deşi sunt termeni tehnici, cred că, din raţiuni de accesibilitate, anglicismele holding şi, mai ales, voucher ar fi trebuit evitate în secţiunea referitoare la agricultură şi la protecţia ţăranilor din programul guvernamental de reformă (februarie 1997). Există diverse strategii discursive prin care anglicismele recente, ca orice alte inovaţii lexicale, pot fi introduse fără a lăsa semne de
13
întrebare: în primul rând explicarea sensului (glosarea prin sinonime sau parafrază) şi ordinea plasării în text. în nici un caz nu se recomandă folosirea în titluri din presă a unor anglicisme necunoscute marelui public, de felul lui pairing, processing sau screening (toate din ROM. LIB.: 1997, nrr 2072, 3/2; 1997, nr. 2076, 1/2; 1995, nr. 1507, 5/3), chiar dacă urmează să fie explicate în cuprinsul articolelor respective; exemple bune sunt titlurile cu echivalente româneşti ale anglicismelor din cuprins: sub titlul „Totul despre cărţile de plată" se vorbeşte de micile „cartele de plastic, pe care le vom denumi, pe scurt, CÂRDURI" (OBS. FIN. I, 1996, nr. 3, 2/1). Pentru glosarea în text un exemplu pozitiv este următorul: „Furtul de imagine, captioning-ul, ca metodă de legitimare, s-a văzut cel mai bine..."(ROM. LIB. 1996, nr. 1775, 2/1). Oricum, explicaţia trebuie dată la prima apariţie în text (nu după ce un anglicism rar şi strident ca overshooting a fost folosit de patru ori, în ADEV. 1997, nr. 2102, 5). Broşura, editată recent, Raport de evaluare a unităţilor de cercetare ale Academiei Române 1995. Sinteză exagerează în direcţia inversă: într-un text de circa 30 de pagini se dă de şase ori echivalentul românesc al engl. feedback (p. 7, 9, 13, 14, 23, 39) şi de trei ori cel al engl. brain drain (p. 8, 20, 23); cf. şi brain waste p. 23, 27.
Contribuţiile de până acum au analizat principalele aspecte ale adaptării fonetice, grafice şi morfologice a împrumuturilor englezeşti.
Cu privire la problemele de pronunţare şi de scriere aş sublinia deosebirile existente la multe anglicisme între aspectul oral şi cel grafic, precum şi soluţiile divergente de normare, statuate sau numai propuse. Anglicismele furnizează cel mai mare procent de abateri de Ia aplicarea principiului fonetic (mai exact, fonologie) în ortografia limbii române şi e greu de imaginat că generaţiile care stăpânesc din ce în ce mai bine engleza vor accepta românizarea celor scrise cu ortografia etimologică originară. Dimpotrivă, multe voci cer să se revină la scrierea etimologică şi în cazul unor cuvinte scrise acum fonetic, de tipul aisberg (iceberg), ghem (game), lider (leader) sau meci (match), ceea ce iarăşi e greu de admis, chiar dacă ar fi în spiritul unor tendinţe internaţionale. Să recunoaştem însă că, la unele cuvinte, s-au făcut greşeli de normare asupra cărora ar trebui să se revină: cazuri flagrante, după părerea mea, sunt grafiile şi pronunţările cnocaut şi enoedaun (pentru knock-out, respectiv knock-down), cu c iniţial, în contradicţie cu abrevierile menţinute cu k (K.O., K.D.) pentru că sunt internaţionale, fără a mai vorbi de neconcordanţa cu pronunţarea englezească (litera iniţială k nu se pronunţă aici); exagerat popuiistă este şi norma scrierii fonetice hailaif (pentru high-life), stabilită în 1953, pe care DOOM şi îndreptarele ulterioare acestuia s-au jenat să o preia, dar nici nu au avut curajul s-o modifice (deci, pur şi simplu, au omis cuvântul), în timp ce DEX o menţine.
Aspectul scris (etimologic) este adesea mai transparent decât cel fonetic, ajutând la analiza cuvântului şi la identificarea relaţiilor lui cu altele; de exemplu: grafia camping este mai apropiată de a campa şi campanie decât pronunţarea
fkempirig]; la fel, grafia consulting de a consulta decât pronunţarea [kon'saltrng] şi grafia service de serviciu decât pronunţarea fservis]. Alteori însă, exact invers, aspectul oral permite analiza ascunsă de scrierea etimologică: de exemplu, dancing [dansitig] faţă de a dansa sau shocking Fşokir|g] faţă de a şoca. Grafii ca marcher şi parching, cu ch pentru k, criticate de unii, au fost recomandate de DOOM pentru a se evidenţia relaţia cu a marca, a parca.
Deosebirile în ce priveşte vechimea şi răspândirea în limba română, corelate cu data normării, explică normarea ortografică diferită a unor anglicisme din aceeaşi familie; de exemplu: aut (cf. şi cnocaut, taim-aut) şi ofsaid faţă de outsider (cf. şi output) sau folclor faţă de folk şi folMst Deosebirile reale de pronunţare şi de normare ortoepică la unele cuvinte se justifică fie prin gradul diferit de adaptare, legat şi de vechime (de exemplu: jocheu Do'keg] faţă de disc jockey [disk gokei]), fie prin etimologia parţial diferită (situaţia - menţionată anterior - a lui joulefcu variaţie liberă admisă în normă între pronunţarea [gulj şi [jul], sau a lui jet [jet] şi [get], cu diferenţiere semantică). Variaţia liberă poate fi ortoepică şi ortografică la cuvintele scrise neetimologic: de exemplu, sandviş/sandvici.
Pentru dificultăţile normării ortoepice şi ortografice este instructiv cazul anglicismului seif < safe : scrierea etimologică iniţială, ca în engleză, a generat variantele de pronunţare [sa'fe] şi [sa'feu], ultima şi scrisă safeu; scrierea fonetică seif, recomandată din 1953, a ajutat la promovarea pronunţării corecte [seif], dar, în ciuda indicaţiei de pronunţare într-o singură silabă, cu diftong, a generat varianta fonetică greşită bisilabică [se'if] (cum s-a întâmplat şi în cazul cuvintelor seim şi şeic, de alte origini), iar varianta corectă monosilabică a fost simplificată de unii vorbitori în varianta sef. Un asemenea caz-limită - amintind anecdota cu turistul străin care încearcă să-şi scrie numele conform pronunţării engleze americane şi nu reuşeşte decât să şi-1 vadă mereu altfel receptat, din ce în ce mai departe de original - este în măsură să descurajeze pe cei care se ocupă de normarea ortografică şi ortoepică a anglicismelor in limba noastră.
Pronunţarea anglicismelor în română presupune totdeauna o doză de adaptare la deprinderile vorbitorilor români, chiar atunci când nu e vorba de o adaptare mai mare (de exemplu: se pronunţă -g în grupul scris -ng şi r în orice poziţie -inclusiv finală sau preconsonantică -, nu se disting vocalele închise de cele deschise, nu se pronunţă ca în engleză consoanele interdentale notate th). La anglicismele intrate în română prin filieră franceză s-au preluat şi aspecte fonetice sau/şi grafice de acolo: este cazul lui şalanger, al Iui forfait [forte] sau al lui bluf [blof], rummy [romi]. Variantele de pronunţare sunt foarte numeroase, de Ia cele care redau fidel scrierea până la cele care tind spre o pronunţare exact ca în engleză; ca şi în cazul grafiei, există şi în cazul ortoepiei voci care cer modificarea normei la cuvinte ca bluf în sensul adoptării pronunţării englezeşti [blaf] în locul celei franceze, [blof], corespunzătoare sursei directe. Pentru variantele de pronunţare un caz extrem este cuvântul rugbi, cu şase variante (după V. Bănciulescu).
