LAZAR-LEON ASACHI ÎN CULTURA ROMANĂ ANTONIE PLĂMĂDEALĂ Lazăr-Leon Asachi în cultura română * SIBIU — 1 9 8 5 — I LAZĂR-LEON ASACHI VIAȚA ȘI OPERA CUNOSCUTĂ PÎNĂ ACUM * în literatura română nu există încă o- carte despre Lazăr-Leon Asachi. Poate că nici n-a oferit suficiente motive, pînă acum, ca s-o merite. Ceea ce a rămas de la el, opera cunoscută istoricilor literari, a fost prea puțin ca să-i confere un loc al său, deosebit de al altora. I s-au atribuit, în general, cîteva traduceri. Pentru acestea era amintit, de obicei, în biografia fiului său, Gheorghe Asachi, consa-crîndu-i-se de fiecare dată doar trei, patru rînduri. Cîteva articole scurte i s-au dedicat totuși în ultima vreme, dar, rămînînd doar la informațiile vechi, n-au fost în măsură să-i schimbe locul în ierarhia valorilor din literatura și cultura românească. Acest lucru îl propunem noi acum, dacă nu cerem prea mult, sprijinindu-ne ț)e un fond de manuscrise din opera sa, necunoscute, pe care le-am descoperit de curînd și care lărgesc mult moștenirea rămasă de la el. S-a numit din botez Lazăr Asachi și s-a născut, după cum vom vedea mai departe (p. 64), în anul 1757. După informațiile Ermionei E. Quinet, fiica lui Gheorghe Asachi, deci nepoata lui Lazăr-Leon Asachi, familia era originară din Basarabia, de unde s-a strămutat în Moldova, pe la mijlocul ♦ 11 vom numi Lazăr-Leon Asachi cînd vom vorbi despre el în general, dar îl vom numi Lazăr Asachi, cînd textul se va referi la biografia lui de dinainte de 1820 cînd s-a călugărit și și-a schimbat numele în Leon. După 1820 îl vom numi, după caz, fie Leon, fie Lazăr-Leon Asachi, fiindcă acuma avea în biografie și numele vechi de botez, Lazăr, chiar dacă semna numai Leon. Am preferat să-1 acredităm cu numele de Lazăr-Leon Asachi pentru că a semnat, pe rînd, cu ambele nume. Am urmat tradiția ardelenilor loan-Inocențiu Micu-Klein și a altora, ca d. p. Grigore Gheorghe Comșa, Elie Miron Cristea etc. 6 Antonie Plămădeală secolului al XVIII-lea.1 După alți biografi ar fi fost de origine transilvăneană,2 galițiană 3 sau armeană.4 S-a avansat ipoteza că Lazăr Asachi s-ar fi născut în Moldova, anume în ținutul lașilor sau chiar în Iași, ipoteză bazată pe cîteva cuvinte dintr-o Gramată a lui Veniamin Costachi, în care se spune că, din vremea tinerețelor, era „de toți știut aici“, adică în Iași.5 Nu e imposibil, întrucît nu avem alte dale 'primare cu privire la aceasta, dar nu e nici absolut sigur. Gramata e din septembrie 1803,6 deci după ce Lazăr Asachi stătuse cel puțin un an la Iași, sosit probabil de la Lemberg, și reușise să se facă cunoscut și iubit de toată lumea prin calitățile și prin cultura lui. în Gramată nu se spune însă că aici ar însemna: în Iași. Se poate înțelege: aici in Moldova, deoarece aici, e urmat în text de: „ca și în alte părți pe unde a umblat", adică la Hotin și la Lemberg, prin Rusia și Grecia. Tatăl său fiind preot în Tîrnauca Dorohoiului, e mai plauzibil să bănuim că Lazăr s-a născut în această localitate. S-a spus că înainte de a pleca la Hotin și în Galiția, la Lemberg, Lazăr Asachi fusese protopop în Moldova. Intr-o 1 loan Negre, Gheorghe Asachi, viața, lucrările, scrierile sale și epoca în care a trăit, 1788—1869, Piatra, 1882, p. 99. 2 Vezi George Sorescu, Gh. Asachi, București, 1970, p. 10 și urm. Printre cei care îl cred de origine ardelenească: V. A. Urechia, Sever Zotta, Gheorghe I. Maxim, N. A. Ursu, cf. Nestor Vornicescu, Arhimandritul Leon Asachi, în ,,Mitropolia Moldovei și Sucevei", anul XXXVIII (1962), nr. 3—4, p. 217. 3 N. lorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688—1821), voi. II, București, 1901, p. 301. 4 N. lorga, op. cit., p. 510; Printre cei care îl cred de origine armenească: C. Sion, Grigore Goilav, H. Dj. Siruni, Pr. prof. Gh. I. Moisescu, Pr. prof. Ștefan Lupșa, Pr. prof. Alexandru Filipescu. Indicații bibliografice mai largi la Nestor Vornicescu, op. cit., p. 217. 5 Nestor Vornicescu, op. cit., p. 216, 218. 6 Dăm mai jos conținutul ei: ,.Veniamin . . . După vrednicia cu care s-au arătat alesul dintre prezviteri chir Lazăr încă din vremea tinereților sale, atît aice, cît și pe la alte locuri pe unde după întîmplare au umblat, iar mai ales la slujba protopopiei, din vremea ce s-au rînduit de noi pînă acum, urmînd la toate, după cuviincioasa rînduială și dreptate și cu toată sîrguința silitoriu fiind spre mulțumirea, cinstea și odihna noastră și a Bisericii lui Dumnezeu, spre cinstea și lauda tagmei bisericești, cu cinstita și încuviințata petrecirea a vieții sale și cu învățăturile cele sfătuitoare, precum de toți iaste văzut și știut, (s. n.) atît într-acest oraș Iașii, cum și pe la alte locuri, — spre oareșcare răsplătire dar n-au socotit în destul a rămînea la rînduiala altor protopopi, ci, ca pentru mai ales întru toți și cu fapta și cu cuvîntul, l-au hirotonisit după a Sfinților Părinți așezare protoprezviter a toată Moldovie, cinstindu-1 și cu purtare de cruce la piept și cu ipogonation, avîndu-și cinstea sa mai sus între toți ceilalți protopopi și preoți ai acestei de Dumnezeu păzită țară — (Va avea grijă de preoții și bisericile din Iași) și pe lingă aceste la duhovniceasca giudecătorie ce s-au așezat de noi aice la Sfînta Mitropolie l-au rînduit împreună cu iconomul aceștii Sfinte Mitropolii, cu sechelariul și cu eftaxiastul îndatorînd mai mult pe Cucernicia Sa ca toate pricinile și giude-cățile ce se vor cerceta la această duhovnicească giudecătorie, să fie cu mare priveghere și luare aminte, ca fără strîmbătate și părtinire să cerceteze și să le hotărască întocma după hotarîre Sfintelor pravile — Și cercetare asupra nunților, permisiile se vor face cu iscălitura lui și pecetea Mitropoliei" (Bibi. Ac. Rom. doc. LX/84, cf. N. lorga: Ist. lit. rom. în sec. al XVIII-lea (1688—1821), București, voi. II, Observații, adaosuri, îndreptări, p. 59—60). Lazăr-Leon Asachi în cultura română 7 Scrisoare către guvernul provincial austriac din Lemberg, Daniil Vlahovici arată însă că nu știe ca Lazăr Asachi să fi ocupat această funcție, dar opinia sa nu e concludentă.7 Guvernul îi scrisese că Lazăr Asachi ocupase această funcție în Moldova, pe care bază îl și propusese, printre altele, în funcția nouă de protopop al Hotinului care era sub stă-pînirea austriacă, și guvernul își avea desigur informațiile sale exacte. Daniil Vlahovici nu avea de unde ști acest lucru. El devenise episcop al Bucovinei în 1789, cu jurisdicție asupra Hotinului, găsindu-1 pe Lazăr Asachi numit deja în funcția de protopop al acestei raiale. Fiind, înainte de aceasta, protopop „în Moldova", fusese sub jurisdicția canonică a Mitropoliei lașilor, nu a episcopului Bucovinei. De aceea Daniil Vlahovici nu-1 cunoștea. Și nici nu-1 simpatiza. El face loc în Scrisoarea amintită mai sus multor inexactități, duse pînă la calomnie, cu toate că își dădea seama că nu tot ce auzise despre Lazăr Asachi era adevărat. Așa se explică de ce, totuși, în fapt n-a luat nici o măsură împotriva lui.8 Daniil Vlahovici — episcop între 1789-1792 — deținea informațiile calomnioase împotriva lui Lazăr Asachi, în special de la protopopul adjunct Artemie Lemne, un rival care-și reclama șeful într-una. în Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900 9 se arată că Lazăr Asachi a fost într-adevăr protopop de Herța, unde s-a născut de altfel fiul său Gheorghe Asachi. Credem că nu există motive puternice împotriva ipotezei că strămoșii, dinspre tată și dinspre mamă, ar fi venit unii din Ardeal, alții din Basarabia. Intr-un manuscris păstrat la Academia Română se arată că preotul Alexandru din Tîr-nauca, unchi după mamă lui Gheorghe Asachi, îi scria acestuia, pe la 1839, că bunicul după mamă al lui Gheorghe Asachi, Nicolae, se născuse la 1698 în Ardeal și că venise la Tîrnauca în anul 1728 unde a ajuns preot și unde a murit în anul 1812 la vîrsta de 113 ani și 9 luni.10 Probabil pe altă linie, pe linia bunicului după tată d. p., familia să fi venit din Basarabia, așa cum știa Ermiona Quinet. 7 Scrisoarea episcopului Daniil Vlahovici al Bucovinei către Guvernul provincial din Lemberg, publicată de S. Reli: Raiaua Hotinului în timpul ocupației austriece și legăturile ei bisericești cu Episcopia Bucovinei (1788—1792), în „Candela", anul XLI (1930), Cernăuți, p. 98. 8 S. Reli, op. cit., p. 99. 9 București, 1979, p. 60. 10 Ms. 3075 Biblioteca Academiei R. S. R., cf. E. Lovinescu, Gh. Asachi, București, 1921, p. 8. 8 Antonie Plămădeală In legătură cu numele de familie al Asăcheștilor, se spune că el ar fi fost la început Isac, de unde au apărut forme ca Isachie și Isachievici, apoi Asachie și Asachievici. Se poate. Se știe că Lazăr-Leon Asachi și-a zis, sau i s-a zis, și Isachievici11 și Asakiewicz,12 așa că posibilitatea de a fi fost la început Isac, nu poate fi exclusă. Cît despre ipoteza că strămoșii acestui Isac ar fi fost din Iași, pentru că la un moment dat la biserica Sf. Haralambie din Iași, pe la 1723, ar fi existat un preot Isac, care a avut un fiu tot preot, Lazăr, nu ni se pare vrednică de luat în considerare. Sînt simple potriviri de nume. Și Lazăr-Leon Asachi și Gheorghe Asachi și-ar fi revendicat fără îndoială ascendența ieșeană, dacă ar fi avut vreo idee despre aceasta.13 Se știe că Lazăr-Leon Asachi a fost împămîntenit în Moldova, la întoarcerea din Galiția, fiind considerat străin. In fapt a fost re-împămîntenit, pentru că între timp fusese „po-lonizat temporar". Și Mihail Kogălniceanu a trebuit să treacă la un moment dat prin formalitatea de împămîntenire (redo-bîndirea cetățeniei).14 Nu avem așadar în față un argument împotriva originii lor românești. Lazăr Asachi a fost preot în Iași, protopop și protoprez-biter. După moartea soției a intrat în monahism, în anul 1820,15 mitropolitul Veniamin Costachi dîndu-i rangul de arhimandrit, cel mai mare la care poate aspira un monah, dacă nu are motive să aspire și la acela de episcop. Cu prilejul acesta, potrivit rînduielilor monahale, și-a schimbat numele în Leon, ultimii ani ai vieții petrecîndu-i sub acest nume. A murit în 1.825, la 18 octombrie, miercuri spre joi, la ora 10 seara. A fost îngropat în catedrala Sf. Gheorghe din Iași (Mitropolia veche).16 Operele de dinainte de călugărire le-a semnat cu numele de botez, laic, Lazăr Asachi. 11 Cf. lista abonaților la Adoleshia Filotheos, t. V, Iași, 1819. 12 Așa era înregistrat la școală la Lemberg fiul său: Georgius Asakiewicz, cf. Nestor Vornicescu, op. cit., p. 216. 13 Amănuntele ipotezei la același, op. cit., p. 214—215. 14 Vezi E. Hurmuzachi, Documente privitoare la istoria Românilor, Supl. I, voi. V, p. 329; și G. Călinescu, Istoria literaturii române, București, 1941, p. 97. 15 Cf. N. lorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, voi. II, Buc., 1901, p. 513 și E. Lovinescu, Gheorghe Asachi, viața și opera, București, 1927, ed. II, p. 22. 16 Vezi ms. rom. nr. 1806, Pomelnice, Arhivele Statului, Iași, cf. Nestor Vornicescu, Date noi despre Arhimandritul Leon Asachi, ms. pus la dispoziție de către autor. « *.<« **7 fr* Xzr>^ ♦ ' Semnătura lui Lazăr-Leon Asachi, ca protopop. -4.^ <4X2V * . * 7 . Semnătura lui Lazăr-Leon Asachi, ca arhimandrit. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 9 loan Negre, primul biograf al lui Gheorghe Asachi,17 spune despre Lazăr-Leon că „era un bărbat foarte erudit și luminat" și „mare patriot". Despre opera sa știe doar că „a tradus în limba română o parte din scrierile lui Saint-Ber-nardin".18 Tot atît, adică foarte puțin, știe și despre viața lui, „din cauza lipsei de documente și izvoare".19 Informații mai multe, deși despre fapte sporadice, găsim la C. Erbiceanu care publică o seamă de scrisori cu referiri la Lazăr-Leon Asachi, sau scrise chiar de el,din care reținem următoarele date: — în anul 1813, la 14 august, mitropolitul Veniamin Costachi eliberează o adeverință protoiereului Lazăr Asachi arătînd că, deoarece i-a murit soția și o fiică, probabil nu mai are nevoie de niște case ce i se dăduseră. Deoarece le-a făcut însă niște reparații, îl lasă să-și scoată din cheltuieli, dîndu-i dreptul de a le da cu chirie, timp de zece ani, unui creștin și om cinstit.20 — în anul 1821, episcopul Dimitrie al Chișinăuluî, ca episcop al locului, îi scrie lui Veniamin Costachi, la Colin-căuți, unde acesta se afla din cauza Eter iei, că preoții veniți cu el din Moldova, arhim, Simeon, ierod. loasaf, diac. Sotir și arhim. Leon (Asachi) au binecuvîntarea să slujească. Pentru Leon Asachi — acum călugărit și cu nume nou — care venea din Bucovina, Episcopul Dimitrie obținuse chiar o permisiune specială din partea generalului Inzov.21 — în anul 1821, la 16 noiembrie, același Dimitrie al Chișinăului confirmă primirea unei scrisori a lui Veniamin Costachi trimisă prin arhim. Leon (Asachi). Cere de la Veniamin cărți, chiar manuscrise, promițînd că le va copia și le va înapoia.22 — în anul 1821, decembrie 15, din Groznița, Leon (Asachi) arhimandritul îi scrie mitropolitului Veniamin Costachi, la Colincăuți, să nu trimită niște scrisori la Petersburg, concepute de un anume Bucșenescu și de Ghenadie, probabil un monah. A trimite acele scrisori, — zice el — ar fi ca și 17 „Notița biografică asupra lui Gh. Asachi", Iași 1863, este anterioară lui loan Negre dar aceea e autobiografie ;Esquisse biographique, ms. francez nr. 3 aflat la B. A. R., cf. loan Negre, op. cit., p. 102. 18 Idem, op. cit., p. 33, 99. 19 Idem, op. cit., p. 33. 20 C. Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei, București, 1888, cap. CCCXVII, p. 352—53. 21 Op. Cit., CLVII, p. 148. 22 Op. cit., p. 173. 10 Antonie Plămădeală cum l-ar trimite pe el la joc! (adică să facă ceea ce nu se cade a face un monah n. n.). Ceea ce scriu ei nu e adevărat, or, unul ca Veniamin nu poate semna așa ceva, „bun a se grăi din amvon la Iași, dar nu a se ceti în Petersburg".23 Diplomat, Leon Asachi! — în anul 1822, aprilie 12, Leon Asachi, din Groznița, cere mitropolitului Veniamin Costachi o scrisoare către episcopul Dimitrie al Chișinăului, prin care să intervină ca acesta să-i faciliteze obținerea unui pașaport pe 7 luni în Rusia, spre a vizita mănăstiri, cunoscuti și rude,24 probabil în Basarabia. Aceasta ar confirma din sursă directă descendența basarabeană. Avea acolo rude încă în viață. — în anul 1822, iunie 13, din Colincăuți, mitropolitul Veniamin Costachi îl trimite pe Leon arhimandritul să omagieze pe generalul Ivan Vasilievici Sabaniu, comandantul armatei din Hotin.25 — în anul 1822, iulie 16, Leon Asachi duce la poștă o scrisoare a mitropolitului Veniamin Costachi către cneazul Alexandru Golițîn. Se păstrează adeverința oficiului poștal, semnată Bilinschi.26 — în anul 1822, august 4, din Hotin, Leon Asachi arată mitropolitului Veniamin că poșta cere o taxă în plus, pentru expedierea scrisorii din 16 iulie către Golițîn.27 Nicolae lorga spune că Lazăr Asachi a venit și s-a stabilit la Iași sub păstoria lui Veniamin Costachi, presupunînd că a fost chemat de acesta.28 Este adevărat, tot după lorga, că, la 6 septembrie 1803, Veniamin l-a făcut „protoprezbPer a toată Moldova", avînd dreptul de a purta „cruce la piept și cu ipogonation, avîndu-și cinstea sa mai sus, între toți ceilalți protopopi sau preoți ai acestei de Dumnezeu păzite țări". Avea dreptul să participe și la lucrările duhovniceștii judecătorii, împreună cu economul Mitropoliei, sachelariul și eutaxiastul.29 Toate acestea din urmă pot fi exacte, dar că a fost chemat de Veniamin Costachi la Iași, nu pare plauzibil, pentru că la 9 martie 1803 era deja în Iași, participînd Ia înmormîntarea predecesorului lui Veniamin Costachi, mitro 23 Op. cit., CCV, p. 187. 24 Op. cit., CCXLVI, p. 230—231. 25 Op. cit., CDXXXVIII, p. 395. 26 Op. cit., CDXXXIX, p. 395. 27 Op. cit., CDXLIII, p. 397—398. 28 Op. cit., p. 512. 29 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 11 politul lacob al II-lea Stamati. Știm cu precizie acest lucru, deoarece Lazăr Asachi este acela care alcătuiește necrologul lui lacob Stamati și îl citește la ceremonia înmormîn-tării. Trebuia să fi sosit mai înainte la Iași, chemat probabil de lacob Stamati, pentru a fi tocmai el invitat să vorbească la înmormîntarea marelui mitropolit! Cuvîntarea se păstrează în întregime, copia fiind descoperită de noi, precum se va arăta mai departe. Ni se pare bine susținută de către Nestor Vornicescu afirmația că trimiterea la studii la Lwow (1796—1804) a lui Gheorghe Asachi, de către Veniamin Costachi, este o legendă pioasă, deoarece în anul 1796 Lazăr Asachi încă nu era în Iași și Veniamin Costachi nu era mitropolit, dar cînd unii cred că in general Veniamin Costachi n-a avut nici o legătură cu trimiterea la studii a celui în cauză, opinia nu stă în picioare. Avînd în vedere că Gheorghe Asachi trece de la liceu la Universitatea din Lwow în 1804, că la 16 iulie 1805 era la Viena, iar în 1808 la Roma, potrivit unor caiete de note personale și unui carnet de studii ce se păstrează,30 trimiterea in Apus de către Veniamin Costachi nu mai cade sub incidența imposibilității cronologice. Veniamin Costachi era mitropolit la Iași din 15 martie 1803, iar Gh. Asachi se întoarce de la studii, din Italia, la 30 august 1812.31 Intre aceste date Veniamin Costachi putea foarte bine să-1 trimită la studii pe fiul lui Lazăr Asachi, ceea ce de altfel a și făcut. Informațiile, provenind de la Nicolae lorga, cu privire la originea lui Lazăr Asachi, pun cîteva probleme. De pildă, dacă Lazăr Asachi ar fi fost de origine galițian sau armean,32 necunoscut pînă atunci în Moldova, cum se explică ridicarea lui de către Veniamin Costachi la un rang care îl situa, de cum a venit, deasupra tuturor preoților și protopopilor Moldovei, și numirea sa ca membru în duhovniceasca judecătorie? De altfel, știm precis că Gheorghe Asachi s-a născut în Herța, în nordul Moldovei, la 1 martie 1787. E sigur deci că 30 Gheorghe Asachi se afla în Italia încă din 1807; în 1808 ajunge la Roma, la începutul anului cf. Proemiu la Culegere di poesii, Iași, 1854. 31 Idem; vezi: „Revista idealistă", iulie, 1906, o notiță a lui P. V. Haneș. Tot aici se află și unele informații cu privire la originea ardelenească a strămoșilor lui Lazăr-Leon Asachi, care ar fi fost din Teaca Făgărașului. Ultimul, tatăl lui Lazăr, ar fi fost preot în Tîrnauca, ținutul Dorohoiulul, ceea ce lorga admite, cf. „Semănătorul", an. V (1906), nr. 35, p. 699. 32 Cf. Nicolae lorga, op. cit., p. 301, 510. 12 Antonie Plămădeală familia lui Lazăr Asachi ajunsese în Galiția și la Hotin, plecind din Moldova. Poate că N. lorga se referă la originea lui mai îndepărtată. Tot Nicolae lorga ne mai informează că în anul 1819, cu prilejul unor tulburări iscate în Iași, el a vorbit mulțimii „ca Demostenes", „ca din amvon"!33 Opera retorică, acum în parte descoperită, confirmă din plin aceste aprecieri. E limpede că protopopul era o- mare personalitate a epocii. Leon Lazul, un bucovinean, îl descria starețului Sofronie de la mînăstirea Slatina din Moldova, lăudîndu-1 grozav, amintind de relațiile sale cu Austria și cu Rusia și de recompensele primite de la aceste țări. E numit: „acel minunat protopop Lazăr".34 C. Erbiceanu spune că știa rusește și că mitropolitul Veniamin Costachi ținea corespondența cu oamenii politici din Rusia prin el.35 A fost, așadar, și un fel de secretar și om de taină al mitropolitului, pentru relațiile sale cu rușii. De altfel, cu prilejul tulburărilor, evocate mai sus de N. lorga, Lazăr Asachi a mers în numele poporului la consulul rus, ca să-i ceară să intervină pentru liniștirea tulburării. Doi oameni au căzut loviți de gloanțele arnău-ților lîngă el, dar el nu s-a speriat. După restabilirea liniștii, a fost pus „supt politicesc arest la Mitropolie".36 Iată-1 deci și în postura de luptător pentru drepturi sociale și politice, ceea ce ne descoperă o trăsătură în plus a fizionomiei sale cetățenești. în 1821, fiind partizan al Eteriei, de frica turcilor s-a refugiat împreună cu Veniamin Costachi, el la Groznița, mitropolitul într-o localitate vecină, la Colincăuți, în Basarabia.37 De acolo Lazăr Asachi a făcut mai multe călătorii, cu misiuni de la Veniamin Costachi, dar mai ales și-a continuat opera de traducător. Știm precis că acolo a lucrat, în 1821 33 Op. cit., p. 512. 34 La lorga, op. cit., p. 512. 35 Un Cuvînt -funebru, în „Biserica Ortodoxă Română", XXVI (1902), nr. 5, p. 586. 36 Cf. Uricariul, VII, p. 73 și urm.; cf. N. lorga, op. cit., p. 513. 37 în marea lor majoritate clericii cu rosturi înalte au fost partizani ai Eteriei, văzînd în ea posibilitatea eliberării nu numai a Greciei, ci și a Țărilor Românești de sub turci. Așa au fost mitropolitul Ungro-Vlahiei, Dionisie Lupu, mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi, episcopii de Roman, Buzău și Argeș. Starețul de la Trei Ierarhi din Iași era chiar șeful eteriștilor din Moldova, cf. Andrei Oțetea. Mișcarea eteristă în Moldova, în voi. ,,în amintirea lui Constantin Giurescu, la 25 de ani de la moartea lui (1875—1918)“, București, 1944, p. 362, 369. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 13 și 1822, la traducerea Istoriei Bisericești a lui Filaret Drozdov, acum parțial regăsită. Alte amănunte din biografia sa găsim într-un studiu al lui S. Reli.38 Acesta explică mai ales cum a ajuns Lazăr Asachi în Raiaua Hotinului.39 Date importante despre familia Asachi și la loan Negre.40 Plecat din Moldova de frica turcilor, cînd a izbucnit războiul ruso-austro-turc în 1787, Lazăr Asachi și-ar fi cîști-gat mari merite alături de austrieci la asedierea Hotinului, intrîn'd în grațiile prințului de Saxa-Coburg. Acesta La recomandat episcopului Dositei al Bucovinei ca să-1 numească protopop al Hotinului. Se păstrează în arhive schimbul de scrisori între Lazăr Asachi și episcopul Dositei Herescul.41 Din documente aflăm că Lazăr Asachi era preot militar în „Corpul de arnăuți moldo-valah" care luptase alături de austrieci la ocuparea Hotinului, scoțîndu-1 din mîinile turcilor. S. Reli nu scrie cu simpatie despre Lazăr Asachi. El îl numește pe nedrept, „preotul militar austriac Lazăr Asachi", cu toate că tot el arătase mai înainte că era în „Corpul moldo-valah"! S. Reli vorbește, cu aceeași pornire, de „trecutul misterios" al lui Lazăr Asachi, de faptul că s-ar fi 38 Raiaua Hotinului în timpul ocupației austriece și legăturile ci bisericești cu Episcopia Bucovinei (1788—1792) în rev. ,,Candela", an. XLII (1930), Cernăuți, 1930, p. 85 și urm. 39 Raia turcească din 1712, condusă de un Pașă. Austriecii au cuprins raiaua prin octombrie 1788. împărat era losif al II-lea, iar comandant al oștirilor prințul de Saxa—Coburg. în 1789 împăratul a supus raiaua Guvernului provincial galițian din Lemberg, iar mai apoi, în același an, a supus-o Administrației districtului Bucovina, din Cernăuți. Bisericește, Raiaua era supusă cînd Proilaviei (cînd stăpîneau turcii), cînd Bucovinei (cînd stăpîneau austriecii). La un moment dat s-a înființat chiar o episcopie a Hotinului. Sînt cunoscuți episcopii Antim (la mijlocul secolului al XVIII-lea), Neofit, învățatul Amfilohie Hotiniul și Chirii. A funcționat acolo și o școală bisericească moldovenească, desființată însă de austrieci. Aceștia dădură romano-catolicilor și biserica ortodoxă a orașului, probabil catedrala ortodoxă! 40 loan Negre dă îri cartea sa și o listă a ,,principalilor scriitori români" din cele trei principate, selecționînd 36 de nume. Era de așteptat ca Lazăr-Leon Asachi să lipsească din ea, dar e greu de înțeles de ce lipsește Eminescu. în anul 1882, cînd scrie I. Negre, Eminescu avea 32 de ani și era de mult poet cunoscut. Meritoriu e însă faptul că I. Negre îi înscrie în listă și pe scriitorii transilvăneni, dintre care alege pe Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Maiorescu și A. T. Laurian. ,,Ob-servînd această tabelă — scrie el — oricine poate vedea cum și prin cine cultura noastră națională și limba poporului a fost susținută, păstrată, cultivată și transmisă posterității ca cel mai scump tezaur, fără care o națiune nu poate exista" Iată lista lui Negre: loan Marele Logofăt (1436—), Vornicul Ureche. Mitropolitul Varlaam, Mitropolitul Dosoftei, Nicolae Milescu, Miron Costin, Dimitrie Can-temir, Neculai Costin, loan Neculce, Neculai Mustea, Spătarul I. Canta, Enache Cogălniceanu, lacob II Stamati, lacob I Mitropolitul Moldovei, Gheorghe Șincai. Petru Maior, Mitropolitul Veniamin, C. Conachi, Alexandru Beldiman, Gheorghe Asachi, Anton Pann, Gheorghe Șăulescu, C. Aristia, A. Donici, Eliadi, I. Maiorescu, C. Negruți, Grigore Alexandrescu, Cezar Boliac, Neculai Bălcescu, August Tr. Laurian, M. Cogălniceanu, Dimitrie Guști, I. Văcărescu, Vasile Alecsandri,' Dimitrie Bolintineanu, cf. loan Negre, op. cit., p. 31—32. 41 Scrisori din 25 și 28 octombrie 1788, la Reli, p. 86—87. 14 Antonie Plămădeală făcut singur „ober protopop" și îl acuză că a trimis preoților din raia, fără permisiune, o Pastorală. Pastorala, în limba română, cerea ajutor pentru un arhimandrit căzut prizonier, probabil la turci, și care trebuia răscumpărat. S. Reli insinuează că arhimandritul în. cauză n-ar fi existat niciodată și că Lazăr Asachi l-ar fi inventat, voind să colecteze banii pentru folosul său personal. Dar S. Reli e contrazis chiar de conținutul Pastoralei, în care Lazăr Asachi scrie: „Iată dar un obraz cinstit din starea bisericească, fiind căzut în mare primejdie, după cum știe pravoslavia voastră" (s. n.). Deci arhimandritul exista și toată lumea știa ce se întîmplase cu el,42 altfel autorul Pastoralei n-ar fi scris în felul acesta. în 1791, desființîndu-se „Corpul arnăuților moldo-valahi", Lazăr Asachi a trecut în retragere din calitatea de preot militar. A încercat să revină în Moldova, cu recomandări din partea austriecilor dar, precum am arătat mai înainte, episcopul Daniil Vlahovici nu s-a arătat nici de data aceasta dispus să-1 sprijine. Greșit și tendențios informat, el a scris guvernatorului austriac că Lazăr Asachi ar fi trecut la ortodoxie de la religia armenească, fiind rebotezat și rehi-rotonit. Probabil de aici provin informațiile lui lorga că ar fi fost de origine armeană. Totuși, din scrisoare aflăm cum a ajuns Lazăr Asachi la Hotin, anume că „a fugit din Bucovina la izbucnirea războiului, de frica turcilor, împreună cu mai mulți moldoveni".43 Tot de frica turcilor, a părăsit și Hoti-nul, odată cu plecarea austriecilor (27 februarie 1793*). A trecut în Galiția, la Lemberg unde, în 1796, își va începe studiile fiul său, Gheorghe Asachi, și de unde, încă sub păstorirea lui lacob II Stamati, s-a strămutat la Iași, devenind repede o figură proeminentă, pînă la a fi cel care va vorbi la înmormîntarea mitropolitului. La Lemberg a fost preot pe lîngă un spital. * Cea dintîi știre despre activitatea culturală a lui Lazăr-Leon Asachi o avem de la grecul Manuil Vernardes, originar din Creta, directorul tipografiei de la Trei Ierarhi din Iași care, la 12 august 1818 scria redacției revistei „Ermis o loghios" din Viena, descriindu-1 pe Lazăr Asachi 42 V. Pastorala la S. Reli, op. cit., p. 91 si în Addenda I. 43 La Reli, op. cit., p. 98, 101. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 15 ca: „nu mai puțin învățat" decît fiul său Gheorghe. Mai spunea că Lazăr-Leon Asachi a tradus „Nopțile lui Young, pe Epictet și altele din care pînă acum nimic nu s-a publicat".44 în ordine, după Manuil Vernardes, aceleași știri despre opera lui Lazăr-Leon Asachi le avem de la un alt contemporan, din anul 1825. E vorba de germanul dr. Karl Iken, care scrie: „Lazaros Asachi, cărturar și față bisericească. Traduce Nopțile lui Young, Manualul lui Epictet și alte opere în limba moldovenească, pînă la 1818, care însă pînă acum nu au fost editate".45 46 Poate că și Vernardes și Iken l-au cunoscut pe Lazăr-Leon Asachi și au aflat chiar de la dînsul ce anume a tradus. în 1825, deci înainte de a muri (octombrie), traducerea din Epictet mai era încă în posesia traducătorului. După aceea s-a pierdut și, pînă acum, nimeni n-a mai știut de ea. „Astăzi nu cunoaștem nici un manuscris de la Lazăr Asachi care să cuprindă ceva din opera lui Epictet", spunea în 1962 Nestor Vornicescu.43 în 1882 învățatul episcop al Romanului, Melchisedec Ștefănescu, știa că de la Lazăr-Leon Asachi, „tatăl renumitului erudit George Asaki, . . . ne-a rămas o carte (s. n.) tradusă de el din limba franceză, tipărită în tipografia Mitropoliei, în anul 1831 (?) și intitulată Bordeiul indienesc, care cuprinde o importantă descriere a Indiei".47 în relatarea lui Melchisedec, în afară de numărul cărților rămase de la Lazăr-Leon Asachi, de care vom vorbi mai pe larg mai departe, și de anul greșit al tipăririi Bordeiului indienesc, mai sînt și alte inexactități: de pildă îl numește „protopopul Leon Asaki". în realitate, din 1820, era arhimandrit. Anul 1.831 l-a luat probabil de pe traducerea Bordeiului indienesc făcută de Paul Vasici Ungureanul, tipărită în acest an la Buda.48 44 Cf. Nestor Camariano: Primele traduceri din Bernardin de Saint-Pierre in literatura română, în voi. omagial „în amintirea lui Constantin Giurescu“, București, 1944, p. 183, nr. 5. 45 Dr. Karl Iken, Leukotheia. Eine Sammlung von Briefen eines geborenen griechen ilber Staatswesen. Literatur und Dichtkunst des neueren Griechenlands, voi. II, Leipzig, 1825, p. 191. 46 în Arhimandritul Leon Asachi, loc cit., p. 233, nota 88. 47 Episcopul Melchisedec, Biografia prea Sânțitului Dionisie Romano episcopul de Buzău. Extras din „Analele Academiei Române, Memorii și Notiții“, Seria II, tomul V, Secția Il-a, București, 1882, p. 1—2. Anul este desigur greșit. Data exactă este 1821. în 1831 Lazăr-Leon Asachi era mort. 48 Și N. lorga spune, greșit, că Lazăr-Leon Asachi a tipărit una din cărți la Buda cf. Istoria literaturii române în secolul al XVIH-lea, București voi. II, 1901, p. 513. 16 Antonie Plămădeală Cînd și-a scris De l'influence franqaise sur l'esprit public en Roumanie,49 în 1898, Pompiliu Eliade îi consacra lui Lazăr-Leon Asachi trei rînduri, âmintindu-1, onorabil și așa, doar ca tată al lui Gheorghe Asachi: „un preot din Moldova, ardelean de origine, Lazăr Asachi, și-a trimis fiul, Gheorghe Asachi, care va deveni un mare nume românesc, la Lemberg, în Galiția, apoi la Viena, apoi la Roma".50 AtîL Th. Codrescu a avut în posesia sa („manuscrisul este la mine" — scrie el —) „un început de traducere care se începea cu Intrarea la bisericeasca Istorie". Intrare înseamnă desigur Introducere. Pe aceeași foaie era și titlul cărții: „Biblioteca Istoriei Bisericești, spre folosul tinerilor ce se învață pe la școale duhovnicești, de prea cuviosul arhimandrit Filaret, îndreptată și a doua oară tipărită la St. Pe-tersburg, 1819. Iar acum mutată pe limba românească spre același folos tinerilor români, ce se învață pe la seminariile chiriarhicești, sfințindu-se a fi slujitori Bisericei. S-au ostenit la acest lucru prea cuvioșia sa Leon Asachi, Arhimandritul Mitropoliei Moldovei, pe nenorocita epohă a Daco-Vlahiei, în pribegirea cea de obște, și cu înalt prea sfințitul Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei, în satul Colincăuții, ținutul Hotinului, la anul 1821". Atît. Dacă manuscrisul ar mai fi conținut măcar o jumătate de pagină din textul propriu-zis al traducerii, Th. Codrescu l-ar fi reprodus fidel, dar nu mai conținea nimic. Nici nu s-a știut pînă acum dacă a fost mai mult decît un titlu.51 Oricum, e un titlu în plus în bibliografia lui Lazăr Asachi, față de cele cunoscute pînă atunci. Enciclopedia Română a lui C. Diaconovici52 nu-1 menționează deloc pe Lazăr Asachi. Lui Gheorghe Asachi îi consacră o coloană. Numărul scrierilor rămase de la Lazăr Asachi crește prin cercetările lui N. lorga. în Istoria literaturii românești în veacul al XlX-lea de la 1821 înainte,53 și el îl amintește, ca și Pompiliu Eliade, doar ca tată al lui Gheorghe Asachi, 49 Paris, 1898, ediția românească, Influența franceză asupra spiritului public în România. Originile, în rom. de Aurelia Creția, prefață și note de Alexandru Duțu, Ed. Univers, București, 1982. 50 Ediția rom., p. 253. 51 Th. Codrescu își intitulează textul său „însemnare", cf. Uricarul sau colec-țiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor, lassi, 1886, p. 203. 52 Sibiu, 1898. 53 București, 1983, voi. I, p. 15. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 17; dar în Istoria literaturii române in veacul al XVIII-lea54 55 îl numește traducător al lui Mencicov, al Bordeiului indienesc, al Iui Young și al lui Epictet, luîndu-și informațiile din I Ken. C. Erbiceanu adaugă și el un nou titlu la bibliografia cunoscută piuă atunci: publică o lucrare de Lazăr-Leon Asachi, întitulată Un cuvint funebru. E vorba de o cuvîntare rostită în ziua de 2 aprilie 1820 la înmormîntarea marelui Logofăt Lupu Balș.35 Face cu acest prilej și o scurtă prezentare a autorului: „Cine este acest Leon Arhimandrit? Era din familia Asachi și unul dintre servitorii (clericii slujitori n. n.) Mitropolitului Veniamin: — om sincer și devotat și purta slujba de arhimandrit al scaunului mitropolitan. Noi l-am întîlnit în acest serviciu pe la 1820 și pînă la 1830,56 tot pe lîngă Mitropolitul Veniamin. Era om cult, știa și limba rusească și, prin el, Veniamin își ținea corespondența sa cu oamenii politici din Rusia. Adesea mitropolitul se sfătuia cu el în afacerile politice". Erbiceanu precizează că nu mai cunoaște alte lucrări ale lui Lazăr Asachi. I. Bianu și N, Flodoș, în Bibliografia românească veche 57 includ Jucăria norocului58 cunoscută înainte lui N. lorga (o numise „Mencicov"), adăugind și ei un titlu nou: Cuvintul de pomenire,5® rostit în anul 1820 la 4 iulie, în Iași. Făcînd un pas mai departe, cronologic (1914), și adăugind încă un element nou, informații despre Lazăr-Leon Asachi aflăm intr-un articol semnat M. Galița,60 într-o „revistă bisericească și didactică" intitulată „Viitorul", care apărea la Iași. Nefiind revistă literară, n-a atras pînă acum atenția cercetătorilor literari. Iată ce scrie: „Tatăl lui Asachi fusese chemat de Veniamin în cariera preoțească și se îndeletnicea în orele libere și cu poezii (s. n.) trăducînd fie din lung 54 București, 1901, p. 440, 513. 55 C. Erbiceanu, Un cuvînt funebru, în revista ..Biserica Ortodoxă Română“, anul XXV (1902), nr. 5, p. 583—586. A se vedea în Addenda XVIII. 56 Erbiceanu se înșeală, căci Lazăr-Leon Asachi a murit în 1825. Prin „l-am întîlnit" vrea desigur să zică: „în istoria anilor 1820—1830“, pentru că el însuși, Erbiceanu, s-a născut în 1835, și a murit în 1913. 57 III, București, 1912, p. 150—151. 58 Tipărită la Iași, 1816, 125 p. 59 Tipărit la 26 iulie 1820, 6 foi, Iași. 60 Mihai Galița, publicist, născut în anul 1884, în Bîrlad. A fost profesor la Ploiești și a publicat la Paloda literară, Viața nouă, Revista olteană, Gîndirea, Sburătorul, Gazeta cărților, Gînduri bune și în ziarele: Dacia, Universul, Viitorul și altele. Din scrierile sale: Curente în poezie, București 1918; Istoria războiului pentru întregirea României de C. Kirițescu, 1924: Scrisori comerciale, Ploiești. 1925. Jertfa datoriei (dramă), București, 1926; Analiză literară, 1930; Aspecte culturale din trecut: Cronica lui lenachi Văcărescu, 1937. 18 Antonie Plămădeală (păstrăm grafia autorului, n. n.) sau Epictet (s. n.), sau Bernardin de Saint-Pierre, dedicate domnului Mihai Sturza, pe atunci inspectorul „a bunelor învățături și a limbii dacoromâne protector".61 Așadar, M. Galița cunoștea și el, în afara celor două traduceri din Young și Bernardin de Saint-Pierre, și faptul că Lazăr-Leon Asachi ar fi tradus și din Epictet. Nu ne spune de unde știe, nici cît a tradus, nici ce anume, nici ce s-a întîmplat cu traducerea. Putem presupune că și-a luat informația din Leukotheia lui Karl Iken. O altă informație a lui M. Galița este aceea că Lazăr-Leon Asachi „se îndeletnicea și cu poezii". Nimeni pînă acum n-a descoperit însă nici una din poeziile sale. O strofă este totuși cunoscută: Ins-a ghintelor Romane N-a pieri faimosul nume Și voroave de-a lor viță înflori-va-n toată lume. Strofa se află în Cuvîntul către cititor din fruntea traducerii Bordeiului indienesc. în volum se află inclus și un sonet: La introducerea limbei naționale în publica învățătură, dar acesta e al fiului său, Gheorghe Asachi. Eugen Lovinescu, în 1921, descrie și cunoaște patru dintre traducerile lui Lazăr Asachi, fără a adăuga nimic la titlurile cunoscute pînă la dînsul: 1. Bordeiul indienesc; 2. Jucăria norocului;62 3. Plîngerile lui Young;63 4. Biblioteca Istoriei Bisericești.64 Un titlu nou adaugă bibliografiei lazăr-asachiene, în 1927, Gh. Ghibănescu: Cuvînt de mulțumire pentru facerea cișmelelor, rostit la Iași în anul 1803, noiembrie 30, în cerdacul mînăstirii Golia.65 în anul 1930, Simion Reli adaugă încă un titlu, publicîndu-i și textul, și anume Pastorala lui Lazăr Asachi dată la Hotin 61 M. Galița, Starea culturală tn Principate după 1825 pînă la 1850, în revista „Viitorul", XVII, nr. 5—6, noiembrie, Iași, 1914, p. 4. 62 Bublicată în anul 1816, la Iași, 125 p., semnată „protoiereu Lazăr Asachi". Cf. și I. Bianu și N. Hodoș, Bibliografia Românească Veche, III, p. 332, București, 1912, p. 150—151. 63 Datată 1819, semnată tot: „protoiereu Lazăr-Leon Asachi". 64 Datată 1819, cu titlul luat din Th. Codrescu și cunoscut numai de acolo: Intrarea la Bisericeasca istorie, cf. Eugen Lovinescu, Gheorghe Asachi, viața și opera lui, București, 1921, p. 16—19. 65 Publicat de Gh. Ghibănescu în Buletinul Muzeului Municipal Iași, IOAN NECULCE, fasc. VI, 1926—1927, p. 284—286. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 19 în 1789, la 10 ianuarie.66 Aceasta ar putea fi prima dintre lucrările păstrate de la Lazăr-Leon Asachi, în ordine cronologică. Lucian Predescu în Enciclopedia „Cugetarea",67 în afară de Jucăria norocului, Nopțile lui Young și Bordeiul indienesc, preia și Biblioteca Istoriei Bisericești, ca a patra operă a lui Lazăr Asachi, datînd-o: Hotin, 1821 (trad. în manuscris), urmînd deci pe Th. Codrescu și E. Lovinescu, fără să menționeze că ceea ce semnala era doar un titlu de carte și un titlu de introducere. George Călinescu știa că strămoșii lui Lazăr-Leon Asachi erau, pe linie bărbătească, transilvăneni din Toaca Oltului, iar pe linie maternă din Tîrnauca, localitate din nordul Basarabiei. Lazăr-Leon Asachi, mai adaugă el, s-a căsătorit cu Elena Olteanu și a fost, ca protopop, administrator în părțile Hotinului. In 1795 era capelan și preot la'spitalul din Lemberg, iar în 1803 protoprezbiter a toată Moldova, numit de Veniamin Costache. în 1815 a fost din nou în Lemberg, trimis de mitropolit- înainte de 1818 i-a murit soția și s-a călugărit. „Prin 1821 îl găsim sub numele de Arhimandritul Leon Asachi." Acum știm că de fapt s-a călugărit în 1820. Din opera sa, George Călinescu avea cunoștință în momentul publicării Istoriei literaturii, în 1941, doar de două traduceri: 1. Jucăria norocului sau istorisirea pentru prințipul Men-șcicof, tradusă din limba franceză,- 2. Bordeiul indienesc, tot din limba franceză (1821) după La chaumi&re indienne de Bernardin de Saint-Pierre.68 în ediția Al. Piru din 1982, completată după însemnările lui G. Călinescu, se află adăugat: „Tot el traduce, probabil după Le Tourneur: 3. „Plîngerea sau Tînguirile cele de noapte a lui longu (1819).69 66 Simion Reli, Raiaua Hotinului în timpul ocupației austriece . . ., în rev. „Candela", nr. 41 (1930), p. 19—20. 67 București, 1940, p. 54. 66 Simion Reli, op. cit., p. 19—20. 69 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, ed. II, revăzută și adăugită, ediție și prefață de Al. Piru, București, 1982, p. 94. Nu știm de ce, totuși, Bibliografia de la sfîrșitul ambelor ediții, 1941 și 1982, nu reține decît Bordeiul indienesc, tipărit la Iași în 1821! 2* 20 Antonie Plămădeală Cuvintul de pomenire rostit în anul 1820 e cunoscut și de I. Bianu și Dan Simonescu.70 D. Popovici acorda și el lui Lazăr-Leon Asachi prioritatea traducerilor din Young (1819) și Bernardin de Saint-Pierre (1821).71 Arăta, de asemenea, că Lazăr-Leon Asachi a tipărit la Iași, în 1816, și Jucăreaia norocului sau istoria pentru Prințipul Menșcicov carele pe vremea lui Petru cel Mare a fost slăvit in toată Evropa, și că tot el a alcătuit Lexicul de la sfîrșitul Bordeiului indienesc.72 D. Popovici arată că Lazăr-Leon Asachi, ca și Veniamin Costachi,73 a adoptat soluții moderate în ceea ce privește latinizarea limbii, ceea ce a și dus la formule acceptabile în epoca imediat următoare.74 Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, în studiul menționat mai înainte, colectează toate titlurile cunoscute pînă la. acea dată (1962). Ca și George Ivașcu și Ion Rotaru, Nestor Vornicescu îi preferă numele de Leon Asachi, adică numele monahal, ultimul. Opera o enumeră după cum urmează: 1. Jucăria norocului, pe care o reține, potrivit mărturisirii lui Lazăr-Leon Asachi, ca fiind o „prelucrare".75 2. Nopțile lui Young, traducere din rusește, înainte de 1818. în 1819 era gata de tilpar dar, din cauza revoluției din acel an din Iași, care cerea plecarea din domnie a lui Scarlat Callimachi, ca și mai tîrziu din cauza Revoluției din 1821, n-a mai putut fi tipărită.76 3. Cuvint de pomenire, tipărit la 26 iulie 1820.77 4. Bordeiul indienesc, publicat la 1 ianuarie 1821 la Iași. 5. Biblioteca Istoriei Bisericești pe care o citează cu titlul întreg după Uricariul lui Th. Codrescu.78 Nu se arată dacă lucrarea există.79 70 Bibliografia Românească Veche, IV, Adăogiri și îndreptări, București, 1944, p. 305, cu specificarea că exemplarul se află la Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România. A se vedea in Addenda. 71 D. Popovici, La litterature roumaine ă l’epoque des lumieres. Sibiu, 1945, p. 100. 72 Idem, p. 308. 73 în Prefața la Liturghierul din Iași. 1818. 74 Op. cit., ’p. 310. 75 Op. cit., p. 232. 76 Rămasă în ms., purtînd nr. 1771 la Academia R. S. R., 29 p. 77 în 4°, 6 foi nenumerotate, rostit la Iași la 4 iulie, semnat Leon, ceea ce înseamnă că tocmai se călugărise; după I. Bianu — N. Hodoș, Bibliografia Românească Veche, III, p. 332; și la I. Bianu — Dan Simonescu, Bibliografia Românească Veche, IV, Adăogiri si îndreptări, București, 1944, p. 305. 78 Voi. VIII. p. 203. 79 Op. cit., p. 242. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 21 6. Pastorală, dată la Hotin la 10 ianuarie 1789. 7. Cuvînt ținut la Golia la 30 noiembrie 1803; îi dă conținutul pe larg, ca și celei anterioare.80 8. Manualul lui Epictet sau Cartea sclavului. Informația despre traducerea lui Epictet o ia din Nestor Camariano.81 Istoria literaturii române82 remarcă, în legătură cu Lazăr-Leon Asachi, că „avea mai curînd vocația administrativă și gusturi pentru literatura laică modernă. Oarecare neastîmpăr, în limitele îngăduite de profesia clericală, îi e propriu". I se recunoaște intenția de a îmbogăți vocabularul românesc. De altfel chiar el spune că, traducînd, își îngăduie „oarecare adăogite cuvinte spre podoaba limbii și a bunei înțelegeri". Se mai arată că inventează cuvinte, pe care apoi le explică într-un vocabular la Bordeiul indienesc, specificînd că le-a împrumutat „de la maica limbii noastre", latina. Din opera sa și aici se rețin traducerile făcute „pentru patrioții limbii românești", și anume trei „cărți politicești": î. Jucăria norocului sau Istorisirea pentru prințipul Menșcicov carele pe vremea lui Petru cel Mare au fost slăvit in toată Europa, cu precizarea că a fost publicată.83 Știm că a fost publicată, atît de către Lazăr-Leon Asachi în 1816, cît și după moartea sa, de către fiul său Gheorghe Asachi, în 1860, în „Calendarul pentru poporul românesc" și nu cu acest titlu ci, așa cum arată Georgeta Răduică și Nicolin Răduică, cu titlul mai scurt: „Mencicov sau Giucăria norocului".84 2. Plingeri sau glndurile cele de noapte a lui lungu pentru viață, moarte si pentru nemurire (1819), rămasă în manuscris. 3. Bordeiul indienesc. Un tablou general al moștenirii rămase de la Lazăr-Leon Asachi face I. Bogaci, ajungind la șapte titluri:85 80 Op. cit., p. 298—299. 81 Op. cit., p. 183, nr. 5. Am văzut mai înainte (nota 46) că Nestor Vornicescu arată că nu există nici un ms. cu vreo traducere din Epictet, fiindu-i cunoscut doar titlul. Vom arăta mai departe că de fapt acum se știe că nu e vorba de Manualul lui Epictet, ci de o lucrare mai mare și de o foarte cuprinzătoare introducere la opera lui Epictet. 82 Voi. II, București, 1968, editat de Academia R. S. R., p. 354—355, avînd in comitetul de redacție pe Al. Dima, I. C. Chițimia, Paul Cornea, Eugen Todoran și Stancu Ilin. 83 Idem, p. 355. 84 Georgeta Răduică și Nicolin Răduică, Calendare și almanahuri românești, 1731—1918, Dicționar bibliografic, București, 1981, p. 449. / 85 I. Bogaci, Date privitoare la viața și activitatea lui Lazăr-Leon Aaschi, in rev. „Limba și literatura moldovenească", an. IX, nr. 4, 1966, Cliișinău, p. 57—61. 22 Antonie Plămădeală 1. Nopțile lui Young (1819), cu mențiunea că, după corecturile ce se află pe manuscrisul păstrat la Academia Română, se poate deduce că era pregătit pentru tBpar. 2. Intrarea in bisericeasca istorie (1821), cu mențiunea că e doar ,un început de traducere1', și că, în orice caz, ar fi prima traducere în românește a operei lui Filaret Drozdov, mitropolitul Moscovei (1782—1867). I. Bogaci își ia informația din Uricariul lui Th. Codrescu,86 cu titlul inexact, pentru că acesta e doar titlul introducerii. Se mai arată că lucrarea n-a fost publicată. 3. Jucăreia norocului, cu titlul complet: Jucăreia norocului sau istorisirea pentru prințipul Menșcicov carele pe vremea lui Petru cel Mare au fost slăvit in toată Europa. Acum s-au tălmăcit pe limba românească cu oarecare adăogite cuvinte spre podoabă limbii și a bunei înțelegeri, prin prea cucernicul protoierei a toată Moldavia Lazăr Asachi. în orașul lașului la anul 1816. Bănuiește că traducerea e făcută după un original rusesc pe care însă nu l-a putut identifica.87 4. Bordeiul indienesc (1821). 5. Manualul lui Epictet, cu mențiunea că își ia informația din Leukotheia lui Karl Iken.88 Despre Manual, I. Bogaci scrie: „Azi, traducerea acestui Manual este socotită ca pierdută. Conținutul lucrării se poate doar presupune: pare a fi traducerea sau prelucrarea Manualului lui Epictet, filozoful stoic grec care a trăit între anii 50—138 și a fost sclav la Roma, iar mai tîrziu eliberat*'.89 6. Cuvînt la duminica a patra a marelui post, compusă 90 de Leon Asachi, Iași, 1818, cu mențiunea că are 13 foi și că se păstrează în ms. la Biblioteca Academiei Române.91 în legătură cu aceasta e curios că, în 1818, Lazăr Asachi semnează Leon Asachi, pentru că s-a călugărit abia în 1820.92 In 181.9, un an mai tîrziu deci, semna Plîngerea sau gîndu-rile cele de noapte, după Young, cu „protoiereu Lazăr Asachi", deci cu numele de botez, cum era și firesc, fiindcă 86 Voi. III, Iași, 1886, p. 203. 87 I. Bogaci, Date privitoare ...» p. 59. 88 Op. cit., p. 191. 89 Ibidem. 90 Deci originală. Nota și subl. n. 91 I. Bogaci, op. cit., p. 59. L-am identificat (ms. 2761) și îl reproducem în Addenda XVI. 92 Vezi și Dicționarul Literaturii Române de la origini pînă la 1900, București, 1979, p. 60. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 23 nu-1 avea încă pe celălalt. Nu putea deci semna Leon în 1818. Dacă nu e o greșeală, I. Bogaci va fi luat informația de pe manuscris, dar atunci nu poate fi decît o explicație: că Lazăr-Leon Asachi a recopiat predica după anul 1820, cînd era deja călugăr și a semnat-o cu numele de călugăr, Leon, dar i-a păstrat anul cînd a fost rostită la Iași, pe cînd era protoiereul Lazăr, preot de mir. 7. Cuvint de pomenire cu titlul exact: Cuvintul ce s-au alcătuit și s-au grăit de însuși arhimandritul Mitropoliei chir Leon din Iași, 1820, iulie 26".93 I. Bogaci adaugă, așadar, încă un titlu nou față de cele cunoscute pînă la el și anume: Cuvintul la a IV-a duminică din Post (în ms. la Biblioteca Academiei R. S. R.). Față de catalogul lui Nestor Vornicescu e în minus cu două (Pastorala și Cuvintul la Golia). Urmîndu-1 pe D. Popovici,94 George Sorescu arată că orizontul spiritual al vremii — începutul secolului al XlX-lea — era dominat, printre alții, în Moldova, și de Condillac.95 Notăm acest lucru pentru că el va fi confirmat și de Lazăr Asachi și încă într-un chip cu totul neîndoielnic. Urmîndu-1 pe Al. Piru,96 George Sorescu notează și faptul că, în epocă, mai ales scriitorii transilvăneni traduceau cu precădere lucrări cu caracter filozofic, de logică, fizică și drept natural, dar că același lucru îl făceau și cei din Țara Românească și Moldova. Notăm și această observație, pentru că ea va fi adeverită de Lazăr-Leon Asachi ca și cealaltă de mai sus, prin înseși lucrările sale pînă acum necunoscute. Arătînd că Lazăr-Leon Asachi era bun patriot și că citise mult, George Sorescu îl admite în frontul traducătorilor, fixîndu-i ca an al începutului scrierilor sale, anul 1815. Am văzut deja că anul 1815 va trebui corectat, pentru că primele sale pagini scrise datează din 1789. Ba mai mult: între 1789 ș; 1815, Lazăr Asachi și-a scris o bună parte din opera originală, despre care va fi vorba mai departe. George Sorescu n-avea desigur de unde s-o cunoască, ea fiind descoperită de noi abia de curind. George Sorescu arată că 93 6 foi în 4° menționat și de I. Bianu și Nerva Hodoș, Bibliografia Românească Veche, III, p. 332. 94 D. Popovici, La Littârature roumaine ă Văpoque des lumiăres, Sibiu, 1945. 95 George Sorescu, Gh. Asachi, București, 1970, p. 19. 96 Al. Piru, Literatura română veche, București, 1961, p. 583—586. 24 Antonie Plămădeală Lazăr Asachi făcuse înainte de 1818 o traducere din EpicteL97 dar știind-o pierdută, reține doar următoarele traduceri: 1. Jucăria norocului sau istorisirea pentru Prințipul Menșcicov, carele pe vremea lui Petru cel Mare au fost slăvit in toată Europa. Precizează că la ea traducătorul a adăugit oarecare cuvinte „spre podoaba limbii și a bunei înțelegeri'' precum arată însuși traducătorul în prefață. 2. Nopțile lui Young. 3. Bordeiul indienesc de B. de Saint-Pierre. 4. Biblioteca Istoriei Bisericești este ultimul titlu pe care îl notează, evident după informația lui Th. Codrescu. Cu aceasta, scrie G. Sorescu, „se încheie eforturile lui Lazăr Asachi de a traduce opere „pre limba românească", spre folosul „tinerilor români". Anul traducerii în satul Colin-căuți, 1827, este desigur o greșeală de tipar.98 Corect este 1821 și 1,822. In 1827 Lazăr-Leon Asachi era mort. Paul Cornea spune că Lazăr-Leon Asachi a tradus cel dinții la noi pe Young (1819) și pe Bernardin de Saint-Pierre (1821).99 Dînd o listă a lucrărilor de beletristică traduse la noi între 1815—1821, notează cincisprezece titluri. Dintre acestea trei sînt ale lui Lazăr Asachi. In afară de cele două de mai sus, a treia este Jucăria norocului. Nu menționează Biblioteca Istoriei Bisericești, dar anunță că se ocupă numai de beletristică.100 101 N. A. Ursu menționează trei dintre traducerile lui Lazăr Asachi: Bordeiul indienesc, Plingerea sau gindurile de noapte ale lui Young și Jucăreia norocului. In legătură cu aceasta din urmă aduce o contribuție esențială la istoria textelor lazăr-leon-asachîene prin identificarea izvorului ei francez, în Les Caprices de la fortune ou Histoire du prince Mentzikoff, favori du czar Pierre Premier Pînă acum se știa că traducerea e făcută din rusește.102 N. A. Ursu demonstrează că Lazăr-Leon Asachi a făcut traducerea după 97 George Sorescu, op. cit., p. 21. 98 G. Sorescu, op. cit., p. 25. 99 Paul Cornea, Originile romantismului românesc, ed. Minerva, București, 1972, p. 111, 118. Uneori îl numește Leon, p. 323, 482. 100 Op. cit., p. 118. 101 Paris 1772 și Liege 1773, p. 7—77, cf. N. A. Ursu, Izvorul francez al unei traduceri a lui Lazăr-Leon Asachi, în „Cronica", XIII (1978), nr. 15. 102 Margareta Ștefănescu, Cărți rusești aflate în bibliotecile din țările române la începutul secolului al XlX-lea, în rev. „Arhiva", anul 40, nr. 1—2, Iași, 1933, p. 10; și I. Bogaci credea că Lazăr-Leon Asachi a tradus tot după un original rusesc, pe care însă nu l-a putut identifica. V. și I. Bogaci, Date privitoare . . ., p. 59. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 25 această carte, din limba franceză, pe care bibliografii francezi o atribuie lui Pierre-Jean Baptiste Nougaret (1742—1823). Acesta nu și-a pus numele pe coperta cărții, de aceea nici Lazăr-Leon Asachi nu-1 menționează în foaia sa de titlu. Nu-1 cunoștea. Se cunoștea, e drept, o versiune rusească din sec. XVIII, publicată probabil la Moscova (1797), dar aceea avea numai 32 p., deci nu putea fi originalul după care tradusese Lazăr-Leon Asachi.103 Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900 104 fixează cu aproximație anul nașterii lui Lazăr-Leon Asachi: 1750r și îl prezintă numai ca traducător.105 Fixează de asemenea anul intrării în monahism: 1820. Mai aflăm tot de aici: că era cunoscător al mai multor limbi: rusă, polonă, franceză, germană; că a fost făcut preot de mitropolitul Gavriile Callimachi și protopop de Herța, unde s-a născut Gheorghe Asachi; că a fost țDreot militar și că a luat parte la asediul și eliberarea Hotinului de sub turci; că în 1793, cînd turcii au revenit la Hotin, el a plecat la Lvov ca preot al spitalului de acolo. Am văzut mai înainte că G. Căli-nescu 106 arată că a devenit preot de spital în 1795. El mai spunea că Veniamin Costachi i-a dat misiuni în sudul Dunării 107 și în Galiția,108 avîndu-1 și sfătuitor în inițiativele culturale și în special în înființarea Seminarului de la Socola. Dintre operele lui Lazăr-Leon Asachi, Dicționarul de mai sus notează trei, acelea pe care le cunoștea și G. Călinescu: 1. Jucăria norocului sau Istorisirea pentru prințipul Menșcicov. Dicționarul nu menționează tipărirea Jucăriei norocului în Calendarul pentru poporul românesc.109 2. Plîngerea sau Gîndurile cele de noapte a lui lung pentru viață, moarte și pentru nemurire, se arată că este prima traducere la noi a lui Young și că Lazăr-Leon Asachi s-a folosit de versiunea franceză a lui Le Tourneur, pe care a cunoscut-o printr-un intermediar rusesc din 1806.110 103 Cf. N. A. Ursu, loc cit. 104 Ed. Academiei R. S. R., București, 1979, p. 60. 105 Vom vedea mai departe că e mai plauzibil anul 1757. 106 Istoria literaturii, 1941, p. 96. 107 Probabil e vorba de călătoria în Grecia, la Seres, în 1806, întru întîmpi-narea domnitorului Alexandru Moruzi n. n. 108 Probabil e vorba de misiunea ce i-a dat ca să-1 contacteze pe I. Budai-Deleanu, în vederea achiziționării unor documente moldovenești, pe care acesta le descoperise acolo, și pentru a-1 chema profesor la Iași n. n. 109 Vezi nota 84. 110 Cf. P. Grimm, Traduceri și imitațiuni românești după literatura engleză, în ,,Dacoromania“, III, 1922—1923. 26 Antonie Plămădeală 3. Bordeiul indienesc."1 Dicționarul reține ideile interesante din prefața lui Lazăr-Leon Asachi la Bordeiul indienesc, cu privire la originea latină a limbii române și cu privire la rolul culturii în progresul națiunii și în desăvîrșirea limbii. Reține, de asemenea, vocabularul alcătuit de Lazăr-Leon Asachi și publicat la sfîrșitul Bordeiului indienesc. Alexandru Cernatoni îl menționează pe Lazăr-Leon Asachi doar ca tălmăcitor al Bordeiului indienesc."2 în unele Istorii ale literaturii române nu e menționat deloc.111 112 113 Dicționarul de literatură română, scriitori, reviste, curente 114 spune că Gheorghe Asachi a fost „fiu al unui protopop instruit, traducător de literatură preromantică, Volney.-Bernardin de Saint-Pierre". Lazăr-Leon Asachi n-a tradus însă nimic din Volney. Cartea lui Constantin de Volney: Ruines ou Meditations sur la r&volution des empires, a fost tradusă de Ionică Tăutu (1798—1828).115 Lui George Ivașcu îi reține atenția mai ales Bordeiul indienesc."6 Ion Rotaru, preferind numele de Leon Asachi ca și George Ivașcu, amintește „printre altele", în afară de Bordeiul indienesc, Nopțile lui Young. Ca și George Sorescu îi recunoaște ascendența ardelenească.117 Ocupîndu-se de originea romantismului românesc, de pre-romantism și de iluminism, deși nu-i acordă în cadrul pre-romantismului un capitol special, așa cum îi acordă lui Gh. Asachi, Paul Cornea îl amintește totuși de mai multe ori pe Lazăr-Leon Asachi, numindu-1 cînd Lazăr, cînd Leon, după cum și-a semnat traducerile.118 Gh. Bulgăr, preocupat de probleme de stilistică și limbă, se ocupă de Lazăr-Leon Asachi (îl preferă ca Leon Asachi), 111 A se vedea și Eugenia Oprescu, Bernardin de Saint-Pierre și abatele Pre-vost în România, în ,.Revista de istorie și teorie literară", XVIII, 1968, 1. 112 Alexandru Cernatoni, Gheorghe Asachi, în „Contemporanul" nr. 41 din 8 octombrie 1982, p. 5. 113 Ex. Istoria literaturii române, București, 1979, Istoria literaturii române de la început pînă azi, Ed. Univers, București, 1981. 114 București, 1979, p. 28. 115 Cf. M. Kogălniceanu, în „Alăuta românească", nr. 5, 1883, apud. G. Ivașcu, Istoria literaturii române, I. București, 1969, p. 347. 116 Istoria literaturii române, I, Editura Științifică, București, 1969, p. 355. 117 Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, I, ed. Minerva, București, 1971, p. 137; George Sorescu, Gh. Asachi, București, 1970, p. 11. 118 Paul Cornea: Originile romantismului românesc, București, 1972. îl numește Lazăr la p. 111, 118, 320, 476, 628 și Leon la p. 323, 482. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 27 în special în legătură cu Vocabularul atașat la Bordeiul in-dienescV9 Alți autori care se ocupă de aceleași teme nu-1 amintesc deloc, deși acordă un spațiu larg preromanticilor traduși de el. Nu e de mirare, dacă ne gîndim cit de puțin i-a fost cunoscută opera, niciodată adunată la un loc, ci risipită prin manuscrise și tipărituri obscure și, mai ales, pînă de curînd în cea mai mare parte rătăcită. 119 Gh. Bulgăr, Studii de stilistică și limbă literară, București, 1971, p. 231. II UN NOU CATALOG AL OPERELOR LUI LAZĂR-LEON ASACHI Catalogul operelor lui Lazăr-Leon Asachi cunoscute și păstrate pînă acum, în diferite publicații sau în manuscrise, se reduce, potrivit celor arătate mai înainte, în ordine cronologică, la următoarele 8 titluri: 1. Pastorala din 10 ianuarie 1789, dată la Hotin. Publicată.’1 2. Cuvînt ținut la Golia la 30 noiembrie 1803, cu prilejul sfințirii cișmelelor din oraș. Publicat.2 3. Jucăreia norocului, tipărită de Lazăr-Leon Asachi la Iași, în anul 1816, în tipografia Mitropoliei.3 4. Cuvînt la duminica a 4-a a marelui post, manuscris 1818, Iași.4 5. Nopțile lui Young. Manuscris din 1775 la Biblioteca Academiei R. S. R.5 P. Grimm crede că Lazăr Asachi a făcut traducerea Nopților după o versiune rusă sau poloneză. împărțirea pe capitole seamănă totuși cu versiunea franceză a lui Le Tourneur. în favoarea sursei rusești pledează însă felul cum sînt tran 1 De S. Reli, op. cit., p. 19—20. 2 De G. Ghibănescu, op. cit., p. 284—286. 3 125 p. in octavo mic. 4 Menționat întîi de I. Bogaci, ms. 2761, Biblioteca Academiei R. S. R. 5 Are următorul titlu complet: Plîngerea sau gîndurile cele de noapte ale lui Young pentru viață, moarte și pentru nemurire. Acum în zilele oblăduirii înălțimii Sale Domnului Scarlat Calimah vvd. iar pentru cele duhovnicești întîiul al țării ocîrmuitoriu prea sfinția sa Kiriu Veniamin Mitropolitul Moldovei, s-au tălmăcit de întîiul Moldovei protoiereu Lazăr Asachi, la anul de la mîntuirea lumii 1819, în orașul lașului". Are o „înainte cuvîntare" (p. 1—14) și cuprinde biografia lui Young. N. lorga credea că prefața a fost alcătuită de Gheorghe Asachi. (N. lorga, Istoria literaturii românești. Introducere sintetică, București, 1929, p. 131). V. și I. Bogaci, Date privitoare . . ., p. 58; acesta își însușește părerea lui N. lorga. dar afirmația e fără temei. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 29 scrise numele proprii în prefață: Garvei în loc de Harvei, Edvard în loc de Eduard.6 Nopțile au mai fost traduse, după Lazăr Asachi, de Simion Marcovici, în trei ediții,7 cu titlul: O culegere din cele mai frumoase nopți a lui Young. O a patra a fost tradusă de Ciurcu la Brașov, și apoi de Dr. Vasici, tot în Brașov, în „Foaia pentru minte" și, în fine, de Andrei Mureșanu, din care n-au rămas decît cîteva fragmente publicate postum (1864). Azi — zice I. Bogaci — traducerea lui Lazăr Asachi prezintă doar un interes istoric, ca document al preferințelor literare ale traducătorului și ca document de limbă literară a vremii.8 9 P. Grimm apreciază că traducerea ar fi „destul de bună pentru vremea ei", dar „nu are totuși decît interesul istoric de a fi prima traducere românească a unei opere poetice engleze"? ceea ce e foarte mult, deși atît I. Bogaci, cît și P. Grimm, par a avea în vedere foarte puțin! 10 6. Cuvint de pomenire, 1820, tipărit de Lazăr-Leon Asachi la lași.11 7. Cuvint funebru, la înmormântarea logofătului Lupu Balș, 2 aprilie 1820. Publicat.12 8. Bordeiul indienesc cu titlul complet: Bordeiul indienesc alcătuit in limba franceză prin I. V. B. de Sen-Pier, iar acum pe românie tradus de prea cuviosul Leon Asachi, arhimandrit mitropoliei lașului, tipărit in Iași, 1821. George Călinescu este de părere că traducerea a fost făcută direct din limba franceză.13 într-o categorie aparte trebuie menționate traducerea Bibliotecii Istoriei Bisericești, 1821, cunoscută numai după 6 P. Grimm, Traduceri și imitațiuni românești după literatura engleză, Studii de literatură comparată, în „Dacoromania", IIT, 1924. p. 287—291. 7 București, 1831, 1835 și 1871. 3. I. Bogaci, Date privitoare . . ., p. 59. 9 P. Grimm, op. cit. 10 Edward Young (1683—1765): NIGHT THOUGHTS (1742—1745), un poem de ccza 400 p. cuprinzând lamentațiile autorului în urma pierderii soției și a fiicei. In legătură cu Young a se vedea I. Pervain, Edward Young în România (1790—1830), în „Probleme de literatură și sociologie literară", București, 1970; de asemenea Ileana Verzea, Receptarea lui E. Young în cultura română, în „Revista de istorie și teorie literară", nr. 4. Vezi și British authors before 1800, ed. de Stanley J. Kunitz și Howard Haycraft, New-York, 1952, p. 583—584. 11 I. Bianu-Hodoș, B. R. V.. III, p. 332 și Bianu-Simonescu, B. R. V., IV, p. 305. 12 Vezi C. Erbiceanu. Biserica Ortodoxă Română, XXVI (1902). București, nr. 5. p. 583—586. 13 Istoria literaturii române de la. origini pînâ in prezent, București, 1941, p. 97. Bernardin de Saint-Pierre, scriitor francez, n. 1737—m. 1814. A mai scris Paul et Virginie, Vogage â l'Ile de France (1773)Etudes de la nature (1784), La Chaumiere indicnne (1790) etc. 30 Antonie Plămădeală o foaie de titlu, ms. 14 și traducerea din Epictet, pînă acum pierdută. Din cele 8 titluri de lucrări cunoscute pînă acum, cinci (nr. 1, 2, 4, 6, 7) sînt originale, unul (nr. 3) e prelucrare (Jucăreia norocului), și două (nr. 5, 8) sînt traduceri. Celelalte două, menționate mai sus, din care se cunoșteau doar titlurile, erau traduceri. * Sintem acum în măsură să modificăm acest catalog, Îmbunătăți ndu-1 simțitor și să încercăm să sugerăm pentru Lazăr-Leon Asachi un alt loc in istoria culturii românești. Am descoperit cîteva manuscrise, dintre care unele total necunoscute, altele din cele socotite pierdute, care adaugă noi titluri pe lingă cele opt de mai sus, și prin aceasta noi baze pentru evaluarea autorului lor. Povestea lor — căci au o poveste, și chiar două și trei — e legată, printre alții, de numele lui Konon Arămescu-Donici, licențiat în științe și doctor în teologie, fost profesor la Iași (1877—1897), fost predicator al catedralei din Iași, apoi locțiitor de episcop la Roman (1900—1902), episcop la Huși (1902—1912) și mitropolit primat la București (1912—1919). Scotocind printre hîrtiile rămase de la el, pînă de curînd ignorate și oricînd în primejdia de a fi aruncate, am găsit și un pachet de manuscrise, pe foi îngălbenite, format caiet, legate cu o ață cu care se leagă de obicei sacii. Poate că de aceea nici n-au atras nimănui atenția. Stăteau așa de prin anii douăzeci, probabil din momentul retragerii lui Konon din scaunul de mitropolit primat (1 ianuarie 1919), sau de la moartea sa (7 august 1922). Se întîmplă că astfel de lucruri vechi trag la cei care le iubesc și le caută, care scotocesc prin locuri întunecoase, uitate și neumblate, și nu se tem. nici de mizeria hîrtiilor mucegăite, nici de rozătoarele care le descopăr întotdeauna înaintea oamenilor, nici ide praful sub care adesea zac și care, uneori, le protejează și le păzește în așteptarea celui menit să le descopere și să le poată aduce din nou la viață. Oare nu în rîndul acestora se înscriu un N. lorga, un I. Bianu, N. Hodoș, D. Simonescu, autorii Bibliografiei Vechi Românești, un Hurmuzachi, Th. Codrescu, I. Mihali de Apșa cu diplomele maramureșene, Virgil Cândea cu unele opere cantemirene, în ultima vreme,15 și cîți alții. 14 Th. Codrescu, Uricariu, VIII, p. 302. 15 Vezi Gh. Alexe în rev. Comuniunea Românească, Detroit, S. U. A., nr. 3, 1984. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 31 Așa, și cel ce scrie, a descoperit în 1954 Sbornicul lui Gher-man (1359) la mînăstirea Dragomirna, și toate celelalte manuscrise slave pe care le-a descris mai apoi I. lufu.16 Pachetul rămas de la Konon Arămescu-Donici conținea manuscrise de Lazăr-Leon Asachi. Pachetul avea deasupra o foaie de mărturie, ruptă pe margini, arătîndu-și vîrsta de 92 de ani, de cînd a scris-o Konon (1893), foaie menită să-i aducă aminte ce conținea pachetul. Pe ea scria de mina lui Konon, cu cerneală neagră decolorată, aproape ilizibil-„Fragmente din scrierile Bătrinului. . .17 al Mitropoliei Moldovei: Lazăr. Mai pe urmă călugărindu-se, s-au numit Arhimandritul Leon „Assaki", tatăl bătrinului și învățatului român moldovan Gheorghie Asaki, regeneratorul școalelor din Moldova, carele și el era tatăl ilustratului doctor Asaki din Pariz, de curînd stabilit în București. Aceste fragmente din lucrările... tătînelui18 Asăcheștilor au rămas de la acest protoiereu și apoi arhimandrit „Lazăr-Leon Asachi" pe mina fiului său marele literat Gh. Asaki,19 iar acesta, aproape de a sa moarte, la bătrînețe, le-au lăsat ca pentru o datorie bănească Uricarului Theodor Cbdrescul carele și el la rîndul său mi le-au lăsat mie, dimpreună cu o co'pie de pe portretul autorului (din secolul trecut) și anume pentru suma de 300 fr. ce îmi datora de mai înainte. lassy, Metropolie, 1893, septembrie. . .20 21 Arhimandritul Konon Ar. Donici". Aceasta este deci aventura manuscriselor lui Lazăr-Leon Asachi, de la 1825 cînd a murit, pînă la 1893, — pe o durată de 68 de ani — cînd au ajuns în posesia lui Konon Arămescu-Donici. Acesta le-a purtat cu el la Roman, la Huși și apoi la București și e de presupus că nu le-a dezlegat niciodată pentru că, nicăieri în altă parte, nu face mențiune nici de ele, nici de conținutul lor. Cum le-a luat de la Theodor Codrescu, așa le-a ținut și așa au stat pînă în 1.984, cînd le-am descoperit noi și le-am dezlegat. E de presupus că și Theodor Codrescu le-a ținut tot legate, precum le va fi luat de la Gheorghe Asachi, pentru că în Uricariu2' dă titlul lung, complet, al Bibliotecii istoriei 16 Vezi Dan Zamfirescu, prefață la Dmitri S. Lihaciov, Prerenașterea Rusă, ed. Meridiane, București, 1975, p. 17; vezi de asemenea Dumitru Zâne (Dan Zamfirescu) : Descoperirea unor manuscrise, îp „Luceafărul", 10 decembrie 1983, p. 7. 17 Protoiereu probabil, căci colțul e rupt, n. n. 18 Cuvînt ilizibil. 19 Am respectat grafia originală în care sînt prezente toate formele: Assaki, Asaki și Asachi. 20 Mai departe, rupt. 21 Iași, 1886, voi. VIII, p. 203. 32 Antonie Plămădeală bisericești, dar după o altă foaie de titlu decît cea care se afla în pachet! Va fi păstrat pachetul intact ca să-1 înapoieze cînd i se vor fi restituit banii împrumutați! E de presupus, de asemenea, că însuși Gheorghe Asachi a ținut pachetul tot legat, așa cum îl va fi moștenit, pentru că nu face niciodată, nici o singură referință la operele tatălui său, aflate în pachet. I-a tipărit în 1860 Mencicov sau Giucăria norocului, reproducînd-o după traducerea făcută la Iași, în 1816.22 Dacă traducerile din pachet ar fi fost văzute de oricare din acești deținători succesivi ai pachetului, ele le-ar fi atras cu siguranță atenția. în cele ce urmează vom prezenta întregul conținut al pachetului, concluziile urmînd să stăruie asupra noilor perspective ce se deschid atît asupra autorului, cît și asupra preocupărilor culturale ale vremii, manuscrisele oferindu-se de acum încolo cercetării, mai aclînci și mai competente din partea specialiștilor. 1. LOGICA lui Condillac.23 Lazăr-Leon Asachi a tradus în întregime Logica lui Condillac. în pachetul descoperit de noi se află numai partea I, dar avînd-o pe aceasta, cu foaia de titlu și cu arătarea traducătorului, s-a putut identifica și 22 Vezi Calendar pentru poporul românesc, Iași, 1860, p. 8—69, cf. Georgetei lăduică și Nicolin Răduică, Calendare și Almanahuri românești 1731—1918, Dicționar bibliografic, București, 1981, p. 449, la nr. 1220, 3. 23 Etienne Bonnot de Condillac, născut la 30 septembrie 1715 la Grenoble, mort la 3 august 1780. A studiat teologia; la 1740 a fost hirotonit preot. Stabilit la Paris, a intrat în contact cu J. J. Rousseau și cu enciclopediștii. A scris, influențat de J. Locke, Essai sur l’origine des connaissances humaines (1746), apoi: Trăite des systâmes (1749), criticînd filosofia lui Descartes și a raționaliștilor din sec. XVII; Trăite des sensations (1754), trecînd de la empirismul lui Locke la senzualism: Cours d’etudes pour Vinstruction du prince de Parme (1775). în 1768 a fost ales membru al Academiei Franceze. S-a interesat de probleme de economie și politică. A popularizat pe fiziocrați în Le commerce et le gouvernement consideres reiati-vement l’un ă l'autre (1776). La cererea Comisiei pentru Educația Poporului a scris LA LOGIQUE OU LES PREMIERS DEVELOPPEMENTS DE L’ART DE PENSER (Paris, 1780). După moarte i s-au publicat: La langue de calculs (1798), Oeuvres de Condillac (I—XXIII, Paris 1798). Mai nou: Oeuvres philosophiques (I—III, Paris 1947—1951). Referințe: F. Rethore, Condillac ou l’empirisme et le rationalisme, Paris, 1864; G. Baguenault de Puchesse, Condillac, sa vie, sa philosophie, son influence, Paris. 1910; R. Lenoir, Condillac, Paris, 1924; G. Le Roy, La psychologie de Condillac, Paris, 1937; P. Salvucci, Lingraggio e mondo umano in Condillac, Urbino, 1957; de același: Condillac filosof o della comunită umana, Milano, 1961; R. Parenti, II pen-siero starico di Condillac, 1962, în R. S. F., 17—18; R. Lefevre, Condillac ou la joie de vivre, Paris, 1966; F. Duckesnan, Condillac critique de Locke, în ,,Studi interna-zionali di filosofia“, 6, 1975, p. 77—98. Precum se vede. Condillac e în atenție încă pînă în vremea noastră. Cttst 'tt/V! fitKM mtHltlOjex mu Ctifnti ' naf'inVii>)n-'f‘'^^>A>tHS-^.>l'n■ 'nnfuu'tn'.uit ti (ui#n<:L CwsybaH țcHtw fit. XoX^ <-<«*-» W rtn tt* nOAtUffn Ka^n as' ^»0<.va. m i a t'/ nv injttnutnț (na^ttv yiCl l rn , -m: Xhnu’A ty wM^in wn ^C^t^iAe C&■ £ tM It^nitryin^ Mot\ ftVm^3^A9^ C^A.Urc^^ft'; fci itwn yn < w «*a^^ yu vuit tit^ ' e* V e wytM H9 * n * « 4 n>« Mw* f țtwA '^tf* vtyitfv** * ii# tt^i<^\tfaî^l'*-n-l£i ț<9AXf! A# & â^^jhh * * * ** A'7* *** '' * 0i '■-.t'A. Ace -Ap n - '" A-XV’AV! țl0Y(î Cobite At\^ - f > *’ „ . "' -0^\ ytvpmynCnfi* #* W&U Manuscrisul părții a 11-a a „Logicii lui Conclillac . Lazăr-Leon Asachi în cultura română 33 partea a II-a, ajunsă la un moment dat la Biblioteca Academiei Române. E și acesta un episod — a doua poveste — care, pe cît explică în parte, pe atîta și complică aventura manuscriselor lui Lazăr-Leon Asachi. Cum, cînd, de ce și de către cine au fost despărțite cele două părți, în așa fel încît numai partea a II-a să ajungă la Biblioteca Academiei Române? O explicație ar putea fi aceea că partea a II-a a fost amanetată separat pentru împrumuturi și, ajunsă la anticarul Șaraga din lași, — de la care se arată că provine — cineva a cumpărat-o și a donat-o Bibliotecii Academiei. Nimeni n-a știut pînă acum că Lazăr-Leon Asachi a tradus și Logica lui Condillac. Ea nu figurează ca atare în nici o Istorie a literaturii sau a filozofiei, și nici nu e menționată nicăieri, nici ca titlu, nici ca făcută, nici ca pierdută.24 Arătînd cunoscutului savant cercetător pr. Paul Mihail, manuscrisul părții I, d-sa ne-a informat, în urma unor investigații personale, că în Biblioteca Academiei Române se află un manuscris conținînd o „parte a doua" a unei traduceri a Logicii lui Condillac, fiind socotită în inventarul Bibliotecii a fi din secolul al XVIII-lea și fără nici o indicație de traducător. Puse alături, partea întîi din pachetul meu, cu partea a doua de la Academie, s-au dovedit a fi un întreg, cerneala, scrisul și hîrtia fiind incontestabil aceleași: ale lui Lazăr-Leon Asachi. Partea I a clarificat astfel și identitatea jumătății din inventarul Academiei. Aceasta se află într-un manuscris Miscelaneu, cu nr. 3738, și se știe că a fost cumpărat de la Elias Șaraga din Iași, la 30 mai 1908. Iată titlul, lung, după obiceiul vremii, din fruntea părții I, cu grafia frumoasă și clară a lui Lazăr-Leon Asachi, cu litere cirilice, ca și întreaga traducere: Loghica sau cele dinții temeiuri meșteșugului gindirii, alcătuită și scrisă în limba franțeză de membrul academii Parisului, a Berlinului, a Parmei și a Liugdunului, abate Ștefan Bonnot de Condillac, pe cererea naționalnicei comisii 24 Am arătat mai înainte că George Sorescu a notat în monografia sa Gh. Asachi. București, 1970, p. 19, că spiritul epocii era dominat printre alții și de Condillac, în Moldova. Același lucru îl arată și Paul Cornea: Condillac era pe gustul epocii. Oeuvres de Condillac (Paris, 1798) se aflau în 1815 în biblioteca lui lancu Văcărescu. Un Condillac complet avea în bibliotecă și Comisul Ion Balș (Paul Cornea, Originile romantismului românesc, 1972, p. 56 și 620). Iată cum aceste afirmații se verifică și prin Lazăr-Leon Asachi. 