FACULTATEA DE LITERE DIN BUCUREȘTI
SEMINARUL DE ISTORIA LITERATURII ROMÂNE
(E P O C A V E C H E)
CERCETĂRI LITERARE
PUBLICATE DE
N. CARTOJAN
I
M. O., IMPRIMERIA NAȚIONALĂ
BUCUREȘTI
1 9 3 4

CUPRINSUL
N. CARTOJAN, Precuvântare............................................... V
I.	STUDII ȘI TEXTE
EMIL TURDEANU, Varlaam și loasaf. Istoricul și filiațiunea redacțiunilor ro-
mânești ................................................................ i
Fragment din cap. VI. Varlaam pregătește pe loasaf pentru primirea
învățăturii creștine............................................. 40
AL. ClORĂNESCU, întrebări și răspunsuri:
Introducere............................................................ 47
întrebări și răspunsuri (text)........................................ 60
MARG. D. MOCIORNIȚĂ, Traduceri românești din Fisiolog. (Cel mai vechiu
text)............................................................ 83
Fisiologul. Ms. nr. 1436 din Biblioteca Academiei Române ....	89
Facsimile............................................................. 93
COSCO OLGA, Primele cărți franceze traduse în românește:
Istoria lui Carol al XH-lea de	Voltaire..................... 102
Text: Carte a șapte .	115
II.	MISCELLANEA
NICOLAE-ANASTASE GHEORGHIU, Un preot bănățean, Mihail Popovici, la Mun-
tele Athos și locurile sfinte în 1766........................... 118
AL. ClORĂNESCU, Un manuscris latin adus dela asediul Vienei în Biblioteca
Stolnicului Const. Cantacuzino........................................ 120
III.	BIBLIOGRAFIE
N. GEORGESCU-TiSTU, Bibliografia publicațiilor privitoare la cultura româ-
nească veche, lucrată cu studenții Seminarului de Istoria Literaturii
române vechi.......................................................... 121
IV.	INDICE
Revistele	și zirrele folosite în bibliografie......................... 161
Indice de	nume proprii............................................... 163
Indice de	cuvinte......................................................i74
Erată..................................................................176

PRECUVÂNTARE
Publicația de față are o îndoită menire: întâiu să înfățișeze celor ce se
interesează de cultura trecutului românesc contribuțiile modeste ale celor
mai tineri cercetători; în al doilea rând să răsfrângă o lăture din activi-
tatea Seminarului de istoria literaturii române, întemeiat pe lângă cursul
nostru de la Facidtatea de litere din București,
Seminarul în forma sa actuală, datează din 1930. In năzuința de
a contribui la o pregătire temeinică a viitorilor profesori de limba
română și în același timp de a întreține un interes viu pentru cercetări
științifice, am căutat să-l organizăm astfel încât pe de o parte să
întregească prin munca proprie a studenților și în legătură directă cu
izvoarele, cunoștințele dobândite la orele de curs, iar pe de altă parte să
stimuleze către cercetări personale, oferind în unele cazuri, când temele
date erau aprofundate cu râvnă, posibilitatea unor rezultate noui.
Numărul cel mare al studenților care împovărează Facultatea noastră —
la istoria literaturii române vechi, în anul trecut s"au prezintat la examene
330 de studenți—precum și necesitatea unei sistematizări a muncii, ne-au
îndemnat să alcătuim un program metodic, care să se desfășure treptat și
complet în cursul celor patru ani de studii universitare și care în linii mari
este următorul:
Anul I: îndrumări practice către studiul paleografiei românești, Se
știe că alfabetul chirilic a fost întrebuințat la noi până în 1863, când în
urma unificării administrative a Principatelor-Unite, sya introdus în insti-
tuțiile de stat scrierea latină, Neglijată azi în învățământul secundar,
scrierea chirilică este însă de neapărată nevoie, nu numai pentru cei ce se
îndeletnicesc cu studiul limbii și literaturii vechi românești, dar chiar și
pentru cei ce vor să se ocupe cu epoca modernă a literaturii noastre, Ediția
princeps a scriitorilor din epoca renașterii, revistele lor, corespondența
V
care aduce atâta lumină nu mimai asupra vieții și epocei, dar și asupra
operei lor, actele censurii sub care s'a desfășurat activitatea lor literară —
toate sunt scrise în chirilică. Convinși că aducem o reală înlesnire atât
studenților noștri, cât și celor dela specialitățile înrudite, am dat o atenție
deosebită exercițiilor de descifrare a scrisului chirilic, exerciții care se
continuă în anul al II-lea, sub conducerea colaboratorului nostru d-l
asistent Dan Simonescu.
Anul II: Un seminar sub conducerea d-lui Dan Simonescu—având
ca scop principal familiarizarea studenților cu operele reprezentative
ale literaturii din veacurile trecute și cu bibliografia fundamentală a
studiilor privitoare la istoria literaturii vechi.
Anul III și IV: Adâncirea unei epoce sau a unui gen literar în toate
aspectele sale. Astfel preocupările Seminarului din tdtimii ani au fost în-
dreptate asupra următoarelor teme: epoca și opera luiD. Cantemir; cronicarii
moldoveni și scrierile lor ca izvor de inspirație pentru epica și drama
secolului al XlX-lea; cărțile populare și urmele lăsate de ele în folklor.
In sfârșit un ultim seminar cu doctoranzii și studenții mai înaintați cari
doresc să se îndrepte către cercetări cu caracter personal. In acest se-
minar se discută probleme în legătură cu subiectele tezelor de doctorat,
se expun rezultatele, se verifică metodele de investigație științifică.
In anul trecut am crezut necesar să dăm o atenție deosebită chestiunilor
privitoare la catalogarea, studierea și editarea textelor noastre vechi.
In actualul stadiu al cercetărilor, credem că o înnoire a studiilor de lite-
ratură veche românească este greu de realizat fără publicarea textelor,
care stau ascunse în diferite biblioteci publice sau particulare. Probleme
privitoare la datarea și localizarea atâtor traduceri anonime, care au
format totuși literatura de imaginație a veacurilor trecute; chestiuni
privitoare la circulația textelor dintr'un ținut într"altul și la formarea
și evoluția limbii literare; studii referitoare la legăturile literaturii noastre
vechi, pe de o parte cu Orientul bizantino-slav, pe de altă parte cu
Occidentul latin — atâtea și atâtea probleme interesante pentru cunoașterea
culturii noastre trecute nu mai pot înainta fără publicarea textelor.
Din mijlocul acestor discuții și preocupări au ieșit studiile pe care le
publicăm în volumul de față.
D-nul Em. Turdeanu urmărește o problemă în legătură cu răspândirea
la noi a celebrului roman Varlaam și loasaf, pe care Krumbacher îl
caracteriza ca «cel mai bun roman spiritual al evului mediu»; d-l Al.
Ciorănescu studiază și publică în ediție critică un manuscript vechili
oltenesc din 1748, care are raporturi interesante cu folklorul; d-șoara
Marg. Mociorniță ne dă în facsimile și transcriere latină textul
VI
celui mai vechili Fisiolog românesc copiat în 1693, la Brașov; d-șoara
Olga Cosco fixează caracterele uneia din primele traduceri franceze în
românește: Carol al XH-leade Voltaire. în sfârșit în câteva note mărunte
d-l Nicolae-Anastase Gheorghiu comunică știri nouă despre călătoria la
Muntele Athos și la locurile sfinte în 1766 a unui preot bănățean, iar
d-l Al. Ciorănescu despre un manuscris latin pe care l-au adus ostașii
noștri dela asediul Vienei și care a intrat în biblioteca Stolnicului Con-
stantin Cantacuzino.
Țin cu acest prilej să aduc mulțumirile mele d-lui coleg D. Russo care
a binevoit să dea prețioase indicații bibliografice privitoare la domeniul
bizantin unora dintre colaboratorii noștri și în special d-lui Al. Ciorănescu.
încheiem aceste cercetări cu bibliografia publicațiilor din anii 1932 și
1933 privitoare la cultura românească veche, alcătuită de studenții Semi-
narului sub conducerea d-lui N. Georgescu-Tistu, Bibliotecarul Facultății
noastre. D-sa numit pe baza examenului, de Ministerul Instrucțiunii, în
23 Iunie 1932, docent în Bibliologie, cu docența anexată la catedra noastră,
a ținut o serie de prelegeri publice tratând în 1932—1933 următoarele
chestiuni: 1) concepția actuală a Bibliologiei; 2) clasarea bibliografiilor;
3) bibliografii străine reprezentative; iar în 1933—34 despre: 1) introdu-
cere în tehnica bibliografică (fișele, redactarea și clasificarea lor); 2) bi-
bliografii generale românești; 3) norme pentru organizarea și funcționarea
bibliotecilor.
Paralel cu acest curs, d-l Georgescu-Tistu a organizat, cu o echipă
de studenți din idtimii ani ai Seminarului, o secțiune care și-a luat sarcina
de a aduna tot materialul bibliografic referitor la cultura veche românească
așa de împrăștiat în publicații vechi în reviste și ziare din țară și din
străinătate.
Lucrarea e grupată în două părți: 1. Bibliografie retrospectivă; 2. Biblio-
grafie curentă.
Bibliografia pe care o dăm la sfârșitul acestui volum cuprinde anii 1931
și 1932, adică dela data la care s'a oprit cunoscuta publicație cluj ană «Daco-
romania». Prin bună voința d-lui Sextil Pușcariu, directorul acestei
prețioase publicații, bibliografierea materialului privitor la domeniul lite-
raturii vechi românești până la 1830, rămâne de aici înainte numai în
sarcina noastră.
De un ajutor real în crearea unei atmosfera de muncă disciplinată,
ne-a fost « Societatea studenților în istoria literaturii române vechi».
întemeiată în 1930, Societatea s'a străduit prin conducătorii săi d-nii
G. Topală, Em. Turdeanu, I. Băleanu și I. Chițimia să completeze prin
conferințe, prin serbări și prin excursiuni către vechile centre de activi-
VII
tate literară, o altă lăture din cultura, tineretului și să desăvârșească
legăturile de solidaritate intre colegi, Excursiunile — conduse uneori
de d-nul asistent Dan Simionescu — au fost rodnice în urmări și pentru
biblioteca Seminarului, fiindcă au isbutit să recolteze o serie interesantă
de note de pe cărțile și manuscriptele vechi precum și o bogată colecție
de fotografii de mănăstiri, icoane și picturi murale.
Ca o frumoasă dovadă a spiritului de camaraderie pe care l-a cul-
tivat, Societatea, urmărind cu un interes real lucrările făcute în Se-
minarii, ne-a pus la dispoziție, din toamna trecută, două premii pentru
cele mai bune lucrări ale colegilor. Ele au fost acordate în anul acesta
d-lui Smarand I. Marin și d-șoarei Popescu Ortansa. Un gând recu-
noscător de mulțumire tuturor celor ce ne-au ajutat în munca noastră.
N. CARTOJAN
VARLAAM ȘI I O A S A F
ISTORICUL ȘI FILIAȚIUNEA
REDACȚIUNILOR ROMÂNEȘTI
DE
EMIL TURDEANU
I.	INTRODUCERE
Lucrarea de față — contribuțiune la o monografie despre răspân-
direa si influenta romanului «Varlaam si loasaf» în literatura româ-
nească — prezintă rezultatul unor cercetări limitate, deocamdată, la
materialul oferit de Biblioteca Academiei Române.
Două țeluri ne-au stat înainte, la întocmirea ei: să deosebim, prin
studiul filiațiunii, manuscrisele care conservă mai bine tradiția textului
lui Udriște Năsturel, stabilind și familiile de copii care s’au desvoltat
în jurul unui anumit arhetip emancipat de originalul său și, în al doilea
rând, să sistematizăm indicațiile ce se pot culege cu privire la ariile de
răspândire ale feluritelor redacțiuni. Astfel lucrarea, pe lângă caracterul
ei tipologic, tinde să folosească încă unei probleme importante pentru
cercetătorul trecutului nostru cultural: care au fost agenții, drumurile
și împrejurările care au concurat la difuzarea în largul țării, a unui
manuscris atât de greu de izvodit — prin stăruința îndelungată pe care
o cerea — cum era povestea vieții sfinților Varlaam și loasaf? Străbă-
tând prin ramurile de filiațiune ale acestei traduceri în aproape trei
veacuri de străduință pentru cultura și limba românească, întâmpinăm
date prețioase despre nume uitate de cărturari, a căror muncă se cuvine
a fi relevată.
i
Traducerea lui Udriște Năsturel. Cuprindem tot în introducere — pro-
blema neintrând în cadrul acestui articol — câteva necesare considera-
țiuni în jurul traducerii lui Udriște Năsturel.
Redacțiunea originală a acestei traduceri s’a pierdut și nicio mențiune
contimporană nu ne-a transmis vreo știre despre ea. Dar cele mai vechi
copii care s’au găsit — acum și ele la Moscova — atribue categoric
osteneala tălmăcirii, lui « Udriște Năsturel de Fierești, al doile logofătu »,
care a izvodit-o la anul 1649 x). Cercetări mai noui au dus la concluzia
că textul care a stat la baza traducerii lui Udriște Năsturel se identifică
în tipăritura slavo-rusă editată la Kuteinski, în 1637, prin grija marelui
mitropolit al Kievului, Petru Movilă 2).
De abia după vreo două decenii dela alcătuirea traducerii, încep să
apară cele mai vechi copii pe care le cunoaștem. Răstimpul acesta des-
chide pentru noi o întrebare: au existat și alte prescrieri, mai vechi
decât cele care au răzbit până la noi, scoase după traducerea lui
Udriște Năsturel?
Vom încerca să rezolvăm această chestiune prin confruntarea celor
mai vechi copii care ne-au parvenit, datorite grămăticului domnesc
dela Târgoviște, Fota.
1) V. titlul ms. 2470 din anul 1671, la gen. P. V. Năsturel, Manuscris român
din secuiul XVII. Vieața sfinților Varlaam și loasaf, tradusă din limba elenă la anul
1648 de Udriște Năsturel de Fierăști. . ., tipărită pentru prima oară de. . ., București,
1904, p. 1. Ms. 2470 reproduce —vom încerca s’o dovedim —izvodul din B. A. R.
cu nr. 588, căruia însă, în cursul vremii, i s’au pierdut primele șase foi, așa că nu-i
avem titlul.
2) N. lorga, Istoria literaturii religioase până la 1688 în Studii și Doc., VII, p. 166;
P. P. Panaitescu, L'influence de Voeuvre de Pierre Mogila dans Ies Principautes rou-
maines. Extias din Melanges de VEcole Roumaine en France, V, 1926, p. 43—45;
N. Cartojan, Cărțile populare în literatura românească, I, București, 1929, p. 240.
Un argument mai mult pentru această părere găsim în faptul că, tipăritura dela
Kuteinski și cea care a reprodus-o (Moscova, 1681), sunt singurele redacțiuni
slavone care împart textul vieții sfinților Varlaam și loasaf în 40 de capitole, așa
cum o redau și versiunile românești. Această constatare constitue și o probă că la
întocmirea redacțiunii dela Kuteinski n’a fost străină nici vreo ediție latină a lui
lacobus Billius (cele dintâi ediții: Paris, 1577, ed. II 1603, ed. III 1619, —în
compilația operelor sf. loan Damasceanul; separat a apărut întâi la Colonia în 1593,
apoi la Anvers în 1602, Colonia 1624, ș. a.; în colecția « Vitae Patrum » a apărut
întâi la Anvers în 1615, ed. II 1628, etc.) care, pentru întâiaș dată, dă textului
această sistematizare. (Cf. E. Kuhn, Barlaam und loasaph. Fine bibliographisch-
literaturgeschichtliche Studie, în « Abhandl. bayer. Akademie », voi. 20, 1894, p. 53,
nota). Astfel traducerea românească se leagă, prin filiera tipăriturii rusești dela
Kuteinski, și de edițiile latine ale romanului.
2
II.	COPIILE GRĂMĂTICULUI FOTA
Originea manuscriselor. In introducerea ediției pe care a îngrijit-o x)
generalul P. V. Năsturel, descendent din neamul logofătului Udriște,
ne-a lăsat o descriere amănunțită a celor mai vechi copii ale romanului
Varlaam și loasaf, datorită căreia putem stabili astăzi, coordonând și
rezultatele obținute din examinarea manuscriselor din depozitul Acade-
miei Române, liniile esențiale pe care le înfățișau aceste copii și, deci,
locul pe care-1 ocupă în filiațiunea redacțiunilor românești ale romanului.
Două din aceste vechi prescrieri fac parte din colecția Academiei
Române și sunt inventariate sub Nr. 588 2) și 2470 3). A treia, aflată
pe vremuri în posesia lui G. Dem. Teodorescu, s’a pierdut. Textul ei
ni se păstrează însă în ediția publicată de gen. Năsturel la 1904.
Câteva elemente neîndoielnice probează originea comună a celor trei
manuscrise. Cea dintâi constatare care se impune din confruntarea lor,
e că toate trei au fost scrise de aceeași mână 4). Aceleași particularități
caligrafice; aceleași litere unciale; chiar identitatea de hârtie și cer-
neală și — adesea — aceeași împărțire a rândurilor pe pagină, arată
migala unui copist comun 5).
Manuscrisele nu sunt darnice în notițe care să ne desvălue personali-
tatea acestui osârdnic pisar al vieții sfinților Varlaam și loasaf. Ms. 588
nu indică nimic în această privință; despre ms. 2470 ne lămurește o
mențiune slavonă că: « S’au scris această carte în zilele lui Iw Antonie
Voevod, fiind cursul anilor 7179, cu cheltuiala lui Petroniu arhimandrit
tismănean »6). Abia la sfârșitul copiei a treia găsim o notiță mai cuprin-
zătoare, care înseamnă și numele copistului: « Acastă sf[â]ntă carte a prea
x) V. pag. 4, nota 1. La întocmirea introducerii a colaborat în mare măsură
G. Dem. Teodorescu.
2) Descris și de I. Bianu și R. Caracaș, Catalogul manuscriptelor românești, II,
P- 35i.
3) Acum amândouă sunt la Moscova. După ms. 2470 a pregătit o ediție Al. Odo-
bescu, la 1881, sub auspiciile Academiei Române. Tipărirea a fost însă părăsită
curând. Exemplarul din B. A. R., cota II 108.659, conține numai 40 pag., cu omi-
siunea p. 9—16. Fragmente din textul publicat de Odobescu a reprodus M. Gaster,
în Crestomație română, I, p. 130 —134. Primele patru capitole au fost redate, în
paralelă cu textul manuscrisului din anul 1673, și de gen. Năsturel în ediția citată.
4) Constatarea se poate controla ușor, deși izvoadele nu ne mai stau la îndemână,
datorită facsimilelor reproduse de gen. Năsturel, o. c., p. XIV (ms. 2470); XXII
și XXVI (ms. G. Dem. Teodorescu); XXXII (ms. 588); N. Cartojan, Cărțile popu-
lare, I, pl. XIV (ms. 2470).
5) Gen. Năsturel, o. c., p. XVI.
6) Ibid., I. c.
3
cuvioșilor părinților noștri a lui Varlaam și a lui loasaf scosu-o-au întâiu
Udriște al doilea log[o]f[ăt] dupre ellinește, slovenește și rumânește.
Scosu-o-am și eu Fota gramatic domnescu dupre izvodul rumânescu
dumnealui Dumitrasco biv vel serdar si am scris în zilele creștinului
Domnii Grigorie Ghica Voevod, leat 7181 ot grad București» x).
Trei copii cobor deci, din traducerea logofătului Udriște Năsturel,
prin truda acestui grămătic domnesc Fota, și sunt cele mai vechi pe
care le cunoaștem: una, fără știri lămuritoare, i se atribue prin perfecta
identitate a scrierii; alta, întocmită la anul 1671 pentru arhimandritul
Tismanei Petronie; a treia, scoasă «dupre izvodul rumânescu dum-
nealui Dumitrașco biv vel serdar», a fost scrisă la anul 1673.
între aceste trei copii există unele diferențe de redacțiune, care ne
interesează în deosebi, pentru problema noastră.
Identitatea dintre mss. 588 și 2470. Redacțiunea izolată a ms. din anul
1673. O trăsătură de despărțire între cele trei izvoade o formează, în primul
rând, faptul că, pe când mss. 588 și 2470 conțin paralel, pe două coloane,
textul versiunii slave și al celei românești, ms. din anul 1673 înfățișează
numai traducerea românească a romanului. Această distincție, mai mult
formală, indică o diferențiere care devine mai sensibilă când ne raportăm
la unele particularități de lectură ale textelor.
Deși nu putem confrunta deaproape redacțiunile celor două msse,
588 și 2470 — fiind trimise la Moscova — câteva fapte stabilesc identi-
tatea lor. Pe lângă afirmațiunile categorice, în acest sens, ale gen.
Năsturel2), care le-a examinat amănunțit, notele care însoțesc textele
editate3), fragmentele reproduse pe două coloane și controlate prin
facsimilele corespunzătoare4), ne aduc la convingerea că ms. 588 și
2470, ambele slavo-române, prezentau, până și ca particularități orto-
grafice, aceeași lectură, diferită de varianta cuprinsă în ms. românesc
din anul 1673.
Dar stabilind identitatea de redacțiune dintre mss. 588 și 2470, se
pare că ne închidem orice criteriu de disociere între copiile care au
x) Ibid., p. XXII (facsimil).
2) Ibid., p. XXXIII, LXVI.
3) Ediția gen. Năsturel reproduce, alături de textul manuscrisului din anul 1673,
și primele patru capitole din ms. 2470 (cf. și pag. 5, nota 3), iar în notă dă deosebirile,
neînsemnate, pe care le oferă lectura ms. 588. Chiar aceste minime deosebiri con
firmă identitatea aproape deplină a celor două copii.
4) Ibid., p. LXVII; facsimilele p. XXXII (ms. 588); N. Cartojan, Cărțile popu-
lare, I, pl. XIV (ms. 2470).
4
rezultat din fiecare din aceste vechi prescrieri. în realitate, două fapte
de măruntă însemnătate pentru unitatea textului, dar prețioase prin
utilitatea lor ca puncte de indicație, vin să așeze între ele o distincție
ușor de urmărit. Astfel, la cap, XXVII al romanului, ms. 2470 omite
— printr’o scăpare din vedere a copistului — din apologia pe care
Nahor o face credinții creștine, un întreg pasagiu, începând cu fraza:
« Ce, făcătorii cei de cântece și filosofii haldeești și ellinești și Eghip-
tenii, vrând să cinstească pre Dumnezeii lor cu viersuri. . .» și sfârșind
cu cuvintele: «... și iaste aiave, o înpărate, că graiul de firea lor, care
iaste de Dumnezei, numai ce iaste înșelăciune» 1). Pasagiul se regăsește
în versiunea completă a prescrierii din anul 1673. El trebuia să se fi
cuprins și în ms. 588, din care vom vedea că derivă și această prescriere.
O altă lacună caracteristică a ms. 2470, prin care se deosebește iarăși
și de ms. 588 și de izvodul din anul 1673, o formează lipsa unui titlu
special pentru cap. XL 2), ceea ce a avut urmarea că, în majoritatea
copiilor care descind din acest arhetip, vieața sfinților Varlaam și
loasaf are numai 39 de capitole, ultimele două contopindu-se într’unul
singur.
Astfel, omisiunile ms. 2470 — amplificate cu vremea prin necontenita
transmisiune — ne înlesnesc să recunoaștem mai ușor copiile care por-
nesc din ramificația acestui izvod și să le distingem de redacțiunile
complete, derivate din ms. 588. Vom avea deci, în filiațiunea copiilor
românești ale romanului Varlaam și loasaf, două grupe mari de ma-
nuscrise: redacțiuni complete și redacțiuni lacunare, desvoltate din mo-
dele cu aceeași lectură, față de care versiunea din anul 1673, cea care
a avut norocul să fie publicată, rămâne singuratecă. La cele două
grupe s’a adăugat apoi, în cursul vremii, categoria nouă de manuscrise,
cuprinzând o prescurtare a povestirii: redacțiuni rezumative.
Arhetipul. Primele filiațiuni. Cum se explică, însă, aceste deosebiri,
când cele trei manuscrise care reprezintă cele mai vechi ramuri de
filiațiune ale romanului Varlaam și loasaf în literatura noastră, se datoresc
aceluiași copist, grămăticul Fota ?
Cea mai veche redacțiune cunoscută a traducerii lui Udriște Năsturel
pare să o fi cuprins ms. 588. Manuscrisul, căruia i s’au pierdut dealungul
vremii primele șase foi, înșiră pe două coloane versiunea slavă și română
a povestirii și nu poartă — de sigur din cauza lacunei amintite — nicio
x) Năsturel, Varlaam și loasaf, p. 218—219.
2) Ibid., p. 293.
5
mențiune de dată și copist. Prin identitatea scrierii s’a atribuit lui Fota,
care scotea, cu aceeași râvnă, încă o copie și transcria, însă cu oarecari
modificări — și semnând de această dată — în 1673, o nouă redacțiune.
Din câteva observări privitoare mai mult la formă, gen. Năsturel
a dedus vechimea acestui manuscris, așezându-1 înaintea celorlalte x).
Un argument hotărîtor în sprijinul acestei păreri se desprinde și din
constatarea de mai sus, că ms. 588, identic ca stil cu ms. 2470,
prezenta, față de acesta, un text mai complet, — cum reiese dintr’o
întreagă familie de copii, asupra căreia vom stărui la vreme. Așa fiind,
ms. complet 588 nu putea fi, în niciun caz, copia ms. lacunar 2470,
după cum era exclus să derive din izvodul care cuprindea numai textul
românesc, scris în anul 1673 2)-
Fiind copia cea mai veche a unui prototip despre care nu avem nici
cea mai mică știre, e firesc de presupus ca acest manuscris să fi fost
folosit de grămăticul Fota la întocmirea celorlalte izvoade pe care le
scria. La confirmarea acestei ipoteze ne conduc câteva amănunte pe
care le găsim în redacțiunea ms. 2470. Să admitem că identitatea textelor
din cele două manuscrise nu ar putea constitui un argument pentru
directa derivare a unuia din celălalt, amândouă putând fi copiile fidele
ale unui prototip comun. Dar omisiunile pe care le înfățișează ms. 2470
— deși mai atent lucrat — își găsesc deplin explicarea în detaliile cu
care e descris ms. 588 și-i stabilesc descendența din acest arhetip.
Rândurile neregulate și de multe ori prea dese ale arhetipului3), au
putut ușor pricinui omiterea unui pasagiu din cap. XXVII al lucrării, iar
titlul cap. XL, sărit de copist și scris apoi, în ms. 588, « deacurmezișul
paginei » 4), putea fi, astfel, lesne trecut cu vederea. Datorită deci acestor
defecte ale arhetipului, ms. 2470 — copia sa fidelă — s’a însemnat cu două
lacune, pe care le-a transmis unei grupe destul de mari de manuscrise.
x) Ibid., introducere, p. XXXIII.
2) De asemeni, nu găsim probabilă ipoteza ca ms. 588 să fi fost copiat ulterior,
după același model după care s’ar fi scos și ms. 2470, din următoarele motive: 1. era
mai rău îngrijit, ceea ce ar fi inexplicabil pentru un copist care dăduse mai înainte
o prescriere mai orânduită; 2. lucrarea s’ar fi putut îndeplini numai în 1672, răstimpul
dintre celelalte două cdpii, sau după 1673, ceea ce e destul de convențional să ad-
mitem, dat fiind, pe de o parte, intervalul prea scurt dintre cele două izvoade, iar
pe de altă parte faptul că, după 1673 nu-și mai avea rostul o redacțiune slavo-română,
când același copist alcătuise deja o copie numai românească, mai potrivită cerințelor
literare ale vremii —și, mai presus de toate, 3. unele particularități ale ms. 2470 ne
duc la concluzia că acesta e copia prescrierii mai vechi, 588.
3) Gen. Năsturel, o. c,, p. XXXIII, nota.
4) Ibid., p. XXXIII.
6
A treia copie a grămăticului Fota părăsește textul slavon. Ea era
destinată unui boier care, — lucru firesc pentru această vreme — greu
mai putea cunoaște limba ce începea să se părăsească și în biserici x).
Redacțiunea manuscrisului întocmit în anul 1673 se deosebește însă și
prin unele particularități de stil de izvoadele de până acum. Fără a
schimba nimic din textul traducerii, copia din anul 1673 mlădie limba
mai aproape de forma vorbită dând, pretutindeni, topicei o linie mai
cursivă și, mai rareori, înlocuind unele cuvinte. Astfel surprindem în
alcătuirea acestui izvod un proces de emancipare a textului de redacțiunea
originală, devenită acum arhaică, ceea ce indică pentru evoluția limbii
noastre literare o problemă interesantă, a cărei aprofundare nu intră
însă în cadrul lucrării de fată. Vom remarca totuși câteva detalii, care
ne ajută să privim în munca intimă de prefacere a textului, la care se
încumeta acum grămăticul Fota.
Atât arhetipul cât și copia 2470 cuprind pe margini o sumă de glose,
menite să pregătească noua redacțiune românească a romanului. Din
examinarea lor comparativă 2) se desprinde lămurit această constatare:
toate glosele arhetipului au fost încorporate în versiunea nouă; numai
o parte din glosele copiei 2470 au fost utilizate, iar acolo unde textul
b Cf. I. Bianu, Despre introducerea limbii românești în Biserica Românilor. Discurs
de recepție la Acad. Rom., București, 1904, p. 20 și urm.
2) Reproducem, pentru confruntare, toate glosele celor două manuscrise dela
p. 32—34 din ediția gen. Năsturel, alături de formele corespunzătoare din redac-
țiunea ms. din anul 1673:
Ms. 588		Ms. 2470	Ms. an 1673
(nu cunoaștem textul) Glose:	în text	Glose	(nu are glose) în text
puterea, tăriia	vârtutea		tăriia
de șapte ori	cu șapte părți		de 7 orp]
odihna	răpaosul		odihna
	propovăduescu	mărturisescu	mărturisescu
	netrecuți	nedezlegați	netrecuți
	scurtă	puțină	puținea
neîncetată	necurmată		neîncetată
	bunul	binele	binele
	zise	grăi	zise
	nevoia	peirea	nevoia
vătămătoare	păguboase		vătămătoare
	începu	prinse	începu
	spus	arătat	arătat
	cinstite	slăvite	cinstite
	grăit	zis	grăit
prelucrării corespunde cu cel al ms. 2470 — împotriva notelor marginale
din această copie — trebue să presupunem, știind că ms. 2470 este
reproducerea identică a arhetipului, că s’a avut în vedere redacțiunea
acestuia din urmă. Astfel putem preciza mai lămurit raportul dintre
cele trei prescrieri ale grămăticului Fota.
E evident că munca de adnotare a izvoadelor vechi în vederea
întocmirii unei noui redacțiuni — osteneală care imprimă persona-
lității lui Fota o trăsătură mai pronunțată — nu putea fi îndeplinită
decât în 1672, răstimpul dintre cele două date: când s’a mântuit
copia 2470 și când s’a urzit prelucrarea x). Această precizare explică
și de ce, niciuna din glosele arhetipului n’a trecut în textul copiei
sale fidele, ms. 2470, scrisă în anul 1671, când vechea redacțiune nu
era încă revizuită.
înmănunchind acum aceste observatii de măruntă analiză, obținem
imaginea clară a procesului de modernizare a textului, — fapt nu numai
interesant pentru migala muncii pe care o surprindem, dar semnifi-
cativ pentru o epocă de bogată frământare pentru cizelarea limbii literare
românești: îndemnat de cerințele vremii ca să dea o prescriere numai
românească a vieții sfinților Varlaam și loasaf, grămăticul Fota, care
scosese mai înainte două copii fără a clinti din ele un cuvânt, își începe,
acum, truda, prin a reciti și îndrepta textele cu limba bătrânească.
Și după ce în 1672 își revăzuse amândouă izvoadele, însemnând îndrep-
tările, porni lucrarea nouă, potrivind și rânduiala cuvintelor într’o topică
mai cursivă. A urmat de aproape izvodul cel mai vechiu — cel fără
nicio omisiune — dar a cules și din notițele de pe marginile celuilalt.
Și astfel, părăsind textul slavon, care impusese traducerii un drum mai
cotit, o frază mai răsturnată, grămăticul își îngăduise să primenească
haina tălmăcirii, dându-i o nouă versiune.
Versiunea lui cea nouă n’a fost însă productivă. Copiile răzbătute
până la noi ne arată — cu excepția unor redacțiuni contaminate — strânsa
lor legătură cu celelalte două izvoade 2).
Astfel, acest manuscris, ales de gen. Năsturel pentru tipar,—deși mai
limpede ca stil — se dovedește, la lumina criticii de texte, neindicat să
reprezinte tradiția tălmăcirii lui Udriște Năsturel și izolat în arborele de
filiațiune al redacțiunilor pe care le-am putut cerceta.
2)	Ceea ce confirmă argumentul nostru dela p. 8, că nu putem așeza în acest an
data copierii ms. 588.
2) Dealtminteri, chiar și buna stare a ms. din anul 1673 pare să-i indice circulația
restrânsă. « Curățenia paginilor denotă c’a fost în mâni puține și pioase », observa
G. Tem. Teodorescu (Gen. Năsturel, o. c., p. XX).
8
Circulația manuscriselor. Cu elementele analizei de până acum, care
precizează o icoană mai limpede a raporturilor dintre copiile grămăti-
cului Fota, putem ridica din nou problema inițială a lucrării noastre:
au existat și alte prescrieri, mai vechi, alcătuite după traducerea logo-
fătului Udriște? Două fapte — din cele studiate — converg ca să ne
dea, deocamdată o indicație numai, asupra răspunsului la această în-
trebare: i. cele mai vechi copii cunoscute — mss. 588 și 2470 — identice
ca redacțiune, răsfrâng, pe două coloane, textul slav și românesc al
romanului; 2. niciuna din copiile posterioare nu reclamă o altă filiațiune
decât acea care coboară din arhetipul stabilit de noi.
Să vedem care poate fi valoarea probantă a acestor constatări.
In epoca în care se situează cele dintâi copii, limba slavonă ceda,
în Principatele noastre, tot mai mult teren curentelor noui care se
pronunțau: influența greacă și avântul pentru ridicarea limbii românești
ca expresie literară și, chiar, de cult 1). Nu trebue să așezăm oare, în
vadul aceleiași tendințe de afirmare a cuvântului strămoșesc, însăși
îndemnul lui Udriște Năsturel, de a tălmăci în limba înțeleasă de toti,
povestea vieții sfinților Varlaam și loasaf? Dar cărturarul de slavonie,
care mutase mai înainte din latinește în slavonește textul Urmării lui
Hristos (Dealu, 1647) și care tipărise totuși, în românește, Evanghelia
învățătoare (Govora, 1642—Dealu, 1644), nu putea renunța, din motive
ușor de înțeles considerând ambianta culturală în care trăia, la versiunea
slavă a romanului. Acest conservatism însă nu-și mai găsește justificarea
într’o epocă postumă, mai ales fiind cazul unui text care nu se lega de
cerințele greu de strămutat, ale cultului. Numai o credincioasă respectare
a originalului mai putea îndreptăți, în această vreme, redacțiunea slavo-
română — și mai dificil și mai cheltuitor de scos — a copiilor. Iată
primul motiv care ne îndeamnă să credem că arhetipul scris de Fota
coboară nemijlocit din originalul traducătorului.
în al doilea rând, admițând ipoteza existenței unui intermediar — sau
a unor copii independente, ceea ce ar defavoriza și mai mult aserțiunea —
ar trebui să găsim, în numărul destul de mare de prescrieri care s’au
scos în decursul vremii, măcar una care să refuze filiațiunea din arhe-
tipul stabilit de noi. Or, ceva mai mult: din examinarea particularităților
pe care le prezintă manuscrisele din B. A. R., rezultă clar că, în afară
de izvodul întocmit în anul 1673, nicio copie din Țara Românească
nu mai reproduce textul complet, așa cum îl are arhetipul, cum l-a avut
x) Cf. loan Bianu, Despre introducerea limbii românești în Biserica Românilor, p.
18 și urm.
9
de sigur originalul și cum trebuia să-l fi cuprins și eventualele prescrieri
anterioare. Ceea ce înseamnă că arhetipul, răzbătând dealungul vremii
fără a mai lăsa — după cât știm — alte copii, nu mai exista în Țara
Românească nicio redacțiune care să fi putut răsfrânge textul origina-
lului și fidel (ca ms. 2470, care însă are omisiuni) și fără omisiuni (ca
ms. din anul 1673, care însă nu e fidel).
Mai concludent apare acest rezultat dacă îl încadrăm în câteva date
istorice privitoare la împrejurările în care au circulat originalul traducerii
și primele sale copii.
Cred că nu trebue să încumetăm nicio părere asupra faptului că
Udriște Năsturel, care avea la îndemână tipografia domnească dela
Târgoviște, nu și-a încredințat opera spre publicare. Tălmăcirea era
mântuită deabia în 1649, iar trei ani mai târziu, în 1652, în preajma
unor frământări ce aveau să amestece țara în luptă cu vecinul din Mol-
dova, zelul tipografiilor muntene amuți, pentru vreme lungă de mai
bine de două decenii. Lucrarea rămasă astfel în manuscris a stat, de
sigur, în păstrarea învățatului boier până la moartea acestuia, întâmplată
după anul 1659. Apoi ea a trecut, de drept, în moștenirea singurului
fiu rămas în vieață, născut din a doua căsătorie a lui Udriște: viitorul
logofăt și apoi mare ban, Radu Toma (n. 1632?; f 1688 x).
Radu Năsturel dobândise, din dragostea de carte a tatălui său, o
cultură îngrijită 2). Cunoștințele sale de limba slavă și latină îl ridică,
în 1665, la dregătoria de mare încredere în care-i stătuse și părintele
aproape treizeci de ani, de vtori logofăt — sfetnic intim al Domnului —
calitate care îi aduce sub mână cârmuirea cancelariei domnești cu
toată lumea ei de slujbași mărunți. Un grămătic iscusit din această
cancelarie — la 1673 se intitulează «grămătic domnesc» — și care
iscălește scurt: Fota, — și-a legat numele de cele mai vechi copii ale
tălmăcirii vieții sfinților Varlaam si loasaf.
Menționarea unui Fota alături de familia Năsturelilor se constată
într’un document mai vechiu, din 20 Martie 1655: fiind vorba de
*) Datele admise de gen. Năsturel, Genealogia Năsturelilor, în « Rev. pt. ist.,
arh. și filolog. », XIII (1913), P- 83.
2) Despre un « Theodor, dascăl al copiilor logofătului Udriște », pe la 1652, v.
P. P. Panaitescu, L'influence de l'oeuvre de Pier re Mogila, p. 37. Tot acolo (p. 38)
despre prietenia lui Radu, cu « savantul aventurier sârb » George Brancovic, care-1
pomenește în cronica sa ca: «om învățat, cunoscând deplin latina și slava». Cf. și
gen. Năsturel, Genealogia Năsturelilor, 1. c.
IO
vânzarea unei danii făcută de Udriște Năsturel Mitropoliei, pentru pome-
nirea jupânesei Despa, a doua soție a sa, se amintește și de un «Fota
din Târgoviște», care vânduse lui Ghinea Cojocarul o prăvălie, în
schimbul căreia — si a unei sume de bani — acesta obține dela Mitro-
polie partea de moșie dăruită de Udriște x). Documentul ar îngădui,
poate, ipoteza unui raport mai apropiat între acest Fota și învățatul
logofăt Udriște. Cert rămâne însă numai faptul că, un Fota — probabil
același — scrie, pe vremea celuilalt logofăt, Radu, cele mai vechi copii
ale traducerii romanului Varlaam și loasaf.
Sunt greu de stabilit mai în amănunt împrejurările în care Fota a
ajuns să-și scrie primul său izvod, ms. 588. Se pare că prescrierea sa,
întocmită cândva între anul probabil 1659 (moartea lui Udriște Năsturel)
și anul sigur 1670 (când s’a început ms. 2470), nu s’a înstrăinat de cercul
casei Năsturelilor, căci la 1671 și la 1673 ea era încă la îndemâna lui Fota
și niciun alt pisar n’a scos, în răstimp, vreo copie după ea.
Firul vieții lui Radu Năsturel ne mai lămurește ceva din împrejurările
prin care tălmăcirea românească a vieții sfinților Varlaam și loasaf și-a
întins primele ramuri de difuzare în cuprinsul țărilor noastre.
Logofătul nu era numai un om învățat, dar și străduitor pentru răs-
pândirea învățăturii. Nu va fi de prisos să amintim că, din îndemnul
și cu ajutorul său s’a ridicat vechea școală domnească dela Câmpulungul
Muscelului, clădită pe un loc ce-1 cumpărase Radu Năsturel dela acel
neastâmpărat boier, Stroe vornicul Leurdeanu. în Ianuarie 1669, logo-
fătul Radu, aflându-se cu un pâlc de boieri la « Enișăr », în Tesalia,
unde era atunci «împărăția », ca să înfățișeze o pâră împotriva Domnului
Radu Leon, se întoarce cu gândul spre țara sa « săracă și făr’ de învă-
țătură », cum spune însuși, și, într’un fericit îndemn, întocmește zapisul
de danie a locului pe care « să se facă o școală pentru învățătura copiilor»2).
Grija lui trebuia deci să vegheze și asupra scrierilor rămase din osteneala
1) Publicat (în extrase) de gen. Năsturel, Varlaam și loasaf, p. XLVIII—XLIX.
Fraza dela sfârșit: « Și o am vândut cu voia și cu întrebarea lui Udriște Logofătul »,
se referă la partea de moșie căpătată de Mitropolie ca danie, pentru a cărei vânzare
era firesc să se ceară consimțământul donatorului, — iar nu la vânzarea « dughenii »
(sic) lui Fota, cum interpretează d-l Giorge Pascu (Istoria literaturii române din
secolul XVII, Iași, 1922, p. 77). Deci aceste cuvinte nu pot servi deducția —totuși
probabilă — scoasă din ele de d-l Pascu, că « Fota era de casa lui Udriște ».
2) Actul a fost publicat întâi de N. lorga, Istoriile Domnilor Țării Românești. . .
compilate de Const. Căpitanul, București, 1902, p. 160—161; reprodus de gen.
Năsturel, Genealogia Năsturelilor în « Rev. pt. ist., arh. și filolog. », voi. XIII, partea
I—II (1912), p. 56. Cf. și Dan I. Simonescu, Vieața literară și culturală a Mănă-
stirii Câmpulung (Muscel) în trecut, C.-Lung, 1926, p. 34.
II
tatălui său. Dela el a putut, cred, să afle, pe la 1669—1670, arhiman-
dritul Tismanei Petronie, despre tălmăcirea frumoasei cărți creștine,
după care a dorit să aibe și el un izvod. Faptul este cu atât mai probabil
cu cât nu lipsesc nici documentele care să întâlnească, la acești ani, nu-
mele logofătului Radu cu cel al egumenului dela Tismana x).
întocmirea izvodului nou cerut de arhimandritul Petronie a fost
încredințată tot lui Fota. Și fiindcă povestirea era menită unei fețe bise-
ricești, cunoscând cultura religioasă a vremii, i s’a menținut și textul
slav, pe care se vede că Fota îl pricepea și el, — ceea ce ne îndeamnă
să presupunem că grămăticul s’a ridicat din acea școală de limba slavă
și latină, întemeiată în mănăstirea Târgoviștei de Matei Basarab 2).
Poate tot dela Radu Năsturel a prins știre despre tălmăcirea vieții
sfinților Varlaam și loasaf, biv vel serdarul Dumitrașcu3). Și astfel Fota
întocmea iarăși, la 1672—1673, un nou izvod, cuprinzând de această
dată numai redacțiunea românească a povestirii, într’un stil mai modulat
după limba vremii.
J) Petronie se constată ca egumen al Tismanei între 1668—1675. La 20 Mai 1669
a fost propus ca Mitropolit al Ungrovlahiei (Al. Ștefulescu, Mănăstirea Tismana,
București, 1909, p. 156, 126; pentru alte date v. indice). în Aprilie același an lua
parte, de sigur, la divanul în care se găsea și Radu Năsturel, pentru osândirea lui
Stroe Leurdeanu Vornicul: «. . .și cu toți Egumenii de pre la toate mănăstirile câte
sunt în țară făcură mare judecată . . .», scrie Stoica Ludescu în cronica sa (Magazinu
istoricu pentru Dacia, V (1847), p. 5). Două documente din 1669 pentru confirmarea
unor moșii ale mănăstirii Tismana, care ne arată ca martor și pe Radu Năsturel,
la Al. Ștefulescu, o. c., p'. 353—356, 357—359. Apoi, însăși dregătoria sa de vtori
logofăt îl punea pe Radu Năsturel în contact cu egumenii mănăstirilor, fiind un
mediator între ei și Domn. O relație latină asupra stării Țării Românești între anii
1679—1688 așează printre atribuțiile vtori logofătului: «...etiam Hegumanos sive
Abbates Monasteriorum ad Principem ducit, et iile habet curam Monachorum;
est quasi procurator ipsorum » (Magazinu istoricu pentru Dacia, V, p. 53).
2) Existența acestei școale a fost semnalată de A. D. Xenopol, Istoria Românilor
din Dacia Traiană; v. ed. III, voi. III, București, 1929, p. 78 și nota.
Aci, trebue să însemnăm o nedumerire: am văzut că la 1672, când pregătea noua
redacțiune românească a romanului, notând pe marginile foilor îndreptările de făcut,
Fota avea încă la sine acest izvod, scris « cu cheltuiala » — și, firește, pe seama —
arhimandritului Petronie. Lucrarea să fi fost înmânată egumenului doar în anul
următor, adică la doi ani după ce era terminată ? Interesul întrebării rezidă în faptul
pe care-1 vom sublinia mai târziu, că toate copiile posterioare secolului al XVII-lea,
din Țara Românească — și numai de aici — sunt descendente ale acestui prototip.
Circulația lui ne interesează deci, în toate amănuntele care-1 privesc.
3) Pentru acest Dumitrașcu, v. două mențiuni, una din 1681 («vel serdar »), alta
din 1698, la: Ștefan D. Grecianu, Viața lui Costandin Vodă Brâncoveanu de Radu
vel logofăt Greceanu, București, 1906, p. 265, 296.
12
Destinul traducerii românești a vieții sfinților Varlaam și loasaf,
făcută de Udriște Năsturel, prilejuește câteva constatări de o frumoasă
semnificație.
Un fiu cu multă zestre din calitățile tatălui său a purtat grije izvodului
părintesc și a făcut să se întocmească primele copii. La cuviința filială
a logofătului Radu Năsturel s’a adăugat munca migăloasă și grea a
unui grămătic din cancelaria domnească, Fota. Așa au pornit cele dintâi
ramuri. Nu știm ce împrejurare a mistuit originalul, — trunchiul filia-
țiunii. Dar din izvoadele ivite din această tulpină crescută în preajma
curții domnești — în inima tării — s’au desfăcut trei ramuri care s’au
întins în trei mari ținuturi românești: prin ms. 2470, întocmit pentru
arhimandritul Tismanei, romanul a cutreerat drumurile mănăstirești
din largul celor două maluri ale Oltului, îngemănând, prin truda pioasă
a atâtor călugări, un șir bogat de copii. Un manuscris din secolul al
XVII-lea — scos probabil după prelucrarea lui Fota din anul 1673 x) —
a trecut de vreme în Ardeal, prelungind și aci o creangă mai firavă
din povestirea tălmăcită de boierul Udriște. Iar o prescriere contaminată
a celor două versiuni, alcătuită cam în primele decenii ale secolului al
XVIII-lea, s’a strămutat în Moldova, răsfrângându-se într’un nou mă-
nunchiu de copii.
Aceste fapte, mai amănunțit cercetate în paragrafele următoare, adaugă
o lumină nouă peste munca celor dintâi osârduitori pentru răspândirea
traducerii românești a romanului vieții sfinților Varlaam și loasaf.
III.	REDACȚIUNI COMPLETE
Manuscrisele. Grupa redacțiunilor complete încadrează, pe lângă cele
două manuscrise studiate, arhetipul și prelucrarea lui Fota din anul
1673 — și, probabil, de un izvod dela Sibiu 2), a cărui consultare nu
mi-a fost încă posibilă — încă patru copii, dintre care trei nesem-
nalate până acum, păstrate în depozitul Bibi. Academiei Române.
1.	Ms. nr. 9 a fost copiat cu o deosebită iscusință și înfrumsețat
cu numeroase motive decorative, care fac din el o operă de artă cali-
grafică și miniaturistică, de « loanichie monah Sion » din mănăstirea
Neamțu, la anul 1786 3).
*) E singura copie care prezintă, ca și izvodul lui Fota din anul 1673, înștiințarea
privitoare la rugăciunea dela sfârșitul romanului, care «la Sloveni nu se află, ce
numai la Latini ». (Cf. gen. Năsturel, Varlaam și loasaf, p. XXXVIII — XXXIX).
2) Vezi nota de mai sus.
3) Descris de loan Bianu, Catalogul manuscriptelor românești, I, p. 30—36.
13
2.	Ms. nr. 1540, deși nu menționează numele copistului (s’au distrus
mai multe foi), dovedește aceeași mână de artist — dar mai puțină
grije — care a lucrat și ms. 9. A fost migălit « când era cursul anilor
dela mântuirea lumii 1791 », de sigur tot în mănăstirea Neamțu x).
3.	Ms. nr. 1573. însemnarea dela sfârșit (f. 152) ne lămurește că:
« Acastă istorie a sfântului Varlaam și sfântului loasaf s’au scris în zilele
pre înălțatului] Domnul Moldovii Mărie Sa Alexandru loan Calimah
Vvod, la velet 1797, fev. 23, de Toader fecor popii lui Costandin, fiind
slugă la dum. Vasilie Ros<e>t spat<ar> ». Lipsesc câteva foi dela început2).
4.	Ms. nr. 2769, a fost scris de « Grigorie fiiul răposatului Ieremie
Cumpănă den sat Pocreaca3), ținut Vasluiului», în Iași, între 10 Iunie
și 8 Septemvrie 1814 4).
Filiațiunca. Intermediarul necunoscut. O trăsătură caracteristică dife-
rențiază grupa celor patru manuscrise arătate mai sus, de celelalte copii
ale romanului: toate răsfrâng un text rezultat din contaminarea celor
două versiuni primordiale ale povestirii, reprezentate, una, prin ms.
588 —arhetipul—, a doua prin prelucrarea lui Fota din anul 1673.
Dar pe lângă particularitățile comune care le închid în aceeași grupă
și le asimilează aceluiași tip de redacțiune, cele patru manuscrise mai
x)	«Varlaam și loasaf» ține dela fila 1—180 v. Manuscrisul cuprinde încă:
f. 184—188, « Luna lui August în 16 zile. Povestire pentru chipul cel nefăcut de
mână a[l] D[o]mnului nostru Is. Hs. și pentru aducerea lui din Efes la Țarigrad ».
Este legenda lui Avgar. (V. pentru această povestire N. Cartojan, Legenda lui Avgar
în literatura românească, în «Convorbiri Literare», an 59 (1925), p. 243—261);
f. 188 v.—195, « Luna lui August în 16 zile. Vieața și muceniciia sf[â]ntului Cornelie
Sutașului ».
2) Format in-folio; 152 foi.
3) Cf. Marele dicționar geograjic al României, voi. IV, p. 782. « Locuitorii sunt vechi
răzeși ».
4) Miscelaneu; format in-folio; 252 foi. Lipsește o foaie dela început. Conține:
f. 1—37 v., « Hronograful sf[â]ntului Dimitrie Rostovschii »; f. 38—109, «A lui
Iliodor istorie etiopenească »; f. 110—115 v., « Istoriia Aretusii și a împăratului
Iraclie tatăl său, a lui Irotocrit și a lui Pezostrat tatălui său vizirului»; la f. 116
începe Varlaam și loasaf cu o notiță din care extragem: «. . .Iar acum cu agiutoriul
lui D[u]mnezeu am scris-o eu în orașul Iașii, în casăli D[u]misali sulgeriului Teodor
Nour, în care vreme mă aflam cântărețu la biserica sf[â]ntului proroc înainte mergă-
toriului și botezătoriului loan, în zilele pre înălțatului Domn al Moldaviei Scarlat
Alexandru Calimah Vvod și a preosfinții sale Mitropolitului Veniamin, la anii dela
facerea lumii 7324, iar dela Hs. 1814, Iunie 10. Cel mai mic, mai păcătos și mai
nevrednic între cărturari, Grigorie fiiul răposatului Ieremie Cumpănă den sat. Po-
creaca, ținut. Vasluiului ».
14
prezintă unele deosebiri, unele caractere individuale — schimbări de
cuvinte, retușări de stil — care ne permit repartizarea lor pe două laturi
ale unui unghiu ce se desface din același model.
Mss. 9 și 1540, scrise de aceeași mână, ne dau aceeași lectură. Chiar
unele lecțiuni, scăpate de copist la întocmirea primului izvod și însem-
nate apoi pe marginile foilor, au fost încorporate, în prescrierea nouă
pe care o întocmea puțină vreme mai târziu, la locul lor, în șirul rân-
durilor *). Astfel, cele două manuscrise ale monahului loanichie Sion
din mănăstirea Neamțu, oferă, până în cele mai mici amănunte, același
text.
Deși alcătuit aproape în pragul secolului al XlX-lea, la 1797, ms. 1573
dovedește o limbă mai arhaică, mai mlădiată spre forma primitivă a
traducerii, ceea ce denotă că izvodul după care s’a călăuzit vine dintr’o
epocă destul de îndepărtată. Acest caracter bătrânesc al ms. 1573 ne
indică nu numai descendența lui pe un braț de filiațiune independent
de linia pe care se orânduesc manuscrisele — anterioare ca dată —
9 și 1540, dar ne furnizează și o utilă relație despre vechimea modelului
din care derivă.
Dimpotrivă, de un interes scăzut e ms. 2769. Copiat la Iași la 1814,
textul său răsfrânge până în mărunte detalii — doar prea arareori e
introdusă câte o formă mai nouă — redacțiunea izvodului după care
s’a scris, identificat în ms. 1573.
Astfel, cele patru copii din grupa redacțiunilor complete se reduc
la două versiuni destul de apropiate, între care totuși e necesar să distin-
gem, căci ele corespund — cum vom vedea — la două căi deosebite de
circulație în Moldova, a traducerii românești a romanului Varlaam si
> > > >
loasaf.
în unghiul celor două brațe de ^iliațiune ale manuscriselor arătate
se situează, incontestabil, un intermediar comun, astăzi pierdut. Ceea ce
face dificilă articularea acestui izvod necunoscut în stema numeroaselor
copii ale romanului, e faptul că el prezenta un text contaminat care,
până la cap. XI al povestirii, urma redacțiunea fidelă cuprinsă în
manuscrisele 588 și 2470 — rareori cu unele lecțiuni mai apropiate de
prescrierea modificată din anul 1673 — pe când în tot restul romanului
reproducea, fără nici o abatere, prelucrarea lui Fota din anul 1673.
x)	Compară, de ex., notele marginale din ms. % f. 26 v., 47 v., 81 v., cu textul
ms, i54°> f. 26 v., 49 v., 84, — etc.
15
Ne-ar fi greu să dăm o indicație precisă asupra epocii în care s’ar
fixa alcătuirea izvodului pierdut. Scris desigur în Țara Românească
— după ms. 588 sau 2470x) și versiunea remaniată de Fota la 1673 '—,
copiile sale, apărute deabia în ultimele două decenii ale secolului al
XVIII-lea, își mărturisesc, toate, originea moldovenească, dând acestei
obârșii suficientă expresie și în particularitățile dialectale pe care le
înfățișează. Din caracterul arhaic al manuscrisului 1573 se pare însă
că prescrierea intermediarului coboară într’o vreme destul de veche,
care s’ar cuprinde, în limite largi, în prima jumătate a secolului al
XVIII-lea. El deschide întâiul drum al traducerii lui Udriște Năsturel
în Moldova.
Nu putem încumeta alte păreri în legătură cu filiațiunea redacțiunilor
moldovenești ale vieții sfinților Varlaam și loasaf. Am expus numai
concluziile materialului cercetat. Dar recunoaștem clasificării noastre
posibilitatea de a intercala și alte copii, necunoscute nouă, care însă,
credem, nu vor schimba structura generală a schemei, stabilită pe baza
confruntării manuscriselor si a colaționării de texte.
Copiștii. Ivirea celor dintâi manuscrise cunoscute din redacțiunea mol-
dovenească a romanului Varlaam și loasaf, se leagă de împrejurări care
zugrăvesc pentru vieața religioasă a Principatelor noastre o epocă de
«înviere a spiritului bisericesc », cum a numit-o d-1 lorga 2).
Pomenirea cărturarului de cultură ortodoxă, al cărui îndemn trebue
să-1 deslușim si în substratul celor două izvoade alcătuite la Neamtu
în anii 1786 și 1791, o însemna monahul «mai nevrednic între toți»,
loanichie Sion, în «poarta» primei sale prescrieri: «S’au scris... în
sfânta mănăstire Neamțul, când era cuviosul părintele nostru stareț
Paisie ».
Paisie a venit, cu o parte din obștea sa călugărească dela Secul, la
stăreția Neamțului, în August 1779. Din decăderea în care o aduseră
podgheazurile polone vânturate cu vremea pe aici, și, mai în urmă,
tăbărîrea oștilor austriace, Neamțul se ridică acum, sub cârmuirea înțe-
leaptă a lui Paisie, la o vieață nouă și bogată în îndemnuri bune pentru
toată Biserica românească 3). Un «sobor » de cuvioși treziți la dorul
înzestrării obștei cu cărți, tălmăciri și prescrieri noui, scoate la iveală
*) In stemă, notăm filiațiunile ipotetice prin liniuțe, raportându-ne totdeauna la
manuscrisul reprezentativ al tipului respectiv de redacțiune.
2) Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a Românilor, Vălenii de Munte,
1909, v. II, partea Vil-a.
3) N. lorga, o. c., p. 183 și urm.
l6
necontenit roadele acestei înviorări culturale. Tipăritura dela Neamțu,
de mai târziu, din 1817, cu titlul Adunare a cuvintelor pentru ascultare
si Viata starețului Paisie dela Neamțu, înmănunchează câteva nume
prinse în slujba acestor osteneli x). La șirul lor adăugăm acum, pe « cel
nevrednic » — cum însuși își spune — a cărui amintire n’a fost însem-
nată, dar din a cărui iscusință de meșter caligraf și desenator priceput
ne-au rămas două manuscrise frumoase cu povestea despre Varlaam
și loasaf: monahul aceleiași obștii, loanichie Sion2).
Dintre cuvintele de smerenie și cerere de îngăduință cu care-și înso-
țește loanichie lucrările, desprindem o frază interesantă pentru indica-
țiile ce le dă cu privire la textul urmat în prima sa prescriere: «... pre-
cumu amu aflat așa am scris, măcaru că și izvodul de pre carele am scris
au fost foarte prost la scoaterea și la alcătuirea cuvintelor foarte netoc-
mitu, însă precât ne-au fost cu putință am mai îndreptat.. .» 3). Se vede
că intermediarul cam îngreuna, din pricina limbii bătrânești (« prost la
scoaterea și la alcătuirea cuvintelor »!) munca harnicului călugăr, silindu-1
să netezească fraza după deprinderea sa de vorbire. Iată deci înțelesul
x) I. Bianu și N. Hodoș, Bibliografia românească veche, t. III, fasc. I—II, p.
178—181.
2) Câteva însemnări din cele două izvoade precizează unele detalii noui cu privire
la familia Sioneștilor, din care face parte monahul nostru. Primul manuscris, din
1786, poartă o scrisoare de dedicație « prea iubitului, prea doritului al mieu prea
dulce frate Constandin Sion ». Acesta era, cum reese din context, fratele mai mic al
copistului. O notiță așezată mai târziu, sub domnia lui Mihail Sturdza, de « Toader
Sion Serdar », lămurește că « scriitorul cărții acestiia. . . au fost frate mai mari răpo-
satului părintelui nostru Stolnicu lordachi Sion...». Serdarul spune apoi în aceeași
însemnare că citise « cartea », « în casa mai marelui mieu frate Duml. Spatar Antohi
Sion », la Iași. Iar manuscrisul celălalt, scos în 1791, tâlcuind aproape în aceleași
cuvinte obicinuita scrisoare de dedicație, e adresat « dumisale vărului Grigore
Negruț ».
Cercetând genealogia familiei Sion (O.-G. Lecca, Familiile boerești române, Bucu-
rești, 1899, p. 443) aflăm că, medelnicerul pe la 1725, Toader, a avut trei fii: loniță,
lordachi și Constantin. Conexând aceste informații cu știrile spicuite din manuscrise,
rezultă că loniță Sion și iscusitul monah, de mai târziu, dela Neamțu, loanichie, sunt
două arătări ale aceleeași vieți. Cel care-și căutase liniștea în singurateca năzuință a
călugăriei, era unchiu paharnicului Constantin Sion — autorul Arhondologiei Moldovei
și, se crede, al falsei Cronice a lui Huru — și strămoș poetului Gheorghe Sion. Mai
amintim că spătarul Antohi Sion, în casa căruia s’a păstrat o bucată de vreme ms. 9,
era și el un iubitor de cărturărie. El a împrumutat lui M. Kogălniceanu o seamă
de izvoade folosite de acesta la publicarea Letopisețelor. (Cf. Gh. Ghibănescu, O visită
la Brătești și familia Sionilor în Românul din Mai-Iunie 1887; Același, Prefața la
Arhondologia Moldovei de paharnicul Constantin Sion, Iași, 1892).
3) loan Bianu, Catalogul manuscriptelor românești, I, p. 54.
17
deosebirilor de redacțiune dintre ms. 9 (> 1540) și 1573 (> 2769),
copii ale aceluiași model.
Ținându-se mai aproape de textul pe care-1 urmau, prescriitorii celor-
lalte izvoade, 1573 și 2769, au păstrat mai bine limba primitivă a po-
vestirii. Dar prin aceasta ei dădeau, în același timp — ca și prin înfăți-
șarea mult mai săracă a copiilor — dovadă de mai puțin interes față
de lucrarea pe care o săvârșeau. De altfel, chiar mențiunea lor se pierde
printre scriitori de rând, în slujba cutărui boier, ca spătarul Vasilie
Roset, ajuns mai târziu mare ban x), sau a sulgerului Teodor Nour.
Urmând deci cele două căi: calea de evlavioasă muncă a mănăstirii,
unde s’a împodobit cu migala de artist a unui călugăr cu rare însușiri
si calea mai săracă, de multe ori, în râvnă, a vieții boierești — s’a răs-
pândit romanul Varlaam și loasaf în Moldova.
Erau singurele drumuri de cultură ale vremii.
IV.	REDACȚIUNI REZUMATIVE
Caracterul prelucrării. Manuscrisele. Moldova, care a adăpostit de
vreme un izvod cu traducerea povestirii despre vieața sfinților Var-
laam și loasaf; în care s’au desvoltat — după cât știm—singurele
copii fără nicio lacună, de dincoace de pragul secolului al XVIII-lea,
a dat naștere, spre sfârșitul acestui veac, unei redacțiuni în care s’a
prelucrat aceeași veche tălmăcire a lui Udriște Năsturel: redacțiunea
rezumativă a romanului, reprezentată prin grupa cea mai săracă de
manuscrise.
E cunoscută și din circulația altor texte 2) deprinderea de a se con-
centra — prin prelucrarea cutărui copist anonim — acțiunea unei po-
vestiri în jurul firului său principal, omițându-se episoadele periferice
și reducându-se detaliile la expresiile strict caracteristice. Nici pre-
lucrarea nouă a lui « Varlaam și loasaf » nu este numai o descărcare a
povestirii de întreagă rețeaua de amănunte și de fapte complimentare,
care ar putea încurca un cititor dornic să străbată, cu un zel mai puțin
stăruitor, doar partea narativă a cărții, — ci e o refacere a textului până
în țesătura intimă a frazei: cuvintele se adună pe firul unei idei de
cuprins mai larg, se polarizează în jurul unor linii viguroase, fixând
precis axa acțiunii. Literatura cărții e scuturată, ca inutilă; copistului
îi trebue doar esențialul întâmplărilor, prins într’un rezumat alert, ușor
Ghibănescu, Surete și izvoade, X, p. 263 și XII, p. 95.
2) V. N. Cartojan, Alexandria în literatura românească, București, 1910, p. 38
și urm.
18
de citit, cu morala povestirii evidentă, dar lipsit și de frumusețea para-
bolelor ce se întâmpină, ca niște rodii de înțelepciune, în cuprinsul
redacțiunii complete; și de atmosfera de patriarhală învățătură creștină,
ce o împrăștie asupra cărții atâtea citate din Scripturile Sfinte; lipsit
și de acel nimb de spiritualitate, care se degajează din adâncirea înțe-
lesului vieții si a așezării acestei lumi.
Refăcut pe un schelet mai simplu, romanul urmează acum numai
cursul vieții celor doi eroi — linia biografică — îndepărtând dogma și
disputa creștină. Dar astfel, el își pierde tocmai caracterul specific, —
de scriere dogmatică împletită în jurul unui motiv ales ca să dea ideilor
evidență, imagine și ritm narativ. Redusă la partea biografică, pre-
lucrarea se întoarce — cu unele diferente în detaliile motivului si, evident,
cu coloratura schimbată — la structura vechei legende indice, din al
cărei sâmbure a crescut. Astfel ea răsfrânge, în formă hagiografică
creștină, doar străvechiul motiv păgân, fără a-1 învesti în toată acea
bogăție de imagini și de gânduri din credința lui Hristos, care au adus
acestei scrieri prestigiul de « cel mai frumos roman spiritual al Evului
Mediu » (Krumbacher).
Copistului moldovean de pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care
răstălmăcea în formă nouă vechea traducere a lui Udriște Năsturel,
i se arătau însă motive de alt ordin. Lucrarea era prea lungă; anevoie
de citit; mai anevoie de scris și prea cu multă cheltuială de vreme și
material. Apoi, trebuia potrivită o povestire mai scurtă, mai după rân-
duiala Vieților Sfinților, a istoriilor din Pateric, ca să fie mai lesne de
cuprins în pomenirea sfinților de peste an, — cuvioșii Varlaam și loasaf
fiind sărbătoriți de biserica noastră la 19 Noemvrie. Din atari îndem-
nuri s’a pornit alcătuirea redacțiunii rezumative a romanului nostru.
Din manuscrisele în care s’a răsfrânt această prelucrare, ne-au rămas
numai două copii:
1.	Ms. nr. 3186, necunoscut până acum, aduce o utilă precizare,,
însemnând, la sfârșitul romanului (f. 54), data: « 1796, fev. 26» x).
2.	Ms. nr. 63, miscelaneu, fără nicio indicație de dată și copist,
pare a fi din ultimii ani ai secolului al XVIII-lea 2).
Caracterul dialectal al textelor din cele două manuscrise, precum și
data recentă la care au fost copiate, delimitează — deocamdată vag —
:) Mai conține: f. 54 v.—85 v., «Viața sf. losif cel pre frumos cu trupul și cu
sufletul»; f. 86—87 v., «Stihuri politicești pentru losif cel pre frumos». Format
in 8°.
2) Descris de loan Bianu, Catalogul manuscriptelor românești, I, p. 151.
2*