O categorie aparte este aceea a anglicismelor care pot fi raportate Ia cuvinte existente mai de mult în limbă. încercările de a impune pronunţarea apropiată de
14
15
engleză [mas 'midia] - recomandată, printre alţii, de Al. Graur, în Dicţionarul greşelilor de limbă (Bucureşti, 1982) -nu au avut nici o-şansă de izbândă, fiind evidentă relaţia cu mediu, medie; cu atât mai puţin are şanse de reuşită recomandarea Adrianei Stoichiţoiu Ichim („Limbă şi literatură" 1996, nr. 2) de a se pronunţa ca în engleză şi prima parte a acestui compus fmaes *mi:did], firesc identificată cu masă - mase. De aceea mi se pare exagerată şi inadecvată recomandarea aceleiaşi autoare de pronunţare ca în engleză, [top fsi:krit] (tipărit, greşit, [top sr.'krit]) şi [top 'modl], a lui top secret şi top model; ce ne facem atunci cu pluralul celui din urmă, top-modele, care arată clar imixtiunea lui model -modele! în general cred că unele lucrări recente greşesc când în prezentarea anglicismelor din română Ie dau pronunţarea, în transcriere fonetică, după dicţionare ale limbii engleze, şi nu după pronunţarea lor în română.
Ce trebuie respins categoric sunt pronunţările nejustificate de tip german aplicate unor anglicisme: deşi au fost semnalate şi criticate de multe ori, variantele pronunţate şi scrise greşit cu ş-, în loc de s-, la cuvinte ca spicher, spray [spreij, sprint, standard şi start au încă, din păcate, o prea mare răspândire, chiar printre intelectuali. De asemenea, trebuie respinse grafiile hibride, semiromânizate, de tipul naylon (ori rom. nailon, ori engl. nylon), offsaid (oii rom. ofsaid, ori engl offside) sau benner (engl. banner), şi eliminate inconsecvenţele: în unul şi acelaşi articol (ROM. LIB. 1994, nr. 1202, 10/1-5) am întâlnit, de exemplu, nu mai puţin de trei grafii pentru engl. gay „homosexual" :grafia originară (gay), cea românizată, fonetică (gheî), şi hibridul ghay, cu h nejustificat nici din punctul de vedere al englezei, nici din punctul de vedere al românei, în această poziţie. Nu mai vorbesc de grafiile inculte şi criptice de felul lui hemănex (pentru ham and eggsl), misgri (pentru mixed grill), plonkkek (pentru plum-cake) sau uisic/visichi (pentru whisky) din listele unor restaurante, chiar ale unora cu pretenţii.
La aspectele fonetice ale anglicismelor cred că ar mai fi de studiat problema accentului, care generează numeroase variante, în special la cuvintele cu sufixul -er (variaţia este chiar acceptată în normă ia marcher [,marker]/[mar'ker], nu şi la performer sau sprinter; un caz extrem este manager, cu trei variante de accentuare), dar şi la altele: recent am auzit la TVR 1 accentuările [pro'motor], în loc de [promo'tor], şi [slogan], în loc de [slo'gan]. Merită să fie amintit şi fenomenul pe care Al. Graur I-a numit, în 1932, hiperenglezism fonetic, respectiv grafic, adică pronunţarea sau scrierea care se doreşte a fi englezească, dar nu corespunde normelor limbii engleze; hiperenglezisme se întâlnesc mai ales la numele proprii, dintre care cel mai cunoscut exemplu este numele oraşului american Chicago pronunţat greşit [ci'kago] în loc de [şi'kago]. Dar în legătură cu numele proprii se poate pune şi problema accentuării englezeşti a unor nume de altă origine: de exemplu, accentuarea pe silaba iniţială a numelui oraşului olimpic francez Albertville, accentuarea pe primul component al numelui agenţiei franceze France Presse, pronunţat frecvent [frans pres] în loc de [frans 'pres] de crainicii de radio şi televiziune, sau pronunţarea englezească a unor nume de sursă mitologică greco-latină consacrate cu altă pronunţare, cum e numele produsului menajer Ajax ['eipks], alături de pronunţarea conform tradiţiei a numelui omograf al echipei de
fotbal Ajax ['aiaks] din Amsterdam. De asemenea o problemă este lectura abrevierilor literale de tipul CD [si 'di], LP [el !pi], PS [pi 'si], e-mail fi meii] faţă de LSD [le se 'de] sau WC [ve 'ce], de exemplu; şi aici există uneori variante de lectură, de exemplu la CIA fcia], [sia] şi [si ai 'ei| sau la FBI [fe be 'i] şi [ef bi !ai].
La aspectele grafice cred că ar trebui revăzută oportunitatea respectării cratimei sau a blancului din engleză la compuse ca week-end sau compact disc, având în vedere complicaţiile pe care le creează în română flexiunea (pl. week-end-urî) şi articularea enclitică (week-end-ul); problema cratimei se pune şi la formele unor anglicisme simple, ca bridge (bridge-ul) sau show (show-uri), pentru care normele actuale sunt insuficient de clare şi par chiar inconsecvente. De asemenea, ar trebui reglementată problema vecinătăţii literelor y şi i în forme flexionare şi în derivate ale anglicismelor terminate în y, de exemplu scrierea formelor de plural articulat (nominativ-acuzativ şi genitiv-dativ) ale lui cow-boy. Am menţionat aici doar câteva dintre problemele reale al ortografiei româneşti actuale.
în sfârşit un aspect secundar interesant este reprezentat de pronunţarea glumeaţă de tip englezesc a unor cuvinte româneşti. încă din 1947 Al. Graur (Scrieri de ieri şi de azi, Bucureşti, 1970, p. 54) semnala că, în locul lui furculition şi trăntition ale personajelor lui V. Alecsandri, „de câtăva vreme pronunţarea franceză a sufixului -tion e concurată de pronunţarea engleză" în exemple ca instaleişn, inundeişn, combineişn şi complicheişn (la care azi l-aş adăuga pe minuneiş(ă)n „minunăţie, minunat") şi că umilele ţigări Plugar din epocă erau înnobilate cu pronunţarea numelui lor în forma ['plogăr] (p. 57). în momentul de faţă este la modă pronunţarea englezească a sufixului -atar în exemple ca porecla Asculteităr (ACAD. CAŢ. VI, 1996, nr. 20 (236), 8/2) pentru profesionistul-şef al ascultării convorbirilor telefonice. Amintesc şi că în deceniile trecute a circulat o lectură de tip englezesc a numelui de personaj istoric (şi de străzi) Ilie Pintilie, pronunţat [*aiM'pintila^.
Adaptarea sau încadrarea morfologică a anglicismelor pune probleme de gen, de articulare enclitică, de număr şi de flexiune cazuală Ia substantive, care reprezintă majoritatea acestor împrumuturi. Este semnificativ faptul că multe anglicisme sunt înregistrate în dicţionare numai ca substantive, fără specificarea genului, sau că unele au câte două genuri la forma nearticulată (un/o story, dar numai story-ul), de asemenea că, din considerente de formă, numele unor animate de sex femeiesc se încadrează la genul neutru (script-girl, top-model, chiar miss, pentru care am întâlnit pluralul miss-iiti: ADEV. 1995, nr. 1716, 7/6) şi pun probleme de acord (de exemplu: „divorţat de frumoasa top-model" ROM. LIB. 1995, nr. 1696, 14/1 sau „un tânăr top-model [...] se întoarce acasă [...] dezamăgită de relaţia de dragoste cu impresarul ei" ROM. LIB. 1996, nr. 1950, 13/5). Semnificativă prin frecvenţă este şi dubla marcare a numărului plural în exemple ca jeanşi şi comicsuri, cu câte două desinenţe, sau tenismeni, cu alternanţă englezească şi desinenţă românească. Relativ numeroase substantive sunt invariabile sau/şi nearticulabile, iar unele sunt defective de număr. Un caz extrem
16
17
este reprezentat de mult discutatul mass-media, care este şi invariabil (de exemplu: influenţa mass-media), şi nearticulabil hotărât, şi defectiv de număr (plurale tantum; singularul un mass-medium se întâlneşte doar accidental, în traduceri: de exemplu, Ia Alvin Toffler, Powershift - Puterea în mişcare, 1995, p. 353). Unele anglicisme îşi completează paradigma pe teren românesc: blug < blugi. Ca problemă specială a substantivelor masculine şi neutre terminate în [i] scris y, menţionez că anglicismele mai vechi în română au fost adaptate cu desinenţa -u [u] la singular: jocheu (cf. însă mai recentul disc-jockey), troleu. *
La adjectiv, anglicismele îmbogăţesc clasa unităţilor invariabile prin exemple ca live, nonstop, sexy, shocking, care funcţionează şi ca adverbe. Valoare adjectivală au şi unele substantive (de exemplu: fak-play, science-flction), iar uneori apar dificultăţi de identificare a statutului de substantiv sau adjectiv (la exemple ca folk sau pop pe lângă substantivele din sfera muzicii: cântăreţ, formaţie, grup, muzică, piesă ~; stand-by în sintagma acord stand-by). Un anglicism care pune probleme de clasificare ca parte de vorbire este şi cunoscutul cash, calificat de obicei numai ca substantiv, dar folosit mai mult ca adjectiv şi ca adverb cu sensul „peşin".