34 Antonie Plămădeală care au fost rinduită a priveghea cu luare aminte pentru sporiul învățăturilor. Deci acum spre folosul tinerilor neamului românesc pe patrioticească limbă s-au mutat de Prea Cucernicul a toată Moldavie intiiul protoiereul Lazăr de Asachi în zilele oblă-duitoriului domn Scarlat Alexandru Calimahi voevod, iar întru cele duhovnicești ocîrmuitoriu prea osfinția sa mitropolitul Kirio Kirio Veniamin Costachi. fn orașul Iașii, la anul de la Hs. 1818. Aceasta este pagina de titlu, nenumerotată. Urmează două foi albe, apoi 45 de pagini numerotate original de către autorul manuscrisului, scrise pe ambele fețe, cu 40—42 rînduri pe fiecare pagină. Nu se arată după ce ediție s-a făcut traducerea.25 Partea a doua începe cu pagina 48 și se termină cu pagina 115, numerotate exact ca și partea I, în același fel și în același loc pe fiecare pagină. Tot așa numerotează și capitolele cărții, cu cifre arabe. Manuscrisul măsoară 24,5X 19,5 cm și s-ar putea să fie copiat pe curat, deoarece lipsesc cu desăvîrșire corecturile inerente muncii de traducere.26 Acum partea l-a s-a regăsit cu a II-a, ca două jumătăți ale unui sigiliu, dar se dovedește că traducerea nu este din secolul al XVIII-lea, ci din 1818. Dacă ar fi fost din secolul al XVIII-lea, ar fi putut fi prima Logică tradusă la noi. Prima este însă traducerea lui Samuil Micu Klein.27 Cărți de filo 25 La Marin Bucur, Biblioteca lui Gh. Asachi, Bălcești pe Topolog, 1979, p. 296, extras din „Studia et acta Musei „Nicolae Bălcescu“, se arată că Gh. Asachi avea în bibliotecă Logica di Condillaco, dar aceasta era în 1. italiană, pe care Lazăr-Leon Asachi probabil n-o cunoștea. 26 După ce ne-a fost sesizată de pr. Paul Mihail, am văzut că despre existența fragmentului din Logica lui Condillac de la Academia Română se află referințe și în D. Popovici (Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, București, 1935, p. 14, nota 3), care spune: „în afară de cursurile lui Vardalah asupra lui Destutt de Tracy și ale lui Erdeli asupra lui Condillac, Logica acestuia din urmă atrăsese atenția românilor încă de mai înainte: partea a doua a acestei opere fusese tradusă din sec. al XVIII-lea: PARTEA A DOUA A LOGHICII LUI CONDILLAC. CHIPUL CUGETĂRII ÎN MIJLOCIRILE ȘI ISPRĂVILE SALE SOCOTITE, SAU DOVADA CA MEȘTEȘUGUL MINTOASEI IDEI ÎNSUȘIT IASTE“. D. Popovici nu știa cine a făcut traducerea, deoarece îi lipsea partea I, pag. 1—45, pe care le socotea pierdute (v. și D. Popovici, La litterature roumaine a Vepoque des lumiăres, Sibiu, 1945, p. 99, 129). 27 Samuil Micu Klein, născut în 1745 la Sad în Transilvania. A studiat la Blaj șl la Viena. Monah de Blaj (1762), a fost acolo profesor de filozofie, dogmatică și studii biblice. A avut mari conflicte cu episcopul loan Bob. A ajuns în cele din urmă cenzor și revizor al cărților românești de la tipografia Universității din Buda, unde a și murit la 13 mai 1806. A scris un mare număr de cărți de istorie privi Lazăr-Leon Asachi în cultura română 35 zofie s-au tradus și mai înainte, rămase în manuscris sau publicate, dar nu cu rost de manuale școlare. De pildă, în anul 1785, s-a tradus Manualul lui Epictet, cu comentarii, copiat de Ștefan diaconul. Despre aceasta va fi vorba și mai departe. Logica lui Baumeister, tradusă de Samuil Micu Klein, prinde așadar ultimele momente ale secolului al XVIII-lea, fiind finalizată în anul 1799. De fapt Samuil Micu Klein a mai încercat cîteva variante și mai înainte. Prima e din 1781—1782, pe cînd era prefect de studii la colegiul Sf. Barbara.28 29 A doua e din 1786, revizuită în 1787,2,9 cea din 1799 fiind a treia și ultima versiune. Lucian Blaga, deși nu crede în reușita lui Samuil Micu Klein, scrie totuși despre eforturile lui că: „merg spre întemeierea unui grai filozofic românesc, a unui grai ce nu se mai mulțumește cu asimilarea neologistică, ci încearcă să regîndească lucrurile filozofic, pătrun-zînd pînă la rădăcinile proprii graiului nostru.30" Pompiliu Teodor remarcă mai ales „importanța variantelor pentru studiul terminologiei" și eforturile constante ale lui Samuil Micu Klein „de a exprima gîndirea înaltă într-o limbă pe înțelesul poporului". La vremea aceea terminologia filozofică era săracă, așa încît „în manuscrisul din 1781—1782 sînt evidente eforturile sale orientate spre găsirea de termeni potriviți. Ezitările traducătorului le întîlnim la fiecare toare la originea românilor, cărți de istorie bisericească și de teologie. împreună cu George Șincai a scris celebra Elementa linguae daco-romanae sive valahicae (1780). A tradus Varlaam și loasaf și Logica, publicată la Buda, în 1799: ,,LOGICA SAU PARTEA CUVÎNTATOARE A FILOZOFIEI", după Baumeister: „cel dintîi manual de filozofie", cf. Ilie Popescu Teiușan și Vasile Netea, August Treboniu Lau-rian, București, 1970, p. 47. V. trei capitole din Logica lui Baumeister, în voi. Școala Ardeleană, ed. critică, note, bibliografie și glosar de Florea Fugariu, voi. I, București, 1983, p. 367—374. Pentru studierea limbii lui Samuil Micu Klein, absolut indispensabile sînt studiile Dr. Zamfira Mihail: Observații asupra vocabularului scrierilor lui Samuil Micu, în „Anuar de lingvistică și istorie literară", tomul XVI (1965), Iași, p. 123—134, și tot Dr. Zamfira Mihail: La terminologie socio-politique dans l’oeuvre de Samuil Micu, în „Revue roumaine de linguistique", tome XXV, București, 1980, p. 555—562. De asemenea: Gh. Ivănescu, Formarea terminologiei filozofice românești moderne, în „Contribuții la istoria limbii române literare din sec. al XlX-lea", ed. Acad., București, 1956, p. 171—204. 28 Titlul era acesta: LOGHICA, ACUM ÎNTÎI PRE LIMBA ROMANEASCA PREFĂCUTĂ DE SAMOIL CLAIN, IEROMONAH DE LA BLAJIU. Anul Domnului 1781. Scrisă în Viena Austriei. Se păstrează în ms. rom. nr. 19, f. 3, la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei R. S. R. 29 Cu titlul: LOGHICA ADECA PARTEA CEA CUVÎNTATOARE A FILOZOFIEI, FĂCUTĂ ȘI SCRISA PRE LIMBA ROMANEASCA DE IEROMONAHUL SAMOIL CLAIN DE LA SAD. VĂZUTĂ ȘI ÎNDREPTATĂ, 1787. Ms. rom. nr. 120, f. 3, tot la Cluj. 30 L. Blaga, Gîndirea românească în Transilvania în sec. XVIII, București, 1966, p. 165. A se vedea în această privință și I. Lungu, Meritele lui Samoil Micu în problema creării terminologiei filozofice românești, în „Cercetări filozofice", III, 1955, nr. 4, p. 301 și urm. 3* 36 Antonie Plămădeală pagină, în mulțimea ștersăturilor pe care le face și care dovedesc cit era de preocupat el de terminologie41. Că era conștient de ceea ce făcea, se vede din chiar mărturisirea sa: „Această Loghică și Etică, mai ales și mai pe înțeles și cu cuvinte mai bune (s. n.), și mai pe larg s-au scris a doua oară tot de mine, Samoil Clain." 31 Lucian Blaga n-a fost însă prea încîntat nici de a treia variantă și ultima, din 1799. Crede că Samuil Micu Klein a eșuat. Terminologia preferată de acesta n-a fost în măsură să se poată impune.32’ E însă tot atît de adevărat, așa cum scrie Dr- Zamfira Mihail în Observații asupra vocabularului scrierilor lui S. Micu, că „terminologia filozofică românească modernă își are începuturile în traducerile lui Samuil Micu. într-o perioadă de oscilații, cînd scriitorii și traducătorii români erau în căutarea unor termeni adecvați pentru exprimarea noțiunilor noi, Micu apelează, cu bune rezultate, la limba latină și greacă. Cea mai mare parte din neologismele folosite de el — consideră Dr. Zamfira Mihail — s-au impus ulterior în limba literară44.33 Același lucru se poate spune și despre Logica lui Con-dillac tradusă de Lazăr-Leon Asachi. Limba acestuia este diferită de a lui Samuil Micu Klein, dar ea poate fi înțeleasă și astăzi, dacă ne familiarizăm cu termenii tehnici pe care îi folosește. Lazăr-Leon Asachi este, așadar, primul traducător în românește al Logicii lui Condillac. Istoria traducerilor de pînă acum, de texte filozofice, îl indica drept pas următor, după Samuil Micu Klein cu Logica după Baumeister, pe Vasile Vîrnav, chiar cu Logica lui Condillac, tradusă din grecește, considerată pînă acum a fi prima traducere a lui Condillac și rămasă și ea în manuscris.34 Acum trebuie să corectăm cronologia: locul al doilea în rîndul traducătorilor de Logici, revine lui Lazăr-Leon Asachi, și tot lui îi revine locul întîi — în rîndul traducătorilor lui Condillac, pentru că Vasile Vîrnav își face traducerea în 12 31 Ms. 119. f. 1. Cf. Pompiliu Teodor, Interferențe iluministe europene, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984, p. 129—130. 32 L. Blaga, Gindirea românească în Transilvania in veacul al XVIII-lea, București, 1966, p. 109. 33 Observații . . ., p. 133. 34 Manuscrisul 425 din Biblioteca Academiei Pv. S. Pt., cf. Ion Bianu și Remus Caracas, Catalogul manuscriptelor românești, tomul II, București, 1913. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 37 februarie 1825 (anul mor ții lui Lazăr-Leon Asachi),35 pe cînd Lazăr-Leon Asachi și-a făcut traducerea sa în anul 1818, deci cu șapte ani înainte. în ceea ce privește originalul după care a tradus, el ar putea fi oricare din edițiile apărute succesiv la Paris, una în 1798: volumul al 22-lea din Oeuvres des Condillac, în 23 volume: La Logique ou Ies premieres developpements de l'art de penser, alta în 1802: Logique de Condillac ă l'usage des eleves ... în 3 voi.; următoarea în 1807: La Logique, ou Ies premieres . . . Următoarea ediție e posterioară lui Lazăr-Leon Asachi: din 1831. în ordine cronologică urmează, după Vasile Vîrnav, traducerea de către episcopul Grigore al Argeșului a Logicii după Damaschin, în anul 1826. Dar așa cum Lucian Blaga socotea traducerea lui Samuil Micu Klein drept un eșec din punct de vedere al limbii traducerii, tot așa Ilie Popescu Teiușan și Vasile Netea apreciază că traducerea lui Grigore al Argeșului „nu depășește din punct de vedere al terminologiei pe cele ale antecesorilor săi",36 avîndu-i în vedere desigur numai pe Samuil Micu Klein și pe Vasile Vîrnav, numai ei fiind cunoscuți la vremea aceea. Peste trei ani, un alt cleric va urma ca traducător al unei cărți de filozofie și anume Eufrosin Poteca. în 1829 el va traduce Filozofia cuv lutului și a năravurilor după Heinec-cius. Intre 1825—1828 el și-a predat cursul de filozofie de la „Sfîntul Sa va" după această traducere, ceea ce i-a ajutat, ca și lui Samuil Micu Klein, care a procedat la fel,37 să-i perfecționeze limba și s-o facă înțeleasă. Numai verificată astfel, o va trimite la tipografie. Necesitățile didactice au impus apoi dezvoltarea din ce în ce mai mult a studiilor de filozofie în general și de logică în special.38 Și în Franța se resimțea aceeași trebuință, deși Franța nu era la începutul contactului cu filozofia și logica. Alcătuirea Logicii i-a fost cerută lui Condillac, după cum 35 Ms. 425 e descris de Gabriel Strempel: 1825 (f. 1); 150 f. paginație veche cu cifre arabe: 1—238 (f. 12—130 v.); 21,5X17- F. 1: Loghica sau întîile tălmăcirile meșteșugului de a să socoti cineva bine. Scriptură elementaricească pe care sfatul scuo-lilor palatinilor au cerut-o și au cercetat-o. Scrisî de Condillac, și acum întîieș dată de pe greciasca . . . tălmăcită de banul Vasile Vîrnav. 1825, februarie 12. Textul cu cerneală rădăcinie. Legătura originală în carton se păstrează sub legătura modernă. Cf. Gabriel Strempel: Catalogul manuscriselor românești, București, 1978, I, 108. 36 Ilie Popescu Teiușan și Vasile Netea, August Treboniu Laurian, București, 1970, p. 50. 37 Vezi la Pompiliu Teodor, op. cit., p. 130. 38 V. Ilie Popescu Teiușan și Vasile Netea, op. cit., p. 37 și urm. 38 Antonie Plămădeală traduce Lazăr-Leon Asachi, de către „Naționalnica comisie care au fost rînduită a privighea cu luare aminte pentru sportul învățăturilor".39 Și în Moldova învățămîntul trecea acum la o fază nouă. Se avea în vedere românizarea dar și modernizarea. Numai cu puțin înainte, într-un raport al mitropolitului lacob II Stamati (între anii 1792—1803), în cap. 4, intitulat: Pentru dascălii Epistimurilor, se arată că: „dascălul epistimurilor se cere a fi Elin." Dacă n-ar fi găsit un elin, „atunci să fie și de altă limbă filozoful, paradosind pe limba franțuzească".40 Limba română, după cum va spune în introducerea sa și Grigore al Argeșului, era socotită inaptă pentru disciplinele abstracte. Acestea puteau fi predate numai de greci sau de francezi! Numai învățăturile începătoare, elementare, se puteau preda în limba română. Recunoașterea lui lacob II Stamati că,„O Academie fără epistimuri e ca o casă fără ferești", era adevărată și evident progresistă, dar el încă mai plătea tribut mentalităților curente, determinate de boierii obișnuiți a se închina grecilor, cînd credea că numai limba greacă era capabilă să exprime gîndurile înalte. El cita pe Cicero, care a zis că Zeus de ar fi vrut să vorbească, ar fi făcut-o în limba lui Platon. lacob II Stamati ieșea totuși din rîndul celor de mai sus cînd, recomandînd să se studieze și pravilele (dreptul n. n.), nu mai cerea să se facă lucrul în limba greacă, ci în limba lui Cicero: „Apoi cine nu știe că pentru învățătura pravilelor este trebuitoare limba latinească." Mitropolitul știa ce face cînd venea cu această recomandare. El mai spunea că limba latinească e necesară și pentru studierea Scripturii, și „încă spre îndreptarea și împodobirea limbii moldovenești" (s. n ). Prin urmare și el avea în vedere tot îmbogățirea limbii naționale pe care, deocamdată, n-o considera aptă nici pentru „epistimuri", nici pentru „geometria practică, pe care franțuzii o numesc inginerie". Aceasta urma să se predea tot în 1. franceză, dar numai 39 Din foaia de titlu a manuscrisului s-ar putea crede că lui Lazăr-Leon Asachi i-a fost cerută traducerea de către ,.Naționalnica Comisie . . .“ din Moldova, dar el traduce de fapt titlul lui Condillac, de pe prima ediție a Logicii din 1780, cf. Ian Czerkavski, Condillac, în Encyklopedia Catolicka, voi. III, Lublin, 1979, p. 570, unde se arată: Na znamâwlenie Komisji Edukacji Nar. Condillac napisal La Logique . . . 40 La A. D. Xenopol, Memoriu asupra învățământului superior în Moldova. Iași, 1885, p. 105. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 39 „pînă cînd cei ce vor învăța-o (vor putea) s-o iee pe limba lor".41 Dar vremurile nu mai îngăduiau asemenea anomalii. Conștiința românească era peste tot într-o ascensiune puternică și intelectualii se întreceau în redescoperirea cuvintelor, în alcătuirea celor de lipsă, în îmbogățirea grabnică a limbii. Veniamin Costachi, mai ales, unit în gînd și în acțiune cu Gheorghe Asachi și, desigur, și cu tatăl acestuia, Lazăr-Leon Asachi, conving încetul cu încetul și autoritățile că nu mai există altă cale. O oarecare rezistență se mai făcea, desigur, simțită. în Principate erau mulți greci. Eram după aproape o sută de ani de la instaurarea fanarioților. învinsesem sla-vonismul, dar apăruse în ambele Principate un nou pericol: grecii. Chiar în anii aceia, în 1818, un dascăl de la Școala lui Vodă Caragea din București, numea capitala noastră: „noua Atenă", și: „cea mai tînără fiică a Eladei." Erau recomandați ca subiecte de studiu grecii Teofil Coridaleu, Mele-tie al Atenei, Evghenie Bulgaris, Nichifor Theotokis, Neofit și Lambru Photiadis. „Dialectul daco-vlahic" era socotit nimic în comparație cu limba greacă. Cine nu vorbea greaca, era socotit „fără limbă" și, adaugă N. lorga, desigur și fără suflet"! 42 Și în Moldova era la fel. Gheorghe Asachi avea multe de îndurat de la directorul școlii, în care preda ingineria un grec cult, Dumitru Panaiotachi Gobdelas, care cerea „să se curețe școala de așa-zisele științe moldovenești", iar „Moldoveanul" (Gh. Asachi, n. n.) „să fie strămutat la școala lui moldovenească de la Socola ... să predea acolo popilor, dacă poate preda ceva în limba săracă a pămîntenilor, și dacă un inginer practic ce n-are habar de filozofie, e în stare să creeze termenii abstracți necesari".43 Firește, grecii veneau cu unele posibilități de lărgire a orizontului nostru cultural, și ne ispiteau cu aceasta, dar nu era ceea ce ne trebuia nouă atunci. N. lorga avea dreptate 41 Th. Codrescu, Uricariul, III, p. 18—20, cf. N. C. Enescu, Unde a ținut Gh. Asachi cursul de inginerie? în ,.Studii și articole de istorie", București, 1957, p. 358. în istoria culturii românești lacob II Stamati a rămas ca ,.militant pentru progresul cultural ... și deschis luminilor care veneau din apus (citea pe Montesquieu)". Nepotul său Toma Stamati a tradus, printre altele, la îndemnul și cu cheltuiala mitropolitului, romanul spaniol Critil și Andronius de Balthasar Graciăn (Iași, 1794), la care mitropolitul a scris o prefață ,,în spiritul filozofiei iluministe". Al. Piru, Literatura română veche, București, 1962, ed. a II-a, p. 490 și 544. 42 La N. lorga, La o sută de ani după moartea lui Petru Maior, București, 1921, p. 9. 43 N. lorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, de la 1688—1821, voi. II, București, 1901, p. 519. 40 Antonio Plămădeală cînd considera că în vremea lui Brîncoveanu și a lui Dimitrie Cantemir, acceptarea culturii grecești nu fusese o cedare din partea noastră, ci „noi deveniserăm patroni ai culturii grecești, cum deveniserăm patroni ai ortodoxiei, prin aceea că asupra noastră trecuseră toate datoriile în același timp cu tot prestigiul, toată influența și toată situația de hegemonie a împăraților Bizanțului11,44 dar dacă i-am fi patronat prea mult, cine știe de cîte nu ne-am fi molipsit noi înșine, lăsîndu-ne atrași tot mai spre Orient. De la Coresi încoace, toți iubitorii de neam și de limbă românească au cerut întoarcerea la limba care să fie înțeleasă de toți, care să fie a noastră. Numai așa puteam crește din interior și puteam fi noi înșine. Lazăr-Leon Asachi a fost unul din militanții acestei ofensive patriotice. Cîteva din traducerile sale sînt făcute în mod expres pentru uzul școalelor, precum a fost, probabil, în intenția lui, și Logica apuseanului Condillac. Odată cu introducerea limbii române în învăță-mîntul superior, tehnic și filozofic, efortul se dirija și spre introducerea spiritului european, în vederea sincronizării noastre cu Europa. Viziunea încă ezitantă, de tranziție, care domnise pînă atunci, și pe care* am văzut-o exprimată de lacob II Stamati (Ț 1803), era acum cu totul în schimbare, chiar la nivel oficial, fiind bine pregătită atmosfera în ambele Principate. în anul 1810 boierii și clerul din Țara Românească au protestat împotriva numirii unui mitropolit grec. în 1811 au cerut ca clericii greci să nu mai poată ocupa în țară nici o funcție. In Moldova, boierul lordache Rosetti-Roznovanu a cerut îndepărtarea tuturor grecilor din orice funcție ar fi ocupat.45 în Anaforaua epitropiei școalelor din 1828, ianuarie 1, semnată de Veniamin Costachi, Costachi Mavrocordat, Mihalachi Sturza și aga Gh. Asaki, se arăta că: religia, filologia, biografia, logica (s n.), retorica, poesia, istoria, matematica, moralul, economia pămînteană și politicească, istoria naturală și arheologia, urmau „să se învețe în limba românească1* (s. n.). Se făcea și grecizanților o concesie, dar era evident 44 N. lorga, Istoria Româ?iilor prin călători, voi. II, București, 1921, p. V3. 45 Valeriu Șotropa, Proiectele de constituție, programele de reforme și petițiile de drepturi în țările române în secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XlX-lea, București, 1976, p. 44. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 41 de formă: urma să se învețe și limba elinească, de „îndată ce se va mai ușura Casa școalei de sarcina cheltuielilor". Cei care voiau să învețe limbi străine, urmau să-și plătească în mod special profesorii, „fiind mai trebuitoare cultura limbei vorbirii neamului, în care se fac sfintele rugăciuni, se tractarisesc toate pricinile și care este cea mai puternică legătură spre păstrarea și îmbunătățirea neamului și însuflețirea de dragoste cătră patrie".46 Astfel de măsuri s-au luat și în Țara Românească. Astfel, Logica ar fi trebuit să se predea la Colegiul Sfîntul Sava din București, în anul II, conf. art. 81 din Regulamentul școa-lelor publice din 1833,47 dar catedra lui Eufrosin Poteca, ocupată din 1832 de Aaron Florian, a rămas multă vreme vacantă. Eftimie Murgu la început a acceîptat-o, mai apoi a refuzat-o, fără a se fi prezentat la cursuri. Timotei Cipariu, invitat de directorul Petrache Poenaru, ar fi voit s-o ocupe, dar n-a primit încuviințarea autorităților sale de la Blaj. Abia în 1842 a fost numit August Treboniu Laurian. Catedra sa se numea de Propedeutica științei filozofice și de logică. Eforia Școalelor obliga profesorii să-și tipărească manualele.48 Așa va face Dionisie Romano la Buzău,49 Timotei Cipariu și S. Bărnuțiu la Blaj, și A. T. Laurian, care va traduce din limba franceză Manualul de filozofie al lui A. Dela-vigne,50 iar din limba germană Manualul de filozofie și de literatură filozofică al lui W. Traug Krug.51 Lazăr-Leon Asachi dovedește un simț extraordinar de orientare, pe cumpăna de veac pe care își desfășura activitatea. El își dădea seama, odată cu toți cei preocupați de pășirea pe o nouă treaptă de cultură și de alinierea cu Europa, că cel dintîi lucru pe care au a-1 face, este să înarmeze tinerimea cu știința și legile gîndirii sănătoase, exacte, corecte. Să depășească stadiul imitațiilor puerile și al lamentațiilor despre puținătatea limbii, pînă la urmă sterile, dacă rămîneau doar atît. Logica a fost gîndită să fie o poartă a luminilor, o fereastră spre Europa, spre lume, atunci la deschiderea noului veac. Trebuia să ia parte la o mare cotitură, să contribuie la ieșirea dintr-un minorat care începuse să fie supărător și să devină periculos după ce fusese cam mult idi-------------------/ 46 La A. D. Xenopol, op. cit., p. 114. 47 V. Buletinul oficial nr. 10 din 19 februarie 1833. 48 Cf. V. A. Urechia, Istoria școalelor, tomul I, p. 153. 49 V. Antonie Plămădeală, Spiritualitate și istorie la întorsura Carpaților, cap. ,.Episcopii Buzăului și cultura română", Buzău, 1983, voi. U, p. 54—128. 50 București, 1846, 217 p. 51 București, 1847, 248 p. 42 Antonie Plămădeală lic. Chiar gîndirea religioasă simțea nevoia să iasă spre alte orizonturi, să se înnoiască, folosind și ea aceste instrumente moderne în care vedea, după anumite ezitări experimentate în alte părți dar depășite destul de repede, nu niște piedici, ci dimpotrivă, niște ajutoare. De aceea clericii au fost printre primii în abordarea noului la noi, atunci, la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și la începutul celui de-al XlX-lea. Revoluția franceză i-a învățat multe lucruri bune, i-a provocat la reinterpretarea trecutului, a gîndirii și a mijloacelor gîn-dirii și la o nouă prospectare a viitorului în funcție de noile realități. în această privință nici că se putea un alt început mai potrivit, decît prin studierea Logicii. Lazăr-Leon Asachi răspundea prin urmare unor cerințe care pluteau în aer și își așteptau exponenții binecuvîntați cu pricepere, mai mult decît contemporanii lor. 2. EPICTET.51bis A doua lucrare din pachetul rătăcitor prin două veacuri, în manuscris, este traducerea din Epictet, amintită de Manuil Vernardes și de Karl Iken și socotită de mulți pierdută. După cum am văzut, cei mai mulți istorici literari nici n-au mai menționat-o, cu justificarea, probabil, că e posibil ca manuscrisul nici să nu fi existat, ci să fi fost doar un proiect. Există. Măsoară 19,5X24,5 cm. E scris cu cerneală neagră, pe ambele fețe (cca 32—34 rînduri pe pagină), scris cirilic ușor ascendent, cu caligrafie clară și cu unitate estetică. Precum manuscrisul Logicii lui Condillac, e de bănuit că și acesta e copiat pe curat după manuscrisul de lucru, pentru că lipsesc îndreptările. Și e păcat că lipsesc. Manuscrisul de lucru ne-ar fi putut descoperi lupta sa pentru găsirea termenilor adecvați, opțiunile succesive etc. Poate că și manuscrisele de lucru se vor descoperi într-o zi, dacă nu cumva, ajunse în posesia lui Gheorghe Asachi, fiul său, nu vor fi ars în incendiul din 1827. Ale lui Gheorghe Asachi n-au ars toate?2 Hîrtia traducerii lui Epictet e aceeași ca și a Logicii, roșiatică, groasă, ca o hîrtie de împachetat, filigranată cu linii orizontale, îndoită sub formă de caiet și legată neîndemînatec 51 bis Epictet originar din Hierapolis, Asia Mică, (c 50—c 130) reprezentant al stoicismului tîrziu. A trăit la Roma ca sclav, apoi eliberat. Ca și Socrate, n-a scris nimic. Opera i-au notat-o ucenicii: Manualul, Fragmente și Diatribe (discursuri). Moralist apropiat de creștinism, de aceea a fost în atenția teologilor din cele mai vechi timpuri. 52 Vezi despre aceasta Luminița Beiu-Paladi, Romantismul italian și literatura română a secolului al XlX-lea, București, 1982, p. 29. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 43 cu ață de cînepă, în două locuri. Lectura e îngreuiată de faptul că, fiind scrisă pe ambele fețe, cerneala puternică răzbate uneori de pe o față pe alta. Are o foaie liberă în față, apoi pe foaia 1 e scrisă „Cuvîntarea către cetitoriu", adică prefața lui Lazăr-Leon Asachi. Iată conținutul ei: „Știut iaste că omul totdeauna cu mai multă poltă cetește acele cărți a cărora înțelegere nu iaste Încurcată cu meșteșugul alegoricesc sau metafisicii. Pentru aceea și eu am ales pre aceasta a lui Epictet cărticică (s. n.) care, Intr-adevăr, nu numai că umple sufletul de veselie, dar cu înaltă a sa Învățătură povățuiește cătră cunoștință și plinirea faptelor celor bune-, în necazu mîngăe, în îngrijere îmbărbătiază, în a viețăi viforare aduce liniștire, cu temeinice dovezi încre-dințînd că omul ori la ce stare ar veni, nu are trebuință sau, mai drept, nu să cuvine a să cufunda în simțitoare mâhnire, ori precum spun a să îngropa de viu, cu un cuvînt, tu iubi-toriule de cetire din moralicească învățătură [a] acestui filosof, atîte folosuri vei culege, Incit și pe mine pentru osteniala tălmăcirii vei cuvînta de bine și singur nu te vei căi, numai pre[a] te rog ca să aibi deșteptată luare aminte In cetirea ei. Al dragostei tale de binevoitor, protoiereu Lazăr de Asaki" Prefața arată, așadar, ce anume i-a motivat traducătorului opțiunea pentru Epictet, dar ea omite cîteva lucruri, probabil socotite cunoscute: ce anume reprezintă „cărticica" lui Epictet (Manualul? Fragmentele? Diatribele?), din ce limbă și după ce ediție a tradus, și cine este autorul introducerii cu care o prefațează. Introducerea poartă titlul: Scriere pentru (despre n. n.) stoiceasca filosofie și pentru viața lui Epictit. Aceasta ocupă 7 file din manuscris, scrise pe amîndouă fețele (2—7). Mai departe, de la fila 8 la fila 28, urmează textul propriu-zis al lui Epictet, sub titlul: Cuprindere [a] moraliceștilor socotințe a lui Epictit. Nu ni se indică anul traducerii, dar fiind semnată „Protoiereu Lazăr de Asachi", o putem în mod sigur data ca fiind dinainte de anul 1820, acesta fiind anul cînd a intrat în monahism și cînd a început să semneze Leon Asachi. Locul nu poate fi decît Iași. După hîrtie și după scris am putea să datăm transcrierea pe curat, 1818, fiind acestea foarte asemănătoare cu cele ale traducerii Logicii lui Condillac. N. lorga spune, după K. Iken, că pe Young și Epictet, Lazăr-Leon 44 Antonie Plămădeală Asachi i-a tradus înainte de 1818.53 Deocamdată nu există motive care să-1 poată contrazice. Confruntînd textul traducerii lui Lazăr-Leon Asachi cu versiunile românești de mai tîrziu ale Manualului, este imediat evident că e vorba de un text în mare parte diferit. Manualul, în cele mai multe ediții, are 77 de capitole, pe cînd textul lui Lazăr-Leon Asachi are 108 capitole. E adevărat că unele capitole se aseamănă, iar ultimul, și în Manual (cap. 77) și la Lazăr-Leon Asachi (cap. 108), sfîrșește cu o sentință similară în care sînt menționați Anytus și Me-litus,54 dar la Lazăr-Leon Asachi sînt și multe lucruri în plus.55 Căutînd eventuale traduceri anterioare ale lui Epictet, în limba română, n-am găsit decît una singură și anume: Cartea lui Epictit, manuscris aflat acum la Academia R. S. R. într-un miscelaneu ce poartă nr. 27.56 Este Manualul lui Epictet, dar are 79 de capitole în loc de 77, cîte au de obicei versiunile românești, iar capitolul 77 este prescurtat.57 Mai întîi am crezut că prescurtarea capitolului 77, în care e vorba 53 N. lorga, Istoria literaturii române in secolul al XVIII-lea, voi. II. București, 1901, p. 513. 54 Vezi Epictet, Manualul, trad. de D. Burtea, împreună cu Marcus Aurelius, Către sine, în B. P. T., București, 1977, p. 37. 55 Cu privire la împărțirea pe capitole, textele tipărite diferă de la unul kt altul. Astfel, în ediția I. V. Socec, București, fără an, Manualul poartă titlul: Purtarea in viață, călăuză sigură și mîntuitoare, iar textul nu e deloc împărțit pe capitole. Pare mai mult o prelucrare liberă și o colecție de sentințe culese din întreaga operă a lui Epictet. Traducerea lui C. Fedeleș din 1925, deși are tot textul Manualului, are o altă împărțire pe capitole decît cea clasică, 53 în loc de 77 sau 79. 56 V. Gabriel Strempel, Catalogul manuscriselor românești, I, București. 1978, p. 17; v. și Nicolae Lascu, Clasicii antici în România, Cluj, 1974. p. 175). De la fila 1—13 conține pe „Cebet Thebanul, Dialog între călător și bătrin, fragment; de la fila 14—110 Cartea lui Epictit. Copii similare manuscrisului 27 a mai identificat N. A. Ursu: ms. 124 de la Arhivele Statului din Iași, datat 24 februarie 1779 și ms. VI—49 de la Biblioteca Universității din Iași, nedatat dar socotit de N. A. Ursu a fi de prin anii 1780. Ștefan diaconul, copistul ms. 27 aflat la București, ar fi deci tot moldovean. Manuscrisele 124 și VI—49, deși sînt identice în ceea ce privește traducerea Manualului, cu Tîlcuirile respective, nu sînt identice cu privire la celelalte texte din întregul Miscelaneu. Astfel, N. A. Ursu arată că în ms. 124 este și o predoslovie, și o Viață a lui Epictit scrisă de Boalo, ceea ce în ms. 27 lipsește (Gilles Boileau, 1631—1669, era frate cu Nicoles Boileau). Manualul e redat in ms. 124 sub titlul Haractirurile lui Epictit, pe cînd în ms. 27 e: Cartea lui Epictit. N. A. Ursu a identificat și sursa după care s-a făcut traducerea din ms. 124 și desigur și din celelalte două. E vorba de: Les caracteres d’Epictete, o traducere din grecește de abatele Bellegarde, Trevoux, 1700, cu ediții și în anii 1701, 1758. .1761, 1772, 1796. Așadar, traducerea mss. 27, 124, VI—49 s-a făcut după un original francez. N. A. Ursu crede că autorul traducerii ar fi Petru Stamatiadi, presupus a fi profesor la Academia grecească din Iași. A se vedea: N. A. Ursu, Prima traducere românească din Epictet, în rev. „Cronica", Iași, anul XV (1980) nr. 29 (755), 18 iulie, p. 5). E interesant că atît în traducerea lui Bellegarde, cît și în cele din mss. 27, 124, VI—49, precum și în miniaturala ediție Amstelodami, alături de Epictet figurează și Cebet Thebanul. 57 Manualul din ms. 27, a se vedea la Antonie Plămădeală, Prima traducere a Manualului lui Epictet în românește, în „Mitropolia Ardealului", nr. 9—10. 1984, p. 611—662 și, cu același titlu, mai pe scurt, în „România Literară", (1985) XVJH. nr. 32, p. 8. z r&e&fiWltl fa.yw&t ^wa &MWty*Vl**M MW? ,- -3^7^ n*p* W tM*. ttJltî *M* vwpî ttl tyWM ^\,. ' Qpf p#a*vM at» ■ ^Mppk y&Stwtyi MXlli ț ^Tp^"p4p^aJ**M„ f^&Qn ui $**.v ep'i , tty '■apt rpCu^ a. ^■^'■7 # '2, -^i *' ^i9i W*' 4*.&** \'*Jt**4 fevV'A«»€ t » V t ** tu. 1 (te X -fit ^K't.K ^Mfl. ttin Ir fi*. v* m# *Mr Wvytj < *x. 9d^ ■ t ^AA.LxtUi • yiMw^r •] ?) UMwqP- 1 'vaonăiu. £**"£ »«•<««« «** AA«q|4®». Mi&X ». *. m A< t(g ■ - , ț ^0 ■ T >«♦.* W K* wJ ^'■^* -^x v/^. 'M '^.4 , i IV M k, Ay? fw L 4,^K AU 4 ^^4 V it '4 & ti >.M r^-,'^ «t«V^».4Vm ,ATÎH-4 i Caa^^. C'OfK 41^^. Z A^a.^ <'*■ &\&A. ^' AAV 3'^aAA^ CiaMa&a£ a^ rt.tfrf'vuM raV 'w^xc a Basnele, manuscris de Lazăr-Leon Asachi. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 61 feL Cocoșul și piatra cea scumpă e repovestirea fabulei Cocoșul și perla din La Fontaine,94 Furnica și Musca e repovestire după Greerele și furnica și Musca și furnica.95 96 Măgarul și calul e o variantă ușor modificată după Calul și măgarul95 Scumpu și momița e o repovestire după Avarul și maimuța97 Leul și (gujulia) e o variantă după Leul și șoricelul,98 99 Cerbul ce se uită in apă e o variantă după Cerbul privindu-se in apă." Broasca și taurul e o variantă după Broasca și boul.100 Temele sînt, în cea mai mare parte, din fondul de fabule rămas de la Esop. Se pot ușor identifica, de pildă, Leul și șoarecele, Greerele și furnica, Calul și măgarul, Furnica și scarabeul.101 Dintre cele 11 „basne", cinci se găsesc mult mai pe larg și în cartea lui Dimitrie Țichindeal: Cocoșul și piatra scumpă, Broasca și boul, Greerele și furnica, Măgarul și calul ofițeresc, Leul și șoarecele.1" E de presupus că Lazăr-Leon Asachi va fi făcut traducerile.. sau prelucrările, fie după un text de bază francez, fie după unul rusesc. Am crezut că, familiarizat cu limba rusă, Lazăr-Leon Asachi s-a putut inspira și din Krîlov, dar nu se confirmă: Dintre cele 11 „basne", doar Cocoșul și piatra cea scumpă își găsește un corespondent în Cocoșul și mărgăritarul de Krîlov, publicat în 1809, și nu cu aceeași morală.103 Esop s-a bucurat de timpuriu de prețuire la români. La 1703, Costea dascălul din Șchei a tradus din grecește Viața și pildele prea Înțeleptului Esop.104 Un ms. din sec. al XVIII-lea cu Pildele lui Isop cu toate jigăniile, fără numele traducătorului, se află la Biblioteca Academiei Române.105 Dintre 94 Vezi La Fontaine. Fabule, trad. rom. Aurel Tita, E. S. P. L. A.. 1958, p. 83. 95 Idem, p. 54, 162. 96 Idem, p. 253. 97 Idem, p. 481. 98 Idem, p. 106. 99 La Fontaine, Fabule, ed. Albatros, București. 1978, p. 74. 100 Idem,, p. 14. 101 V. Esop, Fabule, trad. Traian Lăzărescu. București, B. P. T., 1980, p. 218, 219, 227. 102 D. Țichindeal, Fabule, ed. I, 1814, ed. II, 1838 în tipografia lui I. Eliad și cu o Precuvîntare a acestuia; fabulele la p. 33, 86, 141 150, 244, în proză. V. șl în Școala Ardeleană, ed. de Florea Fugariu, II. Buc., 1983, 248—278. 103 Vezi L. A. Krîlov, Fabule, București, 1952, p. 44. 104 Cf. Cărțile populare în literatura româneasc ■, editată de Ton C. Chițimia și Dan Simonescu, voi. I, București, 1963, p. 114. 105 Mss. rom. nr. 1204. Altele, tot din sec. r.l XVIII-lea: nr. 65. 1214. 1375. 1867. 6146., 1157, 2088, 2456. 62 Antonie Plămădeală cărțile tipărite, amintim edițiile Viața și pildele prea înțeleptului Esop, Sibiu, 1795, 1802, 1807, 1812, 1816.106 8. POVEȘTI ÎNVĂȚĂTOARE LA BUNELE MORAVURI LUMINOASE, se află în același caiet și în continuarea Basnelor (ms. 19,5X24 cm). Scrisul e indubitabil al lui Lazăr-Leon Asachi. E vorba de un tînăr dotat pentru poezie, care și-a trimis compunerile unei reviste literare, Calendarul muzelor. Cînd a apărut revista, poeziile lui nu erau însă printre cele publicate. Mîhnit, s-a prezentat la tatăl său, rugîndu-1 să-i dea bani să și le publice într-un volum scos pe socoteala sa, — la un fel de „Litera" a vremii * — motivîndu-și cererea pe convingerea că poeziile sînt bune, deoarece sînt căutate de consătenii săi, dar că cei de la oraș îl pizmuiesc. Tatăl însă, convins că aceia aveau dreptate și că, în fapt, poeziile erau proaste, i-a replicat: „Satul nostru nu este lumea." Luînd apoi un licurici i-a zis: Tu ești aici ca un licurici care strălucește puțin afară, noaptea, dar dacă îl duci în casă, la lumină, se dovedește a fi doar un gîndăcel. Ar greși gîndăcelul dacă ar socoti că lumina lui întrece pe cea a o sută de făclii! Fiul-poet a înțeles lecția și a renunțat E vorba de o istorioară morală, pe care însuși Lazăr-Leon Asachi a scos-o din categoria basnelor, pentru că nu a numerotat-o în continuare, așa cum făcuse cu cele 11 fabule.107 9. FRAȚII CEI FARA SIMȚIRE e o altă povestire (neterminată) care are drept personaj pe cineva numit Lambert. Doamna Lambert era fiica unui negustor de la Companiile Indiene care și-a înzestrat fata cu zece mii de funturi de lire sterline, echivalente cu o sută de mii de lei, etc. Ar putea deci fi o traducere dintr-un autor englez, pe care nu l-am identificat.108 10. OARE CARE SOCOTINȚE LUATE [din] ALCĂTUIRILE SCRIITORILOR CELOR VECHI, manuscris 19\24 cm pe aceeași hîrtie ca și celelalte ale lui Lazăr-Leon Asachi și aceeași cerneală. Lipsește foaia de titlu care a fost probabil numerotată cu 1, căci manuscrisul începe cu pagina 2, sus 108 Din 1816 pînă acum s-au mai tipărit peste 40 de ediții Esop. Vezi Nicolae Lascu, Clasicii antici in România, Cluj, 1974, p. 125—128 și Bibliografia Românească Veche, voi. II, București, 1910, p. 376. V. și Gabriel Strempel, Catalogul manuscriselor românești, voi. I, București, 1978, p. 28, 46, 182, 215, 216, 239, 243, 254, 255, 257, 291, 329; și același, voi. II, București, 1983, p. 85, 162, 276; v. și G. Strempel, FI. Moi-sil, L. Stoianovici, Catalogul manuscriselor românești, voi. IV, București, 1967, p. 23, 27, 28, 202, 225, 289, 292, 305, 542. Vezi textul în Addenda VIII. 107 V. Addenda IX. 108 V. Addenda X. * Editură actuală care publică lucrări în regia autorului. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 63 în dreapta, cum e și la Logică, dar mai departe nu continuă, întregul manuscris are patru foi, din care scrise 7 pagini. Un lucru curios este împărțirea cuvintelor, a „socotințelor" — sentințe morale — în silabe. Poate că erau destinate a fi recitate de copii la școală. La pagina 3, jos, începe un alt titlu: Rugăciunile: Tatăl nostru, îngerească urare către Prea Sfînta Fecioara Maria, Simbolul Ortodoxei credințe, Psalmul 50, Rugăciunea cea de dimineață, Rugăciunea in vremea Începutului Învățăturii, Rugăciunea după sflrșitul Învățăturilor, Rugăciunea cea de seară, Zece porunci. Conținutul ne indică destinația didactică a cărticelei. Nu știm cine este autorul sentințelor. Este, așa cum o arată și titlul, o adunare din mai mulți autori. Traducătorul este, în mod sigur, după scris și după hîrtie, Lazăr-Leon Asachi. (Addenda XI). Trebuie să recunoaștem în ultimele patru pagini și una din primele forme de Carte de rugăciuni, în Moldova, după Cartea lui Samuil Micu Klein din Ardeal; conținînd elementel esențiale ale credinței (Simbolul credinței, Cele zece porunci), și rugăciunile pentru nevoile zilnice, elementare, ale unui creștin. în plus, conține Rugăciunea In vremea Începutului Învățăturii și Rugăciunea după sflrșitul Învățăturilor, ceea ce pledează pentru considerarea cărticelei ca și carte didactică. Rugăciunile notate de Lazăr-Leon Asachi în acest manuscris au rămas în limbă pînă azi, exact în forma în care sînt redate de el. Le-a luat probabil, neschimbîndu-le, din Ceasloavele existente, acelea din care vor citi, nu după mult timp, Alecu Russo, Mihai Eminescu și mulți alții, toți aceia care se vor inspira din limba cărților bisericești, atunci cînd vor da forma definitivă limbii române moderne- 11. PENTRU LINIȘTIREA ȘI MULȚUMIREA OMULUI, de loan Adolf Gotman, este un manuscris in folio, 21,5X35 cm, filigran cu anul 1822, pe foaie groasă, albastră-verde. Scrisul poate fi considerat cu siguranță al lui Lazăr-Leon Asachi. Aceeași arhitectură a literelor, rînduri drepte, ușor înclinate spre dreapta. Tema e dintre cele preferate de Lazăr-Leon Asachi, în bună vecinătate cu Epictet și cu toate sentințele pe care le-a mai tradus, mai ales în ultimii ani ai vieții. Cine este loan Adolf Gotman, n-am reușit să aflăm, deși ne-am adresat multor Enciclopedii germane. în literatura noastră veche nu este pomenit. Pe drept cuvînt, spune Pom- 64 Antonie Plămădeală piliu Eliade, că boierii, în secolul al XlX-lea, „citeau cărți absolut necunoscute astăzi, de care cititorul va auzi pentru prima oară aici (în cartea sa, n. n.). Uneori nici nu s-a păstrat numele autorului".109 110 Pe loan Adolf Gotman nu-1 găsim nici în cartea lui Pompiliu Eliade! Lazăr-Leon Asachi e în premieră și cu el, oricine va fi fiind el! Textul lui loan Adolf Gotman e confesiunea unui bătrîn înțelepțit de viață, rămas singur cu gîndurile sale, pe care și le povestește într-un stil atrăgător, de moldovean sfătos. Ne atrage atenția vîrsta bătrînului: „peste șasă zeci și șasă ani." Era cam vîrsta lui Lazăr-Leon Asachi mărturisită în Cuvintul către cetitoriu la traducerea Istoriei lui Filaret Drozdov: „un nenorocit în vîrstă de șasezeci cinci de ani". Să fie traducerea o adaptare la propria sa viață? Căci și el putea scrie: „Norocul și nenorocirea, veninul și înnourarea, călătoria și neodihna în care neîncetat mă învăluiesc, sînt parte [a] sorții mele." Să fie chiar o confesiune personală, pusă sub un nume de împrumut? Adolf să fie Asachi, iar Gotman să fie „omul lui Dumnezeu", preotul, adică profesiunea lui Lazăr-Leon Asachi? Desigur presupunerea e hazardată, ea putînd fi răsturnată de o bună Enciclopedie care l-ar conține pe acest loan Adolf Gotman! Dar tonul prefeței la Drozdov respiră aceeași atmosferă ca și textul lui loan Adolf Gotman, atmosferă de tristețe apăsătoare, descurajantă. Deși traducerea lui loan Adolf Gotman nu e semnată, și nu poartă pe ea nici anul traducerii, grafia e indubitabil a lui Lazăr-Leon Asachi. Ar fi putut fi începută, fără a fi izbutit s-o termine, tot la Colincăuți, în autoexilul basarabean, în 1821—1822, unde a tradus și cele 40 de pagini de manuscris din Istoria lui Filaret Drozdov, și avea atunci tocmai vîrsta de 65-66 de ani! Iată un argument în plus pentru presupunerea că ar fi aici vorba de o autobiografie. Cuvintul Către cetitoriu din manuscrisul Istoriei lui Drozdov ne dezvăluie așadar cu precizie vîrsta lui Lazăr-Leon Asachi. Dacă în 1822, cînd a scris Cuvintul, avea 65 de ani, înseamnă că se născuse în anul 1757- Pînă acum se dădea drept an al nașterii: „în jurul lui. 1750.1,0 In același Cuvint 109 Pompiliu Eliade, Influența franceză asupra spiritului public in România. Originile trad. de Aurelia Creția, prefață și note de Alexandru Duțu, București, 1982, p. 268. Am găsit aceeași afirmație și despre burghezia germană din secolul al XlX-lea: „ils lisaient des auteurs que presque plus personne ne connaît aujourd-’hui“, Jean-Marie Domenach, Enquet sur Ies idees contemporaines. Paris 1981, p. 14. 110 V. Nestor Vornicescu, Arhimandritul Leon Asachi, loc. cit., p. 211. S‘ -« •' & * * ) c ^...^ * * 'Wa\t ai-ua^ tM ,ț " "' ' .'; ' '-*«'* “ 4 »^4-^ 7e» n vwt- A V i a nt 44 m h - wtt- tn.^4i o y~ wM&* )t ~ e- *t£- ~ 9 ~ i»n '7^*^^. 'i'. \ M»’ 'ta,$■ - fy£ -x* Jp'■ ^,~ c* f4 ^A 'ț 4 <4 - eA - ^t* - fac- W.A A-K0L A ' * * *' ' ^ ■ îti^ cyft - ty-^.' ^ -t^. Avvtty t.AA'-\ '^ n - t^>9 1 ■ ^nv C-y 'teh-ftiV- t Cwi~p41 e4 -a/^4 iw-xa «-V«C~ rț-~4Mr" ți ~ț i o - 7>H « ** Pagină clin ,.Oarecare socotințe . .“, manuscris ele Lazăr-Leon Asachi. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 65 el își varsă și supărarea împotriva grecilor eteriști, din cauza cărora pătimeau patrioții români. Aceștia i-au ademenit prin „gingașe", dar de fapt „viclene" gînduri — zice Lazăr-Leon Asachi — pe românii din Principate, iar pînă la urmă i-au lăsat tot sub „otomaniceasca stăpînire". La noi și-au căutat numai de îmbogățirea lor, și au sfîrșit în „ocară", lăsînd în urma lor suferință, „de care știe toată Evropa". Lazăr-Leon Asachi își vărsa astfel toată supărarea pe mișcarea în care se angajase din toată inima, sperînd în eliberarea de stăpî-nirea turcească. Acum se considera, alături de toți cei din Principate, trădat.111 * Cu aceasta am epuizat conținutul pachetului cu manuscrisele lui Lazăr-Leon Asachi descoperite de noi. Unsprezece titluri noi, inegale în conținut, dar de mare importanță pentru reconsiderarea locului său în literatura și în cultura română. Printre ele sînt opere filozofice — cele mai importante ca valoare și ca întindere — dar și beletristice, traduceri și prelucrări, care pot să spună multe istoricilor literari și celor interesați de această cumpănă dintre vechi și modern în viața și istoria noastră culturală. Titlurile vorbesc nu numai despre preferințele lui Lazăr-Leon Asachi, dar și despre cele ale epocii căreia el îi prospectează fără îndoială gustul și interesul. Textele vorbesc în și despre limba epocii, dar și despre eforturile scriitorului de a o face să comunice, adecvat și frumos, idei și sentimente, mai mult decît o făcuse pînă atunci. Dacă avem în vedere cît de săracă era Moldova la vremea aceea în scriitori, filozofi și lingviști — ne aflăm înainte de Gheorghe Asachi, înainte de Alecsandri, Eminescu. Hasdeu, și sîntem contemporani doar cu lacov Stamati, cu Matei Milu care mor îndată după anul 1800— Lazăr-Leon Asachi ar trebui considerat veriga de legătură dintre cronicari, Varlaam, Dosoftei, Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu, și intrarea noastră în modernitate. între aceștia de dinainte și cei care i-au urmat, în Moldova, numele lui n-ar mai trebui omis ci, dimpotrivă, menționat ca o stea ce trebuia să existe în locul și momentul acela și care aștepta să fie descoperită. Nu sînt mulți în perioada aceasta a activității sale, 1789— 1825, în Moldova, care să-1 concureze la numărul de pagini 111 V. Addenda V. 66 Antonie Plămădeală traduse — și aceasta înseamnă limbă română scrisă — și nici cu privire la varietatea’ temelor abordate, și a domeniilor culturale în care s-a implicat. Reconsiderarea lui Lazăr-Leon Asachi va putea antrena, sperăm, și considerații noi asupra culturii epocii. Dar cele 11 titluri noi din activitatea scriitoricească a lui Lazăr-Leon Asachi, descoperite și prezentate aici, nu epuizează surprizele legate de numele lui. * O nouă descoperire ne aduce și o nouă surpriză și, mai ales, ne descoperă și ne precizează o nouă latură a activității sale, de data aceasta în afară de orice dubii, și scoasă din domeniul presupunerilor. Noua descoperire privește indubitabil scrieri originale. A existat încă un pachet, al doilea — iată și a treia poveste — cu manuscrise rămase de la Lazăr-Leon Asachi-Spunem a existat, pentru că, deocamdată, din nefericire, pachetul e pierdut. Ceva din el am recuperat totuși. Iată pe scurt și „aventura" acestui pachet: In vara anului 1981, pe cînd eram episcop la Buzău, Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, aflînd că mă ocup de Lazăr-Leon Asachi, mi-a comunicat că, stimulat de studiul său din revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei",1121 un arhimandrit de la mănăstirea Ciolanu, Teofil Mocăniță, a scris mai de mult la Mitropolia din Iași, că ar fi în posesia unui pachet cu predici originale de Lazăr Asachi. Pînă atunci le ținuse și nu se gîndise să facă ceva cu ele, pentru că nu prea știuse cine fusese acest Lazăr Asachi. Acum era gata să le vîndă, sau să le publice. Mai apoi a purtat corespondență pe această temă și cu Mitropolitul Nestor Vornicescu, ajungînd la înțelegerea să le publice în revista „Mitropolia Olteniei", dar nici de data aceasta nu s-a hotărît să-și ducă gîndul pînă la sfîrșit și nu le-a trimis. Cînd Mitropolitul Nestor Vornicescu m-a informat despre existența acestui pachet, era prea tîrziu ca eu să mai pot discuta cu Teofil Mocăniță: murise cu cîteva luni înainte! M-am dus totuși la mănăstirea Ciolanu, unde viețuise Teofil Mocăniță în ultimii ani, și unde îl cunoscusem și eu, și m-am 112 Nr. 3—4, 1962. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 67 interesat de bunurile rămase după moartea lui. Mi s-a spus că totul se împărțise între niște rude, iar cărțile s-au înregistrat în biblioteca mănăstirii. Printre ele nu figura însă nici un manuscris. Am rugat pe conducătorii mănăstirii să întrebe rudele arhimandritului dacă știu ceva despre niște manuscrise, sau dacă nu cumva au ajuns în posesia unuia dintre ei. Nu erau interesați de așa ceva, așa că n-au luat cărți, mi s-a spus. Am scris atunci la Mitropolia din Iași cărturarului Scarlat Porcescu, fost printre altele și redactor la revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei", bănuind că Teofil Mocăniță corespondase cu el prin anii 60 și în speranța că ar fi vîndut sau ar fi donat manuscrisele în cauză Mitropoliei din Iași. Mi s-a răspuns că nu, și că nici scrisoarea sa nu se mai găsește. Am rugat atunci pe un protosinghel, teolog, loasaf Popa, viețuitor în obștea de la Mănăstirea Ciolanu, să mă ajute și să cerceteze mai cu de-amănuntul prin mănăstire, pe la alți monahi, pe la arhivă, poate că totuși a rămas c eva de la răposatul Teofil Mocăniță. A căutat și a găsit, dar nu pachetul cu manuscrise, ci altceva. A găsit într-o ladă cîteva dosare cu însemnări ale lui Teofil Mocăniță, cărora nimeni nu le dăduse nici o importanță. Teofil Mocăniță nu se remarcase în publicistică, așa încît nimeni nu se aștepta să fi rămas în urma lui vreo „operă". Dosarele mi-au fost puse la dispoziție și am avut bucuria de a descoperi într-unul din ele regestele manuscriselor lui Lazăr-Leon Asachi, alcătuite de Teofil Mocăniță, și chiar cîteva predici transcrise de acesta din cirilica originalelor, pe niște caiete școlare. Era totuși ceva! Ba chiar foarte mult- Arhimandritul Teofil Mocăniță, deși teolog, acum bătrîn, scria greu. După ce a citit studiul mitropolitului Nestor Vornicescu, în revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei" (1962), și-a dat seama că e în posesia unei comori, și a început să lucreze ca s-o valorifice. A lucrat regestele ca să le publice, împreună cu un studiu introductiv dar, cu toate că a alcătuit și studiul și regestele, nu le-a mai publicat. Studiul — de fapt o notiță de 3 pagini — i-a dat cea mai mare bătaie de cap. în pachetul de hîrtii rămase de la dînsul, există cel puțin zece încercări de redactare, copiere și recopiere a acestor trei pagini, intitulate: Contribuții la biografia Arhimandritului Leon Asachi. De fapt, contribuțiile sale, în afară de 68 Antonie Plămădeală regestele amintite, se reduc la două, desigur meritorii. El știa de existența a încă unei lucrări a lui Lazăr-Leon Asachi, pe care nici un biograf n-o menționase pînă la el. E vorba de Cuvintul funebru rostit în ziua de 2 aprilie 1820 la în-mormîntarea marelui Logofăt Lupu Balș, menționat de noi mai înainte, Cuvint care a fost publicat de C. Erbiceanu.113 Semnalat astfel, ne-a dat posibilitatea să-1 copiem și să-1 adăugăm operei lui Lazăr-Leon Asachi. (Addenda XVIII și LV). A doua contribuție a lui Teofil Mocăniță este scoasă din-tr-o Însemnare de pe un manuscris din cele aflate în posesia sa. însemnarea este aceasta: „S-au alcătuit și s-au grăit de protopopul Mitropoliei și exarhul eparhiei.1'114 Așadar, conchide Teofil Mocăniță, Lazăr-Leon Asachi era și exarh al eparhiei, adică un fel de inspector. In slujba de protoprezvi-ter a fost înlocuit la 2 iunie 1812, prin Sachelarul Antonie,115 dar nu se arată că ar fi fost înlocuit și din aceea de exarh, zice Teofil Mocăniță. Reținem informația, deși se pare că protoprezviter și exarh erau una și aceeași funcție, ea dînd dreptul la inspectarea protopopiatelor, a preoților și a diaconilor, precum specifică Mitropolitul Veniamin în cartea canonică prin care îl numește pe Sachelarul Antonie. In privința provenienței manuscriselor, vizibil încurcat, Teofil Mocăniță prezintă două versiuni. într-una, care urma să preceadă publicarea regestelor, scrie: „Manuscrisele așteptau de multă vreme-, le-am procurat de mai bine de 30 de ani, prin anticariatul din București. Ele au fost și In proprietatea fostului mitropolit Konon Arămescu-Donici, căci semna pe unul din manuscrise și pe care nu-1 mai posed, că le-a cumpărat cu ocazia vlnzării la mezat a cărților bătri-nului literat Gheorghe Asachi; despre această vlnzare se amintește și în biografia vornicului Teodor Burada." 116 Pe o altă foaie — una din numeroasele și chinuitele sale încercări de a-și alcătui studiul introductiv — scrie altceva: „Cum au ajuns aceste manuscripte în proprietatea mea? Era prin anul 1936. Terminasem Seminarul și acum mă întorse 113 C. Erbiceanu, Un cuvint funebru, în revista ,,Biserica Ortodoxă Română", anul XXV (1902), nr. 5, p. 583—586. 114 Pe unul din ms. intitulat: Predică la ziua onomastică a Domnitorului Alexandru Constantin Moruzi-Voevod, 30 august 1803. 115 C. Erbiceanu, Note asupra istoriei bisericești, în revista „Biserica Ortodoxă Română", XXVII (1904), nr. 2, p. 188—189. 116 Vezi Biografia vornicului Teodor Burada, în rev. „Biserica Ortodoxă Ro-mână", anul 1887, nr. 5, p. 862. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 69 sem la Mănăstirea Ciolanu, de care depindeam- Printre părinții petrecători (viețuitori n. n.) era și Arhimandritul losif Saveluc, care a fost omul de încredere al Mitropolitului Co-non Arămescu-Donici, iost mitropolit primat intre anii 1912— 1919. Murind mitropolitul Conon, Arhimandritul Saveluc a revenit la metania sa, Mănăstirea Ciolanu, prin anul 1924, aducind cu sine și lucrurile rămase de la decedatul mitropolit. într-o zi sînt chemat și între altele îmi arată și un pachet legat cu sfoară (s. n.) și mă întreabă [că] dacă doresc să-1 cumpăr l-ar da-, nu după multă vorbă ne-am împăcat, și am devenit în posesia acestor manuscrise." Am însemnat aceste două versiuni, nu pentru a-1 pune în încurcătură pe Teofil Mocăniță — cum am spus, e mort de cîțiva ani — ci pentru a-1 explica și a lumina aventura acestui al doilea pachet. E limpede: ca și primul pachet, a aparținut ultima dată mitropolitului primat Konon Arămescu-Donici. Mitropolitul le va fi răscumpărat pe amîndouă de la Th. Codrescu sau pe acesta, al doilea, îl va fi cumpărat de Ia vreun anticar. Faptul e mai puțin important acum și, oricum, ar fi greu de urmărit drumul pachetelor de la Konon Arămescu-Donici, înapoi pînă la Lazăr-Leon Asachi. Interesant e că mitropolitul Konon era om ordonat și. avea simțul valorilor istorice a documentelor: făcea biografia lor. Pe o foaie pusă deasupra pachetului legat cu sfoară, scria ce se afla înăuntru și, pe scurt, istoria documentelor din pachet. Așa a făcut cu primul pachet, cu acesta al doilea, și cu alte documente rămase de la el. losif Saveluc, la moartea mitropolitului, n-a ales pachetul cu Logica lui Condillac și cu Epictet, dacă le va fi văzut, așa că acelea au ajuns pe alte mîini, dar tot atît de neglijente ca și ale lui. El a ales pachetul al doilea. losif Saveluc făcuse studii teologice superioare. L-a ispitit al doilea pachet, mai aproape de inima și preocupările sale, deoarece acesta conținea manuscrise cu Predici. Iată deci noutatea! Dar de ce se încurcă Teofil Mocăniță în explicații? De ce prezintă două versiuni cu privire la achiziționarea manuscriselor? E limpede că nu le-a cumpărat de la un anticariat din București, cum voia să se creadă, dacă ar fi publicat Introducerea sa de 3 pagini. Textul celeilalte versiuni se află într-o altă variantă a introducerii, la care a renunțat. De 70 Antonie Plămădeală ce? Pentru că, probabil, cumpărîndu-le de la losif Saveluc fără acte și martori, credea că i se va contesta dreptul de a le poseda, și ar fi urmat să le predea mănăstirii. El s-a temut deci că, dacă va face public faptul că le posedă și că le are de la losif Saveluc, nu va fi crezut și i se vor lua. De aceea se socotea mai apărat, dacă spunea că le-a cumpărat de la un anticariat. Și pentru ca cineva să nu facă totuși vreo legătură între Konon-Iosif Saveluc-Teofil Mocăniță, — cînd despre losif Saveluc toată mănăstirea știa că a fost omul de casă al mitropolitului Konon — Teofil Mocăniță a înstrăinat manuscrisul pe care Konon făcuse o însemnare. Iată ce scrie Teofil Mocăniță într-o versiune de 8 pagini a Introducerii sale, aceea pe care n-a destinat-o publicării: „Printre alte manuscrise era și un discurs funebru, ținut la înmormîntarea domnitorului Alexandru Constantin Moruzi și pe care nu-1 mai am (s. n.) . . . Pe coperta acestui manuscris Mitropolitul Konon spunea că a cumpărat aceste manuscrise de la anticari din Iași, și că aceste manuscrise au aparținut bibliotecii bătrînului literat Gh. Asachi. Mai menționa că manuscrisele sînt proprii ale lui Leon Asachi". Pentru noi important este să-i reținem lui Lazăr-Leon Asachi în bibliografie și acest Discurs funebru, despre care nu știm ce soartă a avut. „Nu-1 mai am!" — scrie Teofil Mocăniță. Unde era? La cine? De ce nu-1 mai avea? Nu mai putem ști. Dacă La vîndut sau l-a dat cuiva, într-o zi va putea fi găsit. Cel care îl are nu știe ce are. Poate e un cititor evlavios care îl ține în casă, și nu știe ce ar reprezenta el pentru reconstituirea profilului unui om mare al trecutului culturii noastre. De fapt, același lucru putem spune și despre celelalte manuscrise, despre tot pachetul, care s-a volatilizat, deocamdată, fără urmă. Poate tot de teama de a nu-i fi luate manuscrisele, Teofil Mocăniță nici n-a mai publicat regestele. Va fi vîndut manuscrisele? Le va fi ascuns undeva prin mănăstirea Ciolanu și a murit cu taina locului unde le-a pus? Se află la cineva din mănăstire care le tăinuiește? într-o zi vor putea fi regăsite. Să sperăm! Deocamdată să-i fim totuși recunoscători lui Teofil Mocăniță că a alcătuit regestele și că, astfel, avem certitudinea că originalele au existat, și ce anume au tratat. Nu vedem, altă posibilitate de a le pune la adăpost, și a le da în circuitul culturii noastre, alături de originalele din pachetul Lazăr-Leon Asachi In cultura română 71 nostru, decît publicîndu-le aici117 și împlinind astfel și intenția alcătuitorului.118 Ele se află în dosarul rămas de la Teofil Mocăniță la Mănăstirea Ciolanu, atît în manuscris — grafia lui Teofil Mocăniță — cît și bătute la mașină tot de el. Două dintre manuscrise au fost copiate de Teofil Mocăniță, în întregime, în cîte un caiet școlar,119 iar un al treilea 120 e copiat pe jumătate. Avem deci și cîteva mostre de stil și de conținut. Ba mai mult chiar: am găsit printre hîrtiile lui Teofil Mocăniță și fotocopia primei pagini a cuvîntării rostite la ziua onomastică a mitropolitului Veniamin Costachi, în anul 1805, și o alta, cu semnătura lui Lazăr Asachi, de pe una din predici, fotocopii făcute probabil tot cu intenția de a fi publicate. în continuare vom relua catalogul titlurilor scrierilor lui Lazăr Asachi adăugind pe cele descoperite în însemnările lui Teofil Mocăniță. 12. DISCURSUL FUNEBRU LA ÎNMORMÎNTAREA DOMNITORULUI ALEXANDRU CONSTANTIN MORUZI-VOEVOD (1802—1806), despre care Teofil Mocăniță scrie: „nu-1 mai am", și căruia nu i-a făcut nici regestu’l. Următoarele, ca și acesta de mai sus, sînt toate manuscrise deocamdată pierdute, numai că cele ce urmează au regește. Teofil Mocăniță, urmînd probabil originalelor, a fixat fiecărui manuscris cîte un titlu și a împărțit toate predicile pe categorii. Deoarece regestele alcătuite de dînsul conțin multe lucruri inutile, și mai ales repetiții, forme nepotrivite 117 In Addenda. 118 Iată ce scria Teofil Mocăniță într-o încheiere la alcătuirea regestelor: „Am căutat să descriu fiecare manuscris în parte și le-am împărțit după cuprins. Le-am procurat în scopul de a le da la tipar. Avînd o vechime de un veac si jumătate, publicarea lor interesează deopotrivă Istoria predicii, cît si pe oamenii noștri de specialitate care se ocupă cu studiul limbii naționale. Pe lîngă învățătura moralizatoare a Bisericii Strămoșești și unele date istorice, manuscrisele lui Lazăr-Leon Asachi, mai cuprind dăltuită în aur, podoaba graiului românesc. Autor al atîtor predici și cuvîntări funebre și acestea din urmă, ținute la persoane de seamă din viata Moldovei de atunci, dovedesc cu prisosință pregătirea intelectuală și talentul oratoric ale lui L. Asachi. Luptător împotriva nedreptăților sociale, Lazăr-Leon Asachi a știut să insufle și fiului său Gheorghe Asachi să ducă pe mai departe idealul scump ce a urmărit prin înființarea de școli naționale. Mitropolitul Veniamin Costache, nu putea să aibă de colaborator decît un om cu alese și rari calități. Biografia arhimandritului L. Asachi se completează așadar, prin lucrarea de față. Un studiu asupra predicilor cuprinse în aceste manuscrise va urma." 119 La Anul Nou, 1811 și La moartea mitropolitului lacob Stamati, 1803. (Addenda XV și XIII). 120 La Paști. (Addenda XIX). 72 Antonie Plămădeală de exprimare, lungimi, ne-am permis să le prelucrăm, scur-tîndu-le 121 și aducindu-le oarecum la dimensiunile și la forma obișnuită a regestelor. Iată deci ce se afla în acest al doilea pachet de manuscrise: I. PREDICI LA DUMINICILE TRIODULUI 13. Predică la Duminica Vameșului și a Fariseului (după 1808) — 8 ioi 14. Predică la Duminica lăsatului sec de carne (după 1808) — 8 foi 15. Predică la Duminica I-a din Post, f. a. —14 foi 16. Predică la Duminica a 2-a din post (după 1808) — 8 foi 17. Predică la Duminica a 3-a din post (după 1808) — 8 foi 18. Predică la Duminica a 5-a din post (după 1808) — 9 foi 19. Predică la Duminica a 5-a din post (alta) (1808) — 6 foi 20. Predică la Duminica a 5-a din post (alta), ținută la biserica Sfinților Teodori din Iași (între 1809—1811) —11 foi 21. Predică la Duminica Floriilor, f. a. —12 foi II. PREDICI LA PRAZNICE ÎMPĂRĂTEȘTI 22. Predică la Anul Nou, 1811, ținută în biserica Sf. Nicolae din Iași 122 — 6 foi 23. Predică la Botezul Domnului, 6 ianuarie 1811 în biserica Sf. Nicolae din Iași — 6 foi 24. Predică la Buna Vestire (după 1.808) — 9 foi 25. Predică la Sfintele Paști (după 1808) 123 — 8 foi 26. Predică la Schimbarea la Față, 1809, ținută la Tg. Ocna — 6 foi III. PREDICI LA DUMINICILE DE DUPĂ RUSALII 27. Predică la Duminica a 17-a după Rusalii —10 foi 28, Predică la Duminica a 24-a după Rusalii, 24 octombrie 1809, în biserica Sf. Nicolae cel Mare din Iași —• 8 foi 29. Predică la Duminica a 25-a după Rusalii, 1809 —10 foi 30. Predică la Duminica a 26-a după Rusalii, 14 no- despre celelalte. 122 O avem copiată în întregime de Teofil Mocăniță, vezi Addenda XV. 123 O avem în parte copiată de Teofil Mocăniță, vezi Addenda XIX. "'fK in n t t*n', * •, „ '/tJJW dift aati ■\/ > / Z Jf rțL ‘ A' V ■ ’ . ^ • ^ ' 4 A ■ c ■ /4<^ fw H î M • z^/ ’ rw^r 4C. •' , , ' £ % ■ - J « < f . * ,««m*** 4*z< 4 fa," '* ti '.Jitzâ^ 4, € $ "l * rT i- ai14 o4* ^<$1 \ AZt/î f *c f £ ‘f > M Prima pagină clin manuscrisul autograf al lui Lazăr-Leon Asachi cuprinzincl cuvîntarea ținută în anul 1805, la ziua onomastică a Mitropolitului Veniamin Costachi. Titlul Cuvîntului ele pomenire, 1820. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 73 iembrie 1809, în catedrala Sf. Gheorghe din Iași —10 foi 31. Piedică la Duminica a 27-a, 21 noiembrie 1809, despre Intrarea Maicii Domnului în Biserică —12 foi 32. Predică la Duminica a 28-a după Rusalii, 28 no- iembrie 1809 —11 foi 33. Predică la Duminica a 29-a după Rusalii, 5 decembrie 1809 —14 foi 34. Predică la Duminica a 30-a după Rusalii, 1.2 decembrie 1809 — 8 foi 35. Predică 124 la Duminica a 31-a după Rusalii, 8 ianuarie 1811 — 6 foi IV. CUVINTÂRI ȘI PREDICI OCAZIONALE 36. Cuvînt la ziua onomastică a Mitropolitului Veniamin Costachi, 31 martie, f. a., „Despre Sfințitul mucenic Veniamin și despre mitropolit" — 4 foi 37. Cuvînt la ziua onomastică a domnitorului Mihail Grigoie Suțul Voevod, 4 iulie 1820 — 6 foi 38. Cuvînt ținut în calitate de Protopop al lașilor, în satul Goian, 5 septembrie, f. a. — 8 foi 39. Cuvînt la ziua onomastică a Domnitorului Alexandru Constantin Moruzi Voevod (1802— 1806), 30 august 1805 125 — 8 foi 40. Predică despre pocăință, f. a. 41. Predică despre pocăință (alta), după 1811 — 5 foi 42. Predică despre recunoștința ce datorăm lui Dumnezeu, f. a. —12 foi 43. Predică în 1. rusă, f. a. — 8 foi V. CUVÎNTĂRI FUNEBRE 44. Cuvînt la înmormîntarea mitropolitului lacob Stamate, 9 martie 1803 126 —16 foi 45. Cuvînt la înmormîntarea preotului. loan, 27 mai 1805, ținut la biserica Sf. Nicolae cel Mare (Domnesc) din Iași — 8 foi 46. Cuvînt la înmormîntarea Vel logofetesei Elena Pălădoae f. a. — 4 foi 124 Pregătită dar nerostită. 125 In cadrul unui Te-Deum la Chișinău, în biserica Buna Vestire. O însemnare pe acest text îl arată ca „protopop a toată Moldova și exarh al eparhiei*'. 126 O avem copiată în întregime de Teofil Mocăniță, vezi Addenda XIII. IA Antonie Plămădeală 47. Cuvînt la înmormîntarea Vel Logofătului Constantin Ghica — 6 foi 48. Cuvînt la înmormîntarea Vornicului Gavril Conache (după 1808) — 6 foi 49. Cuvînt la înmormîntarea unui anonim, 1.811 — 6 foi 50. Cuvînt la înmormîntarea Elenei Vornic lordache Catargiu, 28 octombrie 1820 — 4 foi 51. Cuvînt la înmormîntarea Logofătului Constantin Balș, joi, 12 martie 1825, „în ograda Mitropoliei din Iași" — 8 foi 52. Cuvînt la înmormîntarea Ancuțeî Logofăt Constantin Balș, 28 iulie 1812 127 — 6 foi * Din cele 8 titluri cunoscute pînă acum, plus cele 52 descoperite de noi, 6 sînt traduceri, 46 sînt originale, 1 e prelucrare fJucdreia norocu/mj și despre 7 (Despre filozof io. c.hinejilor, Epictet, Dogmele, Basnele, Povești..., Frații... și Socotințe) nu știm exact dacă sînt traduceri sau prelucrări. Trebuie să mai adăugăm că, în afară de prefețe și de scrisorile de dedicație, fie mitropolitului, fie altor oficialități, cum se obișnuia pe vremea aceea, trebuie socotite originale și multe din notele pe oare le adaugă la unele traduceri, ca și Vocabularul adăugat la Bordeiul indienesc. Așa, de pildă, la sfîrșitul părții întîi a traducerii Logicii lui Condillac, adaugă un lung Sholion al tălmăcitorului (3 p. de cca 1500 de cuvinte), iar la sfîrșitul părții a doua adaugă 16 pagini de comentarii și explicații suplimentare (cca 8000 de cuvinte), care nu figurează în textul original al lui Condillac. Și mai are încă patru comentarii importante. Astfel, primul este un comentariu la cap. VI din partea a Il-a 128 a Logicii, pe care îl intitulează: Tilcuirea pentru 127 O confirmare a existenței manuscriselor din acest al doilea pachet, în posesia lui Teofil Mocăniță, găsim și intr-un studiu inedit intitulat: Date noi despre Arhim. Leon Asachi de Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, care ni l-a pus cu generozitate la dispoziție. Se arată că în anii 1963 și 1972 Teofil Mocăniță i-a mărturisit autorului că poseda mai multe manuscrise cu Predici și cuvîntări ale lui L. Asachi „procurate prin anticariatul din București". Alesese așadar versiunea falsă a procurării! Propunea publicarea lor în rev. „Mitropolia Olteniei" și chiar vinderea lor, dar nu s-a mai ajuns nici la una, nici la alta. 123 „însămnarea cătră capul 6, al doilea părți acestii Loghice". Lazăr-Leon Asachi în cultura română 75 închipuirea alcătuită și nealcătuită, cu precizarea că își ia ideile tot din Condillac, dar din altă lucrare: „din lucrul avtorului, supt titlu, Cours d'Etude, Art de penser". Intenția lui e să fixeze pentru elevi anumite definiții pe care, pentru mai multă exactitate, poate și pentru a sugera preluarea lor în românește, le dă și cu echivalentele latinești. Comentariul este evident o preluare și o prelucrare liberă după Cours d'Etude.128bis Frazele sînt limpezi și curgătoare. Scăpat de constrîngerea textului francez, el alcătuiește fraze din propoziții bine rînduite, fără întortocheri și fără nimic forțat. Greșelile de sens lipsesc. Numai acolo unde citează texte în traducere, întîmpină din nou unele dificultăți și fluiditatea suferă. Un al doilea comentar, pe care îl adaugă la traducerea Logicii, partea a Il-a, este intitulat Pentru chipul alegerii (analizei n. n.), și îl ia liber din Enchiclopedia Parisului. Nu citează cuvînt cu cuvînt și nu pune toate ghilimelele, decît către sfîrșit. Al treilea comentar se referă la cap. IX, tot din partea a II-a, cu texte alese tot din Cours d'Etude. Al patrulea și ultimul comentar, tot o prelucrare liberă, se intitulează Pentru vederarea simțirii, în care citează pe „Carteziuș, Loke, Malebranș". Aceste „Sholii ale traducătorului" ne arată, printre altele, că el știa ce face, că înțelegea perfect ceea ce traducea, și că a simțit nevoia să ofere și unele explicații suplimentare, acolo unde învățămîntul filozofic pătrundea pentru întîia oară. La sfîrșit dă și un cuprins, sub titlul: Cuprinderea temelor ce se allă într-această carte, cuprinzînd și titlurile din partea I, și cele din partea a II-a. Interesant e faptul că dă și cîte un scurt rezumat a] fiecărui capitol. Nici Cuprinsul, nici rezumatele capitolelor nu există în originalul francez. 128 bis Titlul complet este: Cours d’etude pour l’instruction du prince de Par-me, apărut la Parma în 1778. Condillac a fost numit în 1758 de către Ludovic al XV-lea profesor al nepotului său Ferdinand I, duce al Parmei, unde a rămas pînă în 1767. Cours d’etude . . . sînt lecțiile date lui Ferdinand I. De unde a luat Lazăr-Leon Asachi și adaosul Art de penser? Probabil dintr-o ediție mai nouă pe care n-am putut-o vedea. 76 Antonie Plămădeală Dintre titlurile enumerate mai sus, doar 6 au fost tipărite pînă acum, disparat, ici și colo: Bordeiul indienesc, Jucăreia norocului, Pastorala, Cuvintul de pomenire din 1820, Cuvintul rostit la Golia 129 și Cuvintul funebru la înmormântarea vel vornicului Lupu Balș.130 Restul se află în manuscrise. De menționat că printre manuscrisele din pachetul ajuns la Teofil Mocăniță, se afla și cel publicat de C. Erbiceanu,131 probabil o copie, sau cel publicat va fi fost o copie, cum crede Teofil Mocăniță. E semn că predicile lui Lazăr Asachi circulau.132 Pe una din hîrtiile sale, Teofil Mocăniță scrie: „C. Erbiceanu spune că manuscrisul se află în original în colecția doamnei Maria Istrati Capșa din Cîmpina, și că publicarea acestui Cuvînt funebru o datorează Doctorului C. Istrati, care i l-a comunicat spre a-1 publica". Teofil Mocăniță se întreabă mai departe: „De unde să aibă Dr. C. Istrati acest manuscris? Ovid Densușianu 133 134 spune că Ia înmormîntarea lui Gh. Asachi, întîmplată la 25 noiembrie 1869, Dr. C. Istrati a ținut cu această ocazie o cuvîntare; probabil că succesorii lui Gheorghe Asachi să-i fi dat o copie după discursul lui Leon Asachi, căci originalul e în posesia mea". Cu această ocazie putem verifica regestul lui Teofil Mocăniță prin textul publicat de C. Erbiceanu. ceea ce e un argument în favoarea autenticității întregii istorii și, mai ales, a veridicității existenței manuscriselor lazăr-leon-asachiene pierdute. Descoperirea regestelor unui volum de Predici și Cu-vîntări ocazionale, ca și a textului integral al unor predici și cuvîntări, confirmă descrierea lui C. Erbiceanu, care îl numea pe Lazăr Asachi: „om cu meșteșugul retoriei'L'3- Că Lazăr Asachi a fost mare orator și mare predicator, aflăm și din oda La moartea părintelui meu. 1825, pe (Qre i-a dedicat-o Gheorghe Asachi: A Bisericei podoabă, el fu amvoanei mîndrie: Cîte ori prin blînde zise, prin cuvînt învingător 129 Acesta din urmă e tipărit de Gh. Ghibănescu în ..Buletinul Muzeului Municipal din Iași, IOAN NECULCE, fasc. VI, 1926—1927, 284—286; vezi Addenda XIV. 130 Publicat de Erbiceanu în „Biserica Ortodoxă Română", anul XXVI (1903), nr. 5, p. 582—585; vezi Addenda XVIII. 131 Un cuvînt funebru la înmormîntarea Logofătului Lupu Balș, 1820. 132 Noi publicăm în Addenda și regestul lui Teofil Mocăniță, și textul Erbiceanu. 133 Gheorghe Asachi, în „Revista universitară", an. II (1900), nr. 1—2, p. 39. Nota e a lui Teofil Mocăniță. 134 C. Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei, București, 1888, p. 245. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 77 Storcea de la inimi crude lacrimi de înduioșie Și-nfrăna pornirea oarbă a'nvitatului popor! El cu crucea și cuvîntul, un triumf s(f)înt a purtat.135 Dacă pînă acum se putea crede că fiul își lăuda tatăl, exagerînd din pioase îndatoriri filiale, descoperirea Predicilor și Cuvîntărilor sale confirmă exactitatea informațiilor transmise de Gheorghe Asachi. Textele existente arată că, într-adevăr, vorbitorul putea înduioșa pînă la lacrimi pe ascultători, atît prin stilul său elevat, cît și prin conținutul plin de idei. Se vede că îi mersese vestea de mare predicator, de vreme ce tocmai el a fost de atîtea ori solicitat să vorbească la înmormîntarea sau onomastica unor mari personalități din viața publică a Moldovei, precum la înmormîntarea mitropolitului lacob Stamati, la onomastica lui Veniamin Costachi, la onomastica domnitorului Mihail Gri-gore Sațul Voievod, la onomastica domnitorului Alexandru Constantin Moruzi Voevod, la înmormîntarea vel logofetesei Elena Pălădoae, la înmormîntarea vel logofătului Constantin Ghica, la înmormîntarea vornicului Gavril Conache, la înmormîntarea Elenei Vornic lordache Catargiu, la înmormîntarea logofătului Constantin Balș și apoi a soției sale Ana. Mitropoliți, domnitori, miniștri și soțiile lor! Cîte informatii istorice, cîte date privind obiceiurile și mentalitățile de epocă, în fapt cîte opere literare nu s-au pierdut odată cu pierderea acestor manuscrise! Poate că am 'pierdut, prin pierderea lor, un nou Antim Ivireanul! 135 Poemul ne informează, fără dubii, și asupra anului morții lui Lazăr Asachi: 1325. E. Lovinescu. op. cit., p. 16, oscila între 1325 și 1826. III PRINCIPII CU PRIVIRE LA ÎNNOIREA ȘI DESĂVÎRȘIREA LIMBII ROMÂNE ÎN CONCEPȚIA LUI LAZĂR-LEON ASACHI Căutarea cu pasiune și insistență a argumentelor pentru originea romană a poporului și a limbii române, ca și pentru comunitatea de limbă, de origine și de aspirații a românilor din toate cele trei mari provincii, Moldova, Muntenia și Transilvania, afirmarea mîndriei de a aparține acestei națiuni, de sorginte nobilă, cu un trecut glorios și un loc mare în istoria lumii, sînt caracteristice mai ales sfîrșitului secolului al XVIII-lea și primei jumătăți a secolului al XlX-lea. Afirmarea acestor convingeri, mai întîi de către cronicari și apoi de către acel domnitor savant al Moldovei, Dimitrie Cantemir, prin care intram la începutul secolului al XVIII-lea în Europa minților mari, a fost ca un clopot de deșteptare națională, al cărui sunet s-a răspîndit repede, ca cercurile de apă, pînă la marginile pămîntului românesc, în toate direcțiile. Ideea romanității, latinitatea limbii române, vechimea și continuitatea românească pe vatra rotundă, conturată pe ambele versante ale Carpaților, au fost afirmate cu aceeași tărie și în Țara Românească, de pildă prin Stolnicul Constantin Cantacuzino, ca adevăruri în sine și ca elemente de biografie națională românească.1 Transilvănenii, în pămîntul și pe pămîntul cărora se vor găsi cele mai multe dovezi materiale în sprijinul acestor adevăruri, au fost stimulați în 1 Iată cîteva dintre afirmațiile cronicarilor referitoare la originea comună și la unitatea poporului nostru: Gr. Ureche (1590—1647) „Rumânii cîți se află lăcuitori în Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramureș, de la un loc sînt cu moldovenii și toti de la Rîm se trag;‘ (Letopisețul Țării Moldovei, ed. L. Onu, București, 1967, p. 132); M. Costin (1633—1691) ,,Biruit-au gîndul să mă apucu de această trudă, să scoț lumii la vedere felul neamului, din ce izvor și seminție sînt lăcuitorii țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, cum s-au pomenit mai sus. că toți un neam și odată discălecați sîntu . . .“ . . neamul acesta de Lazăr-Leon Asachi în cultura română 79 declanșarea unei uriașe campanii de afirmare, de apărare și de răspîndire a lor — aceasta a fost Școala ardeleană — în special de Dimitrie Cantemir. Inochentie Micu Klein, părintele corifeilor Școlii ardelene, a cumpărat la Viena de la un negustor petersburghez Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor, din care, ca și Gherontie Cotore, dascălul lui Samuil Micu Klein, s-a inspirat, și pe baza căruia și-a conturat întregul program pe care îl vor întări, defini și continua Samuil Micu Klein, Gheorghe Șincai și Petru Maior, pentru a nu-i pomeni decît pe corifei.2 Nicolae lorga arată că chiar și aceștia din urmă, nu numai Inochentie Micu Klein, au stat sub influența puternică a lui Dimitrie Cantemir.3 Gheorghe Șincai folosește și Descrierea Moldovei.4 Corifeii preiau de la Dimitrie Cantemir pînă și unele erori, cum ar fi aceea cu privire la cauzele și timpul introducerii alfabetului slavon la noi, după cum remarcă Ion Lungu.5 Spre deosebire însă de cei de dinaintea lor din Principate, care afirmau originea romană a poporului român ca pe un curriculum firesc al națiunii, spre cunoașterea de sine și spre creșterea conștiinței descendenței romane, transilvănenii au făcut din redescoperirea romanității ca origine etnică, și din latinitatea limbii ca dovadă a romanității, și o armă politică. Prin dovedirea originii, vechimii și con-carele scriem, al țărilor acestora numele vechiu și mai direptu ieste rumân, adecă rîmlean, de la Roma. Acest nume de la discălecatul lor de Traian, și cît au trăit pînă la pustiirea lor di pre aceste locuri și cît au trăitu în munți, în Maramoroș și pe Olt, tot acest nume au ținut și țin pînă astăzi și încă mâi bine muntenii decît moldovenii, că ei și acum zic și scriu țara sa ,,rumânească“, ca și românii cei din Ardeal.“ (De neamul moldovenilor, în Opere, ed. P. P. Panaitescu, București, 1958, p. 241, 268; ultimul fragment e reprodus și de N. Costin (1660—1712) în Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601 și de la 1709 la 1711, v. Opere, Iași, Ed. Junimea, 1976, p. 55); Stolnicul C. Cantacuzino (1660—1712): „rumânii să înțeleg nu numai ceștea de aici, ce și den Ardeal, carii încă și mai neaoși sînt, și moldovenii, și toți cîți și într-altă parte să află și au această limbă, măcară fie și cevași mai osebită în niște cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii sînt. Ce dară pe aceștea, cum zic, tot români îi ținem, că toți aceștea dintr-o fîntînă au izvorît și cură" (Istoria Țării Românești, în Cronicari 'munteni, ed. Mihail Gregorian, București, 1961, p. 52); D . Cantemir (1673—1723): „românii din Dachia, carii astăzi sînt moldovenii, muntenii și ardelenii sînt din niamul lor hiriși romani de la Italia, de Traian împărat, pre aceste locuri aduși", „moldovenii, muntenii, maramorășenii, românii de peste Dunăre și cuțovlahii din țara grecească . . . toate aceste năroade dintr-ace-iași romani a lui Traian să fie nu numai limba și graiul, ce și a tuturor vremilor istorii mărturisesc" (Hronicul vechimei a romano-nioldo-vlahilor, 1901, p. 85. 153, citatele la Șt. Giosu, Dimitrie Cantemir, Studiu lingvistic, București, Editura Științifică, 1973, p. 45, 48). „Locuitorii Valahiei și Transilvaniei au aceeași limbă ca și moldovenii, dar pronunția lor este mai aspră . . ." (Descriptio Moldaviae, București, Ed. Academiei R. S. România, 1973, p. 367) etc., cf. Istoria limbii române literare. Ștefan Munteanu, Vasile D. Țâra, București, 1983, p. 85. 2 Vezi Ion Lungu, Școala Ardeleană, București, 1978, p. 86, 113, 136, 137. 3 Idem, p. 135. 4 Idem, p. 157. Vezi textul la Florea Fugariu, Școala Ardeleană, București, 1967, voi. I, p. 70. 5 Idem, p. 162, 164, 175. 80 Antonie Plămădeală tinuității, ei demonstrau drepturile lor istorice asupra pă-mîntului și drepturile lor politice, sociale și religioase, cel puțin la egalitate cu celelalte neamuri și religii, pe pămîntul Transilvaniei.6 Și-apoir ceea ce au mai făcut transilvănenii, mai mult decît cei din Principate sau, în orice caz înaintea lor, a fost întocmirea unui program lingvistic pentru demonstrarea caracterului latin al limbii române,7 ca și pentru perfecționarea, îmbogățirea și fixarea ei, pînă la a o face limbă literară.8 Acest lucru s-a întîmplat mai ales în ceea ce am numi faza a doua a Școlii ardelene, în cea dintîi afirmarea și dovedirea latinității limbii urmărind doar scopuri polemice, de natură istorică, menite să combată prin latinitate — de unde și tendințele lor puriste — teoriile celor care contestau originea noastră romană și continuitatea în Transilvania, precum Sulzer,9 Eder,10 Engel,11 Kopitar,12 și alții. Contribuția Școlii ardelene în efortul de înnoire și desă-vîrșire a limbii este de necontestat. Ea a avut un program și principii bine stabilite, chiar dacă adesea considerate de unii exagerate și exclusiviste, cu privire la lexicul ce trebuia fixat. Trebuie să precizăm însă că, mai ales în ultima vreme, cercetătorii corectează părerea ajunsă în trecut comună, că Școala ardeleană ar fi exagerat în purismul ei lingvistic, și că ar fi profesat un exclusivism latinist lipsit de realism. Lingvistul sibian Victor V. Grecu, de pildă, scrie că purismul „se mișca în cadre naționale, în limitele bunului simț, fără a ajunge la exagerări grave".13 El arată că unii dintre repre- 6 Inochentie Micu Klein scria: Românii viețuiesc aici neîntrerupt de pe timpul împăratului Traian, v. Bogdan Duică, Procesul episcopului loan Inochentie Clain, Caransebeș, 1896, p. 74. Și iată motivul romanității și al continuității ca motiv politic: ,,Deși națiunea noastră după intrarea ei cu Traian în această Dacie, sub felurite împrejurări ale timpurilor, în felurite chipuri a fost apăsată* — TAMETSI NAȚIO HAEC NOSTRA POST INGRESSUM SUUM CUM TRAJANO IN HANC bACIAM VARIJS TEMPORUM VICISSITUDINIBUS, VALDE MODO OPPRESSA . . . „Biblioteca Filialei Academiei, Cluj-Napoca, fondul Blaj, ms. lat. 294, p. 151, cf. D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum, București, 1984, p. 154, v. și p. 414. 7 v. Paul Cornea, Originile romantismului românesc, p. 472—473. 8 Victor V. Grecu, Școala ardeleană și unitatea limbii române literare, Timișoara, 1973, Passim, d. p. pag. 54. 9 Franz Joseph Sulzer, Geschichte des transalpinischen Daciens, Viena, 1781, 3 voi., cf. Victor V. Grecu, op. cit., p. 64. 10 Joseph Karl Eder, Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae iura tribus receptis nationibus communia postliminio sibi adseri postulantium. Cum notis his-torico-criticis I. C. E. civis transilvani, Claudiopoli, 1791, cf. idem. 11 Johann Christan von Engel, Commentatio de expeditionibus Traiani ad Da-nubium et origine Valachorum, Viena, 1794. 12 B. Kopitar, recenzie la Istoria lui P. Maior, în „Wilner Allgemeine Litera-turzeitung*, 7 dec. 1813. Vezi amănunte la O. Desușianu, Literatura română modernă, ed. IV, București, f. a., p. 34, cf. idem. 13 Victor V. Grecu, op. cit., p. 69. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 81 zeiitanții Școlii ardelene chiar și-au recunoscut propriile exagerări, precum Gheorghe Șincai care scrie că, prin regalele cuprinse în Gramatică, „puțin a lipsit de n-am făcut limba daco-romană asemănătoare limbii franceze, în ceea ce privește scrierea și citirea".14 „Purismul lor — scrie Victor V. Grecu — se rezuma însă mai mult la domeniul teoretic", terapeutica purificatoare urmărind — cum arată și Lucian Blaga, Petre V. Haneș și un cercetător străin ca Mario Ruffini — să obțină, recunoașterea drepturilor istorice ale națiunii române.15 16 Istoricii literari, și alți interpreți ai Școlii ardelene, cu-noscînd motivele exagerărilor puriste, au fost în general gata să le înțeleagă și să le ierte, ba chiar să le considere la un moment dat pozitive și necesare la vremea respectivă.15 Cît de largi erau totuși reprezentanții Școlii ardelene, se vede de pildă din faptul că Samuil Micu Klein admitea împrumuturi și din limba greacă, ca fiind o limbă din cele mai învățate, dar „cu socoteală și numai cît este de lipsă". Petru Maior admitea mai ales împrumuturile din limbile romanice. I. Budai-Deleanu, parcă sintetizîndu-i pe Șincai și Maior, după ce așeza în primul rînd „limba lătenească care este mama limbii noastre", arăta că se pot face împrumuturi, la nevoie „și de la elini, și de la italiani și fran-țozi".17. Latinizanții exclusiviști și exagerați au apărut mai tîrziu, în generația următoare, aceea care a strălucit în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Purismul celor din prima generație a fost moderat.18 Efortul Școlii ardelene, ca și al celorlalți din aceeași perioadă, a fost pozitiv și a trezit interesul pentru limbă, 14 Gheorghe Șincai, Elementa linguae daco~romanae sive valahicae, Viena, 1805, p. 7, cL Victor V. Grecu, op. cit., p. 70. 15 Victor V. Grecu, op. cit., p. 70, cf. și Lucian Blaga, Gîndirea românească in Transilvania în sec. al XVIII-ea, București,’1966, p. 138; Petre V. Haneș, Dezvoltarea limbii literare române în prima jumătate a secolului al XlX-lea, ed. II, București, 1927, p. 13: Mario Ruffini, La Scuola latinista romena (1780—1871), Roma, 1941, p. 99, 153. 16 O. p. Aron Densușianu, în op. cit., p. 258; Gabriel Țepelea, Corelația limbă — literatură, p. 158; Mario Ruffini, La scuola latinista romena, p. 84—85’ Lucian Blaga. Gîndirea românească în Transilvania, p. 228; N. lorga, Istoria literaturii românești, p. 324, cf. Victor V. Grecu, op. cit., p. 130—131. 17 La Victor V. Grecu, op. cit., p. 95. Despre aceasta și la D. Macrea. Lingviști și -filologi români, București, 1959, p. 62—63, în special despre Petru Maior. 18 V. pe larg la D. Macrea, Lingviști și filologi români, București, 1959, p. 31; v. si Ștefan Munteanu si Vasile D. Țâra, istoria limbii române literare, București, 1933, p. 154—155. 6 82 Antonie Plămădeală ajungînd numai într-o jumătate de secol s-o aducă la rotunjimi și preciziuni care l-au putut genera pe Eminescu. Chiar dacă nu s-a înscris într-un program, sau în acest program al Școlii ardelene, și chiar dacă n-a elaborat principii și reguli lingvistice, Lazăr-Leon Asachi a scris cam în același timp cu cei din Școala ardeleană și, scriind, a folosit sau a creat cuvinte din nevoia de a scrie și de a comunica în vremea în care ardelenii, în plus, discutau despre cuvinte, ceea ce vor face și după aceea, în etapa și generația următoare. Poate fi important să știm cîte ceva despre cuvintele preferate, împrumutate, lucrate, rotunjite, adesea create, folosite și scrise de un contemporan al Școlii ardelene, în Moldova, precum a fost Lazăr-Leon Asachi. Puțini au remarcat că Lazăr-Leon Asachi a fost contemporan cu marii corifei ardeleni. Samuil Micu-Klein s-a născut în anul 1745, și a murit în anul 1806; Petru Maior s-a născut în 1760, și a murit în anul 1821, loan Piuaru-Molnar s-a născut în anul 1749, și a murit în anul 181,5; Gheorghe Șincai s-a născut în anul 1753 (sau 1754), și a murit în 1816; loan Budai-Deleanu, s-a născut în anul 1760, și a murit în anul 1820. Lazăr Asachi s-a născut în 1757, și a murit în 1825. Firește, lista reprezentanților Școlii ardelene e mai lungă,19 dar cei mai importanți sînt aceștia de mai sus. Ceilalți sînt, în general, mai tineri, dar tot contemporani precum, spre exemplu, Damaschin Bojincă (1802—1869), Constantin Diaconovici-Loga (1770—1850), Vasile Aaron (1770—1822), Radu Tempea (1768— + după 1820), Dimitrie Țichindeal (1775—1818), Paul lorgovici (1764—1808), loan Barac (1776—1848) și am putea continua și cu alții tot între aceleași limite de vîrstă și de timp. Contribuția lui Lazăr-Leon Asachi la formarea, fixarea și progresul limbii române a fost relativ concomitent cu cea a Școlii ardelene. Este adevărat că se publicaseră principalele gramatici, dar nu avem semne că cele ardelene ar fi circulat imediat și în Principate. Nu știm cîte și care dintre acestea ajunseseră la lași și cîte și care îi erau cunoscute lui Lazăr-Leon Asachi. Nu știm nici dacă și ce anume din operele Școlii ardelene au putut să-i ajungă sub ochi. în orice caz, el nu face nici o 19 Vezi o listă lungă la Ion Lungu, Școala Ardeleană, București, 1978, p. 109—110 și Aurel Nicolescu, Școala ardeleană și limba română, București, 1971, p. 151—153 și 158—159. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 83 referire la ele, ceea ce nu înseamnă numaidecît ca nu le cunoștea. într-un fel, preocupările sale erau și ele de aceeași natură programatică. El traducea sau alcătuia scrieri și, în cîteva rînduri, în prefețe, așa cum intrase deja în obicei, își spunea și părerile cu privire la limba pe care o folosise, motivîndu-și-le, fără intenția de a crea școală, sau de a se alinia altor școli. Ceea ce nu înseamnă însă că nu este important ceea ce spunea acolo. Ba chiar poate fi cu atît mai important, cu cît se exprima pe sine, independent de alții, își spunea convingerile sale și își formula și anumite principii. Scoase din umbra în care au fost lăsate pînă acum, și conjugate cu limba însăși pe care a folosit-o, scrierile sale, supuse de specialiști unor operații comparatiste, ar putea revela un moment demn de luat în seamă, dacă nu pentru întreg procesul de formare și evoluție a limbii române, în general, cel puțin pentru Moldova începutului veacului al XlX-lea? un moment de continuitate în structura și evoluția unui proces unitar. Mai greu, sau deloc, se va putea vorbi de influența lor, pentru că marea majoritate, mai ales a celor descoperite de noi acum, au rămas în manuscris și n-au circulat. Totuși, chiar așa, ele sînt o dovadă de limbă a epocii, ca o inscripție descoperită tîrziu. Și, poate, vor stimula un interes și o aplecare mai susținută, sub raportul influenței, și asupra operei tipărite, chiar așa puțină cît este ea. Oricum, se poate spune acum, în isprijinul acelorași realități a dezvoltării unitare, că, nu numai în Transilvania, în acea vreme, ci și în Moldova a fost prezentă, prin Lazăr-Leon Asachi, preocuparea de traducere în românește a unor opere reprezentative din cultura europeană, în vederea alinierii noastre la această cultură și, nu în ultimul rînd, s-a simțit și acolo destul de devreme iradierea iluminismului. Traducerea Logicii lui Condillac vorbește de la sine. Lazăr-Leon Asachi citea și citează din Enciclopedie, și avem și semne că era deschis literelor latine. în Biblioteca Academiei R. S. R. se păstrează un manuscris al unei Predici la duminica a IV-a din post, avînd pe pagina de titlu însemnarea cu litere latine: „compus de arhimandritul Leon Asachi cavaler a mai multor ordine. lassi 1818". Cu acest prilej aflăm și un nou amănunt biografic, cu privire la faptul că era cavaler al mai multor ordine, ceea ce înseamnă că se bucurase de aprecieri — cum scria și Leon 6* 34 Antonie Plămădeală Lazul citat mai înainte — cu care nu mulți se puteau mîndri, așa cum se mîndrea el. Astfel de titluri își adăugau la nume, de obicei, vlădicii, pînă de curînd în zorii secolului nostru. Concomitența, în primul sfert de veac al XlX-lea, în cele trei țări românești, a interesului față de limbă, și prin aceasta față de originea comună a tuturor românilor din spațiul românesc, se vede și din aceea că Gheorghe Lazăr trece Carpații în misiune culturală în 1816, iar Vasile Popp, Vasile Fabian-Bob, Ion Manffi și Ion Costa vin din Transilvania la Iași, în același scop, în 1820. în 1815 Veniamin Costachi îl. însărcinează pe Lazăr-Leon Asachi să intre în contact cu I. Budai-Deleanu la Lemberg: „Vei intra în voroavă cu d. Budai, ca să-ți arate ce .materie poate să paradosească în Școala Socolei și în ce limbă și cu ce [plată] s-ar mulțumi".20 21 Nu a fost vorba însă numai de aceasta. I. Budai-Deleanu, expatriat din Transilvania din cauza neînțelegerilor cu episcopul loan Bob, ajuns acum consilier al guvernului din Galiția, dăduse acolo de niște documente privind trecutul Moldovei. Veniamin Costachi voia să le recupereze și în acest scop i-a încredințat lui Lazăr-Leon Asachi și această misiune. Se pare că Lazăr-Leon Asachi i-a adus mai întîi regestele documentelor, iar mitropolitul i-a cerut să le negocieze, după ce a văzut că sînt importante. Erau printre ele „scrisori" privind mănăstirile moldovenești Slatina, Probota, Barnovschi, Frumoasa, Burdu-jeni, apoi „scrisori obștești și boierești".2,1 Nu știm dacă le-a achiziționat sau nu. Știm însă că acesta a fost, probabil, unicul contact cu un reprezentant al Școlii ardelene pe care l-a avut Lazăr Asachi, Oare în afară ele mandatul său și de negocierea documentelor, vor mai fi discutat și altceva? Greu de precizat, dar ușor de imaginat dacă avem în vedere subiectele pe care le-au discutat în mod sigur. în primul rînd au vorbit despre chemarea transilvăneanului la o școală moldovenească, bine înțeles pentru a preda în limba română. Nu se poate, cu acest prilej, să nu fi abordat tema limbii. Și de ce se vor fi gîndit Veniamin Costachi și Lazăr-Leon Asachi să-1 invite tocmai pe dînsul? Pentru că se știa că transilvănenii promovează romanitatea neamului și latinitatea 20 Paul Cornea, op. cit., p. 476. 21 Cf. Nestor Vornicescu, Arhimandritul Leon Asachi, loc. cit., p. 232. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 85 limbii române. Și-apoi, cînd loan Budai-Deleanu a descoperit la Lemberg acele documente moldovenești, oferindu-le mitropolitului Veniamin Costachi pentru a le întoarce la locul lor firesc, nu se poate să nu ii abordat cu Lazăr-Leon Asachi tema originii comune a tuturor romanilor, a continuității lor și a importanței documentelor pentru dovedirea acestor teze. Firește, e greu de imaginat că doi oameni de talia lor n-au făcut altceva, decît să negocieze scurt și să se întoarcă fiecare la ale sale, cu tîrgul încheiat sau neîncheiat! Paul Cornea observă, pe bună dreptate, că acești cărturari din Transilvania au stimulat deșteptarea din letargie a spiritului românesc. E prea mult însă să se spună că ei au inițiat-o peste tot.22 De altfel, chiar cînd aflăm că ei au fost chemați și în Moldova și în Țara Românească, trebuie să înțelegem că inițiativă era peste tot. Cei care chemau, dovedeau și ei inițiativă. Cei care chemau mai dovedeau, bine înțeles, și faptul că revirimentul transilvănean era cunoscut peste tot și apreciat așa cum se cuvenea. Și după acest prim sfert de secol al vremii lui Lazăr-Leon Asachi, ardelenii au trecut munții într-una, lărgind frontul apărării drepturilor românești și asociind pe cei din Principate la lupta lor. Aproape toți marii cărturari din a doua generație a Școlii ardelene, Cipariu, Barițiu, Laurian, și mulți alții și-au desfășurat principala activitate fie la București, fie la Iași. Lazăr-Leon Asachi a fost un spirit cu sensibilități deosebite față de problemele epocii, vizionar și luptător. A luat poziție. S-a pronunțat. A avut idei, pe care le-a realizat întîi el, și-apoi și-a pus și fiul să le realizeze. Astfel La trimis pe Gheorghe Asachi să studieze la Lemberg și Viena, iar în 1808 la Roma. „Ideea originii latine era asociată de data aceasta din îndemnul unui părinte, el însuși fervent animator al vieții culturale moldovene (s. n.) cu cea a clasicității, singura în stare să așeze o temelie solidă literaturii române", scrie Luminița Beiu-Paladi.23 Gh. Asachi a urmat astfel „cu fidelitate programul călătoriei trasat de venerabilul său părinte: de a studia România chiar de la 22 Op. Cit., p. 477. 23 Romantismul italian si literatura română a secolului al XlX-lea, București, 1982, p. 23. 86 Antonie Plămădeală uricul ei".24 Cam tot în vremea aceea se afla la studii la Viena și celălalt om mare al românilor, Gheorghe Lazăr. Se știe că îndemnurile „părintelui său" i-au folosit lui Gheorghe Asachi, pînă la măsura de a deveni „italienizant.25 Direcția sa a avut urmași, dar și contestatari. Ceea ce s-a produs însă atunci, pe acea culme dintre secolul al XVIII-lea și începutul celui de al XlX-lea, și ceea ce trebuie reținut ca și climat general, a fost „brusca resur-gență a interesului pentru limbă". Ca un prim simptom, cum am mai arătat, a fost nevoia ce s-a simțit de gramatici și vocabulare. Șincai și Samuil Micu-Klein publică Elementa linguaedaco-romanae sive valahicae în 1780. Dicționarul lui loan Bob apare în 1821,. O gramatică a lui lenăchiță Văcărescu apăruse la 1787, iar cea a lui Radu Tempea la 1797, la Sibiu. Paul lorgovici publică la Buda Observații de limbă românească în 1799. Gramatica lui Dimitrie Eustatievici de la Brașov era gata din 1757, dar era nepublicată. Tot nepublicată era și gramatica călugărului Macarie de la Iași, dar exista, (cca 1770). O gramatică în 1. germană va publica și I. Piuaru-Molnar, la Viena (1788).26 A lui I. Heliade Rădulescu va apare după moartea lui Lazăr-Leon Asachi, în 1828 27 și, tot după moartea lui, vor apare și Dicționarul de la Buda (1825), și Gramatica lui Cipariu (1855), ca și Gramaticile lui A. Lambrior și Gh. Ghibănescu (1893),și cea a lui H. Tiktin (1893). Limba a devenit „termometrul cel mai exact al temperaturii culturale".28 I. Heliade Rădulescu scria nu cu mult mai tîrziu: „cine voiește a arăta românilor calea fericirii, trebuie să lucreze spre a li se forma și a li se desăvîrși limba".29 Pe aceeași linie au mers, apoi, Tentamen criticum in originem, derivationem et formam Romanicae in utraque Dacia vigentis vulgo Valachicae, a lui August Tre-boniu Laurian,30 și De romanitate linguae Valachicae.31 24 V.Esquisse bibliographique, Biblioteca Academiei R. S. R., ms. francez 3, f. 1. V. și Gh. Asachi, Fragment din memoriile călătoriei unui român din 1808, în Adaos literar pentru d. d. Abonați la Monitorul oficial al Moldovei, Aprilie, Iași, 1861, p. 13. Alte referințe la Luminița Beiu-Paladi, op. cit., p. 23. V. și Mircea Zaciu, Viaticum, București, 1983, p. 20—21. 25 E. Lovinescu, Gheorghe Asachi. Viața și opera lui, București, 1921, p. 155; și Luminița Beiu-Paladi, op. cit., p. 48—49. 26 V. Al. Piru, Gramatici, în Literatura română veche, București, 1962, p. 550— 555. 27 Sibiu, 1828. 28 D. Popovici, Romantismul românesc, București, 1972, p. 168. 29 T. Heliade Rădulescu, Opere, București, 1943, t. II, p. 417. 30 Viena, 1840. 31 Blaj, 1855. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 87 Și în Moldova, la 1821, Lazăr-Leon. Asachi, care fără îndoială îl va fi citit pe Dinii trie Cantemir, afirma limpede romanitatea limbii române, în prefața la traducerea Bordeiul indienesc de Bernardin de Saint-Pierre: „Știut iaste că limba cai ea o vorbim s-au urzit din acea latină întru o epohi cu acea italiană, franțeză, spaniolă și portugheză, care sînt astăzi cele mai învățate și armonioase limbi a Evropii, dar stările împrejur, priind acestora, împiedecase pre a noastră limbă de a le urma întru înaintarea lor, așadar depărtată tiind gheograficește, între neamuri străine și a lui Marș neîncetate turburări, pierzînd podoaba ei și mult timp în nemernicie petrecînd, pînă la atîta se desbinase de cea Latină, încît de abia să zărea o umbră de a ei strălucită începere. .. După ceasul cel mai de mult de o mie de ani, vedem, astăzi treziți și pe Români cu multe opintele sîrguindu-se în toate trei țări, ca să aducă limba lor dela căzuta ei stare, prin carea să se luminează com-patrioții întru relighioase și politicești învățături; ci pînă acum se află în mîinile streinilor ca o moștenire privPe-ghiuită, de carea numai cu multă iconomie ei ne împărtășia, de unde se trage vederata și trista a neamului înăpoere întru cunoștința celor ce i se cuveneă a ști, precum și a Limbii de multe veacuri pruncie . . . Limba noastră va vesti odoarăle folositoarelor științe, și vrednică se va arăta de al ei puternic izvor, ce poate a o adăpa, ca să crească la înălțimea înfloritelor sale surori.. “ Așadar Lazăr-Leon Asachi știa bine anumite lucruri și afirmă aici cîteva teze extrem de importante: — El arată că limba română se trage din cea latină și că face parte din familia limbilor italiană, franceză, spaniolă și portugheză, pe care le aprecia drept surori cu noi, și „cele mai învățate și armonioase" limbi din Europa; — Mai știa că noi sîntem „gheograficește" o insulă etnică și lingvistică și că, necurmatele lupte în care am fost obligați să ne angajăm, contactele cu străinii năvălitori, au făcut ca limba noastră să-și piardă strălucirea dintîi, frumusețea și claritatea originară, și să se depărteze de cea latină; — Laudă epoca sa, pe care o consideră de redeșteptare națională, „în toate trei țările". Salutînd „opintelile", adică eforturile din cele trei țări românești, el dovedește că era 88 Antonie Plămădeală la curent cu cele ce se petreceau în Muntenia și în Transilvania, respectiv și cu demersurile Școlii ardelene. Vorbește de „românii" din cele trei țări românești de atunci, nu de moldoveni, munteni sau ardeleni ca entități etnice diferite, dovedind o impecabilă conștiință a unității naționale a tuturor românilor. — Consideră starea neamului ca o urmare și a „căderii" limbii și vede în restaurarea ei mijlocul ridicării neamului; — Limba recondiționată, restaurată, ne va face apți să primim „odoarăle folositoarelor științe", prin care desigur înțelegea și cultura și știința vremii, în sensul ideilor iluministe care își făceau loc tot mai mult în conștiința intelectualilor noștri. Să nu uităm că citea Enciclopedia} — Limba readusă la strălucirea de odinioară ne va pune la rînd cu Europa și în special cu surorile europene din aceeași tulpină lingvistică. Numai în felul acesta va înceta monopolul străinilor asupra științelor și a cunoștințelor, din care nouă ne împărtășeau numai cît voiau ei, atît cît să ne țină mereu în înapoere. Lazăr-Leon Asachi are, așadar, conștiința unității de limbă și a unității naționale a tuturor românilor. Pentru refacerea limbii el nu vede alt mijloc decît „adăparea la al ei izvor", adică la limba latină. Deși nu în aceeași măsură, și nu în aceeași direcție cu cei din Școala ardeleană, cel puțin odată, cînd își dă seama de politica culturală a celor ce se amestecau în treburile noastre — se gîndea desigur la fanariot! — Lazăr-Leon Asachi devine combativ, polemic și necruțător. Nu vede altă soluție decît eliberarea și progresul prin cultură, prin smulgerea monopolului din mîinile străinilor și prin promovarea unei politici culturale proprii, românești, potrivit cu aspirațiile noastre. în focul polemicii, deși în scrierile sale va fi mai cancesiv, ca și cei din Școala ardeleană, el vede posibilă și necesară restaurarea instrumentului de culturalizare, a limbii, numai prin „adăparea la izvor", prin re-latinizare. Evident însă, nu se va limita la acest principiu. Bunul simț lingvistic îl va îndruma spre soluții mai largi, precum vom vedea, spre re-romanizare, admițînd împrumuturi de la limbile neolatine și chiar și neologisme ne-latine, mai ales cele găsite în cărțile cele vechi ale românilor. Iată ce scrie, în continuare, în Cuvîntul către cetitor la Bordeiul indienesc: Lazăr-Leon Asachi în cultura română 89 „Cuvintele ce ne lipsesc, sau nu sînt legiuite a noastre, am cercat de a le împrumuta de la maica limbei noastre, și a le alcătui după haractirul ei, iar une[le] în minte a le înnoi din cărțile cele vechi ale Românilor'1. Ni se prezintă deci, în chip declarat, ca un creator de limbă. Spune modest că „cearcă", dar cuvintul avea în epocă o sferă mai mare și ușor diferită de cuvintul de azi, a încerca, avînd și sens de a se strădui. Astfel, el adaugă și alte principii la ceea ce am putea totuși numi programul său lingvistic: — împlinește prin cuvinte noi, împrumutate din latină, golul „cuvintelor ce ne lipsesc"; — Cuvintele existente în limbă, dar care „nu sînt legiuite ale noastre", deci au intrat în limbă fără nici un drept, fiind impuse de împrejurări istorice nefavorabile, le înlocuiește cu împrumuturi tot „de la maica limbei noastre", latina, adaptîndu-le „după haractirul" ei. Se va fi gîndit probabil la forme precum: instrucție, definiție, derivație, determinație, distincție, excepție, invenție, modificație, perfecție, prestanție, propoziție, precizie (scris de el prețizie), prezumție (scris de el prezumpcya), relație, substantia ș. a. Pe toate acestea și altele asemenea el le-a reținut într-adevăr „după haractirul" latin, cu terminația în -ție, -ția (româ-nizînd ușor terminația -țio latinească), așa cum, de altfel, au intrat și în limba rusă, după cum observă prof. Gh. Bulgăr. Mai tîrziu, unele din aceste neologisme vor fi dublate de forme luate din limba franceză: instrucțiune, distincțiune, perfecțiune, preciziune, prezumpțiune, relațiune etc. dar, cu excepția cîtorva (națiune, rațiune, notate tot de prof. Bulgăr) s-au impus mai mult tot formele scurte, după latină.31bis Adoptînd cuvinte noi, Lazăr-Leon Asachi împrumuta, așadar, cu discernămînt, din laitnă, dar și din limbile derivate din aceasta. Pe bună dreptate scrie Ion Gheție: „Spre deosebire de cei mai mulți ardeleni, preferințele autorului nu se îndreaptă exclusiv spre latină, ci și spre idiomele romanice occidentale. Numărul neologismelor de origine franceză e mare: bagaj, cocoș, depoza, ecvipaj, escadron, estimă, fantom, favor, hazard, industriaș, jurnal, milion, politessă, sens, „simț", tassă „ceașcă", uragan etc. Neașteptat de numeroase sînt împrumuturile din italiană ..." Cît despre aspectul fonetic al cuvintelor, acesta e „surprinzător de 31bis Studii de stilistică și limbă literară, București, 1971, p. 227. 90 Antonie Plămădeală modern".32 Studiul limbii lui Lazăr-Leon Asachi se va putea adinei și mai mult prin operele recent descoperite. — Un alt criteriu de recuperare a cuvintelor, pe care îl anunță și îl folosește Lazăr-Leon Asachi, este apelul la „cărțile cele vechi ale Românilor". Că principiul și-a dovedit viabilitatea, ne-o arată și faptul că, de pildă, un Eminescu își va face din el, cu cîteva decenii mai tîrziu, un adevărat crez lingvistic. Remarca lui Ion Gheție33 că Lazăr-Leon Asachi, ca și alți contemporani, avea sentimentul că neologismele făceau parte din aceeași categorie cu arhaismele, și le voia reintroduse în limbă, este judicioasă. în măsura în care erau latine, ele veneau din fondul general de cuvinte ale strămoșilor noștri romani, din care se trăgeau toate popoarele latine din Europa. Lazăr-Leon Asachi spune acest lucru de mai multe ori.34 Dar „în cărțile cele vechi ale românilor" mai erau și altfel de cuvinte, unele din ele, poate, cu alți strămoși. Fiind acolo, însă, împămîntenite, românite, folosite curent, intrate în conștiința poporului ca ale lui, Lazăr-Leon Asachi se gîndește să le reînvie sau să le mențină și pe ele ca pe un posibil și legiuit izvor de modele. Acestea sînt într-o categorie specială, aparte de categoria celor latine propriu-zise. Așadar, obținerea și formarea cuvintelor noi — căci la acestea se referă Lazăr-Leon Asachi — se poate face împru-mutînd din latină, dar și folosind cuvinte din cărțile vechi ale românilor, pe care trebuie „în minte a le înnoi", adică a le înnoi forma și înțelesul cu pricepere, rațional, în sensul limbii care se șlefuia, nu a le prelua oricum. Conștient de faptul că lucrase asupra limbii, fie prin împrumuturi, fie prin adaptări sau prin creații proprii, Lazăr-Leon Asachi are ideea de a alcătui un Vocabular, pe care îl și publică la sfîrșitul Bordeiului indienesc. Avertizează asupra lui în Cuvintul către cetitor: „Așadar, iubite cititorule! aflînd tu une[le] ziceri ce se vor părea ție streine, să nu te ingreoezi a le căuta la capătul cărții aceștia, unde acele cuvinte să află orinduite 32 V. I. Gheție, Glosare de neologisme la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XlX-lea, în rev. „Limba română", anul X (1961), nr. 6, p. 561. 33 Ibidem. 34 Foarte clar în prefața la Bordeiul indienesc: „știut iaste că limba carea o vorbim s-au urzit din acea Latină, întru o epohi cu acea Italiană, Franțeză, Spaniolă și Portugheză". Lazăr-Leon Asachi în cultura română 91 după alfabitul. Iar prin această urmare, deprinzîndu-te a le întrebuința în voroavă și în scris și primindu-le ale limbii române, vei spori scoposul bine gînditorilor Patrioți". Lazăr-Leon Asachi solicita neologismele („cuvinte ce se vor părea ție streine") cu un singur scop: îmbogățirea limbii și reromanizarea ei. Aceasta se făcea, în general, așa cum spune Sextil Pușcariu, „pe cale cărturărească", fiindcă așa au pătruns în limbă, în general, toate neologismele, dar Lazăr-Leon Asachi nu făcea „din comoditate" ceea ce făcea» cum crede Sextil Pușcariu că făceau unii, ci din absolută necesitate. Sextil Pușcariu constată pe bună dreptate că „în literatura veche, problema neologismului nu formează o preocupare colectivă, ci fiecare scriitor o rezolvă după cum îi dictează bunul simț".35 Lazăr-Leon Asachi, de unul singur, a făcut în cea. mai mare măsură dovada acestui bun simț, în efortul de reromanizare și îmbogățire a limbii cu elemente romanice, latine și neolatine. Vocabularul său de neologisme are cca 230 de cuvinte și poartă titlul: Vocabular iu a Cuvintelor trase din alte limbi și întrebuințate spre mai lămurită înțelegerea ideilor în Bordeiul Indiei desghiocate și din care unele sînt Române: iar altele de multe neamuri primite. Trase vrea să spună: scoase, împrumutate, luate din necesitatea exorimării și a redării corecte și complete a înțelesului cărții pe care o traducea și pentru care nu avea la îndemînă cuvinte în vorbirea curentă, românească. Desghiocate, sub forma dez-ghiovcare, traduce din Logica lui Condillac cuvîntul develop-per, a dezvolta? deci: „ideile dezvoltate în Bordeiul Indiei". Aici, însă, Lazăr-Leon Asachi mai introduce înră un criteriu de selecționare și primire a neologismelor. Unele sînt române, deci în regulă, venind din fondul latin, poate și romanic în general (incluzînd și limbile neolatine), dar altele pot fi primite și pentrucă au fnst „de multe neamuri minute", deci nu era purist, admițînd și elemente de alte origini decît romanice, neologisme cerute de nevoia de a ț;ne pasul cu ideile noi, fiind acreditate ca atare. Valabile pentru alte popoare, noi și pentru ele, pot fi valabile și pentru noi. Dacă aceasta a fost gîndirea lui Lazăr-Leon Asachi, atunci el a anticipat ceea ce se va întîmpla în lumea noastră modernă cu cuvintele care desemnează noile cuceriri ale 35 Sextil Pușcariu: Despre neologisme, în voi. închinare lui Nicolae lorga cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani. Cluj, 1931, p. 344—347. 92 Antonie Plămădeală științei și tehnicii: televiziune, radio, automobil, avion, atom, electron, cosmonaut, dializă etc. etc. N. Pan, cercetător de prin anii 1926, scrie despre V ocu-bulariul lui Lazăr-Leon Asachi că citirea lui este „o adevărată desfătare intelectuală; el coprinde adorabile naivități, dar și plastice chipuri de exprimare"Iată și exemplele pe care le alege: — „Abstract: De la abstracție, cuvînt didacticesc, înseamnă o lucrare a minții, prin care îndeosebi se cercetează lucrurile ce în faptă sint unite. — Adio: Obicinuite luare de ziua bună ce însemnează rămîi în paza lui Dumnezeu. — Aplauzu: Mare laudă ce se arată cuiva prin baterea în palme sau prin răsunarea cuvintelor. — Atenție: Sîrguința, luarea de seamă a minții, de a înțelege sau a pătrunde un lucru cu amănuntul. — Argumenta: A loghicii voroavă, prin care se încheie o conversație din una sau două propuneri, adecă cuvinte care întăresc sau înnimicesc vreun lucru. — Cauza: Catagiune, pricina plăsmuitoare care face că un lucru este. — A civiliza: A face pe cineva mai politicos, mai de petrecanie în soțietate; negoțul Evropenilor au civilizat, au dumesnicit pe varvari. — Ceime: Cvalitate, aceia care face pe un lucru să fie de un, au alt feliu, bun sau rău. . ., bunătate, micime, albime, negrime, frumusețe, urîciune sînt ceimi. — Depozitu: Aceiace se încredințează cuiva spre a fi întors sau întrebuințat după voia dătătorului, se înțelege și magazia. — Efectu: Aceiace este cășunat de către o cauză (pricină) se poate zice că efectul este rostul cauzei. — Elementu: Stihie, trup, simplu, nealcătuit. — Epizodu: O întîmplare de treapta a doua într-o tragedie sau poemă, care se anină la cea de frunte întîmplare. — Estimă: Stimă, cinstirea care avem pentru agonisințile și bunatatea unei persoane. 36 N. Pan, O traducere de acum o sută de ani, în rcv. „Propilee literare**, an. 1, nr. 3, București, 15 aprilie 1976, p. 8, col. 1. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 93 — Galeria: Unii zidiri parte, care este mult mai lungă decît largă, în acest fel de căși se pune adunarea zugrăvelilor sau a altor lucruri rare. — Grația: Harul, favorul care-1 facem cuiva fără de a fi îndatorați de a-1 face. Mulțumirea: înseamnă și o ceime drăgălașă în Persoanele sau în lucruri. — Instrucția: Educația, învățătură, se înțelege și de po-vățuire care dau Prințipii sau mai marii la trimișii lor ce sînt însărcinați cu vreo Comisie. — Materia: Aceia din care un lucru este alcătuit, iar la fiiosofie însemnează un trup ce este în stare de a primi deosebite forme. — Metafizica: Știința ce ne învață temeiul cunoștințelor noastre, a ideilor universale (obștești) și a estimelor spirituale (fără de trup). — Museu: O casă unde se învață zugravia, săpătura, sau arhitectura, științele sau filologhia, sau locul unde se strîng anticitățile sau alte rare lucruri. De pildă: museu Floren-ției este vestit. — Natura: Fire, totimea lucrurilor zidite de Dumnezeu. — Opinia: Socotința aceluia care judecă despre orice lucru ce este dat spre chibzuire. — Plantă: Sub acest nume se înțeleg copacii și toate crescătoarele buruiene. — Poeta: Acela care face stihuri (Omir și Virgiliu! Se numesc Prințipii Poetelor). — Politessa: Un chip de a viețui, de a petrece și de a vorovi cu cinstire plăcută tuturora, și care se dobîndește prin praxis a petrecaniei cu oamenii bine nărăviți. — Prezidentu: Acela care ocîrmuiește o companie de învățați- sau de dregătorie. — Reflexie: Lucrarea minții, care gîndește cu adîncime asupra unii cauze sau a unui lucru. — Sensu: Mijloacele sufletului prin care el primește impresia (typarirea sau Icoana) obiectelor din afară și a trupurilor".37 E ușor de observat că o mare parte din neologismele din vocabularul său s-au fixat în limba literară românească, precum sînt: abstract, adio, aplauze, atenție, argument, cauză, a civiliza, depozit, efect, element, episod, galerie, 37 X. Pan, op. cit., p. 8—9. 94 Antonie Plămădeală grație, instrucție, materie, metafizică, muzeu, natură, opinie, plantă, poet, politețe, prezident, reflecție, sens, ambasador, amant, ambiție, antropofag, arcadă, atmosferă, bagaj, balustradă, bazin, ginta, glorie, doctor, electric, enciclopedie, estradă, insulă, conversație, și altele. Dintre cuvintele care nu au rămas cităm: ceime, vergură, (rămas doar la catolicii ardeleni), a depoza, a estima (cu sens de a stima), cășunat (cu sens de pricinuit), mur (perete, socotit astăzi arhaic), particularnic, prejudeț, tempest (furtună). N. Pan spune că a văzut un exemplar al Bordeiului pe care Gheorghe Asachi a îndreptat unele cuvinte de origine slavă sau greacă, înlocuindu-le cu cerneală prin cuvinte de origine latină: în loc de basne, indică fabule II taine, secrete I! stihii, elemente n greșale, „ abateri în loc de se izvodește de la Dumnezeu, indică derază de Ia Dumnezeu. în loc de mreje, indică rețele II copaciu arbure II cinstire „ închinare II proorociri „ preziceri II hrană nutreț38 Totuși, nu se poate spune că bătrînul tată nu s-a orientat bine, chiar dacă învățatul fiu a avut un mai pronunțat simț al limbii. Cuvintele șterse și înlocuite de fiu au rămas totuși în limbă, chiar dacă s-au impus și echivalentele de origine latină preferate de fiu. Bătrînul le luase pe ale sale din limba vorbită și din „cărțile vechi ale Românilor". Ba chiar, în ceea ce privește cuvintele derază (se izvodește) și nutreț (hrană), a fost mai aproape de adevăr bătrînul tată! Specialiștii s-au pronunțat pe bună dreptate pentru „exactitatea definițiilor românești, în general clare și cuprinzătoare" din Vocabularul și, în general, din limba lui Lazăr-Leon Asachi.39 N. Pan apreciază „savoarea de fruct ne dat în pîrg, acrișor" a limbii lui Lazăr-Leon Asachi din Bordeiul indienesc. Ea îi apare ca un „lăicer vechi, cu culori armonioase, mîn- 38 Op. cit., p. 9. 39 Ion Gheție, op. cit., p. 562. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 95 gîietoare ochilor". Comparînd traducerea lui Lazăr-Leon Asachi, din 1821, cu traducerea lui Alex. Pelimon de peste 29 de ani, Coliba indiană, București, 1850, republicată fără modificări în 1873, cu litere latine, o aseamănă pe a acestuia din urmă cu „un fruct gros, greoi, și fără să fi ajuns la adevărata maturitate sănătoasă, bolnav, trecut,/cu gust dulceag, leșinat. Un noian de cuvinte franceze, luate aidoma ... un covor din sute de petece cusute între ele, țipînd unele altora și rănind privirile".40 Frumos certificat acordat lui Lazăr-Leon Asachi! Iată și cîteva mostre din ambele traduceri: Lazăr-Leon Asachi Mîndră zidire Avem poruncă de a cumpăra Unde au avut multe sfaturi Acum socotea a se întoarce la Londra Cînd o luare aminte f. simplă Macar ce a întrebuințat Voi aduce nouă materie că-tră gîlcevi și îndoieli El se găsea acum Rostul ei nu este neînțeles și mutător Regula purtărei Fără cunoștințe Alex. Pelimon Superb edificiu Avem comisionul de a cumpăra Unde a conferit cu Era pe punctul de a se îmbarca pentru Londra Cînd totdeodată o reflexie simplă Cu toate că el a fost amploiat Voi aduce din nou sujeturi de îndoieli și dispute Era în momentul Limba sa nu este inteligiată (sic) și variată Regula conduitei inioranți41 I. Gheție spune că prin Vocabularul lui Lazăr Asachi, „ne aflăm în prezența celui mai amplu reportoriu de neologisme apărut în primele decenii ale secolului al XlX-lea, cuprinzînd aproximativ 230 termeni, cea mai mare parte de origine romanică". Același autor observă — și observația va fi valabilă pentru tot fondul de cuvinte noi rămase de la Lazăr-Leon Asachi — că „este dificil, dacă nu imposibil de arătat, din care limbă romanică anume provin mulți dintre termenii închiși în Vocabular. Nu o dată avem de a face cu 40 Op. cit., p. 9, col. 1. 41 N. Pan, op. cit., p. 9. 96 Antonie Plămădeală cuvinte a căror etimologie poate fi explicată tot atît de bine prin latină, franceză, sau italiană".42’ Lazăr-Leon Asachi nu-și făcea scrupule în această privință, ca latinizanții, ci lua de unde i se părea că e mai bine. Urmărea fidelitatea față de „haractirul" limbii latine, dar și față de al limbii noastre. Că uneori termenii preferați de el pot fi explicați deopotrivă prin latină, franceză sau italiană, e cît se poate de firesc: toate veneau, după el, în fond, din aceeași sursă, pe care el nu o dată o indicase drept criteriu de colecționare și recuperare a cuvintelor: maica limbii comune a tuturor popoarelor de sorginte latină.43 Aprecierea lui Ion Gheție asupra Vocabularului nu mai are nevoie de nici o completare: „în ansamblu, Vocabularul lui Asachi dovedește un simț viu al limbii, o capacitate remarcabilă de a adapta neologismele conform spiritului ei. Acestei calități i se datorește numărul mare de termeni neologici care au, în 1821, forma de astăzi și din care transcriem, spre edificare, o parte: abstract, alegorie, amant, ambasador, baiaderă, contribuție, depozit, diatribă, electrică, electricitate, estradă, firmament, galerie, ghirlandă, golf, monument, opinie, ospitalitate, parchet, problematic, prototip, rațiune, rebel, sentiment.11 44 La acestea se va adăuga desigur și fondul de cuvinte din manuscrisele sale, necunoscute pînă azi, și din care, o parte, vor fi selecționate în cele ce urmează. Cu privire la discernămmîntul cu care Lazăr-Leon Asachi își selecționa cuvintele din toate limbile de sorginte latină, și nu exclusiv din latină și din forme latinești, el nu era departe de concepția fiului său Gheorghe Asachi. Acesta, într-un raport la Gramatica lui Gh. Seulescu, publicată la Iași în 1833, criticîndu-1 pe autor, scria: „A supune limba la o sistemă streină, cu de-a sila a o îmbrăca în forme clasice, numai pentru dragostea maicii de la care se trage, este o tiranie filologică mai greu a se statornici decît cea politică •. . Gramatica spre a fi a nației, trebuie să se întemeieze pe firea limbii și pe regulele practice ce sunt în-tr-însa și pe care datoria gramaticului este a le culege și a 42 Ion Gheție, Glosare de neologisme la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea, în rev. „Limba română“, an. X (1961), nr. 6. p. 561. 43 A se vedea prefața la Bordeiul indienesc. 44 Ion Gheție, op. cit., p. 562. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 97 le orîndui în sistemă lămurită, Ipotezuri, iscodiri și idei particulare ale autorului nu pot fi regule, iar alcătuirea cuvintelor nouă este ertată a se face cu cumpătare și la nevoie neapărată." 45 Lazăr-Leon Asachi și-a expus însă principiile și își începuse opera cu mult înaintea fiului său. Avem acum scrieri de ale sale din 1789, traducerea Logicii lui Condillac e din 1818, iar traducerea Bordeiului indienesc și alcătuirea Vocabularului sînt din 1821, deci de la prima pînă la Vocabular sîntem cu 12—44 de ani înaintea raportului lui Gh. Asachi citat mai sus. Spuneam mai înainte că Lazăr-Leon Asachi nu și-a propus un program lingvistic în felul în care și-au propus reprezentanții Școlii ardelene. El nu teoretizează cu scop anume, spre exemplu ca Petru Maior, asupra originii limbii române, stabilind că ea provine din latina vorbită de popor — cea zisă vulgară — și nu din latina clasică, „gramaticească", aceea în care se scria. Nu merge însă nici pe linia pe care au mers Șincai și Samuil Micu-Klein susținînd, dimpotrivă, originea românei din latina clasică, degradată cu timpul, „coruptă".46 Nu elaborează nici principii „puriste", în vederea reconstituirii limbii, și nici nu e un purist el însuși, cu privire la originea exclusiv romană a poporului român. Urmînid pe cronicari și pe Dimitrie Cantemir, știe că ne tragem din romani, dar nu ajunge să se confrunte cu situații opționale, cu privire la daci și la romani, în măsura în care s-au lansat în astfel de opțiuni o parte din cei din Școala ardeleană. Foarte interesant însă e faptul că, aproape în aceiași termeni cu Șincai și Micu-Klein, vorbește și el de o „dezbinare" a limbii noastre de la cea latină, fără a preciza însă de la care, cea cultă sau cea vulgară. Nu-și arogă calități și veleități de lingvist și de filolog. In orice caz e mai aproape de Petru Maior care admitea neologismele romanice, decît de Șincai și Micu Klein. Se depărtează de aceștia din urmă și prin fonetismul limbii sale, în scrisul său fiind în general absentă scrierea etimologică. Poate doar faptul că redă pe 45 D. Pompei, Din hirtii vechi: Asachi și firea limbei noastre, în ,,închinare lui Nicolae lorga, cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani“, Cluj, 1931, p. 344. 48 V. D. Macrea, Lingviști și filologi români, București, 1959, p. 57. 7 98 Antonie Plămădeală oa prin o (d.p. în omeni pentru oameni) și pe e prin ia (dp. în iaste pentru este) să fie resturi de redare etimologică, dar acestea sînt excepții și nici nu-1 caracterizează numai pe el. Erau în scrisul tuturor. Dar chiar dacă Lazăr-Leon Asachi nu are un program lingvistic și nu e un militant în sensul celor din Școala ardeleană, am văzut că are totuși anumite norme și principii lingvistice, care îl integrează în spiritul vederilor înaintate ale acestora. în materie de limbă a fost un vizionar, un interpret realist al problemelor și necesităților ei. Normele preconizate și multe din elementele lexicale selectate, ca și adaptarea lor, și-au dovedit pe deplin rezistența, veridicitatea și actualitatea. Fără a purta o campanie, ca fruntașii Școlii ardelene, cu care a avut și legături personale, Lazăr-Leon Asachi poate fi considerat, în măsura care îi este proprie această apreciere, exponent moldovean al crezului lingvistic al Școlii ardelene. Întrupînd o ideologie unitară, contribuția sa își lărgește deci limitele către cadrul general românesc. Lazăr-Leon Asachi a propagat și el ideile și convingerile unei generații, din care transilvănenii au făcut o școală și care, de la cronicari și Dimitrie Cantemir au devenit un bun comun al tuturor românilor, exprimînd evoluția culturii românești, aspirațiile unanime ale românilor spre emancipare și unitate națională. Contribuțiile sale, în acest domeniu, ca și în celelalte, își așteaptă evaluarea, pentru a ocupa locul cuvenit în istoria limbii literare, a lingvisticii, literaturii și culturii românești. IV CÎTEVA OBSERVAȚII ASUPRA LIMBII ȘI ÎN SPECIAL ASUPRA UNOR TERMENI FILOZOFICI DIN TRADUCEREA LOGICII LUI CONDILLAC Confruntarea dintre textul original francez al Logicii lui Condillac 1 2 și traducerea lui Lazăr-Leon Asachi ne descopere un traducător versat care căuta mai întîi sensul și apoi compunea fraza. Nu traducea mot-ă-mot. Cineva a spus că un bun traducător trebuie să facă dovada unei duble exigențe: mai întîi să cunoască perfect limba din care traduce și, în al doilea rînd, să cunoască perfect limba in care traduce.21 Lazăr-Leon Asachi face dovada că le cunoștea bine pe amîndouă, chiar dacă ici și colo se mai înșeală. Greșelile propriu-zise de traducere, de schimbări de sensuri, sînt extrem de puține față de întreaga cantitate de cuvinte cu care operează. Are ezitări în găsirea echivalentului românesc, unde oferă uneori mai multe variante, dar nu în redarea sensului. Ezitările sale sînt însă firești, dacă ne gîndim, cum observă Ion Gheție, că „aveam de învins rezistența unei limbi încă puțin fixate".3 Spre a ne edifica asupra modului cum traduce, iată un exemplu relevant: i se pare mai frumos să înceapă cu ultima 1 Am verificat-o după edițiile apărute la Paris în 1802 și 1807, La Logique ou Ies premiăres dăveloppements de Vart de penser, în două . volume. Lazăr Asachi urmează aceeași împărțire, numai că le numește „părți". 2 N. Pan, O traduce de acum o sută de ani în „Propilee literare", an. I (1926), nr. 3, p. 6. 3 Ion Gheție, Glosare de neologisme la sfîrșitul secolului al XVHI-lea și la începutul secolului al XlXlea, în „Limba română", an. X (1961), nr. 6, p. 562.. 7* 100 Antonie Plămădeală propoziție din fraza lui Condillac, pornind de la concluzie spre demonstrarea ei: Condillac Lazăr Asachi II etait naturel aux hom-mes de suppleer â la faiblesse de leur bras par Ies moyens que la nature avait mis â leur portee; et ils ont ete mecaniciens avant de cher-cher â Vetre11.4 sau: „Jugeons donc par analogie de ce qui se passe dans Je cerveau, d'apres ce que nous observons dans Ies ha-bitudes d'une main exercee sur un instrument".6 Oamenii au fost mehanici înainte de a gîndi pentru me-hanică; căci pentru dînșii era lucru firesc a ajuta slăbiciunea mînilor sale prin chipuri de înseș firea (natura) lăsate în puterea lor".5 „Deci prin acea asemănare ce se face în deprinderile mîi-nii care acum s-au dat a cînta pe instrumentul muzicii, să judecăm și pentru aceefa] ce se face în crieri".7 Potrivind fraza după cerințele limbii românești, el nu urmează întocmai împărțirea din limba franceză. Face din două sau din mai multe fraze una singură, cînd i se pare că limba franceză separă prea mult ceea ce exprimă în fapt o singură idee. Iată o mostră de traducere a lui Lazăr-Leon Asachi, comparată cu o posibilă traducere actuală: Lazăr-Leon Asachi Cunoașterea prin pruncul dobîndită a ști pe hrănitoare mamca sa sau altceva, este numai cunoștința puselor înainte lui prăviri ce cad în simțirea lui, ori zicînd pe scurt al simțirilor. N-au putut drept acee pruncul a le cîștiga pe alt Traducere actuală Cunoștințele pe care un copil le are despre doica sa (sa nourrice poate fi și mama sa) sau despre altceva, nu-i vin deocamdată decît prin simțuri. Nu le-a căpătat decît în felul în care și-a condus simțu- 4 Voi. I, ediția din 1807, p. 1. Pentru voi. II am avut la îndemînă ediția din 1802. ambele numerotate de la pag. 1. 5 Ms. p. 1. Manuscrisul e numerotat în continuare, partea I și a II-a, de aceea nu vom preciza volumul. 6 C., I, p. 86. In continuare prin C. vom prescurta Logica lui Condillac, iar prin cifra romană, volumul în limba franceză. I va fi din anul 1807, iar II volumul din anul 1802 pe care le-am avut la dispoziție. 7 Ms. p. 41. în continuare vom nota prin ms. — manuscrisul traducerii Logicii lui Condillac. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 101 feli, numai prin sigur atic chip ocîrmuirii cu simțurile sale. Grabnica trebuință adeseori poate să-l ducă la rătăcita socotință, căci îi poron-cește grăbirea să judece,-însă rătăcirea acee nu statornicește mult. Căci greșit fiind în a sa așteptare, în cu-rîndă vreme sîmte a judeca de-al doile și judecă mai bine; ispitirea care pentru dînsul priveghează, îndrep-tează greșelile lui. Și așa socotește de pildă vede pruncul pe mamca hrănitoare sa, cînd de departe zărește vreo persoană ce seamănă cu dînsa. Greșala aceea nu țînea mult. Că dacă în întăe căutătură au făcut greșală, cu al doile cu bună samă să în-dreptează și începe a o căuta de iznov cu ochii săi.8 rile. O nevoie presantă îl poate duce la o judecată falsă, pentru că îl face să judece la repezeală, dar eroarea nu poate fi decît de moment. înșelat în așteptarea sa, el simte nevoia să judece a doua oară, și judecă mai bine: experiența care veghează asupra lui, îi îndreaptă greșelile. A crezut că a văzut-o pe doica sa, pentru că a văzut de departe o persoană care semăna cu ea? Eroarea nu durează. Dacă o primă privire l-a înșelat, o a doua îl corectează, și el o caută cu ochii. Iată un exemplu în care nu traduce corect pe ies sens: Les sens ne sauraient me Nu pot socotințele a-mi da devoiler ce que les choses să cunosc ce sînt în sine lucru-sont en elles-meme.9 10 rile. în schimb, trebuie să observăm că acest „ce sînt în sine lucrurile'1, e foarte bine găsit și va rămîne întocmai în terminologia noastră filozofică: lucrul în sine, care va traduce și germanul Das Ding an sich. Iată o traducere interesantă: Expliquons ce qu'on peut expliquer, et ne nous pi-quons pas de rendre raison de toue. Să explicăm, ce se poate dezlega, iar aceasta să nu socotim, că să poate tot dezlega/0 3 C., I, 9—10, ms. p. 5. 9 C., I, p. 47, ms. p. 23. 10 C., I, p. 67, ms. p. 31. 102 Antonie Plămădeală De ce va fi tradus pe al doilea expliquer cu a dezlega, după ce pe primul l-a tradus bine cu a explica? Probabil pentru a nu se repeta, dovedindu-se mai grijuliu față de stil decît autorul francez, deși în această situație repetiția e cît se poate de la locul ei. Poate că mai aproape de adevăr ar fi să socotim că al doilea dezlega l-a cerut și pe primul, pentru a nu fi obligat să-1 folosească pe a explica de trei ori. L-a preferat pe a dezlega numai de două ori. Nestor Camariano spune că traducerea din limba franceză a lui Lazăr-Leon Asachi „este destul de fidelă și de bună în comparație cu alte traduceri contemporane în care ne întîm-pină incoherențe, interpretări greșite și stîngăcii de tot felul".11 12 Lazăr-Leon Asachi oferă un argument în plus opiniei că traducerile directe din limbile apusene, fără intermediare grecești de pildă, încep să devină tot mai frecvente, în sensul celor afirmate de Cornelia Papacostea Danielopolu: „S-a demonstrat — prin lucrări temeinice — că filiera greacă nu a constituit — așa cum au afirmat unii istorici — principalul intermediar al contactelor dintre cărturarii români și ideile europene".121 Grija cea mai mare a tuturor oamenilor de cultură ai vremii, și mai ales a traducătorilor, era aceea de a evita „străinismele" și de a le înlocui cu cuvinte provenind „de la maica limbii noastre".13 Vasile Vîrnav (fl827) traducînd și el pe Condillac, din grecește, tot în vremea aceea, dar în urma lui Lazăr-Leon Asachi (în 1825), scria: „De s-ar lăsa scriitorii noștri de cuvinte grecești, sîrbești și turcești și de ar împrumuta neajunsul de la Latini și Italieni, s-ar face și această a noastră limbă româno-moldovenească o limbă prea aleasî și prea frumoasî^^pă cum este și sora sa, limba italienească".14 în vogă erau, precum se vede, și în Moldova (Gh. Asachi) și în Țara Românească (I. Heliade-Rădulescu), mai ales îm 11 Nestor Camariano, op. cit., p. 185. 12 Cornelia Papacostea Danielopolu, Literatura în limba greacă din Principatele Române (1774—1830), ed. Minerva, București, 1982, p. 20—21. 13 Lazăr Asachi, prefața la Bordeiul indienesc, Iași, 1821. 14 Cf. Ion Bianu și R. Caracaș, Catalogul manuscriptelor românești, București, 1906—1913, Voi. II, p. 120. Lazăr-Leon Asachi in cultura română 103 prumuturile din limba italiană. Lazăr-Leon Asachi nu se lasă însă prins de modă. Pentru dînsul erau frumoase toate limbile neolatine.15 Preferințele sale merg, în principiu, spre izvor, spre limba latină, dar nu în exclusivitate; nu-și interzice preluarea prin intermediul unei limbi neolatine sau chiar din limbi neromanice. Cît de temerară era totuși întreprinderea unei traduceri, din limba franceză în limba românească a acelui timp, se vede din cea mai simplă aruncătură de ochi chiar pe textele lui Lazăr-Leon Asachi. Față de limba de astăzi care și-a așezat temeinic împrumuturile din limbile neolatine, unele traduceri de la începutul secolului al XlX-lea par de multe ori ciudate, deși fondul de cuvinte folosit e același, al nostru. Iată cîteva exemple: Pentru moyens extraordinaires noi zicem azi firesc mijloace extraordinare, după ce am preluat ambele cuvinte,-Lazăr-Leon Asachi e nevoit să caute echivalențe prin peri-fraze, folosind cuvinte existente, ingenios împerechiate. El zice pentru moyens extraordinaires, rar deosebite chipuri. Pentru moyens simples, azi mijloace simple, el zice chipuri iără iscusință, drepte, înțelegînd că sînt directe, adică obținute fără artificii, fără meșteșugiri.16 Cuvintul genie îl traduce prin istețime lucrătoare, iar cuvîntului meșteșug îi conferă, ca și altor cuvinte, posibilități multiple. Prin el traduce pe artifice, dar și pe l'art din Ies lois de l'art de penser: regule[le] meșteșugului gîndirii.17 18 Pentru a traduce pe qu'on apprend ă regler ses pas (la dans), apelează la o metaforă care dezvăluie și atitudinea lui personală față de dans, avînd desigur în vedere dansurile din societatea aristocratică a lașului vremii: a deprinde bine la teliuri de schimonosituri picioarelor sale,[8 Așa cum vom mai remarca, limitîndu-ne bineînțeles numai la exemple, faptul că el e nevoit să redea adesea prin același cuvînt românesc mai multe cuvinte franțuzești, uneori cu sensuri apropiate dar nu totdeauna cu sensul care trebuie, face odată mai mult dovada sărăciei limbii cu care lucra și a eforturilor sale de a acoperi totuși întreaga suprafață a limbii din care traducea. 15 Prefață la Bordeiul indienesc. 16 C., I, p. 21, ms. p. 1. 17 Idem. 18 C.; I, p. 7, ms. p. 3. 104 Antonie Plămădeală Iată și expresii a căror traducere, dacă ar fi rămas așa, ar fi făcut exprimarea în limba română a gîndirii filozofice foarte greoaie: Nous avons mal raisonne e tradus cu: rău am socotit că este lucru de minte 19; generalisons avec methode, cu isprava credincioasei iacei [a] treptelor20; en vain nous analysons, cu măcar cile dezciocălitoare cercetări să facem21; Ies objet sensibles, cu pusele Înainte prăviri ale glnduiui22; discernement, cu putere cunoașterii alegere23 și vrednicia bunei din cunoștință alegeri [a] lucrurilor. Altele sînt mai aproape de limba de azi, mai ușor de înțeles, dar nici acestea n-au putut rămîne ca atare: iaux jugements e tradus cu: judecăți mincinoase,24 25 neîndrăznind încă să-l adopte pe fals; des idees de differentes especes, cu feliurit chip al Închipuirilor,26 evitînd trei neologisme; toutes nos connaissances viennent de sens, cu toate științele noastre purceg de la cugetare,26 traducînd greșit pe sens și nu cu totul exact pe connaissances, dar în vechime cuvîntul știință a fost multă vreme folosit pentru cunoștință; indi-viduelles, cu neamul deosăbirii27; on fait un etrange abus, cu foarte rău au Întrebuințat,28 găsind sensul, dar ocolind cuvîntul etrange și neîndrăznind să-1 preia pe abuz care va veni totuși. Lazăr-Leon Asachi stabilește echivalente românești care, astăzi, după cum e ușor de văzut, pot părea ciudate dar, pe de altă parte, pentru cine se obișnuește cu ele, textele devin inteligibile, ca și cum li s-ar aplica un cifru. Probabil așa erau și în epocă,- cereau un efort de obișnuință și familiarizare. Abia cînd zăbovim pe asemenea texte, ne dăm seama de distanța dintre ele și limba de azi, și de marele merit al tuturor celor ce au lucrat-o, au cizelat-o, au. făcut-o aptă pentru nuanțe infinitesimale de cugetare și simțire și, pe 19 C., I, p. 38, ms. p. 19. Probabil în sensul de: este lucru de minte rea! 20 C., I, p. 40, ms. p. 20. 21 C., I, p. 41, ms. p. 20. 22 C., I, p. 45, ms. p. 22. 23 C., I, p. 40, ms. p. 18 și 19 și vrednicia bunel din cunoștință alegeri [a] lucrurilor. 24 C., II, p. 12, ms. p. 54. 25 C., I, p. 30, ms. p. 15. 26 C., I, p. 31, ms. p. 16. 27 C., I, p. 37, ms. p. 18. 28 C., I, p. 38, ms. p. 19. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 105 deasupra, de precizie, ceea ce o face cu adevărat un ideal mijloc de comunicare, o limbă modernă. Iată un exemplu de distanță dintre limba lui Lazăr-Leon Asachi și cea de azi: traduce l’attention que nous donnons ă un objet29 prin luarea aminte pe oarecare pusă înainte prăvirea; luare aminte traduce pe l'attention, iar pusă înainte prăvirea traduce pe objet. Azi spunem simplu: atenția pe care o dăm unui obiect, simplitatea fiind obținută prin adoptarea a două neologisme, atenția și obiect, dar cînd acestea nu existau încă în limbă, lucrurile nu erau tot atît de simple. Ne putem întreba de ce nu le-a îndrăznit Lazăr-Leon Asachi, dar nu trebuie să-i reproșăm acest lucru. A îndrăznit multe altele. Nu putea el singur schimba toată limba. Procesul de re-romanizare, de îmbogățire și de șlefuire a limbii, a fost de durată, chiar dacă la un moment dat foarte grăbit, și s-a datorat mai multora și, bine înțeles, și capacității și vitezei de receptare. Toți acești factori, la un loc, au contribuit la formarea limbii pînă la măsura de azi. Printre ei însă, credem că își are și Lazăr-Leon Asachi locul său. în general tehnica traducerii din limba franceză, în concepția sa, e aceea a căutării, în primul rînd, de cuvinte echivalente din limba română existentă. Cînd nu găsește cuvinte echivalente, apelează la perifraze, uneori chiar foarte lungi, dar întotdeauna alcătuite din cuvinte cunoscute. Cînd nici așa nu izbutește, caută un cuvînt nou. Atunci operează împrumutul, potrivit cu principiile pe care și le-a fixat mai înainte, făcînd loc neologismelor, devenind demiurg al limbii cu smerită îndrăzneală, dar și cu pricepută opțiune. Am selecționat mai jos, pentru uzul lingviștilor, trei categorii de cuvinte scoase din textele Lazăr-Leon Asachi: 1. o seamă de cuvinte rămase în limbă, 2. unele cuvinte abandonate, 3. cîteva neologisme care au răzbătut pînă la noi. Departe de a fi și de a voi să fie exhaustivă, lista cuvintelor este alcătuită din exemple, socotind că vor fi suficiente pentru a sugera cît de cît locul și contribuția lui Lazăr-Leon Asachi la „creșterea limbii românești". Echivalentele românești folosite de Lazăr-Leon Asachi în traducerea Logicii lui Condillac, rămase pînă astăzi în limbă, chiar dacă unele nu întru totul cu același sens, sînt desigur 29 C., I, p. 57. 106 Antonie Plămădeală cele mai numeroase, de aceea ne vom limita doar la exemplificări din traducerea Logicii, 1. Spre exemplu, numește corect cele cinci simțiri: vedere, auzire, mirosire, gustare și pipăire30; traduce bine pe connaissances cu cunoștințe,31 la verit^ cu adevărul, l'erreur nu tocmai exact, cu minciuna,32 le cerveau cu crierile sau crăieri,33 mouvement cu mișcarea,3* connaitre cu a cunoaște,35 l'âme cu sufletul,35 la volontâ cu voia,31 fluides cu curgătoare,38 deșir cu pofta,39 Ies quantites cu cît i mi40 rămas ca termen tehnic în matematică, l'esperance cu nădejdea,*1 preluînd-o din slavonă, coup d'oeil cu căutătură a ochiului,42 confiance cu crezarea,43 la un pas de încredere, apprendre cu a dobindi cunoștință,44 dar și cu a învăța,45 esprit cu duhul,45 preluîndu-1 tot din slavonă, distinguer cu a deosebi,47 habitudes cu deprinderi,48 discernement cu înțelegere,49 qua-lites cu însușiri,50 Ies proprietes cu însușimi,51 ceea ce va deveni mai apoi însușiri. Tot cu însușimi mai traduce și Ies qualităs,52 revolutions (de planetes) cu înconjurări,53 habile cu isteț,5* facillement cu lesne,55 le vice cu meteahna,56 Ies visc^res cu mărun-taele,51 Ies muscles cu mușchiurile,58 l'art cu meșteșugul,59 Ies moyens cu mijlociri,55 faux cu mincinos,51 malheureuse-ment cu spre nenorocire,52 passions cu patimi,53 trop cu peste 30 31 32 33 34 35 C., I, p. 6, ms. p. 3. C. I, p. 7, ms. p. 4. C., II, p. 10, ms. p. 53 Ms. p. 33, C., I, 70, 71. C., I, p. 48, ms. p. 24. C., I, p. 55, ms. p. 27, dar tot cu a cunoaște traduce și pe devoiler, C., I, p. 47, ms. p. 23, evident inexact. Ca și cuvintul socotință, și cuvintele cunoaștere, a cunoaște, cunoștință, capătă la Lazăr-Leon Asachi mai multe conținuturi spre ex. traduce pe discernement, C., I, p. 40, ms. p. 18, 19, sau pe apprendre, C., I, p. 9, ms. p. 4. dar traduce cu el, corect, și pe connaitre, C., Ivp. 55, ms. p. 27. 36 C., I, p. 55, ms. p. 27. ---- — ~ - 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 C., I, p. 65, ms. p. 31. Ms. p. 32, C., I, p. 68. C., I, p. 65, ms. p. 30. Ms. p. 86, C., II, p. 66. C., I, p. 65, ms. p. 31. Ms. p. 12, C., I, p. 22. C., I, p. 66, ms. p. 31. 48 Ms. p. 35, C., I, p. 75. Ms. Ms. Ms. Ms. p. 4, C., I, p. 9. p. 8, C., I, p. 14. p. 52, C., II, p. 8. 60 Ms. p. 20, C., I, p. 40. 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 Ms. Ms. Ms. Ms. Ms. Ms. Ms. Ms. Ms. Ms. Ms. p. 20, C. p. 22, 29, p. 74, C, p. 94, C. p. 96, C, p. 39, p. 62, p. 73, p. 32, D. 35, p. 48, C. I, p. 40. I, p. 44, 59. II, p. 49. II, p. 85. II, p. 88. II, p. 40, 41. 101, C., II, p. 24, 95. C. c. c, II, p. 47. I, p. 69. I, p. 74. p. 2, C., I, p. 4, corect va fi mijloacele, C., I, p. 48. dar pe atunci mijlociri era sinonim cu mijloace, precum în ce moyen cu sens de acest mijloc e tradus cu această mijlocire, ms. p. 54, C., I, p. 13. 61 Ms. p. 64, C., II, p. 28, foarte aproape de fals. 62 Ms. p. 52, C., I, p. 9. 63 Ms. p. 30, C., I, p. 64. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 107 măsură,64 especes cu soiuri,65 libre cu slobod, evident din slavonă,66 la position cu starea,6? borne cu strîmtorit in hotaru,68 solides cu statornice,69 70 besoins, cu trebuințe,16 corp, cu trup,71 72 73 74 75 corpuscules cu trupșoare,12 azi pierdut, la memoire, cu ținerea de minte,13 sterile, cu fără roadă,14 le temps, cu vreme15 force, cu putere sau virtute,76 77 78 79 80 păstrat în limbajul bisericesc, observer cu a vedea11 desigur nu cu sens tocmai exact, dar apropiat. Am văzut însă că pe observer l-a tradus și cu a lua samă18 De altfel, și a lua samă îl scoate de multe ori din încurcătură pe Lazăr-Leon Asachi. Traduce cu acest verb și pe analyser,19 și pe observer,86 și pe remarquer,81 și pe appre-cier 82 Pe voir îl traduce, firește cu a vedea83 Dar îl traduce și cu a zări,84 care a rămas în limbă cu sens de vedere mai slabă. 2. în continuare vom încerca un Vocabular în care vom introduce mai ales acele echivalente românești preferate de Lazăr-Leon Asachi, perifraze aproximative sau chiar greșite, care au fost ulterior abandonate ca atare și înlocuite, în general, cu neologisme luate direct din limba franceză. Exemplele sînt, toate, din traducerea Logicii lui Condillac. De prisos să mai adăugăm, căci faptul se vede ușor, că numai combinațiile lui Lazăr-Leon Asachi n-au supraviețuit, dar cuvintele intrate în combinații, luate aparte, în cea mai mare parte au rămas în limbă. Cele cu care el a tradus greșit unii termeni francezi, neavînd altele la îndemînă și neîndrăznind neologismul francez, au rămas 64 Ms. p. 18, C., I, p. 36. 65 Ms. p. 17, C., I, p. 34. 66 Ms. p. 24, C., I, p. 50. 67 Ms. 10, C., I, p. 19. 68 Ms. p. 20, 63, C., I, p. 41; C., II, p. 26. 69 MS. p. 32, C., I, p. 68. 70 Ms. p. 60, C., II, p. 20. 71 Ms. p. 2, C., I, p. 2. 72 Ms. p. 34, C., I, p. 72. 73 Ms. p. 31, C., I, p. 67. 74 MS. p. 55, C., II, p. 14. 75 Ms. p. 23, C., I, p. 46. 76 în înțelesul arhaic era putere, ms. p. 23, C., I, p. 47, dar prin virtuți el înțelege și însușirile omului, cînd traduce astfel les facult^s de l’homme prin virtuțile, ms. p. 26, C., I, p. 53. 77 Ms. p. 27, C., I, p. 57. 78 Ms. p. 27, C„ I, p. 56. 79 Ms. p. 2, 26, C., I, p. 4, 54. 80 Ms. p. 95, C., II, p. 86; ms. 99, C., II, p. 90. 81 Ms. 99, C., II, p. 90. 82 Ms. p. 58, C., II, p. 17. 