[155] Vedeaniia lui chir Daniil Eu, cel prea mic între monahi, Daniil, petreceam în Chirchira, pentru sfîntul făcătoriul de minuni Spiridon. Şi petrecînd acolo întru o mănăstire de obşte opt ani, doriiam să mă învrednicesc muceniei, arzîndu-mă la ceale din lăuntru zioa şi noaptea, însă căutam vreo mijlocire ca să întru înlăuntru în privealişte, pentru că fieştecum a să arunca cinevaş în nevoie easte strein lucru de dumnezeieştile legi. Deci avînd înlăuntrul mieu acest fealiu de dorire, de vreame ce vreamea au chiemat a merge la Ţarigrad pentru oarecarea trebuinţă, depărtîndu-mă de la Chirchira, am venit la împărăteasca cetate, binevoind Dumnezeu. Deci viind la împărăteasca cetate şi văzînd această cetate plină de păgînătate şi pre cei din Agara, îndrăciţii împrotiva creştinilor, s-au aprins sufletul mieu spre a mărturisi cu îndrăzneală pre Domnul nostru Iisus Hristos înaintea împăratului. Deci sfătuindu-mă cu duhovniceştii părinţi şi vestindu-le lor cugetul mieu, nu mi-au dat voie a face aceasta. Şi aflînd pre un duhovnic, i-am vestit lui şi mi-au poruncit mie a mă ruga lui Dumnezeu fierbinte şi de-i easte [156] lui bine plăcut acest lucru, îm va descoperi mie, prin vreo arătare dumnezeiască, de easte această dorire dumnezeiască sau împrotivnică. Încă me-au poruncit mie să adaog postire preste postire şi nevoinţă peste nevoinţă şi rugăciuni îndoite şi aşa să mă fac vreadnic acestui lucru. Deci împlinindu-să cîteva zile, 17 sau 18 ale lui noiemvrie, mergînd la o prăvălie, unde să vindea de multe fealiuri, ca să cumpăr doao lumînări şi întorcîndu-mă la căşcioara mea, ca să mă nevoiesc preste noapte de voie, mai întins rugîndu-mă pînă la al noolea ceas al nopţii cu lacrămi, şi, slăbind din starea aceea, am adormit. Atuncea dar Domnul, aducîndu-şi aminte de mine, văz pre un tînăr oarecare cu chip ca fulgerul întrebîndu-mă: „Ce ai, Daniile, de te întristezi? Că ţi să cade ţie mai vîrtos a te bucura.” Şi încă au zis tînărul: „Nu mă cunoşti tu, prietene, cela ce grăiesc cu tine, cine sînt?” Aşa i-am zis: „Nu te ştiu pre tine”. Şi el au zis: „Dar nu sînt eu Anastasie, cela ce m-am trimis de tatăl tău prin mucenie la împărăţiia ceriului?” Atuncea eu am zis cătră mucenicul: „Dar cum ai priimit, omule al lui Dumnezeu, a veni cătră mine, păcătosul şi ticălosul?” „Creade-mă”, au zis, „că deaca te-ai depărtat tu de la casa părintască, nu m-am lenevit de a ruga pre Dumnezeu pentru tine. Deci bucură-te şi te veseleaşte, că astăzi te-ai învrednicit a vedea taine mari ale bunului Dumnezeu”. Şi eu i-am zis: „Dar ce lucrătoriu sînt eu, ca să mă învrednicesc să văz taine, precum zici?” Şi mucenicul, apucîndu-mă de mîna mea cea dreaptă, mi-au zis: „Vino aproape de mine”. Şi mergînd amîndoi cale multă, am venit la un jărtveanic agarinesc şi mi-au zis mie : „Vezi jărtveanicul [157] acesta? Acesta era odată besearica tuturor sfinţilor”. Şi apropiindu-ne, iase un om după o uşă deşchisă şi ne zice noao: „Veniţi degrab, că ne aşteaptă pre noi”. Deci am hotărît noi a întra înlăuntru şi întrînd am văzut mulţime de oameni, tineri şi bătrîni. Deci eu am zis lui Anastasie: „Carii sînt aceştia?” Iar el îm zice mie: „Aceştea sînt toţi sfinţii carii am zis”. Şi unul dintr-înşii m-au întrebat: „Ai venit, Daniile?” Şi i-am zis: „Am venit, păcătosul”. Atuncea, începînd, ieşiia cîte doi, cîte doi şi aşa umblînd urmam