945
TUDOR ARGHEZI, VERSURI. ESTE PRIMUL VOLUM DIN COLECŢIA «SCRIITORII ROMANI CONTEMPORANI, EDIŢII DEFINITIVE .. POE. SULE STRÂNSE ÎN PREZENTUL VOLUM AU FOST ALESE DE AUTOR, IAR TEXTUL LOR REVIZUIT DE DANSUL. ACEASTĂ EDIŢIE S'A TRAS ÎN DOUĂ MII DOUĂ SUTE DOUĂZECI ŞI CINCI DE EXEMPLARE, ŞI ANUME: DOUĂZECI ŞI CINCI DE EXEMPLARE NEPUSE ÎN COMERŢ, PE HÂRTIE VIDALON CHAMOIS, NUMEROTATE DELA 1 LA 25, ŞI DOUĂ MII DOUĂ SUTE DE EXEMPLARE PE HÂRTIE VELINĂ ALBĂ VĂRGATĂ, FABRICATĂ PENTRU FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ « REGELE CAROL II. LA FABRICA « LETEA » ŞI PURTÂND ÎN FILIGRAN CIFRA MAJESTĂŢEI SALE REGELUI CAROL II ŞI DEVIZA «NON SOLUM ARMIS., NUMEROTATE DELA 26 LA 2225. COPERTA VOLUMULUI ESTE DIN CARTON RAISIN INGRES, FABRICAT DE CASA CANSON ET MONTGOL-FIER, VIDALON-LES-ANNONAY
JUSTIFICAREA TIRAJULUI :
TUDOR ARGHEZI
VERSURI
EDIŢIE DEFINITIVĂ ÎNGRIJITĂ DE AUTOR
BUCUREŞ
FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ « REGELE CAROL II»
39,  Bulevardul Lascar  Catarg i, 39 19 3 6
'1
CUVÂNT ÎNAINTE
Nu ştii ce să zici : unele lucruri par sorocite...
Pe când mă sileam, îreîr'o chilie şi apoi î/Ur'o ţară de munţi cu singurătăţi să întocmesc sucitele vorbe din cartea de faţă, nu mă cugetam că ele vor putea să fie vreodată tipărite. Le-am căutat şi m,am însufleţit să le fac frumoase. Altă râvnă n'am avut. iY'a/ra avut şi am rămas la ea. Mi se pare şi acum că nu trebuie cerut mai mult, unuia care se munceşte să încondeieze vorbele zilei şi să le întunece cu firimituri de noapte.
Ca să spui drept, mie, unuia, când au fost aproape gata, vorbele nu mi-au plăcut atât, încât să-mi fac din ele o trufie şi mi-am făcut o umilinţă. Mi-aduc aminte că pe când aveam 18 şi 30 de ani, mă mângâiam cu aşteptarea să le pui într'o carte pe la vre-o 40, o carte care nici nu trebuia să iasă negreşit. 0 carte : o viaţă, este prea deajuns. M'am înşelat: mi-am scos cartea la 47 de ani ţi nu a fost nici singura mea carte. Am mai scos vreo nouă. .. Dar această carte, de subt acest Cuvânt înainte, a fost întâia mea carte şi niţeluş ţin la ea; pentrucă mi-a purtat noroc. Ai aşa de puţine ştiri dela Dumnezeu, că dacă vine norocul, parcă s'or apropia de tine el. . .
Lucrurile par câteodată sorocite de cine ştie de unde, de undeva, de dincolo de toată voinţa noastră, zic.
7
S'a întâmplat cu stihurile de-aci un lucru care nu s'a mai petrecut dela slovele lui Richard Wagner, întors din lumina lui mai sus, de un gând al Regelui Ludovic al II-lea. Nu aş putea să cutez a începe asemănările dela pană dar le pot porni nestânjenit dela Coroană, întâia mea carte a fost tipărită de un Prinţ şi acum e tipărită din nou de un Suveran:. . De ce? Cum s'a făcut, nu ştiu. Sfielile mele sunt încremenite. Această potrivire a Domnitorului cu veacul, cu cartea şi cu copistul ei, nu mi se pare uşor de lămurit. S'a urzit în umbră o alesătură.
Regele meu e norocos: din norocul Regelui s'a împărtăşit şi cartea, care a fost mult mai bine primită de cărturarii timpului decât aş fi crezut; şi pentrucă multe minţi mătăsoase au găsit, din pricina Prinţului şi a Regelui, cartea bună, să mă ierte şi Domnul şi Regele, m'am învăţat şi eu cu bănuiala că în miezurile-i uşoare s'ar fi strecurat, nepus de mine, un fir de văzduh.
Puricând în foile acestei tipărituri din nou şi întorcând câte o literă, râsturnând câte un cuvânt, n'am mai simţit că lucrez la cartea mea ci la cartea Regelui şi a destinului, şi m'am căznit să nu o mai judec, să nu mai îndreptez nimic din slăbiciunile ei adevărate, să nu mă mai supere niciuna, de teamă că îndreptând să nu stric mai mult; nu numai din carte dar din cumpănirile norocului ei, care nu vine dela mine, strângă-torul unei lacrimi pentru mâna Lui, ci dela Rege.
De Ziua Cărţii, 1936. TUDOR ARGHEZI
8
TESTAMENT
testament
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe-o carte. In seara răzvrătită care vine Dela străbunii mei până la tine
Prin râpi şi gropi adânci, Suite de bătrânii mei pe brânci, Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă, Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţă căpătâi. Ea e hrisovul vostru cel dintâi, Al robilor cu saricile, pline De osemintele vărsate 'n mine.
Ca să schimbăm, acum, întâia oară, Sapa 'n condei şi brazda 'n călimară, Bătrânii-au adunat, printre plăvani, Sudoarea muncii sutelor de ani. Din graiul lor cu 'ndemnuri pentru vite Eu am ivit cuvinte potrivite Şi leagăne urmaşilor stăpâni. Şi frământate mii de săptămâni, Le-am prefăcut în visuri şi 'n icoane. Făcui din zdrenţe muguri şi coroane. Veninul strâns l-am preschimbat în miere. Lăsând întreagă dulcea lui putere.
9
VERSURI
Am luat ocara, şi torcând„uşure— Am pus-o când să 'mbie când să 'njure. Am luat cenuşa morţilor din vatră Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră, Hotar înalt, cu două lumi pe poale, Păzind în piscul datoriei tale.
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din mucegaiuri, bube şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se 'ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte 'ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E 'ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf, ca un chiorchin de negi,
Rodul durerii de vecii întregi.
întinsă leneşă pe canapea Domniţa suferă în cartea mea. Slova de foc şi slova făurită Impărechiate 'n carte se mărită, Ga fierul cald îmbrăţişat în cleşte. Robul a scris-o, Domnul o citeşte, Făr' a cunoaşte că 'n adâncul ei Zace mânia bunilor mei.
10
CÂNTEC   DE   ADORMIT MIŢURA
cântec de adormit miţura
Doamne, fă-i bordei în soare, Intr'un colţ de ţară veche, Nu mai 'nalt decât o floare Şi îngust cât o ureche.
Şi 'n pridvor, un ochi de apă Cu o luntre cât chibritul, Ca 'n crâmpeiul ei să 'ncapă Cerul tău şi nesfârşitul.
Dă-i un fluture blajin Şi o broască de smarald. Şi 'n pădurea de pelin Fă să-i stea bordeiul cald.
Şi mai dă-i, Doamne, vopsele Şi hârtie chinezească, Pentru ca, mânjind cu ele, Slava ta s'o smângălească.
Şi când totul va fi gata Se mută la ea şi tata.
VERSURI
înviere
Statuia sveltă şi 'nsemnând, se pare, Iubire, tinereţe sau credinţă, Subt frunza toamnei cenuşii dispare, întinsă 'n şes pustiu velinţă.
Se mai ghiceşte mâna ridicată Spre bolţi, cum se ciopli din început. Un deget cerul fericit l-arată, Care de stei fusese cunoscut.
Pământul se-aşternu peste făptură, Clipă cu clipă, neînduplecat. Nemuritoare 'n cripta lor obscură, Tiparele statuii s'au păstrat.
12
DIN DRUM
din drum
Te cânt şi-acum din depărtare, Necunoscut, ascuns şi tutelar, Şi-ţi mai trimit aleanuri lite'rare, Cuvinte 'n manuscris şi de tipar, Fără să vreau, fragilă cititoare A stihurilor mele bărbăteşti, Să ştiu, trecând prin timp călare, Nici cine sunt, nici cine eşti.
Copacul darnic cu găteala lui, De sus îşi pierde foi de-argintărie, Căzând în drumul orişicui, In suflet sau pe pălărie.
Au, soare, tu, ivindu-te domol, Nu îţi alungi, tu, fulgerile lungi, Nu-ţi verşi lumina toată 'n gol, Nepăsător pe cine îl ajungi?
VERSURI
melancolie
Am luat ceasul de 'ntâlnire Când se turbură 'n fund lacul Şi 'n perdeaua lui subţire îşi petrece steaua, acul.
Câtă vreme n'a venit M'am uitat cu dor în zare. Orele şi-au împletit Firul lor cu firul mare.
Şi acum c'o văd venind Pe poteca solitară, De departe, simt un jind Şi-aş voi să mi se pară.
14
PLUGULE
plugule
Plugule, cin' te-a născocit, Ca să frămânţi a şesurilor coaje Şi să 'nlesneşti indătinata vraje De-a scoate 'n urmă-ţi bobul însutit?
Cine ţi-a pus cuţitul în pământ Şi a pornit cu soarele întâiul, Hotărnicind moşiei căpătâiul Şi dumicatul socotitu-şi-l-a sfânt?
Cine-a purces în ploaie şi furtuni Şi a brăzdat în negură şi zloată Şesul blajin şi gras, întâiaşdată, Cu blesteme, nădejdi şi rugăciuni?
S'a 'ndătinat copilul cel pitic Să are şi să strângă avuţie. Osânda şi-a schimbat-o 'n bucurie, Clădindu-şi slăvi şi veacuri cu nimic.
15
VERSURI
3 <Lt* <W A'J
muntele măslinilor
Munte 'ndreptat cu piscul în tărie Şi neclintit în visul de azur, Bătut de-a mării veche duşmănie Cu bici de lanţuri împrejur, Pândit să crească peste tine Şesul turtit, flămând de înălţime Şi să te-ajungă praful care vine Stârnit de turme şi desime; Munte, cădelniţi de izvoare, Altar de şoimi, sălaş de sori, Care nu suferi floarea trecătoare Să te îmbete cu miros de flori — Tu, în hotarul marilor mistere Eşti ca un semn de-apururea putere, Al vieţii noastre cea fără de leac, Impresuratule de astre! Sufletul nostru, şubred şi sărac, Nu ştie de izvor şi roadă. Nădejdea-ne pribeagă între noi îşi lasă urmă slabă, ca o roată Cu spiţele de aur, în noroi.
16
TÂRZIU DE - TOAMNĂ
târziu de toamnă
Prin singurătatea lui Brumar Se risipeşte parcul cât cuprinzi, învăluit'în somnul funerar Al fumegoaselor oglinzi.
Căci prin mijldc, bolnav de mii de ani, întunecat în adâncimi, un lac e 'ntins, ' Şi sângele, din vii şi din castani, Pe faţa ruginie a undelor s'a prins.
Tristeţea mea străvede printre arbori zarea, Ca 'ntr'un tablou, în care nil 'nţelegi: Boschet sau aşteptare opreşte 'n fund cărarea? Şi liniştea-i ecoul buchetelor pribegi.
Spital de întristare, de căinţă, In care-ţi plângi iubirea ne 'ntâmplată Şi-ţi aminteşti cu dor, cu-o suferinţă Făptura ne 'ntâlnită niciodată.
Molifţi câţiva s'au întâlnit departe, Pe când murmurul parcului se roagă... Se 'nchide înserarea ca o carte Şi sufletul în foi, „ca o zăloagă.
-17
2
VERSURI
psalm
Aş putea vecia cu tovărăşie
Să o iau părtaşa gândurilor mele;
Noi viori să farmec, nouă melodie
Să găsesc — şi stihuri sprintene şi grele.
Orişicum lăuta ştie să grăiască,
De-o apăs cu arcul, de-o ciupesc de coarde.
O neliniştită patimă cerească
Braţul mi-1 svâcneşte, sufletul mi-1 arde.
Ştiu că steaua noastră, ageră 'n tărie, Creşte şi aşteaptă 'n scripcă s'o scobor. Port în mine semnul, ca o chezăşie, - Că am leacul mare-al morţii tuturor.
Pentruce, Părinte-aş da şi pentru cine Sunetul de-ospeţe-al bronzului lovit? Pâinea nu mi-o caut să te cânt pe tine Şi nu vreau cu stele blidu 'nvăluit.
Trupul de femee, cel îmbrăţişat Nu-1 voi duce ţie, moale şi bălan; Numai suferinţa cerului, păcat Nu-i cu ea să turburi apa din Iordan.
18
PSALM
Vreau să pier în beznă şi în putregai, Ne 'ncercat de slavă, crâncen şi scârbit. Şi să nu se ştie că mă desmierdai Şi că 'n mine însu-ţi tu vei fi trăit.
2»
19
VERSURI
seara
Un păianjen, ca un neg, Umblă lung în şase peri. Abia-1 vezi şi e întreg Cu nevoi şi cu dureri.
Vine dela munca lui, Nu se 'nşală de picior. II aşteaptă, colo 'n cui, Casa prinsă de urcior.
Nu mă vede, nu mă are, Nu mă ştie de nimic. De ce-oi fi atât de mare? De ce-i el atât de mic?
*20
VÂNT DE TOAMNĂ
vânt de toamnă
£ pardosită lumea cu lumină,
Ga o biserică de fum şi de răşină,
Şi oamenii, de ceruri beţi,
Se leagănă 'n stihare de profeţi.
Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea .'n poală
Şi pipăitu-i neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet şi grumaz.
Pietrişul roşu, boabe, al grădinii
Ii sunt, bătuţi şi risipiţi, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
In care frunzele s'au îngropat.
Din învierea sufletului, de izvor,
Beau caprele-amintirilor
Şi 'n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă mîţele cu iezii.
Deosibeşti chemarea pruncului în vânt
Cântată de o voce din pământ.
Născut în mine, pruncul, rămâne 'n mine prunc
Şi sorcova luminii în braţe i-o arunc.
VERSURI
marină
Unda 'ntinsă, val cu val Până 'n malul celălalt Spală 'n lapte de opal Gerul scund şi plopul nalt.
Trei sau patru, 'n mal, pescari Stau de ceasuri fără număr Muţi, ca nişte cărturari, Subt umbrele pân' la umăr.
Peste zare, uriaşă, Greasta-şi suie un hotel; In tot cerul, dat cămaşă, A 'mbrăcat azurul el.
Şi-i silit şi lacul sur Să-1 îmbrace cu lumină Şi să lingă împrejur Frumuseţea lui meschină.
22
MÂHNIRI
mâhniri
£ trist diaconul Iakint Şi temerile lui nu mint. Fur şi tâlhar întru Hristos, El printre fraţi trecu sfios.
Trupu-i bălan, de osândit, Cu pravila s'a răzvrătit Şi făcând cruci, bătând metanii Se simte stârv între jigănii.
Toţi sfinţii zugrăviţi în tindă Cu acuarelă suferindă, Ai cinului monahicesc, Scrutându-1, îl dispreţuiesc.
Căci pe când schivnicii cu toţii Se pedepsesc amar, ca hoţii, Cu post uscat şi ascultare, Jertfind în Săptămâna Mare,
La el, azinoapte, în chilie, A 'ntârziat o fată vie, Cu sânii tari, cu coapsa fină De alăută florentină.
VERSURI
Şi Dumnezeu, ce vede toate, In zori, la cinci şi jumătate, Pândind, să iasă, prin perdea, Q_a văzut din cer pre ea.
PSALM
psalm
Sunt vinovat că am râvnit
Mereu numai la bun oprit.
Eu am dorit de bunurile toate.
M'am strecurat cu noaptea în cetate
Şi am prădat-o 'n somn şi 'n vis,
Cu braţu 'ntins, cu pumnu 'nchis.
Pasul pe marmur tăcut,
Călca lin, ca 'n lut.
Steagul nopţii, desfăşat cu stele,
Adăpostea faptele mele
Şi adormea străjerii 'n uliţi
Răzimaţi pe suliţi.
Iar când plecam călare, cu trofee,
Furasem şi câte-o femee
Cu părul de tutun,
Cu duda ţîţii neagră, cu ochii de lăstun.
Ispitele uşoare şi blajine
N'au fost şi nu sunt pentru mine.
In blidul meu, ca şi în cugetare,
Deprins-am gustul otrăvit şi tare.
Mă scald în ghiaţă şi mă culc pe stei,
Unde dă beznă eu frământ scântei,
Unde-i tăcere scutur cătuşa,
Dobor cu lanţurile uşa.
Când mă găsesc în pisc
VERSURI
Primejdia o caut şi o isc, Mi-aleg poteca strimtă ca să trec, Ducând în cârcă muntele întreg. Păcatul meu adevărat E mult mai greu şi neiertat. Cercasem eu, cu arcul meu, Să te răstorn pe tine, Dumnezeu! Tâlhar de ceruri, îmi făcui solia Să-ţi jefuiesc cu vulturii tăria.
Dar eu râvnind în taină la bunurile toate Ţi-am auzit cuvântul, zicând că nu se poate.
26
I
PRIGOANA
r
prigoana
Porniră şi norii.
Convoaie duc toamna 'n mormânt. Grămezi de linţolii se sfâşie 'n vânt, In luptă cu corbii, vârtej cu cocorii. Sosesc în cohorte, se duc în cirezi, Ca bivolii negri, întinşi după coarne, Năvală de şuier, de suflet şi carne — Şi doliul înfaşă tării şi livezi.
Din negură fulgerul sare.
L'astupă un munte ce trece
Şi-apoi se despică în zece.
Pe culmi sboară spume şi valuri de sare.
Cu monştrii de mână aleargă smintite
Femeile slute, cu muget de vite,
Subt biciul din haos ce şerpuie 'n zare,
Mânat de-un gigantic Satan gol, călare.
Mari ţeste se-asvârlă din umăr.
De streaşini atârnă martiri fără număr.
Statui se răstoarnă în holde de fum.
Se cleatină cerul în drum
Şi frigul străpunge golanii
Şi bântuie ploaia castanii
Şi sufletul geme muşcat de trecut,
Ca fiara, de-o fiară cu pas cunoscut.
27
VERSURI
Şi totul se 'nchiagă şi 'n gol se prăvale
Cu scrâşnet, cu spaimă, cu jale.
In râpi stau la pândă satirii, Ciclopii,
Frecându-şi spinarea de marginea gropii.
Puternicii beznei şi răii pădurii
S'au strâns pentru pradă, ca furii.
28
CENUŞA VISĂRILOR
cenuşa visărilor
Cenuşa visărilor noastre
Se Cerne grămezi peste noi,
Precum se coboară pe glastre,
Atinse, petalele-albastre,
De-un singur păianjen căzut printre foi.
Se scutură vântul şi geme. Pământul e una cu cerul, Oraşele-s bulgări şi gheme, Ghitare adânci de blesteme Şi aerul rece ca fierul.
Pământul e-o moară deşartă Cu larve cerând adăpost, Mişcându-se 'n pulberea moartă, Ce 'n haos mereu se deşartă:
Ţărâna visării ce-a fost.
VERSURI
creion
Vino joc de vorbe goale. Suntem singuri. Ce să-i spun? Numai gura dumisale, Se aude subt un prun.
Plouă crengile lui rouă. Cade câte-o picătură, Una'n păr, găteală nouă, Una'n gene, alta'n gură.
Floarea mică, iarba toată, Sub dantela albei rpchi. Spre genunche ridicată, Plină-i de pândiri de ochi.
Aerul o strânge. Cerul O dogoare şi-o sărută. Unde trece 'n câmp, ca fierul, Ţara caldă face-o cută.
Numai vorbele nu pot Să-i spuie un gând de tot.
Numai ochiul meu nu-l poate Spune nici pe jumătate.
MORGENSTIMMUNG
morgenstimmung
Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine Intr'o dup' amiază, când Fereastra sufletului zăvorită bine Se deschisese 'n vânt, Fără să ştiu că te aud cântând.
Cântecul tău a umplut clădirea toată, Sertarele, cutiile, covoarele, Ca o lavandă sonoră. Iată, Au sărit zăvoarele
Şi mănăstirea mi-a rămas descuiată.
Şi poate că nu ar fi fost nimic Dacă nu- intra să sape, Cu cântecul, şi degetul tău cel mic, Care pipăia mierlele pe clape — Şi 'ntreaga ta făptură, aproape.
.   Cu tunetul se prăbuşiră şi norii In încăperea universului închis. Vijelia aduse cocorii, Albinele, frunzele.... Mi-s Şubrede bârnele, ca foile florii.
VERSURI
De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos —
Nedespărţit — în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.
32
CHEMAREA
chemarea
Din pietre sterpe şi uscate Un fir de iarbă s'a ivit Şi vârful lui în infinit A cutezat, străin, să cate.
Născut dintr'un crâmpei de soare Şi o fărâmă de pământ, Firul gingaş, curat şi sfânt A 'mbobocit şi-a dat o floare.
