[4]
•
TUDOR ARGHEZI, VERSURI, ESTE PRIMUL
VOLUM DIN COLECŢIA • SCRIITORII ROMÂNI
CONTEMPORANI, EDIŢII DEFINITIVE •. POE.
SIILE STRÂNSE îN PREZENTUL VOLUM AU
FOST ALESE DE AUTOR, IAR TEXTUL LOR
REVIZUIT DE DÂNSUL. ACEASTĂ EDIŢIE S'A
TRAS îN DOUĂ MII DOUĂ SUTE DOUĂZECI
ŞI CINCI DE EXEMPLARE, ŞI ANUME: DOUĂ.
ZECI ŞI CINCI DE EXEMPLARE NEPUSE îN
COMERŢ, PE HÂRTIE VIDALON CHAMOIS,
NUMEROTATE DELA 1 LA 25, ŞI DOUĂ MII
DOUĂ SUTE DE EXEMPLARE PE HÂRTIE
VELINĂ ALBĂ VĂRGATĂ, FABRICATĂ
PENTRU FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ
ŞI ARTĂ. REGELE CAROL II. LA FABRICA
• LETEA. ŞI PURTÂND îN FILIGRAN CIFRA
MAJESTĂŢEI SALE REGELUI CAROL II ŞI
DEVIZA • NON SOLUM ARMIS., NUMERO.
TATE DELA 26 LA 2225. COPERTA VOLUMU·
LUI ESTE DIN CARTON RAISIN INGRES,
FABRICAT DE CASA CANSON ET MONTGOL-
FIER, VIDALON-LES-ANNONAY
JUSTIFICAREA TIRAJULUI :
r
•
[5]
TUDOR ARGHEZI
VERSURI
EDIŢIE DEFINITIVĂ
INGRIJITĂ DE AUTOR
BUCUREŞ
FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ «REGELE CAROL II»
39, B u J e var d u 1 Las car Cat a r g i, 39
1936
[6]
[7]
CUVÂNT INAINTE
Nu ştii ce să zici: unele lucruri par sorocite ...
Pe când mă sileam, într'o chilie şi apoi într'o ţară
de munţi cu singurătăţi să întocmesc sucitele vorbe din
cartea de faţă, nu mă cugetam că ele vor putea să fie
vreodată tipărite. Le-am căutat şi m'am însufleţit să le
fac frumoase. Altă râvnă n'am avut. N'am avut şi am
rămas la ea. Mi se pare şi acum că nu trebuie cerut
mai mult, unuia care se munceşte să incondeieze vorbele
zilei şi să le întunece cu firimituri de noapte.
Ca să spui drept, mie, unuia, când au fost aproape
gata, vorbele nu mi-au plăcut atât, încât să-mi fac din
ele o trufie şi mi-am făcut o umilinţă. Mi-aduc aminte
că pe când aveam 18 şi 30 de ani, mă mângâiam cu
aşteptarea să le pui într'o carte pe la vre-o 40, o carte care
nici nu trebuia să iasă negreşit. O carte: o viaţă, este
prea deajuns. M'am înşelat: mi-am scos cartea la 47
de ani �i nu a fost nici singura mea carte. Am mai
scos vreo nouă ... Dar această carte, de subt acest Cuvânt
1 nainte, a fost întâia mea carte şi niţeluş ţin la ea;
pentrucă mi-a purtat noroc. Ai aşa de puţine ştiri dela
Dumnezeu, că dacă vine norocul, parcă s'ar apropia
de tine el ...
Lucrurile par câteodată sorocite de cme ştie de unde,
de undeva, de dincolo de toată voinţa noastră, zic.
7
[8]
S'a întâmplat cu stihurile de-aci un lucru care nu s'a
mai petrecut dela slovele lui Richard Wagner, întors
din lumina lui mai sus, de un gând al Regelui Ludovic
al II-lea. Nu aş putea să cutes a începe asemănările
dela pană dar le pot porni nestânjenit dela Coroană.
Intâia mea carte a fost tipărită de un Prinţ şi acum e
tipărită din nou de un Suveran:.. De ce? Cum s'a
făcut, nu ştiu. Sfielile mele sunt încremenite. Această
potrivire a Domnitorului cu veacul, cu cartea şi cu co­
pistul ei, nu mi se pare uşor de lămurit. S'a urzit în
umbră o alesătură.
Regele m,eu e norocos: din norocul Regelui s'a împăr­
tăşit şi cartea, care a fost mult mai bine primită de căr­
turarii timpului decât aş fi crezut; şi pentrucă multe
minţi mătăsoase au găsit, din pricina Prinţului şi a
Regelui, cartea bună, să mă ierte şi Domnul şi Regele,
m'am învăţat şi eu cu bănuiala că în miezurile-i uşoare
s'ar fi strecurat, nepus de mine, un fir de văzduh.
Puricând în foile acestei tipărituri din nou şi în­
torcând câte o literă, răsturnând câte un cuvânt, n'am
mai simţit că lucrez la cartea mea ci la cartea Regelui
şi a destinului, şi m'am căznit să nu o mai judec, să
nu mai tndreptes nimic din slăbiciunile ei adevărate,
să nu mă mai supere niciuna, de teamă că îndreptând
să nu stric mai mult; nu numai din carte dar din cum­
pănirile norocului ei, care nu vine dela mine, strângă­
torul unei lacrimi pentru mâna Lui, ci dela Rege.
"
8
De Ziua Cărţii, 1936.
TUDOR ARGHEZI
[9]
TESTAMENT
TESTAMENT
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte.
In seara răzvrătită care vine
Dela străbunii mei până la tine
Prin râpi şi gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci,
Şi care, tânăr, să le urei te-aşteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate 'n mine.
Ca să schimbăm, acum, întâia oară,
Sapa 'n condei şi brazda 'n călimară,
Bătrânii-au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu 'ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi Ieagăne urmaşilor stăpâni.
Şi frământate mii de săptămâni,
Le-am prefăcut in visuri şi 'n icoane.
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat in miere.
Lăsând întreagă dulcea lui putere.
9
[10]
10
VERSURI
Am luat ocara, şi torcând, . .u;ş�e-
Am pus-o când să 'mbie când să 'njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar inalt, cu două lumi pe poale,
Păzind in piscul datoriei tale.
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădti pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap injunghiat.
Din mucegaiurf, bube şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se 'ntoarce in cuvinte
Şi izbăveşte 'ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E 'ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând in vârf, ca un chiorchin de negi,
Rodul durerii de vecii intregi.
Intinsă leneşă pe canapea
Domniţa suferă in cartea mea.
Slova de foc şi slova făurită
Impărechiate 'n carte se mărită,
Ca fierul cald Imbrăţtşat in cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr' a cunoaşte că 'n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.
[11]
CÂNTEC DE ADORMIT MIŢURA
CĂNTEC DE ADORMIT MIŢURA
Doamne, fă-i bordei în soare,
Intr'un colţ de ţară veche,
Nu mai 'nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.
Şi 'n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca 'n crâmpeiul ei să 'ncapă
Cerul tău şi nesfârşitul.
Dă-I un fluture blajin
Şi o broască de smarald.
Şi 'n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.
Şi mai dă-I, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s'o smăngălească.
Şi când totul va fi gata
Se mută la ea şi tata.
[12]
VERSURI
INVIERE
Statuia sveltă şi 'nsemnând, se pare,
Iubire, tinereţe sau credinţă,
Subt frunza toamnei cenuşii dispare,
Intinsă 'n şes pustiu vellnţă,
Se mai ghiceşte mâna ridicată
Spre bolţi, cum se ciopli din început.
Un deget cerul fericit L-arată,
Care de stei fusese cunoscut.
Pământul se-aşternu peste făptură,
Clipă cu clipă, neînduplecat.
Nemuritoare 'n cripta lor obscură,
Tiparele statuii s'au păstrat.
12
[13]
DIN DRUM
DIN DRUM
Te cânt şi-acum din depărtare,
Necunoscut, ascuns şi tutelar,
Şi-ţi mai trimit aleanuri Hterare,
Cuvinte 'n manuscris şi de tipar,
Fără să vreau, fragilă cititoare
A stihurilor mele bărbăteşti,
Să ştiu, trecând prin timp călare,
Nici cine sunt, nici cine eşti.
Copacul darnic cu găteala lui,
De sus îşi pierde foi de-argintărle,
Căzând în drumul orişicui,
In suflet sau pe pălărie.
Au, soare, tu, ivindu-te domol,
Nu îţi alungi, tu, fulgerile lungi,
Nu-ţi verşi lumina toată 'n gol,
Nepăsător pe cine îl ajungi?
13
[14]
VERSURI
MELANCOLIE
Am luat ceasul de 'ntâlnire
Când se turbură 'n fund lacul
Şi 'n perdeaua lui subţire
Işi petrece steaua, acul.
Câtă vreme n'a venit
M'am uitat cu dor in zare.
Orele şi-au impletit
Firul lor cu firul mare.
Şi acum c'o văd venind
Pe poteca solitară,
De departe, simt un jind
Şi-aş voi să mi se pară.
14
[15]
"
PLUGULE
PLUGULE
Plugule, cin' te-a născocit,
Ca să frămânţi a şesurilor coaje
Şi să 'nlesneşti îndătinata vraje
De-a scoate 'n urmă-ţi bobul însutit?
Cine ţi-a pus cuţitul în pământ
Şi a pornit cu soarele întâiul,
Hotărnicind moşiei căpătâlul
Şi dumicatul socotitu-şt-j-a sfânt?
Cine-a purces în ploaie şi furtuni
Şi a brăzdat în negură şi zloată
Şesul blajin şi gras, întâiaşdată,
Cu blesteme, nădejdi şi rugăciuni?
S'a 'ndătinat copilul cel pitic
Să are şi să strângă avuţie.
Osânda şi-a schimbat-o 'n bucurie,
CIădindu-şi slăvi şi veacuri cu nimic.
15
[16]
, .
VERSURI
MUNTELE MĂSLINILOR
Munte 'ndreptat cu piscul în tărie
Şi neclintit în visul de azur,
Bătut de-a mării veche duşmănie
Cu bici de lanţuri împrejur,
Pândit să crească peste tine
Şesul turtit, flămând de înălţime
Şi să te-ajungă praful care vine
Stârnit de turme şi desime;
Munte, cădelniţi de izvoare,
Altar de şoimi, sălaş de sori,
Care nu suferi floarea trecătoare
Să te îmbete cu miros de flori­
Tu, în hotarul marilor mistere
Eşti ca un semn de-apururea.iputere,
Al vieţii noastre cea fără de leac,
Impresuratule de astre!
Sufletul nostru, şubred şi sărac,
Nu ştie de izvor şi roadă.
Nădejdea-ne pribeagă între noi
Işt lasă urmă slabă, ca o roată
Cu spiţele de aur, în noroi.
16
[17]
TÂRZIU, DE, TOAMNĂ
T ĂRZIU DE TOAMNĂ
Prin singurătatea lui Brumar
Se rtsipeşte parcul cât cuprinzi,
Invăluit' în somnul funerar
Al_ fumegoaselor oglinzi.
Căci prin mijloc, bolnav de mii de ani,
Intunecat in' adâncimi, un lac e 'ntin�,
Şi sângele, din vii şi din castanl,
Pe faţa ruginle a' undelor s'a" prins.,
Tristeţea mea străvede printre arbori zarea,
Ca "ntr;un-tablou, în care nu 'nţelegf i - ,
Boschet sau aşteptare opreşte 'n fund cărarea?
Şi Iintştea-I ecoul buchetelor pribegi.
Spital de intristare, de căinţă,
In care-ţi plângi iubirea- ne 'ntâmplată
Şi-ţi amlnteşti cu dor, cu .. o suferinţă
Făptura ne 'ntălnltăiniclodată;
Molifţi câţiva s'au întâlnit departe,
Pe când murmurulparcului se roagă ... '
Se 'nchi�e inserarea ca o carte
Şi sufletul în foi, .ca o zăloagă,
-17
[18]
r
VERSURI
PSALM
Aş putea vecia cu tovărăşie
Să o iau părtaş a gândurilor mele;
Noi viori să farmec, nouă melodie
Să găsesc - şi stihuri sprintene şi grele.
Orişicum lăuta ştie să grălască,
De-o apăs cu arcul, de-o ciupesc de coarde.
O neliniştită patimă cerească
Braţul mi-I svâcneşte, sufletul mi-I arde.
Ştiu că steaua noastră, ageră 'n tărie,
Creşte şi aşteaptă 'n scripcă s'o scobor.
Port in mine semnul, ca o chezăşie,
- Că am leacul mare-al morţii tuturor.
Pentruce, Părinte-aş da şi pentru cine
Sunetul de-ospeţe-al bronzului lovit?
Pâinea nu mi-o caut să te cânt pe tine
Şi nu vreau cu stele blidu 'nvăluit.
Trupul de femee, cel îmbrăţişat
Nu-l voi duce ţie, moale şi bălan;
Numai suferinţa cerului, păcat
Nu-l cu ea să turburi apa din Iordan.
18
[19]
PSALM
Vreau să pier in beznă şi în putregai,
Ne 'ncercat de slavă, crâncen şi scârbit.
Şi să nu se ştie că mă desmierdai
Şi că 'n mine însu-ţi tu vei fi trăit.
19
[20]
---- -----------------------------------------------�
VERSURI
SEARA
Un păianjen, ca un neg,
Umblă lung in şase peri.
Abia-I vezi şi e intreg
Cu nevoi şi cu dureri.
Vine dela munca lui,
Nu se 'nşală de picior.
Il aşteaptă, colo 'n cui,
Casa prinsă de urcior.
Nu mă vede, nu mă are,
Nu mă ştie de nimic.
De ce-oi fi atât de mare?
De ce-i el atât de mic?
[21]
VÂNT DE TOAMNĂ
VĂNT DE TOAMNĂ
E pardosită lumea cu lumină,
Ca o biserică de fum şi de răşină,
Şi oamenii, de ceruri beţi,
Se leagănă 'n stihare de profeţi.
Rece, fragilă, nouă, vlrgtnală,
Lumina duce omenirea .'n poală
Şi pipăltu-I neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet şi ,grumaz.
Pietrişul roşu, boabe, al grădinii
li sunt, bătuţi şi risipiţi, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
In care frunzele s'au ingropat.
Din invierea sufletului, de izvor,
Beau caprele-amintirilor
Şi 'n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă miţele cu iezii.
Deosibeşti chemarea pruncului in vânt
Cântată de o voce din pământ.
Născut in mine, pruncul, rămâne 'n mine prunc
Şi sorcova luminii in braţe I-o arunc.
[22]
VERSURI
MARINĂ
Unda 'ntinsă, val cu val
Până 'n malul celălalt
Spală 'n lapte de opal
Cerul scund şi plopul nalt.
Trei sau patru, 'n mal, pescari
Stau de ceasuri fără număr
Muţi, ca nişte cărturari,
Subt umbrele pân' la umăr.
Peste zare, uriaşă,
Creasta-şi suie un hotel;
In tot cerul, dat cămaşă,
A 'mbrăcat azurul el.
Şi-I silit şi lacul sur
Să-I imbrace cu lumină
Şi să Iingă imprejur
Frumuseţea lui meschină.
22
[23]
t
MAHNIRI
MĂHNIRI
E trist diaconul lakint
Şi temerile lui nu mint.
Fur şi tâlhar întru Hristos,
El printre fraţi trecu sfios.
Trupu-I bălan, de osândit,
Cu pravila s'a răzvrătit
Şi făcând cruci, bătând metănii
Se simte stârv între [Igănll,
Toţi sfinţii zugrăviţi în tindă
Cu acuarelă suferindă,
Ai cinului monahicesc,
Scrutându-I, îl dispreţuiesc.
Căci pe când schivnicii cu toţii
Se pedepsesc amar, ca hoţii,
Cu post uscat şi ascultare,
Jertfind în Săptămâna Mare,
La el, azinoapte, în chilie,
A 'ntârziat o fată vie,
Cu sânil tari, cu coapsa fină
De alăută florentină.
23
[24]
VERSURI'
Şi Dumnezeu, ce vede toate,
In zori, la cinci şi jumătate,
Pândind, să iasă, prin perdea,
O a văzut din cer pre ea.
- .:::::t:e C'
t
[25]
PSALM
PSALM
Sunt vinovat că am râvnit
Mereu numai la bun oprit .
. Eu am dorit de bunurile toate.
M'am strecurat cu noaptea in cetate
Şi am prădat-o 'n somn şi 'n vis,
Cu braţu 'ntins, cu pumnu 'nchis.
Pasul pe marmur tăcut,
Călca lin, ca 'n lut.
Steagul nopţii, desfăşat cu stele,
Adăpostea faptele mele
Şi adormea străjerii 'n uliţi
Răzimaţi pe suliţi.
Iar când plecam călare, cu trofee,
Furasem şi câte-o femee
Cu părul de tutun,
Cu duda ţiţii neagră, cu ochii de Iăstun,
Ispitele uşoare şi blajine
N'au fost şi nu sunt pentru mine.
In blidul meu, ca şi in cugetare,
Deprins-am gustul otrăvit şi tare.
Mă scald in ghiaţă şi mă culc pe stei,
Unde dă beznă eu frărnânt scântei ,
Unde-i tăcere scutur cătuşa,
Dobor cu lanţurile uşa.
Când mă găsesc in pisc
25:
[26]
26
VERSURI
Primejdia o caut şi o isc,
Mi-aleg poteca strimtă ca să trec,
Ducând in cârcă muntele intreg.
Păcatul meu adevărat
E mult mai greu şi neiertat.
Cercasem eu, cu arcul meu,
Să te răstorn pe tine, Dumnezeu!
Tâlhar de ceruri, imi făcui solia
Să-ţi jefuiesc cu vulturii tăria.
Dar eu râvnind in taină la bunurile toate
Ţi-am auzit cuvântul, zicând că nu se poate.
[27]
--
.........
PRIGOANA
PRIGOANA
Porniră şi norii.
Convoaie duc toamna 'n mormânt.
Grămezi de linţolii se sfâşie 'n vânt,
In luptă cu corbii, vârtej cu cocorii.
Sosesc în cohorte, se duc în cirezi,
Ca bivolii negri, întinşi după coarne,
Năvală de şuier, de suflet şi carne­
Şi doliul infaşă tării şi livezi.
Din negură fulgerul sare .
L'astupă un munte ce trece
Şi-apoi se despică in zece.
Pe culmi sboară spume şi valuri de sare.
Cu monştrii de mână aleargă smintite
Femeile slute, cu muget de vite,
Subt biciul din haos ce şerpuie 'n zare,
Mânat de-un gigantic Satan gol, călare.
Mari ţeste se-asvârlă din umăr.
De streaşini atârnă martiri fără număr.
Statui se răstoarnă în holde de fum.
Se cleatină cerul în drum
Şi frigul străpunge golanii
Şi bântuie ploaia castanii
Şi sufletul geme muşcat de trecut,
Ca fiara, de-o fiară cu pas cunoscut.
27
[28]
28
VERSURI
Şi totul se 'nchiagă şi 'n gol se prăvale
Cu scrâşnet, cu spaimă, cu jale.
In râpi stau la pândă satirii, dclopii,
Frecându-şi spinarea de marginea gropii.
Puternicii beznei şi răii pădurii
S'au strâns pentru pradă, ca furii.
[29]
·1
T
Ţ'
"",
CENUŞA VISĂRILOR
CENUŞA VISĂRILOR
Cenuşa visărilor noastre
Se cerne grămezi peste noi,
Precum se coboară pe glastre,
Atinse, petalele-albastre,"
De-un singur păianjen căzut printre foi.
Se scutură vântul şi geme.
Părnântul e una cu cerul,
Oraşele-s bulgări şi gherne,
Ghitare adânci de blesteme
Şi aerul rece ca fierul.,
Pământ';!l e-o moară deşartă.
Cu larve cerând adăpost,
Mişcându-se 'n pulberea moartă,
Ce 'n haos mereu se deşartă:
Ţ'ărâna visării ce-a fost.
29
[30]
VERSURI
CREION
Vino joc de vorbe goale.
Suntem singuri. Ce să-i spun?
Numai gura dumisale,
Se aude subt un prun.
Plouă crengile lui rouă.
Cade câte-o picătură,
Una'n păr, găteală nouă,
Una'n gene, alta'n gură.
Floarea mică, iarba toată,
Sub dantela albei �
Spre genunche ridicată,
Pllnă-I de pândiri de ochi.
Aerul o strânge. Cerul
O dogoare şi-o sărută.
Unde trece 'n câmp, ca fierul,
Ţara caldă face-o cută.
Numai vorbele nu pot
Să-i spuie un gând de tot.
Numai ochiul meu nu-l poate
Spune nici pe jumătate.
30
l
T
[31]
MORGENSTIMMUNG
MORGENSTIMMUNG
Tu ţi-al strecurat cântecul in mine
Intr'o dup' amiază, când
Fereastra sufletului zăvorttă bine
Se deschisese 'n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.
Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o Iavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele
Şi mână stirea mi-a rămas descuiată.
Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape -
Şi 'ntreaga ta făptură, aproape.
Cu tunetul se prăbuşlră şi norii
In incăperea universului inchis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele .... Mi-s
Şubrede bârnele, ca foile florii.
[32]
'VERSURI
De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos­
Nedespărţit - in bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.
[33]
CHEMAREA
CHEMAREA
Din pietre sterpe şi uscate
Un fir de iarbă s'a ivit
Şi vârful lui in infinit
A cutezat, străin, să cate.
Născut dintr'un crâmpei de soare
Şi o fărâmă de pământ,
Firul gingaş, curat şi sfânt
A 'mbobocit şi-a dat o floare.
Strivi.t in uliţa măreaţă
Secat de drumul de asfalt,
El e de-un fel cu cerul cel inalt,
Care de sus ii spune şi-l invaţă.
Şi, mulţumit că drept merinde,
I-aduce lapte noaptea in pahar,
Se bucură când un ţânţar
De moţu-l auriu se prinde.
