Cozma Vlahul (Moldova), Viaţa Marelui Petru, samoderjeţ a toată Rosia. Traducere din 1749. În ms. 49 BAR, ff. 2r-211r, copie din anul 1756 a lui Gavriil ierodiacon de la Huşi.

[Dima, Dima, 2013, p. 113]
[f. de titlu]
Viaţa Marelui Petru, Samoderjeţ a
toată Rosia”, scrisu-s-au această carte, ce se săvîrşeşte în 6 cărţi, cu toată
chieltuiala Preasfinţitului şi iubitoriului de Dumnezeu, episcopul Sfintei şi
Dumnezeieştii Episcopii Huşului, chir Inochentie, în zilele preluminatuluik
domn şi oblăduitori a toată Ţara Moldavii, Io Constantin Mihail Racoviţă
[Dima, Dima, 2013, p. 114]
Voievod. S-au scris la Sfînta Episcopia Huşilor, leat 7264, iar de la Mîntuirea
lumii 1756 mai 1.
[Dima, Dima, 2013, p. 118]
Cap întîi, f. 2r
Ţara Moschicească, deosebi numindu-să, este una din
eparhiile cele multe ce alcătuiesc împărăţia rusască şi este aceea
adecă ce să adapă din apa Moscvei, de la carea şi cetatea îş ia
numire de să cheamă Moscva, care este mitropolie eparhiei aceia şi
toată Rosia. Iară tot locul acela ce să află supt stăpînire
împăratului Rosiei, care loc şi Rosia Albă să numeşte, pentru
omeţii carii îi acopăr întru cea mai multă vreme a anului. Încă să
mai cheamă şi Rosia cea Mare pentru lăţime şi mărirea ei, de
vreme ce este ce mai lată împărăţie a Evropiei. Destul este numai
să zicem cum că lăţimea, după cum grăiesc gheografii, să tinde
dintru al cincizecile partiţipie pănă la al şaptezecile, iară în
curmeziş să tinde pănă la a noauozeci şi doauo de partiţipie unde
sînt cele desăvîrşite şi mai apoi largi ale Evropii, lăsînd a coprinde
de această dată, într-această parte, aceea ce stăpînesc moscalii la
aceea de la Asia Tartaria, care ţară agiunge şi // 2v pînă la 110
partiţii. Atîta cît numai împărăţia ruşilor să tîmplă să fie mai lată
decît Galia, decît Ispania şi Ghermania, toate la un loc,
cuprinzîndu-le.
Văzduhul Moscoviei este atîta de rece cît, mai spre celi din
lontru părţi ale miezii- nopţi niciodată ne să topeşte gheaţa, drept
aceea, şi pămîntul acela este cu totul neroditori. Iară spre părţile ei
celi mai despre amiază-zi nu este aşa, ci, măcar că şi întru acele
părţi esti pănă într-a treia parte de vreme a anului pămîntul
acoperit cu omăt, dar, cu toate aceste, în 3 sau în 4 luni ale verii,
sau să zic ale primăverii, toţi cîmpii să văd împodobiţ cu iarbă
care dă din destul hrană dobitoacilor spre agiungere preste tot
anul şi răsare atîta îmbişugare de grîu cît prisoseşte preste
trebuinţa lăcuitorilor şi-l vînd streinilor, şi mai ales olandezilor,
carii încarcă ca la 800 de corăbii pre tot anul şi mărturisesc a fi
Moscovia la Olanda, precum şi altădată au stătut ostrovul Sicheliei
cătră marea cetatea Roma. Iară pricina acestul bişug mare, de
oamenii cei ştiutori să zice să fie dintru aceiaşi omeţi, care omeţi
obicinuiesc a face pămîntul cu multă roadă sau pentru că păzesc
[Dima, Dima, 2013, p. 119]
căldura în pămînt, sau pentru că cu a lor spumă ca cu alt atîta gunoi
îl hrănesc pre el, sau pentru că cu a lor răceală omoară pe acele
gadine care, de ar fi rămas vii, ar fi stricat sămînţa ce sămănată.
Supărarea acei răceli preste măsură, la dînşii din fire să
răsplăteşte cu alte mijlociri că zăpada acea multă ce cade îngheaţă
şi încheagă drumul atîta cît foarte cu lesnire pot călătorii de aduc
din loc în loc neguţătoriile // 3r sale, ajutorindu-să ei la ace slujbă a
călătoriilor cu un meşterşug din lemn ce să cheamă slit, adecă cară
fără roate, pre care foarte cu lesnire sanii şi iute le poartă nişte cai
ce să nasc acolo, mici de trup, dar tari şi 79 fără preţ, şi, fiind
oamenii obicinuiţi cu acest necontenit ger, să fac îndemînateci de
rele ostenelile şi pătimirile rele, şi sîngele lor să face atîta de
sănătos cît de multe ori să obicinuiesc a ieşi dintru o preste fire
înfierbîntată căldură a unii băi afară, în vîntul cel mai iute şi aşa
calzi n-au nici o sfială a nu să arunca pre sineşi în apele vreunii
gîrle, ori face de toarnă altul apă rece în capul lor, nefiindu-le
teamă nici de răceală, nici de gutunari, nici de vreo boală alta, ce
s-ar tîmplase în părţile noastre de ar fi făcut neştine un lucru fără
rînduială ca acela. Şi mai ales că să află între dînşii oameni carii,
deaca-i doare capul de vreo boală, şi mai ades de beţie, el să tinde
jos, pe pămîntul gol şi, poroncind să-l învălească preste tot trupul
cu omăt, preste puţine ceasuri să rădică, slobod fiind de toată
răutatea.
Moscovia este roditoare de in şi cînepă. Acolo să află şi
miere atîta de multă cît, afară de ceea ce cheltuiesc ei la facirea
miedului, vînd streinilor multă mulţime. Aşijdere şi ceara ce să
adună acolo este una din cele mai alese neguţătorii ale lor. Să mai
adună încă neguţătoria lor de multe feliuri de cenuşă, piei şi
teletini, piei de viţei de mare, untură de peşte ce-i zic valena şi de
sămînţă de in, încă neguţătoresc răşină şi catran, smoală şi seu,
păsat, funii, catarcuri80 de corăbii şi multe feliuri de lemne de
lucru.
79 În ms.,suprascris, tari şi.
80 În ms., marginal, catarguri.
[Dima, Dima, 2013, p. 120]
Iară pădurile hrănesc mulţime multă de fiară: urşi, lupi, rîşi,
veveriţă, dihori, samuri, cacomi şi alte jivine ale cărora piei sînt
cel mai scump cîştig // 3v al moscalilor de vreme că dintru acest fel
de neguţitorie, pe tot anul, mai mult de un milion întră în cămara
împărătească. Mulţi tălmăcitori ai dumnezeieştii scripturi într-acest
chip înţeleg cum numele moscovilor să trage de la Mosoh,
feciorul lui Iafeth, nepotul lui Noe, iară numele rosilor să trage de
la Ros, pre carile prorocul Iezechiil îl numeşte Mesoc, şi lui
Thovel, precum neştine ar pute-o păzi şi cunoaşte de la multul
întru învăţătură Alexandru Mavrocordat.
Moscóvii roxoleni să numesc de Potolomei, scriitoriul de
lume, şi de Stravon să numesc şac, iar de Irodot şi de alţi scriitori
să numesc schithi. Pentru aceea, cînd scriu istornicii cei vechi
pentru războaiele ce făce schithii, precum şi amazoanile, acele
istorii tot să număsc asupra moscovilor. Cu toate aceste, lăsînd eu
într-o parte aceea ce priveşte sau spune de întăia începătoria a
împărăţiii lor, de vreme că poate să fie plină de bănuiri, precum
este şi la începătorie altui norod, aceasta voi zice numai că
letopiseţile Rosiii să întocmesc la aceasta cum că, la anul 862,
ighemonul Rurih, moştenind eparhiile ce le stăpînisă fraţii lui, s-au
făcut monarh priste neamul moscalilor, şi lui Rurih i se făcu
moştenitori Igor, feciorul lui, care Igor, după ce luă luişi fămeie pe
Olga, care era jupîneasă mare de la Plescovie, făcu multe bătălii cu
cei din pregiur megieşi şi, biruind pre ei şi supuindu-i, porni şi
pănă la Thrachia armile lui celi biruitoare, iară la întoarcire lui fu
ucis de drevleni, într-o pădure, carii drevleni (sînt acum un neam
necunoscut) ce să numesc cazaci.
