Coman LUPU
Lexicografia româneascã
în procesul de occidentalizare
latino-romanicã
a limbii române moderne
(1780-1860)
Lexicografia românească
în procesul de occidentalizare latino-romanică
a limbii române moderne (1780-1860)

Coman LUPU
Lexicografia românească
în procesul
de occidentalizare
latino-romanică
a limbii române moderne
(1780-1860)
Apărut: Bucureşti 1999
© Editura LOGOS
Toate drepturile rezervate
Ed. LOGOS
Adresa poştei:
OP 4 CP 48 Bucureşti
Tel./fax (021) 327 14 78
E-Mail: offi ce@logos.tm.ro
ISBN: 973-98278-2-9
Lui Marius Sala

Abrevieri
ar. = arabă
cat. = catalană
cf. = confer
engl. = engleză
fr. = franceză
gall. (LB) = franceză
germ. = germană
it. = italiană
lat. = latină
magh. = maghiară
(n)gr. = (neo)greacă
pers. = persană
pol. = polonă
pg. = portugheză
prov. = provensală
rom. = română
rs. = rusă
scr. = sârbo-croată
sp. = spaniolă
tc. = turcă
ucr. = ucraineană

– 9 –
Introducere
Lucrarea de faţă este rezultatul unei cercetări pe dicţionare româneşti
din perioada 1780-1860. Am abordat aceste lucrări pornind de la
ideea că dicţionarul este o oglindă în care cel care îl consultă trebuie să
recunoască date ale istoriei culturii şi ale istoriei limbii române.
Orice dicţionar, indiferent de structură sau de profi l (multi-, bi- ori
monolingv, etimologic, explicativ sau terminologic), constituie o descriere
a culturii şi, “en ce sens, il est un texte culturel”, după cum spun
Jean Dubois şi Claude Dubois (1971, p. 99). Limba şi cultura refl ectate
în dicţionarele cercetate se situează într-un spaţiu cu două uşi: una în închidere,
cealaltă în deschidere, marcând astfel pragul dintre două lumi.
Din corpusul dicţionarelor din perioada menţionată ne-a interesat
inventarul de împrumuturi latino-romanice, pentru a putea evalua locul
şi rolul lucrărilor lexicografi ce în procesul de modernizare a structurilor
lexicului românesc. Istoriile limbii literare propun, în general, ca reper
pentru începuturile acestui fenomen, anul 1780. Într-o discuţie cu Alexandru
Rosetti, regretatul profesor al profesorilor noştri, care a pledat
ani în şir pentru o ediţie ştiinţifi că a Condicii lui Iordache Golescu, ni sa
sugerat ca termen de referinţă anul 1750, pentru a cerceta începuturile
istoriei socio-culturale ale fenomenului lingvistic ce avea să schimbe
fi zionomia lexicului românesc după 1780. În acest sens s-a exprimat şi
prof. Alexandru Niculescu, care ne-a recomandat lucrările de istorie şi
de istorie a culturii referitoare la faza 1750-1780. Ceea ce am şi făcut
şi am constatat că, în pofi da cunoscutei relaţii dintre “mot et chose”, nu
se poate vorbi în acest interval de o sincronizare între occidentalizarea
confortului vieţii sociale de la noi şi modernizarea lexicului. Limba
elitelor sociale din Principate şi din Transilvania fi ind mai ales greaca
şi, respectiv, maghiara, este lesne de înţeles de ce lexicul românesc înregistrează
sporadic efectele schimbărilor din diversele sfere ale vieţii
sociale. În ţările române - şi mai ales în Principate – se produce mai
– 10 –
întâi, între 1750-1780, un proces de occidentalizare la nivelul culturii
materiale, proces urmat de o deschidere în cultura spirituală, care avea
să pregătească şi transformările în plan lingvistic.
Într-adevăr, contextul extralingvistic este cel care, ca în oricare
etapă din istoria limbii române, determină modifi cările care aveau să
se producă în lexic. De exemplu, prin neguţătorii greci, boierii români
ajung să dobândească gustul confortului occidental, iar legătura dintre
“cuvânt şi lucru” se face în spaţiul românesc mai întâi prin intermediul
limbii greceşti. “În vreme de pace, scrie N. Iorga, piaţa străină furniza
toate articolele necesare marilor boieri pentru confortul şi luxul lor. Din
Austria se importau mobile, mătăsuri... Din Germania veneau ţesături
de lână, ceasornice, manufacturi, coloniale; din Franţa, stofe fi ne, din
Olanda, pânzeturi, din Anglia museline, percale şi indiene, din Veneţia
cristaluri, hârtie şi lumânări...” În acest mod, grecii deschid însă drumul
şi spre înnoirea culturii spirituale, contribuind astfel la trezirea
conştiinţei naţionale.
În ceea ce priveşte Transilvania, începuturile procesului de modernizare
a lexicului românesc sunt legate de o întoarcere în istorie, către
rădăcini, de accesul la cultură, la cunoaştere, la schimbul de idei, acces
devenit posibil şi prin implicarea bisericii în destinul românilor ardeleni
şi stimulat de mişcările care frământau conştiinţa Occidentului.
Pentru a înţelege cum s-a ajuns la absorbţia unui mare număr de
împrumuturi latino-romanice, am considerat necesar să urmărim mo dul
cum se încheagă o poziţie convergentă în epocă faţă de pro ble ma împrumuturilor
neologice în limba română şi faţă de sur sele acestora. Cele
mai interesante şi totodată consecvente sunt părerile corifeilor Şcolii
Ardelene. Am trecut de asemenea în revistă cercetările consacrate împrumuturilor
livreşti în limba română.
Pornind de la precizarea lui S. Puşcariu privitoare la “căile de
penetraţie ale neologismului”, am încercat să ilustrăm contribuţia
fi ecăreia şi am adăugat, la cele menţionate de lingvistul ardelean, altele,
rezervând un spaţiu aparte lucrărilor lexicografi ce.
– 11 –
Dicţionarul asupra căruia ne-am concentrat atenţia este Condica
limbii rumâneşti a lui Iordache Golescu, a cărui descriere am făcuto
prin raportare mai ales la două importante lucrări ardeleneşti: Lexiconul
budan şi dicţionarul lui Ioan Bobb. În prezentarea vocabularelor
publicate după 1830 am subliniat elementele de convergenţă şi de
divergenţă cu aceste trei dicţionare. Divergenţele le explicăm, pe de o
parte, prin profi lul acestor lucrări (sunt dicţionare bilingve, de pildă cele
pe domeniul român-francez, sau de neologisme), dar şi prin faptul că
limba română, după 1830, se afl a într-o altă etapă de evoluţie. Cercetarea
acestor lexicoane prezintă un interes multiplu pentru istoria limbii
române literare: din punct de vedere etimologic, pentru adaptarea neologismelor
la sistemul fonetic şi morfologic al limbii române, pentru
datarea unor termeni etc.
Realizarea acestei cercetări este rodul mai multor ani de lucru, intermitent.
Nu putem încheia aceste rânduri fără a-i aminti pe cei care
ne-au încurajat sau ne-au ajutat ca acest demers să capate forma pe care
o oferim acum celor interesaţi de asemenea aspecte ale istoriei limbii
române literare. Ne-au fost mereu alături profesorii noştri Florica Dimitrescu
şi Alexandru Niculescu; prietenii noştri dintotdeauna Stela Toma
şi Alexandru Ciolan; prietenii şi colegii de la Institul de Lingvistică
“Iorgu Iordan“ al Academiei Române: Jana Balacciu-Matei, Tudora
Şandru-Mehedinţi, Gabriela Necheş; prietena şi totodată colega noastră
Sanda Reinheimer-Rîpeanu; de la acelaşi Institut al Academiei Române,
Mioara Avram şi Ioana Vintilă-Rădulescu ne-au stat aproape în
momentele de cumpănă. Nu o putem uita pe Doina Derer, care, ca şefă
de Catedră, ne-a scutit deseori de corvezi extraprofesionale. Tuturor,
recunoştinţa şi mulţumirile noastre.
– 12 –
I. Epoca
1. Văzută de istorici
Perioada de la mijlocul secolului al XVIII-lea până în primele
decenii ale veacului următor asociază, într-un ritm mai alert decât
până atunci, factori complecşi socio-politici şi spirituali, care
produc o schimbare de esenţă a societăţii româneşti, schimbare ce
refl ectă şi mutaţiile la nivel european.
În plan politic, Principatele sunt puternic marcate de declinul
Imperiului Otoman. În urma războaielor dintre 1768–1774, 1787–
1792 şi 1806–1812, Imperiul Otoman este silit să facă im por tante
concesii Rusiei, noua putere afi rmată în zonă, ceea ce oferă Principatelor
române un anumit spaţiu de mişcare, prin relaxarea
obligaţiilor către „puterea suverană“. Începând din 1774, pacea
de la Kuciuk-Kainargi, deşi menţine vasalitatea faţă de Poartă şi
regimul fanariot, acordă Rusiei, ofi cial, statutul de „putere protectoare“,
cu dreptul de a interveni la Constantinopol în favoarea
Principatelor. Promovând libera navigaţie pe Dunăre, acelaşi tratat
propulsează Ţara Românească şi Moldova în sfera intereselor
economice ale marilor puteri, ca bază a interesului politic.
Refl exul acestei mişcări îl reprezintă contactul direct al europenilor
cu Ţările Române, a cărui intensifi care este evidentă prin
sporirea numărului de călători, atestat de memorialele de călătorie
şi de funcţiile lor (ne)ofi ciale, înregistrate în documentele epocii.
Abordând problema primilor călători francezi în Principate,
P. Eliade1 demonstrează că apariţia acestora în Ţările Române,
1. Infl uenţa franceză asupra spiritului public în România. Originile, Univers,
Bucureşti, 1982, p. 121–130.
– 13 –
încă de la începutul secolului al XVIII-lea, este determinată de
interesul politic de a urmări acţiunile domnitorilor români, poziţia
Austriei şi Rusiei în zonă, pe de o parte, iar pe de altă parte, replica
otomană. Pentru Franţa, încă din 1701, Bucureştii şi Iaşii
sunt centre de corespondenţă între Viena, Varşovia şi Constantinopol2.
De aceea, sunt trimişi în Principate agenţi ai ambasadorului
francez la Constantinopol, care intră în slujba domnilor
(în 1701, Lautier este angajat de C. Brâncoveanu ca medic; Fonseca,
medicul ambasadei franceze la Constantinopol, îl slujeşte în
1719 pe N. Mavrocordat; consulii francezi din Crimeea vizitează
periodic Principatele, iar începând cu jumătatea secolului al
XVIII-lea, secretarii domnilor fanarioţi sunt francezi numiţi de
consulatul de la Constantinopol: în 1747, „le seigneur Millo“, la
curtea lui Grigore Ghica; între 1750–1760, „le sieur“ Linchou, pe
lângă Constantin Racoviţă; Simian, sub Grigore Calimachi, 1769;
Jean Louis Carra şi Pierre Laroche, la diverşi domnitori munteni
şi moldoveni, între 1764–1783 etc.). Hotărârea din 1785 a ambasadorului
francez la Constantinopol, Choiseul Gouffi er, de a
numi ca secretari ai domnitorilor persoane instruite, are ca urmare
elaborarea primelor lucrări străine despre români: Journal d’un
voyage de Constantinople à Jassy şi Reinseignements moraux et
curieux sur quelques usages des habitants de la Moldavie et sur
l’idiome moldave, ambele datând din 1785 şi fi ind redactate de
Alexandre-Maurice Blanc de Lanautte, comte d’Hauterive.
O altă lucrare, Histoire de la Moldavie et de la Valachie, este
elaborată în 1777 de Jean Louis Carra. Suplinind informaţia cu
fantezia sau cu impresia de moment, aceste trei lucrări au doar
meritul de la localiza Principatele şi de a înregistra pentru europeni
câteva coordonate. Ele atestă şi existenţa unui cititor străin
interesat de aceste meleaguri. Alte câteva lucrări ale călătorilor
străini fac ofi ciul de reală popularizare: F. I. Sulzer, Geschichte
2. Pompiliu Eliade, op. cit., p. 130.
– 14 –
des transalpinischen Daziens, 1782; St. Raichevich, Osservazioni
storiche naturali e politiche intorno alla Valachia e Moldavia,
Napoli, 1788; Les mémoires du comte de Laugeron (1790–1812);
W. Wilkinson, An Account of the Principalities of Walachia and
Moldavia, 1820, etc.
În relaţia dintre Poartă şi Principate, expresiile – mai mult teoretice
(prin neaplicare) decât practice – ale acestei autonomii limitate,
sub garanţia Rusiei, le-au reprezentat capitulaţiile, hatişerifurile
şi hotărârea din 1802. „Capitulaţiile“, tratate de închinare a
provinciilor vasale faţă de turci, pe baza reglementării raporturilor
cu Poarta, în temeiul documentelor de la 1393 şi 1460, erau de fapt
acte plăsmuite de boieri în 1772, cu scopul argumentării dreptului
Principatelor la autonomie în Imperiul Otoman. „Hatişerifurile de
privilegiu“ desfi inţează tributul în grâne, interzic rechiziţiile fără
plată şi sancţionează abuzurile funcţionarilor turci care strâng haraciul,
măsuri puse sub supravegherea administraţiei ruse şi mai
apoi a consulilor. Hotărârea din 1802 prevedea ca toate dările
pentru Constantinopol să se încadreze în limitele posibilităţilor
de plată declarate de Principate. Această aspiraţie spre autonomie
faţă de Poartă orientează, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
în primii ani ai veacului al XIX-lea, marea boierime angajată în
politică, spre Rusia.
Faptul că în 1802 câţiva boieri munteni – refugiaţi la Braşov,
în urma jafului bandelor lui Pasvan Oglu – trimit cereri de sprijin
ţarului, împăratului Austriei şi lui Napoleon, solicitând în acelaşi
timp la Constantinopol numirea ca domn pe viaţă a lui Constantin
Ipsilanti, demonstrează atât cristalizarea unei conştiinţe europene,
care revendică de fapt o susţinere salvatoare din partea marilor
puteri, cât şi luciditatea dependenţei efective faţă de imperiul
în declin. Trimiterea în 1802 a boierului Dudescu într-o misiune
confi denţială la Paris şi memoriul adresat în 1807 împăratului Napoleon,
pentru a constitui, prin unirea Principatelor, Dacia sau
Valahia Mare, sugerează aderenţa la forţa politică şi spirituală cea
– 15 –
mai importantă în epocă şi cu care românii îşi simt afi nităţi. Este
un mod de a-şi alege – pentru prima oară liber în istorie – protectorul
şi... modelul spiritual şi existenţial, pentru care fanarioţii şi
ruşii sunt doar mediatori.
Constituirea consulatelor franceze la Iaşi şi Bucureşti, în 1797,
sub conducerea cetăţenilor Perrant şi, mai ales, Flûry (în ciuda eşecului
activităţii lor diplomatice, ca urmare a răcirii relaţiilor dintre
Turcia şi Franţa, prin intrarea trupelor napoleoniene în Egipt), va
duce la crearea unui prim „partid naţional“. Numit „partid francez“,
el este format, sub infl uenţa ideilor Revoluţiei Franceze, din
tinerii boieri eterişti, călăuziţi de principiile lui Rhigas. În numele
acestui partid, boierul I. Ghica va încerca să-i înmâneze, în 1807,
împăratului francez un memoriu, într-o tentativă desperată de a
menţine apropierea de Franţa, în condiţiile în care Napoleon cedase
de fapt Principatele autorităţii ţariste.
Această cedare, după cum subliniază P. Eliade, a avut ca urmare
practic o foarte consistentă occidentalizare, cu două surse
divergente. Pe de o parte, pentru a se impune, „guvernul ţarist începuse
cucerirea în bună regulă a Moldovei, mai întâi cu armele,
apoi prin serbări, dansuri, jocuri. Niciodată infl uenţa franceză n-a
fost introdusă de ei în mai deplină cunoştinţă de cauză. Niciodată
Moldova n-a fost mai «franceză» pe dinafară şi, în acelaşi timp,
niciodată cei câţiva membri ai «partidei franceze» din Moldova
nu s-au arătat mai ostili Rusiei“3. Pe de altă parte, declarându-se
ostili ruşilor – în care întrevedeau viitorii stăpâni –, în Moldova,
reprezentanţii încă activi ai partidei naţionale se proclamă „partizani
ai Franţei şi ai nemuritoarei Revoluţii“, „republicani“, „frondeuri“,
„iacobini“, „admiratori ai marelui Napoleon.”
Chiar dacă, după cum subliniază P. Eliade, personalităţi ca
Beldiman, Catargi, Sturdza foloseau aceşti termeni „în ciuda
puţinului înţeles legat de aceste cuvinte“, utilizarea lor ni se pare
3. P. Eliade, op. cit., p. 204.
– 16 –
semnifi cativă pentru cristalizarea ideii că numai printr-o asemenea
orientare Principatele puteau fi salvate de povara orientală
cunoscută, turcească, şi presupusă, rusească. Revenirea în societatea
moldovenească de la începutul secolului al XIX-lea, cu intonarea
Marseillezei şi a Carmagnolei, a consulului francez Lamarrex
– în ciuda tratatului de la Tilsit –, ne apare ca o primă opţiune
fermă pentru calea occidentală.
După căderea lui Napoleon şi triumful ţarului Alexandru asupra
acestuia, grecii îşi schimbă orientarea, dinspre Franţa spre
Rusia. Noua Eterie, constituită în 1814, va avea centrul în Rusia,
la Odessa, de unde se va extinde şi pe tărâm românesc. Aici,
prin mişcarea lui Tudor de la 1821, ea găseşte spiritele formate
în sensul Revoluţiei Franceze, şi atât Proclamaţia de la Padeş,
cât şi scrisorile adresate boierilor în 4 februarie de către Tudor
atestă asimilarea unui fond de idei enciclopedist. În acest sens,
P. Cornea4 subliniază că, dacă prin termenii şi ideile proclamaţiei
„ne aflăm, de fapt, dincolo de luminismul fi lozofi lor secolului al
XVIII-lea, pe un teren pur revoluţionar”5, prin scrisoarea către
boieri este redefi nit conceptul de patriot: „Patriotul nu este doar
un conaţional, cum credea Chesarie din Râmnic, sau un comiliton
al luminării, cum sugera Ienăchiţă Văcărescu; el trebuie să posede
– cum spunea cavalerul de Jaucourt în L’Encyclopédie – «virtutea
politică a renunţării la sine însuşi, capacitatea de a pune interesul
public mai presus de cel personal»“6.
În plan strict istoric, mişcarea lui Tudor reprezintă, pentru Principate,
un prim moment de afi rmare a voinţei naţionale de autodeterminare.
Acum, românii ies din expectativa urmăririi jocurilor
politice care hotărăsc tabăra în care sunt aruncate de istorie Principatele.
Ei acţionează în numele unor idei care se plămădiseră
nu numai ca un imperativ al momentului, sub infl uenţa Eteriei
4. Originile romantismului românesc, Minerva, Bucureşti, 1972.
5. Ibid., p. 165.
6. P. Cornea, op. cit., p.166.
– 17 –
greceşti, dar şi ca urmare a asimilării spiritului şi modelului european
furnizate de Revoluţia Franceză şi de imperiul napoleonian.
În plan intern, mişcarea lui Tudor este şi refl exul ridicării unei noi
clase active, a micilor boiernaşi şi orăşeni, care anunţă burghezia.
Punând capăt domniilor fanariote, mişcarea se deschide spre
epoca modernă, a dezvoltării în ritmul şi pe reperele civizilizaţiei
europene.
Pînă la 1848, alte două momente istorice vor circumscrie ferm
această deschidere. Ca arc peste timp, între ideile de la 1821 şi
cele paşoptiste – din păcate, acest fapt a rămas în istorie doar
ca iniţiativă, neavând şi repercusiuni politice –, în aprilie 1822
Ionică Tăutu elaborează proiectul primei constituţii româneşti,
zisă a cărvunarilor. Aceasta este expresia lecturilor sistematice
din iluminismul francez, prin susţinerea legilor universale care
guvernează lumea, în care echilibrul originar se menţine prin
schimbarea resorturilor uzate, pe baza evoluţiei. Refuzând ideea
de revoluţie, Tăutu preconizează autocraţia luminată, lansând diatribe
la adresa marii boierimi spoliatoare. Precursor al preromantismului
prin traducerea sa din Volney (Sfărâmările sau Procetire
asupra revoluţiilor împărăţiilor), ca autor al pamfl etelor antiboiereşti
(Strigarea norodului Moldovii cătră boierii pribegi şi cătră
mitropolitul şi Scrisoare ce au trimis un boier din Moldova cătră
dumnealui logofătul Grigoraş Sturza la Cernăuţi) şi al unor discursuri
celebre în epocă, Tăutu prefi gurează incandescenţa ideilor
şi retorismul politic al lui Bălcescu şi Kogălniceanu.
Incisivitatea luptei antifeudale a acestora este anunţată de
Proiect de reforme, elaborat în 1827 de munteanul Eufrosin Poteca,
format la Pisa şi Paris în spiritul raţionalist şi egalitarist al Europei
anilor 1820–1825. În numele unei prime generaţii de studenţi
români formate la şcolile occidentale, Poteca militează pentru
idei care vor fi promovate de generaţia paşoptistă: desfi inţarea
privilegiilor (fi scale), impunerea generală după avere, egalita–
18 –
tea la numirea în slujbe, libertatea tiparului, înmulţirea şcolilor,
dezrobirea ţiganilor.
Acest sufl u intern înnoitor – manifestat prin programele reformatoare
ale exponenţilor micii boierimi şi ai unei burghezii în formare
– se grefează pe fundalul marilor evenimente politice, care
fi xează şi coordonatele mişcărilor româneşti din anii patruzeci ai
secolului al XIX-lea. Astfel, convenţia de la Akerman (Cetatea-
Albă) din 7 octombrie 1827 şi tratatul de la Adrianopol (2 septembrie
1829), încheiate în urma războaielor ruso-turce, converg
către elaborarea sub protectoratul Rusiei a primelor constituţii
româneşti: Regulamentele Organice. Aplicate începând de la 1
iulie 1831, în Muntenia, şi de la 1 ianuarie 1832, în Moldova,
regulamentele marchează afi rmarea unei (relative) autonomii faţă
de Poartă şi începutul procesului de modernizare a relaţiilor socio-
economice, prin constituirea unor structuri de tip occidental.
Astfel, întemeierea Adunărilor Obşteşti Extraordinare, menite
să aleagă domnul pe viaţă dintre dregători, constituie un prim
parlament, în care – cu excepţia ţăranilor – sunt reprezentate clasele
sociale ale timpului: meseriaşi, negustori, boieri mici şi mari
şi înalţi prelaţi. Raportul dintre numărul total al membrilor7 în
componenţa adunărilor (190 în Muntenia şi 132 în Moldova) şi
cel al reprezentanţilor altor clase în afara celei boiereşti (câte 27
în fi ecare provincie) atestă, după opinia noastră, existenţa unei
burghezii în formare şi poziţia ei activă în plan politic. Constituirea
sfatului (administrativ) al ţării, limitând puterea discreţionară
a domnului, anticipează structurile guvernamentale.
Reglementarea concretă a libertăţii de navigaţie pe Dunăre
(obţinută prin pacea de la Adrianopol) a forţat intrarea noastră în
circuitul european, prin constituirea unei pieţe ale cărei legi de
funcţionare au afectat tipul de producţie, relaţiile interumane şi
7. Vezi Ctin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai
vechi timpuri până astăzi, Albatros, Bucureşti, 19752, p. 264.
– 19 –
circuitul de tip feudal al produselor româneşti. Constituirea armatei
naţionale (cu 4700 de soldaţi în Muntenia şi 1554 în Moldova)
şi a corpurilor de grăniceri care controlau linia Dunării anunţă
mecanismele moderne de apărare ale statului. În ansamblul lor,
propunând o organizare politico-administrativă şi reglementări
economice identice, prevederile Regulamentului pregătesc practic
unirea Principatelor, pe care o şi motivează: „Începutul, religia,
obiceiurile şi cea de un fel limbă a sălăşluitorilor într-aceste două
Principaturi, precum şi cele deopotrivă trebuinţe, sunt în destule
elementuri de o mai de aproape a lor unire, care până acum s-au
fost poprit şi s-au zăbovit numai după împrejurări întâmplătoare
[...] Începuturile s-au aşezat dar într-acest Regulament prin cea de
un fel clădire a temeiurilor administrative în amândouă ţările“8.
Perioada domniilor pământene, până în 1848 (în Ţara
Românească: Grigore al IV-lea Ghica, 1822-1828; Alexandru
Ghica, 1834-1842; Gh. Bibescu, 1842-1848; în Moldova: Ioniţă
Sandu Sturza, 1822-1828; Mihai Sturza, 1834-1849), accelerează
procesul de occidentalizare şi precipită intrarea Principatelor în
atmosfera propice marilor dezlănţuiri revoluţionare europene din
anii 1840–1848. Pe de o parte, ca mari boieri luminaţi (Grigore
Ghica este fi ul marelui ban Dimitrie, şeful Partidului Naţional din
Valachia, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar Ioniţă Sturza
este un boier cu idei surprinzător de înaintate pentru epoca sa),
primii domni pământeni pun bazele modernizării oraşelor, armatei,
învăţământului şi culturii. Pe de altă parte, sunt constrânşi de
dependenţa faţă de Rusia să sancţioneze iniţiativele democratice
şi să limiteze aplicarea ideilor reformiste de sorginte occidentală.
Această permanentă presiune între tendinţele progresiste şi
prudenţa politică necesară se manifestă de-a lungul tuturor domniilor
de până la 1848. Rezultatul ei va fi începutul (timid) de modernizare
prin întemeierea colegiului francez, elaborarea planuri-
8. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 566.
– 20 –
lor de modernizare a Bucureştiului (sub Gh. Bibescu), întemeierea
la Iaşi a Academiei Mihăilene, prefi gurare a Universităţii, reorganizarea
seminarului de la Socola şi dezvoltarea drumurilor şi a
portului Galaţi (sub Mihail Sturdza). În acelaşi timp, fi loţarismul
„necesar“ domnilor pământeni pentru supravieţuirea politică le
impune măsuri impopulare. Retragerea subvenţionării Societăţii
Filarmonice, care urmărea scopuri patriotice, în favoarea unei trupe
germane de divertisment (sub domnia lui Al. Ghica), înfi inţarea
cenzurii şi suspendarea activităţii la Sf. Sava, ca şi interdicţia
studiilor la Paris (în timpul domniei lui Gh. Bibescu) sau vinderea
pe bani a titlurilor de boieri (sub Mihail Sturza) provoacă reacţia
atât a boierimii progresiste şi a burgheziei în ascensiune, dar încă
dezbinată, cât şi a micii boierimi.
Întreaga evoluţie istorică a perioadei studiate parcurge
deci traseul de la apropierea de cultura occidentală – ca refl ex
al spiritualităţii noastre europene –, trecând prin faza de apropriere
şi, prin aceasta, de sincronizare cu ea, la fi xarea noastră în
conştiinţa continentală.
Un proces similar, dar înscris pe alte coordonate şi cu un alt
ritm, parcurge în epocă şi Transilvania.
În urma păcii de la Carlowitz (26 ianuarie 1699), Poarta
recunoaşte trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic
care, pentru a consolida alianţa cu catolicii, răspândeşte
această religie printre români, numeric majoritari, prin forma
mijlocită a bisericii greco-catolice, unite cu Roma. Prima diplomă
leopoldină (16 februarie 1699) recunoaşte clerului unit aceleaşi
privilegii cu ale celui catolic şi confi rmă statutul de libertate
personală a preoţilor, care nu mai pot fi trataţi ca iobagi. A doua
diplomă leopoldină, din 1701, practic însă niciodată aplicată, extinde
recunoaşterea drepturilor civice depline asupra mirenilor –
inclusiv ţărani – trecuţi la unitarianism. „Singurul succes obţinut
de românii «uniţi» este acela că li se deschid porţile spre şcolile
europene şi spiritul european [...]. Astfel se va forma o nouă elită
– 21 –
culturală politică a românilor transilvăneni“, subliniază Ion Bulei9.
Tinerilor formaţi în şcolile de la Viena şi Roma li se adaugă,
începând din 1754, absolvenţii celor trei şcoli blăjene, întemeiate
de episcopul unit Ioan Inochentie Micu-Clain (în 1741) şi inaugurate
sub episcopatul lui Petru Pavel Aron: Şcoala de Obşte
– elementară – cu învăţământ gratuit, Şcoala Latinească pentru
învăţarea limbilor şi a ştiinţelor – corespunzând gimnaziului – şi
Şcoala de Preoţie. Prin strădaniile episcopului Ignatie Darabant,
în 1792, la Oradea se înfi inţează un nou seminar.
Aceste deschideri explică „creşterea de-a dreptul
spectaculoasă“ de care vorbeşte I. Bulei10: „Dacă în secolul 17
intelectualii români de obârşie transilvană nu erau decât 11,2%,
faţă de 40% cât dădeau Moldova şi Basarabia şi 36,4% cât dădea
Ţara Românească, în secolul 18, procentul transilvăneano-bucovinean
creşte la 49,7%“. Procesul de „aculturaţie“ a preoţilor
şi cărturarilor transilvăneni, cum este numit de N. Djuvara şi I.
Bulei, va pregăti mai timpuria afi rmare a conştiinţei naţionale
în comparaţie cu Ţara Românească şi Moldova. Spre deosebire
de Principate, în Transilvania contactul direct cu luminile occidentale
se produce fi e prin frecventarea şcolilor blăjene, fi e prin
continuarea studiilor la colegiile din Roma sau Viena, unde tinerii
se familiarizează cu limba latină. Occidentalizarea romanică se
produce aici, mai întâi, prin intermediul studierii latinei ca limbă
de cultură, ceea ce satisface şi orgoliul naţional al originii, al vechimii
şi continuităţii româneşti, dar şi ca argument în lupta de
emancipare socio-politică şi spirituală şi de afi rmare ca a patra
naţiune, cu drepturi civice egale în stat.
„În absenţa unei nobilimi naţionale, conducerea românilor
pentru drepturi politice a fost asumată mai ales de cler. Vreme
9. Scurtă istorie a românilor, Meronia, Bucureşti, 1996, p. 60.
10. Op. cit., p. 60.
– 22 –
de aproape un sfert de veac, ea a fost dominată de impunătoarea
fi gură a lui Inochentie Micu-Clain, episcop unit (1728–1751).“11
Reprezentată prin scrierile lui S. Micu, Gh. Şincai, P. Maior,
I. Budai-Deleanu, Şcoala Ardeleană ilustrează un amplu program
iluminist. În plan istoric şi fi lologic, ea vizează originea şi
continuitatea latină, îmbogăţirea şi normarea limbii prin raportare
la limbile romanice; în plan cultural, luminarea maselor prin
înfi inţarea de şcoli şi popularizarea ştiinţei, opusă obscurantismului
şi superstiţiilor, iar în cel literar, traducerea operelor didactic
moral(izatoar)e şi crearea unei literaturi naţionale.
Un alt mijloc al occidentalizării în Transilvania, care apropie
demersul din această provincie de esenţa celui din Principate,
este contactul cu Franţa. În manifestarea acestuia, Andrei Radu12
identifi că două etape: „Revoluţia Franceză ca bază a stadiului
protestatar şi teoretic al luptei românilor“, manifestată la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului următor,
şi cea a „prestigiului şi exemplului Franţei“13, dezvoltată în doua
jumătate a secolului. Ca intermediari pentru contactul cu spiritualitatea
franceză se disting: fi liera germană, ca formă de expresie
în limba devenită ofi cială în locul celei latine, începând cu
1784 – după cum subliniază Iosif Pervain, Ana Ciurdariu şi Aurel
Sasu14 –, şi cea maghiară.
Mai intensă, cea din urmă impune – prin şcolile conduse de
călugării piarişti de la începutul secolului al XIX-lea – franceza
ca limbă de predare, extinsă spre sfârşitul secolului şi în şcolile
româneşti. Astfel, personalităţi ca Avram Iancu şi Papiu Ilarian.
11. Vlad Georgescu, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre,
Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 101.
12. Cultura franceză la românii din Transilvania până la Unire, Dacia, Cluj-
Napoca, 1982.
13. Andrei Radu, op. cit., 1982, p. 35–62.
14. Românii în periodicele germane din Transilvania, Editura Ştiinţifi că şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1977.
– 23 –
la Aiud şi Cluj, se pare că au venit în contact, prin această limbă,
cu ideile occidentale.
Contactul cu Principatele, prin Braşov, a contribuit atât la cunoaşterea
limbii şi spiritualităţii franceze, cât şi, pe această bază,
la instituirea unui dialog de idei şi a unei relaţii de comunicare
spirituală între provincii. Astfel, ardeleanul Gherman Vida, autor
al unei gramatici franceze, este dascălul lui V. Alecsandri, M. Kogălniceanu,
Al. I. Cuza. Admirator al lui Condillac şi traducător
din Molière şi Corneille, Vasile Erdely predă franceza la şcoala
lui Gh. Lazăr. Intensitatea relaţiei spirituale cu Franţa în cel mai
activ centru cultural românesc din Transilvania este evidentă şi
prin întemeierea aici, spre mijlocul secolului, a unui „pensionat
pentru coconaşi“ (în 1847) şi a „institutului de fetiţe a d-nei Henriette
Vautier“ (1858).
În 1848, mesajul revoluţionar european se transmite în mod direct
prin scriitori din Principate, Bălcescu şi Bolliac, care luaseră
contact cu Lamartine, Michelet, Quinet. Semnifi cativă pentru
impactul ideilor provenite din Principate asupra ardelenilor este
şi interzicerea în acelaşi an, prin ordin gubernial, a circulaţiei în
Transilvania a Catechismului revoluţionar întocmit de Comitetul
Revoluţionar pentru Transilvania din Paris (A. C. Rosetti, I.
Ghica, I. C. Brătianu, Gh. Bibescu).
Până târziu, ideologia progresistă transilvană reprezentată de
A. Şaguna, E. Murgu, A. Mureşanu, A. Pumnul, G. Bariţiu, S.
Bărnuţiu, T. Cipariu, A. T. Laurian a fost profund marcată de spiritul
occidental, cu baze în gândirea franceză.
Consecinţa evenimentelor istorice din perioada abordată a fost
deci orientarea unitară a Ţărilor Române spre spaţiul occidental
şi integrarea noastră spirituală în comunitatea de valori europene.
În plan lingvistic, aceasta a însemnat modernizarea mijloacelor
de expresie, în acord cu diversitatea şi complexitatea fondului de
idei afi rmat.
– 24 –
2. În viziunea istoriilor literare
Afl ată geografi c la confl uenţa civilizaţiilor, cultura română se
înscrie, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al
XIX-lea, într-o etapă calitativ nouă: cea a opţiunii spirituale care
îi va marca întreaga evoluţie ulterioară.
Sesizată de toţi cercetătorii perioadei, această esenţă a ei a fost
sugerată chiar de termenii prin care a fost desemnată: „perioada
luminilor“15, „perioada primei infl uenţe occidentale“16, „perioada
premodernă“17, „preromantism“18. Dintre toţi termenii propuşi,
considerăm drept propriu pentru acoperirea întregii complexităţi
a fenomenelor produse în această etapă pe cel de „perioadă de
tranziţie“, avansat de D. Popovici19 şi argumentat convingător,
printre alţii, de Al. Piru20, P. Cornea21, M. Zamfi r22.
Reperele istorice ale etapei, coordonatele socio-politice şi refl
exele lor spirituale sunt sintetizate în istoriile literare apărute
în anii 1970–’80, când, din perspectiva unilaterală a dialecticii
marxiste, cultura spirituală este abordată ca o rezultantă a culturii
materiale. Reţinem aceste istorii literare pentru concretizarea
15. D. Popovici, Cercetări de literatură română, Cartea Românească, Sibiu,
1944.
16. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva,
Bucureşti, 1982.
17. Al. Piru, Istoria literaturii române de la orgini până la 1830, Editura Ştiinţifi
că şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
18. M. Anghelescu, Există oare un preromantism românesc? în Istoria literaturii
române. Studii, Editura Academiei, Bucureşti, 1979.
19. Romantismul românesc (1829–1840), Editura Tineretului, Bucureşti,
1969.
20. Op. cit.
21. Istoria literaturii române. II. De la Şcoala Ardeleană la Junimea, Editura
Academiei, Bucureşti, 1968.
22. Cultura şi literatura română între 1780 şi 1830, în Istoria literaturii române
de la origini până la sfârşitul secolului al XIX-lea, Universitatea din
Bucureşti, 1971.
– 25 –
cadrului perioadei de interes pentru noi, în termeni validaţi şi de
cele două principale istorii literare apărute după 1989: cea a lui N.
Manolescu23 şi cea a lui I. Negoiţescu24.
Astfel, Al Piru25 defi neşte această perioadă, stabilindu-i
totodată limitele cronologice: „fenomenul literar românesc din
faza de tranziţie spre literatura modernă, mai precis din ultimele
decenii ale secolului al XVIII-lea şi primele trei decenii ale secolului
al XIX-lea, când înregistrăm ultimele manifestări ale spiritului
vechi, alături de primele afi rmări ale spiritului nou, modern“26.
Din punct de vedere istoric, autorul apreciază că „faza de tranziţie
1780–1830 se dezvoltă în perioada destrămării feudalismului şi a
formării relaţiilor capitaliste. Această perioadă, mai uşor de sesizat
în Transilvania după reglementarea urbarială din 1767, iar în Ţara
Românească şi Moldova după pacea de la Kuciuk-Kainargi din
1774, se caracterizează pe plan politic printr-un număr de măsuri
menite să adapteze statul la dezvoltarea noii economii, ridicate
din sânul economiei vechi, măsuri în genere corespunzătoare aşanumitului
«absolutism luminat»“27.
Punând accentul pe elementul socio-istoric, Al. Piru
caracterizează epoca drept un moment de criză a feudalismului,
pe fundalul căreia se grefează germenii relaţiilor capitaliste. Expresia
în plan economic a acestei crize îi apare autorului ca o
confruntare între presiunea exercitată de piaţa în formare, pe de
23. Istoria critică a literaturii române, I, Minerva, Bucureşti, 1990.
24. Istoria literaturii române, vol. I (1800–1945), Minerva, Bucureşti, 1991.
25. În Istoria literaturii române, I, Editura Academiei, Bucureşti, 1964; Istoria
literaturii române vechi, vol. I; Istoria literaturii române premoderne,
vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970; Istoria literaturii
române de la origini până la 1830, Editura Ştiinţifi că şi Enciclopedică, Bucureşti,
1977.
26. Istoria literaturii române de la origini până la 1830, Editura Ştiinţifi că şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 415.
27. Op. cit., p. 417.
– 26 –
o parte, şi legislaţia retrogradă şi existenţa domeniului feudal, pe
de altă parte.
În planul moravurilor, ca refl ex al acestei presiuni, Al. Piru
identifi că „eclectismul“ epocii (evocat şi de toţi istoricii literari
citaţi). Subliniind implicit un anumit „caracter de clasă“ al deschiderii
iniţiale a Principatelor spre Occident, istoricul literar
o explică prin înclinaţia boierimii spre lux şi confort sporit în
condiţiile conservării fondului tradiţional, oriental: „În contact cu
ofiţerii ruşi şi austrieci, ei au adoptat costumul, moda, obiceiurile,
distracţiile europene, balurile, dansul, jocul de cărţi, occidentalizându-
se, desigur, fără a părăsi cu totul moravurile orientale. În
vreme de pace, piaţa străină furniza toate articolele necesare boierilor
pentru confortul şi luxul lor. Din Austria se importau mobile,
mătăsuri [...] Din Germania veneau ţesături de lână, ceasornice,
manufacturi, coloniale; din Franţa stofe fi ne, din Olanda pânzeturi,
din Anglia museline, percale şi indiene, din Veneţia cristaluri,
hârtie şi lumânări, din Rusia blănuri fi ne, votcă şi ceai, din Turcia
şaluri de caşmir, tutun fi n şi coloniale.“28
Manifestat prin intensifi carea schimburilor comerciale cu
Apusul la mijlocul secolului al XVIII-lea, considerăm că acest
nivel „material“ ar reprezenta un prim „timp“ al occidentalizării,
desfăşurat până spre sfârşitul secolului, în domeniul culturii
materiale şi al vieţii social-politice. În lucrarea citată, Al. Piru
evidenţiază în cele trei provincii ritmul diferit şi condiţiile specifi -
ce de apropriere a „relaţiilor capitaliste“, stimulate de procesul de
occidentalizare. Astfel, în Transilvania, procesul mai timpuriu este
explicat prin favorizarea de către Imperiul Habsburgic a apariţiei,
ca expresie a unei „clase de mijloc“, a burgheziei, creatoare a
unei literaturi de un „clasicism modern“ şi iniţiatoare a amplelor
programe culturale de „luminare“ a maselor şi de susţinere a ideii
naţionale. În Principate, autorul identifi că o evoluţie unitară în
28. Op. cit., p. 424.
– 27 –
planul politico-administrativ şi al relaţiilor externe. Câteva elemente
dintre cele prezentate de istoricul literar ne apar ca revelatorii
pentru dubla semnifi caţie a procesului occidentalizării.
Obţinerea statului juridic egal al Principatelor în urma tratatelor
de la Iaşi (1792) şi Bucureşti (1812), ca şi conducerea lor
alternativă de către domni fanarioţi comuni, dintre care unii – cum
este Constantin Ipsilanti – aspiră la conducerea simultană ca regi
ai Daciei, pot fi considerate mărci ale profi lării unei conştiinţe a
demnităţii naţionale. Înfi inţarea consulatelor străine (rus, 1782;
austriac, 1783; francez, 1797; englez, 1803 – dincolo de evidenta
intrare în sfera de interese occidentale), plasarea comerţului românesc
în orbita celui internaţional, ca şi trecerea şi stagiul armatelor
străine prin Ţările Române conturează conştiinţa apartenenţei
la contextul european.
Abordând etapa din perspectiva dezvoltării unitare a deschiderii
spre Occident a celor trei provincii, Al. Piru identifi că între
epoci „spaţii de cel puţin un deceniu pentru ca noile fenomene
să se poată cristaliza“29: în secolul al XVIII-lea, 1770–1780; în
secolul al XIX-lea, 1830–1840.
Sintetizând concluziile istoriilor literare de după 1944, lucrarea
lui Al. Piru defi neşte „faza de tranziţie“ ca „perioadă premodernă“
(1780–1830), urmată de cea modernă (după 1830). Identifi când în
plan spiritual această etapă cu epoca luminilor, autorul subliniază
continuarea ei, dincolo de mijlocul secolului al XIX-lea, în Ţara
Românească prin I. Heliade-Rădulescu, în Moldova prin G.
Asachi, iar în Transilvania prin curentul latinist.
Aceleaşi limite cronologice sunt adoptate de Mircea Angelescu
şi Paul Cornea30. Pentru Mircea Anghelescu, perioada este
expresia „preromantismului“, manifestat de la sfârşitul secolului
al XVIII-lea până la 1830. Comparând traducerile târzii din seco-
29. Ibid., p. 417.
30. Istoria literaturii române. Studii, Editura Academiei, Bucureşti, 1979.
– 28 –
lul al XVIII-lea cu primele traduceri din veacul următor, autorul
ajunge la concluzia, fertilă pentru cercetarea noastră, că se produce
în această etapă o diferenţiere a „consumatorului de literatură“.
Dacă în Transilvania acesta este reprezentat de preoţi, profesori,
negustori, funcţionari, în Principate el este constituit de „marea
boierime liberală – dar şi cu concepţii morale mai libere –, care,
prin preferinţa pentru literatura galantă, pregăteşte terenul pentru
eliberarea de normele rigide ale moralei de tip clasicist.“31
Această diferenţiere - care se referă de fapt la „consumatorul“
de cultură - este simptomatică din punctul nostru de vedere pentru
cristalizarea, în jurul anului 1780, a ceea ce am numi un al doilea
timp al occidentalizării, cel „spiritual“, analizat de istoriile literare
ca un unic proces unitar şi coerent.
În acest sens, Paul Cornea, în aceeaşi lucrare, nuanţează
semnifi caţiile perioadei următoare, „paşoptiste“, delimitând-o
cronologic (1820/1830–1860/1865) şi explicitând esenţa conceptului,
concentrat în „termenul care evidenţiază trăsăturile [tematicii
literare], dar [şi] cusurul că-i marchează afi nităţile cu celelalte
literaturi europene.“32 Descriind estetic perioada acestui „romantism
risorgimental“, ca expresie a unei relaţii de esenţă cu spiritualitatea
occidentală, autorul îi surprinde un ritm gradat de manifestare:
„preliminariile“, cu „accente iluministe şi preromantice“
(1820–1840), şi „etapa cristalizării“ (1840–1860), cu „accente
elegiace, mesianice şi sociale“.
Identifi când cei doi „timpi“ de structurare a occidentalizării
şi aplicând la ansamblul procesului ideea lui Al. Piru – conform
căreia în cultura română cronologia fenomenului presupune laxitatea
unor „spaţii“ temporale mai libere pentru „a se cristaliza“
–, avansăm ca ipoteză de lucru mijlocul secolului al XVIII-lea
ca limită de timp inferioară. În viziunea noastră, cronologia
31. Op. cit., p. 93.
32. Op. cit., p. 99.
– 29 –
occidentalizării presupune următoarele etape, cu expresii estetice
şi preocupări fi lologice distincte, care refl ectă occidentalizarea
limbii: 1. perioada contactului exterior, a infl uenţei superfi
ciale, concret-materiale şi cu refl exe spirituale (1750–1780); 2.
perioada de profunzime, în plan spiritual, a absorbţiei elementelor
latino-romanice (1780–1830); 3. perioada asimilării şi a
valorifi cării superioare, în spiritul marii sinteze care va fi limba
literară (1830/1840–1860/1865).
Propunând anul 1750 ca moment de început al procesului de
occidentalizare, opunem criteriului istoric, prezent în lucrările
exegeţilor citaţi, criteriul cultural. Ipoteza noastră are ca punct de
plecare diversifi carea preocupărilor fi lologice în primii ani din a
doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin: redactarea primelor
lexicoane bilingve româno-latine, proiectul celui dintâi dicţionar
unilingv, apariţia celei dintâi gramatici româneşti şi a primelor traduceri
din franceză (fi e şi prin intermediar grecesc). Considerăm
că valoarea singulară, de pionierat, a acestor lucrări compensează
numărul lor (relativ) redus - în comparaţie cu al celor realizate
după 1780 -, ceea ce îi determină pe istoricii fenomenului cultural
să considere perioada 1750–1780 un moment de stagnare33.
Lucrări ca Lexicon compendiarum latino-valachicum (1762–
1776), Vocabularium valachicum (din a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea), care au întrerupt tradiţia lexicoanelor slavo-române,
atestă atât orientarea spre modelul occidental, cât şi preocuparea
pentru valorifi carea faptelor de limbă specifi c româneşti. Lexiconul,
care are ca model – după cum arată Mircea Seche (1966, p.
14) – „una dintre ediţiile Dicţionarului latin-maghiar aparţinând
lui Páriz-Pápai“, cu cei 14.000 de termeni înregistraţi, se remarcă
prin „selecţia destul de riguroasă printre numele proprii, reţinândule
numai pe cele referitoare la români“. Considerat de acelaşi
autor o „mică listă bilingvă latino-română, cuprinzând cam 170
33. V. Mircea Seche, 1966, p. 13.
– 30 –
de termeni“ şi cu „o valoare strict documentară“, Vocabularum
valachicum atestă interesul „diletantului danez“ (Temler) pentru
spaţiul lingvistic românesc. Faptul că acest interes se manifestă
la mijlocul secolului al XVIII-lea ne apare ca semnifi cativ pentru
intrarea noastră în sfera de preocupări şi mentalităţi de tip occidental.
La aceasta s-ar mai putea adăuga şi curiozitatea ştiinţifi că
a occidentalilor pentru spaţiul lingvistic românesc, ca o expresie
a romanităţii orientale.
Primul „proiect al unui dicţionar explicativ unilingv românesc
de mari proporţii“, semnalat de M. Seche, la mijlocul secolului al
XVIII-lea, reprezintă un alt argument esenţial în favoarea ipotezei
noastre. Propunerea, făcută în 1759 de episcopul Petru Pavel Aaron
lui Grigore Maior, de a colabora la întocmirea acestui lexicon
„spre slujba şi folosul obştii“, atestă, în opinia noastră, existenţa
unui „consumator“ de cultură, a unui „receptor“, al cărui cerc trebuia
lărgit şi care trebuia să fi e instruit. Acestui receptor i se adresează,
având în vedere aceleaşi obiective, şi D. Eustatievici.
Realizarea Gramaticii rumâneşti între 1755–1757, prima
operă de gen din istoria lingvisticii naţionale, este principalul argument
al ipotezei noastre de lucru. Prin apelul la modelul latin
(Elementa grammaticae latinae de Gregorius Molnar), alături de
cele slavone şi greceşti (frecvent utilizate în epocă sunt gramaticile
neogreceşti ale lui C. Lascaris şi A. Catiforo), Gramatica
rumânească a lui Eustatievici ilustrează emblematic deschiderea
epocii spre Occident şi grefarea fi rească, pe fondul formaţiei de
tip oriental, a modelului şi a informaţiei de factură apuseană. Ideile
exprimate în prefaţă – asupra gramaticii – schiţează reperele
unui prim program iluminist, faţă de care autorul îşi manifestă
implicit aderenţa. Înţeleasă ca o „cheie“, gramatica este pentru
autor un instrument practic pentru atingerea unor obiective precise
– dezvoltate de Şcoala Ardeleană –, vizând: evoluţia limbii şi
a literaturii naţionale, realizarea traducerilor, studiul fi lozofi ei, al
retoricii şi al teologiei.
– 31 –
Puternic marcată de conştiinţa pionieratului („de gramatica
dialectului celui rumânesc tăcere au fost“), gramatica propune
o terminologie lingvistică şi stilistică prin introducerea neologismelor
din neogreacă şi latină, în forma fonetică originară sau
adaptată limbii române.
Dacă istoriile literare apărute după 1944 fi xează conturul cronologic
al epocii şi condiţiile ei socio-politice şi înregistrează
fenomenul occidentalizării culturii româneşti, ca moment necesar
pentru evoluţia acestuia spre afi rmarea conştiinţei naţionale,
procesul este abordat dintr-o perspectivă complementară în istoriile
literare anterioare. Benefi ciind de libertatea de gândire
şi de exprimare proprie perioadei interbelice, istoriile literare
din prima jumătate a secolului al XX-lea analizează fenomenul
occidentalizării în plan spiritual, ca refl ex al relaţiei românilor
cu spaţiul european, cu care structurează şi dezvoltă – în termeni
proprii – un fertil dialog cultural.
Principalele istorii din această serie consideră occidentalizarea
drept rezultat inevitabil al unei dezvoltări în acord cu evoluţia
întregului spaţiu central şi sud-est european: „Prin urmare, când
conştiinţa apuseană pătrunde în regiunile răsăritene, o ocupaţie
militară capătă şi ea alt sens decât înainte; oamenii administrează
după alt model, în alt spirit. Şi nu se poate domn care să vină de
la Constantinopol, unde vechea infl uenţă italiană era înlocuită tot
mai mult cu infl uenţa franceză [...] şi să nu aducă aceleaşi preocupaţii,
aceleaşi tendinţe.“34 „Ţările Române n-au fost niciodată
în afara Europei[...]. Epoca fanariotă a contribuit la dezorientalizare.
Grecii aveau puternice legături cu Apusul, îndeosebi cu
Italia, şi de foarte multe ori autorii francezi şi italieni ne-au sosit
prin Arhipelag. Ei înşişi manifestau un mare impuls de a evada
34. N. Iorga, Istoria literaturii româneşti. Introducere sintetică (după note stenografi
ce ale unui curs), Minerva, Bucureşti, 1977, p. 160.
– 32 –
din Răsărit.“35 „Pentru noi, întreaga epocă întinsă până la 1821
e plină de suferinţe economice şi morale. Starea politică nu e
mai fericită. Aceiaşi fanarioţi, care mai înainte se umileau în faţa
Porţii, acum deveniseră instrumente ale Rusiei, numai ca să se
poată menţine la conducerea Principatelor[...]. Ei nu voiau să reprezinte
un Bizanţ sub stăpânire turcească, aspirau la un Bizanţ al
lor, condus de ei, noi fi ind anexaţi la planuri politice întemeiate
pe o idee naţională străină de interesul nostru. Domnii fanarioţi
dinainte de 1821 sunt agenţi ai revoluţiei pe care o încurajează la
noi şi la sârbi“36.
În toate aceste istorii literare, procesul este prezentat în acelaşi
timp ca o necesitate ivită în sânul societăţii româneşti, într-un
anumit moment al evoluţiei ei spirituale. N. Iorga caracterizează
această tendinţă ca „un fel de pornire instinctivă, căreia nimic
nu-i poate rezista“37. G. Călinescu o consideră refl exul ivit din
„alunecarea înceată a moravurilor [orientale] pentru care nu era
de ajuns ca puţini să meargă în Apus, ci ca acest Apus să descindă
aici“38. Din perspectiva lui D. Murăraşu, în Principate, unde „o
conştiinţă obştească nu avem încă“, „Apusul e privit cu curiozitate,
pe măsură ce dorinţa de învăţătură începe să se vădească.“39
În Transilvania, unde „conştiinţa obştească“ s-a format prin
şcolile de la Blaj, Viena şi Roma şi s-a consolidat prin activitatea
tipografi ei blăjene, se ajunge la formularea programului latinist.
Prezentă în toate provinciile româneşti, în opinia lui Murăraşu,
occidentalizarea – cu ritmul ei distinct de manifestare – are o
orientare convergentă: „închegarea crezului latin în Transilvania“
35. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva,
Bucureşti, 19822, p. 61.
36. D. Murăraşu, Istoria literaturii române, Cartea Românească, Bucureşti,
19464, p. 136.
37. Op. cit., p. 162.
38. Op. cit., p. 61.
39. Op. cit., p. 113.
– 33 –
şi „pătrunderea crezului latin în Moldova şi Ţara Românească“, în
vederea realizării „unităţii de neam prin conştiinţă“, care defi neşte
esenţa întregii „epoci.“40
Desfăşurat pe întregul spaţiu românesc, procesul de occidentalizare
nu este iniţiat acum, ci este un proces de continuitate în
epocă. Pe urmele lui N. Iorga41, G. Călinescu sintetizează mai
multe etape de contact cu Occidentul, până la autentica „descoperire
a Occidentului“, plasată între 1779–1826. O perioadă
de „iradiaţie“ occidentală, prin relaţiile boierimii cu Polonia şi
Veneţia, şi împlinită prin poemele în italiană şi „rătăcirile“ lui
Petru Cercel este urmată de faza misionarismului italian şi a studiilor
românilor din Italia. Defi nind această fază ca un contact cu
„Apusul italian pe jumătate teologic, pe jumătate medical şi cu
un fel de vagă fi losofi e îmbinată cu iatrofi losofi e“, N. Iorga42 o
plasează între 1660–1720. Având în vedere aceste contacte anterioare,
considerăm că pentru perioada 1750/1780–1860, de care
ne ocupăm, termenul propriu este de reoccidentalizare, pentru
cultura românească, şi de occidentalizare latino-romanică,
pentru limba română.
Pentru Principate, N. Iorga subliniază că esenţa acestui proces
este distinctă de contactele anterioare cu Apusul prin opţiunea
fermă în favoarea „spiritului francez“. „Ceea ce se caută în Apus
este spiritul francez sau, cum se zice ceva mai târziu, «duhul
franţuzesc», care stăpâneşte şi la Constantinopol şi la noi şi pretutindeni,
până la curtea Ecaterinei“43. În cele două provincii, după
cum subliniază N. Iorga, ritmul occidentalizării este diferit. În Moldova,
unde relaţiile cu Polonia şi Rusia sunt mai intense şi „clasa
boierească mult mai vioaie decât cea din Muntenia, căci avea nu
numai averea, dar voia de a se cultiva“, ritmul occidentalizării
40. Op. cit., p. 117–148.
41. Op. cit.
42. Op. cit., p. 163.
43. Ibid., p. 63.
– 34 –
este mai rapid, în timp ce „Muntenia, având legături mai strânse
cu Constantinopolul, fi ind în margenea ţinuturilor slave de peste
Dunăre, stăpânite de vlădici fanarioţi, este mult mai orientală“44.
Procesul de occidentalizare latino-romanică în Transilvania
este explicat diferit în cele trei istorii literare citate. Pentru N.
Iorga, el se grefează pe fondul „tendinţei către erudiţie, către fi -
lologie şi istorie“, proprie în epocă Ungariei şi Austriei. Expresie
a acetui proces, Şcoala Ardeleană e formată „sub infl uenţa,
depărtată şi indirectă, a erudiţiei franceze, a spiritului benedictinilor
francezi de la Saint Maur, trecuţi prin Germania lui Leibnitz,
care, pe la începutul secolului al XVIII-lea, încearcă să
dezvolte nu istoria poporului german, ci istoria Sfântului Imperiu
Roman de naţie germană”45. G. Călinescu şi D. Murăraşu propun
o perspectivă convergentă, conform căreia cunoaşterea latinei,
studiul limbii române şi al istoriei naţionale în ipostaza de continuitate
a romanităţii occidentale sunt în principal expresia unei
mai timpurii conştiinţe naţionale.
G. Călinescu explică originea procesului de formare a unei
conştiinţe naţionale în Transilvania prin acţiunile bisericii: „În
urma unei intense propagande catolice, care câştigase grupuri
răzleţe de preoţi români, mitropolitul Teofi l recunoscu într-un sinod,
la 1697, unirea cu Biserica Romană. Următorul, Atanasie
Anghel, aderă şi el în 1698, dar actul defi nitiv se iscăli la 5 septembrie
1700 la Alba-Iulia. Urmarea a fost că mitropolitul Ioan
Inochentie Micu (Klein, Clain) căpătă de la Carol VI, printr-un
schimb de domenii, târgul şi teritoriul Blajului, cu dreptul de a
44. Ibid., p. 166. La începutul veacului al XIX-lea, acest raport începe însă să
se schimbe în favoarea Munteniei. În Spiritul critic în cultura românească,
G. Ibrăileanu – referindu-se la perioada de după 1821 – este primul, după
ştiinţa noastră, care subiniază poziţia mai conservatoare a Moldovei - în
comparaţie cu Þara Românească - în procesul de integrare în spiritualitatea
occidentală.
45. Ibid., p. 175.
– 35 –
întemeia o mănăstire şi un seminar şi de a trimite la Roma, la colegiul
«De Propaganda Fide», trei teologi anual“46.
Din perspectiva lui D. Murăraşu, Şcoala Ardeleană este expresia
coerentă şi omogenă a unui „scop politic, în afară de cel
cultural“47. Autorul explică astfel diversitatea domeniilor culturale
abordate de corifeii grupării, spiritul polemic al scrierilor,
coeziunea programului de luminare a maselor şi de cultivare a
limbii.
Realizată deci sincron, dar în ritmuri diferite în cele trei provincii
româneşti, prin orientarea spre studiul limbii latine şi al
relaţiei dintre română şi latină, în Transilvania, sau spre limbile
neolatine, în Principate, occidentalizarea este rezultatul unor
acţiuni structural distincte.
În Transilvania, occidentalizarea se realizează prin contactul
direct cu civilizaţia europeană prin frecventarea şcolilor de la
Viena (Sfânta Barbara) şi Roma (De Propaganda Fide), care îşi
pun amprenta asupra formaţiei în spiritul unui „umanism întârziat
şi restrâns, preţios nu în sine, căci latineşte au ştiut şi alţii dincoace
de munţi, ci în faptul că poate participa la el o clasă întreagă
de oameni“48.
În Principate, unde deplasarea în străinătate era strict limitată
şi controlată de autoritatea domnească, în vederea menţinerii ordinii
politice existente, debuturile occidentalizării se realizează
prin fi liere. Acţiunea lor succesivă (fi liera greacă intensă în secolul
al XVIII-lea, coexistă şi în cele din urmă este înlocuită, în
primele decenii ale secolului al XIX-lea, de cea rusă) este un alt
argument în favoarea desfăşurării occidentalizării în cei doi „timpi“
identifi caţi de noi: 1750–1780 şi 1780–1820/30. După această
dată, pentru perioada 1830/40–1860 se impune contactul direct
cu civilizaţia şi modelul spiritual apusean.
46. Op. cit., p. 62.
47. Op. cit., p. 118.
48. G. Călinescu, op. cit., p. 62.
– 36 –
Filiera greacă este interpretată distinct în cele două serii de
istorii literare consultate, domniile fanariote apărând ca moment
controversat (cu o importanţă culturală limitată în lucrările din
a doua jumătate a secolului al XX-lea, cu o pondere spirituală
notabilă, în celelalte). Categorică în acest sens este poziţia lui G.
Călinescu: „Epoca fanariotă a contribuit la dezorientalizare“49.
Apreciem că dincolo de aspectul lingvistic, ilustrat în acest
sens cu numeroase exemple în lucrarea lui G. Călinescu, afi rmaţia
este întemeiată în primul rând prin relaţia de interdependenţă care
se stabileşte acum între instituţiile reorganizate pe principii moderne
(şcoala, tiparul, presa, teatrul) şi promotorii/ benefi ciarii
occidentalizării formaţi de acestea.
Şcoala grecească, prin cele două institute de nivel superior (Academia
Domnească din Iaşi şi Şcoala Domnească din Bucureşti),
se orientează după a doua jumătate a secolului al XVIII-lea spre
un învăţământ laic, deschis spiritului occidental, prin sursele şi
limbile de predare. Astfel, din 1765, Academia ieşeană recurge
la operele lui Wolff şi Condillac ca surse bibliografi ce. Limbile
studiate în aceste şcoli sunt: greaca – limba stăpânilor şi a ofi cialilor;
italiana şi franceza, care se răpândesc tot mai mult ca limbi
ale saloanelor.
Învăţământul ofi cial în franceză debutează de altfel în 1766 în
Ţara Românească, unde este impus la Colegiul Domnesc de către
Alexandru Ipsilanti, pentru ca în Moldova să se introducă ceva mai
târziu şi să se menţină în ambele provincii până în primele două
decenii ale secolului al XIX-lea, când eforturile lui Gh. Lazăr şi
Gh. Asachi vor afi rma ca limbă de predare româna. Structurate pe
patru niveluri de studiu, care excludeau limba română în favoarea
limbii neogreceşti, a latinei, a italienei şi a francezei, studiile în
aceste două şcoli completau educaţia – dominant umanistă – cu
cea estetică. Astfel, fapt marginalizat/ ignorat de istoriile literare,
49. Ibid., p. 61.
– 37 –
şcoala grecească mediază contactul cu luminile occidentale şi cu
estetica clasică, prin familiarizarea elevilor cu textul şi, mai târziu,
cu reprezentarea dramatică.
Prin comentarea în cele două limbi străine de predare - neogreaca
şi, ulterior, franceza – a textelor clasice (Aristofan, Euripide,
Sofocle) sau a tragediei neogreceşti (Anastasio Hristopoulos,
N. Niccolas, I. Zambelios), elevul român este familiarizat cu discursul
critic-interpretativ. Prin traducerile din franceză în greacă
ale lui Rizo Neroulos, M. Hristaris, G. Serurios, tânărul boier român
cunoaşte în profunzime modelul estetic al tragediilor clasice
ale lui Racine (Fedra) şi Voltaire (Moartea fi ilor lui Brutus şi
Moartea lui Cezar) şi ideile tragediei moderne (Vincenzo Monti,
Metastasio, Alfi eri).
Primele reprezentaţii teatrale, care structurează orizontul de
aşteptare al unui public tot mai receptiv la fi cţiunea dramatică,
formează şi un interpret diletant, care ia contact cu un metalimbaj
specializat, pe care mai târziu traducătorii îl vor rafi na de la
„obraze“ (personaje), „perdele“, „corturi“ (scene şi tablouri) sau
„ahturi“ la termenii actuali, de origine romanică. Din această
perspectivă, considerăm că datele de pionierat din istoria teatrului
românesc, legate de şcoala şi ambianţa grecească, îşi depăşesc
simpla valoare documentară. Începuturile sub semnul spectacolelor
de diletanţi (1810, prima reprezentare teatrală din Bucureşti cu
piesa Focion; în 1811, Aspasia de I. Rizo Neroulos, ca şi activitatea
teatrului de la Cişmeaua Roşie întemeiat de prinţesa Ralu Caragea
şi desfăşurată între 1818–1820) constituie un prim contact
al publicului român, încă redus şi elitist, cu valorile teatrului occidental.
Alături de şcoală, fi liera greacă a occidentalizării se manifestă
şi prin traduceri; primile traduceri din limbile romanice de
circulaţie în Principate sunt realizate în această limbă. Diver–
38 –
sitatea tipologică a acestora, subliniată de Paul Cornea50 – care
identifi că „traduceri-«exerciţiu»“, „traduceri-«divertisment»“,
„traduceri-«utilitare»“, „traduceri «comenzi»“ săvârşite fi indcă
cineva le fi nanţează –, evidenţiază, în opinia noastră, pe de o
parte existenţa unui cititor român de formaţie grecească atras de
literatură şi fi lozofi e, iar pe de altă parte, existenţa unei categorii
de traducători care exprimau înclinaţiile epocii şi poate dorinţa de
popularizare a unor valori cunoscute.
În această serie de opere se înscriu cugetările contelui de
Oxenstiern (Pensées sur divers sujets avec des réfl exions morales),
traduse pe la 1750 de un anonim şi cunoscute prin copii fragmentare
din 1779–1780, 1785, 1803, şi Zăbava sau Batjocura
fanteziei (Degli scherzi geniali de Francesco Loredano), tradusă
de cămăraşul Constantin Vârnav, păstrată în două copii incomplete.
Cele două titluri sugerează preocupările pentru fi lozofi e pe
linia mai veche a interesului pentru maxime şi literatură edifi antă
şi atracţia stârnită de epicul moralizator, tendinţe complementare
şi reprezentative pentru un „tânăr“ cititor dornic de formare şi
divertisment.
Dacă şcoala şi traducerile greceşti operează deschiderea spre
cunoaşterea (şi estetica) occidentală, necesară elitei româneşti a
timpului – prin anaforaua domnească din 1746, funcţiile în Moldova
nu mai puteau fi ocupate decât de absolvenţi ai Academiei
Domneşti de la Iaşi –, prin fi liera rusă, elementele de civilizaţie
modernă apuseană intră în cotidian. Limba franceză se impune
prin această fi lieră ca instrument de comunicare, ca limbă a elitei
şi a diplomaţiei. În acest sens, Pompiliu Eliade51 apreciază că
„Totuşi nu este mai puţin adevărat că, datorită mai ales ruşilor,
începând cu campania de la 1769, infl uenţa franceză a făcut încă
50. Originile romantismului românesc. Spiritul public, mişcarea ideilor şi literatura
între 1780–1840, Minerva, Bucureşti, 1972, p. 95.
51. Infl uenţa franceză asupra spiritului public în România. Originile, Univers,
Bucureşti, 1982, p. 157.
– 39 –
un pas în Principate: dacă aristocraţia moldoveană şi munteană
învăţase franceza de la fanarioţi, de la ruşi au învăţat să o pronunţe
bine, ceea ce este desigur un progres; pe de altă parte, ruşii au
introdus manierele apusene, ceea ce este de bună seamă un altul.
Infl uenţa lor a întărit-o aşadar pe aceea a fanarioţilor, care a
continuat de altfel paralel cu a lor“. „În relaţiile lor diplomatice cu
marii demnitari ai ţării, consulii ruşi din Bucureşti şi personalul
lor foloseau franceza ca limbă ofi cială. În plus, Curtea Austriei,
Curtea Prusiei şi Curtea Angliei, care urmăreau cu invidie progresele
ruşilor în Peninsula Balcanică, n-au zăbovit deloc să-şi
trimită reprezentanţii pe lângă domnitorii fanarioţi, ca să supravegheze
demersurile consulului rus şi să-şi ocrotească comerţul
în aceste provincii“52.
Fără a constitui o fi lieră propriu-zisă pentru occidentalizarea
culturii româneşti, o importanţă deosebită o reprezintă ceea ce
am numi contactul intern mediat cu cultura romanică, în principal
franceză, prin preceptorii şi frecventarea spectacolelor trupelor
străine, iniţial subvenţionate/ susţinute de autorităţi.
Trecând în revistă lista preceptorilor francezi53, remarcăm că
principalele personalităţi culturale ale generaţiilor preromantică
şi romantică au ca punct de plecare al formaţiei spirituale profesori
francezi: Costache Conachi (1778–1849) pe Fleury;
Iancu Văcărescu (1792–1869) pe F. Colson; M. Kogălniceanu
(1817–1891) – iniţial pe Lhommé, apoi pe Cuénim, ca şi Costache
Negri (1812–1876), Matei Millo (1814–1896), V. Alecsandri
(1818/1821–1890). „Învăţământul emigranţilor a fost de bună
seamă superior faţă de tot ceea ce se practicase până atunci în
Principate, afi rmă P. Eliade54. Efectul imediat şi cel mai general a
fost acela de a sili pe toată lumea să citească. Bibliotecile marilor
52. Ibid., p. 158.
53. Întocmită de N. Iorga, în Istoria învăţământului românesc, Casa Şcoalelor,
1928, p. 110–112, 131-133.
54. Op. cit., p. 225.
– 40 –
boieri s-au umplut de cărţi franţuzeşti, mai ales cărţi clasice din
secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, şi, ceea ce este mai important,
lumea a început să răsfoiască, să citească chiar cărţile pe care
le avea.“
Interesul pentru realităţile cotidiene ale Occidentului şi
cunoaşterea limbii franceze este evident şi din abonamentele
boierilor din Principate la jurnale franceze. G. Călinescu55
menţionează în acest sens: La Gazette de Vienne şi Le Journal
Encyclopédique (ambele din 1785), Journal de Francfort, Notizie
del mondo, Spectateur du nord (toate trei din 1802), Le journal
littéraire, Almanach des Dames, Mercure de France, L’Abeille du
Nord, Il Redattore italiano (1803–1804).
Desfăşurată sincron cu acţiunea fi lierei ruse, această modalitate
de consolidare a relaţiei spirituale cu Occidentul explică în bună
măsură nu numai creşterea numărului traducerilor la cumpăna
celor două veacuri, ci în primul rând trecerea la traducerile din
franceză în română. Această trecere ni se pare semnifi cativă, pe
de o parte, pentru creşterea interesului faţă de literatură şi fi lozofi e
– ceea ce atestă existenţa unui cititor cu acest orizont de aşteptare
–, iar pe de altă parte, pentru creşterea numărului şi diversifi carea,
din punct de vedere socio-cultural, a traducătorilor: alături de
boieri (clucerul Ion Geanetu, biv-vel slugerul Costin Cocorăscu),
apar tot mai mulţi târgoveţi (Scarlat Barbu Tâmpeanul, Cechez G.
Ciomac, Nicola Nicolau).
Turneele trupelor străine familiarizează un public variat atât
cu reprezentaţiile dramatice, cât şi cu ideile occidentale. Trupe
franceze şi italiene sunt menţionate de istoriile teatrului românesc
începând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În 1798 Hangerli-
Vodă primeşte la curte pe 29 mai 1798 o trupă de „comedieni“
francezi formată din Théodore Blesiet, Francisc Belvilach şi Giovanni
Muenni. Până prin 1850, trupele străine care interpretează
55. Op. cit., p. 65.
– 41 –
îndeobşte în franceză (o trupă poloneză în 1810; cele germane ale
lui Johan Gerger, 1818–1819; Eduard Krielig, 1824, 1828, 1830–
1831; Theodor Müller, 1833 şi cea italiană – 1821–1822 – şi rusă,
1820) sunt susţinute de autorităţi pentru promovarea unui teatru
care, consacrat elitelor, nu are obiective politice, promovând melodrama
şi vodevilul.
Aceste trupe pregătesc marile turnee ale trupelor Foureaux-
Hette (1831–1841), Victor Filhol (1838–1839), Valéry (1838),
Delmary (1850), care în cele 80 de spectacole, alături de melodrame
şi vodeviluri, impun marea dramaturgie franceză clasică
(Beaumarchais, Le mariage de Figaro ou la folle journée, 1847),
romantică (Al. Dumas, Charles VII chez ses grands vassaux,
1842; Hugo, Angelo, tyran de Padoue, 1838) sau postromantică
(C. Delavigne, Les fi ls d’Edouard, 1836). Înregistrând şi comentând
aceste spectacole, gazetele timpului (Albina românească,
1832–1850; Spicuitorul Moldo-român, 1841; Gazeta Teatrului
Naţional, 1836; Gazeta Transilvaniei, 1844, 1845; Muzeul
Naţional, 1836–1837; Curierul Românesc, 1836–1838, 1842,
Cantor de avis, 1837–1838; Journal de Bucarest, 1849–1850,
Vestitorul românesc, 1849, 1850) evidenţiază structurarea unui
discurs critic, în care termenii specializaţi, preluaţi din limbile
romanice, sunt asimilaţi şi adaptaţi spiritului limbii române.
Condiţiile specifi ce Transilvaniei fac ca occidentalizarea, mai
timpurie, să se impună prin căi distincte faţă de Principate. Prin
cursurile seminarului din Blaj (deschis în 1754), la Colegiul Pazmanyan
din Viena (unde, începând din 1766, românii primesc câte
două burse) sau la Sf. Barbara din acelaşi oraş (începând cu 1772),
elevii ardeleni iau contact cu spiritul occidental şi aprofundează
îndeosebi studiul limbii latine, ceea ce, după cum subliniază G.
Călinescu, „a făcut cu putinţă trecerea de la duioasele slăviri ale
originei latine la studiile, oricât de nesigure la început, de fi lolo–
42 –
gie şi istorie“, axate înseosebi pe „problema limbii ca icoană a
romanităţii noastre“56.
Contactul cu Occidentul, îndeosebi cu limba franceză, se
realizează însă şi prin traduceri, spectacole puse în scenă de trupe
ungare şi germane, frecventarea marilor biblioteci nobiliare de
acces public. Astfel, în secolul al XVIII-lea, baronul Samuel de
Bruckenthal, posesorul unei faimoase biblioteci în franceză, îl
ajută pe tânărul Gh. Lazăr să-şi încheie studiile. Biblioteca contelui
Csaky din Arad deţinea în 1810 peste 3800 de titluri franceze.
În alte biblioteci particulare din Alba Iulia, Târgu-Mureş, Aiud
etc. cărţile puteau fi consultate public.
Sumara trecere în revistă a fi lierelor şi a căilor de realizare
a occidentalizării în perioada 1750–1820/30 ne conduce spre
concluzia că procesul integrează spiritualitatea românească în
contextul continental, pe de o parte ca evoluţie în sensul mişcării
generale cultural-europene, pe de altă parte ca moment de racordare
fi rească la cultura modernă. Prin occidentalizare, în această
etapă considerăm că se face trecerea de la „consumator“ la
„producătorul“ de cultură. Acesta îşi orientează efortul creator
în două direcţii: spre exprimarea subiectivităţii prin literatură,
optând pentru modelul european clasic în Principate (dezvoltat
de C. Conachi şi poeţii Văcăreşti) şi preromantic în Transilvania
(reprezentat de I. Budai-Deleanu), pe de altă parte îşi afi rmă deschiderea
obiectivă spre ştiinţele umaniste (prin studiile corifeilor
Şcolii Ardelene).
În perioada următoare (1830/1840–1860), continuarea procesului
de occidentalizare permite instituţionalizarea culturii.
Apariţia învăţământului modern, dezvoltarea teatrului şi a presei,
desprinderea literaturii din subordonarea faţă de obiectivele
cultural-politice, extraestetice, permit cristalizarea pe baze moderne
a limbii literare şi afi rmarea diferitelor ei registre stilis-
56. G. Călinescu, op. cit., p. 62–63.
– 43 –
tice. Considerăm că aceste procese sunt rezultatul unor politici
culturale coerente, dezvoltate din iniţiativa marilor personalităţi
ale secolului al XIX-lea prin căi comune celor trei provincii:
societăţi culturale, presă, activitate editorială. Pentru ritmul mai
alert, de această dată, din Principate, distingem etapele: G. Asachi
– I. H. Rădulescu (1820–1840) şi M. Kogălniceanu – generaţia
paşoptistă (1840–1860). În Transilvania, personalitatea care îşi
pune amprenta asupra epocii 1840–1860 este G. Bariţiu.
În Principate, Asachi şi Heliade Rădulescu sunt personalităţile
culturale care domină autoritar epoca prin activitatea didactică de
întemeietori ai învăţământului modern (Heliade continuând la Sf.
Sava opera lui Gh. lazăr, iar Asachi, ca efor al şcoalelor în Moldova),
prin organizarea principalelor societăţi literare ca baze ale
învăţământului artistic (Heliade, Societatea fi larmonică, 1833–
1837; Asachi, Conservatorul fi larmonic din Iaşi, 1836–1838),
prin iniţiativa apariţiei primelor periodice româneşti (Curierul
românesc şi Albina românească, în 1829) şi mai ales prin monopolul
editorial. Acesta le permite elaborarea unor prime politici
culturale. Tipografi a Eliad şi Institutul Albinei asociază publicarea
scrierilor originale cu promovarea masivă a traducerilor, menite
să recupereze rămânerile noastre în urmă în planul informaţiei
culturale, dar şi al practicii creaţiei. Pentru cei doi autori, traducerile
au acum o importanţă egală cu scrierile autohtone.
Meritul lor principal este oferirea de modele, după cum
subliniază Heliade: „Maeştrii romanilor fură grecii; maeştrii Europei
fură grecii şi romanii; ai noştri pot fi grecii, romanii, italienii,
francesii, spaniolii, germanii, englezii. Înţelegem noi limba
lor? sau făcutu-i-am ca ei să ne vorbească în limba noastră? A
înţelege o naţie mai multe limbe este mai anevoie; a se traduce
mai mulţi şi mai varii autori este mai cu putinţă“57. Acest princi-
57. E. Grigoriu, Zorii teatrului cult în Þara Românească, Albatros, Bucureşti,
1983, p. 8.
– 44 –
piu teoretic al stimulării traducerilor, ivit din conştientizarea rolului
lor primordial formativ, este ilustrat prin acţiunile concrete în
domeniile menţionate.
Astfel, atât Heliade, cât şi Asachi ataşează în timp, la cele două
periodice de informaţie pe care le conduc, suplimente cultural-literare
cu titluri sugestive pentru conţinutul lor. Revistei „satelit“
pentru Curierul românesc (1829–1848), Adaos literar la Curierul
românesc (1830), Heliade îi adaugă întâiul periodic literar
specializat: Gazeta Teatrului Naţional (1835), urmat de Museul
Naţional (1836). Alăuta românească (1837–1838), supliment al
Albinei, anunţă revistele de cultură ale lui Asachi, apărute după
1840 şi care, ca urmare a contrastului cu generaţia nou afi rmată,
nu vor mai avea acelaşi impact asupra epocii: Spicuitorul moldoromân
(1841), cu varianta sa franceză Le glaneur moldo-valaque,
Icoana lumei (1840–1841; 1845–1846) şi Arhiva Albinei pentru
arheologie română şi industrie (1844-1845). Aceste suplimente
atestă preocuparea promotorilor lor pentru (in)formarea unui cititor
interesat de fenomenul literar şi cultural european şi poate,
în acelaşi timp, dorinţa de a veni în întâmpinarea unei „aşteptări“
spirituale a acestuia, prin reviste specializate.
În plan literar, Heliade este iniţiatorul integrării noastre europene
prin traducerea înţeleasă ca mijloc de recuperare şi apropriere
– teoretică îndeosebi – a tradiţiei clasice. Lista traducerilor sale
ilustrează opţiunea pentru clasicism ca expresie a exemplarităţii
scriiturii şi a unei etici şi ideologii necesare în epocă (Voltaire, Fanatismul
sau Mahomet prorocu, 1831; Marmontel, Bărbatul bun,
Femeia bună, 1822; Molière, Amfi trion, 1835; Cervantes, Don
Quişot de la Mancha), dar şi ca expresie a unor principii teoretice
riguroase, fundamentale pentru lipsa noastră de exerciţiu literar
(Levisac şi Moysant, Regulile sau grammatica poesiei, 1831). În
acelaşi timp, Heliade operează prin traducerile sale o deschidere
sistematică spre (pre)romantism, care atestă preocupările sale
pentru sincronizarea culturală prin tălmăciri: Meditaţii poetice
– 45 –
dintr-ale lui A. Dela Martin, traduse şi alăturate cu alte bucăţi
originale, 1836; Julia sau noua Eloisie de J.-J. Rousseau, 1837,
Din operile lui Lord Byron (tom I–III, 1837–1839), Dumas, Din
Corricolo, I–II, 1846–1847, Speronare, I–III, 1847–1848. Aceeaşi
receptivitate pentru ambele curente este evidentă şi la Asachi, cu
înclinaţie netă spre clasicism (prin traducerile din Florian, Boileau,
La Fontaine) şi toleranţa pentru romantism (evidentă prin
traducerile din Hugo şi Lamartine, mai curând accidentale în activitatea
sa).
Listele traducerilor efectuate pentru Societatea Filarmonică şi
cele proiectate pentru Început de Bibliotecă Universală (1844)
conţin „oferta“ propusă de Heliade epocii sale. Remarcăm, prin
structura celei de-a doua liste (publicată în Curierul de ambe sexe,
Periodul V, 1844–1847, p. 244–245), diversitatea domeniilor
culturale, care îl plasează pe Heliade pe linia enciclopedismului
promovat de Şcoala Ardeleană: „historie (autori antici greci şi latini)“
– 13 titluri; „autori francezi moderni: Rollin, Montesquieu,
Herbelot, Bossuet, Guizot“, Vico etc.; „philosophie“: Cartesiu,
Malebranche, J.-J. Rousseau, Charron, Pascal, La Rochefoucauld,
alături de Locke, Leibniz, Kant, Fichte, Hegel, Schelling, Humes;
„drepturi“; „politica“; „economie politică“; „şciinţe naturale“;
„historie naturale“; „belle arte“; „archetectura“; „musica“; „letteratura“,
cu secţiunile „retorica poetică“ şi „eloquinţa“; şi separat,
„poesie“ (Profeti. Rapsodi. Bardi. Epopee).
Promovând masiv valorile consacrate probabil că şi această
unanimă acceptare a lor explică opţiunea pentru clasicism), preocuparea
lui Heliade Rădulescu pentru traduceri nu ne apare – aşa
cum o prezintă istoriile literare – ca modalitate de a „umple“ cu
„orice“ un vid de carte, ci expresia unui program de traduceri
controlate şi orientate spre scopuri concrete. În plan lingvistic,
traducerile lui Heliade Rădulescu sunt expresia acţiunii sale îndreptate
spre crearea unei limbi literare şi structurarea registrelor
ei distincte. După mărturia autorului însuşi, pentru Heliade tradu–
46 –
cerea este o modalitate de apropriere mai întâi personală a unui
conţinut, pe care, ulterior, îl oferă colectivităţii.
Heliade Rădulescu explică astfel, în termenii unui prim program
cultural, evoluţia propriilor scrieri de gen, de la cele didactice
spre cele literare, precizând şi obiectivul său lingvistic major:
crearea terminologiilor specifi ce: „Aşa am vrut mai întâi să-mi
fac şi să-mi hotărăsc mie o limbă prin care să mă exprim şi să înţeleg
aceea ce gândesc; am vrut să-mi fac vocabularul termenilor
tehnici, şi m-am apucat de traducţii. Am început mai întâi gramatica
[...], pe urmă am făcut sau am cules o geografi e, am tradus
cursul matematic al lui Francoeur, logica lui Condileac şcl, câteva
lecţii de literatură sau de poetică şi retorică“58.
Preocuparea constantă pentru normarea şi unifi carea limbii
este clar formulată în Prospect de regule ce sunt a se propune
întru priimirea şi aprobaţia de la soţi colaboratori ai soţietăţii pentru
tipărirea cărţilor59. Acestei preocupări în plan lingvistic i se
adaugă şi atenţia acordată ortografi ei. Evidentă în prefaţa Gramaticii,
preocuparea lui Heliade pentru ortografi e dobândeşte
contur practic prin cărţile tipărite în editura sa şi mai ales prin
introducerea treptată a alfabetului latin în periodicele scoase sub
redacţia sa. Analizând (în A doa editio. Bucuresci, 1862) creşterea
spectaculoasă a „prenumeranţilor“ la al V-lea period (în intervalul
1844-1847) al Curierului de ambe sexe, Heliade Rădulescu o
explică prin satisfacerea aspiraţiei epocii de a recurge la „adevăratele
littere latine sau mai bine strămoşeşti“ (p. XII): „amatori
se înscriseră îndată ce li se promise a se publica cu adevăratele
littere romane, în cât minimum în capitalele judeţelor ajunge până
la 20, şi maximum până la 60. În 15 judeţe se făcură până la 900
abonaţi, în Bucureşci, Kraiova şi Moldavia până la 400, peste tot
58. Bucăţi alese, Bucureşti, 1909, p. 15–16.
59. „Curierul românesc“, nr. 19/1843, p. 78–79.
– 47 –
1300, de unde mai nainte în timp de opt ani nu se suia până la
300“.
Această creştere spectaculoasă a cititorilor impune, după opinia
noastră, presiunea unui public de masă asupra opţiunii redactorului-
teoretician. Conjugată cu pierderea de către Heliade
Rădulescu a monopolului tipăriturilor, această tendinţă explică invadarea
pieţei literare cu traduceri lipsite de valoare şi cu imitaţii
servile ale schemelor melodramei şi prozei sentimentale.
Împotriva acestei direcţii se va pronunţa în 1840 Mihail
Kogălniceanu în Introducţia la „Dacia literară”. Reacţia sa
afi rmă o nouă etapă în relaţia spiritualităţii româneşti cu aceea
occidentală, al cărei refl ex este o altă politică culturală. Generaţia
lui Kogălniceanu, formată prin studii în Occident, în contact direct
cu spiritul european, benefi ciază de cititorul format de Heliade
şi Asachi, de exerciţiul lingvistic al traducerilor numeroase
şi variate din etapa anterioară şi, descoperindu-şi disponibilităţile
creatoare, încearcă să se orienteze spre ilustrarea autohtonă a
acestui spirit. Momentul paşoptist este cel al intrării în sincronie
cu spiritul european asimilat.
Simptomul acestei mutaţii îl reprezintă conştiinţa identităţii
noastre naţionale, afi rmată în „Dacia literară” ca expresie a
unităţii, dar şi a specifi cului („originalităţii“), care nu se poate
afi rma decât prin respingerea „imitaţiei“. „În sfârşit, ţelul nostru
este realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură
comună pentru toţi [...]. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărţi
în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducţii din
alte limbi şi încă şi acele de-ar fi bune! Traducţiile însă nu fac o
literatură. Noi vom prigoni cât vom pute această manie ucigătoare
a gustului original, însuşirea cea mai preţioasă a unii literaturi“60.
Respingând „dorul imitaţiei“, „traducţiile“, „trebuinţa să ne
împrumutăm de la alte naţii“ /de opere literare/, Kogălniceanu
60. Tainele inimei. Scrieri alese, Minerva, Bucureşti, 1973, p. 142–143.
– 48 –
refuză în manifestul său căile prin care s-a realizat în etapele anterioare
occidentalizarea, sugerând indirect aspectul lor revolut.
Analizând literatura timpului refl ectată în periodicele româneşti,
el constată că „astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei“
61. Aparţinând repertoriului occidental, sursele pe care le
recomandă pentru dezvoltarea literaturii naţionale – care conferă
Introducţiei esenţa de manifest romantic – atestă tocmai asimilarea
acestui spirit şi încheierea unei spirale a evoluţiei noastre. De
la „duhul franţuzesc“ – aspiraţie a începutului de secol – la „duhul
naţional“, expresie a mijlocului aceluiaşi veac, s-a produs de fapt
procesul de occidentalizare, ca demers al descoperirii de sine a
culturii româneşti prin conştientizarea, asumarea şi dezvoltarea
pe coordonate proprii a spiritului nostru european.
3. În istoriile limbii literare
Cu variaţii nesemnifi cative, etapa 1780–1860 este, în viziunea
istoriilor limbii române literare, interpretată ca o fază a începuturilor
modernizării. Periodizările propuse indică sfârşitul secolului
al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea drept o epocă de
tranziţie.
În Istoria limbii române literare. I. De la origini până la începutul
secolului al XIX-lea (1971), Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu
Onu (p. 443) numesc această perioadă „faza de tranziţie spre
epoca modernă“. Înscriind a doua jumătate a secolului al XVIIIlea
şi începutul secolului al XIX-lea pe coordonatele istoriei şi
ale culturii, autorii subliniază că „în această perioadă se face trecerea
de la limba română literară veche la limba română literară
modernă“.
Preocupările fi lologice ale Şcolii Ardelene sunt puse sub semnul
renaşterii culturale din Transilvania, care trebuie privită în
61. Op. cit., p. 40.
– 49 –
relaţie cu „întreaga mişcare intelectuală europeană a veacului
al XVIII-lea“. Elaborarea gramaticilor, a proiectului de reformă
ortografi că şi a unor dicţionare reprezintă direcţiile prioritare din
activitatea Şcolii Ardelene, având ca justifi care „necesitatea unei
norme literare de exprimare“ (p. 450).
Problemei îmbogăţirii vocabularului i se consacră un spaţiu
amplu. Aspectele teoretice din diversele scrieri ale învăţaţilor ardeleni
sunt prezentate în relaţie cu diferitele puncte de vedere exprimate
în gramaticile din epocă. Prin descrierea detaliată a Lexiconului
budan, autorii scot în evidenţă contribuţia Şcolii Ardelene
la îmbogăţirea lexicului românesc, prin elaborarea instrumentului
celui mai adecvat scopului urmărit: un dicţionar multilingv.
Dintre cărturarii munteni şi moldoveni, aparţin acestei perioade
Ienăchiţă Văcărescu, Iordache Golescu, Dinicu Golescu şi Costache
Conachi. Este relevată contribuţia lui Ienăchiţă Văcărescu şi
a lui Iordache Golescu la formarea terminologiei gramaticale şi
se face o scurtă prezentare a Condicii limbii rumâneşti. Singurul,
după ştiinţa noastră, care foloseşte dicţionarul lui Golescu ca
sursă într-o lucrare dedicată istoriei limbii literare, pentru a ilustra
absorbţia de împrumuturi latino-romanice în această perioadă,
este însă Ion Gheţie.
Foarte interesantă este lucrarea Elemente de istorie a limbii române
literare moderne a Paulei Diaconescu (1975), care urmăreşte
stilul scriitorilor din secolul al XIX-lea, de la Gh. Asachi şi Heliade
Rădulescu până la Eminescu, şi normele limbii literare la
scriitorii abordaţi.
Prezentând activitatea lingvistică a lui Heliade Rădulescu, Paula
Diaconescu se ocupă de problema ortografi ei şi a „desăvârşirii“
limbii din scrierile de până la 1840 ale cărturarului muntean. Referitor
la îmbogăţirea vocabularului, autoarea insistă asupra procedeelor
propuse de Heliade Rădulescu: derivarea, ca mijloc intern,
şi împrumutul lingvistic (din latină şi din limbile romanice).