Strivit în uliţa măreaţă
Secat de drumul de asfalt,
El e de-un fel cu cerul cel înalt,
Care de sus îi spune  şi-1 învaţă.
Şi, mulţumit că drept merinde, I-aduce lapte noaptea în pahar, Se bucură când un ţânţar De moţu-i auriu se prinde.
3
33
VERSURI
inscripţie pe paravan
Pe pietrişul roşu 'n parc Sboară pâlcuri frunze roşii Cu fazanii şi cocoşii Subt al cerurilor arc.
Din fântână bate 'n soare Biciul rece-al apei vii. Papagalii 'n colivii Se frământă pe picioare.
Norii lungi, în hore pure, Trec şi ei pe calea lumii Şi se coace turta humii In arşiţă şi pădure.
Şi, cu toamna 'nfierbântată Joacă sufletul în noi, Scumpă! care-ai pus altoi Gura pe durerea toată.
Găci, în parc, pe trepte, jos, Scoate dintr'un pai subţire, Pan, aprins de amintire, Cântecul lui mincinos.
34
PSALM
psalm
Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş! Copac pribeag uitat în câmpie, Cu fruct amar şi cu frunziş, Ţepos şi aspru 'n îndârjire vie.
Tânjesc ca, pasărea ciripitoare Să se oprească 'n drum, Să cânte 'n mine şi să sboare Prin umbra mea de fum.
Aştept crâmpeie mici de gingăşie; Cântece mici de vrăbii şi lăstun Să mi se dea şi mie, Ca pomilor subţiri cu gustul bun.
Nu am nectare roze de dulceaţă Nici chiar aroma primei agurizi, Şi prins adânc între vecii şi ceaţă, Nu-mi stau pe coajă moile omizi.
Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
In ramurile 'ntinse pe altare —
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?
35
3»
VERSURI
De-a fi 'nflorit numai cu focuri sfinte Şi de-a rodi metale doar, pătruns De grelele porunci şi 'nvăţăminte, Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.
In rostul meu tu m'ai lăsat uitării Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger. Trimite, Doamne, semnul depărtării, Din când în când, câte un pui de înger.
Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povaţa ta cea bună.
7
ÎNTOARCEREA ÎN ŢĂRÂNĂ
întoarcere in ţărână
De prin adâncul nopţii vin cocorii Pe care i-am văzut plecând Şi cu tăcerea gândului şi-a orei Vorbele lor le-auzi de pe pământ.
Vin înapoi din raiuri fericite Şi lumea 'ntreagă-a stelelor străbat, Vechi credincioşi ai turlei părăsite Şi ai bisericii sărace dintr'un sat.
In sufletul, bolnav de oseminte De zei străini, frumoşi în templul lor, Se iscă aspru un îndemn fierbinte Şi simt sculate aripi de cocor.
37
I
I
VERSURI
descântec
Lacăte, cine te-a închis La uşa marelui meu vis? Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul, Să sfarme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre Mişcându-se comorile albastre? Un pas din timp în timp, greoi, Se-apropie, dar a trecut de noi. Toţi paşii se sfârşesc şi pier Pentru urechia ta de fier. De-o vână 'ntoarsă peste tine Cred că atârnă din văzduh glicine Şi de pe bolţi, de sus, zorele Şi muguri şi ciorchini de stele. Cine va pune 'n uşa noastră cheie O singură scânteie? Lumina ochiul şi-1 aşează Şi 'n încăpere caută să vază. Lacătul simte şi tresare Cu bezna mea, ca de o sărutare. Stea, nu poţi tu, intra 'n veriga lui Şi, lacătul tăcerii să-1 descui?
38
LUMINĂ LINĂ
lumină lină
Cum te găseşti, uşoară sburătoare, Zăcând aci, pe-o margine de drum, Şi nu dormind într'un polen de floare, învăluită 'n aur şi parfum?
Neascultând de vântul dela stup, Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei Şi darurile-acum, ale zambilei, Puterile-amorţite ţi-le rup.
Voind să duci tezauru-ţi de ceară, Te prăbuşişi din drumul cel înalt. Gine-o să vie, trupul tău de-afară Să-1 caute şi 'n jur să sufle cald?
Cu aripa 'n ţărână şi în vis, Strânge la piept comoara ta deplină. O! te iubesc, frumoasa mea albină, Că sarcina chemării te-a ucis!
39
VERSURI
poarta cernita
Biata bătrână a murit.
Ştia că moare negreşit,
Ca toţi bătrânii ce se simt că 'nghiaţă
Intrând încet cu mâinile în ceaţă.
I-am văzut sufletul trecând
In lumea ceealaltă,
Prin plopii vineţi, strânşi la rând
Şi laolaltă.
Un medic îngrijea piciorul stafidit, O fată mică şi o soră grasă. Par'că un străin a 'ncremenit Intre făclii pe masă.
Căţelul a rămas fără bătrână, Nu-i mai ajunge botul pân' la mână, Retrasă pentru marea rugăciune La piept. Iertăciune.
Va fi îmbrăcat în rufele curate Trupul ei văduv de durere, Nesimţitor la ceasul jumătate Care bate după 8 mistere.
40
POARTĂ CERNITĂ
Posomorit azi, câinele nu are
Lapte, n'are de mâncare.
S'a întrerupt gospodăria
Şi s'au închis dulapul şi bucătăria.
Piuliţa de aramă Luceşte ca un astru solitar Şi luna şi-a făcut un far Din turla 'nvăluită 'n scamă.
VERSURI
inscripţie pe o casă de ţară
Te-am ridicat pe-o coastă cu izvoare Şi 'mprejmuindu-ţi liniştea cu aştri, Te las albind prin pomi din depărtare, Cuib fermecat, ca de cocori albaştri.
Din prispa ta vreau să-mi aduc aminte. Din geamul tău gândi-voi la trecut, Privind în sus, la păsările sfinte, Ce 'n streaşini cuib de-argilă şi-au făcut.
Voi îngriji ca 'n fiecare seară
Să-ţi ardă 'n vârf nestinsa noastră stea,
Pe care voi aprinde-o solitară
Cu sufletul şi ruga mea.
Iar pentru prunci şi ochii-odihnitori Ai preacuratei ce ne 'nchise drumul, Vom răspândi prin încăperi parfumul Care preschimbă inimile 'n flori.
Şi 'ntr'un ungher, vom face din covoare Un pat adânc, cu perinile moi, Dacă Isus, voind să mai scoboare, Flămând şi gol, va trece pe la noi.
42
CREION
creion
Obrajii tăi mi-s dragi Cu ochii lor ca lacul, In care se-oglindesc Azurul şi copacul
Surâsul tău mi-i drag Căci e ca piatra 'n fund, Spre care 'nnoată albi Peşti lungi cu ochi rotund.
Şi capul tău mi-i drag, Căci e ca malu 'n stuf, Unde păianjeni dorm Pe zori făcute puf.
Făptura ta întreagă De chin şi bucurie, Nu trebuie să fie, De ce să-mi fie dragă?
VERSURI
miez de noapte
întâlnite 'n vârful crucii, Faţă 'n faţă, steaua, luna, Se privesc şi, câte una, Stelele deşteaptă nucii.
Şi pe-al cerului pieptar Scapără frumoşii teferi Sumedenii de luceferi, Plini de voie şi de har.
Din apus la răsărit Toată iarba de pe cer, Mică 'n bob cât un piper, A 'nflorit şi-a tresărit.
Şi pe când îmbătrâneşte Lumea, jos, printre coteţe, Intr'o nouă tinereţe Zilnic cerul se sporeşte.
44
NICIODATĂ TOAMNA.
niciodată toamna. . .
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid, aşternut e şesul cu mătasă. Norilor copacii le urzesc brocarte. Casele-adunate, ca nişte urcioare Cu vin îngroşat în fundul lor de lut, Stau în ţărm albastru-al râului de soare, Din mocirla cărui, aur am băut.
Păsările negre suie în apus, Ca frunza bolnavă-a carpenului sur Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus, Foile 'n azur.
Cine vrea să plângă, cine să jelească Vie să asculte 'ndemnul ne 'nţeles, Şi cu ochii 'n facla plopilor cerească Să-şi îngroape umbra cu a lor în şes.
VERSURI
heruvim bolnav
îngerul meu îşi mai aduce-aminte Din fericirile-i de mainainte. Cerul la gust i-ajunge ca un blid Cu laptele amar şi agurid. Stelele lui nu şi-le mai trimite Ca nişte steaguri sfinte zugrăvite, Şi vântul serii nu-i mai dă îndemn Cu-aroma lui de vin şi undelemn. Livada, câmpul şi-au pierdut şi floarea Şi roadele şi frunza şi culoarea. Apele negre duc sub cerul cald Nămoluri fierte, grele, de asfalt. Oriunde capul caută să-şi puie Locu-i spinos şi iarba face cuie. Cocorii trec tăria fără el Şi nu-1 mai chiamă sborul lor de fel. Viaţa veciei, cuibul din ogivă Inimii lui ajuns-au de-opotrivă Şi 'ntâia dată simte, cât de cât, In dumicarea timpului, urît; Căci neştiută 'ncepe să 'ncolţească Pe trupu-i alb o bubă pământească.
46
CANTARE
cântare
M'am apărat zadarnic şi mă strecor din luptă In umbra lumii albe, cu lancea naltă ruptă. Pusei pământ şi ape, zăgaze între noi, Şi suntem, pretutindeni, alături, amândoi. Te întâlnesc pe toată poteca 'n aşteptare, Necontenita mută a mea însoţitoare. Pe la fântâni iei unda pe palme şi mi-o dai, Iscată dintre pietre şi timpuri, fără grai. Ţi-ai desfăcut cămaşa şi 'ntrebi cu sânii 'n mână De vreau s'astâmpăr setea din ei sau din fântână. Ai dus la ţurţur gura cu gura mea plecată, Voind să bei cu mine scânteia lui de-odată. Amestecată 'n totul, ca umbra şi ca gândul, Te poartă 'n ea lumina şi te-a crescut pământul. In fiecare sunet tăcerea ta se-aude, In vijelii, în rugă, în pas şi 'n alăute. Ce sufăr mi se pare că-ţi este de durere, De faţă 'n tot ce naşte, de faţă 'n tot ce piere, Apropiată mie şi totuş depărtată, Logodnică de-apururi, soţie niciodată.
47
1
VERSURI
psalm
Ruga mea e fără cuvinte Şi cântul, Doamne, mi-e fără glas. Nu-ţi cer nimic. Nimic ţi-aduc aminte. Din vecinicia ta nu sunt măcar un ceas.
Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune, Nici omul meu nu-i poate, omenesc. Ard către tine 'ncet, ca un tăciune, Te caut mut, te 'nchipui, te gândesc.
Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă Şi te scrutez prin albul tău veşmânt Pentru ca mintea mea să poată să 'nţeleagă Ne'ngenuchiată firii de pământ.
Săgeata nopţii zilnic vârfu-şi rupe Şi zilnic se 'ntregeşte cu metal. Sufletul meu, deschis ca şapte cupe Aşteaptă o ivire din cristal, Pe un ştergar cu brâie de lumină.
Spune tu, Noapte, martor de smarald, In care-anume floare şi tulpină Dospeşte sucul fructului Său cald?
PSALM
Gătită masa pentru cină,
Rămâne pusă dela prânz.
Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,
In care paşte-un mânz.
VERSURI
fiara marii
Te iată iarăş singur, în lumea cât o scoică, Luptând în fundul zării cu norii mari din cer Şi legănat de mare, de fiară, ca de-o doică, Şi năbuşit în cântec de ţîţele-i de fier.
Talazele-adunate cu bezna, şerpii, râme, Şi 'n gloate ghemuite, fanaticii limbrici Te urmăresc: izbânda şi lupta să-ţi dărâme, Fiindcă putuşi furtuna cu fruntea s'o despici.
Deasupra muncii tale încet biruitoare Veghiază 'n toată lumea un singur strop de stea, Ca un păianjen care s'a coborît din soare Ca 'n trecerea viitorii zălog şi scut să stea.
Te iată prins de vânturi. Stihia nu te cruţă. Ca 'n vremea când, lipsindu-i şi luntre şi lopeţi, Omul era bolnava şi palida maimuţă, înfricoşată 'n faţa cereştilor păreţi.
Departe eşti, departe, ca fluturii ce-şi lasă In ramuri crisalida, din piersicul natal, Departe foarte, frate, de sine-ţi şi de casă, Gonind întreg oceanul, străin, din val în val.
Unde se duce singur, urzit în marea deasă?
INSCRIPŢIE PE UN PAHAR
inscripţie pe un pahar
Cristal rotund, pe-o umbră de velur,
Cu inima de-apururea senină,
M'am născocit din ape de azur,
Am îngheţat sub ţurţuri de lumină
Şi ne'ncetat, ca pietrele de rouă,
Par a renaşte 'n locu-mi tot virgin,
Cu-o licărire 'n fundul meu mai nouă,
Pe cât mi-i încăputul de puţin.
Dar n'ai să ştii, prin mine ce izvoare
S'au strecurat şi câte, liniştit.
Şi nu cunoşti pe buza mea scânteietoare
Buzele calde câte m'au sorbit.
Ele 's aci 'n văzduh, ca nişte foi,
Când îmi încerci răcoarea nebăută,
Şi gura ta, sorbindu-mi stropii noi,
Buzele, 'n sbor, umbrite, ţi-o sărută.
VERSURI
p i a
Ce poţi avea, sufletul meu, Când soarele ne pune 'n ramuri iară Câte-un inel de foc, câte-o brăţară, Cu mâna caldă a lui Dumnezeu?
Şi când făptura ne primeşte 'ntreagă, Ca un altar ce 'n haos s'a deschis, Şi dinainte floarea ni se pleacă, Să-i sărutăm petalele de vis?
Eşti întristat de-acest adânc tablou,
Unde la fiecare clipă am simţit
Că ne atinge pensula din nou,
A umbrei mari ce 'n el ne-a zugrăvit?
Dar dorurile toate adunate, Pe unda 'n fund a cerului străjar, Pe care noaptea trec întunecate, Luntrile lin, cu prora de cleştar?
Copacu 'ntreg trasare şi se 'ndoaie Cu toate rădăcinile de-odată. O picătură slobodă de ploaie, Pe-o frunză a căzut, înveninată.
54
PSALM
psalm
Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă In recea mea 'ncruntată suferinţă. Dacă 'ncepui de-aproape să-ţi dau ghies, Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.
De când s'a întocmit Sfânta Scriptură Tu n'ai mai pus picioru 'n bătătură Şi anii mor şi veacurile pier Aci sub tine, dedesubt, sub cer.
Gând magii au purces după o stea, Tu le vorbeai — şi se putea. Gând fu să plece şi Iosif, Scris l-ai găsit în catastif Şi i-ai trimis un înger de povaţă — Şi îngerul stătu cu el de faţă. îngerii tăi grijeau pe vremea aceea Şi pruncul şi bărbatul şi femeea.
Doar mie, Domnul, vecinicul şi bunul,
Nu mi-a trimis, de când mă rog, niciunul . . .
55
VERSURI
binecuvântare
Dormiţi, dormiţi!
Hipnoza nopţii suflă boare
In muşchii voştri veştejiţi
Şi mâine veţi avea izvoare
Din spor, pământul, să-1 stropiţi
Cu bale călătoare.
Dormiţi, dormiţi,
Căci legea o citeşte cariul
Gând voi sunteţi încremeniţi
Şi 'n ţeasta voastră-şi zvârlă zarul
Satan, cu ochii buimăciţi.
Noroc! fiţi fericiţi!
Bieţi rătăciţi,
Găsiţi în uliţi felinarul
Pe care ştreangul să-1 suiţi
Şi 'ncolăciţi-vă amarul,
Gând e 'nzadar să năzuiţi,
Gălcându-vă Calvarul.
Dormiţi, dormiţi
In monarhia minerală,
Gu-obrajii storşi şi gălbejiţi,
Lipiţi de cartea triumfală,
Pe care lumile zidiţi
Şi pofta-vă banală.
56
BINECUVÂNTARE
Cei umiliţi,
Cei gânditori şi cei sihastri, De raza lunei dogoriţi, , Şi-avântă şoimii 'n câmm albaştri. Dormiţi, dormiţi!
Şi însu-mi bine-vă-cuvânt,
Căci e nevoie pe pământ
Să vă 'nmulţiţi,
Să ne-apăsaţi, să ne înlănţuiţi,
Şi veacuri oarbe să clădiţi,
Dormiţi, dormiţi!
VERSURI
poate ca este ceasul
Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară Din arbori toată^frunza ce-a fost şi strălucit, Să ne privim trecutul în faţă, liniştit, Când urma lui de umbră începe să ne doară.
Şi, fără umilinţă şi fără de mândrie, Să ne-amintim în noapte, de noi, din fir în fir, Şi să privim zigzagul, pe stânci, de tibişir, In care-şi puse pasul fragila mărturie.
O zi mărunţi, o noapte aprinşi cu foc de aştri, Când răstigniţi, când slobozi, şi mari şi-adesea mici, Păstori de crisanteme, profeţi pentru furnici, De-asupră-ne vulturii pluteau în cer albaştri.
Şi de ni-s rupţi genunchii de căile spinoase, De ce pentru 'ntristare să fie tot ce-a fost? Nu-i toamnă? Să ne facem din noi un adăpost Şi s'adunăm deşertul, la cald, pe lângă case.
Să luăm cenuşa stinsă pe vechile altare, Să-i dăm din nou văpaia şi-un fum mai roditor. S'o 'mprăştiem, sămânţă, pe şesul viitor, Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.
,58
NEHOTĂRÂRE
nehotărâre
îmi voi ucide timpul şi visurile, deci. Cârpi-voi pe 'ntuneric mantaua vieţii mele. Drept mulţumire şti-voi că cerurile reci Vor strecura prin găuri lumina unei stele.
Să las s'o umple cerul cu vastul lui tezaur? învestmântat domneşte, să trec cu giulgiul rupt; Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur Şi tatuat cu fulger, să nu 'nving? să nu lupt?
Să bat noroiul vremii, cu ochii 'nchişi. Hlamida Să-mi scoată 'n drum nerozii, din cârciumi, graşi
şi beţi.
Ca fluturii, ce rabdă să-i poarte 'n praf omida, Să rabd şi eu povară, în mine, două vieţi?
Un om, trudit şi-acela, îmi va deschide mâine Mormântul pomenirii cu mâna-i preacurată, Ca să mă frângă 'n soare, schimbat prin moarte 'n
pâine,
Şi fraţilor din urmă, şoptind să mă împartă.
Dar ziua care trece şi mă răneşte 'n treacăt, îmi umileşte cârja, îmi încovoaie crinii, Şi inima urmează s'atârne ca un lacăt Cu cheile pierdute, la porţile luminii.
59
VERSURI
De ce nu pot să nu ştiu, de ce nu pot să n'aud In ce stă rostul zilei şi preţul de-a ţi-o trece? Deschide-mi-te, suflet, prin şapte ochi de flaut, Şi, cântecul, şi viaţa şi moartea să le 'nnece.
60
DOLIU
doliu
Mai mult, tu nu vei mai vedea Nimic, nici cer, nici flori. S'au prăfuit din zarea ta, Ca nişte nori. Nici zare nu vei mai avea, Nici mâni cu care s'o masori In geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta Iţi va şedea de-o parte, Ca un condei, pe undeva, Alăturea de-o carte. Şi ochii tăi, de gura ta, Vor trece mai departe Decât un nufăr de o stea.
Orbit-a viaţa şi, cu ea, Şi, cântecul şi luna, Şi, unda 'n care strălucea S'a stins pe totdeauna.
O! pentru veci tu ne'i mai fi, Şi-ai fost, mă 'ntreb, vreodată? Atât pustiu mă 'nvălui, Când sub un plop mi se trezt Tot dorul de-altădată!
VERSURI
Gândirea mea se pierde 'n fum, Tot căutând un vreasc de rost Intr'aste drumuri fără drum, In care toate doar au fost, Şi nu mai sunt acum.
PSALM
psalm
Te drămuiesc în sgomot şi 'n tăcere Şi te pândesc în timp, ca pe vânat, Să văd: eşti şoimul meu cel căutat? Să te ucid sau să 'ngenunchi a cere.
Pentru credinţă sau pentru tăgadă,
Te caut dârz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu 'ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
Ca 'n oglindirea unui drum de apă, Pari când a fi, pari când că nu mai eşti; Te 'ntrezării în stele, printre peşti, Ca taurul sălbatec când se-adapă.
Singuri, acum, în marea ta poveste, Cu tine am rămas să mă măsor, Fără să vreau să ies biruitor. Vreau să te pipăi şi să urlu: « Este! »
63
VERSURI
inscripţie pe biblie
O mie de neamuri te-au strâns cu zăbavă, Trecându-te tainic prin somn tuturor, Cules, pe 'nserate, de cugetul lor, ''
Prin pomii nădejdii cu frunza bolnavă.
O sută de veacuri, cusute 'n cotoare, Aduc mărturie şi semn cunoscut Că oameni în vremuri, aleşi, te-au văzut întreg, în odăjdii de brumă şi soare.