dimpreună şi noi. Deci am venit la alt jărtveanic şi mi-au zis mie: „Acesta au fost odată besearică celor doisprezece apostoli. Şi apropiindu-ne, s-au deşchis uşile şi ieşind doi tineri, ţiind fieştecarele cîte o făclie, şi alţi doi diiaconi cu cădelniţe şi stînd aproape de uşi, tămîia pre sfinţii carii întrase înlăuntru. Şi tămîindu-ne şi pre noi mai pre urmă, am întrat înlăuntru şi noi. Şi atuncea vedem pre cei doisprezece apostoli şi pre sfîntul Costandin dimpreună cu sfînta Elena, ţiind cinstita cruce, strălucind mai mult decît soarele. Şi iată iase sfîntul Marchiian împărţind lumînări fieştecăruia, dîndu-ne şi noao, şi, aprinzînd lumînările, iase sfîntul Costandin împreună cu maica lui, avînd crucea în mîini, asemenea şi sfinţii apostoli şi toţi sfinţii urmîndu-le lor. Şi ieşind cinstita cruce, toate seamnele lunii s-au afundat. [158] Deci umblînd din destul, ne-am apropiiat de Fanariu şi trecînd o casă întru carea şade un dascal Hrisant, am zis mucenicului: „Robule al lui Dumnezeu, aicea şade un priiaten al mieu, carele de multe ori m-au mîngîiat şi m-au miluit pre mine. Voieşti ca să-l strig pre dînsul, să vază?” Iar el me-au zis mie: „Îl ştiu eu pre acesta, ci tu taci şi vino după mine”. Aşa zicînd, am mers nu puţină cale şi iată, vedem pre purtătoriul dă biruinţă Gheorghie, carele au grăit cătră sfinţi: „Treaceţi şi la lăcaşul mieu, carele acum easte jărtvealnic, pentru ca să să cufunde întemeiarile lunii”. Iar marele Gheorghie, mai întîiu de a ajunge noi acolo, au ajuns mai nainte şi aflînd pre turci într-însul, luînd măciucă i-au gonit pre dînşii afară şi lepădînd rogojînile şi aşternuturile ce era aşternute de dînşii într-însul, cu chip mînios au zis: „Nu mai pociu suferi urîciunea voastră, preapîngăriţilor”. Şi ajungînd cinstita cruce, s-au cufundat şi acolo urîtul semn al lunii. Şi de aci mergînd, am auzit o cîntare preaveselitoare şi dulce şi era o viersuire, cîntarea aceasta, adecă „Bucură-te, împărăteasă maică” şi cealealalte. Şi mergînd de aci înainte drept, am aflat mulţime de turci strigînd: „Vai, vai noao, să fugim, că grecii au venit”. Şi apropiindu-ne de ceea ce să numeaşte „Eni Geami”, întrînd în curte şi înfigînd crucea drept, au cîntat slavosloviia, „Mărire întru cei de sus [159] lui Dumnezeu”. Şi fiind aproape de a să împlini slavosloviia, s-au suit hogea sus, să strige. Deci marele Costandin, rădicînd ochii lui cu urgie, au zis cătră dînsul: „Blestematule, nu vezi crucea înălţată, dar ce strigi tu şi hălălăieşti bîrfind?” Şi rădicînd crucea, au căzut trulele dimpreună cu hogea. Şi neîntrînd înlăuntru, am mers la besearica lui Dumnezeu, la Sofiia. Şi ajungînd acolo s-au deşchis o uşă şi au ieşit doi diiaconi îmbrăcaţi în văşminte sfinţite, ţiind doao cădelniţe înfrumuseţate şi aurite. Deci întrebînd eu pre mucenicul: „Cine sînt aceştea?”, mi-au spus mie: „Cela ce easte de-a dreapta easte Stefan, întîiul mucenic, iar cela ce easte de-a stînga easte sfîntul Lavrentie Arhidiiaconul. Şi tîmîind cinstita cruce şi pre toţi sfinţii şi mai pre urmă pre noi, am întrat înlăuntru şi apropiindu-ne de sfîntul oltariu, de-a dreapta era o uşă încuiată, care să părea cum că s-au deşchis de oarecare şi întrînd crucea şi toţi sfinţii viind înlăuntru, unde era un lăcaş preaînfrumuseţat şi vreadnic de vedeare, era icoane înlăuntru, candele, sfeşnice şi alte vase sfinte de aur. Şi