– 50 –
În Istoria limbii române literare. Privire sintetică (1978), poate
cea mai interesantă dintre lucrările de specialitate, prin perspectiva
teoretică pe care o foloseşte în stabilirea coordonatelor pe
care evoluează limba română literară, Ion Gheţie fi xează ca reper
pentru începuturile epocii moderne anul 1780, aşa cum apare şi în
alte studii. Periodizarea propusă de I. Gheţie (p. 32) pentru epoca
modernă este însă mai nuanţată, deoarece are în vedere toate detaliile
procesului de modernizare a structurilor limbii literare:
a. 1780–1836, o etapă caracterizată prin „diversitatea lingvistică,
la capătul căreia unitatea câştigată în veacul precedent
este în mare parte pierdută“;
b. 1836–1881; este etapa „de constituire a principalelor norme
ale limbii literare unice de astăzi“; autorul propune 1836 ca reper,
întrucât în acest an începe corespondenţa dintre Heliade şi C. Negruzzi,
„care va permite celui dintâi să exprime o serie de opinii
de maximă importanţă în unifi carea limbii literare“;
c. 1881–1960, când „are loc defi nitivarea în amănunt a normelor
limbii române literare contemporane“.
Pentru perioada de început (1780–1836), I. Gheţie pune accentul
pe activitatea Şcolii Ardelene de cultivare a limbii şi de
unifi care lingvistică. Pentru modernizarea limbii, coriferii Şcolii
Ardelene propun ca soluţie împrumutul din latină, iar unii dintre
ei şi din limbile romanice, idee pe care o pun în practică prin
lucrările pe care le semnează.
I. Gheţie (p. 139–140) atrage atenţia asupra faptului că în
această perioadă sunt împrumutate numeroase elemente lexicale
din latină în „terminologii speciale din diverse ramuri ale ştiinţei“.
Dar efortul de constituire a terminologiilor de specialitate nu se
manifestă unitar. Calcurile, împrumuturile din neogreacă – puse
în circulaţie prin traduceri – încetinesc procesul de unifi care a
terminologiei dintr-un domeniu sau altul.
În perioada 1836–1881 se „continuă şi se duce la capăt procesul
de modernizare inaugurat în intervalul precedent“ (p. 148).
– 51 –
Pentru Ştefan Munteanu şi Vasile D. Ţâra (1978), perioada
modernă din istoria limbii române literare începe în jurul anului
1780, iar intervalul 1780–1840 este considerat etapa de tranziţie.
Prezentarea acestei etape începe cu Şcoala Ardeleană, ai cărei
reprezentanţi întreprind „o acţiune conştientă“ „pentru unifi carea
şi prelucrarea limbii române literare“ (p. 101).
Cei doi lingvişti subliniază ampla implicare a corifeilor ardeleni
în rezolvarea problemei limbii literare: au realizat gramatici
(„cu unicul scop“ de „perfecţionare a limbii materne“; Gh. Şincai,
1780), au elaborat un sistem ortografi c românesc, pe baza principiului
etimologic, şi au întocmit dicţionare ştiinţifi ce.
În ceea ce priveşte îmbogăţirea vocabularului, Ştefan Munteanu
şi Vasile D. Ţâra scot în evidenţă meritul Şcolii Ardelene „de
a fi îndreptat limba românească spre izvoarele ei fi reşti, latino-romanice“
(p. 109) şi de a fi contribuit în mod hotărâtor la crearea
terminologiei ştiinţifi ce în limba română.
Pentru Principate, sunt amintite iniţiativa lui Ienăchiţă
Văcărescu de a fi redus alfabetul chirilic la 33 de semne şi reuşita
lui Heliade Rădulescu de a fi impus un număr de 30 de litere.
De fapt, acesta din urmă propune o reformă radicală a sistemului
ortografi c. Cele mai însemnate încercări de normare a limbii literare
se fac prin intermediul gramaticilor (publicate de Ienăchiţă
Văcărescu, 1787, la Râmnic şi la Viena, şi de Heliade Rădulescu,
1828, la Sibiu).
Ideile lui Heliade Rădulescu au ecou şi în Moldova, unde sunt
susţinute de C. Negruzzi.
Anii 1840–1860 reprezintă, în viziunea celor doi lingvişti
timişoreni, perioada de început din istoria modernă a limbii literare.
Dezvoltarea accelerată a diverselor sectoare social-economice
favorizează înmulţirea şcolilor şi perfecţionarea sistemului
de învăţământ, apariţia presei, a societăţilor literare etc., instituţii
care joacă „un rol însemnat în procesul de răspândire a noilor
idei“ (p. 131).
– 52 –
II. Problema cultismelor
în limba română
1. Atitudinea faţă de împrumutul lingvistic la sfârşitul secolului
al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea
Îmbogăţirea vocabularului devine o preocupare constantă, în
care se implică marea majoritate a cărturarilor, începând cu sfârşitul
veacului al XVIII-lea. Soluţiile propuse sunt derivarea şi împrumutul
lingvistic. Sextil Puşcariu (1976, p. 373) observa că „în
literatura veche, problema neologismului nu formează o preocupare
colectivă, ci fi ecare scriitor o rezolvă după cum îi dictează bunul
simţ. În mare parte, concesiile ce se fac neologismului depind
de măsura în care el era primit de clasele sociale cărora scriitorul
se adresa...“ Îmbogăţirea vocabularului se înscrie, în perioada de
modernizare a limbii române, în efortul comun al învăţaţilor din
cele trei provincii istorice de realizare a ţelului căruia îi va da o
expresie grăitoare Mihail Kogălniceanu, în Introducţie la „Dacia
literară“: „ţălul nostru este realizaţia dorinţii ca românii să aibă o
limbă şi o literatură comună pentru toţi“ (sublin.n.).
Prin urmare, înainte de realizarea unităţii politice şi administrative
a Ţărilor Române, cărturarii neamului au luptat pentru a-şi
face o patrie comună şi modernă din cultură şi din limbă. Pentru
rezolvarea problemelor lexicale, căile recomandate, în general,
de învăţaţii timpului sunt două: 1. interne (derivarea); 2. externe
(împrumutul lingvistic). Petru Maior mai vede o posibilitate în
– 53 –
reînvierea unor cuvinte din româna veche62. Dar, în spiritul Şcolii
Ardelene, Petru Maior recomandă, în Istoria besericei românilor
(Buda, 1813, p. 183), şi împrumuturile din latina clasică („limba
lătinească cea corectă“), iar pentru termenii ştiinţifi ci, „de la surorile
limbei noastre“.
În Observaţii de limba rumânească, apărută la Buda în 1799,
Paul Iorgovici deplânge absenţa limbajului ştiinţifi c, în a cărui
constituire încearcă să se implice: „A me pornire este a aduce
limba noastră la acea stare a cuvintelor, în care să înceapă odată
a scria pentru oamenii cei învăţaţi, ca printr-înşii să se nască dorul
ştiinţelor celor înalte. La aceasta se cer cuvinte învăţate, care
acuma în limba noastră, în care nici o învăţătură nu fl oreşte, nu
se cuprind şi după judeţul meu mai bine este a împrumuta aşa cuvinte
din limba noastră cea de rădăcină decât de aiurea“ (sublin.
n.).
Împrumutul „din limba noastră cea de rădăcină“ este necesar
pentru că româna este „scurtă de cuvinte“. Iorgovici nu este un
purist, de aceea ţine să precizeze că împrumutul nu înseamnă o
încercare de a elimina din limbă „cuvintele cele streine“, din care
se găsesc în orice idiom: „Să nu gândească cineva că eu umblu
să lapăd din limba noastră cuvintele cele streine, căci mie bine
este cunoscut că nici o limbă nu e să nu fi e mestecată cu cuvinte
streine. Eu am perceput, precum la toţi este cunoscut, că limba
noastră este foarte scurtă de cuvinte. Deci, eu doresc a înmulţi
limba noastră cu cuvinte luate din vorbele de rădăcină a limbei
noastre şi aşezate după regulele şi proprietăţile din însa limba
noastră trase“. Prin urmare, pentru “a înmulţi limba”, Iorgovici
avansează ca modalitate teoretică derivarea din cuvinte de bază
latineşti.
62. Vezi Sextil Puşcariu, Părerile lui Petru Maior despre limba română, in
„Anuarul Institutului de istorie naţională“, I, 1921–1922, Cluj, p. 110.
– 54 –
De fapt, sistemul de derivare propus de Paul Iorgovici, din
rădăcini latineşti şi după „aceleaş regule ale gramaticii“,.înseamnă
practic a lua din latină, deoarece cuvintele neologice incluse în
glosarul din gramatica sa sunt împrumuturi.
Ca traducător, Ioan Molnar recunoaşte, în Cuvântare înainte
la Istorie universală adecă de obşte (Buda, 1800), că a folosit şi
cuvinte luate „de la maica noastră limba latinească“ (p. 5).
În structuri cu variaţii minime, latina este recomandată ca sursă
de împrumuturi în toate cele trei provincii. „Maica limbii noastre“
spune moldoveanul Leon Asachi, la 1821, iar „maica latină“
apare la Paris Mumuleanu (1825). Prin urmare, cel puţin în plan
teoretic, şi în Principate s-a manifestat interes faţă de latină, ca
sursă pentru neologismele româneşti.
Este important de subliniat că se ajunge la un consens cvasi
general nu numai asupra necesităţii de a împrumuta, ci şi asupra
limbilor care trebuie avute în vedere în acest scop.
Ca şi Paul Iorgovici, Budai-Deleanu remarcă lipsa terminologiei
ştiinţifi ce din română, de aceea atenţia lui se îndreaptă spre
limbile clasice. O parte dintre cuvintele-titlu noi din dicţionar –
recunoaşte Ion Budai-Deleanu – sunt însă elemente deja obişnuite
în limba de zi cu zi.
În Prefaţie la Lexiconul românesc-nemţesc (1818), Ion Budai-
Deleanu recomandă „învăţătura limbelor elineşti şi lătineşti“,
deoarece „întru aceste doao limbi să cuprinde toată înţelepţia şi
acolo aflăm temeiul la toată învăţătura“ (p. 16r). La p. 31r–32r,
Budai-Deleanu justifi că introducerea în corpusul dicţionarului
său a unor împrumuturi neologice: „Pus-am la lexicon şi mai
multe cuvinte, nu de mult de cătră cei mai aleşi şi învăţaţi dintru
naţie întrebuinţate, care mai toate cuvinte s-au împrumutat de la
greci sau de la latini şi însămnează numiri sau obicinuite numa
la învăţături sau meşterii. Căci unele ca aceste poporul românesc
nu le-au avut acuma în obiceai. O parte dintru aceste cuvinte să
află şi la cărţile noastre, iară o parte să obicinuesc de mult acum,
– 55 –
în conversaţiile de obşte şi la scrisori private [sublin.n.]. Toate
acestea le-am însămnat cu o cruciţă (+). Lângă aceste am adaus
şi eu, însă foarte puţine altele, ce să află acum priimite la toate
namurile Europii, precum: allianţă, cabinet, echipaj, bagajă,
avangardă, modă etc., căci şi aceste sunt de obşte cunoscute la cei
politiciţi, apoi neavând noi ale noastre, am socotit că fac un lucru
priimit patrioţilor, puindu-le şi la lexiconul românesc“. După cum
se poate observa, cuvintele „priimite la toate neamurile Europii“
(echipaj, cabinet, bagajă) şi adăugate celor de origine latină sau
„elinească“ sunt elemente de provenienţă franceză.
Dar cea mai clară expresie asupra problemelor limbii literare
o găsim la Budai-Deleanu în Dascalul românesc pentru temeiurile
gramaticii româneşti (c. 1815-1820), un manuscris publicat
de Mirela Teodorescu în 1970. Scris sub forma unui dialog între
Dascal şi Diac, textul este un comentariu asupra gramaticii
româneşti, în care apar neologisme necesare, folosite cu măsură:
patrie, musă, poetică, regulă, latin, gramatică, pronume, prolog,
italian, organ, alfabet, leteră, ortografi e, pronunţie, theorie, a
forma, themă, soţietate.
O mare parte a dialogului este rezervată ortografi ei. Schimbarea
alfabetului chirilic este necesară, deoarece, prin natura sa, nu
se potriveşte cu esenţa limbii române: „aceste slove sunt afl ate
pentru limba slovenească şi nu să pot nici odinioară lovi cu fi rea
limbii noastre. Limba noastră purcede de la limba lătinească şi nu
să poate scrie fără numa cu slove lătineşti.” Dascalul îl îndeanmă
pe Diac să înveţe „regulele gramaticei”, care arată „regulele ce
sunt din fi re aşezate pentru fi eştecare limbă” şi „chipul care trebuie
să să grăiască măcar ce limbă.”
Subliniind starea necorespunzătoare a limbii literare, Dascalul
spune: „Toţi care au scris pănă acum au scris cu adevărat
româneşte, dar puţini foarte sunt care să să fi e înălţat oarecum
preste gloată cu voroava lor sau, vrând a să depărta de vorba cea
de toate zilele, să nu fi e trebuinţat cuvinte streine fără treabă şi fără
– 56 –
alegere.” Limba literară trebuie să fi e altfel decât „cea de toate
zilele”, iar împrumuturile să se facă „cu alegere”. Chiar şi atunci
când „afl ându-ne în vreo soţietate aleasă, unde thema voroavei
este asupra osăbite meşterii sau pentru vreo ştiinţă”, „nu putem
vorbi cum vorbeşte Oprea cu Bucur în pădure.” Limba „cea de
obşte” nu are aceleaşi reguli şi aceleaşi exigenţe cu „limba muselor”,
care este „limba întru care să învaţă ştiinţele” şi „să află
la toate neamurile politicite, la care fl oresc învăţăturile”. Limba
învăţăturilor „este în sine aceieşi limbă a norodului de obşte,
numa cât este mai curată şi curăţită de toate smintelile ce să află
la limba de obşte a gloatei, cu un cuvânt, este limba lămurită şi
adusă la regule gramaticeşti, apoi înmulţită cu cuvinte obicinuite
la învăţături, care nu să află la vorba de obşte.” Prin urmare, este
nevoie de sporirea numărului de cuvinte, pentru formarea terminologiilor
din domeniul „meşteriilor” şi al ştiinţei.
„Înmulţirea“ cuvintelor nu se poate face altfel decât prin împrumuturi.
Opinia exprimată aici de Budai-Deleanu este aceeaşi
cu cea din prefaţa sa la dicţionarul românesc-nemţesc şi o vom
mai întâlni, ceva mai târziu, formulată – în linii generale – aproape
la fel de Heliade Rădulescu: „întru lipsa cuvintelor la meşterii
şi ştiinţe, vom împrumuta nume de la elini şi latini, iar neafl ându-
să unele la aceste doao limbi, vom lua de la italiani şi de la
franţozi.”
La sfârşitul secolului al XVIII-lea/ începutul veacului următor
se încheagă, în toate cele trei provincii istorice româneşti, un curent
de opinie în favoarea împrumuturilor din latină. Convingerea
privind necesitatea de a împrumuta cuvinte pentru a rezolva problemele
de expresie ale unei societăţi şi ale unei culturi în deschidere
spre modernitate este exprimată în prefeţe, în gramatici, dar
şi în lucrări fără vreo relaţie cu ştiinţa limbii. „În Transilvania,
scrie Sextil Puşcariu (1976, p. 374), o puternică mişcare culturală
cerea în mod hotărât o revenire la «maica noastră Roma», iar în
– 57 –
Principate un curent tot mai accentuat voia să ne adăpăm de la
izvorul fecund al culturii franceze“.
N. A. Ursu (1969, p. 155–170) semnalează un text interesant
pentru atitudinea faţă de împrumuturile neologice. Textul – datat
la 1822 – a fost descoperit în paginile unui „manuscris miscelaneu
provenit de la G. Bariţ“ şi exprimă poziţia autorului (neidentifi
cat) faţă de problemele limbii literare.
Autorul proscrie cărţile tipărite la Buda, Braşov şi Sibiu din
cauza neologismelor şi a cuvintelor regionale, a formelor sau a
construcţiilor gramaticale care strică „armonia limbii“. Sunt admise
numai împrumuturile necesare, ca metal, linie, paralelă,
atmosferă, atom, comet, compas etc., dar nu este de acord cu introducerea
în limbă a unor neologisme pentru care româna are
echivalente (cinstit, viteaz, lege, pricină etc., nu onorat, heros,
relighie, cauză).
După poziţia pe care autorul o adoptă faţă de scrierile
ardeleneşti şi după recomandările pe care le face, N. A. Ursu presupune
că textul „atestă atitudinea critică a unui intelectual sau
a unui grup de intelectuali munteni faţă de modul în care evolua
limba română literară prin numeroasele scrieri publicate atunci de
către ardeleni şi bănăţeni“.
Tonul polemic este surprinzător pentru anul 1822. Să nu uităm
că Ienăchiţă Văcărescu publicase, la 1797, o gramatică în care
apar numeroase elemente italieneşti (accentu, anomal, ativ, cvalità,
concordanţă, congiunţione, dipendenţă, otativă, sostantiv
etc.) şi latineşti (fi gurat, orthografi e, adverbiu).
„Dar teamă îm ieste pentru frumuseţea limbii noastre, care
abia acum începuse să înfl orească, ca nu cumva peste puţină vreme
să cază întru mai rea veştejiciune şi stricăciune decât întâi,
pildă având la aceasta pe unii din romanii noştri cei iubitori de
învăţătură carei au început dă acum a întrebuinţa la scrisorile lor
cuvinte streine, cum: onorat, senţeretate, cultivire, nobil şi altele
– 58 –
c-acestea, pe care mai nainte nicidecum nu le cunoştea şi nici navea
trebuinţă să le cunoască“, spune munteanul de la 1822.
Asemenea atitudini sunt însă izolate în epocă, dar merită a fi
amintite ca reacţie la înnoirea masivă pe care o cunoaşte lexicul
românesc, în perioada de deschidere a culturii către modelul occidental.
Tot în Muntenia, trei ani mai târziu, Paris Mumuleanu scrie
în prefaţa la volumul Caracteruri (Bucureşti, 1825): „Nimic să
nu ne poprească sărăciia limbii noastre, căci maica ei latină este
izvorul de unde s-adapă toate limbile Evropii şi orice idei şi ziceri
ne-ar lipsi, nici să ne ruşinăm a o lua, nici să ne sfi im zicând că nu
e rumânească, că vremea le va face de obşte în neam, precum sau
făcut multe greceşti şi slavoneşti, în toate canţelariile noastre“.
Ideea că timpul va rezolva problema cunoaşterii şi înţelegerii noilor
cuvinte luate din latină apare pentru prima oară – după ştiinţa
noastră – la Mumuleanu.
Dacă munteanul din manuscrisul descris de N. A. Ursu respingea
împrumuturile „de lux“, Grigorie, episcop al Argeşului, în
prefaţa la Loghică care acum întâi s-a tâlmăcit în limba patriei
(Bucureşti, 1826), protesta împotriva celor care susţineau „că cu
neputinţă iaste a să muta fi losofi a şi în limba rumânească, pentru
sărăcia zicerilor şi a numirilor“.
Dar cel care pune cu adevărat bazele teoretice ale împrumutului
livresc şi îl converteşte în politică lingvistică în Muntenia este
Heliade Rădulescu. Interesul manifestat de Heliade Rădulescu
– în Prefaţa la Gramatica românească publicată în 1828 la Sibiu
– pentru problema limbii literare se îndreaptă către mai multe
aspecte: adaptarea fonetică şi morfologică a neologismelor, ortografi
a, îmbogăţirea vocabularului, „desăvârşirea“ limbii etc. În
ceea ce priveşte neologismele, Heliade Rădulescu optează pentru
împrumutul din latină şi din limbile neolatine. Dar, de fapt,
precizează autorul, „noi nu ne împrumutăm, ci luăm cu îndrăzneală
– 59 –
de la maica noastră moştenire, şi de la surorile noastre partea ce
ni se cuvine“.
Respingând ideea calcurilor, recomandă împrumutul necesar,
făcut cu chibzuinţă: „Trebuie să ne împrumutăm, dar trebuie foarte
bine să băgăm seama să nu pătimim ca neguţătorii aceia cari
nu îşi iau bine măsurile, şi rămân bancruţi (mofl uzi). Trebuie să
luăm numai acelea ce ne trebuie şi de acolo de unde trebuie, şi
cum trebuie. Unii nu voiesc să se împrumute şi fac vorbe nouă
rumâneşti: cuvintelnic (dixioner), cuvintelnică (loghică) [...]; alţii
se împrumută de unde le vine şi cum le vine [...].
Vorbele streine trebuie să se înfăţoşeze în haine rumâneşti şi
cu mască de rumân înaintea noastră“.
Activitatea lui Heliade Rădulescu în sprijinul înnoirii vocabularului
prin împrumuturi savante este, într-adevăr, demnă de a
fi subliniată, deoarece se întinde de-a lungul a mai multor ani şi
ia uneori forme autoritare, de campanie care nu admite replică.
În această campanie se înscriu şi luările de poziţie din paginile
„Curierului românesc”. În numărul 4/1843, Heliade Rădulescu
publică un Prospect de regule, la care am mai făcut referire în
paginile anterioare ale lucrării noastre, în care propune rezolvarea
problemei unităţii limbii prin respectarea regulamentului
Societăţii pentru tipărirea cărţilor:
„2. ...fi ecare din colaboratori va lua asupra-şi traducţia vreunei
opere din autorii atât antici, cât şi moderni, după limba în care va
fi mai deprins, sau şi autorul întreg, după voinţă.
3. Fiecare va fi dator a urma una şi aceeaşi limbă, una şi aceeaşi
ortografi e, pe temeiurile următoare:
I. Încât pentru forma limbei se vor lua drept tipi gramaticali
[...] limba bisericească care nu s-a scris în dialecte şi a ajuns drept
limbă generală a toatei romănimei.
II. Încât pentru materie în termenii ştiinţifi ci ce ne lipsesc, păzindu-
se de eterogenie, fi ecare va priimi, ca dintr-un tesaur propriu
pe cei din latină; va avea însă de normă la modifi carea formei
– 60 –
tipii grămaticei romăneşti şi pe precedenţii noştri italieni ce au
cultivat aceeaşi glosă romană.
III. Cantitatea cea mică de căteva vorbe străine ce se află în
gercul (jargonul) popular şi care sunt cu totul eterogene trupului
cel mare al glosei romane şi la limba întreagă a unui dicsionar
omogen, să se lepede cu totul, reîmplinindu-se cu vorbele corespunzătoare
din limba latină.
IV. Pentru termenii cunoştinţelor mai nuoă cu care s-au mai înavuţit
dicsionarele limbilor moderne să se priimească cei italieni,
iar încât pentru cei ce se ating de locuri, de costume, de legiuiri
ale diverselor naţii şi se ţin de partea descriptivă a călătoriilor sau
a şcoalei romantice se vor întrebuinţa chiar numirile din limbile
respective, păzind a li se da tipul romănesc” (p. 78-79).
Exeptând accentele puriste din fragmentul de mai sus, subliniem
în primul rând caracterul actual al recomandărilor lui
Heliade Rădulescu din ultima parte a citatului. Pe de altă parte,
indicarea latinei ca sursă fi rească pentru îmbogăţirea lexicului românesc
îl plasează pe Heliade Rădulescu alături de reprezentanţii
Şcolii Ardelene. Diferenţele sunt doar de natură cronologică, iar
nuanţa individualizatoare este dată de insistenţa cu care trimite la
italiană, ca model normativ şi ca sursă a modernităţii.
Prin urmare, nevoia de cuvinte nu este negată de nici o personalitate
din epocă. Diferenţele de atitudine apar numai când se
pune problema limbii-sursă şi a modului în care se fac împrumuturile.
În Către cetitoriu, prefaţa la Bordeiul indienesc (Iaşi,
1821), Leon Asachi recunoaşte că, în demersul său de traducător,
a folosit împrumuturi pentru cuvintele care lipseau în română:
„Drept aceaia, lucrând eu spre mai sus arătatul scopos în traducerea
aceaştiia şi a altor cărţi, cuvintele ce ne lipsesc sau nu sunt
legiuite ale noastre, am cercat a le împrumuta de la maica limbii
noastre ...“
Un alt moldovean, Costache Conachi, în Scrisoarea către Mitropolitul
Veniamin despre învăţăturile în Moldova, pledează pen–
61 –
tru predarea ştiinţelor în limba română, pe care o consideră aptă
să exprime idei şi sentimente. Pentru aceasta, este însă nevoie de
cuvinte pe care le putem primi de la alte neamuri, dar numai după
anumite reguli, „pe teapa limbei noastre”. Prin unifi carea graiului
din Moldova şi din Ţara Românească, s-ar ajunge la „sporire şi
întocmirea limbei pe o măsură şi pe o înţelegere”.
În favoarea împrumutului livresc se exprimă şi C. Negruzzi în
scrisorile sale către Heliade Rădulescu, iar problema neologismelor
răzbate în timp, până la Maiorescu.
Este bine cunoscută mărturisirea lui Dinicu Golescu despre
„păţania“ lui lingvistică din timpul călătoriei rămase celebre în
istoria limbii române literare şi a literaturii noastre, graţie jurnalului
pe care l-a publicat la Buda în 1826: „Plecând de la Braşov, am
început să scriu celea ce vedeam în limba naţională şi nu după zile
multe, ci după puţine, am fost silit să scriu în limba grecească; căci
foarte des întâmpinam vederi de lucruri ce nu le aveam numite în
limba naţională, cum sadârvanul, statuie, cascade şi altele pentru
care ar fi trebuit să zăbovesc ceasuri, socotindu-mă de unde s-ar
cuveni să le întrebuinţez, şi aşa am fost sălit să las limba naţională
şi să încep greceaşte“ (Însemnare a călătoriei mele făcută în anul
1824, 1825, 1826, p. 108).
Dar nu numai Dinicu Golescu resimte lipsa de cuvinte pentru
a exprima “vederile de lucruri”. Nevoia de termeni ştiinţifi ci sau
pentru a desemna elemente/ concepte ale culturii materiale/ spirituale
este unanim recunoscută în această perioadă.
Dacă în jurul anului 1800, în Transilvania se cristalizase
deja o opinie în favoarea împrumuturilor din latină, opinie pe
care învăţaţii din generaţia Şcolii Ardelene şi urmaşii lor o vor
încetăţeni în conştiinţa tuturor intelectualilor transilvăneni, în
Muntenia autoritatea care pregăteşte teoretic, dar şi practic terenul
pentru absorbirea de elemente latineşti şi romanice este Heliade
Rădulescu. Decalajul dintre Transilvania şi Principate se şterge
rapid, ajungându-se în jurul anului 1860 la o unitate care poate fi
– 62 –
atribuită nu numai vocabularului de tip livresc, ci şi structurii fonetice
a lexemelor neologice şi formelor lor gramaticale. Această
unitate este atinsă prin schimbul de idei şi de valori dintre regiuni
şi mai ales prin tradiţionalul circuit interzonal al cărţilor, care sunt
instrumentul ce asigură larga răpândire a cuvintelor.
Traducerile, şcoala, presa, scrierile originale – în care sunt preluate
idei şi valori ale culturii occidentale – se constituie rapid în
canale efi ciente de eliminare a „sărăciei zicerilor“.
Prin acţiunea lor, cărturarii au corectat astfel, peste veacuri,
greşeala – condamnată de Gheorghe Şincai şi de Samuil Micu
în prefaţa la gramatica lor din 1780 – a domnitorului Alexandru
I al Moldovei, de a fi introdus ca limbă de cult „slavo-ilirica“,
cu „îndoită pagubă a naţiunii întregi, anume cu despărţirea
îndelungată de Biserica Latină şi cu cea mai mare stricăciune a
propriei ei limbi“.
2. Cercetări asupra împrumuturilor livreşti în limba română
Infl uenţa exercitată de latină şi de limbile romanice (franceză,
italiană) asupra românei a stârnit dintotdeauna interesul
cercetătorilor. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de relatinizare,
termen preluat din literatura de specialitate occidentală,
unde este folosit în legătură cu împrumuturile savante din latină.
În limba română, modernizarea structurilor lexicale are loc
însă prin integrarea în sistem a unui mare număr de elemente latine
prin fi lieră italiană şi, mai ales, franceză. Alături de împrumuturile
culte din latină, luate direct de la sursă sau prin fi lieră,
fac parte din clasa elementelor livreşti din română şi cuvintele
romanice care nu au statut de cultisme în franceză sau italiană:
rom. bancă, bandă, bord etc. sunt de origine franceză, unde au
drept etimon termeni din vechile limbi germanice.
– 63 –
Termenul relatinizare este folosit şi în română (vezi Theodor
Hristea, 1968, p. 117), dar majoritatea specialiştilor preferă,
pentru română, denumirea de reromanizare, pusă în circulaţie de
Sextil Puşcariu în 1940: „Neologismul de origine latină sau neolatină
a produs o reromanizare a limbii noastre, îmbogăţind-o cu
un număr de elemente romanice, care umpleau golurile iscate prin
uzarea fi rească şi pierderea cuvintelor strămoşeşti, în locul cărora
se introduseseră vorbe străine“ (19762, p. 375).
Referindu-se la împrumuturile culte din română, Sanda Reinheimer
şi Liliane Tasmowski optează tot pentru termenul reromanizare:
„Cependant au cours des 18e et 19e siècles, le roumain
entre graduellement dans le circuit occidental, et via le français
surtout (mais également via l’italien ou le latin même), il intègre
des formes d’expression qui le rapprochent à nouveau des autres
langues romanes. Ici, plutôt que de relatinisation, c’est de reromanisation
qu’il est question“63.
Propunând o perspectivă socioculturală asupra procesului de
înnoire şi de îmbogăţire a vocabularului românesc cu împrumuturi
latino-romanice, Alexandru Niculescu64 introduce sintagma „occidentalizare
romanică“, folosită cu consecvenţă în toate lucrările
de profi l pe care le-a publicat până astăzi. Această denumire apare
şi în titlul lucrării noastre, dar ţinând cont de esenţa fenomenului.
ni se pare adecvată nu numai într-o abordare strict socioculturală.
Termenul occidentalizare este potrivit pentru procesul pe care îl
suferă cultura şi structurile social-economice româneşti în perioada
1750-1840, dar se poate folosi în egală măsură şi pentru
a desemna fenomenul de primenire şi de îmbogăţire a lexicului,
petrecut în perioada 1780-1860. Dacă avem în vedere ponderea
infl uenţei franceze şi aportul limbii italiene la schimbarea fi zionomiei
vocabularului românesc, putem admite sintagma occidenta-
63. 1997, p. 73.
64. 1976, p. 665–692; 1978, p. 55–98.
– 64 –
lizare romanică, dar se omite astfel contribuţia latinei - mai ales
în Transilvania - la modernizarea şi îmbogăţirea lexicului limbii
noastre. (Vezi Etimologia.) Cum această schimbare se produce şi
prin participarea latinei, preferăm denumirea de occidentalizare
latino-romanică.
Studiile consacrate fenomenului occidentalizării limbii române
sunt diferite ca abordare. O perspectivă complexă asupra
acestui proces ne oferă S. Puşcariu (1976, p. 370–415): condiţii
de realizare a împrumuturilor, căi de pătrundere, reacţii faţă de
neologism, adaptarea lor fonetică, morfologică etc.
De adaptarea neologismelor este interesat şi Gh. Adamescu
(1938), căruia trebuie să-i alăturăm numele Despinei Ursu (1969)
şi al altor doi lingvişti ieşeni, G. Ivănescu şi L. Leonte (1956).
Unele dintre cercetări au devenit lucrări de referinţă în literatura
românească de specialitate: N. A. Ursu (1962) este autorul unui
studiu riguros despre formarea terminologiei ştiinţifi ce, iar Gheorghe
Chivu, Emanuela Buză, Alexandra Roman Moraru au realizat
un dicţionar cu atestările latino-romanice (direct de la sursă sau
prin fi lieră nonromanică) din limba română veche (1421–1760).
Rodica Bogza-Irimie a publicat în 1979 o cercetare despre Termeni
politico-sociali în primele periodice româneşti, completând
astfel, în mod fericit, domeniile de referinţă din studiul lui N. A.
Ursu. În istoriile limbii literare sunt rezervate secţiuni însemnate
problemei împrumuturilor din latină, din franceză şi din italiană:
Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu (1971, p. 442, 464, 467, 509–
510, 542–544, 581–584), Ştefan Munteanu, Vasile Ţâra (1978, p.
129 şi urm., 185–205), Ion Gheţie (1978, p. 139 şi urm.), Paula
Diaconescu (1974, p. 21 şi urm.) ş.a.
Se urmăreşte problema neologismelor livreşti şi în studii de tip
monografi c (Mariana Stănciulescu Cuza, 1992, este autoarea unei
lucrări documentate, de peste 500 de pagini, consacrate infl uenţei
italieneşti în limba română; Ion Gheţie, 1966, se ocupă de Opera
lingvistică a lui Budai Deleanu, o monografi e în care este abordată
– 65 –
şi poziţia cărturarului ardelean faţă de elementele lexicale livreşti,
iar Victor Grecu, 1973, studiază Şcoala Ardeleană şi unitatea limbii
române literare), în prefeţe la ediţii ştiinţifi ce (Ştefan Munteanu,
la Paul Iorgovici, Observaţii de limba românească, 1979),
în articole şi studii publicate în diverse periodice de specialitate
(vezi Bibliografi a). Cercetătorii de la Institutul de Lingvistică din
Bucureşti au coordonat realizarea, în 1956 şi, respectiv, 1958 şi
1962, a trei volume de Contribuţii la istoria limbii române literare
în secolul al XIX-lea şi a altor trei de Studii de limbă literară şi fi -
lologie în anii 1969, 1972, 1974. Marea majoritate a specialiştilor
în probleme de istorie a limbii literare sau în lingvistică romanică
s-au implicat în cercetarea fenomenului occidentalizării latinoromanice
a românei moderne.
– 66 –
III. Canale de pătrundere
a împrumuturilor culte
1. Şcoala, teatrul şi cartea
După contactele sporadice cu Europa romanică occidentală din
perioadele anterioare, sfârşitul secolului al XVIII-lea marchează
o cotitură în istoria relaţiilor dintre Ţările Române şi Franţa sau
Italia. Petru Maior şi Gheorghe Şincai fac studii la Roma (1774),
Paul Iorgovici pleacă în 1790 la Paris. La începutul veacului al
XIX-lea, Gh. Asachi studiază la Roma (1808–1812). În 1818, C.
Aristia este trimis la Paris să studieze arta dramatică a actorului
Fr.-J. Talma. La începutul anilor 1830, B. Catargiu pleacă la Paris,
pentru a studia Dreptul şi Ştiinţele politice, şi revine în ţară în
1834. În 1834, Mihail Kogălniceanu, împreună cu fi ii lui M. Sturdza,
se afl a la Lunéville, Franţa. Vasile Alecsandri îşi completează
studiile la Paris (1835–1837). Gr. Creţeanu (1848) urmează la Paris
cursuri de Drept şi de Litere.
Societăţile culturale care iau fi inţă în primele decenii ale veacului
al XIX-lea au ca obiectiv, printre altele, şi acordarea de burse
de studii în străinătate unor tineri români. Societatea „Transilvania“,
de pildă, îi trimite în Franţa şi în Belgia pe I. Lăpădatu, M.
Străjan, I. C. Drăgescu, I. Bozonceanu (vezi Andrei Radu, 1982,
p. 78).
Românii călătoresc mult şi folosesc franceza atât în corespondenţa
cu prietenii lor din Franţa, cât şi în cea purtată între ei. Stau
mărturie în acest sens cele 194 de scrisori (1848–1895) publicate
de Marin Bucur în 1969; dintre acestea, 154 sunt datate între 1848
şi 1858.
– 67 –
Dar românii din Principate n-au putut călători întotdeauna, nici
măcar pentru studii, fără permisiunea domnitorului: „Grecii, mult
mai iubitori de lucruri noi decât românii, au prins imediat din aer
curentul nou pe care l-am prins pe urmă şi noi.
Căci spiritul acesta francez trebuia să-l prindem noi aici în
ţară, ai noştri neavând voie să circule. Pănă foarte târziu, pe la
1800, de câte ori pleca vreun tânăr în străinătate, de atâtea ori
trebuia să-şi ceară voie de la domn; şi pănă după aceea domnul
supraveghea pe studenţi ca să vadă unde se duc şi ce învaţă, ca să
nu-i strice cumva societatea politică unde se duc şi să nu ajungă la
păreri pe care cârmuirea nu le îngăduia. Iar acei care îndrăzneau
să plece fără de această permisiune, păţeau ca unul dintre cei dintâi
studenţi în medicină români, pe care vodă l-a adus înapoi şi l-a
bătut la falangă, adecă la tălpile picioarelor, ca să se înveţe a mai
merge în locuri unde se poate prăpădi curăţia politică a sufl etului
cuiva“ (N. Iorga, 1977, p. 164).
Presiunea politicului se exercita însă, până la 1800, asupra individului,
dar nu şi asupra spiritului, care caută scotocitor spre
Occident. „Rămânând, prin urmare, în ţară, scrie N. Iorga în continuare,
tinerii cari doreau să înveţe puteau să primească învăţătură
apuseană numai în anumite condiţii, şi anume prin preceptorii de
familie. Mulţi francezi au venit în această calitate la noi în secolul
al XVIII-lea, la Bucureşti şi la Iaşi, mai târziu şi în provincie [...]
Dădeau lecţii de danţ, deprindeau cu moravuri sociale“.
Studii franceze se puteau face aşadar şi acasă, în Ţările Române,
cu profesori greci (este cazul lui Iordache Golescu) sau
francezi. Aceştia din urmă ajung în Ţările Române ca refugiaţi,
mai ales după Revoluţia Franceză de la 1789. Costache Conachi,
de pildă, studiază cu Fleury.
Cunoştinţe de franceză se pot dobândi şi în instituţii româneşti.
Franceza se studia la colegiul din Braşov (1846) sau la liceul din
Beiuş, întemeiat în 1828, iar în Principate, franceza este introdusă
ca limbă de studiu mai întâi în şcolile greceşti.
– 68 –
O altă modalitate de apropriere a valorilor culturii franceze
o reprezentau trupele de teatru, care ofereau spectacole la curtea
domnitorilor din Principate sau în casele boierilor. După ce a
fost primită la curtea lui Hangerli-Vodă, pe 29 mai 1798, o trupă
de „pehlivani“ şi „comedianţi“ francezi primeşte recomandarea
de a da spectacole în ţară (vezi Dimitrie D. Ollănescu, 1982, p.
109). Treptat, trupele franceze vor domina scenele româneşti, în
detrimentul celor nemţeşti sau italiene. (O trupă de actori italieni
este semnalată de cronicarii timpului în Bucureşti, în perioada
1820–1821.) Au rămas în cronicile vremii spectacolele susţinute
la Bucureşti sau la Iaşi de trupele Foureaux-Hette (1831–1841),
Victor Filhol (1838–1839), Valéry (1838), Delmary (1850).
Într-unul dintre numerele „Gazetei Teatrului Naţional”, în articolul
Teatrul Bucureştilor, autorul face o precizare în legătură
cu reacţia publicului la spectacolele franţuzeşti, care ni se pare
interesantă pentru a completa imaginea asupra consumatorului de
cultură franceză din Principate, în prima jumătate a veacului al
XIX-lea: „După sosirea trupei franţozeşti de la Iaşi sub direcţia
D. B. Furo, s-au reprezentat până acum doă drame, patru vodevile
şi o tragedie, Fiii lui Eduard... Publicul se îmbulzeşte cu mare
curiozitate şi mulţumire a vedea o trupă aşa de bine întocmită şi a
auzi o limbă ce este mai la toţi cunoscută...” (sublin. n.) (3/1836,
p. 30).
Nu se poate închega însă o imagine coerentă despre atmosfera
francofi lă de la noi fără a ne documenta în legătură cu circulaţia
în epocă a cărţilor franceze. Consultând cataloagele conservate
în fondul Bibliotecii Academiei, am constatat că numărul de volume
în franceză oferite cititorilor români este impresionant pentru
perioada la care sunt datate aceste cataloage. O altă remarcă
pe care o putem face se referă la varietatea domeniilor cărora le
aparţin aceste cărţi: beletristică, ştiinţă, memorialistică, politică
etc. Prin urmare, învăţaţii interesaţi de noutăţile din literatura de
specialitate apărute în Franţa se puteau documenta la Bucureşti
– 69 –
sau la Iaşi, prin intermediul librăriilor sau al cabinetelor de lectură
româneşti.
Catalogul pe 1846 al Cabinetului de lectură Bell (Iaşi) cuprinde:
„Littérature I: belles lettres, mémoires, voyages, chimie, physique,
diplomatie, politique, géographie, philosophie et morale“ =
1221 de titluri; „Littérature II: contes, nouvelles, romans“ = 2117
titluri.
Catalogul Hennig (Iaşi) dispune pe anul 1852 de 2760 de titluri.
În Catalogul Cabinetului de lectură Librairie Nouvelle (Iaşi)
pe 1854 sunt înregistrate 4277 de titluri.
Catalogul librăriei Rosetti/ Winterhalder (Bucureşti) pe 1847
oferă clienţilor săi numere din „France dramatique“, 6 exemplare
din J. Hutier, Beautés de la littérature française ancienne et moderne,
54 de volume din Collection portative d’oevres choisies de
la littérature française etc.
Cererea de carte franceză creşte de la an la an, o dată cu numărul
cunoscătorilor limbii franceze. Prezenţa scrierilor franţuzeşti în
peisajul cultural românesc este semnifi cativă pentru studiul istoriei
împrumuturilor din franceză în română, de aceea am şi amintit-
o în cuprinsul acestui capitol.
Cartea, şcoala şi teatrul francez au înrâurit în primul rând
ceea ce Puşcariu (1976, p. 387) numea „aşa-zisa societate bună“,
care este o verigă importantă în încetăţenirea neologismelor de
provenienţă franţuzească în limba română. (Pentru alte detalii privind
cartea, şcoala şi teatrul, dar privite în relaţie cu fenomenul
literar de la noi, vezi cap. I.2.)
2. Scrierile româneşti originale
Ne-am întrebat adeseori de ce în textele scrise în româneşte de
către corifeii Şcolii Ardelene – a căror instrucţie a fost făcută în
colegii cu predarea în latină – sau în cele ale lui Iordache Golescu
– 70 –
ori ale cărturarilor contemporani cu aceştia apar atât de puţine neologisme,
în raport cu numărul elementelor latino-romanice din
dicţionarul lui Ioan Bobb, din Lexiconul budan sau din Condică.
Un răspuns la această chestiune ne oferă Sextil Puşcariu, într-o
lucrare publicată în 1940 (vezi ediţia din 1976, p. 376–378).
Puşcariu atrage atenţia că nu Şcolii Ardelene îi datorăm primele
împrumuturi din latină şi îi aminteşte, în acest sens, pe Dimitrie
Cantemir, pe Dosoftei, pe stolnicul Cantacuzino şi neologismele
de origine latino-romanică intrate în română prin fi lieră
slavă (polonă sau rusă), maghiară ori germană.
Înainte de Heliade Rădulescu, infl uenţa italiană a cunoscut
un moment favorabil la curtea lui Brâncoveanu, iar mai târziu,
Ienăchiţă Văcărescu întrebuinţează în Gramatica sa o terminologie
de provenienţă italienească. „Cei care au programat mai întâi
o apropiere voită şi consecventă, cu tendinţă purifi catoare, de
limba latină, au fost promotorii Şcolii Ardelene. Dar mai mult în
teorie decât în practică [sublin.n.] [...] Şi tot astfel contemporanii
lor, acei harnici popularizatori de cunoştinţe folositoare în masele
mari, se sfi esc să introducă cuvinte nouă. Când neologismul li se
pare totuşi indispensabil, ei adaugă, în paranteză, explicarea pe
înţelesul tuturor...“, precizează Puşcariu (p. 378)65.
65. Problema împrumuturilor savante în scrierile cărturarilor aparţinând Şcolii
Ardelene a fost pusă de curând şi de Alexandru Niculescu [Câtă latină ştiau
corifeii Şcolii Ardelene, în „România literară“, 45, 11–17 noiembrie 1998
(XXXI), p. 15]. Pornind de la constatarea că în lucrările publicate în româneşte
de către reprezentanţii Şcolii Ardelene apar sporadic neologisme culte,
Alexandru Niculescu pune sub semnul întrebării formaţia latinistă a acestora:
„Aceste confruntări ne permit a pune sub semnul îndoielii latinismul real,
de fapt, al învăţaţilor prelaţi ai Şcolii Ardelene. Cât era această cultură latină
adânc înrădăcinată în formaţia intelectuală a acestor valoroşi şi entuziaşti
scriitori care frecventaseră şcoli înalte catolice, la Viena, la Roma? Înclinăm
a crede că aderenţele indestructibile cu Transilvania natală îi determină a fi
autohtoni, în scrisul lor românesc“. „Frazele româneşti ale lui Samuil Micu
sau ale lui G. Şincai amintesc mai degrabă de scrisul lui Dimitrie Cantemir
(din Hronicul Româno-Moldo-Vlahilor, descoperit de Inochentie Micu-Kle–
71 –
Considerăm însă că explicaţia lui Puşcariu poate fi nuanţată şi
cu alte detalii. Să nu uităm, în primul rând, că destinatarii scrierilor
lui I. Golescu sau ale reprezentanţilor Şcolii Ardelene nu erau
numai elitele culturale ale timpului. Limba folosită pentru a-şi
transmite mesajul trebuia să fi e accesibilă unui public cât mai larg
in la Viena) decât de o inovatoare stilistică latină.“ Replica la această viziune
asupra şcolii latiniste din Transilvania n-a întârziat să apară. În Câtă latină
ştiau corifeii Şcolii Ardelene? Multă!, publicat în „România literară“ din 9–
15 decembrie, 49/1998 (XXXI), p. 10, citând diverse documente din epocă,
Maria Someşan respinge ipoteza fragilităţii cunoştinţelor de latină ale promotorilor
Şcolii Ardelene: „în colegiile în care învăţaseră cei din generaţia
Şcolii Ardelene, [instrucţia] se făcea exclusiv în limba latină. Chiar şi materiile
considerate secundare – istoria, geografi a, matematica – erau predate
în latină. Regulamentele şcolare interziceau sever utilizarea limbii materne
atât în clasă, cât şi în internat.“ În răspunsul la intervenţia Mariei Someşan
(Despre “latinismul” Şcoalei Ardelene”, in “România literară”, 4/ 1999, p.
10-11), Al. Niculescu lămureşte cu detalii semnifi caţia pe care o atribuie
absenţei neologismelor din lucrările învăţaţilor ardeleni. Reproducem două
fragmente edifi catoare din această amplă “replică la replică”: ”...Învăţaţii
ardeleni, oricât de aprofundat ar fi studiat latina în colegii şi în gimnazii teologice
catolice, nu aveau deprinderea de a redacta curent, manu propria, fără
ajutor, texte întregi, într-o latină, gramatical şi stilistic fără eroare.“ “...Intelectualii
Şcoalei Ardelene - mai ales cei ce erau în funcţii bisericeşti - dispuneau
de mai multe registre de limbaj (stilistice): 1. Limba latină ofi cială,
culturală, ecleziastică. 2. Limba română a literaturii scrise în limba română.
3. Limba română vorbită (în corespondenţă). Bineînţeles, aceste trei ipostaze
stilistice se combinau între ele...” În această polemică nu se ţine însă
seama de destinatarul, de caracterul scrierilor Şcolii Ardelene şi de stadiul
de evoluţie a limbii române literare la răscrucea dintre veacurile al XVIIIlea
şi al XIX-lea. De fapt, nici în scrierile cărturarilor munteni din primele
decenii ale veacului al XIX-lea nu abundă neologismele latino-romanice.
În opera literară a lui Iordache Golescu, de pildă, împrumuturile neologice
reprezintă o raritate. Referitor la limba în care trebuie scris un text care nu
se adresează elitelor timpului, este poate necesar să amintim ce crede Paul
Iorgovici în acest sens. Citatul de mai jos este extras din gramatica sa de la
1799: „Deci cel ce trebuie să scrie ceva trebuie să aleagă aşa cuvinte care
sunt spre înţelegerea materii ce scrie. Dacă materia aceea e spre învăţătura
oamenilor celor proşti, atunci scriitorii trebuie să întrebuinţeze aşa cuvinte
cu care vorbind să-l înţeleagă aceia pentru care scrie“ (sublin.n.).
– 72 –
cu putinţă, după cum se exprimau, în acest sens, chiar învăţaţii ardeleni.
Pe de altă parte, referindu-ne îndeosebi la lucrările Şcolii
Ardelene, acestea au în general un caracter de popularizare a
cunoştinţelor din diferite domenii de activitate.
Urmărind neologismele în diverse scrieri (texte din afara domeniului
ştiinţifi c) de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
veacului al XIX-lea sau rezultatul cercetărilor pe texte din
această perioadă, am ajuns la concluzii care confi rmă afi rmaţia lui
Sextil Puşcariu. Un colectiv de cercetători timişoreni a elaborat un
dicţionar pe baza cuvintelor şi a ocurenţelor acestora din tipăriturile
de la Blaj din secolul al XVIII-lea. În cele 99 de pagini, câte
numără Limba română literară în secolul al XVIII-lea. Lexicul
tipăriturilor blăjene din perioada 1750–1760, III, Universitatea
din Timişoara, 1985, care cuprinde secţiunea CA – CHIZĂŞI,
apar ca intrări numai neologismele catolic < lat. catholicus (şi
derivatul românesc catolicesc) şi căpitan (< it. capitano, pătruns
prin fi lieră slavă sau maghiară).
Consultând textele autorilor de gramatici şi de dicţionare din
epocă, am constatat că numărul neologismelor din scrierile care
nu se încadrează în stilul ştiinţifi c este în general redus, iar uneori
acestea lipsesc cu desăvârşire.
Absenţa împrumuturilor latino-romanice se poate pune pe
seama mai multor factori. Nu numai conţinutul textelor trebuie
avut în vedere, ci şi – mai ales – benefi ciarii acestora. În Chiemare
la typărirea cărţilor romaneşti şi versuri (Buda, 1821) a lui
C. Diaconovici-Loga, am identifi cat, în paginile 8–14, un singur
neologism cu două ocurenţe (patron) şi alte trei cu câte o atestare
(prenumeraţie, soţietate şi cultură). Lipsesc împrumuturile
latino-romanice prin fi lieră maghiară sau germană.
Timpul joacă şi el un rol important în preluarea şi integrarea
elementelor culte, de origine latino-romanică. După 1830, se
atenuează reţinerea cărturarilor români în folosirea în scrierile lor
a împrumuturilor neologice.
– 73 –
Încercând să verifi căm structura etimologică a lexicului folosit
de C. Diaconovici-Loga în scrierile de acelaşi tip, datate
după 1821, ne-am oprit la Epistolariul romanesc...66, publicat la
Buda în 1841, în care am numărat 17 neologisme pe paginile I–II:
onorat, senat, stand, soţietate, agent, naţional, zel, epistolariu,
ţivilizaţie, patrie, patriot, prenumeranţi, naţie, catholic, a onora,
amic, director.
Chiar şi textele ştiinţifi ce elaborate cu scopul de a populariza
cunoştinţe din cele mai diferite domenii sunt sărace în neologisme
(împrumutate sau derivate pe teren românesc, de la cuvinte
latino-romanice). În Gh. Şincai, Povăţuire cătră economia
de câmp (Buda, 1806)67, elementele din această categorie sunt
sporadice: economie, cretos, chylindru. În Hronica românilor şi
a mai multor neamuri (Buda, 1808)68, cuvintele neologice folosite
de Gh. Şincai sunt însă mai multe decât în lucrarea anterior
menţionată, dar nu numeroase. Numărul acestora creşte pe măsură
ce autorul se apropie cu prezentarea istoriei românilor de secolul
al XVIII-lea şi face tot mai dese referiri la instituţiile timpului, la
dregătorii, la diverse evenimente din viaţa socială sau politică:
senat, triumf, înscripţie, consulariu, colonie, metropolis, legion,
magistru, comitat, calvin, catholic, episcop, religie, cler, consiliariu,
parolă, director, graţie, unitar (subst.), gubernator, stat,
reformat, tyrănnie, pretext, commun, ministru, fundaţie, principat,
dominiu etc.
În opera dramatică sau în satirele politice ale lui Iordache Golescu,
autor al unui dicţionar bogat în împrumuturi latino-romanice,
elementele neologice sunt foarte rare: căpitan, comandă,
milion, patriot, brilant, diamant, cuvinte devenite obişnuite în
limba vremii. La acestea am mai putea adăuga anarhie, luat mai
degrabă din neogreacă decât din surse romanice.
66. Vezi Şcoala Ardeleană, II, 1983, p. 763 şi urm.
67. Vezi Şcoala Ardeleană, I, 1983, p. 678 şi urm.
68. Vezi Şcoala Ardeleană, II, 1983, p. 5 şi urm.
– 74 –
În ceea ce priveşte Băgări de seamă asupra canoanelor
grămăticeşti, Mioara Avram (1990) face o observaţie interesantă
cu privire la prezenţa împrumuturilor noi în această lucrare:
„alături de elementele populare de care m-am ocupat până acum,
lexicul ilustrativ pentru tipuri de fl exiune sau derivare din gramatica
lui I. Golescu cuprinde şi neologisme, de exemplu comedian,
gheneralita, ochean (instrument), salată, respectiv exportasie,
împortarisi, transport“ (p. 406).
Dar Băgări de seamă... este un text ştiinţifi c şi, prin urmare,
se situează într-o categorie aparte de scrieri, la care am mai făcut
referiri în rândurile anterioare. Alături de presă, de dicţionare şi
de traduceri, lucrările ştiinţifi ce reprezintă modalitatea cea mai
sigură şi mai activă de îmbogăţire a lexicului românesc cu elemente
latino-romanice, împrumutate direct de la sursă sau prin
fi lieră (neogreacă, rusă, germană sau maghiară). Cum de acest
gen de scrieri s-a ocupat N. A. Ursu (Formarea terminologiei
ştiinţifi ce româneşti, 1962), considerăm că este util să oferim un
fragment din concluziile cercetătorului ieşean, privitoare la locul
şi la rolul operelor ştiinţifi ce în întreprinderea de modernizare a
structurilor lexicului românesc:
„În procesul de creare a terminologiei ştiinţifi ce româneşti
se pot distinge, în funcţie de infl uenţele exercitate asupa limbii
române din această perioadă, două etape mari. Prima, care
începe în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când se
intensifi că preocupările de îmbogăţire a limbii române cu termeni
noi, şi ţine până în jurul anului 1830, se caracterizează
– în Muntenia şi Moldova – prin abundeţa elementelor de
provenineţă neogreacă şi rusă, iar în Transilvania prin numărul
mare de termeni de origine latină, germană sau italiană. După
cum am văzut, unii termeni neogreceşti apar acum chiar în
cursurile de matematică ale lui Asachi sau Lazăr, cu toate că
amândoi aveau formaţie culturală apuseană şi predau după
manuale în limbile franceză, germană sau latină.
– 75 –
O altă caracteristică a terminologiei din această primă etapă
este frecvenţa deosebit de mare a calcurilor lingvistice, care în
perioada următoare vor fi înlocuite treptat prin neologismele
corespunzătoare.
Pentru că în Transilvania apar în această perioadă un mare
număr de manuale şcolare şi diferite alte scrieri de popularizare
a ştiinţei, care au trecut adeseori şi dincoace de munţi, unde
numărul lor era mult mai mic, prioritatea în ceea ce priveşte
contribuţia la crearea terminologiei ştiinţifi ce româneşti o deţin
acum ardelenii. Aportul însemnat al lui Asachi şi Lazăr (care
era tot ardelean!) la crearea terminologiei matematice nu poate
pune în umbră contribuţia lui Şincai şi Maior în domeniul terminologiei
matematice, fi zico-chimice şi a ştiinţelor naturale,
a lui Vasilie Popp în domeniul medicinei şi a altor autori sau
traducători de scrieri cu conţinut ştiinţifi c din Transilvania.
Etapa a doua în procesul de creare a terminologiei ştiinţifi ce
româneşti începe după anul 1830 şi se caracterizează printrun
foarte mare număr de împrumuturi din limbile franceză şi
latină. Mulţi dintre termenii proveniţi în etapa anterioară din
limbile neogreacă, rusă sau germană şi care păstrau încă ceva
din aspectul lor fonetic originar îşi stabilesc acum, pe baza
limbii franceze, forma defi nitivă în limba română.
Contribuţia cea mai însemnată la dezvoltarea terminologiei
ştiinţifi ce o aduc în această perioadă intelectualii din Muntenia
şi Moldova” (p 125).
Într-adevăr, textele ştiinţifi ce reprezintă genul de scrieri cu cele
mai bogate atestări pentru neologismele latino-romanice. Fiind
vorba de o perioadă de formare şi de cristalizare a terminologiei
de specialitate în cele mai variate domenii ale ştiinţei, aceste împrumuturi
livreşti au un vădit caracter necesar.
De exemplu, în Aritmetica matematicească (1821) a lui
Gheorghe Lazăr întâlnim rombu, poligonu, liniile paralele, fi guri
regulate etc. Însemnele etapei de dezvoltare a limbii române li–
76 –
terare – între Orient şi Occidentul romanic – sunt încă prezente
(a formarisi, diastemă, cheantru etc.), dar accesul neologismelor
latino-romanice este controlat numai de raţiuni ştiinţifi ce. Nu
trebuie omis faptul că destinatarii acestor texte nu constituie un
public larg, ci unul restrâns, de specialişti.
Pe măsură ce ne apropiem de anul 1850, nu numai structurile
gramaticale din textele ştiinţifi ce se modernizează, ci şi terminologia
tehnico-ştiinţifi că se înnoieşte cu elemente latino-romanice
tot mai numeroase. În Icoana pământului sau Carte de geografi e
(1842) apar poluri, „ecuatorul pământesc/ ceresc”, climele, tropice,
„cercuri polare”, „cercul polariu artic/ antartic”, zenitul,
meridian, solstiţiale, ecuinocţiale etc., iar în N. A. Kreţulescu,
Manual de anatomie descriptivă (1843) sunt folosite cuvinte de
origine latino-romanică, precum claviculă, torax, stern, concavă,
convexă, plexul bracial, faţetă, omoplat, „vase axilare” etc.
Citind Proclamaţia de la Izlaz (1848), găsim enunţuri ca „egalitatea
drepturilor politice“, „responsabilitatea ministrilor şi a tutulor
foncţionarilor în foncţia ce ocupă“, „libertatea absolută a
tiparului“ etc., ceea ce atenuează impresia de exagerare pe care o
lasă dicţionarele publicate în jurul anului 1850, pline de cuvinte
împrumutate îndeosebi din franceză.
În jurul anului 1850, neologismele devin o prezenţă obişnuită
în toate genurile de scrieri. Alexandru Marcu publică în Omagiu
lui I. Bianu (1927) o scrisoare a ardeleanului Simion Bărnuţiu
adresată abatelui Pietro Monti, datată la 22 februarie 1853.
Lăsând deoparte detaliile ortografi ce sau de natură gramaticală,
ne-am concentrat atenţia asupra împrumuturilor latino-romanice
folosite de Bărnuţiu în scrisoarea sa şi am numărat 24 de astfel de
elemente: abate, autor, diecesă, vocabulariu, dialept, ispan, versat,
literatură, profesor, codice, studiat, prefaţiune, a se ocupa,
studiu, comparativ, document, distint, librariu, predicaţiune, a
compara, fragment, stil, italic, listă.
– 77 –
Dicţionarele publicate între anii 1840 şi 1860 confi rmă şi ele
expansiunea în diversele stiluri ale limbii române literare a cuvintelor
de origine latino-romanică. Referindu-se la schimbările radicale
produse în fi zionomia lexicului românesc în prima jumătate a
secolului al XIX-lea, Sextil Puşcariu (1976, p. 375) remarcă: „Prefacerea
fu atât de repede, încât neologismul devine o problemă
lingvistică şi literară care dădu naştere unor discuţii interesante
în presa de dincoace şi de dincolo de Carpaţi. Aproape nici unul
din scriitorii mai de seamă ai vremii n-a rămas indiferent faţă de
această chestiune, abordată şi reluată de ei în prefeţele cărţilor, în
articolele polemice şi în corespondenţa privată. Explicaţiile sunt
rare“.
Înainte de a încheia această prezentare a situaţiei neologismelor
latino-romanice în scrierile româneşti originale, trebuie să mai
facem o precizare. Intenţia noastră iniţială a fost aceea de a separa
textele ştiinţifi ce de celelalte tipuri de scrieri. Dar după ce am
consultat numeroasele tipuri de lucrări elaborate în epocă, ne-am
dat seama că o asemenea distincţie este artifi cială: există, întradevăr,
oameni de ştiinţă în Ţările Române, în a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea?
Există oameni de cultură, cărturari din rândurile boierimii, apoi
ridicaţi din burghezia care se închega ca clasă. Prelaţi, medici,
dascăli, înalţi funcţionari în aparatul de stat, toţi sunt deopotrivă şi
scriitori, şi autori de manuale, de dicţionare, de lucrări cu caracter
ştiinţifi c sau de popularizare a ştiinţei. Iată de ce, credem noi, este
greu de stabilit o limită strictă – în ceea ce priveşte introducerea şi
difuzarea de împrumuturi latino-romanici - între textele ştiinţifi ce
şi celelalte, în condiţiile în care cuvintele migrează nu numai de
la un autor la altul ori de la o regiune la alta, ci şi la acelaşi autor,
de la o scriere la alta.
– 78 –
3. Traducerile
Textele traduse au o contribuţie indiscutabilă la introducerea
de noi cuvinte în limba română în perioada cuprinsă între a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea şi primele decenii ale veacului
al XIX-lea. Pentru a susţine această afi rmaţie, am folosit o sursă
de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Este vorba despre traducerea (parţială) în româneşte a lucrării
El Criticón a lui Baltasar Gracián, publicată la Iaşi în 1794, sub
titlul Critil şi Andronius. Cercetând acest text, Dan Simonescu
(Un roman spaniol în Moldova secolului al XVIII-lea, în „Anuarul
Liceului Naţional Iaşi“, 1942–1945, Iaşi, 1946, p. 45–63)
aprecia că traducerea a fost realizată după versiunea grecească,
dar tălmăcitorul a avut la dispoziţie şi traducerea în franceză a
textului lui Gracián, datorată lui Maunroy (1696). Comparând
textul românesc cu versiunea franceză a lui Maunroy, putem
confi rma că ipoteza lui Dan Simonescu este corectă. Elementele
romanice din text menţionate de Dan Simonescu apar şi în versiunea
franceză publicată la 1696.
Citind în întregime traducerea românească a textului Critil şi
Andronius, 1794, am excerptat împrumuturile neologice latinoromanice
pe care le înregistrăm în cele ce urmează. După forma
cu care apar în text, unele dintre aceste cuvinte au, evident, un
etimon (imediat) grecesc. Am inclus în acest inventar şi derivate
româneşti de la împrumuturi neologice. În paranteză, indicăm
numărul paginii, iar la cazurile cu mai multe ocurenţe, şi formele
gramaticale sau variantele fonetice: ambre (p. 9), anatomie
(20), andaluzien (73), armonii (8), balul (87), barbare (28, 92),
a cabinetului (103), calabrezilor (72), capitalul (35), caractir (5;
caractirul, 58), carnavalul (87), castilanii (72), cavaleri (63),
capitan (40; căpitan, 53, 84), comedie (79), complimenturi (91,
93), conversaţii (42; conversasiia, 86), cristal (13, 86), curioasă
(20), curtezan (79; curtezani, 93, 84), don (53), damă (45), eclip–
79 –
sis (11, 17), englez (66), element (1; elementurile, 2, 9), elefant
(9, 62; elefantul, 9), erinie (91), favorit (58; favoriţi, 32), fi gura
(87), fi nixului (63), fl otă (31; fl ota, 35), fi losof (4; fi losofi i, 30),
fi losofi e (42), formă (19), gardinal (64), genovezii (66), golfurile
(9), graf (63), harpi[e] (91), himera (90), iconomie (20; iconomii,
56), idei (6), interesul (38; interesuri, 38), interesate (77),
iroi (53), iroicească (53), istorie (42), istrument (2; istrumentul,
62; istrumenturi, 79), italiian (68; italieni, italienii, 74), lavirinhd
(20), legumă (20), leo-pardoşi (55), licornii (63), liiotenan (16),
lustru (69), materie (14, 49, 101; materii, 75), maghistrat (62),
magnetul (28), metalurilor (27), malorchen (73), ministru (70,
86; ministri, 61, 89; ministrilor, 59; a miniştrilor, 61), minut (38),
modă (91; moda, 86), monarh (13; monarhi, 92), monarhie (93),
moral (49), muzică (79; muzica, 22), narchisi(!) (72), ofiţeri (38;
ofiţerii, 63), organ (4, 101; organul, 4), parenthesă (11), parimiia
(40), palat (21, 69; palaturi, 76), patrie (52), planetă (14; planete,
17; planetelor, 25), politec (78), politica (59), polonez (72), prens
(59), privileghiu (22; privileghiuri, 67), protexuesc (61), publică
(subst.; 59), rangu (25), răpublică (33, 95), rivali (37), simetrie
(21; simetriia, 98), simvol (105), sinior (55), spaniolii (25, 66;
spaniolilor, 73), teatru (2; theatrul, 51), tigri (32, 76), tirăniia
(40, 92), tonuri (22), tragediei (12; traghediea, 28; traghedii, 2),
viţăroa (84).
Prezenţa acestor împrumuturi în textul de la 1794 nu trebuie
pusă însă obligatoriu pe seama versiunii franceze folosite de
către traducător, în paralel cu cea grecească. Multe dintre ele sunt
atestate frecvent în scrierile anterioare. Potrivit datelor oferite de
Gheorghe Chivu, Emanuela Buză, Alexandra Roman Moraru în
Dicţionarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche
(1421–1760), Bucureşti, 1992, caracter este atestat pentru
prima oară în limba română la 1702, elefant şi labirint – c. 1700,
sinior – 1694, economie – c. 1734, capital – 1759 etc. În schimb,
– 80 –
nu sunt înregistraţi în lucrarea amintită termeni ca legumă, leopard
etc.
La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, mai sunt traduşi, din
franceză, Fénelon, Voltaire, Bernardin de Saint-Pierre, iar în
primele decenii ale veacului al XIX-lea, Voltaire, Molière, Chateaubriand,
Boileau, J.-J. Rousseau ş.a. În 1836, printre tipăriturile
Societăţii Filarmonice, se numără traduceri din Corneille, Racine,
Beaumarchais, Crébillon, Molière, Alfi eri, Monti, Victor Hugo,
Eugène Sue, Balzac, Boccaccio, Cervantes ş.a.
Numărul autorilor traduşi şi publicaţi în volum creşte după
1840, se diversifi că speciile literare propuse cititorilor, unele opere
apar în versiunea românească a mai multor traducători. De exemplu,
Bernardin de Saint-Pierre vede lumina tiparului în 1821, la
Iaşi, cu Bordeiul indienesc, în traducerea lui Leon Asachi. Acelaşi
roman apare, tradus de Iancu Buznea, tot la Iaşi, în 1831, sub
titlul Paul şi Virghinia, iar în 1850, la Bucureşti, Paul şi Virginia
(fără traducător). Se traduc de asemenea şi sunt reprezentate piese
din dramaturgia franceză; textul acestora, nefi ind publicat întotdeauna,
circulă în manuscrise.
Faptul că traducerile din franceză domină, într-o ierarhie
cantitativă a acestui gen de texte, este evident. Lista autorilor
străini traduşi în româneşte întocmită de autorii Dicţionarului
literaturii române de la origini până la 1900 (Bucureşti, 1979,
p. 939–954) este grăitoare în acest sens. Important este însă de
remarcat că, alături de autorii francezi, pătrund şi scriitori italieni
(Dante, Alfi eri, Manzoni, Petrarca, Ariosto, Casanova ş.a.), mai
ales graţie lui Gh. Asachi, Heliade Rădulescu şi lui G. Bariţiu.
Cervantes este tradus după versiuni franţuzeşti.
Din punct de vedere lingvistic, aceste traduceri sunt un prilej
de a folosi neologisme deja încetăţenite şi deseori de a introduce
noi cuvinte, sub infl uenţa originalelor după care se face traducerea.
– 81 –
Numărul elementelor livreşti creşte constant, ajungându-se ca
după 1830 să fi e greu de imaginat un text tradus fără cuvinte neologice.
La aceasta a avut o contribuţie considerabilă şi presa, la al
cărei rol ne vom referi în continuare.
Periodicele româneşti (vezi capitolul III.4) publică, începând
cu 1829, traduceri din Lamartine, Marmontel, Molière, George
Sand, Victor Hugo, J.-J. Rousseau, Béranger, Voltaire, Manzoni
ş.a. Unii dintre aceşti autori devin, prin traducerile realizate din
opera lor, prezenţe obişnuite în publicistica românească a timpului.
Faptul că traducerile sunt căi de introducere a împrumuturilor
în limba română a atras atenţia specialiştilor români şi au fost
studiate formele în care erau puse în evidenţă asemenea categorii
de cuvinte în epocă. M. Seche (1959, p. 106) subliniază că,
„în prima jumătate a secolului al XIX-lea, numeroase traduceri
româneşti erau însoţite de glosare sau de subsoluri care serveau
la explicarea neologismelor. Existenţa acestor glosare şi subsoluri
arată că multe împrumuturi recente nu fuseseră încă asimilate de
limbă, iar unele nu erau cunoscute bine de traducătorii înşişi, care
le explică greşit. Dar, pe de altă parte, aceste glosare au avut în
veacul trecut un mare rol pozitiv: ele au ajutat enorm la popularizarea
neologismelor în limba română, arătând totodată tendinţa
înaintată a traducătorilor, efortul lor de a face accesibilă transpunerea
într-o limbă încă nu îndeajuns de «cultivată».”
4. Presa
Anul 1830, indicat de N. A. Ursu (1962, p. 125) ca hotar între
două atitudini faţă de împrumuturile latino-romanice, îl putem
pune în relaţie cu observaţia din 1940 a lui Sextil Puşcariu privitoare
la rolul jucat de presă în introducerea şi integrarea neologismelor
în limba noastră. Este etapa din istoria limbii române
literare în care, într-adevăr, în Principate şi în Transilvania, încep
– 82 –
să apară tot mai multe periodice de informaţii şi de cultură, care
satisfac exigenţele unei societăţi afl ate într-un proces rapid de modernizare,
de deschidere spre civilizaţia europeană occidentală.
Canalele de absorbţie şi de răspândire a împrumuturilor savante
sunt, după opinia lui Puşcariu (1976, p. 384 şi urm.), scrierile
literare şi ştiinţifi ce, comerţul, „aşa-zisa societate bună“, dar „canalul
cel mai încăpător prin care s-au scurs la noi neologismele a
fost presa“ (p. 387).
Într-adevăr, între 1830 şi 1860 se poate vorbi de o explozie în
acest domeniu al vieţii culturale româneşti. Începând cu 1829,
când apare primul număr din „Curierul românesc“, în Muntenia,
şi „Novitale de la armie“, continuat de „Albina românească“, în
Moldova, se deschide, în plan lingvistic, un drum nou şi efi cient
către modernitate (vezi şi cap. I.2.).
Unele dintre aceste periodice au o viaţă efemeră, altele mai
îndelungată şi/sau cu apariţii intermitente, iar impactul lor asupra
limbii şi a societăţii româneşti este greu de evaluat cu exactitate.
Sigur este faptul că toate au jucat un rol însemnat în formarea
mentalităţii omului modern, de tip occidental, începând cu boierii
şi continuând cu burghezia, afl ată în ascensiune. Din punct de
vedere lingvistic, publicaţiile periodice sunt cele mai active în
transmiterea de împrumuturi noi şi în impunerea acestora în limba
literară.
După „Curierul românesc“ şi „Albina românească“, publicate
din iniţiativa lui Heliade Rădulescu şi, respectiv, a lui Gh. Asachi,
au apărut altele, în toate cele trei provincii istorice româneşti:
„Alăuta românească“ (Iaşi, 1837–1838), „Curierul de ambe sexe“
(Bucureşti, 1837–1847), „Mozaicul“ (Craiova, 1838–1839),
„Dacia literară“ (Iaşi, 1840). În 1841, presa se îmbogăţeşte cu un
hebdomadar bilingv, „Le glaneur moldo-valaque“/ „Spicuitorul
moldo-român“, iar în 1844 cu „Propăşirea“, devenită ulterior, sub
presiunea cenzurii, „Foaie ştiinţifi că şi literară“, sub conducerea
lui Ion Ghica, V. Alecsandri şi a lui P. Balş. În Transilvania, la
– 83 –
Braşov, Ion Barac scoate „Foaia duminecii“ (1837), iar G. Bariţiu,
în 1838, publică „Foaia literară“, care devine, şase luni mai târziu,
„Foaie pentru minte, inimă şi literatură“. Tot G. Bariţiu îşi asumă
şi responsabilitatea de a edita „Gazeta de Transilvania“ (1838).
Este important de menţionat că, pe lângă diversifi carea peisajului
publicistic prin apariţia de noi periodice, există şi iniţiative
de mare interes pentru noi. Alături de „Steaua Dunării“ (1855–
1856) a lui Mihail Kogălniceanu sau de „România literară“ a lui
Vasile Alecsandri, dintre titlurile presei de până la 1860 merită a
fi amintite şi „Adaosul literar“ (1830–1832), „Gazeta Teatrului
Naţional“ (1835–1836), conduse de Heliade Rădulescu, „Magazin
istoric pentru Dacia“ (1845–1848) al lui N. Bălcescu şi A.
Treboniu Laurian, „Album ştiinţifi c şi literar“ (1847), sub autoritatea
lui C. N. Brăiloiu etc. Acestea din urmă au meritul de a
marca începutul publicaţiilor dedicate unui anumit domeniu de
activitate culturală sau ştiinţifi că şi de a contribui la cristalizarea
terminologiilor de specialitate. Din numerele „Gazetei Teatrului
Naţional“ consultate, am extras:
– nr. 1 (1835): rolele comice, critica teatrului, parter (p. 8),
caricatură, protagonist, aplauze, role galante (p. 9);
– nr. 2 (1835): tragedie, a examina, infl uenţă, sentiment (p.
17), teatru (p. 19);
– nr. 3 (1836): reprezentaţie, (bucăţi) dramatice (p. 31), public,
dramele şi vodevilele, directorul trupei, direcţie “regie”, a se reprezenta
(p. 30);
– nr. 4 (1836): actor, a imita, gesturi (p. 44);
– nr. 5 (1836): artă sublimă, dialog (p. 46), graţie, haracteruri
stravagante (p. 49), direcţie “conducere” (p. 50);
– nr. 6 (1836): arta dramatică (p. 51);
– nr. 13 (1836): diletanţi, receta benefi cientului (p. 106), opinia
publicului, aplauzuri, culise, abonament, conservatoriu (p. 108).
La acestea, se adaugă alte împrumuturi de tip livresc, precum
barbarism, civilizaţie (2/1835, p. 17), societate, insulă, idee
– 84 –
(2/1835, p. 19), a contribui (3/1836, p. 30), (bucăţi) originale,
traducţii (3/1836, p. 31), a medita (4/1836, p. 44), monstruoasă
(4/1836, p. 48), poesia clasică, romantism (4/1836, p. 49), idei
generoase (6/1836, p. 51).
Consultând textele publicate în periodicele69 din jurul anului
1830, se impune lesne constatarea că neologismele sunt mai
abundentre în materialele traduse decât în cele originale. În ceea
ce priveşte textele originale, şi acestea se pot grupa după conţinut.
Articolele informative din domeniul ştiinţifi c sunt, de obicei, mai
bogate în elemente neologice decât cele de interes general.
Excerptând numerele din primii doi ani de apariţie a „Curierului
românesc“ (1829–1830), am identifi cat un număr de 1514 neologisme.
Trebuie să menţionăm că nu am înregistrat şi frecvenţa
acestora (unele împrumuturi au 2–6 ocurenţe pe aceeaşi pagină:
militar, interesant, voiaj etc.).
Dintre cele 1514 împrumuturi, 712 sunt de provenienţă
franceză70 (curtezan < fr. courtisan, curaj < courage, şalupă <
chaloupe etc.), 41 sunt luate din latină (fabulă < fabula, imperiu
< imperium, insulă < insula), iar 124 din italiană (vulcan < vulcano,
regulament < regulamento, canţonetă < canzonetta etc.).
La acestea se mai adaugă 527 de împrumuturi cu etimologie dublă
şi 110 cu etimologie multiplă.
Dintre neologismele cu dublă origine, potrivit lucrărilor lexicografi
ce consultate (DEX şi, pentru unele cuvinte, neînregistrate
în primul dicţionar, DN3), 318 provin din franceză şi din latină
(educaţie < fr. éducation, lat. educatio; monument < fr. monument,
lat. monumentum; decret < fr. décret, lat. decretum etc.), 85
din franceză şi italiană (deputat < fr. député, it. deputato, sonet
< fr. sonnet, it. sonetto; acord < fr. accord, it. accordo; gazetă <
69. „Curierul românesc“ (din primii doi ani de apariţie, 1829–1830), „Albina
românească“ (1830), „Alăuta românească“ (1837).
70. În clasifi carea etimologică a acestor împrumuturi, ne-am orientat după datele
etimologice oferite de DEX.
– 85 –
fr. gazette, it. gazetta), iar 24 din italiană şi din latină (stat < lat.
status, it. stato; ancoră < lat., it. ancora). Dintre cele 110 de elemente
neologice cu origine latino-romanică multiplă, menţionăm
far (< fr. phare, lat. pharus, it. faro), proces (< it. processo, fr.
procès, lat. processus).
În cele 1514 împrumuturi neologice au fost incluse şi elementele
cu origine dublă/ multiplă la care unul dintre etimoane este
un cuvânt nonromanic (german, neogrecesc sau rusesc). Este
vorba de termeni precum orizont (< germ. Horizont, ngr. orízon,
it. orizzonte, lat., fr. horizon), regiment (< fr. régiment, germ. Regiment),
portofel (< rs. portofel’, fr. portefeuille), ofensivă (< fr.
offensive, germ. Offensive), episcop (< ngr. epískopos, lat. episcopus),
plic (< ngr. plíkos, it. plico), reumatism (< lat. rheumatismus,
it. reumatismo, germ. Rheumatismus), muză (< lat., it. musa,
fr. muse, ngr. músa, germ. Muse), muzică (< lat., it. musica, fr.
musique, germ. Musik) etc.
În Introducţie la „Dacia literară“ (1840), Mihial Kogălniceanu
se folosea de neologisme obişnuite în epocă (scandal, literatură,
naţional, original, idee, critică, a critica, discuţie, realizaţie, imitaţie,
traducţie, naţie, redacţie, producţie, eroic etc.), dar şi de împrumuturi
cu atestări sporadice (abnegaţie, repertoriu, arbitrar).
După această trecere în revistă, se ridică, fi resc, întrebarea dacă
presa, prin mânuirea unor contingente întregi de împrumuturi latino-
romanice, încurajează iniţiativa lexicografi lor din epocă de
a deschide drum şi altor neologisme, anticipând astfel cerinţele
lingvistice ale unei societăţi „en ebulición“, după o expresie a
lingvistului spaniol Emilio Lorenzo (El español de hoy, lengua
en ebulición, Gredos, Madrid, 1971), sau preluarea masivă de elemente,
mai ales franţuzeşti, nu se poate explica altfel decât ca o
modă a lexicografi ei româneşti de după 1830.
– 86 –
5. Dicţionarele
Tipul de dicţionare ale unui idiom, conţinutul lor şi concepţia
lexicografi că refl ectă stadiul de evoluţie a limbii literare.
Istoria lexicografi ei româneşti este cunoscută mai ales datorită
lucrării lui Mircea Seche, publicată în 1966. Din această carte
documentată reiese că dicţionarele elaborate în a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea şi care ar fi putut prezenta interes pentru
lucrarea noastră s-au pierdut, au rămas în faza de început sau
sunt lipsite de valoare. Dicţionarul în patru limbi (român–german–
francez–latin) al lui Paul Iorgovici, redactat, se pare, până
la litera M, este cunoscut doar din mărturiile contemporanilor
autorului (vezi Mircea Seche, I, 1966, p. 18–19). Dicţionarul
francez-român, elaborat către sfârşitul veacului al XVIII-lea şi
descoperit de N. Iorga printre manuscrisele lui Gh. A. Sturdza, are
doar 203 intrări. Dicţionarul francez-român atribuit lui C. şi Ilie
Kogălniceanu are mai degrabă structura unui proiect de lucrare
lexicografi că (M. Seche, 1966, p. 19–21).
Meritul de a fi dat primele temeiuri lexicografi ei româneşti
moderne revine învăţaţilor din Şcoala Ardeleană. Dar cele mai
neaşteptate lucrări în domeniu sunt elaborate la Bucureşti, de Iordache
Golescu, apoi de J. Vaillant, Poenar, Aaron, Hill, şi, ceva
mai târziu, la Iaşi.
Neavând la bază - cu mici excepţii: Lexiconul budan, dicţionarul
românesc - nemţesc al lui Budai-Deleanu sau cel semnat de Poenar,
Aaron, Hill - o concepţie riguroasă, ştiinţifi că, a unei şcoli
lexicografi ce, dicţionarele din prima jumătate a secolului al XIXlea
sunt expresia iniţiativei unor cărturari din epocă şi reprezintă
viziunea acestora asupra rolului unor asemenea instrumente în
viaţa socială şi în raport cu cerinţele limbii literare a timpului.
Deosebirile de inventar dintre lexicoanele din această perioadă
se explică nu numai prin tipul distinct de lucrare lexicografi că la
care aparţine unul sau altul dintre dicţionare (explicativ, bilingv,
– 87 –
trilingv, de neologisme etc.), ci şi prin obiectivele urmărite de
către cei care se angajează la o asemenea întreprindere, prin nivelul
de cunoaştere a limbilor de cultură clasice/ moderne, prin
modul în care înţelege fi ecare problemele limbii literare.
Dicţionarele din Transilvania conţin un număr important
de elemente regionale, mai ales împrumuturi de provenienţă
maghiară, în cele din Muntenia şi Moldova abundă grecismele şi
turcismele. Vocabularele din această perioadă se mai deosebesc
prin gradul de deschidere către împrumuturile savante, de origine
latino-romanică. Cele mai bogate lucrări lexicografi ce în elemente
livreşti sunt, în Transilvania, Lexiconul romănesco-nemţesc al
lui Budai-Deleanu şi dicţionarul lui Ioan Bobb, iar în Muntenia,
Condica lui Iordache Golescu şi apoi dicţionarele bilingve publicate
pe domeniul român-francez şi francez-român. Dicţionarele
învăţaţilor ardeleni conţin de asemenea un număr important de
împrumuturi latino-romanice prin fi lieră maghiară sau germană,
iar cele din Principate înregistrează elemente latine şi neolatine
prin intermediar grecesc sau rusesc. La aceste tipuri de cuvinte
neologice livreşti se adaugă contingente întregi de derivate pe teren
românesc de la împrumuturi latino-romanice, pe care le amintim
pentru a da o imagine cât mai cuprinzătoare asupra problemei
neologismelor în epocă.
Mai importante decât diferenţele sunt însă elementele comune,
neologismele latino-romanice, indiferent de variaţiile cantitative
de la o lucrare lexicografi că la alta. Aceste împrumuturi se află
sub semnul unei atitudini comune tuturor învăţaţilor din această
etapă de evoluţie a limbii române literare şi se înscriu în efortul de
îmbogăţire a lexicului cu elementele de expresie care să satisfacă
cerinţele culturii materiale şi spirituale afl ate într-un profund proces
de transformare. Dacă, prin raportare la textele din epocă, nu
ne este greu să identifi căm care dintre neologismele din aceste
dicţionare se foloseau în diferitele stiluri ale limbii literare, este
difi cil însă de stabilit dacă au rămas neînregistrate în lucrările lexi–
88 –
cografi ce studiate împrumuturi latino-romanice întrebuinţate în
limba literară vorbită sau scrisă şi cu atestări necunoscute (încă).
Prin includerea de elemente de origine latino-romanică,
dicţionarele din prima jumătate a secolului al XIX-lea se înscriu
în tendinţa de înnoire a tuturor structurilor limbii literare. În acest
mod, lexicoanele refl ectă, cel puţin parţial, exigenţele lingvistice
ale vieţii sociale, iar în unele situaţii chiar le anticipează (ne referim
la Condica lui Iordache Golescu sau la dicţionarul bilingv al
lui Poenar, Aaron, Hill).
Prin încorporarea de împrumuturi, dicţionarele devin totodată
instrumente cu autoritate în punerea în circulaţie a acestei categorii
de cuvinte. O dată publicate, ele devin o verigă activă, nu
simple depozite de lexeme. Pe de altă parte, circulaţia dintr-o provincie
istorică într-alta a dicţionarelor tipărite contribuie la realizarea
unităţii limbii literare.
– 89 –
IV. Condica limbii rumâneşti
şi alte dicţionare din epocă
(1780–1860)
În cele ce urmează, ne propunem să prezentăm dicţionarul-manuscris
al lui Iordache Golescu şi câteva dintre lucrările lexicografi
ce din prima jumătate a secolului al XIX-lea, care au precedat
Condica sau au fost realizate după 1830. (Pentru lucrările lexicografi
ce din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, trimitem la
capitolul I.2. şi III.5.) Scopul nostru nu este acela de a le evalua
din punct de vedere lexicografi c, ci de a le descrie ca arhive de
elemente livreşti şi ca instrumente de punere în circulaţie a unui
bogat material lexical neologic. În afară de datele înregistrate în
dicţionarele excerptate, privitoare la normă şi codifi care – probleme
ale limbii literare şi de o importanţă majoră în preocupările
învăţaţilor din epocă -, pe lângă reperele etimologice pe care le
oferă unele dintre lucrările examinate, contribuţia vocabularelor
din această etapă de evoluţie a românei la progresul limbii literare
constă tocmai în îmbogăţirea lexicului românesc cu elemente
de origine latină şi/ sau romanică, prin introducerea a numeroase
împrumuturi neologice, atestate pentru prima oară în astfel de
lucrări. Prin autoritatea lingvistică pe care o are orice dicţionar, de
instrument de comunicare scrisă şi de depozitar al valorilor unei
culturi şi ale unei civilizaţii, lexicoanele prezentate au contribuit
de asemenea la răspândirea şi consacrarea în română a multora
dintre elementele livreşti – împrumutate sau derivate pe teren românesc
– atestate în diversele scrieri din această perioadă.
Criteriul adoptat în prezentarea dicţionarelor asupra cărora
ne-am oprit este cel geografi c: am grupat lucrările de profi l pe
– 90 –
care le-am considerat interesante pentru refl ectarea procesului
de modernizare a lexicului românesc după provincia istorică în
care au fost elaborate. Lucrările reunite astfel au fost descrise în
funcţie de anul realizării/ publicării lor. Dintre aceste lexicoane,
ne-am oprit în mod special asupra Condicii limbii rumâneşti, care
constituie obiectul special al interesului nostru. Diversele aspecte
ale limbii române literare au fost puse în discuţie în capitolul V,
luând ca puncte de plecare materialul neologic din Condica lui I.
Golescu, iar ca termen de raportare dicţionarele ardeleneşti de la
1822-1823 şi 1825. Lexicoanele publicate după 1830 – anul în
care se presupune că dicţionarul-manuscris al lui Golescu era deja
redactat şi despre care aveau cunoştinţă cărturarii contemporani
cu autorul (Condica este amintită de Heliade Rădulescu în prefaţa
sa la gramatica din 1828) – vin să confi rme tendinţele de înnoire a
lexicului atestate de lucrarea lui Golescu şi de cele ale învăţaţilor
ardeleni şi să dea noi dimensiuni procesului de îmbogăţire a vocabularului.
1. Transilvania
Glosar – Paul Iorgovici
La 1799, apare la Buda Observaţii de limba rumânească de
Paul Iorgovici. Această gramatică conţine un interesant inventar
de cuvinte, dintre care aproximativ 300 de intrări sunt neologisme
latino-romanice. În cuprinsul gramaticii, numărul total al elementelor
livreşti se ridică la 1069, potrivit datelor oferite de autorii
ediţiei ştiinţifi ce (Doina Bogdan-Dascălu şi Crişu Dascălu) a
acestei lucrări, publicate de Editura Facla în 1979.
Cuvintele incluse în glosar sunt destinate să dovedească originea
latină a limbii noastre şi să ofere exemple pentru modul în
care se poate îmbogăţi lexicul românesc. Calea propusă de Ior–
91 –
govici este derivarea din „vorbele de rădăcină“ şi „după aceleaş
regule a gramaticei“.
Fiecare cuvânt-titlu are indicat etimonul latinesc şi echivalentul
în germană. Folosind sistemul cuiburilor lexicale, sub cuvântul
primitiv sunt inventariate toate elementele considerate de
Iorgovici că se află în relaţie etimologică cu acesta. În structura
unui articol a cărui intrare este un „derivat“ găsim echivalentul
latinesc şi nemţesc al acestuia şi, în mod frecvent, o defi niţie, în
româneşte, de tip glosă.
În acest glosar sunt incluse cuvinte care, în majoritatea cazurilor,
erau deja sau aveau să devenă curente în limba epocii. Ordinea
în care le prezentăm nu este aceea din inventarul lui Iorgovici,
unde apar dispuse alfabetic – după alfabetul latin – cuvintele primitive.
Acolo unde am considerat necesar, am indicat în paranteză
echivalentul latinesc din original şi/ sau glosarea în româneşte
a cuvintelor-titlu, deoarece sensul înregistrat de Iorgovici nu sa
păstrat întotdeauna în limba actuală (vezi, de pildă, vizitare, a
vizita). Numărul elementelor noi este impresionant, având în vedere
dimensiunile glosarului, dar şi anul (1799) în care a văzut
lumina tiparului:
abrogare; abrogaţie (lat. abrogatio “rădicare, casaţie de o
lege”); accidente; addiţie, adiţie; admitere; adversariu (lat. adversarius);
adversitate (lat. adversitas “întâmplare nenorocoasă”);
adversu (lat. adversus “împotrivă, cu faţa întoarsă”); alligaţie
(lat. foedus “franţuzeşte allianţie, alliance”); annalii (lat.
annales “cărţi în care se scriu faptele ce se întâmplă într-un
an”); anticipare; anticipaţie; aplicaţie; applicabile; applicare;
aversie (lat. versio “urâciune, întoarce faţa de cătră cineva”);
batalion; capace (lat. capax); capacitate; captare; captaţie; captator
(lat. captator “cel ce captă”); cazu; circumstanţia; cogniţie
(lat. cognitio “noţie, perceperea de ceva”); colligaţie (lat.
colligatio “legarea împreună”); commisariu; commisie; commitere
(lat. committere “încredinţa ceva cuiva”; “a face ceva
– 92 –
rău”); complicare; complice (lat. complex “cel ce e învăluit
într-o fărădelege”); compliciu (lat. complicium “sfat întărit cu
jurământ între mai mulţ spre rău, complot”); compozit (lat.
compositus “împreunat”); compoziţie; concepere; conceptu
(lat. conceptus); condiţie; conductor; consecuţie; consecvente
(lat. consequens); consecvenţie (lat. consequentia); constante
(lat. constans); constituire; constituţie; contact; contaghios
(lat. contagiosus); convenienţie (lat. convenientia); conversare;
conversaţie; convertire (lat. convertere “a muta, a vârti întraltceva”);
dediţie (lat. deditio “predare”); demitere; deponere;
deportare; derogare; derogaţie; dimisie; disponere; duplicare
(lat. duplicare “îndoire, face de doao viţe”); duplice (lat. duplex
“îndoit, de doao viţe”); ecsecuţie; ecsperienţie; ecsperte
(lat. expers); ecsplicare; ecsplicaţie; ecsponere; ecspoziţie;
educare; educaţie; emisariu (lat. emissarius “cel trimis în altă
ţară să aduc de acolo înştiinţare ascunsă”); emisie; emitere;
ecsportare; esenţia (lat. essentia); evidente; evidenţie; illuminare;
illustre; illustrissim; imparţiale; imparţialitate; importare;
instanţie [dar în glosarea rom. supplica apare inştanţie, ca
la IB]; interrogare; interrogaţie; invidie; misie; naţie; naţionale;
nativ; nativitate; natura; narturale(!) (lat. naturalis); nobile;
nobilitate; nota; notabile; notare; noţie (lat. notio); notiţie; obligare;
obligaţie; occazie; occazu (lat. occasus “căzutu soarelui
şi măcar de fi ece”); occidente; occupare; occupaţie; omisie;
omitere; opponere; oppoziţie; parţiale (lat. partiale “cel ce ţine
cu o parte din cele ce sunt în gâlceavă”); parţialitate; particula;
particulare (lat. particularis); partiţie; percepere; perceptu (lat.
perceptus); perdiţie; perennale; perennalitate; perenne; periculos;
periculu; permisie; permitere; persecuţie (“gonirea”); persecutor
(“gonitor”); pervers (“stricat de tot”); perversitate (lat.
perversitas “răzvrătire”); pervertire (“a strica”); porţie; prepoziţie;
presentaţie; prodiţie (lat. proditio “predarea tainelor cuiva
încredinţate”); producere; productu (”în aritmetică, suma
– 93 –
ce iese din multiplicaţie sau adiţie”); promisie (lat. promissio);
promitere; proporţie; propoziţie; prostituţie; providenţie
(lat. providentia); prudente (lat. prudens); prudenţie; reducere;
reducţie; remisie; remitere; repartiţie; replica; replicare; restituire;
restituţie; revizie (lat. revisio); secta (lat. secta “o parte
de oameni ce urmează acceaş lege, aceeaş învăţătură a legii”);
/mult mai bine explicat decât în Condica lui Golescu/; secund;
secundare (lat. secundare “a ajuta cuiva”); seducere (lat. seducere
“a duce la o parte”); simplicitate; stabile (lat. stabilis);
stabilitate; staţie (“starea, oprirea”; “ofiţia, locul de slujbă a
cuiva”); statua; statura; substituire; substitut; substituţie; superstiţie;
supplica (“cerere, inştanţie”); supplicare (lat. supplicare
“a ruga în genunche”); supplicaţie; supplice (“rugător cu
aplecarea genunchelor”); suppoziţie; tradiţie; traducere (lat.
traducere “a trece, a duce de astă parte, deci“, “a scoate de pre
o limbă în alta”); transportare; versie (lat. versio “întoarcere de
pre o limbă într-alta”); versu (lat. versus “întors cătră ceva”);
versu (lat. versus “stih”); vizie (lat. visio “punerea, închipuirea
în minte”); vizita (lat. visitatio “cercetare”); vizitare (“a cerceta,
a vedea ce face cineva”) etc.
