709245
Notă asupra volumului al m-lea
Precizările necesare privind acest tom al lucrării memorialistice elaborate de publicistul Constantin Bacalbaşa (1856-1935) în deceniul al treilea al secolului nostru le-am prezentat în nota la volumul al doilea al Bucureştilor de altădată, apărut la Editura Eminescu din Bucureşti în anul 1993 (p. 5-10) (volumul I, cuprinzând evenimentele anilor 1871-1877 văzuse lumina tiparului, la aceeaşi editură, în 1987). Pentru cititorii care nu posedă volumele anterioare ale acestei ediţii (apărută, totuşi, în tiraje care par astăzi fantastice: 60.000 de ex. voi. I şi 15 000 ex. voi. II) vom repeta sau completa câteva informaţii esenţiale referitoare la textele care urmează, finisate de noi o dată cu tomul precedent, deci până la sfârşitul anului 1991 (cu excepţia Addendei), dar neputând apărea mai devreme datorită dificultăţilor prea bine ştiute pe care le întâmpină cultura românească în perioada fără sfârşit a tranziţiei.
Amintirile lui Bacalbaşa cuprinse în acest volum (scrise la bătrâneţe) au văzut pentru întâia oară lumina tiparului într-o formă rudimentară, nefinisată şi vag organizată în cotidianul bucureştean Adevărul, în foiletonul de sâmbătă după-amiază, începând de la 5 noiembrie 1922 {Cronica săptămânală de Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată, foiletonul XLII, AD., nr. 11855, 5 noiembrie 1922, p. 1-2) până la 18 martie 1923 (Id, ibid, foiletonul LIX, AD., nr. 11986, 18 martie 1923, p. 1-2). Textele au fost reluate de autor, cu adaosuri, corijări şi numeroase amplificări în: Bucureştii de altădată de Constantin Bacalbaşa, voi. II, 1885-1900, Editura ziarului „Universul", Bucureşti, 1928, p. 3-102.
în ediţia de faţă, cum era şi firesc, am reprodus textul după volumul amintit, confruntarea cu Adevărul fiind efectuată numai pentru îndreptarea unor greşeli de tipar şi îndeosebi pentru realizarea capitolului selectiv de variante şi fragmente eliminate, capitol inclus în Addenda acestui volum. în aceeaşi Addenda am mai introdus un destul de vast material documentar menit să-1 familiarizeze pe cititorul de astăzi - mai puţin informat în legătură cu realităţile României de acum peste un veac - cu detalii despre viaţa social-politică de fiecare zi a ţării noastre şi a capitalei ei în anii 1880, când s-au pus bazele României modeme, cu un sistem politic democratic avansat dar cu o economie capitalistă .rudimentară, aflată la începuturile dezvoltării ei. Aşadar, cititorii interesaţi de tre-
ISBN 973-24-0753-0
5
cutul ţării noastre şi al capitalei ei vor mai afla în Addenda: o cronologie amănunţită a schimbărilor din guvernele României în perioada 1871-1888, alcătuită de noi pe baza cercetării exhaustive a Monitorului oficial al României; un exemplu de „mesagiu regal" pe care regele Carol I îl rostea întotdeauna la deschiderea Corpurilor Legiuitoare, solemnitate ce avea loc în fiecare an la 15 noiembrie; măsurile legislative impuse de guvernul liberal al lui LC. Brătianu pentru dezvoltarea mai accelerată a industriei naţionale (aprilie 1887); un patetic apel adresat poporului român de către unul dintre fruntaşii politici bulgari ai vremii, Zahari Stoianov, într-un moment în care se punea problema creării unui stat dualist româno-bulgar prin aducerea pe tronul vacant al ţării vecine a regelui Carol I al României, precum şi câteva documente secrete ale diplomaţiei ţariste privind această proiectată uniune care, bineînţeles, nu convenea deloc imperiului rus. Am inclus, de asemenea, în Addenda, articolul antidinas-tic Omul periculos de George Panu, foarte combativ om politic şi publicist li-beral-radical, articol care a declanşat un destul de mare scandal în epocă, precum şi extrase dintr-un volum de informare generală {Annuaire de koumanie,
1885) sau din publicaţii oficiale privind monumentele şi străzile oraşului, locuitorii lui, meseriile practicate de bucureşteni, localuri de petrecere, hoteluri, transportul în comun, poşta, căile ferate, preţurile maximale ale pieţii (în august
1886) ; salariile funcţionarilor din Ministerul de Interne (1885) etc. etc. - deci cam tot ce i-ar putea folosi unui romancier - ca material documentar - pentru realizarea unei cărţi veridice despre viaţa cotidiană a bucureştenilor în anii când pe străzile oraşului mai puteau fi întâlniţi Eminescu sau Caragiale.
Ca şi în cazul precedentelor volume, notele noastre, poate prea amănunţite, încearcă să răspundă (şi, mai ales, să le corijeze) la toate problemele ridicate de textul amintirilor lui Bacalbaşa, exacte în linii generale dar nu şi în detalii. Am folosit, ca material documentar pentru redactarea acestor note numeroase publicaţii periodice din epocă, sinteze de istorie, mai vechi sau mai noi, volume de memorii ş.a, dintre care cele mai des citate au fost indicate în textul notelor prin următoarele sigle şi abrevieri:
Publicaţii periodice:
AD.: Adevărul, Bucureşti, 1904 (an. XVIII); 1912 (an, XXV); 1921 (an. XXXIV); 1922 (an. XXXV); 1923 (an. XXXVI);
D.A.D.: Dezbaterile Adunării Deputaţilor, Bucureşti, 1886; 1887; 1888; 1889:
D.C.L.: Monitorul oficial al României. Dezbaterile Corpurilor Legiuitoare, Bucureşti, 1884: 1885; 1886;
D.S.: Dezbaterile Senatului, Bucureşti, 1886; 1888;
LR.: V Independance Roumaine, Bucarest, 1885 (K-e annee); 1886 (X-e annee); 1887 (Xl-e .annee); 1888 (XH-e annee);
M.C.P.B.: Monitorul comunal al Primăriei Bucureşti, Bucureşti, 1886 (an. XI); 1888 (an. XIH);
MOE: Monitorul oficial al României, Bucureşti, 1871-1889;
RĂZ-W: Războiul [-Weiss], Bucureşti, 1885 (an IX); 1886 (an. X); 1887 (an. XI); 1888 (an. XII); 1889 (an. XTII);
ROM.: Românul, Bucureşti, 1875 (an. XDC); 1884 (an. XXVIII); 1885 (an. XXK);
TEL.: Telegraful, Bucureşti, 1885 (an. XVI); 1886 (an. XVII); 1887 (an. XVIII); 1888 (an. XIX).
Volume:
Bulei, Partidul conservator. Ion Bulei, Sistemul politic al României modeme. Partidul conservator, Ed. Politică, Bucureşti, 1987;
Cazan; Rădulescu-Zoner, Tripla Alianţă: Gheorghe Nicolae Cazan; Şerban Rădulescu-Zoner, România şi Tripla Alianţă (1879-1914), Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979;
Câncea, Viaţa politică; Paraschiva Câncea, Viaţă politică din România în primul deceniu al Independenţei de stat, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1974;
Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, II, III, IV: Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, voi. II (1884-1886), Bucureşti, 1934; voi. 111,(1887-1888), Bucureşti, 1934; voi. IV (1888-1889), Bucureşti, 1935;
Iorga, Istoria presei româneşti: N. Iorga, Istoria presei româneşti de la primele începuturi. Cu o privire asupra presei româneşti din zilele noastre de C. Bacalbaşa, Bucureşti, 1922;
Maiorescu, Discursuri parlamentare, II, III: Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol I, voi. II (1876-1881), Bucureşti, 1897; voi. III (1881-1888), Bucureşti, 1899;
Maiorescu, Istoria contemporană a României: Titu Maiorescu, Istoria contemporană a Româăiei, 1866-1900, Bucureşti, 1925;
Maiorescu, însemnări zilnice, II-III: Titu Ma|oTescu, însemnări zilnice, publicate cu o introducere şi note de I. Rădule&u-Pogoneanu, voi. II (1881-1886); voi. III (1887-1891), Bucureşti, 1936-1943;
Massoff, Teatrul românesc, III: Ioan Massoff, Teatrul românesc. Privire istorică, voi. III; Editura pentru literatură, Bucureşti 1969;
6
7
Ornea, Junimea: Z. Ornea, Junimea şi junimismul, Ed Eminescu, Bucureşti, 1975.
întrucât cea mai mare parte a notelor noastre au fost redactate până în anul 1991, nu am apelat la bibliografia istorică mai nouă decât în cazuri excepţionale, intervenind doar de câteva ori în textul deja definitivat; elaborate sub ameninţarea cenzurii, comentariile noastre s-au dorit a fi totuşi oneste, respectând adevărul istoric şi - de aceea - nu a fost necesară o revizuire a lor radicală după redobândirea libertăţii totale de exprimare, în decembrie 1989.
Precizăm că, de câte ori a fost posibil, am verificat citatele reproduse de Bacalbaşa cu originalul, corectând foarte numeroasele greşeli de transcriere; de asemenea, în cazul citatelor reproduse după cotidianul bucureştean de limbă franceză, iTndipendance Roumaine şi tălmăcite destul de corect de autorul acestor amintiri, am revenit la versiunile originale în limba română, aflate de noi în presa vremii şi mai ales în Monitorul oficial şi publicaţiile adiacente, fără a mai nota destul de numeroasele deosebiri datorate dublei traduceri, îndeosebi a transpunerilor în limba franceză efectuate în grabă de redactorii cotidianului bucureştean.
Cu acest volum încercarea noastră de a republica într-o ediţie ştiinţifică însoţită de numeroase note-comentarii paginile memorialistice ale lui Bacalbaşa, care nu au mai văzut lumina tiparului de peste şase decenii, ia sfârşit, în aşteptarea îndoielnică a unor vremuri mai bune, favorabile desfăşurării unei activităţi culturale normale. Regretăm că îi dezamăgim astfel pe foarte puţinii noştri cititori rămaşi fideli unui asemenea tip învechit de ediţii, dar incertitudinea apariţiei ca şi remunerarea adeseori simbolică a muncii editorului (practicată şi de noi - de nevoie - la Editura Minerva) ne determină -cu infinită mâhnire - să punem capăt, probabil pentru totdeauna, unei activităţi de peste un deceniu pe care am efectuat-o cu pasiune - şi de ce să nu recunoaştem - cu plăcere.
Rămâne ca această ediţie să fie continuată cândva - în mileniul următor -de un editor potenţial mai norocos decât generaţia din care facem parte, generaţie care a suportat, fără vreo vină, toate perioadele de tranziţie de o jumătate de veac încoace, în această nefericită ţară situată la răscrucea tuturor furtunilor istoriei.
TA
26 februarie 1996
Anul 1885
[Diverse. Chestia cumulului funcţiilor publice. Partidul socialist se înfiinţează îh România; ziarul ,4>repturile Omului". Moartea lui GA. Rosetti Agitarea cestiunii evreie. Expulzarea transilvănenilor din România. Războiul sârbo-bulgar. Caragiali fluierat la Teatral Naţional Debutul operei române la Teatrul Naţional Apariţia ziarului „Epoca".]
[Diversei*
Judecătorul de pace osândeşte la 500 lei amendă pe un domn Emil Mavrocordat, care pălmuise pe Nicolae Voinov pe când era ministru de Justiţie.
în cercurile opoziţiei conservatoare se jubilează fiindcă tânărul Mavrocordat erea conservator.
Dar tribunalul osândeşte pe Mavrocordat la 3 luni închisoare. 1
Un conflict se iveşte între ministrul nostru plenipotenţiar Ion Bălăceanu şi Ion Brătianu. în urma acestui conflict, Bălăceanu demisionează, iar în locul său, la Paris, e numit poetul Vasile Alecsandri. 2
Dar Alecsandri a dat Teatrului Naţional noua sa piesă Ovidiu şi vrea să fie de faţă la montare, la toate repetiţiile şi la întâia reprezentaţie. După aceea se va duce la Paris.3
Dimitrie Moruzi, căruia lumea îi spunea Kneazul, este numit prefect de poliţie al Capitalei în locul lui Radu Mihai, intrat în guvern4. „Kneazul era încă un conservator pe care Ion Brătianu îl cucerise de la adversarii săi politici. Mai târziu s-a reîntors iarăşi la matcă.
* Acest semn trimite la Addenda I. Fragmente eliminate şi variante, p. 205. 1 Notele explicative se află la sfârşitul capitolului, p. 27.
9
[Chestia cumulului funcţiilor publice]
O cestiune care pasionează mult ţara şi este mult agitată în presă e „chestia cumulului".
Cumularzii foiau de pretutindeni. Erea un scandal să vezi oameni ocupând câte trei şi patru funcţiuni şi ocupaţiuni la Stat pentru ca, bineînţeles, să nu poată satisface pe nici una. Opinia publică era atât de hotărâtă, încât guvernul lasă ca din iniţiativă parlamentară să vie un proiect de lege care să modeleze abuzul.
Proiectul este votat şi devine lege.
Este interesant de ştiut că pentru lege n-a votat nici un ministru, iar în contra ei şi pentru menţinerea scandalosului cumul au votat cei mai valoroşi tineri intraţi atunci în Parlament, precum: Tache Ionescu, Constantin Arion, Coco Demetrescu, profesorul universitar, Dumitru Ollănescu (Ascanio), Emil Costinescu, precum şi profesorii universitari Gheorghe Cantili, doctor Romniceanu etc.3
La Teatrul Naţional dă reprezentaţiuni de prestidigitaţie unul dintre cei mai mari scamatori care au fost în România; el se numea Hermann. Erea într-adevăr uimitor. în faţa unor săli arhipline a dat o serie de reprezentaţii.6
[Partidul socialist se înfiinţează în România; ziarul „Drepturile omului"]
La 1 februarie a ieşit ziarul socialist Drepturile omului, sub următorul comitet de redacţie: Constantin Bacalbaşa, Al. Brăescu, Const A. Filitis, Emilian Frunzescu, Constantin Miile, Ion Nădejde, Alexandru G. Radovici şi Paul Scorţeanu.
Apariţia acestui ziar a făcut senzaţie.7*
La 6 martie, Cercul de studii sociale al partidului socialist a dat un banchet la sala Dacia spre a sărbători a 14-a aniversare a Comunei din Paris.
Vintilă Rosetti, fiul lui C. A. Rosetti, citeşte telegramele şi scrisorile de adeziune venite din multe oraşe. ,
C. Miile aminteşte, în câteva cuvinte, evenimentele de la 1871.
Au toastat: Emil Frunzescu, Filip G,esticone, Alexandru Radovici şi eu. Studentul în farmacie Jelea şi studentul în medicină Costăchescu au toastat şi ei.
Mircea Demetriad, fiul actorului Demetriad şi fratele distinsei actriţe Aristiţa Romanescu, citeşte versuri în numele lojei masonice Mircea Rosetti.
Vintilă Rosetti a răspuns arătând rolul jucat de masonerie în timpul Comunei. ''' s ""
Barbu Delavrancea şi-a exprimat mirarea pentru marea toleranţă pe care Cercul de studii o arată pentru toate părerile şi s-a asociat la cea mai mare parte din ideile sociale.8
Ziarul socialist nu avea program, nu avea fanatismul ideilor, nu avea doctrină, aluneca pe povârnişul presei burgheze, erea şi un ziar anticonservator.
Spre a plasa ziarul făceam şi noi, socialiştii, ceea ce făceau toţi ziariştii burghezi, deveneam violenţi. Dar violenţele noastre n-aveau ecou în opinia publică, de aceea guvernul nu ne supăra. Astăzi, un articol la fel cu cel publicat de mine în nr: 109 de la 10 iunie 1885 mi-ar fi atras cenzura, suprimarea sau un proces: pe vremea aceea nimic.
Iată articolul.
Ziarul Orientul român din Galaţi scrie:
„Femeile şi copiii se hrănesc cu zarzăre verzi, oamenii cutrieră târgurile cătând muncă pentru hrană şi 10 bani pentru tutun.
Am auzit cu urechile noastre cum câţiva săteni din comunele JPechea şi Cudalbi ziceau ca să dea hârtie la împăratul rusesc, că poate le-ar crede nevoia mai în grabă."
în josul acestor reproduceri am scris: . „Ţăranii mor de foame, domnilor îmbuibaţi! Aţi auzit acest cuvânt sinistru? Femeile şi copiii se hrănesc cu zarzăre şi bărbaţii aleargă ca să-şi dea munca numai pe mâncare.
Ţăranii mor de foame şi trântorii poleiţi ai oraşelor câştigă milioane în specule de noapte şi în murdării neînchipuite!
Ţăranii mor de foame şi magaziile din porturile Galaţi şi Brăila gem încărcate de grâne, şi grânele mucezesc în ele, şi ţăranii nu au dreptul să le atingă!
Ţăranii mor de foame şi se dau regelui apanagii şi şe ia pâinea fiilor şi se aruncă câinilor şi mizerabilii numiţi reprezentanţii naţiunei îmbogăţesc pe bogatul rege şi sărăcesc pe poporul sărac!
Ţăranii mor de foame şi deznădăjduiţii voiesc a cere ajutorul împăratului rusesc. Iată patriotismul naţionaliştilor care ne acuză pe noi de cosmopolitism, de vrăjmaşi ai ţării, pe noi, cari voim să dezvoltăm iubirea săteanului pentru pământul care va fi al lui şi numai al lui!
Ţăranii mor de foame?!... Ei bine, ce mai aşteaptă?
N-au pâine?... Greşeală, o vor găsi în hambarele bogaţilor.
N-au dreptul s-o ia de acolo?... Greşeală: dreptul de a se folosi de un produs nu-1 are decât producătorul!
N-au putereaGreşeală: Unească-se, hotărască-se şi vor face minuni, căci pământul este al lor şi rodul pământului [este] al /or!"9
10
11
împotriva acestei note, cvasianarhice câteodată, protesta d Ion Nădejde de la Iaşi, care reprezenta nuanţa social-democrată şi erea un adversar declarat al; anarhismului. însă eu mergeam înainte, în înţelegere, de altfel, cu colegii de la Bucureşti.10* ;
Pe la sfârşitul lunii martie o dramă întristează lumea: un tânăr locotenent din jandarmii pedeştri, anume Albu, îşi trage un glonte de revolver în regiunea inimii. Locotenentul Albu locuia într-o cameră eu chirie din casa librarului Socec. :-,.v.-(,.,..
Motivele acestei sinucideri au fost două: întâiul, o dragoste nenorocită, locotenentul Albu iubea cu mare patimă pe o domnişoară B., dar domnişoara nu a primit să-i fie soţie.
Al doilea motiv era faptul că fusese şters de pe tabloul de înaintare. Deznădăjduit din două părţi, şi-a curmat zilele.
în ziua sinuciderii se dusese la Ministerul de Rezbel hotărât să tragă în ministru, generalul Fălcoianu, apoi să tragă în el, dar, din întâmplare, ministrul lipsea în ziua aceea. •.
In camera lui s-au găsit mai multe scrisori, printre care una adresată familiei, în care spunea: „Mor iubindu-vă pe toţi, dar mai presus de voi toţi o iubesc pe... ea". Aci numele iubitei.11**
Trist destin au avut toţi fraţii Albu. Erau trei. Locotenentul Albu s-a sinucis, Nicu Albu, fost prefect de Piatra Neamţ şi deputat, a murit nebun. Iar colonelul Iacob Albu, directorul Pulberăriei de la Dudeşti, a fost ucis de explozia întâmplată la Pulberărie în ajunul intrării noastre în război, la 1916.***
în ziua de 3 aprilie a sosit la Bucureşti regele Oskar II a] Suediei. Regele avea atunci 56 de ani.
I s-au făcut aceleaşi primiri sărbătoreşti ca întotdeauna tutulor înalţilor oaspeţi: prânz de gală, defilări de trupe, reprezentaţie festivă la Teatrul Naţional.12
[Moartea Iui G A Rosetti]
Duminică 7 aprilie s-a stins GA, Rosetti.13 Rosetti era slăbit mai de mult.
Mai întâi îl lovise crud în inimă moartea fiului său cel mare, Mircea. Această pierdere a fost o mare durere pentru el, fiindcă pe Mircea îl pregătea ca să-i fie urmaş şi-1 privea ca pe demnul continuator al său în toate privinţele.
A doua lovitură i-au dat-o partizanii politici, liberalii, când n-au voit'să-i primească reformele constituţionale: colegiul unic şi libertatea deplină a presei.
O mare amărăciune intrase în sufletul bătrânului ziarist şi om politic. Un dezgust de lucru şi chiar de viaţă îl cuprinsese, de aceea anunţase în ziarul său că cariera-i politică este sfârşită
Ales deputat la Bucureşti, la Ploieşti, la R. Sărat, Rosetti refuză toate mandatele rând pe rând Din Camera de revizuire se retrăsese, din noua Cameră nu mai voia să facă parte.
Mai târziu, însă, îl aleg deputat ţăranii Colegiului III de Argeş14; de astă dată primeşte, dar cere un concediu şi nu se prezintă la Parlament
O mare amărăciune păstra în suflet împotriva lui Ion Brătianu.
O săptămână înainte de a,muri publică în Românul o scrisoare prin care declara că, fiind slăbit şi bolnav, se retrage de la direcţiunea Românului, pe care o trece fiului său Vintilă15
Câteva ore înainte de a muri a vorbit încă cu soţia şi cu fiii.
Tot timpul se interesa d© :ştirile telegrafice; Până a închis ochii a vorbit de muncitori şi de ţărani.
îndată după vestirea morţii, M. Minovici, vicepreşedintele Societăţii presei, al căreia preşedinte erea Rosetti, a trimis ziarelor o scrisoare, înştiinţându-le să ia, toate, doliul.
A doua zi s-a deschis testamentul. Iată-1:
„Bucureşti, anul 1884, septembrie în 29
Acum vreo cinci ani am scris un testament El era şi personal şi politic.
Acel testament a ars, sau a dispărut, ca multe alte obiecte, în incendiul de care am fost bântuit la 25 ianuariu trecut Acum nu mai fac un testament: scriu numai aci câteva cuvinte pentru ai mei.
Exprim soţiei mele simţimintele mele de recunoştinţă pentru fericirile de tot felul ce mi-a dat pe toată ziua şi pe toată ora de la 31 august 184716 şi până acum.
Totdauna bună şî dulce pentru toţi; totdauna iertătoare pentru toţi; totdauna devotată pentru toţi; totdauna senină, a răspândit în juru-i lumina şi căldura adevăratei virtuţi şi adevăratei fericiri, aceea d-a lucra, d-a iubi, d-a ierta, d-a se sacrifica fără a cere altă răsplată decât mulţumirea d-a învălui pe toţi cu nesfârşita ei iubire pentru a le îndulci orice suferinţă fizică sau morală. Ea m-a făcut să iubesc viaţa-pentru a putea să fac ca, prin faptele mele, să merit a fi iubit de dânsa şi pentru ca să pot să sorb fericirea ce inteliginţa ei, bunătatea şi dulcea ei veselie răspândesc în giuru-i. Dacă sufer de plecarea mea, este numai pentru durerea ce-i va daaceastă despărţire. O rog dar a face pentru mine şi sacrificiul d-a-şi domni [domina] durerea pentru a urma d-a răspândi seninătatea în
12
13
giurul alor noştri. Cred că fiii şi fia ei vor lupta cu tărie pentru a o face să nu simtă un minut măcar că nu mai sunt lângă dânsa- cred că printr-o necurmată; blândeţe vor mângâia-o. a:       i C
Exprimându-i din nou simţimintele mele de admiraţiune, de iubire şi de recunoştinţă, o rog ca împreună cu fia şi fiii noştri să împlinească ultimele mele rugăciuni.  ■ . i
Să nu se facă pentru înmormântarea mea nici o ceremonie.
Total să se facă cum s-a făcut şi de Mircea. ;
Un singur preot, de mir.
Carul simplu cu doi cai.
Nici un doliug nici în Camere, nici la poartă, nici chiar pe cai. Nici 6 invitare, ci numai un simplu anunţ prin ziar fără invitare. Nici o paradă şi nici gendarmi.
Poliţia să fie sicură că lumea n-are trebuinţă de gendarmi pentru ca buna cuviinţă să fie respectată       • ~
Acum o dureroasă, pentru mine, cestiune materială
Am datorii. Sper că amicii cari voiră, după incendiu, să facă'o subscripţiune pentru a-mi dărui o casă, vor face ceva pentru a se plăti aceste datorii. Dacă nu, soţia niea şi fiii mei Vor tipări bâte vot găsi din scrierile mele'şi poate că publicul le va cumpăra pentru ca să plătească datoriile ce cu adâncă durere silit am fost a face. —:: .      -;        ; '
Am luptat cu tărie pentru naţionalitate şi pentru libertate dar fără cea mai mică ură pentru nimeni. Rog, dar, ca cei pe care i-am combătut să mă ierte dacă aspru am fost în luptă, asigurându-i că nu ura ci iubirea m-a făcut să combat
Recomand tuturor şi mai cu seamă fiilor mei să iubească poporul şi pe sătiăhi şi să lupte cu iubire pentru fericirea tuturor. O îmbrăţişare fiicei şi fiilor mei şi ultimă rugăciune tuturor a îngriji şi mângâia pe soţia mea,
CA. Rosetti."
Sub text era următoarea notiţă:
„Dacă guvernul şi Camerile vor voi a plăti datoriile sau a face un dar soţiei mele, o rog şă-1 primească, căci calomnia nu, va mai avea nici o putere când eu nu mai sunt'*.
Dar în urma cererii doamnei Rosetti aceste rânduri au fost şterse, înainte de a muri, cu câteva zile, simţind că moartea se apropie, C. A. Rosetti a-trimis directorului Pinacotecei din Bucureşti următoarea scrisoare:
..Domnule director.
Constantin Daniel Rosenthal a iubit România ca cel maiadevărat român, şi chiar viaţa-i a jertfit-o. .-■•■...>•. ;
La 1848 a făcut o schiţă prin care, în câteva trăsături de penel, a fotografiat România de la 1848 oferind tuturor ramura de măslin.
în exil a făcut un tablou prin care reprezintă România în ziua de 13/25 septembrie 1848 (bătălia pompierilor cu turcii) printr-o femeie ţărancă care scapă din luptă drapelul naţionalităţii, al libertăţii şi al dreptăţii.
Pe cât am trăit, n-am avut putere a mă despărţi d-aceste icoane.
Acum împlinesc, prin soţia şi fiii mei, dorinţa ce mi-a fost exprimat amicul meu Rosenthal, aceea d-a depune, în numele lui, Muzeului naţional, aceste două tablouri istorice,
CA. Rosetti"11
Consiliul comunal, întrunindu-se, a dat un vot pentru ridicarea statuii lui CA. Rosetti pe una din pieţele Capitalei.18*
înmormântarea lui CA. Rosetti a pus întreaga Capitală în mişcare. Alergau oamenii ca să-i vază înmormântarea, iar prin mahalale marele eveniment al zilei efa moartea lui Ruset Astfel numeau oamenii din popor pe Rosetti.
La locuinţa .defunctului din Calea Dorobanţilor a fost un adevărat pelerinaj. Apoi lumea s-ă prelungit pe trotuare până la cimitirul Bellu
Ereaii mulţi ţărani, printre cari delegaţiuni ale Colegiului al 3-lea de Argeş, pe care Rosetti îl reprezintă în Cameră
Publicul înşiruit pe strade a fost evaluat la 100 000 oameni, iar în cortegiu au fost aproximativ 10 000.
Coşciugul a fost dat jos pe umerii lui Dumitru şi Ion Brătianu, Ion Ghica, prinţul Dimitrie Ghica, Grigore Serurie** şi alţii.
Două steaguri atrag privirile: unul foarte mare din mătase neagră este steagul comercianţilor, celalt roşu al Cercului de studii sociale al partidului socialist pe care îl port eu.
în curte chiar sunt rostite cinci cuvântări: săteanul Mucenic Dinescu în numele plugarilor, Nicolae Ionescu în numele Adunării Deputaţilor, Nicolae Bordeanu, directorul ziarului Naţiunea, în numele presei, Dimitrie Giani în numele prietenilor lui Rosetti şi Dimitrie Tănăsescu în numele comercianţilor.
La ora 3, cortegiul porneşte în următoarea ordine: gimnaziul Cantemir, liceul Sf.Sava, şcoala normală, şcoala [Societăţii] pentru învăţătura poporului român, comercianţii Capitalei, ceasornicarii, deputaţiunea din Argeş, cofetarii, birtaşii, precupeţii,, măcelarii, bărbierii, cizmarii, Cercul studiilor sociale, redacţia Drepturile omului, loja anarhistă Mircea Rosetti, ambele cu coroane mari având panglici roşii, societatea tipografilor Gutenberg, presa, toate societăţile şi grupurile cu steaguri şi coroane mari, trei care mari cu coroane trase de câte un cal alb şi înconjurate de ţărani, un preot de mir - popa Zăbavă carul mortuar înconjurat de lucrători tipografi.
14
15
După car, membrii familiei: Vintilă şi Horia Rosetti; fiii defunctului, Mihail Comea, ginerele, Dimitrie Radu Rosetti (Max în pseudonimul din presă), nepot
D-na Măria Rosetti, soţia, şi d-na Cornea, fiica, în trăsură, cu Nicolae Fleva, primarul Capitalei.
Cortegiul a trecut prin stradele Episcopiei, Victoriei, Bulevardul Academiei, Colţea, Doamnei (astăzi Paris), Calea Victoriei, Lipscani, Şelari, Rahovei şi 11 Iunie. .
în faţa redacţiei Românului din strada Doamnei, I.G. Bibicescu a rostit o cuvântare în numele redactorilor.
Toate felinarele, pe parcurs, erau aprinse şi cernite, toate casele au arborat drapele negre. Era o adevărată înmormântare naţională
Am ajuns la cimitir şi iată-ne în faţa celei din urmă şi eterne locuinţe a lui CA. Rosetti.
După cererea familiei, sicriul a fost coborât de redactorii ziarului Drepturile omului, de lucrătorii tipografi, M Minovici, vicepreşedintele Societăţii Presei, Nicolae Romaneseu din Craiovâ, advocatul Constantin Lecca, Grigore Dianu, redactor la Românul şi alţii.
Corpul lui Rosetti a fost învelit în două exemplare din Românul, tipărite pe mătase albă şi deasupra o cunună alcătuită din condeie de fier aurit
Apoi bulgării de pământ încep să cadă,-huruind sinistru deasupra aceluia care - după cum a spus Bibicescu în cuvântarea sa: :,Deşi mort, va fi nemuritor".19
La 13 mai vine ştirea telegrafică care anunţă moartea la Paris ă marelui Victor Hugo.20
La Teatrul Naţional se face întâia încercare cu luminatul electric, dar încercarea nu izbuteşte. Teatrul rămâne, şi mai departe, luminat'cu gaz.21*
Moartea lui CA Rosetti este, parcă, un imbold pentru diferitele partide din opoziţie ca să se unească într-o acţiune politică împotriva guvernului.
Rosetti murise amărât împotriva lui Ion Brătianu Două zile înainte de a muri, simţindu-şi sfârşitul aproape, a chemat pe câţiva bătrâni amici cărora să le încredinţeze cele din urmă dorinţe şi să-i roage a-i îngriji de familie şi interese, Aceştia erau: Dumitru Brătianu, prinţul Dimitrie Ghica, Ion Ghica, Dimitrie Giani. Pe Ion Brătianu nu 1-a chemat22
Constantin Boerescu şi Gheorghe Mârzescu iau iniţiativa întrunirii şefilor opozanţi şi, din ceasul acesta, se fac sforţări mari spre a se găsi terenul pe care să se poată întâlni opozanţii de toate nuanţele.23
[Agitarea cestiunii evreie]
Dar vine vara cu vacanţele, cu tropicele, cu Parisul, cu Ostenda, cu toate vilegiaturile, iar bunii noştri boieri, conform şi mai bunului lor obicei, aleargă în locurile răcoroase şi plăcute, ştiind că acasă este cine să muncească pentru ei în arşiţa soarelui Iar cât despre politică., se va vedea la toamnă
în timpul acestei vacanţe, chestia evreie iarăşi este exploatată de ziarele evreieşti din străinătate. Pe tema persecuţiilor religioase se strică multă cerneală şi se agită iarăşi lumea24
Dar ziarele din Bucureşti dovedesc cu cifre cât de persecutaţi sunt evreii. Numai în timp de 6 ani, de cănd au fost împământeniţi, ei au intrat în stăpânirea a unora dintre cele mai mari şi frumoase moşii, mai cu seamă în Moldova Negreşit, preţul pământului se urcă, dar nu e mai puţin adevărat că, dacă lucrurile au să meargă tot pe calea aceasta, dacă nu va mijloci o reformă socială însemnată, în o sută de ani tot pământul României va deveni proprietate evreiască
Iată numai o neînsemnată parte a moşiilor trecute în mâna bancherilor evrei de la 1879 1a 1885:
Bancherul Michel Daniel a cumpărat:
1) Ienăşenii a familiei Balş, 1 000 fălci cu 12 000 galbeni;
2) Ţibăranii a familiei Sturdza, 3 000 fălci cu 40 000 galbeni;
3) Buzmea a lui Mateiu Ganea, 1 300 fălci cu 28 000 galbeni;
4) Badenic a familiei Balş, 3 800 fălci cu 95 000 galbeni. Bancherul Meyerhoffer:
1) Lespezii de Şireta, familiei Bosie, 2 500 fălci, 65 000 galbeni;
2) Criveştii şi Făcăşenii;
3) Hăbăşeştii a lui Jage Rober, 4 500 fălci, ' Bancherii fraţii Weisşengrun:
1) Tăcuta a familiei Sturdza, 2 000 fălci, 40 000 galbeni;
2) Ţigănaş a familiei Carp, 2 200 fălci, 40 000 galbeni;
3) Bogdăneşti a familiei Bogdan, 2 500 fălci, 500 000 lei;
4) Văţcanii, 5) Ghindeşti, 6) Talpa a familiei Urinovsky, 12 000 galbeni; 7.) Buhaia, 8) Pescarii, 2200 fălci, 10 000 galbeni;
9) Şoldăneştii a familiei Florescu, 5 800 fălci, 22 000 galbeni. Bancherul Theiler: ,
1) Moineşti, cugizvoare de petrol, a familiei Mavrocordat, 1 500 falei, 40 000 galbeni;
2) Solonţii, cu izvoare de petrol, a fostului prinţ al Moldovei, Ion Sandii Sturdza, 3 000 fălci, 600 000 lei.
Bancherul Costiner.
1) Bălăşenii a lui Ciolac Lăţescu, 870 fălci, 300 000 lei.
16
17
Bancherul Michel Juster:
1) Căneştii a lui M. Ganes 1 000 fălci, 22 000 galbeni. Mendel Posner:
1) Sascutul de mai multe mii fălci.
•Un alt evreu, al cărui nume ne scapă, a cumpărat moşia Parincea, iarăşi de mai multe mii fălci, cu târg, cu biserică etc. etc. 25,
[Expulzarea transilvănenilor din România]
Pe la sfârşitul lunii august, o ştire menită să stârnească o mare agitaţiune în ţară este transmisă telegrafic de la Budapesta: poliţia din Caransebeş a descoperit nişte manifeste anti-ungureişti care au fost expediate din Bucureşti de către Iredenta română.
Aceste manifeste, tipărite cu litere roşii, au fost expediate cu poşta în Ungaria, o parte din ele au rămas în ţară, unde au fost tipărite, spre a fi trimise treptat în Ardeal şi în Banat
Manifestul erea semnat:
„Comitetul de iniţiativă al Iredentei române: Al. Ciurcu". Manifestul chema peromâni la luptă „Să se desfăşoare pretutindeni drapelul Iredentei române. Vae victisl."26
La Bucureşti începe agitaţia. Un student ardelean inimos, Gheorghe Ocăşanu, mă întâlneşte, îmi spune că e înştiinţat că; dintr-uh ceas în altul, va fi arestat şi-mi cere să primesc la mine stocul de manifeste ale Iredentei. Negreşit primesc. Aştept să se însereze. Când ziua a dispărut cu totul, merg la Ocăşanu, luăm fiecare sub braţ teancurile de manifeste şi le aducem lâ locuinţa mea în str. Renaşterii nr. 5, unde ţineam cu chirie o cameră mobilată Manifestele au stat sub patul meu vreme îndelungată, iar poliţiştii, care le-au căutat în tot Bucureştiul, n-au ştiut niciodată că sunt atât de aproape de mâna lor. 27
Dar ziarul L'Independance Roumaine, al cănii director şi proprietar este Alexandru Ciurcu dimpreună cu tatăl său Nicolae, urmează campania anti-ungurească pe această chestiune. Bineînţeles, Pesta protestează vehement la Bucureşti şi cere guvernului Brătianu să stârpească cuibul iredentist din România. După două zile, guvernul decretează expulzarea lui Nicolae şi Alexandru Ciurcu şi a studenţilor George Secăşanu, George Ocăşanu, I. Droc-Bănciulescu şi I. Corneanu, toţi români transilvăneni. 28*
Vestea expulzării se răspândeşte ca fulgeruVşi toată opoziţia e în picioare.
Presa protestează cea dintâi.
: O întrunire s-a ţinut Ia redacţia Românului, convocată urgent de Vintilă Rosetti, în urma căreia s-a votat următoarea protestare:
„Protestăm în contra expulsiunii [din ţară] a d-lor Nic. Ciurcu, Alexandru Ciurcu, George Secăşanu, George Ocăşanu, L Droc-Bănciulescu şi I. Corneanu, români din Transilvania.
4/16 septembrie 1885.
Românul, Naţiuneş, România, Drepturile omului, Războiul-Weiss, Curierul financiar, L'Indgpendance Roumaine". 29
Ziarele guvernamentale şi nici ziarul junimiştilor, România liberă n-an participat, la protestare,, • ~
Dumitru Brătianu, fratele primului ministru, a trimis d-lor Ciurcu
următoarea scrisoare:
„Domnilor Nicolae şi Al, Ciurcu,
Primiţi, yă rog, expresiunea viei mele dureri. Toţi românii au primit, în persoana d-voastră, o lovitură crudă care-i umple de ruşine. Vă doresc călătorie bună ş-o repede întoarcere în ţară
D. Brătianu"30
Decretul de expulzare fusese precedat de largi cercetări poliţieneşti, fiindcă legaţia austro-ungară din Bucureşti era stăruitoare şi cerea guvernului Brătianu să ia măsuri drastice.
La 20 august, Secăşanu şi Ocăşanu au fost chemaţi de către prefectul poliţiei, care i-a mustrat sever. La 31 august, inspectorul de poliţie Iepureanu şi căpitanul Stănciulescu, comandantul jandarmilor pedeştri, sosiră la 7 dimineaţa la domiciliul lui Ocăşanu şi-i făcură o amănunţită perchiziţie. Au căutat manifestele, însă manifestele erau din ajun sub patul meu.
Perchiziţii la fel au fost făcute la Secăşanu şi la Droc-Bănciulescu.31,.
La redacţiunea Românului a venit multă lume să protesteze, lume înăuntru în toate saloanele, lume pe stradă, iar poliţia era, fireşte, foarte bine reprezentată peste tot După ce au vorbit Petre Grădişteanu, Dimitrie Giani, Gheorghe Paladi, Bonifaciu Florescu, toţi liberali în opoziţie cu guvernul, lumea s-a împrăştiat dându-şi întâlnire pentru a doua zi seara la sala Joje din strada Regală, unde a fost convocată o întrunire de protestare.
La epoca de care mă ocup nu era încă destul public pentru ca să umple o mare sală de întrunire; masele nu erau chemate la viaţa publică, votul universal nu venise încă, de aceea chiar pe o chestie foarte populară d-abia dacă se putea găsi lume pen'tru o sală mai mică
Chiar în seara când ne-am întrunit la redacţia Românului a. venit ştirea că Ciurcu, tatăl şi fiul, au vândut ziarul L'Indâpendance Roumaine lui George Em. Lahovari, membru al elitei conservatoare, ucis mai târziu în duel de către Nicolae Filipescu. 32*
18
19
A doua zi s-a ţinut în sala Joje întrunirea de protestare în faţa unui public agitat Pe strada Regală lumea foia, dar şi poliţia. Pe trotuarele din faţa sălii, * publicul se îngrămădise şi aştepta înfrigurat desfăşurarea evenimentelor. Preşedinte al întrunirii a fost aclamat Dimitrie Giani: au vorbit Petre Grădişteanu, Gheorghe Paladi şi Ion Lahovary.33
A doua zi, în Gara'de Nord, s-au petrecut scene neuitate de entuziasm; plecau surghiuniţii, dar tot în seara aceea plecau şi studenţii universitari la Congresul studenţesc din Brăila S-au rostit cuvântări patriotice, tinerii s-âu îmbrăţişat Ziarul Drepturile omului descrie astfel tot ce s-a petrecut:
„Când clopotul sună pentru a treia oară, cei trei expulzaţi cari plecau: Secăşanu, Ocăşanu şi Droc-Bănciulescu erau trecuţi din braţe în braţe, îmbrăţişaţi, sărutaţi.
Droc-Bănciulescu era atât de emoţionat, încât, când să se urce în tren, se aruncă jos la pământ şi-1 sărută strigând: Trăiască Românial î;>
Trenul plecă în mijlocul strigătelor generale [de]: «Ura! Să trăiţi! Să veniţi sănătoşi!».       ' ' ■■■ ■ ■
Toată lumea era electrizată!... Ochii sunt umezi !...
[Şi, cât niai vedem trenul, batistele flutură din amândouă părţile şi uralele nu mai contenesc.]" 34
Clipă de mare emoţie şi de sfântă însufleţire!... Cine ar fi îndrăznit atunci să creadă că România Mare e atât de aproape?!...
Ciurcu tatăl şi fiul, precum şi cel d-al şaselea expulzat, Corneanu, au trecut pe la Giurgiu, la Rusciuk.35
[Războiul sârbo-bulgar]
Pe când aceste evenimente se petreceau în România, o telegramă anunţă o veste menită să rnărească fierberea din Bucureşti: bulgarii, împotriva Tractatului din Berlin, au proclamat unirea Rumeliei cu Bulgaria
Bineînţeles că la Constantinopole şi la Belgrad, mai ales, ştirea a produs o foarte neplăcută surprindere. '
Regele Carol, care se afla la băi, este chemat imediat în ţară, iar guvernul ia oarecare măsuri militare spre a face faţă evenimentelor.
Toate silinţele diplomaţiei de a menţine pacea rămân zadarnice, aşa că în ziua de 12 octombrie armata sârbă trece graniţa bulgară pe la Klisura36
Războiul sârbo-bulgar începe, dar în România mai este încă o agitaţiune în curs.
Un cunoscut propagandist evreu, Armând Levy, venise în ţară spre a organiză congregaţiile evreieşti în ţară, venirea sa a pricinuit enervare.
Armând Levy, fiind un vechi amic al lui CA. Rosetti, a tras în gazdă în casa acestuia de cum a sosit în Bucureşti Dar CA. Rosetti murise. Totuşi, întemeiat pe vechile relaţiuni de la Paris; omul se instalează ca la el acasă
Acţiunea lui Armând L€vy provoacă, însă, şi mari nemulţumiri printre evrei: tinerii şi săracii de o parte, bogaţii de alta. Armând Levy, lucrând în înţelegere cu evreii, bogaţi, răscoală împotriva lui pe săraci. într-o seară, ieşind de la o întrunire intimă, propagandistul evreu este lovit de un alt evreu* <•■• Agitaţia luând proporţii mari, guvernul, în luna lui octombrie, expulzează din ţară pe următorii: doctorul Gaster, doctor în filosofie, mai târziu, după expulzare, ajuns mare rabin la Londra, dr. Schwartzfeld, directorul zjarului Fraternitatea, dr. Brociner, redactor-şef al ziarului Bukarester Tageblatt, dr. Hans Kraus, redactor-şef al ziarului Bukarest Freie Presse, Bettelheim, redactor la Bukarester Tageblatt, Rosenfeld, colaborator la Vocea dreptăţii,. Iulius Schein, redactor la Bukarester Freie Presse, Michel Aziel, redactor-şef al ziarului Hajoetz, Auerbach, proprietar al ziarului Fraternitatea.
Apoi au mai fost expulzaţi; I. Fior, Joseph. Schwartz, T. Rubin şi Armând
L£vy.37 .       . ' , ■'' .    . '. .. -'■<■•■
Dar mulţi dintre aceşti expulzaţi au rămas în ţară, căci li s-au revocat decretele de expulzare, unii fiindcă aveau protectori puternici, alţii pentru că şi-au luat angajamentul să apere guvernul în ziarele germane ce apăreau în Bucureşti.
Rosenfeld, unul dintre expulzaţi, era cotar de buţi de felul său, de aceea purta şi supranumele de Rosenfeld-Cotaru. Prin anul 1919 m-am dus să fac cura de apă de Vichy, iar un medic din Paris mi-ă recomandat pentru localitate pe doctorul Charles Cotar. Cine este acest doctor Charles Cotar? Nu este altul decât fiul lui Rosenfeld Cotaru. Când tatăl său a fqst expulzat din ţară, Charles Cotar nu putea să aibă mai mult de 9-11 ani. în Franţa n-a voit să se ştie că este evreu, cu acest înţeles a părăsit numele de Rosenfeld şi a păstrat adaosul „Cotarul", pe care 1-a transformat în franţuzescul „Cotar".
[Caragiali fluierat la Teatrul Naţional]
Acum câteva cujrinte despre teatru.
lăncii Caragiale îşi făcuse o bună reputaţiune cu cele două piese: Noaptea furtunoasă şi Scrisoarea pierdută Era, cum se zice, un autor la modă El venea în epoca când Alecsandri strălucea cu Fântâna Blanduziei şi cu Ovidiu, când Grigore Manolescu era sărbătorit în Hamlet, când Ştefan Iulian era copilul răsfăţat al publicului.
20
21
Iulian, actor de mare rasă, deşi nu trecuse nici măcar clasele Conservatorului din Bucureşti, avusese creaţiuni, una mai strălucită decât alta, în Chir Zuliaridis, imitând de minune pe grec, în comedia Mincinosul, unde imita cu mult succes pe italian, în operetele Voievodul ţiganilor, Mascota, Boccaccio etc. Apoi în comediile lui Caragiale, jucând rolul Ipistatului din Noaptea fur-tunoasăşi rolul poliţaiului din Scrisoarea pierdută. Pe Iulian, mai ales, se întemeia Caragiale când îşi scria piesele.38 <
După cele două mari izbânzi, ÎCaragiale mai scrise o a treia comedie de moravuri, D-aîe camavalului\pe care Comitetul teatral o premie cu câteva mii de lei. însă premiul se dedea autorului, nu piesei. Piesa era cu totul inferioară celor două înaintaşe. m '
în reprezentaţie, piesă nu numai căzu, dar fu şi fluierată
în Drepturile omului am scris o scurtă critică în care am spus adevăruri neplăcute asupra piesei, iar Caragiale îmi purtă multă vreme pică, atribuindu-mi pe nedrept şi paternitatea fluierăturilor. Adevărul era altul, acel care fluierase era Dimitrie Racoviţă, criticul teatral al ziarului România liberă, care semna Sphinx. Şi alături de el au mai fluierat câţiva..
D-ale carnavalului a părăsit repede scena, spre a nu se mai reîntoarce.
Dar înfrângerea cea mai mare era a Comitetului teatral care alesese, spre a o premia, cea mai slabă lucrare a maestrului.39
Se discuta, mai demult, dacă pe scena Teatrului Naţional se cuvine ori nu se cuvine să se reprezinte opereta Părerile erau împărţite. Erau partizanii rolului educator al teatrului, partizanii teatrului-şcoală şi erau şi ceilalţi: partizanii teatrului-petrecere. Dar la urmă a biruit părerea acelora cari au susţinut cum că, oricare ar fi neajunsul moral, de vreme ce opereta ar putea atrage publicul şi ar aduce bani la casă, să se joace opereta
.La 3 octombrie se dă'întâia reprezentaţie cu Girofle-Girofla, operetă franceză tradusă de colonelul Bengescu.|gDar succesul nul.
Doamna Odeseanca, o evreică cu timbru plăcut dar greoaie şi fără joc de scenă, nu putu mişca publicul. Ştefan Iulian, plin de talent şi de vervă, nu învăţase rolul. Şt. Mateescu, de obicei actor cu succes, de data aceasta fu mai pe jos de orice critică. Singură Ana Dănescu a fost în rol şi a jucat în nota operetei.
Critica constată că actorii români nu ştiu juca opereta franceză, pentru care se cer aptitudini speciale de rasă
Face bună impresiune tenorul I. Băjenaru care, însă, şi el e sfiicios pe scenă şi fără mişcare.
Opereta franceză, dar, nu are pe scena Teatrului Naţional şi jucată de actori români acelaşi succes ca şi operetele germane, Voievodul ţiganilor, de exemplu.40
[Debutul operei române la Teatrul Naţional]
Dar dacă opereta se prezintă în condiţiuni mediocre, publicul ca şi critica fură mulţumiţi de opera română, care a debutat foarte satisfăcător cu Lucia de Lamermoor.
Sâmbătă la 28 septembrie s-a deschis stagiunea Operei române în sala Teatrului Naţional cu Lucia de Lamermoor.
Distribuţia era următoarea: ~
Lord Henri Asthon, Const. Cairetti
Lucia, sora sa, d-şoara Carlotta Leria
Sir Edgard de Rawensood, I. Dumitrescu
Lord Artur Bukow, D. S. Răşianu
Raymont Bidebent, D. Teodorescu
Alisa, '. d-na V. Almăgeanu
Normano, I. Băjenaru
Această reprezentaţie a fost o plăcută surprindere pentru toată lumea; nu erau decât laude şi aprobări din toate părţile.41
în Vlndependance Roumaine, Grigore Ventura (Arutnev) â scris:
„Deschiderea Teatrului Naţional â' fost însemnata anul acesta printr-un eveniment care va face epocă în istoria dezvoltării artelor în ţara noastră Pentru întâia oară s-a auzit o opera cântată în limba română de către actori români.
D-na Carlotta'Leria a ţinut rolul Luciei cu multă ştiinţă muzicală şi joc de scenă Baritonul Cairetti, în ciuda vocii sale cam surdă câteodată, are un timbru foarte plăcut şi o rară căldură comunicativă Tenorul Ion Dumitrescu (destinat a deveni o mare celebritate europeană, n.a.) a uimit cu puterea vocii şi cu ut diezurile date.
Orchestra, magistral condusă de un român, d. Ştefănescu. Acesta a fost de două ori chemat de public, deşi îi lipseau două instrumente importante."42
Ceea ce a impresionat mai ales a fost corectitudinea execuţiei, şcoala bună la care erau pregătiţi cântăreţii noştri. Criticii au spus, cu drept cuvânt a doua zi, cum că trupa a binemeritat de la public, care a apreciat ruperea cu tradiţia cântăreţilor italieni, obicinuiţi cu efectele mari de voce, cu exageraţiile, cu melodrama în acţiune.
La Teatrul Dacia juca trupa Fani Tardini-Vlădicescu, care atrăgea un public destul de numeros, icu talentul şi jocul conştiincios al protagoniştilor.
La sala Orfeu, artistul I. D. Ionescu stetea,în capul unei trupe de varietăţi unde canţoneta şi cupletul de actualitate ţineau locul principal.
La sala Bossel juca o trupă de operetă germană
Cinematograful nu apăruse încă, dar Bucureştiul avea 4 teatre.
43
22
23
La Teatrul Naţional, colonelul Bengescu-Dabija citeşte în faţa Comitetului teatral capodopera sa Pygmalion, căreia i se face o primire entuziastă Toată critica laudă cu mari elogii noua lucrare;
La reprezentaţie, autorul a fost ovaţionat44
La jumătatea lui octombrie se joacă la Teatrul Naţional, cu montare neobicinuită până atunci, cu piese şi decoruri aduse din streinătaţe, Ioana d'Arc, dramă în 5 acte de Schiller, tradusă în versuri de d-nii Uşi Iacob Negruţi.
Rolul Ioanei d'Arc era ţinut de Aristiţa Romanescu, al lui Carol VII de Grigore Manolescu. Regina Isabeau - d-şoara Fanşeta Vermont, mai târziu d-na Grigore Ventura, Filip cel Bun - Iancu Petrescu, Dunois - C. Nottara 45
în sala Bossel, trupa de operetă germană a fost înlocuită de o trupă de operetă franceză, sub direcţiunea d-lor Claudius şi Sandre 46
Acum viaţa politică absoarbe aproape totul în România.
Apropiindurse sesiunea parlamentară, liberalii de toate nuanţele din opoziţie se întrunesc şi-şi aleg un comitet însărcinat să dea o direcţiune unitară acţiunii în contra guvernului.
Sunt aleşi în acest comitet: Dumitru Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Mârzescu, Ion Docan, D. Giani, general Haralambie, Petre Grădişteanu, Petre Cernătescu, Gr. Cozadin, Pană Buescu şi Gheorghe Paladi. Acest comitet are însărcinarea de a se pune în legătură cu comitetul partidului liberal-conservator, spre a stabili o înţelegere,47
Sub titulatura „Partidul liberal-naţional", liberalii din opoziţie de sub şefia lui Dumitru Brătianu ţin o întrunire publică în sala hotelul Mânu, astăzi hotelul High-Life în faţa Ateneului. Cu acest prilej,|Mihail Kogălniceanu a rostit un mare discurs în care a spus vorbele citate de atâtea ori: „De azi înainte nu mai am nimic comun cu Ion Brătianu şi doresc ca, după moarte, nici oasele mele să nu stea alături de ale lui".48
Dar n-a trecut mult şi Mihail Kogălniceanu şi-a uitat jurământul.
împăcându-se cu Ion Brătianu, a rostit într-o zi la Cameră o cuvântare plăcută acestuia Dar o voce din rândurile opoziţiei răsună:
- Ce facem cu oasele?
Se spunea că Kogălniceanu ar fi răspuns în surdină:
- Oasele să le bagi...
In timpul acesta, războiul sârbo-bulgar urmează şi preocupă mult opinia publică generală şi foarte mult sferele politice din Bucureşti.
Sârbii trec graniţa şi împing pe bulgari pe toată linia, victoria sârbilor pare sigură, regele Milan vrea să intre în Sofia spre a dicta pacea şi a zădărnici astfel crearea unei Bulgarii mari prin încorporarea Rumeliei. Dar soarta armelor vrea altceva Sârbii sunt bătuţi la Slivniţa de arnjatele bulgaro-rumeliote.
înfrângerea sârbilor a fost datorită mai ales incapacităţii comandamentului cât şi comandantului armatei dunărene, care a stat în inacţiune în loc să alerge în Slivniţa
Bulgarii, victorioşi, înaintează acum pe toată linia Bat pe sârbi la Pirot, bat pe sârbi la Vidin şi intră în Serbia însă, în urma ameninţării Austriei că, dacă bulgarii vor mai înainta, trupele austriace vor intra în Serbia în ajutorul trupelor sârbe, prinţul Alexandru de Battenberg ordonă încetarea înaintării şi începerea tratativelor de pace. 49
Opoziţiunea în contra guvernului Ion Brătianu hotărăşte, îh sfârşit, să se unească şi să dea lupta decisivă împotriva Cabinetului. <
George Panu, care dirija ziarul Lupta la Iaşi, scrie articole foarte gustate la Bucureşti în acelaşi timp, George Lahovary, noul proprietar şi director al ziarului ITndependance Roumaine, îi propune să colaboreze la foaia sa Articolele lui Panu apar în foaia franceză, dar nu au, nici pe departe, savoarea articolelor din Lupta. în ziarul francez Panu scrie, în contra obiceiului sau, articole lungi de câte 3 coloane şi, mai mult, limba franceză nu o poate mânui cu virtuozitatea cu care mânuie pe cea română De aceea, colaborarea lui Panu la ziarul d-lui Lahovary n-a durat prea mult50
întâiul pas pentru unirea forţelor opoziţioniste este făcut Partidul lui Dumitru Brătianu şi partidul liberal-conservator cad de acord şi publică programul coaliţiunii pentru răsturnare, cele două partide sunt reprezentate prin două comitete: unul compus din Dumitru Brătianu, Mihail Kogălniceanu şi general Haralambie. Celălalt prin Lascăr Catargiu, George Vernescu şi general Ion Em. Florescu51 ,
Generalul belgian Brialmont a venit în Bucureşti ca să inspecteze lucrările fortificaţiilor. în acelaşi timp, în luna decembrie, se fac încercări de tragere asupra cupolelor de oţel turnate de uzinele străine.
Pe o zăpadă de Un metru, în calitate de redactor la Românul, iată-mă afară la câmpul de tragere. O baracă de scânduri a fost construită iar înăuntru se servesc băuturi calde fiindcă gerul e simţitor. Regele e de faţă Sunt instalate două cupole, una de fabricaţie germană şi alta de fabricaţie franceză* Mulţi ofiţeri de artilerie sunt de faţă.
24
25
Francezii, care au adus cupolele, s-au oferit să intre în cupola lor în timpul tragerii asupra ei cu tunuri de 150, dar germanii n-au vrut să intre în cupola de fabricaţie germană.
Tragerile au urmat mai multe zile în şir, iar rezultatul a fost că, pe când cupola franceză a rezistat tutulor experienţelor, cupola germană s-a dislocat, s-a desfăcut şi a plesnit sub cele 30 lovituri convenite ale tunurilor de 150 atât Krupp cât şi de Bange.52*
[Apariţia ziarului „Epoca"]
Cu cât intrăm în toamnă, cu atât se înteţeşte agitaţia politică La 16 noiembrie apare ziarul Epoca sub direcţiunea; nominală a lui Grigore Păucescu, având ca prim-redactor pe Barbu Delavrancea, însă, de fapt, adevăratul conducător şi sufletul ziarului este Nicu Filipescu, proprietarul foaiei. Grigore Păucescu, ca şi Barbu Delavrancea nu ereau puşi în capul ziarului decât firme.** în comitetul de redacţie sunt afişaţi: Alecu A. Balş, C. G. Costa-Foru, A. Qiiriac, N. Filipescu, St Gane, Leon Ghica, Gr. Goilav, I. N. Iancovescu, Ioan Manolache, Costache Epureanu, Ioan Miclescu, E. Mavrocordat, Const P. Ollănescu, G Filipescu, Pană Mihail Pencovici, Dimitrie G, Popescu, Nicolae Popescu (Ploieşti), Al. L Ulubeanu, AL Vlahuţă, Zaharia Chiriac (Focşani), Ion Dimitriu (Giurgiu).
Apariţia acestui ziar schimbă deodată atmosfera politică în Bucureşti şi în ţară.
Epoca devine, în scurt timp, ziarul politic cel mai citit Pe lângă atâtea condeie de valoare, ziarul avea vervă, era bine informat politiceşte. Nicolae Filipescu însuşi făcea reportagiul politic: cu încetul toţi nemulţumiţii se grupau în jurul acestui ziar.*** Apoi ziarul ia tonul foarte violent care destăinuia temperamentul neastâmpărat al patronului.53****
Fireşte, violenţa din presă trecu în Parlament şi afară, aşa încât văzurăm chiar oameni foarte liniştiţi că sunt luaţi de vârtej.
De exemplufîn urma unei polemici foarte dârze, Titu Maiorescu şi Eugeniu Stătescu au o întâlnire cu pistolul.54 1
Câteva săptămâni mai târziu, un alt duel. Barbu Delavrancea de la Epoca şi Alexandru Djuvara, redactorul şef al ziarului liberal l'Etoile Roumaine, în urma unor repetate atacuri violente, au întâlnire cu spada.
După câteva reprize, Alexandru Djuvara refuză să se mai bată, declarând că este obosit. Şi duelul se opreşte aici.55
Faptul produce vâlvă şi provoacă noi polemici, fiindcă erea fără precedent. S-au văzut destui oameni refuzând să iasă pe teren şi nevoind să recunoască
sancţiunea duelului, însă era cu totul nou cazul omului care, odată angajat în luptă, să se declare că, fiind obosit, nu se mai poate bate.
Dacă opoziţia devenea din zi în zi tot mai violentă, nici în partidul de la guvern nu erea linişte şi unitate de vederi: Ion Brătianu era silit să procedeze neîncetat la remanierea cabinetului spre a zădărnici nemulţumirile care năşteau zilnic. Ultima remaniere la sfârşitul anului 1885 e următoarea: Ion Brătianu, Internele, M Ferikide, Externele, Eugen Stătescu, Justiţia, C. Nacu, Finanţele, Radu Mihai, Lucrările Publice, generalul Fălcoianu, Războiul, Anastase Stolojan, Agricultura, D. Sturdza, Instrucţia56
Pentru a descreţi frunţile încreţite în luptele politice, pe scena Teatrului Naţional apare una din cele mai mari primadone ale epocii, cântăreaţa italiană Adelina Patti. Patti cânta în Traviata şi Lucia cu trupa română 57
Diva a rămas încântată de cântecul şi vocea lui Gabrielescu şi ea 1-a îndemnat să plece în străinătate spre a se perfecţiona
NOTE
1 Emil Mavrocordat îl pălmuise, la 1/13 februarie 1885, pe Nicolae Voinov - dar acesta nu mai era, de câteva zile, ministru de Justiţie - la ieşirea din restaurantul hotelului Hugues, de pe Calea Victoriei (Afacerea Voinov-Mavrocordat, ROM., 5/17 februarie 1885, p.2). Atentatorul, procuror la Iaşi, îşi manifestase astfel, la modul foarte concret, indignarea faţă de fostul ministru de Justiţie care semnase o decizie de „permutare" a sa fără să-1 consulte. El a fost condamnat de Tribunalul Ilfov, Secţiunea a H-a - cu toată pledoaria fruntaşului conservator, avocatul L Lahovary - la trei luni de închisoare şi 50 de Iei amendă (RĂZ-W., 17 februarie 1885, p. 2), recursul său fiind respins, la începutul lunii martie 1885, de către înalta Curte de Casaţie (Bătaia d-lui Voinov, RĂZ.-W., 13 martie 1885, p. 3).
2 Ioh Bălăceanu (1828-1914), diplomat cu vechi state de servicii, încă de pe vremea lui Cuza-Vodă, fusese, în timpul Războiului de Independenţă, agent diplomatic al ţării noastre la Viena„aici aducându-şi o contribuţie importantă la recunoaşterea de către marile puteri a independenţei de stat a României; din septembrie 1884 el era ministru plenipotenţiar la Paris, după un scurt stagiu la Roma, în aceeaşi calitate (octombrie 1882 - septembrie 1884). Se pare că, la începutul anului 1885, el devenise ţinta unor intrigi de culise, de care nu era străină regina Elisabeta (dar şi I.C. Brătianu), care vroia să-1 promdveze ca ministru la Paris pe poetul Vasile Alecsandri, agreat în mod deosebit la Curtea regală (Constantin Bălăceariu-Stolnicit Cele^ţra.._săgetL_ Saga Bă}ăcenilor.JE& Erninescu^BucurSQ^O^HliBTîXîn acest context, I.C. Brătianu îl menţionase nominal pe Bălăceanu. în timpul unei polemici cu Mihail Kogălniceanu. în Adunarea Deputaţilor, la 14/26 decembrie 1884, iritat, probabil, şi de relaţiile prieteneşti ale diplomatului cu unii membri ai opoziţiei: „Mi-aduc aminte că odată - şi
26
27
onor d Kogălniceau o ştie - d Ioan Bălăceanu mi-a făcut o depeşe în care-mi zicea: «dacă nu vei face cutare lucru, am să public documente care au să te facă pentru totdeauna să nu te mai poţi împăca cu imperatorele tutulor Rusiilor, Alexandru al II-lea». Şi eu i-am răspuns: «Nu mă cunoşti încă dacă faci aceasta Eu nu am trebuinţă de nimeni, nu am nevoie nici de împăraţi, nici de regi, nu am nevoie să caut să câştig favoarea nici chiar a Suveranului nostru şi nici chiar a ţării mele». Atunci onor domn. Kogălniceanu mi-a zis: «Cum? nu ţii să aibi o pagină frumoasă în istoria ţării?» Şi eu i-am răspuns: «Nu-mi trebuie nimic; şi dacă fac ceva este pentru că cred că este bine să-1 fac, iar nu ca să mă folosesc întru ceva sau să exploatez ceva»" (.Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 14 decembrie 1884, D.C.L., 15 decembrie 1884, p. 331). Simţindu-se, pe bună dreptate, ofensat, Ion Bălăceanu 1-a somat pe primul ministru să publice „depeşa" despre care acesta pomenise în Adunarea Deputaţilor; neprimind nici un răspuns, ministrul României la Paris şi-a înaintat demisia şi a trimis cotidianului Românul o scrisoare în care repeta cererea de a se da publicităţii amintita „depeşă", atrăgând totodată atenţia opiniei publice asupra grupului de adulatori care se constituise în jurul premierului („Când un bărbat a ajuns la situaţiunea nepomenită ce ocupă astăzi d Brătianu în România se formează în giuru-i un alai de linguşitori cari bat din palme îa orice zice şi la orice face"|- Epistola d-lui Bălăceanu, ROM., 17/29 ianuarie 1885, p. 1). Interpelat în Senat, la 1/13 martie 1885 în '„afacerea Bălăceanu" de către Ilarie Isvoranu („dacă d prim-ministru a voit să elimineze pe d Bălăceanu... ar fi găsit atâtea mijloace prin fineţea şi experienţa d-sale cum a găsit întotdeauna de a depista pe oamenii de valoare"... „D-nul prim-ministru a devenit atât de mult încrezător în valoarea sa personală încât a anihilat cu desăvârşire instituţiile noastre constituţionale şi regimul parlamentar"), IC. Brătianu a dat vina mai întâi pe stenograf care nu i-ar fi reprodus exact fraza incriminată rostită în decembrie 1884, fiind nevoit apoi să precizeze că Bălăceanu l-ar fi ameninţat „prin cuvinte în particular", neexistând în realitate nici o depeşă: „nu-mi aduc aminte în ce formă şi prin cine mi-a făcut d Bălăceanu acea ameninţare'- (Senatul. Şedinţa de la 1 martie 1885, D.C.L., nr. 71, 5 martie 1885, p. 1199-1204). Majoritatea liberală a Senatului s-a făcut că nu observă contradicţiile şi retractările din intervenţia lui I.C. Brătianu, votând în bloc pentru „închiderea incidentului", demisia lui I. Bălăceanu, primită de altfel şi de regele Carol, la mijlocul lunii ianuarie 1885 (când Al. Odobescu, prim secretar, era însărcinat cu „girarea afacerilor legaţiei" - RĂZ-W., 20 ianuarie 1885, p. 2) rămânând aşadar irevocabilă V. Alecsandri, „distins poet şi viceprezident al Senatului", a fost numit „trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar" la Paris la sfârşitul lunii ianuarie 1885 (ROM., 2/14 februarie 1885, p. 1). Relaţiile lui Bălăceanu cu IC Brătianu au fost reluate nu peste mult timp,. în 1886, când şeful guvernului îl numeşte ministru plenipotenţiar în Turcia (1886-1888). îndelungata carieră diplomatică a lui Bălăceanu încheindu-se ca ministru al României la Londra (1893-1901), unde nu se putea remarca prea mult, pentru că Imperiul britanic nu manifesta vreun interes deosebit faţă de ţara noastră
3 Premiera piesei Ovidju pe scena Naţionalului bucureştean a avut loc la 9/21 martie 1885, bucurându-se, din partea publicului şi a presei, de o primire mediocră V. Alecsandri a părăsit ţara pentru a-şi prelua postul de ministru la Paris în a doua jumătate a lunii aprilie 1885 (RĂZ-W., 19 aprilie 1885, p. 2).
4 Anunţată în februarie 1885, numirea lui Dimitrie P. Moruzzi ca prefect al Politiei Capitalei a apărut în Monitorul oficial abia în a doua jumătate a lunii martie 1885.
5 „Legea asupra cumulului" a fost supusă discuţiei Adunării Deputaţilor la 6/18 decembrie 1884,îexpunerea de motive fiind prezentată de deputatul L G. Poenaru-Bordea Proiectul de lege prevedea că nimeni nu poate ocupa mai mult de o funcţie retribuită de stat, menţionându-se totodată şi categoriile profesionale exceptate (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 6 decembrie 1884, D. C L, nr. 16, 9 decembrie 1884, p. 236).tegea a fost votată de Adunarea Deputaţilor la 15/27 februarie 1885,18 deputaţipronuhţându-se împotriva eiJprintre care şi cei enumeraţi de Bacalbaşa (RĂZ-W., 16 februarie 1885, p. 2) fiindjsupusă apoi discuţiei Senatului, începând de la 19/31 decembrie 1885; ea a fost votată cu modificări, după multe tărăgănări, la 8/20 martie 1886An următoarea formulare esenţială: „Nimeni nu poate fi investit în acelaşi timp cu două sau mai multe funcţiuni publice retribuite fie de Stat, fie de judeţ sau comună" (Senatul. Şedinţa de la 7 martie 1886, D. C. L., nr. 55, 12 martie 1886, p. 563; Şedinţa de la 8 martie 1866, D. C. L, nr. 56,13 martie 1886, p. 579). Legea stabilea însă atâtea excepţii, încât un jurnal se simţea obligat să precizeze cu iritare: „.. Se poate zice cu drept cuvânt că legea făcută de Senat nu e pentru stăvilirea ci pentru stabilirea cumulului., Decât o aşa batjocură de lege, mai bine lipsă" (RĂZ-W., 10 martie 1886, p. 2). Ceea ce s-a şi întâmplat, căcijreluată, potrivit uzanţelor, în discuţia Camerei, legea votată cu modificări de către Senat a fost respinsăjguyernul angajându-şe să propună „mai târziu" alta mai bună (Universul, an EI, 29 martie/10 aprilie 1886, p. 2). Aşadar, afirmaţia lui Bacalbaşa că „proiectul este votat şi devine lege" la începutul anului 1885 este inexactă; legea „mai bună" nu a mai fost votată până la căderea guvernului liberal
'   în 1888.
6 Scamatorul vienez C. Herrmann, în vârstă de 70 de ani, a dat şapte reprezentaţii la Bucureşti, pe scena Teatrului Naţional, începând de luni 11/23 februarie 1885, în faţa unui public entuziast („La Teatru d Herrmann îşi continuă scamatoriile înaintea unui public cu totul ameţit de dibăcia artistului" - Claymoor, în ROM., 17 februarie/l martie 1885, p. 2). Iată descrierea unuia dintre mult aplaudatele sale „numere": „Profesorul Herrmann vine în mijlocul scenei cu o raţă vie; toţi o pipăie şi se conving că e numai una; printr-o mică mişcare face două din ea" (Prestidigitatorul profesor C. Herrmann, RĂZ-W., 13 februarie 1885, p. 3). El a dat şi o reprezentaţie „specială" la Palat, în faţa familiei regale şi a unor miniştri, fiind decorat de rege (care s-a întreţinut „peste o jumătate de oră" cu celebrul prestidigitator) cu „crucea.de ofiţer" a ordinului „Coroana României" (RĂZ-W., 27 februarie 1885, p. 2), marii noştri oameni politici ai acestui sfârşit de secol încă patriarhal dovedind disponibilităţi de amuzament naiv şi copilăresc de neimaginat mai târziu.
7 Primul cotidian social-democrat român a apărut, cu întâiul său număr, la 3/15 februarie 1885, în redacţia tinerilor care se constituiseră în „cercul socialist" bucureştean. în comitetul de direcţie fiind cooptaţi şi Ioan Nădejde de la Iaşi şi Al. G. Radovici de la Ploieştii pentru a sugera ideea că „ziarul politic-social" era o emanaţie a mişcării socialiste jn curs de constituire la nivel naţional. El a adus într-adevăr un suflu nou în presa română, prin paginaţie şi violenţele de limbaj amintind de publicaţiile revoluţionare franceze (v. parizianul Droits de l'Homme al lui Henri Rochefort de prin 1876), titlul ziarului românesc trimiţând de altfel la vestita „Declaraţie a drepturilor
28
29
omului" elaborată în timpul Marii revoluţii franceze din 1789. Condus efectiv, la început, de către Const Miile şi apoi, după ce acesta a fost chemat să-şi efectueze stagiul militar (în mai 1885) de către Const C. Bacalbaşaîcotidianul revoluţionar a expri: mat concomitent idei socialiste, radicale, democrat-burgheze, naţionaliste şi anarhiste (acestea din urmă evidente numai în coloratura violentă a limbajului şi nu în acceptarea" conştientă a metodelor de acţiune anarhiste, condamnate de istorie);
8 Banchetul pentru sărbătoarea Comunei din Paris, Drepturile omului, an. I, 8 martie 1885, p. 3. Banchetul a avut loc miercuri 6/18 martie 1885 în „sala restaurantului hotelului Dacia". Loja masonică anarhistă Mircea CA Rosettu cu o existenţă efemeră, constituită la 20 iulie/l august 1884, nu era recunoscută de conducerea francmasoneriei române, G. M. Moroiu, -«mare maestru al masoneriei", ţinând sa precizeze, în martie 1885: „Masoneria română nu recunoaşte existenţa unei asemenea loji şi nici îi împărtăşeşte ideile anarhiste" (RĂZ-W., 12 martie 1885, p. 2). Tânărul Delavrancea, care frecventase întrunirile studenţilor revoluţionari români de la Paris, prin 1882, adunaţi în cafeneaua Cluny, simpatiza sentimental cu aceştia, fără a le împărtăşi toate ideile, aşa cum va menţiona, de altfel, în martie 1885, arătând că nu 1-a îndemnat să ia parte la „banchet" nici dragostea, nici ura pentru convingerile socialiste ci numai prilejul „de a mă întâlni cu unii din bunii mei confraţi şi prieteni cari împărtăşesc ideile socialiste" • (Banchetul de la Dacia, ROM., 12-martie 1885, p. 2). Simpatia era, bineînţeles, reciprocă, tinerii socialişti comentându-i elogios literatura, aşa cum o făcea, de pildă, Const. Miile în Drepturile omului, sub pseudonimul Gheorghe Frunză (an. I, nr. 114, 22 iunie 1885, p. 1-2): „.„ Barbu Ştefănescu, deşi nu este socialist, este unul din oamenii cei mai simpatici şi sunt fericit să-1 prezint cetitorilor noştri. Talentul nu este de nici o partidă"
9 Const C. Bacalbaşa, Ţăranii mor de foame, Drepturile omului, an. I, nr. 104, 10 iunie 1885, p. 1. Bacalbaşa reproducea două fragmente din gazetele Galaţii şi Orientul român, ambele din Galaţi, care se refereau la „mizeria îngrozitoare" ce „a cuprins pe ţăranii judeţului nostru" în condiţiile unei secete care dura de o lună de zile (Orientul român, an. I, nr. 43, 9 iunie 1885, p. 1). Am colaţionat textele reproduse de Bacalbaşa, ca de obicei, cu greşeli, cu publicaţiile menţionate mai sus (Orientul român şi Drepturile omului).
10 Acum, şi mai ales în anii următori, între socialiştii din Bucureşti (conduşi de Const Miile, Anton Bacalbaşa şi Al. Ionescu) şi cei din Iaşi (Ioan Nădejde, V. Gh. Morţun ş. a) au intervenit unele neînţelegeri în ceea ce priveşte tactica pe care ar fi trebuit să o urmeze mişcarea social-democrată de la noi: calea revoluţionară (cei din Bucureşti) şi „calea legală" (cei din Iaşi), aceasta din urmă bazată, printre altele, pe colaborarea limitată cu partidul liberal, considerat, pe bună dreptate, ca având o concepţie realistă privind dezvoltarea în continuare a României în plan economic şi social-politic. în timpul polemicii socialiştii din Bucureşti au fost învinuiţi de cei din Iaşi, pe nedrept, de tendinţe anarhiste, evidente doar, aşa cum am mai a'mintit, numai în terminologia folosită în unele articole publicate de aceştia
11 Locotenentul de jandarmi Ilie Albu (n. 1860), sublocotenent în timpul Războiului de Independenţă (decorat cu Steaua României, Virtutea militară şi crucea Sf. Gheorghe) s-a sinucis la 20 martie/l aprilie 1885 din motive sentimentale dar şi pentru că „ministrul de Rezbel" l-ar fi şters de pe „tabloul" de înaintare la gradul de căpitan,
deşi trecuse cu succes examenul cuvenit Părinţii fetei pe care o iubea condiţionaseră acordul pentru căsătoria tinerilor de obţinerea de către locotenentul Albu a gradului de căpitan. în scrisoarea către părinţii săi el menţiona: „Vă iubesc pe toţi, dar pe ea mai mult decât pe toţi" (Sinuciderea locotenentului Albu, TEL, 23 martie 1885, p. 2); el a mai trăit 48 de ore după ce şi-a tras un glonte în cap, încetând din viaţă la 22 martie/3 aprilie 1885 (Din isprăvile d-îui general Fălcoianu, RĂZ-W,'23 martie 1885, p 1).
12 Regele şi regina Suediei (şi ai Norvegiei) au sosit la Bucureşti la sfârşitul lunii martie 1885/în drum spre Constantinopol, unde se afla, bolnav, fiul lor. Ei au stat trei zile în Capitală, vizitând cu această ocazie mai multe cazărmi, precum şi Turnul Colţei, din faţa spitalului cu acelaşi nume, la construcţia căruia luaseră probabil parte şi câţiva soldaţi suedezi din armată lui Carol al Xll-lea, înfrântă de ruşi la Poltava (1709). Regele Oskar al II-lea (1829-1907) a revenit la Bucureşti la 3/15 aprilie 1885C bucurân-du-se din nou de o „primire strălucită" (RĂZ-W., 4 aprilie 1885, p. 3);'el era foarte înalt, întrecându-i, după cum observa fiica lui LC. Brătianu, Pia, „pe toţi cu un cap" (scrisoare către Ionel L Brătianu, datată 4/16 aprilie 1885 în: Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, II).
13 CA Rosetti a încetat din viaţă luni 8/20 aprilie 1885, la orele 12 şi 10 „după miezul nopţii" în locuinţa sa din Calea Dorobanţilor nr. 12.
14 C. A Rosetti a fost ales deputat al Colegiului al II-lea de Argeş la mijlocul lunii martie 1885; de astădată el anunţase în scris că primeşte mandatul (RĂZ-W., 17 martie 1885, p 1). . ' '
15 „Slăbit foarte de boală şi negreşit şi de vârstă, cu durere mă văd silit să mă despart fie chiar şi provizoriu, cum zic unii - de ziarul Românul' (ROM., 24 martie/4 aprilie 1885, p. 1).
16 CA Rosetti se căsătorisem august 1847, în Anglia, la PJymouth, cu Măria Grant (1820-1893), fiica unui ofiţer scoţian şi a unei franţuzoaice.
17 Ambele documente le-am reprodus direct după voi.: Moartea şi înmormântarea lui CA. Rosetti. Testamentul său şi omagii aduse memoriei sale, Tipografia Românul, Bucureşti, 1885, p. 3-5, întrucât Bacalbaşa tradusese textele probabil după versiunea franceză aflată de el în l'Independance Roumaine, dându-le, prin sinonime şi structura frazei, o sonoritate mai modernă. Din acelaşi volum reproducem şi o amintire din viaţa omului politic democrat, amintire cu profunde semnificaţii, mai ales în zilele noastre [1989]: „Odată Rosetti întreabă pe comercianţii al căror prim staroste era: «Dac-aţi putea mi-aţi da toată puterea în mână?» —«Da», răspunseră comercianţii. - «Rău aţi face», răspunse bătrânul" (p. 108).
,18 „Consiliul comunei Bucureşti" s-a întrunit la 10/22 aprilie 1885 hotărând să „conducă" o subscripţie publică pentru ridicarea unui monument „acestui ilustru cetăţean", înscriindu-se primul pe listă cu suma de 10 000 lei; după şedinţă, toţi membrii Consiliului au luat parte la ceremonia funebră Monumentul lui GA. Rosetti - opera sculptorului german W.C. Hegel - s-a ridicat abia peste aproape două decenii; în 1903, în Piaţa Rosetti de astăzi.
19 Relatarea lui Bacalbaşa, realizată şi pe baza consultării presei vremii, este foarte rezumativă. Ţinem să facem câteva precizări şi completări: săteanul Mucenic Dinescu a vorbit „în numele ţăranilor din Argeş care l-au ales", iar Dimitrie Giani „în numele celor 12 deputaţi care s-au retras cu el din Cameră", deci a amicilor săi politici. Din
30
31
cortegiu au mai făcut parte: liceul Matei Basarab, Ateneul, Academia Română, delegaţia polonă, coloniile franceză şi italiană, studenţi din Iaşi şi din Capitală, delegaţi din judeţele: Botoşani, Suceava, Iaşi, Roman, Putna, Râmnicul Sărat, Brăila, Dolj, Gorj, Buzău, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Vlaşca ş.a (Moartea şi înmormântarea, lui CA Rosetti, p. 54-58). Deasupra corpului neînsufleţit al lui CA Rosetti a fost aşezat un singur număr al ziarului Românul, din 10/22 aprilie 1885.I.L Caragiaie va semna, alături de junimistul Vasile Pogor, o telegramă de condoleanţe, împreună cu reprezentanţii „partidului liberal din laşi" (Moartea şi înmormântarea lui CA. Rosetti, p. 26).
20 Victor Hugo a murit la Paris, la 10/22 mai 1885; ştirea despre încetarea sa din viaţă a apărut în ziarele bucureştene purtând data de 12/24 mai 1885, deci la 11/23 mai, cu maximă operativitate. „Victor Hugo nu era numai mare poet, el era o încarnaţiune a ideilor democratice şi umanitare" (TEL, nr. 3885, 12 mai 1885, p. 1).
21 între anii 1880-1882 au avut loc la Bucureşti primele încercări — cu ajutorul unor centrale improvizate - de iluminare electrică, la Palatul Regal, palatul Cotroceni, piaţa TeatruluiJsfaţional.Gara de Nord în 1882 s-au aprins primele becuri stradale pe Calea Victorieiţj(Ştefan Ionescu, Dezvoltarea edilitar-urbanistică a oraşului Bucureşti la sfârşitul veacului al XlX-îea, Bucureşti - materiale de istorie şi muzeografie, voi. VII,
1969, p. 81 ş.u.)|în anul 1885 s-a construit cea dintâi centrală electrică permanentă care alimenta cu energie electrică Teatrul Naţional şi Palatul Regal|(Mihai N. Popescu, Din istoricul Societăţii generale de gaz şi electricitate din Bucureşti, Studii, tom.23, nr. 6,
1970, p. 1192 ).f Inaugurarea iluminatului electric la Teatrul Naţional a avut loc în seara de luni 8/20 aprilie 1885, cu prilejul premierei farsei D-ale carnavalului de I.L. Caragiale („Cil această ocaziune se va inaugura şi lumina electrică Era şi timpul, căci nu măi putea sta cineva în căldura produsă de actuala lumină, pare că se găsea în atelierul lui Vulcan" # RĂZ-W., 8/20 aprilie 1885, p. 2). Naţionalul bucureştean a fost unul dintre primele teatre din lume care a utilizat lumina electrică (instalaţia costase atunci impresionanta sumă de 95.000 de lei - Massoff, Teatrul românesc, III, p, 521, nota 36), debutul acestui sistem de iluminare desfăşurându-se sub auspicii favorabile, informaţia oferită'de Bacalbaşa fiind deci inexactă („Seara - luni la Teatrul Naţional două reprezentaţiuni noi. Debutul luminii electrice şi pentru prima oară piesa d-lui Caragiale D-ale carnavalului.. Succesul pe deplin a rămas luminii electrice, care a reuşit, bătând gazul cumplit Sala splendid luminată d-o lumină dulce şi plăcută avea un aer de sărbătoare" - Claymoor. Din lume, ROM., 11 aprilie 1885, p. 2).
22 în ciuda opiniilor divergente în multe probleme politice, I.C. Brătianu şi C.A Rosetti au păstrat, până la sfârşitul vieţii acestuia din urmă, destul de bune relaţii amicale. Astfel, în timpul agoniei lui CA. Rosetti, LC. Brătianu şi copiii săi l-au vizitat de câteva ori pe bătrânul liberal-radical aflat pe patul de suferinţă: „Tata a fost azi de două ori la CA Rosetti", îi comunica Sabina dr. C. Cantacuzino fratelui său, Ionel Brătianu, student la Paris, continuând: „Tata e prăpădit, i-a făcut o impresie mare şi mai cu seamă această agonie de trei zile" (scrisoare din Bucureşti, datată.2/14 aprilie 1885, în voi.: Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, II, p. 164). Ştiri/despre vizitele lui LC. Brătianu la CA. Rosetti au apărut, de altfel, şi în presa vremii (v. RĂZ-W., 4 aprilie 1885. p. h 6 aprilie 1885, p. 1: TEL, 6 aprilie 1885, p. 3 etc). Viaţa politică româneasca se afla încă în perioada romantică, în care şi cei mai înverşunaţi adversari se puteau întâlni, în momentele de acalmie ale luptei, la o halbă de bere, fără a dori, neapărat, să se extermine reciproc.
23 Ştirile despre intenţiile de coalizare a opoziţiei au apărut în presă la începutul lunii iulie 1885 (RĂZ-W., 4 iulie 1885, p .1); la sfârşitul aceleiaşi luni, cotidianul Lupta, care mai apărea încă la Iaşi, a propus convocarea unei mari reuniuni a tuturor elementelor opoziţioniste, „după vacanţe", în a doua capitală a ţării (RĂZ-W., 31 iulie 1885, p. 2-3).
24 La sfârşitul lunii iulie 1885 (stil vechi), lordul Salisbury, prim-ministru conservator al Angliei, a primit la locuinţa sa din Arlington Street o delegaţie a „asociaţiunii anglo-israelite" care - pe baza unor date ce nu corespundeau realităţii sau erau exagerate - s-a plâns de dificultăţile pe care le întâmpinau evreii care cereau împământenirea, precum şi de existenţa unor manifestări antisemite în România (Persecutiunea israeliţilor în România, ROM., 1 august 1885, p. 678); lordul Salisbury, fiind de acord cu ei, i-a sfătuit să evite „ o discuţiune care ar putea să escite sentimentul naţional", discuţie care „nu este pentru moment în interesul israeliţilor din România" (Persecutiunea israeliţilor în România, ROM., 2 august 1885, p. 681). Aducând la cunoştinţă faptul - care contribuia la crearea unei imagini denaturate, în străinătate, a statului român - prin ziarul său Naţiunea, D. Brătianu a cerut evreilor din România să protesteze împotriva afirmaţiilor eronate ale coreligionarilor lor din Anglia (Cestiunea israelită, ROM., 31 iulie 1885, p. 670), apelul său fiind însuşit, printre alţii, de „comunitatea israelită" din Tulcea (ROM., 18 august 1885, p. 730).
25 Datele furnizate de Bacalbaşa sunt reproduse după Vlndependance'Roumaine (Les persecutions religieuses en Roumanie, no. 2354, 9/21 august 1885, p. 1) şi se referă la o parte din moşiile cumpărate de israeliţi în Moldova (în judeţele Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Roman, Vaslui, Bacău, Dorohoi) începând din anul 1879. El reia întocmai ştirea din cotidianul de. limbă franceză, inclusiv ultima frază („Un autre israelite, dont le nom nous echappe..." etc.) care se referă la o moşie aparţinând „odinioară" lui Anastase Ioan. în ziar se precizează că o falcă avea, în Moldova, 1 hectar, 433 m.
26 Manifestul despre care relatează Bacalbaşa, tipărit cu litere roşii, fusese redactat în numele „comitetului de iniţiativă al iridentei române" de tinerii transilvăneni G. Secăşanu şi G. Ocăşanu şi trimis prin poştă în mai multe localităţi româneşti de peste munţi şi din România Incandescenta chemare patriotică se pronunţa hotărât împotriva politicii de deznaţionalizare promovată de societatea maghiară E.M.K.E. (Erdely Magyar Kultur Egglet) înfiinţată la Cluj în august 1885, constituindu-se într-un Răspuns dezesperat la politica de maghiarizare" (Alex. Lapedatu, Manifestul revoluţionar de la 1885, Sibiu, 1937, p. 12). Manifestul ajunsese într-adevăr şi'la Caransebeş, unde fusese afişat noaptea pe ziduri, fapt care avea să declanşeze o furibundă campanie de presă la Budapesta Primele ecouri ale acestei proclamaţii le-am aflat în jurnalele româneşti purtând data de 19/3-1 august 1885 (RĂZ-W., 19 august 1885, p. 1), în care se menţiona că „apelul către românii de peste Carpaţi" se încheia astfel: „Să ne strângem rândurile. Să facem cât mai în grabă ca românii de peste munţi să ne simţească dragostea de frate... Poporul român a ştiut să fie mare în toate cazurile grele. Acest popor primeşte mănuşa ce i se aruncă.." (v. şi Alex. Lapedatu, Un episod revoluţionar în luptele naţionale ale românilor de peste munţi acum o jumătate de veac. Bucureşti, 1937; textul manifestului, datat „Bucureşti. 18 august 1885", la p. 37-41, text în care se mai menţiona: „Revoluţia vine! Deşi cerul vi se pare încă senin, pe zare însă
32
33
se încrucişează fulgere, ele v-o vestesc. Revoluţia o proclamă astăzi înşişi ungurii Ia Cluj, căci între două popoare, dintre care unul decretează, pe faţă, pieirea altuia, nu poate fi altă stare decât starea de revoluţie"). în aceeaşi zi de 19/31 august 1885, D. Eissenstein, însărcinatul cu afaceri al Austro-Ungariei în capitala României, declanşa conflictul diplomatic în legătură cu acest caz, comunicând la Viena că la Bucureşti s-a tipărit o proclamaţie „prin care românii ardeleni erau chemaţi să incendieze gospodăriile grofilor şi să scape de jugul străin, după exemplul Irlandei..." (Cazan; Rădulescu-Zoner, România şi Tripla Alianţă, p. 144). Al. Ciurcu, directorul ziarului Vlndependance Roumaine nu a luat parte Ia redactarea manifestului, care, de altfel, nu era semnat (I.M. Ştefan, Alexandru Ciurcu, inventatorul, ziaristul, omul, Ed. Dacia, ,au>N»poca; 1989TpT5*r-:--: ----!—~--------        —------—~r-----
27 La sfârşitul lunii august 1885 poliţia a efectuat o percheziţie la G. Ocăşanu, G. Secăşanu şi la secretarul Societăţii Carpaţii, L Droc-Bănciulescu, fără a afla „nimic compromiţător" (ROM,, 31 august 1885, p. 771; 1 septembrie 1885, p. 775). în 1885 Constantin Bacalbaşa locuia într-adevăr în str. Renaşterii 5 (v. Anexa II, G).
28 Al. Ciurcu, organizând campanii de presă antiguvernamentale în jurnalul său Vlndependance Roumaine era neagreat de guvernul liberal, care urmărea încă din primăvară anului 1884 (v. ROM., 21 iunie 1884, p. 554) expulzarea sa (tânărul gazetar era născut în 1854 la Şercaia, lângă Braşov), Decizia de expulzare a fost luată însă sub presiunea foarte puţin diplomatică a oficialităţilor habsburgice iritate atât de manifestul amintit cât şi de faptul că Al. Ciurcu, într-un discurs rostit la un banchet organizat în onoarea ofiţerilor batalionului de vânători de munte de Ia Sinaia, le-a urat acestora să trăiască momentul când vor putea „să împlânte" steagul românesc şi dincolo de Carpaţi (I.M. Ştefan, oprit, p. 30). într-o telegramă din 4 septembrie 1885 (stn.), contele Kălnoky, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, cerea reprezentanţei acestei ţări la Bucureşti „să aducă într-un mod foarte ferm la cunoştinţa guvernului român că graţie nepăsării şi toleranţei acestuia mişcarea revoluţionară împotriva Austro-Ungariei a putut să se dezvolte în voie.." (Cazan; Rădulescu-Zoner, oprit, p. 145). într-o altă telegramă cifrată, din 10 septembrie 1885 (sta), contele Kâlnoky „sugera" lui LC. Brătianu să decidă expulzarea tuturor „agitatorilor" care nu erau cetăţeni români, no-minalizându-i pe G. Secăşanu şi Al. Ciurcu, care, născuţi fiind în Transilvania, nu avuseseră grijă să întreprindă solicitările necesare pentru a li se recunoaşte cetăţenia română (Id, ibid, p. 146). Românii transilvăneni citaţi de Bacalbaşa au fost expulzaţi pe baza unei „deriziuni" a Consiliului de Miniştri din 2/14 septembrie 1885 în care se preciza că persoanele amintite urmau să părăsească ţara „în termen de 24 de ore de la notificarea prezentei" (LM Ştefan, op. rit, p. 101). G Secăşanu şi G. Ocăşanu, ambii în vârstă de „vreo" 28 de ani, fuseseră redactori ai cotidianului junimist România liberă, I. Droc-Bănciulescu şi I. Corneanu erau funcţionari la CER. Se cuvine să precizăm însă, în spiritul adevărului, că guvernul liberal, silit de o mare putere străină să ia aceste măsuri represive împotriva unor romani transilvăneni patrioţi, le-a aplicat cu maximum de bunăvoinţă, aşa cum menţiona I.C. Brătianu, în februarie 1886: „Am luat pentru dânşii toate precauţiunile posibile ca să nu sufere. Binevoieşte a te informa (şeful guvernului se adresa în Adunarea Deputaţilor lui M. Kogălniceanu - n.n.) dacă, în această privinţă, nu am luat mai multe precauţiuni decât am luat pentru înşişi copiii mei, când i-am trimis Ia studii în străinătate" (Al. Lapedatu, Un episod revoluţionar.-, p. 34).
29 Publicată în manşeta ziarului Românul din 6/18 septembrie 1885. Cu o zi înainte ziarul liberal-radical ţinea să precizeze: „Protestăm din toate puterile noastre contra acestei loviri aduse libertăţii tiparului, protestăm contra acestui nou act de servilism al guvernului care-şi pleacă genunchii înaintea străinului şi merge până a goni pe români de pe pământul lor spre a satisface dorinţele ungurilor" (ROM., 5 septembrie 1885, p. 787).
30 Plecarea proscrişilor, ROM, 7 septembrie 1885, p. 793. Am reprodus scrisoarea direct din ziarul citat; în cartea sa Bacalbaşa o publica cu diferenţele stilistice rezultate din traducerea textului după versiunea franceză din Vlndependance Roumaine
31 Secăşanu şi Ocăşanu au fost chemaţi pentru prima oară la „poliţie" luni 26 august/7 septembrie 1885 (ROM., 27 august 1885, p. 759). în percheziţiile de la 30 august/11 septembrie şi 31 august/12 septembrie 1885 au fost implicaţi: inspectorul de poliţie Epureanu, comisarii Varlam şi Vuculescu, căpitanul Stănciulescu de la „gian-darmii pedeştri" ş.a (ROM., 31 august 1885, p. 771; 1 septembrie 1885, p. 775). G. Secăşanu a fost ridicat de poliţie, pentru a i se notifica decizia de expulzare, de la cafeneaua Union, „unde juca o partidă de biliard cu d. Bacalbaşa" (Drepturile omului, an. I,nr. 171, 6 septembrie 1885, p. 1).
32 Vezi cap. „Anul 1898" al acestei lucrări. Cotidianul Vlndependance Roumaine a trecut sub noua direcţie începând cu nr. 2379, datat 10/22 septembrie 1885 (director politic: George Em. Lahovary, redactor-şef: Fr. Dame).
33 întrunirea a avut loc în sala Ioje de pe str. Regală nr. 17 în ziua de 5/17 septembrie 1885. Dim. Giani - preşedintele întrunirii - fusese ministru al Justiţiei în aprilie 1881, când se votase, precipitat, „legea pentru expulzarea străinilor", lege care, o recunoştea abia acum» fusese adoptată ca urmare a presiunilor exercitate de „marile puteri", mai exact, de către Rusia ţaristă („noi am făcut această lege ca o garanţie faţă cu Puterile" - întrunirea din sala Ioje, ROM., 7 septembrie 1885, p. 793). în epocă, articolele cele mai dure împotriva deciziei.de expulzare au apărut în Drepturile omului, îndeosebi sub semnătura lui Const Bacalbaşa, care fusese ameninţat, de altfel, potrivit unei informaţii din Vlndependance Roumaine, cu intentarea unui.proces de presă (,„.. Voi fraţilor şi urgisiţilor - se adresa Bacalbaşa expulzaţilor - fiţi încredinţaţi că în strâmtorarea străinătăţii duceţi cu voi iubirea şi admiraţia noastră; fiţi încredinţaţi că atuncea când se va desfăşura în creştetul Carpaţilor steagul răzvrătirii vom fi alăturea eu voi pentru a putea statornici o Dacie liberă şi neatârnată unde fiecare român să-şi poată mânca pâinea în libertate... Jos robia şi tiranii! Trăiască Revoluţia socială şi democratică!" - Const Bacalbaşa, Trăiască Revoluţia!. Drepturile omului, an. I, nr. 171, 6 septembrie 1885, p. 1). ,
34 Plecarea expulzaţilor, Drepturile omului, an I, nr. 172, 7 septembrie 1885; p. 1. în jurnal, în locul ultimei fraze marcate prin croşete se afla următorul text: „Şi mereu, până când trenul pleacă din ochii mulţimii, tot mai răsunau încă strigătele de iubire şi de regret a celor cari româneau pentru cei cari erau goniţi". G. Secăşanu, G. Ocăşanu şi L Droc-Bănciulescu au plecat din Gara de Nord, către Galaţi, la 6/18 septembrie 1885. unde s-au îmbarcat pe un vas de călători urmând să se stabilească în Franţa, la Paris. La Galaţi, G. Secăşanu (care a murit la 72 de ani, în 1930, după ce fusese un modest profesor de liceu la T. Severin, Tulcea şi T. Măgurele) a făcut o revelatoare declaraţie presei, subliniind sensurile luptei naţionale pe care o susţinuse vreme de câţiva ani în
34
35
capitala României: „Am luptat şi lupt pentru unirea Transilvaniei cu România N-am voit să fac această declaraţiune până voi pune piciorul pe vaporul francez. Acum, când plec, fac această declaraţiune asigurând că oriunde voi fi voi lupta pentru acest scop împreună cu amicii mei" (Plecarea expulzadlor,RÂZ.-W., 12 septembrie 1885, p. 1).
35 Ceilalţi trei expulzaţi amintiţi de Bacalbaşa au plecat în aceeaşi zi de 6/18 septembrie 1885 la Giurgiu, de unde au trecut la Russe (Rusciuk), în Bulgaria (ROM., 8 septembrie 1885, p. 797). AL şi Nicolae Ciurcu au rămas aici până în martie 1886, cu speranţa, dovedită iluzorie, că li se va permite întoarcerea în România, care era şi patria lor („Sunt român pentru că m-am născut român - preciza Al. Ciurcu în octombrie 1885 - pentru că moşi-strămoşii mei au fost români şi, în fine, pentru că simt româneşte. Dar sunt născut în Transilvania Este oare o scădere a fi născut român transilvănean sau este, din contra, un titlu mai mult la iubirea fraţilor din România liberă? Transilvania este o ţară română subjugată străinului..." (LM.Ştefan, op. cit, p. 42). Decretul de expulzare a lui Al. Ciurcu a fost „retras" de către Consiliul de Miniştri la începutul lunii noiembrie 1887 (TEL, 10 noiembrie 1887, p. 3).
36 La 6/18 septembrie 1885 în Rumelia Orientală (partea de sud a Bulgariei de azi cu capitala la Filipopoli=Plovdiv) a izbucnit o răscoală populară organizată de Comitetul central revoluţionar bulgar care a înlăturat autorităţile locale proclamând unirea provinciei cu cnezatul bulgar. Regele Carol .a revenit din străinătate, la Sinaia, la mijlocul lunii septembrie (ROM., 15 septembrie 1885, p. 822), după ce în Serbia se declanşase mobilizarea armatei, această ţară revendicând unele teritorii alipite Bulgariei; Serbia îşi motiva solicitarea de compensaţii teritoriale prin deteriorarea echilibrului balcanic stabilit în 1878, referindu-se la crearea unui stat bulgar unificat care ar fi constituit o ameninţare pentru ea Războiul între Bulgaria şi Serbia a început însă ceva mai târziu, la 2/14 noiembrie 1885, situaţia încordată din Balcani impunând României o atitudine de expectativă paşnică dar vigilentă
37 Pe baza unui decret al Consiliului miniştrilor din 16/28 octombrie 1885 au fost expulzaţi un număr de evrei, printre care şi unii dintre cei citaţi de Bacalbaşa, probabil -aşa după cum bănuia şi N. Iorga - în primul rând ca o „compensaţie" pentru expulzarea nedreaptă a celor şase români ardeleni (Elisabeta Mănescu, Dr.M. Gaster -viaţa şi opera sa, Bucureşti, 1940, p. 56). Guvernul liberal era însă, totodată, nemulţumit că în presa în care colaborau unii dintre evreii menţionaţi de Bacalbaşa apăreau materiale care insistau asupra unor pretinse persecuţii religioase din ţâra noastră, de fapt incidente locale minore cărora li se dădea o semnificaţie naţională (în acest sens v. editorialele lui Caragiale din Voinţa naţională din 20-24 octombrie 1885 în care se preciza că „o seamă de evrei de la noi, în special de provenienţă galiţiană, au început să agite din nou chestiunea israelită" - I.L. Caragiale, Opere, vol'V, ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1938, p. 403; v. mai sus şi p. 33, nota 24). în acelaşi timp, o stare de agitaţie printre locuitorii de origine evreiască - agitaţie care îngrijora autorităţile - fusese provocată şi de prezenţa în România începând de la sfârşitul lunii august 1885 a Iui Armând Levy, trimis al Alianţei israelite cu sediul la Paris, care intenţiona să-i organizeze pe criterii confesionale pe evreii români, deşi marea masă a evreilor săraci, în mai multe întruniri, îşi exprimaseră împotrivirea faţă de această intenţie („Evreii nu au nevoie de iezuiţi şi de biserici, ei au nevoie de pâine şi de existenţa zilnică" se preciza la o întrunire a tinerilor evrei din Capitală, la care participaseră
circa 1 000 de persoane - Informaţiuni, ROM, 3 septembrie 1885, p. 779). între evreii expulzaţi s-a aflat, printre alţii, şi Moses Gaster (1856-1939), care publicase în Românul un articol despre izgonirea unor evrei din satul Brusturoasa (jud Bacău), articol în care considera faptul relatat ca fiind cu totul întâmplător şi lipsit de semnificaţii generalizante: „Sunt sigur că nu se va găsi un singur evreu în ţara românească care să nu protesteze în contra pretentiunilor clevetitoare ale unor ziarişti că evreii s-ar plânge în contra poporului român - subliniez aceste cuvinte! Dimpotrivă, am putut constata pretutindenea traiul pacinic şi prietenos între evreu şi ţăran" - Dr.M. Gaster, Revolta de la Brusturoasa, ROM., 6 septembrie 1885, p. 790-791. Bun cunoscător al literaturii şi limbii române vechi, pe care le-a studiat cu pasiune şi după stabilirea la Londra, în 1885, amic al lui Eminescu, Moses Gaster a părăsit Bucureştii la 20 octombrie/l noiembrie 1885, împreună cu dr. Elias Schwartzfeld, Iulius Schein şi M. Rosenfeld; potrivit relatărilor presei vremii, în Gara de Nord el purta pe piept medalia „Bene merenti" („Mama d-rului Gaster era zdrobită de durere şi plângea neîncetat La plecarea trenului s-a agăţat de vagon şi cu greu a putut fi zmulsă. La plecare expulzaţii au strigat de mai multe ori: «Trăiască România!»" - Drepturile omului, an. I, nr. 208, 22 octombrie 1885, p. 3). Ajuns la Viena, Moses Gaster va publica un articol în cotidianul de mare tiraj Neue Free Presse, în care, printre altele, menţiona: „îmi părăsesc fără mânie patria, pe care nu voi înceta să o iubesc şi adânca-mi durere pricinuită de expulzarea mea e numai de a vedea cum această ţară, scumpă mie, e lovită în interesele sale şi înjosită în ochii străinătăţii prin măsurile nenorocite ale unui guvern orbit" (TEL, 1 noiembrie > 1885, p. 1). în text, Bacalbaşa ortografiază greşit numele lui I.H. Fior (L Scor). ■ ■■ 38 Actor de comedie şi de operetă, deosebit de popular în epocă, Ştefan Iulian (1851-1892) este creatorul rolurilor lui Ghiţă Pristanda (O scrisoare pierdută), Nae slpingescu (O noapte furtunoasă) şi Iancu Pampon (D-ale carnavalului).
39 Conducerea Naţionalului bucureştean anunţase în vara anului 1884 un concurs, dotat cu un premiu de 1 200 de lei, pentru cea mai bună piesă originală prezentată, dramă sau comedie. Juriul, format din V. Alecsandri, Gr. C. Cantacuzino, B. P. Hasdeu, T. Maiorescu ş. a avea să premieze - la 25 februarie/9 martie 1885 - comedia intitulată D-ale carnavalului, care era însoţită de motto-ul „Allegro". Premiera piesei a avut loc luni 8/20 aprilie 1885, comedia lui Caragiale fiind primită cu rezerve serioase de criticare altfel ea nu a avut parte, în anul 1885, decât de două reprezentaţii. Const Bacalbaşa - care, am amintit şi mai înainte - nu-1 simpatiza pe Caragiale, a scris, în Drepturile omului, o notiţă răutăcioasă, sub pseudonimul redacţional Electric, identificată recent de regretatul Marin Bucur (Opera vieţii O biografie a lui I. L. Caragiale, Ed Cartea Românească, Bucureşti, 1989, p. 208-209): „Comitetul teatrelor nu lasă să-i scape nici o ocaziune pentru a-şi dovedi incapacitatea Astfel, piesa d-lui Caragiale D-ale carnavalului, premiată de onor. comitet cu 1 500 lei (sic!) şi reprezentată aseară pe scena Teatrului Naţional a făcut un fiasco complet Piesa a fost fluierată. Cu toate acestea publicul, care'-ţine mult ca pentru un leu sau doi să vadă şi pe autor, au strigat pe autor, care a ieşit'Drept să spunem, nu se aşteptase la aşa cădere. D. Negruzzi se poate consola acum, căci este în bună companie" (Electric, Informaţiuni, Drepturile omului, an. I, nr. 56, 10 aprilie 1885, p. 3); aluzia la L Negruzzi se referă la libretul acestuia scris pentru opera comică Beizadea Epaminonda cu muzica de Eduard Caudella, operă primită şi ea nefavorabil de public la premiera din 1/13 aprilie 1885.
36
37
40 Opereta se mai jucase pe scena Teatrului Naţional (de pildă, la 3/15 ianuarie 1885: Boccaccio de Suppe). Premiera operetei Girofle-Girofla de Ch. Lecocq a avut loc la 2/14 octombrie 1885, spectacolul fiind primit totuşi favorabil de critică L L. Caragiale îl considera, într-o cronică teatrală din Voinra natională, „încă un succes", evidenţiindu-1 îndeosebi pe Ştefan Iulian care este „un adevărat artist; el e comic nu numai pentru el, e comic pentru toţi" (I. L. Caragiale, Opere, ediţie critică de AL Rosetti, Şerban Cioculescu şi Liviu Călin, voL IV, Ed. pentru literatură, Bucureşti, 1965, p. 162). Iar cronicarul Românului aprecia şi el, cu moderaţie, dar fără accente critice prea apăsate ultima premieră a Naţionalului bucureştean: „Reprezentaţiunea a reuşit bine. D-na Dănescu, d-nii Iulian şi Mateescu sunt pe deplin în nota operetei. Cu timpul d-na Odiseanu şi Tomassio şi d. Băjenar, simpaticul tenor, se vor dezgheţa cu desăvârşire. Ieri seară emoţiunea, dorinţa d-a face bine şi alte cauze le luau ceva din puteri" (Curierul teatrelor, ROM., 4 octombrie 1885, p. 887),
41 Pentru stagiunea 1885-1886 direcţiunea Teatrului National, ca urmare a stăruinţelor lui G. Stephănescu, hotărâse să nu mai angajeze o trupă de teatru italiană de operă ci să ofere spectacole de operă în limba română, cu artişti români (Ştiri, d-ale zilei, ROM., 1 august 1885, p. 677; Opera română, Familia, Oradea, nr. 32, 11/23 jiugust 1885, p. 383).|Deschiderea stagiunii de operă română pe scena Naţionalului bucureştean a avut loc sâmbătă 28 septembrie/10 octombrie 1885, cu opera Lucia de Lamermoor de Donizetti, libretul fiind tradus de" V. A. Urechia; director de canto era G. Stephănescu, iar „directorul corurilor", Carlo Bianchi. Spectacolul s-a bucurat de o primire deosebită: „Succes foarte mare, entuziasm cu zgomotoase aplauze"-,^ Curierul teatrelor. ROM., 1 octombrie 1885, p. 874-875); „Opera română este constituită şi ea s-a manifestat pentru prima oară în mod victorios" (Ibid, 6 octombrie 1885, p. 894); „Direcţia generală a teatrelor a voit să dovedească în stagiunea aceasta că şi- cu băieţi şi tinere de la noi se poate face ceea ce odinioară făcea papa Franchetti cu ragazzi italian! - şi a dovedit-o cu prisos, ragazzi bătrânului impresariu au rămas cu mult pe jos" (I. L Caragiale, Opere, voi. cit, p. 157, cronică teatrală din Voinţa naţională, 8 octombrie 1885). |Primul spectacol al trupei româneşti de operă alcătuită de George Stephănescu avusese însă loc la 8/20 mai 1885, când s-a cântat Linda de Chamounix de Donizetti.
42 Cu excepţia primului alineat, tradus integral de Bacalbaşa („L'ouverture du Theâtre National a ete marquee cette ann6e par un evenement qui fera epoque dans rhistoire du developpement des arts dans notre pays. Pour la premiere fois on a enten-du un opera chante en langue roumaine par des chanteurs roumains"), restul citatului este alcătuit din grupe de cuvinte extrase din context, din fraze rezumate sau din contribuţii personale ale autorului. Iată aprecierile exacte din foarte serioasa cronică semnată de Gr. Ventura: Domnişoara Leria „qui nous a donne un Lucie admirablement, chantee. J'ai ă plusieurs rcprises reconnu Ies grandes qualites de notre diva Elle phrase superieurement Son intonation est presque toujour d'une justesse incomparable. Sa voix est d'une timbre agrcable..." etc; „Le baryton M Cairetti est un excellent eleve de M. Stefanesco. Cest un bon chunteur. Sa voix est parfois un peu voilee, mais en general elle est tres belle et il s'en sert a merveille"; Ion Dumitrescu: „II possede une voix superbe montant facilement jusqu'â Yut et meme â Yut dies"; „La mise en scene etait soignee et fait grand honneur au directeur de scene M. Aslan. Tout avait bel air; on voy-
ait qu'on etait dans un grande theâtre"; „M Stefanesco, notre infatigable et excellent chef d'orchestre a ete rappele ă deux reprises par le public. Et il l'a grandement merită, car c'est en grande pârtie ă son iniţiative que nous devons ce commencement d'opera en langue roumaine et chante par des roumains" (Arutnev, Chronique theâtrale. Ouverture de YOpera roumain, Vlndependance roumaine, no. 2397, 1/13 octobre 1885, p. 7). Cele două instrumente importante care lipseau din orchestră (dar care urmau să sosească din străinătate) erau un bason (basson) şi un oboi (bautbois).
43 Bacalbaşa se referă la principalele săli de teatru bucureştene şi la spectacolele prezentate aici în lunile septembrie-octombrie 1885. Vara aveau loc reprezentaţii sau se putea asculta muzică şi în vestitele grădini Raşca, Stavri, Pesth, Colaro, Union ş. a (V şi Anexa n G).
44 Tragedia „feniciană" în cinci acte şi în versuri Pvgmalion de colonelul Gh. Bengescu-Dabija a fost citită în salonul autorului, în faţa lui Titu Maiorescu şi a altora, la 7/19 octombrie 1885, fiind publicată în anul următor în Convorbiri literare precum şi în volum (Maiorescu, însemnări zilnice, II, p. 311). Premiera piesei a avut Ioc la 4/16 februarie 1886, spectacolul Ia care şi-au adus contribuţia Gr. Manolescu, C. I. Nottarâ, Iancu Petrescu, Aristizza Manolescu (Romanescu) ş.a, bucurându-se, într-adevăr, de un succes notabil.
45 Premiera dramei Fecioara de la Orleans de Schiller a avut loc sâmbătă 12/24 octombrie 1885, spectacolul constituindu-se într-un eşec total; s-a amintit'în presă, printre altele, la modul critic, că „d-nâ Aristiţa Manolescu e prea mică pentru Ioana d'Arc" (RĂZ-W., 15 octombrie 1885, p. 2-3).
46 Trupa germană de operetă condusă de Fr. Dorn a fost înlocuită, la începutul lunii octombrie 1885, de către b trupă franceză, care a solicitat pentru spectacolele oferite în răstimpul de două luni şi jumătate respectabila sumă de 40 000 de lei (=fran-ci), deşi, menţiona, printre altele, presa, „baritonului, domnului Crepy, spre a fi bine îi lipseşte precisamente un singur lucru: vocea" (ROM., 14 octombrie 1885, p. 918). Opereta franceză a oferit spectacolul de adio la sfârşitul lunii decembrie 1885, con-tinuându-şi turneul la Brăila, Galaţi şi apoi la Constântinopol (RĂZ-W., 25 decembrie 1885, p. 4). în text Bacalbaşa Ortografîază greşit numele directorului Sandre' tran-scriindu-1 Landre.
47 întrunirea a avut loc la 8/20 noiembrie 1885 în salonul hotelului Mânu de pe Calea Victoriei 53; cu această ocazie s-a adoptat un „manifest-program" în care se preciza că liberalii dizidenţi nu acceptă un „simulacru de consiliu unde numai primul ministru vorbeşte şi otărăşte; nu considerăm ca miniştri constituţionali şefii departamentelor cari funcţionează numai după ordinele şi bunul plac al capului cabinetului, dezbrăcaţi de iniţiativă, de acţiune şi de independinţă. Mai presus de toate repudiem concentrarea tutulor puterilor statului în mâinile unui singur om, devenit astfel dictator" (supliment la Românul, aşezat în colecţia ziarului de la Biblioteca Academiei Române după numărul din 8 noiembrie 1885, p. 1000).
48 Este vorba de aceeaşi întrunire menţionată în nota anterioară în cadrul întrunirii Mihail Kogălniceanu a rostit următoarele cuvinte la adresa lui I. C Brătianu, în relatarea rezumativă apărută în presa vremii: „... Azi l-am părăsit pentru totdeauna astfel încât nici oasele mele nu voi să mai fie alături cu ale lui" (ROM.. 10 noiembrie 1885, p. 1001-1002).
38
39
49 Războiul dintre Serbia şi Bulgaria a început la 2/14 noiembre 1885, când, sub pretextul că în zona de frontieră ar fi fost atacate unele posturi ale grănicerilor sârbi, armata regelui Milan a trecut graniţa, încercând să înainteze către Sofia şi Vidia După câteva victorii efemere, armata sârbă a fost înfrântă la Slivniţa, lângă Sofia, trupele bulgare pornind apoi la contra-ofensivă. Ele au repurtat o victorie decisivă, pe teritoriul sârb, la Pirot; în aceste condiţii, sub presiunea Austro-Ungariei care — în încercarea de a-şi spori influenţa în Balcani în dauna Rusiei - sprijinea Serbia, armata bulgară condusă de principele Alexandru de Battenberg îşi opreşte înaintarea, ostilităţile încetând pe toate fronturile la 18/30 noiembrie 1885 (Nicolae Ciachir, România şi ţările balcanice în perioada 1878-1900, Revista de istorie, tom 33, nr. 2, februarie 1980, p. 337-343, v. şi Rezbelul sârbo-bulgar. încetarea ostilităţilor, supliment la Românul, 18 noiembrie 1885, în care se precizează că Austro-Ungaria a declarat că va acorda ajutor militar Serbiei dacă armata bulgară îşi va continua înaintarea către Niş).
50 George Panu şi-a început colaborarea la 7 'Independance Roumaine la 20 octombrie/l noiembrie 1885 cu editorialul La resistance legale, urmat, timp de câteva luni, cu o foarte bună ritmicitate, de altele: Latactique des junimistes („Leur programme estpour le Roi,il n'est pas pour le pays", 23 octombrie/4 noiembrie 1885), Nostraites de com-merce (25 octombrie/5 noiembrie 1885), Heureux pays (27 octombrie/8 noiembrie 1885), La legende de 1848 (30 octombrie/11 noiembrie 1885), Les impots sous le regime actuel (4/16 noiembrie 1885), Corruptioh'du force brutale („Nous ne voyons donc la.possibilite d'un changement reel et durable que lorsque les masses, les foules prenderont parte aux affaires de l'etat, d'une maniere effective et inteligente" — 24 noiembrie/6 decembrie 1885), V allocation du Roi („Le roi est plus que jamais infeode â la poliuque de la collectivite" - 10/22 decembrie 1885) ş.a Articolele sale nu s-au bucurat însă,de ecoul pe care le-au avut, puţin mai târziu, acelea apărute în Lupta bucureşteană şi aceasta pentru că erau scrise în limba franceză şi deci inaccesibile unor cercuri mai largi, aveau un caracter mai teoretic, fiind lipsite totodată de aprecierile incitante cuprinse în publicistica lui Panu apărută în periodicele de limbă română
51 Comitetul amintit de Bacalbaşa a lansat un „manifest" apărut mai întâi în cotidianul România, reprodus apoi şi de alte organe de presă, manifest în care se preciza, printre altele: „Astfel dară ne-am unit ca să ajungem la răsturnarea regimului nefast ce ne apasă şi ne dezonorează, ne-am dat mâna ca printr-un guvern de tranziţiune să facem a se restatornici ţara în posesiunea de sine şi asigurându-i în condiţiuni de lealitate libera şi sincera manifestare'a voinţei sale" (ROM., 26 noiembrie 1885, p. 1051).
52 Generalul belgian Brialmont care, la solicitarea guvernului român, efectuase planurile de apărare a Bucureştilor propunând construirea unui complex de 18 forturi situate la 4 km distanţă unul de altul|(Constantin Căzânişteanu, Cu privire la fortificarea Bucureştilor de la sfârşitul secolului al XlX-lea, Bucureşti, materiale de istorie; şi muzeografie, voi. VIII, 1971, p. 187), organizase, la începutul lunii decembrie 1885, un fel de concurs pentru alegerea cupolelor cuirasate mobile cu care urmau să fie dotate fortăreţele. Cupolele, una de construcţie franceză, concepută de maiorul Mongin şi fabricată la uzinele Saint-Chamond şi alta germană, concepută de maiorul Schumann la uzinele Gruson in Buckau, de lângă Magdeburg, au fost instalate pe platoul Cotrocenilor. „lângă satul Militari", la trei km. de cazarma geniului (Turelele cuirasate sau cupolele, ROM., 12 decembrie 1885, p. 1102). Asupra lor - în prezenţa unor ofiţeri
din armatele română, franceză, turcă, olandeză, engleză, germană şi austro-ungară, precum şi a regelui Carol - s-au tras de-a lungul a mai multor zile câteva serii de lovituri de tun, în condiţiile unei ierni cu multă zăpadă şi foarte geroasă, cupola franceză, de formă cilindrică, rezistând mai bine, în timp ce aceea germană, de formă sferică, s-a dovedit, după 30 de lovituri de tun trase asupra ei că „nu mai este bună de nici un serviciu" (ROM., 18 decembrie 1885, p. 1123). Deşi comisia însărcinată cu „raportul asupra cupolelor" s-a pronunţat cu şase voturi contra trei în favoarea cupolelor franceze („dar cu modificări în ceea ce priveşte forţa de rezistenţă a cuirasei" - Cupolele, RĂZ-W., 17 februarie 1886, p. 2), nu s-au făcut nici un fel de comenzi în anul 1886, probele efectuate fiind considerate neconvingătoare. Abia în 1888 s-au comandat zece cupole la fabrica din Gruson, pentru tunurile mici şi obuziere (Adevărul asupra fortificaţiilor de la Bucureşti, de un martor ocular, Bucureşti, decembrie 1891, p. 45)./Acţiunea de fortificare a „cetăţii Bucureştilor" a luat sfârşit abia la începutul secolului nostru/(v. -problema în detaliu în studiul citat mai sus al lui Constantin Căzânişteanu, precum şi în: Istoricul lucrărilor de fortificaţie'a cetătii Bucureşti, raport „extraconfidenţial", 1900, dactilografiat, cota la B.AR.-III 264 275). V. şi mai departe, p. 206, nota 43.
53 Apariţia cotidianului conservator Epoca, la 16/28 noiembrie 1885,\a constituit lin moment important în istoria presei româneşti de la sfârşitul secolului trecut, jurnalul, animat de un tânăr om politic inteligent şi foarte combativ, Nicolae Filipescu (care devine, la începutul anului 1886, proprietarul şi directorul lui), câştigându-şi repede popularitatea printr-o redactare plină de nerv şi atitudini polemice îndrăzneţe („...Un grup de tineri, strâns laolaltă de temperamentul vioi, extraordinar de combativ al lui Nicolae Filipescu, făcu să se înfiinţeze o nouă foaie conservatoare, după îmbătrânirea Timpului lui Grigore Păucescu... Cine vorbea era aceeaşi nouă generaţie, adresându-se către un public care desigur că era pregătit, aşa cum ieşise din noile şcoli naţionale răspândite în tot cuprinsul ţării, să primească o altă literatură politică decât aceea de până atunci" - N. Iorga, Istoria presei româneşti, p. 147). în articolul-program gazeta lui Nicolae Filipescu îşi propunea să combată cu înverşunare guvernarea liberală brătienistă: „Străbatem o epocă de corupţie şi de scepticism Un om cu o ambiţiune nemărginită, înzestrat într-un chip extraordinar cu toate calităţile cari pot produce arnăgirea s-a furişat la putere, a pus mâna pe ţară prin surprindere şi o stăpâneşte prin corupţiune şi prin frică. Şi de atunci în loc să trăim sub regimul reprezentativ, în loc să avem o monarhie constituţională avem voinţa unui om singur, om care dispune, după plac, de interesele şi destinele ţării... Este datoria acelora ce şi-au păstrat sufletul neîntinat şi fruntea sus ca să-şi dea mâna frăţească şi să-şi înmulţească încordările pentru a scăpa ţara de această atmosferă pierzătoare" (Cuvântpentru cititori, Epoca, Bucureşti, an. I, nr. 1, 16 noiembrie 1885, p. 1).
54 „Luni 2/14 dec. 1885. -12 R. la soare şi splendidă scânteiere de neaua La 10 1/2 dimineaţa Marghiloman a venit de m-a luat în coupe la Hipodrom. Acolo, la ora 11, vin şi martorii mei (cu dr. Kremnitz) şi Stătescu cu ai lui. 1 foc de pistol la comandă între 1 şi 3, la distanţare 20 de paşi. Eu nu l-am nemerit, pistolul lui n-a luat foc. După asta ne-am dat mâna, iar a doua zi eu am depus cărţi de vizită la toţi secundanţii" (Maiorescu, însemnări zilnice, II, p. 322-323; v. şi TEL., 4 decembrie 1885, p. 2). Martorii lui Maiorescu au fost P. P. Carp şi AL. Marghiloman, iar ai lui Eug. Stătescu - Emil Costinescu şi gen. C. Budişteanu. După cum se vede din succinta relatare a lui
40
41
Maiorescu duelurile - din ce în ce mai dese şi în România - se desfăşurau, de regulă, fără intenţii criminale, constituind un mijloc elegant de „spălare" a onoarei - fie chiar şi fără vărsare de sânge!
55 Duelul între Delavrancea şi AL Djuvara, redactor-şef al recent înfiinţatei publicaţii liberale l'Etoile Roumaine (15/27 octombrie 1885), a avut loc la 17/29 decembrie 1885; în prima „pasă" Delavrancea a fost uşor rănit la braţ; „după a şasea pasă d. Alex. Djuvara a declarat că nu mai poate continua, fiind ostenit" (Ştiri d-ale zilei, ROM, 19/31 decembrie 1885, p. 1126).
, 56 încă una din numeroasele remanieri ale guvernului liberal a avut, loc la 16/28 decembrie 1885; pe noi posturi au fost numiţi: Mihail Pherekyde, Eug. Stătescu şi Const Nacu (acesta fusese până la data amintită ăd interim la^Finanţe). Pentru remanierile ministeriale de la sfârşitul anului 1885, v.. Addenda II A
57 „Cea mai renumită artistă cântăreaţă din lumea de azi" (RĂZ-W., 19 decembrie 1885, p. 2) şi-a început turneul la Bucureşti cu un spectacol cu opera Ţraviata de Verdi, pe scena Teatrului Naţional, la 25 decembrie 1885/6 ianuarie 1886, spectacol în care a cântat alături de artiştii români ai recent înfiinţatei opere, naţionale; tenorul român Grigore Gabrielescu, relatează presa vremii, „s-a ţinut la înălţimea situaţiei şi s-a achitat în mod satisfăcător de rolul şău" (RĂZ-W,, 28 decembrie 1885, p.2); au urmat spectacole cu Lucia de Donizzeti şi Bărbierul din Sevilla de Rossini, turneul marii cântăreţe italiene bucurându-se de o primire deosebită De* altfel, chiar la sosirea sa în Capitală, la 22 decembrie 1885/3 ianuarie 1886, ea a fost întâmpinată cu ovaţii înflăcărate: „Eviva Adelina Patti!", trăsura în care se afla fiind urmată până la hotel „de un public numeros şi de italieni care au condus-o cu torţe, într-un entuziasm indescriptibil" (RĂZ-W., 24 decembrie f885, p. 2). Ultimul spectacol al cântăreţei italiene a avut loc la 3/15 ianuarie 1886.
Anul 1886
[Moartea d-rului MarcovicL Inaugurarea Băilor Eforiei încheierea la Bucureşti a tratatului de pace turco-sârbo-bulgar. Convenţmnea consulară cu Germania. Comitetul de salut public. Detronarea prinţului Alexandru Battenberg de pe tronul Bulgariei Atentatul din strada Vămii împotriva lui Ion Brătianu. Devastarea ziarului „Epoca". Apariţia ziarului „Lupta" la Bucureşti sub direcţia lui Gheorghe Pana Bucureştiul pitoresc de altădată: Ionică CobzaruL Procesul atentatului contra lui Ion
Brătianu.]
[Moartea d-rului Marcovici]
Anul 1886 începe cu o ştire dureroasă pentru toţi românii: d-rul Alexandru Marcovici, medicul fruntaş al ţării, diagnosticianul fără pereche, moare în puterea vârstei, la 50 de ani./Un ulcer cu caracter specific 1-a secerat
Defunctul era una din'luminile strălucitoare ale medicinei în România în acelaşi timp era o inimă generoasă şi un dezinteresat practician. Câte anecdote şi istorioare au rămas asupra lui!
Iată una caracteristică. Un cârciumar de pe la Obor cade rău bolnav. Marcovici îl caută şi-1 vindeca Dar fiindcă acest cârciumar îi furnizase de multe ori vinuri excelente nu primeşte plata vizitelor.
Cârciumarul, însă, era nemângâiat: cu orice preţ voia să-şi plătească datoria După doi sau trei ani, doctorul Marcovici aduse câţiva stânjeni de lemne în curte şi aştepta să treacă tăietorii spre a le tăia în adevăr, iată că apare, într-o dimineaţă, un om cam bătrân, înarmat cu un fierăstrău, un topor şi o capră. Omul vine, începe lucrul, taie toate lemnele, apoi se prezintă la doctor ca să fie plătit Dar cere un preţ sub valoare, un preţ cu totul de nimic. Doctorul, mirat, întreabă dacă nu cumva omul se înşală, dar falsul tăietor se demască: el era cârciumarul care se deghizase în tăietor, spre a putea răsplăti serviciile doctorului care-1 scăpase de la moarte.
O altă anectodă e încă şi mai picantă. Doctorul Marcovici era medicul Palatului şi, în acelaşi timp, avea slăbiciune pentru regina Elisabeta pe când era încă Doamnă. într-o zi, vizitând pe Doamna care era suferindă, şi-a permis o oarecare îndrăzneală care i-a atras imediat îndepărtarea de la Curte.
43
înainte de a muri, un medic veni să-1 vadă. însă Marcovici nu mai vedea, întrebând de numele celui care-i vorbea şi aflând că e doctorul B., îi spuse: „Aflu că vrei să te prezinţi în alegeri, rău faci. Ascultă-mă pe mine, lasă dracului politica şi ocupă-te de medicină."
Peste o oră şi jumătate, Marcovici trecuse hotarul vieţii.
Autopsia i-a fost făcută de doctorii Demetrescu-Severeanu, Paul Petrini şi Leonte. Iată rezultatul:
Creierul intact, normal, bine conformat, cântărea 1500 gr, la partea occipitală prezintă o depresiune produsă de o conformaţiune specială a osului corespondent, cu alte cuvinte, un frumos şi mare creier. Stomacul, puţin dilatat, avea la partea intestinului subţire numit duodenum un ulcer rotund de mărimea unei piese de 2 lei, ulcerul rosese partea intestinului şi o parte din glanda pancreas, constituind astfel o cavernă de aproape un centimetru şi jumătate adâncime; prin urmare, hemoragia care a cauzat moartea regretatului doctor Marcovici a trebuit să fie produsă de ulceraţia pereţilor unei artere, probabil artera pancre-atică - duodenală.
Doctorul Marcovici era senator liberal.1
Pe la sfârşitul lui ianuarie, se întrunesc la Bucureşti plenipotenţiarii turci, sârbi şi bulgari, spre a realiza pacea în urma războiului sârbo-bulgar.
Delegaţii celor trei state erau: din partea Turciei, Madgib-paşa, din partea Serbiei, d. Mijatovici, din partea Bulgariei, d. Gheşof.
Pentru ţinerea şedinţelor conferinţei, guvernul a pus la dispoziţia delegaţilor un apartament în localul Ministerului de Finanţe, pe care 1-a mobilat din nou.
Dar delegaţii, odată sosiţi la Bucureşti, departe de a începe imediat lucrările, pierd mult timp în pertractări şi intrigi diplomatice. Rezultatul conferinţei va veni mai târziu.2
Marţi 4 februarie se reprezintă pentru întâia oară pe scena Teatrului Naţional drama originală în 4 acte a lui G.Bengescu-Dabija Pygmalion. Distribuţia a fost următoarea:
Pygmalion, C. Nottara
Phadael, Grigore Manolescu
Baleazar, V. Alexandrescu
Narbal, I. Petrescu
Hamilcar, Leonescu
Malachon. C. Costescu
Joazar, C. Lugoşanu
Notele explicative se află la sfârşitul capitolului, p. 63.
44
Gisoon, T. Petrescu
Tyrphon, Papadopolu
Topha, d-na A.Manolescu
Astarbee, d-na Ameîia Nottara
Benaida, d-ra A.Alexandrescu
Succesul acestei piese a fost foarte mare.3
[Inaugurarea Băilor Eforiei]
Duminică, la 9 februarie, s-a inaugurat localul Băilor Eforiei de pe Bulevardul Elisabeta, cât şi sala de serbări.4
La 1886 actuala sală de baluri era alta, lojile de sus existau, dar nu erau ieşite cum sunt astăzi, iar sub parchet era bazinul unde se scălda lumea vara. Iama se aşeza parchetul deasupra
Inaugurarea s-a făcut cu mare pompă şi a fost prezidată de prinţul .Dimitrie Ghica, primul efor al Eforiei spitalelor civile. A asistat toată aristocraţia bucureşteană.
Din anul acesta sala a fost dată pentru balurile mascate publice: o lume imensă umplea această vastă încăpere, dar gustul publicului era altul: după doi ani, lumea a părăsit sala băilor Eforiei şi s-a întors iarăşi la sălile cele mici: Bossel, Dacia etc.
Opoziţia, coalizată de astă dată, dă semnalul luptei de răsturnare împotriva cabinetului Brătianu. în ziua de 22 februarie, o întrunire publică a coaliţiei se ţine la sala Joje din strada Regală şi e prezidată de Dumitru Brătianu
De acum nota agresivă creşte din ceas în ceas.
Dumitru Brătianu a spus, adresându-se către conservatorii cu care s-a coalizat: „Dumneavoastră, domnilor, nu sunteţi loviţi decât în drepturile d-voastră de cetăţeni, pe când noi suntem loviţi în onoarea noastră de liberali".5
[încheierea la Bucureşti a tratatului de pace # turco-sârbo-bulgar]
După o lună de la întrunire, conferinţa delegaţilor turco-sârbo-bulgari îşi încheie lucrările: ca toate conferinţele, şi aceasta a dat rezultate care n-au mulţumit pe deplin pe nici unul din deliberanţi.