unde să cădea să fie icoana Născătoarei de Dumnezeu, nu era icoană, ci era un jăţiu oarecare, întru care era împărăteasa Pururea Fecioara şi împrejurul ei mulţime de îngeri şi de arhangheli. Iar în partea de-a stînga mai în jos de jăţiul acela, era alt jălţiu, întru care era şăzînd oarecarele bătrîn, nu ştiu sau dormind era, sau deştept, carele avea cunună în cap şi Evanghelie înfrumuseţată şi închisă ţiind în mîini. Iar împrejurul lăcaşului aceluia era şi alte jălţiuri. Deci întrebînd eu pre sfîntul: „Spune-mi, ce jăţiuri sînt acestea?”, iar el mi-au zis: „Pre acestea au şăzut [160] arhierei şi au făcut săboarăle, care s-au gătit mai nainte, ca iarăşi a şădea pre dînsele pentru unirea besearicii şi pentru ca să răsipească toate dejghinările şi să rămîie de aci aceasta nesupărată”. Şi aşa au pus în mijloc cinstita cruce, iar Marchiian iarăşi luînd lumînările de la noi, le-au pus împrejurul cinstitei cruci. Şi deşchizîndu-să uşa sfîntului oltariu, au ieşit tineri îmbrăcaţi în albe, avînd jăţiu în mîinele lor, luminat şi preaslăvit, şi puindu-l pre dînsul în locul arhiereilor. Iată vedem după aceasta pre stăpînul Hristos ieşind cu mulţime de îngeri, ce era îmbrăcaţi cu podoabă minunată, preoţească. Iar stăpînul Hristos avea în cap cunună ce străluciia şi au mers în scaunul cel gătit. Atuncea s-au arătat că sfîntul Iacov, fratele lui Dumnezeu, au luat vreame ca să înceapă sfînta Liturghie şi, făcînd începătură la întîia întrare, au întrat marele arhiereu Iisus Hristos înlăuntrul oltariului împreună cu toţi cei ce sta împrejurul lui. Şi viind vremea „Apostolului”, au cetit sfîntul Lavrentie „Apostolul”. Şi era „Apostolul” acesta: „Fraţilor, sfinţii toţi prin credinţă biruit-au împărăţii” şi cealelalte. Iar sfînta Evanghelie o cetiia pre advon sfîntul întîiul mucenic Stefan, care era aceasta: „Eu sînt viia şi voi viţele” şi celelalte. Deci viind vremea întrării ceii mari, au stătut stăpînul Hristos cînd ieşiia ei şi blagosloviia sfintele taine şi cînd le-au pus jos pre sfînta masă, iarăşi le-au blagoslovit. Iar după ce s-au cîntat priceasna, au ieşit Stefan zicînd: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiiaţi”. Apoi luînd sfîntul potir stăpînul Hristos au stătut [161] în uşa oltariului. Atuncea sfîntul Ioan Gură de Aur şi sfîntul Mitrofan al Ţarigradului mergînd, au deşteptat pre bătrînul ce dormiia în jăţiu şi sfîntul Mitrofan au luat cununa, iar sfîntul Ioan Gură de Aur au luat Evangheliia şi sculîndu-l pre dînsul au mers la Născătoarea de Dumnezeu, sărutîndu-i sfintele margini ale hainelor ei. Şi aşa au venit înaintea uşii, întru care era Domnul. Şi închinîndu-să, l-au pricestuit pre dînsul domnul Hristos din sfîntul potir şi atunci au luat cununa din mîna sfîntului Mitrofan şi au pus-o în capul lui şi au luat şi sfînta Evanghelie din mîna sfîntului Ioan Gură de Aur şi o au pus-o pre mîinele lui. Şi săvîrşindu-să sfînta Liturghie, stăpînul Hristos au mers în jăţiul care au fost mai întîiu şi îndată toţi sfinţii mergînd au plecat genunchiile cătră dînsul, strigînd toţi, dimpreună: „Doamne, noi toţi robii tăi, ne rugăm milii tale şi puterii împărăţiei tale, să miluieşti pre creştini şi pre norodul cel numit cu numele tău din mîinele păgînilor”. Şi răspunzînd, stăpînul Hristos au zis: „Nu numai să-i slobozesc, ci şi mai multă robie să cade a pune pre dînşii, că nu sînt