După cum s-a întâmplat şi în cazul altor lucrări, nu toate cuvintele
livreşti sau formele înregistrate de Iorgovici au supravieţuit
în limbă: duplice, occazu, deponere etc. Interesant este însă de
precizat că, aşa cum vom constata şi la prezentarea IB, LB, IG,
în glosarea unor elemente neologice găsim împrumuturi de origine
latino-romanică şi în inventarul lui Iorgovici. De exemplu, la
compliciu, apare complot; la abrogaţie, casaţie; la productu, apar
aritmetică, multiplicaţie şi adiţie; la alligaţie, allianţie.
O altă obervaţie care se impune a fi făcută este că elementele
latineşti în -tia au în română atât forme în -ţie, ceea ce înseamnă
că sunt integrate în sistemul fonetic românesc şi în cel morfologic,
cât şi în -ţia. Astfel, alături de convenienţie (lat. convenientia),
de exemplu, se întâlnesc variante ca esenţia (lat. essen–
94 –
tia), absenţia (lat. absentia), circumstanţia (lat. circumstantia).
Această inconsecvenţă persistă în timp şi o vom putea remarca
şi în corpusul dicţionarului lui Ioan Bobb. Tot ca în IB, apare
în glosarul lui Iorgovici comisariu, iar cuvintele cu ex- conservă
structura grupului consonantic ks: ecsportare, ecspozitie.
Elementelor neologice din acest glosar li se adaugă multe altele,
folosite de Iorgovici în economia gramaticii sale: discriminare,
(limbă) maternă, imperfect, a deriva, “(timpu) preterit”, ghenul
feminin, regule fi xe, articulul defi nit, (cazu) nominativ, a se declina,
derivaţie etc., cuvinte cu forme moderne, care pot fi întâlnite
într-un număr atât de mare numai în lucrările de după 1820.
Toate acestea ne determină să subliniem încă o dată contribuţia
lui Iorgovici la îmbogăţirea şi modernizarea structurilor lexicale
ale limbii române literare.
Dictionarium valachico-latinum (1801)
Dictionarium valachico-latinum este elaborat de Samuel
Micu-Klein, iar prima referire la această lucrare lexicografi că o
aflăm în prefaţa gramaticii publicate de braşoveanul Radu Tempea
în 1797. Dicţionarul n-a fost publicat, iar manuscrisul pregătit
pentru tipar s-a pierdut. Pierdut este şi dicţionarul latin-român al
aceluiaşi autor.
În Biblioteca Episcopiei greco-catolice din Oradea s-a păstrat
însă „un text transcris“ al dicţionarului român-latin, „care mai
târziu a suferit numeroase modifi cări. Chiar şi aşa, el constituie
pentru noi un document preţios, pentru că recunoaştem în el un
text anterior textului defi nitiv din Lexiconul budan, putând astfel
urmări procesul elaborării lui“. Datele de mai sus sunt oferite de
L. Gáldi, în studiul care însoţeşte ediţia pe care romanistul maghiar
a publicat-o la Budapesta în 1944 (p. 2).
Cercetând atent dicţionarul-manuscris, L. Gáldi a ajuns
la concluzia că intervenţiile în manuscris aparţin „unei mâini
– 95 –
străine“, iar aceasta îl reprezintă pe I. Molnar, care trebuie considerat
coautor al lucrării.
Neobosit traducător, mai ales de texte religioase (a publicat,
printre altele, o traducere a Bibliei, în 1791, la Blaj), S. Klein
este şi un lingvist care se ridica la înălţimea exigenţelor timpului.
Considerând că „este o adevărată ruşine naţională că românii n-au
dicţionar“, îi vorbeşte despre proiectul său lui I. Molnar, pe care
l-a câştigat de partea sa.
În forma publicată de L. Gáldi după manuscrisul de la Oradea,
dicţionarul lui S. Klein (- I. Molnar) cuprinde cuvinte ale limbii
comune, dar şi regionalisme, cele mai multe din Transilvania
(copârşeu, dutcă). Elementele neologice sunt puţine, dar prin ele
se deschide drum altora, care vor fi integrate în corpusul Lexiconului
budan: fl egmă, hidră, hidropie, latin, militariu, natură,
statură, toxică, tutor.
Lexiconu romănescu-nemţescu sau de pre romănie, tălmăcit
pre nemţie
Ion Budai-Deleanu proiectează mai multe dicţionare, dar nu
reuşeşte să ducă la bun sfârşit decât Lexiconu romănescu-nemţescu,
pentru care face demersuri să-l tipărească în 1818. La redactarea
acestui dicţionar, Budai-Deleanu s-a folosit de izvoare vechi
româneşti, pe care le-a excerptat. Cu migală şi rigoare, Budai-
Deleanu a lucrat la acest lexicon vreme de 35 de ani. În prefaţa
dicţionarului, autorul mărturiseşte că a început să adune material
încă de pe vremea studiilor pe care le-a făcut la Viena.
În afară de această lucrare lexicografi că, ne-au mai rămas de
la Budai-Deleanu manuscrisele unui lexicon nemţesc-românesc
(cotă BA 2421), al unui dicţionar latin-român (BA 2422), amintit
de Gh. Şincai în Praefatio ad lectorem a lucrării Elementa liguae
daco-romanae sive valachicae (Buda, 1805), al unui vocabular
frâncesc-românesc (BA 2423) şi al unui dicţionar trilingv (latingerman-
român, BA 2424). Aceste lucrări nu sunt însă terminate,
– 96 –
după cum nici din Lexiconul pentru cărturari n-a elaborat decât
litera A.
În dicţionarul bilingv terminat la 1818, Budai-Deleanu a
adunat „zicerile“ româneşti, dar – pentru îmbogăţirea limbii – a
introdus în corpusul lucrării numeroase cuvinte latino-romanice,
pe care le-a marcat (după cum ne avertizează în prefaţă) cu x:
academie, alegoric, alianţă, a aproba, autorisi, bal, bravură,
brigantină, catastrofă, clausulă, colos, conversatie, escadron,
galanterie etc.
Cu o cruciuliţă (+) sunt indicate împrumuturile neologice:
avangardă, aghent, advocat, admiral, amfi bie, analecte, arhipelag,
autograf, autoritate, bancă, banchet, cabală, cosmografi e,
cosmologhie, cosmopolit, simetrie, simpatie, thermometru, galanterie,
galant, mapă, mineral, problemă, dar Budai-Deleanu nu
este consecvent în acest demers: gală, ghenealoghie, gheneros,
gheografi e, gheometrie, ministru, prolog, probă, prognostic nu
sunt marcate nicicum.
Marcate sau nu, este cert că un mare număr de cuvinte noi înregistrate
în cele patru volume ale Lexiconului românesc-nemţesc
sunt de origine latino-romanică: absurditate, academic, aderent,
bravură, cabală, ideal, idiomă, idiot etc. Marea lor majoritate se
regăsesc şi în dicţionarul lui Ioan Bobb şi, mai ales, în Condică.
Ca o dovadă a rigorii şi a consecvenţei dovedite în activitatea
sa, reproducem în cele ce urmează o serie de împrumuturi neologice
extrase din Temeiurile gramaticii româneşti (1815–1820),
care se regăsesc şi în structura Lexiconului românesc-nemţesc
(1818):
absurd, absurditate, academic, academie, aderent, adorat,
adulterin, alianţă, aliat, alienat, alterat, alternativ, ambră, aproba,
asambla, asasin, azimut, bal, bravură, brigantină, catastrofă,
colos, comerţ, conversaţie, critică, diafan, diagonal, dialect, dialog,
diametru, dragon, echipaj, elegant, epilepsie, epilog, escadră,
escadron, galant, galanterie, grad, iconoclast, ideal, idiom, idiot,
– 97 –
invalid, maiestate, mască, meteor, mineral, observaţie, omolog,
organic, pretenţie, problemă, profan, protector, varietate.
Dicţionariul rumânesc, lateinesc şi unguresc
Publicat la Cluj în anii 1822–1823, în două volume (vol. I,
656 p.; vol. II, 576 p.), îl are ca autor pe Ioan Bobb, episcop de
Făgăraş.
„Acest Lexicon – spune autorul, în Cuvânt înnainte – am voit
a-l aşeza pentru scolasticii carii se nevoesc a se procopsi în limba
lătinească şi ungurească cu litere latineşti, fi indcă acele le învaţă
în şcoale, cu care şi rumânii mai de mult au treit, pănă ce au luat
literele chirilineşti, şi sunt mai lesne de cetit şi învăţat. Dintru
acesta mult se pot ajuta scolasticii, că s-au pus şi synonime [subl.
n.] latineşti...“
Dicţionarul este scris cu caractere latine, iar ortografi a este etimologizantă.
Autorul îşi face studiile în şcolile iezuite din Cluj şi
manifestă un interes deosebit pentru relaţia dintre limba română
şi latină.
Deşi este un lexicon trilingv, Ioan Bobb introduce uneori scurte
defi niţii sau explicaţii ale cuvântului-titlu românesc:
agape “ospeturi de iubire”
athomus “parte mică ce nu se poate imparti”
castellan “capitan ceteti”
chor “de musicasi, cantareti”
dysepsia “cu greu mistuire stomachului”
amicitie “pretinie”.
Ca în marea majoritate a dicţionarelor din epocă, şi cel al lui
Ioan Bobb conţine numeroase nume proprii: America, Adrianopol,
Amon, Amonia, Affrica, Aemus, pentru a cita numai câteva de
la litera A.
O caracteristică a acestui dicţionar o reprezintă numărul mare
de sintagme pe care le înregistrează. Menţionăm acest aspect -
care ţine de fapt de concepţia lexicografi că a autorului - nu atât
– 98 –
pentru consecvenţa cu care sunt introduse diferite unităţi frazeologice
în economia dicţionarului, cât pentru prezenţa unor împrumuturi
neologice în asemenea structuri: ceremonie bisericeasca,
ceremonie de casatorie,...; de diamant (lat. adamantinus); compagnie
de bautori, compagnie de calareti, compagnie de pedestrasi,...;
catalog scurt; gala fac etc.
În ceea ce priveşte numărul de împrumuturi latino-romanice,
vocabularul lui Ioan Bobb este mult mai deschis decât Lexiconul
budan. În dicţionarul de la 1822-1823 sunt înregistrate serii întregi
de elemente livreşti pe care nu le conţine Lexiconul budan:
agape, analog, archivariu, atestatie, authentic, barbarism etc. Al.
Niculescu (1978, p. 145) interpretează aceste deosebiri prin încercarea
lui Ioan Bobb de a crea în Transilvania „o cultură latinizantă
şi occidentalizantă de elită“.
Lista de mai jos, selectivă, poate oferi o imagine asupra stratului
de împrumuturi neologice înregistrate în dicţionarul lui Ioan
Bobb:
abis, acord, acordare, acordatoriu, actor, actricie, actual,
admonitie, affrican, alegalui, alegatie, alienare, alteratie, ambrosie,
analogie, antipathia, animat, anulat, apocriph, apologie,
aprobat, aprobatie, aprobatoriu, architectonic, architectura, archiv,
archivariu, arest, arestare, arestelui, argument, aristocratia,
armamentariu, as, astmateic, astrologesc, astrologie, astrolog,
astronomie, astronom, astut, astutie, atestat, bal, balistariu,
baronie, bucolica, calculatie, calende, cancru, caniculariu,
colon, dalmatian, decisie, declamatoriu, deliberatie, delibratoriu,
delicat, dictat, desperat, desperatie, deisciplina, deiscurs,
deispensatie, deispensa, dialog, diadema, diagramma, dialectica,
dialecteic, dialect, dialog, diaphan, diaphragma, diarhea,
diatriba, dieresis, diphtongus, diploma, diplomateic, dynastia,
dysenteric, dysepsia, dogmateic, donatoriu, duplicatie, duplicat,
aenigma, aenigmateic, epigramma, epigraphe, epilog,
examen, galant, pompa, proba, raţie, ruină, respiraţie, tractat.
– 99 –
Lexiconul budan
După ce a preluat manuscrisul dicţionarului lui S. Micu-Klein,
tipografi a Universităţii din Buda s-a străduit, din 1806 până în
1814, să obţină numărul de subscripţii care să facă posibilă publicarea
lucrării. În 1814, lexiconul este preluat de Vasile Coloşi spre
„îndreptare“. Contribuţia lui Coloşi la închegarea lucrării care va
deveni Lexiconul budan este recunoscută drept majoră de către
cei ce au studiat diversele faze de elaborare a acestui dicţionar.
Din 1815, după moartea lui V. Coloşi, cel care revizuieşte şi
îmbogăţeşte dicţionarul, de la litera I, este Ioan Corneli, un canonic
din Oradea, trimis la Buda de Samuil Vulcan. După ce revine
la Oradea, în 1820, lucrarea este preluată de Petru Maior, care se
stinge în 1821. Cei care aveau să defi nitiveze Lexiconul budan
(Lesicon romanescu-latinescu-ungurescu-nemţescu), publicat la
Buda în 1825, au fost fraţii Ioan Teodorovici şi Alexandru Teodori.
Acest dicţionar este cea mai riguroasă lucrare lexicografi că
publicată în primele decenii ale veacului al XIX-lea. În ciuda
numeroaselor elemente regionale, Lexiconul budan cuprinde şi
împrumuturi latino-romanice din domeniul ştiinţei sau al culturii
spirituale. O bună parte dintre acestea fi gurează ca prime atestări
în DA, DLR sau în lucrarea lui N. A. Ursu, Formarea terminologiei
ştiinţifi ce româneşti.
Cuvântul-titlu este scris atât cu litere latine, cât şi chirilice.
În structura articolelor de dicţionar apare limpede exprimată
noţiunea de polisemie. De exemplu, recraţie sau recreaţie este articol
de trimitere la regratie, unde găsim înregistrate trei sensuri:
“regazu de la lucru”, “preîmblare” şi “petrecanie”. Tot trei înţelesuri
are şi vârtute: “putere“, “tărie”, “faptă aleasă”. Din glosarea
acestui ultim cuvânt, se înţelege că ne aflăm în faţa unei confuzii.
Din păcate, acesta nu este singurul caz de ignorare a relaţiei de
omonimie dintre doi termeni distincţi. La cuvântul-titlu arie sunt
– 100 –
notate semnifi caţiile: “cântare frumoasă şi cu măiestrie”; “locu
unde calcă bucatele”.
Deşi absoarbe numeroase împrumuturi latino-romanice, unele
devenite obişnuite în limba epocii, altele introduse de către autori,
mai ales din latină, Lexiconul budan nu acoperă decât parţial
secţiunea neologică din dicţionarul lui Ioan Bobb:
a visita, acordu, alabastru, andivie, bal, baronie, briliantu,
cadet, caducitate, caducu, calmu, calvinu, capitalu, catar, climă,
delicatu, deligenţiu, dogmatică, eminenţie, epilogu, epocă, examen,
esamen, execuţie, esecuţie, galantu, modă, monarchie,
moralu, nobilu, numismă, oculistă, olivă, paragrafu, parimie,
parlamentu, patriotu, periculu, perspectivu, plan, podagră, poligamie,
profondu, sacrilegiu, securitate, simvolu, tacsă, tamarindu,
tramă, umbrelă, unitariu, violă, visită.
Este interesant de semnalat că şi în Lexiconul budan apar, după
cuvântul-titlu, defi niţii sau explicaţii; uneori, acestea au elemente
neologice în componenţă, ceea ce vom putea constata şi în Condica
lui Iordache Golescu:
eminenţie “titulu quăruiva cardinal”
profesoru “învăţătoriu, instructoru, dascălu”
şpitaiu “casa de bolnavi”
zefi ru “vântu de quătră apusu”.
Articolele de trimitere, obişnuite în toate dicţionarele din
epocă, sunt numeroase în LB. Trimiterile sunt însă făcute deseori
la cuvinte regionale, de cele mai multe ori de origine maghiară.
De exemplu, la prismă, structura articolului este următoarea:
prisma’, f. pl. -me. V. Podmolu; iar la podmolu: m. subst. prisma’;
echivalentul maghiar este padmaly.
Dacă în Condica lui Golescu creaţiile lexicale, cu diverse afi xe,
ale autorului constituie o prezenţă obişnuită, inclusiv derivatele
negative cu prefi xul ne-, asemenea atestări sunt de neimaginat în
LB, dată fi ind rigurozitatea cu care s-a lucrat la elaborarea Lexi–
101 –
conului budan. Pare surprinzător, dar şi în LB există totuşi un
mare număr de formaţii cu ne-, fapt pe care îl semnalăm pentru
simplul motiv că unele dintre acestea au ca punct de plecare elemente
neologice: nearmatu, neintrarmatu, alături de nepropriu (=
lat. improprius), nematerialnicu etc.
Vocabular româno-german
Acest dicţionar, „compus şi întocmit cu privire la trebuinţele
vieţii practice“, după cum se precizează pe foaia de titlu, se
datoreşte lui G. A. Polizu şi a fost publicat la Braşov, în 1857.
„Înavuţit“ de G. Bariţ, cu circa 2.200 de cuvinte, acest lexicon
bilingv se distinge prin abundenţa de elemente noi, situaţie
comparabilă cu aceea din dicţionarele bilingve ale timpului, pe
domeniul francez-român: a abdica, abdicatie, abona, abonament,
absolut, absolutism, absorbţie, absurd, abuz, avangardă, avanpost,
a avansa, avantaj, aventurier, aventură, aventuros, aviz, a
aviza, avizare, avocat, agonie, agricol, agricultură, agronom,
agronomie, a administra, administrativ, administraţie, admiral,
adnota, adnotaţie, adopta, adoptare, adoptiv, adorabil, aeriform,
aerometru, aerometrie, aeronaut, aeronautică, aerostat, azil,
azur, academie, academic, academist, a acomoda, a acompania,
acord, a acorda, actual, a acuza, acţent, accent, a acepta,
acuarelă, acuzaţie, alianţă, aliat, alabastru, album, alegorie,
alegoric, alibiu, aligator, alcool, alfabet, alfabetic, alchimie v.
alşimie, alşimic, alşimist, amabil, amabilitate, amazoană, amalgam,
amator, ambasador, ambasadă, ambiţie, ambiţios, ambigen,
ambră, ambulant, amic, amical, amiral, anagramă,anale,
analiză, analitic, analog, analogie, antipod, antiteză, a anula,
anual, anorganic, apel, apelativ, apetit, anticameră, a aplauda,
arbitrar, arbitriu etc.
Subliniem numărul mare, pentru jumătatea secolului al XIXlea,
de formaţii cu aero-. Alchimie, frecvent în epocă, este aici articol
de trimitere la alşimie, cu o structură fonetică adaptată după
– 102 –
pronunţia în franceză. După cum se poate observa, am inclus în
această listă bogată, dar incompletă, de la litera A, şi cuvântul
antipod, care la IB apare cu forma latinească antepodes. Multe
dintre elementele livreşti din dicţionarul lui Polizu sunt incluse în
Condică şi în alte lucrări lexicografi ce anterioare: album, alabastru,
aviz, absurd, anagramă etc.
Pe anumite secţiuni, dicţionarul lui Polizu se poate raporta
doar la DN3.
2. Ţara Românească
Iordache Golescu
Omul. Cărturar ridicat din rândul marii boierimi din Ţara
Românească, Iordache Golescu se plasează, prin activitatea sa, la
răscrucea dintre două lumi: una care apune, dominată de cultura
grecească, şi alta care se ridică sub semnul Occidentului european.
Aportul lui Iordache Golescu la deschiderea şi consolidarea
unei noi ere în cultura, limba şi literatura română ocupă un loc
aparte în istoria acestor domenii. Cunoscător al mai multor limbi
de cultură (greacă, latină, franceză, italiană), el capătă astfel o
largă perspectivă asupra unei lumi în plină schimbare.
În orientarea sa culturală spre Europa, s-a preocupat să dea – în
primul rând învăţământului – o structură stabilă şi diversifi cată,
încurajând în acelaşi timp accesul în şcolile din Bucureşti al unor
profesori din Ardeal. Prin aceasta, se înfăptuia atât înlocuirea – de
mult dorită – a profesorilor greci cu dascăli români, cât şi o mai
strânsă apropiere de Transilvania, regiune care luase faţă de Principate
– prin Şcoala Ardeleană – un avans apreciabil în procesul
de integrare în comunitatea spirituală a Romaniei apusene, de
care istoria i-a separat pe români secole de-a rândul. În acest sens
trebuie înţeles şi sprijinul pe care îl acorda lui Gheorghe Lazăr,
şi convingerea cu care Iordache Golescu susţinea trimiterea „a
– 103 –
patru ucenici români la şcoalele din Pisa“, în Italia, „ţara de care
se legau originile neamului nostru“71.
Ca „efor al şcoalelor“, Iordache Golescu s-a interesat nu numai
de deschiderea unui număr considerabil de şcoli, de organizarea
la diferite niveluri a învăţământului, ci şi de dotarea acestuia cu
manuale, ocupându-se de elaborarea unor instrumente de maximă
necesitate, cum ar fi gramaticile sau dicţionarele.
Referindu-se la Iordache Golescu, N. Bănescu îl plasează
alături de Dinicu Golescu, fratele său, ca fi ind unul dintre
„fruntaşii renaşterii noastre culturale din prima jumătate a secolului
al XIX-lea“. La ieşirea din veacul fanariot, „altul era drumul
ce se deschidea dinaintea viitorului nostru“, iar Iordache Golescu
s-a angajat pe această nouă cale prin „lumina cărţii“. Golescu
„putuse constata două mari lipsuri în care se afl a învăţământul
limbii româneşti. Acesta n-avea o gramatică, «unealta» cea mai
trebuincioasă, [...] N-avea apoi un dicţionar, un «lexicon», cum
îl numeşte dânsul, care să-i strângă la un loc zicerile şi să dea şi
cuvinte «de toate ştiinţele».“
Spirit de o largă deschidere, scriitor şi traducător, Iordache Golescu
sesizează valoarea estetică şi morală deosebită a creaţiilor
populare, dovedind, prin culegerile de proverbe pe care le lasă
moştenire, că nu era străin de curentele folclorice care mişcau
conştiinţa artistică a Occidentului, mai ales în Franţa şi Germania.
De altfel, chiar unii golescologi nu exclud posibilitatea ca Iordache
Golescu, „cel dintâi român care a cules şi comentat proverbe“,
să fi folosit ca model Histoire générale des proverbes (Paris,
1828–1829), datorată lui M. C. De Méry.
Afi rmaţia că literatura franceză îi era familiară nu este deloc
lipsită de temei. Însuşi Iordache Golescu o confi rmă, prin traducerile
pe care le realizează, în greacă, în special după scrierile lui
Montesquieu şi Bernardin de Saint-Pierre.
71. N. Bănescu, în Omagiu lui I. Bianu, Bucureşti, 1927, p. 43–44.
– 104 –
Dicţionarul. Cea mai importantă operă a lui Iordache Golescu
este, fără îndoială, Condica limbii rumâneşti, un dicţionar explicativ,
enciclopedic şi etimologic, rămas până astăzi în manuscris.
Redactată din dorinţa fi rească de a întocmi un „dicsioner... cu cuvinte
dă toate ştiinţele, pentru care dă trebuinţă iaste a alerga şi la
alte limbi străine“ (din Cuvântul înainte), Condica lui Iordache
Golescu dobândeşte, prin calităţile sale, semnifi caţiile unei valoroase
şi originale realizări. Această contribuţie se înscrie de fapt
în linia unor preocupări mai largi ale epocii, de cultivare şi de
fi xare a normelor limbii române literare.
Deşi n-a fost publicat, acest dicţionar n-a rămas cu totul necunoscut
în epocă. Heliade Rădulescu îl aminteşte în prefaţa la gramatica
sa din 1828: „ostenelile cele nepregetătoare ale Dumnealui
Marelui Vornic Gheorghie Golescu va mai desăvârşi şi lumina
limba şi mai bine în grămatica şi dixionerul său prin cercetarea cu
de amăruntul ce face părţilor cuvântului“.
Dicţionarul este „gata, în româneşte“ (N. Bănescu), în jur de
1830, când Golescu urma să-l traducă în greceşte (ceea ce şi face,
dar numai parţial72) şi să termine dicţionarul grec-român. Lucrarea
este dedicată lui Alexandru-Vodă Ghica şi are un motto care
explică titlul: „ce nu ţii minte pe dinafară aleargă la Condică şi
îndată le poţi afl a“. Golescu a optat pentru termenul condică, gândindu-
se la „asemănarea“ cu „condicile ce coprind câte sunt de
trebuinţă, spre aducere aminte“.
În Către iubitorii de învăţătură, prefaţa la dicţionarul de care
ne ocupăm, Iordache Golescu mărturiseşte că a avut iniţiativa de
a-şi traduce Condica în neogreacă „spre înlesnirea celor ce nu se
vor lenevi a tălmăci cărţile elineşti pe limba noastră.
72. Acest fapt îi determină pe unii lingvişti să considere Condica lui Golescu
drept un dicţionar bilingv. În acest sens s-a exprimat, de exemplu, într-o
discuţie despre Iordache Golescu, colega noastră Florentina Zgraon, cercetătoare
la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan” al Academiei Române.
– 105 –
Iar cine va avea pe deplină ştiinţă de celelalte limbi, cum de
cea lătinească, italinească, franţozească şi c.l.l., acela lesne va putea
într-aduce această Condică şi într-acele limbi spre înlesnirea
celor iubitori de streine limbi“.
Repartizat în şapte volume in-folio73 şi acoperind un spaţiu de
circa 5000 de pagini, materialul lexical înregistrat de Iordache Golescu
în Condica sa rezervă surpriza de a descoperi o abundenţă şi
o varietate de fapte nebănuite pentru posibilităţile limbii române
din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cercetarea noastră
porneşte de la convingerea că examinarea atentă a dicţionaruluimanuscris
poate oferi, printre altele, noi surse de evaluare a structurii
etimologice a lexicului neologic al limbii române din această
perioadă. De altfel, încă din 1910, N. Bănescu îşi avertiza cititorii,
în micromonografi a închinată lui Iordache Golescu, că acest
preţios tezaur lexical „ar putea fi cercetat cu mult folos de cine
se ocupă cu lucrări de fi lologie, iar alcătuitorii noului dicţionar al
limbii româneşti ar găsi, suntem siguri, în vasta lucrare cu totul
uitată a Vornicului Golescu, o bogăţie de material ce ar răsplăti
toate ostenelile“.
Condica limbii rumâneşti, considerată de M. Seche „cel dintâi
dicţionar explicativ complet al limbii române“, cuprinde „cuvinte
ale limbii comune, cuvinte arhaice, regionale şi neologice“. În
ceea ce urmează, ne propunem să examinăm doar câteva aspecte
relevate prin luarea în consideraţie a unei anumite categorii dintre
elementele lexicale care au intrat în componenţa CondiciI: termenii
de origine latino-romanică al căror etimon este indicat – destul
de frecvent – chiar de autor.
Prezenţa masivă a elementelor de provenienţă italiană, franceză
şi latină (dar într-o măsură mai mică pentru aceasta din urmă)
se explică prin cunoaşterea de către Iordache Golescu a limbi-
73. Volumul I cuprinde literele A, E, I, Î, O, U, adică vocalele; II – G, J, V, Z;
III – C, L; IV – M, N; V – P, R; VI – S, T, Þ; VII – B, D, F, H, Ş.
– 106 –
lor respective (se ştie că tatăl său a căutat să-i asigure o educaţie
corespunzătoare, încredinţându-l celor mai buni profesori de limbi
străine ai epocii). Trebuie să reamintim însă aici şi faptul că
Occidentul romanic se afl a, încă de la începutul secolului al XIXlea,
în plină expansiune lingvistică în Ţările Române.
O primă caracteristică, pe care o reţinem din parcurgerea corpusului
de cuvinte latineşti şi neolatine menţionate în dicţionarul
lui Iordache Golescu, se referă la semnifi caţia acestor unităţi lexicale.
Termenii de origine latino-romanică atestaţi în Condica lui
Golescu aparţin, din punct de vedere semantic, unor sfere variate:
artă, tehnică, ştiinţă, armată, administraţie etc. Unii defi nesc diferite
noţiuni abstracte. Alţii indică instrumente, ocupaţii, atitudini
şi trăsături umane. În marea lor majoritate, termenii înregistraţi
de Golescu desemnează însă elemente din domeniul culturii materiale
şi spirituale. Reproducem mai jos selectiv cuvinte din toate
sferele deja menţionate:
a abona, abonament, abordator, abstract, acord, armoniie,
a abdica, abdicator, absolut, absoluţiie, absolutor, abstracţiie,
absurd, absurditate, acuarelă, adamist, adiacent, adio, adiţiie,
a adopta, a adora, a adresa, alarmă, alegaţiie, ambiguitate,
amendă, amfi teatru, ambulanţă, anagramă, anapest, analis,
analog, analogic, anarhiie, analist, analitic, a analiza, anarhist,
aprobaţiie, apropo, arbitrar, as, auditor, bibliotecar, bigot, bordel,
bordură, camizolă, carat, carnavale, comod, comoditate,
comunitate, comunicaţiie, comitat, comitet, comision, companiie,
comisar, contrast, a concentra, a confrunta, corolă,
corect, corelaţiie, corelativ, a consulta, constituţiie, coridor,
condiţiie, condiţionat, corporaţiie, a dăporta, a dejuna, a dezaproba,
dezinenţă, edict (şi edit), efectiv, edifi caţiie, electrofor,
electrizaţiie, emigrant, eminenţă, a esporta (exporta), escluziie,
escomunicaţiie, eşafod, etnograf, etnografă, etnografi c, a (să)
ecsprima/ exprima, a evapora, fantasmă, ipnotic, laxativ, lietenant,
omisiie, optimism, origină, ornament, placaj, ploton (şi
– 107 –
peloton), pluralitate, pluş, promenadă, preambul (preambulă),
a preecsista, a proclama, procură, publicitate, puriform, rentă,
a repara, repertoriu, secţiie, solidar, somnifer, somnolent, teritorial,
terminologie, testament, tradiţiie, transit, transcripţiie,
transmigraţiie, tribut, vanitate, a vaporiza, varietate, velină,
ventriloc, a verifi ca, vestală, vicariat, vicarial, vinifi caţiie,
virgină, virginal, virtualitate, virtuos.
Dar împrumuturile neologice nu apar în Condică numai ca
intrări. Numeroase sunt cazurile în care elementele livreşti sunt
folosite în structura defi niţiilor de dicţionar. Acestea sunt de obicei
de tip perifrastic, mai rar glosarea se realizează printr-un sinonim
sau serii sinonimice:
absant “adică cel ce nu este dă faţă, i să împotriveşte prezent, cel ce
iaste dă faţă” [a se observa faptul că autorul introduce, cu termenii
săi, noţiunea de relaţie antonimică între cuvinte];
contradiţiie “adică contrazicere”;
conetabilitate “puterea celui conetabil”;
absurditate “lucrarea, fi inţa celui absurd”;
amfi teatru “adică un teatr rătund, ca să vadă toţi, din toate părţile”;
vocabulist “cel ce face, scrie vocabulare”;
varometr “adică instrumentul care ne arată greotatea aerului, a atmosferii”;
transcripţiie “adică prescriere, copiie”;
somnifer “din cuv. ital. somnifero; şi ipnotic, adică cela ce aduce,
pricinuieşte somnul”;
pluş “din cuv. fr. pelouche; materiie ca dă puf, ca catifeaua, însă cu peri
mai mari şî mai moi”;
naturalism “caracterul celui natural”;
erotomanie “din grec, adică râvnă, poftă piste fi re dă amor, înverşunare
oarbă dă amor, dă dragoste”;
eminenţă “din cuv. ital. eminenza, un titl călugăresc ce să dă la cei mai
mari călugări, cum mitropoliţi şi episcopi”;
– 108 –
edifi caţiie “din cuv. ital. edifi cazione, adică zidire dă templuri, dă biserici”;
a conspira “din cuv. ital. conspirare, adică a unelti comploturi, vânzări,
răscoli, împreună cu alţii”;
constanţă “fi inţa celui constant”;
canibal “din cuv. ital. cannibale, adică antropofag dă America”;
contractual “dă contract”;
solubilitate “puterea celui solubil”.
Elementele livreşti sunt întrebuinţate frecvent şi pentru a indica
domeniul terminologic în care se foloseşte cuvântul-titlu:
solo “din cuv. ital. solo ce însemnează singur; cuvânt dă muzică ce
însemnează o cântare ce să cântă dă unul singur”;
eccentric “din cuv. ital. eccentrico, cercuri escentrice, adică cele ce au
deosebite centruri; cuvânt dă matematică”;
clarinetă “din cuv. franţ. clarinette, un instrument dă muzică”;
adiţiie “din cuv. ital. addizione, adică adăogire, adunare la
artimetică”;
zenit şî nadir “cuvinte arăpeşti, dă astronomiie...”.
Există de asemenea termeni împrumutaţi (sau sintagme cu
neologisme în structură) care apar ca articole de trimitere la alte
elemente livreşti:
zero din cuv. ital. zero; vezi nulă;
comic vezi comedie;
cai de remont vezi remont;
concherant vezi concuistă.
Mircea Seche (I, 1966, p. 70) remarca în lucrarea sa că Iordache
Golescu „adoptă sistemul de redactare a cuvintelor pe
«cuiburi» lexicale, sistem în care primitivul şi derivatele lui sunt
concentrate sub un articol unic, derivatele nemaicomportând
uneori defi niţii independente”. Aceste „cuiburi“ au, de cele mai
multe ori, un caracter artifi cial, deoarece autorul creează cuvinte,
cu afi xele productive în limbă, după o grilă pe care o respectă cu
rigurozitate. Acest sistem pare a fi mai degrabă o modă a timpu–
109 –
lui, pentru că derivate – mai ales adjectivale şi adverbiale – de la
împrumuturi neologice se întâlnesc şi în dicţionarele învăţaţilor
ardeleni.
Dar, prin raportare la cărturarii transilvăneni, deosebirea este
în această privinţă în defavoarea lui Iordache Golescu, deoarece
acesta exagerează în mod curent. Exagerările nu se referă numai
la cuvinte vechi în limbă (moştenite sau împrumutate), ci şi la cele
noi, de origine latino-romanică. Dacă la caleaşcă, pe care Golescu
îl consideră împrumutat din fr. calèche, mai apare, alături de
căleşcuţă, şi căleşcime “adică mulţime dă caleşti”, iată ce indică
autorul Condicii sub intrarea controlor:
controloricească, controloriceşte, controlărie “adică cinul,
slujba controlorului”, controloreasă, controloraş, controlorel,
controloriţă, controloricesc.
Pentru a avea un termen de comparaţie, reproducem şi familia
lexicală creată de Iordache Golescu, pornind de la un alt împrumut
livresc:
comisar, comisăraş, comisărel, comisăreasă, comisăriţă,
comisăresc, comisărească, comisăreşte, comisăriie “adică cinul,
slujba comisarului”.
Dacă nu este vorba de o modă, nu putem interpreta acest zel
al lui Golescu în fabricarea de noi cuvinte decât ca o cale de
îmbogăţire a vocabularului şi prin mijloace interne, nu numai prin
împrumuturi latino-romanice, care abundă în Condică.
Multe dintre faptele cuprinse în dicţionar – cum ar fi numărul
mare de cuvinte neolatine, forma acestora – ar căpăta o justifi care
şi o semnifi caţie aparte dacă s-ar cunoaşte modelele folosite de
Golescu pentru structurarea materialului, pentru adaptarea împrumuturilor
incluse în Condică. Existenţa unor surse consultate în
vederea elaborării Condicii, cel puţin în ceea ce priveşte neologismele,
este neîndoielnică; în textul gramaticii sau al pieselor sale
de teatru, împrumuturile lexicale de origine romanică apar mai rar
sau chiar extrem de rar. În examinarea manuscrisului-dicţionar,
– 110 –
trebuie să ţinem seama în primul rând de faptul că, fără să benefi
cieze de un contact direct cu Occidentul romanic – Iordache
Golescu nereuşind să treacă de limitele Transilvaniei sudice -, el
realizează totuşi, prin această Condică, o operă bogată în date, a
căror însemnătate pentru istoria limbii române literare nu a fost
încă evaluată.
Neologismele din dicţionarul lui Iordache Golescu pot fi folosite
pentru cercetări a căror contribuţie ar confi rma rezultate
obţinute pe baza altor materiale, pornindu-se de la posibilitatea
pe care o oferă această Condică de a fi un loc neinvestigat. Sar
infi rma, de exemplu, afi rmaţia că sufi xele -ism, -ist (vezi Jana
Albin, 1959; Iorgu Iordan, 1939 şi 1964) sunt exclusiv de origine
romanică, utilizând ca argument unităţi indicate de Golescu ca
fi ind de origine greacă. Sau s-ar confi rma, de pildă, concluzia lui
I. Gheţie, exprimată în studiul Glosare de neologisme la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea („Limba
română“, nr. 6/1961), şi anume că „penetrarea neologismelor
începe concomitent în cele trei ţări române, dar că sursele de unde
se împrumutau noii termeni nu erau întotdeauna aceleaşi: limba
latină – în Ardeal, franceză în Principate“.
Cercetarea comparată a lexicului neologic din Condică, prin
raportarea materialului excerptat la alte izvoare, poate aduce
informaţii noi privind data de intrare în limba română a unor
cuvinte de origine latino-romanică, circulaţia interzonală a elementelor
livreşti, originea lor etc. Interpretarea acestui material –
rămas în manuscris şi deci fără urmări directe în epocă – impune
însă o riguroasă confruntare cu împrumuturile neologice înregistrate
în dicţionarele care au circulat în acea perioadă. Acesta este
lucrul pe care ne propunem să-l facem în capitolul următor, prin
compararea cuvintelor livreşti din Condică cu cele din dicţionarul
lui Ioan Bobb şi din Lexiconul budan, cele mai cunoscute lucrări
lexicografi ce din epocă, publicate în anii 1822-1823 (Ioan Bobb),
1825 (Lexiconul budan).
– 111 –
Deşi nu a înrâurit limba română a epocii, Condica este totuşi
pentru noi un preţios document lingvistic, care refl ectă capacitatea
limbii române de a absorbi împrumuturi latino-romanice, ne
oferă numeroase date privitoare la concepţia asupra acestei categorii
de neologisme şi despre multiplele preocupări privind limba
literară.
Realizare de un mare interes, care depăşeşte scopul didactic
mărturisit de autor în prefaţă, Condica limbii rumâneşti poate
contribui de asemenea la completarea imaginii asupra dimensiunilor
şi preocupărilor social-politice şi culturale ale unei epoci
deschise spre o profundă schimbare.
J. A. Vaillant
Prin Vocabular purtăreţ rumănesc-franţozescu şi franţozescurumănesc
urmat de un mic vocabular de omonime, Bucureşti,
1839, J. A. Vaillant pune bazele lexicografi ei bilingve franco-române
şi româno-franceze.
Dicţionarul lui Vaillant, urmat de altele de acelaşi tip, dar mai
bogate în intrări, consolidează statutul unor elemente franceze intrate
deja în limbă pe alte căi şi deschide drum altora, „probabil
puse pentru prima dată în circulaţie prin el“ (Mircea Seche, 1966,
p. 44).
Vocabularul lui Vaillant este publicat în două volume, de dimensiuni
aproximativ egale – circa 10000 de cuvinte-titlu fi ecare.
Primul, român-francez, are 180 de pagini, iar cel de-al doilea,
francez-român, 190 de pagini. Neologismele, în număr mare, apar
mai ales ca intrări: abona, abonat, abonament, abeţedar, absorbi,
abuz, avantpost, avocat, agronom, agronomie, administrativ, administrator,
a adopta, aerologie, aerografi e, academie, academic,
acord, a acorda, acţent, alabastru, album, alegorie, alegoric,
alee, a alia, aliaj, alizeu, alcool, alcalie, ambasador, anacreontic,
anatomic, anecdotă, anexă, anomalie, antipatie, anual, apologie,
argument, atlet, atletic, atmosferă, atmosferic etc. După cum se
– 112 –
poate constata, sunt multe cuvintele care apar şi în Condica lui
Golescu sau care sunt deja atestate în diverse texte.
Neologisme se găsesc însă şi în defi niţii de tip explicativ (a
apostrofa <—> apostropher “a pune apostrof”) sau în precizările
privitoare la domeniul în care se întrebuinţează unii termeni: la
a acompaniarisi sau bemol, Vaillant adaugă „vorbă de muzică“,
ceea ce ne aminteşte de sistemul practicat şi de I. Golescu.
Volumul francez-român, mai puţin generos cu neologismele,
are meritul de a fi oferit – îndeosebi publicului şcolar – cuvinte
franţuzeşti dintre cele mai uzuale şi echivalentele lor româneşti
mai cunoscute în epocă.
Poenar, Aaron, Hill
În 1840, la un an după dicţionarul lui Vaillant, apare la Bucureşti,
în Tipografi a Colegiului Sf. Sava, primul volum dintr-un Vocabular
franţezo-românesc după cea din urmă ediţie a dicţionarului
de Academia franţozească, cu adăogare de multe ziceri, culese
din deosebite dicţionare. Tomul întâi cuprinde literele A–H şi
un număr de 824 de pagini. Volumul al doilea (I–Z), publicat în
1841, are 836 de pagini. Autorii – P. Poenar, director al Şcoalelor
Naţionale, F. Aaron şi G. Hill, profesori la Colegiul Sf. Sava – au
elaborat astfel primul mare dicţionar din istoria lexicografi ei bilingve,
pentru domeniul francez-român, cu peste 45000 de intrări
şi numeroase structuri frazeologice franţuzeşti (passer en revue,
partager le différend, prendre parti pour quelqu’un, chercher midi
à quatorze heures etc.).
Pe lângă rolul de instrument de studiu al limbii franceze,
dicţionarul lui Poenar, Aaron şi Hill mai are două merite deosebite.
În primul rând, fi ind realizat după exigenţele lexicografi ei
franceze a timpului, Vocabular franţezo-românesc devine un model
incontestabil pentru lucrările de gen. În al doilea rând, această
lucrare devine o sursă demnă de încredere pentru răspândirea
unor contingente întregi de termeni de origine franceză: abona–
113 –
ment, academic, academie, acatalepsie, acataleptic, accesoriu,
accident, accent, a acompania, agresiv, agresor, ambig, ambră,
ambrosie, a ambiţiona, ambiţie etc., unele fi ind înregistrate cu
forme atestate şi în alte surse lexicografi ce sau scrieri ale epocii
(ambig – IG, ambrosie – IB etc., dar accent, nu acţent, ca în
dicţionarul lui Vaillant). Defi niţiile sunt exacte şi ample; deseori,
echivalarea cuvântului-titlu francez se face şi prin neologisme sau
numai prin elemente de origine latino-romanică: milicien “militar,
soldat de miliţie”; mythologie “mitologie, istorie fabuloasă
a zeilor şi a eroilor din vechime; ştiinţa care esplică tainele şi
faptele păgânătăţi”; mythologique “mitologic, care priveşte la mitologie”;
libertin “libertin, desfrânat, care nu păzeşte regulile moralului”;
liberal “liberal, darnic, slobod la mână, căruia îi place
să dea, să dăruiască”; éducation libérale “educaţie prin care se
formează duhul şi sufl etul”; arts libéraux “arte liberale, precum
sunt zugrăvia, sculptura ş.c.l.; liberal, părtinitor al slobozenii civile
şi politice”; bigamie “bigamie, nelegiuire ce face cineva când
ia în căsătorie doă persoane într-aceeaş vreme...”
Conform obiceiului din epocă, dicţionarul lui Poenar, Aaron
şi Hill include de asemenea nume proprii: Scaramouche “Scaramuce,
bufon, caraghios din vechea comedie italiană”; Jupiter
“zeul Jupiter sau Joe”.
Ca şi în Condica lui Iordache Golescu sau în Vocabularul lui
Vaillant, şi în acest dicţionar apar indicaţii referitoare la domeniul
în care se întrebuinţează un termen sau altul. Articolul dedicat
lui Jupiter continuă cu următoarele precizări: „t. d’astron. planeta
Jupiter ce se află între Palas şi între Saturn şi care se învârteşte
în jurul Soarelui în 4333 zile; “t. de chim. cositor”; „alcool t. de
chim. alcool, licuid uşor şi volatil care este cel dintâi rezultat al
fermentaţii zaharului, ...”
Apărut într-o perioadă de prefaceri profunde în diversele sfere
ale vieţii sociale româneşti, Vocabularul franţezo-român s-a bucurat
de o primire entuziastă. Susţinut de numeroasele traduceri
– 114 –
din franceză, publicate în volume sau în periodice, şi de extinderea
studiului limbii franceze în şcolile timpului, acest dicţionar
a avut o contribuţie majoră la răspândirea elementelor de origine
franceză în română şi la fi xarea lor în conştiinţa publicului.
Autorul unei recenzii publicate în „Foaie pentru minte, inimă
şi literatură“, după apariţia celui de-al doilea volum, în 1841,
notează: „Redacţia acestei foi se simte strâns îndatorată pe acest
Vocabular ce în vara acestui an esi întreg de sub tipar în două tomuri
groase a-l recomanda tuturor românilor“ (ap. Teodora Cristea,
1961, p. 638). Un alt argument despre ecoul pe care l-a avut
în epocă lucrarea lui Poenar, Aaron şi Hill îl constituie preluarea
Vocabularului de către Teodor Codrescu în Dicţionarul francesoromanu,
Iaşi, 1859.
Ion Heliade Rădulescu
Deşi nu se încadrează în tipul clasic de dicţionare sau de glosare,
amintim aici şi o lucrare cu un caracter aparte. Este vorba
despre un Vocabular de vorbe streine în limba română al lui Ion
Heliade Rădulescu. De fapt, pentru secţiunea „Transilvania” am
procedat la fel, punând în discuţie un glosar bogat în elemente
livreşti, elaborat de Iorgovici şi inclus în gramatica sa.
Lucrare cu un evident caracter purist, Vocabularul lui Heliade
Rădulescu este o listă de cuvinte „slavone, ungureşti, turceşti,
nemţeşti, greceşti“ şi a fost publicat la Bucureşti în 1847.
Fiecare cuvânt este glosat prin sinonime sau perifraze. Or
tocmai această parte prezintă interes pentru cercetarea noastră:
sunt puţin numeroase cazurile la care să lipsească neologismele
latino-romanice din defi niţie (v. adăstare, artan, baş, belea, blajin,
brici, vel, gazdă, denie etc.). Glosarea termenilor proscrişi
se face printr-unul sau prin mai multe cuvinte, toate de origine
latino-romanică, propuse astfel ca substitute ale „vorbelor strei–
115 –
ne“: adânc74 “profund”, betegos “maladiv”, binà “edifiţiu, bastiment”,
braslă “corporaţie”, bucoavnă “abecedar”, băjănire
“emigrare”, băjănie “emigraţie”, bălan “blond”, basn “fabulă”,
veac “secol”, vecinic “etern”, viclean “perfi d, artifi cios, astuţ”,
viteaz “brav, valoros; erou”, vrednicie “dignitate, demnitate”,
vârstă “etate”, gol “nud”, grabă “celeritate, promtitudine”,
graniţă “confi ni, frontieră”, grozăvie “abominaţie”, derbedeu
“vagabond”, dobitocesc “bestial, brutal”, dobitocie “abrutisment,
bestialitate”, jivină “animal”, trupesc “corporal”, tulumbagiu
“pompier”, tâlmaciu “interpret” etc. Alteori, împrumutul
latino-romanic apare într-o serie sinonimică, alături de cuvinte
moştenite din latină, formate în română sau provenind din limbile
pe care autorul nu le recomandă ca sursă: trebuinţă “nevoie,
necesitate”; sfânt “sant, sânt, sacru”; potop “diluviu sau deluviu”;
pricină “cauză; chestiune; contestaţie, lucru de pricină, lucru
contestat; e pricină la mijloc: dispută, ceartă; om de pricină,
om fatal”; obşte “comună, comunătate; public”; jalbă “plângere,
petiţie, suplică”; grozav “teribil, oribil; abominabil (grozav
de urât)”; greşală “culpă; defect; păcat; delit; eroare; rătăcire,
amăgire”; vinovat “păcătos, criminal, culpabil. E în uz între alţi
români vorba culpaş”; vesel “voios, alegru, jovial”; vicleşug “viclenie,
perfi ditate, astuţie”.
3. Moldova
T. Stamati
În Precuvântare la Disionăraşu românescu de cuvinte tehnice
şi altele greu de înţelesu (Iaşi, 1851), T. Stamati încearcă să-şi
motiveze demersul: „Lăţindu-se cercul cunoştinţilor noastre, ni-
74. Nu toate cuvintele din inventarul lui Heliade Rădulescu sunt, într-adevăr,
“vorbe streine.” Rom. adânc, de exemplu, este moştenit din lat. aduncus.
– 116 –
au trebuit cuvinte ca să le rostimu, să le împărtăşimu şi altora“
(p. I).
Acest dicţionar, de format mic, cu 308 pagini, prezintă interes
în primul rând ca vocabular de neologisme: infernalu, infernu,
infi nitivu, infi nitu, infl uenţie, in folio, inhoativu, incestu, incestuosu,
irigaţie, iritaţie, ironie, ironicu, isolatu, isolaţie, isometrie,
imponderabilu, isometricu, isoscelu, itinerariu, istmu, iubileu,
iurisdicţie, iurisconsultu etc. Sunt însă înregistrate şi cuvinte care
nu au nici o legătură cu titlul: io “eu”, îmormântezu, fauru, împoporare,
numărătoriu etc.
În al doilea rând, lucrarea este interesantă prin intenţia autorului
de a-i conferi un caracter normativ, prin precizările – destul
de frecvente – făcute în paranteză cu privire la domeniul în care
trebuie folosit un cuvânt/ sens: nuanse “umbrire, nourime (de
văpsele); în orânduirea umbrilor unei zugrăveli”; ocultu “ascunsu
(ştiinţe)”; orbitu, orbită “rătundul, roata unui trupu cerescu (mai
ales a unui planetu), în care se mişcă“.
T. Stamati oferă în lucrare şi sugestii etimologice. După cuvîntul-
titlu, urmează o abreviere care „înseamnă că acel cuvântu
se trage din lătineşte, greceşte, este vechiu românescu, franţuzescu,
englezescu, italienescu, turcescu, nemţescu, rusescu“ (p. IX).
Sunt puţine cuvintele neînsoţite de asemenea precizări: aortă,
puntu, rachetă, reacţie, fi acru, fl otă, batalion.
Sunt, după opinia autorului, de origine latină: apariţie, pulsu,
publicitate, pupilă, erudiţie, esaltaţie, esenţialu, enormitate, cantaride,
capabilu, fi lială etc.; franceză: eşantilon, cancanu, capitulaţie,
capotu, redută, acuzaţie, baricadă, barieră, frontonu etc.; italiană:
fresco, avisu, alarmă, belă etc.; grecească: anomalie, anonimu,
enciclopedicu, epidemie, cangrenă, abisu, genitalu etc.
La cuvinte „vechi româneşti“ apar erezie, capitală, capitanu...
Un regres faţă de momentul Poenar, Aaron şi Hill îl reprezintă
şi variantele mai răspândite în epocă ale unor neologisme latino–
117 –
romanice, variante care apar la Stamati ca intrări, alături de care
înregistrează de obicei şi forma mai nouă, modernă: cvadrupedu,
patrupedu; cvadrantu, cvadratu; cvalifi caţie, califi căciune; la împrumuturile
cu ghe- (gheneraţie, ghenu, ghesticulaţie) face însă
trimitere la ge-.
Verbul este înregistrat la forma de persoana întâi, ca în lexicoanele
Şcolii Ardelene. De fapt aceasta nu este singura asemănare
cu IB, LB sau cu IG. Cea mai importantă o reprezintă materialul
neologic comun cu dicţionarele amintite: aviz, apariţie, alarmă,
cantaridă etc. sunt atestate de pildă, şi în Condica lui Golescu. În
ciuda scăderilor sale, Disionăraşu ocupă în epocă un loc meritoriu
printre instrumentele lingvistice elaborate pentru explicarea şi
răspândirea neologismelor.
Vocabulariu de limba germană şi română
Această lucrare lexicografi că bilingvă a apărut la Iaşi, în 1852,
şi este datorată tot lui T. Stamati. Conţine un număr impresionant
de intrări pentru un dicţionar bilingv: peste 40.000. Cuvântul-titlu
german are drept corespondent românesc un element, o serie
sinonimică, uneori şi perifraze:
Abenduhr = ornicu, cadranu de seară
Abdrünig = revoltatu, rebelu, resculatu, hainu
Abtrünigkeit = apostasie, revoltă, hainire
Alarmiren = alarma, spăriea
Asthma = astmă
Dom = domu (turnu, cupolă de biserică); catedrală, biserică
Domäne = dominiu, moşie domnească, a coroanei
Duelliren = a se duela, a se bate la duelu
Duett = duetu.
Este important de semnalat faptul că, fi ind vorba de un dicţionar
german-român, apar, în partea românească, numeroase împrumuturi
livreşti, elemente intrate deja, la jumătatea veacului al XIXlea,
în limbajul culturii materiale şi spirituale.
– 118 –
T. Codrescu
Theodoru Codresco, Dictionariu franceso-romanu, dupre editiunea
domniloru P. Poienaru, F. Aron şi G. Hill, sporitu şi adaugitu
cu latineste de pe dictionarulu lui Boïste, Iaşi, 1859.
Este un dicţionar publicat în două volume: Volumenulu I,
A–H, 1216 p. Volumenulu II, J–Z, 1324 p.
Autorul foloseşte o ortografi e greoaie, chirilică pentru partea
românească, pe alocuri latino-chirilică. Între cuvântul-titlu şi echivalentul
românesc, T. Codrescu intercalează traducerea în latină,
dar inconsecvent, iar când o face, adoptă un sistem nefuncţional.
De exemplu:
[fr.] imprudence, s.f. [lat. impru]-dentia, lipsă de prudenţă, nejudecare,
nesocotinţă, tonţie; lucrare, faptă împrotiva prudenţii,
înţelepciunei;
[fr.] impudent, -ente, [lat. impu]-dens, adj. şi s., neruşinatu,
obraznicu, sumeţu, dârzu, se zice şi de vorbe şi de fapte;
[fr.] pierrée, s.f. canalu, şanţu făcutu cu pietre, ca să slujească
pentru scurgerea apei;
[fr.] prominence, s.f. starea unui lucru care esti mai susu, mai
înălţatu decâtu objectele ce se află împrejurulu lui, înnalţare
[fr.] sociabilité, s.f. sociabilitate, destoinicie, aplecare de a trăi
în societate.
Defi niţiile în română sunt lungi, după tehnica „boule de neige“,
dar merită să fi e subliniat faptul că deseori în structura acestora
– fi e că sunt perifraze, fi e că sunt serii sinonimice – sunt folosite
şi elemente livreşti. Din păcate, autorul moldovenizează frecvent
lexicul şi fonetica din partea românească:
[fr.] abaisser, v.a. a îngiosi, a pleca, a scădea, a micşura; fi g. a
umili, a degrada, a despreţui;...
[fr.] allier, v.a. [lat.] alligare, a alia; a amesteca, a combina; fi g.
a uni, a împreuna lucruri deosebite, împrotivitoare, nepotrivite; a
uni prinţi, staturi, particulari, pentru ale loru comune interesuri;
[fr.] chou, s.m. [lat.] brassica; varză, curechiu, ...
– 119 –
[fr.] mais(!) s.m. [lat.] sesamum; porumbu, cucuruzu, popuşoiu,
(maïs).
– 120 –
V. Dicţionarele
şi problemele
limbii române literare
1. Îmbogăţirea vocabularului
Unul dintre obiectivele declarate ale autorilor de dicţionare îl
reprezintă îmbogăţirea lexicului cu noi elemente, care să permită
„a să muta fi losofi a“ şi pe limba românească.
În atitudinea faţă de împrumuturile latino-romanice, sunt evidente
două manifestări. Cea mai la îndemână constatare, pentru
cunoscătorii acestei perioade din evoluţia limbii române literare,
este că în dicţionarele din prima jumătate a secolului al XIX-lea
apar elemente livreşti atestate şi în alte scrieri, anterioare acestor
lucrări lexicografi ce. Cea de a doua expresie a poziţiei autorilor
de dicţionare din perioada menţionată este grija de a introduce
noi elemente, care să contribuie la formarea unei terminologii a
culturii spirituale şi a ştiinţei. O mărturisire în acest sens găsim în
prefaţa dicţionarului românesc-nemţesc al lui Budai-Deleanu. Pe
de altă parte, conţinutul însuşi al acestor lucrări ne confi rmă responsabilitatea
pe care şi-o asumă autorii de dicţionare în momentul
redactării lor. În Formarea terminologiei ştiinţifi ce româneşti, N.
A. Ursu indică drept primă atestare pentru unii termeni ştiinţifi ci
Lexiconul budan. Dar antedatate faţă de DA/ DLR/ TRDW sunt
numeroase cuvinte – din domeniul ştiinţei, tehnicii, culturii etc.
– din IB, LB sau IG.
După originea lor, elementele livreşti din cele trei dicţionare
examinate în detaliu provin din latină sau din limbile romanice:
– 121 –
IB LB IG
acuariu acuariu absurd
assessor adagiu a cita
baionet amigdală calcar
baronie atlas camarad
brigada baronie optimism
aenigmateic paragrafu omisiie
examen parimie ruină
galant patriotu solidar
galanterie periculu tradiţiie
literat poetă terminal
tractat ruină vanitate
Altele vin prin intermediar nonromanic (maghiară, neogreacă,
rusă, polonă, germană). Forma însăşi a acestor atestări indică sursa
din care provin. În IG, sunt înregistrate verbe romanice în -
isi, ceea ce indică o fi lieră grecească (a agitarisi). Dar, tot în IG,
alături de a adresarisi este atestat şi a adresa.
În lexicoanele din Transilvania apar verbe în -ălui, care îşi
trădează originea imediată maghiară: ele provin din verbe care în
maghiară se termină în -álni: comendeluesc din IB avea infi nitivul
(atestat în epocă) a comendălui < magh. comendálni. În LB
este atestat regulareşu < magh. reguláris. Tot aici apare tituluşu <
magh. titulus, alături de titulă şi de titul.
Referitor la verbele latino-romanice intrate în română prin fi lieră
neogrecească sau maghiară, N. A. Ursu (1964) atrăgea atenţia că
nu toate infi nitivele livreşti în -isi sau -ălui trebuie considerate ca
având un etimon imediat grecesc şi, respectiv, maghiar. Sunt numeroase
verbe în -isi/ -ălui care sunt de origine latino-romanică şi
au forme analogice la infi nitiv şi în fl exiune. Argumentul pe care
îl oferă N. A. Ursu în acest sens este absenţa din neogreacă a unor
împrumuturi latino-romanice din care s-ar putea explica atestările
pentru rom. a abonarisi, a avansarisi, a defi narisi, a publicarisi,
a refusarisi etc., şi, respectiv, absenţa din dicţionarele maghiare
– 122 –
a unor elemente care ar justifi ca etimologic rom. a aplicălui, a
duplicălui, a educălui, a observălui, a recomăndălui etc.
Din această ultimă categorie fac parte şi duplicaluesc (IB),
aprobaluesc (IB). În dicţionarul realizat de Chivu, Buză, Roman-
Moraru este înregistrat a aprobalui, pentru care este indicat ca
etimon, în mod corect, lat. approbare, dar cu formă analogică de
infi nitiv.
Ne oprim aici cu consideraţiile etimologice, deoarece discuţiilor
pe această temă le-am rezervat o secţiune aparte. Am abordat problema
elementelor latino-romanice intrate în română prin fi lieră
pentru a sublinia bogăţia de fapte înregistrate în dicţionarele prezentate.
Pentru a nu folosi spre ilustrare aceleaşi cuvinte în diversele
aspecte abordate – spre care a fost dirijată discuţia de materialul
excerptat –, subliniem ideea de contribuţie a IB, LB, IG la
îmbogăţirea lexicului limbii române literare printr-o listă de elemente
care au atestări anterioare faţă de cele din dicţionarele cercetate.
Este vorba de împrumuturi latino-romanice (directe sau
prin fi lieră) încetăţenite în limbă sau devenite relativ obişnuite în
scrierile timpului. În acest scop, am folosit ca termen de raportare
datările din Chivu, Buză, Roman Moraru (= DILR)/ Ursu (1962)/
DA:
– acord /IG/ (1715, DILR)
– actuariu /IB/ (1689, DILR)
– adagiu /LB/ (adaghiu, 1667–1669, DILR)
– administraţie /IB/ (1722, DILR)
– adresa (a) /IG/ (1776, DA)
– african /affrican, IB/ (1726, DILR)
– alabastru /IB, LB/ (1648, DILR)
– alchimista /IB, IG/ (alhimista, 1705, DILR)
– alegorie /IB/ (1776, DA)
– alfavită /LB/ (Cantemir, DA; din neogreacă)
– ambră /IG/ (amvră, amberă, 1700, DILR)
– 123 –
– analog /IB, IG/ (Ursu, 1821; în DA, la Odobescu)
– analogie /IB/ (Ursu, 1790; DA, 1897: sub forma analoghie, din
neogreacă, prima atestare în DA, la 1818)
– anatomic /IB/ (1705, DILR)
– anatomie /IB, IG/ (1790, Ursu; în DA, fără datare)
– andivie /LB/ (1790, DA)
– anglicesc /LB/ (Şincai, DA)
– antimonie /IB/ (c. 1760, DILR)
– antipatie /antipathia, IB/ (Cantemir, DA)
– antipodes /IB/ (1780, Ursu)
– apelălui /IB/ (apelăluit, participiu cu valoare de adjectiv, 1742,
DILR)
– apelaţie (apellatie – IB) (1733, DILR)
– apetit /LB/ (1816, Ursu)
– apocalips /IB/ (1688, DA)
– apocrif /apocriph, IB/ (1717, DILR)
– apoplexie /apoplesie, LB; apoplexia, IB/ (1726, DILR)
– aprobălui /IB/ (1742, DILR)
– aprobat /IB/ (1817, DA)
– aprobator /aprobatoriu, IB/ (c. 1700, DILR)
– arest /IB/ (1728, DILR)
– arete, ariete /LB/ (1544, DA)
– argilă /LB/ (1810, Ursu)
– argument /IB/ (c. 1700, DILR)
– argumentui /IB/ (1705, DILR)
– arhivă /archiv, IB/ (1820, DA)
– arie (muz.) /LB, IG/ (1781, DA)
– aritmetic /arithmetic, IB/ (1678, DILR)
– aritmetică /LB; arithmetica, IB/ (1705, DILR)
– armonie /harmonie, IB, LB/ (1694, DILR)
– aromatic /IB/ (1749, DILR)
– articul /arthiculus, IB/ (1691, DILR)
– asesor /assessor, IB/ (aşîşor, secolul al XVII-lea, DILR)
– 124 –
– astmă /IB/ (în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Ursu)
– astrolog /IB/ (1682, DILR)
– astronom /IB/ (1693, DILR)
– astronomie /IB/ (1790, Ursu)
– atestaţie /IB/ (atiştaţie, 1724, DILR)
– atlas /IB, LB/ (1795, Ursu)
– atom /athomus, IB/ (1694, DILR)
– auditor /IG/ (1715, DILR)
– august adj. /IG/ (1694, DILR)
– automat /IG/ (1829, Ursu)
– aviz /avizo, IG/ (Axinte Uricariul, DA)
– bagatelă /bagatella, IB/ (bagatelu, 1728, DILR)
– baionetă /baionet, IB/ (baghiunetă, 1715, DILR)
– bal /IB, LB/ (Ienăchiţă Văcărescu, DA)
– balistă /IB/ (Şincai, DA)
– balsam /IG/ (1642, DILR)
– barbar /IB/ (1717, DILR)
– barbarie /IB/ (S. Clain, DA)
– baron /LB; baro, IB/ (1716-1742, DILR)
– baston /LB, IG/ (1726, DILR)
– bibliotecă /bibliotheca, IB/ (1717, DILR)
– bibliotecar /IG/ (1803, DA)
– bismut /bizmut, IG/ (1790, Ursu)
– bomba /IB/ (1644, DILR)
– bombardă /IB/ (Şincai, DA)
– borax /IG/ (1790, Ursu)
– botanică /IG/ (1829, Ursu)
– brigadeir /IB/ (bregadir, 1715, DILR)
– bucolic /IB, IG/ (derivat, bucolicesc, 1757, DILR)
– cabală /LB/ (1705, DILR)
– cabalist cabalistă, LB/ (1705, DILR)
– cabinet /LB/ (gabinet, 1694, DILR)
– cadavru /LB/ (1816, Ursu)
– 125 –
– calcul /IB, IG/ (calculuş, 1748, DILR)
– calendar calendariu, IB/ (1655, DILR)
– cameleon /IG/ (Cantemir, DA)
– cameră /“odaie”, IG/ (1810, sens medical, Ursu)
– campanie /IG/ (1693, DILR)
– canal /LB/ (1783, Ursu)
– canapea /canapeu, LB/ (Şincai, DA)
– canar /canarie, LB/ (1793, DA)
– cancelar /cănçelariu, LB; cancellariu, IB/ (1599, DILR)
– cancelarie /cănçelarie, LB/ (cănţălarie, 1593–1594, DILR)
– cancelista /cănçelista, LB/ (1729–1730, DILR)
– canevas /canavas, LB/ (Neculce, DA)
– cangrenă /gangrenă, IB/ (1648, DILR)
– caniculă /IB; canicolă, IG/ (1810, Ursu)
– canonic /IB, LB/ (derivat canonicesc, 1700, DILR)
– canonier /IG/ (canonir, 1715, DILR)
– cantor /LB/ (c. 1700, DILR)
– capelan /IG; capelanu, LB; capellan, IB/ (caplan, 1702, DILR)
– capital /IB, LB/ (1715, DILR)
– capitol /IB/ (capitul, 1505, DILR)
– capricorn /IB/ (1705, DILR)
– carabinu /LB/ (1745, DILR)
– caracter / character, IB/ (1702, DILR)
– carmin /LB/ (c. 1700, DILR)
– carnaval /IG/ (1693, DILR)
– castel /IB/ (1667–1669, DILR)
– castelan /castellan, IB/ (caştelean, 1710, DILR)
– catalog /cathalog, IB/ (1667–1669, DILR)
– catar /IB, LB/ (c. 1760, DILR)
– cataractă /IB/ (1705, DILR)
– catedră /cathedra, IB/ (c. 1700, DILR)
– categorie /cathegorie, IB/ (1705, DILR)
– catehism /IB/ (catichizmuş, 1645, DILR)
– 126 –
– catolic /catholic, IB; LB/ (1691, DILR)
– cauză /causa, IB/ (1682, DILR)
– cazarmă /căsarmă, LB/ (1736, DILR)
– căpitan /IB, LB/ (1563, DILR)
– căpitănie /LB/ (1696, DILR)
– cedru, chedru /IB/ (ţedruş, c. 1660, DILR)
– centaur /IB/ (ţentauruş, c. 1700, DILR)
– centru /IB/ (ţentron, 1702, DILR)
– ceremonie /IB, LB/ (1648, DILR)
– chimie /IB/ (1790, Ursu)
– chirurg /IB, LB/ (ţirulic, 1705, DILR)
– cicatrice /cicatrix, IB/ (1816, Ursu)
– ciclop /cyclops, IB/ (1820, DA)
– cifră /çifră, LB/ (1777, Ursu)
– cilindru /cylindru, IB/ (1813, Ursu)
– clasă /clasisu, IB/ (1805, Ursu)
– cler /LB, IB/ (1742, DILR)
– climă /LB, IB/ (climate, 1717, DILR)
– climateric /IB/ (climacteric, 1717, DILR)
– coefi cient /IG/ (1780, Ursu)
– colega /IB/ (collega, 1717, DILR)
– colegiu /collegium, IB/ (coleghiom, 1702, DILR)
– coleric /choleric, IB/ (1815, Ursu)
– coloană /colona, IB/ (1691, DILR)
– colonie /colonia, IB/ (1682, DILR)
– comandant /comendat, IB/ (1682, DILR)
– comedie /IB, LB/ (c. 1700, DILR)
– comendator /IB/ (comendatoriu, 1702, DILR)
– cometă /IB/ (1672–1673, DILR)
– comisar /comisariu, LB; comiseriu, IB/ (1698, DILR)
– comisie /IB, LB/ (1716–1742, DILR)
– companie /LB; şi compagnie, IB/ (1656, DILR)
– complement /IB, LB/ (1814, Ursu)
– 127 –
– concret /IB/ (1818, Ursu)
– condiţie /IG/ (1773, DA)
– conductor /IB/ (1810, Ursu)
– confuzie /confusie, IB/ (1717, DILR)
– consideraţie /IG/ (1817, DA)
– consilier /consiliariu, LB/ (1723, DILR)
– consilium /LB/ (1718, DILR)
– consistoriu /LB/ (conjiştorium, 1752, DILR)
– constelaţie /IG/ (1694, DILR)
– constant /IG/ 1814, Ursu)
– constitui (a) /IG/ (conştitălui, 1742, DILR)
– consul /IB, LB/ (1682–1686, DILR)
– consulat /IB/ (1717, DILR)
– contagios /LB/ (1816, Ursu)
– contagiune /contagiu, LB/ (1816, Ursu)
– contamina (a) /LB/ (1816, Ursu)
– contract /IB, LB/ (1758, DILR)
– contribui (a) /IB/ (1817, DA)
– contribuţie /IB/ (contribuţion, 1729–1730, DILR)
– controlor /LB/ (1793, DA)
– copie /IB, LB/ (1700, DILR)
– cor /chor, IB/ (coriu, 1643, DILR)
– cordovan /LB/ (1651–1700, DILR)
– corector /IB/ (1680, DILR)
– corifeu /IB/ (1717, DILR)
– coroană /LB/ (1642, DILR)
– cosmografi e /cosmographia, IB/ (cozmografi e, 1703, DILR)
– creditor(iu) /IB, LB/ (1750, DILR)
– creditoare /IB/ (1814, DA)
– cretă /IB/ (c. 1700, DILR)
– cristal /crystall, IB/ (1620, DILR)
– cronică /IB, LB/ (1656, DILR)
– curaj / coragie, LB/ (1774, DA)
– 128 –
– curator /IG/ (1780, DA)
– dac /IB/ (1673, DILR)
– damă /LB/ (1699, DILR)
– danţ /LB/ (sfârşitul secolului al XVI-lea - începutul veacului al XVIIlea,
DILR)
– dănţui /LB/ (1643, DILR)
– dănţuire /LB/ (1643, DILR)
– declamaţie /IB/ (c. 1700, DILR)
– declinaţie /IB/ (c. 1700, DILR)
– defi niţie /IB/ (1814, Ursu)
– delfi n /IB/ (1701, DILR)
– deliberat /IB/ (1716–1742, DILR)
– democraţie /IB/ (1678, DILR)
– dialectică /IB/ (1682, DILR)
– dictator /IB/ (c. 1700, DILR)
– disenterie /dysenterie, IB/ (1694, DILR)
– disputa /LB/ (dişputului, c. 1700, DILR)
– disputaţie /IB, LB/ (c. 1650, DILR)
– district /IB/ (1724, DILR)
– doctor /IB/ (1535–1546, DILR)
– donaţie /IB/ (1709, DILR)
– eclipsă /eclipsis, IB/ (1790, Ursu)
– eclogă /IB/ (1736–1738, DILR)
– economie /iconomie, LB/ (c. 1734, DILR)
– ecou /echo, IB/ (1810, Ursu)
– efect /IG – 1830/ (1825, Ursu)
– elector /IG/ (1721–1739, DILR)
– electric /IG/ (1790, Ursu)
– elefant /IB, LB/ (c. 1700, DILR)
– element /IB, LB/ (c. 1700, DILR)
– elogie /IB/ (eloghiu, 1667–1669, DILR)
– emisferiu /hemispherium, IB/ (1701–1750, DILR)
– emplastru /IB/ (emplastră, (c. 1700, DILR)
– 129 –
– epilepsie /IB/ (la jumătatea secolului al XVIII-lea, Ursu)
– epistolă /IB; epistolie, LB/ (1648, DILR)
– etic /ethic, IB/ (derivat eticesc, 1705, DILR)
– etică /ethica, IB/ (1736–1738, DILR)
– etimologie /IG/ (etimologhie, 1701–1750, DILR)
– excentric /eccentric, IG/ (1801–1804, Ursu)
– executor /IB/ (ecjecutor, 1742, DILR)
– execuţie /IB; şi esecuţie, LB/ (ecjecuţie, 1742, DILR)
– exemplu /şi esemplu, LB/ (1801, Ursu)
– exorcista /IB/ (ecjorţişta, 1702, DILR)
– experienţă /experienţiă, esperienţia, LB; esperienţă, IG/ (expe rienţie,
1705, DILR)
– extraordinar /estraordinar, IG/ (straordinariu, 1730, DILR)
– fabrică /IB/ (1785, Ursu)
– fabulă /IB, LB, IG/ (1698, DILR)
– familie /IB, LB/ (1696, DILR)
– fantasie /LB/ (1705, DILR)
– fantastic /IG/ (1705, DILR)
– fi gură /IB, LB/ (1684, DILR)
– fi guraţie /IB/ (1694, DILR)
– fi losof /LB/ (1680, DILR)
– fi losofi e /LB/ (1667–1669, DILR)
– fi rmament /IG/ (1680, DILR)
– fi sc /IB, IG/ (fişcuş, 1733, DILR)
– fl egmă /IB/ (c. 1700, DILR)
– fl egmatic /IB/ (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Ursu)
– fl otă /fl otta, IB/ (1694, DILR)
– for /IB/ (1717, DILR)
– formă /IB, LB/ (1582, DILR)
– fortună /IB, LB/ (1698, DILR)
– fundament /IB, LB/ (1648, DILR)
– fundaţie /IB, LB/ (1742, DILR)
– gazetă /LB/ (gazet, 1742, DILR)
– 130 –
– genealogie /ghenealogia, IB/ (Cantemir, DA)
– generaţie /gheneratie, IB/ (1816, Ursu)
– geologie /gheologhiie, IG/ (1790, Ursu)
– geometru /gheometra, IB/ (1795, Ursu)
– gheneralis /IB/ (1705, DILR)
– ghenerariu, generariu /LB/ (1600, DILR)
– gheneros /IB; generosu, LB/ (1682, DILR)
– gheograf /IB/ (c. 1700, DILR)
– gheografi e /IB, LB/ (1717, DILR)
– gheometrie /IB/ (1667–1669, DILR)
– ghipsu, gyps /IB, LB/ (c. 1700, DILR)
– glob /IB, LB/ (1780, Ursu)
– gramatic /LB; grammateic, IB/ (1667–1669, DILR)
– gramatică /LB; grammateica, IB/ (c. 1700, DILR)
– grammatista /IB/ (1757, DILR)
– granat /IB, LB/ (1747, DILR)
– gratie /IB/ (1695, DILR)
– gubernator /IB, LB/ (1600, DILR)
– gubernie /LB/ (1716–1742, DILR)
– haos /chaos, IB/ (1793, Ursu)
– hiaţint /hyatint, IB/ (1678, DILR)
– hidră /hydra, IB/ (idră, 1694, DILR)
– hidraulic /hydraulic, IB/ (1790, Ursu)
– hişpan /hispan, IB/ (1700, DILR)
– holeră /cholera, IB/ (1815, Ursu)
– idee /IB/ (1788–1794, DA)
– idiom /ideoma, IB/ (1709-1716, DA)
– idolatrie /IB/ (Cantemir, DA)
– idolatru /IB/ (Dosoftei, DA)
– ierarhie /IB/ (1766, DA)
– ilustru /ilustr, IG/ (illustrie, 1682, DILR)
– informa /IB/ (înformui, 1681, DILR)
– inştanţie /IB/ (1724, DILR)
– 131 –
– instala (a) /IB/ (1808, DA)
– instrucţie /IB/ (1723, DILR)
– instrument /IB/ (1801–1814, Ursu)
– invenţie /LB/ (1701, DILR)
– ipostatic /hypostateic, IB/ (1776, DA)
– ipostază /hypostas, IB/ (1776, DA)
– istoric /IB/ (1667–1669, DILR)
– istorie /IB/ (1648, DILR)
– italian /tălianu, LB/ (1694, DILR)
– italienesc /tălienescu, LB/ (c. 1685, DILR)
– labirint /IB; labyrinthu, LB/ (c. 1700, DILR)
– lectică /lecteica, IB/ (c. 1700, DILR)
– leopard /IB/ (la Dosoftei, DA)
– letargie /letarghia, IB// (1651, letargus)
– linie /IB, LB/ (1656, DILR)
– literă /LB, IB/ (S. Micu, P. Maior, DA)
– loghică /IB/ (Dosoftei, DA)
– lusitan /IB/ (1736–1738, DILR)
– lustru /IB/ (c. 1700, DILR)
– luteranu /LB/ (1600, DILR)
– magazin /măgăzina, magazinu, LB/ (1733, DILR)
– maghistrat /LB/ (1717, DILR)
– matematic /mathemateic, IB/ (1678, DILR)
– materialnic /LB/; şi nematerialnic /LB/ (1811, Ursu)
– materie /IB, LB, IG/ (1651, DILR)
– medicină /mediçină, LB; IG/ (1715, DILR)
– melancolic /melancholicu, LB/ (derivat melancolicesc, c. 1700,
DILR)
– melancolie /melancholie, IB, LB/ (la jumătatea secolului al XVIIIlea,
Ursu)
– metal /LB/ (1705, DILR)
– milion /LB/ (1701–1750, DILR)
– mină /IG/ (1785, Ursu)
– 132 –
– mod /LB, IG/ (1632, DILR)
– monarcu /monarchu, LB/ (1703, DILR)
– multiplicaţie /LB/ (1777, Ursu)
– muză /musă, LB/ (1682, DILR)
– muzică /musică, LB/ (1682, DILR)
– muzicaş /musicaşu, LB/ (c. 1700, DILR)
– muzicesc /musicescu, LB/ (1683, DILR)
– nadir /IG/ (1780, Ursu)
– naţie /LB/ (1750, DILR)
– naţion /LB/ (1716–1742, DILR)
– natură /LB/ (1733, DILR)
– natural /IG/ (1813, Ursu)
– notă /LB/ (c. 1700, DILR)
– notar /notariu, notăreşu, LB/ (1652, DILR)
– novel /pl. novele, LB/ (1693, DILR)
– nulă /nullă, LB/ (1777, Ursu)
– obstenaţie /obstinaţiie, IG/ (1693, DILR)
– orator /IG/ (1678, DILR)
– organ /LB/ (1785, Ursu)
– orizont /horizon, IB/ (1780, Ursu)
– palat /pălatu, LB/ (1667–1669, DILR)
– palestră /IB/ (1705, DILR)
– paradigmă /LB/ (1705, DILR)
– parentesie /parentesu, LB/ (1651, DILR)
– parie /LB/ (1660, DILR)
– paroh /LB/ (parohuş, 1702, DILR)
– parolă /IB, LB/ (1705, DILR)
– patrie /LB/ (1680, DILR)
– patron /LB/ (1682, DILR)
– pelican /LB/ (c. 1600, DILR)
– pergament /pergamentu, LB/ (c. 1700, DILR)
– persoană /personă, LB/ (1681, DILR)
– piaţ /piaţiu, LB/ (1651–1700, DILR)
– 133 –
– pilulă /IB, LB/ (1705, DILR)
– pistol /piştolu, LB/ (1715, DILR)
– planetă /LB, IG/ (1672–1673, DILR)
– plantă /LB/ (1812, Ursu)
– plebanuş /plebanu, LB/ (1702, DILR)
– pneumatic /pnevmatic, IG/ (1790, Ursu)
– podagră /LB/ (c. 1700, DILR)
– poetică /LB/ (1699, DILR)
– poeticesc /LB/ (1682, DILR)
– politic /LB, IG/ (1694, DILR)
– pompă /IB, LB/ (c. 1700, DILR)
– pompos /LB/ (c. 1700, DILR)
– porţie /LB/ (sfârşitul secolului al XVII-lea, DILR)
– practică /IG/ (1676, DILR)
– predicaţie /LB/ (1714–1716, DILR)
– prefaţie /LB/ (1717, DILR)
– pretext /LB/ (1701, DILR)
– prismă /LB/ (1810, Ursu)
– probă /LB, IB/ (1651–1700, DILR)
– procurator /LB/ (1694, DILR)
– produs /LB/ (1777, Ursu)
– profund /profondu, LB/ (1816, Ursu)
– prolog /IG/ (1701–1750, DILR)
– propagaţie /IG/ (1816, Ursu)
– proprietate /LB/ (1682, DILR)
– propriu /LB/ (proprium, 1682–1686, DILR)
– protocol /LB/ (1716–1742, DILR)
– provinţial /provinçialu, LB/ (1736, DILR)
– provinţie /provinçie, LB/ (1715, DILR)
– punct, punt /LB, IB, IG/ (1694, DILR)
– purgaţie /LB, IG/ (1610–1640, DILR)
– purgatoriu /IG/ (1677, DILR)
– reghiment /reghementu, LB/ (1699, DILR)
– 134 –
– respiraţie /LB/ (1816, Ursu)
– reţetă /IG/ (1705, DILR)
– retor /ritor, LB/ (1697, DILR)
– retorică /ritorică, LB/ (1682, DILR)
– retoricesc /ritoricescu, LB/ (c. 1700, DILR)
– roman /LB/ (1684, DILR)
– sacrament /LB/ (1684, DILR)
– salvie /LB/ (1651–1700, DILR)
– sasafrasă /sasafrasu, LB/ (c. 1760, DILR)
– satelit /IG/ (1790, Ursu)
– satisfacţie /IG/ (sădesfacţie, 1749, DILR)
– scală /LB/ (1590–1591, DILR)
– scolastic /şcolasticu, LB/ (c. 1700, DILR)
– secret /LB/ (sicret, 1736, DILR)
– secretar /secretariu, LB/ (1593, DILR)
– sectă /LB, IB/ (c. 1700, DILR)
– secundă /IG/ (1748, DILR)
– seminariu /LB/ (seminarium, 1742, DILR)
– senat /LB/ (1682, DILR)
– senator /LB/ (1682–1686, DILR)
– siloghism (şi siloţism, silogism, IG/ (1699, DILR)
– smaragd /LB/ (c. 1700, DILR)
– solid /IG/ (1820–1830, Ursu)
– solstiţiu /solstiţiie, IG/ (1829, Ursu)
– soţietate /soçietate, LB/ (1733, DILR)
– spital /şpitaiu, LB; ispital, IB/ (1785, Ursu)
– statură /LB/ (DLR, 1799)
– strofă /LB/ (DLR, 1818)
– sumă /LB/ (1643, DILR)
– supă /LB/ (1749, DILR)
– ştaţie /LB/ (1748, DILR)
– tablă /LB/ (1599, DILR)
– teatru /IB, LB/ (1648, DILR)
– 135 –
– teologhie /theologie, LB/ (1682, DILR)
– terepentină /LB/ (c. 1760, DILR)
– teritoriu /IG/ (1816, Ursu)
– tinctură /tentură, tintură, IG/ (1803, Ursu)
– tintă /LB/ (1651–1700, DILR)
– tip /typu, IB, LB/ (1692, DILR)
– tiran /tyran, IB, LB/ (1682, DILR)
– tirăneaşte /tyrănesce, LB/ (c. 1700, DILR)
– tirănesc /tyrănesc, IB, LB/ (1703, DILR)
– titlu /titulă, titul, tituluşu, LB/ (1600, DILR)
– titor /tutoru, titoru, LB/ (1651–1700, DILR)
– topaz /topazie, LB/ (1790, Ursu)
– transpiraţie /IG/ (1816, Ursu)
– tribun /IG/ (1682, DILR)
– trombă /IG/ (1829, Ursu)
– urină /LB/ (1790, Ursu)
– vandali /IG/ (1620, DILR)
– vapor /IG/ (1790, Ursu)
– veneric /IG/ (1815, Ursu)
– verb /IG/ (verbum, c. 1700, DILR)
– verş /LB; vers, IG/ (1648, DILR)
– vertical /IG/ (1814–1818, Ursu)
– veteran /IG/ (1717, DILR)
– vicareş /LB; vicariu, LB, IG/ (1726, DILR)
– vicariatuş /vicariat, IG/ (1742, DILR)
– viţă /vice, IG/ (1726, DILR)
– vivipar /IG/ (1790, Ursu)
– volatil /IG/ (1829, Ursu)
– volonter /volentir, volontir, IG/ (1715, DILR)
– vulcan /IG/ (1790, Ursu)
– zefi r /LB/ (1682, DILR)
– zenit /IG/ (1790, Ursu)
– 136 –
2. Datarea
Una dintre problemele majore ale cercetătorilor români din
domeniul ştiinţei limbii este d a t a r e a. Singurele dicţionare
care oferă datări ale termenilor înregistraţi sunt DA (incomplet),
DLR (publicat parţial), Dicţionar al limbii române vechi elaborat
de G. Mihăilă (1974), DCR, o lucrare lexicografi că elaborată pe
baza atestărilor din presă, în perioada 1960-1997, şi Dicţionarul
împrumuturilor latino-romanice în limba română veche, realizat
de o echipă de specialişti de la Institutul de Lingvistică din Bucureşti.
La aceste lucrări, putem adăuga N. A. Ursu, Formarea terminologiei
ştiinţifi ce româneşti (1962), care cuprinde o secţiune
importantă de elemente datate (p. 131-300), cele mai numeroase
fi ind împrumuturi livreşti din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Pentru datarea neologismelor, recomandăm de asemenea folosirea
cu încredere a TRDW, mai ales pentru intrările unde anul primei
atestări provine din fişierele soţilor Ursu de la Iaşi.
Dicţionarele şi glosarele româneşti elaborate anterior redactării
DA şi DLR sunt întrebuinţate de lexicografi i români în mod
obişnuit pentru datarea unor cuvinte şi sensuri. Procedeul este
larg răspândit în lexicografi a contemporană pentru dicţionarele
etimologice sau pentru dicţionarele tezaur ale limbilor moderne
de cultură. În acest sens, cităm, de exemplu, Juan Corominas,
José A. Pascual, Diccionario crítico etimológico castellano e hispánico,
I-VI, Gredos, Madrid, 1991, pentru a cărui realizare sunt
folosite atestări din glosarele şi dicţionarele elaborate în diversele
etape de evoluţie a limbii spaniole.
În DA şi DLR, sunt utilizate pentru datare Lexiconul budan
şi dicţionarele publicate după 1840, semnate de I. D. Negulici,
T. Stamati etc. Dicţionarul lui Ioan Bobb nu apare în bibliografi
a DLR, iar Condica lui Iordache Golescu este citată sporadic.
Deoarece “d a t a r e a cuvintelor, a formelor reprezintă pentru
limba noastră o cerinţă acută în stadiul actual al cercetărilor, când
– 137 –
nu avem încă un dicţionar datat al limbii române”75, subliniem în
mod deosebit bogăţia de fapte lingvistice înregistrate – până la
noi cercetări – pentru prima oară în IB, LB, IG şi alte lucrări lexicografi
ce din epocă şi semnifi caţia acestora pentru istoria limbii
române literare.
În această întreprindere de datare am folosit ca termen de raportare
două tipuri de repere. Primul este reprezentat de o cercetare
lingvistică, Formarea terminologiei ştiinţifi ce româneşti,
citată mai sus. Comparând materialul fişat din IB, LB, IG etc.,
am întocmit o listă de termeni ştiinţifi ci care apar şi în inventarul
lui N. A. Ursu şi pentru care dicţionarele examinate de noi oferă
atestări anterioare celor indicate de către cercetătorul ieşean.
Al doilea reper în demersul nostru de datare au fost lucrările
lexicografi ce moderne: DA/ DLR şi TRDW. Urmărind data la care
sunt atestate în DA diversele cuvinte de origine latino-romanică
extrase de noi, am ajuns la un bogat catalog de elemente neologice
cu menţiuni în DA/ DLR sau în TRDW ulterioare celor din
IB, LB, IG... Printre acestea, se află şi cuvinte aparţinând terminologiei
ştiinţifi ce, nesemnalate de N. A. Ursu în lucrarea sa.