Acest Igor n-au lă // 4r sat alt fecior, fără numai pe Sviatoslav
care încă, fiind foarte tînăr de a să sui la scaunul împărăţiii, în
locul lui au împărăţit multă vreme Olga, muma lui, şi stăpîniia ca
o mare şi minunată împărăteasă. Această împărăteasă putu de
răsplăti moartea bărbatului ei, supuind şi făcînd birnici pre acei
drevleni, iară după aceste, s-au dus la Ţarigrad, la anul de la
naştirea lui Hristos 941şi au priimit creştineasca credinţă,
[Dima, Dima, 2013, p. 121]
numindu-să, din Sfînta Scăldătoare, Elena, iară fiul ei Sviatoslav s-au
săvîrşit întru închinarea de idoli şi au lăsat la doi buni fii a săi
moştenirea 81.
Iară eparhia Novogorodului o au rînduit fiului său, anume
Vladimir, ce-l avea născut din curvie, carele, după moarte fraţilor
săi, iarăşi au unit toată împărăţia la sineşi. Acest Vladimir, la
începutul împărăţiei lui, să dede într-o viaţă curvească şi
dezmierdată, hrănind 6 fămei şi un pălat cu 600 de ţiitori. Dar mai
apoi, din îndemnarea maică-sa, carea fusese fată în casă la
împărăteasa Olga, să făcu creştin şi să numi Vasilie, şi luo luişi
fămeie pe o sor’ a lui Vasilie, împăratul grecilor, şi trăi cu dînsa
ani 20, creştineşte şi precum place lui Dumnezeu. Acesta este
carele au dus creştinească credinţă în ţara Rosiei, făcînd să vie de
la Ţarigrad preoţi şi călugări carii au dezrădăcinat închinarea de
idoli şi au înrădăcinat Sfînta Evanghelie, încă şi scripturile şi
rînduielile Anatoliceştii Biserici le-au întemeiat. Şi aşe au răpoosat
acest credincios împărat, la anul de la Hristos 1005, carele de
moscalii să proslăveşte ca un apostol al neamului lor şi cu
luminată prăznuire prăznuiesc numele lui în luna lui iulie 15 zile,
precum şi pomenire împărătesii Olvii sau Elenii, cu cuviinţată
mărire o prăznuiesc în 82 // 4v zile ale aceştii luni, de unde să trage
creştinătate în Rosia.
Hronicile moscalilor întru acest chip voiesc, cum că
creştineasca credinţă în Rosia să fie sădită de Sfîntul Andrei
Apostol. Iară mai apoi de multile şi adese năpădiri ale tătarilor să
să fie şters de tot şi cum că acest Vladimir să fie întemeiat iarăş, la
al zecile veac, adecă la 1000 de ani de la Hristos.
Acel Nestesuran anume (de este acesta carele au aşezat
catastivurile cele de adus aminte ale împăratului Petru, ce s-au
tipărit la Olanda) pentru ca să ocărască întoarcirea lui Vladimir la
creştinătate, cu acest feli de cuvinte o arată: Vladimir, zice, era
puternic şi numai ace putére a lui fu de ajuns să tragă la sineş o
81 În ms., omis în text, adăugat marginal moştenirea.
82 În ms. lipseşte numărul.
[Dima, Dima, 2013, p. 122]
mulţime de preoţi carii [au] rînduit a înţelege că trebuie să
întemeieză [în] locurile împărăţiii sale o lege ca aceea. Mai apoi îi
lăuda lui fieştecarele dogmele eresurilor lor şi altile, ca cînd ar fi
zis că o întoarcere a unui împărat care mai apoi era să tragă cătră
sine întoarcire a toată mulţimea acelui neam nu să cade să zică că
esti dintru o cerească luminare, ci din nişte politiceşti măgulituri
ale unor preoţi iubitori de argint şi cu mărirea deşartă.
Iară Cluverie, măcar că era protestant sau liuteran, ca o mare
minune o arată pre întoarcire aceasta. Aceasta aduce din istorie lui
Kedrin cum cînd s-au dus cei trimiş evangheliceşti propoveduitori
la Rosiia, ca să propoveduiască Evanghelia, lîngă altile povestiia şi
aceasta cum adecă Hristos de multe ori au păzit de văpăile focului
nevătămaţi pre ceia ce să închina lui. Drept aceea şi moscalii
cerşură la dînşii ca doar s-ar face şi asupra Sfintii Evanghelii o
ispitire ca aceasta şi cum // 5r că arhiereul carele era mare preste
acei trimişi şi rîvnitori propovednici, au rugat cu căldură pre
agiutorinţa Cea de Sus şi au cîştigat dorul care au poftit că,
aruncînd Sfînta Evanghelie în mijlocul acelor văpăi arzătoare, o au
lăsat acolo pănă cînd acea grămadă mare de lemne, ce era clădită
acolo spre ace trebuinţă, s-au topit şi căutînd mai în urmă să află
neatinsă de foc şi cu totul întreagă, deci o făţăşare a unii minunate
ciudese ca aceasta stătu atîta de temeinică între moscali cît, cînd
veni cătră dînşii Pater Posevin, acel vestit bogoslov între
ghezoviţi, trimis fiind de Papa Grigorie al 13 cătră împăratul Ioan
Vasiilievici şi adusă voroavă cătră boierii palatului ca să voiască
să să unească cu biserica Romei, moscalii alt răspuns nu-i dediră,
fără numai acesta, zicînd:
Strămoşii noştri era închinători de idoli şi nu s-au supus
Evangheliii într-alt chip fără numai cînd au văzut că au rămas
nearsă în mijlocul unii foarte mari văpăi. Puneţi-vă dar şi voi, cu a
voastră învăţătură, la o primejdie ca aceasta şi, de să va face
minune, ne vom supune toţi învăţăturii voastre83. Iară înţeleptul
83 În ms., se repetă, din greşeală de copist, la o primejdie ca aceasta şi de să va
face minune ne vom sune toţi învăţă.
[Dima, Dima, 2013, p. 123]
Posevin socoti să să curăţă cu poronca aceea a Svintei Evanghelii
carea zice: Să nu ispiteşti pre Domnul Dumnezeul tău!
Ieroslav lasă 5 feciori
Iară Ieroslav, feciorul lui Vladimir, au lăsat 5 feciori carii au
împărţit între dînşii împărăţia. După aceea, cel al treile născut
dintre aceşti 5, au născut pre al 2 Vladimir, care Vladimir au
împreunat împărăţie iară întru o stăpînie. Aceast Vladimir s-au
făcut vestit rădicînd război asupra ungurilor şi a bolgarilor şi
tocma şi asupra Ţarigradului, iar Costantin Monomahul, ce
împărăţiie pe atunce Ţarigradul, l-au plecat de s-au // 5v întors
înapoi cu acele prea bogate daruri ce i-au trimis prin trimiterea a
trei arhierei, carea arhierei, pentru ca să dea mai multă putere
darurilor ce-i dusese, îi dediră lui cinste împărătească şi, în vreme
cînd să închinară lui, îl numiră împărat, adecă samoderjăţ sau
singur stăpînitori.
Vsevolod lasă 8 feciori
Iară Vsevolod, feciorul lui Vladimir, au lăsat 8 feciori
moştenitori, carii iară s-au întors de au împărţit împărăţia şi,
gîlcevindu-se între dînşii cu neîmprenate războaie şi cu nespuse
zavistii, dederă voie tătarilor de prădară Rosia şi o făcură birnică,
pănă cînd, cu bună norocire, Vasilie Dimitrievici luă împărăţia şi
lepădă jugul cel de robie, gonind pe tătari din cetatea Moscvei pre
carea ajunsesă de o stăpîniia.
Acest împărat au trăit pănă în vreme sfîrşitului al 14 veac,
adecă la anii 1400 şi fiindcă era să moară, au vrut să lasă împărăţie
frăţine-său, lui Grigorie, înstreinînd pe feciorul său, pe Vasilie de
împărăţie pentru oarecare prepunere ce avea asupra cinstei
muierii lui. Această aşezare ce făcea Vasilie Dimitrievici au stătut
pricinuitoare a multe tulburări, că boierii palatului vrea pe Vasilie
şi sta împotriva lui Grigorie, ce Grigorie îş păzi stăpînie lui cu
puterea armelor şi, vrînd să moară, măcar că avea 2 feciori, dar
vesti împărăţiei moştenitori nepotă-său, iară feciorii nu priimiră
aşezămîntul tatălui lor, ce rădicară război împotriva lui Vasilie,
vărului lor, şi pentru ca să nu să mai poată scula să ceie împărăţie,
[Dima, Dima, 2013, p. 124]
îl orbiră. Iară boierii, văzînd cruzime ca aceea, îi cuprinsă frică şi
i-au urît foarte şi, aducînd iară pe Vasilie la Moscva, au împărăţit
acolo pănă la sfîrşitul vieţii sale, numindu-să Vasilie cel Orb.