3
33
[34]
VERSURI
INSCRIPŢIE PE PARAVAN
Pe pietrişul roşu 'n parc
Sboară pâlcuri frunze roşii
Cu fazanii şi cocoşii
Subt al cerurilor arc.
Din fântână bate 'n soare
Biciul rece-al apei vii.
Papagalii 'n colivii
Se frământă pe picioare.
Norii lungi, in hore pure.
Trec şi ei pe calea lumii
Şi se coace turta humii
In arşiţă şi pădure.
Şi. cu toamna 'nfierbântată
Joacă sufletul in noi,
Scumpă! care-ai pus altoi
Gura pe durerea toată.
Căci. in parc, pe trepte, jos,
Scoate dintr'un pai subţire.
Pan, aprins de amintire,
Cântecul lui mincinos .
. 31
-
'---
..,.
r
T
[35]
PSALM
PSALM
Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat in câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş,
Ţepos şi aspru 'n îndârjire vie.
Tânjesc ca, pasărea ciripitoare
Să se oprească 'n drum,
Să cânte 'n mine şi să sboare
Prin umbra mea de fum.
Aştept crâmpeie mici de gingăşie;
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor subţiri cu gustul bun.
Nu am nectare roze de dulceaţă
Nici chiar aroma primei agurfzr,
Şi prins adânc intre vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.
Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
In ramurile 'ntinse pe altare-
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?
35
[36]
r
36
VERSURI
De-a fi 'nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grelele porunci şi 'nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.
In rostul meu tu m'ai lăsat uitării
Şi mă muncesc din rădăcini şi sănger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când in când, câte un pui de inger.
Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povaţa ta cea bună.
[37]
-
11'
....
,
I
r
I
I
T
INTOARCEREA IN ŢĂRANĂ
INTOARCERE IN ŢARANA
De prin adâncul nopţii vin cocorii
Pe care f-am văzut plecând
Şi cu tăcerea gândului şi-a orei
Vorbele lor le-auzi de pe pământ.
Vin inapoi din raiuri fericite
Şi lumea 'ntreagă-a stelelor străbat,
Vechi credincioşi ai turlei părăsite
Şi ai bisericii sărace dintr'un sat.
In sufletul, bolnav de oseminte
De zei străini, frumoşi in templul lor,
Se iscă aspru un indemn fierbinte
Şi simt sculate aripi de cocor.
"
t ; •
3'7
r
\
i
[38]
VERSURI
DESCĂNTEC
Lacăte, cine te-a inchis
La uşa marelui meu vis?
Unde nl-I cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarme zăvorul
Şi să vedem in fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp in timp, greoi,
Se-apropie, dar a trecut de noi.
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechia ta de fier.
De-o vână 'ntoarsă peste tine
Cred că atârnă din văzduh gllcine
Şi de pe bolţi, de sus, zorele
Şi mugurl şi ciorchini de stele.
Cine va pune 'n uşa noastră cheie
O singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează
Şi 'n incăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu, intra 'n veriga lui
Şi, lacătul tăcerii să-I descui?
38
,
[39]
-
I
...
"
1·
I
t
LUMINA LlNA
LUMINA LINA
Cum te găseşti, uşoară sburătoare,
Zăcând aci, pe-o margine de drum,
Şi nu dormind intr'un polen de floare,
Invăluită 'n aur şi parfum?
Neascultând de vântul dela stup,
Te-ai aruncat in plasa verde-a zilei
Şi darurile-acum, ale zambilei,
Putertle-amorţite ţi-le rup.
Voind să duci tezauru-ţl de ceară,
Te prăbuşişi din drumul cel inalt.
Cine-o să vie, trupul tău de-afară
Să-I caute şi 'n jur să sufle cald?
Cu aripa 'n ţărână şi in vis,
Strânge la piept comoara ta deplină.
O! .te iubesc, frumoasa mea albină,
Că sarcina chemării te-a ucis!
39
[40]
V..ERSURI
POARTA CERNITA
Biata bătrână a murit.
Ştia că moare negreşit,
Ca toţi bătrânii ce se simt că 'nghiaţă
Intrând incet cu mâinile in ceaţă.
l-am văzut sufletul trecând
In lumea ceealaltă,
Prin plopii vineţi, strânşi la rând
Şi laolaltă.
Un medic ingrijea piciorul stafidit,
O fată mică şi o soră grasă.
Par 'că un străin a 'ncremenit
Intre făclii pe masă.
Căţelul a rămas fără bătrână,
Nu-i mai ajunge botul pân' la mână,
Retrasă pentru marea rugăciune
La piept. lertăciune.
Va fi Imbrăcat in rufele curate
Trupul ei văduv de durere,
Nesimţitor la ceasul jumătate
Care bate după 8 mistere.
4'ti).
[41]
-
POARTĂ CERNITĂ
Posomorit azi, câinele nu are
Lapte, n'are de mâncare.
S'a intrerupt gospodăria
Şi s'au inchis dulapul şi bucătăria.
Piuliţa de aramă
Luceşte ca un astru solitar
Şi luna şi-a făcut un far
Din turla 'nvăluită 'n seamă.
[42]
VERSURI
INSCRIPŢIE PE O CASA DE ŢARA
Te-am ridicat pe-o coastă cu izvoare
Şi 'mprejmuindu-ţi liniştea cu aştri,
Te las "albind prin pomi din depărtare,
Cuib fermecat, ca de cocori albaştri.
Din prispa ta vreau să-mi aduc aminte.
Din geamul tău gândi-voi la trecut,
Privind in sus, la păsările sfinte,
Ce 'n streaşini cuib de-argilă şi-au făcut.
Voi ingriji ca 'n fiecare seară
Să-ţi ardă 'n vârf nestinsa noastră stea,
Pe care voi aprinde-o solitară
Cu sufletul şi ruga mea.
Iar pentru prunci şi ochii-odihnitori
Ai preacuratei ce ne 'nchise drumul,
Vom răspândi prin incăperi parfumul
Care preschimbă inimile 'n flori.
Şi 'ntr'un ungher, vom face din covoare
Un pat adânc, cu perinile moi,
Dacă Isus, voind să mai scoboare,
Flămănd şi gol, va trece pe la noi.
42
[43]
CREION
1
I CREION
I
Obrajii tăi ml-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
In care se-oglindesc
Azurul şi copacul
Surâsul tău mi-i drag
Căci e ca piatra 'n fund,
Spre care 'nnoată albi
Peşti lungi cu ochi rotund.
Şi capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu 'n stuf,
Unde păianjeni dorm
Pe zori făcute puf.
Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie,
Nu trebuie să fie,
De ce să-mi fie dragă?
43
[44]
VERSURI
MIEZ DE NOAPTE
Intâlnite 'n vârful crucii,
Faţă 'n faţă, steaua, luna,
Se privesc şi, câte una,
Stelele deşteaptă nucii.
Şi pe-al cerului pieptar
Scapără frumoşii teferi
Sumedenii de luceferi,
Plini de voie şi de har.
Din apus la răsărit
Toată iarba de pe cer,
Mică 'n bob cât un piper,
A 'nflorit şi-a tresărît,
Şi pe când imbătrâneşte
Lumea, jos, printre coteţe,
Intr'o nouă tinereţe
Zilnic cerul se sporeşte.
44
[45]
NICIODATĂ TOAMNA ...
NICIODATA TOAMNA ...
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid, aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărm albastru-al răului de soare,
Din mocirla cărui, aur am băut.
Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus,
Foile 'n azur.
Cine vrea să plângă, cine să [elească
Vie să asculte 'ndemnul ne 'nţeles,
Şi cu ochii 'n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra cu a lor în şes.
45
t
I
[46]
VERSURI
HERUVIM BOLNAV
Ingerul meu işi mai aduce-aminte
Din fericirile-i de mainainte.
Cerul la gust I-ajunge ca un blid
Cu laptele amar şi agurld.
Stelele lui nu şi-le mai trimite
Ca nişte steaguri sfinte zugrăvlte,
Şi vântul serii nu-I mai dă indemn
Cu-aroma lui de vin şi undelemn.
Livada, câmpul şi-au pierdut şi floarea
Şi roadele şi frunza şi culoarea.
Apele negre duc sub cerul cald
Nămoluri fierte, grele, de asfalt.
Oriunde capul caută să-şi puie
Locu-i spinos şi iarba face cuie.
Cocorii trec tăria fără el
Şi nu-l mai chiamă sborul lor de fel.
Viaţa veciei, cuibul din ogivă
Inimii lui ajuns-au de-opotrivă
Şi 'ntâia dată simte, cât de cât,
In dumicarea timpului, urit;
Căci neştiută 'ncepe să 'ncolţească
Pe trupu-I alb o bubă pământească,
46
[47]
-
1
"""
CANTARE
CĂNTARE
.{
M'am apărat zadarnic şi mă strecor din luptă
In umbra lumii albe, cu lancea naltă ruptă.
Pusei pământ şi ape, zăgaze intre noi,
Şi suntem, pretutindeni, alături, amăndoi,
Te întâlnesc pe toată poteca 'n aşteptare,
Necontenita mută a mea insoţitoare.
Pe la fântânl iei unda pe palme şi mi-o dai,
Iscată dintre pietre şi timpuri, fără grai.
Ţi-ai desfăcut cămaşa şi 'ntrebi cu sânii 'n mână
De vreau s'astâmpăr setea din ei sau din fântână.
Ai dus la ţurţur gura cu gura mea plecată,
Voind să bei cu mine scânteia lui de-odată.
Amestecată 'n totul, ca umbra şi ca gândul,
Te poartă 'n ea lumina şi te-a crescut pământul.
In fiecare sunet tăcerea ta se-aude,
In vijelii, in rugă, in pas şi 'n alăute.
Ce sufăr mi se pare că-ţi este de durere,
De faţă 'n tot ce naşte, de faţă 'n tot ce piere,
Apropiată mie şi totuş depărtată,
Logodnică de-apururt, soţie niciodată.
47
[48]
r
VERSURI
s
PSALM
Ruga mea e fără cuvinte
Şi căntul, Doamne, mi-e fără glas.
Nu-ţi cer nimic. Nimic ţi-aduc aminte.
Din vecinicia ta nu sunt măcar un ceas.
Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune,
Nici omul meu nu-I poate, omenesc.
Ard către tine 'ncet, ca un tăciune,
Te caut mut, te 'nchipui, te găndesc.
Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă
Şi te scrutez prin albul tău veşmânt
Pentru ca mintea mea să poată să 'nţeleagă
Nengenuchlată firii de pământ.
Săgeata nopţii zilnic vârfu-şi rupe
Şi zilnic se 'ntregeşte cu metal.
Sufletul meu, deschis ca şapte cupe
Aşteaptă o ivire din cristal,
Pe un ştergar cu brâie de lumină.
Spune tu, Noapte, martor de smarald,
In care-anume floare şi tulpină
Dospeşte sucul fructului Său cald?
48
[49]
j
PSALM
Gătltă masa pentru cină,
Rămâne pusă dela prânz,
Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,
In care paşte-un mânz.
49
I
I
I
I
r
[52]
,
VERSURI
FIARA MARII
Te iată iarăş singur, in lumea cât o scoică,
Luptând în fundul zării cu norii mari din cer
Şi legănat de mare, de fiară, ca de-o doică,
Şi năbuşit in cântec de ţtţele-I de fier.
Talazele-adunate cu bezna, şerpii, râme,
Şi 'n gloate ghemuite, fanaticii limbrici
Te urmăresc: izbânda şi lupta să-ţi dărâme,
Fiindcă putuşi furtuna cu fruntea s'o despici.
T
Deasupra muncii tale încet biruitoare r-
Veghiază 'n toată lumea un singur strop de stea,
Ca un păianjen care s'a coborît din soare
Ca 'n trecerea vîltorii zălog şi scut să stea.
Te iată prins de vânturi. Stihia nu te cruţă.
Ca 'n vremea când, Hpslndu-I şi luntre şi lopeţi,
Omul era bolnava şi palida maimuţă,
Infricoşată in faţa cereştilor păreţi.
r
52
Departe eşti, departe, ca fluturii ce-şi lasă
In ramuri crisalida, din piersicul natal,
Departe foarte, frate, de sine-ţi şi de casă,
Gonind întreg oceanul, străin, din val în val.
Unde se duce singur, urzit în marea deasă?
r
,
11,
[53]
INSCRIPŢIE PE UN PAHAR
INSCRIPŢIE PE UN PAHAR
Cristal rotund, pe-o umbră de velur,
Cu inima de-apururea senină,
M'am născocit din ape de azur,
Am îngheţat sub ţurţuri de lumină
Şi ne'ncetat, ca pietrele de rouă,
Par a renaşte 'n locu-mi tot virgin,
Cu-o licărire 'n fundul meu mai nouă,
Pe cât mi-i încăputul de puţin.
Dar n'ai să ştii, prin mine ce izvoare
S'au strecurat şi câte, liniştit.
Şi nu cunoşti pe buza mea scânteietoare
Buzele calde câte m'au sorbit.
Ele 's aci 'n văzduh, ca nişte foi,
Când îmi încerci răcoarea nebăută,
Şi gura ta, sorbindu-mi stropii noi,
Buzele. 'n sbor, umbrite, ţi-o sărută.
.. _-_ .... ��
53
[54]
VERSURI
PIA
Ce poţi avea, sufletul meu,
Când soarele ne pune 'n ramuri iară
Câte-un inel de foc, câte-o brăţară,
Cu mâna caldă a lui Dumnezeu?
Şi când făptura ne primeşte 'ntreagă,
Ca un altar ce 'n haos s'a deschis,
Şi dinainte floarea ni se pleacă,
Să-i sărutăm petalele de vis?
Eşti Întristat de-acest adânc tablou,
Unde la fiecare clipă am simţit
Că ne atinge pensula din nou,
A umbrei mari ce 'n el ne-a zugrăvit j
Dar dorurile toate adunate,
Pe unda 'n fund a cerului străjar,
Pe care noaptea trec întunecate,
Luntrile Iin, cu prora de cleştar?
Copacu 'ntreg trăsare şi se 'ndoaie
Cu toate rădăcinile de-odată.
O picătură slobodă de ploaie,
Pe-o frunză a căzut, înveninată,
54
[55]
t
PSALM
PSALM
Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă
In recea mea 'ncruntată suferinţă.
Dacă 'ncepui de-aproape să-ţi dau ghies,
Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.
De când s'a intocmit Sfânta Scriptură
Tu n'ai mai pus picioru 'n bătătură
Şi anii mor şi veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, sub cer.
Când magii au purces după o stea,
Tu le vorbeai - şi se putea.
Când fu să plece şi Iosif,
Scris l-ai găsit in catastif
Şi l-ai trimis un inger de povaţă­
Şi ingerul stătu cu el de faţă.
Ingerii tăi grijeau pe vremea aceea
Şi pruncul şi bărbatul şi femeea.
Doar mie, Domnul, vecinicul şi bunul,
Nu mi-a trimis, de când mă rog, niciunul ...
55
[56]
VERSURI
BINECUV ANTARE
Dormiţi, dormiţi!
Hipnoza nopţii suflă boare
In muşchii voştri veştejiţi
Şi mâine veţi avea izvoare
Din spor, pământul, să-I stropiţi
Cu bale călătoare.
Dormiţi, dormiţi,
Căci legea o citeşte cariul
Când voi, sunteţi încremeniţi
Şi 'n ţeasta voastră-şi zvâr1ă zarul
Satan, cu ochii buimăci ţi.
Noroc! fiţi fericiţi!
Bieţi rătăciţi,
Găsiţi în uliţi felinarul
Pe care ştreangul să-I suiţi
Şi 'ncoIăciţi-vă amarul,
Când e 'nzadar să năzuiţi,
Călcându-vă Calvarul.
Dormiţi, dormiţi
In monarhia minerală,
Cu-obrajii storşl şi gălbejiţi,
Lipiţi de cartea triumfală,
Pe care lumile zidiţi
Şi pofta-vă banală.
56
[57]
BINEcuvANTARE
Cei umiliţi,
Cei gânditor! şi cei sihaştri,
De raza lunei dogoriţi,
Şi-avântă şoimii 'n Câmp( albaştri.
Dormiţi, dormiţi!
Şi însu-mi bine-vă-cuvânt,
Căci e nevoie pe pământ
Să vă 'nmulţiţi,
Să ne-apăsaţi, să ne înlănţuiţi,
Şi veacuri oarbe să clădiţi,
Dormiţi, dormiţi!
57
[58]
VERSURI
POATE CA ESTE CEASUL
Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toatăl.frunza ce-a fost şi strălucit,
Să ne privim trecutul in faţă, . liniştit,
Când urma lui de umbră incepe să ne doară.
Şi, fără umilinţă şi fără de' mândrie,
Să ne-amintim in noapte, de noi, din fir in fir,
Şi să privim ztgzagul , pe stânci, de tibişir,
In care-şi puse pasul fragila mărturie.
o zi mărunţi, o noapte aprinşi cu foc de aştri,
Când răstigniţi, când slobozi, şi mari şi-adesea mici,
Păstori de crisanteme, profeţi pentru furnici,
De-asupră-ne vulturii pluteau in cer albaştri.
Şi de ni-s rupţi genunchii de căile spinoase,
De ce pentru 'ntristare să fie tot ce-a fost?
Nu-l toamnă? Să ne facem din noi un adăpost
Şi s'adunăm deşertul, la cald, pe lângă case.
Să luăm cenuşa stinsă pe vechile altare,
Să-i dăm din nou văpaia şi-un fum mai roditor.
S'o 'mprăştiem, sămânţă, pe şesul viitor,
Nădăjduind culesul târziu, cu intristare.
,5fJ
c
t
[59]
NEHOTĂRARE
NEHOTĂRÂRE
Imi voi ucide timpul şi visurile, deci.
Cârpi-voi pe 'ntuneric mantaua vieţii mele.
Drept mulţumire şti-voi că cerurile reci
Vor strecura prin găuri lumina unei stele.
Să las s'o umple cerul cu vastul lui tezaur?
Inveştmântat domneşte, să trec cu giulgtul rupt;
Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur
Şi tatuat cu fulger, să nu "nving P să nu lupt?
Să bat noroiul vremii, cu ochii 'nchişi. Hlamida
Să-mi scoată 'n drum nerozii, din cârciumi, graşi
şi beţi.
Ca fluturii, ce rabdă să-i poarte 'n praf omida,
Să rabd şi eu povară, in mine, două vieţi?
Un om, trudit şi-acela, imi va deschide mâine
Mormântul pomenirii cu mâna-I preacurată,
Ca să mă Irângă 'n soare, schimbat prin moarte 'n
pâine,
Şi fraţilor din urmă, şoptind să mă împartă,
Dar ziua care trece şi mă răneşte 'n treacăt,
Imi umileşte cârja, imi încovoaie crinii,
Şi inima urmează s'atârne ca un lacăt
Cu cheile pierdute, la porţile luminii.
59
[60]
r
VERSURI
De ce nu pot să nu ştiu, de ce nu pot să n'aud
In ce stă rostul zilei şi preţul de-a ţi-o trece?
Deschide-mi-te, suflet, prin şapte ochi de flaut,
Şi, cântecul, şi viaţa şi moartea să le 'nnece.
60
[61]
-
DOLIU
DOLIU
Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S'au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici mâni cu care s'o măsori
In geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Iţi va şedea de-o parte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe
Decât un nufăr de o stea.
Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi, cântecul şi luna,
Şi, unda 'n care strălucea
S'a stins pe totdeauna.
O! pentru veci tu ne'i mai fi,
Şi-ai fost, mă 'ntreb, vreodată?
Atât pustiu mă 'nvălui,
,
Când sub un plop mi se trezj,
Tot dorul de-altădată!
•
[62]
,
62
,
VERSURI
Gândirea mea se pierde 'n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Intr'aste drumuri fără drum,
In care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.
�--
I
r
r
[63]
PSALM
PSALM
Te drămuiesc în sgomot şi 'n tăcere
Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoirnul meu cel căutat?
Să te ucid sau să 'ngenunchl a cere.
Pentru credinţă sau pentru tăgadă,
Te caut dârz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu 'ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
Ca 'n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când că nu mai eşti;
Te 'ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se-adapă.
Singuri, acum, în marea ta poveste,
Cu tine am rămas să mă măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: « Este!»
63
[64]
, "
VERSURI
INSCRIPţIE PE BIBLIE
o mie de neamuri te-au strâns cu zăbavă,
Trecându-te tainic prin somn tuturor, )�
Cules, pe 'nserate, de cugetul lor,
Prin pomii nădejdii cu frunza bolnavă.
o sută de veacuri, cusute 'n cotoare,
Aduc mărturie şi semn cunoscut
Că oameni in vremuri, aleşi, te-au văzut
Intreg, in odăjdii de brumă şi soare.
Poteca de suflete şesul străbate,
Ca nişte săcară cu spic.
Puterea dospeşte 'n grăuntele mic
Şi holdele-aşteaptă tot nescuturate.
o mie de neamuri, plecate, domoale,
Te caută 'n ceruri, in vis, în pământ.
Ascuns te-au găsit tn cuvânt.
Sfărâmă cuvântul: cuvintele-s goale.
64
[65]
ARHEOLOGIE
ARHEOLOGIE
Sufletul meu işi mai aduce-aminte
Ş'acum şi ne'ncetat, de ce-a trecut,
De un trecut ce mi-e necunoscut,
Dar ale cărui sfinte oseminte
S'au aşezat in mine făr' să ştiu,
Cum nici pământul ştie pe-ale lui,
In care dorm statui lângă statui
Şi-i zăvorit sicriu lângă sicriu.
Un murmur ne'ntrerupt, de epitafe,
Cari mai străine, care mai sonore.
Prin aer, timpu-I despărţit de ore,
Ca de mireasma lor nişte garoafe,
Tăcerea vocile şi le-a pierdut,
Care-o făceau pe vremuri să răsune.
Aud 'ţărâna doar a vocilor străbune,
Cum se desface, cum s'a desfăcut.
Şi câte-odată, totul se deşteaptă,
Ca 'ntr'o furtună mare cât tăria.
Şi-arată veacurile temelia.