In ce priveşte adaptarea/încadrarea verbelor împrumutate din engleză, se preferă net conjugarea I (cu prezentul indicativ în -ez): a dribla, a faulta, a sprinta, a şuta, a loba (întâlnit ca adaptare nu numai a engl. to lob din terminologia tenisului, ci şi - poate, numai în glumă - a engl. to lobby din terminologia politică: „Năstase lobează la Cotroceni pentru schimbarea lui Văcăroiu" ACAD. CAŢ. IV, 1994, nr.39 (151), 5/4); a lista, a printa, a scana; uneori se ajunge astfel la dublete, ca în cazul anglicismului a procesa faţă de mai vechiul a proceda (acelaşi fenomen este în curs de realizare cu a accesa faţă de a accede). Opţiunea pentru conjugarea a IV-a, de obicei cu sufixul lexical -uf, este populară şi familiară: formaţii glumeţe ca a drincui coincid ca tip cu cele uzuale la românii americani (a draivui, de exemplu, în textele culese şi publicate de Anca Hartular, Merem la America).
*
Aspecte mai puţin studiate sunt cele semantice şi influenţele (calcurile) gramaticale.
Dintre aspectele semantice au fost relevate - de Adriana Stoichiţoiu, Şerban Iliescu şi alţii, în articole şi emisiuni de radio şi de televiziune - mai ales două fenomene care constituie greşeli: pe de o parte, pleonasme (de tipul bord de conducere, conducere managerială, hit de succes, mijloace (de) mass-media sau mijloace media, publicitate de reclamă sau reclamă publicitară, summit la vârf) şi, pe de alta, sensuri noi explicabile prin categoria „falşilor prieteni" sau a „rudelor înşelătoare". Acestea din urmă sunt numeroase Ia diverse părţi de vorbire; de exemplu, Ia substantive: audienţă „public, auditoriu" („declaraţia a fost făcută unei audienţe formate din tineri" ADEV. 1996, nr. 2003, 1/1), oportunitate „şansă, posibilitate, ocazie" („numeroase oportunităţi de cooperare" ROM. LIB. 1994,
nr. 1267, 8/3; „o oportunitate unică" VOCEA ROM. m, 1995, nr. 360, 5/1), pachet „set, ansamblu" („pachet de acţiuni, de legi, de măsuri etc ", dar şi „un pachet de muzică românească" ROM. LIB. 1996, nr. 1928, 16/1 sau „A fost convenit pachetul de negociere pentru organizarea Congresului..." ROM. LIB. 1995, nr. 1534, 3/1), rezoluţie „fermitate", suport „sprijin, susţinere" („Programul îşi propune să acorde suport financiar de conectare la Internet" ROM. LIB. 1997, nr. 2124, 18/4; cf. şi suporter), la adjective: confortabil „convenabil" (în îmbinări ca „preţ confortabil'), decent „acceptabil, pasabil" (în îmbinări ca „(nivel de) trai decent"sau „preţ decent"), domestic „intern, naţional", frugal „sumar, în cantitate mică" („o serie de date frugale, dar foarte concrete" ROM. LIB. 1996, nr. 2029, 1/4; şi adverb: „astăzi oamenii au devenit dependenţi de stilul radio-TV, gândesc «frugal»"ROM. LIB. 1997, nr. 2124, 18/2), la verbe: a agrea „a fi sau a cădea de acord"(„au agreat să constituie o societate pe acţiuni"ROM. LIB. 1996, nr. 1875, 24/5), a aplica (şi substantivul aplicaţie) „a cere, a solicita (un post, o bursă etc.)", sens de la care s-a creat şi derivatul special aplicant („Aplicanţii trebuie să fie studenţi aflaţi cel puţin în anul trei de studiu" ROM. LIB. 1997, nr. 2120, 20/1), a promova (şi substantivele promovare, promoţie, ultimul cu adjectivul special promoţional) „a face publicitate/reclamă, a lansa" („Michael va cânta piesa D. S., care nu a fost promovată până acum nici ca extras pe single şi nici ca videoclip" EV. Z. 1996, nr. 1283, 2/3; „Unele edituri [...] au veritabile programe pentru promoţia cărţii de arhitectură" ROM. LIB. 1995, nr. 1794, 1/6), a realiza „a-şi da seama". Am enumerat în această listă selectivă numai sensuri devenite curente în limbajul publicistic, lăsând la o parte exemplele cu caracter accidental limitate la traduceri neglijente, cum ar fi bandă „fâşie" („banda autonomă Gaza"ROM. LIB. 1995, nr. 1492, 8/3) sau fizician „medic" (ROM. LIB. 1995, nr. 1474, 8/6); îndeosebi în subtitrarea filmelor abundă exemple asemănătoare, de folosire greşită a unor cuvinte ca bloc „şir de clădiri cuprinse între două străzi", confuz „tulburat", copie „exemplar", librărie „bibliotecă", taxă „impozit".
Dacă anglicismele constituie o ameninţare, un „pericoP'pentru limba română, aceasta se poate întâmpla tocmai în situaţiile în care ele se insinuează, prin calcuri semantice şi - vom vedea mai departe - prin calcuri gramaticale sau lexico-gramaticale, sub haina unor cuvinte existente mai de mult în română. Adaosul de sens nu duce numai la încărcarea cuvintelor în cauză, ci pune probleme de receptare corectă vorbitorilor nefamiliarizaţi cu limba engleză, cu atât mai mult cu cât uneori se produc adevărate conflicte latre sensuri opuse, ca în cazul adjectivului şi adverbului formal (laxele două sensuri opuse ale acestuia -1. „de formă", 2. „categoric" - se adaugă acum al treilea: „protocolar, solemn, oficial", foarte folosit în sociologie; de remarcat însă diferenţierea antonimelor neformal şi informai. Un citat ilustrativ din presă: „până Ia 20 februarie au avut loc şapte consilii formale, cinci reuniuni informale şi mai multe audieri ale preşedintelui în faţa Parlamentului Europei" ROM. LIB. 1995, nr. 1498, 8/3). Mă întreb ce au înţeles alegătorii când în prezentarea unui candidat Ia preşedinţie, în toamna
18
19
trecuta, s-a menţionat, printre calităţi, dedicaţia sa (în sensul de „devotament, dăruire" al engl. dedication); paralel cu substantivul, adjectivul dedicat este folosit şi el cu sensul „devotat" („O biografie a lui în care să fie evocat cu acelaşi spirit analitic şi dedicat cu care pregătea el însuşi una despre respectatul şi iubitul lui profesor"DDLEMA IV, 1996, nr. 189, 2/2).
Calcurile semantice după engleză pot afecta nu numai neologisme înrudite, ca în exemplele anterioare, ci şi cuvinte mai vechi din română. Oricât ar părea de bizară încadrarea lor la anglicisme, substantivul calup, de origine turcă, adjectivul partieipial ţintit, cu rădăcina de origine slavă ţintă, şi adjectivul cumsecade, compus românesc din elemente latineşti moştenite, intră în categoria anglicismelor semantice prin folosirea celui dintâi cu sensul „set, ansamblu" (deci sinonim cu pachet, de care am vorbit) în îmbinări de tipul „calup de filme"ROM. LIB. 1996, nr. 1925, 20/6), a celui de al doilea în „programe ţintite, de interes regional sau judeţean" (ROM. LIB. 1996, nr. 1947, 3/5) şi a ultimului, la concurenţă cu decent, în reclamele care oferă „calitate la un preţ cumsecade"; cf. şi cârtiţă (< bulg.) „spion".