Poteca de suflete şesul străbate, Ca nişte săcară cu spic. Puterea dospeşte 'n grăuntele mic Şi holdele-aşteaptă tot nescuturate.
O mie de neamuri, plecate, domoale, Te caută 'n ceruri, în vis, în pământ. Ascuns te-au găsit în cuvânt. Sfărâmă cuvântul: cuvintele-s goale.
64
ARHEOLOGIE
arheologie
Sufletul meu îşi mai aduce-aminte Ş'acum şi ne'ncetat, de ce-a trecut, De un trecut ce mi-e necunoscut, Dar ale cărui sfinte oseminte
S'au aşezat în mine făr' să ştiu, Cum nici pământul ştie pe-ale lui, In care dorm statui lângă statui Şi-i zăvorît sicriu lângă sicriu.
Un murmur ne'ntrerupt, de epitafe, Cari mai străine, care mai sonore. Prin aer, timpu-i despărţit de ore, Ca de mireasma lor nişte garoafe.
Tăcerea vocile şi le-a pierdut, Care-o făceau pe vremuri să răsune. Aud ţărâna doar a vocilor străbune, Cum se desface, cum s'a desfăcut.
Şi câte-odată, totul se deşteaptă, Ca 'ntr'o furtună mare cât tăria. Şi-arată veacurile temelia. Eu priveghez pe ultima lor treaptă.
65
5
VERSURI
dor dur
,    Ai îmbătrânit băiete,
Cântând stihuri şi ştafete, Potrivind, ascuns de lună, Vorba 'n fluier, care sună.
Lumea plânge de necazuri, Tu-ţi pui gândul pe atlazuri Şi de dor de vânt şi mierle, Faci cu acul fir de perle.
Iţi ungi rănile cu-argint Te alinţi cu zări ce mint Şi-ţi faci cugetul hotar Intre înger şi măgar.
Ah! de când m'a fost iubit, Felul meu s'a ismenit. Gura-i rece de nălucă Mi-a lăsat viaţa năucă.
Fiinţa-i mică de otravă Mi-a făcut carnea bolnavă. Fieşcare os mă doare De-amintire şi lingoare.
66
DOR DUR
Şi pentrucă nu am ştire De-mi voi mai veni în fire Şi de o voi mai vedea Strânsă subt musteaţa mea,
Ga un şarpe ce se zbate Suferind de cinci păcate; In stihuri m'am hotărît Să-mi trec noaptea de urît.
Că dacă mai este vie, Scrie peana! sânge scrie! Cine ştie! . . . O citi şi o să vie.
5»
67
versuri
mănăstire
Aţipit-a ziua 'n ramuri. Porumbieii albi, la rând, Pe pridvoare şi la geamuri Se trezesc din nou visând.
Aripile dorm închise Pretutindeni, evantalii. Toată lumea ciripise Pentru seara de Rusalii.
Clopotele-au ostenit, Liliecii din clopotniţi Dau de cerul risipit Pretutindenea din solniţi.
Luna-şi mână lin păunii Pe întinsu-i aşternut. Ochii tăi ca bruma prunei Mă gândesc să ţi-i sărut.
Şi cum ceasul bate 'n larg Peste noi şi peste plante, De s'ar crede că se sparg Sub ciocane diamante;
68
mănăstire
Timpul cel adevărat Vine 'n aripi împrejur Şi pe capul meu plecat Varsă poale de azur.
versuri
psalm
Pentrucă n'a putut să te 'nţeleagă Deşertăciunea lor de vis şi lut, Sfinţii-au lăsat cuvânt că te-au văzut Şi că purtai toiag şi barba 'ntreagă.
Te-ai arătat adeseori făpturii Şi 'ntotdeauna 'n haine de 'mpărat, Ameninţând şi numai supărat, Că se sfiau de tine şi vulturii.
In Paradisul Evei, prin pădure, Ca şi în vecii trişti de mai târziu, Gura ta sfântă, toţi Părinţii ştiu, Nu s'a deschis decât ca să ne 'njure,
Doamne, izvorul meu şi cântecele mele! Nădejdea mea şi truda mea! Din ale cărui miezuri vii de stele Cerc să-mi înghieţ o boabă de mărgea.
Tu eşti şi-ai fost mai mult decât în fire Era să fii, să stai, să vieţuieşti. Eşti ca un gând, şi eşti şi nici nu eşti, Intre putinţă şi 'ntre amintire.
70
drum în iarnă
drum in iarnă
Decembre, ca un paradis De marmur şi scântei Hlamida şi-a deschis, Şi dintre tei Un vaet lin de clopoţei Suspină-abia, ca 'n vis.
De-asupra nopţilor s'a 'ntins
Legendă ideală,
Şi nu e suflet neatins,
Oricât de stins,
De diafana ei petală,
In care să nu fi descins
Lumina siderală.
E feerie de argint Cristalizat în ţurţuri lungi Şi pe cât ochii ţi-i alungi, Pe cât ajungi, E marmur alb, neprihănit, Pustiu şi nesfârşit.
In umbra lămpilor cernite Se varsă vis în cupe noi Şi capetele mult iubite
versuri
Se 'nvecinesc pe nesimţite, Ca nişte frunze de trifoi.
Feţi dulci, o clipă 'ndrăgostiţi, Pe-atâta farmec şi senin, Fiţi cel puţin Voi, fericiţi.
prinţul
prinţul
Biruitor de lifte şi jivine, Aşteaptă dârz, la rându-i biruit, Şi ochii lui, de patru timpuri pline, încremeniţi pe zare, n'au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii Şi slava lor ţărână a căzut, S'au arătat, în urmă, 'n sânge, paşii Curtenilor şireţi ce l-au vândut.
închis în turnul morţii din poruncă, Prinţul e 'ntreg, dar gândurile-1 dor, Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă Intre coteţe rotirile lor.
Puterea lui întreagă şi vitează Ascultă 'n noaptea de safir şi lut, Din depărtare, calul că-i nechiază, Care prin adieri l'a cunoscut.
Şi când îl rod păduchii câteodată Pe dedesubtul platoşei domneşti, Prinţul te simte, spadă fermecată, Prinsă de şold, c'ai tremurat şi creşti.
73
versuri
evoluţii
Pământul antic s'a civilizat. Nici nimfe, nici naiade, nici sirene, Crucificate ritmic şi alene In aşternutul undei ondulat.
Pe coaja bulevardului de smoală Subt ochii guarzilor, în cete, Nepoţii lui Orfeu se duc la şcoală Cu plăcile de piatră cu burete.
Toţi, abdicaţi din funcţia divină, Au renunţat la slăvile eterne. Apolo-i profesor de mandolină, Pan lecţii dă, de limbile moderne.
Hercule-i petrolist dactilograf Şi Joe însuşi, farmacist de treabă, Serveşte 'n cutiuţe la tarabă Câte un hap, câte un praf.
Odinioară, ne soseau prin curte Şi stau de vorbă 'n cântece cu noi, îngerii mici cu aripile scurte Şi sfinţii candizi în stihare noi.
Şi câte-odată, seara, prin grădină, Se năruia rănit din sbor
74
evoluţii
Câte-un seraf cu mâna la picior, Ce se ciocnise 'n aer cu-o albină.
Dar la fereastra staulul sus, De câte ori oprindu-ne, din grabă, Nu am zărit lumina lui Ilsus Şl-am auzit că vocea lui ne'ntreabă?
Pavel din Tars e-acum zaraf sărac Şi Chrisostom băiat de prăvălie, Iar Sfântul Duh, închis în colivie, Făcutu's-a pui mic de pitpalac.
versuri
puţin
O, vino, fluture, te lasă Pe braţu-mi ostenit. Intinde-ţi aripa frumoasă. Fii bunul meu venit.
Strămută-mi gându 'ntr'cJte părţi, Strecoară-mi-1 pe sub tulpini, Ga să-1 întorc apoi pe cărţi, Nins, cum şi tu vii, de lumini.
Cu trupul tău de catifea
Ce tremură de fin ce-i,
îmi aminteşti de ochii de cafea
Din genele Ilincei.
In casa toamnei nu te vezi, De mic şi de uitat. Dar toate florile 'n livezi Ţi-aştern câte un pat
Şi toate frunzele te cer Ca să-ţi legene somnul, Ştiind că leagănă spre cer, In sânul tău pre Domnul.
76
puţin
O, du-te fluture, din nou, Luminile te chiamă; Dar prin al liniştei ecou Fii băgător de seamă.
O mierlă-şi poartă pe sub tei Un cioc şi-o guşă-adâncă. Domnul e prins şi 'n sânul ei — Şi mierla te mănâncă.
versuri
gravură
Astăzi soarele prin ceaţă S'a născut din haos, mort, Pe 'nserata dimineaţă, Cenuşie ca un cort.
Pe când sufletul coboară, Melancolic pe-amintiri, Ca o pulbere uşoară Cu bolnave licăriri,
Peste mobile, din care Se deşteaptă musc trezit De pe flori ce-au putrezit Prin unghere din sertare,
Orologiul, ploaia 'n urmă Şi cu inima 'ntr'un ritm, Bat secundele ce 'n turmă Ne'ncetat au tot murit. Şi ce linişte se-aşterne! Şi cum sufletul se-aude, Scuturând din aripi ude Peste brumele eterne!
78
gravură
Dintr'a mea singurătate Las în voie timpul viu, Care ştie ce nu ştiu, Şi prin veacuri destrămate Fac cu pana semn şi scriu.
versuri
psalm
Pribeag în şes, în munte şi pe ape, Nu ştiu să fug din marele ocol; Pe cât nainte locul mi-e mai gol Pe-atât hotarul lui mi-e mai aproape.
Piscul sfârşeşte 'n punctul unde 'ncepe. Marea mă 'nchide, lutul m'a oprit. Am alergat şi 'n drum m'am răzvrătit Şi n'am scăpat din zarea marei stepe.
Sunt prins de patru laturi deodată Şi-oricât m'aş măguli biruitor, Cunosc ce răni anume unde dor Şi suferinţa mea necăutată.
Din vitejii şi biruinţi trecute Am câştigat puterea, ce-a rămas: Nu mai străbat destinul meu la pas Ci furtunos de-acum, şi iute.
Nu lua în seamă cântecele grele
Cu care turbur liniştea de-apoi.
Sunt leacuri vechi pentru dureri mai noi
Şi cântă moartea 'n trâmbiţele mele.
82
jignire
jignire
Nepreţuind granitul, o fecioară! Din care-aş fi putut să ţi-1 cioplesc, Am căutat în lutul rumânesc Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară.
Am luat pământ sălbatic din pădure Şi-am frământat cu mână de olar, In parte, fiecare mădular, Al fiinţei tale mici de cremene uşure.
Zmălţându-ţi ochii, luai tipar verbina, Drept pleoape, foi adânci de trandafiri, Pentru sprincene firele subţiri De iarbă nouă ce-a 'nţepat lumina.
Luai pildă pentru trunchi dela urcioare Şi dacă 'n sâni şi şold a 'ntârziat Mâna-mi aprinsă, eu sunt vinovat Că n'am oprit statuia 'n cingătoare
Şi c'am voit să simtă şi să umble, Şi să se 'ndoaie 'n pipăitul meu, De chinul dulce dat de Dumnezeu, Care-a trecut prin mine şi te umple.
83
6'
versuri
Femee scumpă şi ispită moale! Povară-acum, când, vie, te-am pierdut. De ce te zămislii atunci din lut Şi nu-ţi lăsai pământul pentru oale?
graiul nopţii
graiul nopţii
Cucuvae, cântecul tău târziu,
In noaptea cu veşmânt argintiu,
Are câteva tari silabe
Cu câteva silabe slabe.
Ce prost, întâi, s'a 'nfricoşat de tine,
De cântecul tău cu chemări străine,
De fiinţa de abur şi pucioasă
In noaptea lui somnoroasă?
Ochii tăi, mari şi teferi,
Ca nişte luceferi
îngheţaţi de uimire,
Privesc în suvenire.
Tu ştii că destinul e grav
In pensula marelui zugrav.
Omule, gură strâmbă, gură hâdă,
Pasărea nu ştie să rîdă!
Tu eşti clopoţelul Sfântului Duh Şi treci lung prin văzduh Şi suni lepădarea de sine Şi 'mpărăţia nopţii ce vine. Glasul tău depărtat şi sfânt Spune auzului de pe pământ Că sufletul trebue să stea De veghe, înarmat în şea;
85
versuri
Că sufletul e-o sabie sticloasă
Care trebuie trasă:
Să-i scânteie stelele 'n luciu!
Povară mi-e mintea, ca tuciul.
Tu trăieşti fără castel,
Fără pat, făr' aşternut,
Dela început;
Fără cufăr, fără cărţi,
Zburând mereu într'alte părţi,
Neaşezată nicăieri,
Fără drepturi, fără puteri.
O! cucuvaia lui Dumnezeu, Gândesc c'ai fi sufletul meu!
biulbiul
biulbiul
Dimineaţa, seara, triste. Triste-s oare 'ntr'adevăr ? Umbre-atârnă de batiste Şi de fire lungi de păr.
De vor fi sau nu, precum Ochiul de ciclop le vede, Zugrăvite 'n vânt cu fum, N'au conture nici parfum Ramurile din livede.
Printre prunii din amurg Cântă 'n ritmuri de tipsii Ghersul moale, stihul turc Şi arab, dela geamii.
Rugăciune! nebunie! Ca bolnavii gem cu toţii. Sunt nebuni? In chinovie Au şi munte şi câmpie.
Catapeteasmă pustie, In altar, îmi intră hoţii.
87
versuri
iosif al ungro-vlachiei
Se 'nalţă fumul de tămâie Dela jertfelnic la Iisus Şi cu mireasma lui mângâie Sfinţii cu nimb de foc, de sus.
Cântările suind în cor Cu clopotele, s'au topit In glasul de mijlocitor Al blândului Mitropolit.
înveşmântat în promoroc Cusut cu foi de trandafir, Se roagă 'n gând ca un proroc Şi pune fruntea pe potir.
Dar ridicându-1 Prea Sfinţitul
La ceruri, braţul i se frânge
Şi varsă din neprihănitul
Sfânt Trup muiat în Sfântul sânge.
Curata cuminecătură In veac de veac nu s'a vărsat. Unchiaşul în genunchi murmură: Părinţilor, sunt cu păcat!
88
iosif al ungro-vlahiei
Pe când părinţii-arhimandriţi Şi arhondarul stavrofor Se jăluiesc, nemântuiţi, Cum că păcatul e al lor.
versuri
icoană
Noaptea întinde scoarţe, plocate şi covoare, Urzite cu zigzaguri şi cu chenar mărunt, In care se repetă izvodul la culoare Şi chipurile crucii şi florile, cum sunt.
In faţa lunii, dreaptă, şoseaua 'n vărgi cu plopii S'a pardosit cu ţoale din Jii şi Mehedinţi, Şi 'n umbra fiecărui copac aşteaptă popii, Strângând în mâini, tăcute cădelniţe ferbinţi.
Ivirea se va face, pesemne, din câmpie, Prin albele cătune, pitite sub căciuli. La moara adormită cu roata 'n apa vie S'au şi sculat dulăii, molatici şi ciufuli.
Căci iar Ierusalimul se-arată după ploaie, Cum l-au ştiut, întocmai, pe vremuri, cuvioşii. Ce vezi? Sobolii 'nalţă biserici, muşuroaie. Ce-auzi? Văzduhul cântă întreg cu toţi cocoşii.
90
Inscripţie pe un portret
inscripţie pe un portret
Cunoşti în vreme visul că sfârşeşte. Ţi-ai aşteptat oşteanul trist pe scut Să-ţi intre 'n zale reci în aşternut Şi să-ţi frământe trupul tâlhăreşte.
Şi te socoti ca iedera, de-odată, Rămasă 'n legănare şi pustiu: Ai bănuit că platoşa-i pătată, Pe care odihniseşi, cu rachiu.
Făptură vrăjitoare şi duioasă! Nu te-am oprit s'aştepţi şi să suspini Ci te-am lăsat să-1 încâlceşti în spini Fuiorul vieţii tale de mătasă.
Mi-am stăpânit pornirea idolatră
Cu o voinţă crâncenă şi rece;
Căci somnul tău nu trebuia să 'nnece
Sufletul meu de piscuri mari de piatră.
Durerea noastră-aduce cald şi bine Celor hrăniţi cu jertfele din noi. Eu, noaptea ca un pom, ascult în mine Căzând miloase 'n cuiburi, sfinte foi.
versuri
toamna
Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai'nainte. Cărările 'nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeaş bancă 'n frunze ne-aşteaptă la fântâni. Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâni.
Ne-am aşezat alături şi braţu-i m'a cuprins. Un luminiş în mine părea că s'ar fi stins. Mă 'ndrept încet spre mine şi sufletul mi-1 caut Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.
Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi
ochii . . .
Privirea întârzie pe  panglicile jrochiL
Vreau degetul ufure să-1 iau, să i-1 desmierd. . .
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge? Apusul îşi întoarce cirezile prin sânge. O! mă ridic, pe suflet s'o strâng şi s'o sărut — Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.
Şi de-am venit ca 'n timpuri, a fost ca, înc'odată, S'aplec la sărutare o frunte vinovată, Să 'nvingem iarăş vremea dintr'o 'ntărire nouă Şi să 'nviem adâncul izvoarelor de rouă.
92
toamna
Şi cum scoboară noaptea, aldată aşteptată, îmi pare veche luna — şi steaua ce se-arată, Ca un părete de-arme, cu care-aş fi vânat.
Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.
93
versuri
mitra lui grigore
Tiara, grea pe frunte, de aur gros bătut,
S'a făurit frumoasă, acum vre-o şapte veacuri,
Muncită în robie de meşter, priceput
A 'mpodobi tertipul cu gingăşii şi fleacuri.
Aci, cunoşti călcâiul ciocanului, lovit In bulgării de aur supuşi silit strivirii Şi 'ncovoiaţi de-o floare la locul potrivit, Prinzând înfăţişarea, treptat, a 'nchipuirii.
Aci, se subţiază metalul străveziu, Şi, fir plăpând, ca firul de păr prin flori se coase: Tors ca din furci de aur şi ajungând mătase, Pe nicovala neagră, se iscă nimbul viu.
Trei rânduri de smaralde, ca dinţii din gingie, Rotunde, de-opotrivă, jurîmprejur răsar, Pe-alocuri întrerupte de-o piatră rubinie Şi de un bob mai mare de vechi mărgăritar.
Păstrată pentru Paşti în cămin cu 'ncuietoare, Tiara stă 'n părete, păzită de doi sfinţi. Albastrul căptuşelii pătat e de sudoare, Pe creştetul, din vremuri, al foştilor Părinţi.
94
agate negre
agate negre
Cum e 'n mijlocul tăcerii, Adâncită 'n văgăuna Nopţii palide, ca luna Licărind In bruma serii;
Şi cum sufletul se pierde Intr'un vag păinjiniş Ce se leagănă pieziş Să-1 desmierde;
Cum din foile citite Fluturi albi, cu ochi de aur Pe buchete de ţintaur Mişcă aripi prăfuite;
Cu susure de mătasă înecată de. dantele — Pe la geamurile mele Trece vântul ca o plasă Constelată cu mărgele.
Turburat în amintire, S'a întors parfum de vis, Dela sânu-abia deschis Peste care-un braţ subţire Adormea ca un iris.
95
versuri
Ochii strânşi în coji de fier Scurg o boabă tremurată Pentru ochii de-altădată: Şi copacii 'ntorşi spre cer, Par corăbii negre, iată, încărcate cu mister.
oseminte pierdute
oseminte pierdute
Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.
Atât amar de ani e de atunci! Glicină tu, tu florile-ţi arunci.
A mai venit de-atuncea să v'asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe?
Voi aţi rămas întorşi tot spre apus, Voi creşteţi toţi de-apururea în sus.
N'o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri? Ştiţi voi ce vorbă este vorba «ieri »?
La poartă, umbr' aceluiaş stejar.
Mă rog, intrând, de domnul grădinar.
Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu. Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.
Şi toate sunt precum le-am cunoscut, Rămase-aşa, ca dintru început.
I-am spus că vreau să caut un mormânt, Pe care l-am săpat, de mult, cântând.
Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui. E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.
97
versuri
s a t an
Călătorind pe malul talazelor latine, L-am întâlnit, sol pacinic, pe-o stâncă de topaz Cu ochii, râpi de umbră, deschişi din cer spre
mine,
Cu talpa roză, linsă, subt munte, de talaz.
Gol în imensa zare, tăcut şi gânditor, Cu braţele păroase, la piept, făcute cruce, Privea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce Târîtă de vârteje, — picior peste picior.
Deşi nâmiez, în umbra-i, culcată peste mare Şi aruncată 'n valuri ca un adânc de noapte, Văzui cum firmamentul de-odată 'ntreg trasare Cu lămpi şi candelabre, pe calea lui de lapte.
Şi se 'ntreba atuncea speranţa mea mirată: Cine-ar fi fost să fie bărbatul uriaş, Oprit pe ţărmii lumii, cu-o mână-atât de lată încât putea să joace pe deget un oraş?
Eu ridicai lopata în semn de datorie Şi mă sculai din luntre, de jos, ca să-1 salut, Scoţând pentru cinstire albastra-mi pălărie Ca 'n faţa unui Rege ce trebui' cunoscut.