2.1.Cuvinte cu atestări anterioare în IB, LB, IG faţă de cele
indicate de N. A. Ursu (1962, p. 131-300)
Sunt anterioare faţă de datările din N. A. Ursu (notate între
paranteze) următoarele cuvinte:
absolut /IG/ (1836); abstracţie /IG/ (1836); actual /IB/ (1852);
adiacent /IG/ (1837); administra /IG/ (1852); alchimie /IB/
(1844); amigdală /LB/ (1848); amplifi caţie /IG/ (amplifi caţiune,
1857); analitic /IG/ (1843); analiza (a) /IG/ (1837); apoplectic
/IB/ (1849); arbitrar /IG/ (1848); ardezie /ardoază, IG/ (1841);
argumentaţie /IB/ (1848); arhitravă /IB/ (1836); articular /arthiculariu,
IB/ (1843); articulat /IB/ (1830); austral /IB/ (1832);
75. Florica Dimitrescu, 1973, p. 7.
– 138 –
bandă /IB, LB/ (1842); bastard /IB/ (1844); bestie /besthia, IB/
(1857); botanist /IG/ (1848); butelie /IB/ (1852); calcar /IG/
(1836); calcinaţie /IG/ (1850); calcula (a) /IG/ (1834); caloric
/IG/ (1840); cambiu /IG/ (1856); cancru /IB/ (1849); canicular
/caniculariu, IB/ (1845); capacitate /IG/ (1841); capsular /capsulariu,
IB/ (1843); caracteriza (a) /IB/ (1850); carat /IG/ (1837);
carnivor /IG/ (1841); carotidă /IG/ (1843); castrat /IB/ (1838);
cervical /cerbical, IB/ (1843); ciment /cement, IB/ (1852); circular
/circulariu, LB/ (1835); coincidenţă /IG/ (1838); compoziţie
/composiţie, IB/ (1842); constanţă /IG/ (1848); construcţie /IG/
(1838); contact /IG/ (1837); declina (a) /IB/ (1857); declinatoriu
/IB/ (1852); defi ni (a) /IB/ (1838); defi nit /IB/ (1848); diurn /IB/
(1833); domeniu /dominiu, LB; domen, domin, IG/ (1835); dublu
/duplu, IB/ (1830-1840); electriza (a) /IG/ (1849); electrometru
/IG/ (1848); epileptic /IB/ (1838); eter /aether, IB/ (1827); eterogen
/IG/ (1833); etiologie /aethiologie, IB/ (1846); exact /esact,
IG/ (1832); excentricitate /eccentricitate, IG/ (1851); excepţie /
eccepţie, IG/ (1834); expiraţie /espiratiie, ecspiraţiie, IG/ (1838);
extern /estern, IG/ (1837); extrem /estrem, IG/ (1836); fabrica (a)
/IB/ (1841); formaţie /IB/ (1830); galvanism /IG/ (1842); geodezie
/gheodesia, IB/ (1848); gripă /IG/ (1837); hemoroizi /hemorhoides,
IB/ (1825); hiperbolă /IB/ (1852); inunda (a) /IB/ (1848);
naturaliza (a) /IG/ (1835); nazal /nasal, IG/ (1843); ocean /
oçean, LB/ (ochian, 1703; oţian, 1829; oţean, 1837); olivă /LB/
(1825); orient /IG/ (1834); plastic /IG/ (1830); pneumatic /IG/
(1840–1841); pneumonie /şi pnevmonie, plămânie, IG/ (1845);
poligamie /LB/ (1825/Ursu); pomadă /pomade, LB/ (1825); practica
(a) /IG/ (1837); precipita (a) (chim.) /IG/ (1846); produce
(a) /LB/ (1832); purgativ /IG/ (1847); solubil /IG/ (1848); solubilitate
/IG/ (1848); soluţie /IG/ (1837); somnambulism, somnabulism
/IG/ (1832); somnolenţă /IG/ (1857); sondă /IG/ (1851);
stil /IG/ (1842); toxică (s.f.) /LB/ (1852); transparent /IG/ (1839);
transparenţă /IG/ (1852); transpira (a) /IG/ (1838); variabil /IG/
– 139 –
(1844); variaţie /IG/ (1836); vegeta (a) /IG/ (1844); vegetal /IG/
(1844); verifi ca (a) /IG/ (1848); vertebral /IG/ (1843); vibraţie
/IG/ (1848); virtual /IG/ (1849); zero /IG/ (1843).
După cum se poate observa, în lista de mai sus am inclus şi
câteva cuvinte datate în acelaşi an la Ursu şi în sursele noastre
(olivă, plastic, poligamie); celelalte sunt însă elemente cu atestări
anterioare faţă de cele menţionate în Formarea terminologiei
ştiinţifi ce româneşti. Diferenţele sunt de câţiva ani (hemoroizi,
somnambulism) sau de câteva decenii (actual, a administra,
amplifi caţie, bestie, ciment, hiperbolă, transpiraţie etc.).
2.2. Cuvinte cu atestări anterioare în IB, LB, IG etc. faţă de
cele indicate în DA/ DLR sau TRDW
Cuvintele din inventarul de mai jos nu sunt înregistrate în cele
mai riguroase lucrări consacrate împrumuturilor latino-romanice
(N. A. Ursu, 1962; Gheorghe Chivu, Emanuela Buză, Alexandra
Roman Moraru, 1992), dar apar în dicţionarele uzuale consultate
de noi (DA/ DLR, TRDW, DEX, DN). Aceste elemente, prezente
în lucrările lexicografi ce pe care le-am excerptat, reprezintă datări
anterioare celor din DA/ DLR sau TRDW.
Am amintit aici şi studiul lui N. A. Ursu, deoarece în lista noastră
apar şi cuvinte aparţinând terminologiei ştiinţifi ce (a aliena,
ambulanţă, amendament etc.). Unităţile lexicale din inventarul de
mai jos nu apar în lucrarea semnată de către cercetătorii de la Institutul
de Lingvistică: sunt lexeme neatestate în sursele folosite de
autori pentru împrumuturile latino-romanice din româna veche.
TRDW este, faţă de ediţia princeps, un dicţionar îmbogăţit cu
numeroase elemente neologice, toate datate. O parte dintre aceste
prime atestări – care apar ca atare în noua ediţie a lucrării lui Tiktin
– au fost puse de noi la dispoziţia editorului. De exemplu, apar
în TRDW cu prime atestări în IG: abonament, aerian, ambulanţă,
amendament, amendă, amical, amplifi caţie, anarhist, asortiment,
aureolă, auspiciu, autenticitate, autonom, avar, bigam, bizon,
– 140 –
bomboană, calorifer, cantonal, caricatură, carnet, a conspira,
girant, grimasă, idealist etc.; prime atestări din IB: abis, agapă, a
alega, a aliena, alienare, alienat, alteraţie, amiciţie, bigam, centenar,
compozitor, concesie, conversiune, copios, a corupe, corupt
etc. La acestea se pot adăuga alte situaţii, de pildă cuvinte
datate la 1830, din alte surse, la care se poate adăuga IG (a abona,
a aborda, absolutism, acuarelă, coexistenţă, a consola, fantasmagorie,
a garnisi, iluzie etc.) sau IB, pentru cele atestate la 1822
(capitalist, gimnaziu etc.).
Sunt anterior atestate, faţă de datele propuse în TRDW: abecedar
(IB)/ 1825 – TRDW; absint (IB)/ 1848 – TRDW; aderent
(Budai-Deleanu)/ 1857 – TRDW; adiacent (IG)/ 1837 - TRDW;
adorat (Budai- Deleanu)/ 1854 – TRDW; adversar (Iorgovici)/
1832 – TRDW; a agita (IG)/ 1846 – TRDW; anormal (Ienăchiţă
Văcărescu)/ 1841 – TRDW; cambial (IG)/ 1851 – TRDW;
clepsidră (IB)/ 1830 – TRDW; coafură (IG)/ 1840 – TRDW;
conformaţie (IB)/ 1830; criptă (IB)/ 1825 – TRDW; grav (IB)/
1836 – TRDW; listă (IB, IG)/ 1854 – TRDW; literar (IB, IG)/
1833 - TRDW; etc.
Termenii de mai jos nu apar în TRDW, iar unii dintre ei nici în
DA; cei care sunt înregistraţi în DA au atestări posterioare celor
din sursele noastre sau nu sunt dataţi:
– abjuraţie /IG/; nu apare în DA, nici în DEX; apare în DN, care la
secţiunea etimologică notează: cf. fr. abjuration, lat. abiuratio; la IG
apare ca împrumut din franceză;
– acordare /IB/; în DA, nedatat;
– actriţă /IB/; în DA, la C. Negruzzi;
– alantoidă /IG/; în DA, nedatat;
– alegaţie /IB, IG/; în DA, la Odobescu;
– ambiguitate /IG/; în DA, la 1894;
– ambiguu /ambig, IG/; în DA, nedatat;
– 141 –
– amică /IB/; în DA, nedatat;
– anapest /IG/; în DA, nedatat;
- anulat /IB/; în DA, la Maiorescu;
– arestare /IB/; în DA, la Alecsandri;
– arhitectonie /architectonie, IB/; în DA, la 1835;
– asediare /IB/; verbul a asedia, în DA este atestat pentru prima oară
în opera lui C. Negruzzi; substantivul asediare (DA) /= asediere,
DOOM/ nu este datat în DA;
– atacabil /IG/; în DA, la Maiorescu;
– caduc /LB/; în DA, la 1897;
– calvinesc /LB/; în DA, la Slavici;
– calvineşte /calvinesce, LB/; în DA, nedatat;
– calvinist /IG/; în DA, la Russo;
– conformat /IB/; în DA, nedatat;
– confruntare /confrontare, IB/; în DA, nedatat;
– confruntat /confrontat, IB/; în DA, nedatat;
– contaminaţie /LB/; în DA, la 1921;
– corupere /corrumpere, IB/; în DA, la N. Iorga;
– dalmată /IB/; în DA, nedatat;
– dalmatică /dalmatica, IB/; în DA, nedatat;
– fabricat /IB/; în DA, la Odobescu;
– fabricaţie /IB/; în DA, articol de trimitere;
- familiar /familiariu, IB/; în DA, la 1839;
– geneză /ghenesis, IB/; în DA, la Odobescu;
– gimnast /gymnastes, IB/; în DA, la 1910;
– gimnastic /gymnasteic, IB/; în DA, după 1871;
– gir /IG/; în DA, la Caragiale;
– glosator /glossatoriu, IB/; în DA, nedatat;
– glosă /IB/; în DA, la Eminescu;
– importare /impurtare, IB/; în DA, nedatat;
– importat /impurtat adj., s.n., IB/; în DA, nedatat;
– informare /IB/; în DA, nedatat;
– informator /informatoriu, IB/; în DA, la Hasdeu;
– 142 –
- inundare /IB/; în DA, nedatat;
– invitare /LB/; în DA, nedatat;
– laconism /IB/; în DA, la C. Negruzzi;
– laic /IB/; în DA, la 1851;
– laureat /IB/; în DA, nedatat;
- limitat /IB/; în DA, la 1896;
– limitrof /limitroph, IB/; în DA, după 1871.
După cum se poate constata, şi în această secţiune de datări
diferenţele între sursele examinate de noi şi cele folosite pentru
elaborarea TRDW/ DA variază de la câţiva ani (abecedar,
conformaţie, criptă) la mai multe decenii sau chiar un secol (adversar,
ambiguitate, anormal, contaminaţie, gimnast, limitat,
listă, limitrof etc.). Această situaţie se perpetuează, din păcate şi
în DLR, continuatorul DA.
Dacă Vocabularul român al lui I. D. Negulici sau Disionăraşul
romănesc al lui T. Stamati şi alte lucrări lexicografi ce apărute
după acestea sunt folosite cu consecvenţă la datarea cuvintelor
înregistrate în DLR, nu acelaşi lucru se întâmplă cu materialul
lexical din IB, LB sau IG. Condica lui Iordache Golescu apare,
de pildă, ca primă atestare la stadion ori la stereotip. În Condică
sunt însă înregistrate şi cuvintele stabil (datat în DLR la 1851),
stil (1834), stenografi c (1862), stenograf (1838); în LB: statuă
(DLR: statuie, 1834).
2.3. Împrumuturi „reînviate“
În lucrarea dedicată cultismelor din spaniola medievală, Bustos
Tovar semnalează istoria neobişnuită a unor împrumuturi culte
din latină. Urmărind situaţia împrumuturilor savante din spaniolă,
de la origini până în secolul al XIII-lea, Bustos Tovar subliniază
faptul că în veacul al XIII-lea sunt atestate contingente întregi de
cuvinte, care nu mai apar în textele din secolul următor. Aceste
elemente sunt însă reintroduse, în marea majoritate a cazurilor, în
– 143 –
veacul al XV-lea, iar unele dintre ele mai sunt atestate de-abia în
secolul al XVII-lea.
Asemenea situaţii întâlnim şi în istoria elementelor livreşti din
limba română. Există cuvinte de origine latină sau de provenienţă
latină şi romanică, atestate în IB, LB şi IG, dar care nu sunt înregistrate
în DA şi care reapar în dicţionarele uzuale actuale: DEX,
DOOM şi, mai ales, DN:
– alemandă /< fr. allemande, IG/; neatestat în DEX, apare în DN:
allemandă (< fr.) şi în DOOM: alemandă;
– alumn /IB/; nu apare în DEX; înregistrat în DN (< lat. alumnus, germ.
Alumnus, it. alunno);
– anaforic /IG/; DEX (< fr. anaphorique), DN (< fr.);
– astuţie /IB/; nu apare în DEX; înregistrat în DN (< it. astuzia) şi în
DOOM;
– atelan /< it. attelane, IG/; nu apare în DEX; înregistrat în DN: atelană
(< fr. atellanes, lat. atellana);
– aproxima (a) /IG/; inclus în DEX (< lat. approximare) şi în DN (< fr.
approximer, lat.);
– aubadă /şi obadă < fr. aubade, IG/; nu apare în DEX, dar este înregistrat
în DN (< fr., prov.);
– bibliograf /bibliograph, IB/; inclus în DEX (< fr. bibliographe) şi în
DN (< fr.);
– boston /“un joc dă cărţi” < fr. boston, IG/; inclus în corpusul DEX, nu
apare în DN cu sensul din IG;
– cardiografi c /< gr., IG/; reapare în DEX (< fr. cardiographique) şi în
DN (< fr.);
– cardiografi e /< gr., IG/; inclus în DEX (< fr. cardiographie) şi în DN
(< fr.);
– carmaniolă /IG/; fi gurează în DEX (< fr. carmagnole) şi în DN (<
fr.);
– fabulaţie /IG/; apare în DEX (< fr. fabulation, lat. fabulatio) şi în DN
(< fr., lat.);
– 144 –
– falenă /< fr. phalène, IG/; neatestat în DEX, înregistrat în DN (< fr.,
gr. phalaina);
– februarie /IB, LB/; notat în DEX (< lat. februarius) şi în DN (< lat.);
– galenic /IG/; înregistrat în DEX (< fr. galénique) şi în DN (< fr.);
– galenism /IG/; introdus în DEX (< fr. galénisme) şi în DN (< fr.);
– gasconism /IG/; nu fi gurează în DEX, este însă introdus în DN (< fr.
gasconisme);
– generator /gheneratoriu, IB/; fi gurează în DEX (< fr. générateur, lat.
generator) şi în DN (< fr., germ. Generator);
– gimnaziarh /gymnasiarcha, IB/; nu apare în DEX, dar este înregistrat
în DN (< lat. gymnasiarchus, cf. it. gimnasiarca);
– gimnosofi st /IB, IG/; neînregistrat în DEX, nici în DN, dar apare în...
DOOM şi în TRDW, ca element de origine grecească şi atestat pentru
prima oară în opera lui Cantemir, la 1705;
– girovag /şi ghirovag, girovagă, ghirovagă < it. girovage, IG/; neinclus
în DEX, înregistrat în DN (< fr. gyrovague, lat. gyrovagus);
– gratifi caţie /grateifi catie, IB/; înregistrat în DEX (< fr. gratifi cation,
lat. gratifi catio) şi în DN (< it. gratifi cazione, germ. Gratifi kation,
fr.);
– grilă /< fr. grille, IG/; introdus în DEX (< fr.) şi în DN (< fr.);
– harpie /IB, LB/; apare în DEX (< fr. harpie) şi în DN (cf. fr.; lat., gr.
harpya);
– inundat /IB/; mai apare în DEX (format din rom. a inunda), nu este
înregistrat în DN.
Aceste cuvinte nu au toate aceeaşi însemnătate în limbă, dar
pentru cercetarea istoriei împrumuturilor neologice este greu de
stabilit ierarhii după un criteriu sau altul şi, prin urmare, fi ecare
termen prezintă interes. Absenţa acestor elemente din (unele)
dicţionare uzuale actuale nu trebuie înţeleasă ca o dispariţie a lor
din limbă într-o anumită perioadă de timp, ci ca o absenţă din
dicţionare, adică din tipul de lucrări care au constituit obiectul
atenţiei noastre.
– 145 –
Înainte de a încheia aceste rânduri, mai amintim două situaţii
neobişnuite.
1. Atestaţie /IB/ apare în DA datat la 1737 şi este înregistrat
ca învechit. Acest cuvânt reapare însă în DN ca sinonim pentru
atestare şi având drept etimon fr. attestation, it. attestazione.
2. Există cuvinte ca generat /adj., IB/ sau gascon /IG/ care nu
fi gurează în DEX, DN sau DOOM, dar le putem găsi în dicţionare
bilingve (vezi Dicţionar francez-român, Editura Ştiinţifi că,
Bucureşti, 1967), iar pentru altele (galenist, IG) nu am mai identifi
cat nici o lucrare lexicografi că care să le includă (pentru acest
din urmă caz, vezi V.6.).
3. Normă şi codifi care
Pentru descrierea limbii literare pe tranşe cronologice sunt necesare,
în primul rând, cunoaşterea normei standard şi apoi a sistemului
de codifi care a acesteia, pentru fi ecare etapă de evoluţie.
După cum se ştie, mai ales din cercetările realizate în perspectivă
sociolingvistică, conceptul de normă se aplică atât limbii literare,
cât şi diverselor varietăţi sociale sau regionale. Norma unei
varietăţi neliterare, numită şi „normă parţială”, poate fi descrisă
în scopuri ştiinţifi ce şi are de obicei ca termen de raporatre norma
limbii literare şi mai rar norma altei varietăţi nonstandard.
Defi nind norma ca un model sau un ansamblu de reguli ori de
prescripţii alese dintr-un număr de realizări şi impuse în folosirea
unei limbi de către o entitate tuturor vorbitorilor acelui idiom,
rezultă că norma este un fenomen lingvistic, bine structurat, în a
cărui constituire intervin şi diverşi factori socioculturali.
Prin codifi care se înţelege stabilirea unui cod de reguli cu caracter
normativ pentru folosirea corectă a limbii standard, reguli
impuse vorbitorilor ca obligatorii şi acceptate de către aceştia
ca atare. În timp ce norma „se caracterizează printr-o stabilitate
fl exibilă şi prin dinamism interior, codifi carea are caracter sta–
146 –
tic”76. Ceea ce înseamnă că, atâta timp cât este în vigoare, codifi -
carea nu cunoaşte aceeaşi mobilitate care caracterizează norma.
Codifi carea se face însă întotdeauna avându-se în vedere şi fenomene
de evoluţie previzibilă, fenomene care se manifestă în limbă
în momentul elaborării sistemului de reguli, ceea ce presupune că
şi codifi carea poate determina schimbări în ansamblul de reguli
ale unei limbi, în folosirea acesteia. Astfel ne putem explica, de
pildă, includerea în DOOM a unor variante sau dublete, prima
dintre acestea fi ind cea recomandată, iar cealaltă reprezentând
„fenomenul de evoluţie previzibilă”.
În sociolingvistică, codifi carea este „descrierea explicită a codului
în forma unei ortografi i, a unei gramatici şi a unui lexicon,
deci formularea explicită a regulilor unui cod. Codifi carea este
considerată drept trăsătură specifi că limbilor standard, dar se
realizează diferit, după cum presupune descrierea unei norme acceptate
(în literatură sau în vorbirea îngrijită) sau crearea acelei
norme”77.
În ceea ce priveşte limba română literară, codifi carea înseamnă
astăzi refl ectarea şi fi xarea normei existente. Pentru perioadele
anterioare de evoluţie, codifi carea constituie însă „un factor auxiliar
de a forma sau de a perfecţiona norma standard reală”78. Despre
modul cum se manifestă problema codifi cării limbii noastre
în dicţionarele din perioada abordată ne propunem să prezentăm
câteva aspecte în cele ce urmează, oprindu-ne la lucrările lexicografi
ce mai importante pentru istoria limbii române literare: Lexiconul
budan, 1825, care cuprinde date de natură gramaticală şi
indică locul accentului, Lexiconul (1818) al lui Budai-Deleanu şi
Condica limbii rumâneşti a lui Iordache Golescu (dicţionar elaborat
în jurul anului 1830).
76. Bohumil Zavadil, 1986, p. 289.
77. Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Dumitru Chiţoran, Sociolingvistica. Orientări
actuale, 1975, p. 280.
78. Bohumil Zavadil, 1986, p. 298.
– 147 –
După cum au spus-o, în repetate rânduri, în lucrările dedicate
istoriei limbii române literare, reputaţi specialişti ca Ion Gheţie
(1982), Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu (1971), Paula Diconescu
(1974), Mihaela Mancaş (1974), interesul pentru codifi carea
principaleleor norme de vorbire corectă era major în epoca
menţionată. Dacă Transilvania avea, la un moment dat, un avantaj
însemnat în domeniu, prin scrierile reprezentanţilor Şcolii Ardelene,
care au benefi ciat şi de o tradiţie ale cărei baze au fost puse
de gramaticile lui Ioan Molnar (1788), Radu Tempea (1797), Paul
Iorgovici (1799), Ţara Românească va recupera acest handicap
îndeosebi prin Ion Heliade Rădulescu, dar şi prin alte personalităţi
ale vremii, cum ar fi Iordache Golescu însuşi, autor şi el al unei
gramatici publicate în 1840, dar cunoscute încă din manuscris şi
apreciate de Heliade Rădulescu.
Având în vedere defi niţiile amintite ale normei şi codifi cării,
am urmărit modul cum se manifestă interesul pentru norma limbii
literare şi codifi carea acesteia în Lexiconul românesc-nemţesc
al lui Budai-Deleanu (1818), în Lexiconul budan şi în Condica
lui Iordache Golescu, descriind deci, cu acest prilej, şi partea de
gramatică, ortografi e şi ortoepie, nu numai structura vocabularului
din aceste lucrări lexicografi ce.
Preocuparea pentru norma şi codifi carea limbii literare este
pentru prima oară prezentă într-un dicţionar românesc în Lexiconul
lui Budai-Deleanu. Autorul marchează – dar cu inconsecvenţă
– locul accentului (prológ, prognóstic), iar uneori indică şi aria de
răspândire (la cuvintele cu circulaţie regională): agúd (mold.). La
substantiv notează genul (masculin sau feminin): ministru, s.m.;
proprietate, s.f., iar la adjectiv este înregistrată şi forma de feminin
(propriu, -ă). Verbul apare ca intrare cu forma de indicativ prezent
(model impus de Şcoala Ardeleană, după dicţionarele latineşti, şi
folosit de asemenea de Ioan Bobb, de autorii Lexiconului budan
etc.), dar este indicat şi infi nitivul lung; verbul mai este însoţit de
precizări privitoare la diateză: dorm, v. a. inf. adormire.
– 148 –
După cum se ştie, Lexiconul budan este un dicţionar plurilingv
(românesc – latinesc – unguresc – nemţesc). Cuvântul-titlu românesc
este tipărit în caractere latine, cu adaptări la specifi cul limbii
noastre: ts este notat prin ç sau ţ, africata palatală surdă prin ş,
prin, iar ă prin e’ sau a’ (mediçina’, naţie, musicaşu, musica’,
ţese’tura’). Accentul tonic este marcat grafi c de obicei pe scrierea
chirilică a cuvântului, uneori şi pe cea latinească (monarchíe, novéle,
musicésca’).
Este notată de asemenea clasa morfologică la care aparţine
fi ecare cuvânt-titlu (substantiv, adjectiv, verb) şi categoria
gramaticală (gen, număr etc.); la verb apar şi formele de infi nitiv
lung şi de participiu.
În ceea ce priveşte sistemul folosit de Iordache Golescu, acesta
este foarte simplu şi poate fi lesne de înţeles prin ilustrarea lui cu
câteva exemple (nu numai din categoria neologismelor): “cofetă,
-uri (făm. ca dijmă)”; “comedie, -i (făm. ca datorie)”; “conac, -
ce (neutru ca ac)”; “a conăci (gr. nereg. la conj. III ca a vorbi)”;
“mască, măsci (făm. ca platcă)”; “mascara, -ale (făm. ca oca)”;
“mihalţ, -i (bărb. ca ban)”; “a maglisi, a să maglisi (gr. nereg. la
conj. III ca a vorbi)”; “nadă, năzi (făm. ca ladă), nadă, nade (ipac
ca casă)”; “nicovan, -e (neutru ca lemn) şi nigovan şi nicovală”;
“nevră, -e (făm. ca casă) şi nervă, nevru”, “efect, -e şî efect, -
uri”, “purism, -uri, şî purism, -e.”
Aşadar, Iordache Golescu înregistrează frecvent şi variantele
fonetice sau variaţiile de natură gramaticală, substantivul are în
Condica sa trei genuri, iar la verb apare şi diateza refl exivă (a să
maglisi), iar prin trimiteri, de tipul celor de la substantiv sau verb,
sunt oferite şi modele fl exionare.
Iată acum şi câteva exemplifi cări pentru Lexiconul budan:
“adagiu, m. pl. -giuri f. subst.”; “aritmetica’, f. pl. -tice subst.”;
“danţu, m. pl. -uri f. subst.”; “da’nţuescu, -ire, -itu, verb act.”;
“da’nţuire, f. pl. -iri, subst.”; “diamantu, m. pl. -ţi subst.”; “disputu,
-tare, -tatu, verb recipr. me disputu”; “materie, f. pl. -rii
– 149 –
subst.”; “metalu, m. pl. -luri f. subst.”; “nobilu, m. pl. -li, subst.”;
“nota’, f. pl. -te, subst.”; “oliva’, f. pl. -ve, subst.”; “pompa’, f.
subst.”; “pomposu, f. -pósa’, pl. -şi, f. -se, adj.”.
Dacă este mai târziu şi a apărut, în general, în urma preocupărilor
teoretice din domeniu – ilustrate îndeosebi de gramaticile vremii
-, interesul pentru norma românei literare manifestat în dicţionare
nu este lipsit de însemnătate. Trebuie să ţinem seama, în judecarea
– din acest punct de vedere – a dicţionarelor din prima jumătate
a secolului al XIX-lea şi de exigenţele lexicografi ce ale epocii
şi mai ales de scopul cu care acestea erau elaborate. Lucrările
de gen erau fi e bi- ori plurilingve, fi e dicţionare explicative, redactate
totodată cu scopul mărturisit de a îmbogăţi limba cu noi
elemente lexicale, îndeosebi de origine latino-romanică, cum e
cazul Condicii limbii rumâneşti a lui Iordache Golescu. Codifi carea
nu constituie preocuparea principală în dicţionarele amintite,
dar având în vedere structura articoleleor din aceste lucrări, ea
dobândeşte o semnifi caţie aparte, ca ilustrare practică a dezbateilor
teoretice din epocă.
Într-o asemenea analiză, importante sunt în primul rând elementele
comune ale celor trei dicţionare. Diferenţele sunt uşor
explicabile şi se datoresc poate mai ales tipului distinct de lucrare
lexicografi că în care se încadrează Lexiconul românesc-nemţesc,
Lexiconul budan şi Condica lui Iordache Golescu. Pe de altă parte,
reprezentanţii Şcolii Ardelene aveau formaţie de fi lologi şi de
lingvişti, deasupra exigenţelor vremii în acest domeniu, în timp ce
Iordache Golescu a fost un autodidact foarte disciplinat, un spirit
enciclopedic, un adevărat cărturar deschis spre problemele epocii
sale, dar a fost totodată şi un diletant. Însă un diletant cu foarte
mult bun-simţ şi cu intuiţii confi rmate în bună parte de evoluţia
ulterioară a limbii române literare.
– 150 –
4. Etimologia
Cercetarea dicţionarelor româneşti din prima jumătate a secolului
al XIX-lea, în perspectivă etimologică, prezintă o însemnătate
deosebită pentru istoria limbii, dat fi ind faptul că unele lucrări
lexicografi ce cuprind date privind originea unor împrumuturi sau
oferă sugestii în acest sens.
Singurul dicţionar cu adevărat interesant din punct de vedere
etimologic – în perioada abordată – este Condica limbii rumâneşti
a lui Iordache Golescu. Reproducem, mai jos, selectiv, cuvinte
din diverse sfere de activitate, care apar în Condică cu etimonul
indicat chiar de autor. Între bare, am dat ca reper soluţia etimologică
propusă în DEX şi DN. În cazul în care etimonul apare
o dată (la Golescu/ DEX), am evitat rescrierea lui, menţionând
numai limba din care provine cuvântul, potrivit datelor din DEX
sau DN. Am păstrat glosările din original numai la câteva cuvinte,
pe care le-am considerat necesare. De asemenea am indicat forma
din limba literară actuală în situaţiile în care există deosebiri faţă
de Condică:
absurd < fr. absurde /< fr.; lat. absurdus, DEX; cf. fr., lat., DN/
acord < fr. accord /< fr.; it. accordo, DEX; cf. fr., it., DN/
alemandă < fr. allemande “un joc, un danţ nemţesc...” /nu este înregistrat
în DEX; allemandă < fr., DN./
ambră < it. ambra /< fr. ambre, DEX; < fr., cf. ar. anbar, DN/
arbaletă < fr. arbalète /< fr., DEX; < fr., DN/
arhitravă < it. architrave /< fr. architrave, DEX; < fr.; it. architrave,
DN/
ariie < it. aria /arie < it., DEX; < it.; cf. germ. Arie, DN/
asortiment < it. assortimento /< fr. assortiment, DEX; < fr., DN/
atelaj < fr. attelage /< fr., DEX; < fr., DN/
aureolă < it. aureola /< fr. auréole, lat. aureola, DEX; < fr.; it. aureola,
DN/
autoriza (a) < it. autorizzare /< fr. autoriser, DEX; cf. fr.; it., DN/
– 151 –
aval < fr. aval /< fr., DEX; < fr., DN/
avariie < fr. avarie /avarie < fr., DEX; < fr.; it. avaria, DN/
azur < it. azzuro /< fr. azur, lat. azzurum, DEX; fr.; cf. it. azzuro, pers.
azur, DN/
calcul < fr. calcul /< fr.; lat. calculus, DEX; cf. fr., lat., DN/
calibru < it. calibro /< fr. calibre, DEX; < fr., it., DN/
calitate şî cualitate < it. qualità /calitate < fr. qualité, lat. qualitas,
DEX; < lat.; cf. fr., it., DN/
caloric < fr. calorique /< fr., DEX; < fr., DN/
cambiu < it. cambio /< germ. Kambium, fr. cambium, DEX; cambium
< fr., DN/
canibal < it. cannibale /< fr. cannibale, DEX; < fr., it.; sp. canibal,
DN/
canonier < it. canoniere “adică tunar” /neînregistrat în DEX, nici în
DN/
canton < fr. canton /< fr., DEX; < fr., DN/
caricatură < it. caricatura /< fr. caricature, DEX; < fr.; cf. it., DN/
carieră < it. carriera /< fr. carrière, DEX; < fr.; cf. it., DN/
carmaniolă < fr. carmagnole “cântec şi joc ţărănesc, dă slobozeniie” /<
fr., DEX; < fr., DN/
carnivor < fr. carnivore /< fr.; lat. carnivorus, DEX; < fr., DN/
cartuş < fr. cartouche /< fr., DEX; < fr., DN/
coafi ură < fr. coiffure /coafură < fr. coiffure, DEX; < fr., DN/
coexistenţă < fr. coexistence /< fr., DEX; cf. fr., DN/
coincidenţă < it. coincidenza /< fr. coïncidence, DEX; cf. fr., it., DN/
concuistă < it. conquista /conchistă < it., DEX; < it., sp. conquista,
DN/
conetabil < fr. connétable /< fr., DEX; < fr.; cf. lat. comes stabulis,
DN/
conferenţă < it. conferenza /conferinţă < fr. conférence, lat. conferentia,
DEX; cf. fr., it., lat., DN/
confi rmaţiie < it. confi rmazione /confi rmaţie < fr. confi rmation, DEX; <
fr.; lat. confi rmatio, DN/
– 152 –
consecuent < fr. conséquent /consecvent < fr.; lat. consequens; < fr.; cf.
lat., DN/
consola (a) < it. consolare /< fr. consoler, lat. consolare, DEX; < fr.; cf.
it., lat., DN/
conspira (a) < it. conspirare /< fr. conspirer, lat. conspirare, DEX; < fr.,
DN/
constant < fr. constant /< fr.; lat. constans, DEX; cf. fr., lat., DN/
constelaţiie < fr. constellation /constelaţie < fr.; lat. constellatio, DEX;
cf.fr., lat., DN/
constitui (a) < it. constituire /< fr. constituer, lat. constituere, DEX; <
fr.; cf. lat., DN/
contracţiie < fr. contraction /contracţie < fr.; lat. contractio, DEX; cf.
fr., lat., DN/
controversă < fr. controverse /< fr., DEX; cf. fr.; lat. controversia, DN/
corelaţiie < it. correlazione /corelaţie < fr. corrélation, DEX; cf. fr.,
DN/
coridor < fr. corridor /< fr.; germ. Korridor, DEX; < fr.; it. corridore,
DN/
corolă < fr. corolle /< fr., DEX; < fr.; cf. lat. corolla, DN/
ecstravagant < fr. extravagant /extravagant < fr., DEX; < fr., DN/
elegant < it. elegante /< fr. élégant, lat. elegans, DEX; cf. fr., lat., DN/
emigrant < fr. émigrant /< fr., DEX; cf. fr.; it. emigrante, DN/
eminenţă < it. eminenza /< fr. éminence, lat. eminentia, DEX; cf. it., fr.,
lat., DN/
eşec < fr. échec /< fr., DEX; < fr., DN/
escrimă < fr. escrime /scrimă < fr.; cf. it. scrima, DEX; cf. fr.; it. scherma,
DN/
estraordinar < it. estraordinario /extraordinar < fr. extraordinaire, lat.
extraordinarius, DEX; cf. fr., lat., DN/
etamin < fr. etamine (!) /etamină < fr. étamine, DEX; < fr., DN/
galop < it. galoppo /< fr. galop; it., DEX; < fr., it., DN/
galvanism < fr. galvanism (!) /< fr. galvanisme, DEX; < fr., DN/
gamă < fr. gamme /< fr., DEX; < fr.; it. gamma, DN/
– 153 –
garnizon < fr. garnison /garnizoană < fr., DEX; < fr., DN/
grilă < fr. grille /< fr., DEX; < fr., DN/
grimas < fr. grimace /grimasă < fr., DEX; < fr., DN/
gută < fr. goutte /< fr.; lat. gutta, DEX; < fr.; cf. lat., DN/
ilusiie < it. illusione /iluzie < fr.illusion, lat. illusione, DEX; cf. lat. illusio,
fr., DN/
mină < it. mina /< fr. mine, germ. Mine, DEX; < fr., it., germ., DN/
obstinaţiie < fr. obstination /obstinaţie < lat. obstinatio, fr., DEX; < fr.;
cf. lat., DN/
orient < it. oriente /< fr. orient, lat. oriens, germ. Orient, DEX; < fr.; cf.
it., lat., DN/
ornament < it. ornamento /< fr. ornement, it.; lat. ornamentum, DEX; <
lat.; cf. fr., it., DN/
purist < fr. puriste /< fr., DEX; < fr.; cf. germ Purist, DN/
ren < fr. renne /< fr., DEX; < fr., DN/
renegat < fr. renégat /< fr.; germ. Renegat, DEX; < fr.; cf. rs. renegat,
DN/
reviziie < it. revisione /revizie < fr. révision, lat. revisio, DEX; cf. fr.,
it., lat., DN/
solo < it. solo /< it., DEX; < it., fr. solo, DN/
solstiţiie < it. solstizio /solstiţiu < lat. solstitium, fr. solstice, DEX; cf.
fr., it., lat., DN/
solubil < it. solubile /< fr. soluble, lat. solubilis, DEX; cf. fr., lat., DN/
tramontană < it. tramontana /nu apare în DEX; < it., DN/
transit < fr. transit /tranzit < fr., DEX; < fr.; it. transito; cf. lat. transitus,
DN/
tribună < fr. tribune /< fr., DEX; < fr.; cf. it., lat. tribuna, DN/
vaniliie < it. vaniglia /vanilie < ngr. vanílli, cf. it. vaniglia, vainiglia, fr.
vanille, DEX; cf. fr., it.; lat. vanilia, DN/
vapor < it. vapore /< ngr. vapóri, DEX; < fr. vapeur, lat, vapori, DN/
variia (a) < it. variare /a varia < fr. varier, lat. variare, DEX; < fr.; cf.
lat., DN/
– 154 –
vegeta (a) < it. vegetare /< fr.végéter, lat. vegetare, DEX; < fr.; cf. lat.,
DN/
venal < it. venale /< fr. vénal, lat. venalis, DEX; cf. fr., lat., DN/
vers < it. verso /< fr. vers, lat. versus, DEX; < lat.; cf. fr., it., DN/
vertebră < it. vertebra /< fr. vertèbre, lat. vertebra, DEX; < fr.; cf. it.,
lat., DN/
vestibul < fr. vestibule /< fr. vestibule, lat. vestibulum, DEX; < fr.; cf.
lat., DN/
veterinar < fr. veterinaire (!) /< fr. vétérinaire, lat. veterinarius, DEX;
< fr.; cf. lat., DN/
vibraţiie < it. vibrazione /vibraţie < fr. vibration, lat. vibratio, DEX; cf.
fr., lat., DN/
vicariu < it. vicario /vicar < fr. vicaire, lat. vicarius, DEX; < fr., it.,
DN/
vicisitudă < fr. vicissitude /vicisitudine < fr.; lat. vicissitudo, DEX; cf.
fr., lat., DN/
virulenţă < it. virulenza /< fr. virulence, lat. virulentia, DEX; cf. fr., lat.,
DN/
vitrifi ca (a) < it. vetrifi care /< fr. vitrifi er, it. vitrifi care, DEX; < it.; cf.
lat., DN; după Giacomo Devoto, Gian Carlo Oli, Dizionario della
lingua italiana, Le Monnier, Firenze, 1987, forma italienească din
Condica lui Iordache Golescu este cea corectă: deci vetrifi care, nu
vitrifi care, cum apare în DEX şi DN/
vivipar < it. viviparo /< fr. vivipare, lat. viviparus, DEX; < fr.; cf. lat.,
DN/
vocabular < fr. vocabulaire /< fr.; lat. vocabularium, DEX; < fr.; cf.
lat., DN/
vocaţiie < it. vocazione /vocaţie < fr. vocation, lat. vocatio, DEX; cf.
fr., lat., DN/
volatil < it. volatile /< fr. volatil, lat. volatilis, DEX; < fr.; cf. lat., DN/
zinc < fr. zinc /< fr., DEX; <fr.; cf. germ. Zink, DN/.
– 155 –
Iordache Golescu a intuit cu o deosebită perspicatitate posibilitatea
unor căi duble de pătrundere a neologismelor în limba
română şi a anticipat, practic, teoria originii multiple susţinută de
acad. Al. Graur (1963, p. 11–18). Dacă ne îndoim că elementele
romanice care apar în structura unor articole din LB au valoare
etimologică, putem în schimb că afi rmăm că dicţionarul lui Iordache
Golescu este prima lucrare din lexicografi a românească în
care apar doi termeni de referinţă pentru a explica originea unor
neologisme. Deşi în acea perioadă era mult mai uşor de depistat
sursa care a furnizat limbii române un anumit element, I. Golescu,
prudent, indică două etimoane ori de câte ori se află în încurcătură:
august... „Din cuv. fr. auguste sau din cel latin augustus“,
(I–24v);
/în DEX, apare ca împrumut din latină/
adiacent < it. adiacente sau... fr. adiacent (I–126r);
/în DEX, împrumut din fr. adjacent, lat. adjacens/
allantoidă este considerat ca element grecesc sau italienesc (<
allantoide; I–43v);
/în DEX, împrumut din fr. allantoïde/.
Preocuparea lui I. Golescu de a indica etimonul unui cuvânt
conferă dicţionarului său un caracter aparte, de un real interes
ştiinţifi c, datele etimologice fi ind necesare pentru a justifi ca atât
structura fonetică a unui termen, cât şi semnifi caţia lui.
Autorul Condicii valorifi că reperele etimologice de ordin semantic
raportând, după cum se poate constata mai jos, elementele
cu o circulaţie probabil restrânsă în acea epocă, la sinonime mai
cunoscute: camizolă < fr. camisole; vez. „pieptar“ (III–23r) /în
DEX: camizol < fr. camisole/; camizolă “adică pieptar, ilec, anteriu
scurt fără mâneci” (III–24r); vizieră < it. visiera /în DEX: din
fr. visière/. Vezi „cozoroc“ (II–44v); tribună, -e, „Din cuv. fr. tribune.
V. amvon“ (VI–311v) /în DEX: din fr./; farfală < it. farfalla,
vezi „falenă“ (VII–4v) /nu apare în DEX, nici în DN/.
– 156 –
Cele mai multe dintre trimiterile pe care le descoperim în
dicţionar subliniază însă existenţa unor variaţii la nivel fonetic,
pentru acelaşi cuvânt. I. Golescu rezolvă această situaţie, când este
posibil, indicând pentru fi ecare variantă un etimon: ecspiraţiie <
fr. expiration; „... şî espiraţiie, adică răsufl are...“ (I–142r); espiraţiie
< it. espirazione (I–155v).
Referitor la structura etimologică a lexicului de provenienţă
latino-romanică, înregistrat în Condica lui Golescu, remarcăm
numărul relativ mare de unităţi lexicale italieneşti. Dintre cele
1082 de neologisme extrase din Condică şi incluse în ANEXÃ,
254 au etimon italienesc, iar de origine franceză sunt, potrivit
datelor din dicţionarul-manuscris, 203 de lexeme. Impresia de
abundenţă a cuvintelor de origine italiană faţă de cele de origine
franceză nu se bazează doar pe comparaţia cu situaţia din limba
română contemporană, unde raportul este favorabil elementelor
de provenienţă franceză. Lipsit de o cultură lingvistică riguroasă,
aşa cum reiese din datele oferite de Condică, în special în domeniul
istoriei limbii române, I. Golescu este deseori înclinat să
pună pe seama limbii italiene nu numai termeni care s-ar putea
explica, uneori, în egală măsură şi din franceză, dar şi elemente
moştenite din latină (care sunt notate de cele mai multe ori fără a
li se preciza etimonul). Pentru a ilustra cele afi rmate mai sus, neam
oprit la câteva exemple semnfi ciative: a veni, „din cuv. ital.
venire“ (II–21r); a vinde, „din cuv. ital. vendere“ (II–50v); minte,
„din cuv. ital. mente“ (IV–30r); vargă ital. verga (II–12v).
În ceea ce priveşte numărul elementelor de origine latină, înregistrate
în dicţionar cu statut de neologisme, acesta este extrem
de redus; din categoria elementelor latineşti culte, cităm: elector
< lat. elector (I–140v) /în DEX: < fr. électeur, lat. elector/; orator
< lat. orator (I–238v) /DEX: < lat. orator, fr. orateur/; „verso...
cuv. lat.; vezi recto“ (II–24r) /DEX: rom. recto < fr., lat. recto;
rom. verso < fr., lat. verso/; „veto... cuv. lat.“ (II–29v) /DEX: rom.
– 157 –
veto < fr., lat. veto/; prospect < lat. prospectus /DEX: < fr. lat., fr.
prospectus, germ. Prospekt/.
Dintre sugestiile etimologice pe care le conţine Condica,
reţinem de asemenea prezenţa unor cuvinte pe care I. Golescu
le socoteşte de provenienţă neogreacă. După indicaţiile autorului,
sunt împrumuturi din această categorie: ateu (< fr. athée,
lat. atheus, DEX), caligrafi e (< ngr. kalligraphis, fr. caligrapfi e,
DEX), caligraf (<fr. caligraphe, DEX), erotomanie (< érotomanie,
DEX), esoteric (ezoteric < fr. ésotérique, DEX), farmacie (<
fr. pharmacie, lat. pharmacia, DEX), pragmatic (< fr. pragmatique,
DEX), proselit (prozelit < fr. prosélyte, DEX), stenograf
(< fr. sténographe, DEX), stenografi e (< fr. sténographie, DEX),
stereotip (< fr. stéréotype, DEX) etc. Considerăm că precizările
lui Golescu privind originea unor termeni nu trebuie să fi e ignorate
de specialiştii în etimologie, autorul Condicii fi ind cel mai
îndreptăţit să ştie, în condiţiile care caracterizau limba română
din prima jumătate a veacului trecut, provenienţa elementelor pe
care le folosea. Informaţiile din Condică trebuie utilizate însă cu
maximă prudenţă, deoarece Golescu era un mare cărturar, dar nu
un autentic lingvist. Pentru termeni ca: orchestră (I–242v), escrocheriie
(I–155r), cardiografi e (III–50r), cantaridă (III–26v),
socotiţi de Golescu ca fi ind împrumuturi din neogreacă, DN indică
numai etimoane latino-romanice. Aceleaşi informaţii le găsim şi
în DEX, cu precizarea că, pentru orchestră, alături de franceză şi
de italiană, mai apar ca surse germana şi rusa. Descoperirea unor
date etimologice de această natură contribuie la îmbogăţirea seriei
de argumente care susţin ideea originii multiple a unor termeni.
Semnalăm de asemenea existenţa, printre împrumuturile neologice
atestate în Condică, a unor elemente al căror etimon nu este
indicat de autor, dar a căror origine romanică este indiscutabilă,
cum ar fi cazul cuvântului statistică („adică ştiinţa de a cunoaşte
– dă a descri toate ale unui stat – ale unei ţări“) sau concherant,
condiţionat, contractual, terminologie, terminal etc.
– 158 –
Se ridică, fi resc, întrebarea ce rămâne astăzi din secţiunea
etimologică a lexiconului lui Iordache Golescu. ANEXA noastră
cuprinde 2417 termeni, dintre care 1082 apar numai în sau şi în
Condică. Dintre cele 1082 de intrări, au etimon indicat de autor
563 de elemente. Adoptând metoda cuiburilor lexicale, Golescu
notează etimonul numai la termenul bază; există rare excepţii de
la acest principiu (vezi stenograf, stenografi c, stenografi e; a varia,
variaţie; a vegeta, vegetal).
Din punct de vedere etimologic, cele 563 de cuvinte se
repartizează astfel: 254 (45,13%) sunt de origine italiană, 203
(36,05%) provin din franceză, 88 (15,63%) din greacă, 9 din
latină, 4 din italiană şi greacă, 3 din italiană şi franceză, 1 din
franceză şi greacă, 1 din franceză şi latină. Prin raportare la datele
din DEX, sunt confi rmate 116 (20,60%) dintre cele 563 de
etimoane din Condică. La acestea se mai adaugă încă 9 elemente
atestate în DN.
Dintre cei 254 de termeni consideraţi de către Iordache Golescu
a fi de provenienţă italienească, au aceeaşi origine în DEX
numai 6: arie, baston, conchistă, soldiu, solo, tratament; în DN se
înregistrează tramontana. Au origine franceză atât în Condică, cât
şi în DEX 109 termeni: abonament, a aborda, acuarelă, agrafă,
alarmă, alee, ambulanţă, amendament, apropo, arbaletă, atelaj,
aval, avangardă, avanpost, avarie, bigot, bomboană, borax,
bordură, boston, cabrioletă, cadastru, cadavru, cadran, cadril,
calomel, caloric, calorifer, camarad, camizol, canton, caramel,
carmaniolă, carnet, caro, carotidă, cart, cartuş, cavalcadă, cazuist,
clauză, clavecin, coafură, cocardă, cochet, coexistenţă, colonel,
competent, complezent, complot, a concentra, concentraţie,
conduită, conetabil, conexitate, contabilitate, controversă, cordon,
corolă, corporaţie, corsaj, corset, corvetă, cotilion, cuirasă,
curb, a dejuna, deviză, a dezaproba, domeniu, emigrant, escrocherie,
eşafod, eşec, etamină, extravagant, galvanism, gamă, a
garnisi, garnizoană, grilă, grimasă, larvă, laxativ, levată, oranje–
159 –
rie, placaj, preeminenţă, promenadă, purist, ren, rentă, repercusiune,
rodiu, scrimă, seanţă, sondă, şicană, tradiţie, transcripţie,
tranzit, tribună, velină, ventriloc, virgulă, vizavi, voiaj, vot, zinc.
După IG şi DN, provin din franceză: alemandă, colaţiune, cvadrinom,
cvadruman, falenă, oraj, purifi caţie, renons. Potrivit indicaţiilor
etimologice din IG şi DEX, august are o dublă origine:
franceză şi latină.
Dintre neologismele care apar în Condică cu etimon italienesc,
cele mai multe sunt, după DEX, împrumuturi din franceză: augur,
bismut, carnaval, compas, a complica, compliment, conclav,
condiţie, contrast, cordial, ghirlandă, lavandă, livrea, preambul,
secantă, tangentă, a transpira, transpiraţie, vasal etc. În DEX fi -
gurează ca elemente împrumutate din franceză, dar după forma
cu care sunt atestate în IG, sunt într-adevăr de origine italienească:
concurenţă (IG: concorenţă < it. concorenza), compromis
(compromes < it. compromesso), contrabandă (contraband < it.
contrabando) etc. La consilier (< fr., DEX), pare a avea dreptate
mai degrabă IG decât autorii secţiunii de etimologie din DEX,
pentru că, fonetic, acest cuvânt are o structură mai apropiată de
it. consigliere decât de fr. conseiller. Ceilalţi termeni, italieneşti
în Condică, sunt - după DEX – împrumuturi din latină (castel,
cretă, efect, fabulă, stabil,...), din neogreacă (vanilie, vapor), rusă
(cavaler) ori au dublă etimologie (franceză şi germană: cambiu;
franceză şi rusă: cadet; italiană şi latină: fals, purgatoriu; etc.).
Cele mai semnifi cative deosebiri dintre datele etimologice din
Condică şi cele din DEX apar în cazul cuvintelor pe care Golescu
le consideră a proveni din greacă. Nici unul dintre cele 88 de elemente
de origine grecească în IG, incluse în ANEXÃ, nu are etimon
confi rmat şi în DEX. După DEX, cele 88 de neologisme sunt
de origine franceză (44: anagramă, analiză, anarhie, cacografi
e, caligraf, cameleon, cotiledon, crater, critică, elastic, electric,
exorcism, ezoteric, eterogen, gastric, grafi e. litografi e, logaritm,
pragmatic, prolog, prozelitism, stenograf, stereotip etc.), franceză
– 160 –
şi latină (27: catalog, cataplasmă, cataractă, catastrofă, categorie,
crocodil, anapest, analog, amfi teatru, prozelit etc.), latină,
germană, italiană şi franceză, italiană şi latină...
La termenii de origine franţuzească din Condică, în DEX
franceza apare în general ca sursă alături de latină (bizon, calcar,
calcul, a calcula, contact, cultură, a exprima, exces, exact, longevitate,
obstinaţie, satisfacţie, transparent, veterinar, vocabular
etc.), italiană (pluton,...), germană şi rusă (pluş), rusă (secţie) etc.
Numai 8 dintre cuvintele de provenienţă franceză la IG nu vin din
această sursă, după datele din DEX: 5 sunt împrumutate eclusiv
din latină (purpură, tinctură,...), iar 3 din italiană (revistă,...).
Nefi ind un dicţionar etimologic, IB nu se poate raporta, din
acest punct de vedere, la Condica lui Golescu. Şi totuşi găsim şi
în acest dicţionar românesc - latinesc - unguresc date care par a fi
de natură etimologică, iar alteori simple glosări într-o altă limbă.
De pildă, după cuvântul-titlu companie apare it. compagnia; imediat
după rom. capitan este notat it. capitano; alături de caramida
este înregistrat gr. caramis. Dar echivalentele italieneşti apar nu
numai la cuvinte neologice, de aceea este greu de acceptat ideea
că pentru termeni precum căpitan, companie etc. am putea atribui
valoare de etimon it. capitano, compagnia; după rom. groapa
este notat it. grotta; la rom. gutta apare it. goccia; rom. bumb este
însoţit de it. botune; după rom. bale urmează it. bava, după rom.
cep apare it. zipo, zipolo, după rom. botez - it. battezare, battizare
etc. La litera D sunt înregistrate mai multe cuvinte cu precizarea
că sunt greceşti (diadema, dialog, diagramma etc.).
Inovaţia introdusă de Corneli în LB, etimologia, a suferit
modifi cări operate de către cei care i-au continuat munca la
Lexiconul budan. Indicaţiile etimologice care au rămas în versiunea
defi nitivă nu sunt toate demne de luat în consideraţie, de
aceea am preferat să ne mărginim doar la a semnala acest aspect
din LB. La sfârşitul mai multor articole din LB există trimiteri
la elemente din diverse limbi romanice, dar este difi cil de preci–
161 –
zat dacă aceste referinţe sunt într-adevăr de natură etimologică
sau reprezintă doar simple repere, o deschidere pentru română
realizată prin înregistrarea echivalentelor din alte idiomuri neolatine,
de mare prestigiu în Europa culturală. Dacă aceste date
au realmente valoare etimologică, atunci avem a face cu o primă
atestare practică a ceea ce, în zilele noastre, avea să devină teoria
originii multiple a neologismelor româneşti. De exemplu, pentru
contagiosu sunt notate, la fi nele acestui articol din LB, it. contagioso
şi gall. (= fr.) contagieux; pentru cadetu, se înregistrează
gall. cadet; la harmonescu, harmoniescu, armonescu, armoniescu
apare it. armonizzare; la harmonie, armonie - it. armonia, gall.
harmonie, hisp. (= sp.) harmonia(!); la harmonizezu, armonizezu
- it. armoneggiare, fr. harmoniser; la cabală - it., hisp. cabala,
gall. cabale; la cabalistă - it., hisp. cabalista, gall. cabaliste; la
cabalisticu - it., hisp. cabalistico, gall. cabalistique; la cabinetu
- it. gabinetto, hisp. cabinete(!), gall. cabinet. (Pentru alte date de
aceeaşi natură, vezi ANEXA. Informaţiile privitoare la “originea”
unor cuvinte incluse în LB sau IB le-am păstrat în secţiunea fi nală
a fi ecărui articol din ANEXÃ. De altfel, tot aici, se vor găsi toate
detaliile etimologice transcrise din Condica lui Golescu, pe care
nu le-am folosit în această secţiune.)
Dacă avem rezerve faţă de intenţiile autorilor de a oferi date
etimologice în IB şi LB, orientându-ne după echivalentul latinesc
indicat pentru fi ecare cuvântul-titlu putem vorbi însă de sugestii
etimologice în aceste lucrări lexicografi ce. Cuvintele din lista de
mai jos înregistrate în DEX au (şi) etimon latinesc sau ar trebui
să aibă (şi) etimon latinesc, dacă ţinem seama de reperele din IB/
LB:
abis lat. abissus (IB) /< fr. abysse; lat., DEX/
absinthiu lat. absynthium (IB) /< fr. absinthe, DEX/
acuariu lat. artifex acuarius (LB) lat. acuarius (IB) /nu apare în DEX,
nici în DN/
– 162 –
aromatoriu lat. aromatorius (IB) /nu este înregistrat în DEX, nici în
DN/
arthiculariu lat. arthicularius (IB) /articular < fr. articulaire, lat. articularis,
DEX; în DN, cf. fr.; lat. articularius/
bigamie lat. bigamia (IB) /< fr. bigamie, DEX/
calculatie lat. calculatio (IB) /calculaţie < lat. calculatio, DEX/
candelabru lat. candelabrum (IB) /< fr. candélabre, lat., DEX/
chiromanthia lat. chiromanthia (IB) /< it. chiromanzia, fr. chiromancie,
DEX/
comitat lat. comitatus (IB) /< germ. Komitat, DEX; în DN: germ.; cf.
lat. med./
compositie lat. compositio (IB) /< fr. composition, lat., DEX/
harpie (LB), harpia (IB) lat. harpia /< fr. harpie, DEX/
pilulă lat. pilula (LB, IB) /< fr. pilule, DEX/
poligamie lat. polygamia (LB) /< polygamie, DEX/.
Din punct de vedere etimologic, elementele livreşti din
ANEXÃ se pot grupa după cum urmează:
1. cuvinte împrumutate din latină;
2. împrumuturi din latină şi dintr-o limbă romanică (franceză sau
italiană; sporadic, spaniolă), din două limbi romanice (franceză şi
italiană);
3. termeni care provin din latină, dintr-o limbă romanică şi una
nonromanică;
4. împrumuturi din latină şi dintr-o limbă nonromanică;
5. împrumuturi din franceză şi/sau italiană;
6. elemente împrumutate dintr-o limbă neolatină şi una nonromanică;
7. elemente latino-romanice intrate prin fi lieră nonromanică;
8. împrumuturi dintr-o limbă nonromanică;
9. derivate pe teren românesc din împrumuturi latino-romanice;
10. derivate româneşti de la împrumuturi nonromanice;
11. derivate româneşti cu sufi xe neologice de la cuvinte moştenite din
latină sau de la împrumuturi vechi (a contraface, a contrapune,...).
– 163 –
Operând cu o asemenea clasifi care, devine posibilă evaluarea,
din punct de vedere etimologic, a contribuţiei limbii latine şi a
limbilor romanice la schimbarea şi îmbogăţirea structurilor lexicului
românesc. Această evaluare cantitativă ne este folositoare
pentru a justifi ca denumirea de occidentalizare latino-romanică
pentru care am optat în vederea desemnării unui fenomen deosebit
de complex.
În sprijinul acestei opţiuni vine deci statistica pe care am realizat-
o pornind de la originea cuvintelor din ANEXA care însoţeşte
această lucrare. Cele 2417 elemente lexicale incluse în
ANEXÃ au fost excerptate din sursele folosite pentru elaborarea
lucrării noastre. Din punct de vedere etimologic, aceste cuvinte se
repartizează după cum urmează:
I. a. Împrumuturi dintr-o singură limbă: 1075 (44,48%) de
neologisme, dintre care 109 sunt înregistrate numai în DN:
– din latină: 98 (96 de atestări în DEX; 2 cuvânte de origine latină
înregistrate numai în DN);
– din franceză: 784 (685/ DEX, 99/ DN);
– din italiană: 45 (41/ DEX, 4/ DN);
– din germană: 22 (DEX);
– din neogreacă: 14 (DEX);
– din spaniolă: 2 (1/ DEX, 1/ DN);
– din rusă: 5 (DEX);
– din engleză: 1 (DN);
– din arabă: 1 (DN).
b. Formate în română: 103 (102/ DEX, 1/ DN).
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
TOTAL: 1075 termeni neologici, dintre care 109 atestaţi numai
în DN.
II. Împrumuturi din două idiomuri: 1002 (41,05%) cuvinte,
dintre care 16 apar numai în DN:
– 164 –
– din latină şi franceză: 809 (799/ DEX, 10/ DN);
– latină şi italiană: 35 (DEX);
– latină şi germană: 19 (DEX);
– latină şi neogreacă: 5 (DEX);
– latină şi slavonă: 2 (DEX);
– latină şi polonă: 1 (DEX);
– latină şi rusă: 1 (DEX);
– franceză şi italiană: 48 (47/ DEX, 1/ DN);
– franceză şi germană: 37 (35/ DEX, 2/ DN);
– franceză şi engleză: 5 (DEX);
– franceză şi neogreacă: 8 (DEX);
– franceză şi spaniolă: 1 (DN);
– franceză şi provensală: 1 (DN);
– franceză şi rusă: 13 (DEX);
– italiană şi neogreacă: 3 (DEX);
– italiană şi germană: 7 (DEX);
– italiană şi rusă: 1 (DN);
– germană şi neogreacă: 3 (DEX);
– germană şi polonă: 1 (DEX);
– rusă şi polonă: 1 (DEX);
– germană şi rusă: 1 (DEX)
––––––––––––––––––––––––––––––––-
TOTAL: 986 + 16 = 1002 împrumuturi.
III. Împrumuturi din trei limbi: 75 (3,10%) de elemente, dintre
care 4 sunt înregistrate doar în DN:
– latină, franceză, italiană: 24 (22/ DEX, 2/ DN);
– latină, franceză, germană: 20 (DEX);
– latină, franceză, rusă: 4 (DEX);
– latină, franceză, neogreacă: 4 (DEX);
– latină, franceză, polonă: 1 (DEX);
– latină, italiană, germană: 2 (1/ DEX, 1/ DN);
– latină, italiană, polonă: 1 (DEX);
– 165 –
– latină, germană, rusă: 1 (DEX);
– latină, germană, neogreacă: 1 (DEX);
– latină, neogreacă, ucraineană: 1 (DEX);
– franceză, italiană, germană: 4 (DEX);
– franceză, italiană, neogreacă: 2 (1/ DEX, 1/ DN);
– franceză, italiană, rusă: 1 (DEX);
– franceză, italiană, engleză: 1 (DEX);
– franceză, germană, rusă: 3 (DEX);
– franceză, germană, neogreacă: 1 (DEX);
– franceză, germană, slavonă: 2 (DEX);
– italiană, germană, rusă: 1 (DEX);
– franceză, rusă, polonă: 1 (DEX)
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
TOTAL: 71 + 4 = 75 de împrumuturi neologice.
IV. Împrumuturi din patru idiomuri: 15 cuvinte:
– latină, franceză, italiană, germană: 6 (DEX);
– latină, franceză, italiană, neogreacă: 2 (DEX);
– latină, franceză, italiană, rusă: 1 (DEX);
– latină, franceză, germană, neogreacă: 1 (DEX);
– latină, italiană, germană, rusă: 1 (DEX);
– latină, italiană, germană, neogreacă: 1 (DEX);
– latină, italiană, neogreacă, slavonă: 1 (DEX);
– franceză, italiană, germană, rusă: 2 (DEX).
______________________________________
TOTAL: 15 elemente.
V. Împrumuturi din cinci limbi: 2 termeni:
– latină, franceză, italiană, germană, neogreacă: 2 (DEX).
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
TOTAL: 2 cuvinte.
– 166 –
Total general: I. 1075
II. 1002
III. 75
IV. 15
V. 2
––––––––––––––––––––––––––––-
2169 elemente, dintre care 129
sunt atestate numai în DN.
Diferenţa de la 2169 la 2417, câte cuprinde ANEXA, este de
248 (1,02%), ceea ce înseamnă cuvinte neatestate în DEX/ DN.
Din punct de vedere etimologic, acestea sunt împrumuturi din
latină (84), franceză (21), italiană (7), engleză (1), maghiară (2),
franceză şi italiană (3), iar 71 reprezintă formaţii interne; restul,
până la 248, este un grup de 59 de cuvinte asupra cărora ne
rezervăm dreptul de a nu ne pronunţa în ceea ce priveşte originea
lor.
În categoria elementelor neînregistrate în dicţionarele uzuale
de azi intră deci şi 71 de termeni derivaţi în română (adverbe:
fabuleşte, famoseşte, galanteşte etc., IB; adjective: anglicesc,
LB; atleticesc, caniculesc, elefantesc, fabricesc, ierarhicesc, IB;
substantive: dantelist, IG; controloriţă, LB, IG; camaraziie, IG;
verbe: a desventra, IB; a delegitima, IG). Nu apar în DEX/ DN
cuvinte devenite obişnuite în diferitele stiluri ale limbii literare,
atestate în dicţionare româneşti din prima jumătate a veacului al
XIX-lea: eclogă (IB), genealog (IB), castrat (IB), castilian (Gracián,
1794), gascon (IG), versus (Iorgovici) etc. Este interesant
de semnalat cazul substantivului gimnosofi st (IB, IG), neinclus
în DEX/ DN, dar care apare în DOOM şi în TRDW, ca atestat în
opera lui Cantemir, la 1705.
Nu apar în DEX/ DN nici diverse împrumuturi din franceză
(puriform, satirist, IG), din latină (cicatricos, cicatricula, centros,
IB), din neogreacă (logomah, IG, neînregistrat în dicţionarele
uzuale de azi, dar logomahie, IG, este atestat în DEX ca împru–
167 –
mut din fr. logomachie; leptograf, IG). Am adăugat la lista cuvintelor
neatestate în DEX/ DN şi câteva derivate diminutivale de la
împrumuturi neologice (versuleţ, IG; piştolaşu, piştoluţu, LB).
Printre cuvintele neincluse în DEX/ DN se numără câteva care
apar însoţite de indicaţii/ sugestii etimologice în dicţionare din
prima jumătate a secolului al XIX-lea; aceste elemente nu s-au
păstrat însă în limba română literară: căpară “arvună” < it. caparra
(LB); fi rmă “semnătură” < it. fi rma (IG); grup “pungă de
bani” < fr. group (IG); expert < lat. expers, –tis “care nu participă
(la), exclus (de la)” (Iorgovici) etc.
Descrierea acestui ansamblu de cuvinte - atestate în dicţionare
din prima jumătate a secolului al XIX-lea, dar neincluse în DEX/
DN – nu ar fi completă fără menţionarea unei întregi serii de elemente
care necesită o atentă cercetare a originii lor: împrumuturi
(satirism, satirograf, leptologie, litotomist) sau formate în
română (electrism, pravilist, galenist, cancelist, a republicaniza)?
Iar pentru termenii împrumutaţi, care este limba de provenienţă a
acestora? Franceza, latina sau neogreaca?
4.1. Precizări terminologice
Revenind la cele 2169 de elemente din ANEXA noastră, care
apar în DEX/ DN, putem adăuga, din punct de vedere etimologic,
următoarele observaţii:
I. Dintre cei 1075 termeni înregistraţi la I., 98 provin din latină,
iar 831 dintr-o limbă romanică; 43 sunt de origine nonlatină, iar
103 sunt creaţii pe teren românesc;
II. Dintre cele 1002 intrări de la secţiunea etimologică II, 844
sunt împrumuturi din latină şi dintr-o limbă neolatină; 28 provin
din latină şi dintr-un idiom nonromanic; 50, din două limbi romanice,
iar 74 dintr-o limbă romanică şi una nonromanică; 6 au
origine nonlatină;
III. Cei 75 de termeni cu trei surse etimologice se grupează
astfel:
– 168 –
– 24 provin din latină + două limbi romanice;
– 32 sunt împrumutaţi din latină + o limbă romanică + un
idiom nonromanic;
– 3 împrumuturi din latină + două limbi nonromanice;
– 8 cuvinte provin din două limbi romanice + un idiom nonromanic;
– 8 îşi au originea într-un idiom neolatin + două limbi nonromanice;
IV. Sunt împrumutaţi din patru limbi 15 termeni, dintre care:
– 9 din latină + două limbi neolatine + un idiom nonromanic;
3 din latină + o limbă romanică + două limbi nonromanice;
3 din două limbi neolatine şi din două nonromanice.
V. Cele două cuvinte din această categorie provin din latină,
din două limbi neolatine şi din două idiomuri nonromanice.
Latina este sursă etimologică unică sau alături de alt (alte)
idiom(uri) pentru un număr de 1046 (48,22%) de cuvinte din
2169; 971 (44,76%) de termeni sunt împrumutaţi dintr-o limbă
romanică/ două limbi romanice +/ - un idiom nonromanic; 103
sunt formaţii interne, iar 49 au provenienţă nonlatină.. Ceea ce
înseamnă că, dintre cele 2169 de elemente cu etimon în DEX/
DN, 2017 (92,99%) au o provenienţă latino-romanică sau şi
latino-romanică.
Datele statistice obţinute pe baza cuvintelor din ANEXA la
lucrarea noastră confi rmă astfel faptul că denumirea cea mai
potrivită pentru a desemna procesul de îmbogăţire şi de înnoire
a structurilor lexicului românesc este sintagma occidentalizare
latino-romanică; preluăm astfel denumirea propusă de Alexandru
Niculescu, aceea de occidentalizare romanică, la care adăugăm şi
latina, în calitate de componentă majoră a acestui fenomen. Trebuie
să precizăm însă că acceptarea acestei denumiri nu înseamnă
omiterea contribuţiei limbilor nonromanice la schimbarea fi zionomiei
vocabularului românesc. Ca fi liere, la începutul procesului
de modernizare a lexicului românesc, sau ca surse livreşti
– 169 –
permanente – alături de latină, franceză sau italiană -, maghiara,
polona şi mai ales germana, neogreaca sau rusa reprezintă o
componentă etimologică semnfi cativă a vocabularului neologic
al limbii noastre.
Dintre cele 2169 cuvinte cu etimon în DEX/ DN, 103, reamintim,
sunt formate în română (prin derivare sau prin conversiune),
iar 49 sunt împrumuturi exclusiv nonromanice (din germană,
neogreacă, rusă, engleză etc.), dar aceste idiomuri europene
apar alături de latină şi/ sau de limbile romanice ca surse pentru
un număr însemnat de elemente neologice cu origine dublă/
multiplă.
Dacă folosim indicaţiile etimologice din alte dicţionare, aceste
date pot suferi modifi cări în ceea ce priveşte numărul de cuvinte
care provin dintr-un idiom sau din două surse, se poate răsturna
raportul dintre împrumuturile din latină şi cele din franceză/
italiană, dar nu se pot înregistra schimbări majore în ceea ce
priveşte contribuţia, în ansamblu, a latinei şi a limbilor romanice
la occidentalizarea vocabularului românei moderne. Consultând
dicţionarele ardeleneşti, am rămas cu convingerea că infl uenţa
limbii latine este mult mai puternică decât se bănuieşte. /Incluzând
bigamie în dicţionarul său, este evident că Ioan Bobb l-a preluat
din latină. Acest cuvânt apare în DEX ca provenind exclusiv din
franceză, criteriul fi ind, probabil, accentul. În ce măsură acest criteriu
poate fi invocat cu siguranţă în asemenea situaţii rămâne
însă de dovedit./ Dar cât de mare este această infl uenţă, nu vom
şti probabil niciodată. În faza actuală a cercetărilor etimologice,
orice evaluare cantitativă a acestei infl uenţe este un mare risc.
4.2. Formarea cuvintelor
Nu sunt mai puţin demne de luat în consideraţie împrumuturile
neologice atestate în IB, LB, IG care au în structura lor diverse
afi xe devenite productive în româna actuală. Sufi xul verbal -iza,
– 170 –
de exemplu, apare în Condica lui Golescu în cuvinte ca a naturaliza,
a dănaturaliza, a naţionaliza, a republicaniza, a satiriza.
Numeroase sunt în IG şi formaţiile cu sufi xul de agent sau
adjectival -ist: adamist, analist, anarhist, botanist, calvinist, capitalist,
criminalist, dantelist, deist, elenist, galenist, gimnosofi st,
idealist, latinist, legist, litotomist, optimist, pravilist, publicist,
purist, satirist, vocabulist. Dar formaţiile în -ist apar şi în LB
(oculistă, psalmist) sau în IB (exorcista / lat. exorcista, catechista),
(gimnosofi st).
În IG sunt prezente de asemenea cuvinte în -bil, dar într-un
număr mai redus (atacabil, comunicabil, confi scabil, lăudabil,
practicabil, transpirabil, variabil, invariabil, reparabil). Mult
mai numeroase sunt abstractele cu -ism în structura formativă:
absolutism, analism, ateism, deism, electrism, ecsorcism, elenism,
galenism, galvanism, gasconism, idealism, laconism, latinism,
naturalism, optimism, proselitism, purism, republicanism,
satirism, siloghism şi silogism, somnambulism, vandalism. Rom.
exorcism apare şi în IB, pentru care autorul indică drept echivalent
lat. exorcismus. I. Golescu indică, după exorcism, că este un
cuvânt grecesc. Tot astfel procedează şi cu adamist. Se ridică astfel
întrebarea dacă au într-adevăr dreptate cei care susţin că -ism/
-ist sunt, în română, sufi xe de origine romanică, la care se adaugă
şi elemente în -ism/ -ist de origine nonromanică (vezi Jana Albin,
1959, p. 124, potrivit căreia aceşti formanţi lexicali au pătruns în
română o dată cu împrumuturile de origine franceză şi italiană, iar
uneori de provenienţă germană şi rusă). Poate că datele din dicţionarele
examinate de noi ar trebui luate în consideraţie şi pentru a
repune în discuţie statutul etimologic al acestor afi xe.
Dar în lexicoanele din prima jumătate a veacului al XIX-lea
există atestări interesante pentru istoria mai multor afi xe neologice
din română. De exemplu, în Condica lui Golescu, alături de
confederal, confederativ, confederaţiie, coexistenţă etc., apar şi
conşcolar, confrăţiie etc. Tot aici sunt înregistrate derivate ca a
– 171 –
contraface, a contrapune, a contrazice etc. Sunt incluse împrumuturi
cu prefi xul negativ in- în structură, ca incomod, incomoditate,
incomunicabil, invariabil etc.
În legătură cu afi xele neologice din română şi atestările din
dicţionarele examinate, merită să punem în discuţie încă un fapt:
este vorba de cuvintele cu ex- la iniţială. În IG apar cuvinte ca
escrocheriie (< fr., IG), escrimă şi scrimă (< fr.), escortă şi scortă
(< fr.), alături de escluziie < it. esclusione, escomunicaţiie vezi
excomunicaţiie, a esporta vezi a exporta, a espatria vezi a ecspatria,
estravagant vezi ecstravagant < fr. extravagant, esact <
fr. exact, esperienţă < it. esperienza, espiraţiie < it. espirazione,
ecspiraţiie < fr. expiration, esterior < it. esteriore, esclamaţiie
< it. esclamazione, estern < it. esterno, estrem < it. estremo, a
ecsprima, a să exprima etc. Oscilaţia între es- şi ex- are, deci,
la IG, de cele mai multe ori, o justifi care etimologică: cuvântul
provine din italiană şi/sau franceză. Asemenea situaţii am notat şi
în dicţionarele ardeleneşti, dar aici numărul de atestări este mai
mic decât în IG, care conţine, în ansamblu, o mai mare cantitate
de împrumuturi livreşti: execuţie (LB, IB), esecuţie (LB), examen
(LB, IB), esamen (LB), experienţiă (LB, IB), esperienţiă (LB).
În glosarea rom. eccentric < it. eccentrico „cercuri escentrice,
adică cele ce au deosebite centruri“, Golescu foloseşte varianta
escentric pentru excentric < fr. excentrique, care de altfel s-a şi
impus în limba română. În ceea ce priveşte forma es- a prefi xului
ex-, notăm că este vorba de un fenomen foarte răspândit chiar şi
astăzi, explicabil prin faptul că „pronunţarea a trei consoane una
după alta prezintă difi cultăţi“ (Iorgu Iordan, 1947, p. 40).
Atestările de tip escentric, esperienţă etc. par fi reşti, dacă
ţinem seama de prezenţa în limba română a unui mare număr
de împrumuturi lexicale care au în structura lor prefi xul ex-. I.
Rizescu (1962, p. 5 şi urm.), de exemplu, semnalează existenţa
unor asemenea unităţi lexicale în vocabularul românesc încă de la
sfârşitul veacului al XVIII-lea.
– 172 –
Un alt aspect asupra căruia dorim să atragem atenţia se referă
la împrumuturile latino-romanice în -(ţ)ie/ -(ţ)iune. Acest tip de
neologisme a fost studiat în repetate rânduri (vezi R. Todoran,
1959, p. 211–213; Al. Niculescu, 1978, p. 116–122, şi bibliografi a
de specialitate citată de către cei doi autori). Concluzia celor doi
lingvişti menţionaţi mai sus este că tipul -(ţ)iune este mai târziu, a
apărut „în mare parte după 1830 şi, cu intensitate deosebită, după
1840–1850“ (Al. Niculescu, 1978, p. 121). Într-adevăr, căutând
în materialul excerptat din IB, LB, IG, nu am identifi cat nici un
element livresc în -(ţ)iune:
abjuraţiie < fr. abjuration (IG)
absoluţiie (IG)
abstracţiie < fr. abstraction (IG)
actie lat. actio (IB)
adiţiie < it. addizione (IG)
administraţie lat. administratio (IB)
admoniţie lat. admonitio (IB)
alegaţiie < it. allegazione (IG)
alegatie lat. allegatio (IB)
alteratie lat. alteratio (IB)
amplifi caţiie < it. amplifi cazione (IG)
argumentatie lat. argumentatio (IB)
atestatie lat. attestatio (IB)
calcinaţiie < it. calcinazione (IG)
conceptie lat. conceptio (IB)
concesie lat. concessio (IB)
confi rmaţiie < it. confi rmazione (IG)
conformatie lat. conformatio (IB)
contestatie lat. contestatio (IB)
contracţiie < fr. contraction (IG)
cirelaţiie < it. correlazione (IG)
decisie lat. decisio (IB)
defi nitie lat. defi nitio (IB)
– 173 –
deliberatie lat. deliberatio (IB)
dispensatie lat. dispensatio (IB)
edifi caţiie < it. edifi cazione (IG)
fabulatiie lat. fabulatio (IB)
gheneratie lat. generatio (IB)
grateifi catie lat. gratifi catio (IB)
insurectie lat. insurectio (IB)
obsecvaţiie < fr. obsecation(!) (IG)
promoţiie < it. promozione (IG)
promulgaţiie < it. promulgazione (IG)
propagaţiie < it. propagazione (IG)
De subliniat că, în IB, nu toate elementele latineşti în -tio la
nominativ sunt echivalente pentru cuvinte-titlu româneşti în -ţie:
confrontare lat. confrontatio (IB)
decolare lat. decollatio (IB)
defformare lat. defformatio (IB)
implantare lat. implantatio (IB).
impurtare lat. importatio (IB)
inundare lat. innundatio (IB).
După ce s-a ocupat, împreună cu Jana Balacciu-Matei (în
„Studii şi cercetări lingvistice“, 1983, p. 311–313), de problema
cuvânt moştenit din latină vs. derivat pe teren românesc, Marius
Sala (într-o lucrarea publicată împreună cu I. Coteanu, 1987, p.
97 şi urm.) revine asupra aspectului menţionat, dând o amplă deschidere
teoretică şi practică cercetării în această direcţie. Discuţia
poate fi extinsă însă şi pe relaţia cuvânt împrumutat (din latină)
vs. derivat pe teren romanic. Această sugestie are, fi reşte, ca punct
de plecare materialul publicat de M. Sala şi de Jana Balacciu-Matei,
dar a fost orientată în această direcţie de cercetarea cultismelor
din limba spaniolă. Am constatat că mai multe cuvinte care
– 174 –
au în celelalte limbi romanice statut de împrumuturi savante, în
dicţionarele etimologice spaniole fi gurează ca derivate.
/Pentru a inventaria cultismele din spaniolă – împrumuturile
savante din latină -, am folosit două dicţionare etimologice
(DCECH, ca sursă principală, şi EI) şi un dicţionar explicativ,
DRAE, care are în structura articolelor pe care le conţine şi o
secţiune cu date despre provenienţa cuvintelor-titlu. Deşi DCECH
şi EI au în titlu precizarea că sunt lucrări lexicografi ce etimologice,
totuşi la un număr important de elemente lipsesc indicaţiile
de această natură. În plus, termeni care apar ca împrumuturi savante
în dicţionarele etimologice ale altor limbi romanice literare,
în DCECH şi în EI sunt înregistraţi ca derivate, formate de la
cuvinte spaniole sau latineşti. Pentru a ilustra această constatare,
dăm mai jos câteva exemple:
– lat. BENEFICIARE > cat. benefi ciar, fr. bénéfi cier, it. benefi ciare,
benefi ziare; sp. benefi ciar apare fără etimon în DCECH şi ca derivat
din sp. benefi cio în EI, DRAE;
– lat. BESTIALITAS > fr. bestialité, it. bestialità, rom. bestialitate; sp.
bestialidad este înregistrat fără etimon în DCECH, ca derivat din sp.
bestial în EI, DRAE;
– lat. DECISIVUS > fr. décisif, rom. decisiv; sp. decisivo nu are etimon
în DCECH, este un derivat din sp. decisión în EI, format de la lat.
decisus în DRAE;
– lat. DECISORIUS > fr. décisoire; sp. decisorio apare fără etimon în
DCECH şi ca derivat cult de la lat. decisus în EI şi în DRAE;
– lat. DEFECTUOSUS > fr. défectueux, it. difettuoso, rom. defectuos;
sp. defectuoso este un derivat format după modelul sp. afectuoso în
DCECH, un derivat cult din lat. defectus în EI, DRAE;
– lat. DEFENSIVUS > cat. defensiu, fr. défensif, it. defensivo; sp. defensivo
nu are etimon în DCECH, este derivat din sp. defensa în EI,
DRAE;
– 175 –
– lat. DEPUTATUS > pg. deputado, fr. député, it. deputato, rom. deputat;
sp. diputado nu are etimon în DCECH şi în EI, provine din vb.
sp. diputar, prin conversiune, după DRAE;
– lat. DESINENTIA > pg. desinência, cat. desinencia, fr. désinence, it.
desinenza; sp. desinencia este un derivat cult din lat. desinens în
toate cele trei dicţionare spaniole consultate;
– lat. DISCURSIVUS > fr. discursif, rom. discursiv; sp. discursivo nu
are etimonul indicat în nici una dintre cele trei lucrări lexicografi ce
menţionate;
– lat. DISSERTATOR > fr. dissertateur, it. dissertatore; sp. disertador
apare fără etimon în DCECH, EI, DRAE;
– lat. DOCTORALIS > fr. doctoral; sp. doctoral nu are etimonul indicat
în nici unul dintre dicţionarele consultate;
– lat. DURABILITAS > pg. durabilidade, rom. durabilitate; sp. durabilidad
nu are etimon în sursele indicate;
– lat. FRIGORIFICUS > cat. frigorífi c, fr. frigorifi que, rom. frigorifi
c; sp. frigorífi co este împrumut cult din latină numai după DRAE;
în ceea ce priveşte dicţionarele etimologice folosite, situaţia este
următoarea: este considerat drept derivat cult din lat. frigus în EI, nu
se indică provenienţa în DCECH;
– lat. FUNGIBILIS > pg. fungível, fr. fongible, it. fungibile, rom. fungibil;
sp. fungible este derivat cult din lat. fungi după DCECH şi
DRAE, din lat. fungere după EI;
– lat. HETEROGENEITAS > fr. hétérogénéité, it. eterogeneità; sp. heterogeneidad
apare în cele trei dicţionare menţionate fără date de
natură etimologică;
– lat. HISTORIOGRAPHIA > fr. historiographie; sp. historiografía nu
are etimon în DCECH, apare ca derivat din sp. historiógrafo în EI,
DRAE;
– lat. HYPOTHECARIUS > pg. hipotecário, fr. hypothécaire, it. ipotecario;
sp. hipotecario nu are etimon în DCECH, EI, DRAE;
– lat. LABORATORIUM > it. laboratorio; sp. laboratorio este derivat
din sp. laborar în Ei şi DRAE, nu are date etimologice în DCECH;
– 176 –
– lat. LANCINANS > it., pg. lancinante, fr. lancinant; sp. lancinante
este înregistrat în DCECH fără etimon şi este considerat derivat din
sp. lancinar în EI, DRAE;
– lat. LAUREATUS > pg. laureado, fr. lauréat, it. laureato; sp. laureado
nu are date etimologice în DCECH şi în EI, este derivat din sp. laurear
după DRAE;
– lat. LEGALITAS > pg. legalidade, fr. légalité, it. legalità; sp. legalidad
nu are etimon în DCECH, este derivat din sp. legal după EI,
DRAE;
– lat. LEGISTA > pg., it. legista, fr. légiste; sp. legista este înregistrat
fără etimon în DCECH, apare ca derivat cult din lat. lex, legis în EI,
DRAE;
– lat. LICENTIATUS > pg. licenciado, fr. licencié, it. licenziato; sp. licenciado
nu are etimon în DCECH, EI, iar în DRAE este considerat
drept derivat din sp. licenciar;
– lat. LINGUALIS > fr. lingual, it. linguale; sp. lingual nu are etimon în
DCECH, iar în EI şi DRAE apare ca derivat cult din lat. lingua;
– lat. MANUTENTIO > cat. manutenció, fr. manutention; sp. manutención
apare fără date etimologice în DCECH, iar în EI şi în DRAE
este descris ca derivat din sp. manutener;
– lat. MARCIDUS > pg., it. marcido; sp. marcido nu este atestat în
DCECH, iar în DRAE şi în EI este înregistrat ca provenind din sp.
marcir;
– lat. MATERNITAS > fr. maternité, it. maternità; sp. maternidad este
prezentat ca element cult, dar fără etimon, în DCECH, iar în EI,
DRAE este considerat drept derivat din sp. materno;
– lat. MEDIALIS > pg. medial, fr. médial; sp. medial nu are etimon în
DCECH, iar în EI şi în DRAE apare ca derivat din sp. medio;
– lat. MINERALIS > fr. minéral, it. minerale, rom. mineral; sp. mineral
nu este însoţit de date etimologice în DCECH, iar după EI şi DRAE
este derivat din sp. minero;
– 177 –
– lat. MISERICORDIOSUS > fr. miséricordieux, it. misericordioso; sp.
misericordioso este atestat în DCECH şi în DRAE fără etimon, iar
în EI ca derivat din lat. misericordia./
Urmărind acest aspect şi la elementele excerptate de noi, am
observat că problema poate fi pusă în discuţie şi pentru unele
cuvinte româneşti: derivate sau împrumuturi livreşti?! Ridicăm
această problemă – care ni se pare interesantă şi care oferă, în
perspectivă romanică, un bogat material de studiu – fără intenţia
de a da aici un răspuns.
În acest scop, am întocmit o listă de elemente care fi gurează în
IB şi care au drept echivalente latineşti termeni ce pot fi consideraţi
etimoane ale cuvintelor-titlu. Am adăugat alături indicaţiile etimologice
din DEX:
alienat / alienatus (IB) /< fr. aliéné, lat.; DEX/
arthiculat / arthiculatus (IB) /din rom. articula, DEX/
castrat/ castratus (IB) /neînregistrat în DEX, nici în DN/
conformat / conformatus (IB) /din rom. a conforma, DEX/
confrontat / confrontatus (IB) /confruntat; nu apare în DEX/
corrupt / corruptus (IB) /din rom. a corupe, DEX/
declinat / declinatus (IB) /neînregistrat în DEX/
defformat / defformatus (IB) /din rom. a deforma, DEX/
defi nit / defi nitus (IB) /din rom. a defi ni, DEX/
deliberat / deliberatus (IB) /din rom. a delibera; cf. fr. délibéré, DEX/
duplicat / duplicatus (IB) /< germ. Duplikat, DEX/
inundat / inundatus (IB) /din rom. a inunda, DEX/.
Cele mai numeroase derivate atestate în IB, LB, IG sunt însă
adjectivele în -esc şi adverbele în -eşte, de la cuvinte împrumutate
din latină sau din limbile romanice: athleteiceste, athleteicesc
(IB), calvinesce, calvinescu (LB), fabuleste, famoseste, ierarhicesc
(IB), poeticesce, poeticescu (LB) etc. Unele dintre derivatele
de la cuvinte latino-romanice, înregistrate în dicţionarele menţionate,
sunt şi astăzi în uz (a revizui < revizie + -ui, exprimare <
a exprima + -re, IG), iar altele, deşi sunt formate în spiritul lim–
178 –
bii române, au doar valoare documentară: revizuitor, exprimător
(IG), nepropriu, materialnicu (LB) etc.
Considerăm că nu este lipsit de interes să semnalăm existenţa
în IG şi a unor compuse: împrumutate (viceamiral < fr. vice-amiral)
sau formate în română, după model romanic (vicecancelar,
după fr. vice-chancelier). Amintim aici faptul că şi în textul tradus
din Gracián şi publicat la Iaşi la sfârşitul secolului al XVIII-lea
apărea viţăroa (din fr. vice-roi).
Frecvente sunt de asemenea formaţiile cu -graf(ie) sau cu -
log(ie) în structură, de tipul: satirograf, stenograf, cardiografi e,
litograf, litografi e, litolog, leptograf, leptografi e, leptolog, leptologie,
lexicograf, lexicografi e, lexicolog, lexicologie, viograf, viografi
e, cristalograf, cristalografi e, etnograf, etnografi e, geologie,
(IG), epigraphe, cosmographia, bibliograph, genealog, genealogie
(IB), geograf, geografi e (IB, LB) etc., dintre care multe vor
deveni obişnuite în lexicul românei contemporane.
5. Cuvinte, forme şi sensuri care nu s-au conservat
Ca urmare a interesului autorilor de dicţionare de a înregistra
cuvintele noi, puse în circulaţie în timpul vieţii lor sau în perioadele
anterioare, şi graţie efortului acestora de a introduce şi alte
împrumuturi latino-romanice, necunoscute încă sau cu o frecvenţă
redusă, în lexicoanele studiate apar şi unele elemente care nu
s-au încetăţenit în limba română.
Vorbind despre cultisme în general, care sunt numai împrumuturile
luate prin limba scrisă din idiomurile clasice (greacă veche
şi latină), şi referindu-se în mod special la elementele savante latineşti
din spaniolă, Rutilio Martínez Otero (1959) propune distincţia
între cuvintele de origine latină “ad libitum” sau “fac simile”
şi cele adapatate la fi zionomia limbii spaniole. Pentru cele care
sunt folosite cu forma originară, Américo Castro (Glosarios latino-
españoles) foloseşte sintagma “latinismos crudos”.
– 179 –
Această grilă nu poate fi însă folosită şi pentru latinismele din
română, date fi ind particularităţile specifi ce istoriei împrumuturilor
livreşti din limba noastră. Latinisme „fac simile” se pot întâlni,
în perioada care ne interesează, numai în dicţionarele transilvănene
cu ortografi e etimologică şi mai ales la IB: rom. aënobarbus
“cu barba roşie” / lat. aënobarbus (IB); rom. agape “ospeturi de
iubire” / lat. agape (IB); rom. alphabeta / lat. alphabeta (IB); rom.
athomus “parte mica ce nu se poate imparti” / lat. athomus (IB);
rom. aether / lat. aether (IB); rom. gymnasium / lat. gymnasium
(IB); rom. gymnastes / lat. gymnastes (IB); rom. gymnasiarcha
/ lat. gymnasiarcha (IB) etc. Dar, după cum se poate oberva, nu
toate intră în categoria termenilor neîncetăţeniţi în română.
Pentru elementele din dicţionarele examinate care nu s-au păstrat
în româna literară, propunem următoarea clasifi care:
5.1. Împrumuturi şi derivate de la acestea
Marea majoritate a elementelor de mai jos au forme adaptate
la sistemul fonetic şi morfologic al românei literare din prima jumătate
a veacului al XIX-lea. Cauzele care pot explica dispariţia
acestor cuvinte sunt statutul lor de împrumuturi de lux (cygn, farfală,
orzată), eliminarea lor de către cuvinte mai vechi în limbă
(canon/ tun), de către derivate româneşti (farmacian/ farmacist,
gubernator/ guvernator) sau de către lexeme tot livreşti, dar cu
o mai mare arie de răspândire şi cu o frecvenţă ridicată (actricie,
IB/ actriţă, cadavros, LB/ cadaveric). „Neologismul e ca împrumutul
extern, absolut necesar în epoci de mari prefaceri; dar pentru
ca împrumutul să fi e folositor, el trebuie să fi e întrebuinţat spre
punerea în valoare a bogăţiei naţionale“ (Sextil Puşcariu, 1976,
p. 398).
Ilustrăm această categorie de împrumuturi, atestate în IB, LB,
IG, cu o listă selectivă de cuvinte care nu apar în dicţionarele
uzuale ale limbii române actuale (DA, DEX, DN): abdicator /IG/;
abordator /IG/; acordatoriu /IB/; actricie /IB; lat. actrix/; ada–
180 –
mist, adamistă “cei ce iubesc să umble goli, dăspueţi ca Adam” /
IG/; aënobarbus /IB/; alienetoriu /IB; lat. alienator/; alm /IB; lat.
almus/; argumentetoriu /IB; lat. argumentator/; armamentariu
“casa de tinut arme” /IB; lat. armamentarium/; aromatoriu /IB;
lat. aromatorius/; astut /IB; lat. astutus/; bandera /IB/ “steag”;
banderariu /IB; lat. banderarius/; canon “tun” /IG/; cygn /IB/;
dantelist /IG/ “cel ce lucrează, face, vinde dantele”; ecclesie /IB/;
fărfală /LB/, farfală /IG/; farmaciian /IG/; fi guratoriu /IB/; fi rmă
/IG/ “adecă semnul iscăliturii şî însuş iscălitura în care să încrede
negoţul”, cuvânt luat din it. fi rma; rom. fi rmă “inscripţie/ entitate
economică” provine din germană; imputatoriu /IB/; limitaţie /IB/;
livrezon /IG/; orzată /IG/ “adică o băutură răcoritoare dă migdale,
dă seminţe pisate cu zahăr”; satirograf /IG/.
