Florica Dimitrescu
DINAMICA LEXICULUI
ROMÂNESC
Florica DIMITRESCU • Dinamica lexicului românesc - ieri şi azi
DE ACEEAaI AUTOARE:
VOLUME
Locuţiunile verbale în limba română, Bucure°ti 1958, 233 p.
Tetraevanghelul diaconului Coresi (1561) comparat cu Evangheliarul lui Radu de la
Măniceşti, Bucure°ti 1963, 423 p. Introducere în fonetica istorică a limbii române, Bucure°ti 1967, 183 p. J. Byck, Studii °i articole (edijiie °i studiu introductiv), Bucure°ti 1967, 174 p. Testi romeni antichi (în colaborare cu A. Niculescu), Padova 1970, 156 p. Contribuţii la istoria limbii române vechi, Bucure°ti 1973, 289 p. Introducere în morfosintaxa limbii române, Bucure°ti 1974, 200 p. I.A. Candrea, lingvist şi filolog (ediţie °i studiu introductiv), Bucure°ti 1974, 200 p. Istoria limbii române (redactor responsabil), Bucure°ti 1978, 380 p. Aurel Nicolescu, Analize gramaticale şi stilistice (Antologie, studiu introductiv, tabel
cronologic), Bucure°ti 1981, 352 p. Dicţionar de cuvinte recente, Bucure°ti 1982, 535 p.
Palia de la Orăştie (concepţia volumului, coautoare), Bucure°ti 1984, 195 p. (p. 153-194).
COLABORĂRI LA VOLUME COLECTIVE Gramatica Academiei, vol. I °i II, 1954.
Gramatica limbii române (Manual pentru clasele VIII, IX), 1957. Dicţionarul Academiei (redactare de cuvinte °i etimologii). Tratatul de istorie a literaturii române (vol. II), 1964. Limba română. Gramatică, fonetică, vocabular, 1965. Enciclopedia limbii române (figuri de lingvi°ti). Mică enciclopedie a limbii române.
Istoria limbii române (Responsabil: Al. Rosetti, responsabil adjunct, Florica Dimi-trescu).
Dicţionarul limbii române din sec. al XVI-lea (concepţia °i responsabilitatea colectivului, Florica Dimitrescu) - tot materialul, cca un milion de fi°e clasificate alfabetic - distrus în incendiul de la sediul Academiei Române din februarie 1975.
FLORICA DIMITRESCU
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC - ieri şi azi -
Coperta de CĂLIN STEGEREAN
© 1994 Editura Logos® Ed. Logos®
Adresa po°tei: O.P. 4 C.P. 48 Bucure°ti Tel./fax: (021) 233.14.82; (021) 327.14.78 E-mail: office@logos.tm.ro
I.S.B.N. 973-95560-4-3
SIGLE aI ABREVIERI
AAR - „Analele Academiei Române" (Mem. Sec|>. Lit., Ist.).
AAAMD - Agard Aeronautical Multiilingual Dictionary,editors G.H. Frenot,Paris,and
A.H. Holloway, London - New York, Oxford, London, Paris, 1960. ac. - acuzativ.
AD - J. Kleczek, Astronomica! Dictionary, Praha, 1961. adj. - adjectiv. adv. - adverb. agr. - agricultură.
Alzati, Terra - Cesare Alzati, Terra romena tra Oriente e Occidente, Milano, 1981. amerind. - indian din America. ap. - apud. ar. - arab. arm. - armean.
Armbruster, R. - A. Armbruster, Romanitatea românilor, Bucure°ti, 1972. arom. - aromân.
Asan, F.P. -F.Asan, Formaţiile parasintetice în limba română, în LR 1, XIV, 1965.
AUB - „Analele Universităţii Bucure°ti".
AUI - „Analele Universităţii Ia°i".
AUT - „Analele Universităţii Timi°oara".
autoht.-autohton.
Bakos, MR -Bakos Ferenc, Magyar-Romăn Szotăr, Budapest, 1964. Bakos, RM - Bakos Ferenc, Romăn-Magyar Szotăr, Budapest, 1961. Bălan, LCB - I. Bălan, Limba cărţilor bisericeşti, Blaj, 1914.
Bărbulescu,  C. - Ilie Bărbulescu,  Curentele literare la români în perioada
slavonismului cultural, Bucure°ti, 1928. Bârsănescu, P.N. - at. Bârsănescu, Pagini nescrise din istoria culturii româneşti,
Bucure°ti, 1971.
BD - Clarence L. Barnhart, Sol Steinmetz, Robert K. Barnhart, The Barnhart Dictio-nary of new Enghish since 1963, Bronxville, New York, Evanston, San Francisco, London, 1972.
Benveniste, V.D. - E. Benveniste, Les verbes delocutifs, Problemes de linguistique generale, Paris, 1966.
6
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Binder, Contribuţii -P.Binder, Contribuţii la geneza „Paliei de la Orăştie", operă de colaborare a cărturarilor din Ţara Românească, Transilvania şi Banat,în„Studia
Bibliographica", III (2), 1939.
Bogdan, Gl. -D.Bogdan, Glosarul cuvintelor româneşti din documentele slavo-române, Bucure°ti, 1946.
BPh - Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide", Ia°i,
1934-1947.
Brâncu°, O. - Gr. Brâncu°, Observaţii asupra sufixului gramatical -ez al verbelor
neologice, în SCL 3, XXVI, 1975.
Brâncu°, Pr. - Gr. Brâncu°, Productivitatea conjugărilor în româna actuală,înSCL 5,
XXVII, 1976.
Brâncu°, V.-Gr.Brâncu°, Morfologia verbului, Bucure°ti, 1976. Bull. Ling. - Bulletin Linguistique, Bucure°ti (1933-1948). C - Th. de Caliana, A la conquete de l'espace, Paris, 1967. C1 - Coresi, Cazania, 1564.
C - Coresi, Cazania II, ed. S. Pu°cariu-Al. Procopovici. Cantemir, ID - D. Cantemir interpretat de..., Bucure°ti 1979.
CB - Cuvente den betrani, publicate de B.P. Hasdeu, I-II, Bucure°ti, 1878-1879. CDDE -I.A.Candrea,O.Densusianu, Dicţionarul etimologic al limbii române.
Elementele latine, Bucure°ti, 1907-1914. C.Ev.-Coresi, Cartea cu învăţătură (1581), I, Bucure°ti 1914. CL - „Cercetări de lingvistică", Cluj, 1956 °.u. Cod. Tod. - Codicele Todorescu, ed. N. Drăganu, 1914.
Completări - Eugenia Contra° °i Magdalena Popescu-Marin, Completări cu privire la
lista de cuvinte din DLR, în LR, XII, 1973, nr. 1. conj. -conjuncţie.
Cont. - „Contemporanul", Săptămînal politic, social, cultural, Seria a II-a, Bucure°ti, 1948 °.u.
Corominas - Joan Corominas, Breve diccionario etimologico de la lengua castellana,
Madrid, 1961; 1967.
CPr. - Coresi, Praxiu (Faptele apostolilor) 1563 - ed. I. Bianu, 1930.
Crest. - Crestomaţie romanică (sub conducerea lui Iorgu Iordan), vol. I, Bucure°ti,
1962.
CV - Codicele Voroneţean, ed. I.G. Sbiera, Cernăuţi, 1885.
CV - Codicele Voroneţean, ed. M. Costinescu.
DA - Dicţionarul limbii române, Bucure°ti, 1913-1949.
DAm. - Florin Ionescu, Dicţionar de americanisme, Bucure°ti, 1972.
DAn - Josette Rey Debove et Gilberte Gagnan, Dictionnaire des anglicismes,Paris,
1980.
dat. -dativ.
DAv -C.Opri°iu,D.Pantazopol°iGh. Rodan, Dicţionar de aviaţie francez-român.
DC - Ph. de la Cardiere, La decouverte du cosmos..., Paris, 1975.
DCC - Al. Graur, Dicţionar de cuvinte călătoare, Bucure°ti, 1978.
DCR - Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, Bucure°ti, 1982.
DE -O.Bloch,W.von Wartburg, Dictionnaire etimologique de la langue franţaise,
Paris, 1964.
DEF - Jaqueline Picoche, Dictionnaire etimologique du franţais, Paris 1979. DEX - Dicţionarul explicativ al limbii române, red. resp. Ion Coteanu, Mircea Seche °i Luiza Seche, Bucure°ti, 1975.
SIGLE aI ABREVIERI
7
DHLR - O. Densusianu, Histoire de la langue roumaine, Paris, 1901, 1938. dial. - dialect(al).
Dimitrescu, Contribuţii - Fl. Dimitrescu, Contribuţii la istoria limbii române vechi, Bucure°ti, 1973.
Dimitrescu, R. - Fl. Dimitrescu, Un verbum vicarium: „a realiza", în RRL, XX, 4/1975. Dimitrescu, R.A. - Fl. Dimitrescu, Quelques observations sur le role des affixes dans
la formation des nouveaux termes du roumain litteraire,în„Bietrăge zur
romanischen Philologie", X Jahrung, Heft. 2, p. 376-381. Dimitrescu, V.L. - Fl. Dimitrescu, Despre verbele „delocutive", în SCL 3, XII, 1961. Dimitriu, Originalitatea - C. Dimitriu, Originalitatea vocabularului din Apostolul popii
Bratul (1559-1560), în SCL, 1974, XXV, nr. 2. Dimitriu, R - C. Dimitriu, Romanitatea vocabularului textelor româneşti vechi,Ia°i,
1974.
Djamo-Diaconiţă, A. - L. Djamo-Diaconiţă, Aspetti del influsso della lingua romena sulla lingua cancellaresca dei principati romeni,inXIV Congresso internazionale di lingua e filologia romanza, Napoli, 15-20 aprile 1974, Atti.
Djamo-Diaconiţă, Lb. - L. Djamo-Diaconiţă, Limba documentelor slavo-române emise în Ţara Românească în sec XIV şi XV, Bucure°ti, 1971.
DLR - Dicţionarul limbii române, serie nouă, 1965-.
DLRV - v. mai jos, Mihăilă, DLRV.
DMC - P. Gilbert, Dictionnaire des mots contemporains, Paris, 1980.
DMN - P. Gilbert, Dictionnaire des mots nouveaux, Paris, 1971.
DN - Florin Marcu, Constant Maneca, Dicţionar de neologisme, Bucure°ti 1960.
DN2 - C. Maneca °i Fl. Marcu, Dicţionar de neologisme, ed. a 2-a, Bucure°ti, 1966.
DN3 - C. Maneca °i Fl. Marcu, Dicţionar de neologisme, ed. a 3-a, Bucure°ti, 1978.
Doc. - Documenta Romaniae Historica, B. Ţara Românească, vol. IV, Bucure°ti, 1981.
Dosoftei, V.S. - Dosoftei, Viaţa şi petreacerea svinţilor, Ia°i, 1682.
DR - „Dacoromania", Cluj-Sibiu, 1920-1948.
Drăganu, Hist. - N. Drăganu, Histoire de la litterature roumaine de Transylvanie,
Bucure°ti, 1938.
DS - Dicţionar de sinonime, sub redacţia lui Gh. Bulgăr, Bucure°ti, 1971.
E - D. Andreescu, Enciclopedia programelor spaţiale, vol. I, 1957-1977, Bucure°ti
1978, vol. II, 1957-1979, Bucure°ti, 1980.
egipt.-egiptean.
EL - Evanghelierul din Londra, 1574, ed. Gaster 1929. engl. - englez(ă).
ER - Etudes romanes dedies ă Iorgu Iordan, Bucarest, 1978.
Ernout, Meillet, Dict. etym. - A. Ernout, A. Meillet, Dictionnaire etymologique de la
langue latine, Paris, 1939. EV - Evangheliarul slavo-român, ed. L. Demeny, Bucure°ti, 1969. Ev. sl.-rom.- Evangheliarul slavo-român de la Sibiu (1551-1553),ed. L. Demeny,
Bucure°ti, 1971.
ex. - exemplu. Ex. - Exodul.
F - Grosse Duden Fremdworterbuch, Mannheim, 1966.
FC I - Fulvia Ciobanu, Finuţa Hasan, Formarea cuvintelor în limba română,vol.I.
Compunerea, Bucure°ti, 1970. FC II - Formarea cuvintelor în limba română,vol.alII-lea, Prefixele,red.resp.acad.
Al. Graur °i Mioara Avram, Bucure°ti, 1978.
8
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
FEW- Walter von Wartburg, Franzosisches Etymologisches Worterbuch, Bonn, 1928. Fl. - „Flacăra", Bucure°ti, 1952-. fr. - francez.
Gâldi, Neo-gr. -L.Gâldi, Les mots d'origine neo-grecqueenroumainăl'epoquedes
phanariotes, Budapest, 1939. Garcîa de Diego - Vicente Garcîa de Diego, Diccionario etimologico espanol e
hispănico, Madrid, 1954. Gaster, Chrest. -M.Gaster,Chrestomatie roumaine, Bucarest, Leipzig, 1895.
Gaz. lit. - „Gazeta literară", Bucure°ti, 1954-1968.
Gămulescu, Elem. sîrb. - D. Gămulescu, Elemente de origine sîrbo-croată ale
vocabularului dacoromân, Bucure°ti, Pancevo, 1974. GCR I-II -M.Gaster, Crestomaţie română, I-II, Bucure°ti, 1891. gen. - genitiv. germ.-german.
Giurescu, Contribuţii - C.C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti
în sec. al XV - începutul sec. XVI, Bucure°ti, 1973. Goga, Lex. -Ec. Goga, Lexicologie romanică (lexic profesional), Bucure°ti, 1976. gr. - grecesc.
Graur, C. -AlexandruGraur,„Capcanele" limbii române, Bucure°ti, 1976. Graur, E. -Al. Graur, Evoluţia limbii române, Bucure°ti, 1961.
Graur, Etimologii -Al. Graur, Etimologii româneşti, Bucure°ti, Editura Academiei,
1963.
Graur, Ev. -Al. Graur,Evoluţia conjugării în română, în SCL 2, XIII, 1962. Graur, T. -Al. Graur, Tendinţele actuale ale limbii române, Bucure°ti, 1968.
GS - „Grai °i suflet", Bucure°ti, 1923 °.u.
Guţu Romalo, C.G. - V. Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală, Bucure°ti, 1972. Hasdeu, L. -B.P.Hasdeu, Luca Stroici, părintele filologiei latino-române, Bucure°ti,
1864.
hebr.-hebraic. hind. - hindi.
Hofler, Etudes -M.Hofler, Etudes de datations; etat present et possibilites d'une ori-entation nouvelle,înActele celui de-al XII-lea Congres internaţional de lingvistică şi de filologie romanică, I, Bucure°ti, 1971.
Hristea, P.E. - Theodor Hristea, Probleme de etimologie, Bucure°ti, 1968.
ILR - Istoria limbii române, Bucure°ti, 1978.
ILR II - Istoria limbii române, vol. II, Bucure°ti, Editura Academiei, 1969.
ILRL -Al. Rosetti,B.Cazacu, L. Onu, Istoria limbii române literare, Bucure°ti, 1971.
Inf. Buc. - „Informaţia Bucure°tiului", Bucure°ti, 1953-.
Iona°cu, Sist. - R. Iona°cu, Sistemele ortografice cu litere latine în limba română,
Bucure°ti, 1989.
Iordan, LRA -IorguIordan,Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor",ed. a
II-a, Bucure°ti 1948.
Iordan, LRC -I.Iordan,Limba română contemporană, Bucure°ti, 1956.
Iorga, Ist. lit. relig. -N.Iorga, Istoria literaturii religioase a românilor pînă la 1688,
Bucure°ti 1904.
Iorga, Ist. lit. rom. -N.Iorga, Istoria literaturii româneşti,I,ed. adoua, Bucure°ti,
1933.
IP - Învăţătură la Paşti,înI.Bianu, Texte de limbă din sec. XXVI, III. it. - italian.
SIGLE aI ABREVIERI
9
ÎCr.-Întrebare creştinească,ed. I. Bianu.
Jako-Manolescu, S.-S. Jako,R.Manolescu, Scrierea latină în Evul mediu, Bucure°ti,
1971.
L- Lexis, Dictionnaire de la langue franţaise (Direction de Jean Dubois), Paris, 1975.
L - Liturghierul lui Coresi, ed. Al. Mare°, Bucure°ti, 1969.
lat.-latin.
Lg -C.Schick, Il Linguaggio, Torino, 1960.
L.I. - Marius Sala, Dan Munteanu, Valeria Neagu, Tudora aandru Olteanu, El lexico
indigena del espanol americano, Mexico, Bucure°ti, 1977. LL - „Limbă °i literatură", Societatea de °tiin|>e filologice, Bucure°ti, 1955 °.u. loc. - locuţiune.
Lombard, VR -AlfLombard,Le verbe roumain, Lund, I, 1954, II, 1955. LR - „Limba română", Editura Academiei, Bucure°ti, din 1952.
LRC II -I.Coteanu,A.Bidu-Vrânceanu, Limba română contemporană,vol.II,
Vocabularul, Bucure°ti, 1975. Luc. - „Luceafărul", Săptămînal editat de Uniunea Scriitorilor, Bucure°ti, 1958-. Lukasik - at. Lukasik, Pologne et Roumanie, Paris, 1938. Lyons, Lg -J.Lyons, Linguistique generale, Paris, 1970.
M.-DoruTodericiu, Preistoria rachetei moderne. Manuscrisul de la Sibiu, Bucure°ti,
1969.
Mag. - „Magazin", Bucure°ti, 1957.
magh.-maghiar(ă).
megl. - meglenoromân(ă).
Migliorini, Duro, PE - B. Migliorini, Aldo Duro, Prontuario etimologico della lingua
italiana, Torino, 1942-1950. Mihăescu, Infl. gr. - H. Mihăescu, Influenţa grecească asupra limbii române pînă în
sec. al XV-lea, Bucure°ti, 1966. Mihăescu, Lb. lat. - H. Mihăescu, Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului
Roman, Bucure°ti, 1960. Mihăilă, At. - Gh. Mihăilă, Les attestations les plus anciennes des mots autochtons en
roumain,în Actes du II Congres international de Thracologie, Bucure°ti, 1980. Mihăilă, DLRV - Gh. Mihăilă, Dicţionar al limbii române vechi (sfîrşitul secolului al
X-lea - începutul sec. al XVI-lea), Bucure°ti, 1974. Mihăilă, Împr. sud-slave - Gh. Mihăilă, Împrumuturi vechi sud-slave în limba română,
Bucure°ti, 1960.
Mihăilă, R.C. - Gh. Mihăilă, Cele mai vechi atestări în limba română comună,înSCL,
1/80.
mod.-modern.
Moxa - Cronica lui M. Moxa,înCB,I,p.337°.u.
NDE -A.Dauzat, J. Dubois,H.Mitterand, Nouveau dictionnaire etimologique et
historique, Paris, 1964. nec. - necunoscut. neol. - neologic, neologism.
Nestorescu, D. - V. Nestorescu, recenzie la Gh. Mihăilă, Dicţionarul limbii române
vechi, LR 2/75.
Nestorescu, E. - V. Nestorescu, Elemente de frazeologie românească veche în
documentele slavo-române, în LR 3/80. Niculescu, Individualitatea - Al. Niculescu, Individualitatea limbii române între limbile
romanice, 2. Contribuţii socioculturale, Bucure°ti, 1978.
10
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
nr. -număr.
NT - Noul Testament de la Bălgrad, ed. nouă, Alba Iulia, 1988. num. -numeral.
Olteanu, aerban, M. - at. Olteanu °i C. aerban, Meşteşugurile din Ţara Românească
şi Moldova în Evul Mediu, Bucure°ti 1969. Omagiu Al. Rosetti - Omagiu lui Al. Rosetti, Bucure°ti, 1965. PA - P. Kolosimio, Astronauts de la prehistoire, Paris, 1972.
Pamfil, C - V. Pamfil, Calcuri româno-maghiare în Palia de la Orăştie, în CL, II, 1957. Pamfil, Contribuţii - V. Pamfil, Contribuţii la studiul statistic al lexicului românesc,în Studii de lexicologie, Bucure°ti, 1965.
Pamfil, LP - V. Pamfil, Lexicul „Paliei de la Orăştie", în CL 1, VII, 1962.
Pamfil, R - V. Pamfil, Elemente regionale în lexicul „Paliei de la Orăştie", în CL III,
1958.
Papahagi, DDA - Tache Papahagi, Dicţionarul dialectului aromân, general şi
etimologic, ed. a II-a, Bucure°ti 1947. PC - I. Gagarin, V. Lebedev, Psihologia cosmosului, Bucure°ti, 1979. Pellen, Recherches - R. Pellen, Recherches diachroniques en espagnol. Datations des
phenomenes, în RLiR, tome 37, janvier-juin 1973, p. 158-177. pers.-persan. pg.-portughez.
PH - Psaltirea Hurmuzaki, ms. Biblioteca Academiei, cota 3077. pl.-plural.
PLG - Probleme de lingvistică generală, Bucure°ti, 1959 °.u.
PN - „Presa noastră", Revistă lunară a Uniunii Ziari°tilor, Bucure°ti, 1956-1989.
PO - Palia de la Orăştie, ed. V. Pamfil, Bucure°ti, 1968.
pol.-polonez
Popescu-Marin, Completări - Magdalena Popescu-Marin, Completări la DLR: prime
atestări, cuvinte, sensuri, variante neînregistrate, în LR, XXIV, 1974, nr. 6. Popovici, PO - Iosif Popovici, Palia de la Orăştie, Bucure°ti, 1911.
PR -PaulRobert,Le Petit Robert, Paris, 1978.
Pr. - Pravila ritorului Lucaci, ed. I. Rizescu, Bucure°ti, 1971. prakr.-prakrit.
Prav. - Pravila Moldovei din vremea lui Vasile Lupu, ed. S.G. Longinescu, Bucure°ti
1912.
prep. - prepoziţie.
prov. - provensal(ă).
Pr. Radio - Programul Radio-TV.
Ps. - Coresi, Psaltirea, ed. Stela Toma, Bucure°ti, 1976. PS - Psaltirea Scheiană.
Purdela, D. -A.L.Purdela, Derivarea verbală imediată (nemijlocită), în SCL 1, XXI,
1970.
Pu°cariu, LR - Sextil Pu°cariu, Limba română, ed. a II-a, Bucure°ti, 1976. PV - Psaltirea Voroneţeană.
RA - Florica Dimitrescu, Quelques observations sur le role des affixes grecques dans la formation des nouveaux termes du roumain litteraire, în „Beitrăge zur Romanischen Philologie", X Jahrgang, Heft. 2, p. 376-381.
reg. - regional(ism).
Reinheimer, D.P. - S. Reinheimer, Les derives parasynthetiques dans les langues romanes, The Hague-Paris, 1974.
SIGLE aI ABREVIERI
11
REW3 - Meyer-Lubke, Romanishes etymologisches Worterbuch,ed. a3-a,Heidelberg,
1935.
RLiR - „Revue de linguistique Romane", Paris, 1925-. rom. - românesc.
Rom. lib. - „România liberă", Bucure°ti, din 1944; °i seria nouă, din 1990. Rom. lit. - „România literară", Bucure°ti, 1968-.
Roques, PO - M. Roques, Les premieres traductions de l'Ancien Testament. I: „Palia
d'Orăştie", Paris, 1925. Rosetti, FC - Al. Rosetti, Filosofia cuvîntului, Bucure°ti, 1946. Rosetti, ILR - Al. Rosetti, Istoria limbii române, Bucure°ti, 1968. Rosetti, LR - Al. Rosetti, Lettres roumaines de la fin du XVIe et du debut du XVIIe siecle
tirees des archives de Bistritza (Transylvanie), Bucure°ti, 1926. RRL - „Revue roumaine de linguistique", Editura Academiei, Bucure°ti, din 1950. S -I.A.Candrea, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte Psaltiri din sec. XXVI şiXXVII
traduse din slavoneşte, vol. I-II, Bucure°ti, 1916. Săpt. - „Săptămîna culturală a Capitalei". Serie nouă. Revistă editată de Comitetul
pentru cultură °i educaţie socialistă al municipiului Bucure°ti. Sc. - „Scînteia".  Organ al Comitetului Central al Partidului Comunist Român,
Bucure°ti, 1944-1989.
Schogt, Sem. -H.Schogt,Semantique synchronique, Toronto, 1976. SCL - „Studii °i cercetări lingvistice", Editura Academiei, din 1950. scr. - sîrbo-croat.
S.Dasc., Let. - Simion Dascălul, Letopiseţul Ţării Moldovei pînă la Aron Vodă,ed. C.
Giurescu, Bucure°ti, 1916. sic. - sicilian. sing. - singular. skr.-sanscrit. sl. - vechi slav.
Slawski, SE -F.Slawski, Slownic etymologicznyjezykepolskiego, I, Krakow, 1952. sl.s. -slavdesud.
SMFC - Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română,vol.I-IV,
Bucure°ti, 1959-.
sp. - spaniol.
Stănescu, M. - E. Stănescu, Meşteri constructori, pietrari şi zugravi în timpul lui Ştefan
cel Mare, în „Studii °i cercetări de istoria artei", I, 1955, vol. 1-2. srb.-sîrb.
St., Lex. - Grămăticul Staicu, Lexicon slavo-român, ms. de pe la 1600, Biblioteca
Academiei, cota 312. subst. -subst. s.v. - sub voce.
aăineanu, I.O. - L. aăineanu, Influenţa orientală asupra limbii române, Bucure°ti,
1900.
auteu, Inf. -Floraauteu,Influenţa ortografiei asupra pronunţării literare, Bucure°ti,
1976.
T - Coresi, Tetraevanghelul, ed. Fl. Dimitrescu, Bucure°ti, 1963.
Tagliavini, A - C. Tagliavini, Applicazioni dei calculatori elettronici all'analisi e alla
statistica linguistica, Roma, 1968. Tagliavini, O. - C. Tagliavini, Originile limbilor neolatine (trad. rom.), Bucure°ti, 1977.
12
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Tamâs, Etym. ung. - L. Tamâs, Etymologisch-historisches Worterbuch der ungarischen Elemente im Rumănischen, Budapest, 1966.
TB - Texte bogomilice,înCB, II.
tc.-turc.
TDRG -H.Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, Bucure°ti, 1903-1925. TM - Texte măhăcene,înCB, II.
Tohăneanu, D - Gh. Tohăneanu, Dincolodecuvînt, Bucure°ti, 1976.
TR - Texte româneşti din secolul al XVI-lea, Bucure°ti, 1982.
TRA - Al. Niculescu, Florica Dimitrescu, Testi romeni antichi, Padova, 1970.
Mrcovnicu, Ist.-V. Mrcovnicu, Istoria învăţămîntului din Banat pînă la anul 1800,
Bucure°ti, 1978.
ucr.-ucrainean.
Vasiliu, S.R. - L. Vasiliu, Sufixele verbale româneşti noi (-isi, -iza, -fica, -ona),în SMFC,
III, Bucure°ti, 1962.
vb. - verb.
VEI -A.Prati, Vocabulario etimologico italiano, Torino, 1951.
Veress, Doc. - A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării
Româneşti, vol. II, Bucure°ti, 1930. Vîrtosu, P. - Emil Vîrtosu, Paleografie româno-chirilică, Bucure°ti, 1968. Vulpe, V.L. -M.Vulpe, Sur quelques verbs delocutifs dans les parlers roumains,în
RRL, XVIII, 1973.
Zugun, C. - P. Zugun, Conversiunea numelor în verbe, în LR 5, XXI, 1972.
CUVÎNT ÎNAINTE
Concepută ca o contribuţie la istoria limbii române în straturile ei cele mai vechi (din momentul apariţiei primelor texte în limba română - sec. al XVI-lea) °i cele mai recente (din ultimii treizeci de ani), lucrarea de faţă cuprinde două secţiuni distincte în care se discută: 1) unele faţete ale vocabularului limbii române vechi °i 2) aspecte ale dinamicii lexicului actual.
Ambele secţiuni însumează rezultatele cercetărilor precedente ale autoarei asupra unor fenomene lexicale, cu privire specială la limba română veche sau la limba actuală.
Precizez că unele dintre capitolele acestui volum au apărut sub formă de articole în revistele de lingvistică din ţară sau din străinătate - unele au fost traduse din limba franceză - sau au constituit comunicări la diverse congrese sau întruniri °tiinţifice de specialitate. Pentru fiecare în parte s-au dat indicaţiile bibliografice la sfîr°itul articolului (capitolului); cele care poartă, între paranteze drepte, anul redactării, erau inedite în noiembrie 1993, cînd am scris aceste cuvinte.
Fiecare dintre studiile reunite în volum - cărora li s-au adus cîteva mici retu°uri - este independent, dar toate sînt străbătute de un fir conducător: ideea că vocabularul limbii române de azi nu poate fi bine înţeles fără studierea aprofundată a temeliei sale alcătuite din textele secolului al XVI-lea, în care trebuie neapărat să vedem izvorul limbii literare de azi. Concluzia secţiunii a doua este că, atît prin noile creaţii interne cît °i prin împrumuturi, lexicul limbii române literare actuale participă la tendinţa generală de internaţionalizare care se manifestă în structura lexicală a limbilor moderne.
Prezentul volum constituie o continuare °i un complement a două cărţi anterioare ale autoarei, Contribuţii la istoria limbii române vechi (1973) °i Dicţionar de cuvinte recente (1982), acesta din urmă constituind sursa principală a studiilor aflate în secţiunea a doua a contribuţiilor de faţă.
14
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Nu le voi mulţumi niciodată îndeajuns prietenilor mei mai tineri Alexandru Ciolan, Coman Lupu °i Nicolae Mocanu pentru efortul lor devotat întru ducerea la bun sfîr°it a editării °i tipăririi acestei cărţi. Caldele noastre mulţumiri se îndreaptă °i spre Mariana Ciolan, care a tradus articolele scrise în limba franceză.
Noiembrie 1993
FLORICA DIMITRESCU
P.S. Dacă pînă acum am lucrat, °i sper să lucrez în continuare, în domeniul lexicului °i al lexicografiei, rămîn cu imensul regret că nu s-a putut duce la îndeplinire o operă care depă°ea puterile unui singur om °i al cărei plan l-am conceput încă din 1963: Dicţionarul limbii române din secolul al XVI-lea. Împreună cu un colectiv experimentat °i devotat strînsesem °i ordonasem alfabetic circa un milion de fi°e care, depozitate în sediul Academiei, au căzut pradă focului în februarie 1975. Nu s-a făcut nici un fel de anchetă, nu s-au căutat cauzele acestui „incendiu" izbucnit exact în încăperea unde erau adăpostite fi°ele (într-un singur exemplar manuscris, pentru că insistenţele mele de a fi fotocopiate nu au avut nici un ecou) °i numai acolo! Forurile în drept nu au reacţionat decît împiedicînd reluarea lucrărilor - muncă titanică, dar la care colectivul de zece persoane care lucrase timp de zece ani se încumeta să revină... - la (nedoritul?) Dicţionar. Iar peste fi°ele arse ale acestei lucrări de bază pentru înţelegerea evoluţiei limbii române s-a a°ternut întîi indiferenţa, apoi uitarea. O lucrare fundamentală peste care s-a trecut cu buretele.
I
LIMBĂ VECHE
ISTORIA LIMBII ROMÂNE aI IZVOARELE EI
În cele ce urmează vom aborda cîteva probleme puse de izvoarele avute la îndemînă de cercetătorii istoriei limbii române, chestiunea informaţiei fiind primordială pentru orice operă °tiinţifică °i cu atît mai mult pentru una de sinteză, cu orientare modernă, ca Istoria limbii române, care se elaborează în prezent1.
Este un fapt îndeob°te cunoscut că istoria istoriei limbii române - °i, implicit, a izvoarelor ei - are o bogată tradiţie. Într-adevăr, la începutul secolului al XX-lea, prin apariţia primului volum din Histoire de la langue roumaine de Ov. Densusianu (Paris, 1901), lingvistica românească înregistra întîia operă °tiinţifică dedicată special istoriei limbii române, care era, în acela°i timp, prima istorie a unei limbi romanice. Începînd această lucrare, Ovid Denusianu era con°tient de imensele dificultăţi pe care le va avea de întîmpinat, în primul rînd din cauza insuficienţei materialelor de lucru °i a lipsei de studii prealabile. Izvoarele sale, sursele de exemple erau nu numai reduse, dar - mărturise°te autorul despre textele vechi - „multe din ele n-au fost editate destul de corect pentru a putea fi folosite totdeauna de filolog"2.
Din perspectiva informaţiei, situaţia este mult diferită 30 de ani mai tîr-ziu, cînd î°i începe Al. Rosetti publicarea volumelor destinate a deveni Istoria limbii române, apărută în ed. a II-a în 1978. Pe măsură ce se lărgeau investigaţiile °tiinţifice °i se editau unele texte, Al. Rosetti °i-a îmbogăţit lista de materiale bibliografice °i de izvoare, un punct de onoare al acestei lucrări fundamentale constînd tocmai în permanenta aducere la zi a bibliografiei.
1 Este vorba de o monumentală Istorie a limbii române, elaborată sub conducerea lui Al. Rosetti, care era red. responsabil, red. adjunct Fl. Dimitrescu, gata elaborată °i predată editurii, dar care a rămas, din păcate, netipărită.
2 DHLR, I, p. XII. (Vezi °i ediţia în limba română, îngrijită de prof. J. Byck, Bucure°ti, 1962, °i Ov. Densusianu, Opere, II, Bucure°ti, 1975.)
18
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Din bibliografia specială de referinţă a istoriei limbii române ne vom opri, în rîndurile de mai jos, asupra surselor de exemple, asupra ediţiilor de texte °i, din bibliografia generală de referinţe, asupra dicţionarelor.
Astăzi, datorită mai ales editării a numeroase texte vechi în perioada anilor '60 °i '70, se poate afirma că documentarea noastră a progresat mult. În aceste două decenii, s-au făcut mari eforturi, °i din partea editorilor, °i din partea editurilor (aici trebuie citată pe primul loc Ed. Academiei) pentru a se pune la îndemîna cercetătorilor multe lucrări fie needitate încă, fie lucrate anterior, dar într-o formă necorespunzătoare exigenţelor actuale. Pentru a da un singur exemplu, trebuie subliniat marele serviciu adus cercetătorilor istoriei limbii române prin apariţia volumului Documente şi însemnări româneşti din sec. alXVI-lea (Bucure°ti, Ed. Academiei, 1979). Pe bună dreptate Ovid Densusianu î°i exprima, în introducerea la DHLR, regretul pricinuit tocmai de absenţa acestora: „Documentele publice °i private, care sînt cele mai importante pentru cunoa°terea trecutului unei limbi, n-au fost publicate decît în număr foarte restrîns"1.Între timp,unele documente din sec. al XVI-lea au mai fost editate, dar se aflau risipite în publicaţii şi colecţii în general greu accesibile, aşa încît cuprinzătoarea ediţie amintită era mai mult decît aşteptată. Ea aduce un material extrem de important pentru istoria limbii române, nu numai în domeniul lexicului, ci şi pentru alte compartimente ale limbii. Astfel, se corectează unele afirmaţii făcute exclusiv pe baza materialului extras din traduceri, din texte în special de natură religioasă, din sec. al XVI-lea. Ediţia amintită reuşeşte să dea un contur mai veridic limbii române din sec. al XVI-lea şi conduce către o mai corectă evaluare a locului fiecărei unităţi lexicale din sec. al XVI-lea, oferă indicaţii mai precise despre răspîndirea termenilor, păstrarea unor sensuri mai apropiate de cele etimologice (de ex. ciubuc "vergea (de aur), lingou" etc.).
Printr-o asemenea lucrare ce cuprinde elemente ale limbii standard din secolul al XVI-lea, toţi cei care se interesează de începuturile limbii române scrise au căpătat un instrument de lucru indispensabil °i bine ar fi ca acest material să fie cunoscut °i pe plan mai larg, internaţional, pentru a sluji la anumite comparaţii: se °tie ce rol pot avea astfel de mărturii pentru lingvistica romanică sau chiar pentru lingvistica generală. Din păcate, asemenea documente nu-°i pot găsi un loc în „Revue d'histoire des textes", Paris, din 1971 (care înainte de această dată apăruse sub numele de „Bulletin de recherches et d'historie des textes"), punct de întîlnire al cercetătorilor veniţi din orizonturi diferite, dar cu preocupări comune, deoarece această revistă studiază exclusiv lucrările scrise anterior anului 1500 °i are corespondenţi în toate limbile care au avut °ansa de a fi îmbrăcat haina solemnă a scrisului înainte de această dată.
Volumul Documente şi însemnări româneşti din sec. al XVI-lea conţine un material deosebit de preţios tocmai prin caracterul său neomogen („au-
1 Op. cit.,p.XIV.
ISTORIA LIMBII ROMÂNE aI IZVOARELE EI
19
tori" diferiţi, regiuni diferite, texte de tipuri diferite), menit a suplini, într-o anumită măsură, lacunele din cronologia atestărilor sau labilitatea datelor procurate de alte mărturii.
Trebuie observat însă, imediat, că mai este mult de făcut pentru a fi satisfăcuţi în domeniul editării de texte. Ne vom limita tot la un singur exemplu: în bibliografia pentru TILR III se notează sub Bratul, Ms. că se vor utiliza din Manuscrisul popii Bratul fragmentele publicate de Gh. Mihăilă în Studii de limbă literară şi filologie, II (Bucure°ti, 1972). Textul acesta, însă, reprezentînd cel mai vechi manuscris românesc datat, cu un copist cunoscut, ar fi ideal să fie pus integral la dispoziţia speciali°tilor, mai ales că încă din 1967 Gh. Mihăilă a propus Editurii Academiei publicarea lui, iar C. Dimitriu a elaborat indicele acestui text pentru Dicţionarul limbii române vechi, proiectat de noi, al cărui material - circa un milion de fi°e - a căzut pradă unui incendiu la sediul Academiei Române în 1975. Pentru a dovedi cît de interesant este textul amintit, vom sublinia că pentru unele cuvinte vom întîlni aici primele atestări (deci din anul 1559-1560), de exemplu pentru freamăt, ocol (în DA °i DLR, la Dosoftei), pentru must (în DLR,în Biblia de la Bucure°ti), pentru plecăciune (în TDRG, 1691), pentru cîrciu-măriţă (în DA, 1741), pentru vrabie (în TDRG, DA, sec. XIX)1.Dupăcum se poate uşor observa, mărturia manuscrisului popii Bratul împinge înapoi considerabil datările, pentru unele cuvinte ajungînd pînă la cca 250 de ani (vrabie).
În acela°i context întîlnim un număr relativ ridicat de cuvinte în situaţia de hapax legomenon de tipul podmi (în Apostolul lui Coresi din 1563 îi corespunde a lua2, formaţie neînregistrată în DLR, de°i fascicula pînă -pogribanie a apărut în 1977, iar articolele menţionate în nota noastră anterioară datează din 1972, primul, °i 1974, al doilea).
Desigur, pe lîngă Manuscrisul popii Bratul, lista ediţiilor de care avem neapărat nevoie pentru TILR estefoartelungă; dineanuartrebuisă lipsească, de ex., Psaltirea Hurmuzachi (ed. C. Ciuchindel, Bucure°ti, 1977, litografiată într-un număr de 40 de exemplare, nu are răspîndirea necesară), Cazania I a lui Coresi, Cronograful lui Moxa? etc.
Trecînd la cealaltă sursă despre care ne-am propus să discutăm, dicţionarele, vom observa că informaţiei concentrate cuprinse în ele TILR le datore°te multe elemente cu caracter lexico-semantic, morfologic, de comportare sintactică, variante fonetice etc. Dar °i aici trebuie afirmat că absenţa izvoarelor de limbă veche face ca în DA uneori lexicul românesc vechi să fie insuficient reprezentat. S. Pu°cariu, în introducerea la DA, atrage atenţia din acest punct de vedere că „sînt multe scrieri vechi de cea mai mare importanţă care au rămas necercetate. Ca să nu mai pomenim
1 Vezi C. Dimitriu, Originalitatea, p. 154.
2 Vezi Gh. Mihăilă, Observaţii asupra manuscrisului slavo-român al popii Bratul (1559-1560), în SLLF, II, 1972, p. 319; C. Dimitriu, loc. cit., p. 264.
3 Apărut, între timp, în ed. lui Gh. Mihăilă, Bucure°ti, 1990.
20
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
altele, vom numi aici numai Palia de la Orăştie, Pravila de la Govora °i Noul Testament de la Bălgrad, care se distinge printr-o limbă frumoasă °i îngrijită, mai mult chiar decît Biblia din 1688. Manuscrise n-au fost extrase deloc, iar dintre publicaţiile de documente vechi în care mai cu seamă se găse°te limba populară a veacurilor toate, neinfluenţată de originale străine, °i un tezaur lexical cu mult mai bogat decît în traducerile de scrieri bise-rice°ti, a fost ales Uricariul, o lucrare cu multe gre°eli"1. Desigur, DLR °i-a extins bibliografia, dar °i aici, ca de altfel în orice operă lexicografică, prin definiţie non-finită, este posibil un „mai bine", calitativ, °i „mai mult", cantitativ.
În privinţa lexicului vechi, se poate remarca absenţa unor cuvinte din marile noastre dicţionare (de ex. arhisinogog din DA, sau podmi din DLR) sau a unor sensuri specifice în trecutul limbii române, de ex. semnificaţia "strună, coardă" a lui maţ, înregistrată în Psaltirea Scheiană (ed. I.A. Can-drea, II, Bucure°ti, 1916): Căntu nou căntu ţie întru psaltire, cu zece maţe căntu ţie (298/4).
Dacă ne vom referi la un alt aspect pe care îl socotim fundamental, °i anume la datarea termenilor, vom constata că în DLR această problemă este pusă expres numai la unele cuvinte, de ex. la medelnicer („atestat pentru prima oară la 1497", s.v.) sau la meşter („cea mai veche atestare a cuvîn-tului ar data de pe la 1404", s.v.). Apreciem însă că, °i pentru a veni în sprijinul celor care cercetează ILR, cît °i, în general, pentru ţinuta °tiinţifică a acestui dicţionar de mare autoritate, ar fi necesar ca preocuparea pentru datare să fie extinsă, în principiu, la toate cuvintele, avînd în vedere că data atestării unui cuvînt este extrem de importantă. Să mai amintim aici că Bloch-Wartburg2 consideră că data apariţiei în scris a unui cuvînt este unul dintre punctele principale ale istoriei cuvîntului sau că P. Imbs socote°te că semnificaţia exemplului celui mai vechi este „nodul istoriei cuvîntului"3.În-tr-adevăr, data înregistrării unui cuvînt poate aduce lumină în ce prive°te stabilirea etimologiei sale. Pentru exemplificare, iată două cazuri: verbele a mători °i a obijdui. Verbul a mători se consideră în DLR că are la bază subst. mator sau vb. scr. matoriti. Realitatea este că mători apare în mai multe contexte în sec. al XVI-lea (T, C^întimpce mator este înregistrat prima oară cu o sută de ani mai tîrziu, în 1652, a°a că, cel puţin în principiu, nu mator ar putea fi etimonul lui mători; de asemenea nici scr. matoriti4, inexistent în vreun original al celor două texte, ci verbul corespunzător din textul slav al Evangheliarului lui Macarie, care este zamatoreati,cu za - văzut ca în
1 DA, tomul I, partea I, A-B, p. X.
2 Dictionnaire etymologique de la langue frangai.se, Paris, 1932.
3 „Cahiers de lexicographie", 2, 1960, p. 7-8.
4 Vezi Zizi atefănescu-Goangă, Etimologii, în LR, X (1961), nr. 6, p. 555-556; Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 70-72.
ISTORIA LIMBII ROMÂNE aI IZVOARELE EI
21
zaboleati, zaroditi1, verbul a fost integrat la conj. a IV-a ca boleati > boli, pohteati > pofti.
Verbul a obijdui este considerat în DLR ca provenind dintr-o formă v.sl. (obijdo, prez. ind. al lui obideati); dacă însă observăm că toate citatele, începînd cu primele atestări, aparţin secolului al XIX-lea - °i derivatele sale nu fac excepţie de la această datare -, ne putem pune întrebarea, legitimă, dacă nu cumva este un împrumut tardiv, °i etimonul n-ar putea fi găsit într-o limbă limitrofă, de ex. în bulgară (cf. bg. obijdam2).
Ar trebui însă spus că niciodată, °i aceasta este cu atît mai valabil pentru o epocă îndepărtată precum cea reprezentată prin sec. al XVI-lea, nu trebuie absolutizată datarea unui cuvînt, mai ales că deseori prima înregistrare nu echivalează cu data de na°tere a unui cuvînt - dacă este alcătuit pe teren românesc - °i nici cu momentul pătrunderii lui în limba română -dacă este vorba de împrumuturi.
J>inînd seama, în toate situaţiile, de cele afirmate aici, se mai pune °i o altă problemă, °i anume aceea care apare în unele lucrări moderne de lingvistică diacronică sub forma dublei datări; exigenţele °tiinţifice sînt satisfăcute dacă un cuvînt este datat de două ori: o dată ca primă apariţie în scris a termenului respectiv °i a doua oară ca indicare a datării răspîndirii sale, a perioadei cînd a devenit uzual, cînd s-a implantat în limbă3, deoarece uneori trece un timp destul de îndelungat între aceste două faze. În stadiul nostru de cercetare poate că nu s-ar putea realiza °i această a doua datare, dar ar trebui menţionată măcar prima atestare.
Un alt aspect, strîns legat de cel precedent, este acela al distanţei în timp între diferite atestări. Este curios, de exemplu, că medelnicer,după DLR, este atestat întîi în 1497 °i apoi tocmai în sec. al XVII-lea sau că moşneag este indicat pentru prima dată în Anonymus Caransebesiensis °i apoi tocmai la Negruzzi. Nu credem că cele două situaţii ar reprezenta cazul prezentat în paragraful precedent, a doua dată exprimînd răspîndirea cuvîn-tului, ci, pur °i simplu, că în aceste cazuri responsabilă de distanţa în timp amintită nu este decît reţeaua prea largă de texte excerptate.
DLR - ne referim în special la acesta, fiind dicţionarul cel mai cuprinzător al nostru, cel din care se pot extrage cele mai multe date pentru ILR -are uneori prime datări, implicite, pe care alte lucrări le predatează. De ex., în timp ce plop apare în DLR cu citate relativ recente, în DLRV acest cuvînt este atestat din 1411. La fel pogon,în DLR în anul 1638, iar în DLRV în 15024, pogribanie în sec. al XVII-lea în DLR,iar în Evangheliarul slavo-român de la Sibiu, la mijlocul sec. al XVI-lea; rîşniţă aparenuînRadu
1 Vezi Mihăilă, Împr. sud-slave, p. 189.
2 Loc. cit., p. 157.
3 Vezi G. Matore în „Le francais moderne", 2, 1952, p. 88-92; A. J. Greimas în „Cahiers de lexicographie",I,p.66 °.u.
4În Dicţionarul elementelor româneşti din documentele slavo-române (1374-1600), apărut în 1981, pogon este însă atestat prima dată în 1493.
22
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
de la Mănice°ti (1574) mai întîi, cum se înţelege din DLR,ciînEvangheliarul slavo-român °i în Tetraevanghelul lui Coresi (1561).
Credem că, pentru o bună înţelegere a răspîndirii cuvintelor în limba română, ar trebui ca în DLR să se noteze încă două elemente: 1) dacă termenul respectiv, de ex. plop, plăcintă, apare °i în dialectele noastre din sudul Dunării °i 2) dacă nu cumva a fost preluat de limbile vecine (cele două cuvinte citate apar în maghiară, cf. CDDE). În relaţie cu această constatare ar fi de dorit ca începutul care s-a făcut în Rosetti, ILR,dea cerceta termenii români împrumutaţi de limbile vecine1 să fie extins, sinte-tizîndu-se atîtea studii de amănunt întreprinse în anii din urmă, dintre care atragem atenţia asupra unui întins articol datorat lui F. Bakos, Les ele-ments roumains du lexique hongrois et quelques problemes de l'emprunt linguistique, în „Acta Linguistica Academiae Scientiarum Hungaricae", tom. 27 (1-2), 1977, p. 111-160.
Paralel cu Dicţionarul de cuvinte călătoare de Al. Graur, ar trebui să avem °i un Dicţionar al elementelor de origine română în alte limbi, deci o „călătorie" inversă, din interiorul limbii române către exterior. Roadele interferenţelor fiind mai evidente în vocabular, un asemenea dicţionar este imperios necesar °i credem că s-ar putea realiza prin efortul conjugat al români°tilor °i al speciali°tilor în slavă, maghiară etc.
Pentru că am amintit mai înainte de DLRV, atît de preţios °i în sine °i prin completările datorate recenzenţilor, în special lui V. Nestorescu °i lui A. Nicolescu, ca °i autorului, Gh. Mihăilă, care a făcut numeroase adăugiri, trebuie precizat că aici a existat preocuparea consecventă, programată de a se data cuvintele.
Trebuie însă imediat adăugat că ar trebui urmărit - ca principiu de lucru - raportul între izvorul utilizat °i cuvîntul atestat. Metodologic, trebuie considerat că o pondere are, de exemplu - pe de o parte - atestarea unor cuvinte de origine latină sau autohtonă sau turcă etc. într-un context slav (de ex. cuvintele de provenienţă latină: curte, bou, cumnat, termeni autohtoni ca: brad, şopîrlă, balaur, turce°ti precum astariu, bogasiu), sau, pe de altă parte, atestarea unor cuvinte slavone sau maghiare într-un context latin (sl. voievod, magh. porkolab)2 şi cu totul altă „greutate" are atestarea unui cuvînt de origine latină într-un context latin sau de origine slavă într-un context scris în slavă. În general au mare valoare cuvintele răzleţe de altă origine decît a limbii în care este redactat întregul text. Cum însă cele mai multe documente la noi au fost scrise în slavă, un mare sprijin, pentru o bună interpretare, ne dau flexiunea şi derivarea. Astfel, au o scăzută calitate probantă cuvinte ca slujnică, care apare cca. în 1482, sub forma slujniku (ac., sing.), sau crîng în forma de gen. sing. krănga (cca. 1497). Aceste forme pot fi în mod justificat suspectate că nu aparţin (încă) limbii române. În schimb, au o puternică valoare probantă cuvintele slave cu flexiune
1 Vezi p. 434-447.
2 L. Djamo-Diaconiţă, Omagiu Al.   Rosetti, p. 181-182.
ISTORIA LIMBII ROMÂNE aI IZVOARELE EI
23
românească: pluralele babe, cîrci(u)mari, sau formele articulate u krîngul în 1505, „la crîngul" sau dealului (în 1514).
O mare importanţă au °i derivatele române°ti din cuvinte latine în contexe slave, de ex. aninos, brădet, brumariu etc.
De aici atenţia care trebuie acordată acestor tipuri de atestări în ILR; interpretarea materialului brut întîlnit în toate izvoarele, ca °i atitudinea critică trebuie să însoţească fiecare fapt de limbă introdus în ILR.
În legătură cu etimologiile, se cuvine menţionat că istoria limbii trebuie să preia din DLR o serie de etimologii cu multă grijă, pentru că - cel puţin unele - explică nu formele literare, ci unele variante populare, regionale; de ex. la şindrilă se dă etimologia germană Schindel, numai că aceasta motivează varianta şindilă; pentru a se lămuri forma literară şindrilă ar fi trebuit să ne adresăm formei din bg. °i srb. şindra1. Un caz similar îl constituie şorţ, explicat în DLR prin germ. Schurz, care, de fapt, este etimonul direct al formelor regionale şurţ, şurţă. Pentru a se lămuri vocala o ar fi trebuit adăugat pol. szorc, a°a cum arată Al. Graur2. În plus, în DLR ne întîmpină unele inconsecvenţe la etimologii. Astfel, se dă ca etimologie a lui rabin atît pol. rabin, cît °i germ. Rabbiner: de fapt, a°a cum reiese din Dicţionarul de cuvinte călătoare de Al. Graur3, forma germană nu este decît o filieră, °i nu etimonul direct; °i în alte cazuri apar filierele sau etimologia îndepărtată, de ex. la pîrgar se notează, la etimologie, „magh. polgăr, germ. Burger", dar în alte situaţii similare nu, de ex. la pîrcălab nu se menţionează decît etimonul maghiar (porkolab), °i nu cel german (Burgraff). De altfel, nefiind un dicţionar etimologic, în DLR nu este cazul să se dea o etimologie-istorie (mai mult sau mai puţin îndepărtată), ci numai o etimologie-origine directă, a°a că formele intermediare sau originea îndepărtată puteau foarte bine lipsi.
Acum, la sfîr°it, în loc de concluzii, rezumînd cele spuse mai înainte, ne permitem să prezentăm cîteva deziderate-propuneri:
I. Să se accelereze ritmul de publicare a ediţiilor de texte (aici, la efortul cercetătorilor trebuie neapărat adăugat cel al editorilor).
II. Dicţionarele (în primul rînd DLR) să fie mai maleabile, mai primitoare. Fiind elaborate într-un timp îndelungat: a) pentru a ameliora calitatea citatelor, să se încorporeze noile ediţii critice, să se înlocuiască „din mers ediţiile care nu mai corespund criteriilor °tiinţifice actuale. Deci „relaţia" ediţie de text > - eventual - cercetare a textului > dicţionar să fie mai operativă; să funcţioneze aici un sistem mai apropiat de cel al vaselor comunicante; b) pentru îmbogăţirea materialului, trebuie adăugate, spre a se preîntîmpina îmbătrînirea corpus-ului, texte contemporane (ultimele adaosuri bibliografice la DLR sînt din 1972).
III. Să se acorde o grijă deosebită primelor atestări ale cuvintelor.
1 L. Djamo-Diaconiţă, loc. cit., p. 184.
2 Evoluţia limbii române, Bucure°ti, 1963. p. 28.
3 Bucure°ti, 1978, s.v.
24
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
IV. DLR să menţioneze, cînd este cazul, prezenţa cuvintelor din dacoromână °i în dialectele din sud, acesta fiind un argument hotărîtor al unităţii limbii noastre.
V. DLR să cuprindă, la termenii care o impun, o rubrică specială în care să se semnaleze prezenţa unor cuvinte române°ti în alte limbi, în primul rînd limitrofe.
VI. Să se alcătuiască un dicţionar destinat special cunoa°terii acelor elemente lexicale române°ti care au trecut în alte limbi.
VII. Să se întocmească un dicţionar de frecvenţă special pentru limba veche, dicţionar care va permite o mai justă evaluare a locului fiecărui cuvînt în epoca respectivă.
Înainte de a încheia, am dori să se reţină că cele de mai sus nu reprezintă decît sugerarea unui mod de a fi abordată istoria limbii române prin izvoarele ei; formulînd dezideratele de mai înainte, am pornit de la principiul că textele vechi °i dicţionarele nu sînt simple depozite lingvistice, ci că trebuie concepute ca avînd rol activ în direcţia cunoa°terii riguroase a limbii române, a istoriei limbii române în speţă, că sînt instrumente de lucru sine qua non ale istoriei limbii române.
În Les Voix du silence, A. Malraux definea cultura ca fiind „l'heritage de la noblesse du monde". Credem că nu exagerăm afirmînd că limba - factor primordial al culturii - este cel mai vechi bun mo°tenit de la înainta°ii no°tri °i că trebuie făcut mult mai mult pentru ca această păstrătoare a nobleţei fiinţei strămo°e°ti să fie cît mai bine cunoscută, atît în aspectul ei actual, cît °i în lungul °i frămîntatul său trecut, pe care avem datoria de a-l înfăţi°a cît mai veridic în Istoria limbii române.
Memoriile Academiei Române, seria IV, tom III, 1981, p. 7-13
CONSIDERAŢII ASUPRA ÎNREGISTRĂRII aI DATĂRII CUVINTELOR ÎN DLR
0. Una dintre condiţiile cele mai importante ale cercetării istorice a limbii o constituie cunoa°terea primelor atestări ale cuvintelor, ale unor sensuri, ale diverselor îmbinări de cuvinte, sau - pentru a trece în domeniul morfosintaxei - ale diverselor turnuri sintactice, ale unor structuri morfologice etc.1 Instrumentele de lucru de care dispunem, °i în primul rînd dicţionarele, nu permit totdeauna stabilirea unor datări exacte, °i situaţia aceasta nu va înceta să persiste pînă nu se vor publica în ediţii °tiinţifice, cu indice exhaustive, toate textele °i documentele de limbă română veche. La această situaţie se adaugă faptul că nu a existat o preocupare constantă de a se utiliza în dicţionarele °tiinţifice ale limbii române textele editate după principii moderne2.
În cele ce urmează ne rezumăm investigaţiile privind primele atestări la DLR (1969). În acest volum, în general bogat, consacrat literei O - elaborat de colaboratori ai Institutului de Lingvistică °i Istorie Literară din Cluj -, se
1 Florica Dimitrescu, O problemă actuală a filologiei române: datarea,înAUBXI, 1962, nr. 25, p. 367-376; dintre cercetătorii străini preocupaţi recent de acest aspect,v.M.H6fler, Etudes,°iR.Pellen, Recherches.
2 Menţionăm astfel că, de°i în introducerea la DLR (1965) p. XV, se afirmă ca „una dintre principalele preocupări... reconsiderarea bibliografiei în vederea înlăturării treptate a ediţiilor necorespunzătoare prin ediţii °tiinţifice nou apărute sau care vor apărea în cursul editării dicţionarului , în bibliografie, încă din 1965 continuă să se citeze, ca °i în ediţia veche a DA, Tetraevanghelul lui Coresi ediţia 1889 a lui Gherasim Titus Pite°teanu, de°i în 1963 a apărut o nouă ediţie, care, avînd indice, ar fi permis o cuprindere exhaustivă a vocabularului din Tetraevanghel.Dease-menea, pentru PO se citează ediţia M. Roques (1925), de°i măcar în volumul discutat din DLR (1969) s-ar fi putut profita de ed. V. Pamfil (1968), existentă în ms. la Cluj (unde s-a elaborat volumul cuprinzînd litera O) cu mult înainte.
26
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
întîlnesc însă cuvinte a căror datare poate fi modificată, cuvintele respective fiind înregistrate anterior1.
1.1. Am stabilit noile datări operînd o comparaţie între înregistrarea unor cuvinte în DLR (1969) °i cea din indicele cîtorva texte editate în ultimii ani2; de menţionat că nici unul dintre cuvintele avute în vedere nu apare consemnat în Mihăilă, DLRV.
1.2. Pentru a evidenţia diferenţele dintre datele propuse în DLR (1969) °i cele care reies din texte, vom nota pentru fiecare cuvînt, în stînga, textul în care apare prima înregistrare în DLR °i, în dreapta, cîte un exemplu; în paranteză vom înregistra numărul de ocurenţe din primul izvor, urmat, dacă este cazul, de citarea altor surse anterioare datării din DLR (1969), cu indicarea ocurenţelor corespunzătoare:
oarecum „precum" Moxa / oarecum au chemat Adam toate jigăniile, a°a li-e numele / PO 1714-15 (PO -2).
obîrşie Coresi ap. GCR I/C.Ev./ ai iată veni-va în slavă a judeca vii °i morţii că împărăţia lui nu ia°te obîrşie / Lit. 29v17 (Lit. -1).
obîrşi PO °i C.Ev. / ai fu cănd obărşi Is(us) cuvintele ceste / Ev. sl.-rom. 17v1 (Ev. sl.-rom. - 111).
oblici Ps. / Doamne, nu cu urgia ta oblici mere, nece cu mănia ta pedepse°ti mere / S 79 (S -81,T-6).
oblicire C.Ev. / ai fuiu ca omu ce nu aude °i ce n-are în rostul său oblicire / S 732 (S-3, CV -1,Coresi,Ps,-3).
odihni PO (fără exemple) / Că vin păsările ceriului °i odihnesc spre stălpurele lui / T 28r21 (T -2).
ofta Axinte Uricariul, Let. II / ispiti el °i ohtâ cu duhul lui / T 85v9 (T -
1).
olog L / orbi văd, ologii blem / Ev. sl.-rom. 32r2; (Ev. sl.-rom. -4, T -2).
oloi NT / oloiul unsureei °i siriul de bună miroseală / PO 2858 (P-1) (în PO apar °i variantele ulei - 16, uleu -1, uloi -4;formaulei este înregistrată pentru prima oară în Ev. sl.-rom. -2).
opt Prav. / ai căndu se împlurâ opt zile... / T 115v8 (T-4, Ps. -3), C.Ev. - 13, PO -3,Pr.-9)3.
o(t)pust Dosoftei, V.S. /aidede otpust narodului / Ev. sl.-rom. 51r3 (Ev. sl.-rom. -1).
orîndă „obicei, regulă" Păsculescu, L.P. / Într-aur să fie prinse, după orînda sa / PO 2724 (PO -1).
orz S. Dasc. Let.I/are cinci pite de orz / T 194r4 (T -2, PO -2).
1Litera O din DLR a stat °i în atenţia altor cercetători, de ex. Eugenia Contra° °i Magdalena Popescu-Marin, (Completări, p. 65-67), care au predatat cuvintele ogo-dinţă, oprelişte, otravă, ocean "mo°tenitor", Popescu-Marin, Completări, p. 534, care a predatat cuvintele oboroc, ocroteală, odihnire,sau C. Dimitriu, Originalitatea, p. 154, care a predatat cuvîntul ocol.
2 V. Fl. Dimitrescu, Contribuţii, Indicele lexical paralel.
3 Completări, p. 67, indică drept text precedent Pr.
CONSIDERAŢII ASUPRA ÎNREGISTRĂRII aI DATĂRII CUVINTELOR ÎN DLR
27
osana C.Ev. / în beserica greind: „Osanna, fiul lui David" / Ev. sl.-rom. 79r17 (Ev. sl-rom. -3, T -4).
ospătar C.Ev. / Scoase doi arginţi, dede uspătâtoriului °i zise lui... / T 142r2 (T
ospăţ C.Ev. / Ferecat cine va mânca uspăţ, în părăţiia lu Dumnezeu / T 153r1 (T -5).
oştire „luptă" Ureche, L / oştirea lor cu păgînii/ PO 517 (PO -1).
ou „celulă la păsări, alcătuită din albu° °i gălbenu°" St. Lex. / Sau de va cere ou, doarâ va da lui scorpie? / T 143316 (T -1).
ovreiesc L / bucură-se creai ovreiesc °i scuipi pre el / Ev. sl.-rom. 11538 (Ev. sl-rom. -1, T -8).
2. Examenul întreprins demonstrează - este adevărat, provizoriu, pentru că studierea altor izvoare va împinge, probabil, înapoi aceste datări - că, din cele 19 cuvinte pentru care au fost furnizate datări anterioare celor din DLR (1969), unul (ofta) are în DLR o primă atestare la începutul secolului al XVIII-lea, a°a că înregistrarea lui în T îl situează cu cca 140 de ani înapoi; °apte (oarecum, oloi, opt, otpus, orz, oştire, ou) au în DLR (1969) prime atestări în texte din secolul al XVII-lea, deci noile menţionări, datînd din secolul al XVI-lea, rectifică datarea de la peste 100 ani, de ex. o(t)pust Dosoftei. V.S. / Ev. sl.-rom.,laminimum 40 de ani,deex. oarecum Moxa / PO. Alte cuvinte (obîrşenie, obîrşi, oblici, oblicire, odihni, olog, osana, ospătar, ospăţ, ovreiesc) se redatează în interiorul secolului al XVI-lea cu „distanţe" de aproximativ 50-20 de ani (de ex. oblicire C.Ev. / S, CV)2,30deani (deex. obîrşi PO / Ev. sl.-rom.),pînăla10ani (olog L / Ev. sl.-rom.). Un loc aparte îl deţine cuvîntul orîndă, care apare în DLR înregistrat într-un text popular (în Păsculescu, L.P.), dar a fost întîlnit în secolul al XVI-lea în PO. De menţionat că pentru unele cuvinte (oştire, oarecum, ou, orîndă) rectificarea datării a avut în vedere cîte un sens anumit.
3. Parcurgerea DLR (1969) paralel cu indicele textelor din secolul al XVI-lea ne-a relevat °i un alt aspect al problemei: în unele cazuri, prima atestare din DLR (1969) coincide cu cea din indice, dar indicele oferă date suplimentare care permit o mai exactă conturare a ariei de răspîndire a cuvîntului, precum °i informaţii asupra frecvenţei; astfel, dacă în DLR (1969) odihnă apare cu un singur citat din PO, în indice acest cuvînt este înregistrat - pe lîngă PO (cu 5 ocurenţe) - în sudul Ardealului-Muntenia, în C.Ev., cu două ocurenţe. În aceea°i situaţie sînt °i termenii (cifra care urmează siglei indică numărul de ocurenţe):
olar S /S-1, Ev. sl.-rom. -1, T -1.
omenesc PH, CV, S, C.Ev. / S -6, CV-3. Ev. sl.-rom. - 35, T -97, L -1, Ps. -5, C.Ev. - 120, Pr. - 20.
1 De remarcat că textul citat în DLR (1969) din C.Ev. este identic cu textul din T, care însă îl precedă în timp cu 20 de ani.
2 Mnînd seama de datarea propusă de Rosetti, ILR, p. 653, pentru primele traduceri române°ti de texte religioase (1530-1559).
28
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
osîndi PH, S, CV, C.Ev. / S -3, C -7, Ev. sl.-rom. -2, Ps.-3, C.Ev. - 17.
ospăta CV / CV -2, T -1, C.Ev. -2.
oţet PH / S -1, Ev. sl.-rom -2, T -7, Ps.-1.
Din rîndurile imediat precedente poate reie°i că, dintre cei cinci termeni citaţi, numai pentru doi (omenesc °i osîndi) se putea deduce din DLR (1969) că au o arie mai largă de răspîndire, cuprinzînd atît nordul Ardealului, cît °i sudul Ardealului-Muntenia; pentru ceilalţi, din DLR (1969) reie°ea o imagine incompletă: termenii păreau a fi folosiţi exclusiv în nordul Ardea-lului-Maramure°, eventual Banat, cînd de fapt toţi se dovedesc a fi fost cunoscuţi °i în texte aparţinînd ariei ce cuprinde sudul Ardealului-Mun-tenia; o situaţie aparte o are omenesc, înregistrat, în plus, în Moldova.
4. Evident că nu se poate imputa redactorilor DLR (1969) că nu au înregistrat cuvinte din texte editate după anul de apariţie al volumului discutat, dar, precum s-a văzut, nu puţine dintre predatări s-au făcut avînd la îndemînă exclusiv texte existente în bibliografia DLR (1969), dar unele (T, PO) utilizate în ediţii mai vechi. În acest fel, observaţii precum cele de mai sus repun în atenţia redactorilor DLR necesitatea ca, periodic, bibliografia de limbă română veche să fie completată.
5. Raliindu-ne la elogiul adus lexicografilor de V. Văănănen1: „qui dira jamais la dette de reconnaîssance que nous avons, nous autres philologues et linguistes, envers les lexicographes pour les tresors reunis par eux?", ne permitem a solicita redactorilor acestei opere de mare autoritate °tiinţifică, care este DLR, să acorde atenţia cuvenită primelor atestări, atît de necesare pentru cercetarea diacronică a limbii române.
LR 2, 1976, p. 143-148
1   Grobis, Gros Bis et Raminagrobis, „mots de gaudisserie", în RLiR, tome 34, janvier 1970, p. 167.
OBSERVAŢII ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI ÎN PALIADELAORĂŞTIE
0. Anul 1582 rămîne marcat în istoria noastră culturală prin apariţia tălmăcirii primelor două cărţi din Vechiul Testament sub numele de Palia de la Orăştie, transpunere legată indisolubil de activitatea de promotor al culturii în Transilvania a cărturarului român Mihaiu Torda°, „piscopul românilor în Ardeal". Acesta °i-a luat sarcina de a transpune în limba română Palia, printr-o colaborare fructuoasă cu alţi cărturari ai epocii, cu un hunedorean, Achirie, „potropopul varmigiei Henedoriei", cu un lugojan, Moisi Pe°ti°el, „propoveduitoriul Evangheliei în ora°ul Lugojului" °i cu doi din Caransebe°, atefan Herce, „propoveduitorul Evangheliei în ora°ul Căvă-ran-Sebe°ului", °i Efrem Zacan, „dascălul de dăscălie al Sebe°ului" (PO,p. 10). La apariţia acestei opere de seamă a limbii române literare vechi au participat °i doi ucenici ai lui Coresi1, care au tipărit-o într-un timp record: 14 noiembrie 1581 - 14 iulie 15822. Numele acestora este bine cunoscut în
1P. Binder, Contribuţii, p. 419 °.u. V. comentariul despre prezenţa, pentru prima dată, în acest text românesc a numelui rumân sub forma român,înArmbruster, R., p. 101; Alzati, Terra, p. 123.
2 Dovada că este vorba de 14 iulie °i nu de 14 iunie, cum apare din gre°eală, probabil, la p. 1 din PO,spredeosebiredep.11din PO este împrejurarea că, în aceea°i zi de 14 iulie M. Torda° a dat o circulară adresată în latină păstoriţilor săi, numindu-i (con)fraţi „români", „valahi", °i îndemnîndu-i să citească traducerea sa în limba română: „confratribus Valachis - Romanis" (Veress, Doc., p. 228-229, Armbruster, R., p. 101). Este mai normal ca o astfel de „enciclică" să se dea cînd apare o carte °i nu cu o lună înainte! În fine, trebuie menţionat că această enciclică nu este altceva decît versiunea latină a finalului prologului Paliei. În acest felproblemapusădeEmanuelaStifter-Buză:„Cînds-aîncheiattipărireaPalieide la Oră°tie?" (în LR VI, 1976, p. 623) considerăm că este elucidată o dată pentru totdeauna măcar la 50 de ani după ce fusese rezolvată! (V. totu°i TR, p. 471, unde se susţine, în continuare, că „luna nu poate fi stabilită cu precizie").
30
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
istoria culturii române vechi, fiind vorba de „aerban diiacu" - fiul lui Coresi
- „me°terul mare a tiparelor", °i de „Marien diiac" (PO,p.11).
1. În paginile următoare ne propunem să examinăm arta cuvîntului în Palie, pentru a releva unele elemente estetice ale acestui text. Evident, nu trebuie să ne a°teptăm la descoperiri spectaculoase, dar, de ex., sinonimia este deosebit de bogată în acest text; vom încerca să desprindem tabloul sinonimic al Paliei - o imagine a sa pe care o dorim esenţială °i nu exhaustivă - °i, prezentînd o schiţă a problemelor puse de acest text, să înfăţi°ăm stadiul de dezvoltare a limbii române literare, °i anume cel reflectat prin sinonimie; cu alte cuvinte, dorim să ne preocupăm de sinonimie ca factor diagnostic în evoluţia românei literare.
Înainte de a aborda subiectul propriu-zis, am vrea să facem două precizări: întîi, că atunci cînd discutăm despre sinonimie, nu operăm cu raporturile între cuvinte (decît în cazurile rare ale termenilor monoseman-tici), ci cu relaţiile între sensurile cuvintelor, °i, în al doilea rînd, că nu ne vom ocupa de problema mult dezbătută a sinonimiei totale °i/sau parţiale.
2. Vocabularul Paliei de la Orăştie, în ed. V. Pamfil1, cuprinde un număr de 2003 cuvinte comune - singurele care ne interesează pentru stabilirea seriilor sinonimice -, cifră ce indică un vocabular concentrat, relativ sărac. Această afirmaţie trebuie însă nuanţată, deoarece sărăcia2 lexicală este compensată printr-o mare cantitate de sinonime, semn al unui lexic în dezvoltare. Astfel, în textul studiat apar peste 200 de serii sinonimice (°i, probabil, la o cercetare mai amănunţită, ele ar putea cre°te, mai ales prin analiza atentă a sensurilor verbelor °i a altor cuvinte polisemantice
- care ar fi reie°it cu prisosinţă din fi°ierul exhaustiv al Dicţionarului secolului al XVI-lea3, a cărui dispariţie nefericită în 1975 nu va înceta să fie regretată), ceea ce reprezintă foarte mult comparativ, de ex., cu Codicele Voroneţean, unde, la un număr total de 1490 de cuvinte (în care intră °i numele proprii4), apar 118 serii sinonimice5, sau cu Tetraevanghelul lui Coresi, unde, faţă de 1818 cuvinte comune, seriile sinonimice înregistrate sînt peste 1006.
3. Urmărită din punctul de vedere al numărului unităţilor alcătuitoare, sinonimia din Palie prezintă două situaţii, ea existînd sub forma sinonimiei simple °i a sinonimiei complexe.
3.1. În cadrul sinonimiei simple sau izolate7 avem de a face cu grupuri minimale, alcătuite din două elemente lexicale, cele care ne întîmpină cel mai des (în proporţie de trei pătrimi); iată cîteva exemple de binoame
1 Carecuprindeunindiceexhaustiv.
2 PecareI.A.Candrea, S, p. CX °i CCXVIII, o consideră generală pentru secolul al XVI-lea.
3 Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 17-29.
4 C. Dimitriu, R,p.54.
5 Ed. M. Costinescu, p. 205-8.
6 Fl. Dimitrescu, Contribuţii,p.95.
7 Laura Vasiliu, în LR 2, 1981, p. 125.
OBSERVAŢII ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
sinonimice (dintre care majoritatea sînt substantivale °i, mai puţine, verbale):
dobîndi - învinge îmbla - merge milcui -ruga rod - hasnă înveşti - îmbrăca îmbi - amîndoi gras - bogăţie
corfă - coşniţă pită - pîine pocrov - pătură plod - rod săbor - adunare săblaznă - greşeală plodi - naşte.
pieliţă - trup vrăjmaş - aleaneş candelă - fălnariu bunătate - dar rudă - prăjină mîndrie - înţelepciune pesti - zăbovi
3.1.1. Un caz particular îl prezintă, în cadrul acestei categorii a sinonimiei simple, echivalarea semantică între un cuvînt °i un grup locuţional de cuvinte:
pomeni - a-şi aduce aminte
a se răzbuna - a sta basău1
împotrivă - în alean
greşeală - fără prepus
recoltă - strînsură împreună2
păcurar - păstor - om ţietor de dobitoace3
a muri - a muri cu moartea. În ultimul caz avem de a face cu un sinonim întărit, pentru că ideea de bază, moartea, apare de două ori, în timp ce în originalul maghiar este prezentă chiar de trei ori: Halalnac hălălăual hălasz „cu moartea morţii veri muri" (p. 17).
3.2. În cadrul sinonimiei complexe, evantaiul termenilor desemnînd acela°i referent este mai larg, mergînd de la trei la unsprezece termeni, proporţia faţă de totalul sinonimelor fiind de circa o pătrime.
Astfel se întîlne°te un număr de 33 de serii sinonimice alcătuite cu trei sinonime:
bărat - bărătaş - priatnic
alnicie - hiclenie - hicleşug
moştean - moştinaş - rămăşiţă4
vină - greşală - păcat
păcătos - greşit - hrăbore
albie - adăpătoare - crepă
buduşlău - bejenariu - nestătătoriu
trăi - custa5 - via (vie)
jale - durere - amărăciune
clăti - trage - legăna margine - beartă - tivitură tată - părinte - născătoriu pom - lemn - arbun neşchit - puţin - puţintel şi - iar - e turmă - ciurdă - cîrd curat - prisne - mereu mulţie - bogăţie - bogătate
1 Calc după magh. bosszut ălni (v. Pamfil, C, p. 214).
2 Calc. după magh. dsszegyutes (v. Pamfil, C, p. 214).
3 Calc după magh. barom tarto emberek (Pamfil, C, p. 215).
4 Calc după magh. marradek "rămă°iţă", dar °i "mo°tenitor" (v. Pamfil, C, p. 212).
5 Pamfil, R, p. 231.
32
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
obîrşi - isprăvi - sfîrşi
odihni - răposa - sălăşui
domn - stăpîn - ţiitor
răutate - răie - păcat
stat - trup - pieliţă
bate - lovi - pedepsi
iertare - ispăşenie - împăcătură
orîndă - rînd - fel îngreoia - întări - învîrtoşa şale - brîu - vintre ajunge - sosi - apuca sculă - unealtă - siriu lege - poruncă - poruncită frică - tremur - spaimă
giudecată - giudecare - giudeţ. Paisprezece serii cu patru sinonime:
tocmi - orîndi - strînge - alege
băga - pune - turna - intra
certa - sfădi - pîrî - împuta
vîrtos - puternic - tare - foarte
ciudă - minune - ascunse (pl.) - fapt de ciudă2
haină - veşmînt - îmbrăcăminte - plaşcă
lăcuit - sălaş - lăcuită - loc de lăcuită (loc lăcuitoriu)3
milă - meserătate - miloste - milostenie
răutate - hrăborie - hiclenie - hicleşug
spămînta - spăria - înfricoşa - teme
jertfă - giunghiere - arsură - ardere
folos - hasnă - rod - plod
pleca - merge - purcede - proidi
sărac - meser - mişel - siruman. Patru serii cu cinci sinonime:
frică - temere - spaimă - tremur - temătură
beseadă - cuvînt - glas - grai - grăire
trudă - chin - durere - nevoie - niştotă
pestriţ - pistrui - tărcat - oacăr - şute. Ccinci serii cu °ase sinonime:
domn - stăpîn - ţiitor - soţ - Dumnezeu - slujbaş înalt
mîncare - hrană - chelciug - vipt4 - iliş5 - bucate
zice - spune - grăi - vorbi - besedui - povesti
vas - oală - blid - scafă - căţîn6 - cupă
raclă - ladă - lădiţă - locşor - sicriu - coşciug. O serie cu °apte termeni:
1 Pamfil, R, p. 240.
2 ai aici este vorba de un „sinonim întărit"; de fapt, este un calc după compusul maghiar csodatetel (v. Pamfil, C, p. 213).
3 Calc după compusul magh. lakohely (v. Pamfil, C, p. 213).
4 Pamfil, R, p. 232.
5 Pamfil, R, p. 239.
6 Pamfil, R, p. 230.
OBSERVAŢII ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
fiu - fecior - făt - cocon - prunc - poroboc - plod1. Oo serie cu nouă sinonime:
mulţime - gloată - nărod - neam - oamet - limbă - rudă - sămînţă
- lume.
ai, în fine, recordul este bătut de conceptul animal, care apare exprimat prin nu mai puţin de douăsprezece sinonime:
vită - dobitoc - jivină - jiganie - dihanie - făptură - fiară - gadină
- avuţie - bogăţie - bunătate2 - marhă.
3.3. Comparînd seriile sinonimice din Palia de la Orăştie,deex.,cucele din DS, se observă că unele sînt mai reduse în DS, unde, de pildă, pentru animal apar cuvintele:
vietate - făptură - vieţuitoare - fiară - jivină - dobitoc - vită; pentru coşciug sinonimele:
sicriu (reg) - copîrşeu - patru scînduri; iar pentru fiu, termenii:
fecior - fiu - copil - băiat - odraslă, ceea ce se explică prin faptul că nu sînt luaţi în consideraţie termenii limbii vechi °i cei regionali decît rareori.
3.4. În fine, abundenţa sinonimică în Palia de la Orăştie poate fi dovedită °i prin împrejurarea că uneori apar sinonimii în cadrul familiei de cuvinte; de obicei ne întîmpină cupluri sinonimice:
mîndru - înţelept °i mîndrie - înţelepciune
obîrşi - sfîrşi °i obîrşenie - sfîrşit
oşti - lupta °i oştire - luptare
dar °i serii alcătuite din trei unităţi:
frică - temere - spaimă
înfricoşa - teme - spămînta. În alte cazuri acest sistem nu funcţionează, de ex. strica - vătăma,dar stricare - pagubă (nu vătămare); de asemenea, nepotrebnic nu cunoa°te, în Palie, sinonimul posibil smerit, de°i vb. asmeri este consemnat în text. La fel, alături de netare nu este înregistrat echivalentul slab, de°i vb. a slăbi este atestat o dată în Palie. Noţiunea vorbă este exprimată prin cinci termeni: beseadă - cuvînt - grai - grăire - glas, dar pentru conceptul corespunzător verbal apar °ase termeni: besedui - vorbi - grăi - zice - spune - povestui.
Numărul, uneori foarte ridicat, al termenilor sinonimi poate constitui un indiciu al grijii traducătorilor pentru precizie sau pentru atingerea unor
1 Pamfil, R, p. 233, consideră că seria sinonimică pentru copil este: prunc, fecior, poroboc, copil.
2 De fapt, calc după magh. joszag "animale,vite",dar°i"bunătate"(v.L.Treml,Di un probabile calco linguistico nella „Palia di Orăştie", în „Studi rumeni", IV (1929-1930), Roma, p. 105-107); dar nu ar fi exclus să se fi creat o confuzie între acest bunătate °i bunuri, care înseamnă „orice element care aparţine unei persoane".
34
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
nuanţe1, a frămîntărilor lor pentru a găsi cuvîntul cel mai adecvat, poate °i cel mai expresiv, °i care să aibă o putere de circulaţie mai largă2. Sinonimele se explică însă °i altfel, °i anume prin numărul mare (cinci!) al traducătorilor, care, fiecare în porţiunea pe care a tradus-o, a utilizat termenul/termenii mai familiari; în plus, poate fi pusă în discuţie °i contribuţia celor doi tipografi, care, venind din alte regiuni, au putut introduce cuvinte cunoscute de ei, mai ales că în epoca respectivă nu era o diferenţă de specializare foarte mare între rolul de tipograf °i acela de traducător.
Cele două categorii stabilite sub 3. nu sînt importante, în sine, pentru cantitatea de sinonime - în fond asemănătoare, cu mici variaţii, în toate limbile - ci din punctul de vedere al acestui moment (1582) de început de dezvoltare a limbii române literare, pentru a urmări care erau posibilităţile de identitate cognitivă °i afectivă a termenilor, deoarece se poate observa că, cu cît lanţul sinonimic este mai extins, cu atît posibilităţile de înlocuire ale fiecărui termen cu toţi ceilalţi sînt mai rare. În general se poate stabili o relaţie de inversă proporţionalitate între lungimea lanţului sinonimic °i posibilităţile de substituţie, pentru că sferele semantice ale sinonimelor se intersectează numai pe o suprafaţă redusă, fiecare termen aducînd semnificaţii noi pe plan funcţional-stilistic. În acest fel, operaţia de comutare, specifică pentru identificarea sinonimelor, poate atrage modificarea valorii semantice a enunţului3.
4. Urmărite sub raport etimologic, în Palie se pot distinge perechi sinonimice alcătuite din cuvinte:
4.1. mo°tenite - ambele - din latină, de ex.:
arete - berbece dulce - bun
domn - bărbat domn - soţ
iarbă - varză neşchit - puţin
im - lut îmbla - merge
gură - rost aciaşi - acolo
la - spăla mînă - brîncă
încinge - aprinde iuo - unde
1 Acest efort reiese, de exemplu, dintr-o astfel de exprimare: „fierile, ce se clătesc, viermii ce se trag... fierile ce se leagănă" (p. 14-15), ca °i din comparaţia traducerii Paliei cu alte traduceri, de ex., cu Biblia de la Bucureşti, unde, de pildă, apare fraza: „°i văzu cum rugul ardea cu foc °i rugul nu ardea" (faţă de Palie:„vedeacum rugul ardea °i nu se mistuia" („distrugea"), p. 185; la aceea°i pagină, rug în Biblia de la Bucureşti °i tufă de rug în Palie (v. Bălan, LCB, p. 165).
2 Din acest punct de vedere trebuie observat că, de°i text bănăţean-hunedorean, Palia nu conţine unele fonetisme specifice, de ex., caltă, luva, scamn; acest fapt poate fi explicat ca o acţiune con°tientă a traducătorilor de a folosi formele gene-rale,curente,tocmaipentruaasiguraPaliei o mai mare forţă de difuzare. Unele forme precum pustie, Dumnezeu etc. pot fi atribuite tipografilor munteni (v. TR,p.
477).
3H. Schogt, Sem,p.53.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
certa - împuta păcurar - păstor;
4.2. rezultate din împrumuturi: 4.2.1. din aceea°i limbă, de ex:
pesti - zăbovi dragoste - iubire obîrşenie - sfîrşit boz - idol zavisti - pizmui sau
4.2.2. din limbi diferite:
aldovăni - jertfi
bejenariu - buduşlău
lovi - pedepsi; 4.3. mo°tenite °i împrumutate:
săblăzni - grăi plod - rod dosadă - vrajbă tocmi - orîndi mîcicoaie - mîşcă
dosadă - pedeapsă vrăjmaş - aleaneş
meserere - milă	deşert - pustiu
bate - lovi	bate - pedepsi
bătaie - pedeapsă	cîntec - peasnă
pîine - pită	foc - pojar
frumos - podobit	învinge - răzbi
faţă - chip	durere - jale
certa - sfădi	timp - vreme
suflet - duh	argint - ban(i)
cerbice - grumaz	adunare - săbor
preut - popă	împărat - crai
custa - vie (via) - trăi	miere - stredie
alege - tocmi	strînge - tocmi
vale - zăpodie	ruga - milcui
înţelept - mîndru	cugeta - gîndi
lege - poruncă	răposa - odihni
cetate - oraş	învinge - dobîndi
astupa - oborî	cîştigă - grijă
scrie - tipări	gras - bogăţie
fîntînă - izvor	bucată - ştiucă
uda - stropi	ucide - omorî
bunătate - dar	ajunge - sosi
striin - nemearnic	naşte - plodi
fecior - plod	domn - stăpîn
număr - samă	împărat - crai;
4. mo°tenite °i formate	pe teren românesc:
derept - nevinovat	prim - întîi
pradă - răpitură	faptă - facere
1 Pamfil, R, p. 234.
36_DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
mînie - turburare veşmînt - acoperămînt
vîrtos - puternic credinţă - crezuţie;
4.5. împrumuturi °i formate pe teren românesc: stăpîn - ţiitor dascăl - învăţător medelniţă - spălător iubi - îndrăgi
săbor - adunare zgarbură - încălţăminte
ocărî - batjocori siriu - unealtă
săblaznă - greşeală pomeni - a-şi aduce aminte;
4.6. formate ambele prin derivaţie:
adevărătură - mărturie plodnică - tăroasă
înălţat - puternic curăţie - curăţenie
descîntător - vrăjitor înlăţi - întinde
mulţie - mulţime.
Evident, dacă avem în vedere lanţuri sinonimice mai largi, posibilităţile de combinaţie din punct de vedere etimologic sînt mai numeroase decît cele prezentate mai sus pentru perechile sinonimice.
Dintre categoriile enumerate, cea mai bine reprezentată este aceea alcătuită din cuvinte mo°tenite °i cuvinte împrumutate (cele mai multe de origine slavă), situaţie u°or de explicat prin tendinţa oricînd valabilă de înnoire permanentă a limbii cu termeni neologici, pentru că neologismele există în toate fazele de dezvoltare a oricărei limbi. Aici ne raliem concluziilor Claudiei Tudose, care, cercetînd texte române°ti de diferite provenienţe din secolul al XVI-lea, a constatat că cele mai multe sinonime apar în traduceri, deoarece acestea înlesnesc pătrunderea cuvintelor noi1.Pedealtă parte, trebuie subliniat că baza sinonimiei o constituie, în marea majoritate a cazurilor, cuvintele din fondul latin2. Cu excepţia categoriei de sub 4.2., în care am inclus sinonimele alcătuite exclusiv din cuvinte de provenienţă străină, în celelalte categorii (pentru a nu mai aminti de prima (4.1.), alcătuită numai din termeni latini), unul dintre termeni este latin (categoriile de sub 4.3. °i 4.4.), iar dintre cei derivaţi în română, cei mai mulţi au la bază tot termeni latini.
Se demonstrează °i în acest fel, dacă mai era nevoie, preponderenţa °i vitalitatea elementului latin, mo°tenit, ca factor esenţial în alcătuirea seriilor sinonimice, în stabilirea unor posibilităţi de expresie mai nuanţate, evocatoare ale unor împrejurări diferite.
5. Privite dintr-o altă perspectivă, °i anume din aceea a circulaţiei în timp a seriilor sinonimice, se constată că:
- Sînt foarte multe situaţiile în care astăzi este curent numai unul dintre cei 2 - eventual 3 - n termeni ai seriei sinonimice aparţinînd limbii vechi, recte Paliei.
1În Omagiu Al. Rosetti,p.948 (v.°i DHLR JJ,p.358 °.u.).
2ÎnlexiculPaliei elementele de origine latină au ponderea cea mai mare în circulaţie: 83,74% în întregul vocabular °i 87,43% în vocabularul de bază.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
- Sînt mai rare situaţiile în care toate unităţile alcătuitoare au fost eliminate din limbă °i, deci, în întregime grupul sinonimic.
- Sînt, în fine, relativ numeroase cazurile cînd seriile sinonimice s-au menţinut prin ambii termeni (în cîteva cazuri °i cele alcătuite din 3-4 termeni) pînă astăzi. Iată o serie de exemple ilustratoare:
În majoritatea covîr°itoare a cazurilor, în seriile sinonimice pe care le-am găsit în Palie, alcătuite din doi sau mai mulţi termeni, intră minimum un cuvînt, o formă sau un sens arhaic, ceea ce poate fi socotit firesc fiind vorba de cuvinte caracteristice timpului °i spaţiului geografic circumscris:
5.1.1. Exemple de arhaisme:
aldovăni - jertfi boz - idol
besedui - grăi im - lut
iuo - unde niştotă - nevoie
peasnă - cîntec pocrov - pătură
amistui - distruge săblaznă - greşeală
aleaneş - vrăjmaş.
5.1.2. Evident că, în lanţurile sinonimice mai largi, cîteodată sînt înregistrate două sau mai multe arhaisme; oricum, cu cît lanţul sinonimic este mai extins, cu atît numărul de arhaisme este - măcar teoretic - mai ridicat: la 3 sinonime pot să apară, de ex., 2 arhaisme:
margine - beartă - tivitură trup - stat - pieliţă pom - lemn - arbun; la 3 sinonime - 3 arhaisme:
bărat - bărătaş - priatnic
moştean - moştinaş - sămînţă; la 4 sinonime apare un arhaism:
haină - veşmînt - îmbrăcăminte - plaşcă
pleca - merge - purcede - proidi
răutate - hrăborie - hicleşug - hiclenie; sau 3 arhaisme:
minune - ciudă - ascunse (pl.) - fapt de ciudă
milă - meserătate - miloste - milostenie
jertfă - arsură - giunghiere - ardere
folos - hasnă - rod - plod; la 5 sinonime - 1 arhaism:
beseadă - cuvînt etc.
niştotă - trudă etc.; sau 2 arhaisme:
chelciug - vipt - hrană etc.;
1 DHLR II, p. 538, consideră că această formă ar fi un dublu împrumut, din maghiară °i sîrbo-croată; după Pamfil, R, p. 234, este vorba însă de un derivat pe teren românesc din magh. dld.
38
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
la 6 sinonime - 1 arhaism:
besedui - grăi etc.
ţiitor - stăpîn etc.; sau 3 arhaisme:
ladă - sicriu - coşciug - lădiţă - locşor - raclă
vas - oală - blid - căţîn - scafă - cupă; la 7 sinonime - 3 arhaisme:
oamet - limbă - rudă etc.; sau 4 arhaisme:
fiu - fecior - prunc - poroboc - făt - cocon - plod. Lanţul cel mai lung, de 11 sinonime, cuprinde 5 arhaisme:
vită - dihanie - jiganie - făptură - dobitoc - jivină - marhă -
gadină - avuţie - bunătate - bogăţie.
5.1.3. Mai puţine sînt cuvintele vechi din binoamele sinonimice păstrate azi numai regional, în special în Transilvania, dar °i în alte zone ale ţării noastre, în special în Banat sau Oltenia:
păstor - păcurar ladă - raclă
număr - samă împotrivă - în alean
cusur - beadă1 leneş - letnic
mînă - brîncă turmă - ciurdă
strugure - auă pîine - pită.
În general însă, procentul termenilor regionali este scăzut, ceea ce constituie o dovadă că autorii traducerii au căutat să evite astfel cuvintele cunoscute pe o rază mai redusă °i, dimpotrivă, să utilizeze termeni cît mai larg înţele°i. Oricum, folosirea mai frecventă a termenilor române°ti generali în raport cu cei regionali constituie o dovadă a eforturilor - totu°i conştiente! - ale traducătorilor de a contribui la e°afodajul limbii literare.
5.1.4. În toate aceste situaţii se pune problema concurenţei dintre vechi °i nou °i, respectiv, a conflictului între particular (regional) °i general (comun). Ocurenţa arhaismelor în Palie demonstrează că în genere arhaismele:
a) sînt slab reprezentate în raport cu termenul sinonim care apoi s-a impus în limba literară (se notează între paranteze ocurenţele): pochiolate (1) - comînac (7)
atîtînd (1) - tot (14) adin (1) - între (122)
chelciug (2), vipt (2) - hrană (14) - mîncare (27) aldovăni (1) - jertfi (7) căţîn2 - vas (14)
im (1) - lut (2)
1AparenumaiînPalie,v.Pamfil,R, p. 232.
2 Apare într-un singur exemplar al tipăriturii; în celelalte a fost înlocuit cu vas (v.
Pamfil, LP, p. 132), probabil de către tipografi; v. °i DHLR II, p. 494.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
fălnariu (2) - candelă (9) scobinos (1) - gol (6) neşchit (1) - puţin (2) săbor (1) - adunare (10);
b) în foarte puţine cazuri întîlnim egalitate de atestare a celor doi termeni sinonimi:
peasnă (3) - cîntec (3)
oşti (1) - lupta (1)
făgădaş (1) - făgăduită (1);
c) în fine, ne întîmpină o serie de cazuri - nu prea numeroase însă - în care arhaismele apar ca mai puternice în raport cu termenul menţinut ulterior în limba literară.
În această situaţie sînt următoarele cazuri:
Adevărătură cu 48 de atestări în Palie faţă de mărturie cu 5 ocurenţe (în alte texte din secolul al XVI-lea mărturie apare însă foarte frecvent: în S de 32 de ori, în CV de 2 ori, în EV de 8 ori, în T de 35 de ori, în L de 2 ori, în Ps. de 33 de ori, în C2 de 32 de ori, în Pr. de 4 ori, în timp ce adevărătură mai este înregistrat o singură dată în Psaltire1).
Arete este înregistrat de 19 ori în PO faţă de berbece, de 8 ori (în celelalte texte arete nu apare, iar berbece este înregistrat de 7 ori în S °i tot de 7 ori în Ps.).
Ciudă apare în Palia de la Orăştie de 12 ori, iar sinonimul minune de 5 ori (în celelalte texte literare situaţia lui ciudă este următoarea: 20 în S,4în T,26în Ps,39în C2 iar a lui minune: 3în Ev. °i 13 în Ps.).
Siriu apare în PO de 15 ori, iar unealtă de 9 ori (în celelalte texte literare din secolul al XVI-lea nu sînt înregistrate aceste două cuvinte).
Zgarbură aparededouăori în Palie faţă de încălţăminte, care nu este înregistrat decît o dată; în celelalte texte, zgarbură apare în S de două ori, în Ev. odată°iînPs.dedouăori,iarîncălţăminte există în S de două ori, în Ev. odată°iînPs.dedouăori.
Comparaţia cu celelalte texte literare din secolul al XVI-lea demonstrează că, în timp ce adevărătură apare o singură dată, arete °i siriu (cu sinonimele berbece °i unealtă) nu apar niciodată, deci pot fi consideraţi ca termeni specifici pentru Palie; tot cuvinte atestate exclusiv în Palie sînt: aldovăni (1), aveni (2), naşfă (5), nămesti (1), tovară (2), vrevi (4)2.
5.1.5. De menţionat că, în unele situaţii, diferenţierea semantică a determinat eliminarea sinonimiei; termenul notat primul s-a conservat, dar s-a pierdut accepţia sa determinată de etimon sau explicabilă prin calc, ceea ce echivalează, în fond, cu dispariţia cuplului sinonimic din limba veche: limbă - neam etc. gras - bogăţie rost - gură
1 Datelesîntceledin Indicele lexical paralel din Fl. Dimitrescu, Contrbuţii,p.
122-245.
2 V. nota precedentă; v. °i Pamfil, LP, p. 133.
40
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
pojar - foc prăjină - rudă varză - iarbă
pod - cămară bunătate - dar dulce - bun.
În general °i în aceste cazuri semnificaţia veche este mai rar reprezentată în Palia de la Orăştie în raport cu termenul menţinut în limba literară (de ex., gras (1), pojar (1), bunătate (2) etc.).
5.2. Am înregistrat cîteva serii sinonimice alcătuite exclusiv din arhaisme, deci care nu au supravieţuit. Fie binoame sinonimice:
mîcicoaie - mîşcă "femela catîrului"
bejenariu - buduşlău "pribeag"
plodnică - tăroasă "însărcinată"; fie lanţuri trimembre:
bărat - bărătaş - priatnic "prieten"
moştean - moştinaş - rămăşiţă "mo°tenitor". În alte cazuri, unii termeni sînt arhaici, dar numai ca formă:
lăcuit - lăcuinţă - sălaş "locuinţă".
5.2.1. Trebuie subliniat că, în seriile minimale în componenţa cărora intrau termeni azi dispăruţi din circulaţie - °i deci eliminaţi din lanţul sinonimic -, dinamica limbii a restabilit posibilităţile de realizare a seriei sinonimice prin introducerea în acest lanţ a altor termeni1. Cu alte cuvinte, pentru referenţii desemnaţi cu sinonime arhaice ca acelea citate, în etapele ei ulterioare limba a găsit alte mijloace de expresie, prin împrumut sau derivare, de ex., sinonimul lui mărturie, °i anume adevărătură,aie°itdin uz, dar celui dintîi i s-au adăugat în diferite faze de dezvoltare a limbii: adeverire, întărire, depoziţie, declaraţie, atestare etc.
Situaţia este aceea°i °i pentru seriile mai largi; astfel, dacă sinonimele substantivului jirtfă, °i anume arsură, ardere °i giunghiere sînt arhaisme, limba română folose°te astăzi, pentru această noţiune, substantivele jertfire °i (neol.) sacrificiu; faţă de împăcătură °i ispăşenie, există echivalenţi în limba de azi: împăcare, pacificare, conciliere etc.; pentru moştenitor s-a instalat sinonimia moştenitor, urmaş, succesor etc.