Dar nu numai calcurile semantice pot fi periculoase, ci şi coliziunile omonimice şi paronimice în care sunt implicate anglicisme de tipul bord (< engl. board) „consiliu de conducere" şi mai vechiul bord (< fr. bord) „margine", respectiv training „instruire, antrenament, pregătire" şi cunoscutul trening „costum de sport" (training ca nume de acţiune mi se pare un exemplu tipic de anglicism nerecomandabil, fiind inutil sub raport semantic şi, în acelaşi timp, un exemplu de inadecvare a grafiei etimologice, care rupe cuvântul de rude ca a antrena, antrenament şi antrenor). împrumutul mass-media nu prezintă nici un pericol, cel puţin nu pe plan semantic, dar devine periculos din momentul în care modificarea sa morfologică sub influenţa mai vechiului medie duce la confuzii cu acesta; mai periculoasă se dovedeşte folosirea anglicismului simplu media, devenit medie, pi. medii cu acelaşi sens de „presă" (media românească, ~ americană, ~ internaţională), întrucât în îmbinări ca mediile independente ROM. LIB. 1994, nr. 1405, 3/1 poate fi receptat nu cu sensul „publicaţie, mijloc de informare", ci cu acela de „grup, cerc", deci poate fi confundat cu mediu (cf. medii diplomatice, ~ intelectuale). O interesantă coliziune paronimică a avut ca rezultat anglicizarea greşită a unui cuvânt de altă origine: piesa mecanică denumită, cu un împrumut din germană, obertail/obărtail (lit. „parte de sus, superioară') a devenit la unii vorbitori obertaim şi se întâlneşte astfel chiar în presă (ROM. LIB. 1995, nr. 1623, 1/5, deşi ziaristul semnatar ştie că „obertaimul e o invenţie nemţească"; este drept că el n-avea cum să verifice forma corectă, dat fiind că, în mod surprinzător, acest cuvânt lipseşte din dicţionarele româneşti unilingve); această alterare formală n-ar merita să fie discutată dacă amestecul Iui taim n-ar demonstra cunoaşterea, fie şi vagă, a anglicismului (cf. termenii sportivi taim şi taim~aut).
Problemele semantice simt mai numeroase decât cele menţionate. Improprietatea poate apărea prin neglijarea unui constituent semantic incompatibil cu anumiţi determinanţi, aspect relevat uneori cu referire Ia blue jeans / blugi, la
care se pierde din vedere semul „albastru". Tot astfel, foarte răspânditul body-guard (atât de cunoscut, încât un copil de clasa I primară din Turda a definit cuvântul cioban prin „body-guard la oi") este înţeles de unii vorbitori numai ca „agent de pază" (= sensul lui guard), cu ignorarea semului „de corp" imprimat de constituentul body (care ar trebui totuşi să fie cunoscut din termenii sportivi bodicec, a bodiceca, de la hochei, sau recentul body-building şi din termenul de modă/confecţii body. „pentru sobrietatea serilor fierbinţi, Baeza propune un body negru" ROM. LIB. 1995, nr. 1681, 9/3); aşa se explică folosirea lui -în presă! -în îmbinări ca „bodyguarzii localului" ADEV. 1996, nr 2003, 12/4 sau „bodyguarzii care păzesc localurile" ROM. LIB. 1996, nr. 1769,2/5, „bodyguarzi pentru păduri" şi „bodyguarzi pentru paza pădurilor" ADEV. 1995, nr. 1549, 2/6 (în loc de mai vechea îmbinare terminologică guarzi forestieri) sau „bodyguarzi pentru îndepărtarea aurolacilor şi cerşetorilor din staţiile metroului" EV. Z. V, 1996, nr. 1071, 1/3. Un exemplu asemănător de contradicţie în adaos este utilizarea lui terminal în îmbinarea „terminal de legătură, de interconectare", prezentă într-un discurs politic al unui înalt personaj (utilizare criticată în ROM. LIB. 1996, nr. 1828, 1/1). La fel poate fi calificată şi îmbinarea „o şedinţă de jogging" ROM. LIB. 1996, nr. 1754, 8/6, dacă ţinem seama de sensul etimologic prin excelenţă static al substantivului şedinţă şi de sensul dinamic al lui jogging.
Aspecte interesante şi sub raport stilistic simt date de sensurile figurate cu care apar folosite unele anglicisme, fie că aceste sensuri sunt şi ele împrumutate, fie că - şi mai ales când - sunt creaţii româneşti. Am în vedere sensul figurat al substantivului bizon „persoană care face parte dintr-un segment social înapoiat" („o bravadă gratuită, menită să satisfacă bizonul de presă, extrem de ostil formulei programului de publicitate" ROM. LIB. 1995, nr. 1649, 3/2), al verbelor a dribla şi a şunta (un titlu din presă: „Cu viclenia, a şuntat democraţia" ROM. LIB. 1994, nr. 1376, 16/5) sau al adjectivului şi adverbului aut în contexte ca „N-are rost să discutaţi cu el, e complet aut".
în legătură cu semantica anglicismelor ar mai fi de spus că stabilirea originii sensurilor este şi mai dificilă decât a originii cuvintelor ca unităţi lexicale şi că etimologia multiplă este o realitate care trebuie admisă şi aici în situaţii ca aceea a verbului a realiza, întrucât sensul „a-şi da seama" se explică atât prin sursă directă engleză, cât şi prin filieră franceză.
Descrierea semantică a anglicismelor din română, ca şi cea fonetică, este corectă numai dacă reflectă situaţia <^in această limbă, deci trebuie să indice sensurile existente în română, fie şi improprii, nu pe cele din engleză, cum fac unele lucrări: de exemplu, în română lobby nu desemnează o încăpere a unor instituţii, ci o acţiune sau/şi un grup de persoane care o îndeplineşte (= engl. lobbying, lobbyism), iar mimcarnu are sensul „automobil mic", ci „un fel de tren mic acţionat de un vehicul motorizat", shop nu este orice fel de magazin (timp de câteva decenii a avut numai sensul engl. touristshop „magazin care vinde doar contra valută forte") şi snack (snec) nu înseamnă „gustare", ci „local specializat în gustări" (= engl. snack bar). Altă cerinţă este ca descrierea semantică a fiecărui
20
21
anglicism -când în mod deliberat nu se face decât parţial, într-un cadru delimitat (cum este terminologia unui anumit domeniu) -să fie, pe cât posibil, completă, să-i cuprindă toate sensurile lexicale şi valorile gramaticale. De exemplu, maşter trebuie înregistrat atât ca s. m. (1. Persoană care deţine titlul ştiinţific superior licenţei, dar inferior doctoratului; 2. Termen de adresare către un stăpân, de obicei tânăr), cât şi ca s. n. (1. Titlul de maşter, perioada de studii pentru obţinerea acestui titlu, deci întrebuinţare greşită în loc de masterat, în contexte ca „dreptul de a participa la maşter" şi „facultăţile care nu organizează maşter" ROM. LIB. 1995, nr. 1534, 5/3-4 sau „universităţi care să dea maşter şi doctorat" „22" VH, 1996, nr. 1 (307), 7/1; 2. Formă de imprimare computerizată anterioară reproducerii),
încategoriacalcurilor gramaticale, în speţă sintactice, intră mai ales construcţiile care reflectă regimul originar; de exemplu: a G interesat în ceva, cu prepoziţia în în locul Iui de, sau a trata cu ceva („Există un pericol real [...] să pierdem energia şi concentrarea de a trata cu problemele reale care sunt mai ales în interiorul statelor şi nu între ele" ALDINE II, 1997, nr. 56, 4/5), cu regim prepoziţional în locul celui direct, şi, invers, a consimţi ceva şi a conveni ceva, cu regim direct în locul celui prepoziţional („Ministerul de Finanţe a consimţit scumpirea călătoriei" ROM. LIB. 1995, nr. 1545, 9/6; cf. şi „importanţa convenirii conţinutului acestor relaţii" ROM. LIB. 1995, nr. 1498, 8/3). Un calc gramatical de alt tip, combinat cu o punctuaţie care este şi ea de influenţă preponderent engleză, este exprimarea alternativă -în funcţie de referent -a genului pronumelui personal de genitiv singular în forma lui/ei; el poate fi ilustrat cu următorul citat (unde dublează, de altfel, inutil exprimarea posesiei prin reflexivul în dativ îşi): „Orice persoană îşi poate exprima credinţa sau religia lui/ei, fie individual, fie în comunitate cu alţii" ROM. LIB. 1997, nr. 2125, 2/3.