83 Ms. p. 9, C., I, p. 17, 18. 84 Ms. p. 23, C., I, p. 48. 108 Antonie Plămădeală și acelea în limbă cu înțelesul lor propriu românesc, venit din vechime, precum alegere, asemănare, astupare, așezare, chip, ciudățenie, curat, a făgădui, făptură, gînd, izvor etc. etc. Ceea ce n-a mers, a fost echivalarea lor cu unele cuvinte franceze precum alegere pentru methode analytique, asemănare pentru Ies rapports, astupare pentru obstructions, așezare pentru system, chip pentru methode, ciudățenie pentru caprice, curat pentru distincte, a făgădui pentru flatter, lăp-tură pentru Ies animaux, gînd pentru l'esprit, izvor pentru principe, ș. a. A La Lazăr-Leon Asachi aflare, aflări traduce pe: invention alegere unele după altele totdeauna ale-gînd (a lua) aminte argintul cel viu asemănări astupare așezare 92 așezămînturile în LOGICA lui Condillac 85 l'analyse 85 86 d'une maniere distincte 87 observer 88 le mercure 89 Ies rapports 90 obstructions 91 92 93 94 system93 Ies lois 94 In limba de azi invenție analiză în chip special a observa mercurul (dar și argintul viu) raporturi obstrucții sistem legile 85 M.S. p. 15, 24, C., I, p. 29, 48. 86 Ms. p. 9, 27, 59, C., I, p. 15, 55; C., II, p. 18. Pentru l’analyse are și luare de samă (C., I, p. 4, 54; ms. p. 2, 26) și cercetare cu amănuntul (C., II, p. 14; ms. p. 54) și alegerea gîndului (C., II, p. 20; ms. p. 60) și cercetătoare luare aminte și luare aminte și desciocălitoare (ms. p. 21, 22, 54; C., I, p. 43, 44; C., II, p. 14) și chipul cel cu luare aminte (ms. p. 22, C., I, p. 45), chipul alegerii (ms. p. 15, C., î, p. 29). Pînă la urmă nu se decide pentru nici una din aceste parafraze). Cercetarea cea cu deamăruntul traduce și analystes (ms. p. 55, C., II, p. 14. A se vedea și amd^ser la cercetări dezciocălitoare. 87 Ms. p. 10, C., I, p. 19. 88 C., I, p. 12, dai' mai departe îl traduce și cu a cunoaște. 89 Ms. p. 19, C., I, p. 61. 90 C., I, p. 47; ms. p. 23, dar prin asemănare, ms. p. 28, mai traduce și pe comparasion, C., I, p. 48, pe care îl traduce și cu potrivire, ms. p. 28. 91 Ms. p. 33, C., I, p. 71. 92 Ms. p. 18, 19, dar dă așezare (ms. p. 21) și pentru le sujet (C., I, p. 43) si atunci dă în paranteză latinescul subyectum (ms.’p. 21). 93 C., I, p. 37, 38, dar pe system îl mai traduce și cu tocmitură si cu așezare de lucruri, ms. p. 43; C., I, p. 89) cu așezămînturi, ms. p. 54; C., IT. p. 11’. 94 Ms. p. 26; C„ I, p. 52. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 109 B La Lazăr-Leon Asachi In limba de azi boală umblătoare boscoroditură bună rinduială alegerii96 97 98 cadra 99 traduce pe: a căuta cele mai de frunte cele mai de frunte puse Înaintea noastră prăviri cercetări descio- călitoare 194 cercare chipul107 chipul aflării109 chipuri deosebite a ciocirti ciudățenie cu acestaș chip în LOGICA lui Condillac traduce pe: contagi- euse 95 jargon 96 methode analytique93 C tableau 100 observer 101 principaux 102 objets principaux 103 104 analyses 105 Fepreuve 106 măthode 108 măthode d'inven-tion109 individus 110 mutiler 111 caprice 112 encore 113 contagioasă jargon metoda analitică tablou a observa principale obiecte princi- pale analize încercare metoda metoda inventării indivizi a mutila capriciu încă 93 Ms. p. 26; C., II, p. 9. 96 Ms. p. 68; C., II, p. 35. 97 Ms. p. 60. 98 C., II, p. 19, dar traduce și cu chipul alegerii (ms. p. 13; C., I, p. 24). 99 Ms. p. 60, dar și icoană pe aceeași pagină. 100 C., II, p. 20, dar dă și image (C., I, p. 24) pe care îl traduce însă bine și cu chip (ms. p. 13). 101 Ms. p. 16; C., I, p. 32. 102 Ms. p. 10; C., I, p. 18. .103 Ms. p. 10; C., I, p. 18, 22. 104 MS. p. 20. 105 C., I, p. 41, dar îl traduce și cu a face analogii și cu potrivită socotință (ms. p. 12; C., I, p. 21). 106 Ms. p. 8; C., I, p. 14. 107 Ms. p. 22, 65, dar și chip cu bună rinduială (ms. p. 60; C., II, p. 19). 108 C., I, p. 45; C., II, p. 31. iar une bonne methode (C., I, p. 45) e tradus cu chipul cel bun (ms. p. 22), cu toate că l-a îndrăznit și pe metod (ms. p. 15) dar nu-i generalizează. 109 Ms. p. 15; C., I, p. 29. 110 Ms. p. 70; C., I, p. 38. 111 Ms. p. 55; C., II, p. 14. 112 Ms. p. 52; C., II, p. 9. 113 Ms. p. 99; C., II. o. 90. 110 Antonie Plămădeală La Lazăr-Leon Asachi în LOGICA In limba de azi lui Condillac cugetare114 traduce pe: sens115 sens 116 curat distincte117 distinct de în curîndă prompte118 prompt vreme D deasuprime traduce pe: surface 119 suprafață dejghiovcare 120 d&velopper 121 a dezvolta (deplin) ajunse122 (absolument) arbi- arbitrar traire 123 deplinătate nettete 124 125 curățenie, figurat, precizie, clari- tate, limpezime desăvîrșite 123 exactes126 exacte a desciocăla127 analyser128 a analiza desfăcătură 129 d^composition 130 descompunere dreava ressort131 resort droburi (grand) masses132 masse E entuziasmosul traduce pe: la manie133 mania epistimii Sciences134 științe 114 Ms. p. 16, 26, 34, dar șl a minții cugetare, ms. p. 26; C., I, p. 52. 115 C., I, p. 31, 52, 73, evident greșit. 116 El traduce mereu pe Ies sens, sensations cu cugetările, ceea ce e evident un contra sens, dacă nu cumva el înțelegea prin cugetări, mijloacele prin care se reflectează și se percepe ceea ce se primește prin simțuri. 117 Ms. p. 27; C., I, p. 56. 118 Ms. p. 4; C., I, p. 9. 119 Ms. p. 32; C., I, p. 68. 120 Ms. p. 82 și „desghiocare", fără v și cu s In loc de ), în titlul Vocabularului la Bordeiul indienesc. 121 Evident greșit; C., II, p. 63, dar îl traduce tot greșit șl cu a dezvăli, ms. p. 4, 60; C., I, p. 7; C., II, p. 20.. 122 Ms. p. 61. 123 C., II, p. 21, evident greșit. 124 Ms. p. 54; C., II, p. 13. 125 Ms. p. 81, în epistimii desăvîrșite. 126 C., II, p. 61, în Sciences exactes. 127 Ms. p. 16, și a dezghiuca și a dezvăli, ms. p. 55; C., II, p. 15. 128 C., I, p. 32, a se vedea și cercetări dezciocălitoare. 129 Ms. p. 12. 130 C., I, p. 23, dar pentru dăcomposant dă puind pe trepte, ms. p. 60; C., II, 20 și pe aceeași pagină traduce pe d^composer cu a rășchira. 131 Ms. p. 35; C., I, p. 74. 132 Ms. p. 2 și sloiuri; C., I, p. 2. 133 MS. p. 76; C., II, p. 52. 134 Ms. p. 81; C., I, p. 61. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 111 F La Lazăr-Leon Asachi în LOGICA In limba de azi lui Condillac face înconjurătoare traduce pe: circule135 primbare (sîngele) circulă facere priceperii136 conjecturer137 a conjectura, a presupune, a face ipoteza a făgădui flatter138 a flata făpturile Ies animaux139 animalele fără deplinătate d&ectueuse 140 defectuos fără socoteală confusion141 confuzie felurimea soiurilor esp^ces 142 specii feliurime 143 genre 144 gen ființă 145 essence 146 esență ființă moale 147 substance molie148 substanță fire 149 essence 150 esență foarte rău strânge 151 ciudat formarisirea152 la conformation153 conformarea frivole distinct154 distinct G gînd155 156 traduce pe: l'esprit155 glasuri prefăcute sons articul^s 157 pe limbă gradusul le degrâ 158 spiritul sunete articulate treaptă, grad? 135 Ms. p. 33; C., I, p. 69. 136 Ms. p. 95. 137 C., II, p. 87, dar conjectures, C., I, p. 69 e tradus cu gîcitură socotință, ms. p. 32. 138 Ms. p. 1; C., I, p. 2. 141 Ms. p. 38; C., I, p. 81. 139 Ms. p. 4; C., I, p. 8. 142 Ms. p. 71; C., II, p. 41. 140 Ms. p. 64; C., II, p. 29. 143 Ms. p. 17. 144 C., I, p. 34, dar îl traduce și cu neamuri, ms. p. 71; C., II, p. 41. 145 Ms. p. 21. 146 C., I, p. 43) a se vedea și fire, ms. p. 93. 147 Ms. p. 32. 148 C., I, p. 68, pentru care Lazăr-Leon Asachi dă latinescul substantia, ms. p. 32. 149 Ms. p. 93. 150 C., II, p. 84, dar tot prin fire traduce și pe la nature, ms. p. 4, C., I, p. 8. 151 Ms. p. 19; C., I, p. 38. 152 Ms. p. 48. Tot cu formarisire se traduce și se transformă, ms. p. 94; C., II, p. 85. 153 C., II, p. 5. 154 MS. p. 71; C., II, p. 42. 155 MS. p. 12. 156 C., I, p. 22, dar tot prin gînd traduce și la pensie, C., I, p. 66, ms. p. 12, dînd și latinescul cogitatio, ms. p. 31. 157 Ms. p. 62; C., II, p. 24. 158 Ms. p. 89; C., II, p. 74. 112 Antonie Plămădeală La Lazăr-Leon Asachi în LOGICA lui Condillac grai mutătoriu traduce pe: expression figur^e 159 In limba de azi expresie figurată a hărțui huciu H regler 160 plante 161 a regla plantă I (a minții) idee traduce pe: raisonnement™2 a ideiui (cu mintea) raisonner 163 a iscodi choisir 164 ispitirea experience165 ispravă (și lucrare) les effets 166 izvorul principe167 168 î raționament a raționa a alege experiență efectele principiul îmbodolește traduce pe: l'enveloppe (iale ne duc la) îmbuimăcire Împărțire de trepte împărțire și așezare pe părți îndeosebi înfierarea (sa) închipuiri închipuiri firești închipuirile cele din părți 168 (elles nous) ăga-rent169 170 distribution 179 decomposition 171 exclusive 172 son caractere 173 id^es 174 language innee 175 idees partielles 176 îl acopere ne rătăcesc distribuire descompunere exclusiv caracterul idei idei înăscute idei parțiale 159 Ms. p. 13; C., I, p. 24. 160 MS. p. 6; C., I, p. 6. 161 Ms. p. 21; C., I, p. 42. 162 Ms. p. 29, 52; C., I, p. 60. 163 Ms. p. 70, 71; C., II, p. 40, 41. 164 Ms. p. 19; C., I, p. 38. 165 MS. p. 4; C., I, p. 7, 10. 166 Ms. p. 2, 22; C„ I, p. 4, 46. 167 MS. p. 4; C., I, p. 8. 168 Ms. p. 81; C., I, p. 61. 169 Ms. p. 65; C., II, p. 31. 170 MS. p. 18; C., I, p. 37. 171 Ms. p. 11; C., I, p. 21. 172 Ms. p. 28; C., I, p. 57. 173 Ms. p. 24; C., I, p; 49. 174 Ms. p. 13, 22, 27; C., I, p. 24, 45, 56. 175 Ms. p. 58, 61; C„ II, p. 16, 23. 176 Ms. p. 60; C., II, p. 20. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 113 La Lazăr-Leon Asachi In LOGICA lui Condillac închipuirile cele obștești traduce pe: idees gene-rales 177 idees abstractes 179 imchipuirile cele rumte 178 închipuiri temeinice închipuiri unite ingiosite (distincții) înotătoare dar și curgătoare in sine unit și implicit insuș cu sine intru împotrivire întocmite (mișcări) a introloca introlocare (rea) învățătură sau netrebnică creștere lăture traduce pe: campagne 190 lămurit191 distincte 19~ 177 Mș. p. 58, 69; C., II, p. 15, 38. 178 Ms. p. 58, 69, dă și latinescul ideae abstractae; C, 179 C., II, p. 15, 38. 180 Ms. p. 21, 23; C., II, p. 44. 181 MS. p. 22; C., I, p. 45. 182 MS. p. 71; C., II, p. 42. 183 Ms. p. 32; C., I, p. 68. 184 Ms. p. 29; C., I, p. 60. 185 Ms. p. 53; C., II, p. 9. 186 Ms. p. 35; C., I, p. 75. 187 Ms. p. 11; C., I, p. 21. 188 Ms. p. 12; C., I, p. 23. 189 Ms. p. 55; C., II, p. 13. 190 Ms. p. 23, 27; C., I, p. 48, 56. 191 Ms. p. 91. 192 C., II. p. 80; dar distincte îl traduce și cu frivol, idees exactes 180 idees distinctes 181 distinctions iri- voles 182 fluides 183 implicitement184 en contradiction 185 (mouvements) regles 186 recomposer 187 composition 188 mauvaise edu- cation 189 L In limba de azi idei generale idei abstracte idei exacte idei distincte ușuratece fluide implicit în contradicție regulate, uniforme a recompune compoziție educație rea cîmp, la țară distinct II, p. 15, 38. s. p. 71; C., II, p. 42. 114 Antonie Plămădeală La Lazăr-Leon Asachi în LOGICA lui Condillac (de) lămurită cunoaștere a lua samă 193 194 a lăți limbă (neînțe- leasă 197 loc 199 luare aminte luare de samă lucru de minte 203 traduce pe: d'une ma- niere distincte 193 apprecier 195 repandre 196 jargon 198 l'espace 200 l'attention201 l'analyse 202 raisonner204 M mamca hrănitoare traduce pe: nourrice 205 206 mai departe trg- continuation™ gerea mintea l'entendement207 N născarea traduce pe: 7a generation 208 nălucitoare așeză- systemes mon-mînturi strueux209 In limba de azi în chip deosebit a aprecia a răspîndi, a împrăștia jargon spațiu atenție analiză a raționa doică continuarea înțelegerea generația sisteme monstru- oase 193 Ms. p. 58; C., II, p. 16. 194 Ms. p. 58, dar tot prin luase samă traduce și observation (ms. p. 95; C.. U, p. 86) și observer (ms. p. 99; C., II, p. 90) și remarquer (ms. p. 99; C., II, p. 90). 195 C., II, p. 17. 196 Ms. p. 53; C., II, p. 11. 197 Ms. p. 53. 198 (Ininteligible), C., II, p. 11, numai în legătură cu ininteligible, pentru că altfel prin limbă traduce întotdeauna pe la langue. 199 Ms. p. 23. 200 C., I, p. 46, dar dă în paranteză pe spatium latin. 201 MS. p. 28; C., I, p. 57. 202 C., I, p. 4, 54. Tot cu luare de samă traduce și reflexion, ms. p. 27, 28, 29, C., I, p. 56, 59, pentru l’analyse mai dă pricepătoare alegere, ms. p. 59, C.. II, d. 18. 203 Ms. p. 19. 204 C., I, p. 38, mai traduce pe raisonner și cu a ideiui, ms. p. 70, 71; iar pe raisonnement cu a minții idee (ms. p. 29, 52; C.. I, p. 60; C., II, p. 8. 205 Ms. p. 5; C., I,’p. 9, 10. 206 Ms. p. 30; C., I, p. 63. 207 Ms. p. 54, 92; C., II, p. 13, 81. 208 Ms. p. 48; C., II, p. 1. 209 Ms. p. 54; C., II, p. 11. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 115 La Lazăr-Leon Asachi în LOGICA In limba de azi lui Condillac neadevărate lăsări traduce pe: hypo- ipoteze nedeplinătate theses 210 imperfection211 imperfecțiune negingăvit explicite 212 explicit nehotăritură (fără immensită 213 imensitate hotar) neîncuviințare 214 inconvenient215 inconvenient neindemînare216 la malaise 217 indispoziție neodihnă 218 inquietude 219 neliniște nepuse simples 220 simple nesiguratice vagues 221 vagi nesupusă independente 222 îrivoles 223 independentă netrebnice ușuratice noave nouvelles, eaux224 noi nodurile les glandes 225 226 glandele a obști traduce pe: O găneraliser 225 a generaliza de obște generales 227 generale oameni lucrători hommes de genie 228 genii istețimii P a se păzi traduce pe: se conservent229 se păstrează părticele detail230 detaliu 210 Ms. p. 31; C., I, p. 67. 211 Ms. p. 61; C., II, p. 24. 212 MS. p. 91; C., II, p. 80. 213 Ms. p. 24; C., I, p. 49. 214 Ms. p. 21, 100. 215 C., I, p. 42; C., II, p. 93, tradus greșit cu neîncuviințare. 216 Ms. p. 30. 217 C., I, 64, greșit cu neîndemînare (Neindemînare traduce în fapt pe mala-dresse, gaucherie, malhabilit6). 218 Ms. p. 30. 219 C., I, p. 64, tradus greșit cu neodihnă. 220 Ms. p. 76; C., II, p. 53.’ 221 Ms. p. 15; C., I, p. 28. 222 Ms. p. 24; C., I, p. 49, 50. 223 Ms. p. 63; C., II, p. 27. 224 Ms. p. 22, 34; C., I, p. 45, 73. 225 Ms. p. 32; C., I, p. 69. 226 Ms. p. 18; C., I, p. 36. 227 Ms. p. 18; C., I, p. 37. 228 Ms. p. 53; C., II, p. 10. 229 Ms. p. 37; C., I, p. 78. 230 MS. p. 60; C., II, p. 21. 8* 116 Antonie Plămădeală La Lazăr-Leon Asachi In LOGICA In limba de azi lui Condillac părtinitori traduce pe: partisans 231 partizani pedeasuprime la surface 232 suprafața plăsmuirea organisation233 organizarea a poftori • repăter 234 a repeta poronci(le) Ies regles 235 regulele pomăt jardin 236 grădină potrivire 237 comparaison238 comparație (facem între ele) potriviri on Ies compare 239 le compară plăsmuirile cele Ies organes inte- organele interne den lăuntru rieures 240 prăvire care se pune înaintea noastră objet241 obiect (puse înainte) pră-viri objets 242 obiecte a preface refaire 243 a reface a pricepe concevoir 244 a concepe pricină la cause 245 cauza priincioasă stare situation respec- situația respec- tive 246 tivă (care dau) a pricepe presumer 247 a presuma puse înainte sensibles 248 sensibile puterile și organi- Ies facultes 249 facultățile zația 231 MS. p. 68; C., II, p. 35. 232 MS. p. 73; C., II, p. 47. 233 Ms. p. 9; C., I, p. 17. 234 Ms. p. 60 din slavonă; C., H. p. 19. 235 Ms. p. 4; C., I, p. 7. 236 Ms. p. 18; C., I, p. 36. 237 Ms. p. 28, dar tot prin -potrivire traduce și analogie (C., I, p. 68) dînd și latinescul analogia. De asemenea, traduce cu potriviri și equations, ms. p. 86, 91; C., II, p. 66, 79. 238 C.; I, p. 58. 239 Ms. p. 10; C., I, p. 19. 240 Ms. p. 35; C., I, p. 74. 241 Ms. p. 3; C., I, p. 7. 242 Ms. p. 10; C., I, p. 17, 18. 243 Ms. p. 54; C., II, p. 13. 244 Ms. p. 19; C., I, p. 39. 245 Ms. p. 22. 246 Ms. p. 10; C., I, p. 19. 247 Ms. p. 24; C., I, p. 48. 248 Ms. p. 22; C., I, p. 45. 249 Ms. p. 2, 27; C., I, p. 2, 55 Lazăr-Leon Asachi în cultura română 117 La Lazăr-Leon Asachi In LOGICA lui Condillac In limba de azi puțin depline traduce pe: peu exactes 250 pricină 251 la cause 252 privighere sau latinescul attentio 253 luare aminte proforoae, proio- mots 255 roaole 254 purceg viennenț256 puse composees257 puterile sufletului Ies facultăs du corps și ale trupului et de l'âme258 aproximative cauza atenție cuvinte vin compuse facultățile trupului și ale sufletului puternice deprim passions 259 deri pasiuni R răsonare traduce pe: Ies sons 260 rînduială ordre261 răspicare 262 traduction 263 sunete ordine traducere rășchirări d^campositions264 descompuneri S a săpa traduce pe: imprime r 265 scopos le pro jet266 a imprima proiect 250 Ms. p. 88; C., II, p. 72. 251 Ms. p. 26. 252 C., I, p. 48, dar tot prin pricină se traduce si le sujet (ms. p. 30; C.. I, p. 63. 253 Ms. p. 27; C., I, p. 57. 254 Ms. p. 71, desigur din grecește. 255 C., II, p. 42, probabil pentru cuvinte străine, precum se vede pe aceeași pagină, mai jos. Pe pagina următoare dă chiar proforalicești graiuri (ms. 71; C.. II, p. 43), iar pentru mots singur, dă graiuri răspicate, ms. p. 72; C., II, p. 43. 256 Ms. p. 26; C., I, p. 55. 257 Ms. p. 76; C., II, p. 53. 258 MS. p. 2, 27; C., I, p. 2, 25. 259 MS. p. 31; C„ I, p. 66. 260 Ms. p. 3, 58; C., I, p. 5; C., II, p. 17. 261 MS. p. 24, C., I, p. 49. 262 Ms. 85, dar tot cu răspicare traduce și Ies impressions, ms. p. 3; C., 1, p. 6. Dar Ies impressions e tradus și cu tipărirea socotințelor și cu acele de la prăvire tipăriri socotințelor, ms. p. 3. 263 C„ II, p. 65. 264 Ms. p. 89, C., II, p. 75. 265 MS. p. 25; C., I, p. 49. 266 Ms. p. 59, din grecește; C., II, p. 17. 118 Antonie Plămădeală La Lazăr-Leon Asachi în LOGICA lui Condillac scrisori traduce pe: semne secte shimele cele mu- țești silie (silea n. n.) siguratică rinduială simțirea267 268 269 270 271 272 273 274 singură slove socotință 277 a spori splnzură starea cea Împrejur stihii ouvrages 267 empreints 268 partisans 269 le language d'ac- tion 278 forțaient271 un certain ordre 272 les sensations™ elle-meme 275 lettres 276 jugement278 se perfectionner 279 dependent280 circonstances 281 elemen(t)s 282 In limba de azi scrieri amprente partizani vorbirea prin semne forța o anumită ordine senzațiile ea însăși litere judecată a se desăvîrși depind circumstanțele, împrejurările, elemente, stihii Ș științe 283 traduce pe: connaissances 284 cunoștințe 267 Ms. p. 102; C., II, p. 95. 268 Ms. p. 32; C., I, p. 63. 269 Ms. p. 53; C., II, p. 1. 270 Ms. p. 60; C., II, p. 21. 271 Ms. p. 73; C., II, p. 45. 272 Ms. p. 10; C., I, p. 18. 273 Ms. 3, 27. 274 C., I, p. 6, 55, dar tot cu simțirile traduce și pe les sens, ms. p. 3, C., I, p. 6; ceea ce va fi mai apoi simțurile, pe les sens îl traduce însă și cu cugetare (ms. p. 16, 26, 34, C., I, p. 31, 52, 73) și cu a minții cugetare (ms. p. 26; C., I, p. 52> ceea ce e greșit. Simțirea e mai aproape, iar simțurile, cuvînt pe care el nu-1 găsește încă, va fi desăvîrșit. 275 Ms. p. 10; C., I, p. 18. 276 Ms. p. 88; C., II, p. 72. 277 Ms. p. 29, 91; C., I, p. 61; C., II, p. 79, dar tot cu socotință traduce și pro-position, ms. p. 33, C., I, p. 71, pe — pe jugement îl mai traduce și cu socotelile, ms. p. 59, C., II, p. 20. 278 Ms. p. 20, dar cu socotință traduce și pe les sens, C., I, p. 47, ms. p. 23. Cuvintul acesta (vezi și nota de mai sus) l-a scos pe Lazăr-Leon Asachi din multe încurcături, dar nu totdeauna a nimerit cu el sensul cuvintelor franceze. Tot cu să nu socotim traduce și et ne nous piquons de rendre raison, C., I, p. 67, ms. p. 31. 279 C., I, p. 40. 280 Ms. p. 4; C., I, p. 8. 281 MS. p. 60; C., II, p. 20. 282 Ms. p. 80; C., II, p. 59. 283 Ms. p. 3, 16, 26, 54. 284 C., I, p. 6, 32, 55; C., II, p. 12, dar tot prin științe traduce și pe notions ms. p. 15; C., I, p. 28. Lazăr-Leon Asachi în. cultura română 119 La Lazăr-Leon Asachi în LOGICA lui Condillac In limba de azi T teahna 285 traduce pe: la fante 286 temeinice a tilcui288 tocmele sau așezări tocmitură sau așezare treabă trăgănătură țevia traduce pe: le exactes 285 286 287 enseigner 289 conditions 290 * systeme 291 action292 ductilite 293 T tube 294 greșeala exacte a învăța condiții sistem acțiune ductilitate tubul U unealtă traduce pe: organ295 uneltire 296 organisation297 298 urcătoriu, urnitor, levier293 ridicător urzitoare păreri reves 299 V văpsele traduce pe: Ies couleurs300 vrednicia (de a ve- la faculte (de voir)301 dea voroavă language302 organ organizație levier, pîrghie visuri culorile facultatea de a vedea limbaj 285 Ms. p. 82, desigur o prescurtare de la meteahna cu care traduce pe le vice, ms. p. 73. 286 C., II, p. 62. 287 Ms. p. 21; C., I, p. 44. 288 Ms. p. 100. în sensul vechi: a tilcui cuiva ceva era a-1 învăța. 289 C., II, p. 93. 290 Ms. p. 85; C., II, p. 63. 291 Ms. p. 19; C., I, p. 38. 292 Ms. p. 25; C., I, p. 51. 293 Ms. p. 93; C., II, p. 84. 294 Ms. p. 29; C., I, p. 61. 295 Ms. p. 36; C., I, p. 77. 296 Ms. p. 22. 297 C., II, p. 22, traduce însă pe organisation și cu organizație, ms. p. 9, 91; C., I, p. 17; C., II, p. 22 și cu plăsmuire, ms. p. 9; C., I, p. 17. 298 Ms. p. 2; C., I, p. 2. 299 Ms. p. 73; C., II, p. 45. k 300 Ms. p. 3, 26, 34; C., I, p. 5, 52, 72. 301 Ms. p. 9; C., I, p. 17, 18. 302 Ms. p. 58; C., II, p. 16. 120 Antonie Plămădeală La Lazăr-Leon Asachi în LOGICA lui Condillac în limba de azi Ziditorul traduce pe: L'Auteur de la na- Autorul naturii ture 303 Zograi peintre 304 pictor 3. Iată mai departe unele din neologismele folosite de Lazăr-Leon Asachi, cele mai multe rămase în limbă, fie chiar în forma folosită de el, fie într-o formă ușor schimbată. Marea majoritate provin din rădăcini latine sau neolatine,305 dar și din altele: A ac/ie,306 adulterium,307 alianți,308 analog,309 analoghie,310 apo-plexie,311 articul,312 avtor 313 axiomata 314; B barometru,315 303 Ms. p. 73; C., II, p. 45. 304 Ms. p. 73, evident din grecește; C., I, p. 20. 305 Acolo unde am indicat doar pagina din ms., trimiterea se referă la Logica lui Condillac. Am confruntat neologismele folosite de Lazăr Asachi cu Dicționarul de Florin Marcu și Constant Maneca, ed. a IlI-a, București, 1978. Numai pentru unele cuvinte ne-am adresat și Dicționarului limbii române, editat de Academie. 306 Ms. p. 60, cu sens de acțiune, mai aproape de lat. actio, decît de fr. adion. 307 în I. B. D. lat. adulter (D. N., p. 32), fr. adultere. E o formă latinizată de Asachi! Mai departe vom nota Istoria lui Drozdov prin siglele I. B. D. 308 Pentru aliati, în I. B. D.: fr. allie. 309 Ms. p. 12 de la lat. analogus, fr. analogue, gr. analogos. 310 în Dogmele de Biserica răsăritului păzite; lat., gr. analogia. 311 Ms. p. 32, mai aproape de fr. apoplexie; lat. și gr. apoplexis. 312 Ms. p. 76, mai aproape de lat. articulus și it. articolo, decît de fr. article. 313 Ms. p. 79, mai aproape de it. autore și fr. auteur decît de lat. auctore. 314 Ms. p. 2, fr. axiome, lat., gr. axioma. Forma axiomata e grecească. în tra- ducerea Bordeiului indienesc are și aplanez, abstract, adio, ambiție, amant, ambasador, antropofag, aplauzu, arcadă, argument, atenție, atmosferă, alegorie. 315 Ms. p. 20, fr. barometre. în traducerea Bordeiului indienesc are și bagaj, balustradă, bazin, baiaderă. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 121 C cataclismos,316 317 318 coloana,311 comitis,313 critică,319 curioaze,320 curiozitate321 cvalitas 322 D definiții323 delictum,324 derivația,325 determinați!326 327 328 diplomatică,321 distincții323 divizii329 E ecscepție,330 enchiclopedie,331 F fenomen 332 fibre 333 filosof ie 33^ fizică 335 forme (și fond)336 G ghenealoghie 337 (măsurătorii pămintului),338 gramatica339 316 In I. B. D., în D. N. sub forma cataclism, fr. cataclysme, gr. kataklysmos. 317 In I. B. D., lat. columna, fr. colonne, it. colonna, gr. kolona. 318 Cometa, în Cuvintul la Golia; din fr. comete, it., lat. cometa, gr. kometes. 319 Ms. p. 79, it. critica, fr. critique. 320 In I. B. D., din it. curioso, fr. curieux, lat. curiosus. Folosit și mai înainte în calendarul de la Iași, 1785, sub forma curioznic, cf. Gh. Bulgăr, op. cit., p. 226. De aici poate veni forma lui Lazăr Asachi cu z: curioaze. 321 în I. B. D., fr. curiositâ, lat. curiositas. 322 în I. B. D. din lat. qualitas. Dicționarul de neologisme (Florin Marcu și Constant Maneca, București, 1978, ed. a ill-a) dă numai pe calitate. Lazăr Asachi folosește forma latinească (mai departe vom cita Dicționarul de neologisme, D. N.). Alte neologisme prezente în traducerea Bordeiului indienesc și relevate de Lazăr Asachi în vocabularul său: comisie, cauza, a civiliza, ceime, conversație, cocoș, contribuție. 323 Ms. p. 2, 47, 75 și a definicălui (ms. p. 73) pentru definir (C., II, p. 47), formă care nu s-a impus. Definiție, de la fr. definition, lat. definitio, -onis, it. definizione. 324 în I. B. D. în D, N. numai delict. Forma delictum e latinească, originală. 325 In I. B. D.; fr. derivation, it. derivazione, lat. derivatio. 326 Ms. p. 33, lat. determinare, fr. determiner. 327 In I. B. D.; de la fr. diplomatique, it. diplomatico. 328 Ms. p. 71, pentru distinctions, lat. distinctio, fr. distinction. 329 Ms. p. 71, lat. divisio, fr. division, atestat ca mai vechi de Gh. Bulgăr, op. cit., p. 227. 330 Ms. p. 80, lat. exceptio, fr. exception. Folosit și de G. Șincai în Bronica sa. cf. Gh. Bulgăr, op. cit., p. 226. In traducerea Bordeiului indienesc are și depozit, doctor, a depoza, diatribă 331 în Cuvintul la Golia, din fr. encyclopedique. In traducerea Bordeiul indienesc are și efectu, elementu, epizodu, estimă, estradă, enchiclopedie, electric, electricitate, ecvipaj, escadron; în Logică: a explica. 332 Ms. p. 22, 23, 94, fr. phenomăne, it. fenomeno, gr. phainomenon. 333 Ms. p. 32, lat. fibra, fr. fibre. 334 Ms. p. 53, lat., gr. philosophia, fr. philosophie. 335 Ms. p. 33, 43, 64, fr. physique, lat. physica, gr. physicus (phisis, natură) cu derivate ca fisicești. 336 Ms. p. 92, lat. forma, fr. forme. în traducerea Bordeiului indienesc are și favor, fantom, firmament. 337 In I. B. D. de la fr. genealogie (și gr. genealogia). 238 Ms. p. 75, fr. geometre de la lat. și gr. geometria. 339 Ms. p. 102, lat. grammatica. In traducerea Bordeiului indienesc are și galeria, gratia, ginta, gloria, ghirlandă, golf. 122 Antonie Plămădeală H haractir,340 himic.341 I idee, j,342 imaginacyi (e),343 instinct,344 invenție,345 * itica34S L lexicon347 M mahină,348 349 350 martir,343 măsurător,353 matematica,351 mehanică, mehanism, mehanismos 352 memoria,353 metafizică,354 metal,355 356 metod,355 migmă,357 * mistericească,353 misticească,359 mistiria,360 340 Ms. p. 60, de la lat. character (gr. charakter, semn), fr. caractere. 341 Ms. p. 64, de la lat. chimia, gr. chimic. în traducerea Bordeiului indienesc are și hazard. 342 Ms. p. 20 pentru Ies idăes, apoi ms. p. 29, 52, 59, 91 pentru raisonnement C., I, p. 60, C., II, p. 8, 15, 79; mai zice și mintoase idei, ms. p. 59, tot pentru raisonnement, C., II, p. 18. De asemenea mintoasă ideare, ms. p. 91, 92 și mintoasă ideiuire, tot pentru raisonnement, C., II, p. 79, 82. Ca verb: a ideiui cu mintea, ms. p. 70, 71 pentru raisonner, C., II, p. p. 40 și a ideiui, ms. p. 91, mai zice, alternativ și închipuiri, tot pentru idei, ms. p. 21, C., I, p. 44, de la fr. idee, it. idea, gr. idea. 343 Ms. p. 29, dar alternează cu ,,părută închinuire", ms. p. 29, lat. imaqinatio, fr. imagination. 344 Ms. p. 35, fr. instinct. 345 în I. B. D., lat. inventio, fr. invention. Folosit si mai înainte în Calendarul lui Constantin Brîncoveanu, Foletul novei (1693—1704), cf. Gh. Bulgăr, op. cit., p. 224. în traducerea la Bordeiul indienesc are și jurnal. . 346 Ms. p. 26, fr. ethique, lat. ethica. Alte neologisme în traducerea Bordeiului zndzenesc: instrucție (prezent și în Hronica iui Șincai și în Observații de limbă romanească a lui P. lorgovici (1799), cf. Gh. Bulgăr,op. cit., p. 226,), insulă, industriaș, jurnal. 347 Ms. p. 76 pentru dicționar, lat. lexicon. 348 Ms. p. 14, pentru mașină, lat. machina, rus. mașin, cf. D. L. R., VI, 1. p. 8. 349 în I. B. D.; fr., lat., gr. martyr, cf. D. L. R., București, 1965, t. VI, 2, p. 157, aceasta ar putea fi prima atestare. După aceasta la Gh. Asachi. 350 în Logica lui Condillac, ms. p. 75, ar putea fi prima atestare a cuvîntului măsurător, v. D. L. R., t. VI, p. 4, p. 314. Vine de la mdsura+suf. tor, lat. mcnsura. 351 Ms. p. 64, fr. mathematique, lat. mathematica. 352 Ms. p. 32, 38, lat. mechanicus, D. L. R., VI, 5, 339 este atestat mehanizmoc la Vîrnav și în Albina, 1829, deci ulterior lui L. Asachi. 353 în I. B. D., din lat. memoria, cf. it. memoria. 354 Ms. p. 61, 66, fr. methaphsique, lat. metaphisica, și în Bordeiul indienesc. 355 în Predică la Anul Nou 1811; din fr. metal, germ. Metall, lat. metallum, in D. L. R., București, 1966, tomul VI, fasc. 6, p. 445; atestări la Cantemir, în Gheo-grafia lui Amfilochie și în Retorica lui Molnar. 356 Ms. p. 15, pentru metodă, fr. m^thode, germ. Methode. J 357 în I. B. D.; în D. N., atestat numai magmă; din fr. magma, cf. gr. magma. în D. L. R., București, 1967, VI, 7, p. 512, migma, dă prima atestare la Gh. Asachi, Algebra și Aritmetică (1830), deci ulterior lui Lazăr Asachi. ’ 358 în D. N. sub forma misteric, care ține de mister, lat. mysterium, fr. mystăre. 359 în Dogmele de Biserica răsăritului păzite. Nu se află în D. N. în D. L. R., VI, 8, p. 617, apare numai mistic, misticism, misticitate. 360 în I. B. D.; Forme grecești. Nu sînt notate în D. N. în D. L. R., București, 1967, voi. VI, fasc. 8, p. 616 sînt atestate în formă românească misterii, mister, misterios, la Budai Deleanu (Lexicon), Gh. Asachi (1836), Negulici, Stamati, D. Po-lizu ș. a. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 123 modîficația,31 * * * * * * * * * 361 moralul?62 muzic363 N natura,364 naturalnic,365 nerve 366 numitor361 O obiecturi363 a observui,3™ ofertorium,™ olimbiada 311 organizație,312 orighinalnic313 P paralizu,314 patos,315 pena,316 perfecția,311 pertectionalnic,313 persoană, piitis,™ planetă,336 3S1 Ms. p. 33, pentru modificări, C., I, p. 70 și verbul a modificui, ms. p. 37. pentru a modifica, C., I, p. 79, conjugat cu modificuesc, verbal a modifica, de la lat., it. modificare, fr. modifier, Cuvîntul există și sub forma modificați? (livresc) de la fr. modification. 362 Ms. p. 26, pentru moralitate, C., I, p. 52, fr. moralite, lat. moralitas. 363 Ms. p. 39, pentru organist, C., I, p. 82, lat. musicus, it. musico, germ. kus, folosit și de Șincai, Heliade, Pann, cf. D. L. R., VI, 12—13, p. 1072 Li v.'.. u-cerea Bordeiului indienesc are și materia, monument, museu, milion. 364 Ms. p. 4, dar zice des și firea, lat. natura, fr. nature. Și; în Bord-d.-d nesc. 365 Ms. p. 103, pentru natural, C., I,, p. 97, fr. naturel, lat. naturali?. .d: pute i fi format pe terenul limbii române din natură+alnic. Apropiat și de forma rusească naturalnîi, cf. D. L. R., VII, 47. 366 Ms. p. 31, pentru nervi, lat. nervus, fr. nerf. > 367 în I. B. D.; D. N. arată că vine de la fr. denominateur; D. L. R., București, 1971, t. VII, partea I, p. 572. Printre primele atestări la Budai-Deleanu, Polizu, Gh. Lazăr, Gh. Asachi. 368 Sau -puneri înainte, în T. B. D., lat. obiectum, fr. objet: D. L. R., București, 1969, VII, partea a 2-a, p. 30 îl atestă în forma aceasta la Mumuleanu, după L. Asachi. 339 în Logica lui Condillac, ms. p. 89; Variantă menținută în dicționare, cf. D. L. R., VII, p. 2, p. 68. Se află forma observează la Gh. Asachi, Observai ar putc-a fi creat de L. Asachi. 370 în I. B. D.; adică jertfă, în D. N. sub forma ofertoriu, lat. offertorium, it. offertorio. 371 în I. B. D.; din ngr. olimpiada, în fr. olympiade, cf. lat., gr. olympias. în D. N. numai olimpiada; D. L. R., București, 1969, t. VII, p. 2, p. 189, atestă ca formă învechită olimbiada, din 1830, la Gh. Asachi. Cea mai veche atestare la Molnar ca olimpiadă. 372 Ms. p. 9, 61, fr. organisation, rus. organizația, germ. Organisation. 373 în I. B. D.; lat. originalis, fr. original, din rus. originalnîi, cf. D. L. R., București, 1969, t. VII, p. 2, p. 305; atestat din 1833. Lat. originalis, fr. original. în Bordeiul indienesc și opinia, ospitalitate. 374 Ms. p. 42, dar mai folosește și damblaua, ms. p. 42, fr. paralysie, lat. și gr. paralysis. Nu există în dicționare sub forma paralizu. Mai tîrziu este paraliza, Ja Polizu, D. L. R., VIII, 1, p. 99. 375 în I. B. D.; gr., fr., it. pathos. D. L. R., VIII, 1, p. 192, îl atestă la Heliade. 376 A penaliza? în I. B. D.; fr. peiner. D. L. R., 2, p. 398 îl dă numai de la Lazăr Asachi. 377 în I. B. D., în lat. perfection, fr. perfection. 378 în I. B. D.; nu este atestat printre neologisme în D. N. în forma aceasta. 379 Ms. p. 29, 62, pentru poet, fr. poete, lat. poeta. Nu e reținut în dicționar ca piitis, dar este piiticesc. 380 Ms. p. 96, lat. planeta, fr. planete, gr. planetes. Neologismul e mai vechi: se află spre ex. la Miron Costin, cf. Gh. Bulgăr, Studii de stilistică și limbă literară, București, 1971, în cap.: „Neologismele romanice la începutul secolului tre-cut“, p. 224. 124 Antonie Plămădeală planetești331 poem332 poet333 pompatică 334 prestantia^5 progressus336 propoziție337 prețizie333 prezumpcya™9 prin-țipii381 382 383 384 385 386 387 388 389 390 R răprizăntuesc,391 regulă,392 relatisesc,393 relație,394 respondari-sesc 395 396 397 398 ritor 393 S sigilium,391 sațietate,393 substantia,399 400 științele 381 In sens de ale planetei, în Dogmele de Beserica Răsăritului păzite. In D. N. și in D. L. R., t. VIII, p. 3, p. 756—757; se află numai planetă (planet, planetar, planetariu, planetoid) de la lat. planeta, fr. planete. Dicționarele limbii române nu-1 au în forma aceasta. 382 In Povești învățătoare de bunele moravuri, de la fr. poeme, lat. poema, gr. poiema. D. L. R., București, 1974, t. VIII, p. 3, p. 930 îl atestă la Molnar, Budai-Deleanu și în Bordeiul indienesc tradus de L. Asachi. 383 In Logica lui Condillac, p. a II-a de la fr. poete, lat. poeta, D. L. R., t. VIII, p. 3, p. 931 îl citează la Stamati (Lexicon), ș. a., printre care și Gh. Asachi. 384 In Cuvînt la înmormîntarea mitropolitului lacob Stamate; în D. L. R., VIII, 5, p. 1014. atestat de la Lazăr Asachi. 385 In I. B. D.; it. prestanza, fr. prestance, cf. D. L. R., VIII, 5, p. 1345, ar putea fi prima atestare. 386 In I. B. D.; este întocmai forma latinească, dar L. Asachi nu-1 scrie cu caractere latine, așa cum face atunci cînd dă originalul latin. Va fi intenționat să-1 introducă sub forma aceasta în 1. română. 387 Ms. p. 91, dar folosește și socotință, ms. p. 91. De cele mai multe ori dă variantele una după alta, folosind întîi neologismul și apoi explicîndu-1 cu termenul mai vechi, local, ex. paralizu sau damblaua, gheometri sau măsurătorii pă-mîntului, imaginacye sau părută închipuire ș. a. fr. proposition, lat. propositio. 388 Ms. p. 54, 81, dar folosește și răspicarea limbii. Răspicarea e folosit pentru traduction, ms. p. 85, fr. precision, it. precisione, lat. precisio. 389 Ms. p. 31 dar mai zice și: ,,de prisos sau peste măsură ardere", ms. p. 31, lat. presumptio, fr. prăsomption, it. presuntione. 390 Ms. p. 2. Mai zice și prințipium, ms. p. 74 și pryncypia și temeiuri, ms. p. 15, lat. principium, it. principia. In forma printipie și la Miron Costin, cf. Gh. Bulgăr, op. cit., p. 224. Alte neologisme în traducerea Bordeiului indienesc: protecție, planta, poeta (mai bine decît piitis, prezent tot la Lazăr Asachi), politessa, prezidentu, popol (de la populus?), pontifice, parchet, problematic, prototip. 391 Vb. a reprezentui, în Dogmele de Biserica Răsăritului păzite, în forma aceasta nu există în Dicționarele limbii române. La Șincai există forma reprezen-tălui, D. L. R., București, 1975, t. IX, litera R, p. 339, dar și reprezentație, cf. Gh. Bulgăr, op. cit., p. 226. 392 Ms. p. 20, lat. regula, fr. regie, cf. D. L. D., IX, p. 293. 393 De la verbul a relatisi, în I. B. D.; D. N. dă numai pe a relata, din fr. relater D. L. R., București, 1975, t. IX, 302, dă tot pe a relata de la mijlocul sec. XIX. 394 In I. B. D., lat. relatio, fr. relation. Prima atestare la Maior, apoi Gh. Asachi, D. L. R., București, 1975, t. IX, p. 303. 395 în I. B. D.; nu este atestat în D. N., nici în D. L. R., București, 1975, IX, în forma aceasta. în lat. respondere. 396 Ms. p. 60, pentru orator, gr. ritor, cf. D. L. R., IX, p. 317. în Bordeiul indienesc și reflexie, rațiune, rebel. 397 In I. B. D.; lat. sigilium, it. sigillo. 398 în I. B. D.; lat. societas, fr. sociăte, it. societa. 399 Ms. p. 66, lat. substantia, fr. substance. 400 Ms. p. 88, lat. scientia, fr. Science. Alte neologisme: sentiment, senat, folosit de Lazăr Asachi, dar și de Miron Costin, cf. Gh. Bulgăr, p. 224. In Bordeiul indienesc și sens (pentru simț). Mai are pentru furtună, tempest, iar pentru timpan, tîmpănă (acesta din urmă în Logica), tassă (pentru ceașcă, evident din franceză, ca și sens) și uragan (în Bordeiul indienesc). Lazăr-Leon Asachi în cultura română 125 In afară de acestea, în sholiile pe care le alcătuiește și le adaugă la sfîrșitul traducerii Logicii lui Condillac, găsim și alte neologisme, în general sub formă latină, cu excepția lui abstracție, care e românizat: idea complexa, idea simplex, perceptiones, notio, extensio, passivus, iactum. A intenționat să explice în românește cuvintul abstracție, urmîndu-1 de adecă, dar n-a găsit echivalentul și a pus puncte de suspensie. Același lucru l-a făcut și cu cuvintul relative, românizat și el, și tot așa urmat de adecă, fără să-i găsească echivalentul. Mai departe, vrînd să explice cuvintul științele, lasă locul tot liber,401 deși mai înainte redase totuși cuvintul Sciences 402 prin științele **3 404 Folosește însă și cuvintul grecesc epistimii desă-vîrșite*^ cînd traduce Sciences exactes**5 în partea a II-a a Logicii lui Condillac există un capitol în care autorul își exemplifică ideile prin cîteva formule algebrice. Poate fi important pentru specialiști felul cum Lazăr-Leon Asachi traduce unii din termenii specifici matematicii.406 Astfel el redă pe: algebrique Fanalyse augmente chiffres comparaison connues dgcouvertes demonstration diminue donnee egal prin: alghevricesc 407 chip descoperitor 408 Înmulțit409 nulle 410 potrivire 411 știute 412 adevărate luări aminte 413 dovedire, dovadă 414 Împuținată 415 dat416 potrivire 417 401 Comentariu la cap. VI al Logicii, partea a II-a, ms. foaia 98. 402 C,. II, p. 72. 403 MS. p. 88. 404 MS. p. 82. 405 C.. II, p. 61. 406 în problema terminologiei matematice se poate citi: N. A. Ursu, Formarea terminologiei științifice românești, București, 1962, în special ,,Formarea terminologici matematice*, p. 88—112. 407 C., II, p. 70, ms. 88. 408 C„ II, p. 59, 60, ms. p. 80, 81. 409 C., II, p. 69, ms. p. 87. 410 Idem. 411 C„ II, p. 81, ms, p. 92. 412 C., II, p. 66, 79, ms. p. 86. 413 C., II, p. 69, ms. 80. 414 C., II, p. 62, ms. p. 84. 415 C., II, p. 69, ms. p. 87 (minus n. n.). 416 C., II, p. 70, ms. p. 87. 417 C., II, p. 69, ms. p. 84. 126 Antonie Plămădeală Astfel el redă pe: ăquations prin: potriviri418 elemen[t]s stinii "19 exprime răspică 420 identites identități, aceime 421 inconnues neștiute 422 jeton bănuți de seamă 423 la meme într-unfelită 424 language alge- alghevricească voroavă425 brique matematiciens matematici426 methode analy- chipul cel descoperitor pe (al tique n. n.) adevărului427 428 moins mai puțin423 peu exactes mai puțin depline 429 plus mai mult430 probleme gicitură 431 quantite citățime 432 Sciences științele 433 Sciences exactes epistimii desăvîrșite 434 supossition părere 435 436 tirons scoatem 433 transformations ioarme, dar și iorme 437 unite unime 438 418 C., II, p. 66, 79, ms. p. 85, 91. 419 C., II, p. 59, ms. p. 89. 420 C., II, p. 69, ms. p. 87. 421 C., II, p. 71, ms. p. 88. 422 C., II, p. 66, 79, ms. 86. 423 C., II, p. 63, ms. p. 84. 424 C., II, p. 71, ms. p. 88, (egal, n. n.). 425 C., II, p. 70, ms. p. 88. 426 C., II, p. 59, ms. p. 80. 427 C., II, p. 59, ms. p. 80. 428 C., II, p. 69, ms. p. 87. 429 C., II, p. 72, ms. p. 88. 430 C., II, p. 69, ms. 87. 431 C., II, p. 67, 68, ms. p. 86, 87. 432 C., II, p. 67, ms. p. 86, 87. 433 C., II, p. 72, ms. p. 88. 434 C., II, p. 61, ms. p. 82. 435 C., II, p. 62, ms. p. 84. 436 C., II, p. 70, ms. p. 87 (scădem, n. n.). 437 C., II, p. 81, ms. p. 92. 438 C., II, p. 69, ms. p. 87, la fel și în traducerea Aritmeticii lui Manuil Glyzo- nlos de către un anonim, în anul 1793, ms. 1316, Bibi. Academiei R. S. R., cf. N. A. Ursu, op. cit., p. 97. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 127 De notat și cîteva cuvinte mai rare: 7a meme tradus cu într-unfelită^39 simplicită, tradus cu drep tăciune,*™ ca în limba lui Aron Pumnul; răspicate, traducînd o dată pe exprime, altădată pe traduction^41 magazia fibrelor traducînd pe le tissu des fibres**2 Ca și dreptăciune, are și împăcăciune**3 Traducînd Logica lui Condillac, Lazăr-Leon Asachi a dat un adevărat examen, nu atît de limbă franceză, cît de limbă română. Și-a dat desigur seama că numai cu ajutorul fondului de cuvinte existent în vremea aceea, va lucra greu, mai ales în redarea termenilor filozofici. A încercat. O simplă aruncare de ochi peste textul traducerilor sale, ne descoperă poate cea mai uriașă încercare de redare prin perifraze, cu ajutorul cuvintelor existente, combinate ingenios, a termenilor care nu existau în limba noastră la vremea aceea. Iată alte cîteva exemple de traducere prin perifraze sau prin echivalente uitate: Traduce pe: discernement prompte analyser circuler raisonnement inanime anime conventions imprirher idăes exactes modeles cu: vrednicia bunei din cunoștință alegerea lucrurilor 439 * 441 442 443 444 de în curîndă vreme445 446 cercetări desciocălitoare*™ face încongiurătoare primblare 447 a minții ideie 448 neviețat449 viețos 450 păcile, păciuirile 451 a săpa 452 închipuiri temeinice 453 oglinzi de bune pilde 454 439 C., II, p. 71, ms. p. 83. 449 C., II, p. 73, ms. p. 89. 441 Ms. p. 85, 87; C., II, p. 69; C., II, p. 65. 442 MS. p. 32, C., I, p. 68. 443 în Cuvintul de pomenire, v. Addenda XVII. 444 MS. p. 18. 445 Ms. p. 4. 446 MS. p. 20. 447 Ms. p. 33. 448 Ms. p. 29, 52. 449 MS. p. 25. 450 Ms. p. 25. 451 MS. p. 26. 452 MS. p. 24. 453 MS. p. 21, 23. 454 Ms. p. 1. 128 Antonie Plămădeală Traduce pe: objet cu: prăvire care se pune înaintea noastră, sau la plural, cu: puse înainte pră-viri455 Toate acestea cereau din partea traducătorului imaginație, ingeniozitate și o foarte bună mînuire a cuvintelor în vederea combinării lor. Și mai cereau și o perfectă înțelegere a termenilor franțuzești. El face în general dovada acestei înțelegeri. Doar în puține locuri greșește, ceea ce se mai întîm-plă chiar și unor traducători moderni. Ajunși aici, ne putem întreba: cum înțelegea el cuvintele franțuzești care nu aveau corespondențe în românește? Care i-au fost instrumentele? Pentru a le înțelege, trebuia să fi știut foarte bine franțuzește, ca pe limba sa! E de presupus că a folosit dicționare cu echivalențe și în alte limbi, din cele multe pe care le cunoștea. Munca de traducere, în vremea aceea, în special a acelor cărți și a acelor cuvinte pentru care nu aveam încă echivalente, era o adevărată muncă de laborator. Și e cu atît mai importantă cu cît, în cazul lui Lazăr-Leon Asachi, nu s-a ajuns la artificiile etimologiste ale Școlii ardelene, înțelegînd el că laboratorul nu trebuia să opereze cu eprubete în care să experimenteze homunculuși, ci cu limba vie, firească, cu cerințele naturale ale limbii. Așa se motivează perifrazele, calcurile, pe fondul existent al limbii, și tot așa primirea de nevoie și nu din principiu a unor neologisme. Nu le-a fabricat, neputîndu-le naște — am zice — ci le-a înfiat, tratîndu-le patern și dîndu-le identitatea nouă, românească, ajustîndu-le după „haractirul" limbii noastre. Și tot ca și în înfierile din viață, a căutat mai întîi copiii printre rudele cele mai apropiate — sîngele apă nu se face — și numai la mare nevoie a înfiat și de la străini, cînd s-au dovedit fidele contextului, neamului, împămîntenirii, cu rădăcini care indicau asimilarea. Chiar dacă în unele cazuri a eșuat, mai ales prin operațiile de perifrazare, prin calcurile simple poate mai puțin decît prin cele compuse, dintre care unele au fost chiar 455 MS. p. 3, 10. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 129 eronate,456 efortul său nu este mai puțin important și merituos. Aceste eșecuri inevitabile, la vremea aceea, ale lui și ale altora, împreună cu reușitele lor, au curățat și au delimitat aurul limbii ca într-o flotație, scoțînd-o din minereul originar din care a trebuit eliminat sterilul. Cu deosebită grijă, Lazăr-Leon Asachi va propune și multe împrumuturi, precum neologismele menționate mai înainte. Perifrazele i se vor fi părut și lui greoaie, cum și erau de fapt, și ar fi fost cu neputință să rămînă în limbă, cînd echivalentele latinești, în general prin intermediu francez, erau simple și atotcuprinzătoare. Un singur cuvînt înlocuia trei, patru, chiar și cinci cuvinte, cu care se perifrază în limba română a vremii. Firește, perifrazele sînt și ele interesante și multe din cele inventate de el sînt o premieră în limba română, dar adesea sună ca vorbirea unui cepeleag! De unde cunoștea Lazăr-Leon Asachi așa de bine limba franceză, e greu de spus. Nu se știe unde și cînd a studiat. Se presupune că ar fi urmat cursurile Școlii de la Putna sau cursurile uneia din școlile care funcționau pe vremea aceea la Iași.457 Pe atunci în Iași existau doar două școli: Academia grecească, înființată de Gr. A. Ghica în 1765, și Școala nor-malicească, de pe lîngă biserica Sf. Nicolae domnesc, înființată de mitropolitul Nichifor (1740—1750) în anul 1749.458 La una din ele ar fi putut studia Lazăr-Leon Asachi, dar tot ce se poate spune în legătură cu aceasta, e de domeniul presupunerilor. Pînă în prezent nu avem nici un document în această privință. Seminarul de la Socola și Școala de psalti-chie s-au înființat în 1803 și respectiv în 1805, de către mitro 456 Traduce pe decomposer (C., I, p. 56) cu spre a lua samă (ms. p. 27), în loc de a descompune, pe malaise (C., I, p. 64), cu neindeminare (ms. p. 30), in loc de indispoziție, pe inquietude (C., I, p. 64), cu neodihnd (ms. p. 30), în loc de neliniște, pe Ies sens (C., I, p. 31), cu cugetările (ms. p. 16), sau cu gîndurile (ms. p. 22, C., I, p. 46), inexact într-o propoziție ca: toutes nos connaissances viennent de sens (C., I, p. 31), toate cunoștințele noastre pornesc de la cugetare (ms. p. 16), pe individuelles (C., I, p. 37), cu neamul deosăbirii (ms. p. 18), insuficient pentru sensul francez, și tot insuficient traduce și pe distinguera (C., I, p. 37), cu o perifrază ca aceasta: va fi în stare a le cunoaște (ms. p. 18). Unele cuvinte rămîn chiar netraduse, cînd nu le înțelege exact sensul, ca spre ex.: hypothăse, arbitraire (C., I, p. 89) sau malleabilite (C., I, p. 84), în locul căruia lasă punctele de suspensie (ms. p. 93). In alt loc traduce pe arbitraire completamente cu sensul contrar (ms. p. 26, C., I, p. 54). Are și cîteva cuvinte cărora nu le-am putut găsi echivalentul de azi: cescuț sau ceascuț (ms. p. 9) pentru instant (C., I, p. 16). Ar putea veni de la ceas, în sens de măsurare a unei clipe, a unui moment. Mai are dreava (ms. p. 35), termen slav, pentru ressort (C., I, p. 74). 457 Nestor Vornicescu, Arhimandritul Leon Asachi, loc., p. 219. 458 N. C. Enescu, Unde a ținut Gh. Asachi cursul de inginerie? în ,.Studii și articole de istorie", București, 1957, p. 349—350. 9 130 Antonie Plămădeală politul Veniamin Costachi, dar în acea vreme Lazăr-Leon Asachi era matur și era deja protoprezbiter. Pentru pregătirea preoțească putea să-i fie de ajuns frecventarea unor școli mănăstirești dar acolo, pe atunci, nu se învățau limbi străine. E mai degrabă de presupus că și-a făcut singur cultura lingvistică, ca autodidact, împins spre aceasta de viața lui neodihnită, aproape aventuroasă, mai ales în prima jumătate. Cine știe pe unde îl vor fi mai dus drumurile, despre care nu ne-au rămas decît știri episodice. Știm că a călătorit în Austria, în Rusia, în Grecia. Oare din felul cum și-a îndrumat fiul, pe Gheorghe Asachi, înainte de a-1 trimite la Roma, cum și ce să caute și să vadă acolo, am putea deduce că fusese el însuși în Italia? Sau l-a îndrumat într-acolo ca un Badea Cîrțan, trimițîndu-1 să vadă țara strămoșilor, și să se îmbogățească acolo cu virtuți, cunoștințe și simțăminte, ca de la sînul maicii neamului? Va fi ajuns oare și în Franța? Că știa franțuzește, o putem presupune cu unele bune temeiuri. Nu era neobișnuit să se vorbească franțuzește în Moldova acelor vremuri, și nu numai în Moldova, ci și în Țara Românească. Iată ce scrie Gh. Bulgăr în legătură cu aceasta: „In timpul războaielor cu turcii, armatele rusești s-au aflat adesea în Principate și au răspîndit prin ofițerii lor limba franceză, mai ales în Moldova. Limba română a primit atunci multe neologisme romanice, nu în forma franceză, ci în forma latină (originară) și rusă: administrație, constituție, funcție, divizie, rezoluție, și nu administrațiune, constituțiune, funcțiune, care apar mai tîrziu, luate direct din franceză". Tot Gh. Bulgăr arată că ideile revoluției franceze au făcut ca odată cu ele să aducă spre noi și interesul pentru limba franceză.458bis Grecul Kosmeli călătorește prin Moldova în anul 1819, pe vremea ciumei, și scrie: „Se vorbește mult franțuzește; pronunția moldovenilor e mult mai bună ca a grecilor".459 Și N. lorga scrie că „în Moldova bibliotecile franceze erau de o bogăție și de o alegere neașteptată".460 458bis Gh. Bulgăr, op. cit., p. 227—231, Romulus Todoran, Despre neologismele terminate în ie, în ,,Cercetări de lingvistică*4, 1959, p. 211 și L. Gâldi, La neologic en Europe centrale et orientale, în „Littărature hongroise et litterature europeene-*, Budapest, 1961, p. 275, cf. Gh. Bulgăr, op. cit., p. 227, 230. 459 Cf. N. lorga, Istoria românilor prin călători, voi. III, București, 1922, p. 78. 460 N. lorga, Istoria literaturii românești. Introducere sintetică, București, 1977, p. 172. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 131 Indirect, Lazăr-Leon Asachi spune el însuși în Cuvintul înainte la traducerea Logicii lui Condillac, că o face din limba în care a fost scrisă, din „franțeză". De altfel, comparînd traducerea cu originalul, ne dăm seama că a urmat foarte de aproape textul francez. De multe ori dă în paranteze chiar cuvintele originale, franceze. Cînd întîlnește cuvîntul successivement,461 îl traduce prin cu urmare sau prin una după alta, dar simte că nu redă exact sensul și atunci adaugă și originalul ușor românizat: successive 462 cu litere latinești. Tot așa face cu evidence de raison, dînd alături expresia în limba franceză, tot cu litere latine.463 In același fel procedează și cu evidence du sentiment 464 și cu analyse 465 * 467 468 și cu relation, pentru care dă relative,^ și cu implicitement, pentru care dă implicite^1 și cu exclusivement, pentru care dă exclusive463 Cînd traduce titlul Logicii și titlurile personale ale lui Condillac, membru al mai multor Academii, la început a tradus franțuzescul membre cu cilenul, folosind cuvîntul slavon obișnuit în epocă, dar apoi s-a răzgîndit, l-a șters și a scris deasupra membrul, preferind neologismul de sursă latină, membrum, prin intermediul francez. Uneori dă și echivalentele sau, mai exact spus, sursa latină, sugerînd o posibilă preluare, dar neîndrăznind să se pronunțe asupra formei, așa cum vor îndrăzni să se pronunțe transilvănenii mai tîrziu, pînă la exagerare. Traduce pe: sons articules cu: dessous Evidence de raison Evidence du sentiment glasuri prefăcute, pe limbă dedesubt vederare[a] mintoasei ideiuiri vederea simțirilor dar dă în paranteză: absolutum469 quod substant470 evidenția rationis 471 evidenția sensus intimi 472 461 C., I, p. 17, 18. 462 MS. p. 9, 10. 463 Ms. p. 93. 464 Ms. p. 91. 465 Ms. p. 79. 476 Ms. p. 23. 467 Ms. p. 29. 468 Ms. p. 28. 469 Ms. p. 23. 470 C., II, p. 24, ms. p. 28. 471 C., n, p. 85, ms. p. 93. 472 C., II, p. 85, ms. p. 94. 9* 132 Antonie Plămădeală Traduce pe: observations cu: luare de samă dar dă în paranteză: observationes 473 experience ispitiri și cercetări experimenta473 474 revolutions înconjurări revolutiones 475 synthese adunătorul chip synthesis, methodus, synthetica476 methode de doc- chip al învățături- methodus dodri- trine lor nae477 equations potriviri aequationes 478 deux membres egaux doo potrivite părți membra aequationes 479 la cau.se occasio- pricinuitoare, pri- causa occasiona- nelle cină lis 480 successii în urmă pășitoare ordo successivus 481 simultane de o vreme ordo simultaneus 482 analyse potrivită socoteală methodus analy-tica483 methode d'inven-tion chipul aflării methodus inven-tiendi484 individus alesături, dar și cu neam individua 485 sujet așezare subjectum 486 l'espace loc 487 spatium 488 l'absolu hotărît absolutum act ion treabă adio 489 490 reflechir lovește îndărăpt refleditur 499 attention priveghere, luare aminte attentio 491 473 C., II, p. 86, ms. p. 95. 474 C., II, p. 86, ms. p. 95. 475 C., II, p. 86, ms. p. 96. 476 Ms. p. 79. 477 Ms. p. 79. 478 C., II, p. 66, ms. p. 85. 479 C., II, p. 66, ms. p. 85. 480 C., I, p. 6. 481 Ms. p. 10, C., I, p. 19. 482 C., I, p. 19, ms. p. 10. 483 C., I, p. 22, ms. p. 12. 484 C., I, p. 29, ms. p. 15. 485 C., I, p. 33—34, ms. p. 17. 486 C., I, p. 43, ms. p. 21. 487 Le temps i se pare însă potrivit dentul latinesc (ms. p. 23). 488 Ms. p. 23. 489 C., I, p. 51, ms. p. 25. 490 C., I, p. 59, ms. p. 28. 491 C., I, p. 57, ms. p. 27. tradus cu vreme și nu-i mai dă corespon- Lazăr-Leon Asachi în cultura română 133 Traduce pe: comparer cu: jugement deșir pasions volonte pensee fausses hypotheses l'analogie substance molie la retine le tympan potrivire, asemănare judecata poftă patimi voia gind neadevărate lăsări potrivirea ființă moale lumină mrejoasă dobușoară, timpi dar dă în paranteză: comparatio 492 judicium493 desiderium 494 passiones 495 voluntas 496 cogitatio 497 hypothesis 498 analogia 499 substantia 500 retine 501 tympanum 502 S-a sugerat că Lazăr Asachi ar fi putut avea în față, la unele traduceri,503 versiuni în limba poloneză sau rusă, sau chiar că ar fi tradus din una din aceste limbi, fără să aibă în față și originalul francez.504 Greu de demonstrat și teza și contrariul ei, dar pentru unele presupuneri există unele indicii chiar în traducerile sale. înclinăm să credem că a avut în față versiunea originală pentru că, așa cum am arătat mai sus, dă în textul traducerii Logicii lui Condillac unele cuvinte în original, în limba franceză. De asemenea citează în notele sale, 505 de cîteva ori, Dictionnaire de 1'Academie francaise 506 și alcătuiește la sfîrșit o notă lungă după Enchiclopedia Parisului.507 înseamnă că traducea cu un dicționar francez în față. Acest lucru este indubitabil. Și despre Dicționar și despre Enciclopedie ne spune că le-a folosit personal, el, tălmăcitorul. 492 C., T, p. 59, ms. p. 28. 493 C., I, p. 59, ms. p. 28. 494 C., I, p. 65, ms. p. 30—31. 495 C., I, p. 65, ms. p. 30—31. 496 C., I, p. 65, ms. p. 30—31. 497 C., I, p. 66, ms. p. 31. 498 C., I, p. 67, ms. p. 31. 499 C., I, p. 67, ms. p. 31. 500 C., I, p. 68, ms. p. 32. 501 C., I, p. 72, ms. p. 34. 502 C., I, p. 72, ms. p. 34. 503 A se avea în vedere Bordeiul indienesc. 504 Nestor Camariano, op. cit., p. 186. 505 Precizează că sînt ale sale: „sholion al tălmăcitorului. 506 Ms. p. 33. 507 Ms. fila 98v și urm. 134 Antonie Plămădeală în partea a doua a Logicii, pentru explicarea cuvîntului analyse, face jos o trimitere la Enciclopedie și precizează că tot el, tălmăcitorul, a adăugat la sfîrșitul cărții și o notă mai lungă, scoasă tot din Enciclo'pedie?QS Iată, și mai concludentă, o notă la cuvîntul vegetation 508 509 510 pe care îl traduce cu veghietăți-.™3 „Vegetation (vegetatio) însușit să zice pentru tot ce viază și să rostește de hrana și creșterea lor. Aici să ia mutător (s. n. iată alt cuvînt al său, pentru tigurat n. n.) și însămnează obicinuită lucrarea acelor slujbe, de la cari atîrnă viața fiarelor, pre lîngă oarecare odihnă încetare slujbei cei hotărîte (sensul cuvîntului slujbă aici e probabil de viață normală, în lucrare, în mișcare n. n.). Dintr-această pricină s-au deprins a zice franțoji[i] pentru [un] om carele acum mai nu are întrebuințare minții: il ne fait plus que vegeter, adică ../ Arată că își ia informația din Dictionnaire de E Academie irangaise și precizează: ,,Sho-lion a tălmăcitorului1*, deci al lui. Dar nu este cu totul exclus să fi avut în față și o traducere poloneză. Cîteva argumente ne-ar putea da textul traducerii. în primul rînd observăm că, alături de cuvintele, să zicem tehnice, cele mai uzuale, ale unui lexicon filozofic (reflecție, voință, judecată, atenție, comparație, gîndire, sinteză, experiență, metoda, analiză, cauză, rațiune etc.), Lazăr-Leon Asachi dă, precum am arătat mai sus, și termenii echivalenți latinești. în versiunea franceză originală aceștia nu există. Se poate presupune că i-a putut lua dintr-o versiune poloneză. Poate să nu fie însă cu totul exclus să-i fi găsit în Dicționarul Academiei Franceze sau în Enciclopedie, cînd indică originea cuvintelor, de aceea rămînem la presupuneri în privința aceasta. Și de ce să nu-i fi scos chiar dintr-un dicționar latin, căutați anume! Că Lazăr-Leon Asachi avea preferințe pentru termenii latinești și că îi căuta cu înfrigurare, o știm din toate prefețele luif în care se referă la „maica limbii noastre", Chiar dacă nu știa latinește, ceea ce nu e sigur, știa să folosească un dicționar. De asemenea, aduna ziceri din înțelepciunea latină, precum se vede din prefața la Jucăreia norocului, 508 Ms. p. 79. 509 C., I, p. 69. 510 MS. p. 32. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 135 unde citează: „Non ignora mali miseris secunere disce, Nu uita ce este răul și te învață a ajuta pe cei nenorociți11.511 In al doilea rînd, observăm că unele forme pentru neologisme împrumutate din limba latină sînt adoptate în românește în forme poloneze: Traducînd cuvîntul organisation.512 îl redă prin plăzmuirea, dar adaugă și un echivalent neologic caref deși e scris cu litere latine, aduce sigur cu forma poloneză a cuvîntului organizacia-5^ traducînd cuvîntul imagi-nation514 cu: părută închipuire, dă alături cu litere latine și imaginacyi,515 516 grafie cu iz polonez; traducînd pe presomp-tion cu ,,de prisos și peste măsură credere", a introdus alături, cu litere latinești, și cuvîntul de origine latină, dar în formă poloneză, prezumpcya5^ Aceste cuvinte ne-ar putea sugera, cum amspus, că Lazăr-Leon Asachi, pe lîngă originalul francez după care și-a făcut traducerea, a avut în față și o traducere poloneză. Nesiguranța în această privință ne-a fost redusă foarte mult, cînd am aflat că polonezii aveau tradusă Logica lui Condillac din anul 1802, titlul: Condillac, Logica, czyli pierwsze zasady sztuki myslenia,5lQbis Wilno, 1802, adică exact, sau în orice caz foarte probabil în vremea în care Lazăr-Leon Asachi se muta de la Lemberg în Moldova, la Iași. Va fi luat această Logică cu el, sau o va aduce cu prilejul altor călătorii în Polonia. Știm că a făcut mai multe călătorii într-acolo. E posibil ca chiar traducerea poloneză să-i fi stimulat ideea de a face și o traducere românească. Credem că dacă ar fi tradus direct din poloneză, fără să aibă originalul francez, ar fi spus-o așa cum a spus că Istoria lui Filaret Drozdov a tradus-o „de pe limba rosienească". Despre Bordeiul Indie-nesc și Logică spune că au fost scrise „în franțeză". Lăsînd să se înțeleagă că traduce din această limbă. Am văzut, de altfel, că episcopul Melchisedec Ștefănescu (vezi cap. I 511 V. Bibliografia Românească Veche, voi. III, p. 151. 512 C., I, p. 51. 513 Ms. p. 25. în dicționarele poloneze actuale: organizacja, cf. Podzeczny Stow-nik francusko-polski, Warszawa, 1933, p. 571. 514 C., I, p. 60. 515 Ms. p. 2a. în dicționarul citat mai sus, imaginacia și imaginacyjny, ptr. imaginativ, p. 396. 516 Ms. p. 31, astăzi socotit învechit în Polonia. Se află în dicționarele vechi. 516bis Cf. Jan Czerkawski, Condillac în Encyklopedia Katolicka, III, Lublin, 1979. p. 570—571. 136 Antonie Plămădeală nota 47) și G. Călinescu (vezi cap. II nota 13) cred că a tradus Bordeiul din franceză, iar N. A. Ursu (vezi cap. I nota 102 și 103) arată că a descoperit originalul francez al Jucăreii norocului. Dicționarul literaturii române pînă în 1900 (vezi cap. I nota 105) arată de asemenea că știa și limba franceză. în plus, am văzut că în manuscrisul traducerii Logicii trimite des la Cours d'etude a lui Condillac. Ei bine, acesta n-a fost tradus în poloneză. Nu l-am găsit indicat în Enciclopedia Catolică din 1979 (Lublin) care dă toate traducerile după Condillac în limba poloneză. înseamnă că Lazăr-Leon Asachi a avut în fată și această lucrare a lui Condillac, în limba franceză. Am văzut apoi trimiterile la Dicționarul Academiei Franceze, numit cu titlul în limba franceză, ca și la Enciclopedia franceză. Credem că aceste argumente, alături de citarea în original a unor cuvinte franceze, pot îndreptăți părerea că Leon-Lazăr Asachi a tradus direct din limba franceză. Aceasta nu exclude însă posibilitatea de a fi avut în față și traducerea poloneză din 1802. Dacă nu e doar o greșeală de scris, am mai putea adăuga, tot în sprijinul sursei paralele poloneze, și felul cum scrie numele propriu, Petru: uneori Petrul, ca în Bucovina, dar și Petr, care este formă slavă,517 deci și poloneză. Să fie acestea încercări de românizare a cuvintelor latinești prin intermediul francez, sau prin intermediu polonez? Cu cuvîntul reflexio lucrurile sînt mai limpezi: l-a tradus prin luare de samă, dar l-a dublat cu forma românească reflexie, evident direct din latină (din franceză ar fi putut fi reflexiune) și va rămîne așa în limba modernă.518 Tot așa a făcut și cu implicitement, tradus cu în sine unit, alăturîndu-i cu litere latinești implicite.519 520 La retine e tradus cu lumina mrejoasă, dar i se alătură și retina.52Q 517 MS. p. 69. 518 Ms. p. 28. 519 Ms. p. 29. 520 Ms. p. 34. Cuvîntul mrejos ni se poate părea ciudat, ca desciocălitor, multi-femeime, născăîncepător ș. a., dar asemenea ciudățenii erau tot atît de frecvente și în Vocabularul lui S. Micu-Klein din Logica sa: avut (pentru obișnuință (de la habitus), să culege dintr-acesta, pentru decurge, proptele pentru argumente și a propti pentru a argumenta, începuturi pentru principii (la Lazăr Asachi avem principii) adevăruri țapene pentru certe, a se ciopli pentru a se desâvîrși etc. V. Logica lui Baumeister, trad. de S. Micu-Klein în Școala ardeleană, ediție de Florea Fuga-riu, voi. II, București, 1983. p. 369—372, voi. I, p. XXX, introducere de Dumitru Ghișe și Pompiliu Teodor. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 137 Și iată cum introduce în limbă cuvintul determinație tot în forma latină: „Dâtermination521 (determinatio) întru filo-soficească înțelegere, este lucrarea prin care oarecare lucru spre a priimi multe înființate pusele înainte prăviri, fii (fie n. n.) mari sau mice 522 (maniere d'etre), de o potrivă vrednică, cu oarecare chip este plecată a priimi din-tr-însele mai mult pre una decît pre altă. Numim iarăș[i] numai o determinație (iată cuvintul născut în românește! n. n) mișcarea a ceea ce oarecum pleacă trupul aflat în mișcare spre mergere mai bine într-o parte, decît în alta". Indică sursa notei: Dictionnaire de 1'Academie Frangaise și precizează: „Sholion [al] tălmăcitorului".523 E curios că adoptînd cuvintul determinație, nu s-a gîndit să facă același lucru cu vegetation, A compus aceea veghietate, destul de ciudată, în loc să zică vegetație! în traducerea Logicii, Lazăr-Leon Asachi întrebuințează, cum era și de așteptat, și forme de limbă specifice vremii, multe și mai vechi, pe care gramatica modernă le-a reglementat astfel: — ,,Voroavele sale", în loc de lor, acolo unde înțelesul arată clar că e vorba de plural,524 și chiar sa în loc de lor: puterea sa, în loc de puterea lor. — Folosirea dativului în locul genitivului, precum în textul: „închipuirea omului este o parte închipuirilor celor întregite", în loc de: a închipuirilor.525 — Folosirea lui de în loc de despre, precum în: „cînd, de pildă, gînd'esc de om".526 — Folosirea lui numai în loc de decît, în: „nicăirea acum nu sînt dovediri numai în matematică", traducinH pe qu'en.527 — Folosirea prepoziției la pentru a exprima dativul: ,(mijlocirea pe care o cerem la gîndire".528 — Omisiunea repetată a pronumelor personale: „precum arată mie" în loc de: „precum îmi arată mie".529 In toate traducerile folosește, repetat, pentru în locul lui despre: „scriere 521 C., I, p. 69. 522 maniere d'etre, cu litere latine, n. n. 523 Ms. p. 33. 524 Ms. p. 65. 525 Ms. p. 69. 526 Ms. p. 69. 527 MS. p. 82. 528 MS. p. 71. 529 Ms. p. 74. 138 Antonie Plămădeală pentru viața lui Epictet" ..„Pentru filosofia chinejilor" și pe den, în locul lui din.530 r * Traducerea din Epictet n-a putut fi confruntată cu originalul sau cu traducerea intermediară, deoarece acestea ne rămîn necunoscute. în general, afară de termenii de origine slavă, pe care i-am arătat mai înainte, mai apar unii de origine grecească precum: teatron,531 scopos.532 piitis 533 dar are 530 Deși smt foarte apropiate una de alta, la distanță de numai sașe ani, traducerea Logicii iui Condillac de către Lazăr-Leon Asachi din 1. franceză (1818) și aceeași traducere de către Vasile Vîrnav, dar din 1. greacă (1825, ms. 425 B. A. R.) diferă mult una de alta, desigur și din cauza limbii din care traduc cei doi. Fiind într-o epocă de căutare și de preferințe personale în alegerea sau alcătuirea cuvintelor, e interesant de văzut preferințele unuia și ale altuia. Vom da mai jos cîteva exemple, bineînțeles fără a voi să fim exhaustivi: TERMENI MAI ADECVAȚI LA VASILE VÎRNAV Vasile Vîrnav obiect (în introd.) analisul (cap. I) metod (cap. I) culori (dar și văp- sele) (cap. I) idei (cap. I) să le regularisesc (cap. I) Cimpie (cap. II) metaforicesc (cap. III) Lazăr-Leon Asachi prăvire înainte alegerea socotințelor chip văpsele închipuiri (dar și idei) să le hățuesc (dar sensul, în context, e mai exact la Asachi) lăture mutătoriu Vasile Vîrnav minuntă (cap. II) relații (cap. V) urmare (cap. VI) energhie (cap. VI) Cad sub simțiri (cap. VI) Analisire (cap. VII) Toate cunoștințele noastre vin de la simțiri (cap. VII) patimă (cap. VIII) ipotezuri mincinoase (cap. IX) Lazăr-Leon Asachi ceascuț asemănări mai departe tragere lucrare, treabă, actio să cuprind de simțiri Luare de samă Toate științele noastre purceg de la cugetări suferire neadevărate lăsări TERMENI MAI ADECVAȚI LA LAZĂR-LEON ASACHI Lazăr-Leon Asachi Vasile Vîrnav Lazăr-Leon Asachi Vasile Vîrnav gîndire (în introd.) deopotrivă (cap. I) mai ales (cap. I) îndestul (cap. II) învățați (cap. IV) înțelepți (cap. IV) ne înlesnește (cap. IV) lucrare (cap. V) virtute sau putere (cap. V) socotire deobște mai vîrtos destoinic procopsiți procopsiți ne gătează ispravă repegiune pot grăi (cap. V) pot vorovi judec (cap. V) giudec loc (spatium) (cap.V) area greșală (cap. V) Spre a lua în seamă vuterea simțirii ‘(cap. VII) neplăcuta simțire (cap. VIII) neîndemînare firesc (cap. VIII) rătăcire Ca să dezalcâtuim simțitoarele noastre puteri senzație mîhnicioasă displăcere naturalnic Intr-o a treia categorie am putea trece unele cuvinte diferite de la unul la altul, dar în fapt sinonime ca sens, în context: Lazăr-Leon Asachi Vasile Vîrnav a socoți (în introd.) regule (în introd.) prăvire (cap. I) răsonare (cap. I) vrednicie (cap. II) a gîndi legi vedere tunet putere Lazăr-Leon Asachi științe (cap. III) simțiri (cap. III) iioave (cap. IV) purceg (cap. IV) Vasile Vîrnav cunoștințe senzații noîi vin 531 Fila 10. 532 Fila 11, 12, 26. 533 Fila 24. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 139 și un număr însemnat de neologisme, latine și neolatine, precum a judeca, idee,534 căvălării,535 536 537 senator,535 regulă,531 curtezan,538 medal539 tiran540 ș. a. Traducerea (dacă e traducere) ms. Dogmele de Beserica răsăritului păzite (Addenda VII) e interesantă pentru felul cum redă unii termeni teologici. Capitolul I e intitulat Pentru Sfînta Troiță. Termenul Troiță vine din slavonă, ceea ce ar putea trimite la un original rusesc, dar n-ar fi exclus să fie o traducere din grecește, cum am arătat mai înainte, eventual de pe vremea cînd Lazăr-Leon Asachi a făcut o călătorie în Grecia. Iată termenii filozofici și teologici care ar putea interesa pe filologi: fiime, pentru esență, substanță, ființă; Uimea cea slobodă, pentru ființa cea liberă; însumceime pentru ființa in sine; universalnic pentru universal; Sf. Treifiimi, pentru Sf. Treime; însumifiime, probabil tot pentru ființa în sine; treit pentru întreit; treiceime pentru ființă întreită. Mai găsim grecisme ca: scopus, analoghie. Epoha poate veni din rusă. In traducerea Logicii lui Condillac găsim la un moment dat cuvîntul aceime 541 pentru identite,542 și din acesta insu-miceime, probabil pentru ființa în sine, de sine stătătoare, identic cu sine, avînd atributul aseității543 și treiceime. Aceste cuvinte, dacă nu sînt prea puține pentru scopul acesta, ar putea fi un argument în stabilirea paternității traducerii Dogmelor de Biserica răsăritului păzite, pentru că pe ceime îl găsim aici, dar și în Vocabularul adăugat de Lazăr-Leon Asachi la Bordeiul indienesc și explicit: „cva-litate, aceea care face pe un lucru să fie de un, au de alt feliu, bun sau rău.. . bunătate, micime, albime, negrime, frumusețe, urîciune, sînt ceimi". Ultimele două titluri din manuscrisul cu Basnele, Povești învățătoare de bunele năravuri luminos (Povestiri morale 534 F. 2. 535 F. 11, cavalerism. 536 F. 11, 26. 537 F. 13. 538 F. 13, 23. 539 F. 27, tradus și cu semn. 540 F. 27. 541 Ms. p. 88. 542 C., II, p. 71. 543 Din latinescul a se, de la sine. 140 Antonie Plămădeală am zice noi, n. n.) și Frații cei tără simțire, (Addenda VIII—X) ar putea indica un original francez deoarece folosește un număr de neologisme de origine franceză, precum: rețenzenți, poezie, literatură, orizontul poeziei, gazeturile literaturii, tom, poeme, tipografi Acestea pot fi desigur adăugate la bagajul de neologisme, la introducerea sau asimilarea cărora a contribuit și Lazăr-Leon Asachi. Pentru licuriciu Lazăr-Leon Asachi dă luminosul, ceea ce ar putea indica traducerea franțuzescului luciole. Dintre grecisme persistă scopos, întîlnit și în Logică, și apare clironom (moștenitor). Pentru deștept, folosește arhaicul românesc mintos (de la latinescul mens, — tis), care va rămîne în limbă în aceeași categorie de cuvinte arhaice, ușor metaforic, folosit mai ales de scriitori, iar în vorbirea curentă ca termen cu valoare afectivă. Alte neologisme găsim în Cuvintul la înmormîntarea lui lacob II Stamati (Addenda XIII), precum acest cuvînt nou, evident împrumutat din limba franceză: pompatic.5^ într-o predică ținută de Anul Nou 1811 (Addenda XV) la biserica Sf. Nicolae din Iași, găsim cuvintul statul (pentru starea) din fr. statut, lat. status sau statutum, it. statuto. Multe cuvinte n-au rămas în Dicționarul limbii române moderne, ca de pildă piitis pentru poet. In traducerea Istoriei Bisericii (Addenda V) a lui Filaret Drozdov găsim un număr mare de cuvinte compuse de Lazăr-Leon Asachi, ca și altele, probabil existente în limba vremii, dar care n-au rămas în limba modernă. Iată cîteva exemple: idolînchinători, idolo-închinare și idolînchinare, victimaduceri și jertfăaducere pentru jertfe și victimă, șepteorită pentru ceva ce s-a petrecut de șapte ori, preasusime, pentru superioritate, prepre-optare (?), născăincepătorul, pentru strămoș, multefemeime, pentru poligamie, înecarea cea de obște pentru potop, de-lungzilele pentru viață lungă, îndeobștită, pentru în general, feliuite iarbăcreșteri, pentru vegetale, sînglăsuesc pentru acord, deobștească pentru generală, cercul pe cer, pentru curcubeu. în traducerea Tîlcuirii Sfintei Liturghii, folosește în loc de anaforă, înlocudare (se dă în locul împărtășaniei), perfecția 544 Acesta întîlnit și în traducerea Logicii lui Condillac. 545 „Pompatică deșertăciune", de la fr. pompeux, lat. pompesus, w Addenda XIII. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 141 cu sens de terminare, perfectionalnic cu sens de desăvîrșire, neiconisit (?), funzimeft), iconisitoare (?) a să chendrui (?), a formălui (?), încălat (?), tîrziere, pentru întîrziere, de-pliniți, pentru desăvîrșiți, tunecat pentru întunecat, de-lung pentru îndelung, tălpiz pentru diavol (Talpa iadului), fățărnicează, minciunează, rumpt, pentru rupt, învă-luele pentru învăluiri, seninat pentru limpede, deschipuit (?), desperație, pentru desperare, tocmirea pentru întocmirea, îngăifat pentru îngîmfat, mulțirea pentru mulțimea, cercarea pentru încercarea, trebuințarea pentru întrebuințarea, derept-nicie probabil pentru dreptate, sintețit(?), pravet (?)f a în-troca(?), să mulțea, pentru se înmulțea, necuviințată pentru neîncuviințata, smintit cu sensul de greșit, iudeani pentru iudei, hristiani pentru creștini, vinovățesc pentru învinovățesc, tălmăcări pentru tălmăciri, fabulă pentru mitologie, limbi pentru popoare, facere pentru scriere, presuciri probabil pentru transformări, gligomti pentru urieși, nemintoasă pentru irațională, amelețătură (?), spiritualnic pentru spiritual, fisicească pentru fizionomie, semănează pentru seamănă, pre-adevărat pentru prea adevărat ș. a. Ca și în alte traduceri, și în Istoria Bisericii (Addenda V) a iui Filaret Drozdov, Lazăr-Leon Asachi introduce multe cuvinte latinești, unele în forma lor originală, altele foarte aproape, și cîteva grecisme care desigur circulau în limbajul teologic și bisericesc, într-o epocă în care abia se începuseră marile eforturi de a scăpa de grecii aduși în Principate de domniile fanariote. Astfel notăm: cvalitas (qualitas), memoria, perfecția, derivația, angeli, invenție, progressu, delictum, sigilium, ofertorium, modus, relație, adulterium, corruptio, fructus, delictum, victima, spes, causa, simplex, gloria, fabula, iar dintre grecisme: ghenealoghie, mistiria, mistirion, patriot, prospatia, patos, martir, cataclismos, iconizmos (protopărinte, prototip), mehanizmus, simbol, topografie, prospația, epitimia, evsevie, elpida, haos, clironomie, metastrofii, epititia (iscu-sire), clima, paradosirea ș. a. Lăsînd acum la o parte problemele legate de fondul de cuvinte din scrisul lui Lazăr-Leon Asachi, de izbînzile și eșecurile lui, să ne oprim puțin și asupra creațiilor sale originale din cel de al doilea pachet. Acestea ne descoperă un abil creator de imagini artistice și un mînuitor cu deosebită 142 Antonie Plămădeală ușurință a metaforelor. Aici nu s-a mai împiedicat de lipsă de cuvinte ca la traduceri. Le-a folosit pe cele existente, dîndu-le posibilități noi de exprimare, redînd frumuseți și subtilități de gînd și de simțire ca sub pana unui adevărat scriitor. Neuitînd ce au făcut scriitorii, scriitorii bisericești și cronicarii, Cantemir și Milescu, s-ar părea că lupta cu cuvintele prilejuită de traduceri a fost totuși mai productivă pentru creșterea fondului lingvistic decît creația originală. Traducerea obligă la găsirea echivalențelor, pe cînd creația, în oricare din genurile literare, e preocupată mai mult de dezvoltarea subiectului, de invenția ficțiunii, de redarea senzațiilor și pentru aceasta n-are nevoie de mai multe cuvinte decît are pentru moment. Traducerea cere mult, silește, nu renunță, nu așteaptă, nu-și poate scurta programul de lucru și pagina de scris. E grăbită și exigentă. Traducerea aleargă, creația merge la pas. De aceea poate că e drept să spunem că pentru progresul limbii, traducerile au fost la un moment dat determinante. Creația literară a putut și ea desăvîrși ceea ce era deja în limbă și a putut chiar inventa, produce, împrumuta și ea, dar mai puțin și mai încet, chiar dacă mai de calitate. Cînd a apărut Eminescu și a pus mîna pe condei, cu puține excepții, avea la îndemînă tot fondul de cuvinte. Cei de dinainte puseseră fundația de fier-beton pentru eternitate. Eminescu și, după el, toți ceilalți au putut trece direct la vernisaj. De aceea trebuie să ne binecuvîntăm traducătorii cei dintru început. Mai tîrziu situația s-a schimbat, intrînd ei înșiși tot mai mult în rîndul creatorilor de limbă ca și scriitorii. Dar aceasta e o altă problemă. Totuși Lazăr-Leon Asachi nu s-a mulțumit să fie numai traducător. Cu ajutorul limbii vremii; lucrînd asupra ei din mers, a putut arăta că, deși săracă, nu era lipsită de virtuți, de forță de evocare artistică, de transfigurare a realității, de muzică și frumusețe. Meșteșugul perifrazării se va dovedi dublat de arta metaforizării. Cuvintarea la inmormintarea lui lacob Stamati (Addenda XIII) numește lumea de aici „vremelnicie fur tunat ică", iar pe cea de dincolo „vremelnicie liniștită". Dulceața limbii bisericești se simte din belșug în graiul vorbitorului, îmbogățită Lazăr-Leon Asachi în cultura română 143 cu imaginație și într-aripare: „pompa lumii cu lingușirile sale, nu cu mai multă putere decît o păienjenitură se arată", iar „veacurile cu prefacerile sale trecînd pe rînd, se par a fi mai puțin decît visurile". Iată accente davidice și solomonice, pe măsura Psalmilor și a Eclesiastului, în imagini de mare frumusețe, în care arhaismele dau frazelor străluciri de perle veritabile: „nourii cei deși ai dosădirilor cu care sînt înconjurat", sau: „din brațele durerilor mele au scos bucuria mea", sau: „de mîhnire sînt povîrnit ca gardul spre surpare", sau: „Dumnezeu va răsturna cu piciorul toate deșertăciunile lumii". Parcă îl vezi pe Dumnezeu cum, nu cu suflarea, nu cu brațul, nu prin vreo calamitate trimisă asupra lumii, ci omenește, ca unul din noi, lovește cu piciorul, ca și cum „deșertăciunile" ar fi fost într-o caleașcă, sau într-un vas fragil. Intr-o vreme în care motivul Fortuna labilis era în vogă, în plin preromantism care visa sau se lamenta în fața ruinelor, a bărcii pe valuri nestatornice, a atotprezenței biblicului Vanitas vanitatum, omnia vanitos,™ Lazăr-Leon Asachi face și el act de înscriere în epocă. îi era și ușor. Chiar mai ușor decît altora, dacă se lăsa atras pe panta lamentațiilor din cărțile de pogrebanie, pline de o filozofie gravă, în urma confruntării tragice cu trecerea și cu ne-rostul a toate, care se dovedesc a fi fost, pentru mari și pentru mici, deșertăciune nivelatoare de nonsensuri, pentru că nimic nu se ia dincolo. Filozofia aceasta, și după ea a lui Lazăr-Leon Asachi, e gravă, dar senină, cuminte, pusă în rinduială de credință. Observatorul vede dezastrul final și îl descrie, dar în final îndeamnă la echilibru, la pomenirea celor plecați, la iertarea lor, la binecuvîntarea lor pentru cele ce lasă în urmă, altora, și scoate învățăminte de înțelepciune pentru cei care rămîn, ca să știe ce-i așteaptă și să fie la rîndul lor, de pe acum buni și generoși. „Căci lumea aceasta în care trăim, au doară este altceva, decît o cîmpie lată și aceea plină de mormîn-turi?" ... „Au nu se aseamănă ea cu un nor al văzduhului carele fără de veste și pe amiazăzi, tocma în vremea seninului zilelor noastre, sloboade tunetele morții preste capetele 546 V. despre aceasta Mircea Anghelescu, Preromantismul românesc, București, 1971, p. 186, 238; v. și Paul Cornea, Originile romantismului românesc, București, 1972, p. 119—125. 144 Antonie Plămădeală noastre și, prefăcînd în nimic, nimicind toate scopusurile de noi cu dinadinsul așezate, ne încuie în sicriul cel întunecat al mormîntului, în care vom rămîne odihnind pînă atuncea, pînă cînd Cel prea vechi de zile întru a Sa putere răsturnînd cu piciorul toate deșertăciunile lumii, va împrăștia țărîna cu care vom fi acoperiți"? Moartea „șade pe săgețile sale ca pe un tron al biruinței". Ea e „însetată", mereu nesăturată și „se scaldă cînd în sîngele nostru, cînd în lacrimile noastre". Lazăr-Leon Asachi descrie astfel moartea lui lacob Stamati, cu imagini care sugerează disoluția, dizolvarea, deșirarea unui ghem din care nu mai rămîne nimic: „Jețul arhipăstorului s-au răsturnat și el din slava sa a fost scos . . . Țesătura pînzarului s-au tăiat și, ca umbra cînd se abate ea în lături, din mijlocul nostru s-au luat". Cei rămași sînt chemați la atenție, căci „vremile fug de noi ca spartioții" și, „ca cei amăgiți dormim în leagănul amăgirilor", pentru că pînă și împărățiile cele mari „stin-gîndu-se s-au stins în clocotitura nestatorniciei acestui de acum noroc". Tristețile frumos spuse, devin parcă și mai triste! Vorbitorul cuvîntează, „zidind pre mormînt altar de bune cuvîntări" și, într-un stil oratoric, elevat — prezent de altfel în toate cuvîntările sale — el apelează la cei prezenți: „lăsați-mă să sap cu dalta adevărului toate măritele fapte de patronul vostru făcute". Patron vine în gura și sub pana lui Lazăr-Leon Asachi de la pater, aici cu înțelesul cel mai simplu de tată. De altfel tot în această cuvîntare mai folosește o dată. cuvîntul într-o formă care ar putea fi creată • de el: „patriesește pune mîinile cruciș și te blagoslovește", adică te binecuvintează ca un tată, tot de la pater. In Predica la duminica a IV-a din Post (Addenda XVI) în care face dovada unor cunoștințe teologice dincolo de cuprinsul manualelor, dovedindu-se exeget suplu și sigur de sine, cere ca „inima mai înainte decît haina să se spintece", făcînd aluzie desigur, fără s-o spună anume, la arhiereul care și-a spintecat haina, cînd a auzit că lisus s-a declarat Mesia (Marcu XIV, 63). Retoric, vorbind despre epilepticul care făcea spume la gură — aspumînd, zice Lazăr-Leon Asachi — vorbitorul îl întreabă pe Dumnezeu, precum adesea psalmistul, parcă reproșîndu-i cu asprime: „Unde este frumusețea aceea pe care ai turnat-o în făptura ta cea min- Titlul Cuvîntului la Duminica a IV-a clin Post. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 145 tioasă?" (s.n). Mintioasă, evident pentru rațională. El mai întrebuințează cumpăna pentru echilibru, usirdnică pentru ferventă. în Cuvîntarea la Anul Nou (Addenda XV) folosește pentru „a nu-i fi pe plac păcatul", „a se grețălui de fără de lege", un cuvînt a cărui dispariție desigur n-o regretăm! Sînt prezente, de asemenea, și alte forme arhaice, precum a se ostoi, „tinerețile nu se ostoiesc in patima dulceților", acesta, mai frumos, cu sens de nu Încetează a se desfăta-, apoi a se impicla: „gindul nostru se impiclează", care ar fi putut rămîne fiindcă e cu sens diferit de a se întuneca,- apoi „înalt de sine năluciri", cu sens de păreri, la modul peiorativ, încă mai stăruind prin mănăstiri,- apoi prezentul și azi în limbajul bisericesc, „mai virtos". Iată și frumuseți de stil: „Cu soarele de dimineață răsar acei ce intru sfirșit cu apusul cel Întunecos se acopăr". Nu s-a "putut abține nici în ziua de Anul Nou, să nu le reamintească ascultătorilor despre nestatornicia vieții! Cuvîntul subțietăți redă frumos ceea ce mai tîrziu va fi subtilități, dar și subțire, cu înțeles tot de subtil, gîndire ascuțită, aleasă. în Cuvîntul de pomenire (Addenda XVII), găsim „felul clevetirii se asemănează cu șarpele carele pe furiș mușcă și omoară", iar cei păcătoși, „cu neplăcutele sale fapte se des-prietenesc de Dumnezeu". Interesant acest sintetic despriete-nesc înlocuind cel puțin două cuvinte, d. p. pierd prietenia. Mai găsim: „Sufletul (celui păcătos) s-au Impllntat In drojdiile pe ir ii". Tema morții îi prilejuiește reușite stilistice precum: „Toate dar clte nu rămln după moarte, 'precum bogăția, mărirea, slava cea mare, cinstea, vitejia și pompa coroanei cu tronul său, nu slnt altceva decit o gingașă țesătură a păiangului". Sau alta: Înfricoșata cadră (tabloul n. n.) a relelor fapte pe care singur o au zugrăvii cu cele mai negre văpsele". Moralizînd, laudă virtutea și pe cel virtuos care „așteaptă pre moarte ca pe somnul cel dulce după ostenelile zilei, in care bărbătește au purtat greutatea și zăduhul". Cei buni „se desfătează In ceriu, precum și roiul albinelor pre pămint, clnd cu dezmerdătoare zburare liniștit se așează pre crengile vele verzi ale copaciului". Mereu în căutare de metafore, Lazăr-Leon Asachi „potrivește lumea aceasta cu un mic pir iuți carele degrab se usucă". Pe Mihail Grigore Suțu Voievod îl compară cu Artaxerxe. io 146 Antonie Plămădeală Alte cuvinte mai deosebite: cucerie pentru cucernicie, orbiș pentru orbește, cadră pentru tablou, rămas pînă azi în unele părți ale țării, voințește pentru cu voință, zăstîmp pentru pauză, apoi zăhăială, unele reprezentînd alcătuiri proprii. Vorbind în fața domnitorului în Cuvîniarea de la Golia, cu prilejul inaugurării unui sistem de aducere a apei în oraș (Addenda XIV), pornește de la asemănarea acestuia cu Moisi care le-a dat evreilor apă în pustie, dovedind nu numai o bună cunoaștere a Vechiului Testament, dar și o pricepută aplicare a unui episod biblic la o festivitate ocazională. Exordiul probează abilitatea vorbitorului in arta oratoriei. El își propune „să-și înfrumusețeze cuvîntul cu cele mai vii văpsele ale iscusinței", și să fie un bun exponent al poporului care, prin el, îl elogiază pe domnitor: „mă robesc de o neapărată datorie cătră care mă împinge ruina osîrdiei ca să aduc o bună cuvin tare din partea norodului". Foarte expresivă acea „mă robesc de o neapărată datorie", și extrem de puternică prin valoarea de contrast a cuvintelor, acea „ruină a osîrdiei". Dacă n-ar face așa, spune el, „nerodirea priceperii mele ar osteni auzul fără nici un folos". De aceea se lansează „pe aripile cele înfocate ale istețimii", ferindu-se să facă dovada că ar avea o „minte priponită cu lanțurile strimtelor cuprinderi". Frumos, într-adevăr! Iată și alte frumuseți, comparații și metafore originale: Se știe că în Psalmi Dumnezeu e invocat ca: „Cel ce întinzi cerul ca o piele"; Lazăr-Leon Asachi aseamănă bolta cerească unor șesuri: Dumnezeu „a numit stelele după feliurimea lor și, cu meșteșug de nimeni priceput, le-a înșirat pe șesurile naltelor văzduhuri". La urmă roagă pe Dumnezeu să „lege inimile lor [ale celor prezenți] cu lanțurile unirii", aici în sens pozitiv. Notăm și cîteva cuvinte cu sensuri și forme mai deosebite: fără să rumeni, pentru fără a roși, priință, poftorind rugăciunile, veliții boieri, dormitare, viază, ultimele trei evident în limba cronicilor și a cărților bisericești, folosite și astăzi. A via, pentru a trăi, se află și în Cuvîntul la Paști (Adderida XIX). în. Cuvîntul funebru (Addenda XVIII), a se întroloca, folosit și astăzi în unele părți, și a sigurisi, probabil a da asigurări. Tot acolo țanchi, „ajungînd la țanchiul vieții, s-a mutat", cu sens de sfîrșit, de moment final. în dicționare țanc are sens de: la timp. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 147 Cît de mult vom fi pierdut prin dispariția manuscriselor Predicilor și ale Cuvintărilor lui Lazăr-Leon Asachi, ne spun cele cîteva care ni se păstrează, și care descopăr în autorul lor, precum se poate lesne vedea, un literat care mînuia cu ușurință metafora și comparația de intenție evident stilistică. Din cele de mai sus și, mai ales, din studierea scrierilor sale, lingviștii vor putea, desigur, aprecia, cu uneltele competenței profesionale, valoarea contribuției lui Lazăr-Leon Asachi la dezvoltarea limbii, ca și calitățile artistice ale scrisului său. Autorul acestor rînduri nu are și nici nu-și arogă o asemenea competență. Cel mult a dorit să sugereze un cîmp nou de cercetare — în opera lui Lazăr-Leon Asachi — pentru cei cu chemare spre astfel ,de preocupări. Dacă ar fi urmărit o cercetare exhaustivă, și-ar fi extins investigațiile și la opera cunoscută mai dinainte, la Bordeiul indienesc, la Nopțile lui Young și la Jucăreia norocului și, poate, le-ar fi inclus și în. Addenda, ajungînd astfel la un fel de ediție completă a operei lazăr-leon asachiene. Privită acum, la sfîrșitul muncii cu textele descoperite de noi, asupra cărora ne-am aplecat fără să bănuim unde vom ajunge, întreprinderea adunării întregii opere a lui Lazăr-Leon Asachi, putea fi un lucru bun. Dar să mai rămînă loc și pentru alții care o vor putea face, cum am zis, profesional, dacă necesitatea se va impune. * La un moment dat am crezut, ca și alții,547 că Introducerea la Bordeiul indienesc ar putea fi a lui Lazăr-Leon Asachi, și m-am uimit în fața teoriei tabulei, pe care o dezvoltă aici și care, dacă ar fi fost a sa, i-ar mai fi crescut încă statura culturală. Mircea Scarlat chiar remarcă preocuparea lui Lazăr-Leon Asachi de fabulă și alegorie. Apelul la textul original548 m-a lămurit însă că textul îi aparține în mod sigur lui Bernardin de Saint-Pierre și că Lazăr-Leon Asachi este doar tra 547 George Ivașcu, „Din istoria teoriei și a criticii literare românești", București, 1967, p. 98—102; Mircea Scarlat, „Istoria poeziei românești", voi. I, București, 1982, p. 266. 548 La chaumiere indienne, par Jacques-Bernardin-Henry de Saint Pierre, ă Lausanne, chez Jean Mourer, Libraire, 1791, p. III—XXV. Cu acest prilej am identificat și cîteva din traducerile în românește ale povestirii, precum Coliba indiană și poezii diferite, trad. de Al. Pelimon, București 1850, 65 p.; Coliba indiană, trad. de I. Mihălcescu, București, 1921, 71 p.; Coliba indiană, trad. de E. Bezdechi, col. „Biblioteca Eminescu", ed. Eminescu, fără an; Paul și Virginia. Coliba indiană, trad. de Victoria Ursu, București 1967, 220 p. în nici una din aceste ediții nu este reprodusă și Introducerea. Ea se află numai în ediția franceză tipărită la Lausanne în 1791 (v. mal sus), urmată și de trei note lungi (p. XXVI—XL). 10* 148 Antonie Plămădeală ducătorul în românește. Oricum, sesizăm specialiștilor această Introducere.549 Chiar și așa, ca traducere, teoria fabulei, cuprinsă în ea, ar putea fi printre primele teoretizări în românește asupra acestei specii literare. Compararea textelor a luminat însă alte cîteva amănunte și, înainte de toate, frumusețea limbii traducătorului și trecerea, în 1821, la adoptarea unor neologisme pe care nu le-a îndrăznit cu tot dinadinsul în traducerile anterioare. Astfel, aici are fabulă (înainte numai basnă), obiect (înainte numai pusă înainte prăvire), metaforă (înainte chip mu~ tătoriu), idei (înainte închipuiri), model (înainte oglinzi de pilde bune), sentiment (înainte simțire) și adoptă paria, și altele. Dar mai este ceva: în textul original francez și în traducerea lui Lazăr-Leon Asachi sînt șl cîteva versuri ale lui La Fontaine,550 omise din transcrierea lui George Ivașcu, deoarece acolo s-a urmărit, evident, numai partea de text care se referea la teoria fabulei.551 Iată aceste versuri: Nous sommes tous d'Athenes en ce point; et moi-meme, Au moment que je fais cette moralite Si peau d'Ane m'etoit conte, J'y prendrois un plaisir extreme. Și iată traducerea lui Lazăr-Leon Asachi: Iubeau fabulele grecii, dar s-aflăm vreo nove ta te Toți dorim, ca Atineii, — că și eu cînd desfătate De moral, dau pildișoare și vă-nvăț înțelepciune, Aș asculta cu plăcere, dacă basne mi s-ar spune.552 Pentru epocă, nu s-ar putea spune că traducerea românească e mai prejos de originalul francez! 549 O au la îndemînă, parțial, în cartea lui George Ivașcu menționată mai sus, apoi la Lazăr-Leon Asachi în Bordeiul indienesc, Iași, 1821, p. 1—14, tot incompletă, și întreagă în ediția franceză din 1791. 550 Din Le pouvoir des fables, cartea 8, fabula 4, cf. Bernardin de Saint-Pierre, La Chaumiere indienne, 1791, p. VIII, Avant-propos (acesta c titlul tradus de Lazăr-Leon Asachi prin Introducere). 551 Loc. cit. 552 Iași, 1821, p. 3—4. CÎTEVA PROBLEME CONTROVERSATE: PREFEȚELE LA TRADUCERILE LUI LAZĂR-LEON ASACHI ȘI VOCABULARUL LA BORDEIUL INDIENESC Cu privire la prefața lui Lazăr-Leon Asachi, așezată în fata Bordeiului indienesc și intitulată Către cetitoriu, ca și cu privire la Vocabularul de la Sfîrșitul aceleiași cărți, cercetătorul L Bogaci preia de la N. lorga și susține că ambele ar fi opera lui Gheorghe Asachi.1 Afirmă același lucru și în alt studiu: Date privitoare la viața și activitatea Iul Lazăr Asachi,2 dedus din faptul că Gheorghe Asachi a alcătuit un Vocabular, în mare parte similar, la Istoria Imperiei rosiene, publicată în 1833. Or, cum Lazăr-Leon Asachi nu mai putea fi autorul Vocabularului din 1833, fiind mort din 1825, nu rămîne de constatat decît că autorul celui din urmă, adică Gheorghe Asachi, e și autorul celui dinții. A.ceasta e logica argumentării celor de mai sus! Argumentarea este evident inconsistentă, dacă nu din alte motive, în primul rînd tocmai din punct de vedere logic. Nici n-ar fi cazul să mai insistăm. Pentru că a scris un Vocabular, nu e neapărat necesar să mai fi scris și altul! Despre prefețe, N. lorga a putut spune că sînt opera fiului, pentru că pe vremea sa nu se cunoștea din opera lui Lazăr-Leon Asachi decît Bordeiul indienesc, și Jucăreia norocului, tipărite, și încă una—două traduceri. Acestea îl pu 1 I. Bogaci, „Paternitatea „vocabularului" anexat în traducerea „Bordeiului indienesc" (1821), în rev. ,,Limba și literatura moldovenească", Chișinău, an. IX, nr. 1, 196G, p. 54—55. 2 în rev. „Limba și literatura moldovenească", an IX, nr. 4, 1966, Chișinău, p. 61; cf. N. lorga, Istoria literaturii române. Introducere sintetică, București, 1929, p. 131; în ediția mai nouă, 1977, p. 179. 150 Antonie Plămădeală teau prezenta pe Lazăr-Leon Asachi drept un diletant, ajutat cu condescendentă la scris de învățatul său fiu. Fiul era învățat, nu tatăl, așa se credea. Ori, acum se dovedește că și tatăl era învățat, avînd chiar principii solide încă de pe vremea cînd și-a trimis fiul la studii, trasîndu-i un program „de a studia România chiar la uri cui ei", asociind studiul limbilor clasice cu lecțiile de arheologie, italiană, astronomie, artă poetică, desen și pictură . . .3. Dar argumentul cel mai puternic împotriva paternității -lui Gheorghe Asachi, atît a prefeței, cît și a Vocabularului, se află chiar într-o notiță a acestuia. In 1860, a retipărit Jucăreia norocului sau Istorisirea pentru prințipul Mensci-cov..., în „Calendarul pentru români".4 Textul e precedat de următoarea notiță: „Astă istorioară ca și Bordeiul indienesc, este tradusă și tipărită în tipografia mitropoliei lașilor, la 1816, de răposatul arhimandrit și cavaler Leon Asachi. Noi am socotit de îndoită datorie a o- retipări în privirea sujetului interesat și a meritul autorului care . .. au reașezat în limba română cuvinte strămoșești, între care și cuvintul virtutea care pînă atunce se esplica prin 'perifrazul faptă bună sau grecescul aretie". Textul vorbește prin sine însuși. Nici un argument nu mai poate contesta capacitatea lui Lazăr-Leon Asachi de a scrie și prefețe și un Vocabular. De altfel, acum știm că el n-a fost numai traducător. Autor al unui volum de Predici și cu-vîntări ocazionale, panegirist și orator cunoscut, unanim apreciat. putea să scrie el însuși prefețe și un Vocabular.5 6 De altfel, critica românească modernă îi acordă fără ezitare lui Lazăr-Leon Asachi atît paternitatea Vocabularului, cît și a prefețelor 5 3 V. Fragment de memorii, cit. supra; v. și notițele în limba italiană din ms. 3776 aflat la B. A. R., f. 23r—24r, datate Roma, 1809, cf. Luminița Beiu-Paladi, op. cit., p. 23—24. 4 P. 8—69. 5 I. Bogaci are dreptate doar în ceea ce privește cuvîntul virtute care era în circulație pe la 1783, fiind folosit de traducătorul moldovean al romanului „Alțidalis și Zelidia", cf. I. Bogaci, Date privitoare la viața și activitatea lui Lazăr Asachi, în rev. „Limba și literatura moldovenească", an. IX, nr. 4, 1966, Chișinău, p. 59; cf. N. N. Condeescu, „Istoria lui Alțidalis și a Zelidei", București, 1931, p. 27. 6 V. spre ex. Ion Gheție, Glosare de neologisme la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XlX-lea, în rev. „Limba română", an. X (1961), nr. 6, p. 561—562; N. Pan, O traducere de acum o sută de ani, în rev. „Propilee literare", an. I (1926), nr. 3, p. 6—9; D. Popovici, La littârature roumaine a V&poque des lu-miăres, Sibiu, 1945, p. 308; Istoria literaturii române, voi. II, București, 1968, sub red. Al. Dima, I. C. Chițimia, Paul Cornea, Eugen Todoran, Stancu Ilin, p. 354—355: Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, 1979, p. 60; Gh. Bulgăr, Studii de stilistică și limbă literară, București, 1971, p. 231. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 151 L Bogaci, înclinînd mereu tot meritul tatălui )pe seama fiului, spre Gheorghe Asachi, crede că tot acesta i-a publicat și Bordeiul indienesc, incluzînd în carte și un sonet al său. Afirmația nu e susținută de nimic. Faptul că în carte e tipărit un sonet al lui Gheorghe Asachi, poate arăta cum tatăl a dorit să-și omagieze fiul, mulțumit de activitatea sa culturală și nimic mai mult. De altfel sonetul e ș. semnat „G. Asachi", și dacă și celelalte ar fi fost ale lui, le-ar fi semnat și pe acelea. Cît despre faptul că și Gheorghe Asachi a scris un Vocabular, în 1833, și că se aseamănă cu cel al lui Lazăr-Leon Asachi din 1821, acesta nu ne duce decît către o singură alternativă: să considerăm că fiul și-a imitat tatăl. A alcătuit și el un Vocabular. Despre „asemănări" nici nu mai e cazul să argumentăm: toate dicționarele se aseamănă mai mult sau mai puțin, atunci cînd explică aceleași cuvinte! Așa că I. Bogaci ne-fiind, atunci cînd și-a alcătuit studiile, la curent cu toată opera lui Lazăr Leon Asachi, trage concluzii pripite și nedrepte cînd scrie: „Se poate afirma, așadar, că în dezvoltarea lexico-grafiei moldovenești, nu Lazăr-Leon Asachi, ci destoinicul său fiu, marele cărturar Gheorghe Asachi deține în calitate de autor al celor două Vocabulare, unul din locurile de frunte1'.7 Dar oare traducătorul Logicii lui Condillac, al lui Epictet, al lui Esop și al atîtor altor lucrări, nu era cărturar? El care își descrie eforturile și metoda alcătuirii de noi cuvinte, și despre care chiar fiul său face afirmații de mare considerație, zicînd că el, Lazăr-Leon Asachi „întîia dată au deschis la noi carieră literaturii moderne și au reașezat în limba romană cuvinte strămoșești" (s. n.),8 să nu fi fost în stare să scrie o prefață? Și să nu fi fost capabil să-și motiveze într-un Vocabular preferința pentru unele cuvinte și conținutul lor? In cazul acesta cum a folosit cuvintele? I-a alcătuit mai întîi Gheorghe Asachi Vocabularul, și apoi s-a apucat el de traducere? Sau le-a folosit fără să știe ce spune?! Este în afară de orice îndoială că Lazăr-Leon Asachi și-a scris și prefețele, toate, și V ocabularul la Bordeiul indienesc. Faptul că Gheorghe Asachi, în 1833, folosește în traducerea sa, și deci le are și în Vocabularul său, unele din cuvintele folosite de tatăl său, cu respectivele înțelesuri, nu 7 I. Bogaci, Paternitatea „vocabularului. . p. 55. 8 Notița la Jucăreia norocului, în „Calendarul pentru români", Iași, 1860, p. 8. 152 Antonie Plămădeală probează decît adeziunea la propunerile de cuvinte noi ale tatălui său, și dorința de a impune acele cuvine in limbă, cu același Înțeles. Așa că putem spune, fără teama de a greși, că în cazurile în speță, fiul copiază pe tată, și nu tatăl pe fiu. Propunerea lui I. Bogaci de a include prefața și Vocabularul care însoțesc Bordeiul indienesc în opera lui Gheorghe Asachi9 este cu totul neavenită. De altfel, și acesta e ultimul argument împotriva paternității lui Gh. Asachi, acesta nu și le-a revendicat niciodată. Putea s-o facă de atîtea ori, mai ales după moartea tatălui său, sau cînd a publicat Jucăreia norocului. Am putea spune, mai degrabă, că el și-a lăsat tatăl să lucreze și să-și desfășoare propria activitate literară singur, la urma urmei chiar dezinteresîndu-se, inexplicabil, de opera acestuia, pe care n-o răsfoiește, despre care în afară de republicarea Jucăreii norocului n-a scris, pe care a amanetat-o apoi pe la anticari, fără să fi dezlegat pachetele moștenite etc., dacă e să-1 credem pe Konon Arămescu-Donici. D. Popovici crede, mai aproape de adevăr, că simpatiile lui Lazăr-Leon Asachi pentru preromantici ar putea explica și simpatiile fiului, deci că tatăl l-a influențat pe fiu. E drept că el se întreabă dacă nu cumva ar fi fost posibil și procesul invers: fiul să fi îndrumat spre preromantism pe tată! 10 Cum însă nu încearcă nici o argumentare cu texte, sau cu o cronologie riguroasă, comparativă, e mai aproape de situația reală să considerăm paralele opțiunile amîndurora. Operele preromantice erau de altfel în spiritul epocii. P. Grimm notează unele îndreptări făcute de o mînă străină, care ar fi a lui Gheorghe Asachi, pe textul traducerii lui Lazăr Asachi din Young, îndreptări de tendință latinizantă, înlocuind unele cuvinte de origine slavă, cu altele de origine latină, precum: vecinicului vreme glasul dajdie desfătare ibovnicu cu seculozului „ timp- „ viersul „ birul „ plăcere „ amantu 9 I. Bogaci, Paternitatea „vocabularului. . p. 55. 10 D. Popovici, Romantismul românesc, București, 1972, p. 109. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 153 copiii mîndră roză odihnă hohotul ceasul anghel cu pruncii „ tradafir frumos „ răpaos „ perdeaua „ oară „ înger 11 Se pare totuși că Lazăr-Leon Asachi avea un simt mai adecvat .spiritului limbii române pentru că, exceptînd pe anghel și pe hoboiul, toate celelalte cuvinte ale sale au rămas în limbă, chiar dacă și corespunzătoarele lor latine au intrat. Dar nici acestea n-au intrat toate. Spre exemplu a căzut: seculozul, viersul, cu înțeles de glas, oară cu înțeles de ceas (obiectul). Seculozul, pruncii, oara, indică însă o mînă ardelenească, latinizantă. Important pentru noi este să consemnăm faptul că Lazăr-Leon Asachi se consulta asupra cuvintelor, că avea o preocupare susținută și permanentă în privința aceasta. Așa se explică îndreptarea unor cuvinte pe manuscrisele sale, de către alte mîini. Că el lucra cu meticulozitate și se controla prin dicționare, ne-o- arată, așa cum am văzut, și faptul că introduce note personale la traducerea Logicii lui Condillac, mdicînd drept sursă Dictionnaire de LAcademie Franțaise, pe care desigur îl avea în față cînd traducea din franțuzește.12 Și I. Bogaci, deși în general pare a nu-1 favoriza pe Lazăr-Leon Asachi drept creator de limbă, observă în legătură cu limba din Jucăreia norocului: „Cuvintele împrumutate din această povestire au intrat de cele mai multe ori în limbă în forma atestată în anul 1816 de Lazăr Asachi". Explică aceasta prin faptul că el se inspira din vorbirea uzuală a epocii. N-au intrat totuși adjectivele cu sufixul -icesc, de origine rusă, sufix care era uzual și normativ în primele decenii ale secolului al XlX-lea, ca în cuvintele lilosoficesc, politicesc.13 Vocabularul de la sfîrșitul Bordeiului indienesc nu era în epocă o excepție. Am arătat că, îndată după Lazăr-Leon Asachi, la 12 februarie 1825, Vasile Vîrnav termină și el de tradus, din grecește, Logica lui Condillac, rămasă pînă azi 11 P. Grimm, Traduceri și imitațiuni . . cit. supra., p. 289, cf. I. Bogaci, Date privitoare . . ., p. 58. 12 A se vedea în Addenda I, Logica, partea I. 13 I. Bogaci, Date privitoare . . ., p. 60. 154 Antonie Plămădeală în manuscris.14 Vîrnav era și el în căutare de echivalențe lingvistice, latine și italienești, pentru a transpune în românește textele filosofice. Nu i-a prea reușit. El ,,nu a putut birui dificultățile scoase în cale de însăși limba din care tălmăcea", spun Ilie Popescu-Teiușan și Vasile Netea. Mai departe arată că aceste dificultăți „ies la iveală din micul Vocabular (s. n.) de cuvinte străine cu care își însoțește traducerea.15 16 Așadar, practica Vocabularelor era în uz în epocă, într-o epocă în care se alcătuia și se șlefuia limba mai mult decît în oricare altele din trecut. în același an s-a tipărit și Lexiconul de la Buda (1825), inițiat de Samuil Micu-Klein și completat de filologii Vasile Coloși și loan Cornelii, și apoi de Petru Maior, loan Teodorovici și Alexandru Teodori (Samuil Micu murise).H în 1826 alcătuiește un glosar de neologisme și episcopul Grigore al Argeșului, care tradusese, și el, o Logică: Lexiconas al zicerilor și numirilor celor nooă care acum de nevoie pentru înțelegerea aceșf.ii Loghici s-au găsit din Însăși limba noastră rumânească.17 18 Peste un an loan Prale alcătuiește un apendice lexicografic la Psaltirea Proorocului și marelui Împărat David m versuri alcătuită.™ O Condică a limbii române termina în Țara Românească, în 1832, lordache Golescu (nepublicată), iar în 1833, în Moldova, Gheorghe Asachi alcătuia Vocabularul său la Istoria imperiei rosiene. în 1848 apare Vocabularul lui I. D. Neguiici, iar în 1851, la Iași, apare Dicționărașul românesc de cuvinte tehnice și altele greu de Înțeles, de Teodor Stamati și, tot în Moldova, în 1855, e gala Glosarul lui Seulescu, sprijinit de Gheorghe Asachi (publicat postum). în sfîrșit, în 1871, apare prima fascicolă din Dicționariulu Limbei Romane de Laurian și I. C. Massim. O frumoasă evoluție în materie, care îl înscrie pe Lazăr-Leon-Asachi, ș: în această privință, printre precursorii lexicografei românești. 14 Nr. 425, B. A. R. 15 Ilie Popescu-Teiușan și Vasile Netea, August Treboniu Laurian, București, 1970, p. 49. 16 Titlul exact: Lexiconul românesc-latinesc-unguresc-nemțesc. 17 București, 1826, p. 299—304. 18 Brașov, 1827, f. 88 și urm., cf. Ion Gheție, op. cit., p. 564; Despre dicționare și glosare, spre ex. al lui Paris Mumuleanu la Volumul Caracteruri, București, 1825, al lui C. Aristia la Viețile lui Plutarh (1857), al Iul E. Protopopescu și V. Popescu (1860 și 1862), al lui Em. Popescu-Pabe (1870) ș. a. vezi B. Cazacu, Probleme ale studierii lexicului limbii române literare în secolul al XlX-lea, în rev. ,,Studii și cercetări lingvitice*4, anul XIII (1962), nr. 4, p. 482—483. VI ILUMINISM, UMANISM, PREROMANTISM, LA LAZĂR-LEON ASACHI Ce anume l-a impulsionat și dirijat pe Lazăr-Leon Asachi să se înroleze în ofensiva culturală a acelui început de veac în Moldova, o spune chiar el în prefețele cărților pe care le traduce. Motivările sînt clare ca un program. în primul rînd', „înalta chemare de a înainta luminarea (s. n.) Patriei".1 2 Cuvîntul cheie ne duce de-a dreptul la iluminism care, în Principate, prelungea, de fapt prelua, poate cu puțină înîtrziere, un curent care în Europa și în țările dimprejurul nostru, la polonezi, la cehi, începuse mai devreme.^ în al doilea rînd, tot în vederea luminării, el declara că urmărea „căutarea adevărului"3 4 prin „sporiul învățăturilor",* prin înaintarea „cătră cunoștință" 5 și prin „folositoarele științe" (Prefața la Bordeiul indienesc). De asemenea, în același context, el căuta să dea „bunilor patrioți", concetățenilor săi, dovedind astfel evidente sentimente demofile, mijloace prin care „să se apere de silnicia sorții cei șugubațe",6 să lupte cu întîmplarea și neprevăzutul, în fața cărora să adopte atitudini raționale. Pentru emanciparea gîndirii și așezarea ei pe temelii solide, pe legi care să-i garanteze modul corect de a-1 situa pe om în lume și în fața tuturor problemelor, deci pentru a ajunge la o 1 Scrisoarea către Vornicul Mihail Sturza, drept prefață la Bordeiul indienesc, Iași, 1821. 2 Vezi I. C. Chitimia, „Aventura" purismului pe scară europeană, în „Luceafărul*, anul XXVI (1983), nr. 5, p. 3. 3 în aceeași scrisoare, citată mai sus. 4 în titlul Logicii lui Condillac, motivarea traducerii de către Lazăr Asachi, 1818. 5 Cuvîntarea către cetitoriu a lui Lazăr Asachi, drept prefață la „cărticica* lui Epictet (1816). 6 în scrisoarea către Mitropolitul Veniamin Costachi, drept prefață la Jucăreia norocului, Iași, 1816. 156 Antonie Plămădeală cunoaștere adevărată, el traduce Logica lui Condillac. Gheorghe Șincai scria în Transilvania acea Învățătură tirească spre surparea superstiției norodului, în același scop al impunerii unei gîndiri științifice, dar Lazăr-Leon Asachi oferă mai mult, instrumentul cu ajutorul căruia românii să cunoască și să folosească legile gîndirii corecte, ale gîndirii logice, raționale. El se înscria prin aceasta în rîndurile celei mai înaintate orientări din epocă, deschis progresistă, iluministă, umanistă. Că își făcuse din programul iluminist un ideal, și că îl considera culmea realizării unei personalități și intrarea în rîndul marilor oameni ai omenirii, ieșirea din provincialism și alinierea la universal, o vedem și din faptul că, în Cuvântarea pe care a ținut-o la Golia (Addenda XIV), cu prilejul inaugurării aducerii apei în. oraș, socotind această operă a domnitorului Alexandru Constantin Moruzi Voievod drept o mare realizare modernă, și un act de civilizație și iluminare, îl asigură pe acesta că poporul îl va face „părtaș Enciclopediei ca pe un vrednic irou". îl înscrie prin urmare în rîndul enciclopediștilor. S-a făcut îndreptățit caz de Chesarie de la Rîmnic, autorul cunoscutelor prefețe de Minee, în legătură cu interesul lui pentru Enciclopedie. Iată același interes în Moldova, și nu prea departe de cel dinții, căci Chesarie a murit la 1780, cînd Lazăr-Leon Asachi era în preajma vîrstei de 25 de ani. Tot în sens iluminist, accentuînd pe puterile și voința omului, Lazăr-Leon Asachi spune în Cuvântarea de la anul nou, 1811, la Iași, că „faptele noastre nu spînzură de oarecare soartă oarbă" (Addenda XV). în Cuvântul de pomenire a bunicilor lui Mihail Grigore Suțul Voievod (Addenda XVII)f deși arată respectul cuvenit puterii, nu se reține a-i aduce aminte domnitorului că „da-toriu este să descarce semnele mărimii supt tronul lui Dumnezeu", și își îngăduie chiar accente patetice împotriva puterii, aducînd aminte deținătorilor ei, că există și cineva mai mare ca ei, că sînt trecători și că vor da socoteală de felul cum și-au exercitat puterea. El glorifică pe domnitorul luminat, democrat, care lucrează pentru binele poporului, viziunea lui iluministă semă-nînd, în această privință, cu iosefinismul de dincolo- de munți, reprezentat de losif al II-lea (ț 1790), cu care Lazăr-Leon Asachi fusese contemporan pînă în jurul vîrstei de 35 de ani. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 157 Reperele iluminismului lui Lazăr-Leon Asachi, așa cum se pot ușor identifica în cele de mai sus, acopăr bine ceea ce caracterizează iluminismul în general. La cele de mai sus se mai adaugă încă ceva, de nu mai puțină importanță: curățirea limbii de străinisme, îmbogățirea și refacerea ei spre a o abilita pentru însușirea și pentru exprimarea celor mai înalte idei, abilitare de care depinde cultura și civilizația unei națiuni. Forța și mînuirea limbii ca instrument de luminare era de la sine înțeleasă, și Lazăr-Leon Asachi a înțeles și el acest lucru, așa cum de altfel îl înțeleseseră și corifeii Școlii ardelene, pe linia mai veche încă, deschisă de Coresi și de toți cei cunoscuți și cei rămași anonimi, care au inițiat și au desăvîrșit procesul de eliberare de o limbă ce nu era a noastră și care nu ne exprima. Lazăr-Leon Asachi a simțit de la bun lînceput că limba maternă era „decăzută", cu podoaba „pierdută", fiind „dezbinată'' de la cea latină, încît, zice el, de abia se zărea o umbră a ei.7 Trebuia deci să i se restaureze frumusețea cea dintîi. El se simte -obligat să se înscrie în mișcarea generală, pe care fără îndoială o va fi cunoscut — a românilor din cele trei țări românești și, în special, a celor din Transilvania — de a-și perfecționa instrumentul fără de care nu era posibilă nici o dezvoltare adevărată. Știa că numai printr-o limbă adusă la capacitatea de a exprima totul, se putea progresa în cunoaștere, atît în cea religioasă, cît și în cea „politicească", laică. De aceea afirmă nevoia de o limbă literară, filosofică, tehnică și științifică. Lazăr-Leon Asachi laudă pe bărbații români — în particular pe moldoveni, pentru că scria în Moldova — care au înțeles să participe la această reînviorare culturală, adăugind la „rîvna" lor și pe a sa. El știe că numai pe această cale, „limba noastră va vesti odoarăle folositoarelor științe, și-vrednică se va arăta de al ei puternic izvor", latine strămoșilor, și numai în felul acesta se va ridica și ea la înălțimea surorilor ei, italiana, franceza, spaniola și portugheza, „astăzi cele mai învățate și armonioase limbi a Evropsi".8 El vede în limbă instrumentul sine-qua-non al civilizației, precum o arată experiența celorlalte neamuri. Cultivarea 7 Prefața la Bordeiul indienesc. 8 Din aceeași prefață. 158 Antonie Plămădeală limbii — o spune mereu — e o îndatorire patriotică, iar patriotismul o îndatorire sfîntă a fiecăruia. El scrie: „Această îndatorire (de ,a cultiva și îmbogăți limba n. n.) este din cele mai temeinice a unora din Patrioți, ea să împlinește cu cea mai învăpăiată rîvnă de care toate neamurile ce doresc a să civiliza" (s. n.).9 Numai printr-o limbă frumoasă și bogată se poate ajunge la luminile culturii, tot așa cum fără ea se poate cădea pînă la „îmbuimăcirea minții".10 se explică de ce tema îmbogățirii limbii e prezentă la toți scriitorii epocii. început cu diaconul Coresi, preocupat de limbă ca mijloc de comunicare „ca toți să înțeleagă, pentru că e mai bine să spui cinci cuvinte pe înțeles, — cum spunea el — decît nenumărate străine de înțeles", procesul de dezvoltare al limbii române a fost într-un continuu progres, dorindu-se mereu să fie făcută mai cuprinzătoare, mai expresivă, tot mai aptă pentru comunicări subtile, pentru exprimarea unor simțăminte deosebite, mlădioasă și frumoasă la scris și la sunet. în scrisoarea cu care deschide Bordeiul indienesc și pe care o adresează Vornicului Mihail Sturza, „Kurator al Shoalelor Publice, și a Seminariului de la Socola-, a bunelor învățături și a limbii Daco-Romane alesul Protector", Lazăr-Leon-Asachi, după ce arată drept motiv al traducerii Bordeiului indienesc, datoria sa cetățenească de a lucra pentru luminarea patriei, „pătruns fiind și eu de aceea îndatorire cu care sînt legat cătră soțietate", încheie neașteptat și subtil. Printr-o singură frază el prezintă cartea drept o carte cu mesaj, filozofică. El se știe, deci, și se simte promotor al unei îndeletniciri serioase, căreia vrea să-i facă loc în cultura română, „scoposul" său fiind ca printr-o asemenea „călăuzie" — printr-o asemenea carte, cu un asemenea subiect — „să se strîngă o numeroasă adunare împrejurul celui ce caută adevărul". Și cu aceasta încheie brusc scrisoarea. Dar și începutul scrisorii e tot atit de interesant. El începe prin a se scuza că trimite unuia care locuiește în palaturi, un umilit Bordei! își oferă astfel prilejul de a-și spune părerea despre aceștia din urmă, care locuiau în bordeie. Ei, „în mijlocul sărăciei lor, desăori păzesc odorul 9 Către cetitoriu, la Bordeiul indienesc. 10 Idem. Lazăr-Lcon Asachi în cultura română 159 unei drepte povățuiri spre o viață ferice, prin cunoștința datinilor sale" (lor, n. n.). Intenția afirmării unei opinii sociale este abia mascată. Aceleași motivări legate de limbă mărturisește și în „dedicația" către Mitropolitul Veniamin. Costachi, pe care o axează în fruntea altei traduceri: a Jucăreii norocului. El menționează și aici pe strămoșii romani, „a căror mărite fapte pînă astăzi de toată lumea cu dreptate sînt lăudate", iar pe urmași îi numește „patrioți ai limbii românești".11 în plus, în înainte cuvînlare către cetitori, își motivează traducerea: „ca să poată aduce la dumirire pe cel mîndru ce socotește că nu se va clăti în veac" (p. 8—9). Mărturisește așadar intenții etice. în dedicația la Jucăreia norocului, el numește cartea „ithicească", de substanță filosofică, tot așa cum prezentase și Bordeiul indienesc. Se știe din cuprins că prințul Menșcicov a ajuns prinț din plăcintar ambulant, iar pe urmă, pierzîndu-și echilibrul moral și neștiind să prețuiască ceea ce i-a dat soarta, ambiționînd mereu mai mult, a pierdut totul și și-a încheiat viața în Siberia. Intenția de a da cititorilor un prilej de meditații filozofice în fața morții, este clară și în. Plingerea sau gin-durile de noapte ale lui Young, pentru (despre, n. n.) viață, moarte și pentru nemurire, Aceste trei titluri, la care vom adăuga Basnele descoperite de noi și celelalte două povestiri din același manuscris, constituie opera beletristică a lui Lazăr-Leon Asachi. Se poate ca ele să fi răspuns în epocă și „nevoii pentru fabulos și intrigă complicată, pentru aventura punctată de. intervenția unor pilde moralnice, cum zice Ion Istrate, integrînd în această categorie Bordeiul indienesc,12 dar Lazăr-Leon Asachi și-a ales subiectele în mod sigur și cu intenții etice și filozofice. Dovada o fac și celelalte preferințe ale sale: Logica lui Condillac, Epictet, Despre filosof ia chine jilor, Socotințele din alcătuirile celor vechi, Pentru liniștirea și mulțumirea omului, a lui loan Adolf Gotman. Logica lui Condillac a fost „mutată pe patrioticească limbă" „spre folosul tinerilor neamului românesc". E limpede de~i că a fost avută în vedere a fi manual de logică. Lazăr-Leon Asachi își înscrie astfel numele și în istoria în-vățămîntului românesc, ca unul din pionierii moldoveni, și 11 Vezi Bibliografia Românească Veche, III, p. 151. 12 Ion Istrate, Barocul literar românesc, București, 1982, p. 187—138. 160 Antonie Plămădeală în această privință în paralel cu reprezentanții Școlii ardelene. Se știe că, în cea mai mare parte, aceștia au alcătuit manuale, gramatici, cărți de geografie, de aritmetică, de filozofie, de istorie, pentru uzul școalelor. Pe Epictet, Lazăr-Leon Asachi l-a tradus pentru că i s-a părut ușor de citit, neîncurcat cu „meșteșugul aligoricesc sau al metafizicii", folositor pentru „plinirea faptelor celor bune" și optimist. Intenția etică e mărturisită în mod expres: „citirea din moralicească învățătură a acestui filozof", va aduce numai foloase cititorilor. Istoria Bisericii a lui Filaret Drozdov a tradus-o, precum spune, cu gîndul de a fi manual de seminar, dar în cuvîntul Către cetitorul se adresează tuturor categoriilor de cititori posibili, oricare le-ar fi „starea sau rangul". De-plînge starea în care se află el însuși, obligat de grecii ete-riști, care „și-au pierdut cumpăna minții", să pribegească la Colincăuți, în Basarabia, împreună cu mitropolitul Veniamin Costachi. Este evident că Tilcuirea Sfintei Liturghii și Dogmele de Biserica răsăritului păzite, vor fi fost destinate tot elevilor seminariști. Ceea ,ce fac însă gloria acestui cleric luminat la început de secol al XlX-lea, sint fără îndoială preferințele lui filozofice și munca deosebită pe care a depus-o în slujba ideilor și a programului de luminare pe care și l-a propus. Și ne referim atit la preferințele beletristice, cît și la cele filozofice propriu-zise. Temele lui sînt generoase și promovează integritatea morală, virtutea, înaintarea în cultură și civilizație, deliberat puse în slujba propășirii minții și a patriei. Așa cum am arătat, ne aflăm cu Lazăr-Leon Asachi în plină a doua jumătate a epocii luminilor la noi.13 O ilustrează din plin prin tot ce a tradus și a scris și, mai ales, prin opera filozofică. Să nu ui tăm că ne aflăm în Moldova, imediat după revirimentul isihast, care a făcut școală la 13 Perioada cuprinsă între 1770—1830, după Alexandru Duțu, Humanisme, ba-roque, lumieres — V exemple roumain, București, 198-1, p. 105, ori Lazăr Asachi s-a născut în 1757 și a murit în 1825. Despre lumini se vorbea încă și mai înainte. Astfel lordul Shaftesbury scria în 1706: „THERE IS A MIGHTY LIGHT (s. n.), WHICH SPREADS OVER THE WORLD, ESPECIALLY IN THOSE TWO FREE NATIONS OF ENGLAND AND HOLLAND, ON WHOM THE AFFAIRS OF ALL EUROPE NOW TURN“, cf. Peter Gay, THE ENLIGHTENMENT — AN INTERPRET ATION, voi. I, NEW-YORK, 1967, p. 11. (Există o puternică lumină care se răspîndește peste lume, în special din cele două națiuni libere Anglia și Olanda, către care toate privirile Europei se întorc acum). Lazăr-Leon Asachi în cultura română 161 Neamțu, Secu, Sihăstria, Dragomirna, după ce trecuse prin Poiana Mărului din Moldova de Jos. Isihasmul ne lega mai mult de trecut, de epoca Părinților filocalici, din primul mileniu, iar din al doilea, în special de veacul al XlV-lea, în care a strălucit, în Athos, Sf. Grigore Palamas. Isihasmul încerca un umanism de esență exclusiv religioasă, o perfecționare a omului pînă la măsura dumnezeiască. Prin eliberarea de patimi se urmărea ajungerea la Apatheia și la Theoria, la vederea lui Dumnezeu, și la Theosis, îndumnezeire. Se reactualiza acel dicton care, de la Sfîntul Atanasie cel Mare încoace, a ispitit generații după generații de creștini: „Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se facă Dumnezeu". A doua parte a secolului al XVIII-lea a cunoscut o adevărată campanie de perfecționare, de eliberare a omului de toate îngrădirile materiei, mai ales în lumea monahală, în fapt se urmărea realizarea omului om, autentic. Acesta, cu cit era mai dumnezeiesc, era mai om, și cu cît era mai om, era dumnezeiesc. Dumnezeiescul devenea un atribut al omului, căci omul rămînea om pînă la urmă. Nu sărea într-o altă categorie de ființe, dar devenea un om subțire la gînd și la simțire, cultivat, lucrat meticulos, finisat în toate detaliile, frumos și bun. Isihasmul a întrunit în epocă elementele care definesc o cultură. Cultiva simțirile și mintea, în sensul în care cultura cultivă și civilizează. Era o cultură intensivă, din duhovnic în ucenic, o supraveghere și o autosupraveghere a celor mai fine și mai delicate mișcări sufletești. Cel ce reușea, ajungea la cunoaștere. A lumii și a lui Dumnezeu. Dar, pentru aceasta, trebuia să realizeze mai întîi idealul socratic, acel „cunoaște-te pe tine însuți", sinteză și criteriu umanist care rămînea mereu valabil. Isihasmul era prin urmare un umanism, un sistem de cultură și civilizație, oricît ar părea de nepotrivite cuvintele aici. Un exponent teoretic al isihas-mului la noi, mai vechi decît Paisie Velicicovschi, la începutul secolului al XVI-lea, a fost Neagoe Basarab, ale cărui învățături au fost un incontestabil instrument de cultură.14 Revirimentul datorat lui Paisie Velicicovschi, în a doua parte a secolului al XVIII-lea, a cuprins lumea monahală 14 Vezi Antonie Plămădeală, Neagoe Basarab, domn al culturii românești, în voi. ,,Dascăli de cuget și simțire românească", București, 1981, p. 13—63; Că a existat și un umanism religios, v. C. Papacostea — Danielopolu, Des ărudits grecs de Va~ lachie (1670—1714), în ,,Revue roumaine d’Hlstoire“, tome XXIII, nr. 2, 1984, p. 168. 162 Antonie Plămădeală moldovenească, mai întîi, dar n-a rămas numai acolo. S-a întins repede și în Țara Românească și în Transilvania. E drept că transilvănenii nu și-au putut exercita adeziunea la isihasm la ei acasă, din cauza persecuțiilor habsburgilor romano-catolici — sîntem după uniația din 1700, cînd mănăstirile lor, vreo 200, au fost dărîmate cu tunul de către generalul Bukow — dar mulți dintre ei au trecut munții în Moldova. Mănăstirile, de călugări și de maici, erau pline de ardeleni. Isihasmul s-a reactivat în mănăstiri, dar a avut un impact major în cultură în general. Traducerile paisiene au contribuit la intelectualizarea monahilor și, din mănăstiri, au pătruns și în mediile laice. Textele isihaste sînt grele, abstracte, pline de alegorii și de implicații metafizice. Am văzut că Lazăr-Leon Asachi însuși era conștient de aceasta cînd oferea cititorilor pe Epictet, motivînd că o face pentru că scrierea lui Epictet nu era din categoria scrierilor grele, „alegorice și metafizice", deci era mai ușor accesibilă. Textele isihaste au fost totuși receptate, uneori forțînd bietele minți simple ale monahilor, dar tocmai așa le-au șlefuit și așa am putut avea, la un moment dat, un cler capabil de teoretizări și speculații care au făcut apoi posibilă apariția unor clerici revoluționari, umaniști, iluminiști. Paisie Velicicovschi, contemporan și el cu Școala Ardeleană de peste munți, nu fusese prea de mult îngropat la Neamțu (1794), cînd și-a început la Iași campania sa Lazăr-Leon Asachi, cleric ortodox el însuși și mai apoi monah. Trebuie să ni-1 imaginăm a fi fost în cunoștință de cauză a ceea ce făcea. Cunoștea mișcarea isihastă. Oricine intra în monahism o cunoștea. Dar chemarea lui a fost alta, un alt umanism, al omului luminat prin filozofie și înarmat cu metodele gîndirii celei mai sănătoase, ale logicii, deși nu mai puțin religios. Intr-un fel, lega și el umanismul său de trecut, apelînd în sprijin la un clasic precum. Epictet, dar mai ales voia să-1 lege de cultura Europei, într-un efort extraordinar de sincronizare a culturii locale cu cea europeană. își alege autorii din Occident, Bernardin de Saint-Pierre, Young, Condillac, dar preferințele sale sînt mai largi, mergînd spre o- sincronizare universală. Ne face dovada prin acea misterioasă, probabil traducere, Despre filozofia chinejilor. Lazăr-Leon Asachi, exceptînd acest capriciu privitor la chinezi și cele cîteva traduceri rusești, se întoarce cu fața spre Occident. Epictet, grecul, pe care îl traduce în Lazăr-Leon Asachi în cultura română 163 cea mai mare parte, s-a realizat ca filozof tot în Occident. Occidentul și, de dincoace, Bizanțul rămîn preocupările secolului al XVIII-lea. Lazăr-Leon Asachi face un pas uriaș spre altceva, în altă direcție. Nu-1 ispitesc, precum pe predecesorii din secolul anterior, textele isihaste. El se îndreaptă spre Condillac, iar în morală spre Epictet, deci spre unii care veneau dintre filozofi, nu dintre clasicii canonizați ai creștinismului. Preferințele sale ne dezvăluiesc, pe lingă preocupările teologice, și preocupări mai largi odată cu o sensibilitate extraordinară la ceea ce se întîmpla în lume. A gîndit că Moldova nu putea rămîne în urma și în afara procesului de emancipare și progres, pe care îl sesiza în Europa. Și e cu atît mai mare meritul său, cu cît în Moldova a fost printre cei dintîi care s-a gîndit la toate acestea. Putem spune că el a contribuit astfel, major, la modernizarea culturii române, în sensul în care Alexandru Duțu o definește ca pe o trecere „de la înțelepciunea interioară, la înțelepciunea exterioară11, id est, înțelepciunea Luminilor de la începutul secolului al XIX-lea.15 Lazăr-Leon Asachi își acomodează cu ușurință convingerile și chemarea religioasă, ortodoxă, cu chemarea spre o luminare exterioară a poporului, a tineretului studios. între cele două feluri de umanism el nu vede nici un conflict. Și nici nu există. De altfel, aceasta se poate ușor constata și din faptul că unii din reprezentanții Luminilor de la noi, în acel sfîrșit de veac al XVIII-lea și început de veac al XIX-lea, au fost clerici. Samuil Micu-Klein, traducătorul Logicii lui Baumeister (1699) era cleric, Grigone episcopul Argeșului, traducător și el al unei Loghici (1826), era și el cleric, și aceasta numai dacă vrem să rămînem la traducătorii de Logici, acestea indicînd mai mult ca orice altă carte de filozofie, orientarea spre umanism și emanciparea față de canoanele unei gîndiri pînă atunci alimentate aproape exclusiv din surse religioase. Dacă facem numai un pas mai departe, ne vom întîlni cu gîndirea filozofică promovată de Eufrosin Poteca, și el cleric, și apoi cu cea pedagogică a lui Dionisie Romano, ajuns în cele din urmă episcop la Buzău. Și întemeietorul învățămîntului superior din Țara Românească, inginerul 15 Op. cit., p. 138. 11* 164 Antonie Plămădeală Gheorghe Lazăr (ț 1823), contemporan cu Lazăr-Leon Asachi (t 1825), era tot cleric.16 Lazăr-Leon Asachi se justifică frumos în scrisoarea către Veniamin Costachi, pe care o publică dr^pt prefață la Ju-căreia norocului, de ce a ales pentru a o traduce tocmai această carte, spunînd că este încredințat „că și din, politi-cești cărți, o samă sînt folositoare".17 O totală schimbare de optică, față de timpul cînd atenția clericilor era dirijată de preferință către cărțile cu subiect religios! Dumitru Ghișe remarca pe drept că iluminismul, deși își are trăsăturile lui generale comune, „cunoaște totuși și o pulsație interioară și ritmuri diferite, o fizionomie proprie, în fiecare țară, în funcție de condițiile istorico-sociale și naționale specifice acesteia".18 în acest specific românesc trebuie integrat și Lazăr-Leon Asachi, ca ilustrînd unul din aspectele lui: anume acela al trecerii de la preocupări exclusiv teologice, la un umanism iluminist care, în conștiința lui și a celor din tagma lui, nu era incompatibil cu calitatea de clerici. Se știe că în aceeași situație erau și promotorii Școlii ardelene, aproape toți clerici și teologi. Ei au recepționat și au validat principiile și concepțiile iluminismului în cîmpul culturii românești din necesitatea de a lărgi această cultură și a-i deschide perspective spre modernitate. Alții, după ei, le vor prelua și le vor pune, în plus, și în slujba transformărilor sociale și politice și vor lupta pentru ele. Ceea ce nu înseamnă însă că ei, clericii, își vor socoti rolul îndeplinit și încheiat, sau că vor socoti că s-au înșelat deschizînd ușa unor asemenea idei. Ei le vor apăra în continuare, la 1848, la 1877, la 1907, la 1918. Acest lucru s-a recunoscut întotdeauna. Istoria n-a omis nume ca acelea ale comandanților lui Avram lancu, al lui Șaguna, al lui Popa Șapcă, al lui Popa Tun și ale atîtor „popi" numiți și nenumiți. Acolo unde, însă, de obicei, unii istorici literari nedreptățesc pe unii dintre clericii iluminiști de la noi, și în special pe cei din Transilvania, cei mai mulți aparținînd Școlii ardelene, e atunci cînd vorbesc sau trec sub tăcere faptul 16 V. Antonie Plămădeală, Fericitul Arhidiacon și doctorul în teologie și legi, Gheorghe Lazăr, în ,,Dascăli de cuget și simțire românească'*, București, 1981, p. 276 și urm. 17 V. Bibliografia Românească Veche, III, p. 150. 18 Dumitru Ghișe, Iluminism românesc, în „Luceafărul", anul XXVI, 1983, p. 1. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 165 că unii au fost ortodocși. E drept că cei patru mari, așa numiți corifei, nu erau ortodocși: Samuil Micu-Klein, Gheorghe Șincai, Petru Maior și I. Budai-Deleanu, cum nu era nici precursorul lor loan-Inochentie Micu Klein.19 Ei înșiși însă nu se prea laudă cu greco-catolicismul lor. Mai mult se laudă alții cu dînșii! Cît a pătimit acesta din urmă din partea Romei pentru că a văzut și a spus că uniatismul a fost o înșelare a românilor, se știe. Ceilalți patru: Samuil Micu-Klein, Gheorghe Șincai,20 Petru Maior și I, Budai-Deleanu au fost persecutați de episcopul unit loan Bob, ajungînd pînă la a-i exaspera și a-i face pe primii trei să ceară ieșirea din monahism. Pe Samuil Micu-Klein l-a învinuit de simpatie pentru ortodocși și chiar de intenția de a deveni episcop ortodox, acuzație pe care i-a adus-o în fața Consistoriului de la Blaj în 1789, unde fusese trimis în judecată. în fapt, S. Micu-Klein îndemnase pe ortodocși, ca un român bun ce era, deci pe alți români, să-și aleagă, după moartea episcopului sîrb Gherasim Adamovici, un episcop român.21 Despre Petru Maior se știe că ne-a lăsat acel document extraordinar, de curaj și atitudine, Procanonul, în care a pledat pentru respectarea tradiției răsăritene în Biserica Transilvaniei, împotriva latinizării ei și împotriva primatului papal.22 Ion Budai-Deleanu a trebuit să se autoexileze și să moară, ca și loan-Inochentie Micu-Klein, printre străini.23 Iată de ce putem spune că opera lor de apărare și de îmbogățire a limbii, de afirmare a originii romane a poporului român și a continuității, s-a datorat, în primul rînd și exclusiv, faptului că erau foarte buni români, și nu altor apartenențe care priveau statutul lor religios. E bine să se știe că o mare parte dintre cei care au aparținut Școlii ardelene, sau care au avut tangențe directe și puternice, sub raportul colaborării, cu opera ei, au fost ortodocși. Vom numi o parte dintre ei: — Dimitrie Eustatievici (j* 1795), brașovean, primul director al școlilor naționale ortodoxe din Transilvania,- 19 Vezi mai nou: Corneliu Albu: Pe urmele lui Ion Inochențiu Micu-Klein, București, 1983. 20 Vezi mai nou: Serafim Duicu, Pe urmele lui Gheorghe Șincai, București, 1983. O bună monografie: Mircea Tomuș, Gheorghe Șincai, București, 1963. 21 D. Macrea, Lingviști și filologi români, București, 1959, p. 23. 22 Vezi P. Maior, Procanonul, ed. II, îngrijită de Gr. T. Marcu, Sibiu, 1948. 23 Vezi mai nou: Ioana Em. Petrescu, Ion Budai Deleanu și eposul comic, Cluj, 1974. 166 Antonie Plămădeală _____ Radu Terripea (prin 1820 era încă în viată), tot brașovean și el, „al școalelor naționalicești din Printipatul Ardealului director"; — I. Piuariu-Molnar (1749—1815) care a contribuit esențial la înființarea „Societății filosofești" și a scris opere medicale și economice, un dicționar german-român și în special Retorica (Viena, 1798); — Dimitrie Țichindeal (1775—1818) preocupat de „luminarea neamului românesc", traducător de Fabule și alte opere; — Paul lorgovici (1764—1808) personalitate autentică, adăpată la izvoarele „luminilor franceze", . . . „un reprezentant de prim ordin al Școlii ardelene11 24 a scris Observații din limba românească (Buda, 1799) și multe alte cărți, printre care o Bucoavnă (Cluj, 1744) în care Tatăl nostru era cu litere latine, o Istorie a Alexandrului celui Mare și Viața și pildele prea Înțeleptului Esop (Sibiu, 1795); — Zaharia Carcalechi (1784—1856) a tipărit la Buda Biblioteca românească (1829—1830) și a editat mai multe almanahuri și ziare, fiind unul din precursorii ziaristicii românești; — C. Diaconovici-Loga (1770—1850) printre cei dintîi dacă nu chiar cel dintîi care a cerut dreptul de a folosi limba română în biserica ortodoxă română din Budapesta. A scris: Ortografia sau dreapta scriere (Buda, 1818), Gramatica română (1822 și 1823), Chemare la tipărirea cărților românești și Versuri pentru îndreptarea tinerilor (1821). — Moise Fulea (t 1863), al patrulea și ultimul director al Școalelor naționale ortodoxe din Transilvania, printre altele a publicat două Bucoavne (Sibiu, 1815, 1820). La aceștia i-am putea adăuga și pe cei care, ca și Zaharia Carcalechi, vor fi contemporani cu a doua generație a Școlii ardelene, cu Timotei Cipariu (1805—1887): Damaschin Bojincă (1802—1869), losif Genilie, Eftimie Murgu (1805— 1870). Chiar și dintre cei care au continuat Dicționarul de la Buda (1825) inițiat de Samuil Micu-Klein, doi, loan și Alexandru Teodorovici, erau ortodocși. Istoria limbii române literare, recent publicată, lărgește componența Școlii ardelene, exact în sensul celor sugerate și de noi mai sus: „Alături de numele bine cunoscute ale 24 Ion Lungu, Școala ardeleană, București, 1978, p. 98. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 167 corifeilor Școlii ardelene: S. Micu-Klein, Gh. Șincai, P. Maior și I. Budai-Deleanu se cuvine să amintim aici și cîteva nume mai puțin ilustre, dar foarte importante pentru istoria culturii și mai ales a filologiei românești (s. n.) cum sînt: P. lor-govici, R. Tempea, I. Molnar-Piuaru, C. Diaconovici-Loga, V. Coloși, AL Teodori, I. Teodorovici, I. Corneli.25" Recunoaștem în aceștia pe mulți dintre ortodocșii citați de noi mai sus. Autorii Istoriei amintite notează faptul, de altfel cunoscut și notat și de noi mai înainte, că Școlii ardelene îi datorăm elaborarea științifică a celor dintîi gramatici și dicționare românești, sau scrise de români, dar e bine să se știe că, în afară de Elementa linguae daco-romanae sive valahicae a lui S. Micu-Klein și Gh. Șincai, care a fost prima gramatică tipărită, scrisă în latinește, cei mai mulți autori de gramatici au fost ortodocși: Dimitrie Eustatievici (1757), călugărul moldovean Macarie (cca. 1770), I. Molnar-Piuariu (1788), Radu Tempea (Sibiu, 1797), Paul lorgovici (1799), C. Diaconovici-Loga (1822). De asemenea, în afară de Lexiconul de la Buda (1825), și alți ortodocși au alcătuit Lexicoane, precum: P. lorgovici (un dicționar poliglot român-german-francez-latin), I. Molnar-Piuariu (un Vocabularium nemțesc și românesc, 1822), la care trebuie să adăugăm și Vocabularul lui Lazăr-Leon Asachi, al lui Vasile Vîrnav, al lui Gheorghe Asachi, al lui Grigorie al Argeșului etc. Despre Paul lorgovici se spune că „este unul dintre primii filologi români care se ocupă în mod special de adaptarea neologismelor la sistemul limbii noastre. El combate părerile acelora care socoteau că termenii luați din latină trebuie folosiți aidoma de români".26 Principiul, dintre cele mai importante, a și prevalat de altfel față de exagerările latiniștilor. Gramatici n-au apărut numai în Transilvania în epocă, lenăchiță Văcărescu tipărise încă din 1787 la Rîmnic și Viena Observații sau băgări de seamă asupra regulelor și orinduele-lor gramaticii românești, iar în 1789 a elaborat o gramatică, Lectione ... și un moldovean, T. Scoleriu. A lui I. Heliade Rădulescu va apare la Sibiu, în 1828. Și aceștia din urmă erau tot ortodocși. 25 Ștefan Munteanu și Vasile D. Țâra, op. cit., București, 1983. p. 143. 26 Idem, p. 155. 168 Antonie Plămădeală Ion Lungu este poate printre puținii care face dreptate și ortodocșilor, atunci cînd scrie despre Școala ardeleană și observă că aceștia, în opoziție cu românismul exclusivist al uniților, cu privire la formarea poporului român, au pus accent egal și pe dacism. „Legea românească", denumind Biserica ortodoxă, a devenit totodată și „simbolul luptei antifeudale", fiind în același timp și o formă de luptă împotriva „unirii", cum se va întîmpla cu răscoalele lui Sofro-nie de la Cioara, a lui Visarion Sarai și în cele din urmă a lui Horia, Cloșca și Crișan (1784) toți ortodocși, cum va fi și Avram lancu (1848). Ortodocșii din Școala ardeleană au adus deci ,,un adevărat corectiv exagerărilor latiniste".27 Ideile Școlii ardelene și printre ele luminismul — scrie D. Prodan — și-au lărgit mereu aria. „Foarte curînd depășesc limitele inițiale. Nu se mai mulțumesc cu Blajul, și altfel părăsit de cei mai iluștri cărturari și luptători ai săi. Se extind acum cu deosebire asupra apusului țării, asupra Banatului. Se ridică noi centre de cultură, Arad, Timișoara, Oradea. Ele devin tot atîtea centre de acțiune politică. Oradea devenise chiar centrul de elaborare a lui Supplex Libellus. O nouă floră intelectuală preia ștafeta, duce mai departe un crez, o luptă, pe aceleași coordonate. Intelectual se impun o serie de nume noi, Dimitrie Țichindeal, Paul lor-govici, Diaconovici-Loga, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, loan Corneli, Alexandru Gavra și alții".28 în afară de Alexandru Gavra, toți ceilalți au fost ortodocși. Evident, unii reprezentanți ai Școlii ardelene au fost mai mari alții mai mici. Poate că dintre ortodocși unii au fost mai mici. Și ca vîrstă au fost diferiți. Istoria literară însă îi înregistrează pe toți. „Indiferent dacă sînt corifei sau alți iluminiști, cum li se spune de obicei, toți aceștia (îi numise mai sus, pe lîngă corifei, pe Paul lorgovici, Radu Tempea, Constantin Diaconovici-Loga, Dimitrie Țichindeal, Damaschin Bojincă, I. Molnar-Piuariu ș. a.) formează un bloc monolitic (s. n.) din punctul de vedere al ideologiei, al preocupărilor și al modului de acțiune. Cu tot intervalul de două deceni și mai bine, care separă anul 27 Ion Lungu, op. cit., p. 98—99. 28 D. Prodan, Supplex Libbelus Valachorum, București, 1984, p. 367. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 169 de naștere al celui mai vîrstnic de al celui mai tînăr, s-înt ca ținută și vîrstă spirituală o singură generație, foarte unitară, care a rămas în istoria culturii noastre ca Școala ardeleană și ca principalul pivot al iluminismului transilvănean11.29 Nu e în intenția nimănui să diminueze valoarea celor ce s-au aflat în fruntea Școlii ardelene dintre blăjeni — nici nu s-ar putea — dar recunoscînd și valoarea și participarea, în bună măsură și cu idei originale, și a ortodocșilor la opera ei, se va face dreptate și acestora din urmă. De altfel? au fost întotdeauna menționați, li s-a recunoscut fără rezerve partea de contribuție, dar părea de la sine înțeles că nu sînt ortodocși, deoarece despre Școală s-a acreditat ideea că a fost greco-catolică. Asemenea afirmații au fost preluate și de către unii istorici străini și mai sînt vehiculate și astăzi, spre exemplu de către istoricul vienez Max Demeter Peyfuss. Acesta, pe lîngă unele interpretări hazardate ale rolului uniatismului în Transilvania, și în general în istoria României, are totuși și cîteva observații demne de reținut, cu atît mai mult cu cît vin din partea unui austriac, din locul de unde habsburgii au manevrat evenimentele de la 1700 și de după aceea, pînă la unirea din 1918. Printre afirmațiile hazardate este, de pildă, aceea că fără Școala ardeleană sînt de neconceput evenimentele din 1848, 1859—1861 și cele din 1918. Oricine cunoaște istoria României, știe că n-a fost așa. A pune evenimentele din 1859— 1861 și cele din 1918, care nu au privit numai Transilvania, pe seama Școlii ardelene și încă exclusiv pe seama ei, înseamnă a nu avea deloc nici cunoștințe, nici orientare în istoria României. Tot astfel, a spune — cum spune tot Peyfuss — că Andrei Șaguna a fost „un produs al adesea criticatei uniri de la Alba lulia", înseamnă a face evident istorie după ureche, ceea ce nu mai este istorie. Dar autorul menționat, după ce a strecurat astfel de „informații11, desigur interesate și aparținînd mai degrabă unei anumite campanii de apărare a actelor habsburgilor în Transilvania, face și operă de istoric, atunci cînd nu ezită să afirme că: „preocupările lingvistice și de unitate națională, in opoziție cu dezmembrarea politică și religioasă a Românilor, au neutralizat 29 Ovidiu Papadima, Ipostaze ale iluminismului românesc, București, 1975, p. 245. 170 Antonie Plămădeală efectul dezintegrator pe care unirea de la Alba lulia l-a avut de la început asupra acestui popor din sud-estul Europei". Tot el observă că dacă pînă atunci a fi ortodox era tot una cu a fi român și invers, unirea de la Alba lulia din 1700 a făcut ca inversul să nu mai fie adevărat pentru toți, și așa, identității religioase care era și națională, și invers, i-a luat locul doar identitatea națională comună.29bis în numele acesteia și-au desfășurat ardelenii, toți, și ortodocșii și cei care au părăsit ortodoxia, programul lor național. Școala ardeleană s-a născut și a crescut la Blaj și în toată Transilvania, proliferînd pe întreg spațiul românesc, și a fost, așa cum se recunoaște acum din ce în ce mai mult, rodul conștiinței românești și nu al celei confesionale. Și dacă am punctat și participarea ortodoxă, am făcut-O' numai pentru a întări și mai mult această convingere. * Iluminismul epocii — cu excepția lui I. Budai-Deleanu care era teolog, dar nu era cleric — promovat de oameni ai Bisericii, a păstrat permanent legătura cu Biserica. Și transilvănenii și Lazăr-Leon Asachi în Moldova au știut să împace ideile noi cu cele teologice, mai vechi și n-au resimțit contradicții de neîmpăcat și de netrecut. E marele lor merit, pentru că în felul acesta au pregătit și intrarea Bisericii pe picioare sigure în lumea modernă. De fapt încă de atunci s-a început ceea ce se va numi în deceniul al Vl-lea al secolului nostru acel aggiornamento, devenit principiu de viață și de dezvoltare a Bisericilor. Vorbind de losif al II-lea (1741—1790) și de iosefinism ca formă de iluminism local, pornit de la varianta germană (Aufklărung), D. Prodan (care preferă luminism, în loc de iluminism), arată că aceeași compatibilitate între acesta și Biserică se manifesta și în lumea catolică din centrul Europei. Deși își însușise teorrle dreptului natural și ideile lui Hugo- Grotius, Christian Wolf și Samuel Pufendorf, împăratul însuși rămînea catolic. Iluminismul acesta nu ajunsese nici 29bis Max Demeter Peyfuss, CHURCH, NATION, AND THE CIRCULATION OF CULTURAL VALUES BETWEEN EAST AND WEST. THE EXAMPLE OF THE HABSBURG MONARCHY, în voi. „The common Christian roots Of The European nations“, volum de comunicări la Inst. Pontifical al Universității Lateran, Ko.na și al Universității catolice din Lublin—Polonia, Le Monnier — Florence, 1982, voi. II. p. 1116—1117. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 171 măcar la deism.30 Ba chiar, pentru ortodocși, iluminismul împăratului a fost de-a dreptul binefăcător, căci pînă atunci li se interzisese accesul în oficiile publice doar pentru faptul că erau ortodocși. Acum, un Edict al împăratului recunoștea și religia ortodoxă ca legală, prin admiterea după mulți ani a unui episcop ortodox, mai întîi a lui Sofronie Chirilovici (1782), și apoi a lui Gherasim Adamovici (1789), supuși doar spiritualicește mitropolitului de Carlovăț.31 Ideile iluministe au adus o nouă concepție despre drepturi și libertate, punînd sub semnul rușinii discriminările de pînă atunci. Ele au laicizat în mare parte cultura și au îndreptat-o spre alte deschideri dar, cum spune tot D. Prodan, au „favorizat și lichidarea oricărui primat confesional". S. Micu-Klein nu-i mai atacă pe ortodocși, iar ceilalți uniți vorbesc acum mai deschis despre legăturile cu tradițiile Răsăritului și încep să-și aducă aminte — cum face chiar G. Șincai — că Roma „i-a înșelat pe Români".32 „Luminismul favorizează, în ciuda cosmopolitismului imperial, unirea în aceeași luptă, triumful definitiv și indiscutabil al primatului național".33 Tot ca rezultat al noii orientări, mai spune D. Prodan, a început să crească numărul intelectualilor români, acum nu numai uniți, ci și ortodocși.34 Cu acest fel de iluminism clericii au putut fi ușor de acord și nu trebuie să se mire nimeni de aceasta. Ei n-au fost niște minți înguste, limitate la Ceaslov, ci au fost oameni care și-au integrat credința și convingerile în lumea în care trăiau și au urmărit întotdeauna progresul moral și material al credincioșilor, desăvîrșirea lumii și transformarea societății omenești într-o societate liberă, pentru oameni liberi și egali, așa cum i-a creat Dumnezeu. Obscurantismul înseamnă suspendarea judecății, dar clericii noștri traduc Logici! Și S. Micu-Klein și Lazăr-Leon Asa-chi și Grigore al Argeșului, și alții. Să-1 ascultăm pe preotul Țichindeal, în privința aceasta a combaterii obscurantismului și a înapoierii: „Mintea! Mărită nație daco-românească în Banat, în Țara Românească, în Moldova, în Ardeal, în Țara Ungurească, mintea! Cînd te vei lumina cu învățătură, .30 D. Prodan, op. cit., p. 231. .31 Idem, p. 241. .32 Chronica, II, 1866, p. 214—215, cf. D. Prodan, op. cit., p. 243. 