Ioan biruitoriul
Iară Ioan, feciorul lui cîştigă nume de biruitori căci rădică bi
// 6r ruinţă şi izbîndi asupra tătarilor şi asupra marelui dux al
Litvei şi asupra Sveţiei. Luat-au acesta a doao fămeie pe Sofia, fata
lui Toma Paleologul, stăpînitoriul Peloponisului şi dintr-însa i să
născu fiu care fu moştenitori împărăţiei, la anul de la Hristos 1505,
numindu-să Vasilie Ivanovici84. Acest monarh, biruind de multe
ori pe litveni şi pe poloni, s-au făcut atîta de vestit şi împregiur
ştiut cît la anul 1514 Maximilian, întăiul împărat al ghermanilor85,
au trimis cătră dînsul o solie vrednică de povestit, ca să tocmască
între dînşii ajutori la stăpînie Moscoviei. Încă pănă astăzi este
păzită acea dintîi scrisoare a episcopului ce au adus acel sol, întru
care scrisoare, de multe ori Maximilian numeşte pe Ioan al Rosiei
împerator. Acest Ivan Vasilievici au luat de la tată-său acea pre
desfătată împărăţie, fiind de 12 ani de vîrstă şi au împărăţit puţin,
oarecare vreme, supt chivernisire mîne-sa, iară, după moarte ei,
dorind el să-ş facă isteţi pre supuşii lui şi să-i deştepte spre
meşterşugurile ce sînt folositoare spre neguţătorii, au trimis cătră
împăratul Carol o solie la anul 1548 şi cere să-i dea o tovărăşie de
multe feliuri de meşteri, dar foarte puţini i-au dat.
Luarea Cazanului şi Astrahanului
Acest împărat au scornit război asupra tătarilor şi cu doauo
bătălii au luat întreagă împărăţie Kazanului şi de acolo s-au pornit
fără de veste asupra marii cetăţi a Astrahanului şi luîndu-o cu
întăia năvălire îşi îmbogăţi pre toţi ostaşii lui, dîndu-le voie să o
jăcuiască. Şi este Astrahanul o cetate foarte trebuincioasă de vreme
că este scală la care năzuiesc multe limbi: tătarii, mongolii, persii,
chinezii, armenii şi ghiurţii, neguţitorindu-să pe Marea Caspiei.
Iară cîţi musulmani au scăpat vii de supt mînia vitejilor ostaşi,
84 În ms., marginal, Vasilie Ianovici.
85 În ms., marginal, Ghermania, ţara ungrească, nemţască.
[Dima, Dima, 2013, p. 125]
poronci împăratul // 6v să-i înece în gîrlă de nu vor priimi să ia
Sfîntul Botez.
Selim oşteşte asupra Astrahanului
Selm, marele soltan, au trimis oaste pre un vezir cu 300 de
tunuri şi 40.000 de tătari carii purta arce spre apărarea lor, trimis
de la hanul tătărăsc de la Crîm ca să ia cetate Astrahanul din mîna
moscalilor, dar s-au întors ruşinaţi păgînii şi de istov biruiri. Şi
Sighijmont, împăratul Poloniei, s-au mîniat pre Ioan împărat
pentru robia cetăţii Poloţc şi au rădicat asupra lui multe tulburări,
îndemnînd pre tătari de au întrat iară în Rosia cu atîta sălbătăcie
cît au agiuns şi pănă la Moscva şi au ars atîte parte dintr-însa, iară
Stefan Batori, carea după aceea au fost şi moşnean împărăţiii lui
Sighijmond, într-aceea vreme să porni cu oastea împotriva ruşilor
şi scoasă Poloţcul şi alte cetăţi de supt stăpînie ruşilor. Atunce
Ioan, neputînd să stea împotriva unui vrăjmaş atîta de sălbatec, au
cerşut mijlocire şi apărare de la Papa al Rîmului (carea ajutorinţă
şi de la împăraţii grecilor s-au fost cerut la ce de apoi cădere a
împărăţiei lor, ce în zadar şi fără nici un folos). Deci Grigorie Papa
al 13 carea chivernisiia pre atunce scaunul Romii, amăgindu-să de
nădejdea care o au toţi papii, să vază Biserica Răsăritului supusă
la scaunul Rîmului pre cel mai sus-numit Posevin dascal ca să
îndemne pre împăratul, Poloniei să facă pace cu moscalii, iară
Bator au îndelungat vreme înainte şi au închiet pacea cu aceste
feliuri de aşăzări cum împăratul Moscului să dea înapoi locurile
Poloniei, carea stăpîniia la Livonia, iară polonii să întoarcă Rosiei
toate cetăţile ce le luase mai nainte.
Osebit de războaile ce au avut împăratul Ioan cu cei de
laturi, încă şi la palaturile împărăţiei lui, multă tulburări i s-au
întîmplat, iară el pre toate cu norocire şi cu linişte le-au împăcat,
afară numai de // 7r aceea care şi nevrînd s-au făcut însuş cu a sa
mînă ucigători fiului său, celui unul născut că, urgisindu-să
asupra lui pentru că-l socote a fi părtaş acelor tulburări, l-au lovit
în cap cu un toiag pre ticăitul acela atîta de tare cît a patra zi au
murit. Această întîmplare rea au pus în inima părintelui său o
[Dima, Dima, 2013, p. 126]
scîrbă fără mîngîiere pănă la sfîrşitul vieţii sale. Şi să nevoia să-ş
uşureze acea nesuferită întristare, trimiţînd adese bogate
milostenii cătră patrierşii Ţarigradului şi Alexandriei şi cătră
călugării Sfîntului Mormînt şi cătră cei din Sfîntul Munte ca să să
roage neîncetat pentru iertarea greşalii lui şi pentru sufletul fiului
său. După aceea au răposat şi el la anul 1584, fiind de vîrstă de 56
de ani lăsînd 2 feciori vii, anume Teodor şi Dimitrie pre carii i-au
lăsat moşneni împărăţiei sale, însă pre Dimitrie, fiind prea mic de
vîrstă, l-au aşezat să fie păzit supt epitropia lui Bogdan Vielhi.
Iară Teodor luînd schiptrul împărăţiei, fiind de 22 de ani de
vîrstă şi luînd fămeie pre sora lui Boris Gudenov cneazului, deci
atîta îl înălţă pre cumnatul lui acesta cît îl făcu vezir împărăţiei
sale. Iară Bogdan Vielhi, epitropul lui Dimitrie, fiind iubitori de
mărire şi dorind să cîrmuiască el împărăţia, ispiti să puie în scaun
cu de-a sila pre ticăitul Dimitrie, dîn pricină cum că Teodor nu esti
vrednic, nici di ajuns spre cârmuire împărăţiei. Deci boierii stătură
împotrivă lui Velhi şi-l siliră să să deosebască dimpreună cu
saracul Dimitrie la Ugliţ, cetate carele să afla supt împărăţie
Cazanului. Iară Boris, văzînd cum că soru-sa împărăteasa nu face
copii, puse în gîndu-şi să să înalţă la scaunul împărăţiei Rosiei şi
pentru ca să scoată din mijloc acea zăticnire carea vrea sta
împotrivă mîndriei lui, au socotit de au plecat pre un căpitan,
prieten al lui, cu mari făgăduinţă a bogate // 7v daruri şi l-au făcut
să-l ucigă pre nevinovatul şi prostatecul Dimitrie, iară acel băutori
de sînge, îndată cu fierbinteală, plini acea fărădelege poroncă.
Deci cneazul Boris pentru ca să rămîie tăinuit acel lucru, poronci
pre taină să ucigă pre acel căpitan în vreme cînd a să întorce el de
la acea păgînească îndrăznire, şi-ş luo deplin făgăduinţa darurilor
care să cade tuturor celor ce să amestecă l a vînzări ca aceste.
Era oarecarele de zice că muma lui Dimitrie, îndată ce au
aflat de hotărîrea uciderii ce făcuse Boris asupra lui Dimitrie,
fiului său, trimiţînd mai nainte în grabă l-au rădicat de acolo şi l-au
trimis la alt loc, departe, şi au pus în locul lui alt copil de aceeaşi
vîrstă. De aice au luat început acea multă vestire, nu ştiu comedie,
[Dima, Dima, 2013, p. 127]
adecă veselie să zic, au tînguire a celor mincinoşi Dimitrii, că
mulţi amăgitori s-au arătat cu acel nume, făcînd multe turburări şi
ispitindu-să să să înalţă la scaunul împărăţiei ruşilor şi de multe
ori au şi înşelat pre norod cu o mincinoasă stăpînire86 ca aceasta,
precum puţin mai nainte vom povesti.
De multe ori aieve să suna pre atunci la palaturile
împărăteşti cum că Boris este carele au ucis pe Dimitrie. Ca un
meşteşugos cu a lui istăciune putu îngrădi gurile tuturor cu atîta
frumos meşteşug cît mai pe urmă rămasă să fie el sîngur
cîrmuitori împărăţiei pănă la moarte lui Teodor, cumnatului său.