Calcuri lexico-gramaticale pot fi considerate unele conversiuni, cum ar fi cele ale gerunziilor incluzând şi privind folosite cu valoare adverbială, după modelul engl. including, respectiv cu valoare prepoziţională, după modelul engl. concerning (influenţa este evidentă mai ales când privind apare cu această valoare la începutul unui enunţ: de exemplu, „Privind acordul ce se va semna între Chişinău şi Moscova, de retragere a Armatei a 14-a, dl. Geoană a menţionat..." ROM. LIB. 1994, nr. 1336, 8/3) sau numeroasele substantivizări ale unor adjective: de exemplu, consumabile, executiv, oGcial. Cu aceasta am ajuns însă Ia graniţa cu formarea cuvintelor.
In domeniul formării cuvintelor influenţa engleză, foarte puţin studiată, poate fi detectată sub aspecte care ţin fie de formaţiile şi procedeele împrumutate, fie de funcţionarea anglicismelor lexicale ca baze pentru formaţii pe teren românesc.
Din prima categorie interesează procedeele cu care cuvintele englezeşti intră în limba noastră, atât cele pe care le conţin la origine, cât şi cele aplicate Ia împrumutarea lor: deci, pe de o parte, formanţi (afixe şi elemente de compunere), compuse cu o anumită topică, iar, pe de alta, calcuri de structură şi trunchieri.
Chiar dacă este vorba de formanţi nu pur englezeşti, ci cu etimologie multiplă, preponderent latino-romanică, sursa engleză trebuie luată în consideraţie la sufixe ca -ai (fapt semnalat de Iorgu Iordan, care era romanist; pentru frecvenţa acestui sufix în româna actuală aş putea cita o frază din săptămânalul ALDINE I, 1996, nr. 29, 2/1, cu cinci adjective în -a/, dintre care trei susceptibile de a fi anglicisme: acţionai, atitudinal şi informaţional), -antă (consultanţă), -(at)ic (mediatic),- ism, -itate, -iv (protectiv), la prefixe ca hiper-, super- şi la elemente de compunere prefixoide ca dis-, maxi-, mega-, mini-, pe care influenţa engleză le-a întărit considerabil. într-o doză mai mare sunt de provenienţă englezească sufixele cel puţin virtuale -er neaccentuat (prognozer, sprinter, suporter), -i (sexy, dar şi Va/i) şi -ing (dribling, Gxing, parching) şi elementele de compunere sufixoide active -averaj (pe lângă pseudoanglicismele împrumutate golaveraj, setaveraj, există şi coşaveraj), -gate (extras din Watergate cu sensul „afacere necurată, scandaloasă" şi folosit în formaţii ca Andagate „scandalul legat de înregistrările de la terasa Anda" ACAD. CAŢ. V, 1995, nr. 38 (202), 4/1, Bombgate ROM. LIB. 1995, nr. 1530, 3/6, SaG-gate ROM. LIB. 1996, nr. 1851, 16/1), -land(a) (extras din nume de ţări/regiuni şi folosit în Gol(l)and şi Golanland ca denumiri pentru „Piaţa Universităţii ocupată de «golani»", Caritasland ROM. LIB. 1995, nr. 1589, 16/5, Draculaland „22" III, 1992, nr. 42 (143), 15/3, Juverlanda „Oltenia" CAŢAVENCU II, 1991, nr. 35 (74), 7/4, Romlanda L.A.I. I, 1991, nr. 2/4 şi Stupidlanda ACAD. CAŢ. IV, 1994, nr. 17 (129), 5/2) şi, mai ales, -man, cu varianta -men (barman, congresman, dai şi Bârcman ACAD. CAŢ. III, 1993, nr. 27 (87), 3/5, tarabman ROM. LIB. 1995, nr. 1530, 1/6, tupeumen ACAD. CAŢ. V, 1995, nr. 38 (202), 3/1). Compusele englezeşti cu structura analizabilă în cuvinte aşezate în ordinea determinant + determinat au dezvoltat acest model de compunere în româna actuală, mai cu seamă Ia numele proprii de firme în sens larg (de exemplu: Nord Hotel, Imobiliar Grup; cf. şi aici hibrizi ca firma Comtim Westcame ROM. LIB. 1995, nr. 1473, 4/1 sau titlul de rubrică Săptămânal Press AL. CIV. I, 1991, nr. 63, 3/2-4), dar şi la substantive comune adaptate (sex-industrie ROM. LIB. 1993, nr. 1065, 11/2, stock-opţiune ROM. LIB. 1995, nr. 1505, 8/5); acum 25 de ani m-am amuzat imaginând contexte în care s-ar aglomera asemenea formaţii de tip „romenglez": „La Student-Club se audiază Meridiane-melodii cântate de Modern-Grup, se vizionează Universal-şotron sau o producţie România-film şi se lecturează Glob-Magazin", „De la Parc-hotel la Intim-bar se merge cu un turist-transport sau cu Jumbo-car".
Numeroase anglicisme au intrat îţi română prin trunchierea unui compus (bluming < blooming mill, grep < grapefruit, snec < snack-bar, trend < trench coat) sau chiar a unui derivat (racket s.m. < racketeer, cf. şi box < boxing, poate după franceză); unele au fost împrumutate şi în forma netrunchiată, dublete existând şi în engleză (living/living-room; cf. şi hard/hardware, soft/software). Cuvinte simple trunchiate s-au împrumutat uneori ca variante cu existenţă paralelă, în registre diferite, ale unor cuvinte întregi: hi fi / high Gdelify. Tot astfel unele compuse sau cvasicompuse s-au împrumutat şi sub forma abrevierilor grafice
22
23
oializate: de exemplu, LP / long play, CD / compact disc sau PC / computer personal. Calcul de structură se întâlneşte mai ales în redarea unor compuse, ca mai vechiul cal-puteze (după engl. horse-power, poate şi după germană), autocontrol (după engl. şi fr. self-control, împrumutat şi ca atare) sau autoservire (după engl. self-service şi rus. samoobsluzivame; în DEX se trii^ite numai la rusă) şi viitorologie (după engl. futurology), dar şi în redarea unor derivate cu prefixe, ca interfaţa (după engl. şi fr. interface).
Unele anglicisme derivate au fost adaptate prin înlocuirea sufixului originar cu sufixul românesc corespunzător: engl. -able cu rom. -abil (predictabil < predictable), engl. -age cu rom. -aj (dunaj < dunage), engl. -ance cu rom. -anfă (uteranţâ < utterance) etc. sau cu un sufix sinonim (engl. consulting: rom. consultanţă; engl. exploder: rom. explodor, engl. monitoring: rom. monitorizare; în Republica Moldova engl. computer, rom. computatof).