5.2.2. Seriile sinonimice, cuprinzînd termeni ie°iţi din uz azi, în general s-au amplificat; de ex., faţă de aucide°i aomorîa mai apărut termenul asasina °i locuţiunea a lua viaţa; în raport cu jale, durere, amărăciune, s-au adăugat substantivele tristeţe, mîhnire, doliu etc. etc. Pătură avea în Palia de la Orăştie sinonimul pocrov, astăzi nefolosit, dar înlocuit prin învelitoare, cuvertură, pled etc. Fire°te, cu cît ne apropiem de faza contemporană a limbii române, cu atît posibilăţile sinonimiei cresc °i se observă, după cum reiese °i din exemplele de mai sus, că la cuvintele care în Palie (°i, în general, în secolul al XVI-lea) aveau un singur echivalent, în limba actuală numărul lor este (mai) mare. Evident că o cercetare atentă asupra tuturor cazurilor cunoscute ar duce la concluzii mai precise, dar cele cîteva exem-
1V.supra.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
ple, luate absolut la întîmplare, credem că sînt suficient de semnificative pentru ilustrarea ideii expuse.
Împrejurarea că în textele literare ale secolului al XVI-lea întîlnim în mod excepţional atestări sporadice pentru ispăşenie (1 Ps., 1 C2), pentru priatnic (8 Ev., 2 C2), pentru moştean (3 T,18C2), sau pentru împăcătură (1 C2)1 demonstrează relativa absenţă a echivalenţelor sinonimice din limba literară a secolului al XVI-lea în general °i nu numai exclusiv din Palie.
După cum se poate u°or remarca, °i în aceste cazuri avem de-a face nu atît cu cuvinte ie°ite din uz, cît cu formaţii vechi, arhaice (astfel limba română a păstrat derivatul moştenitor, dar a înlăturat derivatele moştean °i moştinaş; a conservat pe prieten, dar a eliminat pe priatnic).
5.3. În fine, se menţin pînă azi seriile sinonimice, chiar dacă unele cuvinte au căpătat °i alte nuanţe semantice. Cîteva exemple de serii:
5.3.1. bimembre:
a se mîntui - a se scăpa cugeta - gîndi
popă - preut întîi - prim
praf- pulbere a se certa - a se sfădi
scoc - adăpătoare sucit - răsucit
ucide - omorî iubi - îndrăgi
timp - vreme stropi - uda
pustiu - deşert pomeni - a-şi aduce aminte
chip - faţă afuma - fumega
amărî - supăra domn - stăpîn
domn - soţ ajunge - sosi
bate - lovi bate - pedepsi
băga - pune băga - turna
dragoste - iubire bătaie - pedeapsă
belciug - verigă dascăl - învăţător;
5.3.2. trimembre:
vină - păcat - greşeală jale - durere - amărăciune;
5.3.3. °i sinonime alcătuite din 4 termeni: băga - turna - intra - pune spămînta - spăria - teme - înfricoşa tocmi - orîndi - strînge - alege.
5.3.4. Evident că, dintre lanţurile sinonimice cu 3-11 termeni, din unele se păstrează pînă azi numai cîţiva, la care se adaugă alte elemente lexicale, a°a încît profilul sinonimic actual este numai parţial echivalent cu cel prezentat aici.
6. Examinate din perspectiva părţii de vorbire pe care o reprezintă, se poate trage concluzia că, în majoritatea covîr°itoare a cazurilor, seriile de
1  V. Fl. Dimitrescu, Contribuţii, Indicele lexical paralel, s.v.
42
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
sinonime apar la substantive1. În ordinea descrescătoare, în Palie întîlnim deci serii sinonimice pentru:
6.1. substantive (circa o treime) (exemplele sînt de prisos, v. supra lanţurile substantivale simple °i complexe) °i apoi:
verbe (48) adj. (13)
conj. (3) num. (2)
6.2. verbe (48)
aldovăni - jertfi delunga - feri înlăţi - întinde îmbla - merge lovi - pedepsi milcui - ruga oborî - astupa înşela - celui încinge - aprinde scrie - tipări ocărî - batjocori sta - zăbovi plodi - naşte învinge - răzbi strica - vătăma năpusti - arunca zavisti - pizmui (în)turna - întoarce a se mîntui - a se scăpa iubi - îndrăgi stropi - uda afuma - fumega ajunge - sosi - apuca spămînta - spăşi - înfricoşa - teme grăi - povestui - spune - zice - vorbi
6.3. adj. (13):
sărac - mişel - meser - siruman înălţat - puternic gol - găunos - scobinos mohorît - roşu
adv. (5) prep. (1);
custa - via - trăi dobîndi - învinge înveşti - îmbrăca lipsi - trebui la - spăla
obîrşi - ispăşi - sfîrşi oşti - lupta rătăci - buduşlui zavistui - pizmui cugeta - gîndi muri - muri cu moartea a se pîrî - certa - sfădi proidi - pleca - merge - purcede săblăzni - greşi sălăşui - odihni - răposa tocmi - orîndi - strînge - alege învîrtoşa - întări - îngreoia clăti - trage - legăna ucide - omorî băga - pune - turna pomeni - a-şi aduce aminte amărî - supăra bate - lovi - pedepsi
besedui;
dulce - bun hrăbor - păcătos mereu - curat - prisne podobit - frumos
1 Ceea ce corespunde °i faptului că dintre toate părţile de vorbire substantivul este cel mai frecvent (v. Pamfil, Contribuţii, p. 205).
2 Pe locul al doilea în statistica din Pamfil, Contribuţii, p. 211.
3 Pamfil, R, p. 238.
4 Ibidem, p. 237.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
neşchit - puţin - puţinel vîrtos - puternic
nevinovat - derept plodnică - tăroasă
sucit - răsucit;
6.4. adv. (5):
aciaşi - acolo în alean - împotrivă
depreună - împreună iuo - unde
vîrtos - foarte - tare;
6.5. conj. (3)
au - sau şi - iar - e prince - pentru că;
6.6. num. (2):
îmbi - amîndoi întîi - prim;
6.7. prep. (1) adin - între.
7. Credem că nu este lipsit de interes să aducem în discuţie aici °i o categorie mai aparte de cuvinte, °i anume aceea a termenilor lipsiţi de sinonime în Palie, dar care ar fi putut avea echivalente, tocmai pentru concluziile care se pot desprinde cu privire la etapa discutată de dezvoltare a limbii române literare. Dintre cuvintele pentru care ar fi putut exista sinonime, pot fi amintiţi termeni precum (am notat în coloana a II-a posibilele sinonime):
alnic - viclean	asin - măgar
aveni - dospi	beteag - bolnav
(ni)bătăr - fie, bine	beadă - cusur
berc - pădurice	bucium - butuc de vie
cătelin - încet	chindisit - brodat
cocător - brutar	cucură - tolbă cu săgeţi
cliciu - coapsă	celui - înşela
dver - catapeteasmă	deştinge - coborî
jitniţă - hambar	jelanie - dorinţă
mîrşav - slab	nea - zăpadă
nepotrebnic - smerit	despoietură - goliciune
crud - nefript	făgădaş - făgăduială
ocă - pricină	repede - iute
suguşa - asupri	sfadă - ceartă
slobod - liber	sol - vestitor
scoate - tălmăci	tar - greutate
tîmpănă - tobă	usnă - buză
zgău - pîntece.	
7.1. În toate aceste cazuri - °i în altele, similare - este vorba de termeni cu o frecvenţă redusă (de ex., cliciu (6), cocător (6), celui (4), deştinge (4), tîmpănă (3), usnă (2), scoate (4), fur (4)), dar cele mai multe au o singură atestare (de ex., alnic, asin, beadă, berc, beteag, chindisit, cucură, ducător, sucui, suguşa, crud, despoietură, repede, făgădaş).
44
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
7.2. Examinarea cuvintelor din această categorie, fără sinonime, care încep cu a °i b °i compararea lor cu lexicul celorlalte texte literare din secolul al XVI-lea arată că unele dintre acestea sînt hapax legomenon (pînă la proba contrarie, evident!1), de ex., beadă "cusur" (neînregistrat în DA), berc "pădurice" (apare în DA, dar cu alt sens). Pentru o serie de termeni cu frecvenţă scăzută în Palia de la Orăştie °i care nu sînt atestaţi nici în alte texte din secolul al XVI-lea, de tipul lui alnic, adăvăsi, aveni, celelalte texte cunosc echivalentele semantice viclean, risipi, dospi.
7.3. Absenţa sinonimelor la cuvinte ca acelea amintite, din Palie,se poate explica, credem, nu atît prin lipsa sinonimelor din limbă sau prin necunoa°terea de către traducători (cu atît mai mult cu cît nu era vorba de
0 singură persoană, ci de 5 traducători la care trebuie adăugaţi °i cei doi tipografi) a sinonimelor virtuale, ci, pur °i simplu, prin faptul că, în cele mai multe cazuri, existînd în text o singură situaţie cînd putea fi folosit - deci un singur termen necesar -, s-a ales unul dintre termenii la îndemînă, conţinutul a impus deci traducătorului limitarea la un singur cuvînt.
O dovadă o poate aduce, de ex., cuvîntul alnic -singurînraportcu eventualul sinonim hiclean -, dar substantivului alnicie îi corespund în Palia de la Oră°tie hiclenşug °i hiclenie °i, ceea ce este °i mai interesant, în textul de la p. 247, hiclenie corespunde în textul magh. nu lui hitlenşeg,cilui alnok, ceea ce arată că termenul hiclenie îi era cunoscut traducătorului, probabil din limba curentă, °i nu fusese sugerat de textul din care a tradus.
În alte cazuri însă se pare că traducătorii nu au avut de unde selecta: vom ilustra numai cu puţine cazuri: asin (PO 28); pentru aceea°i noţiune, în alte texte este prezent tot asin (6 T,13 C2), în timp ce sinonimul posibil măgar nu este atestat în textele literare din secolul al XVI-lea. Identică este situaţia lui cătelin (3 PO,1 CV,1 C2) faţă de care nu este atestat în textele literare din secolul al XVI-lea încet (este adevărat că, în unele texte, 3 T,4 L, 16 C2, apare sinonimul lin) sau a lui chit „balenă" (1 PO,1 S,1 EV,1 T,2 C2). La fel este cazul altor cuvinte, acestea de origine slavonă, precum blagoslovenie (18), care apare °i în alte texte literare ale epocii, în absenţa termenului compus în interiorul limbii române binecuvîntare (atestat în DA prima dată la Drăghici R., deci în 1835!). De menţionat că verbul corespunzător, a blagoslovi, care în PO nu are sinonime, de°i este atestat de 74 de ori, ne clarifică asupra împrejurării că verbul românesc corespunzător -impus mai tîrziu în limbă - a binecuvînta de abia atunci începea să circule în limbă. Un indiciu al existenţei sale recente - la acea epocă - în limba română îl furnizează prezenţa sa sporadică în limbă în secolul al XVI-lea (de 2ori în L °iodatăîn CV),întimpceîn DA prima atestare aparţine sfîr°itului secolului al XVII-lea, în Biblia de la Bucureşti!
7.4. Sigur însă că sînt °i cazuri în care absenţa unor sinonime î°i găse°te explicaţia prin comoditatea traducătorilor care au utilizat, direct, termenul din modelul maghiar, de ex., chelciug „hrană" (p. 148 °i 161) din
1 Tagliavini, A, p. 112.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
kolcseget, chezaş (p. 151 °i 188) din kezes, berc "pădurice" (p. 295) din magh. berk, beteag "bolnav" (p. 107) din magh. beteg. Alteori însă apar fără sinonime termeni de origine latină sau derivaţi din cuvinte latine°ti, de ex., fur, repede, nea, necurat, netare, ducător, cunteni, amiazăzi, adeverit, amar sau de alte provenienţe, de ex. sfadă, ocină "mo°tenire", plaşcă "manta" etc.
7.5. De remarcat că uneori nu există sinonime pentru substantive, dar apar echivalări pentru verbul respectiv - de ex., nu se înregistrează sinonime pentru sfadă "ceartă", dar a certa există în PO; nici pentru sol "vestitor", dar a vesti este consemnat - la fel pentru treacă "zăbovire", faţă de care apare verbul a zăbovi; raportat la nepotrebnic "smerit", există a smeri, iar faţă de netare "slab", apare a slăbi.Lafel, a scoate, dar nu a tălmăci; în schimb este înregistrat substantivul tălmaciu.
Toate aceste cazuri, la care s-ar putea adăuga altele, sînt în măsură să dovedească cît de aproape erau de sinonimie °i termenii citaţi care în Palie nu au perechi sau serii sinonimice. Această situaţie poate constitui un argument al posibilităţilor, fie °i in nuce, de variere a expresiei în limba literară a secolului al XVI-lea.
8. Am lăsat pentru la urmă o problemă care ni se pare fundamentală din punct de vedere metodologic pentru cercetarea oricărei sinonimii, °i anume aceea a examinării sinonimelor în context1, cu alte cuvinte a prezentării sinonimelor în relaţiile lor reale, în interiorul unui enunţ, adică acolo unde se relevă valorile cognitive °i afective ale fiecăruia. În context este °i mai u°or de urmărit dacă termenii române°ti ai sinonimiei sînt tributari cuvintelor diverse întîlnite în originalul tălmăcit sau se datoresc posibilităţilor diferite de traducere (determinate, la tîlcuitori, de regiunea unde se traduce, de cultura lor, de cuno°tinţele lor de limbă °i, de ce nu?, de voinţa lor de a varia transpunerea unuia °i aceluia°i cuvînt din original).
8.1. Sinonimele determinate de termenii din original sînt, în mod firesc, cele mai numeroase. Sinonimia rezultă în astfel de cazuri din împrejurarea că două sau n cuvinte din textul de bază (maghiar), identificat a fi Pentateu-cul lui Heltai Gâspâr, tipărit în 1551 la Cluj2 sînt redate prin două sau n reflexe române°ti3.
Alteori termenii maghiari se explică însă, pur °i simplu, prin regiunea din care provine textul. Cîteva exemple:
mereu aur /1r/4, curat aur (p. 306) (în magh. merd aranybol °i tiszta aranybol); „feciorii vo°tri săraci" /6c/ „âruaua alor mici mişei (szegeny) oameni" (p. 253); „că veşmîntul lui un singur, acoperămîntul trupului tău" (magh. oltezeti - lepple) (p. 253); „mîndrie °i înţelepciune" („bolcheseget es
1 Din bibliografia foarte largă a problemei amintim: Rosetti, FC, p. 64, 65, 69; Schogt, Sem,p.83; Lyons, Lg, p. 343-345; LRC JJ,p.81 etc.
2 V. Popovici, PO, p. 527-538; Roques, PO, p. 525; Pamfil, PO, p. VII (cu bibliografie).
3 Elementele maghiare au fost verificate în Bakos, RM °i Bakos, MR.
4 Amnotatîntre//nr.decuvinte/c/saurînduri/r/careseaflăîntretermenii discutaţi.
46
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
ertelmet") (p. 301); veşmînt /2r/ îmbrăcăminte (p. 274) („ruhatis... oltezo-teket"); „duh viu"/3c/„suflet viu" („elo Lehelletett"-„elo Lelecko") (16); plodnică /1r/ - tăroasă (hozoua - terehbe) (p. 99); „nevinovatul şi dereptul" („Az artatlant es az igazat") (p. 255); veşmînt /6c/, tîmbariul („ruhaiat -Palastyat") (p. 174); răspunse /2c/ - zise /4c/ - grăi (felele - monda -szolnom) (p. 59); „rîsaufăcut"/7c/-rîde-va („meuetest szerzett"-„meuet enuelem") /5r/; bătjocuros /2r/ (chufolo volna) (p. 67); fierilor /3r/, jigăniile (ăllaton - fergeknec) (p. 15).
De fapt, conceptul de „animal" se exprimă °i în magh. prin numeroase cuvinte, dintre care în PO am identificat °ase termeni, tradu°i foarte diferit în română, cu unul, doi sau trei termeni:
fergeknec tradus cu jigănii (p. 15)
vadac - fierile (p. 20) - dobitoc (p. 31)
barmoc - jiganie (p. 20) - dobitoc (p. 14) - jivină (p. 14)
Madarakba - vite (p. 31)
marhaual - marhă (p. 51)
ăllaton - fiară (p. 15) - jiganie (p. 29) Într-un loc (p. 284) se pot întîlni trei sinonime care reflectă exact sinonimia a trei termeni din maghiară: „ai l-au împlut cu duhul lui Dum-nedzeu, cu mîndrie, înţelepciune, cunoştinţă" - bolchesseggel, ertelemmel, ismerettel.
8.2. Mai interesant este cazul cînd în române°te se găsesc în context 2 sau n sinonime, iar în textul maghiar le corespunde un singur termen, ceea ce ne permite să presupunem că, cel puţin în unele cazuri, dacă nu în toate, traducătorii au folosit intenţionat termeni variaţi în limba română, deci că, măcar în aceste cazuri, nu poate fi vorba de o atitudine servilă faţă de original:
se va turna (1) întoarce-se-va (p. 93)      teer (azi ter "a se îndrepta, a se de°tepta"), eltter (azi elter "a abate,acoti,acîrmi").
Frecvent apare pe aceea°i pagină (p. 40, 212, 214, 241) dzise... grăi; uneori grăi traduce magh. szola - monda (p. 149, 176), iar dzise magh. monda.
i    , , dar /2r/ , , ,
(p. 114) kerlec bunătate
( „stropind °i udînd (faţa pămîntului)", ambele îl traduc pe
; neduesiti (azi megnedvesit "a umezi").
(p 261 ) „(coastele) ladiţeei cum pre acelea să poarte", ladiia
(lădiţă = ladie) = magh. lada.
(p. 184) „fost-am nimearnic în cest pămînt striin" (idegen "străin").
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
(p.
(p.
(p.
(p.
(p. (p. (p.
(p.
68)
71)
211 )
21)
315)
208)
269)
138)
„ce tu te pomeneşte despre mine, cîndu-ţi va fi lucrul bine °i fă milă cu mine, aducîndu-ţi aminte") (emlekbzzel -emlekozue).
„mătase albă răsucită" /3r/, „mătase albă sucită" (viszszalt, neînregistrat în Bakos, MR).
medelniţă /5r/, spălătoriul (magh. mosdot - mosdotis).
„tunurele °i grindine" /5r/ „tunetul °i grindine" (magh. koeso / ko eso).
lemnul vieţiei /4r/, pomul vieţiei (magh. eletnoc Fayarol -EletFaya).
fecior /1r/, poroboc (magh. gyermec).
fiiul /7r/, fecior (magh. fiam - fia).
arbuni /1r/ leamne = magh. faknac - făkan.
8.3. Toate aceste cazuri pot fi interpretate, fără teama de a gre°i, ca dovezi directe ale intenţiei traducătorilor de a varia expresia, ale intervenţiei lor conştiente în text, de care se distanţau, erau într-un anumit fel „inde-pendenţi"1. Fiind vorba de texte în sensul cel mai strict al cuvîntului, nu se poate presupune că aceste sinonime se datoresc cuno°tinţelor sau preferinţelor a mai mulţi traducători, ci voinţei unuia singur dintre ei, cel care este autorul traducerii pasajului respectiv. Evident, aici ar putea fi invocată influenţa asupra textului exercitată de un eventual „revizor" sau de un tipograf, dar nu credem că eventuala schimbare adusă de revizor sau de tipograf explică în toate aceste cazuri varietatea traducerii (°i exemplele ar putea fi u°or înmulţite!).
9. O situaţie specială o au sinonimele în prefaţa Paliei, pentru că aceasta nu urmează în general un model străin cunoscut nouă2. Despre „originalul" prefeţei lui Heltai, v. Roques (PO, XL), care arată unele asemănări între PO, Heltai °i Expositio de Heinrich Bullinger; oricum, textul PO
1 O altă dovadă a „distanţării" (relative) a traducătorilor de textul pe care-l tălmăceau este că nu totdeauna ei recurgeau la termenul din original, de ex, la p. 18: „ai °arpele era mai alnic" se folose°te cuvîntul alnic,de°iîntextulluiHeltaieste ravasz (v. Pamfil, R, p. 235) sau ranazb în ed. Paliei (p. 18), deci termenul alnic circula în limba vie a epocii. De altfel, nu de puţine ori marhă nu corespunde în original cuvîntului marha (ca la p. 105), ci lui ioszagat (v. de ex. p. 104). Tot independent de versiunea Bibliei lui Heltai este folosit termenul văndăgi (227) iar în prefaţă - căreia, repetăm, nu i se cunoa°te un model - apare termenul de origine magh. varmigie "regiune, district"; Pamfil, R, p. 244, enumeră 14 cuvinte de origine maghiară în textul Paliei care apar independent de textul lui Heltai.
2 Cu excepţia fragmentelor despre care se discută în TR, p. 481; v. acum Fl. Zgraon,
în LR, 3, 1982, p. 226-227.
48
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
pare a fi mai apropiat de cel al lui Heltai, care a adăugat unele pasaje sau cuvinte în raport cu Bullinger.
Din compararea prefeţei lui Heltai (fragmentar, a°a cum apare în Roques, PO, 5-7), cu textul prefeţei Paliei reiese, pe de o parte, că textul lui Heltai (pentru traducerea căruia aducem călduroase mulţumiri prof. Gh. Bulgăr) este mai concentrat în raport cu cel al Paliei °i,pedealta,căîn general sinonimiile întîlnite în prefaţa Paliei nu apar în textul lui Heltai. De exemplu, la p. 5, în Palie, cislă - samă - număr. În textul magh., numai szam "număr" °i soc "mult"; în PO, bătăile, peririle, în textul magh. exclusiv hadakozasa "bătălie"; în PO „(numărul) sălaşelor şi locurelor", în textul magh. numai „szallasinac (szama)"; legile şi poruncile (PO) °i numai torue-nyek (care conţine ambele sensuri specifice) în versiunea maghiară.
Se observă că influenţa de concepţie, reflectată uneori °i în expresia lingvistică a altor prefeţe sau epiloguri române°ti, este însă evidentă, v., de ex., epilogul Tetraevanghelului lui Coresi (1561), text în întregime original: „După aceea vă rugăm (... ) ca mainte să cetească, necitind să nu judece, nece să săduiască"1, °i textul de la p. 10 din prefaţa Paliei de la Orăştie: „(aceste cărţi) le dăruim voo fraţilor rumâni °i cetiţi °i nu judecareţi, necetind mainte".
9.1. De menţionat că unele pasaje din prefaţa Paliei de la Orăştie: „Noi, pentru dragoste lui Domnedzeu am ustenit, n-au iară întors mînă de înger, ce mînă grea păcătoasă, să veţi afla ceva gre°it (... ) nu e cu voie noastră acea gre°ală" (p. 10) se întîlnesc în texte contemporane sau ulterioare, printre ele Cazania a Il-a a lui Coresi: „Să dereptaţi, să nu băstemaţi (...) °i voi în°ivă sînteţi oameni cu inimă de ţărînă, ca °i noi, °i cu fire neprecepătoare de toate" (p. 6), sau în Noul Testament de la Bălgrad: „Socote°te cetitoriule în ceastă carte pentru că n-au scris înger din ceriu, ce au scris mînă păcătoasă den ţărînă făcută" (p. XV).
9.2. În prefaţă apar numeroase juxtapuneri sinonimice: „Cinci cărţi ale lui Moise proorocul care sînt întoarse °i scoase den limba jidovească pre grece°te... °i scoase pre limbă rumânească" (p. 2) (°i în tipăriturile coresiene a scoate "a traduce"2: „socotiră °i scoaseră den carte grecească pre limbă srăbească" - „scoaseră cartea den limba srăbească pre limba rumânească" (ibidem) °i la sfîr°it în prefaţa Paliei: „cetiţi °i nu judecareţi, necetind mainte" (p. 10). În Coresi: „mainte să cetească, necetind să nu judece, nece să săduiască" (p. 167); „Scriptura sfîntă dentru rostul Domnului dzis °i grăit" (PO, p. 2). Iată °i alte exemple care apar în aceea°i frază de cele mai multe ori juxtapuse, foarte rar la o distanţă ceva mai mare:
(p. 11) „va °i alalte tipări °i scoate"
(p. 5) „Numărul sălaşelor °i locurelor unde-au descălecat"
(p. 5) „Bătăile, peririle"
(p. 6) „mare usebitură °i alesătură"
1 V. ed. Fl. Dimitrescu, p. 167.
2 Ibidem,p.14.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
(p. 6) „după toată vina °i păcatul"
(p. 7) „lada cu poruncitele /5r/ leage veche"
(p. 5) „legile °i poruncile"
(p. 9) „cu rod °i cu folos".
9.3. Alternarea acestor sinonime în predoslovie se explică, credem, pe de o parte, prin tendinţa de evitare a repetării, pe de altă parte, prin dorinţa unei exprimări mai deosebite, poate mai elocvente.
9.4. Se mai observă însă că uneori în binoamele sinonimice apar termeni arhaici: „În cisla... sama °i numărul fiilor lui Israel" (prefaţă, p. 5) °i în interiorul textului Paliei: se va turna - întoarce-se-va; medelniţă - spălă-toriu; nimearnic - striin; cuvîntul arhaic fiind situat pe primul loc, se poate considera sinonimia ca fiind explicativă; alteori însă termenul vechi apare în poziţie secundară, deci el nu mai poate informa, ci cel mult orna, prin sinonimie, expresia. Se presupune astfel că traducătorii au avut în vedere efecte stilistice utilizînd perechi sinonimice precum: „multe folosuri °i hasne (aveau)" (7), a se ruga / micuială (9), sau îmbrăcămentele popilor, „plaşca lui au (în)semnat" (7) (în prefaţă, sau în text: fecior - poroboc, arbuni - leamne, leagile şi poruncile). Aici termenul al doilea adaugă primului nuanţă °i culoare1.
9.5. Nu este de mirare deci că alteori în predoslovie ne întîmpină chiar sinonime cu conotaţii specifice între termeni care, luaţi independent, au semnificaţii distincte în plan cognitiv. Cuvintele curat °i sfînt, considerate izolat, nu sînt sinonime, dar, contextual, au această calitate în: „curat °i sfînt" (nărodul) (p. 8), la fel mărgăritariu °i vistieriu în: „veţi afla întru iale mărgăritariu scump °i vistieriu nesfîr°it" (11) (aici numitorul comun este „comoară").
9.6. ai încă mai departe, credem că ar fi greu să nu identificăm structurile simetrice ale retoricii în stilul totu°i me°te°ugit al reluărilor sinonimice binominale din următorul citat:
„Noi mişeei (sic!) greşiţi °i păcătoşi, nepotreabnici, robi °i viermi, slugile
tale"(9).
S-ar putea oare nega intenţia de efect a unei astfel de secvenţe, în care se observă °i simetria °i conotaţiile afective2 ale termenilor, de ex., robi, slugi °i mai ales viermi, în care am putea străvedea începtul sinonimiei poetice discutate de Gh. Tohăneanu3 la Arghezi?
Considerăm, de asemenea, că poate nu este hazardat să interpretăm secvenţa citată ca un exemplu al unei alte figuri de stil, a enumerării (de altfel, enumerări, este adevărat că de mai mică întindere, se întîlnesc °i în alte texte contemporane, de ex., în Cazania alI-a a lui Coresi: „Noi greşiţii °i nedestoinicii °i ticăloşii" (v. p. 6), °i anume a unei enumerări în care se remarcă grija pentru o gradare, de la termenul generic uman mişel la unul
1  Al. Niculescu, în D. Cantemir interpretat de..., Buc., 1977, p. 246-247. 2Lyons,Lg., p. 343.
3 D., p. 62.
50
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
specific animal (dar mai ales peiorativ!) vierme. De asemenea se observă că unii dintre termenii utilizaţi aici î°i vor găsi locul, peste veacuri, sublim distilaţi, „iscînd frumuseţi °i preţuri noi" în versurile aceluia°i Tudor Ar-ghezi.
În lumina acestor situaţii, ne putem pune întrebarea legitimă dacă nu ar fi posibil să se deslu°ească în Palie afirmarea incipientă a unui stil literar retoric, în care joacă un anumit rol funcţia estetică a sinonimelor.
10. În fine, cîteva cuvinte despre notele marginale ale Paliei, în care, pe lîngă rezumarea paragrafului corespunzător sau trimiterile la corpul Bibliei, apar cîteva glosări de cuvinte1. Aici, dacă unele sînt mai obscure (de exemplu. p. 28: corabie -„racleei sau chiar inexacte: „migdală... unii dzic că-s dafine" (p. 306)), altele sînt foarte clare: „stîlpurile colo... am scris creangure" "braţe de sfe°nic" (p. 306), sau: „rodiia poama grană cu alt nume" (p. 312), „spălătoriu °i altu nume medelniţă" (p. 283), sau traduc unele cuvinte străine, de exemplu, ebr. hozenul „cu alt nume peptar"(p.
272)2.
11. Credem că s-ar putea trage concluzia că Palia de la Orăştie conţine un prim pas pe drumul lung °i anevoios al unui dicţionar de sinonime. Această activitate, fie numită empiric „lexicografică" - oricum con°tientă -, de explicare prin sinonimie, a cărei întîie manifestare este unanim considerată a fi Noul Testament de la Bălgrad prin bogatele sale glose marginale, trebuie deci predatată cu 66 de ani, distanţa în timp dintre apariţia Noului Testament °i a Paliei de la Orăştie, °i nu a fost, după cîte °tim, relevată pînă acum de cercetătorii limbii române vechi3; a°a încît, atunci cînd se va face istoricul dicţionarului de sinonime, adevăratul început ar trebui văzut în aceste modeste glose din Palie, interesante cel puţin prin valoarea lor documentară.
12. Succintele consideraţii referitoare la bogăţia °i la varietatea sinonimiei din Palie - deci cercetarea concretă a constituirii diacronice a echiva-lenţelor4, ca °i concluziile parţiale prezentate aici, care pot fi interpretate ca indici de individualitate a traducătorilor, socotim că au darul de a atrage atenţia asupra momentului reprezentat de Palia de la Orăştie în evoluţia limbii literare.
13. Trecînd acum de sectorul sinonimiei, fugitiv (pentru că o asemenea întreprindere presupune o cercetare adîncită pe care nu ne-o propunem în momentul de faţă) la alte aspecte artistice ale limbii Paliei de la Orăştie,ne vom opri numai la cîteva constatări. Acestea sînt menite să confirme ideea deja exprimată a voinţei conştiente a traducătorilor de a înfăţi°a primele
1 Roques, PO, XL; Niculescu, Individualitatea, p. 154-156.
2 Roques, PO, XLII.
3 I. Iliescu, în AUT, 2, 1964, p. 33, aminte°te numai de notele din Palie,careaurolul dearezumauncapitol.
4 Fr. Kirâly, în LL III, 1981, p. 348.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
două cărţi ale Vechiului Testament într-un ve°mînt îngrijit, frumos, elegant chiar.
Vom compara constant textul Paliei cu textul latin al Vulgatei (Biblia Sacra Vulgatae Editionis Sixti V Pont. Max. Ratisbonae et Romae, 1914) °i cu textul german al Bibliei lui Luther (Wien, 1874).
Cunoa°terea limbilor străine de către învăţaţii care s-au încumetat să transpună pentru întîia dată în limba română Facerea °i Ieşirea,ca°ia mijloacelor retoricii clasice nu credem că poate fi separată de împrejurarea că, într-o regiune relativ apropiată de perimetrul în care s-a tradus Palia, s-a înfiinţat prima °coală de pe teritoriul ţării noastre în limba latină; este vorba de °coala de la Cenad (Morissenum), atestată de la începutul secolului al XI-lea - în jurul anului 1020 -, °coală prin care învăţămîntul nostru se sincroniza cu cel din Centrul °i Vestul Europei1. De menţionat că în epoca feudală în ţara noastră limbile de cult erau trei: latina, greaca °i slava, ceea ce a însemnat nu numai achiziţionarea unor cuvinte, ci °i a unor procedee de cultură din limbile menţionate.
După cum se °tie, M. Roques (PO) a arătat că traducătorii Paliei au folosit °i o versiune latină, un text al Vulgatei2 într-o ediţie asemănătoare cu aceea pe care a publicat-o L. Osiander (coleg °i prieten cu Luther3)la Tubingen în 1573.
În prefaţa Paliei se arată că traducerea s-a făcut din ebraică, germană °i slavonă (probabil, Biblia de la Ostrog, terminată de tipărit la 12 VIII 15814). Nu este imposibil ca acela sau aceia dintre traducători care °tiau greaca să fi cunoscut °i latina sau o altă limbă a Europei Centrale, printre care germana, în care apăruse Biblia lui Luther.
Tot acolo (p. 11), traducătorii mulţumesc „viteazului Gesti Freanţi, hotnogiul Ardealului °i Părîei Ungure°ti". Acesta, vrednic guvernator, iubitor de cultură, a creat în ora°ul Deva, unde era „lăcuitoriu", o °coală, o casă pentru profesori °i o alta pentru un internat5. Tot el este cel care a ajutat să se traducă Palia într-un atelier „volant", chemat numai pentru această împrejurare6.
Contrar părerii lui Iorga7 °i a lui I. Bălan8, care nu consideră că s-a folosit °i un original latin, există o serie de elemente din Palie (în afara prezenţei cuvîntului primul, discutat de O. Densusianu) care atestă °i acest original, a°a cum a arătat I. Popovici (PO, p. 9) °i cum vom încerca să demonstrăm °i noi în cele ce urmează.
1 Bârsănescu, P.N., p. 43; Mrcovnicu, Ist., p. 24, 25, 28.
2 Op. cit., p. LII.
3 Pamfil, PO,p.VII.
4 Roques, PO, p. XXXV.
5 Idem, p. XVIII.
6 Ibidem.
7 Ist. lit. relig., p. XCVII.
8 LCB, 120.
52
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
De exemplu, de origine latină este traducerea de la 24/221:„meşter °i faur", care reproduce din textul Vulgatei pe „malleator ("lucrător cu ciocanul") et faber", °i nu textul german, unde nu apare decît un cuvînt (Meister), °i nici pe cel maghiar, în care este prezent Mester2. Adăugarea lui faur reprezintă °i ca sens °i formal latinul faber. La fel, la p. 27/4: „aceia era putearnici din veac bărbaţi , din veac nu apare decît în textul latin: „iste sunt potente a saeculo viri famosi , în timp ce în celelalte două texte cuvîntul corespunzător este lume: „wurden daraus Gewaltige in der Welt und beruhmte Leute („erau printre ace°tia puternici °i vestiţi bărbaţi în această lume") (v. alte dovezi ale utilizării Vulgatei la Roques, PO, p. L, LI °.u.). Sensul temporal din Vulgata a fost preferat celui spaţial din celelalte versiuni, intuindu-se probabil că spaţiul reprezintă un simplu cadru.
De altfel, Heltai Gâspâr, traducătorul Pentateucului (1551), °i-a făcut traducerea după Biblia ebraică, dar avînd sub ochi Vulgata °i alte Biblii, dintre care, desigur, Biblia germană a lui Luther (Roques, PO, p. XXXIX).
O secvenţă precum: 16/12 „piatră scumpă onichinos trimite la originalul german „Edelstein Onyx ("piatră preţioasă ), deoarece în latină era lapis onychinus, iar în magh. simplu Onix; foarte sugestivă este reprezentarea omului alcătuit din bulgăre de pămînt (p. 16/17), care se explică exclusiv prin germanul Erdenkloss ("bulgăre de pămînt"), în timp ce în latină este de limo (terrae) ("noroi") °i în magh. Foldnec porrabol ("praful pămîn-tului ). Imaginea de la p. 112/24: „revărsatul zorilor °i de la p. 112/26: „se revarsă zorile" se explică cel mult prin germ. Morgenrdthe ("zorii, ro°eaţa de dimineaţă": „Lass mich gehen, denn die Morgenrothe bricht an"), pentru că în latină în primul caz apare usque mane °i în al doilea ascendit aurora,iar în maghiară, în ambele situaţii, întîlnim numai substantivul zori: haynal(ig).
În 37/23: „cum să nu vază trupul ruşiniei tătîni-său , s-a adăugat, după traducerea magh., trupul, care nu apare nici în latină, nici în germ.: „und ihren Angesicht war abgewendet dass sie ihres Vaters Scham nicht sahen ; lat.: „et patris virilia non viderunt ; ci doar în magh.: „ca să nu vadă trupul pudic al tatălui său .
Împrejurarea că acela°i / aceia°i traducător(i) utilizau izvoare diverse este pusă în evidenţă de un text precum următorul: 16/6: „ce o fîntînă sau negură den pămînt stropind . În textul latin nu există negură (ci numai subst. fons), iar în cel maghiar °i german nu apare fîntînă (germ. Nebel, magh. kod "ceaţă, pîclă"). Traducătorii au „amalgamat" textele °i au tradus în române°te o alternativă inexistentă în fiecare dintre textele avute, probabil, în faţa ochilor. S-a ajuns, astfel, ca °i în alte cazuri discutate la sinonimie, la o serie de formule redundante, spre deosebire însă, de exemplu, de o frumoasă metaforă blagiană: aprinse fîntîni, obţinută pe calea
1 Prima cifră indică p. din ediţia PO de Viorica Pamfil, a doua, numărul versetului.
2 Pentru traducerile din maghiară aducem mulţumirile noastre călduroase prof. S. Molnar, de la Facultatea de Limbi Străine, °i Rodicăi Ioan, de la Editura Minerva, care mi-au dat un ajutor de nepreţuit.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
relaţiei atributive cu termenul auroră (în poezia Luminadeieri) -v.mai sus revărsatul zorilor. De menţionat că în ediţia Bibliei din 1968 apare numai termenul abur; în ceea ce ne prive°te, considerăm că cea mai exactă traducere a noţiunii este, în acest context, fîntînă, izvor.
Alte dovezi de „contaminare între texte originale diverse, la Roques, PO, p. LI.
14. Foarte des în paginile Paliei apare dialogul. Cum este °i firesc, dialogul î°i are originea în modelele utilizate, dar este de admirat naturaleţea exprimării. Ne vom opri - pentru ilustrare - numai la două fragmente:
„ai Izdrail vădzînd feciorii lu Iosif dzise cătră el: cine-s ace°tia? Răspunse Iosif tătîni-său: feciorii mei sînt, carii au dăruit mie Domnedzeu în acest loc. Adu-i pre ei la mine cum să-i blagoslovesc pre ei... Iacov iară sărută pre ei îmbrăţi°e. ai dzise lu Iosif: iaca, vădzuiu ochii tăi care n-am vrut nice gîndi °i iaca, Domnedzeu încă mi-au dat a vedea °i sămînţa ta (p. 171/8 °.u.);
sau:
„ai zise: tu e°ti fiiul mieu Isav? Răspunse: eu sînt. ai zise: adu, drag fiiu, lasă mănînc den vînat ce ai prins, cum sufletul mieu să te blagoslovească. ai duse lui °i mîncă, °i vin încă duse lui °i beu. ai Isac, tată-său, zise lui: vine încoace °i mă sărută drag fătul mieu (p. 91/24 °.u.) în care textul pare a fi o pagină dintr-un basm românesc.
15. De asemenea naraţiile, extrem de frecvente, provin din textele originale. Iată două exemple de naraţiuni simple, concise, dar pline de „atmosferă :
„Iacov iară luo nuiale verzi de mesteacăn,dealun °i de castan °i trăsuri albe, beli pre iale, cum să vadză albul lemnului. Puse nuialele care era belite la albie, a scos de adăpătoare, cum cînd ară veni oile pre aceastea să caute. ai pre aceastea căutînd prinseră-se derept aceaia oile desupra nuialelor °i fătară pistrui °i oacără °i şute. ai despărţi Iacov miei °i ceia ce despărţi duse la oile pistrui °i neagre lui Laban °i tocmi lui °i cîrd usebi carele nu deade la oile lui Laban. Cînd derept aceia fruntea oilor slobodzi într-una °i punea nuiale în crepă înaintea oilor cum desupra nuialelor să se prindză (p. 103/37 °.u.);
sau:
„ai cînd Moisi ie°iia afară din cort, tot nărodul sus se scula °i tot însul în u°a cortului său sta °i căuta după Moisi, tot pînă atunci pînă Moisi în cort intra. ai cînd Moisi lăuntru întra în cort, gios pogorîia cel stîlp de negură spre u°a cortului °i Domnul grăi acolo cu Moisi. ai toată dihania vedea cum stîlpul neguriei în u°a cortului sta °i se sculară °i toţi se plecară cine°i în u°a cortului său. Domnul iară faţă-făţi° grăiia cu Moisi, cum omul cu priiatnicul său au sucuit a grăi °i cînd înapoi veniia în tabără cel tînăr Isus Naviin, ficiorul lu Nun, sluga lu Moisi, nu se depărta de la cort (p. 291/8 °.u.).
16. Dintre figurile de stil, trebuie observat că, de obicei, enumerările (v. textul citat supra din PO, p. 103, în care apar mai multe cumulări nominale,
54
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
ca °i exemplul de la p. 178), °i comparaţiile aparţin originalului/originalelor. De exemplu, la p. 279: „cu cela miel spre seară a°a fă ca şi cu jirtfa de mîncare" (lat.: „alterum vero agnum offeres ad vesperam juxta ritum matu-tinae oblationis ; germ.: „Mit dem andern Lamm zwischen Abends sollst du thun, wie mit dem Speisopfer"). Sau la p. 288/13: „mulţi-voi săminţele voastre ca stealele ceriului (lat.: „multiplicabo semen vestrum sicut stellas caeli"; germ.: „ich will euren Samen mehren, wie die Sterne am Himmel").
16.1. Sînt însă cazuri cînd unele comparaţii aparţin traducătorilor Paliei, de ex. cea de la p. 21/24, care parcă ne transportă pe un tărîm poetic: „cu spata scoasă ca un foc tăind"' care nu-°i găse°te un corespondent nici în lat. flammeum gladium ("sabie înflăcărată, strălucitoare ), nici în germ. „mit einem blossen hauenden Schwert ("cu un palo° lovitor gol ) °i nici în magh.: „mezitelen meregeto Torre" ("cu pumnalul/floreta/gol, veninos ). Oricum, această comparaţie poate fi considerată ca expresia unei concretizări °i are o forţă de o extraordinară plasticitate. De menţionat, în acest context, prezenţa cuvîntului mo°tenit din latină spată, frecvent °i în alte texte din secolul al XVI-lea; ceilalţi termeni (sabie, pumnal, paloş, floretă) sînt înregistraţi mai tîrziu.
În traducerea din 1968 nu întîlnim comparaţia; în textul corespunzător apare: „sabie de flacără vîlvîitoare .
17. Dintre metaforele din Palie, unele nu se regăsesc în textul latin, de ex., pentru „tăria ceriului (13/14. 14/20), în lat. firmamentum, dar apar în Luther: „Feste des Himmels" sau în maghiară: „Menynec Erossege" („puterea cerului ).
O metaforă inexistentă în textele originale găsim la p. 139/8, vedeare de vis, pentru germ. Traume ("vise"), magh. alom latas ("somn vedere") sau lat. somnium ("vis, himeră"). Tot visul revine °i în construcţia: „vis văzui" (p. 137/9), cu o modalitate de complement intern căruia nu-i corespunde ceva similar în germană: „Mir hat getrăumet", în latină: „videbam", ci doar în maghiară: „Almo latec .
Aproape cu consecvenţă, traducătorii Paliei au preferat formelor din lat. Paradisum voluptatis, germ. Garten in Eden, magh. Kertett Edenbe ("grădina raiului ), secvenţa românească încărcată de sevă: „raiul dulceţei (v. 16/8, 21/23 etc). Metafora din Palie apare tradusă redundant în Biblia din 1968 prin „rai în Eden sau „raiul cel din Eden . Uneori însă raiul apare cu complinirea inexistentă în vreunul din originale, vieţii (v. 21/24) (lat. para-disum, germ. Garten Eden, magh. Eden), ceea ce presupune din nou o inovaţie a traducătorilor.
Cuvîntul de bază al familiei lui dulceaţă, dulce, apare ca epitet, de exemplu, în textul de la p. 19/6: „frumos ochilor, de vedere dulce , care, după cum reiese din comparaţia cu textele corespunzătoare - germ. „lieblich anzusehen" ("ginga° de văzut"), magh. „es latasza keuansagos, gyonyorusegesis" ("la vedere plăcut, plăcere frumoasă") nu este prezent; cel mult, lat. delectabile,din„aspectuque delectabile ar corespunde epitetului
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
românesc. Oricum, binomul precedent, pulchrum oculis, tradus exact în Palie prin frumos ochilor, trădează iară°i originalul latin.
18. Tot o traducere din latină se vede a fi următorul text cuprinzînd determinativele frumos °i dulce: „ai Domnul Domnedzeu lăsă a crea°te den pămînt tot pomul frumos a căuta °i dulce a mînca °i pomul vieţiei în mijlocul raiului °i pomul °tiuturiei binelui °i răului" (p. 16/9), pentru că numai în latină apare determinativul frumos: pulchrum (visu). Termenii din textele corespunzătoare din maghiară °i germană sînt alţii (în traducere): ispititor la vedere °i bun pentru viaţă (magh.) °i vesel la vedere °i bun de mîncat (germ.). Oricum, termenul dulce aparţine traducătorului care a transpus astfel latinescul suave (o traducere similară, v. la p. 19/6). Un alt determinativ care se pare că este de origine latină este verde: în „iarbă verde (p. 13/11), pentru că numai în Vulgata se întîlne°te „herbam viren-tem",întimpceînHeltaiapare Hozzon a Fold ("iarbă °i frunze verzi", azi "spanac ) iar în traducerea lui Luther, „Grass und Kraut ("iarbă °i varză ). Un epitet adăugat este zburătoare,în„păsări zburătoare" (p. 14/20), căruia în celelalte variante îi corespund: lat. volatile (animae), germ. Gevogel ("păsări"), magh. MadarakâXt ("păsări").
În schimb, de sorginte maghiară (din szep) este epitetul frumos în 116/3: „cuvînt frumos încă grăise". În acest caz întîlnim un atribut cu altă semnificaţie decît cele existente în celelelate două texte, în germană „priete-ne°te   (freundlich) °i lat, „blînd (blandius).
Atributul bogată (în „apă bogată , p. 46/10) se explică însă din germ. wasserrlich °i din magh. vizzel beues, în timp ce în textul latin ne întîmpină o construcţie particulară.
Un determinativ inexistent în textele originale este mulcom,în„tăcu mulcom (116/5), în lat. numai siluit ("tăcu"), în germ. Schwieg (idem),în magh. halgata ("tăcu ).
19. Dintre celelalte figuri de stil, o notă distinctă conferă Paliei personificarea, care apare, de exemplu, la p. 14/21: „ce rodiră apele , în lat. produxerant aquae, în germ. „vom Wasser erreget ward" ("din ape s-a ivit, s-a agitat"), magh. Vizec foryanec ("apele să curgă").
O altă personificare ne întîmpină la p. 13/14, sub forma făpturi luminoase, care pare a-°i avea originea în textul lui Heltai: „Vilagosito âllatoc" ("animale luminoase ), în timp ce în Luther apare Lichter ("lumini ) ca °i în Vulgata: luminaria. Sigur că este o diferenţă între caracterul concret al cuplului din maghiară °i sensul mai abstract al celui din Palie, dar oricum acesta poate fi considerat un semn al personificării, figură de stil de esenţă metaforică ce trebuie pusă în legătură cu vechile concepţii animiste (v., °i aici, fără făptură al lui Blaga din poezia citată anterior). În Biblia din 1968, versetul corespunzător prezintă termenul luminător.
20. Traducerea lat. frumentum („grîu, cereale ), a germ. Korn ("grîu ), a magh. gabona ("cereale ), prin pîine (p. 91/28) nu poate fi considerată decît unul dintre diferitele exemple de metonimie din Palie. De notat că în ediţia din 1968 traducerea s-a menţinut aceea°i, pîine. Tot ca o metonimie poate fi
56
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
interpretată °i traducerea „iaca tremur (p. 51/12), în timp ce termenul corespunzător în toate cele trei versiuni (lat. horror, germ. Schrecken, magh. retteges "nelini°te ) semnifică spaima.
21. Traducerea unor termeni botanici este, într-un fel, specifică limbii române, de exemplu, la p. 20/18; în ţesătura textului traducătorii au ales „spini şi urzici', acolo unde în textul maghiar apare Tusset es Boytoryant ("ghimpi °i buruieni") °i în cel germ. Dornen und Disteln ("spini °i scaieţi"); în lat. era spinas et tribulos, al doilea cu sensul abstract de "sărăcie ; în Palie s-a preferat traducerea prin urzici,°ielesemnalsărăciei, dar exprimarea s-a realizat printr-o plantă concretă °i nu printr-un termen abstract, generic. În Biblia din 1968 s-a adoptat, alături de spini,unalttermenbotanic, pălămidă ("plantă cu frunze spinoase ). Într-un asemenea caz, se poate avansa ideea unei anumite „autohtonizări  a traducerii.
Tot de autohtonizare credem că se poate vorbi în cazul lui dor (v. p. 27/18 sau 82/7): „°i fu dor într-înima lui". În lat.: „et tactus dolore cordis intrinsequs , în germ.: „und es bekummerte ihn in seinem Herzen ("îl durea inima lui ), magh.: „Es Szuue faya rayta ("°i petrecerea aceea i-a durut ). O altă adaptare la realităţile curente apare la p. 16/10 sub forma substantivului rîu, pentru latinul fluvius, germ. Strom ("curent, fluviu ), magh. Folyouiz "apă curgătoare". De asemenea, parţial apare o autohtonizare în cazul de la p. 31/2: „fere°tile ceriului ; o considerăm parţială deoarece traducerea se pare că a urmat textul magh. egnec Ablaki ("fereastra cerului"), sau pe cel german „Fenstern des Himmels" °i nu textul latin, în care corespunde o formulare cultă: cataractae caeli "rezervoarele, cataractele cerului .
Unele traduceri trădează necunoa°terea unor obiecte, „muzicale în speţă, de ex. la p. 24/21 în „ceateri şi în cimpoi se poate constata o adaptare a instrumentelor (în lat. „cithara et organo "liră, chitară °i instrument muzical în general, orgă hidraulică în special , în germ. „Geiger und Pfeiffer "violonist °i suflător , în magh. „Hegedosec es a Siposoc "vioară °i fluier ). Oricum, în acest pasaj se pare că traducătorul a avut în vedere textul latin, în special din cauza cuvîntului ceteră din latinescul cithara. De menţionat că în textele literare române din sec. al XVI-lea, substantivul fluier nu este atestat, iar verbul a fluiera apare o singură dată în C.Ev.1.
22. În sfîr°it, cîteva cuvinte despre unii termeni figurînd în traducerea Paliei: voinic din textul de la p. 24/23 („au ucis... un voinic ) corespunde: lat. adolescentulum, magh. iffiat „adolescent", germ. Jungling. Traducerea este cît se poate de corectă din perspectiva limbii vechi române°ti, în care voinic, pe lîngă sensul originar de „osta° , îl avea °i pe acela de „tînăr . La fel la p. 64/5: „cu inimă proastă nu este o traducere stîngace; în lat. „in simplicitate cordis mei , în germ. „mit Einfaltigem Herzen ("cu inimă naivă, simplă ), în
1  Fl. Dimitrescu, Contribuţii, s.v.
OBSERVAM ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI
magh. „inimă naivă , o dată ce în limba veche rom. prost avea sensul etimologic "simplu, curat .
Izvor defîntînă (p. 68/19) nu este un pleonasm, ci o traducere exactă a lat. puteum aquae,agerm. Wasserbrunnen, a magh. Kutfeyet.
23. Cîteva concluzii parţiale, deoarece contaminaţiile, juxtapunerile dintre diversele modele fac extrem de dificilă munca de comparaţie între PO °i originalele sale:
- s-au folosit mai multe modele care au fost corijate unele după altele, iar dintre ele - poate chiar un loc privilegiat - a avut textul latinesc al Vechiului Testament;
- fraza este cultivată, iar autorii dovedesc a cunoa°te unele procedee ale retoricii clasice;
- dialogul °i naraţiunea aparţin originalelor, dar sînt transpuse în române°te în modul cel mai firesc;
- comparaţiile, cele mai numeroase, se explică tot prin original, dar unele sînt adevărate creaţii ale traducătorilor;
- inovaţiile apar mai ales în sistemul epitetelor, al metaforelor, al metonimiilor °i al personificărilor.
Deseori se constată o tendinţă - reu°ită! - de autohtonizare; de reţinut prezenţa cuvîntului dor cu sensul originar de "durere". De menţionat că în alte pasaje ale PO durere apare de mai multe ori.
Toate cele de mai sus constituie o dovadă a con°tiinţei eforturilor artistice, a căutărilor celor cinci traducători cărturari români care ne-au lăsat o transpunere socotită de N. Iorga drept o traducere-model1. Concluzia lui Mario Roques (PO, p. XXXV), după care „nici originalul ebraic, nici versiunea Septantei, nici versiunea slavonă, luate separat (sublinierea noastră) sau toate trei împreună nu sînt suficiente pentru a explica particularităţile versiunii române - considerăm că este valabilă °i deci exclusiv o muncă asiduă de atente comparaţii poate duce la rezultate definitive2. Oricum, numai Pentateucul lui Heltai - de°i se pare că influenţa lui este mare - nu este în măsură să explice (în totalitate, adăugăm noi) traducerea Paliei3.
24. Oglindă a stadiului atins de limba română literară de la sfîr°itul secolului al XVI-lea, în partea de vest a ţării noastre, Palia (rod în egală măsură al unui efort colectiv °i al priceperii °i culturii fiecărui colaborator) rămîne un monument de seamă al limbii române4, o carte care, prin calităţile sale estetice °i prin valorificarea surselor de expresie ale cuvintelor,
1 Ist. lit. relig., p. XCVIII.
2 Pentru părţile care se datoresc Pentateucului °i cele care-°i au originea în Vulgata,
v. Roques, PO,p.LII.
3 Roques, PO,p.XLVI.
4 De aceea regretăm că mărturia ei a fost prea puţin luată în discuţie în lucrările care au ca obiect limba literară română, iar în altele, de exemplu în ILRL,nu i s-a acordat nici măcar o pagină.
58
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
a jucat un rol major în conturarea profilului viitor al limbii noastre literare -despre care atît de adevărat spune M. Eminescu că „a ie°it din învăluirile trecutului  - °i în întărirea unităţii limbii °i a culturii române.
Considerăm că nu putem încheia acest succint excurs în laboratorul traducătorilor Paliei fără a aminti cuvintele lui N. Iorga despre importanţa tipăriturilor lui Coresi în cultura românească, dar care, evident, pot fi extrapolate °i la alte texte din perimetrul secolului al XVI-lea: „Marele merit al acestor cărţi este acesta că, trecînd hotarele, au adunat suflete°te prin viaţa culturală pe toţi românii laolaltă 1.
O întreprindere precum aceea de faţă ar putea, a°adar, constitui începutul unei reconsiderări estetice, pe baze strict °tiinţifice, a literaturii române vechi din secolul al XVI-lea.
Palia de la Orăştie, Bucure°ti, Ed. Eminescu, 1984, p. 153-194
1Iorga,Ist. lit. rom., p. 192.
TATĂL NOSTRU (1593)
Corespondenţe româno-polone în scrierea românească din secolul al XVI-lea
Se °tie că, dintre toate limbile romanice, limba română, datorită unor împrejurări de natură politico-socială, pe de o parte, nu a fost înregistrată în scris decît foarte tîrziu - texte române°ti continue datează de la începutul secolului al XVI-lea - °i, pe de altă parte, nu a fost scrisă în alfabetul latin decît °i mai tîrziu (consecvent de un secol °i jumătate). Aceste două situaţii sînt o urmare a poziţiei specifice a limbii române printre celelalte limbi romanice: dacă la început româna a constituit o arie laterală (împreună cu dalmata), foarte curînd a devenit o arie izolată (pentru a folosi terminologia lui M. Bartoli) °i anume această izolare a fost, timp de multe secole, o dublă izolare: geografică (între limbi aparţinînd la alte familii lingvistice: slave, maghiara, turca, greaca) °i culturală (fiind despărţită, veacuri întregi, de cultura romanică apuseană).
Dar, pentru a discuta problema grafiei care ne interesează în acest capitol, vom aminti că la început limba română1 apare înve°mîntată în haina alfabetului chirilic; alfabetul chirilic era un alfabet adaptat dar nu foarte adecvat la specificul limbii române2. Astfel, un grafem corespunde la mai multe semnificaţii, iar alteori, mai multe semne (alografe) erau utilizate pentru acelea°i foneme.
Deci se observă o inadecvare a acestei scrieri adaptate la structura fonetică a limbii române. Aceasta se explică prin faptul că scrisul este o aproximaţie, niciodată grafia nu este perfect adaptată la sunetele unei limbi, unde există sunete °i varietăţi de sunete care nu pot fi redate de un alfabet menit să reproducă sunete-tip °i foneme; chiar specialistul, în speţă
1 Primele cuvinte atestate sigur în sec. al XIII-lea sînt: bun, mic, singur, baci (v. Mihăilă, DLRV s.v.)
2 Rosetti, ILR, p. 453; A. Avram, în SCL XV (1964), fasc. 1-5, p. 5 °.u.
60
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
dialectologul, va putea reprezenta fiecare sunet printr-un alfabet cu semne diacritice specifice.
Alfabetul chirilic se °tie că a fost aplicat la notarea sunetelor limbii române pînă în secolul trecut. Totu°i, începînd cu sec. al XVI-lea, apare -sporadic, timid - °i scrierea cu alfabet latin. Dar, de fapt, se pare că ea este °i mai veche. Adevărul este că istoricul scrierii în alfabet latin la noi nu s-a făcut încă în mod sistematic, °tiinţific. În general, este cunoscut că o tradiţie a scrisului în latină a existat, mai ales că sînt date că la începutul sec. al XI-lea - în jurul anului 1020 - la Cenad (Morissenum) s-a înfiinţat prima °coală de pe teritoriul ţării noastre în limba latină, °coală prin care învăţămîntul nostru se sincroniza cu cel din Centrul °i Vestul Europei1;de amintit °i o serie de afirmaţii ale profesorului E. Coseriu, care a urmărit istoria cunoa°terii în Occident a latinităţii limbii noastre; el subliniază că nimeni nu a afirmat sau a descoperit latinitatea ei, ea este o tradiţie românească din cele mai vechi timpuri2; existenţa unor magistri grammatici (poate italieni sau profesori care cuno°teau limba italiană) de limbă latină este menţionată °i în Moldova în °colile de la Mănăstirea Neamţului, Putna, Cotnari (în secolele al XV-lea - al XVI-lea). Deci latina nu era necunoscută în scrisul de pe teritoriul românesc3.
Cantemir, în Descriptio Moldaviae (III, Cap. al V-lea), arată că, după tradiţie, moldovenii ar fi scris cu litere latine pînă la Conciliul de la Florenţa (1439); ideea se regăse°te în prefaţa la S. Micu-Gh. aincai, Elementa linguae daco-romanae sive Valachicae, Viena, 1780 °i va deveni piatra unghiulară a concepţiei acolii Ardelene.
Prima aplicare a grafiei latine la un text românesc se află în Cartea de Cîntece (1570-1573)4, o culegere tipărită de imnuri cîntate în timpul slujbei religioase, scrisă într-o ortografie maghiară cu scop de propagandă calvinistă, care este clar că nu a facilitat, ci poate chiar a făcut aproape imposibilă folosirea ei de către românii din Transilvania5.
Al doilea text românesc cunoscut din sec. al XVI-lea, scris cu caractere latine, este Tatăl Nostru din 15936. Se cunosc relativ bine împrejurările prezenţei acestui Tatăl Nostru la noi.
1 Bârsănescu, P.N., p. 38-43, 49; Mrcovnicu, Ist., p. 24-25, 29.
2 Într-o scrisoare primită de la E. Coseriu la 28.XII.1977; v. °i Niculescu, Individualitatea, p. 279.
3 V. argumente lingvistice în Fl. Dimitrescu, în CL 1/1979, p. 17-21; v. °i Jako-Ma-nolescu, S., p. 135.
4 Tagliavini, O., p. 451.
5 Jako-Manolescu, S., p. 149.
6 Iată textul, transcris de noi: „Parintele nostru ce iesti în cerin, swincaske-se numele teu; se vie inperecia ta, se fie voia ta, komu ie in ceru assa ssi pre pemintu. Penia noastre secioase de noai astedei. Ssi iarte noae detoriile noastre, cum ssi noi lesem detorniczitor nosstri. Ssi nu aducze pre noi in ispite ce no mentuiaste de sitlanul. Ke ie a ta inperecia ssi putara ssi cinstia in neczij necitor. Amen" (v.
Crest., p. 191, TRA, p. 32)
TATĂL NOSTRU (1593)
61
Tatăl Nostru a fost scris de Luca Stroici (la început se numea Lupul, dar °i-a schimbat numele cînd a ajuns mare logofăt al Moldovei), boier dintr-o veche familie moldovenească. Se pare că a fost educat la °coli străine: după B.P. Hasdeu - care-l consideră „părintele filologiei latino-române" - în Para Nemţească1, dar pare mai probabilă legătura sa cu °colile din Polonia2,date fiind, pe de o parte, raporturile strînse dintre Moldova °i Polonia în acea epocă - sfîr°itul sec. al XVI-lea - începutul sec. al XVII-lea - cît °i relaţiile sale personale din Polonia, dintre care enciclopedistul polonez St. Sarnicki (1530-1593). Oricum, se °tie despre L. Stroici că era poliglot - vorbea latina, greaca, germana, italiana, polona, sîrba3.
În calitatea sa de mare logofăt, L. Stroici era conducătorul cancelariei domne°ti °i avea obligaţia de a contrasemna actele oficiale ie°ite din acea cancelarie. În 1593 se afla în Polonia spre a asista la adunarea Seimului de la Var°ovia °i pentru a fi admis de nobilimea poloneză alături de Ieremia Movilă4. Aici se pare că se împrietene°te cu S. Sarnicki, la îndemnul căruia scrie, de mînă cu litere latine, Tatăl Nostru, în limba română pe care, apoi, S. Sarnicki l-a tipărit, cu grave erori însă: cerin (= ceriu), no (ne), sitlanul (= hicleanul), neczij necitor (= vecii vecilor), detorniczitor (= detornicilor)5.
De ce s-a ales ca text tocmai Tatăl Nostru? Aici trebuie amintit că, pe la jumătatea sec. al XVI-lea, în Europa exista o veche preocupare de lingvistică generală °i anume aceea de a aduce mărturii de limbă de la diferite popoare, deci din diferite idiomuri, pentru a constata diferenţele °i apropierile dintre limbile respective. Ca „probă de limbă se lua chiar textul Tatălui Nostru dar, desigur, concluziile nu puteau fi prea °tiinţifice odată ce 1) textul este foarte scurt, deci nu poate lămuri un număr mare de probleme de fonetică °i lexic, de morfologie sau de sintaxă °i 2) nefiind transcris după principii unitare, era greu să conducă la concluzii valabile din punct de vedere grafic.
Primul care folosise acest test ca text lingvistic era Joahnnes Shilt-berger în urma călătoriei sale întreprinse în Europa, Asia °i Africa între anii 1394-1427. Urmează apoi Conrad Gessner (1515-1564), care publică la Zurich în 1555 o lucrare cu acela°i scop, adunînd textele „apud diversae nationes in toto orbe terrarum . Întîiul care introduce °i un text românesc este însă Hieronymus Megiser din Stuttgart (ed. I Frankfurt, 1592, °i a II-a, în 1593) prin Sarnicki, dar se pare că textul publicat de Megiser se deose-be°te de textul dat de Luca Stroici6. De fapt, acest text al lui L. Stroici este preluat de către Sarnicki în Statuta y Metryka przjwilejdw Koronnych przez Stanislawa Sarnickiego, p.  1224, apărut la Cracovia °i datat diferit de
1 L.p.54.
2 Lukasik,p.78.
3 Vezi Lukasik, p. 112, 324.
4 Vezi Lukasik, p. 159, 375.
5Vezi Crest., p. 191, TRA, p. 32-34; în Chrest., Gaster îndreaptă aceste erori.
6Vîrtosu,P., p. 197-8.
62
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
cercetători: în 1593 de către Lukasik1 °i în 1597 de către Hasdeu, Vîrtosu, Jako-Manolescu.
Cum a scris L. Stroici? În Tatăl Nostru în cele mai multe cazuri întîlnim o serie de alternanţe grafice, unele reprezentînd sistemul polonez °i altele sistemul italian, ceea ce nu trebuie să ne surprindă avînd în vedere împrejurarea că Luca Stroici cuno°tea atît polona cît °i italiana. De menţionat că în 1600 a trimis o scrisoare redactată în limba polonă cancelarului Zamo-yski în care acuza trupele poloneze de devastarea unor sate moldovene°ti2.
Cele mai multe probleme le pune consonantismul:
fonem	grafem limba		exemple
/c/ (+e,i)	ce, ci	it.-5	ce (2) cerin, cinstia, necitor
	cz	pol.-3	cetorniczitor, aducze, neczij
/°/	ss	pol.v-6	ssi (4), nosstri, assa
	s	it.-1	iesti
/t/	c	pol.-3'	swincaske-se, inperecia, secioase
/c/	k	pol.-3	swincaske-se, ke, komu
	c	it.-1	cum
/v/	w	pol.-1	swincaske-se5
	v	it.-2	vie, voia
În concluzie, din tabelul de mai sus reiese că o grafie este exclusiv poloneză /ţ/ - c °i patru sînt duble, italiene °i poloneze c, ş, c, v,cu menţiunea că, dintre acestea, k pentru /c/ este predominant, deci s-au introdus două grafeme poloneze:
c, k
/ţ/ /c/
De subliniat că Miron Costin, în poema sa poloneză, utilizează acelea°i grafeme specifice, încercînd să polonizeze cîteva cuvinte, de ex.6: k : kurtan ("curtean") °i adaugă grafia poloneză sz pentru ş: arkasz ("arca°").
Se poate reţine deci că s-au menţinut dificultăţile în redarea sunetelor române°ti exprimate prin grafeme chirilice, avînd în vedere:
1) grafeme polivalente: c
/ţ/ swincaske-se /c/ cum
1 Op. cit., p. 159.
2 Lukasik, p. 32'.
3 Reduplicarea este un arhaism polonez, obi°nuit la începutul sec. al XV-lea, dar ie°it din uz pe vremea lui Sarnicki, v. Hasdeu, L.,p.29.
'Hasdeu, L.,p.28, °i apoi Iona°cu, Sist., p. 2', afirmă că Stroici alesese spanio-lo-francezul p, dar tipografii din Cracovia l-au înlocuit cu c fără sedilă. În ceea ce ne prive°te, credem că de la început autorul a ales notaţia c, după modelul grafiei poloneze; Gaster, Chrest. I, p. 39, îl transcrie, cu consecvenţă, p.
5 w este etimologic, al epocii.
6 Lukasik, p. 160.
TATĂL NOSTRU (1593)
63
sau
2) alografe:
/c/	ce	ce, cerin
	cz	aducze
/s/	ss	ssi
	s	iesti (în grup consonantic)
/c/	k	kom
	c	cum
/v/	w	swincaske-se
	v	vie
E interesant de urmărit °i redarea grafică la fonemele vocalice, în special a celor trei elemente specifice pentru limba română, vocalele ă °i â °i diftongul ea:
fonem grafem exemple
/ă/    a părintele (poate moldovenism, poate
formă etimologică) e medial sau, f.  teu, se, inperecia (2), pemintu, noastre, frecvent, final secioase, de, lesem, ispite
/â/    e penia, mentuiaste
/ea/ ia cinstia
a putara, swincaske-se, sitlanul
Deci, pentru /ă/ °i /ea/ apar cîte două alografe.
De reţinut de asemenea că e este un grafem polivalent cu 4 valori: e parintele, numele
ă ispite (sing.) noastre, de (imperativ)
â penia a detoriile.
Un caz special îl reprezintă introducerea grafemului pol. j pentru i: neczij. ai aici trebuie menţionat că M. Costin pentru î utilizează grafemul pol. y, scriind, de ex. chiar numele nostru Rumyn1, iar D. Cantemir compa-rînd pe gi moldovenesc din giur cu j din Valachia °i Transilvania afirmă că se pronunţă ca un z pol. sau j fr.
În plus, trebuie menţionate grafiile pe baza cărora R. Iona°cu2 a susţinut că L. Stroici era etimologizant: detorniczitor        - debitorius
detoriile - debita
parintele - parens (poate este un moldovenism!)
lesem - laisser
penia - pain.
1 Ibidem
2 Sist,p.24.
64
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Deci Stroici ar fi căutat prototipul cuvintelor române°ti în latină sau în franceză, ceea ce este foarte puţin probabil, după părerea noastră, în special în ceea ce prive°te limba franceză, pe care se pare că Stroici nu o cuno°tea.
În concluzie, dintre grafiile acestea, cum am arătat mai sus, două sînt exclusiv grafii poloneze: /i/ -j    - neczij /ţ/ -c   - inperecia
iar dintre celelalte, patru sînt grafii specific poloneze:
w, cz, k °i ss (arhaism); oricum, grafiile poloneze sînt predominante.
Se pune, în fine, întrebarea de ce a scris astfel Luca Stroici. Nu cumva în ortografia sa cu caracter polonez a intervenit Sarnicki? Hasdeu °i apoi Ilie Bărbulescu consideră că L. Stroici a scris astfel din „imboldul con°tiinţei sale", voind „prin simpla expoziţiune a rugăciunii dominicale române să scoată la lumină °i să arate la iveală începuturile naţiunii sale". Dar învăţatul polonez Emil Kaluzniach nu este de acord °i consideră că Stroici a vrut să dea unor învăţaţi străini care nu cuno°teau alfabetul chirilic posibilitatea de a-°i forma o idee despre „spiritul °i caracterul limbii române"1.
Răspunsul la întrebarea dacă L. Stroici scria de la sine cu obi°nuinţe ortografice poloneze ni-l poate da, credem, exclusiv modul cum scria acesta actele româno-slave semnate de el. Am afirmat mai înainte că Stroici iscălea întotdeauna actele de cancelarie. S-a constatat că el semna rar în chirilică °i folosea mai adesea alfabetul latin. În numele lui există o consoană care pune probleme în scrierea în alfabetul latin °i anume finalul - ci (Stroici); Stroici scria cu cz,caînpolonă: „Stroicz logofet, 19 anno 1580", deci cu mai bine de zece ani înainte de a-i transmite lui Sarnicki Tatăl Nostru! Uneori, °i cînd începea textul în slavă, urma în latină: "iskal < a iscălit > Stroicz, anno
1580„2.
În concluzie, L. Stroici a folosit alfabetul latin învăţat în °colile catolice poloneze, unde a studiat; din aceste °coli °i, indirect, prin umani°tii italieni cunoscuţi în Polonia, Luca Stroici a căpătat, probabil, con°tiinţa originei latine a moldovenilor (românilor), care nu putea fi scoasă mai bine în evidenţă decît scriind cu litere latine. Se poate spune că Luca Stroici a fost un „latinist", „avant la lettre"3, înainte de mi°carea acolii Ardelene, înainte de curentul latinismului propriu-zis. Pe de altă parte, nu poate fi exclusă nici intervenţia, cel puţin parţială, ortografică a lui Sarnicki, de ex, arhaismul ss este mai normal să fi fost cunoscut lui Sarnicki °i nu lui Luca Stroici, ca °i latinescul Amen, firesc în rugăciunea unui catolic, precum Sarnicki.
Acesta nu a fost întîmplător receptorul textului românesc. Cu 8 ani mai înainte, Sarnicki compară cuvintele române°ti cu cuvintele italiene, atri-buindu-le primelor o origine genoveză: „Valachi in sua lingua non tam
1Ap. Vîrtosu, P., p. 198. 2 Ibidem, p. 199. 3auteu, Infl.,p.47.
TATĂL NOSTRU (1593)
65
latinorum quam italorum coruptelas habent"1. El compară, de ex. rom. curciani cu it. cortigiani; doi ani mai tîrziu, în 1587, îndreaptă transcrierea gre°ită a cuvintelor române°ti curtiani pro cortigiani. Uneori însă, Sarnicki face apropieri lingvistice eronate; consideră că limba română este tributară limbii polone cu unele cuvinte: „Jest tez tu Polsklego, jezyka, czesc niemala przymieszana; jako wnetze na poczatku movi: swincaske-se numele teu. Wlasnie to, cu Polacy mowia w Pacierzu: swiecsie imie twoje"2.DupăHas-deu3 acest pasaj ar fi fost redactat însă de Luca Stroici.
De altfel, interesul lui Sarnicki pentru limba română merge împreună cu alte dovezi că polonezii se preocupau de limba noastră în epoca cercetată. Astfel, în 1555, Martin Kromer a dat în Polonia, în cronica sa, prima definiţie a limbii române: „Valachorum lingua... lingua nova ex veteri sua barbara et romana confusa ac corrupta utentes...", iar în perioada care ne interesează, de la sfîr°itul secolului al XVI-lea °i începutul secolului al XVII-lea, scriitori precum J. Gorski sau S. Petrycy recomandau polonezilor studiul limbii române alături de cel al altor limbi străine: „Regele polonez are nevoie de oameni care să °tie să vorbească nu numai polona ci °i latina, germana, rusa, tătara, turca, valaha («po wolosku»), spaniola, italiana. De ce? Pentru că cu unii are afaceri importante, în timp ce cu alţii trăie°te sau în raporturi de bună prietenie sau în stare de război"4.
În orice caz, ne face plăcere că constatăm că începuturile scrierii limbii române în alfabetul latin se leagă de tradiţia scrierii în Polonia. Grafonomia, studiul sistematic al scrierii, constituie încă o dovadă a relaţiilor, pe multiple planuri, existente între cele două popoare. Din păcate, mărturia grafică °i lingvistică a acestui text nu a fost prea des pusă în evidenţă: astfel, în Rosetti, ILR, nu apare, de asemenea nu există în bibliografia DLR; textul apare, în trecut, în CB °i în Gaster, Chrest. °i, mai de curînd, în Crest. °i în TRA.
Gînditorul francez J.P. Sartre observa undeva în cartea sa Les mots, referindu-se la franceză, evident: „scriem o limbă °i vorbim o altă limbă". Din această perspectivă, parafrazîndu-l, se poate afirma, fără teamă de a exagera, că, dacă la noi s-a scris în mai multe „limbi", deci în mai multe sisteme (orto)grafice, slave sau latine cu influenţe străine (maghiare, poloneze, italiene), s-a vorbit o singură limbă, aceea°i dintotdeauna, limba română, transmisă oral, din mo°i-strămo°i, de la o generaţie la alta.
Relaţii culturale româno-polone, Tipografia Universităţii Bucure°ti,
Bucure°ti, 1982, p. 63-70
1 Lukasik, p. 159.
2 Ibidem.
3 L, p. 38-47.
4 J. Gorski, ap. Lukasik, p. 160.
VARLAAM, UN PIONIER AL ARTEI SCRISULUI
În 1993, cu prilejul aniversării a 350 de ani de la apariţia Cazaniei Mitropolitului Varlaam al Moldovei (1643), au apărut multe °i interesante articole dedicate însemnătăţii culturale °i literare a operei marelui cărturar. Considerăm însă că a fost prea puţin scoasă în evidenţă arta de scriitor alui Varlaam, direct legată de larga răspîndire în spaţiu °i în timp a Cazaniei.
Varlaam era un om din popor. Nicolae Cartojan, în valoroasa °i, pînă acum, neîntrecuta sa Istorie a literaturii române vechi (ed. 1980, p. 191-192), îl prezintă ca „fecior de răze°i" de prin judeţul Putna, ajuns, prin sîrguinţă °i cultură religioasă, în 1610, egumen al mănăstirii Secu, duhovnic al domnului Miron Barnovski, trimis domnesc la celebra Lavra Pecers-kaia din Kiev - aici a cunoscut °i s-a făcut apreciat de mitropolitul Petru Movilă - °i la Moscova, unde a predat Parului °i Mitropolitului Rusiei moa°tele Sfîntului Iacov. A trăit, a°adar, urcînd trepte sociale °i culturale de anvergură; evenimentul major al vieţii lui a fost înscăunarea ca Mitropolit al Moldovei, funcţie deţinută timp de 21 de ani (1632-1653). De numele lui Varlaam este asociată introducerea tiparului în Moldova: el a tipărit o serie de texte dintre care Şeapte taine a besearecii (Ia°i, 1644), Răspunsul împotriva catihismului calvinesc (Ia°i, 1645), dar opera sa capitală, prin care a devenit faimos, a fost Cazania din 1643; aceasta, prin calităţile ei literare, poate fi socotită prima lucrare de proză artistică din literatura română. Considerat de G. Călinescu (Istoria literaturii române, ed. a doua, 1980, p. 11) drept „un om de temperament °i cu pasiune oratorică", Varlaam a lăsat un text de o mare importanţă prin tipărirea acestei Cazanii, privită de el ca un „dar limbii romăne°ti... nu ca un lucru pementescu ce ca un odor ceresc" (ed. J. Byck, 1943, p. 3). Dată fiind orientarea culturală °i religioasă a lui Varlaam către biserica Ucrainei °i a Rusiei, speciali°tii au căutat originile Cazaniei în Ucraina (de ex. Gr. Scorpan, ap. Cartojan, op. cit., p. 194), unde literatura omiletică, în sec. al XVII-lea, era la mare preţ. În prefaţa Cazaniei, Varlaam afirmă că aceasta e tălmăcită „Din limba sloveniască din multe
VARLAAM, UN PIONIER AL ARTEI SCRISULUI
67
scripturi" (p. 1). Gr. Scorpan crede chiar a fi descoperit unele părţi comune cu o cazanie tradusă din ruse°te de Udri°te Năsturel, apărută în Muntenia, la Govora, în acela°i an cu Cazania lui Varlaam. Adevărul este că, pînă astăzi - fără a pune la îndoială cele spuse de Mitropolitul Moldovei despre „tălmăcirea" sa - nu s-au putut identifica originalele Cazaniei; în acela°i timp trebuie observat că aceasta cuprinde nenumărate construcţii °i ritmuri inexistente în literatura română de pînă la Varlaam sau contemporană lui.
Virtuţile artistice ale Cazaniei lui Varlaam merg de la buna plasare a epitetelor la ingenioasa folosire a sinonimelor °i, mai ales, a antonimelor, pînă la comparaţii prelungite °i la fraze cu o sintaxă specifică naraţiei artistice dotate cu un ritm interior. În cele ce urmează - pentru a da la o parte perdeaua de peste unele dintre comorile mai puţin cunoscute ale textului Cazaniei - ne vom mărgini la cîteva exemplificări, rezervînd comentariului un spaţiu infim, spre a nu încărca expunerea.
Sub rezerva că, totu°i, elementele artistice înregistrate mai jos ar fi tributare unor izvoare - asupra cărora planează însă multe dubii - se observă că în Cazanie se întîlnesc, de pildă, numeroase epitete -deobicei duble, pre- °i post-puse - cu o puternică funcţie caracterizatoare:
A°a vru a vorovi cu oameni vicleni °i amăgei (p. 238).
Nu cu inimă îndoită,nicecuinimă întinată °i necurată,cecuinimă deplin curată °i neîndoită (p. 301).
Cu o deosebită măiestrie, Varlaam utilizează calităţile sinonimiei, ser-vindu-se atît de sinonimia numită de noi „obiectivă", cît °i de cea „subiectivă". Desigur că, de cele mai multe ori, ne întîmpină sinonimia „obiectivă", adică cea dintre doi termeni ce acoperă (aproape) aceea°i semnificaţie, indiferent că ei se află la distanţă, de ex.:
Să împlu de durere inima°itrupulei°icu jele începu a plănge (p. 85).
Moartea cea veacinică °i viiaţa cea nesfărşită (p. 161). sau grupaţi binar, separaţi numai prin conjuncţia şi:
N-am a°teptat să trag atăta scrăbă °i dosadă, fiiul mieu, nice atăta amar °i dureare (p. 85).
Într-aceaste fumuroase °i înşelătoare lucruri (p. 160).
Chiar dacă cele mai numeroase sînt sinonimele nominale, nu lipsesc nici cele verbale, ca în:
Cinsti-l       mări (p. 467).
Cre°tinii în toate să bucură °i să veselesc (p. 482).
O menţiune specială pentru sinonimele „subiective" dintre cuvinte care, luate independent, au semnificaţii distincte în plan cognitiv dar, în contextul dat, devin sinonime, de ex. curat cu luminat sau orbit cu întunecat:
Atunce va hi ochiul curat °i tot trupul va hi luminat.Iarădevahicu unele ca aceastea orbit, tot trupul va hi întunecat (p. 161).
Prezenţa acestor sinonime se poate explica - chiar în cazul unei traduceri - prin dorinţa unei exprimări mai deosebite, mai elocvente, pentru a suscita anumite efecte stilistice.
Enumerările bogate sînt un procedeu mult utilizat în Cazanie:
68
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Fraţilor, curăţiţi-vă păcatele cu ispovedaniea, cu milosteniea, cu ruga, cu lacrămile, cu paza besearecei, ca să scăpaţi de muncile de veaci °i împărăţiea ceriului să dobăndiţi (p. 25).
Să cade a tot omul cre°tin să-° ferească ochiul menţei sale de găndurile păcatelor, de lăcomii şi de apucări cu nedireptul, de strămbătăţi şi de asu-prele, şi de tălhuşaguri şi de curvii, şi de alte necurăţii de toate (p. 161).
Frecvent ne întîmpină enumerări antonimice care sînt de două feluri:
a) cele în care fiecărui termen îi succede un antonim, a°a încît se pot în°ira, ca în textul de mai jos, grupuri de cîte °ase antonime:
Ochiul ce iaste în trupul nostru, veade chiar toate faptele: ceriul, pămăntul, munţii, marea, nălţimea, adăncul, lumina, întunerecul °i toate fealiurile copacilor °i pomilor, fierilor °i pe°tilor, toate ochiul le vede °i le cunoa°te (p. 161).
De menţionat că în acest paragraf antonimele sînt „precedate" °i „închise" de verbul a vedea (urmat, la sfîr°it, de verbul „con°tientizării" a cunoaşte).
b) cele în care se succedă grupări de „defecte", de „negru", opuse grupărilor de „calităţi", de „alb". Trebuie observat că grupul elementelor „negative" cuprinde, de obicei, un număr de cuvinte aproape dublu faţă de cel al elementelor „pozitive":
Să-° ferească inima curată de gănduri de păcate, de curvii, de ucideri, de furti°aguri, de mănie, purure să aibă în gură rugă, laudă, mulţumită cătră Dumnedzău (p. 239)
Să ne părăsim de faptele noastre cele de mainte, de strămbătăţi, de făţării, de asuprele, de scumpete, de curvii, de beţii °i de alte scărnăvii. Să prăznuim cu curăţie, cu rugă, cu trezvie, cu milostenie (p. 285).
Me°ter în arta antitezei, procedeu specific retoricii „convingerii", Var-laam o utilizează des în fraze special structurate pentru a fi cît mai „persuasive". Uneori numărul termenilor folosiţi este relativ redus, ca în:
Lasă locul cel strein °i negătat, °i vino în locul tău cel gătat; lasă amărăciunea eadului °i vino în dulceaţa reaiului; lasă scărba °i vino în bucurie (p. 89).
Alteori intervin însă adevărate „cascade" antitetice în care simetria termenilor nu poate fi întîmplătoare °i în care se recunoa°te o aplicare fericită a figurii retorice numite amplificare:
În loc de bucurie, fiiul mieu, iau scrăbă; în loc de veselie, amar; în loc de desvătare, nevoe; în loc de iu°iurare, greutate; în loc de dzi bună, fiiul mieu, vădz dzi rea °i cumplită; în loc de căt bine am nedejduit să aib, fiiul mieu, pentru na°terea ta, acmu atăta rău °i dureare am (p. 85).
Tot antiteza stă °i la baza unor repetiţii ternare anaforice, a paralelismului de fraze ca în următorul monolog:
Îghiţitu-l-am prins ca pre un mort, °i mă cutremur dins ca de un fără-de-moarte. Îghiţitu-l-am ca pre un om, °i mă tem dins ca de un Dumnedzău. Apucatu-l-am ca pre un slab °i mă întrestedz dins ca de un puternic. Luatu-l-am ca pre un vinovat, °i mă spariiu dins ca de un giudeţ. Îghiţitu-l-am prins ca pre un rob, °i mi-i frică dinsul ca de un-părat (p. 88).
VARLAAM, UN PIONIER AL ARTEI SCRISULUI
69
Rolul retoric al repetiţiilor °i organizarea simetrică a membrilor frazei pot fi ilustrate prin următoarele texte în care se remarcă gradaţia expunerii:
ai vor plănge toţi oamenii pre lume. Plănge-vor necredincio°ii °i cei ce l-au răstignit că n-au credzut svănta evanghelie. Plănge-vor °i cre°tinii ceia ce n-au purtat asupra sa omorăciunea ce de păcate a sventei cruci, ce s-au chemat numai cu numele cre°tini. Plănge-vor °i cei buni, că n-au nevoit mai mult pentru binele său acel vecinic (p. 24).
Eu pentru tine am venit păn' aicea, pentru tine m-am întrupat, pentru tine am fost om, pentru tine m-am smerit, pentru tine am fost ocărăt °i cu palma preste obraz lovit, °chiuopit °i muncit °i rănit, mai apoi °i răstignit °i îngropat (p. 89).
Pasajelor de mai sus, în care se evidenţiază repetiţia anaforică verbală de o rară intensitate emoţională, ar fi greu să nu li se recunoască efectul estetic, la care ritmul lor interior a contribuit nu de puţine ori!
În comparaţiile introduse prin ca, aşa şi (noi), termenii sînt luaţi din lumea intemperiilor (cum a observat G. Călinescu, op. cit.,p.11),dar °i din aceea a naturii înconjurătoare, a apelor în mod special:
Călătoriea noastră în ceastă lume iaste foarte sărguitoare, ca o apă repede ce cură. A°e °i noi curăm °i ne apropiem de moarte, °i dzilele noastre trec ca o umbră de nuăr fără de ploae. Ca corabiea pre mare ce o bate văntul spre margine, ca o piatră din deal la vale cănd să răntună °i nu poate opri, a°ea merge de tare °i viiaţa noastră cătră moarte (p. 231).
Cine din credincio°i nu să va mira de binele cel mare a lui Dumnedzău, carele ca ne°te răuri dintr-un izvor mare se varsă °i adapă °i oameni, °i dobitoacele, °i fieri, °i curate °i necurate. A°ea °i de la Hristos, izvorul binelui de veci, să varsă răuri mari de măntuinţă sufletelor, nu numai Jidovilor, ce °i păgănilor celora ce merg la dăns (p. 292).
De la astfel de fraze bogate °i pînă la cele cu anumite intenţii moralizatoare, de largă respiraţie, dar caracterizate prin simplitate, nu e decît un pas:
Cănd petrece omul în fum, atunci-i lăcrămadză ochii °i de iuţimea fumului doru-l ochii °i orbăsc; iară deca iase la văzduh curat °i la vreame cu senin, de să primblă pre lăngă izvoară de ape curătoare, atunce sămtu mai veseli ochii °i mai curaţi, °i sănătate dobăndesc din văzduh curat. A°ea °i noi, fraţilor, deaca întrăm în fumul păcatelor lumiei ace°tiea, întru măncări fără vreame °i în beţii, în lăcomiea avuţiei aurului °i argintului satelor °i a vecinilor, °i într-alte pohte de păcate, atunce °i noaă foarte lăcrămadză ochii sufletului nostru, °i de iuţimea acelui fum în°elătoriu durere °i orbie foarte cumplită rabdă ochii no°tri. Că a nimică altă nu să asamănă isprăvile noastre într-această lume, numai fumului. ai nu numai isprăvile noastre, ce °i dzilele °i anii °i viaţa noastră, toate ca un fum trec
(p. 160).
De altfel, analizînd simplitatea stilului din Cazanie, trebuie remarcat că fundamentul lingvistic °i artistic al lui Varlaam este cel de inspiraţie populară; filonul popular răzbate în diverse forme:
70
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
- prin cuvinte specifice, referitoare la realităţi de pe meleagurile noastre: boier (întîlnit sub forma boiari, la p. 394) °i, mai ales, sub forma mai apropiată de etimon, boiarin (p. 292, 293 etc.); moşie (p. 322, 442), giupîn (p. 446), ţarină (p. 160), şerb (p. 394) etc.;
- prin formula de adresare Măria Ta (p. 295); de menţionat că această formulă, cît °i Măria Sa (p. 293, 295), apare exclusiv în comentariu, deci acolo unde Varlaam putea să scrie după pofta inimii; în pericopa biblică figurează pentru Măria Sa pron. el;
- prin formule populare precum: căci că deaca iaste sănătos ochiul (p. 161); să-l vădz încai acmu (p. 85); Căci şi pentru ce? (p. 398);
- prin exclamaţii, ca următoarea, cu caracter tînguitor °i care ne aminte°te de bocetele române°ti: Oh, oh, mare nevoe! Vai, vai, mare greutate! Amar amar de Isus Nazoreul, feciorul Mariei! (p. 88);
- prin povestirile cu o construcţie simplă în care uneori intervine dialogul, al cărui caracter popular este evident:
ai pentru multe milostenii ce făcea, ascultaţi una mare °i minunată. Într-aceea vreme era un om bogat foarte, °i avea trei fete frumoase foarte °i nemăritate. Iară pentru o nevoe oarece, să tămplă de sărăci, °i în sărăcie ca aceea cădzu, căt nu mai avea ce face °i cu ce să hrăni. Ce găndi să-°i dea fetele la curvie, °i ce vor dobăndi de la ceia ce vor merge la dinse să ia să să hrănescă °i el °i fetele. Iară în dzua aceea ce să °tiu sfatul lui, prinsă de veste °i svăntul Nicolae, °i puse într-ănima sa să izbăvască acele trei suflete din mănule diavolului. ai abătu de legă într-o măhramă 300 de galbeni °i să duse noaptea de-i aruncă în casa omului aceluia pre o ferestră. ai de sărg fugi deacolea, că nu-i era voia să să vădescă lucrul lui cela bun (p. 387).
Cătră dzuă, să arată svăntul Nicolae lui Constantin împărat dzice: „Împărate, cumu-i mai de sărg să slobodzi pre cei 3 oameni ce veri să-i pierdzi, iară de nu, eu mă voiu ruga lui Dumnedzău °i-ţi va curma viaţa ta". ai dzise împăratul: „Cine e°ti tu de mă înfrico°edzi? ai cum ai întrat a°ea de sărg în case împărăte°ti?" Svăntul răspunse: „Eu sămt mitropolitul de Mirlichi Nicolae °i m-au tremis Dumnedzău să-ţi dzic să slobodzi pre cei
trei" (p. 394).
- Alteori apare monologul presărat °i el de formule familiare, în special de vocative (Pilate, domne Pilate), precum °i de imperative care, pentru ca predica să fie cît mai elocventă, se repetă. În special este de subliniat în textul următor succesiunea ascendentă, pur °i simplu ameţitoare, a zece propoziţii imperative:
Atunce veni Iosif ce era din Arimatei, om bogat °i denainte din svatul Jidovilor, credincios întru Domnul Hristos. Acesta, deaca vădzu despuitoriul °i învăţătoriul său pre cruce răstignit °i de toţi părăsit, atunce să obidui °i să dusă la Pilat de grăi: „Dă-mi, Pilate, mortul acela ocărătul °i urătul, ce iaste ca un vinovat răstignit °i ca un strein părăsit. Dă-mi săracul acesta °i răstignitul, c-au avut ucenici °i l-au părăsit de-au fugit. Nemică lucru mare nu ceiu, ce puţină rugămente mă rog. Dă-mi trupul lui Isus cel bătut °i fără de milă ucis, °i °chiuopit, °i cu cunună de spini încununat, cu oţăt °i cu
VARLAAM, UN PIONIER AL ARTEI SCRISULUI
71
hiare adăpat °i cu cue pre cruce pătruns. Sosea°te-i, domne Pilate, muncile; sosea°te-i moartea ce-au luat. Iată să potoli zavistia Jidovilor °i să ostoi măniia fariseilor, °i să împlu voia cărtularilor. Dă-mi acest trup fără de păcate a lui Isus, ce-au îmblat pre mare ca pre uscat, °i vin dintr-apă au făcut °i cu puţină păine pre mulţi au săturat. Dă-mi trupul acesta ce-au făcut orbii cu ochi, ologii cu picioare, dracii din oameni au gonit °i morţii au învins. Ascultă puţină rugămente °i-mi dă golul acesta, că pentru noi să goli; dă-mi mortul acesta, că pentru noi muri; dă-mi necunoscutul acesta, că eu-l cunosc cine iaste".
Se întîlnesc deseori în Cazanie fraze cu un anumit ritm, punctate de propoziţii interogative retorice:
Cumpărat-am sat. Dară ce-am dobăndit, cănd cu strămbul °i rău l-am dobăndit °i pentru dănsu pre Dumnedzău °i ceriul am pierdut? Pentr-un măr, ca coconii, ai văndut mo°iia ceea veacinică; pentr-un blid de bucate, ca Isav, ţ-ai văndut blagosloveniia. Ce ai dobăndit, astădzi caoţi prinse, iară măine sau poimăine de nevoe-ţi caotă să te duci de la dănse. Unde-s curţile, îmbrăcămentele? Unde să duce omul gol spre frig, flămănd spre foamete, bolnav spre boale, neputincios spre neputinţe? Boii °i dobitocul pentru carile pre Dumnedzău au măniiat, neguţătoriia °i banii ce folosu-i vor aduce, deaca piarde mila lui Dumnedzău! (p. 322).
De asemenea, după cum observă pe bună dreptate L. Onu, la Varlaam fraza se desfă°oară „liber, foarte naturală °i e mult deosebită de fraza forţată a traducerilor române°ti din sec. al XVI-lea" (De la Varlaam la Sadoveanu, Bucure°ti /1958/, p. 51). În partea a doua a Cazaniei, unde se prezintă vieţile unor sfinţi, apar naraţiuni simple din care se degajează o anumită familiaritate prin adresări directe, fire°ti pentru predicatorul care vorbe°te la amvon, nemijlocit, ascultătorilor săi:
Apostol Petru iaste de semenţie jidov, dintr-un sat mic ce se chiamă Vitsaida. Pre tatăl lui chema-l Iona, însă nu prorocul acela de carele audzim că l-au înghiţit chitul °i iară l-au dat sănătos, ce altul pre numele aceluia. Avea °i alt frate de-l chema Andrei, pre carele toţi-l °tiţi, că au fost °i el în cei 12 apostoli. Deci Petru luă muiare °i făcu cu nusă un făt °i o fată. Iară Andrei iubi curăţia °i, pentru că într-acelea dzile era Ioann Cărstitel de mărturisia pocăinţa °i botedzul, dusă-să °i să dede lui ucenic. Iară deaca botedză Ioan pre Hristos mărturisi pre dănsu mai mare decăt pre sine °i audzi Andrei, lăsă pre Ioan °i să dede ucenic lui Hristos (p. 465).
Memorabilă este scena muceniciei Sfîntului Gheorghe:
Ce deaca vădzu că nu-i bagă cuventele nice într-o samă, negri de mănie °i dzise slujitorilor să ia pre svăntul în suliţe °i să-l arunce în temniţă. ai deaca-l băgară în temniţă, întinsără-l prins la pămănt °i picoarele-i bătură în gro°, iară deasupra pre pieptul lui pusără o piatră mare °i grea. ai a°ea rămasă svăntul pănă a doa dzi.
Cănd fu a doa dzi, învăţă împăratul de-l scoasără din temniţă. ai de sărg dzise împăratul de adusără o roată mare. ai era împregiurul ei bătute cuţite ascuţite, °i prinsa legară svăntul. Iară acea roată era între doi stălpi
72
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
sus, °i dedesuptul ei era scănduri încheiate, °i într-acelea scănduri era bătute piroane de hier lungi, unele direpte, altele strămbe ca ne°te undiţe, iară altele ca ne°te coase. ai cănd învărtiea roata, să apropiea de scăndurile acelea ce era cu acele piroane, °i a°ea să tăia trupul svăntului în mici fărăme. Iară svăntul, dintăiu cu glas mare, dup-aceea cătinel, mulţămi lui Dumnedzău. ai atunce° de năprasnă să arătă un nuăr mare, °i tunuri °i fulgere mari să făcură, °i să audzi glas din ceriu dzicăndu: „Nu te teme, Gheorghie, că eu sămt cu tine!" ai după acel glas fu senin °i între ochii tuturor veni îngerul lui Dumnedzău dezlegă. ai fu sănătos de toate ranele (p. 443).
De asemenea portretele din Cazanie sînt pregnante: din cîteva trăsături imaginea personajului ni se zugrăve°te colorat. Iată cum este înfăţi°at Sfîntul Nicolae:
De mitiutel arătă cum va hi °i deaca va cre°te mare. Căci că într-alte dzile a săptămănei sugea ca °-alalţi prunci, iară miercurea °i venerea nu lua ţăţa în gură numai dănăoară într-o dzi, ce °-aceasta cănd apunea soarele. Iară deaca crescu îl dederă părinţii de învăţă °i carte. Iară voroavele °i cuventele tinerilor cele de glume °i de °agă nice leac nu le iubiia. Numai un lucru ce avea pururea: a merge la besearecă °i a să aduna cu bătrănii cei înţelepţi pentru învăţătura °i pentru folosul sufletului. ai era cinstit de toţi pentru înţelepciunea lui.
Într-aceea vreme era vlădic un frate a tătăine-său de-l chema °i prins Nicolae. Deci vădzăndu-l unchiu-său cu atîtea bunătăţi înfrăm°at îl hirotonisi de-l puse popă. ai acolea unde-l hirotonisi, proroci unchiu-său din duhul svănt °i dzise: „Să °tiţi, boiari, că acesta ce să hirotonisi astădzi preut va să hie °i arhiereu, °i pre mulţi obiduiţi va măngăia °i multe suflete va duce îm părăţia ceriului". Deacii, deaca fu preut, căte bunătăţi, căte fapte bune făcu, ce cuvănt de om poate să spue? Nedormirea, postul, ruga! Pentr-aceea, vădzăndu-l unchiu-său atăta de mare întru lucrurile cele bune, vrănd să margă la Ierusalim să să închine, lăsă-l socoţitoriu în mănăstirea sa, ce o chema Sion (p. 386-387).