45
Totuşi, în cele din urmă, după lungi deliberări şi neîncetate întreruperi a • tratativelor, se iscăleşte un tratat de pace cu un articol unic.6
în politica dinăuntru, blocul opoziţionist nelinişteşte pe Ion Brătianu Deşi junimiştii nu s-au asociat blocului, totuşi în Parlament şi în România liberă, care este ziarul lor, fac opoziţie.7
Un incident parlamentar aduce neliniştea şi în partidul de la putere Generalul Lecca, preşedintele Camerei şi şeful unui mare grup de moldoveni, combate o convenţiune încheiată de guvern cu Banca Naţională.8 Peste câteva zile, la Senat, Ion Brătianu susţine un proiect de lege pe care îl combate Beizadea Mitică, preşedintele Senatului, iar Senatul votează cu preşedintele.9
Bineînţeles, guvernul nu a căzut, dar Ion Brătianu simte că începe să aibă prea mulţi duşmani şi rivali. Apoi, uitându-se în jurul său, vede deodată golul, toţi vechii lui tovarăşi de luptă din tinereţe nu mai sunt Goleştii au murit, CA. Rosetti a murit după ce 1-a părăsit, fratele său Dumitru 1-a părăsit Şi aproape toată vechea gardă liberală a dispărut sau a întors armele în contra lui. Atunci se gândeşte că trebuie readuşi înapoi cât mai-mulţi dintre liberalii care-1 combat
Generalul Haralambie este ales la Colegiul I senatorial din Dolj, cu toleranţa guvernului, Dimitrie Giani se retrage din coaliţie, Românul şi directorul său, Vintilă Rosetti, acuză coaliţia pentru că la alegerile parţiale ce se făcuse de curând s-a abţinut de la luptă în sfârşit, Ion Brătianu izbuteşte să disloce pe câţiva liberali din jurul lui Dumitru Brătianu şi a coaliţiei, dar curentul opoziţionist creşte.
§i Mihail Kogălniceanu începe să devie suspect opoziţiei.
Mihail Kogălniceanu anunţase o interpelare guvernului în chestiunea expulzării românilor ardeleni,fdar Kogălniceanu nu o dezvoltă. Amânările se succed sub felurite pretexte, până ce Filipescu pierde răbdarea şi atacă pe Kogălniceanu în Epoca.
Conul Mihalache este atacat subţire şi pus în lumina bănuielii că s-a înţeles cu guvernul. în public circula vestea cum că Kogălniceanu vânduse iarăşi guvernului câteva pietre din nesfârşita sa colecţie de rămăşiţi arheologice cu cari se slujea în ocaziile grele.
Această notiţă a avut darul să hotărască pe Mihail Kogălniceanu ca să-şi dezvolte interpelarea
Ziua cea mare soseşte. Ziarele opoziţiei anunţă cu zgomot dezvoltarea interpelării. Tribunele Camerei sunt arhipline. în vechiul local din Dealul Mitropoliei, oamenii stau ca sardelele. Doamnele, cari au umplut până la ultimul colţişor al tribunei lor, se revarsă pretutindeni, până şi în tribuna presei. Aerul este greu respirabil.
46
în sfârşit, şedinţa se deschide. Dar conul Mihalache nu a venit Ce să fie? Nu cumva este iarăşi trădare?
Zgomotele sinistre încep să circule. Ca întotdeauna se găsesc, şi de astă dată, oameni bine informaţi cari afirmă cum că conul Mihalache s-a aranjat cu Ion Brătianu, Deci, interpelarea nu se va face.
Minutele de enervare trec încet
La birou, secretarii îndeplinesc cerinţele regulamentului, se citeşte apelul nominal, se citesc comunicările, sumarul şedinţei precedente etc.
în acest moment, Mihail Kogălniceanu apare purtând sub amândouă braţele teancuri de volume, dosare şi colecţii ale Monitorului oficial.
Este ca o scânteie electrică. Toată sala se ridică. Un ropot de aplauze izbucneşte din Cameră şi din toate tribunele. Clopotul prezidenţial răsună şi liniştea se restabileşte repede./Dar în incintă şi în tribune urmează să se audă un lung fâsâit de şoapte şi mişcări nervoase.
Mihail Kogălniceanu soseşte la locul său, unde îşi depune voluminoasa încărcătură. Deputaţii opozanţi din apropiere îl ajută ca să se descotorosească de cărţi. Toţi ochii, câteva sute de perechi, sunt îndreptaţi asupra sa Toată lumea se aşteaptă la o teribilă bătălie parlamentara
1    în sfârşit! Glasul gutural al preşedintelui, general Dimitrie Lecca, răsună: „Intrăm în ordinea zilei. Domnul Mihail Kogălniceanu are cuvântul spre a-şi
dezvolta interpelarea"
O mişcare prelungă se face în Cameră. Conul Mihalache se scoală şi, cu
braţele pline de documente, porneşte către tribunăJ Doi uşieri îl urmează,
încărcaţi de asemenea E formidabil. Acest om era o puternică autoritate, era o
forţă covârşitoare care acapara şi robea Şi conul Mihalache începe.
Interpelarea a durat vreo oră şi s-a sfârşit în mijlocul decepţiei generale. Conul Mihalache, desfăşurând o însemnată erudiţie specială, a interpelat viguros guvernul... de la Budapesta?!...
Pe când marele orator vorbea atacând pe unguri dar ocrotind guvernul din Bucureşti, răsună de sus, de pe băncile superioare, glasul deputatului liberal dizident Grigore Eliad Cârciumărescu:
- E uuuns!
Un mare hohot de râs a izbucnit în Cameră şi tribune. 11
La înceeputul lunii martie, Curtea cu juraţi judecă procesul crimei din stra-' da Soarelui. \
Pe strada Soarelui, astăzi strada Teodor Aman, locuiau soţii Miulescu, iar ca chiriaşă aveau pe o doamnă Măria Popovici*. într-o zi, Măria Popovici a fost găsită asasinată, iar bănuielile toate au căzut asupra soţilor Miulescu.
Nae Miulescu avea o tipografie pe care o exploata în această tipografie a apărut mai întâi ziarul Drepturile omului. Dar, înainte de a fi proprietar de
47
tipografie, Miulescu fusese multă vreme comisar de poliţie sub regimul conservator al lui Lascăr Catargiu Sub Lascăr Catargiu Capitala nu avea decât 5 comisari de poliţie, comisariatele ţinând locul inspectoratelor de astăzi. Nae Miulescu fusese comisarul culoarei de verde.
Crima din strada Soarelui a făcut o enormă senzaţie în Bucureşti, atât pentru că victima era o doamnă cunoscută şi de bună familie, cât şi pentru că Miulescu fusese un înalt funcţionar poliţienesc. Crima fusese săvârşită în ziua de 12 mai anul 1885.
Curtea e prezidată de M Poenaru-Bordea, fotoliul ministrului public îl deţine procurorul general S. Populeanu, asistat de procurorii M Manolescu şi Bursan. Avocaţii apărării sunt: O. Cantili, G. Meitani, M Paleologu, Al. Vlădescu, I Malla, Barbu Delavrancea, L Atanasiade, C. G. Costa-Foru, G. Paladi, Grigore Păucescu etc.
Juraţii căzuţi la sorţi: Stănescu T. Nae, N. Crângaş, D. Teodorescu, Gr. Capsa, D. Marinescu-Bragadiru, doctor Al. Boicescu, dr. Dumitrescu Marin, Sp. Cazotti, Al. Elefterescu, N. L Popescu, I. Şerbănescu şi N. Amira
Din toată lumea aceasta: magistraţi, avocaţi,-juraţi şi acuzaţi nu mai trăieşte astăzi, la 1928, adică după 40 de ani, decât avocatul CCosta-Foru.
Iată cum a fost descoperită crima:
Pe la orele 3 după prânz, soţii Miulescu venind la domiciliu, au găsit uşa casei deschisă, deşi înăuntru trebuia să fie chiriaşa lor, Măria Popovici. Imediat, au făcut o scenă de deznădejde, au ieşit în stradă şi au chemat lumea spre a spune şi dovedi că au fost jefuiţi de tâlhari. în urmă a fost descoperit şi cadavrul victimei într-una din odăi.
Toate dovezile au venit în sarcina soţilor Miulescu. Ca vechi poliţist, Nae Miulescu luase tot felul de precauţiuni şi a căutat să-şi creeze numeroase alibiuri, însă precauţiunile fiind exagerate, soţii Miulescu s-au compromis tocmai din cauza aceasta
Din partea apărării au vorbit G.Cantili, Barbu Delavrancea, Gr.Păucescu şi Atanasiade. Partea civilă a fost reprezentată prin R.D. Opran.
Juraţii, acordând circumstanţe uşurătoare şi înlăturând premeditarea, Nae Miulescu a fost osândit la 10 ani de muncă silnică, soţia la 5 ani de temniţă, apoi solidari la 2 000 lei despăgubiri civile şi 1 500 lei cheltuieli de judecată.
DCosta-Foru a luat cuvântul după pronunţarea verdictului, spre a lua apărarea condamnaţilor şi a le proclama inocenţa Preşedintele 1-a chemat la ordine, chemându-1 şi la respectul lucrului judecat
Verdictul juriului a fost foarte criticat înlăturarea premeditării era absurditate, fiindcă din anchetă era dovedit că numai premeditarea putea legitima acuzarea Fără premeditare, soţii Miulescu nu puteau fi acuzaţi.
48
Hi
Mobilul crimei a fost furtul. Victima dăduse lui Miulescu să-i păstreze averea
mobilă ce o avea, şi, pentru ca să nu mai fie siliţi s-o restituie, a ucis-o.
12 *
în luna martie, după lungi şi laborioase discuţiuni, Parlamentul votează
întâiul Tarif autonom al României.13
Violenţa opoziţiei creşte neîncetat în Cameră, mulţi dintre tinerii deputaţi aleşi ca guvernamentali încep să treacă în opoziţie, energica campanie a presei
în cap cu Epoca la Bucureşti şi cu Lupta lui Gheorghe Panu la Iaşi agită ţara
**
mereu
Un alt motiv de agitaţie e faptul că Nicolae Fleva demisionează de la pri-mariatul Capitalei. Demisiunea fu motivată cum că Fleva nu avea majoritate în Consiliu, dar Fleva declară în Cameră că a demisionat pentru motivul că nu s-a înţeles cu prefectul de poliţie care face politică, pe când el, Fleva, voia la Primărie să facă administraţie.
Fleva va fi în curând unul dintre cei mai violenţi opozanţi, iar glasul său va răsuna cu aceeaşi vehemenţă cu care a răsunat în contra regimului lui Lascăr Catargiu.
Fleva nu putea ierta liberalilor că l-au silit să plece de la primărie.14
Opoziţia urmează agitaţiunea, iar în fiecare duminică, fruntaşii ei - Dumitru Brătianu în cap - merg din oraş în oraş şi vorbesc în întruniri publice. 15
Guvernul se enervează şi procedează cu violenţă. într-una din zilele lunii mai, d. Emil Frunzescu, actual şef al stenografilor de la Senat, pe atunci corector la ziarul Epoca, este atacat în strada Regală, alături de hotel Union şi bătut. Agresorii erau agenţi ai poliţiei.16
Acest atentat, cu totul nemotivat, enervează şi mai mult opinia publică. în Cameră, Tache Ionescu, până atunci guvernamental, interpelează guvernul şi declară că, dacă se va dovedi că agresorii fac parte din poliţie, îi va fi ruşine să
mai facă parte din majoritate.17. Peste câteva zile Tache Ionescu era în opoziţie.
Nicolae Fleva trece, fără tranziţie, în opoziţia violentă, iar la Cameră atacurile îndreptate împotriva guvernului irită majoritatea şi provoacă mari furtuni parlamentare.
Până şi junimiştii devin violenţi. Ziarul lor, România liberă, scria la începutul lui iunie: •
„Se afirmă că opoziţia este hotărâtă să răspundă la brutalităţile administraţiei cu lovituri de revolver. Cine seamănă vânt, culege furtună."18
Iar Titu Maiorescu, fruntaş junimist şi unul din oamenii cei mai liniştiţi, devine în Cameră foarte agresiv, încât majoritatea şi preşedintele nu-I lasă să vorbească.19
49
1
[Convenţiunea consulară cu Germania}
Dar o cestiune mai gravă cade ca o bombă: Mihail Ferekide, ministru de Externe, depune pe biuroul Camerei un proiect de convenţiune consulară cu Germania
Furtuna începe..
Opoziţia atacă guvernul cu violenţă, spunând că această convenţie, pe lângă că loveşte în suveranitatea României, dar atinge şi Art 7, acela care pune principiul dobândirii cetăţeniei. E tot chestia evreiască în joc. 20
în ziua de 12 iunie, stil vechi, opoziţia unită convoacă o întrunire în localul Societăţii studenţilor Unirea, instalată în palatul Băilor Eforiei. Un manifest este adresat cetăţenilor.
întrunirea se deschide într-o atmosferă de mare agitaţie, atât în sală cât şi în stradă. Dumitru Brătianu, care prezidează, rosteşte o cuvântare fulgerătoare, apoi urmează Gheorghe Vemescu, Alexandru Lahovary şi Petre Grădişteanu.
Afară, Lumea ocupa trotuarele şi mijlocul stradei. Publicul, în număr mare, conduce pe Dumitru Brătianu acasă şi-i cere-să se pună în cap spre a merge la Cameră. Dar Dumitru Brătianu spune lumei că ora e prea târzie şi cere să vie a doua zi spre a urca Dealul Mitropoliei.21
A doua zi, la Cameră, Ion Brătianu cere deputaţilor să amâne discuţia până ce vor veni de la Berlin oarecari lămuriri pe care le-a cerut ministrului nostru.
Camera admite amânarea, iar convenţiunea consulară e înmormântată pentru totdeauna
Adevărul era că şi Ion Brătianu, ca şi majoritatea Parlamentului nu aprobau convenţiunea care fusese cerută de guvernul german. Când Dumitru Brătianu a refuzat să meargă la Cameră şi a sfătuit lumea să se potolească, el ştia că a doua zi şeful guvernului va scoate convenţia de la ordinea zilei.
Ion Brătianu avea, însă, nevoie să-şi legitimeze actul şi să se apere în faţa Berlinului, punând înainte revolta opiniei publice, aş putea spune chiar că agitaţia era inspirată şi încurajată de şeful guvernului.22
Cât priveşte despre indignarea „opiniei publice", nu trebuie să-i atribuim o prea mare importanţă, „opinia publică" era lumea de agenţi electorali şi alţi politiciani cari, în mare majoritate, profitau de toate prilejurile spre a răsturna guvernul, spre a-i lua locul la binefacerile bugetare.
Opoziţia - precum au văzut cititorii - era reprezentată mai mult de către liberalii dizidenţi. Dacă grosul forţelor electorale îl constituia masa electorală conservatoare, în schimb şefii partidului conservator, vechii conservatori, cari au guvernat ţara până la 1876, stăteau în umbră.
Şeful opoziţiei, în acţiune, era Dumitru Brătianu, iar la toate întrunirile publice oratorii erau: Dimitrie Giani, G.D.Paladi, Petre Grădişteanu, iar din partea
partidului liberal-conservator G.D.Vernescu, tot un liberal dizident Singurul conservator care apărea la tribuna întrunirilor publice era Alexandru Lahovary, un conservator mai tânăr.
Atât de compromis era numele „conservator", că însuşi partidul nu mai l purta acest nume, ci, făcând fuziunea cu partidul vemescan.23, a fost silit să-şi I      adauge şi titulatura „liberal".
Bineînţeles, aceasta era numai o tactică, era o abdicare şi o umilinţă impusă de necesitate: opinia publică trebuia adormită. Şi, în adevăr, când a venit ziua căderii lui Ion Brătianu, conservatorii au ridicat capul şi s-au scuturat de toţi li-|       beralii dizidenţi, fie vemescani, fie rosettişti sau brătienişti. I Semnalul redeşteptării şi al emancipării partidului conservator de tutela li-
berală 1-a dat Epoca, adică Nicolae Filipescu. 24 | La întrunirea de la Băile Eforiei, dintre vechii conservatori a vorbit numai
| Alexandru Lahovary, care a adus acte pentru a dovedi: 1) că această convenţie | propusă de Germania nu se asemăna cu nici una din convenţiile consulare pe I care România le încheiase cu Italia, Belgia şi Statele Unite; 2) că prin această | convenţie se instituiau pe teritoriul României legi, notari şi tribunale germane. | Lahovary a spus că această convenţie cu Germania merge chiar mai departe | decât vechile capitulaţiuni ce aveam cu Turcia şi era mai favorabilă streinilor I decât însăşi convenţiunea ce aveam cu Italia şi care, din toate câte încheiasem, f,      era cea mai aspră pentru noi.25* ;
[Comitetul de salut public]
Această chestiune a convenţiei consulare măreşte agitaţiunea politică şi înverşunarea opozitei. Duelurile, bătăliile şi ameninţările se succed.
în urma unei polemici între ziarele Epoca şi Telegraful, Nicu Filipescu de îa Epoca trimite lui LCFundescu, directorul Telegrafului, martori. Dar Fundescu refuză să se bată.26
în acelaşi timp se constituie un Comitet de salut public, destinat să apere pe fruntaşii opoziţiei în contra guvernamentalilor şi a poliţiei.
Ziarul Vlndependance Roumaine publică cu acest prilej: „Comitetul de salut public s-a întrunit sub preşedinţia d-lui D.Giani.
Se lucrează la organizarea pentru apărare.
Comitetul va deschide o subscripţie pentru cumpărare de bâte."27
E vorba şi de a se modifica personalul Voinţei naţionale.
50
51
în sfârşit, un manifest semnat de Dumitru Brătianu, Lascăr Catargiu şi Gheorghe Vemescu mulţumeşte cetăţenilor că prin atitudinea lor hotărâtă au silit guvernul să retragă convenţia şi le cere să vegheze pentru ca să nu se întâmple vreo surprindere.28
în toată această luptă, Mihail Kogălniceanu n-a figurat, numele său n-a fost rostit o singură dată.
De fapt, el părăsise blocul opoziţiei unite.
în locul lui Nicolae Fleva, demisionat, primar al Capitalei a fost ales Nae Manolescu, tatăl d-lui Corneliu Manolescu-Romniceanu, fostul prim-preşedinte al Curţii de Casaţie.
La începutul lunii lui august, Manolescu moare.29
Manifestul opoziţiunii este ultimul act de energie al adversarilor guvernului. Conform vechiului obicei, toată lumea pleacă să se plimbe. Când zic „toată lumea" înţeleg, fireşte, pe şefi şi în special pe boieri.30
Acum, la toamnă.
[Detronarea prinţului Alexandru Battenberg de pe tronul Bulgariei]
La 10 august, o ştire senzaţională vine din Bulgaria: prinţul Alexandru de Battenberg a fost detronat
Detronarea era opera Rusiei. Rusia nu putea admite ca acest principe german, care era foarte iubit de poporul său, să se stabilească în Balcani cu dinastia sa, de aceea a căutat să-1 doboare.
Detronarea s-a făcut în următorul mod. Regimentul de infanterie din Kustendil a intrat în cea mai mare tăcere în Sofia: erau' orele 12 noaptea Imediat, regimentul s-a împreunat cu elevii din şcoala de cădeţi, apoi a înconjurat palatul princiar şi a ocupat toate porţile. Trei ofiţeri au intrat în camera prinţului şi, cu revolverele în mână, l-au silit să semneze abdicarea Apoi a fost scos afară din oraş sub escortă, dimpreună cu fratele său. Dar peste mai puţin de o săptămână, o contrarevoluţie provocată de Stariibulof, preşedintele Camerei, răstoarnă guvernul provizoriu în cap cu generalul Gruief, pune în loc un alt guvern sub şefia lui Stambulof, iar prinţul Alexandru este rechemat la Sofia31
Duminică 17 august, prinţul soseşte în Gara de Nord, însoţit de fraţii săi Ludovic şi Francisc. Pe peron aşteptau Ion Brătianu, Dimitrie Sturdza şi Eugen
Stătescu, apoi alte notabilităţi, generalul Creţeanu, aghiotant al regelui, şi sir W.White (se pronunţă Uait) ministrul Angliei la Bucureşti.
Prezenţa singurului acestuia la gară, din tot corpul diplomatic, era dovada cea mai bună că în Bulgaria se dedea lupta între influenţa rusească şi influenţa engleză.
Când a scoborât din tren, prinţul a dat mâna cu Ion Brătianu şi ceilalţi doi miniştri, apoi se îmbrăţişează îndelung cu sir W.White. Prinţul mulţumea Angliei că 1-a readus pe tron.
Trenul a sosit la 9 şi 3/4, peste o jumătate de oră prinţul şi suita s-au îmbarcat din nou pentru gara Filaret şi apoi pentru Giurgiu32
Dar Rusia nu putea tolera cu nici un preţ reîntoarcerea prinţului de Battenberg pe tron, de aceea abdicarea sa trebuia să urmeze peste puţin.
Intrarea prinţului Alexandru în Sofia a fost însemnată printr-un incident picant Când să urce peronul palatului, înaintează către el o doamnă îmbrăcată ţpată în alb şi cu un mare văl pe obraz, doamna întinde prinţului un buchet pe care prinţul îl ia
Cum doamna nu-şi dezvelise figura, toată lumea era nedomirită. Poliţia caută să afle imediat şi descoperi cum că această doamnă era o româncă, o cunoscută fostă actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti, femeie de o mare frumuseţe, numită ELPurta supranumele de Lina M
Bineînţeles, poliţia a îndepărtat-o imediat din Sofia
Prinţul avea o pasiune pentru această doamna Se ştia că foarte des venea incognito la Rusciuk, trecea Dunărea tot incognito şi acolo, în vagonul său la Smârda, petrecea o noapte cu femeia pe care o iubea
O idilă princiară! 33
O dată cu detronarea prinţului de Battenberg a murit şi mitropolitul primat Calinic Miclescu, Mitropolitul a murit de piatră la rinichi şi băşică.34 O anecdotă rămasă de pe urma defunctului.
Cu un an mai înainte, în august 1885, mitropolitul Calinic s-a dus să facă cura de apă la Căciulata S-a oprit mai întâi la Râmnicul Vâlcea şi a descins, fireşte, la Episcopie.
Episcopul paralitic, susţinut de subţiori de doi călugări, aştepta pe mitropolit sus, în capul scării. Mitropolitul infirm, susţinut şi el tot la fel, apare la intrare.
De sus, episcopul, cum îl vede, îi strigă:
- Bine aţi venif'sănătos, înalt prea sfinte! Iar mitropolitul, de jos, îi răspunde:
- Bine v-am găsit sănătos, înalt prea sfinte !
S-a râs mult pe acest schimb de politeţă între doi oameni cari nu puteau umbla fără să fie purtaţi de câte doi oameni.
52
53
4Il i
III li
*■
f;
Prinţul Alexandru, de îndată ce şi-a luat tronul, a înţeles că nu-1 va putea păstra împotriva voinţei ţarului Alexandru; de aceea i-a trimis o telegramă, cerându-i sprijinul. Telegrama sfârşea cu vorbele: „Deoarece Rusia mi-a dat coroana, sunt gata să o încredinţez în mâinile suveranului ei".
Iar ţarul i-a răspuns:
„Am primit telegrama alteţei voastre. Nu pot aproba reîntoarcerea voastră în Bulgaria, prevăzând urmările sinistre pe care le poate atrage pentru Bulgaria deja atât de încercată" etc. etc. 35
Aşadar ţarul Rusiei nu primea ca principele de Battenberg să rămână pe tronul Bulgariei, iar Germania şi Austro-Ungaria au fost nevoite să-1 părăsească, spre a împiedica izbucnirea unui crâncen război.
în timpul acesta Bucureştiul începe să se umple de refugiaţi bulgari. Evenimentele din principatul vecin nu s-au petrecut fără vărsare de sânge, bulgarii, cum sunt uşori la asasinate, au săvârşit represalii, au executat şi au ucis pe adversarii politici. în restaurantele din Bucureşti apar doamne în doliu, ai cărora bărbaţi căzuseră în luptele politice.
în Bucureşti, toată opinia publică este simpatică prinţului, numai ziarul Vlndependance Roumaine, organul aristocraţiei române, care era rusofilă, publică numai versiuni ostile lui Battenberg.36
De-abia intrat în Sofia, prinţul Alexandru, în faţa ostilităţii hotărâte a Rusiei, este silit să abdice. El adresează o proclamaţie către popor, apoi instituie o regenţă compusă din Stambulof, Karaveloff şi Multkarof, ministerul sub preşedinţia Iui Radoslavof.37
Rusia a triumfat, ceea ce la Bucureşti nu place şi nu convine. Dar şi Anglia a fost bătută diplomaticeşte.
Anglia era acuzată că a împins pe principe în aventura rumeliotă, că 1-a readus pe tron, dar că, în urmă, 1-a părăsit ruşinos. Şi-n adevăr, prinţul de Battenberg făcuse lovitura unirii cu Rumelia fără să avizeze Rusia, din ambiţie personală şi numai după sfaturile Angliei.
Rusia a înţeles atunci că nu se mai poate bizui pe acest principe.
Dar şi telegrama sfidătoare şi plină de grandoare a ţarului era judecată defavorabil. Tonul întrebuinţat de ţar faţă de prinţ era tonul faţă de un vasal, iar prinţul Bulgariei nu era vasalul său.38
[Atentatul din strada Vămii împotriva lui Ion Brătianu]
în ziua de 4 septembrie, un alt atentat împotriva lui Ion Brătianu. Pe când primul ministru trecea spre casă pe strada Vămii, însoţit de d. C.F. Robescu, deputat, şi urmat de un agent secret, un individ a tras un foc de revolver asupra sa Faptul s-a petrecut în faţa caselor lui Emil Costinescu.
Agentul secret, care se afla la câţiva paşi, se repezi şi dezarma pe atentator. Condus la cazarma geandarmilor călări, omul declară că se numeşte Stoica Alexandrescu şi că a tras în şeful guvernului fiindcă face rău ţării.
Glonţul n-a lovit pe primul ministru, ci s-a dus să se turtească pe catarama de la centura pe care-o purta CERobescu39*
[Devastarea ziarului „Epoca"]
A doua zi, forţele partidului guvernamental au fost puse în mişcare.
Liberalii au atribuit atentatul violenţelor de limbagiu a ziarelor din opoziţie, deci împotriva ziarelor trebuia să se reverse furia
în dimineaţa zilei după atentat, o bandă compusă din vreo 40-50 indivizi, printre cari erau câţiva mici comercianţi, câţiva mici funcţionari şi câţiva agenţi electorali, au pornit pe strade în manifestaţie. Mai întâi s-au dus în strada Academiei, în curtea preşedinţiei Consiliului, şi au aclamat pe primul, ministru care a ieşit pe balcon şi le-a mulţumit
în ziua aceea mă aflam în redacţia Epocii.
Epoca era instalată în imobilul din strada Episcopiei**,' proprietatea lui Nicolae Blaremberg. Blaremberg ocupa etajul de sus, iar cel de jos era închiriat ziarului. în fundul curţii era instalată o tipografie particulară care-1 tipărea40
Era o zi aspră de toamnă. Cum mă uitam pe fereastră, văd lumea adunân-du-se în poarta grădinii Episcopiei şi în acelaşi timp mi se păru că aud răsunând strigătele:
- Trăiască Epoca!
: Dau să deschid fereastra, însă în acelaşi timp un zgomot îngrozitor izbucneşte, geamurile mari ale redacţiunii încep să zboare. Şi strigătele, lămurite acum; „Jos Epoca!" se aud.
Vreau să fug, însă retragerea îmi este tăiată. Un număr de oameni cari vociferează, înjură şi lovesc cu bastoanele intră ca o furtună.
Fac stânga-mprejur şi mă întorc. Nu mai aveam decât un refugiu: o foarte mică odăiţă întunecoasă, fără de fereastră, în care erau depozitate teancurile cu hârtie maculatură. Mă reped înăuntru şi mă ascund după o movilă de pachete. Un servitor al redacţiunii face la fel.
Banda intră şi sparge totul: geamuri, scaune, lămpi, oglinzi etc.
înăuntru, în a doua piesă, care servea drept cameră de administraţiune, se mai aflau d-nul Dimitrie Radu Rosetti, redactorul care-şi iscălea cronicele umoristice cu pseudonimul Max şi administratorul ziarului, Toma Basilescu, fratele d-lui Nae Basilescu, profesorul universitar.
54
55
D.Rosetti, prinzând repede de veste şi aflându-se la o masă de lângă uşa care dă în gangul casei, făcu un salt şi fugi în curte. Toma Basilescu însă, având o infirmitate la mers, n-a putut scăpa, a fost prins de bătăuşi şi lovit cu bastoanele în cap.
Intrând şi în camera redacţiunii, banda a devastat tot, a intrat şi în camera întunecoasă unde mă aflam, însă nu ne-au putut descoperi. Peste câteva minute banda a dispărut în urlete.
Când am ieşit din ascunzătoare, n-am mai recunoscut localul.
în amândouă camerele era o jale. Mesele răsturnate, hârtii şi registre rupte şi împrăştiate, toate lămpile sparte, scaune sfărâmate etc.
Geamurile de la ferestre erau ţânduri. Camera administraţiei avea ferestre mari, cum sunt cele ale magazinelor, având geamuri de o grosime neobicinuită, de cel puţin 6-7 centimetri. Manifestanţii, neputându-le sparge cu bastoanele, au scos pietre cubice din stradă şi le-au repezit de la depărtare; numai astfel au izbutit*
După plecarea bandei, un public numeros s-a adunat în faţa redacţiei şi comenta întâmplarea
Precât îmi mai aduc aminte, în fruntea* "acestor manifestanţi se aflau următorii: Ghiţă Vomicu, fost slujbaş inferior la poştă, Nae Ulmeanu, fost cârciumar şi revizor călare la accizele comunale, Manolescu-Lungu, comerciant; Toboc, Tănase Bărbieru, Niţă Berechet şi alţii.
După prânz, pe la orele 3, banda s-a reîntors.
Atât de ciudate erau vremurile, încât autorităţile nici măcar de formă n-au venit să facă o ancheta Iar o mână de oameni - 30-40 - erau în stare să cutreiere centrul oraşului, să se dedea la acte de vandalism fără ca nici poliţia şi nici publicul să i se poată împotrivi.
Când s-au reîntors manifestanţii, în redacţiune se afla Nicolae Chirilov, profesor de matematici şi redactor la Epoca. Chirilov a voit să facă act de om cura-gios. A ieşit în faţa lui Nae Ulmeanu, râzând graţios.
Nicolae Chirilov îl cunoştea de la Primăria Capitalei, unde fusese contabil pe când Ulmeanu era revizor la accize. De aceea îl luă pe prietenie:
- Ce mai faci, nene Nae? Dar nenea Nae îl luă repede:
- De ce scrii porcării la gazetă?
- Eu nu scriu porcării, nene Nae.
Şi, nici una, nici două, nenea Nae hârşt! hârşt! îl luă la palme.
Bietul Chirilov bătu repede în retragere dar când se dezmetici constată că-i lipseşte ceasornicul de la brâu.
Am spus că în fundul curţii, la etaj, era tipografia Acolo ne-am refugiat, Dimitrie Radu Rosetti, Emil Frunzescu, corectorul, eu şi încă vreo doi.
Manifestanţii începură să bombardeze geamurile cu pietre, apoi se încercară să dea asalt tipografiei spre a o devasta Dar, ca să ajungă în tipografie trebuiau să se urce pe o scară de fier în spirală pe care d-abia se putea urca un om de front
Sus se luară măsuri de apărare, lucrătorii rotari şi noi ne înarmarăm cu ce ne căzu în mână şi organizarăm apărarea Manifestanţii, văzând că dau de împotrivire, n-au îndrăznit să mai urce scara
Dimitrie Rosetti, încă de la începutul atacului, voi să fugă şi scoborî scara, dar bătăuşii soseau. Atunci nu mai avu timp decât să deschidă capacul unei mici găuri ce slujea pentru depozitat hârtia de tipar. Acolo, ghemuit, a stat aproape o oră, în tot timpul cât a durat atacul.
Emil Frunzescu, astăzi avocat şi şeful serviciului stenografie la Senat, a fugit pe casă. A mers din acoperiş în acoperiş o bună parte din strada Umbrei şi s-a scoborât pe o uşă de pod într-o mansardă, unde a dat peste o nemţoaică bătrână care era să leşine de spaimă.41
în ziua aceea Nicu Filipescu lipsea din Capitală.
La atacurile violente ale ziarelor de opoziţie, Voinţa naţională a răspuns că banda nu fusese organizată de poliţie, dar că un număr de cetăţeni indignaţi de atentatul împotriva lui Ion Brătianu şi-au manifestat indignarea lor în mod spontaneu.
Atunci a luat naştere expresiunea de „cetăţeni indignaţi" dată, în urmă, tuturor acelora cari i-au făcut pe bătăuşii în tot timpul celor din urmă doi-trei ani ai regimului liberal.42
Această devastaţiune a redacţiunii Epocii a contribuit, după cum este şi uşor de înţeles, ca tirajul ziarului să crească considerabil. De acum încolo Epoca este în toate mâinile şi devine principala gazetă cu tiraj.
Guvernul - şi Parchetul din ordinul guvernului - dau proporţii considerabile atentatului contra lui Brătianu. Toată silinţa este ca să se descopere complicitatea unor fruntaşi ai opoziţiunii. Deocamdată este arestat şi trimis în faţa Curtei cu Juraţi dlosif Oroveanu din R. Sărat, fost deputat liberal dizident, partizan al lui Dumitru Brătianu.
O luptă crâncenă începe în jurul acestui proces. Guvernul întrebuinţează mijloace disperate ca să poată obţine condamnarea măcar a unui singur om politic din tabăra opoziţiei.43
Suntem în epoca în care liberalii de la guvern nu mai sunt numiţi liberali, ci colectivişti. Porecla Ife-a venit de la un discurs pe care Eugeniu Stătescu 1-a rostit la Târgovişte.
La o întrunire publică a partidului liberal, Eugeniu Stătescu a spus: „Domnilor, noi, ca partid, suntem o colectivitate care lucrează pentru binele ţării" etc.
56
57
Din ziua aceea un ziarist glumeţ a prins cuvântul şi 1-a întors în rău, iar partidul liberal a purtat, după aceea, un lung număr de ani numele de partidul colectivist
în ţară mai sunt exploatate în contra guvernului două chestiuni: agiul şi naftalina .
Agiul devenise o plagă; statul erea nevoit să plătească sume fabuloase pentru plăţile în străinătate, comerţul erea supraîncărcat, iar Banca Naţională trăgea foloase. Junimiştii tunau împotriva agiului, Menelas Ghermani cerea desfiinţarea acestei plăgi prin introducerea etalonului de aur, dar teoreticianii financiari ai partidului liberal, printre cari ministrul Agriculturii, Anastase Stolojan, susţineau că agiul e o binefacere.44
Naftalina a fost capul de acuzaţie în contra lui Anastase Stolojan, ministrul Domeniilor.
De mai mulţi ani se ivise filoxera în ţară şi, una după alta, frumoasele noastre podgorii dispăreau Se-nţelege că a trebuit să recurgem la antidotul întrebuinţat de toată lumea, adică naftalina
Dar opoziţia pretinde că, cu prilejul, cumpărării unei mari cantităţi de naftalină, ministrul Stolojan traficase. Adevăr sau calomnie, ceea ce e cert este că Stolojan a rămas cu porecla45
în ţară e tot nelinişte din cauza evenimentelor din Bulgaria, unde stare statornică nu este încă.
Regentul Stambulof a venit la Bucureşti să propună regelui Carol tronul Bulgariei sub forma „uniunei personale", dar regele Carol a refuzat De această părere au fost şi toţi oamenii politici cari înţelegeau că Rusia nu va tolera niciodată ca un Hohenzollem să domnească în Bulgaria46
Cum că Rusia nu primea pe tronul Bulgariei decât un principe din graţia ei e faptul că, pe când Sobrania întrunită la Târnova discuta alegerea noului suveran, două vapoare de război ruseşti erau ancorate la Varna, în chip demonstrativ. Sobrania alese ca domnitor pe prinţul Waldemar.47
Agitaţia începută cu atentatul din strada Vămii şi devastarea Epocii devine încă şi mai înverşunată, căci în noiembrie se fac alegeri generale comunale.
La Bucureşti, opoziţia unită face o listă de fruntaşi din toate partidele, care e o listă politică iar nu o listă de administraţie. Iată lista opoziţiei:
Dumitru Brătianu, G.D. Vernescu, generat G. Mânu, N. Gherasi, C. Boerescu, Alexandru Lahovary, D. Giani, Petre Grădişteanu, Gr. Triandafil, Pană Buescu, Em. Pake Protopopescu, doctor Severeanu, I. Pencovici, Sava Vasiliu, Ioan Stănescu.
La alegerile din 2 noiembrie, lista liberală la colegiul I bate în Bucureşti cu 1 343 voturi contra 943 întrunite de opoziţie. Opoziţia învinge la Colegiul I la Câmpulung, Caracal, Tumu-Severin, Galaţi, Slatina, Roşiorii-de-Vede, Huşi, Tumu-Măgurele şi provoacă câteva balotagii. Având în vedere moravurile electorale ale epocii, acest rezultat e considerat ca o mare victorie pentru opoziţie.48
Congresul, întrunit la 22 noiembrie, alege mitropolit primat pe Iosif, episcopul Dunării de Jos, cu 190 voturi contra 50 date episcopului de Roman Melhisedec şi 10 mitropolitului Moldovei49
Episcopul Melhisedec era cel mai cult prelat de pe vremuri şi o figură foarte distinsă; cum însă erea cunoscut ca rusofil şi adversar al catolicismului, n-a putut niciodată ajunge la scaunul metropolitan.50
[Apariţia ziarului „Lupta" la Bucureşti sub direcţia lui Gheorghe Panu]
Gheorghe Panu dorea de mult să aducă ziarul său Lupta de la Iaşi la Bucureşti. Cu această intenţie fiind, Panu se retrage de la l'Indâpendance Roumaine.
Erea pe Ia începutul lui septembrie. într-o zi, Panu vine la redacţia Epocii, unde mă caută. Cronicele mele umoristice semnate Radu Ţandăra, cât şi articolele pe care le publicasem în defunctul ziar Drepturile omului, mă recomandase atenţiunii sale.
- Vino diseară să prânzim împreună, vine şi Caragiale.
- Unde ne întâlnim?
- La ora 7, la Frascatti.
Otelul Oteteleşeanu sau Frascatti erea ţinut de către un francez, anume Gilet, fost bucătar, adus în ţară de către un oarecare prinţ român. în mijlocul curţii erea pe vremea aceea o clădire cu mai multe camere împrejurul unui „hol" rotund, plus terasa pentru vară. Aci erea instalat „restaurantul Frascatti".
La ora 7 sunt la întâlnire. Suntem trei la masă: Panu, Caragiale şi eu. Vorbim despre înfiinţarea gazetei, alegem personalul şi compunem redacţia Panu director, eu prim-redactor, frate-mieu Iancu, reporter, Emil Frunzescu, corector. Iată totul.
ţi-
Administrator un moldovean, fost administrator la Drepturile omului, anume Alexandru Lefteriu, subadministrator un evreu adus de Panu din Iaşi, numit Leon Fainsilber.*
Asta erea vineri; pentru duminică punem la cale un dejun la „Tăiere", adică la Abator. Acum era sezonul.
58
59
1532
Panu, însă, făcea obiecţii: nu-i plăceau lucrurile rustice şi populare, erea amatorul restaurantului francez şi al serviciului elegant
La Abatorul vechi de la Colentina erea în septembrie petrecere: acolo se mânca vestitul ficat de bivol şi tot atât de vestitele frigărui amestecate cu ficat, rinichi, muşchi etc.
într-o frumoasă duminică, plină de soare, luăm o trăsură şi ne aşezăm în ea claie peste grămadă: Panu, Caragiale, Mirescu, profesor de matematici, Ioan Suchianu, profesor de latină, Emil Frunzescu, redactor la Lupta şi eu
Ajungem. De Ia început ne loveşte mirosul, un miros greoi de sânge proaspăt şi de carne. Mese în toate părţile, pe farfurii de lemn halci mari de ficat negru de bivol şi frigărui, rinichi şi altă cămărie. Totul e primitiv şi puţin atrăgător. Caragiale adora aceste spectacole populare şi aceste dejunuri rustice; Panu însă, nu le putea suferi. Dezgustat de spectacolul ce-1 avea înainte, declară că nu poate rămâne căci i se întoarce stomacul. De aceea se urcă în birjă şi porni repede în oraş, spre a dejuna la Capsa sau la otel Bulevard51
Democratul Panu erea foarte aristocrat în unele deprinderi.
[Bucureştiul pitoresc de altădată: Ionică Cobzarul]
între anii 1873 şi 1890, dacă nu şi mai departe, a circulat în Bucureşti un oarecare cobzar cam cretin, care suferea de epilepsie. Lumea îl numea Ionică Frumosu.
Fiul unui preot, era incapabil de orice muncă din cauza boalei ce-blovise: învăţase să cânte cu cobza şi din gură-ţi cânta două cântece: unul pus pe oarecare versuri umoristice ale lui Nae Orăşanu, celalt un vechi cântec de mahala.
Primul cântec descria orgiile bandelor electorale organizate de Popa Tache sub conservatori. •
Cântecul începea astfel:
Popa Tache, und' te duci Numa-n halat şi papuci? Mă duc, taică-n mahalale Ca s-adun la haimanale, Zidăraşi şi dulgheraşi Că sunt buni de ciomăgaşi. Popa Tache cântă Rezemat în bâtă, Bătăuşii tine
60
lli§|j8
'meat
lip
.Sil
:JÎI1
Isonul pe vine. Pe la Zece Mese, Păruieli mai dese, Pe la Şapte Nuci, Bătăi cu măciuci. Junele Missir Suge din clondir. Petre Grădişteanu îl trage cu borcanu. Beizadea Mitică Găsi oala mică Că-i strâmtă la gură, Rea la-nghiţitură Etc. etc.
Acest Ionică Frumosu cânta vara prin diferitele grădini publice, apoi făcea cheta care-i producea câţiva lei. Dar se ducea şi în unele case particulare unde lumea făcea haz de cântecile ca şi de persoana lui.
Pe atunci era în Bucureşti o foarte frumoasă şi elegantă doamnă; al căreia bărbat, un avocat mare, ţinea casă deschisă. Ionică Frumosu mergea des în casa aceea şi căzuse amorezat de stăpâna casei. Doamna glumea cu el şi-i declara că nu-1 crede că o iubeşte, iar ca dovadă că nu minte, îi cerea să bea o întreagă carafă cu apă de doi litri. Iar Ionică, galant şi amorezat, bea apa ca un adevărat martir. Ce nu face omul pentru o femeie iubită!
Toate audiţiile şi le încheia Ionică cu următoarele salutări în limbile franceză şi română:
Je vous aime, je vous adore, Que pretendez-vous encore? Să trăiţi, conaşilor! întotdeauna blând şi zâmbind, niciodată supărat sau încruntat, deşi era bolnav, dezbrăcat şi sărac lipit, îl întâlneai vara peste tot pe bietul Ionică. Figură foarte populară a Bucureştilor, iarna era adăpostit la mănăstirea Viforâta din Dâmboviţa, în primăvară i se dedea drumul şi pornea spre a-şi câştiga hrana într-o zi am aflat că a murit Sărmanul bietul Ionică! Cât de sincer l-am regretat !52 "
Lupta a apărut la Bucwreşti în ziua de 15 noiembrie şi imediat s-a plasat pe piaţă Numele lui Ranu devenise de mult popular în toate colţurile şi în toate straturile ţării.53
Iulian, Ştefan Iulian, artistul iubit, artistul talentat, artistul răsfăţat de tot publicul e bolnav, tuberculoza pulmonară îi stinge viaţa; spre a-i procura
61
mijloacele cu care să se caute, se fac subscripţii şi se dau reprezentaţiuni. La una din aceste reprezentaţiuni patronată de ziarul Vlndependance Roumaine, iată cine a reţinut primele fotolii a 20 lei; era toată elita Capitalei: George Filipescu, Claymoor, general Mânu, Petre Grădişteanu, V. Epurescu, prinţul Grigore Sturdza, Ralet Săvescu, Vieroşanu, Theodor Căpitanovici, general Haralambie, general I. Em. Florescu, Emanoil Băleanu, Ştefan Popovici, M Olmazu, N. Cerkez, C. Filipescu, Emil Lahovary, I. Atanasovici, I. Alexandrescu, colonel Jack Lahovary, Adolf Cantacuzino, Menelas Ghermani, Al. Orăscu, Jean de Lenş Slătineanu, Ionescu Gion, doctorul Petrini, & şi d-na Grigore Crisenghi, Sordoni, Al. Djuvara, G.D. Pâladi, G- Bălăceanu, căpitan Mareş etc.
în loji, bineînţeles, era toată aristocraţia54
[Procesul atentatului contra lui Ion Brătianu]
în ziua de 17 decembrie vine înaintea Curţii cu juraţi procesul atentatorului la viaţa lui Ion Brătianu, Stoica Alexandrescu. Parchetul a implicat şi pe fraţii Iosif şi Ion Oroveanu, cel dintâi deputat liberal opoziţionist. Toată lupta Parchetului fu să obţie condamnarea fraţilor Oroveanu ca instigatori şi complici pentru ca astfel guvernul să aibă o armă în contra opoziţiei.
Agitaţiunea e foarte mare în jurul acestui proces.
Face senzaţie că pe banca apărării s-a aşezat şi Dumitru Brătianu, fratele celui împotriva căruia s-a tras glonteîe.
Curtea e prezidată de A. Bagdat, ministerul public îl ţine procurorul general Populeanu.
Juraţii ieşiţi la sorţi sunt: Asador Popovici, Fair Petrescu, G. Olmazoglu, Petre Bărbătescu, Mihail Măgureanu, Petre Popescu, Gh. Rădulescu, Mihail Gabriel, I. Mazâlu, [I. Niţă], Constantin Capsa, Şt Roşianu, G. Brătianu.
Stoica Alexandrescu e apărat de C. Bosie.
Fraţii Oroveanu, P. Stănescu, Tănase Muscalu şi Protopopescu sunt apăraţi de G. Vernescu, Petre Grădişteanu, Ion Lahovary, G. Grisenghi, Missail, C. Boerescu, Al. Rioşeanu, C. Dâmboviceanu, N. Vrăbiescu, Vineş, G.D. Paladi, Gr. Păucescu, D. Popescu etc.
C.F. Robescu fiind parte civilă, e reprezentat prin Gheorghe Cantili. Dar când i se spune de către preşedintele Curţii că nu poate cere daune decât de la Stoica Alexandrescu, se retrage din instanţă.
Dezbaterile au ţinut de la 17 decembrie până în dimineaţa zilei de 23 decembrie, în ajunul Crăciunului. Şedinţa de noapte a durat până la 6 jum. dimineaţa, când s-a dat verdictul.
Iritarea şi enervarea ereau culminante. Un violent incident s-a petrecut între .avocaţii apărării şi procurorul Constantin Cociaş.
,s Gheorghe Vemescu atacând pe procuror, publicul aplaudă zgomotos. Preşedintele ordonă expulzarea celor cari au aplaudat Dar aplaudase toată 'lumea, iar sala gemea de publicul care ocupase şi ultimul colţişor. Strigăte mari \ şiijprotestari izbucnesc din toate părţile ca o furtuna Cu mare greutate se restabileşte liniştea
< * La ora 6 jum. primul jurat, profesorul Patru Popescu de la gimnaziul Lazăr, citeşte verdictul.
Stoica Alexandrescu e osândit la 20 ani de muncă silnică, Tănase Muscalu ■ la 1 an închisoare.
Fraţii Oroveanu, Pompiliu Stănescu şi G. Protopopescu sunt achitaţi.*
k , Opoziţia dobândise o victorie55
., Imediat după Crăciun, opoziţia înregistrează o altă victorie. Dimitrie Giani este ales senator de Dâmboviţa în contra candidatului guvernamental C. Fusea56
; Anul nu sfârşeşte bine pentru guvern.
NOTE
1 Alexandru Marcovici (&1835), medic şef al spitalului Colţea, profesor de clinică medicală la Facultatea de medicină din Bucureşti, a încetat din viaţă la 5/17 ianuarie 1886 („D-rul ALMarcovici, capabilul, inteligentul şi eruditul medic , steaua şi cel mai strălucit membru al corpului medical român a încetat din viaţă în vârstă numai de 50 de ani..." -TEL, 9 ianuarie 1886, p. 1).
2 Alegerea oraşului Bucureşti ca Ioc de desfăşurare al conferinţei de pace dintre Bulgaria şi Serbia constituia o recunoaştere internaţională a prestigiului pe care-1 dobândise tânărul regat român în această fierbinte zonă a Europei („Rezbelul serbo-buî-gar - scria Telegraful la începutul anului 1886 -, înarmările şi mobilizarea Muntenegrului, mobilizarea Greciei, mişcarea albaneză au demonstrat Europei că dintre toate statele de pe malurile Dunării şi din Peninsula balcanică singură România este un stat definitiv consolidat şi care, prin urmare, poate servi ca bază neclintită pentru ordinea şi menţinerea păcii în această parte a Europei" - TEL. 3 ianuarie 1886, p.l). La conferinţă - care şi-a început lucrările la 23 ianuarie/4 februarie 1886 în câteva „saloane" ale Ministerului de Finanţe situat atunci pe Calea Victoriei 103 colţ cu Calea Griviţei („casa Românit") - au participat, ca şefi ai delegaţiilor respective: Madjid-Paşa (Turcia), Ch.Mijatovici (Serbia) şi LEGheşov (Bulgaria); din partea României a luat parte la lucrări, ocupându-se de problemele secretariatului, Al.Em.Lahovary, directorul diviziunii consulare din Ministerul Afacerilor Străine. Conferinţa s-a desfăşurat cu numeroase întreruperi, determinate îndeosebi de şeful delegaţiei otomane, Madjid-paşa, directorul presei din Ministerul Afacerilor Externe turc, care „nu primise încă împuter-
62
63
nicirile necesare de la guvernul său" (RĂZ-W., 29 ianuarie 1886, p.l) sau „noi instrucţiuni" (Ibid, 3 februarie 1886, p.2), sfârşind prin a fi mai multe zile „indispus" (Ibid, 19 februarie 1886, p.l), fapte care-1 făcuseră pe un ziarist român să comenteze cu maliţiozitate: „Turcia s-a sforţat de a tărăgăni lucrările pe cât s-a putut... în ziua când toate dificultăţile dispăruseră, Paşa s-a însănătoşit şi voios a subscris tratatul de pace" (Pacea, TEL, 25, februarie 1886, p.2).
3 V. p. 39, nota 44. Pygmalion „e unica tragedie sănătoasă în repertoriul nostru" (Asmodeu, Cronica teatrală Pygmalion, RĂZ-W., 8 februarie 1886, p.3). Am verificat distribuţia piesei cu volumul: GBengescu - Dabija, Pygmalion, regele Feniciei, tragedie în cinci acte, ediţia a 11-a, Bucureşti, 1886, p.5, corectând numeroase transcrieri greşite, precum: Deleazar în loc de Beleazar, Ionescu, în loc de Leonescu ş.a
4 Inaugurarea „oficială" a Băilor Eforiei a avut loc, într-adevăr, duminică 9/21 februarie 1886 (Universul, an. HI, 10/22 februarie 1886, p.3).
5 întrunirea „opoziţiei unite" a avut Ioc duminică 23 februarie/6 martie 1886, printre oratori numărându-se GVemescu, Al. Lahovary şi D.Brătianu (acesta din urmă a precizat că reuniunea respectivă e ,,întrunirea mumă de unde va începe campania cuceririi libertăţii noastre publice", menţionând printre altele, că: „D-voastră liberali-conservatori sunteţi loviţi numai în drepturile şi libertăţile d-voastră, dar noi suntem loviţi şi în onoarea noastră" - întrunirea „opozitiei unite", RĂZ-W, 25 februarie 1886, p.2). în rezoluţia adoptată cu acest prilej se solicită concursul regelui în vederea răsturnării „guvernului actual" („cu respectul şi devotamentul cuvenit as. regelui îi chemăm atenţia şi binevoitoarea sa ocrotire spre a pune capăt regimului personal şi despotic ce ne cârmuieşte, regim care întru [în interior] corupe şi sărăceşte ţara, iar în afară o discreditează cu desăvârşire" - Ibid).
6 „Pacea este restabilită între regele Serbiei şi principele Bulgariei cu începere de la semnarea acestui tratat", ratificarea documentului urmând să se efectueze în cel mult 15 zile de la semnare (Universul, anul III, 2 februarie/6 martie 1886, p.l). în total în timpul conferinţei au avut loc nouă şedinţe, în cadrul ummei, de la 19 februarie /3 martie 1886, semnându-se tratatul de pace (v. şi: Nicolae Ciachir, Oraşul Bucureşti - locul tratativelor şi al păcii care a pus capăt războiului balcanic din anii 1885-1886, Bucureşti - materiale de istorie şi muzeografie, voLVII, Bucureşti, 1969, p.279-284). După întrunirea finală delegaţii prezenţi la Bucureşti, precum şi Al. Em. Lahovary, au pozat pentru un „tablou general" la fotograful Mandi, tablou reprodus în copie desenată câteva zile mai târziu în cotidianul Universul (31 martie, 1 aprilie/12,13 aprilie 1886, p.l).
7 Eşuate în noiembrie 1884, tratativele de colaborare guvernamentală dintre junimişti şi liberalii brătieniştî nu au mai fost reluate, ostilităţile dintre cele două grupări politice devenind, la sfârşitul anului 1885, de notorietate publică în noiembrie 1885 Titu Maiorescu va ataca în Parlament guvernul liberal („... Ne credem datori a aduce la cunoştinţă Coroanei că nemulţumirile în ţară au crescut, nemulţumirile în ţară cresc şi a venit momentul să ne întrebăm: până unde vor creşte"), urmat a doua zi de P.P.Carp („... ceea ce se lăţeşte este corupţiunea..."). în aceeaşi lună, într-un ciclu de articole publicate în România liberă (Precedentele constituţionale create de ministerul Brătianu) Titu Maiorescu va caracteriza guvernarea liberală ca nefîind altceva decât „absolutism deghizat sub forma constituţională", oficiosul junimist continuând cu mai multă înverşunare seria atacurilor în zilele şi lunile următoare. Cu toate acestea gruparea junimistă nu s-a alăturat „opoziţiei unite" (în ciuda ofertelor înaintate de
64
P ALLahovary, în primăvara şi toamna anului 1886), continuând pe cont propriu campa-, nia antiguvernamentală cu insistenţă asupra tendinţelor dictatoriale, din ce în ce mai evidente, ale Iui LCBrătianu, sprijinit încă în mod deschis şi nelimitat de către regele V Carol (v.Ornea, Junimea, p259-265).
8 La 5/17 februarie 1886, generalul D.Lecca preşedintele Adunării Deputaţilor, - combătuse, în Cameră, o convenţie încheiată între guvern şi Banca Naţională, privind
prelungirea termenului de rambursare a biletelor ipotecare în valoare de 26 de milioane lei, cerând cabinetului s-o anuleze ca fiind favorabilă numai acţionarilor. LCBrătianu, indispus de opoziţia preşedintelui Adunării, a anunţat la 6/18 februarie 1886 forul leg-fc işlativ că îşi depune mandatul („Când preşedintele unui corp legislativ se pronunţă con-.  tra guvernului, guvernul nu are decât să-şi dea demisiunea" - cfCâncea, Viata politică, k p.186), dar a revenit asupra hotărârii sale după ce „majorităţile" întrunite în sala Senatului au insistat să nu părăsească şefia guvernului. în aceste condiţii, simţindu-se la rândul lui ofensat, D. Lecca şi-a dat el demisia de la preşedinţia Camerei, retrăgându-] se la moşia sa din judeţul Bacău. Ziarele opoziţioniste, bucurându-se de disensiunile din rândurile majorităţii, au anunţat că liberalii moldoveni erau „pe cale" să se organizeze într-un grup independent Până la urmă însă neînţelegerile s-au aplanat, LCBrătianu şi D.Lecca împăcându-se în cadrul unei reuniuni intime organizată de o „comisiune de ,  împăciuire" la restaurantul hotelului Hugues de pe Calea Victoriei. („Viteazul general nemaiputând rezista atâtor rugăminţi a cedat şi a consimţit să-şi retragă demisia" -... RĂZ-W; 15 februarie 1886, p.3).
9 La 22 februarie/6 martie 1886 D. Ghica, preşedintele Senatului, s-a pronunţat fă împotriva unor prevederi dintr-un proiect de lege propus de guvern, privind introducerea unei taxe de 1% asupra succesiunilor dintre părinţi şi copii, calificând acest
?.  impozit ca fiind „odios". Pus la vot, proiectul de lege a fost respins de majoritatea Senatului, LCBrătianu, din ce în ce mai irascibil, părăsind, ostentativ, sala după .   anunţarea rezultatului (RĂZ-W; 25 februarie 1886, p.l).
10 în aceşti ultimi ani ai guvernării lui LCBrătianu tendinţa generală în patidul liberal de guvernământ era aceea centrifugă, mulţi dintre tinerii de talent fiind atraşi de către opoziţie, fapt pe care Bacalbaşa 1-a şi înregistrat, de altfel, în aceaste pagini. Exemplele inverse pe care el le oferă nu sunt semnificative. Generalul N.Haralambie, om politic fără prea mare autoritate (fusese unul dintre organizatorii detronării lui ALLCuza din februarie 1866), ales senator de Dolj la începutul anului 1886, participase în anul anterior la manifestările organizate de gruparea lui D.Brătianu; DiniGiani, din gruparea rosettistă, îşi dăduse demisia din comitetul opoziţiei liberal-conservatoare în
i: februarie 1886, exprimându-şi dezacordul cu implicarea regelui în lupta politică a partidelor (opoziţia adresa un respectuos apel acestuia, în cadrul unei întruniri de la 23
i*'.. februarie/ 7 martie 1886, solicitându-i-se „binevoitoarea sa ocrotire spre a pune capăt regimului personal" - cf. Câncea op.cit, p.230), dar el nu va părăsi deocamdată rândurile „opoziţiei unite". în mai 1886 DimGiani va participa, de pildă, la o întrunire a acesteia la Râmnicul Sărat, alături de D.Brătianu, Gr.Păucescu, P.Grădişteanu ş.a,
11 Presa vremii a găzduit mai multe referiri Ia mult aşteptata interpelare a lui Mihail Kogălniceanu, anunţată iniţial pentru 11/23 decembrie 1885 şi amânată atunci din cauza îmbolnăvirii lui LCBrătianu: dKogălniceanu „îşi va dezvolta sâmbătă în Cameră interpelarea în legătură cu expulzarea românilor transilvăneni" (RĂZ-W., miercuri 15 ianuarie 1886, p. 1 ); interpelarea ce Kogălniceanu trebuia să o dezvolte „azi" se amână pentru marţea viitoare „ca urmare a înţelegerii cu dprim-ministru" (RĂZ-W., miercuri
65 .
1
5 februarie 1886, p.3) etc. în sfârşit interpelarea a fost susţinută marţi 11/23 februarie 1886 (şedinţa desfăşurându-se sub preşedinţia vicepreşedintelui Camerei, GkChiţu şi nu a lui DXecca după cum notează, greşit, ConstBacalbaşa; preşedintele şedinţei a anunţat solemn: „Acum dKogălniceanu are cuvântul pentru a-şi dezvolta interpelarea d-sale" - Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 11 februarie 1886, D.AD, nr.45,p.649). îh interpelarea sa, Mihail Kogălniceanu s-a referit mai mult la ajutorul acordat de români revoluţionarilor maghiari în timpul domniei lui Cuza-Vodă, precum şi la persecuţiile naţionale îndreptate împotriva românilor transilvăneni, amintindu-i lui LCBrătianu cuvintele acestuia rostite în 1868 prin care făgăduia să nu-i fie indiferentă soarta fraţilor de peste hotare: „Când cumnatul meu este în ceartă cu sora mea, eu nu mă amestec; dar când bărbatul surorei mele ar ridica braţul ca să o înjunghie, atunci ridic şi eu braţul" (Mihail Kogălniceanu, Opere, vol.V. Oratorie, III, partea a Hl-a, 1884-1886, ediţie îngrijită de Georgeta Penelea, EdAcademiei, Bucureşti, I989,p348). Discursul lui Kogălniceanu în care guvernul liberal era învinovăţit cu menajamente, Ion Brătianu fiind rugat amical să revină asupra deciziilor de expulzare („Sfârşind, conjur pe domnul Ion Brătianu să nu facă ca lacrimile vărsate din ochi de român să păteze paginile istoriei întâiului rege al României" - opcit, p.554), nu s-a bucurat, într-adevăr, de ecoul aşteptat („Interpelarea d-lui Kogălniceanu dezvoltată ieri în Cameră în privinţa expulzării românilor ardeleni, deşi a fost ascultată cu multă atenţiune şi acoperită de numeroase şi vii aplauze totuşi n-a produs un mai bun rezultat decât interpelarea d-lui Mârzescu la Senat" - RĂZ-W., 13 februarie 1886, p.2). în stenogramele şedinţelor Adunării Deputaţilor nu e înregistrată intervenţia lui Eliad Cârciumărescu, notat de Bacalbaşa; de altfel, el nici nu era deputat în această legislatură în gazetele epocii a circulat ştirea că în primăvara anului 1886, M.Kogălniceanu ar fi încasat suma de 35 000 lei din partea Ministerului Instrucţiunii Publice „pentru vreo colecţie de antichităţi" (RĂZ-W., 3 mai 1886, p.3). în orice caz, în februarie 1886 Kogălniceanu îi scria lui D.A.Sturdza, ministrul Instrucţiunii Publice, oferind „guvernului român" colecţiile sale „artistice, epigrafice", contractate cu firma Heberle din Kolonia (Augustin ZN.Pop, Catalogul corespondenţei lui Mihail Kogălniceanu, EdAcademiei, Bucureşti, 1959, p.429).
' 12 Despre Nicolae Miulescu v. şi voLI al acestei lucrări, p.75 şi nota 240. Celebra „crimă din strada Soarelui" a avut loc în ziua de 12/24 mai 1885, când se sărbătoreau Rusaliile. Măria Popovici victima, împreună cu fiica ei erau găzduite de familia Miulescu, aceasta ocupându-se şi de administrarea averii tinerei divorţate. Acuzaţia, probabil nedreaptă, de omor, adusă soţilor Miulescu s-a bazat pe câteva contradicţii din declaraţiile acestora făcute imediat după constatarea crimei, declaraţii utilizate cu abilitate de procurorul general Simeon Populeanu, care voia să obţină un succes profesional ieftin prin anchetarea cu severitate a unui caz considerat de el, în ciuda realităţii, ca foarte clar. Procesul a început la Curtea cu Juraţi de Ilfov luni 3/15 martie 1886 şi a captat întreaga atenţie a opiniei publice bucureştene, care simpatiza cu soţii Eufrosina şi Nicolae Miulescu, recunoscuţi prin cinstea şi corectitudinea lor. Sentinţa s-a bazat pe verdictul juraţilor: „culpabilitate cu circumstanţe atenuante", crima fiind săvârşită fără „precugetare"'. ceea ce constituia, din punct de vedere logic, după cum observă şi Bacalbaşa, o perfectă absurditate. Recursul, judecat de Curtea de Casaţie din Bucureşti, prezidată de Th.Rosetti, la 29 aprilie /II mai 1886 a confirmat sentinţa Curţii cu juraţi, impresionând în mod neplăcut asistenţa („Impresia produsă asupra publicului a fost dureroasă") care a ascultat emoţionată ultimul cuvânt al acuzatului Nicolae Miulescu:
111^ „Dumnezeu să vă răsplătească, d-lor judecători, pentru nedreptatea ce-aţi făcut E o |f|# ruşine ca în Bucureşti să se facă asemenea judecăţi" (Universul, an.ni, 2/14 mai 1886, rP-2)- Trei ani mai târziu, unul dintre avocaţii acuzaţilor, C.G.Costa-Foru, reluând unele
- fcidei şi mărturii tipărite de el în septembrie 1888 în Scrisoarea săptămânală şi Războiul
a publicat un volum de peste 400 de pagini, în care demonstra fragilitatea învinuirilor ă.aduse soţilor Miulescu, considerând sentinţa din 1886 ca o gravă „eroare judiciară" 'w'.y (GG.Cosţa-Foru, Crima din strada Soarelui, Bucureşti, 1889, p.404). Una dintre per->. ./.sonalităţile politice ale epocii, G.Păucescu, care îi apărase, ca avocat, pe soţii Miulescu, '*    avea să mărturisească şi el, în octombrie 1888, considerând procesul din 1886 tot ca o -eroare judiciară: „în toată cariera mea de avocat, nimic nu m-a izbit mai dureros, nimic nu m-a speriat şi nu m-a pus pe gânduri mai mult decât condamnarea neaşteptată a 4 „soţilor Miulescu" (Gr.GPăucescu, Omorul din strada Soarelui, RĂZ - W., 30 octombrie ■   1888, p. 2-3). Am verificat numele judecătorului, al juraţilor şi al avocaţilor, făcând rî:corecturile necesare, cu: RĂZ-W., 4 martie 1886, p.3; TEL, 4 martie 1886, p.4; ..   * Universul, an.HI, 6/18 martie 1886, p.2-3; în toate aceste informaţii numele lui £'   Delavrancea e înregistrat sub forma: Barbu Ştefănesca Recursul acuzaţilor a fost ;*,^;3susţinut de avocaţii: CG.Costa-Foru, Gr. Păucescu, Titu Maiorescu, Alex. şi Ioan v ^Lahovary. Const Bacalbaşa a publicat, sub iniţialele C.C.B., reportajul procesului j( Miulescu în oficiosul liberal Voinfa naţională (v., de pildă, Procesul soţilor Miulescu,
Voinţanaţională, an.HI, 5/17 martie 1886, p.2-4). v« . 13/Tariful vamal autonom Jmenit să protejeze şi să încurajeze, potrivit teoriilor economice protecţioniste, munca productivă a naţiunii, a fost înaintat Parlamentului la 20 9*noiembrie/ 2 decembrie 1885, fiind supus discuţiilor comisiilor Camerei până în mar-
- . u tie 1886; el a intrat apoi în dezbaterea Adunării Deputaţilor şi a Senatului/fiind apro-
,. bat cu unanimitate de voturi, de ambele foruri legiuitoare, la 9/21 mai 1886 şi, respectiv, la 16/28 mai 1886. jţariful autonom urma să se aplice tuturor statelor cu care nu .aveam convenţii comerciale sau acelora cu care convenţiile comerciale expiraseră; el 'pornea, în esenţă, de la următoarele două principii: „a)... pentru toate acele materii de cari România posedă în cantităţi atât de însemnate încât, satisfăcând la toate necesităţile .v„ 'sale, excedentul îl poate trimite afară, drepturile de vamă la ieşire să fie cu desăvârşire .suprimate, cu mici excepţiuni... b)... pentru toate acele materii sau produse industri-;' ale de cari noi avem necesitate şi pe cari sau nu le avem în cantităţi suficiente sau chiar 'nici deloc, să favorizăm intrarea lor în ţară impunându-le nişte taxe cât se poate de mici..." (din raportul lui LLupulescu de prezentare a proiectului „tarifului sistemului nostru vamal general" - Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de Ia 4 aprilie 1886, D.AD., nr.80, 10 aprilie 1886, p.1292). Tariful prevedea însă taxe vamale foarte ridicate pen-4'    tru mărfurile de import ce se produceau şi în ţară Adept al politicii economice liberale protecţioniste (opuse aceleia „liber-schimbiste"), P.SAurelian aprecia conclusiv în v    şedinţa Senatului din 16/28 mai 1886, în cadrul căreia se votase cu unanimitate de 69 de voturi „tariful general al drepturilor de vamă": „Mi se pare că întreaga ţară s-a convins că noi românii nu ne mai puteam mărgini toată activitatea la cultura pământului, :;   că, pe lângă agricultură'frebuie să ne îndreptam munca şi capitalurile şi spre industrie" - Senatul, Şedinţa de la 16 mai 1886, D.S., nr.88,24 mai 1886, p.905. ;t'        14 Ştiri despre neînţelegeri ale lui N.Fleva cu colegi ai săi din administraţia liberală t     le aflăm în presă începând din luna martie 1886: conflict cu D.Moruzzi, prefectul politiei Capitalei, în problema desfiinţării poliţiei comunale: cu ministrul de Interne -şeful său ierarhic - în problema alimentării Bucureştilor cu apă; cu membrii Consiliului
66
67
comunal (între primar şi majoritatea membrilor Consiliului fiind „o dezbinare profundă" - RĂZ-W., 10 aprilie 1886, p.2) etc. La începutul lunii iunie 1886 acest neastâmpărat agitator, căruia îi pria numai aerul înfierbântat al opoziţiei, lansa declaraţia de - război împotriva guvernului liberal, înregistrată astfel de presa vremii: „D. N. Fleva a început să poarte la sine revolver şi a declarat că se va lupta din toate puterile sale pentru ca să răstoarne guvernul actual" (RĂZ -W., 5 iunie 1886, p.2).
15 Opoziţia a organizat întruniri în provincie, dumineca, începând din aprilie 1886: 6/18 aprilie 1886, cu o săptămână înainte de Paşti, la Craiova, Focşani, Brăila şi Botoşani; la 20 aprilie/2 mai 1886, la Ploieşti, Piteşti, Târgovişte şi Giurgiu, la ultimele luând parte, dintre fruntaşii „opoziţiei unite", în ordine: D.Brătianu, P.Grădişteanu, D.Giani şi LLahovary. La aceste originale turnee politice se referea, ironic, şi Pia Brătianu într-o scrisoare din 28 mai/9 iunie 1886 către fiii săi Ionel şi Dinu, aflaţi la studii la Paris: „Nea Tache {D.Brătianu], închipuiţi-vă că umblă pe drumuri de fier cu lăutari sau muzică, se dau jos din tren şi merg cu lăutarii după ei prin oraş până la hotel" (Din corespondenţa familiei Ion. C Brătianu, II, p.305). După cum se vede, conservatorii „puri", mai puţin încrezători în necesitatea contactelor cu „poporul", nu se prea înghesuiau să participe la astfel de manifestaţii, fie ele şi cu „lăutari".
16 Agresorii l-au pândit pe EmAFrunzescu ascunşi în grădina Episcopiei; la ieşirea acestuia din redacţia Epocii, pe la orele 15, l-au atacat pe strada Regală, în dreptul hotelului Union, „l-au bătut, i-au zmuls părul din cap şi i-au furat paralele din buzunar şi umbrela" (Domnia ternarei, RĂZ-W., 25 mâri886, p.l).
17 Tache Ionescu îi interpelase pe miniştrii de Justiţie şi de Interne în şedinţa Camerei din 28 mai/9 iunie 1886, în legătură cu faptul că autorii agresiunii suferite de EmAFrunzescu nu fuseseră descoperiţi de poliţie: „Această nedescoperire este atât de anormală - conchidea el - încât bănuitorii pretind că tocmai cei însărcinaţi cu respectarea ordinii publice sunt autorii. Neapărat că dacă un singur moment aş putea crede că aceste bănuieli sunt adevărate, nici un minut n-aş mai face parte din majoritate şi gândesc că aceasta este ideea d-voastră a tuturor" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 28 mai 1886, D.AD., nr. 104,1 iunie 1886, p. 1741).
18 „Se afirmă că opoziţia s-a hotărât a răspunde brutalităţilor administrative cu glonţul Cine seamănă vânt, culege furtună..." (Mai nou, România liberă, an X, nr.2649, 6/18 iunie 1886, p.3). Scurtul comentariu - tradus de Bacalbaşa după flndependance Roumaine - nu făcea parte din cuprinsul vreunui articol de orientare a gazetei ci era inserat într-o rubrică oarecare de informaţii de pe pagina a treia a României libere.
19 Referindu-se la acest an 1886, în introducerea la discursurile sale parlamentare, Titu Maiorescu observa că atmosfera politică apăsătoare se datora în primul rând comportării autoritariste a lui LCBrătianu: „închis în micul cerc al unei camarile de familiari el se ocupă de toate amănuntele administraţiei şi devine cu atât mai inaccesibil la observările puţinilor membri independenţi din partid cu cât ceilalţi s-au deprins la cea mai oarbă supunere" (Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare. III, p.65-66).
20 Convenţia consulară cu Germania fusese semnată la Berlin la 22 mai / 3 iunie 1886, fiind supusă imediat de către guvernul român avizării secţiunilor şi comitetului delegaţilor din Adunarea Deputaţilor. Vestea încheierii acestei convenţii şi a prezentării ei în Parlament a fost primită cu numeroase obiecţii de presa opoziţionistă şi independentă („... în virtutea acestei convenţiuni toţi străinii de orice naţionalitate, inclu-
Mă
m
siv evreii, pot deveni protejaţi ai Germaniei şi astfel se vor bucura de drepturile şi privilegiile excepţionale ce se acordă naţionalilor germani" - RĂZ-W., 10 iunie 1886, p.1). î  21 întrunirea „opoziţiei unite" despre care aminteşte Bacalbaşa a avut loc joi 12/24 Junie 1886 (întrunirea de ieri a opoziţiei, RĂZ-W., 14 iunie 1886, p.l). înainte de întrunire, comitetul „opoziţiei unite" lansase un apel către cetăţeni, chemându-i la luptă »împotriva convenţiei consulare cu Germania: „.,. Se înfiinţează un stat în stat, se dă ţara •pradă unei colonizări cu germani şi protejaţi germani" (RĂZ-W., 12 iunie 1886, p.l). ijncheiată între două state suverane convenţia avea în vedere condiţii de reciprocitate, ,dar caracterul de inechitate pentru România reieşea din faptul că în Germania se aflau foarte puţini cetăţeni români, care ar fi beneficiat de prevederile ei.
22 Convenţia consulară nu a mai fost prezentată în plenul Adunării Deputaţilor, ^LCBrătianu anunţând în şedinţa Camerei din 13/25 iunie 1886 că discuţiile se amână .pentru a se realiza între timp un contact oficial cu guvernul german în această proble-^rnă („D-lor, în discudunile ce au avut loc în secţiuni şi în comitetul delegărilor;asupra aqonvenţiunii consulare, observaţiunile cele mai serioase s-au făcut asupra moştenitorilor şi asupra jurisdicţiuniiL Eu am spus cum înţelege guvernul aceste dispoziţiuni pre-_cum şi altele multe ce sunt în convenţiune şi că ele nu sunt aşa cum le interpretează înai mulţi dintre d-voastră. Dar, ca să vă încredinţez că nu numai opiniunea guvernului român este aşa şi că tot astfel este şi opiniunea guvernului german, vă rog să amânaţi ; ;discuţiunea până când voi avea şi declaraţiunile din partea guvernului german" -ryidiwarea Deputaţilor. Şedinţa de la 13 iunie 1886, D.A.D., nr.l 15,20 iunie 1886, p.1877). Ratificarea convenţiei a fost amânată sine die şi opinia lui Bacalbaşa că şeful ^cabinetului român nu era totuşi interesat în acceptarea ei este foarte plauzibilă, căci în ianuarie 1887 reprezentantul Germaniei la Bucureşti declara că până atunci nu avuseseră loc nici un fel de tratative cu guvernul german pentru modificarea convenţiei ^consulare (Cazan; Rădulescu-Zoner, România şi Tripla Alianţă, p.162). De altfel, unele Îndoieli în legătură cu convenţia consulară cu Germania avea şi Pia Brătianu, care îi .scria fiului său, Ionel, la Paris, la 12/24 iunie 1886: „Zic toţi că este o parte care ne xam umileşte, tata .zice că nu suntem tot în acea condiţie cu Rusia, Italia" (Din cores-ipondenţa familiei: Ion CBrătianu, II, p.309). *    23 în original: averescan.'
24 Gruparea tinerilor conservatori de la Epoca, în frunte cu Nicolae Filipescu, milita din 1885 pentru afirmarea personalităţii distincte a partidului conservator în cadrul .grupării liberal-conservatoare şi pentru expunerea mai clară a programului politic pro->pfiu. (Câncea, Viaţa politică, p.201).
25 în discursul său Al. Lahovary afirmase că guvernul „a făcut pentru Germania .ceva excepţional, care, cum v-am zis, merge mai departe decât vechile capitulaţiuni ale Porţii Otomane", înaintând spre aprobarea Corpurilor Legiuitoare „o convenţie care, sub cuvânt de a regula nişte raporturi internaţionale stabileşte pur şi simplu legi, notari, .tribunale germane pe teritoriul nostru, a căror acte nu numai vor privi pe supuşii germani aşezaţi aici, dar în unele cazuri vor regula şi raporturile juridice chiar ale românilor, pentru afaclri ce se vor trata în România şi imobile situate în România" (Discursul d-lui ALLahovary în cestiunea convenţiunii consulare, Epoca, an. I, 17 iunie 1886, p.l-2).
26 într-un editorial al Telegrafului, apărut în numărul purtând data de 15/27 iunie 1886 era atacată „foiţa conservatoare" din piaţa Episcopiei, care „provoacă lumea la rezbel civil, la măcelărirea adversarilor", „foiţa" nenominalizată fiind, evident, Epoca.
în acelaşi articol era menţionat printre redactorii foii amintite şi Nicolae Filipescu, pre-cizându-se, cu intenţii denigratoare, că acesta ar fi fost pălmuit în urmă cu doi-trei ani într-o cafenea pariziană de Georges San Marin, fără să fi „răspuns" la provocare (TEL 15 iunie 1886, p.l). Peste două zile, Nicolae Filipescu, îhtâlnindu-1 pe LCEundescu în restaurantul gării Ploieşti, 1-a insultat, oferindu-i, în acelaşi timp, o monedă de 50 de bani („Pentru numărul din urmă al ziarului ce mi-ai trimis, iar restul bacşiş" - un exemplar din Telegraful costa zece bani), monedă pe care acesta i-ar fi aruncat-o „în faţă" (Mişeii opoziţiunii, TEL, 17 iuniel886, p.l). Prezentându-se la redacţia Telegrafului, martorii lui RFilipescu (ALCatargiu şi LNlahovary) i-au cerut „satisfacţie" lui LCEundescu, dar acesta a refuzat să se bată în duel cu agresivul redactor-şef al Epocii, motivând că Nicolae Filipescu nu este o persoană onorabilă dacă n-a răspuns la „agresiunea" lui San Marin, reproşându-i, totodată, că „înainte de a cere satisfacţie pe o cale regulată, a căutat să şi-o facă singur prin locuri publice". (TEL, 19 iunie 1886, p.l). Probabil neiniţiat în arta duelului, LCFundescu a refuzat o confruntare inegală, Nicolae Filipescu, bun „duelgiu", lichidându-şi de altfel, peste vreo zece ani, în duel, un adversar tot din lumea presei, pe GEmLahovary, directorul cotidianului 1'IndSpendance Roumaine.
27 Nu am aflat, în Vlndependance Roumaine, în lunile mai-iulie 1886 nici o informaţie despre acest Comitet de salvare publică amintit de Bacalbaşa, dar colecţia jurnalului pe care am consultat-o la Biblioteca Academiei este grav deteriorată, iar microfilmul ilizibil, cu excepţia titlurilor. Un Comitet de salut pubfic funcţiona în iunie 1886, fiind însă o emanaţie a partidului guvernamental (se afla sub preşedinţia lui DimGhica, IR, 19 Juin/1 Juillet 1886, p.20).
28 Manifestul, apărut în ziarele opoziţiei purtând data de 20 iunie/2 iulie 1886 se încheia, într-adevăr, cu un apel la vigilenţă cetăţenească: „In faţa acestor împrejurări, «opoziţiunea-unită» mulţumeşte cu gratitudine cetăţenilor independenţi pentru atitudinea curajoasă şi pentru civismul lor, graţie cărora numai s-a impus guvernului o poprire pe loc şi o retragere vremelnică, face pe ţara întreagă martoră de uneltirile viclene ce se urzesc în contra independenţei şi existenţei sale şi o conjură să nu înceteze d-a veghea, d-a se organiza, d-a persista pentru ca nu cumva în sesiunile viitoarei legislaturi să se strecoare şi acest act de les-naţiune, sub vălul vreunor schimbări numai aparente şi fălăcioase şi cu concursul vreunei surprinderi criminale" (Manifestul „opoziţiunii unite", Epoca, an I., 20 iunie 1886, p.l).
29 Senatorul liberal Nicolae Manolescu a fost confirmat primar al Capitalei la sfârşitul lunii iunie 1886 (Universul, an.ni, 25 iunie/7 iulie 1886, p.2), dar a încetat din viaţă peste câteva săptămâni, la sfârşitul lunii iulie 1886, la băile Băltăţeşti, de lângă Piatra-Neamţ (RĂZ-W, 31 iulie 1886, p.2).
30 „Vacanţiile au început, toată lumea părăseşte Capitala D.Brătianu pleacă în străinătate la băi, d Kogălniceanu a plecat în Dobroaea" (Epoca, an. 1,19 iunie 1886 P-2)
31 Rusia ţaristă era nemulţumită de acţiunile Bulgariei, începând cu criza rumeliotă din septembrie 1885 şi de atitudinea de independenţă a prinţului Alexandru de Battenberg. care favoriza diminuarea influenţei ruseşti în Balcani în profitul marilor puteri din Europa centrală şi a Angliei. Asupra acestei probleme atrăgea atenţia, expunând principiile expansioniste ale politicii externe ţariste şi profesorul Uspenski de la Universitatea din Petersburg, care, într-o prelegere intitulată Politica Rusiei în Orient afirma foarte clar: ..Azi o mână de aventurieri domneşte în Bulgaria, această mână de
*fv    trădători ai cauzei slave voieşte să remită tânărul stat legat de mâini şi de picioare s£    Europei neîndurătoare şi care nu pândeşte decât momentul favorabil pentru a înghiţi |f|   această parte fertilă a continentului... Acum a sosit momentul pentru ca Rusia să sfărâme pe intriganţii de la Sofia să spulbere intriga principelui Alexandru şi să paralizeze pentru totdeauna influenţa vătămătoare a acestor oameni asupra lumii slave" (R, Scrisori din Rusia, TEL, 11 aprilie 1886, pl-2, scrisoare datată „Petersburg, 4 aprilie"). Sarcina de-ai „sfărâma" pe intriganţii de la Sofia" a revenit unui grup de ofiţeri care la 9/21 august 1886 reuşeşte să-1 detroneze pe prinţul Alexandru de Battenberg, acesta fiind transportat apoi la Reni, în Basarabia Ştefan Stambolov, preşedintele Adunării .   Naţionale, şeful partidei antiţariste, va interveni însă în conflict; declarându-se singurul reprezentant al puterii, el va chema trupe de la Plovdiv, fidele prinţului, care vor ocupa * .   Sofia şi vor numi un nou guvern, în frunte cu Ivan Radoslavov, şi acesta din partida naţională antiţaristă în aceste condiţii noile autorităţi de la Sofia îi vor cere prinţului detronat să revină în capitală (Constantin Velichi, Curs de istorie modernă a Bulgariei,
■ Universitatea din Bucureşti, 1974, p. 266-267). Amestecul brutal al Rusiei ţariste în treburile interne ale statelor balcanice, pericolul pe care marele imperiu de la răsărit îl
"ft reprezenta pentru independenţa popoarelor din sud-estul Europei era sesizat cu adâncă îngrijorare de opinia publică românească: „Sub cuvânt de liberarea popoarelor creştine
'Jţ de sub jugul turcesc Rusia pozează de mult de protectoare a acestor popoare, toate aces-tea însă nu pentru liberarea lor desăvârşită, ci pentru a le atrage sub stăpânirea ei indi-
■ rectă printr-o influenţă apăsătoare" (Jocurile Rusiei în Peninsula bacanică, RĂZ-W., ,3 septembrie 1886, p.l).
32 Evenimentele din Bulgaria vecină au fost .urmărite cu multă atenţie de autorităţile româneşti, întotdeauna temătoare de politica expansionistă a Rusiei ţariste (una dintre variantele discutate în primăvara anului 1886 şi rezumate de jurnalul maghiar Pesrer Lloyd se referea la ocuparea militară de către Rusia a Bulgariei, trupele ţaristei urmând
fvl'i   să treacă din nou peste teritoriul României: „România poate permite aceasta de bună voie sau poate fi constrânsă" - preciza cu cinism Pesrer Lloyd -; cf. Ocuparea Bulgariei de Rusia, TEL, 2 aprilie 1886, p.2). Conştient de această posibilitate, imediat după - -1    aflarea ştirii privind detronarea prinţului Alexandru de Battenberg „de o bandă de conspiratori vânduţi Rusiei" (RĂZ-W., 15 august 1886, p.1), LCBrătianu, şeful guvernu-;?V'    lui român, a părăsit băile Govora, unde se afla la odihnă, sosind la Sinaia, pentru â convoca aici un Consiliu de miniştri de urgenţă (RĂZ-W., 11 august 1886, p.2). Revenirea prinţului Alexandru în Bulgaria a fost primită cu satisfacţie în România, şeful statului .   bulgar fiind întâmpinat la trecerea sa prin Gara de Nord, în seara zilei de sâmbătă 16/28 "     august 1886, de LCBrătianu şi de alte oficialităţi româneşti. Aici, într-adevăr, prinţul Alexandru, zărindu-1 „pe dWhite, ministrul plenipotenţiar al Engliterei, se repezi spre '    dânsul. îl îmbrăţişa şi îl sărută de mai multe ori" (RĂZ-W., 18 august 1886, p.1), în Balcani interferându-se atunci sferele de interese ale Rusiei ţariste, imperiului austro-*-J    ungar, Germaniei şi Angliei, aşa cum sublinia cu teamă pentru viitor, un jurnal românesc din epocă: „Puterile cele mari nu-şi mai ascund scopurile lor şi spre realizrea acestor '     scopuri au început să|ucreze pe faţă Ceea ce încă nu se ştie este numai dacă şi-au împărţit de pe acum ca intenţiune de cucerire naţiunile cele mici... în tot cazul pericolul este imens şi situaţiunea ţărilor din Orient, prin urmare şi a noastră, e cum nu se .    poate mai critică" (N-avem timp de pierdut, RĂZ-W., 30 august 1886, p.l).
33 Am căutat printre actriţele Teatrului Naţional din Bucureşti, din anii 1880. pe aceea purtând iniţialele indicate de Bacalbaşa şi n-am aflat-o decât pe Lina (Elena?)
70
71
1
1 I
Lăzărescu, elevă a Societăţii dramatice în 1877 (CLNottara, Amintiri, ediţie îngrijită | de Mihai Vasiliu, ES.P.LA, 1960, p.50). ------
34 Calinic Miclescu (n.1822, la Suceava), mitropolit al Ungro-Valahiei şi primat al 1 României începând din 1875, a încetat din viaţă la 14/26 august 1886 (RĂZ-W., 16 j august 1886, p.1): boala sa se agravase în timp ce se afla la tratament la băile Călimăneşti, de unde va fi adus în Capitală la sfârşitul lunii iulie 1886.
35 Telegrama prinţului Alexandru al Bulgariei se sfârşea, într-o traducere aflată în presa vremii, cu cuvintele notate cu aproximaţie de către Bacalbaşa: „Rusia dându-mi coroana, numai în mâinile suveranului ei sunt gata a o depune". Reproducem, după acelaşi jurnal, şi răspunsul tranşant al ţarului Alexandru al ITI-lea: „Am primit telegrama Alteţei-voastre. Nu pot aproba reîntoarcerea voastră în Bulgaria căci prevăz nişte consecinţe sinistre ce poate aduce această întoarcere asupra ţării bulgăreşti, deja destul de încercată... Alteţa-voastră va aprecia ce e de făcut îmi rezerv a judeca ceea ce-mi comandă memoria venerată a părintelui meu [ţarul Alexandru al Il-iea asasinat în 1881, n.n.], interesul Rusiei şi pacea în Orient" (Ţarul Rusiei şi prinţul Alexandru, RĂZ-W., 23 august 1886, p.2.)
36 V Independance Roumaine susţinuse conjuraţia ofiţerilor complotişti pe care o considera o mare „mişcare naţională" bulgară şi criticase primirea la Bucureşti de către regele Carol a principelui Alexandru de Battenberg (v. Revoluţia bulgară şi 1'Independance Roumaine, Voinţa naţională, an.IIL-23 august/4 septembrie 1886, p.l). De aceea, desigur, autorităţile bulgare au dat dispoziţie să se confişte la Russe, la sfârşitul lunii august 1886, toate exemplarele din LTnd6pendance Roumaine venite din România („Hier, la gouvernement bulgare a fait saisir â la poşte de Roustchouk tous les exemplairesât L'Independance Roumaine destines â nos abonnes et ă nos vendeurs en Bulgarie" - IR, 25 Aâut/ 6 Sept 1886, p.1).
37 Prinţul Alexandru de Battenberg a abdicat şi a părăsit Bulgaria la 26 august 11 septembrie 1886, numind în locul său o regenţă formată din: Stambolov, Karavelov şi Mutkurov (RĂZ-W., 28 august 1886, p.2-3). în semn de ostilitate faţă de imperiul ţarist, Parlamentul din Sofia i-a adresat fostului şef al statului bulgar o moţiune de simpatie şi i-a oferit unele despăgubiri (Const Velichi, opcit, p.267).
38 Atitudinea de tutelă umilitoare adoptată de Rusia ţaristă faţă de Bulgaria în această perioadă este evidentă dacă ne gândim, de pildă, că vreme de câteva luni, în 1881, primul ministru al ţării a fost un general din armata ţaristă, cunoscut, de altfel şi de bucureşteni (v.vol II al acestei lucrări, p.38-39, n.46), Kasimir Gustav Ehnrooth, finlandez de origine.
39 Atentatul a avut loc joi 4/16 septembrie 1886, pe la orele 6-7 seara întrebat de GERobescu „Ce ai avut cu mine?" atentatorul ar fi răspuns: „Cu d-ta n-am avut şi n-am nimic. Am avut cu dBrătianu care a nenorocit ţara" (RĂZ-W., 6 septembrie 1886. p.l). Scena tentativei de atentat o descrie mai amănunţit Dinu Brătianu, într-o scrisoare adresată fratelui său, Ionel, la Paris, la 5/17 septembrie 1886. Autorul scrisorii, aflat acasă, a auzit, pe la orele 6 1/2 seara, zgomote ciudate „pe stradă, spre casa d-lui Costinescu", aflând, peste puţin timp, detaliile incidentului: „Tata avusese Consiliu de miniştri şi, ieşind, a plecat cu dLRobescu spre casă Pe când vorbea, aude o detunătură la spate şi simte le frolement d'une balle pe cot Se întoarce repede şi vede pe dl Robescu cu Ioniţă. agentul, cari săriseră pe asasin. Ioniţă îl apucase de spate şi îi ţinea cu o mână revolverul, ca să nu poată trage, iar el, Robescu, îl ţinea de cap şi îi căra pumni în ceafă Dl Robescu, ca să nu se sperie tata striga: «Lasă-mi-1 mie, că în mine
a tras !» iar omorâtorul răspundea cu sânge rece că nu a tras în d-lui, ci în primul ministru. Ioniţă spune că omul umbla, în ambiţia lor, cu mâinile în posunare şi se făcea că se uită la legaţia austriacă, pe urmă a rămas îndărăt între tata şi el şi s-a îndreptat repede către tata pe Ia spate: atunci a înaintat repede şi dânsul ca să-1 întrebe ce vrea Pesemne că asasinul a simţit că este urmărit şi atunci a întins şi revolverul şi a tras repede un foc. Când a vrut să tragă pe al 2-lea Ioniţă cu dLRobescu puseseră mâna pe dânsuL Glonţul tras a trecut aşa de aproape de cotul tatei încât a simţit vântul şi 1-a lovit pe dRobescu în şale Acesta din urmă a avut mare noroc căci plumbul s-a turtit de o curea de fier pe care o purta pentru haine şi cu atâta putere a izbit încât a turtit cercul de fier care a intrat puţin în piele, producând o zgrârietură neînsemnată Glonţul a căzut prin pantaloni jos unde a fost găsit" (Din corespondenţa familiei Ion CBrătianu, II, p.333-334).
40 în toamna anului 1886 redacţia şi administraţia cotidianului Epoca se aflau în Piaţa Episcopiei nr.3; în clădirea din fundul curţii funcţiona tipografia „Le Peuple Roumain", purtând numele publicaţiei pe care o editase Nicolae Blaremberg din mar-
,:■   tie 1885 până în martie 1886.
41 Scena pe care o descrie Bacalbaşa, cu amănunte indiscutabil exacte, s-a petrecut în dimineaţa zilei de 5/17 septembrie 1886. în acea zi, pe la orele 9, un grup de negustori bucureşteni l-au vizitat pe LCBrătianu, pentru a-1 felicita că a scăpat nevătămat din tentativa de atentat, după care, dintre aceştia, o ceată de 25-30 de inşi s-a- îndreptat către redacţiile principalelor ziare ale opoziţiei: L'Independance Roumaine, Epoca şi România, devastându-le. Iată o relatare mai succintă a întâmplării, caracteristică pentru moravurile politice ale vremii, în versiunea lui Titu Maiorescu, prezentată în Adunarea Deputaţilor la 13/25 ianuarie 1887: Banda „... a spart ferestrele, a spart uşile, a spart dulapurile, a rupt hârtiile, a aruncat dosarele de corespondenţă, chitanţe şi alte acte pe jos şi în stradă, a apucat la bătăi pe cine a găsit prezent la redacţie, pe un administrator, pe un scriitor, a luat la goană câţiva redactori, unul s-a ascuns în pivniţă, altul în pod, sus, jos, fiecare unde putea şi a comis aceste brutalităţi într-un timp, să zicem, de 15, 20 minute, poate o jumătate de oră" (Maiorescu, Discursuri parlamentare, 111 p. 460). Despre „Mitică" Rosetti, acelaşi Titu Maiorescu amintea că „de-abia a scăpat fugind pe dinapoi" în timp ce administratorul Epocii, bătut, a trebuit să fie spitalizat (Maiorescu, însemnări zilnice, II, p.357). Dinu Brătianu, în scrisoarea amintită către fratele său Ionel, îşi exprima regretul că agresorii , care după devastări s-au dus la Poliţie „şi au cerut asasinul ca să-1 omoare", i-au bătut, la Epoca, numai pe redactorii mai „mici" „pentru că cei mari au şters-o pe scările de serviciu" (Din corespondenţa familiei Ion CBrătianu, II, p.335). Iată şi o referire Ia Const Bacalbaşa, înfăţişat în mijlocul dezastrului, într-o relatare a cotidianului Telegraful: „Primul redactor al ziarului nostru se apropie de fereastra spartă a redacţiei pentru a arunca o privire înăuntru. In faţa sa se ridica figura vânătă şi palidă a redactorului Epocii, GBacalbaşa Acesta se adresă către redactorul nostru: «Sunt agenţii poliţiei care au făcut-o!» - «Eşti un spion rus!» i-a răspuns redactorul nostru, dZArbure şi apoi adaugă: «Eşti o canalie vândută străinului! într-o ţară îîberă, unde puteţi vorbi şi scrie tot ce vă trece prin cap, unde libertatea deplină domneşte, recurgeţi la asasinate, la cuţit! Sunteţi mizerabili vânduţi străinului!»" (Indignarea Capitalei, TEL, nr.4268, 6 septembrie 1886, p.2). Polemica
v de presă dintre cei doi ziarişti s-ar fi putut sfârşi printr-un duel solicitat de Zamfir CArbure, pe care Bacalbaşa 1-a refuzat, motivând că „în calitatea sa de socialist nu primeşte duelul" (TEL, 23 octombrie 1886, p.l).
72
73
42 Expresiunea „cetăţeni indignaţi" a fost extrasă de contemporani din următorul context: „Azi la 10 1/2 ore, un mare număr de cetăţeni, indignaţi de odiosul atentat îndreptat contra persoanei d-lui LCBrătianu s-au dus la redacţiunea ziarelor Vlndependance, Epoca şi România caii s-au remarcat în aceste din urmă zile prin articole violente, prin cari provocau la acte de violenţă şi chiar la asasinate şi şi-au manifestat indignaţia lor prin strigăte de: Jos asasinii1.", informaţia mai amplă despre devastarea acestor redacţii încheindu-se cu un avertisment sever: „Servească aceasta ca o lecţiune pentru viitor opoziţiei conservatoare să facă ca să uzeze în polemicile ei de mijlocul ce se întrebuinţează în ţările civilizate, iar nu de acelea pe cari le-a întrebuinţat până acum" ( Voinţa naţională, an.HI, 6/18 septembrie 1886, p.3).
43 Au fost arestate şapte persoane învinuite de organizarea atentatului împotriva lui LC Brătianu, în frunte cu atentatorul, Stoica Alexandrescu, negustor din Râmnicul-Sărat, deputatul Iosif Oroveanu ş.a, autorităţile încercând să compromită cu această ocazie „opoziţia unită".
44 Agioul (it a^gio) era determinat de diferenţa dintre suma înscrisă pe biletele de bancă (sau pe monedele de argint) şi valoarea lor reală, diferenţă datorată scăderii preţului argintului pe piaţa mondială, înregistrată mai accentuat începând din 1876. Iniţial relaţia de valoare dintre aur şi argint se stabilise la raportul 1:15 (adică un kg de aur valora 15 1/2 kg de argint), dar o dată cu descoperirea unor noi şi importante zăcăminte de argint în cele două Americi şi în Australia acest raport s-a modificat continuu în favoarea aurului. Ori, cum mecanismul fiduciar al Băncii Naţionale a României era întemeiat de fapt pe acoperirea metalică cu argint, devalorizarea acestuia determina şi o continuă devalorizare a monedei naţionale, acest procent de scădere (=agio) ajungând, de pildă, în decembrie 1886, la 17,70% (v.C.1 Micoiam^jstoria politicii noastrejnQnetare şi a Băncii Naţionale, voi. I, part I, "BucureştiTÎ932, p. 200-230). Referindu-se la acest fenomen îngrijorător, I. G. Bibicescu ţinea să precizeze în studiul său din 1885, Cercetări asupra crizei şi cauzelor ei: „Situaţia este din cele mai grave, căci agricultorul, comerciantul şi industriaşul sufăr toţi deopotrivă şi toţi se tem că, cul-cându-se cu o avere oarecare în argint sau în bilete de bancă a doua zi se vor găsi mai săraci cu 8,10,15% din averea lor" (Ibid, p. 266). în aceste condiţii singura soluţie de depăşire a crizei era trecerea la etalonul aur, aşa cum propuneau unii economişti precum şi organele de presă neguvernamentale: nu există vreo dificultate mare care ar putea împiedica reintroducerea monedei de aur, ce e primită în toată lumea pe valoarea ei nominală, în locul celei de argint a cărei valoare scade din zi în zi, siliţi fiind cu toţii a suferi consecinţele dezastruoase ale agioului" {Etalonul de aur, RĂZ-W., 25 noiembrie 1886, p. 1). împotriva etalonului argint, susţinut de guvernul liberal, s-au pronunţat cu îndreptăţire îndeosebi junimiştii în frunte cu P. P. Carp, care solicitau introducerea etalonului-aur ce ar fi redat biletului de bancă românesc valoarea nominala, eliminând agioul: această importantă reformă financiară a fost înfăptuită în anii 1889-1890, de guvernul conservator-junimist (v. mai departe, p.140 şi nota 90, p. 168-169). Bacalbaşa. ca şi multe jurnale din epocă scria (şi, probabil, pronunţa) agiul, în timp ce forma corectă, potrivit etimologiei, pe care am preluat-o şi noi aici, era agioul.
45 Pentru stârpirea filoxerei ministrul Agriculturii, Anastase Stolojan, comandase în străinătate peste două milioane de kg. de naftalină, din care se distribuiseră, până la 1 septembrie 1886,387 438 kg., restul aflându-se depozitat în aer liber, acoperit cu pânză, la „staţia antifiloxerică" din judeţul Prahova (TEL, 1 aprilie 1886, p. 1). „Iată dar o cantitate colosală de naftalină - comenta un ziar independent - care nu servă la nimic, după
74
cum s-a dovedit, pentru care s-au cheltuit atâtea sute de mii de franci şi pe care ministerul poate s-o bea cu apă neîncepută drept răsplată pentru isprava ce a făcut" (Naftalina, RĂZ-W., an. X, 6 noiembrie 1886, p.2). Naftalina n-a prea putut fi însă băută cu „apă neîncepută", pentru că, în bună parte, pur şi simplu, „s-a evaporat".
46 Propunerea - reală şi atestată documentar - făcută regelui Carol I al României de a prelua şi tronul principatului bulgar, realizându-se astfel o „uniune personală" a fost înregistrată în treacăt, fără prea multe detalii, de către istoriografia românească Oferta a fost avansată de oficialităţile bulgare în condiţiile concrete ale anilor 1886-1887, amintite la locul cuvenit în textul şi în notele acestei cărţi, mai cu seamă în contextul deteriorării continue a relaţiilor bulgaro-ruse, deteriorare determinată de imixtiunea brutală a trimişilor ţarişti în treburile interne ale statului vecin, care se voia, totuşi, liber şi independent, îndepărtând stăruitoarea tutelă sufocantă a „Marelui Frate". (E suficient să amintim, de pildă, că în 1883 guvernul cnezatului bulgar era alcătuit din trei ruşi şi din trei bulgari, ceea ce îl făcea pe un cunoscător al situaţiei concrete din ţara de peste Dunăre să conchidă: „... c'est que la nation supportait de plus en. plus impatiemment rimixtion de cette puissance dans ses affaires inţerieurs" - Russie et Bulgarie. Les causes occultes de la question bulgare. Paris, 1887, p. 110.) Detronarea şefului statului bulgar, considerat insuficient de leal de către oficialităţile ruse (încă în noiembrie 1885 cotidianul rus Novoia Vremea publica un desen reprezentând reşedinţa din Sofia a cneazului Alexandru, cu menţiunea ofensatoare: „Se închiriază, doritorii să se adreseze la stăpân" - B., Scrisori din Rusia, TEL, 12 noiembrie 1885, p. 1-2), a devenit realitate în august-septembrie 1886 (v. mai sus, p. 52 şi nota noastră 31, p. 70-71), întreg conflictul, acutizat în toamna anului 1886 determinând o reacţie de ostilitate faţă de Rusia a majorităţii oamenilor politici bulgari, în frunte cu Stambolov, Radoslavov, Zahari Stoianov ş.a, precum şi a unei părţi a opiniei publice, care aspirau către o viaţă politică democratică şi o reală autonomie a ţării (democraţia de tip occidental, pe care o condamna vehement gazeta Moskovskie Vedomosti în august 1886: „Ne incubă datoria de a curaţi Bulgaria de guvernul grămădit de democraţia europeană.. Este timp a pune un stăvilar puternic pasiunilor democratice dezlănţuite" -TEL, 28 august 1886, p.1). în aceste împrejurări - schiţate de noi aici foarte sumar - ideea proclamării regelui Carol I şi ca principe al Bulgariei a încolţit în mintea unor conducători bulgari, mai ales că relaţiile dintre cele două ţări erau în ultima vreme foarte cordiale (principele Alexandru se consulta în permanenţă cu regele Carol - dar să nu uităm că amândoi erau germani de origine; în iunie 1886 se pare chiar că el îi propusese regelui României crearea unei federaţii româno-bulgare cu guverne separate, care să poată rezista mai eficient presiunilor ţariste - Cazan; Rădulescu- Zoner, România şi Tripla Alianţă, p. 133 - 134);întoarcerea în Bulgaria, în august 1886, prin România, a şefului detronat al statului vecin şi primirea lui ostentativ prietenească de către regele Carol a provocat indignarea oficialităţilor ruseşti care considerau de mult România ca o ţară neprietenă Reproducem în Anexa II D un^pel „către poporul român", semnat de ilustrul scriitor şi om politic bulgar Zahari Stoianov, prieten şi admirator al ţării noastre, în care acesta, la sfârşitul lunii august 1886, lansează ideea unei federaţii româno-bulgare, idee relevată şi de către cotidianul londonez Daily Telegraph câteva zile mai târziu, cu menţiunea că se face ecoul câtorva cabinete europene: „Cele două Bulgarii. [Bulgaria şi Rumelia Orientală, cu capitala la Plovdiv, reunite în 1885 - n.n.] să formeze cu România o monarhie dualistă, după cum este făcută cea austro-ungară Această monarhie să fie sub sceptrul regelui Carol al României"^Regatul româno-bulgar, RĂZ,-W., 11 septem-
75
brie 1886, p. 1). Doi ani mai târziu Telegraful înregistra şi el, cu întârziere, zvonurile privind proiectata uniune româno-bulgară din 1886-1887, afirmând că principele de Galles ar fi primit misiunea de a-1 convinge pe regele Carol să accepte şi tronul Bulgariei, „sub forma dualistă" (TEL, 29 septembrie 1888, p. 3). După ce principele Waldemar de Danemarca a refuzat tronul Bulgariei oferit de Sobrania de la Târnovo în octombrie 1886, au urmat o suită de vizite ale unor înalţi demnitari bulgari în România - vizite probabil deloc întâmplătoare - câteva fiind consemnate şi în presa noastră, deşi ar fi trebuit să fie confidenţiale: D. Gheşov şi Z Stoianov în noiembrie 1886; Z Stoianov, din nou, în ianuarie 1887 ş.a Tratativele privind această posibilitate de rezolvare a crizei din Bulgaria (ţară cu care Rusia rupsese relaţiile diplomatice în noiembrie 1886) s-au purtat, se pare, Ia Rusciuk (Russe), cu participarea consulului român de acolo (P. P. Panaitescu, Românii şi bulgarii, Bucureşti, 1944, p. 62). în orice caz, în aprilie - mai 1887 s-au aflat mai multe zile la Rusciuk regenţii Stambolov, Mutkurov şi Jivkov, apoi şi Zahari Stoianov (TEL, 26 aprilie 1887, p. 2; 28 aprilie 1887, p. 2; 30 aprilie 1887, p. 2; 5 mai 1887, p. 3; 12 mai 1887, p. 2) - şi din oraşul dunărean se putea ajunge foarte uşor, incognito, la Bucureşti. Probabil că nu e deloc întâmplător nici faptul că, în capitala României, doi bulgari fiîo-ruşi au încercat să-1 asasineze pe prefectul de Rusciuk, Mantov, în martie 1887, reuşind numai să-1 rănească, dovadă că poliţia secretă rusă se afla întotdeauna la post (Atentatul în contra d-lui Mantoff, prefectul de Rusciuk. Actul de acuzare, TEL, 20 mai 1887, p. 2). în orice caz, la 20 mai/l iunie 1887, legaţia ţaristă din Bucureşti aflase deja toate amănuntele privitoare la propunerea făcută regelui Carol de a prelua şi tronul vacant al Bulgariei, căci vestitul Hitrovo, mare specialist în tulburarea apelor în Balcani - zonă de interes prioritar pentru Rusia -, îi comunica ştirea, care nu putea decât să indispună diplomaţia ţaristă, Mhisfrulurde Externe din St Petersburg, Giers: „On m'annbce de Sofia que les gouvernants bulgares ont resolu d'elire le roi Charles de Roumanie au trone de Bulgarie et de forider airtsi une union personelle entre la Roumanie et la Bulgarie" (Documents secrets de la politique russe en Orient, 1881-1890, Berlin & Leipzig, 1893, p. 143 -documentele referitoare la această chestiune sunt reproduse de noi integral în Anexele volumului de faţă), iar acesta îi indica, la 10/22 iunie 1887, să-1 ameninţe pe regele Carol cu ruperea relaţiilor diplomatice dacă primeşte propunerea bulgară (Ibid, p. 147-148). în sfârşit, la 15/27 iunie 1887 Hitrovo îi transmitea lui Giers vestea bună că suveranul României 1-a asigurat - sub presiunea ameninţărilor - că nu va accepta tronul Bulgariei fără asentimentul împăratului Rusiei („le roi ne se resoudrait jamâis â mon-ter sur le trone de la principaute sans l'assentiment de I'Empereur" - Ibid, p. 149), spaima diplomaţiei imperiale că ar putea lua fiinţă un stat mai puternic în drumul expansionist al ţarilor către Constantinopol şi Strâmtori luând astfel sfârşit în legătură cu această problemă, foarte puţin cunoscută astăzi, v. şi: A Drander, Les evânementes politiques en Bulgarie, depuis 1876 jusqu' a nosjours, Bruxelles, Paris, 1896 (,Enfin, la Bulgarie fallit avoir pour chef le roi Charles de Roumanie. La couronne lui avait ete" ofert au commencement de la regerice" - p. 424): Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare, III („Dar, de astădatâ, Rusia pare a fi ameninţat cu ruperea relaţiilor diplomatice în acest caz" - p. 63-64); A. W., Regele Carol şi politica externă. Câteva senzaţionale dezvăluiri, AD., nr. 8244, 24 august 1912. p. 1 („în această situaţie dificilă Battenberg însuşi I-a sfătuit pe Stambolov să ofere coroana Bulgariei regelui României"); Westnik, Regele României şi coroana Bulgariei, confirmarea şi completarea dezvăluirilor „Adevărului", AD, nr. 8252, 1 septembrie 1912, p. 1; C.G. Costa-Foru, Regele
Carol şi coroana Bulgariei. O declaratie a d-lui Mihai Ferecbide, AD, nr. 8246, 26 august 1912, p. 1; Ţaneff, Regele Carol şi coroana Bulgariei, AD., nr. 8261, 10 septembrie 1912, p. 1; M Theodorian - Carada, Efemeridele. însemnări & amintiri, întâiul volum, Bucureşti, 1930 (este consemnată o mărturisire veridică a lui Eugeniu Carada: Jvl-am pomenit cu o delegaţie a guvernului bulgar, în cap cu. preşedintele Sobraniei, Zaharia Stoianof. Mi-au oferit coroana pentru Carol şi un dualism în care Ministerul de Externe şi cel de Război le avea România", p. 98-99), precum şi ammtirile - încă inedite - ale lui Ion Bălăceanu, pe care le cunoaştem numai fragmentar. Concluziile privind această chestiune le trăgea însă, cu înţelepciune, Nicolae Iorga încă în 1905: „Ar fi fost totuşi o mare greşeală şi totodată o mare nenorocire dacă s-ar fi primit oferta bulgărească; căci România este un stat naţional cu ideale naţionale; şi este prea conştientă de datoria sa şi prea slabă ca să facă politică de aventuri" (N. Iorga, Istoria poporului românesc, ediţie îngrijită de Georgeta Penelea, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 673).
47 După refuzul prinţului Waldemar de Danemarca - ca urmare a presiunilor ţarului Alexandru al III-lea - de a accepta tronul Bulgariei, precum şi după episodul cu Carol I amintit aici, Sobrania din Târnovo avea să-1 proclame cneaz al Bulgariei pe Ferdinand de Saxa - Coburg - Gotha, devenit mai târziu ţarul Boris, la 25 iunie/7 iulie 1887; acesta îşi va face intrarea în Sofia la 10/22 august 1887. îngheţarea legaturilor cu Rusia a durat mai mulţi ani, Bulgaria reluând relaţiile diplomatice cu imperiul ţarist abia în 1896.
48 Alegerile comunale au avut Ioc la 2/14 noiembrie - Colegiul I şi 4/16 noiembrie 18,86 - Colegiul II (pentru oraşele mai mari, în care fiinţau două colegii). „Opoziţia unită" a ieşit victorioasă numai în şapte oraşe din cele 71 câte erau atunci îp România: Turnu Severin (ambele colegii), Galaţi (Colegiul I), Turnu Măgurele şi Bârlad (Colegiul II), precum şi la Alexandria, Roşiorii-de-Vede şi Zimnicea (Situaţiunea electorală comunală, Voinţa naţională an. III, 16/28 noiembrie 1886, p. 1-2). Celelalte date comunicate de Bacalbaşa sunt exacte; a fost omis numai Christu Elefterescu de pe lista de candidaţi ai opoziţiei la Colegiul I al comunei Bucureşti (v. RAZ, - W., 1 noiembrie 1886, p. 2).
49 „Ieri s-a ales mitropolitul; candidatul nostru a fost Iosif, episcopul Dunării de Jos. Al opoziţiei, Melchisedec şi al Moldovei; al nostru a întrunit, din 250 de voturi, 191, cel d-al doilea 50, al treilea 10 şi 6 voturi albe. Cum vedeţi, mergem din izbândă în izbândă, şeful partidului este zdravăn de tot" (scrisoare a Piei LC. Brătianu către fiii săi aflaţi la Paris, datată „Florica, 23 noiembrie/5 decembrie 1886" în voi: Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, II, p. 377). în text Bacalbaşa notase greşit: 22 decembrie în loc de 22 noiembrie, iar Pia Brătianu înregistrează o altă cifră decât cea reală a numărului total de votanţi (de fapt: 259, dintre care 13 prelaţi, 78 senatori şi 135 deputaţi - RĂZ-W., 23 noiembrie 1886. p. 2). După cum se vede, în epocă, problema alegerii mitropolitului primat devenise şi ea o problemă, ca multe altele... de partid.
50 Episcopul Melchisedec (1823-1892). distins cărturar, autor de studii istorice, de istorie a bisericii şi de lucrări teologice, membru al Academiei Române începând din 1870, simpatiza, într-adevăr, cu Rusia ţaristă (unde, de altfel, urmase şi studii teologice, la Kiev, între anii 1848-1851).
76
77
51 Scena descrisă de Bacalbaşa putea, într-adevăr, să aibă loc în septembrie-octombrie 1886, întrucât Panu, după contactele stabilite la Bucureşti, a decis să suspende apariţia Luptei la Iaşi, o dată cu numărul purtând data de 7/19 noiembrie 1886.
52 Portretul aceluiaşi pitoresc personaj, cu detalii în plus şi în minus, în „Addenda" primului volum al acestui serial memorialistic, p. 281-282, cu notele aferente. Cântecul despre „orgiile bandelor electorale organizate de Popa Tache" era alcătuit din mai multe fragmente ale unor poezii publicate prin anii 1870 în revistele umoristice ale vremii de N.T. Orăşanu (v. voi. cit, p. 282, nota 7).
53 Primul număr al seriei bucureştene a Luptei a apărut nu la 15/27 noiembrie, cum s-a anunţat iniţial, ci la 23 noiembrie/5 decembrie 1886, organul de presă radical anga-jându-se, în continuare, cu şi mai multă violenţă, în lupta de răsturnare a guvernului brătienist, exprimând, totodată, şi opinii accentuat antidinastice.
54 Celebrul actor^ Ştefan Iulian (1853-1892) suferise, la 11/23 octombrie 1886 un atac de apoplexie (RĂZ,-W., 15 octombrie 1886, p. 2). Pentru a-i Veni în ajutor, au fost organizate, la Teatrul National din Bucureşti, două spectacole „în beneficiu", primul la 11/23 decembrie 1886, sub patronajul reginei Elisabeta, al doilea, programat la 8/20 ianuarie 1887, constituind o iniţiativă a cotidianului Vlndependance Roumaine. Bacalbaşa se referă la acesta din urmă („grand festival pour M.St Julian") anunţat încă de la sfârşitul lunii noiembrie 1886; lista celor care îşi rezervaseră locuri, începând cu doamna şi domnul G.Em. Lahovary, directorul publicaţiei (100 lei), principesa Al. Ştir-bey (300 lei), prinţul Dim. Ghica (100 lei), doamnaşi domnul Chrisovelloni (80 lei), general Zefcari (50 lei), prinţul D. Moruzzi (50 lei) ş.a - pentru locuri în „avant-scene", în „baignoires" (loji de parter), sau în loji de grad I („bel etage") şi sfârşind cu cei care, în/schimbul a zece sau douăzeci de lei îşi reţinuseră „fotolii de orchestră" în IR.', 3/15 Decembre 1886, p. 3.
55 Procesul „atentatului din strada Vămii" a avut loc la Bucureşti, între 17/29 decembrie 1886 şi 23 decembrie 1886/4 ianuarie 1887, datele consemnate de Bacalbaşa fiind exacte; pe complicele lui Stoica Alexandrescu nu-1 chema însă tănase Muscalu, ci lordache Tănăsescu zis Muscalu. E interesant că pentru a asigura imparţialitatea juraţilor aceştia au fost întreţinuţi, în contul „statului", pe tot timpul procesului, cu „ospătare şi găzduire" la „otel de Francia" (RĂZ.,-W., 19 decembrie 1886, p. l\ Sentinţa de achitare a lui Iosif Oroveanu, deputat opoziţionist, a fost resimţită de LC. Brătianu ca o înfrângere personală, propunându-şi chiar, cu această ocazie, să se retragă din fruntea guvernului („Vreau să vă vorbesc - se adresa Pia LC. Brătianu fiilor săi, la Paris - mai cu seamă de achitarea lui Oroveanu, care a supărat foarte mult pe tata şi s-a decis a-şi da demisia D-astă dată crez că nu va mai reveni. Şi eu doresc să se scape odată d-atâtea mişelii ce se petrec" - scrisoare datată 26 decembrie 1886/7 ianuarie 1887. în: Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, II, p. 385).
56 La alegerile parţiale pentru trei locuri de senatori, de la sfârşitul lunii decembrie 1886, candidaţii opoziţiei au ieşit învingători, într-adevăr, la Târgovişte (D. Giani) şi Călăraşi (Manolache - sau Mandache - Chiriacescu) (Alegeri de senatori. RĂZ,-W., 30 decembrie 1886, p. 1, TEL, 30 decembrie 1886, p. 3).
Anul 1887
[Nicolae Fleva în opoziţie crâncenă contra lui Ion Brătianu. Marile furtuni parlamentare. Tache Ionescu părăseşte partidul liberal şi bece în opoziţie. Gheorghe Panu este condamnat pentru articolul său din „Lupta" intitulat „Omul periculos". Fuga lui Panu din ţară. Ghiţă Berbecul Cuconul Fănică. Epoca lui Claymoor. Escrocheria cu „apa de aur". Scandalul de la Azilul Elena Doamna Marile fraude militare. Furtunile parlamentare. Dizolvarea Camerei Doctorul Assaky, profesor la Facultatea de medicină din Bucureşti.]
[Nicolae Fleva în opoziţie crâncenă contra lui Ion Brătianu]
Anul 1887 însemnează un eveniment de preţ în politica internă a României: junimiştii declară război deschis guvernului, deşi Petre Carp nu împărtăşeşte această politică.
Petre Carp rămâne* în minoritate, iar partidul începe opoziţia şi în presă şi în Parlament1
Titu Maiorescu interpelează guvernul pe chestiunea devastării redacţiilor ziarelor de opoziţie după atentatul din strada Vămii, iar Ion Brătianu îi răspunde.
Cu acest prilej, Ion Brătianu face o destăinuire istorica Fiindcă Maiorescu făcuse comparaţie între acest atentat şi atacul germanilor la sala Slătineanu la 11 martie 1871, Ion Brătianu spune că la sala Slătineanu nu liberalii au trimis pe studenţi, ci Cezar Bolliac, Vasile Boerescu, general Tell şi alţii. Rosetti şi cu mine - urmează Brătianu - am dezbrăcat lucrătorii de la Românul ca să nu se ducă la manifestaţie, fiindcă opera era a conservatorilor cari voiau să răstoarne guvernul liberal al lui Ion Ghica spre a-i lua locul.
Cu această interpelare, junimiştii sunt în opoziţie.
1 Notele de subsol se află la sfârşitul capitolului, p.95.
79
4
Ion Brătianu văzând că numărul adversarilor săi sporeşte în chip considerabil, întrebuinţează una din acele manevre care i-a reuşit de multe ori. O întrunire intimă a majorităţilor din Cameră şi din Senat e convocată în sala de şedinţe a Senatului. Acolo, Ion Brătianu rosteşte un discurs plin de îngrijorări patriotice, spune că nouri groşi se îngrămădesc la orizont, că un război ameninţă şi că România poate să fie în primejdie. Brătianu lasă să se înţeleagă cum că războiul ar putea izbucni între Rusia şi Austria din cauza Bulgariei, ceea ce ar trebui să ne îndemne ca să ne strângem rândurile. Face, dar, apel la opoziţie ca să uite rivalităţile şi să ajute guvernul şă poată ţine neutralitatea
Beizadea Mitică Ghica, preşedintele Senatului^ ia cuvântul şi face acelaşi apel patriotic.
Deşi întrunirea era numai a majorităţii, Petre Carp se află în sală. Majoritatea aflând, îl cheamă să vorbească, dar Petre Carp stă impasibil; atunci Ion Brătianu apare la tribună şi roagă pe Carp să-şi spună cuvântul.
Petre Carp vorbeşte, cere guvernului să spuie ţării care este situaţia externă, dar adaugă: în caz de conflict, România nici nu poate, nici nu trebuie să rămâie neutră.
Petre Carp era încă de atunci partizanul războiului contra Rusiei, în alianţa Austro-Ungariei, politică căreia i-a rămas consecvent până a murit
Atunci Anastase Stolojan a propus, în aplauzele Adunării, ca să se voteze guvernului, un credit de 30 milioane lei pentru înarmarea ţării.3 Adunarea-aplaudă, iar a doua zi, după o scurtă discuţie, Camera votează creditul cu 99 voturi contra 11. Dar proiectul de lege spunea că creditul e acordat guvernului spre a înarma ţara şi a-i păstra neutralitatea4
Mihail Kogălniceanu declarase, întocmai ca şi Carp, cum că, în caz de război între Austria şi Rusia, România nu poate rămâne neutră.
Deşi situaţia externă era cam turbure, totuşi nu era atât de primejdioasă încât să legitimeze alarmarea şi măsurile excepţionale ale României. Era numai o manoperă a lui Brătianu. Brătianu profita, prindea un nou prilej prielnic pentru ca să-şi menţină situaţia, să pună nedumerirea în spirite, să slăbească acţiunea opoziţiei, să împiedice realizarea blocului adversarilor săi.5
De pildă, la întrunirea majorităţilor parlamentare, ce căuta Petre Carp şi care a fost rolul său?
în acea întrunire, din întreaga opoziţie n-a fost de faţă decât Carp. Cum venise Carp, pe câtă vreme el nu era din partidul guvernamental iar întrunirea era exclusiv a majorităţilor din Cameră şi din Senat?
Aceasta era manopera guvernului.
Petre Carp, pe lângă atâtea calităţi sufleteşti şi însuşiri superioare, era micşorat de o copilărească vanitate: se credea o fiinţă providenţială, care într-o zi oarecare va fi marele conducător al ţării.
80
1
m
f:
Ion Brătianu îi cunoştea slăbiciunea De aceea I-a invitat special, cu adăugirea că îl pofteşte pe e! singur din toată opoziţia, fiind singurul bărbat de stat cu vederi largi şi luminoase, al cărui cuvânt va trebui ascultat în clipele îngrijorătoare pe care le trecea ţara şi Europa
Iar Petre Carp, gâdilat de vanitate, s-a dus la întrunire şi a vorbit Punerea în scenă a lui Ion Brătianu n-a izbutit decât să ţină departe pe Petre Carp de cealaltă opoziţie şi să-I puie în neînţelegere chiar cu propriul său partid
La teatrul Dacia se reprezintă o revistă politică scrisă de doi cumnaţi: Jack Negruţi şi D.R. Rosetti (Max), revistă intitulată Zeflemelele. De la Cer cuvântul şi Ai cuvântul, aceasta era întâia revistă ce se juca în Bucureşti.
Violenţele din presă trec acum în Parlament
Nicolae Fleva este eroul opoziţiei la Cameră, toate interpelările şi cuvântările lui provoacă furtuni spăimântătoare. Liberalii sunt furioşi contra lui şi-1 acoperă de invective. Din cauza acestor violenţe, un duel cu pistolul se face între Mihail Ferikide, ministru de Externe şi Nicolae Fleva Fleva este rănit la mâna dreaptă.
Ferikide era unul dintre cei mai dibaci trăgători, de aceea toată opoziţia tuna
• j 8**
cum că Ferikide a provocat pe Fleva numai cu intenţia de a-1 ucide.
.După Fleva trec în opoziţie şi cei mai mulţi dintre tinerii aleşi de Ion Brătianu în Cameră: grupul Tache Ionescu, Constantin Dissescu şi CC. Arion trece în opoziţie.9 Tache Ionescu, care era foarte impresionabil, a spus într-o şedinţă a Camerei, când scandalul era ajuns la paroxism: „Acesta e începutul sfârşitului!".
[Marile fortuni parlamentare]
Un duel parlamentar - duel oratoric de astă dată - se face între N. Fleva şi Emil Costinescu. Fleva acuză pe Costinescu că a fost samsarul în chestia răscumpărării căilor ferate şi că, cu acel prilej, a câştigat sute de mii de lei. Costinescu răspunde tratând pe Fleva drept calomniator, infam şi laş. Adevărul era că nimic nu fusese dovedit contra lui Costinescu.10 Zilnic aceasta e atmosfera în Camera
Violenţele din Cameră răspund violenţele extraparlamentare. în seara de 10 martie, Alexandru Balş - prieten intim al lui Nicu Filipescu - trece pe la cofetăria Capsa şi comunică acestuia intenţiunea de a pălmui pe Nicolae Xenopolu la el acasă.
81
nil
I
i ■
llL
! iii I
Nicolae Xenopolu era redactor la ziarul guvernamental Voinţa naţională şi în acest ziar atacase pe Balş.
Filipescu se asociază cu Balş, amândoi intră în casa lui Xenopolu, Balş îl pălmuieşte; Xenopolu ia un revolver şi trage 2 focuri, dar gloanţele se opresc în blana lui Balş.
Afacerea se judecă înaintea judecătorului ocolului I, care condamnă pe Balş ca autor principal şi pe Filipescu ca complice la câte 6 luni închisoare, 400 lei amendă şi 500 lei daune11
Se fac mari încercări spre a se realiza blocul întregii opoziţiuni. Se ştie că partidul liberal-conservator se abţinuse de la alegerile generale şi nu era reprezentat în Parlament, de aceea acest partid nu se consideră reprezentat în cele două Camere. Dar Petre Carp şi Maiorescu au pretins - pentru ca blocul să poată fi realizat - ca opoziţia din afară de Cameră să declare că se consideră reprezentată în Parlament. „Dacă blocul s-ar realiza, urmează Petre Carp, guvernul nu ar mai rămâne nici o lună la putere." Partidul conservator nu
12
voi însă ca să facă această declaraţie şi'aşa blocul nu putu fi înfăptuit
[Tache Ionescu părăseşte partidul liberal şi trece în opoziţie]
Tache Ionescu, care şovăia încă între partidul liberal şi opoziţie, este împins afară din partidul guvernamental de un violent incident parlamentar.
Când Tache Ionescu s-a reîntors de la studii în ţară, a crezut că, dintre CA. Rosetti şi Ion Brătianu, cel mai tare este Rosetti. Credinţa multora era că Rosetti este capul conducător, iar Brătianu un simplu executant al sfaturilor omului cel tare. Ziarele opoziţiei întreţineau această credinţă cultivând, în acelaşi timp, intriga Zilnic se spunea lui Brătianu cum că toată ţara s-ar înşira sub şefia lui, dacă s-ar despărţi de Rosetti.
Rosetti era privit şi taxat ca geniul cel mai rău al lui Brătianu.
Această intrigă a prins în cele din urmă. Brătianu, voind să arate că este de sine stătător, a căutat să se despartă de Rosetti, în acelaşi timp a plecat partidul spre dreapta, silindu-se ca, în schimbul lui Rosetti care pleca, să aducă în partid şi în guvern pe junimişti. N-a fost departe realizarea acestui plan, totuşi nu a fost realizat
Tache Ionescu s-a înşelat în primul moment, dar inteligenţa lui pătrunzătoare a descoperit repede adevărul.
Intrat proaspăt în ţară, s-a dus la Românul, unde a făcut să i se publice câteva articole democratice. Spre a complace lui Rosetti, prezenta propuneri înaintate, precum „alegerea magistraţilor", colegiul unic şi tot ceea ce susţinea
82
■V
Rosetti Dar când a înţeles că tot Brătianu e cel mai tare, a întors repede cazaca şi a trecut în tabăra lui Brătianu. Fiindcă Tache Ionescu nu avea drept ideal ca să se facă apostolul unor idei, ci spre a-şi face cât mai repede o carieră politică.
Pe vremea de care mă ocup, liberalii - adică Brătianu - aveau în programul lor să atragă în partid pe toţi tinerii de valoare pare se distingeau la studii şi aveau talent
La Paris aveau un fel de agenţie de recrutare. Când un student se afirma ca o inteligenţă sau ca un mare talent, agenţia raporta la Bucureşti, şi astfel tânărul era angajat din vreme, mai înainte de a-şi termina studiile, după cum a fost o vreme obiceiul ca să fie închiriate casele în construcţie încă de când erau de roşu. Agenţia oferea tânărului, şi cu anticipaţie chiar, o situaţie întotdeauna foarte rentabilă.
Dar să reviu la incidentul care a determinat pe Tache Ionescu să iasă din partidul guvernamental.
Era o şedinţă de noapte la Cameră. Se discuta un proiect de lege prezentat de Eugeniu Stătescu, ministrul Justiţiei. Tache Ionescu îl combătea La un moment, Tache Ionescu a spus că proiectul e imoral. Atunci deputatul Matei Corbescu întrerupe:
- Când vorbiţi de imoralitate, să vă gândiţi acasă!
O furtună de protestări se înălţă şi un scandal, fără precedent în Camera română, izbucneşte. Şedinţa a fost suspendată. A doua zi, Matei Corbescu a căutat să-şi explice cuvintele, dându-le un înţeles neinjurios, dar explicaţia era cusută cu aţă albă Tache Ionescu a trecut atunci pe faţă în opoziţie,13*
La jumătatea lunii aprilie a murit Ia Viena Petre Mavrogheni, fost ministru de Finanţe în cabinetul Lascăr Catargiu, fost ministru plenipotenţiar, una din capacităţile financiare ale ţării.14
[Gheorghe Panu este condamnat pentru articolul său din „Lupta" intitulat „Omul periculos"]
Nemulţumirile mari în contra lui Ion Brătianu şi a regimului său încep să mai ia şi altă direcţiune, opoziţia începe să atace pe rege.
Regele Carol este făcut răspunzător, regele Carol este acuzat că protege pe Brătianu, regele Carol, în schimbul apanagiului acordat, apără pe Brătianu şi-1 menţine la putere.
83
Curentul împotriva regelui creşte zilnic, Gheorghe Panu hrăneşte curentul acesta. Epoca face la fel.
La 1 aprilie, Panu publică în Lupta articolul său intitulat Omul periculos, care trebuie să-1 ducă înaintea justiţiei. în acel articol, regele Carol este atacat în chipul cel mai injurios.15
O zi sau două după apariţia articolului, pe când mă aflam în redacţiunea ziarului, apar membrii Parchetului; s-a făcut percheziţie şi s-a căutat manuscrisul. Panu se afla atunci la Iaşi.
Chemat la judecătorul de instrucţie, Panu a luat întreaga răspundere şi, prin urmare, a fost trimis în faţa tribunalului. La 17 aprilie, procesul s-a judecat, iar osânda a fost 2 ani închisoare şi 500 lei amendă.*
[Fuga lui Panu din ţară]
Gheorghe Panu, dacă avea curajul părerilor, nu avea şi curajul fizic, detenţiunea îl înspăimânta, de aceea în mintea luTgermină ideea fugii din ţară.
Două sau trei zile după osândă, dejunam la el, în strada Câmpineanu. Atunci îmi ceru părerea: să rămâie în ţară şi să facă osânda, ori să treacă graniţa? I-am răspuns categoric că trecerea graniţei ar fi o mare greşeală şi i-am pus înainte toate marile foloase politice ce ar trage dacă s-ar supune legii.**
Peste alte două-trei zile, prânzeam cu el la restaurantul Marelui Hotel Boulevard. Hotelul arsese câteva săptămâni mai înainte, iar restaurantul era instalat provizoriu în grădina casei din faţa hotelului Capsa
Pe când mâneam, apare Emanoil Mihăescu Porumbaru - ministrul de Externe în timpul războiului de la 1916; Panu îl pofteşte să şeadă. Veni vorba despre proces. Mihăescu Porumbaru („Porumbiţa", cum i se spunea de intimi) povăţui pe Panu să treacă graniţa Şi începe să pledeze:
- Detenţiunea e întotdeauna deprimantă; o inteligenţă ca a ta, Panule, se va resimţi adânc. Să nu faci greşala să rămâi. A rămâne ar însemna să-ţi ruinezi frumoasa ta inteligenţă etc, etc. ***
Prin luna mai am luat masa cu Panu la Vila Regală; mai era încă cineva la masă. Peste câteva minute apare un cunoscut tip al Bucureştilor, Costache Oprescu, perceptorul Culoarei de galben.**** Oprescu propune să prelungim petrecerea la Herăstrău, dar Panu refuză, obiectând că trebuie să plece neapărat la Iaşi cu trenul de ora 9 seara
Pe la ora 7 plecăm spre oraş; afară burniţa şi vremea nu era veselă deloc. La ora 8 jum., Panu pleacă la gară, însoţit de administratorul ziarului, Alexandru Lefteriu.
84
3&
•y
A doua zi, la ora 9 dimineaţa, mă aflam în redacţie, unde lucram. Redacţia era instalată în strada Nouă, astăzi Edgar Quinet, în două mici odăiţe, în faţă redacţia, în dos administraţia în aceste două mizerabile încăperi era redactat unul din cele mai citite ziare din ţară.
Deodată fac irupţie cu mâinile la cer şi cu feţele aprinse G.D. Paladi şi Nicolae Nicorescu, amândoi deputaţi opoziţionişti din Bârlad
- Cum e cu putinţă ca să fugă Panu? Cum se poate să facă această mare greşală?