Integrarea anglicismelor, unele foarte recente, se manifestă şi se demonstrează prin productivitatea lor ca baze pentru formaţii româneşti. Poate că cele mai interesante situaţii apar la derivatele moţionale pentru formarea femininelor corespunzătoare unor substantive masculine nume de persoane. De la compusele cu -man, care în engleză au feminine paralele compuse cu woman „femeie", româna a format mai demult feminine derivate în -iţă (barmaniţă sau bărmăniţă, vătmăniţă), iar mai recent în -ă (recordmană, tenismană, foarte criticate pentru absurditatea menţinerii elementului -man „bărbat", dar fireşti din punctul de vedere al sistemului românesc de formare a cuvintelor). Româna simte nevoia marcării femininului şi acolo unde engleza nu are un cuvânt special; de aceea s-au creat feminine ca mai vechile spicheriţă de la spicher, sprinteră de Ia sprinter şi recentele lideră şi lideriţă (ROM. LIB. 1994, nr. 1424, 1/5) de Ia lider, rockeriţă de la rocker, fană („fanii şi fanele lui Daniel lordăchioaie"; femininul este criticat în ROM. MAG. I, 1, 10/6), hipe (pi; sg. hipă neatestat) şi chiar cuplul VZP-e f. pl.: VZP-i m. pi. (deşi în mod obişnuit VIP e tratat ca neutru, cu pluralul VIP-uri). Alte două exemple recente merită atenţie pentru că evidenţiază atât dificultăţile pe care trebuie să Ie rezolve limba română, cât şi ingeniozitatea vorbitorilor ei. Mai întâi, femininul de la body-guard, întâlnit în variantele body-guardă şi body-gardă (badigardă ACAD. CAŢ. VI, 1996, nr. 11 (227), 2/4), ultima confundabilă cu sensul abstract „pază" sau colectiv „unitate de pază". Apoi, mai interesant, cazul numelui de agent de Ia strip-tease (substantiv compus în engleză din două verbe): engl. strip-teaser, care se referă la ambele sexe, nu a fost împrumutat, preferându-se sursa franceză pentru numele de agent feminin, numai că fr. stripteaseuse este redat greşit prin formaţia - generalizată - stripteuză (CRON. ROM. III, 1995, nr. 791, 8/5; ROM. LIB. 1996, nr. 1676, 8/6; nr. 1971, 8/6), în care unul dintre cele două radicale componente, verbul engl. to tease „a hărţui, a agasa, a provoca", este redus Ia consoana [t] (prin haplologie, ca o consecinţă a asemănării fonetice dintre segmentul [iz] din acest radical şi sufixul [oză]); cu atât mai greşit este masculinul stripteuz întâlnit pentru desemnarea unui profesionist bărbat (ROM. LIB. 1995, nr. 1693, 8/6), căci un sufix -euz pentru masculin nu există în română, cum nu există
nici în franceză), corespondentul masculin românesc al lui -euză neputând fi decât -eur [or] sau -or (cf. dizeuză: dizeur, coafeză: coafor, deci *striptizeuză sau *striptizor). Ca o curiozitate, dar şi ca o dovadă de creativitate, semnalez formaţia glumeaţă striptizoaică (COT. m, 1993, nr. 196 (628), 1/4), perfect normală.
La numele de agent sunt mai puţin interesante derivatele cu sufixe neologice internaţionale ca -and, -ist, -er, -or - desigur, în situaţiile în care ele lipsesc în engleză (de exemplu: masterand de la maşter, racketist pentru engl. racketeer) -decât cele cu sufixe vechi şi populare, ca -ar (nu numai generalul bişniţar, ci şi joggingar JURN. NAŢ. HI, 1995, nr. 524, 20/3 sau snecar) sau -agiu (sponsoragiu, cu adăugarea, redundantă, de fapt, a sufixului românesc).
Tot astfel, la substantivele abstracte nume de acţiuni, stări sau calităţi derivatele cu sufixe neologice ca -antă, -aţie, -itate nu sunt la fel de importante pentru integrarea anglicismelor cum simt cele cu sufixe vechi ca -arie (de exemplu: sponsorărie ROM. LIB. 1996, nr. 2007, 4/5). Deşi -at este sufix neologic la numele de stări, cred că un derivat abstract ca masterat, format după modelul lui doctorat, prezintă interes; el este sinonim cu maşter s.m, despre care am vorbit mai înainte.
La verbele denominale derivatele imediate de conjugarea I, care constituie majoritatea, pot părea banale, chiar în cazul unora ca a body-guarda ROM. LIB. 1995, nr. 1517, 3/1 (cf. mai vechiul termen sportiv a bodiceca), dar altă semnificaţie au derivatele imediate de conjugarea a IV-a (de exemplu: a joggingi ACAD. CAŢ. VI, 1996, NR. 17 (234), 6/1 sau a mitingi ORA II, 1993, nr. 328, 1/1). Derivatele cu sufixe folosesc sufixele neologice -ia şi -fza, uneori în formaţii de la aceeaşi bază: de exemplu, de la manager s-au creat a manageria ROM. LIB. 1994, nr. 1317, 1/1 şi a manageriza ACAD. CAŢ. VII, 1997, nr. 2 (270), 3/2. Concurenţă poate exista şi între un derivat sufixai şi imul imediat: de la substantivul mass-media verbul consacrat este a mass-mediatiza, dai se foloseşte şi a mass-media ROM. LIB. XLIX, 1991, nr. 14385 (351), 1/2; forniaţii similare există şi de la baza simplă media cu acelaşi sens, dar în această situaţie trebuie optat ferm pentru a mediatiza, care este lipsit de echivoc, spre deosebire de a media „22" III, 1992, nr. 42 (143), 15/3, cunoscut de mult cu alt sens („a mijloci, a intermedia"); cf. şi a telemedia ROM. LIB. 1994, nr. 1301, 3/3.
De la unele anglicisme s-au creat prin trunchiere elemente de compunere, cu productivitate slabă: bişno-< bişniţă (bişnocraţie), buldo-< buldozer (buldotanc).
Ca un pandant al pronunţării englezeşti aplicate în glumă Ia cuvinte româneşti de alte origini se pot cita creaţii ludice de tip englezesc din domeniul compunerii: Slobozia-City pentru „(oraşul) Slobozia" sau The Wednesday Ciuc pentru „Miercurea Ciuc" ACAD. CAŢ. VH, 1997, nr. 11 (279), 8/4; cele două procedee - fonetic şi de formare a cuvintelqj - se combină în derivarea cu sufixul -eiş(ă)n, adăugat la cuvinte româneşti care nu au nici măcar corespondentul acestuia -ţie: „s-a întors din America cu idei novatoare: Liberteişăn, Egaliteişăn, Fratemizeişăn" ACAD. CAŢ. V, 1995, nr. 39 (203), 1), şi în compuse de felul lui [•teiborstrit] ca traducere pentru „Drumul Taberei", cartier şi stradă din Bucureşti, în aceeaşi sferă se înscrie mimarea identificării elementului de compunere
24
25
englezesc -mm în antroponimul românesc Gherman, scris Gher-man într-un context în care se vorbeşte de o călătorie în America a omului politic cu acest nume de familie (ROM. LIB. 1996, nr. 1797, 3/1).
Pentru productivitatea lexemelor de origine engleză am mai relevat, cu alt prilej, bogata familie a substantivului miting, care, după un secol şi jumătate de la intrarea cuvântului în limba română, a fost creată aproape exploziv în anii 1990-1992: derivatele mitingar, mitingâraie, a mitingi, mitingism, mitingist, mitingită şi compusele mitingoSl(ie), mitingoman(ie), minimiting. Dar şi unele anglicisme foarte recente şi-au constituit rapid o familie: de la sponsor - verbul împrumutat a sponsoriza, abstractul sponsorizare şi derivatul prefixai cosponsor ROM. LIB. 1996, nr. 2010, 8 în limba standard, dar şi derivatele sponsoragiu, sponsorărie, Sponsorica ROM. LIB. 1996, nr. 2020, 4/5 şi compusul megasponsor ACAD. CAŢ. III, 1993, nr. 7 (68), 8/1 îii limbajul pamfletar. De remarcat deosebirea dintre lipsa de productivitate a împrumutului neadaptat business (alături de care există numai compusul businessman, împrumutat ca atare) şi productivitatea variantei-dublet bişniţ(ă): bişniţar, a bişniţari, bişniţăraie, bişniţăreală, bişniţăreasă, bişniţăresc, bişniţărie, bişnocraţie (cf. şi bişniţman).