Sau Sfîntul Dumitru:
Ce nu era cinstit °i iubit atăta pentru părinţi, căt pentru bunătăţile sufletului lui, că biruia pre toţi dintr-aceea vreme cu înţelepciunea °i cu blăndeţele, °i era °i mai frumos decăt toţi vărstnicii lui. Din cucunie să arăta cum va hi °i deaca va cre°te. Un lucru numai ce avea pururea să înveţe: a face lucruri bune °-a să iscusi în tocmelele ceale de războae, că într-aceasta să nevoia tinerii dintr-aceea vreme. Era mai ales de alţii °i cu statul °i cu vărtutea, iară mai mult să nevoia întru lucrurile cele suflete°ti, că pohtele trupului le călca °i le biruia, curăţie ţinea, direptatea iubiia, de nedireptate °i de strămbătate să feriea. Atăta era lăudat pentru bunătăţile lui întru toată oblastiia lui Maximiian împărat, căt °i însu°i împăratul, audzănd de înţelepciunea lui °i de vitejie ce făcea la războae, cinsti-l prins
făcu mai mare decăt toţi boiarii Solunului pusă prins domnu pre toată ţara Rumele (p. 371).
VARLAAM, UN PIONIER AL ARTEI SCRISULUI
73
Oricum, trebuie recunoscut că proza lui Varlaam este, din perspectivă estetică, net superioară stihurilor din Cazanie, dintre care sînt de luat în seamă următoarele, cu inversiuni cărturăre°ti în primele două versuri:
Valuri multe rădică furtuna pre mare,
mai vrătos găndul omului întru lucru ce are.
Nu atăta grijea °i frica începutului,
căt grijea °i primejdea svăr°itului (p. 498).
Am vrea să se reţină că „recolta" de pînă acum nu s-a datorat nici unui efort special de „căutare": pasaje °i pagini asemănătoare celor prin care am ilustrat afirmaţiile de mai sus se găsesc în Cazanie foarte multe „â livre ouvert". Acesta este specificul lui Varlaam, începutul unei caracteristici ce se va reîntîlni în multe opere din epoca socotită „veche": dacă în textele anterioare, pînă a descoperi un pasaj demn să figureze într-o antologie a literaturii artistice române°ti trebuie căutat (mult!), în Cazanie se întîlnesc nenumărate pasaje asemănătoare celor citate mai înainte.
Fie că a tradus, că a compilat sau că a lucrat fără un model, Varlaam a jucat un rol considerabil în dezvoltarea limbii române literare. Dacă a tradus sau a compilat, trebuie apreciată arta tălmăcirii sale într-o perioadă cînd a traduce nu se învăţa nicăieri °i cînd această activitate rară, presu-punînd un imens efort, era aproape echivalentă cu a crea. Iar dacă măcar unele dintre elementele discutate anterior nu se explică printr-un izvor străin °i, deci, se datoresc sensibilităţii °i penei lui Varlaam, ele sînt suficiente pentru a-l considera pe marele cărturar unul dintre primii no°tri literaţi adevăraţi. Cazania are multe pasaje în care se poate dovedi intenţia celui care a scris-o pentru a varia °i înfrumuseţa expresia, intervenţia sa con°tientă, creatoare. Dacă în Palia de la Orăştie am putut deslu°i afirmarea incipientă a unui stil literar retoric (v. studiul din acest volum), în Cazanie putem considera că întîlnim un artist deja format. Poate că G. Iva°cu a exagerat (Istoria literaturii române, 1969, p. 149) cînd a susţinut că Varlaam a creat primul nostru stil cărturăresc, Cazania avînd în cultura română locul deţinut de Biblia lui Luther în aceea germană, dar alţi cercetători ai epocii vechi a culturii române°ti au subliniat cu exactitate rolul Cazaniei °i al lui Varlaam: L. Gâldi vedea în Cazanie „începutul stilului specific prozei ritmice române°ti" (LR, X, 1961, nr. 5, p. 472), Al. Rosetti, B. Cazacu °i L. Onu considerau Cazania ca reprezentînd „cea mai îngrijită formă de exprimare a limbii române literare din prima jumătate a secolului XVII" (ILRL, ed. 2, 1971, p. 117-118), iar N. Manolescu îl socotea pe Varlaam „primul nostru povestitor" (Istoria critică a literaturii române, 1990, p. 34). Oricum, Cazania lui Varlaam este extrem de preţioasă prin împrejurarea că, răspîndită pe întregul teritoriu românesc, a devenit, la rîndul său, un model mult imitat, contribuind la vehicularea unei limbi literare structurate artistic.
1993
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD Valoarea lingvistică
În 1648 a apărut la Alba Iulia (Bălgrad) prima traducere integrală în limba noastră a Noului Testament. Acest monument al limbii române literare este legat de activitatea excepţională în Transilvania a mitropolitului ortodox Simion atefan, contemporan cu alţi luminaţi cărturari ca Mitropolitul Moldovei Varlaam °i ca vestitul învăţat muntean Udri°te Năsturel.
Rolul Transilvaniei în cultura românească °i în edificarea limbii literare este cu totul deosebit. Să ne amintim că aici s-au tradus în române°te primele texte literare °i că aici s-au tipărit primele cărţi în limba română: este vorba de două catehisme, tipărite, primul la Sibiu în 1544, al doilea la Bra°ov în 1559. Din primul nu s-a păstrat pînă acum nici un exemplar, dar existenţa lui este dovedită prin diverse izvoare contemporane °i dintr-o însemnare din socotelile Sibiului. Cel de-al doilea a fost tipărit de diaconul Coresi. Nu este întîmplător că tocmai catehismele sînt primele noastre tipărituri, o dată ce se °tie că texte de acest tip erau considerate ca fiind cele mai potrivite pentru a familiariza pe români cu principiile noii confesiuni, luteranismul, către care voiau să-i atragă - fără reu°ita scontată însă - atît sa°ii, cît °i unii dintre unguri1 °i care avea ca normă „slujba Domnului în limba poporului". Norma aceasta a avut consecinţe extrem de importante pentru impunerea limbii române, de°i, în fond, factorul hotărîtor al acestei schimbări revoluţionare era de ordin intern, propriu românilor. Trebuie subliniat că românii reprezintă singurul popor de limbă latină care, ortodox prin tradiţie, era pus în situaţia de a folosi în cult limbi sacre - slavona, apoi greaca -, ceea ce constituia o problemă pentru popoarele înconjurătoare, toate ortodoxe, dar care î°i înţelegeau în limbile lor atît liturghia, cît °i cărţile sacre. Aceasta a fost, de fapt, raţiunea proprie pentru care românii au schimbat limba de cult, de cancelarie °i de corespondenţă înlocuind-o cu limba vernaculară.
1  C.C. Giurescu, Transilvania în istoria poporului român, Bucure°ti, 1967, p. 106.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
75
Pe bună dreptate a arătat G. Iva°cu1 că secolul al XVII-lea °i, în mod special, prima sa jumătate „înseamnă pentru cultura română transformarea ei dintr-o realitate încă medievală, într-o cultură naţională ca direcţie °i ca modalitate de expresie. Fie, deocamdată, °i într-o fază incipientă, con°tiinţa unităţii de neam, de limbă °i de origine î°i pune pecetea pe gîndirea °i acţiunea personalităţilor celor mai reprezentative ale epocii. Hotărîtoare în personalizarea naţională a culturii române este °i limba, mai precis, profilarea în secolul al XVII-lea a unui «stil naţional» al limbii române ca instrument de cultură".
Într-adevăr, în secolul al XVII-lea - secol care pe plan cultural coincide cu sfîr°itul epocii vechi °i începutul celei moderne - unele dintre fenomenele cele mai importante pe plan cultural sînt dezvoltarea învăţămîntului °i întemeierea unor tipografii cu o rodnică activitate, care vor avea ca rezultat impunerea limbii române. În 1635 se înfiinţează tipografia din Para Românească, iar °ase ani mai tîrziu, în 1641, se pun bazele primei tipografii în Moldova. Cărţile ie°ite de sub teascurile acestor tipografii (în primul rînd ca timp - 1643 - cît °i, mai ales, prin calităţile artistice, trebuie menţionată Cazania lui Varlaam), dau un mare impuls dezvoltării limbii române literare ale cărei începuturi, după cum se °tie, sînt legate de numele diaconului Coresi. Alături de alţi tipografi din secolul al XVI-lea, el - dar numele lui Coresi a rămas ca un simbol al întregului curent de traducere °i tipărire din secolulalXVI-lea-arăspînditcuvîntul românesc scris prin tipărirea cărţilor fundamentale ale bisericii. Iată care este opinia lui O. Densusianu în această privinţă: „Oricum ar fi, textele tipărite la Bra°ov °i în alte părţi au dat limbii române o viaţă nouă, îndrumînd-o spre o soartă mai bună. În special cărţile lui Coresi au avut cea mai mare influenţă, contribuind într-o mai mare măsură la dezvoltarea ulterioară a limbii române literare"2. Mai tîrziu, discutînd problema originii limbii literare, J. Byck afirmă: „Urmărind cursul fluviului care este limba noastră literară, pa°ii ne duc pînă în secolul al XVI-lea, la tipăriturile lui Coresi. În aceste tipărituri descoperim nu limba literară - cum afirmă unii - ci izvorul, faza primitivă a limbii literare de azi, cu aproape toate particularităţile care deosebesc limba literară de azi de ceea ce numim graiuri regionale"3.
Datorită largii circulaţii pe care le-a dat-o tiparul °i graţie faptului că s-au bucurat de exclusivitate - ca o reacţie slavonă contra răspîndirii cărţilor biserice°ti în limba română, o bună bucată de timp a încetat întregul curent de traduceri - tipăriturile lui Coresi au impus limba din nordul Munteniei °i sudul Ardealului ca bază a limbii române literare, mai ales că diaconul făcuse efortul de a folosi o limbă lipsită de regionalisme °i arhaisme. Ne interesează deci nu atît numărul °i varietatea, cu adevărat surprinzătoare pentru o epocă de început, ale tipăriturilor coresiene, cît
1 Istoria literaturii române, Bucure°ti, 1967, p. 164.
2 Istoria limbii române, ed. J. Byck, vol. II, Bucure°ti, 1961, p. 11.
3 „Gazeta literară", 3 (1956), 10 mai, nr. 19 (113), p. 2.
76
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
faptul că diaconul Coresi a contribuit la punerea temeliei limbii noastre literare, a°a cum arată N. Iorga: „Prin ele, cărţile tipărite de Coresi, aceste cărţulii urîte, păstrate astăzi în puţine exemplare ferfeniţoase, prin găurile cărora se plimbă cariul, s-a întemeiat ceva nepreţuit pentru orice popor, căci surprinde în sine ceea ce va da formă gîndului °i simţirii generaţiilor care se vor urma: limba literară"1. Fără a exagera totu°i importanţa acestui iniţiator al tipăriturilor în limba română, trebuie recunoscut că, privită prin prisma contemporaneităţii sale, activitatea diaconului Coresi este cu totul remarcabilă. Trebuie menţionat însă că activitatea lui Coresi de difuzare a cuvîntului în limba română nu apare izolată. Pe de altă parte, alături de Coresi sau independent de el, întîlnim în secolul al XVI-lea numele tipografilor Mănăilă, Tudor diacul, aerban (fiul lui Coresi), Marian, diacul Călin, diacul Lorinţ, care lucrau sau în Bra°ov sau în alte centre culturale din Transilvania, contribuind astfel la procesul de culturalizare. Pe de o parte, nu trebuie trecută cu vederea importanţa acţiunii de afirmare a limbii poporului în acte, documente, scrisori particulare etc., care cresc cantitativ către sfîr°itul secolului al XVI-lea2, fenomen cultural ce poate fi explicat numai prin dezvoltarea societăţii române°ti3.
Am făcut această scurtă incursiune în trecutul nostru cultural pentru a se vedea că textul care ne preocupă acum - Noul Testament de la 1648 - are o tradiţie °i înainta°i °i pentru a sublinia că operele legate de numele cărturarilor citaţi nu sînt decît puncte de răscruce în complexul °i îndelungatul proces al constituirii limbii noastre literare.
În secolul al XVII-lea nu numai că se înmulţesc textele originale prezentate prin documente de toate felurile, dar se lărge°te considerabil evantaiul scrierilor tipărite sau manuscrise. Astfel apar, pe lîngă lucrări cu caracter religios, în limbile română, slavonă °i greacă, o serie de cărţi de altă natură, care pun bazele unor stiluri diferite: texte juridice (Pravila de la Govora, 1640, Pravilele împărăteşti, 1646, Îndreptarea legii, 1652J, cărţi populare (Alexandria, Floarea Darurilor), lucrări de factură istorică, cronicile, texte care „constituie un progres în privinţa exprimării artistice, marcînd începutul artei narative °i descriptive"4.
Alba Iulia a fost, la începutul secolului al XVII-lea, sediul Colegiului academic, înfiinţat de Gabriel Bethlen, singura instituţie de învăţămînt superior din Transilvania, colegiu strămutat apoi la Aiud °i a cărui activitate s-a desfă°urat - în ciuda condamnărilor pronunţate de sinoadele biserice°ti reformate din 1646 °i 1673 - sub semnul ideilor filozofiei raţionaliste enunţate de Descartes °i Joan Koch (Coccejus).
1 Ist. lit. rom., p. 192: v. °i Alzati, Terra, p. 103.
2 Vezi volumul Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea, Bucure°ti,
1979.
3 Florica Dimitrescu, în Introducere la T,p.20.
4 ILRL,p.88.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
77
De altfel în Transilvania, alături de °colile săte°ti °i mănăstirile mai vechi, î°i continuă activitatea °i chiar este în cre°tere numărul °colilor române°ti calvine. Aici, în Transilvania, se constată o întărire a propagandei calvine, care urmărea, pe de o parte, subjugarea populaţiei române°ti din Ardeal °i pe de alta, ruperea legăturilor dintre românii ardeleni °i românii din Principate, împiedicîndu-se astfel unitatea la care tindeau voievozii, potrivit cu condiţiile economice °i politice.
Această propagandă calvină care începuse în secolul al XVI-lea ia forme mai consistente în secolul al XVII-lea °i, în afară de Catehismul calvinesc (Bălgrad 1642), trebuie amintit ca un rezultat al acestei tendinţe de convertire a românilor Noul Testament de la Bălgrad. Trebuie însă subliniat că, de°i acesta era sensul acţiunii întreprinse de Râkoczi, românii, începînd cu Simion atefan, care nu au avut deloc intenţia de a trece la calvinism, au profitat de această primă posibilitate de a avea în întregime Noul Testament în limba lor.
Astfel, se °tie că Gheorghe Râkoczi I, sprijinitorul bisericii calvine, l-a îndemnat pe mitropolitul Ardealului să se ocupe de transpunerea în româ-ne°te a Noului Testament. Mitropolitul a încredinţat sarcina traducerii în limba română ieromonahului muntean Silvestru. Acesta a dat o tălmăcire de care însă mitropolitul Simion atefan n-a fost deloc mulţumit, din cauză că traducătorul nu înţelesese bine limba originalului („neînţelesul limbiei °i cărţii grece°ti"), a°a încît a trebuit să fie refăcută. În această nouă prezentare cartea apare la Alba Iulia în 1648. Istoricul traducerii figurează în dedicaţia adresată de Simion atefan prinţului Gheorghe Râkoczi, Predoslovie către măria sa Craiul Ardealului °i în Predoslovia către cetitori.
Predoslovia către cetitori prezintă un interes special prin formulările teoretice pe care le conţine, °i anume în legătură cu felul cum începe să-°i facă loc printre cărturarii secolului al XVII-lea con°tiinţa limbii literare, a unei limbi care să fie înţeleasă de românii de pretutindeni. Se întrevede pentru întîia oară aici necesitatea de a unifica °i de a norma limba literară. Se pune în această Predoslovie problema neologismelor destinate să dea expresie unor noţiuni pe care românii nu le cuno°teau, ca °i problematica unificării limbii °i a îndepărtării a ceea ce e dialectal faţă de ceea ce e literar. Apare astfel teoria după care limba literară urmează să cuprindă acele cuvinte care au circulaţie comună la toţi românii. În regretul pentru faptul că românii sînt împră°tiaţi, vedem o mentalitate exprimată °i de alte căpetenii biserice°ti în legătură cu nevoia de unificare a românilor.
Dacă nu se reu°e°te totdeauna în întreprinderea de a se face traduceri bune, motivul rezidă în diferenţele dialectale existente între vorbitorii limbii române. „Noi derept aceia ne-am silit den cît am putut, să izvodim a°ea cum se înţeleagă toţi, iară să (= dacă) nu vor înţelege toţi, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte ţări, de °-au mestecat cuvintele cu alte limbi, de nu grăescu toţi într-un chip".
Într-adevăr, unul dintre elementele cele mai de preţ ale Noului Testament de la Bălgrad constă în valoroasele vederi teoretice conţinute în
78
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Predoslovia către cetitori, unde se dezbate necesitatea de a se folosi o limbă literară unitară °i care nu sînt foarte departe de cele expuse în prefaţa în care Luther motiva traducerea Bibliei în limba germană.
În predoslovia amintită se abordează, cu multă justeţe, °i problema neologismelor, pentru prima oară la noi. Astfel, deplîngînd absenţa din română a unor cuvinte apte să traducă unii termeni speciali, traducătorii arată că au fost constrîn°i să recurgă la împrumutul unor cuvinte noi. „De aceasta încă vom să °tiţi că vedem că unele cuvinte unii le-au izvodit într-un chip, alţii într-altul, iară noi le-am lăsat cum au fost în izvodul grecescu, văzînd că alte limbi încă le ţin a°ea, cumu-i synagoga °i poblican °i gangrena °i pietri scumpe, carele nu le °tiu rumînea°te ce sînt, nume de oameni °i de leamne °i de ve°mente °i altele multe carele nu °tiu rumî-nea°te ce sînt, noi încă le-am lăsat grece°te, pentru că alte limbi încă le-au lăsat a°ea".
În scopul realizării unei limbi unitare, traducătorii propun, cu o remarcabilă intuiţie, să se utilizeze o limbă cît mai aproape de uzul comun „a°ea cum să înţeleagă toţi" °i ca lexicul să fie alcătuit din cuvinte cu o amplă circulaţie. ai pentru a se face mai u°or înţele°i se recurge la cunoscuta comparaţie a cuvintelor cu banii. „Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte că rumânii nu grăescu în toate ţările într-un chip, încă neci într-o ţară toţi într-un chip; pentr-aceaia cu nevoe poate să scrie cineva să înţeleagă toţi, grăind un lucru unii într-un chip, alţii într-alt chip, au ve°mînt, au vase, au altele multe nu le numescu într-un chip. Bine °tim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sînt buni carii îmblă în toate ţările, a°ea °i cuvintele acelea sînt bune carele le înţeleg toţi .
Trebuie subliniat, pentru a se înţelege caracterul °tiinţific al ideilor °i atitudinilor din Predoslovia către cititori, că sugestiva comparaţie între cuvinte °i bani va fi reluată °i, evident, îmbogăţită °i argumentată de marele savant B.P. Hasdeu cu mijloacele proprii epocii sale, dar °i datorită geniului său creator, în celebra sa teză privitoare la circulaţia cuvintelor1.
Unele preocupări privitoare la problemele limbii române, la necesitatea scrierii în limba română au mai fost exprimate sporadic, chiar în secolul al XVI-lea, de către Coresi, care, de exemplu, în prefaţa la Întrebarea creştinească (1559) discută despre introducerea limbii române în biserică, introducere care nu se va realiza decît prin hotărîrea sinodului - de la aceea°i Albă Iulie către care ne îndreptăm gîndurile acum, cînd cercetăm Noul Testament - din 1675 prin care se suspendă preoţii ce continuă să slujească în limba slavonă. A. Oţetea2 explică aceasă hotărîre care asigură triumful limbii naţionale, prin dubla asuprire din Transilvania (socială °i naţională). Cum Patriarhia ecumenică de Constantinopol era foarte atentă la păstrarea
1În Cuvente den bătrîni, t. III, partea I, Bucure°ti, 1881, p. 95-105, republicat în Etymologicum magnum Romaniae, t. I, Bucure°ti, 1886 (cf. ed. Gr. Brâncu°, vol. I,
Bucure°ti, 1972, p. 32-42).
2 Istoria poporului român, Bucure°ti, 1970, p. 206.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
79
purităţii textului, inovaţia tipăririi în limba română1 trebuia prezentată ca fiind necesară credincio°ilor necunoscători ai limbii slave pentru înţelegerea slujbei în biserică. Iată un text în acest sens din „Epilogul Tetraevan-ghelului lui Coresi: „Am scris aceste sfente cărţi de învăţătură să fie popilor române°ti să înţeleagă să înveţe rumânii cine-s cre°tini, cum grăea°te °i sfăntul Pavel apostol către Corinteni, 14 capete: sfănta beserecă mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înţeles decît 10 mie de cuvinte neînţelese în limbă striină"2, sau din „Epilogul" Psaltirii slavo-române din 1577: „eu diacon Coresi, deca văzuiu că mai toate limbile au cuvăntul lu Dumnezeu în limba (lor), numai noi, Rumânii, n-avăm... derept aceea fraţii miei preuţilor scri-su-v-am aceste Psaltiri cu otvet, de-am scos den psaltire srăbească pre limba rumânească să vă fie de înţelegătură .
În aceste fraze de explicare a scopului pentru care s-au tipărit cărţile în române°te, Coresi nu uită să-°i asigure cititorii că el nu s-a îndepărtat de la dogma cre°tină ortodoxă; de exemplu, în „Epilogul Psaltirii slavo-române din 1577 se precizează că această carte „e cu adevăr °i, pentru a preîntîm-pina orice bănuială că în cărţile române°ti pătrund erezii, le pune sub oblăduirea mitropolitului Ardealului sau Pării Române°ti; iată de exemplu un fragment din Catehismul din 1559: „După aceea ne°te cre°tini buni socotiră °i scoaseră carte de în limba srăbească pre limba rumânească, cu °tirea Măriei lu Crai °i °tirea episcopului Savei ţărâei ungure°ti... ai închinăm cinste °i dăruim sfinţiei tale arhiereu mitropolit Efrem °i creadem că va fi cu blagoslovenie sfinţie lu Isus Hristos mântuitoriul nostru, amin .
Tipăriturile în limba română ale lui Coresi se deosebesc de cele slave prin intenţia vădită de a pune la îndemîna credincio°ilor cuprinsul scripturii în române°te °i deci de a lăsa pe planul al doilea cărţile de rugăciune °i de slujbă românească.
Trebuie însă imediat subliniat cu tărie că niciodată, pînă la Noul Testament, nu ne-au întîmpinat exprimate mai clar °i mai răspicat aceste idei. Pe drept cuvînt se poate afirma că Simion atefan este „primul cărturar român care acordă o atenţie specială problemelor limbii literare 3.
În secolul al XVII-lea este de remarcat, ca o continuare a unei „mi°cări începute în secolul al XVI-lea, o anumită deplasare a centrelor care iradiau cultura4. În acest sens trebuie înţeleasă °i schimbarea centrului cultural din nordul Transilvaniei spre sud, la Bălgrad, ceea ce nu este lipsit de consecinţe pe plan lingvistic: în cazul nostru, deplasarea către Bălgrad echivalează cu stabilirea unui „Punkttreffung între graiurile nord-transilvă-nene, bănăţene vestice °i muntene°ti sudice, ceea ce a determinat într-un anumit fel profilul limbii literare °i a u°urat procesul de „unificare preconizat în celebra prefaţă amintită. În acest context trebuie văzută °i o altă
1 V. Cândea, Raţiunea dominantă, Bucure°ti, 1979, p. 321.
2 T, p. 167.
3 ILRL,p.91.
4I. Gheţie, Baza dialectică a românei literare, Bucure°ti, 1975, p. 322.
80
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
caracteristică a epocii: transferul literaturii de la o zonă lingvistică la alta, de la o provincie la alta, circulaţie interzonală care se va intensifica în viitor1. A°a cum unele texte moldovene°ti sînt imprimate în Muntenia, în secolul al XVII-lea unele lucrări muntene°ti se tipăresc în Transilvania. Este chiar cazul Noului Testament de la Bălgrad, a cărui traducere s-a elaborat măcar parţial de munteanul Silvestru. Se ajunge astfel la tendinţa de a se accepta °i răspîndi ceea ce era comun în limba literară scrisă în zonele dialectale diverse °i deci de a se opri penetrarea unor elemente divergente, diversificatoare, cu caracter regional. În acest fel trebuie să înţelegem unul dintre punctele „programului enunţat în predoslovie, °i anume acela în care se vorbe°te despre strădania elaborării unei traduceri accesibile unei mase de vorbitori cît mai largă, folosind cuvinte cu o circulaţie cît mai mare. Această atitudine progresistă apare °i la alţi traducători, de exemplu la Radu Greceanu cînd traduce Mineele tipărite la Buzău, în 1698, de episcopul Mitrofan. Acesta, ca °i predoslovia Noului Testament, atrage atenţia asupra absenţei în limba română a unor termeni necesari redării unor noţiuni: „că sînt cuvinte eline°ti °i vorbe dupre locuri, care unele nici la lexicoane nu să află; altele, de să °i află °i să înţăleg, iară pentru îngustarea limbii române°ti, nu pot veni la tălmăcit . Radu Greceanu arată că s-a străduit să dea o traducere cît mai pe înţelesul cititorilor: „Iară eu am iscodit °i în tot chipul m-am nevoit a nu lăsa nici un cuvînt ca să nu dea întru înţelegerea limbii noastre cei rumâne°ti 2.
Totu°i trebuie amintit că la numai 35 de ani după scoaterea de sub teascul tipografiei a Noului Testament, popa Ioan din Vinţ „om mai puţin cult", cum îl caracterizează Ov. Densusianu3, proferează, în Sicriul de Aur (1683), idei opuse celor ale celebrei predoslovii, considerînd că este normal să respingă cuvinte de mare circulaţie, cum ar fi pricină, adeverinţă, împotrivă, folos, blagosloveni, preferîndu-le cuvinte regionale, specifice graiului local: „li-am pus după obiciaiul cum grăesc pre aciaste locuri tocmai pentru că rumânii nu grâim toţi într-un chip . Astfel el preconizează utilizarea unor termeni regionali precum oca, în alian, hazna, alduială în locul celor mai răspîndiţi amintiţi mai sus.
Din ce limbă s-a tradus Noul Testament? Care este originalul/originalele acestui text atît de preţios? De°i problema izvoadelor este extrem de complicată °i urmează să fie rezolvată de cercetări amănunţite ulterioare, ne rezumăm să facem cîteva precizări:
Un prim răspuns îl întîlnim pe prima pagină a Noului Testament,încare se spune că acesta a fost „izvodit cu mare socotinţă din izvod grecescu °i slavonescu pre limbă rumănească, cu îndemînarea °i porunca denpreună cu toată cheltuiala a Măriei sale Gheorghe Râkoczi, Craiul Ardealului .
2 Niculescu, Individualitatea, p. 99-115.
2 ILRL,p.23.
3 Limba română în secolul al XVII-lea. Curs universitar, Bucure°ti, 1935-1936, p. 17.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
81
În predoslovia către Măria Sa Craiul Ardealului informaţia noastră despre izvodul grecesc °i cel slavonesc se întăre°te °i, în plus, se lărge°te, menţionîndu-se °i un original în limba latină: „mi-ai poruncit să caut în popii miei preuţi cărtulari °i oameni înţelepţi, carii să °tie izvodi Testamentul cel nou, a Domnului nostru, a lui Isus Hristos din limbă grecească °i slavonească °i lătinească .
Despre „persoana traducătorilor se cunosc totu°i relativ puţine lucruri. Se °tie, sigur, din predoslovia către cititori că transpunerea în limba română a fost începută °i realizată într-o primă formă din limba greacă de călugărul Silvestru: „Acest testament l-au început a-l izvodi eromonah Selivestru, din porunca °i chel°ugul Măriei sale °i el s-au ostenit cît s-au putut °i curînd îi s-au tîmplat lui moarte . Acesta este unul °i acela°i cu „Silvestru, eromo-nah , egumen la Govora, care a avut o largă activitate atît de tipograf cît °i de traducător; el a tipărit în 1641 Sinaxarul de la sfîr°itul Psaltirii slavone de la Govora (1638) °i, sub controlul lui Udri°te Năsturel, a tradus, „a scos-o °i a primenit-o în 1638 din slavona rusă, Evanghelia învăţătoare de peste 600 de pagini, tipărită patru ani mai tîrziu (1642) tot la Govora. După Iorga1, tot sub Silvestru s-a tipărit °i Psaltirea din 1641.
Traducerea lui Silvestru, taha "chipurile, a°a zis"2, tipograful lui Matei Basarab3, fiind socotită, după moartea sa, imperfectă, „iară noi socotind °i luînd aminte găsit-am multă lipsă °i gre°iale în scriptura lui pentru neînţelesul limbiei °i cărţii grece°ti. Pentr-aceia noi am început dintîiu a-l posledui ("a-l confrunta ) °i unde n-au fost bine am isprăvit (am îndreptat) °i am împlut °i am tocmit diîncît am putut .
Mai departe se arată că traducerea nu s-a făcut numai din limba greacă: „Ce numai aceasta să °tiţi că noi n-am socotit numai pre un izvod, ce toate cîte am putut afla, grece°ti °i sărbe°ti °i lătine°ti, carele au fost izvodite de cărtulari mari °i înţelegători la carte grecească, le-am cetit °i le-am socotit; ce mai vîrtos ne-am ţinut de izvodul grecescu °i am socotit °i pre izvodul lui Eronim, carele au izvodit dintîiu din limbă grecească, lăti-ne°te °i am socotit °i izvodul slovenescu carele-i izvodit sloveane°te din grecească °i e tipărit în ţara Moscului. ai socotind acestea toate, varecarea au îmblat mai aproape de cartea grecească de pre aceia am socotit, însă de cea greciască nu ne-am depărtat, °tiind că Duhul Sfănt au îndemnat evangheli°tii °i apostolii a scrie în limbă grecească Testamentul cel nou °i cartea grecească iaste izvodul celoralalte .
Traducerea a fost - după Silvestru - refăcută °i sfîr°ită de alte persoane despre care însă nu se mai °tie nimic direct din punctul de vedere al numelui, dar se pot face deducţii atît din cele expuse în prefaţa către
1 Op. cit., p. 259.
2 Demostene Russo, Studii istorice greco-române, partea a II-a, Bucure°ti, 1939, p.
506-507.
3 S. Pu°cariu, Istoria literaturii române. Epoca veche, ed. a 2-a, Sibiu, 1930, p. 106.
82
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Râkoczi, cît °i propriu-zis din traducere despre regiunea căreia îi aparţineau, ca °i despre cultura lor.
Despre cei care au tradus aflăm în prima predoslovie că: „Măriia ta, cu mult chel°ug în toţi anii trimiţi cărtulari în ţări streine să înveaţe cu de-adinsul cuvîntul lui Dumnezău din scriptură jidoviască °i grecească, °i venindu acasă să să vestească cu de-adinsul cuvîntul lui Dumnezău"... „înţelegînd Măria ta că noi rumânii care sîntem în ţara Măriei tale nu avem nici Testamentul cel nou, neci cel vechiu deplin întru limba noastră, Măriia ta te-ai milostivit ca un craiu milostiv °i mi-ai poruncit să caut în popii miei preuţi cărtulari °i oameni înţelepţi, carii să °tie izvodi Testamentul cel nou, a Domnului nostru a lui Isus Hristos din limba grecească °i slavonească °i lătinească; carea văzînd porunca Măriei tale, am °i făcut °i Măriia ta încă te-ai milostivit de ne-ai adus me°teri streini de ne-au făcut tipografie °i le-ai dat plată din vistiariul Măriei tale .
Traducătorii erau deci „preuţi cărtulari °i oameni înţelepţi" cunoscători ai limbilor greacă, slavonă °i latină, probabil localnici ardeleni care au folosit relativ u°or un original latin °i care utilizează cuvinte sau forme regionale transilvănene: alean, aleşui, beseadă, alămojnă, corfă, ciurdă, su-dui, tărnaţ, marhă, mire, nea, ocă, scrîşca, săcriu.
Nu este exclus ca dintre ace°ti „preuţi cărtulari" °i „oameni înţelepţi" unul cel puţin să fi fost originar din regiunea Banatului, de la Caransebe° sau Lugoj sau din Hunedoara, ceea ce ar explica prezenţa în Noul Testament a unor cuvinte întîlnite în Banat: foale "burtă", poroboc, priiatnic1;de asemenea prezenţa formelor verbale a scria °i aprenoi, "a restaura, a reface" îndreptăţe°te presupunerea că printre traducători ar fi existat °i „cărtulari" bănăţeni2. Înclinăm să credem că termenii de origine turcă (mahramă, hangeriu, divan) se datoresc primei traduceri, a munteanului Silvestru. Există cel puţin trei argumente în favoarea ideii că Noul Testament afost tălmăcit de mai multe persoane:
1. În Noul Testament apar unele clare diferenţe de traducere de la un text biblic la altul, de exemplu între tălmăcirea Evangheliei de la Marcu °i a Evangheliei de la Luca.
2. Notele marginale, atît cantitativ cît °i calitativ, diferă de la un text la altul: „Examinînd frecvenţa explicaţiilor constatăm că ele sînt mai numeroase la evangheli°tii Matei °i Marcu, sînt cîteva la Luca °i două la Ioan. În cadrul Faptelor Apostolilor °i a epistolelor, beneficiază iară°i de explicaţii ample, Epistolele lui Pavel 3.
3. Un al treilea argument al numărului mai mare de traducători l-ar putea constitui °i împrejurarea că, în diferite locuri, acela°i cuvînt este glosat altfel: „În Evanghelia după Luca o stadie este explicată prin 125 de
1I. Gheţie, op. cit., p. 304.
2 G. F. Pepelea, în LR, 13 (1964), nr. 2, p. 155.
3 G.T. Pop (Gabriel F. Pepelea), Sinonimele în Noul Testament de la Bălgrad,vn „Biserica Ortodoxă Română , 80 (1962), nr. 7-8, p. 756.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
83
pa°i, la Evanghelia după Ioan stadiile sînt echivalente cu «alergături», iar la Faptele Apostolilor, termenul este explicat atît prin cei «125 de pa°i» cît °i prin comparaţii numerice cu mila nemţească. Din urmărirea explicaţiilor marginale se poate vedea că acesta nu e singurul caz 1. ai, desigur că numai o cercetare foarte atentă, comparativă a textului - care, evident, nu poate fi intreprinsă în limitele studiului de faţă - ar putea duce la stabilirea numărului (aproximativ) al traducătorilor.
Terenul pentru o traducere de mare anvergură ca aceea a Noului Testament era de mult pregătit prin °coli °i prin tipografie. Astfel, după cum am văzut, se °tie că Gabriel Bethlen înfiinţase un Colegiu Academic de confesiune protestantă la Alba Iulia, unde sînt adu°i profesori vestiţi din Apus. Tot Bethlen reorganizează tipografia cu litere latine de la Alba Iulia, tipografie care va fi dată sub oblăduirea lui Gh. Râkoczi din 1629; acesta continuînd ţelurile culturale înalte ale lui Bethlen dore°te să doteze tipografia de la Alba Iulia cu me°teri din Olanda °i se adresează lui Matei Basarab pentru a înfiinţa o secţie tipografică cu litere chirilice: „Prin 1636, el aduce din Olanda, prin Hamburg, tipografi care aveau asupra lor un pa°aport eliberat de regele Poloniei. În 1637 îl vedem în continuare pe Râkoczi în căutare de tipografi străini. În 1638 se pare că terminase organizarea tiparului cu litere latine. Dar el voia să mai instaleze o tipografie, rezervată tipăririi de cărţi române°ti. La 22 martie 1639, episcopul de Alba Iulia se duse deci la Bra°ov °i, cu această ocazie, pare-se că ar fi cerut valahilor «°rifturi» deci caractere chirilice pentru tiparniţa lui Râkoczi. La rîndul lor, °i valahii ceruseră aceste caractere de la ru°i"2.Pedealtă parte, după cum reiese din predoslovia citată, trimite, pe cheltuiala lui, în fiecare an „cărtulari în ţări streine să înveţe „cu de-adinsul cuvîntul lui Dumne-zău". În fine, tot principele se preocupă de înfiinţarea unei °coli cu trei dascăli în care să se înveţe, pe lîngă limba română, latina °i greaca3.
În lumina celor de mai sus este clar că textul principal după care s-a „izvodit este cel grecesc, menţionat în enunţarea titlului, în predoslovia adresată principelui Gh. Râkoczi °i în predoslovia către cititori, subliniin-du-se că în primul rînd izvorul grecesc a fost urmat. De altfel, argumentele se vor înmulţi în analiza comparativă care urmează. Din pasajul de mai sus rezultă că în tiparul româno-transilvănean se afla cultura valahă din sud, de la care sînt cerute °rifturile. Deci în tiparul ardelean care a realizat Noul Testament de la Bălgrad trebuie neapărat subliniat rolul românilor.
Cei care au tradus după Silvestru, criticat tocmai pentru „neînţelesul limbiei °i cărţii grece°ti", încep a „posledui" °i a „tocmi" traducerea acestuia. Este firesc să se înţeleagă că cei care au continuat traducerea erau persoane cu o anumită experienţă, cu bune cuno°tinţe de limbi străine, căci ei nu se
1 Ibidem.
2Drăganu, Hist., p. 42.
3  atefan Mete°, Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungaria, vol. I, Sibiu, 1935, p. 196.
84
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
mulţumesc numai cu repro°ul amintit adus lui Silvestru, ci invită la sfîr°it pe cititori să compare traducerea lor cu originalul pentru a vedea „pre care cale au îmblat .
Traducătorii indică sursa principală a lucrării lor - „izvodul grecesc - °i sursele secundare - adică tot ce au fost ei convin°i că porne°te de la originalul grecesc. Ne întîmpină deci traducători cu un anumit „trecut °tiinţific, care consideră necesar ca în prefaţă să enumere izvoarele, care se gîndesc să facă rezumatul fiecărui capitol. Împărţirea capitolelor în stihuri (versete) pentru a putea fi găsite cît mai u°or se datore°te, însă, probabil unei ediţii străine a Noului Testament.
Dovezi că s-a utilizat ca „izvor primordial textul grecesc al Noului Testament mai avem, pe lîngă predosloviile menţionate °i pe lîngă concepţia despre traducere care reiese de aici, °i din alte trei împrejurări:
1. menţionarea expresă a folosirii textului grecesc: „grecea°te a°ea-i acest vers , „la grecească nu era etc., precizări marginale din care se deduce normal că traducătorii confruntau diversele traduceri pe care le aveau în faţa ochilor cu originalul grecesc;
2. împrumutul de cuvinte grece°ti °i explicarea lor marginală pentru a le face accesibile: areopag, canon, chimbol, condrat, diacon, evrochilidon (vînt), filosofi, gangrenă, gazofilachia (termenul care apare o singură dată °i în Tetraevanghelul lui Coresi), gheena (< v. sl. geena < gr.), iotă, isop (< sl. isopu < gr.), maghi (<gr. magos,lat. magus), mintă (< v. sl. menta < gr.), nardos, sinagogă, statir, stihie (<sl. stihija < gr.), teatron, tetrarh, typografe. După cum se vede, unii dintre ace°ti termeni au pătruns în limba română prin intermediul limbii slavone; iată °i explicaţiile marginale ale unora dintre ace°ti termeni1:
„Atuncea Irod pre ascuns chemă pre maghi (Matei,f.4,c.2) "filozofi
„Atunci Irod văzînd că fu batjocurit de maghi  (Matei, f. 48, v. 16) "găcitori
„...Iotă una nu treace..." (Matei,f.7,a.c.5,v.18)
"sau certă sau o slovă care-i mai mică „Intru aceea vreme auzi Irod tetrarha biruitoriu...  (Matei, p. 18, b, c. 14,
v. 1)
"al patrulea biruitoriu de lume „ai iacă veni unul de î(n) mai marii sinagogei (Marcu, f. 46, b, c. 5, v.
22)
"a săborului
... „ - Ce vă păziţ(i) voi în°ivă că vor da pre voi î(n) sinagogile lor" (Marcu,
f. 59, b, c, 13, v. 9)
"pre unde sînt strîn°i de ascult cuvîntul lui Dumnezău 1  Gabriel Pepelea, Cîteva precizări în legătură cu izvoarele şi glosele Noului Testament
de la Bălgrad, în LR, 12 (1963), nr. 3, p. 274-276.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
85
„Iară nu preste multă vreame să lovi î(n)tru ea vănt cu vihor carele să cheamă evrochilidon  (Fapte, f. 170 b, c. 27 v. 14).
"numele văntului despre răsărit cu vîscol reapede „... fire-a° ca o aramă răsunătoare °i ca un chimbol nerăsunînd" (Fapte,
f. 234 b, c, 13, v. 1)
"Chimbol canon sau harfă cu strune „ai cuvîntul lor pa°te ca gangrena  (Fapte, f. 285, a, c. 2, v. 17)
"gangrena iaste boala ce mănăncă carnea omului „Ce vai de voi fariseilor ce zeciuiţi minta °i ruta °i toate legumile (Luca,
f. 84, b, c. 11, v. 42)
"izma
„Iară ei împlură burătele de oţăt cu isop" (Ioan, f. 131, b, c. 19, v. 29) "trestie
„... Vai de voi cărturari °i farisei făţarnici că zeciuiţi minta, cimbrul °i
cheminul" (Matei, f. 30, b, c. 23, v. 23)
"izma ; "molotrul ce-i ca mărariul „... faceţi pre al fiului gheenei  (Matei, f. 30, a, c. 23, v. 15) "matca focului
„... căutînd văzu pre cei bogaţi aruncînd darurile lor î(n) gazofilachia (Luca, 7, 97, c. 21, v. 1) "vistiarul besearicii
„... °i prinzîndu-l pre el îl duseră î(n) ariopag zicînd... (Fapte, f. 158, a, c. 17, v. 19)
"ariopag iaste casa ora°ului unde să străngea deregătorii „... vei afla un statir (Matei, f. 23, a, c. 17, v. 27) "ban sau aspru .
Cuvintele teatron °i teatru se glosează "celor ce luptă în mijlocul ora°u-lui unde să strîngeau oamenii să vază lucruri de minuni (în pasajul corespunzător din CV °i Pravila lui Coresi apare prăvire, iar în 1688, în Biblie, priveală). Despre rută (< lat. ruta) Densusianu (op. cit., p. 108) arată că a fost introdus prin intermediul altei limbi, pentru că acest cuvînt este cunoscut °i germanilor °i slavilor, fiind un termen botanic în legătură cu farmaceutica. De menţionat că, într-un loc, termenul gr. maghi este explicat tot printr-un termen gr., filozofi; la fel sintagma leagea lumiei, alcătuită din două cuvinte mo°tenite din latină, este explicată prin gr. stihie, ceea ce ar putea constitui un indiciu că atît filosofcît °i stihie erau cuvinte cunoscute, cu o anumită circulaţie în epocă. Un alt argument în favoarea acestei idei îl poate constitui faptul că °i un termen de origine slavă ca mândrii (de la răsărit) este glosat tot cu filosofi (Matei, 4).
3. Folosirea unor nume proprii grece°ti, de exemplu Elisafta.
Un loc important printre izvoarele Noului Testament îl are traducerea latinească; se precizează că este vorba despre traducerea lui Ieronim (Hiero-nymus). Acest text este probabil cel editat la Veneţia în 1587: „Această ediţie, Biblia ad vetustissima exemplaria, Veneţia MDLXXXVII" este bazată
86
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
pe traducerea din greacă în latină a lui Ieronim °i conţine: 1. Hieronymi prologus galeatus; 2. Epistola S. Hieronymi ad Paulinum presbyterum de omnibus divinae historiae libris; 3 Sancti Hieronymi presbiteri in Pentateucum Moysi (praefatio) °i cîte o prefaţă la fiecare evanghelist, precum °i prefeţe la epistolele apostolilor, bazate pe extrase din Ieronim. (Versiunea lui Ieronim a devenit în urma Conciliului trientin (1545-1563) versiunea autorizată oficial de biserica catolică °i e cunoscută sub numele de Vulgata.1)
Ca urmare, °i ca dovadă a folosirii acestei versiuni latine°ti, trimiterile din Noul Testament sînt aproape identice cu cele din Biblia din 1587. Ca °i aceasta, Noul Testament conţine un mare număr de prefeţe scrise în acela°i stil sobru, didactic, bine argumentat, cu ideile sistematizate. Dar cercetarea acestor predoslovii ne arată că este vorba de influenţă exclusiv în organizarea materialului, ceea ce ne permite să considerăm că nu ar fi traduceri din latină, ci „că ne găsim în faţa unor texte originale 2. Trebuie însă privită cu o oarecare rezervă această afirmaţie, dat fiind că prefeţele discutate seamănă cu altele din ediţiile străine anterioare. În fine, din punct de vedere strict lingvistic, prezenţa în Noul Testament a unor termeni savanţi latini precum: pretor, libertin, varvari, stadiu, vers, summa, testament, ţeremonie, vistiaria, preazbiter, scriptură, ruta, publican „căpitan nu poate fi explicată altfel decît printr-un original latin. Un caz aparte îl constituie urător glosat prin "carele e grăitor sau procator", căruia îi corespunde în pasajul respectiv lat. orator. Prin etimologie populară, dată fiind apropierea formală, s-a ajuns la urător de la ură + -tor. Neologismele de origine latină, cărora li se alătură °i unele nume proprii de zeităţi ca Diana, Jupiter, Mercurie, sînt °i ele explicate în notele marginale prin cuvinte populare de largă circulaţie, de exemplu3:
„... Iari curteanii dusără pre el î(n)lăuntru (î(n)) curte carea iaste pretor (Marcu, f. 62, v, c. 15, v. 16)
"ce să zice casă de leage
„preazbiter" (Fapte, f. 197, v, c. 1, v. 1) " cărstnic au ţîrcovnic
„ai rînduind lor prezbiteri î(n) toate adunările credincio°ilor  (Fapte, f.
154, c. 14, v. 23)
„Preazbiterii să fie popii diaconi °i toţ(i) ce-s î(n) cinul besearicii „Deci se sculară unii de î(n) sinagoga carea să chiamă a libertinilor
(Fapte, f. 142, c. 6, v. 9)
„libertinii era carii îi făcea de î(n) slugi sloboda°i „... iară varvarii făcea omenie multă cu noi, făcînd foc...  (Fapte, f. 172,
c. 28, v. 2)
„proştii (necivilizaţi n.n.), se chiamă varvari „... °asezeci de stadii' (Luca, f. 103, a, c. 24, v. 13)
1 Ibidem, p. 277.
2 G. Pepelea, în LR, 13 (1964), nr. 2, p. 151.
3 G. Pepelea, în LR, 12 (1963), nr. 3, p. 278.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
87
„într-o stadie sănt 125 de paş(i)" „... ca cincisprezeace stadii' (Ioan, f. 120, a, c. 11, v. 18) "alergături"
„stadii   (Fapte, f. 314, a, c. 14, v. 20)
"„125 de pa°i; 601 de stadii fac 8 de mii de mile niemţe°ti" „... a celui Testament Nou" (Marcu, f. 606, c. 14, v. 24)
„Ce să zice a legii noao"/ Alteori unii termeni latini erau socotiţi mai cunoscuţi, a°a că cu ei se explică alte cuvinte, de exemplu gr. corban:
„... Iară mai marii popilor luară acei arginţi, ziseră nu să cade ace°tia a-i pune în corban (Matei, f. 35, a, c. 26, v. 28) "vistieria besearecii". Este interesant de menţionat că un termen care este citat în predoslovie ca fiind de origine greacă este, de fapt, un cuvînt latin. Este vorba de poblican, glosat prin vameşi °i mitarnici:
„au °i publicanii fac aceea?" (Matei, f. 7, b, c. 5, v. 46)
„Ce erau atunci vameşi" „ai fu cînd °ădea î(n) casa lui °i mulţi publicani °i păcăto°i °ădea cu Is.? "mitami(ci)"
Cele de mai sus ar putea fi o dovadă indirectă că cei care l-au corectat pe Silvestru erau cărturari ardeleni ce au folosit cu precădere un text latin. De altfel traducătorii explică în note °i unii termeni latine°ti mai vechi, mo°teniţi în limba română, ba chiar °i unele formaţii pe teren românesc considerate probabil a fi insuficient răspîndite:
„ai samănă agrul lui   (Matei, f. 17, a, c. 13, v. 31) "„ holda lui
„Iară după cinci zile pogorî popa cel mai mare Anania cu bătrînii °i cu un urătoriu, anume Terţulie   (Fapte, f. 167, a, c. 28, v. 8) „carele e grăitor sau procatăr" „ai fu tatăl lui poplie cuprinsu de friguri °i de vintre zăcînd"... (Fapte, f.
172, a, c. 28, v. 8)
„Cănd face omul sănge unii zic inima cea rea, ace îi boală „... Iară sosind la treapte tămplă-să a-l duce ne°te viteaji pentru năvala mulţimei   (Fapte, f. 164, a, c. 21, v. 35)
„grădice, stepene, pre carele să sue sus au în foi°or, au în besearecă" „Că s-au copt aua  (Fapte, f. 314, a, c. 14, v. 18)
" poama
„... rotariu (Marcu, 7, 47, c. 6, v. 3) " cioplitor
„Au nu e acesta feciorul cel al rotariului  (Matei, f. 186, c. 13, v. 55) "cioplitoriului"
„ai zise Domnul că aţ(i) avea credinţa ca un grăunţ de mu°tariu zicereaţ murului acestuia  (Luca, f. 93, a, c. 17, v. 6) " rugului
88
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
„Ce fum lini î(n)tru voi...   (Fapte, f. 274, a, c. 2, v. 7) " blănzi
„Alexandru, faurul, mult rău mi-au făcut... (Fapte, f. 286, b, c. 4, v. 15) "zlătariu de aramă 1
În plus, a°a cum a arătat G. Pepelea (loc. cit., p. 280), comparînd textul latin cu cel al Noului Testament, unele pasaje sînt identice din punctul de vedere al lexicului utilizat:
1. „Olice indicare ut non iudicemini. Im quo enim iudicio indicaveritis iudicabimini; in qua mensura, mensi fueritis, remetietur vobis. Quid autem uides festucam in oculo fratris tui, trabem in oculo tuo non uides... "
2. Noul Testament de la Bălgrad,c.7,f.9a.
„Nu giudecareţi ca să nu fiţi giudecaţi, că cu ce giudecată veţi giudeca, giudeca-vă-veţi °i cu ce măsură veţi măsura să va măsura voao.
Dară ce cauţi °tercul în ochiul fratelui tău dară bărna care-i în ochiul tău nu o ai aminte .
Se poate constata că lexicul e aproape acela°i, de°i traducătorii puteau utiliza pentru judeca un termen sinonim ca a osîndi, iar pentru „cu ce măsură", puteau folosi locuţiunile în ce chip, în ce fel.
O altă sursă sigură a Noului Testament a fost textul biblic slavonesc tipărit la Moscova. Acesta explică un număr de slavonisme din Noul Testament, slavonisme care însă este foarte posibil să fi fost răspîndite °i mai dinainte (unele dintre aceste cuvinte apar °i în textele din secolul al XVI-lea). De exemplu: craiu s.m. (f. 4 5: în zilele lui Irod craiu); dihanie s. f. "mulţime (Mat. 14, 14); gubăvie s.f. "lepră (Mat. 8, 3); isprăvi vb. "a îndrepta" (f. V r: noi am început dintîiu a-lposledui (pe Silvestru) °i unde n-au fost bine, am isprăvit şi am împlut °i am tocmit din cît am putut); izvod s.n. "versiune (f. V r: noi n-am socotit numai pre un izvod, ce toate cîte am putut afla; ibidem; mai vîrtos ne-am ţinut de izvodul grecescu); izvodi vb."atra-duce (f. V r: Eronim, carele au izvodit dintîiu din limbă grecească-lătineaşte); năemit vb. part, "tocmit cu plată" (f. 119 r: /păstorul/ cel năemit); otapoc < otcupok, gubăvie "lepră", crăire "regat", izbăvi; pomană s.f. "pomenire" (f. IV r); posledui vb. "a urma; a confrunta (f. V r; noi am început dintîiu a-l posledui (pe Silvestru) şi, unde n-au fost bine, am isprăvit şi am împlut şi am tocmit din cît am putut); săbor s.n. "adunare, consiliu (f. 118 r: îl lăpădară afară den săbor); soroc s.n. "fază, perioadă (f. V r: în toate capetele toate soroacele le-am pus cu număr); vistiiariu s.n. "vistierie (f. IV r: măria ta... le-ai dat plată din vistiiariul măriei tale); zmyrnă s.f. "smirnă" (f. 4 r) etc.2 °i cîteva sensuri vechi din sl: ciude "minuni , viteji "soldaţi , mîndri "înţelepţi (f. 4 r: mîndrii veniră de să închinară lui H(risto)s; ibid. mîndrii de la răsărit veniră la Erosalim).
De asemenea se întîlnesc unele calcuri după slavonă: leamne s.n.pl. "copaci (f. V v.: nume de oameni şi de leamne); unii termeni tehnici ca bîtie
1 Ibidem, p. 279.
2 ILRL, p. 110.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
89
"facere, cartea facerii" (din Noul Testament (f. II v.)) etc. °i chiar formule stereotipe: esteje i proc(iia) (f. II e) etc. Oricum, cantitatea elementelor slave nu este foarte mare în raport cu textele literare din secolul al XVI-lea sau chiar cu slavonismele prezente în textele lui Varlaam °i Dosoftei1.
În fine, cel de-al patrulea izvor indicat este cel ebraic. Evident, în acest caz, ar fi vorba numai de textul lui Matei, scris în aramaică, în timp ce restul - ca, de altfel, °i textele lui Matei de după anul 70-a fost scris în limba greacă. Traducătorii, în erata de la sfîr°itul cărţii, scuzîndu-se pentru gre°eli, le explică astfel: „am scris de cartea Estiriei că nu-i scris întru ia numele lui Dumnezău Savvaoth, căci la Biblia slovenească o au învăluit unii cu ne°te adăusături, iar la Biblia jidovască nu iaste"2. De asemenea, în sprijinul ipotezei că traducătorii vor fi folosit °i o versiune ebraică - pentru partea menţionată - ar putea sta °i faptul că Psaltirea, tipărită în 1651 tot la Bălgrad °i tot de Simeon atefan, a fost, după cum se arată clar în titlu, „izvodită cu mare socotinţă din izvod jidoviesc pre limbă rumânească"3;v.°i prefaţa către principele Ardealului Racoţi II4 °i prefaţa către cititori5.În plus, cei trimi°i de Racoţi în ţări străine aveau scopul de a învăţa din „Scriptura jidovească °i grecească".
În sfîr°it, sînt foarte multe date de limbă care justifică presupunerea lui Ioan Bălan6, după care în afară de acele izvoare „mărturisite , să fi fost utilizat °i unul nemărturisit: „°i ceva ce nu ne spun, dar ne arată textul °i ne spune mintea: Biblia ungurească tipărită de calvini. Cuvintele de origine ungurească °i unele fraze întru totul slugarnice acestei limbi, ne conving pe deplin despre acest lucru . Este vorba, probabil, de Biblia calvină a lui Heltai Gaspar (1562) care are la sfîr°it un glosar cu explicaţia în maghiară a unor cuvinte precum gheena, sinagoga, Rabbi, Mammon, publican.
Într-adevăr, în Noul Testament, a°a cum subliniază Al. Rosetti, B. Cazacu °i L. Onu, ILRL, întîlnim o serie - totu°i nu foarte largă7 - de cuvinte de origine maghiară: aldui vb. (Rom. 6, 5); beteag s.m. (Fapte, 5, 16); chelciug °i chelşug s.m. "cheltuială" (f. IV r: din demnătura şi chelşugul măriei tale; f. V. r: din porunca şi chelşugul măriei sale); leşui °i aleşui (< magh. lesni) "a sta de pîndă , leşuitor "cel ce stă la pîndă ; cebălui (specific Ardealului în „cebăluit de somn" °i „ameţit de somn" < magh. csăbolni (Densusianu, op. cit., 107); făgădaş s. (Fapte, 18, 18) "promisiune , făgădui vb. (Fapte, 12, 34); oca "cauză, motiv , olosi "italieni ; ponos s.n. (Fapte, 6,
1G. Istrate, Un monument important în istoria limbii române literare: Noul Testament de la Bălgrad (1648), în „Mitropolia Moldovei °i Sucevei", 48 (1972), nr. 9-12, p. 753.
2 I. Bianu °i N. Hodo°, Bibliografia românească veche, t. I, Bucure°ti, 1903, p. 170.
3 Ibidem, p. 184.
4 Ibidem, p. 188.
5 Ibidem, p. 189.
6 LCB, p. 138. Maria Rădulescu a identificat ca izvor de comparare maghiar Biblia lui S. Karoly din 1590 (SCL 3/1982, p. 241 °.u.).
7G.Istrate,op. cit., p. 754.
90
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
1) etc. Verbul a părăsi cu sensul de "înceta este, evident, un calc după maghiară: nu părăseşte de a grăi (Fapte, 6, 13); magh. nem hagy fel; felben hagy sau abbangagy; la fel „pre carii stătură înaintea soborului (= elo allitottak "a îngădui lui Dumnezeu" (a asculta pre Dumnezeu) (= engedel-meskedni az Istenemek)1, sau dă înainte "prezintă 2.
În plus unele cuvinte de altă origine au intrat în limba română prin intermediar maghiar, de exemplu piaţă (pentru tîrg) este luat din magh., unde, la rîndul său, se justifică din italiană. Se explică tîrg prin piaţă, de°i tîrg era foarte cunoscut din texte anterioare, dar probabil s-a procedat a°a fiindcă tîrg mai are °i sensul de oraş, nu numai de „loc unde se vinde °i se cumpără .
Tot prin filiera limbii maghiare a pătruns °i sumă „rezumat , de origine latină (summa).ÎnNoul Testament este scris cînd sumă,cîndsummă (iar în Psaltire totdeauna ca în limba latină, summa).
Simion atefan a tradus această operă monumentală de care este legat, indisolubil, numele său?
Se pare că răspunsul - cel puţin parţial - este negativ, chiar dacă, după T. Cipariu, de exemplu, Simion atefan ar fi participat °i el la traducere alături de preoţi calvini. Sigur este că Simion atefan este autorul primei „predoslovii , cea adresată Măriei sale craiului Ardealului, pe care el o semnează „Slugă mai mică °i plecată a Mării tale, Simion atefan, arhiepiscop °i mitropolit scaunului Belgradului, °i a Vadului °i a Maramură-°ului °i a toată ţara Ardealului 3 °i în care adesea apar formulări clare precum: „mi-ai poruncit să caut , „în popii miei preuţi cărtulari .
Predoslovia citată se caracterizează printr-un stil greoi, avînd fraze lungi nu lipsite de pasaje confuze, în care abundă citatele din Biblie °i unele comparaţii. Aceasta spre deosebire de „predoslovia către cetitori scrisă la pers. I pl. într-un stil mult mai simplu, sobru, metodic chiar, în care ideile apar foarte exact exprimate, în 5 „puncte dintre care în ultimul se cere, cu un adevărat spirit °tiinţific, cititorului să judece „izvoarele °i să ierte gre°elile involuntare făcute:
„Mai apoi de toate, rugăm pre cetitorii ce°tii cărţi să nu ne giudece numaidecît pînă nu vor socoti izvoadele °i veţi afla pre ce cale am îmblat.
Adevăr °i noi oameni sîntem °i am putut °i gre°i, să va că am silit den cît am putut, să nu gre°im.
Mai vîrtos de toate pre aceasta ne-am silit să ţinem înţelesul Duhului sfînt, că scriptura fără înţeles iaste ca °i trupul fără suflet .
1 V. L. Gâldi în Acta lg. (Budapesta) XIII, 1963, fasc. 1-2, p. 178.
2 G. Pepelea, în „Biserica Ortodoxă Română   83 (1965), nr. 1-2, p. 122.
3 Despre rolul lui Simion atefan în redactarea uneia din predoslovii, v. pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Bucure°ti, 1981, p.
69-74.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
91
Se poate pune întrebarea dacă au dreptate cercetătorii care, discutînd ideile cuprinse în predoslovia a doua (de exemplu Rosetti, Cazacu, Onu1), vorbesc despre „mărturisirea lui Simion atefan sau despre faptul că în „predoslovia către cetitori , S. atefan „acordă o atenţie specială problemelor limbii literare 2. Opinăm că speciali°tii pot formula concluziile lor în acest fel, pentru că, indiferent cine a scris această predoslovie °i cine a efectuat traducerea întregului text, se poate considera că, în linii mari, concepţia lucrării îi aparţine lui Simion atefan, care, probabil, a °i revăzut traducerea, contribuind astfel la unificarea ei lingvistică. Aceasta ne face să nu putem fi de acord cu N. Iorga3 care crede că Simion atefan nu era un cărturar °i socotim mai nuanţată, °i deci mai aproape de realitate, aprecierea lui N. Cartojan4: „nu era om de cultură deosebită, dar avea un rar simţ, care l-a călăuzit cu chibzuinţă în datoria grea pe care o avea de îndeplinit . Eventual nu ar fi imposibil ca tot lui Simion atefan să-i fi revenit °i redactarea -măcar parţială! - a notelor marginale sau sistemului deosebit de liniatură, trimiterile etc. Totu°i, cu titlu de ipoteză, s-ar putea emite ideea ca aceste operaţii complicate să fi revenit acelei persoane dotate cu un evident spirit metodic care a redactat predoslovia a II-a.
Pe lîngă izvoadele amintite, Noul Testament a beneficiat, pentru o întinsă parte a sa, de o serie de modele, de texte deja traduse în limba română în secolul precedent °i, unele, mai puţine, chiar în secolul al XVII-lea, texte „contemporane deci. Într-adevăr, aproape în întregime „scheletul traducerii este constituit din texte române°ti tălmăcite anterior, „umbra acestora fiind prezentă pretutindeni. Astfel, printre textele din secolul al XVI-lea, Noul Testament s-a folosit pentru Evanghelii de Tetraevanghelul lui Coresi, poate °i de Evangheliarul de la Sibiu, iar pentru Faptele Apostolilor de CV °i de Apostolul lui Coresi. Într-o glosă din Fapte se menţionează chiar un text pe care traducătorul „l-a întors , deci este atestată existenţa unui „model ; pentru ilustrare, iată cîteva fragmente paralele ale Apostolului °i ale Noului Testament:
APOSTOLUL
Atunce Pavel luo-se cu bărbaţii ceia zi demâneaţa cu nu°ii să se curăţească, întrară în beserecă, vestindu-i sfră°itul zilelor de curăţit pînă cînd duse vor fi derept căte vreunul fie°cui de ei aducere. Vtok 7 ned. în zilele acele atunce Pavel.
ai ca vre °apte zile să se sfră°ască a ceia de întru Asia, jidovi văzură el întru beserecă. Vădirâ a toată gloata °i rădicară sprinsul mâinile strigănd: bărbaţi izraili, ajutaţi, acesta iaste omul acela ce spre oameni °i lege °i locurile aceste tutindine tot învaţă, iacă °i grecii aduse beserecă °i spurcă
1 ILRL,p.92.
2 Ibidem,p.91.
3 Istoria literaturii religioase a românilor, pînă la 1688,înStudii şi documente cu privire la istoria românilor, vol. VII 3, Bucure°ti, 1904, p. CLXXII.
4 Istoria literaturii române vechi, vol. II, Bucure°ti, 1942, p. 105.
92
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
aceste locurile sf(i)nte. Era văzând Trofim efesenii cetate cu nusul e lui păru că în beserecă i-au dus Pavel. Rădică-se cetatea toată °i fură curănd oamenii °i prinseră Pavel, trâgea-l el afară de în beserecă. ai aicea-°-nchi-seră u°ile °i socoti să-l ucigă el. Ce °i vesti cătră mieariul spire că tot smenti-se Ier(usa)limul °i aciea-° luară voinicii °i sutariul; curseră la dîn°ii. Ei văzură meariul voinicii stătură de batere Pavel, apropie-se °i-l luo el 164r pusără spre el mîinile. 28. strigînd: „Bărbaţi israilteani, agiutaţi, acesta-i cel omu, carele împotriva oamenilor °i a legii °i acestui loc, pre toţi, pretutin-dinea învaţă °i încă °i pre greci au adus în beserecă, °i au spurcat acest sfînt loc . 29. (Că văzuse pre Trofim efeseanul în ora° cu el, pre carele le părea că l-au dus în besearecă Pavel). 30. ai să turbură derept însul tot ora°ul, °i fu curărea oamenilor, °i prinzînd pre Pavel trăgea-l deîn besearecă °i numaicît închiseră u°ile. 31. ai căutînd el să-l omoară, e°i veastea la căpitanul °ireagului, că s-au turburat tot Ierosalimu. 32. Iară el numai decît luînd vităji °i suta°i cu el °i alergă la ei, iară ei deaca văzură pre căpitanul °i viteajii părăsiră de-a bate pre Pavel. Atuncea deaca să apropie căpitanul, prinse pre el, °i porunci să-l lege pre el cu două lanţuri, °i întrebă cine-ar fi °i ce au făcut °i zise să-l leage cu căte doao lanţure de fier °i întrebă, ce ia°te °i ce-au fapt. Alţii alte oarece striga întru gloate, nu pute înţeleage aiave de voroavă, zise că-l aducă el în plăc (p. 95-97, ap. Crestomaţia romanică I, p. 178-9). V. °i Tetraevanghelul lui Coresi, p. 98, 106v-107r.ai cu nusul răstigniră / doi tlăhari. Unul de-a dereapta / unul de-a stânga. ai se izbândi / scriptura ce se grăia „°i cu ce fără / leage mă socotiră ai mergea hu/liea, clăti capetele lor °i gră/iea „Ace/sta spărgea beseareca 107r °i a/ treea zi o zidiea. Măntuea°te-te însu//ţi °i de°tingea de în cruce. A°ijde/rea °i mai marii preuţi bătjocurea unul cătră alalt cu cărtularii/ grăia: „alţii măntuea°te, pre el / u°i nu putu măn/tui. Hristos împăratul / izraililor să de°tingă acmu de / cruce să vedem °i să crea/dem lui °i răstignitul cu nusul împută lui.
Fură °ase ceasure, un/tunearec fu prespre tot pămăntul pănă al noaole ceas °i întru al / noaole ceas strigă Isus, cu glas ma/re grăi: „Eloi, Eloi, lima / sava eani , ce easte de se spune: „du/mnezeul mieu, dumnezeul mieu, / întru ce mâ lăsa°i?" Si unii de ceia / ce sta, auziră, grăiră: „Aceasta Ilie/ strigă . Curse unul °i împlu / bureatele de oţet, puse-l întru o / trestie, adăpa el, grăi: „Lăsaţi să vedem de va veni Ilie să-l ia el . E Isus lăsă glas mare, răpo/să. Si podoaba beseareciei sparse-se // în doaea de sus pânâ jos. Văzu / vătahul sta langa el că a°a stri/ga °i răposă, zise: / Adevăr omul aceasta fiiul lu dumnezeu / era. Era °i mueri, căuta de depar/te; într-însele era Maria Magda/lina °i Maria lu Iacov micul °i a lu Iosie mumă °i Salomiia.
Sau 202r, ed. p. 149:
Răspunse Isus: „Nece mine / °tiţi, nece pârintele mieu. De-aţi fi °tiind mine, °i părintele mieu aţi fi °tiind .
Aceste cu/vinte grăi Isus în gazofilachie, învăţa / în besereca °i nimea nu prinse / el că nu era venit ceasul lui. Zise amu iara lor Isus. Zise domnul cătră ceia ce mearse/ra cătra el, iudeilor, „Eu / mă duc °i veţi căuta mine °i
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
93
în păcatele voastre muri-veţi. Un/de voi eu merge, voi nu veţi putea / veni . Grăiră amu Iudeii: 202 „Au / doară însu°i se va ucide că gră/ia°te: „Unde voi eu mearge voi nu veţi / putea veni?" Zise lor: „Voi de jo/s sănteţi, eu de sus sănt. Voi de în lume aceasta sănteţi, eu nu sănt / de în lumea ceasta. Zic amu voao că / muri-veţi în păcatele voastre. De amu // no veţi creade că sănt eu, muri-veţi în păcatele voastre" Grăiră lui: /„Tu cine e°ti?" Zise lor Isus: „Ca o cepătură grăesc voao. Mult amu / a grăi de voi °i să judec ceea / ce m-au trimes adeverit iaste / °i eu ce am auzit de la el, aceaia / grăesc în lume . Nu înţelege amu că / părintele lor grăiia. Zise lor Isus: /„Căndu se va înălţa fiiul omenesc, a/tunce veţi înţelege că eu sînt? / °i de mine°i nu fac nemică, ce / cum m-au învăţat părintele mieu / aceea grăesc °i cine m-au tri/mes, cu mine iaste. Nu va lăsa mine singur părintele că eu în/godinţa lui fac pururea . Acea/sta lor grăi. Mulţi crezură în/tru el. Sau 123r °i 123v, ed. p. 107:
123v în vreamea aceaia era Isus întru una de cetăţi °i iată un bărbat plin de stricăciune °i văzu Isus, / căzu jos, rugă el, grăi: „Doamne, de-ai vrea, putea-m-ai curăţi". ai tinse / măna, pipăi el, zise: „Voiu, curăţea°te-te" ai aciia stricăciunea duse-se de / la el °i acela porănci lui: „Nemunuia //să nu spui .
Noul Testament
27. ai cu El răstingniră doi tîlhari, unul de-a dereapta Lui °i altul de-a stînga Lui. 28. ai să împlu scriptura carea zice, °i între lotri să numără. 29. Iară ceia ce trecea hulia pre El, clătindu cu capetele sale °i grîind, a, tu cela ce spărgeai beseareca, °i în trei zile o zidiai. 30. Mîntuia°te-Te singur °i pogor de pre cruce. 31. A°ijderea °i popii cei mari bătîndu-°i gioc, zicea unul cătră alt, cu cărtularii: Pre alţii au mîntuit, iară pre Sine nu să poate măntui. 32. Hristos, craiul cela a lui Izrail, să pogoară acum de pre cruce, să vedem °i să creadem, °i cei ce era răstigniţi cu El, cu mustrare huliia pre
El.
33. Deci fiind ceasul al °aselea, întunearec fu preste tot ţănutul pînă la al noaole ceas. 34. ai în al noale ceas strigă IIsus cu glas mare, zicînd: „Eloi, Eloi lamma, savahtani ce să zice „Dumnezăul Mieu, Dumnezăul Mieu, că ce Mă lăsa°i?" 35. ai unii deîn carii sta acolea, auzind, zicea iaca pre Ilie strigă. 36. Iară aleargă unul, °i împlînd bureatele cu oţăt, puse în trestie, deade să bea zicînd: „Lăsaţ să vedem veni-va Ilie să-L ia pre El? 37. Iară Isus slobozi glas mare °i răpăosă. 38. Si catapeteazma besearicii să rupse în doao, de sus pînă gios. 39. Iară deacă văzu suta°ul carele sta înaintea lui, că strigînd a°a răpăosă, zise: „Adevăr omul acesta fiiul Lui Dumnezău era". 40. Iară era °i mueri de departe prevind: întru carele era Maria Magdalina °i Maria lui Iacov celui mic °i muma lui Iosie °i Salomia.
116v Răspunse Iisus: „Nece pre Mine cunoa°teţi, nece pre Tatăl Mieu, că aţ cunoa°te pre Mine °i pre Tatăl Mieu aţ cunoa°te". 20. Aceastea cuvinte grăi Isus în gazofilachiia învăţînd în besearecă °i nime nu-L prinse pre El că încă nu venise ceasul Lui.
94
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
21. Zise derept aceaia iară Iisus lor: „Eu voiu merge °i Mă veţi căuta pre Mine °i în păcatul vostru veţi muri, unde merg Eu voi nu puteţi veni". 22. iară jidovii ziseră: „Doară să va omorî Însu° că zice unde mergu Eu voi nu puteţi veni? 23. Atunci zise lor: Voi de aicea de gios sînteţi, eu de sus sînt, voi den lumea aceasta sînteţi, eu nu sînt deîn lumea aceasta. 24. Derept aceaia zic voao că veţi muri în păcatele voastre, că de nu veţi creade, că eu sînt acela muri-veţi în păcatele voastre. 25. ai zisără lui: „Tu cine e°ti?" Atunci zise lor Iisus: „Acela ca dentîiu zic voao. 26. Multe am de voi a grăi °i a giudeca, ca cela ce M-au trimes adevărat iaste °i eu care am auzit de la El aceastea grăescu lumii". 27. ai nu înţeleasără că de Tatăl grăiia lor. 28. Zise lor IIsus: „Cînd veţi înălţa pre Fiul omenesc atunce veţi înţeleage că Eu sînt, °i de Mine nu fac nemică, ce cum Mă învaţă Tatăl Mieu aceastea grăescu. 29. Că Cela ce M-au trimes cu Mine iaste, nu Mă lăsă pre Mine Tatăl singur, căce eu ceale ce-I plac Lui fac în toată vreamia .
30. Aceastea grăind El mulţi crezură între El.
72v ai fu cînd era El într-un ora° °i iată atunci veni la El un om plin de stricăciune °i văzînd pre Iisus căzu spre faţa Lui, ruga pre el grăind: Doamne, de-ai vrea, poţi mă curăţi. 13. ai tinzînd mîna, tinse pre el, zicînd: „Voiu, curăţea°te-te", °i atunci° să duse stricăciunea de la el. 14. Iară El porunci lui, nemurui să nu spue.
De asemenea se pare că traducerea a utilizat pentru citatele din Facere °i Ieşire, °i unele fragmente din Palia de la Orăştie:
PALIA DE LA ORĂaTIE
Bitie 2, 24: Derept aceia omul va lăsa tatăl său °i muma, °i se va lepi muieriei, °i vor fi amîndoi un trup.
Ishod 9, 16: Derept ce iară am rădicat pre tine, cum pre tine să-mi arăt putearea mea, °i cu numele mieu să se povestuiască în tot pămîntul.
NOUL TESTAMENT
Efes. 5, 31: Pentraceia lasă omul pre tatăl său °i pre mumă sa, °i să lipe°te către muiare sa, °i vor fi amîndoi un trup.
Rom. 9, 17: Ci pre aciasta tem rădicat pre tine, ca să arătu întru tine puteria me, °i ca să sâ vestescă numele mieu întru tot pământul1.
În general însă, din pasajele comparate de mai sus reiese cursivitatea textului din 1648; aceasta se explică printr-o sintaxă °i o topică mai liberă ca °i printr-o serie de forme morfologice °i de cuvinte de asemenea „mai pre înţeles", în care unui arhaism (°i ca sens) îi ia locul un termen mai nou. Vom exemplifica aceste afirmaţii comparînd textul din Tetraevanghelul lui Coresi cu Noul Testament: alţii mîntuiaşte - pre alţii; să-l ia el - să-l ia pre el, nece mine - nece pre mine, veţi căuta mine - mă veţi căuta pre mine; nu va lăsa mine - nu va lăsa pre mine; cu nusul - cu el; să deştingă - să pogoară; pre eluşi - pre sine: curse - alergă; pu-se-l - şi-l puse; adăpă - şi-i deade să bea; ogodinţă - ceale ce-i plac lui, lăsă glas - slobozi; podoaba - catape-teazma; sparse-se - se rupse; vătahul - sutaşul. căuta - prevind; Maria lu
1 Apud I. Bălan, op. cit., 141-142.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
95
Iacov micul - Maria lui Iacov celui mic; aţi fi ştiind - aţ cunoaşte; nu era venit -nu venise; muri-veţi - veţi muri; de mineşi - de mine; pipăi - atinse.
Totu°i, sînt unele locuri în care traducerea coresiană este mai izbutită °i mai apropiată de formele fixate ulterior de limba literară română în raport cu Noul Testament: se izbîndi - se împlu; împăratul - craiul; am a grăi de voi -am de voi a grăi; se va înălţa - veţ înălţa; căzu jos - căzu spre faţa lui; nemunui - nemărui.
Trebuie însă subliniat că sînt texte în Noul Testament carenuau cunoscut nici un model în limba română, care, deci, acum se traduc pentru prima dată în române°te. În această situaţie este de ex. Apocalipsul, din care redăm pentru exemplificare următorul fragment pe care-l punem -pentru a se urmări accesibilitatea textului din 1648 - în paralel cu textul corespunzător din Biblia ed. 1968.
NOUL TESTAMENT
1. ai să arătă sămnu mare în ceriu: muiare îmbrăcată în soare, °i supt picioarele ei era luna, °i în capul ei erastemaa12steale.
2. ai greoaestrigaîndurere°isă munciia să nască.
3. ai să văzu alt sămnu în ceriu, iată era un bălaur mare ro°iu, avind 7 capete °i 10 coarne °i în capetele lui era 7 steme.
4. ai cu coada lui trăgea a 3-a parte de stealele cerului °i le lepăda pre pămînt; iară stătu bălaurul înaintea mueriei carea nă°tea, ca să înghiţă fiiul ei dacă-l va na°te.
5. ai născu fiiu, carele are a pa°te toate limbile cu toiag de fier: °i fu răpit fiiul ei la Dumnezău °i la scaunul Lui.
BIBLIA,APOCALISPA CAP.12
1. ai s-a arătat în cer un semn mare; o femeie înve°mîntată cu soarele; °i luna era sub picioarele ei °i pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
2. ai era însărcinată °i striga, chinuindu-se °i muncindu-se ca să nască;
3. ai alt semn s-a arătat din cer: iată un balaur mare, ro°u, avînd °apte capete °i zece coarne, °i pe capete °apte cununi împărăte°ti.
4. Iar coada lui tîra a treia parte din stelele cerului °i le-a aruncat pe pămînt. ai balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, care îl va na°te.
5. ai a născut un copil de parte bărbătească °i el avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. ai copilul fu răpit la Dumnezeu °i la tronul Lui.
96
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
6. Iară muiarea fugi în pustie unde avea loc gătit Ei de la Dumnezău, să o hrănească acolea pre ia, întru o mie °i doao sute °i °asezeci de zile.
7. ai fu război în ceriu: Mihail °i îngerii lui făcură război cu bălaurul, °i bălaurul încă se luptă °i îngerii lui.
8. Ce nu biruiră, nece locul lor mai mult să află în ceriu.
9. ai fu lepădat acel bălaur mare, °iarpele cel de demult, ce să chiamă diavolul °i Satana, carele amăgea°te toată lumea: °i fu lepădat pre pămînt °i îngerii lui încă fură cu el lepădaţi.
10. ai auziu glas mare în ceriu zicînd: „Acum fă spăseniia, °i puterea °i împărăţiia a Dumnezăului nostru °i putearea Hristosului Lui, că lepădatu-i vînzătoriul fraţilor no°tri, carele vindea pre ei înaintea Dumnezăului nostru, zua °i noaptea.
11. Ce ei biruiră pre el pentru sîngele Mielului °i pentru cuvîntul mărturiei Lui °i nu-°i cruţară viiaţa sa pînă la moarte.
12. Derept aceaia bucura-
ţi-vă, ceriuri, °i ceia ce lăcuiţi întru iale, vai celora ce lăcuescu pre pămînt °i pre mare, că au pogorît diavolul cătră voi, plin de mînie mare, carele °tie că are vreame puţinea.
13. ai după ce văzu balaurul că fu lepădat pre pămînt, goniia muiarea care născu fiiul.
6. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute °aizeci de zile.
7. ai s-a făcut război în cer: Mihail °i îngerii lui au pornit război cu balaurul. iar balaurul °i îngerii lui au stat în luptă.
8. Dar ace°tia n-au izbutit, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
9. ai aruncat a fost balaurul cel mare, °arpele cel de demult, care se chiamă diavol °i satana, cel ce în°ală toată lumea, aruncat a fost pe pămănt °i îngerii lui aruncaţi au fost cu el.
10. ai am auzit glas mare, în cer, zicînd: Acum s-a făcut mîntuirea °i puterea °i împărăţia Dumnezeului nostru, ziua °i noaptea.
11. ai ei au biruit prin sîngele Mielului °i prin cuvîntul mărturiei lor °i nu °i-au iubit viaţa lor, pînă la moarte.
12. Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri °i cei ce locuiţi în acestea. Vai însă, pămîntule °i mare, fiindcă diavolul a coborît la voi, avînd mînie mare, căci °tie că timpul lui e scurt.
13. Iar cînd a văzut balaurul că a fost aruncat pe pămînt, a prigonit femeia care născuse pruncul.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
97
14. Ce fură date muerii doao arepi mari de vultur, să zboare deînaintea °iarpelui în pustie în locul ei, unde să să hrănească într-acea vreame, °i în vremi °i giumătate de vreame.
15. ai slobozi °iarpele din gura sa după muiare apă ca un rîu ca să o potopască rîul.
16. Ce fu într-agiutoriu pămîntul, muierii, °i deschise pămîntul gura sa °i înghiţi rîul, carele slobozise bălaurul din gura sa.
17. Mînie-să derept aceaia bălaurul pre muiere, °i mearse să facă războiu cu rămă°iţele de sămînţa ei, carii păzescu poruncile lui Dumnezău °i au mărturia lui Iisus Hristos.
18. ai stătu spre năsipul măriei.
14. Dar femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme °i vremuri °i jumătate de vreme, departe de faţa °arpelui.
15. Atunci °arpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un rîu ca s-o ia rîul.
16. ai pămîntul i-a venit femeii într-ajutor, căci pămîntul °i-a deschis gura sa °i a înghiţit rîul pe care-l aruncase balaurul din gură.
17. ai balaurul s-a aprins de mînie asupra femeii °i a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dummnezeu °i ţin mărturia lui Isus.
18. ai a stat pe nisipul mării.
De altfel, în general, indiferent de „model , în Noul Testament ne întîm-pină nu puţine pagini transpuse nu numai cursiv, ci °i cu spirit estetic, deci cărora nu li se poate nega o anumită valoare artistică, de exemplu:
„ai iată fu cutremur mare pe pămînt °i soarele fu înecat ca un sac cernit °i luna fu toată ca sîngele. ai stealele ceriului căzură pre pămînt cumu-°i leapădă smochinul poamele sale cîndu-l scutură vînt mare" (p.
308r).
„Atuncea e°ind de grabă fugiră de la mormînt, că era cuprinse de tremur °i de mirare, °i nemică nemurui nu zicea, că să temea" (63v).
„Fiţi treazvi, prevegheaţi-vă, că pizma°ul vostru, diavolul, ca un leu răcnind încungiură căutînd pre cine are înghiţi   (p. 186r.).
„ai deade pre ei să slujească °ireagul ceriului, cumu-i scris în cartea prorocilor   (p. 144r.).
„ai auziiu glas din ceriu ca glas de ape multe °i ca glas de tunet mare, °i auziiu glasul lăuta°ilor lăutînd cu lautele sale. ai cînta ca un cîntec nou înaintea scaunului   (p. 313v.).
În concluzie, transpunerea în limba română a Noului Testament a avut un mare număr de izvoade °i de asemenea cîteva modele în limba română.
Sursele sînt de două feluri: mărturisite °i nemărturisite; dintre cele mărturisite, una este principală - °i anume cea greacă °i celelalte secun-
98
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
dare: latine°ti, slavone; sursa nemărturisită, tot din categoria celor secundare, este cea maghiară.
Modelele sînt cîteva traduceri anterioare care au fost, desigur, puse la contribuţie; există însă °i texte din Noul Testament care sînt, acum pentru întîia dată, tălmăcite în limba română.
Nu este lipsit de interes de remarcat că unele cuvinte rare întîlnite în Noul Testament se găsesc, cu foarte puţine atestări, tocmai în texte traduse anterior care au servit ca „model în secolul al XVI-lea1.DeexempluPO (răzmeriţă (1) (în plus în DI2 3în Sl3 3), paralipomen (5), ocă (6), corfă (2), şireag (3), poroboc (38) (în DI - poloboc),în T. şterc (6), cimbru (1) (în Sl. numai ca toponimic), făurar (3), gazofilachie (1), nardos (2), mărar (1), izmă (2), filozof (1), învita (1), pretor (1), traistă (1),filer (3); în C.Ev. grivină (1)°iîn DI °i Sl gubav (4), traistă (1).
Alte cuvinte, atestate în NT se regăsesc numai în DI: urşănic, hangeriu, sau numai în Sl: săcriu, stih sau în amîndouă (DI °i Sl): săcure, sabie, logofăt, divan.
De asemenea, trebuie observat că unele cuvinte din Noul Testament, atît din categoria celor savante, împrumutate, cît °i a celor populare °i regionale, nu sînt înregistrate anterior în lucrările citate. În această situaţie sînt: tipografie, apocalips, poblican, statir, stih, catapeteasmă, căpitan, libertin, areopag, ruta, alabastru, agru, chibzuială, colţun, urătoriu, mahramă, opăci, tărhat, otapoc, aleşui, alămojnă.
Din punct de vedere etimologic, aceste cuvinte sînt de origine:
- latină: invita, pretor, publican, făurar, căpitan, libertin, ruta, alabastru, agru;
- greacă: tipografie, filozof, apocalips, sinagogă (poate lat.?), statir, para-lipomen, cimbru, gazofilachie, catapeteazmă, nardos, ariopag, colţun;
- slavă: săcriu, răzmiriţă, stih, sabie, logofăt, grindină, gubav;
- maghiară: filer, şireag, aleşui, alămojnă, tărnaţ, tărhat, chibzuială; aceste origini pot constitui o dovadă în plus asupra izvoarelor principale °i secundare ale Noului Testament.
În afară de acestea, alte cuvinte sînt de origine:
- autohtonă: traistă, mărar;
- turcă: hangeriu, divan, mahramă;
- germană: corfă;
- de origine necunoscută sînt: urşănic, poroboc, şterc (lat.?), otapoc, ocă, izmă, moletru, opăci.
Un deosebit interes lingvistic prezintă în Noul Testament predosloviile sale. Nu numai cele două, dintre care cea către cetitori este vestită prin principiile expuse, dar °i celelalte, pentru că trebuie subliniat că, în afară de cea amintită imediat mai înainte °i de cea semnată de Simion atefan, în
1 Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 121-245.
2 Documente şi însemnări din secolul al XVI-lea, Bucure°ti, 1979.
3 Dicţionarul elementelor române din documentele slavo-române, Bucure°ti, 1981.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
99
cuprinsul Noului Testament mai există nu mai puţin de alte 23 de predoslovii care au format obiectul de studiu al lui G.F. Pepelea1. Aceste predoslovii de mărime foarte diferită - mergînd de la cîteva rînduri pînă la 7 pagini °i jumătate -, însumează circa 55 de pagini. Ele sînt deosebit de importante, pentru că reprezintă expuneri ale traducătorilor °i, în acest caz, ar fi texte originale, eliberate de povara traducerii, desprinse de tutela oricărui text străin. La acestea trebuie adăugate Summa apocalipsului a lui Ioan °i Summa capetelor (peste 30 de pagini), toate caracterizate printr-un stil lapidar, dovadă a capacităţii de conciziune °i de sistematizare a celor care scriau (v. cu unele rezerve însă, la care trebuie adăugat tonul reformat al pasajelor citate). A°a cum am mai amintit, în toate aceste pagini poate fi vorba de o influenţă latină °i maghiară în modul de organizare a materialului, dar nu de o preluare de texte, de°i o asemenea afirmaţie ar trebui verificată prin comparaţia dintre diversele ediţii de Biblii °i de fragmente de Biblii din secolele al XVI-lea °i al XVII-lea. De altfel, în unele locuri, predosloviile par a aduce dovezi directe în sprijinul originalităţii lor, autorii exprimîndu-se la persoana I: a) „Derept aceea cum am °i sămnat în prea-dosloviia rîmleanilor °i mai adevărat să arată că 7 cărţi au scris în Roma în prinsoare" (Predoslovia galateani, f. 250 r), b) „Cărţile grece°ti zic că-i scrisă în Efes °i între aceasta ţîncunoi °i Hrisostom °i Athanasie °i Dionisie. depre aceastea am scris mai mult la predoslovia rimlenilor"   (f. 223 v)2.
Un alt argument în favoarea tezei că aceste predoslovii sînt originale este că ele exclud posibilitatea reproducerii directe a unor izvoare latine (catolice), deoarece conţin atacuri violente la adresa „Jejuviţilor" °i a „pa-
pi°tilor (cf. p. 202 b °i 279 a).
În fine, un important argument îl poate aduce chiar stilul acestor predoslovii, un stil foarte apropiat de cel întîlnit în „Predoslovia către cetitori , caracterizată printr-o expunere simplă, clară, didactică.
În aceste predoslovii, a°a cum arată G.F. Pepelea în articolul citat, se dezvăluie cuno°tinţele vaste - pentru vremea lor - ale traducătorilor, formaţia lor umanistă; de exemplu din Predoslavia la corintheani (fila 222 °i urm.). „Scrisu-o-au corinteanilor. Corinteanii s-au chemat ahaei. Ahaia iaste ţînu-tul mai den sus °i mai frumos a lui Peloponis carele să chiamă acum Morea lîngă izmul grecesc, aproape de Atica. În izmu au fost făcut Corintul între doao mări; era loc de neguţători mare °i cu frămseaţe °i cu bogăţie multă °i vare cum era înfrămţesat în bogătate °i în frămseaţe a°a era vestit °i în slăbiciune °i în multe fealiuri de păcate. Era făcută în loc tare între doao mări pentruaceia să zice că nu poate merge fiete cine în Corint, fost-au °i răsipită de Nummno împăratul Romei până în pămînt pentru că n-au priimit solii rimleanilor cu cinste. După aceaia iară°i o au prenoit August împărat °i s-au întemeiat ca °i nainte..." Sau Predoslovia către coloseni: „Cine au fost ace°ti coloseani °i unde au fost ora°ul lor nu înţeleg toţi
1 În LR, 13 (1964), nr. 2, p. 149-156.
2 Ibidem, p. 151.
100
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
cărtularii într-un chip; unii zic că au fost rodoseani pentru că în acel ostrov al Rodosului au fost rădicat un stîlp de piatră înaltu °i minunat Soarelui, carele se chiamă Colos °i acela-i unul de cele 7 minuni din lume. Despre acel Colos s-au chemat oamenii acelui ostrov coloseani, cum zic mulţi. Iară alţii că Colosul au fost Frighia în Asia cea mai mică; a°a înţeleage Hrisostom °i-°i întărea°te cuvîntul cu aceasta că apostolul zice cap. 4. Să cetească această carte ce-i scrisă la colaseani în Laodichia °i care era scrisă în Laodichia, să o cetească în Colos. De aicea se veade că s-au fost vecini coloseanii cu laodichianii, care ora° era în Frighia, pentru aceaia °i Colosul a fost în Frighia, a°ia zice °i Eronim °i Theofilact °i alţii mulţi. De acest ora° zic că după moartea apostolului supt Neron împărat depreună cu Laodochia °i Erapoli, în cutremurarea pămîntului s-au răsipit °i au perit... 1.
În plus, predosloviile acestea sînt interesante °i din punct de vedere lingvistic, pentru că în ele se surprind o seamă de termeni care nu apar în cadrul traducerii: eretici, epicurei, jejuviţi, papişti, mirodenie; de menţionat °i larga utilizare a substantivelor abstracte în -ură: îndoitură "îndoială", adevă-rătură, chemătură, usebitură, păgubitură, mărturisitură care merge mînă în mînă °i cu unele derivate din text: secerătură, îndemnătură, chemătură, cursură, răpitură, smintitură etc.
În fine, predosloviile ne relevă o anumită varietate de stiluri, un început de diversificare stilistică în cadrul aceluia°i foarte întins text: astfel sînt relativ frecvente unele elemente ale stilului oral. În Predoslovia de Pavel şi cărţile lui apar întrebări caracteristice acestui stil: „Aicea ară putea întreba cineva, pentru ce s-au pus Pavel numele lui la începutul cărţilor lui? ce nece Mosi, nece prorocii care au fost mainte de el în Leagea veachie, nece în Leagea noao evagheli°tii Matei, Marcu, Luca, Ion n-au pus numele lor la începenia cărţilor lor? (f. 202), sau Predoslovia la efeseani: Scris-au mia multe de acealea, au ba? „ai zice că au avut război cu fierile °i au avut u°ă deschisă cătră propovedaniia evanghelii °i pizma°i mulţi" (fila 256 b v., idem p. 155); de asemenea începuturi ale stilului polemic: „Jejuviţii vrînd pre Antihristu a-l pune spre apostoli °i pre scriptura sfîntă nu li-e ru°ine a întreba astăzi: de unde °tim că-s cărţile lui Pavel scriptură sfîntă (f. 202 v). Sau „Ce noi lăsăm nebuniile acelora °i ne însoţim cu cărtularii aceea carii învaţă depreună în beseareca lui Dumnezău... (f. 290) °i ale stilului didactic, cel care, de fapt, predomină. Vom exemplifica printr-un fragment din întinsa „predoslovie de Pavel °i de cărţile lui , predoslovie caracterizată printr-un stil sobru, în care expunerea este împărţită în mod logic, foarte organizat, pe puncte: „Iară cărţile lui Pavel a fi a lui să cunoscu din doao lucruri: întîiu, că toate cărţile lui au numele lui la începeniia lor. A doa oară toate epistoliile lui să pecetluescu cu acest cuvînt: „mila Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi, amin . Cum zice el c-au sămnat toate poslaniile cu aceste cuvinte. 2. Solun 3 stih 17.
3 Pentru ce ispravă au scris aceastea cărţi °i de ce?
1  G. Pepelea, loc. cit., p. 153-154.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
101
1. Întîi pentr-aceasta, că se învăţase el de faţă cu cuvinte înaintea adunărilor credincio°ilor, acealea lucruri au vrut să le aducă lor den cărţi aminte pre scurt. 2. A doa oară carele zisease de taină mai închise °i mai întunecoase despre credinţa, au nu le spusease unele, după aceaia cu scriptura lui cea sfîntă le-au arătat aiave cu de-adinsu °i mai luminos °i pentru aceastea, că în unele locuri iaste agiutor adunării credincio°ilor, ca să nu fie amegit de prooroci mincino°i cîndva. Uneori apără apostoliia sa de hula prorocilor mincino°i cîndva. Uneori gre°alele °i năravurele ce era în adunarea credincio°ilor cu ceartă le înderepta: iară alte ori învaţă de dere-gătoria popilor °i de obiceaiul săboarălor, cum să rînduiască. Mai vîrtos pentru ace°tia 7 lucruri au scris, 1. Învaţă de învăţătura credinţei să creadem. 2. Gre°ealele °i zmintealele le ceartă, crezînd să nu rătăcim din dereptate, au să luom strîmbătatea în locul dereptăţii. 3. Ceartă strîmbă-tăţile °i răutăţile să nu mîniem pre Dumnezău cu viiaţă rea °i să nu punem zminteală priiatinului nostru cu viiaţa noastre cea rea. 4. Dojăne°te în dereptate despre viiaţa cre°tinească, să ne purtăm cum se cuvine Evanghelii, °i cu curăţiia vieţei să lăudăm pre Tatăl carele-i în ceriu. 5. Să-să întreameaze slabii să nu cază den credinţă. 6. Îndeamnă credincio°ii să crească în credinţă °i în milostenie. 7. Mîngîiarea surumanilor să nu cază în năpaste. 8. Despre cuvintele lui cu ce cuvinte au scris: den scriptura lui să arată cuvintele lui că n-au scris cu cuvinte măiastre, carele nu să cuveniia Evangheliei ca să nu stea credinţa noastră în măiestriia cuvîntului sau în cuvintele amăgitoare, den mîndriia oamenilor °i să slăbească credinţa ce e în Hristos. Nece a°a prost °i netocmit au fost ce întru toate cum s-au cuvenit numai întru învăţătură destoinică, carele cu învăţătura °i cu cuvintele cuviincioase au întrecut pre alalţi pre toţi °i toate poslaniile lui le-au scris în limbă grecească. 8. De numărul °i de rîndul cărţilor lui Pavel. Pavel are 14 cărţi. Scris-au mai mult de acealea au ba? Acestea le-au ţînut Dumnezău prea hasna besearecii °i-s destule. Rîndul cărţilor lui stă în doao lucruri: întîiu cumu-s puse pre rînd în Legea noaoa. A doua oară carele-s scrise de el mainte una de alaltă? Trebuia°te să °tim, că nu-s scrise a°ia de Pavel cumu-s puse pre rînd // 204r una după alta, că Athanasie ceale °apte cărţi a celoralalţi apostoli le-au pus înaintea celor 14 cărţi ale lui Pavel, carele-s puse aici în rînd mainte de ceale °apte °i pre ceaia ce-i scrisă ovreailor o numără a zeacea înaintea celor doao ce-s scrise la Timoteiu, carea aici în rîndu-i a 14. De rîndul scrisorii carea-i scrisă mainte una de alaltă, nu să arată aiave den poslanii nece den historii, derept aceaia unde nu zice scriptura nece noi nu vom grăi.
Spre deosebire de predoslovii, limba „sumelor , care preced fiecare capitol, introduce în română un stil nou, concis, căruia îi sunt specifice unele elipse °i dislocări: de exemplu Cap. 4: „Iisus ustenit de cale, ceare apă de la muiarea samarenină. 21. Învaţă rugăciunea dereaptă. 26. Spune că El e Mesia. 32. Mîncarea lui. 29. Samaritanii cred în el. 46. Sluga unui om crăescu vindecă-l (198 v). Cap. 91 „Jărtvele legeei vechi arată că-s nepu-tencioase. 2. Că în toţi anii să înoescu. 5. Iară una jărtva lui Hristos rămîne
102
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
pînă în veac. 6. Arată din mărturiia lui David. 19. După aceaia ceartă pre ceia. 29. Carii leapădă mila lui Hristos. La săvîr°it dă-le înainte răbdare. 30. Care na°te din credinţă". (298r.)