vreadnici”. Şi aşa au tăcut sfinţii. Atuncea iarăşi mearseră sfîntul Iacov, fratele lui Dumnezeu, şi sfîntul Ioan Bogoslov şi sfîntul Ioan Gură de Aur şi s-au închinat stăpînei Născătoarei de Dumnezeu, zicînd ei: „Doamna noastră, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi, ne rugăm ţie să mijloceşti cătră fiiul tău şi Dumnezeul nostru, să izbăvească pre creştini din mîinele agareanilor”. [162] Atuncea, sculîndu-să de pre scaun Născătoarea de Dumnezeu, crucea şi toţii sfinţii s-au închinat ei. Şi mergînd aproape de fiiul ei, i s-au închinat lui, zicînd cătră dînsul: „Fiiule, vezi pre credincioşii robii tăi cu ce frică stau aici înaintea ta, căutînd izbăvire creştinilor şi credincioşilor robilor tăi, care lucru mă rog şi eu bunătăţii tale, să-i miluieşti, izbăvindu-i de cumplita robie”. Iar Domnul au zis cătră Născătoarea de Dumnezeu: „Cunoşti, Maica mea, că din zilile preapăgînului împărat Mehmed am vrut să-i izbăvesc pre dînşii, dar aceştea sînt necunoscători şi păcatele lor nu le-au pocăit şi iarăş am plecat şi pre împăratul cel de acum să-i îmbrace pre dînşii cu negre, ca văzînd hainele ceale negre să-ş vie întru simţire. Dar încă nu sînt simţitori, mîniindu-mă în toate zilile”. Atuncea iarăşi împărăteasa a toate au zisu: „Fiiul mieu, pedepseaşte-i pre dînşii cu bunătatea ta precum ştii, însă să nu să supere de vrăjmaşii tăi, de agarineani!” Atuncea au zis ei: „De vreame ce, o, maica mea, mijloceşti cătră mine pentru nemulţămitorii aceştia, pentru dragostea ta şi pentru rugăciunile sfinţilor miei, îi voiu izbăvi pre dînşii preste puţină vreme”. Şi căzînd Născătoarea de Dumnezeu şi toţii sfinţii s-au închinat lui şi Născătoarea de Dumnezeu au şăzut în scaunul ei. Deci sculîndu-să toţi sfinţii după rînduială cîte doi, cîte doi, închinîndu-să, săruta bederniţa stăpînului Hristos şi mai pre urmă de toţi am mers şi eu împreună cu mucenicul Anastasie. Şi eu, nevreadnicul, apropiindu-mă de stăpînul Hristos, am zis: „Doamne, ajută-mi”. Atuncea mi-au zis: „Daniile, vezi să nu îndrăzneşti a mărturisi de faţă, că mare nevoie ţi să va întîmpla ţie”. Atuncea eu am zis lui: „Fie voia ta, Doamne”. [163] Şi îndatăşi ies doi tineri în veşminte străluci-toare din sfîntul oltariu şi despicîndu-să în doo acoperemîntul besearicii, au hrăpit pre stăpînul Hristos şi s-au înălţat la ceriuri, dimpreună cu îngerii, cei ce sta împrejurul lui. Iar sfinţii, mulţămind Născătoarei de Dumnezeu pentru izbăvirea creştinilor, foarte veseli sta. Iar din cei ce sta împrejurul Născătoarei de Dumnezeu, strigă pre unul Născătoarea de Dumnezeu şi-i porunceaşte ca să ne zică noao cum că ne căuta pre noi împărăteasa. Şi mergînd aproape de Născătoarea de Dumnezeu, i-am mulţămit ei, căci m-au învrednicit a vedea venirea fiiului ei şi a ei. Însă m-am mîhnit, căci n-am dobîndit dorirea mea. Iar Născătoarea de Dumnezeu mi-au zis: „Nu te mîhni pentru aceasta, pentru căci s-ar fi întîmplat mare vătămare besearicilor şi creştinilor. Şi deaca ai fi mărturisit de faţă, nu ai fi scăpat de vicleşugurile lor, pentru că vrea să te încuie întru o casă dimpreună cu fete, ca să te spurce pre tine, preavicleanii. Iar în trecuta vreme tatăl tău era aicea şi, făcînd fealiuri de fealiuri de vrăji, i s-au arătat lui că te-ai făcut creştin şi călugăr şi cum că vei să vii în Ţarigrad şi nu să pricepea cum te-ai botezat. Şi