33 Ibidem. 34 Ibidem. 172 Antonie Plămădeală cu luminatele fapte bune Te vei uni, mai aleasă nație nu va fi pe pămînt, înaintea ta...".35 La drept vorbind, nici n-ar trebui să facem mențiune de participarea clericilor la iluminism, cel puțin în perioada lui de început, de pătrundere. Ei n-au participat*, ei au fost cei dintîi și singurii în acel moment. Nici nu le-a trecut prin gînd să-1 respingă. Dimpotrivă. L-au îmbrățișat imediat, și l-au răspîndit, și l-au aplicat la condițiile de la noi. Iluminismul era în epocă, în aer. Plutea, răspînldea arome care se simțeau pînă departe. Desigur, dacă ne gîndim la Revoluția franceză ca rezultat al iluminismului și la atitudinea acesteia față de Biserică și clerici, s-ar fi impus din partea clericilor și o anumită grijă, dacă nu chiar rezervă și teamă. Iată însă cum lămurește D. Prodan acest lucru: „Revoluția consumată, e rechemată și puterea Bisericii, chiar dacă nu în suveranitatea ei dinainte. Biserica avea darul de a da cheag spiritual, un temei divin ordinii constituite".36 Aceasta ar putea sugera și un oarecare oportunism pe seama Bisericii, dar chiar în Franța se știa încă de la Bossuet că fiecare formă de guvernămînt este realizarea providențială a unui plan al lui Dumnezeu, cu condiția să fie legitimă și durabilă. „Doctrina creștină, spune de pildă profesorul Emanuel Rostworowski de la Institutul de istorie al Academiei Poloneze de Științe (ceea ce de altfel e un lucru comun, n. n.), nu se putea pronunța altfel".36bis Enciclopedistul Jancourt, scria în articolul „Europe" din Encyclopedie (1756), că „morala creștină este binefăcătoare și nu tinde decît la fericirea societății. Datorăm religiei un anume drept politic în guvernare și în război, un anumit drept al oamenilor pe care natura umană nu știe să-1 recunoască cum ttebuie" (t. VI, p. 211—212). La noi lucrurile nu s-au întîmplat ca în Franța, așa că, într-un fel, clerul a putut aprecia beneficiile revoluției fără să facă experiența contestărilor care, în toiul tumultului, mai uitaseră de principiile Enciclopediei, acelea care vedeau și partea bună a religiei. Tumultul odată trecut însă, principiile și-au reluat locul cuvenit. Clerul nostru s-a pu 35 La D. Prodan, op. cit., p. 367—368. 36 Idem, p. 303. 36bis L’Europe — Râpublique chrâtienne et Ies idees republicaines au silele des Lumieres, în voi. „The Common Christian roots Of The European nations", voi. de comunicări, citat, Le Monnier—Florence, 1982, voi. n, p. 1293. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 173 tut angaja astfel la o revoluție pașnică, înnoitoare de idei și de stări sociale. La 1798 e citat un preot ortodox din Bihor, cu numele de Gligor, care le-a spus credincioșilor: „Lumea e de acum franceză; numai de-ar aduce Dumnezeu în aceste părți pe francezi".37 Preoții erau de partea celor oprimați care așteptau eliberarea, și aceasta pentru că erau și ei înșiși oprimați. Aveau aceeași soartă cu poporul. La un moment dat preoții din Țara Românească au revendicat și ei drepturi și schimbări sociale, prin așa numitele: Ponturile popilor.38 Exemplele s-ar putea înmulți.39 Principiile iluminismului, atunci cînd nu accentuau o anumită zonă sensibilă care ținea de conștiința și credința clericilor și nu numai a lor, nu se putea să nu le vorbească acestora. Iată un text tipic iluminist într-un Catehism, de Iași: „Omul este slobod, neatîrnat de alt om, că este stăpîn pe capul său, deopotrivă cu cel de asemenea lui, că pentru a păstra această slobozenie, neatârnare și potrivire el are dreptul de a face și îndrepta pravilele care trebuie a-1 cîr-mui și a-1 ocroti în societate, precum și acela de a-și alege o căpetenie, un domn, un împărat... să aleagă din norod oamenii cei mai cu judecată, cei mai buni, cei mai învățați și să le dea puterea lui, însărcinîndu-i să facă ei legi, care trebuie să fie totdeauna pentru toți".40 Omul acestui Catehism era unul și același cu omul iluminismului. Clericii se puteau angaja deci din tot sufletul pentru realizarea Iui. Creștinismul n-a admis niciodată tirania și despotismul.40bls Oviidiu Papadima arată și situații inverse. „Ton religios" aveau și unele opere ale laicilor. El numește, de pildă, Cîn-tarea dimineții scrisă de Heliade în 1822, și inclusă în volumul Meditații poetice dintr-ale lui La Martin (1830), plină însă și de „idei ale iluminismului în ipostaza Iui românească: 37 D. Prodan, op. cit., p. 358. 38 Valeriu Șotropa, Proiectele de constituție, programele de reforme și petițiile de drepturi din țările române în secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XlX-lea, București, 1976, p. 62. 39 Vezi tot la D. Prodan, op. cit., p. 347, 332, 353 ș. a. 40 G. Zâne, Mișcarea revoluționară de la 1840 din Țara Românească, în ,,Studii și materiale de istorie modernă", III, București, 1963, p. 232—233, cf. D. Prodan, op. cit., p. 353. 40bis Emanuel Rostwrowski, op. cit., p. 1291. Reluînd idei ale creștinismului, din thomism, în Encyclopădie se spune că poporul are dreptul la rezistență (redițio) împotriva abuzurilor tiranilor și despoților, care sînt considerați ,.orientali" și ,,asiatici", străini spiritului european. Cf. Bernard Plongeron, Thâologie et politique du Silele des Lumieres, Geneva, 1973, cap. II. 174 Antonie Plămădeală egalitatea între oameni, respectul legilor, reînălțarea la slava strămoșească, reamintindu-ne că am fost o nație slăvită, luminarea minții. „De altfel — conchide Ovidiu Papadima — tendința de a împăca religia cu filozofia și știința, nu-i aparține doar lui Heliade, ci se manifestă și la alții, la noi ca și la alte popoare vecine".41 Acestea însă nu trebuie să ne facă să uităm că, totuși, iluminismul a adus cu el o evidentă tendință de laicizare a culturii în general și, desigur, și a culturii românești scrise.42 Fenomenul foarte important însă, deși ar putea părea ciudat, dar el e firesc și explicabil, e că la noi, poate mai mult decît în alte părți, această laicizare, înainte de a fi preluată de laici, a fost inaugurată, dezvoltată și pusă definitiv în lucrare, aproape în toate domeniile de către clerici! Au fost și clerici mai rigoriști și mai înguști. Nu e nevoie să ne ducem prea mult și prea departe în istoria rigorismului, pentru a-i întîlni. Rămînînd în aria noastră, e destul să amintim, de pildă, de Sinodul Bisericii reformate de la Iernut (Mureș), din 1673, adunat în vremea domniei principelui reformat Mihai Apaffi (1661—1690), pe timpul căruia a pătimit mucenicește pentru ortodoxie mitropolitul Sava Brancovici. Acest sinod a condamnat cartezianismul, urmînd Sorbonei care, la cererea iezuiților, îl condamnase cu doi ani înainte (1671).43 Totuși, Lazăr-Leon Asachi îl folosește de mai multe ori pe „Carteziuș", ca și pe Locke, în notele originale pe care le adaugă la traducerea Logicii lui Condillac, iar la sfîrșitul părții întîi are un sholion, un comentar personal, pe trei pagini dense (cca 1500 de cuvinte), asupra Tratatului despre senzații al lui Condillac. Și nu e o respingere a lui, ci o explicare, cu bogate citări din opera respectivă. Intr-un fel, aceste comentarii ale lui Lazăr-Leon Asachi la scrierile lui Condillac sînt opere filozofice proprii, originale. Imboldurile spre noua orientare i-au venit lui Lazăr-Leon Asachi din interior, din pulsul vremii, — polonezii traduseseră Logica încă din 1802 — dar și din convingerea că ortodoxia e datoare să promoveze cultura, pentru că numai astfel poate promova omul bun, omul capabil de vir 41 Ovidiu Papadima, Ipostaze ale iluminismului românesc, București, 1975, p. 24. 42 Vezi Ștefan Munteanu și Vasile D. Țâra, Istoria limbii române literare, București, 1983, p. 142. 43 Vezi Andrei Radu, Cultura franceză la românii din Transilvania pînă la Unire, Ed. Dacia, Cluj, 1982. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 175 tute, de progres, de fericire, omul social. Iată că el poate traduce și comenta favorabil un cunoscut autor senzualist, care a scris un Tratat despre senzații, menit să orienteze filozofia spre experiență și spre sursele concrete ale cunoașterii, dar tot el scrie în prefața Ia Bordeiul indienesc, fără sentimentul că s-ar contrazice, că „ghintele cele lipsite de sfînta lumină a Hristianismului", se află în „buimăcirea mințiiși plîngînd „oarba rătăcire a indianilor", îndeamnă: „să ne fericim că ne-am născut în sinul sfintei relighii Ortodoxe". Putem spune că Lazăr-Leon Asachi profesează un tip de ortodoxie largă, umanistă, adevărat model pentru orientarea credincioșilor ei în cultură și în viața socială. Și nu numai pentru orientare, pasiv, ci și activ, pentru promovarea culturii și a unei societăți pe baze umaniste. El nu avea deloc sentimentul că Logica lui Condillac i-ar contrazice credința. De fapt nici nu i-o contrazicea. Ea învăța care sînt legile gîndirii corecte, dar ajungea la Dumnezeu, precum se vede la sfîrșitul cap. V,44 cînd vorbește despre cauza primară ca inteligență necesară, liberă. Cunoștința lui Dumnezeu vine prin simțuri, e drept, dar ea vine imperfectă și se aprofundează pe măsură ce se studiază ordinea pe care Dumnezeu a pus-o în operele sale.45 Condillac, un moderat, s-a integrat în spiritul progresist al epocii — scrie Ion Lungu — fără să fie materialist. El dezvoltă în sens spiritualist, mecanicist, empirismul lui Locke și al lui Berkeley în Tratatul despre senzații. De aceea sistemul său se numește senzualism. Respinge ideile înăscute și amestecul divin în procesul cunoașterii, deși, ca și Lazăr-Leon Asachi, și el a fost cleric. Important este și faptul că, întocmai ca și învățații transilvăneni, și el propune introducerea unei legislații a reformării limbii.46 Dintre români, și chiar dintre reprezentanții Școlii ardelene, Paul lorgovici se apropie de concepția lui Condillac despre limbă, prin distincția pe care o face între limbajul semnelor și cel vorbit.47 Am văzut mai înainte că E. Condillac a lăsat și un tratat întitulat La langue des calculs, tipărit în 1798. 44 I, p. 49—50. 45 Ms. p. 25. 46 Ion Lungu, op. cit., p. 393. 47 Paul lorgovici, Observații de limbă românească prin Paul lorgovici -făcute, Buda, 1799, cf. Ion Lungu, op. cit., p. 406. 176 Antonie Plămădeală Nicolae lorga spune undeva că după anul 1800, „în sufletele unei noi generatii se petreceau schimbări, a căror origine e de căutat în Ardeal".48 Fără îndoială, Ardealul și Școala ardeleană își au meritele lor, pentru că bărbații acei minunați erau români, și au fost prezenți în lupta pentru emanciparea limbii și a națiunii, cu acel „entuziasm necesar apostolilor marilor idei".49 Dar aceasta s-a petrecut și în Moldova, încă de la Cronicari, și de la Dimitrie Can-temir, și în Țara Românească, de la Neagoe Basarab pînă la stolnicul Constantin Cantacuzino, și mai demult încă, și mai încoace, peste tot pe unde erau români, ca reflex și mărturie a unității de evoluție și de aspirații pe plan general românesc. Ideea romanității era mai veche și ea s-a redeșteptat concomitent pe tot întinsul pămîntului românesc. Limpezirea originii latine, romanitatea limbii și necesitatea îmbogățirii și perfecționării instrumentului lingvistic nu mai erau puse la îndoială de nimeni, și erau prezente în toate prefețele din preajma anului 1821.50 Și chiar mult mai înainte, boierii moldoveni, care își făcuseră studiile în Polonia, stabiliseră o legătură între română și latină, fapt care, cum spune D. Popovici, îi entuziasmase.51 Revenind un moment la cele spuse mai înainte, ne bucură să constatăm că Alexandru Duțu remarcă pe bună dreptate, și el, vorbind despre Luminile românești, că cercetările nu confirmă că ele ar fi fost rezultatul uniatismului.52 Același lucru îl spune și un comparatist mai vechi, D. Popovici, care respinge teza că renașterea culturală din secolul al XVIII-lea, în Transilvania, s-ar datora unirii unei părți a românilor cu Roma. E drept că din aceasta a rezultat — zice el — traducerea Bibliei de către Micu, dar încolo, centrul interesului intelectualilor n-a fost religia, și nici discuțiile de ordin religios, așa încît nu trebuie să se exagereze cu rolul uniației. „în linii mari, activitatea scriitorilor Renașterii transilvănene s-a nutrit de la ideile revoluționare ale veacului, subliniind energic și permanent unele noțiuni împrumutate din domeniul dreptului oamenilor și al legii naturale. Străduindu-se să pună în lumină drepturile poporului lor alături de celelalte na- 48 Cf. Elena Tacciu, Romantismul românesc, București, 1982, p. 61. 49 D. Popovici, La litt&rature roumaine ă Vepoque des lumieres, Sibiu, 1945, p. 9. 50 Cf. Paul Cornea, Originile romantismului românesc, p. 482, 628. 51 D. Popovici, op. cit., p. 11. 52 Op. cit., p. 138. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 177 țiuni, ei au studiat cu o perseverență admirabilă istoria și filologia, adică disciplinele cele mai apte să risipească ne-gurele care înconjurau originile poporului lor".53 Firește, contactul cu Occidentul a fost la vremea aceea pozitiv pentru cultura română. Dar — spune mai departe D. Popovici — lucrurile spirituale sînt prea complexe pentru a reduce la o singură cauză un fenomen de asemenea proporții. Să nu se uite că, în aceeași epocă, aceeași luptă se ducea și în Principate. Tendința de a reduce totul la rolul uniației, pune în umbră tot efortul Principatelor care nu cunoșteau uniația. Și apoi Biserica romano-catolică nu predica drepturile oamenilor, ci drepturile suveranilor, și nici legea naturală, ci exclusiv legea divină. Așa că nu din educația catolică le puteau veni românilor ideile înnoitoare cu privire la dreptul poporului la libertate, dreptul la limbă, la naționalitate. D. Popovici pune toate acestea pe seama unui „suflu nou" care era prezent peste tot în epocă.54 La fprocesul de redeșteptare și, mai ales, la efortul de a-1 umple de conținut — și de fapt aceasta era acum problema — participau toți românii, de peste tot. Lazăr-Leon Asachi e unul din ei. Desigur, ca un semn al acordului personal cu ideile din el, publică el la finea Bordeiului indienesc, Sonetul fiului său care anunța triumful unei noi deschideri, a unei noi orientări, a unui nou umanism: însă Pronia îndurată ne-au sfărmat fatale fiere Și în zare acum răsare dulcea zorelor scînteie Ce pre soarele vestește de la depărtate sfere. Același D. Popovici, pomenit mai înainte, pune redeșteptarea românească din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pînă departe în cel de-al XlX-lea (1779—1829), pe seama contactului cu filozofii francezi din epoca Luminilor, care aduc în discuție valori socotite pînă atunci intangibile, precum monarhia sau un anumit drept socotit divin, dar care justifica și consacra inegalitățile. Filozofii Luminilor pregăteau un ev nou și el începea cu revolta împotriva celui vechi. In acest sens, cei care și-au făcut loc imediat în literatura și în noua orientare românească au fost Condillac și Wolf în domeniul filozofiei pure, Montesquieu și Voltaire în 53 D. Popovici, op. cit., p. 9. 54 Idem, p. 10. 12 178 Antonie Plămădeală domeniul ordinei sociale. „In fața lor se închina societatea românească a vremii", scrie D. Popovici.55 Ei bine, din această perspectivă, faptul că Lazăr-Leon Asachi este cel dintîi care traduce la noi Logica lui Condillac, nu poate fi lipsit de importanță. El avea antene cu care prindea spiritul epocii și îi dădea glas prin opera de traducător din franțuzește a unuia dintre cei mai bine cotați dintre iluminiști. D. Popovici l-ar fi amintit fără îndoială pe Lazăr-Leon Asachi, în rîndul iluminiștilor români, dacă ar fi știut că el este autorul traducerii Logicii lui Condillac. El știa că exista o parte a Il-a a acestei Logici, într-un manuscris la Biblioteca Academiei Române, dar îl credea din sec. al XVII-lea, al unui anonim.56 Acum știm precis că autorul traducerii este Lazăr-Leon Asachi. Partea I, regăsită de noi, poartă semnătura lui, și anul 1818. D. Popovici îl știa pe iluministul cleric doar ca autor al traducerii pentru prima oară a Bordeiului indienesc (1821), a Nopților lui Young (1819) și a Jucăreii norocului.57 O remarcă s-ar mai impune aici. Dacă Samuil Micu-Klein și alți reprezentanți ai Școlii ardelene traduc mai ales din germană și din autori germani (S. Micu Logica, Etica și Metafizica după Baumeister, adept al lui Wolf, G. Șincai prelucrează pe Helmuth în Istoria naturii sau a firii etc.) Lazăr-Leon Asachi traduce din franceză și, ca și Bordeiul indienesc, promovează la noi spiritul și cultura franceză, cultura uneia clin națiunile surori, după cum remarca chiar în prefața la Bordeiul indienesc. Se cuvine aici să remarcăm, de asemenea, că Lazăr-Leon Asachi e numit totuși de D. Popovici: „adept al ideilor latiniste", dar aceasta trebuie luată numai în sensul convingerilor sale cu privire la originea latină a limbii noastre. Pe cînd însă, în epocă, Gheorghe Asachi, I. Heliade ș. a. sînt italienizanți convinși, în Vocabularul pe care Lazăr-Leon Asachi îl publică la sfîrșitul Bordeiului indienesc, foarte multe din cuvintele pe care le propune, sînt de origine franceză: abstract, agricultură, amant, bagaj, balustradă, banchier, baiaderă ș. a. Pe bună dreptate consideră D. Po- 55 Op. cit., p. 12, 13, 15. 56 Op. cit., p. 129. 57 D. Popovici, op. Cit., p. 100, 308. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 179 povici că Lazăr-Leon Asachi, alături de Veniamin Costachi, se înscrie printre cei ce oferă o „soluție moderată0, în comparație cu școala latinistă transilvăneană, și cu excesele unui Fabian Bob, de pildă.56 Nicolae lorga vedea în Lazăr-Leon Asachi „pe unul din adepții declarați ai Școlii ardelene, care înțelegea ce se spunea peste munți și cu ce scop se spunea".58 59 60 Ideea încadrării lui Lazăr-Leon Asachi printre adepții Școlii ardelene, gîndindu-ne nu numai la programul lor lingvistic, ci la întreaga lor activitate istorică și națională, și mai ales la programul lor iluminist, capătă acum noi temeiuri, el urmînd, cum s-a spus, linia moderată. Oricum, el pare mai aproape de reprezentanții Școlii ardelene în privința originii exclusiv romane a poporului român, prin urmare și pe linia lui Dimitrie Cantemir. Moderat a fost mai ales în privința restaurării limbii. De altfel, în privința aceasta, exagerările latiniste se vor produce mai ales după moartea sa, în a doua etapă a Școlii ardelene, în vremea lui T. Cipariu. Am fost plăcut surprinși să găsim într-o carte a Măriei Protase, cu toate puținele știri despre opera lui Lazăr-Leon Asachi la vremea aceea, așezarea lui în rîndul celor cărora le-a fost dascăl Petru Maior, cu Istoria pentru începutul românilor in Dachia,^ neignorînd bineînțeles că acesta reactualiza în Transilvania ideile lui Dimitrie Cantemir. Mircea Anghelescu scrie că preromantismul se suprapune în timp peste prelungirile iluminismului.61 Se suprapune și ie asimilează. Această asimilare se petrece și în opera lui Lazăr-Leon Asachi. Pe baza celor trei traduceri cunoscute pînă acum, Nopțile lui Young, Jucăreia norocului și Bordeiul indienesc, La-zăr-Leon Asachi a fost încadrat în preromantism, înțelegîn-du-se prin aceasta „formele incipiente ale romantismului, cu alte cuvinte literatura sentimentală a secolului".62 58 Idem, p. 310. 59 N.. lorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, voi. II, București, 1901, p. 514. 60 Maria Protase, Petru Maior, București, 1973, p. 302, 397. Trimite și la I. Pervain, Petru Maior în conștiința generației pașoptiste în Principate, p. 3 și. Vasile Netea, Relațiile lui N. Bălcescu cu cărturarii și luptătorii români în Transilvania, în „Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu", p. 144. 61 La Ovidiu Papadima, op. cit., p. 260. 62 D. Popovici, Romantismul românesc, Ed. Albatros, 1972, p. 3. 12* 180 Antonie Plămădeală Philippe van Tieghem fixează drept limită pentru pre-romantismul francez, desigur cu aproximația de rigoare, anul 1820, cînd începe romantismul care va dura pînă în 1850. Istoricii culturii românești urmează și pentru noi aceeași delimitare, motivati de desfășurarea asemănătoare a procesului de trecere de la un tip de literatură, la altul. „Pre-romantismul, spune Tieghem, este evoluția sensibilității urmată de evoluția gustului literar'4.63 Evoluția aceasta o explică prin „evoluția generală a civilizației", cu toate multiplele ei cauze, printre care și cele economice și politice. Ea e și consecința îmbătrînirii vechii civilizații, ca și a necesității de a trece de la duritate la sensibilitate, la luxul exprimării libere a sentimentelor, la o nouă eliberare a omului. în preromantism sînt prezente, ca și în romantismul care îi va urma, în afară de sentiment, imaginația, fantezia, fantasticul, peisajul pitoresc, „triumful valorilor relative și individuale asupra valorilor clasicismului".64 O descriere amănunțită a preromantismului, ale cărui caracteristici sînt melancolia, dezacordul dintre darurile inimii și ceea ce oferă societatea, geniul neînțeles, natura atot-înțelegătoare, singurătățile, pădurea, munții, ruinele, deșertăciunea tuturor lucrurilor, reînnoirea sentimentului religios etc., se găsește din abundență în cartea lui Van Tieghem.65 Reprezentanții acestor curente în Apus, aduși în cultura românească prin traduceri, au fost Rousseau, Young, Bernardin de Saint-Pierre, autorul Jucăreii norocului și alții. De altfel și francezii, la rîndul lor, și-au căutat modelele în altă parte, și anume în Anglia și Germania, unde jugul clasicismului era de import și deci mai ușor de înlocuit cu o literatură nouă, mai apropiată de sensibilitatea reală. Francezii au tradus, ei mai întîi, din engleză, Nopțile lui Young (1742—1745) și alte opere din Gray (1751), Ossian (1760— 1763) și din germană Idilele lui Gessner, baladele lui Biir-ger și pe Werther al lui Goethe (1774).66 Lazăr-Leon Asachi a simțit, prin urmare, pulsul și preferințele epocii, la noi și în Europa, cînd și-a ales pe Young, pe Bernardin de Saint-Pierre și Jucăreia norocului, pentru care există și un model francez, după cum a arătat N. A. 63 Philippe van Tieghem, Le Romantisme frangais, Paris, 1979, ed. XI, p. 6. 64 D. Popovici, op. cit., p. 10. 65 Op. cit., p. 10—12. 66 Van Tieghem, op. cit., p. 12. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 181 Ursu. împreună, desigur, și cu ceilalți reprezentanți ai pre-romantismului de la noi, el a promovat acea sincronizare a noastră la cultura europeană, de care tocmai era nevoie la vremea aceea. El — zice D. Popovici — a preluat ștafeta de la transilvăneni — de la Petru Maior — care acum „dădeau semne de oboseală", mai ales „din pricina limbii artificiale" care l-a împiedecat pe un Timotei Cipariu, de pildă, să devină ceea ce ar fi putut deveni, un mare poet.67 Paul Cornea, departe de a sugera influențe sau chiar intervenții ale fiului în opera tatălui, cu privire la interesul pentru operele preromantice, crede că, dimpotrivă, tatăl a exercitat influențe asupra fiului, Lazăr-Leon Asachi asupra lui Gheorghe Asachi: „Aceste escapade ale tatălui spre zonele preromantismului nu puteau rămîne și nici n-au rămas fără repercusiuni asupra fiului".68 67 Idem, p. 10. 68 Paul Cornea, Originile romantismului românesc, p. 320. Despre preromantism la noi, a se vedea neapărat: Mircea Anghelescu, Preromantismul românesc București, 1971. Vorbește mult de Young, p. 20, 22, 23, 70, 86, 132, 133, 186, 193, 195, 201, 238, 240, și de Bernardin de Saint Pierre, p. 17, 27, 92, 114. îl amintește ca traducători ai lui Young pe I. Cantacuzino (p. 86) și pe S. Marcovlcl (p. 132). La fel Ovidiu Papadima, Ipostaze ale iluminismului românesc, București, 1975, vorbește de Young, p. 21, 57, 241, 270, 337, 351. Arată că Young i-a influențat pe Cezar Boliac (p. 270) și Mumuleanu (p. 241). Ca traducător îl numește pe Andrei Mureșanu, p. 351. A se vedea și Fragmentarium iluminist, de Dumitru Ghlșe șl Pompiliu Teodor, Cluj, 1972. Obscur la vremea aceea, omiterea menționării lui Lazăr-Leon Asachi, în aceste eărți, ca traducător al lui Young și Bernardin de Saint-Pierre, și ca exponent al Iluminismului la noi, e aproape explicabilă. VII MOTIVUL „FORTUNA LABILIS“ ÎN OPERA LUI LAZĂR-LEON ASACHI într-o categorie aparte trebuie să înscriem acea parte a operei lui Lazăr-Leon Asachi care cuprinde Predici și cuvântări ocazionale și care constituie opera sa originală. Predicile intrau desigur în obligațiile sale sacerdotale, deși nu toți preoții își scriu predicile cu grija cu care și le-a scris el. Cuvîntările ocazionale sînt adevărate opere literare. Predicile pot fi incluse și ele cu ușurință în aceeași categorie. Avem cîteva mostre care descopăr un orator experimentat, stăpîn pe uneltele sale. Stilul e curgător, adesea înflăcărat, evocator. Frazele sînt scurte, cu efectul bine calculat dinainte și scontat pe loc. Metaforele colorează vorbirea la fiecare pas. In predici, ele sînt împrumutate în general din Sfînta Scriptură: cu prilejul învierii, „robul iese din Egipt la pămîntul făgăduinței", sau „iese din Babilon la patria cea dorită"; învierea pune în umbră „viforul ce a fost venit de la muntele Golgota".1 La Anul Nou își aduce aminte „că floarea vieții noastre întru sfîrșit se veștejește", și „cu soarele cel de dimineață răsar acei ce întru sfîrșit cu apusul cel întunecos se acopăr".2 In Cuvîntările ocazionale găsim bine servit motivul „fortuna labilisu (soarta schimbătoare, nestatornicia soartei, norocul nestatornic). Tema era în vogă la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. Sub diferite forme: filozofare în fața ruinelor, lumea amăgitoare, viața ca barca pe valuri sau ca barca în furtună. Paul Cornea 1 Predică la Sf. Paști. 2 Predică la Anul Nou, 1811. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 183 crede că apelul la aceste imagini se datorează „perioadelor de criză și de instabilitate cronică a existenței sociale".3 Motivul se găsește în epocă și la mulți alții, de pildă la Zilot Românul4 și la Petru Maior.5 N-am putea spune totuși, că prezența motivului se datorează în toate cazurile exclusiv perioadelor de criză și de instabilitate din viața socială. Motivul e cît se poate de firesc, de pildă atunci cînd se vorbește la o înmormîntare. Criza pe care o provoacă moartea și sentimentul instabilității pe care îl inspiră aceasta în viața oamenilor, cere apelul la motivul fortuna labilis. In asemenea împrejurări ar fi de neînțeles să lipsească. El vine și din modul religios de a trata acest moment dramatic, de limită, care este moartea, mod în primul rînd prezent în textele canonice ale slujbei înmormîntării și apoi și în comentariile preotului: „Toate sînt deșertăciuni cele omenești.. moartea egalizează totul, șterge diferențele scumpe pămîntenilor, făcînd „să stea împreună împăratul și oșteanul, bogatul și săracul". Motivul e, însă, în accepțiunea creștină, valabil și îngrijorător mai ales pentru cei care au fost privilegiați de soartă, cum e, în cazul de față, împăratul față de ostaș, bogatul față de sărac. Pentru împărat și pentru bogat moartea e o lecție despre nestatornicia norocului, a privilegiilor, a stărilor sociale înalte. Toate trec, se șterg, se obține în final egalizarea, desigur tristă pentru cei care cad la o stare inferioară celei de pe pămînt. Dar e cu totul altul înțelesul motivului fortuna labilis din perspectiva ostașului și a săracului. Lor le dă speranță într-o schimbare care va restabili echilibrul. în timp ce unii, cei bogați și împărații, vor cădea, aceștia din urmă vor urca. Biserica a întreținut mereu, prin aceasta, credința într-un final restaurator și în dreptul natural, funciar, al tuturor, la egalitate. Și nu e vorba de o egalitate în fond ineficientă, fiind doar o egalitate întru neființă, o nivelare a două nean-turi, ci e una concretă, deoarece creștinii cred în existența eteîtiă,'‘personală, așa încît egalitatea, nivelarea, se operează 1 lib O d > i { a 8 j li* f yi.i H) , ff/Paiil Porneai OriglnUel Romantismului românesc, p. 212. Vezi și în continuare 122—? . j '4 în începutul Țârii Românești și starea întru care este acum supt domnia grecilor fanarioți, leatul, 1818. 5 în Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți, Buda, 1809, în special în â treia^V^^povedaniev comparația; omului -cw o corabie, invocarea deșertăciunii din Eclesiast etc., cf. Paul Cornea, op. cit., p. 123, 125.. 134 Antonie Plămădeală aici și acum, în momentul morții și pentru eternitate. Toate acestea nu vor să nege însă că motivul poate fi provocat și de crize sociale care, aducînd transformări, uneori revoluționare, aduc și stări de spirit care rezultă din aceste schimbări și dau mărturie despre instabilitatea lumii și capriciile norocului. în Cuvintul funebru la înmormîntarea vornicului Lupu Balș (2 aprilie 1820), Lazăr-Leon Asachi utilizează motivul fortuna labilis, parcă chiar cu o anumită plăcere că moartea face dreptate, nivelînd din nou ceea ce societatea diferen-țiase. Oamenii sînt egali prin naștere și prin moarte, spune el. Societatea îi distanțează pe unii în timpul vieții, din cauza bogățiilor de care au parte. Așa apare în viața socială „no-bilitatea11, dar moartea reface ceea ce societatea a alterat! Ba chiar mai mult: prin moarte fiecare devine răslpunzător pentru faptele sale. Acolo nu mai operează privilegiile pă-mîntești. Cei care s-au crezut nemuritori și avantajați de situația lor, s-au înșelat. într-un fel, sînt chiar puși să dea înapoi ceea ce au deținut fără drept, să dea satisfacție celor pe care i-au lezat. Lazăr-Leon Asachi nu prea face elogiul mortului în asemenea cazuri. Anunță chiar că nu-1 laudă, pentru că ar fi nefolositor. Nu se va putea lăuda de acum înainte, acolo unde merge, decît cu faptele sale. Tot ce se poate face acum pentru el, e să i se facă rugăciuni pentru iertarea de greșelile pe care le-a săvîrșit. Mîndrul de ieri, e azi un umil candidat la milă. E un subtil avertisment adresat de Lazăr-Leon Asachi celor vii, din aceeași categorie socială, care îl ascultau. Putem presupune că predica e chiar o discretă mustrare pentru cel ce avusese funcții publice și nu prea oferise prilejuri să fie iubit. E o cuvîntare de atitudine, nu numai filozofică, ci și socială.6 Din aceasta se vede că Lazăr-Leon Asachi nu era invitat să vorbească la asemenea ocazii — și au fost foarte mult pentru că ar fi fost un fel de predicator de curte, un lăudător de profesie, cum a fost învinuit fiul său că ar fi fost poet de curte, datorită numărului mare de poezii ocazionale pfe care 6 Cuvîntarea e publicată în „Biserica Ortodoxă Română^ XXVI -(1902)^ nr. 5, p. 583—585. V. Addenda XVIH. , s ? ss > . Lazăr-Leon Asachi în cultura română 185 le-a scris.7 Dimpotrivă, era chemat, sau desemnat să vorbească, pentru că era obiectiv, pentru că vorbea frumos, pentru că avea idei, pentru că nu debita banalități. Motivul fortuna labilis se află în scrierile lui Lazăr-Leon Asachi, chiar de la început, din 1803, cînd a vorbit la înmormîntarea lui lacob II Stamati: bogăția nu e nimic mai mult decît „o ticăloșie"; mărirea e o „pompatică deșertăciune". ,Ce s-au făcut înțelepciunea Atenei și unde sînt acum puterile Romei? Au nu toate acestea stingîndu-se s-au stins în clocotitura nestatorniciei (s. n.) acestui de acum noroc?".8 E drept însă că găsim motivul folosit și cu alte prilejuri decît la înmormîntări. De pildă, în predica ținută de Lazăr-Leon Asachi la anul nou 1811, în biserica Sfîntul Nicolae din Iași, ideea de trecere îl reține îndeosebi: „Vreme fără schimbare nu poate fi; și tot ce este supus schimbărilor, este în mijlocul vremii". Exemplifică ideea prin vestejirea florilor, uscarea verdețurilor, sfărîmarea chedrilor, ruginirea metalu-rilor... totul e supus morții. „Din soarta cea de obște a tuturor lucrurilor nu se poate să ne scoatem". Totul se află ,.în vreme", adică în timp, și timpul curge și viața se sfîxșește. Aici nu este soare fără apus. Sîntem fragili. „Statul (starea, n. n.) nostru se rispește dacă numai cea mai mică vinișoară se rupe, sau dacă se va popri cea mai mică picătură a sîn-gelui". Găsește întru acestea prilej să-i avertizeze asupra deșertăciunii lor, pe cei „umflați de mîndrie și carii înalt de sine nălucesc", pe suficienții de sine, am zice noi în limbaj mai modern. Spre sfîrșit încearcă, fără prea multe șanse, să-i încurajeze pe ascultători să nu se mîhnească „de tot", pro-mițîndu-le că se pot totuși veseli întru faptele lor cele bune care le vor aduce fericirea. Motivul fortuna labilis este — spune Ion Istrate — tipic medieval, redescoperit apoi de Contrareformă și pus în centrul meditației asupra destinului omenesc prin teme ca: ubi sunt? omnia mutantur, memento mori, fortuna labilis,9 pe 7 Poezii la Anul Nou,1829, 1830, 1842, 1843, 1847; Prolog la deschiderea Teatrului Național, 1837, Zborul aerostatic ql Madamei Blanchard întreprins la Roma la 1811, La introducerea limbii . române în publica învățătură, List în lași, Către Seniora A. Giprdano etq. cf. p. Popoyici, Romantismul românesc, București, 1972, p. 120, , 8'Cuvîni; fUnebru lâ înmormîntarea .Mitropolitului lacob II Stamati, 9 martie 1803, v. Addenda, XIII. 1 9 Ion Istrate, Barocul literar românesc, București, 1982, p. 199. 186 Antonie Plămădeală lîngă cele evocate mai dinainte. Motivele sînt etern, omenesc omniprezente! 10 O indicație că totuși înclinația lui Lazăr-Leon Asachi către motivul fortuna labilis nu era numai una profesională, ci și personală, o poate constitui însăși alegerea Jucăreii norocului (1816) — și titlul o arată — ca temă pentru o traducere în românește. Prințul Menșcicov este tipic în ilustrarea motivului! In înainte cuvintare către cetitoriu, Lazăr-Leon Asachi constată că „toate ale lumii sînt nestatornice (s. n.) și starea omului împreună cu dînsul asemenea". Traduce cartea pentru a-i trezi pe cei mîndri, care cred că „nu se vor clăti în veac".11 Intenția moralizatoare este evidentă. Lazăr-Leon Asachi nu folosește motivul pentru a promova atitudini filozofice negativiste, desperarea sau hedonismul, de genul cârpe diem. El vrea să atragă atenția celor care nu văd și nu simt că toate sînt trecătoare, că nu face să-ți legi inima și interesele exclusiv de cele lumești. Există fără îndoială și o interpretare laică a motivului fortuna labilis și nu neapărat negativistă nici aceasta, ci realistă și cu apel spre seninătate și împăcare cuminte, stoică, cu viața așa cum este ea. Lazăr-Leon Asachi o are în vedere și pe aceasta. De aceea l-a tradus pe Epictet. Alegerea lui venea și dintr-o consonanță interioară de principii între cel tradus și tradu- 10 Vezi Ramiro Ortiz, Fortuna labilis. Storia di un motivo poetico da Ovidio a Leopardi, București, 1927: deci de la Ovidiu la Leopardi, pe o întindere de 17 secole! V. de asemenea d. p. motivul morții: Dariu Pop, Mărturii strămoșești, Satu Mare, 1938, p. 94; Anton Pann, Noul Erotocrit, Sibiu, 1837, voi. III, p. 115; lancu Văcărescu: Către mormînturi, Gheorghe Asachi, Mormîntul, A. Hrisoverghi, Epitaf, B. P. Mumuleanu, Mormîntul, M. Cuciuran, La mormîntul Măriei, Gr. Alexandrescu, Cimitirul, Meditație, Evghenii Bratinschi, Moartea (1829) etc. Motivul ubi sunt (ubi sunt qui ante nos in mundo fuere) d. p. la medievalul Bernard de Morlay: Est ubi gloria nune Babylonia? nune ubi dirus / Nabucodonosor, et Darii vigor illegue Cyrus? Sau în unele versuri anonime: Ubi Plato, ubi Porphirius? Ubi Tullius, aut Virgilius? Ubi Thales, ubi Empedocles? Aut eggrigius Aristoteles? Alexander ubi rex maximus? Motivul ubi sunt se găsește și în ț Țiganiada lui I. Budai-Deleanu, vezi Victor V. Grecu, Concepții înălritate în Țigâniadâ: lUi i. Budai-Deleanu, în „LucrărV știfĂ-țifice“, Oradea, 1969. Ca și acestea, altele la Miron Costin al nostru în poemUT Viâfa W U'.Tr. iii 7 A -■ Alexandru • MachedonîU^ ; AugusXPoini5eȚși;£heSa¥AA^ Motivul bâjccil Jncă âin^ vechime^ J Oviliți,' Triste te, i, X 63—80 cf'.'Mirceă Anghelescti, Prerofnahiisrriul! rdiiiălie^C; ^ucttffeștXși în'* cbn^ihu^e la p. 192—205. 11 Bibliografia îRamâft&sc&^ llly py> 151. > v-' ? >’ ..u Lazăr-Leon Asachi în cultura română 187 câtor. Este limpede însă că nu se oprește la interpretarea laică, ci previne asupra consecințelor de dincolo, unde se va petrece o re-așezare a lucrurilor, a situațiilor, a valorilor, pe bază de echitate și dreptate. Cei care au crezut în veșnicia situațiilor lor de aici, în norocul statornic, de care au profitat fără înțelepciune și și-au compromis omenia, vor avea a se întîlni cu realitatea mai devreme sau mai tîrziu. în pri-omului". Afinitatea de inimă cu tema, care este tot din cate-moarte, care vor reglementa și vor re-așeza ordinea morală, nu fără consecințe pentru cei care au călcat-o. Tot așa se explică și preferința lui Lazăr-Leon Asachi pentru „A lui Adolf Gotman, Pentru liniștirea și mulțămirea omului". Afinitatea de inimă cu tema care este tot din categoria fortuna labilis, este evidentă: „Lumea aceasta este un pămînt prea lățit. Viața mea este călătorie, și eu mă aflu străin. Norocul și nenorocirea, seninul și înnourarea, călătoria și neodihna în care neîncetat mă învălesc, sînt parte[a] sorții mele. Streinătatea mea într-această lume peste șasezeci șasă ani să prelungește. Rare ori am avut calea plăcută. Eu n-am avut lipsă nici de prieteni, însă cei mai mulți era[u] acel feli de o[a]meni care obicinuit să află în lumea aceasta. Ei au vrut să mă ducă la prea frumoasele livezi și plăcutele voroviri, încredințînd că acolo era locul raiului și cîmpiile eliseilor, însă vai mie! Că aceea înverzită și înfloritoare bucurie, după ce au început a să veșteji, cu toți am cunoscut greșala și rătăcirea, și cum că acele plăcute cîmpuri nu era de altă treabă, decît numai pentru pășunarea dobitoacelor .. . Singurătatea m-au umplut cu spaimă ..Sîntem cu totul în atmosfera panegiricelor sale și a tradiției din Cuvintul către cetitoriu, așezat în fruntea traducerii Istoriei lui Filaret Droz-dov. Tot asemenea, unele din Socotințele luate [din] alcătuirile scriitorilor celor vechi mărturisesc afinități afective indubi-tal ile: „Dacă inima ta se va îngăifa, și ochii tăi se vor mi idri: deci caută la mînile tale, care putrezesc, caută la bobițele obrazului tău cele rumene, cari să vor veșteji; uită-te în oglindă la ochii tăi, a căror lumină să va întuneca; caută la gura ta sau buzele tale, cari cu suspinul să va închide și tot chipul tău și mărirea să vor sluți, și toți cei vii de la tine vor fugi". 188 Antonie Plămădeală Poate că de la tatăl său a luat și Gheorghe Asachi motivul fortuna labilis cînd, în 1821, aflîndu-se în Basarabia, la Groznița, împreună,12 a scris poezia Nestatornicia lucrurilor lumii, pentru care a primit în dar de la Anica Filipescu Fabulele lui La Fontaine. Dedicația arată limpede: „Offert ă Mr. G. Asaky, pendant l'emigration en Bessarabie". Putem face 6 legătură și între acest dar și Basnele lui Lazăr-Leon Asachi. 12 V. C. Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei, doc. nr. 157, p. 148, și dr. C. Istrate, Din trecutul nostru, Gh. Asachi și Bianca Milesi, In ,,Revista literară și artistică română", anul XIII (1909), p. 239. SCURTĂ RECAPITULARE ÎN LOC DE CONCLUZII Lazăr-Leon Asachi își merită renumele de „marele traducător al Moldovei", aspirînd acum și la admiterea în rîndul scriitorilor, deși, la vremea sa, era., dacă nu mai greu să fii traducător decît scriitor, în orice caz tot atît de greu. In înțelesul curent, scriitorul creează, pe cînd traducătorul redă ceea ce au creat alții. A traduce, la începutul secolului al XIX-lea, era însă tot o operă de creație, dacă ne gîndim la calitatea și cantitatea lexicului vremii. într-un fel, în accepțiunea modernă, în general, nu se mai face deosebire între o calitate și alta. Traducătorii adevărați sînt scriitori tot atît de adevărați ca și creatorii. Și așa a fost întotdeauna. Grigore Pleșoianu mărturisea în 1831, cînd traducea întimplările lui Telemah, fiul lui Ulise, de Fenelon: „In multe rînduri am vrut să mă las de tălmăcirea acestii cărți frumoase pentru multe ziceri neobicinuite în limba românească".1 Episcopul Grigorie al Argeșului scria și el în Prefața la traducerea Loghicii, în anul 1826, că mulți socoteau că era imposibil „a să muta filozofia și în limba românească '. I-am citat numai pe aceștia pentru că amîndoi traduc după moartea lui Lazăr-Leon Asachi. Cu cît mai greu i-a fost acestuia de-a lungul unui sfert de secol înaintea lor! N-am putea spune că Lazăr-Leon Asachi a fost nedreptățit de istoricii literari și ai culturii române. Cea mai mare parte a operei sale a rămas mai mult de un secol și jumătate necunoscută, închisă în cele două pachete călătoare și ținută cu gura închisă și cu ochii legați. Dar ea a fost scrisă atunci și iată că ne dă astăzi mărturie despre puterea și capacitatea limbii române din primele două decenii ale seco 1 La I. Gheție și M. Seche, Discuții despre limba română literară între anii 1330 și 1860, în „Studii de istorie a limbii române literare", secolul al XIX-lea, București, 1969, voi. I, p. 280. 190 Antonie Plămădeală . lului al XlX-lea, ca și despre eforturile unui om iubitor de cultură și cult el însuși, care și-a propus s-o folosească și s-o mlădieze, în așa fel îneît să ne comunice prin ea idei și sentimente de nivel european. Necunoscîndu-1, istoricii limbii și ai limbii literare s-au ocupat de „occidentalizarea romanică" a limbii, în Moldova, numai între 1830—1840, socotind că ea s-a produs abia atunci.2 E adevărat că Lazăr-Leon Asachi nu a fost confruntat cu aceleași necesități polemice ca ardelenii, așa îneît și-a desfășurat opera de traducător, ca și cea oratorică, fără să fie nevoit să organizeze trupe de argumente cu care să înfrunte armate de dușmani. El afirma, și nimeni nu-i punea la îndoială afirmațiile, cunoscute și primite încă din vremea cronicarilor și a lui Dimitrie Cantemir: că ne tragem din romani și că limba se trage din cea latină, din limba strămoșilor noștri. Constatînd degradarea ei în timp, „pierderea podoabei", el înțelege s-o restaureze prin apelul la izvor, prin readucerea în casa moștenitorului a zestrei de cuvinte uitate, pierdute, sau corupte. Acesta e principiul său și e cît se poate de clar și de ferm. Dar e ferm, fără să fie îngust și dogmatic. Nu se simte îndemnat spre soluții puriste. El admite re-facerea, re-compunerea lexicului și prin intermediul limbilor surori: franceza, italiana, spaniola și portugheza și chiar prin alte limbi. Preferințele sale se vor îndrepta îndeosebi spre franceză. Dar nici în această privință nu este exclusivist, în sensul că ar urmări, chiar prin intermediul neolatin, numai cuvintele de origine latină. El își îndreaptă căutările și spre limba veche, limba „din cărțile cele vechi ale Românilor".3 Se gîndește la înlocuirea cuvintelor care „nu sînt legiuite ale noastre", dar pe cele încetățenite în „cărțile cele vechi", le consideră legiuite. Va fi avut în vedere arhaismele, pe care le pune pe aceeași treaptă cu neologismele. în fapt, realist cum s-a dovedit, a reținut și unele neologisme din alte surse decît latina sau limbile romanice, care erau de mult în limbă, unele grecisme, unele slavonisme, și chiar turcisme, (magazia d.p.). Din toate acestea, chiar dacă el nu și l-a propus ca atare, îl putem totuși reconstitui ușor un program lingvistic cu principii foarte exacte. Programul său lingvistic — dacă putem considera cele de mai sus ca fiind jaloanele unui program — urmărește rero-manizarea, limbii române, în sensul avut în vedere de Sextil 2 Al. Niculescu, Individualitatea limbii române dintre limbile romanice, București, 1978, voi. II, p. 137. 3 Cuvintul către cetitoriu, la „Bordeiul indienesc". Lazăr-Leon Asachi în cultura română 191 Pușcariu.4 lorgu Iordan contestă termenul, deoarece limba română — spune el — nu și-a pierdut niciodată caracterul romanic.5 Au dreptate amîndoi: limba nu și-a pierdut caracterul romanic, dar se simțea nevoia urgentă a unui lexic nou, o îmbogățire atît sub raportul cantității, cît și sub raportul calității, pe măsura ideilor noi, a noilor relații sociale, de cultură și civilizație, pe care trebuie să le exprime. Mai erau și cuvinte care „se dezbinase" de la limba latină, cum spune Lazăr-Leon Asachi, și care trebuiau reromani-zate, tocmai pentru că limba era de caracter romanic. Sextil Pușcariu nu avea în vedere reromanizarea întregului lexic. Al. Niculescu prefera pentru astfel de lucrări asupra limbii termenul de „occidentalizare romanică", iar Al. Graur vorbea în 1930 de „relatinizare". Ștefan Munteanu și Vasile D. Țâra vorbesc de „o direcție latino-romanică" spre modernizarea limbii noastre literare.6 Oricum am numi însă fenomenul, îmbogățirea s-a făcut mai ales prin apelul la limbile romanice și Lazăr-Leon Asachi s-a înscris și el în acest efort și a făcut-o cu mult bun simț lingvistic. Nu va ajunge niciodată la exagerări precum cea a lui Petru Maior, susținînd că: „De vom vrea a grăi oblu, limba românească e mama limbii latinești"! 7 Sextil Pușcariu observa la unii din vremea aceea o mare sfială față de neologisme.8 Iată ce scria el: „înainte de a primi cuvîntul nou, ei (scriitorii) căutau în tezaurul lexical moștenit vorbele capabile a reda, prin diferite lărgiri de înțeles sau prin combinații nouă, ideea ce trebuia exprimată. Prin această adaptare a limbii vechi la trebuințele vieții nouă, prin această plămădire activă și necontenită a materialului, s-a apucat calea normală, urmată de obicei de limbile cu tradiție îndelungată și cu o dezvoltare treptată".9 Parcă îl descrie pe Lazăr-Leon Asachi! Calchierea a fost mijlocul tipic de evitare a neologismelor. La Lazăr-Leon Asachi utilizarea calcului este — am 4 Despre neologisme în „închinare lui N. lorga cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani44, 1931, p. 345—359. 5 Importanța limbii române pentru studiile de lingvistică romanică, în „Actele celui de al XH-lea Congres Internațional de Lingvistică și Filologie Romanică44, I, București, 1970, p. 72. 6 Istoria limbii române literare, București, 1983, p. 192. O lungă expunere a tuturor discuțiilor de mai sus, p. 186—192. 7 Disertație pentru începutul limbei românești, in „Istoria pentru începutul românilor în Dachia*, 1812, p. 243; cf. Ștefan Munteanu șl Vasile D. Tara, op. cit., p. 192. 8 Limba română, I, 1940, p. 374. 9 La Ștefan Munteanu și Vasile D. Țăra, op. cit., p. 260. 192 Antonie Plămădeală putea zice — prima încercare. Numai după aceea vine apelul la neologisme. Am văzut asemenea exemple, din care reluăm aici doar cîteva: desfăcătură (pentru decomposition), des-ciocălare (pentru analqser), dejghiovcare (pentru developper), deasuprime (pentru surface), deplinătate (pentru nettete luîndu-i sensul figurat, de precizie, claritate), a hățui (pentru regler) a ideiui și a face lucru de minte (pentru raisonner), immensite), neîncuviințare (pentru inconvenient, cu sens gre-pression figuree), a introloca (pentru recomposer), neadevărate lăsări (pentru hypotheses), nedeplinătate (pentru imper-fection), negîngăvit (pentru explicite), nehotărîtură (pentru immensite), neîncuviințare (pentru inconvenient cu sens greșit), neodihnă (pentru inquietude), nepuse (pentru simple), puse (pentru composees), nesiguratice (pentru vagues), nesupuse (pentru independente), netrebnice (pentru frivoles), noave (pentru nouvelles), a preface (pentru refaire, cu sens greșit), puse înainte (pentru sensibles), răsonare (pentru les sons), răspicare (pentru traduction), rășchirări (pentru decom-positions), a săpa (pentru imprimer — literele se săpau), scrisori (pentru ouvrages, cu sens greșit), semne (pentru em-preints), spînzură (pentru dependent), temeinice (pentru exactes), văpsele (pentru les couleurs), gîcitură (pentru probleme), într-un felită (pentru la meme), neviețat (pentru inanime), viețos (pentru anime), păcile (Ipentru conventions), treabă (pentru action). Mai sînt apoi cele traduse din rusește, din Istoria lui Filaret Drozdov: multefemeime (pentru poligamie), iarbăcreșteri (pentru vegetale), născăîncepător (pentru strămoș), acestea și multe altele traducînd aproape exact, literal, copiind forma și sensul din limba rusă. Multe din aceste calcuri n-au putut rămîne ca atare în limbă și, pînă la urmă, au trebui înlocuite prin neologisme. Dar ele sînt interesante și denotă un efort extraordinar de a da cuvintelor valori noi, prin 'împerecherea lor nu întotdeauna simplă. E o limbă de eta\pă care trebuia încercată. Aceste creatii prevestesc formațiile ciudate ale școlii lui Aron Pumnul. Ele dezvăluie că acestea și-au avut precursori și nu au fost (numai) invenția școlii pumniste, cum se știa pînă acum. Lazăr-Leon Asachi n-a ajuns însă niciodată la exagerările școlii latiniste care alterau limba, cum sînt de pildă formele verbului a avea la indicativul prezent: abiuf abi, abie, abemu, abeti, abu. Pronunțarea urma să fie însă cea din Lazăr-Leon Asachi în cultura română 193 limba vorbită. Sau: Me gudiu forte de ve vedere in bona sanitar Limba lui Lazăr-Leon Asachi e limba noastră, ușor de recunoscut atunci și azi, și în scris și în pronunție. Nu e nici latină, nici italiană sau franceză etc., cum începuse să fie în intențiile Școlii latiniste. Pe drept cuvînt s-a spus, de pildă, despre opera lui Laurian, că a fost ,,o imensă erudiție deșartă", și „culme a fanteziei filologice".10 11 E deajuns să deschidem unele cărți de la mijlocul și chiar sfîrșitul secolului al XIX-lea, în care se mai experimenta încă un etimologism ciudat de citit și de înțeles astăzi, pentru a ne da seama cît de asemănătoare cu a noastră de azi era totuși limba lui Lazăr-Leon Asachi. Comparația ni-1 arată devansînd cu aproape un secol, desigur la posibilitățile de atunci, — să nu fim mai pretențioși decît trebuie — ceea ce va fi limba literară română modernă, în scris și în vorbă. Prin opera sa, Lazăr-Leon Asachi a contribuit la trezirea poporului român, cum zice el, din „îmbuimăcirea minții'1.12 Opera sa, înainte de a fi lingvistică, deși în .alt sens, e patriotică la fel cu a ardelenilor și trebuie să i-o privim și din acest punct de vedere. Creator de limbă alături de cronicari și de scriitorii bisericești, el se dorea și generator de sentimente de iubire de Patrie, punînd la îndemîna tineretului mijloacele de înaintare spre o stare nouă, pe care n-o vedea altfel posibilă decît prin cultură. Pentru a înțelege mai bine contribuția sa, și pentru a-1 situa în cadrul evoluției noastre culturale, ar trebui să ne întrebăm cine erau și ce tipăreau sau scriau în Moldova contemporanii săi. Cea mai simplă incursiune în primele două decenii ale secolului al XIX-lea ne descoperă că el, Lazăr-Leon Asachi umple în mare parte aceste două decenii. Fiul său abia își începea activitatea, iar ceilalți oameni mari ai secolului erau sau copii, sau încă nu se născuseră. Paul Cornea 13 dă pentru perioada 1800—1830 la Iași, doar 11 titluri de traduceri, din 126 cîte s-au tradus pînă în 1860. Literatura pe care o avea Lazăr-Leon Asachi înaintea lui, în afara învățăturile lui Neagoe Basarab, a Cronicilor, a scriitirilor bisericești și a scrierilor lui Dimitrie Cantemir, era de nivelul Alexandriei, al Esopiei, a] lui Sindipa filozoful și al lui Varlaam 10 Gudiu = mă bucur, D. Macrea, Studii, 1970, p. 80. 11 Ștefan Munteanu și Vasile D. Țâra, op. cit., p. 194. 12 Către cetitoriu, la Bordeiul indienesc. 13 De la Alexandrescu la Eminescu, București, 1966, p. 48. 13 |94 Antonie Plămădeală și loasaf. El va fi pioner în traducerea lui Young (probabil prima traducere românească dintr-o operă poetică engleză), a lui Epictet, aproape în întregime, a lui Condillac și, în general, în orientarea culturii noastre spre Europa, spre cultura franceză în special, ca și spre intermediul neologic cu precădere francez, orientare, cum arată D. Macrea, rămasă preponderentă multă vreme.14 Istoricul austriac, citat și mai înainte, Max Demeter Peyfuss, spune că Școala ardeleană a facilitat circulația valorilor culturale între Vest și Est în timpul monahiei habsburgice,15 ceea ce este adevărat pentru Transilvania, mai ales prin faptul că transilvănenii au și tipărit mult. Pentru Principate, însă, circulația acestor valori s-a făcut prin mijloace și la inițiative independente, originate acolo, chiar dacă ele au fost concomitente cu cele ale Școlii ardelene. Nu e în scopul acestei cărți să se ocupe de aceste probleme. Intrucît, însă, ne ocupăm de Lazăr-Leon Asachi, acesta trebuie menționat drept un exemplu grăitor în această privință pentru Moldova. E drept că l-a cunoscut pe I. Budai-Deleanu la Lemberg, dar e greu de afirmat că acest contact sporadic i-a determinat opera și opțiunile. Vor fi discutat și despre ce făceau ardelenii și despre ce făcea I. Budai-Deleanu însuși, dar astfel de discuții — mai mult bănuite — n-au putut fi determinate. * George Sorescu scrie că lui Lazăr-Leon Asachi „îi lipsea capacitatea de a plăsmui ceva". Concede că „trăia sentimentul, dar nu mînuia ficțiunea". Constată totuși că „citise mult și avea conștiința umplerii unui gol". Acesta nu l-au dus însă mai departe, decît să se fixeze „într-un front larg de traducători", răspunzînd astfel unei chemări istorice.16 Am văzut că, în momentul cînd și-a scris monografia despre Gheorghe Asachi,17 George Sorescu, ca și majoritatea istoricilor literari, nu cunoștea mai mult de trei din traducerile lui Lazăr-Leon Asachi (Jucăreia norocului, Nopțile lui Young și Bordeiul indienesc) și un titlu pe care l-a numit, după Th. Codrescu, Biblioteca istoriei bisericești, o tradu 14 D. Macrea, Probleme ale structurii ți evoluției limbii române, București, 1982, p. 70. 15 Op. cit., p. 1118. 16 George Sorescu, op. cit., p. 21. 17 București, 1970. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 195 cere pe atunci socotită fie inexistentă, fie pierdută. Toate acestea erau traduceri ceea ce putea îndreptăți clasificarea exclusiv printre traducători a lui Lazăr-Leon Asachi. O privire asupra noului catalog al operelor lui Lazăr-Leon Asachi arată că 46 dintre ele sînt opere originale și una e prelucrare. Este adevărat că, sub raportul valorii și al întinderii, traducerile ocupă primul loc, dar opera originală con-stînd din prefețe, introduceri, note, comentarii Predici și Cuvintări ocazionale, numără totuși peste 700 de pagini (a se vedea numărul de foi la fiecare titlu în Addenda). Dacă putem deci conchide că, pe drept cuvînt, N. lorga l-a numit pe Lazăr-Leon Asachi: „cel mai însemnat dintre traducătorii moldoveni" iar Gh. Bogdan-Duică și Popa Li-sseanu i-au zis: „marele traducător al Moldovei",10 linie pe care a mers, mai aproape de noi, și George Sorescu, credem că putem adăuga acum, după descoperirea și a altor opere ale sale, că el a fost totuși și scriitor. Și nu numai pentru că e autor al predicilor și al cuvîntărilor ocazionale. Un traducător de talia lui, socotind-o cantitativ și calitativ, un creator de limbă românească într-o epocă de tranziție decisivă de la vechi la modern, într-o epocă în care încă nu exista Eminescu, iar Alecsandri nu trecuse încă fprin școala primară, nu va mai putea fi redus doar la calitatea de traducător. Și chiar dacă ar fi doar autorul predicilor și al cuvîntărilor ocazionale, și încă ar trebui inclus printre scriitori, dacă prin scriitor s-ar înțelege numai creatorul, autorul propriu-zis, plăzmuitorul ficțiunii, și nu și eventualul tălmăcitor. Antim Ivireanul a intrat în istoria literaturii române, cu un secol înainte, numai prin Didahiile sale. Petru Maior și-a publicat la Buda, în 1809, ca operă originală, tot un volum de predici. Tot așa și Samuil Micu-Klein și loan-Ino-cențiu Micu-Klein. De la Lazăr-Leon Asachi prima predică rămasă — operă originală — e din 1803, după ea urmînd încă un număr de peste alte 40, toate originale. Prima scriere, Pastorala, e și mai veche, din 1789. Și mai sînt și traducerile. Evident, pot exista și traducători ne-scriitori, dar existența traducătorilor scriitori nici nu trebuie demonstrată. 18 N. lorga, Istoria literaturii române in secolul al XVIII-lea (1688—1821), voi. II, București, 1901, p. 440. 19 Cf. G. Bogdan-Duică șl Popa Llsseanu, Viața și opera lui Gheorghe Asachi, București, 1924, p. 226. 13* 196 Antonie Plămădeală loan Sandu Sturza, prin 1827, deci după moartea lui Lazăr-Leon Asachi, remarca și altă calitate a acestuia, pe linie cetățenească și patriotică, și anume: „slujbele însemnate și îndelungate ce cu zel credincios și necurmat a adus pămîntului Moldovei".20 în 1985 putem adăuga: Și nu numai Moldovei, ci României întregi și tuturor românilor. Descoperirea părților necunoscute din opera sa împreună cu traducerile mai demult cunoscute confirmă ceea ce Gheorghe Asachi afirmase încă la vremea lui,21 fără să fie luat în serios de nimeni pînă acum, anume că Lazăr-Leon Asachi, „prin a sale numeroase lucrări, întîia dată (adică cel dintîi n. n.) au deschis la noi carieră literaturii moderne și au așezat în limba română cuvinte strămoșești". Traducerile cunoscute pînă acum, împreună cu traducerile și opera literară originală acum descoperite, definesc dimensiunile reale ale lui Lazăr-Leon Asachi. Istoricii literari se vor putea gindi să-i confere un loc mai important decît cel de pînă acum în istoria valorilor culturale românești de la începutul secolului al XIX-lea. Opera lui Lazăr-Leon Asachi este încă o mărturie a unității ce a caracterizat evoluția spiritualității românești pe întreg spațiul ei etnic. Așa cum o demonstrează întreaga sa creație, acum cunoscută, Lazăr-Leon Asachi a fost, ca, de altfel, toți ceilalți cărturari patrioți ai generației lui și ai celor următoare, prin gîndirea și faptele sale, interpretul imperativelor vremii sale, exponentul aspirațiilor emancipării sociale, politice și culturale, al idealurilor de libertate și unitate națională a românilor de pretutindeni. La împlinirea acestora, creația sa este încă o piatră de temelie. Reconsiderarea și recunoașterea ei astăzi este, deopotrivă, un act de pietate și un omagiu, 20 Uricariul lui Th. Codrescu, voi. VIU, p. 96. 21 Notiță de Gheorghe Asachi la Jucăreia norocului, traducere de Lazăr Asachi, retipărită în 1860 în „Calendarul pentru români“, p. 8—69. ADDENDA TEXTE Șl REGEȘTE NOTA In Addenda am inclus toate manuscrisele din pachetul descoperit de noi și regestele Predicilor și ale Cuvîntărilor ocazionale. Am adunat de asemenea cîteva din textele publicate în periodice (Pastorala. Cuvintarea rostită la Golia, Cuvîn-tarea rostită la pomenirea rudelor domnitorului Suțu), precum și Predica la Duminica a IV-a din post, păstrată într-un ms. la Biblioteca Academiei Române. In felul acesta am adunat aici cea mai mare parte din opera lui Lazăr-Leon Asachi. Au rămas neincluse: Bordeiul indienesc (publicată în 1821), Jucăreia norocului (publicată în 1816 și republicată în 1860) și Nopțile lui Young, păstrată în manuscris. Acestea trei fac parte din opera cunoscută pînă acum a lui Lazăr-Leon Asachi. N-am intenționat o ediție critică a operelor sale, ci doar să punem la dispoziția specialiștilor opera sa de curînd descoperită și cele cîteva cuvîntărJ risipite prin periodice vechi, aproape necunoscute și ele. Manuscrisele nou descoperite au fost depuse de noi și stau la dispoziția cercetătorilor în Biblioteca Patriarhiei din București. Deși aproape pe toți i-am pomenit și în cursul lucrării, aducem mulțumiri pentru ajutorul ce ne-au dat fie la transcrierea textelor, fie în legătură cu alte probleme legate de Lazăr-Leon Asachi: I. P. S. Mitropolit dr. Nestor Vornicescu, Pr. Radu Antonie din Buzău, Pr. dr. Paul Mihail din Iași, Prof. dr. Victor V. Grecu din Sibiu, Protos. loasaf Popa din Mănăstirea Ciolanu și bibliotecarului nostru Victor Bunea. Autorul ADDENDA I TEXTE PASTORALĂ lubiților! Nemincinosul cuvînt a[l] Domnului nostru Isus Christos face cătră noi această făgăduință, prin sfînta Evanghelie, zicînd: Fericiți sunt cei milostivi, că aceia se vor milui. Drept aceasta noi toți, turma lui Hristos cea cuvîntătoare, avind nădejde întru această făgăduință, suntem datori a împlini poruncile de la Dumnezeu, date nouă; că și sf. Pavel, vasul cel ales [al] sfintei Biserici, fiind în grele primejdii, dumnezeește scoală spre ajutor pre cei ce cred în Hristos, că zice: „purtați sarcina unul altuia, și așa veți fi plinitori legii lui Hristos-. Iată dar un obraz cinstit din starea bisericească, fiind căzut în mare primejdie, după cum știe pravoslavia voastră, nu lăsați în cea de iznov periciune sufletul acestuia, care a năzuit spre ajutorul creștinilor. Drept aceasta și eu, știind din destul buna milostivire a creștinilor, să nu vă îndurați a părăsi datoriile creștineștilor fapte, că fieștecare știe să voiți a arunca cîte 2 parale, și, dînd[u-le] la mîna preotului, va fi cu adevărat așa de puternică această mică milostenie, în ce chip a fost banul văduvei din mărturisirea Evangheliei, că zice: „această văduvă săracă mai mult a aruncat decît toți". Pe urmă veți fi fericiți a auzi și dulcele graiu a lui Hristos: „slugă bună și credincioasă! întru puțin ai fost credincios, peste multe te voiu pune; întră întru bucuria Domnului meu". 10 Ianuarie 1789 Cucerniciilor voastre preoți, din dragoste spre împlinirea acestui de Dumnezeu plăcut lucru; și îndată să dați banii la mîna cucernicului preot, care este pus vechil preste slujba aceasta, după izvod se va arăta întru care vor fi scriși toți poporenii din circumscripție. Lazăr Asachievici, Kezaro-crăeștii Raia Protopop? 1 Doc. orlg. rom. în dosarul „Raiaua Hotinului" din arhiva Mitropoliei Cernăuți, cf. Simion Reli, Raiaua Hotinului in timpul ocupației austriece și legăturile ei bisericești cu Episcopia Bucovinei (1788—1792), în rev. „Candela", Cernăuți, anul XL (1930), p. 91—92. ADDENDA II LOGHICA sau cele dintâi temeiuri meșteșugului gîndirii alcătuită și scrisă în limba franțeză de membrul Academii Parisului, a Berlinului, a Parmei și a Liugdunului, abate Ștefan Bonnot de Condillac, pe cerere naționalnicei comisii care au fost rînduită a priveghea cu luare aminte pentru sporiul învățăturilor. Deci acum spre folosul tinerilor neamului romanesc pe patrioticească limbă s-au mutat de prea cucernicul a toată Moldavie întâiul protoicreul Lazăr de Asachi, în zilele oblăduitoriului Domn Scarlat Alexandru Calimahi Voevod. Iar întru cele duhovnicești ocîrmuitoriu prea osfinție sa Mitropolitul Kirio Kirio Veniamin Costachi. în orașul Iașii, la anul de la Hs. 1818. LOGHICA sau Cele dîntăi temeiuri meșteșugului gîndirii Prăvirea acestui lucru [partea I-a] O[a]meni[i] au fost mehanici mai nainte de a gîndi pentru mehanică: căci pentru dînși[i] era lucru firesc a ajuta slăbiciunea mînilor sale prin chipuri de însuș firea lăsate în putere[aj lor. Asemene dar au fost și loghici, adecă gîndea[u] mai nainte de a socoti pentru gîndirea sau cum s-ar cădefa] a gîndi, ba multe ve[a]curi au trecut pană ce au priceput că sa poate lua gîndul supt oarecare regule; și astăzi încă cea mai mare parte din o[a]meni gîndesc, fără a face vreo asămănare priceperii gîn-dului. Totuș norocitul instinctu pre carele numea talant, adecă chipul cel mai siguratic al priceperii, povățuia fără știrea lor cu cele mai de frunte istețimi. Cărțile lor să făcea oglinzi de bune pilde, și într-însele s-au început a căuta pre acel de însuș izvo-ditori neștiut meșteșug, prin care lucra lămurirea și plăcere. Acest feli de o[a]meni cu cît mai mult aducea la mirare pre altii, cu atîta mai tare să zicea în parte lor că au rar deosebite chipuri: căuta drept acee chipurile cele deosebite, cînd dinpotrivă trebuie a căuta pre cele fără iscusință drepte, după cum în cu-rîndă vreme să socotie că taina istețîmei cei lucrătoare al o[a]me-nilor acum au aflat, însă nu să poate cu lesnirea a o afla: ea cu atîta mai tare este ascunsă, că nici singuri ei totdeauna nu sînt în stare ca să o descopere. Deci căuta regule meșteșugului gîndirii acolo, unde nu era; și acolo precum să vede am fi căutat și noi, de am fi fost cei dintâi căutători. Dar acum căutîndu-le acolo unde nu era, cu oarecare chip ni s-au arătat unde sînt; și putem să ne făgăduim aflare lor, dacă mai bine vom ști să facem luări aminte, adecă nu după chipu care să întrebuința pănă acum. 204 Antonie Plămădeală P/2 Că precum meșteșugul mișcării mari droburi sau sloiuri are a sa regulă în puterile trupului și în urniri sau urcări, a cărora întrebuințare au deprins mînile noastre; așadar și meșteșugul gindirii are a sale reguli în puterile sufletului și într-acele urcări pe care deopotrivă s-au învățat gîndirea noastră a întrebuința. Trebui dar a cunoaște pre acele puteri și acele urcări. Omul, carele întăeș dată au vrut să întrebuințeze puterile trupului său, cu bună samă n-au gîndit nici pentru definițiile (b), nici pentru axiomata (v), nici pentru prințipiile (g). Au fost dar silit să înceapă de la întrebuințare mînilor sale: că pentru dîn-sul întrebuințare lor au fost lucru firesc. Deci, asemene pentru dînsul au fost lucru firesc să-ș ajute cu toate acele, ce ori în ce chip au judecat a fi lui de ajutoriu. Și așa în scurtă vreme din hudumac toiag ș-au făcut urcătoriu, urnitor, ridicător, întrebuințare acee au înmulțit virtute lui, iară ispitirea spuindu-i să ia samă pentru ce au făcut rău, și cum ar pute să facă mai bine, au dezvălit într-însul pe încet toate puterile trupului, învă-țîndu-1 și întrebuințare lor. Cu asemene chip începe a sili pre noi firea, natura cînd întăe dată întrebuințăm puterile gindirii, ea singură ocîrmuește pre ele așa, precum tot ea singură au ocîrmuit de la început cu puterile trupului; iar dacă în mai depărtată vreme, sîntem în starea singuri să cîrmuim pre eale. Deci numai atîta pe cît păzim drumul, pre carea însuș ea au început a petrece pre noi: și așa pentru științele noastre în cari am pășit, sîntem datori cei dintâi învățături pre care ne-au dat firea, natura. Nu vom începe dar loghica aceasta de la definiții, axiomate sau de la prințipiile; vom începe de la luare aminte acei învățături pre care dă pentru noi firea, natura. în parte ce dintâi vom cunoaște că luare de samă tocma acee este pre care însuș firea, natura învață pre noi: și cu aju-toriul aceluieș chip, începutul și născarea atît ideilor cum și puterilor sufletului vom dezlega, iar în parte ce de-al doile chipul luării de samă, în mijlocirile și isprăvile sale vom socoti. Și meșteșugul înțelegerii să va arăta tocma așa după cum însușit este, adecă de limbă bine lucrată, alcătuită. Loghica aceasta foarte să deosebește de toate acele, cari pînă acum s-au scris. Insă nu singur chipul cel nou, cu care este ea bine potrivită în a sa așezare are să fie a ei aleasă cinste și lauda; datoare este ea a fi încă mai lămurită șl mai lesnicioasă la a sa înțelegere. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 205 Parte dintăi Cum singură fire, natura învață pre noi alegere socotințelor, și cum, cu ajutoriul acelueș chip, să tîlcuește începătura și născarea atît închipuirilor, cum și al puterilor sufletului. Cap. 1 Natura, firea dă noao cea dintăi învățătură meșteșugului gîndirii. Simțirile priceperii noastre sînt cele dintăi puteri, pe cari în însuș noi luăm aminte: numai printr-însele vin spre suflet acele de la prăvirea tipăriri socotințelor. Dacă n-am ave simți- rea prăvirii, n-am cunoaște nici lumina, nici văpsele: neavînd auzul, n-am ști plăcută răsonare: cu un cuvînt: dacă nici o dată nu am avea nici un feli de simțire, deci n-am ști în firea, natura nici un feli de prăvire care să pune înainte noastră. însă spre cunoștință acelor prăviri înainte noastră puse, oare destul este a avea numai simțiri? Nicidecum; pentru că toți avem deopotrivă simțiri, dar totuș nu avem toți deopotrivă științe. Pricina aceștii nepotriviri nu poate fi alta, numai acee, că nu știm toți cum să cade a întrebuința simțirile. Dacă eu nu știu să hățueșc pre ele, atunce mai putină știință voi cîștiga decît alți[i], că nimene nu poate să joace bine, dacă întăi n-au deprins bine la feliuri de schimosături picioarelor sale. Noi învățăm toate, și meșteșugul povățuirii puterilor sufletului este ace-laș, care să întrebuintază și la povățuirea puterilor trupului. Și fiindcă numai pentru acee ne învățăm a cîrmui cu aceste, că le cunoaștem; datori sîntem dar a cunoaște și celelalte, dacă voim să ne învățăm a cîrmui cu ele. Prăvirile ce să pun înainte lucrează și isprăvesc în noi răs-picarea tipărirea socotințelor; ale cărora sămțirile sînt numai pricinuitoare de pricină (causa occasionalis)A Singur sufletul sîmte; și lui unuie să cuvinea toată simțirea, și simțirea este cea dintăe putere pe care luăm aminte intr-insul. Putere aceea a sufletului din pricină că avem cinci feliurimi de simțiri, în'cincimți] să și socotește. Sufletul simte prin vedere, auzire, mirosire, gustare, iar mai ales prin pipăire. Deci dacă sufletul numai din pricina uneltei trupului sîmte, vederat dar este, că ne vom învăța cu bună rînduială să povățuim putere cugetării sau simțirii, însă dacă întăi ne vom învăța t Cu litere latine. 206 Antonie Plămădeală să cîrmuim cu bună rinduială cugetările noastre, în zărirea puselor înainte prăvirii, pre cari voim să le cunoaștem. P.4 Dar cum să poate învăța a cîrmui bine cugetările? Iată fă-cînd așa cum s-au mai făcut, cînd să cîrmue bine pre ele. Că nu este om, cărue să nu să fi tîmplat cîndva a cîrmui pre ele bine. Trebuințele și ispitirea degrabă învață pre noi: după cum vedem pre copii. Ei cîștigă cunoștință fără ajutoriul nostru; cîș-tigă pre ea zic măcar că ne-am deprins a împiedeca dezvălirea puterii sufletului lor. Au, dar, ei oarecare meșteșug acei cîștigări. Adevărat, că afară de știrea lor păzesc poroncile acei puteri, dar totuș păzesc. Destul este a da lor în pontul acesta să înțeleagă, că acee ce cîte odată s-au deprins a face, să să învețe totdeună a face; și de aici să vă arăta, că de la noi nimică mai mult nu s-au învățat, numai acee, ce acum știe să facă. Că precum singuri din sine fără [a] altora ajutoriu, au început a dez-văli puterile sale; așa singuri de la sine lesne vor sămți, că mai vîrtos încă pot să le dezvălească, dacă pentru sfîrșit, vor face așa, cum au făcut pentru început: și cu atîta mai tare acee vor sîmți, cu cît măcar că neștiind nimică au început, dar totuș bine au început, căci singură natura, firea au început într-înșii. Așa este natura, adecă puterile necesare cîrmuite de trebuințele: că puterile și trebuințele tocma sînt acee, ce noi numim firea a fiește cărei fiară: și prin acest chip al voroavei nimică mai mult nu zicem, numai atîta, că fiara este zidită cu oarecare de acel și acel feli trebuințe și puteri. Dar pentru că acele trebuințe și puterile spînzură de la organizație: și așa sînt feliurite ca și dînsa, deci de acolo au purces înțelegere; că firea fiarei să zicea a fi alcătuirea uneltelor ei, sau organizația: și cu bună samă acolo este ea în izvorul său. Făpturile, care zboară prin văzduh, acele ce umblă pre pă-mînt, și acele ce viețuesc în ape, cuprind atîtaș feliurimi, cari din pricina feliurite soiuri organicestii uneltiri, au însușite loruș trebuințe și puteri. Sau că totuna însămează, că fiește care din-tr-înșii are a sa fire. Firea acee într-înșii începe; și totdeaună bine începe pentru ca ea singură începe. Așa au voit înțelepciunea, care o au zidit, și deplin i-au făcut îndămînare cătră bună începere, după cum au și trebuit, ca fiește care fiară de cu vreme să poarte grijă pentru creștere ființei, făpturei sale: deci de trebuință au fost, ca tot ce slujește cătră acest scopos, cît de în grabă să poată cunoaște. Asemene și învățătura firii trebui să fie atît de în curîndă vreme cît și singuratică. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 207 Pruncul pentru acee dobîndește cunoștință, că sîmte trebuință a dobîndi cunoștință. Adecă are de pildă trebuință ca să știe pe mamca hrănitoare sa; îndată să știe, face luări de samă între multe persoane și din fiește care deosebește. P.5 Iată dar tocma acee este cunoștința, că, întru adevăr, nu de alt feli dobîndimi la știință sau cunoștință, numai după măsura științei lucrurilor de mai mare număr, și mai bună întră dînsele zărire deosebirii: și așa științele noastre să Încep de la cea dintâi prăvirea care să pune înainte noastră, și pre cari ne-am învățat a deosebi de către altele. Cunoaștere prin pruncul dobîndită a ști pe hrănitoare mamca sa sau altceva, este numai cunoștința puselor înainte lui prăviri ce cad în simțirea lui, ori zicînd pe scurt al simțirilor. N-au putut drept acee pruncul a le cîștiga de alt feli, numai prin singuratic chip ocîrmuirii cu simțirile sale. Grabnica trebuință adeseori poate să-1 ducă la rătăcita socotință, căci îi poroncește grăbirea să judece? însă rătăcirea aceea nu statornicește mult. Căci greșit fiind în a sa așteptare, în curîndă vreme simte a judeca de-al doile și judecă mai bine: ispitirea, care pentru dînsul priveghează, îndreptează greșelele lui. Și așa socotește de pildă vede pruncul pe mamca hrănitoare sa, cînd de departe zărește vreo persoană ce seamănă cu dînsa. Greșala acee nu ținea mult Că dacă cu întăe căutătură au făcut greșală, cu al doile cu bună samă să îndreptează și începe a o căuta de iznov cu ochii săi. Singure dar simțirile adese ori scapă pre noi de acele rătăciri, spre cari ne-au fost împins: că dacă acea dintâi luare aminte nu răspunde hotărîtei trebuință, deci prin însuș acee face de știrea, că am făcut rea luare aminte și îndată simțimi trebuință a face de iznov luare aminte. De aceste feriri niciodată omul nu are lipsă atunce, cînd cu greșală judecă de neapărate lucruri pentru dînsul trebuincioase, ce în a lor întrebuințare, durere este isprava judecății cei fără nemereală, iar desfătare acei adevărate. Că durere și desfătare sînt cei dintâi învățători a omului: ei adecă învață pre dînsul și fac lui de știrea care bine sau rău judecă; și pentru acee în copilărie sa, fără aju-toriul altora, de sine singur, s-au deprins, a face pășiri de o potrivă grabnice cum și lucrătoare. P.O Deci meșterșugul2 luptării gîndului cu totul n-ar fi trebuitori, dacă n-ar fi avut trebuința de a judeca, numai pentru lucrurile 2 De aici începe alt scria. 208 Antonie Plămădeală care atîrnă la cele dintăi a lui trebi. Atuncea cu bună samă din fire ar judeca bine, căci fieștecare a sa judecată ar fi silit a îndrepta după pază ce să dă de firea. însă de abie începe a ieși din copilărie, și îndată prea multe de acel feliu judecăți face, de cari nicidecum firea nu-i dă pază. Ci mai vîrtos atît de dreaptă, cum și din mincinoasă judecată, să pare a fi pentru dînsul de o potrivă desfătare, și greșaște cu încredințătoarea nădejde: pentru că la de acest feliu întîmplări istețimea este însușită a lui trebuința, și acea istețime ca neluminată cu toate să împacă. Să hrănește ea cu rătăcirile cu oarecare plăcere, ba adesăori cu nătîngie să lipsește de ele, cuvînțel carea nimica nu însămnează priimește în loc de adevăratul răspuns, și nu este în stare a cunoaște că răspunsul acela este numai cuvîntăl. Deci, atuncea rătăcirile omului rămîn statornice. Că dacă, cum este de obște, au judecat pentru aceea, ce trebue bine a lua aminte, P.7 iară a cunoaște n-au fost în stare, de aceasta ispitirea nu poate să-1 scoată din rătăcire: deopotrivă și întru aceea, nu este în stare să-1 îndreptează de care el cu grăbire au judecat, și pricina este, că nedreaptă hotărîrea nu lasă pre el să să sfătuiască.3 4 5 Drept 4 acee rătăcirile să încep atunce, cînd firea încetează a păzi pre noi de greșiri; adecă cînd judecind pentru trebuințele ce au mică legătură cu cele dintăi trebi, nu știm a dovedi judecățile noastre, în scoposul adevărului lor sau a minciunei. (Cours d'etudes, Histoire ancieune, livre 3, chap. 3).3 3 Aici sfîrșește scrisul sesizat la nota 2. 4 Următoarele patru rînduri sînt scrise de o a treia mină, apoi se revine la scrisul lui Lazăr Asachi. 5 Cu litere latine. Mai departe e nota, cu litere chirilice, a lui Lazăr Asachi: „Spre a să învăța meșteșugul a oarecăriei mehanice, nu este destul a cunoaște a ei teorie, încă trebui a deprinde într-însa practică: că teoria este numai cunoaștere regulelor, deci singură acee cunoaștere nu să face mehanic, ci mai vîrtos practica la lucru îl face iscusit. Lucrare acee schimbată în nărav, face pe regulele nefolositoare, că trebuința gîndirii de ele încetează, iar lucrul să face cu oarecare chip firesc. Asemene dar trebui a să învăța și la meșteșugul gîndirii. Pentru acee nu ar fi destul numai a cuprinde această lo[gh]ică, ci trebui ca chipu cu care învață pre noi să ni să facă ca un nărav al deprinderii, și acee de așa feli ca măcar ne-avînd trebuință de gîndirea regulelor să putem bine a face pricele socotințelor: căci amintele vom ști numai teoria meșteșugului gîndirii, dar nu practica ei. Năravul acesta, așa precum și toate altele, nu să dobîndește de alt feli, numai prin îndelungată deprindere. Trebui drept acee a să deprinde la multe prăviri puse înainte. Cetitoriul în șiragul acestui lucru, va afla arătate scrisori a cărora cetirea mai bine va sluji lui cătră scoposul acesta: dar pentru că în meșteșugul acesta cu atîta mai lesne să cîștigă practica, cu cît mai cu temei să cuprinde teoria; de aceasta nu-1 sfătuesc să cetească mai înainte, pînă nu va cuprinde duhul aceștii lofghjice: a cării cetirea trebuința a să face măcar o dată, însă cu pre mare luare aminte. Cuprinzînd acum duhul lo[gh]icii, trebui de iznoavă a o proceti, și după măsura procetirli, a să osteni cu cetirea cărților prin mine arătate. Pe cei ce vor învăța pre dînsa cu chipul acesta, îndrăznesc a-i încredința (ca unul ce știu din ispitire) că vor cîștiga lesniri cătră toate învățăturile și cari pre însuși ei va aduce la mirarea . . . Notația sau sholion avtorului adecă alcătuitoriului.“ Lazăr-Leon Asachi în cultura româna 209 P.8 Iar în sfîrșit fiindcă aceasta este știut, cum ca sînt lucrurile, de cari bine judecăm și în copilăria no[a]stră, noao dar atîta numai rămînea, ca să facem luări aminte, cum adecă am urmat cînd am judecat de ele, și îndată vom ști cum avem a urma judecată pentru altele. Cătră care nimică altă nu trebui, numai să facem așa mai departe, cum am început cu ajutoriul firii, adecă să facem luări aminte, și judecățile noastre să le supunem cercării și ispitirii luărilor aminte. Mai, că toți așa am făcut în anii cei dentăi a copilării noastre; și dacă am pute să ne aducem aminte bine ve[a]cul acela, atunce cele dintâi de noi cîștigate științe, ar descoperi calea de cîștigare altor cu folosul nostru științe. Acele științe, fiește-care din noi au fost dator însuș luării sale aminte și ispitirii; însă și astăzi am pute să le cîștigăm, dacă am ști a merge pe drumul arătat noao de la firea. Pentru acee ca să să știe, cum să cade a cîștiga științele, nu avem trebuință a face nici un feli de așezămînt sau vreo sistemă, fiindcă firea singură au făcut-o; ea numai singură au putut să facă, și l-au făcut bine: drept acee noao nu ne rămîne altă, numai să luîm aminte la cele ce ne învață. Spre a lua samă firii, să pare că s-ar cuveni a face luări aminte dezvăluirilor celor dintăi a copiilor și puterilor lor, sau să ne aducem aminte, ce s-au întîmplat noao în pricina aceasta. Dar și una și alta are greotățile sale. Și noi am fi siliți să facem cîteodată numai părute socotințe, și acele socotințe ori că s-ar părea a fi de tot deșarte închipoiri, ori că ar cere trebuința a să pune într-acel feli de stări împrejur, în cari n-ar fi în stare a să pune fieștecine. Destul dar pentru noi acea luare aminte, că copiii din această pricină cîștigă adevărate științe, că numai singure acele lucruri cari neapărat atîrnă de trebuințele omului zărind în cunoaștere lor nu greșesc: sau dacă greșesc, îndat de acele greșale sînt îndreptați de singură firea. Vom rămînea dar într-acea cunoștință, precum singuri astăzi pășim în oarecare cîștigare științelor: și dacă vom ști a ne siguripsi de acele științe și de chipul lor în cîștigare, atunce cu însuș acee vom lua știință, cum putem să câștigăm și altele. 14 210 Antonie Plămădeală P.9 Cap. 2 Alegere este chipul cel mai sigur cătră cîștigarea a tot feliuri de științe, și cum singură firea învață de el? Să fie de pildă zidit un palat în ce feliurite frumusețe îmbogățită laturea, unde firea sau opintit spre darea acei feliurimi, iar meșteșugul cel iscusit folosindu-să de starea locului, încă mai mult l-au împodobit. Să zicem că noapte sosim la acel pa-latu, iar dimineață în minuta acee cînd so[a]rele începe să lumineze orizonul, să deșchid ferestile lui și îndată să și închid. Deci măcar că laturea acee numai pe un ceascuți ni s-au arătat: totuș lucru adevărat, că noi tot ce să află într-însa am văzut, cu bună dar samă. Aceleș tipăriri ochilor și în al doile cescuț ar sosi la noi pe cari am luat în cel dintâi de la prăvirea ce s-au fost pus înainte noastră întăi. Aceeș ni s-ar tîmpla și de-al treile. De aceasta și dacă ferestile nu s-ar fi închis, noi tot aceeș am vede, ce din început am văzut. Insă cescuțul cel dintâi nu este pentru noi îndestul spre a da altora știință de lăture acee, adecă de cunoaștere puselor înainte prăviri care să află pe dînsa: Pentru acee, cînd s-au închis ferestile, nimene din noi n-ar pute să spuie ceva, de cele ce au văzut. Iată dar, că mult să poate vede, fără a cunoaște ceva. în sfîrșit, fereștile acelui palat iarăș[i] să să des[chi]ză și pînă la apusul so[a]relui să nu să mai închiză. Noi lungă vreme la toate ce am văzut mai nainte iarăș vom prăvi. Și ca uni[i] ce samănă o[a]menilor răpiți de uimire, deodată mulțimea feliu-ritelor prăviri ce sînt puse înainte, așa ca și dintăi vom vede: deci nimică mai mult nu vom cunoaște cînd va sosi noapte[a] numai tot acee, ce am cunoscut, cînd pe puțină vreme au fost ferestile deșchise și iarăș[i] s-au închis. Nu este drept acee destul deodată a vede toată laturea acee; ce fieștecare a ei parte trebui una după altă a căuta, și în loc de a o cuprinde cu o căutătură, să cade a opri vedere asupra fieș-tecării prăviri ce să pune înainte, trecînd cu urmare (successi-vej,6 adecă de la una la alta. Iată ce învață pre noi toț[i] firea. Dacă ea au dat omului vrednicie a vede deodată multe lucruri, i-au dat dar vrednicie ca să să uite numai la una dintr-însele, adecă îndreptarea ochiului numai la una; și el vredniciii acei, 6 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 211 care iasă din organizația plăzumirea lui, este dator cu toate științele, pre cari câștigă prin vedere. Noi toți avem vrednicia acee, dar totuș toț[i] cari am văzut laturea acee, dacă pe urmă de dînsa vom vrea să vorovim, lesne să va pute cunoaște că nu toț[i] deopotrivă o știm bine. Că uni[i] vor zugrăvi chipul ei mult sau mai puțin adevărat, în P.10 care multe lucruri așa precum sînt, să vor arăta; cînd dinpro-tivă alți[i] mestecînd toate vor arăta acel feli de chipuri, în cari nimică nu să va pute cunoaște. Drept acee, măcar că fiește-carele au văzut aceleaș[i] puse înainte prăviri, dar căutătura unora să întoarce ca de întâmplare, cînd altora au fost îndreptată cu siguratică rinduială. Ce feli dar de rinduială este acee? Singură firea arată: iată tot acee, în care arată noao prăvirile puse înainte noastră, între cari să află de acel feli, ce mai mult decît altele întorc cătră sine căutătura noastră, adecă mai tare lovesc pre noi cu mirare. Cu un cuvînt stăpînesc, iar celelalte toate să par a să lipi numai pentru sine pre lingă dînsele, acele dar prăviri puse înainte noastră zărim întăi, și dacă acum am luat samă la a lor cătră noi priincioasă stare, atunce de pe laturi altele, așezăm pe fiește-care la locul său, între despărțiturile ce sînt între dînsele. începem drept acee de la cele mai de frunte puselor înainte noastră prăviri: zărim pre cele una după alta și facem între ele potriviri, ca să putem judeca de așezămîntui cel între dînsele. Și cînd acum cu chipul acesta am cunoscut a lor priincioasă stare, una după alta zărim toate alte priviri puse înainte noastră, cari să află între dînsele prin despărțituri; și pre fieștecare dintr-însele cu cea mai de frunte prăvirea pusă înainte noastră, fiind mai aproape pusă potrivim, și hotărîm starea fieștecăr[ăia]. Atunce, toate prăvirile ce să pun înainte, a cărora așezare și stare acum am cunoscut, le luăm samă, și le cuprindem numai cu o căutătură. Pentru aceasta, buna rinduială în care socotința noastră în vreme acee le arată, nu este mai mult în urmă păși-toare (oido successivus)J ce de o vreme (ordo simultaneus)3 Chiar întru această bună rinduială toate prăvirile puse înainte au ființa sa în fire. Și noi pre toate vedem deodată, dar totuș unele de altele totdeuna alegînd. Aceste sint științele, cu cari numaidecit sîntem datori meșteșugului povățuirii cu vedere noastră. Noi întru adevăr le do-7 Idem. 8 Idem. 14* 212 Antonie Plămădeală bîndim una după alta: dar odată cîștigate, de față toate stau ghidului socotinței, așa cum de față au fost ochiului cînd să uita la acele puse înainte prăvirii, ale cărora chipu sînt ele. Așadar tot acee lucrează gîndul socotințelor, ce și ochiul: P.ll deodată mulțimea lucrurilor vede. Și întru aceasta nimica de mirare nu este, că toată simțirea vederii atîrnă de suflet. Lumina această a ghidului așa să poate lăți și a să ghimnasi, ca și lumina trupului; pre lingă bună plăzmuirea unui și altuie numai deprindere trebuește, și atunce mai că pentru dînșifi] nu este hotar, și adevărat că gîndul cel desprins multe potriviri zărește în lucruri la cari ia samă, și pe cari alții nu zăresc; așa adecă ca ochiul cel deprins iscusitului zograf, într-o clipită face în cadră alegeri mulțitelor lucruri greșite, pe care noi nicidecum nu zărim, măcar ca împreună cu dînsul la acea icoană ne uităm. Mutîndu-ne dintr-un loc la altul, putem să cunoaștem laturea cea noo, și ca pre cea dintăi a avea în tinere noastră de minte. Atunce va veni noao la socoteală ca să lăudăm pre una mai mult decît pre alta, sau să mărturisim că fieșțecare dintr-însele are a sa frumusețe. însă numai pentru acee de9 dînsele putem să judecăm, că le potrivim: iar a ]e potrivi pentru acee putem, că toate într-o vreme le avem arătate în gîndul nostru. Deci mai mult poate vede gîndul decît ochiul. Oprindu-ne acum cu mirare deasupra chipului, cu a căruie ajutoriu cîștigăm științele vederii prin gîndul vederat zărim atunce, că dacă vreo prăvire pusă înainte foarte strînsă, de pildă cu-no[a]ștem vreo lățită lăture; atunce cu oarecare chip o așezăm pe părți, căci zic atunce nu putem să o știm, pînă ce toate părțile ei una după alta, cu bună rînduială în gîndul nostru nu le vom înșîra. Dar cu ce feli de rînduială să face împărțirea acee, acum am văzut. Că cele mai de frunte înainte puse prăviri locul cel întăi apucă în gîndul nostru; iar celelalte merg după dînsele și să înșîră după legătură, ce au cu cele dintăi. Așezare acee pe părți numai pentru aceea sîntem siliți a face, că un ceascuț nu este de ajuns spre a cunoaște toate înainte puse prăvirii. Și nu pentru altceva le așezăm pe părți, numai ca iarăș să le întrolocăm; și atunce cînd acum am cunoscut lucrurile, încetează a fi ele în gîndul nostru înainte pășitoare, ce în locul acesta au într-însul unei vremi rînduială, adecă de acel feli, precum au în fire. Pre această dar a unei vremi rînduială, pe care putem de lucruri 9 întîi a fost pentru, pe care l-a șters și a scris de. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 213 să avem, toată știința cea adevărată atîrnă. Că dacă n-am pute a le închipui deodată în gîndul nostru, atunce n-am pute nici P.12 a judeca de așăzămîntul cel dintre ei; și cu însuș[i] acee nu le-am cunoaște, sau că rău le-am cunoaște. Drept acee, a face analogu sau potrivită socotință, nu este' altceva, numai a lua aminte cu bună rînduială pășirile însușite a unei feli puse înainte prăviri, cu scoposu a da lor în gîndul nostru locul bunei rînduele statornice, sau de acel feli, precum au în firea. Că firea pre noi toț[i] pe drumul acesta ducea. Deci chipul potrivitei socotele (methodus analytica) 10 după cum să pare unora este știut numai filosofilor, cînd despre altă parte de cătră toți este cunoscut, și pot să spun ca cetitoriul nimica nou de la mine n-au învățat, fiindcă eu numai atîta i-am dat să înțeleagă de acele ce singur s-au deprins a face. Măcar că prin o căutătură ochiului, mulțimea prăviri[i] puse înainte cunoaștem, în laturea pe care am văzut, însă niciodată cu mai multă cunoaștere nu vedem pre acele puse înainte prăviri ca atunce cînd căutătura ochiului nostru să cuprindă în hotar, și cînd împreună mai puține prăviri înainte vede: fiindcă tot-deaună mai puțini putem să le cunoaștem decît să le vedem. Tot aceeș să lucrează și cu căutătura ghidului. Am, de pildă, în gîndul meu multe împreună de față științe, cu cari m-a cunoscut: pre toate le văd, dar nu de o potrivă le cunosc. Deci spre cunoaștere tot, ce în gîndul meu împreună să zugrăvește, dator sînt a face despărțitură, așa cum am făcut cînd deodată s-au ivit ochilor mei; cu un cuvînt, sînt datoriu să aleg gîndul meu. Alegere aceasta a gîndului fac așa, cum am făcut alegere puselor înainte prăviri celor pe denafară. î le înșîr pe părți, și acele părți una după alta cu bună rînduială le pun în gîndul meu, ca pe urmă iarăș în de o vreme rînduială să întrolochezi: desfăcătura acee și întrolocare fac după acea stare împrejur, care urmează între lucrurile cele de frunte și lor spuse: și precum alegere laturei n-aș pute să fac, dacă vedere ochiului meu nu o ar cuprinde cu totul, așadar nici gîndului meu n-aș pute să fac alegere, dacă n-ar pute socotința me să o cuprinză cu totul. Deci, atît într-o tîmplare cum și într-altă, trebui a vede toate împreună căci de alt feli nici o siguranție nu ar fi, că toate părțile una după alta s-au văzut. 10 Cu litere latine. 214 Antonie Plămădeală P.13 Cap. 3 Alegere face gichitoare în cunoștință iscusințe. Lesne poate fieștecarele să iee samă, că prăvirile puse înainte cugetării nu de alt feli cunoaștem, numai prin simțirea, care de la dînsele priimim: pentru că simțirea cadrele aceloraș puselor înainte prăviri zugrăvește în sufletul. Dacă sîntem siguri că atunce cînd pusele înainte prăviri sînt de față, nu le vedem de alt feli, numai în simțirea, pre care într-ace vreme în noi lucrează; asemene dar vom fi siguri că prăvirile înainte puse nefiind de față nu le vedem de alt feli, numai prin aducere aminte acei simțiri, pe care mai nainte au făcut în noi. Deci toate științele, pe care putem avea de pusele prăviri înainte al cugetării, nu sînt în izvorul său, nici pot să fie altceva, numai simțirea. Socotită simțirea supt acea hotărîre, că prăvirile cugetărilor puse înainte arată noao chipuri, să numește închipuirea, (idea, graiul acesta, luat aici mutătoriu, însușit însămnează chip, sau cadră, ori icoană). Cîte sînt feliurimi de simțiri, atîtaș feliurimi de închipuiri cunoaștem; iar feliuri de închipuire, ori că este simțirea lucrată prin puse de față prăviri înainte, ori că este numai aducere aminte simțirii, pre care am avut-o mai nainte. Prin chipul alegerii, ce s-au scris în capul cel de mai nainte, dacă cîștigăm închipuiri, atunce ele cu bună rinduială să așază în gîndul nostru, rînduiala acee odată făcută pe totdeauna într-însul să păzește, cu acea deplinătate, cu care am cîștigat, și pe urmă cu lesnire ori în ce vreme putem a le înnoi în gîndul nostru. Cînd dinpotrivă, le adunăm din întîmplare și ca prin sorți, atunce vor fi amestecate, și așa vor rămînea. Amestecarea acee nu va da voie gîndului ca să-ș aducă aminte de ele cu bună cunoaștere; și dacă acele științe, cu părere, că le-am dobîn-dit, am voi să spunem de ele altora; cu bună samă nimene nimene nu ne va înțelege, că pre înșine nu vom pute să înțelegem. Deci, ca să fie voroava înțeleasă, trebui a pricepe și a tălmăci închipuirile după rînduiala alegerii, care tot gîndul deșceocălează și la loc pune. Ea singură este în stare a da închipuirilor deplină, pe cît pot avea, lumină și deplinătate; că precum afară de acest bun chip, n-avem pre altul spre cîștigărea științei, deci nici pre altul nu putem să avem ca să le împărtășind altora. Eu acest Lazăr-Leon Asachi în cultura română 215 P.14 adevăr am arătat mai sus, și nu pot preste cuviință să-1 pof-toresc că mă este el vederat, fără încurcare și temeinic, dar totuș de ajuns nu este știut, ba cîte odată și tăgăduit. Cînd, de pildă, voesc să cunosc vreo mahină, o desfac întăi pe părț[i], ca pre fieștecare dintr-înse cu amăruntul să cercetezi, și după a fieștecărei părți voi avea deplină închipuirea, și voi nemeri, ca să o așezi cu aceeș rînduială cum a fost întăi; atunce am cunoscut deplin mahina acee, căci am știut a o desface pe bucăți și a o așeza la loc. In ce dar să cuprinde cunoaștere acei mahine? Iată în ce, că gîndul meu atîte închipuiri am, cîte părți sau bucăți are mahina, că închipuirile acele pe fieștecare parte ei desăvîrșit zugrăvesc și au în gîndul păzită aceeș rînduială, pe care au părțile în mahină: Dacă cu de acest feli de chip am cunoscut în firea sa pre acea mahină, atunce gîndul meu nu de alt feli, numai acum cunoscute închipuiri pune înainte sa; și ori luiș ori altue vrînd să spue de ea, pre lesne singură de sine pe bucăți să va desface. De acest adevăr să poate încredința fieștecarele din însuș[i] a sa ispitirea; bine o știu și o[a]meni[i] cei mai proști. Și așa, o haină de pildă a unei deosebite moadă s-au dat să fie văzută și asemene ei altă făcută. Persoana cea fără știință care au primit lucrul acesta, firește să va pricepe a descoasă haina cea adusă și iarăș a o coasă, ca prin chipul acesta să să înștiințeze și să să învețe, cum are să facă haină de o potrivă cu cea adusă. Iată dar că știe chipul alegerii așa de bine ca filosofi[i], iar folosul mai bine decît dînși[i], care cu nătîngie spun că este un deosebit chi[p] a cîștiga știință. Mai bine dar să judecăm cu o[a]meni[i] cei proști, că nici un de alt feli chip nu poate să fie în locul chipului alegerii, că nici unul, mai mult nu poate să ne lumineze. Putere acestui adevăr singuri vom simți de cîte ori vom voi a cunoaște cu vreun feli alcătuită, pusă înainte prăvirea. Chipul acesta nu este stîrnit, ce în fire aflat. Noi am pute să facem așa cum au făcut mulți filosofi, adecă alte chipuri a căuta, și între închipuirile a face altă oarecare rînduială; însă dacă rînduiala acee n-ar fi a alegerii, acel feli de amestecătură ar lucra în gîndul nostru, precum au lucrat în scrisorile lor: că să pare cum că pe cît mai mult să opintesc spre a face bună rînduială, pe atîta mai mult să încurcă și să fac mai puțini înțeleș[i]: și toate aceste vin din neștiința chipului alegerii. 216 Antonie Plămădeală P.15 Din întîmplare să află gîcitoare în cunoștință istețimi, cari, precum să pare, n-au învățat nimică, pentru că ni să pare, cum că ei nicidecum n-au gîndit să să învețe: cu toate aceste au învățat, și bine au învățat. Și fiindcă au învățat fără înainte gîndire de învățătură, pentru acee n-au căutat călăuzia a nici un feli de învățători, și cu însuș acee au nemerit pe cel mai bun, adecă pe firea. De la dînsa învățîndu-să a face alegere în toate, cîte au învățat, puțin cu adevărat știu, dar bine știu. Instinctul acesta așa de siguratic călăuzu; gustul carele așa bine judecă, și într-aceeș minută judecă cînd sîmte; talanturile, cari nu sînt alt ceva decît gustul, cînd el lucrează tot acee, la care împreună este judecă-toriu; toate, zic, aceste vrednicii sînt lucrul firii; care fără știrea noastră duce pre noi cătră știința alegerii, și care, să pare, că ar voi să ascundă înainte noastră acee, cu ce sîntem ei datori. Ea împarte însuflările sale duhului gheniusului, ea este musă, pre care el cheamă, cînd sîngur nu știe, de unde vin lui gîndurile. Sînt și mincinoase istețimi, cari mult au învățat, acele întru toate foarte păzesc metodul, iar prin acee încă mai rău greesc de minte: că dacă metodul lor nu este bun, cu atîta mai mult rătăcesc, cu cît mai tare să țin de dînsul. Ei pun în loc de pryncypia 11 12 13 sau temeiuri, nesiguratice științe, sau cuvintele deșartei înțelegeri; stîrnesc învățată voroavă, în care, după cum li să pare, zăresc presingur adevăr; iar adevărul spuind, singuri nu știu ce văd, ce gîndesc și ce greesc, pentru că numai atîta sîntem în stare a alege gîndurile noastre, pe cît sînt gîndurile lucru alegerii. Prin chipul dar alegerii, ca prin unul ce este în firea; sîntem datori a cîștiga toate științele. Calea lui este cea mai lesnicioasă, că mai firească este, și precum mai jos vom vede, este și mai scurtă. Toate aflările sînt lucru[l] lui; tot ce înainte[a] noastră s-au aflat, printr-însul de iznoav[ă] vom pute afla; și acee, ce s-au zisu chipu aflării (methodus inveniendi)^ (Cours d'etudes, Art de penser, part. 2. chap. 4)J3 Cap. 4 Cum învață firea a zări pusele înainte a gindului prăviri, pentru ca să ne dee feliurit chip a închipuirilor. în cunoașterea noastră nu putem spori, numai de la știute lucruri la cele neștiute: este acee temeiul de obște în teorie, și 11 Idem. 12 Idem. 13 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 217 în practică mai neștiut, ba să pare că numai o[a]meni[i] cei neîn-vățați mai bine simțesc. Că dacă vor ceva să ne dezlege, de cele ce nu știm, în deobște fac potriviri cu cele ce acum știm; și dacă nu sînt totdeauna norociți în alegere portivnii, arată măcar acee ce sa cuvinea a face, ca să fie înțeleși. Cei învățați adeseori nu s-au deprins a face așa, că măcar că voiesc să învețe pre alți[i], dar totuș de bună voie uită de acee, că de la lucruri știute sînt datori a duce cătră cele neștiu-P.16 te, că de voiești să-m[i] dai de acele închipuiri pre cari eu n-am, datoriu ești a începe de la acele ce am. Că de la acee ce știu să începe tot ce nu știu, și ce pot să mă învăț; și de este chipul a mă împărtăși de noave științe, deci cu bună samă nu altul, numai acela, carele acum de oarecare știința au făcut mie parte. Intru adevăr, toate științele noastre, atît acele ce avem, cum și acele ce nu avem, purceg de la cugetare. Cei ce astăzi mai înțelepți sînt decît mine, asemene ca și mine au fost neînvățaț[i]. Deci, dacă ei pășind de la știute lucruri la cele neștiute, ceva au învățat; pentru ce dar și eu n-aș pute învăța pășind asemene de la știute cătră neștiute lucruri? Și dacă fieștecare știința, pre care cîștig, mă înlesnește cătră noavă știință; pentru ce dar n-aș pute, prin tinsoarc alegerii luării de samă să pășesc de la o știință la altele, cu un cuvînt, pentru ce n-aș pute să aflu cee ce nu știu acolo, unde și ei l-au aflat, adecă în simțirea, care este la toți întovărășită? Fără îndoială acei învățați, lesne m-ar învăța într-acele ce au ajuns, de ar ști totdeună, cum s-au învățat singuri. însă nu știu chipul acela, că n-au băgat bine în sama de el, sau poate cu totul nici au gîndit de dînsul. Cu toate aceste este știut ca numai pe atîta au cîștigat știință, pe cît s-au ținut de chipul alegerii sau luării de samă, și pe cît l-au întrebuințat bine. Iar asupra acelui chip n-au țînut gîndul; că singură firea, într-înși[i] și cu oarecare chip fără dînși[i] s-au țînut de chipul acela; iar pentru că asupra acelui chip, pre care într-înși[i] făcea singură firea, nu s-au oprit, li s-au părut că vrednicia a cîștiga știința, este oarecare deosebit daru, deosebit talant, carele nu cu lesnirea să împarte la toțfi]. Nu trebui dar a să mira că ne vine greu să-i înțelegem: cînd îndată ș[i]-au dat cineva privileghia deosebitelor talanturi, deci cu însuși acee, mai că nu este vrednic a pogorî învățătura sa spre pricepere altora. Fie cum ar fi, totuș să unesc toți că nu putem păși la învățătură de alte feli, numai de la știute lucruri la cele neștiute. Să vedem acum întrebuințare acestui adevăr. 218 Antonie Plămădeală Încă pe vreme copilăriip], cu ajutoriul tinselor zăriri și luărilor aminte, am cîștigat oarecare științe. De la acele dar științe să cuvinea ca să începem mai departe învățăturilor pășirea. Dar acele științe a le căuta, a le desciocăla, și daca să poate, a descoperi într-înși tot acee, ce cuprind în sine. Științele acele sînt adunare închipuirilor; adunare acee este așezare cu bună rînduială, sau tinsa urzirea temeinicilor închipuiri, cari cu acea rînduială au așezat chipul luării aminte, precum să află între însuș lucrurile. Daca închipuirile ar fi fără temei și fără bună rînduială, atunce și științele ar fi fără deplinătate, ba nici ar fi însușite științe. însă nu este om, carele, dacă nu în materiile silitoare adîncei gîndiri, dar măcar de întrebuințate P.17 lucruri ce sînt lui de nevoie și mai de aproape, să nu aibă așezare a oarecărori temeinice și cu bună rînduială închipuiri. Că mai mult nici trebuiește. Vederat dar este că vrînd pe cineva a învăța, numai decît trebuie a începe de la acele știute lui închipuiri, și dinpreună sîntem datori a-i arăta începătura lor și născare, de voim ca să-1 ducem de la dînsele cătră alte închipuiri. Luînd dar samă la începere și născare închipuirilor, vom vede că unele din altele iasă; și dacă această urmare să unește cu chipul, prin care le cîștigăm, este sămn că bună alegere sau luare aminte am făcut. Deci rînduiala aceasta într-o întîmplare ca acee, este rînduială bună nașterii închipuirilor. Am grăit că închipuirile cele puse înainte al cugetărilor în izvorul său socotite, nu sînt altceva, numai sîmțiri carele sînt feli de prăviri puse înainte zugrăveli în suflet. Dar în firea sînt numai alesături (individua),^ deci cele dintăîi a omului închipuiri sînt numai alesă[turi] închipuiri, adecă închipuirile acei sau celeilalte puse înainte prăvirifi]. O[a]meni[i] n-au stîrnit numiri fieștecărui neam; ci numai neamul au împărțit pe feliuri de trepte, acele trepte cu deosebite numiri au despărțit și le-au numit feliurimi sau soiuri, în rîndul, de pildă, al copacului au așezat acele crescături, a cărora trunchiul sau turpina să suie la hotărîtă înălțimea, pe urmă sa împarte pe multe crengi ori ramuri ș. c. 1. [și celelalte]. Iată dar obștească treaptă, care să numește feliurimea. Iar cînd pre urma au luat samă că să deosebesc copaci[i], între sine cu mărimea, cu formă, cu fruturi sau poame s. c. 1. [și celelalte] au așezat alte trepte supuse cei dintâi, care cuprinde în sine toate, și au numit cele de-al doilea trepte soiuri. 14 idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 219 Cu chipul acesta toate lucrurile, ce vin spre cunoștința noastră, pe feliuri de trepte împărțimi; și cu însuș acee fieștecării din-tr-însele locul cel hotărît însămnăm, și pe urmă știm, unde avem să le căutăm. Dar pe o puțină vreme să uităm de acele trepte, și să zicem că fieștecăruie neam s-au dat deosebit nume; noi atunce îndată vom sîmți că mulțimea de numiri ar obosî țînere de minte a noastră pînă la mestecătura tuturor și că noao n-ar fi pe putință a cunoaște și cu lămurirea aș închipui pusele înainte noastră prăviri, cu chipul acesta neîncetat în ochii noștri înmulțîtoare. Deci nimică mai cu minte nu poate fi decît împărțitura pe trepte; și luînd samă, cît este pentru noi de folos, ba neapărat trebuitoriu, am pute judeca că singuri am făcut din multă gîndirea. însă judecata ca acee ar fi greșită: că aceasta știut este că împărțitura de acest feli cu totul sîntem datori firii; și că ea, fără știrea noastră, au început a lucra în noi. P.18 Copilul, fiind de noi învățat, va numi copac pre cel întâi, pre care vom arăta lui, și numirea acee va fi la dînsul numirea neamului și dacă vom arăta lui alt copac, el nu va întreba de numele lui, ce va numi pre el copac, și această numirea va face unirea la doo neamuri. Asemene va uni cu al treile, cu al patrăle, iar în sfîrșit cu toate creșterile, în cari va zări așemănare cu văzutele prin sine copaci. Numirea aceasta așa va rămînea de obște la dînsul, îneît tot ce numimi noi creștere adecă feliuri de rodiri, el va numi copac. Copilul din naștere este plecat a să țînea de obștesc nume. Că lui mai îndămînă este a întrebuința numele acum știut, decît a învăța alt nume nou; îl face dar obștesc ne-gîndind nici luînd samă că-1 face obștesc. Așa aleasă închipuire deodată să face obștească: ba adeseori preste măsură obștească, care lucru atunce să tîmplă, cînd amestecăm lucrurile, pe cari mai bine ar fi trebuit a le deosebi. Copilul în scurtă vreme va sîmți acee. El cu adevărat nu va zice: peste măsură am obștit, trebui numaidecît feliurite soiuri a copacilor să cunosc; dar negîndind de aceasta și nebăgînd în samă, au făcut obștească treaptă. Va merge drept acee după trebuință. Pentru aceasta putem să zicem că acele împărțiri fără voie se va face firește. Că ducîndu-1 la vreun pomăt, unde feliurite soiuri de poame începînd a aduna și a le mînca, vom vede, cum de curînd să va învăța numirile viș[i]nelor, perelor, merelor ș. c. 1. [și celelalte], și că feliurite soiuri a copacilor va fi în stare a le cunoaște. Pentru acee închipuirile noastre sînt începătură întăi neamului deosebirii, pe urmă așa să fac de obște, cît să poate și în sfîrșit 220 Antonie Plămădeală numai pe atîte feliurim]i[ de trepte să împarte, pe cît simțim trebuință a-i deosebi. Iată dar rînduiala cea bună născării lor. Fiindcă trebuințele sînt pentru noi pricinile a face împărțiri pe trepte, pentru dînsele dar le și facem. Deci treptele puțin sau mai mult adăogite, fac așezare, a cărăie toate părțile firește între sine să leagă, că și trebuințele noastre unele cu alte au între sine legătură; și așezarea acee mai puțin sau mai mult lățită, potrivită este cu întrebuințarea, care voim din lucru să avem. Trebuința, adăugind luminarea, pe încet lucrează în noi cunoaștere, sau vrednicia bunei din cunoștință alegeri lucrurilor, și a sănătoasei pentru ele judecăț[i] acea alegătoare cunoaștere cu vreme dă noao a zări deosebirea acolo, unde mai nainte n-am văzut; iar dacă așezarea această lățim, și mai tare îl facem iscusit, deci nu pentru altceva, — numai că nu încetăm a merge pe calea acee, care au arătat noao firea. P.19 Așadar, această tocmitură nu este lucrare filosofilor ei au aflat luînd samă firii; și dacă i-ar fi luat mai bine samă, pi-semne, mai bine decît pînă acum, ar fi dejghioucat noao. Dar cu greșală socotind, că singuri au făcut, așa de dînsa au și scris, ca întru adevăr ar fi fost lucru lor. Multe socotințe părute și îm-protiva minții au așezat într-însa, iar mai ales obștești închipuiri foarte rău au întrebuințat. Spre nenorocire gîndiem, că de la dănși]i[ am învățat acea tocmitură sau așezare, pre care mai bun învățătoriu, adecă firea învăța, dar pentru că firea n-au dat noo să pricepem că ea învăța pre noi, am socotit drept acee că știința aceasta sîntem datori acelora, cari dă noao pentru dînsa de știre, socotindu-i de ai noștri învățători, deci învățătura filosofilor am mestecat cu învățătura firii și rău am socotit că este lucru de minte. Din toate cîte păn[ă] acum s-au grăit, să dovedește că a alcătui sau a face treaptă oarecăror puse înainte prăviri nu este altceva, numai a da statornică numire tuturora acelora, ce s-au socotit a fi de o potrivă; și tot aceeș treaptă a împărți pe doao sau mai multe micimi, nu este altceva, numai a iscodi numiri, spre deosebirea puselor înainte prăviri, care s-au judecat a fi deosebite sau feliurite. Numai prin singur chipul acesta facem buna rînduială în închipuirile noastre: dar datori sîntem a ști că chipul acesta afară de aceasta, nimică mai mult nu poate lucra. Că foarte rău am rătăci, dacă am socoti că în firea să află feliurimi și soiuri, pentru pricina acee că în chipul priceperii noastre să află feliurimi și soiuri. Numirile de obște și peste tot nu sînt însușite numiri nici a un feli de lucru ce are ființa sa; numai tălmăcesc prăveala Lazăr-Leon Asachi în cultura română 221 gîndului nostru, cînd supt priveghiere potrivirii sau deosebirii socotim lucrurile. Nu este copac obștesc sau peste tot, aceeș pere, mere ș. c. 1. [și celelalte] să socotesc a fi numai alegeri. în deosă-biri firea nu este dar nici feliurimi, nici soiuri. Adevărul acesta așa este nemeșteșugit, încît să pare a nu fi vrednic de multă socotință: însă adeseori lucrurile cele mai nemeșteșugite pier dena-inte prăvirii noastre, numai pentru acee, că sînt prostatice, deci judecăm de nevrednic lucru a lua de ele aminte; și aceasta din cele mai de frunte pricini este relii de minte socotințe' și a greșe-lelor noastre. Noi așezăm treptele nu după firea lucrului, ce potrivit numai la chipu priceperii noastre. întăi să arată noao închipuirile, și ne facem copil, carele tot feliu de creșteri socotește de copac. Apoi după vremi trebuința luării de sama dezvălește în noi putere cu-no[a]șterii alegere; și pentru că atunce a deosebi mai mult luăm samă, pentru acee facem și trepte noave. P.20 Pe cît înțelegere noastră sporește, pe atîta mai multe trepte1 să adaogă sosesc; și fiindcă nici măcar doo de acel feli deosebiri cari întru ceva să nu să potrivească între sine nu sînt, vederat dar este că la sfîrșit am avea atîte trepte, cîte și deosebiri, dacă după fieștecare zărirea nepotrivirii am voi să facem trepte. Atunce nu ar fi nici rînduială în ideile noastre: că amestecătura și întunecime ar cuprinde locul luminării, care au fost isprava cuviincioasei faceri treptelor. Este dar locul cel hotărît, cătră care sosind să cade a sta: că dacă este trebuință a face deosebirea, deci încă mai mare trebuință este a nu le face de prisosu. Dacă nu le facem deajuns, dacă sînt încă lucruri, pre cari nu deosebim, și pre cari s-ar căde a deosebi; rămîn drept acee măcar acele pre cari acum le-am deosebit. Iar dacă mai mult de cum să cade deosebim, atunce amestecăm toate: căci socotința în mulțimea deosebirilor, a cărora trebuință nu simte sălită este a să rătăci. Pănă la care dar loc al hotarului pot să să înmulțască feliurimile și soiurile? răspund sau drept zicînd, singură firea răspunde: că păn nu vom avea de ajuns trepte spre a povățui pre înșine întru întrebuințarea lucrurilor sau a trebilor ce să potrivesc cu trebuințele noastre; temeiul acestui răspuns fieștecare va să-1 ști, dacă va lua samă, că numai singure trebuințele sînt noao pricină cătră facere treptelor, și că niciodată nu gîndim a da lucrurilor numiri, pre cari nu voim la nimică să le întrebuințăm. Așa s-au deprins o[a]meni[i] a păși după firea. întru adevăr, că dacă să depărtează de la firea, ca să rămîie din părere filosofi, atunce socotesc ei că prin mulțimea deosebi 222 Antonie Plămădeală rilor atît celor gingașe cum și netrebuito[a]relor, vor pute cu ne-merirea să dezlege toate, cînd din protivă amestecă și încurcă toate. în firea este tot bine împărțit și așezat; dar socotința gîndu-lui nostru așa de tare este strîmtorită în hotaru, îneît nu poate curat să vază în părțile ei cele deosebite. Măcar cît de multe desciocălitoare cercetări să facem, totuș vor rămînea de acel feli de lucruri asupra cărora nu să poate plini cercetare, și pe cari dintr-aceea pricină întunecat, și fără bună rinduială vom ști. Chipul atît de adevărat împărțirii pe trepte spre dobîndirea siguratecilor P.21 științe numai puncturile cele de frunte luminează: iar despărțirile cele dintre ele rămîn întunecate, și într-acele despărțiri, treptele cele de mijloc unele cu alte sînt mestecate. Copacul, de pildă, și huciu sînt doo soiuri cu totul între sine deosebite: însă copacul poate să fie mai mic, iar huciul poate să fie mai mare; și așa ușor vom veni cătră acel feli de verdeață, care nu este nici copac, nici huciu ori cereteu, sau care împreună este și una și alta; adecă în sfîrșit, nu știm cătră care soiu avem să le alăturăm. însă întru aceasta nu este niciun feli de neîncuviințare: că ar treb[u]i, de este verdeața aceasta huciul sau copacu, nu este acee a întreba de care feli este; este numai a întreba, oare a copacului sau a huciului nume să cadă să aibă. Și într-această puțin este de vom a unui sau altuia feli numirea: numai dacă este de folos vom întrebuința și vom numi roditoare sau trebuitoare verdeață. De nu s-ar fi socotit că în firea tocma ca în gîndul sînt feliurimi și soiuri, nici odată n-ar fi ațâțat de acest feli bojbăituri de cercetări. Iată dar în rea întrebuințare împărțiri pe trepte. Iată dar acum rămîne a lua sama cît departe merg științele noastre, dacă împărțim pe trepte lucrurile acele pe cari voim să le cunoaștem. Dacă toate închipuirile, ce avem de a gîndurilor înainte puse prăviri, sînt numai simțirea, deci într-însele numai atîta vedem, pe cît ne arată simțirile: afară de această nimică mai mult nu putem zări în ele, și nemică mai mult nu putem cunoaște. Nu este dar răspuns pentru cei ce întreabă: care este așezare (subjectum) 15 tuturor însușimilor a fieștecărui trup? care este firea lui? și care ființă? Nu vedem nici pre acea așezare, nici pre acea fire, nici pre acea ființă; ba în zădar ar voi să ni le arete acee ar fi totuna ca și cînd ar voi să arete orbilor văpselele. Sînt aceste cuvinte ale cărora închipuiri nu avem, și cari numai atîta 15 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 223 însămnează, că supt însușimile a fieștecărui trup este oarece de acel feli pre care noi nu știmi. Cercetătoare luare aminte numai de atîte închipuiri temeinice face parte, cîte dă a vede în lucruri acee, ce într-însele lămurit să vede; pentru acee trebui să ne deprindem nu altceva a vede într-însele, numai acee, ce lămurit vedem. Aceasta nu vine cu ușurință o[a]menilor celor proști, ba nici filosofilor celor de obște. Cu cît mai puțin cineva știe, cu atîta mai mult vre să judece: socotește că mai nainte de a sta să socotească, toate iscodește; ai pute zice că cunoaștere firii la dînsul este oarecare fermecare cu ajutoriul cuvintelor. P.22 Temeinice închipuiri prin cercetătoare luare aminte dobîndite nu sînt totdeauna depline; și niciodată de acel feli nu pot să fie atunce, cînd ne îndeletnicim cu osteneală în cunoaștere[a] puselor înainte prăviri al gîndurilor. Că atunce numai oarecare a lor însușimi descoperim, deci numai în părți putem a le cunoaște. Fieștecare pusă înainte prăvirea cu același chip cunoaștem, cum am cunoscut laturea acee din ferestile palatului văzută: că fieștecare pusă înainte prăvirea, deopotrivă ca și într-acea laturea, tot acee ce este mai de frunte să află, și rămășița spre ce să alăturează. Deci cu această, iar nu cu altă rînduială sîntem datori a zări lucrurile, dacă voimi a cîștiga cunoscătoare și cu bună rînduială închipuiri. De pildă, toate fenomena firii n-ar pute să să facă fără lățimea și fără mișcarea: pentru aceasta dacă vom voi pe vreuna dintr-însele să cunoaște, totdeuna vom lua samă la lățimea și mișcare, ca la cele mai de frunte puse înainte prăviri al tuturor trupurilor. Acum am văzut cum chipul cel cu luare aminte cercetătoriu dă noo a cunoaște pusele înainte prăviri al gîndului, și cum sînt cunoscute, împreună cu rînduiala lucrurilor unite închipuirii ce am cîștigat printr-însele. Să țînem minte că chipul acesta este cel mai ales și numai decît să fie statornic: ori la care învățătură, că a să învăța feliuri de științe, nu atîrnă de schimbare chipului, ce numai în potrivirea aceluieș chip cătră feliuri puselor înainte prăviri, prin lucrare de noi a cee ce acum alții au făcut; iar lucru[l] cel adevărat este, ca odată făcînd bine, să știm totdeaună aceeș să facem. Iată chiar bine am făcut atunce, cînd am început toți din copilărie cîștigam științele: pentru acee nu odată fără știrea noastră au întrebuințat chipul cel bun, rămîne noo ca numai să cunoaștem chipul cel bun: deci acum chiar am plinit, și vom pute pe urmă să-1 întrebuințăm cătră cele noave puse înainte prăviri 224 Antonie Plămădeală (Cours d'Etudes, Le^ons preliminaires, article premier; Art de penser, pârtie premiere, chap. 8, Trăite des sensations, part. 4, chap. 6).16 17 18 19 Cap. 5 Pentru Închipuirile lucrurilor ce nu sint supuse iscodirii gîndului. Indeletnicindu-ne cu cunoaștere puselor înainte părviri ale gîndurilor, firește ne suim cătră cunoștința puselor înainte prăviri ce nu cad sau nu să supun gîndurilor ori celor înadins socotințe: pentru că din isprava, lucrare pre care vedem, judecăm de pri-P.23 cinile pre cari nu vedem. Mișcarea trupului este lucrarea sau isprava: trebui dar să aibă pricină, care face acea mișcare. Lucru fără îndoială că pricina acee este cu adevărat, măcar că nici un feli de gînd nu-mi dă să o zăresc: eu pre acea pricină numesc virtutea sau putere. Eu prin graiul acesta cu adevărat nu cîștig mai bună de dînsa cunoștință, și numai atîta știu, cît am știut și mai nainte, adecă că mișcare are pricina sa, pe care nu o știu. Dar pot de dînsa să greesc, pot de dînsa să judec, că este mai mare sau mai mică, potrivit la zărită mișcare mare sau mică; și pot oarecum să o măsuri, măsorînd mișcarea, care este a ei lucrare. Mișcare să face în loc (spatium) 17 și în vreme. Zăresc locul, văzînd puse înainte prăviri gindirii, cari o cuprind; zăresc statornicia sau ținere vremii în urmarea închipuirilor mele, sau a simțirii: dar nici în locu, nici în vreme, nimică decum să cade sau hotărît (absolutum) 18 nu pricep, că numai... (relative) pot să pricep. Nu pot socotințele a-m[i] da să cunosc, ce sînt în sine lucrurile; arată numai oarecare asămănări, ce din abatere vin între dînsele, sau între mine și ele. Dacă măsor locul, vremea, mișcare și virtutea sau puterea, cum lucrează; deci numai pentru acee, ca întîmplările măsorările mele, numai asămănări sînt; căci a căuta asemănări și a măsora, totuna este. Dintr-aceasta, că dăm numiri lucrurilor a cărora închipuire avem, au ieșit părerea că a tot, ce avem a lor numire, avem și închipuirea. Aceasta este greșală, împotriva cării trebui să facem pază. Că poate să fie, cum că numai pentru acee s-au dat nume oarecărui lucru, fiindcă s-au încredințat de ființa lui; dovada aceștii este graiul, virtutea sau putere. 16 idem. 17 Idem. 18 Idem. 19 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 225 Mișcarea, pe care socotim întăiu, ca o lucrare sau ispravă, să face în ochii mei pricină, cînd iau sama că este pretutindine, cînd lucrează sau să pune spre lucrarea tuturor fenomenelor firii. Atunce luînd samă la îndreptare mișcării, pot să cunosc toată lumea, așa cum din fereastră cunoaștem laturea: chipul acesta este săvîrșit un feliurit. însă măcar că tot ce să află în lume să supune gîndurilor; totuș nu sîntem în stare a zări toate; și afară de aceasta, măcar că meșteșugul adeseori ajută gîndurilor, dar ele totdeauna sînt slabe. Deci cînd bine luîm sama fenomenelor, vedem cum acele, fiind tinsă cuprindere pricinilor și lucrărilor alcătuesc feliuri așe-zămînturi; lacom dar pentru noi temeinice închipuiri, măcar a oare-cărora părți acei mari întregimi. P.24 Cu chipul acesta filosofi[i] cei de astăzi au făcut acest feli de aflări, pe care cu cîteva ve[a]curi mai nainte ar fi socotit că nu era cu putință, și cari dau a pricepe, că încă să pot multe de aceste a face (Cours d'Etudes, Art. de raisonner. Histoire moderne, livre dernier, chap. 5 et suivans).2^ Precum am judecat, că mișcare are pricină, fiind lucrarea sau ispravă; așadar vom judeca, că și lumea are pricină, că este lucrare, și pe acea pricină vom numi Dumnezeu. însă graiul acesta nu este așa, ca graiul vîrtute sau putere, a cărue, precum s-au zis mai sus, n-avem închipuirea. Adevărat că Dumnezeu nu să cuprinde de gînduri; dar au săpat înfierarea sa în lucruri ce să cuprind de gînduri; vedem pre El într-însele, și gîndurile noastre suire pre noi la El. După cum dacă iau samă, că fenomene, fiind tinsă cuprindere pricinilor și lucrărilor, să nasc unele din alte, numai decît dar zăresc pre ce dintâi pricină; și dintr-ace dintâi închipuirea pricinii, să începe închipuirea, pre care fac mie pentru Dumnezeu. îndată ce acea pricină este cea dintâi, nesupusă dar nimerue, avînd numai decît ființa sa din ve[a]curi; deapururea este, și întru a sa nehotărîtură și vecinicie cuprinde tot ce are a sa ființă. Văd bună rinduială în așezare lumii: zăresc rînduiala acee mai mult decît orice într-acele ale ei părți, pre cari știu mai bine. Dacă am vreo cunoștință, deci nu o am cîștigat amintele, numai făcîndu-mi închipuiri, a cărora bună rinduială în minte me este unită cu rînduiala lucrurilor celor ce sînt pe denafară de mine; însă această a mea cunoștință de tot slabă cadră este acei înțelepciuni, care toate lucrurile au pus cu bună așezare, adecă atît 20 Idem. 226 Antonie Plămădeală acele pe cari pricep, cum și celelalte, pe cari nu pricep. Așadar pricina cea dintăie este înțeleaptă: ea în fieștecare vreme și locul toate au așezat bine, și a ei înțelepciune, deopotrivă ca și a ei necuprindere și veșnicia, cuprinde toate locurile și vremile. Fiind dar că pricina cea dintăi este nesupusă, deci orice voiește poate ;și pentru că este înțeleaptă, voiește drept acee cu cunoștință, să înțelege că și cu alegere: deci iată că este slobodă. Ca o înțeleaptă, știe a prețui toate; ca slobodă, lucrează potri-P.25 vit cu a sa înțelepciune și așa mai departe după închipuiri, pe cari ne-am făcut de înțelepciunea și slobozenia cei întăi pricini, facem închipuirea bunătății ei, dreptății, milostivirii sau într-un cuvînt purtării ei de grijă. Iată închipuirea de Dumnezeu, măcar mică, dar purcede de la simțirile, și de aiurea nu poate ieși numai de la simțiri: însă această închipuire cu atîta mai mult să va lămuri, cu cît mai bine și mai temeinic vom lua samă, ce feli de rînduială au însămnat Dumnezeu în lucrurile sale (Cours d'Etudes, Lepons preliminaires, Art 5, Trăite des animaux, chap. 6).211 Cap. 6 Mai departe tragere aceștii pricini Socotită mișcare de pricină oarecării isprăvi să numește lucrarea, treabă (actio)2^ Trupul care este în mișcare lucrează pe văzduh, pre carele desparte, și pe trupurile, de cari să lovește: însă lucrarea ca acee însușită este numai trupului celui neviețăt. Lucrare sau puterea trupului vietății asemene de la mișcare purcede. După feliurimea organelor, cu cari este împodobită a fi spre feliuri de mișcări vrednică, însă are feliuri de chipuri lucrării; și oricare soiu din zidirile cele vietoase, atît într-a a organizacia 2® plăzmuirea cum și într-a sa lucrare, are oarece numai eiș însușit. Toate aceste lucrări sau puteri să cuprind de simțiri ori gîn-duri, și a avea de ee închipuire, destul este numai a le lua samă. Iarăș[i] lesne este a zări, cum al nostru trup capătă sau să lipsește de nărauei: pentru că din însuș ispitirea sa știe fieștecarele, că adecă acee, ce adeseori s-au făcut, pe urmă să face mai ne-gîndind; cînd dimpotrivă nu cu acea lesnire facem aceea, de care o vreme ne-am părăsit a face. Deci, destul este spre a dobîndi la 21 Idem. 22 Idem. 23 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 227 nărav, a face ceva de cîteva ori, cum și spre a-1 pierde, destul este a să părăsi de cele ce am făcut (Cours d'Etudes, Leșons preliminaires, Art. 3, Trăite des animaux, part. 2, chap. I).24 Lucrările sau puterile sufletului ocîrmuiesc cu puterile trupului, și după a trupului lucrare, pe care vedem, judecăm de lucrările sufletului pre cari nu vedem. Destul este a lua samă ce facem, dacă singuri dorim ceva, sau ne îngrijăm, ca în mișcare altora să cunoaștem pohtele lor sau frica. într-acest chip zugrăvesc noao puterile trupului pe a sufletului puteri, și adeseori scot gîndurile cele mai ascunse la iveală. Limba această este limba firii: este acea dintâi mai înțeleasă, mai adevărată, și precum mai jos vom vede, au slujit ea în loc de pildă ori oglindă spre alcătuirea feliuri de limbi. P.26 Să pare că moralnice sau iticești închipuiri nu cad supt cugetările? măcar acelor filosofi, cari tăgăduesc purcedere științelor noastre de la simțirea. Uni[i] ca acei ar voi să întrebe de care văpsală este îmbunătățirea, și de carea fapta cea rea? Răspund că îmbunătățirea atîrnă de năraul faptei bune, cum și călcarea pe deprindere faptelor celor rele. Aceste dar nărăviri și lucrări sînt văzute. Oare supt [a] minții cugetare cade moralul sau itica? și de ce n-ar pute să cază? Moralul acela atîrnă numai pe unirea tre-bilor cu așezări: și trebile acele sînt văzute, cum și așăzările asemene, ca unele ce sînt împăcări văzute, pe cari noao ne-am făcut. Deci dacă, vor zice mie ,așăzămînturile sînt păcile; și sînt din destul, pot să fie de acel feli; și spre nenorocire nu odată se fac de acelaș[i] feli: dar acele așezări, pe care fac bunătate și înrăutățirea faptelor noastre, nu sînt nici pot să fie îndăstulări. Sînt ele lucrul nostru, că sînt păciuiri, pe cari le-am făcut; firea dimpreună cu noi le-am făcut, ea alcătuit, și nici au fost în putere noastră singuri să ne dăm dealt feli. îndată ce trebuințele și virtutea s-au dat omului, cu însuș dar acee s-au dat așăzămînturile; și măcar că însuș noi le scriem, totuș Dumnezeu, carele au zidit pre noi cu de acest feli trebuințe și virtuți, este singur unul înființat al nostru dătătoriu de așăzămînturi sau legi. Făcîndu-ne dar tot una cu așăzămînturile cele unite cu firea noastră, unuie numai Lui ne supunem; și acee chiar desăvîrșit face moralul lucrurilor noastre. Dacă din băgare de samă, că omul este slobod, judecăm că în trebile lui să tîmplă adeseori a avea multe îndestulări, socotința este dreaptă; iar de judecăm că omul în trebile sale totdeuna este 24 idem. 15* 228 Antonie Plămădeală îndestulat, greșim. Că precum nu este în putere Lui a nu avea de acele trebi pre cari are; fiindcă acele sînt lucrare plăzmuirii lui; asemene dar nu este în putere lui a să dezlipi de acele, cătră cari acelcș trebi pleacă pre el: și de nu face aceasta, sălit este a ispiti rele isprăvi (Trăite des Animaux, pârtie 2, chap. 1).5B Cap. 7 Luare de samă puterilor sufletului Am văzut, cum firea învață pre om să Iacă luare de samă la înainte puse prăviri cugetărilor mintii, și cum prin ele face lui parte de toate închipuirile. Deci nu să poate avea îndoială, că toate științele noastre purceg de la cugetări. Dar aici merge» pentru lățirea sau adaogirea acelor știinte. Deci vrînd a le lăți, trebui a ști cum să cade ocărmui înțelegere; oricine lesne va pricepe, că vrînd a cîrmui pre ea bine, trebui a o ști deplin și trebui temeinic a cunoaște' toată putere, care cuprinde în sine vrednicia gîndirii. Iar în tălmăcirea aceștii materii, și altori P.27 feliuri, care numai s-ar pute să fie, trebuință nu avem, după cum să urma pînă acum, a căuta adecă la fieștecare învățătură chipul cu totul nou: căci chipul alegerii sau a luării de samă va sluji deplin la toate*, dacă vom nemeri a-1 întrebuința cum să cade. Numai singur sufletul cunoaște, pentru că numai el singur sîmte; și numai lui sa cade să facă alegerea la tot, ce prin simțire știe. Dar cum să va pute învăța a cîrmui pre sine, dacă singur pre. sine nu știe, și dacă nu știe puterile sale? Trebui dar, precum acum am pomenit, ca să cuno[a]scă pre sine, trebui[e] ca toate puterile, cîte pot fi într-însul să descoperim!. Unde dar, de. nu în puterefa] simțirii putem să le descoperim? Așa este, putere acee închiede în sine toate alte puteri, cîte putem să le cunoaștem. Că dacă pusele* înainte* prăviri cele* denafară numai pentru acee cunoaștem, că sîmte sufletul; deci nu putem de alt feli a cunoaște cee ce să lucrează într-însul, numai prin acee, că el sîmte? Din toate dar aceste cere trebuința, ca să facem luare de samă cu alegere la ale simțirii puteri. Pre acea luare de samă cu alegerea înlesnește următoare luare aminte, că spre a lua sama puterii simțirii, destul este a lua sama pe rînd la toate, cîte să fac într-însa, cînd ori de. care știință cîștigăm. Zic or[i] de care, pentru acee, că ce să lucrează în suflet 25 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 229 pentru câștigarea multor științe, este numai poftorirea acei ce s-au lucrat într-însul pentru cîștigare unie. Cînd vreo lăture să arată ochilor mei, după cea dintâi căutătură cu adevărat - eu văd toate, dar nimică nu deosebesc. Că pentru cunoaștere feliuritelor puse înainte prăviri, și facere curatei închipuiri, formei și stărilor lor, sînt dator ca la fieștecarele deosebi cu denadinsul să mă uit: și aceasta acum mai sus văzute. însă dacă caut asupra unie dintr-acele puse înainte prăviri, măcar de aș vede încă și pre altele, totuș pentru mine sînt așa, ca cînd nu le-aș fi văzut; și să pare că între atîte împreună ce să fac simțiri, nu sînt numai o simțire, adecă de la acea pusă înainte prăvire, asupra cării sînt îndreptați ochii mei. Acest feli de vedere este lucrare, prin care ochiul meu grăbește cătră acea pusă înainte prăvirea, spre care este îndreptată; și din pricina aceasta lucrarea acee în limba latinească să numește attentio: 2'6iar în limba noastră vom numi privighere sau luare aminte. Deci lucru văzut, că numai prin însuș îndreptare priceperii, trupul să pune la luare aminte. Ce dar face sufletul în ceasul acela? sîmte și asa sîmte, ca și cînd ar mm li numai pre acea una simțirea, fiindcă celelalte sînt de acel feli, ca cînd nu le-ar ispiti. P.28 Deci luare aminte pe oarecare pusă înainte prăvirea, nimică altă nu este din parte sufletului, numai simțirea, care într-însul lucrează pre acea pusă înainte prăvirea, simțirea, care cu oarecare chip pre toate alte simțiri dă în laturi; și această este cea dintăe putere, pre care zărim în putere simțirii. în ce chip luare aminte dăm unie înainte puse prăviri, așa putem să o dăm deosebită la doo. Atunce în loc de o simțire dată sau sco[a]să în laturi, avem doo iar scoase date în laturi simțiri, și zicem că le potrivim asămănăm între ele. ca numai pentru acee în deosebi, (exclusive) le avem, ca una lingă altă, fără ziticnirea de cătră altele să zărimi. Tocma dar acee numim potrivirea sau asămănare (comparația) 2® Deci potrivirea nu este altceva numai îndoită luare aminte: atîrnă ca pe doo simțiri, pe cari în deosebi de alte avem. Pusă înainte prăvirea vine ori de față, ori nu de fată. Dacă este de față, luare aminte este simțirea, care atunce pusa înainte prăvirea în noi lucrează; dacă nu este de față, luare aminte este 26 Idem. 27 Idem. 28 Idem. 230 Antonie Plămădeală aducere aminte simțirii, pe care au fost lucrat mai înainte. Acești aduceri aminte sîntem datori vrednicia potrivirii puselor înainte prăviri ce nu sînt de față, așa precum facem potrivirea celor de față. Iar pentru ținere de minte mai jos va fi cuvîntul. Nu putem asemăna doo înainte puse prăviri, sau deodată din doo puse înainte prăviri să avem scoasă din altele în laturi simțirea deosebiri. Iar a lua samă la asămănarea sau deosebirea este acee a judeca. Așa dar judecata (judicium)^ nu este altceva numai simțirea (Grammaire, pârtie 1, chap. 4).29 30 31 32 33 Dacă prin cea dintâi judecată am cunoscut o potrivire, ca să cunosc pre altă, de al doile judecată nu am trebuință. De pildă, vreu să știu deosebirea între doi copaci,; voi lua samă la starea lor, la trunchiu, la crengi, la frunze, la roade ș. c. 1. [și celelalte]. Toate aceste voi potrivi una după altă, voi face știută sau sigură tindere judecăților. Dar pentru că întru așa feli de întîmplare latinilor au părut că luare aminte cu oarecare chip să lovește în-dărăpt (reflectitur) 31 de la o pusă înainte prăvirea la altă, putere acee a sufletului au numit reflexia: 32 noi vom numi românește luare de samă. Deci luare de samă sau reflexia nu este altceva, numai o știută tindere judecăților, făcute prin știută tindere potrivirilor; dar pentru că în potrivirea și în judecare numai sîmțirile sînt, așadar și în luare de samă numai sîmțirile sînt. P.29 Cunoscînd prin luare de samă acele însușimi, cu cari să deosebesc între sine pusele înainte prăviri, prin aceeș luare de samă putem aduna întru una pusă înainte prăvirea însușimelor, cari să află deosebi în multe puse înainte prăviri. De pildă, așa, piitis, face luiș închipuire de un viteazu carele niciodată n-au fost. închipuirile, pre cari în ceasul acela facem, sînt chipuri ce nu au chiar lucru adevărat, afară numai că în singură cugetarea; și luare de seamă care face acest feli de chipuri, priimește numele imaginasii, sau părutei închipuir[i], O socotință sau o judecată, pre care arăt prin cuvinte, poate în sine unit (implicite) 33 să cuprindă pre altă, pre care n-am rostit. A zice de pildă că trupul este greu, acee este a zice unit că va căde numai de nu va fi țînut. Iată cea al doilea socotință încăpută în ce dintâi, așa pot să rostesc ca pre o tindere cei dintăe, și din pricina aceasta zic, că a cii este mutătura. Cînd, de pildă, voi 29 Idem. 30 Idem. 31 Idem. 32 Idem. 33 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 231 zice, această boltirea este grea; pentru acee dacă nu este bine sprijinită, vă cădea; voi face a mintii idee: și a o face nu este altceva, numai a rosti doo socotințe pomenit asemănate. Deci atît în a minții ide[i]a, cum și în socotință, sînt numai sîmțirile. Al doile socotință ideii cei de minte ce s-au zis mai sus, vederat este cuprinsă în socotința cea dintâi. Este dar mutătura, pre care nu trebui a căuta. Cînd din potrivă atunce ar fi trebuit a căuta, dacă socotința cea de-al doile nu s-ar fi arătat așa vederat în cea dintâi; adecă ar fi trebuit, pășind de la cee ce este știut, cătră cee ce nu este știut, a trece toată tindere socotințelor celor de mijloc, de la cea dintâi pînă la cea din urmă, și a le vede una după altă cuprinse una în alta. De pildă, această socotință: arjintul cel viv în țevia barometrului să țîne în hotărîtă înălțime, este unit cuprins într-acee: văzduhul sau aerul este greu. Dar pentru că acesta nu să zărește îndată, deci trebui, pășind de la cele știute la cele neștiute, a trece toată tindere socotințelor celor de mijloc ca să ieie samă, că socotința cea dintăe este cuprindere altie. Noi am făcut de asemene a minții idee, și încă vom face; iar dacă vom apuca deprindere lor, atunce nu ne va cădea greu a cunoaște tot meșteșugul lor. Nici mai bine știm a pune înainte acee, ce acum știm să facem: să ne ținem dar de a minții idee, și lesne vom descoperi meșteșugul mintioasei idei.34 P.30 Cap. R Mai departe tragerea aceștii pricini Luînd sama simțirii supt acea socotință, că zugrăvește noao chipurile puselor înainte prăviri, am văzut, cum să nasc dintr-însa toate închipuirile noastre și toate lucrările priceperii: acum luînd sama simțirii ca cei plăcute sau neplăcute, vom cunoaște cum să nasc dintr-însa toate lucrările de la voe atîrnătoare. Măcar că prin suferirea însușit să înțelege a ispiti neplăcuta simțire; deci știut este că pierderea plăcutei simțiri este mai mică sau mai mare suferire, trebue a lua samă și la aceasta, că nu este tot una a suferi pierderea și a suferi lipsa. Au putut cinevaș a 34 Nota lui Lazăr Asachi: „Țiu minte că în școalele mă învăța, cum că meșteșugul idei[i] cei de minte să razămă pe potrivirea doo închipuiri cu ajutoriul al treilii. Zicea, ca să să știe, oare închipuirea a cuprinde în sine închipuirea b ori nu, ia pe al treile închipuirea c, cu care una după altă potrivește cele doo dintăe. Dacă închipuirea a va fi închieată în închipuirea c, iar închipuirea c în închipuirea b, socotește că închipuirea a este închieată în închipuirea b. Iar dacă închipuirea a nu să închiee în închipuirea c și închipuirea c nicidecum nu să cuprinde în închipuirea bt socotește că închipuirea a nu să închiee în închipuirea b. Toate aceste nici de o treabă pentru noi nu sînt. Notația sholion avtorului adecă a izvodi torului.44 232 Antonie Plămădeală nu întrebuința aceasta niciodată, și niciodată poate să nu știe de ceea ce va lipsi lui. însă pentru lucrurile de alt feli trebui a înțelege, că fiind noi lipsiti de ele: nu numai că le știm, dar încă avem deprindere întrebuințării lor, sau măcar închipuirii acei desfătări, a cărie întrebuințarea poate să ne Tăgăduiască. Iată acest feli de pierdere este suferirea, pe care cu deosebit nume, zicem trebuință. Deci a cere și a nu cîștiga, acee este a suferi. Suferirea acee socotită în mai mică treaptă, nu este atît durere, ce mai vîrtos starea, în care ceva nu ni-[i] bine, sau neîn-dămănat: starea acee numesc neîndămănarea. Neîndămănare lucrează în noi mișcare spre a dobîndi acee, ce ne trebui. Nu putem dar a rămîne în deplină odihnă; și din pricina aceasta neîndămănare priimește asupra sa numele neodihnei. Cu cît mai multe sînt împiedecări la cîștigarc sau întrebuințare lucrului trebuincios, cu atîta mai multe.' crește' neodihnă; și starea ca acee poate să să facă necazu. Trebuința numai prin acee? turbură odihna noastră, sau naște în noi nelinștirea, că puterile sufletului și trupului cîrmuește cătră acele? înainte prăviri, a cărora pierdere? aduce' noao supărare sau suferirea. Atunce? înnoim în gîndul nostru icoana desfătării, pro care acele au fost făcut noao; și prin luare de' samă judecăm de acee, pre care ar pute să ne facă: desfătare dar ca acee mărește părerile; și pentru ca să o întrebuințăm, tăcem toate mișcările care pute[m] numai să facem. Deci, toate puterile noastre sînt îndreptate cătră acele puse înainte? prăviri, pre a căror simțim trebuință; și acea îndreptare însușit este acee, ce noi numim poftă (deși-derium ) .35 în ce chip omului este firește? a dobîndi deprindere spre întrebuințarea plăcutelor lucruri, într-acelaș[i] chip deopotrivă este lui firește a dobîndi deprindere poftirii lor; poftele? prefăcute' în deprindere? sau năravu să numesc patimi (passiones),^ Acest feli P.31 de? pohte sînt oarecum neîncetate; sau măcar de și încetează pe puțină vreme, dar după cea mai mică pricină iarăș[i] să înnoiesc, căci așa sînt deprinse. Cu un cuvînt, pe cît pohtele sînt mai vie-toase, pe atîta patimile sînt mai silnice. Dacă pohtind ceva, socotim că vom dobîndi, atunce socotința acee unită fiind cu pofta, naște nădejde. Iar dacă ispitirea au dat noao deprindere? socotinței, că nu ni să cade? a găsi nici o împiedicare la pohtele noastre; acel feli de socotință face? acer? ce noi 35 Cu litere latine. 36 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 233 numim voe (voluntas).^ De pildă, eu așa voiesc, aceeș însăm-nează, ce și pohtesc, și nimică pohtei mele nu poate, a să împro-tivi; tot trebui să-i fie întru ajutoriu. De acest feli însușită însămnare este graiului voia. Dar noi nc-am deprins a-i da alt mai lățit nume, socotind prin \oia putere, caro închiee în sine toate deprinderile ce să nasc din trebuință, precum pohtele, puternice deprinderi, nădejde, deznădăjduirea, frica, crezare, prezumpcsya 37 38 39 sau de prisos ori peste măsură credere, și alte multe, a cărora închipuirea fieștecarele lesne va ne-meri să-ș[i] facă. în sfîrșit, graiul gînd (cogitcdio),'^ încă mai deobște cuprinde la a sa înțelegere toate puterile minții și a voii. Că a gîudi, este acee a sîm|i, a lua sama sau a privighea, a potrivi, a judeca, a socoti, a închipui, a avea idee minții sau luptarefa] ei, a pohti, a avea pătimitoare deprindere*, a nădăjdui, a să teme; ș. c. 1. [și celelalte] (Trăite des Animaux, part 2, chap. 8, 9 et IO).40 Acum am cunoscut, cum să nasc din sîm(ire puterile sufletului una după alta; și am văzut, că ele nu sînt altceva, numai simțirea prefăcută pe fieștecare dintr-însele în deosebi. în al doile parte acestui lucru avem să aflăm meșteșugul de ale minții ideei. pentru acee nu ne va fi fără folos a ne găti de cu vreme cătră iscodirea prin a minții idee în lucru prost și ușor, care totuș numai pentru ochi poate să să arele de alt feli, mai ales dacă vom judeca din silințele totdeauna nefolositoare, cu scoposul a-l dezlega precum să urma pînă acum. Tocma dar aceasta capul următor în sine cuprinde. Cap. 9 Pentru pricinile simțirii și a ținerii de minte Nu este cu putință a dezlega în deosebi toate pricinile fisicești a simțirii și a ținerii de minte, deci în loc de a să lupta cu minte pe neadevărate lăsări (hypothesis)41 42 întemeete, putem să ne sfătuim de potrivirea sau (analogici) Să dezlegăm ce să poate dezlega, iar aceasta să nu socotim, că să poate tot dezlega. Uni[i] închipuesc nervele ca întinsele strune, vrednice spre mișcare și tremurare, și li să pare că acum au gîcit pricina sîm- 37 Cu litere latine. 38 Cu litere latine. 39 Cu litere latine. 40 Cu litere latine. 41 Cu litere latine. 42 Cu litere latine. 234 Antonie Plămădeală țirii și a ținerii de minte. Văzut dar este că acest feli de închipuire, este numai rod a părerii. P32 Alții spun că crierile sînt oarecare ființa moale (substanția)43 în cari cele vietoase duhuri lasă urme sau semne. Acele semne să păzesc: acele vietoare duhuri să primbă și să întorc; și pentru aceasta la dînși[i] fiara are sîmțire și țînere de minte. Uni[i] ca acei n-au luat sama, că dacă ființa crierilor este destul [de] moale spre a priimi semnele, deci cu însuș[i] aceasta nu poate fi den destu[l] așezată închiegată, ca să le poată opri; și n-au socotit, cît este cu neputință, ca nenumărată mulțimea semnelor sau urme să poată rămânea într-acea ființă, în care neîncetată să face lucrare și încunjurare. Această dintăe zicere că este așa, au fost încuibată părere, judecind pentru nerve din asemănarea strunelor celor de muzică; iar cea de al doilea puindu-ș[i] înain[t]e înfigerile, care să fac în crieri, ca niște semne pe desuprimii, a cărîie toate părțile rămîn în odihnă. întru acest chip a face din minte ideii, nu este cu bună samă a face din minte ideii după luare aminte potrivirii ori asemănării. Acest feli este mai mult a face potrivire lucrurilor cari nu au între sine niciun feli de asămănare. Nu știu de sînt duhuri vietoase; nu știu de sînt nervele unealtă simțirii. Nu știu măgăzia fibrelor, nici părțile firii cele statornice, sau curgătoare, ori înnotătoare: cu un cuvînt de toată mehanică această am foarte nesiguratică și nedesăvîrșită închipuire. Știu numai, că este mișcarea, care este începătură veghietații44 și a simțirii, și că fiara viețuiește pînă cînd să țînea într-însa mișcare acee și moare îndată ce acea mișcare încetează. Ispitirea mă învață, că fiara poate să fie adusă pînă la stare numai singuri veghietații, și într-însa firește, să află pe vremea somnului celui greu, iar din întîmplare pe vremea lovirii de apo-pl[e]xie. Nicidecăm nu fac gîcitoare socotință pentru mișcarea care pe acee vreme să face într-însa. Tot ce știu în pontul acesta, pe aceasta să sfîrșește, cum că sîngele face încunjurătoare primblare, că măruntaele cele din lăuntrul și nodurile fac slujbe, s-pre țînere și întărirea trebuincioaselor puteri, dar aceasta nu știu, după care 43 Cu litere latine. 44 Nota lui Lazăr Asachi: „Vegătation (vegetatio, cu litere latine, n. n.) însușit să zice pentru tot ce viază și să rostește de hrana și creșterea lor. Aici să ia mutător, și însămnează obicinuită lucrarea acelor slujbe, de la cari atîrnă viața fiarelor, pre lingă oarecare odihnă încetare slujbei cei hotărîte. Dintr-aceasta pricină s-au deprins a zice franțoji pentru om carele acum mai nu are întrebuințare minții: II ne fait plus que văgăter, adecă . . . (Dictionnaire de l’Acadămie fran-Caise), cu litere latine, n. n., sholion a tălmăcitorului/4 Lazăr-Leon Asachi în cultura română 235 P.33 regule toate acele lucrări fac mișcarea. Totuș sînt adevărate acele regule și dau mișcării pre acele determinații45 care fac veghie-tația fiarei. ¥ însă dacă fiara din starea veghietații trece cătră simțirea, mișcare atunce păzește alte regule, și merge după determinațiile cele noae. încă, de pildă, ochiul întors este asupra luminii, razele cari lucrează preste el, dau mișcării a fiarei veghietații acel feli determinatii, care fac pre acea fiară simțitoare. Aceastaș înțelegere de alte priceperi. Deci fieștecare feliurimea simțirii are în loc de pricină oarecare deosebită determinație acei mișcări care este începere vieții. De aici să arată, că mișcarea care face pe fiară a fi simțitoare este numai modificația, sau schimbare în chipul acei[i] fiite mișcări, care face a fiarei veghietație. iar modificația acee să face din pricina lucrării pe pricepere puselor înainte prăviri. Iar mișcare pricinuitoare simțirea, nu numai că să face în organul pe lucrarea puselor înainte prăviri celor den afară, să mută încă la crăeri, adică la acel organu, carele, după luare aminte, să arată a fi cea dintăe și mai de fruntea dreavă. Deci pricina simțirii este legătura care să face între crierile și între organe. întru adevăr, dacă crierile ar fi apăsate de oarecare pricină, n-ar pute să margă după zgîndărăturile ce să tremet de la cugetare sau priceperile, fiara îndată ar rămînea nesimțitoare. Iar dacă slobozenia este întoarsă dreavei cei dintăe a simțirii, atunce uneltele lucrează spre crieri și crierile asemene spre organe sau uneal-tele, și așa simțirea iarăș să arată. Crierile măcar să aibă deplină slobozenie, totuși să poate tîm-pla că ori mică, ori că nu vor avea nici o legătură cu altă parte a trupului. De pildă, astupare sau strînsă legătură în mînă, împuținează, sau oprește legătura crierilor ce au avut cu mîna: pentru acee și simțirea mînii atunce să împuținează sau încetează cu totul. Toate socotințele aceste cu luîrile aminte sînt întărite; eu numai cît le-am curățit de prisosite ziceri că este așa: și numai scoposul acesta au fost a lămuririi aceștii materii. 