Prin marele număr de pagini netraduse puse cap la cap ale predosloviilor °i prin „sume se poate considera că Noul Testament reprezintă cel mai întins text românesc original de pînă la 1648. Oricum, este absolut necesar ca în cercetările viitoare Noul Testament să fie urmărit în dublă ipostază: de text tradus °i de text original.
În fine, nu putem încheia această scurtă trecere în revistă a problemelor puse de textul Noului Testament de la Bălgrad, fără a sublinia importanţa abundentelor „glose marginale pe care le-am amintit °i cu ocazia discutării introducerii în limba română prin Noul Testament a unor neologisme de origine greacă sau latină.
„Glosele din Noul Testament dovedesc efortul con°tient al cărtura-rilor-traducători, pe de o parte de a îmbogăţi limba prin neologisme °i, pe de altă parte, de a le explica pe înţelesul tuturor.
Prin felul cum au fost alcătuite aceste glose, ele constituie începutul unui dicţionar de sinonime în special °i al unuia explicativ în general, cu unele etimologii ale limbii române. Este adevărat că acest din urmă aspect ne întîmpină mai rar în glose, dar este de reliefat că, de exemplu la teatru în glosă apare „ce în grecea°te se zice teatron"1. Dar etimologii mai apar °i în alte pasaje, de exemplu în predoslovia Evangheliei lui Svânt Mathei: „ev(an)ghelie iaste cuvânt grecesc şi în firea lui face veaste bună... (1r). Într-adevăr, celor mai multe cuvinte li se dau „sinonimele . Se procedează astfel pentru neologisme. Exemple de acest fel am dat în paginile precedente. În plus se explică °i unele arhaisme °i regionalisme, de exemplu auă "poamă , a via echivalează cu "trup , probabil pentru că traducătorul se gîndea la "a avea în trup viaţă 2.
Uneori termenii consideraţi de traducători a fi literari sînt explicaţi prin termeni populari: căpitanul - "pîndariul , stadie - "alergături , sabie -"hangeriu , arvuna - "zălogul , desfătare - "buecie ; ogor - "holdă , minta şi ruta - "izmă , poveri - "tărhatului sau invers, unele cuvinte °i sensuri populare, regionale, sînt glosate prin cuvinte cu o mai largă răspîndire: să nu-l calce pre el - împresoară, betejeşte este glosat cu sinonimul parţial nebuneşte.
Uneori însă se glosează cu sinonime probabil în mod egal cunoscute: trişti - mîhniţi, lini - blînzi, stăpînitor - domnitor, vas - urcior, cu poticneală -cu îndoire, împărţirile - darurile.
Se glosează uneori un verb cu o locuţiune: nu-i pune - nu-i bagă în seamă sau invers, o locuţiune cu un verb: vru să bage seamă -săleia.
1 De fapt aici, după cum arată G. Istrate, op. cit., p. 754, apare prima menţiune a cuvîntului teatru în limba română.
2 Ioan Iliescu, Consideraţii asupra gloselor din „Noul Testament de la Bălgrad",vn
AUT, seria at. filologice, 2 (1964), p. 26.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
103
Unele sinonime din glose sînt mai expresive în raport cu termenul din traducere, dovedind necontenita frămîntare a traducătorilor de a căuta cuvintele cele mai potrivite: duh - nălucă, s-a întors de la mine - s-au lepădat de mine, au adurmit - au murit, întru tăcere - în taină, leagea lumii - stihia, să-l prinzia cu cuvîntul - să-l amăgească, leapădă smochinul poamele e glosat circele (= poamele) săci şi vermănoase, fiul gheenei - matca focului, ieşirea -moartea, cei goniţi - pribeagii, î(n) crucea (Domnului) - chinul.
Nu de puţine ori autorii nu se mulţumesc cu un singur sinonim ci dau două sau mai multe. Dintre exemplele citate mai înainte menţionăm: chim-bol, iotă, statir. Iată °i alte exemple: preazbiter - "cîrstnic au ţîrcovnic" (de menţionat că într-un alt loc preazbiter este glosat "bătrînul ), silesc -oiau cu putere, o răpăesc, besearecă - săbor, adunarea credincio°ilor; pentru maghi traducătorii găsesc chiar patru corespondenţi: filosofi, mîndri, văsvi °i găcitori.
Trebuie subliniat că uneori un cuvînt este echivalat cu ajutorul unui sinonim, de exemplu mur prin rug, dar într-un alt loc smochin este glosat: "alţii zic mur .
ai astfel de explicaţii „încruci°ate" sînt, credem, o dovadă că au fost mai mulţi traducători, pentru că altfel nu s-ar putea explica de ce în locuri diferite din Noul Testament este folosit un cuvînt în text care este glosat cu un altul, iar în alte pasaje termenul cu care fusese glosat aparţine acum traducerii °i i se dă aceea°i sau o altă explicaţie.
Foarte clare în această privinţă sînt diverse fragmente de text în care apare săbor de trei ori °i se glosează besearicii °i invers, besearecă este glosat cu săbor (alteori besearecă este glosat adunarea).
De observat că în unele cazuri cînd în text apare un cuvînt românesc este glosat cu un termen străin, de exemplu: capră sălbatecă grecea°te doreasă, ceva surcele - povoiu hrostura (sl.), stricatul - gubavul (sl.), scaun -potnojie (sl.). Exemple ca acestea dovedesc că traducătorii, de°i aveau la dispoziţie o serie de cuvinte corespunzătoare în limbi străine, nu le-au folosit °i nu au introdus neologisme decît cu pondere, numai atunci cînd erau strict necesare1.
Nu de puţine ori cuvîntul considerat „necunoscut este explicat, chiar comentat uneori cam naiv, ca de exemplu teatru "ce să zice grecea°te teatron celor ce luptă în mijlocul ora°ului unde să strîngeau oameni să vază lucruri de minuni ; halca: "halca iaste de pun vreun lucru scump într-un loc de aleargă carele sose°te curînd ia dobîndă"; alteori destul de precis: "vison era ca giulgiul subţire °i scump ce-l făcea din inu care era î(n)tru preţ ca aurul"; un cerdac "loc de cină au prînz ; împovăraţi "îngreunaţi sub tărhatul păcatelor"; v. °i cuvintele sinagogă, evrochilidon. gangrena, ariopag, prezbiter, libertini, stadii, urătoriu, treapte etc.
De menţionat că uneori explicaţiile sa dau în mod special pentru a se evita unele omonimii, de exemplu expresia aruncînd patru mîţe (F. Ap.
1 TRA,p.XLV.
104
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
XXVII, v. 29) este glosată la margine, unde putem citi următoarea lămurire: „Mîţăle de fier carele ţin corabia în loc de nu merge că-s ca unghii de fier . O. Densusianu1 arată că această mîţă care apare cu sensul de "ancoră se alătură lui cătuşe care în româna veche înseamnă °i "ancoră". În română s-a păstrat derivatul de la catus "pisică" cu sufixul -uşă cu acela°i înţeles2 din limba descîntecelor. De la sensul "pisică s-a putut trece la cel de "ancoră o dată ce se aseamănă ghearele unei pisici cu acele braţe de fier ale ancorei care se înfig în pămînt. La această evoluţie semantică un rol trebuie să fi avut °i termenul sl. kot care cunoa°te unele derivate cu sensul "ancoră . La fel termenul curent tîrg este glosat cu neologismul piaţă, probabil pentru a se evita omonimia cu tîrg "ora°". De asemenea cuvîntul judecată nu avea numai înţelesul de "aserţiune logică", ci °i "aula din instituţia unde se făcea judecata . Astfel sintagma întru toată judecata (Cart. Filip I, 15) e glosată "înţelege-să casa cea de giudecată ce era în curtea împăratului". În sfîr°it, termenul a se închina (Marc. IX, 15) are nu numai sensul cerut de ritual, ci °i pe acela de bineţe: să-i zică ziua bună3.
Alteori explicaţiile aduc precizări necesare, ceea ce dovede°te preocuparea pentru relatarea cît mai exactă a sensului cuvîntului: stihia lumii (Galat. II, 8): „Stihia se înţeleage obiceiul legii sub care le îndreaptă Dumnezeu biserica lui în legea veche ca °i sub un dascăl". În acest caz noţiunea de „lege are nu înţelesul de relaţie obiectivă,deelement, ci un sens moral juridic, de normă. Dorinţa de a se lămuri cît mai bine semnificaţia cuvintelor justifică °i alte însemnări marginale, alte glose. Astfel, fraza confuză °i eliptică: nu avem puterea pre o soră muiare (P. Corin., IX, 5) este oarecum întregită prin explicaţia care se adaugă: „muierii îi zice soră nu pentru frăţia, ci pentru cinstea muierească ; la fel autorii arată că au folosit în mod intenţionat termenul vîslim °i nu înotăm, motivînd, perfect just, că termenul a înota se referă la plutirea fiinţelor care înaintează în apă făcînd mi°cări cu corpul °i membrele. Fiind vorba de corabie, înaintarea se făcea prin utilizarea vîslelor: °i vîslim în Siria (F. Ap. XXI, 13) cu explicaţia „întorsătura cea de mult zicea înotăm, iar noi am scris vîslim căci vîslim cu corabia pe apă"4; „întorsătura cea de mult se referă, mai mult decît probabil, la traducerea lui Silvestru.
Din punct de vedere etimologic se poate observa că uneori se explică un cuvînt latin printr-unul sau mai mulţi termeni slavoni: treaptă - ste-pene °i grădice, besearecă - săbor (de 3 ori), ia - omoară, tăcere - taină, desfătare - în buecie, lupta - viteji, împărţirile - darurile, să cunoaşteţi - să cinstiţi, înger - văltur sau băltur, pîri - sorocind; alteori însă un cuvînt de altă origine este explicat prin unul latin: blagoslovi - ruga, săbor - besearecă,
1 Cf. Ov. Densusianu, op. cit., p. 111.
2 GS,V.1.
3 I. Iliescu, op. cit., p. 28.
4 Ibidem, p. 28, 32-33.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
105
duh - nălucă, cină - prînz, stăpînii - domnii, tetrarh - al patrulea, rod -învăţătură.
Se întîlnesc °i cuvinte latine cu sinonime latine: besearecă - adunare, întors - lepădat, sîn - cot (de mare), adurmi - muri, ieşire - moarte, închine -să zică bună ziua, sărutaţi - spuneţi, au îmblat - au ţinut; °i de asemenea cuvinte slave explicate tot prin cuvinte slave: surcele - hrostura, goniţi -pribegi.
Dacă de cele mai multe ori sinonimia este foarte clară, este adevărat că alteori sinonimiile sînt numai parţiale: rotar - cioplitor, colibă - corturi; grăitoriu - împăcătoriu; lua - omorî; isop - trestie; înger - văltur; tăcere -taină; sărutaţi - spuneţi; rod - învăţătură; blagoslovi - ruga; au îmblat - au ţinut; desfătare - în buecie; duh - nălucă; sabie - hangeriu; stăpîni - domnitori, °i că unele explicaţii sînt greoaie, prolixe, puţin fericite: de exemplu bubos (Matei, f. 8 a, c 8, v. 2) „acest feal de bun era de e°ia den lontrul omului °i nu să putea curăţi".
La fel, explicînd substantivul închinăciunea (Ioan, I., 41), Simion atefan scrie la sumă: „Ce să zice că-i voibinăşie şi-i zice ziua bună . I. Iliescu comentează acest pasaj: „Probabil termenul voibinăşie (o creaţie lexicală proprie, pe care dicţionarele n-o atestă) provine de la voie bună.Defapt trebuie să remarcăm că traducătorii în unele cazuri au creat °i ei cuvinte noi. A°a de exemplu cuvîntul învăţătorisunîndu-le urechile (F. Ap. IV, 15) este glosat la margine: „Mîncîndu-i urechile . Înclinăm a crede că noul cuvînt învăţătorisunînd a fost creat avîndu-se în vedere o anumită practică didactică. Obiceiul de a repeta mereu ceea ce trebuie însu°it, de a trage de urechi pe cei care învăţau, i-a determinat pe glosatori să creeze un cuvînt compus care este totu°i străin spiritului limbii noastre. ai cuvîntul frăţăţie (F. Ap. III, 8) este o creaţie a glosatorilor 1.
Primii care °i-au dat seama de „gre°ealele" posibile au fost chiar traducătorii, care, cu un înalt spirit de răspundere, notează (f. 329v) că această carte „n-au scris-o îngeri din ceriu ce au scris mîna păcătoasă de-n ţărînă făcută", subliniind chiar că traducerea s-ar putea „sminti" °i „împiedica" „în vro soroacî sau în vreun cuvîntu sau în vro slovă gre°ită"2.
Dar, lăsînd la o parte, ca periferice totu°i, inexactităţile sau inadvertenţele semnalate, vom putea conchide că traducătorii erau adevăraţi „cărturari", cu o pregătire temeinică pentru vremea aceea °i că glosele marginale, care ne introduc în „laboratorul traducerii", cum îl nume°te G.T. Pop3 sînt un indiciu al posibilităţilor limbii române din secolul al XVII-lea; dacă traducerea este, oricînd, „legată de un izvor, glosele sînt libere, personale. Cei ce au scris notele marginale se vede că cuno°teau atît graiul moldovenesc cît °i pe cel al muntenilor, în felul acesta explicîndu-se prezenţa unor
1 Op. cit., p. 29.
2 Cf. I. Bianu °i N. Hodo°, op. cit., p. 170.
3 (G.F. Pepelea), în „Biserica Ortodoxă Română", 80 (1962), nr. 7-8, p. 755.
106
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
cuvinte necunoscute în Ardeal - de exemplu se glosează mintă prin izmă sau auă prin poamă.
În fine, glosele discutate aici, dovadă certă a culturii traducătorilor °i a preocupării lor pentru varietatea limbii române literare constituie, în acela°i timp, un început lexicografic de a cărui valoare documentară trebuie neapărat să se ţină seamă.
Considerînd că ar fi o exagerare totu°i a crede, precum I. Bălan1, „Testamentul Nou de la Alba Iulia e a°a de bine tradus încît îţi vine să zici că autorul a făcut studii academice , trebuie constatat că pentru a se realiza această mare traducere s-au făcut multe °i remarcabile eforturi, încununate cu succes.
Într-adevăr, a°a cum a arătat Iorga2, „Într-un stil, a°a cum este acesta era cea mai bună formă românească pe care pînă atunci o primise vreo parte din Scriptură'. De asemenea, dacă se înlocuie°te termenul prea pretenţios savant cu cărturar, sîntem de acord cu afirmaţia lui N. Drăganu: „În realitate, după traducere, se poate vedea că Noul Testament este rezultatul muncii serioase a mai multor savanţi, bine pregătiţi 3.
De altfel, chiar I. Bălan într-un alt loc recunoa°te că „pe cît e de bună lucrarea cărturarilor români de la 1648, pe atît a fost de grea °i de obositoare. De aceea nu trebuie să ne mirăm că le-a mai scăpat cîte o gre°eală °i îndreptînd textele vechi, ici °i colo, au stricat ce era mai bine 4.
Luată în tot însă, se poate trage concluzia că traducerea Noului Testament reprezintă un mare pas înainte, un salt chiar; acesta se manifestă printr-o mai mare libertate faţă de originale °i se explică prin cultura mai întinsă a traducătorilor, ca °i prin con°tiinţa că această carte se adresa întregii suflări române°ti.
În Predoslovia către cetitori este răspicat expusă ideea depă°irii greutăţilor determinate de deosebirile regionale °i - ca un factor corolar - a creării unui instrument lingvistic u°or asimilabil de toţi cei ce vorbesc române°te; aceste enunţuri se referă însă nu la toate nivelele limbii, ci exclusiv la lexic. Întrebarea care se pune imediat este dacă în traducerea Noului Testament aceste idei noi, avansate, °i-au găsit aplicarea. Se poate răspunde în mare măsură afirmativ, de°i sînt °i elemente din Noul Testament care ne arată că între ideile °i intenţiile expuse în predoslovie °i transpunerea lor concretă se constată °i unele decalaje. Se observă astfel că în Noul Testament sînt °i o serie de cuvinte cu o răspîndire regională, deci contravenind principiului de a utiliza numai termeni „înţele°i în toate ţările locuite de români . Evident, văzute lucrurile prin prisma epocii respective, o situaţie ca aceasta - indiferent de principiile enunţate - trebuie socotită ca ceva firesc. Este vorba de
1 Op. cit., p. 137.
2 Istoria literaturii religioase,p.CLXXII.
3 Histoire de la litterature roumaine de Transylvanie, Bucure°ti, 1938, p. 42.
4 Op. cit., p. 143.
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
107
cuvinte regionale specifice sudului (Munteniei)1: curte, ginere, prah, scuipi-tură, scuipi (de fapt curte °i prafsînt comune Munteniei °i Transilvaniei de sud-vest sau vestul Banatului; v. °i cuvinte de origine turcă: divan, mahra-mă, hangier); de cele mai multe ori, cum este °i normal însă, ne întîmpină cuvinte regionale specifice nordului.
Calităţile Noului Testament, succint prezentate în paginile precedente, îi conferă un loc aparte în °irul tipăriturilor române°ti °i explică autoritatea de care s-a bucurat asupra scrierilor ulterioare, contribuind astfel la închegarea °i la fixarea limbii literare. Astfel Îndreptarea legii (Tîrgovi°te, 1652) folose°te sistemul tipăriturii Noului Testament, iar „preluarea de către Biblia de la Bucureşti, 1688, a trei dintre predosloviile Noului Testament de la Bălgrad, cu neînsemnate modificări de grafie, precum °i preluarea a celei mai mari părţi a traducerii dovede°te nu numai temeinica pregătire a cărturarilor de la Alba Iulia, ci °i realizarea unei opere înţelese de toţi românii 2.
În efortul general de a găsi un mijloc de expresie comun, se deta°ează figura luminoasă de exponent cultural al epocii °i al zonei transilvane a mitropolitului Simion atefan, a cărui comparaţie a cuvintelor cu banii ar trebui să fie mai bine cunoscută de generaţiile mai noi, mai bine pusă în „circulaţie . „Ca °i cum Transilvania a fost predestinată să creeze filologia română, cercul de cărturari anonimi patronat de vlădica din Alba Iulia dă prima expresie acestui geniu filologic care se va prelungi mai apoi prin Samuel Micu, Cipariu, Densusianu °i atîţia alţii 3.
Ecou al marelui eveniment de la 1 noiembrie, cînd Mihai Viteazul realizase, tot la Alba Iulia, prima etapă din unirea celor trei provincii române°ti, traducerea Noului Testament nu ne aduce numai satisfacţia unei lucrări tălmăcite cu deosebită grijă, ci °i mîndria con°tiinţei unităţii românilor.
În concluzie, Noul Testament de la Bălgrad, prin calitatea traducerii sale, a jucat un rol de prim ordin în întărirea unităţii limbii °i a culturii noastre, contribuind la impunerea unei norme, îndeosebi lexicale, supra-dialectale.
Document de mare preţ, în special prin ideile cuprinse în Predoslovia către cetitori, prin aparatul explicativ, prin stilul cumpănit, didactic uneori, nervos, eliptic alteori, întîlnit în numeroase pagini originale, ca °i prin excepţionala prezentare tipografică °i prin adoptarea unui sistem de linia-tură specială °i, în general, prin valoarea traducerii, Noul Testament din
1I.Gheţie,op. cit., p. 304.
2 G. Pepelea, Corelaţia limbă-literatură, Bucure°ti, 1971, p. 157; acela°i, în „Biserica
Ortodoxă Română , 83 (1965), nr. 1-2, p. 113 °.u.
3 G. Iva°cu, op. cit., p. 151.
108 DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
1648 rămîne un monument de seamă al limbii române, o oglindă a stadiului atins de limba literară română la jumătatea veacului al XVII-lea.
Prefaţă la Noul Testament de la Bălgrad, Alba Iulia, 1988, p. 78-96
NOTE ASUPRA CUVINTELOR ROMÂNEaTI DIN SFERA
SEMANTICĂACULTURII
În general, în lucrările române°ti de istorie a limbii române (atît în cele care poartă acest titlu, cît °i în altele care, de°i au altfel de denumiri, în substanţă sînt tot „istorii - de obicei parţiale - ale limbii române) nu erau grupate în mod special, la capitolul dedicat elementelor lexicale mo°tenite din latină, cuvintele din sfera semantică a culturii; aceste cuvinte nu pot fi trecute cu vederea, o dată ce latina păstrată de inscripţiile dunărene releva -pe lîngă specificul ei rustic, dovedit printre altele de caracterul rural al terminologiei cre°tine române°ti1 - o „trăsătură urbană, abstractă, livrescă , aparţinînd „unei pături sociale subţiri, suprapuse 2. Termenilor de origine latină cu specific cultural li s-a rezervat un loc aparte, pentru prima dată, în Istoria limbii române (vol. II, Bucure°ti, 1969), lucrare elaborată sub egida Academiei, în capitolul Lexic, redactat de I. Fischer. Termenii ce aparţin domeniului cultural apar clasificaţi sub mai multe rubrici °i anume:
a) activitatea intelectuală (p. 135): *ad - (de)uerum (> adevăr), cogito (> cuget), cognosco (> cunosc), credo (> cred), intelligo (> înţeleg), inuitio3 (> învăţ), mens (> minte), *oblito (> uit), pareo (>par), percipio (> pricep),scio (> ştiu);
b) cultură (p. 171): charta4 (> carte), scribo (> scriu);
1 Pu°cariu, LR, p. 361.
2 Mihăescu, Lb. lat., p. 271.
3 Evoluţia semantică a acestui verb (vezi CDDE, nr. 895) se poate încadra în ceea ce J. Malkiel nume°te „polarizarea lexicală" (vezi „Language", 27, 1951, p. 494).
4 Înţelesul arom. carte "papier" poate fi mo°tenit din latină sau împrumutat din ngr. carthz sau alb. Karte,it. carta (vezi CDDE s.v. carte); Mihăescu, Infl. gr., p. 64, consideră carte un elenism ivit în urma unei influenţe „directe °i „locale datînd aproximativ din sec. I-III.
110
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
c) muzică (p. 171): bucino (> bucium vb.), canticum (> cîntec), canto (> cînt), citera (> citeră), chorda1 (> coardă), sibilo (> şuier), sono (> sun), versus (> viers);
d) distracţii (p. 171): ioco (> joc vb.), iocus (joc subst.).
Desigur, în faţa acestei clasificări putem avea unele nedumeriri. Ne putem întreba de pildă în ce măsură pareo ar trebui încadrat neapărat printre verbele reprezentînd activitatea intelectuală sau de ce la cultură apar înregistrate numai charta °i scribo,întimpceinuitio apare la activitatea intelectuală, dar considerăm că mai important decît asemenea observaţii de amănunt este faptul că, pentru prima dată, termenii din sfera culturii au fost luaţi în discuţie, grupaţi într-o lucrare de istorie a limbii române.
Trebuie menţionat că toate cuvintele mai sus citate se regăsesc °i în alte limbi romanice, multe dintre ele fiind chiar panromanice (cognosco, credo, mens, *oblito, charta, scribo, canto, chorda, sono, ioco, iocus). De observat că în REW3, nr. 9248, toate formele romanice ale lui versus sînt considerate livre°ti, cu excepţia românescului viers.
După cum se poate constata, termenii amintiţi nu numai că apar în număr relativ ridicat, dar sînt esenţiali, reprezentativi pentru cîmpul semantic al culturii °i al învăţămîntului, constituind tot atîtea dovezi clare de continuitate °i în acest domeniu. Totu°i, pentru a realiza un tablou global al domeniului în cauză, trebuie adăugaţi °i alţi cîţiva termeni. Astfel, alături de scribere2, verb care poate constitui o dovadă a menţinerii neîntrerupte a practicii scrisului pe teritoriul românesc3, locuit de o populaţie beneficiară a unei mo°teniri culturale superioare, se poate avansa ipoteza - cu rezervele impuse de absenţa unor documente doveditoare - că, cel puţin o perioadă de timp, a persistat în limba română °i verbul complementar legere4.Înmod
1 Considerat de Mihăescu, Infl. gr., p. 185, în categoria elenismelor „bine încetăţenite în limba latină .
2 Despre scrierea latină în Dacia romană, vezi S. Jako, R. Manolescu, Scrierea latină în evul mediu, Bucure°ti, 1971, p. 113-115; de altfel numărul inscripţiilor din Dacia (peste 3.000) întrece numărul de inscripţii găsite pe teritoriul provinciilor vecine (vezi Mihăescu, Lb. lat., p. 29). Este °tiut că în Dacia, la curtea regilor, a fost cunoscută limba °i scrierea latină înainte de cucerirea romană. De asemenea în Daciaseparecăauexistatlitteratores °i scribi care ar fi putut organiza °coli particulare în care să se fi cultivat scrierea: unele cărămizi găsite în Drobeta, Porolissum, Sucidava, Sarmizegetusa poartă urmele unor exerciţii de scriere, iar o stelă reprezintă un copil ce ţine în mînă un stylus (v. Niculescu, Individualitatea,p. 14 °i 275-276). Vezi °i DLRV, p. 10-12; „Pontica" III, 1970 (Muzeul de arheologie din Constanţa), p. 270-271.
3 Dar prezenţa verbului scribere în lexicul românesc ar putea constitui o dovadă a continuităţii practicii scrisului numai dacă este confirmată identitatea sensului referenţial (rom. scrie "desena, zgîria pămîntul ) în latină °i română (Niculescu, Individualitatea,p.14);desprederivatulscriptură, v. at. Pa°ca în CL I, 1956, 1-4, p. 79.
4 Despre cuvintele de origine latină absente din limba română, vezi S. Pu°cariu, Etudes de linguistique roumaine, Cluj-Bucure°ti, 1937, p. 33-34; I.A. Candrea,
NOTE ASUPRA CUVINTELOR ROMÂNEaTI DIN SFERA SEMANTICĂ A CULTURII 111
logic, se poate presupune că măcar un număr egal de persoane care °tiau să scrie erau deprinse °i cu acţiunea paralelă a cititului. Afirmaţia aceasta se bazează pe de o parte pe faptul că în inscripţiile din Dacia, în special în formulele finale, verbul legere este relativ des întrebuinţat; pe de altă parte se poate considera ca o probă a conservării lui legere - verb menţinut în principalele limbi romanice: fr. lire, it. leggere,sp. leer, pg. ler (REW3,nr. 4970) - prezenţa în limba română a unui cuvînt care probabil face parte din aceea°i familie: lege (< lat. lex, -gis), bine reprezentat în cele mai vechi texte din secolul al XVI-lea: S. 38 ocurenţe; CV 26 ocurenţe etc.1. Legătura etimologică dintre legere °i lex este înfăţi°ată, de pildă, în Ernout, Meillet, Dict. etym. s.v. lex, în următorii termeni: „il est possible, mais non evident que ce nom (= lex) apartienne â la racine du lat. lego, legere". Desigur că la un cuvînt ca legere se poate aplica afirmaţia lui Sextil Pu°cariu, după care lipsa contactului „prelungit cu latina a produs o împuţinare a cuvintelor «culturale» de origine latină"2. Faptul că s-au păstrat cuvinte culturale de origine latină nu vine în contradicţie cu viaţa păstorească a românilor, care, după cum arată Ov. Densusianu, GS II, fasc. 1, p. 14-15, trebuiau să °tie carte pentru a citi unele sfaturi, pentru a ţine socotelile la stînă etc. Un argument important în favoarea păstrării lui legere îl constituie arom. aleg „lire" („cârtea... u-aleapse tută" - scrisoarea ... ociti toată), PB 3907, v. Papahagi, DDA s.v. aleg (cf. °i Andreilu alu Bagavu, Carte de alegere, 1887 -carte de citire - comunicat de Matilda Caragiu), considerat de Capidan, Aromânii, Bucure°ti, 1932, p. 358, ca provenind din lego, -ere (v. °i at. Pa°ca, în CL, I, 1956, 1-4, p. 80: arom. aleadzire,megl. leziri < legere; dispariţia lui legere s-ar putea explica prin omonimia unor forme verbale cu forme ale lui lex, -gis sau ligo). Cu timpul, sensul lat. legere ar fi putut fi preluat de un alt verb tot de origine latină, aparţinînd aceleia°i sfere semantice, (a) număra3. Probabil că, într-o epocă anterioară secolului al XVI-lea, a număra era folosit cu sensul „legere 4, o dată ce în sec. al XVI-lea îl întîlnim cu acest înţeles, ca arhaism, în cîteva texte: Deaci numără gheemonu cartea şi întreabă (CV 56, 7); aici alăturarea verbului numără de substantivul carte este semnificativă pentru clarificarea sensului; o dovadă peremptorie o constituie traducerea textului corespunzător din Noul Testament din 1648: iară cetind deregătoriul cartea, întrebî... sau în Biblia din
Elemente latine dispărute din limba română (curs, 1932: aici lista alfabetică se opre°te la litera C); I. Fischer, Cuvinte pan-romanice absente din limba romănă,vn SCL, XVI, 1965, p. 441-447 (vezi °i versiunea franceză, în RRL, IX, 1964, p.
595-602).
1 Vezi Fl.   Dimitrescu, Contribuţii, p. 178.
2 LR, p. 355.
3ÎnILR II, vb. număra este clasificat în capitolul „dimensiunea, cantitatea (p. 153).
4 În DLR se consideră că număra, cu sensul învechit "citi , provine din lat. nominare; în ceea ce ne prive°te, socotim că etimonul este latinul numerare, mai apropiat din punct de vedere fonetic; cf. numărătoriu de stele "cititor de stele, astrolog , Prav. 225 (Munt. cetitoriu)(DLR,s.v.numărătoriu).
112
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
1688: °i cetind domnul °i întrebîn-du-l... Un exemplu similar din T: N-aţi numârat ca feace de întăiu bărbeteasca parte °i mueareasca faptă easte? (40r 8). În pasajul corespunzător celui citat din T,înC.Ev. apare, în textul românesc, verbul (a) citi: au n-aţ cetit că fapt iaste dentăn barbatesc cin °i muearesc facut iaste? (70r, zac. 78). De menţionat că în Evangheliarul tipărit de Macarie (1512) - după care a fost tradus T - în textul corespunzător (zac. 78) apare tot verbul (a) citi °i tot perfectul compus.
Din cele de mai sus reiese că, în mod cert, poate fi adăugat la listele întocmite în ILR II verbul (a) număra, care, atît prin semnificaţia actuală °i cu atît mai mult prin sensul vechi "a citi 1, î°i justifică locul în sfera culturală. Aici trebuie amintit că s-au menţinut nu numai multe alte cuvinte din familia verbului discutat (număr, numărător, numărătoare, nenumărat, numărătură)2, dar °i întreaga serie a numeralelor cardinale de la unu la zece3 - ca în toate celelalte limbi romanice -, pe baza cărora, în anumite combinaţii, se pot construi celelalte numerale cardinale sau ordinale.
În fine, credem că ar putea fi adăugat °i substantivul pană (< lat. pinna). Acesta, desemnînd la origine o parte a corpului unei păsări4,a devenit, cu timpul, principalul instrument al scrierii5.
Cuvintele discutate, adăugate la cele citate în ILR II (vezi mai sus), întregesc imaginea sferei semantice culturale. Termenii care s-au suprapus, în decursul secolelor, peste cei deja existenţi, de origine latină, în categoria amintită, datorită diverselor contacte cu alte limbi - în special cu limbile slavă °i greacă -, sînt relativ numero°i, dar, după cum se poate u°or remarca, au, cu puţine excepţii, o putere redusă de circulaţie. De menţionat că, în epoca feudală, în ţara noastră, limbile de cultură erau trei: latina (încă de la începutul secolului al XI-lea - în jurul anului 1020 -, la Cenad (Morissenum) s-a înfiinţat prima °coală de pe teritoriul ţării noastre în limba latină, °coală prin care învăţămîntul nostru se sincroniza cu cel din Centrul °i Vestul Europei6), greaca °i slava, ceea ce a însemnat nu numai achizi-
1 În lumina celor discutate aici, afirmaţia lui Mihăilă, Împr. sud-slave, p. 148, că „alături de verbul de origine latină ascrielimba română cunoa°te un singur cuvînt pentru fr. lire - a citi, pătruns din slavonă , este adevărată numai pentru faza modernă a limbii române.
2 CDDE,s.v.număra.
3 ILR II, p. 113.
4 ILR II, p. 150.
5VeziDLR,s.v.pană; vezi °i derivatul învechit penu°(cf.Anon. Car., ap. DLR s.v. penu°); diminutivul peniţă a căpătat definitiv un sens care-l integrează în categoria rechizitelor °colare. Peniţă este o formaţie relativ tardivă (vezi DLR,s.v.peniţă), avînd în vedere, pe de o parte, alcătuirea cu un sufix de origine slavă (-iţă) °i, pe de alta,împrejurareacăsereferălaunobiect(tocul)pătrunsprinintermediuma-ghiar.
6 Bârsănescu, P.N., p. 43; v. °i Pîrcovnicu, Ist., p. 24, 25, 28.
NOTE ASUPRA CUVINTELOR ROMÂNEaTI DIN SFERA SEMANTICĂ A CULTURII
113
ţionarea unor cuvinte de cultură din limbile menţionate, ci °i „avantajul de a lua contact cu trei mari culturi 1.
Termenii de origine slavă, greacă °i maghiară din domeniul cultural °i al învăţămîntului, care apar în lucrările dedicate special rezultatelor contactelor lingvistice dintre română °i limbile popoarelor învecinate2, pot fi clasificaţi astfel: nume de cărţi, părţi ale diverselor cărţi: Cazanie (sl.), ceaslov (sl.), citi (sl.), hrisov (gr.), glavă „capitol (sl.), izvod (sl.), letopiseţ (sl.), molitvenic (sl.), pecete (sl.), pisanie (sl.), pravilă (sl.), predoslovie (sl.), tipic (gr.), tîlc(ui) (sl.); °coală, imprimerie: buche (sl.), glagol (sl.), hîrtie (gr.), slovă (sl.), samă "număr (magh.), socoti (magh.), teasc (gr.), tipar (gr.); organizarea instruirii: dascăl (gr.), diac (gr.), grămătic (gr.), pedagog (gr.), pedepsi "a învăţa (gr.), spudeu "discipol, elev (gr.), ucenic (sl.); furnituri °colare: alfavita "abecedar (gr.), călimară (gr.), cerneală (sl.), condei (gr.), filă (gr.), filadă "caiet   (gr.), toc (magh.)3.
După cum se poate observa cu u°urinţă, cele mai multe cuvinte dintre cele amintite au sau un caracter arhaic (cazanie, ceaslov, filadă, letopiseţ, predoslovie, spudeu etc.) sau o arie de circulaţie redusă, conservîndu-se în special în expresii (de ex. buchea cărţii, nu-i glagore în cap, nu ştie să ţină condeiul în mînă). Este interesant de observat că termenii trecuţi de D. Gămulescu, Elem. sîrb., p. 209, sub rubrica „cuvinte referitoare la carte, scriere, cultură , nu sînt cunoscuţi românei comune actuale: artie, chişiţă, criedă, crug, glavă, ispit, măştilă, noveale, novină, propis, raboş, scoriţă, slică, sunjer, ţircus. Dintre termenii împrumutaţi, cu adevărat importanţi °i răspîndiţi sînt citi, cerneală, dascăl, filă, hîrtie, pedagog, pedepsi, socoti, tipar, ucenic (azi frecvent însă cu sensul "tînăr care învaţă o meserie )4.
La acest strat mai vechi s-au adăugat, în ultimele două secole, o serie de termeni neologici, cei mai numero°i de origine latino-romanică-franceză °i, mai puţin, italiană; de exemplu: elev, lectură, (a) instrui,(a)medita, universitate, student, facultate etc., care se referă, cei mai mulţi, la dezvoltarea unor forme superioare de cultură °i de învăţămînt; termeni ca ace°tia, din punct de vedere etimologic, întăresc caracterul romanic al limbii noastre.
Comparînd cuvintele din sfera culturii mo°tenite din latină cu cele adăugate în decursul anilor, se poate trage concluzia că, în ciuda condiţiilor vitrege de ordin istoric °i social, termenii fundamentali ai culturii °i ai
1 at. Bârsănescu, op. cit., p. 27; vezi °i p. 142.
2 Djamo-Diaconiţă, Lb.;Gâldi, Neo-gr.; Mihăescu, Infl. gr.; Mihăilă, Împr. sud-slave; Rosetti, ILR; Tamâ, Etym. ung.
3 De menţionat că, în DEX, toc este considerat a fi de provenineţă maghiară °i sîrbă, dar în Gămulescu, Elem. sîrb., nu este prezentă ipoteza originii sîrbe°ti a acestui substantiv.
4 Mihăilă, Împr. sud.-slave, p. 148.
114 DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
învăţămîntului s-au transmis în limba română din latină1, ceea ce atestă un proces de intensă romanizare °i din acest punct de vedere.
CL XXIV, 1, 1979, p. 17-21
1  P.P. Panaitescu, Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română, Bucure°ti, 1965, p. 58.
UN DICMONARDENEOLOGISME„VECHI"
0. Neologismele, văzute din perspectiva istoriei limbii române, nu sînt numai cele de provenienţă franceză sau engleză, adăugate (relativ) de curînd limbii noastre, ci °i acele (mai) vechi straturi de cuvinte care s-au suprapus, în decursul veacurilor, fondului lexical mo°tenit din latină °i termenilor autohtoni. Astfel, au trecut prin stadiul de neologisme vocabulele de origine slavă, maghiară, greacă etc. care au „acoperit noţiuni noi sau au adus farmecul limbii române îmbogăţindu-i paleta sinonimică. Pe lîngă acestea însă româna a primit, încă din perioada ei de „limbă veche °i o serie de termeni occidentali, latino-romanici.
1. Cu cercetarea °i cu inventarierea împrumuturilor occidentale romanice s-a ocupat, timp de cinci ani, un grup restrîns de cercetători de la Institutul de Lingvistică din Bucure°ti - Gheorghe Chivu, Emanuela Buză °i Alexandra Roman Moraru. Rodul activităţii lor a apărut sub forma unui Dicţionar al împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (1471-1760) (notat mai departe de noi prin DIL), Editura atiinţifică, Bucu-re°ti, 1992. DIL are multe calităţi, printre care prima este că a fost conceput °i dus la bun sfîr°it, chiar dacă realizarea sa nu corespunde totdeauna a°teptărilor °i baremelor °tiinţifice actuale. Trebuie remarcată îndeosebi Introducerea, de fapt un amplu (p. 7-70) °i serios studiu datorat celor trei autori care °i-au repartizat domeniile de cercetat. Din Introducere trebuie subliniată prezenţa capitolului dedicat Clasificării semantice a împrumuturilor latino-romanice (p. 22-26), din care reiese nu numai dezvoltarea treptată a vocabularului, ci °i schimbările intervenite în cultura °i în mentalitatea unora dintre vorbitorii limbii române în perioada supusă cercetării. Considerăm însă inoportună prezenţa acelui restrictiv etc. aflat după unele grupuri semantice. Normal ar fi fost ca toţi cei 1427 de termeni din DIL să fie supu°i clasificării efectuate... Trebuie menţionată, de asemenea, grija autorilor pentru primele atestări, reu°ite în multe cazuri, de ex. termenul felucă are în DA prima atestare în sec. al XIX-lea, pe cînd în DIL este
116
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
înregistrat pentru prima dată în 1695; florin este datat în DA în 1574 iar în DIL în 1431, golf în DA în 1863, în DIL în 1694 etc., deci uneori „predatări" care merg pînă la două secole, ceea ce reprezintă o lăudabilă scrutare a trecutului limbii noastre, urmare a progreselor făcute în cercetarea modernă a lexicului. De asemenea, DIL conţine unele cuvinte în plus în raport cu operele lexicografice anterioare, de ex. cuprinde cuvintele saxonesc °i sar-matieneşte, inexistente în DLR tomul X, partea 1, litera S - S - sclabuc -, apărut totu°i relativ de curînd, în 1985. Alteori DIL a înregistrat forme inexistente în DLR,deex. sasafrasă s.f. (formă gramaticală prezentă în mai multe contexte), în timp ce în DLR figurează sasafras s.m. invariabil, este adevărat, nesusţinut de nici un citat! O altă caracteristică a Dicţionarului neologismelor „vechi este că a înregistrat, la paragraful „forme gramaticale , exclusiv pe acelea care se află în text, ceea ce explică de ce unele substantive apar, în titlu, la forme de plural (de exemplu avari, belghi).Înfine, trebuie specificat că forţa acestui dicţionar constă în bogăţia materialului conţinut, în numărul ridicat de citate °i în împrejurarea că înregistrează o mare cantitate de variante, cum apar cu precădere la unele cuvinte, de ex. la comandant, gheneral, spital.
Cu această ocazie constatăm cu bucurie că s-au aplicat în DIL unele dintre principiile preconizate de noi începînd din 1966 în legătură cu elaborarea Dicţionarului limbii române din sec. al XVI-lea, ale cărui circa un milion de fi°e au pierit în incendiul (°i nici pînă acum nu s-au clarificat cauzele lui... ) de la sediul Academiei Române din februarie 1975. Insistam în diversele articole scrise pe această temă atît în ţară cît °i în străinătate, asupra importanţei primelor datări - de indicat imediat după titlu -, asupra reconstituirii seriilor paradigmatice exclusiv pe baza atestărilor din texte, asupra atenţiei cuvenite variantelor1.
2. În rîndurile de mai sus ne-am referit la calităţile Dicţionarului,dar cum în °tiinţă se merge înainte prin discuţii °i prin observaţii critice,iată cîteva care sperăm să fie luate în consideraţie de autori pentru o eventuală ediţie a doua sau de alţi cercetători ai limbii române care se vor apleca asupra acestui fertil cîmp de lucru.
2.1. În primul rînd trebuie ridicată o problemă de concepţie cu consecinţe asupra proporţiilor Dicţionarului: se poate vorbi de o influenţă lati-no-romanică atunci cînd un termen a venit prin filiera polonă, germană, maghiară etc.? Altfel spus, etimologia etimologiei, prezentă în toate cazurile - numeroase! - distinse în DIL printrun semn la umărul cuvîntului-titlu, este o probă de împrumut? Etimologia indirectă este interesantă, dar oare poate fi pusă pe picior de egalitate cu etimologia directă, singura doveditoare
1 V. SCL 3/1966, p. 351-353; Projet d'un dictionnaire de la langue roumaine XVf siecle, „Cahiers de lexicologie" 19, 1971 II p. 111-116; Le Dictionnaire de la langue roumaine du XVf sfecle, în Tavola rotonda sui gradi lessici storici, Firenze, 1973, p. 21-24; v. °i Extrase din macheta Dicţionarului limbii române din sec. al XVI-lea, în Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 26-29.
UN DICPIONARDENEOLOGISME„VECHI"
117
a unei anumite influenţe? De aceea credem că proporţiile DIL ar trebui să fie altele; în DIL nu °i-ar fi găsit locul cuvintele notate cu un semn la umăr, care ar fi trebuit adunate într-o Anexă a Dicţionarului; aceasta pentru a face clar distincţia între împrumuturile propriu-zise °i cele provenite prin diverse limbi non-romanice °i care, de fapt, reprezintă împrumuturi din acele limbi-filieră! Numai împrumuturile directe justifică titlul Dicţionarului! În categoria cuvintelor cu indicaţie specială intră enorm de multe vocabule care pot fi relativ u°or identificate după fonetismul sau după forma lor morfologică; astfel este sigur că un termen ca paij provine din magh. pajsz °i că nu are o legătură directă cu etimonul italian - pavese - al cuvîntului maghiar, că ştiucatur î°i are originea directă în magh. stukatur °i nu în etimonul italian al acestuia, stuccatore,căharmată se explică din pol. harmata °i nu din lat. med. armata,că procator provine din magh. prokătdr care, la rîndul său, se explică prin lat. procurator, cu care româna din sec. al XVI-lea nu avea directă legătură, că orălui vine din magh. orălni °i nu din lat. orare, etimonul termenului maghiar. Uneori lucrurile sînt °i mai complicate, ca în cazul lui bagdatelu, la care întîlnim în DIL următoarea indicaţie etimologică: „Germ. Bagatelle, magh. bagatell (magh.<germ.<fr. baga-telle) . Altfel spus, originea romanică (în speţă franceză) apare ca a treia, trecută prin două filiere, maghiară °i germană! În aceste condiţii, cuvîntul românesc respectiv mai este oare un împrumut romanic? Faptul că autorii ne pun în gardă prin semnul pus la umărul cuvîntului nu schimbă prea mult lucrurile deoarece °i aceste cuvinte sînt socotite de autori în categoria împrumuturilor latino-romanice... Or, după cum ne indică etimologiile lor directe, ele nu aparţin clasei pe care, conform titulaturii Dicţionarului,ar trebui să o reprezinte. Încărcarea artificială a dicţionarului cu astfel de cuvinte reprezintă o evidentă eroare metodologică.
2.2. La fel nu au ce căuta în DIL cuvintele care poartă la umăr semnul * o dată ce nici un text din cele supuse cercetării de către autori nu le cunoa°te... Termeni ca academic adj., bagatelă s.f., padovean s.n. nu î°i justifică prezenţa în DIL odatăcenu sînt înregistraţi în documentele scrise ale epocii studiate.
2.3. În schimb, în zadar căutăm în DIL o serie de termeni consideraţi în lucrări în general bine informate a fi împrumuturi latino-romanice. În această situaţie sînt cuvinte precum: som1 < it. sommo; prima, care apare de 61 de ori în PO, de asemenea de origine lat; calepin, în Cantacuzino, NI,p. 112r, din it. calepino (explicabil prin numele primului dicţionar latin pentru °coli tipărit la Reggio Emilia în 1502 de Ambrogio dei conti di Calepio zis °i Ambrogius Calepinus (1440-1510), umanist italian; de menţionat că în biblioteca Stolnicului Cantacuzino a fost găsit Perfectissimus calepinus parvus sive corectissimum Dictionarium (Venezia 1672)2; pedestru3 din lat.
1V.Djamo,Elem. lex., p. 580-581.
2 V. Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 110.
3 Al. Rosetti, Etudes lg., 1973, p. 212-216.
118
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
pedester; popor1 din lat. populus; deşira, gint, leu tot de provenienţă latină2. De asemenea, trebuie amintite neologismele latino-romanice din NT (1648), discutate de Pepelea3 °i de Fl. Dimitrescu în prefaţa lingvistică a ediţiei Noului Testament de la Bălgrad din 1988 (v. capitolul respectiv din acest volum).
Desigur, poate că autorii au avut raţiunile lor să nu introducă termeni precum cei discutaţi anterior în lista împrumuturilor latino-romanice, dar, dat fiind că despre ele s-a scris deja în acest sens, ar fi trebuit să fi fost măcar semnalate °i să se fi dat o anumită justificare absenţei lor din DIL,de ex. în Introducere. În ceea ce ne prive°te însă mărturisim că ne este greu să admitemcăuntermencapopor nu poate figura printre împrumuturile latino-romanice °i, în schimb, să fie inserat printre acestea un termen ca proviant de°i,pînăaajungelaipoteticasaoriginelatinăatrebuitsăse treacă prin intermediul a două limbi neromanice; într-adevăr, iată ce citim la etimologia lui proviant: „Pol. prowjant, rus. proviant (rus.<pol.<lat.med. praebenda, probenda, provenda, it. provianda) ...
2.4. În acest punct al discuţiei atingem problema delicată a bibliografiei. Evident că dacă bibliografia consultată de autori ar fi fost ceva mai bogată °i cuno°tinţele transmise prin DIL ar fi fost mai fiabile. Se poate aprecia că mai multe surse bibliografice au fost insuficient exploatate (din exemplele date mai sus s-a putut deduce că e cazul lucrărilor semnate de Lucia Djamo, Fl. Dimitrescu, G. Pepelea). În afară de acestea există altele care nu au fost deloc utilizate; printre ele cităm: DHLR II, 1938, I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XVşiXVI, vol. I, Bucure°ti, 1905; idem, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I-II, Bucure°ti, 1913; apoi Limba română literară în sec. al XVIII-lea. Lexicul tipăriturilor blăjene din perioada 1750-1760, Timi°oara, 1982, red. coordonator Sergiu Drincu. Ce să mai vorbim de bibliografia referitoare la relaţiile cu limbile non-romanice des citate în DIL °i de la care româna a împrumutat relativ frecvent în perioada cercetată? Spre exemplificare vom cita doar cîteva lucrări din bibliografia raporturilor lingvistice româno-po-lone: St. Wedkiewicz, De quelques emprunts du slave occidental au roumain în „Rocznik Slawistyczny" VII, Cracovia, 1915, p. 111-113; St. Lukasik, Pologne et Roumanie. Aux confines des deux peuples et des deux langues, Paris-Var°ovia-Cracovia, 1938; Elena Deboveanu-Mălăescu, Unele aspecte ale influenţei polone în limba Letopiseţului lui N. Costin, în „Romano-slavica
1 D. Bugeanu, în LR XVIII (1969), 3, p. 265-266; Al. Niculescu, Rum. popor (popolo). Un problema di lingua dotta,vn Scritti linguistici in onore di G.B. Pellegrini,Pisa,
1989, p. 1363-1368.
2 Al. Niculescu, Elements culturels latins dans le roumain du XVI siecle în Lingua, immagini e storia, Bologna, 1991, p. 167-171, unde se susţine că distribuţia socio-lingvistică a acestor termeni demonstrează că nu erau populari; în forma lor apropiată de latină sau de italiană s-ar putea străvedea intervenţia unor cunoscători cultivaţi ai limbii latine °i ai cre°tinismului occidental.
3 LR 12 (1963), 3, p. 274-289 °i Opţiuni şi retrospective, Bucure°ti 1989, p. 148-149.
UNDICPIONARDENEOLOGISME„VECHI
119
VI, 1962, p. 93-109; M. Mitu, Termeni de origine polonă în documentele slavo-moldoveneşti, în „Romano-slavica VIII, 1963, p. 155-224; Elena Linţa, Termeni militari de origine polonă în limba cronicarilor români,în„Roma-no-slavica" X, 1964, p. 194-209; idem, Wyrazy polskiego pochodzenia w jezyku rumunskim, Wroclaw-Warszawa-Krakov-Gdansk, 1974.
2.5. Tot o lipsă bibliografică explică de ce, de cîte ori se citează Canta-cuzino, NI, în loc să se indice pentru neologismul respectiv un singur an,în paranteza iniţială, destinată primei datări, apar trei ani: 1667-69; dacă autorii ar fi utilizat ediţia din 19731 a lui Cantacuzino, NI, ar fi putut constata că pe lîngă textul propriu-zis în care s-au urmărit însemnările Stolnicului a°a cum apar ele pe file, neordonate cronologic, s-a dat °i o a doua versiune în care s-a urmărit °irul firesc, cronologic2. Acolo diversele împrumuturi latino-romanice apar, evident, cu o singură dată, de ex. în anul 1667 sînt înregistrate cuvintele academic, adaghiu, filosofie, fizică, gramatic, gramatică, posterior, barbarezi, iar în 1668 termenii: gheometrie, matematică, sferă, palat.
2.6. Am afirmat mai sus că DIL este valoros prin bogăţia materialului cuprins, prin cantitatea citatelor. În general a°a este, dar sînt °i unele cazuri în care citatele sînt puţin numeroase, de°i ele ar fi putut fi îmbogăţite prin introducerea altor izvoare. Lărgirea surselor ar fi fost utilă cel puţin din patru puncte de vedere:
a) Pentru a acoperi mai bine, în spaţiu °i în timp, raza de folosire a termenilor neologici. Astfel, s.v. sirenă este citat doar Cantemir, dar, ca în DLR, se putea adăuga Dosoftei, Mol. 91; s.v. silabă în DIL se dau citate exclusiv din Corbea, D., însă în DLR apar extrase °i din M. Costin, O., 319, Cantemir I.I.J. p. 81; termenul articul este înregistrat °i în Păstoreasca datorie (1759)3,iar florint se află, în afara textelor citate în DIL,°iîn C2 °i în PO, după cum reiese din Indicele lexical paralel4.
b) Pentru a aduce schimbări în datare: s.v. avgust prima atestare este din 1700 în DIL, dar dacă s-ar fi luat în consideraţie următorul citat din Cantacuzino, NI,p.129v: „am sosit în Beci într-ale lu avgust 5, zi miercuri , s-ar fi predatat cu un an, textul din Cantacuzino fiind din 1699; alteori însă primele atestări se pot împinge înapoi cu mult mai mult, ca în cazul lui papist -înDIL cu un singur citat din Tempea (1716-1742) - care se predatează în 1648, deoarece cuvîntul apare la plural (papişti, formă neînregistrată în DILJ,în NT 279r. Deosebit de interesant este că împrumutul socotit în DIL ca fiind cel mai vechi (ducat, 1421) °i care explică °i prima cifră din subtitlul Dicţionarului (1421-1760) este datat în Bogdan, Documente privitoare la relaţiile... , p. 3, în 1413, deci este împins înapoi cu
13 ani!
1 Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 106-120.
2 Contribuţii, p. 116-120. 3V. Lex. tip. blăjene,p.86. 4 Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 156.
120
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
c) Pentru a descoperi °i alte forme morfologice, ca papistaşi, citat la b), sau ca forma de sg. ducat, care figurează la Cantacuzino, NI,p.132v, într-un context ignorat de DIL („ducat unul ); în DIL sub ducat este înregistrat doar singularul ducato, ceea ce evident că nu justifică forma ducat a cuvîntului-titlu! Oricum, redatarea cuvîntului ducat trebuie complet revizuită în DIL!
d) Pentru a înregistra sensuri care nu figurează în DIL,deex. publican (1) are în NT 8r înţelesul "vame°" - cuprins în nota marginală „ce era atunci vameşi" - neînregistrat în DIL, de°i se face o trimitere (deci fără citat) chiar la NT 8r, dar fără a se preciza că aici termenul-titlu are această semnificaţie, inexistentă în alte contexte1.
2.7. Nu de puţine ori întîlnim în paginile DIL-ului o serie de gre°eli dintre care, măcar unele, se pot datora tiparului. Oricum, dată fiind importanţa pentru limbă a fiecărui cuvînt înregistrat într-un dicţionar, le notăm mai jos:
-lap.91apareadj. f. altiera, iar s.v. siniora numele propriu Altiera în acela°i citat ca °i cel de sub altiera la p. 91;
- s.v. fasţicul, la p. 187, este înregistrată forma de pl. fasţiculile, iar la p. 321, s.v. sicul,pl.fasticulele (înclinăm să credem că forma corectă este fasticulele, cum apare °i în citatul de la p. 186 s.v. fasticul);
- s.v. florin figurează forma floriht, dar la paragraful „forme gramaticale este indicată forma florint, despre care credem că este cea corectă;
- s.v. gramatic este înregistrată forma doauă (cărţi) într-un citat din Cantacuzino, NI, care nu înţelegem cum ar reprezenta forma din original, doaă2;
- s.v. matematică apare n. propriu Bonvivi, dar corect este Bonvici, nume care se referă la Valerianus Bonvicinus (t 1668), profesor de filosofie la Universitatea din Padova (1661-1667)3;
- s.v. sferă prezintă în textul din Cantemir, D7 a opri; în original însă este a o opri;
- s.v. pretoriu apare în DIL în citatul din NT 62v cuvîntul dusără, în timp ce în original este termenul pusără;
- la p. 78 sub Cantacuzino, NI se indică numai paginile 127r-129r °i 131r-132r, adică un total de 8 pagini, în timp ce textul lui Cantacuzino este scris pe 18 file (o dovadă, în afară de cea furnizată de ediţiile acestui text4 este că chiar în DIL s.v. gramatică se află un citat din NI de la p. 112r)!
3. Înainte de a încheia, am dori să facem °i cîteva propuneri pentru o viitoare ediţie, care ar trebui să cuprindă:
- O listă cronologică a cuvintelor inserate în DIL, care să înceapă cu cele mai vechi înregistrări, deci cu ducat (1421 după DIL, dar 1413 după
1 V. Fl. Dimitrescu, NT, prefaţa citată, p. 85.
2 V. Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 119.
3 V. Fl. Dimitrescu Contribuţii, p. 119.
4 N. Iorga, 1901; Fl. Dimitrescu, Contribuţii.
UNDICPIONARDENEOLOGISME„VECHI
121
Bogdan, Relaţiile,p.3), urmatde florint, datat 1431 etc., a°a cum a
procedat Gh. Mihăilă în DLRV, p. 213-218.
- Să se introducă un semn special pentru a se identifica u°or cuvintele înregistrate pentru prima oară în DIL (v.p.70).
- Să se noteze cu un alt semn cuvintele care reprezintă „contribuţiile lexicale °i etimologice originale" ale autorilor (v. p. 70).
- Să se noteze cu un semn special cuvintele în situaţia de hapax legomenon, foarte numeroase, de tipul florileg, liră, paij, palestră, sustentului etc. etc.
- Să se indice bibliografia la cuvintele care au format anterior obiectul unor discuţii cu caracter etimologic, semantic, cronologic etc; din compararea între semnalările făcute de autorii precedenţi °i cele ale autorilor DIL reiese în ce cazuri ace°tia din urmă au propus predatări, sensuri noi etc., deci contribuţia lor propriu-zisă.
4. Chiar dacă nu putem fi de acord cu calificările de tipul „model de rigurozitate - contrazise de observaţiile de mai sus - care apar în recenzia aproape lipsită de spirit critic din LR XLI (1992), nr. 11-12, p. 613-614, considerăm că, mai ales prin bogăţia materialului °i sistematizarea lui, care a cerut o mare cantitate de muncă, DIL reprezintă o contribuţie meritorie la istoria vocabularului vechi românesc pe o întindere de 339 de ani; în această perioadă - °i în special către sfîr°itul ei - limba română a făcut un mare pas înainte către reintegrarea ei în lumea romanică.
În încheiere trebuie subliniat că dacă, în general, un dicţionar se lucrează pe baza unui dicţionar precedent care, la rîndul său, s-a elaborat pornind de la altul °i mai vechi etc., acest Dicţionar al împrumuturilor latino-romanice nu a avut un alt dicţionar asemănător înainte. Numai °i pentru curajul de a ataca frontal noul domeniu, activitatea autorilor săi -din categoria din ce în ce mai rară a speciali°tilor atra°i de studiul „limbii vechi °i-nţelepte" - trebuie salutată a°a cum se cuvine!
1993
CARPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
Lucia Djamo-Diaconiţă - Limba documentelor slavo-române emise în Ţara Românească în sec. XIV-XV, Bucure°ti, Editura Academiei,
1971, 397 pag.
Cercetările de istorie a limbii române se lovesc de puţinătatea materialului de studiu dinainte de sec. al XVI-lea. ai totu°i, se °tie că, începînd din secolul al XIII-lea, unele elemente de limbă românească apar atestate sporadic în textele redactate în limba cancelariilor, în majoritate slavona, dar °i latina °i maghiara. Din păcate, materialele anterioare secolului al XVI-lea nu au fost decît rareori supuse unei analize exhaustive. Lucrarea Luciei Djamo-Diaconiţă, Limba documentelor slavo-române emise în Ţara Românească în sec. XIV-XV, umple tocmai golul menţionat: acest volum masiv de aproape 400 de pagini reprezintă rezultatul unui examen serios °i aprofundat al cărui obiect l-au format 467 de documente slavo-române emise de cancelariile Pării Române°ti între anii 1374 °i 1500.
Unul dintre marile merite ale lucrării în discuţie este faptul că se bazează - cu cîteva excepţii, dictate de cauze obiective - pe documente originale sau pe fotocopii ale acestora (v. p. 16, 23, 25). După cum se °tie, există numeroase ediţii de documente, dar, în unele dintre ele, nu s-a acordat, a°a cum ar fi trebuit, prioritate aspectului filologic: în unele s-au strecurat gre°eli de transliterare, în altele s-a operat asupra textului original, alteori a fost publicată numai traducerea etc., astfel încît nu întotdeauna prezintă garanţiile °tiinţifice necesare. Luînd ca punct de plecare baza solidă a documentelor originale, Lucia Djamo-Diaconiţă a întreprins o cercetare minuţioasă a limbii subtipului muntean al slavonei române°ti. Analiza astfel concepută este menită a contribui atît la cunoa°terea aspectelor complexe ale redactării slavo-române, cît °i aceleia a unor trăsături caracteristice ale limbii române din perioada studiată. De aici organizarea
CĂRPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
123
lucrării în două părţi, una menită a urmări limba documentelor slave în redactare valahă ca o limbă de cultură, străină poporului, iar cealaltă, unele aspecte ale limbii române vii reflectate în acelea°i documente.
În prima parte se subliniază unele trăsături specifice ale limbii documentelor studiate, de exemplu, utilizarea puţin frecventă a prepoziţiilor, folosirea la cazul general la substantiv, adjectiv, numeral, apariţia comparativului analitic al adjectivelor °i adverbelor, tendinţa trecerii de la sintetism la analitism, în special la nume, verb, adverb; lexicul este prezentat ca avînd un caracter compozit, constituit din forme variate de origini diverse.
Dar pentru istoria limbii române, de cel mai mare interes este înregistrarea, în capitolul Elementele române°ti (p. 269-324), a numeroase elemente de origine română cuprinse în documentele slavo-române. Cercetătorul este impresionat de marea cantitate a acestor elemente, ceea ce conduce la concluzia că, fiind în cea mai mare parte a cazurilor români, copi°tii românizau limba slavonă (v. p. 322).
În acest capitol, autoarea a întărit °i ilustrat concluzia lui I. Bogdan, după care în manuscrisele cu conţinut diplomatic „influenţa limbii române asupra celei slavone este atât de puternică, încît aceasta din urmă î°i schimbă formele °i construcţia după prima (Cîteva manuscripte slavo-ro-mâne din Biblioteca imperială de la Viena, Bucure°ti, 1889, extras din A.A.R., seria a II-a, t. XI, p. 2). Printre elementele române°ti existente în documentele slavo-române din Muntenia sînt menţionate o serie de alternanţe fonetice proprii limbii române (a/e, a/ă, e/ea), schimbarea genului unor substantive după genul cuvintelor corespunzătoare din română (de exemplu, pol, sub influenţa rom. jumătate, apare ca feminin (p. 319), sau masculinul vinograd, sub influenţa lui vie, devine feminin (p. 318)); prezenţa unor forme române°ti de articol (mai ales articolul -l) la numeroase nume de origine slavă, cele mai multe toponime °i antroponime (Bratul, Bobul, p. 28), a unor forme flexionare române°ti (Gura Jilţului, p. 298); de asemenea, sînt menţionate cazuri de pronume române°ti (gen.-dat. sg. ei, p. 301), iar din domeniul verbului unele forme care atestă fie că diaconul a gîndit în române°te, fie că i s-a dictat conţinutul documentului în române°te (v. p. 303). Numeroase sînt, de asemenea, propoziţiile slave care imită construcţiile române°ti. Expresiile calchiate după cele române°ti continuă lungul °ir al elementelor române°ti găsite în textele slave examinate, care se termină cu „elementele lexicale române°ti (p. 359-376), subcapitol al „lexicului (p. 325-376). Considerăm că în economia lucrării acest subcapitol ar fi trebuit să urmeze în chip firesc după „elementele române°ti , deci înaintea „lexicului °i, de asemenea, pentru că discutăm poziţia diferitelor capitole în lucrare, estimăm că „schimbarea genului unor substantive (p. 313-321) °i-ar fi găsit locul, bineînţeles, în capitolul consacrat numelui °i nu, a°a cum apare aici, după adjectiv, verb etc. Dar, desigur, nu locul acestor capitole este important, ci mai degrabă materialul extrem de preţios conţinut de fiecare dintre ele. Trebuie subliniat că, în problema referitoare la data de apariţie a anumitor fenomene sau cuvinte, cartea Luciei Djamo-Diaconiţă
124
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
aduce o serie de contribuţii remarcabile. Astfel, se antedatează fenomenul alternanţei a/ă, întîlnit în documente începînd din anul 1400 (p. 273), dar, mai ales, sînt împinse înapoi cu cîteva decenii sau chiar cu un secol atestări anterioare ale cuvintelor. Să ne oprim numai asupra cîtorva exemple edificatoare: Micul este înregistrat de autoare (p. 278) în 1441, în timp ce în Glosarul... lui D.P. Bogdan (p. 177) apare înregistrat 40 de ani mai tîrziu, în 1481. Lucia Djamo-Diaconiţă antedatează cu aproape 100 de ani, în comparaţie cu D.P. Bogdan, substantivul Puiul (1453) (p. 279). Tot cu un secol este împinsă înapoi atestarea cuvîntului Badea (p. 283), în 1428 la Lucia Dja-mo-Diaconiţă, comparativ cu D.P. Bogdan (Glosarul... , p. 126-127), 1521-1529. Faţă de DLR, care consideră pentru oraş că prima atestare este aceea conţinută în Scrisoarea lui Neacşu (1521), Lucia Djamo-Diaconiţă predatează cuvîntul, pe care l-a găsit într-un document cu aproape o sută de ani înaintea Scrisorii lui Neacşu (p. 364). Mertic este semnalat în lucrare într-un document din 1500 (p. 367), în timp ce primul citat din DLR trimite la anul 1620; pentru Moldoveanu, conform citatelor din DLR apărut în sec.
al XVII-lea, se aduc atestări din 1431-1433 (p. 367).
Este regretabil că această carte utilă nu conţine un Index de cuvinte °i de forme discutate, însoţit de primele atestări. În absenţa unui asemenea instrument de lucru indispensabil, textul lucrării trebuie parcurs de mai multe ori pentru a găsi ceea ce cauţi, uneori cu riscul de a nu găsi forma dorită.
De asemenea, avînd în vedere faptul că autoarea a studiat documentele originale, analizîndu-le minuţios, sîntem de părere că ar fi fost în măsură să ofere, în anexă, documentele cele mai interesante, dintre cele care conţin cel mai mare număr de cuvinte române°ti. Deoarece nu s-a făcut aceasta, cel mai firesc ar fi ca domnia-sa să prezinte, într-un viitor apropiat, textele studiate. Publicarea lor ar fi extrem de necesară; la fel de necesare ar fi studii similare - °i colecţii de documente slavo-române - pentru celelalte provincii; de asemenea ar trebui cercetate documentele care conţin elemente române°ti redactate în maghiară sau în latină. Cercetătorii istoriei limbii române ar rămîne îndatoraţi confraţilor lor specializaţi în slavistică, maghiară sau latină, dacă le-ar pune la dispoziţie lucrări de consistenţa aceleia a Luciei Djamo-Diaconiţă. Numai cercetări minuţioase de felul aceleia discutate aici pot aduce fapte noi într-un domeniu atît de vast.
Limba documentelor slavo-române emise în Ţara Românească în sec. XIV-XV este o lucrare valoroasă prin modul de explorare a materialului lingvistic °i prin rezultatele cercetării, interesînd istoria limbii române.
RRL, XVIII, 4, p. 381-388, Bucure°ti, 1973 - traducere din limba
franceză
CĂRPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
125
C. Dimitriu, Romanitatea vocabularului unor texte vechi româneşti, Ia°i, Editura Junimea, 1973, 222 p.
După o serie de lucrări cu caracter general dedicate „romanităţii noastre, văzută din perspectivă lingvistică (A. Graur, La romanite du roumain, Bucure°ti, 1965) sau istorică (A. Armbruster, Romanitatea Românilor, Bucu-re°ti, 1972), în Romanitatea vocabularului unor texte vechi româneşti,deC. Dimitriu, acela°i concept este urmărit în sfera mai restrînsă, dar prin aceasta nu mai puţin interesantă, a vocabularului. Iniţiativa lăudabilă a publicării acestei ultime lucrări - la origine teză de doctorat - a avut-o, în 1973, editura Junimea din Ia°i.
Preocupat de multă vreme de problemele statistice ale vocabularului limbii române vechi, după cum a dovedit prin publicarea unei serii de articole - de ex. Vocabularul Cazaniei a II-a a lui Coresi, în AUI XVI (1970), p. 47-64; Romanitatea vocabularului unor texte din limba română veche,înSCL XXII (1971), nr. 6, p. 597-606; Aspecte ale structurii vocabularului limbii române vechi, în AUI XVIII (1972), p. 15-49 -, C. Dimitriu prezintă acum o lucrare laborioasă, în care după un capitol introductiv dezvoltat, urmează trei secţiuni dedicate aspectului evaluării cantitative a vocabularului limbii vechi, structurii etimologice a vocabularului din toate textele vechi cercetate, luate la un loc, °i structurii etimologice a lexicului în fiecare text vechi supus analizei.
Cartea de faţă are meritul de a fi prima lucrare amplă cu caracter statistic consacrată aspectelor vechi ale limbii române. Ea reu°e°te să scoată în valoare, prin furnizarea unor date exacte asupra compoziţiei lexicale pe origini, romanitatea vocabularului limbii române; în acela°i timp, autorul pune în evidenţă °i direcţia evoluţiei lexicale române. Astfel, se arată că proporţia cuvintelor-titlu formate pe terenul limbii române este în cre°te-re în textele coresiene, în raport cu textele nordice (vezi p. 184). Pe de altă parte, procesul de modernizare a limbii române literare este caracterizat prin reducerea importantă a elementelor slave (de la cca 14% în toate textele vechi, la cca 5-6% în cele două dicţionare ale limbii române moderne - vezi p. 202). C. Dimitriu arată, pe drept cuvînt, că raportul între proporţia elementelor lexicale romanice (cuvinte mo°tenite din latină, formaţii pe teren românesc, neologisme latino-romanice) °i neromanice apare în general neschimbat: se opune un număr de patru cincimi cuvinte-titlu romanice (cca 80%) la o cincime neromanice (cca 20%) (vezi p. 181).
De cel mai mare interes apar observaţiile din volum care întăresc ideea „unităţii lingvistice a traducătorilor ce lucrau sub conducerea lui Coresi, pe de o parte, °i a grupului alcătuit din textele rotacizante, pe de altă parte (vezi p. 60-61). Argumentele se referă la probleme legate de bogăţia vocabularului, de coordonare °i subordonare, de proporţia cuvintelor-titlu mo°te-nite din latină °i formate pe terenul limbii române, de proporţia cuvintelor de origine slavă etc.
126
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Un alt merit al lucrării constă în luarea în consideraţie a substantivelor proprii, interesante din multe puncte de vedere. Cercetînd limba cu ajutorul substantivelor proprii, C. Dimitriu face unele subtile observaţii privitoare la stil, de exemplu.
În comparaţie cu toate lucrările anterioare dedicate cercetării cantitative a lexicului limbii vechi (din acest punct de vedere surprinde absenţa din bibliografie a articolului Vioricăi Pamfil, Observaţii cu privire la frecvenţa cuvintelor în limba secolului al XVI-lea, în SCL XIX (1968), nr. 3, p. 297-302), cartea lui C. Dimitriu este nu numai cu mult mai amănunţită, dar °i mai cuprinzătoare, deoarece operează cu comparaţii între limba secolului al XVI-lea °i limba secolului al XVII-lea, adăugînd °i elemente ale limbii din secolul al XIX-lea °i al XX-lea. Totu°i, privită chiar din acest unghi, considerăm că lucrarea are o carenţă metodologică: dintre diversele texte ale celor două secole studiate, C. Dimitriu s-a bazat pe °apte texte din sec. al XVI-lea (plus notele comparative din ediţia Psaltirii Scheiene scoasă de I.A. Candrea) °i trei din sec. al XVII-lea (vezi p. 47), care aveau indice complete în ediţiile deja apărute sau în formă manuscrisă, la care autor sau colaborator este chiar C. Dimitriu. Desigur că, în momentul de faţă, cînd, din păcate, nu există indice pentru toate textele de limbă veche, aceasta era modalitatea cea mai comodă de abordare a lexicului limbii vechi. Dar ne putem pune întrebarea de ce, pornind exclusiv de la texte din sec. al XVI-lea cu caracter religios, comparaţia se transpune în sec. al XVII-lea asupra unor texte cu specific juridic (Pravila Moldovei °i Îndreptarea legii) °i numai asupra unui singur text religios, Cazania lui Varlaam? Deci, pe de o parte, din punct de vedere cantitativ se constată o inegalitate relativ u°or reme-diabilă la o nouă ediţie, prin atragerea în discuţie °i a altor texte din sec. al XVII-lea - pentru că cele trei texte nu sînt suficiente pentru a contura o imagine cît de cît reală asupra lexicului din acel secol - °i, pe de altă parte, nu se menţine criteriul stilistic, texte de o natură confruntîndu-se cu texte de altă natură. De asemenea, pentru limba ultimelor două secole sînt luate ca e°antion doar texte aparţinînd, de această dată, unui alt stil, cel beletristic. Fără aceste duble oscilaţii de metodă, credem că am fi fost în măsură să înţelegem mai bine mecanismul trecerii limbii române prin timp. Considerăm deci că rezultatele ar fi cu atît mai precise cu cît s-ar respecta, într-o cercetare de acest fel, criteriul cantităţii °i criteriul unităţii stilistice. De asemenea, în comparaţii ar fi necesar să se ţină seama de factorul tradus/original.
Baza teoretică a cărţii ar fi cî°tigat, desigur, dacă autorul ar fi recurs la lucrări moderne, de largă circulaţie, de ex. la Ch. Muller, Initiation ă la statistique linguistique, Paris, 1968 (vezi, la noi, recenzia Alexandrei Roceric, în SCL XX (1969), nr. 3, p. 350-351). Singura lucrare cu caracter teoretic citată de autor la „bibliografie" este cartea de proporţii reduse a lui P. Guiraud, Les caracteres statistiques du vocabulaire, Paris, 1954; de menţionat că de acela°i autor a apărut, °ase ani mai tîrziu, volumul Problemes et methodes de la statistique linguistique, lucrare meritorie pentru acel
CĂRPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
127
moment, dar depă°ită astăzi (vezi aprecierile critice din Guide bibliogra-phique de linguistique frangaise de R. Martin, Paris, 1973, p. 43). Fundamentale pentru cercetarea statistică a vocabularului unui singur autor sînt cele două studii ale lui Ch. Muller, Essai de statistique lexicale. L'illusion comique de P. Corneille, Paris, 1964, °i Etude de statistique lexicale. Le vocabulaire du theâtre de P. Corneille, Paris, 1967. Este evident că lucrarea recentă - cu un profil similar - a lui Geir Kjetsaa, Leksica stilotvorenii Lermontova, Opit Kolicestvennogo opisanija, Universiteti Oslo, Slavisk-Baltist Institut, Meddeleiser, 1973, nr. 2, nu ar fi fost posibil să fie parcursă de autor, ea datînd din acela°i an cu volumul recenzat, dar consultarea lucrării Kvantitativni lingvistika. Bibliography of Quantitative Linguistics, Praha, 1960, de Tesitelovâ Marie, a Actelor Colocviului de la Strassburg din 1964 dedicat statisticii °i analizei lingvistice sau a volumului Statistica reci, Leningrad, 1968, publicat de secţia de semiotică a Consiliului °tiinţific pentru cibernetică al Academiei de atiinţe a URSS, ar fi putut contribui la dezvoltarea bazei teoretice, a integrării limbii, în speţă a vocabularului, în teoria informaţiei. Am adus aceste completări biblio-grafice în credinţa că îi pot folosi autorului la o nouă ediţie a cărţii: ele i-ar putea deschide °i alte perspective în interpretarea statistică a lexicului în chestiune.
În concluzie, considerăm că ne aflăm în faţa unei lucrări utile, care a necesitat din partea autorului un volum imens de muncă; C. Dimitriu, într-o expunere sobră, a înfăţi°at principalele probleme cantitative ale vocabularului limbii române din sec. al XVI-lea °i mai puţin al XVII-lea, °i a rectificat unele opinii anterioare. Analizele minuţioase, rezultatele precise la care se ajunge, interpretările de calitate îl recomandă pe autorul cărţii de faţă ca pe un bun cunoscător de la noi din ţară al metodei statistice aplicate la studiul limbii. Lucrarea sa constituie o serioasă bază de discuţie pentru multiple probleme de limbă °i, mai presus de orice, dovede°te în mod convingător romanitatea vocabularului limbii române: „vocabularul limbii române vechi în textele cercetate este la fel de romanic ca °i vocabularul limbii române moderne   (p. 206).
SCL, XXVI, 3, 1975, p. 283-299
Coresi, Psaltirea slavo-română (1577) în comparaţie cu psaltirile coresiene din 1570 şi din 1589. Text stabilit, introducere °i indice de Stela Toma, Editura Academiei, Bucure°ti, 1976, 779 p.
Filologia românească înregistrează un nou succes prin apariţia, în condiţii editoriale excelente, a unuia dintre cele mai importante texte core-siene, Psaltirea slavo-română din 1577 (CP) în comparaţie cu Psaltirea românească (CP1) din 1570 °i cu Psaltirea slavo-română din 1589 (CP2). Ediţia de faţă, cuprinzînd o introducere bogată, textul Psaltirilor °i un indice
128
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
exhaustiv, este rezultatul strădaniilor de ani ale Stelei Toma. Editoarea -căreia i se datore°te °i stabilirea textului °i elaborarea indicelui din Istoria hieroglifică a lui Dimitrie Cantemir (Editura Academiei, 1973) - face parte din grupul de cercetători format °i îndrumat, încă din anii studenţiei, de regretatul profesor J. Byck, căruia, de altfel, îi este dedicată ediţia în discuţie.
Nu este prima dată cînd se editează textul psaltirilor coresiene: prima ediţie a Psaltirii din 1577 îi aparţine lui Hasdeu (1881), iar I.A. Candrea a avut-o în vedere în ediţia Psaltirii Scheiene (1916). O cercetare atentă, precum cea întreprinsă de Stela Toma în lucrarea de faţă, scoate la iveală (vezi Introducere, p. 5-6), o serie de carenţe în transcrierea lui Hasdeu a textului Psaltirii: omisiuni, cuvinte în plus, lecţiuni eronate, forme gramaticale înţelese gre°it; cîteva exemple: căciu datu pentru că ciudatu (ps. 8/2), mîinilor sale pentru mîinile sale (ps. 124/3), topise pentru topi-se (ps. 74/3). În ediţia sa, după cum se °tie, I.A. Candrea prezintă un text reconstituit al Psaltirii Scheiene, pe care îl compară cu alte psaltiri, printre care °i cele coresiene. Nu întotdeauna însă (vezi Introducere, p. 6-7) I.A. Candrea a consemnat variantele prezente în Psaltirile coresiene. Din cele arătate mai sus, se poate deduce că de-abia acum, după patru veacuri de la data apariţiei Psaltirii slavo-române din 1577, textul acesta se bucură de o ediţie critică realizată conform cu exigenţele °tiinţifice.
Ediţia de faţă are în vedere, a°a cum am mai amintit, trei psaltiri, tipărite într-un răstimp de 20 de ani:
1) Psaltirea românească scoasă de Coresi la Bra°ov în 1570, prima psaltire tipărită în limba română, apărută din necesitatea ca românii să aibă „cuvîntul lui Dumnezeu în limba lor , după cum declară Coresi în epilogul lucrării sale;
2) Psaltirea slavo-română din 1577, una dintre primele scrieri bilingve, apărută pentru a pune la îndemîna preoţilor - care cuno°teau din ce în ce mai puţin slavona - textul Psaltirii în ambele limbi, °i
3) Psaltirea slavo-română tipărită în 1589 de fiul lui Coresi, aerban, prezentînd o versiune românească îmbunătăţită (vezi mai departe observaţiile privitoare la Anexă).
Dintre aceste trei texte, editoarea a luat ca text de bază Psaltirea slavo-română din 1577 din două motive: deoarece unul din exemplarele Psaltirii din 1577 aflate în Biblioteca Academiei are pagini mai multe °i este mai bine păstrat în raport cu celelalte două ediţii °i din cauză că, situîn-du-se cronologic între Psaltirile din 1570 °i 1589, scoate mai evident în valoare diferenţele dintre prima °i ultima psaltire coresiană.
Din Psaltirea slavo-română sînt cunoscute două exemplare °i, cum exemplarul de bază (de la Bistriţa) are cîteva lacune (vezi tabelul de la p. 12-13), editoarea a trebuit să-l reconstituie cu ajutorul celui de-al doilea exemplar, existent la Biblioteca Academiei. Astfel, caietul 34, în manuscris în exemplarul de la Bistriţa, a fost completat - în facsimile - cu paginile corespunzătoare din dublete. Considerăm că ar fi trebuit să se procedeze în
CÂRPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
129
aceea°i manieră cu paginile deteriorate din exemplarul de la Bistriţa - de exemplu 1v sau 2r -, ale căror corespondente erau mai bine conservate în dublet.
Ne aflăm în faţa unei ediţii elaborate după o metodă riguroasă, singura care poate satisface cerinţele actuale; punerea în pagină a textului este excelentă: fiecare pagină cuprinde trei porţiuni distincte: în partea superioară a paginii sînt incluse (a) facsimilele textului din 1577 - cu completările menţionate - în general clar lizibile (excepţiile nu sînt foarte numeroase: 303v, 201v, 146r,65v,66r,49v) °i (b) consemnarea diferenţelor faţă de textele din 1570 °i 1589, deosebit de preţioase pentru ulterioare cercetări comparative (puţinele cazuri în care secţiunea dedicată comparaţiei nu cuprindenicioindicaţie-deexemplup.4v - se explică prin împrejurarea că în CP1 °i CP2 pagina respectivă lipse°te), iar, în partea de jos a paginii, (c) transcrierea interpretativă a textului românesc din pagina corespunzătoare.
Sistemul de editare folosit prezintă avantajul că prin transcrierea interpretativă se pune textul la îndemîna unui cerc mai larg de cititori, care-i pot face o lectură cursivă, iar prin prezentarea facsimilelor °i a notelor comparative se dă speciali°tilor - lingvi°ti °i filologi - posibilitatea să opereze confruntarea cu originalul °i să întreprindă cercetări variate de grafie, de fonetică, de istorie a vocabularului etc. Nu putem decît să ne manifestăm satisfacţia că ceea ce preconizam, în linii mari, în 19721 s-a putut concretiza în ediţia de faţă, care reprezintă un progres în comparaţie cu toate ediţiile de texte vechi elaborate în ultimii 15 ani în ţara noastră, datorate, cele mai multe, eforturilor Editurii Academiei.
Două inovaţii binevenite a adus Stela Toma în modalitatea de alcătuire a indicelui, lucrat cu multă acribie: a) a indicat, între paranteze drepte, la fiecare cuvînt în parte, frecvenţa lui în text, operaţie extrem de utilă pentru viitoare studii statistice, °i b) a separat numele comune de numele proprii (făcînd, uneori, distincţiile necesare, de exemplu între Hristos n. pr. °i hristos „uns , „ales ). Trebuie, de asemenea, salutată ideea de a diferenţia, în indice, cuvintele din textul psaltirii propriu-zise de cuvintele din textul nebiblic al lui Coresi. Din acest ultim punct de vedere este vorba de cele trei rînduri scrise de Coresi la sfîr°itul psalmului 76 (vezi p. 323) °i de epilog (vezi p. 662). Toate cuvintele cuprinse în aceste două texte de limbă română curentă sînt prezentate separat de celelalte cuvinte ale textului tradus, prin notarea atestărilor respective cu litere °i cu cifre cursive.
Considerăm că în indice sistemul glosării cuvintelor ar fi trebuit extins. Astfel, poate nu ar fi fost inutil ca, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu limba română veche, ca °i pentru unii cercetători străini, să se menţioneze sensul unor termeni din limba veche, precum bucina, ogodit, ogoditor, să-blaznă, zăprăti, zăpretire, zăstimpi sau chiar al unor cuvinte care circulă astăzi, dar care în limba veche aveau o altă semnificaţie, de exemplu ciudă "minune". Uneori, însă, credem că n-ar fi fost necesară glosarea, de exemplu
1  V. SCL, XXIII, nr. 2, p. 202.
130
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
clătire "mi°care", domn "stăpîn", feri "păzi", lunecare "cădere" etc. Tot în privinţa notării sensurilor în indice, considerăm că ar fi fost bine să se indice separat în ce contexte unele cuvinte au un sens °i în care un altul, de exemplu întuneric "lipsă de lumină °i "zece mii , sau judeţ "judecată °i "judecător etc. Indicele are un deosebit preţ pentru că pune definitiv în lumină relaţiile dintre Psaltirea Scheiană °i Psaltirea Coresi, relaţii evidente, de exemplu, prin cuvintele rare care apar - cu aceea°i frecvenţă - în cele două texte: barnee, cucură, gimţ, hălăstui, inie, istacti(e), impremieză, încurţi, întort, mojdan, năvodi, onagru, pazie, pănătos, peleş, pogrăzi, povelenie, poveli, povelire, prămăndi, premiezan, slonovni, şchiopa, troscot, vihor, zăs-tîmpi, zăpretire, zăprăti.
Prin realizarea acestei importante editări, Stela Toma a răspuns celor trei scopuri pe care °i le-a propus (vezi p. 8). Într-adevăr, ediţia de faţă
1) oferă posibilitatea să se contureze mai precis profilul celei mai importante personalităţi a culturii române°ti din secolul al XVI-lea, Coresi;
2) scoate în relief drumul parcurs de limba română în decurs de aproximativ două decenii1:înCP2 limba este ceva mai cursivă, topica mai firească, construcţiile perifrastice verbale - de obicei greoaie - mai rare, ca să nu mai amintim de cele 198 de cuvinte în plus în comparaţie cu textele precedente °i
3) pune la îndemîna speciali°tilor un material variat de studiu pentru începuturile limbii literare. Ediţia de faţă oferă un cîmp vast cercetării lingvistice, textul/textele punînd numeroase probleme atît în planul limbii literare, cît °i în acela al traducerii. Un „subiect este sugerat de autoarea ediţiei în Introducere (p. 16 °.u.): raportul între textul român °i textul slav al Psaltirii, „fidelitatea sau „infidelitatea traducerii, despre care s-au făcut afirmaţii contradictorii. De altfel, chiar Stela Toma a schiţat principalele probleme ale traducerii psaltirilor coresiene într-o comunicare ţinută în ianuarie 1976 la simpozionul „Coresi dedicat traducerii, organizat de Facultatea de Limbi Romanice a Universităţii din Bucure°ti.
Un loc aparte îl deţine în ediţia discutată Anexa de la p. 774-778, care conţine cele 198 de unităţi lexicale aflate în CP2 (plus 2 din CP1)înraport cu textul de bază; într-adevăr, aceasta reliefează atît evoluţia vocabularului limbii române în 20 de ani, cît °i strădania pentru o mai bună redare în române°te a cuvintelor în original. Astfel, trebuie observat că sînt relativ rare situaţiile cînd se înregistrează în CP2 o serie de arhaisme de
1 20 de ani pot reprezenta o etapă în dezvoltarea unei limbi, în special a vocabularului ei; o dovadă o poate constitui împrejurarea că unele lucrări actuale iau în consideraţie dezvoltarea limbii în perioade chiar mai reduse, de exemplu 17 ani (1955-1971), în P. Gilbert, Dictionnaire des mots nouveaux, Hachette, 1971, sau
chiar 10 ani (1949-1960), în J. Dubois, L. Guilbert, H. Mitterand et J. Pignon, Le
mouvement general d'apres un dictionnaire d'usage (vezi J. et Cl. Dubois, Intro-duction  ă la lexicographie. Les dictionnaires, Paris, 1971, p. 111-132).
CÂRPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
131
provenienţă slavă în raport cu termenii de origine latină din CP1,deexem-plu: dosădi, zăstăvi, znamenie pentru, respectiv, învăţa, pune, semn.
În majoritatea cazurilor, în CP2 se utilizează forme °i cuvinte pe care limba română le-a reţinut, indiferent de originea lor. Astfel, în CP2 se înregistrează adăpost faţă de pristanişte în CP, adînc faţă de adîncat, băutură faţă de bere, fecioară faţă de fie, biruitură faţă de vlădicie, boală faţă de lingoare, mîntuire faţă de spăşenie, moşie faţă de ocină, oprire faţă de zăpreştenie, slăbiciune faţă de săblaznă, mustra faţă de oblici etc.
Înlăturarea din CP2 a unor cuvinte arhaice sau a altora de tipul celor semnalate, introduse printr-o traducere servilă, demonstrează că Anexa merită un studiu aprofundat, edificator pentru progresul limbii române în cei 20 de ani avuţi în vedere.
De asemenea, Anexa prilejuie°te studiul unor sinonime. De exemplu, lui rost (CP) îi corespunde în CP2 atît gură (36v10), cît °i buză (5810), °i în ambele cazuri contextul dovede°te că alegerea cuvîntului este foarte adecvată. Evident însă (vezi Indicele), rost are o mare frecvenţă în toate cele trei texte. Socotim că, o dată ce s-a indicat categoria gramaticală a cuvîntului din CP2, ar fi fost firesc să se noteze °i categoria gramaticală a celui atestat în CP, cu atît mai mult cu cît cuvintele diferă nu numai ca gen (de ex. buză-rostt) sau conjugare (cerca-socoti), ci °i din alte puncte de vedere, unor unităţi lexicale corespunzîndu-le unităţi sintactice (batjocorit - a-şi bate joc, biruitoriu - ce ţine, idumeesc - lu Idumei etc.).
Trebuie observat că uneori autoarea arată că diferenţele dintre cele două psaltiri se explică prin traducerea textului slav; vezi de exemplu: 125v tine (pluralul substantivului tină) faţă de lut, traducînd sl. bremia sau 23r lumea (ochiul) faţă de geanele "pupilă . Considerăm că ar fi fost deosebit de interesant dacă °i în alte cazuri editoarea ar fi dat astfel de explicaţii, de°i sîntem de acord că aceasta ar fi echivalent, în fond, cu începutul unui studiu amănunţit asupra lexicului, pe care - cel puţin în această ediţie - nu °i l-a propus.
De asemenea regretăm că într-o ediţie ca aceasta, rod al unei activităţi de o excepţională migală, s-au acordat unui singur semn, asteriscului, valori multiple (vezi p. 31). Mult mai clar ar fi fost dacă s-ar fi păstrat asteriscul pentru o singură situaţie, de exemplu pentru 1, iar pentru cazurile de sub 2, 3 °i 4 s-ar fi utilizat alte semne. În această ordine de idei semnalăm absenţa asteriscului de la p. 158v. Alături de gre°eli de literă (de exemplu p. 243, r. 4 de jos, depept pentru derept), de natură puţin diferită sînt unele erori de transcriere; de exemplu, la p. 85, r. 2 de jos apare silnic, iar în facsimil silnici (de altfel la Indice apare, corect, forma silnici), sau la p. 330, r. 5-6 greră,înlocdegreşiră.
Alteori însă în Indice apar interpretări gre°ite, după părerea noastră, ale valorii gramaticale a cuvintelor; de exemplu au (92v16), considerat adverb, este de fapt conjuncţie. În privinţa înţelegerii lui incungiuru (229r17)ca gerunziu (notat cu semn de întrebare), considerăm că mai curînd poate fi interpretat ca adverb - "împrejur .
132
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Evident însă că astfel de observaţii nu sînt în măsură să pună la îndoială valoarea ediţiei de faţă. Avînd în vedere proporţiile acesteia, ele nu sînt prea numeroase, iar unele dintre ele pot fi supuse unor interpretări diverse. Oricum, a°a cum a arătat D. Cantemir în Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, p. 316, „Cătră cele aflate pre lesne iaste a adaoge". Concluzia este că ediţia Psaltirilor coresiene, elaborată sub egida Comisiei de texte române°ti vechi a Academiei, reprezintă o reu°ită a °colii de filologie românească, a cărei reprezentantă de seamă se dovede°te a fi Stela Toma.
CL XII, 1, 1977, p. 109-112
Dicţionarul elementelor româneşti din documentele slavo-române, Bucure°ti, Ed. Academiei, 1981, 370 p. + XL p.
În Editura Academiei, care de mulţi ani se preocupă de apariţia unor cărţi destinate a fi ajutoare de preţ ale cercetărilor de istorie a limbii române, a apărut în 1981 o laborioasă lucrare extrem de interesantă, rod al activităţii unui harnic colectiv al Institutului de Lingvistică din Bucure°ti: Dicţionarul elementelor româneşti din documentele slavo-române (DERS),e\a-borat în cadrul sectorului de slavistică al acestui institut; din sector fac parte toţi autorii dicţionarului: Gh. Bolocan (redactorul responsabil al volumului), Virgil Nestorescu, Ion Robciuc, Corneliu Regu°, Aspazia Regu°, Mile Tomici, Ion Ciocea, Olimpia Guţu, Cornelia Popescu.
Dicţionarul se deschide printr-o amplă introducere redactată de Gh. Bolocan care cuprinde o serie de lămuriri referitoare la structura dicţionarului, la principiile de lucru, la criteriile de bază care au fost folosite pentru identificarea cuvintelor române°ti din textele slavone, la dificultăţile întîmpinate; urmează un capitol dezvoltat consacrat „materialului inclus în DERS" grupat în trei secţii: A - Cuvinte comune - Terminologie admi-nistrativă;B-Toponime-Terminologie geografică; C - Antroponimie; din acest capitol se deta°ează aprofundata analiză întreprinsă asupra toponimelor din DERS.
Dicţionarul propriu-zis cuprinde, cum este °i firesc, spaţiul cel mai întins (p. 1-270) °i, de asemenea, în mod firesc asupra lui ne vom opri în paginile următoare.
O inovaţie binevenită o constituie Anexa cuprinzînd „elemente de morfologie , în care se discută o serie de foarte importante elemente gramaticale române°ti din documentele slavo-române. Astfel, în textele cercetate art. -a este atestat în 1374, -ul în 1385, -i în 1400, -le în 1429 etc. Avînd în vedere că aceste articole apar adăugate la cuvinte de multe ori de altă origine decît latină, ele probează, printre altele, că scribii cancelariilor noastre erau vorbitori de limbă română (p. 273).
CÂRPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
133
În final lucrarea cuprinde o „listă de documente, însemnări °i inscripţii , în care sînt ordonate cronologic °i pe regiuni (A - Moldova,B-Para Românească) toate textele utilizate, cu indicaţii exacte asupra depozitului unde se păstrează originalul, eventual fotografia lui, ediţiile în care au fost publicate etc.
Lucrarea conţine, de asemenea, lista lucrărilor consultate, un repertoriu de sigle bibliografice °i altul de abrevieri.
DERS cuprinde materialul de limbă română extras din documentele slavo-române din perioada 1374-1600 din care s-au adunat 1815 cuvin-te-titlu, din care 869 sînt comune °i 949 toponime °i antroponime.
La unele cuvinte sînt reprezentate toate cele trei secţiuni, de ex.: băiaş, birău, muntean, murg, gîrlă apar °i ca termeni comuni °i ca antroponime °i toponime. În alte situaţii însă cuvintele atestate figurează numai ca antro-ponime, de ex. arbore, barză, bădiţă sau numai ca toponime, de ex. adînc, albie, alun, aniniş, boboc, bordei, brădişor etc.
Alte cuvinte apar atît ca antroponime cît °i ca toponime de ex.: alb, babă, bărbos, belciug, brînză, gard, gureş, mătase. În fine, unele sînt înregistrate ca termeni comuni °i ca antroponime: bădică, bolovan, bucată, moldovean, moviliţă, sau ca termeni comuni °i toponime: ales, baltă, blidar, grădinar, gură, mal, muiere, muncel.
Lucrarea discutată se caracterizează printr-o analiză în general riguroasă a cuvintelor române°ti din documentele studiate în original, deci nu în diferite ediţii sau colecţii de documente. Acordîndu-se o atenţie specială aspectelor strict filologice ale documentelor, au fost respectate toate particularităţile textului, a°a că imaginea cuvintelor române°ti din textele slave este fidel redată, în toate amănuntele.
Structura unui articol în DERS este următoarea: cuvîntul temă, categoria gramaticală a cuvîntului, traducerea sa în limba română °i în limba franceză °i apoi citatele din diferite documente în ordine cronologică sau, acolo unde este cazul, cu diverse sensuri dezvoltate.
Printre cuvintele prezentate în dicţionar putem enumera un imens număr de termeni de origine latină, de ex.: bun, galben, munte, mătuşă, bour, gură, mijloc, morar, muiere, alb, bărbat, bărbos, bătrîn, bou, broască, gras, ac, acela, adînc etc. Fiecare cuvînt este ilustrat cu citate după care urmează, pentru a ne face o idee despre răspîndirea cuvîntului respectiv °i dacă este cazul, indicarea surselor unde mai poate fi întîlnit (v. de ex. *bourean, comis, *gangur, *mic etc.).
O inovaţie demnă de apreciat a acestui Dicţionar este că a notat cu * cuvintele care nu apar ca nume comune, ci doar ca toponime sau antro-ponime °i că a separat prin • cuvintele române°ti care conţin desinenţa sau sufixul -ov °i sufixul -in, ceea ce duce la u°urarea cercetării adjectivelor respective (v. p. XI). Regretăm însă că nu s-a acordat un loc special în DERS unităţilor frazeologice care apar înregistrate, dar nu separat, ci la rînd cu atestările de cuvinte independente. Credem că s-ar fi putut găsi un procedeu tipografic care să indice °i secvenţele frazeologice de tip românesc,
134
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
precum cele cercetate de Nestorescu, E. , p. 253-265, de ex. ada(bea) aldămaşul, tată vitreg, a pune chezaş, a-şi face milă (de ceva), aseţinede treabă. ai astfel de construcţii atestă că scribii actelor emise în cancelariile din Para Românească °i din Moldova erau vorbitori de limbă română, o dată ce introduceau „românisme în fraza slavă pe care o scriau1.Sigur,nuarfi exclus ca unii dintre scribi să fi fost chiar români, pentru că dacă unui străin nu-i e greu să strecoare cuvinte dintr-o altă limbă decît cea maternă în limba sa, este mai dificil de admis aceasta pentru elementele frazeologice despre care se presupune că sînt, în general, apanajul vorbitorului nativ.
Marele merit al acestui dicţionar constă în bogăţia şi varietatea materialului extras dintr-un imens număr de documente: a°a se explică de ce unele articole sînt întinse, iar altele chiar foarte dezvoltate (v. de ex. bucium, frate, gîrlă, hotar, măgură, negru, pîrcălab).