Bineînţeles, unele anglicisme intră din capul locului cu o mică familie sau şi-o constituie/completează curând cu împrumuturi tot de la sursă (de exemplu: a kidnapa, kidnapper, kidnapping sau sprint, a sprinta, sprinter) şi această împrejurare le întăreşte poziţia tuturor în limbă, dar pentru formarea cuvintelor în română fenomenul este mai puţin interesant; unele cuvinte sunt numai semianalizabile, când s-au împrumutat două sau mai multe formaţii din aceeaşi familie fără a se fi împrumutat şi cuvântul de bază (de exemplu: pager şi paging). Amintesc observaţia făcută în discuţia asupra aspectelor fonetice şi (orto)grafice că apartenenţa la aceeaşi familie este uneori ascunsă de tratamentul diferit aplicat unor anglicisme înrudite: de exemplu, spicher şi speech (cf. însă varianta acestuia spicî).
*
Foarte puţin studiate (numai în treacăt, de Th. Hristea) sunt anglicismele frazeologice. Este vorba în primul rând de împrumutarea ca atare a unor unităţi frazeologice (locuţiuni, sintagme, expresii) englezeşti alcătuite din două sau mai multe cuvinte, unităţi la care uneori e greu de făcut delimitarea de cuvintele compuse: mai ales frazeologisme substantivale (family planning, Srst lady, gentlemeni agreement, mixed grill, no manrs land, one-man show, self-made man), dar şi adverbiale (Bfty-ăfty, last but not least, onAine) sau adjectivale (second hand). Dai unităţile frazeologice englezeşti au fost şi calchiate, situaţie în care originea lor este mai greu de identificat; de exemplu: frazeologismele substantivale terminologice cutie neagră (după engl. black box), poate şi farfurie zburătoare (cf. engl. Qying saucer, dar şi fr. soucoupe volante) şi obiect zburător neidentificat (cf. engl. unidentified flying object, dai şi fr. objet volant non identifie) şi foarte răspânditul frazeologism verbal a chema (sau a suna) înapoi „a telefona ca răspuns" (după engl. to caii back). Unele frazeologisme circulă în
ambele ipostaze (împrumut propriu-zis şi calc): black hole / gaură neagră, family planning /planificare familială, Grst lady /prima doamnă, no maris land / ţara nimănui, number tine / numărul unu (e bine să ne amintim aici că româna a cunoscut şi expresia sinonimă numărul ainţ într-o perioadă de influenţă germană), second hand / la mâna a doua. Până aici problematica frazeologismelor este comună cu aceea a anglicismelor lexicale. Probleme specifice sunt: calchierea parţială a unui frazeologism (de exemplu: doc plutitor şi doc uscat, în terminologia marinărească, după engl. floating dock, respectiv dry dock, mijloace de comunicare în masă după engl. mass communication media), câteodată cu împrumutarea unui cuvânt limitat la îmbinări frazeologice (de exemplu: acord stand-by după engl. stand-by agreement), folosirea unui anglicism lexical în frazeologisme româneşti (de exemplu: din start „de la început" sau a prinde în ofsaid „a prinde pa cineva făcând o greşeală") şi crearea unei imitaţi frazeologice româneşti ca echivalent -nu totdeauna consacrat - al unui cuvânt englezesc unic, fie simplu (de exemplu: întâlnire/reuniune la vârf/la nivel înalt pentru summit < engl. sau lovitură de pedeapsă pentru penalty < engl.), fie compus, în ultimul caz printr-un calc de structură (de exemplu: atelier de lucru, calc nefericit, pleonastic, după engl. workshop; gumă de mestecat după engl. chewing gum). Unele calcuri frazeologice sunt şi calcuri gramaticale: prelegeri invitate după invited lectures.
Ca şi la anglicismele lexicale, aspecte interesante deopotrivă sub raport stilistic oferă sensurile figurate cu care se folosesc unele anglicisme frazeologice, fie că aceste sensuri sunt şi ele împrumutate, fie că sunt creaţii româneşti; de exemplu: sensul figurat al formulei din terminologia sportivă K.O. într-un context ca „rezultatul negocierilor de la Atlanta a fost K.O." JURN. NAŢ. III, 1995, nr. 524, 23/1, folosirea termenului culinar fast-food cu aplicare la un domeniu intelectual („Predispoziţia publicului actual pentru acest gen de cultură «fast-food» îi obligă însă şi pe creatorii culturali să adopte o nouă strategie" ROM. LIB. 1997, nr. 2124, 18/2) sau aplicarea la oameni a formulei comerciale king-size care indică dimensiunea ţigărilor („porec!ă[...] referitoare la poetul king-size Adrian Păunescu" ROM. LIT. XXIX, 1996, nr. 47,2/2), precum şi sensul figurat al frazeologismului, tot comercial, second hand în contexte ca „S-a dus încrederea naivă în nomenciaturiştii second hand care nu pot oferi decât soluţii tot second hand" ROM. LIB. 1996, nr. 1975, 1/1-3 (cf. ampla explicaţie însoţitoare: „Tare s-a mai amuzat corespondentul unui mare ziar londonez când a găsit cea mai bună traducere pentru ceea ce se acceptă că în România au proliferat din belşug: nomenciaturiştii second hand din al doilea eşalon. Termenul se referă, în general, la «mâna a doua», mărfuri uzate scoase la vânzare la preţ redus. Aşa sunt şi activiştii politici ai PDSR: vechi, întrebuinţaţi, uzaţi, perimaţi.").
Un domeniu complet nestudiat este stilistica anglicismelor, în ambele accepţii ale termenului stilistică, deci atât ca repartiţie funcţională, cât şi ca expresivitate. Cele două aspecte sunt legate între ele cel puţin prin prezenţa unor
26
27
anglicisme în limbajul argotic (în două dicţionare recente de argou al infractorilor -care e departe de a se caracteriza prin influenţe englezeşti - figurează cuvântul manei, cu variantele manei, moni, „bani") şi în limbajul familiar, colocvial, al unor vorbitori; în descrierea acestora din urmă sunt necesare date de ordin sociolingvistic (vârstă, profesie, nivel cultural etc.).
Unele observaţii de stilistică afectivă au rezultat şi din cele spuse în paragrafele anterioare despre pronunţările sau/şi formaţiile glumeţe; la exemplele de tipul bişniţman, sponsoragiu, sponsorărie, tarabman se pot adăuga derivate augmentative ca bildingău ACAD. CAŢ. VI, 1996, nr. 16 (232), 7/2 şi colective ca gmgsterime ROM. LIB. 1996, nr. 1800, 1/5 sau compuse ca Borcan-Bank şi Ciorap-Bank ACAD. CAŢ. VI, 1996, nr. 19 (235), 7/1. Amintesc de asemenea aspectele stilistice ale sensurilor unor anglicisme lexicale şi frazeologice.
Altă observaţie stilistică făcută anterior printre rânduri priveşte existenţa sinonimelor de tipul blue-jeans / jeanşi // blugi sau chewing-gum / gumă de mestecat // ciungă, repartizate funcţional, şi specializarea semantică a variantei-dublet bişniţ(ă) faţă de business (de luat în seamă şi conotaţia grafiei fonetice MznfsROM. LIB. 1996, nr. 2007,2/4), respectiv a lui bişniţman ACAD. CAŢ. VI, 1996, nr. 29 (245), 8/3 faţă de businessman. De fapt, dacă cercetăm mai de aproape istoria câmpului semantic „afacere" (cu conotaţii negative), ar fi de observat că bişniţă a luat locul unui împrumut german, de care practic nu se mai vorbeşte azi, anume gheşeft, cu exact acelaşi sens şi aceeaşi valoare expresivă, iar derivatul bişniţar 1-a înlocuit pe gheşeftar.
Pe lângă variantele fonetice alterate care reprezintă rezultatul unui proces obiectiv de adaptare, există alterări intenţionate, cu certă valoare expresivă. De acest tip este alterarea lui talkie-waMe în tache-lache, a cărei paternitate Mircea Zaciu (Jurnal, voi. I, Cluj-Napoca, 1993, p. 83) o atribuie lui FI. Pucă („Pentru «îalke-walke» [sic] el a inventat varianta autohtonă «tache-lache»: capacitatea bucureşteanului de a se juca cu vocabularul").