originea prelucrării rezumative a vechei tălmăciri a lui Udriște în
Moldova, către sfârșitul secolului al XVIII-lea. Munca de prescurtare
se datorește, poate, unui călugăr x); în tot cazul, și un îndemn bise-
ricesc — de a se alcătui o versiune asemănătoare celorlalte vieți de
sfinți — stă Ia temelia ei.
Redacțiunea din Viețile Sfinților. Cursul problemei ne aduce iarăși
în mănăstirea Neamțu, în epoca de harnică muncă a starețului Paisie
Velicicovski. Stăruința de înzestrare a bisericii cu textele necesare unei
bune orânduieli religioase, a îndemnat pe Paisie la gândul de a alcătui,
prin sârguința ucenicilor săi, o nouă colecție a Vieților Sfinților, mai
bogată decum o dăduse cu un veac înainte Mitropolitul Dosoftei.
Primul volum, cuprinzând viețile sfinților pe luna Septemvrie, s’a
tipărit deabia târziu după moartea lui Paisie (f 15 Nov. 1794). El apărea
în 1807, prin grija Mitropolitului Veniamin Costachi. Al treilea volum,
pe luna Noemvrie, a ieșit de sub teascuri în Mai 1811 2).
Culegerea hagiografică dela Neamțu — apărută însă, mai probabil,
la Iași3) — din 1811, cuprinde cea dintâi redacțiune românească tipă-
rită a vieții cuvioșilor Varlaam și loasaf. Data fixează o etapă însemnată
în procesul de evoluție prin care cultul acestor sfinți a ajuns să se sta-
tornicească în biserica noastră. într’adevăr, e locul să remarcăm că,
deși biserica ortodoxă sărbătorește pomenirea cuvioșilor Varlaam și
loasaf la 19 Noemvrie; deși, din vechi, slăvirea acestor asceți o atestă
bogatele motive sugerate de vieața lor picturii religioase; deși unele
elemente de slujbă în legătură cu prăznuirea lor le găsim — cum vom
vedea — însemnate pe manuscrise mult anterioare, nicio carte de tipic
bisericesc, Mineiu sau Antologhion, tipărită în cuprinsul țărilor noastre,
până acum, nu le încadrează amintirea. Cauza vine, de sigur, din evo-
luția necontenită în care se găsea alcătuirea cultului nostru bisericesc,
până în vremea operei de culminație pe care o aduceau — în hagio-
grafie — cărțile întocmite la Neamțu.
Textul istoriei cuvioșilor Varlaam si loasaf din Viețile Sfinților răs-
>	J	9	9
frânge lămurit redacțiunea rezumativă cuprinsă în cele două manuscrise
semnalate. Astfel, împotriva titlului din fruntea cărții, pretinzând că
-1) Simonescu I. Dan, încercări istorico-literare, Câmpulung-Muscel, 1926, p. 44.
2) I. Bianu și N. Hodoș, Bibliografia românească veche, III, p. 54.
3) Din prefața volumului pe Septemvrie, din 1807, unde Veniamin Costachi
spune că: «amu luatu șase luni aice, ca în typografiia sfintei Mitropolii să se tipă-
rească », reiese că și acest volum a apărut tot la Iași, nu, cum indică titlul, la Neamțu.
V. Bianu și Hodoș, o. c., II, p. 517.
20
volumul conține viețile «care acmu s'au tălmăcitu din limba rusască
în ce rumânească, lângă care s’au mai adăogatu oare care și din ce gre-
cască spre mai mult folos de obște » x), sursa povestirii noastre trebue
căutată în aceeași prelucrare anonimă, dela care coboară și celelalte
copii manuscrise. Un izvod românesc — închegând într’o formă con-
centrată traducerea de odinioară a logofătului Udriște Năsturel — a
servit de îndreptar tipăriturii, — și nu tălmăcirea nouă a unui model
străin, cum am fi ispitiți să credem. Dealtminterea, nu e singurul caz
când editorii colecției trec nementionată utilizarea unor redacțiuni
manuscrise românești mai vechi, pentru întocmirea textului lor de
tipar. Vieața sfintei Filofteia, a intrat în corpul volumului pe Decemvrie,
apărut și el în 1811, tot din prescrierea unui astfel de izvod 2).
Constatarea de mai sus situează cu mai multă probabilitate alcătuirea
redacțiunii rezumative a vieții sfinților Varlaam și loasaf în mănăstirea
Neamțu, în epoca de pregătire a marei opere hagiografice care se înte-
meia prin îndemnul lui Paisie. La aceeași părere conclude și faptul că,
din izvoadele moldovenești cunoscute, nu avem înainte de anul 1796, data
certă când a fost copiat ms. 3186, decât prescrierile monahului din
această mănăstire, loanichie Sion. Nu putem stabili deocamdată dacă
lucrarea s’a îndrumat după intermediarul pierdut, după vreo copie
necunoscută sau după careva din manuscrisele lui loanichie. Sub-
liniem însă că acum, întâia dată, din cuprinsul manuscriselor care s’au
perindat, sub formă slavă sau în traducerea românească, peste veacuri,
în chiliile mănăstirești, povestea despre slăvirea pusniciei prin vieața
lui Varlaam și a lui loasaf, intră în rândul scrierilor hagiografice dintr’o
publicație ctitorită de autoritatea bisericească.
îndemnul îl dădea aceeași mănăstire, care a găzduit cea mai veche
și mai bogată tradiție a cinstirii acestor sfinți, pe pământul românesc.
Filiațiunca. Desfășurarea faptelor urmărite în cursul lucrării ne-a
arătat ceva din împrejurările prin care traducerea lui Udriște Năsturel
a răzbătut în Moldova. Din izvodul strămutat în cuprinsul acestei
provincii, s’au desfăcut apoi, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea,
două brațe de filiațiune: unul reprezentat prin manuscrisele scoase la
Neamțu de loanichie Sion; celălalt numărând prescrierile făcute la Iași
de slujbași boierești. Poate tot la Neamțu să se fi început al treilea braț
1) Bianu și Hodoș, o. c., III, p. 54.
2) D. R. Mazilu, Sfânta Filofteia dela Argeș, Extras din «An. Acad. Rom. »,
s. III, t. VI, mem. 8 (secț. lit.), București, 1933, p. 45—46.
21
de filiațiune, cuprinzând redacțiunile rezumative ale povestirii. De ramul
acesta se leagă trei copii: două sunt manuscrise; a treia o răsfrânge vo-
lumul pe Noemvrie din Viețile Sfinților, apărut în 1811.
Colaționarea textului din copiile redacțiunii rezumative duce la urmă-
toarele concluzii: a) ms. 3186 și 63 sunt copiile independente între ele
ale aceluiași prototip; b) versiunea din Viețile Sfinților oferă o lectură
mai completă decât fiecare din aceste prescrieri în parte, ceea ce înseamnă:
1. sau că s’a călăuzit direct după originalul prelucrării, reprodus, în acest
caz, lacunar de cele două copii manuscrise; 2. sau că reprezintă o con-
taminare între textul celor două izvoade de mână, al căror conținut a
fost, atunci, urmat de aproape; și c) la întocmirea textului pentru tipar
s’a utilizat și o redacțiune integrală a romanului, din care s’au împrumutat
unele întregiri x).
în sprijinul concluziilor de mai sus, alegem câteva exemple caracte-
ristice :
a)	Concordanțe între Viețile Sfinților și ms. 3186, spre deosebire de
ms. 63:
Viețile Sfinților:	Ms. 3186:
f.	165 v., r. 33—34: s’au rădicat unu Era un înpărat anume Avenir, cu pu-
înpărat oarecarele cu numele Avenir, cu	tere și cu bogăție mare și slăvit.
putere și bogățiia mare și slăvit.
Ms. 63: omite cu puterea.
f.	166, r. 4: și au porunciți! pretutin- . . . și au poroncit pretutindene
dene
Ms. 63: și au poroncit în toată stăpânire lui.
f. 166, r. 18—20: a căruia frumusețe . . .căruia nu era altul înpotrivă la fața
trupescă ce fără de măsură mai nainte trupului și să cunoște că va ave și frumu-
însemna pre frumusețe ce mare a sufle- seța sufletului.
tului care vre să fie mai pre urmă.
Ms. 63, omite\ și să cunoște că va ave și frumuseța sufletului.
b)	Concordanțe între Viețile Sfinților și ms. 63, spre deosebire de
ms. 3186:
Viețile Sfinților:	Ms. 63:
f. 165 v., r. 23 : faste la răsărit o țară . . . laste o țară la răsărit
Ms. 3186: laste o țară în parte răsăritului...
x) Pentru a evita riscul unor ipoteze insuficient verificate, lăsăm deschisă — deo-
camdată — chestiunea dacă varianta cuprinsă în Viețile Sfinților descinde direct
din originalul necunoscut al prescurtării, sau dacă derivă, prin contaminare, din
cele două manuscrise. în stemă, ne mărginim să indicăm această filiațiune raportân-
du-ne la prototipul redacțiunii respective.
22
f. 166, r. 2: de mare mânie s’au um- . . . s’au umplut înpăratul de mare
plutU înpăratul	mânie
Ms. 3186: s’au umplut înpăratul de mare urgie...
f. 166, r. 25—26: au zis câtră înpă-
ratul, nu dinți cetire stelelorti, ci pre-
cumti Valaam odinioară dinO descope-
rire lui D\u\mnezeu'.. . .
Ms. 3186: ...au zis, nu din curgere
din descoperire au zis: ...
... au zis cătră înpăratul, nu din
curgere stelelor, ci precum oarecând
Valaam din descoperire lui Dumne-
zeu :. . .
stelelor, ci precum oarecând Varlaam
c)	Concordanțe între Viețile Sfinților și ms. 1573 (considerat în locul
intermediarului pierdut al red. compl.,) spre deosebire de mss. 3186 și 63:
Viețile Sfinților:	Ms. 1573:
f. 165 v., r. 25—26: încungurată cu ...încungurată cu mare și cu noia-
mări și cu noianuri. . .	nuri bune. . .
Mss. 3186 și 63: ...încungurată cu mare și cu uscat...
f. 166, r. 5—6: Și au trimisîi prinți
toate laturile care era suptti stăpânire
lui scrisorile sale cătră Domni și Stă-
... și cărți trimete Domnilor și Voevo-
zilor din toate țările câte era supt ascul-
tare lui. ..
pânitori. . .
Mss. 3186 și 63: omit acest pasagiu.
Concordanțale de sub a și b — exemplele se pot înmulți — pun în
evidență independenta filiațiune a celor două copii manuscrise, din-
tr’un prototip comun, necunoscut nouă, și strânsa lor înrudire cu
versiunea tipărită; iar cazurile de sub c scot în relief utilizarea, pentru
alcătuirea textului din Viețile Sfinților, și a unei redacțiuni complete
a romanului. La baza tipăriturii însă stă — subliniem încă odată —
această prelucrare rezumativă, mai veche, întocmită probabil în mănă-
stirea Neamțu, poate și cu scopul de a servi operei hagiografice la care
se năzuia.
învestită în forma nouă a tipăriturii, povestea despre aducerea la
arșița sihăstriei a lui loasaf, a străbătut adânc în bisericile noastre. Ediții
noui, apărute la București — una la 1835 2), alta în 1903 3) — au înmulțit
numărul tipăriturilor.
în vremea aceasta manuscrisele, migălite odinioară cu trudă și evlavie,
s’au retras, pentru totdeauna, în biblioteci.
x) Corectă e lecțiunea Valaam cum au și celelalte manuscrise, — care nu e aceeaș
figură cu pusnicul Varlaam.
2) Viețile Sfinților pe luna Noemvrie, ed. II, București, 1835, p. 243—267.
3) Viețile Sfinților, voi. VIII, București, 1903, p. 783—861 (cea dintâi ediție
cu litere latine).
23
Prelucrări moderne. Câtă vreme romanul s’a răsfrânt doar din izvod
în izvod, la răstimpuri uneori destul de mari și în locuri destul de
depărtate unele de altele, cercul său de răspândire s’a restrâns la un
mediu bine determinat de cititori, cu o structură culturală proprie,
într’adevăr, afară de câteva manuscrise menite unor case boierești,
toate celelalte prescrieri răsar din cuprinsul vieții monahale și sunt
destinate să stea în slujba mănăstirii, să fie « de folos sufletesc » obștei.
Astfel, cititorii se perindau, generații de generații, pe lângă un izvod,
devenit tot mai vechiu și mai înegrit, cu vremea. Erau cărți prin
care anii și sufletele treceau cu același pas, cu aceeași evlavie. în cinul
mănăstiresc, izvodul păstra, peste timp, legătura sufletească între cei
duși si între cei care veneau, amestecându-i în înțelesul aceleiași nă-
zuințe ce-i purta, deopotrivă.
Mai târziu, când, în urma unor prescurtări manuscrise, tipăriturile
bisericești au prins-o în rândul lor, scrierea și-a pierdut valoarea lite-
rară proprie, care o ridica deasupra celorlalte vieți de sfinți. Despuiată
de tot ceeace-i forma, oarecum, majestatea sa de biruitoare apologie
a creștinismului, ea se înșiruia, acum, doar pe firul narativ al faptelor
cuprinse, asimilându-se structurii generale a unei legende hagiografice.
Astfel, vremurile noui, înlocuind manuscrisele de odinioară cu tipă-
riturile întocmite după o redacțiune de valoare literară mai scăzută,
deși au dat mai multă răspândire cărții, i-au răpit însă caracterul spe-
cific: bogăția resurselor spirituale.
Pentru masele populare, ridicate acum — sau în tendința de a fi ridi-
cate — la un nivel de vieață culturală mai înaltă, trebuiau refăcute
aceste texte, a căror însemnătate străveche și universală vine de mai
departe decât obârșia multor neamuri.
Acestui îndemn îi răspunde prelucrarea nouă a profesorului dela
facultatea de teologie din București, d-l loan Mihălcescu x).
Versiunea prof. Mihălcescu nu este reproducerea unui text manu-
scris, — o ediție; nici prelucrarea cu caracter prea personal a povestirii.
Ea urmează întocmai firul tălmăcirii de odinioară a logofătului Udriște
— după ediția publicată în 1904 de gen. P. V. Năsturel — condensând
însă frazele și faptele într’o expunere cursivă, căreia i s’a păstrat, cu
pricepere, mireasma arhaică. Prelucrarea remaniază redacțiunea roma-
nului într’un mod mult mai conștiincios decât celelalte versiuni rezuma-
tive: împletește la locul cuvenit parabolele; redă esențialul discuțiilor
*) Varlaam și loasaf. Povestirea minunatei vieți a acestor doi sfinți, prelucrată de.,
ed. Casa Școalelor, Biblioteca pentru popor Nr. 14, București, 1921; 119 pag.
24
apologetice; menține mare parte din citatele biblice. Economia lucrării
s’a realizat prin simplificarea stilului și prin omiterea detaliilor lipsite
de semnificație 1). Astfel concentrat — cuprinsul celor 40 de capitole a
fost condensat în 20 — romanul câștigă în ușurința expunerii, fără a i se
răpi farmecul bătrânesc și atmosfera de spiritualitate care îl înveșmânta.
Nu o simplă coincidență a făcut ca prelucrările moderne ale povestirii
vieții sfinților Varlaam și loasaf să se împartă și ele, la rându-le, în ace-
leași două tipuri fundamentale de redacțiune, pe care le dovedesc și
izvoadele înfățișate până acum. Dacă versiunea prof. Mihălcescu se
îndrumează după ediția redacțiunii complete, tipărită de gen. Năsturel
în 1904, prelucrarea mai recentă a d-lui Mihail Sadoveanu 2) urmează
textul rezumativ din Viețile Sfinților, mai probabil după retipărirea
cu caractere latine din 1903 °).
Deosebirea aceasta își are explicația firească în gândul care a patronat
la întocmirea fiecărei lucrări. Atâta vreme cât scrierea era destinată să
circule independent, ca o carte de edificare morală și întărire în cre-
dință, era necesar să i se păstreze cadrul amplu, de literatură, de discuții
și învățături bogate, în care se situează narațiunea. Dar când ea tindea
să se lege, cu alte vieți de sfinți din martirologia creștină, în salba unei
vaste legenda aurea — operă pe care-și mărturisesc nădejdea să o dea
autorii celor două volume apărute din colecția « Din viețile sfinților » 4)—
ea trebuia să se acomodeze unui plan armonic, de ansamblu. E același
motiv care a determinat și pe călugării dela Neamțu, editori sârguincioși
ai celor 12 tomuri de povestiri hagiografice, să prefere — dacă nu
cumva chiar ei au pus să se întocmească pentru acest scop — o redac-
țiune prescurtată a tălmăcirii lui Udriște Năsturel.
Dar legendei care, astfel, își pierdea valoarea literară proprie, specifică,
autorul prelucării moderne i-a împrumutat un farmec nou, pe care nu
i l-au putut da tiparnicii călugări: darul povestirii și viziunea concen-
trată a faptelor.
Din cadrul scrierilor prea încercuite de un caracter strict religios,
povestirea reintra, astfel, în literatura beletristică.
x) V. exemple la Dan I. Simonescu, încercări istorico-literare, I, p. 45—46.
2) Istoria sfinților Varlaam și losaf dela India, în « Din Viețile Sfinților » [în colabo-
rare cu D. D. Pătrășcanu], voi. II: Sfintele amintiri. București, Socec, 1926, p. 62—139.
Retip. în col. «Cartea Noastră» cu prefață dj S xtil Pușcariu, Sibiu, 1930, p. 82
3) Constatarea fiind evidentă la prima confruntare, nu încărcăm lucrarea cu
citate doveditoare.
4) V. « Cuvânt înainte » la primul volum, Spre Emaus, p. 6.
25
V. REDACȚIUNI LACUNARE
Manuscrisele. Din cele trei izvoade întocmite de grămăticul târgovi-
ștean Fota, răsfrângerea cea mai bogată a avut-o manuscrisul rămas în
grija arhimandritului dela Tismana, Petronie. In fruntea prescrierilor care
s’au desvoltat în cuprinsul Țării Românești, după secolul al XVII-lea,
se așează — fără nicio excepție — izvodul scos de Fota la 1671 și redactat,
din greșeală, cu două omisiuni mai vizibile, transmise apoi întregei
familii descendente. Cu îndreptățirea acestor lipsuri care, fără să strice
nimic din unitatea povestirii, ne servesc de jaloane în identificarea
manuscriselor aparținând acestei clase, întitulăm, pentru o mai ușoară
diferențiere, ramul nou de filiatiune: ramul redactiunilor lacunare.
Cuprinde cele mai numeroase copii:
1.	Ms. nr. 2458. A fost alcătuit de « multu păcătosul Dosotei iero-
diacon ot Hurez. . ., cu cheltuiala a sfinții sale părintelui Kir loan
Arhiemandritul, egumenul aceștii sfinte mănăstiri ». Și s’a scris — ne
spune frumos notița de pomenire — cu « mână de tină și fire slabă,
ca și cei ce vor îndirepta [greșelile] să aibă milă dela Domnul », mân-
tuindu-se osteneala « când era leatul 7208 [ = 1700], luna Martie, 4 zile &1).
Este deci cea mai veche redacțiune a romanului, care astăzi ne mai stă
la îndemână în Bibi. Acad. Rom., celelalte, dintr’o epocă anterioară,
fiind parte pierdute, parte trimise la Moscova.
2.	Ms. nr. 2596. Voluminosul codice de 533 foi, cu scris mărunt pe
două coloane — nesemnalat până acum — a reținut un an întreg, în
1745, stăruința ieromonahului Ilarion, proinul mănăstirii Bistrița 2).
3.	Ms. nr. 2577. «S’au scris de ierodiaconul Grigorie Râmniceanul
x) Descris de gen. P. V. Năsturel, Varlaam și loasaf, adaos la prefață.
2) V. notițele dela f. 185 v., 193 v., 207 v. « Varlaam și loasaf » ține dela f. 412—533.
Din numeroasele texte ale acestui codice, spicuim: «viețile părinților noștri loan
Zlatoust; Grigorie Bogoslovul; Vasilie cel Mare...; Grigorie Decapolitul...;
Eustratie Plachida. . . ; «Cuvântul marelui Atanasie pentru Melhisedec », — deci
a doua redacțiune, în vechime, a acestei legende (Cf. N. Cartojan, Cărțile populare
în Ut. rom., I, p. iii—115); învățăturile lui Atanasie cel Mare...; «Cuvântul
sfântului Ipolit, papa al Romei, pentru Antihrist»; etc.. . . La f. 233, după vieața
sf. Grigorie Decapolitul — ale cărui moaște se știe că se păstrează la Bistrița —
următoarea notiță: « Acastă viață a sfântului Grigorie Decapolitu o au adus aici în
țară doi călugări dela Sfitagora, anume Savatie și Gavriilu, carii au foștii lăcuitori
la un schitu. . . unde iaste hramul sfinților Arhangheli, care schitu să chiamă la-
gorova. . . Scoasă și tâlcuită pe slovenie de cuviosul întru ieromonahi Kir Andrii,
cu porunca și osârdiia celui de neam bun și de Hs. iubitor, banul Barbul Craiovescul
din Țara Rumânească ».
26
cu chieltuiala ieromonahului Rafail, 1781, Mai 18 [data terminării],
în sfânta episcopie a Râmnicului »1).
4.	Ms. nr. 2510. Deși deosebit prin scris și amănunte de lectură de
izvodul precedent, însemnarea care încheie textul ne trimite la acelaș
copist: « S’au scris în sfânta Episcopie a Râmnicului, de smeritul între
ierodiaconi Grigorie Râmniceanul»2). O notiță grecească, adausă în
josul paginei, precizează că lucrarea s’a făcut « cu cheltuiala sfințitului
Arhimandrit Kyr Partenie Argeșanul, în anul dela nașterea lui Hs. 17843)».
5.	Ms. nr. 1398. Provenit din biblioteca episcopului Dionisie al Bu-
zăului, nu poartă indicații de dată și copist. După scris se situează către
sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar o notiță așternută la 1834 de « Gheorghe
sin popa Vasile duhovnicul ot Târgoviște », arată un moment din cir-
culația lui 4).
6.	Ms. nr. 418. Nu este — cum îl descria greșit gen. P. V. Năsturel —
« un extras care... nu prezintă aproape nicio importanță »5), ci e o redac-
țiune asemeni întru toate celorlalte din această grupă. A fost scris în 1807,
probabil la Căldărușani, de unde a intrat în colecția Academiei Române6).
7.	Ms. nr. 2796. A fost copiat între 1 Noemvrie 1806 și 22 Februarie
1807 «în sfânta episcopie a Argeșului, de smeritul între monași Ilarion
Dascălul Craioveanul », pentru « părintele Nictarie monah dela sf[â]nta
mănăstire Coziia, cu a sfinții sale cheltuială » 7).
8.	Ms. nr. 1590. Rândurile de pomenire dela sfârșit ne indică, în aceiași
termeni de smerenie cu care s’a însemnat osteneala atâtor copiști ai vremii
vechi, că s’a scris de către cel « mai mic și plecat și cătră D[u]mnezeu ru-
gător loachim ieromonah, schev[o]filax Bistriții Bărbătescul, 1809 » 8).
9.	Ms. nr. 2008. Trecut Academiei Române din biblioteca mănăstirii
Cernica, nu are știri de dată și copist. Scrisul vădește că nu e mai vechiu
de începutul secolului al XlX-lea 9).
2) Descris de gen. P. V. Năsturel, o. c., adaos la prefață, — cu rectificarea că,
în loc de «ierodiaconului Rafail » să se citească: « ieromonahului Rafail ».
2) Ibid., I. c.
3) Descifrată de d-l prof. Iulian Ștefănescu.
4) Gen. P. V. Năsturel, o. c., p. XXXIV—XXXV.
5) Ibid., p. XXXIV.
6) Cf. I. Bianu și R. Caracaș, Catalogul manuscriptelor românești, II, p. 97—
7) E același — însă sub numărul nou de inventar căpătat la intrarea în depozitul
Acad. Rom. — cu ms. nr. 16, aflător pe vremuri în Muzeul de Antichități din Bucu-
rești și descris de gen. Năsturel, o. c., p. XVII—XVIII.
8) Gen. Năsturel, o. c., p. XXXV—XXXVII. Să se rectifice însă «loachim »
în loc de « loanichie ».
9) Ibid., p. XXXVII—XXXVIII.
27
Un fir istoric, împletit cu momente de frumoasă râvnă culturală a
Țării Românești, se dapănă dealungul acestor manuscrise. înainte de a
străbate în înțelesul pe care îl capătă ivirea lor dela împrejurările de care
se leagă, menționăm că cele mai vechi prescrieri ale acestei grupe, mss.
2458 și 2596, prezintă unele diferențe de lectură care dovedesc cu evi-
dență descendența lor deosebită din modelul comun 1).
Prin filiera acestor izvoade s’au desvoltat apoi, în cadrul grupei
redacțiunilor lacunare, două familii distincte de msse: una, coborînd din
ms. 2458, adaugă, la omisiunile menționate, lipsa titlurilor pentru cap.
37, 38 și 39; a doua, reprezentată prin ms. 2596, a fost, cu vremea,
contaminată de redacțiunea defectuoasă a primei familii.
*
Copia dela Hurezi. In ctitoria brâncovenească a Hurezului, zugrăveala
încă proaspătă la 1700, când ierodiaconul Dosotei își dădea la lumină
izvodul, arăta pe un perete al mănăstirii chipul sfinților Varlaam și
loasaf, dovedind cinstea ce se dădea pomenirii lor 2). Prescrierea nouă
se situează astfel în cadrul unei tradiții mai largi în jurul venerării acestor
sfinți. Ea se integra, apoi, în munca de cultură a mănăstirii, pe care
ambiția lui Brâncoveanu de a-si vedea ctitoria un centru de învățătură
religioasă — dăruise Hurezului și o parte din biblioteca sa 3) — și în-
drumarea chibzuită a întâiului egumen, loan, isbutiseră s’o închege.
Dar pentru problema noastră, izvodul dela Hurezi câștigă și o altă
însemnătate: este cea mai veche și mai credincioasă copie a tălmăcirii
lui Udriște Năsturel, pe care o mai putem utiliza acum.
Am stăruit, la locul cuvenit, asupra identității de redacțiune dintre
arhetip și copia sa — diferențiată doar prin câteva omisiuni — cuprinsă
în ms. 2470. La rândul său, ms. 2458 reproduce versiunea românească â
prescrierii lui Fota din anul 1671, cu fidelitatea celor mai mici amănunte.
Rare ori găsim câte o omisiune sau o ușoară modificare; textul răsfrânge
redacțiunea modelului rând de rând și cu aceleași particularități
2) Un exemplu:
Ms. 2596 (din 1745J:	Ms. 2470 (din 1671J:
f. 412 v1: «...iaste departe de Eghi- p. 51: «...departe iaste de Eghipet
pet și iaste mare și cu mulți oameni și	și iaste mare foarte și cu mulți oameni și
iaste încungurată cu mare, pre care...» iaste încungiurată cu mare și cu lucii
adâncături, pre care...».
Ms. 2458 (din 1700J, f. 3 v.: omite iaste mare [foarte] și cu mulți oameni...
2) N. Cartojan, Cărțile populare în lit. rom., I, p. 241 și pl. XV.
3) N. lorga, Hârtii din arhiva mănăstirii Hurezului în Studii și Doc., XIV, p. IX.
28	•
ortografice, cu păstrarea tuturor formelor arhaice și chiar — e singurul care
conservă și acest detaliu important — cu notarea unor trimiteri făcute pe
marginea citatelor din scrierile sfinte. Astfel textul primitiv al traducerii
lui Udriște Năsturel s’a menținut în cea mai fidelă tradiție a sa, prin
filiera manuscriselor: o > 588 > 2470 > 2458. Copiile de mai târziu,
se abat tot mai mult dela firul bătrânesc al povestirii.
Cu prestigiul acestei valori documentare, ms. 2458 rămâne astăzi,
când celelalte izvoade mai vechi sunt pierdute sau înstrăinate, cel mai
autorizat reprezentant al tradiției traducerii lui Udriște Năsturel și cel
mai indicat să servească de text de bază la alcătuirea unei ediții critice a
romanului Varlaam și loasaf.
❖
Copiile dela Bistrița. Trei decenii despart izvodul scris de Fota pentru
arhimandritul Tismanei, de copia sa, alcătuită la Hurezi de ierodiaconul
Dosotei. S’a scos, în acest răstimp, și un alt izvod, a cărui urmă să se
fi pierdut ?
Dr. M. Gaster, în Geschichte der rumănischen Litteratur^ publicată
în 1901 x), vorbind de redacțiunile manuscrise ale romanului Varlaam
și loasaf, aduce, la pag. 382, următoarea informație: «Im National
Museum sind wenigstens 3 Hss., wovon eine, No. 70, von 1699, im Kloster
Bistritza geschrieben und No. 54, von 1781 und No. 900 aus dem 18
Jh. ist ». La pag. 383, d-l Gaster revine asupra acestui izvod, cu o pre-
cizare făcută în legătură cu circulația cântecului de pusnicie al lui loasaf,
în literatura noastră: « Viei ălter ist die gereimte Form des Liedes, in
welchem der Prinz von allen Freuden der Welt Abschied nimmt und
sich dem Schutze des Waldes anvertraut. Die ălteste Fassung habe
ich im Anhange zu seinem Leben in Cod. 70 Nat. Museum von 1699, ge-
schrieben von einem Dosotheiu aus Hurez, gefunden ».
Ar rezulta, din citatele de mai sus: a) că a existat un izvod al vieții
sfinților Varlaam și loasaf scris în mănăstirea Bistrița, la 1699, de un
Dosotheiu din Hurezi; și b) că această prescriere cuprindea, la sfârșit,
forma versificată a «cântecului pustiei »2). Câteva fapte ne silesc să
restabilim înțelesul exact în care trebuesc considerate aceste relatări.
Din cele trei copii semnalate de d-l Gaster, nu se află la Academia
Română, care a preluat, în 1903, întreg depozitul de msse al Muzeului
In Giober’s Grundriss der ronianischen Philologie, voi. II, f. 3, Strassburg,
Triibner, 1901.
2) Cf. și Sextil Pușcariu, Istoria literaturii române, epoca veche, ed. II, Sibiiu, 1930,
p. 112.
29
Național de Antichități, decât două: ms. 2577 (M. N. nr. 54) și ms.
2510 (M. N. nr. 900 x). Unei copii dela Bistrița, din 1699, nu i se găsește
urma. Există în schimb ms. cu numărul academic 2458, asupra căruia
am insistat, provenit din același muzeu și care a fost terminat, cum ne
arată notița finală, la « leatul 7208, Martie 4 zile », fiind scris tot de un
« Dosotei ierod[iacon] ot Hufrez] ». Lucrarea s’a început deci în anul
1699 și se datorește aceluiași copist amintit și de d-l Gaster. Izvodul
acesta nu s’a scos însă la Bistrița, căci nimic nu-i indică o astfel de origine,
ci la Hurezi, cum arată și iscălitura copistului și precizarea clară că s’a
alcătuit «... din poronca și cu cheltuiala a sfinții sale părintelui Kir
loanu Arhiemandritul, egumenul aceștii sfinte mănăstiri Hurezii ». Apoi,
ms. 2458 nu conține redacțiunea cântecului lui loasaf în versuri, ci redă
motivul în proză, așa cum îl dovedesc și cele mai vechi versiuni ale
romanului.
în ipoteza că relatările d-lui Gaster sunt exacte, rezultă că d-sa n’a
cunoscut manuscrisul lui Dosotei din 1699—1700 și că, izvodul scris
la Bistrița de același Dosothei și în același an, s’a pierdut. Or, fiind greu
de admis dispariția unui ms. din Muzeul Național sau dela Academia
Română; fiind greu de înțeles cum un călugăr, scriind la Bistrița, iscălește
totuși « ot Hurezi » și începe în același an o nouă copie, de astă dată
chiar la Hurezi; cum, apoi, i-ar fi rămas străin cercetătorului manuscrisul
descris mai sus, provenit din același depozit, — credem că afirmațiunile
d-lui Gaster trebue raportate, cu rectificările de mai sus, la ms. 2458,
al treilea din izvoadele care i-au putut sta la îndemână în Muzeul Na-
țional de Antichități.
*
Abia mult mai târziu, la 1745 — după ridicarea stăpânirii austriace din
Oltenia — se constată o redacțiune a vieții sfinților Varlaam si loasaf,
scoasă în mănăstirea Bistriței. La acest an ieromonahul Ilarion înmănun-
chiază, cu alte texte hagiografice, într’un voluminos codice, și istoria
cuvioșilor Varlaam și loasaf, într’un stil sensibil remaniat.
Despre grija de carte a acestui zelos ieromonah ni s’au mai păstrat
câteva dovezi, care-1 ridică din uitarea timpului la un loc de merit. E
același copist care întocmea, în 1736, un alt manuscris bogat, cuprinzând
pe lângă cele 69 de povestiri ale Mântuirii Păcătoșilor și un fel de «în-
cercare de istorie bisericească » având, pe alocurea, « completări și date
x) Gen. P. V. Năsturel, Varlaam și loasaf, adaos la prefață.
3°
ce nu se găsesc în Sfânta Scriptură » 9- Fragmentele publicate 2) din
aceste texte ale ieromonahului Ilarion arată, în îndemânarea frazei și
în închegarea limpede a narațiunii, aceeași preferință a liniei simple și
drepte de vorbire, pe care o găsim și în redacțiunea nouă a vieții sfinților
Varlaam și loasaf3).
*
în mănăstirea Bistrița, lectura pioasă a vieții cuvioșilor Varlaam și
loasaf se perpetua, spre folosul rândurilor de călugări ce se perindau,
prin manuscrisul ieromonahului Ilarion. într’un an, în 1781, izvodul
a fost dus la episcopia Râmnicului și pus la îndemâna unui vestit iero-
diacon, Grigorie, care a întocmit după el prescrierea de care vom vorbi
mai jos, cu nr. 2577. Apoi, așezat iarăși la Bistrița, manuscrisul a îndurat
măcinarea vremii, pierzându-i-se ultimele foi4). Un călugăr de mai
târziu, văzând această lipsă, s’a apucat să-l întregească și astfel s’au
adaus iarăși capitolele pierdute, dar fără « cântecul pustiei » la sfârșit,
prin grija celui care semnează la urmă: «Ghenadie ierodifacon], 1805,
fev. 9 ».
Ceea ce ne interesează din amănuntele acestea e faptul că, textul
completării nu mai corespunde cu lectura ms. 2577, care reproduce
redacțiunea lui Ilarion așa cum era înainte de deteriorare; nu corespunde
nici cu lectura ms. 2458, care răsfrânge mai conservator textul arhe-
tipului și nu dovedește nici versiunea mss. 2510 și 1398, singurele, din
câte cunoaștem, care puteau sta, înainte de 1805, la îndemâna corectorului.
E probabil deci să fi existat încă o copie a romanului, ce nu ne-a parvenit,
după care s’a îndrumat ierodiaconul Ghenadie întregind lipsurile. Textul
adaus după această prescriere răsfrânge redacțiunea defectuoasă a fa-
miliei descendente din ms. 2458.
*
Astfel îndreptat, manuscrisul a ajuns apoi la cunoștința unui harnic
pisar de texte religioase, despre a cărui muncă mai păstrăm și alte știri.
x) Ms. 2355. V. Dr. D. Stănescu, Minunile Maicii Domnului la Români, București,
f. a., p. 68—71 ; Același, Școala românească dela Monastirea Bistrița, București,
1931, p. 22—25.
2) Ibid., I. c.
3) In câteva părți ale manuscrisului său (f. 153 v., 274, 288 v. și 411 v.) iero-
monahul Ilarion face unele însemnări în criptografie. Redăm, pentru a evidenția
cheia utilizată, o astfel de criptogramă cu descifrarea ei. La f. 441 v.: w^HURxkjfo
yjwkuX HngiUoSR nsu EoeuRAe kuarsx gae G'kRWxkpRpR ok. k,\ A'kT âCHA- Se citește:
smeritul întru er[p\monași kir Ilarion proinu măn. Bistriți, oc. 24, leat 7254.
4) Dela cap. 34 inel., f. 516.
31
loachim, schevofilaxul Bistriții, găsind izvodul vechiu, îi potrivi mai
întâi, la sfârșitul vieții sfântului Onufrie, două foi care lipseau (f. 244
și 245) și-și consemnă, după obiceiu, partea de contribuție: «1809,
April 24, loachim ierom. schev[o]filax Bistriții Bărbătescul ». Apoi se
apucă să scoată, într’un izvod deosebit, povestea cuvioșilor Varlaam și
loasaf, ce ne-o arată ms. 1590.
Fiind alcătuită după izvodul îndreptat puțină vreme mai înainte de
ierodiaconul Ghenadie, care scăpase din vedere să adauge la sfârșit și
tradiționala cântare despre pribegia lui loasaf prin pustie, copia ms.
1590 ar fi rămas fără acest motiv, dacă ieromonahul loachim nu ar fi
prins, din circulația orală sau din vreo versiune scrisă, stihurile care
slăveau, prin pilda lui loasaf, vieața de abnegație a monahismului,
înlocuind, astfel, redacțiunea în proză a motivului, cu versurile ce se
răspândiseră, purtate de melodie, din mănăstire în mănăstire și apoi în
straturile populare, unde se asimilară cântecelor de stea, schevofilaxul
dela Bistrița ne-a transmis una din cele mai frumoase variante ale acestei
poeziix).
în anul următor, la 10 Iunie 1810, cum arată o notiță de pomenire
datorită vreunui frate din mănăstire 2), ieromonahul loachim își mântuia
zilele, lăsându-ne din munca sa — cât o cunoaștem — încă un izvod,
cu felurite texte religioase, la a cărui prescriere năzuise între 1807 3)
și — putem preciza pe baza notiței de mai sus — Aprilie 1809.
*
Copiile dela Râmnic. într’o vreme când episcopia Râmnicului cunoștea
una din cele mai rodnice epoci de activitate culturală religioasă, s’au
scos în această reședință, la răstimp scurt, două izvoade ale romanului
Varlaam și loasaf. Mitropolit al Ungrovlahiei era Grigorie 4), căruia
Biserica noastră îi datorește, în largă măsură, transpunerea cântării
liturgice în limba română 5); episcop era Filaret6) care, deși grec de
x) Reprodusă de gen. Năsturel, o. c., p. XXXVI—XXXVII.
2) Profesor D. R. Mazilu, Sjânta Filoteia dela Argeș, Extras din « An. Acad. Rom. »,
s. III, t. VI, mem. 8 (secț. lit.), p. 45.
3) Ms. 2786. V. D. R. Mazilu, o. c., p. 45.
4) A păstorit dela 28 Iulie 1760 până la 18 Sept. 1787. Cf. N. lorga, Istoria Bise-
ricii, II, p. 330.
5) N. Cartojan, Legenda lui Avgar în literatura veche românească in « Convor
biri Literare», an 57 (1925) p. 257.
6) A stat ca episcop între anii 1780—1792, când e ales mitropolit. Cf. Istoricul
Eparhiei Râmnicului, București, 1906, p. 281.
32
neam, a sporit cu mult numărul tipăriturilor românești de cult și de
învățătură. Ceva din îndemnurile culturale date de amândoi acești
prelați, se vădește în întocmirea izvoadelor noui.
Prima copie, alcătuită în 1781, la un an după instalarea lui Filaret ca
episcop, reprezintă și cea dintâi lucrare mai mare din activitatea bogată
a unui harnic cărturar: ierodiaconul Grigorie Râmniceanulx).
Cunoaștem câteva etape din drumul străbătut de acest ierodiacon,
însemnate de el însuși în lucrările sale de copist, de tipograf și de tra-
ducător, cărora și-a dedicat aproape 20 de ani de vieață. Numele lui
apare — în tipărituri — întâiu în mențiunea dela sfârșitul Triodului scos
la Râmnic în 1782: «Typăritu-s’au acestu sfântu și Dumnezeescu
Triodu prinu ostenela diorthosirii smeritului între ierodiaconi, Grigorie
ierodiaconulu, dinu sfânta episcopie a Râmnicului » 2). Timp de 5 ani,
de acum înainte, cea mai mare parte din cărțile editate la Râmnic poartă
mărturia « diorthosirii » aceluiași ierodiacon 3). în 1788 munca de ti-
părire încetează la episcopie 4). Răsmerița din acest an gonia pe Filaret
în Ardeal5). Șirul tipăriturilor se reia de abia în 1792, când apare o
Cazanie, cu predoslovia semnată de « Grigorie Syngelu Râmnicianul »
și cu obișnuita notiță despre « diorthosire », în care remarcăm titlul mai
înalt ce însoteste acum numele corectorului: « smeritul între ieromonahi
9	9
Grigorie Synghelul Râmnicianul » 6).
Când Filaret e înălțat în scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei, în
Octomvrie 1792, el aduce la noua sa reședință — afirmă o mărturie
contimporană 7) — pe lângă « strumenturile tipografiei sfintei episcopii
Râmnicul » și pe acest priceput corector, pe care-1 vedem semnând de
acum înainte cu titlul de « arhimandrit » 8). Dar abia după un an de pă-
1) Cu un an înainte copiase, tot în Episcopia Râmnicului, Plângerile zilelor
săptămânii. V. N. lorga, Manuscriptele mănăstirii Cernica în Bis. Ort. Rom., XXVI,
p. 220.
2) Bianu și Hodoș, Bibliografia românească veche, II, p. 278.
3) Iată lista acestor cărți: Triod, 1782; Atanasie cel Mare: Sinopsis, 1783; Pilde
filosof ești, 1783; Acatist, 1784; Catavasier, 1784; Ceaslov, 1784; Dorotheiu: Cuvinte,
1784; Evanghelie, 1784; Psaltire, 1784; Teodor Studitul: Cuvinte, 1784; Penticostar,
1785; Liturghii, 1787. Cf. Bianu și Hodoș, o. c., II, p. 277 și urm.
4) Istoricul eparhiei Râmnicului, p. 281.
5) Ibid., p. 154.
6) Bianu și Hodoș, o. c., II, p. 347—348.
7) Scrierea ieroshimonahului Arhimandrit Chiriac Râmniceanu, publicată de C.
Erbiceanu în Bis. Ort. Rom., XIII, p. 29—30. Tot aici se arată că Grigorie era și
« tălmăcitorul sfintelor cărți din elinie al sfintei Mitropolii ».
8) Bianu și Hodoș, o. c., II, p. 352.
33
3
storire, Filaret coboară din fruntea bisericii muntene. Activitatea uceni-
cului său scade și ea. în 1794 mai apare, cu o lungă prefață a « arhiman-
dritului Grigorie Râmnicianul», o Pravoslavnică învățătură1}. Apoi,
până în 1798, nicio altă carte nu-i mai arată numele. Dintr’o mărturie
a vremii aflăm că Grigorie s’a retras la egumenia mănăstirii Vieroșul din
județul Muscel, ceea ce l-a determinat pe noul Mitropolit, Dosotei, să se
adreseze vestitului staret dela Neamtu, Paisie, cerându-i alti monahi
« de trebuință a fi asupra îngrijirii tipografiei și tălmăcirii scripturilor » 2).
Ultimul semn din munca arhimandritului Grigorie îl vădește tot un
Triod—aceeași carte cu care și-a început tipăriturile — apărut la
București în 1798, cu o lungă închinare Mitropolitului, iscălită de această
dată fără a mai menționa, la sfârșitul numelui, « Râmnicianul »3).
Legăturile vechi cu episcopia Râmnicului se desfăcuseră definitiv.
Pe când se afla ca ierodiacon la episcopie, Grigorie a scris, în răgazul
tipăriturilor, două izvoade ale vieții sfinților Varlaam și loasaf.
Cea dintâi copie, din anul 1781, era destinată ieromonahului Rafail
dela Hurezi, care purtase, înainte de Grigorie, grija multor tipărituri
scoase la Râmnic 4). Acest Rafail — vlăstar muntean din marea obște
de vieață nouă călugărească de sub cârmuirea lui Paisie dela Neamțu 5)
și viitor egumen al Hurezului — lucrase și el, pe la 1773, la izvodirea
unui manuscris cuprinzând tâlcuirea despre Semnele venirii lui Antihrist6).
Prin copia lui Grigorie din 1781, care se îndruma după izvodul împru-
mutat dela Bistrița, scris de ieromonahul Ilarion, Hurezul dobândea a
doua redacțiune a vieții sfinților Varlaam si loasaf. Trei ani mai târziu,
când ierodiaconul Grigorie pornia să întocmească încă o copie a acestui
x) Ibid., II, p. 367—370-
2) Scrierea ieroshimonahului Arhimandrit Chiriac Râmnice anul în Bis. Ort. Rom.,
XIII, p. 29—30.
3) Bianu și Hodcș, o. c., II, p. 404—410.
4) Octoih, 1763; Psaltire, 1764; colecția de Minee pe lunile Decemvrie-Septemvrie,
1779—1780. Cf. Bianu și Hodoș, o. c., II, p. 161 și urm. Până la 1780, când își
încetează activitatea de corector, Rafail apare numai ca « monah ». La 1781 iero-
diaconul Grigorie îl menționează ca « ieromonah », iar o notiță autografă de pe scoarța
ms. 2577 precizează: « 1782. La Octomvrie 2, într’o Duminecă, mi-au venit carte
de igumeniia Hurezului. Rafail ig[u]m. Hurez ».
6) N. lorga, Istoria Bisericii, II, p. 187.
6) Alex. Lăpedatu, Manuscriptele dela Bisericani și Râșca, în Bis. Ort. Rom., XXVIII,
p. 1146, nota. Tot acest Rafail a copiat și Scrisoarea starețului Atanasie către starețul
Paisie, —v. N. lorga, în Bis. Ort. Rom., XXVI, p. 219. Cu cheltuiala lui s’a
«scris și tălmăcit», la 1783, Aravicon Mytologicon (Gaster, Lit pop., p. 95).
34
roman, el nu mai folosește modelul de până acum și nici prescrierea
pe care o scosese el însuși, ci utilizează — înoind stilul — redacțiunea
primului ms. dela Hurezi, cu nr. 2458.
Ceea ce creează o particularitate distinctă prescrierii noui, cu nr. 2510,
și copiilor sale, e faptul că ele încorporează, la sfârșitul povestirii, câteva
elemente de slujbă în legătură cu prăznuirea în biserica noastră a cuvioșilor
Varlaam și loasaf1). Considerând că nu avem, în nicio carte de tipic
bisericesc, rânduiala prăznuirii ce se făcea pentru pomenirea acestor
sfinți, cele câteva însemnări, dintr’o epocă în care se petrecea înlăturarea
deplină din bisericile noastre a cântării liturgice slavone, rămân cele
dintâi mărturii de slujbă românească în jurul venerării sfinților Varlaam
și loasaf.
*
Copiile dela Căldărușani și Cernica. Mănăstirea Căldărușani, din
preajma Bucureștilor, era aproape o ruină în 1775, când se ridică în
fruntea ei arhimandritul Filaret. După 5 ani de egumenie, în care mă-
năstirea se înălță iarăși în ziduri trainice și se întăriră rânduielile obștei,
Filaret se strămută în scaunul episcopiei de Râmnic, pentru ca, după
o scurtă trecere pe la Mitropolia Ungrovlahiei, să se întoarcă din nou
lângă taina apelor dela Căldărușani, unde își încheie zilele în anul 1794 2).
Curând după plecarea lui Filaret ca episcop, a venit dela Neamțu un
credincios ucenic al lui Paisie, Gheorghe, monah isteț și energic, care,
înviorat de pilda starețului său, începu opera de reorganizare a chinoviei
dela Cernica3). Timp de 12 ani o muncă rodnică refăcu din pustiire
această mănăstire. Când Filaret ajunge păstor al Ungrovlahiei, el încre-
dințează lui Gheorghe, pentru vrednicia dovedită, și grija Căldărușa-
nilor 4). Atunci o parte din călugării dela Cernica trec în chinovia vecină,
iar după moartea lui Filaret — retras dela strălucirea Mitropoliei la
x) După ce scrisese cuvenita « cântare » despre năzuința lui loasaf spre pacea pus-
niciei, ierodiaconul adăugă în izvodul său: «Facerea lui loan Damaschin»; «Tro-
parul sfântului Varlaam și a lui loasaf, glas 4 »; « Condac, glas 8 »; « Alt tropariu al
sfântului loasaf, glas 4 »; « Condac, glas 8 ». Mult mai târziu, o mână streină completa
aceste stihuri cu « Slava sfântului loasaf dela vecernie, glas 1 ». Cf. și gen. Năsturel,
Varlaam și loasaf, adaos la prefață.
2) Ieromonahul Damian Stănoiu, Mănăstirea Căldărușani, București, 1924, p.
33, 36.
3) Athanasie Mironescu, Istoria mănăstirii Cernica, tip. sf. mân. Cernica, 1930, p.
123 — 146.
4) Ibid., p. 144 —145. Cf. și D. Furtună, Ucenicii starețului Paisie în mănăs-
tirile Cernica și Căldărușani, București, 1928
35
umilința metaniei sale — Gheorghe rămâne egumen deplin al celor două
așezărix). Astfel Cernica și Căldărușanii se unesc sub cârmuirea activă
a aceluiași stareț, Gheorghe (f Dec. 1806) și sub autoritatea acelorași
reguli de vieață monahală, întemeiate de vestitul Paisie.
Sub impulsul acestui curent de reînviorare s’au scris — cu deosebire
la Căldărușani — mai multe izvoade cu povestea cuvioșilor Varlaam
și loasaf. Din numărul copiilor de altădată nu au ajuns la cunoștința
noastră decât ms. 418, copiat în 1807 la Căldărușani de «nevrednicul
Radul »2) și ms. 2008, dela Cernica, — o copie murdară, lucrată fără
nicio pricepere în primele decenii ale secolului al XlX-lea. Despre un
manuscris din secolul al XVIII-lea, provenit dela Căldărușani, fost în
proprietatea lui G. Dem. Teodorescu 3); despre alte trei copii aflătoare
pe vremuri în biblioteca acestei mănăstiri 4) — una din ele poate fi ms.
418—; despre un izvod din secolul al XVIII-lea, semnalat la Cernica
de d-l lorga 5), — nu mai avem nicio știre. Manuscrisele care ni s’au
păstrat — 418 și 2008 — nu ne dau nici ele vreo indicație mai de seamă
despre copiștii lor și împrejurările în care s’au scris. Confruntându-le
însă, constatăm că amândouă derivă din ms. 2510 printr’un intermediar
comun, ceea ce se probează suficient prin faptul că niciunul nu încorpo-
rează la sfârșitul povestirii, după elementele de slujbă, și « slava sfântului
loasaf de la vecernie». Această «slavă» a fost introdusă în ms.
2510 ulterior întocmirii lui, dar anterior alcătuirii celor două copii, cum
se vede din ms. 2796 — asupra căruia vom reveni — care, copiat în
1807, anul în care s’a scris și ms. 418, cuprinde totuși acest adaus. Rezultă
de aici că cele două copii coboară dintr’un intermediar scris înainte ca
ms. 2510 să fi primit suplimentul celor câteva stihuri.
Munca dela Căldărușani și Cernica, pentru răspândirea povestirii
vieții sfinților Varlaam și loasaf, a fost însă, vădit, mai bogată de cum
o putem înfățișa astăzi.
*
Manuscrisele 1398 și 2796. Din vieața ms. 1398 — fără știri de dată
și de copist — putem da doar câteva mențiuni. întocmit după ms. 2510,
cu cântările de slujbă pe care acesta le-a avut dela început, scrisul său
x) Ieromonahul Damian Stănoiu, Mănăstirea Căldărușani, p. 36—37.
2) V. I. Bianu și R. Caracaș, Catalogul manuscriptelor românești, II, p. 98.
3) Gen. Năsturel, Varlaam și loasaf, p. XVI.
4) Ibid., p. XVIII.
5) Manuscriptele mănăstirii Cernica în Bis. Ort. Rom., XXVI, p. 216.
36
mărunt și de o remarcabilă eleganță îl situează către sfârșitul secolului
al XVIII-lea. E singura prescriere, din câte ne-au ajuns la îndemână,
care cuprinde și o ilustrație cu un episod al povestirii: scena simbolică
în care Varlaam îmbie lui loasaf mărgăritarul învățăturii mântuitoare x).
Cealaltă copie a povestirii, cu nr. 2796, s’a scris în episcopia înființată
de abia în 1793, a Argeșului, pe vremea păstoririi lui losif, în ale cărui
năzuințe se îmbina revirimentul paisian cu un puternic curent național
Lucrarea a săvârșit-o în 1806—1807, muncind la ea timp de 4 luni,
«Ilarion dascălul Craioveanul » și era menită monahului dela Cozia,
Nictarie. Pe când se afla la muzeul de antichități, manuscrisul acesta
a fost dat spre publicare, dar s’au tipărit numai 64 de pagini și editarea
a încetat2).
VII. ÎNCHEIERE
Urmărind răspândirea romanului Varlaam și loasaf în cuprinsul
principatelor noastre, dealungul celor aproape trei sute de ani, nu am
lămurit încă toate etapele din vieața acestei cărți în literatura și în spi-
ritualitatea trecutului românesc. Materialul prezentat aici — limitându-ne
numai la versiunea traducerii lui Udriște Năsturel — nu încadrează
și cele câteva redacțiuni fragmentare ce se întâlnesc în felurite miscelanee
ale secolului al XVIII-lea. Am fost siliti, de asemeni, să renunțăm deocam-
dată la studiul unor copii ce se găsesc în biblioteci particulare sau în
orașe mai îndepărtate, după cum am lăsat deschisă chestiunea unor
redacțiuni semnalate odinioară de cercetători, dar apoi dispărute. Liniile
directoare ale problemei rămân însă fixate, pe baza indicațiilor suficiente
pe care ni le dau manuscrisele cercetate. Completarea materialului pre-
zentat și integrarea lui în problema mult mai largă: studiul răspândirii
și al influenței acestei cărți, care a însoțit desvoltarea spirituală a
poporului nostru de curând după întemeerea principatelor și până în ziua
de azi, sunt preocupări care reclamă o stăruință mai îndelungată.
*) Un alt manuscris al vieții sfinților Varlaam și loasaf, cu ilustrații frumoase,
se găsește în posesia d-lui Sextil Pușcariu. (V. Istoria literaturii române, epoca veche,
ed. II, p. 230).
2) Paginile culese se găsesc la A. R. sub cota II 117.093. Pe prima pagină e scris
cu mâna : « Varlaam și loasaf. . . Tipărită pe la 1874 în Bucuresci de loan Gârleanu (?)
bibliotecarul Statului, după o copie de pre la 1820. (Mssul se afla atunci în Biblioteca
Statului, acum trebue să se afle la Muzeul Național) ». Confruntarea textelor dove-
dește că e vorba de ms. 2796.
37
Prel. Mihălcescu	Pnel. Sadoveanu
38
A. R. Ms. i398: Varlaam îmbie lui loasaf mărgăritarul învățăturii mântuitoare.
39
VARLAAM ȘI IOASAF
Fragment din cap. VI: Varlaam pregătește pe loasaf pentru primirea
învățăturii creștine x).
1	Dec cum întră Varlaam și dede | bună zioa, cum să cade, zise-i fecorul
înpăratului să șază, și dascălul eșindu, zise losaf bătrânului: «Arată-mi
piiatra ce de multu preț, de care spusu-mi-au dascălul miu, cât să fie
grăit niște lucruri mari ». Iară Varlaam într’acesta chip începu vorbă
5 cătră dânsul:
— O înpărate, n’ar fi cu direptul a grăi fără de rușine ceva cu min-
cună cătră măriia slavei tale. Ce toate câte sântu de mine cătră tine,
adevărate sânt fără nici o pric<e>. Insă de nu voiu ispiti întâi minte ta,
1	cum intră] intrând A, După Varlaam A ad. la dânsu, C ad. înlăuntru, și] îi A,
cum să cade om. B 1—2 Atunce porunci coconul lui Varlaam să șază. Și
după ce șezu eși dascălul afară. Iar loasaf zise cătră bătrânul: A, iară fecorul în-
păratului îi zisă C, 2 să șază] șezi B, eșindu] eși afară B, 3 ce de multvi preț]
scumpă CD, spusu-mi-au] mi-au spus mie A, spuse mie B, mi-au spus C, dascălul]
pedagogul D, cât] cum ACD, să fie] să fi AD, că ai zis B, 4 După grăit D.
ad. tu, Varlaam] el B,	4—5 Iară Varlaam începu vorbă cătră dânsul
într’acesta chip, zicând A,	G n’ar fi cu direptul] nu s’ar căde A, După a grăi ACD
ad. eu, B ad. cineva, ceva cu om. B, mincună] minciuni BC, 7 măriia] mărire ABC,
slavei] înpărăției C, câte] cele ce D, După sântu C ad. grăite, sânttî de mine]
voi grăi A, 8 sânt adevărate A, După fără BD ad. de, price] pricină ABC,
*) Text de bază: ms. 2458. Siglele: A, ms. 2596 (2577, 1590); B, ms. 2510
(1398, 418, 2008, 2796); C, ms. 9 (1540); D, ms. 1573 (2769). In aparatul acestui
fragment care—până la o viitoare ediție critică a romanului, întocmită pe baza
tuturor redacțiunilor existente — înglobează numai manuscrisele inedite, n'am
introdus lecțiunile versiunii lui Fota din anul 1673, tipărită de gen. Năsturel în
ediția sa.
40
1	nu mi să cade să-ț arăt taina. Că stăpânul mieu zis-au: « Eși cela ce
samănă, a-ș sămăna sămânța lui. Și sămănând el, căzu una pre drum
și veniră pasările de o cupiră; alta căzu pre piiatră, unde nu ave pământ
multu, și numai decâtu să înnălță, iar pentru căc nu ave pământul adân-
5 cătură, cumu răsări soarele ia arse, și pentru căc nu ave rădăcină, să
uscă; iar alta căzu pre pământii bun și da roadă însutită» |. De voiu
afla dară și eu în inima ta pământ bun și aducătoriu de roadă, nu voi
pregeta a semăna în tine dumnezeiască sămânță și a-ț arăta taină mare,
iar de va fi pietros și mărăcinos și pre lângă cale, să fie călcat de toț
10 călătorii, mai bine iaste să nu bag, nici într’un chip, mântuitoare să-
mânță, să o puiu să fie de răpire și de șupire pasărilor și gadinilor,
cărora poruncitu-mi iaste a nu le arunca înnainte nic într’u<n> chip
mărgăritariul. Insă am nădejde să aflu în tine foarte pământu bun și
apropiatu cătră spăsenie; că ver<i> vede și piiatra ce scumpă și cu raza
15 luminei învrednici-te-vei a fi și tu singur lumină și ver<i> aduce și
roadă însutită. Că pentru tine am pus nevoință de am trecut castă cale
lungă, ca să arăt ție, care n’ai văzutu nic odinioară și să te învăț ce n’ai
văzutu.
Iară losaf zise cătră dânsul:
20	— Eu, cinstite unchiaș, cu o jelanie și cu o pohtă neoprită cautu |
să auzu vreun cuvântu nou și bun, că s’au aprinsu foc în inima me,
1	zis-au] au zis A, Că au zis stăpânul mieu B, Eși] Eșit-au B,	1—2 cela ce samănă]
sămănătoriul ABCD, 2 a-ș sămăna] să samene AB, să-și samene CD, lui CD om.,
una căzu A, pre drum] pre cale B,	3 veniră] venind A, viind C, de AC om.,
cupiră] mâncară AB, 3—4 ave să înălță] îndată răsări A, 4 iar] dar
B, pentru A om. 4—5 ave pământul adâncătură] ave pământ mult AB, era
pământ adânc C, 5 cumti] deca B, după ce C, și cum D, răsări] au răsărit C, ia
ABC om., arse] au ars C, 6 După să uscă ACD ad. iar alta căzu în mărăcini și
o înnecară mărăcinii (crescând mărăcinii o înnecară A), De] Deci de BC, 7 dară
BD om. 8în tine] în inima ta B, 9 să fie] ca să fie B, 9—10 toț călătorii] călători B,
10 iaste să nu bag] ar fi să nu samăn B, IC—11 mântuitoare sămânță] sămânța me B,
11	să o puiu] ca să nu B, A om., de răpire și de șupire] de călcare și mâncare B,
12 înainte B om.,	12—13 că-m iaste poruncit a nu arunca mărgăritariul unora ca
acestora A, 13 mărgăritariul B om., pământ foarte bun C,	13—14 să aflu
— apropiatu] de pământ foarte bun întru tine și aproape B, 14 spăsenie] mân-
tuire C, că] cum CD, veri] vei ABCD, 15 te vei învrednici ABC, și tu singur a
fi A, singur] însuți B, 16 am pus — trecut] am călătorit B, După pus A ad.
atâta, trecut] venit A, 17 odinioară] odată B	17—18 te înveți de cele nevă-
zute B, 18 văzutu] auzitu CD, A ad. nic odată, 19 Iară losaf zise
cătră dânsul B om., 20 unchiaș] bătrânule AB, o] multă A, jelanie] dorire C,
cu o A om., cu o jelanie și B om., pohtă neoprită] mare poftăB, neoprită A om.,
41
1
5
10
15
de mă arde rău și mă îmboldește a ști niscare întrebări de treabă și
n’am mai aflat om tocma pănă acum, să-mi poată spune de acele. Iar
de <a>și nemeri vreun înțelepții și măestru și să auzu dela dânsul cu-
vântiî de mântuire, pare-mi că nu le-și da pasărilor, nic fierălor, nic
m’aș afla pietros și mărăcinos, cum ziseși tu, ci cu bună înțelegătură
l-aș priimi și cu nevoință l-aș păzi. Ci tu de știi ceva lucru ca acela,
nu ascunde de mine, ci-m spune, că deca am auzitu că ai venit dintr’o
țară dăpărtată, bucuratu-mi-s’au sufletul și fuîu într’o bună nădejde
cumcă cu tine aș nemeri ce pohtescu. Drepții aceia, curând tem adus
înlăuntru la mine, cu veselie tem priimit, ca pre unul dă cei dăprinși
și crescuț cu mine; de nu-mi va fi cumva nădejde înșelată.
Și zise Varlaam:
— Bine ai făcut și cum să cade măriei înpărătești, că n’ai socotit
prostiîa ce | văzută, ci fuseși socotitorîu nădejdii cei ascunse. Că era
un înpărat mare și slăvit. Și fu de trece odată în carătă poleită, cu slugi
și cu boiari<i>-și, cum să cuvine înpăraților. El întinpină doi bărbați cu
niște haine sparte și întinate înbrăcaț, cu fețele scăzute și foarte negre.
Și era știindu înpăratul acasta, cum topire trupurilor lor de truda po-
stului și de sudorile ostenelelor s’au așa nemoștit. Deci cum îi văzu,
1	și foarte rău mă arde B, După înboldește \ad. rău, a ști] ca să auzi A, niscare] niscaiva
C, niscare întrebări de trebă] ce iaste de trebuință B,	1—2 Și păn acum n’am
mai putut afla om să poată A, Și n’am putut a mai afla om pănă acum C, Și n’am
aflat pre un om pănă acum B, 2 acele] cele B și ad. ce doresc, 3 nemeri]
găsi B,și măestru] învățat A, B om., 4 pare-mi] mi se pare B, îmi pare C, fie-
rălor] gadinilor B,	C. 5 înțelegătură] înțelepciune A, înțelegere BCD,
6	l-aș] le-aș B, nevoință] toată grija B, ceva lucru ca acela] niscare lucruri ca
acele B, 7 dintr’o] dintr’altă B, 8 bucuratu-mi-s’au sufletul] mi s’au bucurat
sufletul AD, m’am bucurat B, foarte mi s’au bucurat sufletul C, fuîu într’o] am
fost cu A, 8 — 9 fuîu — cumcă] nădăjduind că B, 9 aș nemeri] voi nemeri B,
aș câștiga C, ce pohtescu] ceîa ce doresc B, dreptu] pentru B, 10 cu] și cu
ABCD, veselie] bucurie AB, dă] din B, dăprinși și B om., 11 După crescuți B
ad. înpreună, înșelată] în deșărtu A, mințită CD, 13 măriei] măririi ABC,
14 fuseși] ai fostti A, ascunse] nevăzuta B, 15 Și fu de trece odată] Și când fu
odată, merge A, Și să întâmplă de trece odată B, Și au fost trecut odată C,
15—16 cu slugi și cu boîarii-șî] cu toți boîarii lui și cu toate slugile lui A, cu
boîari și cu slugî B, 16 cuvine] cade A, După înpăraților, A ad. Și primblându-se,
C ad. Și în treacăt, el întâmpină] ei întâlniră A, și întâlni B, bărbați] oameni AB,
17 niște C om., După întinate C ad. fiind, îmbrăcați AB om., cu fețele și cu
obrazele B, foarte B om., După foarte C ad. fiind, 18—19 Și știîa înpăratul,
cumcă de multul postu le sântU trupurile așa topite și de multă ostenelă le sânttî
hainele lor așa sparte și imoase A, Și acasta știind înpăratul cumcă de topire trupu-
rilor lor și de truda postului și de sudorile ostenelelor s’au făcut așa neputincoși B,
După lor C ad. era, s’au așa nemoștit] glosă marg. s’au veștejit așa C, s’au așa
42
1	într’acel cas sări din carătă și să închină lor pănă la pământu și să
sculă de-i luo în brață și cu dragoste îi sărută.
Iară domnii și boiari<i> lui nu suferiră acestu lucru ce nu să cuvine
slavei înpărătești, însă neîndrăznind a-i înputa de față, zisără unui frate
5 ce ave înpăratul, să-i grăiască, să nu aducă ocară nălțimei corunii lui.
Iar grăindu frăține-său înpăratului și înputându-i de ace ticăloșie făr
33 r. ispravă, dede înpăratu lui | răspunsu, care răspunsu frate-său nu-1 înțelegu.
Iară acelu înpărat ave nărav ca acesta: când vre scoate cuiva judecată
de moarte, el trimite pristavul la poarta acelui om, cu un feliu de trâm-
10	bită, făcută dedinsu numai dereptu acel lucru; al căruia glas auzindu-1
omenii, știa tot că iaste cineva vinovat de moarte. Deci când fu sera,
trimesă înpăratul trâmbița ce de moarte, săbucine înnainte porții caselor
frăține-său. Care, trimbiță de moarte cum o auzi, să părăsi de mai
ave zile, ci să apucă de-ș făce scrisoare de tocmire casei lui și să grijiia
15	de moarte toată noapte; și dimineța, să înbrăcă în haine negre de jale,
cu muiare-și și cu coconii, și mersă la ușile polatei înpărătești, plân-
gându și jelcuindu-să. Și-1 băgă înpăratul înlăuntru și văzându-1 jel-
cuindu-se, zise:
schimosit] D, Deci îndată B, 1 într’acel cas B om., După carăta D ad.
lui, 2 să sculă de-i] sculându-se îi B, luo] cuprinsă C, 3 domnii și
boilarii] boiarii și slugile B, După boiiarii A ad. lui și urm. văzând acel lucru nu su-
feriră, socotind că făcu un lucru ce nu..., acestu lucru ce] acasta care B, După
lucru CD ad. socotindu-1 că făcu un lucru, cuvine] cade D, 4 slavei] cinstei D,
însă] și B, neîndrăznind] nu îndrăzniră A, zisără] ci zisără A, unui frate] fratelui B,
5 ce ave înpăratul] al înpăratului A, său B, să-i grăiască] să zică înpăratului A,
aducă] facă B, corunii lui] coroanei înpărătești A, înpărăției B, După lui C
ad. cei înpărătești, 6—7 Iar fratele înpăratului grăi înpăratului înputându-i
pentru acel lucru făr de ispravă. Iar înpăratul îi răspunsă nește răspunsuri și el nu
pricepu acele răspunsuri A, 6 După Iar B ad. acela, C ad. el, frăține-său înpă-
ratului] înpăratului BC, înpăratului fratele lui D, și înputându-i] îi înputa B,
ticăloșie] faptă B, făr] făr de BC, 5 — 6 Iar înpăratul îi răspunse și frate-său
nu înțelese răspunsul B, Iar înpăratul îi dete răspuns, pre care răspuns nu-1 înțelesă
fratele său C, 8 Iară] Deci A, nărev] obiceiu ABCD, ca acesta D om., scoate]
să facă B, 9 el B om., 10 dedinsu] într’adins AB, înadins D, de dânsul C,
dereptu] de ace A, pentru BC, de D, lucru] trebă A, 11 vinovat de] rânduit spre B,
când fu sera] după ce însără C, 12 După ce B ad. cu glas, bucine] să trâmbi-
țeze C, caselor B om., 13 După frăține-său C ad. ca să răsune, Care] Pre care C,
cum] deca C, o B om., După auzi B ad. acela, să părăsi] să disnădăjdui C, 14
de-ș făce] de-și făcu B, să-și facă C, scrisoare] dilată B, tocmire] așăzare C,
15 După noapte C ad. aceia, de jale B om., 16 cu muiare-și] cum C, cu gupâ-
niasa D, polatei înpărătești] palatului înpărătesc B, palaturilor înpărătești C,
17 jelcuindu-să] jeluindu-se B, 17—18 Și-1 băgă — zise] Zise înpăratul D,
19 jelcuindu-se] plângând A, jeluindu-se B, mâhnit și întristat C, zise] îi zise ABC,
43
f. 34
1	«O nebune și nechibzuite, dară deca te a | tăta spăreși tu, depristavul
frățini-tău, carele-ț iaste frate de un trup și de o cinste, căruia cu nimic
nu i te știi greșit nic cât, cum mie îm aduseș eri înputăcune căc sărutaiu
pre pristavii Dumnezeului mieu, carii mai cu mare glas decât tâmbița