O altă calitate a DERS-ului constă în împrejurarea că - drept consecinţă a mulţimii documentelor excerptate - reu°e°te să mute cu ani, decenii sau secole în urmă prima atestare la foarte multe cuvinte, aspect care îi conferă dicţionarului discutat un loc aparte printre lucrările de profil lexicografic. De ex.înraportcu DLRV °i DA,în DERS se evidenţiază predatările: buză, DERS 1422, faţă de DLRV 1492 °i de DA 1673, caftan, DERS 1485 faţă de DLRV 1509 °i DA, N. Costin, călugăriţă, DERS 1445, faţă de DLRV 1493 °i
DA 1682, cămară DERS 1431 faţă de DLRV 1508 °i DA 1643, cheie, DERS 1500, faţă de DLRV 1517 °i DA 1650, aprilie 1482, faţă de DLRV 1480,
aspru 1482-1496, faţă de DLRV 1502, iaz 1515-1517 faţă de DLRV 1519 etc2. În plus, ca o urmare a aceleia°i cauze, în DERS figurează acum, pentru prima dată, o serie relativ largă de cuvinte atestate în perioada avută în vedere în DLRV. Este cazul cuvintelor: canatic (1486) (construit după modelul lui paharnic < canata "căniţă", cu care are în comun sensul, ambele calcuri după ceaşnic (v.p.XVI), aprod (1443), argeşean (1431), azap (1479) etc3.
Considerăm că în DERS s-a procedat foarte bine eliminîndu-se unele cuvinte de origine slavă, care apăreau în flexiune slavă, de ex. iaz în et koneţ iaza "de la capătul iazului" sau săs iazom "cu iazul" (1479) (DML 1491, v. Bogdan, Gl.) °i s-au reţinut pentru acest cuvînt numai formele care atestă integrarea lui în limba română - de ex. iazul (1534), pl. iazure (1559) etc. Nu totdeauna însă s-a procedat la fel °i, în ceea ce ne prive°te, credem că, a°a cum am arătat în lucrarea noastră Contribuţii,p.9,atestările dindocu-mentele slavo-române constînd din cuvinte române°ti intercalate trebuie considerate cu mare prudenţă, mai ales pentru menţionările de cuvinte slave. Aceasta din cauză că multe cuvinte de origine slavă pot fi bănuite că
1 Bărbulescu, C., p. 385.
2 V. lista din Nestorescu, D., p. 180, cu precizările lui Gh. Mihăilă, în LR 6/1975, p. 621-624.
3 V. °i alte cuvinte în Nestorescu, D., p. 181-2, ca °i precizările lui Gh. Mihăilă din
LR 6/75, p. 621-624.
CĂRPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
135
apar ca termeni nu ai limbii române, ci ca termeni slavi transmi°i limbii române într-o formă încă apropiată de cea slavă; un exemplu din DERS: bolea în za zea bolea "de o boală grea 12 iunie 1584 cu o nediftongat, în timp ce în numeroase atestări, chiar anterioare acestei date, apare forma boală,deex. în C.Ev.,T,C,PO1, deci pentru aceste cuvinte trebuie separată atestarea în DERS din 1561 (boa(l)) de acest bolâ.
Credem, de aceea, că termenii slavi cu flexiunea slavă sau de altă origine decît slavă dar cu flexiune slavă (de ex. slujniku v. p. 217 s.v. slujnică sau buzeşto(m), v. p. 30 s.v. buză) ar fi trebuit înregistraţi separat de acela°i cuvînt în flexiune românească: slujnicele, Buzeşti.Lafel bahnă (s.v.) sub formele slave bahnu °i bahna2. Cu aceea°i prudenţă trebuie înregistrată s.v. stează forma stazami (1570) o dată ce aceasta reprezintă o formă flexionară slavă. Un alt caz: aprod.ÎnDERS în 1586 figurează pl. aprozi, iar în 1596 sg. articulat aprodul. Numai dacă am °ti cu precizie că acest termen de origine maghiară nu a pătruns pe alte căi în slavonă am putea lua în consideraţie atestările celorlalte forme înregistrate; altfel, revelatoare pentru statutul românesc al cuvîntului nu sînt decît cele care apar în flexiunea românească.
În introducere se precizează: „DERS nu î°i propune să explice cum s-a ajuns la formele atestate °i nici de la ce etimon s-a pornit °i, mai departe: „Este adevărat că gruparea materialului în cadrul multor articole porneşte de la unele premise ale cercetării etimologice (subl. n.), dar nu acesta este scopul final (p. IX); explicaţiile citate mai sus însă nu ne împiedică să regretăm absenţa din acest atît de bogat dicţionar a oricăror indicaţii etimologice; acestea ne-ar fi putut permite să ne facem o imagine, de ex., despre numărul de elemente mo°tenite din latină, despre ponderea elementelor autohtone, a derivatelor române°ti sau a diverselor împumuturi prezente în documentele slavo-române din epoca studiată.
Aici trebuie făcută, imediat, o altă observaţie: dacă pentru data 1600, pînă la care se întinde epoca studiată, se dă o explicaţie, chiar dacă se admite că aceasta este „arbitrară (p. VII), nicăieri nu se justifică în vreun fel de ce s-a început cu anul 1374. Considerăm util să se furnizeze o motivaţie explicită a alegerii acestei date; este adevărat că în lista de documente, însemnări şi inscripţii de la sfîr°it se arată că primul document cercetat în Para Românească este din 1374 (p. 323), în timp ce primul document din Moldova este din 1392 (p. 259). Socotim însă că aceste indicaţii nu sînt suficiente o dată ce se °tie că °i înainte de aceste date în documentele slave - este adevărat, nu emise pe teritoriul nostru, se întîlnesc cuvinte ro-mâne°ti.
Obiecţia de principiu care se poate aduce Dicţionarului este că, de°i se dore°te exhaustiv - „fixarea listei de cuvinte în DERS s-a făcut după excerp-tarea în întregime (subl. n.) a textelor slavone   (p. XII) -, nu a exploatat
1 V. Fl. Dimitrescu, Contribuţii, p. 133.
2 V. Gh. Mihăilă, LR 6/1975, p. 624.
136
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
suficient documentele avute în vedere °i deci nu a pus în evidenţă nici totalitatea elementelor româneşti infiltrate în documentele slave °i nici frecvenţa acestora.
Vom exemplifica aceste două situaţii cercetînd în ce măsură materialul cuprins în lucrări anterioare sau contemporane, dar care au pornit de la o documentare similară, conţin: a) înregistrări de cuvinte inexistente în dicţionarul de care ne ocupăm °i b) atestări în plus la cuvintele prezente în DERS. Inserarea de noi cuvinte nu mai are, sperăm, nevoie de nici o justificare. A doua situaţie are valoare în primul rînd nu numai pentru că adaugă un alt citat, o altă înregistrare, ci pentru că cu acel nou citat se poate atesta extinderea în timp a cuvîntului (dintre care o mare importanţă o are pentru eventualele predatări) °i extinderea sa în spaţiu (deci cuprinderea unor regiuni mai largi), înregistrarea unor sensuri noi etc.
Categoria cuvintelor inexistente în DERS dar atestate în alte lucrări este în mod firesc, dată fiind excerptarea în general atentă a documentelor cercetate, restrînsă. În DERS, de ex., nu figurează cuvintele bradel °i căsca, atestate în DLRV la cca. 1348 °i, respectiv, cca. 1318. Este adevărat că, fiind vorba de documente de dinainte de 1374 - deci neluate în dicuţie de DERS -, n-ar trebui să avem pretenţia să apară aici. Dar, în acest punct al discuţiei, se na°te o problemă de principiu: în general considerăm că este regretabil ca în lucrările cu caracter strict °tiinţific să nu se preia informaţiile adunate anterior, de la care, de fapt, ar trebui pornit. Evident, în cazul cînd există motive temeinice de înlăturare a unor anumite documente (care permit predatarea cuvintelor) sau de ignorare a lor, aceasta ar trebui explicat, de ex. într-o paranteză finală a cuvîntului respectiv.
b) Absenţa unor atestări la cuvintele prezentate în DERS, cu privire specială asupra acelora care dovedesc extinderea în timp a cuvintelor pare a fi punctul mai puţin forte al Dicţionarului discutat. Într-adevăr, comparaţia cu unele lucrări, beneficiind de o bibliografie în mare parte identică, ne indică o serie întreagă de predatări. Iată cîteva exemple rezultînd dintr-o confruntare dintre DLRV - unde atestările sînt mai vechi - °i DERS:
DLRV DERS mal 1445 1448
moaşă 1480 1558
La aceste exemple se pot adăuga cele ce decurg din împrejurarea că în DLRV sînt consemnate 16 cuvinte înaintea anului 1374 (de cînd se încep datările în DERS). Dintre acestea, 14 (august, bun, mic, singur, baci, copil, urs, vară, balaur, fecior, opărit, surd, muşat, voievod) au atestări mai vechi, cu diferenţe care merg de la 2 pînă la 300 de ani! Ca °i căsca °i bradel, aceste cuvinte sînt importante pentru că, fiind majoritatea mo°tenite din latină iar unele de origine autohtonă, apar în contexte slave. Nu sînt lipsite de interes nici cuvintele de origine slavă în contexte slave, de ex. de tipul opărit, deoarece în 1348 este înregistrat în DLRV sub forma articulată: oparitul (în DERS singura atestare este la 1590). O situaţie specială prezintă
CĂRPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
137
voievod, termenul care î°i justifică postdatarea (în DLRV 1368 °i în DERS 1478) prin faptul că în DLRV a fost excerptat din documente latine, nu slavo-române, obiectul de studiu al cercetătorilor care au elaborat DERS-ul. Totu°i credem că, pentru înţelegerea istoriei acestui cuvînt - evident că nu este singurul în această situaţie în DERS - s-ar fi putut da, tot într-o paranteză finală, această predatare, menţionîndu-se prezenţa sa într-un text latin.
Alte predatări rezultă, de ex. din Mihăilă, At.: brădet 1491 - DERS, 1498, bălaur 1337-1340, DERS 1517, mal 1445 - DERS 1448. Drag (DERS
1414) este predatat de Gh. Mihăilă, Addenda, RRL 1/76, p. 64, în 1330 (în
DLRV drag avea prima datare din 1376 într-un text în limba latină).
La fel v. discuţia despre cuvintele cumătră, ţap, agust, databile în sec.
IX-XI1.
De altfel atestările în minus rezultă din absenţa utilizării °i a altor izvoare documentare, de ex. la catastifnu se atestă acest cuvînt la 3 apr. 1480; nici diac în 3 ian. 1500 °i nici Lupul de la 6 iulie 1569, Mold.2;la perper sensul "impozit este ilustrat în DERS cu un prim document din 1467 cînd, de fapt, această semnificaţie apare în 21 nov. 14213.
Demn de reliefat pentru valoarea lucrării este că, nu de puţine ori, DERS surprinde semnificaţii noi, nesemnalate în lexicografia noastră, de ex. desagă figurează în contextul ocina boierului domniei-mele să nu i-o faceţi dăsăgi" (TR <1579-81, 1585-86, 1590>, ian. 10) cu sensul "fî°ie de pămînt care împarte în două o proprietate , sens apărut probabil printr-o metaforă (v. p. XVII-XVIII, unde se dau multe asemenea cazuri).
O subliniere aparte pentru grija manifestată de autori pentru a pune în lumină atestarea cuvintelor prin nume proprii, ceea ce echivalează cu recu-noa°terea izvorului de formare a toponimelor °i a antroponimelor, deci atestarea existenţei anterioare a cuvîntului comun prin tema derivatului, numele proprii derivate de la cuvinte comune române°ti reprezentînd rezultatul unei evoluţii îndelungate.
Pentru meşter (prima atestare în DERS 1476 sau 1470), se putea eventual aminti °i inscripţia în piatră a sculptorului Petrilă din epoca lui atefan cel Mare, Me(s)ter Petrila, discutată °i comentată de Stănescu, M.,p. 365, s.v. maistor, se citează Olteanu, aerban, M, dar, la p. 59, în aceea°i lucrare în contextul Az Dosoftei maistor (text neutilizat în DERS), maistor are un alt sens °i anume desemna persoana care fereca în argint.
La cenuşar s-ar fi cuvenit să se adauge °i toponimul Cenuşari, menţionat într-un document din răstimpul 1580 dec. 30-1582 iunie4.
Este de asemenea regretabil că într-o lucrare cu caracter exhaustiv ca DERS nu au fost exploatate cu o mai mare atenţie unele documente care au
1 V. Mihăilă, R.C. p. 78-79.
2 Djamo-Diaconiţă, A., p. 409.
3 V. Djamo-Diaconiţă, Lb., p. 352.
4 Doc., p. 498-9, ap. Giurescu, Contribuţii, p. 210.
138
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
stat, totu°i, în atenţia autorilor; ne vom opri pentru ilustrare la documentul din 14 mai 1544 TR (v. p. 341 °i citat s.v. strâmb, cocoş etc.) unde apar noi atestări °i pentru cuvintele deşugubină, coadă, paharnic (sub forma pe-harnic).
În general considerăm că ar fi fost extrem de util pentru cei care se interesează de istoria limbii române, în mod special - dar °i de istoria limbilor slave sau a limbilor romanice - să figureze la fiecare cuvînt, în măsura posibilului, atît indicaţii bibliografice cît °i datele la care sînt atestate cuvintele în dicţionarele limbii române sau la alţi cercetători. Din acest punct de vedere credem că sistemul folosit de Gh. Mihăilă în DLRV este mai indicat pentru că aici se vede imediat, fără ca cititorul să fie pus în situaţia de a compara el însu°i cu dicţionarele noastre sau cu alte lucrări de istorie a limbii române ce etimologie s-a propus, care este „distanţa" între data primei atestări prezente în DERS °i cea din alte lucrări. Pe scurt, de°i autorii lucrării nu °i-au fixat acest obiectiv, ar fi fost de dorit ca în DERS să întîlnim nu numai biografia cuvintelor, dar °i bibliografia lor.
Credem că nu ar fi lipsit de interes să se facă trimiteri între articolele în care apar contexte cu acelea°i cuvinte, de ex. cojocar v. curălar. De asemenea, între variantele fonetice ale aceluia°i cuvînt. Astfel, este foarte bine că pentru viezure s-a trimis la forma viedzure sau că pentru taistră există trimiterea la traistă, dar nu s-a procedat consecvent; astfel, nici paralel cu ştează °i nici cu balaur nu apar formele şteadză °i nici varianta fonetică cu ă: bălaur1.
De asemenea la jumătate ar fi trebuit să existe trei trimiteri: jiumetete, jumetate, giumâtate, vezi jumătate, o dată ce toate trei formele sînt înregistrate sub jumătate. Aici nu este vorba de simple variante grafice ci de fonetisme extrem de interesante, unele fiind forme arhaice mai apropiate de prototip2.
În fine, o propunere pentru o viitoare ediţie: credem că ar fi indicat - cu toată „dilatarea" de spaţiu pe care o implică - să se traducă nu doar cuvintele, ci °i partea din citatul ilustrativ în care este cuprins cuvîntul discutat, cu scopul de a fi mai la îndemîna celor interesaţi (cercetători români, români°ti sau romani°ti din întreaga lume).
Ajun°i la capătul acestei dezvoltate recenzii izvorîte din respectul pentru autorii ei, care au depus o imensă muncă plină de dificultăţi, răsplătită însă, în general de bune rezultate, ca °i pentru cititorii-speciali°tii, îndreptăţiţi să ceară unui astfel de dicţionar o informaţie cît mai exactă °i mai bogată, - putem trage concluzia că ne aflăm în faţa unei lucrări de referinţă care însă, ca orice lucrare lexicografică, „n'a point de fin", cum susţinea perfect justificat Emile Littre.
Observaţiile anterioare, vizînd în special organizarea materialului existent °i îmbogăţirea documentară, nu reprezintă decît cîteva sugestii °i
1 V. Mihăilă, At., p. 76.
2 V. Mihăilă, At., p. 84.
CARPI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE
139
deziderate menite să conducă, în cazul că vor fi puse în aplicare, într-o eventuală - dorită! - ediţie a II-a, revizuită, la o mai rotundă imagine asupra ponderii cuvintelor, a formelor °i a construcţiilor române°ti din documentele slavo-române. Cu regretul că documentele supuse cercetării nu au fost valorificate exhaustiv, fapt remediabil la o nouă ediţie, nu putem decît saluta cu bucurie apariţia acestei lucrări de forare în adîncimi încă prea puţin cunoscute ale limbii române. DERS reprezintă o contribuţie substanţială la cunoa°terea limbii române vechi, un nou °i preţios instrument de lucru, util atît cercetătorilor români ai istoriei limbii române cît °i romanicilor din ţară °i de peste hotare, interesaţi de compararea stadiului atins de limba română în sec. al XIV-lea - al XVI-lea în raport cu celelalte limbi romanice.
AL7B, 1982, p. 96-104
II
LIMBĂ ACTUALĂ
TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE COMPUNERII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ ACTUALĂ
În faza actuală a limbii române literare, compunerea reprezintă un important mijloc de îmbogăţire a lexicului1, în special în limbajul cultivat, în stilul tehnico-°tiinţific °i cel publicistic2. Într-adevăr, astăzi, în româna literară există un mare număr de cuvinte compuse în care, în majoritatea cazurilor, al doilea constituent imediat este apoziţia3 primului, ca de ex.: actor-cetăţean, an-lumină, angajat-mandatar, arhitect-şef, bloc-lamă, bloc-turn, cartier-satelit, casă-laborator, cifră-record, ciorap-pantalon, club-bar, declaraţie-program, macara-turn, oraş-erou, pictor-decorator, raid-anchetă, sală-studio, spectacol-lectură, stradă-coridor, student-actor. Termeni precum cei citaţi sînt des utilizaţi nu numai în vorbire, ci °i în scris, ceea ce demonstrează vitalitatea procedeului în discuţie, cel puţin în sfera lingvistică amintită.
1 Această observaţie, privitoare la aspectulactualallimbiiromâne, întăre°teconsta-tarea după care „evoluţia compunerii române°ti se caracterizează printr-o necontenită cre°tere atît a numărului de tipuri, cît °i a inventarului fiecăruia dintre ele, ceea ce demonstrează intensitatea procedeului compunerii în limba noastră" (Ful-via Ciobanu °i F. Asan, în ActesduX-e Congresinternational des linguistes,
Bucure°ti, 1967).
2 Vezi Florica Dimitrescu, în LR, XI (1962), nr. 4, p. 396-399, °i în Actes du X-e
Congres international des linguistes; ideea aceasta apare °i la H. Mirska, în SMFC, Bucure°ti, 1965, p. 65, °i cu unele rezerve, la Al.  Graur, La romanite du roumain,
Bucure°ti, 1965, p. 65, °i în T., p. 268.
3 Despre ponderea acestui procedeu de compunere în limba română, vezi Halina Mirska, op. cit., p. 174, 188; pentru limba franceză, productivitatea procedeului în discuţie a fost studiată de Vlasâk Vâclâv, în „Philologica Pragensia" 9 (48), 1966, nr.1,p.34 °.u.
144
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
În cele ce urmează nu vom discuta dacă anumite secvenţe de unităţi lingvistice semnificative constituie un singur cuvînt sau o succesiune de cuvinte1, nici nu vom examina productivitatea diverselor tipuri de compunere în limba literară actuală, ci vom semnala cîteva dintre caracteristicile noilor formaţii, cuvinte recente (neînregistrate în lucrările de specialitate °i dicţionare), excerptate din presa cotidiană2 în răstimpul 1960-1969 °i, implicit, ale constituenţilor imediaţi din care sunt alcătuite acestea.
I. În limba actuală se manifestă o anumită preferinţă către compuse formate - prin juxtapunere3 - din două segmente echivalente ca forţă, din constituenţi imediaţi de un tip special, în care focarul °i vecinătatea î°i pot „schimba" între ele locurile. Această situaţie există, ca tip, în limbile roma-nice4, dar ceea ce poate fi surprins ca nou astăzi este, pe de o parte, numărul crescînd de formaţii de acest fel °i, pe de altă parte, posibilitatea reversibilităţii raporturilor determinat-determinant5, capacitatea de permutare a elementelor formative fără ca sensul degajat de constituent să sufere vreo modificare. De exemplu:
Actor-poet faţă de poet-actor:
a) ... prilej pentru a-l revedea în rolul Ion pe actorul-poet Emil Botta (Inf. Buc. XVII, 5007, 24.IX.1969, p. 2, col. 1)6
1 Unele dintre formaţiile noi semnalate mai jos corespund „sinapsei" (fr. synapse) discutate de E. Benveniste, Formes nouvelles de la composition nominale, în „Bulle-tin de la Societe de linguistique de Paris" (BSL), 61, 1966, 1, p. 90-96; termenul a fost reluat, de exemplu, de L. Guilbert în „Langue Francaise", 2, mai 1969, p. 76, n. 1.
2 Vezi observaţiile lui R. Criado de Val: „La influencia de los periodicos, revistas y radio en nuestro lenguaje actual y futuro es incalculable... diariamente sufrimos, para bien o mal, la leccion indirecta de su lectura y nos contagiamos de sus modos de expresion" (Fisonomia del idioma espanol, ed. a II-a, Madrid, 1957, p. 13).
3 În LRA, p. 230, Iorgu Iordan nota că juxtapunerile în limba română „sînt puţin numeroase °i imitate, toate, după formule străine, de°i procedeul nu-i absolut necunoscut limbii noastre". Pare surprinzătoare observaţia lui A. Sauvageot, Por-trait du vocabulaire frangais, Paris, 1964, p. 111, despre „inaptitudinea de origine structurală a limbii franceze de a forma compuse prin juxtapuneri", în raport cu germana °i cu alte limbi, ca maghiara, estoniana, daneza, suedeza sau norvegiana, care calchiază compusele germane corespunzătoare, cînd se °tie că mulţi cercetători mai vechi ai istoriei limbii franceze (ca de ex. A. Darmesteter, Cours de grammaire historique, partea a III-a, Paris (f.a.), p. 9) sau mai noi (de ex. L. Guilbert, în „Le francais moderne", IV, 1959, p. 284 °.u.) consideră că formaţiile prin juxtapunere sînt numeroase în această limbă.
4 Vezi Meyer-Lubke, Grammatik der romanische Sprachen, II, Leipzig, 1894, p. 585-586, în care tipul amintit este exemplificat prin it. piantanimale, cassapanca.
5 Pentru problema generală a raportului determinat-determinant, vezi Troubetzkoy, în Melanges de linguistique Charles Bally, Geneva, 1939, p. 75 °.u.
6 Inconsecvenţele în utilizarea linioarei în exemplele citate mai jos se explică prin felul de scriere întîlnit în ziarele din care am extras citatele.
TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE COMPUNERII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ ACTUALĂ 145
b) ... întîlniri - la graniţa dintre arte - cu poetul-actor Emil Botta (Săpt., VII, 38 (352), 19.IX.1969, p. 3, col. 3). Bufet-bar este perfect echivalent cu bar-bufet:
a) Unul dintre autobuze destinat trupei de actori este prevăzut cu cabine cu du°uri °i cu bufet-bar pentru public, iar o altă ma°ină transportă generatorul pentru energie electrică (Rom. lib., XXV, 6924, 21.I.1967, p. 3, col. 7, 8).
b) Cli°eul de mai sus înfăţi°ează un aspect din acest ultim bar-bufet (Rom. lib., XXV, 7118, 8.IX.1967, p. 1, col. 6).
De observat că, în exemplele de care dispunem pentru acest caz, termenii A+B deveniţi B+A apar în numeroase cazuri chiar în acela°i context mai larg, ceea ce constituie o dovadă a împrejurării că, semantic, conţinutul segmentului a rămas acela°i, deci că nu se pune problema „predominării"1 unuia dintre cei doi constituenţi; de exemplu: actor-cîntăreţ °i cîntăreţ-actor:
În activitatea teatrului există căutări spre depă°irea unor anumite cli°ee °i stereotipii, spre o formare mai complexă a unui actor-cîntăreţ sau cîntăreţ-actor, spre profesionalizarea interpreţilor (Sc., XXXV, 7057, 31. VII.1966, p. 4, col. 6-7; vezi °i Fl., oct. 1969 (titlu pe coperta a II-a): Cîntăreţul-actor sau actorul-cîntăreţ. Cum preferaţi... clasă-laborator °i laborator-clasă:
Pe linia continuei perfecţionări °i modernizări a procesului de învăţă-mînt se înscrie °i punerea în funcţiune a primului laborator-clasă din regiunea Cluj, amenajat în incinta liceului din localitate. Sala-amfitea-tru ce adăposte°te clasa-laborator este înzestrată cu 40 de semi-cabi-ne fonice, microfoane, difuzoare... (Rom. lib., XXIV, 6888, 9.XII.1966, p. 1, col. 4-5); erou-copil °i copil-erou:
Silvia încetase să mai fie actriţa întruchipînd toată gama eroilor copii, de la Gavroche la Nică Fără Frică. Copilul-erou era ea însă°i (Inf. Buc., XVII, 5038, 30.X.1969, p. 2, col.7); spital-policlinică °i policlinică-spital:
La Hîr°ova s-a dat în folosinţă un nou spital-policlinică, cu secţii de chirurgie, interne, radiologie, fiziologie, O.R.L., oftalmologie, ginecologie etc., în care se pot efectua lunar aproape zece mii de consultaţii... de asemenea policlinica-spital are un laborator °i o farmacie (Sc., XXXVI, 7202, 24.XII.1966, p. 3, col. 4). II. O altă particularitate a compuselor limbii literare actuale este repetabilitatea constituentului secund. Această trăsătură specifică a fost sesizată de Iorgu Iordan în LRA, p. 230, cînd notează în paranteză în dreptul
1  Vezi Ch. A. Sechehaye, Essai sur la structure logique de la phrase, Paris, 1950, p. 62.
146
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
juxtapunerii casă-model: „°i alte substantive în locul lui casă". Observaţii asemănătoare sînt făcute la p. 231, op. cit., în legătură cu locomotivă-tip, regină-mamă. Constituentul al doilea este, de cele mai multe ori, un substantiv (uneori adjectiv) care achiziţionează cu timpul valoare calificativă.
În limba actuală ne referim la constituente de tipul scenă-cheie, între-bare-cheie; piesă-document, fotografie-document; staţie-pirat, avion-pirat etc., în care focarul asupra căruia se efectuează operaţia de substituire este, respectiv, scenă, întrebare, piesă etc., iar vecinătatea (contextul) cheie, document sau pirat.
În ordine descrescătoare, notăm în continuare, pe baza materialului care ne-a stat la dispoziţie, următoarele clase de distribuţie ale termenilor mai des întîlniţi în situaţia descrisă:
Locul întîi îl ocupă, °i nu numai în limba română, cheie, a cărui clasă de distribuţie cuprinde 23 de membri în formaţiile recent înregistrate:
factor-cheie, film-cheie, condiţie-cheie, conflict-cheie, operă-cheie, epi-sod-cheie, cuvînt-cheie, capitol-cheie, imagine-cheie, silabă-cheie, pozi-ţie-cheie, scenă-cheie, frază-cheie, precizare-cheie, idee-cheie, iposta-ză-cheie, împrejurare-cheie, întrebare-cheie, secvenţă-cheie, repli-că-cheie, post-cheie, element-cheie, punct-cheie.
Clasa de distribuţie şcoală cuprinde 11 membri:
rol-şcoală, traseu-şcoală, joc-şcoală, spectacol-şcoală, restaurant-şcoa-lă, hotel-şcoală, atelier-şcoală, azil-şcoală, fregată-şcoală, bandă rulan-tă-şcoală, navă-şcoală.
Clasa de distribuţie document cuprinde 8 membri:
spectacol-document, teatru-document, piesă-document, film-document, dramă-document, fotografie-document, peliculă-document, foto-docu-ment.
Clasele de distribuţie cu 7 membri:
anchetă: film-anchetă, radio-anchetă, teatru-anchetă, buletin-anche-tă; emisiune-anchetă, foileton-anchetă, documentar-anchetă; pirat: radio-pirat, staţie-pirat, emisiune-pirat, navă-pirat, avion-pirat, ediţie-pirat, cisternă-pirat;
model: cinematograf-model, sat-model, structură-model, statut-model, lot-model, păşune-model, vînătoare-model. Clasele de distribuţie cu 5 membri:
fulger: spălătorie-fulger, interviu-fulger, turneu-fulger, replică-ful-ger, tur-fulger;
pilot: staţie-pilot, liceu-pilot, plan-pilot, uzină-pilot, experienţă-pilot. Clasele de distribuţie cu 4 membri:
lecţie: conferinţă-lecţie, film-lecţie, concert-lecţie, disc-lecţie; gigant: film-gigant, restaurant-gigant, local-gigant, cerb-gigant; etalon: faptă-etalon, magazin-etalon, unitate-etalon, gospodărie-eta-lon;
TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE COMPUNERII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ ACTUALĂ 147
monstru: proces-monstru,film-monstru, uzină-monstru, copil-monstru;
simbol: sculptură-simbol, cap-simbol, întrebare-simbol, scenă-simbol. Clasele de distribuţie cu 3 membri:
fluviu: raport-fluviu, film-fluviu, interviu-fluviu;
record: cifră-record, timp-record, vîrf-record;
maraton: interviu-maraton, turneu-maraton, tele-maraton;
limită: clipă-limită, stare-limită, situaţie-limită;
mamut: spectacol-mamut, pod-mamut, film-mamut. Clase de distribuţie cu 2 membri:
bilanţ: calcul-bilanţ, discurs-bilanţ. Clase de distribuţie cu un membru:
program: declaraţie-program;
şoc: fapt divers-şoc;
frînă: cauză-frînă;
vîrf: moment-vîrf.
În general, considerăm că termeni precum cei amintiţi, fiind frecvent utilizaţi, î°i pierd treptat semnificaţia iniţială °i devin cu timpul, printr-un proces îndelungat, simple afixe1. În exemplele discutate ne aflăm deci în faţa unui caz de tranziţie a unor segmente de la statutul de elemente de compunere (cu poziţia II) la acela de afixe2.
Desigur, ne putem întreba asupra rolului semantic deţinut de elementul secund. După cum se poate remarca, în cazul în speţă, cheie, bilanţ, fluviu etc. sînt morfeme care, în analiza distribuţională, diferă de substantivele independente cheie, bilanţ, fluviu3, astfel încît sînt clare „distanţele" dintre, pe de o parte, condiţie-cheie, rol-şcoală, film-fluviu °i,pedealtăparte, acelea°i cuvinte în contextele: „am uitat cheia acasă", „s-a clădit o nouă °coală", „podul de peste fluviu" etc. În formaţiile amintite mai sus, elementul secund are rolul de a aduce o „modificare"4, de a introduce substantivul într-o categorie semantică deosebită; prevăzute cu „morfeme" de acest tip,
1 W.v.Wartburg, Problemes et methodes de la linguistique, ed. a II-a, Paris, 1963, p. 78, arată că trecerea de la compoziţie la derivaţie se poate efectua prin slăbirea unui membru al compoziţiei, în cazul nostru, elementul al doilea.
2 Vezi articolul nostru, Notes sur les suffixoides, în RRL XIV, 1969, nr. 1, p. 5.
3 Cazuri asemănătoare vezi °i în A. Sauvageot, op. cit., p. 105, 109; în „Langue Francaise" 2, mai 1969, p. 65; aceste cuvinte, la care se adaugă °i altele (pirate, fction sînt clasificate ca „mots pleins â fonction de suffixe". J. Dubois, La deriva-tion en linguistique et en linguistique transformationnelle, în „Travaux de linguisti-que et de litterature", VI, 1968, I, p. 30- 31, analizează fenomenul acesta foarte activ în limba franceză dînd exemple ca clef, pilote,dupăceîn Etude sur la derivation suffixale..., Paris, 1962, p. 3, afirmase: „ils sont issus certes des lexemes clef, pilote, moteur, mais ils sont profondement differents d'eux par leur emploi syntagmatique".
4 E. Coseriu, Les structures lexematiques,m Zeitschrift fur franzosische Sprache und Literatur, 1968, 1, p. 13.
148
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
noile formaţii pot fi clasificate în diferite grupe din punct de vedere semantic, în care „numitorul comun" este tocmai segmentul secund. Astfel, se conturează arhisemantemul „model, ghid" care apare exprimat de morfemele şcoală, lecţie, model, etalon, pilot, simbol. Substantivele monstru, mamut, fluviu (cărora li se adaugă adjectivul propriu-zis gigant) exprimă arhise-mantemul „mare, gigantic, imens". Arhisemantemul „rapid" are ca morfeme elementele fulger, maraton, iar arhisemantemul „extremitate" - morfemele limită °i vîrf (evident, situaţiile expuse nu epuizează posibilităţile limbii; ne-am referit însă numai la materialul avut la îndemînă).
Trebuie făcute două observaţii la cele de mai sus. Mai întîi, că în interiorul grupărilor operate după criteriul semantic nu trebuie absolutizată identitatea morfemelor, la fiecare putîndu-se releva note semantice suplimentare. De exemplu, în pilot se include ideea de „primat", în raport cu model (astfel că o uzină-pilot nu poate fi „egală" cu o uzină-model,întimpce aceasta din urmă este echivalentă cu o uzină-etalon). Un alt caz: unul dintre elemente poate avea sensuri diferite originar, păstrate °i în noile formaţii. Să se compare, de exemplu, proces-monstru °i film-monstru cu copil-monstru 1; maraton,înraportcu record °i fulger, conţine, pe lîngă ideea de lungime, nuanţa de „obositor"2.
A doua observaţie, legată de prima, este că, în cazurile amintite, „sinonimia" dintre diferitele posibilităţi de exprimare prin constituentul al doilea este totu°i atît de mare, încît termenii pot fi, uneori, inter°anjabili. De exemplu: în materialul citat se constată că în interiorul unei anumite sfere semantice elementele pot comuta. De exemplu: film-monstru °i film-gigant sau turneu-fulger faţă de turneu-maraton.
De asemenea, ne putem imagina o nouă formaţie de cuvinte de tipul roman-gigant, alături de formaţia mai veche °i deja introdusă în limbă - de°i neînregistrată de dicţionare - roman-fluviu3; de asemenea în cadrul arhise-mantemului „model, ghid" nu ar constitui o surpriză ca în loc de uni-tate-etalon să se întîlnească *unitate-model sau alături de film-lecţie să apară *film-şcoală.
Aceste cazuri, unele, după cum am văzut, deja consemnate în limbă, iar altele numai presupuse, ne permit să considerăm că avem de-a face aici cu un caz particular de derivaţie sinonimică4.
În fine, sîntem datori o explicaţie. De ce am introdus în categoria de care ne ocupăm, a cuvintelor cu un constituent imediat poziţia II repetabil, termeni care apar, în exemplele noastre, numai de două ori (bilanţ) sau chiar o singură dată (fină, vîrf, şoc, program etc.)? Nu am eliminat substan-
1 E. Coseriu, op. cit., p. 10: „Un lexeme peut fonctionner dans plusierus champs â la fois".
2 Cf., pentru limba franceză, seance-marathon („Langue francaise", 2, mai 1969, p. 66).
3 Discutată de Iorgu Iordan în LRA, p. 230.
4Vezi Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, Bucure°ti, 1944, p. 344.
TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE COMPUNERII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ ACTUALĂ 149
tivele citate din două motive: pe de o parte din cauză că, a°a cum am menţionat anterior, în articolul de faţă ne-am bazat exclusiv pe fi°ele extrase de noi, timp de nouă ani, din presa zilnică, °i este sigur că ne-au „scăpat" unele formaţii, °i, pe de altă parte, din cauză că cel puţin în limba vorbită este foarte posibil să apară noi creaţii în care să figureze vîrfsau frînă ca element secund în construcţii de tipul *stare-vîrf, *situaţie-vîrf, *rezultat-frînă etc. În aceste cazuri trebuie să considerăm clasa de distribuţie deschisă1.
III. O caracteristică larg răspîndită printre compusele actuale este complexitatea lor; într-adevăr, un număr relativ mare de formaţii noi poate fi analizat în mai mult de doi constituenţi imediaţi sau dintr-un constituent imediat simplu °i altul complex2. Din acest punct de vedere, materialul cercetat permite gruparea compuselor recente în două specii:
a) cuvinte supracompuse, alcătuite dintr-un compus binar - de obicei existînd anterior în calitate de compus -, la care se asociază un al treilea termen; acestea pot fi prezentate schematic prin variantele:
1. (a1) (a2)
°i
2. (b1)
A+B(+)
(b2)
după raportul dintre locul ocupat de termenul unic °i cel binar. De exemplu, 1. inginer-metalurg-°ef
a1 a2
A+ B
°i
2. congres-adunare-plenarâ
b1 b2
A+ B
1. După elementele alcătuitoare, supracompusele aparţinînd variantei
1. (a1)
A (+) + B
(a2)
manifestă preferinţă pentru succesiunea SA/S
1 De observat că formaţiile: răstimp-fulger, dirijor-maraton, navă-gigant, termen-re-cord, valoare-limită, caz-limită, înregistrate ulterior (iunie 1970), întăresc ideea claselor de distribuţie deschise; în mod special, exemplele film-şoc °i rezumat-şoc confirmăceleafirmatemaisuscuprivirelaclaselededistribuţiemonomembre.
2 Un tip similar de compoziţie apare în franceza actuală, unde schema cea mai simplă °i mai frecventă este „substantiv + sintagmă", de ex. president-direc-teur-general, conducteur-chefde groupe, care corespunde tipului 2 din schemele noastre (vezi „Langue Francaise", 2, mai 1969, p. 66).
150
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
expoziţie-agricolă / tîrg sas vapor-gigant / pompier bandă-rulantă / şcoală fapt-divers / şoc
Destul de numeroase sînt °i supracompusele alcătuite din SS/A: staţie-laborator / orbitală
ss a minigeamandură-satelit / automată vapor-pompă / gigant Uneori este înregistrată succesiunea SS/S: inginer-metalurg / şef
sss arhitect-şef / de oraş Într-un singur caz am întîlnit o formaţie alcătuită din SA/A: teatru mobil / pliant saa 2. În supracompusele de tipul (bl) A+B (+)
(b2)
apar sau numai substantive de tipul S/SS:
meloman- / colecţionar de muzică ss s
film- / jurnal al păcii
student- / club bar
magazin- / expoziţie de mobilă
femeie- / om de ştiinţă sau substantive combinate cu un adjectiv de tipul S/SA:
clădire- / monument istoric ss a
congres- / adunare-plenară
dezbatere- / masă rotundă
ore- / muncă patriotică
femeie- / om viu
inimă- / plămîn artificial
expoziţie- / tîrg internaţional sau A/SS (într-un singur ex.):
alb- / lumina zilei as s
TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE COMPUNERII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ ACTUALĂ 151
Uneori divizarea corectă °i clasarea unităţilor aparţinînd supracom-puselor este dificilă; astfel, magazin- / expoziţie de mobilă considerat de noi susceptibil a fi integrat în categoria (bl)
A+B (+)
(b2)
ar putea fi eventual interpretat ca magazin-expoziţie de mobilă (deci varianta 1), bineînţeles admiţînd o altă înţelegere a conţinutului, în primul caz „un magazin care serve°te drept expoziţie de mobilă", iar a doua situaţie „un magazin care de obicei are rol de expoziţie °i care, în cazul respectiv, a găzduit mobile"; în al doilea caz se poate substitui mobilă cu sticlărie, stofe etc. (*magazin-expoziţie / de sticlărie, *magazin-expoziţie / de stofe etc.).
Alte cazuri sînt însă clare; dovada ne-o dă imposibilitatea unor enunţuri reperate în cazul unei alte interpretări, de ex. în expoziţie-agricolă / tîrg, gruparea agricolă-tîrg nu este acceptabilă în cazul segmentării expoziţie- / agricolă tîrg, după cum fapt-divers / şoc nu admite interpretarea fapt- / divers şoc din cauză că porţiunea a doua (divers şoc) nu este reperabilă.
În decupajele admise de noi mai sus am pornit de la principiul după care cea mai bună împărţire e aceea în constituenţi cu cea mai mare libertate de ocurenţă1. Evident, în cazul în care un segment este deja un compus (de ex. adunare-plenară, club-bar), problema nu se pune expres; ea devine însă acută în situaţia grupărilor mai libere sau mai puţin libere, în care caz avem „de ales", de exemplu între clădire- / monument istoric °i clădire-monument / istoric. În fond, ambele interpretări sînt posibile, dar am ales-o pe prima deoarece monument istoric poate să apară într-un mai mare număr de contexte (*mănăstire- / monument istoric; *statuie- / monument istoric etc.) decît clădire monument.
Nu trebuie să fim surprin°i dacă un acela°i termen, într-un context asemănător, o dată ocupă un loc °i altă dată un altul. De exemplu şef în inginer-metalurg / şef °i arhitect-şef / de oraş. În primul caz şef apare independent (°i nu legat de metalurg: inginer / metalurg şef) deoarece se referă la o persoană cu o funcţie specializată (nu inginer, în general, ci inginer-metalurg). În arhitect-şef / de oraş, şef se grupează cu arhitect °i se „opune" lui de oraş, care, eventual, ar putea fi comutat cu de judeţ, de municipiu etc.
În fine, nu este lipsit de interes de observat că uneori etapele apariţiei unui cuvînt supracompus pot fi surprinse în acela°i context, de exemplu: teatru mobil-pliant provenit din teatru-pliant:
În timpul discuţiilor... a propus achiziţionarea proiectului... pentru construirea unui teatru mobil-pliant, care să se poată deplasa la scurte intervale de timp în diferite colţuri ale regiunii. Este format din cinci mari autoremorci în care este încărcată construcţia pliantă a sălii.
lVezi H.A. Gleason, Introduction ă la linguistique, Paris, 1969, p. 111.
152
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Construcţia teatrului pliant oferă condiţiile necesare unei audieri irepro°abile publicului spectator, obi°nuit pînă acum cu spectacolele în aer liber (Rom. lib., XXV, 6924, 21.I.1967, p. 3, col. 7-8). La fel expoziţie-tîrg internaţional provine din expoziţie-tîrg sau stu-
dent-club-bar s-a dezvoltat din club-bar, vapor-gigant pompier din vapor-pom-
pier etc.
Contextele mai largi în care apar „originalele" permit un decupaj corect al supracompuselor.
b) Formaţii pluricompuse alcătuite din trei (eventual mai multe) secvenţe independente juxtapuse (A+B+C(+c)). Materialulcercetatpermite constatarea că în această categorie toate elementele componente sînt subs-tantive(S+S+S):
vitrină-bar-comodă baraj-stăvilar-deversor actor-dansator-cîntăreţ pantomimă-balet-desenfără cuvinte.
Din exemplele discutate se poate trage o concluzie în legătură cu părţile de vorbire specifice constituenţilor imediaţi din formaţiile citate °i anume predominarea tipului substantival propriu-zis °i existenţa unui tip caracteristic pentru specia a, varianta 1 (necunoscută nici variantei 2 °i nici speciei b), alcătuit din succesiunea SAS. Oricum, substantivul, cum este °i normal, are mai mare importanţă în secvenţele citate decît adjectivul, care, cel puţin în exemplele avute la îndemînă, nu ocupă decît într-un singur caz locul întîi, el apărînd, de preferinţă, pe locul 3, ca în S/SA, sau SS/A, sau, mai rar, pe locul 2, ca în SA/S sau SA/A.
A. Phal1 remarcă, pe drept cuvînt, că astfel de compuse foarte lungi nu vor intra probabil în dicţionare, de°i pentru speciali°tii din domeniul °tiinţei °i al tehnicii (de exemplu, în medicină inimă-plămîn artificial sau în astro-nautică staţie-laborator orbital sau minigeamandură-satelit automată) astfel de grupări au aceea°i „coerenţă internă °i acela°i caracter de necesitate" ca un compus obi°nuit pentru limba comună alcătuit din două elemente, de tipul floarea-soarelui.
Cele cîteva trăsături specifice discutate (mobilitatea segmentelor formative, prezenţa unor elemente repetabile secunde ca poziţie °i complexitate) se întîlnesc - după cum am avut ocazia să amintim în cursul expunerii - în
1  La recherche en lexicologie au C.R.E.D.I.F., în „Langue francaise", 2, mai 1969, p. 76.
TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE COMPUNERII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ ACTUALĂ 153
proporţii diferite °i în alte limbi în aspectul lor actual1. De altfel, unele dintre formaţiile citate nu sînt create pe teren românesc, ele nu reprezintă inovaţii române°ti, ci formaţii după un model străin (de ex. roman-fluviu după fr. roman-fleuve; scenă-cheie după fr. scene-clef), a°a după cum unele - poate cele mai multe - nu sînt combinaţii durabile, stabile în limbă, ci realizări efemere, dar importantă pentru limba noastră este tocmai asimilarea procedeelor amintite, în care trebuie să vedem una dintre căile de modernizare a lexicului recent al limbii române.
SCL 3, 1970, p. 325-334
1 În special în limbile germanice; din bibliografia foarte bogată pentru problema cuvintelor compuse în aceste limbi desprindem Marchand Hans, The Cathegories and Types of Present-Day English World-Formation, Wiesbaden, 1960; vezi °i articolele aceluia°i din „Indogermanische Forschungen, Zeitschrift fur Indogermanistik und allgemeine Sprachwissenschaft", 70, 1, 1965, p. 57 °.u., °i 2, 1965, p. 57 °.u.; Sparmann, H., Neues im deutschen Wortschatz unserer Gegenwart,în„Sprach-pflege", 13, 1964, 8, p. 161-165; Grosse Rudolf, Entwicklungstendenzen in der deutschen Sprache der Gegenwart, în „Deutsche als Fremdsprache", Leipzig, 1, 1964, nr. 2, p. 1-6, dar °i în limbile romanice, v., de ex., Fr. Tollemache, Le parole composte nella lingua italiana, Roma, 1945; J. Marouzeau ]n „Le francais moderne"
IV, 1957, p. 241-247, E. Benveniste, art. cit. etc.
ASPECTE ALE PSEUDOPREFIXĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ
LITERARĂ ACTUALĂ (cu referire îndeosebi la limbajul presei)
În ansamblul procedeelor de formare a cuvintelor, pseudoprefixarea2 ocupă un loc aparte prin rolul ei în faza actuală a limbii române. Numeroase cuvinte recente s-au născut din compunerea unui cuvînt deja existent în limbă cu un pseudoprefix (sau prefixoid), element formativ provenind din teme care, în limbile de origine (greacă sau latină), aveau sens în sine (teme nominale, pronominale, verbale)3. Într-adevăr, în anumite aspecte ale limbii literare actuale (°i este în primul rînd vorba de stilul presei, în accepţia largă a termenului), procedeul pseudoprefixării, la origine savant, livresc, se bucură de mare succes. Iorgu Iordan a atras atenţia asupra acestui procedeu în urmă cu aproape un sfert de secol °i a inventariat pseudoprefixele cele mai obi°nuite4.
1 Observaţiile care urmează se bazează în exclusivitate pe materialul extras de noi din presa actuală, între 1961-1967. Aceasta explică de ce anumite cuvinte recente, dar care au fost înregistrate, de exemplu de Dicţionarul de neologisme al lui C. Maneca °i Fl. Marcu, nu apar aici, de ce tele- apare doar în 41 de formaţii noi (altele fiind discutate de L. Seche în LR 3/1965, p. 407-412). Aceasta explică, de asemenea, de ce unele pseudoprefixe, discutate de Iorgu Iordan în LRA,nu sînt înregistrate în nici un exemplu recent: este cazul prefixoidelor: cvadru-, dactilo-, pento-, porto-, steno-, dermo-, dinamo-, fizio-, grafo-, stereo-, vice-, mega(lo)-, neo-, omni-, plus-.
2 A. Martinet, Elements de linguistique generale, Paris, 1960, p. 135, °i H. Mitterand, Les mots frangais, Paris, 1963, p. 27-49, folosesc pentru pseudoprefixare termenul „recompunere", pe care nu îl adoptăm aici pentru că implică ideea unei duble compuneri.
3Iordan, LRA, p. 214.
4Iordan, LRA, p. 213 °i urm. °i LRC,p.318 °i urm.,dar rolulpseudoprefixelor în formarea noilor cuvinte a crescut simţitor de atunci.
ASPECTE ALE PSEUDOPREFIXĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ ACTUALĂ
155
Putem afirma, fără teama de a fi contrazi°i de fapte, că pseudoprefixele des folosite, precum: aero-, auto-, bio-, cine(ma)-, electro-, foto-, hidro-, macro-, micro-, pseudo-, tele-, multi-, radio-, semi-, mini-, au devenit productive în limba română actuală, procedeul impunîndu-se în ultima etapă de dezvoltare a acesteia. Pentru a explica acest proces, trebuie invocat, fără îndoială, împrumutul numero°ilor termeni tehnici formaţi cu elemente latine°ti °i grece°ti care au făcut ca nu numai elementele acestor formaţii, dar °i principiile înse°i ale combinării cuvintelor1 să devină familiare în română.
Marele număr de pseudoprefixe din noile formaţii nu trebuie să surprindă; cantitatea relativ mică de cuvinte compuse cu ajutorul unui pseudo-prefix din limba română de pînă acum aproximativ 40 de ani °i, mai ales, folosirea lor de către cercuri restrînse se datorau posibilităţilor de cultură mai reduse ale poporului. Astăzi, paralel cu procesul de culturalizare generalizată, pseudoprefixarea, modalitate savantă prin excelenţă, se amplifică °i ea, ceea ce demonstrează că, cel puţin în sectorul limbii de care este vorba, nu se mai poate susţine că pseudoprefixarea „aproape nu contează" în viaţa limbii2.
Este evident că nu toate cuvintele compuse cu ajutorul pseudoprefixelor sînt creaţii stricte ale limbii române, unele fiind adaptări ale unor termeni străini, ca de exemplu cosmonavă după rusescul kosmokorabl, sau chiar împrumuturi propriu-zise, de exemplu autogol din englezescul autogoal, însă cea mai mare parte a termenilor luaţi în discuţie s-au născut pe teritoriul românesc.
E greu de făcut deosebirea dintre noile creaţii realizate pe teritoriul românesc °i neologismele împrumutate, cu atît mai mult cu cît prefixoidele se ata°ează de preferinţă la neologisme. Dar acest lucru nu împiedică studierea tendinţelor limbii în domeniul formării cuvintelor, căci, a°a cum arăta H. Frey3: „Împrumuturile pot furniza indicii în privinţa sistemului °i a tendinţelor limbii care le folose°te, devenind astfel reactivi capabili să dezvăluie caracteristici care nu ar fi atît de evidente dacă ne-am limita numai la studiul vocabularului autohton".
Din punct de vedere al originii lor, noile formaţii atestă o vizibilă preferinţă pentru prefixoidele de origine grecească4: aero- < gr. aer "aer"; arhi- < gr. arke (în cuvîntul compus exprimă ideea de "primul"); angi- < gr. angeion "vas"; astro- < gr. astron "astru"; auto- < gr. autos "el însu°i"; bio- < gr. bios "viaţă"; cardio- < gr. kardia "inimă"; ciclo- < gr. kyclos "cerc"; cine(ma)- < gr. kinema "mi°care"; cito- < gr. kytos "celulă"; crio- < gr. cryos
1VeziAl. Graur,La romanite du roumain, Bucure°ti, 1965, p. 65 (dar autorul vorbe°te aici de „compunere").
2Iordan,LRC, p. 320.
3 „Bulletin de la Maison franco-japonaise", 8 (1936), nr. 1, p. 83.
4 H. Mitterand constată acela°i lucru pentru franceză, în Les mots franpais,p.5;J. Dubois, L'evolution du lexique dans lefrangais contemporain, în „Le francais dans le monde", 6/62, p. 16, observă că elementul grecesc are rol de limbă internaţională.
156
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
"frig glacial"; cron(o)- < gr. khronos "timp"; cosm(o)- < gr. kosmos "lume"; electr(o)- < gr. elektron "chihlimbar"; esofag(o)- < gr. oisophagos "care lasă mîncarea să treacă"; fil(o)- < gr. phileo "îmi place"; fon(o)- < gr. phone "voce"; fot(o)- < gr. photos "lumină"; ge(o)- < gr. gea "pămînt"; heli(o)- < gr. helios "soare"; hidro- < gr. hydro "apă"; higr(o)- < gr. hygros "umed"; hipno- < gr. hypnos "somn"; macro- < gr. makros "mare"; magnet(o)- < gr. magnes "piatră magnetică"; mim(o)- < gr. mimos "mim"; mon(o)- < gr. monos "singur"; melo- < gr. melos "cîntec"; micro- < gr. mikros, -e, -on "mic"; necro- < gr. nekros "mort"; pseudo- < gr. pseudo "fals"; psich(o)- < gr. psyche "suflet"; tele- din tema nominală telos "extremitate, depărtat"; termo- < gr. termos "cald, căldură"; zoo- < gr. zoon "animal", comparativ cu pseudoprefixele de origine latină: avio- <lat. avis "pasăre"; bi(s)- <lat. bis "de două ori sau dublu"; balisto- <lat. ballista "ma°ină de război"; cerealo- <lat.cerealia "grăunţe"; corno- <lat. cornu "corn"; demi- <lat. dimidus "jumătate"; duo- <lat. duo "doi"; eredo- <lat. heres, -dis "mo°tenitor"; imuno- <lat. immunis, -e "liber"; lacto- <lat.lactem "lapte"; maxi- <lat. maximum "cel mai mare"; mondo- < lat. mundus "lume"; moto- <lat. motus "mi°care"; mili- <lat. mille, milia "mic"; mini- <lat. minimus "cel mai mic"; pluri- <lat. plurimus "mult"; pluvio-<lat. pluvia "ploaie"; radio- <lat. radius "rază"; semi- <lat. semi "jumătate"; simili- <lat. similis "asemănător"; tri- <lat. trium "trei"; video- <lat. videre "a vedea".
Dar prefixoidele de origine grecească sînt superioare nu numai cantitativ (38 de origine grecească °i 22 de origine latină); superioritatea lor se manifestă °i pe planul productivităţii; ceea ce poate fi dovedit în două situaţii: a) cea mai mare parte a formaţiilor prefixoidale sînt constituite cu prefixoide grece°ti (în perioada în care am extras materialul discutat, am înregistrat 73 de formaţii noi cu auto-,72cumicro-,41cutele-,27cu pseudo-,18cucine(ma)-,15cuelectro-,12cuaero-, în timp ce dintre prefixoidele latine doar semi- (35 de formaţii noi), radio- (24 de formaţii noi) °i mini- (16) se dovedesc productive); b) în cazul sinonimiei semantice dintre un prefixoid de origine grecească °i altul de origine latină, prefixoidele grece°ti î°i dovedesc prioritatea în cele mai multe cazuri: ex. gr. macro- (8 formaţii) °i lat. maxi- (1 formaţie); gr. micro- (61) °i lat. mini- (16). Prefixoidele cinema- °i moto-, cosmo- °i mondo- au fost, semantic vorbind, tot „sinonime", dar ele au dezvoltat sensuri diferite în română, la fel ca în celelalte limbi moderne. (Noi am înregistrat 18 formaţii cu cine- °i 5 cu moto-,6cucosmo-°i 1 cu mondo-.) Într-un singur caz un prefixoid de origine grecească înregistrează un număr mai mic de formaţii decît prefixoidele de origine latină: poli- (3) faţă de prefixoidul de origine latină multi- (6) la care s-ar putea adăuga pluri- (1).
Este de remarcat că, în formaţiile recente, prefixoidele sînt cîteodată alipite la cuvinte mai vechi, formate deja cu ajutorul prefixoidelor sau al prefixelor: diacronic, este deci vorba de termeni compu°i cu dublu prefixoid (angiomicrocitografie, arhisupraclasic, balistocardiogramă, imunoelectrofore-ză, microautomobil, microhidrocentrală, mototurbopompă, semisuperproducţie,
ASPECTE ALE PSEUDOPREFIXĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ ACTUALĂ
157
semitelecomandat, autosupraapreciere, pluviocinemascop) sau chiar triplu (citospectrofotometrie, semiautobiografie, autocitoradiografie),dar sincronic, în cuvintele mai vechi, prefixoidul nu mai este simţit ca atare, ceea ce face ca, din punct de vedere al vorbitorului actual, termeni recenţi ca micro-anchetă °i microhidrocentrală să fie consideraţi pe acela°i plan (în cel de-al doilea exemplu, hidrocentrală fiind interpretat ca un cuvînt simplu).
Dovadă că a°a sînt înţelese lucrurile în realitate este crearea de formaţii pseudoprefixate, cu un prefixoid sinonim cu cel deja existent: microminiatu-riza, sau chiar identic: micromicrofon, miniminifilm.
Demn de remarcat este °i faptul că într-o serie de cazuri prefixoidul nu se adaugă unui singur cuvînt, ci unei sintagme: autoinducere în eroare, pseudocronică istorică, aerotaxi sanitar, microidee fixă, microindiferent ce, aceste cuvinte (mai ales ultimele) fiind cu siguranţă creaţii efemere, de moment, fără nici o °ansă de a dăinui, dar ele sînt în măsură să demonstreze vitalitatea prefixoidelor.
Pentru a înţelege „vitalitatea" procedeului °i tendinţele de formare a cuvintelor, considerăm că sînt interesante nu numai formaţiile definitive din limbă, ci °i cele de moment, trecătoare, căci nu se poate °ti dinainte cîte dintre formaţiile pe care astăzi le considerăm efemere vor putea să cî°tige teren în dezvoltarea viitoare a românei.
Frecvenţa anumitor termeni în presă sau în limbajul curent: autosifon, autotaxare, autoironiza, fonoabsorbant, microunivers, microraion, microro-man, microstagiune, microantologie, micromonografie, microanchetă, micro-hidrocentrală, autoacuza, autocontempla, biocurent, cosmoviziune, fotoexpo-ziţie, semisimfonic, hidroameliorare, minijupă, minifustă, paleospeolog, semi-cristal, semiartă, semiremorcă, radiostea, radioundă, teleanchetă, telecronică, teleecran, teleemisiune, teleînregistrare, telepublicitate, telesăptămînă, tele-speaker, teleemisie, trifruct, trivaccin, videotelefon °i faptul că uneori pre-fixoidul se adaugă nu unui cuvînt, ci mai multor cuvinte din aceea°i familie: autopastişă °i autopastişa, biotelemetric °i biotelemetrie, autoironie °i autoironiza, cineamator °i cineamatorism, telepublicitate °i telepublicistic,de-monstrează, de asemenea, forţa de expansiune a pseudoprefixelor.
Faptul că procedeul s-a impus în limba comună, în ultima etapă de dezvoltare a românei, nu numai sub aspect propriu-zis cultivat, este dovedit °i de prezenţa pseudoprefixelor într-o serie de cuvinte avînd caracter hazliu sau ironic1,cadeexemplu: lactociudăţenie, miniscară, teleaşteaptă, micro-bănuială, autointerviu, pseudonoutate, teleplictisit, micropoet, motocicletoma-nie. Dacă acest procedeu nu ar fi fost atît de frecvent în limbă, asemenea construcţii nu ar fi fost posibile. Cu tot caracterul efemer al unor construcţii recente de acest tip, nu ar trebui să nesocotim remarcabila lor funcţie de diagnosticare atunci cînd ne propunem să determinăm tendinţele care se
1  Pentru cazuri similare în italiană, vezi Masetti, Espressione e ritmo, Messina, Firenze, 1965, p. 71.
158
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
manifestă în evoluţia formării cuvintelor. Iar printre aceste tendinţe una dintre cele mai puternice este chiar larga utilizare a pseudoprefixelor. Din cele expuse mai sus putem trage următoarele concluzii:
- Pseudoprefixarea este, în limba română actuală, un procedeu viu; este prezentă îndeosebi în limbajul persoanelor instruite, dar a trecut °i în limba standard.
- Cuvintele formate cu ajutorul pseudoprefixelor sînt în număr tot mai mare comparativ cu faza precedentă a limbii, ilustrată în LRA1. În această privinţă, Iorgu Iordan a observat, pe bună dreptate, că, în principiu, nu există limită pentru o creaţie lingvistică de acest fel2.
- Cuvintele cu pseudoprefixe nu sînt doar împrumuturi, ci au fost adesea create pe teritoriul românesc.
- Pseudoprefixarea a pierdut cel mai adesea caracterul artificial, elementele ei de compunere fiind sesizate cu u°urinţă de vorbitorii de limbă română.
În afara acestor concluzii, socotim necesar să exprimăm o serie de rezerve care ne-au fost impuse de natura materialului studiat °i pe care le supunem reflecţiei cititorului:
- cercetarea se bazează pe un număr restrîns de termeni, căci se înţelege că nu am avut posibilitatea să excerptăm toate cuvintele nou apărute în intervalul de 7 ani;
- cea mai mare parte a cuvintelor sînt în situaţie de hapax, dar noi am considerat necesar să le folosim, pe de o parte, pentru că orice cuvînt poate avea o anumită importanţă în istoria unei limbi °i, pe de altă parte, pentru că este foarte posibil ca o parte din ace°ti termeni să mai fi fost înregistraţi fără ca noi să avem cuno°tinţă de acest lucru;
- dată fiind natura domeniului din care ne-am impus să extragem exemple, am avut în prea mică măsură ocazia de a lua în considerare aspectul popular al limbii.
Actele celui de-al XlI-lea Congres internaţional de lingvistică şi filologie romanică, I, 1970, p. 925-929 - traducere din limba franceză
1  P. 213 °i urm.
2Iorgu Iordan, în LRA, p. 213 °i urm., înregistrează, pentru o perioadă anume de 10 ani, 360 de formaţii cu prefixoide, în timp ce noi, în 7 ani, am înregistrat peste 470. Numărul total al acestora este la ora actuală mai mare, dacă adăugăm aici °i formaţiile recente cu pseudoprefixe înregistrate de Dicţionarul de neologisme,ediţia a doua, sau în articole independente (vezi LR 2/1962, 4/1962, 3/1965).
OBSERVAŢII ASUPRA PREFIXOIDULUI MINI-
În limba actuală, în aspectul ei cultivat, utilizarea frecventă a prefixoi-delor ocupă un loc de frunte printre diversele procedee de formare a cuvintelor noi1. Într-adevăr, în limba literară actuală întîlnim un număr foarte mare de cuvinte alcătuite cu prefixoide (pseudoprefixe) ca: auto-, moto-, micro-, tele-, foto-, para-, radio-, semi- etc., pentru a nu cita decît cîteva dintre elementele cele mai active din acest punct de vedere. Desigur că, pentru a explica faptul că în ultima etapă de dezvoltare a limbii române s-a impus procedeul pseudoprefixării, trebuie invocată introducerea în limba noastră a numero°i termeni °tiinţifici °i tehnici în alcătuirea cărora erau prezente elemente grece°ti °i latine°ti, precum cele citate mai sus2.
Indiferent dacă socotim secvenţele alcătuite cu electro-, hidro-, semi-, tele- etc. compuse °i deci prefixoidele „elemente de compunere"3 sau dacă privim prefixoidele ca simple prefixe4, esenţială pentru perioada actuală pe care o traversează limba română este larga utilizare a acestor elemente.
1  Pentru prezentarea problemei în ansamblu, vezi capitolul precedent.
2Vezi A. Graur, La romanite du roumain, Bucure°ti, 1965, p. 65: „L'emprunt de nombreux termes techniques composes d'elements latins et grecs a rendu familiers au roumain non seulement les elements de ces composes, mais aussi les principes eux-memesdelacomposition,desorte quemaintenantleroumain commenceâ se creer lui-meme des composes â partir d'elements internationaux, et aussi â partir d'elements indigenes"; id., T., p. 268.
3 De exemplu în A. Darmesteter, Coursdegrammairehistoriquedelalangue fran-gaise, partea a III-a, ed. a 8-a, Paris /f.a./, p. 102; J. Marouzeau, în „Le francais moderne", 1957, nr. 4, p. 242 °.u.; G. Pasquali, Lingua nuova ed antica, ed. III, Firenze, 1964, p. 173; Fulvia Ciobanu, Scrierea cuvintelor compuse, Bucure°ti, 1958, p. 34; A. Graur, La romanite..., p. 65; id., T., p. 268.
4 De exemplu în L. Deroy, L'emprunt linguistique, Paris, 1956, p. 74; J. Dubois, Le vocabulaire politique et social en France de 1869  ă 1872, Paris, 1962, p. 142.
160
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Dintre prefixoide, unul dintre cele mai răspîndite este mini-1,deorigine latină, dar pătruns în limba română prin filieră franceză. Formaţiile cu mini-, foarte numeroase2, au invadat de curînd limba română, fapt dovedit, pe de o parte, de numărul crescînd al acestora în ultimii ani3 °i,pedealtă parte, de absenţa lui mini- dintre prefixoidele studiate pentru prima dată în limba română de Iorgu Iordan4.
Cercetarea limbii vii °i a presei actuale ne pune faţă în faţă cu un număr impresionant de formaţii recente cu mini-. Exemplele citate mai jos5 sînt, cu o singură excepţie, extrase din presa zilnică; se °tie că presa poate surprinde, cu multă rapiditate uneori, meandrele limbii vorbite °i că face să circule cuvinte din cele mai variate domenii6.
Materialul nou care ne-a stat la îndemînă permite gruparea formaţiilor cu mini-7 în două categorii mari:
I. Cuvinte aparţinînd limbajului tehnic în sensul general, referitoare la obiecte de uz comun, de obicei, °i
II. Cuvinte din patrimoniul limbii comune, chiar familiare.
I
Mini-aparat s.n.: Mini-aparatul de televiziune în culori, cu ecran de 34 cm, Cont., nr. 48 (1155), 1968, p. 11;
1 Dintre lucrările care s-au ocupat în special sau tangenţial de mini-,cităm,pentru limba română: N. Mihăiescu, în Inf. Buc., nr. 4479, 1968, p. 2- 3; M. Gheorghiu, în LR XVIII (1968), nr. 2, p. 132-133; Luiza Seche, în PN XIII (1968), nr. 7 (147), p. 30-32 °i în SMFC V, p. 71-81; pentru limba franceză: R. Le Bidois, în „Le Monde", 1967, nr. 4, p. 10; P. Gilbert, în „Langue francaise" 1969, nr. 2, p. 63; pentru limba spaniolă: G. Haensch, în „Espanol actual", nr. 11, 1968, p. 1 °.u.
2 Vezi articolele privitoare la limba română citate în nota precedentă.
3 G. Haensch consideră că în spaniolă este o adevărată epidemie a formaţiilor cu mini-.
4 Mini-nuapare citatniciîn LRA °i nici în LRC.
5 Este vorba de termeni neînregistraţi în lucrările anterioare dedicate lui mini-, în special, sau altor prefixoide, în general.
6 Din acest punct de vedere notăm aici, cu titlu informativ, cîteva dintre lucrările de lingvistică mai recente bazate, aproape exclusiv, pe excerptarea presei: J. Dubois, lucr. cit.; L. Guilbert, Laformation du vocabulaire de l'aviation, Paris, 1965; id., Le vocabulaire de l'astronautique, Rouen-Paris, 1967.
7 În scrierea cuvintelor cu mini- am respectat notarea cu cratimă sau fără aceasta din textul original.
OBSERVAM ASUPRA PREFIXOIDULUI MINI-
161
Mini-autoturism s.n.: La viitorul salon internaţional de automobile de la Bordeaux va fi prezent un mini-autoturism1 considerat vehiculul cel mai lejer pentru ora°. Greutatea lui nu depă°e°te 50 kg. Lung de 1,80 m °i lat de 1,40 m, microvehiculul este mai mult o motocicletă decît un autoturism. Inf. Buc., nr. 4458. 1967, p. 4/1;
Ultra-mini-car s.n.: A făcut senzaţie apariţia ultra-mini-carului „Drolette", care, afară de faptul că este foarte urît, ocupă o suprafaţă de un metru pătrat. Cont., nr. 20 (1179), 1969, p. 10/3;
Minicrater s.n.: Armstrong semnalează că a descoperit în jurul modulului o mulţime de „minicratere", pe care le compară cu „găurile făcute de gloanţele unei arme cu aer comprimat". Sc., nr. 8133, 1969, p. 8/4;
Minigeamandură s.f.: Construirea celei de a doua geamanduri-laborator ce va fi înconjurată de o reţea de mingeamanduri-satelit automate... Rom. lib., nr. 7461, 1968, p. 6/8;
Mini-maşină s.f.: Mini-maşina electronică corespunde unei profunde mutaţii tehnologice - suprimarea mecanicii - în istoria auto. Cont., nr. 41 (1147), 1968, p. 8/5);
Mini-serie s.f.: Au participat aproape 1200 de expozanţi, de la producă-torii-giganţi din lumea întreagă, pînă la atelierele mici, dar foarte pretenţioase, care lansează ma°ini scumpe, în mini-serii. Cont., nr. 20 (1179), 1969, p. 10/3;
Minispeolog s.m.: Pe publicistul ceh Vladimir Starka l-am cunoscut cu cîtva timp în urmă la Praga, ca pe unul dintre pasionaţii îndrumători ai tineretului °colar în tainele speologiei. Atunci, °i în schimbul de scrisori ce a urmat, noul prieten relata amănunte interesante din activitatea „minispeo-
logilor" cehi. Sc., nr. 464 (5898), 1969, p. 2/1;
Mini-vehicul s.n.: Un mini-vehicul urban, conceput de fraţii Jarret. Două locuri, trei roţi, fără volan, fără pedale... Cont., nr. 41 (1147), 1968, p. 8/5.
II
Miniacord s.n.: Întîlnirea de la Basel nu s-a soldat decît cu adoptarea unor măsuri procedurale, fără a lua nici o hotărîre de fond. De aceea, agenţia „France Presse" îl denume°te miniacordul de la Basel. Sc., nr. 7973,
1969, p. 6/6;
Mini-gonă s.f.: Morga academică scandalizează astăzi în fond mai mult decît mini-gona. Cont. 1968 (nu am înregistrat celelalte date);
Mini-jubileu s.n.: Mini-jubileu (titlu). Inf. Buc., nr. 4907, 1969, p. 2/6;
1 Uneori, paralelismul formaţiilor cu mini-°i micro- se manifestă în existenţa a doi termeni cu aceea°i semnificaţie alcătuiţi unul cu un prefixoid, al doilea cu celălalt. De exemplu: faţă de mini-autoturism, rnicro-autornobil (Mag., nr. 466, 1966, p. 3/1); la fel mini-vehicul,faţădemicro-vehicul (v. mini-autoturism).
162
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Mini-miniatură s.f.: Notarii, improvizaţii, „miniaturi" °i mini-miniaturi (ciclul „Distihuri"), iată cuprinsul acestui volum, a cărui notă generală e facilitatea. Rom. lit., nr. 21 (33), 1969, p. 3/4;
Mini-pasăre s.f.: „avion de proporţii reduse": 21 mai 1927: Deasupra Atlanticului pustiu, o mini-pasăre de pînză °i oţel, cu aripi drepte, largi, imaculate, bîzîia de 28 de ceasuri, pe un cer fără nori. Cont., nr. 24 (1183),
1969, p. 12/1;
Minihotel s.n.: Hotelul, de fapt un „minihotel", dispune doar de cinci garsoniere a cîte patru paturi. Inf. Buc., nr. 4450, 1967, p. 4/6;
Mini-ruladă s.f.: „ruladă de dimensiuni mici" (denumire care apare pe ambalajul ruladelor de format mic).
Avînd în faţă aceste exemple, sîntem tentaţi să facem „pronosticuri" °i deci să încercăm să întrezărim care va fi evoluţia viitoare a noilor formaţii, dacă au °anse de durabilitate sau dacă nu reprezintă cumva creaţii efemere, pe măsura rapidităţii cu care au fost „create". Din punctul de vedere al „perenităţii", credem că nu sîntem prea departe de adevăr dacă vom considera că majoritatea termenilor din prima categorie, probabil, vor rezista timpului1, în timp ce, în general, termenii din categoria a doua - poate cu excepţia2 lui mini-hotel °i mini-ruladă - vor dispărea curînd, dacă nu cumva au fost uitaţi °i de cel care i-a utilizat chiar din momentul cînd i-a a°ternut pe hîrtie, actul lor de na°tere fiind în acela°i timp °i actul de deces. Printre creaţiile spontane, de moment se numără, desigur, °i formaţiile cu sens voit glumeţ sau ironic, de tipul mini-miniatură.
O dovadă în sprijinul ideii că formaţiile cu mini- sînt foarte recente o constituie împrejurarea că - de°i ne bazăm pe extragerea materialului din presa zilnică timp de nouă ani (1960-1969) - cele 16 formaţii prezentate aici aparţin exclusiv ultimilor trei ani, °i anume numai două au fost înregistrate în 1967, cinci aparţin anului 1968, iar majoritatea (8) au fost excerptate în timpul anului 19693 (la acestea se adaugă mini-ruladă, înregistrat tot în
1969).
În toate exemplele de mai sus, mini- are statutul de adjectiv invariabil cu sensul general de „mic, minuscul"4; cîteodată apare la „superlativ" în asociere cu ultra-,cadeexempluîn ultra-mini-car.
Prin sensul său fundamental, mini- vine în concurenţă cu prefixoidul micro-, de origine greacă, introdus mai demult în limba română printr-o serie întreagă de formaţii. Micro- este utilizat de obicei pentru a alcătui termenii strict °tiinţifici (de exemplu, dintre cuvintele înregistrate foarte
1 De remarcat prezenţa, printre ace°tia, a nu mai puţin de trei termeni care se referă la dimensiunile reduse ale autovehiculelor, deci la o realitate acută a timpului nostru; vezi Luiza Seche, în PN, p. 32; id., în SMFC V, p. 78.
2 O situaţie specială o are mini-gonă.
3 De menţionat că, pentru limba franceză, Nouveau Dictionnaire Etymologique,Paris 1964, înregistrează formaţii cu mini-(s.v.) din 1963, extrase tot din limba presei.
4 Cf. L. Seche, în PN, p. 30-31; id., în SMFC V, p. 77; P. Gilbert, loc. cit.
OBSERVAM ASUPRA PREFIXOIDULUI MINI-
163
recent: microbacterie, microelement, micromodul, micrometeorit, micromotor, microfosilă, micropunct, microzonă, a microimprima)1. Discutînd acest pre-fixoid în LRA, p. 220, Iorgu Iordan comentează: „exclusiv în termeni °tiin-ţifici"; de la apariţia LRA °i pînă astăzi, însă, micro- s-a extins °i la termeni ai limbii comune, de exemplu: microstadion, microclub, microgară, micro-balet, microgravură, microinstalaţie, microobservaţie, microportret, micropre-mieră, microreportaj, microroman, microschiţă, microstagiune, fiind uneori utilizat cu sens glumeţ, de exemplu în: microbănuială, microflaşnetă, micro-interviu, microideefixă, microindferentce, sau chiar ironic-peiorativ, micro-poet2. Prin urmare, micro- a pornit din limbajul °tiinţific °i a trecut apoi în limbajul comun, fără a-°i pierde capacitatea de a fi utilizat în noi formaţii cu caracter pur °tiinţific, în timp ce mini- a aparţinut de la început limbii comune, de un anumit nivel, este adevărat, dar în nici un caz limbajului °tiinţific; aceasta - poate - se explică prin faptul că, spre deosebire de micro-°i de alte prefixe, mini- nu a fost °i nu este prezent în numele nici unei invenţii, nu este legat de nici un aparat °tiinţific de largă circulaţie (ca de exemplu: tele- de televizor, auto- de automobil sau automat; micro- de microscop sau microfon); după cum am văzut, mini- nu apare propriu-zis în termenii °tiinţifici, ci în termeni tehnici °i în formaţii ale limbii comune; se poate să fie acesta motivul pentru care nu există °i nici nu putem imagina creaţii °tiinţifice precum cele citate la micro- alcătuite cu mini- (sau, cel mult, în acest caz ele °i-ar schimba profilul strict °tiinţific; de exemplu *minflmare nu ar însemna acela°i lucru ca microfilmare "acţiunea de a realiza microfilme"; un *minimotor ar avea, faţă de micromotor, un u°or sens peiorativ, iar o *minisecundă ar părea, probabil, o formaţie glumeaţă, în orice caz aproape pleonastică, în tip ce microsecunda este un termen °tiin-ţific avînd sensul de "unitate de timp egală cu o milionime de secundă").
Este clar că în majoritatea exemplelor citate este inutil să căutăm „modelul", pentru că, chiar dacă acesta poate fi u°or detectat, în momentul de faţă aproape orice vorbitor al limbii române - cu un anumit grad de instrucţie, totu°i3 - „simte" sensul lui mini- °i poate crea, cu ajutorul lui, o diversitate de noi cuvinte4. De°i „concurat" de micro-, prefixoid instalat de mai mult timp în limbă, mini- continuă să fie foarte productiv, deoarece este mai popular, în timp ce primul °i-a păstrat încă - cel puţin în anumite
1 DLR înregistrează substantivul microimprimare.
2 Aceste formaţii sînt recente, neînregistrate nu numai în dicţionare, dar nici în alte lucrări de specialitate.
3 O dovadă că mini- nu a devenit accesibil chiar masei largi este transformarea lui mini-ruladă în Mini (nume propriu!), „ruladă" în limba vînzătorilor de pîine, cornuri etc.
4 O excepţie o constituie, dintre exemplele date, mini-gonă, în care tema cuvîntului este cu totul străină limbii noastre (din it. gonna „fustă"). De altfel, apariţia acestui termen este o curiozitate în limba română, în care noţiunea respectivă este exprimată prin termenul de origine franceză mini-jupe „românizat" în minijupă sau chiar minifustă.
164
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
combinaţii - o semnificaţie cultă, savantă, ceea ce îi restrînge, desigur, posibilitatea de a fi totdeauna corect înţeles.
Caracterul mai popular, chiar mai „familiar" al lui mini-,înraportcu caracterul mai savant, propriu-zis °tiinţific, al lui micro- explică, credem, de ce prefixoidul mini- cunoa°te, °i probabil va continua să cunoască, un număr ridicat de formaţii noi1.
SMFC VI, 1972, p. 137-141
1 După elaborarea acestui articol am mai înregistrat următoarele formaţii cu mini-: miniaparitie Săpt. nr. 43, 1971, p. 12/3; mini-bătălie Rom. lib., nr. 8425, 1971, p. 2/3; miniextra „un fel de chec", formaţie interesantă deoarece prefixoidul se ata-°ază unui alt element formativ (extra-); mini-furtună Rom. lit., nr. 27, 1971, p. 27/1; mini-hovercraft Inf. Buc., nr. 5555, 1971, p. 4/2; mini-Maciste Inf. Buc. XIX, nr. 5824, 1972, p. 4/2, în care mini- se ata°ază unui nume propriu; minimaximă Săpt., nr. 55, 1971, p. 12/2; mini-orchestră Rom. lit., nr. 11, 1972, p. 32/2.
OBSERVAŢII ASUPRA PREFIXOIDULUI TELE-
Tele- este astăzi, fără îndoială, unul dintre cele mai productive pseudo-prefixe internaţionale, impus în ultima vreme °i în limba română.
Din punct de vedere semantic, ca °i alte prefixoide, de ex.: auto-, foto-, moto- etc., tele-, pe lîngă sensul din limba de origine (gr. teleo "depărtare"), °i-a asumat sensul particular al celei mai importante aplicaţii1, televiziunea, a°a încît în multe dintre combinaţiile actuale tele- are sensul general "prin televiziune", "despre televiziune", "cu ajutorul televiziunii" etc.
Multe dintre noile formaţii cu tele- - indiferent dacă sînt împrumuturi sau creaţii pe teren românesc - nu au °anse de stabilitate, cu atît mai puţin de durabilitate, ele fiind creaţii spontane, de moment. Totu°i, înregistrarea lor este interesantă din două puncte de vedere: pe de o parte - teoretic -pentru a se sublinia vitalitatea într-adevăr extraordinară a acestui pseudo-prefix (trăsătură ce se încadrează într-o tendinţă mai generală manifestată în ultima vreme în limba română, de a se utiliza larg pseudoprefixele); pe de altă parte - practic - pentru că, probabil, cel puţin unele dintre cuvintele alcătuite cu tele- vor fi reţinute în limbă, de exemplu acelea legate de tehnica propriu-zisă a televiziunii sau de unele aspecte ale activităţii °tiin-ţifice în special °i intelectuale în general.
În cele ce urmează vom înregistra o serie de formaţii recente cu tele-, nesemnalate în lucrările române°ti consacrate anterior acestui prefixoid, clasificîndu-le în trei grupe:
I) cuvinte ale limbajului °tiinţific care denumesc aparate sau acţiuni legate de noţiunea de depărtare;
II) cuvinte referitoare la tehnica propriu-zisă a televiziunii;
1 Migliorini, Baldelli, Breve storia... Firenze, 1964, p. 337; A. Martinet, Elements..., Paris, 1960, p. 135; pentru limba română, vezi Iorgu Iorgan, LRA, p. 215; L. Seche în LR, 3/1965, p. 408 °.u.; Fl. auteu, în PN 5/1967, p. 26-27; Iorgu Iordan, în RLiR, XXXI, 1967, p. 246 °.u.
166
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
III) cuvinte pe care încă de pe acum le putem considera ca efemere. Creaţiile din această grupă au de cele mai multe ori valori stilistice speciale, caracter ironic, glumeţ etc.1
De remarcat că în grupa a II-a °i, cu o singură excepţie, în a III-a toate formaţiile noi pornesc de la sensul lui tele- deta°at de la „televiziune", în timp ce în grupa I, în termenii tehnici citaţi, este prezent înţelesul iniţial al lui tele- (se adaugă aici creaţia glumeaţă din grupa a III-a - teleaşteaptă).
După cum se va putea observa cu u°urinţă, primele două grupe au fost stabilite bazîndu-ne pe semnificaţia lui tele-, pe cînd cea de a III-a a fost alcătuită pornind de la un alt punct de vedere °i anume acela al „durabilităţii", ceea ce nu înseanmă că este absolut obligatoriu ca termenii înregistraţi în grupele I °i a II-a să aibă o viaţă extrem de lungă.
Referindu-ne la criteriul „durabilităţii", considerăm că, fără a încerca să facem pronosticuri, termenii cuprin°i în grupa I au °anse mai ridicate de supravieţuire decît unii din grupa a II-a, prin urmare criteriul aplicat categoriei a III-a este valabil °i pentru primele două grupe.
Singur timpul î°i va spune cuvîntul în această problemă!
În continuare înregistrăm termeni noi excerptaţi din presa actuală, mulţi fiind, °i de data aceasta2, creaţia personală a Ecaterinei Oproiu, deţinătoarea rubricii televiziunii la „Contemporanul", scriitoare cu un remarcabil simţ lingvistic.
I
telebatoscop s.n. Este numele unui aparat nou, conceput de tehnicienii sovietici, în colaborare cu medicii. Acest aparat este destinat detectării corpurilor străine din ţesuturi. Mag., 12.XI.66, p. 3, col. I;
tele-deşteptător s.n. "aparat de măsurat timpul reglat pentru a de°tepta persoanele de la distanţă". În 1967 se creează tele-deşteptătorul, pentru ţările în care posturile de televiziune încep în zori. Cont., 48 (1155),
29.XI.68. p. II, col. 6-7;
teledirijare s.f. "conducere de la distanţă". Transporturile cunosc de asemenea un proces accelerat de automatizare. Teledirijarea automată a traficului feroviar cuprinde sectoare de linii de 200-300 km pe care circulaţia se desfă°oară conform cu varianta optimă de scurgere a garniturilor de
tren. Sc. XXXV, 7057, 31.VII.66, p. 4, col. 2;
teleînregistrare s.f. "înregistrare la distanţă". Metoda teleînregistrării parametrilor biologici permite cercetătorilor să studieze comportarea
1VeziIorguIordan,înart. cit., p. 250; faptele de limbă pe care le-am avut la dispoziţie au făcut ca grupele a II-a °i a III-a să coincidă cu cele stabilite de prof. IorguIordanînarticolulcitat.
2VeziIorguIordan,înart. cit., p. 248 °.u.
OBSERVAM ASUPRA PREFIXOIDULUI TELE-
167
organismului uman la excitaţiile venite din mediul înconjurător. Sc. XXXV, 6828, 11.XII.65, p. 6. col. 7;
telemecanic adj. "care controlează °i comandă funcţionarea mecanismelor de la distanţă". La Dnepropetrovsk (Uniunea Sovietică) a fost realizată o instalaţie telemecanică pentru una din minele carbonifere ale bazinului Doneţ. (DN2 înregistrează s.f. telemecanică) Sc. XXXIII, 6207, 25.III.64, p. 3, col. 5;
telescaun s.n. "instalaţie de teleferic în formă de scaun". În anii 1969-1970 vor mai fi realizate: un teleschi la Sinaia °i un telescaun la Predeal. Rom. lib. XXVI, 7485, 13.XI.68, p. 7, col. 4;
teleschi s.n. "instalaţie de teleferic în care cablul poartă omul pe schiuri". Elicopterul francez Super-Frelon 03 a realizat recent o performanţă, transportînd de la Nisa la staţia teleschi din Auron (2500 m) un cablu de teleschi, cîntărind cca 2 tone. Rom. lib. XXIII, 6372, 10. IV.65, p. 3,
col 6-7; vezi °i Rom. lib. XXVI, 7485, 13.XI.68, p. 7, col. 4.
II
teleanchetă s.f. "anchetă a televiziunii"; spicuim cîteva rubrici: „telean-cheta" (trei întrebări °i fire°te... trei răspunsuri) Pr. Radio XIII, 538, 8.III.62,
p. 8, col. 1;
tele-căsuţă poştală s.f. "căsuţa po°tală a televiziunii" (rubrică permanentă în revista „Contemporanul"). Acest aplomb nu e, poate, pe gustul tuturor, dar din experienţa mea de tele-căsuţă poştală mi-am dat seama că numai apariţiile decolorate °i fade pot aspira la unanimitate. Cont., VII, 69, p. 5, col. 1;
tele-centru s.n. "sediul central al televiziunii". Blocul redacţional de la
viitorul tele-centru. Cont. 31 (1086), 1.VIII.67, p. 5, col. 4;
tele-ecran s.n. "ecranul mic al televizorului". M.N. de la Teatrul Naţional din Bucure°ti, semnatar al regiei °i coautor al adaptării, este un încăpăţînat pătima° al dramaturgiei române°ti °i numeroasele lui spectacole „de sală", chiar dacă inegale uneori, i-au asigurat o experienţă în lucrul cu actorii, o experienţă care, mai ales aici, pe tele-ecran, s-a dovedit o condiţie a reu°itei.
Gaz. lit. XIV, 9 (749), 2.III.67, p. 2, col. 1;
teleeducaţie s.f. "educaţie făcută prin intermediul televiziunii". Sîntem într-un secol al teleeducaţiei. Vrem să ne educăm °i prin televizor. Cont. 51
(1001), 17.XII.65, p. 4, col. 7;
teletransmisie s.f. "transmisiune la distanţă". Corespondenţa trimisă din Moscova de inginerul Piotr Doneţki, specializat în teletransmisii. Cont. 6 (904) 7.II.64, p. 8, col. 1-2;
telereclamă s.f. "reclamă prin intermediul televiziunii". Iată o problemă care nu este „una dintre cele mai importante", care nu „ne frămîntă" în mod deosebit, care nu trebuie „ridicată cu tărie °i cu cea mai mare urgenţă", dar
168
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
care este totu°i „o problemă", ea se nume°te telereclamă. Cont. 39 (989), 24.IX.65, p. 2, col. 1.
III
teleaşteaptă s.n. "telegramă care se lasă a°teptată mult °i bine" (creaţie glumeaţă, de moment). Potrivit unei asemenea deserviri fără gre°, la Călimă-ne°ti telegramei poţi să-i spui teleaşteaptă. Sc. XXI, 5314, 11 X 60, p. 2, col.
4;
tele-comentariu teatral s.n. "discuţii la televiziune pe marginea unor piese de teatru". Este uimitor cum o emisie de tele-comentariu teatral (ce vreţi mai atractiv decît scena?), predestinată să fie atractivă °i scăpărătoare, nu poate sparge mohoreala zilei de luni. Cont. 19 (1178), 9.V.69, p. 5, col. 1;
tele-erată s.f. "emisiune în care se îndreaptă unele gre°eli strecurate în programul de televiziune". Pentru realizarea acestui deziderat elementar, am propune televiziunii măcar iniţierea unei emisiuni de închidere a programului cotidian numită „tele-erată", pe care vizionînd-o să putem spune lini°tiţi: „Gre°eală să fie, da' s-o °tim °i noi" Inf. Buc. XV, 4364, 16 VIII 67, p. 2, col. 7;
tele-maraton s.n. "performanţă în lungimea de timp a unei emisiuni a televiziunii". Un tele-maraton de °apte ore, iată un tur de forţă care pune la încercare capacitatea de producţie a televiziunii, dar °i cea de recepţie a
spectatorului. Rom. lib. XXV, 6943, 12.II.67, p. 4., col. 7;
telemanie s.f. "mania de a urmări cu orice preţ °i în orice condiţii emisiunile de televiziune". C.D. reu°e°te în „Munca silnică" o satiră elocventă a telemaniei. Sc. XXXVII, 30.VI.68, p. 4, col. 8;
telepărinte s.m. "părinte care urmăre°te la televizor emisiunile destinate copiilor". De pildă, nu poţi să nu consemnezi că „Marek pistruiatul" e un nou serial de desene animate ingenios, fantezist, plin de poante, pe care vi-l recomand °i dvs., telepărinţilor. Inf. Buc., XVI, 24. VII.69, p. 2, col. 7;
teleplictisit adj. "plictisit de emisiunile prezentate de televiziune". Dar să-l azvîrli în arena publică, fără a-l înarma cu cel mai anemic spirit, cu care să poată lupta eroic împotriva a o mie de priviri plictisite °i a cîtorva sute de mii (cel puţin) teleplictisite, ce cruzime! „Cronica" II, 5 (51), 28.I.67,
p. 2, col. 4;
tele-talent s.n. "talentul manifestat în cadrul emisiunilor de televiziune". Talentul, tele-talentul, cred eu, începe cu flerul de a începe să urci spre o temă nu pe cărările umblate, ci exact pe drumul ce duce spre centrul vital, pe drumul care traversează această imagine-°oc. Cont. 41 (1147), 11.X.68, p. 5, col. 1.
În încheiere trebuie scoasă în relief importanţa formaţiilor înregistrate pentru cercetarea unui proces activ în faza actuală a dezvoltării limbii române literare °i anume utilizarea frecventă a prefixoidului tele-; prin
OBSERVAŢII ASUPRA PREFIXOIDULUI TELE-
169
urmare, ne referim la însemnătatea creaţiilor citate nu atît pentru „langue" -a°a cum am mai subliniat, mulţi dintre ace°ti termeni nu au o viaţă lungă °i nu ajung să capete un loc în dicţionare -, cît pentru „parole", în binecunoscuta terminologie saussureiană. Se separă astfel ceea ce este individual, periferic-efemer, de ceea ce este social, esenţial °i durabil1.
Chiar dacă înregistrăm exagerările „modei" de a se crea noi termeni cu tele- (vezi categ. a III-a în special) nu e posibil să nu ne atragă atenţia acele creaţii, probabil durabile, care corespund unei necesităţi obiective2, dictate de progresul °tiinţei °i al tehnicii în domeniul comunicării la distanţă (categ. I °i a II-a). Creaţiile noi amintite au o deosebită valoare teoretică, deoarece se conformează unei mai vechi °i generale tendinţe a limbii către concentrare, către economie3, tendinţă care determină preferinţa către un compus (cu elemente alcătuitoare autonome sau cu prefixoide, ca în cazul lui tele-)4 în raport cu o perifrază mai lungă °i deci mai greoaie.
LR, 2, 1970, p. 141-145
1 Fl. auteu, în PN, 5 / 1967, p. 27, remarcă, discutînd termenul teleast, că acesta „s-a dovedit mai util pentru lingvistică decît pentru limbă".
2 Vezi Iorgu Iordan, în RLiR, p. 247.
3 Ibidem, p. 256.
4 În practică, între formaţiile compuse propriu-zis °i cele alcătuite cu prefixoide este greu de distins, cu atît mai mult cu cît, a°a cum în floarea-soarelui, floare este determinat °i soarele determinant, în tele-jurnal, tele-anchetă etc. tele- joacă rol de determinat °i elementul al doilea de determinant *v. J. Dubois, La derivation en linguistique descriptive et en linguistique transformationelle,înTravaux de linguis-tique et de litterature romanes, Strasbourg, 1968, p. 30).
ASPECTE ALE PSEUDOSUFLXĂRII ÎN ROMÂNA
LITERARĂ ACTUALĂ
Primul lingvist care a studiat în limba română procedeul de formare a cuvintelor cu ajutorul prefixoidelor - „elemente formative provenind din alte cuvinte decît prepoziţiile sau adverbele" - este Iordan în LRA. În afara prefixoidelor, există o serie de afixe complementare, pentru care împrumutăm de la B. Migliorini termenul de sufixoid1 (pseudosufix), afixe asupra cărora vrem să atragem atenţia în acest scurt capitol. Sufixoidele sînt segmente formative provenind din cuvinte independente (substantive, verbe, adjective), care funcţionează ca sufixe, ocupînd locul al doilea în alcătuirea unui nou cuvînt.
Sufixoidele ca °i prefixoidele au caracter internaţional °i apar mai ales în cuvinte care provin din domeniul tehnicii °i al °tiinţei2.
Strînsa legătură dintre sufixoide °i prefixoide este atestată °i de faptul că o serie de elemente formative care funcţionează ca prefixoide devin sufixoide prin schimbarea poziţiei lor în cuvintele nou create. Este cazul prefixoidelor filo-, fono-, lito-, logo-, dinamo-, etno-, psiho- sau termo-3 etc. În
1 Termenul a fost pus în circulaţie de B. Migliorini, care îl folose°te totu°i alături de termenul sufix (v. Saggi sulla lingua del Novecento, Firenze, 1963, ed. III, p. 160) °i, din cîte cunoa°tem, nu a mai fost reluat; trebuie să menţionăm că tot Migliorini este autorul termenului pseudoprefix, deja intrat în circuitul lingvistic (Lingua contemporanea, Firenze, 1938, p. 80). La P. Guiraud, Structure etymologique du lexique frangais, Paris, 1967, termenul pseudosufx are cu totul alt sens (ca, de altfel, °i termenul pseudoprefix,p.102 °.u.).
2 Această caracterizare coincide cu cea propusă de Iordan, LRC, p. 261. 3VeziIordan,LRA, p. 190; autorul remarcă pe drept cuvînt că unele dintre pre-
fixoidele citate î°i modifică aspectul °i deci categoria gramaticală atunci cînd sînt plasate după segmentul independent: dinamo- > -dinamic, psiho- > -psihic, termo- > -termic, etno- > -etnic, filo- > -fiil(ie).
ASPECTE ALE PSEUDOSUFIXĂRII ÎN ROMÂNA
aceste situaţii, considerăm că ne aflăm în prezenţa unor prefixoide mobile: avînd la bază cuvinte independente, ele au posibilitatea de a ocupa un loc sau altul în raport cu segmentul principal la care se alipesc.
Această situaţie îndreptăţe°te opinia potrivit căreia pseudoprefixarea ar fi o variantă a compunerii1. În acest caz, se pune întrebarea dacă pseudo-sufixarea este variantă a sufixării2 sau a compunerii3. În ceea ce ne pri-ve°te, înclinăm pentru a doua soluţie, în principal pentru motivul arătat mai sus °i anume caracterul independent al acestor elemente de formare, spre deosebire de sufixe, care, precum se °tie, trebuie să fie indisolubil legate de radicalul lor4. Acestei interpretări i se opune, totu°i, capacitatea pseudo-sufixelor de a modifica, în unele cazuri - în general puţin numeroase -asemenea sufixelor propriu-zise, categoria gramaticală a cuvintelor-rădăci-nă, dar considerăm că dintre aceste două aspecte primul este mai important.
În româna literară actuală sufixoidele cele mai răspîndite5 ar putea fi clasate în două categorii:
a) sufixoide care pot funcţiona °i ca prefixoide, deci segmente formative mobile bipoziţionale, ca de exemplu: (-)fon(o)(-), (-)fil(ie)(-)6, (-)graf(o)(-), (-)log(ie)(-);
b) sufixoide monopoziţionale care apar în exclusivitate în partea finală a cuvîntului (cel puţin în exemplele recente de care dispunem), de exemplu: -cultură, -drom, -duct, -gramă, -gen, -geneză, -genic, -gonic, -man, -manie, -metru, -metrie, -naut, -plast, -scop, -scaf, -tecă7.
Marea majoritate a radicalelor cu funcţie de sufixoide sînt de origine grecească: -fon(o) < gr. phone "sunet, voce", -fil(o) < gr. phileo "iubesc", -log(ie) < gr. logos "vorbă, cuvînt, °tiinţă", -crat < gr. kratos "forţă", -drom? < gr. dromos "cale", -gramă < gr. grămma "unitate de măsură", -graf < gr. grapho "scriu", -gen(ic) < gr. gennăo "aduc pe lume", -geneză < gr. genesis "na°tere",
1 V. Fl. Dimitrescu, Aspects de la pseudoprefixation dans le roumain litteraire actuel în Actes du XlI-e Congres de philologie et linguistique romanes.
2 A. Darmesteter, Cours de grammaire historique de la langue franpafee,parteaa III-a, Paris, ed. VIII, p. 102 °.u., consideră că rădăcinile grece°ti joacă rolul de sufixe - °i aceasta în pofida faptului că sufixoidele sînt discutate în capitolul „compoziţia grecească"; B. Migliorini, Saggi..., p. 34, 36 etc., tratează sufixoidele alături de sufixe.
3 H. Mitterand, Les mots franţais, Paris, 1963, p. 49 °.u., înglobează sufixoidele în capitolul „compunere".
4 H. Mitterand, op. cit., p.33.
5 În acest articol, am folosit un material neînregistrat de dicţionare sau de alte lucrări, care a fost extras, timp de °apte ani, mai ales din presă.
6Pentrufilo-,v.Iordan,LRA, p. 219-220.
7 Pentru capacitatea distribuţională redusă a sufixoidelor, v. N. Chomski, Aspects of the Theory of Syntax, Cambridge, 1965, p. 182.