La acestea se adaugă, fi reşte, multe altele, precum: cadavrosu,
grup (< fr. group), electrizaţiie, galerat, centros, galenist etc.
(vezi ANEXA).
Derivatele atestate în IB, LB, IG sunt în general adjective în
-esc şi adverbe în -eşte. De obicei apar alături de termenul împrumutat
de la care sunt formate în română şi de alte elemente din
aceeaşi familie cu cuvântul de la care se obţine derivatul:
– athleteiceste şi athleteicesc /IB/, alături de athleta şi athleteica;
– fabricesc /IB/, alături de fabrica, fabricatie, fabricat, ...
– fabuleste /IB/, alături de fabulatie, fabulatoriu, fabulos, ...
– famoseste /IB/, alături de famos, famă, faimă;
– fi guresc /IB; lat. mysticus/, alături de fi gură, fi gurat, fi guratie;
– gheometriceste /IB/, alături de gheometrie, gheometra ...; apare în DA
ca adverb, nu mai este înregistrat în DEX, DN;
– harmonicesc /IB/, alături de harmonie, harmonic;
– hierarchicesc /IB/, alături de hierarchie;
– ritoricesce, ritoricescu /LB/, alături de ritoru, ritorică;
– şcolasticesce, şcolasticescu /LB/, alături de şcolă, şcolasticu.
– 181 –
Substantivele formate în română de la împrumuturi livreşti
sunt mai puţine la număr decât adjectivele şi adverbele. Cele mai
frecvente cazuri se înregistrează la Iordache Golescu, ceea ce este
lesne de înţeles, dacă ţinem cont de multiplele creaţii analogice
ale acestuia şi de modalitatea adoptată de autor de a grupa cuvintele
pe cuiburi lexicale:
– controloriţă /LB, IG/, alături de controloru;
– invitătoriu, invitătură /LB/, alături de invitare, a invita (invitu);
invitătoriu mai apare numai în DA;
– clavirist /IG/ “cel ce cântă cu claviru” (învechit, în DA);
– gypsare /IB/, alături de gyps, gypsat; nu apare în DA, DEX, DN.
5.2. Variante ale unor cuvinte, neintegrate în sistemul fonetic
şi morfologic al limbii române
În Condica lui I. Golescu există şi câteva împrumuturi directe
din franceză, unele obişnuite în epocă (seanţă, soarea), altele
atestate sporadic: obadă, dar şi aubadă (< fr. aubade “adecă conţert,
cântare ce să dă în revărsatul zorilor, la uşa sau ferestrele
cuiva, ce să aseamănă cu cântecul dă zori”), reviu. Faptul că avem
a face cu împrumuturi directe este indicat de însăşi forma acestor
cuvinte: absant, agraf, amandament, ardoază, bonbon, coafi ură,
livrezon etc.
Structura fonetică a multor cuvinte înregistrate în cele trei
dicţionare este un reper însemnat privind sursa acestor împrumuturi:
ştatie, şpion /LB/, gheologhiie /IG/, ghenealog, ghenealoghie
/IB/ etc.
La exemplele de mai sus, mai adăugăm câteva, subliniind
prezenţa în această listă selectivă a împrumuturilor în -ţie:
– absolutor /IG/; neînregistrat în DA, unde apare absolutoriu, ca şi în
DEX, DN, DOOM;
– absoluţie /IG/; ca multe alte neologisme în -ţie, şi acesta este înlocuit
de forma în -ţiune: absoluţiune, care apare în DA, DEX, DN,
DOOM;
– 182 –
– actie /IB; lat. actio/; nu apare în DA, nici în DEX, DN, DOOM, care
înregistrează forma acţiune;
– actuariu /IB; lat. actuarius/; nu apare în DA; cu forma actuar apare
în DEX, DN, DOOM;
– admoniţie /IB; lat. admonitio/; apare în DA ca articol de trimitere la
admoniţiune, singura formă notată în DEX, DN, DOOM;
– rodiomă /< fr. rhodium, IG/ “un metal foarte tare şî anevoie dă topit,
ce s-a găsit amestecat cu platina”; în DN, apare rodiu;
– augură /IG/, garnizon /IG/, variaţion /IG/, vigonă /IG/, vicisitudă /
IG/, viţiie, viţiu /IG/ au fost înlocuite de augur, garnizoană, variaţie,
vigonie, vicisitudine, viciu, ceea ce, pentru unele dintre ele, a însemnat
şi schimbarea genului gramatical.
5.3. Sensuri neconservate
Am inclus în această categorie cuvinte atestate în dicţionarele
uzuale ale limbii române actuale, dar cu alte sensuri decât cele
care apar în lexicoanele studiate de noi. La unele dintre cuvintele
de mai jos, diferenţa dintre sensul semnalat de noi şi cel de azi
este de nuanţă (vezi sectă), la altele deosebirile sunt semnifi cative
(vezi importanţie, statistică):
– deispensa /IB/ “camara de tinut una alta“; echivalentul latinesc din
dicţionar este despensa;
– fl auta are în IB drept echivalente lat. tibia, fi stula;
– importanţie este glosat în IB “folos”, cu importantia ca echivalent
latinesc;
– oranjeriie /IG/ “fl orăriie dă fl ori, dă pomi”, din fr. orangerie; în DEX:
“seră în care se cultivă portocali”;
– pardonu /LB/, ale cărui echivalenţe latineşti sunt (în LB) gratia, venia,
se foloseşte în româna actuală ca interjecţie: pardon! “scuzaţi!”
(DEX);
– secretă “pustie” s.f. /LB/; în latină, substantivul neutru secretum
înseamnă şi “izolare, singurătate, loc retras” /adj. săcret “pustiu”
l-am găsit în volumul Poveşti, snoave, legende, Bucureşti, 1967, p.
– 183 –
77: „Sus în sus în cei munţi săcreţi, trăia odată, demult, un sihastru
alb ca oaia de bătrân...”/;
– sectă; apare în LB şi IG, dar şi în alte glosare sau dicţionare; în IG
se indică şi originea termenului: „din cuv. franţ. secte“; în ceea ce
priveşte sensul, IG precizează: “adică părere, învăţătură dă un fi losof”,
în vreme ce, după DEX, înţelesul este acela de grup de adepţi
ai “unei doctrine (fi losofi ce, politice)”, şi nu doctrina însăşi;
– statistică “adecă ştiinţa dă a cunoaşte, dă a descri toate ale unui stat,
ale unei ţări” /IG/; această accepţie este înregistrată în DLR ca
învechită.
Dar cuvinte/ forme ieşite din uz în româna literară de azi mai
apar şi în dicţionarele publicate după 1840. Astfel, în vocabularul
lui T. Stamati sunt înregistrate elemente ca ţesantu, cesantu, felicitate,
novitate, puniţie (puniţiune în DN) etc.
6. Adaptarea neologismelor
Pe lângă faptele deja menţionate, IB, LB şi IG conţin şi atestări
interesante pentru a urmări adaptarea neologismelor la structura
fonetică/ morfologică a limbii române.
Multe dintre exemplele citate anterior au, în Condica lui Golescu
şi în cele două dicţionare transilvănene luate ca termen de
referinţă, forme care sunt şi ale limbii literare actuale: camarad,
carnivor, fi rmament, adio, apropo, fantasmagorie, pragmatic
(IG), argument, austral (IB), februarie (IB, LB), violă, adagiu
“disă, pildă, parimie” (LB).
Unele dintre aceste cuvinte cu structură fonetică modernă înlocuiesc
forme care au dispărut din limba literară: vice (IG) în
loc de viţă (apare, de exemplu, la 1794, viţăroa “vicerege”, în
traducerea publicată la Iaşi a cărţii lui Gracián); vicariat (IG) în
loc de viacariatuş, intrat prin fi lieră maghiară şi atestat de DILR
în 1742.
– 184 –
În Condică sunt înregistrate însă şi împrumuturi directe din
franceză: absant, înlocuit în limba literară de livrescul absent;
ardoază < fr. ardoise este eliminat de ardezie < it. ardesia (DEX).
Tot în Condică apar şi oscilaţii între forma livrescă şi cea de tip
popular (aubadă şi obadă < fr. aubade) sau între cea de origine
latină şi cea pătrunsă prin fi lieră (abecedar şi abeţedar).
Sub infl uenţa limbii latine, grupul ct este conservat ca atare în
împrumuturile din Transilvania atestate în IB şi LB: contract (IB,
LB), tractat (IB). Forma contract (şi contractual) este atestată şi
la IG, dar în Condică găsim şi oscilaţii de tipul adjetiv şi adjectiv.
Notate cu o deosebită fi delitate, variaţiile de natură fonetică sau
dubletele morfologice dovedesc existenţa unui sistem „in fi eri“ de
încadrare a elementelor neologice în limba noastră.
În ciuda ortografi ei etimologizante din IB, am constatat variaţii
şi la împrumuturile din acest dicţionar. Pentru elementele livreşti
terminate în -ia, Ioan Bobb propune cuvinte-titlu româneşti uneori
în -ie, alteori în -ia:
capellanie / lat. capellania
comedie / lat. comedia
avariţie / lat. avaritia
dictatorie / lat. dictatoria
alături de:
dynastia / lat. dynastia
besthia / lat. besthia
dysepsia / lat. dysepsia.
În timp ce în IB cuvintele în ex- apar invariabil scrise ca în
latină (examen, execuţie, exorcism), în LB se înregistrează serii
duble, de tipul exemplu şi esemplu, examen şi esamen, execuţie
şi esecuţie. Oscilaţiile din IG pot avea o explicaţie în etimonul
pe care îl propune autorul însuşi: estrem < it. estremo, escluziie
< it. esclusione, dar la esact < fr. exact justifi carea nu mai este
etimologică şi trebuie căutată în situaţia pe care o au în general în
română lexemele cu ex- la iniţială. Există însă şi opţiuni în IG pen–
185 –
tru x (scris uneori şi ks), la cuvinte ca ecsorchism, escomunicaţiie
vezi excomunicaţiie.
Surprinzătoare sunt în IG şi atestări de tipul ambig < fr. ambigu,
care nu se pot explica etimologic, sau teatr, ilustr (ilustră, la
feminin), care pot fi considerate refl exe ale francezei vorbite. Dar
teatr apare alături de amfi teatru!
Inconsecvenţe apar în IG şi în integrarea unor împrumuturi din
italiană: abuz < it. abuso, dar it. confuso, menţionat de autor ca
etimon, devine în română confus.
Asemenea cazuri sunt însă rare în Condică, dacă ţinem cont de
contingentele de împrumuturi conţinute de acest dicţionar.
În afară de formele duble de tipul ex- / es-, în LB sunt înregistrate
şi cuvinte-titlu de tipul ghelosie sau gelosie, ghelosu
sau gelosu, unde oclusiva palatală urmată de o vocală anterioară
alternează cu africata palatală sonoră + e / i. În scrierea cu litere
chirilice este notată însă numai forma cu oclusivă în structură.
Magie, scris cu caractere latine, devine maghie în chirilice.
Comparând între ele cele trei dicţionare – IB, LB şi IG –,
concluzia noastră este că, din punct de vedere fonetic, împrumuturile
atestate în Condică au, în general, forme identice cu cele
din româna literară actuală:
comiseriu (IB), comisariu (LB), comisar (IG)
donatoriu (IB), donator (IG
caniculariu (IB), canicular (IG
eminenţie (LB), eminenţă (IG)
mediţină (LB), medicină (IG)
elinist, idealist, publicist, deist (IG)
balista, capitalista, exorcista, catechista (IB)
cabalista, cănçelista (LB).
Cu această ultimă serie de exemple, formaţii cu -ist / -istă,
inviariabile după gen (-ista) în dicţionarele transilvănene, deschidem
o paranteză despre integrarea împrumuturilor livreşti în
sistemul morfologic al limbii române.
– 186 –
Cele mai numeroase variaţii de natură morfologică se întâlnesc
în Condica lui Golescu la neologismele terminate în consoană:
public, -ci / -uri; oraj, -uri / -e. Este posibil ca asemenea situaţii,
frecvente la IG, să fi e creaţii analogice ale autorului, realizate însă
în spiritul limbii.
Oscilaţii la nivel fonetic se înregistrează şi după 1840, când
încep să vadă lumina tiparului tot mai multe dicţionare bilingve,
de neologisme, de termeni de specialitate etc. De exemplu, alături
de alchimie, apare şi alhimie, mai vechi în limbă, sau alşimie (la
Polizu). Împrumuturile cu ex- la iniţială sunt scrise cu ex-, uneori
cu ecs-, dar persistă încă formele cu es-, unele justifi cate etimologic
(în cazul în care autorii lucrărilor în care sunt atestate le
împrumută din italiană).
– 187 –
VI. Concluzii
Începuturile lexicografi ei din ţara noastră datează din secolul
al XVI-lea, când sunt consemnate şi primele texte româneşti.
Pentru a înţelege locul dicţionarului lui Ioan Bobb, al Lexiconului
Budan şi, mai ales, al Condicii limbii rumâneşti – a cărei prezentare
constituie obiectivul central al investigaţiei noastre – în
raport cu celelalte lucrări lexicografi ce româneşti realizate până
la începutul secolului al XIX-lea, am folosit ca punct de plecare
informaţiile culese din cartea lui Mircea Seche, 1966, I. Pentru
dicţionarele de la începutul secolului al XIX-lea şi pentru lexicoanele
care au apărut după IB, LB, IG, am optat pentru prezentări în
care am insistat asupra sectorului neologic al acestor vocabulare.
Ca o caracteristică general valabilă pentru glosarele şi
dicţionarele elaborate din secolul al XVI-lea şi până la 1830
(când Iordache Golescu termină Condica limbii rumâneşti, primul
dicţionar unilingv din istoria lexicografi ei româneşti), reţinem mai
întâi faptul că toate sunt bi- sau plurilingve. Majoritatea lucrărilor
lexicografi ce realizate în secolele XVI–XVIII corespund – prin
materialul lexicografi c inventariat, prin modul de organizare a
acestuia etc. – condiţiilor cultural-istorice ale fi ecărei mari provincii
româneşti şi răspund unor nevoi practice, imediate: din secolul
al XVI-lea datează două fragmente de vocabular slavo-românesc,
iar din secolul al XVII-lea, opt glosare slavo-române, redactate cu
scopul de a facilita mai ales traducerea în română a unor lucrări cu
caracter ecleziastic. La acestea se adaugă nenumărate glose interlineare
şi marginale la unele texte româneşti traduse din slavonă
(spre exemplifi care, amintim Noul Testament de la Bălgrad,
1648, al lui Simeon Ştefan; de pildă cuvântul statir, preluat din
originalul slav, este glosat pe margine prin aspru, termen monetar
de largă circulaţie – la acea dată – în Ţările Române) sau ale
– 188 –
unor texte slave foarte folosite de clerul românesc79. Când începe
să piardă teren, îndeosebi în administraţie, la sfârşitul secolului
al XVII-lea şi începutul veacului următor, slavona este înlocuită
de latină (în jurul anului 1700 este redactat un Dicţionar latinromân-
maghiar de Luigi Ferdinando Marsigli, publicat de Carlo
Tagliavini sub numele Il Lexicon Marsilianum, Bucureşti, 1930,
şi un Dicţionar latinesc-românesc de Teodor Corbea), greacă
(primul vocabular grec-român este elaborat la sfârşitul secolului
al XVII-lea, dar numărul dicţionarelor greco-româneşti sporeşte
după 1750). Ienăchiţă Văcărescu proiectează un dicţionar românturc
şi unul turco-român80.
Cele mai multe dintre realizările lexicografi ce dintre secolul
al XVI-lea – începutul secolului al XIX-lea au ca limbă-bază slavona,
latina şi greaca, adică limbile de cultură cu cea mai mare
răspîndire în Ţările Române în acest interval. Scopul urmărit era
acela de a pune la îndemâna celor interesaţi un instrument util,
care să ajute la înţelegerea/ traducerea unor opere religioase sau
laice de largă circulaţie în epocă. Româna este folosită sporadic
ca limbă-bază, până la întâiul pătrar al veacului al XIX-lea (prima
lucrare de acest fel este Anonymus Caransebesiensis, un dicţionar
român-latin de la 1700).
Important ni se pare a fi însă un alt aspect al lexicografi ei
româneşti: până la 1800, limbile moderne de cultură din Occident
sunt folosite rar, alături de română; pe la 1700, stolnicul Constantin
Cantacuzino redactează un Lexicon italian-român, iar în 1719
călugărul franciscan Silvestro Amelio încropeşte un Breve vocabulario
italiano-muldavo; către sfârşitul secolului al XVIII-lea,
79. V., de exemplu, Liviu Onu, Glose româneşti din secolul al XVII-lea gravate
cu condei de os pe un manuscris slavon, în vol. colectiv Studii de limbă
literară şi fi lologie, II, Bucureşti, 1972, p. 347–392.
80. V. Andrei Nestorescu, Dicţionarele lui Ienăchiţă Văcărescu şi limba română
literară la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în vol. colectiv Studii de limbă
literară şi fi lologie, I, Bucureşti, 1969, p. 51–63.
– 189 –
ardeleanul Aurelius Antoninus Praedetis elaborează un mare Dictionarii
trium lingvarum germano-latina et daco-romana; de la
Ienăchiţă Văcărescu au rămas un dicţionar român-german şi unul
german-român, iar Paul Iorgovici a conceput un dicţionar în patru
limbi (român-german-francez-latin); lui C. şi Ilie Kogălniceanu li
se atribuie un Dicţionar francez-român, iar N. Iorga semnalează
manuscrisul unui Dicţionar francez-grec-român din aceeaşi epocă
(v. Mircea Seche, 1966, I, p. 18–21).
Această particularitate, explicabilă prin istoria cultural-politică
a Ţărilor Române, indică însă sugestiv cronologia etapelor
occiden talizării românei, înainte de secolul al XIX-lea, când sunt
asimilate numeroase împrumuturi în vocabularul românesc. De
fapt, cuvintele pătrunse pe cale livrescă sunt expresia condiţiilor
sociale şi a conjuncturii istorice în care se dezvoltă şi evoluează
cultura românească.
Orientarea spre Occident, ale cărei temeiuri sunt puse treptat
în secolul al XVIII-lea, se realizează în ritmuri diferite şi cu
motivaţii distincte de la o provincie istorică la alta. Transilvănenii,
prin cultura de expresie germană sau maghiară, prin latină şi prin
Biserica greco-catolică, ajung să capete conştiinţa identităţii lor
naţionale; căutându-şi rădăcinile istorice; ei descoperă astfel Occidentul
romanic şi se orientează către limba şi cultura italiană şi
franceză şi deschid drum modernizării structurilor lexicului românesc.
Românii din Principate iau cunoştinţă de valorile culturii
şi ale civilizaţiei occidentale tot mediat, mai întâi prin greci, apoi
prin intermediul ruşilor. Întoarcerea spre Occidentul romanic se
produce aici spontan şi numai după ce muntenii şi moldovenii
descoperă confortul oferit de cultura materială occidentală. Procesul
de îmbogăţire a vocabularului cu elemente romanice îşi are
originea în ambiţia lor de sincronizare culturală şi economică.
„Orientarea spre popoarele neolatine – care coincide cu introducerea
romantismului în literatură – n-a fost, la început, în
Principate, o mişcare programatică, ci corespundea unei porniri
– 190 –
fi reşti. De la şcolile din Franţa se întorceau tinerii români, aducând
cu ei, ca medici, jurişti, profesori, tehnicieni, artişti etc., nu
numai cunoştinţele de specialitate ce aveau să schimbe atât de
mult înfăţişarea ţării, ci şi terminologia specialităţii lor“ (Sextil
Puşcariu, 1976, p. 374-375).
Dar acestea reprezintă doar câteva dintre datele pe care istoria
le adună pentru a pregăti ceea ce Paul Cornea – referindu-se la
anul 1821 – numeşte „prag de epocă“81, moment de cotitură în
evoluţia limbii, culturii şi a politicii moderne româneşti.
Dintre autorii menţionaţi mai sus, personalitatea lui Ienăchiţă
Văcărescu – format în mediul cultural oriental şi şlefuit de valorile
civilizaţiei occidentale – ilustrează semnifi cativ răscrucea dintre
un secol care pleacă, al XVIII-lea, şi unul care vine încărcat de
înnoiri, al XIX-lea. Referindu-se la dicţionarele lui I. Văcărescu
(român-german, german-român, român-turc şi turc-român), Andrei
Nestorescu (cit. supra) notează: „Faptul merită a fi subliniat
din cel puţin două motive. Mai întâi, pentru că dovedeşte, încă
o dată, cultura multilaterală a autorului lor, deschis atât valorilor
spirituale ale Occidentului cât şi celor orientale. Apoi, lucru
deosebit de important, pentru că ne aflăm în faţa primului
dicţionar bilingv muntenesc [...] în care, alături de limba română,
este folosită o limbă apuseană vie, şi nu slavona, greaca sau latina.
Cele două dicţionare ale lui Ienăchiţă Văcărescu sintetizează
astfel tendinţele momentului cultural respectiv – sfârşitul secolului
al XVIII-lea – din Ţara Românească: pe de o parte, puternica
infl uenţă turcească (şi neogreacă) impusă de realitatea istorică a
domniilor fanariote, iar pe de alta, orientarea tot mai puţin timidă
către luminile civilizaţiei moderne, occidentale“.
Interesul pentru lexicografi e dovedit de Ienăchiţă Văcărescu,
Paul Iorgovici, Ion Budai-Deleanu (care a realizat un lexicon
românesc-nemţesc şi a proiectat unul latin-român, unul francez-
81. Originile romantismului românesc, Bucureşti, 1972, p. 172.
– 191 –
român şi un altul latin-german-român) sau de ceilalţi promotori
ai Şcolii Ardelene nu îmbracă forma unei oarecare îndeletniciri
cărturăreşti, ci se manifestă ca o activitate care se încadrează în
politica culturală de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi din primele
trei decenii ale veacului următor.
Cărturari din generaţii diferite, dar cu o largă perspectivă asupra
unei lumi în plină schimbare şi adânc preocupaţi de destinele
culturii româneşti, se unesc în efortul de a recupera handicapul
faţă de Occident. Pentru a înţelege conştiinţele frământate
să găsească drumul de ieşire dintr-un spaţiu devenit prea rigid,
nimic nu este poate mai convingător decât mărturisirea pe care
Ion Budai-Deleanu o face în a sa prefaţie la Lexiconul românescnemţesc
(1818): „Treizăci şi cinci de ani au trecut de când am luat
asupra mea osteneala alcătuirii unui lexicon românesc. Pricina
mi-au fost lipsa unei cărţi ca aceasta în limba noastră, îndemnul –
iubirea de neam, scoposul – folosire de obşte. Adevărat că o apucare
de acest feliu era prè nesocotită, dară ce nu face îndrăzneala
tinăreţelor, mai vârtos când se încinde cu focul patrio[ti]cesc,
arzând purure cu dorinţă de a vedè cândva şi întru poporul românesc
încai răsărind bunele învăţături. Văzând că toate neamurile
Europiei au de mult acum lexicoanele sale, numai la neamul nostru
lipseşte o carte ce să poate zice spiţa cè de întâi a culturii, mă
sâmţeam răpit cu totul spre acest scopos înalt“82.
Întoarcerea către Europa, de care istoria i-a separat pe români
secole de-a rândul, urmează, într-adevăr, un drum diferit de la o
regiune istorică la alta, dar ţelul este acelaşi: integrarea în comunitatea
etnico-spirituală a Romaniei apusene. Protestul împotriva
rămânerii în urmă şi a închiderii într-o geografi e sufocată de interesele
politice ale altor naţii cunoaşte forme variate de expresie.
Enciclopedişti şi realizatori de lexicoane, gramatici, traduceri,
82. Ion Budai-Deleanu, Scrieri lingvistice, text stabilit şi glosar de Mirela Teodorescu,
introducere şi note de Ion Gheţie, Bucureşti, 1970, p. 163.
– 192 –
cărţi de popularizare a ştiinţei, de beletristică, fi lologie, teologie,
istorie şi folclor, reprezentanţii Şcolii Ardelene şi cărturarii moldoveni
sau valahi lasă posterităţii o bogată moştenire. Căutători
de adevăruri, ei se întâlnesc cu toţii, la cumpăna dintre veacurile
al XVIII-lea şi al XIX-lea, în interesul pentru „la synchronie de la
culture roumaine avec l’Europe romane occidentale!“ (Alexandru
Niculescu, 1976, p. 685).
În contextul unui acelaşi efort – dirijat către emanciparea şi
unitatea culturală a românilor – al unor dascăli şi cărturari din
toate provinciile româneşti, sunt elaborate, în al treilea deceniu al
secolului al XIX-lea, trei mari dicţionare: Ioan Bobb, Dictionariu
rumanesc, lateinesc si unguresc, I–II, Cluj 1822–1823; Lexiconul
budan (Lexicon romanescu-latinescu-ungurescu-nemţescu),
Buda, 1825; Iordache Golescu, Condica limbii rumâneşti (1830,
manuscris).
Considerând drept cunoscute unele aspecte ale occidentalizării
romanice a limbii române în Transilvania, Ţara Românească şi
Moldova (cum ar fi prioritatea primei regiuni în acest domeniu,
sursele indirecte/ directe ale modernizării structurilor vocabularului
românesc, poziţia diferită de la provincie la alta faţă de problema
latinităţii, deosebirile socio-culturale de la o zonă la alta
etc.; v. Alexandru Niculescu, 1976, 1978), am optat pentru o prezentare
a Condicii limbii rumâneşti în comparaţie cu Dicţionarul
lui Ioan Bobb şi cu Lexiconul budan. Am încercat de asemenea
să raportăm datele din IB, LB şi IG la situaţia împrumuturilor
livreşti atestate în diverse scrieri româneşti şi în alte dicţionare/
glosare anterioare (de la sfârşitul veacului al XVIII-lea – începutul
secolului al XIX-lea: Paul Iorgovici, Budai-Deleanu, Samuel
Micu-Clain) sau realizate după 1830, pentru a putea oferi o imagine
amplă asupra locului acestor lucrări în istoria împrumuturilor
livreşti din română şi asupra posibilităţilor şi schimbărilor din
limba noastră, în perioada abordată.
– 193 –
În al treilea deceniu al secolului trecut, problemele prioritare ale
cultivării limbii române literare erau încă fi xarea normelor limbii
literare şi îmbogăţirea românei cu noi elemente de expresie, care
să satisfacă exigenţele unei societăţi deschise către modernitate.
În planul istoriei sociale, acest moment din evoluţia limbii române
literare corespunde cu perioada de ascensiune a burgheziei,
de dezvoltare a învăţământului în limba naţională, a ştiinţei. Este
epoca de pionierat a presei şi a teatrului românesc (B. Cazacu,
1962). La îmbogăţirea cu noi date a conţinutului social, economic
şi cultural al civilizaţiei româneşti, limba română răspunde prin
împrumuturi masive din lexicul limbilor de cultură vechi sau moderne
(latină, italiană, franceză, germană). Împrumutul lexical devine
în acest „prag de epocă“ o necesitate mărturisită. „Pus-am la
lexicon – recunoaşte Ion Budai-Deleanu – şi mai multe cuvinte nu
de mult de cătră cei mai aleşi şi învăţaţi dintru naţie întrebuinţate,
care mai toate cuvinte s-au împrumutat de la greci sau de la latini
şi însămnează numiri obicinuite numai la învăţături sau meşterii.
Căci unele ca aceste poporul român nu le-au avut până acum în
obiceai. O parte dintru aceste cuvinte se află şi la cărţile noastre,
iară o parte să obicinuiesc de mult acum în conversaţiile de obşte
şi la scrisori private [...]“.
Absenţa din vocabularul românesc a unor termeni necesari îl
determină pe Leon Asachi, traducător al lui Bernardin de Saint-
Pierre, să facă apel la împrumuturi, pe care le reuneşte într-un
glosar adăugat la sfârşitul Bordeiului indienesc (Iaşi, 1821), iar
Barbu Paris Mumuleanu ataşează, la fi nele volumului Caracteruri,
o listă cu zicerile cele streine.
Acut simţită era însă nu numai lipsa elementelor lexicale, ci
şi aceea a unor dicţionare cuprinzătoare. Rostul acestora nu era
interpretat unilateral, fi indcă lexicoanele „nu numa hotăresc noimele
cuvintelor şi le fac stătătoare, [...] dară pun şi întâiul temei
învăţăturilor [...]“ (Ion Budai-Deleanu). Şi cum dicţionarele
înseamnă – potrivit aceluiaşi Budai-Deleanu – însuşi „temeiul
– 194 –
culturii“, pe care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au străduit nu
numai să-l pună, ci şi să-l desăvârşească, de la ei a rămas o bogată
zestre lexicografi că.
Două dintre realizările în domeniul lexicografi ei, Dicţionarul
lui Ioan Bobb (1822–1823) şi Lexiconul de la Buda (1825; a cunoscut
mai multe redactări şi a fost elaborat în echipă) se disting
prin importanţa pe care au avut-o pentru dezvoltarea ulterioară a
„producţiei“ lexicografi ce din ţara noastră şi, în primul rând, prin
infl uenţa pe care au exercitat-o asupra limbii române literare. Prin
numărul ridicat de împrumuturi neologice pe care le introduc în
cele două dicţionare, autorii lor oferă astfel „mijloace practice
de cunoaştere şi de cultivare a limbii române“. Lexiconul budan
se înscrie însă complet „în sensul celor două mari tendinţe ale
dezvoltării limbii literare: îmbogăţirea cu elemente noi şi codifi
carea principalelor norme de vorbire corectă“ (Al. Rosetti, B.
Cazacu, Liviu Onu, 1971, p. 469). Preocuparea pentru normarea
materialului catalogat este, în Lexiconul budan, evidentă în raport
cu Dicţionarul lui Bobb: este notat frecvent locul accentului
în cuvânt: cadavrós, çerimoníe, crústă etc.; sunt indicate de
asemenea genul şi numărul substantivelor (ca şi în gramatica lui
Micu şi Şincai, Elemente lingvae daco-romane sive valachicae,
în Lexicon fi gurează doar două genuri), formele de feminin, de
singular şi plural ale adjectivelor, alternanţele vocalice şi consonantice
(unde este cazul): element, m.; pl. -turi; f.; diamant, m.;
pl. -ţi; contagios, m.; -ósă, f.; pl. -oşi, -óse; frăţănătáte, f.; pl.
-tăţi; la verbe se menţionează forma de persoana I a indicativului
prezent, infi nitivul lung şi participiul: contagesc séu contagiesc,
-ire, -itu.
Deşi diferite din punctul de vedere al importanţei lor pentru
lexicografi e şi al rolului jucat în evoluţia limbii literare, cele
două dicţionare sunt rezultatul unui îndelungat efort şi reprezintă
o mărturie expresivă a interesului dovedit de realizatori pentru
îmbogăţirea lexicului limbii române, prin împrumuturi latino-ro–
195 –
manice. Inventarul de neologisme – ales cu mai multă exigenţă în
Lexiconul budan – acoperă sfere dintre cele mai variate din domeniul
culturii materiale şi spirituale: actual, alteraţie, avangard,
caniculă, calculaţie, confrunt, confusie, confi scaţie, conformaţie,
concepţie, concesie, companie, comisie, contract, contribuţie,
declamaţie, donaţie, elogie, evocaţie, execuţie, graţie, fundament,
fundaţie, harmonie, importanţie, installaţie, insteitut, instrucţie,
insurecţie, laconic, laic, limitroph, metallurgie, multiplicat,
normă, pompă, proprietate etc., în Dicţionarul lui Ioan Bobb;
caducitate, companie, convenţie, conversaţie, comisie, execuţie,
eminenţie, fantasie, fundament, fundaţie, invenţie, proclamaţie,
rebellie, reformaţie, reparaţie etc., în Lexiconul budan.
Alături de elementele luate direct din latină sau din italiană şi
franceză, Dicţionarul lui Bobb şi Lexiconul de la Buda cuprind şi
împrumuturi romanice prin fi lieră germană şi mai ales maghiară,
„limbă – după cum precizează Romulus Todoran, 1962, p. 124
– cu o mare putere de circulaţie în Transilvania şi cu un pronunţat
caracter ofi cial“.
Datorită grafi ei etimologizante folosite de Ioan Bobb în
dicţionarul său, neologismele latino-romanice pătrunse prin
fi lieră germană sau maghiară sunt mai greu de deosebit aici decât
în Lexiconul de la Buda, unde fi ecare cuvânt este notat şi cu
caractere chirilice, conform scrierii ofi ciale din Moldova şi Ţara
Românească. Din această categorie, amintim: çerimonie, conçept,
çifră, inştanţie şi (de remarcat formele duble) ghelosie sau gelosie,
ghenerariu sau generariu (LB); gheograf, gheometra, loghica,
letarghie etc., la Ioan Bobb. Unele dintre elementele citate mai
sus sunt semnalate de Romulus Todoran ca atestate în Transilvania
încă de la începutul secolului al XIX-lea, iar la Ion Molnar,
Vocabularium nemţăsc şi romănăsc, Sibiu, 1822, sunt menţionaţi
termeni ca leghion (indicat drept corespondent al germ. Legion),
leghitimălui, maghistrat etc.
– 196 –
O parte dintre neologismele incluse în dicţionarele amintite,
cum ar fi cygn “lebădă” (IB) sau fărfală (LB) au o importanţă
doar documentară, fără a se putea certifi ca circulaţia lor în epocă
– fi e şi efemeră –, deşi sporadic sunt atestate şi în alte lucrări
lexicografi ce de proporţii, de pildă în Condica limbii rumâneşti
a lui Iordache Golescu. De fapt, raportate la întregul ansamblu
de lexeme neologice inventariat de autorii celor două vocabulare,
latinismele care nu s-au conservat în limba română sunt puţine:
administră, cancru, cotignaţie “schelă” (IB), ariete, columb etc.
(LB).
Din bogatul contingent de neologisme puse în circulaţie de
cele două dicţionare, marea lor majoritate a rezistat timpului, care
le-a confi rmat astfel statutul de împrumuturi necesare,.utilitatea.
Dintre elementele introduse aici, unele au dispărut cu totul, cum
sunt cele citate mai sus sau diverse derivate, mai ales adjectivale şi
adverbiale, altele şi-au schimbat sensul (raţie “socoteală”, graţie
“graţiere”, deliberaţie “sentinţă” etc.), iar altele au fost integrate
în limba română sub o altă formă: acţie, aministraţie, contaminu
“contaminez”, experienţie, elogie, evocaţie, importanţie, rebellie
etc.
În Ţara Românească, Iordache Golescu îşi elaborează lucrările
într-o perioadă în care ruptura de Orient nu se produsese încă,
fapt dovedit de numeroasele grecisme pe care cărturarul muntean
le foloseşte în scrierile sale. Este necesar însă să ne reamintim
că, în acelaşi timp, Occidentul romanic se afl a în plină expansiune
lingvistică în Muntenia, pe drumul deschis de Ienăchiţă
Văcărescu. Mărturii asupra acestui moment de răscruce găsim în
Condica limbii rumâneşti, cea mai importantă realizare a lui Iordache
Golescu.
Condica limbii rumâneşti este un dicţionar explicativ, enciclopedic
şi etimologic, rămas până astăzi în manuscris. Redactată
din dorinţa fi rescă de a întocmi „un dicsionar [...] cu cuvinte dă
toate ştiinţele, pentru care dă trebuinţă iaste a alerga şi la alte
– 197 –
limbi străine“ (din „Cuvântul înainte“), Condica lui Golescu
dobândeşte însă, prin calităţile sale, semnifi caţiile unei valoroase
şi originale contribuţii.
Acest „cel dintâi dicţionar explicativ complet al limbii române“
cuprinde „cuvinte ale limbii comune, cuvinte arhaice, regionale
şi neologice“ (Mircea Seche, 1966, p. 69). Golescu a folosit
deci un material lexical variat şi bogat, care acoperă peste 5000
de pagini, repartizate în 7 volume in-folio.
Prin expresia pe care o capătă în Condică, preocupările lui Iordache
Golescu în domeniul limbii literare se încadrează în linia
unui interes, larg manifestat în epocă, pentru cultivarea şi fi xarea
normelor românei literare. Dicţionarul-manuscris cuprinde, de
pildă, indicaţii ortoepice (accentul este notat aproape cu regularitate:
absolút, canicólă, eccés, venál, vaníliie, variiá, vasál etc.)
sau indicaţii referitoare la pluralul substantivelor şi al adjectivelor,
la gen, alternanţe vocalice şi consonantice: „sondă, -e (f. ca casă).
Din cuv. fr. sonde“; ghimnosofi st, pl. -şti “adică fi losofi i indieni ce
petrecea goli, dăspuieţi prin pustiietăţi”; rentă, -e; transpiraţiie,
-răţii; voiaj, -uri; vocal, -i; vocală, -e; volum, -uri etc.
Normarea nu trebuie înţeleasă în sensul că Golescu recomandă
o anumită formă şi proscrie o alta, considerând-o incorectă;
opţiunea pentru o formă, în orice dicţionar, implică deja o recomandare.
În cazul în care un cuvânt are două sau mai multe
forme de singular şi plural, Golescu le notează cu consecvenţă,
dând însă prioritate celor care în epocă se bucurau de o circulaţie
mai mare: „somnambulism, -uri (n., ca deal) şî somnambulism, -e
(ca lemn), “starea, boala celui somnambul”. Recomandarea unei
forme în locul alteia este însă clar exprimată când sunt folosite
trimiterile de tipul: stadion, -oane, v. stadiie; articolul stadiie este
lucrat astfel: „stadiie, stadii; şî stadiu; [...] “locul dă dăprindere
la alergătură [...]”“.
Faptul că în limba română contemporană unele substantive
sunt utilizate cu alte forme decât cele care sunt menţionate de
– 198 –
Golescu trebuie pus pe seama oscilaţiilor caracteristice momentului.
Adaptarea morfologică sau fonetică a neologismelor în limba
română era încă în căutarea unui sistem.
În cazul unor cuvinte care prezintă variaţii de natură fonetică
(esperienţă, v. exprienţă; escomunicaţiie, v. excomunicaţiie; avtonom,
v. autonom), recomandarea funcţionează explicit. O asemenea
intenţie este formulată şi în cazul în care autorul încearcă
să impună în circulaţie un cuvânt neologic, literar, în locul unuia
popular sau regional.
În raport cu alte dicţionare ale vremii, şi în primul rând cu
acela al lui Ioan Bobb, care se adresa în mod deosebit elitei timpului,
Condica lui Iordache Golescu cuprinde un inventar de
lexeme mult mai bogat. Adunate laolată, împrumuturile neologice
reprezintă un dicţionar în dicţionar.
O primă caracteristică, pe care o reţinem din parcurgerea corpusului
de cuvinte neolatine menţionate în dicţionarul lui Iordache
Golescu, se referă la semnifi caţia acestor unităţi lexicale.
Termeni de origine latino-romanică atestaţi în Condică aparţin,
din punct de vedere semantic, unor sfere variate de activitate:
artă, tehnică, ştiinţă, armată, administraţie; unii defi nesc diferite
noţiuni abstracte, alţii indică ocupaţii, atitudini şi trăsături umane:
a abdica, abonament, abstracţiie, absurd, abuz, a administra,
agraf, alegaţiie, arbaletă, aval, avariie, azur, cartuş, coincidenţă,
a consola, a conspira, constelaţiie, a constitui, ecstravagant, emigrant,
eşec, galvanism, gumă, garnizon, grimas, grilă, gută, ilusiie,
mină, obstinaţiie, orient, ornament, reviziie, vaniliie, vapor,
vestibul, vocaţiie, volatil etc.
Uneori, pe lângă defi niţia care însoţeşte aproape fi ecare cuvânt-
titlu, autorul indică şi domeniul în care este folosit termenul
respectiv: adiţiie < it. adizione, “adică adăogire, adunare, la
aritmetică”; solo < it. solo, “ce însemnează singur; cuv. dă muzică
ce însemnează o cântare ce să cântă dă unul singur”; solstiţiie < it.
– 199 –
solstizio, “cuv. dă astronomiie ce însemnează întoarcerea soarelui
spre vară sau spre iarnă [...]” etc.
Alături de elementele lexicale, a căror prezenţă devenise relativ
„tradiţională“ în limba română, semnalăm de asemenea
existenţa în Condică a unui mare număr de împrumuturi neolatine
sau variante fonetice ale acestora, care pot fi considerate, până
la noi cercetări în această privinţă, ca prime atestări în lexicul
românesc.
Datat cu aproximaţie la 1830, dicţionarul-manuscris al boierului
cărturar Iordache Golescu este elaborat într-o perioadă
în care prioritatea în domeniul lexicografi ei este preluată de la
transilvăneni de către cărturarii din Ţara Românească. Începutul
este marcat pertinent de însăşi Condica lui Iordache Golescu.
De dimensiuni impresionante, Condica limbii rumâneşti se
deosebeşte fundamental de cele două dicţionare din Transilvania,
menţionate mai sus. Deşi pare imposibil ca Iordache Golescu
să nu fi cunoscut realizările lexicografi ce ale Şcolii Ardelene,
este totuşi difi cil de sesizat un raport de fi liaţie între Condică şi
dicţionarele transilvănene. Contingentul foarte bogat de neologisme
latino-romanice consemnate de I. Golescu în dicţionarul său
prezintă un număr redus de concordanţe cu materialul lexical folosit
de autorii Lexiconului budan sau de Ioan Bobb. Cazurile de
similitudine sau de coincidenţă dintre manuscrisul lui Golescu şi
dicţionarele de la 1822 şi 1825 nu confi rmă utilizarea acestora din
urmă ca surse principale pentru redactarea Condicii. Considerăm
că elementele comune din sectorul neologic al dicţionarelor muntean
şi ardeleneşti menţionate se justifi că prin faptul că termenii
respectivi erau deja consacraţi în limbă de lucrări anterioare, cu o
largă circulaţie de la o regiune românească la alta. De exemplu:
alegaţiie (IB, IG), acord (LB, IG), arie (IB, LB, IG), astronomie
(IB, IG), aritmetică (IB, LB, IG), baston (LB, IG), cacao(ă)
(LB, IG), calcul (IB, IG), dominiu, domen, domin (LB, IG), elefant
(IB, LB, IG). Termeni ca auspiciu, canibal, canonier, venal,
– 200 –
virulenţă, şerif, prosperitate, a naturaliza, grilă, a republicaniza,
reparabil, atestaţi în Condică, sau existenţa – la anumite elemente
lexicale – a unor diferenţe de structură fonetică: ecsorchism,
canicolă, eminenţă (IG); exorcism (IB), caniculă, eminenţie (LB)
în dicţionarele din Ardeal, subliniază convingător faptul că identifi
carea izvoarelor utilizate de lexicograful muntean rămâne încă
o problemă deschisă viitorului.
Demn de reţinut în atitudinea lui Golescu este de asemenea
faptul că acesta, străin de preocupările puriste ale confraţilor săi
ardeleni, nu elimină din corpusul lexical al dicţionarului cuvintele
nelatineşti. În concepţia lui I. Golescu, îmbogăţirea vocabularului
românesc nu presupune, de pildă, o degrecizare a limbii
române, ci dimpotrivă, alături de termeni moşteniţi din latină sau
de provenienţă latino-romanică, în Condică apar numeroase cuvinte
de origine grecească, ieşite din uz sau folosite numai de elita
grecofonă a Munteniei. Prin structura sa, Condica refl ectă situaţia
lexicului românesc şi, în general, a limbii române din primele decenii
ale veacului al XIX-lea: între Orient şi Occident.
Numărul considerabil de neologisme latino-romanice înregistrate
în Condică, caracterul său explicativ şi enciclopedic fac din
dicţionarul lui I. Golescu un instrument care depăşeşte scopul didactic
propus. Dar, din păcate, Condica nefi ind publicată, efortul
lui I. Golescu a rămas fără ecou în epocă. Ca şi dicţionarele de la
Cluj şi, respectiv, de la Buda, Condica lui Golescu conţine însă
date referitoare la existenţa unui sistem încă „in fi eri“ de adaptare
a împrumuturilor în limba română şi oferă o imagine asupra
posibilităţilor limbii române de absorbţie a unui bogat contingent
de împrumuturi neologice latino-romanice.
Privite în ansamblu, Dicţionarul lui Ioan Bobb, Lexiconul budan
şi Condica limbii rumâneşti reprezintă (alături de Lexiconul
de la 1818 al lui Budai-Deleanu), în deceniul al treilea al secolului
al XIX-lea, primele realizări lexicografi ce moderne din limba
română. „Le trait d’union“ al celor trei dicţionare este preocupa–
201 –
rea autorilor lor de a face din ele instrumente de cunoaştere a limbii
române; instrumente care, când sunt publicate, au menirea să
asigure totodată şi răspândirea unor împrumuturi latino-romanice,
necesare conţinutului nou al vieţii social-politice, economice
şi culturale din Ţările Române.
Privite comparativ, cele trei dicţionare prezintă însă numeroase
deosebiri. Fiecare lexicon poartă amprenta spaţiului în care este
redactat (în Dicţionarul lui Ioan Bobb şi în Lexiconul de la Buda
sunt cuprinse neologisme latino-romanice pătrunse în română
prin fi lieră maghiară şi germană; în Condică, multe grecisme)
şi reprezintă un anumit tip de orientare: Dicţionarul lui Bobb şi
Lexiconul budan sunt expresia „dublei structuri socio-culturale
a procesului de occidentalizare latino-romanică a limbii culturii
româneşti din Transilvania“. Numărul mai mic de neologisme
din Lexiconul de la Buda este interpretat de Alexandru Niculescu
(1978, p. 146), în termeni socio-lingvistici, ca o dovadă a faptului
că reprezentanţii Şcolii Ardelene urmăreau constituirea unei limbi
literare solidare cu poporul, simbol al identităţii şi al prestigiului
naţional al românilor. Îmbogăţirea şi apropierea de celelalte limbi
romanice urmăreau să asigure „coeziunea în interiorul comunităţii
româneşti şi delimitarea faţă de celelalte grupuri naţionale“. Tot
în termenii socio-lingvisticii, de cealaltă parte, „episcopul Ioan
Bobb încerca să-şi constituie o limbă a puterii, pentru elitele ecleziastice
ofi ciale ale puterii“. Condica limbii rumâneşti este rezultatul
unui efort uriaş, al unui spirit deschis, lipsit de prejudecăţi,
care a sesizat capacitatea de asimilare a limbii române.
Prestigiul Lexiconului de la Buda şi proba pe care o oferă
Condica lui Golescu asupra posibilităţilor limbii române de la
începutul secolului al XIX-lea de a încorpora un număr impresionant
de neologisme constituie două puncte de reper de importanţă
majoră nu numai pentru lexicografi a din ţara noastră, ci şi pentru
evoluţia limbii române literare. Împrumuturile atestate în aceste
dicţionare pot furniza, de exemplu, date asupra tendinţelor din
– 202 –
limba română de la din începutul veacului al XIX-lea şi servesc
ca punte de orientare în delimitarea trăsăturilor şi a sectoarelor în
care se produce cu precădere occidentalizarea latino-romanică a
românei literare. Efortul autorilor dicţionarelor de la 1822–1823,
1825 şi 1830 de a acoperi prin împrumuturi latineşti şi romanice
absenţa unor termeni care să desemneze noţiuni abstracte sau elemente
ale culturii spirituale şi materiale face dovada unei atitudini
conştiente, pornite din necesitatea de a contribui la emanciparea
limbii şi a culturii româneşti. Orientarea spre latină şi mai
ales spre limbile romanice înseamnă pasul decisiv în procesul de
modernizare a limbii române şi contribuie la stabilirea normelor
literare şi la internaţionalizarea lexicului românesc cu împrumututuri
de origine latino-romanică.
Perspectiva latino-romanică, care îi reuneşte pe cărturarii români
de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul veacului
următor, devine – de la această epocă – o dimensiune permanentă
a culturii şi a civilizaţiei din spaţiul carpato-dunărean. Acest fapt
este confi rmat în primul rând de structura dicţionarelor publicate
după Condica lui Golescu. Drumul deschis de învăţaţii ardeleni
şi de Golescu este continuat/ valorifi cat de Vaillant/ Poenar, Aaron,
Hill/ T. Stamati/ etc., care, alături de elementele atestate în
dicţionarele anterior realizate sau în alte tipuri de scrieri, introduc
în lucrările lor lexicografi ce noi împrumuturi, mai ales de origine
franceză.
Împrumuturile livreşti din a doua jumătate a veacului al XVIIIlea
pun bazele unei prime etape de tranziţie spre modernitate.
Dicţionarele/ glosarele de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până
la Condica lui Golescu sunt, prin structura lor, expresia dualităţii
semnalate de istoriile limbii literare, între limba tradiţională a
cărţilor şi cea de origine livrescă. După 1830, în atitudinea faţă de
împrumuturile latino-romanice – manifestată în dicţionarele prezentate
– distingem două tendinţe: (1) de îmbogăţire a lexicului
românesc cu elemente necesare, cerute de schimbările produse în
– 203 –
diversele sfere ale vieţii sociale, şi (2) de absorbţie a unui număr
tot mai mare de împrumuturi de lux – dintre care, cu timpul, multe
vor deveni necesare -, ceea ce deschide calea folosirii cuvintelor
de provenienţă latino-romanică în scopuri expresive.
Ca obiect cultural, dicţionarul înregistrează cuvinte. Dar lexiconul
nu trebuie privit ca o simplă arhivă de termeni. El este un
document lingvistic, dar şi o expresie a culturii şi a mentalităţii
epocii în care a fost elaborat. Prin elementele latino-romanice încorporate
în structura lexicoanelor examinate, acestea sunt, pentru
noi, semnifi cative pentru problemele limbii literare din acea
perioadă, dar şi pentru mentalitatea timpului, deschisă spre Occident.
– 204 –
BIBLIOGRAFIE

SIGLE

CR = “Curierul românesc” (1829-1830), Bucureşti.
DA = Dicţionarul limbii române. Tomul I (A-de), tomul II (F-lojniţă), Bucureşti,
1913-1937 [Academia Română].
DCECH = Joan COROMINAS, José A. PASCUAL, Diccionario crítico etimológico
castellano e hispánico, I-VI, Madrid, Gredos, 1991.
DCR = Florica DIMITRESCU, Dicţionar de cuvinte recente, Logos, Bucureşti,
19972.
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti,
1975.
DILR = Gheorghe CHIVU, Emanuela BUZÃ, Alexandra ROMAN MORARU,
Dicţionarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche
(1421-1760), Editura Ştiinţifi că, Bucureşti, 1992.
DLR = Dicţionarul limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1965-.
DN = Florin MARCU, Constant MANECA, Dicţionar de neologisme, Editura
Academiei, Bucureşti, 19783.
DOOM = Dicţionarul ortografi c, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura
Academiei, Bucureşti, 1982.
DRAE = Diccionario de la lengua española, I-II, Madrid, Real Academia Española,
1992.
EI = Martín ALONSO, Enciclopedia del idioma. Diccionario histórico y moderno
de la lengua española (siglos XII - XX). Etimológico, tecnológico,
regional e hispanoamericano, I-III, Madrid, Aguilar, 1958.
GNT = “Gazeta Teatrului Naţional”, 1836-1838.
IB = Ioan BOBB, Dictionariu rumânesc, lateinesc si unguresc, I-II, Cluj, 1822-
1823.
IG = Iordache GOLESCU, Condica limbii rumâneşti (1830) (cotă BA 844-
850).
IHR = Ion Heliade Rădulescu, Vocabular de vorbe streine în limba română
LB= Lexiconul budan (Lesicon romanescu-latinescu-ungurescu-nemţescu),
Buda, 1825.
PAH = P. POENAR, F. AARON, G. HILL, Vocabular franţezo-românesc după
cea din urmă ediţie a dicţionarului de Academia franţozească, cu adăogare
de multe ziceri, culese din deosebite dicţionare, I-II, Bucureşti, 1840-1841.
– 205 –
TRDW = H. TIKTIN, Rumänisch-deutsches Wörterbuch, I-III, ediţie de Paul
MIRON, Otto Harrassowitz, Wiesbaden, 1986.
I. Surse
Ion BUDAI-DELEANU, Lexiconu romănescu-nemţescu (1818) (cota BA
3728 – 3731).
Ion BUDAI-DELEANU, Scrieri lingvistice. Text stabilit şi glosar de Mirela
Teodorescu. Introducere şi note de Ion Gheţie, Editura Ştiinţifi că, Bucureşti,
1970.
Theodoru CODRESCU, Dictionariu franceso-romanu, dupre editiunea domnilor
P. Poienaru, F. Aron şi G. Hill, sporitu şi adaugitu cu latineste de pe
dictionariulu lui Boïste, Iaşi, 1859.
Ion HELIADE RÃDULESCU, Scrieri lingvistice. Ediţie, studiu introductiv,
note şi bibliografi e de Ion Popescu-Sireteanu, Editura Ştiinţifi că, Bucureşti,
1973.
Paul IORGOVICI, Observaţii de limba rumănească. Prefaţă de Ştefan Munteanu,
ediţie critică, studiu introductiv, tabel cronologic, note bibliografi e de
Doina Bogdan-Dascălu şi Crişu Dascălu, Facla, Timişoara, 1979.
Samuelis KLEIN, Dictionarium valachico-latinum (1801/ 1805), ediţie de
GÁLDI László, Budapesta, 1944.
Şt. MUNTEANU, D. DAVID, Ileana OANCEA, V. D. ŢÂRA, Crestomaţie
românească. Texte de limbă literară, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1978.
G. A. POLIZU, Vocabular româno-german, Braşov, 1857.
T. STAMATI, Disionăraşu românescu de cuvinte tehnice şi altele greu de
înţelesu, Iaşi 1851.
T. STAMATI, Vocabulariu de limba germană şi română, Iaşi, 1852.
Şcoala Ardeleană, I-II. Ediţie critică, note, bibliografi e şi glosar de Florea
Fugariu. Introducere de Dumitru Ghişe şi Pompiliu Teodor, Minerva,
Bucureşti, 1983.
J. A. VAILLANT, Vocabular purtăreţ rumănesc-franţozescu şi franţozescurumănesc
urmat de un mic vocabular de omonime, Bucureşti, 1839.
II. Lucrări de referinţă
Gh. ADAMESCU, Adaptarea neologismelor la mediu, Bucureşti, 1938.
Jana ALBIN, Sufi xele -ism şi -ist, in Studii şi materiale privitoare la formarea
cuvintelor în limba română, Editura Academiei, Bucureşti, 1959, p. 123-
131.
Mioara AVRAM, Despre gramatica lui Iordache Golescu, in Iordache Golescu,
Scrieri alese, Cartea Românească, Bucureşti, 1990, p. 396-407.
– 206 –
N. BÃNESCU, Viaţa şi scrierile marelui vornic Iordache Golescu, Vălenii-de-
Munte, 1910.
N. BÃNESCU, Marele vornic Iordache Golescu, Bucureşti, 1910.
***Bibliografi a analitică a limbii române literare (1780–1866), Editura Academiei,
Bucureşti, 1972.
Cornelia C. BODEA, Preocupări economice şi culturale în literatura transilvană
dintre anii 1786–1830, in „Studii. Revistă de istorie”, 3, IX (1956), p. 87-
106.
Rodica BOGZA-IRIMIE, Termeni politico-sociali în primele periodice
româneşti, Universitatea din Bucureşti, 1974.
Marin BUCUR, Documente inedite din arhivele franceze privitoare la români
în secolul al XIX-lea, I, Editura Academiei, Bucureşti, 1969.
Ileana BUCURENCIU, Coman LUPU, La première traduction roumaine de
“El Criticón” de Baltasar Gracián, in Etudes romanes. III. „Bulletin de la
Société Roumaine de Linguistique Romane”, XIII (1978). Hommage à Iorgu
Iordan à l’occasion de son quatre-vingt-dixième anniversaire, Bucarest,
1978, p. 73-82.
Ion BULEI, Scurtă istorie a românilor, Meronia, Bucureşti, 1996.
José Jesús de BUSTOS TOVAR, Contribución al estudio del cultismo léxico
medieval, Madrid, 1974 [BRAE].
B. CAZACU, Probleme ale studierii lexicului limbii române literare în secolul
al XX-lea, in „Studii şi cercetări lingvistice”, 3, XIII (1962), p. 479-490.
G. CÃLINESCU, Material documentar: Iordache Golescu, in „Studii şi
cercetări de istorie literară şi folclor”, 4, IX (1960), p. 740-742.
G. CÃLINESCU, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva,
Bucureşti, 1982.
Elizabeth CLOSE, The Development of Modern Rumanian. Linguistic Theory
and Practice in Muntenia. 1821-1838, Oxford University Press, 1974.
***Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, I-II, Editura
Academiei, Bucureşti, 1956, 1958.
Paul CORNEA, Originile romantismului românesc. Spiritul public, mişcarea
ideilor şi literatura între 1780-1840, Minerva, Bucureşti, 1972.
Mariana COSTINESCU, Normele limbii literare în gramaticile româneşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
Ion COTEANU, Marius SALA, Etimologia şi limba română. Principii, probleme,
Editura Academiei, Bucureşti, 1987.
Teodora CRISTEA, Dicţionarele francezo-române şi româno-franceze din
prima jumătate a secolului al XIX-lea, in „Analele Universităţii Bucureşti”.
Seria Ştiinţe Sociale. Filologie, 23, X (1961), p. 631-639.
Doina DAVID, Limbă şi cultură. (Româna literară între 1880 şi 1920. Cu privire
specială la Transilvania şi Banat), Facla, Timişoara, 1880.
– 207 –
Ovid DENSUSIANU, Literatura română modernă, Editura Eminescu,
Bucureşti, 1985.
Paula DIACONESCU, Elemente de istorie a limbii române literare moderne.
Partea I. Probleme de normare a limbii literare moderne (1830-1880), Universitatea
din Bucureşti, 1974.
*** Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei,
Bucureşti, 1979.
Florica DIMITRESCU, Contribuţii la istoria limbii române vechi, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
Neagu DJUVARA, Le Pays Roumain entre Orient et Occident. Les Principautés
danubiennes au début du XIXe siècle, Publications Orientalistes de
France, 1989.
Jean DUBOIS, Claude DUBOIS, Introduction à la lexicographie. Le dictionnaire,
Langue et langage, Larouse, Paris, 1971.
Alexandru DUŢU, Coordonate ale culturii româneşti în secolul XVIII (1700-
1821). Studii şi texte, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.
Alexandru DUŢU, Cultura română în civilizaţia europeană modernă, Minerva,
Bucureşti, 1978.
Pompiliu ELIADE, Infl uenţa franceză asupra spiritului public în România.
Originile, Univers, Bucureşti, 1982.
Vlad GEORGESCU, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre,
Humanitas, Bucureşti, 1992.
Ion GHEŢIE, Glosare de neologisme la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XIX-lea, in „Limba română”, X (1961), 6, p. 557–566.
Ion GHEŢIE, Opera lingvistică a lui Ion Budai-Deleanu, Editura Academiei,
Bucureşti, 1966.
Ion GHEŢIE, Istoria limbii române literare. Privire sintetică, Editura Ştiinţifi că
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.
Ion GHEŢIE, Introducere în studiul limbii române literare, Editura Ştiinţifi că
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
Constantin C. GIURESCU, Dinu C. GIURESCU, Istoria românilor din cele
mai vechi timpuri până astăzi, Albatros, Bucureşti, 19752.
Iordache GOLESCU, Scrieri alese. Teatru. Pamfl ete. Versuri. Proverbe. Traduceri.
Excerpte din Condica limbii rumâneşti şi din Băgări de seamă
asupra canoanelor grămăticeşti. Ediţie şi comentarii de Mihai Moraru.
Tabel biobibliografi c şi repere critice de Coman Lupu. Cuvânt înainte şi
coordonare de acad. Al. Rosetti, Cartea Românească, Bucureşti, 1990.
Al. GRAUR, Etimologii româneşti, Editura Academiei, Bucureşti, 1963.
Victor GRECU, Şcoala Ardeleană şi unitatea limbii române literare, Facla,
Timişoara, 1973.
– 208 –
Elena GRIGORIU, Zorii teatrului cult în Ţara Românească, Albatros,
Bucureşti, 1983.
P. V. HANEŞ, Studii de istorie literară, Minerva, Bucureşti, 1970.
I. HELIADE RÃDULESCU, Bucăţi alese, Universala, Bucureşti, 1909.
Ion HELIADE RÃDULESCU, Gramatică românescă, ediţie şi studiu de Valeria
Guţu Romalo, Editura Eminescu, Bucureşti, 1980.
Theodor HRISTEA, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, Editura
Ştiinţifi că, Bucureşti, 1968.
Theodor HRISTEA (coordonator), Sinteze de limba română, Albatros,
Bucureşti, 19843.
Liliana IONESCU-RUXÃNDOIU, Dumitru CHIŢORAN, Sociolingvistica.
Orientări actuale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
Anastasie IORDACHE, Goleştii. Locul şi rolul lor în istoria României, Editura
Ştiinţifi că şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
Iorgu IORDAN, Sufi xe româneşti de origine recentă, in „Buletinul Institutului
de Filologie «Alexandru Philippide»”, VI (1939), p. 22 urm.
Iorgu IORDAN, Limba română actuală. O gramatică a greşelilor, Socec & Co.,
Bucureşti, 19472.
Iorgu IORDAN, Unele aspecte ale formării cuvintelor în limba română actuală,
in „Studii şi cercetări lingvistice”, XV (1964), 4, p. 407 urm.
N. IORGA, Istoria literaturii româneşti. Introducere sintetică, Minerva,
Bucureşti, 1977.
***Istoria literaturii române. II. De la Şcoala Ardeleană la Junimea, Editura
Academiei, Bucureşti, 1968.
***Istoria literaturii române. Studii, Editura Academiei, Bucureşti, 1979.
G. IVÃNESCU, Studii de istoria limbii române literare. Ediţie îngrijită şi
postfaţă de Al. Andriescu, Junimea, Iaşi, 1989.
G. IVÃNESCU, L. LEONTE, Fonetica şi morfologia neologismelor române
de origine latină şi romanică, in „Studii şi cercetări ştiinţifi ce”, Iaşi, VII
(1956), fasc. 2 – Filologie.
Mihail KOGÃLNICEANU, Tainele inimei. Scrieri alese, Minerva, Bucureşti,
1973.
René LAGANE, Jacqueline PINCHON, La norme, in „Langue française“,
16/1972, Larousse, Paris.
Maurice LE ROY, Les grands courants de la linguistique moderne, Editions de
l’Université de Bruxelles, 19712.
*** Limba română literară în secolul al XVIII-lea. I. Lexicul tipăriturilor
blăjene din perioada 1750-1780, III, Universitatea din Timişoara, 1985.
Coman LUPU, Le lexique d’origine latino-romane dans la „Condica” de Golescu,
in „Bulletin de la Société Roumaine de Linguistique Romane”, Bucarest,
X (1974), p. 11-116.
– 209 –
Coman LUPU, Iordache Golescu şi Romania, in Cercetări actuale în domeniul
limbilor şi literaturilor străine, A.S.E., Bucureşti, 1975, p. 126-131.
Coman LUPU, Lexicul romanic din „Condica limbii rumâneşti” a lui Iordache
Golescu in Unitate şi diversitate în Romania, Universitatea din Bucureşti,
1976, p. 151-167.
Coman LUPU, Normă şi codifi care în dicţionare româneşti din prima jumătate
a secolului al XIX-lea, in “Studii şi cercetări lingvistice”, 1, XLIII (1992),
p. 51-53.
Mihaela MANCAŞ, Istoria limbii române literare. Perioada modernă (secolul
al XIX-lea), Universitatea din Bucureşti, 1974.
N. MANOLESCU, Istoria critică a literaturii române, I, Minerva, Bucureşti,
1991.
Alexandru MARCU, Simion Bărnuţiu şi Pietro Monti cu o scrisoare inedită,
in Omagiu lui I. Bianu din partea colegilor şi foştilor săi elevi, Bucureşti,
1927, p. 251-256.
Rutilio MARTINEZ OTERO, Cultismos, in „Archivum”, IX (1959), 1-2, p.
189-215.
Samuil MICU, Gheorghe ŞINCAI, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae.
Studiu introductiv, traducerea textelor şi note de Mircea Zdrenghea,
Dacia, Cluj-Napoca, 1980.
G. MIHÃILÃ, Dicţionar al limbii române vechi (sfârşitul sec. X – începutul
sec. XVI), Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974.
Ştefan MUNTEANU, Vasile V. ŢÂRA, Istoria limbii române literare, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
D. MURÃRAŞU, Istoria literaturii românei, Cartea Românească, Bucureşti,
1946.
I. NEGOIŢESCU, Istoria literaturii române. I (1800-1945), Minerva, Bucureşti,
1991.
Aurel NICOLESCU, Şcoala Ardeleană şi limba română, Editura Ştiinţifi că,
Bucureşti, 1971.
Alexandru NICULESCU, L’occidentalisation romane du roumain moderne.
Une analyse socio-culturelle, in Mélanges offerts à Carl Theodor Gossen,
Francke Verlag – Marche Romane, Bern – Liège, 1976, p. 665-669.
Alexandru NICULESCU, Individualitatea limbii române între limbile romanice.
II. Contribuţii socioculturale, Editura Ştiinţifi că, Bucureşti, 1978.
Dimitrie C. OLLÃNESCU, Teatrul la români, Editura Eminescu, Bucureşti,
1981.
D. PANAITESCU-PERPESSICIUS, Iordache Golescu, lexicolog, folclorist şi
scriitor, in „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”, III (1954), p.
27-38.
– 210 –
Cornelia PAPACOSTEA-DANIELOPOLU, Lidia DEMÉNY, Carte şi tipar în
societatea românească şi sud-est europeană (secolele XVII–XIX), Editura
Eminescu, Bucureşti, 1985.
Iosif PERVAIN, Ana CIURDARIU, Aurel SASU, Românii în periodicele
germane din Transilvania, Editura Ştiinţifi că şi Enciclopedică, Bucureşti,
1977.
Al. PIRU, Istoria literaturii române de la origini până la 1830, Editura Ştiinţifi că
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
N. POPA, Şcoala din Moldova ca instrument de difuzare a ştiinţei. 1829–1848,
in „Studii şi cercetări ştiinţifi ce”, Iaşi, V (1954), 3–4, p. 529–564.
D. POPOVICI, Cercetări de literatură română, Cartea Românească, Sibiu,
1944.
D. POPOVICI, Romantismul românesc (1829-1840), Editura Tineretului,
Bucureşti, 1969.
Sextil PUŞCARIU, Limba română. I. Privire generală. Prefaţă de G. Istrate,
note, bibliografi e de Ilie Dan, Minerva, Bucureşti, 1976.
Andrei RADU, Cultura franceză la românii din Transilvania până la Unire,
Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
Sanda REINHEIMER, Liliane TASMOWSKI, Pratique des langues romanes.
Espagnol, français, italien, portugais, roumain, L’Harmattan, Paris – Montréal,
1997.
Sanda REINHEIMER RÎPEANU, Oana SÃLIŞTEANU, Fonetismo semidotto
o semipopolare nelle lingue romanze occidentali, in „Revue roumaine de
linguistique“, XXXII (1987), 3, p. 271–276.
I. RIZESCU, Sufi xele noi neproductive şi puţin productive, in Studii şi materiale
privitoare la formarea cuvintelor în limba română, III, Editura Academiei,
Bucureşti, 1962.
Al. ROSETTI, B. CAZACU, L. ONU, Istoria limbii române literare. I. De la
origini până la începutul secolului al XIX-lea, Minerva, Bucureşti, 19712.
Marius SALA, Jana BALACCIU-MATEI, Derivate sau moştenite?, in “Studii
şi cercetări lingvistice”, 4, XXXIV (1983), p. 311-313.
Marius SALA, Lenguas en contacto, Gredos, Madrid, 1998.
Luiza SECHE, Mircea SECHE, Despre adaptarea neologismelor în limba
română literară, in „Limba română”, XIV (1965), 6, p. 677-687.
Mircea SECHE, Câteva păreri despre limba literară în prima jumătate a secolului
al XIX-lea, in „Limba română”, 2, VII (1958), p. 93–95, şi 1, VIII
(1959), p. 102–106.
Mircea SECHE, Schiţă de istorie a lexicografi ei române, I, Editura Ştiinţifi că,
Bucureşti, 1962.
Mariana STÃNCIULESCU CUZA, Italienism şi italienisme în perioada de
formare a limbii române literare, Universitatea din Bucureşti, 1992.
– 211 –
***Studii de limbă literară şi fi lologie, I-III, Editura Academiei, Bucureşti,
1969, 1972, 1974.
Lazăr ŞÃINEANU, Istoria fi lologiei române. Studii critice, Bucureşti, 18922,
p. 125–141, 227.
Lazăr ŞÃINEANU, Doi gramatici munteni. Ienăchiţă Văcărescu şi Iordache
Golescu, in „Revista nouă”, Bucureşti, IV (1892), p. 11–12.
Romulus TODORAN, Contribuţii la studiul terminologiei juridic-administrative
româneşti din Transilvania de la începutul secolului al XIX-lea in
Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, Editura
Academiei, Bucureşti, 1962, p. 103-136.
Mircea TOMESCU, Calendarele româneşti (1733-1830). Studiu şi bibliografi
e, Bucureşti, 1957.
Despina URSU, Din istoria terminologiei româneşti privitoare la teatru, in
„Studii şi cercetări ştiinţifi ce”, Iaşi, XI (1960), p. 89-98.
Despina URSU, Din istoria terminologiei privitoare la arhitectură şi sculptură,
in “Studii şi cercetări ştiinţifi ce”, XII (1961), p. 85-97.
Despina URSU, Rolul accentului în stabilirea etimologiei unor neologisme ale
limbii române, in “Studii şi cercetări ştiinţifi ce”, XIII (1962), p. 7-20.
Despina URSU, Încadrarea morfologică a substantivelor neologice, în limba
română din perioada 1760-1860, in „Anuar de lingvistică şi istorie literară”,
Iaşi, XVI (1965), p. 113-121.
Despina URSU, Adaptarea adjectivelor neologice în limba română literară din
perioada 1760-1860, in Studii de limbă literară şi fi lologie, I, Editura Academiei,
Bucureşti, 1969, p. 131-154.
N. A. URSU, Formarea terminologiei ştiinţifi ce româneşti, Editura Ştiinţifi că,
Bucureşti, 1962.
N. A. URSU, Le problème de l’étymologie des néologismes du roumain,
Conférence Nationale de Linguistique Roumaine, Bucarest, 1964, p.1-13.
N. A. URSU, Problema etimologiei neologismelor limbii române, in „Anuar
de lingvistică şi istorie literară“, Iaşi, XVI (1965), p. 105–111.
N. A. URSU, O disertaţie necunoscută de la 1822 privitoare la limba română
literară, in Studii de limbă literară şi fi lologie, I, Editura Academiei,
Bucureşti, 1969, p. 155-170.
Lucia WALD (redactor responsabil), Istoria gândirii lingvistice româneşti.
Texte comentate, I, Universitatea din Bucureşti, 1987.
Mihai Zamfi r, Emil BOLDAN, Şt. CAZIMIR, Gh. CIOMPEC, Istoria literaturii
române de la origini până la sfârşitul secolului al XIX-lea I-II, Universitatea
din Bucureşti, 1971-1972.
Bohumil ZAVADIL, Por una teoría de la codifi cación de la norma estándard
en los países hispanoamericanos, in „Revista de Filología Románica” (Madrid),
IV (1986), p. 295-299.
– 212 –
ANEXÃ
Această secţiune cuprinde două părţi:
I. o listă de elemente livreşti;
II. cuvinte ce au, în dicţionarele cercetate de noi (IG, LB),
indicaţii etimologice care nu satisfac exigenţele ştiinţifi ce de
astăzi în acest domeniu.
În primul inventar am inclus cuvintele care apar menţionate
în lucrarea noastră - cu indicaţii (în paranteză) privitoare la izvor
- şi care sunt excerptate din dicţionarele sau scrierile din a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea - prima jumătate a veacului al
XIX-lea, consultate de noi. Am menţinut în lista noastră şi elemente
extrase din IB, LB şi IG, pe care nu le-am folosit pentru a
ilustra diversele aspecte puse în discuţie. Am semnalat de asemenea
cazurile când forma unui cuvânt atestat în izvoarele noastre
diferă de cea din limba actuală. Cuvântul-titlu are forma din sursă
în cazul în care nu este atestat de dicţionarele uzuale actuale
(DEX, DN).
În câteva situaţii, am păstrat glosările din original, din două
motive: 1. am considerat că pot prezenta interes (vezi antipodes)
ca tip de defi niţie lexicografi că; 2. pentru a evita eventualele difi
cultăţi în identifi carea/ înţelegerea cuvintelor atestate în sursele
noastre, dar inexistente în dicţionarele uzuale de astăzi (vezi antipoarta).
Toate lexemele catalogate mai jos fac parte din clasa elementelor
livreşti, în sensul larg al termenului (împrumuturi, dar şi
derivate de la acestea). Precizările etimologice notate între paranteze
drepte sunt cele care apar în DEX. Am folosit reperele
etimologice din DN numai pentru termenii neatestaţi în DEX. La
cuvintele neînregistrate în DEX sau DN şi care sunt formate pe
teren românesc, cu afi xe productive şi astăzi, am făcut menţiunea
– 213 –
derivat/ creat pe teren românesc etc. După parantezele drepte am
notat echivalentele latineşti ale intrărilor, aşa cum apar în IB, LB,
Iorgovici - ca posibile sugestii etimologice, dar şi semantice, pentru
anumite elemente româneşti -, şi, unde este atestat în sursă,
etimonul indicat de autorii LB sau de Golescu în Condică.
La câteva dintre cuvinte am păstrat şi datele de natură morfologică,
pentru a completa informaţiile privitoare la normă şi codifi
care oferite în lucrarea noastră.
Pentru termenii din Condica lui Golescu, am folosit sigla IG,
aceeaşi din lucrarea noastră. Pe cei atestaţi în alte scrieri golesciene,
i-am înregistrat cu menţiunea I. Golescu.
Optând pentru DEX, considerăm că am făcut cea mai bună
alegere posibilă pentru soluţiile etimologice la care să raportăm
termenii din inventarul nostru. Singurul dicţionar care ar mai putea
fi luat în discuţie pentru secţiunea etimologică este TRDW,
dar... Unele propuneri etimologice din TRDW coincid cu cele din
DEX: a adnota < lat. DEX/ lat. TRDW; absint < fr. DEX/ fr.
TRDW; aliaj < fr./ fr.; a alia < fr./ fr.; album < fr./ fr.; a ambiţiona
< fr./ fr.; abstract < lat., germ., fr./ lat., germ., fr. În alte cazuri, coincidenţa
este parţială: ambulanţă < fr., lat. DEX/ fr., it. TRDW;
a agita < fr., lat./ fr.; adversar < fr., lat./ fr.; adiacent < fr., lat./
fr., it. Există însă şi situaţii în care soluţiile etimologice din cele
două dicţionare diferă total: academie < fr., lat. DEX/ it. TRDW;
analiză < fr./ gr., lat. Dar nu deosebirile de felul celor semnalate
ne-au determinat să evităm TRDW.
Faţă de prima ediţie, TRDW publicat în 1986 prezintă două
avantaje pentru sectorul neologic: 1. inventarul a fost substanţial
îmbogăţit, dar nu se poate raporta la DEX; 2. toate împrumuturile
livreşti sunt datate. Deci un motiv pentru care am renunţat în mod
deliberat la folosirea TRDW a fost absenţa din această lucrare
lexicografi că a unui număr însemnat de lexeme care apar în ANEXA
noastră. În schimb, acestea sunt incluse în DEX: abominabil,
absolutoriu, acatalepsie, acordare, acta, actuar, administrat,
– 214 –
adulterin, adversitate, aerografi e, aerologie, aerometrie, alantoidă,
alegaţie, alfabetic, alibi, alterat, ambigen, ambiguitate, ambiguu,
amică, amigdală, anacreontic, anaforic, analogic, anapest,
atacabil etc. Pe de altă parte, dacă datările fac din TRDW o lucrare
de referinţă, modul în care s-au rezolvat problemele ridicate de
originea cuvintelor neologice ridică multe semne de întrebare. De
exemplu, la abecedar, secţiunea etimologică ne indică abc. Pentru
a analiza, datat la 1795, se face trimitere la analiză (< gr., lat.),
atestat la 1799. Iată de ce recomandăm ca, pentru provenienţa
elementelor livreşti, TRDW să fi e folosit cu prudenţa cuvenită.
I.
1. abate (Bărnuţiu) [< it. ab(b)ate, DEX];
2. abaţie (abbatie, IB; avaţie, LB) [< din it. ab(b)azia, DEX]; lat. abbatia,
LB, IB;
3. abdica (a) (IG, Polizu) [< fr. abdiquer, lat. abdicare, DEX] < fr. abdiquer,
IG;
4. abdicator (IG) [nu este înregistrat în DEX, nici în DN; este probabil o
creaţie a lui I. Golescu, din (a) abdica + -tor];
5. abdicaţie (Polizu) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut din fr. abdication];
6. abecedar (şi abeţedar, IG; abecedari, IB; abecedă, abeţedă, LB; abeţedar,
Vaillant; IHR) [< lat. abecedarius, fr. abécédaire, DEX] lat. abecedarium,
IB, LB;
7. abis (IB; abisu, Stamati) [< fr. abysse, lat. abyssus, DEX] lat. abissus, IB;
8. abjuraţie (abjuraţiie “adică tăgăduire, lepădare dă lege, dă oarece”, IG) [nu
apare în DEX; DN: cf. fr. abjuration, lat. abjuratio] < fr. abjuration, IG;
9. abnegaţie (Kogălniceanu) [< fr. abnégation, DEX];
10. abominabil (IHR) [< fr. abominable, lat. abominabilis, DEX];
11. abominaţie (IHR) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din fr. abomination
sau din it. abominazione];
12. abona (a) (“adică a tocmi la teatr o lojă sau a să tocmi pentru
oarece la noroc”, IG; Polizu, Vaillant) [< fr. abonner, DEX];
Şi derivate în IG: abonător, abonătoare, abonat, abonată, abonare,
abonătură, abonăcios, abonăcioasă, abonelnic, abonelnică, abonatic,
abonatică, neabonat...
– 215 –
13. abonament (“adică plată, tocmeală pentru un loc la un teatru sau pentru
oarece la noroc”, IG; GTN, Polizu, Vaillant, PAH) [< fr. abonnement, DEX]
< fr. abonnement, IG;
14. abonat (IG, Vaillant) [din (a) abona, prin conversiune, DEX];
15. aborda (a) (IG) [< fr. aborder, DEX] < fr. aborder, IG;
16. abordator (IG) [nu există în DEX, nici în DN; este probabil o creaţie a lui
I. Golescu, din (a) aborda + -tor];
17. abroga (a) (Iorgovici) [< lat. abrogare, fr. abroger, DEX] lat. abrogare,
Iorgovici;
18. abrogaţie (Iorgovici) [< lat. abrogatio, fr. abrogation, DEX] lat. abrogatio,
Iorgovici;
19. abrutisment (IHR) [nu este înregistrat în DEX, nici în DN; împrumut din
fr. abrutissement];
20. absent (absant “adică cel ce nu este dă faţă, i să împotriveşte prezent, cel
ce iaste dă faţă”, IG) [< fr. absent, lat. absens, DEX] < fr. absent, IG;
21. absenţă (absenţia, Iorgovici) [< fr. absence, lat. absentia, DEX] lat. absentia,
Iorgovici;
22. absint (absinthiu, IB) [< fr. absinthe, DEX] lat. absynthium, IB;
23. absolut (IG, Proclamaţia de la Izlaz, Polizu) [< lat. absolutus, DEX] < fr.
absolu, IG;
24. absolutism (IG, Polizu) [< fr. absolutisme, DEX];
25. absolutoriu (absolutor “care dă slbozeniie, dă iertare...”, IG) [< lat. absolutorius,
germ. Absolutorium, DEX];
26. absoluţiune (absoluţiie, IG) [< fr. absolution, lat. absolutio, DEX];
27. absorbi (a) (Vaillant) [< fr. absorber, DEX];
28. absorbţie (Polizu) [< fr. absorption, lat. absorptio, DEX];
29. abstract (IG) [< lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait, DEX];
30. abstracţie (abstracţiie, IG) [< fr. abstraction, lat. abstractio, DEX] < fr.
abstraction, IG;
31. absurd (IG, Budai-Deleanu, Polizu) [< fr. absurde, lat. absurdus, DEX] <
fr. absurde, IG;
32. absurditate (“lucrarea, fi inţa celui absurd”, IG; Budai-Deleanu) [< fr. absurdité,
lat. absurditas, DEX];
33. abuz (IG, Polizu, Vaillant) [< fr. abus, lat. abusus, DEX] < it. abuso, IG;
34. academic (Budai-Deleanu, Polizu, Vaillant, PAH) [< fr. académique, lat.
academicus, DEX];
35. academie (Budai-Deleanu, Polizu, Vaillant, PAH) [< fr. académie, lat. academia,
DEX];
36. academist (Polizu) [nu apare în DEX; DN: < fr. académiste];
37. acatalepsie (PAH) [< fr. acatalepsie, DEX];
38. acataleptic (PAH) [nu apare în DEX; DN: < fr. acataleptique];
– 216 –
39. accent (accentu, Ienăchiţă Văcărescu; şi acţent, Polizu; acţent, Vaillant;
PAH) [< fr. accent, lat. accentus, DEX];
40. accepta (a) (Polizu) [< fr. accepter, lat. acceptare, DEX];
41. acces (IG) [< fr. accès, lat. accessus, DEX];
42. accesoriu (PAH) [< fr. accessoire, lat. accesssorius, DEX];
43. accident (accidente, Iorgovici; PAH) [< fr. accident, lat. accidens, DEX]
lat. accidens, Iorgovici;
44. acomoda (a) (Polizu, PAH) [< fr. accommoder, lat. accommodare, DEX];
45. acompania (a) (Polizu, PAH; a acompaniarisi, Vaillant) [< fr. accompagner,
DEX];
46. acord (acordu, LB; accorda, IB; IG, CR, Polizu, Vaillant) [< fr. accord, it.
accordo, DEX] < fr. accord, IG; lat. conventio, IB;
47. acorda (a) (accord “impac”, IB; Polizu, Vaillant) [< fr. accorder, DEX]
lat. paco, IB;
48. acordare (accordare, IB) [din (a) acorda + -re, DEX] lat. compositio, IB;
49. acordator (accordatoriu, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; format în
română, din (a) acorda + -tor] lat. pacifi cator, IB;
50. acta (acte, IB) [< lat. acta, DEX] lat. acta, IB;
51. activ (acteiv, IB; ativ, Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. actif, lat. activus, rs. aktiv;
la I. Văcărescu, din it. attivo] lat. activus, IB;
52. actor (IB, GTN) [< fr. acteur, lat. actor, DEX] lat. actor, IB;
53. actricie (IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumutat din lat. actrix,
înlocuit în limba literară de actriţă < fr. actrice, DEX] lat. actrix, IB;
54. actual (IB, Polizu) [< fr. actuel, lat. actualis, DEX] lat. actualis, IB;
55. actuar (actuariu, IB) [< fr. actuaire, lat. actuarius, DEX] lat. actuarius,
IB;
56. acţiune (actie, IB) [< fr. action, lat. actio, DEX] lat. actio, IB;
57. acuarelă (“adică zugrăveala cu cele mai frumoase, mai luminoase, mai
strălucitoare văpseli dă China”, IG; Polizu) [< fr. aquarelle, DEX] < fr.
aquarelle, IG;
58. acuariu (IB, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din latină];
59. acuza (a) (Polizu) [< fr. accuser, lat. accusare, DEX];
60. acuzaţie (Polizu, Stamati) [< fr. accusation, lat. accusatio, DEX];
61. adagiu (“disă, pildă, parimie”, LB) [< lat. adagium, fr. adage, DEX] lat.
adagium, proverbium, LB;
62. adamist, -ă (“cei ce iubesc să umble goli, dăspuieţi ca Adam”, IG) [neînregistrat
în DEX, nici în DN];
63. aderent (Budai-Deleanu) [< fr. adhérent, lat. adherens, DEX];
64. adiacent (şi adjiacent, IG) [< fr. adjacent, lat. adiacens, DEX] < it. adiacente,
fr. adiacent(!), IG;
– 217 –
65. adio (“adică cu Domnul, rămâi sănătos”, IG) [< it. addio, fr. adieu, DEX]
< it. addio, IG;
66. adiţie (şi addiţie, Iorgovici; adiţiie “adică adăogire, adunare la aritmetică”,
IG) [< fr. addition, lat. additio, DEX] lat. additio, Iorgovici; < it. addizione,
IG;
67. adjectiv (şi adjetiv, IG) [< fr. adjectif, lat. adjectivum, DEX] < fr. adjectif,
IG;
68. administra (a) (IG, Polizu) [< fr. administrer, lat. administrare, DEX]
< fr. administrer, IG; În IG, alte cuvinte notate de autor sub intrarea
a administra: administretoare, administrată, administrativă,
administrătură, administrăcios, administrăcioasă, administrelnic,
administratic, administratnică, neadministrat...
69. administrare (IG) [în DEX, derivat din (a) administra + -re];
70. administrat (IG) [în DEX, din (a) administra, prin conversiune];
71. administrativ (IG, Polizu, Vaillant) [< fr. administratif, lat. administrativus,
DEX];
72. administrator (administretor, IG; IB, Vaillant) [< fr. administrateur, lat.
administrator, DEX] lat. administrator, IB;
73. administraţie (administraţiie, IG; administratie, IB; Polizu) [< fr. administration,
lat. administratio, rs. administraţiia, DEX] lat. administratio,
IB;
74. administră (administra, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. administra, -ae, IB;
75. administru (IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
administer, IB;
76. admite (a) (admitere, Iorgovici) [< fr. admettre, lat. admittere, DEX] lat.
admittere, Iorgovici;
77. admoniţiune (admoniţie, IB) [< fr. admonition, lat. admonitio, DEX] lat.
admonitio, IB;
78. adnota (a) (Polizu) [< lat. adnotare, annotare, DEX];
79. adnotaţie (Polizu) [< lat. adnotatio, annotatio, DEX];
80. adopta (a) (IG, Polizu, Vaillant) [< fr. adopter, lat. adoptare, DEX] < fr.
adopter, IG;
81. adoptare (Polizu) [< (a) adopta + -re, DEX];
82. adoptiv (Polizu) [< fr. adoptif, lat. adoptivus, DEX];
83. adora (a) (IG) [< fr. adorer, lat. adorare, DEX] < it. adorare, IG;
84. adorabil (Polizu) [< fr. adorable, lat. adorabilis, DEX];
85. adorat (Budai-Deleanu) [din (a) adora, prin conversiune, DEX];
86. adresa (a) (şi a adresarisi, IG) [< fr. adresser, DEX];
87. adulterin (Budai-Deleanu) [< fr. adultérin, lat. adulterinus, DEX];
– 218 –
88. adverb (adverbiu, Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. adverbe, lat. adverbium,
DEX];
89. advers (adversu, Iorgovici) [< fr. adverse, lat. adversus, DEX] lat. adversus,
Iorgovici;
90. adversar (adversariu, Iorgovici) [< fr. adversaire, lat. adversarius, DEX]
lat. adversarius, Iorgovici;
91. adversitate (Iorgovici) [< fr. adversité, lat. adversitas, DEX] lat. adversitas,
Iorgovici;
92. aënobarbus (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
aënobarbus, IB;
93. aerian (IG) [< fr. aérien, DEX];
94. aeriform (Polizu) [< fr. aériforme, DEX];
95. aerografi e (Vaillant) [< fr. aérographie, DEX];
96. aerologie (Vaillant) [< fr. aérologie, DEX];
97. aerometrie (Polizu) [< fr. aérométrie, DEX];
98. aerometru (Polizu) [< fr. aéromètre, DEX];
99. aeronaut (Polizu) [< fr. aéronaute, DEX];
100. aeronautică (Polizu) [< fr. aéronautique, DEX];
101. aerostat (IG, Polizu) [< fr. aérostat, DEX];
102. african (affrican, IB; şi “affrican vent” = lat. affricus, IB) [< Africa +
-an; cf. lat. africanus, it. africano, fr. africain, DEX] lat. affricanus, IB;
103. agapă (agape, IB) [< fr., lat. agape, DEX] lat. agape, IB;
104. agent (Diaconovici-Loga; aghent, Budai-Deleanu) [< fr. agent, lat. agens,
rs. aghent, DEX];
105. agita (a) (a agitarisi, IG) [< fr. agiter, lat. agitare, DEX];
106. agonie (Polizu) [< fr. agonie, lat. agonia, DEX];
107. agrafă (agraf, IG) [< fr. agrafe, DEX] < fr. agrafe, IG;
108. agresiv (PAH) [< fr. agressif, DEX];
109. agresor (PAH) [< fr. agresseur, lat. agressor, DEX];
110. agricol (Polizu) [< fr. agricole, DEX];
111. agricultură (Polizu) [< fr. agriculture, lat. agricultura, DEX];
112. agronom (Polizu, Vaillant) [< fr. agronome, DEX];
113. agronomie (Polizu, Vaillant) [< fr. agronomie, DEX];
114. alabastru (LB, IB, Polizu, Vaillant) [< it. alabastro, lat. alabastrum,
DEX] lat. alabastrum, LB, IB;
115. alantoidă (allantoidă, IG) [< fr. allantoïde, DEX] < it. allantoide sau gr.
allatoides, IG;
116. alarma (a) (Stamati, 1852) [< fr. alarmer, DEX];
117. alarmă (IG, Stamati) [< fr. alarme, DEX] < fr. alarme, IG;
118. album (Polizu, Vaillant) [< fr., lat. album, DEX];
– 219 –
119. alcali- (alcalie, Vaillant) [nu apare în DEX; DN: < ar. al-kali; în Vaillant,
împrumut sigur din fr. alcali];
120. alchimic (alşimic, Polizu) [neînregistrat în DEX; DN: < fr. alchimique];
121. alchimie (IB; şi alşimie, Polizu) [< fr. alchimie, lat. alchemia, DEX] lat.
alchymia, IB;
122. alchimist (alchimista, IB; alşmist, Polizu) [< fr. alchimiste, DEX] lat.
alchymista, IB;
123. alcool (Polizu, Vaillant, PAH) [< fr. alcool, DEX];
124. alee (“adică un drum dă plimbare”, IG; Vaillant) [< fr. allée, DEX] < fr.
allée, IG;
125. alega (a) “a invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justifi care a unei
acţiuni” (alegaluesc “in causa cuiva”, IB) [< fr. alléguer, lat. allegare,
DEX];
126. alegaţie (IB; alegaţiie, IG) [< fr. allégation, lat. allegatio, DEX] < it.
allegazione, IG; lat. allegatio, IB;
127. alegoric (Budai-Deleanu, Polizu, Vaillant) [< fr. allégorique, DEX];
128. alegorie (alegoria “alta-i disa alta intielesu”, IB; Polizu, Vaillant) [< fr.
allégorie, lat. allegoria, DEX] lat. allegoria, IB;
129. alegru (alegr, -ă “adică vesel”, IG; IHR) [< fr. allègre, DEX] < it. allegro,
IG;
130. alemandă (“un joc, un danţ nemţesc şi cântecul, viersul după care să
joacă acest joc”, IG) [neatestat în DEX; în DN: < fr. allemande] < fr. allemande,
IG;
131. alfabet (alfabetu, alfavitu, alfavita, LB; alphabeta, IB; Budai-Deleanu,
Polizu) [< fr. alphabet, lat. alphabetum, DEX] lat. alphabeta, IB;
132. alfabetic (Polizu) [< fr. alphabétique, DEX];
133. alia (a) (Vaillant, Codrescu) [< fr. allier, DEX];
134. aliaj (Vaillant) [< fr. alliage, DEX];
135. alianţă (allianţă, Budai-Deleanu; allianţie, Iorgovici; Polizu) [< fr. alliance,
DEX]; fr. alliance, Iorgovici;
136. aliat (Budai-Deleanu, Polizu) [din (a) alia, prin conversiune, DEX];
137. alibi (alibiu, Polizu) [< fr. alibi, DEX];
138. aliena (a) (alienez, IB) [< fr. aliéner, lat. alienare, DEX] lat. alieno, IB;
139. alienare (IB) [derivat din (a) aliena + -re, DEX] lat. alienatio, IB;
140. alienat (Budai-Deleanu, IB) [< fr. aliéné, lat. alienatus, DEX] lat. alienatus,
IB;
141. alienator (alienetoriu, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. alienator, IB;
142. aligator (Polizu) [< fr. alligator, DEX];
143. aligaţie (alligaţie, Iorgovici) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
lat. alligatio] lat. foedus, Iorgovici;
– 220 –
144. alizee (alizeu, Vaillant) [< fr. alizés, DEX];
145. alm (IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat. almus
“hrănitor, rodnic; binefăcător”, IB;
146. alterat (Budai-Deleanu) [din (a) altera, prin conversiune, DEX];
147. alteraţie (alteratie, IB) [< fr. altération, DEX] lat. alteratio, IB;
148. alternativ (Budai-Deleanu) [< fr. alternatif, DEX];
149. alumn (IB) [neatestat în DEX; DN: cf. lat. alumnus, it. alunno, germ.