5 vestiră mie moarte și înfricoșata întinpinare stăpânului mieu, căruia
multe și mari greșale mă știu că i-am greșitu ? lacă-te că-ț fățișaiu ne-
buniia ta și într’acestu chip te spământaiu, cum vădi curându și voiu
fățișa și acelora ce teu învățat și teu îndemnat spre înputăciune me,
ca cum ași fi făcut nebunește.
10	Și așa mângâind deciia pre frate-său și făcându-i folos, trimese-1 la
casa lui. Și porunci să facă patru lacre de lemnu; le ferecă preste tot
cu aur. Și porânci să bage într’însele oasă de oameni morți înpuțite
| și le întări cu piroane de auru. Iar celialalte doo le unse pre desupra
cu smoală. Și doao racle de acele cu rușină; și le umplu dă pietri scumpe
15	și de mărgăritariu de multu preț și de toate miroseniile cu mirizma
ceia buna. Și le închise și le legă cu niște târsini dă păr. Și chiemă pre
boiarii cei ce înputase pentru întinpinare călugărilor acelora și le pusă
lacrele înnainte, câte patru, ca să zică prețul, ce plătescu cele 2 și celelalte
doao dă ce preț sântîî vrednice ? Ei zisără că cele doao ferecate cu aur
20 sântu vrednice mare preț, că <sân>tu vase harnice de se pune într’însele
1	nebune] neînțelepte A, nechibzuite] nesocotitule C, deca — tu] de vreme ce
tei spăriet tu atâta A, deca te spăriași până la atâta B, deca tu atâta te spăriiași și
te întristași C, deca atâta te spărieși tu D, 2—3 cu nimic — greșit] nu te știi greșit
cu nimic A,	cu nimic nu i-ai greșit B,	3	nic cât]	nici cu cât de puțin C, întru
nimic D, B	om., mie ABC om., După	cum	B ad. tu,	îmi aduseși eri] ieri aduseși
D, sărutaiu] am sărutat B, 4 Dumnezeului] lui Dumnezeu BCD, mieu
BCD om.,	5 vestiră] vestesc B,	6	și mari	A om., lacă-te] Iată ABCD,
7	cum vădi	curând] și cum vă voi	arăta	B, A om., după cum C, cum voi
D, 7—8 și voiu fățișa B om., 9 ca cum ași fi făcut nebunește B om.,
10 așa B om., mângâind deciia] deciia (dăcii CD) mângâind ACD, și făcându-i folos]
și folosindu-1 A, folos] cinste B, trimese-1] l-au trimis A, îl trimesă BC, 11
lacre] racle ACD, lăzi B, După lemnu ACD intercalează cuvintele din r. 14 și 2
racle de acele, B ad. și,	11—12 le ferecă—să bage] Și porunci să le ferece
preste tot cu auru și să bage C, înpuțite] și înpuțiți C, 13 doo B om., le
unse] le-au unsu C, 14 Și doao racle de acele ACD v. r. 11 Și doao — rășină]
Și aceste doao lăzi B, 14—15 pietri — preț] pietri scumpe de mult preț și de
mărgăritariu B, 15 miroseniile] mirosurile AB, mirozile C, 15—16cu mirizma
c£ia buna] cu bună mirezmă A, B om., cu aromate și cu alte multe feliuri de mir^zme
bune C, 16 chiemă] chiemând A, 17 întimpinare] sărutare B, și A om.,
18 lacrele] raclele CD, lăzile B, zică] spue CD, zică prețul] le prețuiască B,
18—19 raclele, câte patru, înnainte și le zise ce plătescu ceste 2 racle și celia 2 de ce A,
cele 2 și celelalte doao dă ce preț sântu vrednice B om., 19 doao C om.
cele] aceste D, 20 mare] de multu A, de mare BC, că sântti vase harnice B om.,
44
1 cununi și brâne înpărătești; iar cele unse cu smoală și cu rușină, zisără
să fie vrednice de un preț mieu și prostu. Iară înpăratul zise cătră
dânșii: Știamu și eu că veț zice voi așa, căccu ochii trupești chipul tru |
pescu înțălegeț. Ci nu să cade a face așa, ci să cade a vede cu ochii
° cei dinlăuntru: ce zace înlăuntru, cinste au necinste?
Și porunci să deșchiză lacrele cele aurite și deșchizându-le duhni
dintr’însăle o putoare re și să ivie o vedere grozavă. Zise acum înpă-
ratul: Iată, acasta iaste chipul celora ce sântu înbrăcaț în haine luminate
și să trufescu cu multă slavă și putere, iar înlăuntru plin sântu de
10 lucruri rele și înpuțite. După aceia porânci să deșchiză și cele smolite
și unsă cu păcură; și deca le deșchisără,pretoț câți era aiciia îi veseli
cu vedere frumuseții si a bunii mirizme a sculelor ce zăce într’însăle.
Zise înpăratul cătră dânșii: Știț cui să închipuescu aceștia? Celor
smeriț călugăraș, înbrăcaț în cele felegi proaste, a cărora chip den-
10 afară văzându-1 voi, scotit-aț că m’am făcut de batjocură eu, căc m’am
plecat lor păn la pământu. Iar eu cu | ochii minții cunoscând cinsti-
[te]le și pre înfrumusețatele sufletele lor, slăvitu-m’am cu atingere ce
m’am atinsîi de dânșii. Și decât toată coroana și decât tot caftanul
înpărătescu mai de cinste s’a socotit pre dânșii.
20 Dec așa-1 rușină și-1 învăță să nu socotescă cele ce să arată pre din-
afară, ci mai vârtos să ia aminte cele ce sântu de minte și de înțăles.
1	cununi] coroane B, După brâne B ad. și haine, unse — rușină] cu smoală
și cu rășină unsă D, 2 să fie] că sânt B, 3 și B om., veți zice] aveți să ziceți
AB, voi BCD om., 4 înțălegeți] să înțelege B, îl cunoașteți C, 5 ce] ceiace B
cinste au necinste] cinstit au necinstit B, 6 lacrele] raclele ACD, lăzile B, aurite],
poleite B, ferecate cu aur C, duhni] eși BCD, 7 re] foarte gre B, gre C, ivie]
arătă AB, grozavă] groaznică A, 7—8 Zise acum înpăratul] Atunce zise înpăratul A,
Apoi zise înpăratul B, Zise înpăratul C, Și zise înpăratul D, 8 După Iată BC ad.,
acuma, ce sântu B om., în haine luminate înbrăcați A, 9 și putere B om. sântu
plini ABD, 10 După] Și după B, 11 pre toți — veseli] veseli pre toți câți
era aciia A, aiciia] acolo BD, aceiia C, 12 După mirizme D ad. veseli, sculelor
celor ce A, odoarălor BD, lucrurilor C, ce zăce] ce era BC, 13 Zise] Deci zise
B, cătră dânșii Dom., După aceștia A ad. Aceștia să închipuescu,	13—14 Celor
smeriți călugărași] călugărașilor celor smeriți ce era A, călugărilor celor smeriți
ce sânt B, După călugărași C ad. ce era, D ad. ce sânt, cele felegi] haine B,
15 socotit-ați] ați socotit ABC, că m’am — eu] că m’am făcut eu de batjocură A,
că eu m’am făcut de batjocură C, 16 Iar eu] Dar fiindcă eu C, cu ochii minții
cunoscând] cunoscând cu ochii minții D, minții] cei dinlăuntru B, cunoscând]
socotind B, 17 sufletele lor] lor suflete ACD, slăvitu-m’am] m’am slăvit ABC,
18—19 Și decât —pre dânșii] Și mai de cinste am socotit pre dânșii decât pre toată
coroana și caftanul înpărătescu A, Și i-am socotit pre dânșii mai de cinste decât
toată coroana și decât tot caftanul înpărătesc B, 19 dânșii] ei C, s’a] am CD,
20 Dec] Și A, 20—21 să arată pre dinafară] ce sânt dinafară arătate C, să arată]
45
1 Ca acel creștin și înțăleptu înpărat ai făcut și tu, priimind nădejde
bună, care cumu-m pare mie nu te va înșăla.
Iară loasaf zise cătră dânsul: Aceștia acmu toate bine le ziseși și cu
bună toci>melă. Ci eu ași pohti să știu cine e stăpânul tău, de carele
5 la începutul cuvintelor ai zisu, cum să fie grăitu el de sămânțăle acele ?
sânt D,	18—21 cele ce — înțăles] cele dinlăuntru B, 1 și înțălept B
priimind] priimindu-mă spre B, 1—2 nădejde bună] bună nădejde AB, 2 cumu-m
pare mie] precum mi să pare mie B, după cum îmi pare mie C, te]mă CD,
3 Aceștia acmu] aceștia acum B, acum aceste C, aceste D, 4 pohti] vre B,
de] pentru B, 5 la începutul cuvintelor ai zisti] ai zis la începutul cuvintelor
A, cuvintelor] cuvântului B.
întrebări și răspunsuri
EDITATE DE
AL. ClORĂNESCU
INTRODUCERE
Textele românești de « întrebări și Răspunsuri » au fost puțin studiate
până acum. Singurul care le-a cercetat mai de aproape a fost M. Gaster,
care se ocupă de ele în mai multe rânduri în lucrările sale. Astfel, în
Literatura Populară Română el studiază acest text în origina lui în
răspândirea și în importanța lui pentru literatura românească, după
ce-1 mai amintise odată, atunci când, ocupându-se de ghicitori, citase
câteva întrebări cu caracter enigmatic culese de Anton Pann în O
șezătoare la țară, și le găsise origina în această scriere 1). Tot el e și cel
dintâi editor al « întrebărilor », pe care le-a publicat după un manuscris
care-i aparține 2).
Deși concluziunile la care a ajuns Gaster sunt în mare parte valabile
și astăzi, cercetarea lui e totuși incompletă, datorită atât faptului că nu
e un studiu special, ci cuprins în cadrul mai larg al întregii literaturi
populare, cât și materialului informativ mai redus de care dispunea el.
Astăzi, când Biblioteca Academiei Române a strâns în bogata ei colec-
țiune atâtea manuscrise care fac posibilă o istorie a textului, o reluare
x) M. Gaster, Literatura populară română, București, 1883, Indice. După el
G. Pascu, Despre cimilituri (Analele Academiei Române, II, 33 (1910—I911),
Memoriile Secției Literare), pp. 76—77.
2) M. Gaster, Chrestomatie, Leipzig, 1891, II, pp. 60—66. Conține numai cap. V,
ca și textul editat de G. Ghibănescu, în T. Codrescu, Revistă istorică, Iași, II (1933),
pp. 91—93, după un ms. din 2 Martie 1818.
47
a studiului lui Gaster se impune, dată fiind mai cu seamă însemnătatea
legăturilor acestui text cu literatura populară. El nu interesează însă
mai puțin prin el însuși. Din faptul că întrebările « au servit de grapsime
dascălilor vechi » x), nu trebue să tragem vreo concluzie asupra intere-
sului pe care îl prezentau pentru cetitori; ele n’au fost numai un instru-
ment didactic, ci și o literatură vie și atrăgătoare, —căci faptul că atâtea
alte cărți populare conțin în mod accidental și astfel de întrebări enig-
matice, arată cât de mare era interesul pentru asemenea scrieri.
In literatura veche românească au circulat mai multe texte intitulate
« întrebări și Răspunsuri ». Unele conțin un catechism cu explicarea
noțiunilor mai de seamă ale credinței2), altele sunt întrebări privind
vieața călugărească 3), altele în sfârșit sunt chestionare didactice, cuprin-
zând diferite noțiuni dogmatice și cosmologice 4).
Dar cel mai răspândit text e cel care în general se intitulează numai
« întrebări și Răspunsuri », diferind prin cuprinsul său de cele enu-
merate mai sus. El conține în general chestiuni biblice, din materia
atât a Vechiului cât și a Noului Testament; principala lor caracteristică
e forma enigmatică și abundența elementelor apocrife. Manuscrisele
prezintă între ele numeroase deosebiri, aproape toate fiind lacunare sau
fragmentare, fapt ce se datorește caracterului scrierii, care n’are o prea
strânsă legătură între părțile ce o compun. In cele mai bune manuscrise
textul e împărțit în capitole care, deși au suferit între ele un necontenit
proces de osmoză, păstrează încă oarecare individualitate, și care au
trebuit să fie la origine tot atâtea scrieri deosebite.
Capitolul I cuprinde întrebări din materia Vechiului Testament,
și anume din Geneză, conținând și elemente apocrife, dintre care unele
pot fi socotite ca influențe ale bogomilismului (v. într. VI, VII, IX)5).
*) Gaster, Literatura populară, p. 235.
2) Cele mai cunoscute sunt întrebările Sfântului Athanasie, traduse și de N. Milescu
(cf. C. Giurescu, Nicolae Milescu Spătarul (Ac. Rom. Memoriile Secției Istorice,
III, 7 (1927), pp. 21—24 și 51—53). Manuscrise în Bibi. Ac. Rom., Nr. 494 (tra-
ducerea lui Milescu), 1604, 3022. Ediții: Iași 1803, București 1829, Craiova 1857.
3) Carte a sfinților stareți a marelui Varsanofie și loan (mss. 1899 și 2466); între-
bări și răspunsuri pentru înfrânare de bucate (ms. 2464); Intr. Sf. Grigorie Sinaitul
către Maxim Cavsocalivitul (ms. 3790); întrebări și răspunsuri împotrivă, pentru cine
iaste sfânt (ms. 1306).
4) Manuscrisele 270 (excerpte la Gaster, Literatura populară, pp. 264—265),
94i Și 2339.
5) Pentru VI și VII cf. N. Cartojan, Cărțile populare în literatura românească,
I, București, 1929, p. 35,
48
Al doilea capitol e alcătuit din trei părți distincte: una conține elemente
de cronologie și cosmologie (XXXVII, XXXIX —XLII, LIV,
LVI—LVII); alta aduce din nou materii biblice (XXXVIII, XLIII,
L—LIII); cea din urmă e o interpolare care nu are caracterul de între-
bare, cuprinzând o înșirare a faptelor mai însemnate din viața Mântui-
torului (LV). Capitolul al treilea e compus din două părți, prima tratând
despre ierarhia bisericească și despre simbolica obiectelor liturgice,
deci în directă legătură cu titlul acestui capitol. A doua parte cuprinde
elemente referitoare la patimile lui Hristos, și se leagă astfel de capitolul
următor, care are același cuprins, afară de partea lui din urmă, care
conține și el subiecte din Vechiul Testament (CXXVIII—CXLV).
Al cincilea capitol e alcătuit din trei elemente deosebite: întrebări biblice,
cele mai multe cu caracter enigmatic, întrebări privitoare la meteorologie
(CXCIIIa—CXCIV), și întrebări care conțin explicarea unor parabole
evangelice (CLXXXIl/ CXCI—CXCIII). ’
> Rudimentele bogomilice întâlnite în primul capitol indică această
ramură a literaturii bulgare; în indicele de cărți condamnate în Rusia,
la 1644, se află între altele o scriere intitulată KonpocM h OTK'kTM, mto
m KOAHKd MacTeA CKTKOpHrk KkicTk fl^aavh (întrebări și răspunsuri,
din câte părți a fost făcut Adam)4). Ea se leagă în mod evident de textul
nostru, atât prin elementele acestea bogomilice cât și prin legenda com-
punerii trupului lui Adam; două manuscrise românești poartă chiar titlul
întrebări pentru zidirea lui Adam, Totuși asemănările se reduc la prea
puține elemente. Varianta bulgară publicată de Anghelov și Ghenov 2),
ca și cea sârbească editată de Novacovici3), au cu textul nostru unele
puncte comune, alături de însemnate deosebiri, care provin mai ales
din abundența mai mare a materialului bogomilic în cele dintâi. Mai
apropiate sunt cele trei variante slavo-ruse publicate de Tihonravov 4),
care însă prezintă și multe asemănări cu capitolele IV și V ale textului
nostru. Un corespondent grec nu se poate arăta cu preciziune; în legă-
tură cu acest capitol pare însă a fi un manuscris din Biblioteca din
Viena, care începe cu întrebarea X a textului nostru 5).
x) Pypin, HcTOpia pycCKOÎi JiHTeparypbi, voi. I, Petrograd, 1907, p. 456; N. Car-
tojan, Cărțile populare, I, p. 270.
2) Grapa K'harapcKa AnT«par8pa, Sofia, 1922, pp. 360—362.
3) npHMepiI KHbHJKeBHOCTK H je3KKa CTapOra H CpnCKO-CJlOBeHCKOra, Belgrad,
1889, pp. 445—446.
4) riaMHTHKKw OTpeneHHoii Pycci<oă JlMTeparypbi, II, Moscova, 1863, pp. 439—457.
5) D. de Nessel, Catalogus codicum mss. Graecorum Bibliothecae Caes. Vindobo-
nensis, Viena, 1690, p. 347; reprodus de Lambeccius, Commentariorum de Bibi,
Vindobonensi l. V, Viena, 1778, col. 48, cod. CCX.
49
4
Titlul însuși al capitolului II arată în mod clar origina lui. D-l D.
Russo a arătat pentru prima oară că lazimir, despre care vorbesc aceste
întrebări, e un azimit, adică un catolic Panaiot Filosoful e un personaj
istoric, și disputa lui cu Azimitul pare a fi avut loc în realitate. Dis-
cuția aceasta ne-a fost păstrată 2), și s’a tradus în slavonește, și de
aci în românește, o variantă fiind publicată de d-l N. lorga 3). O confrun-
tare a acestei scrieri cu capitolul respectiv din « întrebări și Răspunsuri »
dovedește însă că aceasta din urmă n’a păstrat din vechiul text decât
titlul și un număr mic de întrebări dela început, a doua parte fiind
rezultatul unei contaminări cu un text pe care nu-1 putem determina.
O formă intermediară se găsește într’un manuscris grec aflător în
Biblioteca Academiei Române4).
Textul românesc cuprins în « întrebări și Răspunsuri » derivă așa dar
din forma primă a disputei între un ortodox și un catolic, simplificată
și adăugată cu o relațiune despre cele șapte lucruri făcute de Dumnezeu
în ziua de 25 Martie, indicându-se ca izvor Sfântul Epifanie; relațiunea
e însă o interpretare lăturalnică a textului5), și trebue pusă în legătură
cu alte texte bizantine asupra importanței acestei zile 6). Compendiul
cronologic al întâmplărilor mai însemnate din viața lui Hristos, luat
în parte din cronografele bizantine, se întâlnește și independent în
unele sbornice slave 7).
Al treilea capitol conține în prima parte a lui elemente liturgice ș1
simbolice, ce prezintă oarecare vagi asemănări cu « Istoria Bisericească »
a lui Gherman, patriarhul Constantinopolei8). Partea a doua, realipită
la partea întâia a capitolului următor, indică o scriere asupra patimilor
x) D. Russo, Studii și critice, București, 1910, p. 89.
2) Sp. and Sofr. Eustratiades, Catalogue of the Greek Mss. in the library of the
Laur a on Mount Athos, Cambridge, 1925, cod. .1300/3: Atâloyog IlavaybOTOv itvoq
oQ'd'oâoțov TiQog Aarlvov ’A^v/ult^v (Comunicată de d-l prof. D. Russo).
3) Cărți și scriitori români din veacurile XVII—XIX (Analele Ac. Rom., II, 29
(1907), Memoriile Secției Literare).
4) Cod. gr. 115, f. 133. Cf. C. Litzica, Catalogul mss. grecești, București, 1909,
p. 244, și D. Russo, op. cit., p. 89.
5) Cf. S. Epiphanii IleQl toov aQid'țÂOOV țwovriQlcov, la Migne, Patrologia graeca,
XLIII, 507—518.
6) V. Nessel, op. cit., p. 3^3, și Lambeccius, op. cit., col. 237, cod. CCXLIV.
• 7) Ac. Rom., cod. sl. 494 (sec. XVI), fol. 47.
8) S. Germani 'IotoqIci £Xx}ațoiaoTwt] nai piv crunt} ftcootMa, la Migne, Patrologia
graeca, XCII, 390 seq. Poate texte în legătură cu acesta sunt cele semnalate de Sp.
Lambros, Catalogue of the Greek mss. on Mount Athos, I, Cambridge, 1895, p. 292,
cod. 3253/23, și W. Studemund und L. Kohn, Verzeichniss der griechischen Hss.
der K. Bibliothek zu Berlin, I, Berlin, 1890, p. 33, cod. 83.
50
Mântuitorului; o asemenea scriere se întâlnește într’un interesant
manuscris din Viena, intitulat Eqoji^oecq oocpcbv xal ânoHQlGEiq1 care
cuprinde, pe lângă elemente străine, ca de pildă întrebări asupra ereziilor
mai însemnate, și întrebări care se regăsesc într’una sau în alta din for-
mele textului. Manuscrisul mai e interesant și prin aceea că, fiind un
miscellaneu, conține și alte texte care pot fi puse în legătură cu între-
bările românești. Astfel sunt: întrebările lui Athanasie cu Antioh,
despre care va mai fi vorba, niște întrebări și Răspunsuri Sacre, despre
care nu se mai dau alte amănunte în catalog, scrierea Sfântului Barnaba,
« Expositio Incarnationis Christi, per interrogationes et responsiones »;
apoi despre împărțirea anului în luni, săptămâni și ceasuri; o cronologie
pe scurt dela Adam până la Hristos, și împărțirea pământului între
fiii lui Noe x), — aproape toate elemente care se regăsesc în textul de
față. Un sbornic ca acesta trebue să fi stat la baza compilației de între-
bări și Răspunsuri, cu atât mai mult cu cât în miscellaneul vienez se
găsesc deja contaminate întrebările privitoare la patimile lui Hristos
cu o întrebare despre păcatele lui Cain care revine, sub altă formă, în
întrebările românești, și se găsește apropiat de text un alt element care
va fi contaminat în viitor, acela care conține povestea fiilor lui Noe.
Al treilea adaus al acestui capitol din « întrebări și Răspunsuri », cuprin-
zând povestirea despre Căpcăuni, s’a efectuat mai târziu cu elemente
care vin probabil din Alexandria2).
Problema originii celui din urmă capitol e întrucâtva mai complexă.
Textele bizantine și slave sunt mai numeroase aici, dar numai cele din
urmă au fost studiate. Ele se întâlnesc în manuscrise atribuite în general
nu împăratului Leon, ca în textul de față, — atribuție a cărei origine
rămâne de altfel necunoscută, — ci sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Gri-
gore și loan, sau numai primilor doi. Varianta publicată de Novacovici3),
ca și cele două editate de Tihonravov 4), cuprind, pe lângă multe ele-
mente comune cu întrebările noastre, și tot atât de multe lucruri străine;
totalitatea materialului se poate totuși separa în întrebări cu caracter
enigmatic, și în altele care conțin explicări de parabole. Cum de altă
z) Descriere largă la Nessel, op. cit., pp. 229—230, cod. CLIII.
2) V. textul din Codex Neagoeanus (1620), în N. Cartojan, Alexandria în litera-
tura românească. Noui contribuții, București 1922, p. 101—2.
3) IIpilMepH KHbmKSBHOCTW, pp. 449—450.
4) IlaMHTHnKn oTpeHeHHoii PyccKoii JlHTepaTypti, II, pp. 429—438. Cel mai
vechiu ms. grec, din sec. X, la Montfaucon, Bibliotheca Coisliniana, Paris, 1715,
pp. 191—195, cod. CXX, pus în legătură cu textele slave de Vostokov, Onncanie
PyccKHxi, h CjiOBeHCKwxi> pyKonHcea PyMHHitOBCKaro Mysea, Petrograd, 1842,
p. 5°3> cf- Lambros, op. cit., indice, sub Baolletog.
51
parte întrebările enigmatice sunt în multe privințe asemănătoare cu
cele din întrebările despre zidirea lui Adam, analizate mai sus, multe
dintre ele regăsindu-se în ambele scrieri, acest capitol al întrebărilor,
poate fi considerat ca un produs al contaminării unei forme speciale
a celui dintâi cu elementele ermeneutice arătate și cu câteva, puține,
explicațiuni meteorologice de provenienfă necunoscută.
Discuția asupra izvoarelor acestei presupuse convorbiri a celor trei
prelați se simplifică astfel prin separarea elementelor care o compun.
Cercetătorii mai vechi indicaseră pe rând unele surse ipotetice, cu
care se constata o evidentă legătură, fără a se ajunge însă la o explicare
satisfăcătoare. Astfel se stabilise o apropiere între aceste întrebări slave
și cunoscutul Lucidarius apusean, un fel de enciclopedie a cunoștințelor
medievale, alcătuită în sec. XII în formă de întrebări și răspunsuri și
atribuită episcopului Honore d’Autun 1). Scrierea a fost tradusă și în
unele limbi slave 2), ceea ce pare că dă mai mult temeiu acestor
apropieri; legăturile între cele două texte nu se datoresc însă unei in-
fluențe directe a Lucidarius-ului, ci faptului că amândouă își găsesc în
literatura bizantină prototipuri comune. La fel e cazul cu asemănările
constatate între întrebările cu caracter enigmatic ale textelor slave și
unele texte de întrebări și răspunsuri medievale latine, care le corespund
adeseori într’un chip izbitor. Jdanov, care le-a apropiat cel dintâi3), a
observat pe bună dreptate că aceste asemănări nu se pot explica decât
presupunând la bază un original bizantin din care ar proceda amân-
două pe căi diferite.
Acest original bizantin el îl indica, după Arhangelskij, în două opere
ale lui Athanasie al Alexandriei, una conținând întrebări și răspunsuri
către Antioh, iar cealaltă, în formă de asemenea dialogată, explicări de
parabole4). Ambele scrieri prezintă într’adevăr unele corespondențe
x) La Migne, Patr. latina, CLXXII, 1109—76; studiu la K. Schorbach, Entste-
hung, Uberlieferung un? Quellen des deutschen Volksbuches Lucidarius, Strassburg,
1894; asemănarea cu întrebările remarcată și de Gaster, Chrestomatie, I, p. XLIV.
2) O KHHra ASuHAâpwcTk, cHp'kuK IIpocR'kTHTfAK, din sec. XVII, la E. Kalaidovic și P.
Stroev, OnncaHie cjiaBaHO-pociăcKnxTb pyKonncen Tpat^a 6. A. TojiCToeBa,
Moscova, 1825, p. 240; cf. studiul lui Tihonravov, în CoHMHeni^, I, Moscova,
1898, p. 300—7.
3) Bect^a Tpex'b CB'bTUTejien n Joca Monachorum, în CoHHHeHÎH, I, Petrograd,
1907, PP- 763—808 (comparația cu textul publicat de P. Meyer, în Romania, I
(1872), pp. 483—490).
4) Athanasii Alex. Idgog 'Avrio^ov ăo^ovra Tiegl nXeioxatv nai âvayxaicov
(Migne, Patr. gr., XXVIII, col. 597—708); 'Prjoeig nat eo^velui,
naoafiotâv (Ibidem, col. 711—729).
5^
cu textul nostru; nu trebue de altfel să se uite că nici aceste două scrieri
nu sunt în realitate alcătuite de Athanasie, ci sunt texte de întrebări
și răspunsuri anonime și fals atribuite, ca și scrierile slave corespun-
zătoare, unui părinte al bisericii. Se poate deci presupune că aceste
două opere care sunt în orice caz mai vechi decât cele analizate până
acum, stau la baza textelor bizantino-slave de întrebări și răspunsuri,
prin transformări, adăugiri și contaminări care numai în parte se pot
clarifica.
Scrierea românească intitulată « întrebări și Răspunsuri » nu repre-
zintă deci un singur text, ci un amalgam rezultat din alipirea forțată
a unor scrieri bogomilice, care în forma de față și-au pierdut aproape
cu totul vechiu lor caracter, cu explicări liturgice, cu elemente de cosmo-
logie și de meteorologie populară, în sfârșit cu întrebări, enigme și cu
amănunte de proveniență apocrifă, — toate lucruri care nu aveau la
origine nimic comun, în afară de forma lor dialogată. In acest mozaic
alcătuit din fragmente atât de diverse, elementele componente s’au
dozat în măsuri variabile, și așa se explică marile deosebiri ce se întâl-
nesc dela un text la altul în variantele slave. De aceea trebue să se înțe-
leagă că toată cercetarea întreprinsă până acum, cu concluzia la care
ajunge, se sprijină numai pe analiza unui singur text, a celui ce se pu-
blică aici, celelalte prezentând deosebiri după sursele la care se inspiră.
Indiferent de intermediarele prin care au fost utilizate în « întrebări
și Răspunsuri », aceste surse sunt foarte numeroase și felurite. In primul
rând trebue menționată Biblia, din care se folosesc mai ales cartea Facerii
și Evangheliile. Textul biblic se interpretează însă cu multă libertate,
și conține numeroase legende sau reminiscențe apocrife. Astfel, în ce
privește Vechiul Testament, legenda îngropării lui Abel după pilda
pe care ar fi luat-o Adam dela o turturică ; legenda nașterii câinelui
din sângele lui Abel x); legenda alcătuirii trupului lui Adam din opt
părți2). Citatul pretins biblic din într. CCIII e de asemenea apocrif,
cuvintele proorocului Irimia fiind date nu după Biblie, ci din Ale-
xandria 3). La fel în ce privește Noul Testament, unde tradițiunea
evangheliilor canonice se găsește amestecată cu a celor apocrife4). Dintre
părinții bisericești se utilizează în mai multe rânduri Epifanie și Atha-
x) Ambele la Fabricius, Codex pseudoepîgraphus Veteris Testamenti, Hamburg,
1722. I, p. 114 și II, p. 47.
2) S. Szekely, Bibliotheca apocrypha, I, Friburg, 1913, p. 244.
3) N. Cartojan, Alexandria în literatura românească. Noui contribuții, p. 108.
4) Din evangheliile apocrife sunt în. XXI, XXXVIII a-d, XLIII, LXXIV, LXXV,
CVII, CLIV, CLXXXIV.
53
nasie al Alexandriei. In sfârșit, în afară de întrebările care par a fi în
legătură cu Istoria Eclesiastică a Sf. Gherman, de amintirile bogomilice,
de reminiscențele din disputa lui Panaiot și din Alexandrie, rămân
unele elemente necunoscute, care par a sugera interesante apropieri z).
In românește traducerea întrebărilor și Răspunsttrilor s’a făcut din
slavonește; lucrul acesta l-a observat Gaster, fără a aduce alte dovezi
decât asemănarea întrebărilor românești cu textele slave publicate de
Tihonravov și de Novacovici2). Dovezi se pot culege însă din chiar
studiul textului; cuvinte slave neîntrebuințate la noi și introduse în
mod artificial: potroviang (XXXI; derivat din novpopv, intestine),
penez (La; rrkH^3i\, ban), luitori (CXLI; A.WTip’h, luteran, și prin
extensiune, păgân); nume ce păstrează încă forma slavă: Zlata (XV;
BndTa), loan Crestitel (LXX var.; KpecTHTeah), și chiar Duminica Tho-
mina (CXVI; = OoAWia hi^m); citate slavonești, ca: Kkpcw bofah-
Haro Bora vvTKi;a (VIII) sau:	moh, moh, kockShm ml fch
wctakha (CXXIII), și indicarea directă a unui original slav prin inscripția
crucii redată în inițialele iHițw, cu păstrarea lui ij, (= i^kcapn) pentru
împărat (CI), sunt convingătoare în această privință. Cuprinderea
«Liașilor» între păgâni (CXCII) și a «liuterilor» alături de ei (CXLI),
ca și aerul traducerii românești, care e în general moldovenesc 3), par
a arăta că traducerea aceasta s’a făcut în Moldova, după un text de
proveniență rusească.
Asupra epocii în care s’a făcut traducerea, textul însuși nu dă decât
insuficiente indicațiuni. Vârsta textului nu se poate judeca după limbă,
care se vede a fi fost necontenit primenită; manuscrisele sunt toate
relativ noui. M. Gaster a avut în mână un manuscris « care după carac-
teristice paleografice nu poate să fie decât de pe la începutul sec. XVII
(ca. 1600—1625)». Manuscrisul, care e astăzi la Moscova, conținea «un
fel de catechism cu întrebări și răspunsuri relativ la instituțiunile biseri-
cești » 4); din descrierea pe care i-o face nu rezultă însă dacă textu 1
Cf. povestea nașterii Ismailitenilor cu legenda originii Hunilor, la Jornandes,
De Gothorum origine, XXIV (ed. Firmin Didot, Paris, 1855), p. 445. Din legenda
lui Simeon ceva la Nicephorus, Historia ecclesiastica, I, 12 (Migne, Patr. gr., CXLV,
col. 668—669).
2) Literatura populară, p. 229.
3) Cf. Gaster, Geschichte der rumânischen Literatur, la Grober, Grundriss der io*
manischen Philologie, II, 2, Strassburg, 1896, p. 396.
4) Gaster, Texte române inedite din sec. XVII, în Revista pentru istorie, arheologie
și filologie I (1883), pp. 77—80; cf. Literatura populară, p. 228.
54
era de tipul celui de aici, și astfel data lui nu constitue o indicație sufi-
cient de sigură asupra vârstei textului. Dat fiind însă faptul că tradu-
cerea s’a făcut din limba slavă, și deci probabil în epoca de înflorire a
influenței slave la noi, constatare la care vin să se adauge unele urme
foarte slabe dintr’o limbă mai veche (învise, în. LV; chipure, în. CLI),
se poate presupune că traducerea s’a efectuat înainte de jumătatea
sec. XVII.
Cel mai vechiu manuscris, ales ca bază pentru ediția de față, e Ms.
Ac. Rom. 3806; e un miscellaneu cumpărat dela Lugoș, având urmă-
torul cuprins: f. 1—5, însemnări; 6—15, Rănduiala sfintei leturghii, în
grecește cu litere cirilice; 16—18, întrebări și răspunsuri, copie mai
nouă a cap. I din textul de față; 19—49 v., întrebări și răspunsuri, textul
care se editează aici; 49 v.—53, însemnare pentru crugul stelelor', 53,
Siamnele limbilor care ce iaste', 54, Aice să scrie polecrile limbilor pre
rându', 54 v.—58, Pentru boale ce are omul', 58 v.—64 v., Trepetnicu',
64 v.—68, Să să știe și acasta cumii să citește polucoșnița', 68—72, învă-
țătură pentru slujba care să face în postid cel mare\ 72 v.—88, Epistolita
Domnului Nostru Is. Hs.; 88 v.—103, Căndu vre să umble Precurata
Maica Domnului Nostru Is. Hs., să vază toate muncile', 103 v.—113,
învățătură de obște cătră tot omul ce nu-ș ia sema vorbit', 113 v., învățătură
cum să cântă', 114—18, întrebări și răspunsuri creștinești', 119—121,
învățături extrase din Scriptură, acefal; 122—146, pagini albe sau
însemnări diferite x).
Scriitorul textelor se iscălește o singură dată, la f. 113, în criptografie :
KKÎvOoy 6t âKH’k W\|raHAHKIk H/\KH€Wlip âOwi.Oip C [rkK’khGiU
SârvfLOoyoyK Sbh ni\0K/u.6 neKA\|ryo ki^ w<|jbhpbb u6ve
^kKkAivOlIrpyB 4^*^	K’klțBH^'^yB	âOCOlVnKH C
il^Cusn, MCHța aupTi* /\ a 1748. «Pisah az Erei Dine Stanovicu
Voinescul dascălul ot Căpănaș (?), fratele dascălului Ștefan din Craiova,
nepotul Pre Sfinții Sale răpăusatului întru fericire părintelui episcopului
Damaschin ot Râmnic. Luna Martie 30 z[ile] 1748 ». Textul e deci
probabil oltenesc, dar a trecut curând peste munți; la 16 Februarie
1755 iscălește ca proprietar al cărții «Eu Petru Șinde nemiși de
Varmegiia Hinidoarei ».
Manuscrisul a fost luat ca bază pentrucă e cel mai vechiu și cel mai
complet, și singurul care păstrează toate titlurile și înșiruirea capitolelor
x) Manuscrisul e folosit pentru prima oară de V. Bogrea, Dunărea « Fluviu al
Paradisului în Anuarul Institutului de Istorie Națională din Cluj, III (1924-25),
P- 525«
55
mai mult sau mai puțin nealterată. In general lectura lui e bună atunci
când celelalte manuscrise sunt defectuoase; astfel în aproape toate
manuscrisele în. CXXVII și CXLIII sunt incomplete și denaturate;
în. C—CI și CLXXVI—CLXXVII sunt astfel împreunate încât își
pierd înțelesul, iar în. XIV, LIV—LVII, XCVI, CVI, CXXIV—CXXV,
CXXVIII—CXXXI, CXXXIV—CXXXV, CXLV—CXLVII, lipsesc
dintr’o clasă sau alta de manuscrise. Această relativă integritate a tex-
tului, ca și unele lecțiuni unice (inorogu, XXVII; potrovianghi, XXXV;
Dumineca Thomina, CXVI; liutori, CXLI) arată că manuscrisul repre-
zintă o tradiție mai veche decât celelalte.
Dintre manuscrisele întrebuințate în aparat, mai apropiate de textul
de bază sunt două:
L)	întrebare și răspunsu, în Ms. A. R. 44, scris de Stan Logofătul la
1794, f. 56 v.—68 v.; cap. V e intitulat aici: întrebări pentru zidire lui
Adam 1).
D)	Ms. A. R. 63, miscelaneu din jurul anului 1800, conține un text
analog cu cel publicat de N. lorga sub titlul « Cuvintele lui Panaiot »,
care continuă (f. 115—125 v.) cu textul întrebărilor de față, fără a-1
despărți de cel precedent2).
Manuscrisele L și D oferind adeseori variante comune, s’a notat prin
L consensul lor.
B)	întrebări și răspunsitri, în Ms. A. R., 826, f. 11—15, scris în anul
1830; nu e decât un rezumat siluit, adeseori ininteligibil, conținând,
cu multe lacune, fragmentul LXX—CXLVIII3).
Din numărul de nouă manuscrise ce formează o a doua clasă mai
deosebită de textul de bază, patru oferă în mod aproape constant lec-
țiuni identice.
C)	întrebări și răspunsuri dăscălești, însă dascălul întrebă și ucenicul
răspunde, în Ms. A. R. 4767, din sec. XVIII; textul e mutilat, fiind copiat
după un manuscris rău paginat.
K) întrebări și răspunsuri, în Ms. A. R. 2454, f. 84—9; se oprește
cu în. XC.
F)	întrebări și răspunsuri, în Ms. A. R. 830, dela sfârșitul sec. XVIII,
f. 105—9; cuprinde în. I—IL. 4)
E)	întrebare și răspunsuri. Dascălul întrebă și oricine răspunde, în Ms.
A. R. 2145 (f. 17 v.—30 v.), provenind din biblioteca lui Ghenadie
x) V. și Bianu și Hodoș, Catalogul manuscriselor românești, I, pp. 104—106.
2) Ibidem, I, p. 151.
3) Ibidem, III, pp. 74—75.
4) Ibidem, III, pp. 78—81.
56
Enăceanu, care a adnotat textul cu diverse reflexiuni asupra cuprinsului
lui; cap. V e intitulat: întrebările pentru zidire lui Adamu. La sfârșit:
« Și amu scris eu Popa Stan. Măna va putrezi, iar slova va trăi, și cine
va ceti mă va pomeni și va zice: Dumnezeu să-1 erte. 1831, Mai 28 ».
Aceste patru manuscrise alcătuesc consensul C.
S) întrebările lui lazimir dascălu, urmat de capitolele III—V, în Ms.
A. R. 2339, f. 38—48, cu următoarea însemnare finală: « 1827, Ghen. 2.
Aceste întrebări și răspunsuri după cum lem prescris și eu cel mai jos
iscălit, însă la multe locuri lem mai îndreptat, dar știu că și acum tot
nu sunt încredințat că vor fi întregi; ci rog pe cititorii care vor ceti să
nu mă puie în ponos. Izpisah az Stan Ipodidascalu. » După cum el
însuși mărturisește, copistul a intervenit adeseori, adăugând sau modi-
ficând textul, ceea ce-i dă un caracter cu totul deosebit; modificările
Ipodidascalului nu s’au redat decât atunci când pot avea vreun interes.
In aceeași grupă intră și următoarele manuscrise:
N) Ms. A. R. 1619, miscelaneu scris la 1831, începe (f. 9) fără titlu,
cu în. XLII a, și continuă amestecând întrebările, fapt ce se datorește
copierii după un manuscris rău legat. In afară de lacunele numeroase,
lecțiunile lui sunt în general apropiate de ale consensului C.
V) Invățătur și întrebăr din Blibie și de răspunsuri, în Ms. A. R. 1286,
f. 41 v.—55, miscellaneu bucovinean scris la 1789 și dăruit Academiei
de Elena Voronca.
R) întrebări și răspunsuri ale dascălului și ale ucenicului cum să arată,
în Ms. A. R. 590, f. 6 v.—16; textul sfârșește întrerupând la începutul ei
în. CXLIII !).
G)	Manuscris din jurul anului 1750, proprietatea lui M. Gaster,
conținând numai cap. V; se utilizează după ediția dată de Gaster,
Chrestomatie Română, II, 60—66.
Celelalte manuscrise se pot grupa în două clase având unele caractere
comune, dintre care cel mai important e adăugarea la cap. II a unui
număr de întrebări luate din forma mai completă a disputei lui Panaiot.
Din prima clasă fac parte două manuscrise al căror consens s’a însemnat
cu M :
M) întrebările filosof ești dela Adam și dela Hristos și răspunsurile, în
Ms. A. R. 4360, din sec. XVIII, sfârșește cu în. CLVIII.
M’) cu același titlu, în Ms. A. R. 2658, f. 93—103; e mai complet,
deoarece merge până la în. CXCII, dar e mai nou: «Această filadă
am scris-o eu Parascheva H[a]g[i] Stoianu, la anii 1809, Avgustu 25 ».
*) Bianu și Hcdcș, Catalcg, II, p. 353.
57
A doua clasă se compune din trei manuscrise, primele două având
variante comune notate cu A:
A) Ms. A. R. 4104, scris de Agapie sin loan ot Chișinău la 5 Iunie
1784; conține (f. 77—80 și 172—5) textul fără titlu și rău legat al între-
bărilor.
H)	întrebări și răspunsuri, în Ms. A. R. 274, f. 1—18; sfârșește cu
în. LV x).
P)	întrebări și răspunsuri din Sfânta Scriptură, în Ms. A. R. 470,
dela începutul sec. XIX; cuprinde un text caracterizat prin câteva
adause personale ale copistului2).
O schematizare aproximativă a filiațiunei acestor texte s’ar putea reda
grafic astfel:3)
Cele 18 manuscrise care au fost utilizate la editarea textului de față
reprezintă traducerea care a avut cea mai întinsă circulație la noi;
aceasta nu e însă singura traducere românească. Versiuni independente,
care sunt și forme deosebite ale textului, se întâlnesc în trei manuscrise
care n’au putut fi folosite aici. Ms. A. R. 3518, care n’are altă indicație
asupra datei decât o copie a calendarului brașovean din 1733, dar care
pare a fi cu câteva decenii mai nou, conține un text compus din urmă-
toarele capitole: întrebările împăratului Leon (f. 42—46 v.), cu însem-
nate deosebiri față de textul editat aici; Iarăși întrebări și răspunsuri
(46 v.—64), conținând explicări de parabole și întrebări din materie
biblică, dintre care câteva se regăsesc și în textul de față; întrebările
sfântului Vasilie și cu Grigorie Bogoslovu (f. 65—79), corespunzătoare
Cf. Bianu și Hodoș, Catalog, I, pp. 622—623.
2) Ibidem, II, pp. 203—204.
3) In clișeu q = 1; w = C; m — M; J' = A.
58
textelor publicate de Tihonravov; Iarăși întrebări tot de acești sf[in]ți
pentru papistași (f. 80—89), incomplet la sfârșit. Ms. A. R. 3093 cu-
prinde (f. 56—68) întrebări și răspunsuri filosof ești, cănd s"au întrăbat
înpăratul Leont cu dăscălii și cu filosofii, în care textul, la început ase-
mănător cu cel de aici, sfârșește prin a se apropia de cel precedent.
In sfârșit Ms. A. R. 470, a cărui primă parte s’a întrebuințat aici, conține
în partea a doua o serie de întrebări diferite, bazate aproape toate pe
material apocrif. Față de aceste tipuri textul de față a fost preferat ca
fiind cel mai răspândit, și cel care pare a fi avut mai fecunde legături
cu literatura noastră populară; totuși celelalte nu sunt nici ele lipsite
de interes, și vor fi poate studiate cu un alt prilej.
Ediția de față prezintă textul Ms. 3806. S’a introdus numai numero-
tarea întrebărilor, pentru a ușura eventuale trimiteri; puținele greșeli
ale copistului sunt corectate în text, care se purifică astfel de inevitabilele
scorii, indicându-se în aparat forma pe care o dă manuscrisul. Variantele
sunt extrem de numeroase, dat fiind numărul mare al manuscriselor
și caracterul textului, care e atât de ușor supus corupției; de aceea a
fost necesară o simplificare a aparatului, în care nu s’au introdus nici
omisiunile, nici grafiile schimbate, și nici măcar cuvintele deosebite și
inversiunile fără importanță. S’au dat astfel numai întrebările noui,
adausurile și formele care pot interesa.
A doua parte a aparatului dă unele indicațiuni asupra legăturilor
textului cu literatura noastră populară; indicațiunile sunt uneori ipo-
tetice, deoarece influențele ce se constată pot proveni în mod direct
din sursa la care se inspiră la rândul lor și întrebările, cum e cazul
reminiscențelor din Alexandria. Despre lucruri ca ghicitorile citate de
A. Pann, sau legendele alcătuirii trupului lui Adam și a celor șapte
daruri pe care i le-ar fi dat Dumnezeu, care se regăsesc în iertăciunile
populare, nu mai poate fi îndoială că ele provin de aici.
S’a studiat textul în aceste legături ale lui, pentru interesul pe care
ele îl prezintă; obiectul lucrării de față e însă textul în el însuși, ne-
cunoscut până astăzi în întregul său și neglijat din cauza formei sale
întrucâtva aride. Publicându-1, credem a fi de folos atât cercetătorilor
literaturii noastre vechi, cari vor regăsi aici atâtea din elementele legen-
dare și apocrife cunoscute din alte părți, cât și folkloriștilor, cari vor
afla de sigur în aceste întrebări legături cu literatura populară mai multe
decât au putut să fie însemnate aici.
■' • -9	ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
Dascălul întrebă} ucenicu răspunde,
întrebare. Răspuns.
I.	întrebare. Cine au fost proroc întâiu pre lume ? — Răspuns. Adam,
că au văzut pre Pre Sfânta Fecoara Mariia țiind pre vecnicul Dumnezeu 5
Emanoil.
II.	In. Cine au fost al doile proroc ? — R. Marele Moisi văzătoriul de
Dumnezeu.
III.	In. Cine au fost patriiarh întâi? — Răs. Avraam priimitoriul de
strein.	10
IV.	In. Cine au fost întâi îngropat | pre pământ ? — Răspunsă.
Avelii.
V.	In. Ce proroc fu cu aripi? — Răspuns. Adam.
VI.	In. Ce făcu Adam coada și aripile ? — Răs. Când făcu Dumnezeu
pre Adam din lut, zăcu zidit și fără suflet 30 de ani; atunce au mersu 10
Satana și<-i> rupse coada și aripile.
VII.	In. Din ce să făcu șarpele ? — Răs. Din coada și aripile lui Adam.
4.	Incipit: Ce om au fost mai întâi pre lume? — Mai întâi au fost Adam. P
5—6. pre-Emanoil] închipuire Pre Sfintei Născătoarei de Dumnezeu la Eva, adecă
doao țâțe, doă legi: lege veche și lege noao S 8. ad. în muntele Horiv MR că văzu
chinurile Mântuitorului Isus Hsu și zisă cătră oarecare: Vedeți-vă mântuire voastră
răstihnită înnainte ochilor voștri R 10. ad. pentru care primire a streinilor s’au
învrednicit de au venit și Sfânta Troiță la copaciul din Mamvri S 12. Avelti]
Adam cănd îngropă pre fiiul său Avei, cănd au șăzut multă vreme neîngropat, că
nu știia să-1 îngroape, ci au văzut o turture îngropăndu-și puii săi, ci abătu și el de
îngropă pre fiiul său Avei MA IVa. Ce proroc fu cu coadă? —Adam. EFAR
Vila. Din ce s’au făcut calu ? —Din aripile lui Adam. MH b. Ce proroc au
Vllb. N. Georgescu-Tistu, Folklor din j. Buzăut București 1928, p. 23.
60
VIII.	In. Ce cuvânt s’au grăit întâi pre lume? —Răs. Când străluci
Dumnezeire pre lume zice duhu cătră duhu: Rkpoio KOfAHnanv
Hora WTkița.
IX.	In. Cine au zis alliluiia în lume?—Răs. Satana au zis.
X.	In. Cine au zis întîi în lume amin ? —Răs. Dumnezeire, când nu 5
era nice ceriu, nice pământ, și să purta Dumnezeire spre aeru, în negură.
0	XI. In. Ce copaci au fost întâi | pre lume?—Răs. Trestiia.
XII.	In. Când greși Adam și Eva a căruia lemnu i-au căzut frunza ? —
Răs. A zmochinului.
XIII.	In. Cu ce fel de haine să înbrăcă Adam când să văzu gol? — 10
Răs. Cu frunză de zmochin.
XIV.	In. Cine au greșit întâi?—Răs. Eva.
XV.	In. Dară mai nainte până ce nu greși Eva cum îi era numele
ei?—Răs. TAafa.
XVI.	In. Cine au strigat la răsărit și s’au auzit la apus? —Răs. Eva lo
au strigat, de mare frică.
XVII.	In. Ce pământ au văzut soarele numai odată?—Răs. Pă-
mântul cel din Mare Roșie, când au trecut listrailtenii.
XVIII.	In. Cine fu întâi pre lume mort?—Răs. Avei.
XIX.	In. Din ce s’au născut câinele? —Răs. Din | sângele lui Avei. 20
XX. In. Dară cum să născu din sângele lui? — Răs. Daca au ucis
Cain pre frate-său Avei, zăcu mort neîngropat 30 de ani, și din sângele
lui s’au născut câinele de i-au apărat trupul.
XXI.	In. Din câte tării au făcut Dumnezeu pre Adam? —Răs. Din
fust cu coadă și au murit fără coadă ? — Adam. A	2—3. Rkpow — OTKii,d] crez
întru unul Dumnezeu DCKPNM 4. Satanail HP	5—6. când-Dumnezeire]
Xa. Cănd nu era nici cer nici pământ unde petrece Dumnezeu ? T 6.
spre-negură] mai presus în atmosfera S Xla. Câtă vreme au fost Adam in
rai Șase cașuri (A), iar într’alte locuri < în altă carte R. > scrie că au șăzut Adam
în rai 33 de an (R), căt au șăzut Domnul Nostru Is. Hs. pre pământd. CVSN b.
Când grăși Adam și Eva supt care copacii s’au ascunstî ? —Supt smochin. T 8.
când-frunza] Căruia copacu întii cade frunzele ? F XVIIa. Ce să tălcuiaște ce-
tate de apă cu cheia de lemnti descuiată, vănătoriul gon£ vânatul și vânatul au
scăpat și vânătorii s’au înnecat ? — Cetate iaste Mare Roșăe și cheia de lemnu iaste
toiagul lui Moisă care au despărțit Mare Roșăe, iar vânătorii sănt Eghiptenii, iar
vânatul Izrailtenii. VM.
Xa. Pamfile, Povestea lumii de demult, București 1913, p. 7; I. Creangă, VIII,
143. XIX —XX. Pamfile, Pov. lumii, p. 114; H. von Wlislocki, Mărchen der
Bukowinaer und Siebenburger Armenier, Hamburg 1891, p. 10—12. XXI. Marian,
Nunta la Români, p. 389, 575, 785, pass.; El. Sevastos, Nunta la Români, p.
196, 377 pass.; N. Păsculescu, Literatura populară română, p. 69; G. Giuglea,
6l
opt părți: trupul din pământ, oasele din piiatră, sângele din mare, ochii
din soare, cugetul dinu noor, suflare dinu vântu, înțelepcune din lu-
mină, iară prorociia din Duhul Sfântu.
XXII. In. Cine au născut și n’au murit, și cine n’au născut și au
f 21 murit ? -—Răs. Cine iaste | viu și astăzi, Adam, n’au născut și au murit, 5
iară Ilie prorocul au născut și n’au murit.
XXIII. In. Cine au fost popă întâi pre pământ?—Răs. Adam.
XXIV. In. Dară după potop cine au fost preot? —Răs. Melhisedec.
XXV. In. Dară în lege jidovescă, cine au fost popă?—Răs. Aron
prorocu.	10
XXVI. In. Dară în lege creștinescă ?—Răs. Petru apostolul.
XXVII. In. Ce hilară n’au întrat cu Noe în corabie ? — Răs. Inorogu,
pîaștele, broasca și altele care le iaste viiața în apă.
XXVIII. In. Cine fu sol mut trimis și aduse carte nescrisă? — Răs.
Porunbul, când l-au trimis Noe din corabie și aduse o stâlpare de 10
zmochin.
XXIX. In. Când au perit a patra parte | din lume ? — Răs. Când
au ucis Cain pre Avei.
XXX.	In. Când s’au bucurat toată lume ? — Răs. Când au eșit Noe
din corabie.	20
XXXI.	In. Care boală au fost <întâi> pre pământ?—Răs. Durere de
potece ce să chiamă potrovianghi.
XXXII.	In. Care hilară fu mai dragă lui Dumnezeu dinu toate
hiiarăle de pre pământii?—Răs. Șarpele.
XXXIII.	In. Dară acum pentruce iaste urât lui Dumnezeu?—Răs. 20
Pentruce au înșelat pre Eva.
5—8. cine -murit] Ilie și Enoh LCVSR 5. cine] și, cu inversarea celor 2
întrebări din XXII H XXVI Ia. Care cetate stă pre pământ și cale la ia < alta
ca dânsa A> nu iaste ? — Corabiia lui Noe. PA XXXIa. De căț ani fu Adam cănd
Din literatura populară a Basarabiei, p. 20; Pamfile, Povestea lumii, p. 47—50;
Convorbiri Literare XIV, 293; I. Creangă I, 51; II, 97; III, 79; VI, 169; I,
Pop-Reteganul, Zidirea lumii, Gherla 1927, p. 1; M. Gaster, Apocrifele în litera-
tura română, p. 229; Buciumul Român, III (1881), p. 421; Albina, II (1899), p. 1429.
XXII. Șt. Tuțescu, O parte din sfinții poporului, Craiova 1908, p. 18; E.
Voronca, Datinile și credințele poporului român, Cernăuți 1903, p. 1292; T. Pamfile,
Sfârșitul lumii, Bîrlad 1911, p. 58; G. Coșbuc, Ghicitorile poporului, în Albina,
VI (1903), p. no5; Șezătoarea 11(1876) p. 6. XXVII. Șezătoarea, VI (1905), p.
102—4; Pamfile, Pov. lumii, p. 1.36. XXVIII. Marian, Nunta, p. 337, 346;
Pamfile, Pov. lumii, p. 151. XXX. Marian, Nunta, p. 578; Sevastos, Nunta,
p. 394, 404. XXXI. Marian, Legendele Maicii Domnului, București 1904,
p. 6. XXXII. Voronca, Datinile, p. 833.
62
XXXIV.	In. Lemnele și pomii pentruce-ș<i> lepădă frunzile ? — Răs.
Pentru greșala lui Adam.
XXXV.	In. Dară apoi pentruce iară înverzescu ?—Răs. Pentrucă și
Adam iară să înnoi cu botezul.
f- 22 XXXVI. In. In care vreme | au fost scaunul lui Dumnezeu în mij- 5
locul raiului? —Răs. Cându au greșit Adam și l-au strigat pre dânsul:
Adame, și apoi l-au gonit pre dânsul din raiu în Edem.
întrebările lui iazimir cu ale lui panaiot
FILOSOFUL
Iazimir iriticulu întrebă:	10
XXXVII. Ce iaste mai presus de ceriu?—Răs. Scaunul lui
Dumnezeu iaste mai presus de ceriu, iară mai presus de scaunul lui
Dumnezeu iaste lumina ce neatinsă și neumblată.
XXXVIII. In. Cine au șăzut de un cot mai înnalt pre scaun decât
Dumnezeu?—Răs. Adam, când îi diate Dumnezeu suflet, îl râdică pre 13
umerele Sfinții Sale; atun|ce șăzu Adam mai sus decât Dumnezeu
de un cot.
XXXIX. In. Câte casur<i> sânt într’un anu ?—Răs. 8760, iar de
iaste visecto, atunce să știi că sânt casur<i> 8784.
XL.	In. Câte zile sânt într’un anu ? — Răs. 365, iară de iaste vi- 20
secto 366, săptămâni 52, iară luni 12.
XLI.	In. Dar ce făcu Dumnezeu mai nainte, cerul au pământul? —
Răs. Cerul; pentru aceia să mira și loan și zică că toț ziditorii întâi
au căzut în boală? —De 930 de ani. A 7. Edem] iad A XXXVIIIa. Cum
fu numile celor trei crai ce adusese darur la naștere lui Hs ? — Ilimeleh, Ilesor,
Iii. A Elimelec, Elisor, Elav HM b. Dar dacă au mersti acolo ce au zis ? — Elemeh
au zis: Veniți să ne închinăm înpăratului nostru Dumnezeu, i proci și ceialalți. M
c. Cum fu numele muerii lui Pilat ? — Procla. CFM RaclaR ProieloK Ovet Procla
DEVSA d. Cum fu numele muerii ce-i curge sânge de 12 ani? —Veronichiia.
T XLa. Dar căți înger dvorescti înprejurul scaunului lui Hs ? — 12000, iar
la al șasele și la al șaptelia cer fără de număr. b. Dela ceriu în jos ce iaste ? —
Norti și văzduhtî. c. Dar supt pământ ce iaste ? — Apă, supt apă întuneric, și
supt întuneric foc, și dedesupt iadul, și mai din jos tartarul ce să chiamă fără fund,
d. De câte palme stă cerul de sus dela pământ? --Palme dumnezăești 1576. e.
O palmă dumnezeiască cât țini ? — 1000 ominești. f. Dar adâncul mării de câte
palme iaste? —Intunerec de palme dumnezeești. MA 23. să-Ioan]ne minunăm
și noi H XLIa. Ce e mai mare, ceriul au pământul ? — Ceriul iaste mai mare. A
XXXVI. Pop-Reteganul, Zidirea lumii, p. 2; Marian, Nunta, p. 575. XLf.
Tocilescu, Materialuri folkloristice, I, 2, București 1900, p. 1495.
63
fac temeliîa, apoi acoperemântul, iară Dumnezeu întâiu au făcut aco-
f- 23 peremântul, apoi temeliia.
XLII. In. Ce iaste și de unde sânt tunetile și tresnetile cele mari
și fulgerile ? — Răs. Toate din porunca Iui | Dumnezeu sânt, că ame-
stecându-să norii fiind înfierbântaț de aburul pământului și de pripecul 5
soarelui, să lovesc ca oțelul cu cremene; ci întâi tună, apoi fulgeră,
iară pentrucă vedere iaste mai ascuțită și auzul mai apestit, întîi vedem
fulgerul, apoi auzim și tunetul; iară trăsnetul, adecă săgeta ce de piiatră
care tresnește din materiia norilor pentru păcatele noastre, cași cu-
tremurul, iară pe cine ar trăsni zice Scriptura că va afla acela om milă 10
și ertare de păcate.
XLIII. In. In câtă vreme s’au făcut biserica lui Solomon, adecă
Ierusalimul?'—Răs. In patruzeci și 6 | de ani s’au făcut Ierusalimul.
XLIV. In. Câți oameni lucra la ia ?—Răs. 8o de mii de oameni
tăia piiatră la munte, 70 de mii tăia lemne, iară 30 de mii aduce piiatră, 13
3 mii și 6 sute sta pe lucru, 300 de mii aduce var și cărămidă, și pri-
stavi era 12 <mii>.
XLV. In. Cându au târnosit biserica, câte mii de boi au dat ? — Răs.
20 de mii de boi și 2 sute de mii de oi, iară vânat și paser<i> fără număr.
XLVI. In. Ce zice cocoșul când cântă întâi?—Răs. Mare iaste 20
dătătorîul Dumnezeu cela ce dă lumină în lume.
f- 24 XLVII. In. A dooară ce zice?—Răs. Trimite lumina Sfinții Tale
pre lume.
XLVIII. In. A treia oară ce zice? — Răs. Hristos au în|viiat și
toate li-au săvârșit cum au vrut.	20
IL. In. Ce închipuiaște toaca, cănd toacă popa? — Răs. Inchipuiaște
bucinu îngerului, când va bucina la zioa judecății.
In Mss XLII figurează între CXCIII și CXCIV, aici fiind înlocuit cu: XLI Ia.
Ce este tunetul și fulgerul și de unde bate ? — îngerii țin tunetul și fulgerul și su-
flare vântului, și să lovesc doi noori, și dintr’ace lovire trăsnește; iar fulgerul iaste
din putere îngerilor, și să răsipescU norii și ese ploae. T La țara muscălescă mai
tare trăsnește și tună decât aici S XLIVa. Dar cu ce lemnu și în ce chiptî s’au
făcut ? — Cu lemnti dela sfăntu de cheparos și de pivgti și cu tabli de aur căptușăte
pe din lăuntru, și cu stălpti de aur și cu mase de aramă lucrătoare înlăuntru, întru
care spăla sfintele cu care lucra la jărtvenic. V La. Drept câți arginți penezi
A bani E au vândut Iuda pre Hs ? — Drept 30 de arginți. b. Intr’un argint
câți aspri câte litre A sânt? CAMN—12 litre(M), iar de toate fac litre 360 A Pa-
tru sute de aspri (CNR) într’un argint, și într’acești 30 de arginți fac 12.000 de
XLII. I. Otescu Credințele țăranului român despre cerS.Lit., II, 29), p. 500.
Ion Creangă, VI, 193; Pamfile, Văsduhul, București 1916, p. 74—5; Pamfile,
Sfârșitul lumii, p. 30; Voronca, Datinile, p. 42 și 1287.
64
L.	In, Cât au făcut cei treizeci de arginți ce au vândut pre Hri-
stos?— Răs. Taleri 365, iară aspri 12 mii.
LI.	In. Câtă vreme au fost Izrailtenii robi în Eghipet Ia Faraon? —
Răs. 4 sute și 30 de ani.
LII.	In. Prin câte locur s’au desfăcut mare când au trecut Izrail- 0
tenii?—Răs. Prin 12 locuri.
LIII. In. Câți au fost de toți?—Răs. 600 de mii, iar pin Iordan
au trecut 700 de mii.
LIV. In. Ce închipuesc acele șapte zile ale săptămânii, și când s’au
odihnit a șapte zi?—Răs. Inchipuiaște să fie | lume pe 7 mii de ani, 10
și a optule vec să fie sfârșitul vecului și zioa județului.
LV. In. Câte lucruri au făcut Dumnezeu în luna lui Martie ? — Răs.
Făcu Dumnezeu 7 lucruri în zioa de Blagoveștenii: 1, au făcut om
din pământ; a 2, scoase pre Noe din corabie; a 31a, să arătă Dumnezeu
lui Avraam supt stejariul Mamvrii; a 4, < trecu > pre Moisi prorocul 13
din Mare Roșie cu Izrailtenii; a 5, dete Dumnezeu lezpezele legii
vechi în muntele Sinaei; a 6, veni arhanghelul Gavriil de spuse Precistii
bună vestire că va naște Hristos dintr’ânsa; a 7, învise < Hristos> dinu
groapă în 25 zile | ale lunii lui Martie. Iară în luna lui Dechemvrie
în 25 de zile au născut Hristos, vineri la 7 cașuri din noapte. Iară dela
naștere lui Hristos până la închinare filosofilor 12 ani; și iară dela
naștere lui Hristos până la botez <3O> de ani. Și s’au botezat Domnul
Isus Hristos în luna lui Ghenuarie în 6 zile, la 7 casur<i> dinu noapte,
și s’au strânsu ucenici după dânsul, și au făcut minuni mari în 3 ani.
Cândiî s’au născut Hristos înpărățiia la Râm Avgust Chesariu, iară “:3
la Ierusalim Irod înpărat; iară cându s’au botezat Hristos la Iordan
înpărățiia la Râm Tivirie Chesar, iară la Ierusalim Pilat. Și în zilele
lui Pilat și a popi|lor celor mari a Anii și a Caiafei s’au răstignit Domnul
Nostru Isus Hristos, la ani 5533 dela începutul lumii, în Martie 23 de
aspri, care acești arginți era la înpărăție lui Faraon. N După LIII ad. CL T
LUIa. Cine au țipat de s’au auzit dela Răsărit până la Apus ? — Eva când au născut
pre Avei, că atâta au fost de greu. R 12—3. închipuiaște-vec] Toate lucrurile
făcu Dumnezeu în cinci zile, a șase zi făcu pre Adam, iar a șapte zi odihni, și puse
Dumnezeu înpotriva celor șapte zile ce sănt într’o săptămână șapte mii de ani A
15. Făcu]Așa grăește marele vlădica din ostrovul Chiprului ce-1 chiiamă Epifanie, că
făcu MA 21. în 25-iară] Să se știe cursul anilor dela Adam pănă la potop 2262,
iar dela potop pănă la Avraam 3142 de ani, iar pănă la eșire Israiltenilor din Eghipet
3936 de ani, iar dela Avraam pănă la Saul 4184 de ani, iar dela potop pănă la na-
ștere lui Hs. 3938, iar dela potop pănă la Costandin înpărat 3181, iar dela naștere
lui Hs. păn’ la Costandin înpărat 343. Iar daca s’au umplut 5500 de ani, iar Hs. d.;n
ceputul lumii s’au născut din Mariia fecoară MA 28. ad. de altă mînăpre cruce în text.
65
5
zile, în 6 cașuri dinu zi, în 20 de ani din înpărățiia lui Tiverie; și au în-
viiat Hristos în Martie în 25 de zile, duminecă la 7 cașuri din noapte,
și s’au înnălțat Hristos la ceriuri în luna lui Mai în 10 zile, joi la 9
cașuri din zi, iară la 20 de zile ale lui Mai s’au pogorâtu Duhul Sfânt
spre apostoli, duminecă.	5
LVI. In. Pe ce stă pământul?—Răs. Pământul stă pre trei chiți,
chiții sânt trei pești, peștii stau pre apă, apa stă pre piiatră, piiatra stă
f- 26 pre foc, focul stă pre un | copac cu 4 crăngi.
LVII. In. Crăngile ce închipuescu?—Răs. Inchipuesc 4 stâlpi ai
Sfintei Evanghelii ce oblăduescu toată lume.	10
INTRĂBĂRI DE DARURILE SFINTEI BISERICI
LVIII. In. Ce iaste vlădica?—Răs. Iaste în locul lui Hristos pre
pământ.
LIX. In. Ce iaste popa?—Răs. Iaste în locul arhanghelului.
LX. In. Ce iaste călugărul?—Răs. In locul heruvimilor.	15
LXI. In. Ce iaste diiaconu?*—Răs. Diiaconul iaste în locul înge-
rului celui ce au șăzut pre piiatra gropii lui Hristos.
LXII. In. Ce iaste grămăticul?—Răs. Grămăticul iaste în locul
mucenicilor.
LXIII. In. Ce iaste nologhiu ?—Răs. Piiatra ceia ce au stătut de- 20
supra gropii lui Hristos.
LXIV. In. Ce iaste | hora?—Răs. Lumîa toată.
LXV. In. Ce închipuescu lumânările? — Răs. Voinicii ce au stre-
juit groapa lui Hristos.
LXVI. In. Ce iaste policandru ? — Răs. Cerul.	25
LXVII. In. Dar porunbu desupra policandrului ?— Răs. Duhul
Sfânt.
8. ad. iar copacul acela stă pre voia lui Dumnezeu. P LVIa. Dar copacul
acela câte craci are? — Copacul acela are 4 craci. P LVIIIa. Cine iaste în locul
lui Hs. pre pământ ? — Arhiereul. N	16—7. Diiaconul-Hs] iaste în locul
sfinților T ad. slujitori E	18—9. Grămăticul-mucenicilor] în locul îngerului
celuia ce au șăzut pre piiatra gropii lui Hs. T
LVI. Pamfile, Pov. lumii, p. 14; Voronca, Datinile, p. 141; G. Ceaușeanu,
Superstițiile poporului român, București, 1914, p. 9; I. Zanne, Proverbele Românilor,
I, 238; I. Otescu, Credințele țăranului rom., p. 476; Pamfile, Pămîntul, p. 19—20;
Ion Creangă, III, 271, 303; Șezătoarea, I, 232—4.	LVII. Pamfile, Sfîrșitul
lumii, p. 16.
66
LXVIII. In. Ce iaste boldul și cănaful în jos?—Răs. Fiiul.
LXIX. In. Ce iaste tratapodul unde stă icoana lui Hristos ?—Răs.
Insuș Hristos.
LXX. In. Ce iaste sfeșnicul cel mare ce iaste înnainte lui Hristos ? —
Răs. loanu Botezătoriul.	5
LXXI. In. Dar sfeșnicul cel mare ce iaste înnainte Precistii ? — Răs.
Insuș Precista.
LXXII. In. Ce iaste sfiașnicul cel mic ce merge înnainte popii? —
Răs. Sfeșnicul cel mic iaste în locul postelnicului lui Pilat.
L 27 LXXIII. In. Cum au chemat pre postelnicul | lui Pilat?—Răs. 10
Corsor.
LXXIV. In. Dar pentruce merge sfeșnicul cel mic înnainte preo-
tului ?— Răs. Cându zise Pilat să chiame pre Hristos înnainte lui,
și Hristos nu era acolo, iară Corsor au zis dinnainte lui Pilat: Doamne
Hristoase, vino că te chiamă Domnul Pilat. Iară Pilat să miră foarte
și zise cătră Corsor: Dar auzi-te-va Hristos de aici ? Iară Corsor zise:
Hristos cela ce știe înnaltul cerului și adâncul pământului, acela știe
și pre mine că-1 chem eu acum. Și purcasă Corsor spre ușă, iară Hristos
și sosi, și atunci Corsor purcasă înnainte lui Hristos și să închină spre
Pilat. '	’	20
LXXV. In. Ce sânt cele 2 pocrovițe ce stau desupra potirului ? —
Răs. 2 steguri ale lui Pilat | ce sta unul de o parte și altu de altă parte,
deci când sosi Hristos înnainte lui Pilat, atunci stegurile să plecară
înnainte lui Hristos și să închinară și îl acoperiră.
LXXVI. In. Dar al treile procoveț ce iaste?—Răs. Pânza ce noao 25
ce învăli losif trupul lui Hristos.
LXXVII. In. Ce iaste lingurița?—Răs. losif din Arimathei.
LXXVIII. In. Dară pentruce pune preotul lingurița departe de
alte darur<i> când proscomidește, și apoi iară o înpreună cu celelalte
daruri ? — Răs. Când au răstignit Jidovii pre Hristos, iară losifu n’au 30
fost acolo, ce au fost departe; și daca auzi de Hristos că l-au răstignit,
L 28 el grăbi de veni și cerșu trupul lui Hristos | la Pilat și l-au în-
gropat.
LXXIX. In. Ce iaste copila?—Răs. Sulița cu care au înpuns pre
Hristos în coaste Loghin sutașu.	3°
LXXX. In. Ce iaste zvezda care stă desupra agnețului ? — Răs. Steoa
ce au stătut desupra peșterii în Vithliaem când s’au născut Hristos.
5. Crestitel A 23. să plecară] să suiră pre scară LES 24. ad. zicăndu: Acoperit-a