8 B. Migliorini, Saggi... p. 34, insistă asupra productivităţii lui -drom în italiana scrisă uzuală.
172
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
-gonic < gr. gone "na°tere", -man(ie) < gr. mania "furie", -plast < gr. plastikos "care se referă la modelaj", -scop < gr. skopeo "examinez", -scaf < gr. skăphos "barcă", -tecă < gr. theke "depozit", sau, în mai mică proporţie, de origine latină: -cultura <lat. cultura "cultură", -duct <lat. ductus (part. lui duco, ducere) "condus", -metru <lat. metrum "metru", -naut <lat. nauta "navigator".
Aceste pseudosufixe apar în termeni recenţi precum: bîtocrat, stufcul-tură, radiodrom, aeroduct, radiofon, taxofon, videofon, cinefilie, fotogramă, proteinogramă, psihoprofesiogramă, mildiograf, radiogenic, cancerogeneză, cancerigen, halucinogen, isterigen, sociogonic, reologie, aerolog, claustroman, procesoman, bazomanie, spectrometru, cronaximetru, curentometru, penetro-metru, respirometru, brazdometru, econometric, astronaut, cronoplast, sticlo-plast, lignoplast, bronchoscop, ecoscop, gastroscop, laparoscop, magnetoscop, rectoscop, esofagoscop, fibroscop, demoscopie, mezoscaf, miniscaf, teatrotecă, vinotecă, cinematecă.
Trebuie observat că în numeroase cazuri noul cuvînt este format din-tr-un prefixoid plus un sufixoid, ca de exemplu: radiodrom, radiofon, video-fon, cinefil(ie), fotogramă, sociogonic, aerolog, aeroduct, miniscaf, radiogenic; sudarea directă a celor două rădăcini1 este una dintre caracteristicile noilor formaţii lexicale în limbile de cultură actuale2.
Desigur, nu întotdeauna este posibil să se precizeze care dintre formaţiile citate sînt realizate pe teren românesc °i care sînt neologisme împrumutate. Dar, a°a cum am arătat deja, reluînd ideile lui H. Frey3,noi am considerat că pentru a determina direcţiile de evoluţie a limbii - în cazul nostru, prezenţa cuvintelor formate cu pseudosufixe -, ne putem adresa tuturor cuvintelor limbii, indiferent că e vorba de împrumuturi sau de creaţii recente ale limbii române.
În orice caz, trebuie observat că multe dintre aceste sufixoide au devenit într-o anumită măsură indigene, ceea ce face posibilă crearea cu ajutorul lor a unor cuvinte cu o oarecare frecvenţă, unele chiar cu caracter popular (cu nuanţă ironică), de tipul bîtocrat, brazdometru, procesoman etc.
În română, procesul de „formare" a pseudosufixelor poate fi surprins în germene într-o serie de substantive care, frecvent folosite, î°i pierd în-cet-încet semnificaţia iniţială, devenind astfel simple morfeme. Sînt termeni precum: cheie, limită, fulger careapardeexempluînconvorbire-fulger, între-vedere-fulger, interviu-fulger, caz-limită, situaţie-limită, întrebare-cheie,
1 A. Martinet, Elements de linguistique generale, Paris, 1960, la fel ca °i H. Mitte-rand, op. cit., p. 49 °.u., denume°te aceste formaţii „recompuse"; noi nu adoptăm acest termen, căci el poate da impresia unei duble compuneri, ceea ce nu este cazul.
2C.Schick,Il linguaggio, Torino, 1960, p. 61, consideră că termenii de acest fel sînt numero°i datorită faptului că „fixitatea proprie cuvintelor din limbile moarte se adaptează mai bine cerinţelor de exactitate °i de precizie din terminologia °tiinţifică °i tehnică".
3 „Bulletin de la Maison franco-japonaise", 8 (1936), 1, p. 83.
ASPECTE ALE PSEUDOSUFIXĂRII ÎN ROMÂNA
răspuns-cheie, situaţie-cheie, poziţie-cheie, replică-cheie etc. (în franceză °i în italiană există de asemenea nenumărate formaţii cu cuvintele clef, limite, respectiv, chiave, limita, lampo). În aceste cazuri, nu se poate vorbi de compuse propriu-zise, căci „compunerile adevărate sînt oarecum unice"1 (pe cînd cele trei cuvinte sînt repetabile în mai multe formaţii, ca al doilea element), dar nici de sufixare, deoarece termenii citaţi sînt încă prea „vii". Ne aflăm în faţa unui caz de tranziţie a unor segmente de la statutul de elemente de compunere la cel de afixe2. Procesul în sine poate dura foarte mult, dar acestea sînt „fazele" lui.
Nu trebuie neglijată nici etapa următoare, pentru că, desigur, unele sufixoide pot să devină treptat, prin frecventa utilizare °i printr-un lent proces de gramaticalizare, sufixe propriu-zise. Este cazul vechiului radical de compunere mente3 (ablativul substantivului mens "minte"), care, de exemplu în franceză, s-a gramaticalizat în secolul XII4, devenind „morfem sintactic"5. Privită astfel, pseudosufixarea apare, din punct de vedere diacronic, ca un stadiu intermediar între compunere, prin juxtapunerea segmentelor, °i amalgamarea lor într-un singur element6.
Discuţia aceasta a fost menită să scoată în relief unul dintre procedeele de formare a cuvintelor în româna literară, precum °i în alte limbi de cultură; ea °i-a propus totodată să pledeze pentru includerea situaţiilor citate într-o categorie diferită de cea a sufixelor - deci pentru o distincţie între sufixarea propriu-zisă °i pseudosufixare.
RRL, 1, 1969, p. 3-6 - traducere din limba franceză
1Iordan, LRA, p. 190; v. °i J. Dubois, Grammaire structurale du franţais contem-porain, Paris, 1965, p. 93.
2 V.A.Martinet, op. cit., p. 134; o interpretare similară în J. Dubois, în „Travaux de linguistique et de litterature", Strasbourg, 1968, VI, 1, 31.
3 V. I. Iordan, în BPh, VI (1939), p. 23-25 °i 55; v. I. Dănăilă, în SMFC, II, p. 185 °.u.
4 H. Mitterand, op. cit.,p.40.
5 J. Kurylowicz, Esquisses linguistiques, Wroclaw-Krakow, 1960, p. 44.
6 V.A.Martinet, op. cit., p. 133.
NOTE ASUPRA TERMINOLOGIEI ASTRONAUTICE ÎN
LIMBA ROMÂNĂ
În cele ce urmează vom încerca să prezentăm tabloul sumar al unei sfere lexicale mai puţin intrate în raza de cercetare a lingvi°tilor români, terminologia astronauticii, oprindu-ne exclusiv asupra dezvoltării luate de acest important sector în ultimele decenii de evoluţie a limbii noastre.
Este un fapt îndeob°te cunoscut °i remarcat că astăzi °tiinţa °i tehnica constituie principalul factor al progresului social. În ţara noastră s-a creat o bază materială corespunzătoare cercetării °tiinţifice °i, evident, toate acestea n-au rămas fără ecou din punct de vedere lingvistic.
Mulţi termeni specifici diferitelor specialităţi de °tiinţă °i tehnică nu mai sînt, de mult, un secret pentru vorbitorii de azi ai limbii noastre. În procesul răspîndirii limbajului propriu fiecărui domeniu de activitate, un rol de prim ordin îl deţine presa, care mînuie°te o limbă deschisă inovaţiilor. Într-adevăr, organele curente de informaţie, reflectînd realităţile interne °i externe, se dovedesc a fi extrem de receptive faţă de vocabularul tehnic utilizat de fiecare dintre noi în domeniul său. Ziarele °i revistele de larg tiraj difuzează termenii tehnicii aducînd vocabularul „specializat" la stadiul de „vocabular de masă". Presa, născută din confluenţa unor aspecte stilistice variate (politic, administrativ, tehnic, beletristic), are ca factor distinctiv preocuparea de a se face înţeleasă de persoane de niveluri culturale diferite, înlesnind astfel fixarea unei limbi standard în care termenii tehnico-°tiin-ţifici au o pondere ridicată. Desigur că, în afara presei, radioul °i televiziunea au un rol de seamă în răspîndirea °i fixarea termenilor noi, dar cum cuvîntul scris are un mai mare prestigiu decît cel vorbit, funcţia specifică a presei este deosebită. În acest fel cititorii °i-au îmbogăţit vocabularul activ reu°ind să înţeleagă corect sau chiar să mînuiască cu o anumită u°urinţă termeni a căror prezenţă este explicabilă prin marea amploare pe care a luat-o astronautica - o °tiinţă tînără dar într-un „urcu° vertiginos"; cum se
NOTE ASUPRA TERMINOLOGIEI ASTRONAUTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
175
°tie că limba „reacţionează prompt la toate schimbările din gîndirea oamenilor °i din viaţa societăţii"1, nu este deloc surprinzător că, datorită presei care i-a utilizat de atîtea °i atîtea ori, ne-am familiarizat cu termeni ca: aselenizare, amerizare, modul (lunar), cosmonaut, satelit etc.
Specificăm că în rîndurile de mai jos vom lua în discuţie numai termeni din domeniul astronauticii care nu figurează în dicţionarele noastre apărute înainte de anul 1961 °i că toţi termenii au fost extra°i, cu citate - pe care, aici, în lipsă de spaţiu nu le reproducem °i pentru care v. DCR - din presa zilnică apărută în ultimii 30 de ani.
Un moment de mare însemnătate în dezvoltarea terminologiei astro-nautice l-a marcat zborul lui I. Gagarin din 19612 careaaduscusine-în acela°i an - răspîndirea unor cuvinte precum cosmonaut (°i pilot), cosmo-navă, cosmodrom, navă-satelit. În anii imediat următori s-au înregistrat termenii: amerizare, circumterestru, cosmoviziune, pilot comandant (1962), circumlunar (1963), biosatelit (1964)3, aerocosmic, NASA (1965). Trebuie subliniat cu tărie aici că anii menţionaţi nu echivalează - decît, poate, în cazuri extrem de rare - cu „na°terea", cu „crearea" termenului respectiv °i nici măcar cu anul pătrunderii lui în limba română (dacă este - precum foarte mulţi din categoria în discuţie - de origine străină), ci reprezintă, pur °i simplu, anii cînd au fost înregistraţi de noi în presă. Ar fi deosebit de important, ca °i în alte cazuri, de altfel, ca, în măsura posibilului, aceste date să fie împinse înapoi, să se predateze cuvintele înregistrate de noi pentru că trebuie înţeles că această iniţiativă înseamnă numai un prim pas în încercarea de a stabili, pe cît posibil, datele de consemnare în limba română a unor cuvinte recente.
Al doilea moment extrem de important pentru domeniul care ne preocupă aici îl constituie anul 1969, cînd omul pă°e°te pentru prima oară pe Lună. Din acest an nomenclatura de profil se lărge°te °i în română sînt atestaţi termenii (cei mai mulţi fiind direct legaţi de acest eveniment): aluniza, alunizare, aselenizare, apuntizare, apuntare, cabină-mamă, echi-gravisferă, fiabilitate, lunaut, modul (lunar), navă-mamă, presurizare, presurizat, selenaut. Ecourile acestui moment de vîrf se continuă în anul 1970, cînd sînt consemnaţi termenii: aerospaţial, aselenizabil, lunamobil, lunahod, selenosatelit. Anii următori aduc atestarea în limba română a termenilor: rachetomodel (1971), fizician-astronaut (1972), astronaută, planetoid (1973), avion-rachetă, cosmolog, cosmo-depanator, geostaţionar, OZN, ozenist, shuttle, spacelab, venusonaut (1974), om-broască (1975), apunta, amartiza, amartizare, femeie-cosmonaută (1976), Intelsat, navetă (spaţială), amarare (1977), bio-astronautică, venusian (1978), UFO, ufolog (1979).
1 Graur, E., p. 72.
2 Pentru unele aspecte ale istoricului zborului interplanetar v. PC,p.7-40 °idespre preistoria acestora v. PA,p.19 °.u.
3 De fapt primul biosatelit a fost lansat în 1957 (v. E II, p. 328).
176
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Termenii menţionaţi mai sus sînt, unii, atît de recenţi °i/sau atît de speciali, încît nu °i-au găsit un loc în dicţionarele noastre curente; de ex. în DEX °i DN3 întîlnim numai o pătrime din totalul termenilor înregistraţi de noi.
Astfel, nu sînt inseraţi în DEX termenii: circumlunar, biosatelit, selenaut, aerospaţial, rachetomodel, geostaţionar, amarare, fiabilitate, bioastronautică °i nu sînt înregistrate nici în DEX °i nici în DN3 cuvintele: pilot-cosmonaut, navă-satelit, cosmoviziune, pilot-comandant, aerocosmic, NASA, apuntizare, apuntare, cabină-mamă, echigravisferă, navă-mamă, presurizat, aselenizabil, lunamobil, lunahod, selenosatelit, fizician-astronaut, pilot-astronaut, astro-naută, avion-rachetă, cosmodepanator, shuttle, ozenist, spacelab, venuso-naut, om-broască, amartiza, amartizare,femeie-astronaut(ă), Intelsat, comsat, venusian, UFO, ufolog.
Un caz special îl constituie planetoid "satelit artificial" care este înregistrat atît în DEX cît°iîn DN3, dar nu cu sensul din astronautică, ci cu cel din astronomie, "asteroid".
Trebuie specificat că o serie dintre termenii discutaţi mai sus nu sînt specifici terminologiei astronautice, ci aparţin sferei mai largi a terminologiei aerospaţiale1; în situaţia aceasta sînt2: amerizare, legat de apariţia hidroavionului3, apunta, apuntare, apuntizare relative la operaţia de cobo-rîre a unui avion sau helicopter pe puntea unui vas purtător de avioane4, avion-rachetă, fiabilitate, NASA, om-broască (noţiune despre care ing. C. Opri°iu afirmă că a fost cunoscută încă din timpul celui de-al doilea război mondial), pilot-comandant, presuriza, presurizat. Am luat însă în discuţie aceste cuvinte pentru că sînt larg utilizate °i în astronautică, iar ceea ce a contribuit, de fapt, la răspîndirea lor în limbajul maselor este tocmai prezenţa lor °i în sistemul lexical astronautic.
Printre îmbinările fixe care apar frecvent în contextele cuvintelor amintite, putem cita: sondă spaţială, staţie spaţială, navă spaţială, navetă spaţială, laborator (centru) de medicină spaţială, a lansa în spaţiu; mare lunară, modul lunar, orbită lunară, sol lunar, material selenar, orbită geostaţionară; misiune orbitală / laborator orbital; satelit natural, satelit artificial, satelit geostaţionar, satelit meteorologic; navă (cosmică) satelit, rachetă cu trei trepte, treaptă de aselenizare, modul laborator, spaţiu extraterestru, a lansa în spaţiu, operaţiune de amarare, pistă de apuntizare, zonă de amartizare, zbor cosmic, dispozitiv de cuplare, staţie automată. Se observă că adj. spaţial, lunar, orbital °i cosmic se adaugă la mai multe substantive °i că substan-
1 Menţionăm că nu am adus în discuţie aici termenii generali de fizică, de meteorologie etc., foarte frecvenţi în terminologia descrisă.
2 Mulţumim ing. C. Opri°iu de la INCREST pentru indicaţiile date în separarea celor două serii de termeni.
3 V. Guţu Romalo, C.G., p. 233.
4 Ibidem.
NOTE ASUPRA TERMINOLOGIEI ASTRONAUTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
177
tivele orbită, satelit, spaţiu, treaptă apar în mai multe secvenţe fixe cu specific astronautic.
Numărul termenilor specifici astronauticii este foarte mare, dar, după cuno°tinţa noastră, nu există dicţionare care să separe această terminologie de cea aeronautică, în care de altfel se cuprinde. Un dicţionar aeronautic precum AAMD dă echivalente (în 8 limbi), pentru 15.718 termeni (cuvinte °i sintagme), dintre care numai unii aparţin astronauticii. De asemenea, prima încercare românească de a cuprinde lexicul aviatic (în sensul larg) al termenilor într-un dicţionar bilingv, româno-francez (DAv) cuprinde circa 20.000 de termeni °i o anexă cu circa 1.000 de prescurtări uzuale. Diferenţa faţă de AAMD se explică, desigur, °i prin prezenţa a numero°i termeni de astro-nautică apăruţi între anul de apariţie al dicţionarului în 8 limbi (1960) °i anii de elaborare a dicţionarului românesc, predat la tipar în 1981; cu această ocazie aducem călduroasele noastre mulţumiri autorilor care ne-au pus la dispoziţie manuscrisul dicţionarului °i prof. univ. V. Pimsner pentru informaţiile bibliografice furnizate.
De menţionat că în DAv grupurile fixe cu termeni precum cei citaţi mai sus sînt mult mai numeroase, fapt explicabil prin caracterul tehnico-°tiin-ţific propriu-zis al terminologiei cuprinse în dicţionar.
Pe de altă parte, se poate constata că în DAv lipsesc o serie de cuvinte cu specific astronautic, dar aceasta nu este un lucru foarte surprinzător, dat fiind caracterul predominant aviatic al dicţionarului. Printre termenii de astronautică absenţi menţionăm (evident, fiind vorba de un dicţionar fran-cez-român vom trimite la echivalentul francez): aerospatial, alunir, alunis-sage, apponter (dar appontage apare), bioastronautique, circumlunaire (apare însă ca o complinire la satellite), circumterrestre, cosmodrome, cosmologue, cosmonaute, geostationnaire, lunaute, module, navette /spatiale/, planetoide, satellite lunaire.
Dacă urmărim originea cuvintelor aduse în discuţie mai sus, se constată că ele se datoresc, cele mai multe, cum este °i firesc pentru lexicul noii °tiinţe care ne preocupă, unor influenţe străine. Dacă însă unele au un etimon sigur, în cazul altora este greu de precizat sursa principală. Sînt de origine franceză cuvintele: aerospaţial <fr. aerospatial, apunta <fr. appon-ter, circumlunar <fr. circumlunaire, cosmolog <fr. cosmologue, extraterestru < fr. extraterrestre, navetă spaţială <fr. navette (spatiale), planetoid <fr. planetoide, ufolog <fr. ufologue, venusian <fr. venusien; pentru fiabilitate cf. fr. fabilite1 aluniza după fr. alunir2; de menţionat că în PR s.v. alunir se notează „recomm. offic. atterrir"; pentru două cuvinte compuse există în fr. compuse identice, a°a încît se poate considera că termenii române°ti s-au orientat după corespondentele din franceză: cabină-mamă,dupăfr.
1 V. LRC II, 105; L. Seche, în LR 2/1975, p. 177; A. Beyrer, în SCL 5/1976, p. 537;
Fl. auteu, în LR 5/1980, p. 557-558.
2 V. Fl. Dimitrescu, în LL X/1965, p. 239; V. Guţu Romalo, C.G., p. 234; FC II, p. 34, 36.
178
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
cabine-mere (DML), iar om-broască după fr. homme-grenouille (L, PR),lacare trebuie adăugat °i it. uomo-rana. Un caz aparte îl constituie femeie-astro-naut(ă), noţiune exprimată în fr. prin femme-cosmonaute (DMN).
Numero°i termeni, în special dintre cei atestaţi în 1961 sau în 1962, sînt de origine rusă, de ex. lunahod din rus. lunohod (cf. engl. lunokhod °i lunar rover (1971)). Aceea°i noţiune este redată în română prin lunamobil, alcătuit desigur tot după model rus. Cele mai multe cuvinte din această categorie sînt calcuri, de ex. cosmonavă după rus. Kosmokorabl (cf. °i fr. cosmonef1 , pilot-cosmonaut după rus. liotcik kosmonavt2, navă-satelit după korabli sputnik (cf. fr. vaisseau-satellite)3 sau cosmoviziune, probabil după rus. kosmovidenie.
Un mare contingent de cuvinte (înregistrate în română, cele mai multe după 1969) î°i are originea în engleză (unele fiind americanisme). La observaţia lui Th. Hristea, P.E., p. 114, „Terminologia cosmonauticii a fost împrumutată, în limba română, în primul rînd din franceză °i rusă", valabilă pentru anul apariţiei lucrării sale, 1968, trebuie deci adăugată pentru anii următori neapărat limba engleză. Multe se explică prin abrevieri realizate fie din iniţiale, de ex. UFO din U/nidentified + F/lying + O/bject, NASA din N/ational A/eronautics and S/pace A/dministration (DAm), fie din silabele iniţiale: Comsat din Com/munication Sat/ellite consortium/ (BD), Spacelab din Space lab/oratory; engl. Space este eliminat, în schimb, în shuttle (navetă spaţială) care provine din (Space) shuttle (BD). De origine engleză este
°i biosatelit < engl. biosatellite (BD, v. °i M. Gheorghiu în LR 2/1968, p.
133), iar pentru navă-mamă contextul din Sc. 7.VII.69, p. 4, face posibilă presupunerea unui model englez.
Explorarea spaţiului cosmic a adus în limba română o serie de termeni °i de sintagme cu etimologie multiplă, fiind vorba de neologisme pătrunse în limba română prin cel puţin două filiere diferite4: bioastronautică din germ. Bioastronautik,fr. bioastronautique; cosmonaut din rus. kosmonavt; fr. cosmonaute, engl. cosmonaut5; cosmodrom din rus. kosmodrom,fr.,engl. cos-modrome6; circumterestru din fr., it. circumterrestre7; geostaţionar din fr. geostationnaire, cf. engl. geostationary; farfurie zburătoare este calchiat după engl. flying saucer,fr. soucoupe volante; modul din engl., fr. module,
1V.Th.Hristea,P.E., p. 168.
2 Denumire sub care a apărut V. Tere°kova, prima femeie care a zburat în spaţiul
cosmic la 16-19 iunie 1963 (v. E.vol.I(v.Th.Hristea,P.E., p. 160. 3Th.Hristea,P.E., p. 169.
4V.Al.Graur,Studii de lingvistică generală, Bucure°ti, 1960, p. 67 °.u.
5 V. L. Seche, LR 1/1960, p. 60; Fl. Dimitrescu, LR, 2/1962, p. 135; 4/1962, p. 398; Th. Hristea, P.E., p. 114; Al. Graur, T., p. 44; FC I, p. 141; V. Guţu Romalo, C.G.,p.
234.
6 V. Fl. Dimitrescu, LR 2/1962, p. 135; LR 4/1962, p. 398; Th. Hristea, P.E., p. 114; FC II, p. 41, 150, 284; Graur, C.,p.21.
7 FC II, p. 63, 271.
NOTE ASUPRA TERMINOLOGIEI ASTRONAUTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
179
germ. Modul, rus. Modul, engl. americ. (lunar) module1; selenosatelit considerăm că se explică prin fr. satellite lunaire, engl. lunar Moon satellite, germ. Mondsatelit (AD); lunaut prin fr. lunaute, engl. lunaut2.
Numeroase cuvinte din domeniul discutat se explică în interiorul limbii române, cele mai multe fiind derivate ale unor cuvinte la origine de sursă străină, de ex. alunizare din aluniza (cf. fr. alunissage); amartiza s-a născut din a- + Marte + -iza după modelul aluniza (FC II,p.11),iar amortizare este infinitivul lung al verbului citat anterior; apuntizare presupune un verb alcătuit din a- + punte + -iza (după fr. apponter); amarare se explică prin amară din amerizâ3,lafel apuntare, prin apun-tă4, aselenizare prin asele-niză5, aselenizabil, -ă din aseleniză + -bil,iar astronaută din astronaut + suf. moţional -ă6.
Un caz aparte îl constituie formaţia românească OZN, abreviere din O/biect Z/burător N/eindentificat, mod de alcătuire în care putem identifica tipul din UFO7. Ozenist este derivat cu suf. -ist din OZN, presurizat °i presurizare se explică prin presuriza (fr. pressurisation), rachetomodel este alcătuit din rachetă + model după tiparul aeromodel.
Despre alte cuvinte din domeniul aerospaţial nu putem afirma decît că probabil nu s-au născut în limba română, dar despre existenţa lor concretă într-o anumită limbă străină pînă în momentul de faţă nu avem cuno°tinţe mai precise, cuvintele respective nefigurînd în dicţionarele străine consultate. În această situaţie se află de ex. selenaut °i venusonaut, care desigur au avut ca model pe cosmonaut: venus + naut8 °i selenaut < gr. selene + -naut9.
În aceea°i situaţie avem de a face cu formaţii alcătuite, fie cu prefixoide: aerocosmic, cosmodepanator, echigravisferă, fie cu elemente lexicale independente: avion-rachetă, fizician astronaut, pilot-comandant, pilot astronaut.
Avînd în vedere împrumuturile, nu este lipsit de interes să înregistrăm -cu tot caracterul arbitrar al oricărei prime atestări - „distanţele" în timp între momentul de cînd figurează în diverse dicţionare cuvîntul respectiv °i acela al consemnării în limba română. O comparaţie cu dicţionarele limbii franceze indică diferenţe care merg de la 28 de ani: apunta, PR 1948, rom.
1976, 27 de ani: farfurie zburătoare PR 1947, rom. 1974, 20 de ani:
om-broascăL. 1955, rom. 1975, 19 ani: fiabilitate DMN 1950, rom. 1969, 16
1 DAm, DC,p.39.
2 V. Guţu Romalo, C.G., p. 233; Graur, C., p. 20; FC I, p. 156.
3 V. Guţu Romalo, C.G., p. 225.
4 SMFC IV, p. 310; V. Guţu Romalo, C.G., p. 236; FC II, p. 34, 35, 36, 281.
5 FC I, p. IX; V. Guţu Romalo C.G., p. 234.
6V. Ec. Goga, Lex.,p.51.
7 V. FC I, p. 156; S. Reinheimer-Rîpeanu, în SCL 4/1980, p. 466.
8 V. Guţu Romalo, în LR 3/1970, p. 268, intuia apariţia unui asemenea termen, înregistrat de noi în 1974 (v. DCR s.v.).
9 V. FC I, p. 156, 284; V. Guţu Romalo, C.G., p. 233; Al. Graur, în Rom. lit., nr. 30 °i 37/1969).
180
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
ani: presurizare DMN 1953, rom. 1969, 12 ani: bioastronautică DMN 1966, rom. 1978, 11 ani: aluniza DMN 1958, rom. 19691, 10 ani: aerospaţial DMN 1960, rom. 1970, 9 ani: femeie-astronaut(ă) în DMN 1967, rom. 1976, 7 ani: navetă (spaţială) DMN 1970, rom. 1977 °i pînă la 5 ani: ufolog DMN 1974,
rom. 1979.
Unii termeni au fost înregistraţi în acela°i an în română °i franceză, de ex. cabină-mamă, DMN 1969, rom. 1969, la fel lunaut (DMN °i rom. în 1969).
Alte cuvinte au fost înregistrate mai întîi în presa română °i mai apoi în dicţionarele limbii franceze, de ex. cosmonavă rom. 1961, DMN 1963, cosmonaut rom. 1960, DMN 19612, circumlunar rom. 1963, DMN 1966, circum-
terestru rom. 1962, DMN 1967. Concluzia care s-ar putea trage din aceste ultime situaţii ar putea fi sau că termenul românesc s-a creat în interiorul limbii române, sau că dicţionarele consultate ale limbilor străine au înregistrat numai foarte tîrziu o realitate dinainte existentă în limbă. Avînd în vedere domeniul de activitate specificat, înclinăm să considerăm mai aproape de adevăr a doua ipoteză °i să subliniem o dată mai mult caracterul arbitrar al datărilor (pentru care este clar că nu a existat o preocupare specială), ca °i necesitatea unor cercetări care vor conduce, în mod sigur, la unele predatări °i în română °i în alte limbi. Oricum, este preferabil să considerăm că avem de-a face cu pre-înregistrarea amintită în limba română °i nu cu pre-existenţa cuvintelor în limba română, în raport cu franceza, în cazul de faţă, pentru că este foarte probabil ca înregistrarea în dicţionarele străine consultate de noi să fi fost lacunară.
Cuvintele de origine engleză apar, cele mai numeroase, cu o atestare mai veche, cum este °i firesc, în limba engleză în raport cu limba română -de ex. pentru comsat „distanţa" este de 10 ani: BD 1968, rom. 1978, pentru Intelsat de 9 ani: BD 1968, rom. 1977, pentru astronaută °i shuttle de 3 ani: BD 1970, rom. 1973 °i respectiv BD 1971, rom. 1974, de 2 ani pentru lunaut: BD 1967, rom. 1969.
Două cuvinte, dintre care unul (lunohod) are de fapt etimologie rusă, au fost înregistrate în aceia°i ani în română °i în engleză: biosatelit în 1964 °i lunokhod în 1970.
În cazul cuvintelor cu etimologie multiplă, dicţionarele străine, de cele mai multe ori, au înregistrat cuvintele respective înaintea limbii române, de ex. geostaţionar cu 8 ani pentru franceză °i cu 6 pentru engleză: PR 1966, BD 1968, rom. 1974, modul cu 3 ani pentru engleză °i franceză: BD °i DMN 1966, română 1969, lunaut cu 2 ani pentru engleză °i în acela°i an în franceză: BD 1967, DMN °i română 1969. În cazul lui cosmodrom, acesta este înregistrat în acela°i an în franceză °i română (1961), dar, în mod cu totul surprinzător, cu 9 ani mai tîrziu în engleză (BD 1970). Oricum, datele
1 În V. Guţu Romalo, C.G. se notează că alunir este atestat în fr. în 1930, fără a se indica sursa; în PR prima atestare este indicată în 1921.
2 V. L. Seche, LR 1/1960, p. 60.
NOTE ASUPRA TERMINOLOGIEI ASTRONAUTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
181
de mai sus, cele mai multe, ne dau indicaţii asupra rapidităţii cu care româna a împrumutat termenii din domeniul aerospaţial.
Privite din perspectiva semantică, cele mai numeroase cuvinte din sfera astronauticii desemnează navele cosmice °i părţile lor alcătuitoare: avion, rachetă, biosatelit, cabină-mamă, cosmonavă, lunamobil, lunohod, modul, na-vă-mamă, navă-satelit, navetă spaţială, planetoid, shuttle, pe conducătorii lor sau personalul auxiliar: astronaut-comandant, astronaută, cosmonaut, cosmodepanator, cosmolog, femeie-astronaut(ă), fizician astronaut, lunaut, NASA, om-broască, pilot-astronaut, pilot-cosmonaut, selenaut, venusonaut. Alţi termeni se referă la acţiunea de abordare a Pămîntului, a Lunii, a mării, a lui Marte, a punţii unui portavion: alunizare, amerizare, apuntare, apunti-zare, aselenizare, la diverse mijloace de comunicare: intelsat, comsat,la locul de aterizare: cosmodrom, la diverse acţiuni specifice (dar existente °i în alte situaţii decît cele relative la navele cosmice): fiabilitate, presurizare,lao nouă ramură a °tiinţei: bioastronautica. Unii termeni desemnează "obiectele zburătoare neindentificate", ca °i eventualele fiinţe care aparţin unei civilizaţii din afara Terrei: OZN, UFO, farfurii zburătoare, extratereştri,ca°ipe adepţii ipotezei existenţei UFO sau OZN: ozenist °i ufolog; în fine, diverse: cosmoviziune, echigravisferă.
Prin natura lucrurilor, marea majoritate a cuvintelor citate mai sus sînt substantive; dintre celelalte părţi de vorbire sînt reprezentate ceva mai larg adjectivele: aerocosmic, aerospaţial, aselenizabil, circumlunar, circumterestru, geostaţionar, presurizat, venusian °i, în sfîr°it, într-o măsură mult mai mică, verbele: aluniza, amartiza, apunta.
Trebuie menţionat că unii termeni discutaţi mai sus intră în relaţie de sinonimie1; perfectă, în cele mai numeroase cazuri; cîteva exemple: OZN -UFO - farfurie zburătoare; ozenist - ufolog; apuntare - apuntizare; lunaut -selenaut; lunamobil - lunohod; cosmonaut - pilot-cosmonaut, pilot-astronaut; astronaută - femeie-astronaut(ă); cosmonavă - navă spaţială, shuttle.
În unele cazuri, unul dintre cuvinte este mai savant, fiind fie străin (englez: shuttle, UFO, rus: lunohod), fie alcătuit cu elemente savante grece°ti
- selenaut (alături de care V. Guţu Romalo, C.G., p. 232, a înregistrat °i forma selenonaut). Uneori sinonimia se realizează între un termen simplu °i unul alcătuit din două elemente: cosmonavă - navetă spaţială; cosmonaut -pilot-cosmonaut, pilot-astronaut, astronaută - femeie-astronaut(ă). Probabil, cu timpul, datorită necesităţii de „economie" a limbii, termenii compu°i vor fi folosiţi mai rar sau chiar deloc în favoarea celor simpli. Alteori cele două sinonime nu sînt, de fapt, decît rezultatul „ezitării" în formarea lor: apuntare
- apuntizare (al doilea format tot din fr. apponter, dar cu suf. -iza este foarte rar în comparaţie cu termenul oficial apunta, după cum ne-a informat ing. C. Opri°iu).
1  Proces urmărit cu exemple mai puţine, dată fiind epoca cercetării, de V. Guţu
Romalo, LR 3/1970, p. 266-268.
182
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Dată fiind semnificaţia celor mai mulţi dintre termenii din astronautică, nu putem fi surprin°i că în alcătuirea lor - indiferent dacă sînt „împrumuturi" sau „creaţii interne" - figurează prefixoide precum: aero-: aerocosmic, aerospaţial; bio-: biosatelit, bioastronautică; circum-: circumlunar, circumte-restru; cosmo-: cosmonavă, cosmonaut, cosmolog, cosmodepanator, cosmo-viziune; echi-: echigravisferă; geo-: geostaţionar; seleno-: selenosatelit; °i su-fixoide ca: -drom: cosmodrom; -log: cosmolog; -naut: cosmonaut, selenaut, lunaut, venusonaut; -oid: planetoid.
După cum se poate observa, în majoritatea lor, atît prefixoidele cît °i sufixoidele sînt de origine grecească; aceasta vine să confirme concluzia1 cu privire la vitalitatea acestora în raport cu prefixoidele °i sufixoidele de provenienţă latină.
De asemenea, se remarcă prezenţa unor termeni alcătuiţi direct din-tr-un prefixoid căruia i se adaugă un sufixoid: cosmonaut, cosmolog, sele-naut, cosmodrom. Sudarea directă a două rădăcini (aici ambele de sursă grecească) este una dintre caracteristicile noilor formaţii de cuvinte în limbile actuale de cultură. Din acest punct de vedere trebuie amintit că C. Schick, Lg., p. 61, consideră că termenii de acest gen sînt numero°i în virtutea faptului că „fixitatea proprie cuvintelor din limbile moarte se adaptează mai bine exigenţelor de exactitate °i de precizie ale terminologiei °tiinţifice °i tehnice".
În 1981, la 20 de ani distanţă de la primele zboruri cosmice, limbajul astronauticii a devenit °i mai familiar publicului din ţara noastră prin faptul că în luna mai, timp de o săptămînă, a participat la zborurile cosmice, alături de trei cosmonauţi sovietici, °i un compatriot de-al nostru, D. Prunariu.
Este °tiut că tradiţii °tiinţifice °i tehnice deosebite au plasat ţara noastră printre naţiunile care au contribuit decisiv la îmbogăţirea patrimoniului naţional °i universal cu soluţii originale în drumul spre cucerirea cosmosului. Astfel, se poate vorbi de o °tiinţă a astronauticii abia după cercetările °i experienţele efectuate de Conrad Haas din sec. al. XVI-lea (celebru contemporan al nu mai puţin celebrului diacon Coresi), °ef al arsenalului din Sibiu, autor al lucrării despre Focurile de artificii (în limba germană), în care autorul descrie rachetele formate din mai multe trepte, o noutate totală pentru acele vremuri °i al căror act de na°tere este Sibiu, 1529 (M. 304). Au urmat °i alţi cercetători. În această lungă °i interesantă tradiţie a tehnicii aerospaţiale române°ti - ilustrată de nume din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, printre care Ion Valahul (Românul), Alex. Ciurcu, care a brevetat în Franţa o „butelie reactivă", Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Hermann Oberth, care în 1923 în Racheta în spaţiul interplanetar a
1  Fl. Dimitrescu, R.A.
NOTE ASUPRA TERMINOLOGIEI ASTRONAUTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
183
introdus termenul de astronavă1, H. Coandă, Elie Carafoli, ales pre°edinte al Federaţiei internaţionale de astronautică în 1969 o dată cu prima aluni-zare-aintrat, de la 14 mai 1981, ora 20 °i 17 min. °i inginerul cosmonaut D. Prunariu. Evenimentul reprezentat prin acest zbor cosmic a avut ca urmare folosirea cu precădere în presa scrisă °i vorbită, în perioada respectivă, în special, a unei terminologii bogate în lexic °i sintagme proprii astronauticii, cuvinte °i frazeologie, evident, nu totdeauna mult deosebite de cele descrise de noi în cele precedente. Ceea ce a adus nou acest eveniment a fost: a) cre°terea puterii de combinaţie a unor termeni cu alţii variabili, de ex. adjectivul cosmic a apărut mai frecvent decît în anii precedenţi ata°at de foarte multe substantive, precum: experiment, vehicul, radiaţii, perspectivă, aparate, tehnologie, echipaj, zburători, micrometalurgie; orbital compline°te substantivele complex, staţie, parametru; substantivul spaţiu apare complinit de adjectivele interplanetar, circumterestru, extraatmosferic, sideral; solar, de substantivele baterii °i panouri etc., iar centru este determinat de terestru, de radiaţie, de dirijare; b) apariţia °i deasa utilizare a unor secvenţe lexicale precum modul de cuplare, satelit de telecomunicaţii, fotografii cu teledetecţie, procese extraterestre, cîmp de radiaţii (cosmice), cuplarea navei cosmice, joncţiunea navei cosmice, capsulă de coborîre, cuplarea motorului de frinare, procesul defrînare aerodinamică, rachetă geofizică, echipaj (al navei).
După cum se °tie, zborul menţionat a avut °i scopuri °tiinţifice, legate de domeniile foarte noi ale medicinei °i biologiei spaţiale. Aceasta explică mulţimea termenilor caracteristici celor două discipline, exprimate prin formaţii neologice, unele alcătuite cu prefixoide: experimente biomedicale, protecţie antivirus, activitate metalogenetică, teledetecţie modernă, biosatelit, ulcerul de hipergravitaţie, fotografiere multispectrală, micrometalurgie cosmică, experiment medico-biologic, legitatea (evoluţia) bolii de mişcare.
Deci zborul din mai 1981, care a însemnat o importantă contribuţie românească în domeniul cercetării spaţiale, s-a tradus lingvistic printr-o vehiculare rapidă, în aproape toate straturile sociale, a unui mare număr de cuvinte °i de construcţii mai mult sau mai puţin cunoscute înaintea acestui eveniment, urmărit cu interes de toată suflarea românească. În organizarea terminologiei astronautice s-a manifestat astfel trecerea de la prima fază, absolut necesară, de acumulare cantitativă lexico-semantică, la o nouă etapă, caracterizată de dezvoltarea frazeologiei aerospaţiale.
Totodată terminologia discutată ne face atenţi asupra „treptelor" parcurse de cuvintele °i expresiile specifice; acestea, după „na°terea" lor în limbile de largă circulaţie ai căror reprezentanţi sînt de cele mai multe ori °i autorii inovaţiilor în astronautică, au trecut, cu mare rapiditate - pe măsura necesităţilor de informare ale tuturor popoarelor, printre care °i al nostru -în alte limbi, dar, mai întîi exclusiv în limbajul °tiinţifico-tehnic, °i, de aici,
1 De menţionat că ideile din teza de doctorat a lui H.O. au ajuns să fie cunoscute prin filmul lui F. Lang, Unefemme dans laLune (1928), care a creat un vast curent de opinii în favoarea problemelor spaţiale - v. C, p. 57-58.
184
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
ceva mai tîrziu totu°i, în dicţioarele de specialitate. Apoi, în special, o dată cu evenimentele de larg răsunet precum cele evocate, s-au răspîndit, prin presa scrisă °i vorbită, °i de-abia mai tîrziu au fost cuprinse, cum este °i firesc, în dicţionarele generale. Aceasta explică de ce nu toate cuvintele discutate aici au pătruns în DEX sau în DN3.
Ca °i rachetele cu mai multe trepte, după ce acestea din urmă se desprind, racheta cuvîntului porne°te pe o orbită largă cuprinzînd limbi felurite...
Relaţiile dintre ţări privind informaţia, cercetarea, proiectarea, fabricarea navelor cosmice presupun o colaborare strînsă cu instituţiile de cercetare, cu fabricile similare etc. din alte părţi ale lumii °i, pe plan lingvistic, un lexic cît mai exact care duce, după cum am putut constata, la împrumuturi directe sau la calcuri; se tinde deci spre o terminologie comună internaţională, u°or de înţeles °i de mînuit de toţi speciali°tii; în primul rînd, nu trebuie să uităm că nu de puţine ori echipajele navelor cosmice aparţin unor ţări cu limbi diferite °i că aparatura este uneori furnizată, în colaborare, de state diferite, dar care au tot interesul să folosească o nomenclatură foarte apropiată sau, chiar, identică - dar °i de vorbitorii obi°nuiţi, în al doilea rînd.
S-a ajuns astfel la intrarea în circuitul limbii române a unor cuvinte dintre care unele erau cunoscute mai dinainte, dar cele mai numeroase fuseseră utilizate pînă acum numai în sfera restrînsă a limbajului de specialitate al astronauticii.
Oricum, faptele discutate din domeniul astronauticii sînt o dovadă elocventă a adevărului axiomatic că °tiinţa °i limba merg mînă în mînă °i, deci, cresc împreună.
AUI, 1982-1983, p. 37-44
OBSERVAŢII ASUPRA STRUCTURII BULETINELOR
METEOROLOGICE
Este un adevăr îndeob°te cunoscut că presa - puternic instrument de transmitere a informaţiilor de toate tipurile în mase1 are un stil caracterizat printr-o structură lingvistică eterogenă2 specifică unor limbaje diferite3 °i vehiculează un vocabular extrem de diversificat, corespunzător „tuturor varietăţilor limbii scrise"4. A°a cum remarcă un cunoscut cercetător al limbii presei5, aceasta, născută din confluenţa diverselor „sub-coduri" stilistice (politic, economic, °tiinţifico-tehnic, administrativ etc.), are ca factor distinctiv preocuparea de a se face înţeleasă de persoane din straturi so-cio-culturale foarte disparate, înlesnind astfel fixarea unei limbi standard. În această ordine de idei trebuie subliniat că presa are rolul de a duce vocabularul tehnic specializat la stadiul de vocabular „de masă"6.Înrîndu-rile care urmează ne propunem să schiţăm cîteva dintre problemele puse de structura lingvistică a unei rubrici cu numero°i cititori, buletinul meteorologic (b.m.).
Limbajul „meteorologiei", ramură importantă a geofizicii, °i cel al buletinelor meteorologice, în special, după cîte °tim, nu a format obiectul nici
1 M. Medici, La lingua delle pagine gialle, Torino, 1978, p. 17.
2 P. Diaconescu, în SCL, nr. 3, 1974, p. 277.
3 I linguaggi settoriali in Italia, a cura di G.L. Beccaria, Milano, 1973, p. 69.
4 B. Migliorini, Lingua contemporanea, Firenze, 19634,p.6-7. 5M.Dardano,Il linguaggio dei giornali italiani, Bari, 1973, passim.
6 L. Guilbert, Le vocabulaire de l'astronautique, Paris, 1967, p. 319; v. °i G. Preti, Linguaggio comune e linguaggio scientifico, Roma-Milano, 1953.
186
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
unei cercetări române°ti cu caracter lingvistic1, °i în general a atras puţini speciali°ti străini2.
Observaţiile de mai jos se bazează pe un sondaj efectuat asupra buletinelor meteorologice apărute în „Scînteia" °i „România liberă" între 5 °i
15.V.1978.
După cum se °tie, b.m. prezintă succint proprietăţile atmosferice °i fenomenele care au loc în atmosferă într-un timp determinat. Buletinele pot fi sincronice dacă aduc informaţii asupra stării vremii într-un moment precis (de ex. ora 8 sau ora 14 în diferite regiuni/localităţi) °i diacronice dacă furnizează date privitoare la evoluţia timpului într-o perioadă care se poate reduce la o zi sau se extinde asupra mai multor zile.
B.m. studiate aparţin timpului probabil pe trei zile, iar în Rom. lib. se dă „prognoza meteorologică" asupra stării vremii din ziua apariţiei ziarului. În Sc. b.m. are o structură bipartită: a) vremea din ţară (cu date relativ amănunţite) °i b) în Bucure°ti (text foarte redus). În Rom. lib., b.m. (comunicat de un meteorolog al cărui nume este menţionat totdeauna) cuprinde constant patru paragrafe dintre care primele trei se referă la situaţia din ţară: caracteristica vremii, precipitaţii °i temperaturi, °i ultimul la fenomenele meteorologice din Bucure°ti.
Limbajul b.m. se distinge prin lexicul utilizat, printr-un număr de sintagme specifice °i printr-o sintaxă simplă.
Ca lexic trebuie menţionat că în b.m. suscită interesul specialistului patru părţi de vorbire: verbul, substantivul, adverbul °i adjectivul, la care se adaugă °i numeralul. Se remarcă absenţa din b.m. a pronumelui, cu excepţia celor relative, rar întîlnite.
În linii mari se poate constata că în b.m. se folosesc cîteva invariante lexicale, alături de care se înregistrează unele elemente variabile în funcţie de anotimp °i de fenomenele meteorologice ale momentului.
Verbele mai frecvent prezente în b.m. sînt dintre cele obi°nuite: afi, a avea, a deveni, a rămîne; la acestea se adaugă alte verbe care semantic se referă concret la starea vremii: a ploua, a ninge, a tuna, a se încălzi, ase răci, ca °i unele sintagme verbale de tipul a bate vîntul, a cădea ploaia, precipitaţii etc. Avînd în vedere că în b.m. se anunţă ce timp va fi, în marea majoritatea a cazurilor verbele apar la timpul viitor: va ploua, cerul va fi
1 Cu notabila excepţie a capitolului privitor la termenii relativi la „atmosferă °i la fenomenele meteorologice" de origine latină, din ILR II, 1969, p. 141-142, capitol redactat de I. Fischer.
2 Dintre ace°tia cităm: B. Sanding, Syntaktische Typologie der Schlagzeile, Moglich-keiten und Grenzen der Sprachokonomie in Zeitungsdeutsch, Munchen, 1971; idem, Probleme einer linguistischen Stilistik în „Linguistik und Didaktik", 3, 1970, p. 177-184; v. °i S. Schodel, Linguistik, Munchen, 1972, p. 107-115; R, Rath - A. Brandtsteter, Zur Syntax des Wetterberichts und des Telegrammes -„Duden-Bei-trăge zur Fragen den Recatschreibung, der Grammatik und des Stils", 33, 1968, p. 9-22; Z. Muljacic, La lingua dei bollettini meteorologici,in Italiano d'oggi,Trieste,
1974, p. 315-327.
OBSERVAM ASUPRA STRUCTURII BULETINELOR METEOROLOGICE
187
temporar noros etc. O situaţie aparte prezintă verbul a deveni care, expri-mînd prin el însu°i ideea de transformare, de prefacere chiar cînd este folosit la prezent are sens de viitor: „vremea devine instabilă", corespunde în cazul utilizării verbului afi, construcţiei „vremea va fi instabilă". Foarte rar apare indicativul prezent (la alte verbe decît a deveni): „timpul continuă să se răcească" sau forme gerunziale: predominind, exceptind; participiile trecute au de cele mai multe ori rol adjectival.
Dacă verbele nu sînt numeroase °i nici variate în b.m., substantivele apar din abundenţă. ai aici trebuie operată o distincţie între a) termenii generali referitori la starea vremii, de ex.: grad, temperatură, cer, vreme, încălzie, răcire, maximă, minimă, creştere, altitudine, metru,°ib)termeni din zona lexicului meteorologic specific: ploaie, vint, aversă, senin, brumă, lapo-viţă, ninsoare, grindină.
În afară de aceste două categorii esenţaiale, în b.m. apar des termeni substantivali ai limbii comune care situează fenomenele atmosferice în spaţiu sau în timp: şes, cîmpie, deal, munte, regiune, zonă, sector, noapte, zi; un loc special îl deţin numele proprii desemnînd regiunile ţării noastre: Banat, Crişana, Oltenia, Cîmpia Dunării. Prin alte substantive se fac aprecieri privitoare la durata unui fenomen meteorologic: (în) curs (de), (la) începutul, (la) sfîrşitul,(de)durată, o parte.
Trebuie remarcat că substantivele din b.m. apar, de multe ori, la formele de plural. Această situaţie este generată de împrejurarea că prognoza se dă (ca în Sc.) pentru trei zile. A°a se explică forme ca: averse, temperaturi, brumele, minimele, maximele, condiţiile (atmosferice) pentru a nu mai aminti că unele substantive apar exclusiv la plural: înnorări, intensificări, pecipitaţii, descărcări (electrice).
Adverbele au rolul de a exprima unele coordonate temporale: acum, apoi, (de) astăzi, (de) azi, mîine, (pe) alocuri. Deseori cu acela°i rol circumstanţial apar unele substantive: (după) amiază, (de/la) noapte, (în) rest; tot cu valoare circumstanţială, de data aceasta pentru a fixa locul, apar punctele cardinale, aproape nelipsite din b.m. (în/din) vest, est, nord, sau (în) S-E, N-E etc. Alte adverbe (sau adjective cu funcţie circumstanţială) exprimă diversitatea fenomenelor atmosferice: ridicat, moderat, slab, îndeosebi, izolat, uşor, coborît. De remarcat marea frecvenţă a adverbelor de mod: adv. mai, pentru a exprima „aproximaţia": mai coborit, mai ridicat, mai ales, °i adv. şi folosit cu sensul "în plus, pe deasupra": „ploile vor avea şi caracter de aversă" (Sc. 9.V).
Ca °i adverbele, adjectivele sînt foarte numeroase în b.m. Se poate afirma că aproape nu există substantiv neînsoţit de un adjectiv: averse locale, vreme răcoroasă, vînt moderat, cer variabil, temperatură maximă. Dintre adjectivele mai des utilizate sînt: răcoros, noros, călduros, cald, senin, temporar, atmosferic. După cum se poate lesne sesiza, adjectivele citate aparţin cîmpului semantic al meteorologiei. În afară de acestea se întîlnesc des °i altele care numai în anumite îmbinări capătă o semnificaţie meteo-
188
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
rologică: uşor, scurt, minim, maxim, favorabil, frumos, schimbător. trecător, acoperit, moderat, variabil, local, instabil, relativ, frecvent, slab, electric.
Trebuie menţionat că uneori acela°i lexem este, în funcţie de context, adjectiv sau adverb, cîteodată chiar în cursul aceluia°i b.m.: ploi locale (Sc. 12.V) - local vaploua (Sc. 5.V); vînt slab; Rom. lib. 4.V - vîntul va sufla slab. Între valoarea adjectivală °i cea adverbială a aceluia°i termen, predomină cea adjectivală, din cauza numărului ridicat de substantive, număr net superior în raport cu verbul. Un corolar al acestei constatări este că adverbele apar în special în Sc., unde textele sînt mai dezvoltate, pe bază verbală, decît cele din Rom. lib.
Numeralele sînt nelipsite din b.m. Ele exprimă sub formă cifrică, de cele mai multe ori, numărul de grade (temperatura maximă între 19-21 grade -Rom.lib. 15.V), dar °i alte elemente exprimînd parametri importanţi meteorologici, de ex. „vînt moderat cu intensificări pînă la 50 km/h" (Rom. lib. 8.V); „la altitudine de peste 1500 m" (Sc. 11.V); „în Banat, 66 litri pe m.p. în 24 ore" (Rom. lib. 4.V); la acestea se adaugă în Rom. lib. cifrele indicînd zilele la care se referă buletinul: „timpul probabil pentru zilele de 5, 6 °i 7 mai" (Rom. lib. 4.V.).
În frazeologia specifică b.m. se disting două tipuri de sintagme, după numărul elementelor componente:
1) În marea majoritate a cazurilor, sintagmele sînt alcătuite din subs. + adj., după cum am avut prilejul să exemplificăm anterior; la secvenţele citate se pot adăuga °i altele: ploi temporare, descărcări electrice, vînt potrivit, condiţii atmosferice, locale etc. De menţionat că aceste secvenţe uneori sînt semifixe, fiind compuse dintr-un substantiv cu mai multe posibile determinări adjectivale, în funcţie de starea vremii: cer acoperit - cer senin -cer favorabil (ploii).
Aici trebuie subliniat caracterul antonimic al unor sintagme determinate de specificul de moment al fenomenelor meteorologice: temperatură maximă, temperatură minimă, temperaturi mai ridicate. Uneori poate varia substantivul din sintagmă: încălzire uşoară / răcire uşoară.
De asemenea trebuie menţionate structurile sinonimice: cer schimbător, cer variabil; vînt moderat, vînt potrivit.
2) Alteori sintagmele sînt mai dezvoltate: (vînt) slab pînă la moderat, vreme uşor instabilă, ploi de scurtă durată, ploi cu caracter de aversă, litri pe metru pătrat. ai aici pot fi surprinse relaţiile antonimice: vremea va continua să se răcească / să se încălzească sau sinonimice: însoţite de averse izolate / locale / de ploaie sub formă de aversă / lapoviţă.
Din punct de vedere sintactic, se observă în b.m. preferinţa pentru structura nominală a enunţurilor1, în special în textele în care se face prognoza unei singure zile. Astfel, pot fi citate nu numai fragmente, ci buletine în întregime fără nici un verb (v. de ex. Rom. lib., 15.V °i 11.V).
1  Pentru prevalenţa stilului nominal asupra celui verbal în general în presă, v. M. Dardano, op. cit., p. 300-320.
OBSERVAM ASUPRA STRUCTURII BULETINELOR METEOROLOGICE 189
Propoziţiile sînt scurte, eliptice °i cel mai adesea, juxtapuse: „Vremea în curs de răcire, Cerul va fi temporar noros. Ploaie sub formă de aversă. Vînt moderat cu intensificări la începutul intervalului" (Sc. 7.V). Foarte rar apar fraze, °i anume alcătuite din propoziţii principale coordonate prin copula şi: „Vremea va fi frumoasă şi se va încălzi" (Rom. lib. 5.V); „Vremea va fi instabilă şi se va răci u°or" (Rom. lib. 8.V). Uneori, pentru a exprima o schimbare în starea vremii se înregistrează propoziţii copulative introduse prin conj. iar: „Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 °i 15 grade, iar cele maxime între 15 °i 25 de grade" (Sc. 9.V). Rar, intervin propoziţii secundare, de obicei atributive: „vor cădea ploi locale care vor avea °i caracter de averse" (Sc. 9.V).
Observaţiile de mai sus reprezintă un simplu început, rezultat al unui sondaj în limbajul b.m. din presă, care nu conduce decît la concluzii preliminare, parţiale. Discutarea limbajului b.m. înseamnă °i urmărirea buletinelor difuzate oral prin radio °i televiziune, unde structura lingvistică este adeseori schimbată faţă de cea a textului tipărit în presă. În plus, pentru a se ajunge la conturarea limbajului meteorologic în general ar trebui excerptat materialul existent în lucrările speciale de meteorologie °i nu ar trebui neglijate nici unele articole din ziare consacrate unor fenomene meteorologice specifice. În toate acestea vom întîlni un lexic mult mai bogat, uneori de strictă specialitate, mai puţin sau deloc cunoscut publicului larg. Astfel, un singur articol apărut în Rom. lib. la 4.V intitulat Explicaţie meteorologică ne pune în faţa unei frazeologii deosebite °i a unui lexic caracterizat prin abundenţa de neologisme: gradient baric, contrast termic, zonă / masă depresionară, masă de aer de origine tropicală, evoluţie rapidă afectînd °i ţara noastră, ameliorare a vremii, dintre care cîteva cu specific meteorologic: baric, termic, gradient, depresionar.
În concluzie, lexicul b.m. este alcătuit dintr-un nucleu de cuvinte ce fac parte din sfera semantică a stării vremii; la acestea se adaugă un număr mare de alţi termeni din limba standard, care numai în anumite combinaţii sintagmice capătă un sens meteorologic. Lexicul de bază folosit în b.m. este mo°tenit din latină1: cald, brumă, căldură, frig, ger, ninge, nor, ploaie, senin, vînt, a ploua, zi, noapte etc. Peste acest prim °i solid strat lexical s-au suprapus altele de diverse origini, dintre care predominant este cel alcătuit din neologisme latino-romanice: temperatură, grad, aversă, intensificare, maxim, minim, zonă, altitudine, depresiune, instabil, temporar, local. Astfel de cuvinte puse în circulaţie °i pe calea presei, în b.m., au devenit familiare unor cercuri largi de cititori. A°a cum arată I. Iordan, „ceea ce interesează este faptul că terminologia nouă °i care se înnoie°te mereu... nu mai este, indiferent de ramura de activitate unde apare, un apanaj al speciali°tilor °i al oamenilor de cultură, să zicem universitară. Ea se găse°te [...] la înde-mîna maselor"2.
1V. ILR II, p. 141-142.
2Iorgu Iordan, Limba noastră în epoca actuală, în LR, 4, XXIII, 1974, p. 263.
190
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Cuvintele sînt folosite în b.m. în sensul lor propriu, pentru a nu da na°tere la ambiguităţi; prin aceasta limbajul b.m. se apropie de limbajul °tiinţific. Cu excepţii rare (averse de ploaie, Rom. lib. 9 °i 10.V, construcţie pleonastică ce ar trebui evitată), b.m. sînt corect redactate.
Caracterizat prin sobrietate °i simplitate în lexic °i frazeologie °i prin raporturi sintactice exprimate predominant prin parataxă, microsistemele constituite din b.m. corespund misiunii lor de a transmite rapid informaţii u°or inteligibile pentru cei interesaţi.
Etudes romanes, 1978, p. 203-210
DESPRE VERBELE „DELOCUTIVE"
1. Într-un articol publicat în 19561, reluat apoi în Locuţiunile verbale în limba română2, am arătat că printre derivatele de la locuţiunile verbale există o serie de formaţii ale unor noi verbe, pe baza locuţiunilor verbale (a-şi aduce aminte > a-şi aminti, a-şi bate joc > a batjocori).
Ulterior, o idee asemănătoare acesteia a fost susţinută de E. Benve-niste, în articolul Les verbs delocutifs, apărut în Studia philologica et litte-raria in honorem L. Spitzer3. Autorul, într-o fină perspectivă de sinteză, analizează problema verbelor provenite de la locuţiuni, pe care le nume°te delocutive, cu un termen analogic cu deverbativ, denominativ. Este deci cazul să revenim asupra acestor consecinţe sintactico-lexicale ale locuţiunilor verbale, pentru a pune în discuţie implicaţiile noi, conceptuale °i practice, ale acestei probleme, căreia E. Benveniste i-a dat acum fundamentul teoretic general. De prisos a mai spune că termenul delocutiv, propus de lingvistul francez, poate fi adoptat fără rezerve.
2. Din exemplele utilizate de Benveniste în articolul său °i din cele folosite în lucrarea citată despre „locuţiunile verbale... " reiese că există două tipuri distincte de delocutive, după criteriul unităţilor lingvistice prezente în noul verb. atiindu-se că - exprimată schematic - orice locuţiune verbală este alcătuită, în linii generale, dintr-o unitate V (elementul verbal) + o unitate N4 (element non-verbal - substantiv, adjectiv în majoritatea cazurilor, rar adverb), derivatele verbale pot fi:
a) create exclusiv pe baza elementului N5,
1 Rolul locuţiunilor verbale în derivare, în SCL, VII, 1956, 1-2, p. 42 °.u.
2 Editura Academiei, p. 126 °.u.
3 Francke Verlag, Bern, 1958, p. 57-63.
4 E. Benveniste nume°te cele două unităţi „morfeme" ale locuţiunii (art. cit.,p.62).
5 Topica nu este aceea°i (V + N) în toate limbile °i, uneori, nici în cadrul aceleia°i limbi, de ex. în latină.
192
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
b) create pe baza îmbinării celor două elemente, V °i N.
a) Majoritatea delocutivelor se explică prin elementul dominant lexical care este totdeauna N (verbul are un rol minor din punct de vedere semantic, în interiorul locuţiunii). Astfel au apărut, de ex., verbele delocutive lat. salutare < salutem dicere*1, negare < dicere nec*, tc. ha-tîr-lamek "a aminti" < hatira getîrmek lit. "a aduce aminte", arkalamek "a sprijini" < arka vermek lit. "a da umăr", fr. (re)mercier < dire mergi*, hommagier < rendre (ses) hommages,rom. a aminti < a-şi aduce aminte, a amîna < a da (pune) în mînă, a îmbucătăţi < a împărţi în bucăţi, a ocaziona < a da ocazie2, a sita < a trece prin sită3.
b) Mult mai puţine delocutive sînt alcătuite din ambele elemente ale locuţiunii, de ex.: lat. sacrificare < sacrum facere, participare < partem capere, benedicere < bene dicere", fr. chauffer <lat. calefacere, rom. batjocori < a-şi bate joc, mulţumi < a spune (la) mulţi ani. În cazul acesta trebuie remarcat că, de cele mai multe ori, trecerea de la locuţiunea verbală la delocutiv se realizează prin intermediul unui alt derivat locuţional, de ex. judiciare < judex jus dicere,rom. a mulţumi, mulţămi, *mulţăni < (la) mulţi ani (CDDE s.v. an), batjocori < batjocură4 < a-şi bate joc.
3. O altă problemă este legată de verbul din locuţiunea capabilă de a da na°tere unui delocutiv. Din exemplele utilizate de E. Benveniste, precum °i din afirmaţia sa finală, categorică, reiese că „Le trait essentiel et signaletique d'un delocutif est qu'il est avec sa base nominale dans la relation «dire»..., et non dans la relation «faire»... qui est propre aux denominatifs" (p. 63). Cercetarea noastră asupra limbii române arată însă că s-ar putea extinde cîmpul verbelor capabile să creeze locuţiuni °i la alte categorii de verbe, în afară de azice. Este, de exemplu, cazul verbelor: a aduce (a-şi aduce aminte > a-şi aminti), a atrage (a atrage atenţia > a atenţiona), a bate (a bate în tîmpine > a întîmpina, a-şi bate joc > a batjocori), a băga (a băga / a pune / în ţeapă > a înţepa), a da (a da în lături > a înlătura, a da / a pune / în vină > a învinui, a da la fund > a afunda), a duce (a duce cu cobza, cu iordanul > a cobzări, a iordăni), a lua (a lua / da / împrumut > a împrumuta, a lua (da) în chirie > a închiria, a-şi lua cîmpii > a se cîmpi)5,amînca(amîncadedulce>a dedulci), a pune (a pune pingele > a pingeli), a sta (a sta / a se pune / împotrivă > a (se) împotrivi), a trece (a trece / da / prin sită > a sita) etc.
Din exemplele acestea, unele vechi °i altele de dată mai recentă (a atenţiona, a sita), chiar abstracţie făcînd de faptul că nu toate cazurile sînt concludente în egală măsură, reiese cu prisosinţă larga capacitate a locuţiunilor formate cu verbe de diverse semnificaţii de a crea delocutive. Se
1 Exemplele notate cu * aparţin lui E. Benveniste.
2 Dacă nu cumva provine din fr. ocassioner, atestat încă din sec. al XIV-lea.
3 Termen frecvent în limba folosită în farmacie.
4 Creaţie obscură, discutată pe larg în Locuţiunile verbale... , p. 133-134.
5 Vezi Fl. Dumitrescu, Observaţii asupra limbii personajelor lui C. Faca,înLRIV,
1955, nr. 4, p. 30; vezi SCL III, 1960, p. 584.
DESPRE VERBELE „DELOCUTIVE"
193
poate afirma că, virtual, orice locuţiune verbală are posibilitatea de a sta la baza unui verb delocutiv.
Numeroase locuţiuni, cel puţin în limba română, î°i au baza nominală într-o locuţiune verbală alcătuită cu verbul aface. Sensul factitiv al unor verbe se explică tocmai prin originea lor locuţională: a roti < a face roată, a chefui < a face chef, a boţi < a face boţ. Dacă totu°i astfel de cazuri nu sînt suficient de edificatoare, alteori situaţia se prezintă deosebit de clar. Ne referim de exemplu la verbul a muşamaliza, al cărui sens figurat "a cocolo°i, a acoperi un lucru rău" arată că nu poate deriva exclusiv din substantivul muşama, deoarece acest cuvînt, luat izolat, înseamnă "bucată de pînză ceruită"; numai în locuţiunea a face muşama apare sensul figurat. Putem fi siguri deci că la baza delocutivului a muşamaliza, de dată mai recentă, stă locuţiunea citată, alcătuită cu verbul aface.
4. Trebuie să observăm că verbele delocutive nu î°i au originea exclusiv în locuţiuni verbale, a°a cum a reie°it din discuţia precedentă, ci °i în alte tipuri de unităţi, de pildă a) în locuţiuni adverbiale, de ex. lat. obviare "a sta în cale", creaţie tardivă din obvia < loc.adv. ob via, sau rom. cu vîrf > covîrşi sau b) în grupuri de cuvinte de mai mari proporţii, sudate între ele, de ex. a albi "a strînge bani, a economisi" < a strînge bani albi (pentru zile negre)1.
5. În fine, propunem ca termenul delocutiv să fie extins:
a) asupra locuţiunilor verbale, provenite, la rîndul lor, din alte locuţiuni. Este de pildă cazul locuţiunii a băga de seamă,creatăpebaza locuţiunii a băga seama, mai veche, prin intermediul derivatului substantival băgare de seamă; un caz similar îl prezintă locuţiunea a purta de grijă, trecut prin filiera locuţiunii substantivale purtare de grijă2. A băga de seamă °i a purta de grijă sînt locuţiuni delocutive. A°a cum a-şi aminti este delocutiv din a-şi aduce aminte, tot a°a a purta de grijă este varianta delocutivă a locuţiunii verbale a purta grijă.
b) asupra oricăror părţi de vorbire, în afară de verb, care au la bază locuţiuni. Astfel, conjuncţia basam (că) este delocutivă din locuţiunea verbală a băga de seamă, iar locuţiunea substantivală părere de rău este delocu-tivă din locuţiunea verbală a-i părea rău.
Ajun°i la capătul acestor observaţii de natură generală, trebuie să subliniem o dată mai mult rolul creator al grupurilor locuţionale de cuvinte, °i în special al celor verbale. O asemenea constatare teoretică ne obligă, practic, să acordăm o mai mare însemnătate cercetării acestei modalităţi de formare a cuvintelor. Studiul locuţiunilor, privite din acest punct de vedere, duce, pe de o parte, la identificarea corectă a unor etimologii °i, pe de altă parte, la revizuirea altor etimologii, judecate de obicei ca denominative, fără legătură cu contextul general din care au fost desprinse. Alături de forma-
1 V. SCL IX, 1958, p. 265.
2 Amănunte despre acest tip de locuţiuni delocutive, v. în Locuţiunile verbale... , p. 127.
194 DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
ţiile lexicale denominative °i deverbative, trebuie deci incluse °i delocutivele, ca o clasă aparte, cu caracteristici proprii.
SCL, 3, 1961, p. 307-311
DINAMICA VERBELOR NEOLOGICE DIN ROMÂNA
ACTUALĂ
Studierea verbului, element fundamental al limbii, dar °i al modului de gîndire a unui popor, a atras un mare număr de savanţi. Astfel, verbul românesc a fost analizat în multe lucrări - române°ti sau străine - printre care monumentala lucrare Le verbe roumain de Alf Lombard (I. 1954, II. 1955, Lund), care oferă °i o bibliografie substanţială (II, p. 1132-41). Ulterior, acest subiect generos - prin problemele variate pe care le ridică - a atras °i pe alţi cercetători, care s-au oprit asupra diferitelor aspecte °i faze din viaţa verbului românesc.
În cele ce urmează, ne propunem să analizăm numai verbele neologice adoptate de română în ultima sa perioadă de dezvoltare, de aproximativ 20 de ani, perioadă reflectată în DCR. DCR cuprinde doar cuvintele recoltate după 1960 care nu au fost înregistrate de dicţionarele apărute între 1960 °i 1975-1978 sau care au fost consemnate în acest interval de timp, dar fără exemple ilustrative; evident, erori de „absenţă" pot subzista într-o lucrare de pionierat cum este DCR, care propune date pentru primele atestări ale neologismelor...
Prima observaţie care se impune este că, din cele peste 3.000 de cuvinte înregistrate de DCR, numai 124 sînt verbe. Dintre aceste 124 de verbe, complet noi, atît ca formă, cît °i prin sens, sînt 112, 12 fiind verbe deja cunoscute în română, dar al căror registru semantic s-a lărgit sau chiar s-a modificat în ultimul timp; este cazul verbelor: mobiliza "a face un bolnav să meargă" (med.), transplanta "a transfera" (fig.), cola "a combina" (fr.), lifta "a enerva" (fig.), delesta "a epura" (fig.), aseconfrunta(cu)"a avea obligaţia de a face faţă unei greutăţi, unei probleme", viziona "a vedea", problematiza "a sistematiza" (învăţ.), realiza (care în ultima vreme s-a îmbogăţit cu sensuri
196
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
foarte diferite)1, furaja (agr.), rigidiza "a face să devină rigid sau mai rigid", prelimina "a prevedea"2. După cum se poate u°or constata, sensurile noi aparţin unor domenii speciale sau reprezintă sensurile figurate ale unor cuvinte care existau deja în română.
Să precizăm, de la început, că am avut în vedere, în cele ce urmează, numai verbele care apar în DCR la forme personale, nu °i infinitivele lungi sau participiile, care °i ele pot constitui uneori o dovadă a existenţei unui verb neatestat încă în scris la o formă personală, dar existent, poate, în limba vorbită. De asemenea, nu au fost discutate verbele vechi care formează sintagme noi, de tipul a trage la xerox, a împuşca cuie, a (se) da mare etc.
Studierea verbelor noi demonstrează că, din perspectiva claselor de verbe, acestea aparţin, de fapt, numai conjugărilor celor mai bogate, celor mai active din română, I °i a IV-a3. Singura excepţie este un verb de conjugarea a III-a, supraucide, creat, după toate probabilităţile, în română după model englez, deoarece apare tocmai într-o traducere din engleză. Din punct de vedere cantitativ, există o diferenţă fundamentală între conjugarea I °i a IV-a: cea mai mare parte a verbelor noi (114) aparţin primei4 conju-gări,întimpceconjugareaaIV-anuconţinedecît9verbe.Sămaiprecizăm că, dintre cele 114 verbe de conjugarea I, 18 sînt reflexive: autopastişa, ironiza, acuza, intitula, contempla, adapta, educa, documenta, denunţa, observa, proclama, proteja, autohtoniza, confrunta (cu), dezînşela, gondola, mez-alia, robotiza, iar dintre cele 9 verbe de conjugarea a IV-a, 4 sînt de asemenea reflexive: autodefini, servi, cărămizi °i pisici.
Trebuie să observăm că majoritatea verbelor noi sînt construite cu sufixe gramaticale flexionare: toate verbele de conjugarea a IV-a au sufixul flexionar -esc, iar, dintre cele 114 verbe de conjugarea I, 106 sînt formate cu sufixul flexionar -ez5; fac excepţie 8 verbe de conjugarea I care nu primesc acest sufix (autodenunţa, autoeduca, autoacuza, autoobserva, autoproclama, confrunta (cu), dezînşela, teleobserva6.
Studiul etimologic al verbelor noi ne permite să constatăm că numărul verbelor formate în română este aproape de două ori mai mare decît cel al cuvintelor împrumutate, raportul fiind deci de 2 la 1 în favoarea creaţiilor autohtone.
I. La rîndul lor, formaţiile româneşti au fost create:
1 V. Fl. Dimitrescu, R., p. 333-336.
2 Unele dintre aceste cuvinte apar în DN3 sau chiar în DEX, dar cu alte sensuri decît cele înregistrate în DCR.
3Iordan,LRC, p. 437.
4Graur, T., p. 235; Brâncu°, V., p. 88.
5Iordan, LRC, p. 436, afirmă că româna nu construie°te verbe noi cu sufixul -ez;v. Brâncu°, V., p. 88.
6 Verbele fără prefixoidele auto- °i tele- sînt discutate de Brâncu°, O., p. 248.
DINAMICA VERBELOR NEOLOGICE DIN ROMÂNA ACTUALĂ
197
a) majoritatea de la substantive la care se adaugă pur °i simplu semnul specific infinitivului sau un sufix flexionar (gondola 771 < gondolă +-a, căminiza < cămin +-iza, pisici 78 < pisică +-i, cronica 71 < cronică +-a, furaja 74 < furaj +-a, direcţiona 74 < direcţie +-ona, smecea 74 < smeci +-a (cf. engl. to smash,fr. smacher), apologiza 74 < apologie +-iza, simultaneiza
75 < simultan + -iza, cehoviza 67 < Cehov +-iza, panorama 67 < panoramă + -a (cf. germ. panoramieren), unghiula 67 < unghi +-a, chintesenţia 66 < chintesenţă +-(i)a, cocktailiza 79 < cocktail +-iza, coregrafi(z)a 73 < coregraf + -i(z)a, erbicida 76 < erbicid +-a, etapiza 70 < etapă + -iza, folcloriza 63 < folclor +-iza, grăniceri 74 < grănicer +-i, igieniza 71 < igienă + -iza, litera < literă +-a, monodia 72 < monodie +-a, monografia 76 < monografie +-a, paradoxa 78 < paradox +-a, piluliza 71 < pilulă +-iza, repertoriza 73 < repertoriu +-iza (cf. fr. repertorier), robotiza 73 < robot +-iza (cf. fr. robotiser DMC 60), tensiona 71 < tensiune +-ona2 °i, mult mai puţine, plecînd de la adjective (autohtoniza 74 < autohton +-iza (cf. it. autoctonizare), externa < extern +-a, intimiza 73 < intim +-iza, mixta < mixt +-a, obscuriza 79 < obscur +-iza (cf. fr. obscurcir), problematiza 75 < problematic +-iza, rigidiza
76 < rigid +-iza (cf. fr. rigidifier DMC 50)). Verbul cărămizi areunstatutmai puţin clar, putînd fi explicat fie prin substantivul cărămidă + -i,fie,mai curînd, prin adjectivul cărămiziu.
Oricum, verbele noi care derivă de la substantive sau de la adjective3 manifestă o preferinţă netă pentru anumite sufixe lexico-gramaticale: -iza apare în 17 cazuri °i -ona4 în două. Să notăm că aceste sufixe sînt mai frecvente la verbele noi decît simpla adiţionare a sufixului specific infinitivului, această ultimă situaţie neîntîlnindu-se decît la 15 verbe recente.
b) Un mare număr de verbe noi sînt formate cu ajutorul prefixoidelor, dintre care cel mai activ este auto5 (autopastişa 61, autodefini 65, autoacuza 66, autointitula 62, autoironiza 63, autoproteja 77, autosupraveghea 66, autoproclama 66, autoadopta 62, autodocumenta 63, autoincendia 75, auto-contempla 67 (cf. fr. autocontempler), autodenunţa 63 (cf. it. autodenunziare), autoeduca 63 (cf. it. autoeducare), autoobserva 63 (cf. fr. autoobserver)); urmat apoi de tele-, cu două formaţii: tele-ecraniza 75 °i teleobserva 79, °i de semi-, cu o singură formaţie, semiindustrializa 74. E lesne de observat că prefixoidele se alipesc numai verbelor deja existente, întotdeauna neologice, dar atestate înainte de 1960.
c) Alte formaţii române°ti sînt construite cu prefixe: 4cudes- (dez-): despăcăli 73, dezactualiza 65, desfia 75, dezînşela 73; 3 cu re-: reaclimatiza
1 Cifra care apare după verb precizează anul cînd acesta a fost înregistrat în DCR sau, dacă e cazul, într-un dicţionar al uneia dintre limbile avute în vedere (franceza, engleza, italiana, germana).
2 Guţu Romalo, C.G., p. 168-169. 3Purdela, D., p. 9-25; Zugun, C., p. 433-443.
4 Vasiliu, S.R., p. 117.
5 FC I, p. 213.
198
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
75, relectura 76, reradia 72; 3 cu de-: defrîna 76, demixta, decoperta 77; 2 cu supra-: supratraversa 75, supraucide 72; 1 cu pre-: previziona 67 °i 1 cu sub-: subtraversa 65.
Să precizăm că °i prefixele se alipesc numai la verbe deja existente în limbă, unele neologice, dar cu un statut mai vechi în limbă, altele foarte vechi (înşela, păcăli, ucide).
d) 6 verbe sînt create prin derivare regresivă de la substantive (antologa 63, autoservi, anii '601, dezeroiza 742, fuşera 75 (<fuşerai), vernisa 743)°i1 de la un adjectiv (prelimina 73).
e) Alte verbe noi sînt formaţii parasintetice: amartiza 76 < a + Marte + -iza, după modelul aluniza4, intuba 77 < in- + tub + -a (cf. it. intubare), împoma 61 < în- + pom + -a. Trebuie să observăm că toate aceste formaţii parasintetice5 pleacă de la un element nominal la care se adaugă alte elemente formative.
f) În fine, cîteva verbe au fost construite de la anumite locuţiuni: concluziona 66 < a trage concluzii + -ona6, lectura 70 < a da (face) lectură7, balota
73 < a face balot, melciui 66 < a face ca melcii + -ui. Aceste noi formaţii delocutive8 se adaugă celor deja studiate de Fl. Dimitrescu9 °i M. Vulpe10.
II. Dintre împrumuturi, cele mai numeroase sînt verbele de origine franceză: apunta 76 < apponter PR 48, culpabiliza 73 < culpabiliser DMN 66, depolua 78 < depolluer PR 70, antama < entammer, alegoriza 75 < alle-goriser, cibernetiza 74 < cybernetiser DMN 68, dezeşua 71 < desechouer, cola
74 < collerDMN 68, confrunta 73 < confronter DMN 59, delesta 75 < delester, erotiza 67 < erotiser DMN 68, expertiza 77 < expertiser, gafa 69 < gaffer, hanta 74 < hanter, marşa 78 < marcher, mezalia 78 < mesallier, melancoliza 78 < melancoliser, implanta 73 < implanter DMN 50, racola 77 < racoler, reconverti 78 < reconvertir PR secolul XX, reveiona 60 < reveillonner, revigora 74 < revigorer, solilocva 73 < soliloquer, surclasa 74 < surclasser, vermutiza 61 < vermouthiser, trufa 72 < truffer, transplanta 73 < transplanter, surdina
1 Hristea, P.E., p. 190.
2 Guţu Romalo, C.G., p. 204.
3Graur, C.,p.8.
4 FC II, p. 34, 36.
5Asan, FP\,p.89.
6 Guţu Romalo, C.G., p. 230.
7 Ibidem, p. 229.
8 Noţiune introdusă de Benveniste, V.D.
9 V.L., p. 311.
10 V.L.,p.1-3.
DINAMICA VERBELOR NEOLOGICE DIN ROMÂNA ACTUALĂ
199
68 < sourdiner1, refrişa 73 < cf. rafraîchir2. Cîteva verbe, precum mobiliza °i viziona nu provin decît sub aspect formal din verbele franceze mobiliser °i visionner3; tot astfel, aluniza 69 a fost creat în română după francezul alunir (DMN 59).
Trei verbe sînt de origine engleză: computeriza 75 < to computerize BD 65, involva < to involve, reflectoriza 71 < to reflectorize, °i unul de origine italiană: augura 77 < augurare.
În sfîr°it, 6 verbe au dublă etimologie - se întîlnesc °i în franceză °i în engleză: prospecta 74 < fr. prospecter, cf. engl. to prospect, contacta 75 < fr. contacter, cf. engl. to contact PR 40, miniaturiza 74 < fr. miniaturiser, cf. engl. to miniaturize, PR 60, optimiza 69 < fr. optimiser, cf. engl. to optimize DMN 60, realiza <fr.realiser, cu sensul de "a înţelege" < engl. to realize4, lifta 74 < engl. to lift, cf. fr. lifter.
ai în cazul împrumuturilor, sufixul -za apare destul de frecvent, dar -în general - el se explică aici prin prototipul romanic care se află la originea verbului românesc. Evident, orice bun cunoscător al limbii române î°i dă seama că multe dintre împrumuturile din franceză au caracter livresc °i că nu au intrat în circuitul general al limbii noastre. Este, de exemplu, cazul cuvintelor antama, cola, hanta, marşa, iar dintre cuvintele de origine engleză, cazul lui involva sau realiza cu sensul "a înţelege", sens cunoscut de un mic număr de vorbitori de română.
Am precizat la început că lista noastră de verbe noi nu cuprinde cazurile din DCR în care apar doar infinitive lungi °i participii. Totu°i, atunci cînd infinitivul lung apare alături de verb la forme personale, considerăm că este interesant să notăm această situaţie care dovede°te că uneori infinitivele precedă în timp atestările verbelor respective - cu 12 ani (auto-incendia) pînă la un an (etapiza). Iată cîteva exemple de acest fel: aluniza 69, alunizare 62, apunta 76, apuntare 69, depolua 78, depoluare 70, direcţiona 74, direcţionare 67, lectura 74, lecturare 71, optimiza 69, optimizare 66, racola 77, racolare 74, autoincendia 75, autoincendiere 63, erbicida 76, erbicidare 75, etapiza 70, etapizare 69, intimiza 73, intimizare 69, semi-industrializa 74, semiindustrializare 73.
În ceea ce prive°te raportul dintre verb °i participiu, dintre cele două cazuri prezente în DCR, unul este în favoarea participiului: computeriza 75, computerizat 74, celălalt în favoarea verbului: folcloriza 63, folclorizat 71. Verbul semiindustrializa 74 reprezintă un caz special căci el apare atît
1Iordan, LRC, p. 463, remarcă, pe bună dreptate, că verbele de conjugarea I împrumutate din franceză provin întotdeauna din verbe de conjugarea I.
2 DintretoateverbelecuprinseînDCR, acesta este singurul care a primit în română forma conjugării I, modelul francez fiind în -ir; Gr. Brâncu° dă, în Pr., p. 488, o lungă listă de verbe care în franceză aparţin conjugării în -ir (sau -oir), iar în română sînt incluse în conjugarea I.
3 Hristea, P.E., p. 140-141.
4 Dimitrescu, R., p. 335-336.
200
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
alături de infinitivul lung (a cărui atestare o precede pe cea a verbului) semiindustrializare 72, cît °i de participiul semiindustrializat 74.
Să notăm °i faptul că, dintre cele două decenii avute în vedere, cel din urmă, cel al anilor '70, a cunoscut na°terea mai multor verbe (78) decît deceniul anilor '60, în care nu s-au înregistrat decît 46 de verbe. Totu°i, aceste cifre, precum °i concluziile pe care le tragem, trebuie să fie privite cu multă prudenţă, căci DCR nu a putut să înregistreze toate formele verbale noi din epoca studiată. În orice caz, DCR poate să ofere un tablou general al verbelor noi, dintre care cele mai multe nu au fost înregistrate de nici un alt dicţionar al limbii române, de°i folosirea lor anterioară apariţiei DEX-ului (1975) sau DN3 (1978) ar fi putut permite consemnarea lor în aceste dicţionare. De altfel, în această situaţie se află jumătate din totalul verbelor noi, ca de exemplu: apologiza 74, antama1, autoadapta 62, autodocumenta 63, autoincendia 75, autoproteja 77, autoservi, anii '60, autosupraveghea 66, balota 73, căminiza, anii '60, cărămizi 74, cehoviza 67, chintesenţia 66, computeriza 75, coregrafiza 73, cronica 71, despăcăli 73, dezactualiza 65, dezeşua 71, dezeroiza 74, desfia2 75, dezînşela 73, erbicida 76, culpabiliza 73, decoperta 77, erotiza 67, etapiza 70, externa 73, folcloriza 63, fuşera 75, gafa 69, grăniceri 74, hanta 74, igieniza 71, intimiza 73, involva, împoma 61, litera, melciui 66, monodia 72, monografia 76, piluliza 71, reflectoriza 71, refrişa 73, relectura 76, repertoriza 73, reradia 62, robotiza 73, semiin-dustrializa 74, subtraversa 65, supraucide 62, surdina 68, teleecraniza 75, tensiona 71, trufa 72, unghiula 67.
Din perspectiva verbelor neologice, productivitatea fiecărei conjugări apare cu claritate: faptul că majoritatea verbelor noi aparţin conjugării I °i conjugării a IV-a demonstrează că limba urmează tendinţa mai veche de generalizare a conjugărilor regulate3. Mai mult, caracterul foarte pronunţat al occidentalizării noastre romanice4, pe care l-am subliniat în paginile precedente, determină preponderenţa verbelor la conjugarea I5, terminate nu numai în -a, dar °i în alte sufixe moderne ca -iza sau -ona. Destul de rar, se întîlnesc pentru acela°i verb6 sufixe sinonime (coregrafia °i coregrafiza, surdina °i surdiniza, apunta °i apuntiza). În orice caz, exemplele menţionate mai sus pot confirma, o dată în plus, subordonarea verbului mai ales faţă de substantiv.
1 Aparţinînd limbii vorbite (argotice sau cultivate), verbele de acest tip nu au fost înregistrate în presă.
2 Th. Hristea ne-a comunicat că el cuno°tea aceste verbe de cel puţin 40 de ani, dar dicţionarele curente ale limbii române nu le-au înregistrat.
3 V. Al. Graur, în SCL 2, XIX, 1962, p. 136.
4 Pentru acest concept, v. Niculescu, Individualitatea, 2, p. 55-91. 5Graur,T., p. 235-236, °i Brâncu°, Pr., p. 485, au ajuns la concluzii asemănătoare
plecînd de la DLRM °i, respectiv, de la DEX. 6 Vezi °i alte exemple, dintr-o epocă anterioară celei pe care o studiem aici, în Vasiliu, S.R., p. 114-116.
DINAMICA VERBELOR NEOLOGICE DIN ROMÂNA ACTUALĂ
201
Singurul tip într-adevăr productiv al limbii române din ultimele două decenii este, a°adar, cel al primei conjugări, caracterizat prin sufixul -ez la prezentul indicativului1; Gr. Brâncu°2 ajunge la alte concluzii, care au la bază totalitatea verbelor neologice din DEX. După el, o °esime din verbele neologice din DEX nu se formează cu sufixul -ez, p. 248. Cu toate acestea, verbele în -ez pe care le-am citat aici demonstrează că concluziile lui nu se verifică în cazul verbelor create în ultimii 20 de ani. Iată sub formă de grafic o comparaţie între tabelul statistic publicat de Brâncu°, O., p. 253, °i tabelul rezultat din studierea verbelor neologice din DCR, criteriul comun fiind terminaţia rădăcinii °i sufixul sau absenţa sufixului.
1. Brâncu°
terminaţia rădăcinii	e     iij §					s	cs	u	f	l	z
total	6	152	6	30	18	82	13	32	12	163	397
verbe cu sufix	6	152	6	30	18	82	13	31	11	160	392
verbe fără sufix _______ 1135
terminaţia rădăcinii	ţp     b     v d		n	g	m	r	t	c	
total	30	32  19 48 116	236	38	76	225	342	184	
verbe cu sufix	24	26  11  39 101	220	14	50	184	270	34	
verbe fără sufix	6	6     8     9 15	16	24	26	41	72	150	
2. Fl. Dimitrescu									
terminaţia rădăcinii	e      iij §		s	cs	u	f	l	z	ţ
total	12     _     2 3		4	2	3	4	15	17	3
verbe cu sufix	12     _     2 3		4	2	3	4	14	16	2
verbe fără sufix _ ________111
terminaţia rădăcinii
total
verbe cu sufix verbe fără sufix
pbvdngmr t cox 1     2     6     4     11    3     5     13   22    2      1 1
124411341321111
2     ___ 1
11 __
Se poate observa că unele terminaţii ale rădăcinii comportă - proporţional - un mare număr de verbe în cele două tabele (l, z, n, r, t), dar că numărul verbelor noi fără sufix este foarte mic (8, v. p. 2).
O concluzie de ordin semantic: studiul verbelor noi dovede°te că cele mai multe dintre ele (de exemplu: aluniza, apunta, amartiza, autoservi,
1V. Graur, T., p. 244-245. 2  O., p. 24-25.
202
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
balota, cibernetiza, chintesenţia, computeriza, cocktailiza, coregrafiza, erbici-da, igieniza, implanta, intuba, depolua, miniaturiza, optimiza, panorama, piluliza, problematiza, prospecta, reviziona, robotiza, reaclimatiza, reflecto-riza, racola, reradia, semiindustrializa, surclasa, simultaneiza, smecea, soli-locva, subtraversa, supratraversa, transplanta, teleecraniza, unghiula) se raportează la realităţile actuale, la noile orizonturi ale omului de azi, la diferitele domenii ale °tiinţei moderne; ele sînt încă o mărturie a internaţionalizării lexicale a limbii române.
Formaţiile parasintetice au fost construite numai de la un substantiv nederivat; prin urmare, dintre diferitele situaţii luate în discuţie de F. Asan1, una singură se dovede°te astăzi productivă.
Mai mult, tipurile de combinaţii sufix-prefix sînt diferite, căci nici a-2 + s + -iza,nici in- + s + -a nu sînt înregistrate în tabelul final din F.P.
În sfîr°it, o concluzie cu caracter negativ: de°i numărul substantivelor compuse este foarte mare în ultima perioadă de dezvoltare a românei, DCR nu a înregistrat nici un verb compus.
Se poate lesne observa că unele dintre concluziile noastre concordă cu cele ale cercetătorilor anteriori, în timp ce altele le corectează sau, uneori, le contrazic. Ceea ce, evident, nu arată nimic altceva decît că limba evoluează °i că această evoluţie este foarte rapidă, cel puţin în ultima perioadă de dezvoltare a ei, a°a încît concluziile anterioare î°i pierd uneori validitatea; în general evoluţia are loc făcă ca vorbitorii să-°i dea seama că asistă la anumite modificări sau că sînt ei în°i°i autorii acestor modificări care pot avea consecinţe foarte importante pentru viitorul limbii române.
Sperăm că această scurtă prezentare a reu°it să surprindă pe viu dinamica verbelor neologice din ultimele două decenii. Cele mai multe se explică în limitele limbii noastre; pe de altă parte, împrumuturile arată, o dată în plus, procesul foarte acut de occidentalizare romanică a limbii române.
Romanica Gandensia, 1983, p. 231-241 - traducere din limba franceză
1 F.P.,p.89.
2 Reinheimer, D.P., p. 153, vorbe°te chiar de slaba productivitate a prefixului a-în cazul verbelor parasintetice din română.
UN „VERBUM VICARIUM": A REALIZA
Dicţionarele relativ recente ale limbii române: Fl. Marcu, C. Maneca, Dicţionar de neologisme, Bucure°ti 1966 (DN2) °i A. Canarache, V. Breban, Mic dicţionar al limbii române, Bucure°ti, 1974 (MD), atribuie acestui verb, primul - trei, al doilea - patru sensuri.
DN: 1. "a înfăptui, a face ceva". 2. "a crea, a plăsmui, a desăvîr°i; a întruchipa; refl. a se dezvolta deplin; a se desăvîr°i; a-°i pune în valoare capacităţile creatoare". 3. "a obţine, a cî°tiga ceva". MD: 1. "a îndeplini, a înfăptui, a face să devină real". 2. "a crea (o operă de artă, o invenţie etc)". 3. "a obţine, a dobîndi". 4. refl. "a se dezvolta, a-°i pune în valoare capacitatea, posibilităţile intelectuale". Structura actuală a românei reclamă lărgirea acestui inventar; verbul a realiza mai are multe alte înţelesuri; structura semantică actuală a lui a realiza înregistrează modificări însemnate.
Frecvent folosit atît în limba scrisă cît °i în limba vorbită, noi am înregistrat adesea acest verb în limbajul presei. Sîntem de acord cu Graur, T. , p. 285, că limbajul ziaristic manifestă cea mai mare deschidere spre stilul colocvial; de preferinţă, cuvintele °i sensurile noi în presă sînt vehiculate.
Exemplele de care dispunem arată că verbul a realiza are o mare extensie °i o frecvenţă ridicată °i, în plus, că este folosit cu semnificaţii nemenţionate încă în dicţionare:
- "a alcătui, a elabora": Emisiune-concurs realizată de Redacţia pentru
tineret (Pr. Radio, 4-10 iulie 1971, p. 7).
- "a lucra, a fabrica": „Un grup de cercetători francezi °i-a propus, de pildă, construirea unui ora° în miniatură în care toate elementele - de la trotuarul străzii la acoperi°ul caselor - să fie realizate pe bază de materiale plastice." (Sc., 3.XII.1966, p. 4).
204
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
- "a produce, a fabrica": „La fabrica de încălţăminte °i mase plastice «Victoria» din Timi°oara se realizează un variat sortiment de produse." (Rom. lib., 7.XII.1966, p. 1).
- "a se stabili": „/La Opera din Bucure°ti/ comuniunea dintre public °i scenă se realizează încă din primele arii." (Cont., 10.XII.1965, p. 7).
- "a publica": „Se va edita un ghid al ora°ului Bucure°ti °i se vor realiza materiale de popularizare a obiectivelor importante din acest punct de vedere." (Inf. Buc., 18.X.1966, p. 3).
- "a efectua": „În martie 1965, s-a realizat prima traducere automată în Bulgaria." („Revista de referate °i recenzii", 1966).
- "a duce la capăt, a duce la bun sfîr°it": „Propunîndu-ne tema acestei anchete, am bănuit de la început dificultăţile de a o realiza: vastitatea ariei sociale °i bogăţia practic inepuizabilă a aspectelor concrete... " (Sc. 30.XII.1965, p. 7).
Trebuie să mai amintim încă două colocaţii în care a realiza este puternic implantat: 1) interviu realizat de X (unde a realiza "a lua") (vezi definiţia verbului a intervieva din MD: "a lua cuiva un interviu") °i 2) film (spectacol) realizat de Y. Ex.: „T.D. a realizat un spectacol aproape corect, cu cîteva gre°eli." (Cont., 17. XII.1965, p. 4), unde a realiza "a dirija toate operaţiile de preparare °i executare a unui film (p. ext.: orice spectacol)". În ce măsură aceste sensuri se află implantate în limbajul specific cinematografului (spectacolului) o dovedesc derivatele realizator (de spectacol) sau realizare "totalitatea operaţiilor necesare trecerii de la un proiect de scenariu la un film, la o emisiune". „O realizare de seamă a cinematografiei noastre." Cele două cuvinte: realizator, realizare sînt inserate în DN °i în MD, dar fără a se specifica aceste sensuri speciale, aproape tehnice, la care se apelează în împrejurări bine definite, sensuri legate de lumea filmului, teatrului, spectacolului în general.
Adesea se înregistrează, mai ales în vorbirea cunoscătorilor de engleză, două sensuri specifice al lui a realiza: 1) "a înţelege, a sesiza": „Am realizat prea tîrziu ceea ce mi-a spus" °i 2) "a-°i da seama": „Nu am realizat că a trecut atît de mult timp de cînd nu ne-am văzut".
Multiplele sensuri ale lui a realiza, dintre care am amintit doar cîteva, precum °i frecvenţa ridicată a acestui verb au origini °i explicaţii socio-cul-turale diferite, care se reduc în principal la două:
Influenţa unei limbi străine, în primul rînd a francezei, din care ne-a parvenit, de exemplu, construcţia a realiza un film, dar °i a englezei pentru sensul "a înţelege, a-°i da seama". Într-adevăr, aceste două sensuri aparţin verbului to realize °i ele au fost transmise, încă de la începutul secolului, francezei; PR, 1962, s.v., înregistrează în franceză sensurile menţionate încă din 1900, cu observaţia: „Cet anglicisme, assez courant dans la langue litteraire, a ete violemment attaque par P. Souday, Leautaud, etc., mais de nombreux philologues le tolerent". ai, citîndu-l pe H. Bazin, Lettre ă R. Georgin (în Jeux des mots, p. 315): „Pour realiser, au sens anglais de to realize depuis Bourget, il est difficile de le refuser. Car le mot exprime une
UN „VERBUM VICARIUM": A REALIZA
205
nuance particuliere..." Semnificaţiile menţionate mai sus sînt accesibile persoanelor cultivate, cunoscătoare ale francezei °i englezei; ele s-au propagat, prin imitaţie, într-un cerc mai larg de subiecţi vorbitori de română.
Ceea ce ţine de evoluţia specifică a limbii noastre, căci, ca în multe alte cazuri, prezenţa lui a realiza se explică prin tendinţa generală de a înlocui vocabularul tradiţional cu termeni internaţionali1. În cazul nostru, neologismul a realiza învinge în competiţia cu verbele mai vechi: a lua, a lucra, a alcătui, a duce la capăt (considerate, prin însă°i vechimea lor, mai banale, dar a căror folosire ar fi trebuit să se impună în virtutea proprietăţii termenilor) al căror substitut, mai „elegant", pare a fi. Verb la modă, a realiza ajunge uneori să înlocuiască alte neologisme (avînd o încărcătură specifică mai mare) ca de exemplu: a fabrica, a elabora, a stabili, a efectua. În orice caz, între verbul a realiza °i alt verb care admite aceea°i distribuţie relaţiile semantice care se stabilesc sînt de ordin paradigmatic.
Situaţia este identică pentru franceză; PR notează s.v. observaţiile lui Therive, Querelles de langage, Tome II, p. 11: „Realiser tend â remplacer accomplir, atteindre, fabriquer, executer, exercer, pratiquer et dix autres verbes excellents. On realise une ceuvre au lieu de l'ecrire!... On realise n'importe quoi, meme le but!"