Pot să spun că am rămas cu gura căscata
Fugise Panu?! Nu ştiam nimic. în ajun dejunasem şi petrecusem cu el, la ora 8 jum. ne despărţisem, ştiam că pleacă la Iaşi... dar atâta tot Panu plecase din ţară, dar nu-mi spusese nimic. Se destăinuise administratorului, dar mie,
care eram nedespărţit de el, nu-mi spusese adevărul.16
Adevărul era că-i fusese ruşine să-mi spuie care-i este hotărârea
Dar Panu ceruse părerea multora în dreapta şi în stânga, fiindcă teama de a fi deţinut îl înspăimânta şi îl rodea Am spus-o, n-avea curajul fizic, nu se putea supune constrângerii şi privaţiunilor. Numai această spaimă, care i-a fost în toată viaţa marea lui slăbiciune, 1-a îndemnat să comită faptul care, din punctul de vedere al carierei lui politice, era egal cu o sinucidere.
Dar liberalii au făcut tot ce au putut ca să-1 silească să plece. Căci, după cum a spus-o G.D. Paladi în redacţia Luptei, opoziţia se pregătea să exploateze detenţiunea lui Panu la Văcăreşti şi să organizeze neîncetate manifestaţiuni.
Cercurile guvernamentale ştiau că Panu era hotărât să plece, acei amici pe care Panu credea că-i are în partidul liberal nu făceau altă operă decât să-1 împingă către graniţă şi să-1 spioneze, de aceea Voinţa naţională, oficiosul guvernului, a putut scrie două zile înainte de judecarea procesului la tribunal: „Nu am fi deloc miraţi să vedem pe d Panu, în caz de osândă, că fuge dincolo de graniţă, după cum fac escrocii".17
Panu a lăsat ziarul sub direcţia mea, deşi şefii opoziţiei îl sfătuise ca, pe tot timpul cât va sta închis, să lase direcţia unui politician om popular, lui Nicolae Fleva sau lui G.D. Paladi.*
Trebuie să adaug că Panu a fost condamnat, în lipsă, la 17 aprilie, căci nu s-a prezentat în opoziţie, procesul a fost judecat în zilele de 27 şi 28 aprilie, de către secţia a Ii-a a tşibunalului corecţional.
Tribunalul era compus astfel: preşedinte, Mişu Iulian; judecători, Scarlat Ghica şi Ghiţă Bursan. Acuzator, primul procuror Grigore Andronescu, supranumit Dulap. Panu a fost apărat de Nicolae Blaremberg, N. Fleva, Ioan Lahovary, Grigore Păucescu şi Dimitrie Popescu. Panu s-a apărat şi personal.
85
18
111,
în luna mai a ars Opera Comică din Paris. La Bucureşti, emoţie adâncă în lumea aristocratică. Oare un glumeţ n-a spus odată că: dacă e guturai la Paris, strănută Bucureştiul?19
Regele se duce la Iaşi să asiste la sfinţirea noii catedrale, dar opoziţia îi pregăteşte o primire semnificativă: pe parcurs, trei fruntaşi conservatori: Costea Balş, Gheorghe Şendrea şi un profesor de gimnastică, Negruţi, îl fluieră. Cei doi dintâi sunt arestaţi, bătuţi de poliţie şi daţi judecăţii.20
Această manifestaţie era rezultatul şi a curentului stârnit împotriva regelui şi a osândirii lui Panu, care era ieşean.
Astfel de manifestaţiuni ostile impresionau întotdeauna pe rege.
Câteodată regele răspundea cu glume, dar întotdeauna da importanţă faptelor.
Sub regimul lui Lascăr Catargiu de la 1871 se găseau câteodată, dimineaţa, petece de hârtie pe zidurile Palatului, cu inscripţia „Casă de închiriat". Odată, aducându-i-se faptul la cunoştinţă, Domnitorul a spus zâmbind: - Da, se poate, dar tot pentru un neamţ.
La Galaţi, făcându-se alegeri comunale, se petrec scandaluri mari, bătăi groaznice, iar şefii opoziţiei sunt arestaţi21 La Bucureşti, toate faptele acestea produc mare agitaţie. Presa de opoziţie din Bucureşti merge la Galaţi în anchetă. Reprezentanţii ei sunt: Vintilă Rosetti, directorul Românului, G. Em. Lahovary, directorul ziarului Vlndependance Roumaine, G.D. Paladi, membru în comitetul de redacţie al Naţiunii, Mihail Deşliu şi Alex. Balş, Epoca, D. Roco, România, Ion C. Bacalbaşa, Lupta
In acelaşi timp se duce la Galaţi şi o delegaţie a partidelor de opoziţie, compusă din: Dumitru Brătianu, Gheorghe Vernescu, Grigore Păucescu, Pană Buescu, AL Vericeanu, N. Fleva, G.D. Paladi şi Al. Djuvara
Ambele comisiuni publică câte un raport în care aduc guvernului cele mai grave acuzaţiuni
22
La Botoşani izbucneşte un mare«cendiu, care mistuie o parte a oraşului. Consiliul de miniştri sub preşedinţia regelui numeşte un comitet de ajutorare, astfel compus: Mitropolitul primat Iosif Gheorghianj prinţul Dimitrie Ghica, preşedintele Senatului,/generalul D. Lecca, preşedintele Camerei^ Ion Câmpineanu, primarul Capitalei, senatorii şi deputaţii din Botoşani, prefectul,
IIP
nn
primarul şi preşedintele tribunalului din localitate. Dar ziarele opozante protestează fiindcă din acest comitet lipsesc membrii opoziţiei. Ziarele de toate părerile deschid şi ele liste de subscripţie. Iată sumele adunate în vreo 10 zile de principalele ziare.
L'Independance Roumaine,	7 487 lei;
Voinţa naţională,	3 349 lei;
România,	1 526 lei;
Naţiunea,	1 460 lei;
Epoca,	1 278 lei;
Românul,	976 lei;
[România liberă,	300 lei;]
Telegraful,	200 lei;
Războiul,	130 lei;
Lupta,	100 lei;
Poporul,	46 lei.
Şi cu toate acestea, Epoca şi Lupta ereau cele mai citite ziare din ţară.	
23*
:/ [Ghiţă Berbecul]
■ în Bucureşti, cineva adusese un berbec foarte mare de talie, dintr-o rasă azi-atică în scurtă vreme acest berbec - proprietatea unui cârciumar - a devenit un personagiu foarte cunoscut şi foarte popular în Bucureşti. A fost botezat: Ghiţă Berbecu. , , Dar acest berbec era şi foarte inteligent La ore fixe se ducea zilnic în locuri anumite, niciodată nu greşea ora, niciodată nu scăpa întâlnirea -• De pildă: dimineaţa nu lipsea de la oarecare cafenelp unde clienţii îi dedeau capete de cornuri, bucăţele de zahăr şi cafea cu lapte în farfurioare.
La ora 12, fără greş, intra în gangul bisericii Creţulescu, urca la stânga scările vechiului imobil şi intra în sala de mâncare a atelierului casei de croitorie a d-nei Briol. Cum îl zăreau, lucrătoarele îl chemau ca să-1 hrănească Ghiţă Berbecu era petrecerea de un ceas a fetelor.
La ora 2 precis era la Senat. Dacă mulţi senatori veneau la ore neregulate sau făceau absenţe, Ghiţă Berbecu era exactitatea personificată; la ora 2 era la peronul din Bulevard şi primea defileul senatorilor.24
Mai târziu era la cafeneaua Union din strada Regală, iar seara se instala lângă un rahagiu care, în toate serile, îşi întindea taraba cu zaharicale pe Calea Victoriei, lângă vechea poartă a casei unde era instalat Clubul Tinerimii.
86
87
i il
11
Femeile cari circulau îşi treceau toate mâinile prin lâna bogată a Berbecului, după cum multe din ele îi cumpărau câte un rahat sau o altă zaharica în cele din urmă, Ghiţă Berbecu, care căzuse şi la darul fumatului, devenise un stricat şi jumătate.
Prin luna lui noiembrie, sub pseudonimele Bacon şi Radu Ţandăra, am redactat un ziar umoristic intitulat Ghiţă Berbecu. Succesul acestei foi
săptămânale a fost foarte mare, până la căderea regimului liberal, în 1888
25
[Cuconul Fănică]
Succesul acestui ziar 1-a făcut mai ales deputatul guvernamental Ştefan Bellu, boier vechi, cunoscut în cercurile politice cu supranumele Conul Fănică şi Sufletul maichi.
Ştefan Bellu - sau Conu Fănică, cum i se spunea curent - era socrul lui Ion Câmpineanu, fruntaş liberal şi omul pregătit de Ion Brătianu ca să-1 moştenească la şefia partidului. Conul Fănică fusese, în timpul guvernului Lascăr Catargiu, conservator, acum, sub regimul lui Ion Brătianu, erea liberal. Ideile nu ocupau nici un loc în craniul acestui om de viţă boierească.
Ion Brătianu avea o mare predilecţie pentru urmaşii din boieri, tot ce putea recruta în câmpul acestora, recruta cu bucurie. în tot timpul guvernării de 12 ani s-a silit să şteargă urmele originii şale roşii şi revoluţionare, pentru ca să nu mai fie suspect monarhiilor autocrate atotputernice pe vremea aceea. Pentru această realizare, Ion Brătianu şi-a dat silinţele ca să atragă în partid pe: Beizade Mitică Ghica, pe Beizade Grigore Sturdza, pe cneazul Moruzzi, pe prinţul Nicolae Bibescu etc.
Conul Fănică Bellu (sau Bellio, cum i se seria numele în l'Inde'penâance Roumaine), fără a fi prinţ, erea din protipendadă, fusese ginere de domnitor şi erea socrul Câmpineanului
Dar conul Fănică erea acum în declin, fiindcă ajunsese la 70 de ani. în plus, alimenta cronica veselă a Capitalei.
Dânsul fusese un bărbat foarte frumos şi afemeiat; cheltuise cu femeile vreo patru moşteniri însemnate, afară de averea sa, care fusese şi ea o avere mare. La adânci bătrâneţe avea încă amante, pe una din acestea o supranumise „Sufletul maichi", iar porecla nu numai că a trecut în renume, dar conul Fănică a rămas el însuşi cu această poreclă. Ziarul umoristic Ghiţă Berbecul-a luat în întreprindere şi nu erea număr în care să nu-i fie cântată gloria Conu Fănică ajunsese să aibă o spaimă neagră de acest ziar.26
HI
■1
1
r   Suntem în plin Cuptor, după obiceiul epocii toţi oamenii cu dare de mână îau plecat din Bucureşti Claymoor spune în cronicele sale că „Bucureştii s-au golit". Căci pentru clasa de sus, când au plecat boierii, n-a mai rămas nimeni D-abia dacă o trupă de operetă franceză mai poate trăi jucând la grădina Stavri din strada Academiei.27
v într-o seară era beneficiul uneia din cele mai frumoase artiste, dar tot pentru seara aceea erea anunţată o eclipsă de lună Coincidenţă diabolică: tocmai în clipa în care artista sărbătorită, domnişoara Guyot, apăru pe scenă, luna se ascunsese definitiv în umbră
Atunci unul dintre admiratorii artistei avu prezenţa de spirit să strige în limba franceză:
- Pentru întâia oară se vede luna eclipsându-se în faţa unei stele. Râsete şi aplauze unanime subliniară acest cuvânt de duh.
<%1 Şi la epoca pe care o fotografiez acum, politica erea singura îndeletnicire, . singura preocupare, singura îndatorire morală de stil mare. De aceea altă viaţă publică nu erea Omul care vrea să descrie Bucureştiul de altădată, de la 1877, nu poate vorbi decât de viaţa politicii de partid
La sfârşitul lui septembrie se face alegerea membrilor Consiliului de disciplină al avocaţilor. în realitate, este numai o alegere politică, cele două liste sunt liste de partid, pe ele figurează numai fruntaşii cei dintâi ai partidelor în luptă în alegerile din 1887 fură aleşi: Gheorghe Vemescu, decan, iar Constantin Boerescu, N. Fleva, Alexandru Lahovary, Titu Maiorescu, D. Giani, R. Orshidan, membri. Afară de cei din urmă, nu mai era un consiliu de breslă, ci
28
un consiliu de miniştri. Toţi aleşii erau din opoziţie.
Fiindcă politica absoarbe totul, Teatrul Naţional se resimte cel dintâi, lumea nu se mai duce la teatru, iar actorii duc cea mai mizerabilă viaţă
în societatea de sus se discută mijloacele pentru salvarea primei noastre scene. Şi atunci se formează o societate de patronaj, compusă din doamna Elena Oteteleşanu, d-1 şi d-na general Mânu, d-1 şi d-na Ion Câmpineanu, d-1 şi d-na Titu Maiorescu, d-1 şi d-na Săvescu, d-1 şi d-na Marian, d-1 şi d-na Halfon. însă acţiunea acestei societăţi n-a fost niciodată cunoscută29
Dar vine toamna, toată lumea s-a răcorit, s-a plimbat, a călătorit, acum reîncepe campania politică
Campania începe cu constituirea Ligii de rezistenţă, instrument de luptă energică şi de răsturnare; în capul acestei maşini extraordinare sta Nicolae Fleva şi alături de el, mai în umbră - fiindcă era numai un debutant - sta Nicolae Filipescu.30
Uf
88
89
Al doilea eveniment este adeziunea câtorva liberali dizidenţi la „opoziţia unită", aceştia sunt: Nicolae Fleva, Alexandru Djuvara, Constantin Arion şi Tache Ionesca
De acum luptele politice se înteţesc, până ce Camera fu dizolvată.
Deodată cu intrarea celor 4 liberali dizidenţi în comitetul „opoziţiei unite" şi după cererea lui Fleva, comitetul central executiv al opoziţiei este redus la 7 membri Din acest comitet fac parte: generalul Florescu, Alexandru Lahovary, Constantin Boerescu, Petre Grădişteanu, Nicolae Fleva, G.D. Paladi şi Pache Protopopescu.31
[Epoca lui aaymoor]
Pe când în cercurile politice e mare activitate, lumea aristocratică petrece pe capete. Claymoor he face descripţia unei sărbători dată la începutul Iui noiembrie în casa d-nei Zoe Slătineanu, o bogătaşă din înalta societate.
Nu voi face descrierea amănunţită a serbării, căci ar fi prea lung, însă o voi rezuma
Serbarea a avut două părţi: teatrul şi balul.
Totul e franţuzesc, nimic românesc; nici un cântec, nici un monolog, nici o poezie, nici un danţ, nici un fel de mâncare. Artişti amatori din societatea cea „bună" joacă.
După bucăţi cântate, declamate şi spuse de tineri din „înalta" , vine o comedie: Le Voyageur, jucată în franceză, bineînţeles, de doamnele Aglae Stratt şi Alice Suţu şi d-nii Jean de Linche, Alexandru Bfăiloiu şi Alex. Docan.
Apoi balul.
La ora 2, masa Dar ce masă?'.
Ascultaţi „menu-ul" şi socotiţi cât ar costa astăzi, la anul 1928. II dau în limba franceză, căci în orice altă limbă e greu.
Consomme de volaille
Pâtes a la Russe
Saumon du Rhin
Hure de sanglier
Homards en espalier
Jambon de Gratz
Galantine de dinde
Pates de foies de Strasbourg
Chau-froid de perdreaux
Cuissot et selle de chevreuil
90
I
o*
&
sSlif
Filet de boeuf Châteaubriand Faisans de Boheme Chapons de Styrie Salade Russe Asperges en branches Petits pois, tripes en serviette Gelee d'ananas au marasquin Meringues, Nesselrode Compotes assorties Pieces montees en genoise Creme moka
Fruits de toutes les saisons Fromage
Cafe\ liqueurs, vins Bordeaux, Chateau Lafitte,
Margot Larose, Iquem etc.
Bourgogne, Pomard, Volnay, Beaune Nuits etc.
Vins du Rhin, vins d'Espagne
Tokai, Cothar, Champagne sabie" etc.32
De observat că, afară de Cotnar, nimic românesc nu figurează pe listă. La ora 4, cotilionul fantastic. La ora 7, toată lumea merge iarăşi la masă, iar la 8, plecarea
Nu se petrecea rău la 1887.
Nici opoziţia activă nu dispreţuieşte banchetele. Un asemenea banchet îl oferă Nicolae Filipescu, directorul Epocii, pentru sărbătorirea a 2 ani de la apariţia acestui ziar. Filipescu prezida, având la dreapta pe Alexandru Lahovary şi la stânga pe Nicolae Fleva
La acest banchet, Gheorghe Ressu de la Galaţi a rostit un discurs foarte aplaudat, care a sfârşit cu cuvintele: „Capul Statului va trebui să se plece sau să plece".
Multă vreme aceste cuvinte au fost citate şi ele au făcut lui Ressu o celebritate de oarecare durată.33
La jumătatea lui noiembrie, Coquelin cel Mare dă la teatrul Eforiei 5 reprezentaţiuni, şi anume: Un Parisien, Don Cesar de Bazan, Gringoire, La Robe, La vie, Les Prâcieuses Ridicules, Chamiliae, Le D6put6 de Bombignac, L 'Anglais ou Ie fou raisonable, Melle de Ia Se/g/iere.34
91
[Escrocheria cu „apa de aur"]
Trăim vremuri în care escrocherii şi afaceri celebre izvorăsc de pretutindeni.
Avem mai întâi celebra afacere cu „apa de aur", în care sunt implicaţi doi escroci de forţă: Sion Gherei şi Andronic.
Escrocheriile acestor doi pasionează mult societatea.
Escrocheria e întemeiată pe prostia şi naivitatea omenească. Prin complici atrăgeau pe naivi şi le făgăduiau că, în schimbul unor adevărate monede de aur, de argint sau bucăţi de hârtie, le va vinde o apă care transforma în aur orice altă monedă Un mare număr de naivi au căzut în cursă
Ancheta a descoperit toate şireteniile întrebuinţate şi au trimis pe Sion Gherei, pe Andronic şi pe complicii lor în faţa justiţiei. La timp vom da câteva fapte destul de interesante.35
[Scandalul de la Azilul Elena Doamna]
Al doilea este un scandal izbucnit la Azilul Elena Doamna De mult se zvonea că în acest institut se petrec fapte imorale şi că atât pensionarele cât şi unele institutoare sau pedagoge se dedeau la practici contra naturii. Bineînţeles, ca întotdeauna când întunericul acopere o cestiune, publicul exagerează şi clădeşte fantezii nesfârşite. Adevărul este că, pe atunci, Azilul Elena Doamna avea această reputaţiune urâtă, aşa că o fată ieşită din Azil era privită ca o mică vicioasă
De astădată zvonurile au fost confirmate de o măsură oficială - ministrul Instrucţiunii, Dimitrie Sturdza, a hotărât ca 5 eleve să fie eliminate din Institut şi trimise la mănăstirea Văratecul.36
[Marile fraude militare]
O gravă cestiune care turbură adânc conştiinţa publică este aceea a fraudelor cu furniturile militare De astă dată câmpul închipuirii este încă şi mai neţărmurit
Cu câteva luni mai înainte, un prieten, doctorul Olkowsky, cel care a clădit sanatoriul din Calea Călăraşi - m-a pus în contact cu doi maiori de geniu. Amândoi doreau să-mi facă o destăinuire de cea mai mare importanţă, privitoare la materialul furnizat pentru construirea fortificaţiunilor din Bucureşti.
92
Eram prim-redactor al ziarului Lupta şi eram răspunzător de tot ceea ce publica ziarul în lipsa lui Panu. Ofiţerii îmi cereau discreţiunea absolută prin urmare trebuia să iau asupra mea şi să răspund în faţa justiţiei dacă destăinuirile ar fi fost calomnii.
în rezumat, iată despre ce era vorba: cimentul furnizat pentru construirea . fortificaţiilor nu era în condiţiumle caietului de sarcini Deşi la analiză cimentul s-a dovedit de proastă calitate, deşi raportul ofiţerilor specialişti conchidea la respingerea acestui ciment, totuşi materialul a fost recepţionat Bineînţeles, era o afacere necurată, de foarte multe milioane.
Articolele mele au făcut senzaţie în toate cercurile, dar nimeni n-a tras ziarul la răspundere. Deci operaţia era adevărată
Alte destăinuiri izbucnesc în presă
Cititorii au reţinut, desigur, cum că în altă sesiune Parlamentul a votat, în mijlocul celui mai mare entuziasm, 30 milioane lei pentru înarmarea ţării. Ei bine, gurile rele - şi erau foarte multe - afirmau că de la Ministerul de Război au pierit multe din aceste milioane şi că ministrul, generalul Alexandru Anghelescu, era direct implicat \
Toate aceste destăinuiri erau atât de adevărate, încât Ion Brătianu fu nevoit să ceară demisia generalului Anghelescu şi să-1 înlocuiască cu generalul Berendeiu.37
[Furtunile parlamentare]
La deschiderea Camerei, Nicolae Fleva adresează, pe această chestie, o interpelare primului ministru, în acelaşi timp cere dosarele furniturilor de la Ministerul de Război. Ion Brătianu refuză să le dea, declarând că: „opoziţia vrea dosarele pentru ca inamicii ţării să vadă secretele apărării noastre naţionale". Frază nenorocită, care stârneşte o furtună îngrozitoare.38
De acum scandalurile parlamentare se ţin lanţ, până ce Camera e dizolvată
în ziua de 20 noiembrie, Fleva îşi dezvoltă interpelarea De la început până la sfârşit, Camera fierbe ca o oală de smoală însă dosarele au fost refuzate.
Şeful guvernului apără pe generalul Anghelescu, spunând că este o somitate militară39 în urmă e? nevoit să consimtă la alegerea unei comisii de anchetă parlamentară
în comisie este ales şi Alexandru Marghiloman, care demisionează a doua zi.40 Şedinţa următoare a Camerei este încă şi mai furtunoasă, dacă se poate. De astădată e interpelat Eugen Stătescu, ministrul Justiţiei. Vociferările, insultele şi
93
ameninţările se încrucişează. Eugeniu Stătescu, în paroxismul enervării, declară că, din momentul ce majoritatea tolerează în Cameră un deputat ca Iosif Oroveanu41, el nu mai poate sta Şi, în adevăr, părăseşte incinta în mijlocul unui zgomot de infern.42
Eugen Stătescu, omul rece de obicei, îşi pierduse liniştea El, ministrul de Justiţie şi jurisconsultul, cerea Camerei să alunge din sânul ei pe un deputat pe care justiţia ţării îl achitase în atentatul din strada Vămii
[Dizolvarea Camerei]
Era vădit cum că această Cameră nu mai putea trăi.
Ion Brătianu hotărăşte dizolvarea Speranţa lui era că alegerile vor alunga din Parlament pe deputaţii care-1 plictisise mai mult şi astfel va putea guverna încă patru ani cel puţin.
Pentru ca la Ministerul de Interne să fie un om tare, Ion Brătianu încredinţase acest portofoliu generalului Radu Mihai.43
Camera a fost dizolvată în ziua de 19 decembrie, iar vicepreşedintele, Gheorghe Chiţu, care prezida, după ce ministrul Vasile Gheorghian a citit decretul de dizolvare, a ridicat o călimară, strigând: „Trăiască regele! Trăiască ţara î".44
Ramolismentul venise.
în octombrie, anul acesta, a murit doctorul Drasch.45
[Doctorul Assaky, profesor la Facultatea de medicină din Bucureşti]
în anul 1887 s-a petrecut un mic eveniment în lumea noastră medicală Un medic român, tânăr care începea, devenea foarte cunoscut în Franţa: acesta era doctorul George Assaky. Ion Brătianu a voit să-1 atragă în ţară şi să-I numească profesor la Facultatea de medicină din Bucureşti. însă doctorul Assaky nu voia să se supună concursului în faţa profesorilor acestei facultăţi -după cum cerea legea epocii - sub cuvânt că a trecut un concurs pentru o catedră în Franţa în faţa unor profesori francezi de cu totul altă valoare. Faţă cu acest răspuns şi dorind cu orice preţ să aibă pe Assaky în Bucureşti, Ion Brătianu puse pe titularul de la Instrucţie ca să prezinte un proiect de lege.
m
■m
IU
■
-
Isiii
F
Brătianu, în dorinţa de a întări învăţământul medical, ceru Camerelor să voteze o lege care numea profesori la Facultatea de medicină din Bucureşti: pe George Assaky, profesor de clinică chirurgicală şi pe doctorul Nicolae Kalenderu, profesor de clinică medicală
în acelaşi an, o altă lege numea pe doctorul Victor Babeş profesor de patologie experimentală şi cap al Institutului de bacteriologic.
Doctorii bucureşteni, profesori la Facultatea de medicină, cei mai mulţi liberali, se revoltară în fruntea celor cari protestau, cel mai violent, cel mai furtunos, era doctorul Gr. Romniceana
în Parlament, doctorii liberali au făcut proiectelor de lege o îndârjită opoziţie, dar fără nici un succes. De altfel, întreaga opinie publică aproba măsura care dota Facultatea noastră de medicină cu trei ilustraţiuni*
Cea mai neîmpăcată opoziţie a fost făcută împotriva doctorului Assaky. De la început adversarii lui au împiedicat numirea sa la catedra de anatomie, care ar fi trebuit să fi fost înfiinţată - fiindcă-i era specialitatea - şi i-au dat catedra de clinică chirurgicală Apoi i-au făcut atâtea mizerii, încât Assaky, după ce i se suprimă postul de la spitalul Brâncoveanu, părăseşte ţara la 1889 şi se stabileşte în Franţa
Atunci tineretul medical intră în acţiune. Doctorul Kiriac fu cel mai aprig apărător al drepturilor învăţatului profesor, studenţimea începu să se agite, iar doctorul Assaky reveni în ţară tocmai în anul 1897, când fu reintegrat în drepturile sale. O boală a soartei 1-a răpit prematur ţării şi ştiinţei.46
NOTE
1 Junimiştii au declanşat ostilităţile împotriva guvernului liberal încă de la sfârşitul anului 1885 când T. Maiorescu publică în România liberă ciclul de articole Precedentele constituţionale create de ministerul Brătianu (Ornea Junimea, p. 259; v. şi în acest volum, p. 64-65, nota 7), ambii lideri junimişti, Carp şi Maiorescu, ilustrân-du-se apoi prin atitudini critice vehement antiguvernamentale (P.P. Carp în Cameră, la 28 noiembrie/10 decembrie 1885: „... ceea ce se lăţeşte este corupţiunea Nu voieşte d. Brătianu de corupţiune, dar corupţiunea- cu braţe nevăzute dar numeroase, ca braţele unui imens polip, îl sjrânge şi-1 va strânge până îl va năbuşi" - Ornea, op. cit, p. 260). Dar ceea ce nu va admite P.P. Carp niciodată - şi la acest fapt se referă mai sus Bacalbaşa - va fi încadrarea grupării sale politice în „opoziţia unită", în ciuda avansurilor care i s-au făcut în acest scop; la 25 ianuarie/6 februarie 1887 Titu Maiorescu nota în jurnalul său referindu-se la o discuţie în legătură cu o propunere de colaborare cu opoziţia din afara Camerei: „Carp foarte încăpăţânat, dar poate cu dreptate" (Maiorescu, însemnări zilnice, III, p. 7), iar în martie 1887, într-un cotidian inde-
pendent, se menţiona că P.P. Carp „care e contra unirii opoziţiunii a declarat că, nevrând să puie nici o piedică acestei uniri, d-sa se retrage din politica militantă şi lasă mână liberă amicilor săi să facă unirea" (RĂZ-W., 11 martie 1887, p. 1). Om politic profund, cu o orientare sigură şi lucidă, P.P. Carp a intuit faptul că după căderea guvernului Brătianu regele Carol va înclina să ofere puterea unei grupări neînregimentate în eterogena „opoziţie unită", ceea ce s-a şi întâmplat, noul guvern din martie 1888 fiind format de gruparea junimistă, aşa cum se va menţiona mai încolo, la locul cuvenit
2 Interpelarea lui Titu Maiorescu „asupra devastării redacţiilor opoziţioniste" a fost susţinută în Camera Deputaţilor la 13/25 ianuarie 1887. Răspunzându-i, primul ministru s-a referit, printre altele, la evenimentele din luna martie 1871 care au dus la instaurarea guvernului conservator al lui Lascăr Catargiu (v. voL I al acestei lucrări, p. 11-12 şi notele aferente), provocat fiind de o afirmaţie a lui Maiorescu referitoare la faptul că în timpul manifestaţiei antigermane din 10/22 martie 1871 (şi nu 11/23 martie, cum notează, greşit, Bacalbaşa) poliţiştii care nu au intervenit răspundeau că „avem ordin să nu ne mişcăm" (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 13 ianuarie 1887, D.AD., nr. 25,15 ianuarie 1887, p. 325): „D-ta ştii că era Cezar Bolliac, B. Boerescu, Tell şi alţi mulţi cari îndemnau şi îndreptau tinerimea să meargă în sala Slătineanu. Şi cine o oprea? Noi, eu împreună cu Rosetti am dezbrăcat pe lucrătorii de la redacţiunea Românului, le-am luat hainele şi le-am închis spre a nu se putea duce la acea manifes-taţiune, căci vedeam că ea este făcută cu intenţiune numai ca să dărâme guvernul liberal spre a veni ceilalţi la putere" (Ibid, p. 329).
3 întrunirea majorităţii liberale, la care se referă Bacalbaşa, a avut loc în sala Senatului, la 4/16 februarie 1887; la această întrunire (în cadrul căreia au vorbit, printre alţii, LC. Brătianu, D. Ghica, A. Stolojan) a participat şi P.P. Carp, care nu s-a angajat însă să sprijine guvernul liberal în problema aprobării unui credit de 30 de milioane pentru înarmare, spunând, în esenţă, următoarele: „Eu unul nu mă pot asocia la nici o mişcare, până nu voi şti de la guvern dacă norii ce s-au ridicat ameninţă cu grindină ţara şi până când nu voi vedea ce cere guvernul şi cu ce studii vine în sprijinul acestor idei" (întrunirea d-aseară, RĂZ-W., 6 februarie 1887, p. 2). Peste două zile, în Adunarea Deputaţilor, P.P. Carp avea să-şi exprime foarte concis şi clar concepţiile privind politica externă a României în momentul istoric respectiv: „Eu unul vă mărturisesc, după părerea mea, că neutralitatea nu este posibilă şi nici nu o doresc" (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 5 februarie 1887, D.AD., nr. 39, 10 februarie 1887, p. 535), ceea ce însemna că el era, în continuare, partizanul fidel al alianţei defensive încheiate cu puterile centrale.
4 Proiectul de lege privind deschiderea „unui credit de 30 000 000 lei pentru completarea armamentului şi pentru apărarea neutralităţii ţării", iniţiat de un grup de 80 de deputaţi liberali a fost prezentat Camerei la 5/17 februarie 1887, fiind aprobat în aceeaşi zj cu 99 de voturi contra 11,1 după discuţii pro şi contra la care au luat parte: Emil Costinescu, raportorul Comitetului de delegaţi („România n-are nici măcar avantagiul ca neutralitatea sa să fie garantată de puterile europene; şi de drept, şi de fapt ea este singura apărătoare a acestei neutralităţi, prin urmare cu atât mat legitime sunt îngrijările ei, cu atât mai mare este datoria ce are de a nu cruţa nici un sacrificiu pentru a apăra pozitiunea politică ce şi-a dobândit-o"), I.C. Brătianu. N. Ionescu, P.P. Carp, M. Kogălniceanu („Şi să nu credeţi cum că numai Rusia nu primeşte neutralitatea. Vecinii
noştri, Austria, contele Andrâssy o primesc şi mai puţin... Pentru ce? V-a spus d. prim-ministru foarte bine când a zis că şi una şi cealaltă putere caută ca rezbelul să-1 transporte pe teritoriu strein şi ca sacrificiele să fie pe spinarea celor slabi şi de aceea nu vor ca România să fie neutră") (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 5 februarie 1887, D.AD., nr. 38, 7 februarie 1887; nr. 39, 10 februarie 1887, p. 526-539) ş.a|Proiectul a fost supus îndată şi aprobării Senatului (unde a întrunit 70 de voturi contra 4), fiind promulgat de suveran şi publicat fără întârziere în Monitorul oficial^„Această grabă e foarte semnificativă..." - RĂZ-W., 8 februarie 1887, p. 1). Discutarea precipitată a creditului pentru înarmare era determinată de situaţia încordată din această parte a Europei unde, în Bulgaria, se confruntau interesele expansioniste ale Rusiei şi Austro-Ungariei („Cercurile militare sunt foarte îngrijorate la noi Este mare teamă că războiul va izbucni la primăvară.." - RĂZ-W., 24 ianuarie 1887, p. 2).
5 Presupunerile lui Bacalbaşa că LC. Brătianu exagerase - într-o măsură - primejdiile de război care ameninţau România sunt îndreptăţite, dacă ne gândim ca liderul liberal dorea să blocheze sau să atenueze lupta antiguvernamentală a opoziţiei prin afirmarea existenţei unei ameninţări exterioare, iminente, care ar fi făcut necesară realizarea unităţii tuturor forţelor politice din ţară
6 Aprecierile lui Bacalbaşa - exprimate cam naiv - asupra calităţilor şi defectelor acestui mare om politic român care a fost P.P. Carp sunt totuşi exacte şi se cuvin a fi reţinute.
7 La sfârşitul lunii ianuarie 1887 „direcţia teatrelor" a îngăduit reprezentarea revistei Zeflemele de Iacob Negruzzi şi D.R Rosetti pe orice scenă, afară de aceea a Teatrului Naţional, cu condiţia ca actorii să nu înfăţişeze, „chipul sau portretul personajelor politice la care se face aluzie" (RĂZ-W., 28 ianuarie 1887, p. 2). Premiera „revistei anului 1886", Zeflemele, a avut loc pe scena teatrului Dacia la 5/17 februarie 1887, la spectacol asistând şi Titu Maiorescu, care i-a şi sărbătorit pe cei doi autori -pentru succesul repurtat - la el acasă („Pe la miezul nopţii, prin grămezi de zăpadă, acasă, stridii, icre, sandvich, şampanie, fructe" - Maiorescu, însemnări zilnice, UI, p. 9). Aceasta însă nu era „întâia revistă ce se juca în Bucureşti" după Cer cuvântul şi Ai cuvântul (v.vol. I al acestei lucrări, p. 148-149, cap „Anul 1874"); chiar aceiaşi doi autori, de pildă, prezentaseră tot pe scena teatrului Dacia, în ianuarie 1886, revista de actualităţi Nazat, urmată peste puţin timp, pe aceeaşi scenă de revista Paso/ de N. Ulmeanu (Massoff; Teatrul românesc, III, p. 193), genul revuistic, care oferea cuplete vesele cu subiecte, mai ales politice, la zi, fiind din ce în ce mai gustat de publicul bucureştean.
8 La 12/24 ianuarie 1887, cu prilejul uneia dintre numeroasele şi zgomotoasele sale intervenţii parlamentare, N. Fleva interpelase guvernul în problema „neajunsurilor" legii electorale şi a abuzurilor săvârşite de autorităţi cu prilejul alegerilor comunale din noiembrie 1886. El se referise cu accente vehemente la gruparea brătienistă („Ceea ce vă preocupă astăzi e|te ce să faceţi ca să rămâneţi la putere, aceasta este singura idee care vă animează"), acuzându-i de abuzuri şi de neloialitate pe membrii cabinetului liberal, cu aluzii la „petele" de pe fruntea acestora („Când aş şti că sunt ministru care am plastografiat acte ca să târăsc pe cetăţeni oneşti sub culpă de asasinat, atunci..." frază întreruptă, potrivit stenografului Camerei de: „Zgomot mare. Protestări. Aplauze din partea opoziţiunii", acelaşi conştiincios funcţionar conchizând cu disperare: „Zgomotul
şi protestările sunt aşa de mari că nu se mai înţelege nimic" - Adunarea Deputatilor. Şedinţa de Ia 12 ianuarie 1887, D.A.D., nr. 31. 23 ianuarie 1887, p. 393 şi 401). Ca urmare a acestor acuzaţii, simţindu-se lezat, Mihail Pherekyde, ministrul de Externe în guvernul IC Brătianu 1-a provocat la duel pe N. Fleva; confruntarea a avut loc la hipodromul de la Şosea, la 14/26 ianuarie 1887, turbulentul orator fiind „grav rănit" de un glonte la un deget al mâinii drepte! (RĂZ-W., 15 ianuarie 1887, p. 1), evenimentul fiind astfel înregistrat de Maiorescu în jurnalul său: „Miercuri 14/26 ianuarie... Astăzi duel între ministrul de Externe Ferekide şi N. Fleva (martorii lui Fleva: Carp şi Arion) pentru cuvântul de pată zis de Fleva în Cameră luni Fleva are mâna dreaptă străbătută de un glonţ. Amputarea degetului mediu?" (Maiorescu, însemnări zilmce, IU, p. 6). Adunarea Deputaţilor era alertată în aceeaşi zi de fratele victimei, C. Fleva, şi el deputat: „._ în urma interpelării de alaltăieri, astăzi (N. Fleva) se găseşte bolnav în pat, lovit de un glonţ pornit de pe banca ministerială" (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 14 ianuarie 1887, D.AD., nr. 26,16 ianuarie 1887, p. 338). „Gravul rănit" s-a vindecat însă destul de repede, revenind pe băncile Adunării Deputaţilor, cu energie sporită, încă înainte de sfârşitul lunii februarie.
9 La începutul anului 1887 câţiva deputaţi liberali antibrătienişti constituiţi în „grupul Fleva" (Tache Ionescu, Al. Djuvara, C. Arion ş.a.) au purtat tratative de alianţă cu junimiştii (RĂZ-W., 13 ianuarie 1887, p. 2), exprimându-şi totodată, în Cameră, opiniile din ce în ce mai hotărât antiguvernamentale..(„Azi Fleva, Djuvara şi Ionescu l-au înjurat pe tata în Cameră" - nota indignată Pia Brătianu într-o scrisoare trimisă din Bucureşti, la 25 februarie/9 martie 1887, fratelui său Ionel, la Paris - Din corespondenţa familiei Ion. C. Brătianu, III, p. 53).
10 Conflictul dintre Emil Costinescu (fruntaş liberal format la şcoala lui CA Rosetti) şi N. Fleva a ţinut trează atenţia Camerei în câteva şedinţe din lunile februa-rie-martie 1887. Emil Costinescu 1-a atacat pe Fleva, la 26 februarie/10 martie 1887, în legătură cu activitatea desfăşurată de acesta ca primar al Capitalei („D-sa era un administrator de o activitate rară D-sa voia să facă tot deodată, dar nu se gândea dacă are sau nu are fondurile necesare" - Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de Ia 26 februarie 1887, DAD., nr. 57, 5 martie 1887, p. 817), a făcut aluzie, la 13/25 martie 1887, în timpul discuţiei privind bugetul, asupra faptului că linia ferată „în perspectivă" Râmnicul Sărat-Feteşti urma să treacă „pe la moşia d-sale, pentru interesele d-sale" (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 13 martie 1887, D.A.D., nr. 68, 19 martie 1887, p. 1018), sfârşind prin a contesta legitimitatea grupului de opoziţie flevist („De când oare dezertorii se numesc armată, iar armata întreagă se numeşte dezertori?" - Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 14 martie 1887, D.AD., nr. 70, 22 martie 1887, p. 1049). Iritat, N. Fleva, cu verbozitatea-i recunoscută, a readus în discuţie, Ia 16/28 martie 1887, mai vechile învinuiri la adresa lui Emil Costinescu privind cointeresarea acestuia în afacerea răscumpărării căilor ferate („Erai sărac când a venit partidul la putere şi azi cum vă aflăm? Dacă s-ar duce cineva la Berlin ar putea să constate în registrele bancherului Landau 500 000 mărci.ce aveaţi deja în anul 1880, câţiva ani după venirea partidului liberal la putere şi pe care i-aţi câştigat pe când se tratau diferitele afaceri cu răscumpărarea drumurilor de fier, afaceri cu cari v-aţi ilustrat d-voastră" (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de ia 16 martie 1887, D.A.D., nr. 71, 24 martie 1887, p. 1067). Emil Costinescu a răspuns destul de convingător acuzaţiilor lui Fleva, precizând că prin
98
IU»
1878 a efectuat mai multe operaţiuni financiare prin intermediul băncii Landau din Berlin în calitate de reprezentant al lui Effinghan Grant, fratele Măriei Rosetti; el a solicitat anchetă judiciară pentru lămurirea cazului, dar Nicolae Fleva n-a mai insistat asupra acuzaţiilor sale, în timp ce un deputat, Caton Lecca, conchidea cu lehamite: „Halal Parlament!" (Ibid, p. 1070), iar Mihail Kogălniceanu îşi exprima dezacordul cu direcţia pe care o imprimase discuţiilor din Cameră impulsivul şi superficialul N. Fleva: Ca cel mai bătrân dintre d-voastră vă declar că de la întemeierea regimului nostru parlamentar, de la 1857 şi până astăzi eu nu am văzut încă ceea ce s-a petrecut adineauri şi de care am fost adânc mâhnit" (Ibid, p. 1072).
11 Conflictul dintre Nicolae Xenopol, redactor-şef al oficiosului liberal Voinţa naţională şi cei doi redactori ai Epocii a fost generat de o polemică dintre cele două cotidiene, polemică desfăşurată la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie 1887. Jignit de unele insinuări cuprinse în articolul Răspuns „Epocii" din Vbinfa naţională, Alecu A Balş (fiul marelui moşier moldovean), însoţit de Nicolae Filipescu îl vizitase acasă pe Nicolae Xenopol (fratele istoricului AD. Xenopol), la 11/23 martie 1887, unde s-a petrecut, în prezenţa şi a lui C. Dissescu, aflat în casa gazetarului liberal, scenă descrisă corect de Bacalbaşa (v. Bătaia directorului „Voinţei naţionale", RĂZ-W., 12 martie 1887, p. 2-3, Un atentat mizerabil, Voinţa naţională, an. HI, 12/24 martie 1887, p. 1X Câteva zile mai târziu, la proces, Balş şi Filipescu au fost condamnaţi, într-adevăr, la câte şase luni închisoare (Procesul XenopoI-Balş-FHipescu, RĂZ-W., 20 martie 1887, p. 1), sentinţă comutată la patru luni închisoare, ca urmare a recursului judecat la sfârşitul lunii aprilie 1887 (RĂZ-W., 2 mai 1887, p. 1); ei au fost graţiaţi, la sfârşitul lunii iulie 1887, printr-un decret transmis telegrafic de la Sinaia, unde familia regală se stabilea, ca de obicei, în timpul verii (RĂZ-W., 1 august 1887, p. 1).
12 La începutul anului 1887 s-au făcut noi încercări pentru a se realiza o unitate de luptă a întregii opoziţii; mai întâi, la mijlocul lunii ianuarie, s-a hotărât ca opoziţia parlamentară să se consulte periodic, fiind aleşi într-un „consiliu de luptă", printre alţii, deputaţii Titu Maiorescu, N. Voinov, CC. Arion, precum şi senatorii D. Brătianu şi D. Giani (RĂZ-W., 18 ianuarie 1887, p. 1). Mai târziu, la 20 martie/l aprilie 1887, după mai multe întrevederi, se hotărăşte, îh cadrul unei reuniuni care a avut loc la L Marghiloman, ca opoziţia parlamentară şi cea extraparlamentară să-şi unească eforturile în acţiunea de răsturnare a guvernului liberaL „Dar Carp, eu, Nica, AL Marghiloman -notează Maiorescu în jurnalul său - nu intrăm. Aşa s-a hotărât alaltăseară..." (Maiorescu, însemnări zilnice, HI, p. 16; v. şi RĂZ-W.. 23 martie 1887, p 1). Constituindu-se în „opoziţie leală", grupul junimist, care oscilase între cele două mari partide, conservator şi liberal, îşi consilida treptat şansele la succesiunea guvernamentală De altfeljun om politic liberal inteligent. Emil Costinescu, avea să observe, în Parlament, cu ironie, odiseea politică a grupării P.P. Carp - Titu Maiorescu ce-şi căuta un loc între cele două partide care - potrivit voinţei regale - urmau să asigure alternativ conducerea ţării: „Ce a fost grupul junimist de când există el? O barcă mică şi care, deşi e mică, e destul de încăpătoare pentru a coprinde pe toţi membrii grupului; această barcă a plutit pe mări străine, când în apele liberale, când în cele conservatoare, după cum a bătut vântul, şi ea se va isprăvi ca acea barcă din O mie şi una de nopţi ce, plutind pe mări necunoscute şi apropiindu-se prea mult de o stâncă de magnet, deodată toate fierăriele ei s-au desprins şi au mers să se lipească de acea stâncă, iar barca s-a desfăcut în bucăti"|(Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 14 martie 1887, D.A.D., nr. 70, 22 martie 1887, p. 1049).
99
13 Bacalbaşa nu mărturiseşte aici o părere foarte bună despre Tache Ionescu, pe care-1 consideră un carierist lipsit de idealuri majore; în realitate, liderul de mai târziu al conservatorilor-democraţi a fost un om politic excepţional dotat, cu merite remarcabile îndeosebi în perioada primului război mondial când a militat pentru afirmarea idealului naţional şi pentru orientarea României către aliaţii ei fireşti din apusul Europei, începuturile sale politice sunt schiţate însă exact: întors în 1881, de la studii superioare efectuate la Paris, el va lua contact cu CA Rosetti şi LC. Brătianu, va colabora la Românul, sub pseudonimul Juanera; în 1884 va fi ales, cu sprijin liberal, deputat al Colegiului III de Ilfov (v. voi. II al acestei lucrări, p. 102-103 şi nota 61, p. 123; p. 205-206 şi nota 75, p. 224); conflictul său cu guvernul Brătianu se accentuează însă la sfârşitul anului 1886, când de la tribuna Parlamentului rosteşte următoarele cuvinte referitoare la el şi cei câţiva tovarăşi de generaţie aleşi nu demult pe listele liberale: „Da, am mai spus-o şi-o repet; n-am pretenţiune a zice că ne-am ales singuri, ne-am ales cu ajutorul partidului liberal, dar n-am înţeles niciodată că partidul liberal a voit să ne transforme în robi" (C. Xeni, Tache Ionescu, 1858-1922, Bucureşti, 1932, p. 80). Incidentul parlamentar la care se referă Bacalbaşa s-a petrecut într-adevăr în noaptea de 30 martie/l 1 aprilie 1887, când, cu prilejul unei interpelări a lui N. Fleva în Cameră, referitoare la o problemă de succesiune testamentară, deputatul M. Corbescu citeşte un document în care adaugă un cuvânt, determinându-1 Tache Ionescu să intervină cu vehemenţă: „Aceasta este o neruşinare. (Zgomot) Este o neruşinare ca cineva să citească de la tribuna Camerei un cuvânt care nu este scris într-un act (Aplauze din partea minorităţii. Zgomot)" A urmat replica lui M. Corbescu („D-le Ionescu, pentru că mi-ai adresat cuvântul de neruşinare... vă răspund că sunt gata a vă cere satisfacţiune, dar pe o altă cale; mai-nainte însă de orice satisfacţiune vă rog să vă gândiţi şi acasă"), şi, în continuare, Constatarea succintă a unui deputat: „Aţi insultat familia" (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 30 martie 1887 - urmare, D.AD., nr. 84, 15 aprilie 1887, p. 1325). în şedinţa de a doua zi a Adunării Deputaţilor, M Corbescu, concesiv, a precizat că amicii lui Tache Ionescu ar fi dat cuvintelor sale „un alt sens" (Şedinţa de la 31 martie 1887, D.AD, nr. 85, 16 aprilie 1887, p. 1330), aceasta după ce N. Fleva explicase de ce el şi grupul său părăsiseră, în semn de protest, cu o zi în urmă, sala Parlamentului („Noi cu toţii am protestat şi am plecat din această Cameră sub ofensa loviturii ce ni s-a adus şi care nu s-a dat unei singure persoane, ci Parlamentului întreg, nouă tutulor. fiindcă e o nerealitate, e o eroare, d-lor, de a se ataca căminul sacru al familiei" - Ibid, p. 1329). Referirea lui Corbescu la „familia" lui Tache Ionescu avea în vedere, probabil, faptul că acesta se căsătorise în noiembrie 1881, la Brighthon, în Anglia - fără încuviinţarea familiei sale - cu o englezoaică, Bessie Richards.
14 Petre Mavrogheni (n. 1819), unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în organizarea finanţelor al partidului conservator a încetat din viaţă - la postul său de ministru al României la Viena - la 8/20 aprilie şi a fost înhumat la Bucureşti la 14/26 aprilie 1887.
15 Articolul Omul periculos (reprodus de noi în Anexele acestui volum) a apărut nesemnat în cotidianul Lupta purtând data de 1/13 aprilie 1887 (an. IV, nr. 218, p. 1). El se încadra în campania pe care oficiosul radical o purta de mai multă vreme împotriva regelui, comentând cu reacţii violent negative hotărârea parlamentară de a se trata încheierea unei convenţii comerciale provizorii cu Austro-Ungaria, în locul celei recent expirate. „Instigatorul acestei manoperi - scria Panu cu o virulenţă mai rar întâlnită
100
mm
până atunci în presa română - omul care a impus voinţa sa străină Ministerului şi Camerei este acea fiinţă care de ani este la noi instrumentul străin, este acel personagiu egoist şi neiubitor de ţară care se numeşte rege şi care în realitate nu este decât când o cătană nemţească, când un ulan prusian." După ce atacul se extindea asupra întregului regim politic al ţării (regele „este samsarul tuturor trădărilor intereselor naţionale, el este sufletul blestemat al regimului ce ne guvernează") George Panu rostea hotărât ameninţarea cu detronarea celui vinovat de menţinerea guvernului brătienist, articolul, în cea mai mare parte a lui neloaial, mscriindu-se ca un moment de vârf al campanii împotriva regelui Carol, campanie alimentată, cu scopuri politicianiste, de „opoziţia unită": „Pericolul cel mare este acest om, trebuie pus deci la rezon. Trebuie ca ţara în picioare să-i zică cuvintele care s-ar părea că pentru dânsul au fost inventate: H faut se soumettre ou se dâmettxe. A mai tolera în condiţiile actuale influenţa sa nefastă este a dori să vedem ţara subjugată şi politiceşte şi economiceşte."
16 G. Panu a părăsit ţara, trecând frontiera pe la Iţcarti, la 19/31 mai 1887, lăsând ziarului Lupta un articol în care îşi motiva, cu argumente şubrede, hotărârea deloc
' inspirată: „De ce părăsesc eu ţara? O părăsesc că nu mai am nici o nădejde în justiţia colectivistă, fiindcă eu nu am fost judecat şi condamnat, ci am suferit o condamnare
, ordonată de guvern şi mdeplinită de nişte judecători servili, nedemni de a purta roba de magistrat, ci potriviţi a purta livreaua de lacheL.. Mă duc dar în exil, nu fug. Exil înseamnă când fugi sau eşti alungat de o forţSi brutală; eu fug, dacă fug, pentru- a nu mă supune unei forţe brutale şi arbitrare" (G. Panu, Pentru ce am părăsit ţara, Lupta, an. IV, 21 mai 1887, p. 1). Potrivit Art 597 din Codul de procedură penală, care prevedea că pedepsele în materie de delicte de presă se preşcriau la im an de la data pronunţării sentinţei, el putea reveni în ţară, fără â se mai t$me de aplicarea osândei, în mai 1888 (Plecarea d-lui Panu, Lupta, an. IV, 21 mai 1887,p. 1).
17 Articolul din Voinţa naţională, intitulat Laşitate, a apărut chiar în ziua procesului lui Panu, la 15/27 aprilie 1887: „D. Panu - şe scria în acest articol editorial - se teme de a sta Un an sau doi la răcoare, ceea ce măi la urma n-ar putea decât să-i facă un mare bine: l-ar mai linişti puţin. N-avem ce zice, frumoasă purtare din partea unui erou al presei care leapădă puşca şi o rupe la fugă tocmai în momentul când vede adversarul venind asupra lui. Nu ne-am mira să-1 vedem pe d. Panu la caz de condamnare că o tuleşte peste graniţă, după chipul şi asemănarea escrocilor" (Laşitate, Voinţa naţională, an. IV, nr.799, 16/28 aprilie 1887, p. 1).
18 G. Panu a fost judecat în lipsă, la 15/27 aprilie 1887 şi condamnat la doi ani de închisoare şi 5 000 de lei amendă. în urma opoziţiei făcute de acuzat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia a Il-a, procesul s-a rejudecat la 27 aprilie/9 mai - 28 aprilie/10 mai 1887, sentinţa iniţială fiind confirmată, cu drept de apel (Asmodeu, Procesul Panu-regele, RĂZ-W., 30 aprilie 1887, p. 2-3). Printre apărători, în afară de persoanele notate corect.de Bacalbaşa, au mai figurat iniţial: Const Miile, Barbu Gănescu ş.a. Panu s-a apărat, într-âdevăr, şi singur, susţinând, printre altele, că: „Am combătut pe rege în calitate de prim funcţionar al ţării". Apelul său a fost respins, în lipsă, la 14/26 mai 1887 de către Curtea de Apel, secţia a III-a, hotărârea respectivă fiindu-i comunicată în scris, la 16/28 mai 1887, cu termen de opoziţie până la 22 mai/3 iunie 1887, dată după care sentinţa rămânea definitivă, dar înainte de acest ultim termen, după cum am precizat mai sus, G. Panu părăsise ţara, de câteva zile.
101
19 Incendiul de la Opera comică din Paris s-a petrecut în seara zilei de 13/25 mai 1887, soldându-se cu zeci de morţi „Numărul victimelor e încă necunoscut - îi comunica Ionel Brătianu, din Paris, tatălui său, la 14/26 mai 1887 - căci nu s-a putut intra în teatru care tot arde după 12 ore cu toate pompele cu vapor care neîncetat lucrează" (Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, HI, p. 130-131).
20 Sfinţirea Mitropoliei din Iaşi a fost stabilită pentru ziua de Sfântul Gheorghe, joi 23 aprilie/5 mai 1887. Aflând de participarea regelui Carol la ceremonie fruntaşii „opoziţiei unite" din Iaşi (Alex. C. Mavrocordat, Alecu Balş, AD. Holban, Nicu Ceaur Asîan, Gh. Mârzescu ş.a.) au lansat un apel, la 12/24 aprilie 1887, către „cetăţenii laşului" îndemnându-i să nu ia parte la manifestaţia de întâmpinare a şefului statului român: „Tot omul independent să facă golul în jurul regelui pentru ca el să ştie că ţara nu va admite niciodată ca pactul ei fundamental să fie violat şi că ea voieşte un rege al tuturora iar nu un rege al unei coterii politice" (Manifestul opoziţiei din Iaşi, RĂZ-W., 19 aprilie 1887, p. 2-3). Cu ocazia ceremoniei de primire a regelui, îndeosebi în timp ce cortegiul oficial trecea pe strada Academiei spre hotelul Ţraian, s-ar fi strigat: „Jos Brătianu! Jos Carol, complicele Iui Brătianu!", s-a fluierat şi s-ar fi aruncat în caleaşca regală cu mere murate (Regele la Iaşi, RĂZ-W., 24 aprilie 1887, p. 2), manifestaţia de ostilitate neavâhd totuşi amploarea pe care au încercat s-o sugereze ziarele opoziţiei şi, îndeosebi, Lupta. Arestat şi apoi judecat la Iaşi pentru „şuierarea regelui", Costică P. Balş a fost osândit îh prima instanţă la un an de închisoare şi 1 000 de lei amendă (RĂZ-W., 8 iunie 1887, p. 1), pedeapsă redusă apoi la patru luni închisoare, din care a executat efectiv - ]a penitenciarul central din Iaşi - o, singură lună, fiind graţiat cu prilejul sărbătorilor de Crăciun (RĂZ-W, 31 decembrie 1887, p. 1).
21 La Galaţi, Consiliul comunal, format de opoziţie după alegerile din toamna anului 1886, fusese dizolvat; noile alegeri s-au desfăşurat sâmbătă 9/21 mai 1887 (Colegiul I) şi luni 11/23 mai 1887 (Colegiul ÎI). Deoarece opoziţia obţinuse din nou majoritatea la Colegiul I, autorităţile liberale gălăţene au luat măsuri mai ferme pentru a asigura succesul listei guvernamentale la Colegiul al II-lea, fapt care a dus la ciocniri sângeroase în Ziua de 11/23 mai, la uciderea cu foc de armă a unui presupus bătăuş electoral, Dincă Stanică, precum şi la arestarea şi apoi darea în judecată a fruntaşilor opoziţiei din localitate (Terorismul la Galaţi, RĂZ-W., 13 mai 1887, p. 1), fiecare tabără învinuind-o pe Cealaltă, potrivit obiceiului vremii, că ar fi provocat violenţele (v. de pildă, Asasinii din Galaţi, Voinţa naţională, an. IV, 13/25 mai 1887, p. 1).
22 Rezultatele anchetelor „delegaţilor opoziţiei", precum şi aceea a presei independente, anchete care condamnau vehement excesele guvernamentale au apărut în jurnalele purtând data de 20 mai/1 iunie 1887 („Astfel mai întâi bătăuşii au pândit şi au bătut pe cei mai influenţi din opoziţie, pe urmă Parchetul i-a trimis la închisoare şi după aceea armata a ocupat curtea primăriei aşa încât n-a mai putut să pătrunză înăuntru decât oamenii guvernului" - RĂZ-W., 20 mai 1887, p. 1-2). Cu toate acestea Ministerul de Interne, printr-un comunicat semnat de ministrul Radu Mihai, a declarat legale alegerile desfăşurate în agitata urbe dunăreană (Voinţa naţională, an IV, 17/29 iunie 1887, p.l).
23 Marele incendiu de la Botoşani a izbucnit miercuri 3/15 iunie 1887, pe la ora prânzului, în suburbia Feredeului, mistuind în scurt timp aproape un sfert din clădirile oraşului (456 de case, aparţinând îndeosebi negustorilor evrei - RĂZ-W., 14 iunie
102
m ■v
1887, p 3). Consiliul de miniştri, întrunit de urgenţă la castelul Peleş din Sinaia, la 5/17 iunie 1887, sub preşedinţia regelui, a aprobat constituirea comitetului de ajutorare în componenţa nominală notată corect de Bacalbaşa. Acest comitet central urma să colaboreze cu comitete judeţene compuse din senatorii şi deputaţii judeţului, prefectul acestuia, primarul oraşului de reşedinţă şi preşedintele tribunalului local (Voinţa naţională, an IV, 7/19 iunie 1887, p. 3). Cu această ocazie s-a hotărât, totodată, ca guvernul să deschidă un credit de 65 000 de lei pentru nevoile cele mai urgente ale oraşului sinistrat, familia regală înscriindu-se în fruntea listelor de subscripţie cu suma de 30 000 de lei (RĂZ-W., 8 iunie 1887, p. 2). Presa a deschis şi ea liste de subscripţie, până la 8/20 iunie 1887 adunându-se 10 856 lei, bani strânşi inclusiv din străinătate (Marinoni, proprietarul cotidianului parizian fetit Journal şi constructor de maşini tipografice, 50 franci aur, Juliette Adam, directoarea revistei Nouveîle Revue din Paris, 100 franci aur, editura Hachette, 50 franci aur etc). Bacalbaşa reproduce lista jurnalelor care s-au angajat în campania de ajutorare a sinistraţilor din Botoşani după LR (no. 2922, 10/22 Juin 1887, p. 3: Informations), cu omisiuni şi greşeli pe care le-am corectat
24 Sala de şedinţe a Senatului se afla în palatul Universităţii
25 Primul număr al săptămânalului umoristic Ghiţă Berbecu, aflat sub conducerea a doi directori „caraghioji": Bacon şi Ţandăra (ambele erau pseudonimele cunoscute în epocă ale lui Const Bacalbaşa) poartă data de duminică 8/20 noiembrie 1887, revista încetându-şi apariţia o dată cu numărul 41 din 19 februarie/3 martie 1889 (despre Ghiţă Berbecu v. şi prefaţa noastră la primul volum al acestei cărţi, p. XIV-XV). Violent antibrătienistă, revista îşi propunea în articolul-program: „Trebuie să o spunem din capul locului că Ghiţă Berbecu va fi singurul ziar în ţâra românească care să aibă cura-giul de a spune pe faţă tot ce gândeşte, fiindcă e un dobitoc cu deşteptăciune de om, iar nu un om cu prostie de dobitoc", oferindu-şi cu generozitate patronul patruped pentru un eventual loc în Parlament: „Dacă o vrea guvernul să-1 aleagă la Cameră sau la Senat, Ghiţă primeşte cu recunoştinţă, dar cu o condiţie: pe Ghiţă să-1 însărcineze cu aplauze, dar la vot să nu-1 cheme, căci dânsul n-are decât bile negre de oferit guvernului..." (Ghiţă Berbecu, Programa noastră, Ghiţă Berbecu, an. I, nr. 1, 8 noiembrie 1887, p.l; în Parlament se vota cu bile, bile albe = pentru, bile negre = contra). Nu lipsită de calităţi umoristice, apelând la caricaturi adeseori pline de haz, revista a cunoscut o linie descendentă după căderea guvernului liberal, în martie 1888, când obiectul de predilecţie al satirelor sale încetează de a mai fi actual.
26 Ştefan Bellu (înregistrat în Călăuza Bucureştilor din 1882 ca „proprietar de moşii"... domiciliat pe Calea Victoriei) nu a constituit principala ţintă a publiciştilor de la Ghiţă Berbecu, de această cinste bucurându-se elita partidului liberal în frunte cu I.C. Brătianu, L Câmpineanu, generalul Radu Mihai ş.a Totuşi, în primele numere ale revistei, numele său este mai des întâlnit, cu trimitere şi la „Sufletul maichi" (Bacon, Figuri oratorice, an.1, nr. 4, 29 noiembrie 1887, p. 1-2); i se dedică chiar şi câteva materiale, cu insistenţă asupra preferinţelor sale pentru „dame", mai mult sau mai puţin „orizontale" (după o expresie des uzitată în epocă); în decembrie 1887, după dizolvarea Camerelor, „conu Fănică" - fantazează Ghiţă Berbecu - îşi exprimă protestul că prin această măsură i s-a pus în primejdie proiectul de a organiza, pentru uzul parlamentarilor, „o întreprindere de Sufleţu-maichi coprinzând suma de peste două sute" de profesioniste ale acestei străvechi arte, printre care: „20 ţigănci din Ungaria, arzui, slabe,
103
'"'Al
iiii
si ii
■
iii 1
Hi
H
H 11
■Hi
t
ii
■j
nervoase, cu totul şi cu totul pe os"; „25 nemţoaice, culoare cafea cu lapte, late în chirchidon şi cu pulpe de 100 centimetre în circomferinţă"; „35 unguroaice cu casse-noisettes, blonde şi castanii, sistemul cel mai din urmă, cu încărcătură pe la culasă şi cu repetiţie"; „40 franţeze, specialităţi deosebite şi moderne™ (Limba boului e mare, dar nu poate spune tot adevărul)"; „30 englezoaice, răcituri pentru răcoreală", propunând în încheiere un „proiect de lege pentru încurajarea prostituţiei naţionale" (Bacon, Cronica. Protestul conului Fănică, Ghiţă Berbecu, an I, nr. 8, 27 decembrie 1887, p. 1-2). Deputatul liberal iese definitiv din sfera de interes a redactorilor foii satirice după ce nu mai este realea în Parlament, în ianuarie 1888(i se anunţă decesul politic şi înhumarea „la cimitirul care poartă numele său" - Cioclu, Moartea conului Fănică, Ghiţă Berbecu, an. I, nr. 13,31 ianuarie 1888, p. 1, în numărul următor al revistei apărând şi o caricatură nu lipsită de haz, pe două pagini: „înmormântarea politică a conului Fănică").
27 Trupa franceză de operetă Claudius-Sandră şi-a început reprezentaţiile în grădina Stavri în luna iunie 1887 („Singurul aproape loc de spectacole care atrage mai mult lumea e grădina Stavri unde trupa franceză Claudius-Sandre oferă în fiecare seară o fnir moaşă şi foarte agreabilă distracţie publicului din Capitală" - Opereta franceză, RĂZ-W., 27 iunie 1887, p. 2); într-o stagiune estivală destul de săracă, spectacolele trupei franceze de operetă au fost deosebit de apreciate de către publicul bucureştean, atras şi de prezenţa pe scenă a unei fermecătoare „subrete", Gabrielle Sandre-Paccard
28 Alegerea Consiliului de disciplină al avocaţilor a avut loc duminică 20 septembrie/2 octombrie 1887; s-au înfruntat două liste, una propusă de liberali şi avându-1 în frunte pe Eugeniu Stătescu (înlocuit apoi cu Aristide Pascal) şi alta conservatoare, în componenţa notată corect de Bacalbaşa; aceasta din urmă a ieşit învingătoare, obţinând aproximativ două treimi din totalul de 210 voturi exprimate. .Alegerea Consiliului de disciplină - conchidea un ziar independent - e o lovitură teribilă pentru partidul de la putere şi mai ales pentru d Stătescu, iar pentru opoziţie un început favorabil şi o încurajare pentru continuarea luptei" (Alegerea Consiliului de disciplină, RĂZ-W., 22 septembrie 1887, p. 1).
29 Aflat sub directoratul lui CI. Stăncescu, Naţionalul bucureştean traversa o perioadă de criză, de repertoriu şi de spectatori în acelaşi timp, în ciuda existenţei în colectivul său a unor actori de mare talent „Suntem foarte maltrataţi estimp în privinţa teatrului - îi scria Sabina Cantacuzino fratelui său Ionel Brătianu, la Paris, la 13/25 noiembrie 1887 -, operă nu e şi trupa română e tragică în comedie şi comică în tragedie" (Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, III, p 203). „Societatea de patronaj", despre care aminteşte Bacalbaşa - şi care. după ştiinţa noastră, n-a desfăşurat nici o activitate - a fost prezentată în cotidianul Vlndependance Roumaine („Une societe est en train de se former ă Bucarest, pour patronner le Theâtre National..." - Nos eeftos,LR. no. 3033. 20 Octobre 1887, p. 1).
30 La sfârşitul lunii septembrie 1887 în publicistica românească s-a anunţat iminenta constituire a unui „partid de rezistenţă" (RĂZ - W., 30 septembrie 1887, p. 2). Acesta a luat fiinţă în luna următoare, sub titulatura: „Liga de rezistenţă", din iniţiativa lui Nicolae Fleva, în locuinţa căruia au avut loc şi primele întruniri; „Liga" îşi propunea „d-a rezista şi lupta pe toate căile în contra actelor arbitrare ale guvernului" (Liga rezistenţei, RĂZ - W, 15 octombrie 1887, p. 1). La diferitele reuniuni ale „Ligii"
104
şi-au expus punctele de vedere antiguvernamentale în general amicii lui Fleva: Tache Ionescu, AL Djuvara, CC. Arion, Caton Lecca ş.a
v 31 La sfârşitul lumi octombrie 1887 fruntaşii Ligii pentru rezistenţă (N. Fleva, CC Arion, AL Djuvara şi Tache Ionescu) au fost admişi în „organizaţia opoziţiunii", fiind invitaţi să ia parte la reuniunile „comitetului executiv", al acesteia (RĂZ - W„ 25 octombrie 1887, p. 2; 31 octombrie 1887, p. 2); la sugestia lui N. Fleva, s-a constituit în zilele următoare un comitet executiv restrâns al opoziţiei, format din cele şapte persoane notate corect de' Bacalbaşa, la care se adăugau fruntaşii celor trei fracţiuni principale ale opoziţiei: D. Brătianu, Lascăr Catargiu şi G. Vernescu (RĂZ - W., 4 noiembrie 1887, p. 1-2). în felul acesta „opoziţia unită" îşi strângea rândurile şi îşi mobiliza toate forţele în vederea confruntării electorale pentru alegerea noului Parlament, con-fruntare care nu mai putea întârzia prea mult
32 Petrecerea cu spectacol din casa doamnei Zoe Slătineanu a avut loc duminică 1/13 noiembrie 1887 („Ce soir la bataille commence dans le beau monde. Le premier feu partira de rhoteTde Mme Zoe Slatineano. La fete aura un prologue, comedie, decla-mation et concert" - Claymoor, Carnet du high-life,LR., no. 3044, 3/15 Novembre 1887, p. 2). Comedia într-un act, Le Voyageur avea ca autor pe Octave Feuillet Masa, care s-a servit într-adevăr la orele două noaptea, a fost deosebit de apreciată de cronicarul monden al epocii, Claymoor: „Cest le festin de Lucullus dans une immense salle ă manger toute en chene et acier style moyen-âge..." (Claymoor, Carnet du high-iife. Unefetedes Miile et une nuits, I.R, 5/17 Novembre 1887, p. 1). Câteva repere pentru înţelegerea măcar aproximativă a „meniu"-ului de către necunoscătorii limbii şi bucătăriei franceze: consomme de volaill&. supă de pasăre; saumon: somon (peşte); hure de sanglier. căpăţână de mistreţ; homard: homar; gelatine de dinde: piftie de curcan: pafe's defoies: pate de ficat; perdreaux: pui de potâmiche; cuissotet selle de chevreuil: pulpă şi spate de căprioară; chapon: clapon; asperge: sparanghel; petits fois: mazăre fină; gelee d'anannas en marasquin: jeleu de ananas cu lichior de cireşe amare; meringue: prăjitură de bezea cu frişca; fromage: caşcaval. Lista se încheia cu câteva mărci celebre de şampanie şi vinuri, îndeosebi franţuzeşti.
33 Banchetul care marca aniversarea a doi ani de la apariţia Epocii a avut 16c' duminică 8/20 noiembrie 1887 în saloanele „otelului de Francia". La acest banchet, Constantin (şi nu Gheorghe) Ressu, fruntaş al „opoziţiei unite" din Galaţi a rostit cuvintele cu mare ecou în epocă: „Lupta noastră trebuie să aibă de ţintă a sili pe capul statului să reintre în lege. Să spunem majestăţii sale regelui că în faţa legii el e dator să se plece sau să plece". (Un moldovean [Al. Beldiman], Să se plece sau să plece, RĂZ,-W., 17 noiembrie 1887, p. 1). Ideea jocului de cuvinte însă nu-i aparţinea lui C. Ressu, el găsise o echivalenţă românească, poate mai reuşită decât originalul francez, la ameninţarea pronunţată într-un discurs al omului politic republican francez Leon Gambetta, la adresa mareşalului Mac-Mahon, preşedintele Republicii, discurs rostit la Lille, la 3/15 august. 1877, m care acesta era somat „să se supună sau să demisioneze" („se soumettre ou se derfettre"); v. mai sus nota 15, p. 100-101).
34 Reprezentaţiile oferite de celebrul actor francez Constant Coquelinaîne (1841-1909) şi de trupa sa au avut loc pe scena sălii Eforie de pe Bulevardul Elisabeta începând de marţi 17/29 noiembrie 1887. Spectacolele s-au bucurat de succes, la al treilea dintre ele, cu Preţioasele ridicule de Moliere, luând parte şi regele Carol împre-
»
105
ună ca regina Elisabeta (RĂZ.-W., 21 noiembrie 1887, p. 1); „Mi se pare - îl informa Măriuţa Brătianu, la 27 noiembrie/9 decembrie 1887, pe fratele său Vintilă, aflat la studii la Paris - că Coquelin n-o să mai plece, căci îl sărbătoresc toţi, în toate zilele merge la Palat şi citeşte reginei.." („Din corespondenţa familiei Ion C Brătianu, UI, p. 215). Marele actor francez a fost decorat, de altfel, cu Coroana României în grad de ofiţer, oferindu-i-se, totodată, din partea actorilor Naţionalului bucureştean o coroană de lauri şi frunze de stejar.
35 Constantin Andronic (născut prin 1851) provenea dintr-o familie onorabilă (tatăl său fusese director în Ministerul de Finanţe, iar unul dintre fraţii săi era funcţionar la Parlament). El însă era cunoscut în lumea bucureşteanâ ca un escroc înrăit; în 1870 fusese judecat pentru furturi cu efracţie; în 1879 era arestat pentru falsificare de bani; mecanic de meserie (se pare cu ucenicie la Paris) el organiza şi loterii în provincie, dar dispărea înainte de a se trage biletele câştigătoare (O bandă de escroci, Andronic et comp., TEL, 12 ianuarie. 1888, p. 3). Prin anii 1880 oferea spre vânzare „păsări mecanice cu muzică" la hotelul Dacia; a expus, apoi, într-una din încăperile casei lui Barbu Bellu, de pe Calea Victoriei, mai multe păpuşi mari, confecţionate de el, care se mişcau şi cântau (Un pungaş periculos, RĂZ,-W., 10 decembrie 1886, p. 3). Dotat, negreşit în inteligenţă, el a găsit metoda, rezumată foarte pe scurt de Bacalbaşa, de a exploata naivitatea unor amatori de câştiguri uşoare pentru a-şi asigura o existenţă îndestulată. Tocmai viaţa îmbelşugată pe care o ducea (se plimba în ultima vreme numai cu trăsuri de lux etc.) a determinat autorităţile, bazate şi pe unele reclamaţii, să facă o descindere Ia locuinţa sa de pe strada Icoanei şi să-1 aresteze, la începutul lunii decembrie 1886 (Falsificator de bacnotâ, RĂZ,-W., 6 decembrie 1886, p. 2), declanşându-se astfel un scandal de proporţii care a-frământat opinia publică bucureşteană aproape doi ani de zile. Principalul său complice, Mihai Sion Gherei (Zodiaşu) a fost arestat la Bacău, abia la 12/24 decembrie 1887, găsindu-se ca obiecte compromiţătoare în încăperea în care îl găzduise un moşier din localitate, escrocat şi el, „o duzină de monede, un mic drug de alamă pe care îl arăta victimelor ca aur pentru monede, câţiva napoleoni şi un flacon cu o substanţă oarecare în el" (RĂZ-W., 17 decembrie 1887, p. 1). După relatarea mai completă, oferită în Parlament de Nicolae Fleva, care se ocupa de procesul de escrocherie intentat lui Andronic pentru a acuza autorităţile liberale de complicitate, momentele scenariului de ademenire a amatorilor de câştiguri nemuncite ar fi fost următoarele: viitoarea victimă era dusă de un „samsar" la un ghicitor în cărţi de pe strada Numa Pompiliu, ghicitor care, printre altele, îi prezicea că îl aşteaptă un mare noroc bănesc de la o persoană „înaltă, cu ochii albaştri şi părul galben" - aceasta fiind înfăţişarea lui Andronic. După câteva zile, un alt „samsar" îl prezenta unui ins care împrumuta bani cii dobândă „uşoară", nimeni altul decât acelaşi Andronic. Escrocul, cu un număr din Monitorul oficial (falsificat) pe masă, în care era înregistrată decorarea lui cu medalia „Bene merenti" pentru „invenţiuni", îl punea la curent cu „apă de aur", cu care el, pretins fost mecanic la Mortetăria Statului, putea fabrica napoleoni de aur, cu un preţ de cost de numai patru lei. După un eventual drum împreună la Budapesta, de unde procurau „apa de aur", Andronic şi clientul său se întâlneau în casa „inventatorului" unde erau „surprinşi" de un comisar de poliţie, complice al ingeniosului şarlatan, care era de acord să nu-i aresteze pe cei doi „falsificatori de bani" în schimbul unei mari sume pe care victima escrocului o plătea, în bani
#
106
peşin sau în poliţe, fără a mai avea apoi curajul să reclame autorităţilor cele întâmplate (relatarea, cu mult mai multe amănunte în: D.AD., nr. 19,12 decembrie 1887, p. 200-204: Adunarea Deputaţilor. Discursul d-lui N. Fleva ţinut în şedinţa de la 1 decembrie 1887). După desfăşurarea, timp de mai multe luni, a unei dificile anchete, procesul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Uf ov, Secţiunea a Il-a, Andronic şi complicii săi fiind învinuiţi şi de alte multe escrocherii; fixat iniţial pentru data de 14/26 decembrie 1887, procesul s-a judecat în cursul anului 1888 (v. mai departe în acest volum, p. 136 şi nota 72, p. 164).
36 Azilul Elena Doamna, fondat de soţia lui Alexandru Ioan Cuza pentru a adăposti şi şcolariza fete sărace şi orfane, a fost frământat de mari neînţelegeri între cadrele didactice în cursul anilor 1886-1887, neînţelegeri deterrninate îndeosebi de numirea ca directoare de studii a unei doamne Schmalz, nemţoaică de origine, „o femeie cu maniere de bucătăreasă îmbătrânită" (Azilul Elena Doamna în mâinile distrugătorilor, RĂZ-W., 18 noiembrie 1887, p. 1), recomandată reginei Elisabeta de către o „mare ducesă" din protipendada Rusiei. Opoziţia, şi în special jurnalele Lupta şi Epoca au atras atenţia asupra situaţiei create în şcoala bucureşteană acuzându-1 pe D.A Sturdza, ministrul Instrucţinii Publice, de trimiterea nemotivată la mănăstirea Agapia a zece fete nevinovate - această campanie înscriindu-se şi ea în acţiunea de demolare a guvernului liberal. în realitate, a precizat D.A Sturdza în Parlament, răspunzând unei interpelări rostite de Tache Ionescu, era vorba de eliminarea a zece eleve, în vârstă de 10 până la 16 ani, în două rânduri, în iulie şi noiembrie 1887, învinuite că „nu vor să înveţe, nu vor Să se poarte bine şi nu vor să se supuie la rânduielile azilului", precizând apoi, în sensul afirmaţiilor lui Bacalbaşa, că toate motivele reale ale eliminării nu pot fi citate „în public" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 30 noiembrie 1887, D.AD., nr. 13, 5 decembrie 1887, p. 126). Al doilea grup de cinci eleve a sosit la Piatra-Neamţ, sub supravegherea unei guvernante, la mijlocul lunii noiembrie 1887, de unde a fost expediat imediat la mănăstirea Agapia (şi nu la Văratic, cum notează Bacalbaşa) „nu ştim pentru ce şi în ce scop", potrivit relatării gazetei locale (Corespondenţa provincială, Piatra-Neamţ, an. XVI, 15 noiembrie 1887, p. 2). Alte eleve - printre care şi Seylescu, din clasa a Il-a normală - au fost eliminate sau sancţionate de către consiliul profesoral în martie 1888 (TEL, 4 martie 1888, p. 3), dovadă că situaţia revenea greu la normal în cunoscuta şcoală bucureşteană
37 Ziarul Lupta a dezvăluit, la începutul lunii octombrie 1887, într-un serial demascator - la început nesemnat - intitulat Gheşeftul de la fortificaţii (4 octombrie 1887, p. 1; 8 octombrie 1887, p. 1; 10 octombrie 1887, p. 1, acesta din urmă iscălit Const C. Bacalbaşa) faptul că numai prima tranşă de ciment comandată la o fabrică franceză corespundea condiţiilor prevăzute în contract, celelalte tranşe fiind de calitate inferioară, ceea ce l-ar fi determinat pe generalul Berendeiu, comandantul lucrărilor de fortificare a cetăţii Bucureşti^,, să refuze acceptarea lui, fiind însă nevoit apoi să revină asupra hotărârii sale, la presiunea*§uvernului, „gheşeftul" realizat de contractanţi fiind de 340 000 lei; campania împotriva ministrului de Război, gen. Al. Anghelescu a continuat în ziarul Epoca, în care s-a relatat despre o afacere cu hamuri, apoi din nou în Lupta, cu alte amănunte, generalul liberal fiind silit, la 4/16 noiembrie 1887, să-şi înainteze demisia, un jurnal independent conchizând cu această ocazie: „D. general Al. Anghelescu a fost
107
întotdeauna mai mult pentru luptele pacinice în care, în loc de sânge, să curgă furni-turiJ* (Demisia ministrului de Război, RĂZ,-W., 11 noiembrie 1887, p. 1). în locul său, la Ministerul de Război nu a urmat generalul Berendeiu, ci LC Brătianu, ca interimar de la 5/17 noiembrie 1887, până la căderea guvernului liberal, în martie 1888.
38 Nicolae Fleva a solicitat insistent dosarele de la Ministerul de Război în vederea interpelării pe care voia să o dezvolte a doua zi, în şedinţa Camerei din 19 noiembrie/l decembrie 1887, dar LC Brătianu 1-a refuzat categoric („D-lor, d-voastră puteţi face interpelări, puteţi cere de la minister toate explicaţiunile, dar ca eu să aduc dosarele Ministerului de Rezbel aici şi să deschid porţile oricui ar voi să intre în acest minister, aceasta aş socoti că ar fi să lipsesc datoriei mele, nu numai de ministru, dar de român" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 19 noiembrie 1887, D.AD., nr. 2, 20 noiembrie 1887, p. 7).
39 Nicolae Fleva şi-a dezvoltat, într-adevăr, interpelarea la 20 noiembrie / 2 decembrie 1887, anunţând solemn la începutul discursului său, în care dezvăluia amănunţit afacerile pe care le-ar fi patronat generalul Anghelescu: „... nu mai suntem în Belgia ci din nenorocire în Vlăsia Orientului" (Discursul d-lui N. Fleva din şedinţa de la 20 noiembrie 1887, D.AD., nr. 4, 24 noiembrie 1887, p. 24). I-a răspuns, în aceeaşi şedinţă, LC Brătianu, apărând onoarea generalului Anghelescu („Poate să nu fie tot atât de bun administrator, căci obicinuit catanele cele mai bune nu sunt şi administratorii cei mai buni, dar ca general, ca oştean, nimeni nu poate tăgădui că este din cei mai buni pe care-i avem în ţara noastră") şi îndemnând la o politică prudentă în relaţiile economice cu ţările occidentale, cu grijă de a nu prejudicia interesele României: „Noi însă am căutat să înlăturăm pe streini de orice concesiuni pe cât putinţă era, fiindcă ei sunt obicinuiţi şă ne trateze ca în Orient şi n-aş voi să ne trateze nici chiar ca în Occident fiindcă eu cunosc poate şi mai bine Occidentul şi ştiu că şi pe acolo se petrec lucruri pe care Orientul nu prea ar avea să le invidieze. De aceea aţi văzut că diferite lucrări şi drumuri de fier le facem cât putem prin noi înşine" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 20 noiembrie 1887, D.AD., nr. 3, 21 noiembrie 1887, p. 19).
40 Numirea unei comisii de anchetă parlamentară în cazul Al. Anghelescu a fost propusă în şedinţa Camerei din 24 noiembrie / 6 decembrie 1887; la 4/16 decembrie 1887 au fost aleşi în această comisie deputaţii: Nicolae Ionescu, I. Codrescu, I. Sturdza, C. Stoicescu şi C. Dissescu; o zi mai târziu, Nicolae Ionescu îşi va da însă demisia, în locul lui fiind ales, cu 52 de voturi din 72, Al. Marghiloman care, la rândul său, va demisiona şi el la 7/19 decembrie 1887 (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 7 decembrie 1887, D.AD., nr. 19, 12 decembrie 1887, p. 205).
41 Iosif Oroveanu fusese implicat în procesul lui Stoica Alexandrescu, cel care atentase la viaţa lui Ion Brătianu în str. Vămii (na.); v. mai sus, p. 54-55 şi nota 43, p. 74; p.62-63 şi nota 55, p. 78.
42 în şedinţa Camerei din 23 noiembrie / 5 decembrie 1887, în cadrul discuţiilor asupra adresei de răspuns la mesajul Tronului, Al. Djuvara îi atacase nominal pe Eug. Stătescu şi guvernul liberal, învinuiţi că au instituit un „regim al forţei brutale" („aveţi ca emblemă bâta" - Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 23 noiembrie 1887, D.A.D., nr. 5, 25 noiembrie 1887, p. 38). în aceeaşi şedinţă, după pauză, C. Dissescu va lua cuvântul în apărarea regimului liberal, dar va fi întrerupt de Iosif Oroveanu („voi să vă arăt, d-le Dissescu, că d-voastră voiaţi să vărsaţi sânge" - în 1876); imediat a intervenit
108
-s.
şi Eug. Stătescu, care s-a adresat lui Oroveanu „Este aceasta o nouă ameninţare de asasinat?", primind din partea acestuia o replică injurioasă, notată apoi, la cererea unor deputaţi mai pudici, doar prin trei puncte în stenograma şedinţeL Iritat de insultă, Eug. Stătescu a răspuns sec, părăsind, probabil, după această scenă, sala: „Când însă acest om, care nu stă pe aceste bănci decât prin toleranţa Adunării, are cutezanţa să ridice capul, să intervetească rolurile şi să ameninţe din nou, o! atunci aceasta caracterizează o situatiune şi eu unul, dacă d-voastră îngăduiţi asemenea lucruri, eu nu mai pot sta pe această bancă!" (Ibid p. 45).'
43 Generalul Radu Mihai „trece" de la Departamentul Lucrărilor Publice la Ministerul de Interne la 29 aprilie/11 mai 1887.
44 în ultima şedinţă a Adunării Deputaţilor din 19/31 decembrie 1887, după ce ministrul Domeniilor, Vasile Gheorghian citise mesajul regal de dizolvare a Camerelor, Gh. Chiţu, care prezida şedinţa, a rostit cuvintele înregistrate astfel în stenogramă: „Camera este dizolvată. Trăiască Regele! Trăiască Constituţia ţării! (Aplauze prelungite)" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 19 decembrie 1887, D.AD, nr. 27, 31 decembrie 1887, p. 365).
45 Medicul îndrăgit îndeosebi de populaţia nevoiaşă a Bucureştilor, jJAlois Drasch (despre care se relatează mai pe larg în voi. I al acestei lucrări, p. î01-106Tv."Icolo şi nota noastră 322) a încetat din viaţă la 24 octombrie / 5 noiembrie 1887Jf„Doctorul
^Drasch, care în curs de 45 de ani, a dat ajutorul lui medical la o mulţime de lume de ■4 toate naţionalităţile şi din toate clasele societăţii atât în Bucureşti cât şi prin districtele / ţării şi care n-a luat niciodată bani de la săraci, a încetat din viaţă azi-dimineaţâ Ia orele 4 în locuinţa sa|d-asupra spiţeriei de la Biserica cu Sfinţi" - RĂZ-W., 25 octombrie 1887, p. 2). La ceremonia funebră de la cimitirul Bellu catolic de la Filaret, ceremonie care a avut loc luni 26 octombrie / 7 noiembrie 1887 au participat numeroşi bucureşteni în frunte cu I. Câmpineanu, N. Fleva, dr. Felix ş.a|Doctorul Drasch primise de curând, hotărârea de „împământenire", în martie 1886, cu un număr de voturi favorabile, nemaiîntâlnit până atunci, în astfel de ocazii, în Camerele Parlamentului românesc (77 voturi pentru şi 1 contra, în Adunarea Deputaţilor, la 25 ianuarie / 6 februarie 1886 şi cu unanimitatea de 57 de voturi în Senat, la 7/19 martie 1886).|Din rapoartele „comi-siuiuior de indigenat" pe care nu le-am cunoscut când am redactat notele volumului I al acestei lucrări aflăm şi unele amănunte mai puţin sau deloc ştiute astăzi din viaţa lui Alois Drasch: se stabilise în România în 1845, funcţionând între anii 1845-1849 ca medic al judeţului Ialomiţa şi apoi al oraşului Mizîi; în octombrie 1859 se căsătorise la biserica Sf. Ilie din Calea Rahovei cu o româncă, Arichiţa Bâjescu;/„D-sa vieţuind atâta vv timp în această ţară este cunoscut de toţi românii din toate unghiurile ţării ca un bun doctor, cu sentimente umanitare, aducând foloase nenumărate tutulor românilor suferinzi şi mai ales poporaţiunii burgheze sărmane, dându-le toate ajutoarele gratuit şi chiar medicamente'^(Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 25 ianuarie 1886, D.AD, nr. 35, 30 ianuarie 1886, p:|485-486; v. şi Senatul. Şedinţa de Ia 7 martie 1886, D.S., nr. ,   55, 12 martie 1886, p. 5§3).
46 Nepot al cărturarului moldovean Gh. Asachi, medicul George Assaky făcuse ,   strălucite studii de specialitate în Franţa, la Montepellier şi Paris; în 1887 el fusese
chemat de la Lille, unde preda la Facultatea de medicină, oferindu-i-se de către guvernul liberal un post de profesor la Facultatea de medicină din Bucureşti (v. dr. I.
109
Ghelerter et dr. B. T. Horodniceanu, Le professeur Georges Assaky, comunication presentS au XVI-e Congres internaţional d'histoire de la medicine, MontepeHier, Septembre 1958). El va sosi în capitala României în primele zile ale anului 1887, fiind întâmpinat la gară, cu entuziasm, de un grup numeros de studenţi medicinişti („D. Inotescu, preşedintele Societăţii studenţilor în medicină, a rostit un discurs bine simţit la care dL profesor Assaky a răspuns cu câteva cuvinte călduroase" - TEL, 6 ianuarie 1887, p. .3). Doctorul Assaky va fi primit curând în casa din Bucureşti a Iui IC Brătianu, fiind menţionat, în corespondenţa familiei, ca un posibil pretendent la mâna Mânuţei, fiica liderului liberal, măritată însă nu peste multă vreme cu generalul Pillat (aceştia sunt părinţii poetului Ion Pillat). Numirea lui George Assaky, fără concurs, ca profesor la Facultatea bucureşteană de medicină (RĂZ,-W., 14 ianuarie 1887, p. 2), va provoca însă iritare printre colegii săi de breaslă (decan al Facultăţii de medicină era vestitul Gr. Romniceanu, despre care a mai fost vorba în aceste file), guvernul liberal fiind nevoit să propună Camerelor legiuitoare, în februarie 1887, o lege specială prin , care trei eminenţi medici români erau numiţi profesori la Bucureşti („Lege pentru înfiinţarea a trei noi catedre la Facultatea de medicină din Bucureşti şi pentru numirea titularilor lor"): George Assaky, Victor Babeş (chemat de la Facultatea de medicină din Budapesta) şi Nicolae Kalindera Doctorul George Assaky - se preciza în motivarea la proiectul de lege prezentat de ministrul Instrucţiunii Publice, D.A Sturdza - este „laureat al Facultăţii de medicină şi Academiei de medicină din Paris, care, prin Concurs, a căpătat postul de profesor agregat la facultăţile de medicină din Francia şi de şef al cursurilor şi lucrărilor de anatomie şi operaţiuni chirurgicale la Facultatea din Lille". Nu fără obiecţii (unii deputaţi au menţionat că ar fi fost nevoie de avizul Consiliului profesoral al Facultăţii,de medicină, încălcându-se, în lipsa acestuia, autonomia universitară), legea va fi aprobată de Adunarea Deputaţilor la 18 februarie / 2 martie 1887, cu 68 de voturi contra 4, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice fiind „autorizat să cheme cu titlu de profesori provizorii" la catedrele de clinică chirurgicală, patologie experimentală şi de bacteoriologie şi de clinică medicală pe - în ordine - doctorii George Assaky, Victor Babeş şi Nicolae Kalinderu (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 18 februarie 1887, D.A.D., nr. 48, 20 februarie 1887, nr. 690-697). Doctoral Assaky va fonda la Bucureşti Institutul de Chirurgie la spitalul Filantropia, va participa, în septembrie 1887 (împreună cu dr. N. Manolescu) la Congresul mondial de medicină de la Washington etc, bucurându-se, în ciuda ostilităţii unor colegi invidioşi de o recunoaştere reală a meritelor sale. El va părăsi ţara prin 1889, întorcându-se în Franţa, arătând că această hotărâre se datorează „intrigilor şi mizeriilor de tot felul la care îl expuneau colegii săi din facultate, în frunte cu decanul celebru dr. Romniceanu şi cu atotputernicul şi lacomul cumulard dr. Severeanu" (Incidentul Assaky, RĂZ-W., 23 ianuarie 1889, p. 2); va reveni în Bucureşti - unde se va stabili definitiv - în 1897, ca director al nou creatului Institut de ginecologie şi ca profesor de clinică ginecologică, încetând însă curând din viaţă, în plină putere, în aprilie 1899, la numai 44 de ani (v. cap. „Anul 1899" al acestei lucrări).
Anul 1888
[Alegerile pentru Cameră şi alegerea tutulor fruntaşilor opozanţi Marele scandal cu furniturile militare, afacerea fraţilor Maican. Comitetul celor 12 coloneii intră în linie. Violentele lupte parlamentare. Gheorghe Panu, ales deputat de îaşi, intră în ţară. Zilele agitate de la 13, 14 şi 15 martie. Luptele şi omorul din curtea Mitropoliei Arestarea lui Nicolae Fleva şi Nicolae Filipescu. Căderea lui Ion Brătianu; ministerul Theodor Rosetti Răscoalele ţărăneşti Condamnarea fraţilor Maican. Primul şi singurul atentat împotriva regelui CaroL Opoziţia care a răsturnat pe Ion Brătianu se descompune. Greşul lui Fleva la alegerile comunale din Bucureşti Moartea generalului Dimitrie Lecca. Conservatorii declară ruptura cu Dumitru Brătianu Camera aleasă sub Theodor Rosetti Casaţia condamnă pe fostul ministru de Război, generalul A Anghelescu. Moartea Elenei Oteteleşanu. Menelas Ghermani introduce etalonul de aur. Caragiali, directorul general al Teatrului Naţional Em. Pache Protopopescu, primar al Capitalei Dărâmarea Turnului Colţei Fioroasa crimă din Tabaci]
[Alegerile pentru Cameră şi alegerea tutulor fruntaşilor opozanţi]*
Ziarul Vlndependance Roumaine, cu buna credinţă pe care câteodată o practică ziarele noastre în fierbinţeala controverselor politice, publicase, între altele, cum că Ion Brătianu este un nebun, dovadă e faptul că la anul 1854, când a fost arestat ca participant în comitetul secret revoluţionar care voia să atenteze la .viaţa împăratului Napoleon III, a fost internat la Paris în casa de sănătate a doctorului Blanche, care era un mare specialist pentru bolnavii atinşi de alienaţie mintală. Această insinuare a fost publicată şi în ziarul Le Soleil din Paris.
Acestui ziar i-a răspuns doctorul Blanche. Doctorul afirmă că Ion Brătianu n-a fost deloc bolnav de alienaţie mintală, ci a fost trimis în casa de sănătate de către prefectul poliţiei din Paris fiindcă suferea de o gravă afecţiune de piept ce nu putea fi căutată într-o temniţă.1
1 Notele explicative se află la sfârşitul capitolului, p. 145.
111
în preziua alegerilor generale, opoziţia a ţinut întruniri publice în toată ţara, şi fiecare întrunire a trimis regelui un delegat care să-i ceară să garanteze libertatea alegerilor.
Opoziţia repeta purtarea opoziţiei de la Mazar-paşa, în 1875, care, în ajunul alegerilor pentru Senat, a trimis la Palat pe Mihail Ferekide să obţină de la capul statului aceeaşi asigurare. Atunci regele a făcut o declaraţie categorică cum că doreşte ca alegerile să fie libere. Acum a răspuns invariabil delegaţilor două cuvinte: „Vom veghea".2
Bineînţeles că alegerile au fost tot atât de libere precum au fost aproape toate în România, iar sentinela regală n-a vegheat decât de formă.
Campania electorală fu foarte îndârjită.*
Regimul liberal era bătrân de 12 ani, iar adversarii regimului numeroşi şi puternici Dizidentele liberale, pe de altă parte, îl încovoiase.
Asupra ţării căzuse în acel an mari cantităţi de zăpadă, care îngreuia mult circulaţia la ţară şi, prin urmare, vizitele pe la proprietarii rurali; de aceea opoziţia întâmpină mari piedici.3
Ministrul de Interne Radu Mihai vedea, însă, situaţia în negru, rapoartele ce primea din toată ţara arătau că opoziţia e foarte tare şi că rezultatul alegerilor lasă să se prevadă o primejdie.
Bucureştiul, care astăzi este în fruntea oraşelor independente şi mult mai pornit către spiritul de opoziţie decât către cel obedient şi guvernamental, pe vremea aceea era zestrea guvernamentală la toate alegerile. în schimb, toate celelalte centre mari erau în opoziţie.
Iaşii, Severinul, Ploieştii, Botoşanii, Galaţii, Brăila, Bârladul, Buzău şi chiar Craiova erau hotărâte împotriva guvernului.4 Radu Mihai scrie lui Dimitrie Sturdza o scrisoare descurajată, căreia acesta îi răspunde printr-o scrisoare de încurajare şi de îndemn la luptă, asigurându-1 că izbânda va fi a partidului liberal. Nu ştiu prin ce indiscreţiune această scrisoare ajunge în publicitatea ziarelor de opoziţie şi măreşte, astfel, avântul opoziţiei şi deprimarea guvernamentală.5
Alegerile dau o mare majoritate numerică guvernului, însă dau şi opoziţiei un foarte mare succes moral; toţi fruntaşii opoziţiei, fără nici o excepţie, sunt aleşi, numărul lor este 54. Pentru moravurile epocii, aceasta însemna căderea sigură a guvernului liberal.
Alegerile au trimis atunci în Cameră pe şefii opoziţiei de toate nuanţele: Lascăr Catargiu, Dumitru Brătianu, Gh. Vernescu, Nicolae Fleva, Gheorghe Mârzescu, Ion Lahovary, Gheorghe Panu, Miltiadi Toni, Tache Ionescu, Alexandru şi Ion Marghiloman, Petre Carp, Nicolae Blaremberg, Alexandru Djuvara, Ilariu Isvoranu, prinţul Ştirbei, Petre Grădişteanu, Gheorghe Paladi, I. Nicorescu. Nicolae Ionescu, Constantin Grigorescu etc, etc.
112
Pentru întâia oară Nicu Filipescu intră în Cameră, ales în opoziţie de către Colegiul al 3-lea din Brăila.6
Bucureştiul, însă, n-a ales decât guvernamentali.
Aceste alegeri au însemnat sfârşitul regimului de 12 ani al partidului liberal şi sfârşitul lui Ion Brătianu, care n-a mai venit la putere.
Acum, în curând, după căderea lui Ion Brătianu în luna martie, lupta va începe între coalizaţii victorioşi. Fiindcă aceşti coalizaţi erau de atâtea nuanţe, cei mai populari dintre ei erau liberalii dizidenţi şi democraţii, însă grosul organizat îl aveau conservatorii. Şi se va vedea că victoria din urmă a rămas a conservatorilor, fiindcă aceasta era şi dorinţa regelui Carol.
[Marele scandal cu furniturile militare; afacerea fraţilor Maican]
în toiul campaniei electorale: o bombă! Marele scandal de la Ministerul de Război, în care sunt implicaţi colonelul Maican *, comandantul unei brigade de artilerie şi generalul Maican, comandantul flotilei.
Un căpitan Dimancea intră în posesiunea unor acte compromiţătoare pentru ambii fraţi şi amândoi sunt acuzaţi de traficuri mari, iar toate aceste documente le comUnică colonelului Sergiu Voinescu.
Se vede din scrisorile găsite cum că amândoi Maicanii întreţineau, corespondenţă cu un oarecare Broadwell, cetăţean american, pentru furnituri militare.**
Colonelul Maican cheamă pe Broadwell la Bucureşti ca să trateze din vreme şi-i comunică în scris că sunt şanse mari de câştiga deoarece urmează să se facă mari comenzi.
în această scrisoare, colonelul Maican anunţă că pe viitor scrisorile sale vor fi semnate Louise. ■
Generalul Maican este grăbit să puie mâna pe bani, de aceea îi cere mereu lui Broadwell şi stăruitor. Broadwell îi răspunde că fratele său colonelul e mai dibaci, dacă va fi mereu atât de pretenţios, va sfârşi prin a se compromite.
[Comitetul celor 12 coloneii intră în linie]
Când aceste scrisori au fost cunoscute, în cercurile ofiţereşti s-a ridicat un strigăt de indignare, feful guvernului, pus în curent cu denunţările făcute, numeşte o comisiune compusă din generalii Cernat, Berendeiu şi Budişteanu ca să ancheteze cazul, dar opinia publică şi opinia ofiţerimii nu e mulţumită. în seara de 28 ianuarie, 12 coloneii se întrunesc şi încheie un proces-verbal prin
113
care se leagă să nu dezarmeze până ce, în această gravă cestiune, nu se va face lumină, deplină justiţie. Aceşti 12 coloneii erau: Horbaţky, Sergiu Vdinescu, Poenaru, Popescu, Iacob Lahovary, Argintoianu, Kiriţescu, Caracaleţeanu, Brătianu, Bădulescu, Grămăticescu şi Carp.
Generalul Maican era o fire simpatică şi lipsit de răutate, în schimb fratele său, colonelul, era un om rău, care nu cunoştea iertarea
Era cunoscut că, într-o seară, ştiind că un căpitan din artilerie juca banii regimentului al cărui casier era, a jucat contra lui, i-a câtşigat o mare sumă, iar a doua zi i-a făcut inspecţia casei Căpitanul a fost judecat, osândit, degradat şi şi-a încheiat cariera la închisoarea Văcăreşti.
Când, în 1884, am fost arestat pentru manifestaţia ostilă făcută lui Ion Brătianu pe piaţa Teatrului, acel nenorocit fost căpitan îşi făcea acolo osânda7
într-una din scrisorile lui Broadwell către colonelul Maican, americanul spunea: „Când această afcere va fi terminată, voi pune de îndată cei 15 000 franci la dispoziţia d-tale".
Ziarele publică scrisorile lui Maican cât şi răspunsurile lui Broadwell. în fine, aniândoi fraţii Maican surit trimişi în faţa Consiliului de Război.8 . Maiorul Gherghel e comisar regal. în afacerea colonelului Maican, colonelul Carp e numit raportor şi colonelul Algiu comisar regal. în afacerea generalului Maican, generalul Budişteanu este comisar regal, iar generalul Berendeiu raportor.
Colonelul Maican încearcă să se sustragă unei eventuale degradări, demisionând din armată. Bineînţeles, demisia nu-i primita Dar moravurile noastre sunt destul de jos. Deşi poartă pe umeri o acuzare atât de ruşinoasă, deşi e trimis înaintea Cdnsiliului de Război, la clubul Regal e încă membru şi e încă poftit în partidele de poker şi la cele din sala de mâncare.
Numai la Jockey-club 15 membri cer radierea colonelului. Dar fiindcă operaţiunea întârzie, prinţul Gheorghe Bibescu îşi prezintă demisia din club. Şi-o retrage, însă, când i se spune că statutele nu autoriză radierile decât numai cu votul Adunării generale.
în sfârşit, colonelul Maican e depus la Văcăreşti.
Consiliul de Război care-1 va judeca, precum şi pe fratele său, generalul, e astfel compus: Preşedinte: generalul Cemat Membri: generalii Victor Creţeanu, Hercule Arion, Radovici şi E. Fălcoianu.9
[Violentele lupte parlamentare]
în Camera cea nouă furtuna creşte în fiecare zi, iar afară opoziţia ţine dese întruniri în sala Orfeu, pe care a închiriat-o până la Paşte.
114
ÎV
Sub atâtea lovituri, în faţa marelui scandal în care sunt implicaţi fraţii Maican şi generalul Al. Anghelescu, ministrul de Război, obosit, se înţelege, şi prevăzând că furtuna va lua proporţiuni uriaşe, Ion Brătianu anunţă în şedinţa Camerei de la 22 februarie că şi-a depus demisiunea în mâinile regelui şi că Maiestatea-Sa a însărcinat pe principele Dimitrie Ghica cu formarea noului cabinet10
Până la această demisie fusese iadul şi în Parlament şi în presă, în presă, generalul Radu Mihai, ministrul de Interne, a fost acuzat că a furat un ceasornic de la un ofiţer. în Cameră, debutantul Nicu Filipescu a strigat în mijlocul vijeliei:
- Nu mai putem tolera ca pe banca ministerială să stea hoţii de ceasornice. Ceilalţi miniştri s-au sculat furioşi şi protestând, iar Radu Mihai a ieşit din
incintă.11
Dar în toiul celui mai asurzitor scandal erau şi izbucniri de hohote de râs. într-una din aceste şedinţe neuitate pentru cine a fost martor vorbea deputatul de Vlaşca, Vasile Epurescu. Epurescu era urât, negru ca uri ţigşm, ciupit de vărsat, iar când vorbea, holba ochii şi se încrunta grozav. Dar de altfel era inima cea mai bună unită cu cea mai mare lipsă de pricepere a ridicolului în care cădea de câte ori vorbea în Cameră.
Epurescu începu să vorbească ca apărător al guvernului, dar un deputat din opoziţie îl întrerupse. Atunci Epurescu se întoarce, îşi înalţă bustul, scoate pieptul afară şi, cu glasul tunător şi cu tonul declamator, strigă:
- Nu mă întrerupeţi, fiindcă sunt teribil în apostrofă!12
A fost o izbucnire de râs atât de unanimă, încât se cutremurau geamurile incintei.
Eram de faţă în tribuna presei.
Din ziua aceea şi până ce a murit, Vasile Epurescu a purtat porecla: „Epurescu-Apostrofă"!
însărcinarea dată lui Beizade Mitică Ghica de a forma cabinetul era numai o încercare de a diviza opoziţia şi de a prelungi şederea la guvern a partidului liberal. Partidul liberal, după 12 ani de putere, se dezobicinuise de durerile opoziţiei.
Beizadea încercă mai întâi o combinaţie cu junimiştii, în guvern trebuia să intre Petre Carp, Thedjior Rosetti, Titu Maiorescu, Marghiloman. Combinaţia căzu.
Apoi o combinaţie cu Mihail Kogălniceanu, cu Pache Protopopescu. Constantin Boerescu, Alexandru Lahovary. Nici această încercare nu avu soartă mai bună.
115
După ce Beizadeaua depuse mandatul, se făcu încercarea cu un minister prezidat de Mihail Kogălniceanu, dar condiţia pusă de toţi opozanţii era: dizolvarea Camerelor.13
Ion Brătianu pleca de la putere, dar nu voia să cadă şi partidul, el se temea de excesele celor cari veneau din opoziţie îndârjiţi şi exasperaţi.14 Operaţia era grea
Fiindcă nu cădea numai un guvern sau un partid, cădea mai întâi un om de stat considerabil care domina întreaga viaţă politică a ţării, cădea un regim de 12 ani de care era legată o epocă însemnată din istoria României
Opoziţia, care oprise agitaţia din afară până se va rezolvi criza, reîncepu campania de întruniri când văzu atât prăbuşirea încercărilor [lui] Dimitrie Ghica şi Kogălniceanu, cât şi intenţia de a se pune vrajba în sânul opoziţiei.
[Gheorghe Panu, ales deputat de Iaşi, intră în ţară]
Gheorghe Panu fusese ales deputat al Colegiului al 2-lea de Iaşi. De îndată ce fu înştiinţat, se întoarse în ţară, însă la graniţă fu arestat şi condus la Piatra-Neamţul. După lungi discuţiuni, Camera îi validă alegerea şi Panu veni în Bucureşti.15
Dar ceasul popularităţii lui Panu trecuse, fuga lui în streinătate îi întunecase aureola, personalitatea lui nu mai era încadrată în nimbul oamenilor deasupra celorlalţi.
în Gara de Nord, nimeni care să-1 primească, afară de noi cei din redacţie şi vreo doi prieteni.
Când a scoborât din vagon, a fost ceva rece, Panu se aştepta, fireşte, la altceva, însă acel ceva, adică o primire grandioasă şi entuziastă nu avea.
Masele susţin şi adoră pe cei cari luptă şi dau piept cu duşmanul, niciodată un soldat care fuge nu va figura într-o apoteoză
De la gară, Panu s-a dus acasă însoţit de administratorul ziarului şi de câinele său favorit, Clapan. Apoi, la ora 12 am dejunat la restaurantul otelului Union, împrejurul unei mese cu vreo 14 persoane.16
Panu merita mult mai mult, dar o rea inspiraţie îi sfârşise cariera
Marea lipsă a acestui om cu creier superior erea că nu avea curagiul să se supună sacrificiului, fiindcă nici nu înţelegea preţul sacrificiului.
Câteva zile înainte de sosirea lui Panu la Bucureşti, opoziţia unită a ţinut o
întrunire la sala Orfeu, în care au vorbit Alexandru Lahovary, G.DPaladi şi cu
. 17*
mine.'
116
e% -
■m
Panu nu mai erea iubit în cercurile politice, dupe cum nu mai erea nici considerat ca un om superior şi de viitor. Panu îşi demascase slăbiciunile.
Viaţa, pentru cine o înţelege, este o permanenta luptă în care biruie nu numai cei mai tari, dar cei cari par a fi cei mai tari Căci victoria nu este numai funcţiune de forţă proprie, dar, mai ales, de slăbiciune provocată la adversar. A părea tare este pentru ceilalţi a fi tare. A fi sau a părea tare provoacă admiraţia prietenilor şi teama adversarilor. Dar Panu arătase, în toiul celei mai crâncene lupte, partea lui slabă: greşală neiertată, care i-a fost fatală.18
Afară de asta, Panu, pentru calcule uşor de înţeles, atacase în ultimul timp pe Dumitru Brătianu şi pe Gheorghe Vemescu, adică pe liberalii din opoziţie, şi lăudase neîncetat pe conservatori. Dar între radicalul Panu şi conservatori erea aproape o prăpastie din punctul de vedere al ideilor, pe când de liberali erea cu mult mai aproape. Panu cunoştea situaţia ţării şi îşi da seama că viitorul guvern îl vor da nu liberalii, ci conservatorii; credinţa, neîntemeiată pe nici o realitate, că va putea fi ministru într-un cabinet conservator, 1-a împins să adopte o tactică \tât de greşită.19
Marele ziarist şi capul atât de ştiinţific se dezvăluise ca un foarte inferior tactician.
Acum reintra în ţară graţiat de rege.
La alegerea biuroului Camerei, opoziţia prezintă pentru preşedinţie nu candidatura lui Lascăr Catargiu, ci pe aceea a lui Dumitru Brătianu. Dar candidatul guvernamental, generalul,Lecca, fu ales cii 100 voturi contra lui Dumitru Brătianu care întruni numai 42.20
La Senat, prinţul Dimitrie Ghica comunică cum că în urma însărcinării ce i-a dat regele de a constitui ministerul, s-a adresat la toţi parlamentarii opoziţiei, spre a-i da concursul şi n-a fost unul care să nu-i declare că e gata să se aşeze alături de d-sa pe banca ministerială dar, în acelaşi timp însă, toţi au pus condiţiuni care nu puteau fi primite. Faţă cu acestea, şi-a declinat mandatul.
Printre condiţii erea una care nu putea fi primită de liberali şi la care opoziţia nu putea să renunţe: dizolvarea Camerelor.
Toate combinaţiile de colaborare cu opoziţia căzând, Ion Brătianu este din nou însărcinat cu formarea cabinetului. în şedinţa Camerei de la 27 februarie, Mihail Ferikide se urcă la tribună şi citeşte următoarea combinaţie ministerială:
Ion Brătianu, preşedinte şi ad-interim la Război, C.Nacu, la Instrucţie şi Culte şi ad-interim la Interne, N.Gane, Agricultură şi Domenii, M.Ferikide, Externele, D.Sturdza, Finanţele, Tache Giani, Justiţia, P.S.Aurelian, Lucrările Publice.21
Acest cabinet trebuia să trăiască 15 zile.
117
mp-
* ii
1
"3$
ţipi
li:
Caracteristica acestui minister erea că atrăsese pe Tache Giani, un rosettist de marcă, ceea ce însemna că „opoziţia unită" fusese atinsă câtva în unitatea ei. Dar puterea opoziţiei erea totuşi în creştere.
Anunţarea acestui cabinet îndârjeşte opoziţia şi o hotărăşte la acte extrem de violente. Acum lupta devine cu totul extraparlamentară, luptă de presă, de întruniri publice şi de stradă.
Şedinţa Camerei de la 27 februarie a fost foarte importantă şi merită o menţiune mai largă.
Cel dintâi a vorbit Nicolae Fleva, care atacă cu violenţă noul cabinet
Ion Brătianu a răspuns amintind că prinţul Dimitrie Ghica a voit să facă un guvern de conciliaţiune, iar dânsul (Ion Brătianu) a voit să atragă pe liberalii dizidenţi în partid. Toate încercările şi silinţele au dat greş.
Lascăr Catargiu rosteşte o cuvântare în care impută regelui că n-a voit să satisfacă nici una din cererile opoziţiei. „Pe noi, spune Catargiu, ne-a trimis aci deznădejdea ţării!"
Petre Carp a spus că prinţul Dimitrie Ghica i s-a adresat ca să intre în minister, însă preşedintele Senatului i-a oferit portofolii, iar nu guvernul.
„Regelui i-am spus, urmează Petre Carp, că dacă e vorba ca noul minister să fie urmarea ministerului Brătianu, locul meu nu este acolo."
Trebuia să se sfârşească cu sistemul ca, la guvern, oamenii politici să nu urmeze ceea ce au făgăduit în opoziţie.
Mihail Kogălniceanu are cuvântul şi spune că a tratat cu prinţul Dimitrie Ghica. Acestuia i-a propus să constituie un minister de destindere a coardei, să ia miniştri din toate grupurile opoziţiei, să aducă o lege a inamovibilităţii ma-gistraturei, o lege reală contra cumulului şi, în fine, dizolvarea Camerelor. Dizolvarea nu acum, ci în câteva luni Toate aceste condiţiuni au fost primite, când ne-am pomenit că înţelegerea a căzut. Aci este un mister care nu e de ordin constituţional.
Kogălniceanu acuză şi el pe rege.
Pe Dimitrie Giani îl întreabă cum va putea realiza ideile lui C.A.Rosetti, să facă, deci, ceea ce nici chiar Rosetti n-a putut face?
Kogălniceanu spune că regele are dreptul să însărcineze pe oricine cu formarea ministerului, însă trebuie să se inspire de la naţiune.
Au mai vorbit în această şedinţă N.Blaremberg şi miniştrii M.Ferikide şi Tache Giani. Acesta din urmă a spus că a venit să realizeze ideile lui Rosetti.22
Pe când se petreceau aceste evenimente, vine ştirea morţii împăratului Germaniei. Liberalii de la guvern, deşi situaţia în ţară erea foarte încordată, încuraja pe rege ca să se ducă la Berlin.
118
Cu chipul acesta, guvernul obţinea un timp de repaos înăuntrul căruia să poată manevra pentru dezbinarea opoziţiei. Şi regele plecă la Berlia23
Dar opoziţia nu slăbi deloc coarda Absenţa regelui în loc s-o astâmpere, o animă şi mai tare. Şefii opoziţiei înţelegeau că un armistiţiu, oricât de scurt, ar putea fi păgubitor acţiunii lor.
De aceea opoziţia hotărăşte acum lupta fără cruţare, întruniri publice în toată ţara şi acţiune extraparlamentară permanentă la Bucureşti.
Un manifest semnat de 42 deputaţi din opoziţie este adresat ţării. Cu acest prilej se constată că grupul junimist este divizat; pe când Iacob Negruţi a semnat manifestul, Petre Carp şi Alexandru Marghiloman nu l-au semnat24
[Zilele agitate de la 13,14 şi 15 martie]
Acum vin cele 3 zile hotărâtoare care răstoarnă pe Ion Brătianu şi regimul său, zilele de 13, 14 şi 15 martie.
Comitetele „opoziţiunei unite" sunt concentrate în permanenţă.
în ziua de 13 martie, opoziţia ţinu o întrunire în sala Orfeu. La ieşire, publicul cere să meargă la Palatul Regal - căci regele se întorsese de la Berlin -dar Nicolae Fleva, care este în frunte, cere masei de 3-4 000 de oameni să se împrăştie în linişte. Toată lumea aceasta, în frunte cu agenţii electorali cari strigau mereu: „Jos Brătianu! Jos tâlharii!" etc, ajunge în strada Colţei, în faţa casei lui Ion Brătianu, pe care n-o păzea nici o forţă poliţienească. Aci mulţimea staţionează vreo zece minute insultând, vociferând şi provocând. Mulţimea conduce apoi pe Fleva acasă.25
A doua zi, la 14 martie, altă întrunire la sala Orfeu. De astă dată, poliţia a concentrat bătăuşii în faţa sălii. La ieşire se întâmplă ciocnirea O mare învălmăşeală urmeză. Nicolae Blaremberg şi Gheorghe Vernescu se urcă în cupeul lui Fleva, dar agenţii secreţi ai poliţiei şi aşa numiţii „cetăţeni indignaţi" atacă trăsura, îi sparg geamurile şi o răstoarnă. Vemescu şi Blaremberg sunt siliţi să scoboare şi să fugă; mulţi prieteni îi împresoară ca să-i apere.
Trăsura fusese deshămată de opozanţi şi trasă cu braţele de oamenii din popor.
Mulţimea umple piaţa Teatrului şi Calea Victoriei, apoi se îndreaptă către Palatul Regal. Curtea Palatului este invadată, iar mulţimea urcă scările peronului*
Pe vremea aceea nu exista actualul grilaj de împrejmuire. Regele, de la o fereastră, priveşte spectacolul. Pe stradă, urcaţi în birji, deputaţii Al. Djuvara, V.G.Morţun şi alţii rostesc discursuri către mulţime.
119
La Orfeu, publicul votase o moţiune prin care Lascăr Catargiu, Dumitru Brătianu şi Gheorghe Vernescu ereau delegaţi să meargă la Palat şi să ceară regelui schimbarea guvernului, însă delegaţia nu e primită. Mulţimea, aflând acest refuz, se înverşunează mai tare şi vrea să intre în Palat Nicolae Filipescu este pe peron, geamurile de la uşa de intrare cad cu zgomot, sala tronului e plină de soldaţi cu baionetele la armă.
în acest moment intră în curte şi la trap escadronul de jandarmi călări în frunte cu maiorul Fănuţă, care şarjează mulţimea. Strigăte sălbatice se înalţă, iar învălmăşeala este de neînchipuit
Nicolae Filipescu, care e în capul scării, vede pe maiorul Fănuţă venind în direcţia sa, în fruntea escadronului. Cu un gest repede, scoate revolverul şi vrea să tragă. Dar o mână vânjoasă îi prinde braţul şi o voce îi strigă:
- Ce faci, Nicule, eşti nebun?...
Erea prefectul poliţiei, Dimitrie Moruzi. Moruzi erea rudă cu Filipescu.
Văzând că lucrurile iau proporţii, regele trimite un aghiotant care cere ca jandarmii să se retragă. ...
, Cu încetul, lumea se retrage din curtea Palatului, dar masa populară umple Calea Victoriei între Bulevard şi Episcopie, până noaptea târziu.26*
Pe când acestea se petreceau pe stradă, la Cameră, Constantin Nacu, ministrul de Interne, răspundea unei interpelări a lui Tache Ionescu. în această clipă se aude un zgomot de voci de afară, iar Nicolae Fleva, Gheorghe Vernescu şi alţi deputaţi din opoziţie intră agitaţi.
Fleva striga:
- Pe când dumneavoastră discutaţi aci, poporul e măcelărit afară!... Iar Gheorghe Vernescu, foarte agitat, se adresează băncii ministeriale:
- Sunteţi nişte asasini...
Toată Camera e în picioare **, aprinderea tutulor e la culme! Ministrul Nacu răspunde:
- Dacă armata vă împiedică să faceţi ceea ce aţi făcut ieri, îşi face datoria Fleva ripostează.
- Poporul e ucis!...
Atunci Alexandru Marghiloman se scoală.
- Dacă-i aşa, locul nostru nu mai e aci. Aideţi la locul măcelului!... Toată minoritatea se scoală şi iese.
Dominaţi de această scenă, toţi deputaţii se reped pe uşi iar şedinţa se ridică27
Seara, Ia ora 7 jum. - 8, ieşirăm cu Panu pe Piaţa Teatrului, toţi din redacţia Luptei.
120
Piaţa şi Calea Victoriei gemeau de lume. în faţa templului artei, o lungă linie de jandarmi pedeştri, cot la cot, care făceau garda; înăuntru, Ion Brătianu erea sărbătorit printr-un banchet*
De câteva zile, un comitet de comercianţi liberali făcuse invitaţiuni cu următoarele cărţi:
„în onoarea ilustrului cetăţean Ioan CBrătianu,
Comercianţii Capitalei vor da un banchet la 14/26 martie, în sala Teatrului. Sunteţi rugaţi cu onoare a lua parte la acest banchet
Preşedintele Comitetului, Stancu R.Becheanu,Q&
A doua zi, 15 martie, este ziua hotărâtoare. Un manifest iscălit de 53 deputaţi spune:
„Cetăţeni, Guvernul a provocat astăzi măcelul.
V-aţi întrunit spre a vă consfătui să scăpaţi ţara de relele care o covârşesc. Pe când păstraţi, în exerciţiul dreptului vostru celui mai sfânt, atitudinea cea mai pacinică şi legală, puterea publică care vă pândea în umbră a asmuţit poliţia asupra voastră.
Fără motiv, fără somaţiuni legale, zbirii poliţieneşti v-au lovit, v-au rănit cu armele, iar rândurile compacte ale sergenţilor şi jandarmilor călări au trecut peste trupurile voastre strivite.
Aniversarea proclamărei Regatului român a fost pătată de sânge.
Pe când poporul era măcelărit pe uliţe, în sala teatrului, la adăpostul unui cordon de baionete, îmbuibaţii regimului, beţi de sânge şi de trufie, sărbătoreau gloria şefului lor.
Cetăţeni,
Sângele fraţilor voştri n-a curs în zadar, va fi roditor, durerile ţării vor găsi în bărbăţia voastră alinare şi mântuire!
Curagiu, înainte pentru lege şi pentru ţara!"
[14 martie 1888]
Semnaţi: N. Blaremberg, D. Brătianu, G. M Burileanu, D. Butculescu, C. Boe-rescu, Lascăr Catargiu, Const Corjescu, C. Ciocazan, C. Kogălniceanu, L Demetriad, [Dimitropolu, Al. Djuvara], L Fătu, N. Filipescu, N. Fleva, dr. Frumuşeanu, Petre
121
Grădişteanu, T. C. Grigorescu, dr. N. Garoflid, G Enescu, Dariu Isvoranu, Tache Ionescu, Ioan Lahovary, Caton Lecca, Ioan Marghiloman, Mihail Marghiloman, E Mavrocordat, I Movilă, G. Mârzescu, Al. Marghiloman, Iacob Negruţi, A. D. Nicolaid, N. Nicorescu, L Nucşoreanu, Leon Negruţi, Moise Pacu, George Paladi, George Panu, GPariano, August Pesiacov, N. Popescu, N. T. Pop, C. Quinzescu, NRăşcanu, Const Ressu, G. Robescu, N. Săruleanu, N. Stătescu, AL Ştirbey, M Tzoni, G. Vernescu, D. G. Rosetti, Ion Kogălniceanu.29
Precum se poate vedea, de astă dată a semnat'şi Alexandru Marghiloman, singur Petre Carp n-a semnat
Mihail Kogălniceanu n-a semnat nici el, însă semnăturile celor doi fii ai săi figurau
Dintre toţi aceştia, astăzi, la 1928, mai trăiesc încă şase, aceştia sunt d-nii Iacob Negruţi, GPariano, N.Săruleanu, Moise Pacu, Ciocazan şi C. Kogălniceana
Seara, la ora 8, toţi deputaţii şi senatorii opozanţi se adună la clubul „Unirea" din palatul Băilor Eforiei*. Şedinţa e agitată.
După dezbaterile ce au urmat, s-a hotărât ca Gheorghe Vernescu să fie trimis în delegaţie la rege şi să-i ceară schimbarea guvernului S-a mai hotărât ca a doua zi toţi deputaţii opozanţi să plece de la Băile Eforiei pe jos şi cu capetele descoperite până la Cameră**
[Luptele şi omorul din curtea Mitropoliei]
Gheorghe Vernescu se întoarse la ora 11 de la Palat, iar la ora 12 toţi deputaţii porniră pe jos, cu capetele descoperite.
Spectacolul erea impresionant în frunte mergeau descoperiţi: Dumitru Brătianu, Lascăr Catargiu şi Gheorghe Vernescu.
Eu mă aflam în cele din urmă rânduri, alături de Panu.
Pe strade, până la Mitropolie, nici o manifestaţie, căci, afară de circulaţia obicinuită, nici un om mai mult Dar când ajunserăm pe la hotel Avram, mulţimea erea foarte mare. Porţiunea aceea din strada Bibescu, amândouă dealurile şi strada spre chei gemeau de lume.***
Gangul clopotniţei erea ocupat de un detaşament de vânători; ofiţerul care-1 comanda spuse că nu va lăsa să treacă decât pe acei cari se vor legitima că sunt deputaţi.
Atunci o împinsătură fu dată de către cei de la spate şi cordonul e spart, împins de curent, ajung în curtea Mitropoliei. Alături de mine văd pe Nicu Filipescu, care lupta cu un soldat, trăgând fiecare de puşcă! Lumea alerga în
122
m
toate părţile, apoi un mare număr de vânători iese din Corpul de gardă şi vânătoarea după civili începe prin curte.
Mă refugiez pe culuarul chiliilor, fiindcă oricare trecea prin curte erea înhăţat de soldaţi
D. avocat Haralambie Fundăţeanu este bătut măr de soldaţi Văd pe procurorul Petre Sfetescu ţinut de guler de doi vânători şi ghiontuit Bietul procuror striga disperat, declinându-şi calitatea, dar e în zadar. Nu mai ştiu cine l-o fi scăpat din aventură.
Dar un foc de puşcă răsună! Toată lumea din curte se repede către uşa de intrare a Camerei! Fac ca toată lumea şi alerg. în drum, aud un zvon sinistru.
- L-au omorât pe Fleva!
Mă apropii de intrarea Camerei şi văd un om întins, dar nu erea Fleva După figură, mi s-a părut că erea deputatul liberal din Giurgiu, Vasile Epurescu. în realitate, erea un uşier.
Nenorocitul căzuse victima unei erori.
Auzind zgomot mare în curte, s-a repezit şi el să vadă ce se petrece. Tocmai atunci Nicolae Fleva urca treptele intrării, şi pocnetul de puşcă răsună. Uşierul căzu trăznit, căci glonţul îl lovise în cap.
Versiunea ce a circulat atunci era următoarea: trebuia asasinat Fleva Pentru executarea hotărârii fusese postat într-unui din turnurile Mitropoliei sergentul major de gardişti, anume Silaghi. Dar Silaghi trase mar jos în clipa când văzu pe Fleva şi greşi lovitura la o distanţă foarte scurtă. Emoţiunea îi tremurase braţul.30
în Cameră, agitaţia a cuprins pe toată lumea Membrii Parchetului, prefectul poliţiei, comandantul pieţei fură chemaţi grabnic.
Mulţi din deputaţii opoziţiei veniseră înarmaţi cu revolvere, spre a se apăra în caz că vor fi atacaţi de bătăuşi. Faptul e cunoscut de poliţie, iar procurorul anunţă că va proceda Ia percheziţia corporală
Tache Ionescu, Alexandru Djuvara şi alţii trec revolverele soţiilor, care se aflau în tribuna doamnelor. Căci în ziua aceea tribuna doamnelor erea, ca niciodată, garnisită de o mulţime de femei din elita socială.
Venirea deputaţilor opozanţi la Cameră, cu capetele descoperite şi în cor-pore anunţa o şedinţă extraordinară Şi aceste doamne nu voiau s-o piardă.
[Arestarea lui Nicolae Fleva şi Nicolae Filipescu]
Percheziţia dădu astfel un rezultat negativ. Către seară fură arestaţi şi trimişi la Văcăreşti deputaţii Nicolae Fleva, Nicolae Filipescu şi alte câteva persoane.31
123
Evenimentele petrecute au fost urmărite cu mare interes de către legaţia rusească, ministrul Rusiei, Hitrovo, lucra din răsputeri la răsturnarea cabinetului Brătianu, fiindcă chestia bulgară erea tot o problemă, iar războiul ruso-aus-tro-ungar putea să izbucnească dintr-un moment într-altul. Apoi erea cestiunea fortificaţiilor.
Rusia nu văzuse cu ochi buni ridicarea fortificaţiilor de la Nomoloasa şi a celor de la Bucureşti, care-i închideau drumul către Bulgaria. Chiar şi făcuse mijlociri oficioase. Spera, prin urmare, că un cabinet conservator va pune capăt politicii germanofile a lui Brătianu şi va inaugura o politică favorabilă Rusiei.
Regele Carol, care cunoştea situaţia, regele care ştia că unii dintre bătrânii conservatori fac politică rusofilă, nu voia să schimbe guvernul. Dacă regele a rezistat atât de mult presiunilor opoziţiei, numai politica extemă erea cauza
De altfel, ruşii nici nu se sfiau ca să se demaşte; la toate manifestaţiile de stradă din cele din urmă zile, agenţii legaţiei ruse erau peste tot
în ziua de 15 martie, toată legaţia rusă, afară de ministru, erea pe Dealul Mitropoliei. Secretarul de legaţie Lermontoff a stat atât de aproape de luptători, încât a primit în obraz o bură de cartuş.
Alt secretar de legaţie, anume Lwoff, a fost lovit de soldaţi cu paturile puştilor, fiindcă intrase în curtea Mitropoliei o dată"eu valul opoziţionist
în tribuna doamnelor se afla d-na Putiala, soţia celui d-al doilea secretar al legaţiei ruse.
Ruşii urmăreau cu cel mai pasionat interes lupta pe care o dedea opoziţia ca să răstoarne pe Ion Brătiana32
A doua zi, la Cameră, a fost o şedinţă mai liniştită, fiindcă opoziţia primise din partea regelui asigurarea că se va despărţi de Ion Brătianu Dar regele înţelegea să treacă puterea nu vechilor conservatori, nici măcar partidului liberal-conservator, ci unui guvern mai neutral. Mai întâi nu voia un guvern al opoziţiei celei violente, fiindcă se temea de actele de răzbunare împotriva lui Ion Brătianu şi a liberalilor, al doilea, nu-1 voia din cauza politicii xlin afară. Cum am spus, dacă ar fi izbucnit războiul austro-rus, regele dorea să aibă un guvern care să ducă România acolo unde ar fi voit Berlinul.33
în şedinţa de la 16 martie s-au discutat evenimentele din ajun, şi mai ales felul în care guvernul a făcut represiunea cu armata
într-un discurs liniştit ca expresiune, dar agresiv în fond, Petre Carp a rostit cuvântarea unui om sigur că a doua zi va veni la putere. Recunoscând guvernelor dreptul de a reprima neorânduielile cu forţa, a acuzat guvernul că la 14 şi 15 martie armata a intervenit cu armele, fără să se fi făcut cele 3 somaţiuni legale.
Apoi a făcut un aspru rechizitoriu guvernului pentru toată politica sa şi a sfârşit prevestind că ziua căderii regimului liberal este apropiată
124
în cursul acestei cuvântări, Cârpa zis: „îmi voi spune părerile, care sunt personale, fiindcă am rămas singur în această Cameră". Atunci, Alexandru Marghiloman întrerupe: - Sunt şi eu cu dumneata!
Marghiloman ştia că situaţia de a doua zi erea a Iui Carp şi-şi închipuia că acesta va deveni şeful partidului conservator. El făcea atunci un plasament politic pe care îl bănuia bogat în rentabilitate.
Punctul de plecare al Carierei politice al lui Alexandru Marghiloman trebuie rânduit în această şedinţă şi de la această întrerupere.34
Pe când se petreceau aceste vehemente evenimente politice, se judeca procesul colonelului Maican. Pentru cele mai multe din acuzări, apărarea, repre-zintată prin marele jurist Mihail Cornea, invocă prescripţia de 10 ani, care fu admisă. Dar Maican e osândit de Consiliul de război la 1 an închisoare şi 1000 lei amendă - pedeapsa minimă - pentru concuziune şi escrocherie.35
Societatea aristocratică deschide numeroase liste de subscripţiuni şi alege comitete spre a se veni în ajutorul victimelor din zilele de 14 şi 15 martie. Victimile au fost un mort şi mai mulţi răniţi contuzionaţi.
Comitetul central e compus din Alexandru Catargiu, Ion Lahovary şi Alexandru Marghiloman, precum şi din doamnele: Elena Oteteleşanu, Frosa Lascar Catargiu, princesa Valentina Bibescu,, G. Vernescu, Dim. Brătianu, Olimpia Lahovary, Zoe Em. Lahovary, Al. Mavrocordat, Elena Comescu, Constanţa O. Şuţu, Ana A. E. Lahovary, Eufrosina A. Catargi, Elena C. Catargi, Simona A. Lahovary , Ema Beldiman, Irina Marghiloman, Angelina C. Deşliu, Caton Lecca, Măria Blaremberg, Măria N.Filipescu, Măria L. Bogdan, Caţerina G. Robescu, Caterina Butculescu, Elena Lascăr Catargi, Ana M. Deşliu, Marina G. Alexandrescu, Paulina A. Oteteleşanu, Eliza C. Boerescu, Em. Pache-Protopopescu, Elena P. Grădişteanu, Elena C. Catargi, Bessi Tache Ionescu, Măria C. Ollănescu, Zoe Paciuri, Grigore Păucescu etc. etc.36
Toate şedinţele Camerei până la 21 martie sunt de o rară violenţă.37 Un discurs al lui Eugeniu Stătescu, foarte agresiv la adresa opoziţiei, provoacă dese furtuni.3*
In şedinţa de la 19 martie este un debut în Cameră, vorbeşte prinţul Nicolae Bibescu, al doilea fiu al fostului domnitor George Bibescu, prin urmare frate cu prinţul George Bibescu, care făcea politica conservatoare.
Pot adăuga că influenţa prinţului George Bibescu-fiul în partidul conservator scăzuse mult, fiindcă atât mulţi din conservatorii bătrâni cât şi toţi liberalii dizidenţi din coaliţie găseau acţiunea şi tovărăşia prinţului prea compromiţătoare.