ceriurile bunătatia ta Hs, și de lauda ta plinii e pămăntultiES LXXVa. Ce iaste agnițu ?
67
5*
LXXXI, In, Dar pentruce să tunde popa în criaștet ? —Răs. Pentru
cununa ce de spini care au pus Jidovii în capul lui Hristos.
LXXXII. In. Ce iaste cădelnița și focul și tămâia? — Răs. Cădelnița
iaste Precista, iar focul ochii Sfinții Sale, iară tămâia lacrămile Sfinții
Sale.	5
LXXXIII. In. Cine au făcut cruce lui Hristos?—Răs. Atholos.
LXXXIV. In. Pentruce postim 4 postur<i> într’un an?— Răs.
Pentru cele 4 piroane ce bătură Jidovii în palme și | în talpe lui
Hristos.
LXXXV. In. Dară venere pentruce o postim? Răsp. Pentru cele lt5
cinci rane ale lui Hristos.
LXXXVI. In. Dară miercure pentruce o postim? — Răs. Pentruca
să încăpem la zioa județului supt acoperemântul Precistii cela ce-1 va
arunca pre păcătoș<i>, și câți îi va coprinde pre toț<i> îi va erta Hristos
de păcate.	13
LXXXVII. In. Câte rane ale lui Hristos sânt nevindecate până la
zioa judecății? —Răs. 5 rane, 4 de piroane și 1 de suliță, și le va arăta
la judecată Jidovilor celor ce l-au muncit și l-au răstignit, ca să creză
că au muncit pre Hristos, Mesiia cel adevărat.
c 29 LXXXVIII. In. Intr’a cui casă au făcutu | Hristos Paștile cu uci- 20
nicii săi?—Răs. In casa lui Zevedeiu.
LXXXIX. In. Cum chiiamă pre <cei> 2 ucinici ce-i trimise Hristos
la oraș să gătescă Paștile?—Răs. lacov și loan.
XC. In. Ai cui fecori era ei? —Răs. Ai <lui> Zevedei.
XCI. In. Ce pâine au mâncat Hristos când au șăzut la cină cu
ucinicii săi ? — Răs. Azimă au frânt și au dat ucinicilor, de închipui
Paștile legii vechi, apoi au cerut pâine dospită și au frânt și au dat uci-
nicilor săi, de au închipuit Paștile legii noao.
XCII. In. Deca s’au sculat Hristos dela cină, unde s’au dus?—Răs.
Intr’o vie în măgura Eleonului.	30
însuși Hs. P 1. Dar-criaștet] Ce iaste potcapiul al zecele? B Dar popa la hiro-
tonisire pentruce îș<i> tunde părul din cap cruciș ? S LXXXIIa. <Ce> să închipuește
foculti ? —Cruce lui Hs. ES 6. Antolov, adecă Aristohtj P Tus R 13—4. cela-
pre] care să va ruga fiiului ei pentru DLCKNVMA care să va face la zioa ceia cătru
fiiul său Domnulu Nostru Is. Hs. E 15. ad. într’alt chip pentrucă miercuri s’au
vândut postim, și vineri s’au răstignit S 19. ad. și apoi îi va trimete în
munca de veci, de să va munci. R
LXXXVI. Marian, Legendele Maicii Domnului, p. 314—5; Voronca, Datinile,
p. 938; Ion Creangă, V, 234 și 341.
68
XCIII. In. Unde au prinsu Jidovii pre Hristos? — Răs. In măgura
Eleo|nului, la un cap de vie, suptu un copacu.
XCIV. In. Cum chiamă pre roaba ceia ce au vădit pre Petru cătră
Jidovi că iaste ucenic lui Hristos ? — Răs. Thalda, ce să chiamă măr-
turisitoare.	°
ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DIN SFÂNTA ȘI MARfi SĂPTĂ-
MÂNĂ A PATIMILOR LUI HRISTOS
XCV. In. In ce zi învie Hristos pre Lazăr dinu groapă? — Răs. In
luna lui Martie în 17 zile, sâmbătă; iară în Martie în 18 zile au întrat
Hristos în Ierusalim șăzând pre asine, iară în Martie în 19 zile au 10
vindecat Hristos pre muiare ceia ce-i cura sânge de 12 ani.
XCVI. In. Cum fu numele muerii ce-i cura sânge? — Răs. Vero-
f’ 3o nichiîa; iară în Martie | în 20 de zile au făcut Hristos Pastile cu uci-
nicii săi, când au trimis pre cei 2 ucinici ai săi să gătescă Paștile, iară
în Martie în 21 de zile să schimbă Hristos, iară în Mart 22 de zile au 13
făcut Hristos cina ce de taină, când l-au prinsu Jidovii, iară în Mart
în 23 de zile s’au răstignit Hristos pre cruce, iară în Mart în 24 de
zile au odihnit Hristos în groapă, iară în Mart în 25 de zile, în 7 cașuri
din noapte, au înviiat Hristos din groapă.
XCVII. In. Câți ani au petrecut Hristos pre pământ?—Răs. 33 20
de ani și 4 luni.
XCVIII. In. Câtă vreme au petrecut Hristos în iad? — Răs. 33
de cașuri.
IC. In. In ce zi s’au înnălțat Hristos la ceriu? —Răs. Joi în 3 zile
ale Iui Mai, în 7 cașuri dinu zi. |	2o
C. In. De câți ani au fost Precista când au venit Arhanghelul Gavriil
de i-au spus că va să nască Hristos dintr’ânsa ?—Răs. De 12 ani
și 4 luni.
CI. In. Câtă vreme au petrecut Precista în casa lui loan Bogoslo-
4.	ValdaPESN AldaC VandaA ThoedaB XCIVa. Ci apostol este în locul
Iudei ? — Matheiu. A După XCIV ad. Zilele cele rele. Ghenare a doao zi re, a patra
zi re. Fevr. 11 zi re, la 22 re. Martie 4 zile re, la 20 re. Apr. 3 re, la 20 r£. Maiu 6 zi re,
la 20 re. Avg. 4 re, la 15 re. Septv. 3 re, la 24 re. Oct. 5 zi re, la 11 re. Noemv.
5 re, la 11 re. Decv. 6 zi re, și la 14 iarăși re. Aceste sânt înpotriva Scripturii
Bisericii Răsăritului, că eu unde am cetit îh Scripturi nu am găsit cum că au
C. Marian, Legendele Maicii Domnului, p. 10, 14, 19; înmormântarea la Ro-
69
vul?— Răs. 12 ani și 5 luni, iară de toț<i> au petrecut Precista pre pă-
mânt ani 59.
CIL In. Cum au fost numele Jidovului celui ce să apropiia să să
atingă de sicriul Precistii să-1 răstoarne, și-i tăe Arhanghelul mâinele ? —
Răs. Ofona.	J
CUI. In. Cine au izvodit panaghiia întăi ? — Răs. Thoma apostolul,
a treia zi după îngropare Precistii.
CIV. In. Ce închipuiaște coliva?—Răs. Adamu.
CV .In. Dar pentruce să apucă oa| menii cu mâinele de colivă când
es din biserică ? — Răs. Când au prădat Hristos iadul și au scos pre 10
Adam, iară păcătoșii toț<i> s’au apucat cu mâinele de Adam și au eșit.
CVI. In. Ce zice alliluiia ?—Răs. Alții zic alli, Dumnezeu, luiia,
însuș Dumnezeu țiitoriul; iară într’alt chip zice alli, veni lu Dumnezeul,
iia, și să arătă; iară într’alt chip zice alli, Părintele lu Fiiul, iia, Duhul
Sfânt.
CVII. In. Cum fu numele celor 2 (doi) tâlhari?—Răs. Dizma și
Cesta.
CVIII. In. Cum fu numele celuia ce lovi pre Hristos cu palma
preste obraz? —Răs. Chilased.
CIX. In. Cum fu numele celor 2 mărturii ce mărturisiia de Hristos | 20
înnainte lui Pilat că au zis Hristos că poate risipi biserica lui Dumnezeu
și până a treia zi o va zidi? —Răs. Ghervasie și Protasie.
CX. In. Dară Liașii pentruce zic Paștilor noapte ce mare ? — Răs.
Ceiiace au strejuit groapa lui Hristos au fost Leși; deci când au înviiat
Hristos ei toț <i> adormiră de spaimă și fură ca morții; deci altor oameni 25
leu fost zio tuturor, iar Leșilor acelora leu fost noapte toată săptămâna
aceia; și acei Leși slujiia pre lefă la Pilat.
făcut Dumnezeu zile rele. S 4. socotind (ad. obraznicul C) că-1 va răsturna CNR
După răstoarne ad. ducându-o apostolii la îngropare în satul Ghetsimani LCSNM
CIXa. Cum fu numele celuia ce junghe pre Hs cu sulița în coaste ? — Loghin
(ad. orbul sau sutașul P), și era orbti, și-i îndreptă tare sulița în coste și eși apă și
singe și-1 stropi peste ochii, și cum văzu îndată crezu; pentru aceia cănd prosco-
medește popa agnețul ține cuțitul cu degetul cel mic. A CXa. Pentruce să chemă
ziuao de Paști ziuao ce mare ?—Cănd au înviiat Hs pănă în șapte zile n’au fost noapte,
ce au fost tot zio, că au răsărit soarele la mez de noapte, și au stătut la răsărit 2
zile iar la mezăzi 3 zile și la apus 2 zile, și făcu bucurie tuturor pe lume, și măgurilor
și munților, numai Jidovilor le făcu frică mare. A b. Câtă vreme au străjuit
mâni, București 1904, p. 19. CIL Marian, Leg. Maicii Domnului, p.
306—310. CV. Marian, înmormântarea la Români, p. 173.
70
CXI. In. Câț <i> voinici au fost de toți ceia ce au strejuitu groapa lui
Hristos?—Răs. 100 de voinici.
f-32 CXII. In. Dară ce fel de limbă au fost | ei?—Răs. Leși.
CXIII. In. Cu ce pecetluiră groapa lui Hristos?—Răs. Cu zmoală
si cu variu.	5
CXIV. In. Dară îngerii știut-au când au înviiat Hristos? — Răs.
Ba n’au știut.
CXV. In. Când au eșit Hristos din groapă răsturnat-au piiatra, au
ba? — Răs. Ba n’au răsturnat-o, nici au clătit-o, și pecețile încă au
stătut cum au fost.	10
CXVI. In. Dară cine au răsturnat piiatra după groapa lui Hristos? —
Răs. Mihail si Gavriil, si fu cutremur mare, si zise unul cătră altul: S’au
sculat, nu iaste aice. Atunce căzură strejarii de frică mare, că amorțiră
și dormiră până la Dumineca Thomina.
CXVH. In. De câte ori mîarse Mariia la groapa lui H[risto]s ? — Răs. 15
De 3 ori: întâi la 7 cașuri dinu noapjte, a doa au mers cu Petru când
să făce zio, a treia oară au mers cu toți apostolii când răsăriia soarele;
deci să duseră cu toții în Galileiu, unde le zisiase Isus, și acolo să rugă
Precista lui Hristos să deștepte strejarii, că fu gândul lui Dumnezeu
spre Precista să să roage pentru dânșii ca să arate semne Dumnezeu,
Și daca să deșteptară strejarii, începură a cânta înprejurul gropii: Hristos
s’au sculat din morți. Și bine zic ei cu noi până aice, ci mai apoi nu zic
desăvârșit, pentrucă li-au umplut arhierei drepte lor de galbeni și au
f- 33 tăcut de a cântare, și i-au învățat ca să zică | că au venit ucinicii lui
noapte și l-au furat pre dânsul dormind ei.	25
CXVIIL In. Ce iaste titla ciaia ce au pus Pilat desupra crucii lui
Hristos?*—Răs. Hristos, că mai nainte de răstignire scriia prorocii
că titla iaste Hristos.
CXIX. In. Ce scrise Pilat pre titla c’au pus desupra crucii lui Hri-
stos ? — Răs. 11111,10.	30
groapa lui Hs ? — Până la Dumineca Thomii. P 3. Leși] Au fost Evrie M
CXVIa. Dară străjari pentruce au păzăt groapa lui Hs ? fără răspuns E 15—23.
de câte ori-desăvârșit] Dar străjarii cei ce au păzit groapa lui Hs pentruce n’au ztis
Hse voscris [Hs au înviiat CDN] cași noi pănă în sfârșit? LCSVNREM 18—20
deci-Dumnezeu] Pentruce să sculară străjarii la Dumineca Thomi ? — Pentru rugă-
cune Precisti. P CXVHa. Cine au cântat mai întâi Hs au înviat? — loan Damas-
chin au cântat. P 27—8. că-Hs] nedejde noastră și toată credința E
CXVH. H r. N. Țapu, Nașterea și răstignirea Mîntuitorului, în Albina,
III (1900), p. 821.
71
CXX. In. Ce zic acele patru slove? — Răs. I, Isus; H, Nazarinenul;
H, Inpăratul; K), Iudeii, adec’al Jidovilor.
CXXI. In. In ce limbă au scris Pilat aceste cuvinte? — Răs. In 3
limbi: jidoviaște, elenește, grecește.
CXXII. In. Dară pentruce au scris în 3 limbi?—Răs. Că Hristos 5
în 3 limbi au grăit pre cruce: jidovește eli, elinește emacec, grecește
mathasail.
CXXIII. In. Cum zic | aceste cuvinte slovenește rumânește ?—Răs.
kockSioa a\/î\ €CH wcTdKHA, iară rumânește zice:
Dumnezeule, Dumnezeul mieu, căci mă lăsaș<i>.	10
CXXIV. In. Pre ce au scris Pilat aceste cuvinte ? — Răs. Luo o
năframă și scrise pre dânsa și o puse desupra capului lui Hristos.
CXXV. In. Dară lui Petru apostolul din ce i-au făcut potcapiu?—
Răs. Dinu năframa aceia care au scris Pilat tetla și au pus pre cruce,
și s’au dat să să poarte în cap; și pentru aceia să cade tuturor preoților 15
să poarte potcapiu.
CXXVI. In. Dară doamna lui Pilat fost-au când au răstignit pre
Hristos ? — Răs. Fost.
f. 34 CXXVII. In. Dară ce au pățit daca au | mers acolo? — Răs. Când
au purces Pilat la cruce au zis doamnei sale: Să nu vii tu acolo. Iară 20
ia n’au ascultat, ci înbrăcându-să cu o plașcă ce să chiiamă rochie, s’au
dus pre ascuns de previîa de departe, că doriîa să vază pre Hristos
cine iaste, că nădăjduiia că doară iaste Hristos de nemul ei. Deci daca
înpunse pre Hristos cu sulița în coaste, atunce au înproșcat sângele
și au stropit pre plașca doamnei lui Pilat, și s’au lățit sângele pre dânsa, 25
și au alergat acasă de o au șters și o au spălat; ci temându-să ia de Pilat,
au alergat într’o vie supt un pîarsec și au săpat în pământu | de o au
îngropat, și atunci și crescu viță și făcu struguri; și mirându-să acole
de ia sta doamna lui Pilat, fiind spăimântată. Atunci sosi și domnul
si întrebă: Unde iaste doamna? Iară roabele zise că s’au dus la cruce 30
să privescă; și începură a o căuta, și o aflară acolo în vie goală, și văzură
și struguri minunaț<i> cât nu să pute găsi într’alt chip. Și zise Pilat:
Ce iaste acasta ? Iară ia plângând le spuse toate pre rând ce au pățit;
și î-au zis Pilat: Dar nu țem zis eu să nu mergi acolo ? Iară ia zise: Vi-
novată sânt înnainte ta.	53
* 35 CXXVHI. In. Din ce să scornesc vânturile | cele mari și viforile
cele cumplite? — Răs. Din Cainu.
8. slovenește rumânește] sârbeșteAC pe sirbieN romăneșteME 35. ad.
atunca îndată Pilat îi tăe capul P
72
CXXIX. In. Cum să scornesc din Cain ? — Răs. Dinu plângere lui
Câinii.
CXXX. In. Cum sânt plângerile lui Cain ? — Răs. Vede Câinii multe
răutăț<i> pre lume, ucideri și alte răutăți multe făcând oamenii pre pă-
mânt, și știind el că acele s’au început toate din el, și plânge cu lacrămi 5
și suspină, și dintr’acele lacrămi să scornesc viforile cele cumplite.
CXXXI. In. Dar când să ostoiaște ?—Răs. Vede Câinii oamenii
făcândii lucruri bune pre pământ, deci să lasă și el și să mângâe de a
plângere, atunci și viforul să ostoiaște.
CXXXII. In. Cine au fost însemnat de Dumnezeu întâi pre pă- 10
mânt ? | —Răs. Câinii.
CXXXIII. In. Dară pentruce au fost însemnat? — Răs. Pentruce
au ucis pre frate-său Avei, că daca au văzut că au greșit de au ucis pre
frate-său, el umbla ca să-1 ucigă și pre el cineva, ca să-i ia păcatele; iară
Dumnezeu îl însemnă în frunte ca să-1 cunoască toți, să să ferescă de 1;)
dânsul, să nu-1 ucigă nimine.
CXXXIV. In. Pentruce au pus Dumnezeu pre Cain în lună ? — Răs.
Pentru ca să vază pre lume ce răutăți s’au început dintr’ânsul.
CXXXV. In. Cine au izvodit întâi trâmbițile și alăutele ? — Răs. lu-
val, fecorul lui latii, nepotul lui Cain.	20
f' 36 CXXXVI. In. Cine au fost întâi faur de lucra la hier și la | al-
tele ?— Răs. Thovel fecoriul lui Lameh, nepotul lui Cain, fratele lui
loval.
CXXXVII. In. Câți fecori au avut Noe prorocu ? — Răs. 3: Sim,
Ham, lafeth.	2o
CXXXVIII. In. Dinu cine s’au început creștinii? — Răs. Din
Sim.
CXXXIX. In. Cum s’au început din Sim?—Răs. Sim au avut 8
fecori și 8 fete, și zisără fecorii tătină-său că: Nu ni să cade noao să
ne înpreunăm cu surorile noastre, că pentru niște răutăț<i> ca aceste lăsă 30
Dumnezeu potop. Și făcură 2 case, și petrecură așa 15 ani, și apoi să
13—16. că-nimine] de aceia l-au însămnat Dumnezeu pentruca să să feriască
tot omul, să nu ucigă pre altul VR CXXXVIIa. Câți oameni au întrat cu Noe
în corabie? —8. P CXXXVIIIa. Din care ce limbi sântemu ? —Din Simți
CXXX. Pamfile, Povestea lumii, p. 116. CXXXIV. Pamfile, Povestea
lumii, p. 114; Ceaușeanu, Superstițiile, p. 90; I. Otescu, Credințele țăranului, p.
490—1; Pamfile, Cerul și podoabele lui București 1915, p. 87; I. Creangă, III, 167, p.
87; 365; IV, 205. CXXXVIII. Pamfile, Povestea lumii, p. 156. CXXXIX.
cf. El. Niculiță-Voronca, Datinile, p. 21.
73
plămădiră mulți, și i-au blagoslovit Noe și au murit. Și dintr’acește
eșiră 5 limbi cre|știne: Siriiani și Ivari, Grec<i>, Bulgari, Ruși.
CXL. In. Dară ceia ce ținu jumătate de lege din cine sânt? — Răs.
Din lafeth eșiră 12 limbi: Frâncii, Aka>manii, Vegrii, Armenii,
Arcadiarianii, Leșii, Nemții, Arvații, Arbănașii, Suculații, Ceșii, 3
Zahii.
CXLI. In. Poganii ce să chiamă liutori dinii cine s’au început? —
Răs. Din Ham, că era la Avraam o roabă eghiptencă anume Agara,
și născu pre Izmail cu Avraam, căci că la bătrânețe au dat Dumnezeu
de au născut și Sara fiiu pre Isac, iară cu Avraam; și să sfădiia Isac cu 10
f- 37 Izmail fecoriul Agarii, și biruia Iz|mail pre Isac, că era mai mare
Izmail; pentru aceia zice Sara lui Avraam să gonescă pre roaba și pre
fiiul ei, că nu va pute moșteni fiiul cel slobodu înpreună cu al roabei.
Și fu izgonit<ă> de Sara muiare lui Avraam în pustie, și acolo să amestecă
cu fecoriul ei în pustie, cu Izmail, și născu norod mult dintr’ânșii. Și 13
au zis Agara să ia bărbații mueri multe, să facă norod mult, să bi-
ruiască pe nemul lui Avraam, pentrucăci că era proclețit rodul lui
Ham. si o sîamă dintr’ânșii i-au înnecat Dumnezeu în Mare
Roșie.
CXLH. In. Cine s’au tăiat înprejur întâi pre lume ? — Răs. | Avraam 20
cu fecoriul lui, Izmail, și cu toată casa lui.
CXLHI. In. In ce chipu s’au înmulțit semințiîa lui Izmail și a
Agarii ? — Răs. Daca goni Sara muiare lui Avraam pe Agara cu fiiu-său
Izmail, ei să duseră în măgura Siniiu într’un loc pustiiu; deci petre-
când ei acolo, întrebă Izmail pre mumă-sa Agara cine-i iaste mumă; 23
iară ia zise că-i iaste Sara muiare lui Avraam, iară pre ia s’au făcut fată
f- 38 lui Avraam. Și decii să înpreunară amândoi, și purcese Agara gre, și
când veni vreme să nască coconul, iară ia făcu o beși|că ca un foaie,
și daca văzu așa iară ia luo beșica și o aruncă într’un iazer cumplit
foarte, și fu acolo în iazerul acela beșica în 14 ani; iar Izmail nu știîa 30
nimica de acasta, că nu era acasă când s’au făcut acest lucru, ce era
creștinii, din Afetu Turcii, dinți Hamti Țigani. P 1. mulți] numai din vedere
ochilor T în text limbi: creștini 5. ad. Aceste nume nu întră în numărul
acestor 12, ci găsindu-se mai pre urmă de alți cinstiți dăscăli, s’au pus și aceste;
și zicti că să află acestti fel de oameni spre parte nemțescă, și le iaste portul stri<m>t.
C în loc de CXLI: Dară Turcii și Tătarii ? — Aceștiia sânt din Ismail roaba
lui Avraam, Tătarii sânt din Agara muma lui Ismail, care să trag din Ham. M
19. obrăzuit MA	25—13. iară2—astăzi] și nu s’au răspunsti că-i este lui mumă,
și au curvit cu dănsa, adecă cu mumă-sa, și au făcut noroadă multă ce să numescu
acmu Turcii DCV
74
la vânat, că era vânătoriu. Și daca s’au împlut 14 ani, merse Izmail
la iazer să vineze piaște, și află locul acela și auzi glasuri multe; și să
temu și să duse la mumă-sa Agara degrab de-i spuse ei, iară ia zise:
Cu adevărat sânt fecori ție acește. Și-i spuse lui de toate pre rându,
și cum îi iaste | mumă. Atunci să duse Izmail de scoase beșica aceia 0
ce o aruncase Agara într’acel iazer, și daca o sparse află într’ănsa 70
de fecori și 70 de fete, ciudați, în multe chipuri, unii cu câte 2 obraze,
alții cu capete de câine, alții cu aripi, alții în multe chipuri, cudaț<i> și
cumpliți foarte, cât să spăimântă și el foarte, și de spaimă nu știia ce va
face. Și așa să înmulți semințiia Agarii, și<fu> predare mare foarte; 10
pentru aceia să tâlcuiaște și să zice că s’au născut dinu Adam 7° de
’ n fecori și 70 de fete. Deci ace|ste limbi leu închis Alixandru Machidon
între niște munți, și sânt acolo până astăzi.
CXLIV. In. Dar când vor eși limbile acele de acolo, dintr’acei
munți? — Răs. Când va purcede Antihrist pre lume, atunci vor eși 10
de acolo.
CXLV. In. Dară acum pentruce nu pot eși ei de acolo ? —Răs. Daca
i-au închis Alixandru Machidon într’acei munți, iară la gura munților
au făcut poartă de hier, și în vârful muntelui au tocmit niște bucine
pinprejurulu muntelui; deci când suflă vântul iale urlă foarte tare și 20
cumplit, cât să | îngrozesc foarte tare, iară acele limbi când aud zic
asa, că nu s’au mai dus Alixandru Machidon, ce tot e viu și e acolo,
și nu cuteză eși ei de acolo. Iară când vor eși ei de acolo, multă răutate
vor face pre lume creștinilor, cum grăiaște și Sfânta Evanghelie de zisa
lui Daniil prorocul la Mathei 9 cap., la Marco în 60 cap., în Luca 105 20
cap.: atunce ceiace vor fi în ludeia să fugă la munți.
CXLVI. In. Câți ani au îngăduit Hristos pre Jidovi, doară să vor
întoarce să creză, după răstignire?—Răs. 40 de ani, și daca au văzut
f- 40 Hristos că nu să în|torc să creză, au trimis Dumnezeu putere Sfinții
Sale la Tivirie înpăratul Râmului, și trimise Tivirie putere sa la Ieru-
salim și-i prădară și-i prinsiră pre Jidovi, mii de mii de dânșii, și-i du-
seră robi la Tivirie Chesariu.
CXLVH. In. Cât le puseră prețul să ia câte pre un rob? — Răs.
Câte un taler.
35
CXLVHI. In. Dară pentruce puse prețul așa mic? — Răs. Pentruce,
că ei vândură pre Hristos drept 30 de arginți, iară a lor preți să fie
câte un taler. |
CXLIV—CXLV. Pamfile, Povestea lumii, p. 171; Pamfile, Sfîrșitul lumii,
p. 22.
75
întrebările ale blagocestivului inpărat chir
LEON CU DASCĂLUL, DIN THEOLOGHIÎA SFINȚILOR
BLAGOCESTIVI
CXLIX. In. De unde fu luat lutul acela din carele zidi Dumnezeu
pre Adam?—Răs. Din pământul Madiiamului.	a
CL. In. In ce vreme fu zidit Adam? — Răs. In luna lui Martie în
25 zile.
CLI. In. Câtă vreme au trăit Adam în rai? — Răs. Mulți în multe
chipure zic; unii zic 30 de ani, alții zic așa: cât au fost Hristos pre cruce
au fost și Adam în raiu, adecă dela al treile cas din zi până la al noaole 10
cas, care fac cașuri 6.
CLII. In. Câți ani au | trăit Adam pre pământ? — Răs. 930.
CLIII. In. Câți ani au fost Adam în iad? — Răs. 5536.
CLIV. In. Cine au deșchis raiul? —Răs. Tălhariul cu semnul crucii.
CLV. In. Cine au luat pre fii-sa muiare ?—Răs. Adam pre Eva. 10
CLVI. In. Ce fată într’o zi să născu și crescu, și până sera să mă-
rită?— Răs. Eva.
CLVII. In. In câți ani au făcut Noe corabiia ?—Răs. într’o o 100
de ani.
CLVIII. In. In câtă vreme au ținut potopul? — Răs. Dela luna lui 20
Martie iară până la luna lui Martie.
CLIX. In. Cât au fost apa de mare pe desupra munților?—Răs.
De 15 coț<i> au fost apa peste munți.
CLX. In. In ce munți au șăzut corabiia lui Noe ? — Răs. Pre mun-
tele lui Ararat. |
CLXL In. Ce cocoș au cântat și l-au auzit toată lume? —Răs. Co-
coșul cel din corabiia lui Noe.
CXLVIIIa. De când este cruce zidită? —De când nice ceriu nice pământul
n’au fost, detunce e cruce zidită. B 7. ad. pentru aceia și arhanghelul Gavriil
au adus bucurie Fecoarii Marii în 25 de zile ale lui Mart A 9. După ani ad.
alții 3 ani, iar eu zic așa CGA 14. cu limba și cu cruce ES CLVIa. Mai
înnainte de potop câte câți ani au fost trăind oamenii ? — Adam 930, Cain 900,
Sithu 912, Enos 905, Maleleil 885, Lared 902, Enoh 365, și n’au mai fost pre lume
că l-au luat Dumnezeu pre el cu trupul în cer. A 22. Răs. Au acoperit tot
ocolul pământului, și în sus s’au înnălțat apa cu 15 coți asupra muntelui Ararat,
CL. E. Sevastos, Nunta, p. 196. CLI. Sevastos, Nunta, p. 192; Marian,
Nunta, p. 392. CLXL A. Pann, O șezătoare la țară, p. 259; Georgescu-Tistu,
Folklor din j. Buzău, p. 23; P. I. Pavlov, Șezătoarea poporului, Ploești 1909, p.
12; G. Coșbuc, Ghicitorile poporului, în Albina VI (1903), p. 1106; Șezătoarea
CLXII. In. Cine au născut și moarte n’au văzut?—Răs. Ilie, și
Enoh, și loan Evanghielistul, și Pre Sfânta Născătoare de Dumnezeu
Mariia.
CLXIII. In. In câți ani au fost cruce Domnului Nostru Isus Hri-
stos ascunsă?—Răs. 318.	5
CLXIV. In. Cine ceriul n’au văzut și pământul n’au călcatîî și lui
Dumnezeu au cântat ? — Răs. loan Botezătoriul dinu pântecele maicii
sale Elisaftei.
CLXV. In. Câți ani au fost dela Adam până la potop? —Răs. 2232.
f- 42 CLXVI. In. Cât au fost corabiia lui Noe de lată, de lungă, de nal|tă?— 10
Răs. De naltă de 50 de coț<i>, de lungă de 300 de coț<i>, de lată de 30
de coț<i>.
CLXVII. In. Cine au grăit adevărul și au perit, și cine n’au grăit ade-
vărul și s’au spăsit? — Răs. Iuda vânzătoriul și Petru apostolul.
CLXVIII. In. Câte ape cură dinu raiu ?—Răs. 4.	13
CLXIX. In. Cum chiiamă acele 4 ape ? — Răs. Fison, Gheon, Tigru,
Efrathu.
CLXX. In. Pe unde cură acele ape ? — Răs. Fison încungură tot
pământul <E>vilatului, și pre acastă apă să află argint mai curat decât
aurul, să află o piiatră, <anthrax>, adecă cărbune, și alte pietri verzi 20
scumpe. Gheon, acesta încungură toată Ethiopiia, | adecă țara ară-
pescă, și în luna lui Avgust să umflă și udă tot pământul Misirului,
că ploae nu ploao într’ace parte de loc, ci din umezela lui să fac semin-
țile. Tigru, acesta curge asupra Asurii, care o numesc unii Dunăre.
Efrath, acesta curge asupra Endiei și Persidii.	25
CLXXI. In. Cine au fost preot nehierotonit, diiacon lăpădat de
Dumnezeu, cântăreț precurvar?—Răs. Preotul loan Botezătoriul,
diiacon Petru apostolul, cântăreț precurvar Davidu proroc.
care munți sânt mai nalți decât toți munții din toată lume. S CLXIIIa. Cine
n’au vorbitii 9 luni și opt zile ? — Zahariia tatăl lui loan Botezătoriul. AR 9.
ad. și au plot zile 40 și nopți 40, au stătutti apa pre pămăntu zile 150, și au eșit Noe
din corabie Mai 1; și au fostu dela potopii pănă la Avramii ani 302, dela Avramii
pănă la Solomonii ani 449, iar dela Solomonii pănă la răstignire 1202. (SE) Insă să
zicem pentru naștere lui Hsii: Hsti s’au născut în zilele lui Avgustu Chesarulti,
în anul 1402 al înpărăției lui, în Vitleem, în eslele peșterii lui Vindosu ce să zice
Ecrevien pentru <Evsevie>. E CLXVa. De ce fel de lemn au fost corabiia lui
Noe ? — De lemnti de tisă. A 22. în text ufflă 23. în text umezelala
27. După precurvar ad. fură plăcuți lui Dumnezeu A
II (1876), p. 7. CLXII. Pavlov, Șezătoarea poporului, p. 21. CLXIV.
Marian, înmormântarea la Români, p. 22; Marian, Leg. Maicii Domnului, p. 22.
77
CLXXIL In, Cine au fost sol mut și au adus carte nescrisă la cetate
f ’ 43 neîntemeiată ? — Răs. Solul porunbul care l-au | trimis Noe prorocul
din corabie, carte stâlpare zmochinului, cetate neîntemeiată corabiia
lui Noe.
CLXXIII. In. Cine au murit și nu s’au îngropat? — Răs. Muiare 5
lui Lot.
CLXXIV. In. Cine de viu s’au îngropat, și mormântul umbla și
mortul în mormânt cânta? —Răs. lona prorocul în pântecele chitului;
și acest lona au prorocit și au dat semnu în Ierusalim și în tot pământul,
când vor auzi lup urlându cu glas supțire și gândac din lemnu grăind 10
lui Dumnezeu, atunce să știț că s’au apropiiat stricare și sfărâmare
de tot a Ierusalimului.
CLXXV. In. Cine făcu 2 siamne în cer? — Răs. Isus a lui Navi,
când au zis | să ste soarele cătră Gavaon și luna pre șesuri până ce
va bate pre Amalic.	lo
CLXXVI. In. Cine moarte nu o vede și de dânsa fuge? — Răs. Ilie
prorocul când fugiia de Izabela înpărătesa.
CLXXVII. In. Cine fu ucigaș și slugă dragă lui Dumnezeu? —Răs.
Moisi prorocul cându ucise pre Ighiptenul și-1 îngropă în nesip.
CLXXVIII. In. Cine au ținut jurământul și au perit ?—Răs. Irod 20
înpăratul, când au dat Irodiiadii capul lui Sfetii loanu din temniță.
CLXXIX. In. Cine fura și să îndrepta ? — Răs. Tovit când fura
trupurile sfinților de le îngropa.
CLXXX. In. Ce carte fu scrisă <întâi > pre pământ ? — Răs. Bitiia.
6.	ad. ce s’au făcut stălpu de sare, căci când arde Sodomul și fugindu ei,
ia au căutat înnapoi ES 51. ad. zice Scriptura că dela Gavaon să trag
Țiganii, iar nu dela Faraon, că însuși cântare lui Moysi zice că n’au rămas
niciunul, toți s’au afundat ca plumbul în mare. S CLXXVa. Care prorocu unsă cu
cărbuni pe Țigani și le zisă să fie toți negri cu totulu niamulti lorti în veci ? — Isu
a lui Navi. P 24. Blibiia CSNG adecă facere lumii C Incompletă urmează după
CLXIX, dar în legătură cu CLXXXI, următoarea legendă: înfățișa scrisorile ca să
nu facă dascălii cei jidovești niscaiva meșteșiuguri, și era 72 de dascal elinești, 12
jădovești, și din cei 72 au fost și Sămion Starețul, care citind la Blibie la Isaiia
proroc, au aflat cuvânt unde zice: Iată ficoara va lua în pântece și va naște fiii pre
Emanuil, care să tălcuești: Dumnezău cu noi. Și găsind cuvintele acele și nu vre
să le scrie, și zăce. . . și au arătat și celanț dascal, și nici cum nu cride că va naște
Hs din Pre Curata Fecoara Mărie; și au aruncat un inel într’o apă, și au zis: Când
va veni acest inel la mine iarăș, atunce voi crede. Și cum îl aruncă în apă îl înghiți
CLXXIL Marian, Nunta, p. 337, 346.	CLXXIII—CLXXIV. A. Pann, O șe-
zătoare la țară, p. 259. CLXXV adaosul S. Cf. Marian, Satire poporane ro-
mâne, București 1893, p. 284, 297.
78
f- 44 CLXXXI. In. Dară Bitiia toată | cine o au scos dela Jidovi? —Răs.
Potolomeiu înpăratul Eghipetului o au scos dela Jidovi cu mare silă,
zicându-le lor că de nu o vor da cu bine, va trimite de-i va tăia și-i
va robi.
CLXXXII. In. Un om ave 3 pluguri de boi, și sămănă 3 obroace 5
de grâu, și puse 12 secerători și 4 treirători, și secerară și treirară și
făcură 3 obroace de grâu.—Răs. Omul iaste Dumnezeu, cele trei
pluguri iaste Sfânta Troiță, sămânța cuvintele lui Dumnezeu, 12
secerători sânt cei 12 apostoli, 4 treerători sânt 4 evvanghelești.
CLXXXIII. In. Cine ș’au zidit luiș casă pre nisip, și cine | pre 10
piiatră? —Răs. Iuda vânzătoriul pre nesip și Petru apostolul pre piiatră.
CLXXXV. In. Cine au dat palmă lui Hristos în vremia patimilor
lui ? — Răs. Slăbănogul cel de 38 de ani care l-au tămăduit Hristos
la Viftezda.
CLXXXV. In. Unde s’au scris cele patru evanghelii? —Răs. Mathei 15
la răsărit, Marco la Roma, Luca la Ierusalim, loanu la ostrovul Patmos.
CLXXXVI. In. Ce felîu de pom fu oprit lui Adam să nu mănânce
dinutr’ânsul ? — Răs. Smochinul.
CLXXXVII. In. Cine au numit pre Adam întâi?—Răs. Diîavolul,
când î-au zis lui: Adame, ce e că v’au poruncit Dumnezeu ca să nu 20
mâncați dinii tot pomul raiului ?
f’ 45 CLXXXVIII. In. Cine n’au | născut și au murit?—Răs. Adam.
CLXXXIX. In. Cine după bătrânețile lui au întrat iară în zgăul
mâni-sa ? — Răs. Adam.
CXC. In. Care sânt acele 7 izbânde care au zis Dumnezeu cătră 25
Câinii că de 7 ori i să va izbândi pentru păcatele lui ? — Răs. întâi cu
moarte lui Avei pre Dumnezeu mânie; a 2, pre mumă-sa au întristat;
un pește, și păscarii umbla de prinde pește, și s’au întâmplat de au prinșii și acel
pește care înghițisă inelul, și ave obicei de duce întâi la preot din vânatul lor; și
au adus peștile acela la Sămion, și despicăndu-1 au găsit într’însul inelul acela,
și s’au spăimăntat și au zis că adevărat să va naște măntuitoriul nostru Hs. Și
îndată au venit înger din cer și au zis: Iată, nu vei vide moarte pănă cănd vei ține
în brațăle tale pre Hs. V I). ad. cele trei obroce botezul în Sfânta Troiță A
obrocele sănt psalmii din psaltire și dupre alte cărți E CLXXXVa. Cum să
chemă locul unde s’au scris Bibliia de cei șaptezeci de tălmăcitori ? — La ostrovul
Faros. S 19. Adam] Dumnezeu T
CLXXXII. A. Pann, O șezătoare la țară, p. 260; T. Bălășel, Versuri popu-
lare române, II, i, Craiova, s.a., p. 98. CLXXXVIII, A. Pann, op. cit., p. 259;
Pavlov, Șezătoarea poporului, p. 20. CLXXXIX, A. Pann, op. cit., p. 259; Bă-
lășel, op. cit., p. 98.
79
a 3, pre mumă-sa au sterpit; a 4, pre fratele său omorâ; a 5, sânge ne-
vinovat vărsă; a 6, pământul spurcă; a 7, iadului făcu parte de oameni.
Acestora le iaste rădăcina pizma.
CXCI. In. Un om oarecare să pogorâie dinu Ierusalim în Iere|hon,
și căzu în tâlhărie dă-1 jăfuiră și-1 răniră și-1 lăsară dabila viu în cale; 5
și trecu un preot, și după dânsul un diiacon, și-1 lăsară; după aceia
trecu și un Samarinen, și i să făcu milă și-i spălă rănile cu vinu și le
unse cu untti de lemnu și-1 legă cu pânzături; și-1 puse pre asen și-1
duse la bolniță și dede bolniceriului doi dinari și-i zise să-1 tămăduiască,
iară cându să va întoarce să-i plătescă cu asupră. —Râs. Omul iaste 10
46 Adam, Ierusalimul iaste raiulu, Ierehonul iaste lume, tâljharii diia-
volii, jaful negrija lui pentru Dumnezeu, rănile gândurile rele, dabila
viu îngreoiat de păcate, preotul Moisi, diiaconul lege viache, Samari-
nenul Domnul Isus Hristos, vinul sângele Domnului, untul mila
Domnului, spălatul botezul, pânzăturile caznele, bolnița biserica, bol- 15
niciarul Pavel apostolul, doi dinari doao legi: lege viache și lege noao,
cându să va întoarce, la a doa venire, plata cu asupră înpărățiia
ceriului.
CXCII. In. Un om ave doi fecori, și zise celui mai mare: Mergi la
vie. | Și zise: Voiu merge, și nu merse. Și zise celui mai mic: Mergi 20
la vie. Și răspunse: Nu voi merge, și apoi merse. — Răs. Viia iaste
înpărățiia cerului, fecorul cel mare iaste Iuda, iară fecoriul cel mai mic
iaste Pavel apostolul.
CXCIII. In. O muiare avia ziace drahme, și pierdu o drahmă, de
aciia aprinse o lumânare și o căută până o găsi. — Răs. Muiare iaste 20
înpărățiia lui Dumnezeu, 9 drahme sânt 9 cete îngerești, lumânare
biserica.
Pentru tunete s’au scris mai înnainte.
f
47	CXCIV. In. Zăpada și grindina de unde să face ? — Răs. | Zăpada să
pogoară din noori apă, iară de răcala văzduhului să schimbă în zăpadă; 30
pentru aceia vara nu iaste zăpadă, pentru căldura văzduhului. Iară la
Eghipet nu cade nice odată zăpadă, pentrucă iaste soarele mai aproape,
15.	cazaniile ELA după caznele ad. asinul cruce Domnului T IC. dinari]
tâlhari C 23. ad. pentrucă Iuda era ocenicti lui Hsu și s’au lepădat de dănsulti
și l-au vândut, iară Pavel goniia biserica lui Hsu, iară mai pre urmă s’au căitu și
o au iubit E 28. adaos marginal în text: tunet să scrie aici. CXCVIIa.
Ce sântu 2 ce n’au judecată? —Foculti și apa. P b. Cine au fost al doile
Adam ? — Domnul Hs. S
CXCIV. Pamfile, Văsduhul, p. 165.
80
și în vec soarele și văzduhul iaste fierbinte, precum povestesc cei ce
călătoresc acolo; încă și Arapii sânt pârliț<i> și negri de pripecul soarelui.
CXCV. In. Care sânt cele 7 daruri ce au fost dăruit J Domnul
Dumnezeul Nostru strămoșului nostru lui Adam?-—Răs. întâi iubire
de streini, a doa tăriia, a treia răbdare în scârbe, | a patra blândețe, a 5
cincia frumusețile chipului, a șase înțelepciune, a șapte frumusețe părului.
CXCVI. In. Dar mai pre urmă cui leu dăruit Dumnezeu? — Răs.
Iubire de streinii lui Avraam, frumusețile lui losif, tăriia lui Sampson,
blândeția lui Davidu, înțelepciune lui Solomonu, părul lui Avesalom,
răbdare în scârbe lui Iov.	10
CXCVII. In. Ce iaste: 2 stau, 2 alergă, 2 să schimbă, 2 să sfodescu ? <—
Răs. Cele 2 ce stau iaste cerul și pământul, iară cele 2 ce alergă iaste
soarele cu luna, iară cele 2 ce să schimbă iaste zioa cu noapte, iară cele
f- 48 2 | ce să sfodesc iaste viiața cu moarte.
CXCVIII. In. Cine au fost judecătoriu mai întâi de toți de alții ? — 15
Răs. Dreptul și milostivul Enoh; pentru aceia și până acum trăiaște
cu trupul.
CIC. In. Cine au fost întâi vănătoriu tuturor hierelor ? —Răs. Cainu
fecorul lui Adam.
CC. In. In ce fel de limbă au prorocit prorocii?—Răs. Ovreiaște. 20
CCI. In. Pentruce să zice amin ? — Răs. Să zice după limba ovreiască
adevăr.
CCII. In. In ce fel de limbă vorbiia Adam și Eva? —Răs. In limbă
sirienescă; cu ace limbă și înfricoșata judecată va fi.
CCIII. In. Care proroc au zis că să vor cu|noaște toți oamenii la 25
înfricoșata judecată ?—Răs. Prorocul Irimiia.
CCIV. In. Unde să va face înfricoșata judecată?—Răs. In vale
lui losafat.
18.	Textul și toate Mss dau văzător iu în text: arhiereilor; corect la CNG CCIa.
Ce să zice alliluiia ? — Lăudați pre Dumnezeu cel adevărat. CNLG 23. vorbiia
-Eva] au grăit adevăru N 23. loil în 3 capete. V 28. ad. aproape de Ierusalim
CXCV—CXCVI. Marian, Nuntaș. 337, 346, 796—806; Sevastos, Nunta, p.
176, 180, 393, 404; V. G. Beldie, închinarea paharului, în I. Creangă, N, 41.
CXCVII. A. Pann, op. cit., p. 259; Pamfile, Culegere de ghicitori, București 1912,
(Bibi. p. toți), p. 30; Gr. Tocilescu, Materialuri folkloristice, I, 2, p. 1211; A. Go-
rovei, Cimiliturile Românilor, București 1896, p. 352; G. Dem. Teodorescu, Poesii
populare, p. 245, 251; Bălășel, Versuri populare, p. 91; I. Creangă, VIII, 146;
Ghilușul I (1913), No. 7—8, p. 22. CCI. A. Pann, O șăzătoare, p. 259.
CCVII. Marian, Nunta, p. 395 pass.; N. I. Dumitrașcu, Cîntece de stea, în I.
Creangă, V, 209. CCIV. Voronca, Datinile, p. 937; Pamfile, Sfîrșitul lumii, p. 57.
8l
6
CCV. In. Cine au văzut întâi pre Hristos când s’au născut? — Răs.
Păstorii oilor.
CCVI. In. Care proroc au postit 40 de zile necontenit ? —■ Răs. Moise
și Ilie, și pentru aceia au și văzut fața lui Hristos când s’au schimbat
în munte.	5
f- 49 CCVII. In. Mulți proroci și înpăraț<i> au vrut să știe unde iaste raiul,
și n’au putut să știe. — Răs. Mulți filosofi și învățați au vrut să știe,
și n’au fost lor cu putință; ci să fie în știre că | unde va fi înfricoșata
judecată acolo va fi și raiul aproape, care să numește pământul Edemului.
CCVIII. In. Care proroc au murit de 3 ori? —Răs. Ioana prorocul, 10
care întâi au murit cându era proroc mitutel, și l-au înviiat Ilie pro-
rocul, a 2 când l-au înghițit chitul, a 3 când au murit de săvârșitul
vieții lui.
CCIX. In. Ce proroc au fost mai pre urmă de toți? — Răs. loan
Botezătoriul.	15
CCX. In. Care proroc au început întîi a face postul? —Răs. Moisi.
CCXI. In. Care au început întâi a face corabiia ? — Răs. Noe prorocul.
CCXH. In. Ce iaste viîața omului?—Răs. O | cale care duce pre
omu spre moarte.
CNSGE 50. Răs. Zice că la răsărit este, după cum scrie Scriptura, iar la zioa
judecății va fi preste tot pământul.S CCVIIa. Căți ani au petrecut Hs pre
pământii ? —33 de ani, apoi iar s’au înnălțatti în cer de unde au foștii întâiu. PG
11. proroc] prunc NPVG de trup DE copil S CCIXa. Ce sfânt iaste de n’are
suflet nici carne pe trup, nici oasă, și iaste mai mare decât toț sfinții ? — Sfânta
Cruce a Domnului Nostru Is Hs. N
CCVIII. A. Pann, op. cit., p. 259; Georgescu-Tistu, Folklor din j. Buzău,
p. 23; Bălășel, Versuri, p. 98. CCXI. A. Pann, op. cit., p. 259; A. Culea,
Șezătorii e copiilor, București 1924, p. 28.
TRADUCERI ROMÂNEȘTI DIN FIZIOLOG
(CEL MAI VECHIU TEXT)
DE
MARG. D. MOCIORNIȚĂ
Se cunoaște influența pe care a avut-o asupra artei și literaturii me-
dievale din Occident, precum și asupra cărturarilor noștri de pe timpuri,
Fiziologul, acel ciudat Manual de Științe Naturale, în care animalele,
reptilele și păsările cu însușirile lor, sunt date ca exemple morale pentru
creștini.
Acest text care a lăsat urme adânci și în folclorul nostru, ne este
cunoscut până acuma din două versiuni publicate și anume:
i.	Versiunea publicată de M. Gaster: «IlPhysiologus rumeno » în Archivio
glottologico italiano (al lui Ascoli) X (1886, pp. 273—304), text copiat
de Andronache Berheceanu, ciubucciu în casa lui Manolache Bassa-
rabul din București la 1777. M. Gaster dă textul românesc și alături
traducerea italiană făcută după textul german al lui Gaster, de profesor
Pietro Merlo, cu variante dintr’un dicționar manuscris slavo-român
din 1673, care la traducerea numelor slave de animale, adaugă extrase
din Fiziolog. Are un număr de 30 capitole.
2.	Versiunea publicată de C. N. Mateescu în Calendarul revistei «Ion
Creangă» pe anul 1914, p. 40 și urm., complet în rev. Ion Creangă,
1914, p. 2, 36, 68; anul 1915, nr. 9 p. 257 nr. 10, p. 274, nr. 11,
p. 298, nr. 12, p. 320; anul 1916 nr. 1, nr. 2, p. 39, nr. 3, p. 67, nr. 4,
p. 103.
Publicând textul, d-l C. N. Mateescu adaugă următoarele rânduri:
,,Și în limba românească trebue să fi existat mai înainte multe tradu-
ceri și prelucrări ale acestei cărți, dar ele s’au pierdut aproape cu totul*
6*
83
Cel puțin până acum nu se cunoștea decât fragmentul (cuprinzând
numai 25 de descrieri de animale) pe care d-l Dr. M. Gaster l-a publicat
în 1887, în revista « Archivio Glottologico » al filologului italian Ascoli
după un manuscris din 1777. Subsemnatul, într’alte cărți vechi și manu-
scripte cari mi-au rămas dela un moș al meu, am găsit și un manuscript,
ce cuprinde un fiziolog românesc. Conținând 68 de descrieri, cred că e
singurul fiziolog complet care ni s’a conservat, sau cel puțin care este
cunoscut până acuma. Manuscriptul este o prelucrare făcută în anul
1774, după versiunea greco-bizantină a lui Damaschin Studitul,
Arhiepiscopul Naupactei, de un dascăl « Nicolae Duma » ”.
Cu mult mai vechiu decât textele publicate până acuma, este ma-
nuscrisul cotat sub nr. 1436 din biblioteca Academiei Române, semnalat
pentru întâia dată de d-l profesor N. Cartojan în « Cărțile populare în
literatura românească », p. 194 x). Textul a fost copiat în 1693, de Costea
Dascălul, dela biserica Șcheai, din Brașov.
Din punct de vedere al vechimei, importanța acestui manuscris,
anterior cu 80 ani versiunilor publicate, este indiscutabilă.
Aduce din punct de vedere al cuprinsului, elemente noui, acest
manuscris pentru a merita să vadă lumina tiparului ? Iată ceea ce vom
căuta să lămurim în rândurile următoare.
In afară de manuscrisele indicate mai sus, se mai păstrează în Bi-
blioteca Academiei Române, încă patru manuscrise: nr. 4274, copiat de
Ghenadie Duhovnicul în anul 1832, luna Iulie 28; nr. 3548, copiat în
anul 1832, luna August 9; manuscrisul nr. 2158 care nu are dată, nici
numele copistului, dar care prin caracterele sale se încadrează în secolul
XVIII-lea și manuscrisul nr. 938 copiat în 1810, de loniță sin Șeitan,
în satul Turchești2).
D-l profesor N. Cartojan a arătat în studiul menționat că manuscrisele
4274 și 3548 fac parte din aceeași familie cu versiunea publicată de
Mateescu și derivă câte trele dintr’o versiune tradusă după versiunea
grecească prelucrată de Damaschin Studitul, Arhiepiscopul Naupactei.
Fragmentul păstrat în manuscrisul 938, cuprinzând numai primele 9
capitole (finix — în manuscris fiinezul —vultur; neiasit sau pelican,
finix, pil, leu, zimbru, cerb și inorog), este o copie care derivă fidel după
aceiaș versiune după care derivă și manuscrisul 2158 3).
x) Pentru descrierea manuscrisului cf. N. Cartojan în: Fiore di Virtu în
literatura românească », pp. 16—17.
2) Ion Bianu și G. Nicolaiasa, Biblioteca Academiei Române, Catalogul manu-
scriptelor românești, Voi. III, p. 154. Craiova 1931. Textul Fiziologului neidentificat.
8) Iată ca dovadă o paralelă între aceste două manuscrise:
84
Manuscrisul publicat de M. Gaster se deosebește însă de acestea și se
apropie de manuscrisele 1436 și 2158 din Biblioteca Academiei Române
care prezintă o familie deosebită, derivând câte trele dintr’o versiune
slavonească.
O deosebire importantă între aceste familii de manuscrise este lun-
gimea manuscriselor grupei B, care au un număr de 86 capitole, față de
manuscrisele grupei A, care ajung abia până la numărul de 30 capitole
(versiunea Gaster).
In al doilea rând, exemplificarea morală din textele familiei A este
mai reliefată și mai completă, întrucât ea urmează după fiecare animal,
pasăre sau reptilă, pe când în familia B ea este mai redusă, sau lipsește
în majoritatea capitolelor.
Care este locul pe care-1 ocupă în această familie de texte (grupa A)
manuscriptul cel mai vechiu nr. 1436?
Comparând între ele cele trei manuscrise ale grupei A constatăm că
ordinea capitolelor este schimbată și că fiecare manuscris are lacunele
sale. Rezumăm divergențele, în ceea ce privește succesiunea capitolului
și lacunele din fiecare manuscris în următorul tablou sinoptic:
Vers. Gaster	Ms. 2158	Ms. 1436	Ms. 938
Cap. I. Finix și Vultur	I—II	VII	I—II—IV
II. Pajăru	III	—	—
III. Finixu	I	—	IV
IV. Pil	V	II	V
V. Pil	V	II	V
VI. Cerbu	VIII	—	VIII
VII. Vultur	III	VII	II
Mss. nr. 938: cap. III.		Mss. nr. 2158: cap.	III.
Pentru pasărea Neiasitul,	adecă pelican.	Pentru pasărea Neiasit adecă pelican.	
Așijderea pelicanul, fiind iubitor foarte
de pui, că, după ce crescu puii, lovesc
pre muma lor, cu aripile peste obraz,
de aceea să mânie, și începe a-1 lovi cu
ciocul, și omorându-1 apoi i să face milă
și plânge pre dânșii trei zile. Și iar cu
ciocul ea își împunge pieptul ei și curge
sângele ei preste pui, iar ei înviază.
Pilda iaste așa:
Așa și Domnul nostru Xs. împun-
su-l-au înjunghiat cu sulița în coastă
jidovii, și au eșit sânge și apă și au
înoit lumea toată.
Așijderea pelicanul, fiind iubitor foarte
de pui, că după ce cresc puii lovesc
pre muma lor cu aripele preste obraz;
de acea să mânie și începe a-i lovi cu
ciocul și îi omoară; apoi i să face milă
iar și plânge preste dânșii trei zile, și iar
cu ciocul își împunge pieptul ei, curgând
sângele ei preste pui, iar ei înviază.
Pilda iaste așa:
Așa și Domnul nostru Is. Xs. împun-
su-l-au înjunghiat cu sulița în coaste
jidovii, și au eșit sânge și apă și au
înoit lumea toată.
85
Vers. Gaster	Ms. 2158	Ms-	Ms. OiR
VIII. Aspidă	XIV		x	U3o
IX. Gorgonea	XIII	—	
X. Zămbru	VII	III	VII
XL Endrop	XVI	IV	
XII. Vip	—	—	
XIII. Vip	—	—	
XIV. Ghionoaie	—	VIII	
XV. Porumb	—	—	
XVI. Păun	—	—	
XVII. Stârc	—	IX	
XVIII. Stârc	—	IX	
XIX. Cocor	—	—	
XX. Arici	XVI	—	
XXL Șarpe	XV	•—	—
XXII. Bou	X	XI		
XXIII. Inorog	IX	■—	IX
XXIV. Zgripșor	—	—■			
XXV. Broaște	—	—		
XXVI. Crocodil	—	—		
XXVII. Lăvan	—	—		
XXVIII. Salamandră	—	—-			
XXIX. Stratocamil	—	VI				
XXX. Turturea	—	—		
După cum se poate vedea din tabloul de mai sus, versiunea M. Gaster,
deși posterioară, este mai completă. Manuscrisul 1436, mai incomplet,
are totuși un capitol: XII, despre « Preveghetoare », care lipsește în toate
celelalte versiuni și alte două capitole: « Leul » și « Lupul », care lipsesc
în versiunea Gaster; iar manuscrisul 2158 are și el un capitol «Vulpe »
care îi este propriu.
O coincidență perfectă între textele de mai sus nu există, totuși putem
spune că acolo unde un manuscris se depărtează ca text, celelalte
trei se apropie. Intr’acest fel vom avea asemănări între manuscrisul
1436 și manuscrisul 2158, manuscrisul 1436 și versiunea Gaster, ma-
nuscrisul 2158 și versiunea Gaster. Iată mai jos câteva exemple:
1.	Asemănare între manuscrisul 1436 și manuscrisul 2158.
Cap. I
Cap. V
PEDEAPSA LEULUI
Leul iaste împărat tuturor gadinilor
și are și el trei lucruri ale lui foarte
mari: întâi câtă fată leoaea căței, iară ei
sânt morți 3 zile până vine tată-său leul
și suflă pre puii lui și atunci înviază.
Leul iaste împărat tuturor herilor și are
ptrânsul trei lucruri mari: întâi lucru
iaste când îl naște leoaica, îl naște mort
și foarte mititel și zace mort până când
vine leul și suflă în fața lui și înviază,
86
Alta iast rândul leului, când doarme
leul, el cu un ochi doarme și cu altul
să străjuaște de vânători, ca să nu-1 afle
adurmit, să-1 prinză. Așa și tu, omule, ce
beai și mănânci și când adu-ți aminte
și te deșteaptă și să-ți fie ție gândul <la>
Dumnezeu, să te străjuești de diavolul, ca
să nu te înșeale și să teprindă fără veaste.
Al treilea lucru al leului, când veade
vânătorii, iară el fuge și-și acopere urma cu
coada, să nu mai cunoască urma vână-
torii să-1 ajungă. Așa și tu, omule, când
dai milostenie nu te lauda, ci dă intru
ascuns, să nu te lauzi, ce deacă dai să știe
Dumnezeu și tu, să nu-ți prinză veaste
vânătorul, dracul, că nu numai tu pierzi
avuția, și sufletului nici un folos nu-i
iaste, că leul când va mânca pre om, iar
el mănâncă trupul, iar capul omului
nu-1 mănâncă, ci apoi caută capul lui
și obrazul lui de om și plânge mult și
se căește mult și va să-i facă apoi bine
și îi îngroapă capul în pământ. Așa și
tu ome, deacă faci omului rău, apoi
te căești și vei să-i faci bine ».
Precum Domnul Dumnezeu au suflat
întru Adam și am înviat noi toți... Al doi-
lea lucru iaste când doarme leul nu-și în-
chide ochii, ce cu ei priveaște și de vâ-
nători se străjuește. Așa și tu, o omule, au
mâncând, au bând, au dormind, iar
mintea ta totdeauna să fie la Dumnezeu
și să te străjuești de Diavolul, ca să nu te
afle fără rugăciune și te va birui. Al
treilea lucru iaste: când mearge, el își
astupă cu coada urmele lui, ca să nu-1
afle vânătorii. Așa și tu, ome nebune,
când vei face milostenie, fă-o pre ascuns
să nu afle vrăjmașul și vei rămâne fără
de folos.
2.	Asemănare între ms. 1436 cap. VII și vers. Gaster cap. VII, p. 279.
PILDA VÂLTURULUI
Vlăturul iaste impărat tuturor pa-
serilor și trăește 100 de ani fără grije
și deaca îmbătrânește, el orbește și i să
zdrăgeaște piscul supt barbă și nu se
poate hrăni, și să sue foarte sus și să duce
la Iordan, și cade acolo și să spală în
Iordan. Și-i cade peanele și piscul și
unghiile, și ease afară și șeade pe o
piatră. .. de zile și cresc penele și piscul
și unghiile și iară se sue în sus și iasă
la lume. Așa și tu, omule, deaca ți se
înmulțesc păcatele, iară tu să te duci la
Duhovnic să te ispovedeaști de păcate, că
Iordanul iaste ție biserica și soarele iaste
ție rugăciunea, iară înălțimea iaste postul,
iară tinerețile iaste învățătura popei.
Vulturul trăește o sută de ani, și-i
crește vârful nasului, de nu poate vâna
și a să hrăni, și de ochi orbeaște de nu
vede. După aceia zboară spre înălțime în
văzduh. Și de acolo se trântește de o
piatră și-și frânge vârful botului, și se
scaldă intr’un ezer curat ca aurul. Și se
sue împotriva soarelui, și dacă-1 incăl-
zește cade după dânsul penele și se face
iar ca un pui. Așijderea și tu omule,
dacă vei îmbătrâni și te vei învechi în
păcat, sue-te spre înălțimea smereniei; și
să-ți fie ție gând plânsul pentru păcatele
tale; și te spală cu lacrămile tale; și te
încălzește în biserică cu căldura duhului;
apoi leapădă dela tine toată răutatea și
spurcăciunea, și te vei albi, după cuvântul
proorocului: « Mai mult decât zăpada,
in ziua cea de apoi te vei lumina, (de tot)
ce vei fi avut întru tine ».
87
3-	Asemănare între ms. 2158 și vers. Gaster.
Versiunea Gaster cuprinde două pilde despre «Vultur». Una se
aseamănă cu pilda manuscrisului 1436, cealaltă cu manuscrisul 2158.
Ms. 2158 cap. II
Ms. Gaster cap. I b p. 277.
Așijderea spun și pentru vultur că
îmbătrânește și orbește și îngreuindu-se
aripile, zboară la un izvor pre carile
și să cufundă în apă, după aceia zboară
în văzduh și din căldura soarelui și a
zădufului, vede curat și iar la izvor să
întoarce și se cufundă de trei ori și se
întoarce precum a fost întâi pentru
aceea și David cântărețul zice: « înnoi-
se-vor ca ale vâlturului tinerețile tale ».
Așijderea (se) zice, că și Vulturul
trăește 100 de ani. După aceea îmbătrâ-
nește și orbește și de aripi se îngreu-
nează. După aceia se duce la un oarecare
izvoriu, și să cufundă acolo. Și așa zboară
spre văzduh, și de razele soarelui se
aprinde; și văzând izvoriul limpede, iar
se întoarce într’ânsul și se cufundă de
trei ori, și se înnoește iarăși ca și întâi.
Pentru aceasta zice David proorocul:
«înnoi-se-vor c’ale vulturului tinerețile
tale ». Așa și tu omul cel păcătos, dacă să
întoarce și să curățește cu espovedanie
adevărat să curățește și să înoește ca și
întâiu.
Din această paralelă, vedem că textele noastre aci se apropie, aci se
depărtează. Apropierile însă fiind de mai mare importanță, credem că
nu este exclus să avem și la baza manuscriselor grupei A, o singură
traducere. Copiile acestea prezintă deosebiri din cauza anilor ce s’au
scurs între ele și între prototipul pierdut, și a numeroaselor copii și
copiști ce s’au interpus la mijloc.
Considerațiile de mai sus învederează necesitatea publicării versiunii
din manuscrisul 1436. Această versiune nu numai că este copiată cu 84
de ani înaintea celui mai vechiu text publicat până acuma, dar ne ajută
să fixăm filiațiunea textelor și, în cazul că face parte din aceeaș fa-
milie cu celelalte, aduce, în restabilirea textului prototipului pierdut,
elemente noui, necunoscute în celelalte versiuni.
Credem dar că aducem o contribuție utilă publicând mai jos, în fac-
simile și transcriere latină, textul acestei versiuni.
FISIOLOGUL
Ms. nr. 1436 din Biblioteca Academiei Române
(F. 44 v—48 v)
____________________________________________________________________________
I.	PENTRU PEDEPSA LEULUI
Leul iaste împărat tuturor gadinilor. Și are și el 3 lucruri ale Iui
foarte mari. Intăi câtîî fată leoaia cățeii, iară ei sânt morți 3 zile, până
vine tată-său leul și suflă pre puii lui și atunci înviază. Alta iaste rândul
leului, când doarme leul, el cu un ochiu doarme și cu altul să străjuiaște
de vânători ca să nu-1 afle adurmit să-1 prindză. Așe și tu, omule, când
bei și mănânci și când. . . adu-ți aminte și te deșteptă și să-ț fie ție gândul
45 la Dumnezău | și să străjuiaști de diavolul ca să nu te înșele și să te prindză
fără veste; al treile lucru al leului: când vede vânătorii, iară el fuge și-ș
acoapere urma cu coada să nu mai cunoască urma vânătorii să-1 agiungă.
Ase si tu omule, când dai milosteniee, nu te lăuda, ce dă întru ascunsu,
să nu te lauzi, ce deca dai, să știe Dumnăzău și tu. Să nu-ț prindză
veste vănătoriul, dracul, căci nu numai ce pierdzi avuțiia și sufletului nici
un folos nu-i iaste, că leul cănd va mănca pre om, iar el mănâncă trupul,
iară capul omului nu-1 mănâncă. Ce apoi caută capu lui și obradzu
lui de om și plânge multu și să căiaște multu, și va să-i facă apoi bine,
și îi îngroapă capul în pământ. Așe și tu, ome, deca fac omului rău,
apoi te căești și ve<i> să-i fac bine.
i)	Primele zec? rânduri cuprind sfârșitul unui alt text: Albinușa (Fiore di Virtu)
Cf. N. Cartojan Fiore di Virtîi în Ut. rom., p. 17 nota. Titlurile — afară de primul —
sunt date de noi.
89
II.	PILUL
Pilda de pil. Pilul nu are încheeturi la picoare, ce cănd va el să odih-
nescă, el să razimă de un copaci și stă într’un picor, iară vânătorii
f. 45 v. mergu la acel copac ce să razimă el furiș, | și-l tae cu hirăstrăul; și să ține
în puținei; și să ascundii vânătorii, și merge pilul la copac și să razimă
de copac, iar copacul cade gos, și pilul încă cade și nu să poate scula,
și-1 ucig vânătorii. Așe și tu ome, pănă ești pre lume, să nu te razimi
pre avuție sau să te lauzi cu vitejia, ce te razimă pre Dumnezău zua
și noapte, că vine moarte ca vănătoriul și-ț va tăia zilele, și veri căde,
și te vor ucide dracii pre tine și pre sufletul tău. Iară pilița, când va
să fete vițelul ei, iară ia întră în apă mare pănă la pântecele ei, și va făta
și cade în apă, iară mumă-sa îl ia cu râtul ei pre supt pântece și-1 poartă
pre rât io zile tot pre apă până i să țepenescu picoarele, și iase cu el
afară și-1 aplecă.
Așia și tu, ome, socotește-ț viiața pre acastă lume cumu-ț va fi, că înoți
într’însă, ca să nu te îneci în păcate.
III.	ZIMBRUL
f. 46 Cuvânt de zimbru. Zimbrul în pustie <lăcuește>, și nu be apă | 60 de
zile, și merge să be apă și caută și plânge mult, că știe că deca va be, să
va înbăta ca și de vin. Și deca be apă, el să înbată și iase la pădure; și
să ucide de toț copacii pănă întră în frunză, și să învăluiaște cu frunză,
și adoarme greu; și-1 află vânătorii și-1 ucig bat. Așe și tu, ome, bei și
mănânci și te veselești pănă te înbeți cu bețiia și cu nebuniia, și te află
moartia învăluit întru aceia, și te vor ucide dracii vânătorii.
IV.	INDROPUL
Pentru indropul. landropul iaste voivodul cel mare peștilor și pre spi-
nare sar peștii. Și iaste într’un loc un pește cu solzii de aur unde
stă într’un locu, iară indropul voivod să scoală de 3 ori într’un an și
cu toți peștii din mare, și mergu la împăratul lor și să închină la dinsu
toți, și să veselescu, și iară să risipăscu în mare.
Să socotești că Dumnezău teu făcut mai frumos de toate gadinile
f- 46 v. și mai înțelepții, deci, | să socotești că ne iaste noao împărat Dumnezău
cela ce făcu toate. Să ne închinăm lui D<umne>zău zua și noapte și
să mergem la beserecă, și să ne închinăm împăratului nostru Is. Xs.;
și pre sarac să nu-i uităm. Și pre fratele nostru și pre vecinul nostru
să nu-1 urâm, nic să-1 pedepsim, că vom fi osândiți.
9°
V.	INOROGUL
Pentru inorogul. Inorogul iaste gadină mare și cu un cornii în frunte
mare; și iaste ager; și agiunge pre căprioara și o lovește cu cornul și o
înpunge. Deci tot o poartă în cornii 40 de zile păn<ă> putredește și cade
din cornii; și pănă o poartă numai cu limba linge singele ei, și scur<ă> tot
lingăndii sângele; aceia îi iaste hrana foarte cu nevoe, și încă zua de
trei ori spre răsărit, și să roagă lui Dumnezău.
Așe și tu, ome, nu uita pre Dumnezău, ce te roagă sv<in>ției sale
zioa și noapte:
VI.	STRATOCAMILUL
Pentru stratocamil spun: Stratocamilul iaste pasăre mare. Și cănd oao
oul, il lasă în apă, și-1 clociaște cu ochii și tot caută pre el; iară de va căuta
f- 47 într’altă | parte, ia strică oul. Și iaste un șerpe lungii de 50 de coți, și
merge la stratocamil și stă și el lăngă pasăre : doară cum va căuta spre el
stratocamilul, să strice oul.
Așea și tu, ome, să te păzești de dracul că tot stă lăngă tine, doară
are întoarce omul să caute spre el, și pre năravul lui, până te va dobândi
și pre tine și pre sufletul tău, ca să-1 ducă în <i>ad.
VII.	VÂLTURUL
Pilda vâlturului. Vâlturul iaste împărat tuturor pasărilor și trăiaște
100 de ani fărăgrije; și deca îmbătrânește, el orbește și i să zgârcește
piscul suptu barbă și nu să poate hrăni, și să sue foarte sus; și să duce
la Iordan și cade acolo. Și să spală în Iordan. Și-i cade penele și piscul
și unghiile, și iase afară și șede pre o piatră 40 de zile, și-i crescu penele
și piscul și unghile; și iară să sue în sus și iase la lume.
Așe și tu, omule, deca ți să îmulțesc păcatele, iară tu să te duc la
f- 47 v. duhovnic. Să te ispoveduești de păcate, | că Iordanul iaste ție besereca,
și soarele iaste ție rugăciune, iară înălțime iaste postul, iară tinerețele
iaste învățătura popei.
VIII.	GHEUNOAIA
Pilda gheunoaei: Gheunoaia iaste pasăre frumoasă și pestriță, și zboară
din copac în copac, și bate cu piscul toț copacii, și unde iaste mai slab,
ia îl scobește cu piscul pănă îș face sălașu și cuib într’îns.
Așe să știi și tu, ome, că îmblă și dracul din om în om și cârcă: care
iaste slab și fără minte, îl înșală și să încuibază într’însu până îi ia și
sufletul și-1 duce în matca focului.
91
f. 48
f. 48 V.
IX.	STÂRCUL
Pilda stârcului. Stârcul iaste pasăre înaltă; și iaste lungă în picoare
și scurtă în trupu; și-ș face cuibul pre casele oamenilor. Și deca face pui,
nu-i lipsescîi nimic, nic el nu lipsiaște din cuib nici un cas, cănd băr-
batul, cănd muiaria; și să roagă lui dumnezău zioa și noaptia de 3 ori.
Așe și tu, ome, să știi că Dumnezău iaste și în ceri și pre pământ
pentru aceia ți să cade și ție să te rogi lui Dumnezău, pentrucă faci
păcate în toate zile | că de nu veri face așe apoi, ce răspuns vei da înainte
lui Dumnezău ? Dară nu vezi că toată bunătate ț-au datîî Dumnezău;
și bei și mănânci și porți aur și argint; și pentru Dumnezău nu veri
să dai și săracului, ce-1 pedepsești; și nu știi că ale tale toate sânt prah
și pulbere; numai ce dai săracului, acela iaste vistiiaru neputredu.
X.	LUPUL
Cuvăntu de lup. Lupul iaste gadină re și stricătoare și fură; și deca
nu află hrană, el merge unde iaste o răspântie, și urlă acolo și stri<gă>
mult; și fac și ei rugă cătră Dumnezău și zic așe: Doamne, tu nei făcut
și nei lăsat să nu paștem iarbă, ce nei dat carne să mâncăm. Și aude
Dumnezău ruga lor, și le trimite hrană.
Așe și tu, ome, roagă pre Dumnezău purure și te va păzi
Dumnezău; și-ț va da hrană; și păzește la biserecă, și să zici greșit-am,
Doamne, iartă-mă; că Dumnezău iartă păcătosul carele iaste cât de
păcătos, numai să să roage lui Dumnezău purure.
XI.	BOUL
Pilda boului. | Boul iaste în slujba omului; și iaste prost și tot gândește
bine omului și are și el pizmă la inima lui Și iaste și c... ; și când
va afla stârvul boului, iară el plânge și strigă tare și zice: Doamne, crez
acesta încă au fostu bou ca și mine și astăzi au muritu.
Așe și tu, ome, că ce nu socotești că din pământ ești și iară în pământ veri
merge, că nu petrec pre vecinul tău la moarte lui cu lacrămi plângând, și
să-ți aduci aminte că și tu veri muri, ce să mărești pre Dumnezău purure.
XII.	«PRE VEGHETOARE A»
Pilda preveghetoarei. Preveghetoarea iaste pasăre mică și cu glas mare
și frumos, și-ș face cuibul gos; și face pui, și îi pare bine, și să roagă lui
Dumnezău ziua de 12 ori, și slăvește pre sviinția sa.
Așijdere și ție, ome, cade-ți-să necontenit să dai laudă lui Dumnezău
în toată vremia ca și ace pasăre mică, ca să dobândești milă dela Domnul
nostru Is. Xs. acum și purure și întru veci nesvârșit. Amin.
92
- , '	A	fi
71 ci	rtVcit'ți^MW .
țjtMXrtf f*	fi fif**	A^«nt
Mrrîi lllb •smiițircip^y A
mcim/HS
mpt
(/
fWîz/z	f ici
cid/a ah •’	?r rzAdjn, s.,
da nilrt
c^ulTm*	jif>^“pî
•n
Ai
A
«*nap?h
0 ei.
jui.rwtirfs'm
znfA imc d
nmM.^ț
"» A	ț*,i*i
o<er^r •
n~* f
> /liftt*d ftf S—
u
*	4
'W p^brv<> ^74?
A