Iară moartea lui Teodor s-au întîmplat la anul 1597, cu prepunerea
ca aceasta cum să-l fie otrăvit, stingîndu-se la acest Teodor neamul
împăraţilor celor vechi ai Moscoviei, carele să trăgea din
împăratul Rurih.
S-au adunat boierii împărăţiei ca să facă sfat să aleagă
împărat nou, iară Boris şădea87 osebi la mănăstire şi să făce că cum
că va să lasă lume şi cele din lume, atunce cînd el ca nu altădată
nu pohtea lumeasca mărire. Hiclenia aceasta // 8r i-au fost lui spre
bună norocire că boierii norodului dimpreună cu gloata au alergat
la poarta acee mănăstiri unde era el, făcîndu-se că fuge şi atîta
lucrară cu rugăciunile lor cît îl făcură să priimească împărăteasca
diadimă, de care cinste, pre cît făcea el făţărie cum că să leapădă,
pre atîta şi mai mult doriia să o cîştige.
Dar nu fu în pace multă vreme că la Litva să află un tînăr
frumos la chip, de vîrstă ca de 24 de ani, carele adeveriia cum el
este Dimitrie cel pribeag, feciorul împăratului Ioan, şi spunea că
Boris au vrut să-l omoară, iară el au scăpat de ace primejdie cu
mai nainte chivernisire mîni-sa şi cu milostiviree a orecăruie preot
şi spre adiverire cuvintelor lui, arăta o cruce mică de aur, făcută
cu diamanturi, care cruce zice că i-au spînzurat-o lui la grumazi în
vreme cînd l-au botezat, dupe cum este obiceiul la moscali.
86 În ms., greşit, străpînire.
87 În ms., greşit, sădea.
[Dima, Dima, 2013, p. 128]
Deci ţara Poloniei judecară aşa că bine şi vu drept este să
ajute acestui Dimitrie, şi-i dediră multă samă de oaste ca să-l suie
la scaunul prinţipilor săi. Şi mersă Dimitrie spre părţile Rosiei cu o
putere ca aceasta întărită de toţi cazacii oşteni şi acolo, la Rosia,
multe cetăţi îi deşchisără porţile şi mulţi boieri şi voievozi să uniră
cu dînsul.
Iară împăratul Boris, spăimîntîndu-să de o veste ciudată ca
aceasta, trimisă cătîva oaste împrotiva lui ca să-l poprească să nu
vie mai mult şi, ştiind cât poate creştinătatea lucra în inimile
norodului, îndemnă pe patriarhul Moscoviei şi-l făcu să aforisască
pre toţi aceia ce or voi în partea lui Dimitrie sau ar pohti să fie lor
împărat, arătîndu-le cu nişte nume urîe şi numindu-l viclean
fărmecători şi amăgitori. Şi mergînd oştile ruseşti împotriva oştii
polonilor, i-au întors în fugă şi rămasă Dimitrie numai cu
agiutoriul cazacilor. Ci de vreme că cel ce doreşte să împărăţească
nu să cade să fie îndoit la gînd sau cu nădejde îndoită, ce ori // 8v
înălţimea pre scaun, ori surparea spre moarte, cum zice filosoful
Tachit că celor ce doresc să stăpînească nimică nu este în mijlocul
înălţimii şi a pogorîrii, îndrăznind şi însufleţindu-să din
dăjnădăjduire.
Dimitrie s-au pornit numai cu singuri cazacii asupra oştii
Rosiei cu atîta iuţime şi îndrăzneală cît, puind la frică şi la spaimă
pre cei pedestri, au îndemnat şi pre călărime spre fugă de au dat
dos a fugi cu multă ruşine. O întîmplare norocită ca aceasta a
războiului au tras şi pre alte multe cetăţi cătră partea lui Dimitrie
şi au trimis cătră dînsul poftindu-l să le fie lor împărat, iar Boris,
auzind acea veste, l-au apucat o cumplită curgere de sînge cît s-au
săvîrşit cătră sfîrşitul lunii lui april, la anul 1604, împărăţind ani 7.
Iară căimăcanii îndată pusără în scaunul împărăţiei pe
Teodor, fiul lui Boris, dimpreună cu maica lui, şi era el atunce de
15 ani de vîrstă. Iară Dimitrie, venind cu oastea, s-au apropiet de
Mosca. Atunce norodul, carea pururea pleacă şi pohteşte înnoirile,
au alergat cu toată mulţime în cetate şi au închis pe Teodor
împărat şi pre împărăteasa, maica lui, într-o temniţă foarte
[Dima, Dima, 2013, p. 129]
întunecată şi acolo, priste puţin să aflară amîndoi morţi. Şi nu să
ştie de au fost ucişi de acei ce căuta să între în voie lui Dimitrie au
de s-au otrăvit cumva ei înşiş ca să nu ajungă în mîinile şi ocările
luptătoriului Dimitrie.
Acestea s-au întîmplat în Moscva în 17 zile ale lui iunie şi
îndată Dimitrie fu pus împărat de oamenii moscali şi fu cu mare
prăznuire întrarea lui şi cu mărire şi multă pohvală şi cu multă
pombă ca să arate acelor lăcuitori de acolo bună norocirea lui şi
să-ş ceară luiş muiere pe fata prinţipului de Sandomeria, care el
însuşi fusăsă pricina şi întăiul isprăvitori acestui lucru mare şi
norocirii // 9r lui Dimitriei.
Însă neputînd moscalii suferi să vază pe Dimitrie dînd tot
celor străini cinstea şi boieriile, şi mai ales polonilor, oarecare
Teodor Giuşcă să făcu începători şi să rădică, împreună cu cei ce
nu să mulţămiia, avînd gînd să ia împărăţia de ar fi putut surpa pe
Dimitrie, dar să vădi vicleşugul şi prinzîndu-l s-au hotărît de la
giudecători, ce era rînduiţi de acea treabă, să să omoară ca un
hiclean împărăţiei. Iară Dimitrie, vrînd să arate împărătească milă,
îl iertă de moarte şi, socotind că cu acea facere de bine l-ar fi robit
spre dragoste, îl făcu să fie cel mai credincios om al casii sale. Dar
piste puţin ispiti şi cunoscu cîtă primejdie aduce vieţii împăratului
hărăzire vieţii unora ca acelora ce au îndrăznit a împleti de obştie
vicleşug asupra lor. Şi socotind acum Dimitrie că nu mai are de
cine să teme, începu ca şi mai nainte a cinsti pe poloni şi începu a
aduce pe iezoviţi la împărăţia sa, dîndu-le o mănăstire mare ce să
afla lîngă palaturile împărăteşti ca să lăcuiască acolo şi arăta cum
că cu totul să ţine de sfaturile lor. Acest fel de chivernisală a
împăratului au rădicat de a doua oară urîciune tuturor ruşilor
carii sînt vrăjmaşi de moarte cătră toată altă lege care n-ar fi după
aşezare Anatoliceştii Biserici.
Deci boierii, şi mai ales Giuşcă, îş aflară vreme ca aceea ce
gîndisă cînd făce Dimitrie nunta cu cocoana prinţipului de
Sandomiria şi să făcu cununiile după rînduiala Anatoliceştii
Biserici de însuş patriarhul acela ce cu puţin mai înainte aforesise
[Dima, Dima, 2013, p. 130]
pre toţi cei ce ar fi următori lui Dimitrie, iară acum el însuş de faţă
îi da blagoslovenie. Şi întinzîndu-se în mai multe zile prăznuirile
nunţii, o mulţime de oameni dintru acei ce să sfătuise asupra
împăratului, întrară pe la miezul- nopţii în palaturi şi, ca cei ce era
plini de turburată mînie, junghiară pre toţi // 9v cîţi tîlniră sau şi
pe cîţi socotiră că sînt poloni. Şi deşteptîndu-să împăratul Dimitrie
întru acea tulburare şi cunoscînd în ce primejdie să află, degrabă
sări pre fereastă ca să scape de acea nevoie. Iară Giuşcă îl prinsă
şi-l adusă la Divan şi acolo pentru ca să arăte o hotărîre a unii
drepte judecăţi, făcu de adusără acole faţă pe văduva aceea, muma
mortului Dimitrie, muierea împăratului Ioan, care adeveri cum că
Dimitrie, fiul ei, au fost ucis din poronca lui Boris, şi cum că acest
de faţă prins om Dimitrie, mincinosul împărat, nicicum nu este
feciorul ei. Şi aşa îl tăiară pre mişelul Dimitrie în mici bucăţele.
Adevărată şi mincinoasă ştiinţă este că niciodinioară n-au putut
vreun tiran să omoare pe moştenitoriul său.