Eu prtveghez pe ultima lor treaptă.
5
65
[66]
VERSURI
DOR DUR
Ai îmbătrânit băiete,
Cântând stihuri şi ştafete,
Potrivind, ascuns de lună,
Vorba 'n fluier, care sună.
Lumea plânge de necazuri,
Tu-ţi pui gândul pe atlazuri
Şi de dor de vânt şi mierte,
Faci cu acul fir de perle.
Iţi ungi rănile cu-argint
Te alinţi cu zări ce mint
Şi-ţi faci cugetul hotar
Intre înger şi măgar.
Ah! de când m'a fost iubit,
Felul meu s'a ismenit.
Gura-I rece de nălucă
Mi-a lăsat viaţa năucă.
Fiinţa-i mică de otravă
Mi-a făcut carnea bolnavă.
Fieşcare os mă doare
De-amintire şi lingoare.
66
[67]
l
DOR DUR
Şi pentrucă nu am ştire
De-mi voi mai veni în fire
Şi de o voi mai vedea
Strânsă subt musteaţa mea,
Ca un şarpe ce se zbate
Suferind de cinci păcate;
In stihuri m'am hotărît
Să-mi trec noaptea de urît.
Că dacă mai este vie,
Scrie peană! sânge scrie!
Cine ştie! ...
O citi şi o să vie.
67
[68]
VERSURI
MĂNĂSTIRE
Aţipit-a ziua 'n ramuri.
Porumbieii albi, la rând,
Pe pridvoare şi la geamuri
Se trezesc din nou visând.
Aripile dorm închise
Pretutindeni, evantalii.
Toată lumea ciripise
Pentru seara de Rusalii.
Clopotele-au ostenit,
Liliecii din c1opotniţi
Dau de cerul rîstpit
Pretutindenea din solniţi.
Luna-şi mână lin păunii
Pe întinsu-i aşternut.
Ochii tăi ca bruma prunei
Mă gândesc să ţi-i sărut.
Şi cum ceasul bate 'n larg
Peste noi şi peste plante,
De s'ar crede că se sparg
Sub ciocane diamante;
68
r
[69]
MANĂSTIRE
Timpul cel adevărat
Vine 'n aripi împrejur
Şi pe capul meu plecat
Varsă poale de azur.
69
.'
I
I�
:
I�
I
I
f
[70]
VERSURI
PSALM
Pentrucă n'a putut să te 'nţeleagă
Deşertăciunea lor de vis şi lut,
Sfinţii-au lăsat cuvânt că te-au văzut
Şi că purtai toiag şi barba 'ntreagă,
Te-ai arătat adeseori făpturii
Şi 'ntotdeauna 'n haine de 'mpărat,
Ameninţând şi numai supărat,
Că se sfiau de tine şi vulturii.
In Paradisul Evei, prin pădure,
Ca şi în vecii trişti de mai târziu,
Gura ta sfântă, toţi Părinţii ştiu,
Nu s'a deschis decât ·ca să ne 'njure,
Doamne, Izvorul meu şi cântecele mele!
Nădejdea mea şi truda mea!
Din ale cărui miezuri vii de stele
Cerc să-mi înghieţ o boabă de mărgea.
Tu eşti şi-ai fost mai mult decât în fire
Era să fii, să stai, să vieţuieşti.
Eşti ca un gând, şi eşti şi nici nu eşti,
Intre putinţă şi 'ntre amintire.
70
[71]
DRUM îN IARNĂ
r
,
DRUM IN IARNA
Decembre, ca un paradis
De marmur şi scântei
Hlamida şi-a deschis,
Şi dintre tei
Un vaet lin de clopoţei
Suspină-abia, ca 'n vis.
De-asupra nopţilor s'a 'ntins
Legendă ideală,
Şi nu e suflet neatins,
Oricât de stins,
De diafana ei petală,
In care să nu fi descins
Lumina siderală.
E feerie de argint
Cristalizat în ţurţuri lungi
Şi, pe cât ochii ţi-i alungi,
Pe cât ajungi,
E marmur alb, neprihănit,
Pustiu şi nesfârşit.
In umbra lămpilor cernite
Se varsă vis în cupe noi
Şi capetele mult iubite
"
._".�-
[72]
72
VERSURI
Se 'nvecinesc pe nesimţite,
Ca nişte frunze de trifoi.
Feţi dulci, o clipă 'ndrăgosttţt,
Pe-atâta farmec şi senin,
Fiţi cel puţin
Voi, fericiţi.
t
[73]
PRINŢUL
PRINŢUL
Biruitor de lifte ŞI jrvme,
Aşteaptă dârz, la rându-I biruit,
Şi ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniţi pe zare, n'au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii
Şi slava lor ţărână a căzut,
S'au arătat, in urmă, 'n sânge, paşii
Curtenilor şireţi ce l-au vândut.
Inchis in turnul morţii din poruncă,
Prinţul e 'ntreg, dar gândurtle-I dor,
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă
Intre coteţe rotirile lor ..
Puterea lui întreagă şi vitează
Ascultă 'n noaptea de safir şi lut,
Din de.părtare, calul că-i nechiază,
Care prin adieri l'a cunoscut.
Şi când il rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoşei domneşti,
Prinţul te simte, spadă fermecată,
Prinsă de şold, c'ai tremurat şi creşti.
.73
[74]
VERSURI
EVOLUŢII
Pământul antic s'a civilizat.
Nici nimfe, nici naiade, nici sirene,
Crucificate ritmic şi alene
In aşternutul undei ondulat.
Pe coaja bulevardului de smoală
Subt ochii guarztlor, in cete,
Nepoţii lui Orfeu se duc la şcoală
Cu plăcile de piatră cu burete.
Toţi, abdicaţi din funcţia divină,
Au renunţat la slăvile eterne.
Apolo-I profesor de mandolină,
Pan lecţii dă, de limbile moderne.
Hercule-I petrolist dactilograf
Şi Joe insuşi, farmacist de treabă,
Serveşte 'n cutiuţe la tarabă
Câte un hap, câte un praf.
Odinioară, ne soseau prin curte
Şi stau de vorbă 'n cântece cu noi,
Ingerii mici cu aripile scurte
Şi sfinţii candizi in stih are noi.
Şi câte-odată, seara, prin grădină,
Se nărula rănit din sbor
74
[75]
T
EVOLUŢII
Câte-un seraf cu mâna la picror ,
Ce se ciocnise 'n aer cu-o albină.
Dar la fereastra staulul sus,
De câte ori oprindu-ne, din grabă,
Nu am zărit lumina lui IIsus
ŞI-am auzit că vocea lui ne'ntreabă?
Pavel din Tars e-acum zaraf sărac
Şi Chrisostom băiat de prăvălie,
Iar Sfântul Duh, închis în colivie,
Făcutu's-a pui mic de pltpalac,
75
[76]
VERSURI
PUŢIN
0, vino, fluture, te lasă
Pe braţu-rni ostenit.
Intinde-ţi aripa frumoasă.
Fii bunul meu venit.
Strămută-mi gându 'ntrtclte părţi,
Strecoară-mi-I pe sub tulpini,
Ca să-I întorc apoi pe cărţi,
Nins, cum şi tu vii, de lumini.
Cu trupul tău de catifea
Ce tremură de fin ce-i,
Imi aminteşti de ochii de cafea
Din genele Ilincei.
In casa toamnei nu te vezi,
De mic şi de uitat.
Dar toate florile 'n livezi
Ţ'i-aştern câte un pat
Şi toate frunzele te cer
Ca să-ţi legene somnul,
Ştiind că leagănă spre cer,
In sânul tău pre Domnul.
76
[77]
T
t
PUŢIN
O, du-te fluture, din nou,
Luminile te chiamă;
Dar prin al liniştei ecou
Fii băgător de seamă.
o mlerlă-şl poartă pe sub tei
Un cioc şi-o guşă-adâncă.
Domnul e prins şi 'n sânul ei­
Şi mierla te mănâncă.
77
[78]
VERSURI
GRAVURA
Astăzi soarele prin ceaţă
S'a născut din haos, mort,
Pe 'nserata dimineaţă,
Cenuşie ca un cort.
Pe când sufletul coboară,
Melancolic pe-amintiri,
Ca o pulbere uşoară
Cu bolnave licăriri,
Peste mobile, din care
Se deşteaptă musc trezit
De pe flori ce-au putrezit
Prin unghere din sertare,
Orologiul, ploaia 'n urmă
Şi cu inima 'ntr'un ritm,
Bat secundele ce 'n turmă
Ne'ncetat au tot murit.
Şi ce linişte se-aşterne!
Şi cum sufletul se-aude,
Scuturând din aripi ude
Peste brumele eterne!
78
[79]
-t,
I
)
GRAvuRĂ
Dintr'a mea singurătate
Las în voie timpul viu,
Care ştie ce nu ştiu,
Şi prin veacuri destrămare
Fac cu pana semn şi scriu.
79
[82]
VERSURI
PSALM
Pribeag in şes, in munte şi pe ape,
Nu ştiu să fug din marele ocol;
Pe cât nainte locul mi-e mai gol
Pe-atât hotarul lui mi-e mai aproape.
Piscul sfărşeşte 'n punctul unde 'ncepe.
Marea mă 'nchide, lutul m'a oprit.
Am alergat şi 'n drum m'am răzvrătit
Şi n'am scăpat din zarea marei stepe.
Sunt prins de patru laturi deodată
Şi-oricât m'aş măguli biruitor,
Cunosc ce răni anume unde dor
Şi suferinţa mea necăutată,
Din vitejii şi biruinţi trecute
Am câştigat puterea, ce-a rămas:
Nu mai străbat destinul meu la pas
Ci furtunos de-acum, şi iute.
Nu lua in seamă cântecele grele
Cu care turbur liniştea de-apoi.
Sunt leacuri vechi pentru dureri mai noi
Şi cântă moartea 'n trâmbiţele mele.
82
[83]
1\
I
JIGNIRE
JIGNIRE
Nepreţuind granitul, o fecioară!
Din care-aş fi putut să ţi-l cioplesc,
Am căutat în lutul rumânesc
Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară.
Am luat pământ sălbatic din pădure
Şi-am frământat cu mână de olar,
In parte, fiecare mădular,
Al fiinţei tale mici de cremene uşure,
Zmălţându-ţi ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adânci de trandafiri,
Pentru sprincene firele subţiri
De iarbă nouă ce-a 'nţepat lumina.
Luai pildă pentru trunchi dela urcioare
Şi dacă 'n sâni şi şold a 'ntârziat
Mâna-mi aprinsă, eu sunt vinovat
Că n'am oprit statuia 'n cingătoare
Şi c'am voit să simtă şi să umble,
Şi să se 'ndoaie 'n pipăltul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine şi te umple.
83
[84]
r
84
VERSURI
Femee scumpă şi ispită moale!
Povară-acum, când, vie, te-am pierdut.
De ce te zămislii atunci din lut
Şi nu-ţi lăsai pământul pentru oale?
[85]
GRAIUL NOPŢII
GRAIUL NOPTII
.
Cucuvae, cântecul tău târziu,
In noaptea cu veşmânt argtntlu,
Are câteva tari silabe
Cu câteva silabe slabe.
Ce prost, întâi, s'a 'nfricoşat de tine,
De cântecul tău cu chemări străine,
De fiinţa de abur şi pucioasă
In noaptea lui somnoroasă?
Ochii tăi, mari şi teferi,
Ca nişte luceferi
Ingheţaţi de uimire,
Privesc în suvenire.
Tu ştii că destinul e grav
In pensula marelui zugrav.
Omule, gură strârnbă, gură hâdă,
Pasărea nu ştie să rîdă!
Tu eşti clopoţelul Sfântului Duh
Şi treci lung prin văzduh
Şi suni lepădarea de sine
Şi 'mpărăţia nopţii ce vine.
Glasul tău depărtat şi sfânt
Spune auzului de pe pământ
Că sufletul trebue să stea
De veghe, înarmat in şea;
85
I
[86]
86
VERSURI
Că sufletul e-o sabie sticloasă
Care trebuie trasă:
Să-i scânteie stelele 'n luciu!
Povară mi-e mintea, ca tuciul.
Tu trăieşti fără castel,
Fără pat, făr' aşternut,
Dela inceput;
Fără cufăr, fără cărţi,
Zburând mereu intr'alte părţi ..
Neaşezată nicăieri,
Fără drepturi, fără puteri.
O! cucu vai a lui Dumnezeu,
Gândesc c'ai fi sufletul meu!
r�.
[87]
BIULBIUL
BIULBIUL
Dimineaţa, seara, triste.
Trfste-s oare 'ntr'adevăr?
Umbre-atârnă de batiste
Şi de fire lungt de păr.
De vor fi sau nu, precum
Ochiul de ciclop le vede,
Zugrăvite 'n vânt cu fum,
N'au conture nici parfum
Ramurile din livede.
Printre prunii din amurg
Cântă 'n ritmuri de tipsii
Ghersul moale, stihul turc
Şi arab, dela geamii.
Rugăclune ! nebunie!
Ca bolnavii gem cu toţii.
Sunt nebuni? In chinovie
Au şi munte şi câmpie.
Catapeteasmă pustie,
In altar, imi intră hoţii.
87
[88]
VERSURI
IOSIF AL UNGRO- VLACHIEI
Se 'nalţă fumul de tămâie
Dela jertfelnic la Iisus
Şi cu mireasma lui mângâie
Sfinţii cu nimb de foc, de sus.
Cântările suind in cor
Cu clopotele, s'au topit
In glasul 'de mijlocitor
Al blândului Mitropolit.
Inveşrnântat in promoroc
Cusut cu foi de trandafir,
Se roagă 'n gând ca un proroc
Şi pune fruntea pe potir.
Dar rtdicându-I Prea Sfinţitul
La ceruri, braţul i se frănge
Şi varsă din neprihănitul
Sfânt Trup muiat în Sfântul sânge.
Curata cuminecătură
In veac de veac nu s'a vărsat.
Unchiaşul în genunchi murmură:
Părinţilor, sunt cu păcat!
88
[89]
-
jij
r
IOSIF AL UNGRO-VLAHIEI
Pe când părinţii-arhimandriţi
Şi arhondarul stavrofor
Se jăluiesc, nemântuiţi,
Cum că păcatul e al lor.
89
[90]
VERSURI
ICOANA
Noaptea întinde scoarţe, plocate şi covoare,
Urzite cu ztgzagurt şi cu chenar mărunt,
In care se repetă izvodul la culoare
Şi chipurile crucii şi florile, cum sunt.
In faţa lunii, dreaptă, şoseaua 'n vărgl cu plopii
S'a pardosit cu ţoale din Jii şi Mehedinţi,
Şi 'n umbra fiecărui copac aşteaptă popii,
Strângând în mâini, tăcute cădelniţe ferbinţi.
Ivirea se va face, pesemne, din câmpie,
Prin albele cătune, pitite sub căciuli.
La moara adormită cu roata 'n apa vie
S'au şi sculat dulăii, molatici şi ciufuli.
Căci iar Ierusalimul se-arată după ploaie,
Cum I-au ştiut, intocmai, pe vremuri, cuvloşll,
Ce vezi? Sobolii 'nalţă biserici, muşuroaie.
Ce-auzi? Văzduhul cântă întreg cu toţi cocoşii.
90
[91]
INSCRIPŢIE PE UN PORTRET
r
INSCRIPŢIE PE UN PORTRET
Cunoşti în vreme visul că sfărşeşte,
Ţi-ai aşteptat oşteanul trist pe scut
Să-ţi intre 'n zale reci în aşternut
Şi să-ţi frământe trupul tălhăreşte,
Şi te socoţi ca iedera, de-odată,
Rămasă 'n Iegănare şi pustiu:
Ai bănuit că platoşa-I pătată,
Pe care odihniseşi, cu rachiu.
Făptură vrăjitoare şi duioasă!
Nu te-am oprit s'aştepţi şi să suspini
Ci te-am lăsat să-I încâlceşti în spini
Fuiorul vieţii tale de mătasă.
Mi-am stăpânit pornirea idolatră
Cu o voinţă crâncenă şi rece;
Căci somnul tău nu trebuia să 'nnece
Sufletul meu de piscuri mari de piatră.
Durerea noastră-aduce cald şi bine
Celor hrăniţi cu jertfele din noi.
Eu, noaptea ca un pom, ascult în mine
Căzând miloase 'n cuiburi, sfinte foi.
[92]
=
VERSURI
TOAMNA
Străbatem Iarăş parcul, la pas, ca mai'nainte.
Cărările 'nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă 'n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi ingeri duc beteala fântânilor pe mâni.
Ne-am aşezat alături şi braţu-I m'a cuprins.
Un luminiş în mine părea că s'ar fi stins.
Mă 'ndrept incet spre mine şi sufletul mi-I caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.
Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i măngăl
ochii •..
Privirea intârzie pe pangllclle �rocţlii.
Vreau degetul �re să-I iau, să i-l desmierd ...
Orice vroiesc rămâne indeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul işi intoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s'o strâng şi s'o sărut­
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.
Şi de-am venit ca 'n timpuri, a fost ca, înc'odată,
S'aplec la sărutare o frunte vinovată,
Să 'nvingem Iarăş vremea dintr'? 'ntărire nouă
Şi să 'nviem adâncul izvoarelor de rouă.
92
[93]
-J
TOAMNA
Şi cum scoboară noaptea, aldată aşteptată,
Imi pare veche luna - şi steaua ce se-arată,
Ca un părete de-arme, cu care-aş fi vânat.
Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.
93
[94]
,
VERSURI·
MITRA LUI GRIGORE
Tiara, grea pe frunte, de aur gros bătut,
S'a făurit frumoasă, acum vre-o şapte veacuri,
Muncită in robie de meşter, priceput
A 'mpodobi terti pul cu gingăşii şi fleacuri.
Aci, cunoşti călcâiul ciocanului, lovit
In bulgării de aur supuşi silit strivirii
Şi 'ncovoiaţi de-o floare la locul potrivit,
Prinzând înfăţişarea, treptat, a 'nchipuirii.
Aci, se subţiază metalul străveziu,
Şi, fir plăpând, ca firul de păr prin flori se coase:
Tors ca din furci de aur şi ajungând mătase,
Pe nicovala neagră, se iscă nimbul viu.
Trei rânduri de smaralde, ca dinţii din gingie,
Rotunde, de-opotrivă, jurimprejur răsar,
Pe-alocuri intrerupte de-o piatră rubinie
Şi de un bob mai mare de vechi mărgăritar.
Păstrată pentru Paşti in cămin cu 'ncuietoare,
Tiara stă 'n părete, păzită de doi sfinţi.
Albastrul căptuşelii pătat e de sudoare,
Pe creştetul, din vremuri, al foştilor Părinţi.
94
[95]
AGATE NEGRE
AGATE NEGRE
Cum e 'n mijlocul tăcerii,
Adâncită 'n văgăuna
Nopţii palide, ca luna
Licărind in bruma serii;
Şi cum sufletul se pierde
Intr'un vag păinjiniş
Ce se leagănă pieziş
Să-I desmierde;
Cum din foile citite
Fluturi albi, cu ochi de aur
Pe buchete de ţintaur
Mişcă aripi prăfuite;
Cu susure de mătasă
Inecată de. dantele -
Pe la geamurile mele
Trece vântul ca o plasă
Constelată cu mărgele.
Turburat in amintire,
S'a intors parfum de vis,
Dela sânu-abla deschis
Peste care-un braţ subţire
Adormea ca un iris.
95
[96]
,
96
VERSURI
Ochii strânşi in coji de fier
Scurg o boabă tremurată
Pentru ochii de-altădată:
Şi copacii 'ntorşl spre cer,
Par corăbii negre, iată,
Incărcate cu mister.
1i'Î
I
J
r
I
[97]
OSEMINTE PIERDUTE
OSEMINTE PIERDUTE
Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.
Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, tu florile-ţi arunci.
A mai venit de-atuncea să v'asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe?
Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-apururea în sus.
N'o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba « ieri»?
La poartă, umbr' aceluiaş stejar.
Mă rog, intrând, de domnul grădinar.
Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu.
Tu curgt, fântână, pe trecutul meu.
Şi toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-aşa, ca dintru început.
I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând.
,Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.
t
"'-".��-
97
[98]
VERSURI
SATAN
Călătorind pe malul talazelor latine,
L-am intâlnit, sol pacinic, pe-o stâncă de topaz
Cu ochii, râpi de umbră, deschişi din cer spre
mine,
Cu talpa roză, Iinsă , subt munte, de talaz.
Gol in imensa zare, tăcut şi gânditor,
Cu braţele păroase, la piept, făcute cruce,
Privea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce
Târ îtă de vârteje, - picior peste picior.
Deşi nâmiez, in umbra-I, culcată peste mare
Şi aruncată 'n valuri ca un adânc de noapte,
Văzui cum firmamentul de-odată 'ntreg trăsare
Cu lămpi şi candelabre, pe calea lui de lapte.
Şi se 'ntreba atuncea speranţa mea mirată:
Cine-ar fi fost să fie bărbatul uriaş,
Oprit pe ţărmii lumii, cu-o mână-atât de lată
Incât putea să joace pe deget un oraş?
Eu ridicai lopata in semn de datorie
Şi mă scul ai din luntre, de jos, ca să-I salut,
Scoţând pentru cinstire albastra-mi pălărie
Ca 'n faţa unui Rege ce trebui' cunoscut.
98
[99]
-"Î
r
r
�.
SATAN
El, tşl intoarse capul puţin, strâmbând in loc
Planetele ca mingea, şi luna cum e chifla­
Şi încruntând sprinceana pe ochiul lui de foc,
Răspunse Europei, orgolios, cu tifla.
99
[100]
VERSURI
EPITAF
Nainte de-a lăsa condeiul să zacă
Uscat, ruginit şi frânt
Ca o surcea, ca un crâmpei de cracă,
In nisip, in pământ,
Dă-mi voie să-I inmoi în apă tare
Şi cu stihurile melc din urmă să fac însemnare
Şi să ţi le scriu callgraflc pe piele.