f!^^- ^c‘
arr*$fnt

I. Ms. 1436 din Bibi. Acad. f. 44 v.
■.............1
93






^k.

7*7
* <•
--Eas4c - ^<«««
■ jț r •<
t^xa , tuptcinu
A'

T

;^w , e’
imitai
^\3
$?%%£$
. «?<’
fCUMT^


^oț
mo f 1*1
rz^y/^srrzsTw.

.
*
> >V f
/ um
Ttrs
Ji»

^atmX • tix^it tQ
'•J ■	-»•	'*.J* «.'-'^
4«AJfr /ggrtzar A»«n»

î ,	f '
^^£/z«k. «mi»** mrftrtt
fu»ti^ Ai7./fn/ •

ț
rm
m
/f^

(î e
*
»n4 mtvt>
rnn

frat^ntM
eicnis
TJ
nnMt
’ -A*_ .'
H. Ms. 14^6 din Bibi. Acad, f, 45 r.

ținu
* *	' -AJ MeJ
w-zcy^fSr.iraM


94
III.	Ms, 1436 din Bibi. Acad, f, 45 v.
')
c>( « 4».
ik^At •	<Z^7/«rnuK- jumiu*
- //
MZJt r^Ă




AL
U^fU\CfAl»r2fțȘ^t .

ami €<r*qT*t.ff lAi
v^tFTk
-aus? n ț±*a	-ror • m»»»


*»-. trufia .
W^'
a^fncCsctAtuin ■ rze^th^tft
A.'iripif	AUnmt^A
«f e	/y
tiAoor
-	/»7si --frM**»
4&»f 9^M TT ffUTft m
e
•4»
x rfgsj/A f^ea t.'t^ -c««/
*’VW7
$ r Irw^
rz€
aa ■	(Jm* oin
^fCt«tZZ/ -	<Z
*M*t?t* Cf
rrramrzz
Zf^990
uirt	tA entw •
(a^amt.

> s>.
> -, ■ > ’ȘJ

IV.	Ms. 1436 din Bibi. Acad. f. 46 r.
96
(rCa
CLI
-w»«//Xov nouț
r TUti7W0f . ^urtt^i mx^E • JdB9>^
v \)	4	J
Crc^ . jui^ciMg ^ît^t
^tnțec^P9t t^nf a

L '■" "	<■’ U. e^
rrm Z> rion	*tiCM
f2O€(f72^
X V R.' „m.
«IC4M OU>țAftut l^i,






1
e’	// J
►*« m r< tUrtt6c[ .	w>«


1
t>i jM^.aV»tfTUf
rz^c
wx
J
। «J olumn	ti i rtc^	ace tist*nĂ <rzj?
j^7«<vrso tt4Bt	^tnc z^rct^pC ^n^rpf. J£tn^
—	d; d
*-» «r«j x>u , a	.* a •
”	(J. M .
^UMa j«U?
t(sa titmtc ^mpctaz^
rm.
V. Ms. 1436 din Bibi. Acad. f. 46 v.
7
97
	
o





'	J	*
Îa^.
Qnpt

*>*»î	m^£
£
ni	«
npVrrînriî	£^2
{ We n a
enc^i-it t^nvi CiiMratCrif'i
<rw«« ru^cțț^a.
£ nn
^'***1- UL^tSI
n*i(/
riomsnt


’ 7"^‘
fM^J	Mnnrtu^ ut^li^Tn^i'
“Mo T^T- fi'
m.»* nțtlilril'ritAZ xttnr^njii uno^TMi.
V
Garf
ct
■^jm^ ^nuț
nîn^ ‘^mX^i . 'tâtff^rnArmț
!LH^ ., C/mt nna^t


' „. >A
s<<
- /.^?
VI. Ms. 1436 din Bibi. Acad. f. 47 r.
98
VII. Ms. 1436 gH)i Acad, f, 47 v.
99





ri f A /

C* art z/x>iy^
r
S V *^y >*r O	V
TTL^. A\ Ttl^ £< f /	^Tlf
xm /wc rzzf
guri
juuri
r *>	"
^/^rZAL^Zl	~ft^
y v(f e *
J7*rtty ^ttol/u*-

<}


<nzi-rzz%

t#
(J f^<9
rn^ -rii	• tmțțMw ^2

tj riiAHA
p ao
u
’<^4X.
K o
VIII. Ms. 1426 din Bibi. Acad. f. 48 r.
100
«
cA
r/
^tn’dî	i
i , w	ț-y	\^£*^Jt
5 -t	?f** ^^t^tztt e* 2^401


I

î •	'tț

J ¥ „V “ M - rx (f V
CA	u «»	1/
za^nîrnil




4
£/
?KîTî	rwwr^e
'gA^t
•f.

^14»;
>
< V ?

%
t, Bl
si
/*
T
«t «îa-roi;

££j.^f
'J~Ar'> z
^-TTr^^fî 4rirtft^- i^Af
1436 a.n Bibi. Acad. f. 48 v.