Boierii alesără împărat pe însuş Teodor Giuşcă, la care să
plini cuvîntul ce au zis Tachit: „cu meşterşugirile răutăţilor să
obicinuiesc la început a fi cu primejdie, iară apoi să izbîndesc cu
cununi”. Acest Giuşcă, dupe ce să rădică împărat, întăi făcu de să
vesti o carte ce să zice taliineşte manifest, carea scrie împotriva lui
Dimitrie, arătînd cum că cu judecata Divanului i s-au descoperit
vicleşugul şi cum că vicleanul acela şi amăgitoriul Dimitrie era
mai nainte călugăr, ce-l numie Hrişcă Utropie şi era cîntăreţ la
mănăstirea ce să află lîngă palatul împărătesc şi, dîndu-să după
aceea după meşterşugul vrăjitoriei, la atîta dor de cinste au venit
cît au agiuns de au hrăpit cu tirănie scaunul Rosiei şi cum că,
şăzînd pre dînsul împărat, cu atîta să îmbogăţască pe poloni
dăzbrăcînd pre moscali şi cum, pentru ca să placă iezoviţilor,
sfetnicilor lui, au călcat toate cele grăite şi bine tocmite ale
Anatoliceştii Biserici şi să făgăduia Papii să şteargă şi
dezrădăcineze de la scaunul Rosiei ace veche a grecilor buna
creştinătate, după cum să vede din cărţile ce trimisăse Papa că //
10r tră dînsul. Drept aceea, urgisindu-se ceriul asupra lui, l-au
[Dima, Dima, 2013, p. 131]
făcut de ş-au luat pedeapsa şi după ce să ceti acest manifest întru
auzul a tot norodul, poronci Giuşcă de arsără trupul cel mort al lui
Dimitrie şi cenuşa o aruncară în gîrlă, socotind că cu aceasta ş-ar fi
făcut dreaptă povaţa sa şi alegire celui la împărăţie dreaptă şi
după pravilă. Ci iarăşi să rădică şi alt amăgitori Dimitrie 88 şi iară
cu agiutoriul polonilor, veni de-i strică linişte lui. Acesta să lăuda
că el este împăratul Dimitrie ce fugise de turburarea ce să făcuse la
Mosca şi cum că Giuşcă cu greşală să fie omorît pre altul, iară nu
pre dînsul.
Deci multe cetăţi i să supusără supt ascultare lui şi norodul
încă-i agiuta la 3 bătălii89 asupra lui Giuşcă cu multă sfărîmare de
oaste a ruşilor şi de alta cunoscu ei cum acest biruitori Dimitrie cu
adevărat era înşălători şi amăgitori. Hotărîră să aducă diadima
împărăţiei asupra lui Ladislav, feciorul lui Sighijmond, împăratul
polonilor. Iară el auzind au priimit bucuros, dar n-au alergat să o
ia. Iară Giuşcă, pogorît fiind dupe scaun, s-au deosăbit la oarecare
mănăstire, ce şi de acolo, fiind scos, l-au dat cu toată casa lui supt
stăpînie şi mîinile polonilor.
Într-aceeaşi vreme în care şi amăgitoriul Dimitrie fu de tătari
giunghiat la cetatea Coluga, ci iarăşi iată şi al treile Dimitrie ieşi la
iveală. Acesta îndrăzni a zice că el este Dimitrie care au fugit la
Ugliţ de vicleşugul şi de frica lui Boris, şi la Moscă de mînie lui
Giuşcă, şi la Coluga de vicleşugurile tătarilor. Deci să uni puţini
ostaşi cu dînsul şi după aceea toţ oamenii cei proşti cît în puţină
vreme să arătă cu o multă mulţime de oameni şi strigă în Rosie o
manifestă carte în carea porunce // 10v tuturor supuşilor lui,
zicîndu-le să-ş cunoască datoria lor şi viind să să supuie la cel
drept împăratul lor. Deci îi deşchisără porţile la marea cetate
Plescovia ce, de vreme că să dede spre tot lucrul fărădelegii, să
făcu atîta de urît norodului şi lepădat cît nu numai fugiră de
dînsul, ce pentru ca să să ierte greşala lor, îl dederă pe mîinile
88 În ms., marginal, al doile Dimitrie cel mincinos.
89 În ms., marginal, războaie.
[Dima, Dima, 2013, p. 132]
adevăratului lor împărat carele porunci de-l spînzurară den afara
zidiurilor marii cetăţi Moscvii.
Acest împărat, Mihail Teodorovici Romanof era carele fusese
puţin mai nainte şi ales de moscali în locul lui Ladislav, la anul
1611, că după ce trecură 2 ani deplin şi nu veni să ia stema
împărăţiei, carii făgăduise lui moscalii, şi mai ales avînd şi pre
poloni prepus să nu cumva facă pe ţara Moscoviei ca pre o
eparhiei supusă Poloniei, cnezii şi boierii de faţă lăsară scaonul
Moscului văduv, sărac de împărat, deci alesără împărat pre acel
mai sus-zis Mihail, feciorul lui Teodor Romanof, ce era atunce
patriarh al Moscului şi era marele acesta patriarh, după mumă-sa,
văr împăratului Teodor Ioanovici; şi, după ce chivernisi cu toată
cinstea vrednicia ce avea ca un voievod al oştilor ce era, îşi iubi
viaţa călugărească şi să rădică la treapta patrierşiei. Să siliia cu
adevărat tot sfatul Divanului de obşte ca să aleagă împărat pe
însuşi patriarhul, iar prea cinstitul acela şi prea cuvios bătrîn, cu
tămăduitoare voroavă le adusă toate cele ce era cu dreptul,
spuindu-le cum că bisericeasca politie ce au priimit el nu-l
sloboade să să dea după grijile lumeşti şi pentru aceea aduce lor
pre fiul său, pre Mihail, înainte, carele să şi vesti îndată împărat
cu voie de obşte şi alegire tuturor boierilor Divanului. Şi era
atunce Mihail de 18 ani de vîrstă, dar era bogăţit de toate
vredniciile cele ce pot să s ă arăte şi să f acă pre u n tînăr vrednic d e
împărăţie. Acesta urmă a aduce dragoste şi supune // 11r re cătră
tatăl său care stătu un arhiereu ce trebuie să fie totdeauna pomenit
în Rosia de vreme că acesta este acela dintru al căruia al treile
neam să trage Marele Petru, al nostru vestit viteaz.
Cartea a IV-a, sfîrşit:
f. 109r Şeremet dede celor din cetate închişi şi mai mult decît
cerşură, că ştiia că scoposul împăratului era pururea ca să dea
semne bune a chivernisirii lui cei dulci şi cu adevărat însuşi
împăratul adaose la acele aşăzări şi o poroncă dintru a sa mare
însufleţire fiind pornit, cu carea poroncă întoarce toate averile
boierilor din cetatea Riga de carea îi lipsisă pe ei Divanul şfezesc.
[Dima, Dima, 2013, p. 133]
Din 12.000 de slujitori ce fusăsă în lontru de păze cetate, numai
5.000 ieşiră, din carii pe giumătate era răniţi. Şi, după ce ieşiră,
iară Şeremet alesă pe cîţva din voievozii Careliei şi ai Vivurgului
şi-i alătură în oaste lui, iară vina aceasta căde vremii, ce acele
locuri era acum stăpînite de ruşi, nu să cădea să să mai numască
voievozi şfezeşti; afară dintru aceşte şi alţii mulţi să adusără înşişi
pe sine spre slujba împăratului.
Întru această cetate să aflară 500 de tunuri şi puţină iarbă de
puşcă, iară zaharea nu să află nimica; pănă cît ţinu războiul,
muriră în cetate ca la 60.000, de oameni de boală şi de foame.
Împăratul Petru, carele fără răbdare aştepta din tabără să auză
vestire luorii cetăţii, iară deacă luo vesti, să bucură piste măsură //
109v şi poronci să să dea lui Dumnezeu căzutele mulţumite şi să să
facă în toate părţile vesălii a multe noroade. Dar nu vru să lase
vremea cea bună ce o văzuse că este ca să-şi urmeze cîştigurile
sale, ce îndată mută tabăra asupra cetăţii au pornit oastea lui, la
cetatea ce-i zice Dunemunda care să şi dede după puţine zile, iară
celealalte cetăţi ale eparhiii să cîştigară cu puţină osteneală.
Cetatea Pernavia au căzut supt stăpînia ruşilor avgust 29,
Kexolmia septemvrie 19, Revelul să dedi cu aşăzări de pace
octomvrie 9, că boala ce să întîmplase din 80.000 de oameni de
abia lăsă 3.000. Mai apoi, după atîte biruinţă ce făcu împăratul
Petru, grija lui ce întăi fu aceasta ca să facă pe litvini să cunoască
dulceaţa şi bunătatea chivirnisălii lui. Deci le dedi înapoi toate
cîştigurile, le înnoi cetăţile, întemeie neguţătoria lor de-a doao şi
chemă pe tot neamul strein ca să meargă să lăcuiască într-acel loc
frumos pe care războaiele şi boala mai îl pustiisă. Şi pentru să facă
datori pe boieri şi să-i tragă cătră mai multă dragoste, făcu 15
[reghementuri] de ostaşi litfini cu voievozii lor şi pusă tot dintr-acei
boieri ofiţări oştilor.