Pentru ca dragostea când ţi se-aţîţă
Să le citească cel ce ţi-o cânta.
Pentru ca prunctul tău sugând la ţiţă,
Să 'nveţe carte 'n frumuseţea ta.
Pentru ca noaptea în oglindă,
Privindu-ţi sînul scris,
Strugure, dudă sau ghindă,
Să te uiţi în carne, şi să ghiceşti în vis.
Acesta e sufletul meu, RaşeI.
Rugaţi-vă pentru el.
100
[101]
r-
...
t
VODĂ-ŢEPEŞ
VODĂ-ŢEPEŞ
Pacea e 'n ţară, pacea e 'n afară,
Hotarul, liniştit cum n'a mai fost,
Şi şesurile, azi la adăpost,
Plugarii noi le fulgeră şi ară.
Pe la 'nceputul dulce-al primăverii
Satu-şi aduce-aminte de poveşti
Şi frunza tremură pe crengi cereşti
Şi, pasă-mi-te, 'n taină, şi boierii.
De bună seamă. Vodă gânditorul
La curăţirea lumi-i hotărît.
Indeasă ţeapa 'n oameni până 'n gât
Pentru-a 'ntâlni şezutul omuşorul.
Şi nu cunoşti cruţări şi arnânări
De te arunci dreptăţii impotrivă.
De-altfel, creştin, cu ţepile, colivă
Iţi pregăteşte Vlad - şi lumânări.
Cuviincios cu buna rânduială,
Pentru cei mari, fie Munteni sau Turci,
Avea mai mari şi osebite furci,
Ca treapta loc să nu dea la 'ndoiaIă.
Vedeai Vizirii la 'nălţimea lor,
Infipţi in vârfuri sprintene de plopi, ,,�_ .... , .
101
..
,
[102]
102
VERSURI
Iar pentru sfinţi, VIădici şi Episcopi
Avea lemn sfânt şi bun mirositor.
Şi iată Sfatul Ţării adunat
Să mulţumească domnului de Pace.
Vlad şade 'n jilţ. E liniştit. Şi tace.
Cu sufletul în platoşă 'mpăcat.
Şi pe când prieteni şi curteni în zale
Ciocnesc în juru-i cupele cu vin,
In cinstea faptelor Măriei Sale;
El cugetă ce ţepi li se cuvin.
[103]
îNTRE DOUĂ NOPŢI
INTRE DOUA NOPŢI
Mi-am împlântat lopata tăioasă in odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.
Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vânt.
Am aruncat părnântul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.
S'a ridicat la geamuri părnântul până sus.
Cât Iumea-I era piscul şi 'n pisc plângea Iisus.
Săpând s'a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, Iată-I,
Cu moaştele-I de piatră, fusese tnsuş Tatăl.
Şi m'am intors prin timpuri, pe unde-rn scoborit,
Şi in odaia goală din nou imi fu urit.
Şi am voit atuncea să sui şi 'n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. In cer era târziu.
103
[104]
VERSURI
CALIGULA
Dorm în umbră legănate lebezile 'n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Câte-o stea Inslngurată cată 'n aripi să se-ascundă
Câte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.
De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă-o mână bună
Pâinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii.
Mâini, lăsaţi-le Ilămânde să se-acopere cu lună;
Lebezi, aşteptaţi ca pâinea să v'o dea semănătorii.
Stea cu stea pe 'ntinsul undei liniştite pun cleştar
Şi printr'însul zugrăvite lebezile par şi luna.
Plângeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar
Şi se-aud din depărtare lovind unda câte una.
In palatele aprinse, cu balcoane şi unghere,
Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc.
Cine-a scris, în ce odaie, fără pat şi fără foc,
Imnul ăsta de izbândă, de iubire şi durere?
Folosiţi-vă de cântec, de lumină şi de taină,
Cupe omeneşti de goluri, pline 'n viaţă câte-o clipă.
Şi cenuşa prin văpaie se 'nveşmăntă cu o haină
Şi găseşte ca să cadă înapoi, un fulg de-aripă.
104
[105]
u
T
,
CALIGULA
Cântecul, lumina, taina, unda, 'ntinsurile-albastre,
Noi le ţinem, noi le strângem, cei căzniţi, urîţi şi goi.
Temeliile veciei orice-aţi face 's ale noastre,
Voi tntoarceţl-vă veseli şi slăviţi, intru noroi.
105
[106]
VERSURI
INSCRIPŢIE PE O UŞE
Când pleci, să te 'nsoţească piaza bună,
Ca un inel sticlind in dreapta ta.
Nu şovăi, nu te 'ndoi, nu te 'ntrista.
Purcede drept şi biruie 'n furtună.
Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă.
Necazul tău il uită 'ntreg pe prag.
CăCi neamul trebuie să-ţi fie drag.
Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.
106
[107]
•
Ţ
STINSE SCÂNTEI
STINSE SCÂNTEI
De ne-ar ajunge numai icoana ce o lasă
O undă lângă luntre, un povârniş de casă,
O vatră 'nvăluită 'n cenuşă către seară
Sau un tighel de piatră pe-o cruce seculară,
Tu ţi-ai închide ochii şi le-ai porni să vie
Icoanele pierdute 'n lumină aurie.
Şi-ai retrăi trecutul întreg, cu ochiu 'nchis,
Fără să simţi că 'ncepe să semene a vis.
Dar învierea celor ce-au licărit de sus
Şi se întorc să urce pe zări, de prin apus,
In pulberile lumii cernute 'n amintire,
Se întocmeşte goală, ca 'ntr'o perdea subţire.
Icoana lor e vie dar sufletul defunct e.
Ce-a fost hotar îţi lasă din el câteva puncte.
Din fosta 'mpărăţie azi a rămas o hartă,
Cu care 'n vântul iernii cârpeştl ferestra spartă.
Era portretul unei făpturi de alb azur,
Din care, pentru lampă, croieşti un abajur.
Aducerile-aminte biletul ţi-l trimit
Cerând adeverinţă un plic neiscă1it.
Tu, du-te şi atinge-ţi de lacuri şi grădini
Aripile mânjite, din timpuri, cu lumini,
107
[108]
VERSURI
De vreme ce dorinţa şi vatra nu-ţi ajung.
Petrece lumea toată, călare 'n lat şi 'n lung ­
Şi totdeauna ţinta la care ai ajuns,
Să-ţi cadă moartă 'n suliţi, ca un vultur străpuns.
108
[109]
f
I
I
T
RESTITUIRI
RESTITUIRI
N'au mai rămas prea multe de 'nvins şi de ştiut.
Şoseaua se strîmtează, cărările se 'mbină.
Le simţi apropiate din ce în ce mai mult,
Ca spiţele de roată, crăpate de lumină.
Ne-apropiem. Văzduhul miroase vechi prin noapte
Flori vechi răsar de-apururi cu vechile lumini.
Un abur slab se cerne, un cer spoit cu lapte
Departe 'n orizonturi se naşte prin tulpini.
E-o insulă? un munte? o apă? un deşert?
De ce-ar sfârşi 'n pustie călătoria noastră?
Ne-a mai rămas s 'ajungem, acolo, poate-un sfert
Din calea străbătută, jos verde, sus albastră.
Să ne oprim? Un cântec ne vine dela han.
E vinul bun şi patul adânc şi tu eşti dulce.
Şi-ai vrea, învăluită în părul tău bălan,
Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce.
Nu. Mână crâncen, timpul mi-I sparge cu potcoava,
S'apropiem veci a maţ repede de noi.
Păstrează-ţi sărutarea, ca florile otrava,
Ca să o dăm ţărânii întreagă înapoi.
[110]
VERSURI
DIN NOU
Din nou străbate iarna, intocmai ca 'n trecut,
Cu-aceleaşi obiceiuri, mereu nestrămutate!
Ostreţe până 'n ceruri, mirezme pipărate,
Movili de crisanteme şi-un vânt ce-a mai bătut.
In uliţile 'nalte, e noapte ziua 'ntreagă
Şi umbra, suvenire din vremea 'ncetei luni,
Pare-a cădea din tona din carul cu cărbuni,
Ce trece tras de-o gloabă normandă şi beteagă.
Senină 'n Irnitarea-I eternă, rece, goală,
Şi silitoare, iarna, ca un şcolar supus.
Aplică totdeauna, strict, regula de sus,
Cuminte, mulţumită de-a fi gramattcală.
Cât timp măcar gândirea n 'o vrea să se desveţe
In mijlocul acestei corecte repetiţii
Pentru "ngrăşarea ierbii şi altoitul viţei,
Şi să renunţe-odată la doruri şi tristeţe?
Copacii însă uită de flori şi relief.
In ceaţa 'ntinsă, sură în spaţiu; de-opotrivă,
Tămâie pentru frunze şi pentru morţi colivă.
Par incepuţi pe-o ştofă de lână, pe gherghef.
Poetul strâns în casă, pe piscul dintre hornuri
Intârzie 'n mândria tăcerii, solitar.
110
•
)
1
I
I
I
�
,
I
f
r
[111]
DIN NOU
Visează pentru Domnul cu dulce în zadar
Şi se hrăneşte zilnic c'un ceai şi două cornuri.
Băiete, ai un cufăr de foi şi de caiete.
Dă groaza la o parte, citeşte-le din nou.
E timpul ca la cornuri s 'adaogl şi un ou
Şi un potlog ca lumea, carâmbilor la ghete.
[112]
VERSURI
VINO-MI TOT TU ...
Vino-mi tot tu 'n fereastră, stea 'n fundul lumii vie
Ce mă cunoşti aproape cu geamul de tărie.
Cea stinsă cea din urmă şi-aprinsă cea dintâi.
Coboară-te la mine, şi până 'n zori rărnâl,
Ochiu-mi deschis, în care gândirea se aţine,
Doreşte ziua 'ntreagă de noapte şi de tine.
La tine se ridică în fiecare seară
Albina-mi să ia miere un bob şi-un ·bob de ceară.
Soarele-i scump potecii şi prinde vieţi de tină
Dar covârşit de sineş prea-i foc şi prea lumină.
Şi de mi-i bună raza ce-o frănge 'n pisc şi stâncă,
Tu mângâi , mir de aur, durerea mea adâncă.
In jurul tău misterul cu slove negre scris,
Ca 'n mine pune golul alăturea de vis:
Când visul dându-I margini, când golul, lui, vecie.
Şi 'mpreunaţi niciunul pe celălalt să-I ştie.
112
-
[113]
r
j'
BISERICA DIN GROPI
BISERICA DIN GROPI
Biserica necunoscută, cu hramul şters, cu vârful rupt,
Cu turla leşinată 'n aer, se incovoaie 'n osteneală
Şi streaşinlle-I, adăposturi de cuiburi, prinse de-
desubt,
Păzesc şi-a ingerilor palizi inchipuită poleială.
Un tei acoperă cu frunza şindrtla sfântului locaş.
Un preot cântă Iiturghla, bătrân şi gărbov in veş­
minte,
Pentru creştinii şi păgânil acestei margini de oraş
Şi pentru câţi, după pomelnic, îşi mai aduce, ştirb
aminte.
Tu n'ai de piatră decât semnul unui mormânt de
Domnitor.
De nici-un stil arhitectura ta nu râvneşte ca să ţie.
Zidită 'n lut, din grinzi şi bârne, şi povârnită pe
pridvor
Istoria şi arta nu stau auzul să şi-l plece ţie.
Dar el, Oltean cu coşuri pline şi cu balanţa fără greş,
Intârzie din drum la tine, când drumul lui spre tine
duce.
Ia cobiliţa din spinare, cu coşurile de cireşi,
O pune jos şi cu sfială, scoţând căciula, face cruce.
113
8
.. _ ... � ... -
[116]
116
VERSURI
Tu care mi-ai schimbat cărarea
şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta 'nstgurată
dintr'o vâltoare 'ntr'o vâltoare
Şi ţărmii-mi cresc în jur cât noaptea,
pe cât talazul mi se 'ntinde,
Şi ai lăsat să rătăcească
undele mele suferinde;
Unde ţl-s mâinile să 'ntoarcă
în aer căile luminii?
Unde sunt degetele tale
să-mi caute 'n cunună spinii?
Şi şoldul tău culcat în iarbă,
pe care plantele-I cuprind
Şi-ascultă 'n sânul tău suspinul
iubirii, cucerit murind?
Tu ce 'nfiori pe şesuri plopii
când treci, din creştet la picioare,
Şi prinzi de tot ce te 'ntâlneşte
O plasă caldă de răcoare.
Tu ce scrutezi, scoţându-ţi sânii
pe jumătate din veştminte
Ca să-i sărute focul gurii,
cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută
de şoimi de scrum şi de nisip,
Cărora vîntul le 'mprumută
o 'nfăţişare fără chip;
Tu te-ai pierdut din drumul lumii
ca o săgeată fără ţintă
Şi frumuseţea ta făcută
pare-a fi fost ca să mă mintă.
[117]
PSALMUL DE TAINĂ
Dar fiindcă n'ai putut răpune
destinul ce-ţi pândi făptura
Şi n'ai ştiut a-l scoate 'n cale
şi-a-i prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechia,
in ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată,
neiertătorul meu blestem.
117
[118]
VERSURI
t.j
\ 'v""" })". • ("Y'
TRIUMFUL
Işi implini voinţa cumplitul crunt efort.
Neturburat de bine şi rău, priveşti destinul
Şi nu te mustră 'gândul că tu eşti asasniul
Viteazului din munte, intins, invins şi mort.
Osânda fiindu-ţi dată de-a creşte indoit,
Făcuşi din tine două puteri adânci de ură,
Şi luaşi in luptă partea mândrită, cu căldură,
A celuia ce astăzi însemni c'a biruit.
Năvala 'ntâi fu 'nceată, târzie, intr'adins.
Dar zi cu zi mai crude şi mai necruţătoare,
Oştirile cu coifuri, pe căi cotropitoare,
Pământul de pedeapsă l-au rupt şi l-au cuprins.
Strivişi in şapte zile ce-i zămislit in şapte.
Nu mai adie vântul in parcuri, parfumat,
De ţîţele femeii, rămase fără lapte,
Prunci orbi şi muţi, schelete şi sluţi ai spânzurat.
Albinele la stupuri aduc din câmp otravă,
Izvoarele 'năcrtte-s şi strugurii scămoşi,
Ca să-ţi ajungă ploaia, pune 'n văzduh zăbavă
Şi norii 'n chiagul serii, curg vineţi şi băloşl,
Nici o vioară nu mai pricepe ca să sune,
Chiar stelele sfinţite şi pure la 'nceput,
Au putrezit in bolta visărilor străbune
Şi zările, mâncate de mucegaiurt, put.
A năzuit un clopot să sune Hturghia
118
-
[119]
TRIUMFUL
� .... ------------------------
1
I
)
Şi bronzul- l�i, ca scrumul din turn s'a risipit.
Intr'un . avânt/vrernelnlc voi şi ciocârlia
• .F
CU artptle-amulse să urce 'n răsărit.
Poate 'n genunchi mai cauţi târzia îndreptare
Şi ceri smerit hodină la cerul tău pustiu.
E de prisos. Genunchiul de stei lipit ţi-l ţiu
Şi biciul greu, de plumburi şi noduri, pe spinare.
E de prisos. Izbânda, de veci s'a câştigat.
Curata voie bună şi sfânta bucurie
Din lanţul de robie nu pot să mai învie �-'
Şi să atingă cerul bătut şi 'njunghlat.
Voinţa nu se teme de-acum de-o înviere-
Şi ca să nu mai cerce să fie fericit,
A luat în cleşte insul întreg şi l-a stărpit,
Cu dreptul ce i-l dete sălbatica putere.
f
119
[120]
VERSURI
INT ÂMPINARE
Dormi la fereastra visului meu, ţară,
Al cărei lan a strălucit întâia oară
Cădelniţilor sufletului meu fierbinte,
Cu care ţi-am ieşit arzând 'nainte,
Şi am călcat potecile lui Dumnezeu
Cu luare-aminte.
Prin gândurfle mele căile se ţes
Mereu, pe unde spinii mi-am cules,
De unde corbii 'nvăluiţi de ploaie
Ridică
Pe aripă blestemul celui ce se 'ndoaie
Şi face 'ntâiul pas, in zori, cu frică.
Băteţl, feţi albi, în inimă la mine,
De care sunt Duminicile pline
Şi holdele şi brazdele şi satul.
Cântec şi joc.
Prin lumea sufletului meu vă faceţi loc
Şi fiţi-i zi cu zi aluatul
La frământatul suferinţelor cu foc.
120
[121]
HERUVIC
HERUVIC
Tot ceasul îmi aduce un dar şi-o jertfă nouă,
De vreme ce lumina primeşte să-mi lumine.
Câmpia scoate 'n brazde bijuterii de rouă
Şi pomii pun coroane şi nimburi pentru mine.
In �iul�ii clătinate se leagănă cu lacul
Făptura pretutindeni de faţă şi dosită,
A celui ce cu firul de umbră şi cu acul
Scânteii, îndeseşte pânza mereu pe sită.
Imi creşte 'n suflet iarăş o strună de vioară
Dar cântecul în mine tânjind să se deştepte,
Sfios şi şovăielnic Ş 'acum ca 'ntâia oară,
Răsună 'n depărtare, mai sus şi mai afară
Ca 'ntr'o vecie albă cu stâlpi şi turle drepte.
Şi, seara, învelindu-şi grădinile cu crep,
Sunt altoit cu visuri, ca un ocean cu stele.
Nu ştiu culesul lumii de unde să-I încep,
Din câte flori de aur mi-ajung pân' la zăbrele.
Imprejmuit cu noaptea, aştept ca o făclie,
Infăşurată 'n iederi şi 'n frunze de leandru
Şi încă neaprinsă, la ora mea târzie,
In vârf să mi se lase o stea din policandru.
[122]
VERSURI
INCHINACIUNE
Viaţă de foc! ce faci in vatra noastră?
Te 'năbuşe chibritul şi te sting
Hârtiile aruncate in flacăra-ţi albastră.
Zalele noastre nu se mai ating
Să-şi oţărească solzii lor, de tine.
Platoşa noastră n'a mai oglindit
Văpaia negurtlor toate, pline
Din răsărituri şi din asfinţit.
Când păstoream cu turmele pământul
Şi ne mutam uşori, din loc in loc,
Şi nu ştiam unde ne-a fi mormăntul
Şi vieţuiam cu zarea la un loc
Şi ne sculam cu soarele de-odată
Şi ospătam pe-o margine de apă
Şi ne urma vecia ca o roată
Şi-aveam toiag şi fluiere drept sapă
Şi plug; şi, visul ne era pătul­
Atuncea ochii noştri zâmbitori
Nu căutau de subt învelitori
Petecul unui crepuscul.
Necunoscând hârtie şi cerneală,
Cântecul nostru se 'nălţa cântat
Iar nesfârşttul vieţii nu era stricat
De un canon, un scris, o zugrăveală,
Unde purcezi? rosteam la despărţire
122
[123]
îNCHINĂCIUNE
Şi arătam cu braţul în apus,
In miază-zi, prin aburul subţire
Ce-l risipea cădelniţa de sus.
In miază-zi" în miază-noapte,
Pe patru drumurile largi ale făpturii
Veneau cu noi, de-asupră-ne, vulturii,
Şi ugerti, alături, ai vitelor, cu lapte.
Necăutând în turle şi oraşe
Unde se 'nseamnă timpul cu-o bătaie,
Soroacele stau scrise în stelele urmaşe.
Şi ne simţeam acasă, în cer, ca 'ntr'o odaie.
123
I
I
[126]
VERSURI
PORTRET
M'am zămislit ca 'n basme cu şapte frunţi şi
şapte
Grumazi şi şapte ţeste.
Cu-o frunte dau în soare, cu celelalte 'n noapte
Şi fiecare este,
Şi nu este.
Sunt înger şi diavol şi fiară şi-alte-asemeni
Şi mă frământ in sine-mi ca taurii 'n belciug,
Ce se lovesc în coarne cu scânteieri de cremeni,
Siliţi să are stânca la jug.
Am ochi ce bat alene ca apa.
Am lacrimile milei şi mângâierea moale.
Un fulger negru îmi sângeră pleoapa.
Ia seama: bruta de fier va să se scoale.
Vino, mâna mi-e caldă şi pură,
Să te desmierd copîlăreşte ,
Du-mi-o la rană, du-mi-o la gură.
Spune, duhovniceşte, şopteşte.
Mi-a muşcat un dinte degetul mic.
Şl-I otrăvi cu marea otravă.
Ţi-aduci aminte? Te-am cocoloşit
Şi te-am aruncat în lavă.
126
[127]
SFÂRŞITUL TOAMNEI
SF ARŞITUL TOAMNEI
O! cine-ar zice că pe-aici
Au fost vre-odată flori,
Privighetori,
Şi cărţi citite cu-ochii mici,
In care late le panglici
Intorsu-s 'au de-atâtea ori?
Şi totuş, furăm doi mai ieri,
Strânşi braţ de braţ, găngavi,
Ca doi bolnavi;
Şi 'n legănarea celor seri
Subt plopii negri şi severi,
Blânzi şi supuşi ca nişte sclavi.
Să plec! de-acuma sunt străin
Pe unde fură tei,
Pleşuvi şi ei!
Ceva ciudat, ca un destin
Mă "mpinge să mă 'ntârzii prin
Căzuta frunză din alei.
Aici, unde-a murit trecutul,
Mă plimb ca 'ntr'un mormânt,
In care sunt
Legat s'ascult cum tace lutul,
Pe când în suflet toarce mutul
Regret, înfăşurat în vânt.
127
[128]
VERSURI
PSALM
Vecinul meu a strâns cu ne'ndurare
Grădini, livezi, cirezi, hambare.
Şi stăpânirea lui se 'ntinde-acum
Până' la hotarele de fum.
Soarele-apune zilnic şi răsare
Intr'ale sale patru buzunare.
Văzduhu-l face parte din avut
Cu-al zalelor de stele aşternut.
Luând şi lumina 'n ţarcul lui de zestre
O potcovi şi-o puse în căpestre.
