LEMNUL CRUCII
     
     
     Cuvînt ales al lui Grigorie Bogoslov de cinstita cruce a lui Hristos şi de ceale doao cruci a celor doi tîlhari. 
     
     Cînd îngropară pre Adam cu cununa ceaea ce o împletise însuşi şi o pusease în capul său ce era făcută din stîlpările cealea ce dedease îngerul lui Sit, feciorul lui Adam, cealea ce le luase îngerul din rai, din pomul cela căruia greşise Adam şi pentru greşala lui fu gonit din rai, deci deaca-l îngropară pre Adam, din cununa ce era în capul lui crescu un copaci mare şi înaltu şi minunat întru creaştere. Că crescuse în trei şi într-una să împreuna şi iară într-una creştea şi iară într-una să împreuna. Tot aşea pînă în şapte rînduri şi fu mai înalt de toate leamnele în lume. 
       
      De alt lemn ce pre dîns s-au răstignit tîlhariul cel ce crezu. 
     Dintru acelaş lemn scoase apa Tigărului din rai şi sta într-un prund. Şi cînd vru să pomenească Sit pre tată-său, pre Adam, arătă lui îngerul lemnul. Şi făcu foc lîngă apa Eloisului. Şi făcu pomană părintelui său, lui Adam. Şi acolo easte focul nestîns, fi-va şi pînă în veac şi tot într-un chip va arde neprĕstanno în veaci. Şi focul acela îl străjuiescu nişte fieri cumplite şi iuţi. 
      Deci cînd greşi Lot cu featele sale, el veni la Avraam, să să ispoveduiască. Şi deaca spuse lui Avraam, Avraam să spăre foarte şi slobozi pre Lot ca să piaie şi-i zise lui: „Du-te şi adu din cel foc carele easte lîngă apa Eloisului!” Mearse Lot şi află adurmite pre aceale fiară ce păziia focul. Şi apucă trei tăciuni şi-i duse la Avraam. Şi deaca-i văzu Avraam, cunoscu-i şi să miră şi-i zise lui să-i înhigă într-o movilă şi să-i ude cu apă. Şi-i zise: „Cînd vor creaşte aceşti tăciuni, atuncea veri fi iertat de păcatele acealea”.
     Şi atîta era apa departe, cît numai de trei ori putea duce într-o zi de-i uda. Şi aşea crescură tăciunii. Şi crescu lemnul minunat şi frumosu foarte.
     
      De al treile. Ce pre dîns să răstignise tîlhariul cel necredincios. Dintru acelaş lemn din rai scoase apa potopului. Şi deaca scăzu potopul, lemnul rămase la prundul apei ce o chiema Mera, ce să spune amară. Deci cînd scoase Moisi-Proroc israilteanii din Eghipet, ei nu avea apă să bea, că era apa amară. Moisi îmbla scîrbit şi căuta apă. Şi să rugă lui Dumnezău şi îndatăş veni îngerul şi-i arătă acel lemn ce zăcea în prundul apei aceea şi înflorise foarte frumos. Şi luo Moisi din lemnul acela în cruciş şi puse într-apă şi să îndulci apa de acel lemn. Şi crescu lemnul mare şi minunat şi frumos foarte.
     
     Vŭpro(s̃): Cum să începură aceale leamne sau cum crescură aşea?
     O(t)vĕtĭ: Cînd răsădi Dumnezău raiul, atuncea nu era acolo nici înger, nici alt nimea, numai Dumnezău şi Satanail. Şi ce zicea Dumnezău să sădească, iară Satanail fura de toate seminţele de la Dumnezău şi arunca prin mijlocul raiului. Dumnezău zise: „Acolo va fi trupul mieu şi eu însum voi fi acolo, spre gonirea ta”. Şi ieşiră afară din rai. Şi zise Satanail cătră Dumnezău: „Doamne, blagosloveaşte cîte am sădit!” Dumnezău zise: „Acolo sînt eu, în mijlocul raiului”. Şi cînd ieşi Satanail să vază pomii săi, pomii lui îl scoaseră pre dîns din rai. Şi îndată înnegri Satanail şi fu drac.
      
     Pomul crescu în trei stîlpi: un stîlp – Adam, al doile stîlp – Eva, al treile stîlp, în mijloc, – însuş Dumnezău. Deci cînd greşi Adam şi Eva, atuncea dintr-aceale trei părţi din pomul acela ce era în rai, partea lui Adam căzu în apa Tigărului şi o scoase apa afară din rai. Iar partea Evei căzu în rai. Deci cînd fu apa potopului, atuncea ieşi. Şi deaca săcă apa, lemnul rămase lîngă apa ce să chiema Mera, ce să spune amărăciune. 
       
