[230]
     I
     
     „...:
     <116v16> 100 de feate împodobite şi frumoase <117r> şi zeace cară de galbeni. Şi ţe-am trimis stema cea făr de preţ Împărăţiii tale, iar Împărăţiia ta să ne trimiţ steag de la Împărăţiia ta. Iar de vei pohti şi oaste, vom trimite Împărăţiii tale cît îţ va trebui“. Şi trimise Talistrada sol şi poclon la Alixandru 100 de feate împodobite şi frumoase şi tot cu haine roşii şi cu cununi de aur în cap şi pre cai albi. 
      Şi mearseră featele la Alixandru şi văzu Alixandru aceale feate frumoase şi împodobite. Iar Potolomeiu era glumeţu şi zise: „Împărate Alixandre, deaca nu-m dai altă împărăţie, rogu-te să-m dai aceaste feate să le fiu căpitan <117v> să-m petrec încai cu eale“. Alixandru rîse şi zise: „O, dragul mieu frate Potolomeiu, toate nu ţi le voiu da, iar să-ţ iai una care îţi va plăcea, că-ţ va ajunge destul şi-ţ va şi rămînea, măcar căci [231] eşti voievod, că destul îţ va fi“. Ei rîseră boiarii toţi şi glumiia Alixandru cu Potolomeiu şi cu toţ voievozii. Şi zise Potolomeiu: „Împărate Alixandre, că tu te-ai spăreat de eale mai rău decît mine. Şi eu mă tem că le vei trimite întregi îndărăt“. Alixandru rîse mult şi zise: „Aşa-m iaste voia, iar cu una te dăruiescu“. Potolomeiu zise: „Deaca nu mi le dai toate, iar eu nici una nu voiu lua“. Şi rîseră boiarii toţ şi să mirară de feate frumoase. Iar Alixandru trimise featele toate întregi la <118r> împărăteasa lor. 
      Alixandru scrise carte la Talistrada împărăteasa: „Eu, Alixandru, împărat preste toţ împăraţii, scriş ţie, soru-mea Talistrado-împărăteaso, şi tuturora mozănilor şi-ţ mulţumescu de poclon. Iar nu ţi să cade să-m trimiţ feate frumoase, că noi mulţi viteaji am ucis pre lume bătîndu-ne cu împăraţii şi puţini au rămas şi multe muieri au rămas făr de bărbaţ. Ci ţe-am trimis featele îndărăt şi ţe-am trimis steag, să [232] împărăţeşti în pace şi să-m trimiţ 30.000 de muieri de oaste ajutor. Că voiu să mergu pre Evimitrie-Împărat, că nu vru să se închine mie, iar vei auzi ce va păţi de mine. Şi împărăţeaşte sănătoasă cu mozănii tăi. Şi fiţi sănătoşi!“ <118v>
      Alixandru purcease spre Evimitrie-Împărat, iar Evimitrii să sculă cu oştile şi cu toate limbile păgîne şi mearse la Alixandru să să bată cu el. Alixandru împărţi oştile în doao părţi şi să ascunse Alixandru într-o pădure. Şi ieşi Selevchie împotriva lui Evimitrii-Împărat, iar Alixandru lovi-l dendărăt şi Selevchiia denainte. Şi într-un ceas sparseră pre oastea lui Evimitrii-Împărat şi pre el viu îl prinseră şi-i tăiară capul acolea şi-i sparseră cetatea şi-i prădă ţara. Şi aflară aur mult şi argint, cît ajunse oştilor din destul. 
      Şi de acolea purcease Alixandru ... . <118v13>
     
     
     