Cu toate aceste, pentru ca să-ş lase o pomenire vecinică a
evlaviei şi mulţămite lui cătră Dumnezeu de la care cunoşte atîtea
blagoslovenii, poronci de zidiră la Poltava o bisărică cu foarte
mare cuviinţă întru slava şi cinste Sfîntului Apostol Petru şi a
[Dima, Dima, 2013, p. 134]
Sfîntului Sampson, priimitoriului de streini, pentru că a celui
dintîi avea numele, iară din zioa prăznuirii al doilea au săvîrşit
acea biruinţă mare asupra sfezilor, care să prăznuieşti de Bisărica
Răsăritului în 27 de zile ale lui iunie, care vine să fie în 8 zile ale
lui iulie după grigorianescul calandari.
Au rădicat însăş înainte aceştii bisărici un stîlp foarte
cuviinţat şi înalt, pe care stîlp poronci de să scrisă istoria aceii
bătălii după obiceiul athinenilor celor vechi.
Sfîrşitul cărţii a patra.

***
[Dima, Dima, 2013, p. 135]
114r Domne pe atunce în
Ţara Rumânească domnul Costandin
Basarab-Voievod, iară în
Moldova domnea domnul Dimitrie
Cantimir-Voievoda. Acesta să tocmise
pe ascuns mai nainte vreme
cu împăratul Petru ca să-i dea
agiutori şi, îndată ce trecu oastea
rusască piste apa Iauran, ce să zice
Nistru, el merse cu 20.000 de oaste
întru întimpinare ruşilor ca să să
unească cu dînşii şi vesti o manifestă
atîta ca să-ş îndrepteză călătorie
lui, cît să-şi îndemne pe
supuşii săi să rădice toţi armile
asupra agarenilor91.
Nici o nevoie nu fu a să îndemna
mulţi la aceasta // 114v pentru că
creştinii Anatoliceştii dogme, precum
sînt moldovenii şi vlahii,
adică muntenii, începură a socoti
pre împăratul Petru ca pe un înger
trimis din ceri ca să de sfîrşit
tirăniii turceşti.
Însuşi Petru, văzîndu-să pe sine
domn şi stăpînitori unii puteri ca
acee, vrednică de agiutori, şi
văzînd că dimprotivă turcul zăboveşte
a să găti, nădăjduie cum că
ceriul pe dînsul l-au orînduit ca să
surpe tirănie mohamitenilor şi iarăş
[Dima, Dima, 2013, p. 136]
să aducă la loc slava şi mărirea
greceştii împărăţii şi mai mult
pentru că de vreme, după prorocie
ce s-au aflat scrisă deasupra mormîntului
împăratului Costandin,
turcii era să fie goniţi din Ţarigrad
de neamul cel plavoş 92, carii vor să
fie ruşii, adică moscalii. Şi socotie
Petru că toţi grecii că să afla supt
stăpînie turcului să vre scula spre
agiutoriul său, îndată cum ar auzi
că vine.
Au venit deci cît pentru gătirile di
pe apă, de vreme ce să vesti
cuvîntul cu turcul, găti pe Marea
Neagră o armată de mult număr.
Împăratul făcu mai nainte multă
gătire dispre acee parte şi găti
acolo 20 corăbii de război, afară de
navaherda, adică de corabie căpitănească
ce ave 86 tunuri şi, afară
de multe catarge şi galioane. Dar
acee ce să tîmplă la războiul di pe
uscat făcu neisprăvită şi nefolositoare
puterile şi // 115r gătirile cele
de pe apă şi a unie şi a altie
împărăţii.
Deci în cîtă vreme să fece
aceste mai nainte gătiri, solul
englezului 93 şi al Olandiei, carii era
la Ţarigrad, vrură să împace acel
război atîta de cumplit, deci
sfătuie pe craiul şfezăsc să facă
pace cu împăratul Petru.
[Dima, Dima, 2013, p. 137]
Jefrie94, solul Ingliterii95, mersă
pănă la Bender ca să aducă aminte
craiului Carol cele de tocmire
păcii. Iară el, fiind îngîmfat de
gătirile ce făce turcul tot prin
îndemnările lui, numai acest răspuns
dede cum că nu pute să să
împăciuiască cu împăratul Rosiii nici
într-un feli de nu s-ar lua şi turcul la
pace.
Deci Petru sosi în 12 zile ale lunii
lui iulie cu toată oastea lui la
Soroca care este cetate a Ţării
Moldovii, ce cum agiunsă întru
acele părţi de loc, îndată cunoscu
că să află întru acel feli de locuri
precum văzusă mai nainte cu doi
ani pe craiul Carol la Ucraina căci
că află locul pustii şi lipsit de
hrană şi departe de locurile unde
ar fi putut avea agiutori, adevărat
este cum că încă nu văzuse pe
vrăjmaşii săi şi de altă parte ave o
oaste de mult număr, dar aciie
însuş îi înmulţie turburarea şi
întristarea căci nu ştie cu ce va
hrăni-o.
Deci sosi în Ieşi, care este
scaunul Moldovii şi acolo făcu
divan, ce să zice sfat de război şi
să hotărî să tăbărască ostea pin
pregiurul Ieşilor pănă ce se vor
faci hambari căt să fie de ajuns a
încăpea într-însa hrana oştilor. Sfat
[Dima, Dima, 2013, p. 138]
cu adevărat pre înţălept, dar Petru
judecă că-i aşe cu drep // 115v tul şi
să cade să să poprească acel sfat97
care să părea a fi şi mai de folos
adică să oştească asupra Dunării şi
să apuce podurile ca să poprească
puterea turcilor şi cu adevărat.
Întru acel chip dacă ar fi făcut, nu
numai că ar fi aflat hrană, ce încă
şi turcului i-ar fi dat multă spaimă.
Dar norocul ostenisă de a ajuta
marelui Petru, deci să plecă acest
mare împărat de ascultă sfaturile
lui Basarab, domnul Ţării Rumâneşti,
care era aşe adică să treacă
apa Ieravon, adică Prutul, pentru
ca să stăpînească hambarile ce le
ghitise acolo turcul şi le avea pline
de tot feliul de hrană. Acest sfat al
lui Basarab să făcu atîta de păgubitori
cît fu întocma cu acela al
Mazepii ce-l sfătuise pe craiul
Carol de-l îndemnă să închiză
cetatea Poltava.
Pănă atuncea oştile cele de
multe feliuri ale Rosiii adusără
multă biruinţă asupra turcilor şi a
tătarilor şi a înşăşi oştilor lui
Potoţkie că ei răzbisă pănă prin
prejururile Benderului şi, de n-ar fi
fost deşteptat un spahiu, vre
prinde pe craiul şfedului rob.
Iară îndată cum trecură Prutul,
conteniră toate vredniciile acestea,
căci că să aflară în nişte cîmpi largi
[Dima, Dima, 2013, p. 139]
şi de tot pustii, lipsiţi fiind de
toate cele trebuincioase.
Petru de-abia află cum că turcii vin
spre Dunăre şi trimisă pe stratigul
Ianăş cu o aripă gre de ostaşi ca să
le poprească trecerea, dar să
tîmplasă foarte tîrziu că turcii tre
// 116r cusă Dunărea pe 6 poduri şi
acel stratig i-au găsit venind
asupra Prutului cu toată oastea.
Deci în 8 zile a lui iulie sosi
veziriul şi tăbărî cu oastea lui în
preajma oştii ruseşti, nefiind alt în
mijloc ca să-i despartă, fără numai
Prutul, iară hatmanul tătărăsc
apucasă şi el alt loc şi mai îndemînatec,
în chip ca acela cît oastea
rusească ajunsă lipsită de tot
lucrul bun şi închisă în mijlocul
turcilor şi a tătarîlor.
În noaptea de noao luminînd spre
zece, turcii trecură Prutul şi să
adaosă şi hanul tătarîlor ca să le
ajute şi, în călătorie ce făce tătarîi,
zăriră pe Ianoş cu acel polc de
ostaşi cari să didesă în laturi întrace
noapte, în nişte păduri şi
asupriră pe întăie strajă a lui, iară
el îşi păzi întregi pe ostaşii săi şi
să trasă cătră patria voievodului
Şeremet.