98
satan
El, îşi întoarse capul puţin, strâmbând în loc Planetele ca mingea, şi luna cum e chifla — Şi încruntând sprinceana pe ochiul lui de foc, Răspunse Europei, orgolios, cu tifla.
7»
99
versuri
epîtaf
Nainte de-a lăsa condeiul să zacă Uscat, ruginit şi frânt Ca o surcea, ca un crâmpei de cracă, In nisip, în pământ,
Dă-mi voie să-1 înmoi în apă tare
Şi cu stihurile mele din urmă să fac însemnare
Şi să ţi le scriu caligrafic pe piele.
Pentru ca dragostea când ţi se-aţîţă
Să le citească cel ce ţi-o cânta.
Pentru ca prunctul tău sugând la ţîţă,
Să 'nveţe carte 'n frumuseţea ta.
Pentru ca noaptea în oglindă,
Privindu-ţi sînul scris,
Strugure, dudă sau ghindă,
Să te uiţi în carne, şi să ghiceşti în vis.
Acesta e sufletul meu, Raşel. Rugaţi-vă pentru el.
100
vodă-ţepeş
vodă-ţepeş
Pacea e 'n ţară, pacea e 'n afară, Hotarul, liniştit cum n'a mai fost, Şi şesurile, azi la adăpost, Plugarii noi le fulgeră şi ară.
Pe la 'nceputul dulce-al primăverii Satu-şi aduce-aminte de poveşti Şi frunza tremură pe crengi cereşti Şi, pasă-mi-te, 'n taină, şi boierii.
De bună seamă. Vodă gânditorul La curăţirea lumi-i hotărît. îndeasă ţeapă 'n oameni până 'n gât Pentru-a 'ntâlni şezutul omuşorul.
Şi nu cunoşti cruţări şi amânări De te arunci dreptăţii împotrivă. De-altfel, creştin, cu ţepile, colivă Iţi pregăteşte Vlad—şi lumânări.
Cuviincios cu buna rânduială,
Pentru cei mari, fie Munteni sau Turci,
Avea mai mari şi osebite furci,
Ca treapta loc să nu dea la 'ndoială.
Vedeai Vizirii la 'nălţimea lor,
înfipţi în vârfuri sprintene de plopi, ^
versuri
Iar pentru sfinţi, Vlădici şi Episcopi Avea lemn sfânt şi bun mirositor.
Şi iată Sfatul Ţării adunat Să mulţumească domnului de Pace. Vlad şade 'n jilţ. E liniştit. Şi tace. Cu sufletul în platoşă 'mpăcat.
Şi pe când prieteni şi curteni în zale Ciocnesc în juru-i cupele cu vin, In cinstea faptelor Măriei Sale; El cugetă ce ţepi li se cuvin.
102
între două nopţi
intre două nopţi
Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie. Afară bătea vântul. Afară era ploaie.
Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ. Afară bătea ploaia. Afară era vânt.
Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră. Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.
S'a ridicat la geamuri pământul până sus. Cât lumea-i era piscul şi 'n pisc plângea Iisus.
Săpând s'a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-1, Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.
Şi m'am întors prin timpuri, pe unde-m scoborît, Şi în odaia goală din nou îmi fu urît.
Şi am voit atuncea să sui şi 'n pisc să fiu. O stea era pe ceruri. In cer era târziu.
103
versuri
caligula
Dorm în umbră legănate lebezile 'n puf de undă, Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar. Câte-o stea însingurată cată 'n aripi să se-ascundă Câte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.
De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă-o mână bună Pâinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii. Mâini, lăsaţi-le flămânde să se-acopere cu lună; Lebezi, aşteptaţi ca pâinea să v'o dea semănătorii.
Stea cu stea pe 'ntinsul undei liniştite pun cleştar Şi printr'însul zugrăvite lebezile par şi luna. Plângeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar Şi se-aud din depărtare lovind unda câte una.
In palatele aprinse, cu balcoane şi unghere, Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc. Cine-a scris, în ce odaie, fără pat şi fără foc, Imnul ăsta de izbândă, de iubire şi durere?
Folosiţi-vă de cântec, de lumină şi de taină, Cupe omeneşti de goluri, pline 'n viaţă câte-o clipă. Şi cenuşa prin văpaie se 'nveşmântă cu o haină Şi găseşte ca să cadă înapoi, un fulg de-aripă.
104
caligula
Cântecul, lumina, taina, unda, 'ntinsurile-albastre, Noi le ţinem, noi le strângem, cei căzniţi, urîţi şi goi. Temeliile veciei orice-aţi face 's ale noastre, Voi întoarceţi-vă veseli şi slăviţi, întru noroi.
105
versuri
inscripţie pe o uşe
Gând pleci, să te 'nsoţească piaza bună, Ga un inel sticlind în dreapta ta. Nu şovăi, nu te 'ndoi, nu te 'ntrista. Purcede drept şi biruie 'n furtună.
Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă. Necazul tău îl uită 'ntreg pe prag. Căci neamul trebuie să-ţi fie drag. Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.
106
stinse scântei
stinse scântei
De ne-ar ajunge numai icoana ce o lasă O undă lângă luntre, un povârniş de casă, O vatră 'nvăluită 'n cenuşă către seară Sau un tighel de piatră pe-o cruce seculară, Tu ţi-ai închide ochii şi le-ai porni să vie Icoanele pierdute 'n lumină aurie. Şi-ai retrăi trecutul întreg, cu ochiu 'nchis, Fără să simţi că 'ncepe să semene a vis.
Dar învierea celor ce-au licărit de sus
Şi se întorc să urce pe zări, de prin apus,
In pulberile lumii cernute 'n amintire,
Se întocmeşte goală, ca 'ntr'o perdea subţire.
Icoana lor e vie dar sufletul defunct e.
Ce-a fost hotar îţi lasă din el câteva puncte.
Din fosta 'mpărăţie azi a rămas o hartă,
Cu care 'n vântul iernii cârpeşti terestra spartă.
Era portretul unei făpturi de alb azur,
Din care, pentru lampă, croieşti un abajur.
Aducerile-aminte biletul ţi-1 trimit
Cerând adeverinţă un plic neiscălit.
Tu, du-te şi atinge-ţi de lacuri şi grădini Aripile mânjite, din timpuri, cu lumini,
107
versuri
De vreme ce dorinţa şi vatra nu-ţi ajung. Petrece lumea toată, călare 'n lat şi 'n lung — Şi totdeauna ţinta la care ai ajuns, Să-ţi cadă moartă 'n suliţi, ca un vultur străpuns.
108
restituiri
restituiri
N'au mai rămas prea multe de 'nvins şi de ştiut. Şoseaua se strîmtează, cărările se 'mbină. Le simţi apropiate din ce în ce mai mult, Ca spiţele de roată, crăpate de lumină.
Ne-apropiem. Văzduhul miroase vechi prin noapte Flori vechi răsar de-apururi cu vechile lumini. Un abur slab se cerne, un cer spoit cu lapte Departe 'n orizonturi se naşte prin tulpini.
E-o insulă? un munte? o apă? un deşert? De ce-ar sfârşi 'n pustie călătoria noastră? Ne-a mai rămas s'ajungem, acolo, poate-un sfert Din calea străbătută, jos verde, sus albastră.
Să ne oprim? Un cântec ne vine dela han. E vinul bun şi patul adânc şi tu eşti dulce. Şi-ai vrea, învăluită în părul tău bălan, Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce.
Nu. Mână crâncen, timpul mi-1 sparge cu potcoava, S'apropiem vecia mai repede de noi. Păstrează-ţi sărutarea, ca florile otrava, Ca să o dăm ţărânii întreagă înapoi.
109
versuri
din nou
Din nou străbate iarna, întocmai ca 'n trecut, Cu-aceleaşi obiceiuri, mereu nestrămutate! Ostreţe până 'n ceruri, mirezme pipărate, Movili de crisanteme şi-un vânt ce-a mai bătut.
In uliţile 'nalte, e noapte ziua 'ntreagă Şi umbra, suvenire din vremea 'ncetei luni, Pare-a cădea din tona din carul cu cărbuni, Ce trece tras de-o gloabă normandă şi beteagă.
Senină 'n imitarea-i eternă, rece, goală, Şi silitoare, iarna, ca un şcolar supus. Aplică totdeauna, strict, regula de sus, Cuminte, mulţumită de-a fi gramaticală.
Cât timp măcar gândirea n'o vrea să se desveţe In mijlocul acestei corecte repetiţii Pentru 'ngrăşarea ierbii şi altoitul viţei, Şi să renunţe-odată la doruri şi tristeţe?
Copacii însă uită de flori şi relief. In ceaţa 'ntinsă, sură în spaţiu; de-opotrivă, Tămâie pentru frunze şi pentru morţi colivă. Par începuţi pe-o ştofă de lână, pe gherghef.
Poetul strâns în casă, pe piscul dintre hornuri întârzie 'n mândria tăcerii, solitar.
din nou
Visează pentru Domnul cu dulce în zadar Şi se hrăneşte zilnic c'un ceai şi două cornuri.
Băiete, ai un cufăr de foi şi de caiete. Dă groaza la o parte, citeşte-le din nou. E timpul ca la cornuri s'adaogi şi un ou Şi un potlog ca lumea, carâmbilor la ghete.
versuri
vino-mi tot tu . . .
Vino-mi tot tu 'n fereastră, stea 'n fundul lumii vie Ce mă cunoşti aproape cu geamul de tărie. Cea stinsă cea din urmă şi-aprinsă cea dintâi. Coboară-te la mine, şi până 'n zori rămâi. Ochiu-mi deschis, în care gândirea se aţine, Doreşte ziua 'ntreagă de noapte şi de tine. La tine se ridică în fiecare seară Albina-mi să ia miere un bob şi-un bob de ceară.
Soarele-i scump potecii şi prinde vieţi de tină Dar covârşit de sineş prea-i foc şi prea lumină. Şi de mi-i bună raza ce-o frânge 'n pisc şi stâncă, Tu mângâi, mir de aur, durerea mea adâncă. In jurul tău misterul cu slove negre scris, Ca 'n mine pune golul alăturea de vis: Când visul dându-i margini, când golul, lui, vecie. Şi 'mpreunaţi niciunul pe celălalt să-1 ştie.
112
biserica din gropi
biserica din gropi
Biserica necunoscută, cu hramul şters, cu vârful rupt, Cu turla leşinată 'n aer, se încovoaie 'n osteneală Şi streaşinile-i, adăposturi de cuiburi, prinse dedesubt,
Păzesc şi-a îngerilor palizi închipuită poleială.
Un tei acoperă cu frunza şindrila sfântului locaş. Un preot cântă liturghia, bătrân şi gârbov în veşminte,
Pentru creştinii şi păgânii acestei margini de oraş Şi pentru câţi, după pomelnic, îşi mai aduce, ştirb
aminte.
Tu n'ai de piatră decât semnul unui mormânt de
Domnitor.
De nici-un stil arhitectura ta nu râvneşte ca să ţie. Zidită 'n lut, din grinzi şi bârne, şi povârnită pe
pridvor
Istoria şi arta nu stau auzul să şi-1 plece ţie.
Dar el, Oltean cu coşuri pline şi cu balanţa fără greş, întârzie din drum la tine, când drumul lui spre tine
duce.
Ia cobiliţa din spinare, cu coşurile de cireşi,
O pune jos şi cu sfială, scoţând căciula, face cruce.
113
versuri
Tu care mi-ai schimbat cărarea
şi mi-ai făcut-o val de mare, De-mi duce bolta 'nsigurată
dintr'o vâltoare 'ntr'o vâltoare Şi ţărmii-mi cresc în jur cât noaptea,
pe cât talazul mi se 'ntinde, Şi ai lăsat să rătăcească
undele mele suferinde; Unde ţi-s mâinile să 'ntoarcă
în aer căile luminii? Unde sunt degetele tale
să-mi caute 'n cunună spinii? Şi şoldul tău culcat în iarbă,
pe care plantele-1 cuprind Şi-ascultă 'n sânul tău suspinul
iubirii, cucerit murind?
Tu ce 'nfiori pe şesuri plopii
când treci, din creştet la picioare, Şi prinzi de tot ce te 'ntâlneşte
O plasă caldă de răcoare. Tu ce scrutezi, scoţându-ţi sânii
pe jumătate din veştminte Ca să-i sărute focul gurii,
cuprinşi de mâini cu luare-aminte, Pustia vremii, străbătută
de şoimi de scrum şi de nisip, Cărora vîntul le 'mprumută
o 'nfăţişare fără chip;
Tu te-ai pierdut din drumul lumii
ca o săgeată fără ţintă Şi frumuseţea ta făcută
pare-a fi fost ca să mă mintă.
psalmul de taină
Dar fiindcă n'ai putut răpune destinul ce-ţi pândi făptura
Şi n'ai ştiut a-1 scoate 'n cale şi-a-i prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechia, în ora nopţii, când te chem,
Ga să auzi, o! neuitată,
neiertătorul meu blestem.
117
versuri
__'
triumful
îşi împlini voinţa cumplitul crunt efort.
Neturburat de bine şi rău, priveşti destinul
Şi nu te mustră -gândul că tu eşti asasniul
Viteazului din munte, întins, învins şi mort.
Osânda fiindu-ţi dată de-a creşte îndoit,
Făcuşi din tine două puteri adânci de ură,
Şi luaşi în luptă partea mândrită, cu căldură,
A celuia ce astăzi însemni c'a biruit.
Năvala 'ntâi fu 'nceată, târzie, într'adins.
Dar zi cu zi mai crude şi mai necruţătoare,
Oştirile cu coifuri, pe căi cotropitoare,
Pământul de pedeapsă l-au rupt şi l-au cuprins.
Strivişi în şapte zile ce-i zămislit în şapte.
Nu mai adie vântul în parcuri, parfumat,
De ţîţele femeii, rămase fără lapte,
Prunci orbi şi muţi, schelete şi sluţi ai spânzurat.
Albinele la stupuri aduc din câmp otravă,
Izvoarele 'năcrite-s şi strugurii scămoşi.
Ca să-ţi ajungă ploaia, pune 'n văzduh zăbavă
Şi norii 'n chiagul serii, curg vineţi şi băloşi.
Nici o vioară nu mai pricepe ca să sune,
Chiar stelele sfinţite şi pure la 'nceput,
Au putrezit în bolta visărilor străbune
Şi zările, mâncate de mucegaiuri, put.
A năzuit un clopot să sune liturghia
118
triumful
Şi bronzul lui, ca scrumul din turn s'a risipit.
Intr'un avânt^vremelnic voi şi ciocârlia
Cu aripile-'smulse să urce 'n răsărit.
Poate 'n genunchi mai cauţi târzia îndreptare
Şi ceri smerit hodină la cerul tău pustiu.
E de prisos. Genunchiul de stei lipit ţi-1 ţiu
Şi biciul greu, de plumburi şi noduri, pe spinare.
E de prisos. Izbânda, de veci s'a câştigat.
Curata voie bună şi sfânta bucurie
Din lanţul de robie nu pot să mai învie v
Şi să atingă cerul bătut şi 'njunghiat.
Voinţa nu se teme de-acum de-o înviere —
Şi ca să nu mai cerce să fie fericit,
A luat în cleşte insul întreg şi 1-a stârpit,
Cu dreptul ce i-1 dete sălbatica putere.
119
versuri
întâmpinare
Dormi la fereastra visului meu, ţară, Al cărei lan a strălucit întâia oară Cădelniţilor sufletului meu fierbinte, Cu care ţi-am ieşit arzând 'nainte, Şi am călcat potecile lui Dumnezeu Cu luare-aminte.
Prin gândurile mele căile se ţes Mereu, pe unde spinii mi-am cules, De unde corbii 'nvăluiţi de ploaie Ridică
Pe aripă blestemul celui ce se 'ndoaie Şi face 'ntâiul pas, în zori, cu frică.
Bateţi, feţi albi, în inimă la mine, De care sunt Duminicile pline Şi holdele şi brazdele şi satul. Cântec şi joc.
Prin lumea sufletului meu vă faceţi loc
Şi fiţi-i zi cu zi aluatul
La frământatul suferinţelor cu foc.
120
heruvic
heruvig
Tot ceasul îmi aduce un dar şi-o jertfă nouă, De vreme ce lumina primeşte să-mi lumine. Câmpia scoate 'n brazde bijuterii de rouă Şi pomii pun coroane şi nimburi pentru mine.
In giulgii clătinate se leagănă cu lacul Făptura pretutindeni de faţă şi dosită, A celui ce cu firul de umbră şi cu acul Scânteii, îndeseşte pânza mereu pe sită.
îmi creşte 'n suflet iarăş o strună de vioară Dar cântecul în mine tânjind să se deştepte, Sfios şi şovăielnic ş'acum ca 'ntâia oară, Răsună 'n depărtare, mai sus şi mai afară Ca 'ntr'o vecie albă cu stâlpi şi turle drepte.
Şi, seara, învelindu-şi grădinile cu crep, Sunt altoit cu visuri, ca un ocean cu stele. Nu ştiu culesul lumii de unde să-1 încep, Din câte flori de aur mi-ajung pân' la zăbrele.
împrejmuit cu noaptea, aştept ca o făclie, înfăşurată 'n iederi şi 'n frunze de leandru Şi încă neaprinsă, la ora mea târzie, In vârf să mi se lase o stea din policandru.
versuri
închinăciune
Viaţă de foc! ce faci în vatra noastră? Te 'năbuşe chibritul şi te sting Hârtiile aruncate în flacăra-ţi albastră. Zalele noastre nu se mai ating Să-şi oţărească solzii lor, de tine. Platoşa noastră n'a mai oglindit Văpaia negurilor toate, pline Din răsărituri şi din asfinţit. Când păstoream cu turmele pământul Şi ne mutam uşori, din loc în loc, Şi nu ştiam unde ne-a fi mormântul Şi vieţuiam cu zarea la un loc Şi ne sculam cu soarele de-odată Şi ospătam pe-o margine de apă Şi ne urma vecia ca o roată Şi-aveam toiag şi fluiere drept sapă Şi plug; şi, visul ne era patul — Atuncea ochii noştri zâmbitori Nu căutau de subt învelitori Petecul unui crepuscul. Necunoscând hârtie şi cerneală, Cântecul nostru se 'nălţa cântat Iar nesfârşitul vieţii nu era stricat De un canon, un scris, o zugrăveală. Unde purcezi? rosteam la despărţire
închinăciune
Şi arătam cu braţul în apus,
In miază-zi, prin aburul subţire
Ce-1 risipea cădelniţa de sus.
In miază-zi, în miază-noapte,
Pe patru drumurile largi ale făpturii
Veneau cu noi, de-asupră-ne, vulturii,
Şi ugerii, alături, ai vitelor, cu lapte.
Necăutând în turle şi oraşe
Unde se 'nseamnă timpul cu-o bătaie,
Soroacele stau scrise în stelele urmaşe.
Şi ne simţeam acasă, în cer, ca 'ntr'o odaie.
123
versuri
portret
M'am zămislit ca 'n basme cu şapte frunţi şi
şapte
Grumazi şi şapte ţeste.
Cu-o frunte dau în soare, cu celelalte 'n noapte Şi fiecare este, Şi nu este.
Sunt înger şi diavol şi fiară şi-alte-asemeni Şi mă frământ în sine-mi ca taurii 'n belciug, Ce se lovesc în coarne cu scânteieri de cremeni, Siliţi să are stânca la jug.
Am ochi ce bat alene ca apa. Am lacrimile milei şi mângâierea moale. Un fulger negru îmi sângeră pleoapa. Ia seama: bruta de fier va să se scoale.
Vino, mâna mi-e caldă şi pură, Să te desmierd copilăreşte. Du-mi-o la rană, du-mi-o la gură. Spune, duhovniceşte, şopteşte.
Mi-a muşcat un dinte degetul mic. Şi-1 otrăvi cu marea otravă. Ţi-aduci aminte? Te-am cocoloşit Şi te-am aruncat în lavă.
126
sfârşitul toamnei
sfârşitul toamnei
O! cine-ar zice că pe-aici Au fost vre-odată flori, Privighetori,
Şi cărţi citite cu-ochii mici, In care latele panglici Intorsu-s'au de-atâtea ori?
Şi totuş, furăm doi mai ieri, Strânşi braţ de braţ, gângavi, Ca doi bolnavi; Şi 'n legănarea celor seri Subt plopii negri şi severi, Blânzi şi supuşi ca nişte sclavi.
Să plec! de-acuma sunt străin
Pe unde fură tei,
Pleşuvi şi ei!
Ceva ciudat, ca un destin
Mă 'mpinge să mă 'ntârzii prin
Căzuta frunză din alei.
Aici, unde-a murit trecutul, Mă plimb ca 'ntr'un mormânt, In care sunt
Legat s'ascult cum tace lutul, Pe când în suflet toarce mutul Regret, înfăşurat în vânt.
127
versuri
psalm
Vecinul meu a strâns cu ne'ndurare
Grădini, livezi, cirezi, hambare.
Şi stăpânirea lui se 'ntinde-acum
Până' la hotarele de fum.
Soarele-apune zilnic şi răsare
Intr'ale sale patru buzunare.
Văzduhu-i face parte din avut
Cu-al zalelor de stele aşternut.