125
Prinţul Nicolae Bibescu dimpotrivă erea liberal, iar în şedinţa de la 19 martie a făcut o profesie de credinţă foarte liberală.
Cuvântarea sa a fost nepărtinitoare, a arătat că şi guvernul şi opoziţia au săvârşit acte vinovate în zilele de 13,14 şi 15 martie, spune că focurile de armă pe care le-a auzit în curtea Mitropoliei în ziua de 15 martie nu puteau fi pocnete de puşcă, în sfârşit, face o declaraţie patriotică foarte caldă, care contribuie ca, la sfârşit să fie aplaudat cu entuziasm de întreaga Cameră.
Prinţul Nicolae Bibescu era un bun orator, el luptase în timpul războiului franco-german în rândurile armatei franceze, acum pentru întâia oară intrase în Parlament39
i s [Căderea lui Ion Brătianu; ministerul Theodor Rosetti]
Dar ministerul Brătianu cade, şi cu el regimul de 12 ani
Regele n-a voit să dea guvernul nici unUiâ din bărbaţii politici ai opoziţiunii
şi nici măcar lui Petre Carp; regele se adresează lui Theodor Rosetti, preşedinte
la Curtea de Casaţie, care părăseşte magistratura • Ministerul e format repede numai din junimişti*
Theodor Rosetti, preşedinte şi Internele, Petre Carp, Externele, Titu Maiorescu, Cultele şi Instrucţia, Menelas Ghermani, Finanţele, prinţul Alexandru Ştirbey, Lucrările Publice, generalul Barozzi, Războiul.
Portofoliul Domeniilor nu este ocupat în cercurile politice se vorbea că acest portofoliu era ţinut vacant spre a fi oferit lui Nicolae Fleva40**
La Cameră, noul minister se prezintă în ziua de 23 martie, dar declaraţia ministerială e primită cu o răceală de gheaţă. Toată lumea este nemulţumită, întreaga opoziţie spumegă împotriva acestui „chiul" al regelui.41
Prefect de poliţie e numit colonelul Sergiu Voinescu, unul dintre cei 12 coloneii cari au determinat darea în judecată a colonelui Maican.42
Presa întreagă, afară de România liberă, nu recunoaşte acest guvern.
România, organul oficial al partidului liberal-conservator, spune: „Acest minister e un minister personal al M.S.Regelui, în care «opoziţia unită» n-are nici un reprezentant".
Panu, în Lupta, se ridică împotriva acestui minister, spunând că, spre a-1 combate, nu e nevoie să-1 vezi la lucru. Acest minister este un instrument servil în mâinile regelui, slugi plecate.în faţa Germaniei, reprezentând despotismul deghizat Şi sfârşeşte strigând: „Jos ministerul Palatului".
126
Naţiunea lui Dumitru Brătianu scrie că ministerul Theodor Rosetti n-a venit pe căile constituţionale.
Singură Epoca povăţuieşte răbdare şi aşteptarea cu încredere.43
A doua zi după formarea noului cabinet, guvernul dă ordin ca N. Fleva, N. Filipescu şi ceilalţi arestaţi de la 15 martie să fie eliberaţi din Văcăreşti
De îndată ce s-a răspândit ştirea liberării, grupuri de oameni din toate stările sociale au început să pornească, care pe sus, care pe jos, spre Văcăreşti. Ziua era frumoasă şi câmpul înverzit
întovărăşit de mai mulţi camarazi şi ziarişti, am mers pe jos până la poalele dealului. Preumblarea plăcută şi înveselită prin foarte numeroasele trăsuri, cabriolete şi căruţe care treceau către închisoare.
După o destul de lungă aşteptare - până ce au fost îndeplinite toate formalităţile - poarta Văcăreştilor e deschisă şi Nicolae Fleva urmat de Nicolae Filipescu apare. Era ora 5. Un tunet de aplauze şi de aclamaţiuni izbucnesc, este greu de redat cu scrisul acel spectacol, acel entuziasm care, de astă dată cel puţin, era sincer.*
După strânsori de mâini, felicitări, aclamaţii, cortegiul porneşte în următoarea ordine:
Un mare număr de trăsuri cu drapele tricolore, pline de flori şi verdeaţă. Unele drapele purtau: „Trăiască Fleva!" Societatea cooperatorilor cu muzică şi drapel. Corporaţia pescarilor şi măcelarilor. Corporaţia precupeţilor.
Trăsura în care se afla Nicolae Fleva şi N.Filipescu. Pe tot parcursul, un public foarte numeros aclama, iar cortegiul era format de mai multe mii de oameni. '
Parcursul a fost: Calea Văcăreşti, strada Bărăţiei, strada Lipscani şi Calea Victoriei.
Când cortegiul ajunge în Calea Victoriei, o ploaie torenţială se abate asupra oraşului şi astfel mulţimea e risipită în câteva clipe.44**
[Răscoalele ţărăneşti]
Dar agitaţiile cele mări din Bucureşti au dus, ca întotdeauna, agitaţia la sate. Ţăranii, cari n-aşteptau decât un prilej spre a se ridica împotriva celor cari îi apasă, încep să se mişte. Dovadă că agitaţiile din Bucureşti au mişcat satele e faptul că răscoalele au început în apropierea Capitalei, de la Urziceni din judeţul Ialomiţa şi s-au propagat în Ilfov.
127
Răscoalele încep din comunele Dridu, Fierbinţi, Gagu, Creaţa-Leşi, Dragomireşti, Roşiori, Ileana, Crătuneşti, Drăgăneşti, Belciugata, Moara Doamnei, Afumaţi, Ştefăneşti.
Armata este trimisă în grabă ca să restabilească ordinea, dar până să o restabilească, ţăranii au prădat multe conace şi au distrus unele recolte.45
Dar la Bucureşti, unde toată lumea nu era preocupată decât de problema guvernamentală, s-a dat o foarte slabă atenţie acestui fenomen social care, mai curând decât se putea bănui atunci, a transformat faţa ţării.
[Condamnarea fraţilor Maican]
La 29 martie, generalul Maican este judecat de Consiliul de război al Corpului 2 de armată şi osândit la 10 luni închisoare, pierderea gradului şi 400 lei amendă.46
La Cameră, Gheorghe Panu cere guvernului informaţiuni asupra răscoalelor ţărăneşti. Primul ministru Theodor Rosetti răspunde că răscoalele au început în Ialomiţa, între alte cauze este făgăduiala dată ţăranilor cum că regele e hotărât să le împartă pământuri.
Armata trimisă contra răsculaţilor a fost sporită pentru ca ordinea să nu fie
ameninţată mai mult47
Adevărul era că mişcarea avea un caracter social foarte serios, care îngrijorase foarte mult guvernul. Era o prevestire.
Răscoalele au fost mai serioase decât au voit să spună ziarele în cele dintâi zile. La Fierbinţi au trebuit să intervie, ca şi la Greci-Grădiştea, Fundul Danciului, Micşuneşti şi Balamuci, vânătorii, călăraşii şi roşiorii.
La Periş, Berceni, Crangea-Fundulea, Vidra,' Dudeşti, proprietăţile au fost devastate, primarii goniţi, arendaşii cari au fost prinşi, bătuţi. Armata venind a fost atacată în cele mai multe comune cu pietre, topoare, pari etc. Numai cu mare greutate liniştea a putut fi restabilită. Bineînţeles, după ce s-a făcut uz de arme şi au căzut mulţi morţi şi răniţi.
Răscoalele s-au întins apoi în judeţele Prahova, Buzău, Muscel şi Dâmboviţa48
Ceea ce păruse unora că era numai o răscoală parţială era, în realitate, un puternic fenomen social: scânteia scăpărase mai întâi atunci când C.A.Rosetti a cerut revizuirea legii tocmelelor agricole, după aceea când acelaşi mare democrat, fiind titular al Ministerului de Interne, a ridicat glasul întru apărarea cla-
128
sei plugarilor, a cerut reforme binefăcătoare pentru ea, a impus desfiinţarea tuturor hrăpitoriîor, în cap cu zapciii.
Ţăranii obijduiţi, săraci, apăsaţi, au auzit glasul care-i deşteaptă, iar în 1888 au răspuns la chemare.
O mare mişcare naţională este, întotdeauna, o acţiune de solidaritate a claselor; Ia Bucureşti, clasele diriguitoare se ridicaseră spre a scutura o apăsare politică; instinctiv, la sate, ţăranii s-au sculat spre a scutura o apăsare economică, întreaga societate românească era în deşteptare.
începutul se făcuse, răscoalele din 1907 se pregăteau. Dar clasa conducătoare nu înţelesese avertismentele.
Când spaima răscoalelor se mai domoli, opoziţia reîncepu presiunile pentru dizolvarea Camerelor; dar guvernul amâna soluţia fiindcă încerca mai întâi să-şi consolideze situaţia Spre a diviza opoziţia, şeful guvernului intră în tratative cu unii din fruntaşii ei.49
în timpul acesta, prevăzând alegerile generale, liberalii îşi strâng rândurile. Un comitet de acţiune e constituit, acesta e compus din: prinţul Dimitrie Ghica, Ion CBrătianu, general D.Lecca, G.Chiţu, D.Sturdza, Eugen Stătescu, P.S.Aurelian, M.Ferekide, V.Gheofghian, D.Giani, C.Nacu, Coco Demetrescu, Ştefan Şendrea şi Gogu Cantacuzino.50
Dar răscoalele ţărăneşti, în ciuda afirmaţiunilor oficiale şi a iluziilor naive, se întind. Ele s-au lăţit şi au cuprins judeţele Prahova R.-Sărat, Buzău, Dâmboviţa, Muscel, Argeş. Spre a potoli mişcarea, şefii armatei trec hotărât ia represiuni sângeroase. Ziarele Lupta şi Naţiunea, organul lui Dumitru Brătianu, încep să atace guvernul şi spun că în special colonelul Iacob Lahovary a săvârşit mari cruzimi, căci a dat ordin să se tragă în ţărani fără să fi făcut somaţiile legale.
Ziarele conservatoare sunt furioase şi lovesc pe Dumitru Brătianu şi pe Panu.
Dar în ceea ce priveşte Lupta, Panu nu era deloc vinovat, vinovatul eram eu. Politica lui Panu era să menajeze pe conservatori în vederea alegerilor, de aceea nu admitea ca să fie atacaţi; eu, care nu aveam asemenea motive, urmam calea corectitudinii democratice şi blamam represiunea sângeroasă. De aci conflictul. Intre Panu şi mine au urmat scene violente, care s-au sfârşit cu declaraţia mea că mă retrag de la ziar. îft aceeaşi seară Panu a venit acasă la mine şi a împăcat lucrurile.51
Dar acum încep să se agite ofiţerii împotriva Luptei, intrigaţi de conservatori; ofiţerii ameninţă cu „executarea" redactorilor ziarului lui Pana
129
Conservatorii încep să-şi dea repede sufletul pe faţă. Oameni cari au tunat ani de zile în contra despotismului lui Ion Brătianu, nici n-au ajuns decât cu un picior la putere şi încep să ceară măsuri despotice împotriva adversarilor. Astfel, Vlndependance Roumaine publică în nr. său de la 15 aprilie: „D-1 prefect de poliţie ştie ce s-a petrecut astă-noapte la dlon Brătianu? Ni se semnalează că. toată noaptea a fost o neîncetată intrare şi ieşire de la dlon Brătianu. Ce mai plănuieşte acest sinistru bătrân? Sperăm că poliţia va fi cu ochii deschişi !"52
Nici n-au apucat bine să atingă puterea şi vechii conservatori cer intervenţia poliţiei împotriva opoziţiei.
Ziarul francez, care timp de atâţia ani se arătase campionul tutulor •libertăţilor, acum cere poliţiei să supravegheze pe şeful partidului liberal.
Tot în acelaşi ziar, un domn din elita conservatoare, anume Al. Şl Catargi, publică o scrisoare prin care cere guvernului să prezinte un proiect de lege prin care să impuie ziarului Lupta să fie vândut cu o 1/2 centimă şi să conţină atâta materie, şi calitativ şi cantitativ, cât ziarul englez Times.53
Această zeflemea era motivată de faptul că Gheorghe Panu, faţă de răscoalele ţărăneşti, ceruse un număr de reforme agrare favorabile ţăranilor.
Reacţionarii ieşeau acum îndrăzneţi de pretutindeni.
Consiliul de război din Craiova, unde a fost din nou trimis procesul colonelului Maican, îl osândeşte la 2 luni închisoare, peste anul la care fusese osândit în Bucureşti şi, în plus, la degradare.54
[Primul şi singurul atentat împotriva regelui Carol]
Un atentat contra regelui Carol. A fost întâiul atentat îndreptat împotriva acestui, suveran.
Pe la sfârşitul lui aprilie, un individ, anume Preda Fântânaru, fost osândit la 5 ani pentru asasinat, atunci sergent în garda comunală,Ja venit până în faţa otelului Metropol, unde a scoborât din trăsură. Era îmbrăcat într-un elegant costum ţărănesc din Olt
Avea o puşcă Lefaucheux calibru 20. La percheziţie s-au mai găsit: un revolver, un stilet şi un box american.
După ce a scoborât din trăsură, s-a postat în faţa magazinului Nacu Mincovici - ceaprăzăria militară de pe vremuri — şi a aşteptat; când a văzut pe rege în cabinetul său de lucru, a tras 2 focuri în fereastră
130
Imediat s-a dat alarma. Sergenţii din faţa Palatului au sărit asupra lui Fântânaru şi numai după o oarecare luptă - în care un sergent s-a ales cu buza spintecată de stilet - Fântânaru a fost arestat
La interogator, Fântânaru a mărturisit că a voit să ucidă pe rege, fiindcă el este cauza tutulor suferinţelor ţăranilor.
întrebat de ce n-a atentat la viaţa regelui în alte ocaziuni, de pildă pe stradă, a răspuns că pe stradă regele era întotdeauna însoţit de regina, pe care nu voia s-a atingă.
Fântânaru era un alcoolic inveterat, dar lunga campanie dusă de opoziţie împotriva regelui cât şi ultimele răscoale ţărăneşti, au sugestionat, fireşte, pe
acest om.
55
[Opoziţia care a răsturnat pe Ion Brătianu se descompune]
Guvernul liberal n-a căzut decât de vreo 5 săptămâni şi procesul de disoluţie al opoziţiei unite începe. La o alegere parţială la Colegiul I de Cameră din Bucureşti, generalul G. Mânu este candidatul partidului liberal conservator, dar candidatul lui Dumitru Brătianu este Pană Buesca Ziarul Lupta susţine aceeaşi candidatură, dar generalul Mânu este ales cu 903 voturi contra 69 date lui Pană Buesca
De altfel nici nu era comparaţie între cele două candidaturi.56
Pe când toată ţara este hipnotizată de patimile, luptele şi transformările politice, un adevărat hipnotizator de profesie vine în Bucureşti. Acesta este celebrul Pickman, unul dintre cei mai mari prestidigitatori-hipnotizori şi cititori ai gândului din câţi au trecut prin Bucureşti.
. Reprezentaţiile lui Pickman au fost date la Teatrul Naţional. La prima a fost de faţă şi regina Elisabeta
Pickman era în adevăr o forţă în toate prezentările lui şi a lăsat la Bucureşti puternice amintiri.
De altfel Pickman avea o reputaţie mondială57
[Greşul lui Fleva la alegerile comunale din Bucureşti]
Cea dintâi spărtură în blocul opoziţiei care răstumase pe Ion Brătianu se face cu prilejul alegerilor comunale din Bucureşti.
131
ii
>
i'jif
■ ti 1
1' 'w
1111
iii
1E l i<l i H
I . 1 I-
ii ii.
îl - i
! l i!'
Conservatorii încep să-şi dea repede sufletul pe faţă. Oameni cari au tunat ani de zile în contra despotismului lui Ion Brătianu, nici n-au ajuns decât cu un picior la putere şi încep să ceară măsuri despotice împotriva adversarilor. Astfel, Vlndependance Roumaine publică în nr. său de la 15 aprilie: „D-1 prefect de poliţie ştie ce s-a petrecut astă-noapte la dlon Brătianu? Ni se semnalează că. toată noaptea a fost o neîncetată intrare şi ieşire de la dlon Brătianu. Ce mai plănuieşte acest sinistru bătrân? Sperăm că poliţia va fi cu ochii deschişi!"52
Nici n-au apucat bine să atingă puterea şi vechii conservatori cer intervenţia poliţiei împotriva opoziţiei.
Ziarul francez, care timp de atâţia ani se arătase campionul tutulor •libertăţilor, acum cere poliţiei să supravegheze pe şeful partidului liberal.
Tot în acelaşi ziar, un domn din elita conservatoare, anume Al. Şt Catargi, publică o scrisoare prin care cere guvernului să prezinte un proiect delege prin care să impuie ziarului Lupta să fie vândut cu o 1/2 centimă şi să conţină atâta materie, şi calitativ şi cantitativ, cât ziarul englez Times.53
Această zeflemea era motivată de faptul că Gheorghe Panu, faţă de răscoalele ţărăneşti, ceruse un număr de reforme agrare favorabile ţăranilor.
Reacţionarii ieşeau acum îndrăzneţi de pretutindeni.
Consiliul de război - din Craiova, unde a fost din nou trimis procesul colonelului Maican, îl osândeşte la 2 luni închisoare, peste anul la care fusese osândit în Bucureşti şi, în plus, la degradare.54
[Primul şi singurul atentat împotriva regelui Carol]
Un atentat contra regelui Carol. A fost întâiul atentat îndreptat împotriva • acestui, suveran.
Pe la sfârşitul lui aprilie, un individ, anume Preda Fântânaru, fost osândit la 5 ani pentru asasinat, atunci sergent în garda comunală, Ja venit până în faţa otelului Metropol, unde a scoborât din trăsură. Era îmbrăcat într-un elegant costum ţărănesc din Olt
Avea o puşcă Lefaucheux calibru 20. La percheziţie s-au mai găsit: un revolver, un stilet şi un box american.
După ce a scoborât din trăsură, s-a postat în faţa magazinului Nacu Mincovici - ceaprăzăria militară de pe vremuri - şi a aşteptat; când a văzut pe rege în cabinetul său de lucru, a tras 2 focuri în fereastră.
130
Imediat s-a dat alarma. Sergenţii din faţa Palatului au sărit asupra lui Fântânaru şi numai după o oarecare luptă - în care un sergent s-a ales cu buza spintecată de stilet - Fântânaru a fost arestat
La interogator, Fântânaru a mărturisit că a voit să ucidă pe rege, fiindcă el este cauza tutulor suferinţelor ţăranilor.
întrebat de ce n-a atentat la viaţa regelui în alte ocaziuni, de pildă pe stradă, a răspuns că pe stradă regele era întotdeauna însoţit de regina, pe care nu voia s-a atingă.
Fântânaru era un alcoolic inveterat, dar lunga campanie dusă de opoziţie împotriva regelui cât şi ultimele răscoale ţărăneşti, au sugestionat, fireşte, pe acest om.55
[Opoziţia care a răsturnat pe Ion Brătianu se descompune]
Guvernul liberal n-a căzut decât de vreo 5 săptămâni şi procesul de disoluţie al opoziţiei unite începe. La o alegere parţială la Colegiul I de Cameră din Bucureşti, generalul G. Mânu este candidatul partidului liberal conservator, dar candidatul lui Dumitru Brătianu este Pană Buesca Ziarul Lupta susţine aceeaşi candidatură, dar generalul Mânu este ales cu 903 voturi contra 69 date lui Pană Buesca
De altfel nici nu era comparaţie între cele două candidaturi.56
Pe când toată ţara este hipnotizată de patimile, luptele şi transformările politice, un adevărat hipnotizator de profesie vine în Bucureşti. Acesta este celebrul Pickman, unul dintre cei mai mari prestidigitatori-hipnotizori şi cititori ai gândului din câţi au trecut prin Bucureşti.
. Reprezentaţiile lui Pickman au fost date la Teatrul Naţional. La prima a fost de faţă şi regina Elisabeta
Pickman era în adevăr o forţă în toate prezentările lui şi a lăsat la Bucureşti puternice amintiri.
De altfel Pickman avea o reputaţie mondială.57
[Greşul lui Fleva la alegerile comunale din Bucureşti]
Cea dintâi spărtură în blocul opoziţiei care răsturnase pe Ion Brătianu se face cu prilejul alegerilor comunale din Bucureşti.
131
Comisia interimară era sub preşedinţia Iui Em. Pache Protopopescu, desemnat a fi primar. La alegeri, „opoziţia Unită" prezintă o listă în care figurează toţi fruntaşii opoziţiei: în capul listei Colegiului I, Dumitru Brătianu, iar în fruntea listei Colegiului al 2-lea, Nicolae Blaremberg. Deci nici un conservator cap de listă.
Conservatorii, consultând listele electorale, vedeau că sunt în minoritate faţă de celelalte nuanţe liberale.
Dar Fleva, omul popular al Bucureştilor şi fost primar sub liberali, prezintă listă separată.
Listei lui Fleva se alătură cooperatorii cu Dumitru Butculescu, oarecare grupuri de meseriaşi şi un număr de comercianţi. Fleva părea că este o primejdie pentru lista „opoziţiei unite" pe care o susţinea guvernul.
în ziua alegerii, lupta fu foarte caldă. Mergând pe la diversele secţiuni de votare, întâlnesc grupuri de alegători cari strigau: „Fleva! Fleva!"; s-ar fi părut că Fleva este eroul şi va fi învingătorul. Totuşi rezultatul a fost: lista guvernului 1401 voturi, lista liberală 720, lista Fleva 262 şi o altă listă independentă 109.*
Guvernul şi „opoziţiunea unită" au învins, dar au învins cu mare greutate, liberalii, a doua zi după o atât de răsunătoare cădere, au putut întruni 720 voturi, ceea ce, pentru guvern şi partidele din opoziţie, era un avertisment Iar marele tribun şi omul popular prin excelenţă, d-abia capătă 262 glasuri.58
încă o dovadă de preţul ce se poate pune pe popularitatea stradei.
Pache Protopopescu a fost ales primar, iar Nicolae Vrăbiescu, A. Roşeanu, Leonida Paciurea şi Ef. Ghermani ajutori.59
Dar ruptura între partidele cari au răsturnat pe Ion Brătianu se lărgeşte.
în Iaşi se fac alegeri comunale. La Colegiul I, lista „opoziţiei unite", aliată cu junimiştii şi susţinută de administraţie are 332, lista liberalilor lui Mârzescu obţine 260, radicalii lui Panu întrunesc 77 glasuri, iar socialiştii 19.
Se declară balotagiu. Conservatorii înţeleg că nu sunt în majoritate.60
Pe la mijlocul lui iunie, I. L. Caragiale este numit director general al Teatrului Naţional, iar membri în comitet: V. A. Ureche, Pătraşcu, Dimitrie Rosetti (Max) şi Wachmann.
Trecerea lui Caragiale pe la Teatrul Naţional n-a lăsat nici o urmă bună, dimpotrivă, de mult Teatrul Naţional n-a mers atât de rău cum a mers sub noua direcţie.61
Căderea regimului liberal dă loc la descoperirea câtorva acte necinstite în administraţiile publice sau controlate. Una din cele mai importante este scandalul de la Eforia Spitalelor Civile, în care este implicat directorul Eforiei,
j ■
Simeon Mihăilescu, un fost rosettist, fost secretar general al Ministerului de Interne când Rosetti era titular la acest departament, fost prefect de poliţie în noaptea istorică a lui 11 martie 1871, când studenţimea a atacat banchetul germanilor de la sala Slătineanu. Simeon Mihăilescu, dovedit că furase sume însemnate, a fost depus la Văcăreşti, apoi osândit de justiţie.62
[Moartea generalului Dimitrie Lecca]
în acelaşi timp, partidul liberal mai suportă o pierdere însemnată: generalul Dimitrie Lecca, preşedintele Camerei liberale, moare subit la Bacău. Generalul n-avea decât 60 de ani.
Generalul avea o însemnată influenţă în Moldova.
Generalul Dimitrie Lecca comanda batalionul de vânători de gardă la Palat, când a fost detronat Vodă-Cuza, la 11 februarie 1866. în războiul Independenţei a comandat cu bravură pe câmpul de bătălie.63
în 1889 va fi o Expoziţiune Universală la Paris, România va participa Comisar al României şi preşedinte al comitetului este numit prinţul George Bibescu. Un mare comitet urmează. în fruntea acstui comitet sunt oameni de mâna întâi a ţării, precum: Lascăr Catargiu, general I. Em. Florescu, George Vernescu, Nicolae Blaremberg, Em. Protopopescu-Pache etc. etc. Nici un membru al partidului lui Ion Brătianu nu figurează.64
Cu toate stăruinţele opozanţilor din vechea „opoziţie unită", guvernul nu dizolvă imediat Camerele, fiindcă junimiştii aveau scopul lor bine precizat
Petre Carp spusese întotdeauna că ţara e guvernamentală, aceasta spusese şi regelui. De atâtea ori repetase: „Daţi-mi puterea şi mă prind că la cele dintâi alegeri am majoritatea"65. Dar, ca de atâtea ori, Carp exagera
în adevăr, ţara erea guvernamentală, adică în ţară erea un contingent electoral care, fiind foarte mobil, trecea de la un partid la altul şi întotdeauna la cel care guverna, dar acest contingent singur nu putea da majoritatea unui partid fără nici o legătură cu masa electorală.
Acest adevăr 1-a înţeles Carp de îndată ce a ajuns la putere.
în ziua în care noul minister Theodor Rosetti s-a prezentat discuţiunii Parlamentului, George Panu a atacat guvernul, spunându-i că, nefiind cunoscut de ţară, că neavând popularitate, este un minister personal. Iar Petre Carp i-a răspuns, adăugând:
- Recunosc că am#enif la guvern fără popularitate, dar, spre deosebire de acele guverne care au venit populare şi au căzut nepopulare, noi venim nepopulari, dar vom pleca populari.66
Guvernul căuta acum să-şi facă partizani în rândurile „opoziţiei unite", căci fără concursul măcar a unei părţi dintre cei cari răsturnaseră pe Ion Brătianu,
132
133
nu poate îndrăzni să înfrunte lupta electorală. Cei dintâi cari s-au arătat accesibili ispitelor guvernamentale au fost tinerii de la Epoca, adică Nicu Filipescu. Platforma erea: eliminarea treptată a tutulor elementelor liberale din blocul fostei „opoziţii unite" şi reconstituirea vechiului partid conservator pur de orice amestec streia
Nicu Filipescu, în Epoca, a scris un articol agresiv împotriva lui Nicolae Fleva şi Gheorghe Panu, articol intitulat: în contra oamenilor populari.
Fiindcă oamenii cei mai populari din blocul opoziţionist erau liberalii, conservatorii întreprind să-i anihilieze, unul după altul.
La Bucureşti, Fleva fusese redus la alegerile comunale. La Iaşi, marele elector Gheorghe Mârzescu, liberal dizident şi omul popular al Iaşilor, este şi el învins în alegerile de la Comună.
Pretutindeni conservatorii bătrâni merg mână în mănă cu guvernul. *
Când guvernul junimist a socotit că relaţiile dintre conservatori şi liberalii din fosta opoziţie s-au răcit îndestul şi că fostul bloc e de fapt desfiinţat, dizolvă Parlamentul. Aceasta în luna lui septembrie.67
în ziua de 8 septembrie, Camerele sunt dizolvate. Miniştrii şi mulţi dintre deputaţi vin în frac la Cameră. Decretul de dizolvare este foarte scurt, iar formalitatea citirii decretului tot Ia fel.
Şi acum încep conciliabulele, intrigile, luptele şi tragerile pe sfoară.
Toate partidele se pregătesc de luptă. ;
Liberalii lui Dumitru Brătianu se întrunesc deosebit de conservatori, având în frunte pe Dumitru Brătianu, M. Kogălniceanu, Petre Grădişteanu, N. Blaremberg, G. Panu, C. Boerescu, G. Paladi.68 Fleva face tot bandă aparte.
Liberalii lui Ion Brătianu se întrunesc chiar în seara dizolvării la societatea Naţionala şi aleg următorul comitet de luptă: Ion Brătianu^ D. Sturdza, Eugen Stătescu, P. S. Aurelian, G. Ghiţu, An. Stolojan, M Ferikide, Andrei Vizantie, Ştefan Şendrea, Vasile Gheorghian, Const Nacu, Alex. Orăscu, Vasile Lascăr, Gr. Serurie, D. Giani, Const Stoicescu, N. Mbroianu, Dancovici, Tacu, D. Tănăsesca G. Esarcu, Vilner, Tache AnastasiU, Coco Demetrescu, Stancu Becheanu, Gogu Cantacuzino şi N. Constandache.69
[Conservatorii declară ruptura cu Dumitru Brătianu]
Conseravtorii, cari vor să pună singuri mâna pe putere, stăruie să se facă cât mai repede ruptura cu Dumitru Brătianu. Liberalii dizidenţi, fără concursul cărora regimul lui Ion Brătianu nu ar fi putut fi răsturnat, au devenit acum o
134
povară care trebuie aruncată. De aceea, imediat după dizolvarea Camerelor, comitetul partidului liberal-conservator se întruneşte şi hotărăşte ruptura. Lascăr Catargiu trimite lui Dumitru Brătianu următoarea scrisoare:
„Bucureşti, 14 septemvrie 1888
Domnule Brătianu,
Am onoarea a vă comunica că, în şedinţa sa de la 12 septemvrie, Comitetul executiv al Partidului liberal-conservator, în majoritate, a fost de părere că, prin căderea guvernului d-lui Ion Brătianu, scopul coaliţiei a fost îndeplinit şi că, în consecinţă, Partidul liberal-conservator se cade ca la viitoarele alegeri să se prezinte singur în luptă.
în şedinţa sa de la 13 septemvrie, Comitetul central al partidului fiind consultat, a confirmat, d-asemenea, în majoritate, deciziunea Comitetului executiv.
Primiţi, vă rog, domnule Brătianu, încredinţarea prea osebitei mele consi-deraţiuni şi stime.
L Catargi"70
Deosebirea între gratitudinea conservatorilor şi a liberalilor este elocventă. La 1876, după răsturnarea lui Lascăr Catargiu, coaliţia nu s-a desfăcut înaintea alegerilor, iar toţi fruntaşii ei au mers la urne împreună şi toţi au fost aleşi în Parlament Conservatorii însă întorc spatele, a doua zi după victorie, tovarăşilor liberali.
Peste puţin va veni şi rândul lui Vernescu.
în ziua de 19 septembrie se prezintă în faţa Curţii de Apel procesul directorului Prefecturii poliţiei Capitalei, căpitan Dimancea, a inspectorului de poliţie Alexandru Davila şi a procurorului Paraschivescu.
Aceşti funcţionari au fost daţi în judecată pentru că au torturat pe nişte ţigani arestaţi sub acuzarea de tâlhărie.
O tâlhărie cu răsunet se făptuise la Valea Tânganului, o ceată de ţigani fu bănuită; ceata fu arestată şi adusă la Prefectura poliţiei, însă fiindcă toţi ţiganii au tăgăduit cu îndărătnicie participarea lor la tâlhărie, au fost bătuţi şi schingiuiţi într-un mod îngrozitor.
Vestea înspăimântătoarelor torturi a zguduit tot oraşul, Parchetul a intervenit şi rezultatul a fost trimiterea celor trei funcţionari în faţa justiţiei.
Curtea a osândit pe Dimancea şi pe Alexandru Davjla fiecare la câte 2 000 lei amendă şi solidar la 100 lei daune, iar pe procurorul Paraschivescu 1-a achi-
tat
71
135
• Conservatorii sunt furioşi în contra acestei sentinţe de condamnare. Deşi tor-turele îngrozitoare ereau dovedite, ziarul l'Indâpendance Roumaine a susţinut că toţi acuzaţii trebuiau achitaţi, deoarece ţiganii ereau recidivişti.
Acest ziar nu mai erea în opoziţie, deci nu mai avea nevoie să facă făţărnicie profesând principii de justiţie şi înaltă moralitate.
Procesul escrocheriei cu apa de aur a venit în faţa Secţiei a 2-a a Tribunalului corecţional. Sion Gherei şi Andronic au fost osândiţi la câte 2 ani închisoare şi la câte 1 000 lei amendă. Ceilalţi acuzaţi la pedepse mai mici. Un fost comisar de poliţie, Theodorini, a fost osândit la 6 luni.
Andronic şi Sion Gherei au mai fost osândiţi şi la 59 400 lei despăgubiri către cei escrocaţi constituiţi parte civilă.72
Prefect al Poliţiei Capitalei e numit colonelul Algia73
[Camera aleasă sub Theodor Rosetti]
Alegerile dau, se înţelege, o mare majoritate partidului liberal-conservator, însă guvernul nu poate fi încântat fiindcă partizanii săi sunt foarte puţini Caracteristicile acestor alegeri sunt:
1) Colectiviştii (adică partidul liberal condus de Ion Brătianu) deşi bătut face, totuşi, foarte bună figură în alegeri, căci, aproape peşte tot, candidaţii liberali strâng de aproape pe candidaţii cari biruiesc.
2) La Iaşi, liberalii de toate nuanţele uniţi şi cu.radicalii lui Panu triumfă aproape pe toată linia. La Colegiul TI de Cameră sunt aleşi: Panu, Toni, Nicolae Ionescu etc, la Colegiul al 2-lea de Senat Gheorghe Mârzescu, Ştefan Şendrea şi Climescu, la Colegiul al 3-Iea de Cameră Ion Nădejde, socialistul.
3) în Cameră pătrund doi socialişti: V.G. Morţunla Roman, Ion Nădejde la Iaşi. Mai triumfă şi)C. Dobrescu-Argeş la Argeş, care, deşi nu e socialist, e primul deputat ţărănist în Parlamentul României.74
La alegerile de balotagiu pentru Cameră triumfă liberalii dizidenţi uniţi cu liberalii-colectivişti. La Iaşi, Mihail Kogălniceanu, la Dolj, Ştefan Pleşea, la Prahova, C. Enescu şi Radu Stanian, C.T. Grigorescu şi C, Micesca Apoi Ia Senat sunt aleşi, Ia Craiova, Gheorghe Chiţu, la Iaşi, prinţul Grigore Sturza şi la Prahova, P.S. Aurelian şi N. Fleva75
în Ilfov, Ion Brătianu rămâne în balotaj cu bancherul Christoff Cerîenti la colegiul I de Senat La al doilea scrutin nu se mai prezintă.
136
____________________
i
Căderea lui Ion Brătianu este semnificativă. După 12 ani de atotputernicie, acest om, sub guvernul căruia se făcuse atâtea fapte mari care transformaseră România, nu mai putuse găsi un colegiu care să-1 trimită în Parlament76
Numai doi dintre toţi foştii lui miniştri au putut fi aleşi, aceştia ereau: Gheorghe Chiţu, ales în balotaj la Colegiul I de Senat din Dolj şi P.S. Aurelian, ales în balotaj la Col. 2 senatorial din Prahova Totuşi liberalii căzuseră în picioare, iar forţa lor electorală îngrijora foarte mult pe conservatori
Imediat după sfârşitul alegerilor, conservatorii ridică capul şi sfidează guvernul. în conciliabule se hotărăşte răsturnarea cabinetului care nu se poate rezema pe majorităţi nici în Cameră, nici în Senat
în faţa acestei situaţiuni, cabinetul e hotărât să pună chestiunea de încredere la Senat cu prilejul alegerii preşedintelui. Theodor Rosetti, primul-ministru, cere Senatului să proceadă la alegerea preşedintelui pentru ca echivocul care apasă asupra cabinetului să se risipească
Candidatul guvernului la preşedinţie erea Nicolae Creţulescu, iar candidatul partidului liberal-conservator, generalul L Em. Floresca Acesta din urmă e ales cu 57 de voturi contra 37 date lui Creţulescu, plus 8 buletine albe. Echivocul dispăruse.77
A doua zi după alegerea generalului Florescu se răspândeşte în oraş ştirea că guvernul va dizolva Senatul; bineînţeles erea numai un zvon, însă tensiunea între guvern şi majoritate creşte.
Alegerea preşedintelui Camerei are o importanţă încă şi mai mare. Aci partidul liberal-conservator prezintă candidatura lui Lascăr Catargia
După rugămintea stăruitoare a primului ministru, alegerea e amânată pentru 24 ore, dar a doua zi Lascăr Catargiu este ales preşedinte cu 105 voturi contra 40 date lui Dumitru Brătianu, 7 lui Gheorghe Vernescu şi 14 buletine albe
Liberalii-co7ecfiv/şri au votat alb, iar dizidenţii şi cei mai mulţi junimişti, adică guvernamentalii, au votat pentru Dumitru Brătianu.
Proclamarea lui Lascăr Catargiu preşedinte al Camerei este primită cu lungi salve de aplauze din Cameră şi tribune, fiindcă partidul luase din vreme măsura ca să garnisească tribunele publice cu partizani şi agenţi.78
Situaţia guvernului era, de acum, pe deplin lămurită, doi bătrâni conservatori din vechea gardă bătută la 1876 prezidau Camera şi Senatul.
Situaţia guvernului ca şi a partidului conservator era, astfel, foarte nesigură încă de la început; era frământărilor începea Generalul Gheorghe Mânu fiind ales vice-preşedinte cu cele mai puţine voturi dintre cei patru viee-preşedinţi, se urcă cel dintâi la^bună ca să mulţumească Camerei. Cu acest prilej, el spune:.
- M-am suit cel dintâi la tribună ca să vă mulţumesc; deşi am obţinut cel mai mic număr de voturi, o fac ca să amintesc proverbul care spune: „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, căci 4e duşmani mă feresc singur".79
137
Generalul Mânu era bănuit că cochetează cu guvernul şi că n-ar fi favorabil unui guvern prezidat de Lascăr Catargiu:
După alegerea celor doi preşedinţi, ministerul Theodor Rosetti prezintă regelui demisia cabinetului Regele îi însărcinează tot pe dânsul cu constituirea unui nou cabinet Un guvern Catargiu regele nu-1 voia încă. Atât pentru politica din afară, cât şi pentru politica din'năuntru dorea un cabinet moderat şi oarecum imparţial între partidele extreme
Noul cabinet este astfel compus: Theodor Rosetti, preşedinte fără portofoliu, Al. Ştirbey, Internele, Gheorghe Vernescu, Justiţia, generalul Mânu, Războiul, Alexandru Lahovary, Domeniile, P. R Carp, Externele, Titu Maiorescu, Instrucţia Publică, Menelas Gherman, Finanţele, Alexndru Marghiloman, Lucrările Publice.
Noul minister este primit în Cameră fără entuziasm.^0
Un deputat din Iaşi, anume Ceaur Aslan, arată că vechiul partid conservator a plecat steagul în faţa Erei nouă.81
Petre Carp, întrebat în ajunul alegerilor dacă guvernul va face alegeri libere, a răspuns: - <
- Le va face curate.82
Ceaur Aslan constată că alegerile riu au fost, însă, nici libere, nici curate. Guvernul e atacat din mai multe părţi, iar bătrânii conservatori sunt posomorâţi.
Deocamdată, toate forţele mai tinere ale vechiului partid conservator, precum Alexandru Lahovary şi generalul Mânu, trecuseră la junimişti.83
La jumătatea lunii noiembrie, partidul liberal al lui Ion Brătianu înregistrează o nouă grea pierdere: Ion Câmpineanu, una din cele mai mari valori ale partidului şi şeful prezumtiv, moare Ia vârsta de 46 de ani, de o boală nervoasă care:I rodea de mult84
Partidul liberal pierduse prin moarte, de la 1876 până la 1888, pe CA. Rosetti, pe generalul Lecca, pe Ion Câmpineanu şi, prin dizidentă, pe Dumitru Brătianu* Mihail Kogălniceanu, Nicolae Fleva, plus oamenii din a doua şi a treia categorie din vechea gardă, precum Grigorie Serurie, Pană Buescu, C. Grigorescu etc. Totuşi, în alegeri, partidul se ţinea bine.
La 1876, când partidul conservator pierduse puterea, alegerile generale n-au adus în Cameră decât un singur membru al acestui partid, pe prinţul Alexandru Ştirbey la Craiova85, acum cel puţin 10 liberali putură intra în Cameră şi în Senat, iar în foarte multe colegii, candidaţii liberali au căzut pentru foarte puţine voturi.
Dacă Ion Brătianu n-ar fi murit peste 2 ani şi jumătate şi dacă şi-ar fi păstrat vigoarea mintală, niciodată partidul liberal n-ar fi stat 8 ani în opoziţie.
138
Un succes al liberalilor era şi alegerea senatorilor universitari: Universitatea din Bucureşti a ales pe Alexandru Orăscu cu 27 voturi contra lui Alexandru Odobescu, candidatul conservator, care a întrunit 17, iar la Iaşi a fost ales iarăşi candidatul liberal Gheorghiu cu 17 voturi contra candidatului junimist Culiano
or
care a avut 16.
[Casaţia condamnă pe fostul ministru de Război, generalul A Anghelescu}
în ziua de 1 decembrie se prezintă înaintea Curţii de Casaţie procesul generalului Alexandru Anghelescu, fost ministru de Război. Dat în judecată de către Senat, conform legii de responsabilitate ministerială j- acuzaţia e susţinută de către comitetul acuzator compus din următorii senatori din dizolvatul Senat liberal: Polizu-Micşuneşti, preşedinte, Arapu, Nanu, Grigore Ştefănescu, Budişteanu, Vergati şi Meitani, membri
Acuzatul e apărat de advocaţii Danieleanu şi Corbescu Matei. Ministerul de Război s-a constituit parte civilă pentru lei 167 000. Avocaţii ministerului sunt d-nii Vasile Misir şi Vasile Brătianu. Prezidează primul-preşedinte C Skina, iar instanţa e compusă din secţiunile unite ale Casaţiei.
După trei zile de dezbateri| Curtea de Casaţie, constituită în înaltă Curte de justiţie, a condamnat pe generalul Al. Anghelescu la 3 luni închisoare, 15 000 Iei amendă şi 30 000 lei despăgubiri civile către Ministerul de Război, care a fost frustrat cu prilejul unei furnituri de cositor| Mai e condamnat la incapacitatea de a primi vreo funcţiune publică, la pierderea drepturilor sale civile, excepţie pentru dreptul de pensiune.|întâia oară, în România, un ministru era
osândit pentru hoţie şi abuzuri.
87
[Moartea Elenei Oteteleşanu]
La 4 decembrie a murit Elena Oteteleşanu, născută Filipescu, marea matroană a Bucureştilor.
Elena Oteteleşanu Ura cea dintâi doamnă primitoare, generoasă, miloasă şi mecena Capitalei. Primirile ei, balurile ei, seratele, serbările în marele parc din strada Matei Millo erau unice în Bucureşti. Nu era om de calitate, tânăr care începea, om care voia să intre în societatea de sus, care să nu înceapă prin salonul doamnei Oteteleşanu. Am spus toate acestea în volumul I.
139
Această femeie era o instituţie, era o mare autoritate socială; o recoman-daţiune a ei, o intervenţiune, o rugăminte erau întotdeauna ca şi un ordin. După două luni de suferinţe, pe patul boalei, demna matroană a încetat din viaţă
Astăzi, în casa ei unde a primit tot ceea ce Bucureştiul şi întreaga ţară avea mai deosebit, este instalată o restauraţie: Terasa Oteteleşanu. Iar în parc joacă oarecare trupe de vară.'
88
Intrigile în partidul conservator urmează. Lascăr Catargiu este, cu încetul, părăsit de mulţi conservatori cari merg să se grupeze în jurul lui Alexandru Lahovary, adică în jurul guvernului.
Lascăr Catargiu ceruse să se voteze un proiect de lege care să declare Galaţul port franc, după cum mai fusese odinioară; era o făgăduială dată gălăţenilor care-1 alesese deputat
Era aproape de Crăciun. Lascăr Catargiu cere Camerei să nu ia vacanţă până ce hu va vota legea portofrancului, însă Camera, cu 52 voturi contra 26 hotărăşte să ia vacanţă imediat Votul era categoric în contra lui Lascăr Catargiu.89
Conflictul se va lichida după vacanţă, în 1889.
[Menelas Ghermani introduce etalonul de aur]
Parlamentul votează proiectul de lege prezentat de ministrul de Finanţe Menelas Ghermani pentru introducerea etalonului de aur şi suprimarea agiului.
Am vorbit mai înainte de flagelul agiului. Junimiştii aveau în programul lor desfiinţarea lui prin introducerea etalonului de aur.
Liberalii de toate nuanţele au combătut proiectul. Dar Menelas Ghermani a arătat că asupra celor 180 milioane lei aflaţi în circulaţie erau 47 milioane argint depreciat, fără valoare internaţională şi 26 milioane bilete hipotecare. ■Circulaţia era, dar, prea încărcată, trebuiau retrase din circulaţie 26 milioane bilete hipotecare şi introdus etalonul de aur.
Proiectul a fost votat şi a dat foarte bune rezultatei90
[Caragiali, directorul general al Teatrului National]
Regimul se mai distingea prin două activităţi: una la Comună, cealaltă la Teatrul Naţional.
JP
yâ
La Teatrul Naţional, Caragiali călcase cu piciorul stâng. Caracterul său autoritar, cât şi lipsa de autoritate - fiindcă fusese prea mult timp camaradul pe picior de egalitate cu cei mai mulţi dintre actori - i-a creat repede o atmosferă de nesusţinut Cei mai de seamă actori: Grigore Manolescu, Aristiţa Romanescu, C. Nottara etc. părăsesc Teatrul şi, în curând, Caragiali se vede redus numai la comici.
La Teatrul Naţional nu se mai reprezentau decât oarecari farse, iar rezultatul era că teatrul nu mai atrăgea pe nimeni Actorii nu mai jucau decât în faţa scaunelor absolut goale.*
Totuşi, norocul ţinea ochii pe el. într-o bună dimineaţă moare o doamnă Momulo, care lasă o avere de mai multe milioane; printre moştenitori se afla şi mama lui Caragiali.
După multe tribulaţiuni, procese şi tratative, Caragiali izbuteşte să dobândească o parte din această moştenire atât de însemnată.91
în privinţa acestei moşteniri, o anecdotă:
Printre alţi camarazi de petreceri, Caragiali avea şi pe un yiorist din orchestra Teatrului Naţional, numit Drăgoescu. Acest Drăgoescu plătise de atâtea ori şpriţurile lui Caragiale, şi-i împrumutase, nu o dată, tradiţionala piesa de 5 lei pentru ca să aibă a doua zi ce mânca Când Caragiali a ajuns chiabur, s-a întâmplat ca Drăgoescu să cam scapete; apoi a aflat că Caragiali plăteşte acum festinuri baltazarice în tovărăşia altor persoane mai simandicoase, iar pe vechii Iui tovarăşi mai golaşei îi cam ocolea Totuşi, Drăgoescu - sau Drugoiu, cum îi spuneau intimii - îşi liiă inima în dinţi şi se prezintă, într-o zi, la autorul Nopţii furtunoase, care dejuna la birtul Enache, în companie. Drugoiu, nici una. nici două, îi cere cu împrumut 300 lei.
Atunci Caragiale şi-a luat un fel de aer solemn şi făcu lui Drugoiu morală:
- Bine, mă, Drugoiu, ce fel de prieten mi-eşti tu? E adevărat că am moştenit, şi e adevărat că m-ai ajutat când eram; sărac, dar asta însemnează că acuma să-mi împart averea cu prietenii? Păi, dacă voi face una ca asta, n-o să rămân iar calic, mă Drugoiu?
Bietul Drăgoescu rămase pe gânduri şi nu putea să-i treacă. Ştia perfect de bine că prietenul Caragiale, cel mai bun prieten al lui, plătise la Frascatti, cu două seri mai înainte, 600 lei, o petrecere cu lăutari, cu şampanie şi cu câte şi mai câte. Şi atunci îi veni o idee:
- Mă, Iancule, tu ai dreptate, dar ia înehipuieşte-ţi tu.un lucru...
- Ce să-mi închipuiesc, Drugoiu?   . ;
- închipuieşte-ţi, Ianeşje, că. noi trecem amândoi, într-o dimineaţă, pe Podul Mogoşoaiei şi că o slujnică de la etajul de,,sus îţi varsă în cap murdăria dintr-un ţucal. Pe tine te face leoarcă, dar eu, care sunt. lângă tine,, nu primesc câţiva stropi pe haine? Numai câţiva stropi din moştenirea ta cer şi eu, Iancule.
Toţi cei de faţă au râs, a râs şi Caragiale cam silit, dar a adăogat răutăcios:
97
- Ăsta e spirit bulgăresc.
Istoria nu ne spune dacă bietul Drugoiu, prietenul decepţionat, a fost stropit*92 '
[Em Pache Protopopescu, primar al Capitalei]
Cu totul altceva a fost activitatea lui Pache Protopopescu la Primărie.**
Fără nici o exagerare, Em. Pache Protopopescu a fost cel mai capabil şi muncitor primar din câţi i-a avut capitala României.
Lui i se datoreşte sistematizarea multor cartiere, dărâmarea; unui număr de f biserici, printre care şi biş^rjca«,Săriadat»El a deschis^e|e7a^âliniat stradeTa-! ISenâjâTCişm^îuî - unde a introdus fântânele luminoase - a instalat lumina electrică pe marele bulevarde, la Şoseaua Kiseleff, la Abator, etc.*** El a pus la punct ceşti unea filtrelor de la Arcuda El a dărâmat Turnul Colţei, ceea ce a produs o puternică protestare din partea arhitecţilor. Dar opera lui capitală este prelungirea marilor bulevarde, dintr-o parte de la -strada Brezoianu până la Cotroceni, din altă parte de la strada Colţei până la Obor.93
Pache Protopopescu a fost un om de o mare activitate şi foarte pasionat pentru Opera lui.
Cestiunea înfrumuseţării oraşului îl preocupa foarte mult, îl preocupa şi ces-tiunea locuinţei. După ce a deschis marile bulevarde, a înţeles că ele vor fi foarte cu greu populate, clădirile mari ar fi venit târzia Preocupat de aceste idei, a intrat în negocieri cu o societate de construcţii din Paris, această societate se obliga să construiască pe întregul bulevard, de la Cotroceni la Obor, numai case înalte de 6 etaje; terenurile trebuiau să fie cedate de Primărie, iar casele,, după 99 de ani, reveneau comunei. Era o afacere strălucită din punctul de vedere estetic şi edilitar
Reprezentantul societăţii, pe care l-am intervievat atunci, mi-a expus planul său: ■■
- Imediat după ce casele vor fi construite, toate vor fi locuite. Pentru prăvălii, mă adresez comercianţilor de pe Calea Victoriei, Lipscani, Carol etc, şi spui fiecăruia: „Dumneata plăteşti pentru magazinuf dumitale, bunăoară, 3 000 Iei chirie, eu îţi ofer o prăvălie mai mare, luminată cu electricitate, curată şi nouă numai cu 1 500 lei şi contractul pe 5 ani". Ofer astfel la toată lumea prăvălii şi locuinţe cu mult superioare, cu apă curentă şi rece, cu electricitate în cartier, pe o arteră largă şi sănătoasă, cu tramvaiul pe dinainte şi numai cu jumătate chirie plătită de fiecare. Nu cred că vor fi oameni cari să refuze. Cu chipul acesta, cel puţin 50 000 oameni se vor mufa în noile clădiri. însă, peste
142
5 ani va fi altă chestie. Atunci urcăm chiriile, fiindcă altfel nu ar fi rentabil pentru noi , '
Proiectul era ispititor, însă proprietarii bucureşteni s-au alarmat Deoarece opoziţia a găsit cu cale să agite lumea, şi deoarece proprietarii, ca şi Creditul Urban, au pus piciorul în prag, proiectul a căzut
Tot sub primariatul lui Pache Protopopescu s-a inaugurat, de către o societate belgiană, şi noile linii de tramvaie cu cai, linia de la Oppler, linia de la berăria Luther, calea Dorobanţilor, strada Romană, grădina Ateneului etc.94
Pache Protopopescu a fost un mare reformator din acest punct de vedere, ceea ce n-a împiedicat partidul liberal ca să-1 combată cu îndârjire. Dar acest partid avea o scuză: pe vremea aceea primăria era agenţie electorală.
Pache avea în proiect multe lucruri însemnate, între altele desfiinţarea accizelor comunale şi înlocuirea lor cu o altfel de taxaţie. Dar atât politica cât şi moartea l-au silit să părăsească administraţia comunală prematur.
Bulevardul de la strada Colţei la Obor 1-a deschis într-o noapte. Seara era încă pe temelii o casă în dreptul pieţei, unde se află astăzi statua lui. Ion Brătianu; lucrători numeroşi au lucrat cu torţele toată noaptea, unii au pavat, alţii âu dărâmat ultimul perete al casei care masca bulevardul. Pache Protopopescu a vegheat toată noaptea A doua zi, alt tablou: bulevardul era deschis.*
[Dărâmarea Turnului Colţei]
Am spus că Turnul Colţei a fost dărâmat de către Pache Protopopeşca Să dau amănunte.
Acest turn construit de către soldaţii lui Carol al XH-lea, regele Suediei, Ia întoarcerea lor din Turcia, unde fuseseră internaţi în urma pierderii bătăliei de la Pultava, era aşezat în poarta veche a spitalului Colţea Când Pache Protopopescu a voit să alinieze strada, s-a împiedicat de turn şi T-a pus jos. Fiindcă Pache Protopopescu, care avea atâtea calităţi de bun administrator, era lipsit de simţul artistic ; ,.
La 1888, turnul nu mai era cel de la 1742, când fusese ridicat, fiindcă puternicul cutremur de la 1848 îi surpase o însemnată porţiune a vârfului.95
Dar lipsa gustului artistic nu era singura lipsă estetică şi culturală a oamenilor epocii. Pe zidul de fundament al grilajului care împrejmuie spitalul Colţei, trecătorii vor citi pe o piatră pe care uzura vremii o roade neîncetat* următoarea inscripţie ursită a fi comemorativă:
„Aici a fost turnul Colţei, zidit la anul 1742 şi care a servit ca foişor pentru foc de la 1848 - 1888, când s-a dărâmat".96
143
Turnul Colţei nu s-a dărâmat la 1888, ci a fost dărâmat Pe lângă că inscripţia nu spune de către cine a fost zidit turnul, dar stilul e un document al inculturii epocii.
[Fioroasa crimă din Tabaci]
în anul 1888 s-a întâmplat fioroasa crimă de la şcoala din Tabaci.
Directorul şcoalei, anume Venescu şi cu soţia erau în vilegiatură, fiindcă crima s-a petrecut la sfârşitul vacanţei de vară; acasă rămăsese, bătrâna mamă a lui Venescu şi un copil mic al acestuia Apoi erau doi servitori ungureni: bărbatul şi femeia
într-o dimineaţă, câţiva copii venind la şcoală pentru înscriere, au găsit în curte întins pe jos, fără simţire, un om tânăr: era Ştefan Venescu, nepotul directorului, fost sergent în armată, liberat de curând.
Deşteptat, Ştefan Venescu a povestit următoarele:
- Azi noapte, pe la ora 1, după ce am petrecut prin oraş, am intrat în casă. Adaug că Ştefan Venescu locuia la unchiul său, în chiar localul şcoalei.
- Un spectacol înfiorător am avut înaintea ochilor, urmează Venescu, am văzut doi ungureni, cari asasinau pe servitori. La acesta vedere, am scos un strigăt de groază, strigăt care a atras atenţiunea asasinilor asupra mea Când am văzut că ucigaşii se reped după mine, ara fugit de-a lungul odăilor, până ce am găsit o fereastră deschisă Şi am sărit afară. Dar sărind rău, am căzut pe spate şi după aceea nu mai ştiu ce s-a întâmplat*
întrebat dacă ar recunoaşte pe ungureni când i-ar vedea, Venescu a răspuns că i-ar recunoaşte; şi a dat chiar semnalmentele lor.**
La început, ancheta a fost condusă copilăreşte. Pentru ca Ştefan Venescu să poată recunoaşte pe asasini', agenţii poliţiei au pornit prin oraş, au ridicat de prin curţi pe toţi rândaşii ungureni şi, în şiruri lungi, îi aduceau la poliţie, unde magistraţii anchetau. Bineînţeles, Venescu n-a recunoscut pe nici unul.
Mai târziu tocmai, sau a doua zi, un funcţionar poliţienesc a observat că Venescu, care era reţinut la poliţie ca informator, fiindcă era bănuit, avea mare grije de pălăria Sa: de câte ori era trecut dintr-o cameră în alta, cea dintâi preocupare îi era să nxx-i rămâie pălăria în odaia de unde pleca Acel funcţionar, prinzând bănuiala, luă pălăria şi o perchiziţionă: în căptuşeala de piele descoperi un teanc de hârtie monetă austriacă.
Strâns cu, uşa, Ştefan Venescu mărturisi împătrita crimă.
De mai mult timp observase că servitorii, de fel din Ungaria, aveau oarecari economii; şi, fiindcă,el, pe de o parte era cu totul lipsit de bani, iar pe de altă parte îi plăcea să petreacă, plănui să fure banii servitorilor. ;
_J_ -_ta_i
Surprins în timpul operaţiei, îi omora pe amândoi Dar zgomotul luptei şi ţipetele victimelor deşteptă pe bătrâna mamă a lui Venescu, care ieşi să vadă ce se întâmplă. Bătrâna, văzând înfiorătorul spectacol, începu, fireşte, să ţipe. Venescu pierdu capul şi alergă după femeie, pe care o ajunse în camera de culcare, şi-i înfipse cuţitul de mai multe ori
Copilul, deşteptat din somn, văzând drama, începu să plângă şi să roage:
- Nene, nu omora pe mama mare !...
Atunci Venescu, care îşi pierduse cu totul sângele rece, suprimă şi pe acest din urmă martor.* Apoi, crezând că va îndepărta de la el bănuielile, ieşi în curte, se întinse jos şi aşteptă lumina zilei, simulând leşinul.
Venescu povesti întreaga dramă liniştit, recunoscându-şi vinovăţia şi declarând el însuşi că este un mare criminal şi un mare mizerabil.97**
NOTE
11.C. Brătianu, aflat în emigraţie la Paris, fusese arestat, în luna iunie 1853, fiind învinuit că ar fi participat la un complot organizat de revoluţionarii francezi pentru a-1 lichida pe împăratul Napoleon al IlI-lea (vestitul „complot de la Opera comică"). Implicarea sa directă în complot nu a putut fi dovedită, dar el a fost arestat pentru că asupra complotiştilor s-ar fi găsit manifeste tipărite la maşina sa de imprimat Condamnat pentru acest fapt, în 1854, la trei ani închisoare, de către un tribunal civil, „viitorul prim-ministru român obţinuse de a fi internat la doctorul Blanche, unde făcu cei trei ani de închisoare la care-1 Condamnase magistratura imperială/- trei ani daţi cu toţii studiului problemelor economice şi sociale" (articol din publicaţia pariziană La Revue diplomatique, cf. TEL, 23 februarie 1888, p. 1-2). Doctorul Blanche, Cunoscut filo-român, îl internase în casa sa de sănătate pe tânărul Brătianu, deoarece acesta ar fi acuzat anumite suferinţe care nu puteau fi tratate în temniţă (v. Albert Ferme, Brătianu conspirator, îndoită înscenare de ucidere asupra împăratului Napoleon UI, în româneşte de L Neagu - Negulescu, Bucureşti, [1929]; Apostol Stan, Ion C. Brătianu - rolul său în revoluţia de la 1848 şi în exil, Bălceşti pe Topolog, 1979). El va fi graţiat în iulie 1856. în ianuarie 1888 („stil nou"), o gazetă pariziană, Le Solei], reamintind întâmplările din 1853-1854, se referea la faptul că L C. Brătianu ar fi fost internat în casa de sănătate a doctorului Blanche pentru tratarea unor tulburări nervoase. Medicul parizian, care întreţinea cele mai bune relaţii de prietenie eu LC. Brătianu şi familia sa con-şultându-se cu fiii acestuia, aflaţi în capitala Franţei („Dl. Blanche ne-a scris ieri şi ne-a trimis un jurnal, Le Soleil, în care se vorbea tot felul de mişelii de tata Ni 1-a trimis fiindcă se vorbea de casa lui [de sănătate] şi ne întreabă dacă poate să dea dezminţire; ne spune că aşteaptă azi răspunsul. Ionel se va duce să-1 dea.." - Vintilă Brătianu către sora sa, Taţi, la Horica - scrisoare datată: Paris, 30 decembrie 1887 / 11 ianuarie 1888 - Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, III, p. 236) şi primind acordul acestora trimite o scrisoare de dezminţire publicaţiei pariziene, scrisoare care va apare în paginile acesteia la 13 ianuarie .1888 („stil nou"), fiind preluată apoi cu un scurt comentariu („On sait que le bruit courrait depuis longtemps que M. Bratiano, â la suite
145
de troubles mentaux avait 6x6.-interne autrefois dans la maison de sânte de docteur Blanche") de cotidianul bucureştean I'Independance Roumaine - şi la această scrisoare face aluzie Bacalbaşa în textul pe care-1 adnotăm: „Paris - Passy, le 11 Janvier 1888. Je lis dans le numero de lundi 9 Janvier courant du journal Le Soleil que M. Jean Bratiano, actuellement premier-ministre du roi Charles de Roumanie, condamne en 1854 â trois ans de prison pour societe secrete, fut d&enu comme atteint de folie dans la maison de sânte du docteur Blanche pendant six mois. Je viens vous affirmer que l'auteur de certe information a 6x6 induit en erreur. M Jean Bratiano n-a jamais 6te atteint d'aliehation mentale et ce n'est pas comme aliene qu'il a ete place dans ma maison de sanţe. II y a et6 envoye par M. Ie Prefet de police pour y âtre trăite d'une affec-tion grave de la poitrine qui mettait ses jours en danger et qui ne pourrait 6tre conven-ablement soignee dans une infirmerie de prison.." (Lerrre dudr. Blanche, LR, no. 3095, 5/17 Janvier 1888, p. 1). în comentariul său maliţios jurnalul românesc va observa însă că în casa de sănătate a doctorului Blanche se tratau în mod obişnuit cu totul alte maladii decât acelea de piept! Se pare că - după alte surse - LC. Brătianu ar fi simulat în 1853 anumite afecţiuni nervoase pentru a determina îngăduinţa judecătorilor săi parizieni (v. şi: M Jean Bratiano et le docteur Blanche, LR, no. 3099, 10/22 Janvier 1888, p.1).
2 Regele Carol nu a dat deloc răspunsuri stereotipe şi evazive diverşilor delegaţi ai „opoziţiei unite". Lui Const Grădişteanu, „delegatul alegătorilor bucureşteni", pe care 1-a primit la 30 decembrie 1887 / 11 ianuarie 1888 i-a spus cuvintele clare reproduse întocmai de toate jurnalele opoziţiei: „Te autorizez să declari în numele meu personal că alegerile vor fi libere şi că garantez eu personal libertatea alegerilor" (Făsăduiala regelui. România, an. V, 3 ianuarie 1888, p. 1; RĂZ-W.. 3 ianuarie 1888, p. l).~La 5/17 ianuarie 1888 regele 1-a primit şi pe delegatul opoziţiei din Târgovişte, Ienăchiţă Văcărescu, audienţa acestuia fiind astfel relatată de I'Independance Roumaine: „AM. Jean Vacaresco Sa Majeste a egalement promis que les elections seront libres et qu'EIIe veiilera ă ce qu"elles le soient «Voi veghea - Je veillerai», tel sont, textuellement, les paroles adressees par sa Majeste ă M. Jean Vacaresco" (Le roi veiilera, LR, no. 3098, 9/21 Janvier 1888, p. 1). Aşadar afirmaţiile lui Bacalbaşa sunt inexacte, aşa cum inexactă e şi precizarea că în 1875 Mihail Pherekyde ar fi primit asigurări din partea regelui că alegerile vor fi libere; scena s-a petrecut în realitate la 7/19 martie 1876, delegatul opoziţiei de la Mazar-paşa fiind însă LC. Brătianu (v. voi. I al acestei lucrări p 189-190 şi nota 23).
3 „Aseară a dat iarăşi un viscol tare, care a ţinut până târziu noaptea, căzând o mare cantitate de zăpadă. Din această cauză s-a întrerupt comunicaţia pe calea ferată în mai multe locuri şi poşta din Galaţi, Brăila, Giurgiu, Călăraşi n-a sosit astăzi" (RĂZ-W, 18 ianuarie 1888, p.2).
^4 Enumerarea lui Bacalbaşa nu este foarte exactă Potrivit rezultatelor preliminare (fără balotaje) ale alegerilor din ianuarie 1888, Opoziţia obţinuse unele succese mai evidente în judeţele: Iaşi, Mehedinţi, Prahova, Covurlui, Brăila, Tutova, Buzău, Dolj, Ialomiţa şi Vlaşca (Resultat des elections des I-er, Il-e et IlI-e Colleges, LR, no. 3113, 27 Janvier / 8 Fevrier 1888, p. 1). în judeţul Ilfov fuseseră votate în întregime listele liberal-guvernamentale (16 deputaţi, printre care: E Stătescu, C. Nacu. I. Câmpineanu, Radu Mihai, E. Costinescu, V. Lascăr, Gr. Romniceanu).
146
5 Nu cunoaştem schimbul epistolar dintre Radu Mihai şi D.A Sturdza, el nu este înregistrat în ianuarie 1888 în nici unul dintre jurnalele consultate cu atenţie de noi: Războiul, România, I'Independance Roumaine şi Lupta
6 într-adevăr, la alegerile din ianuarie 1888 opoziţia a obţinut peste 50 de mandate în Adunarea Deputaţilor; lista selectivă reprodusă de Bacalbaşa este corectă, cu o singură excepţie: Nicolae Ionescu nu â fost ales în Cameră în timpul acestei confruntări electorale. Ziarele vremii au înregistrat, printre personalităţile politice ale opoziţiei alese în ianuarie 1888 şi pe: M Kogălniceanu, V. Gh. Morţun, Iacob Negruzzi ş.a La începutul lunii februarie 1888, Războiul aprecia că în Cameră pătrunseseră 62 de „opozanţi" printre care 52 reprezentând „opoziţia unită", alţi 10, în frunte cu Kogălniceanu, fiind „independenţi" (RĂZ-W., 2 februarie 1888, p. 2).
7 Iată relatarea mai detaliată a întâmplării, după Lupta din 5 februarie 1888, autorul notiţiei nesemnate fiind, desigur, CC. Bacalbaşa: „Acum câţiva ani colonelul Maican avea în regimentul său pe căpitanul Paraschivescu care îndeplinea în acelaşi timp şi funcţiunea de casier al Corpului. Căpitanul avea pasiunea jocului de cărţi. într-o seară, colonelul Maican începu să joace cărţi cu căpitanul său şi-i câştigă 15 000 lei, ştiind foarte bine că-i câştigă banii regimentului Dovada e că a doua zi chiar, colonelul Maican veni la cazarmă, inspecta casa, constată lipsă banilor şi dete pe căpitanul Paraschivescu în judecată, care în urmă fu osândit şi nenorocit! Cât de palide rămân hienele!" (Un om?. Lupta, aa V, ser. II, 5 februarie 1888, p. 1).
8 „Marele scandal de la Ministerul de Război" - în continuarea altora, mai „mici" - a fost folosit de către opoziţie! antibrătienistă pentru a compromite guvernul liberal şi, într-adevăr, în acest caz datele problemei, multe incontestabile, au pus în evidenţă un caz de corupţie în rândurile armatei fără precedent - până atunci - la noi. Informaţi din timp asupra documentelor compromiţătoare care existau, câţiva dintre fruntaşii Opoziţiei (Tache Ionescu, Titu Maiorescu, N. Fleva, C. C. Arion) i-au îndemnat pe ofiţerii care le posedau sale comunice şefului guvernului şi apoi să le dea publicităţii prin presă (v. Discursul d-lui Tache Ionescu ţinut în şedinţa de la 31 martie 1888, D.A.D., nr. 28, 13 aprilie 1888, p. 391). Şi într-adevăr, la sfârşitul lunii ianuarie 1888 cotidianul de limbă franceză J 'Independance Roumaine ţinea să-şi informeze cititorii, aţâţându-le, printr-o scurtă informaţie, curiozitatea: „On sait que dernierement un ca-pitain d'artillerie a fait des revelations sur certains abus commis par un colonel com-mandant un regiment d'artillerie" (I.R., 27 Janvier/8 Fevrier 1888, p. 3). A urmat, în toate jurnalele de opoziţie, publicarea documentelor autentice însoţite de comentarii dure (Le Nouveau scandale du Ministere de la Guerre, I. R, 30 Janvier/11 Fevrier 1888, p. 1; Hoţii de la Ministerul de Război, România, an. V, 6 februarie 1888, p. 1-2; Hoţiile colonelului Maican, Lupta, 1 februarie 1888, p. 2-3; Traficurile fraţilor Maican, RĂZ-W., 1 februarie 1888, p. 1 etc). Fără a intra în amănunte, multe şi destul de încâlcite, vom preciza că primele acuzaţii de corupţie aduse fraţilor Maican au avut Ia bază corespondenţa colonelului Maican, din 1877 (când era maior), purtată cu cetăţeanul american Lewis W. Broadwell (în 1888, în vârstă de 68 de ani), reprezentant al unor fabrici de muniţii şi armament occidentale (avea şi el însuşi, la Karlsruhe o fabrică de obuze), care a înlesnit achiziţionarea de către România, în perioada amintită, de furnituri militare destinate războiului (printre care şi obuze Care explodau înainte de a ieşi pe ţeava tunului). Colonelul Maican a solicitat şi a primit, în calitate de delegat al Ministerului de Război, comisioane substanţiale din partea lui Broadwell, corespon-
147
I Y"Wi>
denţa publicată înregistrând cu destulă transparenţă aceste tenebroase tranzacţii: „I shall be glod of this busine is mede, both for your interess as formy own" (Broadwell către Maican, 20 mai/l iunie 1877: „Am să fiu bucuros dacă se va realiza această afacere, atât pentru interesul meu cât şi pentru al dumitale"); „When this affair is closed I will place the 15 000 frs. as once at your disposal" (Broadwell către Maican, 25 mai/6 iunie 1877, despre livrarea a cinci milioane de cartuşe: „Când această afacere va fi încheiată eu îţi voi pune îndată la dispoziţie cei 15 000 franci") etc. (Hotiile de la Ministerul de Război, România, an. V, 6 februarie 1888, p. -1-2; Afacerea coi Maican, TEL, 16 martie 1888, p 1). O altă afacere compromiţătoare, în care era implicat şi generalul Maican, precum şi fostul ministru de Război, generalul Al. Anghelescu, se referea la tranzacţiile privind construirea (în cele din urmă de către o firmă engleză) a „încru-cişătorului" Elisabeta, cu care urma să fie înzestrată tânăra noastră flotă militară. Pentru a stabili exact vinovăţiile în aceste afaceri, într-adevăr neplăcute^ Ministerul de Război a desemnat, la sfârşitul lunii ianuarie 1888, o comisie compusă din generalii Cernat, Budişteanu şi Berendei (RĂZ-W., 31 ianuarie 1888, p. 2). Toate aceste penibile dezvăluiri i-au indispus pe fruntaşii liberali, care nu mai puteau face faţa valului de corupţie ce se întinsese şi la nivelul cercurilor superioare ale administraţiei. „Ce m-a întristat mai mult decât atacurile jurnalelor franceze - îi scria Ionel Brătianu, din Paris, mamei sale, la 4/lfrfebruarie 1888 - a fost istoria colonelului Maican. Nu ştiu încât va fi fondată, dar e foarte tristă şi pentru armată, pe care o Gompromite, şi pentru el, care era un militar capabil" (Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, III, p. 259).
9 Fraţii Maican au fost trimişi în faţa Consiliului de, război sub acuzaţia de „corupţiune"; raportori şi comisari regali însărcinaţi cu anchetarea acestei „afaceri" au fost numiţi: generalii Berendei şi Budişteanu pentru generaluîMaican, şi coloneii Carp şi Algiu pentru colonelul Maican (RĂZ-W., 7 februarie 1888, p. 1); acuzaţii au fost arestaţi preventiv la începutul lunii februarie 1888, în acelaşi timp generalul Anghelescu dându-şi demisia din armată (RĂZ-W., 10 februarie 1888, p. 1). Colonelul Maican a fost eliminat din rândurile Jockey-clubului la 3/15 martie 1888; procesul său s-a desfăşurat - începând de la mijlocul lunii martie 1888 - în faţa Consiliului de război prezidat de generalul Radovici, asistat de generalii Creţianu şi Arion şi coloneii Mărculescu şi Christescu (Procesul colonelului Maican, RĂZ-W., 16 martie 1888, p. 3); generalul Maican a fost judecat la sfârşitul lunii matie 1888, Consiliulde război funcţionând în următoarea componenţă: preşedinte, gen. Radovici; membri: generalii Arion, Creţianu, Fălcoianu şi G. Anghelescu (RĂZ-W., 30 martie 1888, p. 3). Despre sentinţele în ambele procese, v. mai departep.155, nota 35; p.158, nota 46, p.160, nota 54.
10 în şedinţa Adunării Deputaţilor din 22 februarie/5 martie 1888 s-a anunţat că „astăzi la 1 ] ore" guvernul l C. Brătianu şi-a depus demisia în mâinile Suveranului care 1-a însărcinat pe D. Ghica cu formarea noului cabinet „Aţi văzut negreşit de ce tata şi-a dat demisiunea: băgase de seamă că de câtăva vreme regele nu ne mai vedea eu ochi buni. Presupunerile s-au adeverit prin fapte, desigur regina şi-a exercitat influenţa" (Sabina dr. Cantacuzino către fraţii săi, la Paris, scrisoare din 27 februarie/10 martie 1888 - Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, III, p. 295).
11 Căpitanul Văcărescu îl acuzase în presă pe Radu Mihai că acesta şi-ar fi însuşit ceasornicul său pe care l-ar fi schimbat apoi cu M. Kogălniceanu pe un cronometru (I. R.. 14/26 Janvier 1888, p. 1). în Cameră, cu prilejul unei interpelări a lui Lascăr
148
Catargiu, la 18 februarie/l martie 1888 („.. Aş dori să-mi spună d. L Brătianu dupe 11 sau 12 ani de guvernământ al d-sale în ce stare este astăzi ţara?"), într-o intervenţie spontană, N. Filipescu s-a referit la istorisirea cu ceasul căpitanului Văcărescu relatată de presă: „Un hoţ de ceasornice pe banca ministerială!", afirmaţie care a provocat în sală rumoare şi proteste (D. A Sturdza: „Mişelească calomnie!"), După pauză, liniştea fiind oarecum restabilită, ministrul de Interne, Radu Mihai, a ţinut să răspundă la acuzaţiile care i se aduseseră: „D-lor, am cerut cuvântul ca să vin înaintea d-voastră ca să vă spun că la calomniile ce s-au ridicat asupra-mi prin ziare, am crezut că dispreţul meu era răspunsul cel mai bun ce le puteam da Când însă un deputat vine şi apostrofează banca ministerială în astfel de termeni, pentru respectul ce datoresc poziţiunii mele, pentru respectul ce datoresc d-voastre şi alegătorilor noştri, tutulor, pentru respectul ce datoresc ţării, pentru respectul ce-mi datoresc mie însumi şi familiei mele sunt dator să declar că toate acestea sunt nişte infame calomnii" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 18 februarie 1888, D.AD., nr. 8, 23 februarie 1888, p. 90 şi 95). Din păcate se cuvine să observăm că în aceste agitate luni, februarie şi martie 1888 (sesiunea noului Parlament se deschisese la 7/19 februarie 1888), colorata mahala bucureşteană se mutase cu vocabular cu tot în clădirea de pe Dealul Mitropoliei.
12 Replica lui Vasile Epurescu, devenită celebră, apare în două variante: în presă („Nu mă întrerupeţi, d-lor, căci sunt teribil în apostrofe şi am o voce de clopot!" -RĂZ-W., 19 februarie 1888, p. 1), precum şi în stenograma şedinţei Camerei deputaţilor („Vă rog să nu mă întrerupeţi, căci mă veţi sili a vă apostrofa din nou" -Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 17 februarie 1888, D.AD, nr. 7,21 februarie 1888, p. 85). întrucât stenogramele şedinţelor erau revizuite de către vorbitori înainte de publicare, aceştia fiind dispuşi, desigur, să-şi tempereze izbucnirile temperame^le_înre-gistrate în scris, socotim că replica reprodu?fîn*presFare un grad mai mare de autenticitate, sporit, în cazul de faţă, şi de mărturia lui Bacalbaşa
13 După demisia lui I. C. Brătianu s-au discutat, într-adevăr, mai multe formule de guvern, cu D. Ghica ca preşedinte de Consiliu, mai întâi în colaborare cu junimiştii (P. P. Carp, Th. Rosetti, Titu Maiorescu), apoi, după refuzul acestora, cu unii dintre fruntaşii „opoziţiei unite". Tentativele au eşuat, printre altele, şi pentru că liberalii doreau să-şi menţină mai multe portofolii în viitorul guvern Despre oferta făcută lui M. Kogălniceanu, nu avem alte informaţii decât o ştire din Vlndependance Roumaine (25 Fevrier/8 Marş 1888, p. 3), în care se menţiona că acesta ar fi fost chemat „astăseară" de rege pentru a fi însărcinat să formeze noul guvern, precum şi mărturisirile bătrânului liberal făcute în Adunarea Deputaţilor, că nu ar fi vrut să fie prim-ministru, dar că ar fi fost de acord să „lucreze" cu D. Ghica, în echipa ministerială preconizată de acesta (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 1martie 1888, D.AD.. nr. 14, 4 martie 1888. p. 170).
14 I. C. Brătianu începuse să fie convins - aşa cum am menţionat şi mai sus - de necesitatea de a părăsi puterea atât de râvnită de opoziţie, dar, se pare, că unul dintre motivele care-1 determina|j încă să ezite îl constituia situaţia internaţională încordată, mai ales în această parte" a Europei (despre posibilitatea trecerii puterii unui guvern conservator amintea Sabina Cantacuzino într-o scrisoare către fratele său Vintilă Brătianu, aflat la Paris: „Toate bune de nu ar fi război, dar dacă această calamitate ar trebui să se întâmple, fiind ţara în mâna boierilor, ar cădea peste noi o nenorocire şi mai mare: ocupaţiunea rusească" - scrisoare din 3/15 februarie 1888, oglindind, desi-
149
gur, opiniile lui I. C. Brătianu, în voL Din corespondenţa familiei Ion C Brătianu, IJJ, p. 256). .     ■ .
15 GPanu a trecut graniţa în ţară la mijlocul lunii februarie 1888, pe la Suceava-Iţcani, fiind arestat, la 16/28 februarie 1888, în staţia de cale ferată Vereşti (RĂZ-W., 18 februarie 1888, p.1 -2); două zile mai târziu el a fost transportat şi întemniţat la penitenciarul Bisericani, de lângă Piatra-Neamţ, unde s-a bucurat de un tratament generos. Situaţia sa a fost discutată în Cameră în şedinţa din 17/29 februarie 1888 şi în zilele următoare, RP.Carp, N.Fleva, LLahovary ş.a pronunţându-se în favoarea suspendării sentinţei de condamnare pronunţată împotriva sa (v. problema expusă mai pe larg în voi: G, Panu şi radicalismul românesc la sfârşitul secolului al XTX-lea de Comeliu Mâteescu, Ed ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1987, p.74-76); în cele din urmă Panu a fost graţiat de rege, la 27 februarie/10 martie 1888 (RĂZ-W., 28 februarie 1888, p.2). ,
16 GPanu a sosit în Capitală duminică 28 februarie AII martie 1888, la orele 6 1/2 dimineaţa, fiind întâmpinat în Gara de Nord numai de redactorii Luptei în frunte cu CGBacalbaşa şi de câţiva amici. Banchetul despre care aminteşte autorul acestei cărţi a avut loc în „salonul cel nou" al hoteluui Union de pe strada Academiei, în seara aceleiaşi zile, în prezenţa câtorva prieteni: Vintilă CARosetti, V.G.Morţun, GrManiu, ConstMUle Ş.a, toastul de 4,bun venit" fiind rostit chiar de Bacalbaşa (Sosirea d-lui Panu, Lupta, an.V, 29 februarie 1888, p.1; Banchetul „Luptei", Lupta, 1 martie 1888,
p.1).  , ." .
17 întrunirea opoziţiei, despre care aminteşte Bacalbaşa, a avut loc duminică 21 februarie /4 martie 1888, sub preşedinţia lui CBrătianu. Au luat cuvântul: D.Brătianu, Gb.Mârzeşcu, ConstBacalbaşa (acesta, acceptat temporar alături de fruntaşii opoziţiei, „protestează energic contra arestării lui Panu, care e anticonstituţională. Se aude că Panu va fi graţiat; ei bine, nu, d Panu nu vrea să fie graţiat, el vrea să capete dreptul lui constituţional, nimic mai mult"), GPalladi, Tache Ionescu şi N.Fleva (întrunirea opqzitiei, RĂZ-W., 22 februarie 1888, p.3). Alexandru Lahoyary nu a vorbit la această întrunire.
18 „Greşala fatală a lui Panu" a fost sesizată imediat de contemporani, unul dintre aceştia, de pildă,fdeputatul liberal N. Dimancea, reproşându-i în Parlament, la 17/29 martie 1888, tocmai lipsa de curaj, indispensabilă unui om politic care, alegându-şi această carieră, îşi asumă şi riscurile ei: „D-le Panu, trebuie să mai treacă mult timp până să înţelegi d-ta ce este libertatea Cine iubeşte cu adevărat libertatea, trebuie să lupte pentru ea, să facă sacrificii, iar nu să fugă peste hotare. (Aplauzeprelungite) Să nu ne vorbeşti de libertatea d-ta, care, după ce insulţi, o iei la fugă (Aplauze.) GrJiomniceanu: Fuga e ruşinoasă, dar sănătoasă! (Ilaritate.)'/(Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 17 martie 1888, D.AD, nr.21, 23 martie 1888, p.278)., E interesant de semnalat faptul că Panu, care avea de obicei replică promptă, nu a răspuns atunci în nici un fel acestei acuzaţii dure, dar îndreptăţite.
19 Până la sfârşitul carierei sale politice (a decedat în 1910) Panu nu a reuşit să devină ministru şi aceasta, pare-se, datorită şitegelui Carol care, dacă uitase invectivele din articolul Omul periculosfau i-a putut ierta niciodată autorului hotărârea de a părăsi în mod laş ţara pentru a evito executarea unei sentinţe judecătoreşti. în acest sens tot Bacalbaşa ne informează că, de câte ori se propunea candidatura lui Panu la vreun post ministerial, regele ţinea să precizeze apăsat: „Cine nu s-a supus legilor ţării, nu poate
fi ministru" (Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată, ed. a Il-a, vol.IV, Bucureşti, 1936, p.257).
20 Alegerea ca preşedinte al Camerei deputaţilor a generaluIuiJJJ^eccaj la 26 februarie/9 martie 1888, cu 102 voturi din 143 .exprimate/(Adunarea Deputaţilor. Şedinfi^ de la 26 februarie 1888, D.AD., nr.12, 1 martie 1888, p.155) era întru totul firească dacă ţinem seama că Parlamentul, rezultat al confruntării electorale din ianuarie 1888, era dominat de liberalii brătienişti
21 Remaniera ministerială din 1/13 martie 1888 (prin care D.A Sturdza, ministrul Instrucţiunii Publice trecea la Finanţe, CNacu, de la Finanţe trecea la Instrucţiune Publică şi ad-interim la Interne, iar D.Giani şi N.Gane erau numiţi miniştri noi la Justiţie şi, respectiv, la Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, celelalte departamente păstrându-şi titularii) a fost o soluţie tranzitorie, de menţinere," de fapt, a vechiului cabinet, determinată de necesitatea întreruperii tratativelor pentru formarea unui nou guvern din cauza plecării precipitate a regelui Carol la ceremoniile de înhumare a împăratului Germaniei, Wilhelm I, decedat la 26 februarie/9 martie 1888. Acest lucru a fost înregistrat clar de presa vremii („Dacă azi totuşi nu se va putea ajunge la constituire, atunci regele îşi va amâna pe mâine seară plecarea la Berlin. Mâine cu orice preţ un guvern trebuie să fie constituit" -România, au.V, 28 februarie 1888, p.3) şi menţionat la fel de clar de însuşi LCBrătianu chiar în ziua în care s-a anunţat remanierea guvernului („D-lor, am primit ministerul numai până când se va constitui un alt minister în condiţiuni legale, constituţionale şi asigurătoare, nu numai pentru d-voastră, ca să ajungeţi la putere, ci pentru ţara întreagă" - Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 1 martie 1888, D.AD, nr.14, 4 martie 1888, p.164). De altfel, el ţinea să precizeze cu aceeaşi ocazie - şi avea perfectă dreptate, dar aceasta nu 1-a împiedicat ceva mai târziu să se cramponeze în mod inexplicabil de putere: „în orice ţară i se cam urăşte lumii cu acelaşi guvern, cu acelaşi om care a ţinut un timp mai îndelungat direcţia afacerilor publice" (Ibid, p.165). Vestea menţinerii guvernului Brătianu a fost primită cu satisfacţie la Viena şi Berlin (ministrul de Externe al imperiului austro-ungar, Gustav von Kălnoky îi comunica reprezentantului ţării sale la Bucureşti, la 2/14 martie 1888, spre a fi transmisă regelui Carol, „satisfacţia împăratului şi a lui pentru rechemarea lui Brttianu, factor important în dezvoltarea legăturilor politice ale României" - Cazan; Rădulescu-Zoner, România şi Tripla Alianţă, p.169), ambele mari puteri centrale fiind temătoare că aducerea „opoziţiei unite" la putere ar fi putut determina o modificare â orientării politicii externe româneşti în sensul unei atitudini neutrale sau chiar favorabile Rusiei.
22 Şedinţa despre care aminteşte Bacalbaşa a avut loc nu la 27 februarie/10 martie, ci la 1/13 martie 1888. în această şedinţă - condusă de preşedintele Camerei, DLecca - după lecturarea de către M. Pherekyde a decretului regal prin care se anunţa remanierea guvernului, au luat cuvântul, în ordine: NFleva (care a afirmat că noul cabinet e o „cârpeală ministerială"), LCBrătianu (acesta a precizat că D. Ghica s-a străduit şapte zile să-i îfnpace pe|iberalii dizidenţi - ;,nici n-a dormit, nici n-â mâncat" - dar nu a reuşit pentru că aceştia cereau dizolvarea imediată a Parlamentului), D. Giani (care declara că a fost şi rămâne rosettist), N.Blaremberg, M.Pherekyde, Lascăr Catargiu (precizând că „ţara" i-a trimis în Parlament „nu pentru ca să mai cercăm a vă îndrepta, ci pentru a vă spune că nu mai puteţi sta acolo"), RP.Carp („Ni s-a oferit, d-lor, portofolii, da!, guvernul însă nu ni s-a oferit"; „Am spus maiestăţii sale - şi nu cred că
150
151
trădez un secret de stat când divulg aceste amănunte: «Maiestate, dacă este să nu fiu decât continuarea d-lui Brătianu, n-am ce căuta în guvern»"; „Trebuie să ne deprindem cu ideea [că] nu are să se poată foma guverne în ţara aceasta, fără ca să spui ţării în mod anume determinant şi Să înţeleagă toată lumea ce ai să faci la guvern"), MKogălniceanu („Cum se face lucrul acesta, d-lor, că dupe ce programa aceasta, [a] celor cari constituiau noul minister a fost aprobată de toţi şi chiar lista miniştrilor în cari figurau reprezentanţi ai tutulor grupurilor era deja completată, deodată ne trezim dejucaţi şi a doua zi vedem pe dDimitrie Giani intrând în minister?... Este un minister acesta, care numai constituţional nu este") etc. (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 1 martie 1888, D.A.D., nr.14,4 martie 1888, p.161-171). Kogălniceanu nu 1-a „acuzat" pe Carol I, ci s-a referit la faptul, consemnat cu aproximaţie de Bacalbaşa, că dacă regele are dreptul să numească miniştrii, „ţara" este singura în măsură să se pronunţe dacă îi „primeşte" sau nu (Ibid, p.171).
" 23 Decesul lui Wilhelm Ijs-a petrecut cu câteva zile înainte de scena descrisă de Bacalbaşa (v. mai sus, nota 2i);feegele Carol şi regina Elisabeta au plecat la Berlin în seara de 1/13 martie pentru â participa la funeraliilei:are urmau să aibă loc la 4/16 martie 1888 (RĂZ-W., 3 martie 1888, p.1). în capitala Germaniei, după cum menţionează ministrul de Externe al Austro-Ungariei, „principele Bismarck i-a declarat regelui pe un ton foarte drastic că el trebuie să-1 menţină pe Brătianu chiar dacă pe străzi ar trebui să curgă sânge" (Cazan; Rădulescu-Zoner, România'şi Tripla Alianţă, p.1'70) şi lucrurile s-au întâmplat aproximativ aşa - cum vom vedea în paginile următoare -finalul fiind însă altul.
24 în timpul absenţei regelui din ţară au continuat totuşi tratativele în vederea formării unui nou guvern (potrivit însemnărilor lui Titu Maiorescu au avut loc, la 7/19 martie 1888, la AlexLahovary, „iar combinări ministeriale cu Beizadea Mitică" - Titu Maiorescu, însemnări zilnice, III, p.86); opoziţia, nerăbdătoare, a întreţinut însă, în continuare, o stare de agitaţie din ce înce mai accentuată, lansând, printre altele, şi un manifest semnat de 42 de deputaţi prin care „poporul" era îndemnat: „întruniţi-vă, arătaţi nestrămutata voastră voinţă de a scăpa ţara de acest regim odios" (RĂZ-W., 6 martie 1888, p.1). Printre semnatarii manifestului (D.Brătianu, LCatargiu, N-Fleva, Tache Ionescu,. Iacob Negruzzi, GPanu, G. Vernescu ş.a) nu figurau, într-adevăr, numele lui P.P.Carp şi Al. Marghiloman.
25 Familia regală a revenit de la Berlin în dimineaţa zilei de duminică 13/25 martie 1888.JŞi, desigur, nu întâmplător, în aceeaşi zi, „opoziţia unită" a convocat o întrunire,'prezidată de DBrătianu, în sala Orfeu de pe strada Ştirbei-Vodă, întrunire în cadrul căreia au luat cuvântul delegaţi din provincie (Botoşani, Piteşti, Galaţi, Craiova ş.a), precum şi fruntaşi ai opoziţiei (N.Fleva, G.Mârzescu, Tache Ionescu), după care s-a manifestat mai mult sau mai puţin paşnic pe străzile Bucureştilor, ajungându-se şi în faţa casei lui LCBrătianu, unde s-a strigat: „Jos Btătianu! Jos hoţii! Jos Carada!" (RĂZ-W., 15 martie 1888, p.1). în fruntea acestei coloane de câteva sute de manifestanţi se afla N.Filipescu, „iar imediat după el venea călare pe ceafa unui om şi rezernân-du-se cu mâinile pe umerii altor doi... dLFleva, cu părul vâlvoi, fără de pălărie şi menţinându-şi echilibrul cu mare greutate" (Sabina dr.Cantacuzino către fratele său Dinu la Paris, scrisoare din 13/25 martie 1888 în: Din corespondenţa familiei LCBrătianu, III, p.307). La sfârşitul întrunirii s-a votat o rezoluţie prin care Lascăr
152
■   '        — -  - ____.    _     ,  r    . _ _„ ,j._________,_j
Catargiu, D.Brătianu şi G. Vernescu erau însărcinaţi să solicite o audienţă regelui pentru a cere ultimativ demiterea guvernului LCBrătiana
26 în linii mari - cu unele exagerări în manieră senzaţională - relatarea lui Bacalbaşa este exactă. La 14/26 martie 1888 „opoziţia unită" a convocat o nouă mtrunire în sala Orfeu, cu intenţia ca, pornind de aici, mulţimea să manifesteze în faţa Palatului Regal pentru a cere „depărtarea guvernului". Manifestanţii (în număr -pare-se t- de câteva mii, venind de pe strada Ştirbei Vodă (arteră numită mai târziu -şi din nou astăzi - Ion Câmpineanu) au fost întâmpinaţi de către jandarmi şi armată pe Calea Victoriei, în dreptul bisericii Creţulescu. „Publicul gonit - relatează un martor ocular demn de încredere, Titu Maiorescu - pătrunde cu grămada de prin dosul stradei Academiei în curtea Palatului strigând «Jos Brătianu!». în înghesuiala produsă prin şarjele jandarmilor călări sub comanda d-lui Fănuţă se sloboade un pistol, mulţimea năvăleşte spre scara Palatului, geamul de la uşa intrării se sparge, se întâmplă multe răniri" (Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare, III, p.76). „Şarja" maiorului Fănuţă a avut loc seara, pe întuneric, pe la orele 1930 Le massacre, LR 15/27 Mars 1888, p.3; v. o relatare mai amplă a manifestaţiei în voi: Câncea,Viaţa politică, p.285-287).
27 Iată - pentru comparaţie - cum au fost înregistrate replicile de stenograful Adunării Deputaţilor: „RFleva: în acest moment se lovesc cu puştile cetăţenii pe strade de către geandarmii trimişi de d-voastre în contra lor şi voi mai puteţi vorbi astfel? (Mare zgomot)... KNicorescu: Dar ştiţi d-voastre ce se petrece pe strade? Se ucide lumea... CNacu: Dacă în acest moment este o tentativă de a se repeta ce s-a făcut ieri pe strade, dacă în acest moment sunteţi împiedicări să faceţi ceea ce aţi cercat să faceţi ieri, noi ne vom face datoria (Aplauze.) Voci din minoritate: Bravo! G.Vernescu: Asasinule! Noi ne ducem de aici! (Zgomot)... CNacu: Vasăzică opoziţiunea, în ziua când guvernul este interpelat asupra întrunirilor publice, în loc să asculte şi să dezbată în Parlament, părăseşte locul de aici şi să duce să revolte lumea pe strade... (Aplauze.) NFleva: Aţi auzit discursurile noastre? CNacu: Nu le-am auzit, dar le-am citit! G. Vernescu: Ne ducem acolo unde se împuşcă lumea! (GVernescu iese din Cameră)" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 14 martie 1888, D.A.D., nr.20, 22 martie 1888, p.252). Şedinţa s-a încheiat la orele 18.
28 Textul invitaţiei în: LR., 15/27 Mars 1888, p.2 („Ce festin de Balthasar sera pour la cpllectivite une pecasion de se dire un dernier adieu").
29 Bacalbaşa a tradus textul după: LR. 16/28 Mars 1888, p.1; am reprodus originalul românesc - înlocuind traducerea destui de corectă a lui Bacalbaşa - după: RĂZ-W„ 16 martie 1888, p.1, text din care lipsesc însă ultimele două nume: D.G.Rosetti şi Ion Kogălniceanu, cu care numărul semnăturilor se ridică, într-adevăr, la 53, aşa cum notează Bacalbaşa mai sus.
30 în dimineaţa zilei de 15/27 martie 1888, la orele 10, GVernescu a fost primit de regele Carol, primire urmată de aceea a lui LCBrătianu, semn că se discuta posibilitatea retragerii guvernului liberal („Regele se poartă foarte prost; dă mereu audienţe la răzvrătiţi"... se plângea, laJ7/29 martie 1888, Sabina dr.Cantacuzino fratelui său, Ionel Brătianu - Din corespondenţa familiei Ion CBrătianu, III, p.3,15). A urmat apoi, aşa cum îl descrie exact Bacalbaşa marşul manifestanţilor, în frunte cu senatorii şi deputaţi} opoziţiei, de la clubul Unirea de pe,Bulevardul Elisabeta către sediul Camerei de pe Dealul Mitropoliei, acolo unde o mare mulţime şe adunase, pe cheiul Dâmboviţei şi pe străzile limitrofe. Iată descrierea acestor momente, aşa cum au intrat în istorie, în
153
fWŢ «1
lift
■■li
relatarea lui Titu Maiorescu, alt martor ocular: „Pe la amiază procesiunea anunţată începe a se mişca încet Puţin numeroasă până în strada Carol, ea creşte de la podul Dâmboviţei încolo şi ajunge în grămadă compactă la bolta de sub tumul Mitropoliei Aici se vede oprită de sergenţi şi vânători cu un procuror înaintea lor. Numai deputaţii sunt lăsaţi să pătrundă. Se produce o mare învălmăşeală O companie de vânători înaintează de ceailaltă parte a Mitropoliei şi ocupă curtea de-a lungul intrărilor Camerei. în momentul în care dFIeva urcă treptele dinaintea uşii rezervată deputaţilor, se aud detunături de puşcă şi de revolver. Alături de d-sa un uşier al Camerei, lovit de glonţul unui soldat, cade mort; peste sângele lui, împroşcat în tindă, trebuie să treacă deputaţii care mai sosesc" (Maiorescu, Discursuri parlamentare III, p.78; o descriere mai detaliată în voi. Câncea, opcit, p.287-290; „ordinul judecătorului de instrucţie asupra evenimentelor din 15 martie", prezentat de N.Blaremberg în şedinţa Adunării Deputaţilor din 25 ianuarie/6 februarie 1889 în D.AD., p.574-576). Uşierul Nicolae Popovici, care lăsa în urma sa o văduvă cu cinci copii, ar fi fost ucis de „o armă soldăţească, model 1879" (RĂZ-W., 19 martie 1888, p.2), concluzie (confirmată şi de expertiza medicală) care îl absolvea de o vină ipotetică pe impulsivul Nicolae Filipescu, primul care trăsese, în îmbulzeala din faţa Adunării Deputaţilor, câteva focuri de revolver („Filipescu a tras atunci patru lovituri de revolver din care una a omorât un biet uşier. Atunci armata a ieşit şi a tras în aer" - îl informa Sabina dr.Cantacuzino pe fratele ei, Ionel Brătianu, la 17/29 martie 1888, continuând peste câteva rânduri cujt> propoziţie subliniată: „Nu spuneţi la nimeni" -Din corespondenţa familiei LCBrătianu, III, p.314 şi 315). Versiunea cu „sergentul major de gardişti Silaghi" care ar fi luat puşca din mâinile unui soldat şi l-ar fi ţintit pe Nicolae Fleva a fost relatată de presa vremii (RĂZ-W., 23 martie 1888, p.2)i dar nu s-a confirmat vreodată, ca şi aceea, poate mai plauzibilă, eunoscându-i-se impulsivitatea, care-1 dădea vinovat pe Nicolae Filipescu
31 „Parchetul face percheziţie. Toţi deputaţii şi cetăţenii sunt percheziţionaţi, precum şi reporterii gazetelor, dacă au revolvere în buzunare. D.Radu Creţulescu, redactorul ziarului Vlndependance Roumaine, e arestat fiindcă s-a găsit asupra sa un revolver" (Măcelul de azi, RĂZ-W, 16 martie 1888, p.2-3). Cu acest prilej, îh vacarmul care stăpânea Adunarea Deputaţilor, P.P. Carp s-ar fi adresat lui D.A. Sturdza (cei doi neîmpăcaţi adversari politici erau... cumnaţi!) cu cuvintele: „Dă ordin să înceteze această infamie"; Sturdza i-ar fi replicat: „N-aveţi decât ceea ce meritaţi", fruntaşul junimist răspunzându-i cu un singur cuvânt: „Mişelule!" (Nouveau massacre ă la Chambre de Dâputes, IR, 16/28 Mars 1888, p.1-2), după care cei doi protagonişti nu şi-au mai vorbit vreme de câţiva ani, chiar în timpul inevitabilelor vizite de familie. în aceste condiţii de haos, şedinţa Adunării Deputaţilor n-a mai avut loc, dar manifestaţia a continuat pe străzile din jurul Mitropoliei, 14 jandarmi fiind răniţi (Câncea, oprit, p.289).
32 Prezenta diplomaţilor ruşi în miezul fierbinte al evenimentelor din martie 1888 a fost înregistrată de presa vremii (ataşatul de legaţie Lermontov ar fi fost uşor rănit, altul, Lwov, n-ar fi fost lăsat să pătrundă în tribuna diplomaţilor etc. - Nouveau massacre ăla Chambre de deputăs, I.R, 16/28 Mars 1888, p.1-2; RĂZ-W, 17 martie 1888, p.3), interesul lor accentuat şi nedisimulat pentru problemele succesiunii guvernamentale în România fiind sesizat, cu îngrijorare, şi de familia Brătianu: „Dl. Hitrovo s-a dat pe faţă, a circulat cu Alecu Catargiu şi Blaremberg în seara de luni prin curtea Palatului şi ieri toată ziua au alergat de la unul la altul" (Sabina dr.Cantacuzino către fratele ei
154
lat-MHwidaUB«ifoiaito<B^^
Ionel Brătianu, scrisoare din 17/29 martie 1888, îh: Din corespondenţa familiei Ion CBrătianu, III, p.315). Desigur că teama de un posibil guvern conservator filorus sau neutralist nefavorabil aderării secrete a României la Tripla Alianţă 1-a determinat pe regele Carol să prefere, în cele din urmă, la succesiune, un guvern junimist, Carp şi Maiorescu fiind, de fapt, principalii animatori ai acestei orientări în politica externă,, singura agreată de monarh şi acceptată cu luciditate ca inevitabilă de LCBrătianu. De altfel acum,. în primăvara anului 1888, se discuta, la cererea insistentă a guvernului român, problema aderării Italiei la tratatul de alianţă al României cu Austro-Ungaria şi Germania, problemă care nu putea fi rezolvată de un guvern conservator pur (Cazan; Rădulescu-Zoner, România şi Tripla Alianţă, p.167-168).
33 Bacalbaşa se exprimă confuz; orientarea României către puterile centrale a fost determinantă nu de voinţa unui rege de origine germană ci Ae un factor obiectiv incontestabil: politica tradiţională expansionistă şi agresivă a Rusiei în sud-estul Europei, inclusiv şi mai ales faţă de ţara noastră, problemă la care ne-am mai referit în aceste note sublimare (v. voLII al acestei ediţii, p. 109, nota 2; p.220-221, nota 63). Se cuvine să precizăm că nu cu mult timp în urmă, în iunie 1887, se încheiase un tratat ruso-ger-man („tratatul de reasigurare"), prin care Germania recunoştea „drepturile istorice" ale' Rusiei în Bulgaria şi asupra Strâmtorilor (Cazan; Rădulescu-Zoner, oprit, p. 136), zona aceasta a Europei rămânând în continuare disputată de Rusia ţaristă şi Austro-Ungaria în aceste condiţii aderarea strict defensivă a României la Tripla Alianţă asigura necesara securitate a ţării noastre primejduită şi atunci de puternicul vecin de la răsărit ■ 34 într-adevăr, în şedinţa Adunării Deputaţilor din 16/28 martie 1888 P.P.Carp (care a luat cuvântul după preşedintele Camerei, D.Lecca, Vasile Lascăr şi GPanu) a făcut un aspru rechizitoriu guvernului şi partidului liberal-brătienist („cuvântul de liberal în ţara noastră, o spun cu regret, a fost înjosit de d-voastră"), precizând că, el, totuşi, nu face parte din „opoziţia unită" („se ştie că eu nici la întrunirile lor nu mă duc, se ştie că acţiunea mea este paralelă cu a lor"). în stenograma şedinţei nu sunt însă înregistrate ultima afirmaţie a lui RP.Carp şi „întreruperile" lui Marghiloman, menţionate de Bacalbaşa (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 16 martie 1888, D.A.D., nr.20, 22 martie 1888, p.258-264).
35 Procesul colonelului Maican s-a judecat la mijlocul lunii martie 1888 îh faţa Consiliului de război prezidat de generalul Radovici. La cererea apărării s-au considerat prescrise faptele comise de acuzat cu zece ani în urmă, în timpul războiului din 1877-1878, sentinţa de condamnarea pronunţată la 16/28 martie 1888 fiind aceea notată de Bacalbaşa, cu precizarea că pedeapsa de un an închisoare atrăgea după sine şi pierderea gradului (Procesul colonelului Maican, RĂZ-W., 18 martie 1888, p.2). Sentinţa nu a rămas însă definitivă (v., mai departe, nota 54).
36 Lista comitetului în: IR, no.3156, 18/30 Mars 1888, p.3. Redacţia jurnalului sub-scria 200 lei, Elena Oteteleşanu şi principesa Valentina Bibescu tot câte 200 etc.
37 Iată în acest sens o mostră revelatoare din timpul şedinţei de la 17/29 martie 1888: „B.Iepurescu: Dumipialui [GPanu] este autorul moral al omorului şi trebuie dat pe mâna ţării ca să-1 strivească. (Zgomot) Voci: Hol Ho! La ordine! B.Iepurescu: La ordine, mizerabililor! (Zgomot foarte mare, nu se mai aude nimic.) G.Vemescu: D-le preşedinte, vă rog să nu-1 mai treceţi la ordine, căci nU ne face hiei o impresiune! (Zgomot) Vidraşcu: Cheamă-1 la ordine pe dVernescu! D.vicepreşedinte: D.Vernescu are cuvântuL (Zgomot) B.Iepurescu: Am onoare a declara că am adresat cuvântul de
155
mizerabili acelor cari mi-au strigat ho! şi-1 menţin (Zgomot)" (Adunrea Deputaţilor. Şedinţa de la 17 martie 1888, D.A.D., nr.21,23 martie 1888, p.274).
38 Discursul lui Eugeniu Stătescu a fost pronunţat în Adunarea Deputaţilor la 18/30 martie 1888; fruntaşul liberal a fost totuşi destul de moderat, încercând să justifice acţiunile guvernului („Noi n-am atacat pe nimeni, noi ne-am apărat, am apărat insti-tuţiunile şi libertăţile noastre ameninţate, am apărat interesele societăţii puse în pericol Pe străzi, la Orfeu şi la banchet am apărat liniştea oraşului, libertatea şi siguranţa persoanelor contra atacurilor învţerşunate şi cu mână armată a hoardelor ce voiaţi să asvâr-liţi asupra noastră" (Adunarea. Deputaţilor. Şedinţa de la 18 martie 1888, D.AD., nr.21, 27 martie 1888, p.286), fiind, din când în când, întrerupt de GPanu. La închiderea şedinţei, moţiunea opoziţiei de neîncredere în guvern, prin care se solicita şi eliberarea din închisoare a lui Fleva şj Filipescu a fost respinsă (s-au exprimat 45 de voturi pentru şi 86 contra).
39 Nicolae Bibescu - deputat de Gorj - a luat cuvântul, într-adevăr, la 19/31 martie 1888, rostind un discurs bine construit, care a fost apreciat de asistenţă (la sfârşitul discursului s-au auzit „aplauze prelungite şi unanim repeţite" - însemnare pe care stenograful Camereinu prea-avusese ocazia s-o facă prea des până atunci). El nu a afir-matcă la 15/27 martie soldaţii nu au tras, ci a dat să se înţeleagă că aceştia au tras cu gloanţe oarbe sau în aer („Ceea ce ştiu, ca vechi militar, este că, dacă soldaţii trăgeau în noi cu gloanţe, ne culcau pe toţi la pământ"); a insistat totodată, asupra necesităţii ca dezbaterile înaltului for legislativ al ţării să se desfăşoare în deplină linişte şi securitate („Pentru mine, un deputat de orice nuanţă trebuie respectat ca inviolabil şi în numele acestui respect, pe cât gândesc că deputatul n-are să fie oprit de nimeni în exerciţiul dreptului său de a pătrunde în această incintă, pe atât gândesc că nu trebuie să fie permis unei mulţimi, cât de mică ar fi, de a călca în această curte în apropiere cu incinta noastră, adăpost sânt [sfânt] unde mandatarii naţiunii au să delibereze în pace şi linişte"), conchizând, pe bună dreptate: „Cu poporul - sunt; cu pleava nu vreau să fiu!" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 19 martie 1888, D.A.D., nr.22, 27 martie 1888, p.301-302).
40 După incidentele din 13/25 - 15/27 martie 1888, Carol I s-a consultat cu mai mulţi oameni politici (GVernescu, Lascăr Catargiu, IGhica, M.Kogălniceanu, LCBrătianu, P.P.Carp, D.Ghica, ş.a) în vederea constituirii unui nou guvem; sâmbătă seara, la 19/31 martie, LCBrătianu a trimis regelui, prin D.A Sturdza, demisia cabinetului său; noul minister, condus de Th.Rosetti, a depus jurământul în faţa Suveranului în după-amiaza zilei de 22 martie/3 aprilie 1888, dar decretul regal de numire purta data de 23 martie 1888 („Semn de ameţeală" - justificată după zece zile de tulburări mai puţin obişnuite în Bucureştii patriarhali de odinioară, cum observă Titu Maiorescu -însemnări zilnice, III, p. 90). Componenţa guvernului junimist e notată corect de Bacalbaşa, cu următoarele precizări: ministrul al Justiţiei era ALMargbiloman; Titu Maiorescu deţinea şi interimatul la departamentul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, urmat, tot ca interimar, de P.P.Carp. Prin căderea cabinetului Brătianu lua aşadar sfârşit cea mai lungă şi cea mai rodnică guvernare din istoria modernă a României, guvenare caracterizată prin realizări remarcabile pe drumul constituirii unui stat român independent şi suveran, al unei monarhii constituţionale, stat cu o structură politică realmente democratică, recunoscut şi respectat la sfârşitul secolului trecut ca un element de ordine, civilizaţie şi stabilitate în sud-estul continentului nostru.
156
41 în şedinţa Camerei din 23 martie/4 aprilie 1888, Th-Rosetti a dat citire mesajului regal de constituire a noului guvern. Acesta a fost imediat contestat îndeosebi de dizidenţii liberali (RFleva) şi de radicali care se considerau pe nedrept îndepărtaţi de la succesiune (GPanu, în Adunarea Deputaţilor: „Ministerul ce aveam înaintea noastră nu e minister nici din majoritate, nici din minoritate şi nu e nici minister neutru... Este, după cum ştiţi, expresiunea unui grup mic cu un program politic şi economic, dar un grup aşa de mic, fără nici un răsunet în ţară şi fără legături. Acest caz e anormal..." -Adunrea Deputaţilor. Şedinţa de la 28 martie 1888, D.A.D., nr.23, 31 martie 1888, p.308). Guvernul a fost însă sprijinit de o parte a conservatorilor şi acceptat de liberali (Traian Lungu, Viaţa politică în România ja sfârşitul secolului al XlX-lea, EdŞtiinţifică, Bucureşti, 1967, p.49-51); un jurnal independent considera guvernul junimist ca un „cabinet francmasonic", indicându-i ca masoni pe: ThRosetti („fost mare maestru al Marelui Orient al României în 1879"), T.Maiorescu şi P.P.Carp („maeştri simpli"), M.Ghermani, geaBarozzi (care a fost însărcinat să reprezinte la Napoli, în 1883, marea Lojă Naţională Română) (Cabinet francmasonic, RĂZ-W., 25 martie 1888, p.2).
42 RĂZ-W., 24 martie 1888, p.2.
43 Referirile lui Bacalbaşa la presa vremii au fost realizate îndeosebi prin intermediul retrospectivelor apărute în România,l'Ind6pendance Roumaine: „Ce minister est personel â Sa Majest6 le Roi; «l'opposition unite», n'y a aucun representant"; Epoca propunea sprijinirea guvernului junimist dacă acesta se angaja să epureze administraţia şi justiţia, să-i urmărească pe cei care s-au dedat la hoţii şi să dizolve Camerele (La presse roumaine etle nouveau cabinet, LR, 25 Mars/6 Avril 1888, p.2); „...II est evident qu'un cabinet junimiste ne peut-etre que transitoire et que sa mission consiste ă preparer le terrain â une solution definitive" (Le nouveau cabinet, LR, 24 Mars/5 Avril 1888, p.1). Cel mai dur se pronunţa împotriva guvernului junimist G.Panu în Lupta, considerându-1 „un grup de valeţi ai Palatului" şi conchizând tranşant: „Minister de antecameră nu ne trebuie" (G.Panu, Un minister al Palatului, Lupta, an. V, 23 martie 1888, p.1).
44 Eliberarea celor doi fruntaşi al Ligii de rezistenţă, principalii organizatori ai mişcărilor de stradă care au dus la răsturnarea guvernului Brătianu, a avut loc în după-amiaza zilei de 22 martie/3 aprilie 1888. în presa vremii s-a relatat despre un cortegiu triumfal format din. 300 de trăsuri şi câteva mii de oameni care i-au condus pe Fleva şi Filipescu, de la închisoare, pe Calea Victoriei, până dincolo de Palatul Regal, către casele lor (Intrarea triumfală de ieri, RĂZ-W., 24 martie 1888, p.3).
45 Amploarea şi intensitatea răscoalelor ţărăneşti din primăvara anului 1888 au fost întrucâtva exagerate în unele studii de istorie mai noi, dar, desigur, nu se poate contesta faptul, în spiritul adevărului, că ele atrăgeau în mod foarte serios atenţia autorităţilor asupra gravelor probleme economice şi sociale ce frământau satul românesc, decalajul din ce în ce mai accentuat între oraşul care se moderniza şi civiliza şi satul care rămânea în continuare îniîntuneric şi mizerie. Primele manifestări ale răscoalei s-au semnalat la 20 martie /laprilie 1888, în comuna Urziceni din judeţul Ialomiţa (presa vremii a înregistrat însă şi unele revolte anterioare acestei date, de pildă răzvrătirea a trei sate din judeţul Prahova unde ţăranii au izgonit autorităţile locale - RĂZ-W., 19 martie 1888, p.1), când sătenii, nemulţumiţi că fuseseră amăgiţi de subprefect ca să semneze o petiţie către guvern în care s-ar fi cerut pământ şi „bucate", „petiţie" care
157
era de fapt o telegramă de solidarizare cu guvernul Brătianu după manifestaţiile de stradă ale opoziţiei, s-au răsculat, maltratându-i pe subprefect, primar şi pe ajutorul de primar (A. Beldiman, O crimă de stat Răscoala sătenilor din primăvara anului 1888, Bucureşti, 1889, p.15). Din judeţul Ialomiţa răscoalele, determinate, într-o măsură, şi de starea de agitaţie politică din Capitală, s-au întins repede în judeţul Ilfov, îndeosebi în satele din preajma Bucureştilor, începând de la 28 martie 19 aprilie 1888; localităţile enumerate de Bacalbaşa se aflau, într-adevăr, toate, în judeţul Ilfov; în plasa Dâmboviţa-Mostiştea: Dridu, Fierbinţi Gagiul, Creaţa-Leşiile, Roşiori, Ileana, Cătruneşti, Belciugatele-Cojeşti, Moara Domnească, Afumaţi, Ştefăneşti, iar în plasa Snagov: Dragomireşti. Satul Drăgăneşti (dacăBacalbaşa i-a transcris corect numele) nu exista nici în judeţul Ilfov, nici în judeţele limitrofe acestuia La 29 martie/10 aprilie 1888 un grup de ţărani care voiau să ajungă în Capitală pentru a cere pământ de la Ministerul Domeniilor a fost oprit de armată la Pantelimori (RĂZ- W., 31 martie 1888, p.1). Presa, chiar şi cea conservatoare, a relevat motivele îndreptăţite ale revoltei ţăranilor: „Elle a pour point de depart la misere - une misere noire - et pour but un peude justice" (Ion Cercel, Lesmessures urgents, IR, 1/13 Avril 1888, p.1); „De voie, de nevoie, vom înţelege că a venit vremea să ne ocupăm serios de starea ţăranilor şi că vindecarea rănilor de care suferă cere un studiu serios şi un sistem întreg de măsuri bine chibzuite..." (Epoca, an-III, 2 aprilie 1888, p.1). ,-. . ■
46 Procesul generalului Nicolae Maican s-a judecarîh ultimele zile ale lunii martie 1888 în faţa unui Consiliu de război prezidat de generalul Radovici; comisarul regal 1-a învinuit pe general că „făcea socoteli cu samsarii ca cel din urmă băcan" (Procesul generalului Maican, RĂZ-W., 1 aprilie 1888, p.3); sentinţa, pronunţată la 31 martie/12 aprilie 1888. este corect înregistrată de Bacalbaşa (Le verdict, IR, 2/14 Avril 1888, p.1); recursul generalului corupt a fost respins de Consiliul de revizie prezidat de generalul Ipătescu la 30 aprilie /12 mai 1888 (RĂZ-W., 2 mai 1888, p.1), dar condamnatul a executat numai o parte a pedepsei, la închisoarea Văcăreşti, fiind graţiat de-rege.
47 GPanu şi-a rostit interpelarea la 1/13 aprilie 1888 („Este vorba, d-lor, despre răscoala sătenilor de prin diferite localităţi ale ţării şi despre deplorabilele scene ce s-au întâmplat în unele localităţi unde s-au comis chiar omoruri..."); primul-ministru, Th.Rosetti, i-a răspuns în aceeaşi zi, recunoscând că nemulţumirile ţăranilor fuseseră provocate şi de o „rea şi neîngrijitoare administraţiune locală..." (evident, liberală), precum şi de zvonurile că guvernul ar fi hotărât să le împartă „pământuri", hotărâre pe care autorităţile săteşti n-ar fi vrut să le-o comunice (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de lai aprilie 1888, D.A.D.,nr.27, 7 aprilie 1888, p.373-374); în aceeaşi problemă au mai vorbit, în continuare, RFleva şi deputatul sociai-democrat V.Gh.Morţun („...vina de căpetenie cade asupra exploatării fără milă şi margini a nenorocitului ţăran de către proprietarii şi arendaşii nesăţioşi... Ţăranii au legi şi drepturi numai pe hârtie..." - Ibid, P-376).
48 Focarele cele mai incandescente ale răscoalelor ţărăneşti din primăvara anului 1888 s-au înregistrat în localităţile Urziceni şi Ulmi (judlalomiţa), precum şi la Dudeşti-Cioplea şi Lipia—Bojdani (judllfov); traiectoria geografică a nemulţumirilor exprimate violent a fost următoarea: 20 martie/l aprilie -jud Ialomiţa; 28 martie / 9 aprilie - jud Ilfov; 2/14 aprilie - jud Prahova; 5/17 aprilie - judDâmboviţa: 7/l9 aprilie - judVlaşca; 10/22 şi 11/23 aprilie - judBuzău, Brăila, Muscel; 18/30 aprilie -jud Argeş şi Dolj, intensitatea răscoalelor fiind din ce în ce mai scăzută (Constantin
Corbu, Răscoala ţăranilor de la 1888, Edştiintifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.157). La Fierbinţi, Greci-Grădiştea, Fundul Danciului, Micşuneşti şi Balamuci, preciza un comunicat oficial al guvernului privind situaţia din seara zilei de 3/15 aprilie 1888, „ordinea a fost deplin restabilită" de vânătorii conduşi de d Magheru, călăraşii de dSolomonescu şi roşiorii de dElefterescu (MOR, nr.4, 5/17 aprilie 1888, p.75). Toate localităţile menţionate aici de Bacalbaşa erau situate în judeţul Ilfov, în plasele: Dâmboviţa - Mostiştea (Greci, Grădiştea, Fundul Danciului, Micşuneşti, Balamuci, Fundulea, Dudeşti; la Dudeşti-Cioplea, la 6/18 aprilie 1888 s-a produs o puternică ciocnire între răsculaţi şi armată, soldată cu victime de ambele părţi), Snagov (Periş - aici
notarul a fost ucis de răsculaţi) şi Sabaru (Berceni şi Vidra).
49 în lunile în care au urmat după formarea noului cabinet junimiştii au încurajat acţiunea de îndepărtare a dizidenţilor liberali de corpul partidului conservator în vederea refacerii unităţii acestuia, ei năzuind la un rol conducător în partid, ceea ce nu s-a întâmplat, autoritatea lui Lascăr Catargiu dovedindu-se mai puternică decât ambiţiile lui P.PCarp (Bulei, Partidul conservator, pJ$).
50 Duminică 3/15 aprilie 1888 s-a constituit, în cadrul unei şedinţe la care au luat parte 82 de fruntaşi ai Partidului National Liberal, Comitetul Central al acestei organizaţii politice, alcătuit din 14 membri, în componenţa notată corect de Bacalbaşa („Proces verbal Astăzi 3 aprilie 1888, subsemnaţii membri ai Partidului Naţional Liberal întrunindu-ne şi sfătuindu-ne între noi am constituit Comitetul Central al partidului nostru alegând dintre noi pe următoarele persoane..." - Comitetul Central al Partidului Naţional Liberal, Voinţa naţională, an.V, nr.1081, 6/18 aprilie 1888' p.1). Printre semnatarii comunicatului care» nu figurau în noul organism ales în vederea intensificării luptei politice de opoziţie se mai aflau: GDissescu, Vasile Lascăr, Radu Mihai, Barbu ŞtDelavrancea ş.a O lună mai târziu a apărut în Voinţa naţională, Manifestul Partidului Naţional Liberal (Apel către ţară, în nr.din 10/22 mai 1888)
51 Nu ştim cât de reale au fost divergenţele dintre Panu şi Bacalbaşa în chestiunea represiunii răscoalelor ţărăneşti, dar cert este că în Luptă articolele cele mai violente de condamnare a represiunii s-au datorat lui Panu şi nu lui Bacalbaşa, care-şi revendică aici, fără modestie, merite pe care - sub semnătură - nu le-a avut Pentru edificare, iată câteva exemple din articolele semnate de GPanu:a reprima cu forţa şi cu brutalitate asemenea mişcări este a arunca untdelemnul peste foc, este a face rana mai mare, pentru ca peste câtva timp răscoala să izbucnească mai teribilă" (Răscoalele ţărăneşti, Lupta, an.V, 2 aprilie 1888, editorial): „... Eu protestez din toate puterile îh contra vărsărilor de sânge, în contra modului rusesc de a înăbuşi glasul celor cari, exasperaţi desute de nedreptăţi, recurg la violenţe" (Sângele a cUrs!, Lupta^ 6 aprilie 1888, editorial); în loc de sânge vărsat, reforme (Lupta, 7 aprilie 1888, editorial) etc. Lui Bacalbaşa ar putea să-i aparţină câteva manşete de pe prima pagini a ziarului: Teroarea la sate (12 aprilie 1888); Groaza la ţară (14 aprilie 1888); Vânătoarea de oameni (15 aprilie 1888), împuşcaţii în spate (16 aprilie 1888) ş.a; în problema „blamării represiunii sângeroase" el ă şiris un singur articol, semnat Costache CBacalbaşă, la 15/27 aprilie 1888: Asasinaturi şi torturi, iar despre răscoale în general s-a pronunţat la începutul acestora, într-o notă lipsită de vigoarea publicisticii lui Panu: „Ţăranii s-au răsculat pentru că nu mai au ce mânca Aceasta să o înţeleagă oamenii politici" (Constantin CBacalbaşă, Răscoalele ţăranilor, Lupta, 31 martie 1888, p.2). Nu e prima oară când autorul acestor însemnări memorialistice încearcă să arunce o umbră neme-
______
ritată asupra imaginii postume a unor oameni - mai înzestraţi decât el - care i-au fost uneori prieteni
52 „Le prefet de police sait-il ce qui s'est passă cette nuit chez MJ.GBratiano? On nous signale que toute la nuit il y a eu un va et vient continuei chez MJean Bratiano. Que trâme-t-il encore ce sinistre vieillard? Nous esperons que la police ouvrira bien l'oeil..." (mformations, LR-, 15/27 Avril 1888, p.3). Traducerea lui Bacalbaşa este corectă. .
, 53 ,„.. Le prix auquel se vendra la Lupta soit fixe â un maximum d'un demi-cen-time. Nous demandons en meme temps que le minimum des matieres contenus dans chaque numero soit egal comme qualite aux matieres publiees journellement dans le joumal anglais 77je Times" (mformations, 16/28 Avril 1888, p. 3). Potrivit scrisorii ironice a lui Ai Şt Catargi maximul şi minimul propuse urmau să rămână invariabile vreme de 25 de ani
54 La începutul lunii aprilie 1888, Consiliul de revizie anulase decizia de prescripţie în cazul colonelului Maican, decizie referitoare la afacerea cu obuzele din 1877-1878 (RĂZ-W., 5 aprilie 1888, p. 2-3). Procesul s-a judecat în a doua parte a lunii aprilie 1888 la „Consiliul de rezbel" din Craiova, acuzatul-fiind condamnat pentru „mituire" la trei luni de închisoare (şi nu la două), precum şi la degradarea militară, pedepse care se adăugau la aceea de un an închisoare, pronunţată anterior (Procesul colonelului Maican, RĂZ-W.; 22 aprilie 1888, p. 2). Bacalbaşa nu a marihregistrat faptul că procesul colonelului Maican s-a rejudecat la 24 mai/5 iunie 1888 de către Consiliul de război al Corpului III de armată de la Galaţi, acuzatul fiind osândit definitiv la un an şi trei luni de închisoare, cu pierderea gradului şi a drepturilor civile şi militare, fiind aşadar absolvit de degradare (Procesul colonelului Maican, RĂZ-W., 27 mai 1888, p. 1).
55 Atentatul a avut loc luni, 25 aprilie/7 mai 1888, pe la orele zece seara; atentatorul, Preda Fântânaru (sau Fântânăreanu), originar din judeţul Gorj, ar mai fi fost condamnat pentru omucidere, în 1882, la Craiova (L'attentat du 25 Avril, I.R, 28 Avril/10 Mai 1888, p. l);în ultima vreme, el se afla în serviciul poliţiei Capitalei, fiind folosit pentru paza barierelor. Prins şi imobilizat, Fântânaru ar fi spus: „Neamţu' a pus ca să împuşte pe ţărani, iar eu am voit să omor pe neamţu'" (Atentatul de ieri seară, RĂZ-W., 27 aprilie 1888, p. 1); mai târziu el a fost declarat alienat mintal de către comisia medicală instituită ca să-1 examineze şi încredinţat poliţiei ce urma să-1 transporte în satul natal, pe care nu mai avea voie să-1 părăsească (RĂZ-W., 13 iulie 1888, p. 1; 9 ianuarie 1889, p. 3; poliţia primise această misiune „alaltăieri", deci la 6/18 ianuarie 1889).
56 Alegerile parţiale pentru un mandat de deputat au avut loc la 29 aprilie/l 1 mai 1888; generalul Mânu era susţinut de ziarele România, Epoca şi Războiul, iar Pană Buescu de Naţiunea şi Lupta, deci despărţirea liberalilor dizidenţi de conservatori începuse să se producă efectiv.
57 Celebrul scamator şi hipnotizator Pickman a dat câteva reprezentanţii pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, începând de la 11/23 mai 1888; Claymoor relata, în avanpremieră, din repertoriul artistului, o banală scamatorie cu ouă (C, Carnet du high-life. Magie, LR, 10/22 Mai 1888, p. 2).
58 Cifrele reproduse corect de către Bacalbaşa se referă la rezultatele alegerilor comunale pentru Colegiul I de Bucureşti, alegeri care au avut loc la 2/14 iunie 1888 (I. R, 4/16 Juin 1888, p. 1); la Colegiul II N. Fleva şi-a retras lista; aici victoria „opoziţiei unite" a fost mai categorică, aceasta obţinând 2 935 voturi, în timp ce libe-
160
raUi au primit numai 485 (RĂZ-W,, 7 iunie 1888, p. 1); pe ansamblu, alegerile au fost considerate ca un insucces pentru liberali, chiar de către aceştia (v. Din corespondenţa famiMei Ion C Brătianu, III, p. 398).
59 Pache Protopopescu a fost ales primar de către consilierii comunali cu 18 voturi contra 13 acordate lui N. Blaremberg; numele Iui A Roşeanu apare consecvent în presa vremii sub forma A Rioşeanu, care este cea corectă (Le nouveau maire, LR, 17/29 Juin 1888, p. 1); despre primariatul lui Pache Protopopescu, apreciat, pe bună dreptate, ca excepţional, v., mai departe, nota 93)
60 La alegerile comunale din Iaşi, la Colegiul I, liberalii-conservatori şi jummiştii au obţinut 339 de voturi, liberalii uniţi cu radicalii (lista avându-1 în frunte pe Gh. Mârzescu), 260 voturi, iar social-democraţii 19, declarându-se balotaj (RĂZ-W., 19 iunie 1888, p. 1-2); la Colegiul al II-lea au câştigat candidaţii partidului liberal-conservator aliaţi cu junimiştii în vederea balotajului liberalii dizidenţi, radicalii, liberalii brătienişti şi social-democraţii au prezentat o listă comună obţinând 377 voturi faţă de 388 acordate liberalilor-conservatori şi junimiştilor (RĂZ-W., 28 iunie 1888, p. 1); începea deci sa se contureze o coaliţie anticonservatoare de opoziţie destul de puternică
61 L L. Caragiale a fost numit de către Titu Maiorescu director general al Teatrelor începând cu data de 26 iunie/8 iulie 1888 în locul lui Const I. Stăricescu; din vechiul Comitet teatral fuseseră menţinuţi numai V.A Urechia şi Ed. Wachmann, la care s-au adăugat nou-numiţii: Dim R Rosetti, N. Pătraşcu şi Ionescu-Gion. Ca de obicei, în cazul lui Caragiale, Bacalbaşa rosteşte o apreciere apăsat negativă, înregistrată şi de Şerban Cioculescu în Viafa M Caiagiâle (v. cap. „Director al Teatrului Naţional"). Primit cu ostilitate de aproape întreaga presă, Caragiale a dovedit totuşi capacităţi organizatorice şi administrative remarcabile introducând ordinea şi disciplina la Naţionalul bucureştean; din păcate, în lipsa unor actori de frunte care au părăsit, din diferite motive, prima scenă a ţării o dată cu numirea sa ca director (Gr. Manolescu, Aristizza Romanescu şi C. L Nottara), el a fost silit de trupa pe care o avea la dispoziţie să promoveze în general un repertoriu minor, de comedii şi localizări facile (v., în text, p. 141). Bacalbaşa, ingrat, uita însă, în aceste file memorialistice, să menţionerze.că în timpul scurtului directoriat al lui Caragiale (iunie 1888-mai 1889) i s-a jucat la Teatrul Naţional, în februarie 1889, cu îngăduinţa prea binevoitoare a directorului acestuia, comedia sa Petecul lui Berechet, considerată de criticii vremii, nemulţumiţi de spectacol, „o imitaţiune străvezie a «Scrisorii pierdute»" (Marin Bucur, O biografie a lui I. L Caragiale,'Eâ. Cartea românească, Bucureşti, 1989, p. 276).
62 învinuit de grave nereguli în administrarea Eforiei spitalelor civile (v. seria de articole Voi â VEphorie des hopitauxlml R., iunie 1888), Simeon Mihălescu a fost arestat şi închis la Văcăreşti la începutul lunii iulie 1888 (RĂZ-W., 3 iulie 1888, p. 2); el a fost eliberat câteva zile mai târziu, după ce depusese suma fixată drept cauţiune (RĂZ-W., 12 iulie 1888, p. 3); Solicitarea de eliberare pe cauţiune pornea probabil şi de la un fapt mărturisit d^el directorului penitenciarului: nopţile de iulie fiind caniculare în Bucureşti, arestatul simţea nevoia să iasă la aer în curtea închisorii, dar această nevinovată plăcere nu-i era îngăduită, deoarece la orele opt seara fix i se punea zăvorul la uşă! (RĂZ-W., 8 iulie 1888, p. 2).
63 Generalul Dimitrie LecCa (n. 1832) a încetat din viaţă la 4/16 iunie 1888; la ceremonia funebră, care a avut loc în comuna Dealu Mare din judeţul Bacău, partidul li-
161
beral a fost reprezentat de LC. Brătianu, Eug. Stătescu, D. A. Sturdza şi P. S. Aurelian (RĂZ-W., 8 iulie 1888, p. llf La 11/23 februarie 1866 Dimitrie Lecca, pe atunci maior, participase la complotul de detronare a domnitorului Cuza; în timpul Războiului de Independenţă el a fost comandant al Diviziei a TV-a, luând parte,.peste Dunăre, la luptele de la Lom-Palanka, Smârdan şi Vidin.