     Vŭpro(s̃): Cum să împreunară leamnele în Ierusalim?
     
     O(t)vĕtĭ: Cînd vru Solomon să facă casa lui Dumnezău, Svîntul Sion, slobozi Dumnezău lui Solomon un inel din ceri şi cu dîns sorociia dracii şi toţi asculta de dînsul. Şi zidi besearecă lui Dumnezău, Svîntul Sion. Şi căutînd lemn să acoapere beseareca, spuseră lui Solomon lemnul cela ce pusease Moisi în Mera, adecă în apa cea amară. Deci mearseră de tăiară lemnul. Şi-l luară cu 80 de bivoli şi să noroiră în Iordan. Fu o bură mare, atîta cît să înecă lemnul în Iordan atîta de afund, cît nu-l aflară. Iară un lemn ce era însămnat, că era nărod mult, de toţi trei mii de oameni, de credea şi să închina acelui lemn, acest lemn foarte făcea ciudese mari şi slăvite, cît le părea acelor oameni că pre acel lemnu să va răstigni Hristos. 
     Cînd vru Solomon să taie lemnul, acei oameni ce credea în lemnul acela nu lăsa pre Solomon să-l taie, ce grăiia lui: „O, Solomoane, nu te vom lăsa să tai lemnul acesta a vieţei! Unde au văzut cineva trei tăciuni să crească şi să facă ciudă mare? Că mulţi au aflat spăsenie dintru dînsul, pentru ce că Hristos pre dînsul să va răstigni”. 
     Iară Solomon pre mulţi dintr-înşi răni şi tăie lemnul şi-l aduseră în Ierusalim. Iară oamenii ce credea într-acel lemn să adunară pregiur lemn şi-l duseră în Ierusalim şi plîngea şi căuta spre lemn. 
      Şi duse Solomon lemnul în Ierusalim în besearecă şi-l măsură şi nu agiunse unde vrea să-l puie. Solomon să întristă. Iară Savila auzi de acest lemn şi veni să-l vază. Şi, şezînd pre lemn, o arse lemnul ca focul. Atuncea Savila zise: „O, proclete lemn!” Iară oamenii toţi într-un glas strigară: „O, de trei ori fericit lemnu, ce pre dînsul să va răstigni împăratul Hristos!”
     Aşa Solomon rădică lemnul şi-l măsură în besearecă, iară un om ce-l chiema Esei, el ciopliia la Iordan nişte leamne. Şi-i scăpă săcurea în Iordan şi să afundă şi căzu pre lemnul acela ce să înecase în Iordan. Şi veni şi spuse lui Solomon. Şi mearseră de-l scoaseră şi-l cunoscură şi-l aduseră în Ierusalim. Şi-l măsurară la besearecă şi nu să prinse. Şi-l răstornară cătră cela 
      
     lemn şi zise Solomon: „Mare ciudă! Aceaste leamne minunate sînt, înalte şi frumoasă, şi nu să prinseră. Şi unde am afla lemn mai înalt decît aceastea?” Şi întrebă de diavolii carele-i biruiia cu peceatea lui Dumnezău. Diavolii ziseră: „Ştim noi un lemn departe într-un loc în Edem, mare şi minunat şi frumos. Şi ne easte noao frică a grăi de lemnul acela.”
     Solomon zise: „Legu-vă pre voi cu peceatea Domnului Dumnezău din ceri ce mi-au dat mie. Duceţi-vă de aduceţ lemnul acela aicea!” Diavolii să duseră şi apucară lemnul de vîrh. Şi-l zmuciră din rădăcină şi luară şi capul lui Adam în rădăcinele lemnului şi-l aduseră în Ierusalim. Şi rătezară lemnul din rădăcini. Şi-l măsurară la pămînt şi-l rădicară sus pre besearecă şi nu agiunse. 
      Iară marele Solomon zise: „Oh, mare minune şi mare ciudă! Trei leamne aflai, ca aceastea nu s-au aflat necăirea. Şi mare ciudese au făcut. Pre pămînt le-am măsurat şi toate ca dintr-un lemn sînt. Şi le măsurăm şi sus pre besearecă şi nu agiunseră”. Şi puse oameni de străjuiia aceale leamne.
     
     Vŭpro(s̃): Cum fură aceale leamne şi de unde le luo îngerul şi le deade lui Sift?
     