Enunţul următor, aparţinînd unei persoane necultivate - supuse unui interviu -, dar care, fără îndoială, manifestă dorinţa de a vorbi într-un mod distins, oferă dovada că verbul a realiza este utilizat în locul altui verb nu atît de nevoie, cît mai ales din raţiuni de „modă": a realiza este deci folosit cu construcţia specifică verbului pe care îl înlocuie°te: „Nu am putut să o văd în ochi (pe prima soţie). Nu mi-a mai trebuit de atunci. ai uite că totu°i n-am murit. ai m-am realizat cu o femeie foarte cumsecade, foarte muncitoare: nevasta mea de-a doua." (Rom. lit., 17. VIII.1972, p. 19). Folosirea lui a realiza în loc de a se alege (cu) a atras după sine calcul construcţiei cu prepoziţia cu. Acest exemplu izolat, ciudat, nu se va impune desigur la nivelul limbii, dar nu este mai puţin simptomatic pentru forţa de penetrare aluia realiza în mediile cele mai diverse, în diferite contexte.
Considerăm că se impune următoarea concluzie: a realiza a devenit astăzi un verb cu sens aproape nelimitat; prin aceasta se apropie de verbul aface, „verbum vicarium" prin excelenţă. Totu°i, deosebirea esenţială dintre cele două verbe trebuie căutată în „nivelul" atins; în timp ce utilizarea lui a face în locul altui verb „coboară" enunţul respectiv (într-adevăr, să exprimi prin aface sensurile lui a construi, a elabora, a compune, a naşte dovede°te puţinătatea iscusinţei °i experienţei în folosirea limbii române), utilizarea lui a realiza conferă o aură de eleganţă, echivalează cu o „ridicare" a nivelului de limbă, care - trebuie s-o recunoa°tem - nu este uneori decît aparentă (vezi cazul: m-am realizat cu).
Verbul a realiza a cucerit un loc de seamă în limba actuală; folosit cu măsură, cu discernămînt, el impune o serie de semnificaţii pe care predece-
1Graur, T., p. 285.
206
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
sorii no°tri nu le cuno°teau; dicţionarul este astăzi obligat să consemneze această polisemie, fie °i numai cu titlu documentar, pînă ce evoluţia ulterioară a limbii va determina separarea sensurilor durabile de cele efemere.
RRL XX, 4, 1975, p. 333-336 - traducere din limba franceză
IMPACT
În fiecare moment al istoriei unei limbi există unele cuvinte cu o situaţie privilegiată, care sînt folsite cu predilecţie. Astfel, în perioada actuală a limbii române literare sînt „la modă" termeni precum problemă, context, coordonată, a (supra)solicita, a realiza etc., cuvinte folosite de multe ori în mod abuziv, atît în sensul că apar mult prea des, cît °i în sensul că sînt utilizate, uneori în contexte neadecvate, cu semnificaţii nepotrivite. Unul dintre cuvintele frecvent utilizate astăzi, în special în aspectul scris al limbii române °i mai puţin în aspectul vorbit, este impact.
Cuvînt aparţinînd la origine °tiinţelor exacte, impact este înregistrat ca atare în DN, care consemnează două sensuri: primul din fizică, "fenomenul de intrare în contact a două corpuri dintre care cel puţin unul este în mi°care; ciocnire" °i al doilea din limbajul militar, unde apare în sintagma punct de impact "loc unde un proiectil atinge ţinta"; acelea°i valori semantice apar °i în DN3, cu completarea că la primul sens, "ciocnire", se adaugă două sinonime: "coliziune, tamponare". În DEX s.v. impact se specifică sensul "ciocnire a două sau mai multe corpuri", cu menţiunea livr(esc).
Orice vorbitor al limbii române de astăzi întîlne°te însă, pe lîngă sensurile de mai sus, o largă utilizare a acestui cuvînt, cu alte semnificaţii, figurate, în special în stilul publicistic, despre care acad. Al. Graur a arătat că este „cel mai însemnat dintre stilurile limbii... : în presa cotidiană se citesc, la radio °i televiziune se aud cuvinte noi, care se repetă imediat peste tot"1. În cele ce urmează vom căuta să grupăm - pe lîngă sensurile devenite „tradiţionale" - cîteva dintre accepţiile mai noi ale cuvîntului impact, răspîn-dite în limba română literară actuală, bazîndu-ne pe contexte din presa de largă circulaţie.
- (Fiz.) "Fenomenul de intrare în contact a două corpuri dintre care cel puţin unul este în mi°care; coliziune": „După toate probabilităţile,
1Graur, T., p. 285.
208
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
fenomenele amintite au fost rezultatul impactului dintre un meteorit gigant °i Lună". Sc. 28.X.1976, p. 4; „Cosmonauţii Vladimir Liahov °i Valeri Riumin, aflaţi de patru luni la bordul laboratorului orbital «Saliut-6», au descoperit pe unul dintre hublourile acestuia urma impactului cu un meteorit". Sc. 24.VI.1979, p. 6; „După cum a indicat unul dintre investigatori, studiile preliminare au indicat că toate cele trei motoare ale avionului funcţionau în momentul impactului". Sc., 6.XII.1979, p. 6.
- "aoc, surpriză": „În schimb C.G., la început timidă, °ovăielnică, în efort vizibil de colorare a personajului, are în încheierea destinului său momente de impact emoţional". Rom. lib., 18.II.1975, p. 2; „Prima observaţie care îţi ia ochii este impactul sentimental. Acest serial a provocat, se pare, cel mai patetic curier din istoria T.V." Rom. lib., 3.I.1978, p. 7.
- "Influenţă, efect": „Imensul impact actual al matematicii asupra întregii vieţi sociale...". Cont., 10.I.1979, p. 2; „Ceea ce, într-o manieră prudentă, e denumit, la Pretoria «Cazul de la Ministerul Informaţiilor», se resimte, în fapt, ca un veritabil uragan. Revelaţiile scandalului se precipită în cascadă °i nu se °tie deloc impactul acestei bombe cu explozie întîrziată". Sc., 31.V.1979, p. 5.
- "Contact, lovire": „În secunda impactului cu neprevăzutul am °tiut ce să fac...". Rom. lib., 15.VI.1974, p. 2; „Viteza de lovire a ciocului ciocăni-toarei este de 1.300 mile pe oră, forţa de impact fiind de aproximativ 1.000 de ori superioară celei a gravitaţiei". Rom. lib., 23.VII.1979, p. 6; „În urmă cu cîţiva ani am remarcat o formaţie ce abia se afirma. Se numea «Song». Am avut atunci discuţii lungi cu ceilalţi membri ai juriului ce nu suportaseră impactul cu noutatea". Sc., 31.X.1979, p. 6.
- "Relaţie, întîlnire": „Urmăresc polemica în jurul lui «Manase». Unul din ei trăie°te direct impactul cu criteriile neadormite încă ale gherismului reactivat prin pana lui H.S." Luc., 16.XII.1979, p.1; „Furtuna la «Bulandra» în regia lui Liviu Ciulei este un eveniment nu numai prin perfecţiunea artistică pe care o atinge, ci °i prin impactul cu publicul: identificarea condiţiei actorului cu cea a spectatorului". Sc. 7.II.1979, p. 4; „Adevărul e că excepţionalul merit al scriitorului este tocmai acela de a fi realizat asemenea numeroase pagini pregnante prin revelatorul impact dintre «fond» °i «formă»". Luc., 21.IV.1979, p. 2.
- "Prezenţă": „Pe lîngă impactul minor al numelor străine în topuri, mai observăm două caracteristici ale vieţii muzicale franceze". Săpt., 28 VI.1974,
p. 8.
Uneori lectura unor texte din presă dă sentimentul că termenul impact este folosit exclusiv pentru rezonanţa sa modernă °i nu din necesitate. A°a se explică împrejurarea că în unele contexte este destul de dificil de prins valoarea semantică exactă a acestui cuvînt. Ne limităm la un singur exemplu recent: „Selecţia autorilor trataţi, ca °i preferinţele estetice utilizate pe parcursul lucrării, vădesc orientarea predilectică a criticului-profesor spre ramificaţiile poetice ale textului dramatic. Această perspectivă, utilizată °i în discutarea dramaturgiei unor mari scriitori, justifică °i interesul pe care V.
IMPACT
209
Mîndra îl acordă unor «dramaturgi uitaţi». Demersurile de această factură sînt mai vechi în creaţia criticului, îl reprezintă. Fire°te, impactul analizei estetice, la V. Mîndra, vizează prioritar, textul dramatic în ansamblul fenomenului teatral. Dar conexiunile cu arta spectacolului nu sînt, astfel, rupte, ci, dimpotrivă, autorul se arată preocupat permanent de stabilirea °i evidenţierea relaţiilor existente sau posibile". Cont., 22.VI.1979, p. 11.
În limba vorbită, tot prin atracţia exercitată de „sonoritatea" acestui cuvînt combinată cu necunoa°terea semnificaţiilor sale, s-a ajuns, de exemplu, la „oamenii în impact cu legea", în care impact a împrumutat - nejustificat - sensul juridic de "conflict, contravenţie".
Din punct de vedere semantic-etimologic se poate remarca împrejurarea că aproape toate sensurile înregistrate în română existau mai de mult în mod curent în limba engleză, din care au trecut în limba franceză. Cuvîntul este atît de frecvent, cu multe sensuri, în limba engleză, încît un dicţionar al limbii engleze noi precum BD s.v. impact semnalează un singur context recent: impact crater, cu atestări din 1970 încoace. În schimb, în franceză diversele sensuri ale lui impact ("effet de choc, de surprise, influence") sînt simţite ca „recente" °i într-un dicţionar consacrat special lexicului francez nou (DMN) lui impact i se dedică un articol foarte dezvoltat (în care se semnalează că înţelesul figurat are un „emploi tres frequent dans la presse, peut-etre sous l'influence de l'anglais impact, et, parfois, critique") cu atestări începînd din 1965 de tipul: impact des augmentations, impact du cinema, impact des evenements, impact des informations, impact de la publicite, impact de la recherche, impact de Beethoven, impact emotif,laforce d'impact, moment d'impact. În 1978, în PR, impact este înregistrat cu sensul din limbajul militar în construcţia point d'impact °i cu semnificaţiile "efectul unei acţiuni puternice, brutale" °i "efect, influenţă" (despre care se menţionează, în paranteză, „emploi critique"), ilustrate cu cîteva citate din presă. Despre sensul propriu se precizează că a apărut în 1827, iar despre celelalte că au început să se difuzeze aproximativ din 1965.
Din perspectivă sintactică se observă că termenul impact se constru-ie°te cu prepoziţiile: dintre (mai rar; aceasta pare a reprezenta uzul mai vechi: impactul dintre un meteorit... °i Lună; impactul dintre „fond" °i „formă") °i cu (mai frecvent: impactul cu criteriile, impactul cu neprevăzutul, impactul cu publicul, impactul cu noutatea). O trăsătură caracteristică a construcţiilor cu impact, cel puţin în materialul de care dispunem, constă în împrejurarea că, în general, substantivul care urmează după impact este non-animat. Deseori, substantivul impact apare determinat de unul sau de două adjective, pre- sau postpuse: impact emoţional, impact sentimental, impact minor, imensul impact, impact actual, revelatorul impact. O sintagmă specifică este forţa de impact.
Observaţiile de mai sus ne permit să desprindem cîteva concluzii:
210
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Sensurile actuale ale cuvîntului impact ne îndreaptă către o etimologie multiplă1 a acestui termen, franceză °i engleză (în dicţionarele citate ale limbii române, impact este considerat a proveni din fr. impact,lacarese adaugă lat. impactus); la origine, desigur că acest cuvînt provine din fr. impact, dar accepţiile mai noi, dezvoltate în ultimii ani, pot avea o dublă provenienţă, franceză °i engleză (direct sau indirect), după cum persoanele care cuno°teau o limbă sau alta le-au introdus în limba română (uneori, poate, prin traduceri). În acela°i timp, nu este exclus ca unele dezvoltări semantice să se fi născut (poate paralel cu „împrumutul") pe teren românesc. Înclinăm să credem că aceasta este situaţia pentru sensurile "relaţie, întîlnire, prezenţă" °i, desigur, astfel se explică semnificaţia din limba vorbită, discutată mai sus.
Exemplele avute la dispoziţie ne conduc - evident, cu prudenţa cerută de asemenea cazuri - spre datarea perioadei cînd s-a profilat extinderea termenului discutat; se pare că acesta s-a răspîndit cu o anumită rapiditate în limba română literară, în special prin intermediul presei, în ultimii 5-6 ani (cea mai veche atestare a noastră este din 1974, dar probabil că o cercetare întreprinsă special ar putea descoperi atestări mai vechi).
Recomandînd măsură în utilizarea acestui neologism, se observă că °i-a lărgit considerabil gama semantică iniţială (vezi DN), din care a menţinut, pentru publicul larg, exclusiv semnificaţia din fizică (ceea ce nu înseamnă că accepţiunea din balistică nu ar mai fi cunoscută, dar, prin acest sens, cuvîntul impact rămîne un termen °tiinţific). Prin toate celelalte semnificaţii însă, impact „s-a revărsat" în limba română, cu precădere în aspectul ei literar °i scris, devenind unul dintre cuvintele „la modă". Oricum, prin intrarea recentă a neologismului impact în circulaţia mai largă a limbii române, ca °i prin deasa folosire a sensului "coliziune", considerăm că menţiunea „livresc" din DEX °i-a pierdut din actualitate.
Parafrazînd pe R. Le Bidois, care î°i intitulase un articol despre mini-„Le prefixe qui monte", în „Le Monde", 4.I.1967, p. 10, putem afirma despre impact că este „un mot qui monte". Depinde de noi toţi ca această „urcare" să nu devină exagerată!
LR 3, 1980, p. 210-214
1Vezi Graur,E., p. 11-18.
ATRIBUTELE SPECTACOLULUI
Observaţii lexicale
În româna literară actuală, mai ales în aspectul ei cultivat, tendinţa de formare a cuvintelor noi prin compunere este tot mai accentuată1. Într-adevăr, în limba actuală se înregistrează un număr mare de cuvinte compuse, formate din două (eventual, mai multe) elemente, dintre care al doilea este, în majoritatea cazurilor, apoziţia primului2,deexemplu: bloc-turn, locuin-ţă-laborator, pictor-decorator, student-actor, articol-program? etc.
Într-un alt articol4, am luat în discuţie această tendinţă care se manifestă în cazul a două cuvinte unite prin apartenenţa lor la aceea°i sferă culturală, film °i piesă (de teatru), care au, prin însă°i natura lor, numeroase atribute noi ce tind, datorită frecventei folosiri, să se fixeze ca atare. Desigur, ne aflăm în faţa unui proces incipient, dar care nu este mai puţin interesant sub aspectul dinamicii limbii.
Pentru a putea demonstra vigoarea procesului de compunere în limba română, am continuat să înregistrăm atestări scrise - mai ales din presă -ale secvenţelor în care apar sintagmele menţionate, la care am adăugat încă două, din acela°i domeniu semantic, teatru °i spectacol, acesta din urmă fiind termenul general care înglobează toate tipurile de reprezentaţie.
1 V. Fl. Dimitrescu, LR XI, nr. 4, 1962, p. 396-399; SCL XXI, nr. 3, 1970, p. 325-334; FC I, p. 240; LRC II, p. 217.
2 În ceea ce prive°te amploarea acestui procedeu de compunere în română, v. Halina Mirska, în SMCF, I, 1959, Bucure°ti, p. 17-88; pentru franceză, productivitatea procedeului respectiv a fost studiată de Vlasak Vâclav în „Philologica Pragensia", 9 (48), 1966, nr. 1, p. 34 °.u.
3 În ceea ce prive°te tipul de compunere realizată prin două morfeme lexicale, El. Slave (Probleme de lingvistică generală, VII, Bucure°ti, 1977, p. 100) susţine că aceasta poate fi considerată ca simplă motivare, spre deosebire de alte compuse, de tipul untdelemn sau ultra-mini-car, în cazul cărora intervine motivarea (supra-motivarea).
4 „Beitrăge zur Romanischen Philologie", VII, 1969, Heft. 1, p. 166-169.
212
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
În urma comparării sintagmelor care conţin termenii film °i piesă, atestate în româna literară pînă în 1966 (articolul citat la nota anterioară a fost redactat în februarie 1966 plecînd de la un corpus extras din presa română timp de °ase ani - din 1960 în 1966) cu cele care apar în următorii zece ani (1967-1977), prima observaţie care se impune prive°te cre°terea numerică a compuselor lui film °i piesă, cre°tere datorată noilor modalităţi de expresie scenică. Faţă de 17 termeni compu°i cu film, înregistraţi în 1967: film-anchetă, film-antologie, film (de) artă, film- (în) culori (color), film-dezbatere, film-gigantic, film-interviu, film-jurnal, film-lecţie, film-mamut, film-meditaţie, film-monolog, film-monstru, film-mozaic, film-povestire, film-sketch, flm-surpriză, ne găsim astăzi în prezenţa a 47 de termeni compu°i cu substantivul film - înregistraţi în ultimii zece ani -, care exprimă fiecare alte caracteristici: film-afiş, film-antologie, film (de) analiză, film-album, film-avertisment, film-balet, film-povestire, film-carte, film-catastrofă, film-cocktail, film-cheie, film-comandă, film-divertisment, film-document, film-epitaf, film-eseu, film-experiment, film-eveniment, film-experienţă fundamentală, film-fluviu, film-evadare, film-ficţiune, film-foileton, film-gigant, film-invenţie, film-manifest, film-muzeu, film-muzical, film-mărturie, film-operă, film-pilulă, film-politic, film-recital, film-mesaj, film-monolog, film-monografie, film-omagiu, film-pictură, film-pilot, film-pledoarie, film-poem, film-povestire, film-portret, film-radiografie, film-reportaj, film-spectacol.
Tot astfel, raportul dintre atributele substantivului piesă estede3 (piesă-dezbatere, piesă-document, piesă-proces) la 14: piesă-anchetă, pie-să-povestire, piesă-bazar, piesă-cheie, piesă-confesiune, piesă-feerie, piesă-gi-gant, piesă-mărturie, piesă-metaforă, piesă- (cu) probleme, piesă-radio, pie-să-trofeu, piesă- (exemplar) unic, piesă-vestigiu.
Celelalte două substantive luate în discuţie, teatru °i spectacol, apar, de asemenea, într-un mare număr de combinaţii, conturînd fiecare un alt aspect al înfăţi°ării moderne a teatrului °i a spectacolului; astfel, teatru este înregistrat în 13 compu°i: teatru-anchetă, teatru-atelier, teatru- (de) cabaret, teatru-cinema, teatru-cutie, teatru-gazdă, teatru-imagine, teatru-laborator, tea-tru-mărturie, teatru (mobil) pliant1, teatru-muzeu, teatru-musical, teatru-ve-detă; cît despre spectacol, termenul este prezent în 29 de compu°i: specta-col-afiş, spectacol-colaj, spectacol-antologie, spectacol-compus, spectacol-con-cert, spectacol-concurs, spectacol-demonstraţie, spectacol-dezbatere, specta-col-divertisment, spectacol-document, spectacol-epopee, spectacol-eveniment, spectacol-examen, spectacol-lectură, spectacol-laborator, spectacol-manifest, spectacol-maraton, spectacol-mamut, spectacol-meditaţie, spectacol-monolog, spectacol-oratoriu, spectacol-poem, spectacol-proces, spectacol-producţie, spectacol-recital, spectacol-reconstituire, spectacol-serbare, spectacol-revistă, spectacol- (de) şoc.
1  Supracompus pe care l-am discutat în SCL XXI, 3, 1970, p. 332.
ATRIBUTELE SPECTACOLULUI
213
Am renunţat la prezentarea unor citate care ar fi necesitat un spaţiu prea larg, dar simpla enumerare a secvenţelor în cauză - care, la origine, pot fi creaţii personale sau împrumuturi1 -neatrageatenţiaasupraadouă fenomene:
a) Pe de o parte, se poate observa că unii constituenţi din poziţia a doua apar ca atribute ale mai multor termeni luaţi în discuţie, de exemplu, a doi dintre ace°tia: teatru-laborator, spectacol-laborator; teatru-mărturie, film-măr-turie; teatru-muzeu, flm-muzeu; piesă-poveste, film-poveste; piesă-cheie, flm-cheie; piesă-proces, spectacol-proces; piesă-gigant, flm-gigant; specta-col-afiş, film-afiş; spectacol-antologie, film-antologie; spectacol-divertisment, film-divertisment; spectacol-eveniment, film-eveniment; spectacol-laborator, teatru-laborator; spectacol-manifest, film-manifest; spectacol-mamut, film-ma-mut; spectacol-meditaţie, film-meditaţie; spectacol-monolog, film-monolog; spectacol-poem, film-poem; spectacol-recital, film-recital.
Cîteodată, în cazuri mai rare, acela°i atribut este prezent chiar în trei combinaţii; este vorba de constituenţii secundari anchetă, document, dezbatere: piesă-anchetă, film-anchetă, spectacol-anchetă; film-document, specta-col-document, teatru-document; piesă-dezbatere, film-dezbatere, specta-col-dezbatere.
Formaţiile pe care le-am citat °i care manifestă tendinţa folosirii unor atribute comune pentru a exprima particularităţi asemănătoare constituie o dovadă a strînselor relaţii care există în zilele noastre între diferitele modalităţi ale spectacolului.
b) Pe de altă parte, se poate remarca faptul că în noile formaţii înregistrate se manifestă efortul de a găsi termenii cei mai adecvaţi pentru a acoperi un conţinut similar care reune°te note distinctive ale spectacolului din zilele noastre. Astfel, pentru fiecare dintre cei patru termeni luaţi în discuţie regăsim o anumită sinonimie în exprimarea caracterului de dezbatere (a se lua termenul ca factor comun) pe care îl presupune spectacolul actual. Uneori sinonimia (evident, parţială) se dovede°te a fi ceva mai bogată: film-analiză, film-dezbatere, film-document, film-manifest, film-medi-taţie, film-mărturie, film-mesaj, film-pledoarie; piesă-document, piesă-demon-straţie, piesă-meditaţie, piesă-proces; spectacol-dezbatere, spectacol-docu-ment, spectacol-demonstraţie, spectacol-meditaţie, spectacol-proces, alteori, mai săracă: teatru-anchetă, teatru-mărturie. În cazurile menţionate, constituenţii secundari apar - date fiind nuanţele exprimate de fiecare dintre ei -ca interschimbabili în cadrul aceleia°i sfere semantice.
O altă trăsătură caracteristică a unor nume de spectacol actuale este aceea de a fi compuse dintr-un anumit număr de unităţi care se unesc în jurul unui fir conducător. Această proprietate apare în formaţiile: film-mo-zaic, film-sketch, spectacol-compus, spectacol-cocktail.
Alte formaţii au menirea de a exprima caracterul experimental al anumitor spectacole: teatru-atelier, teatru-laborator, spectacol-şcoală, specta-
1  FC I, p. 65.
214
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
col-laborator, film-experiment. Acestea sînt formate din substantive comu-tabile, precum: atelier, experiment, laborator, şcoală.
În sfîr°it, o altă tendinţă a spectacolului din zilele noastre este cea a grandiosului,a giganticului, atît în ceea ce prive°te distribuţia - foarte numeroasă -, cît °i durata în timp. Astfel, arhisemantemul grandios conţine morfemul (morfemele) colos, fluviu, gigantic, mamut, maraton; filmul poate fi colos, gigantic, mamut, spectacolul - mamut, maraton, piesa - gigantică.
A°a cum observam °i în articolul din „Beitrăge", 1969, citat mai sus, este evident că nu toate formaţiile menţionate au acelea°i °anse de a se impune în limbă °i că ele se bucură de o răspîndire diferită. Unele sînt creaţii de moment, spontane, avînd un foarte pronunţat caracter perisabil (de exemplu: spectacol-sărbătoare, film-pilulă, teatru-imagine etc.). Prin conţinutul lor strîns legat de realităţile epocii noastre, multe dintre ele °i-au croit drum în limbă, iar unele s-au °i impus deja. O dovede°te frecvenţa acestora, fără a mai vorbi °i de difuziunea (foarte) largă în limba vorbită. Astfel, film-anchetă apare în opt contexte, spectacol-dezbatere, spectacol-re-constituire, în °apte contexte, film-portret °i film-document, în cinci contexte, film-recital, în patru contexte, film-poem, film-gigant, film-balet, film-antologie, spectacol-reconstituire - fiecare în cîte trei contexte. Dat fiind faptul că cercetarea presei actuale în vederea stabilirii corpusului am făcut-o singură, este foarte sigur că numeroase atestări au fost omise; astfel, chiar dacă nu au fost înregistrate decît în două ocurenţe, formaţii precum spectacol-con-cert sau film-spectacol se întîlnesc foarte des în limba vie, ca să nu mai vorbim de apariţia lor pe afi°ele diferitelor instituţii care se ocupă cu difuzarea spectacolelor.
Unele atribute ale spectacolului discutate în acest articol sînt atît de importante încît la un moment dat devin autonome, acumulînd, fără îndoială, „încărcătura" semantică a celor doi termeni. De exemplu, termenul musical,la origine atribut, se substituie azi frecvent compusului film-musical; tot a°a, atelier se întîlne°te cu sensul teatru-atelier etc.
Observaţiile de mai sus privitoare la atributele spectacolului în româna actuală dovedesc, o dată în plus, modul în care expresia lingvistică se „pliază" în funcţie de exigenţele realităţii sociale °i spirituale. De altfel, nu ne-am propus decît o încercare de a contura vitalitatea procedeului de compunere într-un anumit domeniu. ai sperăm că ne-am atins scopul.
„Beitrăge zur Romanische Philologie", XIII, 1978, Heft I, p. 203-205 -
traducere din limba franceză
NOTE LEXICALE aI ETIMOLOGICE
a albi
Pe lîngă sensurile înregistrate în dicţionare, a albi are °i sensul "a strînge bani, a economisi": Constantin „a albit" °i el 18268 lei (Sc., 21 decembrie 1957, nr. 4093, p. 4, col. 1). Credem că sensul nou, atît de depărtat de înţelesurile obi°nuite ale acestui verb, nu se poate explica decît prin criteriul grupului de cuvinte. S-a pornit, desigur, de la zicala a strînge bani albi pentru zile negre, din care s-a considerat că alb constituie elementul dominant lexical. Verbul nou creat prezintă avantajul practic de a rezuma lexical °i noţional întreaga sintagmă; din punct de vedere lingvistic, această formaţie nouă, izolată, atrage atenţia asupra importanţei rolului grupurilor de cuvinte în derivare1 °i asupra unei modalităţi de creare a omonimelor.
bujbei, buşbei
Adjectivul bujbei, neînregistrat în dicţionarele limbii române, circulă cu
0 frecvenţă relativ mare în mai toate mediile lingvistice, cu sensul "năuc, buimăcit, surprins, descumpănit". Termenul provine din expresia franceză bouche-bee, probabil prin intermediul grupului a rămîne bujbei (din rester bouche bee2), din care cu timpul s-a desprins, la început cu forma buşbei (astăzi tot mai rar utilizată) °i, apoi, prin trecerea de la constrictiva prepa-latală surdă la sonoră, bujbei (ca în şmecher > jmecher, boşog > bojog3, cocoşneaţă > cocojneaţă). Rămîne neexplicată adaptarea terminaţiei vocalice
1 Cf. Al. Graur, Studii de lingvistică generală, p. 28; am tratat asemenea cazuri în Rolul locuţiunilor verbale în derivare, SCL, VII, nr. 1-2, 1956, p. 42 °.u. cu exemple de tipul a-şi aminti < a-şi aduce aminte, a roti < aface roată, a muşamaliza < aface muşama.
2V. El. Pradez, Dictionnaire des gallicismes, 1927, p. 302. 3 Asupra etimologiei acestui cuvînt, v. discuţia din DA,s.v.
216
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
franceze (în române°te neexistînd cuvinte terminate în -e] la -ei în limba română1. Probabil că termenul nou a fost integrat în categoria adjectivelor terminate în -ei, de°i aici apare o dificultate: majoritatea adjectivelor în -ei (cu excepţia lui rotofei) sînt prea puţin cunoscute ca să-°i poată exercita influenţa.
Cucuiata
L. aăineanu, în Încercare asupra semasiologiei limbii române, Bucure°ti, 1887, p. 137, discutînd termenul din titlu îl glosează prin "ceva ridicat în sus", deoarece porne°te de la „biserica în curtea căreia se înmormîntează morţii" (de aici, du-te (să te văd) la Cucuiata). Explicaţia nu pare satisfăcătoare sau, cel puţin, nu este completă; cred că putem lămuri etimologia acestui cuvînt dacă ne adresăm locuţiunii l-a pus la Cucuiata "l-a uitat", pe care o punem în legătură cu locuţiunea sinonimă a o pune în cui "a da uitării", "a uita"2. Putem presupune că s-a ajuns la numele fictiv de localitate *Cucuiata (există totu°i Cucuieţi) prin reduplicarea expresivă a primei silabe °i -ata ca în Buzata3, Gurguiata4 etc.5. Această explicaţie satisface °i sensul expresiilor du-te (să te văd) la Cucuiata,încareCucuiata are sensul de "loc al uitării", prin extensiune, "mormînt, cimitir". Nu ar fi exclus ca această reduplicare să se fi realizat °i prin apropierea de substantivul cucui (cu etimologie incertă), dat fiind relativa asemănare semantică dintre termeni (atît cuiul cît °i cucuiul reprezintă un loc „ridicat").
flăcăneaţă
Neînregistrat în dicţionare, de°i citat în lucrările de specialitate6, acest cuvînt circulă în limbajul familiar din Muntenia (poate °i din alte regiuni?) cu un sens dezmierdător, "copila° cuminte, de°tept, frumos". Vorbitorul poate adresa termenul în discuţie atît băieţilor (de la care s-a pornit), cît °i fetiţelor. Cuvîntul are la bază substantivul flăcău căruia i s-a adăugat -neaţă (ca în fîşneaţă, coco(ş)neaţă, cotineaţă etc., probabil în glumă, ironic la început. Sensul peiorativ al sufixului a făcut ca acest substantiv să devină °i un termen dispreţuitor pentru "flăcău".
1 Asupra diverselor procedee de adaptare a numelor franceze cu terminaţie vocalică, vezi Al.   Graur, Melanges linguistiques, II, p. 22-23.
2 aăineanu, op. cit.,oapropiedelocuţiuneal-a pus la ciochină, sinonimă ca înţeles, dar prea puţin cunoscută. V. °i aăineanu, I.O., II, p. 129-130.
3Iorgu Iordan, Nume de locuri româneşti, Bucure°ti, 1952, p. 4.
4 Ibidem,p.14.
5 Pentru această problemă, v. I. Iordan, Rumănische Toponomastik, II, 1926, Bonn-Leipzig, p. 179 °.u.
6 De exemplu în J. Byck, Le feminin pejoratif,înBull. Ling.I,p.50.
NOTE LEXICALE aI ETIMOLOGICE
217
moşi pe groşi
Acad. Al. Graur a explicat cuvintele din titlu1 din moşi păroşi, ceea ce nu ni se pare convingător (cum s-ar justifica consoanele iniţiale din groşi dacă îi derivăm din păroşi?). Explicaţia dată de Al. Philippide2 socotim că nu °i-a pierdut valabilitatea: „moş este sărbătoarea mo°ilor la care, ca la o sărbătoare mare ce este, se spun pove°ti, fiindcă au oamenii vreme de pierdut, iar groş este moneda Groschen: adică «încălecai pe un cuco°, ca să vă spun la mo°, pove°ti pentru gro°i», ar vrea povestitorul să fie plătit pentru osteneală". Un raport între moşi pe groşi °i moşi păroşi este posibil să existe; totu°i se pare că prima expresie o explică pe cea de-a doua; pier-zîndu-se sensul lui de groşi ca îmbinare independentă, acesta a putut fi asimilat cu adjectivul păroşi, printr-un fel de etimologie populară (ajutat fiind, în Muntenia, de prepoziţia pe, pronunţată pă), mai cu seamă că moşii sînt într-adevăr păroşi (au barbă, părul mai lung etc.). În cazurile de „reconstituire" a formelor, nu trebuie pierdut din vedere că vorbitorii pornesc de la necunoscut către cunoscut3. În cazul nostru, groşi reprezintă necunoscutul, °i păroşi cunoscutul, °i nicidecum invers.
Expresia pe care Dicţionarul Academiei o dă, ca stînd la baza locuţiunii „a spune mo°i pe gro°i", aafagroşpegroş, "a afla comori °i avere multă" este, credem, independentă °i se explică în mod suficient prin etimologia lui groş (germ. Groschen). Cf. expresia a strînge (pune, aduna) ban pe ban.
sulhac, sulhar
Sulhac: „1) un fel de sulă lungă, cu sau fără mîner, pe care o poartă ciobanii °i ţăranii la cingătoare, avînd diverse întrebuinţări, 2) lemnu° rotund cu care se împinge afară măduva din ţeava de soc" (CADE),are „etimologie obscură", după Tiktin4. Pascu5 îl derivă din sulă + suf. -ac. Etimologia propusă de Pascu lasă însă neexplicată consoana h. CADE compară rom. sulhac cu ucr. sulhak "par, prăjină". Această indicaţie ne face să vedem în forma rom. sulhac o contaminare a rom. sulă cu ucr. sulhak, contaminare cauzată de sensul relativ apropiat al celor doi termeni.
Sulhar(iu) "lemn sau trunchi lung, subţire °i drept": Mo° Nichifor... taie un sulhariu de fag °i face un capăt minunat (Creangă, Opere, ESPLA, 1953, p. 111) este acela°i cuvînt cu sulhac, de care îl deosebe°te numai sufixul (-ar denume°te în mod obi°nuit instrumentul)6.
1 SCL, VII, 1956, p. 273.
2ÎnPrincipii de istoria limbei, Ia°i, 1894, p. 139.
3 Vezi F. de Saussure, Cours de linguistique generale, Paris, ed. V, p. 239.
4 Dicţionar român-german.
5 Sufixele româneşti, Bucure°ti, 1916, p. 190.
6 Cf. Pascu, Sufxele,p.81 °.u.
218
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
tavă
Alături de tavă, cu sensurile cunoscute (tigaie de fript °i tablă de servit), există un alt substantiv tavă (CADE 91 îl consideră adverb), care apare numai în locuţiunea adatava"a trînti la pămînt pe cineva, a-l bate rău": Trage-i pumni, palme °i pe urmă... dă-l tava prin noroi (Caragiale, ap. CADE). Dicţionarele îl înregistrează, fără însă a-i da etimologia. În aăinea-nu1, locuţiunea amintită este inserată alături de tavă cu sensurile obi°nuite, prin urmare se consideră, implicit, că provine din tc. tava (cf. bg., srb., ngr.). Cum sensurile celor doi termeni sînt prea deosebite pentru a fi socotite ca aparţinînd aceluia°i cuvînt, ele trebuie separate ca omonime. Tavă din locuţiunea citată mai sus pare mai curînd a fi un postverbal din a tăvăli2 (ca rîcă din a răcli, zulă din a zuli, roagă din a ruga),cucare concordă semantic sensul locuţiunii (cînd baţi pe cineva trîntindu-l la pămînt, îl tăvăleşti pe jos).
trompă
În graiul argotic circulă locuţiunea a pune trompa (cuiva) "a face pe cineva să plătească consumaţia", în care trompă a fost explicat ca un element deverbativ din fr. tromper "a în°ela"3. Explicaţia nu satisface, deoarece nu se cunosc cazuri în care postverbalele să fie modelate după verbe aparţinînd altei limbi. Aceasta s-ar putea admite cel mult pentru un verb utilizat foarte frecvent ca neologism, ceea ce nu este cazul. Mai curînd, aici, trompă pare a fi substantivul trompă,prinaluzielaelefant,termencareare în argou sensul de "om adus anume (la jocul de cărţi) spre a fi în°elat"4.
SCL IX, 2, 1958, p. 265-269
1 I.O., II, p. 352.
2 Ideea aceasta ne-a fost sugerată de Al. Graur.
3 D. Florea Rari°te, în BPh., V, p. 213.
4 V. Iorgu Iordan, „Buletinul Philippide", IV, 173-174; L. Spitzer, BPh., V, p. 184; id.,
Uber einige Worter der Liebessprache, Leipzig, 1918, p. 52-66.
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Statutul elementelor lexicale romanice, apărute ca urmare a contactelor pe plan economic, politic, °tiinţific °i cultural cu popoarele romanice, a fost de mai multe ori studiat °i pus în evidenţă în română, în diversele etape ale existenţei ei, fie parţial, cercetîndu-se înrîurirea anumitor limbi în opera unui scriitor sau într-un stil funcţional, fie total, pornindu-se de la traduceri sau de la opere lexicografice, deci avînd în vedere o singură limbă romanică sau toate elementele romanice, judecate, de cele mai multe ori, prin prismă statică. ai într-un caz °i în altul, locul elementelor romanice rămîne acela°i: în fruntea tuturor celorlalte influenţe. Cum se petrec lucrurile astăzi? Care este ponderea elementelor romanice în faza de azi a evoluţiei românei? Pentru a discuta acest aspect actual nu vom porni de la elemente răzleţe, disparate, presărate în opere - traduceri °i originale - °i nici în stiluri diverse, ci de la un corpus constituit din DCR, care cuprinde cuvinte pătrunse în limba română după 1960. Această datare precisă reprezintă avantajul dicţionarului amintit; dezavantajul lui în capitolul de faţă, care se dore°te generalizator, este că nu conţine decît termenii întîlniţi - în principiu minimum de două ori - în presă, care are rolul de a reflecta limbaje eterogene, dar evident, nici toate limbajele °i mai ales nici totalitatea cuvintelor posibile, deci nici a celor romanice. Dacă ne-am fi adresat unui limbaj anume, de exemplu stilului administrativ, sau unui aspect al stilului °tiinţific, de exemplu limbajului juridic sau celui al electronicii sau al medicinei cu subramurile ei etc., poate că rezultatele, în detalii, ar fi fost modificate, dar, în mare, considerăm că nu s-ar depărta foarte mult de concluziile deta°ate din analiza întreprinsă pe baza DCR. Motivul este că în presă se întîlnesc, măcar °i ca e°antioane, elemente proporţional echivalente atît din stilul administrativ, cît °i din cel °tiinţific al electronicii sau al medicinei, a°a încît dezavantajul amintit se converte°te în avantaj. Oricum,
220
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
pentru a studia lexicul romanic de curînd intrat în română, prezent deci numai în stratul cel mai apropiat de limba de azi, nu ne putem adresa unei alte opere lexicografice, pentru că, după cum se °tie, de ex. în DN3 (ca °i în orice dicţionar românesc pe specialităţi), nu se fac precizări privitoare la data pătrunderii °i cu atît mai puţin a implantării unor termeni în limba română, ci se înregistrează cuvinte introduse în limba română într-o perioadă foarte largă, chiar prea largă pentru noţiunea de neologism, cîteodată de 300 de ani.
Cîteva precizări preliminare:
Am preferat denumirea de element °i nu de împrumut, pentru că, a°a după cum va reie°i din cele ce urmează, nu tot ceea ce se datore°te unei alte limbi - în speţă romanice - poate intra în categoria împrumuturilor, re-strînsă, prin forţa lucrurilor, la un grup determinat de cuvinte. Există o gamă relativ largă de alte situaţii care, neîncadrîndu-se la împrumuturile propriu-zise, deţin, totu°i, o anumită poziţie °i un anumit rol în limba română °i care, laolaltă, pot fi înglobate în seria elementelor lexicale romanice.
Mai trebuie precizat că un împrumut nu este obligatoriu să fie extern; el poate fi intern, pentru că în limbă există un sistem asemănător aceluia al vaselor comunicante care face ca limba comună să se îmbogăţească cu termeni din graiuri sau din limbaje speciale, ca în limba literară să pătrundă termeni din limbajul °tiinţific, din argou etc., a°a că termenul împrumut reiese a fi ambiguu. Totu°i, în virtutea tradiţiei °i pînă la găsirea altui termen nou mai adecvat, operăm cu acest cuvînt în sensul restrîns de „cuvînt nou într-o limbă, datorat unei influenţe externe".
Nu avem deloc pretenţia că termenii discutaţi aici de noi epuizează lista elementelor romanice recente, dar este aproape sigur că, fiind colectaţi din paginile presei, au mai multe °anse a fi cunoscuţi, mai răspîndiţi în cercuri mai largi decît cuvintele de aceea°i origine întrebuinţate în texte de specialitate, cuvinte specifice, deci, cîte unui singur domeniu.
Am pornit de la ideea că, indiferent de situaţia din limba sursă, vorbitorul din masa limbii împrumutătoare prive°te termenul nou ca un segment lingvistic unic dotat cu o semnificaţie unică, chiar dacă la origine este alcătuit dintr-un grup de cuvinte sau dintr-o parte a unui cuvînt; de ex., un vorbitor român nu credem că se mai gînde°te la actorul francez Alain Delon în momentul cînd spune „am cumpărat două alendelonuri bej", termen la care ata°ează probabil numai semnificaţia „tip de haină de piele îmblănită"; un alt exemplu, poate mai clar, îl oferă un element englez: folosind sau, mai ales, auzind sau citind termenul hold-up, un vorbitor român îi înţelege sensul global: „atac armat într-un loc public cu scopul de a jefui", dar chiar dacă este mai cultivat nu °tie (sau, dacă °tie, nu se mai gînde°te) că e vorba de un verb (pentru că în române°te hold-up este un substantiv) °i nici că hold-up este de fapt o prescurtare din hold-up your hands „ridicaţi mîinile, sus mîinile!"
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
221
În mod deliberat nu am studiat, în această fază a cercetării, calcurile de structură, foarte numeroase, de altfel, din limbile romanice, °i nici problemele - iară°i nu puţine - puse de adaptarea fonetică °i morfologică a elementelor recente; de asemenea, am lăsat la o parte, neavînd a face cu categoria împrumuturilor, derivatele pe teren românesc ale elementelor romanice de curînd intrate în română.
Elementele lexicale rezultate din contactul între limbi pot fi clasificate după diverse criterii. În ceea ce ne prive°te, am adoptat criteriul gradului de răspîndire, de implantare în limba română °i astfel am distins trei grupe, cu toate riscurile implicate într-o asemenea delicată operaţie:
I. Cea a împrumuturilor propriu-zise (adaptate la fonetica °i la flexiunea românească) în circulaţie sau în română în general sau în lexicul unor sectoare de activitate, pentru că reprezintă o necesitate în limbă. Aceste neologisme sînt °i cele mai numeroase °i, după un timp, funcţionează ca elemente integrate sistemului limbii noastre.
II. Elemente cu o putere de răspîndire redusă, chiar foarte restrînsă, cele mai multe cuvinte în vogă la un moment dat, care, de obicei, nu î°i justifică existenţa în limba noastră; acestea aparţin, în terminologia lui L. Deroy, formei minimale a împrumutului, categoriei de „peregrinisme"1.
Între cuvintele cuprinse în categoria I °i cele din categoria a II-a este o deosebire uria°ă, primele aparţinînd, conform formulărilor clasice, împrumuturilor „de necesitate", celelalte celor „de lux" (Tappolet); C. Tagliavini preferă pentru categoria a II-a denumirea „împrumuturi la modă"2.
III. Cuvinte difuzate în special într-un sector anumit, neadaptate la sistemul românesc, deci avînd în momentul de faţă un caracter „extern" faţă de română, dar care, de cele mai multe ori, sînt chiar indispensabile pentru a desemna realităţi străine, stări de lucruri, obiecte, obiceiuri, elemente ale faunei sau florei etc. Evident că prezenţa acestui tip de cuvinte în traduceri, de exemplu, nu echivalează cu impunerea lor în limbă, deci cu împrumutarea lor. Ele î°i menţin caracterul de xenisme3 °i ocupă acela°i loc, de pildă, cu alte denumiri străine, precum numele proprii, aparţinînd istoriei dintr-o ţară străină, numele geografice de fluvii sau de munţi, ora°e etc. Aceste cuvinte, cele mai multe, ca °i cele din categoria a II-a, se datoresc unor contacte culturale între română °i alte limbi, dar, spre deosebire de „peregrinisme", aparţin categoriei de termeni intraductibili folosiţi ocazional pentru culoarea locală.
1. Elementele franceze
I. Cercetarea din perspectivă semantico-statică întreprinsă pe cuvintele împrumutate de origine franceză demonstrează că marea majoritate
1 L'emprunt linguistique, Paris, 1954, p. 4.
2 Tagliavini, O., p. 215.
3 L. Guilbert, La creativite lexicale, Paris, 1975, p. 93.
222
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
aparţine ramurilor celor mai importante ale °tiinţei °i ale culturii, acelor domenii în care s-au realizat, în ultimele decenii, cele mai mari progrese °i inovaţii.
Totalul de 579 de termeni se repartizează pe domenii, după cum urmează (cifrele indică numărul de ocurenţe în ordine descrescîndă): 96 medicină; 34 biologie; 30 tehnică; 24 fizică; 22 circulaţie; 20 artă, chimie °i cinematografie; 17 aviaţie; 16 alimentaţie; 15 literatură; 13 vestimentaţie; 10 electricitate °i marinărie; 8 informatică, muzică °i sport; 7 farmacie °i geologie; 6 astronautică, psihologie °i televiziune; 5 filatură, economie °i foto; 4 astronomie °i hidraulică; 3 construcţii, electronică, învăţămînt, radio, °tiinţe juridice, telefonie, unităţi de măsură °i zoologie; 2 agronomie, comerţ °i meteorologie; 1 botanică, diplomaţie, mecanică, optică, sociologie, topografie °i turism. În afară de acestea, la capitolul „diverse" au fost înregistraţi 116 termeni.
Împrumuturile sînt de două tipuri: cele care servesc pentru a desemna realităţi franceze care astăzi nu există în ţara noastră (°i care, în mod natural, sînt relativ puţine), de tipul: visiofon, dactilofon, digicasetă. Cele mai numeroase se referă însă la realităţi existente °i pe alte meridiane, dar pentru care româna a împrumutat termenul (sau sensul) din franceză: copilot, telefilm, microbuz, parcometru, videofon, videoteatru, videotecă, dactilogramă, skai, alcooltest, autostop, bretelă.
Aici trebuie precizat că aceste împrumuturi sînt sau denotative sau conotative1. Cele denotative sînt denumirile conceptelor sau produselor create în limba franceză °i introducerea termenului străin se face o dată cu „obiectul", după formula lui Horaţiu: „Res verba sequuntur" („cuvintele vin (urmează) după lucruri"). Cele conotative rezultă dintr-o adaptare la felul de viaţă străin, fiind produsul unui anumit mimetism. Acestei categorii îi aparţin cuvinte din domeniul alimentar, vestimentar etc.
Dăm în Anexa 1 listele ce cuprind termeni împrumutaţi de origine franceză, clasificaţi semantic °i ordonaţi după frecvenţă, în °ir descrescător. Menţionăm că, prin * am indicat peregrinismele °i xenismele °i prin ** termenii care apar în franceză °i în engleză, dar pe care i-am considerat a fi de provenienţă exclusiv franceză în română.
La cei 579 de termeni împrumutaţi din franceză se adaugă 136 de cuvinte (vezi Anexa 2) care apar cu etimon multiplu2, °i anume cu 2-4 etimoane dintre care unul francez; de remarcat că în marea majoritate a cazurilor elementul francez a apărut în extensie maximă, deci la toate cuvintele din categoria semantică respectivă (aici joacă rolul de numitor comun). De fapt, din 29 de grupuri semantice, numai în 2 (aviaţie °i biologie) franceza nu apare la toate cuvintele. ai aici, proporţional, categoriile semantice din fruntea listei la influenţa propriu-zisă se menţin pe un loc similar: 23 tehnică; 22 diverse; 13 fizică; 10 medicină; 8 chimie; 7
1 Ibidem,p.91.
2 Concept introdus de Al. Graur în SCL, I, 1950, p. 13-21.
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
223
circulaţie; 6 astronomie; 5 biologie, geologie °i unităţi de măsură; 4 astro-nautică °i foto; 3 aviaţie; 2 artă, botanică, economie, educaţie, farmacie, muzică, sociologie, °i sport; 1 agronomie, cosmetică, comerţ, ecologie, informatică, literatură, marinărie, mecanică °i telefonie.
Din punctul de vedere al raportului dintre vechimea cuvintelor în franceză °i a împrumuturilor în română se pot stabili două categorii mari:
1) Cuvintele de curînd pătrunse în română din franceză pot avea la bază termeni vechi ori cu mult anterior perioadei luate în discuţie pentru româna din 1960 încoace.
În această categorie intră numero°i termeni: aeroclub este atestat în română în 19741, dar termenul francez este înregistrat în DAn în 1903; terariu, formaţie pe drept cuvînt criticată de Al. Graur2, este înregistrată în română în 1958, iar în franceză cu mult înainte, 1873; distanţa este °i mai mare la aide-memoire, atestat în română în 1977, iar în franceză cu 120 de ani în urmă, în 1853. Exemplele pot fi lesne înmulţite.
2) Cuvintele recente în română se explică prin termeni recenţi °i în franceză, distanţa maximă fiind de 30 de ani. Din această perspectivă se deta°ează mai multe grupe cronologice:
a) la marea majoritate a acestor cuvinte depărtarea este între 30 °i 20 de ani: 30 de ani: electroacustic, atestat în română în 1978 - atestat în franceză, după PR, în 1948; 29: bozon 79 - PR 50; concentraţionar 75 - PR 46, gaulist 74 - PR 45; heliomarin 77 - PR 48; 28: microchirurgie 78 - PR 50; 27: malnutriţie 77 - PR 50, fitosanitar 77 - PR 50, gastroenterolog 77 - PR
50; 26: microfloră 76 - PR 50, antipolio(mielitic) 76 - PR 50; 25: electro-
menajer 74 - PR 49, interferometrie 75 - PR 50; 24: engramă 75 - PR 51, fermion 79 - PR 55; 23: hormonoterapie 63 - PR 40, implanta 73 - DMN 50; 22: audiovizual 69 - PR 47; 21: metabolit 71 - PR 50; 20: dialoghist 68 - PR
48, dopant 75 - DMN 55.
La alte cuvinte, distanţele sînt între 19 °i 10 ani: 19: copilot 79 - PR 60, dactilogramă 74 - DMN 55, postcură 77 - PR 48; 18: fotomultiplicator 65 - PR 57, geriatrie 79 - PR 61, antiinflaţionist 77 - PR 59; 17: econometrie 67 - PR
50, fotoconductor 63 - PR 50, alcoolemie 77 - PR 60, aliteratură 75 - DMN
58; 16: anticancerigen 62 - PR 46; 15: heliotehnică 77 - L 62, hepatectomie 77 - L 62; antipiesă 63 - 1948 (vezi infra); 14: anesteziologie 67 - PR 53, evenimenţial 73 - PR 59; 13: energoterapie 74 - PR 61, gerontolog 78 - PR 65; 12: glaciolog 62 - PR 50, grosplan 76 - DMN 64, hiperdens 78 - DMN 66, microbuz 62 - PR 50;  10: dopaj 64 - PR 54, aeronaval 74 - PR 64,
aerospaţial 70 - DMN 60.
În fine, uneori distanţele sînt sub 10 ani: 9: magnetotecă 79 - DMN 70,
extraatmosferă 75 - DMN 66, antiproton 65 - PR 56, drog 74 - DMN 65; 8: gamaglobulină 67 - PR 59, apunta 56 - PR 48, cibernetică 74 - DMN 66, cicloturism 73 - DMN 65, defoliant 74 - PR 66, depoluare 78 - PR 70; 7:
1 Vezi L. Seche, în LR, XXIV, 1974, p. 77.
2 LR, VIII, 1958.
224
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
antihistaminic 61 - PR 54, alcooltest 67 - DMC 60, culpabiliza 74 - DMN 66, electroanestezie 73 - DMN 66; 6: culturism 71 - PR 65, geotehnic 73 - PR 67; 5: miniordinator 75 - L 70, antiparticulă 63 - PR 58, elitist 73 - DMN 68,
iatrogen 75 - PR 70, imunochimie 64 - PR 59, ludotecă 75 - L 70; 4: aeroglisor 68 - PR 64, electropneumatic 74 - DMN 70, interdisciplinaritate 72
- DMN 68.
b) Un mare interes prezintă cuvintele care cunosc distanţe mici, de ex. de doi ani, între atestarea din română °i înregistrarea din franceză; de ex.:
casetotecă 74 - DMC 72, eurocomunism 77 - DMN 75, festivalier 67 - DMN
65, cinefilie 67 - DMN 65, micromodel 66 - DMN 64; sau chiar de 1 an: deltaplan 76 - DMC 75, muzicotecă 79 - DMC 78, minijupă 67 - DMN 66.
Aceste cuvinte sînt cele mai elocvente dovezi ale rapidităţii cu care româna a preluat o serie de noţiuni °i, o dată cu ele, °i denumirea lor °i, în acela°i timp, proba că datarea din română este aproape sau chiar exactă.
c) Probleme speciale pentru etimologie pun cuvintele pentru care datarea în română precede cu mulţi ani pe cea din franceză, de ex: antiteatru 1960 - DMN 65, antitusiv 1961 - PR 70, fototelegrafie 64 - DMN 68 sau chiar numai cu 1 an: autocuşetă 67 - PR 68, erotiza 67 - DMN 68, modernitate 67
- DMN 68, circumlunar 65 - DMN 66, lactoduc 65 - DMN 66.
Dacă termeni ca antitusiv sau modernitate e posibil să fie consideraţi creaţii române°ti, nu acela°i lucru s-ar putea afirma despre antiteatru (noţiune născută în mediul cultural francez), autocuşetă (din context reiese că e denumirea unui obiect francez) sau circumlunar, lactoduc, fototelegrafie, cu circulaţie internaţională.
În unele situaţii, nu cuvintele sînt împrumutate recent, ci anumite sensuri ale lor. Este vorba, în toate cazurile, de „foste" neologisme de origine franceză, oricum termeni care apar în română °i cu sensurile recente din franceză. Astfel se evidenţiază calcul semantic la termenii culoar 74 - DMN
66, complex 76 - PR 50, confrunta 73 - DMN 59, gamă 77 - DMN 59, bretelă 74 - DMN 64, mutaţie 79 - DMC 55, hemoragie 76 - DMC 62, treflă (stradală)
78 - DMC 60.
Cazul lui cancer "flagel" este aparte, pentru că prioritatea de 3 ani în favoarea limbii române (63 - DMN 66) ar putea dovedi pînă la proba contrarie că nu este vorba de un împrumut ci, probabil, de o dezvoltare semantică paralelă.
De menţionat că în absolut toate cazurile de datare, anii au valoare relativă, strict orientativă de ambele părţi; este, astfel, foarte probabil ca în limba franceză să nu se fi găsit anul real al primei datări. De asemenea este mai mult ca sigur că nici toate datările din română nu corespund realmente cu primele atestări °i ceea ce am încercat în DCR este numai un prim pas făcut în această direcţie. O dovadă ne-a dat-o verificarea unor cuvinte cu -ing în LR 2/1974 (L. Seche), unde am găsit multe datări anterioare celor
din DCR.
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
225
ANEXA 1
ELEMENTE FRANCEZE
Medicină 96: alergologie, anesteziologie, antihistaminic, antipolio(mielitic), apendicectomie, audiofenologie, autism, autist, autogrefă, autoimun, balisto-cardiogramă, bilharzioză, biocompatibil, cancerigen, celulită, chimioterapie, cofochirurgie, colposcopie, conflictual, craniometrie, crenoterapie, cronaximetru, disproteinemie, ecogramă, electroanestezie, electroforegramă, endonazal, endodontic, **energizant, energramă, ergoterapie, esofagoscop, focomelie, fonocardiograf, fosfenă, *fatigabilitate, *gheriser, gastroenterolog, gasteroscop, gavaj, geocancerologie, geriatrie, gerontolog, heliomarin, hemodializă, hepatectomie, heroinoman, hipodermic, hormonoterapie, iatrogen, imipramină, implanta, **imunoterapie, **interferon, intranazal, isterigen, microchirurgie, mobiliza, multimetru, narcoman, narcomanie, neoplazic, neurolimfă, onchocercoză, ortoptică, ortostatism, osteopetroză, otoscleroză, parodontologie, parodontopatie, paranormal, perinatal, policitemie, postcură, preanestezie, proteinemie, proteinogramă, psihokinezie, psihotrop, rectoscop, reflexogen, schizostomiazis, scopolamină, sensitometru, serodiagnostic, seroreacţie, stresant, **suicidologie, talasoterapie, toxicoman, toxicomanie, toxiinfecţie, tranchilizant, ultrastructură, vasopresină.
Biologie 34: acvacultură, anabazis, antigenă, antropo, **biodegradabil, bioluminiscent, biomasă, biomatematică, **bionică, biostimulator, **biotelemetrie, biotop, **criobiologie, ecologie, ergotamină, fotoenergetică, fitosanitar, gamaglobulină, hipotermie, homeostazie, izomerază, metabolit, micropaleontologie, ocelă, protidic, radiostimulare, rodopsin, sapropelic, thanatologie, teleonomie, trisomie, umanoid, viral, virologie.
Tehnică 30: audiovizual, auto,, capsulă, casetotecă, dactilofon, dactilogramă, decodor, digicasetă, digicasetofon, *discoral, electrometrie, evaporaţie, lactofiltru, magnetotecă, oleoduc, polmar, reşapat, retroproiector, *solunar, *sterimobil, teledetecţie, telemecanic, termoacustic, termocolare, termorezistent, termician, transcontainer, turbosuflantă, videogramă, videomagnetic.
Fizică 24: ambiofonie, antielectron, antiparticulă, antiproton, asincron, atomoelectric, bozon, cronologie, cromatologie, *cyclomet, dozimetru, fermion, gigafon, insonor, interferometrie, piezoelectric, plasmotron, poliesteric, sincrotron, stereo, stereofonic, stroboscopic, supraconductibilitate, supraconductor.
Circulaţie 22: **aerotren, alcoolemie, alcooltest, *ambuteia, *ambuteiaj, autocuşetă, autorutier, autostop, *aveniu, *bipark, bretelă, culoar, eveniment, getaxist, **maxitaxi, microbuz, minimetru, minivehicul, parcometru, superexpres, transplanta, treflă (stradală).
Chimie 20: cromatografie, defoliant, depolua, depanaj, drog, glicerol, halucinogen, heroină, imunochimie, naringină, oligoelement, pelicular, peptide, peliculogen, plasmochimie, poluant, skai, **teflon, vinilit.
Artă 20: **antiartă, *cafe-concert, clovnerie, *coupe, decorativism, feronerie, festivalier, *grand guignol, mimodramă, miniteatru, multivision, orfevru, realizator, simeză, spectacol coupe, taşist, teatrotecă, tutu, videoteatru, videotecă.
Cinematografie 20: animator, animaţie, cameră-stilou, cascador, -oare, **cineast, cineclub, cinefilie, cinematecă, cinemiracol, cinepanoramic, cinerestaurant, **cineverite, dialoghist, filmografie, grosplan, panoramic, *policier, ralanti, scopochrome, spaghetti-western.
226
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Aviaţie  17:  **aerobuz, aeroclub, aeroglisor, aerolog, aeronaval, aeroportuar,
aerospaţial, **airbus, apunta, copilot, deltaplan, helicostat, heliport, monomotor,
naviplan, portelicopter, trireactor. Alimentaţie 16: aniset, bistro, brizură, cafea-filtru, *cafe-frappe, caserolă, cazeinat,
cola, cuvertat, grile, malnutriţie, *plat, *rotisor, nescafe, profiterol, propolis. Literatură 15: alegoriza, aliteratură, analogism, antimemorii, antipiesă, antiroman,
antiteatru, cotabil, cronichetă, ironist, literaturitate, paraliteratură, tabletă, titra,
volet.
Vestimentaţie 13: alain delon, bikini, cagulă, compleu, confecţioner, dezabie, maxi,
midi, mini, minjupă monokini, *ruban, sahariană. Electricitate  10: aerotermă, electroacustic, electrodinamic, electroforetic, electro-
menajer, electropneumatic, electroosmotic, fotoconductor, heliocentrală, heliotehnică. Marinărie 10: acvaplan, batiscaf, calm-plat, dezeşua, dragor, ecosondă, mezoscaf,
mineralier, naviplan, superpetrolier. Informatică 8: minicalculator, miniordinator, ordinator, taxofon, telematic, telematică,
transpac, visiofon.
Muzică 8: **casetă, claviolină, contrapunctic, cvadrifonie, discofil, electrofon, **etnomuzicolog, muzicotecă.
Sport 8: cicloturist, culturism, divizionară, pistard, minibaschet, preolimpic, teleschi, tricolor.
Farmacie 7: antitusiv, ergotoxină, primaquină, sorbitol, tuberculostatic, tusogen, *vasopresie.
Geologie 7: aven, geodinamic, geooceanografie, geotehnic, glaciolog, mezotermal, uranifer.
Astronautică 6: circumlunar, cosmolog, extraatmosferic, hiperdens, planetoid, *telecom.
Psihologie 6: parapsihologie, psihografie, psihoprofesiogramă, psihosociologie, subliminal, umoral.
Televiziune 6: teleast, telecameră, telecinema, telefil, telefilm, teletecă. Economie 5: antiinflaţionist, bursier, econometrie, petrodolar, presalariu. Filatură 5: bataj, buclaj, bucle, tergal, terilen.
Foto 5: aerofotografie, fotoelasticimetru, fotomultiplicator, holografie, microfişă.
Astronomie 4: geostaţionar, magnetosferă, radioastronom, venusian..
Hidraulică 4: curentometru, hidroenergie, hidromineral, higroscopicitate.
Construcţii 3: diafragmă, nivel, platformă.
Electronică 3: cibernetiza, micromodul, *silistor.
Învăţămînt 3: negaţie, parauniversitar, reabilitare.
Radio 3: radioreportaj, radiotehnic, radiotelefonic.
atiinţe juridice 3: contrainterogatoriu, culpabiliza, resortisant.
Telefonie 3: prefix, telescriptor, telex.
Zoologie 3: avian, drosofile, magot.
Agronomie 2: cerealicultură, lactoduc.
Comerţ 2: complex, boutique.
Meteorologie 2: climatologie, hidrometeorologie.
Unităţi de măsură 2: nanosecundă, rand.
Botanică 1: patată.
Diplomaţie 1: *aide-memoire.
Mecanică 1: hidropneumatic.
Optică 1: catadioptru.
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
227
Sociologie 1: sociogonic. Topografie 1: fotogrammetrie. Turism 1: sejur.
Diverse 145: aleatorism, *antama, anticipativ, antidrog, antitabac, autoreclamă, bic, **bidonville, *briant, *brianţă, bronzaj, *cache-radiator, *cancanier, cancer (fig.), cartomancian, carură (fig.), cataclismic, catharsis, catastrofism, clasă (argot.),*clou, *colă, comă, concentraţionar, confrunta, coordonată, **criminostat, cristalomanie, definisabil, delestă, deontologie, difcultos, dilematic, diminutiv, echipaj, elefantin, elitist, erotiză, escaladă, eşantionaj, eurocomunism, evenimenţial, expertiză, extraterestru, festivalier, film, gafă, gamă, gaulist, gigantism, gonflabil, guvernorat, *hantă, *helicotecă, hemoragie (fig.), imobilism, inaudibil, inconfort, indeformabil, indiferentism, interdisciplinaritate, intruziune, *iramplasabil, irecuperabil, labirintic, *lentoare, ludotecă, manevrier, *marş, melancoliză, *mezaliă, microfişier, *milieu, (de) milioane, miniacord, minutaj, mutaţie, obsesional, octuplu, operaţional, (pe) parcurs, patronat, peisajer, *perdant, precolumbian, premieră, previzional, profil, pubelă, pyrex, racolă, reconverti, *refontă, *refrişă, retro, reveionă, revigoră, *sachet, sahel, semideşertic, sigilografie, sol-aer, solilocvă, specios, stilist, supercarburant, *surclasă, surdină, ufolog, ultrarapid, vermutiză, vizionă, volumetrie, *voyeur.
ANEXA 2
CUVINTE PROVENITE DIN MAI MULTE SURSE
Tehnică 23: albedo fr.engl.rus.germ., antifurt fr.it., atenuator fr.engl.germ., auto fr.it.germ., conveior fr.engl.rus., delco it.engl., dictafon fr.engl., electrofiltru fr.engl., evaporimetru fr.rus., laringofon fr.engl.rus., magnetogramă fr.engl.rus.germ., monitor fr.engl.germ., penetrometru fr.engl. germ., perspectograffr.engl.rus.germ., radio fr.engl.lat., radiotelefon fr. engl.rus., reper fr.rus., reprografie fr.engl., tensionat fr.engl., termofosfat fr.rus., termogramă fr.engl.germ., video fr.it., videocasetă it.engl. (fr. 23, engl.17, germ.8,rus.9,it. 4).
Fizică 13: criogenie fr.engl., electrocaloric fr.germ., electroforeză fr.engl. germ.rus., electronvolt fr.engl.rus., lepton fr.engl.rus.germ., luminofor fr.engl.rus.germ., microundă fr.it., neutrino fr.engl.it., picosecundă fr. engl., reologie fr.engl.rus.germ., reometru fr.engl.rus.germ., termistor fr.engl., termocuplu fr.engl. (fr. 13, engl. 11, rus. 6, germ.6,it. 2).
Medicină 10: elongaţie fr.engl.rus.germ., implant fr.engl., imunologie fr. engl., intradermic fr.engl., laparoscop fr.engl., microbicid fr.engl., parodontoză fr.it.rus.germ., psihosomatic fr.engl., postglandină fr.engl., transsexual fr.engl. (fr. 10, engl.9,rus.2,germ.2, it.1).
Chimie 8: can(n)abis fr.engl., copolimer fr.engl.rus., etanol fr.engl.rus.germ., microporos fr.engl., polimetan fr.engl.rus.germ., termoplastic fr.engl., caprolactama fr. engl.rus.germ., mescalină fr.engl.(fr.8, engl.8,rus.4,germ.3).
Circulaţie 7: autodumper engl.germ., electromobil fr.germ., electrobuz fr. germ.rus., minibuz fr.engl., monorail fr.engl., poligon fr.germ., transmediteranean fr.engl. (fr. 6, engl. 4, germ. 4, rus. 1).
Astronomie 6: cronosferic fr.it., extragalactic fr.engl.germ., micrometeorit fr. engl.rus., prestelar fr.engl.it., protoplanetă fr.engl.rus.germ., supernovă fr.engl.germ. (fr. 6, engl.5,germ.3,rus.2, it.2).
Biologie 5: areal germ.it., bioastronautică fr.germ., fitotron fr.germ., himeră fr.it., nucleotid fr.engl.(fr.4,engl.1,it.2,germ.3).
228
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Geologie 5: geomagnetic fr.engl., geotermic fr.engl., magnitudine fr.engl., microfloră
fr.engl.germ., rift fr.engl. (fr. 5, engl. 5, germ. 1). Unităţi de măsură 5: decimalizare fr.engl., kilotonă fr.engl., megatonă fr. engl.,
microsecundă fr.engl.rus.germ., wattsecundă fr.germ. (fr. 5, engl.4,rus.1,germ.
2).
Astronautică 4: circumterestru fr.it., cosmodrom fr.engl.rus., cosmonaut fr.
engl.rus.germ., modul fr.engl.rus.germ.(fr.4,engl. 3, rus. 3, germ.2,it. 1). Foto 4: fotocompoziţie fr.engl., fotografism fr.germ., heliografe fr.engl., hologramă
fr.engl. (fr. 4, engl. 3, germ. 1). Aviaţie 3: aerolog it.engl., hidroplan fr.engl., ornitopter fr.engl. (fr. 2, engl. 3, it. 1). Artă 2: practicabil fr.germ., replică fr.engl. (fr. 2, engl. 1, germ. 1). Botanică 2: hibiscus fr.engl.lat, terariu fr.engl.lat.germ. (fr. 2, engl. 2, lat. 2, germ. 1). Economie 2: recesiune fr.engl., reconversiune fr.engl. (fr. 2, engl. 2). Educaţie 2: autodisciplină fr.it., proffr.engl.germ.it. (fr. 2, engl. 1, germ. 1, it. 2). Farmacie 2: placebo fr.engl., procaină fr.engl. (fr. 2, engl. 2). Muzică 2: discotecă fr.engl.it., etnomuzicologie fr.engl. (fr. 2, engl. 2, it. 1). Sociologie 2: demoscopie fr.germ., polemologie fr.engl. (fr. 2, engl. 1, germ. 1). Sport 2: cart fr.engl.germ.it., simultan fr.germ.(fr.2,germ.2,it.1,engl.1). Agronomie 1: hidroponic fr.engl. Comerţ 1: prospecta fr.engl. Cosmetică 1: spray fr.engl.it. Ecologie 1: ecosistem fr.engl. Informatică 1: programator fr.it. Literatură 1: proză fr.it. Marinărie 1: trauler engl.germ.rus. Mecanică 1: micromotor fr.it. Telefonie 1: videotelefon fr.engl.germ.
Diverse 22: competitiv fr.engl., contacta fr.engl., ergonomie fr.engl., forum,fr.engl., geometriza fr.engl., gitan fr.sp., holocaust fr.engl., impact fr. engl., mască fr. germ.rus., memorial fr.engl.germ., miniaturiza fr.engl., monobloc fr.engl.rus.germ., multidisciplinar fr.engl., neocolonialism fr. engl., optimiza fr.engl., patronal fr.engl., pucist fr.germ., revanşism fr. germ., spaţialitate fr.it., telecabină fr.it., telescopat fr.engl., transgresie fr.engl.(fr.22,engl.16, germ.5,rus.2,it.2,sp.1).
Cuvinte internaţionale cu 2, 3, 4 etimoane: 23 tehnică; 22 diverse; 13 fizică; 10 mecanică; 8 chimie; 7 circulaţie; 6 astronomie, 5 biologie, geologie, unităţi de măsură; 4 astronautică, foto, aviaţie; 2 artă, botanică, economie, educaţie, farmacie, muzică, sociologie, sport; 1 agronomie, comerţ, cosmetică, ecologie, informatică, literatură, marinărie, mecanică, telefonie. Ca origine, dintre acestea sînt: 136 it., 106 engl., 48 germ., 31 rus., 23 it., 2 lat., 1 sp.
II. Categoria a II-a, franţuzismele sau peregrinismele franceze, cuprinde elemente cu o sferă mai restrînsă de circulaţie °i cele mai multe aparţin grupului de împrumuturi conotative. În cadrul acestei categorii pot fi distinse trei subtipuri, în funcţie de gradul de adaptare. Faptul că aici trebuie să ţinem cont de acest factor nu este în contradicţie cu atitudinea prezentată la început faţă de „adaptare"; cuvintele din categoria a II-a pun o serie de probleme specifice: astfel, se manifestă o poziţie ostentativă uneori de non-
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
229
adaptare din partea celor care utilizează aceste cuvinte, ele fiind o „marcă" a limbajului „distins" folosit. Cele trei subtipuri sînt:
a) gradul 0, în care cuvintele apar întocmai ca în franceză, atît ca scriere cît °i ca pronunţare; de ex: boutique (există însă °i o variantă adaptată butică), -milieu, grand-guignol, -cache-radiator (aici franţuzismul apare exclusiv la primul element al compusului), coupe (în terminologia spectacolelor), -voyeur, -voyeurisme, cafe-concert, policier, -cafe-frappe, clou. Cuvintele precedate de „-" nu au mai fost înregistre în dicţionarele limbii române sau au apărut, dar cu alte sensuri (clou, milieu); clou a fost discutat însă de I. Gheţie, în LR, VII, 1957, nr. 4, p. 21.
b) gradul 1, care se evidenţiază printr-o adaptare morfologică (la cuvintele din această categorie există o adaptare morfologică, dar ea e implicită, deoarece categoriile morfologice ale cuvintelor respective din franceză sînt identice cu cele din română), cele mai multe prezentînd o vocală nazală redată în română prin voc. + cons. nazală, dar °i alte fonetisme, de ex. ill > i, consoanele -r °i -t, nepronunţate în franceză, pronunţate în română: ambuteiaj < embouteillage; briant < brillant; cancanier < cancanier; perdant < perdant;
c) gradul 2, la care se constată adaptarea deplină, fonetică °i morfologică; fiind vorba de cuvinte mai numeroase, °i aspectele adaptării fonetice sînt mai bogate; în afară de cele prezentate sub b), -s > -z, u > u etc; la fel ale adaptării grafice: ch >ş,ss>-s,ll>l, ou >u,ff>f verbe: cola < coller, -hanta < hanter, -marşa < marcher, -mezalia < mesallier, refrişa < rafravchir, surclasa < surclasser, trufa < truffer; substantive: fatigabilitate < fatigabilite, -plat < plat, -brianţă < brillance, gheriser < guerisseur, compleu < complet, şaleu < chalet, lentoare < lenteur, -dezabie < deshabille, aveniu (argotic) < avenue, -refontă < refonte, rotisor < rotissoire, ruban < ruban.
Caracterul recent °i, în acela°i timp, străin al acestor cuvinte se exprimă uneori, în limba scrisă, prin indicarea articolului sau a desinenţelor după liniuţă (clou-ul, boutique-uri) sau prin notarea între ghilimele a cuvîn-tului: „clou", „perdant", „hanta" „mezalia", iar în limba vorbită printr-o pronunţare voit „â la francaise" de ex. ăta „hanta". Se poate observa că din categoria peregrinismelor nu toate sînt realmente necesare. Asumîndu-ne riscul de a discuta în numele limbii române din viitor, credem că sînt sortite să se menţină în română unele cuvinte din limbajul modei, de ex. compleu, pentru că noţiunea respectivă cere, exprimată altfel, un număr prea mare de cuvinte: "costum alcătuit din 2-3 piese asortate", sau dezabie, "ve°mînt u°or purtat de femei în casă", butic(ă), pentru că, în raport cu magazin, prezintă o specializare, o restrîngere a sensului: "magazin °ic (°i mic uneori) în care se prezintă °i se vînd confecţii elegante de serie mică". Situaţia este similară pentru rotisor, care nu numai că este „ajutat" să se menţină în limbă de derivatul rotiserie (prezent azi în numeroase firme °i care credem că este derivat în română după modele bine cunoscute °i nu provine direct din fr. rotisserie), dar °i exprimă o specializare faţă de clasica „frigare", fiind vorba de o "frigare electrică cu raze infraro°ii". Tot din domeniul culinar este
230
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
°i cafe-frappe "băutură preparată din cafea (nes), cu îngheţată, fri°că °i, eventual, alcool". ai cache-radiator credem că se va menţine din cauză că, de asemenea, ar trebui exprimat printr-un lung °ir de cuvinte: "mobilă tip paravan care ascunde caloriferul". În lumea artei °i a sportului au °anse de durabilitate termenii coupe, fiind vorba de o exprimare lapidară pentru "spectacol alcătuit din două sau mai multe piese scurte" (s-a înregistrat °i spectacol-coupe,°i spectacol-tăiat), voyeur "persoană care se complace în a privi pe ascuns (scene erotice)", perdant "care pierde într-o competiţie", iar în limbajul circulaţiei, ambuteia °i ambuteiaj (de°i există °i în române°te gîtuire °i a gîtui (circulaţia)).
Alte franţuzisme însă nu î°i justifică prezenţa în limba română decît printr-o anumită tendinţă de a utiliza cuvinte mai deosebite, o dată ce, pentru ele, există sinonime perfecte, exprimate fie a) prin cuvinte vechi ale limbii române, de ex: pentru a antama - a deschide, a începe (o discuţie), briant - strălucitor, brianţă - strălucire, sachet - săculeţ, cancanier -bîrfi-tor, hanta - bîntui, chinui, lentoare - încetineală, ruban - panglică, gheriser - tămăduitor, iramplasabil - de neînlocuit, plat - fel de mîncare, fatiga-bilitate (cu conotaţia /+ medical/) - oboseală, fie b) prin neologisme (mai) de mult intrate în ţesătura limbii noastre: surclasa - depă°i, aveniu - bulevard, clou - °pil, specific, cola - asorta, a mezalia - a face o mezalianţă, milieu -bandă (de hoţi), grand-guignol - marionete (teatru de păpu°i), policier - (film, roman) poliţist. O situaţie aparte considerăm că are ref"işa,cuceledouă sensuri ale sale - "a se răcori": „am făcut o baie °i m-am refri°at" °i "a împrospăta", "a face ca nou": „am călcat bine haina °i am refri°at-o", în care dacă în primul caz neologismul este inutil, în al doilea, cu acest sens specializat, oarecum tehnic, are °ansa de a se instala în limbă. Tot specializat este şaleu pentru "vilă, de obicei, la munte", refontă "refacere", a marşa "a fi de acord". În legătură cu introducerea unor termeni de prisos, este interesantă poziţia lui E. Cioran, care arată că „acela care, pentru a înlătura o dificultate sau a rezolva o problemă, inventează un cuvînt pur °i simplu, este, în mod incon°tient, necinstit" (Luc. 5.V.1984, p. 12), la care credem că am putea adăuga „°i pe cel care introduce un împrumut fără rost". ai pentru a întări această atitudine, E. Cioran aduce în sprijin un fragment dintr-o scrisoare a lui P. Valery către F. Brunot: „pentru a te lipsi de un cuvînt, îţi trebuie mai mult spirit decît pentru a-l introduce", atitudine cu care nu putem fi decît de acord.
Din punctul de vedere al datei cînd au pătruns în română aceste cuvinte, se observă că, cu foarte puţine excepţii (°i anume clou, discutat în 1957 în LR, nr. 4, p. 21, sachet, înregistrat în 1961, cache-radiator, atestat în 1964, briant °i lentoare, ambele consemnate în 1969), toate celelalte „franţuzisme" datează din anii '70. Mai trebuie observat că antama nuafost înregistrat în limba scrisă, ci doar auzit, relativ frecvent, în limba colocvială a vorbitorilor cultivaţi; în acela°i mediu, °i tot predominant în limba literară, circulă °i a marşa, dar acesta a fost atestat în scris în 1978.
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
231
III. În categoria xenismelor franceze sînt cuprin°i termeni care denumesc realităţi interne franceze sau invenţii franceze. ai într-un caz °i în celălalt, aceste elemente au un caracter tehnic °i toate sînt denotative.
Astfel, se referă la realităţi franceze bipark "dispozitiv pentru parcarea a două vehicule prin suprapunere", criminostat "sistem informaţional al poliţiei franceze de criminologie statistică", helicotecă "colecţie de imagini filmate, în Franţa, din helicopter", scopochrome "procedeu francez prin care filmele vechi în alb °i negru vor putea rula ca producţii în culori", taxofon "aparat de telefon care stabile°te automat legătura interurbană", telecom "numele unui satelit francez", transpac "reţea franceză de trimitere a datelor". Alte cuvinte franceze reprezintă invenţii: cyclomet "dispozitiv realizat de un francez pentru recuperarea peliculei de hidrocarburi de pe suprafaţa mării" (de specificat că mai de curînd în Franţa a fost realizat un produs pentru înlăturarea petrolului deversat, denumit Inipol, Rom. lib. 27.IV.1984, p. 6), discoral "aparat descoperit de un inginer francez care asigură o mare economie de benzină", silistor "dispozitiv electronic cu funcţii diverse, inventat de un francez", tribolit "ţesătură specială, creată după patent francez, care produce electricitate statică". Tot „cuvinte franceze" denumesc °i unele invenţii din ţări în care se vorbe°te franceza, ca Elveţia °i Belgia. Astfel sînt solunar "ceasornic elveţian care afi°ează timpul solar °i timpul lunar", sterimobil "instalaţie inventată de belgieni, care poate furniza apă potabilă °i electricitate în zone calamitate" °i vasopresin "spray nazal produs de compania elveţiană Sandoz".
De menţionat că, cu o singură excepţie, pentru nici unul din cuvintele amintite mai sus nu cunoa°tem exact etimonul, în sensul că nu l-am văzut înregistrat nicăieri în lucrările franceze, nici în dicţionare recente, nici în altfel de opere lexicografice cunoscute nouă. Putem însă bănui că etimonul este identic cu forma înregistrată în române°te; la unele cuvinte apar chiar indicii fonetice, de ex. scrierea la scopochrome sau cyclomet, iar altele reflectă o formaţie franceză: criminostat < crimino(logie) + stat(istique), helico-tecă < helico(ptere) + -theque, sterimobil < steri(le) + mobil(e). În fine, excepţia pentru care avem o indicaţie etimologică este tribolit prin faptul că există subst. tribologie, provenit din fr. tribologie, engl. tribology; în engleză termenul este înregistrat în BD în 1968 °i în franceză în PR în 1972. Tribolit se mai deta°ează de celelalte xenisme prin împrejurarea că, dintre toate, este singurul înregistrat într-un dicţionar al limbii române, în DN3. Faptul că, cu trei excepţii (scopochrome 1964, silistor 1965, taxofon 1966), cuvintele din această categorie au fost atestate după 1975 explică de ce n-au putut fi înregistrate în DEX °i nici în DN3. De altfel - pînă acum! - scurta lor viaţă °i în franceză justifică de ce n-au fost inserate în listele de cuvinte pentru PR sau pentru DMC.
2. Elementele italiene în limba română prezente în DCR se pot clasifica în două categorii: I) împrumuturi, II) cuvinte italiene.
232
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
I. Împrumuturile sînt reprezentate printr-un număr de 28 de termeni, la care se adaugă 9 cuvinte care, de°i au un corespondent °i într-o altă limbă romanică (de fapt numai în franceză), pot fi considerate de provenienţă italiană, ele trimiţînd la realităţi italiene. Astfel, provin din italiană, după cum ne-o indică fonetica lor, cuvintele cinerama, tranzistorizat (în franceză °i engleză formele corespunzătoare sînt mai îndepărtate: transistorise °i transistorised) °i substantivul travestit "homosexual" (cf. francezul travesti, care în română stă la baza adjectivului travestit cu sensul bine cunoscut sau, cînd devine substantiv, se menţine sub forma travesti: „joacă în travesti", °i englezul transvestite: PR '50, BD '67).
Cuvintele care se explică din italiană se referă la: circulaţie: autoutilitară, stradal, zebră; alimentaţie: pizza, mandora, expres(so); vestimentaţie: giacă, terital, borsetă; muzică: cantautor, operetistic, virtuoz (adj.); literatură: epopeic, fantascientist, eruditism, iniţiatic; construcţii: cupoletă, copertină; medicină: sofrologie, sonat; botanică: filariozis, rozariu; tehnică: silenţiator, tranzistorizat; zoologie: gatopard; cinematografie: cinerama; geologie: bradisism; cosmetică: mascară; arme: lupara; diverse: augură, incitativ, res-piro, situaţional, regal, silenţios.
Un cuvînt ca gondolă, de origine italiană, mai de mult instalat în limba română, °i-a lărgit sensul în interiorul românei, devenind un termen din domeniul comerţului.
După cum se poate remarca, aproximativ jumătate dintre aceste împrumuturi se referă la realităţi la origine italiene, unele dintre ele răspîndite apoi °i pe alte meridiane: expres(so), pizza, borsetă, autoutilitară, cupoletă, copertină.
II. Cuvintele italiene, deci xenismele italiene °i-au păstrat scrierea °i pronunţarea din limba de origine. Cu timpul, unele dintre ele au °anse să se instaleze în română. Astfel, nu e foarte mare distanţa dintre pizza, considerat deja împrumut (pentru că în ultimii 20 de ani a apărut nu numai acest preparat la noi, ci °i restaurante specializate în pizza; de altfel termenul, devenit obi°nuit, pizărie, poate că nici nu este împrumutat din italianul pizzeria, ci creat pe teren românesc din pizza + -ărie, după tipul cofetărie, gogoşerie, simigerie etc.), °i termenii sportivi azzuro °i tifoso, răspîndiţi azi în română - °i nu numai în lumea sportului propriu-zis, ci în mase mai largi.
Cuvintele italiene denumesc realităţi italiene specifice din categoriile: alimentaţie: mozzarella, pandoro, panettone (aceste ultime două existente la noi ca tipuri speciale de cozonac °i încă neînregistrate în dicţionarele limbii române, inclusiv în DCR); sport: tifoso, azzuro; literatură: fantascienza; diverse: schippo, tombaroli, borgata, ragazza, indossatrice.
Se poate constata că numărul cuvintelor italiene este relativ ridicat °i că, dintre acestea toate (47), un număr de 30 de cuvinte nu au fost înregistrate pînă în 1982 în dicţionarele limbii noastre. (Dintre acestea, la trei nu li s-a consemnat sensul recent: regal, rozariu, virtuoz.)
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
233
Din punctul de vedere al părţilor de vorbire, se remarcă numărul predominant al substantivelor (35), urmate de adjective °i de un singur verb (augură).
Elementele italiene sînt prezente °i printre unele dintre cuvintele cu 2-4 etimoane. Este vorba de un număr de 23 de cuvinte care se integrează în următoarele categorii semantice: 4 tehnice, 2 fizică, 2 astronomie, 2 biologie, 2 educaţie, 2 diverse, 1 cosmetică, 1 mecanică, 1 sport, 1 muzică, 1 aviaţie, 1 literatură, 1 informatică, 1 medicină, 1 astronautică.
În total, din italiană în română au provenit 47 de cuvinte, plus cele 23 de cuvinte cu etimologie multiplă, deci 70 de cuvinte.
3. Elementele spaniole, care în 1978 au format obiectul a două lu-crări1, sînt reprezentate în limba română în DCR prin 17 termeni.
Dintre ace°tia, I. împrumuturi propriu-zise, deci acceptate social °i cu o anumită circulaţie, credem că nu pot fi considerate decît două: marijuana °i poncho (acesta netratat în DEX), chiar dacă integrarea lor s-a realizat în special sub raport semantic; grafic nu sînt adaptate sistemului românesc; morfologic, dacă marijuana nu a căpătat (încă!) -ă la forma nearticulată, poncho (integrat în categoria mai veche reprezentată prin radio sau metro,de ex.) se articulează uneori chiar fără a se mai marca, în scris, separarea articolului de temă, la fel ca în cazul desinenţei de plural (ponchouri subţiri). De menţionat că ambele aceste cuvinte se găsesc °i în franceză.
Mult mai numeorase sînt II. cuvintele spaniole, xenismele spaniole: unele dintre ele par a nu mai circula °i în alte limbi, după cum reiese din lucrările lingvistice consultate: cabalerie, citrolina, maracăs, vicuna, avenida, leucanea. La acestea trebuie adăugat canabicultor, despre care aflăm din context că se folose°te în Columbia °i este o abreviere din can/n/abi/s/ + /agri/cultor; alte xenisme spaniole apar °i în franceză, dar cercetările mai noi au arătat că provin direct din spaniolă cuvintele jota, seguidilla, zapatea-do2; în fine, cîteva sînt hispanisme cu etimologie multiplă, de ex. fiesta, sol, patio (apar în franceză °i engleză), marimba (în engleză), iar selva se regă-se°te încă în două limbi romanice în afara spaniolei, în portugheză °i în franceză.
La termenii împrumutaţi din spaniolă °i la xenismele hispanice (de altfel calitatea lor de a aparţine unei categorii sau celeilalte este relativă!) se observă că °i-au menţinut multe dintre caracteristicile grafice °i fonetice ale limbii de origine, chiar °i cînd provin printr-un intermediar străin, de ex.: n - vicuna, j - h (jota, marijuana) (în DN3,„rar hotă"), substantive feminine în -a, seguidilla, jota; plurale în -s: marimbas, patios, avenidas, în plus, caracterul „extern" al acestor cuvinte este marcat în scris, uneori, prin notarea lor între ghilimele.
1Elena Toma, în ER, °i Tudora aandru-Olteanu, în SCL, nr. 5, 1978. 2 Vezi Elena Toma, p. 475.
234
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Semantic, cuvintele din spaţiul hispanic (la care includem, în afară de selva, care am văzut că apare în comun în spaniolă, portugheză °i în franceză, subst. port. favela - înregistrat în 1970 °i în engleză în BD) aparţin următoarelor categorii: muzică °i dans: marimba, seguidilla, fiesta, maracas, zapateado, jota; chimie, zoologie, botanică: selva, marijuana, leucanea, cana-bicultor, vicuna; unităţi de măsură: cabaleria, sol; circulaţie: avenida, citro-lina; arhitectură, construcţii: patio, favela; vestimentaţie: poncho.
De relevat (ca o particularitate a elementelor recente din italiană °i spaniolă în raport cu cele franceze) că, în timp ce influenţa franceză s-a exercitat atît pe cale scrisă cît °i pe cale orală, printr-un contact lingvistic direct °i indirect, deci - pentru că există un mare număr de vorbitori români care cunosc (relativ) bine limba franceză (însu°ită prin °coală în general) -, nu a°a se petrec lucrurile cu italiana °i spaniola. Cu prea rarele excepţii ale celor care vorbesc °i citesc aceste limbi, elementele spaniole °i italiene au fost introduse printr-un contact la distanţă1, în marea majoritate a cazurilor, pe cale scrisă, prin traduceri, în cărţi sau în presă, sau oral, prin limba vorbită °i auzită în filme în primul rînd, la televizor °i radio în subsidiar. A°a se explică de ce multe elemente italiene °i, în special, spaniole, nu sînt accesibile semantic celor din afara cercului restrîns care cunosc aceste limbi °i de ce multe cuvinte au conotaţiile /+ cult/ °i chiar /+ livresc/2.
De menţionat că pentru italiană °i spaniolă nu am făcut observaţii privitoare la raportul dintre prima atestare în limbile de origine, pentru că, la cei mai mulţi termeni, lipsesc datele necesare în limbile respective.
4. Elementul latin este prezent sub mai multe forme în lexicul recent înregistrat în DCR. Pe de o parte, apare în cuvinte precum cvadruplu, flexibil sau plenar, care au o dublă etimologie (lat. quadruplus,fr. quadruple; lat. flexibilis,fr. flexible; lat. plenarius,fr. plenier), sau în cuvinte provenite din engleză, dar care pornesc de la un etimon latin, de ex. campus, hibiscus, terariu, serpentarium, digital, terminal etc. °i, pe de alta, în termeni noi denumind uneori invenţii române°ti precum lavoterp sau luxomat, unde nu se poate să nu observăm în prima parte pe lav(are) "a spăla", lavoterpul fiind un detergent românesc, sau pe lux "lumină", în luxomat, care este un dispozitiv de iluminat. Este clar că creatorii acestor cuvinte sînt români °i că cei doi termeni discutaţi au o temelie latină, deci au fost îmbrăcate într-o formă latină denominaţii concepute în română.
Elemente latine întîlnim °i în cazul altor cuvinte cărora nu li se cu-noa°te originea exactă °i despre care nu se °tie precis în ce limbă au fost create, de ex. denumirea noii cereale triticale, ce are la bază combinaţia între cuvintele latine triti(cum) + (se)cale; alte cazuri similare sînt adjectivul odorologic, în care se observă în prima parte lat. odor "miros", substantivul
1  Vezi Iorgu Iordan, în SCL, nr. 2, 1973, p. 134. 2Vezi Elena Toma, în ER, p. 473.
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
235
holodentografie, printre elementele de alcătuire ale căruia se degajă lat. dent, substantivul livresc choreautor, în care partea a doua este constituită din lat. autor sau substantivul scientică, ce are la bază, desigur, latinul scientia.
În fine, elementul latin mai apare în româna de azi °i sub alte două forme, °i anume: 1) în etimologia unor cuvinte mo°tenite care, de curînd, au dezvoltat noi semnificaţii, de ex. treaptă "partea I sau a II-a a liceului" < lat. trajecta; 2) în plus, °i aici rolul elementului latin este foarte puternic, el este prezent într-un număr de prefixoide sau de sufixoide de aceea°i origine. La început aceste elemente de compunere s-au impus într-o serie de împrumuturi externe, dar apoi româna le-a preluat °i utilizat frecvent. De ex. mini-, intrat o dată cu moda minicalculatoarelor °i a minijupelor, s-a răspîn-dit °i s-a ata°at la numeroase alte cuvinte, unele deloc „savante", formînd o serie de substantive cărora (cel puţin pînă în momentul de faţă) nu le-am găsit nici un model străin (cu excepţia lui minifustă, care a fost înregistrat în acela°i an cu minijupă, pe care l-a „românizat"). Este vorba de cuvinte precum: miniaragaz, miniatelier, miniautodrom, minibaschet, minibaschet-balist, minibrad, minicabană, minicampionat, minicentru, minicooperator, mi-nifotă, minifotbal, minigenerator, minighid, minigrădiniţă, minihotel, mini-insulă, miniinterviu, miniînsemnare, minimagazie, minimaşină de gătit, mini-model, minimotoretă, minioraş, minipatrulă, minirachetă, minirobot, miniru-ladă, minitehnician, minitransfer, minivacanţă.
Acesta este numai un exemplu de extindere, în limba română, a unui procedeu modern, internaţional, °i o dovadă a împrejurării că astăzi latina trăie°te o nouă viaţă prin prefixoidele °i sufixoidele din limbile actuale, printre care °i româna.
În concluzie, în tabloul trasat rapid acum, locul central îl ocupă cu constanţă, de cca 200 de ani, franceza (de altfel, preeminenţa francezei ca limbă-sursă este aceea°i °i pentru celelalte limbi romanice, în special pentru spaniolă, italiană °i portugheză), urmată, la o respectabilă distanţă însă, de italiană, spaniolă °i portugheză, iar fundalul este ţesut din fondul limbii noastre °i al celorlalte limbi romanice, din limba latină.
Iată un sugestiv sumar, cu toate lacunele inerente, al proporţiilor împrumuturilor romanice actuale în limba română (pe baza DCR):
franceză ............................... 579 + 136 = 715
italiană ................................ 47 +   23 = 70
spaniolă ............................... 17 +     1 = 18
portugheză ........................... 2 = 2
latină ................................... 16 = 16
Ceea ce, raportat la totalul celor 3.749 de cuvinte inserate în DCR, înseamnă pentru franceză un procentaj de 19,3%; dacă se adaugă °i celelalte elemente romanice, proporţia se ridică la 21,3%. Importanţa elementului romanic apare comparativ cu elementele nonromanice (engleze 353 +
236
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
110 = 463; germane 26 + 46 = 72; slave 29 + 27 = 56) care, în total, însumează 591 cuvinte, deci 15,9%, dintre care marea majoritate (12,3%) se datorează influenţei engleze actuale. Cifrele date reflectă o situaţie în care elementul romanic recent pare a fi echilibrat (dacă îl comparăm fie cu statistica lui D. Macrea, Probleme de lingvistică română, Bucure°ti, 1961, din DLRM: 38,42% numai elementul francez, fie cu afirmaţia lui Al. Graur, Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române, Bucure°ti, 1954, p. 36, după care elementul francez ar fi de 3-4%).
De menţionat că cele mai multe dintre cuvintele discutate n-au fost niciodată înregistrate în nici o lucrare de lingvistică românească °i în nici un dicţionar al limbii române, pînă în 1982, în DCR.
În privinţa elementelor lexicale franceze, este de observat că dintre categoria a II-a, a peregrinismelor, °i a III-a, a xenismelor, necesare se relevă a fi cele din ultima categorie. Chiar dacă, astăzi, cel puţin, nu sînt adaptate la română, pentru că, în timp ce o parte din cuvintele din categoria a II-a sînt mai „mondene", cele din categoria a III-a reprezintă realităţi interne demne de a fi cunoscute °i peste hotarele ţării °i ale limbii respective, ele au toate °ansele de a se răspîndi, deci de a intra, la un moment dat - fiind favorizate de o serie de factori lingvistici sau extralingvistici - în rîndul împrumuturilor propriu-zise. Astfel, orice vorbitor al limbii române î°i poate da u°or seama că este mai puţin important a avea în limba română pe a antamă sau pe a hantă (care „dublează" pe a începe sau pe a bîntui) decît termeni precum vasopresin, bipark (franceze) (sau, extinzînd la xenismele de pe alte spaţii romanice, italianul mozzarella sau spaniolul patio). ai în acest caz, realitatea extralingvistică este în măsură să impună o serie de elemente lexicale, mai ales că, datorită circulaţiei actuale a ideilor °i a obiectelor de toate felurile, nu este exclus ca în curînd să se utilizeze °i la noi biparcuri sau discoralul, tribolitul etc.
Aici trebuie adăugat că este posibil ca °i dintre cuvintele catalogate a fi „de lux" să se impună unele dintre ele, °i anume acelea care se dovedesc, într-un fel, diferite de sinonimul românesc, mai de mult instalat în limba noastră, printr-o nuanţă a semnificaţiei, printr-o utilizare particulară sau prin conotaţiile pe care le pot declan°a. Numai timpul î°i poate spune cuvîntul în această problemă deosebit de fragilă. Ch. Bally1 avea perfectă dreptate cînd afirma despre locul neologismelor în limbile actuale: „Numărul lor cre°te zilnic °i, cu tot războiul crîncen pe care-l duc unii speciali°ti în gramatică împotriva lor, nimic nu va putea da la o parte neologismele care răspund unei necesităţi; pentru celelalte, limba va opera singură selecţia necesară".
Istoria limbii noastre confirmă justeţea acestei opinii; referindu-ne la procesul de continuă reînnoire lexicală a românei, ne putem aminti cîte cuvinte grece°ti sau turce°ti au invadat, la un moment dat, limba vernacu-lară °i cîte au reu°it într-adevăr să fie adoptate °i să se menţină. Oricum,
1  Traite de stylistique, ed. a II-a, vol. I, Paris, 1932, p. 49.
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
237
trebuie ţinut seama de faptul că împrumuturile necesare contribuie astăzi la înţelegerea mutuală dintre popoare cu limbi diferite, că, datorită lor, se u°urează vehicularea unor noţiuni noi, se intensifică circulaţia ideilor, se rafinează capacitatea de a da expresie celei mai nuanţate gîndiri °tiinţifice °i, prin internaţionalizarea lexicului, se întăresc relaţiile de toate categoriile. ai din acest punct de vedere, elementele, la origine latine, discutate aici, cu cele peste 21% de procente, nu fac decît să fortifice caracterul romanic al limbii noastre, să contribuie la reromanizarea lexicului românesc. Cu aceste elemente de vocabular, alături de contingentul mult mai bogat al creaţiilor proprii, limba noastră î°i continuă evoluţia °i se pregăte°te pentru lunga sa istorie viitoare.