Alumnus] lat. alumnus, IB;
150. amabil (Polizu) [< fr. aimable, lat. amabilis, DEX];
151. amabilitate (Polizu) [< fr. amabilité, lat. amabilitas, DEX];
152. amalgam (Polizu) [< fr. amalgame, lat. amalgama, DEX];
153. amator (Polizu) [< fr. amateur, lat. amator, DEX];
154. amazoană (Polizu) [< fr. amazone, DEX];
155. ambasadă (Polizu) [< fr. ambassade, DEX];
156. ambasador (Polizu, Vaillant) [< fr. ambassadeur, DEX];
157. ambigen (Polizu) [< lat. ambigenus, DEX];
158. ambiguitate (IG) [< fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, DEX];
159. ambiguu (ambig, -ă, IG; ambig, PAH) [< lat. ambiguus, DEX] < fr. ambigu,
IG;
160. ambiţie (Polizu, PAH) [< fr. ambition, lat. ambitio, DEX];
161. ambiţiona (a) (PAH) [< fr. ambitionner, DEX];
162. ambiţios (Polizu) [< fr. ambitieux, lat. ambitiosus, DEX];
163. ambră (IG, Gracián, Budai-Deleanu, Polizu, PAH) [< fr. ambre, DEX] <
it. ambra, IG;
164. ambrozie (ambrosie, LB, PAH; şi ambrosia, IB) [< fr. ambroisie, lat.
ambrosia, DEX] lat. ambrosius, ambrus, IB;
165. ambulant (Polizu) [< fr. ambulant, lat. ambulans, DEX];
166. ambulanţă (“adică spital umblător”, IG) [< fr. ambulance, DEX] < fr.
ambulance, IG;
167. amendament (amandament “adică îndreptare, schimbare spre mai bine“,
IG) [< fr. amendement, DEX] < fr. amendement, IG;
168. amendă (IG) [< fr. amende, DEX];
169. amfi biu, -ie (amfi bie, Budai-Deleanu) [< fr. amphibie, DEX];
170. amfi teatru (“adică un teatr rătund, ca să vadă toţi, din toate părţile”, IG)
[< fr. amphithéâtre, lat. amphitheatrum, DEX] < gr., IG;
171. amic (“pretin”, IB; Diaconovici-Loga, Polizu) [< lat. amicus, it. amico,
DEX] lat. amicus, IB;
172. amical (Polizu) [< fr. amical, lat. amicalis, DEX];
173. amică (amica, IB) [< lat., it. amica, DEX] lat. amica, IB;
174. amiciţie (amicitie “pretinie”, IB) [< lat. amicitia, it. amicizia, DEX] lat.
amicitia, IB;
– 221 –
175. amigdală (“migdală, mandulă”, LB) [< fr. amygdale, DEX] lat. amygdala,
amygdalum, LB;
176. amiral (admiral, Budai-Deleanu; admirant “capitan de mare”, admiral,
almirant “capitan de mare”, IB; şi admiral, Polizu) [< fr. amiral, DEX]; lat.
praefectus classis marinae, IB;
177. amor (IG) [< lat. amor, it. amore, DEX];
178. amplifi caţie (amplifi caţiie, IG) [neatestat în DEX; DN: < fr. amplifi cation]
< it. amplifi cazione, IG;
179. anacreontic (Vaillant) [< fr. anacréontique, DEX];
180. anacreontism (Vaillant) [nu apare în DEX; DN: < fr. anacréontisme];
181. anaforic (IG) [< fr. anaphorique, DEX];
182. anagramă (IG, Polizu) [< fr. anagramme, DEX] < gr., IG;
183. anale (annalii “cărţi în care se scriu faptele ce se întâmplă într-un an”,
Iorgovici; Polizu) [< fr., lat. annales, DEX] lat. annales, Iorgovici;
184. analecte (Budai-Deleanu) [< fr. analectes, lat. analecta, DEX];
185. analism (IG) [neînregistrat în DEX, nici în DN; este probabil o formaţie
a lui Golescu; în DEX apare analitism < analitic + -ism, considerat în DN
un împrumut din fr. analytisme, pe care nu l-am găsit atestat în dicţionarele
franţuzeşti consultate];
186. analist, -ă (“cel ce analizează”, IG) [< fr. analyste, DEX];
187. analitic, -ă (IG; Polizu) [< fr. analytique, lat. analyticus, DEX];
188. analiza (a) (IG) [< fr. analyser, DEX];
189. analiză (analis, IG; Polizu) [< fr. analyse, DEX] < gr., IG;
190. analog (IB, IG, Polizu) [< fr. analogue, lat analogus, DEX] < gr., IG; lat.
analogus, IB;
191. analogic (IG) [< fr. analogique, lat. analogicus, DEX] < gr., IG;
192. analogie (analogia, IB; Polizu) [< fr. analogie, lat. analogia, DEX] lat.
analogia, IB;
193. anapest (IG) [< fr. anapeste, lat. anapestus, DEX] < gr., IG;
194. anarhie (anarhiie, IG, I. Golescu) [< fr. anarchie, DEX] < gr., IG;
195. anarhist, -ă (“cel ce urmează anarhiia”, IG) [< fr. anarchiste, rs. anarhist,
germ. Anarchist, DEX];
196. anatomic (“maestru de taiet trupu”, IB; Vaillant) [< fr. anatomique, lat.
anatomicus, DEX] lat. anatomicus, IB;
197. anatomie (anatomiie, IG; IB, Gracián, Kreţulescu) [< fr. anatomie, lat.
anatomia, DEX] < gr., IG; lat. anatomia, IB;
198. ancoră (CR) [< lat., it. ancora, DEX];
199. andaluzien (Gracián) [neatestat în DEX, nici în DN; pare a fi un derivat
din sp. andaluz + -ien, sufi x francez; în franceza actuală, andalou];
200. andivă (andivie, LB) [< fr. endive, DEX] lat. Cichorium endivia, LB;
201. anecdotă (Vaillant) [< fr. anecdote, DEX];
– 222 –
202. anexă (Vaillant) [< fr. annexe, DEX];
203. anghină (angina “durere de gât”, IB) [< fr. angine, lat. angina, DEX] lat.
angina, IB;
204. anglicesc (anglicescu, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat intern
din anglu + -icesc] lat. anglicus, LB;
205. anglu (LB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat. anglus,
LB;
206. animal (IHR) [< fr. animal, lat. animalis, DEX];
207. animat (IB) [din (a) anima, prin conversiune, DEX] lat. animatus, IB;
208. anomalie (Vaillant, Stamati) [< fr. anomalie, DEX];
209. anonim (anonimu, Stamati) [< fr. anonyme, lat. anonymus, DEX];
210. anorganic (Polizu) [< fr. anorganique, DEX];
211. anormal (anomal, Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. anormal, lat. anormalis,
DEX];
212. antarctic (Carte de geografi e) [< fr. antarctique, lat. antarcticus, DEX];
213. anticameră (Polizu) [< it. anticamera; cf. fr. antichambre, DEX];
214. anticipa (a) (anticipare, Iorgovici) [< fr. anticiper, lat. anticipare, DEX]
lat. antechepare, anticipare, Iorgovici;
215. anticipaţie (Iorgovici) [< fr. anticipation, lat. anticipatio, DEX] lat. anticipatio,
Iorgovici;
216. antimoniu (antimonie, IB) [< fr. antomoine, lat. antimonium, DEX] lat.
antimonium, IB;
217. antipatie (Vaillant; antipathia, IB) [< fr. antipathie, lat. antipathia, DEX]
lat. antipathia, IB;
218. antepoartă (antipoarta “inainte porti”, IB) [nu apare în DEX, nici în DN;
este probabil o formaţie a lui Ioan Bobb din anti- + poartă] lat. atrium, IB;
219. antipod (Polizu; antipodes “cu pessoarele la noi intorsi oameni”, IB) [<
fr. antipode, DEX] lat. antipodes, IB;
220. antiteză (Polizu) [< fr. antithèse, DEX[;
221. antropofag (IG) [< fr. anthropophage, lat. anthropophagus, DEX];
222. anual (Polizu, Vaillant) [< fr. annuel, lat. annualis, DEX];
223. anula (a) (Polizu) [< fr. annuler, lat. annullare, DEX];
224. anulat (IB) [nu apare în DEX, nici în DN; în IB, împrumut din latină] lat.
anulatus, IB;
225. aortă (Stamati) [< fr. aorte, DEX];
226. apariţie (Stamati) [< fr. apparition, lat. apparitio, DEX];
227. apel (Polizu) [< fr. appel, DEX];
228. apelativ (Polizu) [< fr. appellatif, lat. appelativus, DEX];
229. apelaţiune (apellatie, IB) [neatestat în DEX; DN: cf. fr. appellation, lat.
appellatio] lat. apellatio(!), IB;
– 223 –
230. apelălui (a) (apelleluesc “mut judecata mai in sus”, IB) [nu apare în DEX,
nici în DN; înregistrat în DILR din magh. apellálni < lat. appellare];
231. apelăluit (apelluit, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; în DILR, din
apelălui, prin conversiune] lat. apellatus, IB;
232. apetit (apetitu, LB; Polizu) [< fr. appétit, DEX]; lat. adpetitus, appetitus,
LB;
233. aplauda (a) (Polizu) [< fr. applaudir, lat. applaudere, DEX];
234. aplauze (şi aplauzuri, GTN) [< lat. applausus, it. applauso, DEX];
235. aplica (a) (applicare, Iorgovici) [< fr. appliquer, lat. applicare, DEX] lat.
applicare, Iorgovici;
236. aplicabil (applicabile, Iorgovici) [< fr. applicable, DEX] lat. applicabilis,
Iorgovici;
237. aplicaţie (Iorgovici) [< fr. application, DEX] lat. applicatio, Iorgovici;
238. apocalips (IB) [< fr. apocalypse, lat. apocalypsis, DEX] lat. apocalipsis,
IB;
239. apocrif (apocriph, IB) [< fr. apocryphe, lat. apocryphus, DEX] lat. apocriphus,
IB;
240. apologie (“respuns de mantuire”, IB; Vaillant) [< fr. apologie, lat. apologia,
DEX] lat. apologia, IB;
241. apoplectic (apoplecteic, IB) [< fr. apoplectique, DEX];
242. apoplexie (apoplésie, LB; apoplexia, IB; IG) [< fr. apoplexie, lat. apoplexia,
DEX] lat. apoplexia, LB, IB;
243. apostazie (apostasie, Stamati, 1852) [< ngr. apostasia, fr. apostasie,
DEX];
244. apostrof (Vaillant) [< fr. apostrophe, lat. apostrophus, DEX];
245. apostrofa (a) (Vaillant) [< fr. apostropher, DEX];
246. aproba (a) (Budai-Deleanu) [< lat. approbare, DEX];
247. aprobat (IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; format prin conversiune
din (a) aproba; în IB, împrumut din latină] lat. approbatus, IB;
248. aprobator (aprobatoriu, IB) [< fr. approbateur, lat. approbator, DEX]
lat. approbator, IB;
249. aprobaţie (aprobatie, IB; aprobaţiie, IG) [neatestat în DEX, nici în DN;
în IG, împrumutat din fr. approbation] < fr. approbation, IG; lat. approbatio,
IB;
250. aprobălui (a) (aprobaluesc, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; în DILR,
din lat. approbare + -ălui, de origine maghiară] lat. approbo, IB;
251. apropo (a propo “adică la vreme, la vremea cea potrivită”, IG) [< fr. àpropos,
DEX] < fr. a propos(!), IG;
252. aproxima (a) (“adică a aduce, a fi aproape dă adăvăr”, IG) [< lat. approximare,
DEX] < fr. approximer, IG;
253. arab (IB) [< fr. arabe, lat. arabus, DEX] lat. arabus, IB;
– 224 –
254. arbaletă (IG) [< fr. arbalète, DEX] < fr. arbalète, IG;
255. arbitrar (IG, Kogălniceanu, Polizu) [< fr. arbitraire, lat. arbitrarius,
DEX] < it. arbitrario, IG;
256. arbitraţie (arbitraţiie, IG) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumutat
probabil din fr. arbitration];
257. arbitru (arbitriu, Polizu) [< fr. arbitre, DEX];
258. arctic (Carte de geografi e) [< fr. arctique, lat. arcticus, DEX];
259. ardezie (ardoază “adică o tablă dă piatră pă care să poate scri şî cu care
să pot învăli case”, IG) [< it. ardesia, DEX] < fr. ardoise, IG;
260. areopag (“casa de svat la athineni”, IB) [< fr. aréopage, lat. areopagus,
DEX] lat. areopagus, IB;
261. arest (IB) [< germ. Arrest, it. arresto, DEX] lat. arestum(!), IB;
262. arestare (IB) [din (a) aresta + -re, DEX] lat. comprehensio, IB;
263. arestelui (a) (aresteluesc, IB) [nu apare în DEX, nici în DN] lat. comprehendo,
it. arestare, IB;
264. aresteluit (IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; din (a) arestelui, prin
conversiune] lat. captus, IB;
265. argilă (LB) [< fr. argile, lat. argilla, DEX] lat. argilla, LB;
266. argument (IB, Vaillant) [< fr. argument, lat. argumentum, DEX] lat. argumentum,
IB;
267. argumenta (a) (argumentesc, IB) [< fr. argumenter, lat. argumentari,
DEX] lat. argumentor, IB;
268. argumentaţie (argumentatie, IB) [< fr. argumentation, lat. argumentatio,
DEX] lat. argumentatio, IB;
269. argumentetoriu (IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; în IB, împrumut
din latină] lat. argumentator, IB;
270. arhipelag (Budai-Deleanu) [< ngr. arhipélagos, DEX];
271. arhitectonicesc (architectonicesc, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; format
în română] lat. architector, IB;
272. arhitectonie (architectonie “mesterie de lucrat”, IB) [nu apare în DEX,
nici în DN] lat. architectonica, IB;
273. arhitector (architector, IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; în IB, împrumut
din latină] lat. architector, IB;
274. arhitectură (architectura, IB) [< fr. architecture, lat. architectura, DEX]
lat. architectura, IB;
275. arhitravă (“adică grinda ce să pune dasupra coloanelor”, IG) [< fr. architrave,
DEX] < it. architrave, IG;
276. arhivar (archivariu, IB) [< arhivă + -ar, DEX] lat. archivarius, IB;
277. arhivă (archiv, IB) [< fr. archives, DEX] lat. archivum, IB;
278. arie (“cântare frumoasă şi cu măiestrie”; II. “locu unde calcă bucatele”,
LB; ariie “adică viersul, tonul cântecului”, IG) [< it. aria, DEX; confuzie,
– 225 –
în LB, între arie < it. aria şi arie - vezi sensul II din LB -, moştenit din lat.
area] < it. aria, IG;
279. ariete (LB) [nu apare în DEX, nici în DN; în LB, împrumut din latină]
lat. aries, LB;
280. aristocraţie (aristocratia, IB) [< fr. aristocratie, DEX] lat. aristocratia,
IB;
281. aritmetic (arithmeteic, IB) [< fr. arithmétique, lat. arithmeticus, DEX]
lat. arithmeticus, IB;
282. aritmetică (Iorgovici, IG, LB; arithmetica, IB) [< fr. arithmétique, lat.
arithmetica, DEX] lat. arithmetica, IB, LB;
283. armamentariu (“casa de tinut arme”, IB) [neînregistrat în DEX, nici în
DN; în IB, împrumut din latină] lat. armamentarium, IB;
284. armonic (harmonic, IB; harmonicu, armonicu, LB) [< fr. harmonique,
lat. harmonicus, DEX] lat. harmonicus, IB;
285. armonicesc (harmonicesc, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat
românesc din armonic + -esc] lat. harmonicus, IB;
286. armoniceşte (harmoniceste, IB) [< armonic + -eşte; nu apare în DEX,
nici în DN] lat. harmonice, IB;
287. armonie (harmonie, IB; şi harmonie, LB; IG, Graciàn) [< fr. harmonie,
lat. harmonia, DEX] lat. harmonia, IB; lat. harmonia, concordia, cointelligentia,
it. armonia, fr. harmonie, sp. harmonia, LB;
288. armonios (harmoniosu, armoniosu, LB) [< fr. harmonieux, DEX];
289. armoniza/ armoni (a) (harmonizezu, armonizezu, harmonescu, harmoniescu,
armonescu, armoniescu, LB) [< fr. harmoniser, DEX; varianta (a)
armoni - armon(i)escu nu apare în DEX, nici în DN; este probabil o creaţie
analogică a autorilor LB] lat. harmoniam effi cio, harmonicum edo sonum,
concordo in sono, it. armonizzare, armoneggiare, fr. harmoniser, LB;
290. aromatic (“mirositoriu“, IB) [< fr. aromatique, lat. aromaticus, DEX] lat.
aromaticus, IB;
291. aromatoriu (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; în IB, împrumut din
latină] lat. aromatorius, IB;
292. aromă (aroma, IB) [< fr. arôme, lat. aroma, DEX] lat. aroma, IB;
293. artă (GTN, PAH) [< fr. art, lat. ars, DEX];
294. articol (articul, Iorgovici; arthiculus, IB) [< fr. article, lat. articulus,
DEX] lat. articulus, IB;
295. articular (arthiculariu, IB) [< fr. articulaire, lat. articularis, DEX; DN
face trimitere la lat. articularius] lat. articularius, IB;
296. articulat (arthiculat, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; la IB, împrumut
din latină] lat. articulatus, IB;
297. articulos (arthiculos, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; la IB, împrumut
din latină] lat. articulosus, IB;
– 226 –
298. artifi cios (IHR) [< lat. artifi ciosus, DEX];
299. as (“tot ce e intreg si se poate imparti in 12 parti”, IB; “adică carte dă joc”,
IG) [< fr. as, it. asso, DEX] < fr. as, IG; lat. as, IB;
300. asambla (a) (Budai-Deleanu) [< fr. assembler, DEX];
301. asasin (Budai-Deleanu) [< fr. assassin, DEX];
302. asediere (asediare, IB) [< (a) asedia + -re, DEX ];
303. asesie (assessie, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; la IB, împrumut din
latină] lat. assessio, IB;
304. asesor (assessor, IB) [< lat. assessor, fr. assesseur, DEX] lat. assessor,
IB;
305. asesoriu (assessoriu adj., IB) [neatestat în DEX, nici în DN; la IB, împrumut
din latină] lat. assessorius, IB;
306. asortiment (-e/ -uri, şi asortemint, “adică împreunare, adunare dă mai
multe lucruri, ce să aseamănă sau sunt dă un fel unul cu altul”, IG) [< fr.
assortiment, DEX] < it. assortimento, IG;
307. astmă (astma, IB; Stamati, 1852) [< fr. asthme, lat. asthma, DEX] lat.
astma, IB;
308. astmatic (astmateic, IB) [< fr. asthmatique, lat. asthmaticus, DEX] lat.
astmaticus, IB;
309. astrolog (IB) [< fr. astrologue, lat. astrologus, DEX] lat. astrologus, IB;
310. astrologi (a) (astrologesc, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat intern
din astrolog + -i] lat. astrologiam exerceo, IB;
311. astrologie (IB) [< fr. astrologie, lat. astrologia, DEX] lat. astrologia, IB;
312. astronom (IB, IG) [< fr. astronome, lat. astronomus, DEX] lat. astronomus,
IB;
313. astronomie (“sciintie despre cursu ceriului”, IB; PAH; astronomiie, IG)
[< fr. astronomie, lat. astronomia, DEX] lat. astronomia, IB;
314. astut (IB; astuţ, IHR) [neatestat în DEX, nici în DN; astut este împrumutat
din latină, iar astuţ pare a fi un derivat regresiv din astuţie, şi nu un
împrumut: it. astuto, fr. astucieux] lat. astutus, IB;
315. astuţie (astutie, IB; IHR) [neatestat în DEX; DN: < it. astuzia] lat. astutia,
IB;
316. atacabil (IG) [< fr. attaquable, DEX];
317. ateism (IG) [< fr. athéisme, DEX];
318. atelaj (“adică cai înhămaţi dă trăsură”, IG) [< fr. attelage, DEX] < fr.
attelage, IG;
319. atelană (atelan “adică mucalitlâcuri, glume dă râs”, IG) [neînregistrat în
DEX; DN: cf. fr. atellanes, lat. atellana] < it. atellane, IG;
320. atestat (IB) [< germ. Attestat, DEX] lat. attestatum, IB;
321. atestaţie (atestatie, IB) [nu apare în DEX; DN: cf. fr. attestation, it. attestazione,
DEX] lat. attestatio, IB;
– 227 –
322. atestelui (a) (atesteluesc, IB) [nu apare în DEX, nici în DN] lat. attestor,
-ari, -tus sum, IB;
323. ateu (“adică cel fără Dumnezeu”, IG) [< fr. athée, lat. atheus, DEX] <
gr., IG;
324. atlet (athleta “luptatoriu”, IB; Vaillant) [< fr. athlète, lat. athleta, DEX]
lat. athleta, IB;
325. atletic (athleteica, IB; Vaillant) [< fr. athlétique, lat. athleticus, DEX] lat.
athletica, IB;
326. atleticesc (athleteicesc, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; derivat cu
sufi xul -esc de la atletic] lat. athleticus, IB;
327. atleticeşte (athleteiceste, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat cu
sufi xul adverbial -eşte de la atletic] lat. athletice, IB;
328. atlas (“1. o carte unde se coprendu mapele seu descrierile tuturoru ţeriloru
şi ţinuturilor pamentului; 2. o ţesetură de metasă”, LB) [< fr. atlas, DEX;
sensul 2 din LB dovedeşte încă o dată că autorii acestui dicţionar confundă
omonimele între ele, ca şi paronimele, mai precis atlaz “ţesătură”, de origine
turcească, cu atlas, împrumut livresc din franceză; vezi mai jos, în
secţiunea a doua a acestei ANEXE, cuvântul vărtute ] în IB, 1 este n. pr.
329. atmosferă (text anonim, 1822; IG, Vaillant) [< fr. atmosphère, DEX];
330. atmosferic (Vaillant) [< fr. atmosphérique, DEX];
331. atom (anonim, 1822; athomus “parte mica ce nu se poate imparti”, IB) [<
fr. atome, lat. atomus, DEX] lat. athomus(!), IB;
332. aubadă (şi obadă “adică conţert, cântare ce să dă în revărsatul zorilor, la
uşa sau ferestrele cuiva, ce să aseamănă cu cântecul dă zori”, IG) [neînregistrat
în DEX; DN: < fr., prov. aubade] < fr. aubade, IG;
333. auditor (IG) [< fr. auditeur, lat. auditor, DEX];
334. augur (augură “adică ghicire, proorocire, vestire dă oarece” IG) [< fr.
augure, DEX] < it. augurio, IG;
335. august, -ă (IG) [< lat. augustus, fr. auguste, DEX] < fr. auguste sau lat.
augustus, IG;
336. aureolă (“adică cercul cel luminos din capul sfi nţilor, cinstea cu care să
deosăbesc sfi nţii în cer”, IG) [cf. fr. auréole, DEX] < it. aureola, IG;
337. auroră (“adică zorile zilei”, IG) [< fr. aurore, lat. aurora, DEX] < it.
aurora, IG;
338. auspiciu (şi ospiciu, IG) [< lat. auspicium, fr. auspice, DEX] < it. auspicio,
IG;
339. austral (IB) [< fr. austral, lat. australis, DEX] lat. australis, IB;
340. autentic (authenteic, IB; IG) [< fr. authentique, lat. authenticus, DEX]
lat. authenticus, IB;
341. autenticitate (IG) [< fr. authenticité, DEX] < it. autenticita(!) sau din
gr., IG;
– 228 –
342. authentie (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din lat.] lat.
authentia, IB;
343. autocefal (şi avtocefal, IG) [< fr. autocéphale, DEX];
344. autodafe (autodafă,“cuv. isp. ce însemnează punerea în lucrare, săvârşirea
hotărârii dă pedeapsă a incuiziţiei”, IG) [< fr. autodafé, DEX];
345. autograf (Budai-Deleanu) [< fr. autographe, DEX];
346. automat (şi avtomat, IG) [< fr. automate, DEX] < gr. automatos, IG;
347. autonom (şi avtonom, IG) [< fr. autonome, lat. autonomus, DEX];
348. autor (Bărnuţiu) [< fr. auteur, lat. au[c]tor, DEX];
349. autorisi (a) (Budai-Deleanu) [nu apare în DEX, nici în DN];
350. autoritate (Budai-Deleanu) [< fr. autorité, lat. au[c]toritas, DEX];
351. autoriza (a) (“adică a împuternici, a da putere oarecăruia, spre a urma
oarece ca un stăpân”, IG) [< fr. autoriser, DEX] < it. autorizzare, IG;
352. aval (“adică chezăşiia unei poliţe, prin iscălitură din josul peniţei”, IG) [<
fr. aval, DEX] < fr. aval, IG;
353. avangardă (Budai-Deleanu; avangardiie “adică oastea, soldaţii ce merg
înnainte la război”, IG; avangardu, IB; Polizu) [< fr. avant-garde, DEX] <
fr. avant garde, IG; lat. avangarda, IB;
354. avanpost (“adică streaja din nainte”, IG; Polizu; avantpost, Vaillant) [<
fr. avant-poste, DEX] < fr. avant post(!), IG;
355. avansa (a) (Polizu) [< fr. avancer, DEX];
356. avantaj (Polizu) [< fr. avantage, DEX];
357. avar (“strins la mana”, IB) [< fr. avare, lat. avarus, DEX] lat. avarus,
IB;
358. avarie (avariie “adică pagubile, stricăciunile ce să întâmplă la o corabiie
din vijălii, înnecăciuni şî alte întâmplări”, IG) [< fr. avarie, DEX] < fr. avarie,
IG;
359. avariţie (avaritie, IB) [< lat. avaritia, fr. avarice, DEX] lat. avaritia, IB;
360. aventură (Polizu) [< fr. aventure, DEX];
361. aventurier (Polizu) [< fr. aventurier, DEX];
362. aventuros (Polizu) [< fr. aventureux, DEX];
363. aversiune (aversie, Iorgovici) [< fr. aversion, lat. aversio, DEX] lat. aversio,
Iorgovici;
364. aviz (avizo, IG; Polizu; avisu, Stamati) [< fr. avis, DEX] < it. avviso, IG;
365. aviza (a) (Polizu) [< fr. aviser, DEX];
366. avizare (Polizu) [< (a) aviza + -re, DEX];
367. avocat (advocat, Budai-Deleanu; advocatui, LB; Polizu, Vaillant) [< fr.
avocat, lat. advocatus, DEX] lat. advocatus, LB;
368. axilar (Kreţulescu) [< fr. axillaire, DEX];
369. azil (asilu; LB; asyil, IB; Polizu) [< fr. asile, lat. asylum, DEX] lat. asyilum,
IB; lat. asylum, LB;
– 229 –
370. azimut (Budai-Deleanu) [< fr. azimut, DEX];
371. azur (IG, Polizu) [< fr. azur, lat. azzurum, DEX] < it. azzurro(!), IG;

372. bacalaureu (“titul celor ce invatie bine”, IB) [nu apare în DEX, nici în
DN; împrumut din latină] lat. bacalaureus, IB;
373. bagaj (bagajă, Budai-Deleanu) [< fr. bagage, DEX];
374. bagatelă (bagatella “lucru de nemica”, IB [< it. bagattella, fr. bagatelle,
DEX] lat. bagatella, IB;
375. baionetă (baionet “fer ascutit in capu pusci”, IB) [< fr. baïonnette, DEX]
lat. bajonetum, IB;
376. bal (Budai-Deleanu, LB, IB, Gracián) [< fr. bal, DEX] lat. saltus, saltatio,
choreae, LB;
377. balcon (IG) [< fr. balcon, DEX] < it. balcone, IG;
378. balistă (balista “tun de batut pareti, muri ceteti”, IB; “adică un fel dă
praştiie, dă arc cu care aruncă pietre şî săgeţi”, IG) [< lat. ballista, it. balista,
fr. baliste, DEX] lat. balista, IB;
379. balistariu1 (“loc de dat cu tunu”, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. balistarium, IB;
380. balistariu2 (“mester de a invetia a pusca”, IB) [nu apare în DEX, nici în
DN; împrumut din latină] lat. balistarius, IB;
381. balsam (IG) [< it. balsamo, lat. balsamum, DEX] < it. balsamo ca şi din
gr., IG;
382. bancă (Budai-Deleanu, LB) [< it. banca, fr. banque, DEX];
383. banchet (Budai-Deleanu) [< fr. banquet, DEX];
384. bandă (“soçietate din mai mulţi stătătoare”, LB; banda “ce pedeastra”,
IB) [< fr. bande, germ. Bande, DEX] lat. banda, LB; it. banda, lat. cohors,
IB;
385. bandera (“steag”, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; ambele dicţionare
înregistrează bandieră < it. bandiera, DEX] lat. vexillum, IB;
386. banderariu (IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
banderarius, IB;
387. barbar (şi varvar, IB; Gracián) [< fr. barbare, lat. barbarus, DEX] lat.
barbarus, IB;
388. barbarie (IB) [< fr. barbarie, lat. barbaria, DEX] lat. barbaria, IB;
389. barbarism (IB, GTN) [< fr. barbarisme, lat. barbarismus, DEX] lat. barbarismus,
IB;
390. barcă (barca, IB) [< it. barca, DEX] lat. arca, it. barca, IB;
391. baricadă (Stamati) [< fr. barricade, DEX];
392. barieră (Stamati) [< fr. barrière, DEX];
393. bariton (varitón, -toane/ -i “adică glas apăsat şî cuvântul ce-ş are lovire
la a dooă slomnire”, IG) [< it. baritono, fr. baryton, DEX] < gr. barutonos,
IG;
– 230 –
394. barometric (varometric, IG) [< fr. barométrique, DEX];
395. barometru (varometr, IG) [< fr. baromètre, DEX];
396. baron (LB; baro, IB) [< fr. baron, DEX] lat. baro, LB, IB;
397. baronie (LB, IB) [< fr. baronnie, DEX] lat. baronia, LB, baronatus, IB;
398. baroneasă (baroniţiă, baronisă - în caractere chirilice: baroniţă, baronisă,
LB) [derivat din rom. baron + –easă, DEX; atestările din LB se pot explica,
după cum urmează: baroniţă, format în română, din baron + sufi xul
moţional -iţă, iar baronisă ca împrumut savant din latină] lat. baronissa,
LB;
399. bastard (“copil”, IB) [< it. bastardo, DEX] lat. bastardus, IB;
400. bastiment (IHR) [< it. bastimento, DEX];
401. baston (bastonu, LB; IG) [< it. bastone, DEX] < it. bastone, IG, LB; lat.
baculus, scipio, LB;
402. batalion (Iorgovici, Stamati) [< pol., rs. batalion; cf. it. battaglione, fr.
bataillon, DEX] lat. bataillon, Iorgovici;
403. bazalt (vasaltu, LB) [< fr. basalte, lat. basaltes, DEX] lat. basaltes, LB;
404. belă (Stamati) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din fr. belle, it.
bella];
405. bemol (Vaillant) [< fr. bémol, it. bemolle, DEX];
406. benefi cient (GTN) [nu apare în DEX, nici în DN; cf. it. benefi cente];
407. bestial (IHR) [< fr. bestial, lat. bestialis, DEX];
408. bestialitate (IHR) [< fr. bestialité, DEX];
409. bestie (besthia, IB) [< it., lat. bestia, DEX] lat. bestia, IB;
410. bibliograf (bibliograph, IB) [< fr. bibliographe, DEX] lat. bibliographus,
IB;
411. bibliotecar (“adică cel ce păzeşte biblioteca, îngrijitorul bibliotecii”, IG)
[< fr. bibliothécaire, DEX];
412. bibliotecă (IG; bibliotheca, IB) [< fr. bibliothèque, lat. bibliotheca, DEX]
lat. bibliotheca, IB;
413. bigam (şi bigama, IB) [< fr. bigame, lat. bigamus, DEX] lat. bigamus,
bigama, IB;
414. bigamie (IB, PAH) [< fr. bigamie, DEX] lat. bigamia, IB;
415. bigot (“adică cucernic”, IG) [< fr. bigot, DEX] < fr. bigot, IG;
416. biograf (viograf “adică cel ce scrie vieţile oamenilor”, IG) [< fr. biographe,
DEX] < gr. biographos, IG;
417. biografi c (viografi c, IG) [< fr. biographique, DEX];
418. biografi e (viografi ie, IG) [< fr. biographie, DEX];
419. bisect (visectu, LB; visect “să zice anul cel visect, adică cel dă al patrulea
an, cel ce are o zi mai mult dăcât ceilalţi trei ani, în care luna lui februariie
numără o zi mai mult”, IG) [< fr. bissexte, lat. bissextus, DEX] lat. annus
bissextilis, intercalaris, LB; < lat. vis sextus, IG;
– 231 –
420. bismut (bizmut “adică un metal”, IG) [< fr. bismuth, DEX] < it. bismutto,
IG;
421. bizon (“adică bou sălbatic”, IG) [< fr., lat. bison, DEX] < fr. bison, IG;
422. blond (IHR) [< fr. blond, DEX];
423. bombă (bomba, IB) [< fr. bombe, DEX] lat. pila ignita, IB;
424. bombardă (bombarda, IB) [< fr. bombarde, DEX] lat. bombarda, IB;
425. bomboană (bonbon “adică cofeturi, zaharicale”, IG) [< fr. bonbon, DEX]
< fr. bonbon, IG;
426. borax (“o sare cu care topeşte metalurile”, IG) [< fr. borax, DEX] < fr.
borax, IG;
427. bordel (“adică casă dă muieri dăsfrânate”, IG) [< fr. bordel, it. bordello,
DEX] < it. bordello, IG;
428. bordură (“adică podoabă pă margine, ca un chenar; margine împodobită
cu chenaruri”, IG) [< fr. bordure, DEX] < fr. bordure, IG;
429. boston (“un joc dă cărţi”, IG) [< fr. boston, DEX] < fr. boston, IG;
430. botanică (IG) [< fr. botanique, DEX] < fr. botanique sau din gr., IG;
431. botanist (“adică cel ce are ştiinţa botanicii”, IG) [< fr. botaniste, DEX];
432. brahial (bracial, Kreţulescu) [< fr. brachial, lat. brachialis, DEX];
433. brav (IHR) [< fr. brave, it. bravo, DEX];
434. bravură (Budai-Deleanu) [< fr. bravoure, DEX];
435. brigadă (brigada “sireag militeresc”, IB) [< fr. brigade, rs. brigada,
DEX] lat. brigada, turba, socii, IB;
436. brigadier (brigadeir “mai marele sireagului”, IB) [< fr. brigadier, DEX]
lat. brigaderius, IB;
437. brigantină (Budai-Deleanu) [< fr. brigantin(e), DEX];
438. briliant (briliantu, LB; brilant, I. Golescu) [< fr. brillant, rs. bril’ant,
DEX] lat. adams radians, LB;
439. brutal (IHR) [< fr. brutal, DEX];
440. bucolic (“adică păstoresc, păstoral”, IG; “de pastorie se tine”, IB) [< fr.
bucolique, DEX] < gr., IG; lat. bucoliscus, IB;
441. bucolică (bucolica “versuri pastoresti”, IB) [< lat. bucolica, DEX] lat.
bucolica, IB;
442. budincă (pudingă, butingă “adică o mâncare făcută cu fărămituri de pâine”,
IG) [< fr. pudding, pouding, engl. pudding, DEX] < it. podingo, IG;
443. bufon (PAH) [< fr. bouffon, DEX];
444. butelie (IB) [< fr. bouteille, DEX] lat. butelia, IB;
445. cabală (Budai-Deleanu, LB, IG) [< fr. cabale, germ. Kabale, DEX] lat.,
it., sp. cabala, fr. cabale, LB;
446. cabalist (cabalistă, LB; IG) [< fr. cabaliste, germ. Kabalist, DEX] lat.
cabalista, LB; it., sp. cabalista, fr. cabaliste, LB;
– 232 –
447. cabalistic (cabalisticu, LB; IG) [< fr. cabalistique, DEX] lat. cabalisticus,
it., sp. cabalistico, fr. cabalistique, LB;
448. cabinet (cabinetu, LB; Gracián, Budai-Deleanu) [< fr. cabinet, DEX] it.
gabinetto, fr. cabinet, sp. cabinete(!), LB;
449. cabotaj (“adică plutire pă lângă ţărmuri, din liman în liman”, IG) [< fr.
cabotage, DEX] < it. cabottagio, IG;
450. cabrioletă (IG) [< fr. cabriolet, DEX] < fr. cabriolet, IG;
451. cacao (cacaou, LB; cacaoă, “o sămânţă ca migdala sau ca fasolea ce să
face într-o poamă ca un pepene, la Americă. Aceste seminţe să usucă, şî
apoi să prăjesc ca cafeaoa şî pisându-să, să face ciocolata cea mai bună”,
IG) [< fr. cacao, DEX] it., fr., sp. cacao, LB;
452. cacaotier (cacaou “pomu de America, quare face cacao”, LB) [< fr. cacaotier,
DEX] fr. cacaotier, LB;
453. cacofonic (cacofon, IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. cacophonique] <
gr., IG;
454. cacofonie (cacofoniie, IG) [< fr. cacophonie, DEX];
455. cacografi e (cacografi ie, IG) [< fr. cacographie, DEX] < gr., IG;
456. cadastral (IG) [< fr. cadastral, DEX];
457. cadastru (cadastr, -uri, IG) [< fr. cadastre, DEX] < fr. cadastre, IG;
458. cadavros (cadavrosu, LB) [neatestat în DEX, nici în DN] fr. cadavreux,
LB;
459. cadavru (LB, IG) [< fr. cadavre, DEX] lat. cadaver, LB; it. cadavero, fr.
cadavre, sp. cadaver(!), LB; < fr. cadavre, IG;
460. cadenţă (IG) [< fr. cadence, it. cadenza, DEX] < it. cadenza, IG;
461. cadet (cadetu, LB; IG) [< fr. cadet, rs. kadet, DEX] fr. cadet, LB; < it.
cadetto, IG;
462. cadran (IG; cadranu, Stamati, 1852) [< fr. cadran, DEX] < fr. cadran,
IG;
463. cadril (IG) [< fr. quadrille, DEX] < fr. quadrille, IG;
464. cadru (cadră, IG) [< fr. cadre, rs. kadrî, DEX] < it. quadro, IG;
465. caduc (LB) [< fr. caduc, lat. caducus, DEX] lat. caducus, LB;
466. caduceu (IG) [< lat. caduceum, fr. caducée, DEX] < it. caduceo, IG;
467. caducitate (LB) [< fr. caducité, DEX] lat. caducitas, LB;
468. calabrez (Gracián) [< it. calabrese, fr. Calabrais, DEX];
469. calcar (IG) [< lat. calcarius, fr. calcaire, DEX] < fr. calcaire, IG;
470. calcinaţie (calcinaţiie “ce însemnează prefacere, schimbare în var nestins,
în cenuşă prin arsură, cum să preface piatra în var”, IG) [< fr. calcination,
DEX] < it. calcinazione, IG;
471. calcul (IB; “adică socoteală, chibzuire”, IG) [< fr. calcul, lat. calculus,
DEX] lat. calculus, IB; < fr. calcul, IG;
– 233 –
472. calcula (a) (“adică a să socoti, a să gândi”, IG) [< fr. calculer, lat. calculare,
DEX] < fr. calculer, IG; Derivate ale lui I. Golescu: calculător,
calculătoare, calculat, calculată, calculare, calculătură, calculăcios,
calculăcioasă, calculatic, calculelnic, calculetic, calculelnică,
caculatică, necalculat,...
473. calculaţie (calculatie, IB) [< lat. calculatio, DEX] lat. calculatio, IB;
474. calculator (calculatoriu, IB) [< fr. calculateur, lat. calculator, DEX] lat.
calculator, IB;
475. calcului (a) (calculuesc, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; format din
calcul + -ui; în DEX, (a) calcula < fr. calculer, lat. calculare] lat. supputo,
IB;
476. calendar (calendariu, IB; calindar, călindar, IG) [< lat. calendarium,
DEX] lat. calendarium, IB;
477. calende (IB) [< lat. calendae, fr. calendes, DEX] lat. calendae, IB;
478. calibru (IG) [< fr. calibre, DEX] < it. calibro, IG;
479. califi ca (a) (a cualifi ca, a cualifi a, IG) [< fr. qualifi er, lat. qualifi care,
DEX];
480. caiifi cativ (cualifi cativ, IG) [< fr. qualifi catif, DEX];
481. califi caţie (cualifi caţiie, cvalifi caţiie, IG; Stamati) [< fr. qualifi cation, lat.
qualifi catio, DEX];
482. califi căciune (Stamati) [neînregistrat în DEX, nici în DN; derivat intern];
483. caligraf (IG) [< fr. calligraphe, DEX] < gr., IG;
484. caligrafi e (caligrafi ie, IG) [< ngr. kalligraphia, fr. calligraphie, DEX];
485. calitate (cvalità, Ienăchiţă Văcărescu; şi cualitate, IG) [< fr. qualité, lat.
qualitas, DEX; la I. Văcărescu, din it. qualità] < it. qualitá, IG;
486. calomel (IG) [< fr. calomel, DEX] < fr. calomel, IG;
487. caloric (“adică elementul căldurii”, IG) [< fr. calorique, DEX] < fr. calorique,
IG;
488. calorifer (“adică un fel dă coş fără sobă ce dă căldură în mai multe odăi”,
IG) [< fr. calorifère, DEX] < fr. calorifere(!), IG;
489. calvin (calvinu, LB; “calvini să zice cei dă legea Calvinului, carii să zice
şi reformaţi”, IG; Şincai) [din n. pr. Calvin, DEX];
490. calvinesc (calvinescu, LB) [< calvin + -esc, DEX];
491. calvineşte (calvinesce, LB; IG) [nu apare în DEX, nici în DN; calvin +
-eşte];
492. calvinist (-ă, IG) [< fr. calviniste, DEX];
493. camarad (“adică tovarăş dă slujbă”, IG) [< fr. camarade, DEX] < fr.
camarade, IG;
– 234 –
494. camarazie (camaraziie, IG) [neatestat în DEX, nici în DN; creaţie a lui I.
Golescu, din camarad + -ie];
495. cambial (“dă cambiu”, IG) [< it. cambiale, fr. cambial, DEX];
496. cambiu (“adică schimbare dă oarece”, IG) [< germ. Kambium, fr. cambium,
DEX] < it. cambio, IG;
497. cameleon (IG) [< fr. cameléon, DEX] < gr., IG;
498. cameră (“adică cămară. odaie”, IG) [< it., engl. camera, fr. caméra, DEX]
< it. camera, IG;
499. camerier (şi camarier, IG) [< fr. camérier, DEX] < it. cameriere, IG;
500. camfor (şi camfur, IG) [< ngr. kámfora, DEX];
501. camizol (camizolă, IG) [< fr. camisole, DEX] < fr. camisole, IG;
502. campanie (campaniie “adică işirea oştirilor la război”, IG) [< fr. campagne,
rs. kampaniia, DEX] < fr. campagne, IG;
503. canal (canalu, LB; IG, Codrescu) [< fr. canal, lat. canalis, DEX] lat.
canalis, LB; < it. canale, IG;
504. canapea (canapeu, LB; IG) [< ngr. kanapés; cf. fr. canapé, germ. Kanapee,
DEX] lat. sella amplior, conopaeum, LB;
505. canar (canarie “o pasere”, LB; şi canariu, IG) [< fr. canari, DEX] lat.
fringilla canaria, LB;
506. cancan (cancanu, Stamati) [< fr. cancan, DEX];
507. cancelar (cănçelariu, LB; cancellariu, IB) [< lat. cancellarius, DEX] lat.
cancellarius, IB;
508. cancelarie (cănçelărie, LB) [< it. cancelleria, DEX] lat. cancellaria,
LB;
509. cancelist (cănçelista, LB) [nu apare în DEX, nici în DN];
510. candelabru (IB) [< fr. candélabre, lat. candelabrum, DEX[ lat. candelabrum,
IB;
511. candidat (IG) [< fr. candidat, lat. candidatus, DEX] < it. candidato, IG;
512. cangrenă (gangrena, IB; IG, Stamati) [< fr. gangrène, lat. gangraena, it.
cancrena, DEX] lat. gangrena, IB; < gr. IG;
513. canibal (“adică antropofag dă America”, IG) [< fr. cannibale, DEX] < it.
cannibale, IG;
514. caniculă (canicula, IB; canicolă “ce însemnează vremea lunii lui cuptor,
pă când ieste zăduful cel mai mare”, IG) [< fr. canicule, lat. canicula, DEX]
< it. canicola, IG; lat. canicula, IB;
515. canicular (caniculariu, IB; canicolar, IG) [< fr. caniculaire, lat. canicularis,
DEX];
516. caniculesc (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; este probabil o formaţie a
lui Ioan Bobb: caniculă + -esc];
517. canon1 (“tun”, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină]
lat. canon, IB;
– 235 –
518. canon2 (“regula, lege”, IB) [< sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon, DEX]
lat. canon, IB;
519. canonic1 adj. “în conformitate cu canoanele” (canonicu, LB; IB; şi canonicesc,
IG) [< fr. canonique, lat. canonicus, DEX] lat. canonicus, IB;
520. canonic2 s.m. “preot catoloic” (canonicu, LB) [< lat. canonicus, DEX]
lat. canonicus, LB;
521. canonier (“adică tunar”, IG) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
fr. canonnier sau, cum spune I. Golescu, din it. canoniere] < it. canoniere,
IG;
522. cantaridă (“adică gândaci dă turbare”, IG; cantaride, Stamati) [< fr. cantharide,
lat. cantharis, DEX] < gr., IG;
523. cantată (IG) (< it. cantata, DEX);
524. canton (“adică judeţ”, IG) [< fr. canton, DEX] < fr. canton, IG;
525. cantonal (“dă canton”, IG) [< fr. cantonal, DEX];
526. cantor (cantoru, LB) [< lat. cantor, germ. Kantor, DEX] lat. cantor,
LB;
527. canţonetă (CR) [< it. canzonetta, DEX];
528. capabil (capace, Iorgovici; capabilu, Stamati) [< fr. capable, lat. capabilis,
DEX] (capace <) lat. capax, Iorgovici;
529. capacitate (Iorgovici, IG) [< fr. capacité, lat. capacitas, DEX] < it. capacità,
IG; lat. capacitas, Iorgovici;
530. capelan (“adică popă, preot prost, sărăcăcios, nevoiaş“, IG; capelanu,
LB; capellan, IB) [< it. cappellano, DEX] < fr. capelan, IG; lat. capellanus,
LB;
531. capelanie (capellanie, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. capellania, IB;
532. capelă (LB; capella “bisericutie”, IB; “adică bisericuţă”, IG) [< it. cappella,
DEX] lat. capella, LB;
533. capelmaistru (capelmaistr “cel mai mare piste cântări, piste cântăreţi”,
IG) [< germ. Kapellmeister, DEX];
534. capilar (IG) [< fr. capillaire, lat. capillaris, DEX];
535. capital (capitalu, -uri, LB; IB, Gracián, IG) [< fr. capital, germ Kapital,
pentru substantiv; fr. capital, pentru adjectiv, DEX] lat. capitale, LB;
536. capitală (IG, Stamati) [< fr. capitale, DEX];
537. capitalist (capitalista, IB; IG) [< fr. capitaliste, DEX] lat. capitalista,
IB;
538. capitol (IG) [< it. capitolo, lat. capitulum, DEX] < fr. capitole, IG;
539. capitula (a) (IG) [< fr. capituler, lat. capitulare, DEX];
540. capitulaţie (“legatura sa cu ceva condeitii”, IB; IG, Stamati) [< fr. capitulation,
DEX] lat. capitulatio, IB;
– 236 –
541. capituli (a)(?!) (capitulesc, IB) [nu l-am mai găsit în nici o altă sursă; presupunem
că este o formaţie a lui Ioan Bobb; rom. a capitula < fr. capituler,
lat. capitulare, DEX] it. capitulare, lat. convenio, IB;
542. capodoperă (IG) [< it. capodopera, DEX];
543. capot (capotu, Stamati; şi capod, IG) [< fr. capot, it. capote, DEX] < it.
capotto(!), IG;
544. capriciu (capriţiie, IG) [< fr. caprice, it. capriccio, DEX] < it. capricio,
IG;
545. capricorn (“pe ceriu”, IB) [< fr. capricorne, lat. capricornus, DEX] lat.
capricornus, IB;
546. capsă (capsa, IB) [< lat. capsa, germ. Kapsel, DEX] gr. arca, lat. cista,
IB;
547. capsular (capsulariu, IB) [< fr. capsulaire, DEX] lat. capsarius, IB;
548. capsulă (IG) [< fr. capsule, lat. capsula, DEX] < it. capsula sau din gr.,
IG;
549. capta (a) (captare, Iorgovici) [< fr. capter, lat. captare, DEX] lat. captare,
Iorgovici;
550. captator (Iorgovici) [< (a) capta + -tor, DEX] lat. captator, Iorgovici;
551. captaţie (Iorgovici) [< fr. captation, lat. captatio, DEX] lat. captatio, Iorgovici;
552. capucin (capuţin “o ceată dă călugări papistăşeşti cu gluga la spinare”,
IG) [< it. cappuccino, DEX];
553. carabină (carabinu, LB; IG) [< fr. carabine, DEX] lat. carabinus, LB; <
it. crabina, IG;
554. carabinier (IG) [< fr. carabinier, DEX];
555. caracter (IG; character, IB; caractir, Gracián; haracter, GTN) [< fr. caractère,
lat. character, DEX] lat. character, IB; < gr., IG;
556. caracteristic, -ă (IG) [< fr. caractéristique, DEX];
557. caracteriza (a) (charcaterizesc, IB; IG) [< fr. caractériser, DEX] lat.
impressa nota, insignifi o, IB;
558. caracterizare (IG) [din (a) caracteriza + -re, DEX];
559. caracterizat (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; din (a) caracteriza, prin
conversiune];
560. caracterizaţie (caracterizaţiie, IG) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumutat
probabil din fr. caractérisation, it. caratterizzazione];
561. carambol (IG) [< fr. carambole, DEX];
562. caramel (“adică zahăr ars”, IG) [< fr. caramel, DEX] < fr. caramel, IG;
563. carantină (IG) [< rs. karantia, DEX; satisface oare acest cuvânt rusesc
criteriul fonetic al unei etimologii corecte?!] < it. quarantina, IG;
564. carat (şi crat “adică o măsură dă patru grăunţe cu care să măsoară pietrele
cele scumpe”, IG) [< fr. carat, DEX] < it. carato, IG;
– 237 –
565. caravană (caravan, IG) [< fr. caravane, DEX];
566. caravanier (“cel ce mână dobitoacele caravanului”, IG) [nu apare în
DEX; DN cf. fr. caravanier];
567. caravanserai (caravanseraiu, IG) [< fr. cravansérail, DEX];
568. carbon (IG) [< fr. carbone, lat. carbo, DEX] < fr. carbone, IG;
569. carbonic (IG) [< fr. carbonique, DEX];
570. carboniza (IG) [< fr. carboniser, DEX];
571. cardinal (LB) [< fr. cardinal, lat. cardinalis, DEX];
572. cardiografi c (“dă cardiografi ie”, IG) [< fr. cardiographique, DEX];
573. cardiografi e (cardiografi ie “adică dăscriere dă ale inimii”, IG) [< fr. cardiographie,
DEX] < gr., IG;
574. cardiologie (cardiologiie, IG) [< fr. cardiologie, DEX] < gr., IG;
575. carenă (carină “adică partea corăbiii, a dă jos, fundul corăbiii”, IG) [< fr.
carène, it. carena, DEX];
576. caricatură (“adică o zugrăveală, o icoană, o închipuire dă râs, dă bătaie
dă joc pentru oarecine, ca să-l facă dă ruşine”, IG; GTN) [< fr. caricature,
DEX] < it. caricatura, IG;
577. carieră (“adică drum slobod orânduit spre alergătură, întrecere dă
alergătură, dă mergere”, IG) [< fr. carrière, DEX] < it. carriera, IG;
578. carmaniolă (“adică cântec şi joc ţărănesc dă slobozeniie“, IG) [< fr. carmagnole,
DEX] < fr. carmagnole, IG;
579. carmin (carminu, LB; IG) [< fr. carmin, lat. carminium, DEX] lat. carminum,
LB; < fr. carmin, IG;
580. carmina (a) (LB) [neatestat în DEX; DN: < fr. carminer] lat. carmino,
LB;
581. carnaţie (carnaţiie, IG) [< fr. carnation, DEX];
582. carnaval (carnavale “adică câşlegi”, IG; Gracián) [< fr. carnaval < it.,
DEX] < it. carnavale, IG;
583. carnet (“adică catastih”, IG) [< fr. carnet, DEX] < fr. carnet, IG;
584. carnivor (“cel ce mănâncă carne carne viie, carne crudă, cărnuri moarte,
mortăciuni”, IG) [< fr. carnivore, lat. carnivorus, DEX] < fr. carnivore,
IG;
585. caro (IG) [< fr. carreau, DEX] < fr. carreau, IG;
586. caronă (“adică muiere rea, desfrânată, necinstită”, IG) [nu apare în DEX,
nici în DN] < it. carogne(!), IG;
587. carotidă (“adică vina prin care curge, să suie sângele în cap în creeri”, IG)
[< fr. carotide, DEX] < fr. carotide, IG;
588. cart (-uri, IG) [< fr. quart, DEX] < fr. quart, IG;
589. cartel (“adică înscrisul prin care să cheamă la duel”, IG) [< fr., engl. cartel,
DEX] < it. cartello, IG;
590. cartier (cvartir, IG) [< fr. quartier, DEX] < it. quartiere, IG;
– 238 –
591. carton (cartonu, LB; IG) [< fr. carton, DEX] lat. pannus nomen gerens
carton, LB; < it. cartone, IG;
592. cartuş (IG) [< fr. cartouche, DEX] < fr. cartouche, IG;
593. casaţie (Iorgovici) [< fr. cassation, DEX];
594. cascadă (D. Golescu) [< fr. cascade, DEX];
595. casetă (“cutioară dă scule”, IG) [< it. cassetta, fr. cassette, DEX];
596. casier (IG) [< it. cassiere, DEX];
597. castanietă (IG) [< fr. castagnettes, DEX] < it. castagnetta, IG;
598. castel (IB, IG) [< lat. castellum; cf. pol. kasztel, it. castello, DEX] lat.
castellum, IB; < it. castello, IG;
599. castelan (castellan “capitan ceteti”, IB; IG) [< lat. castellanus, it. castellano,
pol. kasztellan, DEX] lat. castellanus, IB;
600. castilian (castilan, Gracián) [neînregistrat în DEX, nici în DN];
601. castrat (“jugănit”, IB; IG) [nu apare în DEX, nici în DN; la IB, împrumut
din latină] lat. castratus, IB; < it. castrato, IG;
602. castru (IB) [< lat. castra, DEX; de ce forma de plural?!] lat. castrum,
IB;
603. catacombă (IG) [< fr. catacombe, it. catacomba, DEX] < it. catacombe(!),
IG;
604. catalog (cathalog, IB; IG) [< fr. catalogue, lat. catalogus, DEX] lat. cathalogus,
IB; < gr., IG;
605. cataplasmă (IG) [< fr. cataplasme, lat. cataplasma, DEX] < gr., IG;
606. catar (cataru, LB; cathar, IB) [< fr. catarrhe, lat. catarrhus, DEX] lat.
catarrhus, LB;
607. cataractă (cataracta “intunecare ochilor”, IB; cataract, IG) [< fr. cataracte,
lat. cataracta, DEX] lat. cataracta, IB; < gr., IG;
608. catastrofă (Budai-Deleanu; şi catastrof, IG) [< fr. catastrophe, lat. catastropha,
DEX] < gr., IG;
609. catedrală (IG; Stamati, 1852) [< fr. cathédrale, lat. cathedralis, DEX];
610. catedră (cathedra, IB; IG) [< lat. cathedra, DEX] lat. cathedra, IB;
611. categoric (IG) [< fr. catégorique, lat. categoricus, DEX];
612. categorie (cathegorie, IB; catigorie, IG) [< fr. catégorie, lat. categoria,
DEX] lat. cathegoria, IB; < gr., IG;
613. categorisi (a) (IG) [< ngr. katigórisa, DEX];
614. catehism (catechism, IB; catihism, IG) [< ngr. katéhismos, DEX] lat. catechismus,
IB;
615. catehist (catechista, IB; catihist, IG) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumutat
din latină] lat. catechista, IB;
616. catetă (IG) [< fr. cathète, lat. cathetus, DEX];
617. catolic (catholic, IB, Diaconovici-Loga; catolicu, LB; tipărituri blăjene;
Şincai) [< lat. catholicus, fr. catholique, DEX];
– 239 –
618. catolicesc (tipărituri blăjene) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat intern
din catolic + -esc];
619. catoliceşte (catholiceste, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; format în
română din catolic + -eşte];
620. caustic (şi cavstic, IG) [< it. caustico, lat. causticus, DEX] < gr., IG;
621. cauzal (IG) [< lat. causalis, fr. causal, DEX];
622. cauzalitate (IG) [< fr. causalité, DEX];
623. cauzativ (IG) [< it. causativo, lat. causativus, DEX];
624. cauză (causa, IB; anonim/ 1822, IHR, IG) [< lat. causa, fr. cause, DEX]
lat. causa, IB; < it. causa, IG;
625. cauzist (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; nu este atestat în dicţionarele
franţuzeşti consultate; probabil creaţie a lui IG] < fr. causist(!), IG;
626. cavalcadă (“adică plimbare, alergătură călare”, IG) [< fr. cavalcade,
DEX] < fr. cavalcade, IG;
627. cavaler (Gracián; şi cavalier, IG) [< rs. kavaler < fr., DEX] < it. cavalliere,
IG;
628. caz (cazu, Iorgovici; cas, IG) [< lat. casus, fr. cas, DEX] lat. casus, Iorgovici;
< it. caso, IG;
629. cazarmă (căsarmă, LB) [< rs. kazarma, DEX] lat. hospitale militum,
LB;
630. cazinou (cazin, IG) [< fr. casino, DEX] [< it.?] cazino, IG, dar nu indică
limba de provenienţă;
631. cazuist (casuist, IG) [< fr. casuiste, DEX] < fr. casuist(!), IG;
632. căpară (“arvună”, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din it.]
it. caparra, LB;
633. căpitan (tipărituri blăjene; capitan, IB; capitanu, Stamati; căpitanu, LB;
IG, I. Golescu; şi capitan, Gracián) [< it. capitano, rs. kapitan, DEX] lat.
capitaneus, LB; it. capitano, lat. strategus, IB;
634-635. căpitănaş, căpitănel (IG) [derivate diminutivale, dintre care doar
primul este înregistrat în DEX];
636. căpitănie (LB; capitanie, IB) [< căpitan + -ie, DEX] lat. strategia, IB;
637. cedru (şi chedru, IB) [< fr. cèdre, lat. cedrus, DEX] lat. cedrus, IB;
638. celeritate (IHR) [< fr. célérité, lat. celeritas, DEX];
639. cementariu (IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
cementarius, IB;
640. cementicesc (cementeicesc, IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; derivat
intern] lat. cementicus, IB;
641. cens (IB) [< lat. census, fr. cens, DEX] lat. census, IB;
642. centaur (IB; şi chentavr, IG) [< lat. centaurus, DEX] lat. centaurus, IB;
643. centenar (centenariu, IB) [< lat. centenarius, fr. centenaire, DEX] lat.
centenarius, IB;
– 240 –
644. centros (IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
centrosus, IB;
645. centru (IB, IG) [< fr. centre, lat. centrum, DEX] lat. centrum, IB;
646. cervical (cerbical, IB) [< fr. cervical, DEX] lat. cervical, IB;
647. ceremonie (çerimonie, LB; IB) [< pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia,
DEX] lat. ceremonia, cerimonia, IB;
648. certifi caţie (certifi catie “dare de scris”, IB) [nu apare în DEX; DN: cf. fr.
certifi cation] lat. certifi catio, IB;
649. chestiune (IHR) [< fr. question, lat. quaestio, DEX];
650. chietism (cuietism, IG) [< fr. quiétisme, DEX];
651. chietist (cuietist, IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. quiétiste; la IG, împrumut
din it.] < it. quietista, IG;
652. chimie (IB, PAH) [< fr. chimie, lat. chimia, DEX] lat. chimia, IB;
653. chintesenţă (cuintesenţă, IG) [< fr. quintessence, DEX] < it. quintessenza,
IG;
654. chiromanţie (chiromanthia, IB) [< it. chiromanzia, fr. chiromancie,
DEX] lat. chiromanthia, IB;
655. chirurg (IB; chirurgu, LB) [< lat. chirurgus, germ. Chirurg, DEX] lat.
chirurugus, IB, LB;
656. chirurgie (chirurghie, LB, IB) [< fr. chirurgie, lat. chirurgia, DEX] lat.
chirurgia, LB, IB;
657. chitanţă (cuitanţă, cvitanţă, IG) [< fr. quittance, DEX];
658. chitară (şi citară, LB; şi ghitară, IG) [< it. chitarra, DEX] lat. cithara,
LB;
659. chitarist (IG) [< chitară + -ist, DEX];
660. cicatrice (cicatrix “rana”, IB) [< lat. cicatrix, fr. cicatrice, DEX] lat. cicatrix,
IB;
661. cicatricos (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
cicatricosus, IB;
662. cicatricula (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
cicatricula, IB;
663. ciclop (cyclops “cu un ochiu”, IB) [< fr. cyclope, lat. cyclops, DEX] lat.
cyclops, IB;
664. cifră (çifră, LB) [< it., lat. cifra, DEX] lat. cifra, LB;
665. cign (cygn “lebeda, pasere alba”, IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN;
împrumut din latină] lat. cygnus, IB;
666. cilindric (chilindric, IG) [< fr. cylindrique, DEX];
667. cilindru (cylindru “lemn sau peatra rotunda, cu care netediesc pamentu”,
IB; chylindru, Şincai; şi chilindru, IG) [< fr. cylindre, lat. cylindrus, DEX]
lat. cylinder, IB; < gr., IG;
– 241 –
668. ciment (cement “mestecătura de var şi arina”, IB) [< it. cimento, fr. ciment,
DEX] lat. caementum, IB;
669. cinic (şi chinic, IG) [< fr. cynique, lat. cynicus, DEX] < gr., IG;
670. circular (circulariu, LB) [< fr. circulaire, DEX] lat. circularis, LB;
671. circumferinţă (circonferenţă, IG) [< lat. circumferentia, fr. circonférence,
DEX];
672. circumstanţă (circumstanţia, Iorgovici) [< lat. circumstantia, fr. circonstance,
DEX] lat. circumstantia, Iorgovici;
673. cita (a ) (IG) [< fr. citer, lat. citare, DEX] < it. citare, IG;
674. citadelă (“adică cetăţuie”, IG) [< fr. citadelle, it. citadella, DEX] < it.
cittadella, IG;
675. civil (PAH) [< fr. civil, lat. civilis, DEX];
676. civilizaţie (GTN) [< fr. civilisation, DEX];
677. clarinet (clarinetă “un instrument dă muzică”, IG) [< fr. clarinette, germ.
Klarinette, DEX] < fr. clarinette, IG;
678. clasă (classisu, IB; şi clas, IG) [< fr. classe, germ. Klasse, DEX] lat.
classis, IB;
679. clasic (GTN) [< fr. classique, lat. classicus, DEX];
680. clasifi ca (a) (IG) [< fr. classifi er, DEX];
681. clasifi care (IG) [< (a) clasifi ca + -re, DEX];
682. clasifi caţie (clasifi caţiie, IG) [< fr. classifi cation, DEX];
683. clauză (IG) [< fr. clause, DEX] < fr. clause, IG;
684. clauzulă (clauzola “adică o dăosebită însemnare, condiţiie la o socoteală”,
IG; clausulă, Budai-Deleanu) [< lat. clausula, DEX] < it. clausola, IG;
685. clavecin (clavsen, IG) [< fr. clavecin, DEX] < fr. clavcin(!), IG;
686. claviculă (Kreţulescu) [< lat. clavicula, fr. clavicule, DEX];
687. clavir (IG) [< germ. Klavier, DEX];
688. clavirist (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; la IG, probabil derivat în
română din clavir];
689. clepsidră (clepsidra, IB; IG) [< fr. clepsydre, lat. clespydra, DEX] lat.
clepsidra, IB;
690. cler (cleru, LB, IB, Şincai; IG) [< lat. clerus, DEX]; lat. clerus, IB;
691. cleric (clericu, LB; IB) [< lat. clericus, DEX] lat. clericus, IB;
692. client (IG) [< fr. client, lat. cliens, DEX] < it. cliente, IG;
693. climă (LB; clima, IB; Carte de geografi e) [< lat. clima, germ. Klima,
DEX] lat. clima, LB;
694. climateric (IB) [< fr. climatérique, DEX] lat. climatericus, IB;
695. coafură (coafi ură “adică podoabă, găteală dă cap, dă părul capului”, IG)
[< fr. coiffure, DEX] < fr. coiffure, IG;
696. coaliza (a se) (IG) [< fr. coaliser, DEX];
697. coalizare (IG) [din (a) coaliza + -re, DEX];
– 242 –
698. coalizat (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; din (a) coaliza, prin conversiune];
699. coalizaţie (coalizaţiie, IG) [nu apare în DEX, nici în DN; nu l-am găsit în
dicţionarele italieneşti şi franţuzeşti consultate];
700. cocardă (IG) [< fr. cocarde, DEX] < fr. cocarde, IG;
701. cochet (IG) [< fr. coquet, DEX] < fr. coquet, IG;
702. codice (Bărnuţiu) [< lat. codex, DEX];
703. codicil (codicel “adică o adăogire”, IG) [< fr. codicille, lat. codicillus,
DEX] < fr. codicille, IG;
704. coefi cient (“adică un număr ce arată că cellalt număr trebuie să să
înmulţească cu iel; cuvânt dă algebră”, IG) [< fr. coeffi cient, DEX] < it.
co-effi ciente, IG;
705. coegal (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; format în română, după it.] <
it. coeguale, IG;
706. coexistenţă (“adică împreună fi inţă, unu cu altu a fi dăodată”, IG) [< fr.
coexistence, DEX] < fr. coexistence, IG;
707. cogniţie (“noţie, perceperea de ceva”, Iorgovici) [neînregistrat în DEX,
nici în DN; împrumut din latină] lat. cognitio, Iorgovici;
708. coincidenţă (“adică potrivirea dă dooă lucruri ce să potrivesc una cu
alta”, IG) [< fr. coïncidence, DEX] < it. coincidenza, IG;
709. colaţiune (colaţion, colaţiie “adică gustare dă cu seara”, IG) [Nu apare în
DEX; DN: cf. fr. collation] < fr. collation, IG;
710. colectă (collecta, IB) [< fr. collecte, DEX] lat. collecta, IB;
711. colectiv (IG) [< fr. collectif, lat. collectivus, DEX] < fr. collectif, IG;
712. colecţie (colecţiie, IG) [< fr. collection, lat. collectio, DEX];
713. coleg (collega, IB) [< fr. collègue, DEX] lat. collega, IB;
714. colegial (IG) [< fr. collégial, DEX];
715. colegiu (collegium, IB; IG) [< lat. collegium, fr. collège, DEX] lat. collegium,
IB; < it. collegio, IG;
716. coleopter (“adică gânganie..”, IG) [< fr. coléoptère, DEX] < gr., IG;
717. colet (“adică guler şî o legătură dă gât”, IG) [nu apare în DEX, nici în DN;
împrumut din fr.] < fr. collet, IG;
718. colică (IG) [< fr. colique, lat. colica, DEX] < gr., IG;
719. coligaţie (colligaţie, IB, “legarea împreună” Iorgovici) [nu apare în DEX,
nici în DN; împrumut din latină] lat. colligatio, Iorgovici;
720. coloană (colona, IB; şi colonă, IG) [< fr. colonne, DEX] lat. colona, IB;
< it. colonna, IG;
721. colocaţie (colocaţiie “adică rânduiala creditorilor”, IG) [nu apare în DEX,
nici în DN; împrumut din it.] < it. collocazione, IG;
722. colon (IB) [< fr. colon, lat. colonus, DEX] lat. colonus, IB;
723. colonadă (IG) [< fr. colonnade, DEX];
– 243 –
724. colonel (IG) [< fr. colonel, DEX] < fr. colonel, IG;
725. colonie (Şincai; colonia, IB; coloniia, IG) [< fr. colonie, lat. colonia,
DEX] lat. colonia, IB; < it. colonia, IG;
726. colonist (IG) [< germ. Kolonist DEX];
727. coloniza (a) (IG) [< fr. coloniser, DEX];
728. colonizare (IG) [< (a) coloniza + -re, DEX];
729. colonizat (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; din (a) coloniza, prin
conversiune];
730. colonizator (colonizător, IG) [< fr. colonisateur, DEX];
731. colonizaţie (colonizaţiie, IG) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut
din fr. colonisation];
732. color (IG) [nu apare în DEX; DN: < engl. color] < it. colore, IG;
733. colora (a) (IG) [< fr. colorer, lat. colorare, DEx];
734. colos (Budai-Deleanu) [< fr. colosse, lat. colossus, DEX];
735. colosal (IG) [< fr. colossal, DEX];
736. comanda (a) (comend, IB; IG) [< fr. commander, DEX] lat. commendo,
-avi, -tum, -are, IB; Şi, la IB: comendatie/ lat. commendatio, comendator/
lat. commendator, comendatoritie/ lat. commendatrix, comendat/ lat. commendatus,
comendeluesc/ lat. addico, -xi, -ctum, -ere, comendeluire/ lat.
addictio, IB;
737. comandant (-ţi, IG) [< fr. commandant, DEX];
738. comandă (IG, I. Golescu) [< fr. commande, DEX] < it. comando(!), IG;
739. comandir (IG) [< rs. komandir, DEX];
740. comanditar (“adică tovarăş dă capitan“, IG) [< fr. commanditaire, DEX,
cu sens diferit de cel atestat în IG: “persoană care fi nanţează”]
741. comandită (IG) [< fr. commandite, DEX] < it. commandita, IG;
742. comă (coma, comatu, LB) [< germ. Komma, fr. comma, DEX] lat. comma,
germ. Komma, LB;
743. combina (a) (IG, Codrescu) [< fr. combiner, lat. combinare, DEX] < it.
combinare, IG;
744. combinare (IG) [< (a) combina + -re, DEX];
745. comedian (comediian, IG; I. Golescu) [< fr. comédien, DEX];
746. comedie (LB, IB, Gracián; comediie, IG; PAH) [< fr. comédie, lat. comoedia,
DEX] lat. comoedia, LB; lat. comaedia, IB;
747. comedioară (IG) [din comedie + -ioară, DEX];
748. comentariu (comentar, IG) [< fr. commentaire, lat. commentarius, DEX]
< it. commentario, IG;
749. comerţ (Budai-Deleanu; şi comerciu, IG) [< fr. commerce, lat. commercium,
DEX] < it. commercio, IG;
750. cometă (comet, anonim, 1822; cometa, IB) [< fr. comète, lat. cometa,
DEX] lat. cometes, IB;
– 244 –
751. comic (adj., GTN; s., IG) [< fr. comique, lat. comicus, DEX];
752. comisar (comisariu, LB; comiseriu “pus preste ceva”, IB; commisariu,
Iorgovici; IG) [< fr. commissaire, rs. komissar, DEX] lat. comissarius,
IB, LB, Iorgovici; Şi derivate în IG: comisăraş, comisărel, comisăreasă,
comisăriţă, comisăresc, comisărească, comisăreşte, comisăriie.
753. comisie (LB, IB; commisie, Iorgovici; comisiie, IG) [< rs. komissiia, fr.
commission, DEX] lat. comissio, IB, Iorgovici; lat. commissio, LB;
754. comision (IG) [< fr. commission, DEX];
755. comisionar (şi comisioner, IG) [< fr. commissionnaire, DEX];
756. comitat (IB, IG, Şincai) [< germ. Komitat, DEX] lat. comitatus, IB;
757. comite (a) (commitere “încredinţa ceva cuiva; a face ceva rău”, Iorgovici)
[< lat. committere, DEX] lat. committere, Iorgovici;
758. comitet (IG) [< rs. komitet, fr. comité, DEX];
759. comod (IG) [< fr. commode, lat. commodus, DEX] < it. comodo, IG;
760. comoditate (IG) [< fr. commodité, lat. commoditas, DEX];
761. companie (companiie, IG; “soçietate”, LB; “intru un loc la olalata locuitori”,
IB) [< fr. compagnie, lat. compagnia, DEX] lat. compagnia, IB; it.
compagnia, IB;
762. companist (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; nu l-am identifi cat în
dicţionarele franţuzeşti consultate];
763. compara (a) (Bărnuţiu, IG) [< fr. comparer, lat. comparare, DEX];
764. comparativ (Bărnuţiu, IG) [< fr. comparatif, lat. comparativus, DEX];
765. compas (anonim, 1822; IG) [< fr. compas, DEX] < it. compasso, IG;
766. compensaţie (compensaţiie, IG) [< fr. compensation, lat. compensatio,
DEX] < it. compensazione, IG;
767. competent (competant, IG) [< fr. compétent, DEX] < fr. compétente(!),
IG;
768. competenţă (IG) [< fr. compétence, DEX];
769. competitor (IG) [< fr. compétiteur, lat. competitor, DEX];
770. complăcea (a) [< con- + plăcea, după fr. complaire, DEX; la IG, a compiacea
provine, evident, din it.] < it. compiacere, IG;
771. complement (LB, IB) [< fr. complément, lat. complementum, DEX] lat.
complementum, IB;
772. complet (IG) [< fr. complet, lat. completus, DEX] < it. completo, IG;
773. completa (a) (IG) [< fr. compléter, DEX];
774. completare (IG) [din (a) completa + -re, DEX];
775. complezent (complezant, IG) [< fr. complaisant, DEX] < fr. complaisant,
IG;
776. complica (a) (complicare, Iorgovici; IG) [< fr. compliquer, DEX] lat.
complicare, Iorgovici; < it. complicare, IG;
777. complicare (IG) [< (a) complica + -re, DEX];
– 245 –
778. complicat (IG) [din (a) complica, prin conversiune, DEX];
779. complicaţie (complicaţiie, IG) [< fr. complication, DEX] < it. complicazione,
IG;
780. complice (“cel ce e învăluit într-o fărădelege”, Iorgovici) [< fr. complice,
DEX] lat. complex, Iorgovici;
781. compliciu (“sfat întărit cu jurământ între mai mulţ spre rău, complot“,
Iorgovici) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat. complicium,
Iorgovici;
782. compliment (Gracián, IG) [< fr. compliment, DEX] < it. complimento,
IG;
783. complot (Iorgovici, IG; complotu, LB) [< fr. complot, DEX] lat. conspiratio,
conjuratio, LB; < fr. complot, IG;
784. complotist (IG) [< complot + -ist, DEX];
785. componelui (a) (componeluesc, IB) [nu apare în DEX, nici în DN] lat.
compono, IB;
786. compot (IG) [< fr. compote, DEX] < fr. compote sau it. composte, IG;
787. compozit (“împreunat”, Iorgovici) [< fr. composite, lat. compositus,
DEX] lat. compositus, Iorgovici;
788. compozitor (compositor, IB; IG) [< fr. compositeur, DEX] lat. compositor,
IB;
789. compoziţie (compositie, IB; Iorgovici; composiţiie, IG) [< fr. composition,
lat. compositio, DEX] lat. compositio, IB, Iorgovici;
790. compromis (compromes, -uri, IG) [< fr. compromis, DEX] < it. compromesso,
IG;
791. compromite (a) (a comprometa, IG) [< fr. compromettre, lat. compromittere,
DEX];
792. compune (a) (IG) [< lat. componere, DEX];
793. comun (commun, Şincai; Codrescu; IG) [< fr. commun, lat. communis,
DEX] < it. comune, IG;
794. comunicabil (IG) [< fr. communicable, lat. communicabilis, DEX];
795. comunicare (IG) [din (a) comunica + -re, DEX];
796. comunicativ (IG) [< fr. communicatif, lat. communicativus, DEX];
797. comunicaţie (comunicaţiie, IG) [< fr. communication, lat. communicatio,
DEX];
798. comună (IHR) [< fr. commune, DEX];
799. comunitate (IG; comunătate, IHR) [< comun + -itate; cf. lat. communitas,
it. comunità, DEX];
800. concav (Kreţulescu, IG) [< fr. concave, lat. concavus, DEX] < it. concavo,
IG;
801. concentra (a) (IG) [< fr. concentrer, DEX] < fr. concentrer, IG;
– 246 –
802. concentraţie (concentraţiie, IG) [< fr. concentration, DEX] < fr. concentration,
IG;
803. concepe (a) (concepere, Iorgovici; concipu, concepu, -pere, -ptu, LB) [<
lat. concipere, DEX] lat. concipere, Iorgovici; concipio, commentor, LB;
804. concept (IB; conceptu, Iorgovici; conçeptu, LB) [< fr. concept, DEX] lat.
conceptus, IB, Iorgovici; conceptum, conceptio, scriptum, LB;
805. concepţie (conceptie, IB) [< fr. conception, lat. conceptio, DEX] lat.
conceptio, IB;
806. concert (şi conţert, IG) [< fr. concert, it. concerto, DEX] < concerto, IG
(înainte de etimon, este indicată franceza ca limbă sursă, dar cu o tăietură;
italiana nu apare precizată ca limbă de provenienţă);
807. concesie (IB) [< fr. concession, lat. concessio, DEX] lat. concessio, IB;
808. concetăţean (IG) [< con- + cetăţean, DEX];
809. concherant (IG) [< fr. conquérant, DEX];
810. conchistă (concuistă, IG) [< it. conquista, DEX] < it. conquista, IG;
811. concipist (concipista, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. concipiens, concipista, LB;
812. conclav (IG) [< fr. conclave, DEX] < it. conclave, IG;
813. concluzie (concluziie, IG) [< fr. conclusion, lat. conclusio, DEX] < it.
conclusione, IG;
814. concorda (a) (IG) [< fr. concorder, lat. concordare, DEX] < it. concordare,
IG;
815. concordanţă (Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. concordance, DEX];
816. concret (“lipit, impreunat laolalta”, IG) [< fr. concret, DEX] lat. concretum,
IB;
817. concura (a) (IG) [< fr. concourir, lat. concurrere, DEX];
818. concurent (IG) [< fr. concurrent, DEX];
819. concurenţă (concorenţă, IG) [< fr. concurrence, DEX] < it. concorrenza,
IG;
820. concurs (IG) [< fr. concours, lat. concursus, DEX] < fr. concours, IG;
821. condiţie (LB, Iorgovici; condiţiie, IG) [< fr. condition, DEX] 1. “pontu,
hotărâre, mărginire“, lat. conditio; 2. “statu, stare, sórte, aşedzementu“, lat.
sors, status, conditio, LB; < it. condizione, IG;
822. condiţional (IG) [< fr. conditionnel, DEX];
823. condiţionat (IG) [< fr. conditionné, DEX];
824. conduce (a) (conduc “tocmesc”, IB) [< lat. conducere, DEX] lat. conduco,
IB;
825. conducere (IB) [< (a) conduce + -re, DEX] lat. conductio, IB;
826. conductor (IB, Iorgovici, IG) [< fr. conducteur, lat. conductor, DEX] lat.
conductor IB, Iorgovici; < fr. conducteur, IG;
827. conduită (IG) [< fr. conduite, DEX] < fr. conduite, IG;
– 247 –
828. conetabil (IG) [< fr. connétable, DEX] < fr. connétable, IG;
829. conetabilitate (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; nu l-am găsit nici în
dicţionarele franţuzeşti consultate; îl putem deci considera o creaţie a lui I.
Golescu, din conetabil + -itate];
830. conex (IG) [< fr. connexe, lat. connexus, DEX];
831. conexitate (IG) [< fr. connexité, DEX] < fr. connexité, IG;
832. confederal (IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. confédéral];
833. confederat (IG) [< fr. confédéré, DEX];
834. confederativ (IG) [< fr. confédératif, DEX];
835. confederaţie (confederaţiie, IG) [< fr. confédération, lat. confoederatio,
DEX];
836. conferinţă (conferenţă, IG) [< fr. conférence, lat. conferentia, DEX] < it.
conferenza, IG;
837. confi nii (confi ni, IHR) [nu apare în DEX; DN: cf. lat. confi nes, fr.
confi ns];
838. confi rmaţie (confi rmaţiie,IG) [< fr. confi rmation, DEX] < it. confi rmazione,
IG;
839. confi sca (a) (IG) [< fr. confi squer, lat. confi scare, DEX];
840. confi scabil (IG) [< nu apare în DEX; DN: cf. fr. confi scable];
841. confi scaţie (“confi scatie bunului”, IB; confi scaţiie, IG) [nu apare în DEX,
nici în DN; împrumut din latină] lat. confi scatio, IB; < lat. confi scatio, IG;
842. conforma (a) (IG) [< fr. conformer, lat. conformare, DEX];
843. conformat (IB) [din (a) conforma, prin conversiune, DEX] lat. conformatus,
IB;
844. conformaţie (conformatie, IB) [< fr. conformation, lat. conformatio,
DEX] lat. conformatio, IB;
845. confrăţie (confrăţiie, IG) [< con- + frăţie, după fr. confrérie, DEX];
846. confrunta (a) (a confronta, IG; confrunt, IB) [< fr. confronter, DEX] lat.
confronto, IB;
847. confruntare (confrontare, IB) [din a confrunta + -re, DEX] lat. confrontatio,
IB;
848. confruntat (confrontat, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; la IB, împrumut
din latină] lat. confrontatus, IB;
849. confruntator (confrontator, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. confrontator, IB;
850. confuzie (confusie, IB; confuziie, IG) [< fr. confusion, lat. confusio, DEX]
lat. confusio, IB;
851. congregaţie (congregaţiie, IG) [< fr. congrégation, lat. congregatio,
DEX];
852. congres (IG) [< fr. congrès, lat. congressus, DEX];
853. conic (IG) [< fr. conique, DEX];
– 248 –
854. conjectură (“adică părere greşită, dare cu socotinţa fără nici un temei”,
IG) [< fr. conjecture, lat. conjectura, DEX] < fr. conjecture, IG;
855. conjuncţie (congiunţiune, Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. conjonction, lat.
conjunctio, DEX; la I. Văcărescu, împrumut din it. congiunzione];
856. conmuri (a) (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; creaţie internă];
857. consecinţă (consecuenţă, IG) [< fr. conséquence, lat. consequentia, DEX]
< fr. conséquense(!), IG;
858. consecuţie (Iorgovici) [< lat. consecutio, DEX] lat. consecutio, Iorgovici;
859. consecvent (consecvente, Iorgovici; consecuent, IG) [< fr. conséquent,
lat. consequens, DEX] lat. consequens, Iorgovici; < fr. conséquent, IG;
860. consecvenţă (consecvenţie, Iorgovici) [< fr. conséquence, lat. consequentia,
DEX] lat. consequentia, Iorgovici;
861. conservator (GTN) [< fr. conservatoire, germ. Konervatorium, pentru
s.n.; fr. conservateur, lat. conservator, pentru adj., DEX];
862. consideraţie (consideraţiie, IG) [< fr. considération, lat. consideratio,
DEX] < it. considerazione, IG;
863. consilier (consiliariu, LB, Şincai; IG) [< fr. conseiller, DEX] lat. consiliarius,
LB; < it. consigliere, IG;
864. consiliu (consilium, LB) [< lat. consilium, fr. conseil, DEX] lat. consilium,
LB;
865. consimţi (a) (IG) [din con- + simţi, după fr. consentir, DEX];
866. consistenţă (consistanţă, IG) [< fr. consistance, DEX] < it. consistenza,
IG;
867. consistorial (consistorialu, LB) [< fr. consistorial, DEX];
868. consistoriu (LB, IG) [< lat. consistorium, fr. consistoire, DEX] lat. consistorium,
LB; < it. consistoro, IG;
869. consola (a) (“adică a mângâia, a uşura necazul altuia“, IG) [< fr. consoler,
lat. consolare, DEX] < it. consolare, IG;
870. conspira (a) (“adică a unelti comploturi, vânzări, răscoli împreună cu
alţii”, IG) [< fr. conspirer, lat. conspirare, DEX] < it. conspirare, IG;
871. conspiraţie (conspiraţiie, IG) [< fr. conspiration, lat. conspiratio,
DEX];
872. constant (“adică statornic, stăruitor, sigur”, IG; constante, Iorgovici) [<
fr. constant, lat. constans, DEX] lat. constans, Iorgovici; < fr. constant, IG;
873. constanţă (“fi inţa celui constant”, IG) [< fr. constance, lat. constantia,
DEX];
874. constelaţie (constelaţiie, costelaţiie “ce însemnează stelele ce închipuiesc
o formă cu apropierea lor una de alta”, IG) [< fr. constellation, lat. constellatio,
DEX] < fr. constellation, IG;
– 249 –
875. constitui (a) (IG; constituire, Iorgovici) [< fr. constituer, lat. constituere,
DEX] lat. constituere, Iorgovici; < it. constituire, IG;
876. constituţie (Iorgovici; constituţiie, IG) [< fr. constitution, lat. constitutio,
DEX] lat. constitutio, Iorgovici; < it. constituzione, IG;
877. constituţional (IG) [< fr. constitutionnel, DEX];
878. construcţie (construcţiie, IG) [< fr. construction, lat. constructio, DEX]
< fr. construction, IG;
879. consul (consulu, LB; IB) [< lat., fr. consul, DEX] lat. consul, IB;
880. consulat (IB) [< fr. consulat, lat. consulatus, DEX] lat. consulatus, IB;
881. consulta (a) (IG) [< fr. consulter, lat. consultare, DEX];
882. consultare (IG) [din (a) consulta + -re, DEX];
883. consultativ (IG) [< fr. consultatif, DEX];
884. consultaţie (consultaţiie, IG) [< fr. consultation, lat. consultatio, DEX];
885. consuma (a) (IG) [< fr. consumer, lat. consumere, DEX];
886. conşcolar (IG) [con- + şcolar, DEX];
887. contabilitate (IG) [< fr. comptabilité, DEX] < fr. comptabilité, IG;
888. contact (IG, Iorgovici) [< fr. contact, lat. contactus, DEX] lat. contactus,
Iorgovici; < fr. conctact, IG;
889. contagia (a) (contagescu, contagiescu, LB) [< fr. contagier, DEX];
890. contagios (contagiosu, LB; contaghios, Iorgovici) [< fr. contagieux, lat.
contagiosus, DEX] lat. contagiosus, Iorgovici, LB; it. contagioso, fr. contagieux,
LB;
891. contagiune (contagiu, LB) [< fr. contagion, lat. contagio, DEX] lat.
contagio, it. contagio, fr. contage, LB;
892. contaminaţie (LB) [< fr. contamination, lat. contaminatio, DEX];
893. contamina (a) (contaminu, LB) [< fr. contaminer, lat. contaminare, DEX]
lat. contamino, LB;
894. contaminat (“vase... contaminate”, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; în
LB, împrumut din latină] lat. contaminatus, LB;
895. contaminaţie (LB) [< fr. contamination, lat. contaminatio, DEX] lat.
contaminatio, LB;
896. conte (IG) [< fr. comte, DEX];
897. contesă (IG) [< fr. comtesse, it. contessa, DEX];
898. contestat (IHR) [nu apare în DEX, nici în DN; adj. format în română, prin
conversiune de la (a) contesta];
899. contestaţie (contestatie, IB; IHR) [< fr. contestation, lat. contestatio,
DEX]; lat. contestatio, IB;
900. contignaţie (cotignaţie, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. contignatio “schelă, căpriori”, LB;
901. continent (IG) [< fr. continent, lat. continens, DEX] < it. continente, IG;
902. continua (a) (IG) [< fr. continuer, lat. continuare, DEX];
– 250 –
903. continuare (IG) [din (a) continua + -re, DEX];
904. continuitate (continuetate, IG) [< fr. continuité, lat. continuitas, DEX];
905. continuu (contin, IG) [< fr. continu, lat. continuus, DEX] < it. continuo,
IG;
906. contor (cantor!, IG) [< fr. comptoir, germ. Kontor, DEX] < fr. comtoir(!),
IG;
907. contra (IG) [< fr. contra, lat., it. contra, DEX] < it. contra¸IG;
908. contrabandă (şi contraband, IG) [< fr. contrebande, DEX] < it. contrabando,
IG;
909. contract (contractu, LB; IB, IG) [< fr. contrat, lat. contractus] lat.
contractus, LB, IB; < it. contratto, IG;
910. contracta (a) (IG) [< fr. contracter, lat. contractare, DEX];
911. contractare (IG) [din (a) contracta + -re, DEX];
912. contractat (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; din (a) contracta, prin
conversiune];
913. contractual (“dă contract”, IG) [< fr. contractuel, DEX];
914. contracţie (contracţiie, IG) [< fr. contraction, lat. contraction, DEX] <
fr. contraction, IG;
915. contradicţie (contradiţiie, IG) [< fr. contradiction, lat. contradictio,
DEX];
916. contraface (a) (IG) [< contra- + face, după fr. contrefaire, DEX];
917. contrapune (a) (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; format în română];
918. contrar (contrariu, IG) [< fr. contraire, lat. contrarius, DEX];
919. contrast (IG) [< fr. contraste, DEX] < it. contrasto, IG;
920. contrasta (a) (IG) [< fr. contraster, DEX];
921. contravizită (IG) [< fr. contre-visite, DEX];
922. contrazice (a) (IG) [< contra- + zice, după fr. contredire, DEX];
923. contrazicere (IG) [din (a) contrazice + -re, DEX];
924. contribui (a) (contribuesc, IB; GTN) [< fr. contribuer, lat. contribuere,
DEX] lat. contribuo, IB;
925. contribuţie (contributie, IB; contribuţiie, IG) [< fr. contribution, lat.
contributio, DEX] lat. contributio, IB;
926. controlor (controloru, LB; IG) [< fr. contrôleur, DEX];
927. controloriţă (LB, IG) [neatestat
în DEX, nici în DN; format din controlor + -iţă];
Şi derivate în IG: controloricească, controloriceşte, controlărie,
controloreasă, controloraş, controlorel, controloricesc.