nepricepîndu-să, socotiia nu cumva în Ţara Rumînească ai priimit sfîntul botez şi te aştepta. Şi au trimis om ce să făţărnicia că easte creştin şi cerca pentru tine, lăsînd şi pă alţii aicea, în Ţarigrad, ca cercînd, doară te vor afla. Însă ce trebuinţă easte de mucenie, pentru că de vei păzi poruncile fiiului mieu, vei cîştiga şi aşa împărăţiia lui”. [164] Şi eu i-am zis ei iarăşi: „Doamnă Născătoare de Dumnezeu, doriiam să povăţuieşti şi pre părinţii miei la credinţa cea dreaptă”. Iar ea mi-au zis mie: „Nu-ţi fie ţie nici o purtare de grijă pentru aceştea, pentru căci maica ta s-au săvîrşit în anul trecut şi pentru rugăciunile tale au luat răsuflare. Iar pentru tatăl tău nicidecum să nu te rogi, pentru că şi înviiare din morţi de ar vedea, nu să pleacă, carele mari reale au făcut şi face creştinilor”. Şi iarăşi am zis ei: „Doamnă de Dumnezeu Născătoare, un dar încă mai ceiu, ca să mă laşi aici în beserica ta, să aprinz candelile şi să slujăsc”. Iar ea mi-au zis mie: „Să ştii că candelile acestea sînt totdeauna aprinse de 300 de ani şi mai cevaşi şi aicea nu poate om a rămînea, numai mergi iarăşi unde ai fost, iar la Sfînta Agora să nu mergi, pentru că s-au întîmplat şi vor să să întîmple multe ispite. Iar acestea care le-ai văzut, spune-le arhiepiscopului Ptolemaidiei, carele easte slugă adevărată fiiului mieu”. Şi îndatăşi am văzut un om carele au intrat în besearică grăind: „Spuneţi împărătesei că va împăratul cu silnicie să omoare pre arhierei şi pre boiari”. Şi îndatăşi sculîndu-să Născătoarea de Dumnezeu din scaun, au urmat toţi după dînsa şi au mers dimpreună. Şi acolo semnele lunii s-au cufundat prin căutarea Născătoarei de Dumnezeu. Şi apropiindu-să de mijlocul Vizantiei, au aflat pre arhierei şi pre boieri cu mîinele legate îndărăt şi pre trei arhierei cu capetele tăiate şi pre doi din boiari. [165] Şi deaca au văzut Născătoarea de Dumnezeu acestea, au făcut chip sfîntului Hristofor şi luînd mucenicul sabiia din mîinele gîdii, i-au tăiat capul lui. Deci lăsînd pre ceialalţi acolo, au mers Născătoarea de Dumnezeu în casa tiranului, carele era şăzînd pre scaun, şi au zis cătră dînsul stăpîna Pururea Fecioara: „Preapăgîne şi fără de leage, cum ai îndrăznit a prinde şi a omorî pre arhierei şi pre boiari?” Iar el cu obrăznicie au grăit Născătoarei de Dumnezeu: „Cine eşti tu, care aşa cu îndrăzneală ai întrat şi grăieşti acest feliu de cuvinte?” Iar cei ce era împrejurul Născătoarei de Dumnezeu i-au zis lui: „Neîndumnezeitule, nu vezi pre împărăteasa ceriului şi a pămîntului carea au venit?” Şi îndatăşi hrăpindu-l pre dînsul sfîntul Hristofor din scaun, l-au lepădat jos şi şăzînd Născătoarea de Dumnezeu într-însul, iarăşi au zis cătră el cu mînie: „Pentru care pricină, nelegiuitule, ai omorît amar pre arhierei şi pre creştini şi pre ceialalţi ai vrut ca să-i omori, că ce ţe-au făcut ţie?” Iar tiranul au zis cătră dînsa că „I-am omorît pre dînşii şi am vrut să-i omor pre toţi, căci au scris vrăjmaşilor miei şi împrotivnicilor, ca să vie asupra mea”. Iar Născătoarea de Dumnezeu iarăşi au zis cătră dînsul: „Nu aceştia, preanecredinciosule, au scris vrăjmaşului tău, ci eu îi aduc pre dînşii asupra ta, vrînd a te răsipi pre tine şi pre neamul tău, pentru că nu pociu suferi vătămările tale ceale prea mari şi pagubele şi nedreptăţile ce faci creştinilor”. Şi rădicîndu-să Născătoarea de Dumnezeu