Din cer ia fulgert, din pământ grăsimi.
Adâncuri înmulţind cu înălţimi.
Şi fostul meu vecin de ţărm, se ţine
Vecin de-o vreme. Doamne. şi cu tine.
Urechia lui închisă pentru gralurt
Cu seamă s'a umplut, de mucegalurt,
Gingta moale, înţărcată, suge,
Ochiul porneşte blând să se usuce,
In pântec spini, urzici şi agurlde
Dau ştiri de beteşugul ce-l ucide.
Creştetul gol poţi să-I încerci
Puhav subt pipăit, ca pe ciuperci.
Şi-I şubred ca o funie 'nnodată,
Cu căpătâiu 'n barca înecată.
128
[129]
PSALM
Doamne, aşa obicinuit eşti, biet,
Să risipeşti făptura ta incet. /�('.:'
Prefaci in pulbere măruntă
Puterea dârză şi voinţa cruntă.
Faci dintr'un împărat
Nici praf cât. intr'un presărat.
Cocoloşeşti o 'mpărăţie mare
Ca o foiţă de ţigare,
Dintr'o stăpânire semeaţă
Ai făcut puţină ceaţă.
Zidind, schele 'nalte şi repezi ridici,
Incaleci pe lespezi cât munţii melci mici.
Păretele-I veacul pătrat
Şi treapta e veacul in lat
Şi scara e toată vecia.
Şi când le dărârni, trimiţi clipa
Să-şi bată aripa
Dedesubt.
Musca mută-a timpului rupt.
129
[130]
VERSURI
VRACIUL
Am un bazar de zări şi firmamente.
De cioburi noi de lună şi planeţi.
Aştri defuncţi atârnă pe păreţi,
Impărechiaţi cu zeci de instrumente.
Tablouri fără dată, cărţi, portrete,
Pendule 'n care cucul s'a oprit,
Spade cu vârful ars şi ruginit,
Icoane, pajuri, chivote, stilete .•.
Am chei pe toate uşile 'ncuiate,
Cântare, cumpeni şi măsuri
De preţuit cenuşile necercetate
Din sufletul imponderabilei naturi.
Am site fine de cernut polenul
Imprăştiat cu-albinele pe bolţi.
Unelte, cu ascuţişuri şi cu colţi
Pentru găsit volumul, numărul şi genul.
Corăbii ancorate 'n câte-o mare,
Oraşe grărnădite 'n crepuscul,
Câmpii închise şi pământ destul,
Subt clopotele câtorva pahare,
Hlamide albe, mitre şi coroane ...
Pot unge Papi, uzurpatori şi Regi.
130
[131]
VRACIUL
Neamuri pierdute şi vecii întregi
Stau condensate 'n rânduri de fiacoane.
Un semn, şi tâmpla cerului se-apleacă.
Un semn, şi uraganul s'a trezit.
Un semn, şi neamuri noi s'au zămislit!
Dar semnul mâna mea nu vrea să-I facă!
In farmacia mea a-tot-lecuitoare
Aleanuri am la chinurile-abia simţite,
Misterioase şi nemaitămăduite,
Pe când prin jur se naşte lumea şubredă şi moare.
Pe şesul negru cu lumini de ceară
Pot frământa din tină şi scuipat
Un nou Adam, glgannc şi nerăzbunat.
Aştept, îngenuncblată, plebea să mi-I ceară.
Eu mă fălesc că nu vând ca atâţia
Tezaurele mele: Nici nu ştiu
Dacă pe piaţă Dumnezeu cel viu
S'a ieftenit mai mult decât tărăţea.
Mormânt inchis la zgomotul de-afară,
Contemplu-a cârtiţelor bucurie
Ltngăndu-şi puii cu idolatrie,
Băloşi, subt steaua mea polară.
9'
[132]
VERSURI
DENIE CU CLOPOTE
Taci. Nu te mişca.
Din intunericul meu s'a deşteptat
Şi zboară 'n văzduhul instelat
Acvila amintirii.
O! nu turbura răsăritul.
De unde vine acvila albastră
De a crescut atât?
Mică 'n cuib şi fără aripi am lăsat-o.
Nu-s prin urmare 'nstrăinat
Pe totdeauna de trecutul meu.
Mai e nădejde, mai e mângâiere,
Mai colindă o umbră albă prin tăcere.
Norul ce mă răpise s'a spart!
Ploaie caldă! ploaie mănoasă!
Curgt, darnică pe ogorul meu,
Din care morţile sufletului
S'au deşteptat.
132
[133]
INTERIOR DE SCHIT
INTERIOR DE SCHIT
Sufletul tău e-un parc, de stâlpi, la rând,
Cu statui albe, sus, pe fiecare,
Incremenite 'n câte o mişcare
Ce-a obosit in piatră şi s'a frânt.·
Când pasul meu purcede prin grădină
Furiş, ascult in noaptea sunătoare,
Murmure cu silabe de lumină
Şi vorbele de ceaţă şi răcoare.
De subt cerdacuri, răzimat in coate,
Oprit sfiios tăcerea să nu 'nvii,
Aştept să treacă statuile toate
In drumul lunii albe, cenuşii.
Pentru 'ntunericul intins in tine
Am stele mici, pe care eu le pui
Să străjuiască 'n Iăncl diamantine
Basmul tiptil şi trist din visul lui.
Câte-o statuie îşi aduce-aminte
De locul ei adevărat
Şi se coboară strânsă in veştminte
Până la capul celui aplecat.
Intinde mâna, piatră, şi tihnit
Mângâie-i-l cu palme de granit.
133
[134]
VERSURI
RUGA DE VECERNIE
In mine se deşteaptă o 'ntreagă omenire,
SUnt cei ce-au fost pe vremuri, sunt cei ce sunt acum.
Câte-o grădină veche, surpată 'n suvenire,
Şi-aruncă dinainte-mi belşugul de parfum.
Şi dela sf!.ntql palid, sfârşit şi blând pe cruce,
La biciq(ce-l izbeşte şi-l sângeră 'n obraz,
Pe nesimţite nu ştiu ce 'nvecinare duce
Şi rând pe rând sunt unul şi celălalt. Zăplaz
Intre atâtea inimi ce bat cu toate 'n mine,
Ca nişte turle pline de clopote, n'a fost,
Nu este, n'o să fie şi 'n van va să suspine
Eroul meu din suflet de rîsul celui prost.
Şi voia mea de bine, frumos şi adevăr,
Ingădule să-şi ţie şi-acolo 'n gânduri jugul.
Simţindu-mi spinii frunţii ieşind cu răni prin păr,
Sunt cel dintâi porunca s'o dau: Aprindeţi rugul
Ca sfântul în cenuşă subt ochii mei să piară,
Ca dreptul să-şi strecoare 'n urechia mea scrâşnirea
Inmormântat în lemne şi 'nvăluit în pară!
Şi 'n mine bate 'n palme, mişcată, omenirea.
Ca un norod de pacinici şi veseli asasini
Ce pregătesc dreptatea luminii viitoare
134
[135]
RUGĂ DE VECERNIE
Unii 'nvârtesc săcurea, ceilalţi desfoaie Crini,
Cu sufletele 'n beznă şi degetele 'n soare.
Dar hotărând privirea, de sus, pe umbra lumii
Un suflet se strecoară în mine ca o rouă
Şi-atunci visez cu gloata să bat poteca humii,
Purtând în vârful lăncii spre cer, o stea mai nouă.
De unde vin aceştia? De unde-aceşti eroi,
Călăi, Iobagt, apostoli, din noapte pân' la mine!
De unde-această piatră cu feţe de noroi
Şi scăpărând cu focuri de-azur şi de rubine?
Le sunt dator odihna ce pleopa nu-mi atinge î
Le datoresc lumina şi faptul crud că sânt?
Cu mine omenirea, Părinte, se va stinge l
Dă-mi pacea şi răbdarea s'o caut şi s'o cânt.
135
[136]
VERSURI
BLESTEME
FRAGMBNT
Prin undele holdei şi câmpl de cucută,
Fu�arii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna 'n zăbranice, mută,
Intra ca un taur cu cornu 'n stihie,
Şi �ândul meu gândul acestora-I ştie:
In împărăţie de beznă şi lut să se facă
Grădina bogată şi-ograda săracă.
Cetatea să cadă 'n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s'ar izvoarele toate şi marea,
Şi stlnge-a'ar soarele ca lumînarea.
Topească-se zarea ca scrumul,
Funin�ini, cenuşă, s'acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie şi vântul
Să zacă 'mbrâncit cu pământul.
Sobolii şi viermii să treacă prfbegi
Prin stârvuri de glorlt între�i.
Să fete în purpură şoarecii sute.
Gân�ănii şi molii necunoscute
Să-şi facă 'n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi măr�ăritare.
Pe strunele dela viori şi ghltare
Să 'ntinză păianjenii corzi necăntătoare.
136
[137]
BLESTEME
Intâi, însă, viaţa, bolind de durată.
Să nu înceteze de-odată
Şi chinul să 'nceapă cu 'ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţetul.
Să şchioapete ziua ca luntrea dogită,
Să 'ntârzie ora in timp să se 'nghltă
Şi, nemărginită, secunda
Să-şi treacă prin suflet, gigantică, unda:
Pe sârma tăioasă-a veciei, in scame
Şi rumegătură să vi se destrame,
Gâtlejul fierbinte de. sete,
Să eate scuipat să se 'mbete
Şi limba umflată 'ntre buze
Să Iingă lumina şi ea să refuze
Şi 'n vreme ce apa din şesuri se strânge,
Să soarbă 'n mocirla copitelor sânge.
Şi strugurtt viei stor şi cu muşcătură
Să lase in gură coptură.
Coboare-se cerul, furtuni de alice
In câmp să v'alunge cu stelele 'n bice.
Despice-se piatra in colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihnă cerându-I, pământul să 'nţepe
Ivindu-se şerpii când somnul incepe.
Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blestem să te 'mpuţi pe picioare.
Să-ţi crească măduva, bogată şi largă,
Umflată 'n sofale, mutată pe targă.
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul.
Oriunde cu zgârciurt ghiceşti mădulare,
Să simţi că te arde puţin fiecare.
137
[138]
138
VERSURI
Un ochi să se strângă şi să se sugrume
Clipind de-amăruntul, întors către lume.
Celalt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece 'mpietrit ca 'ntr'un vis.
Când ura te 'neacă şi-ţi scânteie 'n oase
Să vrei peste mie, să poţi pân' la şase.
Necazul tău mare să dea voce mică,
Să urli, să n'auzi, să vezi că-ţi-e frică;
Iar ţie, jivină gingaş gânditoare
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare.
Ficatul un cui să-ţi frământe.
Urechia să ţipe şi nasul să-ţi cânte,
Să-ţi crape măselele 'n gură
Şi dinţii cu detunătură,
Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,
Mormânt cu mocirlă stătută.
O unghie pe săptămână
Să-ţi coacă la câte o mână,
Şi 'n zilele de sărbătoare
Un deget dela picioare.
De pofte să-ţi sece obrazul,
De bube să nu-ţi mişti grumazul,
Să-ţi iasă cocoaşă
Şi gâlci şi cucuie 'n cămaşă.
Buricul bubat din născare
Să-ţi săngere subt cingătoare.
De glezne târîş să-ţi atârne
Ghiulele de capete cârne,
Rânjite, scrâşnite şi nerăsbunate:
Măceluri, osânde, păcate .••
[139]
•
)
\
f
,
r
MIEZ DE NOAPTE
MIEZ DE NOAPTE
Eu. sunt acela pe care l-am visat,
L-am căutat şi am vrut să-I născocesc,
Ca prin gunolul meu cel omenesc
Să treacă rază, ager şi curat.
Acel ce-atinge neatins' noroiul
Şi poate duce drum şi peste cer
Şi să rămâie fier de este fier,
Rugina 'n el să nu-şi puie altoiul.
Să năzuiască 'n marmură schimbare,
Singurătăţi de sus, de stalactit,
Fiind cu toate 'n veac nepotrivit
Şi aripile fiindu-i vecinic călătoare.
Eu ştiu tăcea când visul a murit
Şi 'n toată clipa 'nalţ câte-o statuie
Tăcerii, pe un drum ce suie
Neisprăvit.
139
[140]
VERSURI
._'
DUHOVNICEASCĂ
Ce noapte groasă, ce noapte grea!
A bătut in fundul lumii cineva.
E cineva, sau poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s'a lovit de pomii din grădină?
Cine calcă fără zgomot, fără pas,
Ca un suflet de pripas?
Cine-i acolo? Răspunde!
De unde vii şi ai intrat pe unde?
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică!
Ţi s'a urit in pământ.
Toţi nu mai sănt,
Toţi au plecat, de când ai plecat.
Toţi s'au culcat, ca tine, toţi au înpotat,
Toţi au murit de tot.
Şi Grivei s'a învâr tit in bot
Şi a căzut. S'au stârpit cucuruzii,
S'au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşini colunii,
S'au despărţit de casă rândunelele, lăstunii.
Ştiubeele-s pustii,
Plopii-s cărămizii.
S 'au povârnit păreţii. A putrezit ograda ...
140
[141]
•••
r
DUHOVNICEASCĂ
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s'a oprit?
Ce vrei? Cine eşti,
De vii mut şi nevăzut ca 'n poveşti?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani ...
Eu sunt risipit prin spini şi bolovani ...
Au murtt şi numărul din poartă
şi clopotul şi lacătul şi cheia. ."
S'ar putea să fie Cine-ştie-Cine ...
Care n'a mai fost şi care vine
Şi se uită prin intuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! cine-i acolo 'n haine 'ntunecate?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde 'n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine.
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce,
Ia-mă 'n braţe şi ascunde-mă bine.
[142]
VERSURI
BUNA- VESTIRE
Dragă mamă, dragă mamă,
Pânza iar mi se destramă.
Sufletul şi-acum mă doare,
Trupul iar, sub cingătoare,
Braţul mi se leneveşte,
Fusul îmi scapă din �ştt,_
Firul răsucit, din furcă,
Mi se 'nnoadă şi se 'ncurcă,
Acul floarea vrea s'o 'nceapă
Şi se 'ntoarce şi mă 'nţeapă.
Dau a'aleg şi dau să cos
Şi-mi iese lucrul pe dos.
Ochiul udă în neştire
Borangicul cel subţire.
Gândurile mi-s amare
Ca izvoarele de sare.
In tot ce vreau şi găndesc
Aiurind mă pomenesc.
Mamă dragă, mamă dragă,
Parcă-ml creşte 'n sân o fragă.
Am fost Vinerea la schit:
M'am rugat şi m'am smerit.
Ce să cred şi ce să fac,
Cu mine ca să mă 'mpac?
Mă simt pe la înoptat
142
[143]
BUNA-VESTIRE
Ca un zarzăr scuturat,
Inc1eştat in rădăcină
De-o zvâcnire de răşină.
Şi-uneori sunt ca o cracă,
Singură care se-apleacă,
Singură ce se frământă,
Singură plânge şi cântă,
Singură se incovoaie
De un gând ascuns de ploaie,
Ca o pasăre in foi.
Dragă mamă, imi năzare
Că in brâu pe la 'nserare
Inviem şi suntem doi.
143
T
[144]
VERSURI
LINGOARE
Fata noastră e bolnavă.
Fata mea şt-a dorului.
In vârful piciorului
A 'nţepat-o cu otravă
Spinul prins de crini şi laur.
Fată, nu ţi-m spus să pui
Ghetele cu bot de aur,
Şesu 'n turn să ţi-l încui,
Să-ţi farmeci cărările,
Să te joci cu Duhul Sfânt
Şi numai cu zările
Să te reazimi de pământ?
Nu ţi-rn spus eu la călcâi,
Să pui floare de sulfină
Şi, ca steaua să mângâi ,
Ghimpii, spinii cu lumină?
Să fii floarea ce-şi desparte
Frumuseţea de ţărână,
Şi sleieşte sus, departe,
Viaţa ei de-o săptămână?
Nu 'ţi-am spus seara şi 'n zori
Toate de câte trei ori?
Fata zace 'n pat bolnavă,
Gingaşă şi somnoroasă,
144
[145]
10
LINGOARE
Ca pe-o tavă
De argint, o chiparoasă.
Căci nu fui dela 'nceput
Ca să te fi fost făcut,
Eu, cu degetele mele,
Din luceferi şi inele!
Ţi-aş fi pus ca să nu suferi,
Pleoape smulse dela nuferi
Ochi câte un bob de rouă,
Licurici iti lună nouă.
Sănii, ca doi pui de mierlă.
L-aş fi pus in câte-o perlă,
Şi de fiece obraz
Un rubin ori un topaz.
M'aş fi dus să-I văd cum ţese
Soarele prin frunze dese,
Cum izbeşte 'n piatră râul
Şi s'ascult cum creşte grâul,
Cum îşi pune largul vânt
Aripile pe pământ.
Şi din tot acest ştiut
Ceas cu ceas te-aş fi cusut
Şi drept suflet ţi-aş fi pus
Sabie cu vârf in sus.
Dar de stai şi te găndeştl,
Mai bine să fii cum eşti;
Să te 'nţepi, să te striveşti
Prin bucate pământeşti.
145
[146]
VERSURI
RUGA DE SEARA
Infinit! Infinit!
Adună-ţi bolţile de-odată
In şuier prelungit,
Şi 'n fruntea mea secată
Şi 'n pieptu-mi aiurit
Te 'nfige drept ca o săgeată.
Simbolic Infinit!
Te strânge 'n chip de fulg
Şi 'n mine, lămurit
Te răspândeşte - să mă smulg,
Să cad ca un aerolit
Scăpat din circuit.
Demonie Infinit!
Descinde 'n mine cum descind
Tenebrele 'ntr'un schit,
In care sunete se 'ntind
Dintr'o cupolă spre zenit,
Stropită 'n creştet cu argint.
Cu tine dorul am
Să fiu răsplămădit şi şters
In slava mea de miligram
De praf, suflat in univers.
146
[147]
RUGĂ DE SEARĂ
Şi dă-mi virtutea unui bram,
Pământu 'n vrăji să ţi-l destram.
Să-mi fie verbul, limbă
De flăcări vaste ce distrug,
Trecând ca şerpii când se plimbă;
Cuvântul meu să fie plug
Ce faţa solului o schimbă,
Lăsând în urma lui belşug.
O! dă-mi puterea să scufund
O lume vagă, Iâncezândă,
Şi să ţăşnească-apoi din fund,
O alta limpede şi blândă.
Şi mă înghite 'ntreg, în haos,
Umil, senin şi mulţumit
Că las în urma mea repaos,
Şi-o foaie nouă de adaos
La cartea vecinicului mit,
In care visul mi-e strivit
Ca un vlăstar de mărgărlt.
147
l
[148]
VERSURI
APA TRECATOARE
Zămislită nu se ştie pentru ce mâhnirii noastre,
Ai sajungi, fârâmă rece, curgătoare unde-albastre.
Imbrăcată cu arşiţa ce te-aşteaptă 'n zori de Mai
Vei fi troacă şi oglindă, boturilor de buhai.
Luciul tău, prin blestem tainic, îngheţat în umbra
morii
Va tăia în dungă luna, şi cresta din zbor cocorii.
Inşirând minunea firii cu grosimea-ţi de mătase,
Fundul mărilor de ceruri îl vei înădi şi coase;
Şi numit Danubiu, Argeş, Nistru, Olt, Prut şi Te-
leajen,
Ne vei legăna grădina 'n pânze albe de păianjen,
Căci călătorind vei pune şesurtlor peste ţară
Aşternuturi vii de salbe, împrejurul ei brăţară
Şi 'n pământ, arat sălbatic şi-apărat încins cu fierul
Brazde 'n lungu-I de luceferi, îngropând în maluri
cerul.
Prin salcâmi plecaţi şi sălcii, mulţumindu-I că te-
atinge,
Sânul mamelor voinice îl vei mângâia şi linge.
Gâştele cuprinde-le-vei pe subt aripi şi vei duce.
Se va scoborî prin tine turla răzimată 'n cruce.
Plumbul tău cu feţe multe va sticli ca un vitrou
Care 'n fiecare petec scapără un soare nou,
Şi când mintea mea croieşte un tipar mai lesnicios,
148
-
[149]
y
APĂ TRECĂTOARE
Incepând întotdeauna lucrul cu temei, de jos,
Tu răstorni aşezământul şi o lingură de apă
Mă învaţă că se poate munca şi de sus să 'nceapă.
Inviat din miezul nopţii, petrecut cu mâini de umbră,
Tu eşti, fir de pisc şi haos, ca o rază care umblă.
Ce stihii străbaţi, streine, de gândirea mea mirară,
Ce comori nepipăite nici de visuri niciodată,
Mărturia mi-o aduce, într'un tremur ca de jar,
Li cărui neprins de sculele niciunui argintar.
Insă de trăsar în tine ochii-atâtor mari mistere;
De te-ai strecurat prin cuibul tainicelor giuvaerer
De-ascultaşl de ruga nopţii, care-ţi descântase fiinţa
Ca să-şi mângâie cu tine sihăstria, suferinţa;
De-ţi ieşiră 'n drum troiene de vecii şi piatra moartă,
Care trebuie 'n strârntoare biruită 'ncet şi spartă,
Tu putuşl întoarce hora 'mpotrivirilor şi-a humii
Şi ieşi şi mărunt şi sprinten şi sfinţit din legea lumii,
Făr' a pierde niciun fulger, nici o za de curcubee,
Mişunând în vălvătaia insului tău de scânteie.
Giulgii de lumină albă calul nostru va să pască,
Şi pe giulgtl cortul nostru creasta va să-şi hotărască.
Eu, ca să-mi aduc aminte de adânc şi nesfârşit,
Intre două şesuri limpezi am oprit şi-am poposit.
149
r.
i'
i
I
[152]
ZĂPADĂ
VERSURI
Fulg limpede şi pur,
Te-aştept să te scobori,
Petală de pe flori
Sădite in azur.
Azurul se închlagă
Să facă iernii salbă.