     O(t)vĕtĭ: Ceale ce furase Satanail de la Domnul. Şi zise lui Dumnezău: „Tu furi de la mine. De acolo va fi ţie goană”. Şi aşa îl întări pre dîns şi crescu pomul acela în trei: partea lui Adam şi partea Evei, iară în mijloc însuş Domnul Dumnezău. A lui Adam parte scoase apa Tigărului din rai, iar partea lui Dumnezău deade îngerul lui Sift. Sift aduse lui Adam. Adam împleti cunună şi puse în cap şi muri. Şi din cununa aceaea crescu lemnul acela. Iară partea Evei cu apa potopului ieşi din raiu.
     Deaca cunoscu Solomon că easte acela capul lui Adam, îl aduse în mijlocul Ierusalimului şi trimise de adună toţi oamenii şi le zise lor: „Cum voi face eu, aşa să faceţ şi voi toţi”. Şi luo Solomon o piatră şi să închină cătră cap şi zise: „Închinu-mă ţie ca cei făpturi dintîi a mînilor lui Dumnezău”. Şi svîrli cu piatra în cap şi zise: „Ucidem pre tine ca pre un călcători şi neascultători de Dumnezău”. Şi tot nărodul aruncară cu pietri şi făcură litostroton, ce să chiamă jidoveaşte ucidere. Că aceaia fu zborul a tot Ierusalimul.
     Deci cînd vîndură pre Hristos, îl duseră înaintea lui Pilat şi cu doi tîlhari. Pilat învăţă şi făcură dintr-aceale trei leamne trei cruci. Şi răstigniră pre Hristos din leamnele ce crescură din capul lui Adam. Iară tîlhariul ce crezu, răstignitu-l-au pre lemnul ce era sămnat şi crescut din tăciunii ce să pocăise Lot. Şi-l răstigniră de-a dereapta lui Hristos. Iară cel tîlhari necredincios îl răstigniră de-a stînga lui Hristos, pre lemnul ce crescuse întru apa cea amară, ce-l pusease Moisi de îndulcise apa, cînd scoase pre israilteani din Eghipet de la Faraon-Împărat.
     
     Isprăvire de cei doi tîlhari
     
     Cînd cerca Irod pre Domnul nostru Isus Hristos să-l ucigă, iară Iosif şi cu Iacov, fratele Domnului, luară pre Preacista şi cu Hristos şi fugiia în Eghipet. Şi trecîndu printru un munte, într-acel munte era doi tîlhari cu muieri şi cu coconi. Muiarea unui tîlhari avea numai o ţîţă. Şi avea amîn- doao muierile tîlharilor coconi mititei. Iară muiarea unuia tîlhari boliia de inimă rău foarte într-o săptămînă. Iară ceaea muiare a celuia tîlhari era cu ţîţă, deci numai ce hrăniia pruncul său. Iară muiarea ceaialaltă nu putea să-ş hrănească pruncul ce muriia de foame. Atuncea prinseră tîlharii pre Preacista cu Hristos şi cu Iosif şi cu Iacov. Şi zise tîlhariul cel ce-i era muiarea bolnavă: „Să nu facem rău acestor oameni, nici aceştii muieri, ci să-m apleace coconul mieu, că sînt 6 zile de cînd n-a supt nemică”.
     Aşa îi luară şi-i duseră la colibile lor. Şi aplecă Preacista coconul tîlhariului în şase zile, şi-l scăldă şi să vindecă şi muiarea tîlhariului şi le fu bine.
      Şi ziseră tîlharii: „Crez mare ciudesă, că n-are fi venit această muiare cu pruncul său, să-m înviie pruncul, are fi murit de foame”. Şi petrecură tîlharii pre Iosif şi pre Mariia cu pruncul şi-i dăruiră foarte bine cu daruri scumpe. Iară pruncii tîlharilor crescură şi fură tîlhari, ca şi părinţii lor. Şi-i prinseră şi-i duseră la Pilat. Şi zise Pilat să-i răstignească de-amîndoao părţile lui Hristos: pre cel ce-l aplecă Preacista de-a dereapta, iară pre celalalt de-a stînga. Cel de-a dereapta striga: „Adu-ţ aminte de mine, Doamne, cînd veri veni întru împărăţiia ta. Iară celalalt grăi rău şi peri.
     Slavă Părintelui şi Fiiului şi Duhului Svînt, acum şi pururea şi întru veacii netrecuţ şi nesvîrşiţ. Amin. 
     
??

??

??

??