Iară dacă să făcu ziuo, tătarîi
începură a bate pe ruşi, iară ei,
cam sfiindu-să, le stătură împrotivă
cu multă vitejie. Deci sosi
veste la împăratul cum că tătarîi
[Dima, Dima, 2013, p. 140]
robisă un caravan de 98 4.000 cară
ce venisă de la locurile împărăţiii
sale. Această pagubă pricinui
multă întristare şi sărăcii muscalilor
de vreme ce era cîteva zile de
cînd să afla de tot lipsiţ de hrană,
dar cu toate acestea, întărindu-se
din arătarea împăratului lor, care
suferă dimpreună cu dînşii cu
multă răbdare lipsa cel[or] trebuincioase,
îş săpară palancă cu
şanţuri adînci şi împregiur le întrarmase
cu tunuri şi cu parca // 116v
ne.
Veziriul, fiind îndemnat de
voievodul Poniatoţkie leahul, care
urma oştii turceşti pentru urîciune
ce avea asupra ruşilor, poronci şi
cielalte oşti să treacă Prutul şi,
apropiindu-se ca la 200 stînjini
departe de şanţurile ruseşti, începu
a le bate din tunuri împregiurul
acelor şanţuri.
Făcusă împăratul ca o împregiurare
de gard de carăle ce să afla
acolo, şi împregiuri de cară să afla
păzită famelie lui, Ecaterina zic, cu
toate cele din casa ei. Aceasta este
femeie cea vrednică de laudă, care
dintr-o fămeie săracă a Livoniei
ajunse să fie însuşi stăpînitoare şi
împărăteasă Rosiei. Aceasta era
născută din tată neştiut şi fu
hrănită din milostenie în casa unui
boieri lutran, slujînd aceluieşi
pănă la 18 ani ai vîrstii sale şi
atuncea o îndrăgi un dragon şfed
[Dima, Dima, 2013, p. 141]
şi o cerşu luiş fămeie şi o şi luă. Şi
de abie să începu nunta şi,
stăpînind moscalii cetatea Mariemburg,
ajunsă mireasa roabă în
mîinile srtatigului Vaur şi, după
acie la mîinile prinţipului Minţikovi,
şi văzîndu-o într-o zi Petru la
palatul lui Minţikof, o alesă a fi un
chip vrednic dragostii sale.
Era 10 ani şi mai bine de cînd
despărţisă acest monarh pre împărăteasa
lui pentru nişte pricini nu
atîta dovedite şi fiind dat cu totul
spre a creşte slava şi nărocirea
nărodului său, nu mai lăsasă să
mai între în inima lui aprindere
dragostii, numai însuşi Ecate //
117r rina putu de iarăş mai aprinsă
în inima lui văpaie acei patime.
Ori că Marele Petru, precum zic
mulţi, zări în mintea cea firească şi
în obrazul acei fecioară nişte
haruri ca acele de-l făcusără să
crează cum că ie este acee ce vre să
urmeze şi să aducă la săvîrşit bun
acele bune îndreptări care face el
aşăzînd obicei bun la împărăţie sa,
ori mai ales să zicem că să plecă şi
el la chemarea ce obicinuiesc a să
supune toţi oamenii cei vremelnici
şi stricăcioşi şi mai ales împăraţii,
adică să iubască pe unul şi să
iurască pe altul, precum şi Tachit
zice.
O chemare din nuntă ca aceasta
necunoscută tocma şi la cei ce o
[Dima, Dima, 2013, p. 142]
ispitesc, precum făcu urîcioasă
înaintea ochilor împăratului pre
împărăteasa Evdochia de o
despărţi şi de la pat şi de la scaun,
aşa arată la toate vrednică de
dragoste pe Ecaterina şi-l sili de o
făcu părtaşe şi la patul 99 lui şi la
scaunul lui, nescîrbindu-să nicicum
de acest feli şi necinstit
neamul ei. Deci această nărocită
femeie află pricină la această
nenorocire a lui Petru de întră mai
mult în dragoste lui, precum puţin
mai înainte vom vede.
Stîmtorîndu-să din afară oastea
rusască de armile vrăjmaşului
şi mai ales din nontru de lipsa
celor trebuincioase, Petru să află
într-ace noapte la mare frică,
socotind la cîtă strîmtoare şi
îmbulzire l-au adus norocul lui sau
mai ales să zicem puţina lui
pronie, cum s-au greşit a veni cu
atîţa oameni la un loc atîta de
diparte, // 117v neaducînd cu sine
cele trebuincioasă, cum nu să sili
în tot chipul să fie oprit pregiur
turcului piste Dunăre sau macar la
Prut. Vede acum că şi la dînsul şi
la oaste lui a doao zi nedepărtată
era moartea sau macar robia.
Deci hotărî să moară mai bine
decît să agiungă pe mîinile
vrăjmaşilor săi ca cu o moarte
cinstită să scape din necinste
robiii, precum şi Tachit zice. Şi
chemînd în cortul său pe
[Dima, Dima, 2013, p. 143]
voievodul Şeremet, îi poronci ca să
fie toţi gata în răvărsatul zorilor ca
să facă un iurăş asupra oştii
veziriului. Şi într-aceeaş vreme
opri cu poroncă foarte tare ca să
nu cuteze nimene, nici într-un
chip, a întra întru acea noapte în
cortul lui.
Atunce stratighii 100 roşi, dacă luară
ace poroncă aducătoare de moarte,
îngăduiră să rabde tot lucrul ca să
slujască pe stăpînul şi împăratul
lor. Iară Ecaterina, dacă află de la
voievozi acea hotărîre a împăratului,
făcu cu dînşii sfat, fiind de
faţă şi ipocanghelarie Scafirof.
Deci să sfătuiră cum că trebuie să
facă pace cu veziriul şi cum că să
cădea să plece pe împăratul ca să
voiască şi el la pace.
Aicea sta lucrul cel mai anevoie, că
nimenea nu cuteza a călca poronca
ca să între în cortul împăratului şi
iarăş cum era cu putinţă să plece
pe acel mare viteaz să să
smerească ca să cei acel har de la
turci, precum zice Tachit: mare
primejdie este a învăţa neştine pe
stăpîn. // 118r
Deci Ecaterina, carea conoşte cîtă
putere are ie asupra duhului lui
Petru, îndrăzni de întră în cortul
lui şi, căzînd la picioarile lui cu
atîta lucrare, îi făţăşă primejdie ce
era, ca să cerce tocmele spre pace
cu veziriul cît, plecîndu-să Petru la
dreptile socoteli şi la lacrămile
[Dima, Dima, 2013, p. 144]
fămeii sale, trimisă îndată la tabăra
vrăjmaşului pe oarecarii soli şi cu
puterea aurului răzbiră cătră
epitropul veziriului şi, cu a lui
mijlocire, întrară cătră veziriul.
Ecaterina fu bucuroasă de cheltui
la această pricină toate cele mai de
cinste podoabile ei şi îndată strînsă
o sumă de aur ce era îndestul ca să
biruiască fireasca iubire de argint a
paşilor.
Craiul şfezesc, dacă află de la
Poniatoţkie starea lucrurilor, alergă
necunoscut, pe ascuns, în tabăra
vezirului ca să-l îndemne să nu
lasă acea vreme de îndemînă, ce să
istovască de tot împărăţia rusască,
dar ajunsă foarte tîrziu, de vreme
că vezirul făcusă pace cu ruşii şi le
dedesă cît cerşusă.
Petru trimisă cătră viziriul o
carte în care scrie cum că n-au avut
scopos ca acela ca să facă strîmbătate
împărăţiei turceşti, fără cînd au rădicat
armile sale numai spre apărare lui
şi pentru acie era gata ca să dea
sultanului tot feliul de mulţămită şi
cere odihnă războiului. // 118v
Această scrisoare isprăvi tot lucrul.
Că veziriul, carele văzusă pe ruşi
cu cîtă vitejie stătusă la războiul ce
să făcusă, alesă şi judecă că mai
bune dobînzăle care era să ie,
făcînd pace, decît tîmplarea cea
neadeverită a unui război deznădăjduit,
de vreme că nu să pute fi
într-alt chip, fără numai să fie un
[Dima, Dima, 2013, p. 145]
război foarte straşnic despre partea
ruşilor, pentru că ei din deznădăjduiri
să vre face tari. Deci li să
dede pace şi odihnă războiului şi
după voie lor şi după ce strîgă veziriul
în toată oastea sa ca să să dea
în laturi, trece şi el însuşi prin
rînduielile oştenilor cu sabie
amînă spre gînd cătră toţi ca să
lase vrăjmăşie.
Şi după acee, luînd în loc de
zăloage pe ipocanghelarie Scafirof
şi pe conte Mihail Şeremet, pe fiul
arhistratigului, scrisă împreună cu
dînşii o aşezare în care da împăratului
voie să să întoarcă la locurile
împărăţiii sale, dar cu făgăduinţă
ca acee să întoarcă turcului cetatea
Azacul, cu toate cetăţile ce zidisă
el de nou pin pregiurul Azacului,
să nu mai dea după aceea nici o
supărare cazacilor ce sînt supt stăpînie
Polonii şi Tartarii, să sloboadă
pe toţi turcii ce avea robi şi să nu
poprească craiului Carol întoarcerea
la ţara lui; ce mai ales să poarte grija
ca să se împace cu dînsul în vreme
cînd s-ar fi putut tocmi spre pace.