Luând şi lumina 'n ţarcul lui de zestre
O potcovi şi-o puse în căpestre.
Din cer ia fulgeri, din pământ grăsimi,
Adâncuri înmulţind cu înălţimi,
Şi fostul meu vecin de ţărm, se ţine
Vecin de-o vreme, Doamne, şi cu tine.
Urechia lui închisă pentru graiuri Cu scamă s'a umplut, de mucegaiuri. Gingia moale, înţărcată, suge, Ochiul porneşte blând să se usuce, In pântec spini, urzici şi aguride Dau ştiri de beteşugul ce-1 ucide. Creştetul gol poţi să-1 încerci Puhav subt pipăit, ca pe ciuperci. Şi-i şubred ca o funie 'nnodată, Cu căpătâiu 'n barca înecată.
128
psalm
Doamne, aşa obicinuit eşti, biet,
Să risipeşti făptura ta încet. ■ f
Prefaci în pulbere măruntă
Puterea dârză şi voinţa cruntă.
Faci dintr'un împărat
Nici praf cât într'un presărat.
Cocoloşeşti o 'mpărăţie mare
Ca o foiţă de ţigare.
Dintr'o stăpânire semeaţă
Ai făcut puţină ceaţă.
Zidind, schele 'nalte şi repezi ridici,
Incaleci pe lespezi cât munţii melci mici.
Păretele-i veacul pătrat
Şi treapta e veacul în lat
Şi scara e toată vecia.
Şi când le dărâmi, trimiţi clipa
Să-şi bată aripa
Dedesubt.
Musca mută-a timpului rupt.
129
9
versuri
vraciul
Am un bazar de zări şi firmamente. De cioburi noi de lună şi planeţi. Aştri defuncţi atârnă pe păreţi, Impărechiaţi cu zeci de instrumente.
Tablouri fără dată, cărţi, portrete, Pendule 'n care cucul s'a oprit, Spade cu vârful ars şi ruginit, Icoane, pajuri, chivote, stilete . . .
Am chei pe toate uşile 'ncuiate, Cântare, cumpeni şi măsuri De preţuit cenuşile necercetate Din sufletul imponderabilei naturi.
Am site fine de cernut polenul împrăştiat cu-albinele pe bolţi. Unelte, cu ascuţişuri şi cu colţi Pentru găsit volumul, numărul şi genul.
Corăbii ancorate 'n câte-o mare, Oraşe grămădite 'n crepuscul, Câmpii închise şi pământ destul, Subt clopotele câtorva pahare,
Hlamide albe, mitre şi coroane . . . Pot unge Papi, uzurpatori şi Regi.
130
vraciul
Neamuri pierdute şi vecii întregi
Stau condensate 'n rânduri de flacoane.
Un semn, şi tâmpla cerului se-apleacă. Un semn, şi uraganul s'a trezit. Un semn, şi neamuri noi s'au zămislit! Dar semnul mâna mea nu vrea să-1 facă!
In farmacia mea a-tot-lecuitoare
Aleanuri am la chinurile-abia simţite,
Misterioase şi nemaitămăduite,
Pe când prin jur se naşte lumea şubredă şi moare.
Pe şesul negru cu lumini de ceară
Pot frământa din tină şi scuipat
Un nou Adam, gigantic şi nerăzbunat.
Aştept, îngenunchiată, plebea să mi-1 ceară.
Eu mă fălesc că nu vând ca atâţia Tezaurele mele: Nici nu ştiu Dacă pe piaţă Dumnezeu cel viu S'a ieftenit mai mult decât tărâţea.
Mormânt închis la zgomotul de-afară, Gontemplu-a cârtiţelor bucurie Lingându-şi puii cu idolatrie, Băloşi, subt steaua mea polară.
versuri
denie cu clopote
Taci. Nu te mişca. Din întunericul meu s'a deşteptat Şi zboară 'n văzduhul înstelat Acvila amintirii.
O! nu turbura răsăritul. De unde vine acvila albastră De a crescut atât?
Mică 'n cuib şi fără aripi am lăsat-o.
Nu-s prin urmare 'nstrăinat Pe totdeauna de trecutul meu. Mai e nădejde, mai e mângâiere, Mai colindă o umbră albă prin tăcere.
Norul ce mă răpise s'a spart! Ploaie caldă! ploaie mănoasă! Curgi, darnică pe ogorul meu, Din care morţile sufletului S'au deşteptat.
132
interior de schit
interior de schit
Sufletul tău e-un parc, de stâlpi, la rând, Cu statui albe, sus, pe fiecare, încremenite 'n câte o mişcare Ce-a obosit în piatră şi s'a frânt.
Când pasul meu purcede prin grădină Furiş, ascult în noaptea sunătoare, Murmure cu silabe de lumină Şi vorbele de ceaţă şi răcoare.
De subt cerdacuri, răzimat în coate, Oprit sfiios tăcerea să nu 'nvii, Aştept să treacă statuile toate In drumul lunii albe, cenuşii.
Pentru 'ntunericul întins în tine Am stele mici, pe care eu le pui Să străjuiască 'n lănci diamantine Basmul tiptil şi trist din visul lui.
Câte-o statuie îşi aduce-aminte De locul ei adevărat Şi se coboară strânsă în veştminte Până la capul celui aplecat.
întinde mâna, piatră, şi tihnit Mângâie-i-1 cu palme de granit.
133
versuri
rugă de vecernie
In mine se deşteaptă o 'ntreagă omenire, Sunt cei ce-au fost pe vremuri, sunt cei ce sunt acum. Câte-o grădină veche, surpată 'n suvenire, Şi-aruncă dinainte-mi belşugul de parfum.
Şi dela sfântul palid, sfârşit şi blând pe cruce, La biciur ce-1 izbeşte şi-1 sângeră 'n obraz, Pe nesimţite nu ştiu ce 'nvecinare duce Şi rând pe rând sunt unul şi celălalt. Zăplaz
Intre atâtea inimi ce bat cu toate 'n mine, Ca nişte turle pline de clopote, n'a fost, Nu este, n'o să fie şi 'n van va să suspine Eroul meu din suflet de rîsul celui prost.
Şi voia mea de bine, frumos şi adevăr, îngăduie să-şi ţie şi-acolo 'n gânduri jugul. Simţindu-mi spinii frunţii ieşind cu răni prin păr, Sunt cel dintâi porunca s'o dau: Aprindeţi rugul
Ca sfântul în cenuşă subt ochii mei să piară, Ca dreptul să-şi strecoare 'n urechia mea scrâşnirea înmormântat în lemne şi 'nvăluit în pară! Şi 'n mine bate 'n palme, mişcată, omenirea.
Ca un norod de pacinici şi veseli asasini Ce pregătesc dreptatea luminii viitoare
134
rugă de vecernie
Unii 'nvârtesc săcurea, ceilalţi desfoaie crini, Cu sufletele 'n beznă şi degetele 'n soare.
Dar hotărând privirea, de sus, pe umbra lumii Un suflet se strecoară în mine ca o rouă Şi-atunci visez cu gloata să bat poteca humii, Purtând în vârful lăncii spre cer, o stea mai nouă.
De unde vin aceştia? De unde-aceşti eroi, Călăi, iobagi, apostoli, din noapte pân' la mine! De unde-această piatră cu feţe de noroi Şi scăpărând cu focuri de-azur şi de rubine?
Le sunt dator odihna ce pleopa nu-mi atinge? Le datoresc lumina şi faptul crud că sânt? Cu mine omenirea, Părinte, se va stinge! Dă-mi pacea şi răbdarea s'o caut şi s'o cânt.
135
versuri
blesteme
FRAGMENT
Prin undele holdei şi câmpi de cucută, Fugarii-au ajuns în pustie La ceasul când luna 'n zăbranice, mută, Intra ca un taur cu cornu 'n stihie, Şi gândul meu gândul acestora-I ştie:
In împărăţie de beznă şi lut să se facă Grădina bogată şi-ograda săracă. Cetatea să cadă 'n nămol, Păzită de spini şi de gol. Usca-s'ar izvoarele toate şi marea, Şi stinge-s'ar soarele ca lumînarea. Topească-se zarea ca scrumul, Funingini, cenuşă, s'acopere drumul, Să nu mai dea ploaie şi vântul Să zacă 'mbrâncit cu pământul. Sobolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Să fete în purpură şoarecii sute.
Gângănii şi molii necunoscute
Să-şi facă 'n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele dela viori şi ghitare
Să 'ntinză păianjenii corzi necântătoare.
136
blesteme
întâi, însă, viaţa, bolind de durată.
Să nu înceteze de-odată
Şi chinul să 'nceapă cu 'ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţetul.
Să şchioapete ziua ca luntrea dogită,
Să 'ntârzie ora în timp să se 'nghită
Şi, nemărginită, secunda
Să-şi treacă prin suflet, gigantică, unda:
Pe sârma tăioasă-a veciei, în scame
Şi rumegătură să vi se destrame.
Gâtlejul fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se 'mbete
Şi limba umflată 'ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze
Şi 'n vreme ce apa din şesuri se strânge,
Să soarbă 'n mocirla copitelor sânge.
Şi strugurii viei storşi cu muşcătură
Să lase în gură coptură.
Coboare-se cerul, furtuni de alice
In câmp să v'alunge cu stelele 'n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihnă cerându-i, pământul să 'nţepe
Ivindu-se şerpii când somnul începe.
Pe tine, cadavru spoit cu unsoare, Te blestem să te 'mpuţi pe picioare. Să-ţi crească măduva, bogată şi largă, Umflată 'n sofale, mutată pe targa. Să nu se cunoască de frunte piciorul, Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul. Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare, Să simţi că te arde puţin fiecare.
137
versuri
Un ochi să se strângă şi să se sugrume
Clipind de-amăruntul, întors către lume.
Celalt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece 'mpietrit ca 'ntr'un vis.
Când ura te 'neacă şi-ţi scânteie 'n oase
Să vrei peste mie, să poţi pân' la şase.
Necazul tău mare să dea voce mică,
Să urli, să n'auzi, să vezi că-ţi-e frică;
Iar ţie, jivină gingaş gânditoare
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare.
Ficatul un cui să-ţi frământe.
Urechia să ţipe şi nasul să-ţi cânte.
Să-ţi crape măselele 'n gură
Şi dinţii cu detunătură.
Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,
Mormânt cu mocirlă stătută.
O unghie pe săptămână
Să-ţi coacă la câte o mână,
Şi 'n zilele de sărbătoare
Un deget dela picioare.
De pofte să-ţi sece obrazul,
De bube să nu-ţi mişti grumazul,
Să-ţi iasă cocoaşă
Şi gâlci şi cucuie 'n cămaşă.
Buricul bubat din născare
Să-ţi sângere subt cingătoare.
De glezne târîş să-ţi atârne
Ghiulele de capete carne,
Rânjite, scrâşnite şi nerăsbunate:
Măceluri, osânde, păcate . . .
138
miez de noapte
miez de noapte
Eu- sunt acela pe care l-am visat, L-am căutat şi am vrut să-1 născocesc, Ga prin gunoiul meu cel omenesc Să treacă rază, ager şi curat.
Acel ce-atinge neatins" noroiul Şi poate duce drum şi peste cer Şi să rămâie fier de este fier, Rugina 'n el să nu-şi puie altoiul.
Să năzuiască 'n marmură schimbare, Singurătăţi de sus, de stalactit, Fiind cu toate 'n veac nepotrivit Şi aripile fiindu-i vecinie călătoare.
Eu ştiu tăcea când visul a murit Şi 'n toată clipa 'nalţ câte-o statuie Tăcerii, pe un drum ce suie Neisprăvit.
versuri
duhovniceasca
Ce noapte groasă, ce noapte grea!
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva, sau poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s'a lovit de pomii din grădină?
Cine calcă fără zgomot, fără pas,
Ca un suflet de pripas?
Cine-i acolo? Răspunde!
De unde vii şi ai intrat pe unde?
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică!
Ţi s'a urît în pământ.
Toţi nu mai sânt.
Toţi au plecat, de când ai plecat.
Toţi s'au culcat, ca tine, toţi au înpotat,
Toţi au murit de tot.
Şi Grivei s'a învârtit în bot
Şi a căzut. S'au stârpit cucuruzii,
S'au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşini colunii,
S'au despărţit de casă rândunelele, lăstunii.
Ştiubeele-s pustii,
Plopii-s cărămizii.
S'au povârnit păreţii. A putrezit ograda . ..
duhovnicească
Ei! cine străbătu livada f
Şi cine s'a oprit?
Ce vrei? Cine eşti,
De vii mut şi nevăzut ca 'n poveşti?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani ... ,
Eu sunt risipit prin spini şi bolovani . . .
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopdtul şi lacătul şi cheia. ✓
S'ar putea să fie Cine-ştie-Cine . . . Care n'a mai fost şi care vine Şi se uită prin întuneric la mine Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! cine-i acolo 'n haine 'ntunecate? Cine scobeşte zidul cu carnea lui, Cu degetul lui ca un cui, De răspunde 'n rănile mele? Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine.
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce,
Ia-mă 'n braţe şi ascunde-mă bine.
versuri
buna-vestire
Dragă mamă, dragă mamă, Pânza iar mi se destramă. Sufletul şi-acum mă doare, Trupul iar, sub cingătoare, Braţul mi se leneveşte, Fusul îmi scapă din deşte,._ Firul răsucit, din furcă, Mi se 'nnoadă şi se 'ncurcă, Acul floarea vrea s'o 'nceapă Şi se 'ntoarce şi mă 'nţeapă. Dau ş'aleg şi dau să cos Şi-mi iese lucrul pe dos. Ochiul udă în neştire Borangicul cel subţire. Gândurile mi-s amare Ca izvoarele de sare. In tot ce vreau şi gândesc Aiurind mă pomenesc. Mamă dragă, mamă dragă, Par'că-mi creşte 'n sân o fragă. Am fost Vinerea la schit: M'am rugat şi m'am smerit. Ce să cred şi ce să fac, Cu mine ca să mă 'mpac? Mă simt pe la înoptat
142
buna-vestire
Ca un zarzăr scuturat, încleştat în rădăcină De-o zvâcnire de răşină. Şi-uneori sunt ca o cracă, Singură care se-apleacă, Singură ce se frământă, Singură plânge şi cântă, Singură se încovoaie De un gând ascuns de ploaie, Ca o pasăre în foi. Dragă mamă, îmi năzare Că în brâu pe la 'nserare înviem şi suntem doi.
143
versuri
lingoare
Fata noastră e bolnavă.
Fata mea şi-a dorului.
In vârful piciorului
A 'nţepat-o cu otravă
Spinul prins de crini şi laur.
Fată, nu ţi-m spus să pui
Ghetele cu bot de aur,
Şesu 'n turn să ţi-1 încui,
Să-ţi farmeci cărările,
Să te joci cu Duhul Sfânt
Şi numai cu zările
Să te reazimi de pământ?
Nu ţi-m spus eu la călcâi,
Să pui floare de sulfină
Şi, ca steaua să mângâi,
Ghimpii, spinii cu lumină?
Să fii floarea ce-şi desparte
Frumuseţea de ţărână,
Şi sleieşte sus, departe,
Viaţa ei de-o săptămână?
Nu 'ţi-am spus seara şi 'n zori
Toate de câte trei ori?
Fata zace 'n pat bolnavă, Gingaşă şi somnoroasă,
144
lingoare
Ca pe-o tavă
De argint, o chiparoasă.
Căci nu fui dela 'nceput
Ca să te fi fost făcut,
Eu, cu degetele mele,
Din luceferi şi inele!
Ţi-aş fi pus ca să nu suferi,
Pleoape smulse dela nuferi
Ochi câte un bob de rouă,
Licurici în lună nouă.
Sânii, ca doi pui de mierlă.
I-aş fi pus în câte-o perlă,
Şi de fiece obraz
Un rubin ori un topaz.
M'aş fi dus să-1 văd cum ţese
Soarele prin frunze dese,
Cum izbeşte 'n piatră râul
Şi s'ascult cum creşte grâul,
Cum îşi pune largul vânt
Aripile pe pământ.
Şi din tot acest ştiut
Ceas cu ceas te-aş fi cusut
Şi drept suflet ţi-aş fi pus
Sabie cu vârf în sus.
Dar de stai şi te gândeşti, Mai bine să fii cum eşti; Să te 'nţepi, să te striveşti Prin bucate pământeşti.
10
145
versuri
rugă de seară
Infinit! Infinit!
Adună-ţi bolţile de-odată
In şuier prelungit,
Şi 'n fruntea mea secată
Şi 'n pieptu-mi aiurit
Te 'nfige drept ca o săgeată.
Simbolic Infinit!
Te strânge 'n chip de fulg
Şi 'n mine, lămurit
Te răspândeşte — să mă smulg,
Să cad ca un aerolit
Scăpat din circuit.
Demonic Infinit!
Descinde 'n mine cum descind
Tenebrele 'ntr'un schit,
In care sunete se 'ntind
Dintr'o cupolă spre zenit,
Stropită 'n creştet cu argint.
Cu tine dorul am Să fiu răsplămădit şi şters In slava mea de miligram De praf, suflat în univers.
146
rugă de seară
Şi dă-mi virtutea unui bram, Pământu 'n vrăji să ţi-1 destram.
Să-mi fie verbul, limbă De flăcări vaste ce distrug, Trecând ca şerpii când se plimbă; Cuvântul meu să fie plug Ce faţa solului o schimbă, Lăsând în urma lui belşug.
O! dă-mi puterea să scufund O lume vagă, lâncezândă. Şi să ţâşnească-apoi din fund, O alta limpede şi blândă.
Şi mă înghite 'ntreg, în haos, Umil, senin şi mulţumit Că las în urma mea repaos, Şi-o foaie nouă de adaos La cartea vecinicului mit, In care visul mi-e strivit Ca un vlăstar de mărgărit.
io*
147
versuri
apă trecătoare
Zămislită nu se ştie pentru ce mâhnirii noastre, Al s'ajungi, fârâmă rece, curgătoare unde-albastre. îmbrăcată cu arşiţa ce te-aşteaptă 'n zori de Mai Vei fi troacă şi oglindă, boturilor de buhai. Luciul tău, prin blestem tainic, îngheţat în umbra
morii
Va tăia în dungă luna, şi cresta din zbor cocorii, înşirând minunea firii cu grosimea-ţi de mătase, Fundul mărilor de ceruri îl vei înădi şi coase; Şi numit Danubiu, Argeş, Nistru, Olt, Prut şi Te-
leajen,
Ne vei legăna grădina 'n pânze albe de păianjen, •Căci călătorind vei pune şesurilor peste ţară Aşternuturi vii de salbe, împrejurul ei brăţară Şi 'n pământ, arat sălbatic şi-apărat încins cu fierul Brazde 'n lungu-i de luceferi, îngropând în maluri
cerul.
Prin salcâmi plecaţi şi sălcii, mulţumindu-i că te-
atinge,
Sânul mamelor voinice îl vei mângâia şi linge. Gâştele cuprinde-le-vei pe subt aripi şi vei duce. Se va scoborî prin tine turla răzimată 'n cruce. Plumbul tău cu feţe multe va sticli ca un vitrou Care 'n fiecare petec scapără un soare nou, Şi când mintea mea croieşte un tipar mai lesnicios,
148
apă trecătoare
începând întotdeauna lucrul cu temei, de jos,
Tu răstorni aşezământul şi o lingură de apă
Mă învaţă că se poate munca şi de sus să 'nceapă.
înviat din miezul nopţii, petrecut cu mâini de umbră, Tu eşti, fir de pisc şi haos, ca o rază care umblă. Ce stihii străbaţi, streine, de gândirea mea mirată, Ce comori nepipăite nici de visuri niciodată, Mărturia mi-o aduce, într'un tremur ca de jar, Licărul neprins de sculele niciunui argintar. Insă de trăsar în tine ochii-atâtor mari mistere; De te-ai strecurat prin cuibul tainicelor giuvaere; De-ascultaşi de ruga nopţii, care-ţi descântase fiinţa Ca să-şi mângâie cu tine sihăstria, suferinţa; De-ţi ieşiră 'n drum troiene de vecii şi piatra moartă, Care trebuie 'n strâmtoare biruită 'ncet şi spartă, Tu putuşi întoarce hora 'mpotrivirilor şi-a humii Şi ieşişi mărunt şi sprinten şi sfinţit din legea lumii, Făr' a pierde niciun fulger, nici o za de curcubee, Mişunând în vâlvătaia insului tău de scânteie.
Giulgii de lumină albă calul nostru va să pască, Şi pe giulgii cortul nostru creasta va să-şi hotărască. Eu, ca să-mi aduc aminte de adânc şi nesfârşit, Intre două şesuri limpezi am oprit şi-am poposit.
149
versuri
zăpadă
Fulg limpede şi pur, Te-aştept să te scobori, Petală de pe flori Sădite în azur.
Azurul se închiagă
Să facă iernii salbă.
Să-ţi facă fiinţa albă
E-o trudă 'n bolta 'ntreagă.
Dar ajungând la noi, Cu steaua şi cu luna, Tu treci în totdeauna Şi laşi în lut noroi.
152
de-a v'aţi ascuns.
de-a v'aţi ascuns . . .