101
PRIMELE CĂRȚI FRANCEZE
TRADUSE ÎN ROMÂNEȘTE
ISTORIA LUI CAROL AL XH-lea de VOLTAIRE
DE
OLGA COSCO
Societatea românească dela sfârșitul secolului al XVIII-lea ne apare
sub un aspect interesant. Intr’o vreme în care influența orientală sub
cele două ipostase ale ei — turcă și greacă — era în apogeu, încep să
se ivească cele dintâi elemente de cultură occidentală. Prin Domnii
fanarioți, prin secretarii și preceptorii aduși de ei, prin școlile înte-
meiate, începe să se răspândească din ce în ce mai mult în rândurile
boierimii noastre cunoștința limbilor diplomatice ale timpului.
Bibliotecile Domnilor și ale boierilor se îmbogățesc cu numeroase
cărți franțuzești, italienești și mai ales cu traduceri, păstrate mai toate în
manuscrise, ceea ce dovedește că nu circulau cel mult decât printre boieri.
Stăpânirea fanariotă mergea în Principate spre declin. Decadența dom-
niei stârnește murmure printre unii boieri. Răsmirița pătrunde în suflete
și în rândurile lor se răspândesc cu iuțeală svonurile despre frământările
Apusului. Nemulțumirea începe să se contureze, ieșind la iveală prin
încercări îndrăznețe de liberare, ca introducerea francmasoneriei în
Moldova de către preceptorul copiilor lui Al. Ipsilanti, francezul Carra.
în învălmășagul acesta de idei, din ce în ce mai precis și mai conștient
iberale, boierii încep să se agite.
Nu trebue deci să ne mai mire apariția unor chipuri cuprinse de
mânia neamului întreg, ca al boierului Darie Dărmănescu1) veșnic
x) N. lorga, Francmasoni și conspiratori în Moldova sec. al XVIII-lea. Ac. Rom.
Mem. Secț. ist. Seria III, tom VIII, mem. 12. 1928. Buc. N. Condeercu, Istoria
lui Alțidalis și a Zelidei. Ac. Rum. Mem. lit. seria III, 1930—1931.
102
agitat, a cărui singură manifestare ne poate oglindi limpede întreaga
epocă.
Neastâmpărat conspirator, Darie uneltește repetate comploturi în
domnia lui Grigore Ghica și Constantin Moruzi, fără ca pedepsele
grele, pe care le primește, să-i poată curma avântul.
« Hicleniile » acestea însă, nu mai revoltă pe boierii cinstiți, ca în alte
vremuri, ci-i strâng într’un mănunchiu care deplânge soarta nenorocită
a conspiratorilor, închinându-le stihuri ca: «Pieirea lui Manolache
Bogdan vel vornic și a lui loan Cuza, biv vel spătar ».
în epoca aceasta de neliniște se deschide drumul traducerilor și
ceeace e interesant e că gustul vremii părăsește cu totul domeniul reli-
giei pure, mâinile copiștilor exercitându-se a transcrie cărți filosofice
și morale, spre a face apoi trecerea la povestiri și romane. Saltul era
neprevăzut și mai ales primejdios. Lipsa de respect față de dogmele
bisericii, a mers atât de departe încât Patriarhul Constantinopolului
afurisește pe toți acei cari vor ceti cărți catolice și mai ales pe Voltaire x).
E interesant de dedus evoluția, pe care a urmat-o gustul societății
timpului, după traducerile care s’au făcut.
Treptat, treptat se trece dela lucrările cu caracter romanesc, cum e
de pildă, mult gustata «Istoria lui Alțidalis și a Zelidei» (1783 2), tradusă
din îndemnul lui Darie Dărmănescu, spre acele cu tendințe educative,
morale, în rândul cărora trebue să cităm: «Les aventures de Tele-
maque», tradusă de C. Stăncescu, în urma insistenței aceluiași Darie,
pentru a sfârși cu lucrările istorico-politice, cu tendințe liberale, printre
care numărăm și traducerea noastră: Istoria lui Carol al XII-lea, de
Voltaire (1792).
Faptul că găsim în această epocă o traducere din Voltaire, omul privit
cu neîncredere de Biserică, e semnificativ si trebue în deosebi relevată
alegerea pe care o face traducătorul din operele lui Voltaire, tocmai
a acestei istorii, care ne zugrăvește vieața victorioasă a lui Carol al XH-lea,
regele Suediei, prototipul bravurii și al dorului de cucerire și de libertate.
Chipul acestui erou nu putea decât să înflăcăreze pe oamenii vremii,
avizi să îmbrățișeze tot ce era nou și aducea un suflu de libertate.
Această traducere se găsește în două manuscrise:
1.	«Istoria Craiului Sfeziei Carol al 12-lea, acum întâi tălmăcită
după al nostru dialect, prin silința și osteneala smeritului Gherasim,
Arhimandrit Mitropoliei lașului 1792 ». Manuscriptul se află în biblioteca
x) P. Eliade, De Vinfluence franșaise sur Vesprit public en Roumanie. p. 171.
2) Cf. N. Condeescu op. cit.
103
Universității din Iași, a fost menționat de Xenopol și Erbiceanu în
Serbarea școlară dela Iași, p. 270 1).
2.	Al doilea manuscris aflător în Biblioteca Academiei Române,
secția manuscriselor, sub nr. 4619, poartă următorul titlu:
«Istorie Craiului Sfeziei Carol al 12-le, tălmăcită pe limba mol-
dovinescă de Sfinție Sa Kyr Gherasim, Arhimandritul Mitropoliei
lașului, despărțită în 8 cărți, 1799, săpt<em>v<rie> ».
Cine este acest arhimandrit Gherasim, cunoscător atât de bun al
limbii franceze, care se încumetă să dea o astfel de traducere ? Mai are
el oare și alte opere ?
Printre manuscrisele Academiei, sub nr. 40, găsim o « Istorie a Ame-
ricii », manuscris descris în Catalogul manuscriselor române, tom. I, p. 99.
Titlul întreg e următorul:
«Istoria Americăi, cuprinzând un perelipsis a aflării ei, țerimoniile
bisericești și politicești, începutul legilor, a lor tagme și desidemonii,
rânduelele cârmuirii, firele și obiceiurile lăcuitorilor ei; adunată din
deosăbite cărți a celor mai vrednici de credință istornici si acum întâi
tălmăcită în dialectul moldovenesc, prin osteneala smeritului Gherasim,
Arhimandrit Mitropoliei lașului', închinată prea sfințitului episcop al
Romanului, Kiriu Antonii, tom 2, 1795 ».
Fără nicio îndoială că și «Istoria Americii» este opera aceluiași
Gherasim, arhimandrit al Mitropoliei lașului, care în 1792 tradusese
istoria lui Carol al XH-lea.
Chiar dacă Gherasim călugărul nu ar fi fost menționat ca autor al
acestei noui traduceri, paternitatea lui ar fi fost lucru lesne de dedus,
deoarece ms. 40 dovedește o apropiată înrudire cu ms. 4619, prin între-
buințarea aceluiași lexic și aceluiași fel de exprimare.
Tot în colecția Academiei Române 2) se găsește citat la nr. 451 un alt
manuscris:
«Taina Francmasonilor» care acum întâi s’au tălmăcit de pe limba
franțozască pe limba moldoveniască, de Chir Gherasim, archidiiacon a
svintei Mitropolii, cu toată cheltuiala dumisale lordachi Darie, biv vel
paharnic, în zilele prea înălțatului Domn Mărie Sa Alexandru loan
Ipsilant V[oi]vodu, la velet 1787, Oct. 20. »
Această nouă tălmăcire din limba franceză, ridică o chestiune intere-
santă :
2) Descris de I. Minea în Cercetări istorice, voi. I. 1925 p. 403. N. lorga
Istoria literaturii române sec, XVIII, voi. I, ed. I, p, 47, în notă: «Pentru o tra-
ducere a lui Charles XII de Arhimandritul ieșan Ghervasie. Șerb. scol, p» 270».
2) I. Bianu și R. Caracaș, Academia Română. Catalogul manuscriselor, II, p. 174.
104
Sunt acești doi Gherasim, unul arhidiacon al Mitropoliei lașului
în 1787 și celălalt, arhimandrit al aceleiași mitropolii, între 1792—1795,
una și aceeași persoană ?
Și dacă acești doi Gherasim sunt una și aceeași persoană, îi putem
noi identifica cu un al treilea Gherasim, ajuns în 1796 episcop de Huși
și mai târziu de Roman, a cărui biografie a fost reconstituită, în trăsă-
turi largi, de d-l N. lorga în Istoria bisericii româneștii
Această problemă depășește însă cadrul cercetării de față; în rândurile
ce urmează ne vom mărgini numai la traducerea operei lui Voltaire.
Manuscrisul din colecția Academiei Române poartă nr. 4619. Este
în bună stare. Formatul e în 40. Scoarțele sunt uzate. Cuprinde 157 foi
numerotate. Scrisul e numai cu cerneală neagră, destul de simplu și citeț,
fără inițiale și chenare, fără absolut nicio împodobire. E același în tot
cuprinsul manuscrisului, numai uneori e mai mărunt. Pe prima pagină
manuscrisul poartă titlul, iar pe a doua începe textul. La p. 157 v.
aflăm numele copistului:
« S’au scris în Cotul Morii la anul 1805 den aceste istorii de mine
Lazăr Ștefan, Diac ot Divan ».
Se știe că « Charles XII » al lui Voltaire a avut în Franța numeroase
ediții, dintre care prima la 1731 Basle, apoi ediții ulterioare prezentând
rectificări, adăugiri: 1732 Bâsle, 1732 Amsterdam, 1733 Basle, 1737
Basle, 1739 Amsterdam, 1740 Basle, 1745 Hamburg, 1748 Dresda,
1751 textul definitiv al istoriei, etc. 3)
De care din aceste ediții s’a servit traducătorul ?
Din studiul textului se poate trage concluzia că traducerea româ-
nească urmărește ediția princeps a lui Voltaire, din 1731 sau cel puțin
una care reproduce exact această ediție. In nici un caz ediția din
1751, care este mult adăogită și care a rămas ca text definitiv2),
deoarece:
1.	împărțirea capitolelor este identică:
Cap. I. Trad. rom. = ed. 1731, diferită de cea din 1775.
Cap. II. Trad. rom. = ed. 1731 = ed. 1775.
Cap. III. Trad. rom. = ed. 1731, diferită de cea din 1775.
Cap. IV. Trad. rom. diferită și de 1731 și de 1775.
Cap. V, VI, VII, VIII. Trad’. rom. ed. 1731 = ed. 1775.
x) G. Bengesco, Voltaire, Bibliographie de ses ceuvres, Paris, tome I, 1882,
P. 372.
2) Se știe că Voltaire a remaniat necontenit timp de 40 de ani opera sa Cf.
G. Bengesco, Oeuvres choisies de Voltaire publiees anec preface, notes et variantes .
Flammarion, Paris, 1890, Tome I.
105
Deci identitatea capitolelor, în ce privește cuprinsul, este stabilită
între ed. 1731 și traducerea românească în afara cap. IV, care prezintă
diferențieri.
Pasagii noui, rectificări, introduse în celelalte ediții, după 1731, nu
se găsesc în traducerea românească.
De pildă: Convorbirea lui Stanislas Lescinsky cu Nicolae Mavro-
cordat — deși era un pasaj interesant pentru noi.
Din traducerea românească lipsește și:
« Discours sur l’histoire de Charles XII», care se afla în ed. 1731
la sfârșitul cap. II, iar în edițiile următoare în capul tomului I. Lipsesc
de asemenea și: «Pyrrhonisme de l’histoire », ca și «Avis important
sur l’histoire de Charles XII », care, de altfel era, normal să lipsească,
deoarece nu apăruseră decât în edițiile ultime franceze.
Tot astfel se pot înșira o sumă de adăugiri și omisiuni față de edițiile
ulterioare, care se găsesc atât în ed. 1731 cât și în textul român
Iată acum și un pasaj mai lung pentru a se putea mai bine observa
cum urmărește traducerea originalul străin:
Discursul lui Carol
Pagina 15:
« Messieurs, dit-il, j ’ai resolu de ne
jamais faire une guerre injuste, mais de
n’en finir une legitime que par la perte
de mes ennemis.
Ma resolution est prise:
J’irai attaquer le premier qui se de-
clarera et, quand je l’aurai vaincu, j’espere
faire quelque peur aux autres ».
Pagina 57
« Boierilor, au zis, am hotărît de a nu
face niciodată un războiu nedrept, dar
iarăși de a nu sfârși niciodată pre cel le-
giuit decât prin pierderea vrăjmașilor mei.
Hotărîrea mea e luată:
Voiu merge și voiu lovi pre cel ce va
vesti întâiu împotriva mea și după ce-1
voiu birui, nădăjduesc a face oareșicare
frică celorlanți ».
Totuși cap. III și cap. IV prezintă diferențieri de text față de ed.
1731 și 1792 diferențieri ce nu le putem explica neavând la îndemână
în bibliotecile noastre seria completă a edițiilor.
Referitor la studiul textului, un lucru care trebue dela început sta-
bilit e că această istorie nu are nimic comun cu seria de manuscrise
referitoare la Viața marelui Petru (nr. 49, 122, 204, 2476, 2668 din
*) La pp. 50, 54 (1775), descrierea reformelor religioase, politice etc., ale Țarului
Petru-cel-Mare, lipsește din ed. 1731 și 1792 (ed. rom.). La p. 71 același pasaj lipsă
în 1731 și 1792. La p. 181, același pasaj, referitor la neamul Zaporojenilor, lipsă din
1731 și 1792, deși chiar Valahii sunt pomeniți în acest pasaj: « Charles ajouta ă ces
bandits quelque miile Valaques, que lui rendit le Kan de la petite Tartarie », etc.
106
Biblioteca Academiei Române etc.) și nici cu Istoria lui Carol al
XH-lea, pomenită de Sbiera în «Mișcări culturale » și de Gaster în
Crestomația română tom. I, p. 64, care istorii sunt atribuite lui Nicolae
Costin.
Se cuvine acum să ne oprim asupra muncii traducătorului a cărui
lucrare o putem privi, după cum vom vedea, ca expresie a societății și
a stadiului limbii literare a vremii.
Copistul, diacul de Divan, Lazăr Ștefan, ne apare, după cum am mai
spus, ca un om conștiincios și migălos la lucru, dar oarecum șters. Ne-
atenția lui nu se observă decât în două locuri: « mâhniciunea norodului »
spune el, în loc de: « Ies regrets du Nord » și « asprile pravile ale țariului »
în loc de «Ies lois severes du serail ».
Traducătorul, călugărul Gherasim, se arată însă un om conștient de
povara grea ce își ia pe umeri.
Nu era lucru lesne pentru un scriitor al vremii de care vorbim, să
se strecoare cu ușurință printre asperitățile și nemlădierile limbii noastre
din acea vreme, izbutind totuși să redea pe deplin cuvântul adânc al
lui Voltaire.
O muncă îndoită îi era impusă: aceea de a înțelege în primul rând
și de a pătrunde textul ce-1 avea de tradus și apoi aceea, cumplit de
anevoioasă, a formării unei pârtii prin noianul de străinisme.
Cuvintele trebuiau traduse exact; uneori, traducătorul avea la înde-
mână echivalentul român, alteori acesta trebuia redat printr’o peri-
frază sau prin neologisme. Sinonimele limbii franceze, cu nuanțe atât
de delicat de deslușit pentru spiritul mai greoi oriental, dădeau mult
de lucru, ca și întorsăturile de frază specifice stilului francez.
Călugărul nostru reușește să se strecoare printre aceste obstacole cu
destulă pricepere și bun simț.
înainte de a-i aprecia mai de aproape abilitatea de traducător, să ne
oprim la ceva interesant ce se străvede în pasagiile referitoare la țara
noastră.
Voltaire vorbind de Bugeac, locul de retragere al lui Carol al XH-lea,
amintește în termeni nu prea plăcuți, de locuitorii acestor ținuturi;
el numără printre: «Ies peuples brigands », cum îi numește el, și pe
Moldoveni, ceea ce revoltă inima cărturarului, care omite acest cuvânt
din traducerea română T).
x) Locuitorii daturilor ce-s megieșe
cu țara tătărească cea mică, nu să silesc
cu semănăturile pentrucă vin de le strică
Les habitants de ces cantons voisins
de la petite Tartarie ne semaient, ni r.e
plantaient parce que les Tartares de
Pasagiile celelalte, referitoare tot la țările române, care însă nu pre-
zentau nimic jignitor pentru noi, nu suferă nicio schimbare, ci sunt
fidel redate de traducător x).
săciărișul Tătarilor dela Bugeac și dela
Precop, care toate sînt niște noroduri,
deprinsă numai la prăzi (p. 67).
Acest turc neîncredințat fiind de
ceea ce trebue să facă într’o țară, unde
numai dintr’o singură poticneală de pi-
cior pierdea cineva viața.
. . . Cu această armie au luat drumul
către Moldova și Vlahia care mai înainte
au fost țara Vlahilor iar acum sunt lăcuite
de creștini de legea greciască, birnici ai
împăratului turcesc.
Un grec anume Cantimir, care au fost
făcut prințip Moldovii de Turci, s’au
dat în partea țarului socotindu-1 acum ca
pre un stăpân și n’au avut nicio mustrare
de cuget de a înșăla pe soltanul dela
carele luase prințipatul pentru ca să
ajute pe un creștin dela care nădăjduia
mai mari folosuri.
Deci țarul după ce au făcut un tratat
ascuns cu acest prințip și l-au primit în
armia sa, au intrat întru această țară la
luna lui Iunie 1711 și au mers asupra
marginilor miezii nopții al gârlii Heras,
care acum să numește Prut, aproape
de Eși, scaunul Moldovei.
îndată Vizirul s’au înștiințat că Petru
Alexievici să înaintează despre această
parte, au lăsat Belogradul și urmând
curgerea Dunării, au trecut-o pe un pod
de dubasă aproape de cetățuia Saccia.
(Pasagiul acesta lipsește din versiunea
românească).
Armia turcească au mers cu atâta si-
lință că s’au arătat curând den aintea
cei moschicești având între dânșii gârla
Prutul. Tarul încredințat fiind de Dom-
nul Moldovei n’au socotit că Moldovenii
nu vor ținea cu dânsul, dar adeseori
prințipul și supușii au deosebite ente-
resuri.
Boudjak, ceux de Perekop, Ies Moldaves>
tous peuples brigands, auraient ravage
leurs moissons (p. 172).
Ce turc incertain de ce qu’il devait faire
dans un pays ou une fausse demarche
cotite souvent la vie.
Avec cette armee il prit le chemin
par la Moldavie et la Valachie, autrefois
le pays des Daces, aujourd’hui habite
par des chretiens grecs, tributaires du
grand Seigneur.
Un grec, nomme Cantemir, fait prince
de Moldavie par Ies Turcs, se jeta dans
la pârtie du czar qu’il regardait deja
comme un conquerant et ne fit point de
difficulte de trahir le sultan dont il tenait
sa principaute, en faveur d’un chretien
dont il esperait de plus grands avantages.
Le czar ayant donc fait un trăite secret
avec ce prince et l’ayant rețu dans son
armee, s’avanga dans le pays et arriva
au mois de Juin 1711 sur le bord sep-
tentrional du fleuve Hierase, aujourd’hui
le Pruth preș d’Iassi, capitale de la
Moldavie.
Des que le grand vizir eut appris que
Pierre Alexievici marchait de ce cote>
il quitta aussitot son câmp et suivant le
cours du Danube, il alia passer ce fleuve
sur un pont de bateaux, preș d’un bourg
Isaccea au meme endroit ou Darius fit
construire autrefois le pont qui porta
son nom.
L’armee turque fit tant de diligence,
qu’elle părut bientot en presence des
Moscovites, la riviere de Pruth entre
eux. Le czar sur du prince de Moldavie
ne s’attendait pas que Ies Moldaves
dussent lui manquer, mais souvent le
prince et Ies sujets ont des inteiets tres
differents.
IO8
Revenind la meritele traducătorului, dela început trebue să stabilim
că acest Gherasim era un om cult. Oricât de exigenți am fi, nu-1 putem
găsi în greșală decât rareori și pentru lucruri neînsemnate, ca:
Moscovia sau Roșia. . . se întindea
întru de-o astimă de 1500 ceasuri.
... 30 ceasuri departe de Pol.
. . . două litre
. . .Țara este așezată la 14-lea și 17-lea
grad.
La Moscovie ou Russie. . . s’etend
l’espace de quinze cents lieues.
. . . Narva ă 30 degres du Pole.
. . . deux livres
... le pays est situe au quarante-
septieme degre.
Astfel de cunoștințe geografice nu intrau însă în bagajul intelectual
al multora din epoca în care trăia bătrânul Gherasim, așa că nu-i putem
aduce o învinuire din atari lipsuri.
Trebue să mai relevăm însă și unele stângăcii de frază prin redarea
puțin curioasă a textului francez, fie că traducătorul n’a priceput prea
bine cuvântul, fie că nu-i găsea
română.
Iată câteva schimbări de înțeles
...Febiuarie în 12, la anul 1713 au
fost această străină întâmplare.
. . . namilă alcătuită de toate greșelile
. . . mare cuviință.
. . . fiind cu totul rece
. . . această armie hămesită de foame
expresia corespunzătoare în limba
făcute de traducător:
Ce fut le 12 Fevrier qu’arriva cet
etrange evenement.
. . . monstre forme de vices.
. . . magnificence.
. . . tout froisse.
. . . l’armee extenuee de lassitude.
Alteori traducătorul urmărește prea de aproape construcția frazeo-
logică franceză:
. . .să-l facă să tragă o parte mai fo-
lositoare dela țar.
. . . duh de mijloc
. . . groase greșeli
. . . n’au lipsit a nu răpostui aceste
răspunsuri tatălui său.
. . . l’engager â tirer un meilleur parti
du czar.
. . . esprit mediocre.
...erreurs grossieres.
. . . on ne manqua pas de rapporter
ces reponses au roi.
Alteori, în sfârșit, traducătorul n’a găsit cuvânt corespunzător în
limba română și atunci a tradus de cele mai multe ori exact, dar prin
perifraze:
Aceștia iubia mai mult stăpânirea
turcească pentrucă ea nu este niciodată
tristă către cei mici ci numai către cei
mari iar pe noroadele birnice le iubesc
cu mare dulciață.
Ceux-ci aimaient la domination turque
qui n’est jamais fatale qu’aux grands et
qui affecte de la douceur pour Ies peu-
ples tributaires.
109
. . . neapunerea soarelui la miază-noapte
... un picior de stâlp
. . . puterile cele mișcătoare care pornia
dieta
... la lumiere boreale.
. .. piedestal
... les ressorts qui faisaient mouvoir
la diete.
Bunul simț al traducătorului apare însă în adăugirile personale, care
ne conving de interesul pe care îl punea ca această istorie să poată fi
folosită de oricine, fiind pe înțelesul oricui.
Uneori, acolo unde i se pare că nu ar putea fi ușor înțeles de cetitorii
săi moldoveni, se oprește la un nume istoric sau geografic ori la un
neologism pentru a adăuga dela sine lămuririle necesare. Iată câteva
exemple:
. . . Curtea sa era cea mai strălucită din
toată Evropa, după a lui Ludovic al
XlV-lea, crai al Franței.
. . . fregată (corabie mică și înaltă în
păreți)
. . . este lucru știut că marea Baltică
nu are nicio adăogire, nicio scădere,
după cum este obicinuit la alte mări.
Sa cour etait la plus briliante de l’Eu-
rope apres celle de Louis XIV.
. . . fregate.
. . . On sait que la mer Baltique n’a
ni flux, ni reflux.
Cunoscător prea bun al limbii latine nu pare să fi fost acest prelat,
deoarece ocolește citatele latine, redând numai pe cele la care erau
alăturate și traducerile franceze, uitând pe celelalte. De exemplu:
« Tres uno contudit», care are în textul străin și traducerea franceză,
se regăsește și în textul român: « Pe trei a împilat cu o lovitură », — pe
când fraza: « Nous combattrons, ajouta-t-il en souriant, pro aris et focis »,
lipsește din textul românesc.
Din cercetarea traducerii, Gherasim ne apare și ca un om conștiincios
care nu-si face din munca lui o desfătare, ci o îndatorire. El urmărește
de aproape textul lui Voltaire, neîngăduindu-și să-1 știrbească; dovadă
numărul mic de omiteri pe care le găsim în traducere. Unele, mai ales,
fără șovăială, le putem pune pe sama copistului.
Neologismele, fie întregi, fie schimonosite ca și grecismele, împân-
zesc traducerea.
Pentru turcisme putem face o rezervă; călugărul le întrebuințează
cu deosebire în scrisorile Sultanului sau în fragmentele referitoare la
relațiile directe ale lui Carol cu Turcii, unde-și aveau oarecum locul.
Iată câteva exemple de turcisme:
caiafet < kyiafet (ar) = etat; calaballc < calabalyk = tumulte; cauc<_
kavuk — turban; ciambur < capul = incursion; edec (cai edecuri)
< yedek = chevaux de relais; fetfal < fetva = fetva; celmea < calma=
no
turban; hadimb < hadym = eununque; hindic < hendik = fosse;
madem < ma’den (ar) = metal, mine; nagarale < nagara = timbales;
nazar < naza’r = faveur; peșcheș < peskes; = present; tahie < tabia
= sempart; tarzus < tarz (ar) = gravement; tarapana < tarabhana
— hotel de la monnaie; tacâm < takym = mal monte; tembelâc <
tembellik — oisivete; nazir < nazir = gouverneur; zaherea < zahra =
provisions; urdie < urdu = oaste 2).
Grecismele sunt foarte numeroase 2):
a afanisi < ăepavl^co = ruiner; a afierosi < ă<pt8Q(bvo) — offrir; ana-
fora < ăvaxpoqă = rapport; apraxia < ănQația = inaction; a catadexi <
naTade^OtUab = daigner; chendron < hcvtqov = centre; clironomie <
H^riQovopia = patrimoine; cliros < H)^Qoq = clerge; crasis < HQăoiq =
constitution; deastimă < dtâoxiyia — espace; diadohie < diado^Yj — he-
reditaire; epistimie < entox^pr] — Science; evlavisit < evlaprjq < respecte;
filonichia < cpuovstnia — dispute; filotimia. < (piloripia = vanite; a
hiritisi <	= saluer; a iconomisl < olnovopo) = economiser;
ipochimen < vnoHsl^svov — objet; ipolipsis < vno^plq = reputation;
theatron < OeaxQOV = theâtre; theoraticos < OswQriTixcbq = venerable;
amerimetisi <	= reparer; a metaherisi <	=
se servir; ochian < oxeavoț = ocean; parigorie < naQrjyoqia = conso-
lation; peristasis < ns^loraoig = circonstance; a se pliroforisi < nl^o-
cpoQO) = s’assurer; poliorchie < nohoQxla = siege; pricopsit < n^ononzo)
= progresser; prochimen < nQOH8tpt8Vov = sujet;profasis < nQocpaotq =
proposition; a proharisl < 7iqo%o)Q7]om = faire des progres; a simfonti
< ovpcpojvoj — conspirer; amanet < ăpaven = gage; scandelâ < oxâv-
SaXor] = scandale.
lată-ne ajunși acum la seria foarte numeroasă de neologisme fran-
ceze, atât de neașteptate într’o traducere a secolului al XVIII-lea,
făcută de un călugăr. Din toate elementele lexicale întâlnite, neolo-
gismele sunt cele mai însemnate, deoarece ele ne indică primul stadiu al
pătrunderii influenței franceze în limba noastră. Putem despărți neologis-
mele în două categorii: i. cele intrate direct în limbă (pact, electorat);
2. cele pătrunse printr’un intermedair grecesc polon sau rus).
Unele neologisme pătrunzând în limbă, primesc patina timpului în
înfățișarea lor și mai ales în terminație: a formălui (former); a pre-
tenderisi = pretendre.
J) Turcismele controlate după Lazăr Șaineanu, Influența orientală asupra limbei
și cult, române.
2) Grecismele după: Aețtnov fE^h]vo-yalhx6v de "'AyyEĂOQ B^a%oq și după
Tiktin, Riimănisch-Deutsches Worterbuch.
III
Dintre acestea putem deosebi neologismele cari, deși redate
după un text francez, prezintă totuși mai multă asemănare cu for-
mele italienești, dar care au putut intra în limbă și printr’un
intermediar rusesc sau polonez:
bagatelă < bagatella (it) — bagatelle; bomba < bomba — bombe, pol.
bomba; corespondenție < corrispondenza — correspondance; curiozitâ
< curiosită — curiosite; exercițiu < esercizio — exercice; enteresile
< interesse — interets; novtale < novită — nouveautes; nunțiu < nun-
zio — nonce; parlament < parlamento — parlement pol. parlament;
pașport < passa-porto (intrat la noi prin intermediu rusesc pasportu);
parolă < parola — parole; plinipotenți < plenipotenziario — plenipoten-
tiaires; a se picarisi < piccarsi — se piquer, grec. niHaQco^ proghect < pro-
getto — projet; publicațiune < publicazione—publication, pol. publi-
kacya; relație> relazione — relation, pol. relacya; rezidenție > residenza
— residence; trătate < trattato — trăite; aliat < alleato — allie.
Alte neologisme au pătruns sub forme mai asemănătoare prototi-
pului francez și au rămas până azi în limba noastră, dovedind din partea
traducătorului un deosebit simț al limbii. Câteva dintre ele par însă
să fi intrat în limbă și printr’un intermediar polon sau rus:
afront < affront — affronto, pol. afront; aghent < agent —agente,
rus. areHTb; pol. agient; adgiutant < adjudant — rus. a^iOTaHT'b;
pol. adjutant; antețesor < antecesseur — antecessore; arhitectonic <
architecture — architettura; artileria < artillerie — artiglieria, rus.
apTHJUiepiH; pol. artileria; bagneturi< baionnette — baionetta, probabil
însă din pol. bagnet; cardinalița < cardinale — cardinal; țermonia <
ceremonie — cerimonia, rus. itepeMOHin; pol. ceremonia; confederanți<
confederes — confederati; complimentări< compliments — complimente;
a comandarisi < commander — commandare; companie < compagnie —
compagnia; comisie < commission — commissione rus. kommhcîh ; consul
< consul — console, KOHCyjrb; credet < credit — credite, rus. xpeflurb;
delicat < delicat — delicate; diată < diete— dieta; departament <
departement — pol. departament; deperipsit < deperissement — deperi-
mento; electorat < electorat — elettorato; cabinet < cabinet — gabi-
netto, rus. Ka6nHeTi>; gheneral < general — generale, rus. reHepajrb;
granadier < grenadier — granatiere, rus. rpena^epij, pol. grenadjer:
grand < grand — grande, pol. grand; idolatru < idolâtre — idolatro;
maghistrat < magistrat — magistrate, rus. MarHCTpaTT>; pol. magistrat;
manifesturi < manifestes — manifeste, rus. MaHW(|)ecTi>, pol. manifest;
ministru < ministre — ministro, rus. mkhmctp'b; pol. ministr; minut <
minute — minuto; ogur < augure — augurio; pact < pact ______patto;
112
pretenție < pretention — rus. npeTenițbi; proțesie < procession — pro-
cessione, rus. npou,ecciH; pol. procesya; pont < point — punto; re-
ghiment < regiment — reggimento, mai probabil polonă: regiment; săr-
jant < sergent — sergente; senat < senat — senato, rus. cenarb;
sistema < systheme — sistema; somă < somme — somma; triomf <
triomf— trionfo x).
împerecherile de limbă din această traducere sunt uneori curioase.
Iată câteva exemple: «Ințâlepciunea cu care au vorbit de craiul Avgust,
de adunare, de cardinalul Primat și de deosebitele enteresuri, care îm-
părechea atunci leșasca, l-au băgat la nazarul lui Carol (C. III).
In răspunsul Sultanului către Carol: «Eu evlavisesc cu al vostru
prieteșug și vă afierosesc pe al meu, dimpreună cu a mea protecție ».
Sau alt exemplu:
« Acești amândoi (Arhiepiscopul de Upsal și Christian II) uniți fiind,
într’o zi au năvălit făr’ de veste în Stokolm, au prins pe toți consulii,
pe maghistrați, dimpreună cu 94 de sinatori și i-au trecut prin ascu-
țitul săbiei călăilor supt pricină că sunt toți catherisiți de Papă, pentrucă
au diafendipsit pravilele Statului, împotrivindu-să Arhiepiscopului
(Cartea I).
După cum singură figura boerului Darie Dărmănescu ne putea oglindi
epoca sa, tot astfel și această singură traducere ne poate da o idee de
ceea ce însemna limba noastră literară în acea vreme.
Dificultățile ridicate în drumul traducătorului nostru se iveau tot
atât de greu de înlăturat, în calea tuturor care se încumetau a-și lua
pe umeri o atare răspundere în acel stadiu al limbei noastre literare.
In ce privește străinismele ce împânzesc traducerea, ele ne duc la
concluzii interesante și anume:
Observăm în primul rând că turcismele își pierd din strălucire și
nu mai apar decât unde e absolută nevoie de ele.
Grecismele în schimb își păstrează locul de cinste, punând în chipul
stăpânilor atotputernici, pecetia lor asupra noilor supuși, care i se pre-
zentau, neologismele.
Acestea din urmă, ca toți intrușii, năvălesc în mase fără niciun
criteriu de selecționare și fără să înțeleagă încă, că trebue să se înmlădie
după spiritul limbei în care intrau. Și totuși, din acest învălmășag,
x) Pentru russme în limbi română cf. pe lângă Tiktin op. cit. și: C. Sanzewitsch
Die russischen Elemente romanischen Ursprungs im Rumănischen în Zweiter Jahres-
bericht des Instituts f tir rum. Sprache (Rumănisches Instituts zu Leipzig) al lui
Weigand. Leipzig, 1895, p. 193—214 și August Scriban în Revista Idealistă I (1903),
p. 596—601.
XI3
8
vigoarea graiului strămoșesc își face din când în când drum înlăturând
străinismele, pentru a izbucni caldă și vorbind sufletului în pasagii
ca următorul:
«Și așa au perit Carol al XH-le, craiul Sfeziei, la vârstă de 36 de ani
și giumătate, după ce au ispitit tot aeiiace norocire au avut mai mare
și nenorocire mai cumplit fără a să îngreuna de una nici a să clăti
de alta.
« Bărbăția sa ce obraznică, i-au pricinuit moarte. Dreptate sa s’au
suit câte odată pănă la cumplire și în cei de pe urmă ani a sa stăpânire
agunsăsă mai la tiranie.
... El n’au lovit niciodată pe nimine, dar n’au fost atât de înțălept,
cât au fost neîmpăcat la a răsplăti.
... El era aspru cătră ceialalți, după cum era și cătră sine, socotind
întru nimica osteneala și viața supușilor săi după cum și însuși pe a sa.
El au fost un om care n’au avut pe altul asemene, dar puțini au în-
vrednicit numele de mare. El era vrednic de mirat, mai mult decât
de urmat.
Viața sa trebuia a învăța pe crai: cât este mai presus decât toată slava,
o cârmuire pacnică și fericită». (Cartea a VIII-a, p. 155 v.).
TEXT
cart£ a șapte
Craiul Sfeziei, după ce au sosit la hotarăle țării nemțăști, s’au înștiințat
că împăratul poroncisă ca să-1 priimască în toate pământurile stăpâ-
nirii sale cu toată căzuta cuviință; la cetățile și satele pe la care rănduiții
conaccii hotărîsă drumul mai înainte, să făce gătire pentru a-1 priimi.
Toate aceste noroade aștepta cu nerăbdare de a vide trecând acest
om extraordinar a cărue biruință și ticăloșie, cele mai mici fapte până
și însuș odihna, făcusă atâta huet în Evropa și în Asia. Dar Carol nu ave
nici o poftă de a trece printr’astă pombă, nici de a arăta în priveliște
robul dela Bender. El însă au hotărît de a nu întră niciodată în Stocolm
pănă nu <va> tocmi mai înainte a sale nenorociri prin mai bună norocire.
Când au fost la Tărgoviște, la hotarăle Ardeiului, au dat drumul Tur-
cilor și după acasta adunând pre toți ai săi într’un grajd, l-eu zis tuturor
ca să nu poarte grijă de a sa persoană, ci să să silescă cu un cas mai
nainte să agungă la Stralsund, în Pomeranie, care este la malurile mării
Balticăi, vreo 300, cașuri departe de la locul de unde era. El au luat
cu dânsul numai pe un tânăr anume Doring ce nu de mult îl făcusă
polcovnic și vesăl fiind au lăsat pe toți ai săi ofițări în mirare și în frică
și în întristare; el au luat o perucă negră pentru ca să-1 ascundă, pentrucă
el s’au purtat totdeuna părul său. Au pus o pălărie cu șireturi de aur,
au pus o înbrăcăminte cenușiia și o manta albastră, au luat nume de
un ofițăr nemțu și au alergat din poștă în poștă călare numai cu singur
polcovnicul During. El au fugit pe drum cât au putut pen pământurile
vrăjmașilor săi celor vestiți și ascunși au luat drumul prin țara un-
gurescă, Moraviia, Austrie, Bavarie, Virtemburg, palatinatul Vitfalie și
Mechelburg. Și așa au făcut încungurare țării nemțăști prelungind
si drumul pe gumătate, la sfârșitul zilii cei dintâi, după ce au alergat
ii5
8*
fără răsuflare, tânărul During, care nu era ca craiul Sfeziei obicnuit
la ostinele piste măsură, descălecând de pe cal, s’au pierdut cu totul.
Craiul nevrând a să popri nici un cas pe drum, au întrebat pe During
după ce s’au mai venit în fire, câți bani are; During au răspuns: «că
are vr’o 200 de galbini ». « Dămi-i pe gumătate », au zis Craiul, căci
văd bine că nu să poate să mă urmezi. Eu oi săvârși drumul mieu sângur.
During l-au rugat ca să bine-voiască a să odihni măcar 3 cașuri, în-
credințându-1 că la sfârșitul aceștii vremi a fi în stare de a încăleca
și de a urma pe înălțime sa; el i-au zis să gândească la primejdiile prin
care are sătrecă. Craiul, neplecat fiind, au zis să-i de suta ce de galbini
și au cerut cai. Atunce During, spăimântându-să de hotărîre craiului,
i-au venit în minte să facă o strataghimă nevinovată; au tras într’o
parte pe căpitanul de poștă și, arătându-i pe craiul Sfeziei, i-au zis:
« Acest om mi-i văr, noi călătorim înpreună tot pentru o trebă. El
mă vede că sânt bolnav și nu vra ca să mă aștepte măcar 3 cașuri.
Dă-i mă rog cel mai rău cal ce ai în grajd și mie îmi caută o butcă sau
o căruță de poștă. Și dându-i 2 galbeni căpitanului de poștă, l-au
mulțămit deplin. După cerire au dat craiului un cal pilos și șchiop.
Acest monarh au purces sângur la patru cașuri de noapte cu acel caefet
pe un vânt cu ninsoare și cu ploae. Tovarășul lui, după ce, dacă au dormit
câteva cașuri, au purces cu o căruță și cu cai foarte buni. După câteva
cașuri, au întâlnit pe craiul la umezitul zilii, care nemaiputând merge
călare să duce pe gos, cătră o poștă ce nu era departe. El au fost silit
a să sui în căruța lui During unde au adormit pe pae. După acasta, ei
au urmat drumul lor, mergând zioa călări și noapte dormind într’o
căruță, fără a să opri la vre un loc. In urmă după o mergere de 16
zile, cu primejdiia de a fi de multe ori poprit, au sosit la 21 Noemvrie,
la anul 1714, la porțile lui Strasund, la 1 cas după miiazul nopții.
Craiul au strigat la străji zicând că este un curier trimis de craiul Sfeziei
din țara turcască și că are trebuință întru acest cas să vorbească cu
gheneralul Ducherg, guvernatorul cetății. Straja au răspuns că este pre
târziu, că guvernatorul s’au culcat și că trebue a aștepta până în zio.
Craiul au răspuns: «că vine pentru niște trebi mari și leu hotărît că
dacă nu s’or duce să deștepte pe guvernatorul fără întârziere, a doao
zi vor fi toți spânzurați. In urmă, au mărs un sărjant ca să scoale pe
guvernator. Ducherg au socotit că poate să fie vre unul din Ghene-
ralii Sfezii; au deschis porțile și au dus pe acest curieriu în etacul său.
Ducherg, fiind pe gumătate adormit, au întrebat veste de craiul Sfeziei;
craiul, luându-1 de mână, i-au zis: «Hei, cum Ducherg, m’au uitai;
acum ai miei cei mai credincoși supuși ». Gheneralul au cunoscut pe
116
craiul, dar nu pute să să încredințăzi bine ochilor; s’au aruncat din pat
gos și îmbrățoșind genunchele stăpânului său, vărsând lacrămi de bucurie.
Veste s’au înprăștiet îndată în cetate; toți până la unul s’au sculat.
Suldații alerga din toate părțile înpregurul casii guvernatorului; ulițăle
s’au umplut de lăcuitori, care să întreba unii pe alții: «este adevărat
că au venit craiul aice?». S’au făcut luminăție pe la toate fereștile.
Vinul au început a curge pe toate ulițăle la lumina 1000 de fălinare
și la huetul arteleriei. Cu toate aceste s’au dus dar craiul la pat; era
16 zile de când nu să culcași; au trebuit a-i tăia cubotele pe picoare
care să umflasi de multă ostinelă. El nu ave nici cămeș nici strae; i-au
făcut în grabă un antereu de noapte dintr’o materie ce au găsit mai
cuviincoasă în cetate. După ce au dormit câteva cașuri s’au sculat ca
să margă să-și vadă oștile și întăririle cetății. Intr’aceeși zi au trimis
a sale poronci în toate părțile pentru a vesti că va să încapă iarăși un
războiu, mai viu decât mai înainte, înpotriva tuturor vrăjmașilor săi.
MISCELLANEA
UN PREOT BĂNĂȚEAN, MIHAIL POPOVICI, LA MUNTELE ATHOS ȘI
LOCURILE SFINTE IN 1766
Preotul bănățean Mihail Popovici din Sân-Miclăușul Mare, care,
cu nădejdea că va alina suferințele fraților români din Ardeal, în 1770
însoțește delegațiile celor două principate, trimise să ceară ocrotirea
împărătesei Ecaterina a II-a Rusiei, și care ne-a lăsat un pitoresc jurnal
al călătoriei sale x), făcuse cu patru ani mai înainte o altă călătorie,
la Muntele Athos și locurile sfinte. Pomenia el ceva despre șederea
sa la lafa în 1766, și în jurnalul lui de călătorie și petrecere în Rusia:
«1766, Mai 24, — spune el — eram noi hagii în lafa, la gazda
s<făn>t<ului> apostolu Petru, la a lui Simon curălariu casă și la bis<e-
rica> s<făn>t<ului> v<e>l<ic> muc<enic> Gheorghe unde au fost Căngana
și unde au înviat pe Thavita ».
într’o condică de treceri la ortodoxie și hirotonii de preoți între
anii 1780—1790, scrisă de un « Misail catihitis i d<u>hov<nic> al sf<intei>
mitr<opolii> », aflată în manuscriptul nr. 1612 al Academiei Române,
se găsește o mică foaie de hârtie adăugată în urmă (f. ioir—ioiv),
scrisă pe amândouă părțile și conținând — între o listă de cuvinte
grecești și una de alimente — următorul fragment de jurnal de drum,
dela Muntele Athos cu împrejurimile, prin Țarigrad, până la lafa.
«Ostroavele de pre lângă s<ve>ta Gora întăi: 1. Thasos ep<i>scopie,
2. Samotrac în f<oarte ?> mari și mulți sint (sic) munții și buni (?).
Apoi Limnulu episcopie. Pe aici trecurămu cu caiculu cătră Ța-
rigrad, apoi pre la cele 3 cătăț<i> din capul Boazului, apoi la cetatea
1)	Ms. Ac. Rom. 1331, publicat de d. prof. N. lorga în Călătoriile în Rusia ale
preotului bănățean Mihail Popovici, Arad, 1901, extras din «Tribuna».
Il8
Ghelibolu, peșteri cudate era în țări. Apoi la orașul Iraclie, și iaste
și mitropolie acii, loc sf<ănt> cu hramul al s<făn>t<ului> mare muc<enic>
Gheorghie. Apoi pre la Cecmege, orașul la carele sint mari poduri,
multe și înnalte, vii și pomet mult, de tot feliul.
«Mai 31, 1766. Din muntele Ararat, Yiafa, 3 răuri esă. Un rău
anume Cuban, și țara Cuban să chiamă, dintru care era hagi Ra-
doilav, supt a Turcului stapăn<ire>, însă au voe a-și face bis<erici>
și clop<ote> pre voe, pentru că-i acii granița cu țara Moscului.
Fev<ruar>, am citit carte liubitel n. de f. foarte minunat lucru.
Razlicno ».
Corespondența datei la care scriitorul acestor notițe se afla la lafa,
cu aceea amintită din jurnalul de călătorie în Rusia al lui Mihail Po-
povici, cum și caligrafia identică cu aceea a ms. 1331, care cuprinde
această călătorie, nu mai lasă nicio urmă de îndoială că autorul lor e
preotul român din Banat, călător prin locuri ce-i evocau primele
timpuri ale creștinismului.
Mai sunt în acest manuscript o sumă de însemnări rusești — așa
cum sunt și în ms. 1331, — notițe istorice și cronologice, eclipse
și leacuri, care probabil aparțin tot lui. Fapt e că el era rudă apropiată
a lui Misail, catihetul și duhovnicul mitropoliei, poate chiar tatăl
acestuia, deoarece într’un pomelnic datat « 1788 la sf. Lazar », aflat
în același manuscript (f. 859, între «răposați», după un «Grigorie
arhiereul », vine la rând « Mihail ierei », care nu-i altul decât preotul
nostru 1). E posibil ca mai târziu, după întoarcerea din Rusia, unde
călătorise împreună cu mitropolitul muntean Grigorie, el să fi lucrat
— împreună cu ceilalți preoți români sau sârbi din Banat, cari erau
totdeodată și iscusiți tipografi — în tipografia mitropoliei din Bucu-
rești, sau să fi avut aci vreo altă demnitate. A rămas în orice caz mai
mult timp în București, poate chiar până la moarte, fiindcă altfel
n’ar fi știut că cu ocazia unui cutremur din noaptea de 9 Octomvrie
1781, ziduri «multe s’au vătămat prin București»2), și nu s’ar fi
explicat cum între lucrările duhovnicului mitropoliei, s’a putut stre-
cura și păstra câte ceva din scrisul bătrânului preot Mihail Popovici.
Nicolae-Anastase Gheorghiu
x) într’un alt pomelnic (f. 95 r), « Grigorie arhiereul » e șters, cel dintâi rămâ-
nând « Mihail ierei ».
2) lorga, Călătoriile, p. 35.
119
UN MANUSCRIS LATIN ADUS DE LA ASEDIUL VIENEI IN BIBLIO-
TECA STOLNICULUI CONST. CANTACUZINO
Biblioteca Academiei Române posedă un număr de 68 de manu-
scrise latine, care abia în timpul din urmă au fost numerotate și ca-
talogate. Câteva dintre ele se leagă într’un fel sau în altul de litera-
tura română mai veche; cele mai multe sunt însă caiete de cursuri
și manuale elementare, întrebuințate de elevii dela începutul vea-
cului trecut. Dintre cele dintâi menționăm aci unul care a făcut parte
din Biblioteca Stolnicului Const. Cantacuzino.
Este ms. nr. 4 care cuprinde un Raționale divinorum officiorum
de Gulielmus Duranti sau Durând. E un imens in-folio alcătuit din 271
foi de pergament și scris în secolul XIV, după cum arată însemnarea fi-
nală : Explicit racionale divinorum officiorum finitum anno Dni M°CCC°
LXX° in vigilia beatorum apostolorum Symonis et Iude. Copertele
sunt de lemn îmbrăcat în fier; pe prima foaie, nepaginată, cartea poartă
un număr de bibliotecă, scris de o mână din sec. XVII: N. 1. B<eatae>
V<irginis> M<ariae> ad St<eyr ?> in Austria. La fel pe fol. 1: « Monasterii
B. Virginis ad Sanctam Crucem Ordinis Cistercensium in Austria».
Cartea a aparținut deci unei mănăstiri din Austria, și a fost furată
de acolo în timpul cât Turcii asediau Viena la 1683, după cum o do-
vedește o notă cirilică pe verso primei foi nepaginate. Nota aceasta
e un autograf al Stolnicului Constantin Cantacuzino, în a cărei po-
sesiune a ajuns cartea mai târziu, și al cărui urmaș, d-rul Ion Can-
tacuzino, avea s’o doneze Academiei la 15 Martie 1905; ea are urmă-
torul cuprins:
« Castă carte veche și gre este adusă de oștănii noștri ce au oștit
cu Turcii la Beciu, deci acolo luată, mergând la anul dela spăsenia
lumii 1683 m<e>sița mai, căndu creștinitate au bătut toată putere
turcască și i-au gonit cu mare rușine d’acolo luîndu-le și toată avuția
și armele, cap oștilor tut<u>ror creștinilor fiind loan al treile craiul
leșăscu, den rodul Sobiețchilor, și Carol duca al Lotaringhiei ce era
și cumnat. . . dentăi împărat al Romanului, iar a Turcilor era vizirul
Cara Must<afa>. . . Ibrahim. . . » 1).
Al, Ciorănescu
1) Cartea e amintită ca făcând parte din biblioteca Stolnicului și de N. lorga,
Vechile biblioteci românești în Floarea Darurilor, I, (1907) p. 73.
120
BIBLIOGRAFIA PUBLICAȚIILOR
PRIVITOARE LA
CULTURA ROMÂNEASCĂ VECHE
Lucrată de Studenții Seminarului de Istoria Literaturii Române Vechi
sub conducerea d-lui docent N. GEORGESCU-TISTU
— 1931 și 1932 —
INTRODUCERE
In paginele care urmează se începe publicarea unei bibliografii, cu
tendința de a fi cât mai amplă și mai metodică, asupra publicațiilor
privitoare la istoria literaturii române vechi. Vrem mai întâi să
înlesnim cercetătorilor în acest domeniu o primă orientare în producția
din ce în ce mai bogată a studiilor care îi interesează. Ne-am gândit
mai ales — căci acolo informația e mai greu de procurat — la mate-
rialul apărut în publicațiile periodice. Pentru ca privirea să fie însă
generală, am înglobat și cărțile, deși sunt mai puțin numeroase și mai
accesibile.
Am căutat să cuprindem un număr cât mai mare de publicații, ro-
mâne și străine (am ajuns la peste 70) și din ele intenția ne-a fost să
nu omitem decât ce era evident superficial sau o banală repetiție. Dacă,
fără vrerea noastră, vor fi rămas totuși nementionate unele contribuții
importante — și suntem recunoscători tuturor cari ne vor atrage aten-
țiunea —, le vom adăuga în seriile viitoare ale bibliografiei.
Materialul cules a fost grupat pe cât am putut mai logic și mai ușor
de consultat, în grupări care s’au impus aproape dela sine cu prilejul
121
triării și ordonării fișelor pe categorii mari de chestiuni, așezate și
acestea într’o simplă succesiune alfabetică. Ne-am abținut însă dela
aprecieri, socotind că-i mai îndreptățită și mai utilă notația analitică,
nu critică, fiindcă ultima e — orice s’ar spune — totdeauna pretențioasă
și plină de riscul arbitrarului când îmbrățișează un câmp întins de
cunoștințe.
Dintr’o trecere în revistă a celor peste 400 de notițe bibliografice ce-am
dat la tipar, material scos din publicațiile pe anii 1931 și 1932, se poate
vedea ușor c’am intenționat să reținem orice contribuție utilă studiului
literaturii noastre vechi, deci si informatii de natură socială, istorică,
filologică, în genere tot ce ar putea lumina mai bine fazele dela în-
ceputul evoluției noastre literare, în care culturalul precede și constitue
de multe ori nota dominantă. Am mers până la primele decenii ale
veacului al XlX-lea, ținând seamă și de perioada de tranziție dela atot-
puternicia influențelor orientale la statornicirea unor hotărîtoare în-
râuriri apusene în cultura românească.
Pentru a nu se face de două ori același lucru, ci, prin împărțirea
și delimitarea muncii, a putea merge mai adânc, ne-am adresat « Daco-
romaniei», care din 1920 cuprinde în larga sa bibliografie și o parte
destul de bogată privitoare la literatura noastră veche. Datorăm justei
înțelegeri a d-lui profesor Sextil Pușcariu, care ne-a declarat dela în-
ceput că renunță la acea parte din bibliografia « Dacoromaniei», sarcina
și onoarea de a continua noi informarea detaliată a cercetătorilor tre-
cutului nostru literar mai îndepărtat.
Față de înmulțirea publicațiilor și de ridicarea nivelului științific
din țara noastră, socotim de imperioasă necesitate o împărțire a atribu-
țiilor si o conlucrare a cercurilor științifice. Limitându-ne la biblio-
grafie, idealul ar fi ca în fiecare domeniu de cercetări să existe o pu-
blicație, care să țină la curent pe cercetători cu bibliografia domeniului
respectiv. Mai mult: e nevoie de stabilirea unei tehnice comune, pe
cât e posibil, în bibliografie, pentru ca să se realizeze transmiterea
ușoară, practică, a informației științifice, dela un cerc la altul, dela
o publicație la alta, în deosebi între disciplinele vecine, fără de cola-
borarea cărora problemele științifice mai dificile nu-și pot găsi deslegarea.
Ținând seamă de experiența în această privință a unor țări cu mai
veche tradiție științifică, scoatem din bibliografia Anuarului de față
un tiraj aparte, cu tipar pe o singură parte a foii, pentru ca notițele
să poată fi tăiate și folosite cu ușurință de oricine are nevoie de ele,
în altă grupare pe chestiuni sau completând fișiere mai vechi, în bi-
blioteci personale ori publice. Facem același lucru și noi, constituind
122
în Seminar un fișier de specialitate și din notițele ce publicăm acum
și din cele lucrate, dar nedate la tipar. Adăugând treptat la acestea
și bibliografia retrospectivă adunată din publicațiile care n’au fost încă
folosite cu un atare scop, nădăjduim să avem cu vremea un temeinic
îndreptar bibliografic în chestiunile care privesc cercetările Seminarului.
Prin lucrarea de față am urmărit în sfârșit și un scop pedagogic,
nu numai făcând bibliografie în primul rând pentru uzul studenților, ci
și îndrumându-i să și-o alcătuiască ei înșiși. Am stabilit astfel norme
comune de lucru și am pornit cu o echipă numeroasă de colaboratori,
membri ai Seminarului nostru. Le dăm, cu mulțumire, numele aci:
Abramescu Ileana	Lambrior Eliza
Andreescu Ioana	Marinescu Georgeta
Bărbulescu Paul	Miron Lucreția
Bistrițeanu Alexandru	Mociorniță Margareta
Borici Maria	Mustețiu Consuela
Cazan loan	Onu Alexandrina
Chițimia loan	Parapeanu Elena
Ciorănescu Alexandru	Popescu I. Niță
Constantinescu Gh.	Rabinovici R.
Cosco Olga	Smântânescu Dan
Dincă Emil	Stănescu Maria
Fodoreanu Eugenia	Sterian Maria
Ghimușeanu Filomela	Sulescu-Agopșa Ștefania
Ignătescu Constanța	Turdeanu Emilia
loan D. loan	Zara Elena
O deosebită mențiune trebue făcută pentru grija pe care au avut-o
d-nii Avram Todor de a nota cărțile primite de Academia Română
care priveau domeniul nostru și Dan Simonescu de a lucra fișele ana-
litice pentru aceste cărți.
Suntem siguri că fiecare colaborator, mai mult sau mai puțin înclinat
spre munca trudnică, migăloasă a bibliografiei, și-a avut răsplata mâ-
nuind singur informația științifică ce culegea. Se va fi gândit de sigur
și la binele mărunt, dar nu mai puțin important ce făcea, punând la
dispoziția altora, cât mai multora, izvoarele fără de care orice afirmație
generală e pripită, superficială și mai mult abate decât conduce la
adevăr.
N. GEORGESCU-TISTU
I.	BIBLIOLOGIE
i. ENCICLOPEDII ȘI DICȚIONARE
i.	CANDREA, I. AUREL și G. ADAMESCU, Dicționarul enciclopedic ilustrat «Cartea
Românească», București, Editura «Cartea Românească», [1931], in -40, XXIV
4- 1949 p., text pe două coloane. Partea II: Dicționarul istoric și geografic univer-
sal, lucrat de Adamescu, referă și asupra literaturii române vechi. | Recensii de :
BĂRBULESCU, ILIE (Arhiva. Organul Societății istoric o-filologice din Iași, an. XXXIX
(1932), nr. 1—3, p. 95—no); | MANIU, ADRIAN (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14846,
p. 2); | PORA, N. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14852, p. 1—2); | ROSETTI, AL.
(Mișcarea, an. XXV (1931), nr. 315, p. 1).
2.	Minerva. Enciclopedie Română, Cluj, 1929. | Recensie de MORARIU, LECCA
(Făt-Frumos, an. VI (1931), p. 122—123).
2.	BIOGRAFII
3.	BOITOȘ, OLIMPIU, Biografiile românești ale lui Ubicini, Cluj, 1932. | Recensie
de FORT., C. D. Biografiile au apărut în Dicționarul lui Vapereau din 1858. (Arhi-
vele Olteniei, an. XI (1932), p. 285).
3.	BIBLIOGRAFIE
4.	CARDAȘ, GH., Tratat de bibliografie, București, tip. « Bucovina », 1931, in-
12, II + 389 p. Cuprinde, p. 279—368, o bogată listă de bibliografii românești,
din care unele privitoare la literatura românească veche. (Despre partea teoretică
a tratatului, vezi articolele din Lupta, 24 Dec. 1930 și 7 Febr. 1931, Universul, 29
și 31 Ian. 1931 și Adevărul literar și artistic, 1 și 8 Febr. 1931).
5.	GEORGESCU-TISTU N., Bibliografia literară română. (Academia Română. Studii și
cercetări, XVIII), București, 1932, in -8°, 254 p. + XX planșe. Un studiu metodic
și amănunțit asupra cercetărilor bibliografice la Români. Enciclopedii, bibliografii
de periodice, cataloage de biblioteci, bibliografii speciale, etc., toate sunt cer-
cetate, de multe ori interesând și literatura veche. Indicele final analitic este de
mare utilitate. | Recensii și notițe de: BC. (Adevărul literar și artistic, an. XI, seria
II (1932), nr. 604, p. 8); | BREAZU, ION (Dacoromania, an. VII (1929—1930), p.
369—373); | [BUCUȚA, EM.] (Boabe de grâu, an. III (1932), p. 510—511); | C[ĂLI-
NESCU], G. (Adeverul literar și artistic, an. XI, seria II (1932), nr. 613, p. 7); | HER-
SENI, TRAIAN (Dreptatea, an. VI (1932), nr. 1539, p. 1—2); | IORDAN, AL. (Mișcarea,
I24
an. XXV (1932), nr. 442, p. 1); | lORGA, N. (Revista Istorică, an. XVIII (1932),
p. 281—282); | — (Neamul Românesc, an. XXVII (1932), nr. 122, p. 2); | P[ANAI-
TESCU], P. P. (Revista Istorică Română, voi. II (MCMXXXII), p. 306); | PERPES-
SICIUS (Cuvântul, an. VIII (1932), nr. 2570, p. 1— 2); | PREDESCU, LUCIAN ( Ade-
verul, an. 46 (1932), nr. 14893, p. 2 ; | [SCHIAPARELLI, LUIGI] (Archivio Storico
Italiano, an. 1933, p. 149); | SlMONESCU, DAN (Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p.
113—114 și Revista Societății Tinerimea Română, an. LI (1932), p. 69—70); | SMÂN-
TÂNESCU, DAN (Epoca, 1932, nr. 1171, p. 2); | STEIN, H[ENRI] (Revue des bibliotheques,
42e annee, tome XXXIX (1932), p. 413—414.
6.	HANEȘ, PETRE V., Bibliografie. Cuprinde lucrările care privesc istoria literară,
apărute între anii 1925—1930, dintre care unele ating și literatura română veche.
(Prietenii istoriei literare, București, 1931, voi. I, p. 473—491).
7.	Notițe bibliografice. însemnări despre tot ce apare mai însemnat în domeniul
istoriei românești, înțeles în cea mai largă accepție. Un capitol (11) cuprinde istoria
literaturii, studii și texte. Unele note sunt și îndreptare critice. (Revista Istorică
Română, voi. I (MCMXXXI) și II (MCMXXXII).
8.	PERPESSICIUS, 1930 în literatură. Operele mai de seamă apărute în anul 1930.
(Cuvântul, an. VII (1931), nr. 2047, p. 1—2).
9.	PERPESSICIUS, Bilanț literar și premii. Cărțile premiate în 1930 și cele care ar fi
trebuit premiate în 1931. (Cuvântul, an. VII (1931), nr. 2050, p. 1).
10.	PERPESSICIUS, Literatura în 1931. Dare-de-seamă. (Cuvântul, an. VIII (1932),
nr. 2406, p. 3).
11.	PERPESSICIUS, Mențiuni critice privitoare la studiile literare din 1931. (Cuvân-
tul, an. VIII (1932), nr. 2413, p. 1—2).
12.	PECETARU, A., Literatura în 1932. Scurtă privire generală asupra activității
anului: romanul, nuvela, lirica, traducerile, critica. (Curentul, an. V (1932), nr.
1528, p. 6).
13.	SAVADJIAN, L. Bibliographie balcanique, 1920—193°, Paris, 1931 (Revue
des Balkans). Bibliografie cu caracter enciclopedic: note asupra comerțului, sta-
tisticelor, împrumuturilor, tratatelor, monumentelor și războaielor statelor balca-
nice. | Recensie de MOUSSET, ALBERT (Mercure de France, 43-e ann^e (1932), tome
CCXXXIII, p. 751—752).
14.	Bibliografie regională, conținând lucrări privitoare la Oltenia. (Arhivele
Olteniei, an. XI (1932), p. 348—351).
15.	DONAT, Ion, Bibliografie istorică olteană. Nevoia unui repertoriu bibliografic
oltean; cărți istorice cu referințe despre Oltenia. (Arhivele Olteniei, an. XI (1932),
p. 381—387).
16.	ISTRATI, N. C., însemnări bibliografice privitoare la Brăila. Cărți alcătuite
de Brăileni și tipărite la Brăila. Utilă și ordonată listă alfabetică de autori și titluri,
cu datele bibliografice primare. (Analele Brăilei, an. III (1931) și IV (1932), în mai
fiecare număr).
17.	THEODORESCU, BARBU, Nicolae lorga. Viața și opera, voi. II: Bibliografia
operilor, București, 1931, in — 8°, 207 p. Extras din Biserica Ortodoxă Română, an.
XLIX(i93i). Opera lui N. lorga este împărțită, după material, în 6 capitole. La
sfârșit, un indice cronologic, altul alfabetic și cărțile scrise în limbi străine. | Recensii:
125
BODIN, D. (Revista Istorică Română, voi. II (MCMXXXII), p. 306); | — Cuvân-
tul, an. VIII (1931), nr. 2359.. p. 2); | C. D. FORTUNESCU (Arhivele Olteniei, an. X
(1931), p. 471); | PERPESSICIUS (Cuvântul, an. VIII (1931), nr. 2401, p. 1—2).
18.	METEȘ, ȘTEFAN, Bibliografia operelor d-lui Nicolae lorga. Studii relative la
istoria și literatura Românilor, Cuprinde și studii privitoare la literatura română
veche. (închinare lui Nicolae lorga, Cluj, 193!; p. I—XXXVIII).
19.	LOZINSKI, GR., Bibliographie des travaux de M. Mario Roques. Partea de
bibliografie conține lucrări apărute între anii 1928 — 1931, dintre caie unele
privesc literatura română veche. (Prietenii istoriei literare, București, 1931, voi. I,
p. 411—421).
4.	EDITURI. COLECȚII DE CĂRȚI
20.	PALTANEA, POMPILIU, Memento. Indică inițiativa d-lui N. Cartojan de a scoate
o colecție a clasicilor români comentați. (Mercure de France, 42-e annee (1931), voi.
CCXXV, p. 466).
5.	ANTOLOGII
21.	BASSARABESCU, I. A. și VASILE V. HANEȘ, Antologia scriitorilor români. Scrii-
tori vechi și clasici, Editura « Națională » S. Ciornei, București,!, a., in — 8°, 502 p.
Subt formă de manual didactic, autorii fac biografiile scriitorilor români și repro-
duc fragmente din operele lor. Pentru literatura veche, p. 7—81, din literatura reli-
gioasă, istorică și poporană.
6.	PALEOGRAFIE
22.	OHIJENKO, IWAN, Cum trebuesc editate documentele moldovenești. Documen-
tele moldovenești au importanță din punct de vedere diplomatico-paleografic. Ele
păstrează în scriere caracteristicele încrucișării de influențe culturale slave, sudice
și de răsărit, din sec. 14—17. Se dau regule de editare. (Arhiva. Organul Societății
istorico-filologice din Iași, an. XXXVIII (1931), p. 518—542).
23.	BIANU, Ion și N. CARTOJAN, Album de paleografie românească (Scriere chi-
rilică), ed. II, București, 1929. | Recensie de R[OQUES], M[ARIO], (Romania,
6oe annee (1931), p. 462).
7.	TIPOGRAFII
24.	LUPAȘ, L, Rolul tiparului în pregătirea unității naționale. Date și cărți din
trecutul nostru religios, care arată contribuția bisericii, prin tipărituri, la unitatea
sufletească și apoi politică în toate provinciile românești. ( Țara noastră, an. XI
(1932), nr- 32, p. 1—2).
25.	VERESS, ANDREI, Tipografia românească din Buda. Istoricul și importanța
deosebită a acestei tipografii în cultura română, începând dela 1777. Cărțile româ-
nești tipărite acolo. (Boabe de grâu, an. III (1932), p. 593—612).
8.	BIBLIOTECI. CATALOAGE
26.	A. C., Bibliotecile teologilor. Biblioteca dela Internatul teologic din București,
prin donațiile episcopilor Ghenadie Enăceanu, Silvestru Bălănescu, Gherasim Timuș
și ale profesorilor Erbiceanu și Cornoiu, e mai bogată în cărți teologice decât Biblio-
teca Facultății teologice din București. (Cuvântul, an. VII (1931), nr. 2226, p. 1).
126
27.	GlNEO, MlHAIL, Președintele Academiei Române ne vorbește despre Biblio-
teca Academiei. De vorbă cu d. I. Bianu. Din trecutul nostru cultural, cum s’a des-
voltat biblioteca. (Mișcarea, an. XXIV (1931), nr. 95, p. 2).
28.	BIANU, IOAN și G. NlCOLAIASA, Catalogul manuscriselor românești. Tomul
III. Numerele 729—1061, întocmit de — [și] publicat de Academia Română,
1931, « Scrisul românesc », Craiova, in -8°, 658 p. Descrierea manuscriselor și arătarea
cuprinsului lor, uneori identificându-se și textele (cele vechi mai ales). Pentrucă
multe dintre manuscrise cuprind documente, unele fiind chiar condici, s’a întocmit
și un indice al documentelor, cu regește, pentru anii 1238—1896 în Țara-Româ-
nească și Moldova; pentru anii 1457—1894 în ținuturile de peste Carpați. Un indice
alfabetic, analitic. | Recensie de FORTUNESCU, C. D., (Arhivele Olteniei, an. XI
(1932), P. 402—403).
29.	Biblioteca Ion I. C. Brătianu, București, «Cartea Românească», 1932, in -
8°, 31 p. + 4 planșe. Catalog tipărit cu prilejul primei expoziții de cărți, organizată
de această instituție în Februarie 1932. Cuprinde publicații rare. | Recensie de
FORT[UNESCU],’C. D. (Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 118).
30.	GOLOPENȚIA, ANTON, Blajul. Aici se găsesc manuscrise de ale lui Petru
Maior, numeroase copii după cronicile moldovene, tipărituri vechi dela Coresi și
dela urmașii săi blăjeni și un mănunchiu de texte orientale din biblioteca lui Cipariu.
(Curentul, an. IV (1932), nr. 1696, p. 1—2).
31.	LUPEANU, PROF. ALEXANDRU, Blajul și biblioteca lui. Conferință ținută la
postul de « Radio-difuziune » din București în ziua de 18 Oct. 1932, Blaj, Tipografia
Seminarului Teologic, f. a., in —160, 14 p. Epoca de înflorire a Blajului a fost lungă :
1737—1859. Biblioteca centrală se compune din colecțiile lui Inochentie Mieu,
Leontie Mosconas, Grigorie Maior, Timotei Cipariul, Moldovănuț, Victor Mihali,
etc. Intre manuscrise găsim: învățăturile lui Neagoe către fiul său, manuscrisul
Voevodului Gheorghe Ștefan, copii după cronicile lui Miron Costin și D. Cantemir
(Hronicul).
32.	LUPEANU, ALEXANDRU, Biblioteca centrală din Blaj. Istoricul și însemnătatea
ei, dela 1738 până astăzi. (Boabe de grâu, an. III (1932), p. 613—626).
33.	I. C., Dela « Astra » Brașov. Despre biblioteca societății culturale « Astra »
din Brașov. (Țara Bârsei, an. IV (1932), p. 92).
34.	BUZNEA-MOLDO VEANU, G., Biblioteca publică a municipiului Brăila. Introdu-
cere. — Istoric. —Donațiuni. —Ediții rare. — Ce se citește. — Concluzii. (Analele
Brăilei, an. III (1931), p. 157—167).
II.	FOLKLOR. ETNOGRAFIE. POEZIE POPORANĂ.
1.	GENERALITĂȚI. BIBLIOGRAFIE
35.	BERCIU, Ion, Anuarul Arhivei de folklor. Diferitele culegeri de folklor și
importanța Anuarului Arhivei de folklor, publicat de Academia Română subt direc-
ția d-lui Ion Mușlea. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 518, p. 1).
36.	GOROVEI, A., Șezătoarea. Povestea vieții unei reviste de folklor. Istoricul
revistei « Șezătoarea ». (Anuarul Arhivei de folklor, an. I (1931—1932), p. 22). | Recen-
sie de BERCIU, ION (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 514, P-
127
37.	MUȘLEA, ION, Academia română și folklorul. Rolul important al Academiei
în strângerea și publicarea colecțiilor de folklor, dela întemeierea ei și până astăzi.
(Anuarul Arhivei de folklor, I (1932), p. 1—7).
38.	MUȘLEA, ION, Bibliografia folklorului românesc pe anul 1930. Cuprinde:
I. Folkloriști. II. Despre culegerea folklorului. Chestionare. III. Domeniu. Principii.
Metodă. IV. Obiceiuri la sărbători, naștere, nuntă și înmormântare. Obiceiuri juri-
dice. V. Literatură populară în general. Studii și texte. Monografii. VI. Balade.
VII. Doine și strigături. VIII. Povești. Legende. IX. Alte genuri de literatură popu-
lară. X. Folklor al popoarelor conlocuitoare sau vecine și folklor comparat. XL Artă
populară, port, muzee. XII. Muzică populară și coreografie. (Anuarul Arhivei de
folklor, I (1932), p. 241—249).
39.	STOIAN, STANCIU, Literatură și folklor. Ca producție a maselor anonime,
a colectivității, folklorul e înlăturat de individualiști. Aceștia, deși părăsesc spiritul
social, se grupează în cenacluri, etc. De ce nu rămân atunci mai bine la socialul
călit de vreme și experiență? (Secolul, an. I (1932), nr. 9, p. 4).
2.	LITERATURĂ POPORANĂ ORALĂ
40.	CARAMAN, PETRU, Contribuție la cronologizarea și geneza baladei populare la
Români. Partea I: Cronologizarea. Aplicare la « Balada gerului » și variantele sale.
(Anuarul Arhivei de folklor, I (1932), p. 53—105).
41.	ClUREZU, D., Cuvinte despre doine. Origina doinei în Oltenia: cîntece revo-
luționare, sociale și de dragoste în literatura poporană. ( Țara Noastră, an. XI (1932),
nr. 94, p. 2).
42.	LlCEA, lOAN, Poezia populară. Originea — Vechimea — Studii și texte. Poezia
populară și cea cultă. — Cum trebue studiată poezia noastră populară, Galați, 1930.
Recensie de C. G. (Convorbiri literare, an. 64 (1931), p. 188).
43.	MUȘLEA, ION, Brașovul în poezia populară. Fragmente din poezia poporană,
în care apare numele Brașovului. (Țara Bârsei, an. III (1931), p. 125—135).
44.	MUȘLEA, Ion, Cercetări folklorice în Țara Oașului. Un studiu lung și docu-
mentat, însoțit de culegeri de povești, versuri, jocuri, ghicitori; un glosar, șase planșe
și o hartă a ținutului. (Anuartd Arhivei de folklor, I (1932), p. 117—240). | Recensie de
BERCIU, Ion (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 523, p. 1).
45.	NlCULESCU-VARONE, G. T., Folklor român coreografie, București, 1932.
Notiță. — (Țara Noastră, an. XI (1932), nr. 48, p. 2).
46.	SANIELEVICI, H., « Miorița » sau patimile unui Zalmoxis. « Miorița » ar fi un
poem compus pe tema variantei getice a ritului și mitului semitic. (Adeverul literar
și artistic, an. X (1931), seria II, nr. 552, p. 1 ; nr. 553, p. 1—2; nr. 554, p. 3—4).
| Recensii de BODIN, D. (Datina, an. IX (1931), P- 15T52 și Mișcarea, an.
XXIV (1931), nr. 263, p. 1).
47.	V., T., Intre Miorița și Baltagul. M. Sadoveanu a actualizat cu succes
povestea Mioriței, a completat-o și rezolvat-o epic. (Mișcarea, an. XXIV (1931),
nr. 18, p. 2).
3.	ETNOGRAFIE. OBICEIURI. TRADIȚII
48.	AMZĂR, D. C., Sociologia Șezătorii. (Arhiva pentru știința și reforma socială,
an. IX (1930), p. 516—575). | Recensie de BERNEA, ERNEST (Cuvântul, an. VII
(1931), nr. 2350, p. 1—2).
128
49-	B[ANCIU], Ax[ENTE], însemnări răslețe. Amănunte din cronica lui Mihail
Cserei (1668—1756), privitoare la obiceiuri de nuntă în vremea lui Constantin Brân-
coveanu și la minunile din 1710 întâmplate în noaptea de Paști la biserica din Scheiul
Brașovului. (Țara Bârsei, an. IV (i932), p. 230—232).
50.	GEROTA, C. V., Io Saturnalia. D. Cantemir în « Descriptio Moldaviae » spune
despre colinde că sunt corespunzătoare vechilor obiceiuri romane. (Cuvântul, an.
VIII (1931), nr. 2404, p. 1—2).
51.	GHELASE, ION L, Ceva din trecutul obiceiurilor Mocanilor Săceleni. Viața lor
din trecutul mai îndepărtat, chiar din sec. XVII. (Viața Săceleană, an. II (1931),
nr. 7—8, p. 15—17)-
52.	JINGA, Dr. V., Săcele în trecutid apropiat, astăzi și în viitor. Se studiază
viața satului din toate punctele de vedere; se dau și date din secolii trecuți. (Viața
Săceleană, an. II (1931), nr. 3—4, p. 4—11 ; nr. 5—6, p. 42—43; nr. 7—8, p. 9 —
14; nr. 9—12, p. 28—32).
53.	MOROIANU, ELENA, Din ținutul Săcelelor. Se analizează viața locuitorilor,
cu obiceiuri și tradiții, precum și limba lor. (Viața Săceleană, an. II (1931), nr.
1—2, p. 1—8).
54.	STROE-MlLITARU, Al., Mocanii săceleni ca element de unitate și expansiune
națională. Se face istoricul transhumanțelor; se analizează literatura populară și
legătura cu Țara Românească, din cele mai vechi timpuri. (Viața Săceleană, an.
II (1931), nr. 5—6, p. 25—37). | Recensie de BRĂNDUȘ, ING. GH. (Ibidem, nr.
7—8, p. 26—28).
55.	GOROVEI, ARTUR, Descântecele Românilor. (Academia Română. Din viața
poporului român, XL), București, 1931. | Recensie.— (Adeverul literar și artistic,
an. XI (1932), seria II, nr. 603, p. 7).
56.	IORDAN, al., Haiducii în folklor. Cum a cunoscut poporul nostru pe haiduci
și felul cum îi descrie în baladele sale. (Mișcarea, an. XXIV (1931), nr. 53, p. 1—2).
57.	MANIU, ADRIAN, Brazda albă. Credință veche pentru Anul nou. Analiza poe-
tică a unui plugușor vechiu. (Adeverul, an. 44 (1931), nr. 14421, p. 1).
58.	MUȘLEA, ION, Obiceiul Junilor Brașoveni. Studiu de folklor, Cluj, 1930.
Recensie de COLAN, I. (Țara Bârsei, an. III (1931), p. 203—204).
59.	NiCULESCU-VARONE, I., Jocurile noastre naționale, cu mențiuni din Dimitrie
Cantemir și Anton Pann. (Universul, an. XLIX (1932), nr. 114, p. 4).
60.	SĂNDULESCU, AURELIA D., Obiceiul Junilor la Românii din Scheiu (Brașov).
Se descrie acest obiceiu și se spune că e amintit în documente dela 1728. (Soveja,
an. III (1931), nr. 1—2, p. 41—42).
61.	PAPAHAGI, T., Images d'ethnographie roumaine ( daco-roumaine et aroumaine),
tome Il-e, București, 1930. | Recensie de KRUGER, F. (Volkstum und Kultur der
Romanen, IV. Jahrg., S. 194—196).
62.	PASCA, Șt., Nume de botez în Țara Oltului. Obiceiuri și tradiții. Se redau
toate obiceiurile privitoare la botez, care au origini depărtate și se arată numele de
botez cele mai obișnuite. (Anuarul Arhivei de folklor, I (1932), p. 107 —115).
63.	POPP, SERBOIANU, Les Tsiganes. — Histoire. — Ethnographie. —Linguistique.—
Grammaire. —Dictionnaire, Paris, 1930. | Recensie de GRAUR, AL. (Viața Romî~
nească, an. XXIII, voi. LXXXV, p. 316—319).
I29
9
64.	RACO VEANU, G., Uriaș-Jidov. Credințe populare; părerile lui N. Aposto-
lescu și Al. Rosetti despre originea acestei credințe. (Cuvântul, an. VII (1931), nr.
2062, p. 1—2).
65.	RĂDULESCU-CODIN, C., Comorile poporului: Literatură, obiceiuri și credințe.
București, 1930. | Se semnalează apariția. — (Buletinul Cărții Românești, an. III
(1931), nr. 1, p. 7).
4.	ECOURI STRĂINE
66.	BOGDAN-DUICĂ, G., Alt folklorist saxo-român : Fr. Wilhelm Schuster. Rele-