Efecte stilistice rezultă şi din asocieri sugestive ca acelea din titlul de articol „Nomenklatură şi establishment" ROM. LIB. 1996, nr. 1775, 2/4 sau din propoziţia „în acest week-end, bulibăşeală mare printre tramvaiele bucureştene" ROM. LIB. 1996, nr. 1926, 9/3. O expresivitate involuntară au textele culese de la români americani bătrâni în care anglicismele apar alături de regionalisme lexicale şi fonetice; de exemplu, din cartea citată a Ancăi Hartular: „«Uel!», zace, «leidi», zace, «să face noapte minteni»" (p. 117; vorbeşte o femeie născută în 1904 într-un sat din judeţul Sibiu) sau „Joacă ei loptă. Şi el o dobângit praizu şi l-or molărit cu trofi" (p. 149; femeie născută în 1898 în Pesac, jud. Timiş).
Semnificativă pentru stilistica anglicismelor este şi adoptarea unor formule de conversaţie cu această origine: formulele de salut hello şi bye-bye, cele de afirmaţie all right şi, mai ales, O.K. [o'keij, ca împrumuturi propriu-zise, şi formulele de urare o zi bună, week-end plăcut şi Crăciun fericit, din categoria calcurilor, totale sau parţiale. Pentru cât de pestriţe sunt formulele colocviale la unii vorbitori reproduc următoarea conversaţie dintre doi studenţi bucureşteni, pe
care am auzit-o chiar sub zidul Academiei Române, pe strada Mihail Moxa: „-Mersi. -Dorit menşăn it. -Ceau!", deci redusă Ia formule din trei limbi străine; în faţa unui asemenea text te poţi întreba unde mai e limba română. Dintre formulele de conversaţie împrumutate, bye-bye a intrat şi în locuţiuni verbale cu sens figurat: a spune / a face bye-bye (cuiva) sau a-şi lua bye-bye (de la cineva sau ceva), înlocuind mai vechile a-şi lua adio, pa şi pusi, care aveau formule de salut împrumutate din alte limbi; utilizări de efect, cu un joc de cuvinte implicând două anglicisme, mi se par titlul din presă „Bye-bye, stand-by" (ACAD. CAŢ. VII, 1997, nr. 1 (269), 3/3) şi titlul de album „Acord stand bye-bye" (formaţia „Vouă", 1997).
*
în concluzie, anglicismele din româna actuală trebuie privite şi studiate - în toată complexitatea lor - ca orice alte categorii de cuvinte, măcar ca toate cele împrumutate mai mult sau mai puţin recent. Cultivarea/apărarea limbii sau ecologia lingvistică nu se face cu prejudecăţi şi intoleranţă, cu purism şi discriminări.
Necesare şi chiar urgente sunt acţiunile de înregistrare şi de descriere a anglicismelor din punctul de vedere al limbii române, de normare şi de explicare pentru a se asigura utilizarea lor corectă şi unitară; de asemenea este necesară observarea gradului de folosire, cu distincţiile de rigoare între exotismele cu statut de citat şi elementele integrate sau măcar pe cale de integrare, între faptele izolate -individuale, ocazionale - şi cele cu frecvenţă cât de cât relevantă (date statistice referitoare la frecvenţă se găsesc numai la Hortensia Pârlog).
Cele două atitudini opuse faţă de anglicisme reprezintă, în bună măsură, semnele unui conflict între generaţii de felul celui care la 1848 îi separa pe bonjurişti de tombatere (astăzi probabil că bonjuriştii s-ar numi *helloişti sau *O.K.-iştî). Ca şi atunci, preferinţele lingvistice sunt în general corelate cu deschiderea/închiderea spre Occident. în orice caz, respingerea violentă, fără discernământ, a elementelor de origine engleză pare să confirme declaraţia omului politic olandez Hans van den Broeck, comisar european: „Drumul de la Marx Ia market este lung şi greu".
28
ABREVIERI
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
ACAD. CAŢ. = „Academia Caţavencu"
ADEV. = „Adevărul"
AL. CIV. = „Alianţa civică'5
COT. = „Cotidianul"
CRON. ROM. = „Cronica română"
EV. Z. = „Evenimentul zilei"
JURN. NAŢ. = „Jurnalul naţional"
L.A.I. = „Litere, arte, idei"
OBS. FIN. = „Observator Financiar" ROM. LIB. = „România liberă" ROM. LIT. = „România literară" ROM. MAG. = „România Magazin" VOCEA ROM. = „Vocea României"
Avram, Mioara, Probleme ale exprimării corecte, Bucureşti, 1987.
Bantaş, Andrei, A Bird's Eye-View of English Influences upon the Romanian Lexis, în „Studia
Anglica Posnaniensia", 1977, nr. 9. Bantaş, Andrei, Ilinca Constantinescu, Paula Şendrea, Observaţii pe marginea înregistrării
cuvintelor de origine engleza în lucrări lexicografice româneşti, în „Studii şi cercetări
lingvistice" XXXIV, 1983, nr. 6. Băncilă, Florica, Dumitru Chiţoran, The1 English Element in Contemporary Romanian, în Rudolf
Filipovic (ed.), The English Element in European Languages, voi. al II-lea, Zagreb, 1982. Bănciulescu, Victor, Limbajul sportiv, Bucureşti, 1984.
Bogdan, Mihail, English Loan-Words in Romanian, în Actes du X* Congres International des Linguistes, Bucarest, 28 aout-2 septembre 1967, voi. al IV-lea, Bucureşti, 1970.
Bota, Măria, Observaţii asupra morfologiei neologismelor de origine engleză în limba româna literară, în „Limbă şi literatură", 1978, nr. 1.
Bujeniţă, Mihai, Din terminologia nautică românească. II. Termeni marinăreşti de origine engleză, în „Limba română" XV, 1966, nr. 1.
Ciobanu, Georgeta, Anglicisme în limba română, Timişoara, 1996.
Constantinescu, Ilinca, Influenţa limbii engleze în vocabularul sportiv românesc, în „Limba română"
XXI, 1972, nr. 6 şi XXII, 1973, nr. 1 şi 2. Coteanu, Ion, Vocabularul limbii române, în Societatea de Ştiinţe Filologice din România,
„Buletinul Societăţii pe anii 1991-1992". Dimitrescu, Florica, Dinamica lexicului românesc -ieri şi azi - , Cluj -Bucureşti, 1995. Graur, Alexandru, Puţină gramatică, [voi. I], Bucureşti, 1987; II, Bucureşti, 1988. Gruiţă, Mariana, Adaptarea cuvintelor de origine engleză la sistemul fonetic şi ortografic al limbii
române actuale, în „Limbă şi literatură", 1974, nr. 1. Hristea, Theodor, [Influenţa engleză], în Theodor Hristea, coordonator, Sinteze de limba română,
ediţia a treia revăzută şi din nou îmbogăţită, 1984. Iordan, Iorgu, Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor", Iaşi, 1943; ediţia a doua,
Bucureşti, 1948.
Liutakova, Rumiana, Trăsături specifice ale împrumuturilor englezeşti din limbile română şi
bulgară, în „Studii şi cercetări lingvistice" XLIV, 1993, nr. 2. Pârlog, Hortensia, Termeni de origine engleză în pubhcistica română contemporană, în „Analele
Universităţii din Timişoara. Seria Ştiinţe filologice" IX, 1971, nr. 1. Preda, Irina, îmbogăţirea îexico-semantică a limbii române actuale. (Cu privire specială la perioada
postdecembristă) (III), în „Limba română" XLI, 1992, nr. 11-12. Puşcariu, Sextil, Limba română, voi. I, Privire generală, Bucureşti, 1940; ediţia a doua, Bucureşti,
1976.
Seche, Luiza, Englezisme terminate în -ing folosite în presă, în „Presa noastră", 1974, nr. 2. Stoichiţoiu Ichim, Adriana, Observaţii privind influenţa engleză în limbajul publicistic actual (I), în
„Limbă şi literatură", 1996, nr. 2. Trofîn, Aurel, Observaţii cu privire la adaptarea terminologiei sportive de origine engleză în limba
română, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Series Philologia" XII, 1967, nr. 2. Uritescu, Dorin N., De la chioşcari la vesternizare. Mic dicţionar de termeni actuali, Bucureşti,
1993.
30
31