928. controversă (IG) [< fr. controverse, DEX] < fr. controverse, IG;
929. convenienţă (convenienţie, Iorgovici) [< it. convenienza, DEX] lat.
convenientia, Iorgovici;
– 251 –
930. convenţie (LB; conventie, IB; convenţiie, IG) [< fr. convention, lat.
conventio, DEX] lat. conventio, LB, IB; exemplum, LB; < it. convenzione,
IG;
931. conversa (a) (conversare, Iorgovici) [< fr. converser, lat. conversari,
DEX] lat. conversari, Iorgovici;
932. conversaţie (LB; conversatie, IB, Budai-Deleanu; Iorgovici; şi conversasie,
Gracián; conversaţiie, IG) [< fr. conversation, lat. conversatio, DEX]
lat. consuetudo, usus, LB; lat. conversatio, IB, LB, Iorgovici; < it. conversazione,
IG;
933. conversiune (conversie, IB) [< fr. conversion, lat. conversio, DEX] lat.
conversio, IB;
934. converti (a) (convertire, Iorgovici) [< fr. convertir, lat. convertere, DEX]
lat. convertere, Iorgovici;
935. convex (IG) [< fr. convexe, lat. convexus, DEX] < fr. convexe, IG;
936. convexitate (IG) [< fr. convexité, lat. convexitas, DEX];
937. convocaţiune (convocaţiie, IG) [< fr. convocation, lat. convocatio, DEX]
< it. convocazione, IG;
938. convulsie (IG) [< fr. convulsion, lat. convulsio, DEX] < it. convulsione,
IG;
939. coordinaţie (coordinaţiie “adică împreună orânduiala, aşăzarea lucrurilor,
după raportul ce au unul către altul”, IG) [neatestat în DEX, nici în DN;
împrumut din fr.] < fr. coordination, IG;
940. copia (a) (copiez, LB; a copiia, IG) [< fr. copier, DEX];
941. copiat (copiiat, IG) [din (a) copia, prin conversiune, DEX];
942. copiator (copiietor, IG) [nu apare în DEX, nici în DN; probabil este format
în română din verbul (a) copia];
943. copie (LB, IB; copiie, IG) [< fr. copie, lat. copia, DEX] lat. copia, LB,
IB; < it. copia, IG;
944. copiere (copiiere, IG) [din (a) copia + -re, DEX};
945. copios (IB) [< fr. copieux, lat. copiosus, DEX] lat. copiosus, IB;
946. copist (IG) [< fr. copiste, DEX];
947. coproprietar (IG) [< fr. copropriétaire, DEX];
948. cor (chor “de musicasi, cantareti”, IB) [< lat. chorus; cf. germ. Chor,
DEX] lat. odeum, IB;
949. cordial (IG) [< fr. cordial, DEX] < it. cordiale, IG;
950. cordon (IG) [< fr. cordon, DEX] < fr. corde(!), IG;
951. cordovan (cordovanu, LB; IG) [< it. cordovano, DEX] it. cordovano,
LB;
952. corect (IG) [< fr. correct, lat. correctus, DEX] < fr. correct, IG;
953. correctiv (IG) [< fr. correctif, DEX];
– 252 –
954. corector (IB, IG) [< fr. correcteur, lat. corrector, DEX] lat. corrector,
IB;
955. corectură (IG) [< germ. Korrektur, lat. correctura, DEX];
956. corecţie (corectie, IB; corecţiie, IG) [< fr. correction, lat. correctio, DEX]
lat. correctio, IB;
957. corecţional (IG) [< fr. correctionnel, DEX];
958. corelativ (IG) [< fr. corrélatif, DEX];
959. corelaţie (corelaţiie, IG) [< fr. corrélation, DEX] < it. correlazione, IG;
960. corespondenţă (şi corispondenţiie, IG) [< fr. correspondance, DEX];
961. coridor (IG) [< fr. corridor, germ. Korridor, DEX] < fr. corridor, IG;
962. corifeu (“mai mare în ceva lucru”, IB; IG) [< fr. coryphée, DEX] lat.
coripheus, IB;
963. coroană (coronă, LB; corona, IB; Stamati, 1852) [< lat. corona, DEX]
lat. corona, LB; < gr., IG;
964. corolar (corolariu, IG) [< fr. corollaire, lat. corollarium, DEX] < it. corollario,
IG;
965. corolă (IG) [< fr. corolle, DEX] < fr. corolle, IG;
966. corp (“corpul diplomatic, adică diplomaţii; corpul profesoresc, adică profesorii”,
IG) [< fr. corps, lat. corpus, DEX] < it. corpo, IG;
967. corporal (IHR) [< fr. corporel, lat. corporalis, DEX];
968. corporaţie (corporaţiie, IG; IHR) [< fr. corporation, DEX] < fr. corporation,
IG;
969. corsaj (IG) [< fr. corsage, DEX] < fr. corsage, IG;
970. corsar (şi cursar, IG) [< it. corsaro, fr. corsaire, DEX];
971. corset (IG) [< fr. corset, DEX] < fr. corset, IG;
972. corsican (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; înregistrat în DOOM; probabil
derivat intern din Corsica + -an];
973. cortegiu (IG) [< it. corteggio, fr. cortège, DEX] < it. corteggio, IG;
974. cortes (cortez “cuv. ispaniolesc, adunarea obştească din Ispaniia, din Portugaliia“,
IG) [< sp. cortes, DEX];
975. cortină (LB; corteina, IB) [< it. cortina, DEX] lat. velum, plaga, cortina,
LB; lat. cortina, IB;
976. corupător, -toare (corrumpatoriu, corrumpatoare, IB) [< (a) corupe +
-ător/ -ătoare, DEX] lat. corruptor, corruptrix, IB;
977. corupe (a) (corrump “stric”, IB; IG) [< lat. corrumpere, DEX] lat. corrumpo,
IB;
978. corupere (corrumpere, IB) [< (a) corupe + -re, DEX] lat. corruptio, IB;
979. corupt (corrupt, IB) [din (a) corupe, prin conversiune, DEX] lat. corruptus,
IB;
980. corvetă (IG) [< fr. corvette, DEX] < fr. corvette, IG;
981. cosecantă (IG) [< fr. cosécante, DEX];
– 253 –
982. cosinus (cosinu, IG) [< fr. cosinus, DEX];
983. cosmograf (IG) [< fr. cosmographique, DEX] < gr., IG;
984. cosmografi c (IG) [< fr. cosmographique, DEX];
985. cosmografi e (Budai-Deleanu; cosmographia, IB; cosmografi ie, IG) [< fr.
cosmographie, DEX] lat. cosmographia, IB; < gr., IG;
986. cosmolab (“un instrument cu care măsoară ale cerului şi ale pământului”,
IG) [nu apare în DEX, nici în DN; nu l-am găsit nici în dicţionarele italieneşti
consultate] < it. cosmolabio, IG;
987. cosmolog (IG) [< fr. cosmologue, DEX] < gr., IG;
988. cosmologic (IG) [< fr. cosmologique, DEX];
989. cosmologie (cosmologhie, Budai-Deleanu; cosmologiie, IG) [< fr. cosmologie,
DEX] < gr., IG;
990. cosmopolit (Budai-Deleanu; IG) [< fr. cosmopolite, cf. rs. kosmopolit,
DEX] < gr., IG;
991. cosmopolitism (IG) [< fr. cosmopolitisme, DEX];
992. cosmoramă (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; nu l-am găsit în
dicţionarele franţuzeşti consultate] < fr. cosmorama, IG;
993. costum (IG) [< fr. costume, DEX] < it. costume, IG;
994. cotiledon (cotilidon, -doáne, IG) [< fr. cotylédone, DEX] < gr., IG;
995. cotilion (-uri, “un fel de joc”, IG) [< fr. cotillon, DEX] < fr. cotillon, IG;
996. craniu (IG) [< lat. cranium, DEX] < gr., IG;
997. crater (IG) [< fr. cratère, DEX] < gr., IG;
998. creatură (IG) [< fr. créature, lat. creatura, DEX] < it. creatura, IG;
999. credit (creditu, LB; IG) [< fr. crédit, DEX] lat. fi des, LB;
1000. credita (a) (IG) [< fr. créditer, DEX];
1001. creditare (IG) [din (a) credita + -re, DEX];
1002. creditor (creditoru, LB; credeitoriu, credeitoare, IB; creditător, -toare,
IG) [< fr. créditeur, DEX; la IG, evident, este vorba despre o creaţie internă,
care nu s-a împământenit] lat. creditor, LB, IB; lat. creditrix, IB;
1003. credul (IG) [< fr. crédule, lat. credulus, DEX];
1004. credulitate (IG) [< fr. crédulité, lat. credulitas, DEX];
1005. cremotartar (IG) [nu apare în DEX, nici în DN] < fr. creme de tartre(!),
IG;
1006. crepuscul (crepusculă, IG) [< fr. crépuscule, lat. crepusculum, DEX] <
fr. crépuscule, IG;
1007. cretă (creta, IB; IG) [< lat. creta, DEX] lat. creta, IB; < it. creta, IG;
1008. cretos (Şincai) [derivat din cretă + -os, DEX];
1009. crimă (IG) [< fr. crime, DEX] < gr., IG;
1010. criminal (IHR) [< fr. criminel, lat. criminalis, DEX];
1011. criminalist (IG) [< fr. criminaliste, DEX];
– 254 –
1012. criptă (LB; cripta, IB) [< fr. crypte, lat. crypta, DEX] lat. crypta, monumentum,
sepulchrum, LB; lat. crypta, gr. cripta, IB;
1013. criptograf (IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. cryptographie(!)] < gr.,
IG;
1014. criptogramă (criptogram, IG) [< fr. cryptogramme, DEX] < gr., IG;
1015. crisologie (crisologhiie, IG) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumutat
probabil din greacă];
1016. cristal (crystall, IB; Gracián, IG) [< fr. cristal, lat. crystallus, DEX] lat.
crystallus, IB;
1017. cristalin (crystallin, IB) [< fr. cristallin, DEX] lat. crystallinus, IB;
1018. cristaliza (a) (IG) [< fr. cristalliser, DEX];
1019. cristalizare (IG) [din (a) cristaliza + -re, DEX];
1020. cristalizat (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; format în română, de la
(a) cristaliza, prin conversiune];
1021. cristalizator (cristalizător, IG) [în DEX şi DN: cristalizor < fr. cristallisoir;
la IG, derivat intern];
1022. cristalograf (IG) [< fr. cristallographe, DEX];
1023. cristalografi c (IG) [< fr. cristallographique, DEX];
1024. cristalografi e (IG) [< fr. cristallographie, DEX];
1025. critic (criticu, LB, IB, IG) [< fr. critique, lat. criticus, DEX] lat. criticus,
IB, LB;
1026. critica (a) (Kogălniceanu) [< fr. critiquer, DEX];
1027. criticarisi (a) (IG) [neatestat în DEX, nici în DN] < gr., IG;
1028. critică (Budai-Deleanu, LB, GTN, Kogălniceanu, IG) [< fr. critique,
DEX] < gr., IG; lat. critica, LB;
1029. criză (crisă, crisis, IG) [< fr. crise, DEX] < gr., IG;
1030. croasadă (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; rom. cruciadă, refăcut
după rom. cruce, din fr. croisadei, it. crociata, DEX] < fr. croisade, IG;
1031. crocodil (IG) [< fr. crocodile, lat. crocodilus, DEX] < gr., IG;
1032. cronică (şi hronică, LB; chronica “carte despre cele ce s-au templat”,
IB) [< lat. chronica, fr. chronique, DEX] lat. chronica, LB, IB;
1033. cruciferă (crucifer, IG) [< fr. crucifère, DEX] < it. crucifero, IG;
1034. crustă (LB; crusta, IB) [< lat. crusta, DEX] lat. crusta, IB;
1035. cuarţ (IG) [< germ. Quarz, fr. quartz, DEX];
1036. cuirasă (IG) [< fr. cuirasse, DEX] < fr. cuirasse, IG;
1037. cuirasier (IG) [< fr. cuirassier, DEX];
1038. culisă (GTN) [< fr. coulisse, DEX];
1039. culpabil (IHR) [< fr. coupable, lat. culpabilis, DEX];
1040. culpă (IHR) [< lat. culpa, DEX];
1041. cult (IG) [< fr. culte, lat. cultus, DEX] < it. culto, IG;
1042. cultiva (a) (IG) [< fr. cultiver, lat. cultivare, DEX];
– 255 –
1043. cultivare (cultivire, anonim, 1822; IG) [rom. (a) cultiva + -re, DEX];
1044. cultivat (IG) [din (a) cultiva, prin conversiune, DEX];
1045. cultură (Diaconovic-Loga, IG) [< fr. culture, lat. cultura, DEX] < fr.
culture, IG;
1046. cupolă (IG; Stamati, 1852) [< fr. coupole, DEX];
1047. curaj (CR; coragie, LB; şi coraj, IG) [< fr. courage, DEX] < it. coraggio,
IG;
1048. curant (IG) [format din rom. (a) cura, DEX];
1049. curator (“îngrijitor, purtător de grijă”, IG) [< fr. curateur, lat. curator,
DEX] < lat. curator, IG;
1050. curatorium (curatoriie, IG) [nu apare în DEX; DN: cf. fr. curatorium,
germ. Kuratorium];
1051. cură (“căutare cu dohtorii“, IG) [< fr. cure, lat. cura, DEX] < it. cura,
IG;
1052. curb (“adică adus, aplecat, strâmb”, IG) [< fr. courbe, DEX] < fr. courbe,
IG;
1053. curios (curioasă, Gracián; şi curioz, IG) [< fr. curieux, lat. curiosus, it.
curioso, DEX] < it. curioso, IG;
1054. curiozitate (IG) [< fr. curiosité, lat. curiositas, DEX];
1055. curtezan (Gracián, CR) [< fr. courtisan, DEX];
1056. cvadrant (şi cuadrat, “instrument ce arată a patra parte dintr-un ceva”,
IG; cvadrantu, Stamati) [< fr. quadrant, lat. quadrans, DEX];
1057. cvadrat (cvadratu, Stamati; cadrat, cuadrato, IG) [< lat. quadratus,
DEX] < it. cadrato(!), IG;
1058. cvadrigă (cuadrigă, IG) [< lat. quadriga, DEX];
1059. cvadrinom (cuadfrinom, IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. quadrinôme]
< fr. quadrinom(!), IG;
1060. cvadruman (cuadruman “adică cu patru mâini”, IG) [nu apare în DEX;
DN: < fr. quadrumane] < fr. quadrumane, IG;
1061. cvadruped (cuadruped, IG; cvadrupedu, Stamati) [nu apare în DEX,
nici în DN; împrumut din lat. quadrupes] < it. quadrupedo, IG;
1062. cvartet (cuartet, IG) [< it. quarteto, fr. quartette, DEX] < it. quarto(!),
IG;
1063. cvintă (cuintă, IG) [< it. quinta, fr. quinte, DEX] < it. quinta, IG;
1064. dac (IB) [< lat. Dacus, DEX) lat. Dacus, IB;
1065. dalmat (dalmata, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; în IB, împrumut din
latină; rom. dalmat < fr. dalmate] lat. dalmata, IB;
1066. dalmatică (dalmathica “vesment lung fore maneci”, IB) [< lat. dalmatica,
fr. dalmatique, DEX] lat. dalmatica, IB;
1067. dalmaţian (dalmatian, IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut
din fr. dalmatien] lat. dalmaticus, IB;
– 256 –
1068. damă (LB, Gracián) [< fr. dame, it. dama, DEX];
1069. dans (danţu, LB) [< fr. danse; cf. it. danza, germ. Tanz, DEX] lat. saltus,
saltatio, LB;
1070. dantelist (“cel ce lucrează, face, vinde dantele”, IG) [neatestat în DEX,
nici în DN, nici în dicţionarele franţuzeşti consultate; îl considerăm o creaţie
a lui I. Golescu, din dantelă + -ist = fr. dentellier];
1071. dănţui (a) (dănţuescu, LB) [< rom. danţ + -ui, DEX];
1072. dănţuire (LB) [derivat cu sufi xul -re din (a) dănţui, DEX];
1073. decizie (decisie, IB) [< fr. décision, lat. decisio, DEX] lat. decisio, IB;
1074. declamaţie (declamatie, IB) [< fr. déclamation, lat. declamatio, DEX]
lat. declamatio, IB;
1075. declamator (declamatoriu, IB) [< fr. déclamatoire, DEX] lat. declamator,
IB;
1076. declina (a) (declin “me dau in laturi”, IB; Iorgovici, IG) [< fr. décliner,
lat. declinare, DEX] lat. declino, IB;
1077. declinat (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; în IB, împrumut din latină]
lat. declinatus, IB;
1078. declinatoriu (IB) [< fr. déclinatoire, DEX] lat. declinator, IB;
1079. declinaţie (declinatie, IB; declinaţiie, IG) [< fr. déclination, lat. declinatio,
DEX] lat. declinatio, IB;
1080. decola (a) “a decapita” (decol, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; în IB,
împrumut din latină] lat. decollo, -avi, -atum, -are, IB;
1081. decolare “decapitare” (decolare, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; format
în română din a decola “a decapita” + -re] lat. decollatio, IB;
1082. decolator “cel care decapitează” (decolatoriu, IB) [neatestat în DEX,
nici în DN; împrumut din latină] lat. decollator, IB;
1083. decolat “decapitat” (decolat, IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. decollatus, IB;
1084. decret (CR) [< fr. décret, lat. decretum, DEX];
1085. dediţie (Iorgovici) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. deditio, Iorgovici;
1086. defect (IHR) [< lat. defectus, germ. Defekt, DEX];
1087. defi ni (a) (defi nesc, IB) [< fr. défi nir, lat. defi nire, DEX] lat. defi nio,
IB;
1088. defi nit (Iorgovici, IB) [din (a) defi ni, prin conversiune, DEX] lat. defi -
nitus, IB;
1089. defi nitoriu (IB) [< fr. défi nitoire, DEX] lat. defi nitor, IB;
1090. defi niţie (defi nitie, IB) [< fr. défi nition, lat. defi nitio, DEX] lat. defi nitio,
IB;
1091. deforma (a) (defform, IB) [< fr. déformer, lat. deformare, DEX] lat.
deformo, IB;
– 257 –
1092. deformare (defformare, IB) [< (a) deforma + -re, DEX] lat. deformatio,
IB;
1093. deformat (IB) [din a deforma, prin conversiune, DEX; în IB, împrumut
din latină] lat. deformatus, IB;
1094. deformator (defformatoriu, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. deformator, IB;
1095. degrada (a) (Codrescu) [< fr. dégrader, lat. degradare, DEX];
1096. deism (“adică credinţă către numai Dumnăzău”, IG) [< fr. déisme, DEX]
< it. deismo, IG;
1097. deist (“cel ce crede în deism”, IG) [< fr. déiste, DEX];
1098. dejuna (a) (“adică a gustări, a face gustare dă dimineaţă, a pregusta”,
IG) [< fr. déjeuner, DEX] < fr. dejeuner(!), IG;
1099. deligitima (a) (dălegitima, IG) [nu apare în DEX, nici în DN, nici în
dicţionarele franţuzeşti consultate; presupunem că este vorba de o formaţie
a lui I. Golescu];
1100. delfi n (delphin, IB) [< lat. delphinus, it. delfi no, DEX] lat. delphinus,
IB;
1101. deliberat (IB) [din (a) delibera, prin conversiune, DEX; în IB, împrumutat
din latină] lat. deliberatus, IB;
1102. deliberatoriu (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină]
lat. deliberator, IB;
1103. deliberaţie (deliberatie, IB) [< fr. délibération, lat. deliberatio, DEX]
lat. deliberatio, IB;
1104. delicat (IB; delicatu, LB) [< fr. délicat, lat. delicatus, DEX] lat. delicatus,
IB, LB;
1105. delict (delit, IHR) [< lat. delictum; cf. fr. délit, DEX];
1106. demite (a) (demitere “a lăsa în jos”, demite ochii, Iorgovici) [< fr. démettre,
lat. demittere, DEX] lat. demittere, Iorgovici;
1107. demnitate (IHR) [< lat. dignitas, DEX];
1108. democraţie (democratie, IB) [< fr. démocratie, DEX] lat. democratia,
IB;
1109. demon (daemon, IB) [< ngr. démonas; cf. fr. démon, DEX] lat. daemon,
IB;
1110. denaturaliza (a) (a dănaturaliza, IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. dénaturaliser];
1111. dependenţă (dipendenţă, Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. dépendance, DEX;
la I. Văcărescu, din it. dipendenza];
1112. deporta (a) (deportare “purta de sus în jos pre apă; se lăsa de ceva, se da
înapoi; se depărta”, Iorgovici; a dăporta “adică a-l scoate pă poartă afară,
a-l izgoni, a-l surguni, a-l dăpărta din ţara lui, din lăcuinţa lui”, IG) [< fr.
déporter, lat. deportare, DEX] lat. deportare, Iorgovici;
– 258 –
1113. depune (a) (deponere “pune jos”, Iorgovici) [< lat. deponere, DEX] lat.
deponere, Iorgovici;
1114. deputat (CR) [< fr. député, it. deputato, DEX];
1115. deriva (a) (Iorgovici) [< fr. dériver, lat. derivare, DEX];
1116. derivaţie (Iorgovici) [< fr. dérivation, lat. derivatio, DEX];
1117. deroga (a) (derogare, Iorgovici) [< fr. déroger, lat. derogare, DEX] lat.
derogare, Iorgovici;
1118. derogaţiune (derogaţie, Iorgovici) [< fr. dérogation, DEX] lat. derogatio,
Iorgovici;
1119. descriptiv (Kreţulescu) [< fr. descriptif, lat. descriptivus, DEX];
1120. desinenţă (dezinenţă, IG) [< fr. désinence, DEX] < it. desinenza, IG;
1121. despera (a) (desper “deznedesduesc”, IB) [< lat. desperare, DEX] lat.
despero, IB;
1122. desperat (IB) [din (a) despera, prin conversiune, DEX] lat. desperatus,
IB;
1123. desperaţie (desperatie, IB) [< lat. desperatio, DEX] lat. desperatio, IB;
1124. desventra (a) (desventrez, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; din latină,
prin substituţie de prefi x - calc parţial] lat. exventro, IB;
1125. deviză (“adică o fi guă dă ziceri...”, IG) [< fr. devise, DEX] < fr. devise,
IG;
1126. dezaproba (a) (IG) [< fr. désapprouver, DEX] < fr. desapprouver(!),
IG;
1127. dezarma (a) (desarm, IB) [< fr. désarmer, DEX] lat. dearmo, -are, -avi,
-atum, IB;
1128. dezarmare (desarmare, IB) [derivat din (a) dezarma + -re, DEX] lat.
dearmatio, IB;
1129. dezarmat (desarmat, IB) [din (a) dezarma, prin conversiune, DEX] lat.
dearmatus, IB;
1130. dezerta (a) (“adică a fugi din slujba ostăşească”, IG) [< fr. déserter,
DEX];
1131. dezertor (desertoriu “militariu fugit”, IB) [< fr. déserteur, DEX] lat.
desertor, IB;
1132. diademă (diadema, IB) [< fr. diadème, lat. diadema, DEX] lat. diadema,
IB;
1133. diafan (Budai-Deleanu; diaphan, IB) [< fr. diaphane, DEX] lat. diaphanum,
IB;
1134. diafragmă (diaphragma, IB) [< fr. diaphragme, lat. diaphragma, DEX]
lat. diaphragma, IB;
1135. diagonal (Budai-Deleanu) [< fr. diagonal, DEX];
1136. diagramă (diagramma, IB) [< fr. diagramme, DEX] lat. diagramma,
IB;
– 259 –
1137. dialect (Budai-Deleanu, IB; dialept, Bărnuţiu) [< fr. dialecte, lat. dialectus,
DEX] lat. dialectus, IB;
1138. dialectic (dialecteic, IB) [< fr. dialectique, lat. dialecticus, DEX] lat.
dialecticus, IB;
1139. dialectică (dialectica, IB) [< fr. dialectique, lat. dialectica, DEX] lat.
dialectica, IB;
1140. dialog (Budai-Deleanu, IB, GTN) [< fr. dialogue, lat. dialogus, DEX]
lat. dialogus, IB;
1141. diamant (diamantu, LB; IB, I. Golescu) [< fr. diamant, DEX] lat. adamas,
LB, IB;
1142. diametru (Budai-Deleanu) [< fr. diamètre, lat. diametrus, DEX];
1143. diaree (diarhea, IB) [< fr. diarrhée, lat. diarrhoea, DEX] lat. diarhea,
IB;
1144. diastemă (Gh. Lazăr) [nu este înregistrat în DEX; DN: < fr. diastème;
cf. gr. diastema];
1145. diatribă (diatriba, IB) [< fr. diatribe, lat. diatriba, DEX] lat. diatriba,
IB;
1146. dictat (IB) [< germ. Diktat, DEX] lat. dictatus, IB;
1147. dictator (IB) [< fr. dictateur, lat. dictator, DEX] lat. dictator, IB;
1148. dictatorie (IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
dictatoria, IB;
1149. dicţionar (dixioner, dixionar, Heliade Rădulescu; dixionar, IG) [< fr.
dictionnaire, lat. dictionarium, DEX];
1150. dieceză (diecesă, Bărnuţiu) [< fr. diocèse, lat. dioecesis, DEX];
1151. diereză (dieresis “impartire in doao”, IB) [< fr. diérèse, lat. diaeresis,
DEX] lat. dieresis, IB;
1152. diftong (diphtongus, IB) [< fr. diphtongue, lat. diphtongus, DEX] lat.
diphtongus, IB;
1153. dignitate (IHR) [nu apare în DEX; DN: cf. fr. dignité, lat. dignitas];
1154. diletant (GTN) [< fr. dilettante, DEX];
1155. diligenţă (diligentiu, LB) [< fr. diligence “trăsură mare”, DEX] lat. currus
diligentiae, LB;
1156. diluviu (şi deluviu, IHR) [< fr., lat. diluvium, DEX];
1157. dimisie (Iorgovici) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină]
lat. dimissio, Iorgovici;
1158. dimite (a) (dimitere “slobozi, a se despărţi şi a se duce unu de la altu”,
Iorgovici) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat. dimittere,
Iorgovici;
1159. dinar (dinariu, LB) [< ngr. dinárion, fr. dinar, DEX];
1160. dinastie (dynastia “domnie a unui singur”, IB) [< fr. dynastie, DEX] lat.
dynastia, IB;
– 260 –
1161. diplomat (IG) [< fr. diplomate, DEX];
1162. diplomatic (diplomateic, IB; IG, IHR) [< fr. diplomatique, lat. diplomaticus,
DEX] lat. diplomaticus, IB;
1163. diplomă (diploma, IB) [< fr. diplôme, lat. diploma, DEX] lat. diploma,
IB;
1164. director (Diaconovici-Loga, Şincai, GTN) [< fr. directeur, lat. director,
DEX];
1165. direcţie (“regie”/ “conducere”, GTN ) [< fr. direction, lat. directio,
DEX];
1166. disciplină (deisciplina, IB) [< fr. discipline, lat. disciplina, DEX];
1167. discrimina (a) (discriminare, Iorgovici) [< lat., it. discriminare, fr. discriminer,
DEX];
1168. discurs (deiscurs, IB) [< fr. discours, lat. discursus, DEX] lat. discursus,
IB;
1169. discuţie (Kogălniceanu) [< fr. discussion, DEX];
1170. disocia (a) (dessociez, IB) [< fr. dissocier, lat. dissociare, DEX] lat.
dissocio, IB;
1171. disociere (dessociere, IB) [< disocia + -re, DEX] lat. dissociatio, IB;
1172. dispensa (a) (deispensesc, despenseluesc “slobodiesc”, IB; în IB,
formaţii analogice; nu am identifi cat acest verb în dicţionarele maghiare
consultate) [< fr. dispenser, lat. dispensare, DEX] lat. dispenso, -avi, -atum,
-are, IB;
1173. dispensat (despensat, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; în IB, împrumut
din latină] lat. dispensatus, IB;
1174. dispensator (despensator “impartitoriu”, IB) [< fr. dispensateur, lat.
dispensator, DEX] lat. dispensator, IB;
1175. dispensaţie (despensatie, deispensatie, IB) [neînregistrat în DEX, nici
în DN; împrumut din latină] lat. dispensatio, IB;
1176. dispensă (deispensa “camara de tinut una alta”, IB) [neatestat în DEX,
nici în DN, care înregistrează dispensă “scutire (de o obligaţie)” < fr. dispense]
lat. dispensa, IB;
1177. dispepsie (dysepsia(!) “cu greu mistuire stomachului”, IB) [< fr. dyspepsie,
lat. dyspepsia] lat. dysepsia(!), IB;
1178. displăcea (a) (displac “nu plac”, IB) [< it. displacere, DEX] lat. displiceo,
IB;
1179. displăcere (desplacere, IB) [neatestat în DEX; DN: din (a) displăcea +
-re] lat. displicentia, IB;
1180. dispreţui (a) (Codrescu) [< dispreţ (<it.) + -ui, DEX];
1181. dispune (a) (disponere, Iorgovici) [< fr. disposer, lat. disponere, DEX]
lat. disponere, Iorgovici;
– 261 –
1182. disputaţie (LB; deisputatie, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. disputatio, disceptatio, LB; lat. disputatio, IB;
1183. disputa (a) (disputu, LB) [< fr. disputer, lat. disputare, DEX] lat. disputo,
-are, LB;
1184. dispută (IHR) [< fr. dispute, DEX];
1185. distinct (distint, Bărnuţiu) [< fr. distinct, lat. distinctus, DEX];
1186. district (deistrict, IB) [< fr. district, lat. districtus, DEX] lat. districtus,
IB;
1187. diurn (IB) [< fr. diurne, lat. diurnus, DEX] lat. diurnus, IB;
1188. dizenteric (dysenteric “care are inima ce re”, IB) [< fr. dysentérique, lat.
dysentericus, DEX] lat. dysentericus, IB;
1189. dizenterie (dysenterie “inima ce re, curgere singelui dein foale”, IB) [<
fr. dysenterie, lat. dysenteria, DEX] lat. dysenteria, IB;
1190. doctor (IB) [< lat. doctor, fr. docteur; cf. germ. Doktor, DEX] lat. doctor,
IB;
1191. document (Bărnuţiu) [< fr. document, lat. documentus, DEX];
1192. dogmatic (dogmateic, IB) [< fr. dogmatique, lat. dogmaticus, DEX] lat.
dogmaticus, IB;
1193. dogmatică (LB) [< fr. dogmatique, DEX] lat. theologia dogmatica,
LB;
1194. dogmă (LB; dogma, IB) [< fr. dogme, lat. dogma, DEX] lat. dogma,
LB, IB;
1195. dolman (dolmană, -e “adică o haină husărească”, IG) [< fr. dolman,
germ. Dolman, DEX] < fr. dolman, IG;
1196. dom (domu, Stamati, 1852) [< fr. dôme; cf. it. duomo, germ. Dom,
DEX];
1197. domeniu (dominiu, LB, Şincai, Stamati, 1852; domen, domin, IG) [< fr.
domaine; cf. lat. dominium, DEX] < fr. domaine, IG; lat. dominium, LB;
1198. don (Gracián) [nu apare în DEX; DN: < sp. don; în textul publicat la Iaşi
la sfârşitul veacului al XVIII-lea, rom. don se explică prin fi lieră franceză];
1199. donaţie (donatie, IB) [< fr. donation, lat. donatio, DEX] lat. donatio,
IB;
1200. donator (donatoriu, IB) [< fr. donateur, lat. donator, DEX] lat. donatorius,
IB;
1201. dragon (Budai-Deleanu) [< fr. dragon, DEX];
1202. dramatic (GTN) [< fr. dramatique, lat. dramaticus, DEX];
1203. dramă (GTN) [< fr. drame, lat. drama, DEX];
1204. duel (IG; duelu, Stamati, 1852) [< fr. duel, lat. duellum, DEX];
1205. duela (a se) (Stamati, 1852) [din duel + -a; cf. it. duellare, DEX];
1206. duet (duetu, Stamati, 1852) [< it. duetto, DEX];
– 262 –
1207. duplex (duplice “îndoit, de doao viţe“, Iorgovici; duplu, IB) [< fr. duplex,
DEX] lat. duplex, Iorgovici, IB;
1208. duplica (a) (duplicaluesc, IB; duplicare “îndoire, face de doao viţe”,
Iorgovici) [neatestat în DEX; în DN: < fr. dupliquer, it., lat. duplicare; a
duplicălui din IB este format probabil în română, prin analogie; nu l-am
identifi cat în dicţionarele maghiare consultate] lat. duplico, -avi, -atum, -
are, Iorgovici, IB;
1209. duplicat (duplicat, IB) [< germ. Duplikat] lat. duplicatus, IB;
1210. duplicator (duplicatoriu, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; substantivul
duplicator - împrumut din latină; adjectivul - format în română] lat.
duplicator, duplicarius (adj), IB;
1211. duplicaţie (duplicatie, IB) [nu apare în DEX; DN: cf. fr. duplication, lat.
duplicatio] lat. duplicatio, IB;
1212. dupliceşte (dupliceste, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; format din
duplu (IB) + -eşte] lat. duplicato, IB;
1213. dur (“vertos tiapen”, IB) [< fr. dur, lat. durus, DEX] lat. durus, IB;
1214. ecclesia (ecclesie, IB) [nu apare în DEX; DN: < fr. ecclesia] lat. ecclesia,
IB;
1215. echinocţial (ecuinocţial, Carte de geografi e) [< fr. équinoxial, DEX];
1216. echipaj (Budai-Deleanu) [< fr. équipage, DEX];
1217. ecleziast (ecclesiast, IB) [< fr. ecclésiaste, DEX] lat. ecclesiastes, IB;
1218. ecleziastic (ecclesiasteic, IB) [< fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus,
DEX] lat. ecclesiasticus, IB;
1219. eclipsă (eclipsis, Gracián, IB) [< fr. éclipse, lat. eclipsis, DEX] lat. ecclipsis,
IB;
1220. eclogă (ecloga, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din latină]
lat. ecloga, IB;
1221. econom (iconomu, LB) [< fr. économe, DEX; L. Gáldi, Les mots d’origine
néogrecque en roumain à l’époque de phanariotes, subliniază că variantele
iconom, iconomie sunt de provenienţă grecească] lat. oeconomus, IB;
1222. economie (Şincai; iconomie, Gracián, LB) [< fr. économie, DEX] lat.
oeconomia, LB;
1223. ecou (echo, IB) [< fr. écho, lat. echo, DEX] lat. echo, IB;
1224. ecuator (Carte de geografi e) [< fr. équateur, lat. aequator, DEX];
1225. edict (şi edit “adică poruncă domnească”, IG) [< lat. edictum, germ.
Edikt, DEX] < fr. edit(!), IG;
1226. edifi ca (a) (IG) [< fr. édifi er, lat. aedifi care, DEX];
1227. edifi caţie (edifi caţiie, IG;) [neatestat în DEX, nici în DN; cf. fr. édifi cation]
< it. edifi cazione, IG;
1228. edifi ciu (edifiţiu, IHR) [< fr. édifi ce, lat. aedifi cium, DEX];
– 263 –
1229. educa (a) (educare, Iorgovici) [< fr. éduquer, lat. educare, DEX] lat.
educare, Iorgovici;
1230. educaţie (CR, PAH) [< fr. éducation, lat. educatio, DEX] lat. educatio,
Iorgovici;
1231. efect (-uri/ -e, IG) [< lat. effectus, DEX] < it. effetto, IG;
1232. efectiv (IG) [< fr. effectif, lat. effectivus, DEX];
1233. egalitate (Proclamaţia de la Izlaz) [< fr. égalité, DEX];
1234. elastic (“adică ceia ce să strânge şî să întinde, să încovoaie şî să
dăzcovoaie”, IG) [< fr. élastique, DEX] < gr. elastos, IG;
1235. elasticitate (-tăţi, “puterea celor elastice”, IG) [< fr. élasticité, DEX];
1236. elector (“adică cel ce alege pă alţii în dregătorii, cin politicesc, adică
alegător”, IG) [< fr. électeur, lat. elector, DEX] < lat. elector, IG;
1237. electric (IG) [< fr. électrique, DEX] < gr., IG;
1238. electricitate (IG) [< fr. électricité, DEX];
1239. electrism (IG) [neatestat în DEX, nici în DN; nu apare în dicţionarele
franţuzeşti consultate; posibilă creaţie analogică a lui I. Golescu, din electro-
+ -ism];
1240. electrist (IG) [neatestat în DEX, nici în DN];
1241. electriza (a) (“adică a da putere electrică la oarece”, IG) [< fr. électriser,
DEX];
1242. electrizaţie (electrizaţiie, IG) [nu apare în DEX, nici în DN; probabil
împrumutat din fr. électrisation];
1243. electrofor (“instrument cu care să poate duce electricitatea, oriunde va
voi cineva”, IG) [< fr. électrophore, DEX];
1244. electrometru (“instrument cu care să măsoară electricitatea”, IG) [< fr.
électromètre, DEX];
1245. elefant (LB, IB, Gracián) [< fr. élephant, lat. elephantus, DEX] lat. elephas,
LB, IB;
1246. elefantesc (elefantiesc, IB) [nu apare în DEX; în DN: elefantesc < fr.
éléphantesque; considerăm însă că elefantiesc, forma din IB, este un derivat
intern] lat. elephantinus, IB;
1247. elegant (“adică dulce la vorbă şî mai ales cătră muieri”, IG; Budai-Deleanu)
[< fr. élégant, lat. elegans, DEX] < it. elegante, IG;
1248. element (elementu, LB; IB, Gracián) [< fr. élément, lat. elementum,
DEX] lat. elementum, LB, IB;
1249. elementar (elementariu, IB) [< fr. élémentaire, lat. elementarius, DEX]
lat. elementarius, IB;
1250. elenism (elinism “vorba, limba elinească”, IG) [< fr. hellénisme, germ.
Hellenismus, DEX];
1251. elenist (elinist “cel ce, ceia ce are bună ştiinţă dă limba elinească”, IG)
[< fr. helléniste, germ. Hellenist, DEX];
– 264 –
1252. elogiu (elogie, IB) [< fr. éloge, it. elogio, DEX] lat. elogiae, IB;
1253. emigrant (“adică băjânar, pribeag”, IG) [< fr. émigrant, DEX] < fr. émigrant,
IG;
1254. emigrare (IHR) [< (a) emigra+ -re, DEX];
1255. emigraţie (IHR) [< fr. émigration, lat. emigratio, DEX];
1256. eminenţă (eminenţie “titulu quăruiva cardinal”, LB; “un titl călugăresc
ce să dă la cei mai mari călugări, cum mitropoliţi şî episcopi”, IG) [< fr.
éminence, lat. eminentia, DEX] < it. eminenza, IG; eminentissimus, LB;
1257. emisar (emisariu, Iorgovici) [< fr. émissaire, DEX] lat. emissarius, Iorgovici;
1258. emisferă (hemispherium, IB) [< fr. hémisphère, lat. hemisphaerium,
DEX] lat. hemispherium, IB;
1259. emisiune (emisie, Iorgovici) [< fr. émission, lat. emissio, DEX] lat. emissio,
Iorgovici;
1260. emite (a) (emitere, Iorgovici) [< lat. emittere; cf. fr. émettre, DEX] lat.
emittere, Iorgovici;
1261. emplastru (IB) [< lat. emplastrum, DEX] lat. emplastrum, IB;
1262. enciclopedic (enciclopedicu, Stamati) [< fr. encylcopédique, DEX];
1263. englez (Gracián) [< ngr. englézos, it. inglese, DEX];
1264. enigmă (aenigma IB) [< fr. énigme, lat. aenigma, DEX] lat. aenigma,
IB;
1265. enigmatic (aenigmateic, IB) [< fr. énigmatique, lat. aenigmaticus, DEX]
lat. aenigmaticus, IB;
1266. aenigmatites (aenigmatites “vorbitoriu întunecat”, IB) [neatestat în
DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat. aenigmatites, IB;
1267. enormitate (Stamati) [< fr. énormité, lat. enormitas, DEX];
1268. epidemie (Stamati) [< fr. épidémie, lat. epidemia, DEX];
1269. epigraf (epigraphe, IB) [< fr. épigraphe, DEX] lat. epigraphus, DEX;
1270. epigramă (epigramma “vers scurt intielept”, IB) [< fr. épigramme, lat.
epigramma, DEX] lat. epigramma, IB;
1271. epilepsie (Budai-Deleanu; “boala de calcatura”, IB) [< fr. épilepsie, lat.
epilepsia, DEX] lat. epilepsia, IB;
1272. epileptic (epilepteic “pe care îl calca nevoe”, IB) [< fr. épileptique, lat.
epilepticus, DEX] lat. epilepticus, IB;
1273. epilog (epilogu, LB; IB, Budai-Deleanu) [< fr. épilogue, lat. epilogus,
DEX] lat. epilogus, LB, IB;
1274. episcop (Şincai, CR) [< ngr. epískopos, lat. episcopus, DEX];
1275. epistolar (epistolariu, Diaconovici-Loga) [< fr. épistolaire, lat. epistolaris,
DEX];
1276. epistolă (epistolie, LB; epistola, IB) [< lat. epistola, DEX] lat. epistola,
IB;
– 265 –
1277. epocă (LB) [< fr. époque, DEX] lat. epocha, LB;
1278. erezie (Stamati) [< fr. hérésie, lat. haeresis, DEX];
1279. erinie (Gracián) [< fr. érinnyes, DEX];
1280. eroare (IHR) [< fr. erreur, lat. error, DEX];
1281. eroic (iroicească, Gracián; Kogălniceanu) [< fr. héroïque, lat. heroicus,
DEX; iroicească, derivat intern];
1282. erotomanie (erotomaniie “adică râvnă, poftă piste fi re dă amor,
înverşunare oarbă dă amor, dă dragoste”, IG) [< fr. érotomanie, DEX] <
gr., IG;
1283. erou (iroi, Gracián; heros, anonim, 1822; PAH, IHR) [< fr. héros, lat.
heros, DEX];
1284. erudiţie (Stamati) [< fr. érudition, lat. eruditio, DEX];
1285. escadră (Budai-Deleanu) [< fr. escadre, DEX];
1286. escadron (Budai-Deleanu) [< rs. eskadron, fr. escadron, DEX];
1287. escortă (şi scortă “oameni înarmaţi ai stăpânirii, spre paza oarecăruia dă
făcători dă rele”, IG) [< fr. escorte, DEX];
1288. escrocherie (escrocheriie, IG) [< fr. escroquerie, DEX] < fr. escroquerie,
IG;
1289. esenţă (esenţia, Iorgovici) [< fr. essence, lat. essentia, DEX] lat. essentia,
Iorgovici;
1290. esenţial (esenţialu, Stamati) [< fr. essentiel, lat. essentialis, DEX];
1291. eşafod (IG) [< fr. échafaud, DEX] < fr. echafaud(!), IG;
1292. eşantion (eşantilon, Stamati) [< fr. échantillon, DEX];
1293. eşec (IG) [< fr. échec, DEX] < fr. échec, IG;
1294. etamină (etamin “adică mădularul bărbătesc al fl orilor”(!), IG) [< fr.
étamine, DEX] < fr. etamine(!), IG;
1295. etate (IHR) [< lat. aetas, DEX];
1296. eter (aether, IB) [< fr. éther, lat. aether, DEX] lat. aether, IB;
1297. etern (IHR) [< lat. aeternus, DEX];
1298. eterogen (“adică dă alt neam, dă altă natură, fi re”, IG) [< fr. hétérogène,
DEX] < gr., IG;
1299. etic (ethic, IB) [< fr. éthique, lat. ethicus, DEX];
1300. etică (ethica, IB) [< fr. éthique, lat. ethica, DEX];
1301. etimologic (“dă etimologie”, IG) [< fr. étymologique, lat. etymologicus,
DEX] < gr., IG;
1302. etiologie (aethiologie, IB) [< fr. étiologie, DEX] lat. aethiologia, IB;
1303. etnograf, -ă (IG) [< fr. ethnographe, DEX];
1304. etnografi c, -ă (IG) [< fr. ethnographique, DEX] < gr., IG;
1305. etnografi e (etnografi ie, IG) [< fr. ethnographie, DEX];
1306. evapora (a) (IG) [< fr. évaporer, lat. evaporare, DEX];
– 266 –
1307. evident (evidente, Iorgovici) [< fr. évident, lat. evidens, DEX] lat. evidens,
Iorgovici;
1308. evidenţă (evidenţie, Iorgovici) [< fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza,
DEX] lat. evidentia, Iorgovici;
1309. evocaţie (evocatie “chemare la lege, la judecată”, IB) [< lat. evocatio, fr.
évocation, DEX] lat. evocatio, IB;
1310. exact (ecsact “adică regulat, puntual, la punt; cel ce-ş săvârşaşte trebile
sale la vremi hotărâte, cu scumpătate, curând şî cu mare băgare dă seamă”,
IG) [< fr. exact, lat. exactus, DEX] < fr. exact, IG;
1311. exaltaţie (esaltaţie, Stamati) [nu apare în DEX; DN: < fr. exaltation, lat.
exaltatio];
1312. examen (şi esamen, LB; IB) [< fr., lat. examen, DEX] lat. examen, LB,
IB;
1313. examina (a) (GTN) [< fr. examiner, lat. examinare, DEX];
1314. exarh (exarch, IB) [< ngr. íxarhos, DEX] lat. exarchus, IB;
1315. excentric (eccentric “cercuri escentrice, adică cele ce au deosebite centruri;
cuv. dă matematică”, IG) [< fr. excentrique, DEX] < it. eccentrico,
IG;
1316. excentricitate (eccentricitate, IG) [< fr. excentricité, DEX];
1317. excepţie (eccepţiie, IG) [< fr. exception, lat. exceptio, DEX] < fr. exception,
IG;
1318. exces (ecces, -uri/ -e, “adică orice ie piste măsură, piste orânduială, piste
hotarele cuviinţei”, IG) [< fr. excès, lat. excessus, DEX] < fr. excés(!), IG;
1319. exclamaţie (esclamaţiie, IG) [< fr. exclamation, lat. eclamatio, DEX] <
it. esclamazione, IG;
1320. excluziune (escluziie, IG) [< fr. exclusion, DEX] < it. esclusione, IG;
1321. excomunicaţie (escomunicaţiie, excomunicaţiie, IG) [nu apare în DEX,
nici în DN; împrumutat din fr. excommunication];
1322. executor (IB) [< fr. exécuteur, lat. executor, DEX] lat. executor, IB;
1323. execuţie (ecsecuţie, Iorgovici; şi esecuţie, LB; executie, IB) [< fr. exécution,
DEX] lat. executio, Iorgovici, LB, IB;
1324. exemplu (şi esemplu, LB) [< fr. exemple, lat. exemplum, DEX] lat.
exemplum, LB;
1325. exerciţiu (exerçiru, eserçiru, LB) [< fr. exercice, lat. exercitium, DEX]
lat. exercitium militare, LB;
1326. exorcism (IB; şi ecsorchism, IG) [< fr. exorcisme, DEX] lat. exorcismus,
IB; < gr. IG;
1327. exorcist (exorcista, IB) [< lat. exorcista, fr. exorciste, DEX] lat. exorcista,
IB;
1328. exoteric (ecsoteric “adică cel pă din afară, cel pă faţă, cel în vedere”, IG)
[< fr. exotérique, DEX] < gr., IG;
– 267 –
1329. expatria (a) (a espatria, a ecspatria, IG) [< fr. expatrier, DEX];
1330. experienţă (ecsperienţie, Iorgovici; experienţiă, esperienţiă, LB; şi
esperienţă, IG) [< fr. expérience, lat. experientia, DEX] < it. esperienza,
IG; lat. experientia, Iorgovici, LB;
1331. expert (ecsperte “nepărtaş, cel ce nu ia parte din ceva”, Iorgovici) [neînregistrat
în DEX sau în DN; din lat. expers, -tis; omonimul expert “specialist,
competent” < fr. expert, lat. expertus, DEX] lat. expers, Iorgovici;
1332. expiraţie (espiraţiie, ecspiraţiie, IG) [< fr. expiration, lat. expiratio,
DEX] espiraţiie < it. espirazione, ecspiraţiie < fr. expiration, IG;
1333. explica (a) (ecsplicare, Iorgovici; a esplica, PAH) [< fr. expliquer, lat.
explicare, DEX] lat. explicare, Iorgovici;
1334. explicaţie (ecsplicaţie, Iorgovici) [< fr. explication, lat. explicatio, DEX]
lat. explicatio, Iorgovici;
1335. exporta (a) (ecsportare “purta afară”, Iorgovici; şi esporta, IG) [< fr.
exporter, lat. exportare]; lat. exportare, Iorgovici;
1336. exportaţie (exportasie, I. Golescu) [în DEX, exportare, format în
română; exportaţie nu apare în DEX, nici în DN; este probabil împrumutat
din fr. exportation];
1337. expoziţie (ecspoziţie, Iorgovici) [< fr. exposition, lat. expositio, DEX]
lat. expositio, Iorgovici;
1338. exprima (a) (a ecsprima, IG) [< fr. exprimer, lat. exprimere, DEX] < fr.
exprimer, IG;
1339. exprimare (IG) [din a exprima + -re, DEX ];
Şi derivate din IG, cu diverse afi xe: ecsprimător, ecsprimătoare, ecsprimat,
ecsprimată, ecsprimare, ecsprimăcios, ecsprimăcioasă; neatestate în
DEX;
1340. expune (a) (ecsponere, Iorgovici) [< lat. exponere, DEX] lat. exponere,
Iorgovici;
1341. exterior (esterior, IG) [< fr. extérieur, lat. exterior, DEX] < it. esteriore,
IG;
1342. extern (estern, IG) [< fr. externe, lat. externus, DEX] < it. esterno, IG;
1343. extraordinar (estraordinar, ecsatraordinar, IG) [< fr. extraordinaire,
lat. extraordinarius, DEX] < it. estraordinario, IG;
1344. extravagant (stravagant, GTN; estravagant, ecstravagant “adică ciudat,
nebun, împotriva cuvântului”, IG) [< fr. extravagant, DEX] < fr. extravagant,
IG;
1345. extrem (estrem, ecstrem, IG) [< fr. extrême, lat. extremus, DEX] < it.
estremo, IG;
1346. ezoteric (esoteric “adică cel pă din lăuntru, cel mai în taină, cel mai ascuns;
i să împotriveşte ecsoteric”, IG) [< fr. ésotérique, DEX] < gr., IG;
– 268 –
1347. fabrica (a) (fabricesc, IB) [< fr. fabriquer, lat. fabricare, DEX] lat. fabrico,
fabricor, extruo , IB;
1348. fabricat (fabricat, IB) [< germ. Fabrikat, DEX, cu sensul “produs,
marfă realizată într-o fabrică”] lat. fabricatus, IB;
1349. fabricator (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
fabricator, IB;
1350. fabricaţie (fabricatie, IB) [< fr. fabrication, lat. fabricatio, DEX] lat.
fabricatio, IB;
1351. fabrică (fabrica “faptura”, IB) [< fr. fabrique, rs. fabrika, germ. Fabrik,
DEX] lat. fabrica, IB;
1352. fabricesc (“lucru cu mana”, IB) [adj. neatestat în DEX, nici în DN; derivat
intern din fabrică + -esc] lat. fabricus, IB;
1353. fabula (a) (fabulesc, IB) [neatestat în DEX; în DN, din fr. fabuler] lat.
fabulo, -are, -avi, -atum, IB;
1354. fabulatoriu (IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut din latină]
lat. fabulator, IB;
1355. fabulaţie (fabulatie, IB) [< fr. fabulation, lat. fabulatio, DEX] lat. fabulatio,
IB;
1356. fabulă (LB, IG; fabula, IB; IHR) [< lat. fabula, DEX] < it. fabula, I.G.;
lat. fabula, LB, IB;
1357. fabulos (IB, PAH) [< fr. fabuleux, lat. fabulosus, DEX] lat. fabulosus,
IB;
1358. fabuleşte (fabuleste, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; probabil este o
creaţie analogică a lui I. Bobb] lat. fabulose, IB;
1359. faimă (faima, fama “veste”, IB) [< lat. fama, DEX] lat. fama, IB;
1360. faimos (famos, IB) [< fr. fameux, lat. famosus, DEX] lat. famosus, IB;
1361. famoseşte (famoseste, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; derivat intern
din famos + -eşte] lat. famose, IB;
1362. falenă1 (“un fl uture dă noapte”, IG) [nu apare în DEX; atestat în DN: <
fr. phalène, cf. gr. phalaina] < fr. phalène, IG;
1363. falenă2 (IG) [nu apare în DEX, nici în DN] < gr. phalaina; vezi balenă,
IG;
1364. fals (IG) [< lat. falsus, it. falso, DEX] < it. falso, IG;
1365. familiar (familiariu, IB) [< fr. familier, lat. familiaris, DEX] lat. familiaris,
IB;
1366. familie (LB, IB) [< lat. familia, it. famiglia, DEX] lat. familia, LB, IB;
1367. fantasmagorie (IG) [< fr. fantasmagorie, DEX];
1368. fantasmă (IG) [< ngr. fándasma, DEX];
1369. fantastic (IG) [< fr. fantastique, lat. phantasticus, DEX];
1370. fantezie (fantasie, LB) [< fr. fantaisie, DEX] lat. phantasia, LB;
1371. far (CR) [< fr. phare, lat. pharus, it. faro, DEX];
– 269 –
1372. farfală (fărfală, LB; IG) [neînregistrat în DEX, nici în DN] < it. farfalla,
vezi falenă, IG; it. farfalla, LB;
1373. farmacian (farmaciian, IG) [neatestat în DEX, nici în DN; este probabil
un derivat datorat lui Golescu, în a cărui Condică abundă formaţiile de tip
analogic, sau un împrumut din fr. pharmacien];
1374. farmacie (farmaciie, IG) [< fr. pharmacie, lat. pharmacia, DEX] < gr.
pharmakon, IG;
1375. fatal (IHR) [< fr. fatal, lat. fatalis, DEX];
1376. faţetă (Kreţulescu) [< fr. facette, DEX];
1377. favorit (Gracián) [< fr. favori, -ite, it. favorito, rs. favorit, DEX];
1378. februarie (IB, LB) [< lat. februarius, DEX] lat. februarius, IB, LB;
1379. feminin (Iorgovici) [< fr. féminin, lat. femininus, DEX];
1380. fermentaţie (PAH) [< fr. fermentation, lat. fermentatio, DEX];
1381. fi acru (Stamati) [< fr. fi acre, DEX];
1382. fi gura (a) (fi guresc, IB) [< fr. fi gurer, DEX] lat. fi guro, -avi, -atum, -are,
IB; confi guro, IB;
1383. fi gurat (IB, Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. fi guré, lat. fi guratus, DEX] lat.
fi guratus, IB;
1384. fi guratoriu (IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din lat. fi gurator]
lat. typicus, IB;
1385. fi guraţie (fi guratie, IB) [< fr. fi guration, lat. fi guratio, DEX] lat. fi guratio,
IB;
1386. fi gură (LB, IB, Gracián, Gh. Lazăr) [< fr. fi gure, lat. fi gura, DEX]; lat.
fi gura, LB; lat. exemplar, IB;
1387. fi guresc (IB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat din fi gură + -esc]
lat. mysticus, IB;
1388. fi lială (Stamati) [< fr. fi liale, DEX];
1389. fi lozof (fi losofu, LB; fi losof, Gracián) [< ngr. philósophos, fr. philosophe,
DEX] lat. philosophus, LB;
1390. fi lozofi e (fi losofi e, LB) [< ngr. philosophía, fr. philosophie, DEX] lat.
philosophia, LB;
1391. fi rmament (IG) [< fr. fi rmament, lat. fi rmamentum, DEX] < it. fi rmamento,
IG;
1392. fi rmă (“adică semnul iscăliturii şî însuş iscălitura în care să încrede
negoţul”, IG) [neatestat în DEX, nici în DN, care înregistrează omonimul
fi rmă “inscripţie...; entitate economică” < germ. Firma] < it. fi rma, IG;
1393. fi sc (“adică casă dă bani obştească, vistieriia, casa ţării”, IG; fi scus, IB)
[< fr. fi sc, it. fi sco, DEX] < it. fi sco, IG; lat. fi scus, IB;
1394. fi scal (IG) [< fr. fi scal, DEX];
1395. fi x (Iorgovici) [< fr. fi xe, lat. fi xus, DEX];
1396. fl aut (fl auta, IB) [< it. fl auto, DEX] lat. tibia; fi stula, IB;
– 270 –
1397. fl egmatic (fl egmateic, IB) [< fr. fl egmatique, DEX] lat. fl egmaticus, IB;
1398. fl egmă (Micu-Klein; fl egma, IB) [< fr. fl egme, DEX]; lat purgamentum,
IB;
1399. fl otă (fl otta “sireag de militari pe apa”, IB; Gracián, Stamati) [< fr. fl otte,
DEX] lat. fl otta, IB;
1400. for (IB) [< lat. forum, fr. for, DEX] lat. forum, it. piazza, IB;
1401. forma (a) (a formarisi, Gh. Lazăr; formesc, IB; Budai-Deleanu, PAH)
[< fr. former, lat. formare, DEX] lat. formo, -avi, -tum, -are, IB;
1402. formaţie (formatie, IB) [< fr. formation, lat. formatio, DEX] lat. formatio,
IB;
1403. formă (forma, IB; LB, Gracián; IG) [< fr. forme, lat. forma, DEX] lat.
forma, IB, LB;
1404. fortuna (fortună, LB; IB) [< lat. fortuna, DEX] lat. fortuna, IB;
1405. fragment (Bărnuţiu) [< fr. fragment, lat. fragmentum, DEX];
1406. fregată (IG) [< fr. frégate, it. fregata, DEX];
1407. fresco (Stamati) [< it. fresco, DEX];
1408. frontieră (IHR) [< fr. frontière, DEX];
1409. fronton (Stamati) [< fr. fronton, DEX];
1410. funcţie (foncţie, Proclamaţia de la Izlaz) [< fr. fonction, lat. functio,
DEX];
1411. funcţionar (foncţionar, Proclamaţia de la Izlaz) [< fr. fonctionnaire,
DEX];
1412. fundament (fundamentu LB; IB) [< fr. fondement, lat. fundamentum,
DEX] lat. fundamentum, LB, IB;
1413. fundaţie (LB; fundatie, IB; Şincai) [< fr. fondation, lat. fundatio, DEX]
lat. fundatio, LB, IB;
1414. furie (IB) [< fr. furie, lat. furia, DEX] lat. furiae, IB;
1415. galant (Budai-Deleanu, IB; galantu, LB; GTN) [< fr. galant, DEX] lat.
venustus, IB; lat. elegans, lepidus, decorus, LB;
1416. galanterie (Budai-Deleanu, IB) [< fr. galanterie, DEX] lat. venustas,
IB;
1417. galanteşte (galantieste, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat din
galant + -eşte] lat. eleganter, IB;
1418. gală (Budai-Deleanu; gala “frumusetie”, IB) [< fr. gala, DEX] lat. ornatus,
IB;
1419. galenic (IG) [< fr. galénique, DEX];
1420. galenism (IG) [< fr. galénisme, DEX];
1421. galenist (IG) [nu apare în DEX, nici în DN, nici în dicţionarele franţuzeşti
consultate; posibilă creaţie analogică a lui I. Golescu];
1422. galerat (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat.
galeratus, IB;
– 271 –
1423. galeră (IB) [< fr. galère, DEX]; lat. galera, IB;
1424. galop (-uri/-loape, “adică treapădul calului şî un danţ, un joc d-ansăritele”,
IG) [< fr. galop, it. galoppo, DEX] < it. galoppo, IG;
1425. galvanic (IG) [< fr. galvanique; cf. it. galvanico, DEX];
1426. galvanism (–uri/ -e, IG) [< fr. galvanisme, DEX] < fr. galvanism(!),
IG;
1427. gamă (“adică scara celor şapte glasuri dă muzică”, IG) [< fr. gamme,
DEX] < fr. gamme, IG;
1428. garnisi (a) (IG) [< fr. garnir, DEX] < fr. garnir, IG;
1429. garnizoană (garnizon, -oane “adică ostaşi ce păzesc la cetăţi”, IG) [< fr.
garnison, DEX] < fr. garnison, IG;
1430. gascon (IG) [neatestat în DEX, nici în DN; din fr. gascon];
1431. gasconism (-uri/-e, IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. gasconnisme];
1432. gastric (IG) [< fr. gastrique, DEX] < gr., IG;
1433. gazetă (LB, CR) [< fr. gazette, it. gazetta, DEX] lat. ephemerides, acta
publica, LB;
1434. gelos (ghelosu, gelosu, LB) [< it. geloso, DEX] lat. zelotypus, LB;
1435. gelozie (ghelosie, gelosie, LB) [< it. gelosia, DEX] lat. zelotypia, LB;
1436. gen (ghen, Iorgovici; şi ghenu, Stamati) [< lat. genus, DEX];
1437. genealog (ghenealog, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. genealogus, IB;
1438. genealogie (ghenealoghie, Budai-Deleanu; ghenealogia, IB) [< fr. généalogie,
lat. genealogia, DEX] lat. genealogia, IB;
1439. general1 (ghenerariu, generariu “dux militiae”, LB) [< fr. général; cf.
rs. gheneral, DEX] lat. generalis, LB;
1440. general2 (gheneralis, IB) [< fr. général, lat. generalis, DEX] lat. generalis,
IB;
1441. generalitate (gheneralita, I. Golescu) [< fr. généralité, lat. generalitas,
DEX];
1442. generat (ghenerat, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. generatus, IB;
1443. generator (gheneratoriu, IB) [< fr. générateur, lat. generator, DEX] lat.
generator, IB;
1444. generaţie (gheneratie, IB; şi gheneraţie, Stamati) [< fr. génération, lat.
generatio, DEX] lat. generatio, IB;
1445. generos (generosu, LB; gheneros, Budai-Deleanu, IB; GTN) [< fr. généreux,
lat. generosus, DEX] lat. generosus, LB, IB;
1446. generozitate (ghenerositas, IB) [< fr. générosité, DEX] lat. generositas,
IB;
1447. geneză (ghenesis, IB) [< fr. genèse, DEX] lat. genesis, IB;
1448. genital (genitalu, Stamati) [< fr. génital, lat. genitalis, DEX];
– 272 –
1449. genitiv (gheniteivus, IB) [< fr. génitif, lat. genitivus, DEX] lat. genitivus,
IB;
1450. genovez (Gracián) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din it. genovese];
1451. geodezie (gheodesia “sciintia masurari”, IB) [< fr. géodésie, DEX] lat.
geodesia, geometria, IB;
1452. geodetes (gheodetes, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din
latină; rom. geodez, format prin derivare regresivă din geodezie] lat. geodetes,
geometra, IB;
1453. geograf (gheograf, IB) [< fr. géographe, lat. geographus, DEX] lat. geographus,
IB;
1454. geografi e (gheografi e, Budai-Deleanu, LB; gheographia, IB) [< fr. géographie,
lat. geographia, DEX] lat. geographia, LB, IB;
1455. geologie (geologiie, gheologhiie, IG) [< fr. géologie, DEX] < gr., IG;
1456. geometric (-ci, -că, -ce, IG) [< fr. géométrique, lat. geometricus,
DEX];
1457. geometrie (gheometrie, Budai-Deleanu, IB; gheometrica, IB) [< fr. géométrie,
lat. geometria, DEX] lat. geometria, geometrica, IB;
1458. geometriceşte (gheometriceste, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; format
în română din geometric + -eşte] lat. geometrice, IB;
1459. geometru (gheometra, IB) [< fr. géomètre, lat. geometra, DEX] lat. geometra,
IB;
1460. gest (GTN) [< fr. geste, lat. gestus, DEX];
1461. gesticulaţie (şi ghesticulaţie, Stamati) [< fr. gesticulation, lat. gesticulario,
DEX];
1462. ghips (ghipsu, gypsu, LB; gyps, IB) [< germ. Gips, fr. gypse, lat. gypsum,
DEX] lat. gypsum, LB, IB;
1463. ghipsa (a) (gypsesc “albesc”, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. gypso, -avi,...IB;
1464. ghipsare (gypsare, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; format în română
din (a) ghipsa + -re] lat. dealbatio, IB;
1465. ghipsat (gypsat, IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. gypsatus, albatus, candidatus, IB;
1466. ghirlandă (“adică un cerc dă fl ori ca o cunună ce-l port cocoanele în
cap”, IG) [< fr. guirlande, DEX] < it. ghirlanda, IG;
1467. gimnast (gymnastes, IB) [< fr. gymnaste, DEX] lat. gymnastes, IB;
1468. gimnastic (gymnasteic, IB) [< fr. gymnastique, DEX] lat. gymnasticus,
IB;
1469. gimnaziarh (gymnasiarcha, IB) [neînregistrat în DEX; DN: < lat. gymnasiarchus;
cf. it. ginnasiarca] lat. gymnasiarcha, IB;
– 273 –
1470. gimnaziu (gymnasium, IB) [< lat. gymnasium, fr. gymnase, DEX] lat.
gymnasium, IB;
1471. gimnosofi st (gymnasophiste, IB; şi ghimnosofi st “adică fi losofi i indieni
ce petrecea goli, dăspuieţi prin pustietăţi”, IG) [neînregistrat DEX, nici în
DN; apare în DOOM] < gr., IG; lat. gymnasophistae, IB;
1472. gir (“adică adeverirea uneri poliţi”, IG) [< it. gira(!), germ. Giro, DEX]
< it. giro, IG;
1473. gira (a) (IG) [< germ. girieren, DEX];
1474. girant (IG) [< it. girante, germ. Girant, DEX];
1475. girovag (şi ghirovag,-gi, ghirovagă, girovagă, -ge “adică călugăr,
călugăriţă ce umblă din mănăstire în mănăstire”, IG) [neatestat în DEX;
DN: < lat. t. gyrovagus; cf. fr. gyrovague] < it. girovage, IG;
1476. glob (globu, LB; IB) [< fr. globe, lat. globus, DEX] lat. globus, LB, IB;
1477. glosator (glossatoriu, IB) [< fr. glossateur, DEX];
1478. glosă (IB) [< lat. glossa, DEX];
1479. golf (Gracián) [< fr. golfe, DEX];
1480. grad (Budai-Deleanu) [< fr. grade, lat. gradus, germ. Grad, DEX];
1481. graf (Gracián) [< germ. Graf, DEX];
1482. gramatic (gramaticu, LB; grammateic, IB) [< ngr. ghrammatikós, lat.
grammaticus, DEX] lat. grammaticus, LB, IB;
1483. gramatică (LB; grammateica, IB; Budai-Deleanu) [< lat. grammatica,
DEX] lat. grammatica, LB, IB;
1484. gramaticesc (gramaticescu, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; format
în română] lat. grammaticus, LB;
1485. gramaticeşte (gramaticesce, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; format
în română] lat. grammatice, LB;
1486. gramatist (grammatista, IB) [nu apare în DEX; DN: cf. it. grammatista,
fr. grammatiste, gr. grammatistes] lat. grammatista, IB;
1487. granat (granatu, LB; “peatra”, IB) [< germ. Granat, DEX] lat. granatus
lapis, LB, IB;
1488. gratifi caţie (grateifi catie, IB) [< fr. gratifi cation, lat. gratifi catio, DEX]
lat. gratifi catio, IB;
1489. graţie (gratie, IB; GTN, Şincai) [< lat. gratia, DEX] lat. gratia, IB;
1490. graţios (gratios, IB) [< lat. gratiosus, it. grazioso; cf. fr. gracieux, DEX]
lat. gratiosus, IB;
1491. graţioseşte (gratioseste, IB) [adverb, format din gratios + -eşte; neînregistrat
în DEX sau în DN] lat. gratiose, IB;
1492. grav (IB) [< fr. grave, lat. gravis, DEX];
1493. grilă (“adică zăbrele dă fi er”, IG) [< fr. grille, DEX] < fr. grille, IG;
1494. grimasă (şi grimas, IG) [< fr. grimace, DEX] < fr. grimace, IG;
– 274 –
1495. gripă (“însemnează şî o boală dă gât cu guturai”, IG) [< fr. grippe, germ.
Grippe, DEX];
1496. grup (-e/ -uri, “adică un sac, o traistă plină cu ban şî pecetluită, ce să
trimite într-o parte”, IG) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din fr.
group] < fr. group, IG;
1497. grupă (-e, “adică o zugrăveală dă multe lucruri, dă multe obraze, una
lângă alta, încât să coprinză ochiul toate dăodată”, IG) [< fr. groupe, DEX]
< it. gruppo, IG;
1498. gubernator (LB, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din latină]
lat. gubernator, LB;
1499. guinee (ghinee, IG) [< engl. guinea, fr. guinée, DEX];
1500. gută (LB; gutta, IB; “adică dureri la încheieturi”, IG) [< fr. goutte, lat.
gutta, DEX] < fr. goutte, IG; lat. apoplexia, IB, LB; it. goccia, IB;
1501. haos (chaos, IB; şi caos, IG) [< fr., lat. chaos, DEX] lat. chaos, IB;
1502. harpă (harfă “un instrumentu musicescu, chitară”, LB) [< fr. harpe,
germ. Harfe, DEX] lat. harpa, IB; fr. arpa(!), sp. harpa, IB;
1503. harpie (LB; harpia, IB; Gracián) [< fr. harpie, DEX] lat. harpia, LB,
IB;
1504. hemoroizi (hemorhoides, IB) [< fr. hémorroïdes, DEX] lat. hemorhoides,
IB;
1505. hermafrodit (ermafrodit, IG) [< fr. hermaphrodite, DEX];
1506. hexametru (exametr, eksametr, IG) [< fr. hexamètre, lat. hexameter,
DEX] < gr., IG;
1507. hiacint (hyatint, IB) [< fr. hyacinthe, lat. hyacynthus, DEX] lat. hyacynthus,
IB;
1508. hidraulic (hydraulic, IB) [< fr. hydraulique, DEX] lat. hydraulicus, IB;
1509. hydraules (IB) [nu este înregistrat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. hydraules “cel care cântă la orga hidraulică”, IB;
1510. hydraulus (“organe de apa”, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. hydraulus “orgă hidraulică”, IB;
1511. hidră (Micu-Klein; hydra, IB) [< fr. hydre, lat. hydra, DEX] lat. hydra,
IB;
1512. hidropie (Micu-Klein) [nu apare în DEX, nici în DN];
1513. hienă (hyena “fi ara din Africa”, IB) [< fr hyène, lat. hyaena, DEX] lat.
hyaena, IB;
1514. himeră (Gracián) [< fr. chimère, it. chimera, lat. Chimaera, DEX];
1515. hiperbolă (hyperbole, IB) [< fr. hyperbole, DEX] lat. hyperbole, IB;
1516. hipnotic (ipnotic, IG) [< fr. hypnotique, DEX];
1517. hispan (IB; ispan. Bărnuţiu) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumutat
din latină”; împrumutat din latină] lat. hispanus, IB;
– 275 –
1518. hispanean (IB) [neatestat în DEX, nici în DN; derivat din hispan + -
ean] lat. hispaniensis, IB;
1519. holeră (cholera “thina de fere in om”, IB) [< lat. cholera, ngr. choléra,
ucr. holera, DEX] lat. cholera, IB;
1520. holeric (choleric, IB) [< fr. cholérique, DEX] lat. cholericus, IB;
1521. iconoclast (Budai-Deleanu) [< fr. iconoclaste, DEX];
1522. ideal (Budai-Deleanu) [< fr. idéal, lat. idealis, DEX];
1523. idealism (“haracterul idealistului”, IG) [< fr. idéalisme, DEX];
1524. idealist,-ă (“cel ce îş închipuieşte idei”, IG) [< fr. idéaliste, DEX];
1525. idee (idea, IB; Kogălniceanu, GTN, Gracián) [< fr. idée, lat. idea,
DEX];
1526. idiom (ideoma, IB; idiomă, Budai-Deleanu) [< fr. idiome, DEX] lat.
ideoma, IB;
1527. idiot (ideota “nesciutoriu”, IB; Budai-Deleanu) [< fr. idiot, DEX];
1528. idolatrie (“inchinare la idol”, IB) [< fr. idolâtrie, DEX] lat. idolatria,
IB;
1529. idolatru (idolatra “inchinatori la idoli”, IB; LB) [< fr. idolâtre, DEX]
lat. idolatra, IB, LB;
1530. ierarhie (hierarchie, IB) [< fr. hiérarchie, DEX] lat. hierarchia, IB;
1531. ierarhicesc (hierarchicesc, IB) [derivat ce nu apare în DEX/ DN; derivat
intern, ierarhic + -esc; în DEX: ierarhic < fr. hiérarchique] lat. hierarchicus,
IB;
1532. ilar (hilar “voios”, IB) [< fr. hilare, lat. hilaris, DEX] lat. hilaris, IB;
1533. ilara (a) (hilaresc, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. hilaro, -avi, -atum, -are, IB;
1534. ilaritate (hilarie, IB) [< fr. hilarité, lat. hilaritas, DEX; hilarie, din IB,
format din hilar + -ie] lat. hilaritas, IB;
1535. ilumina (a) (illuminare, Iorgovici) [< fr. illuminer, lat. illuminare, DEX]
lat. illuminare, Iorgovici;
1536. ilustrisim (illustrissim “titul a episcopului şi a altora domni mari”, Iorgovici)
[< it. illustrissimo, fr. illustrissime, DEX] lat. illustrissimus, Iorgovici;
1537. ilustru (ilustr, ilustră “adică luminat, strălucit, vestit”, IG; illustre, Iorgovici)
[< fr. illustre, lat. illustris, DEX] < it. illustre, IG; lat. illustris, Iorgovici;
1538. iluzie (iluziie, eluziie “adică înşălăciune a minţii, a ideelor”, IG) [< fr.
illusion, lat. illusio, DEX] < it. illusione, IG;
1539. imita (a) (GTN) [< fr. imiter, lat. imitari, DEX];
1540. imitaţie (Kogălniceanu) [< fr. imitation, lat. imitatio, DEX];
1541. imn (hymn, IB) [< fr. hymne, lat. hymnus, DEX] lat. hymnus, IB;
– 276 –
1542. imparţial (imparţiale, Iorgovici) [< fr. impartial, DEX] lat. impartialis,
Iorgovici;
1543. imparţialitate (imparţialitate, Iorgovici) [< fr. impartialité, DEX] lat.
impartialitas, Iorgovici;
1544. imperfect (Iorgovici) [< lat. imperfectus; cf. fr. imparfait, DEX];
1545. imperiu (CR) [< lat. imperium, DEX];
1546. implantare (IB) [din (a) implanta + -re, DEX] lat. implantatio, IB;
1547. implantat (IB) [nu apare în DEX, nici în DN] lat. infi xus, IB;
1548. imponderabil (imponderabilu, Stamati) [< fr. impondérable, DEX];
1549. importa1 (a) (importare “a purta ceva în”, importare un negoţ în cetate,
Iorgovici; împortarisi, I. Golescu; import, IB) [< fr. importer, DEX] lat.
importare, Iorgovici, IB;
1550. importa2 (a) (importare “fi de socotinţă”, Iorgovici) [< fr. importer,
DEX] lat. importare, Iorgovici;
1551. important (importante, Iorgovici) [< fr. important, DEX] considerabilis,
Iorgovici;
1552. importanţă (importanţie “folos, socotinţă, preţ”, Iorgovici; importantie
“folos”, IB) [< fr. importance, DEX]; lat. importantia, IB;
1553. importare (impurtare, IB) [< (a) importa1 + -re, DEX] lat. importatio,
IB;
1554. importat (impurtat, IB) [din (a) importa, prin conversiune, DEX; în IB,
împrumut din latină] lat. impurtatus, IB;
1555. imputa (a) (imput, IB) [< fr. imputer, lat. imputare, DEX] lat. imputo,
IB;
1556. imputare (imputare, LB, IB) [din (a) imputa + -re, DEX] lat. imputatio,
IB;
1557. imputat (imputat, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; în IB, împrumut
din latină] lat. imputatus, IB;
1558. imputator (imputatoriu, IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. imputator, IB;
1559. incest (incestu, Stamati) [< fr. inceste, lat. incestus, DEX];
1560. incestuos (incestuosu, Stamati) [< fr. incestueux, lat. incestuosus,
DEX];
1561. inchiziţie (incuiziţiie, IG) [< fr. inquisition, lat. inquisitio, DEX];
1562. incoativ (inhoativu, Stamati) [< fr. inchoatif, lat. inchoativus, DEX];
1563. incomod (IG) [< fr. incommode, lat. incommodus, DEX];
1564. incomoditate (IG) [< fr. incommodité, DEX];
1565. incomunicare (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; este probabil o creaţie
a lui IG];
1566. infern (infernu, Stamati) [< lat. infernus, DEX];
1567. infernal (infernalu, Stamati) [< fr. infernal, lat. infernalis, DEX];
– 277 –
1568. infi nit (infi nitu, Stamati) [< lat. infi nitus, fr. infi ni, DEX];
1569. infi nitiv (infi nitivu, Stamati) [< fr. infi nitif, lat. infi nitivus, DEX];
1570. infl uenţă (GTN; infl uenţie, Stamati) [< fr. infl uence, DEX];
1571. in folio (Stamati) [< lat. in-folio, DEX];
1572. informa (a) (inform, IB) [< fr. informer, lat. informare, DEX] lat. informo,
IB;
1573. informare (IB) [din (a) informa + -re, DEX] lat. informatio, IB;
1574. informat (IB) [din (a) informa, prin conversiune, DEX; în IB, împrumut
din latină] lat. informatus, IB;
1575. informator (informatoriu, IB) [< fr. informateur, DEX] lat. informator,
IB;
1576. inhibiţie (inhibitie “oprire sententii in lontru”, IB) [< fr. inhibition, lat.
inhibitio, DEX] lat. inhibitio, IB;
1577. inscripţie (înscripţie, Şincai) [< fr. inscription, lat. inscriptio, DEX];
1578. inspector (IG) [< rs. inspector, DEX];
1579. instala (a) (installesc, IB) [< fr. installer, DEX] lat. installo, IB;
1580. instalaţie (installatie, IB) [< fr. installation, DEX] lat. installatio, IB;
1581. instanţă (instanţie, Iorgovici; inştanţie, LB; instantie “rugare, jeluire”,
IB) [< fr. instance, lat. instantia, DEX] lat. instantia, Iorgovici; gal. instance,
LB; lat. instantia, LB, IB;
1582. institut (insteitut, IB) [< fr. institut, lat. institutum, DEX] lat. institutum,
IB;
1583. instructor (LB) [< fr. instructeur, rs. instruktor, DEX];
1584. instrucţie (instructie “modu inveteituri dat”, IB) [< fr. instruction, DEX]
lat. instructio, IB;
1585. instrument (IB, IG; istrument, Gracián) [< fr. instrument, lat. instrumentum,
DEX] lat. instrumentum, IB;
1586. insulă (IB, CR, GTN) [< lat. insula, DEX];
1587. insurecţie (insurectie “sculare la rezboi”, IB) [< fr. insurrection, lat.
insurrectio, DEX] lat. insurrectio, IB;
1588. interes (Gracián, Codrescu) [< it. interesse, rs. interes, germ. Interesse,
DEX];
1589. interesant (CR) [< fr. intéressant, DEX];
1590. interesat (Gracián) [din rom. (a) interesa, cf. fr. intéressé, it. interessato,
DEX];
1591. interoga (a) (interrogare, Iorgovici) [< fr. interroger, lat. interrogare,
DEX] lat. interrogare, Iorgovici;
1592. interogaţie (interrogaţie, Iorgovici) [< fr. interrogation, lat. interrogatio,
DEX] lat. interrogatio, Iorgovici;
1593. interpret (IHR) [< fr. interprète, lat. interpres, DEX];
– 278 –
1594. inunda (a) (inund, IB) [< fr. inonder, lat. inundare, DEX] lat. inundo,
IB;
1595. inundare (IB) [format în română de la (a) inunda + -re, DEX] lat. inundatio,
IB;
1596. inundat (IB) [din rom. (a) inunda, prin conversiune, DEX; în IB, împrumut
din latină] lat. inundatus, IB;
1597. invariabil (“neschimbat, nesupus la schimbare, la prefacere”, IG) [< fr.
invariable, DEX];
1598. invalid (Budai-Deleanu) [< fr. invalide, lat. invalidus, DEX];
1599. invenţie (LB) [< fr. invention, lat. inventio, DEX] lat. inventio, LB;
1600. invita (a) (invitu, LB) [< fr. inviter, lat. invitare, DEX];
1601. invitare (LB) [din (a) invita + -re, DEX] lat. incitatio, irritatio, instigatio,
LB;
1602. invitator (invitătoriu, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din
lat. invitator];
1603. invitătură (LB) [neatestat în DEX, nici în DN; derivat pe teren românesc];
1604. invidie (Iorgovici) [< it., lat. invidia, DEX] lat. invidia, Iorgovici;
1605. ipocrit (hypocrita, ipocrita, IB; ipocritu, LB) [< fr. hypocrite, DEX] lat.
hypocrita, IB, LB;
1606. ipocrizie (hypocrisia, IB; ipocrisu, LB) [< fr. hypocrisie, DEX] lat. hypocrisia,
IB; hypocrysis, LB;
1607. ipohondrie (hypocondria, IB) [< fr. hypocondrie, DEX] lat. hypocondria,
IB;
1608. ipohondric (hypocondriac, IB) [neînregistrat în DEX; apare în DN, cf.
fr. hypocondriaque] lat. hypocondriacus, IB;
1609. ipostază (hypostas “substantie prin sine statatoare, facie, fi intie”, IB) [<
fr. hypostase, DEX] lat. hypostasis, IB;
1610. ipostatic (hypostateic, IB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. hypostaticus, IB;
1611. ipoteză (hypothes, IB) [< fr. hypothèse, DEX] lat. hypothesis, IB;
1612. irigaţie (Stamati) [< fr. irrigation, lat. irrigatio, DEX];
1613. iritaţie (Stamati) [< fr. irritation, lat. irritatio, DEX];
1614. ironic (ironicu, Stamati) [< fr. ironique, lat. ironicus, DEX];
1615. ironie (Stamati) [< fr. ironie, lat. ironia, DEX];
1616. isoscel (isoscelu, Stamati) [< fr. isoscèle, lat. isosceles, DEX];
1617. istm (istmu, Stamati) [< fr. isthme, lat. isthmus, DEX];
1618. istoric (IB) [< fr. historique, lat. historicus, it. istorico, DEX] lat. historicus,
IB;
1619. istoricesc (IB) [< istoric + -esc; cf. rs. istoriceskii, DEX];
– 279 –
1620. istorie (Gracián, IB, PAH) [< lat. historia, it. istoria; cf. fr. histoire,
DEX] lat. historia, IB;
1621. italian (italiian, Gracián; tălianu, LB; Budai-Deleanu, PAH) [< it. italiano,
DEX];
1622. italic (Bărnuţiu) [< fr. italique, lat. italicus, DEX];
1623. italienesc (tălienescu, LB) [< italian + -esc, DEX];
1624. italieneşte (tălienesce, LB) [< italian + -eşte, DEX];
1625. itinerar (itinerariu, Stamati) [< fr. itinéraire, lat. itinirarius, DEX];
1626. izolat (isolatu, Stamati) [din (a) izola, prin conversiune; cf. fr. isolé, it.
isolato, DEX];
1627. izolaţie (isolaţie, Stamati) [< fr. isolation, DEX];
1628. izometric (isometricu, Stamati) [< fr. isométrique, DEX];
1629. izometrie (isometrie, Stamati) [nu apare în DEX; DN: < fr isométrie,
germ. Isometrie];
1630. încuraja (a) (IG) [din în- + curaj + -a, DEX];
1631. jovial (IHR) [< fr. jovial, DEX];
1632. jubileu (iubileu, Stamati) [< fr. jubilé, lat. jubilaeus, DEX];
1633. jurisconsult (iurisconsultu, Stamati) [< fr. jurisconsulte, lat. jurisconsultus,
DEX];
1634. jurisdicţie (iurisdicţie, Stamati) [< fr. juridiction, lat. jurisdictio,
DEX];
1635. kilogram (kilogramu, IG) [< fr. kilogramme, DEX];
1636. kilolitru (IG) [< fr. kilolitre, DEX];
1637. kilometru (IG) [< fr. kilomètre, DEX];
1638. labirint (labyrinthu, LB; IB; lavirinhd, Gracián; lavirint, IG) [< fr. labyrinthe,
lat. labyrinthus, DEX] lat. labyrinthus, LB, IB; < gr., IG;
1639. laconic (IB) [< fr. laconique, DEX] lat. laconicus, IB;
1640. laconism (IB) [< fr. laconisme, DEX] lat. laconismus, IB;
1641. laic (“om mirean”, IB) [< fr. laïque, lat. laicus, DEX] lat. laicus, IB;
1642. lanternă (IG) [< fr. lanterne, DEX] < it. lanterna, IG;
1643. lapis (IG) [< fr., lat. lapis, DEX] < fr. lapis, IG;
1644. lar (-i, “adică dumnezei dă casă pă la romani”, IG) [lari < lat. Lar, Laris,
DEX];
1645. larvă (LB, IG) [< fr. larve, DEX] lat. larva, LB; < (fr.) larve, IG;
1646. latin (Micu-Klein, Budai-Deleanu) [< lat. latinus, fr. latin, DEX];
1647. latinism (“idiotismul latinesc, însuşirea limbii latineşti”, IG) [< fr. latinisme,
DEX];
1648. latinist (“cel ce grăieşte, cunoaşte limba latinească”, IG) [< fr. latiniste,
DEX];
1649. laureat (IB) [< fr. lauréat, lat. laureatus, DEX] lat. laureatus, IB;
1650. lavandă (IG) [< fr. lavande, DEX] < it. lavanda, IG;
– 280 –
1651. lavă (IG) [< fr. lave, it. lava, DEX] < it. lava, IG;
1652. laxativ (IG) [< fr. laxatif, DEX] < fr. laxatif, IG;
1653. lăudabil (IG) [< lat. laudabilis, DEX];
1654. lecticar (lecteicariu, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. lecticarius, IB;
1655. lectică (lecteica, IB) [< lat. lectica, DEX /în DEX este prezentat ca
moştenit/, DN] lat. lectica, IB;
1656. legislativ (IG) [< fr. législatif, DEX];
1657. legislatură (IG) [< fr. législature, DEX];
1658. legislaţie (legislaţiie, IG) [< fr. législation, lat. legislatio, DEX];
1659. legist (IG) [< fr. légiste, DEX];
1660. legitim (IG) [< fr. légitime, lat. legitimus, DEX];
1661. legitima (a) (IG) [< fr. légitimer, DEX];
Şi derivate: legitimător, legitimat, legitimată, legitimare, legitimăcios,
legitimăcioasă, legitimelnic, legitimelnică, legitimatic, legitimatică, a
dălegitima,...