Să-ţi facă fiinţa albă
E-o trudă 'n bolta 'ntreagă,
152
Dar ajungând la noi,
Cu steaua şi cu luna,
Tu treci in totdeauna
Şi laşi in lut noroi.
[153]
DE-A V'AŢI ASCUNS ...
DE-A V'A ŢI ASCUNS ...
Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărît, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat,
E-un joc viclean de bătrâni,
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de pasări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.
Ne vom iubi, negreşit, mereu,
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr'o zi, piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă,
Jocul începe încet, ca un vânt.
Eu o să rîd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fără cuvânt,
De pildă, lângă copac.
E jocul sfintelor Scripturi.
Aşa s'a jucat şi Domnul nostru Iisus Hristos
153
[154]
154
VERSURI
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au isprăvit jocul, frumos.
Voi, să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
In lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.
Ştiind că şi Lazăr a 'nviat
Voi să nu vă mâhniţi, s'aşteptaţi.
Ca şi cum nu s'a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.
Tata s'a îngrijit de voi,
V'a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.
Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Intr'o zi, acasă, la copii,
La nevasta, care plânge şi toarce,
La văcuţe, la mioarce,
Ca oamenii gospodari şi vii.
Voi, creşteţi, dragii mei, sănătoşi,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vre-o lună.
Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urmă alta.
[155]
DE-A V'AŢI ASCUNS ...
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, in timpul cât se cere,
Din lumea cealaltă.
Şi, voi aţi crescut mari,
V'aţi căpătuit
V'aţi făcut cărturari,
Mama face ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit ...
Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in câte câţi vrei.
Arde-t-ar focul.
155
[156]
VERSURI
INCERTITUDINE
Imi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii 'n neştire.
Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile 'ncete
Ale stelelor pe rând
Sticlind alb şi tremurând.
Seama tristeţilor mele
Se 'ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad in căli mărul meu.
Deschid cartea: cartea geme,
Caut vremea: nu e vreme.
Aş cânta: nu cânt şi sânt
Par'c'aş fI şi nu mai sânt,
Gândul meu al cui gând este?
In ce gând, in ce poveste,
Imi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?
156
[157]
INCERTITUDINE
Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultând glasul ciudat
Al mlaştinii şi livezii.
Şi semnez:
Tudor Arghezi.
157
1
I
[161]
11
FLORI DE MUCI GAl
FLORI DE MUCIGAI
Domnului Al. Rosstri
Le-am scris cu unghia pe tencuială,
Pe un perete de firidă goală,
Pe intuneric, in singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de-acum.
Când mi s'a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu a mai crescut-
Sau nu o mai am cunoscut.
Era intuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă.
Şi m'am silit să scriu cu unghiile dela mâna
stân�g ...•. �.�.- :
. ,�' L.,.
" ,��
� ... �
b .!ţ 11'1. n:nc T7'I
�I-
'(16�
-�'�:J,"'�-
[162]
VERSURI
PUI DE GĂI ...
In ceaţa �roasă
Carul se 'ntorcea acasă.
Intuneric beznă.
Nu se vedea până la gleznă,
Caii mergeau din obicei,
Unde, nu ştiau nici ei.
Hamurile nu mai ştiau ce mână:
..kDil.e sau muntele de ţărână,
Nu se mai vedeau la nimic luminile.
Dar treaba era gata.
Omul şi fata
Vânduseră toate găinile.
Doamne! parc'au dat cu oişte a în nişte zid.
j�pile s'au împleticit.
Cinci oameni de cositor, cu un cuţit,
Măruntaiele şi buzunarul omului le-au scotocit.
Şi, nevăzută, fata s'a strecurat în pâcla stătătoare
Şi a orbăcăit, târ îş ca o lipitoare,
Pe dihania nopţii, vreme lungă,
Până ce i-a fost sorocit, undeva să ajungă,
- Oameni buni! In strungăreaţa uşii
Mâna fetei se lovi de mâna mătuşii.
Mătuşa, cine-o fi fost, o băgă în odaie
162
[163]
PUI DE GĂI. ..
Şi fata povesti la vatră, intr'un crârnpel de văpaie.
Că veneau dela târg, că le-au ieşit in drum hoţii
Şi că ea scăpase pe dindărătul roţii.
- Fetico, stăi colea cu Dumnezeu, şi
Lângă fata mea te-I hodini.
Avea şi mătuşa o fată •
Despieptănată
Şi câteştrele femeile s'au suit in pat
Şi s'au culcat:
Intâi, cele două fete,
Fata babii la părete.
Şi baba desfăcu un cojoc
Şi cuprinse fata noastră la mijloc.
Intr'un timp, baba
Intinse laba.
Fata ei sforăia. Bun!
Şi părea că şi fata străină doarme tun.
Intr'alt timp, se auzi un ciocănit.
Cinci oameni de plumb au venit
Şi au şoptit
Că se intorc mofluzi la han.
Că omul ce-l beliseră pe drum n'avea la el un ban.
- Mai tacă-ţi gura şi uită-te 'ncoa:
E fata lui şi banii sunt la ea,
Răspunse Baba, arătându-I patu:
Ai să te duci şi tu, fetică, după tat-tu!
Şi baba se linse pe buze,
Cu pofta de sânge a unei mâţe lehuze.
Aţi înţeles cu toţii
Că baba era gazda şi ceilalţi erau hoţii.
163
[164]
VERSURI
Toţi chitiră să bage fata 'n beci
Şi să-i facă de ducă, aşa, ca la berbeci,
Şi să o puie pe jar.
Dar nu era bine să miroasă 'n toiul nopţii a friptură
la grătar,
Mai bine, bucată cu bucată,
Să fie aruncată.
Dar la vorba lui Terchea-Berchea,
Fata trăsese cu urechia.
Se strecură pe Iângă fata mătuşii,
Ce dormea ca duşii
De pe lume, şi-i luă locul incet.
Atunci, pe 'ntuneric, berechet,
Braţele, mâinile, degetele, hoţii, baba
Inăbuşiră fata lor, o târ îră 'n beci, de geaba,
Pe când fata noastră fugî, pe ceaţă,
Până se făcu dimineaţă.
Baba miorlăie acum după fată 'n inchisoare.
Şi hoaţele dela femei, o scuipă şi o târnuie,
Tâlharii taie 'n ocnă sare
Şi capul lor, cârciumarul, Cârnu e.
164
-
[165]
CINA
CINA
In frig şi noroi
Trec hoţii 'n convoi, câte doi,
Cu lanţul tîrîş de picioare,
Muncindu-se par 'că 'n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din două hârdaie.
Câţiva au ucis,
Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis.
Tot una-I ce faci:
Sau culci pe bogaţi sau scoli pe săraci.
Livizi ca strtgoll şi şui,
Strâmbaţi dela umeri, din şold şi picior,
In blidul fierbinte, cu aburi gălbui,
Işi duc par'că sângele lor.
165
[166]
VERSURI
STRECHE
Nu ştiu ce-mi vine:
Aş mânca din fitecine
Şi mi-aş pune mintea şi cu tine,
Ca un porc.
Mă arde, mă frământ, mă întorc.
Mi s'a făcut.
Gem şi zbier ca un mut.
Mi-a lovit strechea
Şi coapsa şi gura şi urechia.
Imi caut leacul
Şi la Dumnezeu şi la Dracul,
De geaba.
Văzduhul mă ustură ca leuşteanul şi ceapa.
Am un piron în ţîţă
Şi-un vătrai în vintre mă aţîţă.
Vreau să beau sânge şi să rup
Ca un şarpe, ca un lup.
Când se vîră 'n uşă cheia
Par'că scrîşneşte femeia
Pătrunsă, despletită
Şi neistovită.
166
[167]
STRECHE
Acum, la lună,
Stau părechile 'mpreună.
Doamne! mâna se pune,
Trupul se 'ncovoaie, se lipeşte, se supune,
Oftatul şovăie, înecul vine,
Şi se zguduie mădularele, pline
Ca nişte struguri, cu chin,
Ciorchin in ciorchin
Şi boabe pe boabe.
La uşă, drugii zac in scoabe.
Paznicul numără şi spune.
Nu se face nicio minune.
Pătru Marin, flăcău
De pe subt Ceahlău,
Mai are
Zece ani de inchisoare.
167
[168]
VERSURI
GALERE
Sgomotul de lanţuri multe
A trecut prin curte,
A ieşit lung pe porţi
Printre vii şi morţi,
Tiriş, grăpiş,
Prin păinjiniş,
Ca o fiară bolnavă de rugină.
In potcovăria cu clăbuc de lumină
Lăcătuşfi le-au bătut călare
O verigă 'ntre picioare
Şi la glezna mânii,
Ca să poată hodini stăpânii,
Cât, munciţi pe caldarârn,
Hoţii trec dintr'un tărâm intr'alt tărârn,
O şchiopătare de vulturi căzuţi din stele
Prin oţăţltul intuneric tare;
O răstlgnire fără cruci şi fără schele.
O Golgotă şeasă, fără altare.
Pasul strins lângă pas
Merge 'mpiedicat, ca un compas,
Şi palmele unite cu ciocanul, cătuşa şi pila,
Par 'că se roagă, cu de-a sila.
168
[169]
LA POPICE
LA POPICE
o palmă grea i s'a lipit pe gură.
In creştet pumnul puse-o lovitură.
Bocancul ii ajunse până 'n maţe,
O clipă, văzu numai stele şi aţe­
Şi şovăi pe un călcâi.
A! vrei să birui şi ai dat întâi!
Se 'nţepeni din umeri, din bărbie,
Spinarea piatră şi-o făcu. Ce-o fi să fie!
Sumese mâneca şi scoase
Două braţe cu pulpele groase,
Scrise cu slove şi horbote albastre.
Dârdâia podina subt mesele noastre.
Ceasul se făcu înfricoşat.
Lungindu-se scurtul, cel lung s'a cocoşat
Şi furnicau toţi ochii, fierbinţi.
Incă un pumn! Dar fu primit în dinţi,
In ascuţişul colţtlor câineşti,
Şi zdrelit ca de dălţi, la deşti.
Dacă 'ncepe ghlontul să te doară,
Lungule, ne faci de ocară.
O săritură înapoi:
Venea scurtul, vâlvoi,
169
[170]
170
VERSURI
Ca un arrcr, hotăr-ît să infrunte
Vijelia namilei din munte.
Scurtul l-a şi muşcat
De musteaţă
Şi a scuipat
Sângea din ea, cu mătreaţă.
- Puneţi mâna mă! Veniţi incoace!
- Lasă, bă! că bine-i face!
Scurtul ii sfâşlase buza celui lung.
Acu-l acu! Se mai ajung,
Se mai lovesc, se 'rnpung r
Lungul se prăvale. Il izbi şi 'n beregată
O margine de ghiată.
Se scoală 'mpleticit
Şi pune mâna pe cuţit.
- La o parte, face-ţl-Ie loc!
Dar lungul nu are noroc,
Căci scurtul, jerpelit şi rămas in cămaşe,
Il rupe de boaşe.
Şi toată pricina
Fusese Gherghina.
[171]
ION ION
ION ION
In beciul cu morţii, Ion e frumos,
Intins gol pe piatră, c'un fraged suris.
Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi gura-I băloasă-I ca de sacăs.
Când cioclu-l ridică 'n spinare,
Ion par'c'ar fi de pământ.
De-l pui poate sta in picioare.
Dar braţul e moale şi frânt.
In ochii-i deschişi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A cârnpului unde iezii-a păscut,
A incremenit acolo străină.
Departe de vatră şi prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-I cu pete şi peri,
In cârduri sunt morţi şi păduchii.
- �_ .... - ..... � ...
<,
[
li
[174]
VERSURI
SERENADĂ
De cu noaptea, câte toate:
Clopotul toacă şi bate,
Broaştele, nu ştii de unde,
Calcă 'n clapele afunde.
Se clătesc in beregată
Cu faianţă sfărîmată
Şi inghit la ceasu 'ntii
Cioburile ei scirţii.
Ciorile din pomi se muşcă,
Steaua cade, foc de puşcă,
Fierăstraie şi rindele
Rod in ciurciuvele.
Pe la trei,
Vin păduchii mititei;
Pe la cinci,
Ploşniţele cu opinci.
Şobolanul te miroase
Pe la şase.
Gilcile dacă ţi-au copt,
Doctorul vine la opt.
Bezna rece, zidul rece.
Mai muriră paisprezece.
174
[175]
LACHE
LACHE
Ţăpos ca un cui
Licăre ca sabia,
Forfota ca vrabia,
Să-şi păstreze taina lui.
Dintr'un ban face doi,
Cum vrei, napoleoni şi lei,
Descântând cu şoapte moi;
Şi dintr'unul face şi trei.
Are un ciocan mut:
Bate şi nu se aude.
Nicovala lui e ca de lut
Şi toate uneltele lui sunt crude.
Din meta� face cocă, aluat,
Borşurt, scrum şi rtntaş.
Le scade după ce le-a adunat,
Le face cogeamite caş,
Le impănează cu safire,
Scurge, tescuieşte şi frige­
Şi scoate pentru chimire
Icre de aur, in linguri şi pe cărtige,
Şi, a mai zis şi o rugăciune
Pe care-o ştia numai el.
175
[178]
,
178
VERSURI
Ismenitura nu se potrivea cu drumul de ţară.
- « Vine noaptea! Ia-mă, nene, Fă-ţi pomană »,
Ţăranul se cruci ş' zise: « Suie, Satană! ».
Cucoana şi săteanul incruntat
Cârmeau pe-un drum întortochiat.
Ea întreabă: « Ai parale} »
El răspunse: « Da! Ce-ţi pasă dumitale?
-« Păi, să mi-i dai» - şi-I puse mâna 'n gât.
Stafie, prost te-ai hotărît!
Pe subt ipingea,
Ţăranul se cam pregătea.
Cât ai clipi, cuţitul s'a şi 'nfipt.
Vezi, cocoşneaţă, că te-ai fript?
Şi, căruţa trase, măre Ilie,
De-a dreptul la Primărie.
Ce să vezi? Putoarea cu brăţară
Era muiere doar pe dinafară;
Că pe subt poale
Avea, ca omul, de toate şi două pistoale.
[179]
FĂTĂLĂUL
FATALAUL
Cu vreo câteva tuleie,
Mă, tu semeni a femeie.
La sprinceană
Fetlşcană,
Subsuoară
De fecioară.
Ai picioare
Domnişoare,
Coapsa lată
Adâncată,
Ca 'n zuvelci;
Urechile, ca doi melci;
Doi zulufi cu doi cârcei;
Două boabe de cercei
Deslipite, de muiere.
Şi - al dracului! - a miere
Şi a tiparoase
Hoitul tău miroase.
Ţi-este mâna
Ca smântâna,
Degetele ţi-s-
Par 'că ţi le-a scris­
Gemene,
Să semene;
Degetele ca viermuşii,
179
[180]
180
VERSURI
Pielea: pielea corcoduşii.
Solz de sticlă 'n unghle.
Ochiul tău înjungbie,
Gura ta sub firişoare
Pafta-i cu mărgăritare.
Buzei tale apă dă
Şi fântâna leapădă.
Fata de cum te-o vedea,
Ca din vânt rămâne grea,
Căci pleoapa de ţi-o ridici
O ciupeşti cu trei furnici.
O fi fost mă-ta vioară,
Trestie sau căprioară
Şi-o fi prins în pântec plod
De strtgot de voevod.
Că din oamenii de rând
Nu te-ai zămislit nici când.
Doar anapoda şi spârc,
Cine şti� din ce smârc,
Morfolit de o copită
De făptură negrăită
Cu coarne de ghiaţă,
Cu coama de ceaţă,
Cu ugert de omăt-
Iese aşa fel de făt.
Din atâta 'mpărechiere şi împreunare,
Tu ai ieşit tâlhar de drumul mare.
- Na! ţine o ţlgare,
[181]
1
f
CANDORI
CANDORI
E de lege creştină.
Se închină.
E smerit, bate metanii,
Dă acatiste, face sfeştanii,
Liturghil şi sărindare.
Plânge la icoana mare.
Ştie tipicul pe de rost,
Zilele de harţi şi post,
Aghiasmatarul,
Penticostarul.
Ia parte in ison,
La Kyrie eleison.
Ar fi putut să fie stareţ
Nepismătăreţ
Şi arhimandrit
Neprihănit.
E numai credincios
Al Domnului Nostru Iisus Hristos.
Tâlcuie sfintele Scripturi
Cu şoapte şi tremurături
Şi-i nevinovat ca un trandafir
In odăjdii de serasir ...
.,
I
I
[182]
182
VERSURI
Are patru spargert, in dosare.
Nouă furturi de buzunare.
Şi un păcat neiertat:
Un asasinat.
[183]
DIMINEAŢA
DIMINEAŢA
Aduceţi cerneala:
Se face acum socoteala.
Azi noapte, cu luna şi plopii,
Opt bolnavi au dat ortul popii.
De foamea şi chinul răbdării
Lipită Ii-I burta de şira spinării
Şi 'n fundu-l, distrat şi ridicul,
Ocheşte sinistru buricul.
Cu toţll-s in pieile goale,
Au bube cleioase pe şale,
Noroaie de sânge pe piept şi picioare.
A morţii atroce şi grea impudoare,
Desvăluie cinic ce vor
In viaţă, organele lor.
In colţ, un condei
Inseamnă cadavrul şi-al unei femei.
Bălaie, subţire ea-şi ţine deschis
Pe lespede trupul, defunct paradis,
Pe când işi arată gândul hid
Paznicii vii, care rid.
183
[184]
VERSURI
SICI, BEI
Sfârrr! Francul azvârlit de bobârnac în sus,
Lucind, până la cruei s'a dus-
Şi îl aşteaptă hoţii, roată,
Să cadă 'ntors pe partea lui jucată.
- Nu se prinde! - strigă cei cu bei­
Te-am văzutără câteştrei
Cum l-a�rnit! - Măi!
Să-i saie ochii? - Să-i!
- Se prinde! - hotărîră cei cu SICI­
Dar, haide! înc'odată, dacă zici.
Ins 'acu pe cinei lei, nu pe băncuţă .••
- Vrei, Piele-lungă? - Bine, Puţă!
A doua oară, nu-ş cum mă-sa a căzut;
Că ceata s'a făcut, s'a desfăcut,
S'a învârtit, s'a rupt, s'a prins,
De s'a 'nnodat din şase inşi un singur ins.
Duţă scuipă sânge. Irimie
Zace, cu o găoază 'n cap şi in tichie.
Şi căutând zadarnic să-I scoale
11 jăluie ca pe psaltichie:
- Vezi, dacă j oei, mă! fără parale? •••
184
[185]
CÂNTEC MUT
CÂNTEC MUT
La patul vecinului meu
A venit azi noapte Dumnezeu,
Cu toiag, cu ingeri şi sfinţi.
Erau aşa de fierbinţi
Că se făcuse in spital
Cald ca subt un şal.
Ei au cântat din buciume şi strune,
Câte o rugăciune,
Şi au blnecuvântat
Lângă doftorii şi lângă pat.
Doi ingeri au adus o carte
Cu copcile sparte,
Doi o icoană,
Doi o cârjă, doi o coroană.
Diaconii 'n stihare
Veneau de sus, din depărtare,
Cădind pe câlcâie
Cu fum de smirnă şi de tămâie.
Lumânări de ceară
Se incrucişară.
Scara din Cereasca 'mpărăţie
Scobora in infirmerie,
..... _ .... _- .. �-
185
[186]
186
VERSURI
Cu trepte de cleştar
Peste patul lui de �âlhar.
Cei de faţă vorbeau pe �eş!!"
Cu el, şi bisericeşte.
In tindă,
Creşteau plopi de oglindă
. Şi o lună cât o cobză de argint.
L-am auzit şoptind.
Şi toată noaptea a vorbit cu ei
Şi cu icoana Dumneaiei
A de�a pururea Fecioarei,
De Dumnezeu Născătoare,
- Lăsaţi-It nu poate să v'asculte.
Nu vedeţi? Azi are vizite multe,
Domnule grefier.
Zăbrelele s'au îndopat cu faguri de cer
Şi atârnau candele de stele
Printre ele.
Ferestrele închise
S'au acoperit cu ripide şi antimise
Şi odaia cu mucegai
A mirosit toată noaptea a Rai.
L-am găsit
Sgârcit,
El stă acum în pat.
Unde-i sufletul lui? Nu ştiu. A plecat.
[187]
MORŢII
MORŢII
Ies morţii ...
Subt bolta cu clopot a porţii.
Sunt zece la număr
Şi, umăr de umăr,
Se duc, câte doi, în coşcluge,
Fără mamă, fără popă, fără cruce;
Se duc împreună
Pe 'ngheţ şi pe lună.
Din condică zece s 'au şters.
Vărsaţi în univers,
Cu braţele puse domol
Pe pântecul gol.
FIămânzi, ei nu ştiu de foame
Şi, ţepeni, uitat-au de ger.
Răni vinete, semne infame
Vor fi vindecate la cer.
Portarul în drum i-a oprit
Şl-I numără 'n boltă cu băţul.
Mort pare şi calu 'nlemnit
Şi omul ce mânuie hăţul,
Drum bun! către groapa comună.
Ţărâna vă fie mai bună
187
[188]
== �-------------
VERSURI
Ca domnii ce v'au osândit,
Ca preoţii ce nu v'au citit.
Şi băgaţi
De seamă, să nu vă 'ncurcaţi.
Căci mâine seară, poate chiar diseară,
Pe la aprinsul stelelor de ceară,
Mai treceţi odată
La judecată.
188
[189]
i
1
ŞATRA
ŞATRA
El a venit cu rîul lui de care
Şi armăsari, din zarea mare.
Şoimii pustiei însoţeau, de sus.
Vânturile daruri i-au adus,
Mugete, cântece,
Cu cimpoaie 'n pântece.
A cobze multe stepa sunase.
Ca nişte bivoliţe grase,
Negri, norii urmăreau convoiul,
Intinzându-şi pe stele noroiul.
Ploaia bătea 'n coviltire cu bice,
Cu pietre şi alice.