Dragii mei, o să mă joc odată Cu voi, de-a ceva ciudat. Nu ştiu când o să fie asta, tată, Dar, hotărît, o să ne jucăm odată, Odată, poate, după scăpătat.
E-un joc viclean de bătrâni, Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine, Joc de slugi şi joc de stăpâni, Joc de pasări, de flori, de câni, Şi fiecare îl joacă bine.
Ne vom iubi, negreşit, mereu,
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr'o zi, piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.
Jocul începe încet, ca un vânt. Eu o să rîd şi o să tac, O să mă culc la pământ. O să stau fără cuvânt, De pildă, lângă copac.
E jocul sfintelor Scripturi.
Aşa s'a jucat şi Domnul nostru Iisus Hristos
153
versuri
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri, Care din câteva sfinte tremurături Au isprăvit jocul, frumos.
Voi, să nu vă mâhniţi tare
Gând mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
In lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.
Ştiind că şi Lazăr a 'nviat
Voi să nu vă mâhniţi, s'aşteptaţi.
Ca şi cum nu s'a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.
Tata s'a îngrijit de voi, Va lăsat vite, hambare, Păşune, bordeie şi oi Pentru tot soiul de nevoi Şi pentru mâncare.
Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Intr'o zi, acasă, la copii,
La nevasta, care plânge şi toarce,
La văcuţe, la mioarce,
Ca oamenii gospodari şi vii.
Voi, creşteţi, dragii mei, sănătoşi, Voinici, zglobii, cu voie bună, Cum am apucat din moşi strămoşi. Deocamdată, feţii mei frumoşi, O să lipsească tata vre-o lună.
Apoi, o să fie o întârziere, Şi alta, şi pe urmă alta.
154
de-a v'aţi ascuns.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea cealaltă.
Şi, voi aţi crescut mari,
V'aţi căpătuit
V'aţi făcut cărturari,
Mama face ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit. . .
Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
II joci în doi, în trei,
II joci în câte câţi vrei.
Arde-l-ar focul.
versuri
incertitudine
îmi atârnă la fereastră Iarba cerului, albastră Din care, pe mii de fire, Curg luceferii 'n neştire.
Sufletul, ca un burete, Prinde lacrimile 'ncete Ale stelelor pe rând Sticlind alb şi tremurând.
Scama tristeţilor mele Se 'ncurcă noaptea cu ele, Genele lui Dumnezeu Cad în călimărul meu.
Deschid cartea: cartea geme, Caut vremea: nu e vreme. Aş cânta: nu cânt şi sânt Par'c'aş fi şi nu mai sânt.
Gândul meu al cui gând este? In ce gând, în ce poveste, îmi aduc aminte, poate, Că făcui parte din toate?
156
incertitudine
Scriu aci, uituc, plecat, Ascultând glasul ciudat Al mlaştinii şi livezii. Şi semnez:
Tudor Arghezi.
flori de mucigai
flori de mucigai
Domnului Al. Roaetti
Le-am scris cu unghia pe tencuială, Pe un perete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate, Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de-acum.
Când mi s'a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu a mai crescut —
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară. Şi mă durea mâna ca o ghiară Neputincioasă să se strângă. Şi m'am silit să scriu cu unghiile dela mâna
11
versuri
pui de găi . . .
In ceaţa groasă Carul se 'ntorcea acasă, întuneric beznă. Nu se vedea până la gleznă. Caii mergeau din obicei, Unde, nu ştiau nici ei. Hamurile nu mai ştiau ce mână: JjgnjJLe sau muntele de ţărână. Nu se mai vedeau la nimic luminile. Dar treaba era gata. Omul şi fata Vânduseră toate găinile.
Doamne! parc'au dat cu oiştea în nişte zid. Jgpile s'au împleticit. Cinci oameni de cositor, cu un cuţit, Măruntaiele şi buzunarul omului le-au scotocit. Şi, nevăzută, fata s'a strecurat în pâcla stătătoare Şi a orbăcăit, târîş ca o lipitoare, Pe dihania nopţii, vreme lungă, Până ce i-a fost sorocit, undeva să ajungă.
— Oameni buni! In strungăreaţă uşii Mâna fetei se lovi de mâna mătuşii. Mătuşa, cine-o fi fost, o băgă în odaie
162
pui de găi.
Şi fata povesti la vatră, într'un crâmpei de văpaie, Că veneau dela târg, că le-au ieşit în drum hoţii Şi că ea scăpase pe dindărătul roţii.
— Fetico, stăi colea cu Dumnezeu, şi Lângă fata mea te-i hodini.
Avea şi mătuşa o fată , Despieptănată
Şi câteştrele femeile s'au suit în pat
Şi s'au culcat:
întâi, cele două fete,
Fata babii la părete.
Şi baba desfăcu un cojoc
Şi cuprinse fata noastră la mijloc.
într'un timp, baba
întinse laba.
Fata ei sforăia. Bun!
Şi părea că şi fata străină doarme tun.
Intr'alt timp, se auzi un ciocănit. Cinci oameni de plumb au venit Şi au şoptit
Că se întorc mofluzi la han.
Că omul ce-1 beliseră pe drum n'avea la el un ban.
— Mai tacă-ţi gura şi uită-te 'ncoa: £ fata lui şi banii sunt la ea, Răspunse Baba, arătându-i patu:
Ai să te duci şi tu, fetică, după tat-tu!
Şi baba se linse pe buze,
Cu pofta de sânge a unei mâţe lehuze.
Aţi înţeles cu toţii
Că baba era gazda şi ceilalţi erau hoţii.
163
ii»
versuri
Toţi chitiră să bage fata 'n beci
Şi să-i facă de ducă, aşa, ca la berbeci,
Şi să o puie pe jar.
Dar nu era bine să miroasă 'n toiul nopţii a friptură
la grătar.
Mai bine, bucată cu bucată, Să fie aruncată.
Dar la vorba lui Terchea-Berchea,
Fata trăsese cu urechia.
Se strecură pe lângă fata mătuşii,
Ce dormea ca duşii
De pe lume, şi-i luă locul încet.
Atunci, pe 'ntuneric, berechet, Braţele, mâinile, degetele, hoţii, baba înăbuşiră fata lor, o târîră 'n beci, de geaba, Pe când fata noastră fugi, pe ceaţă, Până se făcu dimineaţă.
Baba miorlăie acum după fată 'n închisoare. Şi hoaţele dela femei, o scuipă şi o târnuie. Tâlharii taie 'n ocnă sare Şi capul lor, cârciumarul, Cârnu e.
164
cina
cina
In frig şi noroi
Trec hoţii 'n convoi, câte doi,
Cu lanţul tîrîş de picioare,
Muncindu-se par'că 'n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
£ seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din două hârdaie.
Câţiva au ucis,
Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis. Tot una-i ce faci:
Sau  culci pe bogaţi sau scoli pe săraci. Livizi ca strigoii şi şui, Strâmbaţi dela umeri, din şold şi picior, In blidul fierbinte, cu aburi gălbui, îşi duc par'că sângele lor.
165
versuri
streche
Nu ştiu ce-mi vine:
Aş mânca din fitecine
Şi mi-aş pune mintea şi cu tine,
Ca un porc.
Mă arde, mă frământ, mă întorc.
Mi s'a făcut.
Gem şi zbier ca un mut.
Mi-a lovit strechea
Şi coapsa şi gura şi urechia.
îmi caut leacul
Şi la Dumnezeu şi la Dracul,
De geaba.
Văzduhul mă ustură ca leuşteanul şi ceapa.
Am un piron în ţîţă
Şi-un vătrai în vintre mă aţîţă.
Vreau să beau sânge şi să rup Ca un şarpe, ca un lup.
Când se vîră 'n uşă cheia Par'că scrîşneşte femeia Pătrunsă, despletită Şi neistovită.
166
streche
Acum, la lună,
Stau părechile 'mpreună.
Doamne! mâna se pune,
Trupul se 'ncovoaie, se lipeşte, se supune,
Oftatul şovăie, înecul vine,
Şi se zguduie mădularele, pline
Ca nişte struguri, cu chin,
Ciorchin în ciorchin
Şi boabe pe boabe.
La uşă, drugii zac în scoabe.
Paznicul numără şi spune.
Nu se face nicio minune.
Patru Marin, flăcău De pe subt Ceahlău, Mai are
Zece ani de închisoare.
167
versuri
galere
Sgomotul de lanţuri multe A trecut prin curte, A ieşit lung pe porţi Printre vii şi morţi, Tîrîş, grăpiş, Prin păinjiniş,
Ca o fiară bolnavă de rugină.
In potcovăria cu clăbuc de lumină
Lăcătuşii le-au bătut călare
O verigă 'ntre picioare
Şi la glezna mânii,
Ca să poată hodini stăpânii,
Cât, munciţi pe caldarâm,
Hoţii trec dintr'un tărâm într'alt tărâm.
O şchiopătare de vulturi căzuţi din stele Prin oţăţitul întuneric tare; O răstignire fără cruci şi fără schele. O Golgotă şeasă, fără altare.
Pasul strîns lângă pas
Merge 'mpiedicat, ca un compas.
Şi palmele unite cu ciocanul, cătuşa şi pila,
Par'că se roagă, cu de-a sila.
168
la popice
la popice
O palmă grea i s'a lipit pe gură. In creştet pumnul puse-o lovitură. Bocancul îi ajunse până 'n maţe. O clipă, văzu numai stele şi aţe — Şi şovăi pe un călcâi. A! vrei să birui şi ai dat întâi!
Se 'nţepeni din umeri, din bărbie, Spinarea piatră şi-o făcu. Ce-o fi să fie! Sumese mâneca şi scoase Două braţe cu pulpele groase, Scrise cu slove şi horbote albastre. Dârdâia podina subt mesele noastre. Ceasul se făcu înfricoşat.
Lungindu-se scurtul, cel lung s'a cocoşat
Şi furnicau toţi ochii, fierbinţi.
încă un pumn! Dar fu primit în dinţi,
In ascuţişul colţilor câineşti,
Şi zdrelit ca de dălţi, la deşti.
Dacă 'ncepe ghiontul să te doară, Lungule, ne faci de ocară.
O săritură înapoi: Venea scurtul, vâlvoi,
169
versuri
Ca un arici, hotarît să înfrunte Vijelia namilei din munte.
Scurtul 1-a şi muşcat De musteaţă Şi a scuipat
Sângea din ea, cu mătreaţă.
— Puneţi mâna mă! Veniţi încoace!
— Lasă, bă! că bine-i face! Scurtul îi sfâşiase buza celui lung.
Acu-i acu! Se mai ajung, Se mai lovesc, se 'mpung:
Lungul se prăvale. II izbi şi 'n beregată O margine de ghiată.
Se scoală 'mpleticit Şi pune mâna pe cuţit.
— La o parte, face-ţi-le loc!
Dar lungul nu are noroc,
Căci scurtul, jerpelit şi rămas în cămaşe,
II rupe de boaşe.
Şi toată pricina Fusese Gherghina.
170
ion ion
ion ion
In beciul cu morţii, Ion e frumos, întins gol pe piatră, c'un fraged surîs. Trei nopţi şobolanii l-au ros Şi gura-i băloasă-i ca de sacâs.
Gând cioclu-1 ridică 'n spinare, Ion par'c'ar fi de pământ. De-1 pui poate sta în picioare. Dar braţul e moale şi frânt.
In ochii-i deschişi, o lumină, A satului unde-i născut, A câmpului unde iezii-a păscut, A încremenit acolo străină.
Departe de vatră şi prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete şi peri,
In cârduri sunt morţi şi păduchii.
versuri
serenadă
De cu noaptea, câte toate: Clopotul toacă şi bate, Broaştele, nu ştii de unde, Calcă 'n clapele afunde. Se clătesc în beregată Cu faianţă sfărîmată Şi înghit la ceasu 'ntîi Cioburile ei scîrţîi. Ciorile din pomi se muşcă, Steaua cade, foc de puşcă, Fierăstraie şi rindele Rod în ciurciuvele. Pe la trei,
Vin păduchii mititei; Pe la cinci, Ploşniţele cu opinci. Şobolanul te miroase Pe la şase.
Gîlcile dacă ţi-au copt, Doctorul vine la opt. Bezna rece, zidul rece. Mai muriră paisprezece.
174
lache
l a c h e
Ţăpos ca un cui Licăre ca sabia, Forfota ca vrabia, Să-şi păstreze taina lui.
Dintr'un ban face doi, Cum vrei, napoleoni şi lei, Descântând cu şoapte moi; Şi dintr'unul face şi trei.
Are un ciocan mut:
Bate şi nu se aude.
Nicovala lui e ca de lut
Şi toate uneltele lui sunt crude.
Din metal face cocă, aluat, Borşuri, scrum şi rîntaş. Le scade după ce le-a adunat, Le face cogeamite caş,
Le împănează cu safire,
Scurge, tescuieşte şi frige —
Şi scoate pentru chimire
Icre de aur, în linguri şi pe cârlige.
Şi, a mai zis şi o rugăciune Pe care-o ştia numai el.
versuri
Ismenitura nu se potrivea cu drumul de ţară. — « Vine noaptea! Ia-mă, nene, Fă-ţi pomană ». Ţăranul se cruci ş' zise: «Suie, Satană!».
Cucoana şi săteanul încruntat
Cârmeau pe-un drum întortochiat.
Ea întreabă: « Ai parale ? »
El răspunse: «Da! Ce-ţi pasă dumitale?
—« Păi, să mi-i dai » — şi-i puse mâna 'n gât.
Stafie, prost te-ai hotărît!
Pe subt ipingea,
Ţăranul se cam pregătea.
Cât ai clipi, cuţitul s'a şi 'nfipt.
Vezi, cocoşneaţă, că te-ai fript?
Şi, căruţa trase, măre Ilie, De-a dreptul la Primărie. Ce să vezi? Putoarea cu brăţară Era muiere doar pe dinafară; Că pe subt poale
Avea, ca omul, de toate şi două pistoale.
178
r
fătălăul
fătălăul
Cu vreo câteva tuleie,
Mă, tu semeni a femeie.
La sprinceană
Fetişcană,
Subsuoară
De fecioară.
Ai picioare
Domnişoare,
Coapsa lată
Adâncată,
Ca 'n zuvelci;
Urechile, ca doi melci;
Doi zulufi cu doi cârcei;
Două boabe de cercei
Deslipite, de muiere.
Şi — al dracului! — a miere
Şi a tiparoase
Hoitul tău miroase.
Ţi-este mâna
Ca smântână,
Degetele ţi-s —
Par'că ţi le-a scris —
Gemene,
Să semene;
Degetele ca viermuşii,
179
12'
versuri
Pielea: pielea corcoduşii. Solz de sticlă 'n unghie. Ochiul tău înjunghie, Gura ta sub firişoare Pafta-i cu mărgăritare.
Buzei tale apă dă Şi fântâna leapădă. Fata de cum te-o vedea, Ca din vânt rămâne grea, Căci pleoapa de ţi-o ridici O ciupeşti cu trei furnici.
O fi fost mă-ta vioară, Trestie sau căprioară Şi-o fi prins în pântec plod De strigoi de voevod. Că din oamenii de rând Nu te-ai zămislit nici când. Doar anapoda şi spârc, Cine ştie din ce smârc, Morfolit de o copită De făptură negrăită Cu coarne de ghiaţă, Cu coama de ceaţă, Cu ugeri de omăt — Iese aşa fel de făt.
Din atâta 'mpărechiere şi împreunare, Tu ai ieşit tâlhar de drumul mare. — Na! ţine o ţigare.
180
candori
1
candori
t
E de lege creştină. Se închină.
E smerit, bate metanii,
Dă acatiste, face sfeştanii,
Liturghii şi sărindare.
Plânge la icoana mare.
Ştie tipicul pe de rost,
Zilele de harţi şi post,
Aghiasmatarul,
Penticostarul.
Ia parte în ison,
La Kyrie eleison.
Ar fi putut să fie stareţ
Nepismătăreţ
Şi arhimandrit
Neprihănit.
E numai credincios
Al Domnului Nostru Iisus Hristos.
Tâlcuie sfintele Scripturi Cu şoapte şi tremurăţuri Şi-i nevinovat ca un trandafir
In odăjdii de serasir . . .
versuri
Are patru spargeri, în dosare. Nouă furturi de buzunare. Şi un păcat neiertat: Un asasinat.
dimineaţa
dimineaţa
Aduceţi cerneala:
Se face acum socoteala.
Azi noapte, cu luna şi plopii, Opt bolnavi au dat ortul popii. De foamea şi chinul răbdării Lipită li-i burta de şira spinării Şi 'n fundu-i, distrat şi ridicul, Ocheşte sinistru buricul.
Cu toţii-s în pieile goale,
Au bube cleioase pe şale,
Noroaie de sânge pe piept şi picioare.
A morţii atroce şi grea impudoare,
Desvăluie cinic ce vor
In viaţă, organele lor.
In colţ, un condei
înseamnă cadavrul şi-al unei femei. Bălaie, subţire ea-şi ţine deschis Pe lespede trupul, defunct paradis, Pe când îşi arată gândul hîd Paznicii vii, care rîd.
183
versuri
sici, bei
Sfârrr! Francul azvârlit de bobârnac în sus,
Lucind, până la cruci s'a dus —
Şi îl aşteaptă hoţii, roată,
Să cadă 'ntors pe partea lui jucată.
— Nu se prinde! — strigă cei cu bei — Te-am văzutără câteştrei
Cum l-ai pornit! — Măi! Să-i saie ochii? — Să-i!
— Se prinde! — hotărîră cei cu sici — Dar, haide! înc'odată, dacă zici. îns'acu pe cinci lei, nu pe băncuţă . . .
— Vrei, Piele-lungă? — Bine, Puţă!
A doua oară, nu-ş cum mă-sa a căzut;
Că ceata s'a făcut, s'a desfăcut,
S'a învârtit, s'a rupt, s'a prins,
De s'a 'nnodat din şase inşi un singur ins.
Duţă scuipă sânge. Irimie
Zace, cu o găoază 'n cap şi în tichie.
Şi căutând zadarnic să-1 scoale
II jăluie ca pe psaltichie:
— Vezi, dacă joci, mă! fără parale? .. .
184
cântec mut
cântec mut
La patul vecinului meu
A venit azi noapte Dumnezeu,
Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi.
Erau aşa de fierbinţi
Că se făcuse în spital
Cald ca subt un şal.
Ei au cântat din buciume şi strune,
Câte o rugăciune,
Şi au binecuvântat
Lângă doftorii şi lângă pat.
Doi îngeri au adus o carte Cu copcile sparte, Doi o icoană,
Doi o cârjă, doi o coroană.
Diaconii 'n stihare
Veneau de sus, din depărtare,
Cădind pe câlcâie
Cu fum de smirnă şi de tămâie.
Lumânări de ceară
Se încrucişară.
Scara din Cereasca 'mpărăţie
Scobora în infirmerie,
185
versuri
Cu trepte de cleştar Peste patul lui de tâlhar. Cei de faţă vorbeau pejieşţe. Cu el, şi bisericeşte. In tindă,
Creşteau plopi de oglindă
Şi o lună cât o cobză de argint.
L-am auzit şoptind.
Şi toată noaptea a vorbit cu ei
Şi cu icoana Dumneaiei
A de-a pururea Fecioarei,
De Dumnezeu Născătoare.
— Lăsaţi-1: nu poate să v'asculte. Nu vedeţi? Azi are vizite multe, Domnule grefier.
Zăbrelele s'au îndopat cu faguri de cer
Şi atârnau candele de stele
Printre ele.
Ferestrele închise
S'au acoperit cu ripide şi antimise
Şi odaia cu mucegai
A mirosit toată noaptea a Rai.
L-am găsit Sgârcit.
El stă acum în pat.
Unde-i sufletul lui? Nu ştiu. A plecat.
186
morţii
morţii
Ies morţii . . .
Subt bolta cu clopot a porţii.
Sunt zece la număr
Şi, umăr de umăr,
Se duc, câte doi, în coşciuge,
Fără mamă, fără popă, fără cruce;
Se duc împreună
Pe 'ngheţ şi pe lună.
Din condică zece s'au şters, Vărsaţi în univers, Cu braţele puse domol Pe pântecul gol.
Flămânzi, ei nu ştiu de foame Şi, ţepeni, uitat-au de ger. Răni vinete, semne infame Vor fi vindecate la cer.
Portarul în drum i-a oprit Şi-i numără 'n boltă cu băţul. Mort pare şi calu 'nlemnit Şi omul ce mânuie hăţul.
Drum bun! către groapa comună. Ţărâna vă fie mai bună
187
versuri
Ca domnii ce v'au osândit, Ca preoţii ce nu v'au citit.
Şi băgaţi
De seamă, să nu vă 'ncurcaţi.
Căci mâine seară, poate chiar diseară,
Pe la aprinsul stelelor de ceară,
Mai treceţi odată
La judecată.
şatra
şatra
El a venit cu rîul lui de care
Şi armăsari, din zarea mare.
Şoimii pustiei însoţeau, de sus.
Vânturile daruri i-au adus,
Mugete, cântece,
Cu cimpoaie 'n pântece.
A cobze multe stepa sunase.
Ca nişte bivoliţe grase,
Negri, norii urmăreau convoiul,
Intinzându-şi pe stele noroiul.