64 Aliniindu-se obedient la hotărârea Germaniei de a nu participa oficial la Expoziţia universală din 1889, de la Paris, menită să marcheze sărbătoreşte centenarul Marii Revoluţii Franceze, guvernul român a declinat invitaţia ce i se făcuse („Şi guvernul nostru s-a grăbit a adera la această abţinere care de câtva timp a devenit sistematică faţă cu toate expoziţiunile din străinătate" - Expoziţiunea universală din Paris, RĂZ-W., 26 iulie 1888, p. 1). Oferta privind participarea României la Expoziţia de la Paris a fost respinsă atât de L C. Brătianu, cu oarecare abilitate (el ar fi răspuns că ţara noastră ar fi fericită să poată lua parte la o expoziţie care coincidea şi cu marcarea sărbătorească a centenarului Marii Revoluţii Franceze, dar „industria noastră abia născândă nu ne permite a ne prezenta alături de marile naţiuni la acest Congres al muncii omeneşti") cât şi - cu duritate - de P. P. Carp, ministrul Afacerilor. Străine în noul guvern junimist („România e fericită a lua parte la Expoziţia din Paris şi a espune acolo produsele solului său, precum şi rezultatele industriei sale născânde, dar este imposibil guvernului actual de a se asocia la o manifestaţie în onoarea unei revoluţiuni ale cărei principii şi acte le dezaprobă" - Ion Brătianu şip: P. Carp, TEL., 23 decembrie 1888, p. 1). în aceste condiţii, ziaristul român Al. Ciurcu, aflat în capitala Franţei, a contactat - din iniţiativă personală - oficialităţile organizatoare ale expoziţiei, solicitând acordarea unui spaţiu în care să poată fi expuse produsele „iniţiativei private" din România, adresându-se totodată, în iunie 1888, prinţului George Bibescu cu rugămintea de a patrona înfiinţarea unui „comitet de organizare" care să pregătească participarea neoficială a ţării noastre la marea expoziţie (v. scrisoarea în lucrarea lui I. M Ştefan: Alexandru Ciurcu, inventatorul, ziaristul, omul, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1989, p. 127: „Nu-sunteţi oare, dumneavoastră, de părere, stimate Principe, că este ruşinos pentru noi să nu răspundem invitaţiei Franţei când atâtea alte naţii se grăbesc să răspundă apelului ei?"). Ca urmare a insistenţelor lui AL Ciurcu şi apoi ale lui George Bibescu s-a acordat României, în mod excepţional, prin retragerea din spaţiul atribuit altor ţări, termenul de înscriere fiind expirat, un spaţiu de expunere de 375 m2 (Al. Ciurcu, O mică lămurire, RĂZ-W., 31 iulie 1888, p. 3), constituindu-se totodată în ţară. sub conducerea amintitului „principe" şi un f,Comitet naţional pentru participarea României la Expoziţiunea universală din Paris m anul 1889"! comitet din care -iniţiativa venind din cercuri conservatoare - nu făceau parte fruntaşi liberali -brătienişti, dar nici junimişti în formula iniţială, comitetul îi cuprindea, printre alţii, pe gen,'IoanEm. Florescu. George.Vemescu.|Nic. Blaremberg, Alex. Ciurcu, Gr. Capsa, N. Filipescu ş.a (RĂZ-W., 24 iulieT888, p. 2-3), ajungând, în cele din-urmă, la 165 de membri (Exposition Universelle de Paris en 1889. Rapport sur les travaux du Comite roumain du 12/24 Juilkt 1888 au 10/22 Mars 1890, Bucureşti; 1890, p. 18).
65 Afirmaţie înregistrată în epocă, într-o altă variantă, chiar de Bacalbaşa: „D. Petre Carp, care este astăzi adevăratul şef al guvernului, a declarat întotdeauna că este destul ca un om politic să ajungă la putere pentru a-şi forma un partid şi a fi stăpân pe ţară" (Constantin C. Bacalbaşa, Ţara nenorocită, Lupta, an. V, 30 martie 1888, p. 2).
66 Replica memorabilă a lui P. P. Carp a fost rostită în şedinţa Camerei din 28 martie/9 aprilie 1888,|ca răspuns deputaţilor G. Panu, N. Blaremberg şi P. Grădişteanu care contestau legitimitatea guvernului junimist aflat la putere de câteva zile (v. mai sus, nota 41): („Da, o recunoaştem, nu suntem populari Dar sunt două soiuri de popularitate: este popularitatea promisiunilor, popularitatea speranţelor deşteptate; acea popularitate n-am căutat-o şi n-am râvnit-o niciodată Este însă popularitatea faptelor mdeplinite; aceea o ambiţionăm şi avem convincţiunea fermă că intrăm nepopulari în guvern şi vom ieşi populari, contrariu cu alţii cari au intrat populari şi au ieşit nepopulari" (Adunarea Deputatilor. Şedinţa de la 28 martie 1888, D.AD, nr. 23, 31 martie 1888, p. 318).
67 P. P. Carp, în numele guvernului pe care, de fapt, îl conducea, declarase foarte clar la începutul mandatului său, referindu-se la necesitatea amânării dizolvării Parlamentului că „în momentele de înfierbântare în care se află ţara noi n-am crezut că este bine să procedăm imediat la disoluţiune şi la noi alegeri" (Adunarea Deputatilor. Şedinţa de la 28 martie 1888, D.A.D., nr. 23, 31 martie 1888, p. 319). Şi cum alegerile nu se puteau organiza îh timpul verii, Camerele au fost dizolvate abia la 8/20 septembrie 1888, confruntarea electorală urmând a avea loc în cursul lunii octombrie. Dar, desigur, amânările respective au fost determinate şi de motivele nemărturisite, cu caracter politic, pe care le aminteşte Bacalbaşa, inclusiv de dorinţa cabinetului de a consolida firava (numericeşte) grupare junimistă, concomitent cu realizarea unei concentrări conservatoare eliberată de liberalii dizidenţi din agonizânda „opoziţie unită".
68 O astfel de întrunire a „liberalilor dizidenţi" a avut loc, de pildă, la începutul lunii octombrie 1888, în vechea sală a Ateneului Român de lângă Cişmigiu, cu care prilej D. Brătianu s-a referit în mod critic la junimişti, afirmând, cu ironie, că sunt „2 şi jumătate la număr", Petre Grădişteanu făcând un apel patetic la înfăptuirea unităţii liberale („D-sa a fost pentru unire cu liberalii de toate nuanţele în contra inamicului comun" - RĂZ-W., 3 octombrie 1888, p. 3).
69 La întrunirea liberală din 8/20 septembrie 1888, în cadrul căreia a vorbit L C. Brătianu, a fost ales un „comitet central electoral" în componenţa notată corect de Bacalbaşa (Manifestul Partidului Naţional Liberal către alegători, Voinţa naţională, an. V, 11/23 septembrie 1888, p. 1-2).
70, Comitetul Central al Partidului liberal-conservator s-a întrunit la 13/25 septembrie 1888 sub preşedinţia lui Lascăr Catargiu, hotărând participarea la alegeri „independent de orice alianţe"; cu acest prilej a fost ales un „comitet electoral central" (L. Catargiu, G. Vernescu, gen. Mânu, Al. Lahovary, Pache Protopopescu, Gr. Păucescu şi gen. Florescu - RĂZ-W., 15 septembrie 1888, p. 2); a doua zi, şeful partidului care se pregătea să vină la putere, Lascăr Catargiu, a redactat scrisoarea către D. Brătianu, citată integral de Bacalbaşa, care o traduce după versiunea franceză apărută în Tlnddpendance Roumaine; am restabilit textul românesc original reproducându-1 după: RĂZ-W., 17 septembrie 1888, p. 2 (Ruperea coaliţiunii).
71 Alexandru Davila - viitorul dramaturg - fusese numit comisar-inspector cl. II la Prefectura Poliţiei Capitaleiîn primele zile ale guvernării junimiste (RĂZ-W, 28 martie 1888, p. 2), fiind, nu peste multă vreme, avansat ca inspector I (RĂZ-W, 12 iulie 1888, p. 3) datorită, probabil, simpatiei pe care i-o purta şeful său, prefectul Poliţiei Capitalei, colonelul Sergiu Voinescu. „Torturele de la Poliţia Capitalei" au impresionat profund opinia publică românească în cursul lunii august 1888; ţiganii bănuiţi de
162
163
tâlhărie în Valea Tânganului din apropierea Bucureştilor, după ce au fost maltrataţi pentru a-şi recunoaşte vinovăţia, au fost eliberaţi din lipsă de probe (RĂZ-W, 5 august 1888, p. 1). Abuzurile poliţiei au fost dezvăluite de către tânărul procuror Horia C. Rosetti, fiul lui C. A Rosetti, care asistase personal, la sfârşitul lunii iulie 1888, la maltratarea ţiganilor (La poliţia Capitalei se torturează, Voinţa naţională, an. V, 3/15 august 1888, p. 3). Procesul funcţionarilor amintiţi de Bacalbaşa a avut loc la mijlocul lunii septembrie 1888, în faţa Curţii de Apel din Bucureşti; acuzaţii au fost apăraţi,, printre alţii, de N. Blaremberg care, în cuvântul său, a conchis că „ar fi rău să se condamne aceşti tineri de valoare". Sentinţa, notată incomplet de Bacalbaşa, se referea şi la faptul că Dimancea şi Davila urmau să plătească despăgubiri băneşti fiecărui ţigan vătămat (Procesul bătăilor de la Poliţie, RĂZ-W, 22 septembrie 1888, p. 3). Vrând să dea o dovadă concretă că se pronunţă împotriva oricăror violenţe şi abuzuri ale autorităţilor de stat, guvernul junimist a decis - după pronunţarea sentinţei de vinovăţie - ca acuzaţii „să părăsească funcţiile lor de la Poliţie" (RĂZ-W, 27 septembrie 1888, p. 3). A doua zi, în semn de solidaritate cu subalternii săi, colonelul Sergiu Voinescu (acesta îl iritase şi pe Titu Maiorescu care - după ce avusese o discuţie dură cu tânărul colonel la începutul lunii august în calitatea sa de ministru ad-interim la Justiţie - nota în „jurnal" la 12/24 august 1888: „Multă tevatură cu nebunul de prefect de Poliţie, col. Voinescu pentru bătăile comise deCăpit Dimancea şi Davila" - însemnări zilnice, III, p. 107) şi-a dat demisia, care i-a fost primită imediat (RĂZ-W, 28 septembrie 1888, p. 1; Voinţa naţională, an. V, 29 septembrie/11 octombrie 1888, p. 3; împotriva sa, în Consiliul de miniştri, se pronunţaseră hotărât Titu Maiorescu şi Al. Marghiloman).
72 Despre escrocheria cu ^apa de aur" v. mai sus, p. 92 şi nota 35, p. 106-107. Ultima fază a procesului Andronic-Sion Gherei a avut loc în a doua jumătate a lunii septembrie 1888, în faţa Secţiei a Il-a a Tribunalului corecţional Ilfov. în afară de organzatorii principali ai afacerii au mai fost condamnaţi la închisoare între un an şi jumătate şi şase luni mai mulţi complici ai escrocilor; printre care şi comisarul Theodorini, despăgubirile civile stabilite ridicându-se în total la cea 70 000 lei (Procesul Andronic et. comp. RĂZ.-W., 23 septembrie 1888, p. 3). Escrocul Andronic a reuşit să se sustragă însă pedepsei, fugind în Austria, de" unde a fost recuperat în mai 1889 (TelegrafulromânS mai 1889, p.2).
73 Colonelul I. Algiu a fost numit prefect al Poliţiei Capitalei imediat după demisia din acest post a colonelului Sergiu Voinescu, la sfârşitul lunii septembrie 1888 (RĂZ-W., 28 septembrie 1888, p. 1).
74 Alegerile pentru Adunarea Deputaţilor au avut loc - în ordinea colegiilor - la 12/24; 13/25 şi 14/26 octombrie, iar pentru Senat la 16/28 şi 17/29 octombrie 1888; opoziţia liberală (inclusiv dizidenţii) au obţinut în total cea 70 de mandate. Liberalii au înregistrat succese mai însemnate în judeţele Olt şi Suceava (Colegiul I de Cameră), la Bacău, laşi (aici au fost aleşi: M. Tzoni, G. Panu, N. Aslan, Nicolae Ionescu), Putna şi Prahova (Colegiul II); la Bacău, Dolj, Prahova, Putna, Suceava ş.a (Colegiul III); la Brăila, Gorj, Putna, Roman, R. Sărat (Colegiul I de Senat); la Bacău, Covurlui, Iaşi (aici au fost aleşi numai liberali; Gh. Mârzescu, Ştef. Şendrea şi C. Climescu); la Mehedinţi, Neamţ, Tutova (Colegiul II). V. Gh. Morţun a fost ales la Colegiile II şi III de Cameră la Roman, iar I. Nădejde la Colegiului de Cameră la Iaşi; Const Dobrescu a fost ales la Colegiul al III-lea, „ţărănesc", de Argeş. Cifra de cea 40 de locuri pentru „opoziţia liberală" în Cameră şi Senat propusă de Titu Maiorescu, mai târziu, într-o
164
lucrare de sinteză se referea, probabil, numai la liberalii brătienişti, deşi în enumerarea liberalilor pătrunşi în Parlament acesta îi aminteşte de-a valma pe: M. Kogălniceanu, D. Brătianu, D.A Sturdza, Gh. Chiţu, N. Fleva şi Tache Ionescu (Maiorescu, Istoria contimporană a României, p. 261).
75 Balotajele au avut loc la câteva zile după alegerile generale, începând din 19/31 octombrie 1888. Datele comunicate sunt exacte, cu două precizări: în presă, Ştefan PJeşea, ales ca deputat la Colegiul I de Dolj, este înregistrat ca fiind conservator (Rezultatele balotajelor, RĂZ-W., 21 octombrie 1888, p. 3); prinţul Grig,M Sturdza, ales la Colegiul I de Senat Iaşi, era acum '„independent" (Rezultatul balotajelor, RĂZ-W., 25 octombrie 1888, p. 2). ,
. 76 LC. Brătianu obţinuse 416 voturi faţă de 462 date lui Christ Zerlendi (nume ortografiat în epocă şi: Cerlenti); la al doilea balotaj, LC. Brătianu neprezentându-se, bancherul conservator a obţinut mandatul de senator (RĂZ-W., 25 octombrie 1888, p. 2). Căderea în alegeri, a bătrânului lider liberal 1-a nemulţumit, cum era şi firesc, pe regele Carol („Mi s-a spus asemenea că Regele e supărat de neintrarea tatii în Parlament" - le comunica Sabina dr. Cantacuzino, la 22 octombrie/3 noiembrie 1888, fraţilor săi aflaţi la Paris - Din corespondenţa familiei Ion C Brătianu, IV, p. 21).
77 Alegerea preşedintelui Senatului la 4/16 noiembrie 1888fa fost considerată, într-adevăr, de către guvernul junimist - care nu obţinuse decât 41 de locuri în Parlament - ca un veritabil vot de neîncredere (aşa cum preciza şeful cabinetului, Th. Rosetti, care considera că „votul" respectiv era singurul „care are importanţă politică, pentru că, după explicările cari au avut loc aseară între noi, după unele insinuări cari s-au ridicat, noi nu mai putem accepta poziţiunea care ni se face faţă cu acest Parlament, trebuie odată să ştim în mod clar, limpede şionesf, cum stăm faţă cu d-voastră şi cum staţi d-voastră faţă cu noi", sau senatorul liberal Ştefan Şendrea: „S-a zis, d-lor, că alegerea biroului este un act esenţialmente politic, că de la dânsul atârnă escluderea sau rămânerea în loc a ministerului"). Rezultatul scrutinului a fost acela notat de Bacalbaşa, cu precizarea că două voturi au fost date lui I. Ianov, numai 6 buletine fiind „albe" (Senatul. Şedinţa de la 4 noiembrie, D.S., nr. 1,8 noiembrie 1888, p. 15-16). Starea de tensiune dintre junimişti şi conservatorii care voiau să-1 impună în fruntea guvernului pe Lascăr Catargiu a fost înregistrată şi de Titu Maiorescu în jurnalul său, în care nota că: „acum conservatorii se tem că junimiştii vor trece la opoziţia liberală" (Maiorescu, însemnări zilnice, III, p.118), posibilitate discutată, de altfel, trei zile mai târziu la o reuniune a unor parlamentari convocaţi de guvern la Hotel de France (Bulei, Partidul conservator, p. 84), unde, până la sfârşit, totuşi - după opinia presei -junimiştii ar fi cedat în faţa conservatorilor (RĂZ-W., 9 noiembrie 1888, p. 1).
78 Alegerea preşedintelui Adunării Deputaţilor a constituit, în această etapă, ultima confruntare între junimişti şi conservatori; în şedinţa Camerei de la 9/21 noiembrie 1888, şeful guvernului, Th. Rosetti, a propus amânarea alegerii preşedintelui cu două zile, în speranţa că regele Carol, care urma să se reîntoarcă în Capitală, va arbitra în favoarea junimiştilor conflictul acestora cu conservatorii. La propunerea lui Lascăr Catargiu şi Al. Lahovary, votul a fost amânat numai cu o singură zi, pentru joi 10/22 noiembrie 1888. Regele, revenit în Capitală miercuri la orele 17.30 (RĂZ-W., 11 noiembrie 1888, p. 2), a mediat, fără îndoială, disputa respectivă, oferind o soluţie de compromis menţionată mai departe în textul lui Bacalbaşa, soluţie ce amâna trecerea puterii guvernamentale în mâinile lui Lascăr Catargiu, care o solicita cu stăruinţă pen-
165
3t i'ii
tru el şi partizanii săi Aşa că) în momentul când a fost ales preşedintele Camerei, la 10/22 noiembrie 1888,itîeFHriîe-«îau^fiaafflte-^^
candidat^impriu, Lascăr Catargiu obţinând, în aceste condiţii, 105 voturif o parte dintre junimişti, probabil, acordându-i sufragiile lui D. Brătianu (40 de voturi), ca să-i facă în ciudă liderului conservator (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 10 noiembrie 1888, D.AD„ nr. 4, 12 noiembrie 1888, p. 61); în aceeaşi şedinţă au fost aleşi şi cei patru vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, în ordinea voturilor primite: Darie Izvoranu, Vasile Pogor, Gr. Cozadini şi gen. G. Mana
79 G. Mânu primise 83 de voturi din 166 de votanţi, iar Ilarie Izvoranu, 129. în cuvântul de mulţumire adresat parlamentarilor generalul Mânu ţinuse să precizeze: „D-lor deputaţi, deşi cel cu mai puţine voturi ales, să-mi daţi voie să vă exprim adânca mea mulţumire pentru onoarea ce mi-aţi făcut de a fi alesul d-voastră ca vicepreşedinte. Acest vot e pentru mine o semnificare, este aplicaţiunea acestui vestit proverb: „Să te fereşti de amici, să nu te temi de inamici" (Ibid, p., 62). G. Mânu nu va avea însă ocazia să-şi exercite înalta funcţie parlamentară pentru care fusese ales, întrucât peste exact două zile va intra, ca ministru de „Rezbel", în cabinetul remaniat al lui Th. Rosetti.
80 Componenţa guvernului remaniat a fost anunţată în Parlament la 12/24 noiembrie 1888; lista - reprodusă corect de Bacalbaşa - cuprindea trei miniştri noi, lideri ai partidului conservator-liberal: G. Mânu, Al. Lahovary şijG. Vernescu, coloratura cabinetului rămânând totuşi, în continuare, predominant junimistă.
81 N. Ceaur-Aslan: „Este de datoria reprezentanţilor ţării să grăbească închegarea lor ca partide pentru ca aşa să se poată proceda fără zăbavă la realizarea atâtor îmbunătăţiri şi reforme aşteptate cu o legitimă nervozitate. S-a ivit cu această ocaziune, d-nii mei, unul din acele fenomene care pot trece de istorice în viaţa partidelor noastre politice. Vechiul partid conservator şi-a închinat drapelul înaintea Erei nouă; vechiul partid conservator a primit să fie regenerat, precum i se promisese; aceasta, d-nii mei, rezultă în modul cel mai clar din însăşi alocuţiunea d-lui prim-ministru, care a zis că nimic din programul aşa-zisului guvern junimist nu a fost modificat!" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de ia 12 noiembrie 1888, D.AD, nr. 5, 15 noiembrie 1888, p. 66).
82 .,Cu câteva zile înainte ca M- S. Regele să cheme la minister pe cei trei junimişti [în martie 1888] un membru din Partidul Naţional Liberal adresându-se d-lui Carp îi spune: «Ce tot te plângi că alegerile nu au fost libere... parcă d-ta o să Ie faci libere!» - «Je ne les ferrai pas libres, mais propres»^a răspuns d. Carpp (sici). Adică: «Nu le voi face libere, dar curate!»"[(Voinţa naţională, an. V. 2/14 aprilie 1888, p. 1).
83 în interiorul partidului conservator se formase o grupare condusă de generalul Gh. Mânu şi Al. Lahovary care se pronunţa hotărât împotriva atitudinii şovăitoare şi a ambiţiilor lui Lascăr Catargiu, propunând refacerea unităţii conservatoare printr-o colaborare din ce în ce mai strânsă cu junimiştii şi eliminarea fostei dizidente liberale a lui G. Vernescu; conflictul se va acutiza în anii următori (v. voi. IV al lucrării de faţă, anii 1889-1890) constituindu-se, de fapt, într-o dispută între generaţii, Alexandru Lahovary detaşându-se ca una dintre marile inteligenţe politice în ascensiune ale partidului conservator. Afirmaţia pripită a lui Bacalbaşa precum că Alexandru Lahovary şi generalul Mânu „trecuseră la junimişti" este, bineînţeles, ţinând seama de precizările de mai sus. inexactă
166
84 Ion Câmpineanu (a 1841) va înceta din viaţă duminică 13/25 noiembrie 1888, ca urmare a unui atac de apoplexie (Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, IV, p. 77; scrisoarea în care se comunică această informaţie este însă greşit datată: 31 octombrie/12 noiembrie 1888); fiul revoluţionarului paşoptist cu acelaşi nume era, într-adevăr, unul dintre urmaşii prezumtivi ai lui LC. Brătianu la conducerea partidului liberal
85 Despre alegerile din 1876, când la Colegiul I de Cameră au fost aleşi doar doi deputaţi conservatori: AL Ştirbey şi colonelul George Rosnoveanu, v. voL I al acestei lucrări, p. 203-204. \
86 Alegerile senatorilor universitari avuseseră loc la 18/30 octombrie 1888; la Bucureşti mâi candidase şi Ar. Pascal, care obţinuse trei voturi; pe Gheorghiu de la Iaşi îl chema A1.L Gheorghiu (RĂZ-W., 20 octombrie 1888, p. 2).
87 La sfârşitul lunii februarie 1888 Senatul alesese o comisie care urma să stabilească temeinicia acuzaţiilor aduse fostului fmunistru de Război, Al. Anghelescu (RĂZ-W., 1 martie 1888, p. 3)|la începutul lunii iunie 1888 somisia^espe^i-vă-a-decis trimiterea în faţa justiţiei a generalului învinovăţit de mituire în afacerea „încrucişătoru-lui" Elisabeta şi de abuz de putere (Afacerea Anghelescu, RĂZ-W., 12 iunie 1888, p. 2). Procesul acestuia s-a desfăşurat între 1/13 şi 5/17 decembrie 1888 înaintea înaltei Curţi de justiţiejlîntrumtă sub preşedinţia lui CE Schina, care, după o zi de „chîbzuire" 1-a osândit, la 7/19 decembrie 1888, pe fostul ministru Anghelescu, considerat culpabil de luare de mită în afacerea „încrucişătorului" şi de efectuarea unor comenzi de furnituri militare fără a le supune licitaţiei, la trei luni închisoare corecţională, 5 000 lei amendă, interdicţia de a mai ocupa funcţii publice - fără "a pierde dreptul la pensie -, precum şi la 30 000 lei despăgubiri civile,!(conform Articolului 144 din Codul penal şi a Articolului 3 al Legii pentru responsabilitatea ministerială (Condamnarea generalului Al. Anghelescu, RĂZ-W., 9 decembrie 1888, p. 2; Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 25 ianuarie 1889, D.A.D., p. 592-600, în care se publică documentele acestui proces, penau a fi alăturate celorlalte puncte de acuzare a ministerului LC. Brătianu, în vederea trimiterii iui în judecată propusă de un grup de deputaţi în frunte cu N. Blaremberg). Deşi suferind şi aflat „într-o stare completă de prostraţiune morală", condamnatul a fost ridicat câteva zile mai târziu de la domiciliul său şi depus la închisoarea Văcăreşti (RĂZ-W., 12 decembrie 1888, p. 2), autorităţile junimiste dorind să dovedească prin aceasta că sunt ferm hotărâte să pună capăt corupţiei indiferent de treapta ierarhică pe care se aflau persoanele ce-şi permiseseră să o practice; era, aşa cum menţionează şi Bacalbaşa^ pentru prima oară când în România un ministru era condamnat pentru abuzuri în serviciu şi acest fapt cu valoare voit exemplară impresionase în mod deosebit, în sens pozitiv, opinia publică a vremii: |Această condamnare este un exemplu salvatoriu, este fierul roşu ce se aplică pe partea gangrenată a corpului nostru social" (Condamnarea generalului Anghelescu, Telegraful român, Bucureşti, aa I, ser. II, 9 decembrie 1888, p.,i). Comisia senatorială despre care aminteşte Bacalbaşa era compusă din următoareleipersoane al căror nume îl transcriem în forma completă: V. Polizu-Micşunescu, C. Nanu, CD. Budişteanu, G.C Meitani, LV. Arapu, Gr. Ştefănescu şi El. VergatîfFostul general Anghelescu a efectuat integral pedeapsa privativă de libertate, fiind eliberat din închisoarea Văcăreşti la începutul lunii martie 1889| Telegraful român, 11 martie 1889, p. 2).
167
88 Elena Oteteleşanu a încetat din viaţă la 4/16 decembrie 1888, „după o boală de aproape douăiuni" (RĂZ-W., 5 decembrie 1888, p. 2). Pe o parte a vastului loc unde se aflau casele şi grădina familiei .Oteteleşanu se ridică astăzi, pe Calea Victoriei colţ cu strada Matei Millo, Palatul Telefoanelor (v. şi voi. I al acestei lucrări, p. 52, 85 şi 199).
89 Lascăr Catargiu, care-şi avea moşia la Golaşei, lângă Galaţi, ceruse insistent în Adunarea Deputaţilor, la 19/31 decembrie 1888, discutarea cu prioritate a proiectului de lege „din, iniţiativă parlamentară" privind declararea porturilor dunărene Brăila şi Galaţi ca „porturi îibere"| discuţia s-a amânat pentru a doua zi când, însă, la propunerea unor deputaţi, probabil extenuaţi peste măsură, s-a hotărât să se ia vacanţă parlamentară imediat după sfârşitul şedinţei (cu 92 de voturi pentru.şi 52 contra), Lascăr Catargiu fiind astfel pus în minoritate, după ce un deputat liberal, N. Voinov, insinuase, în cuvântul său, că proiectul de lege respectiv ar fi putut să fie „o urmare a promisiunilor date alegătorilor cu ocazia ultimelor alegeri" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 20 decembrie 1888, D.A.D., nr. 23, 23 decembrie 1888, p 428). Proiectul de lege referitor la porturile Brăila şi Galaţi nu era agreat de guvern, bătăliaîn jurul său reflectând de fapt competiţia pentru putere în care erau antrenaţi junimiştii şi conservatorii catargişti (la începutul anului 1889, de altfel,|Al. Lahovary, reluând cuvintele de duh ale unui coleg din Parlament, va observa că „aici pare a nu mai fi vorba de porto-franc ci de porto-foliu" J- Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 13 ianuarie 1889, D.A.D.. nr. 26. 19 ianuarie 1889, p. 479). ,'-.. .....
90 Bacalbaşa prezintă confuz etapele acţiunii de introducere a sistemului monetar monometalist bazat pe aur în ţara noastră, reformă propusă de mai multă vreme de junimişti şi care, printre altele, ar fi dus la dispariţia imediată a agioului (v. mai sus p.58 şi nota 44, p. 74-75). La 12/24 decembrie 1888 s-a cerut în Adunarea. Deputapior (raportor al comitetului de delegaţi fiind T. Nica) aprobarea în favoarea Ministerului de Finanţe a unui credit extraordinar în valoare de 26 de miliqane de lei pentru retragerea „cel mult într-un an" a bancnotelor emise de Banca Naţională în locul biletelor ipotecare lansate în virtutea legii din 12/24 iunie 1887 (v. voi. I al acestei lucrări, p. 242 şi nota 69) bancnote menţinute în circulaţie fără o justificare economică; în cuvântul său, ministruide Finanţe junimist, M. Ghermani, a ţinut să'precizeze. printre altele, că prin această măsură agioul se va diminua o dată cu scăderea numărului de bilete de bancă aflate pe piaţă (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 12decembrie 1888, D.A.D., nr. 26, 17 decembrie 1888, p. 334-343); între timp însă, din cauza exportului masiv de cereale determinat de recoltele excepţionale obţinute în anii 1887 şi 1888 agioul va scădea sensibil, ajungând la 0,35% în martie 1889. Cu aprobarea Parlamentului, ca urmare a discuţiilor din decembrie 1888. s-a lansat; în februarie 1889, un împrumut intern în valoare nominală de 32 500 000 lei, cu 4% dobândă, acoperit în _ întregime, împrumut destinat a contribui la rezolvarea definitivă a problemei „biletelor ipotecare" (Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, voi. I, Ed Academiei, Bucureşti, 1964, cap. „Retragerea biletelor ipotecare", d 230, ş.u.)j Legea pentru introducerea sistemului monometalist bazat pe aur (sistem adoptat de majoritatea statelor europene şi în primul rând de Germania, către care se orienta politica noastră economică) a fost votată de Adunarea Deputaţilor la 29 mai/10 iunie 1889 (menţinându-se vechea definiţie a leului-aur dată de legea monetară din 1867: o cantitate de 0,3226 grame aur cu titlul de 900/1 000, un kg. de aur valorând 3100 lei), piese-
168
I
le de argint ca şi cele de bronz devenind doar semne ale aurului Discutarea legii a fost însă reluată în Parlament în februarie 1890 pentru unele completări, aprobată de acesta şi sancţionată de regele Carol la 12/24 martie 1890, devenind operativă de la 15/27 octombrie 1890J dată de la care sistemul monetar al României se bazează exclusiv pe aur (Costin C. Kiriţescu, op. cit, cap. VIII - „Renunţarea la bimetalism şi adoptarea monometalismului aur ca bază a sistemului bănesc al leului", p. 317 ş.u.). Cifrele preluate de Bacalbaşa la întâmplare din presa vremii şi fără o cunoaştere în esenţă a problemei se referă la următoarele: cele 47 de milioane de „argint depreciat" erau reprezentate de monedele de argint de 5 lei aflate pe piaţă şi a căror valoare reală - din cauza agioului - era de numai 3,90 sau 4 lei (v. afirmaţiile lui M. Ghermani în şedinţa Camerei din 12/24 decembrie 1888); la 21 august/2 septembrie 1888 se aflau în circulaţie 122 472 115 lei în bilete de bancă (33 916 621 lei constituia stocul Băncii Naţionale) (Retragerea biletelor ipotecare, Telegraful român, an. I, ser.II, 14 decembrie 1888, p. 1), la care trebuia adăugată o mare parte din totalul monezilor de metal (aur, argint şi bronz), emise până la acea dată, total care se ridica la 90 272 000 lei, cifra de 180 milioane lei, „aflaţi în circulaţie", despre care aminteşte Bacalbaşa, fiind destul de aproape de realitate (în august 1888, agioul scăzuse la 2,60% faţă de 14,20% în august 1887).
91 Despre „moştenirea Momuloaiei" - v. capitolul cu acelaşi titlu din cartea lui Şerban Cioculescu, Viaţa lui LL Caragiale, Ecaterina Momulo Cardini, văduva lui Girolamo Cardini zis Momulo, proprietarul, printre multe altele, al sălii de spectacole Momulo (Slătineanu) de pe Calea Victoriei, murise în noiembrie 1885, lăsând în urma sa o avere apreciabilă, cotată la trei milioane lei - aur. Mama lui L L. Caragiale era vară primară cu această „Momuloaie" şi, în această calitate, avea dreptul la a şasea parte din succesiunea defunctei, transmisibilă fiului său. împărţirea moşternirii s-a făcut însă cu dificultate, .apărând pe parcurs serii întregi de pretendenţi, numai până în 1908 desfăşurându-se 15 procese în legătură cu această ademenitoare avere. Bacalbaşa şi-a amintit în capitolul de faţă de „norocul" lui Caragiale (real) tocmai pentru că în anii în care a ajuns naraţiunea sa apăreau în presă diferite ştiri şi comentarii în legătură cu fabuloasa şi mult râvnita moştenire (v., de pildă, Procesul Momuloaiei, RĂZ-W., 29 octombrie 1888, p. 2), moştenire din care autorul Scrisorii pierdute începuse, periodic, să se înfrupte („Cum intra în stăpânirea banilor se punea pe petreceri, oferind mese copioase pe care le numea «praznicele Momuloaiei»" - Şerban Cioculescu, Viaţa lui LL. Caragiale, Ed Eminescu, Bucureşti, 1977, p. 116).
92 Bacalbaşa mai istorisise o dată episodul cu Drăgoescu-Drugoiu - ceva mai succint - în schiţa de portret pe care i-o făcuse lui Caragiale în Adevărul din 30 august 1921, reluată apoi în grupajul „Opt oameni" reprodus la sfârşitul celui de al patrulea volum al Bucureştilor de altădată; un singur amănunt care diferă: „slujnica" din textul de mai sus e, în Adevărul, o chelneriţă „de la otelul Capsa" de pe Calea Victoriei.
93. Em Protopopescu-Pache (1845-1893), om politic din gruparea liberal-dizidentă vernescană, cu studii juridice .efectuate iâ Bucureşti, Paris, Bruxelles şi Geneva, a fost primar al Capitalei în intervalul aprilie 1888 - decembrie 1891, exercitându-şi aceste atribuţiuni după cum socoteşte foarte exact un amic al său din acelaşi partid,. G. Dem. Teodorescu, vreme de trei ani, şapte luni şi 20 de zile (G. Dem Teodorescu, Biografia lui Em Protopopescu-Pache, Bucureşti, 189^, p. 20). Sub directa sa îndrumare, ca primar, s-a desfăşurat în Capitală o activitate rodnică pentru care şi bucureştenii de azi s-ar cuveni să-i păstreze o bună amintire: s-a extins, în ambele sensuri, marele bulevard
169
est-vest care, la sfârşitul secolului trecut era compus, în zona centrală, din următoarele segmente: bulevardul Academiei - de la Calea Victorieipână la piaţa LC. Brătianu (azi,
21 Decembrie 1989), bulevardul Elisabeta - de la Calea Victoriei la piaţa Sf. Elefterie, bulevardul Carol I - de la piaţa I C. Brătianu la bulevardul Pache Protopopescu (numit iniţial Orientului), acesta din urmă ajungând până în Şoseaua Mihai Bravu; s-au construit 28 de şcoli noi, şcoala de comerţ de pe Bd Domniţei, morga, Azilul de noapte, o ospătărie populară, s-a introdus iluminatul electric pe bulevardul central, între piaţa Sf. Elefterie şi Calea Moşilor; Js-a construit, în 1888, la Abator, cea dintâi instalaţie electrică comunală, iar peste un an hidrocentrala de la Grozăveşti menită să producă energie electrică pentru iluminatul Bulevardului, a şoselei Kiseleff şi, mai târziu, pentru funcţionarea unei linii de tramvai; s-a modernizat grădina Cişmigiu, transferată în 1888 de către Ministerul Domeniilor primăriei Capitalei (aici, începând din 1890, puteau Fi admirate „fântânile luminoase", cascada - o copie a aceleia de la Saint-Cloud,
^de lângă Paris - şi peştera) fs-au definitivat lucrările - inaugurate în noiembrie 1882 -de captare şi purificare a apei din Dâmboviţa în amonte de oraş, la Bâcu-Arcuda, precum şi de transportare a ei prin intermediul unui canal, în rezervorul de la Cotroceni de unde se distribuia consumatorilor, lungimea totala a „tuburilor de apă" urmând a fi de 145 km (Ion P. Licherdopol, Bucureştii, Bucureşti, 1889, p. 142; v. şi: dr. I. Solomon, Istoricul aprovizionării cu apă potabilă a oraşului Bucureşti, Igiena, Bucureşti, an. V, nr. 4, octombrie-decembrie 1956, p. 71-72) ş.a Biserica Sărindari nu s-a demolat în anii primăriatului său, ci mai târziu, în 1893. Conştienţi de importanţa acţiunii de modernizare a capitalei României în timpul primăriatului lui Pache-Protopopescu contemporanii i-au recunoscut meritele, închinându-i chiar şi poezii, precum aceea, alcătuită de D. Teleor în 1891 şi apărută tot atunci într-o broşură ocazională, din care cităm câteva versuri: „Tu ai făcut din Capitală / în scurtul timp cât fuşi primar, / Ceva pe care îl admiră / Şi cel mai crâncen adversar: / Un bulevard uitat de oameni / Şi de primarii din trecut / îl terminaşi în două zile, /Şi-un altul nou ai început.. / Pavajuri, strade noi, tramcâre. / Şine de fier prin orice loc, / Jocuri de ape minunate, / Topaz, rubin, zmaragd şi foc...", etc. (D.T.[eleor], D-lui Em. Protopopescu-Pache, Bucureşti, 1891, p. 3-5). Pentru jj.888^}- an care constituie subiectul capitolului de faţă - consemnăm următoarele evenimente mai importante în activitatea de modernizare a capitalei noastreJla mijlocul lunii august s-a aprobat lărgirea până la 18 m, a^ străzii Colţei pe porţiunea cuprinsă între Bulevardul Academiei şi strada Lipscani (RĂZ.-W., 21 august 1888, p. 2); Ia 22 septembrie / 4 octombrie a avut loc în grădina Cişmigiu -în prezenţa regelui Carol I şi a prinţului de^J&alles, moştenitorul tronului Angliei - ceremonia „inaugurării aducerii apei filtrate în oraş" de la Bâcu-Arcuda prin intermediul „tuburilor de canalizare"; cu acest prilej s-a construit de către o companie de canalizare din Liege în parcul amintit o cascadă de lemn şi un pavilion (Voinţa naţională, an. V, 23 septembrie / 5 octombrie 1888, p. 3); duminică, 20 noiembrie / 2 decembrie s-a inaugurat, în prezenţa regelui şi a reginei, noua clădire a spitalului Colţea, din centrul oraşului (Spitalul Colţea, RĂZ-W., 22 noiembrie 1883, p. 2); la 31 decembrie 1888 / 12 ianuarie 1889 s-a introdus iluminatul electric la abatorul bucureştean, prin intermediul a 1800 de „lămpi incandescente", adică de becuri; Teatrul Naţional (inclusiv, din 1889, piaţa din faţa sa) şi Palatul Regal, care beneficiau de, lurjiină electrică de cinci ani, dispuneau de câte 1500 de „lămpi incandescente" fiecare-(RĂZ-W, 1 ianuarie 1889, p. 3; D.N. Theodoru, Instalările de lumină electrică în Capitală, RĂZ-W., 10 ianuarie 1889, p. 2-3; 11 ianuarie 1889, p. 3).fPentru celelalte realizări edilitare din tim-
________!
170
Xj ■
pul primăriatului lui Em. Protopopescu-Pache, v. vâlumul următor al acestei lucrări, cap. „Anul 1889", „Anul 1890" („Marile bulevarde") şi „Anul 1891".
94 în 1890 primăria Capitalei a acordat unei societăţi belgiano-olandeze concesiunea a patru linii de tramvaie cu cai şi a uneia de tramvaie electrice, pentru prima categorie stabilindu-se următoarele trasee: Moşilor-Bragadiru; Dudeşti-Bragadiru; Piaţa Victoriei
- cirnitirul BeUu şi gara Filaret - Luther (fiind preferate, aşadar, capetele de linie din preajma fabricilor de bere Bragadiru şi Luther). Era a doua societate de tramvaie bucureşteană, după aceea fondată de câţiva mtreprinzători englezi în 1871. în 1891 funcţionau în Bucureşti 12 linii de tramvaie cu cai, staţiile succedându-se la distanţe convenabile, de 200-250 m (v. George Potra, Din Bucureştii de ieri, voi I, Ed. ştiinţifică şt enciclopedică, Bucureşti, 1990, cap. „Tramvaie cu cai şi electrice", p. 422-427).
95 Turnul Colţei, care slujea ca „foişor de foc" al Bucureştilor, fusese ridicat în 1714-1715 şi nu în 1742; partea superioară a lui („clopotniţa") se prăbuşise în timpul marelui cutremur din octombrie 1802 şi nu în 1848 când nu s-a produs nici un cutremur de intensitate deosebită în Bucureşti (v. George Potra, op. cit, cap. ^Cutremure", p, 160 şi 166). Iniţiativa demolării Turnului Colţei nu i-a aparţinut lui Pache Protopopescu, propunerea fiind luată în considerare înainte ca acesta să devină primar al Capitalei (RĂZ-W., 17 decembrie 1887, p. ,1). La sfârşitul lunii iunie 1888, fiind în curs de finisare noua clădire a spitalului Colţea şi punându-se problema lărgirii bulevardului în zona respectivă, Consiliul comunal al Capitalei a solicitat opinia mai multor „bărbaţi de ştiinţă" în legătură cu menţinerea vechii construcţii („dacă Turnul Colţei trebuie conservat sau nu" - RĂZ-W., 1 iulie 1888, p. 1). A răspuns, printre alţii, poetul G. Sion, care s-a pronunţat hotărât pentru demolare, contestând valoarea istorică a edificiului şi apreciind că acesta „încurcă estetica stradei" („în faţa spitalului actual este ca un anacronism pentru zilele noastre" - Sion, Turnul Colţei, RĂZ-W., 6 iulie 1888, p. 2); specialiştii consultaţi au considerat că o restaurare - care ar fi costat 250 000 lei
- nu s-ar fi putut efectua decât dărâmându-se Turnul până la primul brâu şi „boîtin-du-se în arcade la bază" (RĂZ-W., 14 iulie 1888, p. 2). în aceste condiţii, operaţiunea de demolare a Turnului Colţei, care a costat primăria numai 2 500 de lei (M.C.P.B., nr. 49,11 decembrie 1888, p. 537-538) a început la 3/15 august 1888. încă din primele zile ale operaţiei de demolare ar fi fost coborât din turn un mare clopot pe care s-ar fi găsit imprimat textul: „Turnat la Viena de Johannes Baptist Doval în anul 1715". (TEL, 11 august 1888, p. 2), urmat de o altă inscripţie: „S-a aşezat acest clopot în zilele măritului ministru Mihail Cantacuzino, întru amintirea sa şi a poporului său în anul Mântuirii 7223" (TEL, 13 august 1888, p. 2; marele spătar Mihai Cantacuzino înceta din viaţă în anul 1716). Iniţiativa, nu foarte înţeleaptă, a demolării acestui monument reprezentativ pentru vechiul Bucureşti, a determinat reacţii de protest a unei părţi a opiniei publice bucureştene. A văzut lurhina tiparului, cu acest prilej, şi o publicaţie ocazională, Tumu Colţii - patru numere apărute între 8/20 august şi 31 august/12 septembrie 1888, în redacţia lui G.D. Nicolescu - purtând ca mocto textul inscripţiei în elină imprimată la temelia Turnului: „Merpforia morţii foloseşte vieţii", publicaţie în care au apărut mai multe scrisori de protest semnate de directorul revistei, precum şi de cunoscuţi artişti, arhitecţi şi ingineri (Vandalism, scrisoare preluată din Epoca şi semnată, printre alţii, de I. Georgescu, artist sculptor, G.D. Mirea, artist pictor, Iosif Cantacuzino, inginer, preşedintele Societăţii politehnice, I. Mincu, arhitect, Gr. Cerchez, inginer arhitect -
171
JB&L
Turnu Colţii, nr. 2, 11 şi 12 august 1888, p. 2). Cu toate acestea, acţiunea de demolare a continuat, în octombrie 1888 vechiul Turn încetând să mai existe („Turnul Colţii, pentru care s-a făcut atâta gălăgie nu mai este astăzi decât o simplă aniintire. Abia se cunoaşte locul unde a fost" - RĂZ-W., 20 octombrie 1888, p. 2). Ca o simplă curiozitate, semnalăm faptul că în 1888 Bacalbaşa a sprijinit, prin presă, demolarea Turnului, considerându-1 total lipsit de orice valoare artistică şi istorică („Din punctul de vedere istorico-naţional, Tumul Colţei e o nonvaloare absolută"), „ironizându-i totodată pe bucureştenii care îşi exprimau indignarea în legătură cu această acţiune totuşi pripită („Mare gălăgie pentru Tumul Colţei. Un prieten ne spunea că ieri o droaie de babe stau îngrămădite în jurul ruinei care se duce şi că lacrimi le curgea din ochi, iar mitocanii cu feţele injectate ridicau pumnii încleştaţi în spre fostele case ale lui Hagi Moscu unde se află instalată Primăria şi trântea d-lui Pache cruci şi dumnezei"... - Constantin C Bacalbaşa, Turnul Colţei, Lupta, ser. II, aa V, nr. 614, 11 august 1888, p. 1-2). Cercetătorii serioşi de astăzi, apreciind valoarea istorică a Turnului Colţei, se referă argumentat la „dărâmarea sa nejustificată în august 1888, datorită zelului neinspirat al edililor Capitalei din acea vreme" (Paul Cernovodeanu, Istoricul Turnului Colţei în documentele vremii, Revista Muzeelor, Bucureşt, an III, nr. 5/1966, p. 396).
96 O inscripţie asemănătoare pare a-şi aminti că a văzut-o autorul acestor note în anii studenţiei sale bucureştene prin 1950; astăzi, pe unul dintre pereţii spitalului Colţea, din faţa palatului Suţu (Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti) se poate citi, gravat pe o placă, de marmoră, următorul text: „Aici s-a ridicat la 1704 primul spital din Bucureşti. în 1715 i s-a adăugat Turnul Colţei, cel mai înalt edificiu din oraş, folosit ca foişor de foc şi dărâmat în anul 1888". Placa comemorativă a fost aşezată în apropierea locului unde a dăinuit, vreme de peste un veac şi jumătate, celebrul Turn al Colţei, în umbra căruia (mai ales dacă ceasul de pe una din laturile sale funcţiona) îşi dădeau întâlnire bucureştenii din veacul trecut O mai veche imagine a Turnului o puteţi vedea pe coperta acestui volum
97 Abominabila crimă din mahalaua Tabaci (situată în zona DâmBoviţei, mai jos de mănăstirea Radu Vodă) nu s-a petrecut totuşi în anul 1888 („la sfârşitul vacanţei de vară") ci în noaptea de 2/14 - 3/15 iunie 1889, pe când directorul şcolii de băieţi nr. 1 din „culoarea de albastru" lipsea de acasă, fiind plecat - în calitate de revizor şcolar -cu soţia, în judeţul Vlaşca Asasinul, Ştefan Venescu, în vârstă de 21 de ani („Este cam înalt, uscăţiv, faţa palidă, ochii căprui stinşi"), fost sergent în armată, şi-a ucis victimele (cei doi servitori „ungureni", soacra unchiului său, în vârstă de 60 de ani, şi un fiu al acestuia, de 8 ani) cu ajutorul unui cuţit de bucătărie „bine ascuţit"; cel care a sezisat grijă excesivă a criminalului pentru pălăria sa (în fundul căreia erau ascunşi cei 600 de fiorini luaţi de la servitorul ucis) afost inspectorul de poliţie Grant Monstruoasa crimă a emoţionat în mod deosebit paşnica populaţie bucureşteană, mai puţin obişnuită, pe atunci, cu evenimentele sângeroase specifice îndeosebi marilor aglomerări urbane (Hoţi ucigaşi. RĂZ-W., 4 iunie 1889, p. 2; Curierul nopţii, RĂZ-W., 5 iunie 1889, p. 3; Teribila dramă din Tabaci, RĂZ-W., 6 iunie 1889. p. 3; Crima de la şcoala Tăbăcari, Telegraful român, Bucureşti, an. II, 7 iunie 1889, p. 2). Asasinul Venescu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, fiind expediat la ocnele de la Slănic - Prahova la începutul lunii iulie       (Telegrafulromân, 26 iunie 1889, p. 3; 6 iulie 1889, p. 3).
172
HI»!
iisSg§§
__*__
Privire rezumativă înapoi
[Oamenii şi faptele de la 1870 la 1888]
înainte de a păşi la examinarea evenimentelor anului 1889, să arunc o privire înapoi, să aduc în faţa cititorului pe bărbaţii politici şi pe ceilalţi fruntaşi ai neamului cari au ocupat scena în cei din urmă optsprezece ani şi să spun care a fost caracteristica regimurilor ce au dominat ţara de la 1870 la 1888.1
Vechiul regim conservator pe care l-am găsit dominând ţara la 1871 reprezenta cea din urmă săpânire a regimului vechilor boieri.
Lupta pe care o dădea opoziţia liberală împotriva regimului nu era lupta între două partide, amândouă constituţionale, care se deosibesc numai prin idei şi metode, dar era lupta între două epoci, între două clase, între două lumi deosebite.
Ceea ce sunt astăzi liberalii pentru clasele muncitoare erau atunci conservatorii pentru liberali. între aceste două familii politice nu era împăcare cu putinţă, nu era cu putinţă nici măcar o apropiere; erau două capitole istorice depărtate printr-o prăpastie.
Oamenii cari reprezentau aceste două curente nu erau, totuşi, atât de departe unii de alţii ca cultură şi simţiminte şi nici nu se poate spune că unii erau reacţionari şi ceilalţi revoluţionari. Afară de puţine excepţiuni, fruntaşii conservatori şi fruntaşii liberali erau oamenii aceleiaşi epoci. Deosebirea o făcea nu ceea ce erau, dar ce reprezentaa *
Lascăr Catargiu nu era reacţionar, după cum nici Ion Brătianu nu era revoluţionar. Lascăr Catargiu era burghezul fără nimic din grandoarea şi megalomania celor cari se cred ieşiţi din pulpa lui Jupiter. Era un om de bun simţ, deloc rău, om cu o slabă cultură, dar având vederea clară asupra lucrurilor pe care este destul să le lumineze experienţa pentru ca să le poţi pricepe.
Era un om de treabă, destul de modern pentru epoca Iui, fără nici un idealism, om care călca sănătos, om pe care te poţi rezema la nevoie, fiind sigur că nu te va părăsi la primejdie.
Dovada puterii sale a dat-o în două împrejurări, şi atunci când a fost detronat Cuza, şi în ziua de 1J martie 1871. Deşi familia conservatoare avea aţâţi oameni cu mult mai culţjldecât el, totuşi el a fost desemnat locotenent domnesc la 1866 şi el a fost însărcinat la 11 martie 1871 să facă guvernul.2
1 N,
Notele explicative se află la sfiarşitul capitolului, p. 191,
173
Generalul Florescu nu avea, nici pe departe, calităţile de statornicie ale lui Lascăr Catargiu. Generalul Florescu era şi prin faptul profesiei sale mai mult pornit către teatralismul politic.
întocmai ca şi Lascăr Catargiu, nu s-ar fi codit ca să menţină ordinea cu mijloace violente, însă cu o deosebire: pe când Lascăr Catargiu ar fi ordonat represiunea numai cu părere de rău şi spre a salva un interes de mare preţ, generalul Florescu ar fi reprimat gustând voluptatea acţiunii represive.
în vara anului 1875, generalul Florescu, ministru de Război, plecând în concediu, a fost condus la gară de Unii ofiţeri şi aşteptat de alţii spre a-1 saluta. Cu acel prilej, generalul a rostit o cuvântare în care a spus celor de faţă că opoziţia conspiră şi pregăteşte o revoluţie, că această opoziţie e compusă din greci, cari vor să puie stăpânire pe ţară. Apoi, adresându-se colonelului Badea Dan, care-comanda pompierii, i-a spus:
- înainte, Badea Dan, când va suna ceasul, să-ţi faci datoria!
Colonelul Badea Dan nu era un zbir, era un om de treaba, un om masiv, tăcut, serios şi hotărât Ieşit de la coamele plugului, ajunsese colonel; fără cultură, era un trupier din aceia cari nu ştiu da înapoi. Dar era devotat generalului Florescu.3
Generalul Florescu era mai mult vanitos decât ambiţios, iar în ultimul timp al guvernării lui Lascăr Catargiu a intrigat spre a-i lua locul în fruntea partidului şi a guvernului.4
Petre Mavrogheni era un om cult, o capacitate financiară, dar o fire puţin combativăşi fără pasiune politică. Dovadă e faptul că, după căderea guvernului conservator, la 1876, n-a mai luat o parte prea activă la luptele politice, ceva mai mult, a primit de la guvernul Brătianu postul de ministru plenipotenţiar.5
.Dimitrjg Ghica sau Beizadea Mitică era un personagiu* mai mult reprezentativ şi fără convingeri politice. Conservator prin naştere, prin tradiţie, prin educaţie, avea, însă, şi licăriri liberale, ceea ce dovedea că nu era cu totul neaccesibil noilor idei ale epocii.
Foarte vanitos, foarte „plin de persoana lui" - cum i-a spus odată, în Senat, 2U -, era câştigat întotdeauna de către cei cari îl adulau. A fost
prtot timpul guvernului, de patru ani, al lui Lascăr Catargiu; preşedinte al ţCamereiJapoi. când a simţit că regimul conservator se duce, şi-a pregătit trecerea către partidul liberal. După oarecari şovăieli şi manevre, a intrat în partidul liberal, Wtimp de aproape 8 ani a fost preşedintele Senatului liberal. *^_ZZ)
în timpul guvernului lui Lascăr Catargiu n-a jucat alt rol afară de acela al unei vanităţi măgulite.
Cu toate aceste slăbiciuni, a jucat, totuşi, un însemnat rol politic în numeroase momente istorice ale ţării.
Asupra activităţii sale de om public, Beizadeaua a publicat, în septembrie 1856, o broşură în limba franceză, intitulată: Quelques pages de ma vie (Câteva pagini ale vieţii mele). în această tipăritură găsim lucruri interesante asupra luptei dintre pompieri şi armata turcă în ziua de 13 septembrie 1848 pe dealul Spirei6
Dar să vprbească Beizadeaua:
„Câteva săptămâni mai târziu [în urma revoluţiei care a răsturnat pe George Bibescu] comisarul împărătesc Fuat-efendi, convocând a doua zi după sosirea sa pe locuitorii Capitalei în delegaţiune pe câmpia Cotrocenilor, nici suferinţele, nici prescripţiile medicilor nu mă putură ţine în casă.7
Una din acele presimţiri ce ne vin nu ştim de unde, dar a căreia existenţă o mărturiseşte psichologia, mă înştiinţa că se va petrece în această adunare ceva grav. Mă scol dar, sunt urcat în trăsura mea şi pornesc către Cotroceni în drum fui obiectul unui onor pe atât de nemeritat, pe cât de neaşteptat Cea mai mare parte dintre revoluţionari, între alţii & Brătianu, atunci prefect de poliţie, d. Rosetti şi unul din fiii lui George Golescu se aşezară, unii în trăsura mea, alţii călări, şi-mi făcură curtenia de a mă însoţi astfel până la Cotroceni. Era de crezut că, cu cât eram mai aspru cu partidul lor, cu atât afectau mai multă deferentă pentru mine.
Acea nemărginită câmpie oferea o frumoasă privelişte, acoperită cum erade valurile agitate ale unei populaţiuni în aşteptarea destinului ei, şi îngrădită la orizont de un brâu de trupe otomane în acea atitudine impasibilă pe care Orientul pare că o imprimă oamenilor ca şi monumentelor sale.
Afară de rari cuvinte schimbate pe şoptite de către oameni din mulţime asupra prezenţei acestor trupe, totul se petrecu în regulă, până în momentul când comisarul imperial, după ce a citit firmanul împărătesc, proclamă caimacămia d-lui Cantacuzino. însă atunci, printr-o mişcare spontană şi repede ca şi o manevră militară, adunarea se împărţi în două câmpuri: unii înşirându-se de partea Iui Fuat-efendi şi a caimacamului şi urmându-i spre a forma în jurul lor ca un cordon ■ oficial, ceilalţi rămânând pe loc, fie spre a-şi manifesta nemulţumirea împotriva noii stări de lucruri, fie că le-a lipsit timpul spre a cugeta asupra unei demonstraţiuni de acest fel.
Cât pentru mine, osândit prin poziţia mea fizică unui rol pasiv, stăteam cam în centrul câmpului opozanţilor unde mă găseam din întâmplare în clipa când s-a produs mişcarea despărţitoare.
Deodată, trupele otomane, făcând o repede mişcare, ne închiseră într-un cerc de baionete şi întinseră către noi chiar câteva tunuri.
Mare fu efectul acestei manevre neaşteptate. O tăcere de consternaţie se făcU deodată pe câmpie, multe feţe păliră, multe guri rămăseseră căscate de surprindere sau de spaimă.
174
175
Aproape un sfert de oră trecu astfel, în chinurile aşteptării Rustan-bey, secretarul lui Fuat-efendi, vine din partea şefului său şi cere să-mi vorbească. Şirurile se deschid, înaintează până la mine şi mă vesteşte că vine să mă conducă din partea comisarului imperial. Deşi am fost mişcat de procedarea lui Fuat-efendi, m-am gândit la poziţia compatrioţilor mei, în mijlocul cărora mă aflam, şi am răspuns: «Spuneţi d-lui comisar că, deoarece, pe cât se vede, e primejdie pentru cine rămâne aci, nu vreau să mă despart de compatrioţii mei în mijlocul cărora m-a pus întâmplarea».
Masele sunt ciudat de impresionabile. Un nimic le încovoaie, un nimic le ridică. Ca şi când refuzul meu, atât de simplu, ar fi schimbat cu ceva situaţia, curajurile scăzute se înviorează, un entuziasm de emoţie se răspândeşte în mulţime, lumea se îngrămădeşte în jurul mea Sunt un fel de erou pentru aceiaşi care, adineaori, mă priveau ca pe un aristocrat, adică ca pe un vrăjmaş. Şefii revoluţionari, pe care nu încetasem de a-i combate cu toate puterile logicii, vin de-mi strâng mâna. [...]
Dar un nou trimis din partea lui Fuat-efendi soseşte spre a mă reclama iarăşi: stăruii în hotărârea mea în timpul acesta, zgomotul unei canonade îndepărtate se aude; fiecare se întreabă ce se petrece, fiecare îşTstăpâneşte răsuflarea spre a auzi mai bine şi a ghici de unde pleacă loviturile. în sfârşit, lumea se opreşte la părerea că o luptă se dă între trupele turce şi pompierii români. Şi acesta era adevărul. (...)
Din fericire, înţelepciunea comandantului otoman nu întârzie să pună capăt unei lupte care n-a fost decât o neînţelegere, luptă în care bravii noştri pompieri găsiră prilejul să facă astfel ca curajul lor să fie admirat de către duşmanii lor chiar. Ei probară, o dată mai mult, că românii n-au degenerat.
A doua zi mi se oferi Prefectura poliţiei, pe care o refuzasem altădată şi pe
care o refuzai din nou."8
Opresc aci reproducţia din broşura pe care Beizadeaua a semnat-o: Le Prince Demetrius Ghika.
Din aceste câteva rânduri se vede caracterul lui Ghica: mândru, bun român, spirit cavaleresc, leal dar vanitos şi nu om de acţiune. în ziua de. 13 septembrie 1848 s'-a mărginit să fie numai asistent al evenimentelor, însă n-a ştiut întrebuinţa persoana sa Apoi a refuzat un rol activ - Prefectura politiei - care reclama muncă şi realizări
Atât sub lungul minister al lui Lascăr Catargiu de la 1871 la 1875, cât şi sub încă şi mai lunga guvernare a lui Ion Brătianu - 1877-18889 - s-a mărginit la o preşidenţie a Camerei sau a Senatului, rol reprezentativ dar sedentar. De aceea, cu tot marele loc pe care 1-a ocupat în viaţa publică, dispariţia sa n-a lăsat golul. Fiindcă omul n-a creat opera Mult loc în viaţă, de fel după moarte.10
176
V
^^g^C^sjtaEoru^fost o capacitate, om de studiu, foarte inteligent şi de talent, â ţinut cu autoritate şi cu competenţă departamentele unde a figurat, dar n-a putut niciodată trece până la rândurile dintâi, în care figurează oamenii creatori de curente, de situaţii sau de statorniciri politice ori sociale. Cu ideile lui şi cu cultura pe care o posedă, ar putea face şi astăzi foarte bună figură în lumea politică.11
JVasileJ&oerescu era Un intrus în lumea protipendadică în care se găsea Recomandat pentru un portofoliu de capacităţile sale, de frumoasa lui cultură juridică, Vasile Boerescu făcea impresia unui mosafir străin în lumea boierească lângă care venise să se aşeze.
Dacă nici numele, nici opera lui n-au rămas, este pentru că Vasile Boerescu, deşi avea cunoştinţe, inteligenţă, talent şi temperament combativ de om politici n-avea, însă, idei. Nu se poate spune care erau convingerile şi idealurile sale politice şi sociale. Boerescu a trecut de mai multe ori din-tabăra liberală în cea conservatoare şi înapoi, şi întotdeauna spre a fi răsplătit cu un portofoliu. Şi totuşi, omul acesta se ridica deasupra comunului şi ieşea din linia mediului cu relieful unui om superior. Dar în calitate de ministru de Externe în cabinetul lui Ion Brătianu, n-a avut inspiraţiuni fericite în chestiunea Dunărei. De aceea n-a murit în plină glorie ca om de stat şi diplomat, ci acoperit de umbra în care intră oamenii în urma unei înfrângeri după care nu se pot reculege. Fiindcă nu înfrângerile doboară, ei numai neputinţa, de a te ridica după ce ai căzut Oamenii politici sunt ca boxerii care nu sunt declaraţi knock-out decât dacă nu s-au putut scula de la pământ după 10 secunde.12
G£nei^X,Qîstian_Tell purta cu el reputaţia revoluţionarului de la 1848.
Deşi revoluţionaTBell 1848, nu avea şi n-a avut niciodată atingere cu roşii lui Rosetti-Brătiana Generalul Tell era tovarăşul de Idei şi de temperament aî lui Heliade.
Trecerea lui la departamentul Instrucţiunii a fost una din acele întâmplări ieşită din orbirea frământărilor politice, căci generalul era cu totul străin de problemele învăţământului Avea numai reputaţia - întemeiată de altfel - a unui caracter neclintit13
Mai era şi M22^1ă£^.Costache EPureanu> fostul preşedinte al Constituantei de la 1866 şi fosM prşşedinte al g^STîîuTÎOe.Ia 1870, şeful „Cloşcei cu pui", dar Manolache CostacŞe n-a avut niciodată legături prea strânse de, clasă cu familia conservatoare. în partidul conservator a fost mai mult un independent care, de cele mai multe ori, a făcut „bandă aparte".
Era unul dintre conservatorii culţi şi, tocmai fiindcă era cult, era de multe ori foarte reacţionar.
177
_______ i
Ca toţi reacţionarii, avea adesea scânteieri democratice - sau, cum se spune astăzi, „populiste"; în Constituanta de la 1866, împotriva tuturor conservatorilor şi chiar a multor liberali, a combătut votul ţăranilor prin delegaţie şi a cerut pentru ei votul egal şi direct
însă, în acelaşi timp, era un vizionar şi un foarte puţin practic om politic. Acesta a fost motivul pentru care îl găsim, în cursul carierei lui politice, de cele
mai multe ori, izolat
Manolache Costache a fost omul care n-a aparţinut francamente nici trecutului, nici viitorului, dar a aparţinut incomplet şi viitorului şi trecutului. Reacţionar hotărât şi, de multe ori, democrat înaintat, n-a ştiut pune echilibrul în personalitatea sa politică, fiindcă n-a ştiut împăca, spre a produce un rezultat logic, convingerile lui atât de antagonice.
Acest „şovăism" politic 1-a neutralizat, din care cauză figura lui, destul de interesantă în amănunte, n-o putem lega de nici o operă întreagă.
Aceasta este partea naturilor curagioase-pentru afirmarea ideilor, dar lipsite de îndrăzneală sau de capabilitate spre a, le aplica.
Neavând nici destul curaj spre a se despărţi de trecutul de care îl lega educaţiunea, naşterea şi mediul în care a crescut, rreavând nici destulă încredere în curentele noi care îl atrăgeau de-atâtea ori ca să-1 cucerească, dar şi de multe ori ca să-1 sperie, a stat pe loc tocmai atunci când trebuia să se mişce. Apoi, să nu uităm că viaţa politică şi mai ales viaţa de partid nu e făcută numai din idei, dar şi din mizeriile vieţii reale. Natură complet onestă, omul care nu făcea concesiuni de idei putea face încă şi mai puţin concesiuni din capitalul convingerilor sale morale. Este destul să spun că Manolache Costache a prezidat unele din cele mai libere alegeri din România. Dar cu astfel de apucături rut puteai fi şef de partid în România, mai ales la anul 1870. ~
A fost una din cele mai interesante şi mai demne figuri ale politicianismului român, de aceea n-a fost popular cât a trăit, de aceea nu a rămas popular nici după moarte. Istoria nu înregistrează nici sentimentele, nici virtuţile sufleteşti, ci numai faptele.14
Ceilalţi conservatori: Gheorghe Cantacuzino, generalul George Mânu, Carp, Maiorescu, Theodor Rosetti, d-abia începeau.15
Precum am mai spus, venirea liberalilor la cârmă în 1876 a fost nu numai înlocuirea unui partid politic prin altul, dar a însemnat şi deschiderea unei ere noi şi înălţarea unei noi pături sociale la întâietate.
în 1876 cade guvernul cel de patru ani al lui Lascăr Catargiu şi cade, în acelaşi timp, şi o veche pătură cârmuitoare, cade vechea aşezare politică, dacă nu tocmai o clasă, dar cade o sub-clasă socială pentru ca în locul ei să pună
mâna pe cârmuire reprezentanţii autorizaţi ai burgheziei care acum era în plină maturitate.
Liberalii vin la cârmă cu toate avânturile neofiţilor. Ei sunt purtaţi şi împinşi către putere de aproape tot tineretul şi de toţi aceia cari, în toate timpurile, au fost purtătorii ideilor înaintate, generoase şi nedesluşite în sentimentalitatea lor. Pe liberali i-au adus la cârmă nu numai coaliţia tuturor acelora cari erau nemulţumiţi de guvernarea şi de regimul lui Lascăr Catargiu, dar şi coaliţia tuturor sentimentelor altruiste.
Am întâlnit în această coaliţie oameni de toate credinţele. Democraţi înaintaţi şi reacţionari îndârjiţi; oameni cari oftau după toate libertăţile, cât şi apostoli ai ordinii prin constrângere, patrioţi ireductibili şi internaţionalişti, toţi aceia cari vedeau în zare viitorul de aur cât şi cei cari jeleau trecutul cu toate binefacerile lui, cu cinstea bătrânească, cu moravurile austere, cu ordinea socială serioasă şi aşezată. Această diversitate a componenţilor curentului care a răsturnat regimul conservator explică repedea dezagregare a coaliţiei16* o lună sau două după venirea la cârmă a cabinetului Ion Brătianu. Dar, afară de asta, trebuia să rămâie biruitor sufletul chiar al coaliţiei, aceea ce era mai puternic şi nepieritor, raţiunea de a fi a curentului; spiritul nou al timpului, Hinamica burgheză care - cu lovituri de coate şi cu împinsături îndrăzneţe - îşi deschidea calea către putere.
Acest spirit nou îl reprezenta atunci nu cele câteva personalităţi din coaliţie, desigur eminente, dar fără legături cu masa electorală a colegiilor cenzitare, ci partidul liberal de sub şefia lui Ion Brătianu şi GA. Rosetti. Acest partid reprezenta stadiul evolutiv al momentului, pe când un Manolache Costache Epureanu, uri Gheorghe Vernescu, un Nicolae Blaremberg17, pe lângă că nu erau legaţi prin solidaritatea ideilor, dar nici nu reprezentau lucruri noi în domeniul politic şi social. Erau, fireşte, exemplare alese, însă fără putere de procreaţie. Pe banca ministerială, lâ guvern, nu aduceau mai mult decât personalitatea lor distinsă, dar nimic mai mult De aceea nici unul din ei n-a lăsat urmaşilor dovezile* activităţii lor publice. Toţi erau exemplare terminale ale unei rase politice.
Partidul liberal, însă, era cu totul în altă categorie. în afară de talentul de organizaţie al şefilor săi, avea la fundament o idee, şi din această idee născuse entuziasmul popular şi speranţele în acest partid. Ion Brătianu, în special, era o mare speranţă naţională; partizanii nu numai că-1 urmau cu încredere, dar îl şi iubeau. Acest om reprezenta şi inspira: încrederea, speranţa şi devotamentul.
Liberalii intră în sftenă cu câţiva fruntaşi cunoscuţi, precum: Ion Brătianu, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Dumitru Brătianu, Nicolae
: Ionescu etc, şi cu o pleiadă de oameni noi în fruntea cărora străluceau: Eugeniu Sfăfescu, Dumitru Sturdza, Ion Câmpineanu, Mihail Ferikide, Gheorghe Chiţu,
i Nicolae Fleva, Petre Grădişteanu, Gheorghe Cantili, Tache Giani, C. Nacu,
178
179
Anastase Stolojan. în plus, câţiva bărbaţi cu notorietate şi autoritate: generalul Gheorghe Lecca, generalul Haralambie etc.
Alături de partidul liberal brătiano-rosettisţ erau şi liberalii răzleţi: Gheorghe Vernescu, Constantin Bosianu, Pache Protopopescu, Nicolae Blaremberg. Aceştia, însă - excepţie făcând pentru Constantin Bosianu, eminentul jurisconsult19 - s-au despărţit repede de partidul liberal şi s-au răzleţit Bătrânii liberali erau cunoscuţi: ^Jon Brătianu având, cu marele lui dar de a-şi atrage simpatiile cât şi cu intuiţia lui politică sigură, un mare ascendent asupra celorlalţi fruntaşi, a luat conducerea reală a guvernului. Direcţia partidului a împărţit-o multă vreme cu GA. Rosetti.
Pe lângă intuiţia politică, care-1 călăuzea sigur printre controversele şi problemele politice, Ion Brătianu era un psiholog; el cunoştea natura omenească, deci cunoştea slăbiciunile omului: cupiditatea şi vanitatea.
în tot timpul guvernării lui de 12 ani, mai ales în epoca atotputerniciei sale, a exploatat aceste infirmităţi omeneşti şi a guvernat prin ele.
Cu toată popularitatea mare ce avea, cu tot sprijinul regelui Carol, deşi războiul, independenţa şi înălţarea ţării la rangul de regat, îi dădeau o mare superioritate asupra tuturor celorlalţi bărbaţi politici din ţară, totuşi el nu se simţea sigur de putere atât timp cât multe inteligenţe superioare îi erau pro-tivnice şi se organizau spre a-1 combate.
Una din grijile lui de căpetenie era aceea de a-şi dezorganiza adversarii şi de a le lua ce aveau mai bun ca material omenesc. Cu acest sistem a izbutit să paralizeze partidul conservator timp de 12 ani şi să împiedice defecţiunile din propriul său partid. Numai către sfârşitul guvernării sale, puterile fizice slăbindu-i, a pierdut darul de a fi sirenic.
începutul 1-a făcut cu Mihail Kogălniceanu, în ajunul războiului din 1877.*
A doua izbândă a avut-o după război, când a cucerit partidul Centrului, pus sub preşedinţia lui Beizade Mitică (Dimitrie Ghica) şi al cărui suflet era Vasile Boerescu.
Dizidenta conservatoare grupată în jurul acestor doi bărbaţi devenea primejdioasă, mulţi conservatori se înscriau în acest partid şi mulţi liberali nemulţumiţi îşi îndreptau privirile către partidul ce sta la mijlocul celor două partide de guvern.
Numele acestui partid era o imitaţie după Centrul din parlamentul francez. Francezii aveau, însă, două centre în Camera lor: Centrul drept şi Centrul stâng. Vasile Boerescu - care avea o cultură serioasă şi o inteligenţă superioară - fundase un Centru unic cu ramificaţiuni şi puncte de contact şi la dreapta, şi la stânga.
Ion Brătianu îşi atrase Centrul şi dădu, astfel, o puternică lovitură
opoziţiei
##20
180
Mai târziu, o a treia lovitură cu grupul liberalilor dizidenţi de la Iaşi, supranumit şi „grupul lui opt şi cu Brânză nouă".
La Iaşi, conul Ghiţă Mârzescu înjghebă un partid liberal dizident, compus din 9 profesori universitari şi secundari. în acest grup, alături de şef, Care era un foarte puternic elector, se aflau filosoful Vasile Conta, prof. Lambrior, prof. Brânză etc.
în Iaşi, oraş. de profesori şi de profesii libere, grupul fu primit în mod satisfăcător, iar partidul liberal din localitate se resimţi repede. Dar Brătianu nu dădu vreme grupului să se întărească. Căci şi-1 atrase. Vasile Conta primi porto-
2.1
foliul Instrucţiunei Publice, ceilalţi membri situaţiuni parlamentare şi altele.
Brătianu, dimpreună cu GA. Rosetti, îşi dădură mari silinţe spre a-şi atrage şi pe Alexandru Lahovary, însă cu acesta nu izbutiră.
încercarea fu făcută cu prilejul proclamării regatului. Brătianu propuse lui Lahovary să intre în guvernul său pentru ca proclamarea şi serbarea încoronării să se facă sub un guvern care să nu fie numai al unui singur partid. Lahovary, înţelegând importanţa politică a actului, era foarte dispus să primească, însă intrigile din partidul său şi ambiţiunile celor cari ar fi voit să fie ei miniştri, zădărniciră încercarea,22 ,
Regele Carol sfătui pe Brătianu ca să ajungă la o astfel de realizare, dar interesele de partid hotărâră într-altfel.
în fine, cel din urmă succes al lui Brătianu fu acela când rupse pe junimişti ! din partidul conservator şi-i determină să primească situaţiuni de la guvernul său.
Cu junimiştii, încercarea reuşi. Petre Carp fu numit ministru la Viena, poetul Vasile Alecsandri la Paris, Titu Maiorescu fu numit membru al Academiei, plus că i se crea o catedră la Facultatea de litere.23 Theodor Rosetti primi locul
• de consilier la Curtea de Casaţie. Mai târziu, la alegerile din 1884, un număr de junimişti fură aleşi în Parlament
Este de observat că în tot timpul guvernării sale de 12 ani, Brătianu a urmat o linie de purtare uniformă; s-a silit să atragă în partidul său toate valorile ■active care se manifestau; şi cu acesta făcea o îndoită lovitură: pe de o parte îşi îmbogăţea partidul cu oamenii cei mai însemnaţi, pe de altă parte, îşi dezorganiza sistematic adversarii. f: Acesta a fost secretul lungii sale guvernări.
• Chiar şi încercările de mai mică importanţă le-a tratat Ia fel. Aşa de exemplu partidul democrat-naţional al lui Beizade Grigore Sturza24 în scurt timp, partidul fu lichidat, Beizadeaua fu ales senator, maiorul Alex. Florescu, care era prefectul său de poliţi^ifu reintegrat în armată cu gradul de colonel, avocatul Petre Borş, alt intim al Beizadelei, fu ales deputat
Numai către sfârşitul guvernării, Ion Brătianu pierdu darul atracţiunii, precum am spus - şi a căzut prin ceea ce 1-a făcut să trăiască; a căzut din cauza necredinţei oamenilor.
181
_______
/
Ion Brătianu a fost omul providenţial al epocii sale.25 T)eşî numai autodidact, deşi nu avea nici o specialitate dobândită prin catedră,26 avea însă intuiţia puternică a omului de stat Şi era, mai presus de orice, un puternic mânuitor de oameni, un bărbat politie cu o înaltă cunoaştere a manevrei politice şi un om cu un tact admirabil.
întotdeauna animat, niciodată supărat, se folosea minunat de autoritatea ce avea asupra oamenilor şi-i juca pe degete - cum se zice - fără ca să-i jicnească. Iată o mostră despre felul său de a proceda
în Târgovişte era preşedinte de tribunal un domn Politimos, un om de p mare corectitudine şi de un caracter inflexibil. Acest rrîagistrat nu convenea însă politicianilor liberali din localitate, care voiau să se scape de dânsul. Pe lângă aceasta, locul de preşedinte la tribunalul local era făgăduit, din motive electorale, unui alt magistrat Dar cum să fie înlăturat Politimos? Toate propunerile ce i s-au făcut de a fi mutat în altă parte au dat greş. Politimos nu voia să plece.
Ion Brătianu fu pus în curent cu situaţia politică de la Dâmboviţa, care devenea îngrijitoare, căci alegerile se apropiau.
Ca să mute pe Politimos împotriva voinţei lui sau să-1 silească a ieşi din magistratură, nici vorbă. Brătianu avea ca dogmă să nu supere pe nimeni şi şă nu silească pe nici un om ca să treacă în opoziţie. Toată grija lui era să-şi atragă partizani, dar niciodată să nu-şi creeze adversari. De aceea găsi altceva
într-o zi de vară, Politimos primi la Târgovişte o telegramă direct de la Ion Brătianu, prin care-1 ruga să ia primul tren şi, de la gara, să vină direct la dânsul acasă.
în faţa invitaţiunii urgente, Politimos, în adevăr, luă primul tren, veni la Bucureşti, se urcă într-o birjă şi trase drept la casa primului ministru.
Brătianu îşi calculase toate efectele. Trenul de Târgovişte ajungea în Gara de Nord la ora 7 şi un sfert, deci Politimos trebuia să fie la dânsul tocmai în timpul mesei de seară.
în adevăr, Brătianu, înconjurat de familie, era la masă când sergentul îl anunţă că Politimos a sosit. Primul ministru nu ordonă ca Politimos să fie introdus, ci se sculă de la masă şi se duse să-1 primească în persoană
Bietul Politimos era aiurit Cu sila, Brătianu îl luă de braţ, îl împinse în sala de mâncare şi ordonă să i se puie un tacâm la masă. Bineînţeles, totul era pregătit mai dinainte.
După ce masa se sfârşi, Politimos, încântat că fusese primit ca un intim amic al familiei, fu introdus în cabinetul de lucru. Şi aci Brătianu jucă scena cea mare.
- Dragă Politimos, te-am chemai ca să-mi faci un serviciu mare, mare de tot! Dar te conjur să nu mă refuzi.
- Domnule Brătianu, spuneţi!..,
182
- Am intrat într-o mare încurcătură, din care numai tu mă poţi scăpa Făgăduieşte-mi că nu mă vei refuza
- Domnule prim-ministru, sunt la ordinele dv!
- Iată despre ce e vorba A rămas vacant postul de director general al închisorilor, dar sunt zece candidaţi. Pe unul îl susţine Beizade Mitică, pe altul generalul Lecca, pe al treilea Stătescu, pe al patrulea Câmpineanu! Pe cine să numesc? Pe care să-1 satisfac? Şi atunci m-am gândit la tine. Ori pe care candidat aş numi, mulţumesc pe unul şi supăr pe toţi ceilalţi. Dar când voi numi pe Politimos, toţi îşi vor pleca capetele.
Politimos era zăpăcit Pe vremea aceea, direcţia închisorilor era iina din cele mai înalte funcţii în stat, de aceea Politimos era încântat de ceea ce i se întâmpla Şi, fireşte, primi.
Cu chipul acesta toată lumea fu mulţumită: politicianii de la Târgovişte că au scăpat de Politimos, Politimos că a primit o slujbă aşa de înaltă, iar Brătianu de fericit o chestie care putea să-i provoace neplăceri politice
într-un judeţ.27
Aceasta era maniera lui Ion Brătianu de a mânui oamenii.
Alături de Ion Brătianu era C. A. Rosetti.
Pe cât era de iubit Ion Brătianu, pe atât era de urât şi hulit C. A. Rosetti. în " marele public, Brătianu era geniul cel bun, iar Rosetti geniul cel rău. Tot ce se făcea rău în ţară se datora lui CA Rosetti, el eră omul care împingea pe Brătianu la toate relele.
Rosetti era vândut evreilor, Rosetti erajphji^dejbjni, iar averile sale erau depu^^^ă^^^^~^^şâiaXe\ Rosetti semăna vrajba între partide şi printre români. Atât de răspândită era această credinţă, încât însuşi Eminescu în Scrisoarea a III-a spune; ~  ' 1
..... hidoasa pocitură Care-a sădit în ţară invidie şi ura".28 : Cauza de căpetenie a acestei legende era statornicia în idei şi convingerile : înaintate-democrate ale lui Rosetti^Pe când Brătianuera mai mult naţionalist şi liberal, Rosetti era mâi mult democrat Afară de asta, Brătianu - precum am spus în volumul I - avea o avere văzută şi-şi legitima existenţa, pe când Rosetti, care nu era decât ziarist, putea să stea la Paris cu toată familia
Ceea ce era adevărat era faptul că Rosetti, deşi foarte naţionalist şi el, era pornit şi către admiraţia străinilor. De aceea, pe când Brătianu trăia la Florica o viaţă cvasirustică, Rojsetti a trăit la Paris mai în tot timpul cât a fost în opoziţiune.
''Rosetti era un mare prieten al lui Brătianu şi niciodată nu 1-a invidiat pentru că era şeful guvernului. Rosetti a spus-o de mai multe ori că nu e om de guvern, deşi a fost şi el ministru. Rosetti se mulţumea cu directiva partidului,
183
el cârmuia partidul din coloanele Românului, iar ca preşedinte al Camerei avea o mare autoritate, aşa cum n-a mai avut-o un alt preşedinte de Parlament în România.
Atât de mare era prietenia care lega pe Brătianu Ion de Rosetti C. A., încât la 1877, când a trebuit să fie ales preşedintele Camerei, Ion Brătianu n-a stat la îndoială între Rosetti şi fratele său Dumitra29 *
Dumitru Brătianu a avut o acţiune mai ştearsă în partid.
Om eminamente cinstit, bun român, bun patriot, om foarte hotărât în actele sale, n-a putut juca un rol prea activ în politica partidului şi a ţării. Una din cauze era prea marea lui probitate, ceea ce în politica noastră de partid este o mare infirmitate. **
O mare energie şi o mare încordare în luptă a arătat-o tocmai către sfârşitul carierei sale politice, în cei patru ani, pentru răsturnarea fratelui săa Dar după ce 1-a răsturnat, n-a putut culege nici un fruct, fiindcă atât regele Carol cât şi partidul liberal au stăruit ca puterea să treacă la conservatori şi nicidecum la liberalii dizidenţi.
Dumitru Brătianu care, mai în tot timpul lungii guvernări a fratelui său, a stat în postul de ministru al ţării la Constantinopole, nu a lăsat după dânsul decât numele unui om onest.30
Ion Câmpineanu era omul destinat şi pregătit ca să urmeze lui Ion Brătianu lâ şefia partidului liberal.
Urmaş al unui mare român31, purtând un nume popular şi cinstit în ţară, om cu avere însemnată, deci la adăpostul ispitelor şi al bănuielilor, om cinstit sufleteşte, având cultura: scolastică a epocii cât şi cunoştinţele elementare care, pe atunci, făceau bagajul omului politic, liberal foarte moderat, fără nici o izbucnire democratică, viţă de boier şi om de bună societate, avea tot ce-i trebuia pentru ca să devie un şef de partid.
După cum pe un ofiţer destinat celor mai înalte grade trebuie să-1 treci prin toate specialităţile, tot astfel pe Ion Câmpineanu, primul ministru 1-a plimbat prin numeroase administraţii şi ministere: primar al Capitalei, ministru de Finanţe, de Justiţie, de Externe, de Interne şi guvernator al Băncii Naţionale.32
în alte ţări mai coapte, oamenii sunt numiţi în capul departamentelor numai după ce au învăţat îndestul mai dinainte şi au dobândit reputaţia specialităţii. La noi, politicianii sunt aduşi la ministere pentru ca să înveţe. Să înveţe adică de la secretarii generali, de la şefii de servicii şi de la şefii de birouri.
Blajină ţară!
Dar Ion Câmpineanu, care n-a avut vreme în ţara aceasta ca să facă nici bine, nici rău, n-a putut realiza visul lui Ion Brătianu.
O boală crudă îl atacă prematur şi-1 doborâ tocmai în puterea vârstei.
184
A dat, în cariera lui politică, dovezi de consecvenţă, de onestitate, a fost credincios şefului - tocmai fiindcă se pregătea să devie şi el şef -, dar n-a lăsat după el nici o urmă.
Gheorghe Chiţu era un om cult şi plin de talent Avea o frumoasă cultură literară - de aceea Brătianu îi încredinţa portofoliul Instrucţiunii Publice. în curând.însă, dădu probele insuficienţei pregătirii sale pentru acest departament
Intemperant din fel, pierdu repede orice activitate politică. Rămase numai un parlamentar distins sau, mai bine zis, o suvenire pentru contemporanii săi.
Astăzi, despre Gheorghe Chiţu se ştie că există în Bucureşti o stradă cu numele său.
Unul din marile defecte ale oamenilor noştri publici este că nu au obiceiul să scrie Iată de ce aproape nici unul din aceia cari au jucat roluri de mâna întâia în politica ţării nu au lăsat urme după dânşii.
Gheorghe Chiţu a fost şi el un om de o mare probitate, un om cinstit în ţoaţă puterea cuvântului.34
Unul dintre liberalii de marcă, care a exercitat o mare înrâurire în partid, a fost Eugeniu Stătescu.
Dacă sănătatea nu i-ar fi fost şubredă şi dacă ar fi fost mai comunicativ, este sigur că şefia partidului liberal i-ar fi revenit lui după moartea lui Ion Brătianu. Dar Eugeniu Stătescu era bolnăvicios, lipsit de activitate politică, retras în singurătatea lui, preocupat mai mult ca să-şi prelungească zilele decât ca să lucreze*. Şi, apoi, nici nu avea cultura generală trebuincioasă bărbatului de stat al vremurilor noastre.
Stătescu avea o serioasă cultură juridică şi exercita o puternică autoritate personală asupra celor cu care intra în contact Era sever, era hotărât şi - aşa se spunea pe atunci - era foarte veninos.
Opozanţii îl numeau „Verdele Stătescu", atât pentru că avea culoarea palidă a tuberculosului," cât şi pentru că ar fi fost foarte rău. Beizadea Dimitrie Ghica a spus odată în Senat: „Dacă în lume este o oca de venin, trei sferturi sunt în Eugeniu Stătescu".
Omul acesta a fost cel mai puternic ministru de Justiţie pe care 1-a avut ţara, A fasonat magistratura, a numit la toate instanţele oameni devotaţi şi îşi creiase o atât de tare situaţie în faţa tribunalelor, încât a avea pe Stătescu avocat în vreo pricină - bineînţeles când ieşea din guvern - însemna să câştigi procesul mai dinainte. S-au citat cazuri în care Eugeniu Stătescu fiind angajat ca advocat de către una din părţi, s-a prezentat în instanţă şi numai şi-a arătat figura Stătescu câştiga procesele numai fiindcă făcea act de prezenţă.
Un magistrat, actual membru la Curtea de Casaţie, îmi spunea într-o zi:
185
- Am vorbit în cariera mea cu aţâţi miniştri de Justiţie şi oameni msemnaţi ai ţării, am vorbit cu Alexandru Lahovary, cu Titu Maiorescu, am vorbit chiar cu regele Carol, dar faţă de nici unul nu m-am simţit aşa de intimidat cum mă simţeam când mă aflam faţă de Stătescu. Omul ăsta are asupra mea un ascendent grozav. E atât de rece, are atâta autoritate, încât te îngheaţă.
Ca orator parlamentar era o putere.
Statuia pe care advocaţii i-au ridicat-o în holul Palatului de Justiţie nu reprezintă pe adevăratul Stătescu. Figura este foarte exact redată, însă atitudinea, gestul şi prestanţa nu sunt ale lui. Stătescu nu era un tribun, iar statuia îi dă avântul tribunului.
în Parlament, atât de pe banca ministerială cât şi de pe banca deputaţilor ori a senatorilor, vorbea în mijlocul liniştei pe care o impunea. Era rece, tăios şi îşi stăpânea patima care, totuşi, se simţea că clocoteşte în el. Apostrofele lui biciuitoare pentru adversari stârneau, deodată, furtuni vijelioase.
în ultimele luni ale guvernului şi ale regimului lui Ion Brătianu, a vorbit de pe banca ministerială răspunzând unei interpelări a opoziţiei. Luptele erau foarte îndârjite, căci opoziţia dădea cele din urmă şi mai crâncene asalturi pentru răsturnare. Eugeniu Stătescu era acuzat că a pus justiţia în serviciul guvernului.
Eugeniu Stătescu răspunde şi aruncă fraza:
- Opoziţia a pierdut dreptul la protecţia legilor! ,
Toată opoziţia este în picioare!' Furtuna bubuie! Luni şi ani de zile ziarele adversare i-au imputat această apostrofă nenorocită.
Liniştea se restabileşte cu greu, apoi Stătescu urmează şi încheie:
- Opoziţia ne cere ca să intrăm în legalitate. Acestei cerinţe răspund cu vorbele cu care marele romancier Alphonse Karr îşi tenriină unul din romanele sale: „Domnii asasini să înceapă!" Opoziţia a pierdut dreptul la protecţia legilor! Opoziţia este o bandă de asasini!
Camera se zguduie sub clamoarea strigătelor, a protestărilor, a
35
ameninţărilor!
Acesta era Eugeniu Stătescu: un vulcan de patimi clocotind sub o mască de gheaţă.
La 1876, când a intrat pentru întâia oară în cabinetul lui Ion Brătianu, s-a manifestat ca un liberal convins şi tolerant Circulara.lui către şefii Parchetelor, prin care le cerea să nu mai aresteze preventiv pe ziarişti, îi crease reputaţia unui spirit larg. După doisprezece ani era autoritarul care cerea restricţiuni pentru presă, iar opozanţilor le ridica protecţia legilor.
Eugeniu Stătescu a fost una din personalităţile cele mai însemnate cari au caracterizat regimul liberal de la 1876 Ia 1888. După cum am spus, dacă ar fi fost sănătos, nimeni nu i-ar fi putut disputa şefia^dupa dispariţia lui Ion Brătianu. K&r*
186
V7
Ani de zile, mulţi ani în şir, bucureştenii vedeau la Şosea o trăsură de casă în care era răsturnat un om de culoare verde, întotdeauna, chiar şi în toiul verii, învelit cu un tartan pe picioare şi înfăşurat cu un fular la gât Acesta era Eug. Stătescu care, în fiecare zi, când era vremea bună, venea la Şosea ca să petreacă câteva ore în aerul curat şi liber.
Şi mulţumită faptului că se îngrijea cu stăruinţă, a putut trăi până la vârsta de 69 ani. A murit în 1906.36*
Cel d-al doilea liberal care, ieşit din guvernarea şi din regimul lui Ion Brătianu, a jucat un rol însemnat în tot timpul acestui regim, a fost Dimitrit». ^Sturdza. Mai târziu a devenit şeful partidului liberal. La timp voi vorbi despre apogeul carierei acestui om.
Dimitrie Sturdza avea şi el o fire închisă. Foarte puţin comunicativ, foarte puţin simpatic, se deosebea, însă, de Eugeniu Stătescu prin o mare putere de muncă. Şi, pe lângă-aceasta, avea cultura bărbatului de stat mult mai complectă.
Acest om politic avea orizontul strâmt Fără să fie o mare inteligenţă, a putut juca un rol preponderent în ţară prin cultura lui serioasă şi prin stăruinţa la muncă.
A debutat în viaţa publică ca elev al lui Ion Ghica şi al lui Petre Mavrogheni. Solidele lui cunoştinţe financiare le avea de la acesta din urmă.
Ca toţi oamenii prea severi şi hotărâţi în credinţele lor, Sturdza trecea drept un habotnic, un închis la minte şi un om rău. Mediul nostru fluşturatec nu înţelegea calităţile serioase cari sunt atât de apreciate în ţări precum Anglia, Germania, Suedia, Olanda etc. De aceea Sturdza n-a fost niciodată iubit
După răsturnarea lui Lâscar Catargiu în 1876, Dimitrie Sturdza a fost ales în comisia parlamentară pentru anchetarea gestiunii foştilor miniştri conservatori. |sturdza s-a făcut observat ca un propovăduitor al celor mai mari economii, încât a inspirat repulsiune în toate biurourile pe unde a trecut între altele a făcut un cap de acuzaţie şefilor de servicii fiindcă a găsit multe registre din anii expiraţi cu numeroase file albe rămase neîntrebuinţate. Aceasta însemna că, din spirit de risipă, registrele aveau mai multe file decât era nevoie.
De altfel, Dimitrie Sturdza nu era un necunoscut în lumea politică; lui i se atribuia o broşură intitulată: Spionul prusian, îndreptată împotriva prinţului Carol şi semnată „Vulpescu".37
Trecerea lui Sturdza pe la Ministerul de Finanţe a fost însemnată prin spiritul de economie, chiar exagerată câteodată. Trecerea, mai târziu, pe la Ministerul de Instrucţie, a avut darul să revolte întregul corp profesoral din ţară.
Omul acesta a lovit fără cruţare pe profesorii care nu-şi făceau datoria, care-şi neglijau catedrele şi se dedeau altor îndeletniciri. Una din cele mai tari agitaţiuni împotriva guvernului Brătianu a fost aceea a profesorilor îndreptată în contra lui Dimitrie Sturdza
187
«rr.
1
ii
iii
li
iii
I
;
1;
Dar Sturdza, aşa habotnic cum era, s-a distins ca un om absolut cinstit Niciodată nu s-a amestecat în multiplele afaceri ale epocii şi nici nu s-a îmbogăţit din politică.
Dimitrie Sturdza, Vulpescul de altă dată, a introdus în România cultul dinastic, un cult care, de altfel, n-a prinsiDimitrie Sturdza a introdus obiceiul de a săruta mâna regelui Carol, la recepţiunile de la Palat|Sturdza a trecut de la acest "cult la misticismul religios. Către sfârşitul carierei sale, în toate discursurile politice ce rostea reproducea din scrierile bisericeşti, din vieţile sfinţilor şi din vorbele apostolilor.
Acest bărbat politic, cu totul devotat politicii germane şi regelui Carol, era desemnat ca să devie şeful partidului liberal. Şi, cu toate acestea, înăuntrul partidului era departe de a fi popular.38
Din stat-majorul partidului liberal mai făceau parte Eugeniu Carada; generalul D. Lecca, Mihail Ferekidi, Constantin Nacu, Anastase Stolojan, generalul Radu Mihai, Tache Giani etc. etc.
O figură caracteristică era aceea a lui Eugeniu Carada
Vechi liberal, ieşit dintr-o familie dei5ărneni cu stare, venit în Bucureşti spre a-şi căuta norocul, a putut ajunge nu numai un om de frunte al partidului, dar şi şeful acelui grup conducător din partid pe care Nicolae Fleva 1-a botezat: „oculta".
în Bucureşti, merituosul muzicant Alexandru FleChtenmacher avea un magazin de muzică. într-o dimineaţă din luna ianuarie, venind, ca de obicei, să deschidă prăvălia, vede ieşind dintr-o ladă de marfă goală un om tânăr, plin de paie. Era Eugeniu Carada, care dormise toată noaptea acolo. Sosise în ajun din Craiova Omul acesta cu organismul de fier a fost şi un caracter de bronz.
A fost în toată viaţa lui sfetnicul lui Ion Brătianu. Deşi foarte iubit de acesta, n-a primit niciodată o demnitate publică. A fost ales deputat, dar n-a primit mandatul. Fiindcă era cu totul antigerman, nu iubea pe regele Carol şi niciodată n-a vrut să calce în Palat 0
El, având împrejurul său pe "fache Protopopescu, mai târziu pe Gogu Cantacuzino şi alţi câţiva, era şeful ocultei, adică şeful acelui grup care avea reputaţia cum că inspiră pe Ion Brătianu şi-i dictează conduita
Către mijlocul guvernării sale de 12 ani, Ion Brătianu era atât de puternic, încât opoziţia îl numea „Viziru". Dar către sfârşit, opoziţia nu-i mai atribuia acea putere orientală, dimpotrivă, îl considera ca fiind numai o unealtă în mâinile lui Carada
Eugeniu Carada. fiindcă nu iubea demnităţile, n-a primit niciodată funcţia de guvernator al Băncii Naţionale; în realitate el era sufletul instituţiei, şi el era acela care a condus-o cât timp a trăit.
188
Acest om a rămas până la sfârşitul zilelor sale revoluţionar sectar din vechea şcoală care a dat pe carbonari şi pe francmasoni. O fire originală, n-a iubit fastul şi zgomotul în jurul persoanei sale şi, cu toate acestea, către sfârşitul guvernării liberale de 12 ani, n-a fost om mai atacat şi mai mult acuzat de toate relele ce se petreceau în ţară. Eugeniu Carada a fost un caz unic în politică.39
Aceştia au fost oamenii de frunte cari au ilustrat partidul lui Ion Brătianu şi C. A. Rosetti în cursul celei mai lungi guvernări din România40 *
Partidul liberal, venind la putere în 1876, a găsit o ţară încă tributară Turciei. Creditul era restrâns. Finanţele publice bine aşezate pe reformele şi izvoarele de venituri înfiinţate de Petre Mavrogheni. Circulaţia monetară restrânsă şi mărginită la moneta metalică a epocii. Bancă de emisiune nu exista, iar hârtia monetă în curs era emisă pe garanţia moşiilor statului şi se numeau „bilete hipotecare".41
Armata era puţină. Generalul Florescu înfiinţase de curând cele 16 regimente de dorobanţi obţinute prin transformarea trupei de grăniceri. Mai aveam 4 batalioane de vânători, 4 regimente de artilerie, 8 regimente de infanterie de linie, 3 regimente de roşiori şi câteva regimente de călăraşi.42
După 12 ani de guvernare, partidul liberal a lăsat în urma sa:
1) Ţara independentă în urma unui război victorios şi înălţată la rangul de regat :
2) Armata simţitor mărită.
3) Bucureştiul transformat în cetate, cât şi linia Focşani - Galaţi întărită, ambele de pe planurile generalului belgian Brialmont4^
4) A înfiinţat Banca Naţională ca bancă de emisiuni şi bancă pentru ajutarea comerţului.
5) A răscumpărat căile ferate de la acţionarii în majoritate germani. .
6) Regia tutunurilor a transformat-o în Regia Monopolurilor Statului, luând-o din mâna acţionarilor particulari.
Pentru Capitală au luat accizele de la antreprenori, dându-le îh administraţie şi exploatare administraţiei comunale.
Au rectificat Dâmboviţa care până atunci era inundabilă.
Au canalizat oraşul şi au introdus apa la domiciliu,4*
Bineînţeles, nu toate aceste fapte sunt datorite meritului personal şi exclusiv al partidului sau al fruntaşilor săi. Aşa de pildă: războiul, independenţa şi înălţarea ţării la rangur de regat Este evident că oricare partid ar fi fost la cârmă, aceste evenimente s-ar fi produs. Războiul ruso-turc n-a atârnat de partidul liberal din România Un singur merit a avut Ion Brătianu în această împrejurare, acela de a fi văzut bine în politica din afară şi de a fi îmbrăţişat politica activă sprijinită de Berlin împotriva Vienei şi a Budapestei.
189
Este ştiut că Austro-Ungaria nu vedea cu ochi buni înaintarea Rusiei din Orient, în special ungurii erau cu totul ostili războiului. Bismarck, însă, mergea în înţelegere cu Rusia, nu de dragul Rusiei, bineînţeles, ci numai spre a împiedica alianţa ruso-franceză
In momentul acela, acţiunea agresivă a Rusiei era sprijinită de Germania dintr-o parte - pentru motivul pe care l-am arătat - şi de Franţa pe de alta, care încă din vremea aceea lucra la încheierea alianţei ruso-franceze, singura care putea garanta Franţa împotriva unui nou atac german.
Italia era prea slabă ca să aibă cuvânt hotărâtor. Austro-Ungaria era franc ostilă războiului, dar nu îndrăznea să se aventureze în ajutorul Turciei. Iar Anglia, deşi ostilă şi ea, nu se putea împotrivi dezrobirii popoarelor creştine din Peninsula Balcanică, în numele cărui mare principiu Rusia declară război Turciei.*
Pe când unii liberali, precum Ion Ghica şi Dumitru Sturdza, partizani ai politicii anglo-turceşti, cereau ca România să rămână neutră şi să nu admită trecerea armatelor ruseşti prin România, Ion Brătianu şi C.A: Rosetti au fost de părerea cealaltă, anume ca România să meargă alături de Rusia.
De această părere a fost şi Kogălniceanu, aceasta era şi politica regelui
Carol
45
Partidul liberal are meritul de a fi pus bazele emancipării economice a ţării şi de a fi creat instituţii economico-financiare cu desăvârşire naţionale.
în starea aceasta era ţara în momentul în care Ion Brătianu, istovit fiziceşte, lăsa puterea spre a o trece conservatorilor.
Guvernarea de 12 ani a partidului liberal a însemnat, pe de o parte, sfârşitul hegemoniei clasei boiereşti care avusese până atunci cea mai mare influenţă în stat, iar pe de altă parte, venirea la întâietate a burgheziei. Guvernul lui Ion Brătianu a fost guvernul burgheziei române, care s-a impus ca o clasă' dominantă puternică.46
Căzând Ion Brătianu de la putere, regimul conservator, reprezentat prin mai multe guverne, i-a urmat însă nu mai era regimul conservator căzut la 1876:
Dacă partidul boierilor revenea la cârmă, boierii nu mai erau în număr predominant Evident, în fruntea regimului aveau încă un Lascăr Catargiu, un general Florescu, un Gheorghe Cantacuzino, un general Mânu, un Alexandru Lahovary, dar alături de ei vedem pe un Gheorghe Vernescu, un Petre Carp, un Titu Maiorescu, un Menelas Ghermani. Era, prin urmare, uh regim conservator modernizat
întâiul cabinet conservator, care a urmat lui Ion Brătianu, a fost, precum am spus, acel prezidat de către Theodor Rosetti. Acest minister era, fireşte, un minister de tranziţiunev alegerile generale aveau să hotărască a cui va fi puterea
Acum începe marea frământare din sânul partidului liberal-conservator sau conservator-liberal şi din sânul familiei conservatoare.** Această frământare
durează aproape patru ani, patru ministere se schimbă până ce, în sfârşit, se formează marele minister compus din vechii conservatori ai lui Lascăr Catargiu şi noii conservatori ai lui Petre Carp. Nuanţa liberală a lui Gheorghe Vernescu este eliminată definitiv.47*
NOTE
1 Bacalbaşa se referă, în acest capitol retrospectiv, la evenimentele şi mai ales la personalităţile care au dominat viaţa politică a ţării în perioada 1871-1888, perioadă care face obiectul primelor trei tomuri din această nouă ediţie a serialului său memorialistic. S-au succedat la conducerea ţării, în răstimpul amintit, practic două importante guverne care au înregistrat, de altfel, recorduri de longevitate, şi nu numai pentru Secolul al XlX-lea românesc: cabinetul conservator condus de Lascăr Catargiu (1871-1876) şi cel liberal, dominat autoritar de I. C. Brătianu (1876-1888), guverne care au asigurat, cu competenţă şi spirit organizatoric, modernizările structurilor socio-eco-nomice şi politice ale României reintegrate în sistemul de civilizaţie european. întrucât evenimentele şi personalităţile menţionate în acest capitol de sinteză aU fost amintite, la locul cuvenit, potrivit naraţiunii cronologice, în textul lui Bacalbaşa ca şi în notele noastre, vom căuta să nu mai repetăm, în rândurile care urmează, informaţiile deja cunoscute de către cititori, asupra cărora aceştia pot reveni, dacă o doresc, ajutându-se de sumarul capitolelor - şi volumelor - precedente, precum şi de „indicii de nume".
2 Cariera politică a lui Lascăr Catargiu (1823-1899) nu se sfârşeşte, desigur, în aceşti ani, multe dintre acţiunile sale fiind înregistrate şi în volumul următor al acestei lucrări. Provenit dintr-o veche şi înstărită familie de boieri moldoveni, beneficiind de o cultură însuşită destul de sumar numai în ţară, el afirma şi impunea cu tenacitate principii conservatoare lipsite de o bază teoretică dar izvorâte din cunoaşterea profundă a realităţilor şi din sentimente sincer patriotice, fiind partizanul hotărât al unei bune administraţii, al stabilităţii social-politice şi al unei evoluţii lente a societăţii româneşti, principii de bază ale doctrinei conservatoare. Fără a străluci, el şi-a dominat cu autoritate patriarhală partidul, fiind capabil să opună rezistenţă hotărâtă chiar şi regelui Carol, căruia i se împotrivea decis, când era de altă părere, cu vorbele-i - rostite cu accent moldovenesc - devenite proverbiale în epocă: „Maiestate, aiasta nu se poate!" După moarte, spre doosebire de alţi corifei conservatori, nu i s-a dedicat nici un studiu de mai mare întindere, nu i-au fost adunate în volum discursurile politice; statuia sa, ridicată la începutul acestui secol în Piaţa Romană din Bucureşti, a fost demolată,, sub ochii noştri, în timpul regimului comunist, în anul 1960, bulevardul care-i purta numele devenind, puţin mai înainte, Bulevardul Anajpătescu (astăzi din nou Lascăr Catargiu). în text, Bacalbaşa aminteşte de numirea lui (Lascăr Catargiu^după detronarea lui Cuza-Vodă, la 11/23 februarie Î866, în „locotenenta domnească", din care mai făceau pane N. Golescu şi colonelul N Haralambieidupă sosirea în ţară a principelui Carol, în mai 1866, el a fost însărcinat să formeze, ca premier, cel dintâi guvern al acestuia
3 Scena s-a petrecut pe peronul Gării de Nord ţa 10/22 iulie 1875, când generalul Florescu s-ar fi adresat ofiţerilor, înainte de a pleca la Petersburg, unde fusese invitat, nu întâmplătefrde ţar pentru a asista la manevrele armatei imperiale ruseşti^ „Domnilor,
190
191
v-am adunat ca să vă vorbesc curat şi pe faţă, căci mie nu-mi plac misterele. Se vorbeşte, d-lor, de revoluţiune; se zice că vor să ne lege, să ne închiză; să vie, îi aşteptăm.. Am pus gendarmii şi pompiarii subt ordinele poliţiei, fiindcă poliţia trebuie mai întâi să astâmpere orice turburare şi eu crez că Badea Dan este d-ajuns să puie oraşul la locul lui. Dacă gendarmii şi pompiarii nu vor fi d-ajuns, atunci vine rândul d-voastră.. D-lor, turburătorii de astăzi sunt neşte paraponisiţi şi neşte grecotei cari vor să se puie mai presus de Cameră, Senat şi guvern; trebuie dar s-avem tăria să ardem până la cel din urmă cartuş, căci răspunderea o iau eu atât înaintea omenirii cât şi înaintea ţării" (ROM., 13 iulie 1875, p. 625). în cursul anului 1875 aveau loc confruntări dure între opoziţia liberală şi guvern, L C. Brătianu şi amicii săi politici fiind angrenaţi în lupta de răsturnare a regimului conservator (v. voi. I al acestei lucrări, cap. „Anul 1875" - „Acţiunea şi agitaţia opoziţiei", p. 173-177). Câteva zile după publicarea în Românul a fragmentelor din discursul generalului I. Em Florescu s-a preciziat în Monitorul oficial că ministrul de Război n-ar fi rostit întocmai cuvintele citate de jurnalul liberal ci ar fi dat numai câteva „ordine de serviciu precise" (ROM, 16 iulie 1875, p. 633), afimaţie care, totuşi, nu excludea posibilitatea ca generalul FLorescu să fi luat măsurile amintite de oficiosul opoziţiei. Badea Dan, care participase, ca sergent, la lupta pompierilor bucureşteni cu turcii, din Dealul Spirii, la 13/25 septembrie 1848, acum în vârstă de 47 de ani, era comandantul batalionului de pompieri din Bucureşti
4 Prezentarea pe care Bacalbaşa i-o face generalului I. Em. Florescu este, în bună parte, nedreaptă; organizatorul armatei române sub Cuza-Vodă şi în primii ani de domnie ai principelui Carol („destoinic şi vrednic alcătuitor de oştiri româneşti", cum îl caracterizează generalul Radu Rosetti într-o comunicare prezentată la Academia Română la 11 decembrie 1936) nu avea, desigur, toate defectele pe care i le enumera autorul; menţiunea privind aplicarea de către generalul Florescu a unor „mijloace violente" se referă, probabil, la înăbuşirea în sânge, de către acesta, în calitate de ministru de Interne, a răscoalei din Bucureşti împotriva domnitorului Cuza, de la 3/15 august 1865, soldată cu câţiva morţi; după căderea guvernului Lascăr Catargiu, I. Em. Florescu, aflat în fruntea unui grup al „independenţilor de dreapta" a condus un cabinet conservator de tranziţie vreme de mai puţin de o lună (în aprilie 1876) şi bănuim, că acest fapt 1-a determinat pe Bacalbaşa să considere că generalul Florescu „a intrigat" spre a lua locul liderului conservator. Cariera politică a lui I. Em Florescu nu se sfârşeşte . evident, în anul în care a ajuns acum naraţiunea lui Bacalbaşa (1888); el va mai fi prim-ministru, vreme de câteva luni, în 1891 (v. voi următor al lucrării de faţă).
5 Despre Petre Mavrogheni (1819-1887), ministrul de Finanţe în guvernul conservator din 1871, v. voi. I al acestei iucrări, p. 40, nota 59, voi. II, p. 105, text şi p. 125, nota 69, precum şi comunicarea, lui Victor Slăvescu la Academia Română, din 27 ianuarie 1939: „Oricine cercetează istoria economică şi financiară a României în veacul al XlX-lea nu poate trece peste numele şi opera lui Petre Mavrogheni" (Victor Slăvescu, Viafa şi opera lui Petre Mavrogheni, Academia Română, Memoriile Secţiunii istorice, seria a IlI-a, tomul XXI, 1939, mem. 19, p. 570). Petre Mavrogheni îşi începuse cariera diplomatică sub regimul liberal în 1881, ca ministru al României la Roma, apoi la Constantinopol (1882) şiViena (1885) (v. voi. de faţă, p. 83, şi nota 14,p.l00).
; 6 Despre Dimitrie Ghica (1816-1897) v. voi. I al acestei lucrări, p. 84, nota 273, precum şi cartea lui M. Theodorian-Carada, Beizadea Mitică, Bucureşti, 1943. Participant lâ reuniunile revoluţionarilor români de la 1848, Dimitrie Ghica, fiul primu-
lui domn pământean al Ţării Româneşti, Grigore Ghica, a semnat, alături de fraţii Goleşti, C. A Rosetti, D. Brătianu, N. Bălcescu, L Câmpineanu, L Eliade-Rădulescu, 1C Brătianu ş.a, la 7/19 mai 1848, scrisoarea de acreditare şi instrucţiunile date lui Ion Ghica, trimis în misiune politică la Constantinopol (Cornelia Bodea, 1848 la români, voi. L, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 351-354). El se pronunţa însă, în broşura citată de Bacalbaşa, în spiritul unor concepţii moderate, pentru „paza celei mai stricte legalităţi" şi împotriva ideii de „a răscula gloatele poporului", declarându-se partizanul unor reforme care „să ne conducă cu pas tare dar măsurat pe calea progresului", îmbolnăvindu-se (dacă e să-1 credem) la începutul revoluţiei, el părăseşte Bucureştii stabilindu-se la băile Vâlcele (Arpatak) din Transilvania, de unde revine în august 1848, dar - ghinion - îşi scrânteşte piciorul „la o cavalcadă ce făcusem" şi stă tot timpul în casă, urmărind revoluţia., de la fereastră în broşura citată de Bacalbaşa* Dimitrie Ghica îşi explică şi justifică atitudinile şi opiniile excesiv moderate din 1848, precum şi legăturile cu prinţul Barbu Ştirbei care îl numise în magistratură şi apoi prefect al poliţiei Capitalei în timpul celei de a doua domnii ale sale, din 1854-1856. Citatul mai întins reprodus de Bacalbaşa cuprinde câteva amintiri despre ziua de 13/25 septembrie 1848, când prinţul Ghica, după ce făcuse un patetic apel la înţelegerea revoluţionarilor cu boierii se îndreaptă, în trăsură, către câmpia Cotrocenilor (citatele din această notă sunt. reproduse din broşura: Câteva pagini din viaţa mea, de principele Dimitrie Ghica, Bucureşti, 1856, p. 6, 7, 9):
7 Beizadea stătea în casă, fiind în convalescenţă (n. a).
8 Broşura lui Dimitrie Ghica, datată „Bucureşti, semtemvrie 1856" a apărut, în anul respectiv, în două versiuni, franceză şi română, ambele având, desigur, girul autorului; Bacalbaşa s-a folosit de broşura cuprinzând textul franţuzesc, pe care 1-a tradus destul de corect (Demetrius Ghica, Quelques pages de ma vie, p. 19-28). Pentru mai deplina edificare a cititorului, reproducem citatele după versiunea românească, culeasă cu alfabet chirilic de tranziţie, adăugând între croşete, pentru mai buna înţelegere a textului, unul dintre cele două aliniate eliminate de Bacalbaşa: „... Câteva săptămâni după aceasta, comisarul imperial Fuat-efendi, acum Fuatrpaşa, convocând a treia zi după sosirea sa pă locuitorii Capitalei prin deputaţi în câmpul Cotrocenilor, nu mă putură opri de a nu merge şi eu nici suferinţele boalei, nici prescripţiile medicilor.
Unul din acele presimţiminte necunoscute, a căror esistenţă o atestă psicologia, mă vestea că ceva serios are să se petreacă la această reunire. Aşadar mă scol, mă pune în trăsură şi apuc spre Cotroceni. în drum fui obiectul unei onori nemeritate şi la "care hu mă aşteaptam deloc. Cea mai mare parte dintre şefii revoluţionari, între alţii d Brătianu, atunci prefect al poliţiei, d Rosetti şi unul din fiii d-lui Gg. Golescu, unii se aşezară în trăsura-mi, alţii călări îmi făcură curtuazia de'a mă însoţi astfel până la Cotroceni. Ar fi zis cineva, negreşit, că cu cât eram mai aspru către: partida lor,, cu atât îmi arătau mai mult respect
[în original în continuare este notat prin: V, un nou capitol al lucrării.] Frumos era spectacolul ce prezintă acesta întinsă câmpie, acoperită de valurile zgomotoase ale unei populaţii ce-şi aştepta destinul, şi mărginită la orizonte de o centură de trupe otomane stând în acea poziţie nepasibilă pă care Orientul pare că o imprimă şi oamenilor ca monumentelor sale.
Afară de câteva cuvinte schimbate încet între mulţime în prezintă trupelor, totul se petrecu liniştit [în versiunea franceză urmează «dans ce champ de Mai de la Roumanie»
192
193
- p. 21] până în momentul când comisarul imperial, citind firmanul ce aducea, proclamă caimacamia d-lui [Constantin] Cantacuzino. Atunci, printr-o mişcare de sine şi iute? ca o manoperă militară, adunarea se despărţi în două: unii trecură în partea Iui Fuat-efendi şi a caimacamului, urmându-le ca un cortegiu oficial, iar ceilalţi rămaseră pă loc, ori fiindcă erau hotărâţi să-şi manifeste nemulţumirea ce le pricinuia noua stare a lucrurilor sau fiindcă nu avuseseră timp a se gândi la consecinţele unei asemenea demonstraţii
Eu* sforţat de poziţia mea fizică la un rol pasiv, rămăsei mai în centrul adunării opozanţilor unde mă aflam din întâmplare când s-a operat despărţirea celor două partide. Atunci, deodată, trupele otomane, printr-o evoluţie repede, ne închiseră într-un cerc de baionete şi chiar o parte din tunuri fu întoarsă asupră-ne.
Mare fu efectul produs de această manoperă neaşteptată O tăcere de înmărmurire domni deodată în tot largul; multe feţe păliră şi mai mult decât o gură rămase deschisă de surpriză sau de teroare.
Aproape un cart de oră trecuse într-aceste angustii ale aşteptării [fr.: «Ies angoisses de l'attente», p. 23], când Rustan-bey, secretarul lui Fuat-efendi, se prezentă trimis de şeful său şi cere să-mi vorbească. Rândurile se deschid, el înaintează până la mine şi-mi anunţă că vine să mă reclame din partea comisarului imperial Deşi m-a atins urmarea lui Fuat-efendi, dar gândindu-mă la poziţia compatrioţilor mei, între carii mă aflam, răspunsei îndată fără să mă mai îndoiesc: «Spune d-lui comisar imperial că, după aparintă, fiind pericol a rămânea Cineva aici eu nu voi şă mă despart de compatrioţii mei între cari hazardul m-a adus».
Mulţimea este prea impresionabilă, un nimic o descurage, şi tot asemene un lucru cât de neînsemnat o reînsufleţeşte. Astfel, ca şi când refuzul meu, atât de simplu, ar fi schimbat ceva din siutaţia în care ne găseam, curajele căzute se reînvie, un entuziasm de mişcare morală se răspândeşte în mulţimea ce se grămădeşte împregiuru-mi şi devin un fel de erou chiar pentru aceia cari cu puţin mai 'nainte mă priveau ca un aristocrat, adică ca pă un inamic. Şefii revoluţionari, pă cari nu încetasem de a-i combate cu toată forţa logicei, vin şi-mi strâng mâna [...]
Un alt trimis al comisarului imperial vine tot cu aceeaşi misiune ca şi Rustan-bey, dar eu stăruiesc în hotărârea mea Pe când se petreceau acestea, o canonadă depărtată se aude; fiecare întreabă ce s-a întâmplat, îşi ţine respiraţia ca să asculte mai bine şi să poată devină de unde vin acele detunâri. O mie de concerturi îmi închipuesc; şi în fine fac supoziţie că vreo luptă s-a început între trupele otomane şi pompierii români.
Această supoziţie, ce era chiar realitate. îmi schimbă ideile.
[Atunci îmi păru rău de ce nu am ascultat de stăruinţele atât de îndatoritoare ale lui Fuat-efendi, căci astfel aş fi adus, poate, serviciuri mai reale acolo unde curgea sângele; poate că aş fi fost atât de norocit de a-1 popri să nu se verse.
Pă când arătam şi celorlalţi reflecţiile mele. Rustan-bey veni din.nou şi membrii guvernului provizoriu cunoscându-mi cugetul se unise cu stăruinţa lui, la care, nemaiputându-mă opune, mă îndreptai către celălalt lagăr cu secretarul comisarului imperial.
Fuat-efendi, a cărui inimă mărinimoasă nu se supărase de refuzele mele, mă priimi cu destulă graţie; şi eu. după ce îi esprimai recunoştinţa mea, arătai că sunt gata a merge ca să fac a înceta focul. Escelenţia sa, atinsă de propunerea mea, mi-o priimi îndată; dar generalul Duhamel se opuse, arătând că era prea târziu.] Printr-o fericire neaşteptată ingeniozitatea comandantului otoman peste puţin puse sfârşit acestei lupte, provenită
din neînţelegere, în care bravii noştri pompieri găsiră ocazia de a face să le admire curajul chiar inamicii lor, probând încă o dată că românii sunt demni de străbunii lor.
A treia zi după aceasta, zi de care cei mai mulţi dintre noi îşi pot aduce aminteşi pe care Istoria n-o va uita, Prefectura poliţiei pă care o refuzasem altădată, mi se oferi iar; dar şi atunci cuvinte personale mă făcură a nu priimi această onoare" (Principele Dimitrie Ghica Câteva pagini din viaţa mea, p. 11-16).
Din compararea textului francez cu acela românesc se poate stabili cu oarecare certitudine că primul - mai complet - constituie originalul, iar al doilea, cel românesc, o traducere, efectuată sau revăzută de Dira, Ghica
9 Cele două guverne şi-au desfăşurat activitatea între anii 1871-1876 şi respectiv, 1876-1888.
10 Dimitrie Ghica, care vreme de peste patru decenii s-a situat printre fruntaşii vieţii politice româneşti, nu s-a afirmat printr-o gândire originală sau printr-o activitate de excepţie care să-i justifice o preţuire mai mare decât una modestă din partea posterităţii. Eljfe fost preşedinte al Adunării Deputaţilor între anii 1871-1875, în timpul guvernării conservatoareJşi preşedinte al Senatului în anii 1879-1888, sub liberali/Bustul său în bronz, aflat în parcul Cazinoului din Sinaia, a dispărut, ca şi altele, în "timpul dictaturii comuniste.
11 Despre[Gh.-Costa-Foru (1821-1876), jurist preţuit în epocă, primul rector al Universităţii bucureştene, ministru de Externe (1871-1873) în guvernul Lascăr Catargiu^v. voi. I al acestei lucrări, p. 217-218.
12 Vasile Boerescu (1830-1883), eminent jurist, ministru de Externe în cabinetul conservator (în 1873-1875), precum şi în acela liberal (în 1879-1881) a fost ideologul unei grupări centriste („partidul centru")/şi această poziţie pe care s-a situat în viaţa politică a ţării i-a uşurat accesul la portofolii ministeriale în guvernele amintite, fără să-şi trădeze totu$i idealurile. Despre originea sa (strămoşii săi se refugiaseră din Banat în Ţara Românească), v. voL I al acestei lucrări, p. 171 şi nota 48. El nu e lipsit de merite reale, ca om politic, jurist, orator parlamentar şi publicist, opiniile lui Bacalbaşa asupra sa fiind profund nedrepte. „Prin întreaga sa operă politică, cu scăderile şi realizările ei inerente, Boerescu ocupă neîndoielnic un loc important în istoria modernă a naţiunii noastre" (Apostol Stan, Vasile Boerescu, Ed Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 114).
13 Christian Teii (1808-1884), membru ăl guvernului provizoriu de la 1848 a fost ministru al Instrucţiunii Publice atât sub Cuza-Vodă cât şi în cabinetul Lascăr Catargiu (1871-1874), dar el nu avea, desigur, o vocaţie politică deosebită în ultimii ani de viaţă Chr. Tell s-ă situat în planul secund al vieţii politice, manifestând „o oboseală şi chiar o abandonare a principiilor înaintate ce-1 animaseră'* (Anastasie Iordache şi Constantin Vlăduţ, Christian Tell, Ed Scrisul românesc, Craiova, 1976, p. 6); în timpul regimului liberal a fost ales o singură dată în Parlament, ca senator de Brăila (1883).
14 în bună măsură caracterizarea lui Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (1824-1880) este nuanţat şi surprinde exact oscilaţiile acestei interesante personalităţi care a fost, printre altele, şef de guvern în 1870, ministru de Justiţie în cabinetul Lascăr Catargiu (1872-1873), pentru a prezida apoi primul guvern liberal de după răsturnarea acestuia (1876), revenind, în cele din urmă. în matca grupării conservatoare. Alegerile pe care le-a „prezidat" Epureanu aii fost acelea pentru Adunarea Deputaţilor din iunie 1876 (v. voi. I al acestei lucrări, p. 203-204), mai puţin agitate ca precedentele (v. şi voi. II al lucrării de faţă, p. 84, nota 25).
15 Mai tineri decât fruntaşii conservatori arnintiţi mai sus, Gh. Gr. Cantacuzino (a 1832), Gh. Mânu (n. 1833), P.P. Carp (a 1837), Titu Maiorescu (a 1840), Ta Rosetti (a 1837) „d-abia începeau" pe la 1870, căci în 1888 se puteau mândri cu o activitate politică de două decenii, ilustrându-se, în plină tinereţe, şi ca miniştri, până la căderea guvernului conservator în 1876, întâmplare care i-a privat, vreme de 12 ani (cu excepţia, într-o măsură, a junimiştilor) de posibilitatea de a ocupa unele demnităţi. Din aceeaşi generaţie conservatoare, cu merite remarcabile, mai făcea parte, printre alţii, şi Alex. Lahovary (a 1841), ignorat de Bacalbaşa in această enumerare evident incompletă.
16 Este vorba de „coaliţia de la Mazar-paşa", p concentrare a forţelor politice anti-conservatoare, condusă de liberalii radicali, care a dus la răsturnarea guvernului Lascăr Catargiu în 1876 (v. „Coaliţia de la Mazar-paşa", în voi: I al acestei lucrări, p. 156 ş.a).
17 Cele trei personalităţi politice enumerate de Bacalbaşa făceau parte dintre fruntaşii „coaliţiei de la Mazar-paşa", dar s-au despărţit de liberalii ,joşii" ai lui LC Brătianu şi CA, Rosetti curând după răsturnarea regimului conservator.
18 Deşi nu este pe deplin revelatoare, iată componenţa completă a numeroaselor echipe ministeriale utilizate de I.C. Brătianu în timpul guvernării sale de aproape 12 ani, începând din iulie 1876: G.D. Vernescu, CA Rosetti, M. Kogălniceanu, A. Stolojan, Al. Teriachiu, Nicolae Ionescu, Ion Câmpineanu, V. Boerescu, D.A Sturdza, Eug. Stătescu, Dim. Giani, Gh. Chiţu, Gh. I. Cantilli, N. Creţulescu, Vasile Conta, gen. George Slăniceanu, gen. Al. Cemat, colonel N. Dabija, general Dim Lecca, Ioan Docan. P.S. Aurelian, Mihail Pherekyde, gen. Radu Mihai, Const Nacu, Gh. Lecca, gen. Gh. Anghelescu, gen. Ştefan Fălcoianu, gen. Al. Anghelescu, Vasile Gheorghian, N. Gane. Nic. Voinov, VA. Urechia; aşadar, împreună cu I.C. Brătianu, 33 de persoane (folosite, uneori succesiv, pe mai multe posturi), dar nu toate din gruparea liberală brătienistă şi nu toate realmente competente, acest fapt dovedind o oarecare penurie de cadre de conducere în rândurile partidului de guvernământ, care şi de aceea a încercat să-şi apropie gruparea junimistă, în frunte cu câteva personalităţi remarcabile.
19 Constantin Bosianu (a 1815), într-adevăr eminent jurist (a fost decan al Facultăţii de drept din Bucureşti )|n-a prea avut când să facă opoziţie antibrătienistă, pentru că încetează din viaţă în 1882. . . .
20 V. voi. II al ediţiei de faţă, p. 15-16 şi notele 29, 30, p. 35, p. 71 şi nota 2, p. 78-79.
21 V. voi. II al ediţiei de faţă, p. 88 şi nota 1, p. 109. Liberalul moderat Gh. Mârzescu, împreună cu câţiva dintre amicii săi va rămâne însă în opoziţia antibrătienistă colaborând uneori cu M Kogălniceanu sau G. Panu (Câncea, V/ara politică, p. 96. 173. 203 etc): el va deveni, de fapt, unul dintre principalii şi dintre cei mai înverşunaţi animatori ai opoziţiei antibrătieniste ieşene; în aprilie 1887, de pildă, Gh. Mârzescu se va afla. alături de profesorul Miltiade Tzony ş.a printre iniţiatorii manifestului prin care populaţia oraşului era chemată să boicoteze vizita regelui, fiind trimis, pentru această faptă, în faţa unei comisii universitare speciale, în vederea destituirii din învăţământ (Câncea, op. cit, p. 233).
22 în volumul său de „Efimeride" M. Theodorian-Carada aminteşte despre propunerile făcute lui Al. Lahovary, prin intermediul lui Eugeniu Carada de a intra într-un guvern liberal, propunere refuzată, în cele din urmă, de acesta („I-era teamă că-1 păcăleşte Brătianu" - M. Theodorian-Carada, Efimeridele, voi. I, Bucureşti. 1930, p. 91).
23 V. voi. 11 al ediţiei de faţă, p. 154 şi nota 8, p. 167.
24 V. voi. II. p. 71-72 şi rtota 5, p. 79: p. 78 şi nota 34, p. 87; p. 88.
196
25_Sau, cum spune N. Iorga, cu mai multă autoritate, referindu-se la cei 12 ani de guvernare ăi lui I C Brătianu: „Rareori România avusese un cetăţean atât de devotat intereselor ei" (N. Iorga, Istoria românilor, voL vTîntregitorii, Bucureşti, 1939, p. 248); iar un lucid adrorsarjoitic, Titu Maiorescu, recunoştea într-un studiu publicat în 1897, rolul important juc^deJ^Cjrătimu^mjsţoria României: ,r„ Meritul lui Ion Brătianu de a fi participat larazBoTşTde a fi provocat proclamarea şi recunoaşterea regatului rămâne hotărâtor. Numele său este pentru totdeauna împreunat cu cel mai mare eveniment al Istoriei noastre contemporane" (Maiorescu, Discursuri parlamentare, U, p. 129).
26 Ion C. Brătianu (1821-1891) era, într-adevăr, în mare măsură autodidact; în 1835 el părăsea şcoala publică din Piteşti pentru cursurile şcolii de „iuncări", dobândind, în 1838, gradul de praporcic (sublocotenent); din iulie 1841 şi până în iulie 1857 el se va afla, în mai multe etape, în Franţa, îndeosebi la Paris, unde se înscrie la Şcoala de stat major, audiază prelegeri la College de France, la Sorbona, la Şcoala Politehnică dar^ dedicându-se cu pasiune activităţii patriotice şi revoluţionare, nu_gMne vreo diplomă dejfeoTviie|p^ ajvut 0 £rJ^ deosebită ca fiii săi sa efectueze şiu&u^emelmcK^ aceâstăŢla" oricelacrificirmaterialeTv. Constantin Răutu, Ion C. Brătianu. Omul, timpul, opera, Turnu Severin, 1940; Apostul Stan, Ion C. Brătianu. Un promotor al liberalismului în România, Ed. Globus, Bucureşti, 1994).
27 Relatarea ]ui Bacalbaşa, astăzi destul de greu de verificat, pare a fi reală, nu însă în toate detaliile. C. G. Politimos, doctor în Drept, fost prim-preşedinte al Tribunalului Prahova şi apoi procuror la Curtea de Apel din Bucureşti (Liberalul, Iaşi, 5 iunie 1885, p. 2), fusese numit prefect al judeţului Dâmboviţa. deci Ia Târgovişte, începând cu data de 1/13 decembrie 1884 (TEL, 1 decembrie 1884, p. 2); neaşteptat de repede, peste numai câteva luni, la 30 mai/11 iunie 1885, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri -la propunerea ministrului de Interne, I. C. Brătianu - „d. Const G. Politimos, actualul prefect al judeţului Dâmboviţa" va fi numit „sub rezerva sancţiunii ulterioare a M. S. Regelui", „în funcţiunea de director general al penitenciarelor, în locul d-lui N. Brătiartu, care se revocă din funcţiune" (MOE, nr. 49, 4/16 iunie 1885, p. 1 025); numirea va fi sancţionat de regele Carol la 22 iunie/4 iulie 1885, devenind astfel definitivă (MOE, nr. 73, 4/16 iulie 1885, p. 1 537). Aşadar, scena descrisă mai sus de Bacalbaşa ar fi putut avea loc în cursul lunii mai 1885. Rămâne totuşi cel puţin un lucru neclar: postul de prefect de Dâmboviţa pare a nu fi fost râvnit în mod special de cineva anume, pentru că, în locul lui Politimos a fost „autorizat" să se ocupe provizoriu de treburile prefecturii judeţului Dâmboviţa Constantin Carabulea, directorul aceleiaşi prefecturi (MOE, nr. 56,12/24 iunie 1885, p.1 17M 172),noul prefect, un oarecare L Nico-laescu, fiind numit prin decret regal, la propunerea aceluiaşi ministru de Interne, I. C. Brătianu, abia la 2/14 noiembrie 1885, „în locul vacant" (MOE, nr. 173, 6/18 noiembrie 1885, p. 3.473). Ar fi de reţinut deci numai precizarea lui Bacalbaşa că fruntaşii politici liberali din judeţul Dâmboviţa nu-1 prea agreau pe prefectul Politimos, I. C. Brătianu găsind o modalitate într-adevăr elegantă de a le satisface pretenţiile; de altfel, Politimos (care va asigura vreme de mai mulţi ani directoratul penitenciarelor din România), nu avea totuşi convingeri liberale prea ferme, căci l-am aflat, prin 1900, printre liderii locali ai partidului conservator, urmând, aşadar, o traiectorie politică destul de obişnuită în epocă, practicată - între cele două partide - în ambele sensuri, fără prea mari procese de conştiinţă
197
■—
28 Versurile citate din memorie de Bacalbaşa nu sunt scrise totuşi de „însuşi Eminescu" ci de Vasile Alecsandri: „Ş-aştept să văd sub trăsnet hidoasa pocitură,/. Care-a sădit în ţară invidie şi ură" (Epistolă generalului Florescu, 1878); iată versurile
" care-1 vizează pe C. A Rosetti - cu aluzie la înfăţişarea sa - din Scrisoarea a IlI-a: „Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,/ îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască.." (M. Eminescu, Poezii, ediţie critică de D. Murăraşu, voi. III, Ed. Minerva, Bucureşti, 1972, p. 54) (v. voL II al ediţiei de faţă, p. 155 şi nota 10, p. 168). .
29 C. A Rosetti a fost ales preşedinte al Adunării Deputaţilor în iunie 1876) avân-"du-1 contracandidat pe D. Brătianu, pe care liberalii „roşii" nu l-au votat (v. voi. I al
ediţiei noastre, p. 204).
30 Dumitru Brătianu (n. 1817), fratele mai mare ai lui I. C. Brătianu, cu merite deosebite în timpul revoluţiei paşoptiste şi al luptei pentru Unire, nu era înzestrat cu calităţile necesare pentru a se impune ca om politic în perioada de modernizare a structurilor societăţii româneşti, după dobândirea deplinei independenţe de stat („... Dumitru Brătianu nu a mai reuşit să se situeze la înălţimea de vederi de altădată, fiind depăşit atât de alţi oameni politici cât şi de evenimente. Conspiratorul, revoluţionarul şi aprigul militant pentru Unire nu s-a mai putut ataşa operei de edificare statală cu aceeaşi temeritate şi înţelegere a fenomenelor politice..." - Anastasie Iordache, Pe urmele lui Dumitru Brătianu, Ed Sport-Turism, Bucureşti, 1984, p. 305). Ca şi C. A Rosetti, Dumitru Brătianu practica în anii 1880 o activitate politică romantică, portretul său, schiţat de Bacalbaşa, fiind, aşadar, exact El a îndeplinit diferite misiuni la Constantinopol, cu întreruperi - inclusiv aceea de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar - între anii 1878-1881, dar nu şi după aceea
31 Ioni. Câmpineanu (1841-1888) era fiul revoluţionarului paşoptist, iniţiator al „partidei naţionale", Ion Câmpineanu (1798-1863) (v. voi. II al ediţiei noastre, nota 13, p. 309).