Catapulta furtunii
Bătea cetatea cerului şi-a lunii.
Aşa era uneori,
Zarea cu lanţuri, pământul cu vultori,
Şi ţipete
De scripete.
Şi un şuier ca de nuia,
Tăia zbierătul şi vuia.
Tutunul se făcea
In lulea
Amar
Şi scăpăral greu din amnar.
189
[190]
190
VERSURI
Copiii goi se strângeau în care
Cu maimuţele între picioare,
Şi papagalii ascultau din adăpost
Cât era timpul de prost.
Cimpanzeul tremura în paie
CIăfătind o păstaie.
Regele Burtea
Mătură, stă, şi iar mătură curtea.
t
"
(
,
[191]
CONVOIUL
CONVOIUL
Pustiile goale
I-au ţinut cinci am In poale.
Şi s'au luat apoi, după ei,
Munţii grei.
Cârduri, gloate, popoare
De piscuri, s 'au mişcat din spinări, şi 'n picioare,
Ca nişte uriaşi de piatră,
Au ascultat câinii cum latră.
Cămilele şi elefanţii de granit
Alţi cinci ani au venit
In neştire,
După coviltire,
După zlătari,
Ca nişte namile molâi.
Iar la zintâi
De April sau de Mai
Au auzit cântec de ţimbal şi nai
Şi s'au intors.
Pe cer scânteiau stele de mei şi orz.
[192]
VERSURI
GENERAŢII
Impărăţia-I strânsă în patruzeci de care,
Ca patruzeci de hambare.
Bunici şi strănepoţi
Fac şcoală printre roţi.
Tîrîşul pe burtă,
Incălecarea scurtă,
Urcuşul, alunecuşul
Ca pluşul,
Paşii 'nceţi
Ca nişte peceţi,
Copita mută,
Urma păscută,
Lacătul rupt în gură
Ca o pres cură ...
Abecedarul
Incepe cu zarul.
Şi toţi,
Şi caii - sunt hoţi.
192
[193]
MUNCA
MUNCA
Orice supus al Regelui lor
E cu ceva sălaşului dator
Şi toate meşteşugurlle-s bune
Agonisita zilei să adune.
Vracii vindecă de scrinteală
Şi babele de orice altă boală.
Bubele dulci şi de ochiul
Se tămăduiesc cu ghiocul;
Abuba, gingia şi gălbinare a
Trec repede ca ţigarea.
Doi dumicaţi de jar
In apele unui pahar.
Cu tăciune
Se face şi de-aplecăclune,
Relele coapte
Pier într'o noapte
Răscăcărătura,
Umflătura, surpătura,
Deşelarea,
Noada, spinarea,
Ceafa, nasul,
Trec cu trasul.
O alifie
La sfrinţie,
O băutură
La căldură.
13
193
li'
[194]
194
VERSURI
La frig
Ţipirig.
Ochiul cu puroi
E spurcat cu usturoi,
Când atârnă
Dai cu scârnă.
Răul crud
Il bei cu ud.
La rânză
Oblojeală cu pânză.
Frica
Se bea cu apă de nimica.
Meşteşugul
Vine cu beteşugul.
Cum ţi-e răul,
Cârmâzul, spânzul, scăpăul,
Sânge de nouă fraţi, coconari,
Migdale amari,
Aşa îţi este şi lea eul :
Ducă-s'ar de-a berbeleacul.
Te loveşte pacostea:
Ea-ţi desface dragostea.
Un birlic întors, de carte,
Te fereşte şi de moarte.
Şi când vrei
Sufletul să i-l iei
Cuiva
De undeva,
Şi să-I dai la Dracul,
Intinzi tot zodiacul.
Asta te ţine mult, vezi bine!
Un smaragd şi două rubine.
[195]
SFÂNTUL
SFÂNTUL
Prin iarmaroc
Trec moaştele 'n roabă,
Ale lui Hialmar, duse de-o babă.
De douăzeci de ani Intregi
E cel mai mare slut dintre betegl.
Tălpile-I sunt intoarse la gură,
Genunchii-s rupţi din inchietură;
Fluierile sucite şi bătute
S'au impietrit pe tăcute.
Ca nişte aripi, umerii-i s'au frânt
Şi ochii lui caută a sfânt.
A rămas mic cât un pui
Chinuit in toate zgârciturtle lui.
Fiindcă se născuse surd şi mut
Trebuia ceva din el făcut.
Auzi-l, trece. Gâtlejurile sale
Tărăgănează geamătul agale ,
In glasul lui de mut
Bombăne Cuvântul dintru inceput
Ce se purta chiorîş, pe ape.
o muscă-I suge lacrima din pleoape.
195
r
[196]
VERSURI
RADA
Cu o floare 'n dinţi
Rada-i un rnăceş cu ghimpi fierbinţi.
Joacă 'n tină
Cu soarele 'n păr, ca o albină.
Se-apleacă, se scoală, sare
Cu sălbile zornăitoare,
Ca nişte zăbale spumate.
Se încovoaie pe jumătate,
Opreşte şoldu 'n loc, zvărle piciorul
S.pre pâlcul , în cer, unde Săgetătorul
Aţine noaptea drumul vulturilor de-argint.
Şi-a desvelit sărind
Bujorul negru şi fetia.
Parc'ă s'a deschis şi s'a închis cutia
Unui giuvaer, de sânge.
Aş pune gura şi aş strânge.
Statuia ei de chihlimbar,
Aş răstigni-o, ca un potcovar
Mânza, la pământ,
Nechezând ,
Spune-I să nu mai facă
196
[197]
RADA
Sălcii, nuferi şi ape când joacă,
Şi stoluri şi grădini şi catapetesme.
Sunt bolnav de miresme.
Sunt bolnav de cântece, mamă.
Adu-mi-o, să joace culcată şi să geamă!
197
[198]
VERSURI
NOSTALGII
Regele şi oamenii lui cu chică şi barbă
N'au mai văzut firicel de iarbă.
Cisrnele creţe 'n carâmbi
S'au dus pe bani strâmbi,
Bumbii de-argint au trecut prin lulele
Şi ceata semeaţă e tunsă la piele.
Din majolica ochilor a rămas
O ştirbitură, şi din Rege - un fel de glas.
Şi femeile, şi bărbaţii şi copiii
Au luat drumurile puşcăriei.
Şi din sălaş a pornit într'o dimineaţă
Un urs cu belciug, o maimuţă paiaţă,
Cu două tipsii şi spadă de tinichea.
Un câine cu giubea,
Duşi de-o băetană
Bălană ..•
198
[199]
CEASUL-DE-APOI
CEASUL DE-APOI
In cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Intr'o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
In turla din cetate.
In ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.
Azi noapte, soră,
N'a mai bătut nicio oră.
199
[203]
CUVÂNT
CUVĂNT
Vrui cititorule, să-ţi fac un dar,
O carte pentru buzunar,
O carte mică, o cărticică.
Din slove am ales micile
Şi din înţelesuri furnicile.
Am voit să umplu celule
•
Cu suflete de molecule.
Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotăcel
Pe-o foaie de trestie 'ngustă,
O harpă: am ales o lăcustă.
Cimpoiul trebuia să fie un scatiu.
Şi nu mai ştiu ...
Farmece aş fi voit să fac
Şi printr'o ureche de ac
Să strecor pe un fir de aţă
Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă
Până 'n mâna, cititorule, a dumitale.
Măcar câteva crâmpeie,
Măcar o ţandără de curcubee,
Măcar niţică seamă de zare,
Niţică nevinovăţie, niţică depărtare.
Aş fi voit să culeg drojdii de rouă,
Intr'o cărticică nouă,
203
[204]
204
VERSURI
Parfumul umbrei şi cenuşa lui.
Nimicul nepipăit să-I caut vrui,
Acela care trăsare
Nici nu ştii de unde şi cum.
Am răscolit pulberi de fum ...
r
i
I
,..
[205]
ORA RECE
ORA RECE
Treci peste tine, ca peste un drum închis
Şi nu spune cine te-a trimis.
Treci prin pirul negru şi băIăria groasă,
Ca un câine care se 'ntoarce acasă.
Să nu-ţi pierzi lacrima. Păstrează.
O să fie nevoie. Drept înainte, inima trează!
Piteşte-te. Cineva o să bată
La uşa, pe dinlăuntru încuiată,"
Să nu răspunzi că eşti bolnav de vreme.
Cântă. O să asculte, o să te cheme­
Ora e umedă şi rece-
Şi o să plece.
"
205
[206]
VERSURI
MA UIT
r
I
J
I
I
�
Mă uit in cer, mă uit in
M'am intrebat cine sânt,
Gânduri se duc, vin,
Din vânt, din senin,
Ca nişte păsări rotunde.
Incotro? De unde?
pământ.
206
Glasuri mă strigă cu nume străine.
M'aţi chemat pe mine?
Sunt eu cel căutat?
Mi se pare că vântul s'a inşleat.
Câte puţin sunt dator
Fără să-mi fi dat nimic, tuturor­
Şi lemnului uscat, şi bălţii stătute,
Şi florilor, şi pietrelor, şi vitelor bătute,
Şi oamenilor din răstlgnire.
Cu ce să plătesc, nefire şi fire?
Sângele meu nu-l al meu,
Mi-e teamă să zic « mie» şi să zic « eu »,
Cu ce fel de drept
Mi-aş umfla bârnele din piept
Şi mi-aş întinde pe zare
Toată spinarea?
•
[207]
MĂ UIT
Ce martor aş intreba
Ca să-mi răspundă întrucâtva
�ăcar dacă sânt?
�ă tot uit in cer, mă tot uit in pământ,
In baltă şi stuh
Şi adânc in văzduh.
207
[208]
VERSURI
DE PAŞTI
La toate lucarnele şi balcoanele
Au scos din cer înger'Ii icoanele
Şi-au aprins pe scări
Candele şi lumânări.
Oraşele de sus, în sărbătoare,
Au întins velinţe şi covoare
Şi ard în potire
Mireasmă subţire.
Şi din toate ferestrele odată,
Mii şi sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroşii noştri copii.
2.08
[209]
CÂNTEC DIN FRUNZĂ
CANTEC DIN FRUNZA
o să-ţi spui un basm cu copacii goi
Care ţipă noaptea in vale la noi.
Cuiburi de cioci,
Veveriţe flămânde, melci betegl in găoci,
Valea se vaetă toată
Şi tu n'o auzi niciodată.
o să-ţi spui ... Mă frărnânt pe moşie.
Căt mi-e de dragă nimeni n'o să ştie.
Aş vrea să fiu mai mic, să fiu vrabia ei bucurată,
Ii sunt ca un copil şi-i sunt ca un tată,
Şi-I sunt ca un rob şi ca un stăpân, de rob ce-i sânt,
Tu nu vezi crâmpeiul ăsta de cer şi pământ.
o să-ţi spui multe poveşti. Ai s'alegt.
Dar pe niciuna nu ai s'o deslegi.
209
[210]
VERSURI
PLOAIE
N'am auzit-o, parcă, demult ...
O ascult.
Năduşala nopţii curge pe geamuri.
Plouă 'n golurile din ramuri.
Aş voi să găsesc o asemănare
Şi caut în zgomote şi murmure
In viori, in naiuri şi ghitare
Ecoul nedesluşit şi turbure.
Noaptea s'a 'ntunecat cu alte nopţi in fund,
Şi din noapte 'n noapte, nopţile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca nişte site.
Gândul, ajuns in flacăra lui de ploaie târzie
Se face palid şi descreşte ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care atârnă noaptea neagră toată, ca un steag.
Nu-l şulerul săbiilor ce se ascut
Şi-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii. Nu-l
Turnul şi ornicul lui
In care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oştilor învinse.
210
[211]
�--
MAICA SCINTILA
MAICA SCINTILA
Mâna Maicii Scintila dela uşe
Ii e moale ca o mânuşe,
Ochii lungi ai Cuvioşiei Sale,
Ca nişte migdale,
Cu pleoapele apropiate
Dorm pe jumătate.
Sângele candelei obrazului e de undelemn.
O Madonă de majolică. Un crucifix de lemn.
Un surâs de înger întristat
A trecut, i-a sburat
Ca o columbă, pe dinainte.
Pasul, nesimţit in veştminte,
Vrea tot mai încet să o ducă,
Imaterial şi lin, de nălucă.
Florile şi fluturii au rămas într'un vis
De stingere în aghlasmele din Paradis.
Nimic nu mai luceşte şi cântă.
De dincolo de zarea sfântă
Se-aude-abia corul cetelor sfinte
Cu peruci de aur şi cu încălţăminte
Uşoară, de catifea stelară.
Maica Scinti1a tnghlaţă
La uşa şcolii de o viaţă,
Descuie şi încuie, deschide şi
14·
[212]
212
VERSURI
Cu chei palide şi livide.
Cunoaşte toate domnişoarele mititele
Care poartă pe Hristos între mărgele,
Şi pe cele care s'au măritat,
Cu diplomă şi certificat.
Maica mai descuie uşa din coridor
Fetelor fetiţelor.
Maică tristă, maică suavă
Eşti bolnavă
De seninătate şi slavă.
[213]
MIERE ŞI CEARĂ
MIERE ŞI CEARA
Fetele, albinele,
Au furat sulfinele,
Ţărâna de soare
De pe flori uşoare,
Pulberea de lună,
De pe mătrăgună,
Scrumul de şofran,
Nea de măghiran,
De pe isma cre aţă
Broboane şi ceaţă,
Lână de tămâie
Şi smirnă, molâie­
Soiuri de lumină
Făcută făină.
Li se-aştern ca pânzele
Toate dupăprânzele
Şi la toate ceasurile
Trâmbele, atlazurile.
Cred că v'a 'ncăpea
Intr'un stup şi-o stea,
Care a venit
Şi s'a rătăcit
Dintr'un roi de sus.
Şi care diseară
E miere şi ceară.
213
� 11
[214]
VERSURI
,
,./
FABULA
o să-ţi povestesc din cer,
Zise umbrela din cuier.
Eu aş vrea ceva să spun
Din azur, zise băşica de săpun.
Am şi eu un cuvânt
Zise răzătoarea de ciobote, despre pământ.
Despre lumină n'am isprăvit,
Zise dintr'o cutie un chibrit.
Când o să vorbesc şi eu
Zise tlgrul de cârpă, tremură cerul cu Dumnezeu.
Nu mă siliţi, încă nu m'am vărsat,
Zise paharul de apă, gol şi crăpat.
Glasul mi-I voi ridica
...
Profetic, zise trâmbiţa de tinichea.
Sunt cu zăvor şi cu chee
Zise nasturele care se deschee ,
Vârful meu fulgeră şi străpunge
Zise lancea de carton, unde ajunge.
Toate aceste obiecte minunate
Uitaseră că sunt imitate.
214
[215]
r
I
HAR
HAR
Imbrăcaţi in straie de Iască
Sunt gata cartofii să nască.
S'au pregătit o iarnă, de soroc,
Cu cârtiţele la un loc,
Cu intunericul, cu coropijniţa şi rimele,
Şi din toate fărimele
Au rămas grei ca miţele,
Umflându-Ii-se ţiţele.
Auzi?
Cartofii sunt lehuzi.
Ascultă, harul a trecut prin ei
Virginal, candid şi holtei,
Dumnezeieşte.
Cel-de-Sus şi din veac binevoieşte
Să-şi scoboare sfintele scule
Până la tubercule
Şi pentru negul cartofilor cald
Face descântece ca pentru smarald.
Intr'o noapte
Li s'au umplut straiele cu lapte
Ca să-şi hrănească un pui
In fiecare vârf de cucui.
215
[216]
VERSURI
VACA LUI DUMNEZEU
De prin virful pomilor
A venit o boabă 'n zbor
De cafea,
Năclăită in perdea.
Dumnezeu când i-a făcut
Fiinţa din scuipat şi lut,
Cu o pensulă de zdreanţă
A vopsit-o cu faianţă
Şi i-a pus ca din greşeală
Două coji cu căptuşeală
In spinare,
Ca să zboare,
Şi aproape in zadar
Patru puncte ca de zar.
Se găndea atunci că nu-I
Greu, să fie vaca lui.
Ca un nod de broderie
Neagră şi cărămizie
Care mişcă şi se zbate,
S'a 'nnecat pe jumătate
In nemărgtnlre-albastră
Din fereastră.
216
,
,1
!l
ii:> .�--
[217]
VACA LUI DUMNEZEU
Şi fiindcă răsar in aţă
Stelele de dimineaţă,
Crede că din zare-adâncă
Luna vine şi-o mănâncă.
Şi se-aşează liniştită
Ca să fie înghlţltă.
217
;
. ;
[218]
VERSURI
•
DOMNIŢA
Prinţ esei mici îi pare bine
Că stăpâneşte ţara de albine.
Cetăţile dintre răcbitele-argtntll
Noroade au cu sutele de mii
Şi mâna ei cât o floare
Cârmuieşte dulce zeci de popoare.
Ca să le placă
In in se îmbracă
Şi se stropeşte cu fum
De parfum,
Impresurată de un văzduh de boare
De livănţică şi răcoare.
Prinţesa mică-I bucuroasă.
Prisaca sună ca murmurul de coasă.
Fagur-ii sunt grei
In buricele moi ale degetelor ei.
In urzeala miilor de găuri de celule
Aşteaptă 'ncovoiate larvele minuscule
Să se trezească şi să-i zboare
Pe umere, pe gulere, pe cingătoare,
A venit o solie
De o mie
218
[219]
DOMNIŢA
Să-i cânte la ureche
Ruga bălţii veche.
Pâinea ei cu povidlă şi unt
O înconjură zborul trântorului mărunt.
Pe cafeaua cu lapte
Au tăbărît şaptezecişîşapte
Şi roiurile avide
Se îmbulzesc la felia de cozonac cu stafide.
219
a
[220]
VERSURI
ZABAVA
Săgetătoarea căutătură
Se mai zăreşte pe firimitură
Subt canapea şi clavecin,
Al vulturului de caolin.
Pasărea aspră de tărie,
S'a sfărâmat ca o farfurie.
Păcat că din cioburi şi spărturi
Nu se pot lipi la loc vulturi.
Plângi după bijuteria spartă
Ori fă cum vrei, blestemă sau iartă.
Dar dând clavecinul şi canapeaua 'n lături,
Vine noaptea! grăbeşte-te să mături.
220
[221]
CÂNTEC DIN FLUIER
-1
'f""''l'
J
/-.{.I
r
� "
,
\
,
�
I ţ
J;
,
..Y"'� �/�
t7J
C.ANTEC DIN FLUIER
Inima mi-e drumul cu ploile,
Mi-e drumul cu praful şi oile,
Drumul sterp dintre copaci,
Mi-e via strârnbă cu haraci,
Mi-e satul cu câinii, mi-e bătătura,
Cenuşa din brazde şi arătura.
Mi-e cireada care paşte pământ,
Mi-e cârdul de ciori din vânt,
Mi-e bivolul sculat din noroi
Cu capul greoi
Şi care se uită in golul mare.
In toate inima bate şi tresare,
In pruncul tăvălit de lingoare,
In slăbănoagele lui mădulare
In stolul de muşte
Tăbărite să-I muşte.
N'am iaz curat
De adăpat.
Vitele mele 'n păşuni
Rumegă tăciuni şi rugăciuni.
Caut izvorul cu undele noi
Şi sorb din borş de noroi;
Mocirlă şi zrnârc.
[222]
r
VERSURI
Mi-e inima şi 'n cocostârc
Şi in săgeata-I vânătă din cer,
In fierăstrul de fier
Al mărăcinilor de pe mormintele pustiei,
In şoarecii de câmp ai stihiei,
In viespe şi in tăun.
Cântecul nu e bun,
Cuvântul e oftat,
Braţul tărăgănat,
Moleşită aripa.
Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa.
222
[223]
HAIDE
HAIDE
Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul, ai putea
Veni la mine parcă
Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.
Şi nu te-ai mai gândi la nimic
Nici la petecul tău de viaţă mic.
Nămol urile tainelor toate
Zac in mine răsturnate.
Luntrea 'tîr îtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.
Intr'o limbă barbară
Ţi-aş spune poveşti dintr'o ţară.
Vorbele, ca o ţărână
Din şesurile ei ţi le-aş presăra pe mână
Şi 'n lacrimi se vor trezi
Apele ţării dinspre miază-zi.
Ascultă: râurile-i trec prin mine.
Le auzi tu destul de bine?
Ascultă: grăleşte cucuruzul.
Pricepi creşterea lui cu auzul.
Uite 'n livadă stupii,
Uite 'n vifore lupii,
223
[224]
224
VERSURI
Uite cerbii,
Uite firul ierbii.
Vezi
Herghelll, stoluri, turme, cirezi?
Toate ale mele sunt şi de mine ţin,
Tot ce nu-I al meu şi e strein.
Din perinile munţilor la riul lat
Dumnezeu şi-a aşternut pat
Şi s 'a culcat.
r·
i
1
[225]
ORA TÂRZIE
ORA TĂRZIE
Stăi, călăreţ!
Intoarce-ţi calul semeţ.
Fă un ocol şi lasă­
Vecia e mare, deasă.
Ai pierdut-o. Ce-ai făcut?
Tu n'ai ospătat, calul n'a păscut.
Ai căutat steaua polară.
Te-a aşteptat aci pân' aseară.
Bine! Daţi fuga. Iute!
Mai aveţi câteva minute.
Aţi intrat
In lumea numărului pătrat.
Vă e foame, vă e sete,
N'aveţi potcoave nici ghete.
Dar pâinea s'a mâncat, apa s'a băut ...
Aţi întârziat un minut.
De când aţi plecat
Nu s'a mai secerat,
Cuptoarele s'au stins. Vetrele
Au îngheţat ca pietrele.
15
225
[226]
226
VERSURI
Apele, oamenii, vitele,
Pâinile, străchinile, cuţitele,
Cu toate lucrurile de aramă şi fier
S'au inălţat intr'o noapte la cer.
[227]
TRANSFIGURARE
TRANSFIGURARE
Cu toate că I-am spus că nu vreau,
Mi-a dat noaptea 'n somn să beau
Intuneric, şi am băut urna întreagă.