Ploaia bătea 'n coviltire cu bice,
Cu pietre şi alice.
Catapulta furtunii
Bătea cetatea cerului şi-a lunii.
Aşa era uneori,
Zarea cu lanţuri, pământul cu vuitori, Şi ţipete De scripete.
Şi un şuier ca de nuia, Tăia zbieratul şi vuia. Tutunul se făcea In lulea Amar
Şi scăpărai greu din amnar.
versuri
Copiii goi se strângeau în care Cu maimuţele între picioare, Şi papagalii ascultau din adăpost Cât era timpul de prost. Cimpanzeul tremura în paie Clăfătind o păstaie.
Regele Burtea
Mătură, stă, şi iar mătură curtea.
190
convoiul
convoiul
Pustiile goale
I-au ţinut cinci ani în poale. Şi s'au luat apoi, după ei, Munţii grei.
Cârduri, gloate, popoare
De piscuri, s'au mişcat din spinări, şi 'n picioare,
Ca nişte uriaşi de piatră,
Au ascultat câinii cum latră.
Cămilele şi elefanţii de granit
Alţi cinci ani au venit
In neştire,
După coviltire,
După zlătari,
Ca nişte namile molâi.
Iar la zintâi
De April sau de Mai
Au auzit cântec de ţimbal şi nai
Şi s'au întors.
Pe cer scânteiau stele de mei şi orz.
versuri
generaţii
Impărăţia-i strânsă în patruzeci de care,
Ca patruzeci de hambare.
Bunici şi strănepoţi
Fac şcoală printre roţi.
Tîrîşul pe burtă,
încălecarea scurtă,
Urcuşul, alunecuşul
Ca pluşul,
Paşii 'nceţi
Ca nişte peceţi,
Copita mută,
Urma păscută,
Lacătul rupt în gură
Ca o prescură . . .
Abecedarul
începe cu zarul.
Şi toţi,
Şi caii — sunt hoţi.
192
munca
munca
Orice supus al Regelui lor E cu ceva sălaşului dator Şi toate meşteşugurile-s bune Agonisita zilei să adune. Vracii vindecă de scrinteală Şi babele de orice altă boală. Bubele dulci şi deochiul Se tămăduiesc cu ghiocul; Abuba, gingia şi gălbinarea Trec repede ca ţigarea. Doi dumicaţi de jar In apele unui pahar. Cu tăciune
Se face şi de-aplecăciune.
Relele coapte
Pier într'o noapte
Răscăcărătura,
Umflătura, surpătura,
Deşelarea,
Noada, spinarea,
Ceafa, nasul,
Trec cu trasul.
O alifie
La sfrinţie,
O băutură
La căldură.
193
13
versuri
La frig Ţipirig.
Ochiul cu puroi
E spurcat cu usturoi,
Când atârnă
Dai cu scârnă.
Răul crud
II bei cu ud.
La rânză
Oblojeală cu pânză. Frica
Se bea cu apă de nimica.
Meşteşugul
Vine cu beteşugul.
Cum ţi-e răul,
Cârmâzul, spânzul, scăpăul,
Sânge de nouă fraţi, coconari,
Migdale amari,
Aşa îţi este şi leacul:
Ducă-s'ar de-a berbeleacul.
Te loveşte pacostea: Ea-ţi desface dragostea. Un birlic întors, de carte, Te fereşte şi de moarte. Şi când vrei Sufletul să i-1 iei Cuiva
De undeva,
Şi să-1 dai la Dracul,
întinzi tot zodiacul.
Asta te ţine mult, vezi bine! Un smaragd şi două rubine.
sfântul
sfântul
Prin iarmaroc
Trec moaştele 'n roabă,
Ale lui Hialmar, duse de-o babă.
De douăzeci de ani întregi
£ cel mai mare slut dintre betegi.
Tălpile-i sunt întoarse la gură,
Genunchii-s rupţi din închietură;
Fluierile sucite şi bătute
S'au împietrit pe tăcute.
Ca nişte aripi, umerii-i s'au frânt
Şi ochii lui caută a sfânt.
A rămas mic cât un pui
Chinuit în toate zgârciturile lui.
Fiindcă se născuse surd şi mut
Trebuia ceva din el făcut.
Auzi-1, trece. Gâtlejurile sale Tărăgănează geamătul agale. In glasul lui de mut Bombăne Cuvântul dintru început Ce se purta chiorîş, pe ape.
O muscă-i suge lacrima din pleoape.
195
13»
versuri
rada
Cu o floare 'n dinţi
Rada-i un măceş cu ghimpi fierbinţi.
Joacă 'n tină
Cu soarele 'n păr, ca o albină.
Se-apleacă, se scoală, sare
Cu sălbile zornăitoare,
Ca nişte zăbale spumate.
Se încovoaie pe jumătate,
Opreşte şoldu 'n loc, zvârle piciorul
Spre pâlcul, în cer, unde Săgetătorul
Aţine noaptea drumul vulturilor de-argint.
Şi-a desvelit sărind
Bujorul negru şi fetia.
Parc'ă s'a deschis şi s'a închis cutia
Unui giuvaer, de sânge.
Aş pune gura şi aş strânge.
Statuia ei de chihlimbar, Aş răstigni-o, ca un potcovar Mânza, la pământ, Nechezând.
Spune-i să nu mai facă
196
RADA
Sălcii, nuferi şi ape când joacă,
Şi stoluri şi grădini şi catapetesme.
Sunt bolnav de miresme.
Sunt bolnav de cântece, mamă.
Adu-mi-o, să joace culcată şi să geamă!
197
versuri
nostalgii
Regele şi oamenii lui cu chică şi barbă
N'au mai văzut firicel de iarbă.
Cişmele creţe 'n carâmbi
S'au dus pe bani strâmbi,
Bumbii de-argint au trecut prin lulele
Şi ceata semeaţă e tunsă la piele.
Din majolica ochilor a rămas
O ştirbitură, şi din Rege - un fel de glas.
Şi femeile, şi bărbaţii şi copiii
Au luat drumurile puşcăriei.
Şi din sălaş a pornit într'o dimineaţă
Un urs cu belciug, o maimuţă paiaţă,
Cu două tipsii şi spadă de tinichea.
Un câine cu giubea,
Duşi de-o băetană
Bălană . . .
198
ceasul-de-apoi
ceasul de-apoi In cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Intr'o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
In turla din cetate.
In ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.
Azi noapte, soră,
N'a mai bătut nicio oră.
cuvânt
cuvânt
Vrui cititorule, să-ţi fac un dar,
O carte pentru buzunar,
O carte mică, o cărticică.
Din slove am ales micile
Şi din înţelesuri furnicile.
Am voit să umplu celule
Cu suflete de molecule.
Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotăcel
Pe-o foaie de trestie 'ngustă.
O harpă: am ales o lăcustă.
Cimpoiul trebuia să fie un scatiu.
Şi nu mai ştiu . . .
Farmece aş fi voit să fac Şi printr'o ureche de ac Să strecor pe un fir de aţă Micşorată, subţiata şi nepipăita viaţă Până 'n mâna, cititorule, a dumitale.
Măcar câteva crâmpeie, Măcar o ţandăra de curcubee, Măcar niţică scamă de zare, Niţică nevinovăţie, niţică depărtare.
Aş fi voit să culeg drojdii de rouă, într'o cărticică nouă,
203
versuri
Parfumul umbrei şi cenuşa lui. Nimicul nepipăit să-1 caut vrui, Acela care trasare Nici nu ştii de unde şi cum.
Am răscolit pulberi de fum . . .
ora rece
ora rece
Treci peste tine, ca peste un drum închis Şi nu spune cine te-a trimis. Treci prin pirul negru şi bălăria groasă, Ca un câine care se 'ntoarce acasă.
Să nu-ţi pierzi lacrima. Păstrează.
O să fie nevoie. Drept înainte, inima trează!
Piteşte-te. Cineva o să bată
La uşa, pe dinlăuntru încuiată.
Să nu răspunzi că eşti bolnav de vreme. Cântă. O să asculte, o să te cheme— Ora e umedă şi rece— Şi o să plece.
205
versuri
ma uit
Mă uit în cer, mă uit în pământ. M'am întrebat cine sânt. Gânduri se duc, vin, Din vânt, din senin, Ca nişte păsări rotunde, încotro? De unde?
Glasuri mă strigă cu nume străine.
M'aţi chemat pe mine?
Sunt eu cel căutat?
Mi se pare că vântul s'a înşleat.
Câte puţin sunt dator
Fără să-mi fi dat nimic, tuturor—
Şi lemnului uscat, şi bălţii stătute,
Şi florilor, şi pietrelor, şi vitelor bătute,
Şi oamenilor din răstignire.
Cu ce să plătesc, nefire şi fire?
Sângele meu nu-i al meu,
Mi-e teamă să zic «mie» şi să zic «eu».
Cu ce fel de drept
Mi-aş umfla bârnele din piept
Şi mi-aş întinde pe zare
Toată spinarea?
206
mă uit
Ce martor aş întreba
Ca să-mi răspundă întrucâtva
Măcar dacă sânt?
Mă tot uit în cer, mă tot uit în pământ,
In baltă şi stuh
Şi adânc în văzduh.
207
versuri
de paşti
La toate lucarnele şi balcoanele Au scos din cer îngerii icoanele Şi-au aprins pe scări Candele şi lumânări.
Oraşele de sus, în sărbătoare, Au întins velinţe şi covoare Şi ard în potire Mireasmă subţire.
Şi din toate ferestrele odată, Mii şi sute de mii, Heruvimii fac cu mâna bucălată La somnoroşii noştri copii.
208
cântec din frunză
cântec din frunză
O să-ţi spui un basm cu copacii goi Care ţipă noaptea în vale la noi. Cuiburi de cioci,
Veveriţe flămânde, melci betegi în găoci.
Valea se vaetă toată
Şi tu n'o auzi niciodată.
O să-ţi spui . . . Mă frământ pe moşie.
Căt mi-e de dragă nimeni n'o să ştie.
Aş vrea să fiu mai mic, să fiu vrabia ei bucurată.
Ii sunt ca un copil şi-i sunt ca un tată,
Şi-i sunt ca un rob şi ca un stăpân, de rob ce-i sânt.
Tu nu vezi crâmpeiul ăsta de cer şi pământ.
O să-ţi spui multe poveşti. Ai s'alegi. Dar pe niciuna nu ai s'o deslegi.
14
209
versuri
ploaie
N'am auzit-o, parcă, demult . . . O ascult.
Năduşala nopţii curge pe geamuri. Plouă 'n golurile din ramuri.
Aş voi să găsesc o asemănare Şi caut în zgomote şi murmure In viori, în naiuri şi ghitare Ecoul nedesluşit şi turbure.
Noaptea s'a 'ntunecat cu alte nopţi în fund, Şi din noapte 'n noapte, nopţile urzite Cern ploaia cu nisipul mărunt Ca nişte site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie Se face palid şi descreşte ca o făclie. Fereastra e cernită de un fag De care atârnă noaptea neagră toată, ca un steag.
Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut Şi-al spadei ciocnite de scut. Nu e bătaia inimii. Nu-i Turnul şi ornicul lui In care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oştilor învinse.
210
maica scintila
maica scintila
Mâna Maicii Scintila dela uşe Ii e moale ca o mânuse. Ochii lungi ai Cuvioşiei Sale, Ga nişte migdale, Cu pleoapele apropiate Dorm pe jumătate.
Sângele candelei obrazului e de undelemn.
O Madonă de majolică. Un crucifix de lemn.
Un surâs de înger întristat
A trecut, i-a sburat
Ca o columbă, pe dinainte.
Pasul, nesimţit în veştminte,
Vrea tot mai încet să o ducă,
Imaterial şi lin, de nălucă.
Florile şi fluturii au rămas într'un vis De stingere în aghiasmele din Paradis. Nimic nu mai luceşte şi cântă. De dincolo de zarea sfântă Se-aude-abia corul cetelor sfinte Cu peruci de aur şi cu încălţăminte Uşoară, de catifea stelară.
Maica Scintila înghiaţă La uşa şcolii de o viaţă, Descuie şi încuie, deschide şi închide
versuri
Cu chei palide şi livide.
Cunoaşte toate domnişoarele mititele
Care poartă pe Hristos între mărgele,
Şi pe cele care s'au măritat,
Cu diplomă şi certificat.
Maica mai descuie uşa din coridor
Fetelor fetiţelor.
Maică tristă, maică suavă
Eşti bolnavă
De seninătate şi slavă.
212
miere şi ceară
miere şi ceara
Fetele, albinele, Au furat sulf inele, Ţărâna de soare De pe flori uşoare, Pulberea de lună, De pe mătrăgună, Scrumul de şofran, Nea de maghiran, De pe isma creaţă Broboane şi ceaţă, Lână de tâmâie Şi smirnă, molâie — Soiuri de lumină Făcută făină.
Li se-aştern ca pânzele Toate dupăprânzele Şi la toate ceasurile Trâmbele, atlazurile.
Cred că v'a 'ncăpea Intr'un stup şi-o stea, Care a venit Şi s'a rătăcit Dintr'un roi de sus. Şi care diseară £ miere şi ceară.
213
versuri
f
fabulă
O să-ţi povestesc din cer, Zise umbrela din cuier. Eu aş vrea ceva să spun Din azur, zise băşica de săpun. Am şi eu un cuvânt
Zise răzătoarea de ciobote, despre pământ. Despre lumină n'am isprăvit, Zise dintr'o cutie un chibrit. Când o să vorbesc şi eu
Zise tigrul de cârpă, tremură cerul cu Dumnezeu.
Nu mă siliţi, încă nu m'am vărsat, Zise paharul de apă, gol şi crăpat. Glasul mi-1 voi ridica Profetic, zise trâmbiţa de tinichea. Sunt cu zăvor şi cu chee Zise nasturele care se deschee. Vârful meu fulgeră şi străpunge Zise lancea de carton, unde ajunge.
Toate aceste obiecte minunate Uitaseră că sunt imitate.
214
har
har
îmbrăcaţi în straie de iască
Sunt gata cartofii să nască.
S'au pregătit o iarnă, de soroc,
Cu cârtiţele la un loc,
Cu întunericul, cu coropijniţa şi rîmele,
Şi din toate fărîmele
Au rămas grei ca mîţele,
Umflându-li-se ţîţele.
Auzi?
Cartofii sunt lehuzi. Ascultă, harul a trecut prin ei Virginal, candid şi holtei, Dumnezeieşte.
Cel-de-Sus şi din veac binevoieşte Să-şi scoboare sfintele scule Până la tubercule Şi pentru negul cartofilor cald Face descântece ca pentru smarald. Intr'o noapte
Li s'au umplut straiele cu lapte Ca să-şi hrănească un pui In fiecare vârf de cucui.
215
versuri
vaca lui dumnezeu
De prin vîrful pomilor A venit o boabă 'n zbor De cafea,
Năclăită în perdea. Dumnezeu când i-a făcut Fiinţa din scuipat şi lut, Cu o pensulă de zdreanţă A vopsit-o cu faianţă Şi i-a pus ca din greşeală Două coji cu căptuşeală In spinare, Ca să zboare, Şi aproape în zadar Patru puncte ca de zar. Se gândea atunci că nu-i Greu, să fie vaca lui.
Ca un nod de broderie Neagră şi cărămizie Care mişcă şi se zbate, S'a 'nnecat pe jumătate In nemărginire-albastră Din fereastră.
216
vaca lui dumnezeu
Şi fiindcă răsar în aţă Stelele de dimineaţă, Crede că din zare-adâncă Luna vine şi-o mănâncă.
Şi se-aşează liniştită Ca să fie înghiţită.
217
versuri
domniţa
Prinţesei mici îi pare bine Că stăpâneşte ţara de albine. Cetăţile dintre răchitele-argintii Noroade au cu sutele de mii Şi mâna ei cât o floare Cârmuieşte dulce zeci de popoare.
Ca să le placă In in se îmbracă Şi se stropeşte cu fum De parfum,
împresurată de un văzduh de boare De livănţică şi răcoare.
Prinţesa mică-i bucuroasă.
Prisaca sună ca murmurul de coasă.
Fagurii sunt grei
In buricele moi ale degetelor ei.
In urzeala miilor de găuri de celule
Aşteaptă 'ncovoiate larvele minuscule
Să se trezească şi să-i zboare
Pe umere, pe gulere, pe cingătoare.
A venit o solie De o mie
218
domniţa
Să-i cânte la ureche
Ruga bălţii veche.
Pâinea ei cu povidlă şi unt
O înconjură zborul trântorului mărunt.
Pe cafeaua cu lapte
Au tăbărît şaptezecişişapte
Şi roiurile avide
Se îmbulzesc la felia de cozonac cu stafide.
219
versuri
zăbavă
Săgetătoarea căutătură Se mai zăreşte pe firimitură Subt canapea şi clavecin, Al vulturului de caolin.
Pasărea aspră de tărie, S'a sfărâmat ca o farfurie. Păcat că din cioburi şi spărturi Nu se pot lipi la loc vulturi.
Plângi după bijuteria spartă
Ori fă cum vrei, blestemă sau iartă.
Dar dând clavecinul şi canapeaua 'n lături,
Vine noaptea! grăbeşte-te să mături.
220
cântec din fluier
-l
cântec din fluier
Inima mi-e drumul cu ploile, Mi-e drumul cu praful şi oile, Drumul sterp dintre copaci, Mi-e via strâmbă cu haraci, Mi-e satul cu câinii, mi-e bătătura, Cenuşa din brazde şi arătura. Mi-e cireada care paşte pământ, Mi-e cârdul de ciori din vânt, Mi-e bivolul sculat din noroi Cu capul greoi
Şi care se uită în golul mare.
In toate inima bate şi tresare, In pruncul tăvălit de lingoare, In slăbănoagele lui mădulare In stolul de muşte Tăbărîte să-1 muşte. N'am iaz curat De adăpat.
Vitele mele 'n păşuni Rumegă tăciuni şi rugăciuni. Caut izvorul cu undele noi Şi sorb din borş de noroi; Mocirlă şi zmârc. ^
7^
versuri
Mi-e inima şi 'n cocostârc
Şi în săgeata-i vânătă din cer,
In fierăstrul de fier
Al mărăcinilor de pe mormintele pustiei,
In şoarecii de câmp ai stihiei,
In viespe şi în tăun.
Cântecul nu e bun,
Cuvântul e oftat,
Braţul tărăgănat,
Moleşită aripa.
Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa.
222
r
haide
haide
Dacă ochilor tăi le-ar plăcea Nevăzutul şi neştiutul, ai putea Veni la mine parcă Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.
Şi nu te-ai mai gândi la nimic
Nici la petecul tău de viaţă mic.
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea tîrîtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.
Intr'o limbă barbară
Ţi-aş spune poveşti dintr'o ţară.
Vorbele, ca o ţărână
Din şesurile ei ţi le-aş presăra pe mână Şi 'n lacrimi se vor trezi Apele ţării dinspre miază-zi.
Ascultă: râurile-i trec prin mine. Le auzi tu destul de bine? Ascultă: grăieşte cucuruzul. Pricepi creşterea lui cu auzul.
Uite 'n livadă stupii, Uite 'n vifore lupii,
223
versuri
Uite cerbii, Uite firul ierbii. Vezi
Herghelii, stoluri, turme, cirezi? Toate ale mele sunt şi de mine ţin, Tot ce nu-i al meu şi e strein. Din perinile munţilor la rîul lat Dumnezeu şi-a aşternut pat Şi s'a culcat.
224
ora târzie
ora târzie
Stai, călăreţ! Intoarce-ţi calul semeţ. Fă un ocol şi lasă — Vecia e mare, deasă.
Ai pierdut-o. Ce-ai făcut?
Tu n'ai ospătat, calul n'a păscut.
Ai căutat steaua polară.
Te-a aşteptat aci pân' aseară.
Bine! Daţi fuga. Iute! Mai aveţi câteva minute. Aţi intrat
In lumea numărului pătrat.
Vă e foame, vă e sete,
N'aveţi potcoave nici ghete.
Dar pâinea s'a mâncat, apa s'a băut . . .
Aţi întârziat un minut.
De când aţi plecat Nu s'a mai secerat, Cuptoarele s'au stins. Vetrele Au îngheţat ca pietrele.
225
15
versuri
Apele, oamenii, vitele,
Pâinile, străchinile, cuţitele,
Cu toate lucrurile de aramă şi fier
S'au înălţat într'o noapte la cer.
226
transfigurare
transfigurare
Cu toate că i-am spus că nu vreau, Mi-a dat noaptea 'n somn să beau întuneric, şi am băut urna întreagă. Ce-o fi să fie, o să se aleagă.
Puteam să ştiu că 'n zeama ei suavă Albastră alburie, era otravă? M'am îmbătat? Am murit? Lăsaţi-mă să dorm . . . M'am copilărit.
Cine mai bate, nu sunt acasă, Cine întreabă, lasă . . . Cui mai pot să-i ies în drum. Cu sufletul meu de acum ? . . .
15*
227
versuri
logodnă
Vrei tu să fii pământul meu
Cu semănături, cu vii, cu eleşteu,
Cu pădure, cu izvoare, cu jivini?