varea culegerii de folklor a acestuia, tradusă în nemțește, făcută înainte de 1848.
Sânt bucăți lirice și romanțe (balade). Culegătorul face și considerații estetice.
(Convorbiri Literare, an. 64 (1931), p. 604—609).
67.	Ședința Academiei Române. Străvechi balade românești traduse în limba ma-
ghiară. Prof. I. Bianu a prezentat Academiei Române un volum al lui Kadar
Imre cu traduceri în limba maghiară ale unor străvechi balade românești. (Cu-
vântul, an. VIII (1932), nr. 2497, p. 2).
68.	Un ziar din Chili despre folklorul român. « El Mercurio Santiago » din Ch'li
publică un articol întitulat « Obiceiuri românești », în care arată « poezia sufletului
naiv al țăranilor și țărancelor din România». (Țara Noastră, an. XI (1932), nr.
147, P- 2).
III.	ISTORIA ARTEI
1.	ARTĂ VECHE. INFLUENȚE
69.	BALȘ, G., Etat actuel des etudes sur Part ancien roumain. Communication
faite au Congres d’histoire de Part de Bruxelles, 1930. Ce s’a scris în sec. XVII și
XVIII despre monumentele vechi românești. Paul de Alep mai important. Apoi
Reissenberger: o schiță a bisericii episcopale de Argeș, publicată în « Mittheilungen
der Central-Kommision», VI, din Viena. Urmează: Alex. Odobescu, Romstrfer,
Strzygowski, Diehl, Focillon, Brehier, Podlacha, Henry, lorga. « Comisiunea
monumentelor istorice », al cărei material adunat permite să se facă lucrări de
sinteză. — Schimbul de influență arhitecturală și picturală între Valachia și Mol-
dova. (Academie Roumaine. Bulletin de la Section historique, tome XVIII (1931),
p. 22—31).
70.	BUCUȚA, EMANOIL, România în fotografii. Considerații asupra desenelor
și fotografiilor cu vederi din România, cu ocazia lucrării lui George Oprescu:
« Țările Române văzute de artiștii francezi în sec. XVIII-lea și al XlX-lea ». (Rampa,
an. XIV (1931), nr. 3908, p. 1).
71.	CANTACUZENE, G. M., Considerations generales sur la genese de Part moldave.
Din încrucișarea influențelor occidentale și orientale a înflorit în Moldova și Bucovina
o artă bogată și profund religioasă. (Revista istorică română, voi. III (MCMXXXIII),
p. 1—10).
72.	CANTACUZINO, G. M., Consider ațiuni asupra artei românești. înrâuririle sufe-
rite de arta românească dela începutul ei și aspectul ce-1 are ea în Moldova și în
Muntenia. (Mișcarea, an. XXV (1931), nr. 319, p. 1—2).
73.	CANTACUZINO, G. M., Epoca Brâncovenească. Arta din această epocă, influen-
țeb primite și stilul brâncovenesc. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 406, p. 1—2).
130
74-	CANTACUZINO, G. M., Fîntîne, cumpene și popasuri. Ce a adus curentul popu-
lar în construcția fîntînelor și care a fost mișcarea de reflux a curentelor străine
asupra artei arhaice. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 568, p. 1—2).
75.	CANTACUZINO, G. M., Geografia artei românești. In sec. XV și XVI, în pro-
dusele artei noastre de pe pământul Moldovei, constructivitatea gotică se întâl-
nește cu cea bizantină prinsă în serioase înrâuriri arabe. In Muntenia, în sec. XIV
apare stilul curat bizantin. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 458, p. 1—2).
76.	GERENZANI, F. [LEQUIO], Paesaggi rumeni, Turin, 1931. E vorba și de monu-
mentele de artă românească veche. | Recensie de lORGA, N. (Revue historique du
Sud-Est Europeen, IX-e annee (1932), p. 330—332).
2.	ARTĂ RELIGIOASĂ
77.	CANTACUZINO, G. M., Estetica lui Ștefan-cel-Mare. Se analizează biserica
din Borzești și se fac considerații estetice asupra artei din vremea lui Ștefan-cel-
Mare. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 455, p. 1—2).
78.	CANTACUZINO, G. M., Iconostasele. In estetica bisericii românești din orice
epocă ar fi, nimic nu pare a fi rămas într’o mai statornică echivalență în spiritul
bizantin decât tâmpla. Materialul întrebuințat mai totdeauna a fost lemnul. (Miș-
carea, an. XXV (1932), nr. 409, p. 1—2).
79.	(Din colecția prof. Șt. Nicolaescu). Reproducerea «Copertei în aur a
Evangheliei din 1566 », dăruită M-rii Govora de Mircea Vodă Ciobanul și Doamna
Chiajna, pentru pomenirea lor și a fiilor lor: Petru Vodă, Radul Vodă și Mircea
Vodă. (Tinerimea Română, an. XLVIII (1931), nr. 8, p. I).
80.	DRĂGHICEANU, VlRGIL, Mînăstirea Mărgineni (Prahova). Inscripții pe o
cruce emailată, pe un potir, pe un disc de aramă. (Buletinul Comisiunii monumentelor
istorice, an. XXIV (1931), p. 46—47).
81.	HENRY, PAUL, Les Eglises de la Moldavie du Nord, des origines â la fin du
XVI-eme siecle. Architecture et peinture. Contribution â Vetude de la civilisation mol-
dave, I, Texte; II, Album. (Monuments de l’art byzantin, VI). | Recensii de: GRECU,
VASILE (Codrul Cosminului, an. VII (1931-1932), p. 489—496); | lORGA, N. (Revue
historique du Sud-Est Europeen, an. VIII (1931), p. 133—137).
82.	IORDAN, AL., Mănăstirea Secul. Legenda asupra mănăstirii Secul, ctitoria
lui Nestor Ureche. Câteva obiecte din tezaurul mănăstirii: o cruce în argint cu
o inscripție din 1597, altă cruce cu o inscripție din 1603, dar mai ales sf. aur dăruit
de Ureche mănăstirii, având două inscripții, una în slavonește și alta în grecește.
(Mișcarea, an. XXIV (1931), nr. 226, p. 1—2).
83.	IORGA, N., Trei biserici de sat muntene : Pietroșița, Calvini și Cremenari.
Din Pietroșița: icoane și picturi bisericești. Din Calvini: pe un Antologion din sec.
XVIII legătorul scrie că dela protopopul Lascarului vin toate cărțile lor. Din
Cremenari: tradiția de pictură e veche, după cum o arată icoana din catapeteasmă
a Maicii Domnului. In legătură tot cu arta: ușile de altar, iconostasul, crucea
ctitorilor. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 49—60).
3.	PICTURA
84.	FLORESCU, GEORGE D., Două descoperiri istorice. Adrian Maniu menționează
ruinele M-rei Săftica de lângă București, care au mai fost descrise și un portret
al lui Constantin Brâncoveanu; din cercetări mai amănunțite reiese că nu e a
9*
Domnitorului, ci al Banului Grigore Brâncoveanu. (Adeverul, an. 46 (1932), nr.
115018, p. 2).
85.	GRECU, VASILE, Manualul de pictură al lui Dionisie din Fuma în românește.
Un manuscris aparținând lui Al. Tzigara-Samurcaș, tradus din grecește la 1805
la M-rea Căldărușani, de Macarie, arhimandrit al Mitropoliei din București. (Codrul
Cosniinului, an. VII (1931-1932), p. 51—59).
4.	ICONOGRAFIA
86.	BALȘ, GH., Maica Domnului îndurătoarea în bisericile moldovenești din veacul
al XVI-lea, București, 1930. | Recensii de GRECU, VASILE (Codrul Cosminului, an.
VII (1931-1932), p. 508—509); | I[ORGA], N. (Revue historique du Sud-Est Euro-
peen, VUI-e annee (1931), p. 153); | JANIN, R. (Echos d'Orient, 34-e annee (1931),
P- 252).
87.	CANTACUZINO, G. M., Icoane și iconostase. Originea iconografiei noastre și
influența bizantină. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 564, p. 1; nr. 585, p. 1—2).
88.	CONSTANTINESCU, MAC, îngerii în iconografie. Felul cum sunt reprezentați
îngerii în diferite biserici și de diferiți pictori mari. (Cuvântul, an. VII (1931), nr.
2147, P. 1).
89.	lORGA, N., Cea mai veche icoană din Moldova, care însă nu e veche. Contestă
arhaismul icoanei dela Neamț care era socotită ca cea mai veche și stabilește că
icoana Sf. Nicolae din Muzeul Batthyanyi din Alba-Iulia nu are decât lemnul din
vremea lui Rareș, zugrăveala fiind făcută în sec. XIX. (Buletinul Comisiunii monu-
mentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 29—30).
90.	IORGA, N., Icoanele dela Muzeul Sinai. Cea mai veche icoană românească
ce reprezintă pe cei trei îngeri cari au venit la Avram; icoana e din sec. XVII;
pe ea sunt litere slavone. Alte icoane dela Mihai Cantacuzino, cum și un manuscris
cu inițiale de o rară finețe, care arată o artă românească ce se desparte de tradiția
miniaturisticii lineare. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931),
p. 61—65). (Vezi și nr. 197 și 198).
91.	MÂLE, EMILE, La representation de L'Evangile dans Part. Apres le Concil-
de Trente. Cum sunt reprezentate diferite scene din Evanghelie în iconografia sec.
XVII. (Revue des deux mondes, 101-e annee (1931), voi. IV, p. 548—569; voi. V, p.
804—828).
5.	ARHITECTURA
92.	CANTACUZINO, G. M., Arcade, firide și lespezi, București, [1932]. | Recensie
de PERPESSICIUS. (Cuvântul, an. VIII (1932), nr. 2661, p. 1—2).
93.	CANTACUZINO, G. M., Arhitectura funerară la Români. Considerații estetice;
descrierea mormintelor vechi din biserici. (Mișcarea, an. XXV (1931), nr. 323,
p. 1—2).
94.	CANTACUZINO, G. M., Case domnești și boierești. Istoria artei românești. Stilul
românesc subt Brâncoveanu. Descrierea Cetățuii, ctitoria Ducăi-Vodă, și a Casei
Domnești. (Mișcarea, an. XXV (1931), nr. 322, p. 1—2; nr. 326, p. 1).
95.	CANTACUZINO, G. M., Hanurile. Diferite tipuri de hanuri din țară. (Miș-
carea an. XXV (1932), nr. 588, p. 1—2).
96.	CANTACUZINO, G. M., Influența gotică în Moldova. Comparând bisericile
moldovenești cu cele muntenești, vedem dela început o mare deosebire: în Moldova
132
e vădită influența gotică, în Muntenia stilul e curat bizantin. (Mișcarea, an. XXV
(1931), nr. 326, p. 1—2).
97.	GHIKA-BUDEȘTI, N., Evoluția arhitecturii în Muntenia. Originile și înrâuririle
străine până la Neagoe Basarab. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, fasc.
53-54 (1927), p. 123—158. | Recensie de JANIN, R. (Echos d'Orient, 34-e annee
(1931), P- 252).
6.	ALTE ARTE (GRAFICA, MINIATURISTICA, CRESTĂTURI, ȚESĂTURI, ARTA
DECORATIVĂ, MUZICA)
98.	IONESCU-NIȘCOV, TRAIAN, Arta grafică românească. Evoluția compoziției și a
podoabelor cărților în trecutul graficei românești. (Cuvântul, an. VII (1931), nr.
2279, p. 1—2).
99.	IORGA, N., Miniaturi românești în secolul al XVII-lea. însemnări și miniaturi
de pe Evangheliile din 1599, 1610, 1643, găsite de M. Beza la Mănăstirea Sf.
Sava de lângă Ierusalim. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV
(1931), p- 145—153)-
100.	CANTACUZINO, G. M., Crestăturile în lemn. Având în vedere numărul restrâns
al crestăturilor în lemn, le putem reduce la câteva grupuri simple de motive din sec.
XVIII, de ex.: tâmpla dela Arnota, nenumărate catapetesme de pe vremea lui Brân-
coveanu și din timpuri mai vechi, jețul lui Rareș. In arta populară, crestătura în
lemn reprezintă forma cea mai arhaică. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 376, p. 1—2).
101.	CANTACUZINO, G. M., Țesături și scoarțe. Frumusețea și răspândirea țesă-
turilor și scoarțelor românești. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 547, p. 1—2; nr.
548, p. 1).
102.	MOISIL, lULIU, Arta decorativă în ceramica românească, București, 1931.
| Recensie de FORT[UNESCU], C. D. (Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 287).
103.	PÂRVULESCU, A. M., Mînăstirea Hotărani. Influența literaturii populare și
apocrife în ornamentația acestei biserici. (Arhivele Olteniei, an. X (1931), p. 304—309).
104.	BREAZUL, G., Muzica populară românească. Resursele psihologice în care-și
află obârșia muzica populară românească. (Gândirea, an. XI (1931), nr. 4, p.
193—200).
105.	POPESCU-PASĂREA, I., Muzica bizantină, Originea muzicii bizantine; la noi
s’a introdus în sec. XIV de către Jacint Critopol, în grecește. Adevărații întemeietori
sunt Macarie Ieromonahul și A. Pann. Cu timpul decade; lupta în contra celei armo-
nice occidentale. (Biserica Ortodoxă Română, an. XLIX (1931), seria III, p.
206—211).
IV. ISTORIE BISERICEASCĂ
1.	GENERALITĂȚI
106.	CALLIMACHI, SCARLAT, Voievozii și bisericile. Cele mai vechi și mai pre-
țioase mărturii despre trecut, fie cultural, fie istoric, ni le dau bisericile. (Adeverul,
an. 45 (1932), nr. 14965, p. 1—2).
107.	IONESCU, PREOT DOMINIC, Schituri și biserici de sat, București, 1931. | Recen-
sie de SCRIBAN, ARHIM. (Biserica Ortodoxă Română, an. XLIX, seria III (1931),
p. 88.
133
io8.	lORGA, N., La vie nionastique chez les Roumains. Originea vieții monastice,
începute în sec. XIV și rolul ei pentru cultura românească. (Revue historique du
Sud-Est Europeen, VIILe annee (1931), p. 113 —119).
109.	RELI, Dr. S., N. lorga, istoricul vieții religioase și bisericești a Românilor.
Conferință ținută la jubilelul de 60 ani ai lui N. lorga. (Candela, XLII (1931),
p. 250—259).
110.	SlMIONESCU, I., Școala în mănăstiri. Rolul mănăstirilor în viața românească
trecută; propunerea ca ele să devină din nou organizatoare de viață literară.
(Universul, an. XLIX (1931), nr. 292, p. 1).
iii.	Un manuscris din 1790 donat de N. lorga Academiei. Cuprinde înfrun-
tările călugărului Atanasie către monahul Paisie dela M-rea Neamțul. (Adeverul,
an. 45 (1932), nr. 14761, p. 2).
112.	URSĂCESCU, ECONOMUL V., Realități din trecutul nostru călugăresc. Rolul
mănăstirilor în cultura și arta noastră veche; viața călugărilor în mănăstiri, atunci
și acum. (Biserica Ortodoxă Română, an. XLIX (1931), seria III, p. 36—41).
2.	LEGĂTURILE CU STRĂINII
113.	LAURENT, V., Les sources â consulter pour l'etablissement des listes episco-
pales du patriarcat byzantin. Autorul intenționează « o nouă geografie eclesiastică
a Orientului grec ». Aceasta nu poate fi realizată însă fără întocmirea în prealabil
a listelor episcopale (izvoarele fiind de ordin liturgic, diplomatic, literar, epigrafic,
etc.). (Echos d'Orient, 34-e annee (1931), p. 65—83).
114.	MUȘEȚEANU, PR. IOAN, Documente grecești privitoare la mănăstirile închi-
nate. Scrisori din 1779—1781 ale Patriarhului Chiprianos al Alexandriei către
Arhimandritul Meletie, egumenul mănăstirii Zlătari din București. (Biserica
Ortodoxă Română, an. XLIX, seria III (1931), p. 518—522 și an. L (1932),
p. I39—I43)-
3.	ȚARA ROMÂNEASCĂ, DOBROGEA, CADRILATERUL
115.	ATANASIU, D. L, înfăptuiri și nevoi ale bisericei românești. Cadrilaterul sub
aspectul credinței. Biserica înainte de stăpânirea românească. Biserica sub protecția
română. Românii transilvăneni, încă de pe vremea Turcilor, au sprijinit ridicarea
bisericilor. (Curentul, an. IV (1931), nr. 1353, p. 8).
116.	DrĂGHICEANU, VlRGIL, Moaștele Sfintei Filofteia. Biografia patriarhului
Eftimie din sec. XIV privește pe Sf. Filofteia, ale cărei moaște se află la Biserica
Domnească din Argeș. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV
(i93i)> P- 44)-
117.	FlLITTI, IOAN C., Biserici și ctitori. Informații istorice asupra bisericilor
din Buzău, Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Olt, Romanați și Vâlcea. (Biserica Ortodoxă
Română, an. L, seria III (1932), p. 118—134, 209—238).
118.	NANDRIȘ, GRIGORE, Un document privitor la împărțirea Mitropoliei Țării
Românești, 1372 (1373). Un document slavonesc, dat și în traducere. Patriarhul
din Constantinopole hotărăște să împartă dieceza Ungrovlahiei în două părți,
numind, pe când trăia încă Mitropolitul Ungrovlahiei lachint, încă un mitropolit,
pe .Antino întâi, apoi pe Hariton. (închinare lui Nicolae lorga, Cluj, 1931, p.
292—296).
134
4-	MOLDOVA, BASARABIA, BUCOVINA
119.	RELI, DR. S., Din viața religioasă și bisericească a Sucevii în secolele
XVII—XIX. însemnătatea Sucevii în viața religioasă, mărturisirile lui Bandinus,
luptele pentru conservarea monumentelor istorice religioase, figuri bisericești re-
prezentative. (Candela, XLII (1931), p. 55—88).
120.	POPOVSCHI, NlCOLAE, Istoria Bisericii din Basarabiaîn veacul al XIX-lea subt
Ruși, Chișinău, 1931. | Recensii de BÂRLIBA, PR. I. (Biserica Ortodoxă Română,
an. L, seria III (1932), p. 280—282); | BOLDUR, Al. (Cuvântul, an. VII (1931),
nr. 2212, p. 1—2); | lORGA, N. (Revista Istorică, an. XVIII (1931), p. 137—138);
j LOZOVANU, LAZĂR (Adeverul, an. 44 (1931), nr. 14672, p. 3).
121.	SAVA, AUREL V., Contribuțiuni la Istoria bisericii vrâncene. Relevarea unor
urme de cultură bisericească în Vrancea: traducerea lui « Nil della Sorsca » și a
« întrebătoarelor răspunsuri adunate din Sf. Scriptură » de Starețul Vasile din Poiana
Mărului; alte traduceri la același schit din Sf. Vasile cel Mare, Theodosie
Teodor Studitul. In biserica din Nistorești s’a găsit un mineiu tipărit în 1779.
(Milcovia, an. II (1931), voi. I, p. 16—38).
5.	TRANSILVANIA, BANATUL
122.	ClUHANDU, PROF. Dr. GH., Din trecutid catolicismului în Ardealul românesc.
Articole cu titlul și subtitlul variind puțin. Argumente care tind spre concluzia că
unirea unei părți din Românii ardeleni cu Roma e un « sclavaj bisericesc și un pre-
judiciu politic». (Biserica ortodoxă Română, an. XLIX, seria III (1931), p. 406 —
414; an. L (1932), p. 238—246; 300—306).
123.	IUKÂSZ, KOLOMAN, Die Stifte der Tschanade Diozese im Mittelalter.
Vechile mănăstiri din Banat, dela Hodoș-Bodrog și Bezdin, care din catolice au
devenit ortodoxe. | Recensie de ClUHANDU, PROF. Dr. GH. (Biserica Ortodoxă Ro-
mână, an. XLIX (1931), seria III, p. 558—559).
124.	TZIGARA-SAMURCAȘ, S., Transilvania văzută de un francez. Comentarii
asupra articolului lui Lucien Romier: « Dans Ies vallees de la Transylvanie », publi-
cat în « Revue des deux mondes » în 1931, care cuprinde și descrieri de biserici vechi
și monumente. (Convorbiri Literare, an. 64 (1931), p. 174—176).
125.	VĂTĂȘIANU, VlRGIL, Vechile biserici de piatră românești din județul Hune-
doara, Cluj, 1930. | Recensie de lORGA, N. (Revue historique du Sud-Est Europeen,
VUI-e annde (1931), p. 52—53).
6.	LOCALITĂȚI
126.	IORDAN, Al., Mănăstirea Agapie. Zidită la mijlocul sec. XVI; în partea
din spre miazăzi are o inscripție slavonă. (Mișcarea, an. XXIV (1931), nr. 238,
p. 1—2).
127.	Trecutul românesc al Aradului. Relații despre conferința d-lui Dr. Ciu-
handu despre Românii arădeni din sec. XVIII. Se face istoria episcopiei sârbești
din Arad, ai cărei episcopi aduceau cărți liturghice din principatele române, cum
e un liturghiar din 1742, românesc, pe care se află și însemnări din acest an. Con«
siderații generale. (Cuvântul, an. VII (1931), nr. 2328, p. 2).
128.	IORGA, N., Biserica veche din Bătrâni. Cărți bisericești: Triodul din 7277
[1769], Anthologhionul din București, 1786, Penticostarul din București, 1800,
135
un Octoih și un Mineiu cu însemnări. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice,
an. XXIV (1931), p. 101).
129.	STĂNESCU, PROF. Dr. DUMITRU, Școala românească dela monastirea Bistrița,
Tip. « Bucovina », București, 1931, in-8°, 35 p. Expunerea manifestărilor culturale
în slavonește, în M-rea Bistrița-Vâlcea (întemeiată în 1497), se face după Al. Odo-
bescu. Pentru manifestările culturale în limba română (sec. XVI—XIX) folosește
manuscrisele Academiei Române, dându-ne un tablou sumar al personalităților
culturale din mănăstire. S’au strecurat multe greșeli de tipar.
130.	T. R., Alexandru-cel-Bun și mănăstirea Bistrița. Scurte note. (Universul,
an. XLIX (1932), nr. 299, p. 3).
131.	DRĂGHICEÂNU, VlRGIL, Comunicări. Inscripție, dela mănăstirea Bogdana-
Bacău, pe o piatră de mormânt din 1762 a lui Ion Cantacuzin, al doilea Logofăt
în Moldova. E scrisă în versuri și e importantă ca limbă. (Buletinul Comisiunii monu-
mentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 91).
132.	BOUNEGRU, I. R., însemnări de pe cărțile vechii mitropolii a Proilavului.
însemnări pe un Mineiu din 1779, unul din 1770, altul din 1779 și 1780; pe o Evan-
ghelie din 1794, un Apostol grecesc din 1810 și altele mai nouă. (Analele Brăilei,
an. IV (1932), p. 94—100).
133.	MlLEA BĂNICĂ, Dr. A., Proila (va), Brăila, 1932. | Recensie de BOUNEGRU,
I. R. (Analele Brăilei, an. IV (1932), nr. 1, p. 53—54).
134.	VENIAMIN BÂRLĂDEANU POCITAN, Arhiereu Dr., Istoria mitropoliei Proila-
viei (Brăilei). Cuprinde și activitatea culturală a mitropoliților, printre cari Miletic
(1641-1649). Mitropolia se desființează la 1828. La sfârșitul studiului, o caracteri-
zare și o bibliografie. (Biserica Ortodoxă Română, an. XLIX (1931), seria III, p.
385—396, 481—493, 577—587, 697—702).
135.	Documente și informații istorice privitoare la Brăila. însemnări de mână
găsite pe cărțile ce se află în dulapul bisericii Sf. Spiridon din Brăila și care au apar-
ținut Mitropoliei Proilaviei. (Analele Brăilei, an. III (1931), nr. 3—4, p. 216—217).
136.	MUȘLEA, ION, «însemnările » Popii Nicolae Grid despre Scheii de altădată și
biserica lor. Biografia lui N. Grid. A copiat Acaftistulu Arhiepiscopul(ui) Chesariei..,
iar la sfârșit a scris « Oarecari însemnări pe scurt » publicate în întregime în revistă.
(Țara Bârsei, an. III (1931), p. 341—352).
137.	PRIȘCU, IOAN, Vechimea bisericei Sf. Nicolae din Schei-Brașov. Cine a zidit-o ?
Biserica datează din 1393 și a fost începută de Vlad Călugărul și terminată de Neagoe
Basarab. (Țara Bârsei, an. III (1931), p. 335—340).
138.	DRĂGHICEÂNU, VlRGILIU N., O ctitorie brâncovenească dispărută: biserica
Sfântului Ion Grecesc din București. Se reconstruește această biserică, dărîmată în
1895, după fotografii și documente. Arhitectura și bogăția ei. (închinare lui Nicolae
lorga, Cluj, 1931, p. 138—142).
139.	FlLITTI, IOAN C., Biserica Sf. Dumitru din București (str. Carol). Biserică
de lemn făcută de Badea Bălăceanu (1650); de zid la 1745 de Stroe Râmniceanu
(Isaia monahul); rezidirea ei din temelie în 1819 de către episcopul Costandin Filitti.
(Biserica Ortodoxă Română, an. L, seria III (1932), p. 348—362).
140.	GANE, C., Târnosirea bisericii Sf. Gheorghe sub Constantin Vodă Brânco-
veanu (lyoy). Fastul târnosirii de Patriarhul Hrisant al Ierusalimului. Descriere
evocatoare. (Curentul, an. V (1932), nr. 1763, p. 4).
136
141.	BURDUCEA, PREOT CONST., Biserica Episcopiei din Buzău, București, 1931.
| Recensie de DIN CLUBURI (Cuvântul, an. VIII (1932), nr. 2444, p. 1—2).
142.	IONESCU, ARHITECT GRIGORE, Biserica din Călinești-Pr«7zow«. E cel mai
interesant monument din ținut, zidit de mai mulți boieri. Descrierea lui arhitectu-
rală. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 82—86).
143,	DRĂGHICEANU, VlRGIL, Biserica Sf. Gheorghe-C^mpuhm^. O pisanie zugră-
vită, din 1717, interesantă ca limbă. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice,
an. XXIV (1931), p. 91).
144.	DASCĂLUL, PETREA, Vechimea episcopiei Caransebeșului. Un capitol din Istoria
bisericească a Banatului. Pentru fixarea însemnătății episcopiei Caransebeșului, se
arată numele episcopilor vechi, dela 1865 încoace. (Curentul, an. IV (1931), nr.
352, p. 1—2).
145.	MlRONESCU, ATHANASIE, Istoria Mănăstirii Cernica, Mănăstirea Cernica,
1930. | Recensie de IONESCU, DlMITRIE (Cuvântul, an. VII (1931), nr. 2081,
p. 1).
146.	IORGA, N., Biserica dela Cocorăști-Grind. Una din cele mai însemnate clă-
diri din epoca lui Matei Basarab. Se păstrează două icoane dela ctitori, boierii
Cocorăști. Pe un Octoih din 1811 se vede iscălitura episcopului losif de Argeș și
însemnări din 1818. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931),
p. 188).
147.	DRĂGHICEANU, VlRGIL, Inscripția dela biserica Domnească din Curtea de
Argeș. Inițialele greu de descifrat sunt probabil grecești ale meșterilor cioplitori
de pietre. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 91).
148.	ARBORE, VlRGIL P., însemnări culese de pe marginea cărților bisericești din
orașul Focșani, sec. XVIII. Câte ceva din vieața și circulația textelor bisericești și
din rolul călugărilor în formarea unității noastre de limbă și simțire, premergă-
toare unității politice. (Milccvia, an. II (1931), p. 237—247),
149.	VENIAMIN BÂRLĂDEANU POCITAN, Arh., Vechea episcopie a Hotinului. Isto-
ricul ei. Singurul episcop român a fost Amfilohie (1767-1780). Activitatea lui cul-
turală; fragmente din lucrările lui tipărite. (Biserica Ortodoxă Română, an. L (1932),
seria III, p. 14-22, 106—118, 198—208, 295—299, 577—585, 712—720).
150.	FLORESCU, GEORGE D., Despre schitul Lespezi. Zidit de Pârvul Cantacuzino,
Mare Stolnic, în sec. XVII. Se precizează data zidirii ei și se studiază câteva
din picturile vechi. (închinare lui Nicolae lorga, Cluj, 1931, p. 167—174).
151.	FLORESCU, G. D., O ctitorie necunoscută a Cantacuzinilor din veacul al
XVII-lea. O biserică în ruină în satul Mihăeștii-de-jos (Olt). Pisania cu stema Can-
tacuzinilor ne vorbește de Șerban Cantacuzino și de soția lui, Andriana. (Convorbiri
Literare, an. 64 (1931), p. 48—52).
152.	RĂUȚESCU, PREOT Ion, Acte și documente privitoare la Schitul de maici din
Nămăești. Acte din sec. XVIII. (Raze de lumină, an. III (1931), nr. 1, p. 31 —41).
153.	ISTRATI, PANAIT, Mănăstirea Neamțu. O evocare a trecutului mănăstirii.
(Curentul, an. IV (1932), nr. 1628, p. 1—2; 1629, p. 1—2; 1630, p. 1—2).
154.	IORGA, N., Biserica din Piua-Pietrei. Inscripția de pe o Evanghelie din
București, 1775, de pe o Cazanie, un Apostol, o piatră de mormânt și pomelnicul.
(Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 45—46).
137
155-	FLORESCU, G. D. și G. Gr. CANTACUZINO, Comunicări. Biserica din Popești-
Vlașca. Pisanie din 1688; inscripții și icoane vechi. Zugrăviți: Șerban Cantacuzino
cu Doamna, C-tin Brâncoveanu cu Doamna și personagii neînsemnate. (Bule-
tinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 40—42).
156.	BALȘ, G., Despre biserica Prislopului. Comparație între planul mănăstirilor
Vodița, Tismana și Prislopul pentru a dovedi că aceasta din urmă a fost construită
de Nicodim. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p.
97—100).
157.	DANIILESCU, CONST., Condica Bisericii cu Bradu din Ocnole-Mari. Con-
dică de averea bisericii din anul 1839, făcută de ieromonahul Nectarie, în care se
numără și cărțile religioase. (Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 80—88).
158.	DONAT, Ion, Bisericile Ocnelor-Mari. Inscripții, documente, însemnări. Amin-
tite și însemnări pe cărți vechi. (Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 221—230,
366—375).
159.	IORDAN, Al., La Pasărea. Istoricul mănăstirii Pasărea și descrierea ei. (Miș-
carea, an. XXV (1932), nr. 522, p. 1—2).
160.	PÂCLIȘANU, Z., Câteva contribuții la istoria mănăstirii din Perii Maramu-
reșului, ctitoria «părinților» lui Baliță și Drag, ridicată în 1391 la rangul de stavro-
pighie. Se amintește și o tipografie care exista acolo pela 1804. (închinare lui Nicolae
lorga, Cluj, 1931, p. 333—335)-
161.	LUPȘA, PREOT Șt., Din trecutul mănăstirii brâncovenești dela Sâmbăta de SUS,
Date istorice ; se amintește de un Octoih din 1741-1742, dăruit de C-tin Mavrocordat.
(Revista teologică, an. XXI (1931), p. 126—133).
162.	A. S. M., însemnări vechi dela Biserica Sf. Adormiri din Satulung. însemnări
din 1815 pe o condică din 1812, privind pe locuitorii satului. (Viața săceleană, an.
II (1931)» nr- 3-4> P- 26—27).
163.	IORGA, N., Biserica Doamnei Ecaterina din Hătioara (Vâlcea), zidită în
stilul artei din sec. XVI. In tabloul ctitorilor și Doamna Elina a lui Matei Basarab.
(Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 38—39).
164.	DRĂGHICEANUj VlRGIL, Mînăstirea SnagOV. O pisanie zugrăvită relevată de
I. Mihail. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 42).
165.	GHEORGHE, PREOT IOAN D., O nouă enigmă. Părerile lui Al. Odobescu și
N. lorga în legătură cu ctitoria SnagOVUllli; descoperirea în 1931 a unei pisanii de
către I. Mihail, din care reiese că Neagoe e ctitorul. Contradicția cu cronica ce ne
spune că Vlad Țepeș e ctitorul. (Biserica Ortodoxă Română, an. XLIX, seria III
(1931), P- 620—622).
166.	MlHĂILESCU, EUFEM, SnagOVlll, [București]. | Recensie de BK. (Adeverul
literar și artistic, an. X, seria II (1932), nr. 582, p. 7).
167.	POPESCU, MIHAIL, Mănăstirea SnagOVlll. Istoricul mănăstirii; nesiguranța
ctitoriei; tiparnița lui Antim Ivireanu. (Tinerimea Română, an. XLIX (1931), nr. 2,
p. 10 —12).
168.	lUHASZ, DR. COLOMAN, Das Tschanad-Temesvdrer Bistum, im friihen MitteL
alter, 1030-1307, Muaster in Westfalen, 1930. Istoria Episcopiei romano-catolice
din Timișoara. I Recensie de ClUHANDU, PROF. Dr. GH. (Biserica Ortodoxă
Română, an. XLIX, seria III (1931), p. 559).
138
169-	lORGA, N., Bisericile din Trotuș. Istoricul succint al târgului ne duce la
ctitorii cari au putut ridica biserici ca, între altele, biserica lui Hariton din sec. XVI,
interesantă prin pictura și iconografia ei. (Buletinul Comisiunii monumentelor isto-
rice, an. XXIV (1931), p. 79—81).
170.	IORGA, N., Biserica galbenă din Urlați. Date și fapte din viața familiei cti-
torilor: Vel Serdarul Urlățeanu cu urmașii; descrierea exterioară și interioară a
bisericii. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 7—10).
171.	BrĂTULESCU, V., Mănăstirea Valea din jud. Muscel. O ctitorie necunoscută
a lui Radu Paisie. Tâmpla are picturi mai vechi decât sec. XVIII. Inscripții de pe
mormintele lui lani Vistierul, Neaga Logofetița, Vlaicu Logofăt (1712), Jupânița Nișa
(1526) și Manahie Matei (1616). (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an.
XXIV (1931), p. 11—19).
172.	IORGA, N., Biserica din Vei’bîla. Datează din sec. XVI; păstrează resturi
de pictură din acest secol și inscripții. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice,
an. XXIV (1931), p. 25—28).
173.	POPESCU, MIHAIL, Mănăstirea Viforâta. Ridicată în 1530 de Vlad Vodă
Basarab ; istoricul mănăstirii. (Tinerimea Română, an. XLIX (1931), nr. i,p. 13—15).
174.	SlMIONESCU, ICON. AL., Documente privitoare la schitul Zag’aveî din jud. Iași.
întemeiat înainte de 1685; se publică documentele. (Biserica Ortodoxă Română,
an. L seria III (1932), P- 363—364).
V. ISTORIE LITERARĂ
1.	IDEI GENERALE. TEORIE LITERARĂ
175.	L'actualite : Le premier Congres internațional d’histoire litteraire. (Budapest,
21—24 Mai 1931). E o schițare a discuțiilor ivite la Congres cu privire la metodele
de istorie și estetică literară. (Revue de litterature comparee, Xl-e annee (1931),
P- 536—537).
176.	DENSUSIANU, Ov., Noua ortografie, București, Socec, 1932, in-40, 15 p.
(Extras din « Grai și Suflet», revista « Institutului de filologie și folklor »). Observări
asupra discuțiilor și hotărîrilor Academiei Române, care au dus la nouă Reguli
ortografice, publicate de Academie în 1932 într’o broșură in-40 de 14 p.
177.	PUȘCARIU, SEXTIL și TEODOR A. NAUM, îndreptar și vocabular ortografic
după noua ortografie oficială, pentru uzul învățământului de toate gradele, București,
«Cartea Românească», 1932, in-12, 174 p. Detaliarea regulilor noui de ortografie.
(Norme și liste de cuvinte au mai fost publicate de: ADAMESCU GH., Problemele
actuale ale ortografiei românești, ed. II, București, Socec, 1932, in-40, 106 p. Cu
un adaos cuprinzând Regulile ortografiei românești și un Glosar și Ortografia
românească după modificările din 1932. Reguli și explicări urmate de un glosar,
București, Socec, 1932, in-12, 47 p.; CHELARU, G. I. și CRIZANTE POPESCU, Noua
ortografie a Academiei Române.., București, Pavel Suru, [1932], in-8°, 77 p.; POP,
ȘTEFAN, Dicționarul ortografic al limbii române.., ed. II, București, « Cartea Ro-
mânească», [1932], in-8°, 150 p.)
178.	ROSETTI, Al., Observații asupra ortografiei Academiei Române (1932).
Se face o critică amănunțită regulilor ortografice și redacțiunii articolelor din
139
regulamentul adoptat în 1932 de Academia Română și Ministerul Instrucțiunii
Publice. (Revista Istorică Română, voi. II, an. MCMXXXII, p. 354—366).
179.	GEROTA, C., Istorie literară ori estetică literară? Discuția privitoare la me-
toda estetică literară și cea istorică literară. (Cuvântul, an. VIII (1931), nr.
2393, P- 2).
180.	GEROTA, C., Natura în poetica clasică și cea poporană. In poezia Elenilor
și Romanilor, cât și în poezia poporană română, natura e aproape inexistentă, fiind,
element integrant al vieții, « o stare sufletească », nu un element disociat asupra
căruia să se proiecteze lumina sufletească. (Secolul, an. I (1932), nr. 23, p. 3).
181.	ROȘU, NICOLAE, Pământ românesc. Strânsa legătură între Românii de pre-
tutindeni datorită scrisului românesc: Gh. Lazăr, Șincai, Șaguna. (Curentul, an.
IV (1932), nr. 1749, p. 1—2).
182.	SPITZER, LEO, Romanische Stil- und Literaturstudien, Kolner Romanistische
Arbeiten, herausgegeben von L^o Spitzer, Bând I und II, Marburg a. Lahn, 1931.
| Recensie de IORDAN, lORGU (Arhiva. Organul Societății istorico-filologice din
Iași, an. XXXIX (1932), p. 115 —118).
2.	ISTORII LITERARE
183.	CARTOJAN, N., Curs [litografiat] de istoria literaturii române vechi. (Litera-
tura românească în sec. al XVII-lea), 1930 —1931. Editat de Seminarul de istoria
literaturii române vechi, in-40, 616 p. Prezentare sintetică, uneori cu interpretări
nouă. Cuprinde : N. Milescu, cronicele Moldovei în limba slavă, legăturile cu Polonia,
Gr. Ureche, Miron Costin, Vasile Damian, Tudosie Dubău, Nicolae Costin, Ion
Neculcea. Se analizează toate operele acestor scriitori; biografiile respective sunt alcă-
tuite pe baza documentelor contemporane. Fiecare capitol are notițe bibliografice.
184.	CARTOJAN, N., Literatura română în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Curs
[litografiat] ținut în anul 1931—1932. Editat de Seminarul de istoria literaturii
române vechi, in-40, 339 p. Tratează despre Brâncoveanu, Stolnicul Const. Canta-
cuzino, Radu Popescu, Cronica anonimă, Radu Greceanu, Antim Ivireanu și influența
grecească. Fiecare capitol este urmat de indicațiuni bibliografice.
185.	DlANU, ROMULUS, Ardealul în literatură. Reprezentanții ardeleni ai lite-
raturii românești. (Curentul, an. IV (1932), nr. 1740, p. 1—2).
186.	HANEȘ, PETRE V., Istoria literaturii românești, ed. III, București, f. a., editura
autorului, in-8°, 343 p. Literatura veche este tratată până la p. 105. După carac-
terizarea fiecărui autor se arată edițiile operelor lui. La sfârșit, indice. Nimic nou
față de ed. II (1927).
187.	IORGA, N., Art et litterature des Roumains. Syntheses paralleles, Paris, 1929.
| Recersie: de FORTUNESCU, C. D. (Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 397—398).
188.	IORGA, N., Istoria literaturii românești. Introducere sintetică, București,
1929. | Recensie de RfOQUES], M[ARIO] (Romania, 60-e annee (1932), p. 621).
189.	IORGA, NlCOLA, Arte e letteratura dei Romeni. Sintesi parallele. Trad. italiana
di G. V. Sampieri, Roma, 1931. | Recensie de DAMIANI, E. (L'Europa Orientale,
an. XII (1932), p. 356—358).
190.	MARIAN, LlVIU, Contribuțiuni la istoria literaturii românești din veacul al
XlX-lea, Chișinău, 1927. | Mențiune. (Buletinul Cărții Românești, an. IV (1932), nr.
2, p. 4).
140
I9i.	PASCU, Dr. GlORGE, Istoria Literaturii Române din sec. XVIII. Gcschichte...
III. Teii: die Zeit Kleins, Șincais und Maiors, Jassy, 1927. | Recensie de KLEIN,
KARL KURT ( Siebenbiirgische Vierteljahrsschrift, 54. Jahrg. (1931), S. 68—73).
192.	PREDESCU, LUCIAN, «Giorge» Pascu și «Istoria literaturii române» sau o
nulitate universitară, Turnu-Severin, Tip. « Datina », 1932, in-8°, 14 p. Pentru învi-
nuirile aduse, v. lorgu Iordan și G. Pascu, Sat fără câini’, cazul Lucian Predescu,
Iași, 1933 (extras din Revista critică, VII (1933), P- 35—47)-
193.	PUECH, AlMfî, Histoire de la litterature chretienne, tome III, Paris, 1930.
Recensie de ERNOUT, A. (Revue de philologie et de litterature, an. V (1931), p. 278).
194.	PUȘCARIU, SEXTIL, Istoria literaturii române. Epoca veche, ed. II, Sibiiu,
1930. ' Recensii de FRIEDWAGNER, M. (Literaturblatt filr germanische und roma-
nische Philologie, LIII. Jahrg. (1932), S. 50—51); | KLEIN, KARL KURT (Klingsor, 8„
Jahrg. (1932), S. 440—441); | ROSETTI, Al. (Grai și suflet, voi. V (1931-1932), p.
198—202); | — (Ungarische Jahrbucher, XI. Bând (1931), S. 461).
195.	RADU, Const. GH., Tablou sinoptico-sincronic al istoriei literaturii române,
II, sec. al XVII-lea. Focșani. Tip. «Sentinela», 1931. Tablou al întregei culturi
din țările române în sec. XVII. Subdiviziunile culturale se încadrează în momentele
reprezentative ale culturii europene și în duratele de domnie ale voevozilor noștri.
3.	CĂRȚI RARE
196.	BEZA, MARCU, Biblioteci mănăstirești în Palestina (Academia Română. Me-
moriile Secțiunii literare, seria III, tomul VI, (1932—1934) memoriul 5), in-8°,
3 p. In biblioteca Patriarhiei Ierusalimului se găsesc adunate foarte multe manuscrise
care dovedesc strânse legături culturale între țările române și mănăstirile Sf. Mormânt,
Sf. Cruci și Sf. Sava din Palestina; 5 Evanghelii frumos scrise și ornate dintre
1599 —1660 și alte manuscrise, cu notițe în limba greacă, referitoare la noi, dintre
1558 —1802. (Vezi și notița din Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14791, p. 2).
197.	BEZA, MARCU, Biblioteci mănăstirești în Palestina, Chipru și Muntele Sinai
(Academia Română. Memoriile Secțiunii literare, serialii, tomul VI(1932—1934),
moriul 7 ), in-8°, 9 p. Autorul, vizitând mănăstirile Sf. Mormânt și Sf. Sava din Ierusa-
lim, Chicu și Maheiă din insula Chipru și mănăstirea Muntelui Sinai, a descoperit 33
de hrisoave (1527 —1803), 3 Evanghelii slave manuscrise (una din ele dusă de Dositei,
patriarhul Ierusalimului, în 1680), 2 cărți românești (Psaltirea, Belgrad, 1651;
Biblia, București, 1688) și numeroase odoare între care și un nou portret colorat
al lui Const. Brâncoveanu din 1696 (la Muntele Sinai). Toate acestea emană dela
Domni români și dovedesc intense relațiuni culturale între țările române și Orientul
ortodox. (Vezi și nota de lORGA, N. în Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an.
XXIV (1931), p. 181—187). (Vezi și nr. 90).
198.	BEZA, MARCU, Urme românești la Muntele Sinai și la mănăstirea Sf. Sava.
Evanghelia lui Ieremia Movilă din 1598; altele din 1599 și din 1610; însemnări pe
cărți și documente vechi. (Boabe de grâu, an. III (1922), p. 449—465).
199.	BIANU, Ion, Texte din secolul al XVI-lea, reproduse în facsimile. | O notiță
asupra colecției de PALTANEA, POMPILIU (Mercure de France, 42-e annee (1931),
voi. CCXXV, p. 466).
200.	BRĂTULESCU, V., Un fragment din psalmul LXXXVIII (88) dintr'o psaltire
slavo-română necunoscută. într’un Mineiu din 1698, tipărit de Mitrofan, episcopul
141
Buzăului, se găsește un fragment de manuscris slavo-român. Analiza acestuii
și glosar de cuvinte românești. (închinare lui Nicolae lorga, Cluj, 1931, p.
58—62).
201.	CONSTANTINESCU-lAȘI, P., Tipărituri vechi românești necunoscute. Contri-
buție bibliografică pentru: 1. Mitropolitul Antonie: învățături preoțești despre
taine, Iași, 1732; 2. Antologhion, București, 1766; 3. Molebnic, Chișinău,
1815; 4. Ceaslov, Chișinău, 1817; 5. Rânduiala Panihidei, Chișinău, 1817.
(Arhiva. Organul Societății istorico-filologice din Iași, an. XXXVIII (1931),
p. 94—106).
202.	IORDAN, al., La mănăstirea Neamțului. Aici se păstrează o Evanghelie legata
în aur și împodobită cu pietre scumpe, tipărită la Petersburg în slavonește la 1767 și
donată mănăstirii de Ecaterina II a Rusiei. (Mișcarea, an. XXIV (1931), nr. 220,
p. 1—2). | Recensie de GRIGORE, EPISCOP AL ARADULUI (Biserica Ortodoxă Ro-
mână, an. XLIX, seria III (1931), p. 665).
203.	IORGA, N., Cinci comunicări la Academia Română. III. Tipărituri românești
necunoscute. Relații asupra Tetravanghelului, lucrat de Filip Moldoveanul la 1546,
și asupra unei cărți catolice de rugăciuni, în versuri, din sec. XVIII. (Revista istorică,
an. XVII (1931), nr. 1—3, p. 25—27).
204.	IORGA, N., Doamna Elina a Țerii-Române ști ca patroană literară. Se tratează
despre Triodul-Penticostariu dela Târgoviște, din 1649, o lucrare erudită, pe care
Doamna Elina o face dar mănăstirii sârbești dela Athos. (Academia Română. Memo-
riile Secțiunii istorice, seria III, tom. XIII (1932—1933), p. 57—67).
205.	IORGA, N., Octoihul Diacului Lorinț. (Academia Română. Memoriile Sec-
țiunii istorice, seria III, tom. XI (1931), p. 201—204). | Recensie de FORT[UNESCU],
C. D. (Arhivele Olteniei, an. X (1931), p. 266).
206.	IPAS, POMPILIU, Chip necunoscut. A găsit o Evanghelie pe polițele unei
bisericuțe dela poalele Istriței, din începutul căreia rezultă că a fost tipărită la Buda
în 1812. (Biserica Ortodoxă Română, an. XLIX (1931), seria III, p. 562—564).
207.	MORARIU, LECA, Din România pierdută. Intre cărțile de slujbă folosite la
biserica Toporăuțului în trecut s’au găsit un Ceaslov dela 1763, Psaltirea tipărită
la Iași în 1766, un Octoih din 1804. (Făt-Frumos, VI (1931), p. 31).
208.	NERSESSIAN, SlRAPIE DER., Două paralele slavone ale tetravanghelului grec :
Paris, [Bibliotheque Naționale, ms.] 74. Se analizează amănunțit două manuscrise:
unul nedatat, copiat sub domnia lui Ieremia Movilă, care a pus să-1 lege în 1605;
celălalt e găsit la Sucevița, scris din ordinul aceluiaș Domn la 1607. Se vorbește
și de alte manuscrise. (Articol tradus din englezește, din « The Art Bulletin », X,
nr. 3, Martie 1927, de I. Balmoș) (Candela, an. XLII (1931), P- 89 —129).
209.	SOLOMON, CONST., Biblia dela București (1688). Contribuțiuni nouă isto-
rico-literare, Tecuciu, Tip. « Cultura grafică », 1932, in-8°, 48 p. Traducerea Bibliei
de N. Milescu (un manuscris descoperit în anul 1915) n’a fost utilizată în tipări-
tura dela 1688, care este opera fraților Radu și Șerban Greceanu. De altfel chiar
traducerea lui Milescu a fost revăzută de Antonie de Moldovița. Se mai observă,
ceea ce nu se notează în Bibliografia românească veche, două tipuri din Biblia 1688,
unele având în plus, la sfârșit, câteva rânduri, care amintesc originalul: Biblia
grecească tipărită la Francfurt. (Vezi N. Cartojan, Raport de premiere în Academia
Română, Anale, tomul LIII (1932-1933), P- 84—86).
142
4.	LITERATURĂ RELIGIOASĂ
210.	BĂLĂȘEL, T., Vechi texte bogomilice găsite prin Oltenia. Autorul, preot,
posedă zece manuscrise de astfel de texte, din sec. XVIII și XIX. Aici publică 2
texte: a) « Istoria Sfântului Gheorghe »; b) « Minunea Sfântului și marelui mucenic
Gheorghie, purtătorul de biruință pentru fata împăratului », pe care le crede bogo-
milice. (Arhivele Olteniei, an. X (1931), p. 107 —121).
211.	CHIRICUȚĂ, PREOT Petre, Și duhul lui D-zeu se purta deasupra apelor. Studiu
critico-exegetic. Accepțiunea despre Sf. Duh, Traduceri și versiuni și Sf. Părinți și
scriitori bisericești în primele 8 sec. în Orient. Intre aceștia : Sf. Efrem Șirul, Sf. Vasilie,
Sf. Grigorie Nisul, Sf. loan Chrisostom, Ghenadie din Constantinopol și loan Da-
maschin. (Biserica Ortodoxă Română, an. XLIX, seria III (1931), p. 126—139).
212.	Din « Cartea de învățătură » a lui Varlaam, Mitropolitul de Țara Moldovei
(1643). Se reproduce pasajul în care îngerul vestește păstorilor nașterea Mântui-
torului. (Adeverul literar și artistic, an. X (1932), nr. 629, p. 1).
213.	Gravură și text din Cazania lui Varlaam. Gravura reprezintă « închinarea
Păstorilor». Textul, simplă reproducere, fără comentarii. (Adeverul literar și artistic,
an. XI (1932), seria II, nr. 629, p. 1).
214.	H[ANEȘ,] P. V., Biblii catolice în limbi naționale. Sunt biblii catolice scrise
și în limbi naționale, ceea ce arată că originile literaturilor naționale nu se datoresc
totdeauna influenței altor credințe. (Prietenii istoriei literare, București, voi. I
(1931), P. 462).
215.	HANEȘ, PETRE V., Vechile noastre cazanii. — Coresi, Varlam, Mănăstirea Dealu.
Filiația dintre cazanii. (Prietenii istoriei literare, București, voi. I, (1931), p. 133—161).
216.	GASTER, M., O descoperire senzațională de texte biblice. S’au găsit în Egipt
părți din vechiul Testament: Pentateuhul, Eremia, Ezechiel, Faptele apostolilor,
Textul grec al lui Enoch. Probabil sunt copiate în sec. IV sau V. Biblia dela 1688
poate să aibă la bază aceste texte. (Adeverul literar și artistic, seria II, an. X (1932),
nr. 578, p. 5).
217.	PREDESCU, LUCIAN, Palia dela Orăștie (1582). Părerile diferiților istorio-
grafi asupra acestui text. (Arhiva. Organul Societății istorico-filologice din Iași, an.
XXXVIII (1931), nr. 1, p. 20—24).
218.	Psaltirea, tradusă din evreește de Pr. V. Radu și G. Galaction, Bucureșt1',
1929. I Recensii de ATANASIE, MlTR. MlRONESCU (Biserica Ortodoxă Română, an.
XLIX, seria III (1931), p. 649—660, 750—762); | SCRIBAN, ARHIM., (Ibidem, an. L,
seria III (1932), p. 173—174)-
219.	TURDEANU, EMIL, Un manuscris miscelanen necunoscut. A fost descoperit
dj d. Prof. D. Guști la preotul Derevici din satul Ghiliceni (Basarabia). Vechime:
sfârșitul secolului XVIII. Scris de monahul Giorgi Antonovici. S’au păstrat 54
foi în-8°, conținând «o parte din acea literatură naivă, bogată și amorfă, desprinsă
din textele biblice sau apccrife religioase, întrețăsute cu elemente populare, adesea
superstițioase» lectura sitelor de atunci. (Arhiva pentru știința și reforma socială,
an. X (1932), p. 381—404 (și extras în-40, 24 p.).
220.	VlNTILESCU, PREOTUL Petre, Contribuții la revizuirea liturghierului român.
Proscomidia. Liturghia Sf. loan Gură-de-Aur. Studiu și text, București, 1931. । Re-
censii de J. R. (Echos d’Orient, 35-e annee (1932), p. 384); | POPESCU, TEODOR M.
(Biserica Ortodoxă Română, an. L (1932), p. 79—82).
143
5.	LITERATURĂ JURIDICĂ
221.	Ședința Academiei Române. Comunicările d-lui prof. N. lorga. . E relevată
și o scriere (Sfaturi către fiul său) a Marelui Paharnic al Valahiei Mihail Fotino,
care subt Ștefan Vodă Racoviță a lucrat la întocmirea codicelor de legi. (Cuvântul, an.
VIII (1931), nr. 2396, p. 3).
222.	SPULBER, C. A., Cea mai veche Pravilă românească, Cernăuți, 1930. | Re-
censii de GR[ECU], V. (Codrul Cosminului, an. VII (1931—1932), p. 518—519);
| ROSETTI, AL. (Grai și suflet, voi. V (1931), p. 194 —198).
6.	CĂRȚI POPULARE
223.	CARTOJAN, N., Cărțile populare în literatura românească. Voi. I. Epoca in-
fluenței sud-slave, București, 1929. | Recersii: — (Archivum romanicum, voi. XVI
(1932), p. 189—192); | lONESCU-NlȘCOV, TRAIAN (Cuvântul, an. VII (1931), nr.
2122, p. 1 —2); | MURĂRAȘU, D. (Arhiva pentru știința și reforma socială, an. X (1932),
p. 761—762).
224.	CARTOJAN, Nicolae, Livres populaires roumains traduits du slave, V, Praze,
1931, in-8°, 8 p. Comunicarea ținută la primul congres al filologilor slavi la Praga,
între 6—13 Oct. 1929. După o scurtă introducere despre primele scrieri în limba
română (subt influența curentului husit, între 1450 —1500), se ocupă mai pe larg
de cărțile populare în literatura română, traduse din slavonește: Fiore di virtîi,
Fiziologul, Alexandria, Varlaam și loasaf, Archirie și Anadan. O versiune slavo-
română din Fiore di virtu are o importanță mai mare decât s’a crezut până acum
(extras din: Zvlâstnî otisk ze sborniku Praci I Sjezdu slovanskych filologu v Praze,
1929. Svazek II).
225.	Prelegeri pedagogice. Cărțile populare și importanța lor pentru folclorul româ-
nesc. Conferința d-lui Prof. N. Cartojan. Prin incursiuni în domeniul artei, lite-
raturii și credințelor populare, se stabilește strânsa legătură dintre folclor și lite-
ratura veche românească. (Școala Română, an. XXXVI (1931), nr. 5-6, p. 36—37).
7.	CALENDARE
226.	BREZIANU, BARBU. Calendare românești — altădată. Se arată structura și
importanța calendarelor vechi, insistându-se asupra celui editat de Nicolau Săbii
din Brașov. (Dreptatea, an. VI (1932), nr. 1315, p. 1—2; nr. 1329, p. 1).
227.	CALLIMACHI, SCARLAT, Calendar românesc din 1831. O cărticică în limba
română cu litere latine și slavone; descrierea ei; se deduce că a fost tipărită
la Buda sau în Ardeal. (Adeverul, an. 44 (1931), nr. 14580, p. 1—2).
8.	LEGENDE. MOTIVE. LITERATURĂ COMPARATĂ
228.	GLAESENER, H., Le type d’Ahasverus aux XVIII-e et XlX-e siecles. Este
o completare adusă studiului: Killen, A., l’Evolution de la legende du Juif errant,
publicat în 1925 în «Revue de litterature comparee ». (Revue de litterature comparee,
Xl-e annee (1931), P- 373~397)-
229.	LABANDE, E. R., Un fragment inedit du « Roman d'Alexandre». Câteva
rânduri introductive și apoi autorul publică textul de pe la sfârșitul sec. XIII.
(Romania, 60-e annee (1931), p. 222—232). (Vezi și nr. 245).
144
230.	T0RT0RA, M., Le illustrazioni alia I ediz. del « Bertoldo », in 5° rima. Se
citează numai titlul. (Giornale storico della letteratura italiana, an. XLIX, voi. XCVII
1931), p. 222).
231.	BlAGIONI, LUIGI, Marcolf und Bertoldo und ihre Beziehungen. | Recensie
de GlESE, WlLHELM (Volkstum und Kidtur der Romanen, V. Jahrg. (1932), S.
256—260).
232.	ȘTEFĂNESCU, Iulian, Legende despre Sf. Constantin în literatura română. Se
stabilesc izvoarele legendei despre Sf. Constantin și se reliefează circulația ei în cu-
prinsul literaturii române. (Revista istorică română, voi. I (MCMXXXI), p. 251 —
297). | Recensie de GRECU, VASILE (Codrul Cosmimdui, an. VII (1931—1932), P*
509—510).
233.	VERȘESCU, PREOT GH., Crucea în tradiția poporului nostru. Rolul ei în rugă-
ciune, în descântece, zugrăveli, troițe, și în expresia «frați de cruce». (Biserica
Ortodoxă Română, an. XLIX, seria III (1931), p. 595—601).
234.	SADOVEANU, M., Măria-Sa, Puiul Pădurii, [București, 1931]. E o transpu-
nere înnoită a Genovevei de Brabant. I Recensii de BUCUȚA, EM. (Boabe de grâu,
an. II (1931), p. 225); | BUNEA, TlTUS (Patria, an. XIII (1931), nr. 110, p. 1); [ IONESCU,
CONST. D. (Societatea de mâine, an. VIII (1931), p. 213—214); | MlLLER-VERGHI,
MARGARETA (Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români, an. V (1931), nr. 5-6, p.
21); | PHILIPPIDE, Al. A. (Viața Românească, an. XXIII (1931), voi. LXXXVI, p.
189 —192).
235.	ELIADE, MlRCEA, Folclor și literatură. Teme din folclor, cum ar fi « Legenda
Meșterului Manole » și altele, ar putea servi pentru crearea unei drame fantastice
românești. (Cuvântul, an. VIII (1932), nr. 2599, p. 1—2).
236.	GĂZDARU, D., Legenda Meșterului Manole. Articolul cuprinde trei părți:
1. O mențiune în Spania despre legenda românească; 2. O variantă rumeliotă publi-
cată în Italia; 3. Valoarea documentară a legendei românești. (Arhiva. Organul Socie-
tății istorico-filologice din Iași, an. XXXIX (1932), p. 88—92).
237.	Legenda Meșterului Manole. Profesorul Armenelof dela Universitatea din
Sofia, într’un articol publicat în « La Bulgarie », vorbește de balada meșterului Ma-
nole, discutând origina și răspândirea ei în credința și poez'a popoarelor balcanice.
Legenda există și la poporul bulgar cu 2 variante. (Țara noastră, an. XI (1932),
nr. 127, p. 1—2).
238.	VASILIU, D. A., Metamorfozele în folklorul român nord-dunărean. Motivul
în folclorul român, moștenit, din Orientul antic, modificat după sufletul poporului,
prezintă două tipuri: « Inșiră-te, Mărgărite » și « Indrăgostiții fugăriți ». (Școala
Română, an. XXXVI (1931), nr. 1, p. 21—26; nr. 2—3, p. 55).
239.	BOGREA, V., Musca COhimbacă în tradiția noastră populară și istorică. (Cu o
paralelă romanică). Comunicare făcută la «Societatea Etnografică Română», Cluj,
1924. Legende și balade vechi în legătură cu musca columbacă, găsite în Oltenia;
una este redată și de Radu Posescu în cronica lui din 1689. (Anuarul arhivei de fol-
klor, I (1932), p. 41—45)-
240.	BOGREA, V., Trei probleme folklorice și aspectul lor românesc. Comunicări
făcute la «Societatea Etnografică Română», (Cluj), 1924. E vorba de înțelesul pe care
îl au în folklor « pietrele scrise », « gardul dinților » și « uciderea bătrânilor », care au
creat legende. Se redau aceste legende. (Anuarul arhivei de folklor, I (1932), p. 47—52).
145
10
241.	ORTIZ, RAMIRO, Sul motivo folclorica del « Ritorno del marito ». (Tentativa
di classificazione ). E vorba de « Frammento Papafava » cunoscut sub numele de
« Lamento della Sposa Padovana » al cărui motiv se găsește și în alte literaturi, precum
și în românește în poeziile populare : Dan (De unde vii) și Vlad (Fecioraș de om
bogat). (închinare lui Nicolae lorga, Cluj, 1931, p. 320—332).
242.	SIMONESCU, Dan, Sibilele în literatura românească. Extras din « Contri-
buții privitoare la istoria literaturii române, epoca veche », București, 1928. | Recensie
de GRECU, VASILE (Codrul Cosminului, an. VII (1931—1932), p. 513—514).
243.	E. C. G., Din cronografe—Legenda Sfintei Sofii. Câteva cuvinte despre
cronografe și transcrierea textuală a Legendei Sfintei Sofii. (Convorbiri Literare,
an. 64 (1931), P- 916—919).
244.	BELDIE, Preot CONSTANTIN P., Credința despre vămi în biserica ortodoxă.
Foarte răspândite. Macarie în « Theologia dogmatică ortodoxă », vorbește de un
învățământ al vămilor, apoi arată ordinea vămilor și judecata ce se face sufletului.'
(Biserica Ortodoxă Română, an. XLIX, seria III (1931), p. 702—704).
245.	Cartea noastră. In editura «Cartea noastră» din Ardeal au apărut: Țiga-
niada sau cu alt nume Alesandria ai țigănească de Ion Budai-Deleanu, ediție
ilustrată și Varlaam și loasaf în frumoasa tălmăcire a lui M. Sadoveanu. (Cuvântul,
an. VII (1931), nr. 2339, p. 2).
246.	DlMITRESCU, ION, Shakespeare în România. Marcu Beza strânge cercetările
asupra crâmpeielor de folklor din dramele lui Shakespeare. Variantele le confruntă
cu cele din literatura noastră. (Curentul, an. IV (1931), nr. 1283, p. 3).
247.	MUNTEANO, B., La litterature comparee en Roumanie. Conditions speciales. —
Travaux d’approche. — Ouvrages recents sur les relations intellectuelles et politiques
des Roumains avec P Occident : la France, VAllemagne, ITtalie. Un studiu sintetic cu
o bogată informație critică asupra desvoltării cercetărilor de literatură comparată
la noi. (Revue de litterature comparee, Xl-e annee (1931), p. 515—535).
9.	ISTORIA PRESEI
248.	C. A. N., Cei dintâi cititori de « Gazeturi » în Muntenia în sec. al 18-lea.
Au fost: Episcopul Chezarie de Râmnic, Paharnicul și Clucerul Constantin Otte-
telișianu și Barbu Știrbei, poate și alții (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14892, p. 1—2).
249.	COSMA-JUNIOR, Dr. Aurel, Istoria presei române din Banat. Prima încercare,
Viena, 1794, de Paul lorgovici. «Luminătorul» din Timișoara, 1880; «Albina» din
Viena (1866—1876). (Viața Romînească, an. XXIV (1932), voi. XC, p. 62—73,
263—273; voi. XC, p. 37—45)-
250.	MlNEA, ILIE, In legătură cu cea mai veche revistă românească. O copie după
răspunsul guvernatorului ardelean Buccow din 1789 relativă la înființarea unei
reviste scrise românește. (Cercetări istorice, an. V—VII (1929—1931), P- 362—364).
10.	LIMBĂ
251.	BOGA, LEON T., Documente basarabene, I, Chișinău, 1928. —[Importanța
lor pentru limbă]. | Recensie de POPESCU, MlH. (Convorbiri Literare, an. 64 (1931),
p. 281—282).
252.	Dacoromania, an. VI (1929—1930), Cluj. | Recensii de BRANIȘTE-CĂLIMAN, V.
(Țara Bârsei, an. IV (1932), p. 89—91); | — (Literaturblatt fiir germanische und
romanische Philologie, LIII. Jahrg. (1932), S. 67).
146
253-	DENSUSIANU, O., Histoire de la langue roumaine, tom. II, fasc. II (Morfo-
logie), Paris, 1932. ! Recensii de BYCK, J. (Adeverul literar și artistic, seria II, an. X
(1932), nr. 627, p. 7); | GRAUR, AL. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14955, p. 1).
254.	GEROTA, CONST., Observații filologice la o scrisoare a unui boier muntean
din sec. XVII. Analiza limbii acestei scrisori din 1630. (Arhivele Olteniei, an. X
(1931), P- 244—247).
255.	IORGA, N., Inscripția dela Mâxineni. După dărâmarea bisericii, ctitorie a lui
Matei Basarab, inscripția se află la Muzeul din Sinaia. Are importanță nu numai
istorică, ci și lingvistică. E scrisă în românește, se pare de un străin. (Buletinul Comi-
siunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 31—32).
256.	IORGA, N., Sur la psychologie du roumain. (Conferences donnees en Sor-
bonne). (Revue historique du Sud-Est-Europeen, VUI-e annee (1931), p. 191—223).
257.	Lucrul apostolesc, tipărit de Coresi, Brașov, 1563, și reprodus de I. Bianu
în «Texte de limbă din sec. XVI». | Mențiune de PALTANEA, POMPILIU (Mercure
de France, 42-e annee (1931), tome CCXXV, p. 466).
258.	MORARIU, LECA, Drumuri cerebire. Carnet istro-român. însemnări dintr’o
călătorie făcută în August 1927 pentru culegere de folklor și de limbă la Istro-ro-
mâni. (Făt-Frumos, an. VII (1932), p. 6—14, 135—140, 151—161, 309—314).
259.	PERPESSICIUS, Profesorul Ovid Densusianu. Activitatea sa. (Cuvântul, an.
VIII (1932), nr. 2732, p. 1).
260.	STRUȚEANU, SCARLAT, Ovid Densusianu. Cu prilejul aniversării fără discur-
suri, fără banchete și fără inscripții omagiale. Activitatea sa. (Țara noastră, an. XI
(1932), nr. 192, p. 1—2).
261.	ROSETTI, Al., Limba română în sec. al XVI-lea, București, 1932. | Recensii
de CĂLINESCU, G. (Adeverul literar și artistic, seria II, an. X (1932), nr. 588, p. 7);
| GRAUR, Al. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14765, p. 1); | PERPESSICIUS (Cuvântul,
an. VIII (1932), nr. 2476, p. 1—2).
262.	ROSETTI, AL., Asupra repartizării dialectale a istroromânei. Istroromâna este
grai dacoromân transportat în Istria. (Grai și suflet, voi. V (1931), p. 1—9).
263.	TAGLIAVINI, CARLO, Despre « Lexicon-compendiarium latino-valachicum ». Un
manuscris conținând X + 266 p., compus probabil prin 1762 și format din 14.000
de cuvinte. Partea românească e scrisă cu litere chirilice, foarte citețe, importante
ca lexic. Autorul necunoscut, trebue să fi fost un român. (Academia Română, Memo-
riile Secțiunii literare, seria III, tomul VI (1932—1934), p. 189—194).
264.	TAGLIAVINI, CARLO, Divagazioni semantiche rumene e balcaniche. Studiu
asupra numelor de popoare și de locuri, împrumutate de Români și de celelalte
popoare balcanice. (Archivum romanicum, voi. XVI (1932), p. 333—383).
265.	TAGLIAVINI, CARLO, II «Lexicon Marsilianum», dizionario latino-rumeno-
ungherese del sec. XVII, Bucarest, 1930. | Recensie de IORGA, N. (Revue historique
du Sud-Est Europeen, VlII-e annee (1931), p. 54).
266.	VlCOVEANU, IOAN, începutul apiculturii teoretice la Români. E vorba de
manualul din 1785 : « Economia stupilor acum întâi izvodită și dată de loan Molnar,
Doftorul de ochi în marele Prințipat al Ardealului ». Important pentru limba care
s? aseamănă cu a lui Cantemir. Se reproduce coperta manualului. (Făt-Frumos,
an. VI (1931), p. 131—134).
H7
10*
VI.	ISTORIE SOCIALĂ ȘI CULTURALĂ
i.	STUDII DIFERITE
267.	BERECHET, Șt. gr., Importanța însemnărilor slavo-române de pe manuscri-
sele vechi. Se dau aci 11 însemnări de prin cărțile slave, pentru a se vedea că ele com-
pletează știrile istorice date de cronici. Se arată și caracteristicile acestor însemnări
și ale manuscriselor în care se găsesc. (Arhiva. Organul Societății istorico-filologice
din Iași, an. XXXVIII (1931), nr. 2-3-4, P- 449—458).
268.	BUCUȚA, EMANOIL, Bucarest. Descriere pitorească a orașului București,
cu istoricul sumar al monumentelor mai însemnate. (Documents franco-roumains,
I-e annee (1931), nr. 3—4, p. 87—104).
269.	CALLIMACHI, SCARLAT, Trupe de teatru streine venite în Moldova și Valachia.
Contribuții la istoria teatrului; nici la 1793 n’au existat teatre permanente. (Ade-
verul, an. 44 (1931), nr. 14491, p. 1—2).
270.	DONAT, Ion, O « condică de întâmplări » din veacul trecut. E a inginerului
Monastiriceanu din Craiova, care a însemnat și fapte din secolul XVII în legă-
tură cu viața culturală, de exemplu tipăriturile din vremea lui Matei Basarab.
{Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 277—280).
271.	GANE, C., Trecute vieți de Doamne și Domnițe. Voi. I, București [1932].
| Recensie de BERCIU, lANCU (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 590, p. 1—2).
272.	HANEȘ, V. V., Basarabia culturală. Caracterul religios al culturii din Basa-
rabia pe la 1812. (Curentul, an. IV (1932), nr. 1410, p. 3).
273.	IORGA, N., Cinci comunicări la Academia Română. II : înscrierea ca student
a lui Despot Vodă. Indicații sumare despre viața lui Despot și despre înscrierea lui
ca student în medicină la Universitatea din Montpellier sub numele de Jacques de
Marchetti. (Revista Istorică, an. XVII (1931), nr. 1—3, p. 23—25, 33—37).
274.	IORGA, N., Istoria Românilor și a civilizației lor, traducere din limba franceză
de Al. Lascarov-Moldovanu, București, 1930. | O nouă sinteză a trecutului nostru.
Studiu critic de GlURESCU, C. C. (Revista Istorică Română, voi. I (MCMXXXI),
p. 337—382; voi. II (MCMXXXII) p. 1—45, 164—220).
275.	LUDU, lOAN, Cronica comunei Prejmer după un manuscript al pastorului
Thomas Tartler din Prejmer dela anul 1750 și continuat de alți pastori evanghelici.
Despre așezarea și alcătuirea comunei Prejmer. întâmplări diverse din viața civilă
și spirituală a acestei comune. (Țara Bârsei, an. IV (1932), p. 52—59).
276.	MACUREK, Dr. IOSEF, Rumunsko ve soe miomlosti i pritomnosti [România
în trecut și în prezent], «Biblioteca politică», Praga, 1930. | Recensie de lEȘAN,
MlLAN PAVEL (Junimea Literară, an. XX (1931), p. 183—191).
277.	MUREȘIANU, A. A., Câteva dovezi vechi de viață și cultură românească la
Brașov. Un zapis din anul 1729, scris de cronicarul Radu Tempea. Un zapis de
« soțârlâc » și împrumut din 1737. Descrierea amănunțită a unei case românești
din Brașov din anul 1778. Portretul scriitorului brașovean Gheorghe Nicolau (1770 —
1851). (Țara Bârsei, an. IV (1932), p. 216—224).
278.	MUREȘIANU, AUREL A., Contribuție la istoria vechei familii brașovene a Nico-
laeștilor. Familie fruntașă, din care face parte Nicolae Nicolau, care tipărește cărți
românești la începutul sec. XIX. (Țara Bârsei, an. III (1931), p. 314—334).
148
279-	MUȘLEA, CANDID, Din vremuri trecute. Documente din arhiva municipiului
Brașov privitoare la trecutul național, bisericesc și social al ținutului Brașov, în
sec. XVIII. (Țara Bârsei, an. IV (1932), p. 360—365, 423—427).
280.	O cronică gălățeană de acum o sută de ani, tipărită de Remus Caracaș. Sunt
însemnări din 1831 ; însă redă și evenimente vechi, începând cu 1757, după o copie
de Iconom I. Severin. Se ocupă mai mult de evenimente istorice locale. (Prietenii
Istoriei Literare, București, 1931, voi. I, p. 382—394).
281.	PANAITESCU, P. P., Cum scriau vechii noștri scriitori? Felul cum lucrau
scriitorii noștri din sec. XVII și XVIII: Cantemir, Dosoftei, Miron Costin, et-c.
(Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 563, p. 1—2).
282.	PANAITESCU, P. P., Documente false în istoriografia românească. Diploma
bârlădeană din 1134 atribuită lui Ivan Rostislav, publicată de Hașdeu la 1860 și 1869.
Argumentele aduse pentru a arăta falsitatea ei. II. Hrisovul lui Iura Coriatovici, domnul
Moldovei, 1374, publicat tot de Hașdeu. III. Scrisoarea din 1456 a lui Ștefan-cel-Mare
către patriarhul din Ohrida și răspunsul acestuia publicate de un erudit rus Grigo-
rovic în « Magazinul istoric» al lui Bălcescu. (Mișcarea, an. XXV (i932),nr. 410, p. 1).
283.	PAPACOSTEA, VICTOR, Teodor Anastasie Cavallioti. Trei manuscrise inedite.
Cele trei manuscrise inedite care se găsesc la Academia Română — o logică, o fizică
și o metafizică — aduc lumini nouă asupra personalității lui Cavallioti și a vieții
culturale din Moscopolis în sec. XVIII. (Revista Istorică Română, voi. I
(MCMXXXI, p. 383—402; voi. II (MCMXXXII), p. 59—82)
284.	SĂTEANU, C., Ceva despre « Saloanele literare » românești. Ni se dă un tablou
sinoptic al saloanelor din Moldova din prima jumătate a sec. XVIII. (Adeverul
literar și artistic, an. XI, seria II (1932), nr. 616, p. 5).
285.	VASILESCU, Al. A., Cronologia tabelară. Data alcătuirii și autorul ei. Nu
Radu Greceanu și nici Constantin Cantacuzino Stolnicul n’a alcătuit Cronologia
tabelară, ci Popa Florea, dascăl la școala dela Sf. Gheorghe Vechiu, în București,
în sec. XVIII. (Revista Istorică Română, voi. II (MCMXXXII), p. 367—381; voi.
III (MCMXXXIII), p. 54—77).
286.	XENOPOL, A. D., Istoria Românilor din Dacia Traiană. Ediția IlI-a îngrijită
de I. Vlădescu. Voi. I—XIV, București [1925—1930]. | Notiță de PETRONIUS (Vii-
torul, an. 23 (1931), nr. 6892, p. 1).
287.	YGREC, DR., Tricentenarul lui Matei Basarab (1632—1932). Comemorarea
unor mari evenimente culturale. Activitatea culturală din timpul lui Matei Basarab.
(Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14942, p. 2).
2.	ISTORIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
288.	C. A. N., începutul de învățământ în trecutul Bucureștiului. Istoricul învă-
țământului, începând cu școala grecească dela Sf. Sava. (Adeverul, an. 45 (1932),
nr. 14928, p. 1—2).
289.	Din memoriile lui Mihail Teodorescu, zis «Dascălii Nicu», 1821 —1931-
Reproducere din aceste memorii, în care se vorbește și despre școala de pe la 1830,
în Craiova. (Arhivele Olteniei, an. X (1931), p. 309—315).
290.	DONAT, Ion, Câteva școli de sat în Oltenia, înainte de 1800. Școli înființate
de Alexandru Ipsilanti și altele din aceeași vreme. (Arhivele Olteniei, an. X (1931),
p. 318—322).
149
291.	GlURESCU, C. C., Bucoavna basarabeană din 1815. La 1815 s’a tipărit în
Chișinău, de autoritățile rusești, o bucoavnă cu text paralel în rusește și românește,
cu scopul de a ușura predarea limbii rusești în școlile primare din Basarabia. (Re-
vista Istorică Română, voi. I (MCMXXXI). p. 124—128).
292.	IORGA, N., Un pedagog « moldovean » pe la 1800. E vorba de manuscrisul
«Pedagogia creștină» a lui Grigorie Moldoveanul. (Academia Română. Memoriile
Secțiunii istorice, seria III, tomul XIII (1932), p. 315—323)-
293.	ISTRATI, NICOLAE C., Pagini de pedagogie românească veche. Consideră ca
primă carte cu un caracter educativ « învățăturile lui Neagoe către fiul său Tudose ».
(Revista generală a învățământului, an. XIX (1931), p. 581—594).
294.	ȘTEFĂNESCU, MARGARETA, Contribuțiune la istoria literaturii române vechi.
Versiunea românească din ed. lorga a « Invățături-lor lui Neagoe Vodă Basarab
către fiul său Teodosie » este o traducere a textului slav, ed. Lavrov. (Arhiva. Orga-
nul Societății istorico-filologice din Iași, an. XXXVIII (1931), p. 31—50).
295.	MUREȘIANU, AUREL A., Lucruri nouă din trecutul Românilor Brașoveni. Un
dascăl brașovean necunoscut din veacul al 17-lea. Amănunte despre vechea școală
românească din Brașov și dascălii ce au funcționat acolo. ( Țara Bârsei, an. III (1931),
P- 499—505).
296.	NlSTOR, ION I., Bisericile și școala greco-roniână din Viena. Se face și isto-
ricul școalei întemeiate la 1804. (Academia Română. Memoriile Secțiunii istorice,
seria III, tomul XIII (1932), p. 69—108).
297.	POPESCU, MlH., Din trecutul învățământului la Craiova. Istoricul învăță-
mântului, din timpul epocii fanariote până în a doua jumătate a sec. XIX. (Arhivele
Olteniei, an. X (1931), p. 273—290).
298.	POPESCU, MlH., Documente privitoare la începuturile școalelor din Craiova.
O serie de documente din anii 1800, 1816, 1826, 1831, etc. (Arhivele Olteniei, an.
x (1931)., p- 347—402).
299.	POPESCU-SPINENI, MARIN, Instituții de înaltă cultură. învățământul superior :
Muntenia, 1679—i93°- Moldova, 1562—1930. Ardeal, 1581—1930. Bucovina
1849—1930, «Datina Românească», Vălenii-de-Munte, 1932, in-8°, 208 p. Cuprinde
la începutul fiecărui capitol — afară de Bucovina — material din istoria culturii
vechi românești. | Vezi și o notă de IORGA, N. (Revista Istorică, an. XVIII
(1932), p. 287).
300.	RĂDULESCU-MOTRU, C., învățământul filosofic în România. învățământul
filosofic are o vechime de cel mult 200 de ani. A fost făcut la început de cărturari
greci în școlile înalte de pe lângă Mitropoliile din Iași și București; primii pro-
fesori români de filosofic au fost Gh. Lazăr și Eufrosin Poteca. (Convorbiri Literare,
an. 64 (1931), p. 20—30).
3.	STRĂINII DESPRE ROMÂNI
301.	CARDAȘ, Gh., Reimers (Heinrich von). E vorba de călătoria acestuia în
țările române, la sfârșitul sec. XVIII și de însemnările lui care au interes pentru viața
culturală și politică de atunci. (Prietenii Istoriei Literare, București, voi. I (1931).
p. 107—132).
302.	KARADJA, CONST. J., Călătoria contelui von Hofmannsegg în regiunile noastre
(1794). Note de călătorie, impresii asupra Românilor, obiceiuri locale. Vorbește
150
de originea limbii, care seamănă cu o italienească stricată. (Arhivele Olteniei, an. X
(1931), p. 231—234).
303.	POMESCU-GlLLY, A., Cărți vechi despre țara noastră. Sunt analizate nume-
roase scrieri străine care cuprind date interesând uneori și viața culturală româ-
nească din trecut. (Dumineca Universului, an. I (1931), p. 14. . . 4Z4 Ecu întreruperi]).