CL 2, 1985, p. 105-113; 1, 1986, p. 9-17
DEZVOLTĂRI SEMANTICE RECENTE
O realitate cunoscută °i recunoscută de speciali°ti, dar u°or observabilă °i de unii dintre vorbitori este că limbile evoluează din cauză că lumea evoluează. Limbile vii trebuie permanent să se pună de acord cu dezvoltarea vieţii de toate zilele, cu ultimele inovaţii ale tehnicii °i ale °tiinţei etc. Acest „acord" se realizează în primul rînd prin intermediul vocabularului, sector unde raportul limbă/societate se manifestă cel mai direct °i mai evident prin două modalităţi principale: pe de o parte, prin împrumutarea sau crearea în interiorul °i cu mijloacele limbii respective de termeni noi °i, pe de altă parte, prin îmbogăţirea cuvintelor existente cu noi semnificaţii. Dinamica °i vitalitatea lexicului nostru nu reies deci numai din marea cantitate a unităţilor lexicale recente, foarte u°or sesizabile de întreaga lume, ci °i din adăugirile semantice la cuvinte prezente în limbă mai de mult.
În cele ce urmează ne vom referi exclusiv la cel de-al doilea aspect de care dispune lexicul pentru a face faţă nesfîr°itei „mi°cări" a limbii, la sensurile noi intervenite în română într-un timp relativ apropiat de noi, ultimii 20-30 de ani, a°a cum se află ele consemnate în Dicţionarul de cuvinte recente (DCR) pe care l-am publicat în 1982, la Editura Albatros. Acest dicţionar, a cărei caracteristică este datarea termenilor recenţi, conţine o recoltă de aproximativ 4.000 de cuvinte °i de noi semnificaţii înregistrate între anii 1960 °i 1980 în sectorul cel mai mobil al limbii, reprezentat prin presă. Presa, prin împrejurarea că are o forţă de mare răspîndire °i o vastă rază de acţiune, surprinde „pe viu" schimbările în limbă, pe care le vehiculează cu rapiditate.
În ultimii 20-30 de ani întîlnim o seamă de dezvoltări de înţeles specifice perioadei amintite; ele aparţin la domenii variate, dintre care, în ordine descrescătoare, cităm:
I. Circulaţia:
- bretelă: 1) "aosea ocolitoare sau centură de circulaţie" °i 2) "Zonă de staţionare limitată".
DEZVOLTĂRI SEMANTICE RECENTE
239
- culoar: "Spaţiu delimitat (pe uscat, apă, în aer) rezervat unor vehicule".
- eveniment: "Accident de circulaţie".
- pastilă}: "Refugiu în mijlocul unei pieţe, al unei străzi largi etc.".
- poligon: „Teren pe care se deprinde conducerea autovehiculelor".
- relaţie: "Traseu"
- treflă (stradală) "Pasaj (denivelat) de obicei de forma unui trifoi cu patru foi".
- zebră "Marcaj de traversare a străzii de către pietoni".
II. Arte, spectacol:
- animator: "Creator de desene animate".
- animaţie: "Gen al filmului cu desene animate".
- casetă: "Cutie din material plastic conţinînd o bandă magnetică ce înregistrează sau reproduce sunetul sau imaginea".
- cireşar: "Copil care cîntă din coajă de cire°e".
- film: "Desfă°urare (a unei manifestaţii, vizite, curse)".
- forum: "Adunare, colocviu, simpozion".
- proză (frecvent la plural): "Scrierile artistice în proză ale unui autor".
- replică}: "Reproducere, copie a unui original"
III. Tehnică:
- antifonic: "Care apără de zgomot".
- diminutiv: "Element distinctiv".
- fierbător: "Mic aparat care, introdus în apă într-un recipient °i pus la priză, face să fiarbă apa".
- pastilă2. "Microcircuit".
- replică2- "Mi°care tectonică ulterioră unui cutremur °i, de obicei, de mai mică intensitate".
- reper: "Fiecare dintre elementele componente ale unui obiect tehnic complex".
IV. Comerţ:
- gamă: "Ansamblu de produse de aceea°i natură sau cu aceea°i destinaţie".
- gondolă: "Mobilă care serve°te la prezentarea mărfurilor".
- linie: "Ansamblu de produse, în special cosmetice".
- navetă: "Tip de ladă care serve°te la transportul unor produse alimentare".
V. Construcţii:
- front: "Plan vertical care coincide cu alinierea căii de circulaţie".
- nivel: "Etaj".
- plombă: "Imobil construit în spaţiul viran dintre alte două imobile".
VI. Învăţămînt:
- negaţie: "Acordul de principiu dat de autorităţile competente pentru schimbarea repartizării la sfîr°itul studiilor".
- profil: "Specialitate, specific".
240
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
- treaptă: 1) "Partea I (cl. IX-X) °i partea a II-a (cl. XI-XII) a liceului"; 2)
"Examen susţinut de elevi pentru a intra în clasa IX-a °i a XI-a de liceu".
VII. Biologie:
- himeră: "Fiinţă formată prin amestecarea celulelor a doi embrioni diferiţi".
- premergător: "Plantă care se cultivă pe un teren înaintea alteia".
VIII. Comunicaţii telefonice:
- prefix: "Indicativ telefonic".
- trunchi: "Tulpină de numere de telefon".
IX. Sport:
- cap (argou fotbalistic) "Lovirea mingiei cu capul de un jucător".
- tricolor: "Component al echipei naţionale".
X. Vestimentaţie:
- ştiucă (limba vorbită): "Pantofi cu vîrful foarte ascuţit".
- ţigară (despre pantalonii la modă în anii '60): "Strîmţi în partea de
jos".
XI. Diverse:
- diplomat (despre serviete, valize): "De tipul celor purtate la origine de diplomaţi".
- formal: "Ceremonios, solemn".
- impact (fizică): 1) "Fenomenul de intrare în contact a două sau mai multe corpuri dintre care cel puţin unul este în mi°care"; 2) "Ciocnire (neprevăzută)"; 3) "Relaţie, întîlnire"; 4) "aoc, surpriză"; 5) (în limba vorbită, gre°it) "Conflict"; 6) "Contact"; 7) "Influenţă"; 8) "Prezenţă"; 9) "Importanţă".
- premieră: "Activitate încercată pentru prima oară, noutate".
- (a) realiza: 1) "A lucra, a înfăptui, a efectua"; 2) "A produce, a fabrica, a confecţiona"; 3) "A alcătui, a elabora"; 4) "A stabili"; 5) "A publica"; 6) "A duce la capăt, a duce la bun sfîr°it"; 7) "A picta"; 8) "A concepe, a imagina"; 10) "A scrie"; 11) "A înţelege".
- regal (livresc) "Cadou".
- specios "Deosebit, special, specific".
- ştiucă2: "aofer care efectuează, ilegal, curse de taximetru cu ma°ina proprie".
- travestit: "Homosexual îmbrăcat (°i fardat) ca o femeie".
Care este originea sensurilor mai sus menţionate? Din perspectiva etimologică intervin aici trei categorii distincte:
a) sensuri a căror origine este străină (mai ales franceză dar °i engleză, germană, italiană), deci sensuri împrumutate;
b) accepţii dezvoltate în interiorul limbii române la o serie de neologisme mai de mult introduse în limba noastră, bine asimilate cu sensul(-rile) lor fundamental(-e) pe lîngă care a fost posibil să înflorească alte înţelesuri;
c) semnificaţii noi adăugate fie la 1) cuvinte din vechiul fond al limbii române, fie 2) la formaţii române°ti alcătuite cu sufixe, cu prefixe sau din elemente savante.
Iată cazurile concrete clasificate după criteriile stabilite:
DEZVOLTĂRI SEMANTICE RECENTE
241
a) sensuri împrumutate: animator, animaţie, bretelă}, casetă, culoar, eveniment, formal, front, forum, gamă, gondolă, himeră, impact, linie, nivel, pastilă2, premieră, prefix, proză, realiza}}, regal, replică}, travestit, treflă, zebră.
b) sensuri dezvoltate în române°te la neologisme preexistente: bretelă2, diminutiv, diplomat, ediţie, film, impact5, navetă, negaţie, pastilă}, plombă, poligon, profil, realiza (numeroase sensuri), relaţie, reper, replică2, specios, ţigară.
c) sensuri noi adăugate fie la 1) cuvinte mo°tenite sau împrumutate de mult în limba română: ştiucă} şi 2, treaptă} şi 2, trunchi, fie la 2) formaţii române°ti alcătuite cu prefixe: premergător,cusufixe: cireşar, fierbător sau dintr-un prefixoid °i un sufixoid: antifonic.
Categoriile etimologice de mai sus reclamă cîteva observaţii:
- Sensurile cuvintelor din prima categorie (a) au fost înregistrate °i în dicţionarele de neologisme de dată recentă ale altor limbi °i, în toate cazurile, datarea lor precede data înregistrată de noi pentru limba română, ceea ce, cu toate imperfecţiunile unei datări exacte, reprezintă un indiciu al caracterului de împrumut al acestor sensuri. Tocmai criteriul datării ne-a condus către scoaterea unui termen din categoria aceasta °i trecerea lui printre cuvintele din categoria b); este vorba despre film cu sensul "desfă-°urare", care figurează în P. Gilbert, Dictionnaire des mots nouveaux,Paris, 1971, ca fiind semnalat pentru prima dată în 1965, în timp ce în DCR l-am înregistrat din 1961. Pînă la proba contrarie - evident că informaţiile din ambele dicţionare citate pot fi corectate de noi cercetări - acest sens al lui film nu poate fi socotit împrumutat, ci adăugat în interiorul limbii române, pornindu-se, evident, ca °i în limba franceză, de la o asociere de sens identică. În cazul lui film, avem de a face, deci, cu formaţii semantice paralele în cele două limbi.
Semnificaţiile recente din categoriile b) °i c) au în comun faptul că sînt autohtone, în sensul că au fost create în interiorul limbii noastre, chiar dacă cele din b) au la bază termeni neologici. În fond, aceea°i imaginaţie a stat °i la baza sensului recent al lui plombă ca °i al cuvîntului mo°tenit trunchi. Formaţiile noi de tipul cireşar, fierbător sau premergător nu pun nici un fel de probleme; un cuvînt ca antifonic, măcar aparent, da, pentru că e alcătuit din două elemente savante, anti °i fonic; dacă avem în vedere însă că obiectul nou pe care-l desemnează este o invenţie românească (noul tip de cască antifonică a fost elaborat de speciali°tii Institutului de Cercetări °i Proiectări din Cluj), orice dubiu privitor la originea românească a acestui nou sens dispare. O bună cunoa°tere a „obiectului" u°urează considerabil sarcina stabilirii etimologiei sale.
- Nu se poate trece cu vederea că, luate împreună, sensurile din categoriile b) °i c) sînt ceva mai numeroase decît cele conţinute în seria a), ceea ce dă o idee despre puterea internă de creaţie a limbii române în domeniul semantic, chiar °i pornind de la elemente neologice, relativ recente în română. De altfel nu ar fi exclus ca °i unele dintre semnificaţiile noi din
242
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
categoria a) de tipul lui bretelăi, pastilă2, treflă sau zebră să se fi născut din imaginaţia populară, aceasta suprapunîndu-se peste accepţia împrumutată, toate avînd în comun caracterul vizual. În acest caz am avea de a face cu situaţii de poligeneză, în timp ce la b) °i c) s-a manifestat exclusiv mono-geneza.
După cum se poate u°or observa, părţile de vorbire sînt foarte inegal reprezentate la cuvintele care au achiziţionat noi accepţii în ultima vreme: un singur verb (a realiza), dar cu o paletă semantică impresionantă, patru adjective (antifonic, diplomat, formal, specios) °i un număr foarte ridicat de substantive, dintre care domină cele cu caracter concret, denumiri ale unor realităţi rămase, cele mai numeroase, de actualitate °i acum, la 10 ani după apariţia DCR-ului.
Cîteva cuvinte despre imaginaţia creatoare care stă la baza semnificaţiilor noi din ultimele două categorii: în cazul lui ţigară cu sensul menţionat în vestimentaţie, punctul de plecare constă în apropierea dintre forma ţigării °i pantalonii strîmţi. Uneori, bogata imaginaţie a creatorilor din rîndul poporului a mers pe căi diferite pentru a ajunge la sensuri diverse, pornind de la un acela°i element de bază; este ilustrativ, din acest unghi de vedere, ştiucă cu cele două semnificaţii: "pantof alungit" °i "°ofer care efectuează curse ilegale ca un taximetrist" care î°i au originea fiecare într-o altă trăsătură distinctivă a pe°telui în speţă: sensul 1) vine de la aspectul fizic, vizual al °tiucii, de la forma sa alungită, iar înţelesul al 2-lea de la caracteristica sa de pe°te hrăpăreţ („răpitor").
- În fine, două consecinţe logice - °i pragmatice - pentru modalitatea de redactare a etimologiilor unor cuvinte cu sensuri noi ca cele amintite:
1) Ar trebui să se introducă, pe lîngă formula consacrată „din limba x", o nouă formulare care să se adecveze unor situaţii precum cele prezentate în (b): „formal din limba x"; în felul acesta se atrage atenţia că de ex. accepţia recentă a termenului poligon nu provine din aceea a fr. polygone, care este numai originea suportului fonetic al acestuia; sensul nou s-a născut în române°te °i acest lucru trebuie specificat prin formularea „formal din fr. polygone".
2) Relativ frecvent, neologismele au mai multe semnificaţii noi, de origini diferite. În aceste situaţii trebuie, în mod obligatoriu, să se indice separat etimologia lor. Astfel pentru a realiza pentru sensul 11) "a înţelege" trebuie semnalat că e vorba de un sens nou calchiat după engl. to realize (care s-a transmis °i în fr. realiser "se rendre compte" - sens criticat în Petit Robert.Lazebră, la sensul "animal", într-un dicţionar general al limbii române se va indica etimologia franceză, dar la sensul "pasaj pentru pietoni" trebuie consemnat că provine din it., engl. zebra °i nu din fr., cum apare în DN3, unde noţiunea respectivă se exprimă prin passage cloue. La fel la prefix cu sensul "afix" rămîne indicaţia „din fr. prefixe", dar pentru sensul nou, din telecomunicaţii, se va înregistra „din it. prefisso (interurbano)"; de menţionat că în franceză această noţiune este reprezentă printr-un cu totul alt termen, indicatif. Substantivul pastilă are două sensuri noi: 1) cel privitor la
DEZVOLTĂRI SEMANTICE RECENTE
243
circulaţie este dezvoltat în interiorul limbii române, deci va avea etimologia formulată prin „formal din fr. pastille"; accepţia 2) din cibernetică "micro-circuit" î°i are originea în limba engleză, a°a că va purta indicaţia „traduce engl. chip". De observat că, pe lîngă pastilă cu sensul chip, a pătruns °i acest neologism propriu-zis, mai întîi apărînd alături de pastilă, aceasta între paranteze, din 1976: chips (pastile). Acest termen din lumea °tiinţelor moderne exacte, cunoscut în engleză din 1970 (v. BD, s.v. chip) de-abia din '80 a început să fie utilizat, în limba ziarelor, a°a după cum reiese din următorul citat din 1984 din fi°ierul nostru: „Noul «chip» va da un nou avînt tehnicii comunicaţiilor", Rom. lib. 3.IV.1984, p. 6. Pentru modalitatea de pătrundere a unui neologism în limbă este instructivă evoluţia lui chip, care a cunoscut trei faze: mai întîi a fost „tradus" prin pastilă °i a apărut numai alături de pastilă, apoi a figurat singur dar ca un termen tot străin, ceea ce se exprima prin ghilimelele din citatul din 1984 °i, în fine, fără nici un semn distinctiv, în limbajul de specialitate, unde este cunoscut mai de mult.
- A adăuga că °i datarea unor semnificaţii noi precum cele de mai sus trebuie în mod firesc să fie dată separat, pentru fiecare sens în parte, pare aproape un truism...
- Trebuie remarcat că, uneori, sensurile noi discutate anterior au fost înregistrate tot în perioada care ne interesează în DN3 (1970) (front, prefix, reper, zebră) °i în DEX (1975) (ferbător, gamă, premieră, poligon) °i, alteori, atît în DN3 cît°iîn DEX (himeră, impact, navetă, proză, realiza - unele sensuri -, regal, replică). Cum în 1988 a apărut Suplimentul DEX-ului, ne-am fi a°teptat ca sensurile în discuţie să fie înregistrate. Este sigur că nu toate aceste cuvinte, cu sensurile lor noi, au pătruns în anii trecuţi în toate mediile; cunoa°terea lexicului unei limbi din perspectiva dublă a cantităţii °i a înţelegerii cît mai multor noi sensuri nu este egală pentru toţi, depinzînd de meseria °i de specialitatea fiecăruia (un inginer metalurg nu reu°e°te să cunoască tot „limbajul" diverselor specialităţi inginere°ti, acum extrem de diversificate, darămite al microchirurgiei, să zicem), de condiţiile de viaţă °i de experienţa fiecăruia (un om care trăie°te în mod obi°nuit retras într-un colţ de ţară va avea, în linii mari, un vocabular mai restrîns decît un consătean al său care a mers la ora°, s-a stabilit acolo °i a avut mai multe prilejuri de contact uman °i profesional), de vîrsta sa (oricînd un adult sau un om mai în vîrstă „°tie" mai multe în lexicul limbii materne decît un copil sau un adolescent) etc. Din acest punct de vedere, al lărgirii orizontului lexical, rolul presei °i al radio-televiziunii este imens! De aceea se cere aici o exprimare corectă, adecvată, îngrijită °i, de ce nu?, chiar elegantă, pentru a constitui un model de urmat. Din păcate, de multe ori, „spectacolul" de la TV °i exprimarea în unele ziare °i reviste lasă mult de dorit (°i folosim aici un eufemism!) nu numai din punctul de vedere al conţinutului, dar °i al modalităţii de exprimare...
Pentru a înţelege de ce în Supliment nu sînt consemnate unele sensuri noi, să amintim că semnificaţiile recente ale cuvintelor ţigară sau ştiucă sînt
244
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
legate de un moment anume al modei, deci că sînt trecătoare, că antifon sau premergător sînt prea tehnice, că travestit este prea circumscris unei anumite sfere semantice, că de negaţie °i de treaptă nu se izbesc, direct, cei care nu au copii, dar de filmele de animaţie °tiu °i pre°colarii, pe zebre trece toată lumea, din gondolele de la alimentara ne aprovizionăm cu toţii, culoarele, pastilele, bretelele °i treflele (de circulaţie) sînt cunoscute de toată lumea, genţile diplomat sînt (încă) la modă, femeile °i bărbaţii se interesează de gamele °i de liniile de produse (cosmetice), de replicile legate de cutremure am avut, din păcate, parte, în 1977, °i nu numai atunci, de evenimentele (stradale) citim în fiecare zi aproape în ziare, a realiza pare că „înnobilează" exprimarea °i este foarte frecvent - unde trebuie °i unde nu trebuie -, impact a devenit un termen răspîndit, ie°ind din cercul strîmt al limbajului tehnic etc. ai atunci ne putem pune întrebarea legitimă de ce acestor sensuri - °i altora - nu li s-a făcut un spaţiu în Supliment. Mister! Semnificaţii precum cele citate reflectă realităţile epocii noastre; dacă noi, acum, cu memoria prezentului proaspătă, nu le înregistrăm, cum să avem pretenţia ca cei care vin după noi °i care doar „din auzite" vor °ti despre ele, să le consemneze? Oricum, datarea acestor sensuri va avea de suferit °i va fi mai mult ca sigur inexactă cu cît ele vor fi înregistrate mai tîrziu!
ai un alt aspect: un dicţionar ca DEX ar trebui, în mod obligatoriu, să facă educaţia lingvistică a contemporanilor no°tri, să le atragă atenţia asupra unor gre°eli evidente precum folosirea neologismului specios cu sensul eronat "deosebit, special, specific". Acest sens impropriu apare frecvent în scrisul °i, mai ales, în vorbirea unor persoane - chiar de un nivel cultural ridicat - fiind considerat - în mod gre°it - ca un derivat de la special.În Supliment ne-am fi a°teptat ca specios să apară însoţit de specificarea necesară („impropriu, incult"!).
O ultimă problemă: care sînt °ansele de viitor ale sensurilor puse în discuţie anterior? Desigur că nici lingvi°tii de azi °i nici vorbitorii contemporani nouă nu pot face presupuneri °i cu atît mai puţin preziceri în privinţa dezvoltării ulterioare a limbii care lucrează întotdeauna, ca °i istoria, cu „durată lungă", după concepţia marelui istoric Braudel. Într-adevăr, despre nici o inovaţie lingvistică, în momentul „intrării" în limbă nu se poate afirma cu siguranţă că va rămîne sau nu, că se va implanta în limbă sau nu. Numai trecerea timpului °i utilizarea în medii °i în contexte cît mai variate ne va aduce „precizările" necesare. În cazul în speţă, avînd în vedere că unii termeni °i sensuri au deja o „viaţă" de 20-30 de ani - în care timp °i-au cucerit un oarecare loc printre celelalte cuvinte °i semnificaţii - se poate afirma că, de ex., accepţiile noi ale unor termeni ca plombă, realiza, replică, bretelă, nivel, pastilă, treflă, diplomat, eveniment, zebră, impact, care, toate, denumesc realităţi proprii acestei epoci din ţara noastră, sînt deja „instalate" în limbă °i că, probabil, se vor bucura de longevitate; altele au trecut în „adormire" fiind legate de modă (ţigară, ştiucă),lafelnegaţie care nu-°i mai are rost o dată ce sistemul „repartiţiei" nu mai există. De altfel, sensurile acestor ultime cuvinte nici nu mai sînt familiare generaţiilor mai
DEZVOLTĂRI SEMANTICE RECENTE
245
noi. Asta nu înseamnă însă că, într-o perioadă viitoare, ele nu vor „reînvia", mai ales că „moda" revine periodic °i, împreună cu ea, °i un anumit bagaj „colorat" lexical. Oricum, datoria lingvi°tilor care se ocupă de epoca actuală este de a le înregistra, dacă ar fi °i numai pentru motivul atît de bine sesizat de N.C. Munteanu, cunoscutul ziarist de la „Europa liberă" care, într-o emisiune intitulată „Expresivitatea involuntară a unui dicţionar", referin-du-se la DCR, la 26 februarie 1985, afirma, pe bună dreptate, că acesta este „un document asupra epocii în care a fost scris" iar în emisiunea de a doua zi, 27 februarie, că „un eventual sociolog, citind cu atenţie acest dicţionar î°i va putea face, peste ani, o idee destul de exactă despre viaţa din România
din anii 1960-1980".
Concluzia? În perioada discutată, corespunzătoare inovaţiilor din viaţa °tiinţifică, tehnică °i socială, evoluţiile semantice au cunoscut o extindere însemnată °i ele trebuie consemnate în dicţionare. Este păcat că noutăţile nu sînt înregistrate într-un dicţionar academic pentru marile mase ca DEX-ul, care se adresează „tuturor acelora care, folosind în mod curent limba română, au nevoie de informaţii °i lămuriri noi în legătură cu vocabularul românesc actual" (Prefaţă, p. 1). Normal ar fi ca, pentru a ţine pasul cu inovaţiile lingvistice - °i aici ne referim °i la îmbogăţirea vocabularului românesc cu termeni noi propriu-zi°i - ca un dicţionar ca DEX-ul să aibă anual un Supliment, iar la 5-6 ani să apară în ediţii noi, completate °i revizuite, aduse la zi. Oricum, situaţia prezentată aici ne face să nu putem decît să regretăm că Suplimentul nu °i-a îndeplinit misiunea de a oferi „o imagine a îmbogăţirii recente a vocabularului uzual al limbii române", a°a cum se promitea în succinta sa „prefaţă"... Dar fluxul limbii - în special în sectorul vocabularului - nu î°i încetează cursul continuu „Rien n'obscurcira la beaute de cette langue" putem spune, parafrazîndu-l pe sensibilul poet de origine română Ilarie Voronca...
1992
CONSIDERAŢII ASUPRA ETIMOLOGIEI NEOLOGISMELOR
DIN ROMÂNĂ
Expunerea care urmează î°i propune să prezinte cîteva probleme care preocupă pe lingvi°tii care °i-au îndreptat cercetările asupra neologismelor din română. Utilizăm conceptul de „neologism" în sens restrîns, luînd în considerare o perioadă bine determinată: ultimul strat de elemente străine intrate în română, anume, cuvintele atestate pentru prima dată între 1960 °i 1980, reunite în Dicţionar de cuvinte recente, primul dicţionar cu datări ale neologismelor române°ti.
În general, se consideră că e mai puţin dificil de stabilit etimonul unui neologism decît etimonul unui cuvînt mo°tenit sau intrat de mult timp în limbă; din acest punct de vedere, în română s-au manifestat două tendinţe. Prima, existînd încă la începutul secolului, constă în exagerarea influenţei franceze. Această atitudine a fost, pe bună dreptate, criticată, nu numai pentru că este unilaterală, dar °i pentru că nu corespunde întotdeauna adevărului °tiinţific. A doua tendinţă, mai recentă, consideră că neologismele ar fi putut să pătrundă, în acela°i timp, din două, trei sau n limbi, că au, conform formulei introduse de Al. Graur, etimologie „multiplă".
Neîndoielnic, există în română vocabule recente care se explică exclusiv prin influenţa franceză, ca de exemplu boutique, milieu sau cafe-frappe (scrise în română la fel ca în franceză), dar, în general, ace°ti termeni nu pun probleme deosebite. În schimb, cuvintele considerate ca avînd etimologie „multiplă" ridică destule probleme, °i tocmai acestea constituie obiectul prezentelor reflecţii. Se poate afirma că există în română enorm de multe cuvinte recente care se explică prin mai multe limbi. Un exemplu: lepton "particulă electronică elementară" este o invenţie americană, dar în lumea °tiinţelor exacte acest termen a trecut repede din engleza americană în franceză, în germană, în rusă. Este deci greu de afirmat dacă româna l-a împrumutat din engleză sau din una din celelalte trei limbi citate. În situaţii
CONSIDERAM! ASUPRA ETIMOLOGIEI NEOLOGISMELOR DIN ROMÂNĂ
247
similare, la fel de delicate, e de preferat să se ia în considerare etimologia multiplă.
Dintre cuvintele recente din limba română care ar avea două etimoane posibile, marea majoritate provin din franceză °i din engleză. Dar este aceasta ordinea exactă în care au intrat ele în română? Sau, în aceste cazuri, există o singură intrare? Ce criterii am putea adopta pentru a avea o cît de mică dovadă că sîntem aproape de realitate? În ceea ce ne prive°te, am considerat că termenii pe care-i găsim °i în franceză °i în engleză pot fi clasificaţi în două categorii:
a) cuvintele care provin dintr-o singură limbă (franceză sau engleză); în acest caz este normal ca la etimologia propusă să apară termenul francez sau termenul englez de bază (precum °i celălalt - englez sau francez cu cf.); ceea ce înseamnă că, în această situaţie, avem de-a face cu o falsă etimologie „multiplă";
b) cuvintele care se explică prin franceză şi prin engleză, adică acele cuvinte a căror etimologie este într-adevăr „dublă".
Pentru identificarea acestor etimologii, motivaţiile pot fi interne, lingvistice, sau externe, extralingvistice.
Dintre numero°ii factori lingvistici trebuie acordată atenţia cuvenită factorului formal; acesta se dovede°te util pentru un termen ca yoghin, care se explică direct din englezul yogin, deoarece cuvîntul corespunzător din franceză, yogi, are o pronunţare °i o ortografie diferite; în acest caz, cuvîntul francez folose°te numai la o apropiere etimologică. O vocabulă ca extraterestru este mai apropiată, din punct de vedere formal, de fr. extraterrestre decît de englezul extraterrestrial °i, prin urmare, cuvîntul englez poate fi indicat ca referinţă secundară. Dar în cazul lui extragalactic °i al lui psihosomatic, nefiind foarte u°or de făcut diferenţa dintre fr. extragalactique °i engl. extragalactic, între fr. psychosomatique °i engl. psychosomatic,ede preferat să considerăm că etimologia este multiplă; cu atît mai mult cu cît astăzi, în română, calea scrisă a împrumutului este mai frecventă decît cea orală - o consecinţă socio-lingvistică a situaţiei socio-politice din România, unde contactele cu străinii, °i anume cu limba vorbită, erau interzise pentru muritorii de rînd °i, deci, extrem de rare pînă în 1990...
Pentru stabilirea unei bune etimologii, trebuie să se recurgă neapărat la clarificările semanticii, aceasta fiind singura în măsură să ofere cheile etimologiei, mai ales dacă nu există indicii formale pentru a identifica adevărata provenienţă a cuvintelor. De exemplu, substantivul drugstore nu denume°te aceea°i realitate în franceză °i în limba sursă, engleza din America. Din acest motiv, românescul drugstore trebuie să fie, din punct de vedere etimologic, scindat, în conformitate cu semnificaţiile lui: cu sensul de "magazin general în care se vînd produse alimentare, farmaceutice etc." avem de-a face cu un americanism. Cînd are accepţia "ansamblu modern format din bar, cafenea, sală de spectacole etc." este vorba de un cuvînt de origine franceză, pentru că termenul a căpătat această conotaţie deosebită doar în franceză (în 1958 a fost deschis pe Champs Elysees primul magazin
248
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
de acest tip complex). Paradoxal, în DN definiţia se referă la primul sens, "tip de magazin general", dar în ce prive°te etimologia, sînt notate ambele psibilităţi: „din franceză şi din engleza americană". La fel, situaţia semantică aluitranzistor este foarte clară în română; cuvîntul are două sensuri: "dispozitiv cu semiconductori" °i "aparat de radio portativ". Cu prima semnificaţie, cuvîntul a apărut mai întîi în engleza americană, dar în franceză a căpătat °i a doua accepţie, păstrînd în acela°i timp °i primul sens. În română, diferenţierea semantică °i etimologică este pusă în evidenţă prin accentuarea diferită (nesemnalată în DN): tranzistor, în limbaj tehnic (pronunţie încetăţenită în anii '50, ca în engleză) °i tranzistor, în limba comună (atestată în 1962 în DMC). În acest tip de cazuri va trebui, de asemenea, să fie datată apariţia semnificaţiilor °i a conotaţiilor noi.
Cîteodată ordinea cuvintelor din elementele compuse poate să indice o anume preferinţă etimologică: lentile de contact provine cu siguranţă din fr. lentilles de contact, iar nu din engleză, ipoteză justificată de ordinea cuvintelor °i, în subsidiar, de forma românească lentile (care nu ar putea fi explicată prin engl. lens).
Convergenţele morfo-semantice constituie un criteriu care ne permite să determinăm originea engleză a unui cuvînt, de exemplu, prezenţa desinenţei -ing (v. Luiza Seche, PN, 2, 1974, p. 43-51). În această situaţie, dată fiind °i semnificaţia lor, caracterul englezesc al următorilor termeni este evident: antidoping, antidumping, camping, carting, doping, happening, jog-ging, kidnapping, iachting, marketing, parking, sparring (partner), stripping, standing, traveling (chiar dacă apar cu formă identică în franceză; de exemplu, jogging "plimbare" este înregistrat la Proust: el vorbe°te despre Odette care face jogging în Bois de Boulogne, la începutul secolului XX, de°i DMC nu-l înregistrează pe jogging decît foarte tîrziu - 1978!).
Un alt indiciu este un anumit tip de abreviere-formaţie lexicală. De exemplu, cuvîntul din limbajul economic stagflaţie provine din anglo-ameri-canul stagfation sau din fr. stagfation? Dacă am ţine seamă numai de criteriul primei atestări, care ne arată că în franceză prima înregistrare datează din 1960 (DMC), pe cînd în engleză o asemenea atestare nu apare înainte de 1971 (BD), am putea considera (ceea ce ar fi o eroare) că este vorba de o vocabulă de origine franceză; în realitate, termenul a fost creat în engleză plecîndu-se de la abrevierea stag(nation) + (in)flation. Cu toate acestea, trebuie menţionat că dicţionarele franceze DMC °i DMN declară termenul ca fiind un „americanism". Un caz analog: cuvîntul pulsar (neînglobat în PR °i DMN); chiar dacă a fost înregistrat în 1960 în DMC, ortografiat în acela°i fel (dar cu un exemplu datînd din 1972!), °i în BD în 1969 (ca, de altfel, °i în română!), cuvîntul este de origine engleză °i provine din abrevierea puls(ating radio source) + (quas)ar. Mai mult decît atît, nu trebuie uitat că primii pulsari au fost descoperiţi în 1967, la Cambridge. Prin urmare, prioritatea acestor două noţiuni în lumea anglo-americană este determinantă pentru stabilirea etimologiei cuvintelor care le denumesc,
CONSIDERAM ASUPRA ETIMOLOGIEI NEOLOGISMELOR DIN ROMÂNĂ
249
ţinîndu-se seama, totodată, de tipul de formare prin „contragerea" silabelor extreme ale unui cuvînt compus.
Din punct de vedere extralingvistic, e bine să se ia în considerare condiţiile socio-economico-culturale. ai aceasta pentru că memoria prezentului reţine cu mare exactitate împrejurările în care s-au format în interiorul unei limbi anumite cuvinte sau influenţele care au adus, °i uneori chiar au impus, elementele lexicale provenind din alte idiomuri. Nu se poate face etimologie bună dacă, în măsura posibilităţilor, nu se ţine seama de factori externi referitori la condiţiile de viaţă din cutare sau cutare ţară, la împrejurări concrete, la anumite invenţii °i la priorităţile de producere a unor obiecte.
Un criteriu extralingvistic de mare interes este oferit de sursa de informaţie pe care o constituie contextul sau referinţele la originea unui procedeu, a unui produs, a unei invenţii. În legătură cu substantivul microelectronică (v. C. Păun, LR, 2, 1984) care există °i în franceză °i în engleză, s-ar putea na°te întrebarea dacă în română cuvîntul are: 1) origine unică (franceză sau engleză) sau 2) etimologie multiplă. Pentru o bună înţelegere, trebuie amintit că această ramură a °tiinţei s-a dezvoltat în Statele Unite, la începutul anilor '60 °i că primele lucrări de microelectronică apar în engleză în 1962 °i 1963. Una dintre primele cărţi pe această temă scrise de E. Keonjian (1963) a fost tradusă în 1966 în limba română, ceea ce reprezintă un argument decisiv pentru a susţine că termenul a putut fi introdus în română din engleză, prin intermediul cărţii amintite (în versiunea originală sau în traducerea românească). În acel moment franceza exprima acela°i concept prin perifraza electronique moleculaire, iar noul cuvînt a fost folosit destul de tîrziu; abia în 1969 o carte apărută în colecţia „Que sais-je?" este intitulată Microelectronique.
Cuvintele din domeniul modei au o cu totul altă soartă! Aspectul fonetic identic în engleză °i în franceză este în°elător. Aceste cuvinte trebuie considerate franceze, căci ele au fost răspîndite prin intermediul modei franceze: maxi (PR 1966, BD 1968), mini (PR 1965, BD 1968), mono(kini) (DMN 1964, BD 1965) °i bikini (PR 1947), sahariană (PR 1949). Mai ciudat este numele lui Alain Delon devenit în română substantiv comun care desemnează "un tip de haină din blană de oaie întoarsă". Pentru stabilirea acestor etimologii, de mare ajutor sînt primele atestări din franceză.
Se °tie că substantivul antimemorii a fost introdus °i răspîndit datorită titlului faimoasei cărţi a lui A. Malraux Antimemoires, apărute în 1967; este deci vorba de un termen de origine franceză. Cuvîntul există °i în engleză sub forma neadaptată antimemoir (francezului memoire îi corespunde englezescul memory), atestată în 1968 (BD). În română, termenul a fost înregistrat în acela°i an ca în franceză (1967); ca °i în cazul conceptului antiroman - termen aparţinînd criticii literare franceze, fapt întărit de atestarea cuvîntului în franceză cu nouăsprezece ani înaintea termenului englezesc echivalent (DMN 1949, BD 1968). Cu toate acestea, trebuie să aducem aici o rectificare în ce prive°te data din dicţionarul francez: DMN ar
250
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
fi trebuit să antedateze (cu doi ani), căci termenul apare pentru prima dată în prefaţa lui J.P. Sartre (este creaţia lui, de altfel) la Portrait d'un inconnu de Nathalie Sarraute, publicată în 1947.
Trebuie examinat cu mai multă atenţie criteriul anteriorităţii primei atestări. Este o dovadă fundamentală, chiar dacă nu toate datările cunoscute prezintă garanţia necesară. În baza acestui criteriu, se poate constata originea franceză a cuvintelor: biodegradabil (DMN 1966, BD 1968),
bionică (PR 1958, BD 1966), cine-verite (DMN 1964, BD 1968), geostaţionar (PR 1966, BD 1968), interferon (PR 1952, BD 1969), magnetosferă (DMN
1966, BD 1967), polemologie (DMN 1949, BD 1968) etc. etc., deoarece data primei atestări este întotdeauna în favoarea limbii franceze.
În stabilirea unei etimologii corecte, o problemă deosebită o pun cuvintele în cazul cărora există un decalaj de date, datarea în română prece-dînd-o cu cîţiva ani pe cea din franceză.
Diferenţele pot fi de la zece la doi ani: antiteatru DCR 1960, DMN 1965,
antiartă DCR 1959, DMN 1969, antitusiv DCR 1961, PR 1970, circumlunar
DCR 1963, DMN 1966, fototelegrafic DCR 1964, DMN 1968, inimă-plămîn
artificial DCR 1961, DMN 1968, om-orchestră DCR 1961, PR 1964, sau sînt de numai un an: modernitate DCR 1967, DMN 1968, lactoduc DCR 1965,
DMN 1966, cuvînt-cheie DCR 1967, DMN 1968. În toate aceste cazuri, dificultatea constă în interpretarea respectivelor cuvinte fie ca împrumuturi, fie ca formaţii române°ti (paralele cu cele străine). Pot fi considerate creaţii române°ti antitusiv, modernitate sau cuvînt-cheie (în legătură cu acest ultim termen, trebuie menţionat că el circula la mijlocul anilor '50). În franceză, mot-clef a fost pentru prima dată folosit, pînă la proba contrară, de G. Matore în cartea La methode en lexicologie, Paris, 1953. Dar nu se poate afirma acela°i lucru despre antiteatru sau antiartă, noţiuni născute în mediul cultural francez; de asemenea, este foarte greu de admis originea română a unor cuvinte din terminologia medicală, precum inimă (cord) plămîn artificial (în franceză coeur-poumon artifciel), sau a termenului compus om-orchestră, chiar dacă, înaintea celui de-al doilea război mondial, exista în română o formaţie similară, om-sandwici
Trebuie subliniat, din nou, că datările au întotdeauna o valoare relativă, strict orientativă: este foarte probabil ca în franceză °i în engleză, ca să nu mai vorbim de română, să nu se fi găsit încă anul real al primei datări. Un singur exemplu este edificator pentru a demonstra caracterul relativ al anumitor datări înscrise în dicţionare preocupate îndeosebi de acest aspect. În DMN cuvîntul antipiece este datat 1958, dar celebra Cîntăreaţă cheală a scriitorului francez de origine română E. Ionesco, scrisă în 1948 °i publicată în 1953, purta deja această denumire în subtitlu. E limpede, în acest caz, că trebuie corectată cu zece ani data primei atestări din DMN. De asemenea, este evident că toate indicaţiile din DCR nu corespund exact primelor datări, dar că s-a încercat un prim pas în această direcţie a atestărilor.
CONSIDERAŢII ASUPRA ETIMOLOGIEI NEOLOGISMELOR DIN ROMÂNĂ
251
Nu putem decît să fim de acord cu faptul că o bună etimologie nu se poate baza decît pe două categorii de criterii: analiza lingvistică internă, confirmată de date externe, °i cunoa°terea istoriei „obiectului".
O categorie aparte, din punct de vedere etimologic, o constituie cuvintele pe care trebuie să le considerăm ca avînd originea x (care poate fi franceză, engleză etc.) fără a cunoa°te etimologia exactă (pentru că nu este încă înregistrată în dicţionarele limbilor respective).
În această situaţie se află cuvintele care, conform indicaţiilor furnizate de context, aparţin unei anumite zone lingvistice. În acest caz vorbim de „xenisme", cum le numea L. Guilbert, La creativite lexicale, 1975, p. 93. Astfel, se referă la realităţi franceze cuvinte ca bipark "dispozitiv pentru parcarea unul peste celălalt a două vehicule", scopochrome "procedeu francez prin care filmele vechi în alb negru pot fi proiectate ca producţii în culori" etc. Alţi termeni de acest tip aparţin universului limbilor germanice: sirecard, histoacril, syspurderm sînt de origine germană, attosecundă, hi-dropter, magnetoplan, metanobacterie etc., de origine anglo-americană. Aceste cuvinte aparţin domeniului °tiinţei °i tehnicii °i toate denumesc inovaţii recente. Termenii respectivi nu au intrat încă în dicţionare de°i au o oarecare răspîndire dincolo de teritoriul lingvistic de origine.
În toate aceste cazuri fără etimologie trebuie dată totu°i o indicaţie etimologică convenţională; se poate nota, de exemplu, [cuv. fr.], [cuv. engl.], după cum s-a procedat în DCR.
De asemenea, nu trebuie uitat că numeroase neologisme au origine internă. A°adar, nu sînt împrumuturi, a°a cum le consideră uneori anumite dicţionare. Astfel, numeroase formaţiuni cu prefixoidul micro- sînt de origine engleză (microelement, micromodul, microminiaturizare etc.), dar alte cuvinte construite în acela°i fel au fost create în română: microbrigadă, microagent (de circulaţie), microagenţie de voiaj, microcomplex (alimentar), microcoope-rativă agricolă; fără nici o îndoială, acest tip de termeni tehnici exprimă realităţi specific române°ti din ultimele decenii.
Numeroase formaţii recente au o situaţie similară: este cazul cuvintelor compuse plecind de la femeie ca prim element: femeie-agronom, femeie-com-pozitor, femeie-forjor, femeie-sudor. E drept că unele din aceste formaţii au un echivalent francez (de exemplu, femeie-autor DCR 1970 - femme-auteur
DMN 1966, femeie-cineast DCR 1974 - femme-cineaste DMN 1967, femeie-in-giner DCR 1974 - femme-ingenieur DMN 1967) care probabil că a servit de model. Se poate deci presupune existenţa unui model extern pentru una, două, n formaţii, dar după ce sistemul a fost „asimilat", procedeul se extinde, iar noile creaţii nu au nimic de-a face cu un alt idiom. Limba română, extrem de permeabilă (reputatul romanist °i romanist Alf Lombard, Latinets oden i oster, Filologiskt arkiv, 12, Lund, 1967, p. 17, o consideră „ospitalieră"), î°i manifestă astfel forţa creativă nelimitată.
Drept încheiere, doar o constatare: în stabilirea etimologiei corecte a unui cuvânt recent, efortul cercetătorului este cel puţin egal cu al celui care se dedică elucidării etimologiei unui cuvînt vechi, ie°it din uz sau chiar
252
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
dispărut din limbă. ai aceasta, în principal, datorită faptului că azi dispunem de mari posibilităţi de comunicare: mai întîi, contactele directe cu persoane care au altă limbă maternă decît româna, apoi, toate legăturile °i mijloacele de informare, în primul rind presa, care poate să „dateze" evenimentul lingvistic.
Dacă am insistat, poate prea mult, asupra a ceea ce lingvistul Ladislau Gâldi numea „vînarea primelor atestări", este din dorinţa de a suplini o lacună a studiilor române°ti, în care nu a existat o preocupare constantă pentru cercetări de acest tip, °i din convingerea că, depistînd primele atestări, sîntem în posesia unui „nod" în cunoa°terea cuvîntului (P. Imbs, Au seuil de la lexicographie, în „Cahiers de lexicologie", 2, 1960, p. 7-8), care permite găsirea unei etimologii exacte. Stabilirea unei etimologii este o adevărată anamneză a cuvîntului, punctul de plecare °i de sosire al oricărei istorii a limbilor °i culturilor pe care idiomurile le exprimă °i le vehiculează.
Trovatori, canzoni di gesta. Storia delle idee ed altro, L.F.R. 7, Bologna, 1990 - traducere din limba franceză
CONSIDERAM ETIMOLOGICE
253
CONSIDERAŢII ETIMOLOGICE Pornind de la Dicţionarul de cuvinte călătoare de Al. Graur
Se °tie că limbile împrumută, prin diferite filiere, cuvinte deja împrumutate din alte limbi. Acest adevăr simplu pentru istoria limbilor î°i găse°te expresia, de obicei, în acele dicţionare etimologice care indică atît originea imediată a termenilor discutaţi, cit °i sursa anterioară sau originară a lor. Trebuie spus însă că, cu prea puţine excepţii, dicţionarele limbii române nu s-au arătat interesate de originea îndepărtată a cuvintelor. Mai puţin concentrate asupra vieţii precedente a termenilor, dicţionarele noastre etimologice (de ex. CDDE) au menţionat mai curind limbile care au împrumutat la rindul lor din limba română, deci s-a cercetat viaţa ulterioară a unor cuvinte.
Sînt totu°i cîţiva lingvi°ti români care, pasionaţi în special de istoria cuvintelor, au indicat în lucrările lor primele surse ale termenilor discutaţi. Se poate astfel cita L. aăineanu care în I.O., examinînd cuvintele de origine orientală în romană, le-a urmărit pină la sursele cele mai îndepărtate.
Printre lingv°tii de azi un loc aparte din acest punct de vedere îl are Al. Graur, care se ocupă de multă vreme de trecerea cuvintelor dintr-o limbă în alta (v. de ex., PLG VII, 1974, p. 95-97). Un rezultat al explorărilor sale etimologice este Dicţionarul de cuvinte călătoare (I978) (DCC), primul de acest gen în literatura română de specialitate. Chiar dacă noţiunea de cuvinte călătoare în sine este mai veche (de ex., dintre lingvi°tii români poate fi întîlnită la S. Pu°cariu, LR I, 1940, p. 209), lui Al. Graur îi revine meritul de a fi strîns între coperţile unui dicţionar nu mai puţin de 1335 de astfel de cuvinte. Urmărirea drumului parcurs de un cuvînt pînă a fi încorporat in limba română explică de altfel denumirea dicţionarului care, la prima vedere, face o u°oară impresie de ambiguitate, deoarece călătoria se putea referi °i la „deplasarea" unor cuvinte în interiorul limbii române, de la o regiune la alta, de la un stil la altul etc. sau - de ce nu? - din limba română în alte limbi, în primul rînd în limbile limitrofe etc. Consultarea dicţionarului însă risipe°te orice dubiu, demonstrînd că Al. Graur a urmărit
254
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
istoria anterioară a cuvintelor care au intrat, la un moment dat, în lexicul limbii române. Astfel, se discută aici (a°a cum am arătat mai pe larg în recenzia pe care am consacrat-o acestui volum în LR 1/1981, p. 90-94) o serie de cuvinte a căror traiectorie, pînă a ajunge în limba română, este scurtă (de ex. crai, geam), altele care parcurg un itinerar ceva mai lung °i mai ocolit (de ex. guler, stambă), altele care au un drum extrem de lung (de ex. poncio, ananas etc.) sau care au la bază nume proprii de persoane sau de ora°e existente în zone foarte depărtate (de ex. bluză, bujie, lazaret).
Acordînd o atenţie deosebită „traseelor" urmate de cuvinte, Al. Graur se opre°te îndelung asupra acelor termeni care, pornind de la un etimon comun, au mai multe reflexe în limba română, venite prin filiere diferite (de ex.delaar. qatfa - catifea °i cataf;delaar. mahazan - magazie °i magazin etc.).
Urmărind originea termenilor discutaţi pînă la izvoarele prime, Al. Graur oferă o serie de elemente în plus faţă de cele existente in alte dicţionare etimologice ale altor limbi. Astfel, autorul stabile°te originea mai îndepărtată în timp a cuvîntului albastru care, dacă în VEI este dus pînă în greacă, în DCC este indicat ca provenind din egipt, a-la-baste; Slawski în SE consideră că pol. bryczka are, la origine, it. biroccio (baroccio), dar pentru a explica rom. brişcă - provenit direct din ucr. °i rus. bricka, Al. Graur arată că termenul it. citat provine, la rîndul lui, din lat. birota "cu două roţi". În NDE, pentru explicarea fr. macabre, se presupune apropierea de rădăcina arabo-ebraică qbr "îngropat, înmormîntat", în timp ce Al. Graur derivă rom. macabru din ar. maqbara "mormint, cimitir" (din ma- prefix local °i qabr "groapă" cu pl. maqabir).
Alteori însă informaţiile din alte dicţionare ar putea fi luate în consideraţie pentru unele explicaţii. Damigeană în DCC este explicat prin pers. Damagăn, nume de ora° trecut in italiană, dar în VEI °i în Migliorini, Duro, PE, damigeana este considerat de origine fr. (dame jeanne, Jeanne, nume de femeie aplicat la un vas ca în Christine "grande bottiglia di creta", sau Jacqueline "cruche de gre° â longue ventre, en usage dans le nord"); la rîndul său, cuvintul fr. este derivat în NDE din prov. mod. demajano, poate din demege "jumătate" (din engl. demi-John) prin etimologie populară.
In DCC pagodă este socotit că este împrumutat din port. pagoda explicat prin prakr. bhagodi "divin", care provine din pers. butkădă (din but "idol" °i kădă "casă"), lanţ etimologic extrem de convingător: în NDE acela°i cuvînt, pagodă, este explicat prin port. pagoda care ar proveni „d un moţ remontant probablement au sanscrit bhagavat «saint, divin»"; la fel, pentru junglă, în DCC se porne°te de la skr. jangala "pustiu", în timp ce în NDE se pleacă de la hindi jangal "stepă".
Următoarele două cuvinte considerate în DCC a fi de origine ultimă latină apar în Ernout-Meillet, Dict. etym. ca avînd o provenienţă mai îndepărtată: castrum (castro) este apropiat de skr. castrăm "instrument tran-chant" °i gubemare "emprunt technique de la nautique, ancien et latinise, au gr." (v. guverna).
CONSIDERAŢII ETIMOLOGICE
255
Pentru explicarea lui -n din rabin credem că este necesar să ne adresăm pluralului aram. rabbin a°a cum indică FEW sau DE4 sau DEF, care explică formele germ. Rabbiner °i pol. rabin, acesta din urmă sursa directă a cuvîntului din română.
Pentru canoe, DCC ne trimite la o formă amerind. ukuni "trunchi de arbore"; în L.I. 24 se întîlne°te însă în forma amerind. canoa "embarcacion de remos" (ambarcaţie cu vîsle), deci o formă mai apropiată. Aceea°i L.I.,p. 39, permite să se dea o informaţie mai precisă la ţigară < germ. Zigarre <fr. cigare <sp. cigarro „împrumutat nu se °tie de unde" (DCC s.v. °i în Corominas „origen incierto"), o dată ce în amerind. este atestată o formă identică cu cea din sp. cu semnificaţia „rollo de hojas de tabaco que se fuma" (în Garcîa de Diego, sp. cigarro <maya sgar,v.°i FEW 20, 85 a, b). În DEF fr. cigare se explică din sp. cigarro „probablement emprunte au maya Zicar «fumer»".
Considerăm că de°i dicţionarul discutat cuprinde un număr mare de cuvinte, el s-ar fi putut îmbogăţi °i cu altele care, pînă a ajunge în limba română, au străbătut spaţiile °i timpurile. Este vorba în primul rînd de cuvinte vechi în române°te, de pildă: colindă < sl.s. koleda <lat. calendae (Rosetti, ILR, p. 305), Crăciun < sl.s. kracun <lat.creationem (Al. Rosetti, loc cit.), troian < sl.s. Trojan <lat. Traianus (ibidem), Rusalii < sl.s. rusalija <lat. Rosalie (ibid.), mascără (reg.) "batjocură" < scr. măskara, maskăra <tc. maskara (Gămulescu, Elem. sîrb., p. 153), chilim "scoarţă pe pereţi" < scr. cilim <tc. kilim (Gămulescu, Elem. sîrb., p. 110), şorţ < pol. szorc < germ. Schurtze (Graur, Ev.,p.28).
Două categorii speciale atrag atenţia îndeosebi prin marele lor număr: a) elenismele care circulau pe o arie foarte întinsă °i care s-au încetăţenit în limba latină, de unde au trecut în română (v. Mihăescu, Infl. gr.,p. 184-185) de tipul blestema, boteza etc. °i b) cuvintele bizantine mijlocite de slavi de tipul acatist, amin, arhiereu, castan, pir, cămilă etc. (op. cit., p. 126, 186-187). Este vorba în acest caz în special de termeni ecleziastici pentru că în secolul al XIII-lea - al XIV-lea s-a dezvoltat ierarhia bisericească modelată după Bizanţ, de cele mai multe ori prin intermediul slavilor de la miazăzi (op. cit., p. 187).
Nu trebuie trecute cu vederea nici unele neologisme, de ex. NDE, bazilică < gr. basilike "(portic) regal" > lat. basilica >fr. basilique; bungalow< engl., fr. bungalow <hindi banglo; dermă <fr. derme < gr. derma "piele".
Cele discutate mai înainte nu repezintă decît o serie de reflecţii pe marginea DCC, dar acesta nu dă prilej numai la meditaţii de natură etimologică, ci constituie °i un îndemn la cercetarea unor aspecte ale limbii române mai puţin cunoscute, dintre care ne vom opri la unul singur. Astfel, considerăm că o mare calitate a DCC este că acesta scoate în relief împrejurarea că româna a împrumutat cuvinte care provin la origine din latină prin intermediul a nu mai puţin de 13 limbi ca stadiu final (pentru că ele trec printr-un număr °i mai mare de limbi).
256
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
În această situaţie în DCC am întîlnit - dacă am numărat corect - 162 de termeni, ceea ce reprezintă un procent de peste 12% din totalul cuvintelor inserate în dicţionar; ele provin fie din limbi vecine, fie, cele mai multe, din limbi mai îndepărtate. Pentru interesul deosebit pe care îl prezintă pentru istoria vocabularului românesc am alcătuit liste pe limbi, în ordinea descrescîndă a numărului de cuvinte parvenite din ultima sursă. Menţionăm că indicăm, indiferent de limbile intermediare, în ordine: 1) termenul din română, 2) originalul latin °i 3) cuvîntul din limba din care s-a preluat împrumutul.
În fruntea limbilor „filieră" stă franceza cu 56 de termeni: alcazar - castrum - alcazar bac - baca - bac bazin - bacca - bassin bielă - ventus - bielle bolero - bulla - bolero buglă - bos - bugle buletin - bulla - bulletin caramel - canna melis - caramel carpetă - carpere - carpette chintal - centenarius - quintal chipiu - cappa - kepi cobră - colubra - cobra comodor - commando - commodore contor - computare - compteur corsar - currere - corsaire ebonită - ebennius - ebonite fetis - facticius - fetiche guverna - gubernare - gouverner impedanţă - impedire - impedance jalon - galire - jalon joker - iocari - joker juriu - iurari - jury miniu - minium - minium mol - moles - mole mus - mustus - mousse nivel - libra - niveler pastilă - panis - pastille pechblendă - pix - pechblende piesă* - pettio - piece ponei - pullus - poney punci - puctioi - punch raliu - ligare - rallye reporter - portare - reporter revolver - volvere - revolver
CONSIDERAŢII ETIMOLOGICE
257
rigolă - regere - rigole
roz - rosa - rose
scamator - squamo - escamoteur
set - sequor - set
soclu - soccus - socle
sport - portare - sport
standard - stendere - standard
stress - stringere - stress
şalanj - calumnia - challange
şanjant - cambiare - changeant
tender - tendere - tender
toast - torrere - toast
transă - transire - transe
transept - *transaeptum - transept
travling - tripalium - travelling
troleu - trahere - trolley
truc - trudere - truc
trufă - tuber - truffe
tunică - tunica - tunique
umor - humor - humour
vanilie - vagine - vanille
violet - viola - violet
Din germană ca sursă ultimă, româna a împrumutat 21 de cuvinte, la origine latine:
alaun - alumen - Alaun
apricoasă, apricoza - (persica) precocia - Aprikose cartof - terrae tuber - Kartoffel clavir - clavis - Klavier fain - finis - fein firmă - firma - Firma lanţetă - lances - Lanzette panel - pannus - Paneel păsui - passus - passen pepită - pepe - Pepita plombă - plumbum - Plombe porţelan - proca - Porzellan rabat - battere - Rabatt rezolit - salire - Risalit rolă - rota - Rolle şablon - scandere - Schablone şpagat - *spagum - Spagat stanţă - stantia - Stanze tanti - amita - Tante taster - tangere - Taster ţignal - secare - Signal
258
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Din rusă s-au împrumutat 19 cuvinte, la origine latine:
arenda - reddere - arenda
brişcă - birota - bricka
cantoră - computare - kontora
cavaler - caballus - kavaler
cavalerie - caballus - kavalerija
cazarmă - quattuor - kazarma
cvartir - quartus - kvartir
duş - ductio - duş
găluşcă - galla - galuşka
gubernie - guvernare - gubernija
infanterie - infans - infanterija
plus - pilus - plius
polată - palatium - polata
recrut - crescere - rekrut
redută - ducere - redut
şapcă - cappa - şapka
tuş - *toccare - tuş
vagmistru - magister - vahmister.
Acela°i număr de cuvinte de origine latină (19) s-a împrumutat din maghiară:
agriş - *agrestus - egreş almar - arma - almarium chiblă - cupella - kobb'l cortel - quartus - kvărtely cotlon - catinus - katlan florin, forint - florinus - forint guler - colum - galler husar - cursarius - huszăr jeler - solidus - zseller larmă - arma - lărma marfă - mercatus - marha meşter - magister - mester muştar - mustum - mustăr mustra - monstrare - mustra pipă - *pipa - pipa pont - punctum - pont sicriu - scrinium - szekreny şindrilă - scindere - sindel spaiz - expensa - spăjz
Din ngr. s-au împrumutat nouă cuvinte de origine latină: bezea - basiare - bezes capelă - cappa - kapello cofeturi - confectum - kofeta fustă - fosatum - fusta, fustanella
CONSIDERAŢII ETIMOLOGICE
259
lustru - *lustrum - lustro reţetă - capere - retseta salată - sel - salata scufie - cofi - skufa vapor - vapor - vapori.
Din polonă s-au împrumutat opt cuvinte de sursă latină:
castron - callia - kastrol
clapon - capo - klapon
erhă - hircus - jercha
gros - grossus - grosz
marchitan - mercatus - markietan
milă - milia - mila
ofiţer - officium - oficer
schijă - pendere - spiza.
Din turcă s-au împrumutat °apte termeni care provin, la origine, din latină:
caşcaval - caseus - kaskaval cîntar - centenarium - kantar comitagiu - comitto - komita covată - cupa - kovata mofluz - follis - muflus oca - uncia - okka palancă - planca - palanka.
Tot °apte cuvinte cu sursă primă latina au fost împrumutate ca neologisme din limba engleză:
closet - claudere - closet
dispecer - impedicare - dispatch, derivat dispatcher
gin - iuniperus - gin
manager - manus - manager
parking - parricus "ţarc" - parking
porridge - potus - porridge
seif- selus - safe.
Din ucraineană s-au împrumutat cinci termeni de origine latină:
balercă - *barriculus - barylka
balie - baiulus - baliia
butelcă - buttis - butelka
cuhnie - coquina - kuchniia
iarmaroc - mercatus - iarmarok.
Din v. sl. patru cuvinte:
chilia - cella - keliia
cîrje - crux - krizi
lighioană - legio - legeon
precupeţ - caupo - prikupet.
Din scr. trei termeni:
boltă - *volvita - bolta
260
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
cofa - cupa - kofa ţiglă - teglum - cigla.
Tot trei cuvinte au parvenit în limba română ca neologisme de origine italiană:
campion - campus - campione drapel - drappus - drapello stindard - extendere - stendardo.
În fine, prin bulgară a pătruns un cuvînt de origine latină: faclă - fecula - fekla
Aceste elemente pledează, credem, în favoarea unei propuneri pe care dorim să o facem pentru dicţionarul etimologic al limbii române. ai anume, dacă sîntem de acord să se dea în general etimologia imediată a cuvintelor, considerăm că ar trebui făcută o excepţie pentru cuvinte precum cele enumerate înainte, toate cu origine îndepărtată latină. Evident, cuno°tinţele noastre despre rădăcinile latine ale cuvintelor din vocabularul limbii române se lărgesc dacă avem în vedere datele cuprinse în DCC despre termeni precum cei de mai sus, fără a mai aminti de cuvintele care au trecut -printre altele - ca faze intermediare, prin latină, de tipul gazetă < pers. lat. fr., lac < skr. lat. germ., sirop < ar. lat. fr., şpaclu < gr. lat. germ. etc. ai dacă, în Dicţionarul etimologic al limbii ruse (red. principal N.M. aanskii, vol. I, 1963 °.u.) la galuşka apare nu numai etimonul direct (ucr. gal),ci°i etimonul îndepărtat (lat galla), cu atît mai mult considerăm că, într-un dicţionar etimologic al unei limbi romanice, prezenţa etimonului lat. îndepărtat este îndreptăţită.
În final, credem că se poate insista asupra unei alte propuneri pe care am avansat-o °i în recenzia sus-amintită făcută la DCC: este vorba de indicarea pătrunderii cuvintelor române°ti în alte limbi, o inovaţie ce apare în CDDE; autorul acestei inovaţii este I.A. Candrea, cum sperăm că am reu°it să dovedim în lucrarea noastră I.A. Candrea, lingvist şi filolog (Bucu-re°ti, 1974, p. 26-29), date fiind vechile sale preocupări în acest domeniu °i care au constituit punctul de plecare a numeroase studii ulterioare destinate influenţei exercitate de limba română asupra limbilor vecine; cum pînă în momentul de faţă numărul cercetărilor din acest domeniu este ridicat, considerăm că ne aflăm în situaţia privilegiată de a putea da în dicţionarul etimologic al limbii române o serie de indicaţii privind răspîndirea anumitor cuvinte române°ti în diferite limbi, în primul rînd în limbile înconjurătoare.
În concluzie, DCC oferă un generos teren pentru reflecţii, este o inepuizabilă sursă pentru noi studii °i, nu în ultimul rînd, o etapă importantă în munca de elaborare a unui atît de necesar Dicţionar etimologic general al limbii române.
1982
SUPLIMENTE LA SUPLIMENTUL DEX
Suplimentul Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX-S), apărut la Bucure°ti în 1988, surprinde nu de puţine ori pe cel care îl consultă, fie că este cercetător, fie că face parte din publicul cititor. Mai ales dacă, înainte de utilizare, i-a citit atent „prefaţa" unde apar aceste afirmaţii: „Suplimentul pe care-l prezentăm acum publicului a devenit necesar ca urmare a dezvoltării fire°ti a vocabularului uzual - °i nu numai a acestuia - în perioada dintre 1975, data de apariţie a Dicţionarului explicativ al limbii române,°i 1985-1986, data ultimelor înregistrări de cuvinte în Supliment".aimai departe: „Cei ce folosesc dicţionarele sînt pu°i în curent cu noutăţile apărute în vocabular" sau „primirea pe care publicul o va face noutăţilor propuse aici". „Sperăm ca eforturile autorilor de a-i oferi /publicului/ atît o imagine a îmbogăţirii recente a vocabularului uzual al limbii române cît °i o serie de informaţii utile va găsi întreaga înţelegere °i va prilejui tuturor un sentiment de satisfacţie faţă de dezvoltarea limbii naţionale". Care este elementul comun al acestor fraze din „prefaţă"? Peste tot ideea „noutăţii" în vocabular prezentă sau prin acest cuvînt-cheie folosit de două ori sau prin formulări precum „dezvoltarea firească a vocabularului" sau „îmbogăţirea recentă a vocabularului"; în plus, o foarte importantă precizare de timp exprimată prin două date-limită, 1975 °i 1985-1986, cînd s-au făcut „ultimele înregistrări de cuvinte în Supliment".
În „prefaţă" se indică °i numărul de cuvinte °i de sensuri noi cuprinse în Supliment: peste 11.000, o cifră impresionantă, mai ales comparată cu totalitatea termenilor înregistraţi în DEX - 56.568. Dar sînt toate „noutăţi" a°a cum pare a ne indica „prefaţa"? Parcurgerea a numai 40 de pagini din cele 198 ale Suplimentului ne pune, de fapt, în faţa multor:
- cuvinte ale limbii comune care numai „noutăţi" nu sînt: agăţat, aprozar, căpşunică, cefere, cotrobăit, cetăţeancă, chiloţel (socotit a proveni din chilot, numai că cine ar căuta cuvîntul amintit în DEXnu-l va găsi decît sub
262
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
forma de plural chiloţi ca °i cînd acest banal obiect de vestimentaţie ar fi un pluralia tantum!), adunat, albăstrit, amăgit, astupuş, avizier, bluziţă;
- cuvinte populare: aciuiat, boscorodi, bumbuşor, căiţă;
- cuvinte familiare: abţigui, aiureală, aschimodie, cîş;
- cuvinte regionale: budă, budană, babaică;
- °i chiar... arhaisme de tipul lui cişmegiu "slujba° însărcinat în trecut cu supravegherea reţelei de ci°mele din Bucure°ti".
Pe lîngă astfel de cuvinte apar în Supliment °i o serie de neologisme, numai că unele dintre ele sînt intrate cu multă vreme înainte de 1985-1986 în limba română, precum adaptat, acumulat, agasat, calofil, completat, copyright, ceea ce observă „cu ochiul liber" orice cititor neavizat al Suplimentului.
Suplimentul mai conţine °i o serie de expresii, °i ele cîtu°i de puţin „noi", ca: „a-i apune (cuiva) steaua", a bate la maşină, a bate la ochi,(a călători) pe blat, a umple de bodgaproste, născut cu căiţă.
Mai cuprinde DEX-S °i alte cuvinte care nu vedem cum se justifică prin dezvoltarea vocabularului uzual dintre 1975 °i 1985-1986, de genul unor foarte numeroase nume de locuitori: arădean, arădeancă; alexandrinean, alexandrineancă; bihorean, bihoreancă; bistriţean, bistriţeancă; bucureştean, bucureşteancă etc. cu explicaţii identice (schimbat fiind numai numele localităţii) separat la forma feminină °i la cea masculină, care „mănîncă", fiecare în parte, 3-4 rînduri1.
Se °tie că orice dicţionar are omisiuni °i DEX-ul nu putea face excepţie de la această regulă generală; de aceea este de înţeles că în DEX-S s-au „reparat" o serie dintre aceste lipsuri. Normal ar fi fost însă ca în „prefaţă" să se fi menţionat °i această situaţie, dar, după cum am arătat, „prefaţa" se referă exclusiv la „noutăţile lexicale". Acestea, adevăratele „noutăţi" ale românei actuale, reprezentante ale realităţilor °i ale ideilor specifice epocii noastre, ar fi fost firesc să apară în primul rînd în DEX- S. Dintre termenii „absenţi" - dar care ar fi fost u°or de introdus în DEX-S, din moment ce figurează în unele dicţionare apărute după redactarea DEX-ului2, semnalăm numai cîţiva, care încep cu prima literă a alfabetului: aerobioscop, aeroduct, aerosanie, aerotren, agrienergie, alcoolscopic, alcooltest, amelie, ambuteiaj, angiomicrocinematografie, antialgic, anticancer, anticarie, antigangster, anti-lume, antimoleculă, apendicectomie, apoteotic, aracetin, arheochimie, arm-strongit, aromografie, aspartam, atomoelectric, attosecundă, augura, dintre care unii sînt bine implantaţi în limba română. Alături de ace°tia sînt °i alţi termeni recenţi care ar trebui inclu°i în Supliment nu numai pentru că se
1 Pentru economie de spaţiu, s-ar fi putut anexa o listă cu indicaţii succinte la sfîr°itul Suplimentului: cele două forme după gen °i, în paranteză, numele localităţii respective, deci brăilean, brăileancă (Brăila), procedeu utilizat de ex. în ediţiile recente din Le Petit Robert; alte dicţionare, de pildă Il Nuovo Zingarelli (1990), sînt °i mai concise, menţionînd exclusiv numele localităţii °i forma masculină a locuitorului ei.
2DN3,DCR.
SUPLIMENTE LA SUPLIMENTUL DEX
263
află cel puţin în unul dintre cele două dicţionare citate mai sus, dar °i pentru că au o legătură directă cu realităţile din ţara noastră: avionul special aerotaxi s-a construit în România în anii 70 în cooperare cu firma Britten Norman Bemridge din Marea Britanie (o °tire de dată recentă ne informează că acum aerotaxiurile - termenul a rămas, deci, actual! - se importă din Statele Unite, vezi Rom. lib. din 10.XI.1992, p. 2); tot în anii 70 exista la TV o emisiune de °tiinţă agricolă denumită agroenciclopedie; hainele de blană întoarsă cunoscute sub numele de Alain Delon erau confecţionate în anii 70- 80 în ţară, astrocluburile, cluburile unde se studiau fenomenele astronomice, erau răspîndite prin toate judeţele în aceia°i ani '70, iar medicamentul aslavital este clar de sorginte românească, după cum ne-o indică transparenta sa etimologie: provine de la numele creatoarei lui, doctoriţa Ana Aslan+ vital.
Toate cuvintele realmente recente menţionate mai sus aparţin exact anilor pe care i-a avut în vedere în mod special Suplimentul, dar, din motive rămase de neînţeles, ele nu °i-au găsit un loc aici...
Foarte parcimonios se văde°te Suplimentul °i în privinţa substantivelor compuse, de°i tendinţa spre formarea noilor cuvinte prin compunere este foarte răspîndită în ultima perioadă de dezvoltare a limbii române1. Iată cîteva compuse actuale, toate începînd cu litera a care considerăm că ar fi trebuit să fie introduse în Supliment: actor-cîntăreţ, actor-prezentator, acord-cadru, acumulator-auto, album-catalog (de expoziţie), analist-progra-mator, anestezie-reanimare, anestezist-reanimator, an-record, anti-antirache-tă, artist-amator, artist-fotograf.
Nici unele sintagme proprii perioadei actuale nu au fost înglobate în DEX-S de°i figurează în dicţionarele de neologisme amintite: filtru total, gol negru, şarpe monetar, de excepţie nu sînt suficient de „împămîntenite" în lexicul uzual sau în cel tehnico-°tiinţific pentru a beneficia de o „intrare" în Supliment?
Concluzia este, credem, una singură: pentru a ţine pasul cu extraordinara înnoire lexicală actuală ar trebui ca Suplimentul să apară cu regularitate, la un an, maximum doi. Evident că în lista de cuvinte a viitoarelor Suplimente vor fi cuprinse, pe lîngă „noutăţi" °i altfel de termeni răma°i în afară în ediţiile precedente, dar aceia, cu trecerea timpului, vor fi din ce în ce mai puţini2.
Iar de „avalan°a" de neologisme, corespunzătoare exploziei informaţionale, nimănui să nu-i fie teamă: limba, prin propriile-i mijloace, are forţa să separe, într-o perioadă variabilă de la caz la caz, grîul de neghină, cuvintele recente purtătoare ale unor semnificaţii importante de cele superflue. Dicţionarele - °i, alături de ele, unele dezbateri ale speciali°ilor - pot avea o mare contribuţie în modalitatea de prezentare a neologismelor.
1 Vezi capitolul consacrat compuselor noi, în acest volum.
2 Normal ar fi ca, spre a-i distinge de termenii realmente „recenţi", ceilalţi să fie tipăriţi cu un corp de literă diferit.
264
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
Îmbogăţirea vocabularului cu termeni recenţi, corect utilizaţi, poate duce într-adevăr la acea „Europă a poligloţilor", speranţa a doi renumiţi savanţi, Umberto Eco, semioticianul italian care °i-a expus ideile la College de France în toamna anului 19921, °i Claude Hagege, profesor la aceea°i înaltă instituţie franceză de învăţămînt, care le-a prezentat în volumul Le souffle de la langue2. Ar fi prea mult dacă am socoti că în Europa se poate intra °i pe calea unor dicţionare alcătuite într-o viziune nouă, cu informaţii într-adevăr „la zi", care să înfăţi°eze caracterul modern - sincronic cu Occidentul - al unui lexic românesc participant la noutăţile conceptuale actuale?
1992
1 V. interviul acordat ziarului „Le Monde" în 29.IX.1992, p. 2.
2 Ed. Odile Jacob, Paris, 1992.
ÎN LOC DE CONCLUZII Note asupra poziţiei românei printre limbile romanice
S-a scris, în repetate rînduri, despre ceea ce Sextil Puţcariu, cel dintîi, în 1920, a numit „locul" limbii române între limbile romanice. Numele lui Bartoli1 („spicccata individualitâ"), Rosetti2, Iordan3 °i, mai de curînd, Nicu-lescu4 sînt binecunoscute bibliografiei problemei. În cele ce urmează ne propunem reexaminarea acestei chestiuni. Încercînd să relevăm cîteva probleme care par a constitui particularităţile pregnante ale limbii noastre în raport cu idiomurile neolatine, considerăm că specificul românei poate fi sintetizat prin următoarele trei trăsături: izolare, întîrziere, recuperare (rapidă).
I. Izolarea: Româna, continuatoarea unică a latinităţii orientale, este singura limbă romanică într-adevăr izolată. Bartoli a arătat-o cu dreptate! Trebuie precizat însă că, în cazul românei, este vorba de o dublă izolare:
a) o izolare geografică, româna fiind o enclavă (insulă) romanică printre limbile non-latine (limbi slave, maghiara). Nici limba sardă, vorbită exclusiv pe o insulă, nu este atît de izolată ca româna: un vorbitor al sardei, ajuns pe „terra ferma" sud-europeană, se află în spaţiul lingvistic continuu romanic (italian, catalan, provensal). Româna, în mod absolut °i direct, se găse°te
1 M. Bartoli, La spiccata individualită della lingua rumena,vn Saggi di linguistica spaziale, Torino, 1945, p. 139-151.
2 Alexandru Rosetti, A propos de la „Place du roumain parmi les langues romanes",vn „Beitrăge zur romanischen Philologie", II, 1963, 2, p. 125-133.
3I.Iordan,Importanţa limbii române pentru studiile de lingvistică romanică,înActele celui de al XII-lea Congres de lingvistică şi filologie romanică, I, Bucure°ti, 1970, p.
67-76.
4 Alexandru Niculescu, Individualitatea limbii române între limbile romanice. 1. Contribuţii gramaticale, Bucure°ti, 1965; Individualitatea limbii române între limbile romanice. 2. Contribuţii socio-culturale, Bucure°ti, 1978.
266
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
separată, a°a cum s-a mai spus1, dincolo de continuum-ul romanităţii. Ceea ce reprezintă o izolare °i o excludere din lumea neolatină;
b) o izolare culturală de tot ceea ce a însemnat în trecut cultura °i civilizaţia romanică apuseană. Ignorarea completă a culturii romanice -religioase (românii fiind singurii latini ortodoc°i) °i laice - occidentale explică de ce am fost „cunoscuţi„ relativ tîrziu - în epoca modernă - în Europa ca limbă romanică °i justifică surpriza - °i incertitudinile - unor romani°ti care ignorau, pînă de curînd, latinitatea românei. Este bine să nu uităm că, bunăoară, L. Olschki afirma cu seninătate: „E difficile immaginare e indovi-nare la latinitâ di un popolo che, nelle sue tradizioni spirituali non conosce ne Virgilio, ne Seneca, nella cui cristianitâ mancano Agostino e i padri di lingua latina, che a subito, solo per tardo riflesso, i rivolgimenti dell umane-simo e che ha trovato il primo fecondo contatto coll Europa occidentale all epoca del liberalismo"2. Dubiile lui L. Olschki provin, însă, din necu-noa°terea situaţiei lingvistice reale...
Spre deosebire de izolarea geografică, izolarea culturală, din fericire, a durat numai în perioada închegării unei culturi autohtone, pînă aproximativ în sec. al XVII-lea - al XVIII-lea, o dată cu deschiderea către Apus prin călătoriile unor personalităţi române°ti istorice; un rol decisiv l-au jucat, în acest sens, de exemplu, Stolnicul Cantacuzino °i Principele Dimitrie Cante-mir, pentru a nu aminti decît doi dintre marii no°tri înainta°i care au încercat, rînd pe rînd, să restabilească legăturile cu cultura occidentală.
Care au fost consecinţele, în structura etimologică a românei, ale acestei izolări a limbii române?
O mare cantitate de împrumuturi lexicale, în special; limba română a primit un număr considerabil de termeni de origine cu precădere slavă, dar °i de alte provenienţe (maghiară, turcă, greacă). Din contactul direct cu limbile populaţiilor vecine sau cu care au avut relaţii cultural-politice, româna nu numai că s-a îmbogăţit, în general - probabil într-o măsură necunoscută celorlalte limbi romanice - dar, prin extraordinara sa permeabilitate, din această diversitate etimologică °i-a creat ceea ce s-ar putea numi o „bogăţie sinonimică" rar întîlnită. Ne-am ocupat de acest aspect, urmărind multiplicările sinonimice din Palia de la Orăştie, text din 15813.În PO, care conţine un număr de 2003 cuvinte comune - ceea ce denotă un lexic concentrat, relativ sărac - am constatat4 prezenţa a peste 200 de serii sinonimice, de la cele cu 2 termeni (în mod firesc, cele mai numeroase) pînă la o sinonimie foarte largă, de pînă la 11 cuvinte. Deci „sărăcia" lexicală amintită este compensată prin bogăţia sinonimică. Sinonimele din PO aparţin, în general, unui număr de trei grupe etimologice:
1 Dâmaso Alonso, Estudios linguisticos. Temas espanoles2.
2 Struttura spirituale e linguistica del mondo neolatino, Bari, 1953, p. 33.
3 Ed. V. Pamfil, 1968.
4V.supra,capitoluldesprePO.
ÎN LOC DE CONCLUZII
267
latina slava
adunare săbor
naşte plodi
răposa odihni
certa sfădi, pîrî
zice, spune grăi, vorbi, povesti
fiu, fecior, făt plod
mulţime, oamet, lume gloată, nărod
limbă, sămînţă rudă
vită, bunătate, făptură dobitoc, jivină, jiganie
avuţie dihanie, bogăţie, gadină
maghiara
sălăşlui
besedui
neam
marhă
Din punct de vedere sociologic, nu este lipsit de importanţă de observat că noţiunile cu cele mai multe sinonime în PO sînt cele privitoare la conceptele "fiu", "neam" °i "animal", deci care se referă la "obîr°ie" în sens larg °i la "descendenţă" în sens restrîns, precum °i la principala sursă a vieţii rural-pastorale, animalele. Cu alte cuvinte, elementele fundamentale umane, cel genetic - ascendenţa °i descendenţa - °i cel economic.
Abundenţa sinonimică a dus, în română, la o altă caracteristică, după °tiinţa noastră deloc observată pînă acum, °i anume posibilitatea exprimării în limba română în mai multe limbi: aceea°i frază poate fi formulată în termeni care au - toţi - o singură origine etimologică, de ex. exclusiv mo°tenită din latină sau exclusiv împrumutată din slavă sau maghiară sau etimologii mixte (amestecate), fiind alcătuită din cuvinte de origine latină alături de cuvinte de sursă slavă, turcă, greacă etc. Aici, însă, trebuie imediat precizat că, dată fiind structura latină a limbii române, instrumentele gramaticale sînt, în toate cazurile, de origine latină. Putem recurge, spre exemplificare, la o frază alcătuită exclusiv din cuvinte mo°tenite din latină:
Fiul meu zice să nu mă cert repede cu lumea pentru vitele noastre. Acela°i înţeles poate fi exprimat °i numai prin termeni de provenienţă slavă:
Odrasla mea îmi grăieşte să nu mă sfădesc iute cu rudele pentru dobitoacele noastre.
sau prin cuvinte de origine maghiară:
Pruncul meu beseduieşte să nu-mi muştruluiesc mintenaş neamul pentru marha noastră.
Cuvintele utilizate în cele trei fraze precedente aparţin vocabularului sec. al XVI-lea °i, în mod special, Paliei. O dată cu evoluţia în timp a limbii °i a culturii române, pătrunderea elementelor grece°ti, turce°ti °i, mai ales, romanice (latino-italo-franceze) a dezvoltat capacităţile sinonimice ale limbii noastre. Paleta sinonimiei s-a îmbogăţit cu alţi °i alţi termeni.
Iată cum s-ar putea construi fraza de mai sus, dacă trecem „pragul" primului secol de scriere în limba română °i ajungem în perioada influenţei grece°ti °i turce°ti (este adevărat, astăzi, cuvintele din acea epocă sînt mai
268 DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
puţin cunoscute, atît ca termeni propriu-zi°i, cît °i ca semantică), termeni care se combină, în mod firesc, cu vocabulele de provenienţă latină, slavă etc.:
Copilul meu pretenderiseşte să nu-mi dăscălesc peşin seminţia din pricina lighioanelor noastre.
Ajungînd în epoca noastră, este posibil să se alcătuiască o frază cu înţeles aidoma celui al frazelor anterioare, dar formată exclusiv din neologisme de sursă romanică:
Progenitura mea pledează să nu agasez instantaneu societatea din cauza animalelor noastre.
Mai firesc, însă, acela°i înţeles ca al frazei anterioare poate fi formulat prin amestecul unor cuvinte cu etimologie diferită, pentru că se °tie bine că oamenii, în momentul cînd vorbesc sau scriu, chiar dacă sînt speciali°ti, nu se gîndesc la etimologia unui termen sau a altuia:
Fiul meu îmi spune să nu mă iau la ceartă imediat cu tot neamul din pricina animalelor noastre.
Aceste posibilităţi diferite de exprimare cu ajutorul cuvintelor provenite din mai multe limbi reprezintă ceva rar °i, sub beneficiul îndoielii, poate chiar unic pentru un idiom de origine latină. Oricum, ele demonstrează capacitatea sinonimică a românei: fraza de mai sus este formată din 6 cuvinte cu sens deplin °i sensul ei s-a putut exprima de 5 ori (excludem fraza ultimă, rezultată dintr-o combinaţie de termeni deja prezenţi în celelalte 5 formulări), fără a se repeta nici unul din termeni:
1. fiu zice certa repede lume vită
2. odraslă grăi sfădi iute rudă dobitoc
3. prunc besedui        muştrului mintenaş neam marhă
4. copil pretendarisi dăscăli peşin seminţie lighioană
5. progenitură   pleda enerva      instantaneu societate animal
A doua consecinţă a imersiunii lingvistice în non-latinitate a fost -pentru română - impunerea scrierii chirilice slavone, menţinute pînă la jumătatea secolului al XIX-lea. Această „acoperire" culturală a romanităţii române°ti a dat multor cercetători falsa impresie că româna este o limbă... slavă! Nu de puţine ori, în bibliotecile din străinătate, se întîlnesc cărţi vechi române°ti, catalogate nu la limba română, ci la limbile slave, numai din cauza scrierii chirilice. „Aspectul", „forma" exprimată prin scriere induce în eroare asupra fondului! N. Cartojan1 a găsit o formulă potrivită pentru textele române°ti scrise în slavonă (Cronica lui Ştefan cel Mare, Letopiseţele de la Bistriţa, Putna etc. °i, în special, Învăţăturile lui Neagoe către fiul său Teodosie), „suflet românesc în limbă slavonă", care, aplicată la textele româ-ne°ti scrise cu caractere chirilice, poate fi modificată în „suflet românesc în
1N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, Bucure°ti, ed. 2, 1980, p. 46.
ÎN LOC DE CONCLUZII
269
alfabet chirilic". Dar româna a cunoscut, de timpuriu, °i scrierea latină, ceea ce nu se °tie sau se uită prea des. În Dacia, la curtea regilor, a fost cunoscută limba °i scrierea latină înainte de cucerirea romană, a°a cum au arătat arheologii °i, de curînd, dintre lingvi°ti, I. Fischer1. În epoca feudală, pe teritoriul ţării noastre funcţiona la Cenad (Morissenum), din 1020, prima °coală în limba latină2. Pe de altă parte, trebuie să avem în minte acele texte din sec. al XVI-lea, precum Cartea de cîntece din 1570-1573, scrisă în caractere latine cu ortografie maghiară °i Tatăl nostru din 1593, scris cu ortografie italo-polonă, care evident că nu au ie°it „ex nihilo"! O altă dovadă demnă de reţinut o constituie împrejurarea că termenii fundamentali ai culturii °i ai învăţămîntului sînt de provenienţă latină.
II. Întîrzierea. Textele scrise în române°te apar foarte tîrziu în raport cu cele scrise în principalele limbi romanice. Chiar dacă avem dovezi că, sporadic, s-a scris de timpuriu române°te, primul text mai dezvoltat cunoscut pînă în ziua de astăzi este Scrisoarea lui Neacşu, datată 1521, adică la o distanţă de 679 de ani de Serments de Strasbourg, din 842, sau de 561 de ani faţă de primul text sigur în italiană, Placito di Capua, din 960, de exemplu. Deci, s-a început să se scrie române°te, continuu, nici măcar de o jumătate de mileniu, în timp ce în principalele limbi neolatine s-a scris de mai bine de un număr dublu de ani. Dacă în române°te, în sec. al XVI-lea, de abia se traduceau principalele texte religioase, în limbile franceză °i italiană, autori binecunoscuţi produseseră sau produceau o literatură în bună parte neîntreruptă nici pînă astăzi! În aceea°i ordine de idei, trebuie menţionat că cronologia epocilor istorice este alta pentru istoria românească decît pentru cea universală. Astfel, Evul Mediu se sfîr°e°te în istoria noastră în anul... 1821, în timp ce, în lume, această perioadă se consideră încheiată în 1492... Această lipsă de coincidenţă între Apus °i Răsărit are o consecinţă °i de altă natură: semnalarea °i cercetarea documentelor române°ti aparţinînd secolului al XVI-lea nu-°i poate găsi locul în „Revue d'histoire des textes" (înainte de 1971, această revistă purta numele de „Bulletin de recherche et d'histoire des textes"), punct de întîlnire a cercetătorilor fazelor mai vechi de limbă, veniţi din orizonturi diferite, dar cu preocupări comune. Limbii române îi este interzis accesul, deoarece această revistă studiază exclusiv lucrările scrise anterior anului 1500 deci, într-o perioadă pentru care dovezile de scriere în limba română nu apar decît sporadic, cîte un cuvînt românesc în documente scrise în alte limbi (latină, slavă, maghiară); oricum, în stadiul actual al cuno°tinţelor noastre, înainte de 1521 nu poate fi vorba de texte continue în limba română. Numai limbile care au avut °ansa de a îmbrăca haina solemnă a scrisului înainte de 1500 î°i găsesc locul într-o revistă cu acest profil... De-abia începînd cu sec. al XVII-lea apar în române°te texte cu caracter istoric °i juridic °i, din secolul următor, lucrări literare °i filozofice. De altfel, sec. al XVIII-lea a însemnat un mare
1 I. Fischer, Latina dunăreană, Bucure°ti, 1985.
2 Bârsănescu, PN,p.43.
270
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
pas înainte pe calea occidentalizării romanice a limbii române. În acest secol, toate provinciile române°ti se îndreaptă spre Apus: Ţara Românească °i Moldova, prin intermediul culturii grece°ti, intră în contact cu cultura italiană °i, apoi, cu cea franceză. Transilvania se îndreaptă către latinitate °i italienitate, direct sau prin mijlocirea culturii austro-ungare. Se poate afirma că izolarea °i excluderea din romanitate ia sfîr°it o dată cu acoala Ardeleană de la finele sec. al XVIII-lea °i în cursul sec. al XIX-lea. Chiar dacă se mai menţine pînă spre 1850, scrierea chirilică este, treptat, înlocuită cu alfabetul latin. Latinitatea greco-catolicilor, influenţa italiană °i, mai tîrziu, cea franceză înlesnesc limbii române redobîndirea locului pierdut din latinitate. Aceasta a fost rapidă: dacă, în 1521, limba română este atestată în Scrisoarea lui Neacşu, după mai puţin de 350 de ani ea dăduse lumii europene pe marele poet Eminescu, „ultimul romantic" °i pregătea, pentru cultura franceză, în special, pe Eliade, pe Cioran °i pe Eugen Ionescu... Sincronizarea culturală preconizată de Eugen Lovinescu începuse să se afirme la sfîr°itul sec. al XIX-lea °i începutul celui de al XX-lea (simbolismul). Cu această racordare a culturii române°ti la valorile Europei, însoţită, în mod firesc, de mari transformări, lexicale mai ales, ajungem la cea de a treia caracteristică a limbii române amintită la început:
III. Recuperarea rapidă a timpului trecut departe de surorile sale întru latinitate. Impresionanta capacitate a românei de recuperare a întîrzierilor provocate de situaţia ei geo-istorică °i de sincronizare cu epoca actuală s-a manifestat cu precădere în domeniul vocabularului prin două modalităţi, pe care le-am urmărit îndelung °i care au devenit frecvente în ultimii 30 de ani:
a) prin adoptarea °i, de cele mai multe ori, adaptarea unei adevărate avalan°e de împrumuturi recente occidentale - faţă de care influenţa răsăriteană, rusească, de°i impusă, n-a avut decît un rol infim, °i acela de mult depă°it în ultimele trei decenii. Despre ce influenţe occidentale se poate vorbi în ultima perioadă de dezvoltare a limbii române? Într-o lucrare din 1985 °i 1986, am demonstrat, pe baza materialului cuprins în DCR,că preeminenţa noilor achiziţii ale vocabularului românesc aparţine limbii franceze, cu un procent de 19,3%. Adăugînd termenii, recent împrumutaţi, de origine italiană, spaniolă °i portugheză, se ajunge la un procent total de 21,3%; importanţa elementului romanic nou adăugat limbii române reiese din compararea cu prezenţa elementelor non-romanice: cuvintele noi de provenienţă engleză, plus cele de sursă germană °i slavă ajung de-abia la procentul de 15,9%. Deci, în procesul, în curs, de acumulare lexicală, elementele recente neolatine nu fac decît să întărească specificul latin al limbii, contribuind la accelerarea occidentalizării romanice a românei;
b) prin asimilarea °i imensa vitalitate a unor procedee moderne de formare a cuvintelor, unde noile formaţii culte cu prefixoide °i sufixoide cunosc o mare dezvoltare. Numai cîteva exemple pentru ambele categorii: dintre prefixoide sînt preferate în limba română acelea°i care apar cu
ÎN LOC DE CONCLUZII
271
precădere în limbile romanice apusene: auto-, bio-, electro-, foto-, hidro-, micro-, mini-, pseudo-, tele-, radio-. Exemplele stau la îndemîna tuturor: autotaxare, microroman, microantologie, minifustă, teleînregistrare. Dovada că acest procedeu s-a impus în limba română este că apare în cuvinte avînd un caracter ironic sau de glumă, formate, desigur, pe teren românesc, precum teleaşteaptă, microbănuială, autointerviu, teleplictisit. Dintre sufixoi-dele mai frecvente, amintim: -fon, -gramă, -naut, -duct, -crat, -metru, -gen, -man, -plast, -tecă,înformaţiica: videofon, aeroduct, fotogramă, cancerigen, astronaut, cornoplast, fibroscop. ai sufixoidele au devenit, într-un anumit fel, „indigene", o dată ce se pot crea cu ele cuvinte cu caracter popular, precum bîtocrat, brazdometru, procesoman.
Nu trebuie neglijată nici ponderea altui procedeu modern de formare a cuvintelor - sudarea directă a două rădăcini: un sufixoid adăugat unui prefixoid: radiofon, cinefilie, aeroduct, miniscaf; indiferent dacă aceste cuvinte sau altele amintite mai sus au apărut prin împrumut sau s-au alcătuit în interiorul limbii noastre, important este că procedeul a fost nu numai asimilat, ci °i imitat, devenind productiv în limba română.
Concordanţele cu limbile romanice apusene se manifestă °i într-un alt procedeu de formare a cuvintelor, °i anume în compoziţia prin apoziţie: cifră-record, ciorap-pantalon, club-bar, raid-anchetă, student-actor. De asemenea, este interesant de relevat rolul compuselor, în care se evidenţiază repetabilitatea elementului secund: factor-cheie, conflict-cheie, operă-cheie, episod-cheie, cuvînt-cheie; radio-pirat, staţie-pirat, emisiune-pirat; cinemato-graf-model, sat-model, statut-model; film-gigant, local-gigant.
În asimilarea acestor procedee se poate întrevedea modernizarea °i internaţionalizarea structurii lexicale recente, structură caracterizată pri-ntr-o mare dinamică, precum în toate limbile neolatine importante; trebuie, deci, neapărat subliniată sincronizarea cu limbile romanice occidentale prin adaptarea la actualizarea lingvistică din Apus.
Am participat de curînd (în iunie 1993) la seminarul consacrat limbilor romanice la ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE) - Sorbona - Paris. În experimentele °i discuţiile care au avut loc se apreciase că pentru cercetările comparative °i pentru învăţarea paralelă a limbilor romanice sînt suficiente limbile franceză, italiană, spaniolă °i portugheză. Introducerea limbii române în discuţiile de la EPHE se datore°te, îndeosebi, profesorului L. Renzi (Padova). Domnia sa - ca °i mine, de altfel, în conferinţa despre „Le destin du roumain parmi les langues romanes", ţinută la 26 iunie 1993 în cadrul sesiunii închinate „Limbilor romanice: comparaţii, tipologii, descrieri", unde am susţinut idei asemănătoare celor exprimate în rîndurile de faţă - a adăugat că astăzi este insuficient a se cerceta, în cadrul lingvisticii romanice, numai cele patru limbi citate mai sus, fără română, deci. Pentru a convinge pe cei de faţă, prof. Renzi a recurs la o comparaţie: a învăţa limbile romanice fără a i se acorda românei un loc adecvat este echivalent cu studierea °tiinţelor naturale, cercetîndu-se mamiferele fără cetacee, exami-nîndu-se, în schimb, trei tipuri diferite de maimuţe. Această comparaţie, ca
272
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
orice comparaţie, are limitele sale, dar, în lingvistica romanică, spaniola, portugheza °i italiana reprezintă aceea°i subclasă; franceza °i româna au o situaţie aparte. Din punct de vedere istoric, româna arată, în multe cazuri, că latina a evoluat altfel decît pe tărîmurile occidentale. Fără această limbă, ideile noastre despre dezvoltarea latinei ar fi altele din mai multe puncte de vedere, a°a că româna trebuie inclusă, în mod obligatoriu, în studiile fundamentale de romanistică1. De această limbă, care constituie „al patrulea picior al mesei romanice" - după expresia, devenită cli°eu, a prof. Alf Lombard -, nu se poate în nici un chip face abstracţie în cercetările de romanistică. De altfel, acela°i Alf Lombard, în cartea sa La langue roumaine. Une presentation, constată că, din păcate, „l'etude du roumain hors de ses frontieres n'en est encore qu'â ses debuts, ou presque. Ce n'est que tres lentement que, dans le monde, on prend conscience de la grande impor-tance de cette langue. Cette importance - il faut encore, helas, insister sur ce point - est scientifique, pratique et litteraire â la fois: sans cette langue, on ne saurait se faire une idee tant soit peu complete de ce qu est devenu de nos jours le latin, sans elle on ne peut communiquer librement avec la plus grande nation du Sud-Est europeen, sans elle on se prive de tout contact direct avec une des grandes litteratures de l Europe actuelle" (p. VII). Roma-ni°tii °i români°tii vor spune dacă are sau nu dreptate!
CL, 1-2/1993, p. 67-74
1L.Renzi,Nuova introduzione alla filologia romanza, Bologna, 1985.
Cuprins
SIGLE "I ABREVIERI....................5
CUVÎNT ÎNAINTE.....................13
I. LIMBĂ VECHE
ISTORIA LIMBII ROMÂNE "I IZVOARELE EI...........17
CONSIDERAŢII ASUPRA ÎNREGISTRĂRII "I DATĂRII CUVINTELOR
ÎN DLR........................25
OBSERVAŢII ASUPRA ARTEI CUVÎNTULUI ÎN PALIA DE LA ORĂŞTIE.. 29 TATĂL NOSTRU (1593). Corespondenţe româno-polone în scrierea
românească din secolul al XVI-lea .............59
VARLAAM, UN PIONIER AL ARTEI SCRISULUI. .........66
NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD. Valoarea lingvistică.....74
NOTE ASUPRA CUVINTELOR ROMÂNE"TI DIN SFERA SEMANTICĂ A CULTURII. ....................109
UN DICŢIONAR DE NEOLOGISME „VECHI"...........115
CĂRŢI REFERITOARE LA LIMBA ROMÂNĂ VECHE........122
II. LIMBĂ ACTUALĂ TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE COMPUNERII ÎN LIMBA ROMÂNĂ
LITERARĂ ACTUALĂ. .................143
ASPECTE ALE PSEUDOPREFIXĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ LITERARĂ
ACTUALĂ (cu referire îndeosebi la limbajul presei) .......154
OBSERVAŢII ASUPRA PREFIXOIDULUI MINI-. ......... 159
OBSERVAŢII ASUPRA PREFIXOIDULUI TELE-.......... 165
ASPECTE ALE PSEUDOSUFIXĂRII ÎN ROMÂNA LITERARĂ ACTUALĂ. . 170
NOTE ASUPRA TERMINOLOGIEI ASTRONAUTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ. 174
OBSERVAŢII ASUPRA STRUCTURII BULETINELOR METEOROLOGICE. 185
DESPREVERBELE„DELOCUTIVE".............. 191
DINAMICA VERBELOR NEOLOGICE DIN ROMÂNA ACTUALĂ.   ...195
274
DINAMICA LEXICULUI ROMÂNESC
UN „VERBUM VICARIUM": A REALIZA.............203
IMPACT........................207
ATRIBUTELE SPECTACOLULUI. Observaţii lexicale..........211
NOTE LEXICALE aI ETIMOLOGICE..............215
ELEMENTELE LEXICALE ROMANICE RECENT INTRODUSE ÎN LIMBA
ROMÂNĂ....................... 219
DEZVOLTĂRI SEMANTICE RECENTE............. 238
CONSIDERAŢII ASUPRA ETIMOLOGIEI NEOLOGISMELOR DIN
ROMÂNĂ....................... 246
CONSIDERAŢII ETIMOLOGICE. Pornind de la Dicţionarul de cuvinte
călătoare deAl.Graur................. 253
SUPLIMENTE LA SUPLIMENTUL DEX. ............261
ÎN LOC DE CONCLUZII. Note asupra poziţiei românei printre limbile romanice............................265