Vacile ne vor aduce ugeri plini Şi vor mugi la poarta noastră De salcâmi cu floare albastră.
Nevăstuicile se vor juca în ogradă Cu purceii şi cu raţele grămadă. Puii de borangic
Vor socoti mieul cu bobul mic Şi vor fugări ţînţarii.
In faţa prispei vor tremura arţarii Pestriţi şi va cânta cocoşul.
Vom aduce florile cu coşul.
Din nuiele de răchită
Vom face împreună zestre împletită.
Şi din lâna oilor Culcuşuri pisoilor.
Vrei tu să fii grădina mea, De iarbă mare şi de catifea?
228
mirele
mirele
Păşunea mea tu să fii Cu păpădii.
Eu să fiu boul tău alb şi nevinovat Care te-aş fi păscut şi te-aş fi rumegat, Pe înserate,
Pe copitele îngenunchiate. In jugul braţelor tale Aş urca greu cerurile goale Şi munţii lunii până 'n pisc.
Am rămâne în lună, pe disc,
Să arăm văile de tibişir,
Să semănăm lămâiţă şi calomfir.
Culcă-mi-te trândavă pe coarne, Fă-te jugul meu de carne, Stăpânea mea, frumoasă ca aurul, De care tremură taurul.
229
versuri
ingenunchiare
Tu miroşi ca marmura şi apa din fântână. Ai scos din uitare o mână, Te-ai deşteptat cu genele dese Peste minunile puţin înţelese.
Vino să te ascund în trestii şi papuri
Pân' or sosi hainele din cufere şi dulapuri,
Pantofii înalţi
Cu care-ai să te 'ncalţi,
Ciorapii de sticlă de mătasă,
Horbota moale, cămeşile fumurii de acasă.
Mâinile mele vor să te 'mbrace
In aromate, calde promoroace.
Cu cireşe la cercei Să mergem la purcei, Să dăm vitelor tărîţele Mulgându-le ţâţele In ciubere.
Dă-mi mâna ta fără putere Cu fînul de-a valma.
Taurul vrea să-ţi lingă palma.
230
mireasa
mireasa
Ochii tăi s'au pus pe slove şi cuvinte Ca nişte albine albastre, însetate de mirodeniile
sfinte,
Şi sugând mierea cărţii s'au înbătat cu ea.
Halucinata ştiinţei, vino în grădina mea, Unde busuiocul a crescut ca brazii şi măceşii Zgârie sâmburii sânului prin inul cămeşii.
Pământul umblă după tine să te soarbă
Cu vârfuri boante de iarbă oarbă.
Din sângele tău băut şi din sudoare
Pot să iasă alte poame şi feluri noi de floare.
Vino. Dinainte îţi voi desface pelinul şi românită
Pe care le coace arşiţa.
Cu braţele şi pieptul voi despica poiana
Şi buruiana.
Voi ridica viţele fragede cu ghimpi de mărăcine Ca nişte omizi lungi, lipite de tine, Te voi strecura ca dintr'o plasă, Dând foile şi umbra de-o parte. Mireasă!
După ce te voi fi trecut şi apărat
versuri
ghicitoarea
Ghici ghicitoarea mea. S'a pogorît un păianjen dintr'o stea, Din Carul mic, din Carul mare, Pe un fir de cânepă lucitoare.
Şi nu era păiajen, era păinjeniţă. Avea, ca tine, o guriţă (Mânca-o-ar mama) Şi părul ca arama. Ochii ca nişte dude Brumate, negre, ude.
Şi a scos nişte picioare lungi
Din două pungi
Flutureşti, de mătase,
Nu prea subţiri, nici prea groase,
Cu călcâie
Mirositoare a lămâie. La şale
Avea două portocale Şi la sân (ascunde-le) Ouăle, rotundele.
Şi, să-mi mai aduc aminte
Unde să fi văzut şi-un bob de linte . . .
234
ghicitoare
Nu ştiu, am uitat,
Cu toate că l-am pupat.
Ghici . . .
Am împletit ibrişim cu arnici Şi i-am tivit sprincene şi gene Ca să îngreuieze pleoapele alene. Ghici (mânca-o-ar tata) Cine era fata?
versuri
timpuri
Uite-ţi trecutul în palmă ... Te gândeşti . . .
Atâtea poveşti —
Gând le-ai citit,
Fără 'nceput, fără sfârşit
Şi cu sfârşitul la început?
Seamănă măcar a trecut
Crâmpeiele acestea
Ce par să urzească povestea,
Icoanele şterse, în care umblă
O umbră de umbră?
Ape fără oglindire,
Sfoara râurilor subţire
Care 'ntr'o dâră se zbate
Pe păturile otrăvite ale albiei uscate?
Nisip, cenuşe şi lut
Sunt un trecut?
Un talaz se frământă, Zguduie marea frântă Rupe unda şi viscolul de alge Şi nu se sparge!
Se îndulceşte, alunecă, se strecoară, adoarme, Fără năvală, fără să se sfarme.
236
timpuri
Hultanul a cerut boabe de sânge. Leagă-i rana, nu i-o strânge, Şi pliscului, când i se deschide, Dă-i boabe de stafide.
237
versuri
făclii
Făclii şi candele la rând,
Stinse, aprinse, fumegând.
Catapetesme, bolţi, iconostase,
Acoperite cu praf de mătase.
Cartea veche singură se răsfoieşte
învăţată de boantele^deşJftan»
Cu măciulii grele şi groase,
Ale schivnicilor, la liturghii şi parastase.
De marginea foilor de jos,
.Trei buricele închinăciunii s'au ros.
Şi au lăsat pe foi
Foiţe de piele, mai vechi şi mai noi. Amestecată cu cafeniile rămăşiţe de moaşte Slova, de multe ori sfinţită, greu se cunoaşte.
Noaptea, cotrobăieşte la strană şi în altar
Un strigoi de ieromonah cărturar
Cu faţa şi barba săracă
In dulamă de aburi şi, iacă,
Sunt închişi toţi în anii tăi, în trecut.
I-ai trăit? Ţi s'a părut?
238
bărăganul
bărăganul
Ţii firea ta dela pământ. Dai tuturora cu jurământ Un petic de brazdă şi-o groapă. După ce le-ai dat pâine şi apă Li le iei înapoi
Şi-ţi hrăneşti buruiana ţăpoasă şi pepenii goi îndoit,
Cu mâzgă trăită şi suflet dospit.
In sufletul tău sufletele lor, Ale tuturor,
Se aştern ca rufăria moale In sertarele goale Teanc. Năframe, tulpane, barişe Cu croiala piezişe.
Dintr'o viaţă a rămas curată O batistă pătrată.
Dacă s'a topi şi batista, or să rămâie In dulap încuiate, miezuri de lămâie, De pelin, de calomfir, de clematite, Plămădite.
Când nu mai are timpul nici trup, nici os, Vântule, îmi cunosc neamurile şi strămoşii după
miros.
239
versuri
o zi
Ziua de ieri s'a ţinut după mine, crezând,
Ga un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vre-o curea,
Cu vre-o frânghie, de viaţa mea —
Şi la o răspântie cu statui
S'a întors, văzând că nu-i.
S'a pierdut neputincioasă şi pribeagă După ce vremea întreagă M'a urmat, pas cu pas, până azi La amiazi.
Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă
Să o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceaţă.
240
privighere
privighere
Nu închide ochii, nu adormi.
Ceasul e pe-aproape, pe-aci.
Trebuie să treacă.
Poate cam pe la toacă,
Poate cam între vecernii şi utrenii,
Cam după amurgul cu mirodenii,
Pe la greieriş,
Când îşi iveşte din papuri, furiş,
Luna creasta.
Cam pe vremea asta.
Ia seama bine.
Ceasul o singură dată vine.
Bagă de seamă.
Nu tăcea dacă auzi că te chiamă. Spune-i ceasului: « Ţi-am auzit aripa de scrum, Caută-ţi de drum ».
Vezi uşile să-ţi fie încuiate, Ferestrele ferecate Şi poarta dela ogradă. Că or să vie grămadă Şi sfintele femei,
Care se vor înălţa din câlcâie câteştrei, Cu făclii de ceară
16
versuri
Până la geamuri, ca să ceară Trupul tău adormit.
Strigă: « Nu-i adevărat! Nu sunt răstignit! Dovadă^ăhruJe şi tălpile mele ».
Şi pune câinii pe ele.
242
sfântule
sfântule
De câte vremuri ţi-1 tot ţii închis Nu ştiu ce ai, viaţă, vis, Bine, rău,
In strânsul pumnului tău?
Ţii în mână fum, cenuşe, foc? Ţi-am descântat-o ca pe un ghioc, Sfântule, Pământule.
Nici cântecul, nici ruga n'au descremenit
Zaua de granit.
N'au deslipit vdeştele__
Nici dălţile, nici cleştele.
Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste Care ştie ce este şi ce nu este, Dincolo de literă şi pravilă, Negură, namilă?
Umblă omul, vântul şi fiarele Să te râcâie cu ghiarele Vii.
Nici nu simţi, nici nu ştii.
243
16»
versuri
de dincolo
Şi-a răzimat scara
Drept, cu coarnele afară,
Şi s'a suit abea
Până la o stea,
Să-şi facă loc de căpătâi.
Şi ajunse 'n ceruri cel dintâi.
Scuturarea frunzelor nu 1-a îngropat, Vântul nu 1-a înnecat, îngheţul nu 1-a 'mpietrit, întunericul nu 1-a înnegrit.
In turlele rămase jos Clopotele spânzurau de prisos Cu funiile de pulbere, scufundate Ca nişte feştile arse pe jumătate, In drojdiile nopţii uleioase.
Steaua tocmai scăpărase.
Slova se isprăvise
In mucegaiul poruncilor scrise.
Timpul otrăvit, răzimat de morminte,
246
de dincolo
Nu-şi mai aducea aminte. Se târau pe pământ sufletele, cenuşile. La biserici, la case, la toate uşile Se chinuia să moară, de şapte Nopţi, un copil călcat de noapte.
versuri
înviere
De când mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine. Nu ştiam că mă voi vindeca de mine cu tine. Vorbele, gândurile, împletirile, crezusem că-mi
ajung.
Nu ştiam. Au svâcnit umerii, au crescut braţele:
fusesem ciung. Mi-am simţit coapsele, gleznele, spinarea, tari ca
un luptător.
M'am vindecat şi m'am născut, sârutându-ţi talpa
unui picior. Fusesem slăbănog, fusesem orb, rătăcit Intre uragane, miazănoapte şi răsărit.
Mâna îţi atârnă 'n nisip şi pietriş, Linsă de valul curmeziş
Care vine 'mblânzit să-ţi pupe unghiile, inelele şi-o
brăţară
Şi îţi aduce daruri dintr'altă ţară,
Zale rupte, firimituri de coifuri şi de scuturi,
O poală de odăjdii argintii şi fluturi.
Pentru leacurile din măceşii sânului tău Am înfruntat mânia lui Dumnezău.
248
înviere
Vezi ? Corabia din zare pluteşte lin, plecată pe sfert, Plumbuită ca într'un nămol de cositor fiert. Merge marea, merge cerul împovărat de stele.
Numai corabia şi noi ne-am oprit între ele.
249
versuri
din abecedar
Iarna blajină
A intrat în voi, întâi, ca o lumină Prea cinstită, pomule, Prea gingaşe, omule.
A rămas de astăvară Luna în ramuri de ceară. Pomule mic, Ce torci tu, borangic?
Buruienile sunt îmbrăcate Şi încălţate Cu târligi De panglici.
In streaşinile mele
Vrăbiile au adus perini şi saltele.
Pisica bătrână
Şi-a pus ciorapii de lână
Şi torcând pe neştiute
Din carâmbi şi căpute
S'a 'mbrăcat cu tricou
Cenuşiu şi nou.
Toată lumea se joacă De-a un fir de promoroacă,
din abecedar
De-a ţandăra, de-a cremenea, Vrând să fie-asemenea.
Floarea nu mai vrea să dea
Şi s'a făcut nuia.
Apa face minuni
Şi soiuri de minciuni
La jghiaburi, burlane şi ciuturi
Vergele, mărgele şi ciucuri.
Melcul urduros
S'a făcut somnuros:
Dintr'un fel de pămânţel,
Pe care-1 ştie el
Şi cu un fel de meşteşug
Şi-a făcut un fel de belciug
Sfredelit, găurit, învârtit —
Şi s'a zidit
Pe un an
Intr'un fel de pantof, dintr'un fel de porţelan.
Toate taie, toate înţeapă,
Din văzduh şi apă,
Şi presărat cu ghimpi mici
Pământul se ghemuie, umflat ca un arici.
versuri
să vedem...
Să vedem, ar putea graiurile mele Să-ţi vie ca nişte inele, Ca nişte brăţări, ca nişte cercei? Incearcă-le. Uite odată unul, odată cinci, odată
trei,
Părechi şi despărechiate, Sau odată pe toate.
Le-am suflat cu zmalţuri de zile, de ore şi de
secunde
Şi le-am făcut rotunde:
Cristale ca piatra acră şi ca sarea de lămâie,
Neputându-le face tămâie
Şi scârbit de diamante limpezi şi lucii.
Uite, de pildă, unul în chipul crucii,
Ar pune un semn turbure de lumină
Subt bărbia ta de fată creştină.
Altul îşi agaţă de aţă
Gogoloiul de ceaţă.
Să vedem, din atâta sărăcie,
Să vedem, nu se ştie,
Ce ţi-ar veni mai bine,
Lucrurile goale, lucrurile pline,
Grele sau uşoare?
Căci toate sunt mărţişoare.
258
frageda
frageda
Nu îi fie de deochi, Ce frumoasă-i fără ochi! Tivul pleoapelor se coase 'n Ferfeniţe de mătase. De cât s'a uitat în stele I s'a prins bezna de ele. Dintr'un lunecuş cu pana I s'a 'ncondeiat sprinceana. E tot pana care scrie Fluturii din păpădie. A luat gura ei tipar Parcă dela nenufar: Ce i-a spus visul ascuns De-a şoptit şi i-a răspuns? Nu-ş cu cine seamănă Că îi pare geamănă: O să mă silesc să caut A ghici pe nai şi flaut.
Intre perine şi pături Mâna-i stă pe-aici, pe-alături.
Pune-i degetare Câte-o sărutare. Umblă 'ncet, ia-i mâna 'ncet,
259
17»
versuri
Mută-i-o încet,
Să nu se deştepte . . .
Şi 'n cuprinsul^pălmii drepte,
De zîntâi de Marte,
Pune-i mărţişor o carte.
cuvinte stricate
cuvinte stricate Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate Şi s'au îmbătat. Le vezi? Au căzut, s'au sculat. Au vrut să alerge şi să joace Dar beţia le-a prăvălit încoace. Nu mai ştiu ce spun şi îs Bolnave de rîs.
S'au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîstîcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.
Cuvintele să nu mi-le mai desmierzi, Să nu le mai spuie agale Buzele tale,
Să nu le mai cânte cumva Vocea ta
Şi pe cobză „deştele,^ Huleşte-le!
versuri
nu e
In cutia de sidef şi aloi
Au venit podoabe noi,
Lăcuste, păianjeni, brotăcei.
Nu te speria de ei.
I-am încremenit în stihuri blajine,
Ca să te gătească pe tine.
Stăpână,
Şopârla-i pentru glezna dela mână
Iar şarpele pentru grumaz,
Fetişcană de atlaz —
Şi pentru şoldul dumitale, de vioară,
Domnişoară.
Te rog a mă ierta Dacă-ţi zic şi tu şi dumneata Şi dacă din cuviinţă şi de frică Mintea mi se face peltică Şi uitucă mi-se face.
Chihlimbarul ăsta-i o răgace. Matostatul e un cărăbuş Prins acuş.
E adevărat? Nu-i adevărat! Gângăniile au cam întârziat Şi cutia de lemn de aloi
262
nu e
S'a întors din drum înapoi,
Pe spinarea furnicilor
In hamul şi hăţul panglicilor.
Bună dimineaţa, duduie! Uite-1 mărţişorul: nu e.
I
!
tabla de materii
tabla de materii
CUVINTE POTRIVITE
Testament...................... 9
Cântec de adormit Miţura .............. 11
înviere ....................... 12
Din drum...................... 13
Melancolie...................... 14
Plugule....................... 15
Muntele măslinilor.................. 16
Târziu de toamnă .................. 17
Psalm........................ 18
Seara........................ 20
Vânt de toamnă................... 21
Marină ....................... 22
Mâhniri....................... 23
Psalm........................ 25
Prigoana ...................... 27
Cenuşa visărilor ................... 29
Creion........................ 30
Morgenstimmung................... 31
Chemarea...................... 33
Inscripţie pe paravan................. 34
Psalm........................ 35
întoarcerea în ţărână................. 37
Descântec...................... 38
Lumină lină..................... 39
Poarta cernită.................... 40
Inscripţie pe o casă de ţară.............. 42
Creion......................... 43
Miez de noapte.................... 44
Niciodată toamna.................... 45
Heruvim bolnav................... 46
265
TABLA DE MATERII
Pag.
Cântare....................... 47
Psalm........................ 48
Belşug ....................... 50
Ex libris....................... 51
Fiara mării ..................... 52
Inscripţie pe un pahar................ 53
Pia......................... 54
Psalm........................ 55
Binecuvântare.................... 56
Poate că este ceasul................. 58
Nehotărâre...................... 59
Doliu........................ 61
Psalm........................ 63
Inscripţie pe Biblie.................. 64
Arheologie...................... 65
Dor dur....................... 66
Mănăstire...................... 68
Psalm........................ 70
Drum în iarnă.................... 71
Prinţul ....................... 73
Evoluţii....................... 74
Puţin........................ 76
Gravură....................... 78
Creion........................ 80
Psalm........................ 82
Jignire ....................... 83
Graiul nopţii ................. 85
Biulbiul....................... 87
Iosif al Ungro-Vlachiei................ 88
Icoana ...............•........ 90
Inscripţie pe un portret ............... 91
Toamna....................... 92
Mitra lui Grigore................... 94
Agate negre..................... 95
Oseminte pierdute.................. 97
Satan........................ 98
Epitaf ........................ 100
Vodă-Ţepeş ...........,......... 101
Intre două nopţi................... 103
Caligula....................... 104
266
tabla de materii
Pag.
Inscripţie pe o uşă ................. 106
Stinse schintei.................... 107
Restituiri...................... 109
Din nou....................... 110
Vino-mi tot tu..................... 112
Biserica din gropi .................. 113
Despărţire...................... 114
Psalmul de taină................... 115
Triumful ...................... 118
întâmpinare..................... 120
Heruvic....................... 121
închinăciune..................... 122
Potirul mistic.................... 124
Tu nu eşti frumuseţea................ 125
Portret........................ 126
Sfârşitul toamnei................... 127
Psalm........................ 128
Vraciul....................... 130
Denie cu clopote................... 132
Interior de schit................... 133
Rugă de vecernie .................. 134
Blesteme .......'............... 136
Miez de noapte ................... 139
Duhovnicească.................... 140
Buna-Vestire.................• .  .  .  . 142
Lingoare ...................... 144
Rugă de seară.................... 146
Apa trecătoare.................... 148
Stihuri ....................... 150
Zăpada....................... 152
De-a v'aţi ascuns.................... 153
Incertitudine..................... 156
FLORI DE MUCIGAI
Flori de mucigai................... 161
Pui de găi....................... 162
Cina ........................ 165
Streche....................... 166
Galere......................                                                                             . 168
La popice...................... 169
267
tabla de materii
Ion Ion....................... 171
Tinca........................ 172
Serenadă....................... 174
Lache........................ 175
Ucigă-1 toaca .................... 177
Fătălăul....................... 179
Candori....................... 181
Dimineaţa...................... 183
Sici, bei....................... 184
Cântec mut..................... 185
Morţii........................ 187
Şatra........................ 189
Convoiul ...................... 191
Generaţii ...................... 192
Munca ....................... 193
Sfântul....................... 195
Rada........................ 196
Nostalgii ...................... 198
Ceasul-de-apoi.................... 199
STIHURI DE SEARĂ
Cuvânt ....................... 203
Ora rece ...................... 205
Mă uit ....................... 206
De Paşti ...................... 208
Cântec din frunză .................. 209
Ploaie........................ 210
Maica Scintila.................... 211
Miere şi ceară.................... 213
Fabulă ....................... 214
Har......................... 215
Vaca lui Dumnezeu ................. 216
Domniţa ...................... 218
Zăbavă....................... 220
Cântec din fluier................... 221
Haide........................ 223
Ora târzie...................... 225
Transifigurare.................... 227
Logodna....................... 228
Mirele........................ 229
268
TABLA DE MATERII
Pag.
Ingenunchiare.................... 230
Mireasa....................... 231
Căsnicie....................... 233
Ghicitoare...................... 234
Timpuri........................ 236
Făclii......................... 238
Bărăganul....................... 239
O zi....................... 240
Privighere....................... 241
Sfântule...................... 243
Un cântec.   ... ................. 244
De dincolo..................... 246
înviere........................ 248
Din Abecedar................... 250
Logodnă....................... 252
MĂRŢIŞOARE
Nu am........................ 257
Să vedem....................... 258
Frageda........................ 259
Cuvinte stricate.................... 261
Nu e........................ 262
269