32'IonI. Câmpineanu afost primar al Capitalei (1886-1888), de câteva ori ministru în guvernul i C. Brătianu, între anii 1877-1885 (la departamentele: Afaceri Străine, Finanţe, Justiţie, Domenii), precum şi, în două rânduri, guvernator al Băncii Naţionale (1880-1882; 1888). Ministru de Interne n-a fost niciodată .
33 Acum, în 1991, strada Pictor Verona (formată din fostele străzi Gh. Chiţu şi DA Sturdza), de lângă grădina Icoanei, intersectând Bulevardul Magheru (fost Tache Ionescu) în dreptul sălii Patria (fostă Aro).
34 Despre Gh. Chiţu (1828-1897), v. voi. II al ediţiei noastre, nota 50, p. 120; membru al Academiei Române din 1879. cu oarecare activitate literară (minoră) în tinereţe, el a fost de câteva ori ministru în guvernul LC. Brătianu, între anii 1876-1885 (la Departamentele: Instrucţie Publică, Interne, Finanţe şi Justiţie). în 1904 a apărut un volum cuprinzând câteva din discursurile sale politice (irelevante) din anii 1868-1873, cu un făgăduit studiu (amânat pentru un al doilea tom care n-a mai apărut niciodată) de Gr. C Tocilescu (Discursuriparlamentare şi alte mici lucrări literare ale lui George Chiţu. voi. I, Bucureşti, 1904). Desigur, Gh. Chiţu a fost un om politic mediocru, dar Brătianu 1-a preţuit totuşi, folosindu-1 succesiv ca şef al mai multor departamente (la Instrucţiunea Publică chiar de două ori, în 1876-1878 şi 1884-1885).
35 Scena parlamentară descrisă de Bacalbaşa, deşi parţial verosimilă nu s-a petrecut întocmai, ea este rezultatul unor impresii acumulate în mai multe şedinţe ale Parlamentului din sesiunea 1886-1887. în şedinţa Adunării Deputaţilor de la 1/13
198
decembrie 1886, Eugeniu Stătescu, răspunzându-i lui Titu Maiorescu, i-a reproşat acestuia (şi lui P.P. Carp) că neagă legitimitatea regimului liberal pentru a-i aduce la putere pe „vechii conservatori": „Ei bine, revendicaţi d-voâstră puterea în numele grupului liberal înaintat [grupul radical rosettist] care a înscris pe drapelul său sufragiul universal şi electivitatea magistraturii sau o cereţi în numele vechilor conservatori cari au adoptat politica de răsturnare prin orice mijloace şi s-au pus afară din lege? Trebuie să vă explicaţi ca să ştie ţara!" (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 1 decembrie 1886, D.AD., nr. 11,5 decembrie 1886, p. 101). Afirmaţia lui Eugeniu Stătescu referitoare la faptul că opoziţia s-a pus „afară din lege" a fost interpretată în sens mai larg şi tendenţios de către reprezentanţii acesteia, Gh Mârzescu în Senat, la 9/21 decembrie 1886 (,,_. onor d Stătescu, imitând pe Robespierre, a zis: Şi cetăţenii pacinici în România nu sunt decât colectiviştii şi că opoziţiunea a pierdut dreptul la protecţiunea legilor!!!" -Senatul, Şedinţa dela 9 decembrie 1886, D.S., nr. 14,13 decembrie 1886, p. 66) şi Titu Maiorescu în Camera Deputaţilor, la 13/25 ianuarie 1887 („A fost în adevăr o nefericită expresiune a d-lui ministru de Justiţie când a zis că opoziţiunea a pierdut dreptul la ocrotirea legilor..." - afirmaţie la care Eugeniu Stătescu a ţinut să precizeze între-rupându-1 pe orator: „S-a.răstălmăcit!" - Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 13 ianuarie 1881, D.AD, nr. 25, 15 ianuarie 1887, p. 328)|în aceeaşi şedinţă a Camerei, de la 13/25 ianuarie 1887, Eugeniu Stătescu s-a simţit obligat să răspundă acestor acuzaţii precum şi altora („D-le Fleva, ştiu că eşti pasionat de libertăţile englezeşti. ŞLmie-mi plac! Dar băgaţi de seamă că nemulţumindu-vă cu libertăţile româneşti să nu ajungem să avem libertăţi ţigăneşti..." )| făcând, în fond, un apel raţional la nonviolenţă verbală, îndeosebi în domeniul presei: ^,Să repudiem doctrina nefastă proferată şi practicată de d-voastră şi ziarele d-voastră, dar s-o repudiem cu toţii. Să abolim, dacă vreţi, excesele şi violenţele orideunde ar veni ele. Să le abolim pentru totdeauna, însă abolindu-le voi striga cu spiritualul romancier Alphonse Karr: «Que Messieurs les assassins comencement»" j(Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 13 ianuarie 1887 - urmare, D.A.D., nr. 26. 16 ianuarie 1887, p. 335). Relatând această scenă şi punându-i în seama lui Eugeniu Stătescu expresii dure pe care acesta sigur nu le-a folosit, Bacalbaşa uita că în vechiul nostru Parlament din secolul trecut opoziţia era în continua ofensivă şi nu parlamentarii guvernamentali care, dacă erau şi membri ai guvernului, trebuiau'să-şi reprime excesele temperamentale şi în orice caz să nu angajeze - verbal - puterea executivă în acţiuni represive (acestea cădeau, de regulă, cu argumente contondente, în sarcina „cetăţenilor indignaţi").
36£ReluHm- Eugeniu Stătescu (1838-1905/1906), doctor în Drept al Universităţii din Pariside câteva ori ministru în marea guvernare liberală (la Justiţie şi Afaceri Străine) şi de Interne în cabinetul D. Brătianu a fost mai însemnat în anii de după moartea luil.C. Brătianu, când va fi chemat să arbitreze stările conflictuale din interiorul partidului, liberal şi lupta pentru succesiune, recunoscându-i-se atunci, tacit, o autoritate care nu s-a bazat pe calităţile sale de teoretician şi organizator totuşi modeste, istoria politică uitându-l'lstăzi aproape cu desăvârşire. Caracterizarea pe care i-o face Bacalbaşa este, desigur, exactă în esenţă, dar trebuie completată de cititorul interesat cu detaliile relevate în următoarele volume ale acestei lucrări.
37 Confuzie a lui Bacalbaşa Broşura de 42 de pagini semnată Iordache Vulpescu (Spionul prusian sau principele Carol de Hohehzollern, domn al României) apărută la Iaşi în 1875 îi aparţine lui Gh. Mârzescu. D.A. Sturdza care, către sfârşitul secolului, va
199
deveni un devotat al regelui, a luat parte la acţiunile de presiune organizate de „coaliţia de la Mazar-paşa" împotriva principelui Carol, exprimându-şi punctele de vedere apăsat critice privind activitatea acestuia într-un articol apărut în ziarul praghez Politik, articol indtulat DeutschlancL Rumănien und Ftirst Karl voii Hohenzollern şi semnat cu pseudonimul Erdmann von Hahn. Articolul a apărut şi în broşură (Praga, 1875) precum şi în traducere în două numere din Românul (Germania, România şi principele Carol de Hohenzollern, la 8/20 şi 9/21 octombrie 1875).
38 Const Bacalbaşa oferă o imagine destul de veridică asupra activităţii contradictorii desfăşurată de|L_-A4<_Snir^a (1833-1914)?/de-a lungul unei foarte îndelungate cariere politice şi cuitural-ştljnţifice. pecretar al Divanului Ad-hoc al Moldovei în 1857^ el a fost în mai multe rânduri ministrujîncepând încă din 1859, când Ion Ghica, sub a cărei îndrumare s-a format ca om politic îl numeşte, la Iaşi, ministru al Instrucţiunii Publice în guvernul săâjîn cabinetul Brătianu el a fost de mai multe ori ministru: de LTucrări Publice, de Finanţe, al Afacerilor Străine, al Instrucţiunii Publice (acest din iirină post 1-a ocupat între februarie 1885 şi martie 1888). Extrem de muncitor, sever, de o cinste ireproşabilă, patriot sincer, el nu s-a bucurat deloc de simpatii în epocă, datorită spiritului său intolerant, ranchiunos, al gafelor politice pe care le-a săvârşit către 1900. Membru al Academiei Române din 1871, D. A. Sturdza a desfăşurat aici, ca secretar al acestui înalt for cultural, o muncă tenace, ntrlipsită de roade/Activitatea sa va continua pe un plan superior după 1888, când reuşeşte să ocupe posturi de mare răspunderelîn partidul liberal (lider al partidului, începând din 1892) |i în viaţa publică a ţării (va'fi de mai multe ori prim-ministru), activitatea despre care se relatează în următoarele volume ale acestui serial memorialistic. Despre „sărutatul mâinii regelui", obicei pare-se introdus de el la Curte, v. un articol critic de Const Miile (Pupatul mâinii regelui, AD., nr. 5 319, 26 mai 1904, p. 1).
39 Eugeniu Carada (1836-1914), născut într-o familie olteanăînstărită, a fost unul dintre cei mai apropiaţi şi mai devotaţi colaboratori ai lui I. C. Brătianu, sprijinind cu vigoare, după moartea acestuia, ascensiunea în fruntea partidului liberal a lui Ionel Brătianu (îndeosebi după 1890, N. Fleva şi amicii săi îl vor acuza pe Carada că ar fi şeful unui grup „ocult" din sânul partidului, care ar dirija din umbră şi autoritar activitatea acestuia). Patriot înflăcărat (în 1860 se pronunţa hotărât: „Pentru o Românie liberă: oricând, oricum, cu oricine, contra oricui"), el a fost toată viaţa un republican convins (s-a numărat printre principalii organizatori ai mişcării antidinastice din 1870); a refuzat, de altfel, orice demnitatea ministerială, orice funcţie în stat, cu excepţia-aceleia de director al Băncii Naţionale (guvernator general al Băncii n-a vrut să fie), post pe care 1-a ocupat vreme de 27 de ani începând din 1883: pe regele Carol 1-a evitat, cu abilitate şi tact toată viaţa şi se pare că a reuşit să nu-] întâlnească, deşi acesta, care-i preţuia calităţile de bun finanţist, ar fi dorit să-1 cunoască. Episodul cu sosirea sa în Bucureşti, de la Craiova, în 1854, la 18 ani, în timpul oaupatieiaustriece a oraşului, -pare să fie autentic: plecat de acasă în grabă şi fără bani, vara, el era nevoit să doarmă pe băncile „din jurul mlăştinoaselor lacuri ale Gişmigiului" (Mihail Gr. Romaşcanu, Eugeniu Carada, Bucureşti, 1937, p. 16; v. şi: M. Theodorian-Carada, Efimeridclc, voi. I, Bucureşti, 1930, p. 34). Spre deosebire de toţi liderii liberali: contemporani cu el, Carada s-a bucurat, în posteritate, de două studii biografice mai întinse, acela amintit mai sus, al lui Mihail Gr. Romaşcanu (alcătuit cu seriozitate şi competenţă) şi altul,
2QQ
4
fără calităţi deosebite, datorat lui Constant Răutu (Eugeniu Carada: omul şi opera, Craiova, 1940).
40 Dintre liderii liberali ai vremii Bacalbaşa n-a insistat asupra lui Mihai Kogălniceanu, care îşi va încheiat activitatea chiar în aceşti ani încetează din viaţă în 1891), dar acesta nu făcea parte din grupul brătienist; alte omisiuni de personalităţi liberale care s-au afirmat acum dar mai ales în deceniile următoare: P. S. Aurelian (1833-1909), teoretician al industrializării României şi Emil Costinescu (1844-1921), unul dintre cei mai buni specialişti în finanţe ai timpului, el însuşi un industriaş plin de iniţiative rodnice; va fi socotit mai târziu un candidat potenţial la şefia partidului, alături de mai tânărul Vasile Lascăr (1854-1907), a cărei ascensine începe tot în aceşti ani. Şi enumerarea ar mai putea continua..
41 „Biletele ipotecare" în valoare de 26 milioane de lei au fost emise în baza legii votată de corpurile legiuitoare în luna iunie 1877( v. voi. I al acestei lucrări, p. 242 şi nota 69 şi voi. de faţă, nota 90, p. 168-169).
42 Datele menţionate de Bacalbaşa privind efectivele armatei române în preajma războiului din 1877 sunt apropiate de cele consemnate de istoricii militari ai problemei Astfel, în momentul mobilizării, armata noastră, organizată în patru divizii, avea în componenţa sa Următoarele unităţi: 8 regimente de infanterie de linie, 16 regimente de dorobanţi, 4 batalioane de vânători, 2 companii de jandarmi pedeştri, 8 regimente de călăraşi, 2 regimente de roşiori, 2 escadroane de jandarmi călări, 4 regimente de artilerie, un batalion de geniu compus din patru companii (col.Victor Atanasiu, Aspecte ale reorganizării armatei române în perioada 1878-1892, în voi. File din istoria militară a poporului român, I, EdMilitară, Bucureşti, 1973, p.89; v. şi voii al acestei ediţii, p.138 şi nota 4). Guvernul liberal şi regele Carol personal, în condiţiile menţinerii unei atmosfere încordate în sud-estui Europei, în această perioadă, datorită tendinţelor expansioniste ale imperiilor rus -şi austro-ungar, au acordat o atenţie majoră dezvoltării şi modernizării armatei române, chemată să apere independenţa şi suveranitatea ţării Ca urmare a acestei situaţii, în aprilie 1884 s-au creat alte 14 regimente de dorobanţi, numărul total al acestor unităţi ajungând atunci la 33, prin înfiinţarea şi a Regimentului 33 dorobanţi cu reşedinţa la Constanţa (Istoria infanteriei române, vol.II, Edştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 12-16). între anii 1881-1883 s-au mai înfiinţat încă patru regimente de artilerie, pe lângă cele patru existente (Istoria artileriei române, EdMilitară, Bucureşti, 1977, p.132-133), iar în 1882 şi 1887 câte un regiment de geniu la Bucureşti şi Focşani (col.Victor Atanasiu, opcit, p. 94 şi 96); în 1886 a fost adoptată legea pentru organizarea flotilei militare etc. etc.
43 Sistemul de apărare prin fortificaţii al României a fost adoptat în timpul regimului liberal, dar executarea lucrărilor respective s-a prelungit mult după 1888; în acest an, de altfel, a început construirea lucrărilor de fortificaţii la Focşani, Nămoloasa, Galaţi (Itcol.Niculae Niculae, Fortificaţiile în sistemul de apărare al României în 1882-1912, în voi. File din istoria'militară a poporului român, I, EdMilitară, Bucureşti, 1973, p.111-112). Din păcate, fortificaţiile din jurul Bucureştilor, de la Focşani - Nămoloasa - Galaţi, precum şi de la Cernavodă au fost părăsite şi nu au mai fost folosite în timpul războiului din 1916-1918.
44 Bacalbaşa enumera, de data aceasta destul de exact, câteva dintre realizările incontestabile ale regimului liberal menţionate în locul cuvenit în această carte, realizări care au contribuit hotărâtor, în penultimul deceniu al secolului trecut, la modernizarea
201
structurilor economice şi social-politice ale României, ţara noastrăînscriindu-se atunci printre statele respectate ale Europei, cu o monarhie constituţională având la bază un regim realmente democratic-parlamentar, în limitele determinate de situaţia concretă de ■ pe continent şi de la noi De altfel, un contemporan care nu i-a fost favorabil în epocă lui LCBrătianu recunoaştea, la un deceniu de la căderea guvernului liberal, înfăptuirile incontestabile ale acestuia, care nu puteau fi anulate de greşelile în parte inerente săvârşite de un cabinet care se uzase şi-şi pierduse popularitatea prin deţinerea puterii un număr prea mare de ani: „On oublia que sousie Ministere de J.Bratiano la Roumanie avait fait un guerre heureuse, qu'on avait racheta les chemins de fer, cree la Banque Naţionale, fonde Ecole Polytecbnique, donne un vif essor â I'industrie en inaugurant une nouvelle politique, douaniere, vendu par petits lots de terres de î'Etat aux paysans" (Fr.Dame, Histoire de la Roumanie contemporaine, Paris, 1900, p.373).
45 Despre condiţiile internaţionale ale declanşării războiului rusoTromâno-turc din 1877 precum şi despre opiniile oamenilor noştri politici privitoare la participarea României la acest război, v. voi. I al acestei lucrări, p. 189, nota 22; p. 211-212, nota 100; p 214-215 şi notele 110, 111; p. 228, nota 22; p. 233-235 şi notele 40, 41, 42 şi în general capitolele „Anul 1876" şi „Anul 1877" din volumul menţionat
46 Bacalbaşa consideră, în mod exagerat, că anul 1876 - când guvernul conservator Lascăr Catargiu a fost răsturnat, succesiunea fiind asigurată de un cabinet liberal-ra-dical - a marcat un moment de ruptură în evoluţia societăţii româneşti, trecerea revoluţionară de la un regim conservator-reacţionar la altul liberal-progresisfcare a asigurat dezvoltarea capitalistă, după modelul clasic occidental, a ţârii noastre El identifică, aşa cum s-a întâmplat şi în unele studii din anii din urmă, ideologia conservatoare cu o ideologie reacţionară, nefiind conştient că la noi conservatorismul politic luminat garanta, în a doua jumătate a secolului trecut ca, de altfel, în întreaga Europă, stabilitatea socială, o dezvoltare lentă şi prudentă a societăţii în direcţia unei modernizări bine controlate, fără a se pierde legătura cu tradiţia, patriotism ponderat, administraţie corectă etc. („Conservatorii, partenerii liberalilor la conducerea ţării până la 1918 - concluzionează Ion Bulei în excelenta sa istorie a partidului conservator - n-au fost o prelungire politică a fostei aristocraţii medievale, ci un partid al epocii modeme. La rândul lor ei au contribuit la dezvoltarea capitalistă a României, la modernizarea ei. chiar dacă le-au lipsit şi ritmul şi iniţiativa naţional-liberalilor. De regulă oameni practici, ei au impus la guvernarea ţării o bună administraţie şi soluţii legislative de consolidare a realităţilor de fapt Sunt oameni politici promotori ai «paşilor mici», nu ai marilor iniţiative. Mai ales politica lor socială, impresionată prea mult de interesele proprietarilor funciari a fost deficitară, prelungind în plină modernitate structuri antagonice periculoase pentru echilibrul intern al statului" - Bulei, Partidul conservator, p. 566). Dar, desigur, după venirea liberalilor la putere, în 1876, se asigura, din ce în ce mai accentuat, dar în spirit de continuitate creatoare, dezvoltarea în sens capitalist a ţării noastre, punându-sc acum bazele practice, mai mult ca în toată perioada anterioară, a României modeme, devenită un stat de certă civilizaţie europeană, considerat pe bună dreptate mai ales după proclamarea regatului, în 1881, ca un factor de stabilitate şi de ordine în sud-estul continentului.
47 După mai multe cabinete intermediare, „marele minister" Lascăr Catargiu seva instala la 27 noiembrie/9 decembrie 1891 (v.vol. următor al lucrării de faţă, cap. „Anul 1891").
Bl
Ui,
L Fragmente eliminate şi variante
Reproducem selectiv - ca şi în cazul volumelor anterioare - fragmente eliminate de Bacalbaşa cu prilejul prelucrării textelor primare preluate din Adevărul sau variante ale unor relatări care au fost reelaborate, corijate şi adeseori completate în vederea cuprinderii lor în volum, uneori la sugestia unor cititori contemporani cu faptele istorisite.
Pag. 9
* Pasaj introductiv care preceda relatările privind evenimentele anului 1885: începând cu anul 1885 o nouă eră politică începe şi această eră, deschisă cu intrarea în scenă a lui Nicolae Filipescu, se încheie la începutul războiului din 1916. Valul de nemulţumire împotriva regimului lui Ion Brătianu creştea O guvernare de 10 ani1 - fapt necunoscut în România - obosise. Afară de asta abuzurile, nedespărţite de guvernările prea lungi, apăreau la suprafaţă.
Partidul liberal începea să nu mai fie partidul cu ideile-cele mai înaintate, îmbogăţiţii deveneau conservatori, liberalii evoluau către dreapta, aşa că idealul democratic nu mai era reprezentat prin ei.2 („Cronica săptămânală" de Constantin Bacalbaşa Bucureştii de altădată, foiletonul XLVI, AD., nr. 11 890, 10 decembrie 1922, p. 1.)
Pag. 10
* Mai multe referiri la gazeta Drepturile omului, eliminate din forma finală: Ziarul Drepturile omului nu era ziarul unui partid şi nici măcar toţi redactorii lui nu erau înţeleşi asupra tutulor problemelor mari. De aceea în fruntea foaiei se citeau aceste rânduri:
1 Mai exact 12 ani: 1876-1888.
2 Teză preluată din ideologia social-democrată a vremii, de care fusese atras, în anii 1880 şi tânărul Constantin Bacalbaşa. Atunci şi mai târziu rolul pozitiv al liberalilor în organizarea statului român modem nu se încheiase, dar în interiorul partidului se manifestau mai multe orientări, printre care si aceea conservatoare, amintită mai sus.
205
\f> I
„Redactorii acestui ziar au fiecare răspunderea principiilor şi opiniunilor emise prin articolele publicate".
Articolul prim, publicat în no. 1 al ziarului este intitulat Steagul nostru, în care sunt multe declaraţiuni de principii, dar nimic precis. în acest număr, ziarul publica şi o nuvelă de Barbu Delavrancea intitulată Sorcova3
Printre ştiri găsim următoarele notiţe, ştiri şi informaţiuni pe care le reproducem cu titlul de documentar:
,Aflăm că d-nul prefect al poliţiei Radu Mihai, a cerut suma de 150 000 lei pentru siguranţa publică. D.IC Brătianu însă, convins că iubitul său prefect s-a prea întrecut cu gluma a tăiat un zero şi a cerut de lă Cameră numai 15 000 lei."4
Ce vremuri! Cincisprezecemii lei fonduri secrete la poliţia din Bucureşti!
Reflecţiunile unui liber-cugetător politic:
„Dunărea spală poalele Severinului în loc să-i spele capul! Sperăm că & Gheboegeanu nu ar avea de ce se plânge în ultima supoziţiune." D. Gheboegeanu era prefectul judeţului Severin.
„Aflăm din izvor sigur că d. Ion C. Brătianu, care făgăduise un lanţ de gâtul d-lui Kogălniceanu a făcut demersuri ca să-i atârne după cap un portofoliu ministerial. fo
D. Kogălniceanu - incredibile dictu - ar fi refuzat categoric."
„Aseară conservatorii-liberali iredentişti de sub patronajul prinţului Bibescu s-au adunat şi au ales un comitet executiv de trei pentru a urmări acţiunea dezrobirii provinciilor române subjugate.
Printre cei aleşi figurează şi un redactor politic al ziarului partidei liberale-conservatoare, România
Explicaţiile acestor notiţe în cronica viitoare."5 (Id, ibid, foiletonul XLII, AD., nr. 11 855, 5 noiembrie 1922, p. 2.)
3 Povestirea Sorcova (semnată De la Vrancea) a apărut. într-adevăr, pentru prima dată, în nr. 1 al gazetei Drepturile omului, din 1/13 februarie 1885, fiind reluată apoi în volumul Sultănica, tipărit în acelaşi an; cotidianul socialist îşi avertiza, cu această ocazie, cititorii: „Atragem atenţiunea cititorilor noştri asupra nuvelei d-lui De la Vrancea (Barbu Ştefănescu). cunoscut publicului român prin scrierile sale publicate în România liberă din anul trecut. Cum în literatură nu facem deosebire de idei, cum nu căutăm decât talentul şi originalitatea în scrierile Hterare, credem a face plăcere publicului atrăgându-i atenţiunea asupra scrierii d-lui De la Vrancea" Această notiţă redacţională îi aparţinea, desigur, lui Const Miile care-1 cunoscuse pe Delavrancea în timpul studenţiei la Paris.
4 întrucât colecţia ziarului£Drepft/M omuluipt la Biblioteca Academiei Române este grav deteriorată iar microfilmul - pe carel-am folosit penmi redactarea acestor note - aproape ilizibil, nu am putut verifica decât acest citat din textul lui Bacalbaşa,jaflat într-unui din primele numere din februarie 1885 ale jurnalului Informaţia mai continua: „De aici d general al Patriei s-a supărat foc şi erea mare pericol că d Brătianu fusese atât de puţin dibaci încât cu o trăsătură de condei erea să elimineze două zerouri": Radu Mihai - devotat partidului liberal şi lui I. C. Brătianu - fusese înaintat la gradul de general în iunie 1884 (TEL, 14 junie 1884, p. 2.)
5 Explicaţiile nu şi-au mai găsit locul în „cronica viitoare", din 12 noiembrie 1922 a Adevărului.
206
Pag. 12
* Relatare eliminată despre q polemică susţinută de cotidianul social-demo-crat Drepturile omului, în 1885:
între Drepturile omului şi Poporul de sub direcţia lui N. Bassarabescu se iveşte o vie polemică. Bassarabescu este conservator şi antisocialist în urma unui articol violent al lui Bassarabescu, Drepturile omului anunţă că Bassarabescu a înnebunit Ziarul socialist deschide chiar o listă de subscripţie pentru căutarea bolnavului. Iată subscriitorii:
Redacţia Drepturile omului, 1 rublă;
Un fost corector la Trompeta Carpaţilor, 20 copeici;
Mai mulţi lipoveni, o carboavă;
Colonia scopirilor din Capitală, 3 bumăşci.
Bassarabescu era cunoscut de rusofilism. Aşa se făcea presa pe atunci !fi (Id, ibid, foiletonul XLIII, AD., nr. 11 862, 12 noiembrie 1922, p. 1.)
** Alte detalii despre sinuciderea locotenentului Albu:
în ziua de 22 martie 1885 se răspândeşte zvonul sinuciderii locotenentului Albu din jandarmii pedeştri. A lăsat o scrisoare cerând mamei sale să-i plătească 800 lei datorii cât şi altă scrisoare d-nei Socec cerându-i scuze pentru că s-a sinucis în apartamentul d-sale. Cauza sinuciderii: o'pasiune neîmpărtăşită pentru domnişoara Paulina B. (Id. ibid.)
*** Urmează câteva amănunte despre o Societate a presei înfiinţată Ia începutul anului 1885:'
Membrii Societăţii presei [de] curând înfiinţate, s-au întrunit în redacţia Curierului financiar spre a compune comitetul. Vicepreşedinţi au fost aleşi: N. Bordeanu, directorul Naţiunii lui Dumitru Brătianu şi M. Minovici. Secretari, N. Ghiţescu şi Secăşanu, casier, C. Ştefănescu. Această Societate n-a trăit în urma morţii preşedintelui ei.7 (Id ibid, p. 2.)
6 Poporul, gazetă anostă şi prost scrisă, antisocialistă şi antiliberală (C. A. Rosetti era „bătrânul pehlivan") se afla sub conducerea publicistului N. Bassarabescu („director şi girant răspunzător"), unchiul scriitorului LA. Bassarabescu. încă de la apariţia primelor numere ale cotidianului social-democrat,Poporul &-a referit violent critic la adresa acestuia şi a foarte tinerilor redactori care semnau articole incendiare în paginile jurnalului, nominălizându-1, de câteva ori şi pe Const Bacalbaşa (considerat „anarhist" şi „nihilist"), „părintele nihilismului şi al socialismului în România" fiind, desigur, „regimul roşiilor", adică al liberalilor (tt B., editorial din Poporul, nr. 672, 2 şi 3 aprilie 1885). Consideraţi „ignoranţi" de către N. Bassarabescu, tinerii de la Drepturile omului i-au răspuns acestuia cu mai mult haz şi simpatică obrăznicie juvenilă
7 în continuarea eforturilor de organizare în plan profesional a ziariştilor din România (v. şi voL II al acestei ediţii, p. 15§jşşi nota 9 de la p. 167),ÎMina Minovici a luat iniţiativa, la începutul anului
biroul redacţiei săptămânalului Curierul financiar (Pasajul i în zilele următoare s-a discutat proiectul de statut, iar la 24 februarie/8 martie 1885 Adunarea generală a ziariştilor a ales un Consiliu de administraţie, C. A Rosetti fiind propus preşedinte, iar membri: 1 G. Bibicescu, Al. Ciurcu, Gr. Ventura, M Minovici, D. A. Laurian, L C Fundescu ş.a. (Societatea presei; Curierul financiar, Bucureşti, an. XII, nr. 10, 3/15 martie 1885, p. 89).
207
Pag. 15
* Alte detalii despre moartea lui CA. Rosetti:
Starea sănătăţii lui CA. Rosetti inspiră serioase îngrijiri. în ziua de 5 aprilie el chemă spre a-i pune în curent cu afacerile sale pe Dumitru Brătianu, Dimitrie Ghica, Alexandru Giani şi Simion Mihăilescu.
în ziua de 8 aprilie a murit CA. Rosetti. Ziarul Drepturile omului, apărut în cadra de doliu anunţă astfel moartea:
„Constantin A. Rosetti nu mai este. în astă noapte, la orele 2 jum., marele cetăţean, ziaristul strălucit, luptătorul neobosit pentru drepturile poporului, omul politic consecinţe [consecvent] s-a stins.
Pătrunşi de cea mai adâncă durere în faţa acestei morţi, luăm haina întristării şi a jalei împreună cu toţi aceia pe cari Rosetti i-a iubit; şi pentru cari a luptat"8
în testamentul său Rosetti lasă ca ultimă voinţă să fie înmormântat cât mai simplu, cu un dric cu doi cai, fără doliu, cu un singur preot de mir şi fără jandarmi. (Id, ibid, p. 1.)
** Urmează:
Moşoiu (Id., ibid, p. 2.)
Pag. 16
* Pasaj eliminat:
Trupa actorilor români compusă din actori ai Teatrului Naţional se duce la Cernăuţi unde joacă Fântâna Blanduziei. Aristiţa Romanescu a fost aclamată, iar d-na Nottara, cu Catopol, Iancu Petrescu, Mircea Demetriad, foarte aplaudaţi. După reprezentanţie a fost masă în restaurantul Adler.9 (Id, ibid, p. 2.)
Câteva zile mai târziu, ca urmare a unor noi adeziuni, numărul membrilor Societăţii presei ajungea la 43 (i,EL.r27"'februarie4885vP''l), principalele jurnale reprezentate în noua organizaţie fiind: Românul. Naţiunea, România, I'Independance Roumaine, România liberă, Războiul-Weiss. Curierul financiar, Telegraful şi Voinţa naţională - toate din Bucureşti. Comitetul despre care aminteşte mai sus Bacalbaşa s-a constituit o zi sau două înainte de moartea lui C. A Rosetti, aşa încât acesta nu a mai fost înregistrat în text ca preşedinte, celelalte funcţii fiind notate corect (v. RĂZ.-W:.'9 aprilie 1-885; p: 2). Societatea presei a mai funcţionat totuşi, sporadic, în anul 1885: în luna mai ea îşi propunea să organizeze o „loterie a presei", iniţiativă nerealizată (Curierul /ÎDandaiv^.-2^26^ai/7iuiiie,'lS8'5^'2Gd,)vJa.7/19 iulie membrii Societăţii erau convocaţi în Adunare generală. în localul gazetei Curierul Gnanciar(^M^Ma'iSS5TP^S8if - şi cam atât. după informaţiile noastre, care nu sunt exhaustive. .
8 Constantin A. Rosetti nu mai este. Drepturile omului, Bucureşti, an. I. nr. 55,9 aprilie 1885, p. 1.
9 Mai mulţi actori, majoritatea de la Teatrul Naţional bucureştean (Constantin Nottara, Aristizza Romanescu, Amelia Nottara, Nini Valery, tenorul Grigore Gabrielescu. Al. Catopol, Mircea Dimitriade. N. Petreanu - şi nu Iancu Petrescu, cum notează greşit Bacalbaşa - ş.a.) au dat. în luna iunie 1885. câteva reprezentaţii la Cernăuţi ca invitaţi ai societăţii culturale româneşti • Armonia Primul spectacol cu Fântâna Blanduziei ăe Vasile Alecsandri a avut ioc la 13/25 iunie
1885 (au mai urmat altele două); s-au mai reprezentat actul al IV-lea din Hamlet de Shakespeare cu Nottara în rolul titular, actul al II-lea din Ovidiu, de Alecsandri. opereta Choufleri; Aristizza Romanescu. în costum naţional, a recitat Sburătprul de I. Heliade-Rădulescu, iar Mircea Dimitriade. Vata la ţară de Al. Depărăţeanu (Massoff. Teatrul românesc. III. p. 173-174).
Pag.18
* Urmează:    - "
Guvernul profită de ocazie ca să scape şi de opoziţia pe care i-o făcea ziarul I'Independance Roumaine, acuzat că are relaţiuni rusofile. (Id., ibid.)
Pag. 19
* Urmează:
în timpul acesta agitaţia în oraş e mare. Ambasada austro-ungară este păzită de mari forţe poliţieneşti. (Id., ibid.)
Pag. 21
O versiune mai detaliată asupra vizitei lui Armând Levy la Bucureşti:
Cunoscutul, pe vremuri, fruntaş evreu şi luptător pentru cauza evreimii, bătrânul Armând Levy a sosit la Bucureşti şi a tras în gazdă în casa lui CA.
Rosetti. Se fac comentarii. Armând Levy este rugat să-şi aleagă un alt domiciliu.10 -
Armând Levy este însoţit în excursiile sale de către d Adolf Stern. Tinerimea evreie vede cu ochi răi acţiunea lui Armând Levy, acuzat că lucrează pentru cauza
10 Publicistul Armând Levy (1827-1891), militant pentru drepturile social-politice ale evreilor, a participat activ la revoluţia franceză din 1848, fiind membru în Comitetul revoluţionar studenţesc. In această perioadă îi cunoaşte la Paris pe fruntaşii mişcării paşoptiste româneşti, liberalii CA. Rosetti, I. C. Brătianu ş.a, cu care leagă o strânsă prietenie, îndeosebi cu primul. Fiind nevoit să părăsească Franţa în 1848 şi apoi din nou după lovitura de stat a lui Napoleon al IlI-lea, el s-a aflat sporadic şi la Bucureşti, unde va edita, împreună cu Iuliu Barasch, în 1857, prima serie a săptămânalului Israelitul român, scris în română şi franceză şi - zece ani mai târziu - seria a doua, susţinând lupta pentru emanciparea evreilor din ţara noastră. Armând Levy a desfăşurat şi o constantă activitate publicistică la Paris în sprijinul revendicărilor româneşti de unitate naţională şi de independenţă, publicând mai multe broşuri, printre care: La Russie surle Danube. Avec la Protestation contre Vinvasion de leurpatrie et la correspondance sur les Principautes danubiennes entre D. Bratiano et Lord Dudley Sţuart, Paris, 1853; L'Empereur Napoleon III et les Principautes Roumains, Paris, 1853; L'Autonomie roumaine et les Puissances garantes, Paris, 1866; La Roumanie et Ia liberte du Danube, Paris, 1883 ş.a, susţinând, printre altele, tezele puterilor occidentale care considerau România „o barieră naturală cu care să se închiză ruşilor calea către Constantinopol" (împăratul Napoleon III.şi Principatele Române, Bucureşti. 1859, p. 3)1 împreună ca C. A. Rosetti el a tălmăcit* în limba franceză, în 1853, Cântarea României a lui Alecu Russo*(C. A. Rosetti către Măria Rosetti. Corespondenţă, voi. 1, ediţie îngrijită de Marin Bucur, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988, p. 70-71). în 1885 Armând Levy a revenit la Bucureşti; a locuit o vreme în casa văduvei lui C. A. Rosetti, apoi la Hotelul Dacia; s-a întâlnit şi a avut o discuţie cu Mihail Kogălniceanu în legătură cu situaţia evreilor din România; preşedintele Consiliului de Miniştri, I. C. Brătianu, nu 1-a primit.
208
209
evreilor bogaţi îi seara de 4 septembrie, Armând Levy este lovit în dreptul palatului Dacia pe când ieşea de la o întmnire a Societăţii Sion.11 (Id, ibid)
Pag. 26
* Comentariu eliminat
Bineînţeles toată această cheltuială e făcută fiindcă aşa erea interesul Berlinului Politica germană, avându-ne în alianţa ei, ridica în faţa Rusiei o piedică mai mult (Id, ibid, foiletonul LI, AD., nr. 11 930, 21 ianuarie 1923, p. 2.)
** Urmează:
Tânăr, necunoscut marelui public, Filipescu avea conştiinţa că numele său nu poate fi un bun drapel pentru un ziar, de aceea a luat locul al doilea pentru galerie. De fapt, el conducea. (Id, ibid, foiletonul XLVI, AD., nr. 11 890, 10 decembrie 1922, p. 1.)
*** Pasaj eliminat.
în acel moment diferenţierea nu era destul de binefăcută între diversele grupări opoziţioniste, toţi cei cari erau împotriva guvernului erau opozanţi Publicul cel mare nu distingea pe conservatori de numeroşii liberali dizidenţi cari combăteau guvernul. (Id, ibid)
#*** pasaj e]jmjnat, unele aprecieri fiind preluate însă în versiunea finală: Director de formă erea Grigore Păucescu, însă director de fapt, adevăratul conducător al ziarului, erea Filipescu. De altfel Păucescu şi Filipescu n-au putut duce multă vreme casă bună împreună Păucescu, neputând patrona toate, violenţele ziarului, s-a retras de la direcţie foarte curând.
11 Tinerii intelectuali evrei şi îndeosebi cei săraci erau îrnpotriva înfiinţării în România a unui con-sistoriu, după modelul celui francez, idee susţinută de Armând Levy, aceştia nefiind de acord „să dea o nouă impulsiune spiritului religios"; ei se pronunţau, printre altele, pentru frecventarea de către copiii mozaici a şcolilor româneşti sau a şcolilor israelite cu predarea în limba română, „căci cred că cel care trăieşte în România trebuie să vorbească bine limba ţării în care se află" (ROM., 2, 3 septembrie 1885, p. 777). în această atmosferă tensionată din interiorul comunităţii evreieşti, la 3/15 septembrie 1885, întorcându-se pe la zece seara, de la amicul său bucureşteâii, doctorul Adolf Stern, în tovărăşia fratelui acestuia, Iosif Sterian, Armând Levy a fost lovit cu o măciucă de o persoană rămasă neidenti-fieată. în dreptul Băncii Naţionale, agresiune condamnată de opinia publică democratică românească (Dr. Ad Stem,.Sjossnmăţj din viaţajnea, voL II, Bucureşti, 1921, p. 65). Armând Levy nu urmărea însă învrăjbirea minorităţii israelite cu populaţia majoritară românească reamintindu-le - printre altele -evreilor deja noi că „în franţa coreligionarii voştri au fost arşi în timp de mai multe secole şi că niciodată în România n-aţi avut acea soartă", mărturisindu-şi încă o dată simpatia constantă pentru poporul român: ..Această minune a existenţei persistente a poporului român în timp de multe veacuri în mijlocul popoarelor duşmane, cine o poate înţelege mai bine decât israeliţii.cari au plutit deasupra tuturor Cataclismelor' {Mecringul de la Barasheum. ROM, 4 septembrie 1885, p. 784).
4"
JSpoca dezmorţeşte opinia publică.
Apariţia pe scena politică a lui Filipescu şi a presei sale deschide o nouă eră în politica ţării, eră care nu se va închide decât cu moartea acestui om de o rară activitate şi de o mare îndrăzneală.
De la 1885 la 1916, deci timp de 31 de ani, Nicolae Filipescu stă pe planul întâi al politicii. El a contribuit la săvârşirea multor fapte politice însemnate, el a pus umărul Ia reînvierea partidului conservator, dar tot el a contribuit ca acest partid să se sfărâme şi să se împartă în mai multe grupări.12
Putem spune că omul acesta nu a trecut prin lume fără să lase urme după el, atât numai că cele mai multe din urmele acestea au rămas într-un cerc prea restrâns, urme în sânul unui partid destinat unei vieţi efemere. (Id., ibid., foiletonul XLV, AD., nr. 11 876, 26 noiembrie 1922, p. 2.)
Pag. 46
* Două pasaje, care se suprapuneau parţial, eliminate:
Opoziţia în contra guvernului Ion C. Brătianu creşte. Vigilenţa Epocii, scrisul lui Panu în Lupta de la Iaşi, îndârjirea crescândă a lui Dumitru Brătianu care nu mai cruţă pe fratele său contribuie ca curentul opoziţionist să crească.
în Parlament se dau numeroase asalturi guvernului. în fruntea coloanelor de atac stau: Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Paladi - un debutant, Nicolae Ionescu, retorul armonios.
Grupul junimist face un fel de opoziţie sui-generis, fiindcă nu vrea să se confunde cu opoziţia cealaltă. Petre Carp are motive puternice să spere cum că el va lua succesiunea Iui Ion Brătianu, când acesta va fi silit să părăsească cârma.
Junimiştii sunt puţini în Cameră şi în Senat, dar sunt pe alese.
în Cameră au fost aleşi: Petre Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruţi, Teodor Nica, Alexandru Marghiloman, D.A. Laurian, Melic, Vasile Pogor etc. în Senat aveau pe Theodor Rosetti, Vasile Alecsandri, Menelas Ghermani, Leon Negruţi, Ianov şi poate încă unul sau doi.
12 Nicolae Filipescu (1862-1916), din gruparea tinerilor conservatori în anii 1880, s-a impus, curând, prin 'energie şi combativitate, printre fruntaşii partidului; în 1915. pronunţându-se pentru intrarea în război a României de partea Antantei (Franţa. Anglia. Rusia) a provocat scindarea partidului conservator în „antantişti" şi partizani ai Puterilor Centrale, fapt care a grăbit, după război, dispariţia acestui partid din viaţa politică românească în acelaşi an 1915 el a fost ales preşedinte al Federaţiei unioniste care milita pentru realizarea unităţii naţionale româneşti în condiţiile oferite de primul război mondial şi de inevitabila destrămare a imperiului multinaţional austro-ungar.
210
211
Apoi sunt tinerii veniţi de la Paris eu aureola unor frumoase studii: Tache Ionescu, C Arion, C Dissescu. Mai este şi Alexandru Djuvara care nu are nici un titlu, căci a studiat la Paris pictura. Fiind deputat şi-a luat un concediu mai lung, s-a dus la Paris de şi-a luat diploma de doctor în Drept13
Toţi tinerii aceştia, aleşi la liberali, pe liste liberale, au trecut unul câte unul în tabăra conservatoare. D. Ai Marghiloman a trecut în grupul d-lui Carp, ceilalţi pur şi simplu în opoziţie.
Şi alţi deputaţi tineri, din nou aleşi, se desprind de partidul guvernamental şi trec în opoziţie. Dezagregarea începe, acţiunea opoziţiei impresionează şi atrage (Id, ibid)
în Parlament lupta este dusă de către numeroşii liberali cari făceau acum opoziţie, cât şi de gruparea junimistă care făcea opoziţie mai moderată.
în cadrul opoziţiei liberalo-conservatoare erau: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Ionescu, Nicolae Fleva, Gheorghe Paladi, N. Nicoreşcu, Dimitrie Butculescu etc. Junimiştii erau reprezentaţi prin Petre Carp, Titu Maiorescu, Jack Negruţi, Vasile Pogor, D. Laurian, Melic, Teodor Nica, Alexandru Marghiloman
Un tineret ales ca liberal trecea treptat în rândurile opoziţiei, aceştia erau: Tache Ionescu, Constantin Dissescu, Const Arion, Alexandru Djuvara, Toma Cămărăşescu, Ion Rădulescu (Piteşti)14 etc.
Nicolae Fleva este atras în luptă până ce ajunge cel mai violent opozant din Cameră. '(Id, ibid, foiletonul XLVI, AD., nr. 11 890, 10 decembrie 1922, p. 1)
Pag. 47
* Urmează:
... sora unui secretar de legaţie. (Id, ibid, foiletonul XLIV, AD., nr. 11 869, 19 noiembrie 1922, p. 2.)
Pag. 49
* Pasaj eliminat:
în urmă dl. C. Costa Foru a întreprins să reabiliteze pe osândiţi. A scris broşuri, a cerut revizuirea, a pledat, dar totul a fost în zadar. Pentru justiţie numai Nae Miulescu a fost asasinul. (Id., ibid)
13 Bacalbaşa enumera, în general corect, numele deputaţilor şi senatorilor junimişti aleşi în noiembrie 1884, dar sunt necesare următoarele precizări: L lanov nu era senator, ci deputat ales de Colegiul II de Iaşi; pe Th. Rosetti şi Menelas Ghermani nu i-am întâlnit pe lista senatorilor aleşi atunci (şi publicată în MOE, nr. 177,13/25 noiembrie 1884, p. 4124-4125). Ds. Al. Djuvara, v. voi. îl al ediţiei noastre, p. 206 şi nota 76 de la p. 224-225; p. 240. Cu privire la alegerile din noiembrie 1884, mai pe larg, v. voi. anterior al acestei ediţii, p. 202-203 şi nota 68 de la p. 221-222.
14Ultimii doi, mai puţin cunoscuţi, erau deputaţi, primul (T. Cămărăşescu) ales de Colegiul I de Gorj, iar al doilea (Ion I. Rădulescu) de Colegiul II de Argeş.
212
** Pasaj eliminat pentru că repeta o parte din detaliile expuse în filele anterioare:
încordarea luptelor politice a făcut ca toţi tinerii de talent, toate personalităţile distinse începeau acum să părăsească partidul liberal. D. Marghiloman şi d. Arion au trecut la junimişti, Tache Ionescu şi Constantin Dissescu au trecut în opoziţia liberală. Alţi tineri precum Toma Cămărăşescu, Ion Rădulescu de la Ploieşti etc. au încercat să facă opoziţie, dar fără a se fixa.
Dezagregarea partidului guvernamental începe.
Nicolae Fleva porneşte la luptă cu o serie de interpelări cari se succed şi fac deznădejdea guvernamentalilor. Conservatorii, care pândeau puterea, stau în umbră şi trimit înainte oameni noi ca Gheorghe Panu, Gheorghe Paladi etc. sau liberali cunoscuţi şi populari ca Nicolae Fleva, Constantin Grigorescu de la Ploieşti, Gheorghe Mârzescu etc. (Id., ibid., foiletonul XLIX, AD., nr. 11 911, 31 decembrie 1922, p. 2.)
Pag. 51
* Relatare eliminată despre crima din Calea Moşilor, din iunie 1886, conţinând o serie de confuzii, semnalate apoi de un cititor al Adevărului:
într-o noapte, mai mulţi ani după furtul de la Muzeu15, nişte muscali scopiţi destul de bogaţi, sunt ucişi în Calea Moşilor. Poliţia lui Radu Mihai nu poate descoperi pe autori. Dar trei nenorociţi, printre care unul anume Vacă sunt arestaţi, anchetaţi, torturaţi şi osândiţi la ocnă pe viaţă.
Câteşitrei osândiţii protestează zgomotos despre inocenţa lor însă, cu toată lipsa de probe, preveniţii sunt condamnaţi.
Douăzeci de ani mai târziu, pe o noapte de iarnă vijelioasă, preotul de la Obor este deşteptat prin bătăi grăbite în poartă. Preotul se deşteaptă, îşi trage pantalonii şi deschide fereastra:
- Ce este? Cine bate?
Un om comunicş. preotului că vrea cutare, un cunoscut şi chiabur obo-rean trage să moară şi cheamă pe preot ca să se spovedească.
15 Furtul cunoscutului tezaur „Cloşca cu pui" de la Muzeul Naţional, în noiembrie 1875 (v. voi. I al acestei ediţii, p. 275-276 şi p. 299-301).
213
V
mm
■I
IU
IU
Preotul se îmbracă şi se duce la chemare, iar omul, care era pe punctul de a părăsi viaţa, îi spune:
- Părinte, am un greu păcat pe cuget; eu sunt acela care, în anul cutare, am omorât pe muscalul din Calea Moşilor. în locul meu au fost osândiţi trei oameni nevinovaţi care şi astăzi zac în Ocnă. Vreau să-mi descarc sufletul. Uite, colo, scoarţa ăsta e furată de la muscal. Uite, perna cealaltă, uite cutare şi cutare lucru, toate le-am luat după omor.
Şi muribundul mai dă şi alte dovezi care toate sunt adevărate.
Omul moare. Se face cercetare şi se cere liberare din ocnă a celor osândiţi pe nedrept. Doi au murit de muncă şi de inimă rea; numai unul, numitul Vacă, mai trăieşte El este liberat
Ajuns în Bucureşti este prezentat d-lui Constantin Dissescu, pe atunci ministru al Justiţiei. D. Dissescu vede înainte-i un bătrân gârbov şi istovit care-i cere reabilitarea Ministrul, emoţionat, bagă mâna în buzunar, scoate portbile-tul şi-i dă un bilet de 1000 lei spunându-i:
- Moşule, atâta pot face pentru dumneata, fiindcă reabilitarea nu există în legea noastră
Apoi făgăduieşte că va aduce o asemenea lege. care, însă, n-a venit niciodată -(Id, ibid, foiletonul XLIV, AD, nr. 11 869, 19 noiembrie 1922, p. 1-2.)
în foiletonul următor Bacalbaşa. rectifică informaţiile pornind de la o scrisoare primită din partea unui cititor.
D. Dobriceanu, preşedintele onorific al Curţii de Casaţie îmi scrie spre a rectifica1 unele afirmaţii din „Cronica" numărului trecut D-sâîmi scrie că am dat o versiune eronată asupra crimei din Calea Moşilor, întrucât nu este exact că s-a făcut atunci o eroare judiciară. Iată ce-mi scrie onor d. Dobriceanu: .
,Eram atunci judecător de instrucţie la Cabinetul nr. 3. Am făcut chiar eu instrucţiunea acelui asasinat, în adevăr îngrozitor prin execuţiunea lui: aproape o întreagă familie de lipoveni a fost măcelărită cu toporul: tata, mama şi un copil mic în pat iar 3 copii mai mărişori pe Scânduri.
Nu a scăpat decât un băiat de 13 ani care dormea jos, în prăvălia de ceainărie. Motivul crimei a fost furtul, fiindcă totul era răscolit în odaie Nu s-a putut preciza ce anume s-a furat Un săculeţ cu 20 000 lei l-am găsit în pat, sub pernă, unde criminalul, se vede, nu a căutat
Fiorosul asasin era unul Ivanov, servitorul care dormea pe o sală Dispariţia lui din acea noapte şi petele de sânge de pe pereţi şi scânduri (în formă de dâre) au fost probe evidente că el era asasinul.
Din lipsă de agenţi şi mijloace el nu a putut fi prins. L-am trimis în urmă înaintea tribunalului spre a fi judecat în lipsă ca minor - avea 19-20 ani - şi singur autor.
Nu este exact că asasinii nu au fost descoperiţi. A fost descoperit, căci era unul, dar nu a putut fi prins.
214
Banii i-am încredinţat legaţiunii ruse - ministru al Rusiei era pe atunci Hitrovo - fiind averea minorului rămas în viaţă. Iată care este crima din Calea Moşilor."
în adevăr, pe cât îmi amintesc, asasinul lipovenilor din Calea Moşilor n-a fost niciodată prins. Dar aceasta nu înseamnă că versiunea ce am dat în „Cronica" din urmă despre o altă crimă nu este exactă.
O singură eroare am făcut săptămâna trecută, o eroare de nume. Crima, pentru care a fost osândit pe nedrept numitul Vacă, ar trebui numită mai precis crima de la Foişor.
Amănuntele pe care le-am pus în „Cronica" mea le am de la unul dintre cei mai vechi şi inteligenţi poliţişti
Dar la atâta depărtare de timp întotdeauna se pot strecura greşeli.16 (Id, ibid, foiletonul XLV, AD., nr. 11 876, 28 noiembrie 1922, p. 1.)
Pag. 55
* Urmează:
Imediat ca fulgerul se răspândeşte în tot oraşul zgomotul atentatului. O agitaţie grozavă coprinde toate cercurile politice, presa guvernului atacă opoziţia cu furie, ziarul Epoca este acuzat, în special, că a înarmat braţul asasinului (Id, ibid, foiletonul XLVI, AD, nr. 11 890, 10 decembrie 1922, p. 2.)
16 într-adevăr, Bacalbaşa confundase „crima din Calea Moşilor" cu „crima de la Foişor", despre care avea să relateze în cap. „Anul 1898" al cărţii sale („în 1892 cârciumarul Gherciu şi soţia sa Anica din str. Foişor 50 au fost ucişi noaptea şi jefuiţL"). „Crima din Calea Moşilor", cea mai înfiorătoare care a îngrozit Bucureştii anilor în care a ajuns relatarea lui Bacalbaşa, a fost comisă în noaptea de 12/24 - 13/25 iunie 1886, într-un imobil de pe Calea Moşilor nr. 272, colţ cu str. Traian. Aici, rusul Rodion Egorovici Golovanov, venit de vreo şase ani de la Odessa şi stabilit o vreme la Galaţi, îşi deschisese la parterul clădirii o prăvălioară în care vindea icoane ortodoxe şi „tablouri", la mansardă amenajându-şi câteva încăperi sărăcăcioase de locuit Pentru a-1 ajuta în negoţul său cu icoane, el îl angajase de câteva săptămâni pe cazacul Nikolai, venit şi el din Rusia, pe care-1 va concedia în ziua asasinatului, îngăduindu-i să mai doarmă o ultimă noapte în locuinţa sa. Acesta, înarmat cu un topor şi un cuţit, 1-a ucis, la miezul nopţii, în pat, pe Rodion Golovanov şi pe unul dintre copiii acestuia, în vârstă de un an; soţia lui Golovanov -relata presa vremii - zăcea moartă lângă pat, iar în dreptul uşii se aflau trei copii între şase şi zece ani, fără viaţă, „cu lovituri adânci de topor în ceafă". Scăpase numai un fiu al rusului, de vreo 15 ani, care dormea în prăvălioara de la parter, împreună cu un servitor. Cu „instrucţiunea" crimei fusese însărcinat „energicul judecător d. Dobriceanu, de la Cab. III"; acesta a descoperit sub aşternutul patului înecare dormea Golovanov suma de 4.000 de lei - destul de mare pentru vremea aceea, când un cal se vindea cu 245 de lei -, stabilind în mod indubitabil că autorul multiplului asasinat fusese cazacul Nikolai (s-au găsit pantalonii lui plini de sânge) care fugise de la locul crimei şi n-a mai fost prins niciodată (cu toate că în presă s-au publicat şuri dovedite inexacte despre prezenţa lui la Rusciuk sau la Chişinău) (v. Crima din Calea Moşilor. Şase oameni ucişi, TEL, nr. 4 200,14 iunie 1886, p. 2-3; Crima din Calea Moşilor, TEL., nr. 4 203, 18 iunie 1886, p. 3 - în cadrul ultimului articol fiind reprodus şi un desen naiv cu cele şase cadavre).
215
iUBl
** Urmează:
... lipit cu otelul Athenee Palace.17 (Zei ibid, foiletonul XLVTI, AD., nr. 11.897, 17 decembrie 1922, p. 1.)
Pag. 56
* Urmează:
Din cine erea compusă banda şi care a fost motivul atentatului?
Motivul atentatului erea atentatul împotriva lui Ion Brătianu, iar banda erea compusă dintr-un număr de comercianţi, foşti funcţionari comunali sau alţii, mai toţi agenţi electorali, dar liberali din convingere. (Id, ibid)
Pag 59
* O variantă cu unele detalii eliminate ulterior, referitoare la mutarea gazetei Lupta de la Iaşi la Bucureşti:
Nu s-a împlinit anul de la apariţia Epocii şi Gheorghe Panu îşi manifestă hotărârea de a scoate ziarul Lupta în Bucureşti. Lupta apărea acum la Iaşi unde făcea mare zgomot în jurul ei.
' Intr-o zi Panu scrie la Epoca şi-mi propune să colaborez la ziarul său Propunerea îmi surâde deoarece Panu apărea atunci ca cel mai însemnat protagonist al ideilor democratice.
La Epoca, ziar conservator ale cărei idei nu le împărtăşeam, nu scriam decât „Cronica umoristică" unde semnam Radu Ţandăra şi unde alternam cu Dimitrie Rosetti care semna Max. La Lupta, însă, organ democratic, mă atrăgeau ideile.
Seara prânzesc la restaurantul Frascatti, într-un cabinet particular cu Panu şi cu Caragiale. Acolo se face planul organizaţiei ziarului, alcătuim redacţia care este destul de redusă şi bem în sănătatea Luptei.
Redacţia este astfel alcătuită: director, Gheorghe Panu, eu prim-redactor, Emil Frunzescu, corector, frate-meu Iancu, reporter parlamentar. Apoi un reporter pentru faptele diverse, anume Sotirescu.
Ziarul apare în ziua de 23 noiembrie 188618, iar redacţia şi administraţia sunt instalate în două mizerabile odăiţe din casa Lahovary19, astăzi dărâmată, pe locul căreia a fost înălţat mai târziu Teatrul Majestic şi Regina Măria
17 Bacalbaşa a renunţat la'menţionarea hotelului Athenee Palace. întrucât acesta lipsea din peisajul urbanistic bucureştean al anilor 1880, fiind construit mai târziu, în 1912-1914.
18 îh textul din volum Bacalbaşa notase greşit data apariţiei seriei bucureştene a ziarului Lupte (15/27 noiembrie 18 86), în timp ce aici, în prima versiune a amintirilor sale. ea este înregistrată corect (23 noiembrie/5 decembrie 1886) (v. mat sus. nota 53 de la p. 78).
19 Casa Lahovary, veche reşedinţă domnească, situată între strada Academiei şi Calea Victoriei, acolo unde astăzi se află sala de teatru Majestic şi clădirile din preajmă •"*
216
Administrator este Alexandru Lefteriu, fost administrator la Drepturile omului, iar subadministrator, un evreu, om de încredere al lui Panu, adus de la Iaşi, anume Leon Fainsilber.
Apariţia Luptei face senzaţie. Ziarul se plasează din ziua dintâi şi devine organul de predilecţie al tutulor intelectualilor.
Cu apariţia Luptei opoziţia în contra lui Ion Brătianu devine cât se poate de aprigă. Violenţa celor două ziare, Epoca şi Lupta îngrozeşte guvernul. (Id, ibid,foiletonul XLVIII, AD., nr. 11 904, 24 decembrie 1922, p. 1.)
Pag. 63
O prezentare mai concentrată a procesului atentatului împotriva lui Ion Brătianu, cu câteva amănunte în plus însă:
Procesul Stoica Alexandrescu - Iosif Oroveanu pasionează foarte mult ţara Cel puţin pătura politică este foarte agitată.
Guvernul nu ţine atât la osândirea lui Stoica Alexandrescu care e considerat drept un instrument, însă ţine mult ca Iosif Oroveanu să. fie condamnat La rândul ei opoziţia coalizată se face luntre şi punte pentru ca Oroveanu să fie declarat nevinovat în sfârşit, marea chestie la ordinea zilei este procesul acesta
Ziua procesului soseşte.
Pentru ca să se facă încă şi mai mare impresie asupra juraţilor despre care nici una din părţi nu este sigură, toţi fruntaşii opoziţiei sunt de faţă. Cei mai însemnaţi advocaţi ai tuturor partidelor opozante s-au înscris ca să apere pe Oroveanu, iar pe banca apărătorilor, în semn de mare demonstraţie, apar Dumitru Brătianu, Vernescu şi alţii.
Prezenţa lui Dumitru Brătianu este aspru criticată în cercurile guvernamentale. Liberalii guvernamentali spun cum că Dumitru Brătianu ar fi trebuit să se abţină de la orice fel de manifestaţie de acest fel, deoarece este vorba de un atentat împotriva vieţii fratelui său.
Procesul s-a dezbătut, iar concluzia a fost că Iosif Oroveanu a fost achitat (Id, ibid.)
Pag-8* -V
* Alte detalii despre „revistele de actualitate" reprezentate în epocă: în timpul acesta politica se urcă pe scena teatrului. Dl. Dimitrie Radu Rosetti, care în Epoca îşi iscălea cronicele glumeţe cu pseudonimul Max, face să fie jucată pe scena teatrului Dacia, în colaborare cu cumnatul său, dl. Iacob Negruţi, o revistă de actualitate plină de actualităţi politice. în anul viitor, şi în
217
urma atentatului îndreptat în strada Vămii împotriva lui Ion Brătianu reprezintă, cu aceeaşi colaborare, revista JVazat20
Acestei reviste a răspuns un agent electoral liberal, anume Nae Ulmeanu, cu revista Paşot21, jucată tot la Dacia. (Id, ibid, foiletonul XLVI, AD., nr. 11 890, 10 decembrie 1922, p. 2.)
** Variantă:
în sfârşit nu trece mult şi Fleva devine leaderul opoziţiei, cel puţin în ce priveşte acţiunea parlamentară violentă.
Câteva interpelări ale lui Fleva provoacă furtuna Una din ele atrage tribunului un duel, cu d. Mihail Ferechide. Fleva primeşte un glonţ în laba mâinii drepte. Acel duel face mare senzaţie şi slujeşte opoziţiei pentru agitaţie. Nicolae Fleva este de acum câştigat complet acţiunii opoziţioniste. (Id, ibid, foiletonul XLV, AD, nr. 11 676, 26 noiembrie 1922, p. 2.)
Pag. 83
* O variantă mai dezvoltată - dar cu multe inexactităţi -a conflictului Matei Corbescu-Tache Ionescu:
Pe când se discuta în Cameră un proiect de lege - mi se pare proiectul de lege privitor la cheiul din Brăila în care era interesat Grigore Eliad Cârciumărescu - se naşte un mare scandal.
împotriva proiectului de lege susţinut cu tărie de către primul ministru Ion Brătianu şi prezentat de ministrul de Justiţie Eugen Stătescu au vorbit marele jurisconsult Mişu Comea şi debutantul parlamentar Tache Ionescu.
Pentru susţinerea proiectului a vorbit şi d. Matei Corbescu.
Spiritele erau foarte agitate, atmosfera generală aprinsă, discuţia se făcea într-o şedinţă de noapte, la lumina gazului. Deodată, pe când vorbea d. Matei Corbescu a izbucnit scandalul. D. Corbescu a spus, adresându-i-se lui Tache Ionescu, care vorbise de moralitate: „D-le Tache Ionescu, când vorbiţi de moralitate, să vă gândiţi acasă!"
20 Prima revistă amintită este Zeflemele, menţionată în textul din volum; revista de actualitate Nazat (Nazad - înapoi, în Ib. rusă) de Iacob Negruzzi şi Dim Rosetti - Max, respinsă de Comitetul Teatrului Naţional pentru „aluziuni directe de politică militantă", a fost reprezentată, în premieră, în sala Dacia, la 27 ianuarie/8 februarie 1886, cu mare succes, printre interpreţi numărându-se Ion VlădicescUi Ion Anestin şi N. Hagiescu. Livia Maiorescu, fiica lui Titu Maiorescu.; „adaptase" muzica revistei care cuprindea scene din actualitatea imediată: greva studenţilor medicinişti, turneul Adelinei Patti, „trenul de plăcere" Bucureşti-Sinaia (numit „trenul de durere"), concurenţa aprigă dintre cofetăriile Capsa şi Broft ş.a (Massoff, Teatrufromânesc, 111. p. 193)..
21 Du-te. cară-te (rus.).
218
Şedinţa a fost ridicată în mijlocul scandalului, iar a doua zi conflictul s-a aplanat în urma explicărilor d-lui Corbescu.22 (Id, ibid, foiletonul XLIX, AD., nr. 11 911, 31 decembrie 1922, p. 1.)
Pag. 84
* Variantă: ^
De la guvern Panu trece la atacurile în contra regelui. Curentul în contra regelui Carol începe să crească; opoziţia de toate nuanţele declară că Ion Brătianu stă la putere numai cu protecţia regelui.
Atunci Panu scrie faimosul său articol Omul periculos. După ce şi-a scris articolul Panu a plecat, după obicei, pentru câteva zile, la Iaşi. în timpul absenţei sale, articolul a apărut; într-o zi un procuror vine la redacţie şi face percheziţie spre a descoperi manuscrisul. în sfârşit Panu, conform Constituţiei, este trimis înaintea tribunalului sub inculparea atacului la rege.
Bineînţeles, Panu este osândit (Id, ibid, foiletonul XLVIII, AD., nr. 11 904, 24 decembrie 1922, p. 1.)
** Variantă mai amplă a „cazului" George Panu, cu un dialog care e foarte puţin probabil să fi avut loc în realitate:
Peste câteva zile dejunam la el acasă, în strada Câmpineana Deodată, de la oarecare glume, mă întreabă:
- Tu ce zici, Costache, cum e mai bine: să stau în închisoare sau să plec din ţară?
Fără nici o ezitare i-am răspuns:
- Nici nu mai încape îndoială că trebuie să stai. Toată cariera politică îţi stă aici.
Şi i-am mai spus încă şi altele. Dar Panu nu mi-a răspuns nimic, nici albă, nici neagră. Se gândea (Id, ibid)
22 Un exemplu -din fericire nu prea des întâlnit - privind inexactităţile pe care le cuprindeau unele amintiri încredinţate de Bacalbaşa paginilor Adevărului, corijate numai parţial cu prilejul trecerii lor în volum Incidentul pomenit mai sus s-a petrecut în timpul şedinţei des seară a Adunării Deputaţilor, din 30 martie/11 aprilie 1887, dedicată în întregime unei interpelări adresată de Nicolae Reva guvernului, în legătură cu o moştenire lăsată de un anume Ioniţă Ogrezeanu Eforiei Spitalelor, moştenire la care aceasta —r din motive obscure - renunţase. Deputatul Matei Corbescu luase cuvântul în replică, el fiind şi avocat al urmaşilor defunctului, urmaşi care, după refuzuLEforiei Spitalelor de a accepta moştenirea (era vorba, în primul rând, de o moşie din judeţul ufov), intraseră în posesia ei. Replicile amintite aici, precum şi în textul din volum, au fost provocate de adăugarea unui cuvânt inexistent în testamentul lui Ioniţă Ogrezeanu, testament pe care-1 citea Matei Corbescu. Aşadar, nici vorbă de „proiectul de lege privitor la cheiul din Brăila", prezentat de ministrul Justiţiei, E. Stătescu, de intervenţia lui Mişu Cornea etc. Şedinţa s-a desfăşurat însă, într-adevăr, noaptea până la orele 0.30 (Adunarea Deputaţilor. Şedinţa de la 30 martie 1887 - urmare, D.A.D., nr. 84, 15 aprilie 1887).
219
*** Urmează:
Panu asculta şi tăcea. Dar tăcerea lui era o aprobare. (Id, ibid) **** Urmează:
Costache Oprescu era o mare simpatie pentru mine. (Id, ibid)
Pag. 85
* Variantă:
încrederea în mine şi-o manifestă lăsându-mă ca să-i ţin locul în tot timpul absenţei din ţară, dar totuşi m-am simţit jignit Pot spune că din ceasul acela şi până la sfârşitul zilelor sale, vechea prietenie pentru Panu nu s-a mai redeşteptat (Id, ibid, p. 1-2.)
Pag. 87
* Relatare eliminată: „
Pe când ţineam locul lui Panu la gazetă avui duelul cu Nicolae Xenopolu, redactor pe atunci la Voinţa naţională
într-p zi un prieten publică în Lupta o notiţă injurioasă pentru Xenopolu şi a doua zi Xenopolu mi-a trimis martori. Autorul articolului n-a voit să iasă pe teren, de unde a rezultat că a trebuit să ies eu. Martorii mei ereau Vintilă Rosetti şi Constantin Miile, martorii lui Xenopolu: C. Calligari şi d. Comeliu Manolescu-Râmniceanu. Şi mai eram asistaţi de cei doi chirurgi ai zilei: doctor Demetrescu-Severeanu şi Asachi. •
Ne-am bătut la Hipodrom. Un număr de prieteni: Nicu Filipescu, Alecu Balş, Henri Cazes, Alexandru Davila etc, cari cunoşteau locul şi ora întâlnirii au venit pe câmp, s-au-căţărat pe uluci şi au privit duelul. La a doua sau a treia repriză Xenopolu a fost rănit la mâna dreaptă şi astfel lupta a încetat23 (Id, ibid, p. 2.)
23 Nu ştim ce 1-a determinat pe Bacalbaşa să renunţe la relatarea acestui episod în textul definitiv al lucrării sale memorialistice, pentru că prestaţia sa cu această ocazie a fost întru totul onorabilă, iar expunerea faptelor foarte exact. Sezisată de unele notiţe critice apărute în Lupta; redactate de Constantin Miile (..Martorii mei erau Vintilă Rosetti şi... autorul notiţei", mărturisea Bacalbaşa în 1921. ezitând să-1 nominalizeze pe Constantin Miile, care fusese până nu demult directorul şi proprietarul Adevărului - Constantin Bacalbaşa, Cronica săptămânală, Duelul, AD., nr. 11 297, 30 ianuarie 1921, p. 1-2), Voinţa naţională a publicat un text de răspuns, în care era vizat redactorul-şef al publicaţiei radicale, care răspundea de conducerea
gazetei după fuga lui G. Panu din ţară (.....Cu d. Panu tot mai puteam sta de vorbi De când a
fugit însă ne e scârbă să luăm în serios pe foştii spioni poliţieneşti cari o redactează" - Ultime informaţiuni, Voinţa Naţională, an. IV, nr. 844, 12/24 iunie 1887, p. 3). Trimis în numele jurnalului radical la redacţia oficiosului liberal, aflată pe Bulevardul Elisabeta, pentru a i se
220
Pag. 95
* Mai pe larg despre votarea - în februarie 1887 - a legii privind numkea ca profesori la Facultatea de medicină din Bucureşti a medicilor G. Asaky, Victor Babeş şi Nicolae Kalinderu:
Proiectul de lege care-i numea pe toţi trei24 profesori universitari fu adus în Cameră. însă aici izbucni furtuna în Cameră şi Senat erau mulţi medici profesori universitari înscrişi în partidul liberal. Deci era luptă. în Cameră luptau din răsputeri ca legea să cadă mai ales doctorii Măldărescu şi Gr. Râmniceanu; însă voinţa lui Ion Brătianu nu putea fi înfrântă. în zadar vorbi în discuţia publică doctorul Râmniceanu arătând că Facultatea de medicină şi Universitatea din Bucureşti în întregul ei sunt înjosite, căci legea fu votată. (Id, ibid, foiletonul XLV, AD., nr. 11 676, 26 noiembrie 1922, p. 2.)
preciza nominal la cine făcea aluzie notiţa critică, poetul Alexandru Vlahuţă primeşte un răspuns în scris în care se menţiona că „persoana vizată de Voinţa este d. Bacalbaşa şi că dacă d-sa vrea să ceară reparaţie n-are decât să se adreseze la directorul ziarului, care i-o va da. D. Xenopol aşteaptă, prin urmare, martorii d-lui Bacalbaşa" (Ultime informaţiuni, Voinţa naţională, nr. 846, 14/26 iunie 1887, p. 3). Duelul, acceptat de ambele părţi, a avut loc lâ 17/29 iunie 1884, cu spada, pe care, se pare, Bacalbaşa o mânuia mai bine decât condeiul, Nicolae Xenopol fiind uşor rănit la un deget (care îi va rămânea paralizat pentru tot restul vieţii), aşa cum se menţiona în cuvenitul proces-verbal, pe care-1 reproducem în întregime, pentru ca lectorul de azi al acestei cărţi să se poată edifica asupra unor obiceiuri aberante ale vremii, când opiniile exprimate în presă trebuiau să fie susţinute uneori şi cu spada sau pistolul: „Proces verbal. în urma cuvintelor ofensatoare publicate în ziarele Voinţa naţionalădcla 12 şi 14 iunie, no. 844 şi 846 şi Lupta de la 13 şi 14 iunie, no. 275 şi 276, la adresa d-lor N. Xenopol Şi C Bacalbaşa, o reparaţiune prin arme a fost declarată necesară de martorii ambelor părţi. Arma aleasă fiind spada (J'epee), întâlnirea pe teren a avut lockstăzi miercuri 17 iunie, 9 ore dim., la hipodromul de la Băneasa La a doua repriză d. N. Xenopol, primind o împunsătură la degetul din mijloc, lângă articulaţiune, ambii medici au constatat că lupta nu va mai putea continua în condiţiuni de egalitate. în consecinţă martorii au declarat onoarea satisfăcută Bucureşti, 17; iunie 1887. Pentru d Xenopol: C. Manolescu, C. Calligari; pentru d. Bacalbaşa: Vintilă C. A. Rosetti, Const Miile" (Duelul Xenopol - Bacalbaşa, Voinţa naţională, nr. 849, 18/30 iunie 1887, p. 2). Reţinut în casă pentru a-şi trata înfiorătoarea rană de la deget, N. Xenopol a fost vizitat de numeroşi amici politici (prinţul D. Gr. Ghica, Radu Mihai, Eug. Stătescu, Vasile Lascăr ş.a) care şi-au exprimat solidaritatea cu redactorul şef al Voinţei naţionale, încercând astfel să-i aline suferinţele! Bacalbaşa s-a mai referit o dată la duelul cu N. Xenopol, fără amănunte suplimentare, într-un articol în care încerca să justifice acest obicei medieval, nedemn de o societate civilizată: „Negreşit, toate democraţiile osândesc duelul, însă o practică îndelungată a vieţii m-a încredinţat că exerciţiul armelor - bineînţeles numai cu o intenţie defensivă - este, în societatea actuală, un puternic element al înălţării demnităţii omeneşti" - AD., art. cit (Duelul) din 30 ianuarie 1921.
24 într-un pasaj anterior, Bacalbaşa îl enumera, în mod eronat, ca al treilea medic numit, în acest context, profesor universitar, pe doctorul Toma Ionescu, fratele lui Take Ionescu, în loc de Nicolae Kalinderu.
221
\
Pag. 111
*Pasaj introductiv eliminat
De la 1888, an la care am ajuns, începe o eră politicânouă pentru România Puterea neţărmurită a lui Ion Brătianu trece în eclipsă - şi pentru totdeauna - iar oameni noi intră în scenă
Cele mai însemnate personalităţi care au să joace, de acum, rolurile de mâna întâia - unii imediat, alţii puţin mai târziu - se numesc Petre Carp, Titu Maiorescu, Tache Ionescu, Alexandru Marghiloman, Nicolae Filipescu şi încă câţiva
Zilele partidului liberal la cârmă sunt numărate (Id, ibid, foiletonul L, AD., nr. 11 923, 14 ianuarie 1923, p. 2.)
Pag. 112
* Urmează:
Alegerile din iarna anului 1888 se anunţă ca trebuind să fie dintre cele mai violente. (Id, ibid, foiletonul XLJX, AD, nr. 11 911, 31 decembrie 1922, p. 2)
Pag. 113
* Precizare eliminată:
... colonelul de artilerie D. Maican, tatăl lui Maican care ai ucis în duel pe fiul lui Duiliu Zamfîrescu25 (Id,ibid, foiletonul L, AD., nr. 11 923,14 ianuarie 1923, p. 1.)
** Altă precizare eliminată:
Broadwell," al cărui nume era amestecat în afacere... era un englez, şeful antreprizei companiei barometrice pentru curăţirea latrinelor care-şi avea sediul în strada Academiei, în casele Carapatti. (Id, ibid)
Pag 116
* Variantă mai detaliată:
în sala Orfeu, care se afla în dosul Palatului Regal, pe strada Câmpineanu,
25 Fiul Iui Duiliu Zamfîrescu, Lascar Duiliu Zamfîrescu, fusese rănit la cap ca urmare a unui duel susţinut cu Dumitru Maican la 20 ianuarie 1921 (..un duel cu pistolul a avut loc ieri la Hipodrom între domnii Maican şi Zamfîrescu, fiul d-lui Duiliu Zamfirescu, preşedintele Camerei. D. Zarnfirescu a fost rănit la cap..." - AD.. nr. 11 290, 22 ianuarie 1921, p. 4). Duelul fusese provocat de o discuţie stupidă despre preţurile majorate pe care le practica un hotel central bucureştean Tânărul Lascar Zarnfirescu, locotenent aviator în rezervă, în vârstă de 25 de ani, va înceta din viaţă cinci zile mai târziu, la 25 ianuarie 1921, Mult comentat în presă, acest tragic eveniment va provoca, printre altele (în legătură cu legitimitatea duelului s-a pronunţat în Adevărul şi Const Bacalbaşa) şi precizarea de bun-simţ ji tânărului gazetar Eugen Filotti care va condamna cu argumente pertinente această practică anacronică: ..Duelul nu poate fi o fonnă de justiţie pentru că justiţia e raţiune, iar el este forţă: exerciţiu sau întâmplare". (E Fii.. Crima duelului. Dimineaţa, Bucureşti, an XVIII, nr. 5195, 28 ianuarie 1921. p 1).
222
se ţine o întrunire publică spre a se protesta împotriva guvernului şi a arestării lui Gheorghe Panu, ales deputat al Iaşilor.
Precum am spus mai 'nainte, Gheorghe Panu fugise la Paris spre a scăpa de detenţiune în urma osândirii lui pentru articolul Omul periculos. De îndată ce a fost ales deputat de Iaşi a părăsit Parisul şi a intrat în ţară. însă la graniţă a fost arestat şi întemniţat în oraşul Piatra De aici agitaţia
în sala Orfeu au vorbit mai mulţi oratori printre cari Alexandru Lahovary26 şi Gheorghe Paladi Atunci am vorbit şi eu ca reprezentant al ziarului Lupta (Id ibid, foiletonul LE, AD, nr. 11 937, 28 ianuarie 1923, p. 1.)
Pag 119
* Variantă:
Pe Calea Victoriei agitaţia începe. Mulţimea se adună de pretutindeni, mai multe mii de oameni fierb şi vociferează. Strigătul: „La Palat!" răsună. Şi toată mulţimea se abate asupra Palatului Regal. (Id, ibid)
Pag 120
* Urmează:
în această zi care, dimpreună cu ziua următoare au făcut faimoasele zile de la 14 şi 15 martie s-au petrecut şi unele fapte comice.
Cafeneau Fialkovsky exista încă acolo unde este astăzi restaurantul Elysee. în cafenea s-au refugiat mulţi opozanţi când armata a început să cureţe strada Dar iată că: soseşte maiorul Fănuţă în capul escadronului de jandarmi Atunci mai mulţi ies din cafenea pe trotuar şi în stradă, având în frunte pe avocatul Atanasiadi care era mic, cocoşat şi cu figura unei maimuţe.27
Atanasiadi era prieten cu Fănuţă, dar în acel moment era plin de indignare. Ieşind în mijlocul stradei luă o poziţiune marţială, puse mâna în şold şi strigă:
- Savule,dă-te înapoi, căci eşti soldatul tiraniei! Fănuţă râzând îi răspunse:
- Dă-te-ntr-o parte, pocitură, că n-am ce alege de tine!
Unii au râs, alţii, văzând că nu e glumă au şters-o repede. (Id, ibid)
** Urmează:
Deputaţii din opoziţie îşi părăsesc locurile şi înconjoară pe Vernescu cerând informaţii. In tribune fierbere mare, mulţi se reped ca să alerge pe Calea Victoriei. Şedinţa Camerei nu mai poate continua (Id, ibid)
Pag. 121
* Urmează:
Faptul că marele ministru al regelui Carol, omul cel mai popular din România erea silit să bancheteze sub paza baionetelor făcea o foarte urâtă impresie şi erea exploatat de opoziţie.
26 Alexandru Lahovary nu a vorbit la întrunirea din sala Orfeu. din 21 februarie/4 martie 1888 (v. nota 17, p. 150).
,„ 27 Despre Ioan B. Athanasiade, avocat şi publicist, v. voi. II al acestei ediţii, p. 136 şi nota 17, p. 146.
223
\
îmi amintesc că am ieşit pe Calea Victoriei împreună cu Gheorghe Panu şi, cu mare greutate, am putut circula între Bulevard şi strada Sf. Ionică.
Brătianu acum erea numai Vizirul. Din cauză că regele Carol păstrase pe Ion Brătianu 12 ani la putere ziarele din opoziţie nu-1 mai scoteau din această poreclă. Liberalii ereau numiţi colectivişti, iar şeful lor Vizirul. Banchetul de la 14 martie părea că adevereşte această calificare.
Dar acest banchet erea un banchet de adio, fiindcă atât rezultatul alegerilor cât şi excesele de la 14 şi 15 martie grăbiră căderea regimului liberal. (Id, ibid, p. 2)
Pag. 122
* Urmează:
... unde se află instalată Liga de rezistenţă. (Id, ibid, p. 1.) ** Urmează:
în acelaşi timp toţi agenţii au fost expediaţi ca să scoată lumea pentru a doua zi. (Id, ibid)
*** Variante, în care aflăm, plasate o zi mai târziu, şi detalii referitoare la evenimentele din 14/26 martie 1888:
Tot dealul Mitropoliei era acoperit de mulţime. Pe strada Bibescu-Vodă lume compactă, în faţa spitalului Brâncovenesc, pe B-dul Măria lume imensă, în piaţă miile de oameni fierbeau (Id, ibid, p. 2.)
Pe străzi înghesuiala de oameni era enormă. Bucureştiul erea aproape în stare de revoluţie. Dealul Mitropoliei, strada Bibescu-Vodă, ceea ce e azi Bulevardul Măria - porţiunea dintre cheiul Dâmboviţei şi strada Bibescu-Vodă, deoarece Bulevardul Măria cu acest nume nu exista încă - halele, cheiul Dâmboviţei gemeau de lume. Agitaţia se prelungea până în Calea Victoriei.
Tot felul de zvonuri sinistre circulau, se vorbea de numeroase arestări, se vorbea de stare de asediu şi altele. .
Gendarmii călări şi alte numeroase trupe patrulau şi circulau pe toate stradele Cavaleria şarjă pe cheiul Dâmboviţei şi pe strada Bibescu-Vodă.
Către seară toată lumea se abătu asupra Calei Victoriei spre a se duce la Palat, însă armata forma întreite cordoane de ambele părţi ale Palatului, aşa că mulţimea nu a putut trece.
Pe vremea aceea nu exista grilajul de fier cu porţile ce închid acum intrarea în curte, de aceea manifestaţiile se făceau adesea sub ferestrele Regelui. (Id, ibid)
Guvernul îşi pierduse capul. O puternică forţă armată fu adusă- pe dealul Mitropoliei, unde sosiră grabnic: prefectul Poliţiei, comandantul Poliţiei, procurorul general etc. (Id, ibid)
Pag. 126
* Fragment mai dezvoltat, despre succesiunea junimiştilor la putere, în martie 1888:
Ion Brătianu, în urma cererii regelui consimte, în sfârşit, să lase puterea, dar numai cu condiţia ca puterea să nu treacă la opoziţia cea categorică reprezentată prin Lascăr Catargiu, Vernescu şi Dumitru Brătianu, ci să fie dată junimiştilor.
Dar junimiştii nu aveau partid în ţară, nu aveau aproape în nici un judeţ organizaţie, deci prin ce mijloace să-şi formeze un Parlament
Petre Carp, cu toată inteligenţa lui era un vizionar şi un om prea plin de persoana lui. Petre Carp spusese:
- Să mi se dea puterea şi în trei zile am partid. Această ţară este guvernamentală, prin urmare în ziua în care vom avea în buzunar decretul de dizolvare toţi conservatorii vor trece la mine fiindcă toţi sunt lihniţi după 12 ani de opoziţie.
Dar rezultatul a fost cu totul altul.
Liberalii doreau şi ei ca să vină junimiştii la cârmă. Şi aceasta pentru două motive. întâiul motiv era că venind aceştia nu aveau să se teamă de persecuţiile şi represaliile noilor guvernanţi. Cu Lascăr Catargiu, cu Vernescu, cu liberalii-conservatori ar fi fost cu totul altceva, foarte mulţi liberali ar fi fost ţinta loviturilor. Destituirile ar fi curs, trimiterile în judecată de asemenea.
Dar mai era şi un alt motiv. Dacă regele nu se adresa opoziţiei celei mari ci lui Petre Carp, opoziţia s-ar fi scindat, desigur. Unii ar fi trecut la noul guvern, alţii ar fi rămas îndârjiţi aşa că lupta între grupările antiliberale ar fi devenit acută. Şi din această luptă nu ar fi câştigat decât partidul liberal.
Cuvântul lui Ion Brătianu a fost ascultat, dar şi regele,Carol avea o mare aplicare către junimişti. Cultura germană a lui Carp şi Maiorescu cât şi felul lor moderat de a face politică îi plăcea; dorinţa lui vie era ca partidul conservator, ca al doilea partid de guvern, să se grupeze în jurul lui Carp şi Maiorescu. Fiindcă regele Carol a fost şi a rămas până la sfârşitul zilelor sale partizanul sistemului englez şi al sistemului belgian, adică guvernarea numai cu două partide care se alternează la cârmă.28 (Id, ibid, foiletonul LIII, AD., nr. 11 944, 4 februarie 1923, p. 1.)
28 Observaţie foarte^exactă a lui Bacalbaşa, care trebuie reţinută pentru a înţelege rolul de arbitru politic pe care şi-1 asumase - din ce în ce mai autoritar - regele Carol I, asigurând o remarcabilă stabilitate a regimului, recunoscut atunci, în sens pozitiv, şi în plan european. De aici însă şi împotrivirea lui, până la sfârşitul zilelor sale, faţă de orice încercare de creare a unui al treilea mare partid, în afara celor două care se alternau la putere: liberalii şi conservatorii, întocmai ca în democratica Anglie; radicalii şi social-democraţii nu au devenit, în epoca respectivă, o forţă politică reală, cu o reprezentare parlamentară demnă de luat în seamă
224
225
** O relatare mai detaliată - şi nu lipsită de interes - privind numirea guvernului Theodor Rosetti:
Precum se vede, regele nu a dat direct puterea nici lui Petre Carp.
Petre Carp trecea, pe vremea aceea, drept un om al Palatului. în gazetele opozante şi mai ales de Panu în Lupta Petre Carp nu era scos din acest epitet Gheorghe Panu anunţa mereu că şeful junimiştilor va fi adus la putere prin poarta din dos a Palatului.
Apoi era cealaltă opoziţie, opoziţia cea mare şi de toate nuanţele pe care chemarea lui Carp lă putere ar fi ofensat-o şi ar fi îndârjit-b. De aceea regele a dat puterea d-lui Theodor Rosetti care, în calitate de consilier la Curtea de Casaţie însărcinat cu prezidarea alegerilor, oferea garanţia unei oarecare neutralităţi între partide.
în realitate ministerul a fost format numai din junimişti. Theodor Rosetti s-a încercat să spargă coaliţia Catargiu-Vernescu-Dumitru Brătianu, oferind portofolii unora dintre fruntaşii acestora, însă n-a izbutit. A oferit un portofoliu şi lui Nicolae Fleva a cărui popularitate era mare pe vremea aceea, dar tot fără succes. (Id, ibid, p. 1-2.)
Pag. 127
* Urmează:
Fleva şi Nicolae Filipescu se urcă într-o birjă şi rămân în picioare tot timpul, mi se pare că d. Costa-Foru se urcă în a doua trăsură. (Id., ibid., p. 2.)
** O relatare evident exagerată a manifestaţiei prilejuită de eliberarea din închisoarea Văcăreşti, la 22 martie/3 aprilie 1888 a lui Nicolae Fleva şi Nicolae Filipescu, relatare pe care Bacalbaşa a eliminat-o din versiunea finală a lucrării sale:
Trăsurile merg la pas, atât e de mare mulţimea, înainte, înapoi, pe trotuare, pe lângă trăsuri.
Pe la ferestre toată lumea salută şi strigă: Ura! Această manifestaţie extraordinară e făcută mai cu seamă lui Nicolae Fleva, care este omul zilei.
De la! Văcăreşti şi până în strada Lipscani cortegiul a făcut cel puţin 3 ore. Şi lumea se aduna mereu şi pe la ferestre şi de prin balcoane se agitau drapele şi batiste. Spectacolul este, în adevăr, grandios iar mulţimea ieşită spre a face o paradă triumfală celor liberaţi nu poate fi evaluată mai jos de 50 000 oameni! Ceea ce, pentru vremea aceea, era o cifră foarte însemnată, întreg Bucureştiul era în picioare! :/ ■
Poliţia, devenită odioasă^în cele din irnriă-^emuri, nu se mai vedea. Toată Capitala este în picioare,"e-o-adevărată sărbătoare populară.
imBm
însă cerul începe să se înnoreze, picăturile de ploaie cad şi peste un sfert de oră o ploaie în torente cade asupra Capitalei. Numai cu chipul acesta grandioasa manifestaţie se risipeşte în grabă.29
Politica are marile şi numeroasele ei ciudăţenii, căci n-au trecut nici 20 de zile şi aceşti oameni - Fleva şi Filipescu - strâns uniţi printr-o soartă comună, devin adversari crânceni şi se iau la o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Cu simţul lui de viitor elector, Filipescu, văzând marea popularitate a lui Fleva şi a lui Panu scrie în JEpoca un articol: „în contra oamenilor populari".
Şi lupta între cei cari au răsturnat pe L Brătianu începe (Id, ibid, p. 2)
Pag 132
* O versiune mai dezvoltată referitoare la alegerile comunale din Capitală, din iunie 1888:
La alegerile comunale, luptă mare.
Liberalii dizidenţi nu admit ca ei să nu facă parte din Consiliul Comunal, de aceea prezintă listă deosebită la Colegiul I, cu Nicolae Fleva.
Comercianţii şi industriaşii şi cooperatorii lui Dimitrie Butculescu, •neobositul luptător pentru cauza cooperaţiei, pun şi ei listă la acelaşi colegiu, apoi fac alianţă cu Nicolae Fleva şi prezintă listă împreună.
Nicolae Fleva, „Tribunul", cum i se spunea, avea o mare popularitate; mulţi credeau că izbânda sa este sigură însă, pe când Pache Protopopescu era un eminent elector, un admirabil organizator şi avea la spate un mare partid cât şi toată maşina guvernamentală, Fleva nu era nici elector, nici organizator şi nici partid nu avea în urma lui. De aceea fu bătut
De dimineaţă, în ziua alegerii, agitaţia era mare, agenţii electorali treceau pe străzi aclamând candidaţii. Pe Calea Victoriei întâlnesc un grup de comercianţi foarte veseli. întreb cum merge alegerea, iar unul din ei, agentul de schimb Teodor Niculescu, răspunde exclamând:
— Fleva! Fleva!
29 Potrivit relatărilor ceva mai ponderate ale presei, nu lipsite şi ele de exagerări partizane, manifestaţia de simpatie faţă de Nicolae Fleva şi Nicolae Filipescu, eliberaţi din detenţia de câteva zile în închisoarea Văcăreşti a decurs astfel: mulţimea s-a adunat pe străzile Capitalei de pe la orele 14.30, începând din Piaţa Teatrului Naţional şi până la închisoarea Văcăreşti; la poarta penitenciarului au fost alcătuite grupuri de câte 100 de persoane care intrau în incintă din cinci în cinci minute, pentru a-şi exprima simpatia faţă de cei doi foarte populari oameni politici. La orele 17 a sosit ordinul Jfe eliberare; cortegiul, parcurgând traseul descris exact de Bacalbaşa, ar fi fost format din 300 de trăsuri şi circa 10 000 de oameni; alţi 30 000 de oameni, pe post de „gură-cască", se înghesuiau pe trotuare; mulţimea entuziastă i-a condus pe cei doi eroi ai zilei pe Calea Victoriei până la grădina Episcopiei şi de aici spre casele lor, până când o ploaie repede de primăvară i-a domolit entuziasmul (Intrarea triumfală de ieri, RĂZ-W., 24 martie 1888, p. 3). Urmând lecţia lui Caragiale, universal valabilă, toate cifrele de mai sus ar trebui împărţite cel puţin la doi, pentru a ne apropia de realitate.
226
227
m
li
Dar la despuierea scrutinului lista lui Fleva d-abia însumează vreo 300 de voturi pe când lista lui Pache Protopopescu este aleasă cu aproape 1400. (Id, ibid, foiletonul LVII, AD., nr. 11 972, 4 martie 1923, p. 2.)
Pag. 134
* O relatare mai amănunţită referitoare la relaţiile guvernului junimist cu grupările politice ale vremii, în 1888:
Bineînţeles că cea dintâi grijă a guvernului a fost de a dizolva opoziţia şi de a-şi atrage elementele conservatoare din coaliţie. Propaganda se adresa, mai ales, tinerilor conservatori. Acestora li s-a ţinut următorul lim-bagiu:
- Partidul conservator a fost înjosit prin fuzionarea cu liberalii lui Vernescu; partidul conservator nu numai că şi-a pierdut personalitatea, dar nici nu-şi mai poate pune în aplicare ideile. Liberalii vernescani l-au încălecat, prin urmare singurul mijloc de a reface partidul conservator aşa cum a fost odinioară este ca tot tineretul cu idei conservatoare să se grupeze în jurul oamenilor de elită, culţi şi plini de^talent precum sunt: Carp, Maiorescu, Vasile Alecsandri, Theodor Rosetti, Menelas Ghermani etc.
O parte a tineretului conservator a trecut la noul guvern junimist, alţii, precum grupul de la Epoca, în frunte cu Nicolae Filipescu, fără a trece în partidul junimist, luă o atitudine binevoitoare faţă de guvern şi se hotărî să dea,- la alegeri, ajutor guvernului.
Lupta electorală se desfăşoară în alegeri în aceste condiţiuni: liberalii lui Ion Brătianu în opoziţie şi fără nici un sorţ de izbândă; liberalii dizidenţi din jurul lui Dumitru Brătianu dimpreună cu Fleva, Paladi, Nicolae Ionescu etc. - prigoniţi; dintre liberalii conservatori, partizanii lui Lascăr Catargiu menajaţi întrucâtva, dar ai lui Gheorghe Vernescu combătuţi cu ultimă energie.
Propaganda junimiştilor la guvern începe să producă, căci foarte mulţi conservatori, obosiţi de cei 12 ani de opoziţie cer, în sfârşit, să guste din binefacerile puterii.- în special, după cum am spus mai susv grupul militanţilor de la Epoca sunt aplecaţi către înţelegere şi o cooperare în alegeri cu guvernul pentru ca nu numai liberalii dizidenţi să fie înfrânţi, dar înşişi vernescanii să fie inferiprjzaţi. Dar] totuşi, situaţia nu era uşoară. ,y.
Dacă tinerii de la Epoca şi ziarul lor aveau o oarecare popularitate, în special Nicolae Filipescu, în schimb oamenii cu adevărat populari; numele care agitau şi mişcau strada erau: Nicolae Fleva, Gheorghe Paladi, Gheorghe Panu cu ziarul Luptă,Gheorghe "Mârzescu la Iaşi şi în Moldova şi alţii. (Id, ibid, foiletonul LIII, AD., nr. 11 944, 4 februarie 1923, p. 2.)
Pag. 141
* O relatare mai amplă referitoare la activitatea lui LL. Caragiale ca director general al Teatrului Naţional, în 1888-1889:
Caragiale erea un distins autor dramatic, avea mulţi prieteni şi venea urmărit de multe speranţe. Dar nenorocul lui Caragiale a vrut ca directoratul lui să fie însoţit de una din cele mai grave crize prin care a trecut vreodată Teatrul Naţional.
Din tot felul de împrejurări, unele datorite întâmplării, altele datorite chiar lui Caragiale, aproape toţi actorii de valoare au părăsit Teatrul Naţional, unul după altul. Au plecat Grigore Manolescu, Aristiţa Romanescu, Costache Nottara şi încă câţiva Dar numai plecarea acestora trei era deajuns spre a paraliza complet întâia noastră scenă.
Caragiale, pe lângă atâtea calităţi strălucite era, însă, cam fantasc, n-avea destul simţ practic, de aceea îi lipsea darul de a putea administra Cum a venit la Teatru a voit să impună tutulor actorilor o disciplină riguroasă care era jic-nitoare pentru aţâţi actori cari, până ieri, erau camarazi pe picior de egalitate cu noul director. Apoi au mai fost şi alte incidente de ordin sentimental. Dintre actorii de valoare nu mai erau în teatru decât Ştefan Iulian, Iancu Petrescu şi încă vreo doi. Trupa Teatrului Naţional nu mai putea reprezenta decât comedia bufă, dar nici o dramă. Totuşi Caragiale s-a încăpăţânat a reprezenta Regele Lear cu Iancu Petrescu în rolul titular. Bineînţeles, cu tot talentul şi cu toată inteligenţa interpretului, rolul nu intra în mijloacele lui Petrescu.
Rezultatul a fost că, de îndată ce Caragiale a luat direcţiunea, spectacolele se jucau faţă de băncile absolut goale. De la 1873 un asemenea dezastru nu se întâlnise la teatrul acesta
Spre a atrage publicul, Caragiale a reprezentat Vicleniile lui Scapin de Moliere, o piesă foarte hazlie, jucată de toţi comicii de forţă ai teatrului, în cap cu Iulian, dar băncile au rămas tot goale.
O inovaţie foarte bună a lui Caragiale, dar inovaţie care a promovat şi alte ostilităţi, a fost şi aceea de a interzice actorilor din teatru să ocupe fotoliile din sală în timpul reprezentaţiei şi să aplaude sau să dea alte semne de aprobare sau de dezaprobare. Căci, pe vremea aceea, obiceiul acesta era: în timpul reprezentaţiei actorii şi actriţele cari nu jucau, scoborau în sală, ocupau scaunele în grupuri,Săutau să facă succes camarazilor simpatici, în sfârşit se transformau în clacori30. Caragiale a interzis formal această practică.
30
Claqueur (fr.), persoană tocmită să aplaude.
228
229
/
______________
^.........,^t.-..,--■ ........      ^.^.^ _ -.v^   ~_■■ -.-ii^^^
iii' '■
11
Dar nici el n-a stat mult la Teatrul Naţional.31 (Id, ibid, foiletonul LIX, AD., nr. 11 986, 18 martie 1923, p. 1.)
Pag. 142
* Un alt final al istorisim al cărui erou era Caragiale:
Se spunea pe vremea aceea că Caragiale a rămas şi cu acest prilej omul de spirit ce erea, adică a râs cu poftă de vorba lui Drugoiu şi n-a dat cei trei sute de lei. (Id, ibid, foiletonul LI, AD., nr. 11 930, 21 ianuarie 1923, p. 2.)
31 Despre directoratul lui Caragiale la Teatrul Naţional v. mai sus, p. 161, nota 61; adăugăm numai câteva precizări referitoare la informaţiile prezentate aici de Bacalbaşa, cu destul de puţină bunăvoinţă: dintre cei trei actori care făceau în anii 1880 gloria Teaţrulu Naţional bucureştean, Aristizza Romanescu şi Grigore Manolescu au părăsit vremelnic priiha scenă a ţării din motive strict personale (sentimentale); de altfel toţi trei au revenit la Naţionalul din Capitală în ianuarie 1889 (Const Nottara) şi în martie acelaşi an (Aristizza Romanescu şi Grigore Manolescu; ei au luat parte la 19/31 martie 1889. la reprezentarea tragediei Hamlet cu Manolescu în rolul titular şi Aristizza Romanescu în roluK)feliei, spectacol care s-a bucurat de un imens succes). Măsurile de ordin disciplinar luate de noul director au fost binevenite şi severitatea sa justificată, cu toate că unele spectacole (prelucrări de farse facile vieneze sau pariziene) s-aujucat într-adevăr în faţa unor săli aproape goale, rezultatele financiare ale stagiunii 1888-1889 fiind totuşi pozitive (s-a realizat un excedent de aproape 42.000 lei; s-au reprezentat 62 de piese în faţa a 47 540 de spectatori plătitori). Dintre actorii de valoare, din generaţiile mai vechi sau mai noi. în afară de cei enumeraţi de Bacalbaşa au mai jucat în aceeaşi stagiune: Frosa Sarandi, Ana Dănescu. Marietta Ionaşcu. Măria Ciucurescu, Amelia Welîner, Al. Mateescu, Iancu Niculescu, Iancu Brezeanu ş.a - în general actori de comedie, nu de dramă, care au impus în mod firesc orientarea repertoriului către comedii şi farse. In aceste condiţii reprezentarea tragediei Regele Lear de Shakespeare, la 5/17 noiembrie 1888, cu Iancu Petrescu în rolul titular, s-a constituit ine vi tabit într-un eşec, datorat în cea mai mare măsură actorului ce-1 interpreta pe regele Lear, Iancu Petrescu impunându-şi prezenţa în scenă, potrivit stilului epocii, prin răcnete care zguduiau zidurile teatrului de pe Calea Victoriei („Ai râs la Lear? - îşi imagina un dialog fantezist un cronicar dramatic, Ioneseu-Gidn. - Dă, la Lear am râs, Căci era de râs" - cf.'Marin Bucur, Opera vieţii. O biografie a lui I.L Caragiale, Ed. Cartea românească. Bucureşti, 1989, p. 250). Vicleniile lui Scapin de Moliere, jucată în octombrie 1888. cu Ştefan Iulian, Hagiescu, Iancu Petrescu. Iancu Niculescu, Marietta Ionaşcu în rolurile principale a fost unul dintre marile succese ale stagiunii, şi nu un eşec („Piesa a fost jucată magistral... un adevărat succes al scenei române", consemna Lupta, Iz 25 octombrie 1888, într-o „Informaţiune" nesemnată, redactată poate chiar de... Const Bacalbaşa). în ciuda unei prese aproape în totalitate ostile, directoratul lui I.L. Caragiale la Teatrul Naţional, de o stagiune, s-a încheiat cu rezultate în general pozitive, ignorate cu invidie postumă de Bacalbaşa: „Neîmplinirile direcţiei sale - preciza un cunoscător avizat al vieţii şi operei lui ÎL. Caragiale, Şerban Cioculescu - se cuvin atribuite încercării prea scurte, de o singură stagiune, care nu i-aîrigăduit să formeze elemente-noi de dramă, ce-i lipseau. De altă parte, prin administraţia exemplară, prin munca, ordinea şi disciplina care au domnit la Teatrul Naţional Caragiale a dovedit rari resurse de organizator. Direcţiunile generale nevertebrate s-au bucurat de o mai favorabilă amintire" (Şerban Cioculescu, Viaţa lui I.L Caragiale. Caragialiana, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1977, p. 136-137).
230
** Pasaj eliminat.
Capitala fusese cam neglijată sub ultimii primari liberali. Acum vine în capul comunei un om energic şi priceput care transformă complet o parte a oraşului. Acesta este Emanuel Protopopescu - Pache.
Pache - cum i se spunea de către marele public - a fost cel mai însemnat primar pe care 1-a avut capitala României. Deşi din ministerul d-lui Theodor Rosetti nu făceau parte liberalii conservatori, totuşi primăria fu dată lui Pache Protopopescu, primul aghiotant al lui Gheorghe Vernescu. (Id, ibid, foiletonul LVn, AD., nr. 11 972, 4 martie 1923, p. 2.)
*** Variantă referitoare la realizările lui Pache Protopopescu ca primar al Bucureştilor:
El a suprimat un număr de biserici ai căror preoţi n-aveau nici cu ce trăi din cauza marelui număr de lăcaşuri sfinte fără nici un rost
El a pavat, a amenajat şi a transformat multe locuri virane în mici scuaruri cu plantaţii, cu bănci şi, pe alocuri, cu cişmele. (Id, ibid)
Pag. 143
* Variantă mai dezvoltată privind primariatul lui Pache Protopopescu:
Lui i se datoreşte mai întâi deschiderea marelui bulevard. Până la venirea lui Pache acest bulevard pleca din strada Colţei şi se oprea îh strada Brezoianu32 Tot ce s-a făcut de la strada Brezoianu până la Cotroceni şi din strada Colţei până la Obor este opera lui Pache.
Vara, la ora 5 dimineaţa era pe stradă, urmărind ca cel din urmă supraveghetor lucrarea pietrarilor cari lucrau pavajul ori dărâmau zidurile.
Când s-a deschis bulevardul de la strada Colţei spre Obor a stat noaptea în stradă Bulevardul era lucrat îndărătul unei singure case din strada Colţei, a cărei faţadă împiedica împreunarea cu vechiul bulevard al Academiei. De cu seară a început dărâmarea acestei faţade, apoi, la lumina torţelor, s-a lucrat neîntrerupt de către o numeroasă echipă de lucrători, până în ziuă. A doua zi de dimineaţă trecătorii matinali au văzut uimiţi cum că o minune se făcuse peste noapte. Bulevardul Academiei era un bulevard fără sfârşit (Id. ibid.)
Tot în acest context s-ar cuveni să se amintească - ca o înfăptuire edilitară memorabilă a Bucureştilor de atunci, dar realizată înainte de primariatul lui Pache Protopopescu - despre inaugurarea provizorie a clădirii Ateneului Român, în februarie 1888, relatare pe care - nu ştim de ce - Bacalbaşa a eliminat-o din forma fthală a serialului său memorialistic:
32 E vorba de vechiul Bulevard al Academiei, din faţa Universităţii, strămoşul tuturor bulevardelor bucureştene de astăzi, „tăiat" în 1860; el a fost prelungit de Pache Protopopescu în ambele sensuri, fiind demolate, cu această ocazie, multe imobile cu acareturile lor (inclusiv grajduri) care îi stăteau în cale, proprietarii lor primind despăgubiri satisfăcătoare.
231
st
Tot aceasta este şi epoca în care se termină clădirea Ateneului, acest frumos monument al Bucureştilor. Terminarea operei este datorită lui Constantin Esarcu care a pus toată inima pentru desăvârşirea clădirii. Cu mijloace din cele mai restrânse, care ar putea părea o poveste astăzi, Esarcu a înălţat monumentala clădire şi-a dat ţării o sală de concerte şi de conferinţe cum sunt puţine în Europă. Parisul însuşi nu are o sală cum este sala Ateneului.33
Din punctul de vedere edilitar Bucureştii nu mai fac progrese. Avântul luat în urma războiului din 1877 s-a oprit Nici o construcţie mai însemnată, nici un monument, nici un progres. Capitala stă pe loc. Bucureştii vor începe să se transforme tocmai după ce în capul comunei va veni Em. Pache Protopopescu căruia Capitala îi datoreşte multe îmbunătăţiri. (Id, ibid, foiletonul LI, AD., nr. 11 930, 21 ianuarie 1923, p. 1.)
** Pasaj eliminat.
Pache Protopopescu avea încă şi alte proiecte însemnate care ar fi folosit foarte mult Capitalei, însă, pe de o parte, vicisitudinile politice, iar pe de altă parte moartea prematură 1-âu împiedicat să realizeze tot ce proiectase
Totuşi, a fost cel mai mare primar pe care l-au avut Bucureştii până azi (Id, ibid, foiletonul LVII, AD., nr. 11 972, 4 martie 1923, p. 2.)
Pag. 144
*ţ A fost eliminat,din versiunea finală, „spectacolul" oferit de „fioroasa crimă din tabaci":
Sus în odăi era un spectacol înfiorător. în odaia servitorilor, rândaşul şi femeia lui, români din Transilvania, amândoi zăceau ucişi şi într-un lac de sânge, într-una din camere altă dramă: bătrâna mamă a directorului era măcelărită, tot la fel şi băieţelul mai mare al directorului. în viaţă nu mai rămăsese în casă decât o mică fetiţă a directorului. (Id, ibid, foiletonul XLIV, AD, nr. 11 869, 15 noiembrie 1922, p. 2.)
** Urmează: Ancheta începe.
Unii vechi poliţişti, printre cari maiorul Baldovici, comandantul jandarmilor călări şi inspectorul de poliţie Creţu nu cred în povestirea tânărului Venesca Aceştia îl bănuiesc pe el că ar fi asasinul. (Id, ibid)
33 "Piatra fundamentală" a clădirii Ateneului Român a fost pusă la 26 octombrie/7 noiembrie 1886, cu care ocazie Constantin Esarcu, unul dintre principalii iniţiatori ai acestei construcţii bucureştene'reprezentative, a rostit un înflăcărat discurs. („Astăzi dar, domnilor şi doamnelor, când punem piatra fundamentală a Palatului Ateneului să faoem dar urări ca să se apropie cât mai curând terminarea acestui Templu al Artei şi Ştiinţei" - Atheneul Român. Discujsul^r^unţabeunxaziunea, punerii-pietreiJundanientale a^^
l-886:^p.,^W->. Edificiul a fost inaugurat, parţial, duminică 14/26 februarie 1888, când Alexandru Odobescu a rostit într-o sală adiacentă mai mică,(sala cea mare ..cu cupolă" nu era încă finisată) în faţa a 500 de persoane o conferinţă despre ..Atheneul Român şi clădirile antice cu dom circular", publicată în acelaşi an într-o ediţie de lux, de mare valoare bibliofilă, cu numeroase ilustraţii.
Pag. 145
* Urmează: ,
Fetiţa scapă fiindcă nu s-a deşteptat Somnul i-a apărat viaţa (Id, ibid)
** Fragment final eliminat: nu am putut verifica adevărul afirmaţiilor lui Bacalbaşa, care sunt, totuşi, veridice:
Venescu şi-a făcut osânda şi acuma este undeva liber. La ocnă a avut din prima zi o purtare exemplară de căinţă şi de subordonare. Niciodată nu s-a asociat la planurile de evaziune, dar niciodată n-a fost trădător.
Deseori ţinea întruniri cu deţinuţii şi le făcea predica:
- Am săvârşit o groaznică crimă, le spunea el, şi societatea m-a trimis aici ca să-mi ispăşesc crima, sunt dator să mă supun. Aşa să facem toţi.
în tot timpul detenţiunii a lucrat mult şi a devenit un foarte abil meşteşugar.
Venescu este o pildă de criminal pocăit (Ib., ibid)
Pag 173
* Urmează:
La 1876 vântul prefacerii politice aruncă pe planul al doilea, pentru multă vreme, pe fruntaşii regimului conservator. Aceştia erau: Lascăr Catargiu, general Ion Florescu, Petre Mavrogheni34; Vasile Boerescu, general Tell, general Mânu şi încă câţiva Gheorghe Costa-Foru, un fruntaş conservator, murise Iar oameni ca Petre Carp şi Titu Maiorescu, deşi conservatori, nu erau reprezentativi ai regimului şi ai epocii care dispăreaa Ei erau o ramură nouă, menită unei vieţi politice viitoare. (Id, ibid, foiletonul LTV, AD, nr. 11 951, 11 februarie 1923, p. 1.)
Pag 179
* Variantă: Urmele. (Id, ibid)
Pag 180
* Urmează:
De altfel succesul nu era greu, căci Kogălniceau nu ceda decât atât (Id, ibid)
** Urmează:
Dar fruntaşii acestei, grupări primiră cele mai înalte demnităţi Beizadea Mitică fu ales preşedinte al Senatului, Alexandru Orăscu - care era rector al Universităţii -
34 Indecizie a autorului în legătură cu numele fruntaşului conservator. în ziar Gheorghe Marghilornan; în foiletonul următor, corectează: Gheorghe Mavrogheni, fiind vorba, de fapt, de Petre Mavrogheni (v. în text, nota 14, p 100; nota 5, p 192).
232
233
SJ.il.'
__________________.........______________i
______;
vicepreşedinte, Vasile Boerescu primi portofoliul Externelor, înlocuind pe Kogălniceanu.35 (Id, ibid, p. 2)
Pag 184
Pasaj eliminat:
Dar Rosetti era om de idei
Influenţa fiilor săi, Mircea şi Vintilă, dar mai ales influenţa lui Mircea fu hotărâtoare pentru ca şă împingă pe Rosetti către ideile democrat-înaintate şi să provoace ruptura cu Ion Brătianu
Ruptura a fost determinată^de revizuirea Constituţiei din 1884 şi de modificarea articolelor privitoare la presă în Cameră ca şi în Senat partidul liberal era divizat în două pe această chestie. într-o parte Eugen Stătescu, Anastase Stolojan, Beizade Grigore Sturdza, Vasile Lascăr, general Lecca, având însă şi simpatia şi sprijinul lui Ion Brătianu De cealaltă parte, CA Rosetti, Nicolae Ionescu, Nicolae Fleva, Gheorghe Cantili, Tache Giani, Petre Grădişteanu, Mişu Skina Cei dintâi susţineau că atacurile la persoanele private, calomnii şi atacurile la rege şi suveranii streini să fie judecate de tribunalele ordinare, iar Rosetti cerea ca toate delictele de presă să fie judecate de juraţi Camera, votând în contra părerii luijtosetti, acesta demisiona din Cameră urmat de partizanii săi36 Din ceasul acela partidul liberal; Tipsia de CA Rosetti şi Ion Brătianu neniaiavând grijă să ţină seamă de părerile vechiului său prieten în democraţie cârmiră spre dreapta. Din ziua aceasta Brătianu, pentru a compensa pierderea lui Rosetti, făcu încercarea spre a-şi atrage pe junimişti, dar tot din ziua aceea declinul partidului liberal începu Partidul liberal nu mai stătu la putere decât mai puţin de patru ani. (Jd, ibid, foiletonul LV, AD., nr. 11 853, 18 februarie 1923, p.2.)
** Urmează:
; altă cauză era faptul că nu era destul de comunicativ. Şi afară de asta Dumitru Brătianu era departe de a poseda calităţile de om de stat şi de conducător ale fratelui său mai mic. (Id, ibid)
Pag. 195
* Urmează:
în politică (Id, ibid, LVI, AD, nr. 11 985, 25 februarie 1923, p. 1.)
35 Vasile Boerescu nu i-a succedat lui Mihail Kogălniceanu ca ministru al Afacerilor Străine, ci lui Ion Câmpineanu, la 11/23 iulie 1879.
36 O relatare exactă a discuţiilor purtate în martie - .iunie 1884 îh Pariamentul român privitoare la garantarea prin Constituţia în curs de revizuire a deplinei libertăţi a presei, v. în voL fl" al acestei lucrări (nota 24, p. 213-214); ca urmare a confruntării dintre liberalii „brăuenişti" şi ,,rosettişti", grupul minoritar al deputaţilor ,,rosettişti" şi-a dat demisia din Cameră la 1/13 iunie 1884 (CA Rosetti, D,t3ianL Pană Buescu. P. Grădişteanu, LG. Bibicescu, VA Urechia, şa - în total 12 persoane); marcându-se astfel o sciziune care hu a afectat prea' mult partidul liberal, aflat de opt ani la putere şi crezând încă în veşnicia menţinerii acesteia
234
Pag. 187
* Informaţii despre Eugeniu Stătescu şi alţi fruntaşi liberali:
Eugen Stătescu, ministrul Justiţiei, este unul dintre cei mai combativi şi
trece drept un om foarte veninos. Lui i se datoreşte epitetul „colectivişti"
dat liberalilor.
într-o zi, la Cameră, răspunzând unei interpelări, a spus că membrii partidului liberal formează o colectivitate care lucrează pentru ţară. De a doua zi cuvântul a fost răstălmăcit Şi cel puţin treizeci de ani după aceea liberalii n-au mai fost cunoscuţi în politica internă decât sub numele de „colectivişti".
Se înţelege că, afară de câţiva iniţiaţi şi de ziaristul care a făcut cel dintâi zeflemeaua, toată cealaltă masă de oameni n-a ştiut niciodată-de ce liberalii purtau această poreclă.
Apoi ereau capetele de turc, adică acei liberali ale cărora nume, încărcate de toate acuzaţiile, ereau rostite cu oroare sau ereau prezentate ca oglinda vie a regimului. Printre aceştia ereau, fireşte, şi mulţi oameni de treabă dar care, fiind fanatici ai partidului lor, făceau un mare zel atât în alegeri cât şi în politica de toate zilele.
Aceşti liberali foarte huliţi, aceste sperietori pentru lumea pacinică ereau: Anastase Stolojan, Emil- Costinescu, Dimitrie Bilcescu, Eugeniu.Carada, Grigore Serurie, Pană Buescu, Tache Anastasiu de la Tecuci, Ion Simulescu de la R.-Vâlcea, Dimancea de la Piteşti, Chiriţescu zis şi Chiriţopulo de la Teleorman, Stan Popescu, Radu Pătărlâgeanu, Radu Stanian, Grigorescu de la Ploieşti, Candiano-Popescu şi alţii.37 (Id,ibid, foiletonul L, AD., nr. 11.923, 14 ianuarie 1923, p. 1.)
Pag 189
* Urmează:
In foiletonul următor voi arăta care a fost opera partidului liberal la guvern. (Id, ibid, foiletonul LVI, AD, nr. 11 985, 25 februarie 1923, p. 2.)
Pag 190
* Prima parte a frazei următoare conţinând de altfel, o afirmaţie inexactă - eliminată: Pe când conservatorii noştri erau mai mult influenţaţi de Viena şi de Budapesta, considerând că România, ca ţară limitrofă cu Austro-Ungaria stă mai mult în sfera de influenţă a acesteia decât a Germaniei şi... (Id, ibid, foiletonul LVII, AD., nr. 11 972, 4 martie 1923, p. 1.)
Enumerare amestecată, desigur incompletă, în care sunt înregistrate nume de oameni politici liberali din generaţia vârstnică dar şi foarte tineri, cu un rol „de a doua mână" în epocă sau afirmaţi numai în plan local alături de câteva personalităţi reale, care s-au impus în anii în care a ajuns naraţiunea lui Bacalbaşa, dar mai ales după aceea, în fruntea partidului, chiar dacă nu întotdeauna au solicitat funcţii de conducere marcante: Emil Costinescu, Eugeniu Carada. Anastase Stolojan, Candiano-Popescu este eroul vestitei „revoluţii republicane de la Ploieşti", din august 1870 (pe care LL Caragiale a făcut-o nemuritoare) devenit între timp, bineînţeles, monarhist (liberal era şi în 1870).
235
_________!
________________:
** Variantă:
Dar de-acum începe marele danţ ăl căderii şi schimbării guvernelor conservatoare Intrigile, săraturile, lucrăturile uzează zi după zi pe conservatorii cari nu pot forma un guvern stabil
Criza de căpetenie stă îh faptul că atât fracţiunea junimistă în cap cu Petre Carp cât şi regele Carol nu voiau cu nici un preţ să dea puterea lui Lascăr Catargia
Atât de departe merg intrigUe din familia conservatoare încât până şi Alexandru Lahovary părăseşte pe Lascăr Catargiu şi devine partizanul Măturării bătrânului şi al refacerii partidului conservator cu elemente mai tinere, ca prim nnfriştri, ca Gheorghe Cantacuzino, ca generalul Mânu38 etc (Id,ibid, foiletonul LVLTJ, AD., nr. 11 982,14 martie 1923, p. 1.)
Pag. 191
* Urmează câteva referiri ia unele personalităţi care vor domina viaţa politică românească în anii următori:
Acum intră în scenă un mare număr de oameni noi, tineri sosiţi din Paris, oameni cari au debutat îh ultimele Camere ale lui Ion Brătianu, cât şi alţii cari veneau de prin fundul Moldovei, uitaţi prin cei 12 ani de guvernare brătienistă
Toată generaţia care astăzi este bătrână, care constituie astăzi generaţia oamenilor trecuţi de maturitate şi din care mulţi au şi murit, apare la locurile dintâi şi va ocupa întâietăţile politice timp de 25 de ani
Aceştia sunt: Tache Ionescu, Gheorghe Panu, Nicolae, Filipescu, Barbu Delavrancea, Alexandru Djuvara, Vasile Morţun, d-rul Istrati etc, dintre cei morţi Apoi d-nii AL Marghiloman, G Dissescu, C. G Arion, Ion Grădişteanu, Al. Bădărău, dintre cei cari mai trăiesc.
Iar dintre cei mai bătrâni cari aveau situaţii politice mai dinainte, ţin scena în tot timpul acesta - până în ultimii patru-cinci ani - din ei: Gheorghe Cantacuzino, generalul. Gheorghe Mânu, Petre Carp, Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, Menelas Ghermani, Constantin Ollănescu, Alexandru Lahovary, generalul Iacob Lahovary, Ion Lahovary, prinţul Al. Ştirbei, Gr. Păucesca •
Toţi oamenii aceştia, tineri sau bătrâni, în număr de 25, plus cei mai bătrâni, ca Lascăr Catargiu şi generalul Ion Florescu, plus liberalii dizidenţi coalizaţi cu conservatorii cari erau: Gheorghe Vernescu, Pache Protopopescu, Nicolae Blaremberg, Darie Isvoranu, G. Dem Teodorescu, Nicolae Fleva etc. etc. au trecut prin numeroasele guverne conservatoare Afară, bineînţeles, de Al. Djuvara şi V. G. Morţun, cari au fost numai miniştri liberali şi afară de Pache Protopopescu şi de Gheorghe Panu, cari n-au fost niciodată miniştri.39 ♦
Panu a fost cel mai maltratat şi cel mai nedreptăţit (Id, ibid)
'38 Generalul George Mânu va fi prim-ministru conservator în 1889-1891. iar Gh.C Cantacuzino în două rânduri:, 1899-1900 şi 1904-1907.       . c
39 Iarăşi o enumerare destul de amestecată şi de incompletă- în care apar oameni politici care-şi încheie cariera (uneori şi viaţa) până la 1900, alături de alţii ce se afumă către începutul secolului nostru, până în anii războiului mondial din 1914-1918 şi care vor apărea ca personaje de primul şi al doilea plan, mai cu seamă în volumele turnătoare ale serialului memorialistic elaborat de Constantin Bacalbaşa \§Gh. Morţun a fost primul deputat social-democrat ales în Parlamentul României (întâia oară în ianuarie 1888).
236
I
11 Documentar
A. CRONOLOGIA GUVERNELOR ROMÂNIEI (1871-1888)
Cronologia de faţă prezintă succesiunea şi componenţa guvernelor României în perioada la care se referă Constantin Bacalbaşa în primele trei volume ale amintirilor sale reeditate de noi acum. Ea a fost realizată pe baza consultării nemijlocite a Monitorului oficial al României, aşa cum am menţionat, prin trimiteri bibliografice, după fiecare informaţie. Am înregistrat, în dreptul datei când a fost instalat fiecare guvern, componenţa lui iniţială precum şi - cu litere cursive - toate modificările intervenite pe parcurs la conducerea fiecărui departament în parte. Pentru a sugera dinamica remanierilor ministeriale am menţionat în continuare, în dreptul datei când s-au produs, amplificând informaţia, toate înlocuirile sau titularizările de miniştri (în cazul interimatelor), notând şi cauzele care au determinat înlocuirile (de cele mai multe ori demisii), potrivit decretului oficial. Numele miniştrilor şi titulatura ministerelor (Ministerul „de Rezbel" - de pildă) sunt reproduse întocmai după textul publicat în Monitorul oficial; am indicat întotdeauna, în paranteză, după aceleaşi surse, şi locul unde a fost emis fiecare decret de numire (îndeosebi Bucureşti dar şi Sinaia, reşedinţa de vară a regelui Carol I ş.a).
Am considerat - în divergenţă cu alţi cercetători - că mandatul guvernului (sau al ministrului) înlocuit încetează în aceeaşi zi când a fost emis decretul privind numirea noului cabinet sau ministru Este neîndoielnic faptul că guvernul şi implicit fiecare ministru din componenţa acestuia şi-au exercitat atribuţiile - indiferent de data când au demisionat - până în ziua când a fost numit oficial noul minister sau ministru. De altfel fiecare decret de numire a noului prim-ministru este semnat de principele (regele) Carol şi contrasemnat de fostul prim-minîstru. Astfel, decretul privind numirea lui Lascăr Catargiu ca preşedinte al Consi|ului de Miniştri la 11/23 martie 1871 este semnat de principele Carol şi de către Ion Ghica, „ministru-preşedinte" (MOE, nr. 57, 13/25 martie 1871, p. 335), deci de fostul prim-ministru. P.S. Aurelian, ministru la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, înlocuit la 23 iunie/5 iulie 1884 cu Gh. Chiţu, semnează acte ale ministerului la care era titular purtând aceeaşi dată de 23 iunie 1884 (MOE, nr. 69, 29 iunie/11 iulie 1884, p. 1450).
237
Nu am înregistrat însă, în această cronologie, numirea unor miniştri interimari pentru o perioadă determinată, când înlocuiau titulari plecaţi în concediu sau în misiune în ţară sau străinătate, bolnavi etc.
Pentru edificarea cititorului de astăzi, care nu are acces la vechile colecţii ale Monitorului oficial, reproducem, la începutul acestei cronologii, numai cu caracter exemplificator, în întregime, două decrete, unul privind numirea guvernului Lascăr Catargiu (11/13 martie 1871), celălalt referitor la un interimat de scurtă durată, la ministerele de Externe şi de Finanţe (7/19 aprilie 1871).
Cititorii care doresc să confrunte informaţiile noastre cu alte surse demne de încredere le recomandăm lucrarea de excepţională valoare documentară, recent apărută, care ne-a parvenit prin bunăvoinţa prietenului nostru Marcel Popa în timp ce efectuam ultimele corecturi la acest volum: Ion Mş^n^JMon^hia constituţională în România Enciclopedie politică, 1861H938, Editura Enciclopedică; Bucureşti, 2000, p. 303-310.
1871 11/23 martie. Demisia ministerului Ion Ghica şi numirea ministerului Lascăr Catargiu (reproducem textul integral al decretelor): „Partea oficială
Bucureşti, 12 martiu — CAROLI
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Domn al Românilor, La toţi de faţă şi viitori, sănătate!
Văzând demisiunea ce ne-a înfăţişat d. Ion Ghika din funcţiunea de preşedinte al Consiliului nostru de miniştri şi secretar de Stat la Departamentul de Interne
Am decretat şi decretăm ce urmează: Art. I. Demisiunea d-lui Ion Ghika este primită. Art. II. D. Lascar Catargiu este numit preşedinte al Consiliului nostru de miniştri şi ministru de Interne.
Art. III Preşedintele Consiliului nostru de miniştri este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestui decret Dat în Bucureşti la 11 martiu 1871
CAROL '
Ministru preşedinte,
Ion Ghica Nr. 529"
(MOF, nr. 57, 13/25 martie 1871, p. 335).
„CAROL I
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Domn al Românilor, La toţi de faţă şi viitori, sănătate!
Văzând demisiunea ce ne-au înfăţişat miniştrii noştri secretari de Stat;
Având în vedere decretul nostru de astăzi sub nr. 529,
Am decretat şi decretăm ce urmează:
Art. I. Demisiunea Ministerului este primită.
238
Art IL Sunt numiţi miniştrii noştri secretari de Stat:
D. general Chr. Tell, la Departamentul de Rezbel,
D. George Costa-Foru, la Departamentul de Externe şi ad-interim la
Culte şi Instrucţiune Publică,
D. Petru Mavrogheni, la Departamentul Finanţelor,
D. Nicolae Kreţulescu, la Departamentul Justiţiei şi ad-interim la
Lucrările Publice.
Preşedintele Consiliului nostru de Miniştri este însărcinat cu aducerea
la îndeplinire a acestui decret
Dat în Bucureşti, la 11 martiu 1871.
CAROL
Ministru preşedinte,
Lascar Catargiu No. 530"
(MOE, nr. 57, 13/25 martie 1871, p. 335).
Componenţa guvernului (11/23 martie 1871 - 4/16 aprilie 1876): Preşedintele Consiliului de Miniştri: Lascar Catargiu; Ministru de Interne: Lascar Catargiu (11/23 martie 1871 - 4/16 aprilie 1876);
Ministru de Externe: George Costa-Foru (11/23 martie 1871 - 27 aprilie/9 mai 1873); Lascar Catargiu (ad-interim, 27 aprilie/9 mai 1873 - 28 aprilie/10 mai 1873); Vasile Boerescu (28 aprilie/10 mai 1873 - 7/19 noiembrie 1875); Lascar Catargiu (ad-interim, 7/19 noiembrie 1875 - 30 ianuarie/11 februarie 1876); Ion Bălăceanu (30 ianuarie/11 februarie 1876 - 4/16 aprilie 1876);
Ministru de Finanţe: Petru Mavrogheni (U/23 martie 1871 - 7/19 ianuarie
1875) , G.Gr. Cantacuzino (7/19 ianuarie 1875 - 30 ianuarie/11 februarie
1876) ; Ioan Strat (30 ianuarie/11 februarie 1876 - 31 martie/12 aprilie 1876); Petre P. Carp (ad-interim, 31 martie/12 aprilie 1876 - 4/16 aprilie 1876);
Ministrul Justiţiei: Nicolae Kreţulescu (11/23 martie 1871 - 8/20 iunie 1871); George Costa-Foru (ad-interim, 8-20 iunie 1871 - 28 octombrie/9 noiembrie 1872); Manolache Costache Epureanu (28 octombrie/9 noiembrie 1872 - 31 martie/12 aprilie 1873; genera] Christian Tell (ad-interim, 31 martie/12 aprilie 1873 - 25 octombrie/6 noiembrie 1873); Alex. N. Lahovary (25 octombrie/6 noiembrie 1873 - 4/16 aprilie 1876);
Ministrul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice: Nicolae Kreţulescu (ad-interim, 11/23 martie 1871 - 8/20 iunie 1871; titular, 8/20 iunie 1871 -16/28 decembrie 1873); George Gr. Cantacuzino (16/28 decembrie 1873 - 7/19 ianuarie 1875); Teodor Rosetti (7/19 ianuarie 1875-31 martie/12 aprilie 1876); Al. Lahovary (ad-interim, 31 martie/12 aprilie 1876-4/16 aprilie 1876);
Ministru „de RezbeF': general Christian Tell (11/23 martie 1871 - 14/26 martie 1871); generai Ioan Em. Florescu (14/26 martie 1871 - 4/16 aprilie 1876);
Ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice: George Costa-Foru (ad-interim, 11/23 martie 1871 - 14/26 martie 1871); general Christian Tell (14/26 martie
239
4> ir
iii
iţui \
im i
f
El f
îi
li
1871 - °/2i ianuarie 1874); Vasile Boerescu (ad-interim, 9/21 ianuarie 1874 -7/19 aprilie 1874); Titu Maiorescu (7/19 aprilie 1874 - 30 ianuarie/U februarie 1876); Petru P. Carp (30 ianuarie/11 februarie 1876 - 4/16 aprilie 1876).
14/26 martie. Generalul Christian Tell - ministru „de Rezbel" - trece în „vacantul post" de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice; generalul Ioan Em. Florescu este numit ministru la . „Departamentul Rezbelului" (Bucureşti, 14 martie 1871; MOE, nr. 59, 16/28 martie 1871, p. 343).
7/19 aprilie. Reproducem- pentru exemplificare - textul integral al decretului de numire al unor miniştri ad-interim: „Partea oficiale Bucureşti, 7 aprilie
CAROLI
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Domn al Românilor, La toţi de faţă şi viitori, sănătate!
D. G. Costa-Foru, ministrul nostru de Esteme şi însărcinat provizoriu cu interimul Ministerului Finanţelor, având a ne însoţi la Iaşi, Am decretat şi decretăm ce urmează:
Art. I. D. general I. Em. Florescu, ministrul nostru la Rezbel, este însărcinat cu interimul Ministerului de Esţerne şi & general Chr. Tell, ministrul nostru la Culte, este însărcinat cu interimul Finanţelor, până la întoarcerea titularului la post.
Art. H. Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestui decret Dat în Bucureşti, la 7 aprilie 1871.
CAROL
Ministru-preşedinte
L. Catargiu No. 738"
(MOR, nr. 76, 8/20 aprilie 1871, p. 453).
8/20 iunie. Nicolae Kreţulescu, ministru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei şi ad-interim la Ministerul Lucrărilor Publice se confirmă definitiv - la cerere - ministru al Lucrărilor Publice. George Costa-Foru, ministru secretar de Stat la Departamentul „Trebilor Străine" este însărcinat cu interimatul Ministerului Justiţiei (Bucureşti, 8 iunie 1871; MOE, nr. 124, 9/21 iunie 1871, p. 665).
1872 28 octombrie/9 noiembrie. Interimatul lui G. Costa-Foru la Ministerul Justiţiei încetează; este numit ministru al Justiţiei Manolake Kostaki [Epureanu] (Bucureşti, 28 octombrie 1872; MOR, nr. 240, 29 octombrie/10 noiembrie 1872, p. 1315).
1873 31 martie/12 aprilie. Manolake Kostake [Epureanu] îşi dă demisia din postul de ministru secretar de Stat la Ministerul Justiţiei. Generalul
240
Chr. Tell, ministru secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice este însărcinat cu „interimul" Ministerului Justiţiei (Bucureşti, 31 martie 1873; MOR, nr. 74, 1/13 aprilie 1873, p. 591).
27 aprilie/9 mai George Costa-Foru demisionează din postul de ministru secretar de Stat la Departamentul „Trebilor Străine". Lascar Catargiu, preşedintele Consiliului Miniştrilor şi ministru de Interne este însărcinat cu „interimul" Ministerului „Trebilor Străine" (Bucureşti, 27 aprilie 1873; MOR, nr. 92, 28 aprilie/10 mai 1873, p. 673).
28 aprilie/10 mai Interimatul lui Lascar Catargiu la Ministerul de Externe încetează. Este numit ministru secretar de Stat la Departamentul „Trebilor Străine" B. [Basile, deci Vasile] Boerescu (Bucureşti, 28 aprilie 1873; MOR, nr. 94, 1/13 mai 1873, p. 677). 25 octombrie/6 noiembrie. Interimatul generalului Chr. Tell la ministerul Justiţiei încetează; Alexandru N. Lahovary este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei (Bucureşti, 25 octombrie 1873; MOR, nr. 233, 26 octombrie/7 noiembrie 1873, p. 2159). 16/28 decembrie. N. Kreţulescu primind „sarcina" de reprezentant al României la Berlin, George Gr. Cantacuzino este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice (Bucureşti, 16 decembrie 1873; MOR, nr. 274, 18/30 decembrie 1873, p. 2367).