304.	Tz.-S., S., Basarabia văzută de un francez. In jurul articolului lui Lucien
Romier, publicat în « Revue des deux mondes » din 1 Ian. 1931, despre călătoria
sa în Basarabia. Vorbește de trecutul provinciei, de cetățile istorice, de caracterul
Românilor. (Convorbiri Literare, an. 64 (1931), p. 82—83).
VII.	RAPORTURI CU ALTE POPOARE. INFLUENȚE.
1.	FRANCEZII
305.	CALLIMACHI, SCARLAT, Un roman istoric. A. C. Thibaudeau a scris romanul
« La Boheme », în care se vorbește și de Mihai Viteazul și Bethlen Gabor, Craiul
Ardealului. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14766, p. 1—2).
306.	CONDEESCU, N. N., Istoria lui Alțidalis și a Zelidiei. Unul din primele romane
franceze în limba noastră (Academia Română. Memoriile Secțiunii literare, seria III,
tomul V, memoriul 5), București, Imprimeria Națională, 1931, in-8°, 43 p. Studiu
documentat în care autorul arată că romanul francez Histoire dlAlcidalis et de Zelide,
plăsmuit de Julie d’Angennes, dar redactat de Vincent Voiture (ediție din 1658)
a fost tradus și în românește din îndemnul lui Darie Dârmănescul, cam pe la 1780.
Ciudat este că romanul francez, terminat de un alt scriitor, Des Barres (1668), are în
românește un alt sfârșit, ceea ce dovedește și o contribuție a traducătorului român
la opera franceză. | Recensii de VAN TlEGHEM, PAUL (Revue de syntkese historique,
XLIII-e annee (1931), p. 383—384; | CARTOJAN, N. (Revista Istorică Română, I
(1931), 424—426); | V. GRECU (Codrul Cosminului, an. VII (1931 —1932), p. 520.
307.	RALLY, Alexandre et GETTA HElENE RALLY, Bibliographie franco-roumaine.
Premiere pârtie. Tome I: Les oeuvres franțiises des auteurs roumains; tome II:
Les oeuvres franțiises relatives ă la Roumanie. Paris, 1930. | Recensii de BEAU DE
LOMENIE, E. (Documents franco-roumains, I-e annee (1931), nr. 1, p. 73—74); | CON-
DEESCOU, N. N. (Revue critique d'histoire et de litterature, LXV-e annee (1931),
p. 281—282); | GEORGESCU-TISTU, N. (Arhiva pentru știința și reforma socială,
an. IX (1930—1931), p. 351—353); | PALTANEA, POMPILIU (Mercure de France,
42-e annee (1931), voi. CCXXV, p. 456—470); | PERPESSICIUS (Cuvântul, an. VII
(1931), nr. 2249, p. 1—2); | ROȘU, NlCOLAE (Curentul, an. IV (1931), nr. 1186,
p. 1—2).
2.	GERMANII
308.	GHERGHEL, ION, Goethe în literatura română. Cu o privire generală asupra
întregei înrâuriri germane. Studiu de literatură comparată. Partea I tratează despre
influența germană asupra literaturii române din sec. XVIII și începutul sec. XIX
mai ales în Ardeal și Bucovina. (Academia Română. Memoriile Secțiunii literare,
serialii, tomul V (1931), p. 243—424). | Recensie: — (Dreptatea, an. VI (1932)7
nr. 1490, p. 1—2).
309.	PĂUNEL, EUGEN I., Informatorii lui Goethe asupra Principatelor Dunărene
au fost: Contele Carol Frederic Reinhard (1761—1837) și Marele Postelnic lacovachi
Rizu-Nerulos (1778—1850). (Junimea literară an. XXI (1932), p. 42—59, 296—336).
I51
3.	GRECII
310.	BRATU, TUDOR, Interesante descoperiri istorice la Brașov. Cu prilejul vizitei
d-lui N. lorga, a fost scoasă la iveală o adevărată comoară națională : « Documentele
companiei grecești» dela Brașov. (Cuvântul, an. IV (1931), nr. 1258, p. 5).
311.	CRONȚ, GHEORGHE, Două conferințe despre Cyril Lucaris. E vorba de con-
ferințele lui N. lorga și a Prof. Pr. I. Mihălcescu, ținute la Facultatea de teologie
protestantă din Paris, asupra lui Cyril Lucaris, patriarh de Constantinopole în 1621.
Lucaris a călătorit și în țările române. (Raze de lumină, an. III (1931), nr. 2,
p. 123 —124).
312.	HOFMANN, GEORG, Griechische Patriarchen und romische Păpste, Roma,
1930. | Recensie de BULAT, TOMA G. (Biserica Ortodoxă Română, an. L, seria III
(1932), P- 177 — 182).
313.	CHELCEA, ION, Grecii în colindele noastre. Un aspect al vieții sociale la noi
în trecut : Grecii negustori, Cluj, tip. « Ardealul », 1931, in—8°, 32 p. O scurtă expu-
nere istorică asupra așezării Grecilor în Ardeal, pentru a arăta apoi că ei figurează
și în colindele noastre ca negustori. Se publică patru colinde tipice vieții ne-
gustorești.
314.	Influența bizantină în arta bisericească română. In « Coriere Padanof?] », d-na
Lidia Gigliotti publică un articol despre bisericile române din Bucovina, care au
în arta lor o influență bizantină. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14763, p. 2).
315.	IORGA, N., Cinci comunicări la Academia Română: I. Evanghelia grecească
a lui Șerban Vodă Cantacuzino. E o ediție elzeviriană a Noului Testament grecesc,
din 1662, cumpărată și întrebuințată de Șerban Vodă Cantacuzino. Lui lorga i-a
fost relevată de N. Boerescu, ministrul României la Berlin, care o păstrează ca pe o
carte de familie. (Revista Istorică, an. XVII (1931), nr. 1—3, p. 22—23).
316.	IORGA, N., Les grandes families byzantines et Videe byzantine en Roumanie.
Communication faite au Congres d'etudes byzantines ă Athenes. In momentul când
Constantinopolul a fost luat de Turci, marile familii bizantine au rămas. Intrigile
și lăcomia Turcilor i-au făcut să emigreze. Primul din aristocrația bizantină care
vine în România este boierul Costea. Fiii lui Chaitanoglu formează în Principate
o descendență valahă și una moldoveană. Influența Cantacuzinilor în Principate în
legătură cu politica lui Mihai Viteazul. Ideea bizantină continuă până la Fanarioți.
(Academie Roumaine. Bulletin de la Section historique, tom. XVIII (1931), p. 1—21).
317.	RUSSO, D., O scrisoare a lui Evghenie Vulgaris tradusă în limba română.
O închipuită descoperire : un filosof român din sec. al XVIII-lea. Nu Petru Stamatiadi
sau Scarlat Sturdza sunt autorii cărții « Atârnare în loc de scrisoare asupra tarafului
Ocheliștilor pentru firea a toată lumea», ci Evghenie Vulgaris. (Revista Istorică
Română, voi. I (MCMXXXI), p. 7—31). | Recensii: — Etâqvtxâ, an. 4 (1931), p.
507—508; | GRECU, VASILE (Codrul Cosminului, an. VII (1931—1932), p. 506—508;
] IONESCU, D. (Cuvântul, an. VII (1931), nr. 2141, p. 1—2; | Revista critică, an. 5
(1931), p. 228; | ®Eok>yla, an. 9 (1931), p. 357—358.
318.	SALAVILLE, S., De rhellenisme au byzantinisme. Essai de demarcation. Prin
Sf. Vasile din Cezarea, Sf. Grigorie al Nișei și loan Chrisostomul, elenismul trece
a creștinism, asimilând și bunele elemente ale culturii vechi. Istoria literaturii gre-
cești nu trebue să se oprească în sec. V, trebue să se continue și în Evul-mediu. (Echos
d'Orient, 34-e annee (1931), p. 28—64).
^52
4.	ITALIENII
319.	ClORĂNESCU, A., Italia în literatura românească. Se amintesc și fiii de boieri,
trimiși de Fanarioți în Italia pentru studii și călătorii pe la începutul sec. XIX,
cari au descris Italia. (Roma, an. XII (1932), nr. 2, p. 17—28; nr. 3, p. 15—26;
nr. 4, p. 4 —11).
320.	IORGA, N., Ospiti romeni in Venezia (1570—1610). Una storia ch'e un
romanzo ed un romanzo ch'e una storia, Bucarest, 1932, in-8°, 158 p. Domniile în
Țara-Românească a lui Alexandru II (1567 —1577), căsătorit cu Caterina Doamna
din Pera, dar care trăise și la Veneția ; a lui Mihnea cel Minor sub regența mamei
lui Caterina (1577 —1583); a lui Petru Cercel (1583 —1585), fratele lui Mihai Vitea-
zul, poet și scriitor în limba latină, susținut de Franța în care trăise și iar a lui Mihnea
(1585 —1591), care sfârșește turcindu-se — sunt domniile în care apar, pentru prima
dată mai intens, formele culturii italiene la noi.
321.	MARCU, ALESSANDRO, Un altro viaggiatore rumeno in Italia. Călătoria lui
C. Radovici-Golescu în Italia în anii 1824—1826. (II giornale di politica e di lettera-
tura, anno VIII (1932), voi. IX, p. 350—361).
32Z. Opere românești în limba italiană. A apărut cartea « Canti populari romeni »,
traducere de Luigio Salvini. (Cuvântul, an. VIII (1932), nr. 2528, p. 2).
323.	TODOR, A. P., Un prieten ilustru. Giulio Bertoni, întemeitorul revistei
«Archivum Romanicum» în Italia, în care s’au publicat studii despre Români
(Tinerimea Română, an. XLVIII (1931), nr. 6, p. 24—25).
5.	SLAVII
324.	DVORNIK, PROF. F., Cyrillus und Methodius, în colecția « Menschen die
Geschichte machen », Viena. | Recensie de BULAT, TOMA G. (Biserica Ortodoxă
Română, an. L, seria III (1932), p. 82—84).
325.	VOINOVITCH, L. de, La Dalmatie. Istoricul ei; activitatea lui Metodiu și
Ciril; arta și starea actuală a Dalmației. (Le monde slave, IX-eme annee (1932),
P- 1—3°)-
326.	PANAITESCU, P. P., Influența literară slavă la Români. Cu prilejul unui studiu
al d-lui I. Bărbulescu. O critică amănunțită și documentată a lucrării acestuia : « Cu-
rentele literare la Români în perioada slavonismului cultural », București, 1928.
(Revista Istorică Română, voi. II (MCMXXXII), p. 289—299). | Recensie de FORTU-
NESCU, C. D., în Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 415).
327.	PANAITESCU, P. P., La litterature slavo-roumaine (XV-e—XVIII-e siecles)
et son importance pour Phistoire des litteratures slaves, V, Praze, 1931, in-8°,i2 p.
Comunicarea ținută la primul congres al filologilor slavi, la Praga, între 6 —13 Oct.
1929. « Literatura slavo-română este un capitol a parte în istoria literaturilor slave
și, de altă parte, este prefața literaturii române ». Legenda lui Roman și Vlahata
din cronica moldo-rusă, referitoare la unitatea și latinitatea neamului românesc,
prezintă analogii cu legende despre Lech, Cech și Rus din cronicele slave, refe-
ritoare la unitatea popoarelor slave (Poloni, Cehi și Ruși). Filotei călugărul, alcă-
tuitorul unui imn muzical religios (polieleu) se identifică cu Pilos, fost mare
logofăt în divanul lui Mircea, în 1394. (Extras din: Sbornîk Pracî I. Sjezdu Slovan-
skych filologu v Praze, 1929. Svazek II. | Recensie de GRECU, VASILE (Codrul Cosmi-
mdui, an. VII (1931—1932), p. 508).
153
328.	HORAK, L, M. MURKO, M. WEINGART, St. PETIRA, Sbornik prad I sjezdu
Slovanskych Filologii v. Praze, 1929, Praha, 1932. | Recensie de ȘTEFĂNESCU, MAR-
GARETA despre un volum interesant, în care găsim și studiile celor trei participanți
români: N. Cartojan, P. P. Panaitescu și I. Bărbulescu. (Arhiva Societății istorico-
filologice din Iași, an. XXXIX (1932), nr. 1—3, P- no—iii).
329.	Documente românești în Polonia. O scurtă notă prin care se arată că Arhi-
vele Statului din Cernăuți au făcut un raport în care specifică acte dintre 1775 și
1860, din toate categoriile, care au rămas Ia Lwow. (Cuvântul, an. VII (1931), nr.
2352, p. 2).
330.	DRĂGHICEANU, VlRGIL, Secretând polon al lui Matei Basarab. Se dă o in-
scripție latină de pe mormântul dela Bărăție din Târgoviște al secretarului polon
la curtea voevodului muntean. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an.
XXIV (1931), p. 42).
331-	LUKASIK, STANISLAV, Relațiunile lui Mihail Czajkowski-Sadyk Pașa cu
Românii. Mihail Czajkowski, ca romancier, a utilizat subiecte din trecutul Princi-
patelor române, iar ca diplomat a luptat pentru consolidarea relațiunilor polono-
române și, apoi, pentru triumfarea politicii turcești la noi. (Revista Istorică Română,
voi. II (MCMXXXII), p. 232—261).
332.	KASTERSKA, MARYA, Les Roumains dans une epopee polonaise du XVII-e
siecle. (La guerre de Chocim ; Wojna Chocimska par Vaclav Potochi). Poemul descrie
asediul dela Chocim, din 1621, în timpul războiului turco-polonez, la care iau parte
și Românii. (închinare lui Nicolae lorga, Cluj, 1931, p. 207—222).
333.	KASTERSKA, MARYA, Szkice polsko-rumunskie [Schițe polono-române], Lwow,
1931. | Recensie de ClOCULESCU, ȘERBAN (Adeverul, an. 44 (1931), nr. 14606,
p. 1—2).
334.	PANAITESCU, P. P., Călători poloni în țările române, București, 1930. | Recen-
sie de GRAPPIN, HENRI (Revue des etudes slaves, tome XII (1932), p. 137).
335.	PANAITESCU, P. P., Cronica Moldo-Polonă. Se rectifică părerea lui I. Bogdan
în sensul că autorul cronicii moldo-polone nu poate fi socotit Nicolae Brzeski, ci
trebue căutat printre numeroșii Poloni dela curtea lui Alex. Lăpușneanu. (Revista
Istorică Română, voi. I (MCMXXXI), p. 124 —128).
336.	ZEGADLOWICZ, EMIL, Tematy Rumunskie [teme românești], Poznan, 1931.
| Recensie de ClOCULESCU, ȘERBAN (Adeverul, an. 44 (1931), nr. 14606, p. 1—2).
337.	MlHAILOVICI, PAUL, Legături culturale-bisericești dintre Români și Ruși în
sec. XV—XX. Schiță istorică. (Revista Societății istorico-arheologice bisericești din
Chișinău, voi. XXII (1932), p. 201—276).
6.	UNGURII
338.	BlTAY, A., Istoria literară străină. Maghiară. O trecere în revistă a istorio-
grafiei literare maghiare, începând cu sec. XVIII; mulți dintre scriitori au legă-
turi cu Românii din Transilvania. (Prietenii Istoriei Literare, București, voi. I,
(1931), p. 421—431).
339.	TODOR, A. P., Traduceri din literatura română în ungurește. Influențele
reciproce între cele două literaturi au fost foarte vechi, dar traduceri din românește
în ungurește nu s’au făcut decât începând cu 1842. (Prietenii Istoriei Literare, Bucu-
rești, voi. I (1931), p. 207—246).
154
34°- VERESS, Dr. ANDREI, Bibliografia română-ungară. Volumul I. Românii în
literatura ungară și Ungurii în literatura română, București, Fundațiunea « Regele
Ferdinand I », 1931, in-8°, voi. I (1473—1780), XXXI + 365 p.; voi. II (1781 —
1838), XII + 396 p. După o Introducere (în românește și franțuzește) urmează
bibliografia a 614 cărți scrise de Unguri și Români. Foaia cu titlul cărții se re-
produce în întregime. Din cuprinsul ei se arată paginile unde se vorbește de
Români; uneori se reproduc în extenso aceste pagini, în traducere românească.
Dintre aceste cărți sunt multe care trebuesc adăogate la Bibliografia românească
veche. Pentru multe din cărți avem notițe de interes istoric literar, asupra autorului,
imprimeriei, circulației, etc. Se notează și depozitul unde bibliograful a văzut
exemplarele. Multe reproduceri în fototipie. Termină cu următoarele indice: al
autorilor și tipăriturilor fără autor; altul de editori, tipografi și gravori, pe centre
tipografice; de bibliografii și opere citate; explicarea gravurilor; un indice general.
In voi. II, lucrat după aceleași criterii bibliografice și istorice, se descriu alte 726
opere, dintre anii 1781—1838. | Recensii de [BUCUȚA, Em.] (Boabe de grâu, an.
11(1932), p. 183—185); | GEORGESCU-TISTU, N. (Drumul nou, an. I (1931), nr. 121,
p. 2); | GEROTA, C. V. (Cuvântul, an. VIII (1931), nr. 2371, p. 2); | IORGA N. Revue
historique du Sud-Est Europeen, VUI-e annee (1931), p. 313—317 și IX-e annee
(1932), p. 106—109); | POMESCU-GlLLY, A. (Universul, an. XLIX (1931), nr. 269,
p. 1); | — (Ungarische Jahrbiicher, voi. XII (1932), p. 359—360).
7.	ALTE POPOARE
341.	Literatura română în Chile. Ziarul «El Mercurio » din Santiago de Chile
publică un studiu asupra literaturii românești, începând cu cronicarii până la
scriitorii contemporani. (Curentul, an. IV (1931), nr. 1273, p. 2).
VIII. SCRIITORI. PERSONALITĂȚI
342.	DUMITRESCU, P., Mitropolitul Antim și ctitoria lui: «Biserica tuturor Sfin-
ților » din București. Autorul, vorbind despre rolul mitropolitului, face un «apel
pentru salvarea celui mai frumos monument de artă bisericească». (Universtd, an.
XLIX (1931), nr. 223, p. 1).
343.	COLAN, Ion, Viața și opera lui loan Barac. Academia Română. Memoriile
Secțiunii Literare, seria III, tomul IV, 1928—1929. | Recensie:— (Ungarische Jahr-
biicher, voi. XI (1931), p. 463).
344.	GHERASIM, V., Analele Dobrogei, an. XII, I931- Insistă asupra încercării
lui M. Procopiu de a moderniza Țiganiada lui Budai-Deleanu. (Junimea literară,
an. XXI (1932), p. 162—164).
345.	PRICOPIE, Mihail, Țiganiada lui Budai-Deleanu, poemă eroicomică în 12
cânturi. Se publică părțile cele mai însemnate din fiecare cânt. (Analele Dobrogei,
an. XII (1931), p. 65—208).
346.	GRIGORAȘ, em. C., Budai-Deleanu filolog. S’a găsit un manuscris latin
al gramaticei lui Budai-Deleanu, care datează din 1820, scris în Lwowul Galiției.
(Cuvântul, an. VIII (1932), nr. 2762, p. 1—2).
347.	HANES, P. V., Istoria literară în călătorii. O conferință ținută la societatea
« Prietenii Istoriei Literare ». Intre altele, descrierea școlii din Padova, unde a învățat
155
Stolnicul Constantin Cantacuzino, Profesorii lui. | Conferința e relatată de TOGĂ-
NEANU, GEORGE (Dimineața, an. XXVIII (1932), nr. 9029, p. 3).
348.	IORGA, N., Biserica și palatul dela Afumați (Ilfov). Se dau inscripții din
biserica zidită de C-tin Stolnicul Cantacuzino și se descrie palatul în care a locuit
învățatul cronicar. (Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931),
P- 33~37)-
349.	POMESCU-GlLLY, A., Stolnicul Constantin Cantacuzino student la Padova.
Desăvârșirea culturii Stolnicului la faimosul focar de cultură din Padova și roadele
acestei pregătiri culturale. (Universul, an. XLIX (1931), nr. 301, p. 1).
350.	CALLIMACHI, SCARLAT, Scriitorul Antioh Cantemir. Viața și opera fiului
Domnitorului Dimitrie Cantemir. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14948, p. 1—2).
351.	IORDAN, Al., Antioh Cantemir. Ceva din activitatea literară a fiului Dom-
nitorului Dimitrie Cantem'r. (Mișcarea, an. XXIV (1931), nr. 251, p. 1—2).
352.	CANTEMIR, DIMITRIE, Metafizica. Trad. de Nicodim Locusteanu, cu o prefață
de Em. Grigoraș, București [1928]. (Biblioteca universală, nr. 158 — 161J. | Recer.s’e
de BAGDASAR, N. (Revista de filosofie, voi. XVI (1931), p. 91—92).
353.	VAIAN, DR. L., Cel dintâiu istoriograf medical român. însemnările de medicină
și de folclor ale Principelui Dimitrie Cantemir. București, Ed. revistei « România
medicală », 1932, in-8°, 67 p. Diferite note (la autor « însemnări ») din Istoria impe-
riului otoman și pasagii din Descrierea Moldovei sunt cercetate în lumina medicinei:
herniile, polipul în gât, psihozele, nubilitatea, plăgile, explicațiuni de cuvinte medi-
cale. Studiul se sfârșește arătând pe Cantemir discipol al lui Alex. Mavrocordat
(cunoscut și ca doctor) și al lui Van Helmont, filosof și doctor.
354.	LĂZĂREANU, BARBU, Târcoale în jurul unui nume. E vorba de numele lui
Costache Konaki, care se scrie în mai multe feluri. In pseudonimul lui « Ikanok »
găsim, inversându-1, felul cum trebue scris: Konaki. (Adeverul, an. 45 (1932),
nr. 14910, p. 1).
355.	MUNTEANO, B., Un chantre moldave de l'âme sensible. Articol cu prilejul
studiului d-lui Charles Drouhet asupra lui Const. Konaki, apărut în « Viața Romî-
nească », lanuarie-Martie 1930. (Revue de litterature comparee, an. XI (1931), p.
473—474)-
356.	BUCUȚA, EMANOIL, Un portret necunoscut al lui Miron Costin. Se află în
casa ministrului român din Budapesta, V. Grigorcea. Chipul e mult deosebit de
statuia din Iași. Prezintă pe cronicar între 40—50 ani. (România Literară, an. I
(1932), nr. 18, p. 1—2).
357.	Un portret necunoscut al lui Miron Costin. Câteva păreri asupra cronicarului
și portretului lui, găsit la Budapesta, în casa ministrului român V. Grigorcea
(Boabe de grâu, an. III (1932), p. 305—306).
358.	CHOWANIEC, Dr. CZESLAND, Miron Costin en Pologne. Contributions â
Tannee 1684-5. Știri asupra șederii lui Miron Costin în Polonia, luat prizonier îm-
preună cu Domnul Moldovei, Duca, 1684—1685. (închinare lui Nicolae lorga.
Cluj, 1931, p. 113 —124).
359.	CAPIDAN, TH., Daniil Moscopoleanul. A tipărit în grecește «învățătură in-
troducătoare », în care se cuprinde un « Lexicon în patru limbi >>, unul din cele mai
vechi monumente literare, unde se dau probe de graiul Românilor macedoneni.
156
Se amintesc toate edițiile acestei lucrări (închinare lui Nicolae lorga, Cluj, 1931,
p. 101—107).
360.	Bălășel, Preot Teodor, Un manuscris din 1777 al lui Dionisie Eclesiarhul.
Pomelnicul mănăstirii Dobrușa (Vâlcea), copiat după altul mai vechiu de Dionisie
Eclesiarhul. (Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 214—222).
361.	ELIADE, POMPILIU, C. Golescu, le premier Roumain moderne [capitol din
« Histoire de l’esprit public en Roumanie, au. XlX-e siecle », Paris, 1905]. | Recensie
di HfANEȘ], P. V. (Prietenii Istoriei Literare, București, 1931, voi. I, p. 458—462).
362.	ISOPESCU, CLAUDIO, II viaggiatore Dinicu Golescu in Italia. Călătoria lui din
1824—1826 în Italia și analiza însemnărilor lui Dinicu Golescu din această călă-
torie. (LyEuropa Orientale, an. XII (1932), nr. 5—8, p. 250—280).
363.	MARCU, ALEXANDRU, Un altro viaggiatore rurneno in Italia : Dinicu Golescu,
1824. însemnătatea culturală a lui Golescu și analiza însemnărilor lui din călătoria
făcută în Italia între 1824—1826. (II giornale di politica e di letteratura, an. VIII,
fasc. VIII (1932), p. 350—361).
364.	STĂNCESCU, MIHAIL, Disertație asupra lui Constantin (Dinicu) Golescu.
Conferință ținută cu ocazia centenarului morții lui Golescu; se analizează activitatea
lui literară. (Prietenii Istoriei Literare, București, voi. I (1931), p. 96 —106).
365.	PREDESCU, LUCIAN, Din istoria literaturii române. Date asupra vieții și
operii fraților Radu și Șerban Greceanu (Arhiva. Organul Societății istorico-filolo-
gice din Iași, an. XXXVIII (1931), nr. 2—3—4, p. 278—289).
366.	NlCOLAESCU, ST., Păstorirea Mitropolitului primat al Ungrovlahiei Hariton
(1373—1381). Câteva documente privitoare la mitropoliile și mănăstirile existente
atunci; sbornicul dela Vidin din 1360 și tetravanghelul care vorbește despre mitro-
politul Vidinului, Daniil. (Arhivele Olteniei, an. XI (1932), p. 46—55).
367.	HAȘDEU, ALEX. P., Domnia Arnăutului. Nuvelă istorică publicată cu o
introducere și note explicative de Liviu Marian, Chișinău, 1930. Scrisă în rusește
și tradusă de B. P. Hașdeu. | Recensie de B. (Țara Bârsei. an. III (1931),
p. 199—200).
368.	KLEIN, KARL KURT, Die Bedeutung von Honters « Rhein und Sachsen » im
Rahmen der siebenbilrgisch-deutschen Sprachgeschichte. Honterus prezentat ca geo-
graf. (Siebenburgische Vierteljahrsschrift, 54 Jahrg. (1931), p. 299—314).
369.	REINERTH, KARL, Honterus-For^MM^eM. Neue Beitrăge zur Kenntnis des
siebenburg. Reformators u. seiner Schriften. Mit einem Nachwort des Herausgebers.
(Karl Kurt Klein) Se arată evoluția spirituală a lui Honterus, centrele unde s’a instruit
(Basel, Viena) și maeștri săi: Oekolampad, Munster, Heinrich Petri, Vadian, Aven-
tinus, etc. (Siebenburgische Vierteljahrsschrift, an. 54 (1931), p. 26—43, 107—127).
370.	STRAUSSENBURG, ALBERT, Arz, V(ON) ? Heraldisches bei Honterus. Comple-
tează cunoștințele despre Honterus. (Siebenburgische Vierteljahrsschrift, an. 54
(i93i), p. 127 —130).
371.	URSĂCESCU, EC. I., Episcopul lacOV Antonovici. Viața și activitatea culturală
a acestui episcop al Hușilor (1856 —1931); cărțile tipărite de el. (Biserica Ortodoxă
Română, an. L (1932), p. 265—270, 317—321).
372.	CRĂCIUN, IOACHIM, Știri despre episcopii loan Cernea al Vadului, Teodor al
Vârșețului și Sava al Inăului la cronicarul ardelean Ștefan Szamoskbzy. Știrile sunt
157
contemporane domniei lui Mihai Viteazul și după el; se stabilește exact data păsto-
ririi acestor episcopi. (închinare lui Nicolae lorga. Cluj, 1931, p. 125—128).
373.	TOPLICEANU, TRAIAN, Paul lorgOVÎcl, viața și opera lui (1764—1808).
Rolul lui în istoria culturală a Banatului. (Analele Banatului, an. IV (1931), p.
133—148).
374.	SlMIONESCU, ION, Un moldovean, hatmanul Cazacilor. Autorul vorbind
despre Dănilă Apostol, un moldovean, hatman de Cazaci, ne spune și despre ser-
viciile făcute în țară străină de N. Milescu. (Universul, an. XLIX (1932), nr. 60,
p. 1—2).
375.	Un moldovean ambasador al Rusiei în China. Scurtă biografie a lui Milescu
Spătarul și a urmașilor săi ruși. (Dreptatea, an. VI (1932), nr. 1383, p. 1—2).
376.	PREDESCU, LUCIAN, Un cronicar oltean: Mihail Moxa (Mocsalie). Analiza
operelor cronicarului: « De ’nceputul lumieei de ’ntăiu », « Pravila », « Liturghie-
rul ». (Arhivele Olteniei, an. X (1931), p. 12—19).
377.	DVOICENCO, EUFROSINA, Un studiu necunoscut al lui Hașdeu despre tradu-
cerea cărții «De imitatione Christi în 1647. Traducerea a fost făcută din latinește
în slavonește de Udriște Năsturel. Scrie despre ea B. P. Hașdeu într’o «Indicație
bibliografică », descoperită într’un manuscris rusesc al acestuia dela Academia
Română. (Revista Istorică, an. XVIII (1932), p. 315—329).
378.	Ședința Academiei Române. O protectoare a literelor în trecut : Doamna
Elina a lui Matei Basarab. Comunicarea d-lui prof. N. lorga. Cărți sfinte pentru po-
poarele creștine ortodoxe. La 1642 apare ca patroană de cărți Doamna Elina. Astfel se
tipărește, tradusă în slavonește de Udriște Năsturel, fratele ei: « Imitatio Christi ».
(Curentul, an. V (1932), nr. 1508, p. 2). (Vezi și Cuvântul, an. VIII (1932), nr.
2504, p. 2).
379.	IORGA, N., încă o piatră de mormânt a lui Matei Basarab. Descriind piatra,
deduce că modelul a venit din Rusia cu ajutorul fratelui Doamnei Elina. (Buletinul
Comisiunii monumentelor istorice, an. XXIV (1931), p. 78).
380.	BĂLEANU, I. N., Sensul actual al lui Neculce. Rolul cronicii lui Neculce
ca inspiratoare pentru scriitori. (Datina, an. X (1932), nr. 1—3, p. 10—16).
381.	BLfAZIAN], H., Ion Neculcea și Constantin Brâncoveanu. Fragmentele din
cronica lui Neculce în legătură cu Const. Brâncoveanu. (Adeverul, an. 45 (1932),
nr. 15018, p. 1—2).
382.	ClUREZU, D., Stilul arhaic. U scurt în cronica lui Neculce. (Țara noastră,
an. XI (1932), nr. 101, p. 2).
383.	GĂZDARU, D., Din domnia lui Constantin Vodă Cantemir. Colaționarea cro-
nicei lui Neculce cu documentele timpului. (Cercetări istorice, an. V (1931), p.
356—357).
384.	Cronica lui loan Neculce, ediție comentată de Al. Procopovici, profesor
universitar, membru corespondent al Academiei Române, Ed. « Scrisul Românesc »,
Craiova, 1932, in-8°, 2 voi., XXXV + 520 p. (paginația în continuare). Face parte
din colecția Clasicii români comentați, subt îngrijirea lui N. Cartojan, profesor
universitar. Reproducerea ediției lui Kogălniceanu din 1845, cu mici modificări,
unde editorul a văzut clar greșeli de tipar sau de scris. Numeroase note explicative.
In Introducere, avem o expunere asupra epocei lui Neculce din punct de vedeie
literar, asupra vieții și operii lui. Reproduceri fotografice. încheie cu un indice
158
alfabetic de cuvinte și altul de nume proprii. ■ Recensii și notițe:— (Arhivele Olteniei,
an. XI (1932), p. 117—118); | BLAZIAN, H. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14877,
p. 1); | DAVID, Al. (Datina, an. X (1932), p. 34); | GEROTA, C. (Cuvântul, an. VIII
(1932), nr. 2513, p. 1—2); | IORDAN, Al. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 404, p. 1);
I M. GR. și H. R. (Dimineața, an. XXVII (1931), nr. 8708, p. 3); | M-SCHI, M. (Cele
trei Crișuri, an. XIII (1932), p. 39); | MURĂRAȘU, D. (Dreptatea, an. VI (1932), nr.
1374, P- 5); | N. R. (Curentul, an. IV (1932), nr. 1512, p. 3); | PĂUNEL, E. I. (Juni-
mea Literară, an. XXI (1932), p. 164 —165); | PERPESSICIUS (Cuvântul, an. VIII (1932),
nr. 2470, p. 3); — (Țara noastră, an. XI (1932), nr. 10, p. 2).
385.	S. CG., Cântăreții l-au pomenit pe A. Pann. Anton Pann e puntea de trecere
dela creația poporană la cea cultă. (Cuvântul, an. VIII (1932), nr. 2423, p.i).
386.	L. B., Elevul lui Dionisie Fotino. Este Anton Pann; activitatea lui. (Ade-
verul, an. 45 (1932), nr. 14742, p. 3).
387.	Sărbătorirea lui A. Pann. S’a făcut la biserica Lucaci. (Biserica Ortodoxă
Română, an. L (1932), p. 93).
Episcopul Sava al Inăului, vezi Episcopul loan Cernea al Vadului.
388.	OPRIȘAN, HORIA, Un prelat poet: Neofit Scriban. Opera acestui prelat:
poezia filosofică, religioasă, socială și ocazională. (Arhiva. Organul istorico-filo-
logice din Iași, an. XXXIX (1932), nr. 4, p. 148—153).
389.	Academia Română. Comunicări. Intre acestea, I. Bianu vorbește despre
G. Șincai ca istoric și apostol. (Universul, an. XLIX (1932), nr- 64, p. 3).
390.	NASTA, LlVIU P., Gheorghe Șincai. Biografie, activitatea marelui ardelean.
(Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14774, p. 1).
391.	TOGONEANU, GEORGE, Gh. Șincai la Blaj. Două episoade necunoscute din
viața lui. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14775, p. 2).
392.	CALLIMACHI, SCARLAT, Vel-logofătul Luca Strofei. Istoricul acestui boier,
de care s’au ocupat și B. P. Hașdeu și C. Bolliac. (Adeverul, an. 45 (1932), nr. 14973,
P. 1—2).
Episcopul Teodor al Vârsețului, vezi Episcopul loan Cernea al Vadului.
393.	LUPAȘ, I., Date privitoare la activitatea lui Radu Tempea, fost director al
școalelor ortodoxe din Transilvania și protopop al Brașovului. (Țara Bârsei, an. IV
(1932), p. 195—202).
394.	FlLITTI, C. I., Cu privire la mitropolitul Ungrovlahiei Teoîil (1637—1648).
Două documente, unul din 1632 și altul din 1638, prin care se arată că acest mitro-
polit n’a aparținut familiei Rudeanu. (Arhivele Olteniei, an. X (1931), p. 449)-
395.	Berciu, Ion, Dimitrie Țichindeal (1775—1818). Biografia și activitatea
literară a lui D. Țichindeal. (Mișcarea, an. XXV (1932), nr. 608, p. 1).
396.	BlRĂESCU, TrAIAN, Comemorarea lui Țichindeal. Câteva cuvinte cu ocazia
desvelirii monumentului lui Țichindeal la Becicherecul-Mic. (Cele trei Crișuri,
an. XIII (1932), p. 120).
397.	Țichindeal, gură de aur. Dare-de-seamă, cu ocazia desvelirii monumentului
lui Țichindeal în satul Becicherecul-Mic. (Boabe de grâu, an. III (1932), p. 583—585).
398.	BUCUȚĂ, E., Țichindeal, gură de aur. Articol comemorativ, cu prilejul des-
velirii monumentului dela Becicherecul-Mic. (România Literară, an. I (1932), nr.
44, P- 1).
159
399-	LĂZĂREANU, BARBU, Comemorarea fabulistului D. Țichindeal. Activitatea lui.
(Adeverul, an. 45 (1932), nr. 15008, p. 1—2).
400.	TOPLICEANU, TRAIAN, Dimitrie Țichindeal^ Timișoara, fără an, Editura « Ti-
pografia Românească », in-8°, 35 p. Biografia cuprinde rectificări și contribuțiuni
pe baza unui material răspândit prin periodice ardelenești. Urmează analiza sumară
a operelor tipărite de Țichindeal.
401.	GĂZDARU, D., O știre despre Gligore Ureche. Note și interpretări. Trei docu-
mente referitoare la biografia cronicarului. (Cercetări istorice, an. V (1931), p.
35o—35i)-
402.	GĂZDARU, D., Sfârșitid domniei lui Despot-Vodă. Comentarea pasagiului
referitor la sfârșitul domniei lui Despot-Vodă, din cronica lui Ureche. (Cercetări
istorice, an. X (1931), P- 352—353)-
403.	IONESCU, DIMITRIE, Cum se înfățișează istoria universală în cronicile româ-
nești. Grigore Ureche. Fragment. (Revista istorică, an. XVII (1931), nr. 5-6, p.
106 — 113).
404.	GORAN, CONSTANDIN, Poeții Văcărești. Pioneri ai poeziei noastre lirice.
(Răsăritul, an. XIII (1931), nr. 5, p. 12—13).
405.	COMȘA, Grigorie Gn., Pe urmele unui episcop antecesor. Episcopul Vichentie
loanovici al Timișoarei, Lipovei și Aradului, care tipărește în 1765 cartea: « îndrep-
tarea păcătosului cu duhul blândețelor, precum doftorilor celor duhovnicești așa și
celor ce se doftoresc dela dânșii, păcătoșilor celor ce se pocăesc, întru folos așezată ».
Analiza cărții. (Revista teologică, an. XXI (1931), P- 353—357)-
REVISTELE ȘI ZIARELE FOLOSITE
IN BIBLIOGRAFIE
i.	Adeverul (politic).
2.	Adeverul literar și artistic.
3.	Academia Română, Memoriile Secției
literare .
4.	Academia Română, Memoriile Secției
istorice.
5.	Analele Academiei Române.
6.	Analele Banatului.
7.	Analele Brăilei.
8.	Analele Dobrogei.
9.	Anuarul Arhivei de folklor.
10.	Archivum Romanicum.
11.	Arhiva (Iași).
12.	Arhiva pentru știința și reforma
socială.
13.	Arhivele Olteniei.
14.	Biserica ortodoxă română.
15.	Boabe de grâu.
16.	Buletinul Cărții Românești.
17.	Buletinul Comisiunii Monumentelor
istorice.
18.	Bulletin de la Section historique de
l’Academie roumaine.
19.	Candela.
20.	Cele trei Crișuri.
21.	Cercetări istorice.
22.	Codrul Cosminului.
23.	Convorbiri literare.
24.	Curentul.
25.	Cuvântul.
26.	Datina.
27.	Dimineața.
28.	Dreptatea.
29.	Documents franco-roumains.
30.	Duminica Universului.
31.	Echos d’Orient.
32.	L’Europe Orientale.
33	• Făt-Frumos.
34.	Gândirea.
35.	II giornale di politica e di letteratura.
36.	Giornale storico della letteratura ita-
liana.
37-	Grai și suflet.
38.	Junimea literară.
39-	Literaturblatt fiir germanische und
romanische Philologie.
40.	Mercure de France.
41.	Mișcarea.
42.	Milcovia.
43•	Le monde slave.
161
11
44-	Prietenii istoriei literare.
45.	Rampa.
46.	Răsăritul.
47-	Raze de lumină.
48.	Revista critică.
49.	Revista de filosofic.
50.	Revista generală a învățământului.
51.	Revista istorică.
52.	Revista istorică română.
53.	Revista scriitoarelor și scriitorilor
români.
54.	Revista Societății istorico-arheologice-
bisericești din Chișinău.
55.	Revista teologică.
56.	Revue critique d’histoire et de litt£-
rature.
57.	Revue de litterature.
58.	Revue de philologie et de litte-
rature
59.	Revue de deux mondes.
60.	Revue historique du Sud-Est Euro-
peen.
61.	Revue des etudes slaves.
62.	Roma.
63.	Romania.
64.	România literară.
65.	Școala română.
66.	Scrisul nostru.
67.	Secolul.
68.	Siebenburgische Vierteljahrsschrift.
69.	Societatea de mâine.
70.	Soveja.
71.	Țara Bârsei.
72.	Tara noastră.
73.	Tinerimea română.
74.	Ungarische Jahrbiicher.
75.	Universul.
76.	Viitorul.
77.	Volkstum und Kultur der Romanen.
78.	Viața Romînească.
79.	Viața Săceleană.
INDICE
Cifrele în cicero indică pagina, cele în cursive numărul notelor din bibliografie.
Titlurile de cărți sunt tipărite cu litere spațiate
Abramescu, Ileana, 123.
Academia Română, biblioteca, 1,3, 9, 13,
26, 27, 30, 31, 47, 48 2"4, 51, 55-8.
Acatist, 1784, Râmnic, 33,3.
Acaftistulu Arhiepiscopu-
lui Chesariei.., 13b.
Adamescu, Gh., 1, 177.
Adunare a cuvintelor pen-
tru ascultare și Viața sta-
rețului Paisie dela Neamțu,
1817, Neamțu, 17.
Afumați (Ilfov), palatul Stolnicului Can-
tacuzino, 348.
Agapie sin loan, copist, 58.
Agapia, mănăstire, 126.
Ahasverus, 228.
«	Albina », gazetă din Viena, 249.
Alexandria, 51, 54, 224, 229,
Alexandru-cel-Bun, 130.
Alexandru II, Domn în Țara-Româ-
nească, 320.
A 1 ț i d a 1 i s și Zelida (istoria lui),
102,\ 103.
Amfilohie, episcop de Hotin, 149.
Amzăr, D. C., 48.
Anadan, v. Archirie, 224.
Andreescu, Ioana, 123.
Andrei, ieromonahul, 26,2.
Angennes, Julie d’, 306.
Anghelov, 49.
[Antihrist], Cuvântul sfântului Ipo-
lit... pentru Antihrist, 26,2.
Antim Ivireanul, 167, 184, 342.
Antim, mitropolit, 118.
Antioh, v. Sf. Athanasie.
Antologhion, 20; — din sec.
XVIII, 83;—București, 1766, 201;
— București, 1786, 128.
Antonie de Moldovița, 209.
Antonie, mitropolitul, 20.1.
Antonie, episcopul Romanului, 104.
Antonie din Popești, Voevod, 3.
Antonovici, Giorgi, monah, 219.
Apostol, 154’, —grecesc din 1810,
132.
Apostol, Dănilă, 374.
Apostolescu, N., 64.
Arad, episcopia, 127.
Aravicon Mytologicon, 34/;
Arbănași, 74.
Arbore, Virgil P., 148.
Ardeal, 15, 35.
Archirie și Anadan, 224.
Argeș, episcopia, 27, 37; —biserica epi-
scopală, 69; — biserica domnească,
147.
Arhangelskij, 52.
Arhiepiscopul Chesariei, 136.
Arhondologia Moldovei, 17/.
Arnota, mănăstirea, 100.
Ascoli, 83, 84.
«	Astra », Brașov, 33.
Asuria, 77.
Atanasie, călugăr, 34,6. iii.
Athanasie, Sfântul, 26,2, 48,2, 53; învă±
țăturile lui—, 26,2. Sinopsis, 1783;
Râmnic, 33,3.
— întrebările sf. Athanasie cu Antioh,
5i, 52.
Atanasie, Mironescu, mitropolit, 218.
Atanasiu, D. I., 115.
Athos, mănăstirea sârbească, 204,
Autun, Honore d’, 52.
Aventinus, 369.
Avgar, legenda lui—, 14,1.
Avram [din Biblie], 90.
Bagdasar, N., 352>
Bălășel, T., 79, 81, 82, 210, 360.
Băleanu, I. N., 380.
11*
163
Bălăceanu, Badea, 139.
Bălcescu, N., 282.
Baliță, 160.
Balmoș, L, 208.
Balș, G., 69, 86, 136.
Banciu, Axente, 49,
Bandinus, 119.
Barac, loan, 343-
Bărbulescu, Ilie, 1, 32 6, 328.
Bărbulescu, Paul, 123.
Bârliba, I., 120.
Bassarabu, Manolache, 83.
Bassarabescu, I. A., 21,
Bătrâni, biserica, 128.
Batthyanyi, Muzeul din Alba-Iulia, 89,
Beau de Lomenie, E., 307,
Bengesco, G., 105,x, 105,2.
Beldie, Constantin, 244,
Beldie, V. G., 81.
Berciu, Ion, 35, 36, 44, 271* ^95.
Berechet, Șt. Gr., 267.
Berheceanu, Andronache, copist, 83.
Bernea, Ernest, 48.
Bethlen, Gabor, 305.
Bertoldo, 230, 231.
Bertoni, Giulio, 323.
Beza, M., 99, 196,	198, 246.
Biagioni, Luigi, 231.
Bianu I., 3,2, 7,1, 13,3, 17/ și 3, I9>2> 2O2
și 3, 21,\ 27,6, 33,2, 3, 6, 8, 34,3, 36A
56,1, 58?, 59,\ 84/, 104,2, 23, 27, 28,
^7. z99, 257, 389.
Biblia, București, 1688, 197, 209,
216.
Biblia grecească din Francfurt, 209.
[Bibliografie istorică], 7.
[Bibliografie o 1 t e a n ă], 14, 15.
Billius, lacobus, 2,2.
Birăescu, Traian, 396.
Biserica Sf. Dumitru din București, (Str.
Carol), 139-
Biserica Sfântului loan Grecesc din Bu-
curești, 138.
Biserica Domnească din Argeș, 116.
Biserica Sf. Gheorghe nou din Bucu-
rești, 140.
Biserica Sf. Gheorghe din Câmpulung,
z43-
Biserica Sf. Nicolae din Brașov, 137.
Biserica Sf. Spiridon din Brăila, 135.
Bistrița, mănăstirea din Moldova, 130.
Bistrița, mănăstirea, 26, 26,2, 27, 29,
30, 31, 31,3, 32, 34, 129.
Bistrițeanu, Alexandru, 123.
Bitay, A., 338.
Blajul, biblioteca, 30, 3/, 32.
Blazian, H., 381, 384.
Bodin, D., 17, 46.
Boerescu, N., 315.
Boga, Leon, T., 251.
Bogdan, I., 335.
Bogdan-Duică, G., 66.
Bogdan, Manolache și loan Cuza, Pei-
rea lui—, versuri, 103.
Bogdana-Bacău, mănăstirea, 131.
Bogrea, V., 55,\ 239, 240.
Boitoș, Olimpiu, 3.
Boldur, Al., 120.
Bolliac, C., 392.
Borici, Maria, 123.
Borzești, biserica, 77.
Bounegru, I. R., T32, 133.
Brăila, 16, 34; —Mitropolia, 132, 133,
134, z35-
Brâncoveanu, Constantin, 28, 49, 73
84, 94, 100, 140, 155, 184, 197, 381\
Brâncoveanu, Constantin, Doamna lui—
*55-
Brâncoveanu, Grigore, Banul, 84.
Brancovic, George, io,2.
Brânduș, Ing. Gh., 54.
Braniște-Căliman, V., 252.
Brașov, în poezia populară, 43 ; — arhiva,
279-
Brătianu, Ion I. C., biblioteca, 29.
Bratu, Tudor, 310.
Brătulescu, V., 171.
Breazul, G., 104.
Breazu, Ion, 5.
Brehier, L., 69.
Brezianu, Barbu, 226.
Brzeski, Nicolae, 335-
Buccow, 250.
Bucoavnă din 1815, 291.
Bucuța, Em., 5, 70, 234, 268, 340, 356,
398.
Buda, tipografia, 25.
Budai-Deleanu, Ion, 245, 344, 34^
34^-
Bulat, Toma, G., 312, 324.
Bunea, Titus, 234.
Burducea, Constantin, preot, 141.
Buzău, episcopia, 27, 141.
Buznea, Moldoveanu, C., 34.
Byck, J., 166, 253.
Căldărușani, mănăstirea, 27, 35, 36, 85.
Calendar românesc din 1831, 227.
Calimah, Alexandru loan, voievod, 14.
Calimah, Scarlat Alexandru, voievod,
14.
Callimachi, Scarlat, 106, 305, 350, 392.
Călinescu, G., 5, 261.
Călinești-Prahova, biserica, 142.
Calvini, biserica, 83.
Candrea, I. Aurel, 1.
Cantacuzin, logofăt Ion, 131.
Cantacuzinii, 151, 3I6.
Cantacuzino, Andriana, doamna lui Șer-
ban Cantacuzino, 151, 155-
164
Cantacuzino, Constantin, Stolnicul i?o
184, 285, 347, 348, 349'	’ ~ ’
Cantacuzino, G. Gr., 133,
Cantacuzino, G. M., 71, 72 y 73, 7^
77, 78, 87, 92, 93, 94, 95, 96, 100, 101.
Cantacuzino Ion, d-rul, 120.
Cantacuzino, Mihai 90.
Cantacuzino, Șerban Vodă
3?5.	’
Cantemir, Antioh, Scriitorul, 550, 331,
Cantemir, Constantin, Domnitorul, 383.
Cantemir, D., 108,\ 31, 30, 30 266
281, 350, 35i, 352, 353.
Căpănaș ( ?), sat, 55.
Capidan, Th., 339.
Caracaș, Remus, 32, 27/, 36,2, 104,2, 280.
Caraman, Petru, 40.
Caransebeș, episcopia, 144.
Cardaș, Gh., 4, 301.
Carol XII, Istoria Craiului
S f e z i e i Carol XII, 103, 104,
107, 110. Vezi și Charles XII.
Carra, J.-L., 102.
Cartea de învățătură a lui
Varlaam, 212.
Cartojan, N., 2,2, 3/, 4/, 14,1, jg 2 2$ 2
28,2, 32,5, 48/, 49,\ 51,2’ 5^3, 8’4’
84,\ 89,\ 20, 23, 183, 184, 209, 223,
224, 223, 306, 328, 384.
Catavasier, 1784, Râmnic, 33/.
Caterina, Doamna, din Pera, 320.
Cavallioti, Teodor Anastasie, 283.
Cazan, loan, 123.
Cazanie, 1792, Râmnic, 33 ; — 134,
— lui Varlaam 213.
Ceaslov, 1784, Râmnic, 33,3; — Chi-
șinău, 1817, 201;—din 1763, 207.
Ceaușeanu, G., 66, 73.
Cech, legenda, 327.
Cehi, v. Ce și.
Cernica, mănăstirea, 27, 35, 36, 143.
Ceși, 74.
Cetățuia, de lângă Iași, 94.
Charles XII, H i s t o i r e d e____,
103, 104,x, 105, 105,\ 106, 106, h
Chelaru, G. L, 177.
Chelcea, Ion, 313.
Chezarie, episcop de Râmnic, 248.
Chiajna, Doamna, 79.
Chicu, mănăstirea din Chipru 197.
Chiprianos, patriarhul Alexandriei, 114.
Chipru, 65 ; —biblioteci mănăstirești 197.
Chiriac Râmniceanu, arhimandrit, 33/,
34,2-
Chiricuță, Petre, 211.
Chișinău, 58.
Chițimia, loan, 123.
Chowaniec, Dr. Czesland, 338.
Cioculescu, Șerban, 333, 336.
Ciorănescu, Alexandru, 43, 123, 319.
Cipariu, T., 30^ 3T
Ciuhandu, Gh., 12?
Ciurezu, D., 41 y 382	'
Clain, Samuil,
Cocorăștii, boieri, 146,
Cocorăști-Grind, biserica, 146.
Colan, I., 33, 38, 343.
Comșa, Grigorie Gh., 403.
Comisiunea monumentelor istorice, 69»
Condeescu, N. N., 1021 103 2 306,
307.
Constantin-cel-Mare, 65.
Constantinescu, Gh., 123.
Constantinescu-Iași, p, 201.
Constantinescu, Mac, 88.
Coresi, Diaconul, 30, 213, 237.
Coriatovici, Iurg, 282.
Cornelie, Sutașul, legenda lui—, 14,1.
Cornoiu, I., 26.
Coșbuc, G., 62, 76.
Cosco, Olga, 102, 123.
Costandin, popa, 14.
Costea, boierul, 316.
Costea, Dascălul dela biserica Șcheai din
Brașov, 84.
Costin, Miron, 31, 183, 281, 336. 337,
358.
Costin, Nicolae, 107, 183.
Cosma-Junior, Aurel, 249.
Cozia, mănăstirea, 27, 37.
Crăciun, loachim, 372.
Craiovescu, Barbu, ban, 26,2.
Cremenari, biserica, 83.
Critopol, lacint, 103.
[Huru], Falsa cronica a lui—, 17,2.
Cronica comunei Prejme r,
275.
Cronică gălățeană, 280.
Cronologia tabelară, 283.
Cronț, Gh., 311.
Cserei, Mihail, 49.
Culea, Ap., 82.
Cumpănă, Grigorie, copist, 14.
Cumpănă, Ieremie, 14.
Cuza, loan, v. Bogdan Manolache.
Cyrillus, 324, 325.
Czajkowski—Sadyk Pașa, Mihail, 331.
Dacoromâni a, 232.
Damaschin, episcop de Râmnic, 55.
Damaschin, loan, 71, 211.
Damaschin Studitul, Arhiepiscopul Nau-
pactei, 84.
Damian, Vasile, 183.
Damiani, E., 189.
Dan (De unde vii), poezie popu-
lară, 241.
Daniil, mitropolitul Vidinului, 366.
Daniil Moscopoleanul, 359-
Daniilescu, Const., ^57^
i65
Dărmănescu, lordache, Darie, 102, 103,
104, 306.
Dascălul, Petrea, 144.
David, AL, 384.
Dealu, mănăstirea, 9, 213,
De imitatione Christi, 377,
37^.
Densuseanu, Ov., J76, 233, 239, 260.
Derevici, preot, 219.
Des Barres, 506.
Despa, soția lui Udriște Năsturel, 11.
Despot Vodă, 275, 402.
Dianu, Romulus, 183.
Dicționarul enciclopedic
«Cartea Românească», 1.
Diehl, Ch., 69.
Dincă, Emil, 123.
Dimitrescu, Ion, 246.
Dimitrie Rostovschi, hronograful lui—,
14,4.
Dionisie, Episcopul Buzăului, 27.
Dionisie din Furna, 83.
Dionisie, Eclesiarhul, 360.
Diploma bârlădeană din
1134, 282.
Dobrușa (Vâlcea), mănăstirea, 360.
Documentele companiei
grecești dela Brașov, 310.
Donat, Ion, 15, 158, 270^ 290.
Dorotheiu, Cuvinte, 1784, Râmnic, 33,3.
Dositei, patriarhul Ierusalimului, 197.
Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, 20,
281.
Dosotei, ierodiacon, copist, 26, 28, 29, 30.
Dosotei, Mitropolitul Ungrovlahiei, 34.
Drag, 160.
Drăghiceanu, Virgil, 80, 116, 131, 138,
143, 147, 164, 330.
Drouhet, Charles, 333.
Dubău, Tudosie, 183.
Duca-Vodă, 94, 338.
Duma, Nicolae, dascăl și copist în 1774,
84.
Dumitrașco, biv vel serdar, 4, 12, 12,3.
Dumitrașcu, N. T., 81.
Dumitrescu P., 342-
Dunăre, 77.
Dvoicenco, Eufrosina, 377.
Dvornik, F., 324.
Ecaterina Il-a a Rusiei, 202.
Economia Stupilor... 1785,
266.
Eftimie, patriarh, 116.
Eghipet, 65, 79, 80.
Eghipteni, 61, 78.
Eliade, Mircea, 233.
Eliade, Pompiliu C., 361.
Elina, Doamna lui Matei Basarab, 163,
204, 378, 379-
Enăceanu, Ghenadie, 56 57-
Enișăr, localitate în Tcsalia, n.
Enoch, 216.
Erbiceanu, C., 33,7, 104, 26.
Eremia, 216.
Ernout, A., 193-
Erotocritul, 14,4.
Etiopia, 77.
E t h i o p i c a, 14,4.
Eufrat, 77.
Eusebie, 77.
Eustratiades, Sp. și Sofr., 50,2.
Eustratie Plachida, vieața lui, 26,2.
Evanghelia, Râmnic, 1784, 33,3;
1566, 79; 1599, 1610, 1643, 99 1
1599 — 1660, 196 ; 1794, 132; slavă,
Petersburg, 1716, 202 ; București,
1775, T54 ; Buda, 1812, 206,
Evanghelia învățătoare, Go-
vora, 1642; Dealu, 1644, 9.
Evrei, 71.
Ezechiel, 216.
Fabricius, I. A., 53,\
Faptele Apostolilor, 216.
Filaret, Episcop de Râmnic, 32, 33,
34, 35-
Filip Moldoveanul, 203.
Filitti, Costandin, episcopul, 139.
Filitti, loan C., 117, 139, 394.
Filofteia, vieața sfintei, 21; 116.
Filotei, v. Pilos, 327.
Fiore di V i r t u, 84, 89, \ 224.
F i s i o 1 o g u 1, 83—92, 224.
Florescu, George D., 84, 150, 133,
Focillon, Henri, 69.
Focșani, cărțile bisericești, 148.
Fodoreanu, Eugenia, 123.
Fortunescu, C. D., 3, 17, 28, 29, 102
187, 203, 326.
Fota, grămăticul, copiază Varlaam și
loasaf, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, u)
ii,1, 12, 13, 13/, 14, i5, 16, 26, 28’
29, 39-
Fotino, Dionisie, 386.
Fotino, Mihail, mare paharnic, 221.
Frânei, 74.
Francmasonilor, taina, 104.
Friedwagner, M., 194,
Furtună, D., 35,4.
Galaction, G., 218.
Galileia, 71.
Gane, C., 140, 271.
Gârleanu, loan, 37,2.
Gaster, M., 3,3, 29) 30> 4g H
52,\ 51 și 3 și\s7) 62, 83, 84, 85, 86*
87, 107, 2l6,	’
Gavriil, călugăr dela Sfetagora, 26,2.
Găzdaru, D., 236, 383, 402.
166
Georgescu-Tistu, N., 60, 76, 82, 121,
128, 5, 307, 340.
Genoveva de Brabant, 234^
Gerenzani, F., (Lequio), 76.
Gerota, C. V., 50, 179, 180, 234, 340,
384.
Ghelase, Ion I., 51,
Ghenadie din Constantinopol, 211.
Ghenadie Enăceanu, Episcopul, 56, 26.
Ghenadie Duhovnicul, copist, 84.
Ghenadie, ierodiacon, 31, 32.
Gheorghe sin Popa Vasile, 27.
Gheorghe, loan D., preot, 163.
Gheorghe, egumen la Cernica și Căl-
dărușani, 35, 36.
Gheorghe, Mucenic, v. Minunea.
Gherasim, Arhidiaconul Mitropoliei la-
șului, 105.
Gherasim, Arhimandritul Mitropoliei
lașului, 1792, 103, 104, 105, 107,
109, 110.
Gherasim Episcop de Huși și de Ron an,
1796, 105.
Gherasim Timuș, Episcopul, 26.
Gherasim, V., 344.
Gherghel, Ion, 308.
Gherman, patriarhul Constantinopolei,
5°-
Gheorghiu, Nicolae—Anastase, 119.
Ghervasie, arhimandritul (= Gherasim),
70, 104,
Ghetsimani, 70.
Ghibănescu, Gh., 17,2, 18,\ 47,2.
Ghica, Grigorie, Voevod, 4, 103.
Ghika-Budești, N., 97.
Ghimușeanu, Filomela, 123.
Ghinea Cojocarul, 11.
Giese, Wilhelm, 231.
Gigliotti, Lidia, 314.
Gineo, Mihail, 27.
Giuglea, G., 61.
Giurescu, C. C., 48,2, 274, 291,
Glaesener, H., 228.
Goethe, 3°8t 309.
Golescu, C., 361.
Golescu, Dinicu., 362, 363, 364.
Golopenția, Anton, 30.
Goran, Constandin, 404.
Gorovei, A., 81, 36, 55,
Govora, mănăstirea, 9, 79,
Grappin, Henri, 334-
Graur, AL, 63, 253, 261.
Greceanu, Radu, 184, 209, 283, 363
Greceanu, Șerban, 209, 363.
Grecianu, Ștefan D., 12,3.
Grecu, Vasile, 81, 83, 86, 222, 232, 240
306, 317, 327.	’ “
Grid, Nicolae, Popă, 136.
Grigoraș, Em. C., 346, 332.
Grigorcea, V., 336.
Grigore, episcop al Aradului, 202.
Grigorie Bogoslovul, viața lui—, 26/.
Grigorie Decapolitul, viața lui—, 26/.
Grigorie, Mitropolitul Ungrovlahiei, 32.
Grigorie Râmniceanul, ierodiacon, 26,
27, 3b 33, 34»
Grigorovici, 282.
Grober, 29,\ 54,3.
Guști, D., 219.
Hagi Stoian, Parascheva, copistă, 57.
Haneș, Petre V., 6, 186, 214, 213, 347
361.
Haneș, Vasile V., 21, 272.
Hariton, biserica lui—, 169.
Hariton, mitropolit, 118, 366.
Hașdeu, Alex. P., 367.
Hașdeu, B. P., 282, 367, 377> 392.
Henry, Paul, 69, 81.
Herseni, Traian, 5.
Hinidoara, Varmegiia—, 55.
Hodoș, N., 17,\ 20,\ 21,\ 33,2 363
56,\ 57,\ 58,x.
Hofmann, Georg, 312.
Hofmannseg, conte, 302.
Honterus, I., 368, 369, 370.
Horak, I., 328.
Hotărani, mănăstirea, 103.
Hotin, episcopia, 149.
Hrisant, patriarhul Ierusalimului, 140.
Huniedoara, v. Hinidoara.
Hurez, mănăstirea, 26, 28, 29, 30, 34, 3?.
lachint, Mitropolitul Ungrovlahiei, 118.
lacov, Antonovici, episcop de Huși, 371.
lagorova, schit, 26,2.
lani, Vistierul, 171.
Ieremia, Movilă, 198, 208.
leșan, Milan Pavel, 276.
Ignătescu, Constanța, 123.
Ilarion, Dascălul Craioveanul, monah,
27, 37-
Ilarion, ieromonah, 26, 30, 31, 34.
învățăturile lui Neagoe
293, 294.
învățături preoțești des-
pre taine, Iași, 1732, 201.
întrebătoarele răspunsuri
adunate din S f. Scriptură
121,
loachim Bărbătescul, ieromonah, 27, 32.
loan, arhimandritul Hurezului, 26, 28
3°.
loan Cernea, episcop al Vadului, 372
387, 392.
loan Hrisostomul, 63, 211, 318. Vezi și
loan Zlataust și Sf. loan Chrisostom.
loan Damasceanul, 2,2, 35,\ 71,
loan Zlatoust, viața lui—, 26.
loan, loan D., 123.
167
lonescu, Const. D.,
lonescu, Dimitrie, 145, 317, 403.
lonescu, Preot Dominic, J07.
lonescu, Grigore, arhitect, 142.
Icnzscu-Nișcov, Traian, g8, 223.
Iordan, Al., 5, 56, 82, 126, i3g, 202,
35i, 3^4-
Iordan, lorgu, 182, ig2.
lorgovici, Paul, 373-
lorga, N., 2,2, ii,2, 16, 283, 34,% 36,
50, 56, 102,h 104,\ 105, 5, I7i Z8f 6g
76, 81, 83, 86, 8g, go, gg, I08, xog
iii, ngl 120, 125, 128, i46, i54t 163
165, i6g, 170, 172, 187, j88, i8g
197, 203, 204, 203, 221, 256, 263
273, 274, 2g2, 2gg, 3io, 3ny 3I5) 316'
320, 340, 348.
lorgovici, Paul, 24g.
losif cel pre frumos, viața lui—, 19/- _
stihurile lui—, 21,L	’ ’
losif, episcop de Argeș, 37, i46.
Ipas, Pompiliu, 206.
Ipolit, v. Antehrist.
Ipsilanti, Alex., 102, 104, 2go.
Isaccea, 108,L
Isopescu, Claudio, 362.
Istoria Americii, ms. 104.
Istoria lui Alțidalis și a
Z e 1 i d i e i, 306.
Istoria Sfântului Gheor-
ghe, [2], 210.
Istrati, V. C., 16, 2g3,
Istrati, Panait, 133.
lukâsz, Koloman, 123, 168.
Janin, R., 86, 97.
Jidovul rătăcitor, 228.
Jinga, Dr. V., 52.
Jornandes, 54,L
Kadar, Imre, 67.
Kalaidovic, E., 52,2.
Karadja, Const. J., 302.
Kasterska, Marya, 332, 333.
Killen, A., 228.
Klein, Karl Kurt, igi, ig4y 3$s 3$g
Kohn, L., 50,8.
Kogălniceanu, Mihail, 17,2, 384,
Konaki, Costache, 334 333.
Kriiger, F., 61.
Krumbacher, 19.
Kuhn, E., 2,2.
Kuteinski, 2, 2,2.
Labande, E. R., 22g.
Lambeccius, 49/, 50,6.
Lambrior, Eliza, 123.
Lambros, Sp., 5c,8, 51,4.
Lamento d e 11 a S p o s a P a d o-
vana, 241.
Lăpedatu, Alex., 34,6.
Lăpușneanu, Alex., 333.
Lascarov-Moldovanu, AL, 274.
Laurent, V., H3>
Lavrov, P. A. 2g4,
Lazăr Ștefan, diac ot divan din Cotul
Morii, 1805, 105, 107.
Lazăr, Gh., 181, 300.
Lăzăreanu, Barbu, 334, 3gg.
Lecca, O. G., 17,2.
Lech, legenda, 327.
Leon, întrebările împăratu-
lui—, 51, 58, 59.
Leurdeanu, v. Stroe.
L e x i c o n-c ompendiarium 1 a-
t i n o-v a 1 a c h i c u m, 263.
Lexicon Marsilianum, 263,
Licea, loan, 42,
Liturghia, Râmnic, 1787, 33/;
1742, 127 ; —Sf. loan Gură de Aur,
220.
Litzica, C., 50,4.
Locusteanu, Nicodim, 332.
Lorinț, Diacul, 203.
Lozinski, Gr., ig.
Lozovanu, Lazăr, 120.
Lucaris, Cyril, 311.
Lucidarius, 52.
Lucrul apostolesc, 237.
Ludescu, v. Stoica.
Ludovic XIV, 110.
Ludu, loan, 273.
Lupaș, L, 24, 3g3.
Lukasik, Stanislav, 331.
Luminătorul, gazetă, 24g.
Lupeanu, Alexandru, 31, 32.
Lupșa, Șt., preot, 161.
Macarie, 244.
Macarie, arhimandrit al Mitropoliei
din București, 83.
Macarie, Ieromonahul, 103.
Macurek, Dr. losef, 276.
Maheră, mănăstirea din Chipru, ig7.
Maior, Grigorie, 31.
Maior, Petru, 30, igi,
Mâle, Emile, gi.
Manahie, Matei, 171.
Maniu, Adrian, 1, 37, 84.
Mântuirea Păcătoșilor, 30.
Marchetti, Jacques de (Despot Vodă),
273.
Marcolf, 231.
Marcu, Alexandru, 321, 363.
Marea Roșie, 61, 65, 74.
Mărgineni, (Prahova), mănăstirea, 80,
Marian, Liviu, igo, 367.
Marian, S. FI., 61, 62, 63, 68, 69, 70,
76, 77, 78, 81.
Marinescu, Georgeta, 123.
168
Măxineni, biserica, 255.
Mateescu, C. N., 83.
Matei Basarab, Voevod, 12, 146, 270
287, 33°, 379-
Mavrocordat, Alex., 353.
Mavrocordat, Constantin, 161.
Mavrocordat, N., 106.
Maxim Cavsocalivitul, întrebările
S f„ —, 48,3.
Mazilu, D. R., 21,2, 343.
Meletie, arhimandritul, 114.
[Melhisedec] Cuvântul marelui
Atanasie pentru Melhise-
dec 26,2.
Merlo, Pietro, 83.
Meșterul Manole, 235, 236.
Meteș, Ștefan, 18.
Methodius, 324, 325,
Meyer, P., 52,3.
Micu, Inochentie, 31.
Migne, 50,5, 50,8, 52,\ 54?-
Mihăeștii-de-jos, (Olt), biserică, 151.
Mihail, L, 164, 165,
Mihai Viteazul, 505, 316, 320, 372.
Mihăilescu, Eufem, 166.
Mihali, Victor, 31.
Mihailovici, Paul, 337.
Mihălcescu, loan, 24, 25, 311.
Mihnea cel Minor, 320.
Milea, Bănică, Dr. A., 133.
Milescu, N., 48,2, 183, 209, 374, 375
Miletie, mitropolit al Brăilei, 134.
Miller-Verghi, Margareta, 234.
Minea, Ilie, 104,\ 250.
M i n e i u, 20; 128 ; 1698, 200 ; 1770
132 ; Râmnic, 1779—1780, 36/, 132"
121.
Minerva-Enciclopedie Ro-
mână, 2.
Minunea Sfântului și mare-
lui mucenic Gheorghe...
ms. bogomlic [?], 210.	’
Miorița, poezia, 46, 47,
Mircea cel Mare, 327.
Mircea Vodă, fiul lui Mircea Ciobanul
7. 9-
Mircea Vodă Ciobanul, 79.
Miron, Lucreția, 123.
Mironescu, Athanasie, 35 3 14^.
Misir, 77.
Mitropolia Moldovei, tipografia, 20,3.
Mitropolia Ungrovlahiei, 11, 12,1, 32
35,
Mociorniță, Margareta, 83, 123.
Moisil, luliu, 102.
Moldovănuț, L, 31 •
Moldoveanul, Grigorie, 292.
M o 1 e b n i c, Chișinău, 1815, 201,
Molnar, loan, 266.
Monastiriceanu, inginer, 270.
Montfaucon, B., 51,4.
Morariu, Lecca, 2, 207, 238
Moroianu, Elena, 53.
Mitrofan, episcopul Buzăului, 200
Moruzi, Constantin, 103.
Mosconas, Leontie, 31.
Moscopolis, 283.
Mousset, Albert, 13.
Movilă, v. Petru.
Moxa, Mihail, 376.
Miinster, 36 9.
Munteano, B., 247, 355.
Murărașu, D., 223.
Mureșianu, A. A., 277 y 278 20^
Murko, M., 328.	’
Mușețeanu, Pr. loan, 114,
Mușlea, Candid, 279.
Mușlea, Ion, 35, 37, 38, 43> 44> 5g 6
Mustețiu, Consuela, 123.	’
Muzeul Național de Antichități 29 7
3i, 32, 39.	’	’
Nămăești, schit, 152.
Nandriș, Grigore, 118.
Nasta, Liviu P., 390.
Năsturel, familia, 12, 13.
Năsturel, generalul P. V. 2 1 ?
’W, 4 și n. 5,1, 6’și n ’>»
7,2, 8 Ș‘ n. 2, io/și 2, „i șj ’
24, 25, 26,x, 27 și n. V,1,5,’,8,9’ io1’
3Z,1, 35,1. 36,3 Și 4, 39,
Năsturel, logofătul Udriște, traduce Var-
laam și loasaf, 1, 2, 3, 4, 5, 8, 9 13
15, 18, 19, 20, 21, 25’, ^8,’ 29^
face o danie Mitropoliei, 11 • ___
378, 379-
Năsturel, Radu-Toma, activitate cultu-
rală, 10, 11, 12, 13.
Naum, Teodor A., 177.
Neaga, Logofetița, 171.
Neagoe, [Basarab], 31, 97 > 13^^
293.
Neamțu, mănăstirea, 13, 14, 15, j6, Tyf
20, 21, 23, 25, 34, 35, 89, 153, 202.
Nicephorus, 54,1.
Nectarie, ieromonah, 157.
Neculcea, Ion, 183, 380, 381, 382 383,
384-
Negruț, Grigorie, 17,2.
Nersessian, Sirapie Der, 208.
Nicodim, călugăr, 156.
Nessel, D. de, 49,5, 50,6, 51,x.
Nicolaescu, St., 79, 366.
Nicolaeștii, familie brașoveană, 278.
Nicolaiasa, G., 28, 84,2.
Nicolau, Gheorghe, 277.
Nicolau, Nicolae, 278.
Nicolau Săbii, 226.
Nictarie, monah la Cozia, 29.
Niculescu-Varone, G. T., 45, 59.
169
Nil della Sorsca, 121.
Nistor, Ion I., 296.
Nistorești, biserica, 121.
Nișa, Jupânița, 171.
Novacovici, 49, 54.
Ohijenko, Iwan, 22.
Ocnele-Mari, bisericile, 156, 158.
O c t o i h, Râmnic, i7$3> 364, 128 >
1741—1742, 161 ; 1804, 207 ;
146.
Odobescu, Alex., 69, 129, 165,
Oekolampad, 369.
Onu, Alexandrina, 123.
Onufrie, sfântul, viața lui—, 32.
Oprescu, George, 70.
Oprișan, Horia, 388.
Ortiz, Ramiro, 241.
Otescu, I., 65, 66, 73.
Ottetelișianu, Constantin, paharnic, 248
Pâclișanu, Z., 160.
Paisie Velicicovski, egumen la Neamtu
16,	17, 20, 21, 34, 34>6, 36, Hi.
Palestina, biblioteci mănăstirești, 196,
Palia dela Orăștie, 1582, 2/7
Păltănea, Pompiliu, 20, 199, 257, ^07,
Pamfile, T., 61, 62, 65, 66, 73, 7-
80, 81.
Panaitescu, P. P., 4,2, 12,2, 5, 281* 32$
327, 328, 334, 335.
Pann, Anton, 59, 105, 385, 386, 387,
V7, 59, 76, 78, 79, 81, 82.
Papacostea, Victor, 283.
Papafava, frammento, 241.
Papahagi, T., 61.
Parapeanu, Elena, 123.
Partenie Argeșanul, arhimandrit, 27.
Pârvulescu, A. M., 103.
Pasărea, mănăstire, 159.
Pașca, Șt., 62.
Pascu, Giorge, ii,1, 47,\ 191, 192.
Păsculescu, N., 61.
Patericul, 19.
Pătrășcanu, D. D., 27,2.
Patriarhul din Ohrida, 282.
Paul de Alep, 69.
Păunei, Eugen I., 309, 384^
Pavlov, P., 76, 77 (notă).
Pecetaru, A., 12.
Pedagogia creștină, 292.
Pentateuhul, 216.
Penticostar, 1785, Râmnic, 35,3.
Penticostar din București, 1800,
128.
Perii Maramureșului, mănăstirea, 160.
Perpessicius, 5, 8, 9, 10, 11, 17, 92,
259, 26i> 307, 384-
Petira, St., 328.
Petri, Heinrich, 369.
Petroniu, arhimandritul Tismanei, 3, 4,
12, 26.
Petronius, 286.
Petru cel Mare, Vieața marelui—, 106,
Țarul — 106,\ 108, h
Petru-Cercel, 320.
Petru Movilă, 2, 2,2.
Petru Rareș, 100.
Petru Vodă, fiul lui Mircea Ciobanul, 79.
Philippide, Al. A., 234.
Pietroșița, biserica, 83.
Pilde filosofești, 1783, Râm-
nic, 33,3.
Pilos, v. Filotei, 327.
Piua-Pietrei, biserica, i54>
Plângerile zilelor săptămâ-
n i i, 33,
Pocreaca, 14.
Podlacha, 69.
Pomescu-Gilly, A., 3°3, 34°, 349>
Pop, Ștefan, 177.
Popa Florea, 285.
Pop-Rateganul, I., 62, 63.
Popescu, Crizante, 177.
Popescu, Mihail, 167, 173, 25i, 297,
298.
Popescu, Radu, cronicarul 184, 239.
Popescu, Teodor M., 220.
Popescu-Pasărea, I., 105.
Popescu-Spineni, Marin, 299,
Popești-Vlașca, biserica, 155-
Popovici, Mihail, preot bănățean, 118_
119.
Popovschi, Nicolae, 120.
Popp, Serboianu, 63.
Pora, N., 1.
Poteca, Eufrosin, 300.
Potocki, Vaclav, 332.
Pravoslavnică învățătură
1794, București, 34.
Predescu, Lucian, 5, 192, 217, 365, 376.
Pricopie, Mihail, I. 344, 345-
Prișcu, loan, 137.
Prislopul, biserica, 156-
Procopovici, Al., 384.
Proilava, v. Brăila.
Proscomidia, 220.
Psaltire, Râmnic, 1764, 34/;
grad, 1651, 197 ; Iași, 1766, 2oy,
Puech, Aime, 193-
Pușcariu, Sextil, VII, 25/, 29,2, 37/,
177, 194.
Pypin, 49.1-
Rabinovici, R., 123.
Racoveanu, G., 64.
Radovici-Golescu, C., 321.
Radu Leon, Voevod, 11.
Radul, monah, 36.
Rădulescu-Codin, C., 65.
Rădulescu-Motru, C., 300.
170
Radu, Const. Gh., ^95.
Radu Paisie, Domnitorul, iyi
Radu, V., Pr., 218.
Radul Vodă, fiul lui Mircea Ciobanul,
79-
Rafail, ieromonahul dela Hurezi, 24,
346, 37-
Rally, Alexandru, 307.
Rally, Getta Elena, 307.
Râmnic, Episcopia, 27, 31, 32, 33, 34, 35.
Râmniceanu, Stroe, (Isaia Monahul),
139-
Rânduiala Pa ni hi d e i, Chiși-
nău, 1817, 201.
Rareș, Petru, Domnitorul, 8g.
Răuțescu, Ion, preot, 152.
Reli, Dr. S., iogy ng.
Reinhard, Carol Frederic, Contele 509.
Reimers, Heinrich von, 301.
Reinerth, Karl, 36g.
Reissenberger, 69.
Rizu-Nerulos, lacovachi, 3og.
Roman și Vlahata, legenda lor, 327.
Romier, Lucien, T24, 304.
Romstrfer, 69.
Ro.ques, Mario, ig, 23, 188.
Roset, Vasilie, spătar, 14, mare ban, 18.
Rosetti, Al., 1, 64, 178, ig4, 222f '261
262.
Russo, D., VII 50, 501, 502, 504, 317.
Roșu, Nicolae, 181, 307.
Rostislav, Ivan, 282.
Rudeanu, familia, 3g4.
Rus, legendă, 327.
Savatie, călugăr dela Sfetagora, 26/.
Sbiera I., 107.
Săcele, 51, 52, 53, 54-
Sadoveanu, M., 25, 47, 234, 245.
Săftica, mănăstirea, 84.
Șaguna, 181.
Saineanu, Lazăr, 1111
Șeitanoglu, 310.
Salaville, S., 318.
Salvini, Luigio, 322.
Sâmbăta de Sus, mănăstirea, 161.
Sampieri, G. V., i8g.
Săndulescu, Aurelia D., 60.
Sanielevici, H., 46.
Sanzewitsch, 1131.
Săteanu, C., 284.
Satulung, Biserica Sf. Adormiri, i62
Sava, episcop al Inăului, 372, 387.
Sava, Aurel V., 121,
Savadjian, L., 13.
Scheiul Brașovului, biserica, 49,
Schiaparelli, Luigi, 5.
Schorbach, K., 52,L
Schuster, Fr.-Wilhelm, 66.
Școala greco-română din Viena, 296
Scriban, Arhim., 107 218
Scriban, August, 1131.
Scriban, Neofit, 388.
Scripturile Sfinte, io ?I
Scrisoarea starețului A t a’
nasie către starețul Pai
sie, 34,6.
Secul, mănăstirea, 18, 82.
Șeitan, loniță sin, copist în satul Tur-
chești, an. 1810, 84.
Semnele venirii lui Anti-
hrist, 34.
Sevastos, EL, 61, 62, 76, 81.
Severin, Iconom I., 280.
Șezătoarea, revistă, 36.
Sf. Constantin, 232.
Sf. Cruci, Mănăstirea din Palestina, 196
Sf. loan, Cartea sf. Stareț..., 48,3.
Sf. loan Damaschin, 71.
Sf. Duh, 211.
Sf. Efrem, Șirul, 211,
Sf. Grigore, v. Sf. Vasile.
Sf. Grigorie Nisul, 2iiy 318,
Sf. Grigore Sinaitul, întrebările
Sf.—, 48,3.
Sf. loan, v. Sf. Vasile.
Sf. loan Chrisostom, 63, 211.
Sf. Mormânt, mănăstirea din Palestina
ig6y ig7.	’
Sf. Sava, Școala din București, 288.
Sf. Sava, mănăstirea din Ierusalim, gg
ig6, ig7, ig8.	’
Sf. Sofia, 243.
Sf. Vasilie, I2iy 2iiy 318.
Sfitagora, 28,2.
Shakespeare, 246.
Silvestru Bălănescu, Episcopul, 26.
Simionescu, I., noy 374,
Simionescu, Icon. Al. 174.
Simonescu, Dan I., n,2, 20,\ 25,\ 5,
123, 242.
Sinai, mănăstirea, 90, Z97, ig8.
Șincai, G., i8iy igiy 38gy 3go.
Sion Antohi, spatar, 17,2.
Sion, Constantin, paharnic, 17,2.
Sion, familia, 17,2.
Sion, Gheorghe, poetul, 17,2.
Sion, loanichie monah, copist, 13, 15,
16, 17, 21.
Sion loniță, v. monahul loanichie Sion.
J7,2-
Sion, lordachi, stolnic, 17,2.
Sion, Toader, medelnicer, serdar, 17,2.
Sirieni, 74.
Slătioara (Vâlcea), Biserica Doamnei
Ecaterina, 163.
Smântânescu, Dan, 5, 123.
Snagov, mănăstirea, 164, 166, 167.
Solomon, Const., 2og.
Spitzer, Leo, 182.
Spulber, C. A., 222.
Stamatiadi, Petru, 317.
Stan Ipodidascalul, copist, 57.
Stan Logofătul, copist, 56.
Stan, Popa, copist, 57.
Stăncescu, C., 103.
Stăncescu, Mihail, 364.
Stănescu, D., 33, 129.
Stănescu, Maria, 123.
Stanislas Lescinsky, 106.
Stănoiu, Damian, ieromonah, 35,2, 36,1.
Stanovici Voinescul, Dine, copist, 55.
Ștefan-cel-Mare, 77, 282.
Ștefan, dascălul din Craiova, 55.
Ștefan Vodă Racoviță, 221.
Ștefănescu, Iulian, 27,3, 232.
Ștefănescu, Margareta, 294* 328.
Ștefulescu, AL, 12,L
Stein, Henri, 5-
Sterian, Maria, 123.
Știrbey, Barbu, 248.
Stoian, Stanciu, 39.
Stoica, Ludescu, 12,L
Stroe Leurdeanu, vornicul, 11, 12,L
Stroe-Militaru, AL, 54-
Stroev, P., 52,2.
Stroici, Luca, 392.
Struțeanu, Scarlat, 260.
Strzygowski, 69.
Studemund, W., 50,8.
Sturdza, Mihail, voevod, 17,2.
Sturdza, Scarlat, 317.
Suceava, orașul, 119.
Suculați, 74.
Sulescu-Agopșa, Ștefania, 123.
Straussenburg, Albert, 370.
Szamoskdzy, Ștefan, 372.
Szekely, S., 53,2.
Tagliavini, Carlo, 263, 264, 263.
Taina Francmasonilor, v. Francmasoni,
104.
Țapu, Hr. N., 71.
Țara Oașului, 44.
Țara Oltului, 62.
Târgoviște, 2, 11, 27; —tipografia dom-
nească, 10; — școala dela mănăstire, 12.
Tartler, Thomas, 273.
Tătari, 74.
T61emaque Les aventures de,
traducere de C. Stăncescu, 103.
Teodor, episcop al Vârșețului, 372, 392.
Teodor Nour, sulger, 14,4, 18.
Teodor Studitul, 33,3, 121.
Teodorescu, G. Dem., 3, 3,1,4, 8,2, 36,
8!.
Teodorescu, Mihail, zis Dascălul Nicu,
289.
Teofil, mitropolitul Ungrovlahiei, 394.
Tempea, Radu, 277, 393.
Tatravanghelul din	1787,
203;—grec. Paris, 208.
Theodor, dascăl al copiilor logofătului
Udriște, 10,2.
Theodorescu, Barbu, 17.
Theodosie, 121.
Thibaudeau, A. C., 303.
Țichindeal, Dimitrie, 395, 396, 397,
398, 39% 4°°-
Țigani, originea lor, 74, 78.
Țiganiada, 243, 344, 345.
Tigru, 77.
Tihonravov, 49, 51, 52,2, 54, 59.
Timișoara, episcopia romano-catolică,
168.
Tiktin, 1131.
Tismana, mănăstirea, 4, 12, 13, 26, 29,
Toader, copist, 14.
Tocilescu, Gr., 63, 81.
Todor, Avram, 123, 323, 339.
Togăneanu, George, 347-
Topliceanu, Traian, 373, 400.
Toporăuț, biserica, 207.
Tortora, M., 230.
T r i o d, Râmnic, 1782 33; București,
1798, 34; —Penticostariu, Târgoviște,
1649, 204.
Trotuș, bisericile, 169.
Turcii, 74.
Turdeanu, Emil, 1, 219.
Turdeanu, Emilia, 123.
Tuțescu, Șt., 62.
Tzigara-Samurcaș, AL, 83, 124.
Ubicini, 3.
Ureche, Gr., 183, 401, 402, 403.
Ureche, Nestor, 82.
Urlățeanu, vel Serdar, 170.
Uriaș-Jidov, 64.
Urlați, Biserica galbena, 170.
Urmarea lui Hristos, Dealu,
1647, 9.
Ursăcescu, Economul V., 112.
Ursăcescu, I., 371-
Văcărești, poeții, 4°4-
Vadian, 369.
Vaian, Dr. L., 353-
Valea (Muscel), mănăstirea, 171.
Van Tieghem, Paul, 506.
Van Helmont, 353-
Varlaam, mitropolitul Moldovei, 212,
213, 215.
Varlaam și loasaf, 224, 243.
Vasile, starețul din Poiana Mărului, 121,
Vasilescu, AL A., 283.
Vasile, duhovnic din Târgoviște, 27.
Vasilie-cel-Mare, viața lui—, 26,2.
172
Vasiliu, D. A., 23#.
Vâtășianu, Virgil, 125.
Velicicovski, v. Paisie.
Veniamin Bârlădeanu Pocitan, Arhiereu
Dr., 134, T49-
Veniamin Costachi, Mitropolitul Mol-
dovei, 14,4, 20.
Verbila, biserica, 172.
Veress, Andrei, 25, 340.
Verșescu, Gh., 233.
Vichentie loanovici, episcop al Temi-
șoarei, 403.
Viena, Biblioteca din—, 49, 51.
Vieroșul, mănăstirea, 34.
Viețile Sfinților, 19, 20, 22,
23, 25.
Viforâta, mănăstirea, 17 3
Vintilescu, Petre, preot, 220.
Vitae Patru m, 2,2.
Vlahata, legenda lui—, 327‘
Vlad Călugărul, domnitorul, 137.
VI ad (Fecioraș d e o m b o g a t) 241
Vlad Țepeș, 163.
Vlad Vodă Basarab, 173-
Vlădescu, I., 286.
Vlahos, Angelos, 1122.
Vlaicu, logofăt, 171.
Vodița, mănăstire, 156.
Voinovitch, L. de, 323.
Voiture, Vincent, 306.
Voltaire, 103, 105, X05,1, 105,2, 107, no.
Bengescu, G., 1051, 105,2.
Voronca, Elena 57, 62, 65, 66, 68, 73, 81.
Vostokov, 51,4.
Vulgaris, Evghenie, 317,
Weigand, 11 31.
Weingart, M., 328.
Wlislocki, H. von, 61.
Xenopol, A. D., 12,2, 104, 286.
Ygrec, Dr., 287.
Zigavei (Iași), schitul, 174.
Zalmoxis, 46.
Zanne, I., 66.
Zara, Elena, 123.
Zegadlowicz, Emil, 336.
Zlătari, mănăstirea, 114,
INDICE DE CUVINTE
înregistrăm aci, alături de cuvintele rare, și neologismele franceze sau italiene,
care prezintă interes din punctul de vedere al epocei în care se găsesc
în limba noastră (1792).
Adgiutant 112, afanisi m, afierosi m, afront 112, aghent 112, aliat 112, ana-
fora iii, antețesor 112, anthrax (piatră prețioasă) 77, apestit 64, apraxia m, ar-
hitectonic 112, artileria 112, aspru, (monetă) 64, 65, atmosfera 61.
Bagatelă 112, bagneturi 112, bolnicer, (îngrijitor de bolnavi) 80, bolniță, (spital)
80, bomba 112, cabinet 112, caiafet sau caefet 110, 116, caftan 45, calabalâc 110,
cănaf 64, cardinalița 112, cauc 110, căuta (a privi) 91, celmea 110, chendron
m,ciambur 110, clironomie m, cliros m, comandarisi a 112, companie 112,
comisie 112, complimenturi 112, conacciiii5, confederanți, consul 112,112, co-
respondenție 112, crasis m, credet 112, curier(iu) 116, curiozită 112.
Deastimă m, delicat 112, diadohie m, diată 112, departament 112, deperipsit
112, dvori a 63.
Edec 110, electorat 112, enteresile 112, epistimie m, evlavisit m, exercițiu
112, extraordiner 112, extraordinar 115.
Fățișa 44, felegi 45, fetfal 110, filonichia m, filotimia m, finix (într’un ms
fiinezul) 84.
Gadini 89, 90, gheneral 112, 116, granadier 112, grand 112, guvernator 116.
Hadîmb m, hindic m, hiritisi m.
Indropul (voevodul cel mare al peștilor) 90, inorog 56, 62, 91, înputăciune 44,
ipochimen m, ipolipsis m, izbîndi a se, (a se realiza, a se împlini) 79.
Jelanie (dorință) 41, jelcui 43.
Lacră 44, lemnele (arborii), 63, leoaia 89, liutori păgâni 54, 56, 74.
Madem m, maghistrat 112, măgură, (munte) 68, 69, 70, manifesturi 112, me-
rimetisi m, metaherisi m, ministru 112, minut 112, mirosenii 44, monarh 116.
Nagarale m, nazar m, nazir m, neiasitul adică pelicanul, nemoștit 42,
neplecat (neînduplecat) 115, nicodinioară 41, nologhiu, (analoghion) 66, novtale
112, nunțiu 112.
Obroc, (măsură de capacitate) 79, ochian m, ogur 112, ostoi (a se) 73.
Pact 112, parigorie m, parlament 112, parolă 112, pașport 112, pedepsa leului
89, penez 54, 64, peristasis m, perucă 115, picarisi (a se) 112, pilos cal 115, pilul,
(elefant); fem. piliță; vițelul piliței 90; râtul (tromba) piliței 90, piscul, (plisc) 91 f
174
pivgti, (pin) (gr. mum}, sl. n^rii) 64, plașcă 72, plinipotenți 112, pliroforisi iii, po-
gani, (păgâni) 74, poiată împărătească 43, polcovnic 115, poliorchie m, pombă 115,
potrovianghi, «durere de potece » 54, 56, 62, pretendarisi, m, pricopsi m, pripec
64, 81, prochimen m, proclețit 74, profasis m, proghect 112, proharisi 1 i 1, pu-
blicațiune 112.
Relație 112, rezidenție 112, rușină (reșină) 45.
Sărjant 116, scandelă m, scârbă, (supărare, întristare) 81, scorni (a se pri-
cinui) 72, 73, sfodi (a se sfădi) 81, simfonti iii, sparte (haine) 42, spăsenie
41, stâlpare 62, 78, strataghimă 116, stratocamil (struț) 91, șupire 41.
Tabie iii, tacâm ui, tarapana m, tarzus in, tărie, (element) 61, târsini dă
păr 44, tembelâc m, țepeni (a se) 90, theatron m, theoraticos 111, titla, tetla,
(inscripția) 71, 72, tratapod (tetrapod) 67, trătate 112, țermonia 112.
Ucide (să) de toți copacii 90, umezitul zilei 116, urdie m.
Vâna pește 75, visecto, (bisext) 63.
Zaherea iu, zgău 79, zvezda, (steluță, asterisc, obiect din altar) 67.
ERATA
Pagina	Rândul	în loc de	să se îndrepte
8 nota 2	3	G. Tem	G. Dem
37	10 de jos	de curând	curând
43	ultim din aparat	19	18
89	15 de sus	milostenee	milostenie
109	5 de sus	de-o astemă	diastemă
113	2 de sus	procesya	procesja
113	6 de sus	triomf	triomphe
H3	1 de sus, după :	rus. npeTenuiH adaogă: pol. pretencja	
113	4 după sergente	adaogă: pol. sierzant	
LA BIBLIOGRAFIE
Numărul notiței	în loc de	să se îndrepte
118	Antino	Antim
316	Chaitanoglu	Șaitanoglu
344	Procopiu	Pricopie
239	Posescu	Popescu
230	Lascarului	Săseanul