1662. legitimaţie (legitimaţiie, IG) [< fr. légitimiation, DEX];
1663. legitimitate (IG) [< fr. légitimité, DEX];
1664. legiune (legion, Şincai; şi legion, legheon, IG) [< fr. légion, lat. legio,
DEX] < it. legione, IG;
1665. legumă (Gracián) [< lat. legumen, DEX];
1666. leopard (leo-pardos, Gracián; IB) [< fr. léopard, lat. leopardus, DEX]
lat. leopardus, IB;
1667. leptograf (IG) [nu apare în DEX, nici în DN];
1668. leptografi e (IG) [neatestat în DEX, nici în DN];
1669. leptolog (IG) [neînregistrat în DEX, nici în DN];
1670. leptologie (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; probabil împrumutat din
neogreacă, după cum spune I. Golescu] < gr., IG;
1671. letargic (letarghic, IB) [< fr. léthargique, DEX] lat. lethargicus, IB;
1672. letargie (letarghia, IB; letargiie, litargiie, litarghiie, IG) [< fr. léthargie,
DEX] lat. lethargia, IB; < gr., IG;
1673. levată (IG) [< fr. levée, DEX] < fr. levée, IG;
1674. lexicograf (IG) [< fr. lexicographe, DEX];
1675. lexicografi c (IG) [< fr. lexicographique, DEX];
1676. lexicografi e (IG) [< fr. lexicographie, DEX];
1677. lexicolog (IG) [< fr. lexicologue, DEX];
1678. lexicologic (IG) [< fr. lexicologique, DEX];
1679. lexicologie (IG) [< fr. lexicologie, DEX];
1680. lexicon (IG) [< lat., fr. lexicon, DEX] < gr., IG;
1681. liard (“adică o monedă dă aramă din Franţa”, IG) [nu apare în DEX, nici
în DN; împrumut din franceză] < fr. liard, IG;
– 281 –
1682. libaţie (libaţiie, IG) [< fr. libation, lat. libatio, DEX] < fr. libation, IG;
1683. libel (libelă, IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. libelle, cf. lat. libellus] <
it. libello, IG;
1684. libelist (“cel ce alcătuieşte, face libele”, IG) [nu apare în DEX; DN: <
fr. libelliste];
1685. liber (IB, IG) [< fr. libre, lat. liber, DEX] lat. liber, IB;
1686. liberal (IG, PAH) [< fr. libéral, lat. liberalis, DEX];
1687. libert (IB) [< lat. libertus, DEX] lat. libertus, IB;
1688. libertate (Proclamaţia de la Izlaz, IG) [< fr. liberté, lat. libertas, DEX]
< fr. liberté, IG;
1689. libertin (PAH, IG) [< fr. libertin, lat. libertinus, DEX];
1690. libian (libyan, libyana, IB) [< fr. libyen, DEX];
1691. librar (librariu, Bărnuţiu; librer, IG) [< fr. libraire, lat. librarius, DEX]
< fr. libraire, IG;
1692. libraţie (libraţiie, IG) [neatestat în DEX; DN: cf. it. librazione, fr. libration,
lat. libratio] < it. librazione, IG;
1693. librărie (librăriie, IG) [<librar + -ărie, DEX];
1694. licenţă (IG) [< fr. licence, lat. licentia, DEX] < it. licenza, IG;
1695. liceu (şi licheu, IG) [< fr. lycée, lat. lyceum, DEX] < gr., IG;
1696. lichid (şi licuid, IG; licuid, PAH) [< fr. liquide, lat. liquidus, DEX] < it.
liquido, IG;
1697. lichior (IG) [< fr. liqueur, DEX] < it. liquore, IG;
1698. licorn (Gracián) [< fr. licorne, DEX];
1699. limita (a) (limiteluesc “marginesc”, IB) [< fr. limiter, lat. limitare, DEX;
varianta din IB pare a fi o creaţie pe teren românesc; nu l-am identifi cat în
dicţionarele maghiare consultate] lat. limito, IB;
1700. limitat (IB) [din (a) limita, prin conversiune; cf. fr. limité, DEX; în IB,
împrumut din latină] lat. limitatio, IB;
1701. limitaţie (limitatie, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; în IB, împrumut
din latină] lat. limitatio, IB;
1702. limitat (IB) [din (a) limita, prin conversiune; cf. fr. limité, DEX; în IB,
împrumut din latină] lat. limitatus, IB;
1703. limitrof (limitroph, IB) [< fr. limitrophe, DEX] lat. limitrophus, IB;
1704. limonadă (lemonadă, LB; şi lemonadă, IG) [< fr. limonade, germ. Limonade,
DEX];
1705. lineal (lineal, IG) [< germ. Lineal, DEX];
1706. linia (a) (liniezu, LB; lineez, IB; a liniia, IG) [< linie + -a, DEX] lineo,
IB;
1707. liniar (IG) [< fr. linéaire, lat. linearis, DEX];
1708. linie (LB; linee, IB; Gh. Lazăr, anonim/ 1822; liniie, IG) [< lat., it. linea,
germ. Linie, fr. ligne, DEX] lat. linea, IB, LB; < it. linea, IG;
– 282 –
1709. linx (“adică o fi ară sălbatică şî foarte rea, în chipul pisicii, ce vede dă
dăparte”, IG) [< fr., lat. lynx, DEX] < gr., IG;
1710. liră (“un instrument”, IG) [< fr. lyre, lat. lyra, DEX] < gr., IG;
1711. liric (IG) [< fr. lyrique, DEX];
1712. listă (IB, Bărnuţiu; şi list, IG) [< fr. liste, DEX] lat. lista, registrum,
cathalogus, IB;
1713. literal (IG) [< fr. littéral, lat. litteralis, DEX];
1714. literar (literariu, IB; IG) [< fr. littéraire, lat. litterarius, DEX] lat. literarius,
IB;
1715. literat (IB) [< lat. litteratus, DEX] lat. literatus, IB;
1716. literator (IG) [< fr. littérateur, lat. litterator, DEX] lat. literator, IB;
1717. literatură (IB, Kogălniceanu, Bărnuţiu, IG) [< fr. littérature, lat. litteratura,
DEX] lat. literatura, IB;
1718. literă (LB; litera, IB; leteră, Budai-Deleanu; IG) [< lat. littera, DEX]
lat. litera, LB, IB;
1719. litofag (IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. lithophage];
1720. litofi t (IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. lithophyte] < gr., IG;
1721. litograf (IG) [< fr. lithographe, DEX];
1722. litografi c (IG) [< fr. lithographique, DEX];
1723. litografi e (IG) [< fr. lithographie, DEX] < gr., IG;
1724. litolog (IG) [nu apare în DEX, nici în DN] < gr., IG;
1725. litologic (IG) [nu apare în DEX; în DN: < fr. lithologique];
1726. litologie (litologiie, IG) [neînregistrat în DEX; DN: < fr. lithologie];
1727. litotă (IG) [< fr. litote, DEX];
1728. litotom (IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. lithotome] < gr., IG;
1729. litotomie (litotomiie, IG) [nu apare în DEX; DN: < fr. lithotomie];
1730. litotomist (IG) [neatestat în DEX, nici în DN];
1731. livrea (“adică haină dă slugă”, IG) [< fr. livrée, DEX] < it. livrea, IG;
1732. livrezon (IG) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din franceză] <
fr. livraison, IG;
1733. lizenterie (lisenteriie “adică urinare cu sânge”, IG) [nu apare în DEX,
nici în DN];
1734. local (“adică dintr-acel loc”, IG) [< fr. local, DEX];
1735. localitate (IG) [< fr. localité, DEX];
1736. locomotor (IG) [< fr. locomoteur, DEX];
1737. locomoţie (locomoţiie, IG) [< fr. locomotion, DEX];
1738. locotenent (liiotenan, Gracián; lietenant, IG) [< it. locotenente, DEX;
atestările din Gracián şi din Golescu sunt clar împrumuturi din fr. lieutenant]
< it. locotenente, luogotenente, fr. lieutenant, IG;
1739. locuţiune (locuţiie, IG) [< fr. locution, lat. locutio, DEX] < it. locuzione,
IG;
– 283 –
1740. logaritm (IG) [< fr. logarithme, DEX] < gr., IG;
1741. logaritmic (IG) [< fr. logarithmique, DEX];
1742. logic (loghic, IB; IG) [< fr. logique, DEX] lat. logicus, IB;
1743. logică (loghică, IB; Heliade Rădulescu, IG) [< fr. logique, DEX] lat.
logica, IB; < gr., IG;
1744. logogrif (IG) [< fr. logogriphe, DEX];
1745. logomah (IG) [nu apare în DEX, nici în DN];
1746. logomahie (logomahiie, IG) [< fr. logomachie, DEX];
1747. lojă (IG) [< fr. loge, DEX];
1748. longevitate (IG) [< fr. longévité, lat. longaevitas, DEX] < fr. longévité,
IG;
1749. longitudine (longitude, lungitude, IG) [< fr. longitude, lat. longitudo,
DEX];
1750. lord (IG) [< engl., fr. lord, DEX];
1751. lornietă (IG) [< fr. lorgnette, DEX];
1752. lusitan (IB) [< fr. Lusitains, DEX; de ce din forma de plural?!];
1753. lustru (IB, Gracián, IG) [< fr. lustre, lat. lustrum, DEX] lat. lustrum,
IB;
1754. luteran (IG; luteranu, LB) [< lat. lutheranus, germ. Lutheraner, DEX]
lat. Lutheranus, LB;
1755. lux (IG) [< fr. luxe, lat. luxus, DEX] < fr. luxe, IG;
1756. luxos (IG) [< lux + -os; cf. fr. luxueux, DEX];
1757. magie (LB) [< fr. magie, DEX] lat. magia, LB;
1758. magistrat (magistratu, LB; Gracián) [< fr. magistrat, germ. Magistrat;
cf. lat. magistratus, DEX] lat. magistratus, it. magistrato, LB;
1759. magnet (Gracián) [< ngr. maghnítis, germ. Magnet, DEX];
1760. mahomedan (mahomedanu, LB) [din n. pr. Mahomed; cf. fr. mahométan,
DEX] lat. mahomedanus, LB;
1761. maiestate (Budai-Deleanu) [< lat. maiestas, fr. majesté, DEX];
1762. maladiv (IHR) [< fr. maladif, DEX];
1763. manual (Kreţulescu) [< fr. manuel; cf. lat. manualis, it. manuale,
DEX];
1764. mapă “hartă” (Budai-Deleanu) [< lat., it. mappa, fr. mappe, DEX];
1765. mască (Budai-Deleanu) [< fr. masque, germ. Maske, DEX];
1766. matematic (mathemateic, IB) [< fr. mathématique, it. matematico,
DEX];
1767. matematică (IG) [< lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica,
DEX];
1768. materialnic (materialnicu, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; derivat
intern];
– 284 –
1769. materie (LB, IB, Gracián) [< lat., it. materia, rs. materiia, germ. Materie,
DEX] lat. materia, materies, LB;
1770. matern (Iorgovici) [< lat. maternus, it. materno, DEX];
1771. medic (medicu, LB) [< lat. medicus, DEX] lat. medicus, LB;
1772. medicină (mediçină, LB) [< lat. medicina, germ. Medizin, rs. mediţina,
DEX] lat. medicina, LB;
1773. melancolic (melancholicu, LB) [< fr. mélancolique, DEX] lat. melancholicus,
LB
1774. melancolie (melancholie, LB; melancholia, IB) [< fr. mélancolie, lat.
melancholia, DEX] lat. melancholia, lB, IB;
1775. melodie (melodea, IB) [< ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie, DEX]
lat. melodia, IB;
1776. meridian (Carte de geografi e) [< lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien,
DEX];
1777. metal (metalu, LB; Gracián, anonim/ 1822) [< fr. métal, germ. Metall,
DEX] lat. metallum, it. metallo, LB;
1778. metropolă (metropolis, Şincai) [< fr. métropole, DEX];
1779. milion (milionu, LB; I. Golescu) [< fr. million, DEX] lat. millio, LB;
1780. militar (militariu, Micu-Klein, LB; CR, PAH) [< fr. militaire, lat. militaris,
germ. Militär, DEX] lat. miles limitaneus, LB;
1781. miliţie (PAH) [< lat. militia, rs. miliţiia, DEX];
1782. mină (IG) [< fr. mine, germ. Mine, DEX] < it. mina, IG;
1783. mineral (Budai-Deleanu) [< fr. minéral, lat. mineralis, DEX];
1784. ministru (Gracián, Budai-Deleanu, Proclamaţia de la Izlaz, Şincai) [<
lat. minister, fr. ministre, DEX];
1785. minut (Gracián) [< fr. minute, it. minuto, rs. minuta, germ. Minute,
DEX];
1786. misiune (misie, Iorgovici) [< fr. mission, lat. missio, DEX] lat. missio,
Iorgovici;
1787. mitologic (PAH) [< fr. mythologique, DEX];
1788. mitologie (PAH) [< fr. mythologie, lat. mythologia, DEX];
1789. mod (modu “1 adeq. typu”; “2. adeq. putere, potenţiă”, LB) [< lat. modus,
it. modo, DEX] lat. modus, fr. mode, LB;
1790. modă (LB, Gracián, Budai-Deleanu) [< it. moda, germ. Mode, ngr.
móda, fr. mode, DEX];
1791. monarh (Gracián; monarchu, LB) [< ngr. monárhis, germ. Monarch,
DEX] lat. monarcha, gr. monarhos, LB;
1792. monarhicesc (monarchicesc, IB) [nu apare în DEX, nici în DN; este
probabil un derivat analogic al lui Ioan Bobb];
– 285 –
1793. monarhie (monarchie, LB; monarchia, IB; Gracián) [< ngr. monarhía,
lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie, DEX] lat. monarchia,
LB;
1794. monstruos (GTN) [< fr. monstrueux, DEX];
1795. monument (CR) [< fr. monument, lat. monumentum, DEX];
1796. moral (adj. şi s., moralu, moralişu, LB; Gracián, PAH) [< lat. moralis,
fr. moral, DEX] lat. doctrina ethica, moralis, LB;
1797. multiplicaţie (Iorgovici, LB) [< fr. multiplication, lat. multiplicatio,
DEX];
1798. musulman (LB) [< fr. musulman, DEX] lat. musulmanus, LB;
1799. muză (IG; musă, LB, Budai-Deleanu) [< lat., it. musa, fr. muse, ngr.
músa, germ. Muse] lat. musa, gr., LB;
1800. muzicaş (musicaşu, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; probabil format
în română, din musică + -aş, după ceteraş] lat. musicus, LB;
1801. muzică (musică, LB; IG, CR, Gracián, Vaillant) [< lat., it. musica, fr.
musique, germ. Musik] lat. musica, LB;
1802. muzicesc (musicescu, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat intern]
lat. musicus, LB;
1803. nadir (“semnul, puctul cel dă jos, se supt picerele noastre, cel înpotriva
lui zenit”, IG) [< fr. nadir, DEX];
1804. nativ (Iorgovici) [< lat. nativus, fr. natif, germ. nativ, DEX] lat. nativus,
Iorgovici;
1805. nativitate (Iorgovici) [neînregistrat în DEX; DN: cf. fr. nativité] lat.
nativitas, Iorgovici;
1806. natural (narturale(!), Iorgovici; “dă natură, fi resc”, IG) [< lat. naturalis,
it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell, DEX] lat. naturalis, Iorgovici;
1807. naturalism (“caracterul celui natural”, IG) [< fr. naturalisme, DEX];
1808. naturalitate (IG) [neatestat în DEX; DN: cf. fr. naturalité, lat. naturalitas];
1809. naturaliza (a) (“a să face pământean, IG) [< fr. naturaliser, DEX];
1810. natură (natura, Iorgovici; Micu-Klein, LB, IG) [< fr. nature, lat., it.
natura, germ. Natur, DEX]; lat. natura, Iorgovici, LB;
1811. naţie, naţiune (naţie, LB, Diaconovici-Loga, Iorgovici, Kogălniceanu;
naţionu, LB) [< lat. natio, it. nazione, fr. nation, rs. naţiia, DEX] lat. natio,
Iorgovici, LB;
1812. naţional (naţionale, Iorgovici; Diaconovici-Loga, Kogălniceanu) [< lat.
nationalis, fr. national, DEX] lat. nationalis, Iorgovici;
1813. naţionaliza (a) (“adică a face să fi e tot aceiaş naţiie”, IG) [< fr. nationaliser,
DEX];
1814. nazal (nasal, nasală “dă nas”, IG) [< fr. nasal, DEX];
1815. necesitate (IHR) [< lat. necessitas, fr. nécessité, DEX];
– 286 –
1816. nobil (nobile, Iorgovici; nobilu, LB; anonim/ 1822) [< lat. nobilis, germ.
nobil, it. nobile, fr. noble, DEX] lat. nobilis, Iorgovici, LB;
1817. nobilitate (Iorgovici) [< lat. nobilitas, DEX] lat. nobilitas, Iorgovici;
1818. nominativ (Iorgovici) [< lat. nominativus, fr. nominatif, DEX];
1819. nota (a) (notare, Iorgovici) [< fr. noter, lat. notare, DEX] lat. notare,
Iorgovici;
1820. notabil (“ce e vrednic de însemnat, adecă de socotinţă”, Iorgovici) [< fr.
notable, lat. notabilis, DEX] lat. notabilis, Iorgovici;
1821. notar (notariu, notareşu, LB) [< fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar,
DEX] lat. notarius, LB;
1822. notă (nota, Iorgovici; LB) [< fr. note, lat., it. nota, DEX] lat. nota, Iorgovici,
LB; lat. notatio, adnotatio, LB;
1823. notiţie (“cunoştinţa de ceva”, Iorgovici) [< it. notizia, lat. notitia, DEX]
lat. notitia, Iorgovici;
1824. noţiune (“perceperea de un lucru”, Iorgovici) [< fr. notion, lat. notio,
DEX] lat. notio, Iorgovici;
1825. nuanţă (nuanse, Stamati) [< fr. nuance, DEX];
1826. nud (IHR) [< lat. nudus, it. nudo, DEX];
1827. nulă (IG; nullă, LB) [< ngr. nula, lat. nulla, germ. Null, DEX] lat. nulla,
LB;
1828. numismă (LB) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din lat. numisma,
nomisma];
1829. nuvelă (novele s. pl.“gazetă”, LB) [< fr. nouvelle, it. novella, DEX] lat.
ephemerides, acta publica, LB;
1830. obiect (object, Codrescu) [< lat. obiectum, germ. Objekt, DEX];
1831. obliga (a) (obligare “lega împrejur sau se face cuiva ceva detor”, Iorgovici)
[< lat. obligare, fr. obliger, DEX] lat. obligare, Iorgovici;
1832. obligaţie (Iorgovici) [< fr. obligation, lat. obligatio, DEX] obligatio,
Iorgovici;
1833. observa (a) (“adică a păzi cele canoniceşti, a privi cu dă amăruntul”, IG)
[< fr. observer, lat. observare, DEX] < fr. observer, IG;
1834. observaţie (Budai-Deleanu) [< germ. Obervation, fr. observation, lat.
observatio, DEX];
1835. obstinaţie (obstinaţiie, IG) [< lat. obstinatio, fr. obstination, DEX] < fr.
obstination, IG;
1836. ocaz (occazu “căzutu soarelui şi măcar de fi ece”, Iorgovici) [neînregistrat
în DEX, nici în DN] lat. occasus, Iorgovici;
1837. ocazie (occazie, Iorgovici) [< fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio,
DEX] lat. occasio, Iorgovici;
1838. occident (occidente, Iorgovici) [< fr. occident, lat. occidens, DEX] lat.
occidens, Iorgovici;
– 287 –
1839. ocean (oçeanu, LB) [< lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan, DEX] lat.
oceanus, LB;
1840. oculist (oculistă “doftor seu vraciu de ochi”, LB) [< fr. oculiste, DEX]
lat. medicus ocularius, LB;
1841. ocult (ocultu, Stamati) [< fr. occulte, DEX];
1842. ocupa (a) (occupare, Iorgovici; Bărnuţiu, Proclamaţia de la Izlaz) [< lat.
occupare, fr. occuper, DEX] lat. occupare, Iorgovici;
1843. ocupaţie (occupaţie, Iorgovici) [< fr. occupation, lat. occupatio, DEX]
lat. occupatio, Iorgovici;
1844. ofensivă (CR) [< fr. offensive, germ. Offensive, DEX]
1845. ofiţer (Gracián) [< pol. ofi cer, rs. ofiţer, fr. offi cier, DEX];
1846. olivă (LB) [< lat. oliva, germ. Olive, fr. olive, DEX] lat. oliva, LB;
1847. omagiu (homaghium, IB) [< it. omaggio, DEX] lat. homagium, IB;
1848. omisiune (omisie, Iorgovici; omisiie, IG) [< fr. omission, lat. omissio,
DEX] lat. omissio, Iorgovici; < it. omissione, IG;
1849. omite (a) (omitere, Iorgovici) [< lat. omittere, DEX] lat. omittere, Iorgovici;
1850. omolog (Budai-Deleanu) [< fr. homologue, DEX];
1851. omoplat (Kreţulescu) [< fr. omoplate, DEX];
1852. onix (IB) [< fr. onyx, DEX] lat. onichinus, IB;
1853. onorat (Diaconovici-Loga, anonim/ 1822) [din (a) onora, participiu
convertit în adjectiv, DEX];
1854. onora (a) (Diaconovi-Loga) [< lat. honorare, fr. honorer, it. onorare,
DEX];
1855. opinie (GTN) [< lat. opinio, fr. opinion, DEX];
1856. opoziţie (oppoziţie, Iorgovici) [< lat. oppositio, fr. opposition, germ. Opposition,
DEX] lat. opositio(!), Iorgovici;
1857. optativ (otativă, Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. optatif, lat. optativus,
DEX];
1858. optimism (IG) [< fr. optimisme, germ. Optimismus, DEX];
1859. optimist (IG) [< fr. optimiste, DEX];
1860. opune (a) (opponere, Iorgovici) [< lat. opponere, fr. opposer, DEX] lat.
opponere, Iorgovici;
1861. oraj (-uri/-e, “adică furtună cu vijeliie mare”, IG) [nu apare în DEX;
DN: < fr. orage] < fr. orage, IG;
1862. oranjerie (oranjeriie “fl orăriie dă fl ori, dă pomi...”, IG) [< fr. orangerie,
DEX] < fr. orangerie, IG;
1863. orar (orariu, LB) [< sl.. orari, lat. orarium, DEX] lat. stola diaconalis,
LB;
1864. orator (IG) [< lat. orator, fr. orateur, DEX] < lat. orator, IG;
1865. orbită (şi orbitu, Stamati) [< fr. orbite, lat. orbita, DEX];
– 288 –
1866. orchestră (IG) [< fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rs. orkestr,
DEX] < gr., IG;
1867. organ (“orique unealtă”, LB; Gracián, Budai-Deleanu) [< sl. or(u)ganu,
ngr. órganon, lat. organum, it. organo, DEX] lat. organum, instrumentum,
LB;
1868. organic (Budai-Deleanu) [< lat. organicus, fr. organique, DEX];
1869. organist (orgănistă, LB) [< fr. organiste, germ. Organist, it. organista,
DEX] lat. organista, LB;
1870. oribil (IHR) [< fr. horrible, lat. horribilis, DEX];
1871. orient (IG) [< fr. orient, lat. oriens, germ. Orient, DEX] < it. oriente,
IG;
1872. original (Kogălniceanu, GTN) [< lat. originalis, fr. original, DEX];
1873. origine (origină “adică începerea unui lucru”, IG) [< lat. origo, fr. origine,
DEX] < it. origine, IG;
1874. orizont (horizon, IB; CR) [< germ. Horizont, ngr. orízon, it. orizzonte,
lat., fr. horizon, DEX] lat. horizon, IB;
1875. ornamanet (-uri, -e, IG) [< fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum,
DEX] < it. ornamento, IG;
1876. ortografi e (Budai-Deleanu; orthografi e, Ienăchiţă Văcărescu) [< lat. orthographia,
DEX];
1877. orzată (“adică o băutură răcoritoare dă migdale, dă seminţe pisate cu
zahăr“, IG) [nu apare în DEX, nici în DN] < it. orzata, IG;
1878. palat (pălatu, LB; Gracián) [< lat. palatum, it. palato; cf. fr. palais,
DEX] lat. palatium, LB;
1879. palestră (palestra, IB) [< lat. palaestra, DEX];
1880. papă (papa “de la Roma, patriarchul Romei”, LB) [< lat., sl. papa,
DEX] lat. papa, LB;
1881. paradă (parade, LB) [< germ. Parade, fr.parade, DEX; în LB, pare a fi
mai degrabă un împrumut din maghiară] lat. solemne, solemnitas, pompa,
magh. páráde, pompa, germ. Die Parade, fr. parade, LB;
1882. paradigmă (LB) [< lat. paradigma, ngr. parádigma, DEX] lat. paradigma,
exemplum, LB;
1883. paragraf (paragrafu, LB) [< lat. paragraphus, fr. paragraphe, DEX]
lat. paraphus, LB;
1884. paralel (adj., Gh. Lazăr; s. f., anonim/ 1822) [< lat. parallelus, it. parallelo,
fr. parallèle, germ. Parallele, DEX];
1885. paranteză (parenthesă, Gracián; parentesu, LB) [< fr. parenthèse, DEX]
lat. parenthesis, LB;
1886. pardon (pardonu, LB) [< germ. Pardon, fr. pardon, DEX] lat. gratia,
venia, fr. pardon, LB;
– 289 –
1887. parimie (şi parimină, LB; parimiie, Gracián) [< ngr. parimía, DEX] lat.
proverbium, gr. paroimia, LB;
1888. parlament (parlamentu, LB) [< fr. parlement, DEX] lat. supremus Senatus
Regni, LB;
1889. paroh (parohu, LB) [< lat. parochus, germ. Parochus, DEX] lat. parochus,
LB;
1890. parohian (parohianu, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. parochianus, LB;
1891. parohie (parochie, LB) [< lat. parochia, germ. Parochie, DEX] lat. parochia,
LB;
1892. parolă (LB, Şincai, IG; parola, IB) [< fr. parole, it. parola, germ. Parole,
DEX] lat. fi des, promissum; fr. parole, LB;
1893. parter (GTN) [< fr. parterre, DEX];
1894. particular (particulare, Iorgovici; Codrescu) [< lat. particularis, germ.
partikular, Partikular, DEX] lat. particularis, Iorgovici;
1895. particulă (particula, Iorgovici) [< fr. particule, lat. particula, DEX] lat.
particula, Iorgovici;
1896. partiţiune (partiţie, Iorgovici) [< fr. partition, DEX] lat. partitio, Iorgovici;
1897. parţial (parţiale “cel ce ţine cu o parte din cele ce sunt în gâlceavă”,
Iorgovici) [< fr. partial, DEX] lat. partiale, Iorgovici;
1898. parţialitate (“ţinerea cu o parte”, Iorgovici) [< lat. partialitas, fr. partialité,
DEX] lat. partialitas, Iorgovici;
1899. pastoral (pastoralu, LB) [< fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale,
DEX] scientia pastoralis, LB;
1900. patrie (patria, LB; Diaconovici-Loga, Budai-Deleanu, Gracián) [< lat.
patria, fr. patrie, DEX] lat. patria, solum natale, LB;
1901. patriot (patriotu, LB; Diaconovici-Loga, I. Golescu) [< ngr. patriótis,
fr. patriote, germ. Patriot, DEX] lat. patriota, LB;
1902. patron, patroană (Diaconovici-Loga; patronu, patronă, LB) [< lat.
patronus, germ. Patron, fr. patron, DEX] lat. patronus, fautor, patrona,
fautrix, LB;
1903. patrulă (patrolu, LB) [< germ. Patrulle, DEX; în LB, din maghiară,
după forma pe care o are cuvântul românesc în acest dicţionar ardelean]
lat. milites circitores, magh. patrol, germ. Patrolle, Patrulle, fr. patroille(!),
LB;
1904. patruped (patrupedu, Stamati) [< fr. quadrupède, lat. quadrupes,
DEX];
1905. pelican (pelicanu, LB) [< ngr. pelekán, lat. pelicanus, fr. pélican, DEX]
lat. pelecanus, LB;
– 290 –
1906. percepe (a) (percepere, Iorgovici) [< lat. percipere, DEX] lat. percipere,
Iorgovici;
1907. percept (perceptu, Iorgovici) [nu apare în DEX, nici în DN] lat. perceptus,
Iorgovici;
1908. perdiţie (Iorgovici) [< fr. perdition, DEX] lat. perditio, Iorgovici;
1909. peren (perenne, adv., Iorgovici) [< lat. perennis, fr. pérenne, DEX, pentru
adj.] lat. perenne, Iorgovici;
1910. perenal (perennale, Iorgovici) [nu este atestat în DEX, nici în DN; împrumut
din latină] lat. perennale, Iorgovici;
1911. perenitate (perennalitate, Iorgovici) [< fr. pérennité, DEX] lat. perennalitas,
Iorgovici;
1912. perfi d (IHR) [< fr. perfi de, DEX];
1913. perfi ditate (IHR) [nu apare în DEX. nici în DN; nu l-am identifi cat în
dicţionarele franţuzeşti, italieneşti şi latineşti consultate; pare a fi o creaţie
a lui Heliade Rădulescu];
1914. pergament (pargamentu, LB) [< lat. pergamentum, DEX] lat. membrana,
charta pergamena, LB;
1915. pericol (periculu, Iorgovici, LB) [< lat. periculum, it. pericolo, DEX]
lat. periculum, Iorgovici, LB;
1916. periculos (Iorgovici) [< lat. periculosus, it. pericoloso, DEX] lat. periculosus,
Iorgovici;
1917. permisie (Iorgovici) [< fr. permission, lat. permissio, DEX] lat. permissio,
Iorgovici;
1918. permite (a) (permitere, Iorgovici) [< fr. permettre, lat. permittere, DEX]
permittere, Iorgovici;
1919. persecutor (Iorgovici) [< fr. persécuteur, DEX] lat. persecutor, Iorgovici;
1920. persecuţie (Iorgovici) [< fr. persécution, DEX] lat. persecutio, Iorgovici;
1921. persoană (personă, LB; PAH) [< lat. persona, germ. Person, fr. personne,
DEX] lat. persona, LB;
1922. perspectivă (perşpectivu, LB) [< fr. perspective, DEX] lat. thelescopium,
perspectiva, LB;
1923. perpendicular (IG) [< lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr.
perpendiculaire, DEX];
1924. perucă (parocă, LB) [< fr. perruque, it. perrucca, DEX] lat. capilmentum,
magh. paróka, germ. Peructe,Perüque, LB;
1925. pervers (Iorgovici) [< fr. pervers, DEX] lat. perversus, Iorgovici;
1926. perversitate (Iorgovici) [< fr. perversité, DEX] lat. perversitas, Iorgovici;
– 291 –
1927. perverti (a) (pervertire, Iorgovici) [< fr. pervertir, DEX] lat. pervertere,
Iorgovici;
1928. petiţie (IHR) [< fr. pétition, DEX];
1929. piaţă (piaţiu, LB) [< it. piazza, DEX; după formă, în LB, din maghiară]
lat. forum, platea, it. piazza, magh. piatz, piartz, LB;
1930. pilulă (LB; pilula, IB) [< fr. pilule, DEX] lat. pilula, LB;
1931. pistol (piştolu, LB) [< ngr. pistóli, germ. Pistol, DEX] lat. pistola, pistoleta,
magh. pistoly, pistaly, germ. Pistole, it. pistola, LB;
1932-1933. piştolaşu, piştoluţu (LB) [nu apar în DEX, nici în DN; derivate
diminutivale din piştol < magh. pistoly];
1934. placaj, -uri (“adică căptuşeală dă scânduri supţiri piste altele mai groase”,
IG) [< fr. placage, plaquage, DEX] < fr. placage, IG;
1935. plan (planu, LB) [< fr. plan, lat. planus, DEX] lat. systema, planum,
LB;
1936. planetă (LB, Gracián, PAH; planetu, Stamati) [< fr. planète, lat. planeta,
DEX] lat. planeta, LB;
1937. plantă (LB) [< lat. planta, fr. plante, DEX] lat. planta, LB;
1938. plastic (-ci, -că, -ce, IG) [< fr. plastique, DEX];
1939. plex (Kreţulescu) [< lat., fr. plexus, DEX];
1940. plic (CR) [< ngr. plíkos, it. plico, DEX];
1941. pluralitate (“adică număr mai mare, cei mai mulţi”, IG) [< lat. pluralitas,
fr. pluralité, DEX] < it. pluralità, IG;
1942. pluş (“materiie ca dă puf, ca catifeaoa, însă cu peri mai mari şî mai
moi”, IG) [< germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rs. pliuş, DEX] “poate din cuv. fr.
pelouche”, IG;
1943. pluton (ploton, peloton, IG) [< fr. peloton, it. plotone, DEX] < fr. peloton,
IG;
1944. pneumatic (şi pnevmatic, IG) [< fr. pneumatique, lat. pneumaticus, it.
pneumatico, DEX];
1945. pneumonie (pnevmoniie, pneumoniie, IG) [< fr. pneumonie, DEX] pnevmoniie
< gr., IG;
1946. podagră (podagră, LB) [< ngr. podághra, DEX] lat. podagra, LB;
1947. poet (poetă, m. pl. -ţi, LB) [< ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète, DEX]
lat. poeta, LB;
1948. poetică (LB, Budai-Deleanu) [< lat., it. poetica, fr. poétique, DEX];
1949. poeticesc (poeticescu, -céscă, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; derivat
intern] lat. poeticus, LB;
1950. poeticeşte (poeticésce, în chirilice, poeticeaşte, LB) [neînregistrat în
DEX, nici în DN; derivat intern] lat. poetice, LB;
1951. poezie (poesie, în chirilice: poezie, LB; poesie, GTN) [< fr. poésie, DEX]
lat. poesis, poetice, ars poetica, LB;
– 292 –
1952. pol (Carte de geografi e) [< fr. pôle, lat. polus, DEX];
1953. polar (Carte de geografi e) [< lat. polaris, it. polare, fr. polaire, DEX];
1954. poligamie (LB) [< fr. polygamie, DEX] lat. polygamia, gr. poli- + gamos,
LB;
1955. poligon (poligonu, Gh. Lazăr) [< fr. polygone, DEX];
1956. politic, -ă (s., adj.; politicu, LB; Proclamaţia de la Izlaz; politec, Gracián;
PAH) [< lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique, DEX] lat. politicus,
LB;
1957. polonez (Gracián) [< fr. polonais, DEX];
1958. pomadă (pomade, LB) [< fr. pommade, DEX; după formă, în LB, împrumut
din maghiară sau din germană] lat. unguentum capillorum, magh.
pomáde, germ. Pomade, fr. pommade, LB;
1959. pompă (LB; pompa, IB) [< lat. pompa, fr. pompe, DEX] lat. pompa,
LB, IB;
1960. pompier (IHR) [< fr. pompier, DEX];
1961. pompos (pomposu, LB) [< fr. pompeux, lat. pomposus, DEX] lat. pomposus,
LB;
1962. porţelan (porçelanu, LB) [< germ. Porzellan, DEX] lat. terra porcellana,
magh. portzellán, germ. Porcellan, LB;
1963. porfi r (porfi ră, LB) [< ngr. porfi rítis, fr. porphyre, DEX] lat. purpura,
LB;
1964. portofel (CR) [< rs. portofel’, fr. portefeuille, DEX];
1965. porţie (Iorgovici, LB) [< fr. portion, DEX] lat. portio, Iorgovici, LB;
1966. practica (a) (“adică a urma, a lucra, a să îndeletnici la oarece”, IG) [<
fr. pratiquer, DEX];
1967. practicabil (IG) [< fr. practicable, DEX];
1968. practică (IG) [< germ. Praktik, fr. pratique, DEX] < gr., IG;
1969. pragmatic, -ă (“cel ce priveşte la trebi politiceşti, la trebile statului”, IG)
[< fr. pragmatique, DEX] < gr. IG;
1970. pravilist (“adică cel ce ştie pravila”, IG) [neatestat în DEX, nici în DN;
probabil formaţie a lui I. Golescu];
1971. preambul (şi preambulă “şî prolog şî prolegomenă, adică înainte cuvântare
dă oarece, cuvântul ce să pune înainte la o istoriie”, IG) [< fr. préambule,
DEX] < it. preambulo, IG;
1972. precipita (a) (“adică a să cufunda, a cădea la fund materiia cea groasă,
cea mai grea, dăosăbindu-să dă cea mai subţire”, IG) [< fr. précipiter, lat.
praecipitare, DEX] < it. precipitare, IG;
1973. predicaţie (LB; predicaţiune, Bărnuţiu) [< lat. praedicatio, fr. prédication,
DEX] concio, oratio sacra, sermo sacer, LB;
1974. predicator (predicatoru, LB) [< fr. prédicateur, DEX] lat. concionator,
LB;
– 293 –
1975. preeminent (“cel ce are preeminenţă”, IG) [< fr. prééminent, DEX];
1976. preeminenţă (“adică precădere, cinste mai mare ce are oarecine piste
altul, după vredniciia, destoiniciia sa”, IG) [< fr. prééminence, DEX] < fr.
prééminense(!), IG;
1977. preexista (a) (preecsista, IG) [< fr. préexister, DEX];
1978. prefaţă (prefaţie, LB; prefaţiune, Bărnuţiu) [< fr. préface, DEX] lat.
praefatio, LB;
1979. prenumeraţie (Diaconovici-Loga) [neatestat în DEX, nici în DN];
1980. prenumerant (Diaconovici-Loga) [neînregistrat în DEX, nici în DN];
1981. prepoziţie (Iorgovici) [< fr. préposition, lat. praepositio, DEX] lat.
praepositio, Iorgovici;
1982. pretinde (a) (pretendu, LB) [< fr. prétendre, DEX] lat. praetendo, LB;
1983. pretenţie (Budai-Deleanu) [< fr. prétention, DEX];
1984. preterit (Iorgovici) [< fr. prétérit, lat. praeteritum, DEX];
1985. pretext (pretextu, pretestu, LB; Şincai) [< fr. prétexte, DEX] lat. praetextus,
LB;
1986. preţios (bucate pretioase, IB) [< fr. précieux, lat. pretiosus, it. prezioso,
DEX];
1987. prezent (IG) [< lat. praesens, fr. présent, DEX];
1988. prezentaţie (presentaţie, Iorgovici) [nu apare în DEX; DN: < fr. présentation];
1989. principat (Şincai) [< fr. principat, lat. principatus, DEX];
1990. prinţ (prens, Gracián; Codrescu) [< fr. prince, germ. Prinz, DEX];
1991. prismă (în chirilice, prizmă, LB) [< fr. prisme, DEX];
1992. privilegiu (privileghiu, Gracián) [< fr. privilège, lat. privilegium,
DEX];
1993. proba (a) (probezu, proboluescu, LB) [< lat. probare, DEX];
1994. probă (Budai-Deleanu, LB; proba, IB) [< lat. proba, DEX] lat. proba,
LB;
1995. problemă (Budai-Deleanu) [< fr. problème, lat. problema, DEX];
1996. proces (CR) [< it. processo, fr. procès, lat. processus, DEX];
1997. proclama (a) (a proclama “adică a da dă ştire la obşte, a face cunoscut la
obşte”, IG) [< fr. proclamer, lat. proclamare, DEX] < it. proclamare, IG;
1998. proclamaţie (Proclamaţia de la Izlaz) [< fr. proclamation, lat. proclamatio,
DEX];
1999. procurator (procuratoru, procatoru “advocatu”, LB) [< fr. procurateur,
lat. procurator, DEX] lat. procurator, LB;
2000. procură (“adică vechilet, carte dă vechil”, IG) [< germ. Prokura, DEX]
< it. proccura, IG;
2001. prodiţie (“predarea tainelor cuiva încredinţate”, Iorgovici) [neatestat în
DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat. proditio, Iorgovici;
– 294 –
2002. produce (a) (producere, Iorgovici; producu, -cere, -dusu, LB); [< lat.
producere, DEX]; lat. produco, LB;
2003. product (productu, Iorgovici) [< lat. productus, germ. Produkt, DEX]
lat. productum, Iorgovici;
2004. producţie (Kogălniceanu) [< fr. production, DEX];
2005. proeminenţă (prominenţă “adică oarece ce ieste mai în sus, mai ridicat
dăcât celelalte ce sunt împrejurul lui”, IG) [< fr. proéminence, DEX] < it.
prominenza, IG;
2006. profan (Budai-Deleanu) [< fr. profane, lat. profanus, DEX];
2007. profesor (“inveţetoriu, instructoru, dascalu”, LB; Bărnuţiu, IG) [< fr.
professeur, germ. Professor, DEX] lat. professor, moderator, LB;
2008. profesoresc (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat intern din profesor];
2009. profund (profondu, LB; IHR) [< lat. profundus, fr. profond, DEX];
2010. proimion (şi proemu, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din
latină] lat. proëmium, praefatio, gr. proimios, LB;
2011. prolegomenă (IG) [< fr. prolégomènes, DEX];
2012. prolog (IG, Budai-Deleanu) [< fr. prologue, DEX] < gr., IG;
2013. promenadă (promenadă, IG) [< fr. promenade, DEX] < fr. promenade,
IG;
2014. promisiune (promisie, Iorgovici) [< fr. promission, DEX] lat. promissio,
Iorgovici;
2015. promite (a) (promitere, Iorgovici) [< lat. promittere, fr. promettre, DEX]
lat. promittere, Iorgovici;
2016. promontoriu (“adică capul, piscul muntelui ce iese, să întinde spre
mare”, IG) [< lat. promontorium, fr. promontoire, DEX] < it. promontorio,
IG;
2017. promoţie (promoţiie “adică innaintare, râdicare în cinste mai mare”, IG)
[< fr. promotion, lat. promotio, DEX] < it. promozione, IG;
2018. promptitudine (promtitudine, IHR) [< fr. promptitude, lat. promptitudo,
DEX];
2019. promulgaţie (promulgaţiie “adică publicaţiile dă pravili, dă legiuiri”
IG) [neînregistrat în DEX; DN: < lat. promulgatio, fr. promulgation, DEX]
< it. promulgazione, IG;
2020. pronostic (prognostic, Budai-Deleanu) [< fr. pronostic, DEX; grupul
-gn- din prognostic se explică prin lat. prognosticum, prognostica];
2021. pronume (Budai-Deleanu) [< lat. pronomen, fr. pronom, DEX];
2022. pronunţa (a) (a pronunţiia, IG) [< lat. pronuntiare, fr. prononcer, DEX]
< it. pronunziare, IG;
2023. pronunţie (LB, Budai-Deleanu) [< it. pronunzia, DEX] lat. pronunciatio,
LB;
– 295 –
2024. propagaţie (propagaţiie “adică întindere, înmulţire, sporire prin
naştere”, IG) [neatestat în DEX; DN: < fr. propagation, lat. propagatio] <
it. propagazione, IG;
2025. proporţie (Iorgovici) [< fr. proportion, lat. proportio, DEX] lat. proportio,
Iorgovici;
2026. propoziţie (“punerea înainte de faţă, aducerea înainte”, Iorgovici) [< fr.
proposition, lat. propositio, DEX];
2027. proprietar (IG) [< fr. propriétaire, lat. proprietarius, DEX];
2028. proprietate (LB) [< fr. propriété, lat. proprietas, DEX] lat. proprietas,
LB;
2029. propriu (LB) [< lat. proprius, fr. propre, DEX] lat. proprius, LB;
2030. prospect (IG) [< lat., fr. prospectus, germ. Prospekt, DEX] < lat. prospectus,
IG;
2031. prospectiv (-i, -vă, -e “dă prospect”, IG) [nu apare în DEX; DN: < fr.
prospectif];
2032. prosperitate (“adică norocire, întâmplări norocite, plăcute”, IG) [< fr.
prospérité, lat. prosperitas, DEX] < it. prosperità, IG;
2033. prostituţie (Iorgovici) [< fr. prostitution, DEX] lat. prostitutio, Iorgovici;
2034. protagonist (GTN) [< fr. protagoniste, DEX];
2035. protector (Budai-Deleanu) [< lat. protector, fr. protecteur, DEX];
2036. protocol (protocolu, LB) [< fr. protocole, germ. Protokoll, DEX] lat.
protocollum, LB;
2037. providenţă (providenţie, Iorgovici) [< lat. providentia, fr. providence,
DEX] lat. providentia, Iorgovici;
2038. provincie (provinçie, LB) [< lat. provincia, fr. province, DEX] lat. provincia,
LB;
2039. provincial (provinçialu, LB) [< lat. provincialis, fr. provincial, DEX];
2040. prozelit (proselitu, LB; proselit, -ţi, -tă, -e “străin ce vine la noi din altă
ţară”, IG) [< fr. prosélyte, lat. proselytus, DEX] < gr., IG; lat. proselytus,
LB;
2041. prozelitism (proselitism, -uri/ -e, IG) [< fr. prosélytisme, DEX] < gr.,
IG;
2042. prudent (prudente, Iorgovici) [< fr. prudent, lat. prudens, DEX] lat.
prudens, Iorgovici;
2043. prudenţă (prudenţie, Iorgovici; Codrescu) [< fr. prudence, lat. prudentia,
it. prudenza, DEX] lat. prudentia, Iorgovici;
2044. psalmist (LB) [< fr. psalmiste, lat. psalmista, DEX] lat. psalmista, psalmographus,
LB;
2045. public (-ci/ -uri, “adică obştea, norodul“, IG; GTN, Gracián, IHR) [< lat.
publicus, fr. public, DEX] < it. pubblico, IG;
– 296 –
2046. publicist (“cel ce cunoaşte, scrie despre dreptul obştii, norodului”, IG)
[< fr. publiciste, DEX];
2047. publicitate (“cunoştinţă dă dreptul obştii”, IG; Stamati) [< fr. publicité,
DEX];
2048. puls (pulsu, Stamati) [< fr. pouls, lat. pulsus, DEX];
2049. punct (punctu, LB; puntu, LB, Stamati) [< lat. punctum, DEX] lat. punctum,
LB;
2050. pupilă (Stamati) [< fr. pupille, lat. pupilla, DEX];
2051. pur (puru, LB) [< lat. purus, fr. pur, DEX] lat. purus, LB;
2052. purgativ (“dă curăţeniie, dă işire afară”, IG) [< fr. purgatif, lat. purgativus,
DEX];
2053. purgatoriu (“adică focul cel curăţitor ce se crede , să socoteşte că iaste
pă celalaltă lume”, IG) [< lat. purgatorius, it. purgatorio, DEX] < it. purgatorio,
IG;
2054. purgaţie (LB; “curăţeniie, dohtoriie dă curăţeniie, dă işire afară”, IG) [<
fr. purgation, lat. purgatio, DEX; în LB, împrumut din magh. purgátzió] lat.
medicamentum purgativum, laxativum, LB;
2055. purifi caţie (purifi caţiie “adică curăţire, lămurire dă orce lucru murdar
ce iaste în oarece”, IG) [neatestat în DEX; DN: < fr. purifi cation] < fr. purifi
cation, IG;
2056. puriform (IG) [neînregistrat în DEX, nici în DN] < fr. purifome, IG;
2057. purism (-uri/ -e, IG) [< fr. purisme, DEX];
2058. purist (“adică cel ce să sileşte să grăiască curat o limbă, însă piste
măsură”, IG) [< fr. puriste, DEX] < fr. puriste, IG;
2059. purpură (IG, LB) [< lat. purpura, DEX] < fr. pourpre, IG; lat. purpura,
LB;
2060. rachetă (Stamati) [< fr. raquette, DEX];
2061. radical (IG) [< fr. radical, germ. Radikal, DEX];
2062. rang (rangu, Gracián) [< fr. rang, DEX];
2063. raport (IG) [< fr. rapport, DEX];
2064. rasă (Stamati) [< fr. race, germ. Rasse, DEX]
2065. rată (LB) [< germ. Rate, DEX] lat. rata, LB;
2066. raţie (LB) [< lat. ratio, fr. ration, DEX] lat. ratio, LB;
2067. reacţie (Stamati) [< fr. réaction, DEX];
2068. realizaţie (Kogălniceanu) [neînregistrat în DEX, nici în DN; împrumut
din fr. réalisation];
2069. rebel (rebelu, Stamati, 1852) [< fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebelle,
DEX];
2070. recopia (a) (a recopiia, IG) [< fr. recopier, DEX];
2071. recreaţie (şi recraţie, regraţie, LB) [< fr. récréation, lat. recreatio, DEX]
lat. recreatio, LB;
– 297 –
2072. recrut (regrută, LB) [< germ. Rekrut, rs. rekrut, DEX] germ. Recrut(!),
LB;
2073. recto (IG) [< fr., lat. recto, DEX] < lat. recto, IG;
2074. redacţie (Kogălniceanu) [< fr. rédaction, DEX];
2075. reduce (a) (reducere, Iorgovici) [< lat. reducere, fr. réduire, DEX] lat.
reducere, Iorgovici;
2076. reducţie (Iorgovici) [< fr. réduction, lat. reductio, DEX] lat. reductio,
Iorgovici;
2077. redută (Stamati) [< rs. redut, germ. Redute, fr. redoute, DEX];
2078. reformat (IG, Şincai) [din (a) reforma, prin conversiune; cf. fr. réformé,
lat. reformatus, DEX];
2079. regiment (CR; reghementu, LB) [< fr. régiment, germ. Regiment, DEX]
lat. legio, regimen, LB;
2080. regula (a) (regulezu, LB) [< lat., it. regulare, DEX] lat. regulo, LB;
2081. regulament (CR) [< it. regulamento, DEX];
2082. regulat (Gh. Lazăr) [din (a) regula, prin conversiune, DEX ];
2083. regulă (Iorgovici, Budai-Deleanu, PAH) [< lat. regula, it. regola,
DEX];
2084. religie (Şincai; relighie, relighionu, LB; anonim/ 1822; relighion, LB)
[< fr. religion, lat. religio, germ. Religion, DEX] lat. religio, germ. Religion,
LB;
2085. remite (a) (remitere, Iorgovici) [< lat. remittere, DEX) lat. remittere,
Iorgovici;
2086. remontă (cal de remont, IG) [< fr. remonte, DEX];
2087. ren (“adică cerb sălbatic“, IG) [< fr. renne, DEX] < fr. renne, IG;
2088. renegat (“adică cel ce-ş tăgăduieşte legea creştinească, pă Hristos”, IG)
[< fr. renégat, germ. Renegat, DEX] < fr. renégat, IG;
2089. renons (renonţă, IG) [neatestat în DEX; DN: < fr. renonce] < fr. renonce,
IG;
2090. rentă (“adică venit”, IG) [< fr. rente, DEX] < fr. rente, IG;
2091. repara (a) (“adică a drege ce s-a stricat”, IG) [< fr. réparer, lat. reparare,
DEX] < fr. réparer, IG;
2092. reparabil (“ce să poate mermetisi, drege, preface”, IG) [< fr. réparable,
lat. reparabilis, DEX];
2093. repartiţie (Iorgovici) [< fr. répartition, DEX] lat. repartitio, Iorgovici;
2094. repercusiune (repercurţiie “adică dare înapoi a unflăturii dă gâlci”, IG)
[< fr. répercussion, DEX] < fr. repercussion(!), IG;
2095. repertoriu (“aidcă listă, însemnare dă oarece”, IG; Kogălniceanu) [< fr.
répertoire, lat. repertorium, DEX] < it. repertorio, IG;
2096. replica (a) (replicare, Iorgovici) [< fr. répliquer, DEX] lat. replicare,
Iorgovici;
– 298 –
2097. replică (replica “răspuns la răspuns”, Iorgovici) [< fr. réplique, DEX]
lat. replica, Iorgovici;
2098. reprezenta (a se) (GTN) [< fr. représenter, lat. repraesentare, DEX];
2099. reprezentaţie (GTN) [< fr. représentation, lat. repraesentatio, DEX];
2100. republicanism (“sistima republicanilor”, IG) [< fr. républicanisme,
DEX];
2101. republicaniza (a) (“a preface o stăpânire în republică”, IG) [nu apare în
DEX, nici în DN; creaţie a lui I. Golescu, din republican + -iza];
2102. republică (“adică stăpânire obştească a norodului”, IG; răpublică, Gracián)
[< it. republica, fr. république, DEX];
2103. respiraţie (LB) [< fr. respiration, lat. respiratio, DEX] lat. repiratio,
LB;
2104. responsabiliate (Proclamaţia de la Izlaz) [< fr. responsabilité, DEX];
2105. restanţă (reştanţie, LB; restanţia, Iorgovici) [< it. restanza, DEX] lat.
restantia, LB, Iorgovici;
2106. restitui (a) (restituire, Iorgovici ) [< fr. restituer, it. restituire, DEX] lat.
restituere, Iorgovici;
2107. restituţie (Iorgovici) [< fr. restitution, DEX] lat. restitutio, Iorgovici;
2108. retor (ritoru, LB) [< ngr. rítor, lat. rhetor, DEX] lat. rhetor, LB;
2109. retorică (ritorică, LB) [< ngr. ritoriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique,
DEX] lat. rhetorica, LB;
2110. retoricesc (ritoricescu, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat intern]
lat. rhetoricus, LB;
2111. retoriceşte (ritoricesce, LB) [neatestat în DEX, nici în DN; derivat intern]
lat. rhetorice, LB;
2112. reţetă (receta, GTN; şi răţetă “adică ţidula dohtorului către spiţăriie”,
IG) [< ngr. retséta; cf. it. ricetta, fr. recette, DEX] < fr. recette, IG;
2113. reumatism (IG) [< lat. rheumatismus, it. reumatismo, germ. Rheumatismus,
DEX];
2114. revistă (reviu, “adică revedere”, IG) [< it. rivista; cf. fr. revue, DEX]
reviu < fr. revue, IG;
2115. revizie (reviziie, IG; Iorgovici) [< fr. révision, lat. revisio, DEX] < it.
revisione, IG; lat. revisio, Iorgovici;
2116. revizui (a) (IG) [< rom. revizie + -ui, DEX];
2117. revizuitor (IG) [< rom. revizui + -(i)tor; neatestat în DEX, nici în DN];
2118. revoltat (revoltatu, Stamati, 1852) [din (a) revolta, prin conversiune; cf.
fr. révolté, DEX];
2119. revoltă (Stamati, 1852) [< fr. révolte, DEX];
2120. rezultat (PAH) [< fr. résultat, germ. Rezultat, DEX];
2121. ritm (IG) [< ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rythmus, DEX];
2122. rival (Gracián) [< fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival, DEX];
– 299 –
2123. rodiu (rodiomă “un metal foarte tare şî anevoie dă topit, ce s-a găsit
amestecat cu platina”, IG) [< fr. rhodium, DEX] < fr. rhodium, IG;
2124. rol (GTN) [< fr. rôle, DEX];
2125. roman (romanu seu râmleanu, LB) [< lat. romanus, DEX] lat. romanus,
LB;
2126. romantism (GTN) [< fr. romantisme, DEX];
2127. romb (rombu, Gh. Lazăr) [< ngr. rómbos, fr. rhombe, DEX];
2128. ruina (a) (ruinezu, LB) [< lat. ruinare, fr. ruiner, DEX] lat. diruo, destruo,
demolior, fr. ruiner, LB;
2129. ruină (LB, IG) [< fr. ruine, lat. ruina, DEX] < it. ruina, IG;
2130. rută (“o plantă”, LB) [< lat. ruta, DEX] lat. ruta, LB;
2131. sacrament (sacramentu, LB) [< fr. sacrement, lat. sacramentum, DEX]
lat. sacramentum, LB;
2132. sacrifi ciu (sacrifi çiu, LB) [< fr. sacrifi ce, lat. sacrifi cium, DEX] lat. sacrifi
cium, LB;
2133. sacrileg (sacrilegu, LB) [< lat. sacrilegus, DEX] lat. sacrilege(!), LB;
2134. sacrilegiu (LB) [< fr. sacrilège, lat. sacrilegium, DEX] lat. sacrilegium,
LB;
2135. sacru (IHR) [< lat. sacer, it. sacro, DEX];
2136. salamandră (sălămandră, sălămăsdră, solomăndră, solomăsdră “soiu
de şope’rlă”, LB) [< fr. salamandre, lat. salamandra, DEX] lat. salamandra,
magh. salamander, germ. Salamander, it. salamandra, fr. salamandre,
LB;
2137. salată (I. Golescu) [< ngr. saláta, DEX];
2138. sală (LB) [< fr. salle, DEX] lat. aula, caenaculum, atrium, triclinium,
magh. szála,... germ. Saal, it. sp. sala, fr. sale(!), LB;
2139. salbie (şi salvie “jale, jele”, LB) [< lat. salvia, DEX] lat. salvia, LB;
2140. sasafras (sasafrasu “unu lemnu”, LB) [neatestat în DEX; în DN: < fr.,
sp. sassafras; după María Moliner, Diccionario de uso del español, Gredos,
Madrid, 1990, în spaniolă forma corectă este sasafrás] lat. laurus sasafras,
germ. Sassafras, LB;
2141. satelit (“adică slugă inarmată spre paza stăpânului şi stelele ce să întorc,
ce îmblă pânprejurul unei planite”, IG) [< fr. satellite, lat. satelles, DEX] <
it. satellite, IG;
2142. satirism (IG) [neatestat în DEX, nici în DN; probabil introdus de Golescu
din neogreacă];
2143. satirist (IG) [neînregistrat în DEX, nici în DN; este probabil un împrumut
din neogreacă sau din fr. satiriste];
2144. satiriza (a) (IG) [< fr. satiriser, DEX];
2145. satirograf (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; probabil este un împrumut
din neogreacă datorat lui Golescu];
– 300 –
2146. satisfacţie (satisfacţiie, IG) [< fr. satisfaction, lat. satisfactio, DEX] <
fr. satisfaction, IG;
2147. satrapie (IG) [< fr. satrapie, lat. satrapia, DEX];
2148. scandal (scăndală, LB; Kogălniceanu) [< fr. scandale, lat. scandalum,
DEX];
2149. sceptru (schiptru, LB) [< fr. sceptre, lat. sceptrum, DEX] lat. sceptrum,
gr. skeptron, LB;
2150. scolastic (şcolasticu, LB) [< fr. scolastique, lat. scholasticus, DEX; în
LB, format prin contaminarea rom. şcoală cu scolastic] lat. scholasticus,
studiosus literarum, LB;
2151. scrimă (şi escrimă “adică dăprindere, învăţătură la arme şi mai ales la
sabiie şi spangă”, IG) [< fr. escrime; cf. it. scrima, DEX] < fr. escrime, IG;
2152. scriptură (LB) [< lat. scriptura, DEX] lat. scriptura, LB;
2153. sculptură (PAH) [< fr. sculpture, lat. sculptura, DEX];
2154. seanţă (IG) [< fr. séance, DEX] < fr. séance, IG;
2155. secantă (linie ~ “cuv. dă mat. şî însemnează o liniie ce taie circonferenţa
cercului în dooă punturi”, IG) [< fr. sécante, DEX] < it. secante, IG;
2156. secol (IHR) [< lat. saeculum, it. secolo, DEX];
2157. secret (secretu, s.n., adj., adv., secretă s. f. “pustie”, LB) [< fr. secret, lat.
secretus, DEX] lat. desertum, vastitas, secretum; vastus, desertus, secretus;
occulte, secreto, LB;
2158. secretar (secretariu, LB) [< fr. secrétaire, DEX];
2159. sectă (LB; “adică părere, învăţătură dă un fi losof”, IG; secta “o parte de
oameni ce urmează aceeaş lege, aceeaş învăţătură a legii”, Iorgovici) [< fr.
secte, lat. secta, DEX] < fr. secte, IG; lat. secta, LB, Iorgovici;
2160. secţie (secţiie “adică o parte din mai multe părţi”, IG) [< rs. sekţiia, fr.
section, DEX] < fr. section, IG;
2161. secund (Iorgovici) [< fr. second, lat. secundus, DEX] lat. secundus, Iorgovici;
2162. secunda (a) (secundare, Iorgovici) [< fr. seconder, lat. secundare, DEX]
lat. secundare, Iorgovici;
2163. secundă (IG) [< fr. seconde, DEX] < it. seconda, IG;
2164. securitate (LB) [< fr. sécurité, lat. securitas, DEX] lat. securitas, LB;
2165. seduce (a) (seducere, Iorgovici) [< lat. seducere; cf. fr. séduire, DEX]
lat. seducere , Iorgovici;
2166. seminar (seminariu, LB) [< fr. séminaire, lat. seminarium, DEX] lat.
seminarium, institutum, LB;
2167. senat (senatu, LB; Diaconovici-Loga; Şincai) [< fr. sénat, lat. senatus,
DEX] lat. senatus, LB;
2168. senator (senatoru, LB) [< fr. sénateur, lat. senator, DEX] lat. senator,
LB;
– 301 –
2169. senior (sinior, Gracián) [< lat. senior, DEX];
2170. sentiment (GTN) [< fr. sentiment, DEX];
2171. sex (secs, IG) [< fr. sexe, lat. sexus, DEX];
2172. silabă (silavă, LB) [< fr. syllabe, lat. syllaba, DEX] lat. syllaba, LB;
2173. silogism (şi siloghism, siloţism “adică o socotinţă spre cercetarea unui
adevăr, o socotinţă din care iese un ce neştiut”, IG) [< fr. syllogisme, lat.
syllogismus, DEX];
2174. simbol (simvol, LB; Gracián) [< lat. symbolum, fr. symbole, germ. Synbol,
DEX] lat. symbolum, LB;
2175. simetrie (Gracián, Budai-Deleanu) [< lat. symmetria, fr. symétrie,
DEX];
2176. simpatie (sympahie, LB; Budai-Deleanu) [< fr. sympathie, lat. sympathia,
DEX] lat. sympathia, LB;
2177. simplicitate (Iorgovici) [< fr. simplicité, lat. simplicitas, DEX] lat. simplicitas,
Iorgovici;
2178. sinceritate (senţeritate, anonim/ 1822) [< fr. sincérité, lat. sinceritas,
DEX];
2179. sinus (sinu, IG) [< fr. sinus, DEX];
2180. smarald (smaragdu, LB) [< it. smeraldo, ngr. smáragdos, DEX] lat.
smaragdus, LB;
2181. soarea (“adică adunare dă cu seară spre petrecere dă vreme”, IG) [< fr.
soirée, DEX];
2182. sociabilitate (Codrescu) [< fr. sociabilité, DEX];
2183. societate (soţietate, Diaconovici-Loga, Budai-Deleanu; soçietate, LB;
GTN, Codrescu) [< fr. société, lat. societas, DEX] lat. societas, consortium,
sodalitium, LB; it. società, LB;
2184. soldat (IG, PAH) [< fr. soldat, it. soldato, germ. Soldat, DEX];
2185. soldiu (şi soldiie, “adică o monedă mică, cum ieste la noi paraoa” IG) [<
it. soldo, DEX] < it. soldo, IG;
2186. solid (IG) [< fr. solide, lat. solidus, DEX] < it. solide, IG;
2187. solidar (IG) [< fr. solidaire, DEX] < it. solidario, IG;
2188. solidifi ca (a) (a solidifi ia “adică a face oarece solid”, IG) [< fr. solidifi er,
it. solidifi care, DEX];
2189. solo (“ce însemnează singur cuv. dă muzică ce însemnează o cântare ce
să cântă dă unul singur”, IG) [< it. solo, DEX] < it. solo, IG;
2190. solstiţial (Carte de geografi e) [< fr. solsticial, lat. solstitialis, DEX];
2191. solstiţiu (solstiţiie, solstitiie, IG) [< lat. solstitium, fr. solstice, DEX] <
it. solstizio, IG;
2192. solubil (“adică topetic, ce să poate topi”, IG) [< fr. soluble, lat. solubilis,
DEX] < it. solubile, IG;
2193. solubilitate (“puterea celui solubil”, IG) [< fr. solubilité, DEX];
– 302 –
2194. soluţie (soluţiie “adică dăzlegarea unei neînţelegeri, unui lucru întunecat”,
IG) [< fr. solution, lat. solutio, DEX] < it. soluzione, IG;
2195. somnambul (şi somnabul, IG) [< fr. somnambule, DEX];
2196. somnambulism (şi somnabulism, IG) [< fr. somnambulisme, DEX];
2197. somnifer (“adică cela ce aduce, pricinuieşte somn”, IG) [< fr. somnifère,
lat. somnifer, DEX] < it. somnifero, IG;
2198. somnolent (IG) [< fr. somnolent, lat.somnolentus, DEX];
2199. somnolenţă (IG) [< fr. somnolence, lat. somnolentia, DEX] < fr. somnolense(!),
IG;
2200. sondă (IG) [< fr. sonde, DEX] < fr. sonde, IG;
2201. sonet (CR) [< fr. sonnet, it. sonetto, DEX];
2202. spaniol (Gracián) [< fr. espagnol, it. spagnolo, DEX];
2203. spion (şpionu, LB) [< germ. Spion, it. spione; cf. fr. espion, DEX] lat.
explorator, speculator; gall. (= fr.) espion, LB;
2204. spiona (a) (şpionesc, -nire, -nitu, LB) [< germ. spionieren, it. spionare;
cf. fr. espionner, DEX] lat. exploro, speculor; gall. (= fr.) espionner, LB;
2205. spital (şpitaiu, şpitaliu, LB; ispital “casa de bolnavi”, IB) [< germ. Spital,
DEX] lat. hospitale, vel hospitalium, LB; hospitale, IB;
2206. stabil (IG; stabile, Iorgovici) [< lat. stabilis, DEX] < it. stabile, IG; lat.
stabilis, Iorgovici;
2207. stabilitate (Iorgovici) [< fr. stabilité, lat. stabilitas, DEX] lat. stabilitas,
Iorgovici;
2208. stadiu (stadie “o depărtare de 125 de paşi”, LB; şi stadiie, IG) [< fr.
stade, lat. stadium, DEX] lat. stadium, LB; < gr., IG;
2209. stadion (şi stadiu, stadiie “locul dă dăprindere la alergătură”, IG) [<
germ. Stadion, DEX] < gr., IG;
2210. stand (Diaconovici-Loga) [< fr. stand, germ. Stand; cf. engl. stand,
DEX];
2211. stat (Şincai, CR, Codrescu) [< lat. status, it. stato, DEX];
2212. static (IG) [< fr. statique, DEX];
2213. statistică (“adică ştiinţa dă a cunoaşte, dă a descri toate ale unui stat, ale
unei ţări”, IG) [< fr. statistique, germ. Statistik, DEX];
2214. statuie (statuă, LB; statua, Iorgovici; D. Golescu) [< fr. statue; cf. lat.
statua, DEX] lat. statua, LB, Iorgovici;
2215. statură (Micu-Klein, LB; statura, Iorgovici) [< fr. stature, lat. statura,
DEX] lat. statura, LB, Iorgovici; it. statura, LB;
2216. staţie (ştaţie, LB; Iorgovici) [< fr. station, lat. statio, DEX] lat. statio,
Iorgovici, LB; germ. Station, magh. statzio, LB;
2217. stenograf (IG) [< fr. sténographe, DEX] < gr., IG;
2218. stenografi c (IG) [< fr. sténographique, DEX] < gr., IG;
2219. stenografi e (stenografi ie, IG) [< fr. sténographie, DEX] < gr., IG;
– 303 –
2220. stereotip (IG) [< fr. stéréotype, DEX] < gr., IG;
2221. stern (Kreţulescu) [< fr. sternum; cf. lat. sternum, DEX];
2222. stil (IG, Bărnuţiu) [< fr. style, lat. stilus, DEX];
2223. strofă (LB) [< fr. strophe, lat. stropha, DEX] lat. stropha, LB;
2224. studiat (Bărnuţiu) [din (a) studia, prin conversiune, DEX];
2225. studiu (Bărnuţiu) [< lat. studium, it. studio, DEX];
2226. sublim (GTN) [< fr. sublime, DEX];
2227. substantiv (sostantiv, Ienăchiţă Văcărescu) [< fr. substantif, lat. substantivus,
DEX; la I. Văcărescu, din it. sostantivo];
2228. substitui (a) (substituire, Iorgovici) [< fr. substituer, lat. substituere,
DEX] lat. substituere, Iorgovici;
2229. substitut (Iorgovici) [< fr. substitut, lat. substitutus, DEX] lat. substitutus,
Iorgovici;
2230. sumă (LB) [< lat. summa, pol. suma, DEX] lat. summa, LB;
2231. supă (LB) [< fr. soupe, DEX] lat. jus, jusculum, fr. soupe, LB;
2232. superior (Iorgovici) [< lat. superior, fr. supérieur, DEX] lat. superior,
Iorgovici;
2233. superstiţie (Iorgovici) [< fr. superstition, lat. superstitio, DEX] lat. superstitio,
Iorgovici;
2234. suplica (a) (supplicare, Iorgovici) [< lat., it. supplicare, DEX] lat. supplicare,
Iorgovici;
2235. suplicaţie (supplicaţie, Iorgovici) [< lat. supplicatio, fr. supplication,
DEX] lat. supplicatio, Iorgovici;
2236. suplică (supplica “cerere, inştanţie”, Iorgovici; IHR) [< fr. supplique,
germ. Supplik, it. supplica, DEX];
2237. supoziţie (suppoziţie, Iorgovici) [< fr. supposition, DEX] lat. suppositio,
Iorgovici;
2238. supplice (“rugător cu aplecarea genunchelor”, Iorgovici) [neatestat în
DEX, nici în DN; împrumut din latină] lat. suplex, Iorgovici;
2239. şalupă (CR) [< fr. chaloupe, DEX];
2240. şampanie (IG) [< fr. champagne, DEX];
2241. şcolasticesc (şcolasticescu, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; format
prin contaminare - vezi şcolasticeşte - + sufi xul adjectival -esc] lat. scholasticus,
scholicus, LB;
2242. şcolasticeşte (şcolasticesce, în chirilice, şcolasticeaşte, LB) [neatestat în
DEX, nici în DN; nu cunoaştem alte atestări pentru acest cuvânt, pe care îl
considerăm o creaţie a autorilor Lexiconului budan; format prin contaminarea
rom. şcoală cu scolastic + sufi xul adverbial -eşte] lat. scolastice, LB;
2243. şefdovr (IG) [nu apare în DEX, nici în DN; împrumut din fr. chefd’oeuvre];
– 304 –
2244. şerif (“cuv. engl. ce însemnează un cin dă slujbe mari”, IG) [< engl.
sheriff, fr. shériff, DEX];
2245. şicană (IG) [< fr. chicane, DEX] < fr. chicane, IG;
2246. şiling (şeling “cuv. engl. ce însemnează o monedă englezească”, IG) [nu
apare în DEX, nici în DN; împrumut din engl. shilling];
2247. şină (LB) [< pol. szyna, germ. Schiene, DEX] lat. pertica ferrea, germ.
die Schiene, LB;
2248. ştraif (ştrafu, LB) [< germ. Streif, DEX] lat. linea, virga, taenia, magh.
stráf, germ. Streif, LB;
2249. tangentă (linie ~, IG) [< fr. tangente, DEX] < it. tangente, IG;
2250. taxă (tacsă, LB) [< fr. taxe, DEX] lat. taxa, LB;
2251. tamarin (tamarindu, LB) [< fr. tamarin, DEX] lat. tamarindus indica,
LB;
2252. tamariscă (LB) [< fr. tamaris, lat. tamarix, DEX];
2253. teatru (LB;theatru, IB; şi theatru, Gracián; GTN) [< fr. théâtre, lat.
theatrum, DEX] lat. theatrum, scena, LB;
2254. temă (themă, Budai-Deleanu) [< lat. thema; cf. fr. thème, it. tema,
DEX];
2255. templu (IG) [< lat. templum, fr. temple, DEX];
2256. tendinţă (tendenţă, IG) [< fr. tendance, DEX] < it. tendenza, IG;
2257. tentă (tintă “cerneală”, LB) [< fr. teinte, DEX];
2258. teologie (theologie, LB) [< fr. théologie, DEX] lat. theologia, LB;
2259. teolog (theologu, LB) [< germ. Theolog, it. teologa, DEX] lat. theologus,
LB;
2260. teorie (theorie, Budai-Deleanu) [< fr. théorie, lat. theoria, DEX];
2261. terebentină (terepentinu, LB) [< fr. térébenthine, DEX] lat. oleum terebenthi,
LB;
2262. teribil (IHR) [< fr. terrible, lat. terribilis, DEX];
2263. teritoriu (IG) [< lat. territorium, fr. territoire, DEX] < it. territorio,
IG;
2264. teritorial (IG) [< fr. territorial, DEX];
2265. terminal (IG) [< fr. terminal, lat. terminalis, DEX];
2266. terminaţie (terminaţiie, IG) [< lat. terminatio, DEX];
2267. terminologie (IG) [< fr. terminologie, DEX];
2268. termometru (thermometru, Budai-Deleanu) [< fr. thermomètre, DEX];
2269. testament (IG) [< lat. testamentum, fr. testament, DEX];
2270. tetrarh (LB) [< lat. tetrarches, ngr. tetrárchis, fr. tétrarque, DEX] lat.
tetrarcha, gr., LB;
2271. tigru (Gracián; tigridu “o féră“, LB) [< fr. tigre, lat. tigris, DEX] lat.
tigris, LB;
2272. timpan (tympanu, IB) [< fr. tympan, it. timpano, DEX];
– 305 –
2273. tinctură (tentură, tintură, IG) [< lat. tinctura; cf. fr. teinture, DEX] <
fr. teinture, IG;
2274. tip (typu, IB, LB) [< fr. type, lat. typus, DEX];
2275. tiran (tyranu, LB; tyran, IB) [< ngr. tírannos, fr. tyran, DEX] lat. tyranus,
LB;
2276. tiranie (tyrănie, LB; tyranie, IB; tyrănnie, Şincai; tirăniie, Gracián) [<
fr. tyrannie, DEX] lat. tyranis(!), LB;
2277. tirănesc (tyrănescu, LB; tyranesc, IB) [în DEX, tiranicesc < tiran +
-icesc; în LB, din tiran + -esc] [neatestat în DEX, nici în DN; formaţie
internă] lat. tyranicus, LB;
2278. tirăneşte (tyrănesce, LB) [nu apare în DEX, nici în DN; derivat intern]
lat. tyranice, LB;
2279. tirănire (tyranire, IB) [neînregistrat în DEX, nici în DN; format în
română];
2280. titlu (titulă, titul, tituluşu, LB; titl, IG) [< ngr. títlos, lat. titulus, DEX]
lat. titulus, LB;
2281. ton (Gracián) [< fr. ton, lat. tonus, DEX];
2282. topaz (topazie, LB) [< fr. topaze, DEX] lat. topazius, LB;
2283. torace (torax. Kreţulescu) [< it. torace, DEX];
2284. toxică (“otravă”, LB; Micu-Klein) [< fr. toxique, DEX; la cei doi
reprezentanţi ai şcolii latiniste din Transilvania, probabil este un împrumut
din pl. lat. toxicum] lat. toxicum, venenum, gr. toxicon, LB;
2285. tradiţie (tradiţiie, IG; Iorgovici) [< fr. tradition, DEX] < fr. tradition,
IG; lat. traditio, Iorgovici;
2286. traduce (a) (traducere, Iorgovici) [< lat. traducere, fr. traduire, DEX]
lat. traducere, Iorgovici;
2287. traducţie (GTN, Kogălniceanu) [< fr. traduction, lat. traductio, DEX];
2288. tragedie (şi traghedie, Gracián; GTN) [< fr. tragédie, lat. tragoedia,
DEX];
2289. tramă (LB) [< fr. trame, lat. trama, DEX] lat. trama, subtemen, LB;
2290. tramontana (tramontană “adică vântul dăspre miazănoapte”, IG) [neatestat
în DEX; DN: it. < tramontana] < it. tramontana, IG;
2291. transcripţie (transcripţiie “adică prescriere, copiie”, IG) [< fr. transcription,
DEX] < fr. transcription, IG;
2292. transmigraţie (transmigraţiie “adică băjeniie, pribegire, mutare,
strămutare a norodului”, IG) [< fr. transmigration, lat. transmigratio, DEX]
< it. transmigrazione, IG;
2293. transparent (“adică cela prin care să vede”, IG) [< fr. transparent, lat.
transparens, DEX] < fr. transparent, IG;
2294. transparenţă (IG) [< fr. transparence, DEX];
2295. transpira (a) (IG) [< fr. transpirer, DEX] < it. transpirare, IG;
– 306 –
2296. transpirabil (IG) [neînregistrat în DEX, nici în DN; probabil este o
creaţie analogică a lui I. Golescu];
2297. transpiraţie (transpiraţiie “adică răsufl are”, IG) [< fr. transpiration,
DEX] < it. transpirazione, IG;
2298. transport (LB, I. Golescu) [< fr. transport, DEX] lat. commeatus, LB;
2999. transporta (a) (transportare, Iorgovici) [< fr. transporter, lat. transportare,
DEX] lat. transportare, Iorgovici;
2300. tranzit (“adică voie dă a trece marfa dintr-o ţară într-alta fără vreo cercetare”,
IG) [< fr. transit, DEX] < fr. transit, IG;
2301. tratament (“adică bună priimire cu oarecine, bună căutare”, IG) [< it.
trattamento, fr. traitement, DEX] < it. trattamento, IG;
2302. tratat (tractat, IB) [< it. trattato, DEX; în IB, împrumut din latină] lat.
tractatus, IB;
2303. tribun (IG) [< lat. tribunus, DEX] < it. tribuno, IG;
2304. tribună (IG) [< fr. tribune, DEX] < fr. tribune, IG;
2305. tribut (IG) [< fr. tribut, lat. tributum, DEX] < it. tributo, IG;
2306. triumf (Şincai) [< lat. triumphus, fr. triomphe, DEX];
2307. trombă (IG) [< fr. trombe, DEX] < it. tromba, IG;
2308. tron (tronu, LB) [< fr. trône, DEX] lat. thronus, gr., LB;
2309. trupă (GTN) [< fr. troupe, DEX];
2310. tutore (tutoru, titoru, LB; tutor, Micu-Klein) [< it. tutore; cf. fr. tuteur,
DEX] lat. curator, tutor, LB;
2311. ţintaură, centaură (centauria “earba”, IB) [< lat.centaurea, fr. centaurée,
DEX] lat. centauria, IB;
2312. umbrelă (LB) [< fr. ombrelle] lat. umbella(!), umbraculum, LB;
2313. uni (a) (Codrescu) [< lat. unire, DEX];
2314. unitar (s., Şincai) [< fr. unitaire, DEX];
2315. unitareş (unitareşu, LB) [neatestat în DEX, nici în DN];
2316. unitar (unitariu s. m., LB) [< fr. unitaire, DEX] lat., magh. unitarius,
LB;
2317. urină (LB) [< fr. urine, lat. urina, DEX] lat. urina, lotium, LB;
2318. uz (IHR) [< lat. usus, it. uso, DEX];
2319. vagabond (IHR) [< fr. vagabond, lat. vagabundus; cf. it. vagabondo,
DEX];
2320. valeriană (valerianu “o plantă”, LB) [< fr. valériane, DEX] lat. valeriana
offi cinalis, LB;
2321. valoros (IHR) [< fr. valeureux, DEX];
2322. vandal (vandali, IG) [< fr. vandale, DEX];
2323. vandalism (IG) [< fr. vandalisme, DEX];
– 307 –
2324. vanilie (vaniliie “adică un copaciu dă la America, ce scoate rod foarte
mirositor“, IG ) [< ngr. vanílli; cf. it. vaniglia, vainiglia, fr. vanille, DEX]
< it. vaniglia, IG;
2325. vanitate (IG) [< fr. vanité, lat. vanitas, DEX] < it. vanità, IG;
2326. vapor (“adică corabiia cu abur, ce umblă pă apă mişcându-să dă abur”
IG) [< ngr. vapóri, DEX] < it. vapore, IG;
2327. vaporaţie (vaporaţiie, IG) [neatestat în DEX, nici în DN; nu apare în
dicţionarele franţuzeşti consultate; împrumut din lat. vaporatio];
2328. vaporiza (a) (IG) [< fr. vaporiser, DEX];
2329. varia (a) (a variia, “adică a schimba, a preface în felurimi dă chipuri, dă
feţe”, IG) [< fr. varier, lat. variare, DEX] < it. variare, IG;
2330. variabil (IG) [< fr. variable, lat. variabilis, DEX];
2331. variaţie (variaţion, variaţiie, IG) [< fr. variation, lat. variatio, DEX] <
it. variazione, IG;
2332. varietate (IG, Budai-Deleanu) [< fr. variété, lat. varietas, DEX];
2333. vasal (“adică cel ce atârnă dă puterea altuia”, IG) [< fr. vassal, DEX] <
it. vassallo, IG;
2334. vată (“bumbac întins pentru căptuşeli”, IG) [< germ. Watte, DEX];
2335. vegeta (a) (“adică a işi, a creşte din pământ”, IG) [< fr. végéter, lat.
vegetare, DEX] < it. vegetare, IG;
2336. vegetal (IG) [< fr. végétal, DEX] < it. vegetale, IG;
2337. vegetaţie (vegetaţiie, IG) [< fr. végétation, lat. vegetatio, DEX];
2338. velină (“adică memvrana pergamenă cea mai bună, cea mai dilicată,...
adică cea mai bună, cea mai netedă hârtie dă scris”, IG) [< fr. vélin, DEX]
< fr. velin(!), IG;
2339. venal (IG) [< fr. vénal, lat. venalis, DEX] < it. venale, IG;
2340. veneraţie (veneraţiie, IG) [< fr. vénération, lat. veneratio, DEX] < it.
venerazione, IG;
2341. venerian (IG) [< fr. vénérien, DEX];
2342. veneric (-i, -ă, -e “adică dă boală lumească”, IG) [< germ. venerisch,
DEX];
2343. ventriloc (IG) [< fr. ventriloque, DEX] < fr. ventriloque, IG;
2344. verb (IG) [< fr. verbe, lat. verbum, DEX] < it. verbo, IG;
2345. verbal (IG) [< fr. verbal, lat. verbalis, DEX];
2346. verifi ca (a) (“adică a adeveri după o cercetare”, IG) [< fr. vérifi er, lat.
verifi care, DEX] < it. verifi care, IG;
2347. veronică (“o plantă”, LB) [neînregistrat în DEX; în DN: < fr. véronique]
lat. veronica offi cinalis, LB;
2348. vers (verşu, LB; IB, IG; versu “stih”, Iorgovici) [< fr. vers, lat. versus,
DEX] < it. verso, IG; lat. versus, carmen, cantio, cantillena, LB; versus,
Iorgovici;
– 308 –
2349. versat (Bărnuţiu) [< fr. versé, DEX];
2350. versiune (versie “întoarcere de pre o limbă într-alta”, Iorgovici) [< fr.
version, DEX] lat. versio, Iorgovici;
2351. versifi ca (a) (“a face versuri, stihuri”, IG) [< fr. versifi er, lat. versifi care,
DEX];
2352. verso (IG) [< fr., lat. verso, DEX] < lat. verso, IG;
2353. versuleţ (IG) [derivat diminutival de la vers, neatestat în DEX, nici în
DN];
2354. versus (versu “întors cătră ceva”, Iorgovici) [neînregistrat în DEX, nici
în DN; împrumut din latină] lat. versus, Iorgovici;
2355. vertebral (“dă vertebră”, IG) [< fr. vertébral, DEX];
2356. vertebră (IG) [< fr. vertèbre, lat. vertebra, DEX] < it. vertebra, IG;
2357. vertical (IG) [< fr. vertical, DEX] < it. verticale, IG;
2358. vestală (IG) [< fr. vestale, lat. vestalis, DEX];
2359. vestă (IG) [< fr. veste, DEX] < it. vesta, IG;
2360. vestibul (-uri/-e “adică tindă”, IG) [< fr. vestibule, lat. vestibulum, DEX]
< fr. vestibule, IG;
2361. veteran, -ă (“adică işit din slujbă dă bătrâneţe, dar cu oarece leafă”, IG)
[< fr. vétéran, lat. veteranus, DEX] < it. veterano, IG;
2362. veterinar (şi vitirinar, IG) [< fr. vétérinaire, lat. veterinarius, DEX] <
fr. veterinaire(!), IG;
2363. veto (“cuv. lat. ce însemnează nepriimire, impotrivire la o propunere”,
IG) [< lat., fr. veto, DEX] < lat. veto, IG;
2364. vibraţie (vibraţiie, IG) [< fr. vibration, lat. vibratio, DEX] < it. vibrazione,
IG;
2365. vicar (vicariu, LB, IG; vicară, IG) [< fr. vicaire, lat. vicarius, DEX] lat.
vicarius, magh. vikárius, LB; it. vicario, LB; < it. vicario, IG;
2366. vicarial (IG) [neatestat în DEX, nici în DN; împrumut din fr. vicarial];
2367. vicariat (IG) [< fr. vicariat, DEX];
2368. vice- (“adică vechil, locţiitor”, IG) [< fr. vice, lat. vice, DEX] < it. vice,
IG;
2369. viceamiral (“adică supt amiral, locţiitor dă amiral”, IG) [< fr. vice-amiral,
DEX];
2370. vicecancelar (“adică supt cancelar”, IG) [< vice- + cancelar, după fr.
vice-chancelier, DEX];
2371. vicerege (viţăroa, Gracián) [< vice- + rege, dup fr. vice-roi, DEX];
2372. vicisitudine (vicisitudă “adică schimbări, prefaceri una după alta”, IG)
[< fr. vicissitude, lat. vicissitudo, DEX] < fr. vicissitude, IG;
2373. viciu (şi viţiie, viţiu, IG) [< fr. vice, lat. vitium, DEX];
– 309 –
2374. vigonie (vigonă “un soi dă capră, dă oaie, ce are un păr foarte supţire, o
lână foarte moale din care să fac şî pălării”, IG) [< fr. vigogne, DEX] < it.
vigogna, IG;
2375. vinifi caţie (vinifi caţiie “meşteşug dă a face vin”, IG) [< fr. vinifi cation,
DEX];
2376. vinometru (“o măsurătoare, o unelte(!) cu care măsoară greutatea, puterea
vinului”, IG) [neînregistrat în DEX, nici în DN];
2377. virginal (IG) [< fr. virginal, lat. virginalus, DEX];
2378. virgină (IG) [< lat. virgo, DEX] < it. vergine, IG;
2379. virginitate (IG) [< fr. virginité, lat. virginitas, DEX];
2380. virgulă (IG) [< fr. virgule, DEX] < fr. virgul(!), IG;
2381. virtual (IG) [< fr. virtuel, DEX];
2382. virtualitate (IG) [< fr. virtualité, DEX];
2383. virtuos (IG) [< lat. virtuosus, fr. vertueux, DEX];
2384. virtute (IG) [< lat. virtus, DEX] < it. virtu(!), IG;
2385. virulent (-ţi, tă, -e, IG) [< fr. virulent, lat. virulentus, DEX];
2386. virulenţă (IG) [< fr. virulence, lat. virulentia, DEX] < it. virulenza, IG;
2387. vitrifi ca (a) (“adică a să topi şî a preface oarece în sticlă, a face sticle”,
IG) [< fr. vitrifi er, it. vitrifi care(!), DEX] < it. vetrifi care, IG;
2388. vivipar (IG) [< fr. vivipar, lat. viviparus, DEX] < it. viviparo, IG;
2389. vizavi (IG) [< fr. vis-à-vis, DEX] < fr. vis-a-vis(!), IG;
2390. viză (IG) [< fr. visa, DEX];
2391. vizibil (IG) [< fr. visible, lat. visibilis, DEX];
2392. vizieră (“vez. cozoroc”, IG) [< fr. visière, DEX] < it. visiera, IG;
2393. vizionar (IG) [< fr. visionnaire, DEX];
2394. vizita (a) (visitu, LB; vizitare, Iorgovici) [< fr. visiter, lat. visitare, DEX]
lat. viso, visito, LB; lat. visitare, Iorgovici;
2395. vizită (visită, LB; vizita, Iorgovici; IG) [< fr. visite, DEX] lat. visitatio,
LB, Iorgovici;
2396. viziune (vizie, Iorgovici) [< fr. vision; cf. lat. visio, DEX] lat. visio, Iorgovici;
2397. vizual (IG) [< fr. visuel, lat. visualis, DEX];
2398. voal (şi voală “adică o pânză ce o pune damele pă obraz”, IG) [< fr.
voile, DEX];
2399. vocabular (şi vocabuler, IG; vocabulariu, Bărnuţiu) [< fr. vocabulaire,
lat. vocabularium, DEX] < fr. vocabulaire, IG;
2400. vocabulist (“cel ce face, scrie vocabulare”, IG) [neatestat în DEX, nici
în DN; este probabil o creaţie a lui I. Golescu];
2401. vocal (IG) [< fr. vocal, lat. vocalis, DEX] < it. vocale, IG;
2402. vocală (IG) [< lat. vocalis, germ. Vokal, DEX];
– 310 –
2403. vocalizaţie (“dăprindere la cântări numai cu glasu, fără note”, IG) [neatestat
în DEX, nici în DN; împrumut din fr. vocalisation];
2404. vocaţie (vocaţiie “adică aplecarea omului, voinţa lui cea fi rească spre un
fel dă treabă, spre o îndeletnicire”, IG) [< fr. vocation, lat. vocatio, DEX] <
it. vocazione, IG;
2405. vodevil (GTN) [< fr. vaudeville, DEX];
2406. voiaj (-uri, “adică călătorie, umblet prin multe părţi”, IG; CR) [< fr.
voyage, DEX] < fr. voyage, IG;
2407. volatil (-i, -lă, -e, “adică ceia ce să râdică în sus prin foc, ca nişte aburi,
ca când ar zbura în sus”, IG; PAH) [< fr. volatil, lat. volatilis, DEX] < it.
volatile, IG;
2408. volum (-uri, IG) [< fr. volume, lat. volumen, DEX] < it. volume, IG;
2409. voluntar (volentir, volontir, IG) [< fr. volontaire, lat. voluntarius, rs.
volentir, DEX] < fr. volontaire, IG;
2410. vot (“şî sufragiă, adică glas dă alegere”, IG) [< fr. vote, DEX] < fr. vote,
IG;
2411. vulcan (şi volcan, IG; CR) [< it. vulcano, germ. Vulkan, DEX] < it.
vulcano, IG;
2412. vulcanic (-ci, -că, -ce, IG) [< it. vulcanico, fr. volcanique, DEX];
2413. zefi r (zefi ru “vântul de quo’tră apusu”, LB) [< fr. zéphyr, lat. zephyrus,
DEX] lat. zephyrus, favonius, gr. zephyros, LB;
2414. zel (Diaconovici-Loga) [< fr. zèle, lat.zelus, DEX];
1415. zenit (“zenit şî nadir, cuvinte arăpeşti, dă astronomiie, şî însămnează:
zenit, semnul, puctul cel dă sus, cel drept, perpendicular în capul nostru”,
IG; Carte de geografi e) [< fr. zénith, DEX];
1416. zero (IG) [< fr. zéro, DEX] < it. zero, IG;
1417. zinc (“adică un metal”, IG) [< fr. zinc, DEX] < fr. zinc, IG.
II.
[a]ceasta în IB, după cuvântul-titlu apare it. questa, dar nu se poate înţelege
dacă este vorba de un reper etimologic sau de un echivalent într-o limbă pe
care autorul nu a avut-o în vedere la întocmirea dicţionarului său românesclatinesc-
unguresc; lat. haec, ista, IB;
caleaşcă [< rs. koleaska, DEX] < fr. caléche(!), IG;
candelă [< sl. kanudilo, ngr. kandila, DEX] < it. candela, IG;
capră [< lat. capra, moştenit, DEX] < it. capra, IG;
cămaşă [< lat. camisia, DEX] < it. camicia, IG;
cărbune [< lat. carbo, IG] < gr., IG;
coadă [< lat. coda, moştenit, DEX] < it. coda, IG;
cofeturi [< ngr. ko(n)féta, DEX] (cofetă, IG)< it. confetto, IG;
– 311 –
conci [< magh. konty, DEX] (“conciu în cap”) < it. concia, IG;
cumpăra (a) [< lat. comparare, moştenit, DEX] < it. comprare, IG;
lacrimă [< lat. lacrima, moştenit, DEX] (lacrămă, IG) < it. lacrima, lagrima,
IG;
larg [< lat. largus, moştenit, DEX] < it. largo, IG;
lătra (a) [< lat. latrare, moştenit, DEX] < it. latrare sau lat. latro, IG;
levent [< tc. levent, DEX] (“ostaş voinic dăcorăbii la turci”) < it. leventi, IG;
limbă [< lat. lingua, moştenit, DEX] < it. lingua, IG;
limpede [< lat. limpidus, moştenit, DEX] < it. limpido, IG;
lindină [< lat. lens, lendinem, moştenit, DEX] lindine < it. lendine, IG;
loc [< lat. locus, moştenit, DEX] < lat. locus sau it. luogo, IG;
lung [< lat. longus, moştenit, DEX] < it. lungo sau lat. longus, IG;
minte [< lat. mens, mentem, moştenit, DEX] < it. mente, IG;
nas [< lat. nasus, moştenit, DEX] lat. nasus, it. naso, LB;
pişcot [< magh. piskôta, DEX] < it. biscotto, IG;
pocal [< germ. Pokal, scr. bokal, DEX] it. boccale, LB;
varga [< lat. virga, moştenit, DEX] < it. verga, IG/ lat. virga (moştenit),
DEX;
veni (a) [< lat. venire, moştenit, DEX] < it. venire, IG;
vinde (a) [< lat. vendere, moştenit, DEX] < it. vendere, IG;
viperă [< lat. vipera, IG; în DEX, moştenit din latină]; I. Golescu nu face
distincţia moştenit/ împrumtat din latină;
vită [< lat. vita, moştenit, DEX] “din grec. volos, ce însemnează hrănit, sau din
cel ital. vita, ce însemnează viiaţă, pentru că sunt vii”, IG;
vărtute, vârtute [< lat. virtus, virtutem, moştenit, DEX] “1. putére/ lat. vis; 2.
tărie/ lat. virtus, fortitudo; 3. faptă aleasă/ lat. virtus” < it. virtù, LB [după
cum se poate observa, în LB sunt confundate dubletele etimologice vârtute
şi virtute, primul moştenit, cel de al doilea împrumutat din lat. virtus; cele
două cuvinte sunt interpretate drept un singur lexem, de origine italiană].
– 312 –
Cuprins
ABREVIERI ...................................................................................................7
INTRODUCERE ............................................................................................9
I. EPOCA .....................................................................................................12
1. VĂZUTĂ DE ISTORICI ...............................................................................12
2. ÎN VIZIUNEA ISTORIILOR LITERARE ............................................................24
3. ÎN ISTORIILE LIMBII LITERARE ..................................................................48
II. PROBLEMA CULTISMELOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ..........................52
1. ATITUDINEA FAŢĂ DE ÎMPRUMUTUL LINGVISTIC LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL
XVIII-LEA – ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA ..................................52
2. CERCETĂRI ASUPRA ÎMPRUMUTURILOR LIVREŞTI ÎN LIMBA ROMÂNĂ .............62
III. CANALE DE PĂTRUNDERE A ÎMPRUMUTURILOR CULTE ........66
1. ŞCOALA, TEATRUL ŞI CARTEA ...................................................................66
2. SCRIERILE ROMÂNEŞTI ORIGINALE ............................................................69
3. TRADUCERILE ........................................................................................78
4. PRESA ...................................................................................................81
5. DICŢIONARELE .......................................................................................86
IV. CONDICA LIMBII RUMÂNEŞTI ŞI ALTE DICŢIONARE DIN
EPOCĂ (1780–1860) ...........................................................................89
1. TRANSILVANIA ........................................................................................90
2. ŢARA ROMÂNEASCĂ .............................................................................102
3. MOLDOVA............................................................................................115
V. DICŢIONARELE ŞI PROBLEMELE LIMBII ROMÂNE
LITERARE .........................................................................................120
1. ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI .............................................................120
2. DATAREA .............................................................................................136
3. NORMĂ ŞI CODIFICARE ..........................................................................145
4. ETIMOLOGIA ........................................................................................150
5. CUVINTE, FORME ŞI SENSURI CARE NU S-AU CONSERVAT ...........................178
6. ADAPTAREA NEOLOGISMELOR ................................................................183
VI. CONCLUZII .........................................................................................187
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................204
ANEXÃ .......................................................................................................212