Aceasta facere de pace s-au
isprăvit la anul 1711.

***
[Dima, Dima, 2013, p. 145]
f. 209v Deci, după toate, sosind la
sfîrşitul zilelor sale, îş dedi sufletul
[Dima, Dima, 2013, p. 146]
în 17 zile ale lui ghenar, după
obiceiul cel vechi, şi 28 după cel
nou, fiind în braţăle împărătesii
carea nu să despărţi nicidecum de
patul lui, întărindu-l pre el ca o
vitează la cele de apoi ale vieţii lui
şi zicînd în glas mare aceste cuvinte:
Doamne, deşchide uşile raiului şi bagă
în lontru pre acest înfrumusăţat suflet.
Împărăteasa Ecaterina fu cunoscută
îndată împărăteasă despre tot
Divanul şi despre tot clirosul şi
despre toate oştile şi, mai nainte
de a începe chivernisirea împărăţiii,
făcu purtare de grijă pentru
îngroparea bărbatului ei cu cinste
împărătească şi cu toată mare
cuviinţare şi rădică întru vecinica
lui pomenire un mormînt foarte de
mare cuviinţă.
// 210r Într-acest chip să săvîrşi
Petru Alexievici, fiind de 54 de ani
de vîrstă, acel mai mari monarh cu
adevărat din cîţi ar hi văzut Rosia
şi unul din cei mai mari ce ar fi
văzut lumea.
Era un om înalt de trup, făcut bine
şi frumos, chipul lui îl avea
amestecat cu veselia şi cu posomorîrea,
era slobod la grai şi de
multe ori şi aspru la fire, silitori şi
neobosît la lucru şi vrăjmaş
lenevirii, căci niciodinioară nu
putea să şază în odihnă.
Şi toată viaţa lui, de ar socoti-o
neştine bine, stătu o necontenită
călătorie de la o margine a desfătatei
sale împărăţii pănă la altă
margine, cu atîta de multă lesnire
[Dima, Dima, 2013, p. 147]
cît nici la palatul desfătării lor nu
mărg împăraţii aşa degrab. Pe
drumul de la Petrupol la Moscva
sînt 600 de mile italieneşti pe carea
de-abia poate neştine să o facă în
trei săptămîni, iară el adesă o făcea
în 4 zile şi, după adevăr, la tot
lucrul lui pururea covîrşa măsura
şi nu numai la osteneală şi la
priveghi, ce încă şi la mîncare şi
bere, neluînd nici o vătămare
sănătatea lui de acest feli de
covîrşitoare trudă.
Însă nu să arătă niciodată cum să
să fie stăpînit de patimile curviei.
De cînd despărţi pe împărăteasa
Evdochia trecu mai mult de 12 ani
fără a nu căuta nici cu ochii măcar
să vază vreo fimei spre pohta
curviii pănă cînd fu buruit de
harurile ce zări în faţa sau în
duhul Ecaterinii. Îndată cum o
văzu, îş pusă spre dînsa toată
dragostea sa neschimbîndu-o nicicum
deasupra ei pănă la sfîrşitul
vieţii sale.
Într-un trup ca acela atîta de tare
şi sănătos avea Marele Petru şi o
inimă iarăş pe atîta de tare şi un
gînd pe alt atîta de vîrtos şi un
duh viu şi ascuţit. Ajunsă de fu cel
mai înţelept al Rosiii, măcar că nu
învăţasă nici gramatica, vorovea în
multe feliuri de limbi cu lesnire şi
cu temei, vorovea pentru pricina a
multor lucruri la învăţături, putea
să dea şi el mathima ca şi dascalul
// 210v cel bun, iară mai ales la
[Dima, Dima, 2013, p. 148]
gheografie şi la meşteşugirea
corăbiilor pe apă întrecu şi pe
înşişi pe dascali.
Că numai cu iscusinţa lui, fără
învăţătura a vreunui meşteri socoti
de făcu acel lucru mare pe carele
mai nainte de a muri îl văzu
isprăvit, adecă aceea ce împreună
Marea Neagră cu Marea Caspie şi
pe Caspia cu Marea Valtică,
împreunînd apa Tanai cu apa
Volgăi prin mijlocul unui şanţ.
Aşijdirea împreună pe Volga cu
apa Nievii carea curge şi să varsă
în sînul Filandiei şi după aceea în
Marea Valtica.
Şi, ca cel ce era îmbogăţit cu un
gînd prea mare şi cu o inimă mai
rea şi prea înaltă să bucura a face
lucruri de mari isprăvi, carea să
covîrşească hotarăle firii. Să vedea
cum că pohtea cu dorire, cum am
zice să scoată şi să facă lucrurile
din ce nu era în oarecare chip,
făcînd ca un piitic101.
Şi pe cum din locuri puturoase şi
bălţi neroditoare ajunsă de făcu pe
marea cetate Petrupol, cu vîrtoasă
băşci şi cu turnuri, cu mari
cuviinţate palate şi cu înfrumusăţate
grădini. Aşa pentru să lăsăm
celelalte multe şi mari isprăvi ale
lui. Dintr-un plăcintari de nimic
făcu pe prinţipul Menţicof, înălţîndu-
l la cele mai înalte stepene ale
monarhiei rusăşti şi dintr-o săracă
[Dima, Dima, 2013, p. 149]
ţărană că făcu pe împărăteasa
Ecaterina, pe acea mai norocită
femeie care ar fi putut vede pămîntul
di-nceputul lumii, suindu-o la
patul său şi împreună înălţîndu-o
pe scaonul lui.
Cît pentru ale credinţii,
Volteri ia slobozănia de zicea cum
că împăratul Petru avea aceleş
cugete a nefolosirii ce învăţasă la
Lipţca Carol al 12, craiul Şfeţiei, de
la vestitul filosof Leipniz, dară la
aceasta fără îndoire este crezut
cum că să rătăceşti acest istornic.
Că Marele Petru cu adesă
împreunare a bărbaţilor celor
învăţaţi cîştigasă o minte foarte
covîrşitoare a învăţăturilor credinţăi
şi ajungea a judeca pe amăruntul
şi bine alegea cele ce răzăma
spre adevărată închinăciune lui
Dumnezeu // 211r din deşartile
amăgiri ale oamenilor mojicoşi. Şi
de vreme că hotărîsă să întemeieză
neguţătoria în ţara împărăţiii sale,
nu-l mustră pricepirea lui a nu da
voie celoralalte neamuri ce era de
aiurea venite să slujască dumnezeului
lor slobod, după a lor lege,
dară purta de grijă cu toată
luoarea aminte ca să nu să întine
norodul său de otrava eresurilor.
El au păzit pănă la sfîrşitul
vieţii lui rînduielile Anatoliceştii
Bisărici cu atîta evlavie cît, măcar
că trudele şi ostenelile cele necontenite
îi da dreaptă pricină ca să
nu ţie posturile ce rînduieşti
[Dima, Dima, 2013, p. 150]
poronca Anatoliceştii Bisărici, dar
cu toate aceste nu îndrăzne a-l
strica fără a nu cere adesă slobozenie
de la patriarhul Ţarigradului,
nu numai pentru sineşi, ce şi pentru
oştile sale, precum să vedi scris în
condice ce să zic „ale slobozăniilor”,
care condice şi pănă acum sînt
păzite la aceeaşi Patriarhie.
Adevărat este cum că cea mai
de apoi boala lui i-au venit din
evlavia lui cu care vru de stătu în
noaptea bogoiavleniei la sfînta
slujbă a bisăricii, arătîndu-să şi cu
aceasta un vestit şi ales împărat
carele, după politiceştile cuvinte
ale lui Aristotel, să cade să să arate
spre toate credincios şi cucernic
cătră Dumnezeu, de vreme ce oamenii
obicinuiesc a să îndemna mai
cu multă lesnire spre a să supune
împăratului lor cînd îl vor vede că
esti de Dumnezeu închinători.
Să aib dar iertăciune ca cuvîntul
cel înfrumuseţat a acelui
mai înţălept întru înţelepţi să
săvîrşască istoria celui mai minunat
între ighemoni: // 211v stăpînitoriul
norodului, arătăndu-să pururea
cătră cele dumnezeieşti rîvnitori
sau, să zicem cînd are frica lui
Dumnezeu, atunce supuşii nu să
tem că vor pătimi vreo pedeapsă
afară din pravilă şi fără dreptate.
Aşijdirea de vor cunoaşte că este el
credincios şi temători de Dumnezeu,
atunce supuşii nu vor putea îndrăzni
a fi cu vicleşug, asupra lui avînd
el şi pe Dumnezeu într-ajutori.