de acolo, au încungiurat toate casele ceale din palat dimpreună cu toţi sfinţii, purtînd scaunul ei dimpreună cu dînşii şi mucenicul Hristofor. [166] Apoi, ajungînd la o poartă care era încuiată, numai cu singur chipul s-au deşchis şi acolo era o besearică şi candele aprinse şi trei arhierei îmbrăcaţi cu podoaba cea arhierească. Şi văzînd pre Născătoarea de Dumnezeu, s-au închinat ei, zicînd: „Mulţămim ţie, doamnă Născătoare de Dumnezeu, împărăteasa ceriului şi a pămîntului, că vei să izbăveşti pre smeriţii creştini pre toţi” şi iarăşi acolo au rămas. Şi lăsînd scaunul înlăuntrul besearicii, am venit iarăş la locul unde era arhiereii şi boiarii legaţi şi cu porunca Născătoarei de Dumnezeu s-au dezlegat prin sfîntul mucenic Hristofor toţi şi, căzînd, s-au închinat ei, zicînd: „Mulţămim ţie, preaslăvită împărăteasă, că ne-ai hrăpit pre noi din porţile iadului şi ne-ai izbăvit de această mare nevoie!”. Iar ea au zis cătră dînşii: „Nemulţămitori sînteţi, fiindcă v-aţi făcut urîtori cătră mine. Nu sînt eu ceea ce am izbăvit cetatea aceasta de atîtea şi de multe ori de mari primejdii? Deci acum mergeţi în pace şi nu fiţi nemulţămitori cătră făcătoriul de bine!” Atuncea de Dumnezeu cuvîntătoriul Ioan au zis cătră Născătoarea de Dumnezeu: „Doamnă de Dumnezeu Născătoare, cum ai lăsat pre aceşti trei arhierei, ce zac aici, a să omorî de nelegiuitul?” Şi Născătoarea de Dumnezeu au zis cătră dînsul: „Vezi-i pre aceştea, nici pre Dumnezeu vreodată l-au odihnit, nici pre mine, maica lui. Şi nu numai s-au lipsit de viiaţa ceastă trecătoare, ci au luat şi muncă veacinică”. [167] Şi ieşind din palat, am mers în Sfînta Sofiia. Şi ţiind Născătoarea de Dumnezeu pre mucenicul Anastasie, au grăit cătră dînsul: „Fiiule, ia pre Daniil şi mergi în lăcaşul împăratului Costandin, ca şi acolo să să închine”. Şi aşa adecă Născătoarea de Dumnezeu, dimpreună cu toţi sfinţii au întrat în Sfînta Sofiia, iar eu cu mucenicul Anastasie, cale din destul umblînd, am mers în besearica carea acum easte mecet. Şi făcînd mucenicul semnul cinstitei cruci, uşa s-au deşchis singură şi întrînd înlăuntru, era înlăuntru hogi şi pîngăriţii popi de-ai agarineanilor. Iar mucenicul, luînd o măciucă, i-au gonit pre dînşii afară şi întrînd noi în oltariu, era un acoperemînt şi descoperindu-l pre dînsul era supt dînsul o icoană a preasfintei Născătoarei de Dumnezeu prealuminată, care sloboziia raze luminate şi străluciia, pre carea sărutîndu-o, îm zice mie mucenicul: „Vezi pre această icoană, cînd vor lua creştinii schiptrul, va săvîrşi mari minuni, întrucît va înviia şi morţi. Pentru aceasta şi mare besearică îi vor rădica”. Şi acoperindu-o pre dînsa, am ieşit, mergînd la casa mea. Atuncea mi-au zis mie mucenicul: „Mergi la besearică, pentru ca să ajungi utreniia”. Iar eu îl siliiam pre dînsul ca să mergem amîndoi la părintele arhiepiscopul Ptolemaidiei, ca să-i vestim lui acestea, care mi-au zis Născătoarea de Dumnezeu. Iar el mi-au zis: „Meargi singur şi spune ceale ce ai văzut şi eu mă duc la slujba mea”. [168] Dar eu iarăş îl siliiam a rămînea dimpreună cu mine încă puţin, iar el au zis cătră mine: „Iată, şi lumînarea s-au stins”. Deci eu îndatăşi dăşchizînd ochii miei, am văzut lumînarea că să sfîrşise, ţiind încă puţin. Şi aşa slăvind pre Domnul şi pre sluga lui, am mers la besearică şi cetiia atunci psaltirea. 228 ANDREI TIMOTIN