1874 9/21 ianuarie. Generalul Chr. Tell demisionând din postul de ministru secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. BJBoerescu, ministru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine este însărcinat cu interimatul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice (Bucureşti, 9 ianuarie 1874; MOR, nr. 8, 11/23 ianuarie 1874, p. 41).
7/19 aprilie. Interimatul lui B. Boerescu la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice încetează. Titu Maiorescu este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (Bucureşti, 7 aprilie 1874; MOR, nr. 79, 9/21 aprilie 1874, p. 531).
1875 7/19 ianuarie. P.Mavrogheni demisionând din postul de ministru de Finanţe. G. Gr. Cantacuzino, ministru al Lucrărilor Publice este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Finanţelor. Teodor Rosetti, membru al înjiltei Curţi de Casaţiune, este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice (Bucureşti, 7 ianuarie 1875; MOR, nr. 5, 9/21 ianuarie 1875, p. 65).
7/19 noiembrie. B. Boerescu demisionează din postul de ministru al Afacerilor Externe. L. Catargiu, preşedintele Consiliului miniştrilor şi ministru de Interne, este   însărcinat cu „interimul" Ministerului
241
Istlir
Jţ'jl llllll
Afacerilor Străine (Bucureşti, 7 noiembrie 1875; MOF., nr. 248, 8/20
noiembrie 1875, p. 5989). 1876 30 ianuarie/11 februarie. G. Gr. Cantacuzino şi T. Maiorescu demisionează din posturile de ministru de Finanţe şi, respectiv, de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Sunt numiţi: Ioan Strat, ministru de Finanţe; Petru P. Carp, la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi Ioan Bălăceanu („fost agent al României"), ministru al Afacerilor Străine, interimatul lui Lascar Catargiu la acest departament încetând (Bucureşti, 30 ianuarie 1876; MOR, nr. 24, 1/13 februarie 1876, p. 585).
31 martie/12 aprilie. Teodor Rosetti fiind numit (prin decretul nr. 563 din 31 martie 1876) membru al înaltei Curţi de Casaţiune şi de Justiţie, Al. Lahovari, ministru de Justiţie, este însărcinat cu „interimul" Departamentului Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice. Prin acelaşi decret, Petru P. Carp, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice este numit ministru ad-interim de Finanţe, în locul lui Ioan Strat, aflat în concediu de la 10/22 martie 1876 (Bucureşti, 31 martie 1876; MOR, nr. 73, 1/13 aprilie 1876, p. 1977). 4/16 aprilie. Demisia guvernului Lascar Catargiu este primită. Generalul de divizie I.E. Florescu este numit preşedinte al Consiliului Miniştrilor, ministru secretar de Stat la Departamentul de „Rezbel" şi ad-interim la Departamentul de Interne (Bucureşti, 4 aprilie 1876; MOR, nr. 77, 5/17 aprilie 1876, p. 2049); sunt numiţi miniştri secretari de Stat: gen. Christian Tell, la Finanţe, Dimitrie Paul Vioreanu1 la Justiţie; Dimitrie Come, la Departamentul „Trebilor Străine"; Al. Orăscu, la Culte şi Instrucţiune Publică, general Tobias Gherghel, la Lucrări Publice (Bucureşti, 4 aprilie 1876; MOR, nr. 77, 5/17 aprilie 1876, p. 2049-2050). în continuare, componenţa guvernului (4/16 aprilie 1876 - 27 aprilie/9 mai 1876) va fî aceea menţionată mai sus, cu o singură modificare, intervenită la 24 aprilie/6 mai 1876 - înregistrată mai jos: 24 aprilie/6 mai Dimitrie P. Vioreanu, ministrul Justiţiei demisionează. Dimitrie Corne, ministru al „Trebilor Străine" este însărcinat cu „interimul" Ministerului Justiţiei (Bucureşti, 24 aprilie 1876; MOR. nr. 92, 27 aprilie/9 mai 1876, p. 2313).
27 aprilie/9 mai Guvernul general I. Em. Florescu demisionează Manolache Kostaki [Epureanu] este numit preşedinte al Consiliului Miniştrilor şi ministru secretar de Stat la Departamentul Lucrărilor Publice; sunt numiţi miniştri secretari de Stat: Mihail Kogălniceanu, la Departamentul „Trebilor Străine"; Ioan Brătianu, la Finanţe; G. Vernescu, la Interne; colonel G. Slăniceanu, la „Rezbel"; G. Chiţu, la
1 în decretul de numire a nnniştrilor, numele este transcris greşit: Paul Vioreanu. în numărul următor al MOF. (78, 7/19 aprilie 1876, p. 2056), se face precizarea că numele corect al ministrului de Justiţie este Dimitrie P. Vioreanu, nu Paul Vioreanu, „cum s-a publicat".
Culte şi Instrucţiune Publică; Mihail Ferichide, la Justiţie (Bucureşti, 27 aprilie 1876; MOR, nr. 93, 28 aprilie/10 mai 1876, p. 2337). Guvernul a funcţionat în această componenţă, fără nici o schimbare, până la 24 iulie/5 august 1876.
24 iulie/5 august Guvernul Manolache Costache Epureanu demisionând, Ion C. Brătianu este numit preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru secretar de Stat la Departamentul Finanţelor; sunt numiţi miniştri secretari de Stat: George D. Vernescu, la Interne; Dimitrie Sturdza, la Lucrări Publice; colonel G. Slăniceanu, la „Rezbel"; G. Chiţu, la Culte şi Instrucţiune Publică; Nicolae Ionescu, la Departamentul Afacerilor Străine; Eugeniu Stătescu, la Justiţie (Bucureşti, 24 iulie 1876; MOR, nr. 163, 25 iulie/6 august 1876, p. 4059).
Componenţa guvernului (24 iulie/5 august 1876 - 25 noiembrie/7 decembrie 1878):
Preşedintele Consiliului de Miniştri: Ion C. Brătianu
Ministru de Interne: George D. Vernescu (24 iulie/5 august 1876 - 27 ianuarie/8 februarie 1877); I. C. Brătianu (27 ianuarie/8 februarie 1877 - 26 mai/7 iunie 1878); C. A Rosetti (26 mai/7 iunie 1878 -17/29 noiembrie 1878); M. Kogălniceanu (ad-interim, 17/29 noiembrie 1878 - 25 noiembrie/7 decembrie 1878);
Ministrul Afacerilor Străine: Nicolae Ionescu (24 iulie/5 august 1876 - 25 martie/6 aprilie 1877); I. Câmpineanu (ad-interim, 25 martie/6 aprilie 1877 -3/15 aprilie 1877); M. Kogălniceanu (3/15 aprilie 1877 - 25 noiembrie/7 decembrie 1878);
Ministru de Finanţe: Ion C. Brătianu (24 iulie/5 august 1876 - 27 ianuarie/8 februarie 1877); Dimitrie Sturdza (27ianuarie/8 februarie 1877 - 21 februarie/5 martie 1877); Ioan C. Brătianu (ad-interim, 21 februarie/5 martie 1877 - 20 august/l septembrie 1877); Ioan Câmpineanu (ad-interim, 20 august/l septembrie 1877 - 23 septembrie/5 octombrie 1877; titular, 23 septembrie/5 octombrie 1877 - 25 noiembrie/7 decembrie 1878);
Ministrul Justiţiei: Eugeniu Stătescu (24 iulie/5 august 1876 - 27 ianuarie/8 februarie 1877); Ioan Câmpineanu (27 ianuarie/8 februarie 1877 - 23 septembrie/5 octombrie 1877); Eugeniu Stătescu (23 septembrie/5 octombrie 1877 -25 noiembrie/7 decembrie 1878);
Ministrul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice: Dimitrie Sturdza (24 iulie/5 august 187% - 5/17 ianuarie 1877; George D. Vernescu (ad-interim, 5/17 ianuarie 1877 - 27 ianuarie/8 februarie 1877); Ioan Docan (27 ianuarie/8 februarie 1877 - 21 august/2 septembrie 1877); RS. Aurelian (21 august/2 septembrie 1877 - 26 mai/7 iunie 1878); I. C. Brătianu (26 mai/7 iunie 1878 - 25 noiembrie/7 decembrie 1878);
242
243
Ministru de „Rezbel": colonel G Slăniceanu (24 iulie/5 august 1876-2/14 aprilie 1877); general de brigadă AL Cemat (2/14 aprilie 1877 - 20 august/l septembrie 1877); I. C. Brătianu (ad-interim, 20 august/l septembrie 1877 -17/29 martie 1878); general de divizie Al. Cemat (17-29 martie 1878 - 25 noiembrie/7 decembrie 1878);
Ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice: G. Chiţu (24 iulie/5 august 1876 - 31 octombrie/12 noiembrie 1878); L C. Brătianu (ad-interim, 31 octombrie/12 noiembrie 1878 - 25 noiembrie/7 decembrie 1878).
1877 5/17 ianuarie. Dimitrie Sturdza, ministru al Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice îşi dă demisia; George D. Vernescu, ministrul de Interne, este însărcinat cu interimatul ministerului respectiv (Bucureşti, 5 ianuarie 1877; MOR, nr. 4, 6/18 ianuarie 1877, p. 81). 27 ianuarie/8 februarie. George D. Vernescu demisionând din postul de ministru de Interne şi ad-interim la Lucrări Publice, iar Eugeniu Stătescu din cel de ministru al Justiţiei, Ioan C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Finanţe „trece" la Ministerul de Interne, fiind numiţi: Ioan Docart, la 'Departamentul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice; Dimitrie Sturdza, la Finanţe şi Ioan Câmpineanu, Ia Justiţie (Bucureşti, 27 ianuarie 1877; MOR, nr. 21, 28 ianuarie/9 februarie 1877, p. 653).
21 februarie/5 martie. Dimitrie Sturdza, ministru al Finanţelor, îşi dă demisia; Ioan C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne este însărcinat cu „interimul" Ministerului Finanţelor (Bucureşti, 21 februarie 1877; MOR, nr. 41, 22 februarie/6 martie 1877, p. 1353).
25 martie/6 aprilie. N. Ionescu, ministru al Afacerilor Străine, demisionând; I. Câmpineanu, ministru de Justiţie, este însărcinat cu „interimul" Ministerului Afacerilor Străine (Bucureşti, 25 martie 1877; MOR, nr. 70, 31 martie/12 aprilie 1877, p. 2195). 2/14 aprilie. Colonel G. Slăniceanu, ministru de „Rezbel", demisionează. Generalul de brigadă Al. Cernat este numit ministru secretar de Stat la Departamentul de „Rezbel" (Bucureşti, 2 aprilie 1877; MOR, nr. 73, 3/15 aprilie 1877, p. 2255).
3/15 aprilie. M. Kogălniceanu este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine; interimatul lui I. Câmpineanu la acest minister încetează (Bucureşti, 3 aprilie 1877; MOR, nr. 74, 4/16 aprilie 1877, p. 2279).
20 august/l septembrie. Generalul Al. Cernat fiind numit „comandant al armatei române de operaţiune", pe timpul cât „va lipsi peste frontieră", Ioan C. Brătianu, preşedinte al Consiliului de Miniştri, este
244
însărcinat cu interimatul Ministerului de „Rezbel" (Corabia, 20 august 1877; MOR, nr. 190, 24 august/5 septembrie 1877, p. 5175). „Pe timpul" cât Ioan G Brătianu „va ţine" interimatul Ministerului de „Rezbel", L Câmpineanu, ministru de Justiţie este însărcinat cu interimatul Ministerului de Finanţe (Corabia, 20 august 1877; MOR, nr. 193, 27 august/8 septembrie 1877, p. 5231).
21 august/2 septembrie. Ioan Docan, ministru al Lucrărilor Publice, demisionează; P.S. Aurelian este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice (Turnu-Măgurele, 21 august 1877; MOR, nr. 190, 24 august/5 septembrie 1877, p. 5175).
23 septembrie/5 octombrie. I Câmpineanu, ministru de Justiţie şi ad-interim la Finanţe este numit „definitiv" ministru de Finanţe; Eugeniu Stătescu este numit ministru al Justiţiei (Verbicea2, 23 septembrie 1877; MOR, nr. 216, 25 septembrie/7 octombrie 1877, p. 5623).
1878 17/29 martie. Generalul de divizie A. Cemat întorcându-se în ţară „de peste frontieră" îşi reia postul de ministru secretar de Stat la Departamentul de „Rezbel"; interimatul lui LC. Brătianu la acest minister încetează (Bucureşti, 17 martie 1878; MOR, nr. 63, 18/30 martie 1878, p. 1797).
26 mai/7 iunie. P.S. Aurelian, ministru al Lucrărilor Publice, îşi dă demisia Ioan C. Brătianu, preşedintele Consiliului Miniştrilor şi ministru de Interne „trece" la Departamentul Lucrărilor Publice. CA. Rosetti, preşedintele Adunării Deputaţilor, este numit ministru secretar de Stat la Departamentul de Interne (Bucureşti, 26 mai 1878; MOR, nr. 116, 27 mai/8 iunie 1878, p. 3191).
31 octombrie/12 noiembrie. G. Chiţu, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice demisionează; LC. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru al Lucrărilor Publice este însărcinat cu interimatul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice (Bucureşti, 31 octombrie 1878; MOR, nr. 243, 1/13 noiembrie 1878, p. 6013). 17/29 noiembrie. CA. Rosetti, ministru secretar de Stat la Departamentul de Interne, îşi dă demisia; M. Kogălniceanu, ministru al Afacerilor Străine este însărcinat cu interimatul Ministerului de Interne (Bucureşti, 17 noiembrie 1878; MOR, nr. 257, 18/30 noiembrie 1878, p. 7193). I
2 Verbiţa, localitate din sud-vestul judeţului Dolj, nu departe de Dunăre.
245
\
„__,_______
25 noiembrie/7 decembrie. Guvernul LC. Brătianu demisionează. Tot Ioan C. Brătianu este numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru secretar de Stat la Departamentul de Interne şi ad-interim la „Rezbel". Sunt numiţi: Dimitrie Sturdza, la Departamentul Finanţelor; Ioan Câmpineanu, Ia Departamentul Afacerilor Străine; Eugeniu Stătescu, la Departamentul Justiţiei; Mihail Ferichide, la Departamentul Lucrărilor Publice şi G. Cantili, la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (Bucureşti, 25 noiembrie 1878; MOE, nr. 263, 26 noiembrie/8 decembrie 1878, p. 7345).
Guvernul se menţine în componenţa notată mai sus până la 11/23 iulie 1879, cu o singură modificare, menţionată în continuare:
1879 8/20 ianuarie. Colonelul N. Dabija este numit ministru secretar de Stat la Departamentul de „Rezbel" în postul vacant (ad-interim fusese LC. Brătianu) (Bucureşti, 8 ianuarie 1879; MOF., nr. 6, 9/21 ianuarie 1879, p. 81).
11/23 iulie. Guvernul LC. Brătianu demisionează. Tot LC. Brătianu este numit preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru secretar de Stat la Departamentul Lucrărilor Publice: Ceilalţi miniştri: M. Kogălniceanu, la Interne; N. Kreţulescu, la Culte şi Instrucţiune Publică; D. Sturdza, la Finanţe; B. Boerescu, la Afaceri Străine; colonel D. Lecca, la „Rezbel"; Anastase Stolojan, la Justiţie (Bucureşti, 11 iulie 1879; MOE, nr. 158, 12/24 iulie 1879, p. 3801).
Componenţa guvernului (11/23 iulie 1879 - 10/22 aprilie 1881): Preşedintele Consiliului de Miniştri: LC. Brătianu;
Ministru de interne: M Kogălniceanu (11/23 iulie 1879 - 17/29 aprilie
1880) ; LC Brătianu (ad-interim, 17/29 aprilie 1880 - 15/27 iulie 1880); A. Stolojan (ad-interim, 15/27 iulie 1880 - 20 iulie/l august 1880); AL Teriachiu (20 iulie/l august 1880-10/22 aprilie 1881).
Ministrul Afacerilor Străine: B. Boerescu (11/23 iulie 1879 - 10/22 aprilie
1881) ;
Ministru de Finanţe: D.A. Sturdza (11/23 iulie 1879 - 16/28 februarie 1880); LC Brătianu (ad-interim, 16-28 februarie 1880 - 25 februarie/8 martie 1880); L Câmpineanu (25 februarie/8 martie 1880 - 15/27 iulie 1880); LC. Brătianu (ad-interim, 15/27 iulie 1880 - 24 octombrie/5 noiembrie 1880; titular, 24 octombrie/5 noiembrie 1880 - 10/22 aprilie 1881);
Ministrul Justiţiei: Anastase Stolojan (11/23 iulie 1879 - 29 iulie/U august 1880); Dimitrie Giani (29 iulie/U august 1880 - 10/22 aprilie 1881);
Ministruil Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice: LC. Brătianu (U/23 iulie 1879 - 24 octombrie/5 noiembrie 1880); colonel N. Dabija (24 octombrie/5 noiembrie 1880 - 10/22 aprilie 1881);
Mi
Ministru de „Rezbel": colonel, apoi general D. Lecca, (U/23 iulie 1879 - 29 aprilie/U mai 1880); general G. Slăniceanu (29 aprilie/U mai 1880 -10/22 aprilie 1881);
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice: N. Kreţulescu (U/23 iulie 1879-22 ianuarie/3 februarie 1880); B. Boerescu (ad-interim, 22 ianuarie/3 februarie 1880 -20 iulie/l august 1880); Vasile Conta (20 Mie/1 august 1880 -10/22 aprilie 1881).
1880 22 ianuarie/3 februarie. N. Kreţulescu, ministru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice îşi dă demisia; B. Boerescu, ministru al Afacerilor Străine este însărcinat cu toterimatul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice (Bucureşti, 22 ianuarie 1880; MOE, nr. 19, 24 ianuarie/5 februarie 1880, p. 409). 16/28 februarie. Dimitrie Sturdza, ministru secretar de Stat la Departamentul de Finanţe îşi dă demisia; Ioan C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru al Lucrărilor Publice este însărcinat cu interimatul Ministerului de Finanţe (Bucureşti, 16 februarie 1880; MOE, nr. 39,17/29 februarie 1880, p. 991).
25 februarie/8 martie Ioan Câmpineanu este numit ministru secretar de Stat Ia Departamentul Finanţelor; mterimatul lui LC. Brătianu încetează (Bucureşti, 25 februarie 1880; MOE, nr. 46,26 februarie/9 martie 1880, p. 1213).
17/29 aprilie. M Kogălniceanu, ministru de Interne îşi dă demisia; LC. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru al Lucrărilor Publice este însărcinat cu mterimatul Ministerului de Interne (Bucureşti, 17 aprilie 1880; MOE, nr. 91, 18/30 aprilie 1880, p. 2813). 29 aprilMl mai Generalul3 D. Lecca, ministru de „Rezbel", demisionează; generalul G. Slăniceanu este numit ministru secretar de Stat la Departamentul de „Rezbel" (Bucureşti, 29 aprilie 1880; MOE, nr. 98, 30 aprilie/12 mai 1880, p. 2941).
15/27 iulie L Câmpineanu, ministrul Finanţelor, demisionează.4 Ioan C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru al Lucrărilor Publice este însărcinat cu interimatul Ministerului de Finanţe, iar A. Stolojan cu acela al Ministerului de Interne (interimat asigurat până atunci de LC. Brătianu) (Sinaia, 15 iulie 1880; MOE, nr. 158,16/28 iulie 1880, p. 8405).
3 Colonelul D. Lecca fusese înaintat la gradul de general cu puţin timp în urmă: „D. colonel Dimitrie Lecca. în acest gfed de la 1868, august 12, ministrul nostru de Rezbel - se înaintează la gradul de general de brigadă în corpul ofiţerilor de rezervă" (Bucureşti, 9 aprilie 1880; MOR, nr. 85, 11/23 aprilie 1880, p. 2621).
4 în aceeaşi zi, L Câmpineanu va fi numit guvernator al Băncii Naţionale (Sinaia, 15 iulie 1880; MOR, nr. 159,17/29 iulie 1880, p. 8429).
246
247
1__1   ^   _     ____ _
____
20 iulie/l august Sunt numiţi miniştri secretari de Stat: Al. Teriachiu la Departamentul de Interne (ad-interim fusese A. Stolojan) şi Vasile Conta la Culte şi Instrucţiune Publică (ad-interim fusese B. Boerescu) (Bucureşti, 20 iulie 1880; MOR, nr. 163, 22 iulie/3 august 1880, p. 8525).
29 iulie/11 august A. Stolojan îşi dă demisia din postul de ministru al Justiţiei; Dimitrie Giani este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei (Sinaia, 29 iulie 1880; MOR, nr. 173, 2/14 august 1880, p. 4765).
24 octombrie/5 noiembrie. LC. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, ministru al Lucrărilor Publice şi ad-interim la Finanţe, trece „definitiv" la Finanţe; colonel N. Dabija este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Lucrărilor Publice în locul lui LC. Brătianu (Bucureşti, 24 octombrie 1880; MOR, nr. 240, 25 octombrie/6 noiembrie 1880, p. 7201).
1881 10/22 aprilie Guvernul LC. Brătianu demisionând; Dimitrie Brătianu este numit preşedinte al Consiliului .de Miniştri şi ministru al Afacerilor Străine. Componenţa guvernului: general G. Slăniceanu, la „Rezbel"; Eugenie Stătescu, la Interne; colonel N. Dabija, la Lucrări Publice şi ad-interim la Finanţe; M. Ferechide, la Justiţie; V. Alexandrescu - Urechia, la Culte şi Instrucţiune Publică (Bucureşti, 10 aprilie 1881; MOR, nr. 10 11/23 aprilie 1881, p. 387). Componenţa guvernului rămâne neschimbată, până la demisia sa (9/21 iunie 1881), cu singura excepţie a nominalizării ministrului de Finanţe, menţionată în continuare.
11/23 aprilie. Dimitrie Sturdza este numit ministru secretar de Stat la Departamentul de Finanţe. Interimatul colonelului N. Dabija la acest minister va continua până la întoarcerea titularului din străinătate (Bucureşti, 11 aprilie 1881; MOR, nr. II, 12/24 aprilie 1881, p. 411). 28 aprilie/10 mai Dimitrie Sturdza, ministru de Finanţe, „sosind la post", interimatul colonelului N. Dabija la acest minister încetează „de astăzi 28 aprilie" (Bucureşti, 28 aprilie 1881; MOR, nr. 22, 29 aprilie/11 mai 1881, p. 723).
9/21 iunie. Guvernul Dimitrie Brătianu demisionează Ion C. Brătianu este numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de Finanţe şi ad-interim la „Rezbel". Ceilalţi-miniştri: CA. Rosetti, la Departamentul de Interne;: Eugenie Stătescu, la Afaceri Străine; M. Pherekyde, la Justiţie; colonel N. Dabija, la Lucrări Publice; V.A. Urechia, la Culte şi Instrucţiune Publică (Bucureşti, 9 iunie 1881; MOR, nr. 54, 10/22 iunie 1881, p. 1747).
Componenţa guvernului (9/21 iunie 1881 - 23 martie/4 aprilie 1888): Preşedintele Consiliului de Miniştri: LC Brătianu;
.____________
1
Ministru de Interne: CA Rosetti (9/21 iunie 1881 - 25 ianuarie/6 februarie 1882); LC Brătianu (25 ianuarie/6 februarie 1882 -1/13 august 1882); G. Chiţu (1/13 august 1882 - 23 iunie/5 iulie 1884); LC Brătianu (23 iunie/5 iulie 1884 - 29 aprilie/11 mai 1887); general Radu Mihai (29 aprilie/U mai 1887 - 1/13 martie 1888); C Nacu (ad-interim, 1/13 martie 1888 - 23 martie/4 aprilie 1888);
Ministrul Afacerilor Străine: Eugeniu Stătescu (9/21 iunie 1881 -1/13 august 1882); DA. Sturdza (1/13 august 1882 - 2/14 februarie 1885); I. Câmpineanu (2/14 februarie 1885 - 28 octombrie/9 noiembrie 1885); LC. Brătianu (ad-interim, 28 octombrie/9 noiembrie 1885 -16/28 decembrie 1885); MFerekyde (16/28 decembrie 1885 - 23 martie/4 aprilie 1888);
Ministrul de Finanţe: LC Brătianu (9/21 iunie 1881 - 1/13 decembrie 1881); G. Chiţu (1/13 decembrie 1881 - 25 ianuarie/6 februarie 1882); G. Lecca (25 ianuarie/6 februarie 1882 - 30 august/U septembrie 1885); C. Nacu (ad-interim, 30 august/11 septembrie 1885 - 16/28 decembrie 1885; titular, 16/28 decembrie 1885 -1/13 martie 1888); D.A. Sturdza (1/13 martie 1888-23 martie/4 aprilie 1888);
Ministrul Justiţiei: M Pherekyde (9/21 iunie 1881 - 16/28 noiembrie 1881); Eugeniu Stătescu (ad-interim, 16/28 noiembrie 1881 - 25 ianuarie/6 februarie 1882); G. Chiţu (25 ianuarie/6 februarie 1882 - 1/13 august 1882); Eug. Stătescu (1/13 august 1882 - 1/13 octombrie 1883); G. Chiţu (ad-interim, 1/13 octombrie 1883 - 15/27 noiembrie 1883); N. Voinov (15/27 noiembrie 1883 -14/26 ianuarie 1885); I. Câmpineanu (ad-interim, 16/28 ianuarie 1885 - 2/14 februarie 1885); C. Nacu (2/14 februarie 1885 - 16/28 decembrie 1885); Eug. Stătescu (16/28 decembrie 1885 - 1/13 martie 1888); D. Giani (1/13 martie 1888 - 23 martie/4 aprilie 1888);
Ministrul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice (de la 1/13 aprilie 1883, Ministrul Lucrărilor Publice}; colonel N. Dabija (9/21 iunie 1881 - 1/13 august 1884); DA. Sturdza (ad-interim, 1/13 august 1884 - 2/14 februarie 1885); general Radu Mihai (2/14 februarie 1885- 29 aprilie/l 1 mai 1887); P.S. Aurelian (29 aprilie/11 mai 1887 - 23 martie/4 aprilie 1888);
Ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor (înfiinţat la 1/13 aprilie 1883): I. Câmpineanu (1/13 aprilie 1883 - 2/14 februarie 1885); Anastase Stolojan (2/14 februarie 1885 - 17/29 octombrie 1886); LC. Brătianu (ad-interim, 17/29 octombrie 1886 - 29 aprilie/U mai 1887); V. Gheorghian (29 aprilie/11 mai 1887 - 1/13 martie 1888); N. Gane (1/13 martie 1888 - 23 martie/4 aprilie 1888,);
Ministru de „Rezbel": LC. Brătianu (ad-interim, 9/21 iunie 1881 - 1/13 decembrie 1881; titular: 1/13 decembrie 1881 - 25 ianuarie/6 februarie 1882); general G. Anghelescu (25 ianuarie/6 februarie 1882 - 1/13 august 1882); LC Brătianu (1/13 august 1882 - 23 iunie/5 iulie 1884); general Şt Fălcoianu (23 iunie/5 iulie 1884 - 13/25 ianuarie 1886); LC. Brătianu (ad-interim, 13/25 ia-
nuarie 1886 - 21 februarie/5 martie 1886); general Al. Anghelescu (21 februarie/5 martie 1886 - 5/17 noiembrie 1887); LC. Brătianu (ad-interim, 5/17 noiembrie 1887 - 23 martie/4 aprilie 1888);
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice: V.A Urechia (9/21 iunie 1881 — 1/13 august 1882); P.S. Aurelian (1/13 august 1882 - 23 iunie/5 iulie 1884); G. Chiţu (23 iunie/5 iulie 1884 - 2/14 februarie 1885); DA. Sturdza (2/14 februarie 1885 -1/13 martie 1888); C Nacu (1/13 martie 1888 - 23 martie/4 aprilie 1888).
16/28 noiembrie. M. Pherekyde fiind numit „trămis extraordinar şi ministru plenipotenţiar" al României la Paris, Eugeniu Stătescu, ministru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine este însărcinat cu interimatul Ministerului Justiţiei (Bucureşti, 16 noiembrie 1881; MOR, nr. 184, 17/29 noiembrie 1881, p. 5883).
1/13 decembrie. Ion C. Brătianu trece „definitiv" la Ministerul de „Rezbel". George Chiţu este numit ministru de Finanţe în locul lui LC. Brătianu (Bucureşti, 1 decembrie 1881; MOR, nr. 196, 2/14 decembrie. 188J, p. 6077).
1882 25 ianuarie/6 februarie. CA. Rosetti, ministru de Interne, îşi dă demisia; LC Brătianu trece de la Ministerul de „Rezbel" la cel de Interne; general G. Anghelescu este numit ministru de „Rezbel"; G. Chiţu trece de la Ministerul de Finanţe la cel de Justiţie, interimatul lui Eugeniu Stătescu la acest minister încetând; G. Lecca este numit ministru de Finanţe (Bucureşti, 25 ianuarie 1881; MOR, nr. 238, 26 ianuarie/7 februarie 1882, p. 7889).
1/13 august Miniştrii de „Rezbel" (general G. Anghelescu) şi ăl Cultelor şi Instrucţiunii Publice (V.A. Urechia) îşi dau demisia Ioan C. Brătianu este numit ministru de „Rezbel"; G. Chiţu, ministru al Justiţiei, trece la Ministerul de Interne, în locul lui LC Brătianu; Eugeniu Stătescu, ministrul Afacerilor Străine, trece la Justiţie; D. Sturdza este numit ministrul Afacerilor Străine; P.S. Aurelian este numit ministru la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (Sinaia, 1 august 1882; MOR, nr. 101, 1/13 august 1882, p. 1689).
1883 6/18 martie. Regele Carol I promulgă „Legea pentru înfiinţarea Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor", votată de Adunarea Deputaţilor la 4/16 februarie 1883 şi de Senat la 11/23 februarie 1883 (Bucureşti, 6 martie 1883; MOR, nr. 293, 30 martie/11 aprilie 1883, p. 4850-4852).
1/13 aprilie. începând cu această dată, I. Câmpineanu este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Agriculturii, Industriei,
m
K
Comerţului şi Domeniilor, desprins din Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice care îşi continuă activitatea sub denumirea de Ministerul Lucrărilor Publice (Sestre5, 23 martie 1883; . MOR, nr. 294, 31 martie/12 aprilie 1883, p. 4865). 1/13 octombrie. Demisia lui Eugeniu Stătescu din postul de ministru de Justiţie este primită începând cu data de 1 octombrie 1883. G. Chiţu, ministru secretar de Stat la Departamentul de Interne este însărcinat cu interimatul Ministerului de Justiţie (Sinaia, 30 septembrie 1883; MOR, nr. 142, 1/13 octombrie 1883, p. 2986). 15/27 noiembrie. Nicolae Voinov este numit ministru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei. Interimatul lui G. Chiţu la acest minister încetează (Sinaia, 15 noiembrie 1883; MOR, nr. 178,16/28 noiembrie 1883, p. 3985).
1884 23 iunie/5 iulie. P.S. Aurelian, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice demisionează; LC. Brătianu, ministru secretar de Stat la Departamentul de „Rezbel" trece la Ministerul de Interne, în locul lui G. Chiţu care primeşte portofoliul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice; generalul Şt Fălcoianu este numit ministru de „Rezbel" (Bucureşti, 23 iunie 1884; MOE, nr. 65, 24 iUnie/6 iulie 1884, p. 1361). 1/13 august Generalul N. Dabija, ministrul Lucrărilor Publice demisionează; D. Sturdza, ministru secretar de Stat Ia Departamentul Afacerilor Străine este însărcinat cu interimatul Ministerului Lucrărilor Publice (Sinaia, 1 august 1884; MOR, nr. 97, 3/15 august 1884, p. 2233).
1885 14/26 ianuarie. N. Voinov, ministrul Justiţiei, demisionează; I. Câmpineanu, ministru secretar de Stat la Departamentul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domenielor este însărcinat cu interifhatul Ministerului Justiţiei (Bucureşti, 14 ianuarie 1885; MOF., nr. 224, 15/27 ianuarie 1885, p. 5153).
2/14 februarie. G. Chiţu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, demisionează; Dimitrie Sturdza, ministru secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine trece la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar L Câmpineanu, ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi
5 Perechea regală rorrjpă părăsise ţara la 6/18 martie 1883, pentru a se stabili într-o staţiune balneară de pe malul Mărfi Mediterane, „cu climă dulce si întăritoare"', unde regina Elisabeta spera să-şi restabilească sănătatea Localitatea aleasă a fost Sestri Levante, nu departe de Genova, în apropierea căreia a fost închiriată vila Spinola, „un splendid palat clădit în marmoră" (RĂZ-W., nr. 2047, 23 martie 1883, p. 1). Documentele pe care le semna aici regele Carol - precum cel de mai sus - îi erau trimise periodic din ţară prin curieri speciali (la sfârşitul lunii martie - de pildă - maior Şomănescu; RĂZ-W., nr. 2057, 2 aprilie 1883, p. 1).
250
251
Domeniilor la Ministerul Afacerilor Străine Sunt numiţi noi miniştri: A Stolojan, la Departamentul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, C. Nacu, la Justiţie (interimatul lui 1 Câmpineanu la acest minister încetează) şi generalul Radu Mihai, la Lucrări Publice (Bucureşti, 2 februarie 1885; MOR, nr. 239, 2/14 februarie 1885, p. 5433). 30 august/11 septembrie Vineri 30 august, după-amiaza, la Bacău, George Lecca, ministrul de Finanţe, încetează din viaţă, la numai 54 de ani (TEL, nr. 3794,1 septembrie 1885, p. 1; nr. 3795,3 septembrie 1885, p. 2). Practic la această dată ministeriatul său ia sfârşit şi nu la 13/25 septembrie 1885 când se reconfirmă interimatul lui G Nacu la acest minister.6 13/25 septembrie. în urma încetării din viaţă a lui G. Lecca, ministru de Finanţe, C. Nacu, ministru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei „este însărcinat să continue interimatul Ministerului de Finanţe" (Castelul Peleş, 13 septembrie 1885; MOR, nr. 134, 19 septembrie/l octombrie 1885, p. 2657).
28 octombrie/9 noiembrie. I. Câmpineanu, ministrul Afacerilor Străine, demisionează; LC. Brătianu, ministru secretar de Stat Ia Departamentul de Interne este însărcinat cu interimatul Ministerului Afacerilor Străine (Castelul Peleş, 28 octombrie 1885; MOR, nr. 166, 29 octombrie/10 noiembrie 1885, p. 3353).
16/28 decembrie. C. Nacu, ministrul Justiţiei, trece „definitiv" la Ministerul de Finanţe, al cărui interimat îl asigura; Eug. Stătescu este numit ministru al Justiţiei iar M. Pherekyde al Afacerilor Străine; interimatul lui LC. Brătianu la acest din urmă minister încetează (Bucureşti, 16 decembrie 1885; MOR, nr. 205, 17/29 decembrie 1885, p. 4033).
_________i
6 în toate sintezele privind guvernele României - cercetate de noi - se înregistrează că ministeriatul lui G. Lecca la Departamentul Finanţelor a încetat la 12/24 sau 13/25 septembrie 1885, o dată cu reconfirmarea oficială a interimatului lui C. Nacu în urma decesului titularului. Ni se pare însă cel puţin ciudat să se afirme că după încetarea sa din viaţă, la 30 august/11 septembrie 1885, G. Lecca şi-a mai putut exercita mandatul de ministru încă două săptămâni, aşteptând decretul de numire a interimarului. Susţinem că el nu mai poate fi considerat că a fost ministru - cum e şi firesc - din ziua când a decedat, aşa cum se menţiona şi în presă, care se referea la ..fotoliul Ministerului de Finanţe pe care 1-a ocupat până în momentul morţii sale" (Gheorghe Lecca, TEL, nr. 3975, 3 septembrie 1885, p. 2). O altă soluţie - pe care o propunem discuţiei, dar nu o agreem - ar fi să se considere că el şi-a încheiat activitatea de ministru în ziua când i s-a aprobat - oficial - concediul de boală şi a fost numit interimarul. în acest sens trimitem Ia decizia Consiliului de Miniştri din 31 mai/12 iunie 1885, prin care i se acordă lui G. Lecca un concediu de 45 de zile, începând de la 3/15 iunie 1885, „pentru căutarea sănătăţii", ministru interimar fiind numit C. Nacu (MOF., nr. 48, 2/14 iunie 1885, p. 1009). Concediul şi interimatul se vor prelungi cu 15 zile, ca urmare a Decretului regal dat la Castelul Peleş la 18/30 iulie 1885 (MOF., nr. 87. 20 iulie/l august 1885, p. 1801) şi apoi, „până la restabilirea sănătăţii" lui G. Lecca, prin Decretul din 3/15 august 1885 (Castelul Peleş. 3 august 1885; MOF., nr. 100, 6/18 august 1885. p. 2049).
1886 13/25 ianuarie. Generalul Şt Fălcoianu, ministru de „Rezbel", demisionează; LC Brătianu, ministru secretar de Stat la Departamentul Internelor este însărcinat cu mterimatul Ministerului de „Rezbel" (Bucureşti, 13 ianuarie 1886; MOR, nr. 223,14/26 ianuarie 1886, p. 4361). 21 februarie/5 martie. Generalul AL Anghelescu este numit ministru secretar de Stat la Departamentul de „Rezbel"; interimatul lui LC. Brătianu la acest minister încetează (Bucureşti, 21 februarie 1886; MOR, nr. 256, 22 februarie/6 martie 1886, p. 5097).
17/29 octombrie. A. Stolojan, ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, demisionează; LC. Brătianu, ministrul de Interne, este însărcinat cu interimatul acestui minister (Castelul Peleş, 17 octombrie 1886; MOR, nr. 162, 21 octombrie/2 noiembrie 1886, p. 3697).
1887 29 aprilie/11 mai Generalul Radu Mihai trece de la Departamentul Lucrărilor Publice la Ministerul de Interne, în locul lui LC. Brătianu; P.S. Aurelian este numit ministru al Lucrărilor Publice iar V. Gheorghian ministru al Departamentului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor; interimatul lui LC. Brătianu la acest minister încetează (Bucureşti, 29 aprilie 1887; MOR, nr. 23, 30 aprilie/12 mai 1887, p. 441).
5/17 noiembrie. Generalul Al. Anghelescu, ministru de „Rezbel", demisionează; LC. Brătianu este însărcinat cu interimatul acestui minister (Castelul Peleş, 5 noiembrie 1887; MOR, nr. 172, 6/18 noiembrie 1887, p. 4023).
1888 1/13 martie. Guvernul LC. Brătianu demisionează; tot LC. Brătianu este însărcinat cu formarea unui „nou" cabinet în care sunt menţinuţi toţi membrii vechiului guvern, cu excepţia lui Eug. Stătescu (Justiţie), Radu Mihai (Interne) şi V. Gheorghian (Agricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii) şi anume: M. Pherekyde (Afaceri Străine); P.S. Aurelian (Lucrări Publice); LC. Brătianu (ad-interim la „Rezbel")7; D.A. Sturdza (care trece de la Culte şi Instrucţiune Publică la Finanţe) şi C. Nacu (care trece de la Finanţe la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi ad-interim la Interne). Sunt numiţi doar doi noi miniştri: D. Giani, la Justiţie, şi N. Gane, la Agricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii (Bucureşti, 1 martie 1888; MOR, nr. 264 bis, 1/13 martie 1888,'p. 6089). E, de fapt, numai o remaniere guvernamentală
7 în decret nu figurează numele miniştrilor care şi-au menţinut posturile.
252
253
de foarte scurtă durată într-un moment de criză şi o considerăm ca atare şi nu ca o schimbare de minister (v. şi, în acest volum, p. 151 nota noastră 21 )8.
23 martie/4 aprilie. Guvernul IC. Brătianu demisionând, Theodor Rosetti e numit prim-ministru şi ministru de Interne Ceilalţi miniştri: RP. Carp, la Departamentul Afacerilor Străine; T. Maiorescu, la Culte şi Instrucţiune Publică şi ad-interim la Agricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii; ALB. Ştirbei, la Lucrări Publice; general C. Barozzi, la „Rezbel"; Menelas Ghermani, la Finanţe; Al. Marghiloman, la Justiţie (Bucureşti, 23 martie 1888; MOR, nr. 28'3, 23 martie/4 aprilie 1888, p. 6521).
Guvernul, în această formulă, va suferi o singură modificare, notată în continuare:
4/16 iunie. Interimatul lui Titu Maiorescu la Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor încetează; în acest post, tot ca interimar, este numit P.P. Carp, ministrul Afacerilor Străine (Bucureşti, 4 iunie 1888; MOR, nr. 51, 5/17Junie 1888, p. 1225). 12/24 noiembrie. Modificarea componenţei echipei ministeriale, Th. Rosetti păstrând preşedinţia Consiliului de Miniştri. Sunt numiţi miniştri (unii păstrându-şi postul din cabinetul precedent): G. Vernescu, la Departamentul Justiţiei; general G. Mânu, la „Rezbel"; P.P. Carp, la Afaceri Străine; Al. Lahovary, la Agricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii; T. Maiorescu, la Culte şi Instrucţiune Publică; ALB. Ştirbei, la Interne; M. Ghermani, la Finanţe; Al. Marghiloman, la Lucrări Publice (Bucureşti, 12 noiembrie 1888; MOR, nr. 179, 13/25 noiembrie 1888, p. 4153). în această componenţă, fără nici o modificare, noul minister Th. Rosetti funcţionează până la 29 martie/10 aprilie 1889, când este înlocuit de un guvern Lascar Catargiu.
8 Guvernul a depusxtotuşi jurământul la 22 martie/3 aprilie 1888. V. în acest volum, p. 156, nota noastră 40.
B. MES AGIUL REGAL
15 noiembrie 1886
Adunarea Deputaţilor Deschiderea sesiunii 1886 - 1887 Şedinţa de la 15 noiembrie 18861
La orele 12 MS. Regele însoţit de A.S. Principele Leopold de Hohenzollern şi de A.S. Principele Ferdinand2 intră în sala Adunării şi, suindu-se pe Tron, dă citire următorului Mesagiu:
Domnilor senatori,
Domnilor deputaţi,
întrunirile anuale ale corpurilor Legiuitoare sunt pentru Mine pururea o ocaziune fericită de a Mă pune în contact direct cu ţara prin reprezintanţii ei. Aceste întruniri dau totdeauna o impulsiune nouă activităţii noastre.
Domnilor senatori,
Domnilor deputaţi,
Relaţiunile noastre cu toate puterile sunt din cele mai bune. Evenimentele politice cari s-au desfăşurat la hotarele noastre, cu toate că ne-au putut îngriji un moment, nu ne-au atins.3
1 Adunările Legiuitoare ale României îşi începeau în fiecare an sesiunile ordinare toamna, la 15 noiembrie. în Monitorul oficial - în plus faţă de Dezbaterile Adunării Deputaţilor - erau relatate şi ceremoniile premergătoare rostirii „Mesagiului Tronului" de către regele Carol I: „Astăzi, sâmbătă, 15 noiembrie, a avut loc deschiderea sesiunii ordinare a Corpurilor Legiuitoare a anului 1886-1887. La orele 11 de dimineaţă s-a oficiat un Te Deum în catedrala Mitropoliei, conform programei publicate. La orele 11 1/2 de dimineaţa d-nii senatori, d-nii deputaţi şi înaltele Corpuri ale Statului s-au întrunit în sala şedinţelor Adunării. La orele 12 M.S. Regele a intrat în sala Adunării, însoţit de A.S.R. Principele Leopold de Hohenzollern, de A.S. Principele Ferdinand şi precedat de Casa Sa civilă şi militară, fiind primit la scară de d-nii miniştri. Regele, suindu-se pe Tron, încongiurat de d-nii miniştri a citit următorul Mesagiu".!. (MOF. nr. 183 bis, 15/27 noiembrie 1886, p. 4135).
2 Leopold de Hohenzollem-Sigmaringen era fratele mai mare al regelui Carol, iar fiul său, Ferdinand, era moştenitorul legal al Tronului României, viitorul rege Ferdinand.
3 Referire la recentele evenimente din Balcani (unirea provinciei Rumelia Orientală cu cnezatul bulgar, în septembrie 1885; războiul sârbo-bulgar din noiembrie 1885 etc), zonă în care se ciocneau interesele expansioniste ale Rusiei ţariste cu acelea ale Austro-Ungariei, Germaniei şi chiar ale Angliei; nu eu ir^nlt timp în urmă, în august 1886, fusese detronat ca urmare a unui complot dirijat din umbră de imperiul moscovit, principele Alexandru de Battenberg al Bulgariei, creându-se un moment de tensiune maximă care ar fi putut culmina cu o intervenţie armată rusească în ţara vecină, acţiune de forţă primejdioasă şi pentru inviolabilitatea frontierelor noastre răsăritene de atâtea ori încălcate de ostile ţarilor mai mult sau mai puţin „eliberatori" (v. în textul lui Bacalbaşa, la datele respective, precum şi notele noastre aferente).
254
255
V
J-
HHhSHHhKBHHI
Stăruinţa cu care România îşi urmează mersul ei pacinic, atitudinea ei demnă şi liniştită au ridicat încă mai mult poziţiunea Statului. Sunt încredinţat că buna înţelegere ce există între Puterile cele mari va asigura şi de aci înainte pacea atât de necesară pentru bunăstarea şi dezvoltarea popoarelor.
Mai multe din convenţiunile noastre comerciale au espiratîn decursul acestui an. Sper că negocierile începute ne vor duce la un bun rezultat şi că guvernul Meu vă va prezintă în curând convenţiuni noi cari vor regula relaţiunile noastre comerciale într-un mod satisfăcător.
Domnilor senatori,
Domnilor deputaţi,
Una din grijile cele mai de căpetenie a ţării a fost complectarea cât mai neîntârziată a reţelei noastre de căi ferate. în anul acesta s-au deschis linia de la Bârlad la Vaslui, acea de la Bucureşti la Călăraşi-Feteşti, acea de la Făurei la Ţăndărei, alte linii sunt în ajun a se da circulaţiunii. în anul viitor toate celelalte linii începute vor fi terminate şi astfel în scurt timp o reţea de două mii cinci sute kilometri va lega toate oraşele de reşedinţă a tuturor judeţelor, punându-le în comunicaţiune între dânsele şi cu străinătatea4
Cu o vie mulţumire trehuie să privim asupra acestui câmp al activităţii noastre Astăzi liniile de căi ferate se construiesc şi se administrează de către inginerii noştri în condiţiunile cele mai bune şi cele mai ieftine. Mulţumită unei munci şi unei privegheri stăruitoare am ajuns a construi kilometrul în termen de mijloc cu optzeci mii lei; iar venitul net al căilor ferate ale Statului, de la 1879 la 1885 a sporit de la patru milioane lei la opt şi jumătate milioane, cu toată scăderea cea mare a tarifelor de transport, cu toate cheltuielile făcute pentru a îmbunătăţi liniile vechi, cu toate că liniile cele noi apasă la început asupra întregii reţele.
Noua lege pentru construirea şi întreţinerea şoselelor a dat, chiar din întâiul an al aplicării ei, rezultate bune. Ea ne va permite a complecta mai curând sistemul nostru de căi de comunicaţiuni.
4 Crearea unei reţele de căi ferate care să acopere întreaga ţară a constituit una dintre preocupările de căpetenie ale principelui (şi apoi regelui) Carol, precum şi ale guvernelor conservatoare şi mai ales liberale care au impus trecerea acestei reţele în administraţia, românească şi construirea cu forţe proprii a liniilor de legătură care derivau din cele principalefÂcţiunea, care a solicitat un efort economic uriaş pentru tânărul stat român, începută în octombrie 1869 prin inaugurarea oficială a căii ferate Bucureşti - Giurgiu a luat practic sfârşit, în linii generale, în anii în care a ajuns acum naraţiunea lui Bacalbaşa^După 1872 (când s-au dat în folosinţă 640 km de cale ferată), anii 1886 şi 1887 au fost cei mai rodnici - până la sfârşitul secolului - cu 283 şi, respectiv, 413 km de linii ferate date în exploatare (C.L Băicoianu. Istoria politicii noastre monetare şLa Băncii Naţionale, voi. 11, partea I, Bucureşti, 1932, p. 29). Reţeaua de căi ferate din vechea Românie a ajuns de la 1313 km în 1879 la peste 2 400 km în 1888.
256
Magaziile de întrepozite pentru mărfurile de export şi de import, a căror lucrare este începută, vor da un nou avânt comerţului nostru.
Finanţele ţării arată o situaţiune lămurită şi asigurată.
Dacă anul 1884-85 îşi închidea exerciţiul cu o lipsă însemnată în prevederile încasărilor, veţi putea constata că ultimul exerciţiu închis prezintă o îmbunătăţire simţitoare. Măsurile înţelepte şi energice ce aţi luat în anul trecut ne dau siguranţa că în scurt timp vom izbuti a restabili în mod permanent echilibrul bugetar.5
Greutăţile financiare prin cari trecem ar fi fost mai puţin simţitoare dacă am fi putut înlătura pierderile suferite de fisc prin agiu şi dacă nu ne-am fi aflat în faţa unei crize economice generale şi a unor necesităţi neînlăturabile ale dezvoltării noastre politice şi economice.
Cheltuielile însemnate făcute pentru întărirea şi propăşirea Statului au tras neapărat după sine o sporire a datoriei publice. De la ultima conversiune din 1882 datoria s-a ridicat de la şase sute douăzeci milioane lei la şapte sute şaptezeci şi patru milioane; dar în acelaşi timp s-a amortizat datoria Statului cu patruzeci şi şase milioane, s-au clădit căi ferate de şaptezeci şi una milioane, s-au ridicat edificii publice de douăzeci şi unu milioane, s-au sporit armamentul şi măsurile de apărare a ţării cu cincizeci şi două milioane, s-a dat monopolului tutunurilor un fond de rulment de şapte milioane, iar creditelor agricole un capital de' şase milioane.
Pentru a ne da o seamă exactă de mersul finanţelor, nu trebuie scăpat din vedere că, dacă în anul trecut s-au înfiinţat câteva noi impozite, acestea sunt departe de a atinge scăderile de dări făcute în decursul unui deceniu.
Creditul nostru este mănţinut sus. Aceasta se datoreşte plăţii exacte a anuităţilor, întrebuinţării împrumuturilor în cheltuieli folositoare şi producătoare, dezvoltării avuţiei naţionale şi îmbunătăţirilor continuie ce se aduce în adminis-traţiunea finanţelor Statului.
Domnilor senatori,
Domnilor deputaţi,
în ordinea judecătorească reforme însemnate sunt încă de îndeplinit
Noul cod de comerţ, înaintat în sesiunea trecută Corpurilor Legiuitoare şi în mare parte votat de Senat este aşteptat cu o legitimă nerăbdare.
Interesele comerţului fiind strâns legate de o bună legislaţiune nu Mă îndoiesc că veţi grăbi a înzestra ţara cu această nouă legiuire.
Pentru a putea urma şi duce la bun sfârşit opera începută a reviziunii codurilor şi a introduce totodată în procedura şi organizarea noastră judecătorească toate îmbunătăţirile de cari au trebuinţă, este neapărat a se înfiinţa un nou organ special pentru studiarea şi elaborarea legilor.
5 într-adevăr, dacă bugetul statului înregistrase un minus de 15 120 000 lei în anul financiar 1884-1885, deficitul avea să se diminueze în 1885-1886 la 5 493 000 lei, obţinându-se chiar, în anul financiar următor, 1886-1887, un excedent de 7 344 000 lei (încasări, 136 763 000 lei; cheltuieli, 129 419 000 lei) (Gh.M. Dobrovici, Istoricul dezvoltării economice şi financiare a României şi împrumuturile contractate, 1823-1933, Bucureşti, 1934, p. 130).
257
în acest scop guvernul Meu a supus Camerilor cuvenitul proiect de lege încă din anul trecut Aparţine domniilor-voastre a pune bazele acestei instituţiuni menită a înlesni opera dificilă a pregătirii şi a confecţionării legilor.
Ministrul Justiţiei yă va prezintă chiar în sesiunea aceasta proiectul de lege destinat a asigura o mai mare stabilitate în poziţiunea legală a magistraţilor şi a determina mai bine normele după cari urmează să se facă numirile şi înaintările în funcţiunile judecătoreşti.
Aţi modificat în anul trecut o parte din legea comunală căutând a asigura libertatea şi independinţa votului Concursul numeros al alegătorilor la ultimele alegeri comunale, ordinea şi liniştea cari în genere au domnit în alegeri dovedesc că scopul ce v-aţi propus a fost pe deplin atins. în sesiunea aceasta aveţi a vă ocupa cu terminarea reformei legii comunale şi cu legea privitoare la regulele de stabilit pentru admisibilitatea în funcţiunile administrative.
între legile supuse deliberării d-voastre, legea instrucţiunii publice e una din cele mai importante. Reforma ce vi se propune de guvernul Meu răspunde unei necesităţi adânc simţite de toţi şi nu Mă îndoiesc că d-vpastre îi veţi da toată atenţiunea ce merită, căci a sosit timpul să dăm educaţiunii naţionale o direcţiune bună şi sănătoasă
Legea pentru îmbunătăţirea soartei clerului de mir aşteaptă şi ea o grabnică soluţiune şi nu o pot îndestul recomanda d-voastre pentru ca să poată deveni perfectă în sesiunea actuală.
Unul din întâiele acte ale domniilor-voastre va fi întrunirea cu membrii Sfântului Sinod pentru a păşi la alegerea Mitropolitului Primat al ţării, în locul repausatului întru fericire şi mult regretatului Părinte Calinic.
Reedificarea monumentelor vechi a fost una din lucrările care totdauna a atras deosebita Mea îngrijire. Am salutat cu fericire ziua în care frumoasa catedrală a Episcopiei de Argeş a fost redată cultului divin, restaurată în o splendoare şi frumuseţe care ridică ţara în ochii ei proprii. în curând vom serba sfinţirea bisericii Mitropolitane şi a bisericii sfinţilor Trei-Ierarhi din Iaşi.6 O naţiune care-şi respectă monumentele străbune şi mai ales acele ale pietăţii şi ale credinţei creştineşti are un viitor sigur şi neclintit.
6 Biserica episcopală de la Curtea de Argeş, ridicată de Neagoe Basarab între anii 151.2-1517, fusese obiectul unui proiect de restaurare încă din anul 1865 (autor, arhitectul Gaetano Burelly. viitorul socru al lui I.L. Caragiale); lucrările preliminare au început însă abia în 1870, fiind preluate din 1875 de către arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy, recomandat de profesorul său, E. Vioilet-ie-Duc, care se ocupase, printre altele, de restaurarea catedralei Notre-Dame'din Paris. După mai multe amânări, lucrările au luat sfârşit în anul 1886, biserica episcopală de la Curtea de Argeş fiind sfinţită şi redată serviciului divin la 12/24 octombrie 1886^,-deci cu o lună de zile înainte de rostirea acestui succint dar foarte cuprinzător „Mesaj regal".
258
_j
Reprezentaţiunile naţionale au dovedit neîncetat cea mai mare grije şi dragoste pentru armată. De aceea organizarea şi dezvoltarea ei a putut lua un curs regulat şi neîntrerupt Ţara a făcut mari jertfe pentru armată însă şi ea a devenit şcoala ordinei şi disciplinei, a datoriei şi a patriotismului, iar în zile grele ea va fi susţinătoarea ordinei, a siguranţei şi a poziţiunii ţării
Domnilor senatori,
Domnilor deputaţi,
Precum vedeţi câmpul deschis activităţii domniilor-voastre este foarte întins. Nu Mă îndoiesc că zelul şi patriotismul de care sunteţi Insuflaţi vor da roade folositoare pentru ţară şi că vom urma astfel a păşi pe calea ce ne-a condus la întemeierea Regatului României.
Dumnezeu să binecuvânteze lucrările domniilor-voastre.
Sesiunea ordinară a Corpurilor Legiuitoare este deschisă
CAROL
Preşedintele Consiliului Miniştrilor, ministru de Interne şi ad-interim al Agriculturii, Comerţului, Industriei şi Domenielor, IC. Brătianu; Ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, D. Sturdza; Ministrul Justiţiei, Eug. Stătescu; Ministrul Afacerilor Străine, M Pherekyde; Ministrul Finanţelor, C. Nacu; Ministrul Lucrărilor Publice, R. Mihai; Ministrul de Rezbel, general A. Angelescu. No. 2828
15 noiembrie 1886, Bucureşti
D.I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri: Sesiunea anului 1886-1887 este deschisă.
După citirea Mesagiului, M,S. Regele părăseşte sala Adunării.
D. preşedinte, general D. Lecca (ocupând fotoliul prezidenţiei):.D-lor deputaţi, sesiunea s-a deschis; însă, ca o deferentă pentru mulţi din colegii noştri cari sunt absenţi,-astăzi nu putem începe lucrările noastre. Le vom începe doar de luni şi vom pune la Ordinea zilei alegerea biuroului.
La sfârşitul anului 1886 se aflau în fază avansată şi lucrările de restaurare a bisericii Trei Ierarhi din Iaşi, încredinţate tot lui Lecomte du Nouy şi începute în 1882 (cf. Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, Restaurarea monumentelor istorice, 1865-1890. Acte şi rapoarte oficiale, Bucureşti, 1890). La sfârşitul perioadei amintite mai sus se mai aflau, în construcţie sau în curs de stabilire şi finanţare a proiectelor de restaurare, reşedinţa episcopală de la Curtea de Argeş, biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, biserica Sf. Dumitru din Craiova, biserica Mitropoliei din Târgovişte ş.a, tânărul regat român alocând procente importante din bugetul statului pentru asemenea proiecte culturale de interes naţional - minuni care nu se prea mai întâmplă în zilele noastre.
259
Mulţi din colegii noştri au arătat dorinţa de a face un act de Curtenire către MS. Regele şi către A.S.R. Principele Leopold de Hohenzollern precum şi către A.S. Principele Ferdinand. Să mergem dar la ora 1, împreună cu d-nii senatori la Palat şi să depunem respectuoasele noastre omagie. (Aplauze unanime.)
Şedinţa viitoare va fi luni, la 17 noiembrie.7
(D.AD., nr. 1, 18 noiembrie 1886, p. 1-3. Mesagiul Tronului a fost colaţionat şi cu textul publicat în MOR, nr. 183 bis, 15/27 noiembrie 1886, p. 4135-4137).
7 Potrivit uzanţelor. Corpurile Legiuitoare trebuiau să alcătuiască un răspuns la „Discursul Tronului". Astfel, la 25 noiembrie/7 decembrie 1886, în Cameră, CD. Dimitrescu lectura proiectul de răspuns, împreună cu două amendamente propuse de opoziţie. Toate aceste materiale urmau să fie tipărite. în vederea prezentării lor din nou în plenul Camerei, trei zile mai târziu. Proiectul de răspuns, cu referiri concrete la problemele semnalate în Mesagiul regal, a fost discutat în Adunarea Deputaţilor la 28 noiembrie/10 decembrie 1886 (şi-au exprimat atunci punctele de vedere, printre alţii: N. Ionescu, Titu Maiorescu, D.A. Sturdza, N. Fleva), fiind acceptat cu 95 de voturi pentru şi 35 împotrivă (Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 28 noiembrie 1886, D.A.D.. nr. 9. 2 decembrie 1886. p. 61-75). La Senat, proiectul de răspuns a fost prezentat la 8/20 decembrie 1886 de către V.A. Urechia; asupra acestui text s-aii exprimat: Gr.M Sturdza, G. Meitani, G. Mârzescu. D. Brătianu. V. Boerescu. P.S. Aurelian; C. Nacu. M. Pherekyde ş.a, documentul fiind aprobat cu 79 voturi pentru şi 2 contra în şedinţa Senatului din 12/24 decembrie 1886 (Senatul. Şedinţa de la 12 decembrie 1886, D.S., nr. 18, p. 130). Delegaţia, formată din zece senatori stabiliţi prin tragere la soni. precum şi din biroul Senatului s-a prezentat la Palatul Regal pentru a înfăţişa lui Carol I răspunsul la „Mesagiul Tronului" la 14/26 decembrie 1886.
260
C MĂSURI GENERALE SPRE A VENI ÎN AJUTORUL INDUSTRIEI NAŢIONALE (22 aprilie 1887)
Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domenieîor
CAROL I
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României La toţi de faţă şi viitori, sănătate!
Corpurile Legiuitoare au adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează:
LEGE
Măsuri generale spre a veni în ajutorul industriei naţionale
Art 1. Oricine voieşte să înfiinţeze în România un aşezământ industrial cu un capital de cel puţin 50 000 lei sau cerând întrebuinţarea a cel puţin 25 lucrători pe zi se va bucura de foloasele legii de faţă.
în termen de.5 ani de la înfiinţarea unei fabrici, două treimi din lucrători trebuie să fie români.
Art. 2. Spre a fi însă primit să se bucure de aceste foloase cel ce va voi să întreprindă o industrie oarecare va trebui să justifice către Ministerul de Agricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii că dispune de capitalul şi lucrătorii arătaţi mai sus şi şă dovedească, prin planurile şi arătarea amănuntelor fabri-caţiunii ce voieşte^a întreprinde că în adevăr va avea să înfiinţeze o fabrică în care va întrebuinţa 25 lucrători pe zi în timp de cel puţin 5 luni pe an. în orice caz industriele ce vor voi să se bucure de foloasele legii de faţă vor trebui să se servească de maşini şi de mijloace tehnice şi mecanice perfecţionate şi să fie conduse de oameni speciali. Când fundatorii nu vor fi oameni speciali
261
vor fi datori să justifice că dispun de oameni speciali spre a le conduce întreprinderea industrială.
Art 3. Aşezămintele industriale ce ar răspunde de îndatoririle arătate la articolele de mai sus vor putea dobândi gratis şi în deplină proprietate (întru cât proprietarii acelor aşezăminte vor întruni condiţiunile cerute de Constituţiune pentru a dobândi proprietăţi rurale) sau în posesiune până la 90 ani, unul până la 5 hectare de pământ, exceptând căderile de apă, pe orice proprietate a Statului, a comunelor sau a Domenielor Coroanei. Este bine înţeles că pământuri [de] pe proprietăţile comunelor nu vor putea fi cedate decât în conformitate cu prescripţiunile legii comunale.
Nici o despăgubire nu se va cere de către Stat, de comune sau de Domeniul Coroanei pentru aşezarea mijloacelor de comunicaţiune (şosea, drum de fier, tranvai, jilip1 etc.) menite a pune fabrica în legătură cu un drum mare, cu o staţiune de cale ferată, cu un râu sau un canal navigabil.
Cererile pentru cesiunea de pământ, făcute conform acestui articol vor fi definitiv rezolvate de către Consiliul de Miniştri până cel mult în trei luni de la data primirii lor.
Dacă în termen de doi ani de la cesiunea unui teren aşezământul industrial pentru care cesiunea s-a făcut nu va fi înfiinţat, terenul va redeveni de drept proprietatea cedantului.
Art. 4. Orice aşezământ industrial înfiinţat în condiţiunile arătate la Art 1 şi 2 de mai sus se bucură de următoarele scutiri în timp de 15 ani:
a) De orice impozit direct către Stat, judeţ sau comună;
b) Toate maşinile precum şi toate părţile de maşini şi toate accesoriile lor, aduse din străinătate pentru trebuinţele sale, sunt scutite de taxe vamale;
c) Materiele prime ce ar intra în fabricaţiunile sale sunt scutite de taxe vamale întru cât acele materii nu s-ar afla sau nu s-ar găsi în cantităţi îndestulătoare în ţară.
Consiliul de Miniştri, luând avizul Camerilor de comerţ şi de industrie decide, pentru fiecare caz şi în termen de cel mult de două luni de la cerere despre neaflarea sau negăsirea în cantităţi îndestulătoare în ţară a materielor trebuincioase fabricaţiunii;
d) Transportul pe căile ferate ale fabricatelor acestor''aşezăminte industriale, de la fabrici până la destinaţiune, şe vor face cu preţurile cele mai scăzute, cari în nici un caz nu vor trece de preţul de regie al transportului plus 20 la sută
1 Construcţie în formă de jgheab folosită pentru scoaterea lemnelor din pâdtire, pe terenurile în pantă
262
1
Taxele poştale pentru transportul acestor fabricate în interiorul ţării nu vor fi în nici un caz superioare taxelor stabilite de Uniunea poştală internaţională, întru cât expeditorii se vor conforma, pentru greutatea şi volumul coletelor poştale, convenţiunilor acestei Uniuni;
e) Tot astfel vor fi tratate şi transporturile acestor fabrici pentru materiele prime, maşinele şi orice produse ar intra în fabricatele lor;
f) Orice produse importate cari nu vor avea similare în ţară, vor primi oarecare transformare industrială în ţară şi apoi se vor reesporta, vor dobândi în momentul reesportării restituirea taxelor vamale de import
Art 5. Pentru furniturile Statului, judeţelor şi comunelor se vor prefera, în condiţiuni egale, produsele fabricate în ţară.
Art 6. Stabilimentele industriale cari, la promulgarea legii de faţă, s-ar afla în condiţiunile prevăzute la Art 1 şi 2 se vor bucura de beneficiele acestei legi.
Art 7. Printr-o lege specială se va acorda o subvenţiune aşezământului industrial care va voi să înfiinţeze o şcoală practică pentru formarea lucrătorilor în diferite fabricaţiuni.
Art. 8. Spre îndeplinirea procedurii celor prescrise de legea de faţă se va înfiinţa pe lângă Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domenielor o comisiune pentru încuragiarea industriei naţionale, compusă din 7 membri.
Art. 9. Fiecare cerere din partea vreunui industrial va fi cercetată de către comisiunea specială. Ministeriul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domenielor, după ce va fi luat avizul comisiunii, va cere încuviinţarea Consiliului de Miniştri.
Art 10. Un regulament de administraţiune publică va determina amănuntele de aplicare a legii de faţă.
Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa de la 31 martie 1887 şi s-a adoptat cu majoritate de 68 voturi contra a 3.
Vicepreşedinte, G. Chiţu \. Secretar, I. A. Ghica
(L.S.A.D.)2
2 Locul sigiliului Adunării Deputaţilor.
263
V
_______,
Această lege s-a votat de Senat în şedinţa de la 2 aprilie 1887 şi s-a adoptat cu majoritate de 57 voturi contra a 4.
Preşedinte, Dimitrie Ghica Secretar, Ap. Mănescu (L.S.S.)3
Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului şi publicată prin Monitorul oficial
Dat în Bucureşti, la 22 aprilie 1887
CAROL
(LS.St)4
Ministru Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domenielor, ad interim, I. C. Brătianu
Ministru de Justiţie, Eug. Stătescu
No. 12705 (MOF, nr. 32, 12/24 mai 1887, p. 721-722)
3 Locul sigiliului Senatului.
4 Locul sigiliului Statului.
5 Proiectul de lege pentru încurajarea industriei naţionale fusese prezentat Parlamentului, în numele unui grup de deputaţi liberali, în februarie 1885, de către Emil Costinescu, dar traseul său prin ambele „corpuri" ale forului legislativ a fost destul de îndelungat, luând sfârşit abia peste doi ani de zile. Această lege a creat condiţiile unei dezvoltări economice mai armonioase a României care, pentru a se apropia de nivelul atins de majoritatea statelor europene (vestice şi centrale) trebuia să-şi creeze o economie industrial-agrară modernă Legea promulgată de regele Carol, la 22 aprilie/4 mai 1887, a contribuit efectiv, în timp, la constituirea unei industrii naţionale şi - implicit - a burgheziei industriale, ritmurile de dezvoltare fiind însă - în acest domeniu - destul de lente.
264
D. ZAHARI STOIANOV, CĂTRE POPORUL ROMÂN* (1886)
Nu există un singur bulgar mai mult sau mai puţin inteligent şi patriot, care n-ar fi călcat pământul liber al României şi nu s-ar fi folosit de ospitalitatea frăţească a românilor. într-o epocă de o jumătate de secol, într-o epocă groaznică şi neagră pentru noi, privirea poporului bulgar a fost pururea ţintită
* Scrisoarea e precedată în Telegraful de o notiţă: «Primim următoarea scrisoare din partea amicului nostru Z Stoianoff intitulată Către poporul român Zahari Stoianov, om politic, scriitor şi publicist bulgar, s-a născut în anul 1850 în satul Medven, în familia unui cioban, practicând el însuşi, câţiva ani - după ce a învăţat să citească abecedarul - această străveche îndeletnicire. Stabilit o vreme la Rusciuk (Russe), localitate de pe Dunăre, aşezată în faţa oraşului românesc Giurgiu, el s-a încadrat de foarte tânăr în mişcarea de eliberare naţională a poporului său, împotriva stăpânirii otomane; în 1876 devine unul dintre cei mai importanţi tovarăşi de luptă ai lui Ghedrghi Benkovski, conducătorul de fapt al răscoalei antiotomane din acel an, înăbuşită în sânge de ocupanţii turci. în primul deceniu de după obţinerea de către Bulgaria a autonomiei, ca urmare a războiului ruso-româno-turc din 1877—1878, el se afirmă ca unul dintre cei mai activi oameni politici bulgari, de orientare democratică, socialistă, proocidentală Este unul dintre orga^ nizatorii răscoalei din septembrie 1885, din Rumelia Orientală, care a dus la unirea acestei provincii cu principatul bulgar (a fost iniţiatorul Comitetului revoluţionar secret din Plovdiv). In decembrie 1888 este ales preşedinte al Sobraniei (Adunarea Naţională) bulgare; moare un an mai târziu, la 2/14 septembrie 1889, la Paris, Este, printre altele, autorul unei lucrări literar-do-cumentare, însemnări despre răscoalele bulgăreşti, apărută în trei volume, considerată a fi una dintre operele clasice ale literaturii bulgare. Zahari Stoianov a fost un prieten statornic al României, ţară pe care a vizitat-o de nenumărate ori. Printre prietenii săi din Bucureşti, se afla şi românul basarabean Zamfir C Arbure, pe atunci redactor-şef al cotidianului liberal Telegraful. Acesta i-a publicat în ziarul la care lucra mai multe corespondenţe din Bulgaria, semnate: Cine a arestat pe Gavril-paşa la Conacul din Plovdiv, 8 octombrie 1885, p. 2; Finis Rusiae in Bulgaria, 19 februarie 1886, p. 1-2; Cine e vinovatul? Lovitura de stat de la 9 august, 26 noiembrie 1886, p. 1-2 (corespondenţă trimisă simultan cotidianului englez Times şi Telegrafului bucureştean), şi, desigur, altele, nesernnate sau reproduse sub pseudonim Zamfir Arbure îl prezenta cititorilor români în termeni elogioşi, în martie 1887: .Zaharia Stbianoff e un tip bulgar din cele mai interesante. Fost odată cioban, el s-a înălţat printr-o silinţă necurmată ca unul din primii şi cei mai inteligenţi scriitori bulgari. Pe lângă aceasta, e un om modest şi nepretenţios. E un patriot înfocat, sincer, incoruptibil şi în mare vază a poporului său" (Principele Alexandru al Bulgariei, TEL, 17 martie 1887, p. 1 - nota). Scrisoarea reprodusă aici apare în Telegraful purtând data de 28 august 1886, deci după complotul din 9/21 august, sprijinit (sau, mai exact, iniţiat) de ruşi. prin care principele Alexandru de Battenberg este detronat şi când se punea problema alegerii unui succesor al acestuia; în această perioadă Stoianov - singur sau însoţit de alte oficialităţi bulgare - a făcut mai multe călătorii la Bucureşti, probabil eu propunerea ca regele Carol să accepte şi tronul Bulgariei (v. mai sus p. 75-77, nota 46), el pronunţându-se, totodată, şi pentru soluţia utopică privind realizarea unei confederaţii balcanice, care să reziste mai bine presiunilor continue ale marilor puteri, (Rusia, Austro-Ungaria), în această zbuciumată parte a Europei, eare nu ş-a găsit liniştea nici până astăzi: „Da, tre|uie ca popoarele balcanice: sârbii, românii, bulgarii, grecii şi celelalte să-şi deschiză ochii,"să vază că moralitatea cea mai elementară a pierit în Europa, că mântuirea popoarelor mici reşede în ele însele, iar nu aiurea Numai confederaţiunea îi va mântui în secolul XIX" (Scrisoarea d-lui Zaharia Stoianoff, TEL., 11 octombrie 1886, p. 2, trimisă din Rusciuk la 8 octombrie). (O parte a informaţiilor privitoare la activitatea lui Zahari Stoianov în Bulgaria ne-au fost oferite de dl. Leonid Gheorghiev, căruia îi mulţumim aici, încă o dată, pentru bunăvoinţa arătată).
265
asupra malului stâng al Dunării Tot ce e onest şi nobil, tot ce avea vro iniţiativă şi fa coprins de ideea d-a salva patria sa nenorocită, tot ce n-a putut trăi şi respira în Bulgaria robită, lucra şi trăia în sfânta Românie. Mi-aduc aminte precum şi-aduc aminte toţi amicii mei că cuvintele: România, Bucureşti, Giurgiu, Ploieşti, Brăila, Galaţi şi aşa mai departe au fost pentru noi cuvinte sfinte şi egale cu cuvintele din Sfânta Scriptură Când vrunul din patrioţii noştri, prigoniţi crud de guvernul otoman scăpa, în fine, din ghearele străinului neîndurător, el găsea refugiu într-un oraş al României
Da, fraţilor români, pământul vostru a fost pentru noi pământul făgăduit La începutul renaşterii noastre naţionale, cele dintâi voci cari ne treziră din somnul robiei s-au auzit din România
Ţara voastră a fost pentru noi focarul luminat al libertăţii, speranţa în viaţă nouă, în progres. Deşi vasali puternicilor sultani, românii au îndurat, ba chiar au patronat organizarea comitetelor revoluţionare, au permis Iui Racovsky să pronunţe discursurile sale înfocate, au rxrmis lui Liuben Karavelov tipărirea ziarelor Svoboda şi Nezavisinosti. Voi aţi r^rmis neastâmpăratului Botev să ne uimită Cuvântul refugiatului bulgar şi apoi a edita Snamen (Stindardul), organele de publicitate cari, dacă ar fi apărut acum în Bulgaria ar fi indignat, desigur, elementele din care se compune tagma trădătorilor patriei noastre mult încercate
Pamatul vostru a hrănit pe apostolii libertăţii bulgare, pe luptătorii uriaşi ai independenţei noastre, pe Levsky, Benkovsky, Hadji-Dumitru, Karagea, Volov, adică întregul şir al martirilor noştri, căzuţi apoi pe câmpul sfintei lupte, morţi în ştreang şi prin temniţele turceşti. ., . . '
Dar cu aceasta nu se isprăveşte mărinimia poporului român. Din România ieşeau înarmaţi iunacii noştri, aceşti eroi ai libertăţii: Toţiu şi Panaiot lâ 1866, Hadji-Dumitru la 1868, Botev la 1876 şi alţii Satul Petruşani, Olteniţa, Bechet şi Giurgiu au văzut fâlfâind drapelul poporului bulgar, când îl duceam pe câmpul de bătaie. Aţi văzut aceasta, aţi ştiut tot şi niciodată nu ne-aţi oprit, nu ne-aţi persecutat ci, din contra, ne-aţi binecuvântat în sfânta luptă încinsă pentru dezrobirea raialei
Nu există un singur exemplu ca românii să respingă pe vreunul din martirii noştri, deşi de nenumărate ori aţi fost îndemnaţi şi chiar forţaţi a face aceasta Salutare dar pământului sfânt al României, să fie binecuvântat! România a fost a doua patrie pentru mii de martiri ai noştri.1 După liberarea Bulgariei, simpatia poporului român a rămas nemărginită pentru noi. La 1885, când duşmanii năvăliră sub zidurile Slivniţei şi ale Vidinului, când am fost părăsiţi de Europa întreagă, atunci numai în pieptul român s-a găsit
1 Zahari Stoianov se referă la ajutorul moral şi material pe care l-au primit revoluţionarii bulgari aflaţi pe teritoriul ţării noastre, îndeosebi după anii 1850, când se intensifică lupta poporului vecin pentru dobândirea independenţei. Refugiat la Bucureşti, revoluţionarul bulgar Gheorghi Rakovski (1821-1867) înfiinţează aici Comandamentul suprem naţional bulgar, menit să-i ridice la luptă pentru libertate pe conaţionalii săi din ţara aflată sub stăpânire otomană; alte comitete revoluţionare au luat fiinţă la Bucureşti în anii următori. Aici au apărut publicaţii revoluţionare precum Svoboda (Libertatea) în 1869, continuat de Nezavisimosti (Independenţa)
266
o inimă plină de compătimire pentru noi, numai în parlamentul român s-a ridicat vocea pentru cauza dreaptă a poporului bulgar.2
Am fost atunci în capitala României şi am văzut cu ochii mei că nenorocirile noastre au fost ca şi ale voastre şi că triumful victoriilor noastre vă bucură precum ar fi fost triumful vostra
In ziua nefastă de 9 august, când de la Nord se grămădea nori negri asupra patriei noastre, când libertatea bulgară era gata să se ascunză printre stâncile şi strâmtorile sălbatice ale Balcanilor, am fost în România Şi inima mea de patriot bulgar, sângerândă, nu va uita ceea ce am văzut, nu va uita spectacolul frumos ce înfăţişase capitala României în ziua de 17 august, când în persoana prinţului Alexandru poporul român întâmpina Bulgaria liberă şi independentă.3
în 1872, editate de Liuben Karavelov (1837-1879), cunoscut scriitor şi om politic bulgar, precum şi, în 1874, Zname (Stindardul), redactat de Hristo Botev (1848-1876). De pe teritoriul României, din localităţile situate pe malul ospitalier al Dunării, au trecut în Bulgaria pentru a lupta împotriva jugului otoman numeroase cete de revoluţionari - sprijinite mai mult sau mai puţin discret de autorităţile române - precum cele ale lui Panait Hitov (din care făcea parte şi Vasil Levski, prins şi spânzurat de turci în 1872) şi Filip Totio, în 1867, precum şi aceea a lui Hagi Dimităr şi Ştefan Karagea, în 1868, care a traversat Dunărea pornind din satul Pietroşani, de pe moşia principelui Ştirbei. Opt ani mai târziu, după izbucnirea răscoalei din sudul Bulgariei, Hristo Botev şi tovarăşii săi de luptă trece şi el Dunărea dar este ucis de turci în munţii Balcani (v. Constantin Velichi, Curs de istorie modernă a Sutanei, Universitatea din Bucureşti, 1974; Id, România şi Renaşterea bulgară, Editura Ştimţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980).
2 în timpul conflictului sârbo-bulgar (v. mai sus, p. 20 şi nota 36, p. 36; p. 24-25 şi nota 49, p. 40), în şedinţa Adunării Deputaţilor de la Bucureşti, din 21 noiembrie 1885, fruntaşul liberal ieşan Nicolae Ionescu şi-a exprimat - îhtr-o interpelare adresată guvernului în legătură cu situaţia de peste Dunăre - simpatia pentru poporul bulgar, care prin propriile forţe îşi realizase unitatea naţională: „..Doresc să se ştie în ţară că guvernul M. S. Regelui Carol ăl României a avut o purtare corectă din momentul ce la Filipopoli [Plovdiv] s-a făcut acelaşi act, care s-a făcut altădată la Bucureşti,,pentru unirea unui popor din Balcani, popor cu care noi trebuie să ţinem cele mai bune relaţiuni de amiciţie" (Adunarea Deputatilor. Şedinţa de la 21 noiembrie 1885, D.AD, nr. 2, 22 noiembrie 1885, p. 29), precizând patru zile mai târziu că: „Suntem vecini şi în bune relaţiuni cu sârbii şi cu bulgarii, n-aş găsi nimic extraordinar ca-să ne punem mediatori între dânşii" (Şedinţa de la 25 noiembrie 1885, D.AD., nr. 5,26 noiembrie 1885, p. 55), după ce reluase ideea privind solidaritatea poporului român cu lupta pentru unitate şi independenţă a bulgarilor „Toate grupările politice, toate asociaţiunile, toate întrunirile Ia orice ocaziune au fost unanime şi fără rezervă o expresie a simpatiilor pentru mişcarea naţională a rumelioţilor şi pentru patriotismul principelui Bulgariei care s-a identificat dorinţelor poporului rumeliot" (Ibid, p. 49). Dovedind mai multă experienţă politică şi privind îngrijorat întotdeauna către Răsărit, L C Brătianu încerca să tempereze, cu bunăvoinţă, entuziasmul nediplomatic al lui Nicolae Ionescu, în aceeaşi şedinţă a Parlamentului român: „Noi, d-lor, să fim prudenţi..", precizând că bulgarii „nu aşteaptă opinia noastră, ci a marilor puteri" (Ibid, p. 55).
3 La 9/21 august 188§principele Alexandni al Bulgariei a fost detronat ca urmare a unui complot militar de inspiraţie rusă; la 17/29 august. în drumul de reîntoarcere, pentru scurtă vreme, în Bulgaria el a fost întâmpinat, la Bucureşti, de autorităţi române, în frunte cu primul ministru L C. Brătianu. care îşi exprima astfel solidaritatea - platonică, din păcate - cu lupta şefului statului bulgar pentru limitarea amestecului brutal al Rusiei - .Jvlarele Frate" - în afacerile interne ale ţării sale, considerată mai mult o gubernie rusească
267
Destinul României este frumos! Din România ne vin razele binefăcătoare ale libertăţii, razele redeşteptării noastre morale. Uzurpatorii şi trădătorii de la 9 august ştiau bine simţim antele cavalereşti ale poporului român, tocmai pentru aceasta ei se ţineau departe de malurile Dunării române şi-şi căutau sprijinul în puterea geandarmului de Ia Reni4.
Cu întristare şi amărăciune ne gândim că până acum n-am răsplătit cu nimic poporului român pentru toate astea în temelia libertăţii noastre, zac osemintele fiilor României, iar noi nici două cuvinte de mulţumire n-am pronunţat până acum
Ştiţi oare pentru ce?
Nu ne acuzaţi Poporul bulgar şi clasa noastră inteligentă cu evlavie pronunţă cuvântul sfânt de România, dar, vai!, nu suntem încă pe picioarele noastre; şi dacă azi nu mai există în Bulgaria iataganul, apoi exist rublele, a căror înrâurire e mult mai groaznică, mult mai neîndurătoare.
Mare şi solemn va fi momentul când două popoare vecine îşi vor întinde frăţeşte mâna şi vor încheia o alianţă puternică, compuind o federaţiune întemeiată pe respectarea libertăţilor reciproce5. Nu există absolut nici un singur motiv pentru ca românii şi bulgarii să nu trăiască, precum au trăit, într-o pace şi bună înţelegere, nu există asemenea nici un motiv ca să se mai repete odată rezbelul fratricid între sârbi şi bulgari
Sub domnia voastră la Bolgrad şi în coloniele bulgare din sudul Basarabiei în curgerea de 30 ani a domnit libertate şi a strălucit civilizaţiune, iar acum, vai!, acolo domneşte un stanovoi şi cancelaria sa
Aşadar să trăiască poporul român, să trăiască Carol, să trăiască Ioan Brătianu, numele căruia este strâns legat cu emanciparea noastră politică
(TEL, nr. 4261, 28 august 1886, p. 2, cu titlul Scrisoarea d-lui Zaharia Stoianoff; scrisoarea a fost reprodusă integral în Telegraful român, an. II, ser. U, nr. 199, 6 septembrie 1889, precedată de următoarea notă redacţională: „Marele patriot bulgar Zaharia Stoianov a murit Amicul nostru s-a stins la Paris, unde plecase acum câteva zile. Pentru a arăta românilor ce om a fost acest luptător fără preget pentru poporul bulgar, credem bine a da aici o scrisoare a repausatului ce a primit primul nostru redactor, d Z C. Arbure, fii momente de grea cumpănă pentru Bulgaria" X
4 La Reni, în Basarabia românească ocupată de ruşi, a fost adus principele detronat al Bulgariei, în august 1886, sub supravegherea vigilentă a poliţiei secrete ruse; de aici el a plecat la Lemberg, de unde a revenit în Bulgaria, trecând prin Bucureşti, la data amintită în nota precedentă
5 Aşadar, la sfârşitul lunii august 1886, când situaţia principelui Alexandru în Bulgaria era încă neclară (el va abdica la 26 august/7 septembrie 1886, după prirnirea unei telegrame ultimative a ţarului Alexandru al ITI-lea, în timp ce se afla în drum, de la Russe la Sofia), Zahari Stoianov se gândea la o confederaţie româno-bulgară, idee Ia care adera şi Ştefan Stambolov, şeful partidului liberal, devenit regent după abdicarea prinţului şi apoi, timp de mai mulţi ani, prim-ministru.
_______;
E DOCUMENTS SECRETS de la politique russe en Orient (1881-1890)* (Fragmente)
No. 152. Communication secrete du ministre imper. en Roumanie au ministre des Affaires Etrangeres1, du 20 Mai 1887.
On m'annonce de Sofia que les gouvemants bulgares ont resolu d'elire le roi
* Volumul, din care reproducem integral cinci documente referitoare la propunerile ce i s-au făcut regelui Carol în 1887 de a primi şi tronul Bulgariei, precum şi la acţiunile de spionaj ale Rusiei ţariste întreprinse în ţara noastră, a apărut mai întâi la Sofia, în limba rusă, în 1892; introducerea, în limba bulgară, era scrisă de D. Popov, preşedinte al Sobraniei, director al ziarului Svoboda (Libertatea), amic politic al lui Ştefan Stambolov, şeful guvernului între anii 1887-1894. Documentele fuseseră sustrase de la legaţia rusă din Bucureşti de către un funcţionar al acesteia, dar, se pare că de această acţiune îndrăzneaţă n-ar fi fost străin Zamfir C. 'Arbure şi amicii săi din capitala României, refugiaţi politici ruşi şi români basarabeni. S-ar putea ca serialul său de 13 articole publicat sub titlul Poliţia secretă nisă în Telegraful român de la 16 iunie la 19 iulie 1890, în care era înfăţişată, cu date concrete (nume, adrese, sume încasate), reţeaua de spioni ruşi din România să aibă la bază documente din acest lot, din care Arbure anunţa că va publica şi câteva facsimile. Printre spionii enumeraţi de el se afla şi un anume Mişcenko, cu domiciliulstabil în Chişinău (Moghilevskaia uliţa, nr. 5) care ar fi organizat în Bucureşti şi atentatul împotriva prefectului de Rusciuk, Mantov (v. mai sus, în nota noastră 46, p. 76). Publicarea revelatorului volum de documente mai întâi la Sofia şi apoi la Berlin - Leipzig în 1893, avea ca scop dezvăluirea în faţa opiniei publice europene a politicii ruseşti de intervenţie şi presiune în zona Balcanilor şi îndeosebi a imixtiunii brutale în afacerile interne ale Bulgariei („Cette publi-cation est tout simplement un acte de defense contre un ennemi puissant, I'Empire russe, dans la guerre a mort que ce demier a declaree â Ia Bulgarie" - p. IX).
1 ..Ministrul imperial" în România era. începând din toamna anului 1886, Mihail Alexandrovici Hitrovo (care funcţionase mai înainte, în acelaşi post. la Sofia), profund implicat, de mai mulţi ani, în politica de intrigi şi de spionaj practicată de Rusia în Balcani; ministrul Afacerilor Externe al imperiului ţarist era Nikolai Karlovici de Giers. suedez de origine, care îi succedase în februarie 1882 lui Gorceakov; diplomat abil şi inteligent, el cunoştea bine problemele româneşti (în 1838. la începutul carierei, fusese secretar al consulatului rus din Iaşi; în timpul Războiului Crimeii a îndeplinit unele misiuni în ţările române, inclusiv în Basarabia; prin 1860 era consul general jl Rusiei la Bucureşti; soţia sa, româncă, era născută Cantacuzino). Hitrovo, care îi suspecta de trădare pe toţi inferiorii şi superiorii săi, ar fi declarat la Bucureşti, în 1890, într-o discuţie particulară: „Cum vreţi ca să reuşesc aci. când în casele lui Giers se vorbeşte româneşte. Şi apoi cum voiţi să reuşesc când am a lupta cu Germania, al cărei ambasador aci e însuşi Regele?" (Z. Afrbure], Rechemarea lui Hitrovo, Telegraful român, an II, seria II, 22 iulie 1890, p. 1.)
268
269
s
Charles de Roumanie au trone de Bulgarie et de fonder ainsi une union personnelle entre la Roumanie et la Bulgarie.2
J'apprends aussi de source certaine que le roi de Roumanie et son premier ministre Ivan Bratiano font tous leurs efforts pour amener une union person-nelle entre ces deux pays. Le roi a recemment charge son ministre a St Petersbourg de sonder le gouvernement imperial3 â ce propos.
Le ministre d'Autriche-Hongrie â Bukarest, le comte GolUchowski, m'a confid dans une conversation que les interets de 1'Autriche-Hongrie ne peuvent souffrir d'union personnelle dans la peninsule des Balkans. On tient ă Vienne l'election du roi Charles de Roumanie pour impossible, parce que le trone de Bulgarie n'est point sur; et que la perte du trone de Bulgarie entraînerait celle du trone de Roumanie.
Dernierement a păru dans des feuilles locales la nouvelle alarmante que nos troupes evoluaient aux frontieres de la Bessarabie; des regiments de Cosaques, entre autres, sont prets (dit-on) â passer la frontiere roumaine.4
Le premier ministre du roi, Ivan Bratiano, m'a fait une visite hier pour par-ler de ces nouvelles et apprendre les mobiles quiont engage le Ministere imperial des Affaires Etrangeres â prendre des mesures extremes et si inattendues.
Dans ce long entretien, M. Bratiano a touch6 en passant au desordre general qui regne en Bulgarie; de meme, que les actes irreflechis des gouvernants actuels poussaient le pays a l'anarchie complete, et que la Russie avait morale-ment le droit d'imposer au gouvernement imperial le devoir de reteblir l'ordre
2 Tratativele privind posibila candidatură a regelui Carol la demnitatea supremă în principatul bulgar s-au purtat, probabil, la Rusciuk (Russe); la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai 1887 s-au aflat aici, pe rând sau împreună, perioade mai scurte sau mai lungi, Ştefan Stambolov şi alţi membri ai regenţei bulgare (Mutkurov şi Jivkov), precum şi Zahari Stoianov; de la Rusciuk Stambolov se deplasează la Silistra, se întoarce şi se îmbolnăveşte de pneumonie (boală diplomatică?), rămânând mai multe zile în portul dunărean (sau deplasându-se - nimic mat simplu - incognito, la Bucureşti) (TEL., 26 aprilie 1887, p. 2; 3 mai 1887, p. 3; 12 mai 1887, p. 2). Si P.P. Panaitescu (care cunoştea volumul pe care-l comentăm aici, ca şi N. Iorga, de altfel) susţine că ideea candidaturii regelui Carol la tronul Bulgariei i-ar fi aparţinut lui Stambolov (şi lui Zahari Stoianov, adăugăm noi), tratativele fiind purtate prin intermediul consulului român de la Rusciuk (P.P. Panaitescu, Români şi bulgari, Bucureşti, 1944, p. 62).
3 în aceste documente, prin „le gouvernement imperial" se înţelege „guvernul imperial rus", iar prin „le gouvernement royâl" - „guvernul regal român"; „la principaute" era principatul bulgar.
* în tot timpul crizei bulgare a existat pericolul unei intervenţii militare ruseşti peste Dunăre, pentru a „pacifica" Bulgaria, în numele dreptului imprescriptibil, practicat şi astăzi, al marilor puteri de a interveni fără scrupule în treburile interne ale statelor mici (fapt confirmat şi de documentele autentice pe care le comentăm), intervenţie care ar fi afectat, ca de atâtea ori până arunci, şi ţara noastră. în aceste condiţii tensionate, România s-a preocupat cu discreţie de consolidarea înţelegerilor cu puterile centrale, ceea ce doreau şi acestea (în octombrie 1888
270
legal dans la principaute. Mr. Bratiano m'a dit, au sujet de l'election d'un prince en Bulgarie, qu'â son avis personnel c'etait a le Sobranie legitime d'en decider, et que la ratification de cette election dependait, aux termes du Trăite de Berlin, des grandes puissances et de la Porte.
Comme le lui demandais ce qui en etait de 1'union projet.ee, M. Bratiano me repondit qu'â l'avis du gouvernement du roi, cette idee est tres executables. Que le Trăite de Berlin n'interdit nullement l'union personnelle d'un Etat voisin avec la principaute, que, par consequent cette question n'a rien â voir avec les signataires du Trăite de Berlin, mais qu'elle peut-âtre resolue d'accord avec le gouvernement de Sa Majeste le Sultan.
Je ne me suiş pas engage dans les discussions ulterieures, mais j'ai simple-ment dit au premier ministre du roi Charles que le gouvernement imperial veille scrupuleusement sur ses interets en Orient et â la paix de l'Europe. Que toute modification non-prevue au le Trăite de Berlin serait consideree comme une ateinte portee â celui-ci, et, par consequent, entraînerait inevitablement l'inter-vention armee de l'Etat qui voudrait conserver l'ordre existant
Au sujet du retablissement de l'ordre legal en Bulgarie, conformement au Trăite de Berlin, je fis entendre â M. Bratiano que l'occupation de la Bulgarie n'est pas encore completement exclue du programme du gouvernement imperial, et que, dans ce cas, nous comptons sur le gouvernement roumain pour laisser passer les troupes d'occupation par la Dobroudja.
expira termenul de valabilitate al tratatului de alianţă româno-austro-ungar, dar dacă nici una dintre părţi nu ar fi denunţat tratatul cu un an înainte de această dată, el se prelungea automat pentru o perioadă de încă trei ani); referindu-se la vizita pe care familia regală română o efectuase la Berlin, în martie 1887, unde fusese primită „cu entuziasm" de împăratul Germaniei, Pia Brătianu, fiica Iui I. C. Brătianu, îi comunica fratelui său, Vintilă, aflat lâ Paris, că „aceasta ne arată o manifestare în contra Rusiei" (scrisoare din 13/25 martie 1887 - Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, III, p. 76). Totodată, au fost .luate unele măsuri concrete în vederea sporirii capacităţii de apărare a ţării în cazul unei agresiuni posibile sau a unui conflict militar în zonă: fortificarea Bucureştilor, construirea liniei fortificate Galaţi-Focşani ş.a.; semnificative sunt şi unele detalii în aceeaşi problemă, aflate de noi în presa vremii, circumscrise întocmai perioadei la care ne referim aici (aprilie - mai 1887): regele, împreună cu ministrul de „Rezbel" şi generalul Barozzi. şeful Casei militare regale inspectează Marele Stat Major al Armatei (Voinţa naţională, an IV. 22 aprilie/4 mai 1887, p. 3); „guvemu' se teme de izbucnirea unuirăzbor1 (RAZ - W., 9 mai 1887, p. 2): regele prezidează Comitetul apărării ţării (RĂZ - W., 15 mai 1887, p. 1); Caiol I inspectează câteva unităţi militare, printre care Regimentul 21 Dorobanţi, cantonat Ia*urIoaia ( Voinţa naţională, 20 mai/l iunie 1887, p. 2) şi Regimentul 6 Dorobanţi, aflat în cantonament la Cotroceni (Voinţa naţională. 23 mai/4 iunie 1887, p. 3) etc. La 2/14 mai 1887 LC. Brătianu scria fiilor săi la Paris: „Teama mea cea mare nu este că nu veţi răuşi la învăţătură, ci ca nu cumva să fiţi întrerupţi de vreun război, căci cum văd şi francezii şi muscalii au înnebunit" (Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, III, p. 120).
271
Cela devait aussi servir de reponse a Ia question que m'avait posee" M. Bratiano touchant les mouvements et les rassemblements de troupes a la frontiere de Roumanie. Le premier ministre croit que l'Assemblee Legislative con-cŞderait et que le roi ratifferait, d'apres la Constitution roumaine, le passage des troupes d'occupation sur territoire roumain,
Mon entretien avec M. Bratiano a ete appris ici par quelques correspondants de journaux Strangers; et quelques-uns des plus curieux, que me font de frequentes visites, ont essaye aujourd'hui d'apprendre jusqu'a quel point les mformations de la presse locale (sur les rassemblements de troupes) sont dignes de foi.
Je leur ai declar6 que je ne savais rien du tout la-dessus, et que j'etais per-sonnellement convaincu que ces nouvelles etaint repandues par le parti radical roumain.5 Qu'elles devaient avoir 6t6 propagees dans le but d'agir sur l'Assemblee Legislative roumaine, pour faire accorder sans difficultes au gouvernement Ies moyens de continuer la constructiojj de fortifications sur notre frontiere.
J'ai bien recu de ministre Bratiano l'assurance qu'il n'existe entre le gouvernement royal et les gouvemants illegaux bulgares aucune entente diploma-tique sur l'occupation du trone de Bulgarie par le roi Charles. Cependent je ne puis me fier â cette declaration, parce que, dans le derniers temps, une fort agi-tation du parti de l'opposition a 6branle la confiance de la nation dans le gouvernement actuel. Celui-ci est donc oblige, pour se maintenir au gouvernail, d'inventer des combinaisons multiples pour attirer le peuple autant que possi-ble de son cote.
A titre de complement â mon rapport aupres de l'empereur, je crois de mon devoir d'attirer l'attention bienveillante de Votre Excellence sur la necessite d'empecher cette combinaison du roi Charles et de ses ministres; de meme nous devons, â mon avis, prendre les mesures les plus extremes pour mettre fin a ces intentions.
J'ai l'honneur etc.
5 „Partidul radical român" era partidul liberal, de guvernământ, considerat „radical" mai ales în comparaţie cu situaţia social-politică din Rusia, dominată de cea mai tenebroasă autocraţie. Nu putea fi vorba de minuscula grupare a „radicalilor" lui G. Panu.
272
Na 155. Telegramme chiffM du ministre des Affaires Etrangeres au ministre imperial a Bukarest, du 10 Juin 1887.
En reponse â la lettre du 20 Mai, j'annonce â Votre Excellence que l'im-pereur a daigne ordonner de vous munir des instructions suivantes, au cas oii le roi Charles poserait sa candidature officielle au trâne de Bulgarie:
1. Declarer au gouvernement royal, au nom du gouvernement imperial, que Ia candidature du roi au trone de Bulgarie est consideree comme une violation du Trait6 de Berlin.
2. Declarer au ministere roumain que le gouvernement royal sera rendu responsable des consequences desagreables d'une conduite aussi irreflechie.
3. Si, malgre les declarations susdites, le roi Charles est 61u prince de Bulgarie, Votre Excellence doit rompre immediatement tous rapports diplo-matiques, et quitter la Roumanie avec tous les employes de la legation imperiale, ainsi que les consuls et agenţs consuîaires. Remettre aux represen-tants francais la protection des interets des. sujets russes dans Ie royaume.
4. En meme temps, il faut ordonner aux dragomans de nos consulats qui sont restes en Bulgarie de quitter immediatement la principaute et de venir a Odessa.
No. 156. Telegramme chiffre' du ministre imperial a Bukarest ă 1'agent a Odessa du Ministere des Affaires Etrangeres, du 11 Juin 1887.
Je prie Vâtre Excellence de bien vouloir communiquer en votre prive au prince Ignatieff6 que je ne puis, malgre mon deşir sincere, remplir main-tenant le deşir de Son Altesse, vu qu'il est possible que l'on interrompe toute relation diplomatique avec le gouvernement royal.7
6 Contele Nikolai Pavlovici Ignatiev (1832-1908), unul dintre exponenţii de seamă ai politicii ţariste de expansiune, era pe atunci ministru de-Interne al Rusiei; mai veche cunoştinţă a românilor - din vremuri de restrişte - el se oprise, în ianuarie 1878, la Bucureşti din drumul spre Adrianopol (unde urma să semneze condiţiile păcii cu Imperiul Otoman), pentru a aduce la cunoştinţă autorităţilor noastre hotărârea de neclintit a ţarului Alexandru al II-lea de a răpi loialului său aliat - ca răsplată pentru contribuţia importantă la victoria obţinută în război - o parte a teritoriului naţional (cele trei judeţe din sudul Basarabiei).
7 Ameninţările foarte clare ale Rusiei la adresa României se refereau la ruperea relaţiilor diplomatice (acţiune ce nu excludea şi o eventuală intervenţie armată, cu care românii, de altfel, erau obişnuiţi); ele au pfbvocat - cum era şi firesc - o stare de agitaţie în cercurile politice bucureştene. Cunoscând acum datele calendaristice relevate de documentele aici publicate (între 20 mai /l iunie 1887 şi 15/27 iunie 1887) vom constata - pe baza informaţiilor de presă - că în acest interval, de obicei de scădere a preocupărilor politice în preajma vacanţelor, a avut loc, în realitate, o intensificare neobişnuită a lor: reuniune a Consiliului de Miniştri, sub preşedinţia lui
273
\
«li
S -
îi' ■
I I
mm
Iii"
ii
t ■ i
ii
No. 157. TeI6gramme ciffrd du ministre imperial a Bukarest au Ministre des Affaires Etrangeres, du 15 Juin 1887.
J'ai ete recu aujourd'hui en audience par Sa Majeste le roi. Le roi m'a pri6, par rapport â la question bulgare de transmettre a Votre Excellence qu'il tient pour sacrees les conventions internationales, et qu'il ne reconnaît pas la legitimite du gouvernement bulgare, mais qu'il ne voit dans les gou-vernants actuels que le pur regime de la violence. Penetre de sentiments de reconnaissance envers l'Empereur et pour les sacrifices qu'a faits la nation russe pour la Roumanie, Sa Majeste voit dans la bienveillance de la Russie et de son souverain la seul garanţie d'un gouvernement fecond en Roumanie. Le roi me confirma que sa candidature au trone de Bulgarie avait 6t6 proposee et recommandee par les gouvernants bulgares et par son premier ministre, et qu'il etait possible que ce projet ait l'appui de l'Angleterre et de 1'Autriche-Hongrie; mais que lui, le roi, ne se resoudrait jamais a monter sur le trone de la principaute sans l'assentiment de l'Empereur. Et que celui-ci, pour le roi, etait superieur a 1'inclination passagere et point sincere des autres puissances pour la Roumanie.
LC Brătianu, la sfârşitul lunii mai, la Bucureşti (RĂZ-W., 30 mai 1887, p. 1); Consiliul de Miniştri, programat la începutul lunii iunie la Florica, moşia lui IC. Brătianu, îşi^ schimbă brusc locul de desfăşurare, întrunindu-se la Sinaia, sub preşedinţia lui Carol I (RAZ.-W., 3 iunie 1887, p. 1); tot acum se anunţă că regele îşi contramandează vizita pe care urma să o efectueze în Anglia, unde era invitat să participe la jubileul de 50 de ani al reginei Victoria, el urmând să fie reprezentat de trimisul României la Londra, prinţul Ion Ghica (RAZ.-W., 30 mai 1887, p. 1), iar IC. Brătianu renunţa să plece în concediu în străinătate, urmând să petreacă mai târziu un scurt răstimp de odihnă în ţară, la Govora (RĂZ.-W., 4 iunie 1887, p. 2). Semnificativ pentru patriarhalitatea vieţii politice româneşti din anii 1880 este faptul că în aceste zile tensionate din mai-iunie 1887 IC. Brătianu, aflat la moşia sa, Furduieşti, le scria fiilor săi, la Paris, la 19 mai/7 iunie 1887 comunicându-le aceste detalii domestice uluitoare pentru ceea ce ne imaginăm azi că ar trebui să fie viaţa unui om politic: „Diseară voi pleca Ia Bucureşti unde este şi Regele, ca mâine, miercuri, să avem Consiliu şi în urmă să vin la vie, unde o să încep pliveala şi coasa lucernei" (Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, III, p. 134). Un lucru e neclar în toată această aglomerare de date: la începutul lunii iunie 1887, ministrul Rusiei în România, Hitrovo, nu se afla la Bucureşti, fiind rechemat, probabil pentru consultări, la Sankt Petersburg; în primele zile ale lunii iunie el lipsea din Bucureşti (RĂZ-W., 8 iunie 1887, p. 3), pentru a reveni după 20 iunie/2 iulie 1887 („D. Hitrovo, ministru plenipotenţiar al Rusiei se va întoarce săptămâna asta în Bucureşti" -Cronica zilei, RĂZ-W., 22 iunie 1887, p. 2.). în aceste condiţii, documentele publicate de noi aici şi datate 11 şi 15 iunie 1887 nu au putut să fie semnate de Mihail Alexandrovici Hitrovo, ci.de locţiitorul său - dacă nu cumva în datarea documentelor editorii bulgari au încurcat „stilurile" calendaristice.
274
Le roi Charles a recu de Vienne d'avis prive que les regents bulgares ont fait en secret la proposition de nommer au trone le prince Ferdinand de Cobourg, lieutenent dans l'armee austro-hongroise. Celui-ci aurait l'intention de se rendre en Bulgarie apres son election, sans s'inquieter de violer le Trăite de Berlin.8
Tout en portant ce que precede a la connaissance de Votre Excellence, j'estime de mon devoir d'ajouter qu'â mon avis l'expres-sion de la reconnaissance du roi Charles envers l'Empereur et la Russie, ainsi que sa renonciation â briquer le trone de Bulgarie, doivent âtre considerees comme des suites de ma declaration au ministre Ivan Bratiano au sujet de passage possible des troupes imperiales â travers la Roumanie.9
No. 158. Telegramme chiffre' du ministre des Affaires Etrangeres au ministre imperial a Bukarest, du ler Juin 1887.
L'aide-de-camp-general Nikolai" Nicolaievitch Obroutcheff m'apprend que le Ministre de la guerre a envoye en Roumanie le lieutenent-colonel
8 Prinţul Ferdinand de Saxa-Coburg Gotha a fost ales cneaz al Bulgariei de către Sobrania din Târnovo la 25 iunie/7 iulie 1887; el va intra pe teritoriul noii sale patrii la 31 iulie/12 august 1887, diplomaţia austro-ungară obţinând astfel o certă victorie asupra celei ţariste, scoţând, practic, statul sud-dunărean din sfera de influenţă a acesteia şi barând astfel drumul Rusiei către Strâmtori, acţiune sprijinită, bineînţeles, şi de Anglia. în ciuda meşteşugitelor fraze diplomatice, precum şi a declaraţiilor de fidelitate ale regelui Carol, oficialităţile ruse nu s-au lăsat înşelate şi l-au bănuit pe acesta de a fi fost direct implicat în aducerea pe tronul Bulgariei a prinţului Ferdinand care, devenind ţar în 1908, va antrena statul bulgar împotriva Rusiei, în timpul primului război mondial. în acest sens, un înalt funcţionar din Ministerul Afacerilor Străine din Petersburg transmitea şefului legaţiei ruse la Bucureşti, la 20 iulie/l august 1887, o telegramă cifrată, din care nu lipsesc ameninţările iritate ale ţarului Alexandru al III-lea la adresa României: „Sa Majeste regrette vivement qu'en aidant ă l'election du prince de Coburg, le roi de Roumanie et son gouvernement aient pour la seconde fois temoigne" leurs tendances hostiles a la Russie, dont les suites pourraient etre tres fâcheuses" (Documents secrets, p. 154).
9 Patru zile după expedierea acestei telegrame, când momentele de tensiune dintre Rusia şi România s-au diminuat iar rezolvarea succesiunii la tronul Bulgariei se apropia de sfârşit, Pia Brătianu îi informa pe fraţii săi, Ia Paris, că tatăl lor, IC. Brătianu, se întorsese cu veşti bune de la Sinaia, de la regele Carol: „Tata a plecat azi dimineaţă la vie, este sănătos şi voios, ne-a dat bune ştiri aduse de la Sinaia ieri că are să fie pace pentru moment" (scri|e>are din Bucureşti, datată 19 iunie/l iulie 1887 - Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, III, p. 145). Şi astfel acest episod al unei proiectate uniuni româno-bulgare. foarte puţin cunoscut de istoriografia noastră, a luat sfârşit şi probabil că numai aderarea României la sistemul de alianţe al Puterilor Centrale a salvat-o de la o replică mai energică a imperiului moscovit, iritat de eşecul politicii sale balcanice.
275
M
I-
d'6tat-major Dean Ivanovitch Soubbotitch pour y lever les plâns des forti-fications. M. Soubbotitch a ăte charge, outre la confection de ces plâns, d'obtenir aussi de l'etat-major les plâns de l'ordonnance interieure des for-tifications et de la concentration de feu. J'ai donc l'honneur de prier Votre Excellence de bien vouloir, autant que possible, assister le lieutenant-coîonel Soubbotitch dans l'execution de sa tâche. J'y ajoute que M. Soubbotitch devra etre considere officiellement comme notre agent militaire â Bukarest et a Belgrade.10 Veuillez faire part de ce caractere de M. Soubbotich au gouvernement de Roumanie.
(Documents secrets de la politique russe en Orient, 1881-1890. D'apres le livre russe păru ă Sofia sous le titre: „Les fonds d'occupation", publie par R. Leonoff, Leipzig, Berlin, 1893, p. 143-146; 147-150.)
•' -____
10 Generalul Nikolai Nikolaevici Obrucev era şeful Statului Major al armatei imperiale ruse. Preocuparea diplomaţiei, a armatei şi spionajului ţarist pentru fortificaţiile româneşti era determinată de considerarea - în continuare - a ţării noastre ca un culuar de trecere a armatelor moscovite către Balcani, zonă de interes major pentru imperialismul rusesc. Ataşaţii militari ruşi la Bucureşti erau în mod obişnuit însărcinaţi cu misiuni de spionaj; astfel, Z.C. Arbure preciza în seria de articole amintite, din 1890, că Tauber, ataşatul militar al legaţiei ruse din capitala României recruta agenţi pentru a efectua misiuni de spionaj privind înarmarea ţării, mişcarea trupelor, construirea fortificaţiilor ş.a. (Z.A., Poliţia secretă rusă, III, Telegraful român, an. II, ser. II. 23 iunie 1890, p. 1).
F.G. Panu, OMUL PERICULOS 1887
Ieri seară o nelegiuire şi o trădare a intereselor ţării s-a comis de guvern şi de Cameră în condiţiile cele mai nedemne. S-a votat autorizarea ca guvernul să poată încheia convenţia provizorie cu Austro-Ungaria1
Instigatorul acestei manoperi, omul care a impus voinţa sa străină ministerului şi Camerei este acea fiinţă care de ani este la noi instrumentul străin, este acel personagiu egoist şi neiubitor de ţară care se numeşte rege şi care. în realitate nu este decât când o cătană nemţească, când un ulan prusian.
De îndată ce am văzut că acest instrument străin pe teritoriul nostru pleacă din ţară am şi spus că el se duce ca să prepare ceva rău pentru ţară.
In adevăr, regele a fost la Viena pe când erau delegaţii noştri acolo2, el a avut o întrevedere cu Kălnoky3 şi în acea întrevedere a făgăduit că va da convenţia comercială, că va vinde interesele economice ale ţării.
Pe când delegaţii români se întorceau fără rezultat, el acordase nemţilor tot ce ceruse, el făgăduise convenţia comercială.
întors în ţară regele a impus ministerului său această trădare, iar servilii de la guvern au impus aceasta celorlalţi servili din Cameră.
Iată cum să explică repeziciunea cu care, prin surprindere şi în mod brutal, Camera a votat ieri provizoratul.
1 La 30 martie/11 aprilie 1887 Adunarea Deputaţilor aprobase în mare grabă (era sfârşitul sesiunii parlamentare) şi în absenţa de la vot a opoziţiei o lege prin care se autoriza guvernul să încheie aranjamente comerciale provizorii - după modelul celui încheiat cu Franţa şi cu alte state, printre care Austro-Ungaria Grupul radical al lui George Panu considera dăunătoare pentru interesele economice ale României o convenţie comercială cu Austro-Ungaria - asemănătoare aceleia care fusese denunţată începând de la 20 mai/l iunie 1888, ca urmare a „războiului vamal" dintre cele două ţări - convenţie care ar fi- facilitat - în lipsa unor măsuri protecţioniste mai ferme -pătrunderea masivă a mărfurilor mai ieftine din Austro-Ungaria pe piaţa românească, împiedicând astfel dezvoltarea industriei naţionale, aflate în faza începuturilor, şi a agriculturii modeme.
2 în martie 1887 a avut loc la Viena o nouă rundă de convorbiri româno-austro-ungare în problema relaţiilor comerciale între cele două ţări, încheiată fără nici un rezultat concret, guvernul Brătianu, ca şi regele Carol, de altfel, nefiind nici ei de acord să accepte convenţii comerciale dezavantajoase pentru ţara noastră; o nouă convenţie comercială româno-austro-ungară avea să se încheie abia la sfârşitul anului 1893 (Căzan-Rădulescu-Zoner, România şi Tripla Alianţă, p. 160). Regele Carol s-a aflat şi el ja Viena, timp de două zile, între 17/29-19/31 martie 1887, în drumul de întoarcere de la Berlin, ui^e participase la ceremoniile legate de împlinirea a 90 de ani de viaţă ai împăratului Wilhelm I al Germaniei; Ia Viena el avusese, într-adevăr, întrevederi atât cu împăratul Franz Joseph, cât şi cu contele Kălnoky.
3 Contele Gustav Sigismund Kălnoky (1832-1898), născut în Moravia într-o familie originară din Transilvania, era, din 1881, ministrul Afacerilor Străine al imperiului austro-ungar; a jucat un rol esenţial în constituirea Triplei Alianţe în mai 1882 şi în reînnoirea acestui tratat în februarie 1887, fiind, desigur, interesat în menţinerea în această alianţă şi a României.
276
277
Astăzi, mai mult decât oricând, este constatat că izvorul tuturor relelor, omul care comite abuzuri şi permite guvernului să facă totul este regele. El este samsarul tuturor trădărilor intereselor naţionale, el este sufletul blestemat al regimului ce ne guvernează.
Călătoriile acestui om sinistru sunt totdeauna fatale ţării, totdeauna el vine aducând în poalele mantiei sale de ulan, umilinţa şi înjosirea.
Fiecare îşi aduce aminte că acum patru ani regele a îngenunchiat ţara Austriei; după serbarea inaugurării statuii lui Ştefan cel Mare4 el s-a dus la Viena şi acolo ne-a umilit; venind în ţară, imediat s-a inaugurat acea politică economică care durează şi până astăzi.
Culpabilul cel mai mare este el; el trebuie lovit fără cruţare, el trebuie arătat cu degetul.
Pericolul cel mare este acest om, trebuie pus deci la rezon. Trebuie ca ţara în picioare să-i zică cuvintele care s-ar părea că pentru dânsul au fost inventate: II faut se soumettre ou se demettre5. A mai tolera în condiţiile actuale influenţa sa nefastă este a voi să vedem ţara subjugată şi politiceşte şi economiceşte. „
Trebuie deci ca opoziţia să agiteze şi să lumineze ţara asupra provizoratului cu Austria, trebuie să înfierăm procedeurile infame ale colectiviştilor şi să arătăm pe rege cine este şi ce voieşte.
Dacă opoziţia nu are curagiul să facă aceasta îi vom zice că este nedemnă de sarcina ce şi-a luat.6
(Lupta, an. IV, nr. 218, 1 aprilie 1887, p. 1.)
4 „Inaugurarea" statuii lui Ştefan cel Mare a avut Ioc la Iaşi, la 5/17 iunie 1883f v. voi. II al acestei lucrări, p. 162 şi notele noastre 30, 31 şi 32, p. 171-172.
s Trebuie să se supună sau să demisioneze (fr.), sau, mai plastic tradus, în epocă: Trebuie să se plece sau să plece, v., mai sus, p. 91 şi nota noastră, 33, p. 105.
6 Am reprodus acest articol - nedrept în esenţă - pentru că el a declanşat în 1887 procesul de presă, cu mare răsunet atunci, împotriva lui G. Panu, deşi nu era cel mai virulent din seria articolelor antimonarhice apărute în Lupta, în anii 1885-1887, în încercarea din ce în ce mai încrâncenată a opoziţiei de a-1 sili pe rege să-1 înlocuiască pe I. C. Brătianu de Ia conducerea guvernului, ameninţându-1 chiar şi cu pierderea tronului. învinuirea de trădare naţională adusă regelui Carol şi guvernului făcea parte din arsenalul obişnuit al luptei politice a opoziţiei din vremea aceea, fie ea conservatoare sau liberală, şi nimeni nu o mai lua în serios.
G. ANUARUL ROMÂNIEI, 1885
(Rezumate şi fragmente)
Anuarul României, redactat în limba franceză de Frederic Dame (1849-1907) (v. voi. I al acestei lucrări, nota 81, p. 180), apărea la Bucureşti, fiind gata pentru difuzare - după cum ne încredinţează autorul lui - în fiecare an, la 15 decembrie, pentru anul următor. Prima încercare de a realiza o lucrare complexă de acest tip ar fi făcut-o Frederic Dame (care va alcătui mai târziu şi o istorie contemporană a României, nu lipsită de interes: Histoire de la Roumanie contemporaine depuis Vavenement des princes indigenes jusqu'ă nos jours, 1822-1900, Paris, 1900, neagreată de N. Iorga) în 1874, când edita un Annuaire de Bucarest Noi nu am avut acces - pentru perioada la care se referă volumul de faţă - decât la ediţia Anuarului purtând pe copertă anul 1885 (reeditare îmbogăţită a Anuarului- devenit „al României" - pentru anul 1884) cu un scurt cuvânt al autorului, datat 15 noiembrie 1884. Acest Anuaj 1885-foarte serios alcătuit (astăzi ne lipseşte o sinteză informativă complexă de acest tip, suplinită, parţial numai de Pagini aurii) era compartimentat în trei mari secţiuni: I. Annuaire de Roumanie. Anuarul României. Adress-Buch von Rumanien (p. 1-158), cuprinzând date generale despre tânărul regat român (Constituţia din 1866, informaţii succinte referitoare la geografie, climă, istorie - tabel cronologic, populaţie, învăţământ, organizare militară, produsul natural al solului, situaţia proprietăţii funciare, calendar şi sărbători, limba română şi originile ei, mic vocabular român-francez-german, istoria literaturii, legislaţie, textul Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria din 1875, finanţele ţării, comerţul exterior, populaţie, căile ferate, învăţământul public, numele senatorilor şi deputaţilor în activitate, organizarea ministerelor ş.a); II. Annuaire de Roumanie. Guide de Bucarest (p. 159-378), cuprinzând informaţii detaliate despre capitala ţării (istoric, descrierea oraşului, câteva trasee: de la Gara de Nord în centru, Calea Victoriei, Bulevardul - şi străzile principale, bisericile, Palatul Regal şi Cotrocenii, grădini şi promenade, împrejurimi, instituţii financiare, marile stabilimente industriale, magazinele, tariful genera] al vămilor, Valurile Dunării de Ivanovici - note muzicale, autorităţile Capitalei şi câteva mii de adrese pe care le-am reprodus, selectiv, în volumul de faţă; IIL Annuaiţp de Roumanie (numerotat separat de la I-CXXIV), o sinteză documentară despre fiecare dintre cele 32 de judeţe ale ţării noastre de atunci (descrierea generală a judeţului, comunele organizate în plăşi sau „plaiuri", capitala judeţului şi oficialităţile lui, ghid de comerţ pentru principalele oraşe, de pildă, în cazul judeţului Argeş: Piteşti şi Curtea de Argeş).
Am extras din acest temeinic Anuar, foarte puţin cunoscut azi, traducând şi - uneori - rezumând, informaţii din primele două secţiuni ale lui (mai ales din a doua) cu grija de a ne încadra în spaţiul destul de restrâns pe care ni l-am propus pentru această Anexă. Astfel, am selecţionat esenţialul din datele generale oferite de Dame despre Bucureşti, am ales dintre adresele bucureştenilor numai acele nume care ne erau nouă (care frecventăm de patru decenii presa vremii) mai cunoscute, aveau un anume rang social, cultural sau politic fiind întâlnite, deseori, şi în cartea lui Bacalbaşa; din capitolul foarte vast şi bine organizat cuprinzând adresele instituţiilor, magazinelor, profesiunilor liberale ş.a, am selectat, cu titlu exemplificativ, mai multe secvenţe (reproduse însă integral) referitoare la profesii sau instituţii importante, renunţând, cu părere de rău, la multe altele (arhitecţi, avocaţi -o listă interminabilă, dentişti, patroni de drogherii, de cârciumi - atât de îndrăgite de bucureşteni ş.a.). Atragem atenţia că profesiunile sau instituţiile respective fiind prezentate în limba franceză, ordinea alfabetică a traducerilor în limba română în cadrul acestei Anexe nu a putut fi întotdeauna respectată (de pildă Jurnaux, în franceză, Ziare în română, cititorul nostru aflând informaţiile despre ziare - dar şi jurnale - la litera J); eventualele translaţii fiind, totuşi, destul de puţine, am menţinut succesiunea din original (v., îndeosebi, secvenţele: „Ghidul Capitalei" şi „Adresele diverse").
Precizăm că datele statistice principale referitoare la capitala României au fost extrase de Fr. Dame din documentele recensământului efectuat'în Bucureşti în perioada 1-18 noiembrie 1877 şi 1 ianuarie - 15 aprilie 1878, rezultatele fiind publicate în anul 1878 (Statistica. Primăria oraşului Bucureşti, Recensământul executat în anul 1878. Topografia, edificii şi populaţiunea oraşului Bucureşti. Anul 1878, Bucureşti, Noua Tipografie Naţională C. N. Rădulescu, 1878), din care extragem următoarele informaţii cu caracter mai general: suprafaţa totală a oraşului era de aproape 30 km2 din care: 12,1 km2 vii, 4,2 km2 curţi, 4,2 km2 livezi, 3 km2 grădini etc; în oraş se aflau 20 323 de clădiri (majoritatea cu un singur nivel, 5 clădiri cu trei etaje şi una singură cu patru etaje); populaţia era de 177 646 locuitori, vârsta medie fiind de 28 de ani (mortalitatea depăşea natalitatea); alimentarea cu apă a oraşului se făcea din 1 104 puţuri cu „apă ordinară", 602 cu „apă bună" şi 58 de „puţuri mecanice"; transportul apei se efectua cu 449 sacale. în oraş se aflau 37 redacţii de jurnale, 19 farmacii, 12 librării, 8 tipografii, 5 băi publice, 1 327 de cârciumi (revenind - mare veselie! - o cârciumă la 140 de locuitori!), 337 băcănii, 240 croitorii, 187 medici, 49 farmacişti, 9 „dentişti", 9 spitale, 92 moaşe, 30 tăbăcării, 97 mori cu cai, 12 mori cu abur, două turnătorii de fontă etc, etc. (cf. Aurel D. Petrescu, Semnificaţia recensământului din 1878 la Bucureşti, Bucureşti, materiale de istorie şi muzeografie, IX, 1972, p. 267-273).
280
ROMÂNIA Calendar pe anal 1885 Sărbătorile calendarului iulian („stil vechi")
Ianuarie: 1, Sf. Vasile; 6, Botezul Domnului; 7, Sf. Ion Botezătorul; 30, Sf. Vasile, Grigore şi Ioan;
Februarie: 2, întâmpinarea Domnului;
Martie: 17, Duminica Floriilor; 24, 25 şi 26, Sf. Paşte;
Aprilie: 23, Sf. Gheorghe;
Mai: 2, înălţarea Domnului; 12 şi 13, Sf. Treime; 21, Sf. Constantin şi Elena;
Iunie: 24, Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, 29, Sf. Petru şi Pavel; Iulie:-20, Sf. Ilie;
August 6, Schimbarea la faţă; 15, Adormirea Maicii Domnului; 29, Tăierea capului Sf. Ioan;
Septembrie: 8, Naşterea Maicii Domnului; 14, înălţarea Sf. Crucit
Octombrie: 14, S-ta Paraschiva; 26, Sf. Dumitru;
Noiembrie: 8, Sf. Mihail şi Gavril; 21, Intrarea în Biserică;
Decembrie: 6, Sf. Nicolae; 25, Naşterea Domnului; 26, Soborul Prea Curatei; 27, Sf. Ştefan (p. 11).
Anul 1885 începea într-o marţi (1 ianuarie) şi se termina tot într-o zi de marţi (31 decembrie).
Sărbătorile naţionale ale românilor
14/26 martie: Proclamarea Regatului;
8/20 aprilie: Aniversarea naşterii M. S. Regelui Carol I;
24 aprilie/6 mai: Aniversarea naşterii M. S. Regina Elisabeta;
10/22 mai: Aniversarea urcării pe tron a M. S. Regelui Carol I (1866), a proclamării Independenţei (1877) şi a încoronării MMLL Regele şi Regina (1881) (p. 14).
Teritoriul României este împărţit în 32 de judeţe, dintre care 17 se află în Muntenia, 13 în Moldova şi două în Dobrogea, redobândită de ţara noastră în 1878. >
Judeţele se împart în plăşi şi plaiuri; în componenţa acestora intrau comune urbane şi rurale.
în ţară se află 163 plăşi cu 3 070 comune, din care 72 urbane şi 2 998 rurale. Cele 32 de judeţe cu capitalele şi populaţia lor sunt următoarele:
281
Muntenia (Valachie)
Mehedinţi,	capitala Turnu-Severin,	200 000	locuitori;
Gorj,	Târgu Jiu,	156 692	locuitori;
Vâlcea,	Râmnicu-Vâlcea,	155 695	locuitori;
Argeş,	Piteşti,	162 896	locuitori;
Muscel,	Câmpulung,	81 625	locuitori;
Dâmboviţa,	Târgovişte,	141 985	locuitori;
Prahova,	Ploieşti,	240 000	locuitori;
Buzău,	Buzău1;		
Râninicu-Sărat,	R. Sărat,	122 144	locuitori;
Brăila,	Brăila	68 277	locuitori;
Ialomiţa,	Călăraşi,	83 780	locuitori;
Ilfov,	Bucureşti,	67 632	locuitori (inclusiv
			oraşul Bucureşti);
Vlaşca,	Giurgiu,	140 573	locuitori;
Teleorman,	T. Măgurele,	148 498 locuitori;	
Olt,	Slatina,	104 925	locuitori;
Romanati,	Caracal,	190 000	locuitori;
Dolj,	Craiova,	261 191	locuitori;
	Moldova		
Putna,	capitala Focşani,	136 738	locuitori;
Bacău,	Bacău,	150 713	locuitori;
Neamţ,	Piatra,	136 107	locuitori;
Roman,	Roman,	106 000	locuitori;
Suceava,	Folticeni,	125 299	locuitori;
Botoşani,	Botoşani,	151 481	locuitori;
Dorohoi,	Dorohoi,	135 000	locuitori;
Iaşi,	Iaşi,	181 573	locuitori (din care
		oraşul Iaşi, 66 393 loc);	
Vaslui,	Vaslui,	104 160	locuitori;
Tutova,	Bârlad,	126 851	locuitori;
Fălciu,	Huşi,	87 870	locuitori;
Tecuci,	Tecuci,	90 000	locuitori;
Covurlui,	Galaţi,	116 851	locuitori;
Dobrogea Tulcea, capitala Tulcea2;
Constanţa,        "      Kiistendjâ (Constanţa), 76 000 locuitori. Judeţele sunt administrate de prefecţi, iar plăşile de subprefecţi, şi unii şi alţii numiţi de guvern (p. 34).
GHIDUL BUCUREŞTILOR
Oraşul Bucureşti este împărţit în 55 circumscripţii de poliţie, după cum urmează:
Circumscripţia 1, str.Dulgheri, 35;
2, str. Buzeşti, 90;
3, str. Romană, 4;
4, str. Primăverii, 8;
5, str. Nisipar, 8;
6, str. Icoanei, 64;
7, str. Romană, 160;
8, str. Profetului, 14;
9, str. Viitorului, 2;
"        10, str. P. Spătarului, 86;
11, str. Italiană, 10;
12, str. Griviţa, 41;
13, Şos. Basarabilor, 19;
14, str. Potcovari, 1 (Moşilor); "        15, Calea Şerban-Vodă, 44;
16, str. Municipală;
17, Calea Victoriei, 9:
18, str. Academiei, 15;
19, str. Ştirbei-Vodă, 27;
"        20, str. Schitu-Măgureanu, 6;
21, str. Esculap, 9;
22, str. Occidentului, 25;
23, str. Berzei, 27;
24, s|r. Francmazonă, 55;
1 Lipseşte indicaţia privind numărul de locuitori ai judeţului; oraşul Buzău, potrivit aceluiaşi Anuar, avea 10 570 locuitori.
2 Lipseşte indicaţia referitoare la numărul de locuitori ai judeţului; oraşul Tulcea avea 19 234 locuitori.
Circumscripţia 25, Şos. Basarabilor;
26, Calea Plevna, 86;
27, str. Izvorului, 93;
28, str. Vânătorilor, 5;
29, str. Biserica Antim, 38;
30, str. Uranus, 1;
31, str. 13 Septembrie, 146;
32, Calea Rahovei, 200;
33, str. Egalităţii, 9;
34, str. Radu-Vodă, 6;
35, str. Călăraşilor, 4;
36, str. Şerban-Vodă, 27;
37, str. Fraţilor, 1;
38, Calea Văcăreşti (la abatoriul Comunei);
39, str. Foişorul, 81;
40, Calea Văcăreşti, 159;
41, str. Bravului, 13;
42, str. Campoducelui, 24;
43, str. Vitanul, 1;
44, str. Iepurilor, 15;
45, str. Olteni, 62;
46, str. Lucaci, 59;
47, str. Zefirului, 10;
48, str. Delea-Vechie, 15;
49, Şos. Iancului, 68;
50, Şos. Pantelimon, 53;
51, Şos. Colentina;
52, Şos. Mihai-Bravul, 36;
53, str. Traian, 7;
54, Calea Moşilor, 188;
55, Calea Călăraşilor, 24 (p. 204).
Populaţia oraşului este de 177 646 locuitori (potrivit recensământului din 1878), dintre care 82 639 bărbaţi şi 95 014 femei.3
Adunând cele două cifre aflăm un total puţin diferit: 177 653 locuitori.
ir
Gări: Gara de Nord şi Gara Filaret (ultima deservind numai linia Bucureşti-Giurgiu).
Principalele căi de comunicaţie: Calea Victoriei; Bulevardul Academiei; Bulevardul Elisabeta; strada Colţei; Calea Griviţei; strada Ştirbei-Vodă; Calea Dorobanţilor; strada Clemenţei; strada Polonă; Calea Rahova; Calea Şerban-Vodă; Calea Văcăreşti; Calea Plevnei; Calea Moşilor; străzile: Lipscani, Smârdan, Carol I, Covaci, Şelari, Gabroveni, Sf. Vineri; strada Doamnei; strada Corabia; strada Episcopiei; strada Mercur; strada Dionisie; strada Pitar-Moşu; strada Scaunelor; strada Pensionat; strada Batiştea; străzile: Fântâna, Manea Brutar, Luterană, Luminei, Bis. Amzei, Primăverii, Minervei, Gloriei, Nouă, Regală ş.a (p. 172-183).
Populaţia ocupată:
Profesiuni liberale: Comercianţi: Industrii şi meşteşuguri (induştriek et artisans): Muncitori: Servitori:
50 977	locuitori;
27 100	locuitori;
64 732	locuitori;
11 993	locuitori;
19 531	locuitori(p. 203).
Ortodocşi:
Catolici:
Protestanţi:
Armeni:
Lipoveni:
Israeliţi:
Mahomedani:
Alţii:
Bărbaţi ştiutori de carte:
Femei:
Analfabeţi:
Culoarea de Roşu: Galbeff: Verde: Albastru: Negru:
132 987 16 091 5 854 790 206 20 749 43 20
locuitori; locuitori; locuitori; locuitori; locuitori; locuitori; locuitori; locuitori(p. 204).
54 014; 22 383;
98 245 (p. 204).
Sectoarele oraşului
22 604 39 844 45 577 28 315 41 306
locuitori; locuitori; locuitori; locuitori; locuitori(p. 205).
284
285
.....«• ~ --       •_<M--.k..
Numărul electorilor - potrivit Legii electorale din iunie 1884 Pentru Cameră
Colegiul I........................ 1 654electori;
II........................ 4 528electori;
EI........................ 2 035electori;
Pentru Senat
Colegiul I........................ 1 457electori;
II........................ 1 290electori (p. 205).
Lungimea străzilor
Calea Plevna, 3 350 m;
"   Şerban-Vodă, 3 137 m;
"   Moşilor, 3 068 m;
" Victoriei, 2 800 m; Strada Romană, 2 549 m; Calea Rahova, 2 482 m;
"   Griviţa, 2 482 m; Strada Polonă, 2 116 m;
"   Teilor, 2 032 m;
"   11 Iunie, 1 919 m;
" Ştirbei-Vodă, 1 775 m; Calea Dorobanţilor, 1 449 m; Strada Fântânei, 1 057 m;
"   Colţei, 1 024 m (p. 205).
Tabelul imobilelor din Bucureşti: 21 037, repartizate astfel
pe sectoare:
Culoarea Roşie, 1 430 imobile;
Galbenă, 4 857 imobile Verde, 3 891 imobile Albastră, 5 175 imobile Neagră, 5 681 imobile.
După data construcţiei:
1840-1850; 1850-1860 1860-1870 1870-1875
3 064 imobile;
3 673 imobile;
3 730 imobile;
1.8894 imobile (p. 206).