Ce-o fi să fie, o să se aleagă.
Puteam să ştiu că 'n zeama ei suavă
Albastră alburie, era otravă?
M'am îmbătat? Am murit?
Lăsaţi-mă să dorm ..• M'am copilărit.
Cine mai bate, nu sunt acasă,
Cine întreabă, lasă .••
Cui mai pot să-i ies în drum.
Cu sufletul meu de acum? •.•
227
[228]
•
VERSURI
LOGODNĂ
Vrei tu să fii pământul meu
Cu semănături, cu vii, cu eleşteu,
Cu pădure, cu izvoare, cu jivini?
Vacile ne vor aduce ugert plini
Şi vor mugi la poarta noastră
De salcâmi cu floare albastră.
Nevăstuicile se vor juca în ogradă
Cu purceii şi cu raţele grămadă.
Puii de borangic
Vor socoti mieul cu bobul mic
Şi vor fugărt ţînţarii.
In faţa prispei vor tremura arţarii
Pestriţi şi va cânta cocoşul.
Vom aduce florile cu coşul.
Din nuiele de răchită
Vom face împreună zestre împletită.
Şi din lâna oilor
Culcuşuri pisoilor.
Vrei tu să fii grădina mea,
De iarbă mare şi de catifea?
228
[229]
MIRELE
MIRELE
Păşunea mea tu să fii
Cu păpădii.
Eu să fiu boul tău alb şi nevinovat
Care te-aş fi păscut şi te-aş fi rumegat,
Pe înserate,
Pe copitele îngenunchlate.
In jugul braţelor tale
Aş urca greu cerurile goale
Şi munţii lunii până 'n pisc.
Am rămâne în lună, pe disc,
Să arăm văile de tibişir,
Să semănăm Iămâiţă şi calomfir.
Culcă-mi-te trândavă pe coarne,
Fă-te jugul meu de carne,
Stăpânea mea, frumoasă ca aurul,
De care tremură taurul.
229
"
I J
[230]
•
VERSURI
INGENUNCHIARE
Tu miroşi ca marmura şi apa din fântână.
Ai scos din uitare o mână,
Te-ai deşteptat cu genele dese
Peste minunile puţin înţelese.
Vino să te ascund în trestii şi papuri
Pân' or sosi hainele din cufere şi dulapuri,
Pantofii înalţi
Cu care-ai să te 'ncalţi,
Ciorapii de sticlă de mătasă,
Horbota moale, cămeşile fumurii de acasă.
Mâinile mele vor să te 'mbrace
In aromate, calde promoroace.
Cu cireşe la cercei
Să mergem la purcei,
Să dăm vitelor tărîţele
Mulgându-Ie ţâţele
In ciubere.
Dă-mi mâna ta fără putere
Cu fînul de-a valma .
Taurul vrea să-ţi lîngă palma.
230
[231]
MIREASA
MIREASA
Ochii tăi s'au pus pe slove şi cuvinte
Ca nişte albine albastre, însetate de mirodeniile
sfinte,
Şi sugând mierea cărţii s'au înbătat cu ea.
Halucinata ştiinţei, vino în grădina mea,
Unde busuiocul a crescut ca brazii şi măceşii
Zgârie sâmburii sânului prin inul cămeşii.
Pământul umblă după tine să te soarbă
Cu vârfuri boante de iarbă oarbă.
Din sângele tău băut şi din sudoare
Pot să iasă alte poame şi feluri noi de floare.
Vino. Dinainte îţi voi desface pelinul şi romaniţa
Pe care le coace arşiţa.
Cu braţele şi pieptul voi despica poiana
Şi buruiana.
Voi ridica viţele fragede cu ghimpi
Ca nişte omizi lungi, lipite de tine,
Te voi strecura ca dintr'o plasă,
Dând foile şi umbra de-o parte.
Mireasă!
După ce te voi fi trecut şi apărat
de mărăcine
[234]
VERSURI
GHICITOAREA
Ghici ghfcitoarea mea.
S'a pogor-ît un păianjen dintr'o stea,
Din Carul mic, din Carul mare,
Pe un fir de cânepă lucitoare.
Şi nu era păiajen, era păinjeniţă.
Avea, ca tine, o gurlţă
(�ânca-o-ar mama)
Şi părul ca arama.
Ochii ca nişte du de
Brumate, negre, ude.
Şi a scos nişte picioare Iung!
Din două pungl
Flutureşti, de mătase,
Nu prea subţiri, nici prea groase,
Cu călcâie
Mirosttoare a lămâie.
La şale
Avea două portocale
Şi la sân (ascunde-le)
Ouăle, rotundele.
Şi, să-mi mai aduc aminte
Unde să fi văzut şi-un bob de linte ••.
234
[235]
GHICITOARE
Nu ştiu, am uitat,
Cu toate că l-am pupat.
Ghici ...
Am împletit ibrişim cu armei
Şi l-am tivit sprincene şi gene
Ca să îngreuieze pleoapele alene.
Ghici (mânca-o-ar tata)
Cine era fata?
235
[236]
VERSURI
TIMPURI
Uite-ţi trecutul în palmă ... Te gândeştl ..•
Atâtea poveşti-
Când le-ai citit,
Fără 'nceput, fără sfârşit
Şi cu sfârşitul la început?
Seamănă măcar a trecut
Crâmpeiele acestea
Ce par să urzească povestea,
Icoanele şterse, în care umblă
O umbră de umbră?
Ape fără oglindire,
Sfoara râurtlor subţire
Care 'ntr'o dâră se zbate
Pe păturile otrăvite ale ălbiei uscate?
------
Nisip, cenuşe şi lut
Sunt un trecut?
Un talaz se frământă,
Zguduie marea Irântă
Rupe unda şi viscolul de alge
Şi nu se sparge!
Se îndulceşte, alunecă, se strecoară, adoarme,
Fără năvală, fără să se sfarme.
236
[237]
TIMPURI
Hultanul a cerut boabe de sânge.
Leagă-I rana, nu i-o strânge,
Şi pliscului, când i se deschide,
Dă-I boabe de stafide.
237
[238]
VERSURI
FĂCLII
Făclii şi candele la rând,
Stinse, aprinse, fumegând,
Catapetesme, bolţi, iconostase,
Acoperite cu praf de mătase.
Cartea veche singură se răsfoieşte
Invăţată de boantele.!leşte..-.
Cu măciulii grele şi groase,
Ale schivnicilor, la Hturghll şi parastase.
De marginea foilor de jos,
..,T-reibUl'-icele închinăciunii s'au ros.
Şi au lăsat pe foi
Foiţe de piele, mai vechi şi mai noi.
Amestecată cu cafeniile rămăşiţe de moaşte
Slova, de multe ori sfinţită, greu se cunoaşte.
Noaptea, cotrobăieşte la strană şi în altar
Un strigoi de ieromonah cărturar
Cu faţa şi barba săracă
In dularnă de aburi şi, iacă,
Sunt închişi toţi în anii tăi, în trecut.
I-ai trăit? Ţi s'a părut?
238
[239]
BĂRĂGANUL
BĂRĂGANUL
Ţii firea ta dela pământ.
Dai tuturora cu jurământ
Un petic de brazdă şi-o groapă.
După ce le-ai dat pâine şi apă
Li le iei înapoi
Şi-ţi hrăneşti buruiana ţăpoasă şi pepenii goi
Indoit,
Cu mâzgă trăită şi suflet dospit.
In sufletul tău sufletele lor,
Ale tuturor,
Se aştern ca rufăria moale
In sertarele goale
Teanc. Năframe, tulpane, barişe
Cu croiala piezişe.
Dintr'o viaţă a rămas curată
O batistă pătrată.
Dacă s'a topi şi batista, or să rămâie
In dulap încuiate, miezuri de lămâie,
De pelin, de calomfir, de clematite,
Plămădite.
Când nu mai are timpul nici trup, mCI os,
Vântule, îmi cunosc neamurile şi strămoşii după
miros.
239
1:
[240]
VERSURI
o ZI
Ziua de ieri s'a ţinut după mine, crezând,
Ca un câine Ilămând,
Că e legată cu ceva, cu vre-o curea,
Cu vre-o frânghie, de viaţa mea­
Şi la o răspântie cu statui
S'a intors, văzând că nu-I,
S 'a pierdut neputincioasă şi pribeagă
După ce vremea întreagă
M'a urmat, pas cu pas, până azi
La amiazi.
Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă
Să o caute repede. Se înnoptează, Se lasă ceaţă.
240
[241]
PRIVI GHERE
PRIVI GHERE
Nu închide ochii, nu adormi.
Ceasul e pe-aproape, pe-aci.
Trebuie să treacă.
Poate cam pe la toacă,
Poate cam între vecernii şi utrenii,
Cam după amurgul cu mirodenii,
Pe la greiertş,
Când îşi iveşte din papuri, furiş,
Luna creasta.
Cam pe vremea asta.
Ia seama bine.
Ceasul o singură dată vine.
Bagă de seamă.
Nu tăcea dacă auzi că te chiamă.
Spune-I ceasului: « Ţi-am auzit aripa de scrum,
Caută-ţi de drum».
Vezi uşile să-ţi fie încuiate,
Ferestrele ferecate
Şi poarta dela ogradă.
Că or să vie grămadă
Şi sfintele femei,
Care se vor înălţa din câlcâie câteştrei,
Cu făclii de ceară
16
[242]
242
VERSURI
Până la geamuri, ca să ceară
Trupul tău adormit.
Strigă: « Nu-I adevărat! Nu sunt răstignit!
Dovad\,ll.ătllJile şi tălpile mele».
Şi pune câinii pe ele.
[243]
I
{
�
SFÂNTULE
SFĂNTULE
De câte vremuri ţi-l tot ţii inchis
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis,
Bine, rău,
In strânsul pumnului tău?
Ţii in mână fum, cenuşe, foc?
Ţi-am descântat-o ca pe un ghioc,
Sfântule,
Pământule,
Nici cântecul, nici ruga n'au descremenit
Zau a de granit.
N'au deslipit\odeştele_
Nici dălţile, nici cleştele.
Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste
Care ştie ce este şi ce nu este,
Dincolo de literă şi pravilă,
Negură, namilă?
Umblă omul, vântul şi fiarele
Să te râcâie cu ghiarele
Vii.
Nici nu simţi, nici nu ştii.
16*
243
[246]
VERSURI
DE DINCOLO
Şi-a răziD1at scara
Drept, cu coarnele afară,
Şi s'a suit abea
Până la o stea,
Să-şi facă loc de căpătâi.
Şi ajunse 'n ceruri cel dintăi,
Scuturarea frunzelor nu l-a ingropat,
Vântul nu l-a innecat,
Inghetul nu l-a 'mpletrtt,
Intunericul nu l-a înnegrit.
In turlele rămase jos
Clopotele spânzurau de prisos
Cu funiile de pulbere, scufundate
Ca nişte feşti1e arse pe jumătate,
In drojdiile nopţii uleioase.
Steaua tocmai scăpărase.
Slova se isprăvise
In mucegaiul poruncilor scrise.
Ttmpul otrăvit, răztmat de morminte,
246
[247]
DE DINCOLO
Nu-şi mai aducea aminte.
Se târau pe pământ sufletele, cenuşile.
La biserici, la case, la toate uşile
Se chinuia să moară, de şapte
Nopţi, un copil călcat de noapte.
247
[248]
VERSURI
INVIERE
De când mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine.
Nu ştiam că mă voi vindeca de mine cu tine.
Vorbele, gândurfle, împletirile, crezusem că-mi
ajung.
Nu ştiam. Au svâcnit umerii, au crescut braţele:
fusesem ciung.
Mi-am simţit coapsele, gleznele, spinarea, tari ca
un luptător.
M'am vindecat şi m'am născut, sârutându-ţi talpa
unui picior.
Fusesem slăbănog, fusesem orb, rătăcit
Intre uragane, miazănoapte şi răsărit.
Mâna îţi atârnă 'n nisip şi pietriş,
Linsă de valul curmeziş
Care vine 'mblânzit să-ţi pupe unghiile, inelele şi-o
brăţară
Şi îţi aduce daruri dintr'altă ţară,
Zale rupte, firi mituri de coifuri şi de scuturi,
O poală de odăjdii argintii şi fluturi.
Pentru leacurile din măceşii sânului tău
Am înfruntat mânia lui Dumnezău.
248
[249]
îNVIERE
Vezi? Corabia din zare pluteşte lin, plecată pe sfert,
Plumbuită ca într'un nămol de cositor fiert.
Merge marea, merge cerul împovărat de stele.
Numai corabia şi noi ne-am oprit între ele.
249
[250]
VERSURI
DIN ABECEDAR
Iarna blajină
A intrat in voi, întâi, ca o lumină
Prea cinstită, pomule,
Prea gingaşe, omule.
A rămas de astăvară
Luna in ramuri de ceară.
Pomule mic,
Ce torci tu, borangic P
Buruieni1e sunt îmbrăcate
Şi încălţate
Cu târtigl
De panglici.
In streaşinile mele
Vrăbiile au adus perini şi saltele,
Pisica bătrână
Şi-a pus ciorapii de lână
Şi torcând pe neştiute
Din carârnbi şi căpute
S'a 'mbrăcat cu tricou
Cenuşiu şi nou.
Toată lumea se joacă
De-a un fir de promoroacă,
250
r
[251]
DIN ABECEDAR
De-a ţandăra, de-a cremenea,
Vrând să fie-asemenea.
Floarea nu mai vrea să dea
Şi s'a făcut nuia.
Apa face minuni
Şi soiuri de minciuni
La jghiaburi, burlane şi ciuturi
Vergele, mărgele şi ciucuri.
Melcul urduros
S'a făcut somnuros:
Dintr'un fel de pămânţel,
Pe care-I ştie el
Şi cu un fel de meşteşug
Şi-a făcut un fel de belciug
Sfredelit, găurit, invârtit­
Şi s'a zidit
Pe un an
Intr'un fel de pantof, dintr'un fel de porţelan.
Toate taie, toate înţeapă,
Din văzduh şi apă,
Şi presărat cu ghimpi mici
Pământul se ghemule, umflat ca un arici.
[258]
VERSURI
SĂ VEDEM ...
Să vedem, ar putea graiurtle mele
Să-ţi vie ca nişte inele,
Ca nişte brăţări, ca nişte cercei?
Incearcă-Ie, Uite odată unul, odată cinci, odată
trei,
Părechi şi despărechiate,
Sau odată pe toate.
Le-am suflat cu zmalţuri de zile, de ore şi de
secunde
Şi le-am făcut rotunde:
Cristale ca piatra acră şi 'ca sarea de lămâie,
Neputându-Ie face tămâie
Şi scârbit de diamante limpezi şi'lucii.
Uite, de pildă, unul în chipul crucii,
Ar pune un semn turbure de lumină
Subt bărbia ta de fată creştină.
Altul îşi agaţă de aţă
Gogoloiul de ceaţă.
Să vedem, din atâta sărăcie,
Să vedem, nu se ştie,
Ce ţi-ar veni mai bine,
Lucrurile goale, lucrurile pline,
Grele sau uşoare?
Căci toate sunt mărţişoare.
258
[259]
FRAGEDA
FRAGEDA
Nu îi fie de deochi,
Ce frumoasă-i fără ochi!
Tivul pleoapelor se coase 'n
Ferfeniţe de mătase.
De cât s'a uitat în stele
I s'a prins bezna de ele.
Dintr'un Iunecuş cu pana
I s'a 'ncondeiat sprinceana.
E tot pana care scrie
Fluturii din păpădie.
A luat gura ei tipar
Parcă dela nenufar:
Ce i-a spus visul ascuns
De-a şoptit şi i-a răspuns?
Nu-ş cu cine seamănă
Că îi pare geamănă:
O să mă silesc să caut
A ghici pe nai şi flaut.
Intre perine şi pături
Mâna-I stă pe-aici, pe-alături.
Pune-I degetare
Câte-o sărutare.
Umblă 'ncet, Ia-I mâna 'ncet,
259
[260]
VERSURI
Mută-r-o incet,
Să nu se deştepte ...
Şi 'n cuprinsu!..pi!.lmi! drepte,
De zintâi de Marte,
Pune-I mărţişor o carte.
[261]
CUVINTE STRICATE
CUVINTE STRICATE
Toate
Cuvintele mele sunt intortochiate
Şi s'au îmbătat,
Le vezi? Au căzut, s'au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit incoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de ris.
S'au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîsticite şi neroade
Din sălcii nici verzi.
Cuvintele să nu mi-le mai desmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale,
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză Jkşţele�
Huleşte-le!
[262]
NU E
262
VERSURI
In cutia de sidef şi aloi
Au venit podoabe noi,
Lăcuste, păianjeni, brotăcei.
Nu te speria de ei.
L-am încremenit în stihuri blajine,
Ca să te gătească pe tine.
Stăpână,
Şopârla-I pentru glezna dela mână
Iar şarpele pentru grumaz,
Fetişcană de atlaz-
Şi pentru şoldul dumitale, de vioară,
Domnişoară.
Te rog a mă ierta
Dacă-ţi zic şi tu şi dumneata
Şi dacă din cuviinţă şi de frică
Mintea mi se face peltică
Şi uitucă mi-se face.
Chihlimbarul ăsta-I o răgace,
Matostatul e un cărăbuş
Prins acuş.
E adevărat? Nu-l adevărat!
Gângăniîle au cam întârziat
Şi cutia de lemn de aloi
[263]
-
NU E
S'a întors din drum înapoi,
Pe spinarea furnicilor
In hamul şi hăţul pangllcllor ,
Bună dimineaţa, duduie!
Uite-I mărţişorul: nu e.
263
[264]
-
[265]
TABLA DE MATERII
TABLA DE MATERII
CUVINTE POTRIVITE
Testament ....
Cântec de adormit Miţura
Inviere
Din drum
Melancolie
Plugule
Muntele măslinilor
Târziu de toamnă
Psalm .
Seara .
Vânt de toamnă
Marină
Mâhniri
Psalm.
Prigoana
.;;enuşa visărilor
Creion ..•..
Morgenstimmung
Chemarea
Inscripţie pe paravan
Psalm •....•.
Intoarcerea in ţărână
Descântec ..
Lumină lină .
Poarta cernită
Inscripţie pe o casă de ţară
Creion ....
Miez de noapte. . •
Niciodată toamna ...
Heruvim bolnav . .
Pag.
9
11
12
13
l4.
15
16
17
18
20
21
22
23
25
27
29
30
31
33
34
35
37
38
39
40
42
43
44
45
46
265
[266]
TABLA DE MATERII
Cântare
Psalm.
Belşug
Ex Iibris .
Fiara mării
Inscripţie pe un pahar
Pia .
, Psalm .
Binecuvântare
Poate că este ceasul
Nehotărâre.
Doliu .
Psalm .
Inscripţie pe Biblie
Arheologie
Dor dur ..
Mânăstire
Psalm ..
Drum in iarnă
Prinţul
Evoluţii
Puţin .
Gravură
Creion.
Psalm.
Jignire
Graiul nopţii
Biulbiul ..
Iosif al Ungro-Vlachiei
Icoana .
Inscripţie pe un portret
Toamna ....
Mitra lui Grigore .
Agate negre . . .
Oseminte pierdute
Satan .
Epitaf •..............
Vodă-Ţepeş
Intre două nopţi
Caligula
266
47
48
50
51
52
53
54
55
56
58
59
61
63
64
65
66
68
70
71
73
74
76
78
80
82
83
85
87
88
90
91
92
94
95
97
98
100
101
103
104
[267]
-
TABLA DE MATERII
Inscripţie pe o uşă
Stinse schintei
Restituiri
Din nou ...
Vino-mi tot tu ...
Biserica din gropi
Despărţire . . .
Psalmul de taină
Triumful
Intâmpinare
Heruvic ..
Inchinăciune
Potirul mistic
Tu nu eşti frumuseţea
Portret .
Sfârşitul toamnei
Psalm .....
Vraciul
Denie cu clopote
Interior de schit
Rugă de vecernie
Blesteme
Miez de noapte
Duhovnicească
Buna-Vestire .
Lingoare
Rugă de seară
Apa trecătoare
Stihuri
Zăpada
De-a v'aţi ascuns ...
Incertitudine . . .
FLORI DE MUCI GAl
Flori de mucigai
Pui de găi. ..
Cina
Streche
Galere
La popice
106
107
109
110
112
113
114
115
118
120
121
122
124
125
126
127
128
130
132
133
134
136
139
140
142
144
146
148
150
152
153
156
161
162
165
166
168
169
267
[268]
'i
TABLA DE MATERII
Pag.
Ion Ion
171
i·
Tinca
172
i
Serenadă.
174
Lache
175
Ucigă-l toaca
177
Fătălăul
179
"",i;.:.
Candori
181
Dimineaţa
183
Sici, bei •
184
Cântec mut
185
Morţii
187
Şatra
189
Convoiul
191
Generaţii
192
Munca
193
Sfântul
195
Rada
196
Nostalgii
198
Ceasul-de-apoi
199
STIHURI DE SEARĂ
t�
Cuvânt
203
Ora rece
205
Mă uit
206
De Paşti
208
Cântec din frunză
209
Ploaie
210
Maica Scintila
211
Miere şi ceară
213
Fabulă
214
Har.
215
Vaca lui Dumnezeu
216
Domniţa
218
Zăbavă
220
if'
Cântec din fluier
221
Haide
223
Ora târzie
225
Transifigurare
227
Logodna
228
Mirele
229
268
•
[269]
TABLA DE MATERII
Ingenunchiare
Mireasa.
Căsnicie •..
Ghicitoare . .
Timpuri ..
Făclii .••
Bărăganul .
O zi ...
Privighere .
Sfântule ..
Un cântec.
De dincolo.
înviere •..
Din Abecedar
Logodnă
MĂRŢIŞOARE
Nu am •.
Să vedem.
Frageda •.
Cuvinte stricate
Nu e .
Pag.
230
231
233
234
236
238
239
240
241
243
244
246
248
250
252
257
258
259
261
262
269