     
     II
       „... <135r1>
     [233] ... . Ce vă întoarceţ înapoi acasă şi vă luaţ haraciul de-l duceţi la muma voastră, Cleofilii, de la mine-l dăruiescu pre dînsa, că ea îm deade zile şi mă scoase de la voi“. Şi-i cinsti foarte bine şi le deade domniile pren ţărîle lor. Şi să întoarseră îndărăt şi mearseră la mumă-sa în pace. 
      Şi mearseră la el Potolomeiu şi Filon şi ziseră: „Alixandre, căce-ţ ţii capul în traistă? Că tu fără cinste peri-vei şi pre noi lăsa-ne-vei în ţărîle streine şi toată lumea zminti-vei. Să nu mai faci aşa, să ne pierzi şi pre noi şi pre tine“. Iar Alixandru le povesti tot, cum întră în [234] peşteră şi <135v> ce păţi la Cleofila şi cum îl cunoscu o muiare. Şi spunea ce au văzut la muncă şi la iad şi cîte petrecu la Cleofila. Şi acolea mare ospăţ făcu Alixandru şi mult să veseliră şi să ospătară. Şi să împreunară toate limbile acolea şi toate ţărîle şi cu toţi craii după lume. 
      Alixandru de acolea să întoarse la Persida, la Ruxanda împărăteasa, şi mult să veseliră şi să cinstiră cu machidoneanii şi cu perşii. Şi luo lumea toată, de la răsărit pînă la apus. Şi acolea împărţi Alixandru împărăţiile şi domniile şi ţărîle. Şi deade <136r> lui Antioh- Voievod Indiia, împărăţiia lui Por-Împărat, să o împărăţească. Şi deade lui Filon Persida lui Darie să o împărăţească. Şi deade lui Antigon împărăţiia Merselimului, şi deade lui Filip toată Asiia şi Chilichiia, şi deade lui Potolomeiu împărăţiia [235] Eghipetului şi Ierusalimul şi toate ostroavele Dafionului. Şi deade lui Selevcuş împărăţiia Rimului cu ostroavele, şi deade lui Selevchie împărăţie Antina şi cu tot Apusul şi cu toţi craii. Şi deade lui Ameduş împărăţiia Englitirii şi Sfeţiii şi ţara ceşască. Şi deade lui Vizantie ţara leşască şi Ardealul cu rumînii şi cu ruşii. <136v> Şi deade lui Finichie ţara nemţească şi ţara frîncească de la apus. Şi acolea împărţi Alixandru toate împărăţiile pre rînd. Şi şăzu Alixandru la Persida un an cu Ruxanda împărăteasa şi mult să veseliră acolea. 
      Şi de acolea mearse Alixandru cu toate oştile la marele Vavilon şi şăzu în scaun bătrîn. Şi acolea mult ospăţu făcură cu toţi craii. Iar într-o noapte văzu Alixandru în vis pre Irimiia-Proroc şi-i zise: „Fătul mieu Alixandre, umplură-să [236] 40 de ani şi să apropiiară ceale 4 stihii ale trupului tău, 4 hracotine: fiiare verde, tuse albă, sînge roşu, junghiu ascuţit. Şi amar apropiiară-să <137r> şi prinse moarte şi te vei trage spre moarte. Şi să ştii, fătul mieu Alixandre, că trupul tău din pămînt iaste şi iară în pămînt va mearge şi trupul tău să va răsipi. Şi toată lumea luatu-ai şi încungiuratu-o-ai, şi moartea ta iaste-ţi ţie de cela ce slujaşte ţie, şi din dulce amar bea-vei. Şi-ţ tocmeaşte împărăţiile şi-ţi răsipeaşte toate oştile, că trupul tău mortu va rămînea, iar sufletul tău viu va mearge în mîna lui Dumnezeu şi-l va trimite unde va fi voia lui Dumnezeu. Şi să ştii că trupul să va răsipi, iar la a doao venire să va întrupa trupul cu sufletul. Şi vor înviia toţi [237] morţii şi cunoaşte-să-vor <137v> priiatnicii cu nepriiatnicii. Şi să mă crez, Alixandre, că la judeţ va să între sufletul în trupul omului. Şi vor sta toţi goli la înfricoşata judecată, unde să vor pune scaunele şi va şădea judeţul, judecătoriul nefăţarnic, şi vor sta heruvimii şi serafimii împrejur. Şi vor lua drepţii viaţa de veaci, iar greşiţii întra-vor în munca veacului şi sfîrşenie n-au niciodată. Şi acolo nici să vor însura, nici să vor mărita, ci vor fi toţ într-un obraz. Şi atunce să vor cunoaşte soţ cu soţi şi părinte cu feciori şi să vor cunoaşte toţi priiatinii. Şi să ştii că pre mine încă mă vei cunoaşte acolo viu ca şi alţii“. <138r> Şi nu să ştiu ce să făcu Irimiia-Proroc.
     [238] Şi să deşteptă Alixandru din somnu şi şăzu pre pat şi-ş puse stema pre perină. Şi plîngea cu jale mare şi i să făcu inima ca o corabie cînd o bate valurile prin mijlocul mării şi socotiia cuvintele Irimiii-Proroc. Iar Potolomei şi Filon mearseră dimineaţa la Alixandru şi-l aflară plîngînd cu jale mare. Şi să apropiiară de el şi plînseră şi ei şi-l întrebară şi-i ziseră: „O, Alixandre, pentru ce-ţ schimbi bucuriia pre jale şi pre scîrbă?“ Iar Alixandru spuse-le tot ce văzuse în vis şi ce-i grăi Irimiia-Proroc în vis. Iar Potolomei şi Filon vrură <138v> să-l mîngîie şi-i ziseră: „O, Alixandre, n-ar trebui ţie să te întristez pentru visele de noapte, că noi nu creadem visele de noapte. Că noao aşa ne pare că omul visează căci doarme mult şi bea vin mult. Şi nu trebuiaşte omului înţelept să doarmă mult, că-i asudă trupul şi creierii omului în cap şi-i urlă capul şi visează omul mult, unele ce veade, altele ce aude zioa, altele ce cugetă, iar noaptea le visează. Şi trupul iaste [239] mort, iar sufletul iaste viu, şi să împungu ca doi junci neînvăţaţi. Şi iaste sufletul ca vîntul şi ca focul, şi ca marea cu valurile aşa să întărîtă trupul cu sufletul şi visează omul adormit <139r> pînă împarte Dumnezeu sufletul de trup. Adevăr zic filosofii că trupul şi sufletul aduna-se-vor la judeţ şi morţii din morminte vor ieşi. Şi Solomon scrie de zice că sufletele drepte mergu în mîna lui Dumnezeu. Şi marele Platon zice: «Sfîrşeniia lumii va fi încă cînd să vor umplea cinurile ceale ce căzură» – să să umple de oameni drepţi suflete, atunce va fi sfîrşeniia aceştii lumi. Şi Irimiia-Proroc încă zice bine, iar visul să nu-l crezi, nici să te scîrbeşti pentru vis. Că tu eşti astăzi împărat a toată lumea, deci trebuiaşte să te veseleşti, să nu te scîrbeşti, şi cu noi cu <139v> toţi, că te-au pus Dumnezeu împărat pre multe întunearece de oameni“. Alixandru să miră mult de aceaste cuvinte şi zise [240] Alixandru: „O, slava ta, minunate Doamne! Poţ face şi oasele uscate oameni vii!“ 
      Şi dintr-acea zi tot era Alixandru tristu şi cugeta de moartea lui şi grăia: „Dar după moartea mea cene va rămînea pomană mie pre urmă?“ 
      Alixandru să sculă ... . <139v9>
      
     
     
??

??

??

??