Ghidul Capitalei Academia Română, Palatul Universităţii;
Agenţia austriacă de navigaţie (Bateaux a vapeur), str. Academiei, 41;
Arhiepiscopia catolică, Calea Călăraşilor, 5;
Arhiepiscopia ortodoxă, curtea Bisericii Metropolitane;
Arhivele Statului, curtea bisericii Mihai-Vodă;
Arsenalul, str. 13 Septembrie;
Azilul elen, Şoseaua Pandurilor (Cotroceni);
Ateneul Român, Piaţa Valter Mărăcineanu;
Banca Naţională, str. Colţei, 21;
Biblioteca Naţională, Palatul Universităţii;
Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, Calea Victoriei, 3;
Casa Pensiilor, str. Brezoianu, 19;
Casieria Centrală, Calea Victoriei, 103;
Casieria generală judeţeană, str. Academiei, 41;
Cazarma Alexandria, str. 13 Septembrie, 23;
călăraşilor de Dfov, la Cotroceni;
Cuza, str. 13 Septembrie, 64;
dorobanţilor, Calea Victoriei, 122;
jandarmilor călări, Colţei, 51;
pedeştri, Calea Victoriei, 9;
geniului, la Cotroceni;
Malmaison, Calea Plevnei;
pompierilor, Calea Plevnei, 12; Camera Deputaţilor, curtea Bisericii Metropolitane; Gara de Nord, Calea Griviţei; Gara Filaret, str. 11 iunie;
Cimitirul ortodox Şerban-Vodă (Belu), Şoseaua Giurgiu; Sf Treime, str. 13 Septembrie; Sf Vineri, Calea Griviţa;
1400-1800 1800-1830 1830-1840
635 imobile; 3 963 imobile; 2 492 imobile;
4 Cifrele adunate dau 19 446 imobile; diferenţa pană Ia 21 037 era constituită din imobile noi, construite după 1875 şi până în 1878 când s-a efectuat recensământul la datele căruia a apelat Fr. Dame.
286
287
Mavrogheni, str. Mavrogheni;
Armenesc, Şoseaua Pantelimon;
Calvin, Calea Griviţa;
Catolic, Şoseaua Giurgiu;
Israelit (occid), str. Spitalului;
Israelit (spaniol), Şoseaua Giurgiu;
Luteran, str. Spitalului; Conservatorul de muzică şi declamaţiune, str. Sf. Ionică (în spatele Palatului Regal);
Curtea de Casaţie, P-ţa Valter Mărăcineanu; Curtea de Apel, P-ţa Valter Mărăcineanu; Curtea de Conturi, Calea Dorobanţilor, 53; Creditul funciar rural, str. Colţei, 21; Creditul funciar urban, str. Doamnei, 13; Direcţia căii ferate Roman-Suceava-Iaşi, str. Scaune, 49; Direcţia regală a Căilor Ferate Române, la Gara de Nord, Calea Griviţa; Domeniul Coroanei, str. Vamei, 1; _ Vama, la gara Filaret (pentru mărfuri transportate pe Dunăre); " la Gara de Nord (pentru mărfuri sosite prin Vârciorova sau Cernăuţi5; " la Poştă, str. Doamnei, 11 (pentru mărfuri venite prin mesagerie); Şcoala de agricultură şi meserii Ferăstrău6, Şoseaua Kisseleff; Şcoala de arte şi meserii, la Filaret;
Arte Frumoase (Beaux-Arts), Palatul Universităţii;
Centrală de fete, str. Pensionat, 4;
de Comerţ, Domniţei, 7;
de Drept, Palatul Universităţii;
Militară, Calea Griviţa, 23;
de Medicină, Palatul Universităţii;
Normală primară, str. Incend., 8;
de Poduri şi Şosele, str. Ştirbei-Vodă, 37;
Profesională de fete, str. Colţei, 30;
de Farmacie, Palatul Universităţii; Eforia Spitalelor Civile, str. Colţei, 28; Episcopia bulgară, Calea Călăraşilor, 6; Biserica Amza7, str. Bis. Amzii;
5 Pentru mărfuri sosite din Austria, prin Banat (Vârciorova) sau Bucovina (Cernăuţi).
6 Numele iniţial al lacului Herăstrău si al zonei limitrofe din nordul oraşului.
7 Enumerăm aici numai principalele biserici ortodoxe (na).
Biserica Albă, Calea Victoriei;
Antim, str. Antim;
Batiştea, str. Batiştea;
Cretzulescu, Calea Victoriei, 39;
Colţea, str. Colţei, 32;
Curtea Veche, str. Carol I;
Doamna-Bălaşa, Calea Rahova;
Icoanei, str. Icoanei, 2;
Lucaci, str. Lucaci;
Mihai-Vodă, str. Mihai-Vodă;
Pitar-Moşu, str. Pitar-Moşu;
Radu-Vodă, str. Radu-Vodă;
Sărindar, Calea Victoriei, 21;
Stavropoleos, sţr. Stavropoleos;
Sfinţilor, Calea Victoriei, 21;
Sf Dumitru, str. Carol I;
Sf Gheorghe Nou, Piaţă Sf. Gheorghe;
Sf Spiridon, Calea Şerban-Vodă;
ScMUi-Măgureanu, str. Schitu-Măgureanu;
Zlătari, Calea Victoriei, 6;
Catolică (catedrală), str. Fântânei, 7; Starea Civilă (ofiţerul), str. Municipală, 2; Expoziţia permanentă de Arte-Frumoase, str. Stavropoleos; Gimnaziul Cantemir, str. Primăverii, 9;
Lazăr, Calea Moşilor, 34; Mihai-Vodă, str. Rotari, 9; Spitalul Brâncovenesc, Calea Rahova;
Colria, strada Colţei, 32; "     Colentina, Şoseaua Bonaparte;
de Copii, str. Diaconeselor, 8;
Caritas, str. Dudeşti, 38;
Mavrogheni, str. Mavrogheni;
Mărcuţa, Şoseaua Pantelimon;
Militar, str. Ştirbei-Vodă, 67;
Maternitate, str. Mavrogheni;
Xenocrate, Calea Victoriei, 49; > Imprimeria de Stat, str. Brâncoveanu, 9;
Grădina Cişmigiu - 7 intrări: Piaţa Valter Mărăcineanu; Ştirbei-Vodă; intrarea Rosetti; intrarea Patzac; str. Silfidelor; str. Schitu-Măgureanu şi Bulevardul Elisabeta;
288
289
Grădina Episcopiei, Calea Victoriei, 80; Icoana, str. Polonă, 63; Sf Gheorghe, Piaţa Sf. Gheorghe; Sf Vineri, Calea Văcăreşti; Sf Spiridon, Calea Şerban-Vodă; Judecătoria de Pace, coL Roşu, str. Municipală, 2;
col Galben, str. Cătun, 6; coi Verde, Calea Plevna, 159; coL Albastru, Calea Şerban-Vodă, 65; "       coL Negru, str. Labirint, 55; Liceul Sf Sava, str. Ştirbei-Vodă, 35;
Matei-Basarab, str. Sf. Apostoli, 138; "    Sf Gheorghe, Calea Victoriei, 138; Primăria şi Consiliul Municipal, str. Colţei, 40; Ministerul de Interne, str. Academiei, 9;
Afacerilor Străine, str. Academiei, 9; de Finanţe, Calea Victoriei, 103; de Război, Calea Victoriei, 123; _ Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Calea Victoriei, 4; de Justiţie, Calea Victoriei, 4; Lucrărilor Publice, str. Academiei, 9; Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Calea Victoriei, 103; Muzeele, Bulevardul Universităţii;
Palatul Regal, Calea Victoriei, 43-45 (reşedinţa de vară, la Cotroceni);
Poştă şi Telegraf, direcţia generală, str. Doamnei, 11;
Prefectura de Mov, str. Mihai-Vodă, 3;
Prefectura de Poliţie, Calea Victoriei, 9;
Regia Tutunurilor, Calea Victoriei, 107;
Seminarul Central, Calea Şerban-Vodă, 84;
Nifon, str. 11 Iunie, 2;
Catolic, Calea Călăraşilor, 5; Senatul, Bulevardul Universităţii;
Serviciul Sanitar, str. Academiei, 9 (la Ministerul de Interne);
Statistica, Calea Victoriei, 103;
Direcţia Generală a Teatrelor, str. Teatrului, 2;
Teatrul Naţional, Calea Victoriei, 36;
" Dacia, str. Carol I; Sala Orfeu, str. Ştirbei-Vodă, 12; Direcţia Tramvaielor, Şoseaua Bonaparte;
Tribunalul Ilfov, str. Valter Mărăcineanu (în afară de Camera IV care se află în str. Brezoianu, 27);
Universitatea (facultăţile de Drept, Litere, Ştiinţe, Teologie şi Medicină),
Bulevardul Universităţii (p. 206-208).
Legaţijle şi consulatele Legaţii străine:
Germană, str. Polonă, 15; Engleză, str. Scaunelor, 46; Austro-Ungară, str. Italiană, 6; Belgiană, Calea Victoriei, 170; Spaniolă, str. Romană, 13; Franceză, Calea Victoriei, 192; Greacă, str. Biserica Amzei, 19; Italiană, str. Negru-Vodă; Olandeză, Calea Victoriei, 77; Rusă, Calea Victoriei, 19; Sârbă, str. Columb, 8; Turcă, str. Ştirbei-Vodă, 41 bis; Monaco, Calea Griviţa, 53.
Consulate:
Agenţia diplomatică şi consulatul general al Bulgariei, str. Stelea, 15; Consulatul Germaniei, str. Ştirbei-Vodă, 55;
Angliei, str. Scaunelor,- 46;
Austro-Ungariei, str. Brezoianu, 47;
Belgiei, Calea Văcăreşti, 195;
Spaniei, str. Romană, 13;
Franţei, Calea Victoriei, 192;
Pays-Bas (Ţările de Jos);
Greciei, str. Biserica Amzei, 9;
Italiei, str. Negru-Vodă;
Olandei, Calea Victoriei, 77;
Rusiei, Calea Victoriei, 17;
Serbiei, str. Columb, 3;
Turciei, str. Ştirbei-Vodă, 41 bis (p. 208-209). Monedele româneşti
Aramă (cuivre): 1 ban; 2 bani; 5 bani; 10 bani; Argint: 50 bani; 1 leu; 2 lei; 5 lei; Aur: 20 lei. |
Un leu este echivalent cu un franc francez.
Biletele de bancă
20 lei; 100 lei; 1 000 lei (p. 215).
1=_
Cursul valutar		
1 liră sterlină (Anglia)..................	25,25	lei8;
1 dollar (SUA)..................................	5,25	lei;
	1,25	lei;
1 florin (Austro-Ungaria)............	, 2,50	lei;
1 duro (Spania).................................	5,26	lei;
1 rublă aur (Rusia).........................	.....4,12	lei;
1 thaler (Suedia şi Norvegia)...	1,44	lei;
1 drahmă (Grecia)...........................	0,91	lei;
1 piastru (Turcia)............................	0,22 lei (p. 215-216).	
Tarife poştale
O scrisoare (15 gr), loco, 5 bani; O scrisoare (15 gr.), în ţară, 30 bani; O carte poştală (loco sau în ţară), 5 bani;
O scrisoare pentru localităţile limitrofe din Transilvania, Bucovina etc, 15 bani; O scrisoare pentru ţările care nu fac parte din Uniunea poştală, 25 bani; O carte poştală pentru orice ţară din Uniunea poştală, 10 bani; Taxă de recomandată pentru scrisori, 25 bani (p. 216).
Tarife telegrafice
Loco, 5 bani cuvântul;
Dintr-un oraş în altul, 8 bani cuvântul;
Germania, 20 bani cuvântul;
Australia (Port-Darwin, Victoria, Australia meridională şi occidentală),
12,75 lei cuvântul;
Austria, 12 bani cuvântul;
Birmania, 5,55 lei cuvântul;
Bulgaria, 10 bani cuvântul;
China, 9,75 lei cuvântul;
Cipru, 61 bani cuvântul;
Egipt (Alexandria), 1,65 lei cuvântul;
Spania, 45 bani cuvântul;
Franţa, 35 bani cuvântul;
Insulele Britanice, 40 bani cuvântul;
Ungaria, 10 bani cuvântul;
I
8 în original: franci şi centime, valoarea lor fiind aproximativ egală cu a leilor şi banilor româneşti
292
Indo-China (Singapoore), 7,56 lei cuvântul;
Italia, 28 bani cuvântul;
Japonia, 14,85 lei cuvântul;
Olanda, 25 bani cuvântul;
Portugalia, 46 bani cuvântul;
Rusia europeană, 30 bani cuvântul;
Serbia, 10 bani cuvântul;
Suedia, 35 bani cuvântul;
Elveţia, 22 bani cuvântul;
Turcia europeană, 22 bani cuvântul;
Cuba (Havana), 7,15 lei cuvântul;
Brazilia (Rio-Janeiro, Para), 16,15 lei cuvântul;
Statele Unite (Georgia), 3,05 lei cuvântul;
(Montana), 3,35 lei cuvântul;
(New York), 3,10 lei cuvântul;
(Washington), 3,50 lei cuvântul (p. 217-219).
Căi ferate interne
Bucureşti, Piteşti, Slatina, Craiova, Turnu-Severin, Vârciorova (382 km). Acceleratul pleacă din Bucureşti la orele. 9.00 şi ajunge la Vârciorova la 18.25; călătoria la Paris continua prin Budapesta, Viena, Miinchen, Frankfurt, Kolonia;
Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Focşani, Adjud, Roman (345 km). Acceleratul pleacă din Bucureşti la 23.00 şi ajunge la Roman la 8.45;
Bucureşti, Ploieşti, Sinaia, Predeal Acceleratul pleacă din Bucureşti la 17.00 şi ajunge la Predeal la 21.45; trenul „de plăcere" (de sfârşit de săptămână) pleacă din Bucureşti la 7.00, ajunge la Sinaia la 11.03 iar la Predeal la 11.40;. lâ înapoiere pleacă din Predeal la 18.50, din Sinaia la 19.52 şi ajunge la Bucureşti la 23.30;
Buda-Slănic (Prahova);
Câmpina - Doftana;
Bucureşti - Giurgiu;
Buzău - Galaţi;
Mărăşeşti - Galaţi;
Tecuci - Bârlad; P
Iaşi - Ungheni;
Titu - Târgovişte;
Adjud - T. Ocnei;
Cernavodă - Constanţa;
293
Roman - Iaşi (115 km). Acceleratul pleacă din Bucureşti la orele 23.00, ajunge la Roman la 9.00 iar la Iaşi la 13.45; de la Iaşi, acceleratul pleacă la 16.08, ajunge la Roman la 18.25 şi la Bucureşti la 5 dimineaţa9;
Vereşti - Botoşani (p. 219-223).
Tarife GRR
Bucureşti - Craiova, accelerat cl. I, 36 lei; cl. II, 27 lei; omnibus10, cl. I, 30 lei; cl. II, 22,50 lei; cl. III, 15 lei;
Bucureşti - Viena, accelerat, cl. I, 154,50 lei; cl. II, 111,60 iei;
Bucureşti - Paris, accelerat, cl. I, 336,25 lei; cl. II, 250 lei;
Bucureşti - Piteşti, accelerat, cl. I, 15,70 lei; cl. II, 11,80 lei;
Bucureşti - Ploieşti, accelerat, cl. I, 8,65 lei; cl. II, 6,50 lei;
Bucureşti - Galaţi, accelerat, cl. I, 38,60 lei; cl. II, 28,95 lei;
Bucureşti - Iaşi, accelerat, cl. I, 66,55 lei; cl. II, 49,90 lei; omnibus, cl. I, 55,40 lei; cl. II, 41,60 lei; cl. III, 27,70 lei (p. 224-226).
De la Bucureşti, cu trenul express^în Europa Amsterdam, cl. I, 286,50 lei; cl. II, 221,35 lei; Berna, cl. I, 258,40 lei; cl. II, 188,30 lei; Bruxelles, cl. I, 303,90 lei; cl. II, 224,50 lei; Budapesta, cl. I, 115,85 lei; cl. II, 82,60 lei; Frankfurt pe Main, cl. I, 246,45 lei; cl. II, 184,75 lei; Geneva, cl. I, 278,35 lei; cl. II, 201,70 lei; Londra, cl. I, 362,65 lei; cl. II, 265,60 lei; Miinchen, cl. I, 207,90 lei; cl. II, 152 lei; Paris (prin Passau, Metz), cl, I, 302,30 lei; cl. II, 223,30 lei; Praga, cl. I, 193,45 lei; cl. II, 140,80 lei; Timişoara, cl. I, 83,05 lei; cl. II, 62,25 lei; Viena, cl. I, 154,50 lei; cl. II, 111,60 lei; Zurich, cl. I, 247,25 lei; cl. II, 197,70 lei (p. 227).
Tramvaiele din Bucureşti
1 Linia Bariera Mogoşoaiei - Calea Moşilor (Bariera Mogoşoaiei; str. Fântânii: Teatrul Naţional; Sf. Gheorghe; Hotel Athena; str. Romană; Bariera Moşilor). Preţul locurilor: de la str. Zece Mese la Tribunal, 30 bani; de la Tribunal la Sf. Gheorghe, 20 bani; de la Zece Mese sau Obor la Sf. Gheorghe, 20 bani: de la Zece Mese la Bariera Moşilor, 20 bani;
9 Reţeaua românească de căi ferate nu era definitivată: legătura dintre Bucureşti şi Iaşi se făcea prin Roman-Buhăieşti.
10 Personal.
294
JL Şoseaua Bonaparte - Calea Vergu (Şoseaua Bonaparte şi Şcoala Comunală; Sf. Gheorghe; Calea Vergu). Preţuri: Şoseaua Bonaparte - Bulevard şi Sf. Gheorghe - Calea Dorobanţilor, 20 bani;
JJL Sf. Gheorghe - Calea Văcăreşti. Preţul: Sf. Gheorghe - Apele minerale, 15 bani.
Copiii mai mici de 6 ani, ţinuţi pe genunchi, nu plătesc bilet; cei care stau pe bănci plătesc biletul întreg (p. 229).
Adresele unor bucureşteni (în ordine alfabetică) (Selecţie) Alcalay, L, librar, Calea Victoriei, 18;
Alexianu, G., doctor şi profesor la Facultatea de Medicină; medic legist al
Capitalei, str. Colţei, 62;
Algiu, colonel, str. Brezoianu, 23;
Aman, Th., artist-pictor, director al Şcolii de Arte-Frumoase, str. Clemenţei, 4; Amira, N., proprietar, str. Clemenţei, 17; Anghelescu, AL, general de brigadă, str. Romană, 15; Anghelescu, G., general de brigadă, str. Brezoianu, 57; Argintoianu, I, colonel, str. Clemenţei, 16;
Aricescu, G, director al Internatului Matei Basarab, Calea Rahova, 63; Arion, GG, avocat, doctor în Drept al Facultăţii din Paris, Bulevardul Elisabeta (Casa Lampart);
Arion, H, general, inspector general al Artileriei, str. Romană, 11; Athanasiade, L, avocat, str. Calvină, 4; Aurelian, P.S., fost11 ministru, deputat, str. Luminii, 14; Aziel, M, negustor, str. Covaci, 1;
Bacalbaşa, G, publicist, str. Renaşterii, 5;
Bacaloglu, Emu, profesor la Facultatea de Ştiinţe, membru al Academiei Române, Calea Moşilor, 55; Bălăceanu, Const, Hotel Regal;
Balliano, Em, proprietar (la Bolintin) şi str. Calomfirescu, 6;
Balş (doamna Ecat), proprietară, str. Cosma, 18;
Barozzi, general de brigadă, str. Polonă, 30;
Bassarabescu, N., fedactor-şef al Poporului, str. Armenească, 14;
Basset, L, secretar al M.S. Regele, str. Vămii, 1;
Beaumont (doamna), Institut de fete, str. Polonă, 16;
11 în original: nncien.
295
Becheanu. Şt, negustor, str. Labirint, 21; BeWiman, AL, proprietar, str. Puţu-de-Piatră, 10;
Beldiman, [AL AL], şef al Direcţiei Politice din Ministerul Afacerilor
Externe, str. Polonă, 120 bis;
Bellio, B., proprietar, Calea Victoriei, 1;
Bellio, Şt, deputat, Calea Victoriei, 172;
Benesch, C, arhitect, str. Luminei, 12;
Bengescu, G., proprietar, str. Sculpturii, 1;
Bengescu, G. Gr., locotenent-colonel, str. Sfinţii Voievozi, 20;
Bengescu, Gr., str. Fântânei, 27;
Berendei, Ant, colonel, Calea Victoriei, 204;
Bibescu, George,, prinţul, str. Mercur, 11;
Bibescu, N., colonel, Calea Rahovei, 10;
Bibicescu, LG., primar adjunct, str. Speranţa, 27;
Bilcescu, D., director la Banca Naţională, str. Colţei, 23;
Blank, M., bancher, str. Polonă, 31;
Blaremberg, Alex., căpitan în retragere, str. Polonă, 106;
Blaremberg (domnişoara), Pensionat de fete, str. Sfinţii Voievozi, 29;
Blaremberg, C, colonel, str. Batiştea, 15;
Boerescu, C, avocat, profesor la Facultatea de Drept, str. Clemenţei, 3; Boicescu, AL, doctor în medicină al Spitalelor din Bucureşti, profesor de medicină la Internatele de Stat etc, str. Colţei, 70;
Boisguerin, antreprenor al lucrărilor de canalizare a Dâmboviţei, str. Râureanu, 17;
Bolintineanu, C, secretar general al Primăriei, Calea Victoriei, 12;
Bordeeanu, N., redactor-şef al ziarului Naţiunea, str. Labirint, 39;
Bossel, C, proprietar, str. Ştirbei-Vodă, 8;
Bossie, C, avocat şi deputat, str. Romană, 24;
Brăiloiu, AL, str. Dionisie, 14;
Brăîloiu, G, fost ministru, str. Dionisie, 14;
Biânză, D., medic, str. Fântânei, 14;
Brătianu, Dim., căpitan, str. Cometei, 16;
Brătianu, Dum, senator, fost ministru, str. Academiei, 22;
Brătianu, G., profesor de muzică, str. Cuza-Vodă, 28;
Brătianu, LG, preşedinte al Consiliului de Miniştri, str. Colţei, 56;
Brătianu, N.. director al închisorilor, str. Primăverii, 23;
Briol (Madame X), mode şi confecţii, Calea Victoriei, 41;
Bucholtzer, A., arhitect, str. Sălcuţei, 6;
Budişteanu, AL, colonel, adresa neprecizată;
Buescu, Pană, fost deputat, str. Calomfirescu, 7;
Burelly, arhitect, str. Pitar-Moşu, 15;
Bursan, G., magistrat, str. Lucaci, 29; ButeulesGU, D., deputat, str. Clemenţei, 11;
Cămărăşescu, N., proprietar, str. Puţu-de-Piatră;
Câmpineanu, I, ministrul Agriculturii, Comerţului, Industriei şi Domeniilor, Calea Victoriei, 121;
Candiano-Popescu, AL, colonel, str. Sf. Vineri, 9;
Cantacuzino, Ad, prim-preşedinte la Curtea de Apel, Bucureşti, Calea Victoriei (hotel Hugues);
Cantacuzino, G. Gr., fost ministru, senator, Calea Victoriei, 143; Cantacuzino, Gr., director general al Teatrelor, Calea Victoriei, 198; Cantacuzino, IB., inginer, Calea Dorobanţilor, 54; Cantacuzino-Rifoveanu, Gr., director general al Căilor Ferate, Calea Victoriei, 102;
Cantili, G., avocat, fost ministru, profesor la Facultatea de Drept, deputat, str. Academiei, 39;
Capitanovicii Th., magistrat, str. Sf. Ionică; Capsa, G, proprietar, str. Lucaci, 13; Capsa, Gr., cofetar12, Calea Victoriei, 24;
Capsa, Şt, medic, director al Serviciului Sanitar, Calea Moşilor, 51;
Carada, E, director la Banca Naţională, str. Colţei, 56;
Carapati, N., bijutier, Calea Victoriei, 10;
Caracaleţeanu, AL, colonel, str. Manea Brutaru, 2;
Cariagdi, Dim, fost ministru, Calea Dorobanţilor, 12 bis;
Carp, Anton, guvernator provizoriu al Băncii Naţionale, str. Sfinţilor, 82;
Carp, P., fost ministru, deputat, str. Doamnei, 4;
Catapulo, N., str. Numa Pompiliu;
Catargi, AL G., proprietar, Calea Victoriei, 162;
Catargi, AL Şt, Calea Dorobanţilor, 34;
Catargi (doamna Elena), Calea Griviţa, 4;
Cazes, H, Cafe francais, Pasagiu! Român;
Cazotti, Sp., proprietar, str. Colţei, 47;
Cazzavillan, profesor şi publicist, Calea Dorobanţilor, 8;
Cerkez, Gr., arhitect, membru al Consiliului Comunal, str. Ştirbei-Vodă, 16;
Cerkez, N., arhitlct de stat, str. Putu cu Plopi, 10;
Cemat, AL, general de divizie, fost ministru, senator, Calea Victoriei, 139; Cemătescu, P.L, profesor la Facultatea de Litere, str. Nouă, 7;
12
în original: glacier.
296
297
Chabudeanu, C.N., doctor în Medicină al Facultăţii din Paris, str. Colţei, 54; CMbici-Râvneanu13, şef de birou la Direcţia Căilor Ferate, str. Modei, 8; Chiriţescu, colonel, str. Săgeţii, 5; Crissenghy, Gr., avocat, str. Episcopiei, 7; Chrisoscoleu, Al, proprietar, str. Primăverii, 22; Chrisovelloni, bancher, str. Lipscani, 17;
Ciurcu, AL, director la I'Independance Roumaine, str. Corbului, 10;
Cocorăscu, Institut de băieţi, Calea Griviţa, 51;
Colţescu, 1, negustor, Calea Victoriei, 70;
Corbescu, M., avocat, str. Rotarilor, 3;
Cornea, M., avocat, str. Doamnei, 2;
Comescu, C, proprietar, Calea Victoriei, 206;
Cornescu, L, general, str. Poliţiei, 2;
Cosmovici, G., pianist, Calea Plevnei, 106;
Costa-Foru, G, avocat, str. Poetului (Dealul Mitropoliei), 3;
COstescu-C^mănescu, G, deputat, Calea Victoriei, 60;
Costinescu, Emil, deputat, director la Banca Naţională, administrator-dele-
gat al Societăţii de Construcţii, str. Colţei, 57;
Crătunescu, N., avocat, profesor la Facultatea de Drept, str. Nouă, 5;
Creţeanu, V., general de brigadă, şef al Casei Militare a MS. Regelui, str.
Fântânei, 12 bis;
Cucu, Nicolae Şt, inginer, director de lucrări tehnice al oraşului Bucureşti, str. Fortunei, 9 (Caimata);
Culoglu, Em, prefect de Ilfov, str. Ştirbei-Vodă, 29;
Cuţarida, N., inginer la Biroul tehnic şi întreprinderea de lucrări publice14,
str. Regală, 8;
Damă, Fr&leric, redactor-şef la 1 'Independance Roumaine, str. Minervei, 14; Dancovici, P., negustor, str. Lipscani, 62;
Danielopulo, G., avocat, profesor la Facultatea de Drept, str. Calvină, 5;
David, Emanuel, profesor, str. Ştirbei-Vodă, 32;
Demarat, Z., profesor, str. Antim, 45;
Demetrescu, Angel, profesor, str. Regală, 4;
Densusianu, N., avocat, licenţiat în Drept, Calea Victoriei, 105;
Dianu, Gr., publicist. Calea Plevnei, 10;
Dimitrescu, L Procopie, avocat, director la Banca Naţională, F.15 Altarului, 6;
13 Mai încolo apare cu numele ortografiat: Kibici-Râvneanu si aceeaşi adresă
14 în româneşte, în original.
15 Fundătura
Dimitrescu-Severeanu, chirurg, str. Batiştea, 4; Dimitriade, G, artist dramatic, str. Vântului, 3;
Dissescu, G, avocat, profesor la Facultatea de Drept, membru al Consiliului municipal, str. Luterană, 9;
Djuvara, Tr., magistrat, Hotel Petersburg, Calea Victoriei, 140; Dobriceanu, judecător de Instrucţie, str. Tudor Vladimirescu, 9; Drasch, medic, str. Bibescu-Vodă, 10;
Duca, G., inginer, director al Şcolii de Poduri şi Şosele, str. Ştirbei-Vodă, 37; Dumitrescu, G, profesor de muzică, str. Lucaci, 32; Dumitrescu-Maican, colonel, str. Romulus, 22; Dunca, general de brigadă, str. Fântânei, 1 bis;
Esarcu, G, fost ministru plenipotenţiar, str. Polonă, 9;
Fain, S., negustor, Calea Victoriei, 28;
Fălcoianu, Şt, general, ministru de Război, str. Biserica Amzei, 5; Fănuţă, căpitan de jandarmi, Şoseaua Bonaparte; Fătu, L, avocat, str. Sculpturii, 1;
Felix, L, medic, profesor la facultate, şeful Serviciului Sanitar al oraşului, str. Pensionat, 10;
Fiala, medic, str. Calomfirescu, 10;
Filitis, G., procuror general pe lângă Curtea de Casaţie, str. Fântânii, 1; Fleva, N, deputat, primar al Bucureştilor, avocat, str. Scaune, 45; Florescu, L Em, general de divizie, fost ministru de Război, str. Calomfirescu, 6;
Francudi, Ep., profesor la Facultatea de Litere, str. Brâncoveanu; Fundăţeanu, procuror, str. Ştirbei-Vodă, 18;
Fundescu,LG, director al jurnalului Telegraful, deputat, str. Regală, 15;
Gagel, W., proprietar, str. Doamnei, 17;
Gaster, dr. M., publicist, str. Fundului;
Gebauer, G, negustor, str. Minervei, 5;
Georgescu, sculptor, str. Sf. Spiridon, 5;
Gheorgieff, EvL, bancher, Calea Moşilor, 70:
Ghermani, Men., bancher, Calea Moşilor, 114;
Ghica, prinţul Dem Gr., preşedintele Senatului, Şoseaua Kisseleff;
Ghiţescu, N., avocat. Calea Plevna, 127;
Giani, Dem, avocat, fost ministru, str. Episcopiei, 9;
Gillet (Casa Frascatti), restaurant, Calea Victoriei, 36;
Gobl, G, tipograf, str. Doamnei, 14;
Gobl, Fr., proprietar, str. Doamnei, 14;
298
299
Gobl, G., tipograf, Pasajul Român, 12;
Gobl, Şt, tipograf, Pasajul Român, 12;
Gottereau, P., arhitect, str. Corabia (lângă grădina Episcopiei);
Grădişteanu, P, avocat, Calea Victoriei, 186;
Grandea, Gr. H., publicist, Intrarea Paţak;
Grant, Ed, pictor, Calea Victoriei, 91;
Halfon, S.( bancher, str. Sf. Ioan Nou, 21;
Haret, Sp., profesor la Facultatea de Ştiinţe, str. Modei, 10;
Hasdeu, B.P., director al Arhivelor Statului, curtea bisericii Mihai-Vodă;
Henţia, S., artist-pictor, profesor la Azilul Elena Doamna - la Azil, Şoseaua
Pandurilor (Cotroceni);
Hepites, Şt, inginer, director al liceului Sf. Gheorghe şi director al
Observatorului, Calea Victoriei, 138;
Hiottu, V., fost prefect de Poliţie, str. Luterană, 13;
HorbasM, AL, colonel, str. Minervei, 1;
Hflbsch, maior, şef al Muzicilor militare, str. Ştirbei-Vodă, 34;
lacomi, profesor, str. Dionisie, 4;
Iepurescu, V., deputat, str. Regală (Hotel Union);
Ioanide, horticultor, str. Polonă, 104;
Ioaniţiu (fraţii), librari, str. Şelari, 18-20;
Ionescu, Dem [Tache], avocat, deputat, str. Ştirbei-Vodă, 14;
Ionescu, N., deputat, str. Academiei, 41;
Ionescu, Th,, profesor, str. Poetului, 32;
Ispirescu, P, tipograf, str. Sălciilor, 17;
Isvoranu, G, rentier, Calea Griviţa, 34;
Isvoranu, G., proprietar. Calea Călăraşi (colţ cu str. Sf. Vineri);
Isvoranu, L, funcţionar, str. Silfidelor, 4;
Kalinderu, L, preşedinte al Consiliului de administraţie al Căilor Ferate-Române, administrator al Domeniilor Coroanei, str. Renaşterii, 2; Kalinderu, N., doctor al Facultăţii din Paris, vechi medic internist, medic şef al Spitalului Brâncoveanu, membru al Consiliului Medical Superior, membru al Societăţii de Antropologie din Paris, vicepreşedinte al Societăţii Medicale din Bucureşti, str. Scaune, 34; Kirilov, G, profesor, str. Bibescu-Vodă, 5;
Kiţu (Chiţu), G., deputat, ministru al Instrucţiunii Publice, str. Frumoasă, 3; Kogălniceanu, M, fost prim-ministru, deputat, Şoseaua Kisseleff; Krafft, arhitect, str. Sf. Ionică, 4; Krauss (dr. Hans), Calea Dorobanţilor, 92;
Kremnitz, W., medic, str. Polonă, 23;
Kreţulescu, N., ministru plenipotenţiar la St Petersburg, str. Romană, 3;
Lahovary, AL, avocat, fost ministru, Calea Dorobanţilor, 5; Lahovary, AL, director al Prefecturii de Poliţie, str. Sculpturii, 10; Lahovary, Em. AL, secretar al legaţiei României ia St Petersburg, str. Romană, 3;
Lahovary, George Em, proprietar, str. Polonă, 104;
Lahovary, I, colonel, str. Occidentului, 5;
Lambru, G., str. Carol I (Hotel Dacia);
Lapati, C, avocat, Calea Victoriei, 53;
Laptew, Eugen, vila Laptew, Calea Rahovei, 187;
Laurian, D.A., profesor la liceul Sf. Sava, director al României libere, membru al Consiliului permanent al Instrucţiunii Publice, consilier comunal, deputat, Calea Rahova, 58;
Lecca, G, avocat, doctor în Drept al Facultăţii din Paris, str. Colţei, 44; Lecca, gen, Dim, preşedinte al Camerei, hotel Boulevard; Lecca, G., ministru de Finanţe, Calea Griviţa, 10; Lugomirescu, M, redactor la Poporul, str. Plăcerii, 7; Luther, berar, str. Rosetti, 24;
Maca, M, prim-preşedinte al Tribunalului Ilfov, str. Esculap, 13 bis; Macedonski, AL A., publicist, str. Sf. Spiridon, 25; Magheru, Romulus, locot-colonel, Calea Plevna, 81 bis; Măgureanu, M, veterinar, str. Piaţa Amzii, 3; Maican-Dumitrescu, colonel, str. Romulus, 22;
Maiorescu, TJL, avocat, fost ministru, deputat, ore de consultaţie de la 9 la 11 dimineaţa, str. Mercur, 1;
Măldarescu, N., medic, deputat, str. Ştirbei-Vodă, 44; Malla, L, avocat, str. Luterană, 27; Mandi, fotograf, str. Ştirbei-Vodă, 2; Mănescu, Ap., Calea Victoriei, 202;
Manliu, L, profesor la Şcoala Centrală de fete, Calea Moşilor, 120; Manliu (doamna I), Institut de domnişoare, Calea Moşilor, 120; Maniu, V., avocat, deputat, membru al Academiei Române, str. Lucaci. 1; Manolescu (doamna Ar.16), artistă dramatică, str. Regală, 4; Manolescu, GL^medic, str. Izvor, 43;
16
Aristiţa Romanescu, pe atunci soţia lui Gr. Manolescu
300
301
____, ___
Manolescu, Gr., artist dramatic, str. Regală, 12; Manolescu, M, prim-procuror, str. Regală, 4; Manolescu, N., senator, str. Dionisie, 3;
Manolescu-Romniceanu, G, secretar general al Ministerului Domeniilor;
Mânu, G, fost prefect al Poliţiei, str. Frumoasă, 4;
Mânu, G., general, fost ministru, Calea Victoriei, 182;
Marcovici, A, medic-şef al Spitalului Colţea, profesor la Facultate, senator,
efor al Spitalelor Civile, str. Brezoianu, 21;
Mărculescu, colonel, str. Speranţei, 19;
Marghiloman, AL, deputat, doctor în Drept de .la Facultatea din Paris, avocat, consultaţii de la 9 la 11 dimineaţa, str. Biserica Amzei, 7; Marghiloman, L, proprietar, str. Biserica Amzei, 7; Marghiloman, M, str. Biserica Amzei, 7;
Marianu, G., avocat, licenţiat în Drept al Facultăţii din Paris, fost consilier
la Curtea de Apel din Bucureşti şi fost avocat de Stat, str. Modei, 4;
Marinescu-Bragadir, D., negustor, str. Carol I, 11;
Matak, inginer, Calea Victoriei, 135;
Mavrocordat (prinţesa Caterina), str. Pensionat,'8 bis;
Meitani, G.G., avocat, senator, str. Rondel, 4;
Michăileanu, Şt, profesor, str. Taurului, 3;
Michel, A, profesor de scrimă, str. Occidentului, 36 bis;
Mihai, Radu, general, prefect de Poliţie, Calea Victoriei, 113;
Mihăilescu, Sim,, directorul Eforiei Spitalelor Civile, str. Armenească, 3;
Mihăilescu, Şt, profesor, publicist, str. Colţei, 54;
Miile, C.G, avocat, str. Ştirbei-Vodă, 62;
Miller-Verghi (doamna Elena), str. Primăverii, 26;
Millo, M, Calea Victoriei, 138;
Mincovici, Nacu, negustor, Calea Victoriei, 68;
Mineu, 1, arhitect, diplomat al guvernului francez, laureat al Societăţii Centrale de Arhitectură din Franţa, fost elev al Şcolii de Beaux-Arts din Paris, str. Academiei, 41;
Minovici, director al Curierului financiar, str. Ştirbei-Vodă, 10; Mirescu, D., profesor, str. Polonă, 5; Misail G., avocat, str. Pompieri, 8; Misir, avocat, str. Fântânii, 12;
Mitilineu, M, ministru rezident la Belgrad, str. Clemenţei, 7;
Miulescu, M, argintar, Calea Moşilor, 75;
Moceanu, Gr., profesor de gimnastică, Calea Victoriei, 39;
Moroianu, N., agent de schimb, Calea Călăraşi, 10;
Muller, reprezentant al firmei „Printemps" din Paris, Calea Victoriei, 39;
Muller, C.H., proprietar, str. Luterană, 13;
Muntureanu, arhitect, Calea Rahova, 8;
302
Nacu, C, avocat, deputat, profesor la Şcoala de Drept, str. Teilor, 24;
Negel, D., maior, aghiotant (aide-de-camp) al M.S. Regelui, str. Minervei, 5;
Nica, Th, avocat, deputat, str. Modei, 6;
Nottara, artist dramatic, intrarea Rosetti, 3;
Nottara (doamna Amelia), artistă dramatică, intrarea Rosetti, 3;
Ocăşanu, G., publicist, str. Regală (Hotel Union);
Oeconomu, Cyru, procuror la Curtea de Casaţie, str. Visarion, 1;
Olănescu, C, inginer,, str. Clemenţei, 15;
Olănescu, Dim, publicist, str. Gloriei, 1;
Olănescu, Gr., directorul Vămilor, str. Romană, 10;
Oppler, W.H. & fiii, berar, str. Izvor, 107;
Oprescu, Remus, avocat, deputat, Calea Călăraşi, 15;
Oprescu, Romulus, avocat, senator, str. Tudor Vladimirescu, 15;
Orăscu, AL, arhitect, profesor la Facultatea de Ştiinţe, str. Palatului, 1;
Qrbescu, R, consilier la Curtea de Casaţie, str. Popa Soare;
Orghidan, R, avocat, Calea Griviţa, 120;
Oteteleşanu, AL, proprietar, str. Dreaptă, 7;
Oteteleşanu (doamna Elena), proprietară, Calea Victoriei, 29;
Paciurea, M, inginer, Calea Griviţa, 14; Paleologu, M, avocat, Calea Moşilor, 153;
Palladi, G., avocat, licenţiat în Drept al Facultăţii din Bucureşti, profesor de economie politică la Şcoala liberă de Ştiinţe politice, deputat, Calea Victoriei, 140; , Pascal, AL, avocat, decan al Facultăţii de Drept, Calea Victoriei, 168; Pastia, colonel, director general al Poştelor şi Telegrafului, str. Covaci, 2; Pătărlăgeanu, R, avocat, str. Săgeţii, 1; Patzak, negustor, str. Carol I, 15; Patzouris [Paciurea), L., proprietar, str. Brezoianu, 33; Păucescu, Gr., avocat, str. Clemenţei, 2;
Pencovici, Al, director al Imprimeriilor Statului, Calea Victoriei. 53 (Hotel Mânu);
Pencovici, 1, proprietar, str. Soarele, 1;
Pencovici (Pană), str. Brezoianu, 17;
Petrini (de Galaţi), medic, str. Colţei, 24 bis;
Petrovici-Aramis^ proprietar, str. Dionisie, 3;
Pherykide (Ferikide), M, avocat, deputat, str. Fântânei, 6;
Philippescu, G., proprietar, fost mareşal al Curţii, str. Dionisie, 42;
Pişcă, D., senator, str. Modei, 3;
Poenaru, G, colonel, Calea Dorobanţilor, 33;
Poenaru-Bordea, M, avocat la Curtea de Apel, str. Popa Soare, 3;
303
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
-'îtiSiw.'r' -^oAp*» 3w^*uRsF*« «Iwfw#/"'^Avry A^S^^^Sz^I
'Mi
Polyzu, G, medic, profesor la Facultate, str. Calomfirescu, 7;
Polyzu, 1, medic, profesor la Şcoala de Arte Frumoase, sub-director al
Serviciului Sanitar, str. Sf. Voievozi, 56;
Polyza-Micşxaiescu, D., senator, avocat, Calea Victoriei, 163;
Popescu, M, locotenent-colonel, str. Domniţei, 3;
Popescu, N,D., publicist, str. Icoana, 22;
Popescu, P., profesor, str. Justiţiei, 23;
Popovici, As., proprietar, Calea Victoriei, 48;
Populeanu, procuror-general pe lângă Curtea de Apel, str. Ştirbei-Vodă, 41; Porumbaru, Em. M., avocat, deputat, str. Regală (Hotel Union); Pretor, I, avocat, str. Scaune, 58 bis;
Protopopescu, Pake, avocat, profesor la Şcoala de Comerţ şi director al Şcolii de Ştiinţe politice şi administrative, str. Colţei, 37; Pruncu, Dim, Bulevardul Elisabeta, 4;
Qumtescu, profesor la Facultatea de Litere, membru al Academiei Române, Calea Griviţa, 3;
Racoviceanu, AL, medic, str. Negustori ,10;
Racoviţă, Dim, publicist, str. Călăraşi, 143;
Racoviţă, N.D., str. Putu de Piatră, 12;
Radovici, G, general de brigadă, str. Manea-Brutaru, 8;
Rahtivan, M, avocat, str. Calvină, 8;
Raşka (doamna), profesoară, str. Academiei, 17;
Resch, I şi fiii, bijutieri, Calea Victoriei, 36;
Rioşanu, AL, avocat, str. Academiei, 1;
Robescu, CE, inginer, deputat, str. Sf. Apostoli. 61;
Robin, F., profesor, Calea Victoriei, 138;
Romniceanu, G., medic şef al Spitalului de copii, profesor la Facultate, consilier general, str. Scaune, 60; Roşea, Iulius, str. Cazărmii, 40; Rosenfeld, A., negustor, Calea Vienei, 35;
Rosetti, CA., fost ministru, director politic al Românului, Calea Dorobanţilor, 12;
Rosetti, Dim, avocat, str. Franklin, 2;
Rosetti, (doamna), Măria, Calea Dorobanţilor, 12;
Rosetti, Vintilă, Calea Dorobanţilor, 12;
Rosetti, Th., preşedinte al Curţii de Casaţie, str. Povernei, 30;
Saita, LG., funcţionar, str. Luterană. 20; Sălceanu, M, negustor, str. Ştirbei-Vodă, 9; Saîigny, A.O., inginer, str. Clopotari, 38;
Samurcaş, AL, avocat, str. Polonă, 21;
San-Marin, G., proprietar, str. Mircea Vodă, 3;
Sathmary, artist-pictor, str. Bis. Enei, 9;
Săvescu, Pan, procuror la Curtea de Conturi, str. Minervei, 16;
Scorţeanu, G., funcţionar la Regia Sării, str. 11 Iunie, 15;
Secăşanu, G., publicist, str. Armenească, 3;
Şendrea, AL C, profesor la Facultatea de Drept, Calea Victoriei, 26;
Şerbănescu, L, medic, str. 13 Septembrie, 10;
Sergiu, Dim, medic şef al Spitalului de copii, profesor la Facultate, consilier comunal, deputat, Calea Moşilor, 101; Severeanu, dr. Dumitrescu, medic, str. Batistei, 2; Severin, Em, medic, senator, str. Dreaptă, 16; Sihleanu, AL, str. Modei, 8;
Sion, G., membru al Academiei Române, str. Mihai-Vodă, 9;
Skina, C, preşedinte al Curţii de Casaţie, str. Ştirbei-Vodă, 29;
Skina, G.E, preşedinte al Curţii de Apel, str. Ştirbei-Vodă, 30;
Skina, M, avocat, senator, str. Ştirbei-Vodă, 29;
Slătineanu (Zoe, doamna), proprietară, Calea Dorobanţilor, 57; -
Socec, 1, librar, Calea Victoriei, 7;
Socolescu, LN., arhitect-inginer, str. Domniţei, 12 bis;
Şoimescu, Sava, directorul Cancelariei Senatului, str. Polonă, 96;
Şonţu, CL, profesor, Calea Călăraşi, 2;
Sorlony, C, proprietar, str. Radu-Vodă, 19;
Ştefănescu, Gr., profesor la Facultatea de Ştiinţe, consilier municipal, senator, str. Verde, 8;
Ştirbei (prinţul Alex), proprietar. Calea Victoriei, 97;
Stoicescu, C, avocat, deputat, str. Batiştea, 6;
Suţu. medic, str. Plantelor, 2;
Suţu, principele Grigore, proprietar, str. Colţei, 25;
Suţu, Nicolae Alexandru, inginer, inspector general al Căilor Ferate
Române, preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii de
tăbăcărie17 române, str. Cătun, 4;
Stahl, profesor, Calea Rahova. 16;
Staicovici, D., negustor, str. Primăverii, 11;
Stăncescu, C, profesor la Şcoala de Arte Frumoase, str. Armenească, 12; Stăncescu, Dim, str. Rafael, 1;
Stănciulescu, căpitanul sergenţilor de oraş, str. Polonă, 33; Stătescu, Eug., avocat, fost ministru, senator, str. Colţei, 53; Stăuceanu, medic, str. Piaţa Amzei. 2:
17 în original: tanneurs.
304
305
\
!■
il M
y
li
Ştefănescu, G., profesor la Conservator, str. Pitar-Moşu, 6;
Ştefănescu, Th., director la Banca Naţională şi director al Şcolii
Comerciale, str. Lucaci, 15;
Steiner, medic, str. Ştirbei-Vodă, 16;
Steinbill, I, arhitect, str. Polonă, 58;
Stern (dr.), avocat, Piaţa Sf. Gheorghe-Nou;
Stoenescu, C, deputat, str. Sf. Ionică, 3; j
Stoenescu, Th. M., administratorul Literatorului, str. Sf. Spiridon, 25;
Stoicescu, C., avocat, deputat, str. Batiştea, 6;
Stolojan, An., avocat, fost ministru, Calea Victoriei, 145;
Storck, C, profesor la Şcoala de Arte Frumoase, Calea Griviţei, 16;
Storck, Em, comisionar la librăria Graeve & C-ie, Calea Griviţei, 16;
Sturdza, Dim, ministrul Afacerilor Străine, str. Mercur, 12;
Szekulics [Seculicij, L, director general al Societăţii de asigurare „Dacia-
România", str. Italiană, 5 bis;
Szollosy, librar, str. Franklin, 3;
Tahacovici, N. Şt, consilier municipal, str. Covaci, 3 bis; • Tamara, G., colonel, str. Romană, 74; Tănăsescu, D., negustor, Calea Victoriei, 53 bis;
Tătărăscu, artist-pictor, profesor la Şcoala de Arte Frumoase, Calea Plevna, 19;
Teclu, D., tipograf, str. Biserica Amzei, 14;
Tell, AL, colonel, Calea Dorobanţilor, 59;
Theodorescu, Dem., medic, str. Călăraşilor, 13;
Theodorescu, G. Dem, profesor, str. Mircea-Vodă, 29;
Theodori, LA, doctor în medicină, profesor la Facultatea de Medicină din
Bucureşti, membru al Consiliului medical superior, inspector general al
Serviciului sanitar al Corpurilor III şi IV ale armatei, medic al
Majestăţilor lor Regele şi Regina, Intrarea Rosetti, 7;
Ţincu, N., grefier la Curtea de Conturi, str. Măgureanu, 15 bis;
Tocilescu, G. Gr., profesor la Facultatea de Litere, secretar general al
Ministerului Instrucţiei Publice, str. Şelari, 11;
T6r6k, M., proprietar, Calea Victoriei, 37;
Triandafil, Gr., avocat, str. Fântânei, 3 bis;
Turnescu, chirurg, profesor la Facultatea de Medicină, Calea Moşilor, 55;
Urechia, V. Alexandrescu, profesor la Facultatea de Litere, fost ministru, senator, str. Ştirbei-Vodă, 66; Uziel, L, medic, str. Olteni, 43;
306
_,JL_
Văcărescu, M. (Claymoor), Calea Victoriei, 176;
Văcărescu, Th., ministru plenipotenţiar la Bruxelles, str. Fântânei, 16;
Valentineanu, publicist, Hotel Angleterre;
Vâtnav, Sa, inginer, director al Societăţii române de Construcţii şi
Lucrări publice, str. Corabia (colţ cu Calea Dorobanţilor);
Velescu, Şt, Institut de băieţi, str. Armenească, 1;
Ventura, Gr., fost deputat, publicist, avocat, membru al Comitetului
Teatral, Calea Victoriei, 36;
Vericeanu, AL, avocat, profesor la Facultatea de Drept, Calea Călăraşi, 31;
Vernescu, G., proprietar, fost ministru, avocat, Calea Plevna, 100; Vieroşanu, L, secretar al Teatrului Naţional, str. Regală, 4; Villacros, I, avocat, deputat, str. Luterană, 21; Vitzu, N. AL, medic, str. Luterană, 5; Vlădescu, AL, avocat, str. Brezoianu, 18; Voinescu, S., colonel, str. Cozma, 18; Vrăbiescu, N., avocat, str. Lipscani, 21; Vulturescu, Gr., avocat, deputat, str. Mercur, 7;
Wachmann, Ed., directorul Conservatorului, str. Palatului, 1;
Weiss, tipograf, str. Putu cu Plopi, 7;
Wiest, J., profesor de muzică, str. Izvor, 8;
Wiest, L, violonist, profesor la Conservator, str. Bateriilor, 11;.
Xenopol, N., publicist, bibliotecar la Biblioteca Naţională, str. Ştirbei-Vodă, 30;
Zalomit, profesor la Facultatea de Litere, str. Brezoianu, 14;
Zamfirescu, Duiliu, avocat, Hotel Metropol;
Zapa, C, proprietar, Calea Moşilor, 131;
Zefcari, general, str. Brezoianu, 41;
Zerlenti, A, bancher, Calea Şerban-Vodă, 233;
Zorileanu, P., medic, str. Izvor, 11;
Zotu, G., profesor la Liceul Sf. Sava, directorul cancelariei P.S.S. Mitropolitul-Primat, str. Principatele-Unite, IO18 (p. 257-298).
18 Am introdus în text, la locul cuvenit, corijările şi adausurile din „Additions et errata" (p. 298).
307
MflHffifHf
i- \   . f SA " 1 .
iBllll
Autorităţile Capitalei General Radu Mihai, prefect de poliţie; Alexandru Lahovari, director; Nicolae Fleva, deputat, primarul Capitalei;
LG. Bibicescu, Gr. Cerkez, GD. Dănescu, L Dobrovici, ŞL Petrescu,
adjuncţi;
N. Cucu, directorul Serviciului tehnic;
Consiliul de igienă şi salubritate publică: dr. J. Felix, medic şef al oraşului şi vicepreşedinte (p. 303-304).
Academia Română Preşedinte de onoare: MS. Regele Carol I; Preşedinte: Ion Ghica;
Vicepreşedinţi: Mitropolitul Melchisedec, N. Quintescu, Em. Bacaloglu; Secretar general: Dem A. Sturdza;
Secţia filologico-literară: L Caragiani (Iaşi), T. Cipariu (Blaj), AL Roman (Pesta), L Sbiera (Cernăuţi), G. Sion, B. P. Hasdeu, N. Quintescu, G. Chiţu, Titu Maiorescu (Bucureşti), V. Alecsandri (Mirceşti), Iacob Negruzzi (Iaşi), G.M Fontanin (Craiova);
Secţia istorică: Mitropolitul Melchisedec (Roman), V. Babeş (Pesta), Gh Bariţ (Hermannstadt19), Nic Ionescu (Iaşi), V.A Urechia, M Kogălniceanu, AL Odobescu, Dim A Sturdza, V. Maniu (Bucureşti), AL Papadopol-Callimaki (Tecuci), At Marienescu (Pesta), FL Marian (Bucureşti); Secţia de ştiinţe: P.S. Aurelian, Em Bacaloglu, N. Kretzulescu, prinţul L Ghica, general Şt Fălcoianu, Gr. Ştefănescu, Dem Brândză, L Felix (Bucureşti), N. Teclu (Viena), T. Porcius (Rodna), An. Fătu, P. Poni (Iaşi) (p. 307-308).
Adrese diverse (comerţ, profesiuni liberale etc.)
Agenţii telegrafice: Agenţia Havas. Societate anonimă cu capital de 8 500 000 fr. Director general: Ed. Lebey, Paris; Agenţia României, director, Albert Leautey, secretar, Berthy du Crey. Sediul Agenţiei: str. Pitar Moşu, 8 (p. 308).
Azilul Elena Doamna Sub patronajul M.S. Reginei Elisabeta, Şoseaua Pandurilor (Cotroceni). Director de studii: Barbu Constantinescu; directoarea Azilului, d-şoara Elena Alessiu; profesor de limba română: P. Dulfu (p. 310).
Banca Naţională a României Fondată în 1880; capital: 30 000 000 lei. Guvernator provizoriu: A. Carp. Sediul din Bucureşti: str. Colţei, 21 (p. 312).
Sibiu.
Banca României Fondată în 1865; capital: 25 000 000 lei Director general: Dall Orso. Sediul din Bucureşti: Piaţa Sf. Gheorghe (p. 313);
Creditul Mobiliar Român. Fondat în 1881; capital: 10 000 000 lei Director: T. Jeschek. Sediul social: str. Doamnei, 8 (p. 313).
Biblioteca Naţională. Fondată în 1817 ca bibliotecă a Liceului Sf. Sava Primul regulament datează din 1864. 35 000 volume, 350 manuscrise, 150 stampe. Palatul Academiei, Bulevardul Universităţii Bibliotecar: N. Xenopol; sub-bi-bliotecar: Chr. Cuţana (p. 314).
Librari - anticari: Pinath, J.S., Calea Văcăreşti, 33; Steinberg, H., Calea Rahova, 7 (p. 317).
Bursa este deschisă în fiecare zi, cu excepţia duminicilor şi sărbătorilor de la 1 la 3 pentru agenţii de schimb şi de la 3 1/4 la 4 1/2 pentru misirii de mărfuri. Sediul în str. Doamnei, 7 (p. 317).
Berării (braserii): La Gambrinus (P. Georgevici), Calea Victoriei, 4 şi str. Ştirbei-Vodă, 2; Anghelopulo, G., Tunel de veselie, Calea Victoriei, 1; Bischafer (M-me Mărie), Calea Griviţei, 31; Burănescu, St, Tunel american, str. Lipscani, 81; Cabaşanu, X, La Carul cu bere, str. Stavropoleos, 28-29 şi Calea Victoriei, 2; Cafe Academiei, str. Academiei, 4; Cafe Bellevue, str. Doamnei, 13; Cafe de l'Hâtel du Boulevard, bere de Viena, Bulevardul Elisabeta; Cafe Imperial, bere de Viena, Iarna muzică, Calea Victoriei, 51; Cafe de l'Hâtel Labes, str. Lipscani, 2; Cafe Regal, bere de Viena, în fiecare seară muzică, str. Regală şi str. Academiei; Cafe de 1'Hotel Oteteleşanu, Calea Victoriei, 27; Cafe Union, bere de Viena, str. Regală; Colaro, str. Smârdan, 5; Colosseul Oppler, braserie, restaurant, grădină cu muzică20, str. Izvor şi str. Notagiu; Gagel, W., str. Doamnei, 15 şi 5; Graebert, str. Ştirbei-Vodă, 2; Hofflich, W., Calea Griviţa, 31; Luther, str; Rosetti, 24 (în spatele Gării Târgovişte); Neuwirth, grădină cu muzică, str. Ştirbei-Vodă, 7; Patzak, str. Carol I, 15; Raşka, str. Academiei, 17 (p. 317).
Cafenele: Antoniu, Man, str. Sfinţilor, 66; Cafeneaua Academiei (L. Steiner), str. Academiei, 4; Cafe Imperial, bere de Viena, îngheţată, iarna muzică, Calea Victoriei, 51; Cafe Oteteleşanu, Calea Victoriei, 57; Cafe Union, str. Academiei, 19, str. Regală; Cafe Royal (L Roth), str. Academiei, 17; Cafe de l'Hâtel d'Athenes (Ayuros, N.C.), Calea Moşilor, 131; Cafe Francais (Cazes H.), Pasagiul Român; Cafe du Grand Hotel du Boulevard (Fr. Sesreiber), B-dul Elisabeta; Cafe Labes, str. Lipscani, 2; Cafe de l'Hâtel Victoria, str. Şelari, 4; Cafe de l'Hâtel Concordia, str. Smârdan, 51; Ceainăria rusească, str. Smârdan, 29; Christescu, E.,fcalea Moşilor, 20; Colaro, N., cafenea, braserie, restaurant, str. Smârdan, 5; Coloseul Oppler, braserie, cafenea, restaurant, grădină cu
20
în original: Jardin-concert.
308
309
\
muzică, str. Izvor şi str. Notagiu; Comata, D., str. Bas arabilor, 8; Constantinescu, L, Calea Moşilor, 56; Drăgoescu, I, Calea Victoriei, 175; Dumitrescu, V., str. Sf. Ştefan, 9; Dumitru Nicolae, str. Blănari, 18; Fialkowski, cofetărie, îngheţată, cafenea, str. Ştirbei-Vodă, 2; Georgescu, N., str. Sf. Apostoli, 23; Gheorghiadis, V., Calea Rahova, 85; Grigorescu, AL, Calea Moşilor, 133; Griinblath, AL, str. Doamnei, 13 bis; Guntehel, V., Hotel de Pesth, Calea Victoriei, 8; Berbelt, F., str. Sf. Gheorghe Nou, 5; Ionescu, L, Calea Văcăreşti, 49; Melon, M, str. Regală, 15; Moldoveanu, C, str. Sfinţilor, 41; Ohanesion, S., str. Sf. Vineri, 35; Petridis, Z, Calea Moşilor, 24; Popescu. St, str. Apolodor, 9; Rădulescu, Sm., str. Carol I, 60; Răduelscu & Ionescu, cofetărie-îngheţată-cafenea, Calea Victoriei, 51 ter21; Raşca, cafenea, grădină, cu muzică, str. Academiei, 27; Russu, I, str. Gabroveni, 6; Sael, H., Calea Văcăreşti, 66; Schneider, R., str. Artei, 24; Spielmann, J, str. Smârdan, 20-24; Stein, R., str. Ştirbei-Vodă, 11; Sterian fraţii & Pavlidis, Calea Şerban-Vodă, 3; Sterie, N., bufetul de la Şosea, Şoseaua Kisseleff; Tomescu, I., str. Bibescu-Vodă, 10; Vasiliu, AL, Piaţa Amzii, 7 (p. 318-319).
Varieteu (şantan)22: Cazino Labes, str. Sf. Ionică, 4; Coloseul Oppler, braserie, restaurant, grădină cu muzică, str.' Izvor şi str. Notagiu; Eden, str. Academiei, 20; Grădina Suvenir, str. Batiştea, 2 bis; Neuwirth, str. Ştirbei-Vodă, 7; Hotel de Pesth, Calea Victoriei, 8; Patzak, str. Carol I, 17 şi Intrarea Cişmegiu; Raşca, cafenea, braserie, grădină, teatru de vară, str. Academiei, 27 (p. 319).
Cluburi: Cereul francez, str. Academiei, 14; Clubul Comercial, str. Lipscani, 1 (Palatul Dacia); Clubul conservator, str. Ştirbei-Vodă, 2; Clubul Junimii, Calea Victoriei, 36; Clubul militar, Calea Victoriei, 82; Clubul român, Piaţa Teatrului (Casa Torok); Clubul regal, fondat la 21 august 1881, Calea Victoriei, 22; Jockey-Club, Calea Victoriei, 100 (p. 320).
Camera de Comerţ: str. Doamnei, 7. Preşedinte: Şt Ioanide (p. 320).
Ghicitor Gherey (Zodiaşul), str. Numa Pompiliu, 8 (p 320).
Cofetari: Anastasiu (Sotir), Calea Moşilor, 200; Baltâdor, fraţii, Calea Victoriei, 4; Brânzescu, I. Gr., Calea Rahova, 114; Busioc, G. J., str. Brezoianu, 1; Călinescu D., Calea Griviţa, 120; Capsa, Grigore, furnizor al mai multor Curţi [regale], cofetărie, patiserie, îngheţată. Medalii de argint şi de aur şi diplome de onoare. Fabrică de dulceţuri şi şocolată. Bufet pentru serate şi baluri, Calea Victoriei, 26; Constantinescu, D., str. Lipscani, 83; Constantinescu (Hagi), Calea Văcăreşti, 10; Constantinescu, G., str. Carol I, 52; Delenof, Ov.,
21 Al treilea; numărul următor după; bis.
22 în original: cafes-conceit.
t Calea Moşilor, 84; Dimitrie Constantin, Calea Văcăreşti, 70; Doicescu
Răducanu, R, Calea Plevna, 146; Dobriceanu, specialităţi bomboane, str. | Smârdan, 4 şi Calea Victoriie, 87; Dumitrescu, G., str. Pânzari, 10; Dumitrescu,
\ M, Calea Moşilor, 18; Eftimiu, G, lichioruri, distilerie la Jilava, str. Carol I,
I 16; Fialkowski, cofetărie, patiserie, îngheţată, bufet pentru baluri şi serate, str.
Ştirbei-Vodă, 2 (Piaţa Teatrului); Gabrilescu (fraţii), Calea Moşilor, 39; Georgescu, T., Calea Moşilor, 260; Gheorghevici, M., str. Sf. Vineri, 21; Ionescu, T.L, str. Doamnei, 12; Ionescu-Buzdruna, G., Piaţa Sf. Anton, 4, str. Sfinţilor, 34 şi Calea Moşilor, 201; Kaiser, L, Calea Victoriei, 15; Mânu, I. Şt, Calea Victoriei, 177; Manolescu, LM., Calea Buzeşti, 166; Manolescu, Ilie, Calea Rahova, 145 şi 179; Marinescu-Bragadir, D., distilerie la Bragadir (Efov), str. Carol I, 11; Murgescu, D., Calea Rahova, 73; Nicolae, P., Calea Rahova, 13; Niculescu, T., Calea Victoriei, 222; Rădulescu, C, Calea Griviţa, 79; Rădulescu & Ionescu, cafenea, lichioruri, îngheţată, cofetărie, Calea Victoriei, 51 bis; Rădulescu, L, Calea Moşilor, 275; Rădulescu Sm., str. Carol I, 60; Sandu, G., str. Romană, 78; Sinogrideanu, C.N., Calea Văcăreşti, 120; Stănescu, N., Calea Moşilor, 156; Ştefănescu, D., „La Căpăţâna de zahăr", Calea Rahova, 84; Tomescu. Gr., str. Teilor, 63; Tănăsescu (fraţii), cofetărie, îngheţată, Calea Victoriei, 53 bis; Theodorescu, N., bufetul de la Şosea, Şoseaua Kisseleff; Weinberg, M, „La Trei stele d-aur", Calea Văcăreşti, 53; Zaharia (Hagi Mincu), Calea Victoriei, 146 (p. 325).
Şcoli: Şcoala de agricultură, la Ferăstrău, director N. R. Dăniilescu; Şcoala de Arte Frumoase, director, Th. Aman; profesori, C. Stăncescu, C. Storck, I. Polizu, G. Tătărescu; Şcoala catolică, Calea Călăraşi, 5, director, părintele Louis Irwin; Şcoala Centrală de Fete, str. Pensionat, 4, directoare, domnişoara S. Băicoianu; Şcoala de comerţ, strada Domniţei, 7, director, Th. Ştefănescu; Şcoala evanghelică (de băieţi), str. Luterană, 8, director, C. Hartmann; Şcoala evanghelică (de fete), str. Diaconeselor, 7, superioară, doamna M. von Ka'mptz; Şcoala specială forestieră, profesori: Şt Mihăilescu, Şt Hepites, C. Olănescu ş.a; Şcoala de meserii, lângă Gara Filaret, director, I. Pavelescu; Şcoala mili-tară de aplicaţii pentru Geniu şi Artilerie, director, colonel C. Brătianu: Şcoala militară de echitaţie, sub-director, maior C. Odobescu; Şcoala militară de infanterie şi cavalerie, Calea Griviţei, 24, director, colonel C. Brătianu; .Scoală normală Carol I, str. Lucaci, 10, director, C. Alexandrescu; Şcoala nromală a Societăţii pentru învăţătura Poporului Român, curtea bisericii Sf. Ecaterina, director, V. Constantinescu, profesori: general I. Em. Florescu, CI. Şonţu, I. Wiest, Al. VlahuţX C.G. Costa-Foru ş.a.; Şcoala normală superioară, str. Fortunei, 3, director; N. Quintescu; Şcoala de poduri şi şosele, str. Ştirbei-Vodă, 37, director, G.I. Duca, profesori: P.S. Aurelian, Gr. Cerkez, N. Cerkez, Em. David, S. Haret, D. Matak, A.O. Saligny ş.a.; Şcoala profesională (de fete), str. Colţei, 30, directoare, doamna P. Zaharescu; Şcoala secundară de fete, str. Italiană, 16, directoare, doamna Henriette Sihleanu (p. 332-333).
310
311
Profesori de scrimă: Constantiniu, D., str. Vestei, 4; Laurian, Al. A., str. Labirint, 27; Michel, A., profesor la Jockey-Club şi la Şcoala de Aplicaţie. Sala de arme, str. Occidentului (p. 334).
Expoziţii: Expoziţia permanentă pentru artişti, str. Stavropoleos (curtea bisericii) (p. 335).
Gimnazii: Gimnaziul Cantemir, str. Primăverii, 9, director, Pană Constantinescu; Gimnaziu} Lazăr, Calea Moşilor, 23, director, MI. Ghimpa; Gimnaziul Mihai Bravul, str. Rotarilor, 9, director, C. Stoicescu (p. 339).
Pieţe: Halele Centrale; Piaţa Mare; piaţa Ghika; Piaţa Mică; Piaţa Amzii (p. 339).
Hoteluri: Hotelul d'Angleterre (M. E. Weinberger), Calea Victoriei, 42; Hotel Atena (C. N. Ayuros), Calea Moşilor, 111; Hotel Avram, str. Bibescu-Vodă, 10; Hotel Belgrad (Şt Stoicovici), str. Gabroveni, 20; Grand Hotel du Boulevard, restaurant, bucătărie franceză, Calea Victoriei, 23; Hotel Bulgaria (G. Rădulescu), str. Gabroveni, 6; Hotel Chiriazi, str. Blănari, 5; Hotel Concordia (nou), str. Smârdan, 51; Hotel Concordia (vechi), str. Smârdan, 24; Hotel Dacia, Piaţa Sf. Anton (str. Carol I, 12); Hotel Fieschi, str. Şelari, 7; Hotel de France23, Calea Victoriei, 5; Grand HâteMfugues, restaurant, bucătărie franceză, Calea Victoriei, 28; Hotel Labes, str. Lipscani, 2; Hotel Londra, Calea Moşilor, 76; Grand Hotel Mano, cafe-restaurant, Calea Victoriei, 53; Hotel Metropol (Z. Dirnitrescu), Calea Victoriei, 66; Hotel Moldo-Român, str. Sfinţilor, 39: Hotel Moscova (Dim. Ionescu), Calea Griviţa, 37; Hotel Orient (Z. Dirnitrescu), Calea Victoriei, 35; Hotel Patria (S. Lobel), str. Patria, 4; Hotel Petersburg (C. Vasiliu), Calea Victoriei, 140; Hotel Pesta, Calea Victoriei, 8; Grand Hotel Regal, str. Regală şi str. Academiei, 7; Hotel Simion (N. I. Dirnitrescu), str. Blănari, 18 şi str. Colţei, 2; Hotel Transilvania, str. Gabroveni, 10; Grand Hotel Union, restaurant-cafe, str. Regală şi str. Academiei, 19; Hotel Unirea (Hr. A. Hantopulos), str. Covaci, 7; Hotel Victoria (I. Mateescu), str. Şelari, 2; Hotel Viena, Calea Victoriei, 50; Hotel Vlaşca, Calea Rahova, 90 (p, 340).
Tipografii: Binder, Is., str. Brezoianu, 1; Bomches, Ed., str. Smârdan, 51; Cucu (doamna), Dor., B-dul Elisabeta; Gobl, C, str. Doamnei, 14; Gobl (fraţii), Pasagiul Român, 12; Conduratu & Rădulescu, str. Teatrului, 8; Grassiany, El., str. Şelari, 10; Grecescu, AL, str. Ştirbei-Vodă, 4; Imprimeria „L'Independance Roumaine", ziare, cărţi, afişe, str. Clemenţei, 1; Imprimeria Statului, str. Brâncoveanu, 9; Luis, Gr., str. Academiei, 24; Mihăilescu, Şt, str.
Covaci, 14; Miulescu, N., Calea Victoriei, 32; Rubin, T., tipografia ziarului Sylloghi, str. Smârdan, 9; Socec & Teclu. Atelier tipografic. Litografie, cro-molitografie, heliografie, zincografie etc. Specializat în confecţionarea de registre comerciale, str. Berzei, 96; Thiel & Weiss, str. Lipscani, 1 (Palatul Dacia); Tipografia Academiei Românei (P. Ispirescu), str. Academiei, 26; Tipografia Telegrafului, str. Colţei, 32 (p. 340-341).
Grădini cu muzică: Colaro, str. Smârdan, 5; Coloseul Oppler, grădină-cafe-nea-restaurant, str. Izvor şi str. Notagiu; Dacia, grădină şi salon de iarnă, str. Carol I (Hotel Dacia); Eden, str. Academiei, 18; Gagel, str. Doamnei, 5; Grădina Viişoara, str. Berzei, 90; Grădina Souvenir, str. Batiştea, 2 bis; Grădina Hotelului Pesth, trupă germană, Calea Victoriei, 8; Luther, braserie, str. Rosetti (în spatele Gării Târgovişte); Neuwirth, cafe-concert, str. Ştirbei-Vodă, 7; Orfeu, grădină de vară şi salon de iarnă, str. Ştirbei-Vodă, 8; Raşca, muzică excelentă, teatru, str. Academiei, 27; Sălcianu, Matei (Union suisse), str. Ştirbei-Vodă, 11; Stavri (grădina veche), teatru de vară, str. Academiei, 23; Ştefan cel Mare, str. Silfidelor (intrarea Gorgan) (p. 343).
Ziare: Bossu (săptămânal), revistă umoristică, str. Clemenţei, 1; Bukarester-Salon, revistă lunară, d. J. Bettelheim, director, str. Brezoianu, 29; Bukarester-Tagblatt (germ.)i cotidian, str. Smârdan (Hotel Concordia); Bukarester-Zeitung (germ.), cotidian, str. Lipscani, 1 (Palatul Dacia); Bukaresti-Irado (maghiar), cotidian; Buletin mensual al librăriei generale din România (Al. Degemann), str. Bis. Măgureanu, 15; Cimpoiul, săptămânal ilustrat, str. Clemenţei, 1; Cooperatorul român (săptămânal), str. Clemenţei, 11; Curierul financiar (săptămânal),  director:  M.  Minovici,  Pasagiul  Român; Deşteptarea (săptămânal), str. Covaci, 14; Doina (săptămânal), revistă muzicală, str. Academiei, 26; Dreptul (săptămânal), revistă judiciară, Pasagiul Român; Drepturile omului, cotidian, str. Ştirbei-Vodă, 62; Economiste Roumain (săptămânal), str. Vămii, 6; Frăţia italo-română (italian), săptămânal, str. Sinagoga, 19; Funcţionarul (săptămânal), str. Academiei, 3; Iris (grecesc), cotidian, Calea Şerban-Vodă; L'Independance Roumaine (LX annee), director-proprietar, Al Ciurcu, redactor-şef, Frederic Dame. Birourile: str. Clemenţei, 1; Literatorul, revistă lunară, str. Spiridon, 25; Lloyd Român (săptămânal), Pasagiul Român; Monitorul oficial (cotidian), director: M. Al. Pencovici. Birourile: str. Brâncovan, 9; Monitorul comunal (săptămânal), str. Colţei (la Primărie); Naţiunea (op,24 liberală), cotidian, str. Academiei, 22; Necesarul (săptămânal), Calea.Dorobanţilor, 8; Opinca (săptămânal), str. Modei, 2;
23 Hoiel de France nu este încă deschis (a Annuaire).
24
Opoziţia,
312
313
J' i.
Ortodoxul (săptămânal), publicaţie religiosă, str. Principatele-Unite, 10; Poporul (opoz.), cotidian, dir. d. Bassarabescu, str. Carol I, 30; Progresul român (săptămânal), periodic medical, str. Polonă, 25; Reforma (săptămânal), Calea Victoriei, 42 (Hotel d'Angleterre); Resboiul (edit: Thiel & Weiss), cotidian, str. Lipscani, 1; Resboiul (dir. G. H. Grandea), cotidian, Intrarea Patzak; România (opoz.), cotidian, str. Biserica Enei, 2; România liberă, cotidian, str. Covaci, 14; Românul (an. XXIX), cotidian de 20 bani, director: d. GA. Rosetti. Birourile: str. Doamnei, 14; Sylloghi (grec), cotidian, str. Smârdan, 9; Solidaritatea (săptămânal), str. Teatrului, 8; Ţara nouă (bilunar), Pasagiul Român; Telegraful (guv.), cotidian, str. Regală, 15; Universul, cotidian, Calea Dorobanţilor, 8; Voinţa naţională (guv.), cotidian, Bd. Elisbeta (Casa Lempart) (p. 344).
Librari - editori: Degenmann, AL, director al buletinului lunar Bibliografia română, str. Bis. Măgureanu, 15; Graeve, F., Calea Victoriei, 40; Haimann, Ig., str. Şelari 16-20 şi str. Lipscani, 27; Socec & C-ie, Librărie franceză şi străină, hârtie en gros şi en detail, furnituri de birou etc, Calea Victoriei, 7 (p. 345).
Librării - papetarii: Alcalay, L. (librărie universală). Asortiment complect de hârtie, registre de comptabilitate, furnituri de"biurou, cărţi scolastice, lit franceză, română şi germană,25 Calea Victoriei, 18; Alcalay, M., Calea Moşilor, 112; Barasch, L.M., str. Lipscani, 23; Bercovici, A., Calea Moşilor, 122; Berlandt, L, str. Smârdan, 24; Farchi, S., Calea Victoriei, 55; Feldstein, M., Calea Victoriei, 92; Graeve, E, Calea Victoriei, 40; Haimann, I., Calea Victoriei, 74; Ioniţiu, fraţii, str. Lipscani, 27 şi str. Şelari 18 şi 20; Margulies, Joseph M., specialităţi de papetărie26, Calea Victoriei, 15; Nicolescu, V, Calea Victoriei, 37; Pinath, I. S., Calea Văcăreşti, 33; Rainişteanu, I, librărie modernă, Calea Victoriei, 28; Socec & Cie., hârtie en gros şi en detail, furnituri de birou etc, Calea Victoriei, 7; Steinberg, magazin special de papetărie, str. Carol I, 40; Szoiosy, J., Calea Victoriei, 40; Wortmann, J., Librărie şi papetărie cu preţuri moderate, furnituri de birou, Calea Victoriei, 6 (Hanul Zlătari); Wortmann (d-şoara Rachel), Calea Moşilor, 66 (p. 345).
Litografii: Baer, MB., Calea Victoriei, 54; Cucu (d-na Doroftea), B-dul Elisabeta; Dietz şi Bauer, str. Teatrului, 5; Grassiany, E'ias, str. Şelari, 10; Marwort, M., Calea Victoriei, 74; Mihăilescu, Şt, str. Covaci, 14; Socec & Teclu, atelier pentru arte grafice-tipo-litografie, str. Berzei, 96; Voneberg, G., str. Smârdan, 2 (p. 346).
25 în româneşte. în original, scolastice - şcolare!
26 în româneşte. în original.
Licee: Liceul Sf. Sa va, director: D. Ananescu; profesori: M lacomi (1. latină); Ang. Dirnitrescu (istorie); N. Codrescu (geografie); dr. A. Racoviceanu (ştiinţe fizice şi naturale); pr. Veniamin Catulescu (religie); At Tănăsescu (L franceză); V. Ştefănescu (desen şi caligrafie); dr. Al. Boicescu (igienă); G. Dem. Theodorescu (limbă şi literatură latină); G. Zotu (limbă şi literatură greacă); B, Glosescu (limbă şi literatură franceză); CC. Dobrescu (istorie universală); D. Ananescu (ştiinţe naturale); Dim. A. Laurian (filosofie); L Limberg (limba şi literatura germană); A. Podoleanu (muzică vocală); I. Bianu (limbă şi literatură română); G. Moceanu (gimnastică);
Liceul Matei Basarab (str. Sf. Apostoli); director, Ir. Circu; profesori: Gr. Creţu (lb. română); A.F. Nestor (lb. latină); B. Şaicariu (istorie); N. Mihăilescu (geografie); CL Şonţu (ştiinţe fizico-chimice); C. Christescu (matematică); pr. N. Ştefănescu (religie); L Filibiliu (lb. franceză); G. Al. Zamfirol (desen); Ir. Circu (lb. şi lit latină); Z. Demarat (lb. şi lit greacă); L. Lacroix (lb. şi lit franceză); Al. F. Robescu (matematică); C. Receanu (filosofie); A. Comănescu (lb. germană), T. Oprescu (muzică vocală); G. Dem. Theodorescu (lb. şi lit română); N. Velescu (gimnastică);
Liceul Sfântul-Gheorghe (Calea Victoriei, 138); director: Şt Hepites; profesori: I. Crăciunescu, profesor la Facultatea de Litere (lb. latină); E. Francudi, profesor la Facultatea de Litere (lb. greacă); Le Răv. Şt Călinescu, profesor Ia Seminar (religie); Dim. C. Ollănescu, doctor în Drept, publicist (lb. română); I. Frollo, profesor la Facultatea de Litere (lb. italiană); A. Leautey, profesor Ia Şcoala de comerţ (lb. franceză); M. Berar, doctor în filosofie, profesor la Şcoala normală superioară (lb. germană); H. Lolliot, bacalaureat al Universităţii din Cambridge (lb. engleză); Gr. Tocilescu, profesor la Facultatea de Litere (istorie); I. Mărăscu, profesor la gimnaziul Mihai Bravul (geografie); Şt Hepites, inginer, doctor în Ştiinţe (fizică); G. Gogu, profesor la Facultatea de Ştiinţe (matematică); A. Vitzu, profesor de ştiinţe (ştiinţe naturale); dr. L Felix, profesor la Facultatea de Medicină (igienă); P. Ionescu, fost elev al [Şcolii] de arte frumoase, profesor la Şcoala de comerţ (caligrafie); F. Walch, de la Academia de Arte Frumoase din Munchen (desen); G. Moceanu (gimnastică); Mugur, dirijor de cor bisericesc (muzică vocală); E. Hirsiu, stenograf (stenografie); A. Ferlendis (profesor de pian); F. Ferlendis (profesor de vioară) (p. 346-347).
Case de sănătate: Caritas, ospiciu, Calea Buzeşti; Caritatea, casă de sănătate şi ospiciu de alienaţi, str. Plantelor, 1; Casa de sănătate, str. Teilor, 31 (p. 348).
Medici şi chirurgi: Alexianu, G, medic legist al Capitalei, profesor la Facultate; ore de cfnsultaţii, în fiecare zi, de la ora 1, str. Colţei, 62; Alinescu L, str. Principatele-Unite, 26; Anastasievici, Leonte, str. Domniţa Anastasia, 3; Andriţianu, Nichita, str. Pescăria-Veche, 2; Antonescu-Remuş, C, Calea Victoriei, 48; Antonini, F., str. Ştirbei-Vodă, 28; Argeşianu, Şt, str. Ştirbei-Vodă, 31; Athanasovici, G., Calea Rahovei, 46 bis; Bălan, D., str. Mihai-Vodă,
314
315
50; Balanoglu, D., Calea Moşilor, 50; Bastaki, str. Fortunei, 7; Beldi, G, str. Carol I, 18; Blumenfeld, A., Calea Moşilor, 27; Boicescu, A., doctor în medicină al Facultăţii din Paris, medic secundar la Spitalul de copii, str. Colţei, 70; Brâiiză, D., profesor la Facultate, str. Fântânei, 14; Braunstein, J., str. Decebal, 20; Buicli, Ch., str. Corabia, 9 bis; Butărescu, M., Calea Văcăreşti, 160; Butate, N., str. Pensionat, 5; Calinderu, N., doctor al Facultăţii din Paris, fost intern al spitalelor, medic-şef al Spitalului Brâncovenesc, membru al Consiliului Medical Superior, membru al Societăţii antropologice din Paris, vicepreşedinte al Societăţii medicale din Bucureşti, str. Scaunele, 34; Chabudianu, G, doctor al Facultăţii din Paris, str. Colţei, 54; Chembach, G.N., specialist în boli de copii; consultaţii de la 8 la 11 dimineaţa şi de la 6 la 8 seara, str. Teilor, 25; Chessym, B.H., Calea Victoriei, 54; Clement, Fr., doctor în medicină de la Paris, medic al Spitalelor Eforiei, consultaţii de la 4 la 5 1/2, str. Renaşterii, 3; Cuciu, A., str. Bibescu-Vodă, 6; Cuţarida (domnişoara), doctor în medicină, str. Cosma, 16; Darvari, str. Calomfirescu, 7; Demosthene, A., str. Regală, 9; Dimitrescu, A., Calea Călăraşi, 3; Dimitrescu-Severeanu, C, chirurg, profesor la Facultate, str. Batiştea, 4; Dimitrescu, Şl, str. Apolodor, 10; Drăghiescu, D., medic la Maternitate, str. Victoriei, 119; Drasch,-A., str. Bibescu-Vodă (hotel Avram); Fichenbaum, S., str. Corbu, 12; Erdreich, H., str. Şelari, 9; Felix I., profesor la Facultatea de Medicină, medic-şef al oraşului, vicepreşedinte al Consiliului de igienă, specialist în naşteri şi boli de femei, consultaţii de la 5 la 6 seara, str. Pensionat, 10; Fiala, L., medic-şef al Spitalului Filantropia, str. Calomfirescu, 10; Fischer, E, str. Carol I, 44; Fotino, A., medic, inspector general al Armatei, consultaţii de la ora 2, Calea Victoriei, 69; Fratoşciţeanu, G., str. Ştirbei-Vodă, 92; Friedman, D., Calea Victoriei, 36; Georgescu, N.T., Calea Moşilor, 117 bis; Grecescu, Dim., profesor la Facultate, medic la Spitalul de copii, consultaţii de la 8 la 9 dimineaţa şi de Ia 5 la 6 seara, str. Diaconeselor, 8; Grigorescu, G., medic-şef al judeţului Ilfov, Calea Victoriei, 58; Hepites, T., la Spitalul Filantropia; Iaslovici, A., str. Sf. Vineri, 3; Kerezsteny, P., str. Română, 2; Kiriazis, G.P., str. Pensionat, 19; Kremnitz, W., str. Polonă, 23; Manachides, doctor în medicină, str. Sfinţilor, 8; Măldărescu, N., deputat, str. Ştirbei-Vodă, 44; Manolescu, C.I., str. Izvor, 43; Manolescu, N., oculist, str. Scaune, 20; Marcovici, A., medic-şef al Spitalului Colţea, profesor la Facultate, preşedinte al Societăţii Medicale din Bucureşti, str. Brezoianu, 28; Markstein, I., str. Berzei, 40; Mawer, John Barker, membru al Colegiului regal de medicină, membru al Colegiului regal de chirurgie din Londra, fost medic al Spitalului Brâncovenesc, str. Fortunei, 3 (Caimata); Neagoe, str. Dionisie, 23; Niculescu, I.. str. Mercur, 9; Nanu, G.C.. Calea Victoriei, 39; Nikita Andriţeanu, str. Pescăria-Veche, 2; Pastia, C. str. Smârdan, 12; Patzelt, E, str. Diaconeselor, 9; Penescu, C. str. Arcului, 16; Petrescu, Z., str. Astronomului, 3; Petrini-Galaţi, M., str. Colţei, 24; Petrini, Pau], profesor Ia Facultate, str. Domniţei, 11; Polizu, G. (senior), profesor la Facultatea de Medicină, str. Calomfirescu, 7;
Polizu, L (junior), sub-director al Serviciului Sanitar, str. Sf. Voievozi, 56; Popovici, medic homeopat, Calea Victoriei, 36 (Casa Resch); Popp, D., str. Bis. Măgureanu, 15; Racoviceanu, A., str. Negustori, 10; Romniceanu, G., profesor la Facultate, deputat, str. Scaune, 60; Roth, M., Calea Şerban-Vodâ, 29; Salter, W., str. Pescăria-Veche, 8; Sarrhos, St, str. Carol 1,40; Şerbănescu, I., Calea 13 I Septembrie, 10; Sergiu, D., medic-şef al Spitalului de copii, profesor la
| Facultate, deputat, mebru al Consiliului Municipal, Calea Moşilor, 101;
|. Servatius, str. Regală, 13; Severin, Em., senator, medic militar, str. Dreaptă, 16;
* Ştefănescu, S., medic-şef al Spitalului Xenocrat, masaj, boli secrete, consultaţii
de la 3 la 5, str. Popa Herea, 11; Stăuceanu, C, str. Piaţa Amzii, 2; Steiner, B. (senior), str. Spaniolă, 4; Steiner, S. (junior), str. Ştirbei-Vodă, 14; Stoicescu, G., medic-şef al Spitalului Colentina, doctor laureat al Facultăţii din Paris, fost medic internist şi chirurg al spitalelor din Paris, consultaţii de la 2 la 4 şi de la 4 la 6, str. Corabia (lângă Episcopie); Suţu, A., str. Plantelor, 1; Theodorescu, Dim., Calea Călăraşi, 13; Theodorescu, Florea, str. Scaunele, 38; Theodori, L, doctor în medicină al Facultăţii din Berlin, medic al Majestăţilor Lor Regele şi Regina, profesor la Şcoala de Medicină, inspector general al Serviciului Sanitar al celui de al treilea Corp de armată, consultaţii de la 5 la 6 seara, intrarea Rosetti, 7; Trandafirescu, M., str. Olari, 5; Turnescu, N., profesor la Facultate, chirurg, Calea Moşilor, 55; Uziel, I., str. Olteni, 43; Vasilescu, P., str. Şţirbei-Vodă, 74; Whertheimer, M., Calea Şerban-Vodă, 42; Westfried, Fr., str. Lipscani, 78; Ziteos, G, str. Şelari, 2 (p. 349-350).
Monetăna Statului: Şoseaua Kisseleff. Director: MC. Pilidi (p. 353). Muzee: Muzeul de Antichităţi, Palatul Academiei; Gr. C. Tocilescu (director); G. Coman (adjunct); Mih. Pantazi (custode);
Muzeul de istorie naturală: Gr. Ştefănescu (director); S. Georgescu (preparator), S. Ştefănescu (adjunct), Radu Saghiu (custode);
Muzeul botanic: dr. Brândza (director), GA. Gotteland (preparator); Muzeul de pictură: Th. Aman (director), L Moisescu (custode) (p. 353). Oculişti: dr. Fialla, medic-şef al Spitalului Filantropia, str. Calomfirescu, 10; dr. Eischer, str. Carol I, 42; dr. Manolescu, str. Scaune, 20 (p. 354).
Patiserii (prăjituri): Capsa, Gr., elev al lui Boisser, la Paris, medaliat cu aur şi argint, două diplome de onoare; îngheţată şi prăjituri, lichioruri, şampanie şi vinuri fine, şocolată, marchiză, bufet pentru serate şi baluri, Calea Victoriei, 26; Constantinescu, Iorgu, str. Carol I, 48; Constantinescu, T., str. Carol I, 44: Fialcovski, prăjiturişşi îngheţată, vinuri şi lichioruri fine, str. Ştirbei-Vodă (Piaţa Teatrului); Kaiser, J., Calea Victoriei, 15; Rădulescu şi Ionescu, Calea Victoriei, 51 ter; Rădulescu Smarandache, str. Carol I, 58; Fraţii Tănăsescu, Calea Victoriei, 55 (p. 356).
Pictori: Aman, Th., director al Şcolii de Arte Frumoase, str. Clemenţii, 4; Eliescu, N.D., str. Smârdan, 22; Foltzer, Calea Victoriei, 91; Grant Ed., Calea
WSmWSam
BhBhBMhhSmI
Wmm»
WbbT
BSBbBhI
■Bai
■mm
■Hi
m
ngpj|
■■fiii
I
1
I
I
Victoriei, 87; Stăncescu, C, str. Armenească, 13; Szatmary, C, str. Bis. Enei, 10; Tatarescu, C.M., Calea Plevna, 19 (p. 356-357).
Retori decoratori: Brissac, Calea Victoriei, 39; Eliescu, str. Smârdan, 22; Labo, pictorul Teatrului Naţional, str. Diaconeselor, 1; Mezzardi, str. Teatrului, 7 bis (p. 357).
Pictori de biserici: Serafim, Ant, Calea Rahova, 40; Tatarescu, C.M., Calea Plevna, 19 (p. 357).
Farmacişti: Alessandriu, Ch., La Sf. Pantelimon, Calea Victoriei, 79; Belciugăţeanu, C, La Heliade, Şoseaua Mihai Bravul, 4; Bruss, Fr., La Speranţa, farmacie şi drogherie, Calea Victoriei, 26; Bruss et Comp., La Apollo, Calea Griviţa, 23; Bruss, LC, La Hygiea, str. Primăverii, 16; Czeides, A., La Coroana de Aur, str. Colţei, 23; Ciura, Aureliu, I., Farmacia naţională, farmacist al Curţii Regale, str. Lipscani, 1 (Palatul Dacia); Frank, A., La Urs, str. Patria, 10; Friedmann, H., La Arapu negru, Calea Şerban-Vodă, 27; Iliescu, Şt, Calea Moşilor, 170; Kladni, C, La Pelicanul de aur, depozit de toate specialităţile franceze, Calea Şerban-Vodă, 3; KesslerrFr., La Esculap, str. Carol I, 18; Leonhart "& Husser, La Globul de aur, str. Sf. Vineri, 15; Rissdorfer, Ed. Jul., La Leul de aur, str. Carol I, 7; Roşu, LE, La Foişorul de foc, depozit de toate medicamentele franceze, Calea Moşilor, 68; Sattfeld, Ion, La Imperatorul Salvator, farmacia Curţii, ape minerale, medicamente, comprimate, produse de drogherie en gros şi en detail, Calea Victoriei, 57; Stoenescu, M., La Coroana de oţel, str. Mihai-Vodă, 55; Thuringer, W., La Ochiul lui Dumnezeu, pilulele elveţiene ale lui R. Brandt, vin de Malaga cu lactofosfat de var27, pudră igienică de orez etc, Calea Victoriei, 126; Thois I, La Vulturul de aur, Calea Victoriei, 140; Witing, E, La Fortuna, Calea Rahova, 26; Ziirner, F.W., La Cerb, Calea Victoriei, 50 (p. 357).
Fotografi: Faciorov, P.T., Calea Moşilor, 166; Herter, str. Ştirbei-Vodă, 9 bis; Leon, H., fotografii artistice, Calea Rahova, 42; Mandi, Fr., fotograful Curţii, str. Ştirbei-Vodă, 2; Meyer, G., Calea Griviţa, 24; Peschy, E, Calea Victoriei, 21; Serafim, N.V., Calea Moşilor, 27; Schwarz, M„ Calea Griviţa, 37; Schwartz, S., Calea Rahova, 42; Szollosy (doamna), str. Franklin, 3; Teodorovici, G., Calea Griviţa, 19; Tiedge, Calea Victoriei, 13 (p. 357-358).
Fototipie: Socec & Teclu, tipografie şi litografie, cromolitografie, fototîpie şi fotogravură, str. Berzei, 96 (p. 358).
Pianuri (magazine de -): Gebauer, C, pianuri - de vânzare şi de închriat, Calea Victoriei, 23; Sandrovitz, L, Calea Victoriei, 14; Spieg, Albert, primul depozit de pianuri în România, singura reprezentanţă a firmelor Steinway (New York), Duysen, Schildmayer & Sohne, Rosendorfer etc.,28 Calea Victoriei, 51 bis; Stern, str. Smârdan, 24 (p. 358).
Profesori de pian: Arion (doamna), Zoe, Calea Victoriei, 51 bis; Carini, Er., str. Dionisie, 74; Cohen, M, profesor la Azilul Elena Doamna, Calea Şerban-Vodă, 25; Gebauer, Al., str. Mercur, 7; Iliescu, M, Calea Dudeşti, 7; Kneisel, Ant, şcoală de piano29, str. Carol I, 23; Le Kerre (doamna), Mărie, str. Fântânei, 6; Marquard (domnişoara), Marguerite, str. Modei, 6; Medek, W.L, profesor de pian şi vioară, str. Arionoaie, 28; Milde, L, str. Carol I, 60; Peretz (domnişoara), Zoe, str. Dreaptă; Saegiu (domnişoara), Emilia, str. Cosma, 7; Steriadi (domnişoara), Paulina, Calea Dorobanţilor, 69; Wachmann, str. Palatului, 1; Wiest, I., str. Izvor, 50; Zenide (doamna), Măria, str. Dionisie, 56 (p. 358).
Profesori de desen şi pictură: Aman, Th., profesor la Şcoala de Arte-Frumoase, str. Clemenţei, 4; Folzer, pictură peisagistică, Calea Victoriei, 39; Grant, Ed, pictor30 Calea Victoriei, 87; Henţia, profesor la Azilul Elena Doamna, Şoseaua Pandurilor (Cotroceni); Stăncescu, C, str. Armenească, 13 (p. 359-360).
Profesori de limbi: Adam, C, lb. latină, Calea Griviţa, 68; Dame, Fr., limba şi literatura franceză, str. Minervei, 14; Demarat, Z, lb. greacă, str. Antim, 45; Jacomi, lb. latină, str. Dionisie, 4; Lacroix, L, lb. franceză, str. Lăzăreanu, 25; Leautey, A., lb. franceză, str. Pitar-Moşu, 80; Leveque, lb. franceză, meditaţii pentru bacalaureat, Calea Dorobanţilor, 133; Limburg, lb. germană, str. Popa-Tatu, 65; Lolliot, H., lb. engleză şi franceză, str. Polonă, 41; Manliu, L, lb. română, Calea Moşilor, 122; Stoicescu C, lb. latină, str. Romană', 63; Teodorescu, G. Dem., lb. latină şi română, str. Mircea-Vodă, 29 (p. 360).
Profesori de scrimă: Constantin, D, str.. Vestei, 4; Michel, A., profesor la Jockey Club, str. Occidentului, 36 bis (p. 360).
Profesori de muzică: Brătianu, G., profesor de canto la Conservator, str. Cuza-Vodă, 28; Cohen, M., profesor de canto şi de pian la Azilul Elena Doamna, Calea Şerban-Vodă, 25; Flechtenmacher, AL, profesor de pian, str. Clopotaru, 5; Gandiano, R., str. Rotari, 12; Kneisel, Ant, şcoală de pian, vioară, cello, flaut|şi canto, autorizată de Ministerul Instrucţiunii Publice, str.
27 în original, chaux, vai" e vorba, probabil, de lapte de var. (sau calciu?).
28-29 în româneşte, în original. 30 în original: artiste-peintre.
318
319
V,
WSSSSSSSSSSSmSBs
■NHRHHBIIBHMI
4\    , ^„       *■  '*»       v      y - c**.-- „
§
Carol I, 23; Le Kerre (Doamna), pian şi canto, str. Fântânei, 6; Ştefănescu, G.. profesor de canto la Conservator, str. Pitar-Moşu, 6; Wachman, Ed., directorul Conservatorului, str. Palatului, 1 (p. 360).
Restaurante, birturi: Casino Labes, str. Sf. Ionică, 6; Argeşianu & Viner, •^tr. Gabroveni, 6; Bally, B., str. Gabroveni, 1; Ceainăria rusească, str. Smârdan, 29; Collaro, str. Smârdan, 5; Cosman Hristodor, str. Academiei, 14; Dimitrescu L, str. Academiei, 7; Dimitrescu L, La Pisica Roşie, Pasagiul Român; Dimitrescu, Şt, La învingătorul leilor, str. 11 Iunie, 46; Duro, T., str. Doamnei, 5; Frascatti (Gilet), Calea Victoriei, 36; Griibers, str. Ştirbei-Vodă, 6. Grand Hotel Broft, restaurant de I-a clasă, Calea Victoriei, 23; Giinter, Albert, str. Ştirbei-Vodă, 12; Giintschrel, V., restaurantul Hotelului Pesth, Calea Victoriei, 8; Horowitz, S., str. Smârdan, 47; Hotel Mano, restaurantul hotelului, Calea Victoriei, 53; Hugues, restaurantul Marelui Hotel Hugues, Calea Victoriei, 38; Ioan Avram, La Coroana Regală, Calea Plevna, 12 bis; lordache, Ioan, str. Covaci, 7; Kiengopolo, L., str. Blănari, 18; La Florica, str. Bis, Enei, 3; La Mihai Viteazul, str. Academiei, 5; La Ştefan cel Mare, str. Academiei, 37; Marinescu, L, str. Ştirbei-Vodă, 10; Naum, C.N., str. Sf. Apostoli, 42 şi str. Carol I, 4; Neuwirth (sala Cosman), str. Ştirbei-Voda, 7; Paraschivescu, L., Calea Victoriei, 42 şi str. Ştirbei-Vodă, 9; Petrescu, G., Calea Văcăreşti, 65; Petrovici, A., Calea Victoriei, 96; Pisica Albă, str. Episcopiei, 4; Pohl, B., str. Brezoianu, 10; Raşca, grădină-şantan, str. Academiei, 27; Raţi, An., str. Ştirbei-Vodă, 10; Restaurant Concordia, str. Smârdan, 51; Restaurant Internaţional (Stiefler), restaurantul Hotelului Union, bucătărie franceză, vinuri alese, str. Regală - Academiei, 19; Restaurantul Hotelului Athena (C.N. Ayuros), Calea Moşilor, 131; Restaurantul naţional, Bd. Elisabeta, 8; Restaurant Grand Hotel du Boulevard, casă de I-a clasă, Bd. Elisabeta; Ridel, Er., La Capra, str. Mihai-Vodă, 1; Sarticof, R. str. Doamnei, 12; Schneider, R., str. Artei, 24; Videmann, I., Calea Moşilor, 134; Vila regală,'grădină-restaurant, Şoseaua Jianu; Zanfir, grădină-restaurant, Şoseaua Kisseleff (în spatele Casei Iarca) (p. 361).
Sculptori: Georgescu, str. Spiridon, 3 bis; Storck, Calea Griviţa, 16 (p. 363).
Seminarii: Seminalii ortodoxe: Seminarul Central, Calea Şerban-Vodă, 92; Seminarul Nifon, str. 11 Iunie, 2; Seminarii catolice: Marele Seminar, comuna Cioplea (lângă Bucureşti); Micul Seminar, Calea Călăraşi, 5 (p. 363).
Societăţi de asigurare, de credit, financiare şi economice: Societatea de asigurare Dacia-România, str. Lipscani, 1 (Palatul Dacia); Consiliul de administraţie: prinţul Dim. Ghica, preşedinte; prinţul Al. Ştirbei, vicepreşedinte; G. Cantacuzino, G. Ghiţu, N. Chrissovelloni, Gr. Cozadini; E.
Gheorghieff, Şt Ioanid, M. Kogălniceanu, I. Negruzzi, Em. Protopopescu-Pache, Banca României - membri; director general: I. Szekulics;
Societatea de asigurări Naţionala, str. Carol I, 9; Consiliul de administraţie: L Marghiloman, preşedinte; Dim. Sturdza vicepreşedinte; A. Băicoianu, E Costinescu, M. Dumba, I. M. Elias, M. Ghermani, P. Grădişteanu, I. Neutschotz, G. Ormody, G.C. Philippescu, V. Pogor, Dem. Theodorescu, C. Zappa, Chr. I. Zerlenti, membri: director general: E. Grunwald;
Societatea de asigurări mutuale Unirea, str. Şelari, 1; Consiliul de administraţie: Dum. Brătianu, preşedinte; Al. Sihleanu, vicepreşedinte; G. Vernescu, general A. Cernat, Al Creţescu, Dim. Bilcescu, P.S. Aurelian, Th. Economu, I. Procopie-Dimitrescu, C. Lecca, V. Porumbaru, D.P. Economu, membri; cenzori: LC. Brătianu, Gr. Ştefănescu, G. Solacolu, D.N. Racoviţă;
Societatea de Credit funciar rural, str. Colţei, 21; Consiliul de administraţie: prinţul Dim. Ghica, preşedinte; G.Gr. Cantacuzino, vicepreşedinte; LC. Brătianu, Proc. Cazzoti, G.C. Cantacuzino, Ion Ghica, Th. Rosetti, Dim. Sturdza, membri;
Societatea de Credit funciar urban, str. Doamnei, 13; Consiliul de administraţie: Dim. Cariagdi, preşedinte; N.D. Racoviţă, vicepreşedinte; L Culoglu, Al. Lupaşcu, colonel Poenar, V. Arvanezu, membri; director: Al. G. Băicoianu;
Societatea de credit mobiliar român, str. Doamnei, 8; Consiliul de admi-nsitraţie: ***, preşedinte; colonel Alcaz, vicepreşedinte; M. Ghermani, C. Nacu, N. Chrissoveloni, Şt. Ioanid, Chr. L. Zerlenti, Gr. Triandafil, P. Stoicescu, membri; director: Th. Jescher;
Societatea română de construcţii şi de lucrări publice; Consiliul de administraţie: prinţul Dim. Ghica, preşedinte, G.Gr. Cantacuzino, vicepreşedinte; E. Costinescu, C.F. Robescu, AL. Orăscu, general Şl Fălcoianu, Gr. Cozadini, Em. Protopopescu-Pache, A. Mănescu, N. Manolescu, G. Duca, Ch. Goetz, membri; director general, Sc Vârnav; administrator delegat, E. Costinescu;
Societatea Economia, str. Nouă, 6; Consiliul de administraţie: P.S. Aurelian, preşedinte; C. Troteanu, vicepreşedinte; Em. Protopopescu-Pache, C. Porumbaru, G.Dem. Theodorescu, Sp. Haret, Şl Popescu, C. Mănescu, Al. Locusteanu, M.C. Florenţiu, Pană Constantinescu, membri.
Societăţi diverse: Societatea Concordia română, str. Calvină, 3; Consiliul de administraţie: CjePorumbaru, preşedinte; Dem. Floru, Pană Constantinescu, Troteanu, M Popescu, B. Beşlegeanu, N. Voinescu. C. Berescu, E. Bozianu, R. Zaharescu, Grabowski, membri;
Societeatea funcţionarilor români; Consiliul de administraţie: prinţul Dim. Ghica, preşedinte de onoare; Al. G. Cantacuzino, C. Marcovici, vicepreşedinţi; I. Theodoru, P. Davide, C. Moscuna, I.D. Roşianu, Al.
320
321
Bacaloglu, M. Ivantoglu, C. Gheorghiu, G. Sisilica, I. Petrescu, M. Vulcănescu, Gr.C. Mano, P. Pencovici, Al. Stăncescu, membri;
Societatea Ajutorul clerului român, str. Silvestru; Comitet: preot N. Pestreanu, preşedinte; preot Şl Călinescu, preot P. Constantinescu, vicepreşedinţi; Chir. G. Bidoianu, diacon, O. Muşuleanu, secretari; preot T.R.
Arbăreanu, casier;
Societatea ecvestră română: preşedinte, general I. Em. Eorescu;
Societatea pentru Fabrica de hârtie; fabrica la Bacău, sediul la Bucureşti, str. Calvină, 3; Consiliul de administraţie: colonel Alcaz, preşedinte; C. Porumbaru, vicepreşedinte; Şl Ioanid, Gr. Păucescu, G.D. Candianu, A. Stolojan, membri; C. Olănescu, membru delegat; Elie Bosianu, M. Blank, V. Iancoviceanu, P. Stoicescu, cenzori;
Societatea Română de Geografie: protector şi preşedinte: M.S. Regele Carol I; vicepreşedinţi: general G. Mano, G. Barozzi; secretar-general, G.I. Lahovary; casier, L. Basset; bibliotecar, Sc. Iarca; membri: P.S. Aurelian, Gr. C. Cantacuzino, B. Constantinescu, I. Felix, şl Grecescu, şl Hepites, Gr. T. Lahovari, V. Socec, Gr. Ştefănescu, V. Alex. Urechia;
Societatea meseriaşilor de încălţăminte, Calea Moşilor, 44; Comitetul de administraţie: M.S. Stoicescu, preşedinte; C. Georgescu, C. Theiss, vicepreşedinţi; I. Căplescu, G. Pavelescu, T. Teodorescu, M. Muşatescu, D. Mănciulescu, V. Rădulescu, G. Ionescu, Şt. Porfir, P. Petrescu, D. Trandafirescu, C. Ionescu, P. Damian, P. Marinescu, I. Daniil, membri;
Societatea Furnica: doamna Elena Cernescu, preşedinte; Calea Victoriei, 120;
Societatea revistei „Literatorul": V.A1. Urechia, preşedinte; Al. Macedonski, vicepreşedinte; Th. A. Stoenescu, administrator; P. Stavrescu, secretar;
Societatea Tăbăcăria Română: sediul, str. Doamnei, 7;
Societatea Proprietarilor tipografi români, sediul, Calea Victoriei, 7 (p. 363-365).
Tablouri (magazine de -): Folzer, Calea Victoriei, 39; Gebauer, G, Calea Victoriei, 13; Grant Freres, Calea Victoriei, 87; Sandrovitz, Calea Victoriei, 8 (p. 366).
Telegraf: Poştele şi Telegraful, direcţia generală, str. Doamnei, 11; birourile sunt deschise ziua şi noaptea; birourile Ministerului de Finanţe, deschise de la 8 la 7, Calea Victoriei, 103 (p. 368).
Telefoane: Bernescu, S., str. Bis. Enii, 10 şi str. Carol I, 40; Teirich & Leopolder. str. Ştirbei-Vodă, 31 (p. 368).
Teatre: Teatrul Naţional: director general al Teatrelor, Gr.C. Cantacuzino; membrii Consiliului Teatrelor: Gr. Ventura, G. Steriadi, CI. Stăncescu, V.A.
Urechia, Ed. Wachmann, P. Buescu; secretar, I.N. Vieroşanu; arhivar, C. Nicolescu; inspector, ŞL Mihăilescu; societari: domnii M. Millo, Gr. Manolescu, Şl Iulian, I. Christescu, I. Panu, P. Velescu, Nottara, Mateescu, Fraiwalt; doamnele: Eufrosina Popescu, Frosa Sarandi, Ar. Manolescu, T. Petraşcu, Ir. Poenar, Dănescu, An. Manolescu; director de scenă: M. Aslan; pictor-decorator: M. Labo. Preţul locurilor: lojă de parter, 20 lei; loji (bel etage), 20 lei; lojă (eL III), 12 lei; fotolii de orchestră, 4 lei; stal II, 3 lei; stal III, 2 lei; galerie, 1 leu;
Opera italiană, Piaţa Teatrului, director, C. Serghiad. Preţul locurilor: avant-scenă, 60 lei; loji de parter, 50 lei; loji (bel etage), 40 lei; loji (et. III), 20 lei; fotolii de orchestră, 8 lei; stal II, 6 lei; stal III, 4 lei; galerie, 1 leu;
Teatrul Dacia, str. Carol I, piaţa Sf. Ştefan; trupe diverse, grădină de vară, baluri mascate iarna;
Sala Bossel, Calea Victoriei, 30; trupe diverse în turneu; baluri mascate iarna;
Sala Orpheu, str. Ştirbei-Vodă, 12, trupe în turneu (p. 368). Timbre poştale: se găsesc timbre la Biroul central şi la principalele tutungerii31 (p. 368).
Tramvaiuri: Direcţia, Şoseaua Bonaparte; director: G. Winn Webb; casier, Ed. Pugh (p. 369).
Universitatea, Palatul Academiei; I. Zalomit, rectorul Universităţii; I. Nicolescu, secretar;
Facultatea de Ştiinţe: Al. Marin, decanul Facultăţii; Al. Marin, chimie; Al. Orăscu, geometrie descriptivă; Dim. Petrescu, astronomie şi geologie; Em. Bacaloglu, fizică; Gr. Ştefănescu, geologie şi mineralogie; dr. D. Brânză, botanică; col. I. Lahovary, analiză infinitezimală; Sp. Haret, mecanică; G. Gogu, geometrie analitică; dr. Al.N. Viţu, zoologice; David Emanoil, algebră superioară;
Facultatea de Litere: B.P. Hasdeu, decanul Facultăţii; I. Zalomit, filologie comparată; B.P. Hasdeu, istorie română; Ep. Francudi, literatură greacă; I. Cernătescu, istorie universală; N. Quintescu, literatură latină; Gr. Tocilescu, istorie veche şi epifrafie; D.I. Crăciunescu, psihologie; G.I. Frolo, literatură neo-latină; T. Marinescu, logică;
în original: marchands de tabac.
322
323
' K • 4' -'d- ■ *X*
IHflflMHHHHHHflHII^H
,    ,--,-î" ''P* .
1; -'d-4v<|-
ii
Facultatea de Drept. Ar. Pascal, decanul Facultăţii; Ar. Pascal, drept civil; G. Boerescu, drept civil; G. Cantili, drept penal şi procedură; Al. Vericeanu, economie politică; Al. C. Şendrea, procedură civilă; G. Danielopolu, drept roman; N. Crătunescu, drept roman; C. Nacu, drept civil; C. Dissescu, drep administrativ şi constituţional; L. Negruzzi, drept comercial şi procedură;
Facultatea de Medicină: dr. I. Felix, decanul Facultăţii; dr. Georymeda, secretar; dr. C. Alexianu, patologie medicală; dr. Em. Bacaloglu, fizică medicală; ***, obstretică; dr. Al. Demosthene, fiziologie umană; dr. L Felix, igienă; dr. G. Grecescu, botanică medicală; dr. Q. Polizu, anatomie descriptivă; dr. N.C Georgescu, disecţiune anatomică şi patologică; dr. C. Istrati, chimie organică medicală; dr. Al. Marcovici, clinică medicală şi dermatologie; dr. N. Măldărescu, farmacologie; dr. Manolescu, oftalmografie şi teorie; dr. S. Petrescu, terapeutică; dr. Petrini-Galaţi, histologie; dr. Paul Petrini, anatomie descriptivă; dr. Gr. Romniceanu, patologie chirurgicală; dr. Em. Severin, anatomie; dr. D. Sergiu, patologie infantilă; dr Dimitrescu-Severeanu, medicină operatorie; dr. A. Suţu, medicină legală şi clinică medicală; dr. I. Theodori, patologie şi terapeutică generală; dr. N. Turnescu, clinică chirurgicală şi boli venerice; dr. P. Veleanu, zoologice (p. 370).
Ventuze: a se adresa la bărbieri (p. 370).
Birji: Trăsuri descoperite: cursa, 1 leu; ora, 2 lei; din oraş la Şosea sau gară şi vice-versa: 2 lei (p. 376).
Cupeuri: Pentru cupeuri, în general, 5 lei ora. Nu se găsesc cupeuri pe drumurile publice; ele se reţin cu anticipaţie (p. 370).
Ochi artificiali: dr. Fiala, str. Calomfirescu, 10 (p. 370).
(Annuaire de Roumanie. Anuarul României. Adress-Buch von Rumanien, 1885, par M. Frederic Dame. Bucarest, Burreaux de 1'Annuaire, 1, strada Clemenţei, 1, 1885)
BL Preţurile curente ale celor mai obicinuite articole de îndestulare publică ce au circulat în pieţe în cursul lunii august 1886
1. Animale
Lei B1
Bivol de mânai............................................................... 130
«    »    „ II ............................................................... 90
»    „    „ HI ............................................................... 60
Bivoliţă de mâna I............................................................... 140
„    „    „    II ............................................................... 90
,,    „    „    HI ............................................................... 60
Taur străin ............................................................... 150
" indigen ............................................................... 100
Bou de mâna I ............................................................... 145
„    „   .„ II ............................................................... 100
Armăsar de lux ............................................................... 500
Cal de lux ............................................................... 500
Armăsar de rând ................................................................ 350
Cal de frunte ............................................................... 450
Iapă de lux ............................................................... 450
'»   " frunte ............................................................... 460
Cal de mijloc ............................................................... 280
Iapă de mijloc ............................................................... 260
Cal de rând ............................................................... 85
Iapă de rând ............................................................... 90
Catâr ............................................................... 45
Asin ........................................................„..... 30
Ţap .............................................................. 15
Capră............................................................. 25
Oaie ............................................................... 12
Berbec ............................................................... 15
Porc de mâna I P ............................................................... 100
„     „    „   II ............................................................... 80
Porc de mâna III ............................................................... 55
Vacă de mâna I ............................................................... 125
1 Bani.
325
v. ■ "...
.1 & i..---1
2 Penteleu.
3 Cirviş, cervis. carne conservată în seu topit.
4 Un funt (pfund). avea cea 1/2 kg.
5 Un hectolitru (aici unitate de măsură pentru cereale) are 100 de litri.
Mei	hect.
Orz	ss
Ovăz	ÎS
Porumb	ss
Secară	si
5. Făină	
Făină de lux călit. I	suta kil.
*'                »S            S> JJ	>» »>
'III	s* ss
Făină ordinară călit. I	ss ss
"                     ÎS               SS JJ	S) 1»
Făină de orez	s» s»
"     " gris	ÎS ss
"  mălai (f. de por.)6	ss îs
6. Lemne şi cărbuni	
Duşumele	m. lung
Scândură de brad	s» îî
tur	ss ss
Scândură gorun	ÎS ss
Grinzi cal. I	î» si
" II	Sî Sî
" III	ÎS ss
" IV	SS ÎS
Stâlpi (bul.)8	sută buc.
Căpriori	bucata
Laţi9 de brad	suta buc.
"    de tufan10	îî
Grinzi de brad	m. lung.
Şiţă (prascilă)	mia
Şindrilă	"
Pari de tufan	suta buc.
"  de salcie	suta buc.
Cărbune de lemn	suta kil.
ss V pamant	tona
4
5
6
6
7
55 52 50 40 25 35 45 12
80 65 55 65
3
2 1
4
3
15 40
6 Făină de porumb.
7 Probabil: tindeche, bucată îngustă de lemn, folosită la războiul de ţesut.
8 Bulumaci.
9 Lat, leat, despicătură lungă şi îngustă de lemn, folosită în tâmplărie.
10 Specie de stejar.
327
30 80 10 70
50 80 80
50 40 50
Cărbune de coc11                tona........................................... 50
Lemn de cer, cal. I              m. cub...................................... 6
"  II              m. cub...................................... 5
Lemn de şlau12                 m. cub...................................... 4
" de fag                     m. cub...................................... 4
7. Lemne lucrate
Albie mare ...................................................... 12
de mijloc...................................................... 6
mică ...................................................... 4
Copaia ...................................................... 150
Butea de stej. mare ...................................................... 150
" " de mijloc ....................................................... 100
Butoi ...................................................... 25
Putină de stejar ...................................................... 30
Lin13 de brad ...................................................... 20
"   de stejar ...................................................... 90
Tocitoare de stejar mare..........................................««,....... 70
Teasc de stejar ...................................................... 100
Cerc de lemn                    s.14 buc.................................... 50
Doniţa 1
Hârdău de stejar mare...................................................... 5
"    "    "    mic ...................................................... 3
Hârdău de brad mare ...................................................... 3
"   mic ...................................................... 2
Lopată de lemn                  s.buc......................................... 50
Car gata. mare, ferecat cu fier ...................................................... 180
"   mic, ferecat cu fier ...................................................... 140
Căruţă ...................................................... 150
Harabană (chervan) ...................................................... 220
8. Legume
Cartofi
Ceapă
Fasole
Linte
Mazăre
suta kil.
10 20 35 30 35
11 Cocs.
12 Şlau, şleau, pădure cu arbori de specii amestecate.
13 Vas de lemn în care se adună şi se storc strugurii în timpul operaţiei de vinificaţie.
14 Suta.
Usturoi
Varză
Sfeclă
Gulii
Ţelină
Pepeni
Morcovi
Ardei
9. Nutreţul
Fân Paie
10. Pâinea
Pâinea, cal. I (jim.15) Pâinea, cal. II (neagră)
11. Păsări şi ouă
Curcanul
Găina
Gâscă
Puiul de găină Raţa
Ouă de găină raţă
12 Piei nelucrate
Piele de bou bivol cal vacă viţel' capră oaie iepure miel alb miel negru
vulpe |, lup
Păr de porc
15 Jimbla (franzela).
suta căp.
îî ss
suta buc.
îs ss
'» s>
ss îs
ss ss
îs îs
kil.
kil.
buc. buc. buc. buc. buc.
buc............
buc............
buc.
buc............
buc............
buc. buc. kil....
328
329
Păr de capră kil............................................... 1
"   bou "..................................— -
13. Peşte şi altele
Morun proaspăt kil............................................... 2
sărat " .............................................. 2
Cegă proaspătă " .............................................. 2
Crap proaspăt " .............................................. 1
sărat " ......................................•....... 1
Cosac proaspăt " ........................■..................... -
sărat " ......................:....................... -
Somn proaspăt " .............................................. -
sărat " .............................................. 1
Peşte mărunt "............................................... -
Raci suta...............................................5
Icre negre tesc.16 de morun kil............................................... 14
"   proaspete de morun kil............................................... 18
"   de ştiucă kil..................................... 20
"   de crap kil............................................... 12
14. Plata muncitorilor
Una zi de lucru cu caru cu 2 boi .—................................................5
"   "   "   "  cu caru cu 4 boi.......................................................8
Una zi de lucru cu mâinele.......................................................2
15. Seminţe uleioase
Anason suta kil................................... 150
Cânepă "   " .................................. 60
In "   " .................................. 80
Rapiţă "   ".................................. 40
16. Substanţe textile
Lână de rând kil................................................1
de tigaie "............................................... 1
de miţe " ............................................... 1
17. Uleiuri şi petroliu
Păcură -    litru .......................................... -
Petroliu (gaz) " ..................................•.......-
Ulei de in " ..........................................2
50 50
50
80 80 80 50 60
50
30 50
15 40
16 Tescuite.
Ulei de rapiţă Untdelemn Niza franţ.
Untdelemn grec. Droj. de untdelemn
18. Vinuri, alcooluri, fructe Vin de Odobeşti, vechi
nou
Vin de Dealu Mare, vechi
»s Î9 )»
nou
Vin de Drăgăşani, vechi
" nou Vin de rând, vechi "    "   " nou Oţet de vin
" maşină Spirt calitatea I II
Bere
Rachiu de prune bucate
Tescovină Mere
Prune afumate " opărite Struguri Pere
19. Diferite
Ceară albă
galbenă Scumpie18 Săpun ordinar Lumânări de ceară albă galbenă
Miere
Cărăm.19 de maşină cuptor*
litru
hectol.
hect17
kil.
kil.
suta
1 4 4
2
60
40
80
60
120
100
50
35
40
30
260
200
100
100
80
80
9 7
40 30
17 în original, greşit: kil.
18 Coaja şi frunzele unui arbust (scumpie). întrebuinţate în vopsitorie şi tăbăcărie.
19 Cărămizi.
330
331
Cărăm. de apă suta ..................................... 25
Rogojină mare buc....................................- 3
de mijloc " ..................................... 2
mica ................................1
Sare de ocne kil........................................
mare " ........................................ 1
Pietre de mori, cal. I buc...................................... 180
"  ii "......................................... 150
"      »      "  m " ......................................... 70
Var alb mia kil............................... 70
" hidraulic "   " ................................. 60
Ciment cal. I de Marsilia but20...................................... 23
"   II de Marsilia but ...........................•........... 20
Nisip      . m.c.21 ..................................
Hamuri de trăsură bune perechea.............................. 250
"      "         ordinare " ............................... 120
. "      "         albe, de piele " ............................... 30
de vârtej22
Căpăstre de curea perechea............................... 4
"  funie " .................................. '
Trăişti una.......................................... 1
Ţesală " .........................•................ "
Perie de cal " .......................................... 2
Potcoave perechea ............................. -
Fier englezesc suta kil................................ 22
"   nemţesc " ...........•..................... 40
"   turcesc " ................•................ 4^
Căruţa cu doi boi pe kilom .................................................... -
"       doi cai pe kilom ...................................•................ 1
"       patru boi pe kilom .................................................... 1
patru cai pe kilom .................................................... 1
(MC.P.B., nr. 35, 7 septembrie 1886, p.345-346)
20 Butoi, butie.
21 Metrul cub.
22 Loc pe piele, de unde părul porneşte în toate direcţiile.
50
15
80
80 20 80 50 80
90
50 60
I. [PROIECT DE LEGE PENTRU ORGANIZAREA MINISTERULUI DE INTERNE - SALARII] 1885
No.1	Funcţiunea	Leafa pe lună (lei)	Diurnă	Observaţiuni
32	Prefecţi de judeţe	800	300	Diurne 500 (Tulcea, Constanţa), 700 (Brăila, Craiova), 800 (Iaşi)
32 Directori de prefecturi		350	200	(Tulcea şi Constanţa)
110	Subprefecţi în ţară	240	190	
110	Ajutoare de subprefecţi	110	50	
9	Administratori de plăşi Dobrogea	400	200	300 (Medgidia)
9	Ajutoare de administratori	300		
1	Prefect de politie Bucureşti	1.000	1.000	
1	Prefect de poliţie Iaşi	500	500	
42	Poliţai de oraşe	150-390	100	(Tulcea şi Constanţa)
2	Comisari-inspectori Bucureşti	500	200	
1	Comisar-director	500		
3	Comisari-inspectori clasa II	400		
10	Comisari clasa I	200	100	
51	Comisari clasa II	150	50	
6	Comisari Iaşi	300		
9	Comisari Dobrogea	200-300		
177	Comisari în provincie	100-150		
(Adunarea Deputaţilor, Şedinţa de la 25 noiembrie 1885. D.A.D., nr. 5, 26 noiembrie 1885, p. 57; raportor D.C. Ollănescu.)
Administraţiunea centrală a Ministerului
Secretarul general, pe lună Şefii de diviziuni Şeful cabinetului Şeful biuroului contencios Şefii de biurouri Interpretul2 Registratorul general Sub-şefii de biurou*
Leafă
lei 900
" 600
" 500
" 400
" 350
" 400
" 300
" 200
1 Personal necesar.
2 Interpretul de limbă turcă, vorbită de o parte a populaţiei din Dobrogea, provincie în care administraţia românească se introdusese începând din 1878.
332
333
INDICE DE NUME DE PERSOANE
3 în cadrul administraţiei centrale a ministerului funcţiona ca un compartiment distinct „registratura generală şi presa autografă"; „autograful", deci, s-ar fi putut ocupa de multiplicarea documentelor manuscrise emanate de minister, într-o vreme când maşina de scris abia se inventa (maşinile „Remington" cu bare independente pentru fiecare literă se vor comercializa începând din 1878).
4 Ţinând seama de această „scară" a salariilor din anii 1880, pensia viageră de 250 de lei votată pentru Eminescu de Corpurile legiuitoare ale României în anii 1888-1889 nu mai pare atât de meschină, aşa cum o considerau până nu demult unii istorici literari, printre care şi subsemnatul, „Orânduirea cea crudă şi nedreaptă" de atunci nu era mai crudă şi nedreaptă decât aceea de azi.
Adam,C:319
Adam, Juliette: 103
Albu (fraţii): 12
Albu, Iacob: 12
Albu, Die: 12,30,31,207
Albu, Nicu: 12
Alcalay, Leon: 295,314
Alcalay, M.: 314
Alcaz (colonel, 1884): 321,322
Alecsandri, Vasile: 9,21,27,28,37,181,198,208,
211,228,308
Alessandriu, C. H.: 318
Alessiu, Elena: 308
Alexandrescu, A.: 45
Alexandrescu, C: 311
Alexandrescu, I.: 62
Alexandrescu, Marina G.: 125
Alexandrescu, Stoica: 55,62,63,74,78,108,217
Alexandrescu, V.: 44
Alexandru al II-lea (ţarul Rusiei): 28,72,273 Alexandru al III-lea (ţarul Rusiei): 54,72,77, 268, 275
Alexandru de Battenberg (Alexandru I, cneaz al
Bulgariei): 25,40,43,52,53,54,70,71,72,75,76,
255,265,267,268
Alexianu, G: 295,315,324
Algiu, I.: 114,136,164,295
Alinescu, I.: 315 |j
Almăgeanu, V..- 23
Aman, Theodor: 295,311,317,319
Amira, R: 40,295
Ananescu, D.: 315
Anastase, Ioan: 33
Anastasievici, Leonte: 315 Anastasiu, Sotir: 310 Anastasiu, Tache: 134,235 Andrassy de Csik Szent-Kiraly, Gyula: 97 Adrijianu, Nichita: 315,316 Andronescu, Grigore („Dulap"): 85 Andronic, Constantin: 92,106,107,136,164 Anestin, Ion: 318
Anghelescu, Alexandru: 93, 107, 108, 111, 115, 139,148,167,196,250,253,259,295 Anghelescu, Gh.: 148,196,249,250,295 Antonescu-Remuş, C: 315 Antonim, R: 315 Amoniu, Man: 309 Arapu, I.V.: 139,167 Arbăreanu, T.R.: 322
Arbure (Arbore), Zamfir, C: 73,265,268,269,276 Argeşianu (proprietar de birt): 320 Argeşianu, Şt.: 315 Argintoianu, I.: 114,295 Aricescu, C. D..- 295
Arion, Constantin C: 10, 81,90,98,99,105,147, 212,213,236,295
Arion, Eradie (Hercule): 114,148,295 Arion, Zoe: 319 Arutnev: v. Ventura, Grigore Arvanezu, V.: 321 Asachi, Gh.: 109 Aslan, M.: 38,323 Aslan, Nicu Ceaur: 102,164 Asmodeu (pseudonim în RÂZ.-W.): 101 Assaky, George: 79,94,95,109,110,220,221 Atanasiu, Victor: 201
TABLA DE MATERII
Notă asupra volumului al IH-lea............................................................................... 5
Anul 1885...................................................................................................,............................... 9
Diverse(9). Chestia cumulului funcţiilor publice(lO). Partidul socialist se înfiinţează în România; ziarul „Drepturile omului"(10). Moartea lui C.A.Rosetti(12). Agitarea cestiunii evreie(17). Expulzarea transilvănenilor din România(18). Războiul sârbo-bulgar(20). Caragiali fluierat la Teatrul Naţional(21). Debutul operei române la Teatrul Naţional(23). Apariţia ziarului ,,Epoca"(26).
Note
27
Anul 1886...................................................................................................................................43
Moartea d-rului Marcovici( 43). Inaugurarea Băilor Eforiei(45). încheierea la Bucureşti a tratatului de pace turco-sârbo-bulgar(45). Convenţiunea consulară cu Germania(50). Comitetul de salut public(51). Detronarea prinţului Alexandru Battenberg de pe tronul Bulgariei(52). Atentatul din strada Vămii împotriva lui Ion Brătianu(54). Devastarea ziarului „Epoca" (55). Apariţia ziarului „Lupta" la Bucureşti sub direcţia lui Gheorghe Panu(59). Bucureştiul pitoresc de altădată: Ionică Cobzarul(60). Procesul atentatului contra lui Ion Brătianu(62).
Note............................................................................................................................................... 63
Anul 1887................................................................................................................................... 79
Nicolae Fleva în opoziţie crâncenă contra lui Ion Brătianu(79). Marile furtuni parlamentare(81). Tache Ionescu părăseşte partidul liberal şi trece în opoziţie(82). Gheorghe Panu este condamnat pentru articolul său din „Lupta" intitulat „Omul periculos"(83). Fuga lui Panu din ţară(84). Ghiţă Berbecul(87). Cuconul Fănică(88). Epoca lui Claymoor(90). Escrocheria cu „apa de aur"(92). Scandalul de la Azilul Elena Doamna(92). Marile fraude militare(92). Furtunile parlamentare(93). Dizolvarea Camerei(94). Doctorul Assaky, profesor la Facultatea de medicină din Bucureşti(94).
Note............................................................................................................................................... 95
Anul 1888................................................................................................................................m
Alegerile pentru Cameră şi alegerea tutulor fruntaşilor opozanţi( 111). Marele scandal cu furniturile militare; afacerea fraţilor Maican( 113). Comitetul celor 12 coloneii intră în linie( 113). Violentele lupte parlamentare (114). Gheorghe Panu ales deputat de Iaşi, intră în ţară(116). Zilele agitate de la 13, 14 şi 15 mar-tie( 119). Luptele şi omorul din curtea Mitropoliei(122). Arestarea lui Nicolae Fleva şi Nicolae Filipescu(123). Căderea lui Ion Brătianu; ministerul Theodor Rosetti(126). Răscoalele ţărăneşti(127). Condamnarea fraţilor Maican(128). Primul şi singurul atentat împotriva regelui Carol(130). Opoziţia care a răsturnat pe Ion Brătianu se descompune( 131). Greşul lui Fleva la alegerile comunale din Bucureşti(131). Moartea generalului Dimitrie Lecca(133). Conservatorii declară ruptura cu Dumitru Brătianu(134). Camera aleasă sub Theodor Rosetti( 136). Casaţia condamnă pe fostul ministru de Război, generalul A. Anghelescu( 139). Moartea Elenei Oteteleşanu(139). Menelas Ghermani introduce etalonul de aur(140). Caragiali, directorul general al Teatrului Naţional(140). Em. Pake Protopopescu, primar al Capitalei(142). Dărâmarea Turnului Colţei(143). Fioroasa crimă din Tabaci(144).
Note...............................................................................................................................................145
Privire rezumativă înapoi. Oamenii şi faptele de la 1870 la 1888..........173
Note............................................................................................................................................... 191
ADDENDA
/. Fragmente eliminate şi variante................................................................................ 205
II. Documentar........................................................................................................................... 237
A. Cronologia guvernelor României (1871-1888)........................................ 237
B. Mesagiul regal. 15 noiembrie 1886................................................................. 255
C. Măsuri generale spre a veni în ajutorul industriei naţionale, 1887 ... 261
D. Zahari Stoianov, Către poporul român, 1886............................................. 265
E. Documents secretes de la politique russe en Orient (1881-1890) (Fragmente)...................................................................................................,................ 269
F. G. Panu, Omul periculos. 1887 ........................................................................... 277
C. Anuarul României, 1885 (rezumate şi fragmente)................................. 279
H. Preţurile curente ale celor mai obicinuite articole de îndestulare
publică ce au circulat în pieţe în cursul lunii august 1886.................. 325
/. [Proiect de lege pentru organizarea Ministerului de Interne
- salarii], 1885 ................................................................................................................. 333
Indice de nume de persoane.............................................................................................. 335
Indice de nume de locuri din oraşul Bucureşti şi din împrejurimi............ 357
ÎN ATENŢIA librarilor şi a vânzătorilor cu amănuntul!
Contravaloarea timbrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România, nr. 2511.1-171.1/ROL, BCR, Filiala Sector
Bucureşti
CARTE APĂRUTĂ CU SPRIJINUL MINISTERULUI CULTURII
Tehnoredactor: DOINA NANU Bun de tipar: 3.11.2000 Apărut: 2000
Coperta de: MIRCEA MUNTENESCU Lector: ION NISTOR
Constantin Bacalbaşa
BUCUREŞTII DE ALTĂDATĂ
Voim
(1885-1888)
Ediţie mgrijită de TLBERIU AVRAMESCU
© Editura ALBATROS, 2000 piaţa Presei Libere, 1, Sector I 71341 - BUCUREŞTI
Editura ALBATROS Bucureşti • 2000