45 Nota lui Lazăr Asachi: „Dătermination (determinatio, cu litere latine, n. n.) întru filosoficească înțelegere este lucrarea, prin care oarecare lucru spre a priimi multe înființate pusele înainte prăviri fii mari sau mice (maniere d’âtre, cu litere latine, n. n.) de o potrivă vrednică, cu oarecare chip este plecată a priimi dintr-în-sele mai mult pre una decît pre altă. Numim însășfi] numai o determinație mișcării acee ce oarecum pleacă trupul aflat în mișcare, spre mergere mai bine într-o parte, decît în altă (Dictionnaire de 1’AcadSmie franțaise, cu litere latine, n. n.), sholion tălmăcitorului." 236 Antonie Plămădeală Deci, cînd deosebite sau schimbate determinațiile mișcării ve-P.34 ghietații numai decît sînt fisicești și pricinuitoare ai simțirii pricină; atunce numai atîta sîmlimi, pe cît organa sau unealtele noastre să ating sau sînt atinse; și că lucrătoare asupra unealtelor puse înainte prăviri[i] numai prin atingere împart mișcării veghietații acele determinatii, cari fac simțirea. Pentru acee auzirea, vedere[a], mirosirea și gustul, să pot socoti din pricina aceasta, ca părțile ce să ating de pricepere. Și așa ochiul nu va vedea dacă forma boiul știutei părți a trupului nu va lovi pe lumina lui mrejoasă (retina); 46 urechie nu va auzi, dacă alte a trupului deosebite forme nu vor lovi tîmpina lui dobușoara (tympanum).^ Cu un c uvînt, inc ('pătura feliurimi i simțirii este în feliurimea determina-țiilor, cari dau mișcării puse înainte prăviri, potrivite lâ așezare organiceștii părți ce s-au pus spre a lor lucrare. Dar cu ce chip atingere oarecărori trupușoare poate să facă simțirea armonii sau răsunarii cei plăcute, luminii și văpselii? Poate* că s-ar pute tîlcui aceasta, dacă ființa sufletului, mehanica ochiului, urechii, crierilor, firea razelor lucrătoare pe pelită sau mreje, și aerul care lovește tîmpăna, să fie știute. însă pentru că toate aceste nu știm; deci și tîlcui pomenitelor fenomene cu bucurie putem lăsa la acei, cari acolo, unde ispitirea nu face nici un ajutor, iubesc din păreare a-ș[i] închipui că este așa. Dacă Dumnezeu ar fi făcut în trupul nostru un organ nou, vrednic de a da mișcării noave determinatii, noi atunce* am ti avut simțirea noao și cu trupul deosebită de această pre care acum avem dată cu ajutoriul priceperii. Acel organ nou ne-ar fi ajutat cătră descoperirea acelor însușimi pusei înainte prăviri[i] a cărora închipuirea nicidecum nu putem să avem. Ar fi izvor novelor desfătări, novelor dosădiri, novelor trebuințe. Tot acee să înțelege* pentru al șaptelea [simt], al optile si pentru toate cugetările sau priceperile măcar de ar fi cît de multe, pe cari să poate a le apropie în gînduri. Aceasta [e] adevărat, că organul cel nou ar face în trupul nostru, mișcarea veghietații sale vrednică spre primirea foarte multori modificații, de cari nu putem acum să ne facem închipuirea. Acele noave cugetări ar fi mișcare de trupușoare a unei feli de foarme: ar cere ajutoriu și oarecare învățătură de la atingere, așa cum acum cer celelalte cugetări, pe care avem; și de la acele s-ar învăța a duce simțirile sale cătră pusele înainte prăviri. 4G Cu litere latine. 47 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 237 P.35 însă spre păzirea ființei noastre, din destul sînt priceperile, care avem :ba ele încă sînt vistierie științelor pentru tot[i] acei, cari știu a le întrebuința; iar dacă sînt uni[i] ca acei, cari nu știu să scoată din aceleș avutii, deci nu au ei aici măcar prepus pentru lipsa lor. Că cum ari pute sa-ș[i] închipuiască că alti[i] cu aceleș sîmtiri, pe cari au cu a lor întovărășite, văd acee, ce eii singuri nu văd? Lucrarea dar priceperilor ce să face la crieri face pe fiară simțitoare. Insă spre a da trupului toate acele mișcări, cătră cari este harnică, pe atîta nu poate fi de ajuns: încă trebuitoare este lucrarea crierilor pe toate mușchiurile, și pe toate plăzmuirile cele den lăuntru, cari sînt rînduite spre mișcare a fieștecărue mădular. Și cu adevărat că din luare aminte să arată că este acel feli de lucrare a crierilor. Pentru acee, cînd acea mai de. frunte dreava priimește știute oarecare de la priceperi determinatii, deci singură alte iarăș determinatii oarecărori părți a trupului înparte, și fiara să mișcă. Mișcările fiarei foarte nesiguratice ar fi, dacă lucrarea priceperii spre crăeri, și a crierilor spre alte părți a trupului, n-ar fi împreunată. Fiind mișcată și neispitind simțirea nici plăcută, nici neplăcută, ar fi spre îndoială spre toate mișcările trupului său: pentru acee n-ar pute să ieie aminte și nici singură nu s-ar învăța a cîrmui spre ele. Insă cînd, prin plăcută sau neplăcută simțirea, îndemnată este a face sau a să feri de oarecare mișcări, deci vederat lucru că este sălit a să învăța să facă sau să să ferească de ele. Ce face dar, iată potrivește simțirile, pre cari ispitește; ia sama și la acele mișcări, cari întimpină pe simțirea și acele cari întovărășite sînt cu dînsa; merge oarecum pipăind, și după multe neîndrăznete pa-șuri cîștigă în sfîrșit deprindere a să mișca după voe sa. Și atunce mișcările are drese. Acest feli de începătură este tuturor deprinderilor trupului. Acele deprinderi sînt odată întocmite mișcări, cari pe urmă așa în noi lucrează, îneît să pare că niciodată singuri nu le stăpî-nimi; și aceasta pentru acee, că prin adese poftorirea lor facem pre ele, neavînd trebuință a gîndi de dînsele. Acest feli de deprinderi numim firești mișcări, mehanicești trebi, instinct, și cu greșală de ele înțelegem, ca cînd ar fi noo lucru firesc. însă de preajudetele aceste lesne vom scăpa, dacă nu denadinsul vom socoti pentru alte deprinderi a noastre, cari asemenea ca și celelalte s-au făcut pentru noi firești, dar totuș singuri tînem minte, că le-am dobîndit după vremi. 238 Antonie Plămădeală P.36 Și așa, cînd de pildă, încep a mă învăța la claviru, mișcările degetelor mele foarte sînt nesigurative; însă după măsura învățăturii pe acel instrument, fără a prinde de veste îm fac deprindere a mișca cu ele pe claviru. Din început cu greu să dau ele după determinațiile, pre cari voesc a le da: dar pe încet toate împiedecările trec? și în sfîrșit singure de sine după voia me aleargă, ba încă o întrec, și meșteșugul muzicii cîntă și atunce, cînd socotința gîndului meu cu totul de altceva este cuprinsă. Atunce degetele mele cîștigă deprindere mișcării după oarecare numărul determinațiilor; dar pentrucă nu este nici un claviș de a cărue lovirea să nu să poată începe cînticu, nu este dar nici determinația, care în oarecare lungimea altora, să nu poată fi cea dintăe. Această neîncetată deprindere feliurit alcătuiește acele determinați!; degetele din zi în zi dobîndesc mai multe lesniri; în sfîrșit, ca singure de sine, merg cu oarecare întindere hotărîtelor mișcări, merg fără să fie sălite, și eu pe urmă nici nevoe nu am ca să mai iau sama pentru dînsele. Cu asemene chip, unealtele cugetării, feliuri de deprinderi cîștigînd, singure de sine să mișcă, și sufletul nu are trebuință ca neîncetată priveghiere pentru dînsele să facă, spre a cîrmui cu mișcările lor. Dar crăerul este cea dintăe unealtă; este împreonat chendrum, unde toate altele să împreună, și de unde toate să par a să naște. Judecind dar pentru crăeri prin potrivirea cătră alte simțiri, cu dreptate să poate socoti, că toate alte deprinderi a trupului trec păn dînsele, că după acee fibrele din cari este alcătuit crieru, fiind din pricina moliciunei sale lesnicioase spre toate mișcările, cîștigă așa ca degetele deprindere a face feliurite tinderi determinatelor mișcări, ș-adese este așa, deci lesnirea în crieri spre aducere aminte oarecării puse înainte prăviri, nu este altceva, numai iarăș lesnirea, pe care au cîștigat, a să mișca singură de sine așa, precum să mișca atunce, cînd acea pusă înainte prăvirea lovie cugetarea crierului. P.37 Pentru acee fisicească și pricinuitoare pricina, care păzește închipuirile sau îș aduce aminte de ele, este întru acele determinați! în care crierile, cea mai de frunte uneltire al simțirii, au luat deprindere, și cari ori petrec încă într-însul, ori că să înnoesc tocma și atunce, cînd acum priceperile încetează să le ajute; fiindcă pusele înainte prăviri, pe cari am văzut, le-am auzit, sau de cari ne-am atins, n-am pute iarăș să le închipuim în gîndul, dacă mișcarea n-ar lua iarăș pre însuș de acele determinații, cari are atunce, cînd le vedem sau auzim, ori că ne atingem de ele. Cu un cuvînt, ori că ispitim vreo simțire, ori că numai ne adu- Lazăr-Leon Asachi în cultura română 239 cern aminte că l-am ispitit, mehanicească lucrarea după însuș ace-leș regule să face, și țînere de minte nu este altceva, numai oarecare chip al simțirii. Adeseori am auzit pe întrebătorii: ce să face cu închipuirile, cu cari omul au încetat a să îndeletnici? Unde să păzesc ele? De unde vin, cînd iarăș să zugrăvesc în minte[a] lui? Oare prin acea lungă tindere vremii, întru cari nu gîndește de ele, în sufletul lui petrec ori în trup? Dintru aceste întrebări și răspunsuri ce asupra lor să dau de ma metafisici, s-ar fi putut socoti că închipuirile sînt cu totul de acel feli, cu toate lucrurile acele, a cărora gătirea ne-am deprins a face pe vreme viitoare, și cum că țînere de minte este a lor cea mai mare măgăzie. Așadar, cu chipul acesta am pute să dăm ființă feliuritelor forme, pre cari trupul una după altă asupra sa priimește, și să întrebăm: ce s-au făcut rătunzime acelui mai nainte rătundul trup, cărue pe urmă să dă altă formă? Unde să ascunde ea? și cînd iarăș acel trup să va rătunzi, de unde să întoarce acea rătunzime? închipuirile, așa ca și simțirile sînt oarecare chip al ființei de față, sau oarecare stare a sufletului: sînt într-însa înființate, pănă cînd modificuesc pre el, adecă pănă cînd fac într-însul slujba aceiș stări, și îndat încetează de a mai fi, dacă nu lucrează mai mult. A căuta dar în sufletul acele închipuiri, de cari nicidecum nu gîndesc, este acee a le căuta acolo, unde acum nu sînt: iar a le căuta în trup, este acee a le căuta acolo, unde ele niciodată n-au fost. Deci unde sînt ele? Iată că nicăirea. Oare n-ar fi împotriva minții a întreba: ce s-au făcut răsonare instrumentului, cînd să lasă de a cînta pre el? Cine dară n-ar răspunde: că răsonările acele nicăirea nu sînt: ce dacă degetele iarăș vor lovi pe clavișele lui și să vor mișca ca mai înainte, atunce vor face pre aceleș răsonări cu înnoirea lor. Deci voi răspunde, că și închipuirile mele nu sînt nicăirea, dacă sufletul să lasă de a gîndi de ele; dar ele în mine iarăș să vor zugrăvi, cînd mișcările însușite spre a lor darea iarăș să vor înnoi. P.38 Drept acee, măcar că nu știu mehanizmu crierilor, totuș din dovezile cele mai de sus pot socoti că feliurime de părți a crierilor dobîndesc ușurința mișcării de însuș sine așa, precum au fost mișcate prin lucrarea priceperii; că obiceiurile crierilor să păzesc; că în toată vremea după dînsele merge, înnoește pre aceleș închipuiri, pentru că într-însele să înnoesc aceleș miș 240 Antonie Plămădeală cări; cu un cuvînt, că închipuirile așa sînt în tinerea de minte, precum tonurile muzicei în degete; adecă că trierile, așa ca și toate alte priceperi, au lesnirea a să mișca după acele determinatii, la cari s-au pus. Tocma într-acel chip cunoaștem simțirea, precum claviru scoate răsonare. Uneltirele cele pe denafară trupului omenesc sînt clavișe, iară pusele înainte prăviri cari au lucrare asupra priceperii sînt degete, uneltirea adecă cea din lăuntru ca lăuntrimea clavirului, iar sîmțirile sau închipuirile ca răsonările lui. Atunce și tinere de minte are loc, cînd închipuirile, cari prin lucrare puselor înainte' prăviri asupra priceperii făcute, iarăș oarecum cu ajutoriul mișcărilor spre caii crierii au luat deprindere sînt scoase. Dacă tînăre de minte, lină sau repede, pune înainte lucrurile odată în bună rînduială, altădată fără socoteală; deci numai pentru atîta, că mulțimea de închipuiri spun a găsi așa mulțime feliurite mișcări în crieri, îneît nu este cu puțin ta,ca totdeauna acele cu statornică lesnire și cu deplinătate să se înnoiască. Toate isprăvile, tinerii de minte atîrnă de la deprinderi, pe cari au dobîndit părțile crierilor cele moale si mișcătoare; și toate acele mișcări, cătră cari acele părt[i] sînt rînduite, așa unele cu alte petrec în legătură, cum petrec în legătură cu sine toate închipuirile, cari printr-însele să aduc aminte. Cu asemene chip mișcările degetelor pe clavișe, aceiaș legătură au între sine, precum au între sine legătură răsonările glasului, care să aude; glasul este moale, cînd degetele, să mișcă încet; mestecat, cînd să mestecă mișcările4 lor. Dar precum mulțimea meșteșugurilor, pe cari cînd cineva să învață pe claviri, nu totdeauna pozvole.se degetelor a păzi deprindere care slujește spre lesnicioasă și curată zicătură sau cîntătură; așa de asemene și mulțimea lucrurilor, de cari voim să ne aducem aminte, nu totdeună pozvolesc scrierilor a păzi deprinderile, cele însușite la lesnicioasă și desăvîrșită înnoirea închipuirilor. P.39 Lasă ca un muzic istet să puie degetele sale pe clavișe fără multă gîndirea; cele dintăi răsonări care să aud, determinuesc degetele lui cătră mai departe mișcare, și cătră plinirea oarecării tinderi mișcărilor, cari scot oarecare tindere răsonărilor, și a cărora melodia cu armonia, cîteodată pre însuș el aducea la mirare. Totuș el fără opintire cîrmuește cu degetele sale, și nu să pare a face vreo luare aminte cu băgare de samă. Tot asemene, mișcare cea dintăe, care prin lucrare puselor înainte prăviri asupra priceperii în crieri făcută, determinuește oarecare tindere mișcărilor, cari aduc de fată oarecare tindere Lazăr-Leon Asachi în cultura română 241 închipuirilor; dar pentru că în toată acee vreme, în care prive-ghim, priceperile noastre, fiind totdeauna puse spre lucrarea puselor înainte prăviri, nu încetează din partea sa a lucra asupra crierilor, deci să tîmplă că ținere noastră de minte totdeună petrece în lucrare, crierile de pricepere neîncetat spre mișcare fiind îndemnate, nu numai că merg după boldirea, pre care de la dînsa drept priimesc, dar încă trece prin toate acele mișcări, cari acea întăe boldirea trebui numai decît să înnoiască. Acum din deprindere, de la o mișcare la alta pășind întrece lucrarea priceperilor și înnoește lungă tindere închipuirilor: ba mai mult încă face, că lucrează cu vietate asupra priceperilor, tremete lor simțiri, pre cari întăi luase de la dînsele, și face pre noi că vedem acee, ce nu vedem. După cum dar degetele păzesc deprindere oarecării tinderi mișcărilor, și după cea mai mică pricină așa să mișcă, cum s-au mișcat; așa și crierile păzesc deprinderile sale, și odată de lucrarea priceperilor fiind îndemnate, singure de sine pe urmă fac mișcări, cu cari acum, s-au dat, și-ș[i] aduc aminte de închipuiri. Dar cum să fac acele mișcări? Cum merg după feliurimea determinațiilor? Nu este cu putință a să afla aceasta. Tocma acest feli de întrebări de s-ar face mie pentru deprinderile degetelor, cum adecă le cîștigă, n-aș ști să răspund. Nu^ voi alerga dar după gîcituri. Destul pentru mine este a judeca pentru deprinderile crierilor din deprinderile altor priceperi: și trebui să mă las pe cunoaștere, că aceeș singură mehanica ori în ce chip este ea, le păzește, și înnoiește pre închipuirile. P.40 Acum am văzut că țînerea de minte cu totul deosăbită are în crieri lăcuință: încă mi să pare că și în toate uneltirile simțirii noastre petrece; pentru că pretutindine numai unde este pricinuitoare pricină închipuirilor, de cari ne aducem aminte, trebui să fie și ținere de minte. Dacă spre a da noao întăeș dată vreo închipuire, au fost trebuitoare a priceperilor asupra crierii lucrarea; deci să pare că și aducere aminte aceiș închipuiri niciodată nu va fi mai deplin, ca atunce, cînd crierile deopotrivă asupra priceperii vor lucra. Acea, de asemene, lucrare este dar atît deopotrivă trebuincioasă spre înnoirea închipuirilor trecutei simțiri, cum și spre lucrarea simțirii cei de față. Precum să vede că niciodată nu putem mai bine a ne închipui de pildă vreo figură, ca atunce, cînd mînile noastre iarăș priimesc acee foarmă, pe carele da mai nainte pipăirea sau atinsul. Și într-o tîmplare ca aceasta țîneare de minte greește cătră noi ca pe pantomină. 16 242 Antonie Plămădeală Ținere de minte a vreunui cîntic ce s-au cîntat pe instrumentul este în degete, în urechie și în crieri: în degete, că acele au luat deprindere cătră oarecare tindere mișcărilor; în urechie, că acee nu pentru altceva judecă degetele, și în vreme trebuinței cîrmuește cu ele, numai pentru atîta, că iarăș din parte sa au cîștigat deprindere către oarecare tindere mișcărilor; și la sfîrșit în crieri, că ele încă au cîștigat deprindere cu tării *8 prin forme, cari deprinderii degetelor și urechii răspund cum să cade. Lesne luăm samă deprinderilor, pe cari au cîștigat degetele: totuș deopotrivă nu putem lua sama deprinderilor urechii, și încă mai puțin deprinderilor crierilor; dar putința dovedește că ele trebui să fie. Oare am pute ști vreo limbă, dacă crierile n-ar cîștiga deprinderi, răspunzătoare deprinderilor urechii spre ascultare lim-bei acee, spre deprindere gurii ca să grăiască într-ace limbă, P.41 spre deprindere ochilor ca să o citească? A limbei dar țînere de minte nu este numai în singure deprinderi a crierilor; ea este încă și în deprinderile uneltirilor auzului, graiului și vederii. După socotelele, ce ne-am pus acum înainte, visurile lesne să poate a le tălmăci; pentru că închipuirile ce avem pe vreme visului, destul sînt asămănate cu acele pe cari cîntă muzicul atunce, cînd în mințiturile uimirii sale, oarecum ca spre o artă dă voe degetelor sale. Degetele lui cu bună samă numai acee plinesc, la ce s-au deprins, însă nu tot cu acea rinduială; fiindcă feliurite locuri, luate din feliurite meșteșuguri, pe cari au învățat, întru una le unește. Deci prin acea sămănare, ce să face în deprinderile mînii care acum s-au dat a cînta pe instrumentul muzicii, să judecăm și pentru acee, ce să face în crieri; și de față vom pune de pildă, visurile sînt isprava lucrului crierilor asupra priceperii atunce, cînd în mijlocul odihnei tuturor părților trupului vrednicia crierilor încă este în stare spre a plini prin însuș sine dobînditele deprinderi. De aceasta îndată așa să mișcă, după cum au fost mișcată atunce, cînd am avut simțirile; în vreme acee lucrează la pricepere, și îndată auzim și vedem. Așa tocma cel cu o mînă socotește că sîmte mîna pre care nu are, însă la o așa întîmplare crierile, pun înainte noastră lucrurile deobște 48 Cred că aici trebuie înțeles ,.mutării prin forme“, franc.: ..passer par les formes.“ Va fi fiind o greșeală de copiere. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 243 în mare nerînduială, că acele deprinderi, a cărora lucrare prin somn este ziticnită, multe alte închipuiri trag înapoi. Cunoscînd acum, în ce chip să cîștigă deprinderile, cari sînt un feli de socoteală țînerii de minte, lesne vom cunoaște, cum acele să pierd. întăi, cînd acele deprinderi nu sînt într-o tinsoare ținute, sau măcar adeseori înnoite. Aceasta să va face cu toate celelalte, căror priceperile vor înceta a da pricină. Al doiie, dacă acele deprinderi să vor înmulți pană la oarecare treaptă; că atunce pe unele dintr-însele vom părăsi, după cum în măsura mulțirii științelor multe dintr-însele scapă din mina noastră. P.42 Al treilef neîntocmirea în crieri slăbește tînere de minte, sau va turbura, dacă va face împiedecare măcar unei părticele din mișcări, la cari au luat crierile deprinderi. Atunce dar țînere de minte oarecărori lucruri trebuie să piară; ba nici a un feli de lucru țînere de minte nu va rămînea, dacă acea neîntocmire ar împiedeca tuturor^ deprinderilor crierii. Al patrăle, aceeș ispravă face paraliza sau damblao unel-timea;50 căci deprinderile crierilor pe încet trebui să piară, fiindcă nu sînt sprijinite de lucrare priceperilor. în sfîrșit, bătrînețile dau ce mai simțitoare lovitură țînerii de minte. Atunce părțile crierilor sînt tocma ca degetele, cari nu au de ajuns virtutea spre a să mișca după toate acele deter-minații, cătră cari s-au fost obicinuit. Deprinderile pe încet să pierd; rămîn numai slăbicioase simțiri, cari asemene în scurtă vreme vor peri: pentru că și singură mișcare, care să pare că le sprijinește, aproape este de sfîrșitul său. Deci începătura fisicească și pricinuitoare simțirii este numai în oarecare determinați!, pre care poate să aibă mișcare veghie-tații fiarei; iar începătura țînerii de minte este întru aceleș determinați! atunce, cînd acum ele au rămas deprinderi. Poate fiare[a] duce pre noi ca să judecăm, că în uneltirile, pre cari nu putem să zărim, să face oarecare sămănat cătră acee, ce zărim într-altele. Nu știu, prin care chip al mehanicei degetele mele au de ajuns vîrtuți și mișcări, spre cîștigare deprinderii a să mișca după oarecare determinați!; dar știu, că într-însele este virtutea, mișcarea, exerciția sau buna învățătura, deprindere, și îm[i] vine în gînd, că toate aceste trebui să să afle 49 Adică toate deprinderile creierului. 50 în franceză: organe. 16* 244 Antonie Plămădeală Intr-acele uneltiri, cari împreună cu crierii sînt lăcuință tinerii de minte. Fără îndoială prin chipul acesta am foarte nedeplină închipuirea f i si ceștilor pricini, pricinuitoarelor simțiri și a ținerii de minte; căci cu totul nu știu acele întăe a lor unfelite socotele. Știu, că în noi este mișcarea, dar nu pot pricepe, care putere P.43 o lucrează. Știu că acea mișcare poate să aibă feliuri determinatii, dar nu pot pricepe mehanica, care face rînduiala această Deci numai atîta am isprăvit că am curățat această măruntă părticică științelor ce avem întru această încă pentru noi întunecoasă materia: de prisosință zicere că este așa, și socotesc că și fizicii totdeună trebui să rămîe pre aceasta atunce, cînd vor să facă așezare de lucruri a cărora cele dintâi pricini a zări sau a le afla nu este cu putință.51 * Sfîrșit părții cei dintîi Loghicei lui Condillac 51 51 Sholion [al] tălmăcitorului. Autorul în lucrul său cel ales, plin de noave închipuiri și adînce gînduri, supt titlu: Trăită des sensations, pe larg dă adăogată lămurirea adevărului, precum să vede în capul acesta al 9, fila . . . unde zice că alte ale noastre cugetări cer ajutor și oarecare învățătură de la atingere și că de la dînsa să învață a duce sîmțirile sale cătră puse înainte prăviri. Pre cei ce voesc a să înadînca în materiia aceasta, îi tremet cătră însuș lucru; aici numai oarecare socotințe a autorului, din însuș lucru [1] acela alese fac cetitorilor parte. „în partea cea dintâi am luat sama la mirosirea, auzirea, gustul și vedere, cînd deosebi, cînd una cu alta unindu-să; și dintr-o luare aminte ca aceasta am tras pe acest adevăr, că toate acele priceperi nu ne dau de la însuș sine, acelor pe denafară puse înainte prăviri. Dacă filosofi[i] socotea din protivă, dacă rătăcitoare greșala sau au întins pănă la părere că adecă singură mirosala poate să cîrmuiască mișcările fiarelor; deci pentru aceasta, că nefăcînd cercetarea simțirii, au luat în loc de ispravă a unei priceperi acele lucrări, cătră cari multe priceperi să pun.“ „Ființa care nu are alt feli de pricepere numai mirosu lui, n-ar sîmți alt ceva numai pre sine în simțiri, pre cari ar cerca. Vei pune înainte lui trupuri mirositoare, va sîmți numai pe sine, sau în vreme acee numai a sa de față ființă; nu vei pune lui de acele, nu va sîmți pre sine. Nu știe pre sine, numai prin mirosite, numai în mirosuri; și socotește pre sine a fi singure mirosuri. Tot așa trebui a socoti și pentru acea ființă care afară de pricepere auzului nimică mai mult nu are ș. c. 1. [și celelalte] „Nu este greu încă a ști acest adevăr care să ține de mirosul și auzirea. Dar oblcinuirea a judeca din ochi pentru mărimile foarmele, stările și depărtările, așa este de mare, că fieștecare are greotăți să-ș[i] închlpuiască, că ar fi putut să fie vreme, întru care, deschizînd ochii să nu vază așa, cum vede astăzi. închipuirile mărime!, formelor, ș. c. 1. [și celelalte] să pare a fi așa strîns împreonate cu sîm-[ți]rile văpselelor, încît greu este să ne închipuim că ar fi cîndva deosebite: și după cum mi să pare această este una pricină, care poate să fie sprijinită în pre-județul acesta. P.44 „Dacă mirosirea și auzirea nu dau nici o închipuire puselor înainte prăviri celor den afară, deci numai pentru acee că singure de sine neputînd a face mai mult, decît oarecare în suflet modificație, nu pot să arate nimică din cele den afară, tot așa să face și cu vedere: o margine razei, lovitoare pelița lui cea mrejoasă, pricinuește simțirea: dar simțirea acee singură de sine, nu să mută la altă margine aceiș raze, adecă la pusă înainte prăvirea, de la care raza acee Lazăr-Leon Asachi în cultura română 245 vine; simțirea acee rămîne în ochi, mai departe nicidecum nu să întinde, și ochiul atunce este tocma ca mîna acee, care întăeș dată atingîndu-să, s-ar apuca de marginea bățului. Vederat dar este că mîna acee n-ar cunoaște numai marginea acee a bățului pe care l-au țînut: și mai mult în sîmțirea sa n-ar pute să descopere . . „Ne-am înștiințat, că cu singure sîmțiri mirosului, auzirii, gustului și vederii, omul ar socoti pre sine miros, răsonare, gust, văpse; și că n-ar avea nici o știință puselor înainte prăviri celor den afară. Rămîne acum a face cercetarea simțirii ce vine de la atingere . . . „Să luăm sama la omul ce începe a avea ființă. Pănă cînd va fi el nemișcat, va cunoaște numai feliurimea acelor sîmțiri, pe cari aerul ce încunjură pre el poate să facă într-însul. El va sîmți căldura sau frigul, va avea desfătare sau durere. însă acele sîmțiri nu sînt încă altceva decît modificațil, cari zicînd așa, sînt laolaltă strînse în sufletul lui. El nu să va învăța dlntr-însele de este aerul, care încunjură pre el, nici măcar aceasta, de are el trup. Nu poate el să facă nici un feli de acele aduceri aminte; el atunce este cuprins de hotarul numai simțirii de sine, și nu poate să sîmtă altceva.“ „Iar dacă mîna să va mișca și va atinge feliurimea de trupuri, îndată cătră sîmțirea căldurii și frigului să va împreuna într-însul sîmțirea dinprotivă.“ „îndată ce simțirile acele sînt împreonate, omul acela nu poate mai mult să sîmte pre sine, ca deodată să nu sîmte altceva afară!* de sine: căldura și frigul neîncetînd a fi modificați! sufletului lui, să fac încă modificați! a altceva ce fac împrotivirea. Din ceasul acela simțirile atîrnă împreună și de la suflet și de la pusele înainte prăviri cele din parte lui den afară. Drept acee să rădică cătră acele înainte puse prăviri, și trag după sine sufletul." „Pentru acee numai singură sîmțirea împrotivirii de trupuri de cari să atinge omul acela, silește pre el oarecum a ieși din sine, și dintr-acea simțire să începe într-însul cunoștința însușitului a lui trup, puselor înainte celor den afară prăviri și a locului (spatium)." P.45 „Ochiul este unealta, care nimică altă nu face, numai modificații în suflet; și în sîmțiri pre cari tremete lui. Nu au, într-acel feli ca simțirile ce stau împrotivă, pre acea îndoită luare de samă, că însuș pre noi sîmțimi, și împreună sîmțim oarece lucru pe den afară atingător de noi. Ochiul dar nu are de la însuș sine îndămănare vederii puselor înainte prăviri văpselelor, lui trebui ajutor, ca să dobîndească pre acea îndămănare. Tot așa să înțelege pentru mirosirea și auzirea." „Iată dar pipăirea sau atingere învață alte priceperi, cari din sine însuș au numai proprietate sau însușimea a face modificație sufletului: de-abia puse înainte prăvirifi] prin pipăirea măni[i] au luat feliurite foarme, feliurite mărimi; îndată mirosirea, auzirea, vedere șl gustul, întorc cătră dînsele simțirile sale, și modificațiile sufletului să fac acum înainte puse prăviri tuturora acelora, ce pe denafară sa au ființă." „Acum am dobîndit deprinderi a judecat de acest feli, și de acest feli priceperi a întrebuința: și măcar că cu anevoe ni este să cunoaștem, care la care din-tr-î-însele să cuvinea, cu toate aceste lucrare lor este deosebită: numai singură pipăirea sau atingerea are în sine îndămănarea tremeterii în suflet închipuirile mărime!, formelor ș. c. 1. [șl celelalte]. Iar vedere neavînd ajutor de la atingere sau pipăire, tremete sufletului numai pro[a]ste modificații numite văpsele, precum și singură mirosirea tremete lui asemenea pro[a]ste modificații adecă nemeșteșugite, numite mirosături. . . „Iar ce să atinge de gustul, trebui a ști, că acesta unul din cinci sîmțiri fiind, așa degrabă priimește învățătură de la pipăirea sau atingere; încî de-abia să poate lua samă că are trebuință de dînsa: că de la cele dintâi minuturi a vieții, pricepere aceasta au fost lui mai trebuincioasă spre păzirea ființei sale, și numai decît omului trebue aceasta . . ." însă toate aceste socotințe, în singur lucru dejghiovcate lămurite și întărite sînt prin lungimea cercetărilor, pre cari în puntumul cel de frunte a încue nu este cu putință. P.48 PARTEA A DOAO LOGHICII LUI CONDILLAC Chipul cercetării în mijlocirile și isprăvile sale socotind sau dovada, că meșteșugul mintioasei ideii însușit este, bine lucrată limbă Acum știm începutul și născarea tuturor închipuirilor noastre; asemene știm începutul și născarea tuturor puterilor sufletului; și știm, că chipul cercetării cei cu luare aminte, carele au petrecut pre noi pănă la acestea științe, este cel mai ales călăuzu, care poate să petriacă pre noi și cătră toate alte științe. El este însușit urcător urnitor sau rădicător duhului. Deci trebui a-1 cunoaște, și, cu acest sfirșit vom face asupra lui luare aminte în mijlocirile, pe cari întrebuințază, și isprăvile pe cari face. Cap. I Științele cu cari sîntem datori firii, fac așezarea, în care, tot ce este are desăvirșită legătură-, iar greșala noastră vine din uitarea învățăturilor eii. Am văzut că graiul pohta însămnează îndreptarea puterilor noastre cătră lucrurile, de cari avem trebuință. Deci pentru acee avem pohte, că trebuință avem de ale lor împăcare. Așadar trebuințele și pohtele sînt pricină tuturor cercetărilor noastre. Trebu[i]nfele noastre și chipurile întîmpinătoare pre ele, au pricinile sale în formarisirea organelor noastre, și în întocmirile, ce să fac între acele lucruri și între formarisirea. Alcătuirea formarisirii mele sau organizația me ori unealtirea, arată mie felurimea hranei de care am trebuință; iar alcătuirea rodurilor Lazăr-Leon Asachi în cultura română 247 pămîntului îm arată între dînsele pre acele, cari pot să fie mie spre hrană. Al tuturor celor feliurite formarisiri nu pot să am desă-P.49 vîrșită știință, iar mai adevărat zicînd nu știu pre el: dar ispitirea mă învață întrebuințarea lucrurilor, de cari am neapărată trebuința; durerea sau desfătarea mă luminează și pre degrabă mă luminează: n-ar fi mie nici de o trebuință a ști mai mult, și tocma aici este hotaru învățăturii, pre care firea dă noao. Intr-a eii învățătură vedem așezămînt, a cărue toate părțile sînt în bună rînduială. Dacă am înlăuntrul meu trebuințe și pohte, am dar și pe denafară puse înainte priviri cari slujesc mie spre împăcarea acelora, ba și vrednicie a cunoaște și a lea întrebuința. Această așezarea fireaște strîmtorează științele mele în hotaru nu multori trebuințe, nici a multor lucruri cari slujesc spre a me trebuință. Și științe aceste, măcar că la număr nu sînt multe, dar bine sînt puse în rînduială, căci le-am cîștigat în însuș[i] rinduiala trebuințelor mele, și în trebuințele potrivirii, cari urmează între mine și între lucrurile. Văd drept acee în hotarul științelor mele așezămînt, deplin răspunzătoriu acelui așezămînt, de care s-au țînut ziditoriul ființei mele cînd m-au zidit: și între aceasta nimică nu este minunat, că îndată ce s-au dat mie trebuințe și puteri, cu însuș[i] acee sînt mie date cercetările și științele. Intră amăndoao aceste așezămînturi pretutindine zăresc tot aceeș legătură. Uneltirea me, simțirile, pe cari am, socotințele, care fac, ispitirea, care le întărește sau le îndreptează în pra-vețu a păzi ființa me fac și unul și altul așezămînt; și să pare, că cel ce m-au zidit, nu pentru altă pricină așa bine toate au pus la rînduială, numai pentru acee, ca singur să priveghere pentru mine. Iată dar chipul pe care să cuvine a cunoaște spre a să învăța mintioasei ideii. De prisos nici odată nu să poate zări acele puteri pre cari me-au dat firea, și întrebuințarea lor, cătră care ne pleacă; cu P.50 un cuvînt, nici odată nu să poate de prisosu a lua sama la acee ce după voe eii facem. Și numai dacă am ști a ne folosi de dînsa, învățătura eii ar fi cea mai bună loghică. întru adevăr că ea ce învață pre noi? Iată a să păzi de acee, ce este noao spre stricăciune, și a căuta acee ce poate fi pentru noi de folosu. Și la scoposul acesta, au doară trebui, ca numai decît să știm ființa lucrului? Ba, că ziditoriul ființei noastre nu cere de la noi aceasta. El bine știe că acee covîrșește minte noastră: el voește numai să știm potrivirea, care avem cu 248 Antonie Plămădeală lucrurile și să pricepem pre acele potriviri, pre cari au între sine lucrurile, fiindcă știința celor din urmă tot măcar ceva poate să ne facă folos. Numai un chip avem cătră cunoașterea acelor potriviri, adecă a lua sama simțirilor, pre care fac în noi puse înainte prăviri. Pe cît simțirile noastre să pot lăți și a să mări, pe atîta și hotaru științelor noastre cel strimt să poate lăți și a să mări: căci mai departe peste hotarul acesta, toată cunoștința pentru noi este oprită. Firea sau uneltirea noastră, care între trebuințele și lucruri iacc rînduială, arată ea rînduiala, cu care avem a cunoaște acele potriviri a căror cunoaștere pentru noi numai decît este trebuitoare. După măsura silei ce ne fac trebuințele, cunoscînd mai curînd învățătura firii, facem acee ce ne arată ea să facem, și în luările aminte de parte[a] noastră cu bună rînduială sporim. Deci firea foarte de cu vreme învață pre noi a ști alegere sau cercetare. Fiindcă din început cercetările noastre nu pășesc mai departe peste mijlocirile a face îndestulare micului număr trebuințelor noastre ce s-au dat de la firea; deci dacă cele dintâi luîri aminte bine au fost făcute, întrebuințarea lucrului îndată le întărește; iar dacă au fost rău făcute, întrebuințarea îndată le leapădă P.51 și zice ca în locul acei să să facă alte întrebuințări. Cu chipul dar acesta putem să cădem în greșale, că ele pe drumul nostru să află; însă drumul acela este drumul adevărului, și cătră dînsul duce pre noi. A lua sama la potrivirea, a întări socotințele noastre prin luările aminte cele noave, sau prin de iznoao luări aminte a le îndrepta; iată aceasta este ce zice firea să facem, și după oricare de iznoao știință, pe care cîștigă, numai acee facem, și acee neîncetat poftorim. Acest feli de meșteșug mintioasei ideii, deopotrivă este drept ca și firea care învață pe el. Să pare dar că acum știm acest meșteșug atîta, pe cît să putea să-1 știm. întru adevăr ar fi aceasta adevărat, dacă totdeauna am fi în stare de a lua aminte, că firea învață de el, și că numai ea singură poate să învețe: că atunce singuri am păși mai departe așa, precum au început singură ea a ne povățni. însă pre tărzău am făcut această luare aminte; sau mai drept zicînd, acuma întăeșdată o facem. întăeș dată vedem învățătura firii meșteșugul aceștii cercetări, care au dat o[a]menilor vrednicia lucrătoarei istețimi, ca prin oarecare chip să facă științele sau să lățască hotarăle lor. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 249 Deci, cum să vede, am uitat poroncile firii, și pentru acee în loc a lua aminte lucrurilor, pe cari am vrut să le cunoaștem, voem să ni le facem din păreri, și așa, dintre unele mincinoase păreri căzînd în alte asemene mincinoase, ne-am uimit în mulțimea greșitelor socotele; și cînd acele greșele s-au făcut preju-dețele noastre, noi din pricina aceasta le-am luat în loc de prin-țipie sau a unei feli de socotele: și cu chipul acesta din vremea în vreme mai tare cădem în rătăcirea. Atunce n-am știut a face de alt feli a face al minții idee numai după acele deprinderi, pre cari am dobîndit. Meșteșugul relii întrebuințări cuvintelor sau graiului s-au făcut la noi în loc de minții ideii, meșteșug curioz, ciudat, sănătoasei minții protivnic, avînd în sine toate metehnele încuibări[i] de păreri. P.52 Drept acee vrînd a ne învăța de ale minții idei, trebui să scăpăm de toate rele deprinderi; că tocma din pricina aceasta învățătura care din sine este ușoară sau lesnicioasă astăzi pentru noi să face pînă la atăta prea grea, fiindcă mai cu voință mergem după acele deprinderi, decît după firea, ba încă le numim al doile firea, spre apărarea slăbiciunii sau orbirii noastre; însă mai adevărat, că ele sînt firea schimbată și stricată. Am luat sama mai sus, că spre a câștiga vreo deprindere destul este pe oarecare vreme a face ceva, cum și spre a să mîntui de dînsa, destul este a să lăsa de a mai face acee. S-ar părea drept acee, că una și alta deopotrivă este lesnicioasă, cînd întru adevăr lucru alt feli este: și aceasta pentru acee, că atunce cînd voim a cîștiga deprindere; întăi gîndim, pănă ce facem; iar cînd voim a ne mîntui de ea, facem obicinuit mer-gînd după deprinderea mai nainte pănă am gîndit, că am hotărît a nu face acee. Afară de aceasta, dacă deprinderile s-au făcut, precum zicem, al doile firea, deci mai că pentru noi lucru neputincios a face băgarea de samă, că sînt rele. De asemene luări aminte sînt cele mai grele; pentru acee și pier de nainte vederii celui mai mare număr a o[a]menilor. Eu aici greesc pentru deprinderile duhului: pentru că ce să atinge de deprinderile trupului, lesne va pute judeca de ele oricine. Ispitirea destul învață pre noi, de sînt ele de folos sau de stricăciune; dacă nu sînt nici de folos, nici de stricăciunea, deci obiceiul de ajuns face pentru dînși[i] hotărîrea, și după dînsul ne-am deprins a judeca. Spre nenorocire deprinderile duhului, deopotrivă ca și deprinderile trupului, să supun ciudățiilor obiceiului, carele sa 250 Antonie Plămădeală pare a nu lăsa pentru dănsele a face nici cercetarea, nici a avea loc de îndoială; și cu atît sînt mai de primejdie ca boala ce umblătoare, cu cît duhul mai atîta neplăcere are a cunoaște poticnelile sale, cîtă și lenevirea a sta cu gîndirea pentru însuș sine. Uni[i] s-ar rușina a gîndi de alt-feli precum gîndesc toti: alții ar avea de lucru cu totul pedepsitor a nu gîndi de alt feli numai cum sînt singuri: iar dacă uni[i] măadrie a să arăta P.53 alt feli. Deci adeseori să tîmplă că încă mai rău gîndesc, rămăind însuș cu sine întru împrotivirea, și măcar că nu voesc să gîndească la alții, dar totuș nu sufăr aceasta de alt fel să gîndească decum gîndesc eii. Dacă voim să cunoaștem deprinderile52 53 duhului omenesc, să ne oprim puțin luînd sama asupra feliurite socotințe noro[a]de-lor. Să ne uităm la mincinoasele închipuiri, gîlcevnice și minții cei sănătoase protivnice, pe cari” credința cea deșartă în toate părțile au răsuflat; și să judecăm de putere deprinderilor din acea patimă, care poroncește a țînea în samă mai mult minciuna decît pe adevărul. Să luăm sama noroadelor de la începutul lor pănă la cădere; să vedem cum să înmulțesc prejudețele cu nerînduială: ne vom minuna de măruntă părticica luminătoarei învățături, și în ve[a]curile ce să numesc luminate. îndeobște zicînd, ce feli de dătători legilor! ce feli de stăpîniri! ce feli de judecătorii! Cît de puține noroade cu bunele pravile! Și cum acele bune pravile nu rămîn pe lungă vreme. In sfîrșit, dacă vom voi să luăm sama duhului filosofii la greci-râmleni, și la noro[a]dele cari după dînși[i] au stătut și a cărora părerile de la un ve[a]c la altul au trecut, vom cunoaște, că meșteșugul cîrmuirii gîndului în toate ve[a]curile puțin au fost știut: iar dacă vom sta socotind, că am venit în lume după o[a]meni lucrători istețimii, cari hotarul științelor noastre departe au mutat cu lățirea; după dreptate în pontul acesta trebui să ne mirăm de a noastră pănă acuma neștiință. îndeobște acest feli de haractiruri sînt secte $3 cari voesc stăpînirea fără alegere, rar să tîmplă ca să caute numai pe singur adevărul; eii voesc a să arăta ceva mai mult deosebiți. Cercetează întrebările «ele de nimică, grăesc cu limbă neînțeleasă, fac puține luări aminte, și boscoroditurile sale ca cele din visu dau la alții în loc de tălmăcirea firii; în sfîrșit cuprinș[i] fiind de pohta a aduce unul altuie stricăciunea, și a face alte secte, fiește care dintr-însele 52 în originalul francez: deprinderile rele. 53 în franceză: acesta este în general caracterul sectelor: Lazăr-Leon Asachi în cultura română 251 întrebuințază tot feliu de chipuri prin părtănitori la scoposul lor, și jărtfesc tot părerilor pre cari voesc să le lătască. P.54 Cu greu este a cunoaște adevărul. Intre atîte nălucitoare așezămînturi, sprijinite de însuș acele pricini, cari le-au născut, adecă de prejudete, de stăpînirile și de re[a] filosofie, rătăcirile fiind cu totul între sine legate, îș dau spre a lor apărarea aju-toriu. în zădar am voi să oborîm pe unele dintr-însele; ar trebui înnimici pre toate deodată, adecă ar trebui într-odată a schimba toate deprinderile duhului omenesc. însă deprinderile acele pre îmbătrînite sînt; patimile orbitoare pre noi sprijinesc pre ele; și dacă din întîmplare să găsesc o[a]meni vrednici de a deșchide ochii o[a]menilor, uni[i] ca acei de tot sînt slabi, ca să poată ceva îndrepta: pentru că cei puternici totodată sînt parte statornicii prejudetelor și a relii întrebuințări. Toate greșelele acele spun noao a socoti de atîte rele deprinderi, cîte mincinoase judecăți avem luate în loc de adevărate. Deci toate au izvor, și deopotrivă purceg de acolo, că am cîștigat deprinderea întrebuințării proforale 54 sau pronunția-ții, iar mai drept graiul, fără a da hotărîtă înțelegerea, ba încă nici simțind trebuință de acea darea. Nu facem luări aminte: nu știm, cîte trebui[e] a face: judecăm cu grăbirea, nedîndu-ne samă de socotelele noastre, și gîndim că științele cîștigăm învățînd cuvinte, cari nu sînt altceva numai cuvinte. Și fiind că în copilărie nu prin noi însuș gîndim, ce după altora învățare, deci toate prejudețele lor priimim, și tocma viind în vîrstă, în care să pare noo, că singuri prin noi gîndim, încă nu încetăm a gîndi după alți[i] căci gîndim după prejudețele, cu cari eii au adăpat pre noi. Atunce duhul cu cît să pare că mai multe pășiri face, cu atîta mai tare să rătăcește, și greșalele să înmulțesc din neam in neam. într-acest feli de starea lucrurilor numai o mijlocirea este întoarcerii bunei rînduele în puterea gindirii; adecă, a uita tot ce am învățat, a merge cătră începutul închipuirilor noastre, a lua sama la născătura lor, și precum zice Bacon, a preface minte omenească. Această mijlocire cu atîta mai grea sau cu anevoie este a să plini de cătră acela ce să socotește a fi mai învățat, cu cît lucrurile acele, cari ar fi tălmăcite cu mare deplinătate, prețizie și bună rînduială științei, n-ar fi de fiește cine într-o potrivă înțelease. Acei ce n-au învățat nimică, mult mai bine le-ar înțe- 54 N-am putut identifica ce înseamnă. 252 Antonie Plămădeală P.55 lege, decît cei ce au învățat mult și încă mai mult decît acei ce multe au scris pentru învățături, mai că nu este cu putință ca cei din urmă să cetească lucrările acele așa, precum să cade a fi cetite. Loghica cea bună n-ar pute[a] să facă în duhuri altceva, doară numai schimbarea, dar pre încet, și singură vrerne ar pute cîndva să dee a cunoaște folosul eii. Iată dar folosințele relii învățături, sau cei netrebnicei creșteri, care nu pentru altceva este rea, numai pentru acee că sa împotrivește firii. Pruncii plecați fii[nd] de însuș trebuințele a face luări aminte cu alegere, în puterile sale cele crescătoare află chipuri a face luar[e] aminte cu alegere: eii fac aceasta oare cum den sîlă, pănă cînd singură firea povățuiește pre eii, iar noi cînd începem a povățui pre dînși[i], facem lor oprirea de toată luare aminte și de toată cercetare cea cu amăruntul. Ni se pare ca eii fac a minții ideii, cînd dinprotivă noi singuri nu știm ce grăim cu dînși[i]; și așteptînd vîrsta minții lor care s-au început fără noi, și pe care cu toate silințele noastre întîrziem, îi rînduim la aceasta ca nu de alt feli, numai după părerile noastre, după prejudețele și după rătăcirile noastre să judece. Deci siliți, sînt a nu avea minte sau a o avea mincinoasă, și dacă uni[i] dintr-însși[i] mai mult decît alți[i] să vor sui în pricepere, deci nu din altă pricină, numai că din însuș a lor unealtirea, pre lingă norocite întîmplări, vor afla din destul putere sau virtutea, spre a Lingea mai curînd sau mai tîrziu acele piede-cătoare zăvoare, pe cari punem pe vreme cînd să dăzvălea talanturile lor. Cînd despre altă parte alți vor rămînea în forma copăceilor, pre cari le-am ciocărtit la rădăcină, și cari din pricina aceasta săliț[i] sînt a să usca fără de roadă. Cap 2 Voroava pe pantomino este dejghiucarea sau dăzvălirea gîndului. Noi nu putem face a minții idee, numai cu ajutoriul mijlocirilor ce ni s-au dat, sau ni s-au arătat de la fire. Trebui dar a lua samă acelor mijlociri și a să sîli să descoperim pentru ce ele cîte odată sînt singuratece, și pentru ce nu sînt totdeuna așa sigure. P.56 Acum am văzut că pricina greșelelor noastre este deprindere socotinței după graiuri, cărora n-am dat nici o înțelegerea 55 Că ei nu fac (lipsește un nu). Lazăr-Leon Asachi. în cultura română 253 sigura tică: am văzut în partea ce dintăi, că răspicările graiurilor numai decît pentru noi sînt trebuitoare spre izvodirea feliu-ritelor închipuiri: și în scurtă vreme vom vede, ca închipuirile cele rumte (de[a]e abstractae) 56 și obștești sînt numai numiri. Tot dar face noo dovezi, că nu de alt feli, numai cu ajutoriul răspicatelor graiuri gîndim. Destul este a ști aceasta spre a cunoaște că meșteșugul mintio[a]sei idei s-au început odată cu limbile, că numai atîta au putut să sporească, pe cît au sporit și ele: și pentru acee sîlite sînt a cuprinde în sine toate mijlocirile, pre cari putem să avem cătră bună sau rea alegere priceperii. Drept acee trebui a lua aminte la limbile: trebui numai decît, dacă voim să cunoaștem, ce au fost ele întru a sa începătură, trebui a lua samă voro[a]vei cei pe mutie sau pantomină,55 * 57 pe a cărîe tateriu58 59 toate limbile au rămas izvodite. De la aceasta dar vom și începe. începăturile voroavei pe mutie sînt omului firești; Sînt ele unealtiri, pre cari i-au dat ziditoriul ființei lui; așa este voroava firească, măcar că nu are închipuiri fireaști (ideae innatae):^ după cum și trebue, ca începătoare semne ori a cării voroave de cu vreme gătite să întreacă închipuirile no[a]stre: că neavînd oarecare semne, n-am fi putut nici întru un chip să alegem gîndurile noastre, spre a ne da samă de acee ce gîndim, adecă, de lămurită cunoaștere gîndurilor noastre. Iată dar organizația sau uneltirea noastră cea pe denafară este rînduită spre răspicarea tot ce să lucrează în sufletul: el este icoana simțirii și socotelelor noastre; și cînd el grăește, ni mi că nu poate fi ascuns. Nu este lucru însușit semnelor minții ca să facă aleasă cercetare, fiindcă semnele muți[e]i numai pentru acee zugrăvesc sîm-P.59 țirea, că sînt a eii ispravă: zugrăvesc drept acee deodată toate simțirile acele, pre cari într-aceeș minută avem, și toate de o vreme în gîndu nostru închipuirile, firește sînt de o vreme în voroava pe muții. Dar acea mulțime închipuirilor celor de o vreme, numai atîta pot să fie cunoscute, pe cît am cîștigat deprinderea luării de eii aminte una după alta. Deci acei deprinderi sîntem datori îndămî-narea cunoașterii lor cu acea iuțală și lesnirea, care obicinuit 55 Cu litere latine. 57 în original nu există ca atare, dar scopul poate fi acesta. Condillac vorbește de: le langage d’action. Lazăr Asachi l-a înțeles ca vorbire prin semne, numindu-1 / „voroavă pe muție sau pantomină". * 53 tateriu (?) Nu știu de unde poate veni și ce înseamnă. 59 Cu litere latine. 254 Antonie Plămădeală punea la mirare pre cei ce nu o au. Pentru ce, de pildă, mizi-cantul în armonie cunoaște toate părțile care deodată să aud? Iată pentru acee, că urechia lui acum s-au deprins spre luare de samă și cunoașterea răsunărilor. O[a]meni[i] îndată ce simțesc, încep a grăi pe muție; și greesc cu ele, fără a avea scopos de a face parte altora de gîndurile sale. A grăi pe muție, ca să fie înțeleși, nu vor face scoposului acestue mai nainte îndestulare, pînă nu vor lua sama, că alți[i] pot să-i înțeleagă: dar la început nimic întru aceasta socotesc, că încă nimică n-au zărit. Deci toate în vremea acee pentru dînși[i] în pantominele lor sînt amestecate; și pînă atunce într-însele nimic nu vor cunoaște pînă cînd nu să vor învăța a face pricepătoare alegerea gîndurilor sale. însă măcar în muția lor tot amestecat este, totuș într-înș[ii] să cuprinde tot, ce simțesc și tot acee, ce într-înși[i] vor pricepe atunce cînd vor ști a face alegerea gîndurilor sale; adecă pohtele, frica, socotelele, mintioasele idei, cu un cuvînt toate lucrările care poate să aibă sufletul. Că dacă aceste toate nu s-ar cuprinde în muția pantominelor, pricepătoare alegerea n-ar pute cu vremea să afle într-însele aceste. Să vedem acum cum o[a]meni[i] acești să vor învăța de la fire a face alegere de toate aceste. Eii au trebuință de a să ajuta uni[i] cu alții, deci fiește care dintr-înși[i] are trebuință a fi înțeles de cătră alții, așadar prin chipul acesta trebui și însuș pre sine să înțeleagă. Din început singură firea toate face într-înși[i] și eii sînt P.60 ascultători, fără nici un scopos, precum am văzut acum, rostesc eii împreună tot acee, ce simțesc: pentru că firesc este shimelor lor ca să rostească tot așa. Totuș cel ce ascultă pre altul cu ochi, adecă care caută la shimele altue, nu le va înțelege de nu le va împărți pe trepte una după alta, spre a lua samă mișcărilor lor: dar fiindcă lui este lucru firesc a le împărți pe trepte, deci mai nainte de a face după scoposul împărțirea le așază. Căci toate mișcările shimelor, dacă deodată le vede după cea dintăe aruncătură ochiului numai pre acele zărește, cari, mai tare aduc lui uimirea, după al doile zărește altele, iar după al treile și mai altele, apoi una după altă le vede, și cu însuș aceasta face alegere. Drept acee ori care dintr-acei o[a]meni mai curînd sau mai tîrziu va cunoaște, că niciodată mai bine nu înțelege pre alți decît atunce, cînd shimele lor le-au pus pe trepte; și de aici Lazăr-Leon Asachi în cultura română 255 lesne va pricepe că a fi înțeles de alți, trebui aceleș shime pe trepte și să așeze. Atunce pe înce va face luiș deprindere pofto-ririi una după altă acelor sîmțiri pe cari au făcut într-însul firea deodată; și voroava pe shime firește să va face pentru dînsul chip cu bună rinduială alegerii. Pentru acee zic chip cu bună rinduială, că urmare mișcărilor nu să va face fără regule: și vederat este, că shimele, fiind isprava trebuințelor și stării cei împrejur, în care ne aflămi, sîlite sînt a să împărți pe trepte, după însăm-nată hotărîrea aceloraș cu bună rinduială trebuințe: și măcar că rînduiala acee feliurit să poate schimba și să schimbă, dar totuș nici odată nu poate fi ... așa tocma în ico[a]nă locul fiește-cării persoane, acția și haractirul eii, prin însuș acee sînt însăm-nate, cînd singur lucru cu toate împrejurările spre închipuire este făcut în icoană. Omul acela puind pe trepte shimele sale, pune pe trepte și gîndul său, atît pentru sine cum și pentru alții; face dar, prin aceasta alegere, și este de alții înțeles, căci singur pre sine înțelege. Precum shimele muții întrege sînt cadră gîndurilor întrege, așa și shimele oarecăror părți sînt cadre închipuirilor celor din părți. Iar dacă va rășchira el încă și acele muțești shime părticelei, va rășchira dar și închipuirile cele din părți ale cărora ele sînt semnele, și așa în toată vremea îș va face noave în- chipuiri. Cu unul acest chip, pre care va avea omul acela spre alegere gîndului său, va pute a dăzvăli pre el pănă la cele mai mărunte părticele: că dacă sînt date semne vreunei întăe vo- roave, destul este numai de asămănare a să sfătui, și acee va da pre toate altele. Shimele dar cele muțești toate închipuirile vor pute rosti, și vor rosti cu atîta mare lămurirea și adăogătură, cu cît mai văzută va fi potrivirea în diastima semnelor cari s-au ales. P.61 Semnele deplin ajunse n-ar fi înțelese, că atunce n-ar fi între sine potrivite, și pentru acee priimirea semnului știut n-ar ducea cătră cel neștiut semn. Pentru că potrivirea alcătuiaște tot meșteșugul limbilor: sînt ele lămurite, lesnicioase și temeinice, după măsura cei[i] mai văzute între ele potriviri. Mai sus am zis, că voroava este firească, măcar că nu are fireaști închipuiri. Adevărul acesta poate nu va fi pentru toți lămurit, vrednic dar este de mai apropietă cercetarea. Voroava, pe care numesc firească, este voroavă, pe care nicidecum nu o am învățat, că ea este firească și nemijlocită 256 Antonie Plămădeală isprava unealtirii noastre. Rostește ea tot deodată ce simțim: deci nu nu este ea chipul alegerii; nu rășchirează simțirile noastre: nici di a cunoaște ce cuprinde în sinc^ simțirea; și cu aceasta nu dî nici un feli de închipuiri. Tocma atunce rășchirează simțirile noastre, și dî noao închipuiri, cînd acum rămînea chip alegerii cu bună rînduială: dar fiindcă fiește care chip cel cu bună rînduială trebui să fie cîști-gat, drept acee, ori supt care nume nu este firească. Din protivă supt ori care chip vom lua sama la toate închipuirile, nici una dintr-însele nu poate fi firească. Dacă este drept, că acele toate sînt în sămțirile noastre, nu este mai puțin drept, că într-însele încă nu să află pentru noi pănă atunce, pănă cînd nu știm a le lua aminte; și de aici vine, că cel învățat, și neînvățat, măcar că amîndoi au deopotrivă organizație sau unie[l]tirea, dar ce să atinge de închipuiri unul cu altul nu samănă, îș samănă numai la chipul simțirii. întru adevăr, amîndoi s-au născut cu o simțirea și cu de un feli neștiință; dar unul mai mult decît altul, au făcut cercetătoare alegerea. Deci, daca numai singur chipul alegerii dă noao închipuiri, ele dar sînt cîștigate, căci și siwgur chipul alegerii să câștigă. Așadar nu este nici decum vreo închipuire firească. Cei ce snun; închipuirea aceasta este în simțirile noastre: pentru acee avem închipuirea; uni[i] ca acei au rea a minții idee, însă acest fel de a minții idei adeseori să poftorește. Și fiindcă încă nimene n-au fost luat samă că limbile noastre sînt chipuri alegătoare, de aceasta dar nimene nici au luat samă, că numai prin limbi facem alegerea, și că lor sîntem datori cu toate ști-P.62 ințele. Precum metafizica a multor scriitori este numai singură deșartă și neînțeleasă voroavă, atît pentru însuș eii, cum și pentru alți. Cap. 3 Toate limbile sînt chipuri alegerilor — nedeplinătate lor Lesne vom pricepe, că toate limbile sînt chipurile cele alegătoare, dacă am priceput, că și singură voroava pe muțite shime este chipul alegătoriu; și dacă ne-am încredințat că fără shimele acele n-ar fi fost cu putință o[a]menilor a face înțelegerea gîndurilor sale, lesne vom socoti, că lăsîndu-ne de a le întrebuința, n-am pute să facem alegerea nici gîndurilor noastre; cînd îndată Lazăr-Leon Asachi în cultura română 257 n-am priimi voroava glasurilor prefăcută pe limbă (vox artfcu-lata)Qo că alegere nu să face, nici poate amintele să s[ă] facă numai cu ajutoriul semnelor. încă și la aceasta trebui a lua sama, că de nu s-ar fi făcut mai nainte alegere prin mute semne, deci nu s-ar fi putut face nici odată prin prefăcute glasuri limbilor noastre. Că au doară s-ar fi putut face vreun grai semn închipuirii, dacă în închipuirea acee n-ar pute fi arătată prin semnele mutii? Și cum semnele muții ar pute să arete închipuirea acee, dacă n-ar da-o a cunoaște despărțită de toate alte închipuiri. O[a]meni[i] nu știu cît pot, pănă nu le dă ispitirea să cu-no[a]scă, eii fac după singură firea? și numai pentru acee fac cu sigura tic scopos acee ce acum au făcut, neavînd nici un scopos în facerea. Eu înțeleg, că această luară de samă totdeuna va fi întărită, și mi să pare că o[a]meni[i] dacă le-ar fi făcut mai de mult, mai bine ar fi putut face a minții ideile decăt pînă acum. N-au gîndit ei pentru facere alegerilor, pan ce au luat sama, că nu odată le-au făcut: n-au gîndit pentru întrebuințarea shi-melor cu scoposul a rămânea de cătră alți înțeleși, pînă n-au luat sama că alți înțeleg pre dănși. Asemene n-au gîndit eii pentru grăirea prefăcută în glasuri: pănă ce au luat sama, că acum eii gree cu asămănătoare glasuri: și așa limbile mai nainte s-au început, de a să gîndi pentru a lor facerea. Tocma așa au P.63 fost o[a]meni piitiș[i] și ritori, mai nainte de a gîndi aceasta. Cu un cuvînt, acee ce au rămas eii pe urmă, mai nainte, au fost din firea și nu mai nainte au început a să învăța ceva cu sigu-ratic scopos ce atunce, cînd au luat sama la acee, ce firea mai nainte le-au zis sa facă. Toate dar au început ea, și totdeuna bine au început: adevărul acesta nici odată peste cuviință sau de prisosu nu să poate poftori. Pînă atunce, limbile au fost adaogate, pînă cînd să gree de lucrurile întăielor trebuințe. Că dacă atunce s-au prilejit a vedea în alegere ceva din cele ce nu să cădea a fi într-însa, ispitirea îndată făcea de aceasta știrea. Deci îndrepta greșalele și să voroave mai bine. Adevărat, că pe vremea acee limbile au fost foarte strîm-torite în hotar: dar pentru că strămtorîte nu trebui a socoti, că au fost rău făcute; poate că s-ar putea dovedi, cum că a noastre de acum limbi nu sînt așa bine făcute ca celelalte. Că nu pentru acee limbile sînt adaogate, că pentru multe lucruri greesc 60 Cu litere latine. 17 258 Antonie Plămădeală întunecat și fără rinduială; ce pentru că deși greesc nu pentru multe lucruri, dar greesc cu lămurirea. Dacă o[a]meni[i], vrînd a o deplinătăți, ar fi putut păși mai departe, așa precum au început; n-ar fi căutat în asămănare cuvinte noave, numai atunce, cînd în singur lucru bine făcut alegerea ar fi dat lor noave închipuiri, și limbile fiind totdeună adaogate, ar fi fost mai lățite. însă aceasta nu s-a putut, fiindcă o[a]meni[i] făcea alegerea, fără să știe că o fac; nici lua sama, că dacă avea adaogate închipuire, deci era datori numai singurei alegeri cei cu cercetarea. N-au știut dar toată prețuirea acelui chip, și cu atîta mai puțîn făcea alegere, cu cît sîmțe mai puțină trebuință de a face bună alegere. Siguri fiind acum cu îndămănarea spre a plini cele mai de nevoe trebuințele sale, din vreme în vremea le făcea mai puțin de nevoe: și cu chipul acesta prin trepte au ajuns la trebile părerii singurei curiozitate sau socotințelor celor de plăcere; în sfârșit au stîrnit loruș trebuințe cu totul nefolositoare și unele preste alte mai mult netrebnice. Atunce, mai puțin din zi în zi sîmțea trebuință a face alegere: apoi în scurtă vreme au sîmțit numai pohta grăirii și grăe mai nainte de a avea încă vreo închipuire de cele, pentru care au vrut să grăiască. Atunce n-au fost vremea acee, întru care toate judecățile sau socotințele fireaște merge supt cercare ispi-P.64 tirii. Acum nu avea de acel feli interes prin care să s[ă] sigurip[sa]scă, oare lucrurile acele de cari judeca, sînt întocma așa precum socotea de eii. Voe dar a crede fără să cerceteze; și socotința prefăcîndu-să în deprinderea, să făcea păreare, la care nu avea acum nici o îndoială. Acest feli de greșale trebue să fie adeseori făcute, că lucrurile de cari să judeca, nicidecum nu era băgate în samă; iar a fi adeseori băgate în samă nu era putință. în vremea acee, întăe mincinoasă socotință ducea cătră altă asemenea mincinoasă, și în scurtă vreme au făcut de acele fără de număr. Poate fie împinge din greșală în greșală, fiindcă acest feli de idea firește era sălită a duce din rătăcirea în rătăcirea. Aceasta să întîmpla și la singuri filosofi, pentru că eii încă nu pre de mult au învățat chipul cercetătoarei alegeri, și să poate zice, că știu a-1 întrebuința numai la matematica, fizica Lazăr-Leon Asachi în cultura română 259 și himia.6! Eu din parte me nu știu pre uni[i] ca acei, cari să știe a-1 întrebuința cu potrivirea la tot feliu de închipuiri, și nici unul dintr-înșii n-au luat sama, că limbile sînt chipurile alegerii. Așadar limbile să făcea chipuri foarte fără deplinătate. Cînd despre altă parte neguțitoria apropie cătră sine noroadele, prin-tr-însele făcea eii schimburi, nu numai pe rodurile pămîntului și a meșteșugurilor, ce încă a socotințelor și prejudețelor sale: și cu acest chip să mesteca limbile; iar potrivirea nu pute mai mult să cîrmuiască pe duhul în primirea graiurilor. Deci meșteșugul mintioasei ideii să părea a fi neștiută; și s-ar pute zice că acum nu este cu putință a-1 învăța. Cu toate aceste, dacă o[a]meni[i] întru început au fost puș[i] de la firea pe calea adevăratelor luări aminte, oare care întîm-plare pute iarăș să-i pu[e] pe dînsa: însă măcar că să afla pre dînsa, dar n-au cunoscut aceasta că să află pre dînsa, pentru că niciodată n-au luat cu amăruntul samă pentru dînsa și așa iarăș cădea în îmbuimăcirea. După cum prin multe ve[a]curi în zădar să făcea silință a descoperi regulele meșteșugului mintoasei idee, neștiind de unde să ciutureze, le căuta în mehanicească voroavă, într-acea meha-nică, care au oprit în sine toate metehnele limbilor. Spre aflare acelor regule numai o mijlocirea au fost, adecă, a lua sama chipului priceperii noastre, și a-1 învăța în puterile, cu cari ne-au dăruit firea. Trebue a pricepe, că toate limbile sînt chipuri însușite al alegerilor, cari astăzi sînt fo[a]rte ne- P.65 depline, dar din început au fost cu deplinătate și încă ar pute să fie depline. La aceasta n-au luat aminte: că n-au luat sama, cum că rostirile spre facere a tot feliu de închipuiri sînt noao pre trebuitoare; și din pricina aceasta le socotie numai ca un chip ceii de asemene împărtășirii gîndurilor, afară de aceasta, fiindcă din multe pricini limbile în ochii gramaticilor și a filosofilor să părea a fi depline, să socotie drept acee, că acele nu au alte regule, numai stîrnirea obiceiului; sau că tot atîta face, că nu au nici un feli de regule. Deci oricare chip de bună rînduială, are și trebui să aibă sigurate regule. Toate aceste cumpenind ou socotință, nu ne vom mira, că pănă acum nimerue 61 61 Nota lui Lazăr Asachi: „Lucrarea aceasta au fost scrisă aproape de treizeci de ani înainte. înțeleptul cetitoriu știind bine starea ce [a] de acum al luminării învățăturilor, cu desfătare va sămți, că și la alte învățături chipul alegerii cei cu pricepere au rămas potrivit. (Sholion [al] tălmăcitorului). 17* 260 Antonie Plămădeală n-au venit în gînd a lua sau a țînea în samă limbile că pre chipuri alegerii cei cu cercetare (Cours d'Etudes, Grammaire, les huit premiers Chap. de la premiere partie).w Cap. 4 Pentru influenția sau inriurirea limbilor Fiind toate limbile, după măsura făcutelor alegeri, alcătuite, s-au făcut atîteș chipuri alegerii: lesne să poate pricepe, că pentru noi este lucru firesc a gîndi după deprinderile, cari au zămislit în noi. Așa este, printr-însele gîndim: făcîndu-se ele regule socotințelor noastre, fac științele noastre, socotințele, pre-judetele, cu un cuvînt, în pontul acesta lucrează tot binele și tot răul. Acest feli de influentie este a limbilor, și așa iar cu de alt feli au trebuit să fie. laie ne duc la îmbuimăcirea: că sînt chipuri fără deplinătate; dar pentru că nu sînt întru toate chipuri fără deplinătate, cîte odată bine petrec pe noi, nu să află unul ca acela, carele, numai pre lîngă singur ajutor deprinderilor cîștigate în limba sa, să nu fie în stare a face măcar cîteva bine al mintii idee: mai ales că toți așa am început, și adese ori^ vedem pre cei neînvățați cu mai bune a mintii idei decît cei, ce mult au învățat. Uni[i] ar pofti, ca filosofi să fie povătuitori facerii limbilor celor din începere, și socotesc că ele atunce ar fi mai bine P.66 lucrate decît acum. Dar la aceasta doară ar trebui, ca acei filosofii să fie de alt feli, adecă, nu ca acei ce-i știm pana acum. Drept că în matematică greesc eii cu pretizie adecă răspicarea: pentru că alghebra este limbă sau lucru izvoditoarei istetim pre care nu să pute face rău. încă și aceasta drept, că oarecare părți fisicii și a himiei cu de o potrivă pretizie din numărul cel mic aleselor istețimi, cari către bunele luări aminte oarecum s-au născut, sînt tălmăcite. Dar în rămășiță nu văd, ca limbile învățăturilor să aibă oarecare întăetimea preste alte limbi: deopotrivă cu alte au metehnele sale și ca nimică să nu spuei adeseori numai pentru atîta greesc cu ele, ca să spu[i]e socotințele sale mintii cei sănătoase protivnice, că îndeobște nu să vede, să grăiască cu scoposul a fi de cățră alti[i] înțeleși. Socotesc, ca limbile cele din început obștești mai îndămă-natice au fost pentru mintioasă idee: că firea, care au fost 62 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 261 povață la izvodirea lor, încai bine au început. Născare închipuirilor și puterilor sufletului, trebuie să fi fost văzute în limbile acele, pentru că ce dintăi înțelegere graiului într-însele au fost știută, iar sămănarea toate celelalte adaogea. Atunce în numirile închipuirilor ce nu vinea sub cugetarea, afla numiri acelor închipuiri cugetătoare de la cari eșie ele; și in loc de a socoti pre ele cu însușit nume acelor închipuiri, le socotea ca pe mutătoare graiuri, cari împreună arăta izvorul lor, de pildă, nu întreba atunce, oare graiul substanția altceva însămnează, decît ce este dedesubt (quod substant)^ sau graiul cumpenitor altceva însămnează, decît a cumpeni, a prea trece cumpăna, ori a potrivi cu un cuvînt, nici s-au gîndit a face acest feli de întrebări, pre cari fac metafisicii cei de astăzi: pentru că limbile de cu vreme răspunzînd la toate, nu lăsa a face stîrnirea, și meftifisica cea re încă nu era. Metafisica cea bună mai nainte au început decît limbile și P.6863 64 ii sînt ele datorite pentru tot ce au mai bun. Dar într-acea vremea metafisica au fost mai mult instinct, adecă, după părerea, pornirea, decît știință. Că firea povățue pre o[a]meni fără știrea lor; iar metafisica l-au rămas știință mai nainte, ce tocma atunce cînd s-au părăsit a fi bună. Limba acelui norod ar fi mai bună, carele după măsura pășirilor sale în meșteșuguri și învățături, singur să o facă, fără a să împrumuta cu ceva de la alte noroade: căci într-o limbă ca acee sămănare vederat ar arăta creștere științelor, și n-ar fi trebuință spre aceasta a căuta aiurea scrieri împrejur. Limba acee ar fi cu adevărat învățată, și numai una ca acee ar pute să fie învățată. Dar cînd limbile sînt adunătură altor cu totul între sine streine limbi, atunce într-însele tot amestecătură este: atunce în priimirea feliuritelor graiuri sămănarea nu poate da a cunoaște începutul și născarea științelor; atunce nu putem arăta în grăire răspicări, ba nici gîndim de dînsa: pe sorți facem întrebări, pe sorți și răspundem: neîncetat spre rău întrebuințăm resturile, și nu sînt din laturi acel feli de socotințe cari n-ar afla pre ai săi părtinitori. Filosofi[i] cei păruți au fost adus lucru la această nerăn-duială. Cu atîta eii mai rău grăe, că de toate voe să grăiască, cu atîta mai rău grăea, că iacă le-au venit așa a gîndi, precum toți gîndesc; fiește carele dintr-înși[i] să sîlia să arate, că are 63 Cu litere latine. 64 Pagina 67 nu există în manuscris, fiind probabil omisă la numerotare. 262 Antonie Plămădeală chipul gindirii numai luiș însușit, gisății,6^ minunății, plini de păreri, necuprinș[i] de minte, să pare că să temea ca să nu fie puțin fără pricepere, de aceasta să sîlie cu oarecarea păretar, perdeao a acoperi științele sale cele adevărate sau numai părute. Și așa limba filosofii, prin multe ve[a]curi au fost numai singură boscoroditură. In sfîrșit, boscoroditură acee au rămas gonită din mijlocul învățăturilor. Au rămas zic, gonită, dar singură nu s-au gonit: ea totdeuna caută într-însele aciuarea. Priimind asupra sa necunoscută față și din pricina aceasta, adeseori cele mai bune istețimi au greotate, ca să oprească de tot intrarea ei. însă la ce de pre urmă, învățăturile au făcut oare care sporirea, pentru că filosofi[i] au început mai bine a lua aminte; și cătră voroavele sale au adus aceleș prețizii, răspicări și deplinătate pe carea au păzit în luarea lor aminte. P.69 Din multe dar pricini limbile au rămas îndreptate, și mai bine au început a face mintoase idei. Și așa meșteșugul min-tioasei ideii, numai decît au trebuit să treacă prin toate schimbările voroavelor, căci de alt feli nu s-au putut. (Cours d'Etudes, Histoire ancienne, livre 3, chap. 26. Histoire moderne, livre 8 et 9, chap. 8, 9 et suiv., enfin livre dernier).^ Cap. 5 Luările aminte asupra închipuirilor celor rumpte și celor de obște; sau dovedirea, că meșteșugul a tace mintioasă idee însușit este, limbă bine lucrată închipuirile cele de obște, a cărora facerea acum am tălmăcit, sînt părți întregitei închipuiri a toată deosebirea, cării slujesc; și din pricina aceasta le socotim ca închipuirile din parte. De pildă, închipuirea omului, este o parte închipuirilor celor întregite a lui Petr și Pavel, pentru că deopotrivă le găsim atît în Petrul cum și în Pavel. Nu este om obștesc. Deci omul închipuirea cea din parte nici decum nu este pe den afară de noi vederarea; dar înlăun-trul nostru este adecă în duhul nostru, în care să află nedespărțit de întregile închipuiri sau de cele deosebite, a cărora părticică este. 65 Cuvînt fără sens, greu lizibil în text. 66 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 263 Vederarea lucrului numai pentru atîta este în duhul nostru, că socotim ca despărțită de la orcare deosebită închipuirea i și din pricina aceasta numim despărțită sau rumptă. Toate dar închipuirile cele deobște sînt închipuiri rumpte; și aceasta vede fieștecare, că nu de alt feli le zămislim numai în fiește care deosebită închipuire luînd acee ce întovărășit are cu toate altele. Dar ce este în temeiul său vederarea acee, pre care închipuirea cea de obște și cea rumptă are în gîndul, duhul nostru? Este numai numirea; sau dacă este altceva, numai decît încetează a fi rumpte și deobște. Cînd, de pildă, gîndesc de om, într-acea răspicare pot a nu socoti numai obștesc nume; și într-o întîmplare ca acee vede-rat este, că închipuirea me în numirea acee este oarecum strîmptă, că mai mult la nimică nu să întinde și că după acee numai cu acea numire este. Din protivă, daca gîndind de om, socotesc într-acea răspicarea alt ceva decît numirea, deci pentru acee, că întru adevăr pun înainte me cu gîndul pre oarecare om; și acel oarecarele om, atît în gîndul meu cum și în firea, nu poate fi om rupt sau obștesc. P.70 Pentru acee închipuirile cele rumpte nu sînt mai mult altceva, numai numiri; și dacă am voi numai decît mai mult ceva a zări într-însele, ne-am asămăna cu acel zugraf, carele numai decît ar voi să zugrăvască om obștesc, cînd el cu toate aceste totdeuna ar zugrăvi numai chipuri deosebite. Aceasta observația în pricina închipuirilor celor rumpte și obștești, vederat arată, că lămurirea și răspicarea lor atîrnă numai de la rînduială, în care am dat numirile treptelor; că după aceasta spre a însămna acele închipuiri, numai o mijlocire este, adecă bună alcătuirea limbei. Aceeș[i] observație slujește încă spre întărirea și la acee, ce acum am arătat, cît de tare sînt pentru noi trebuitoare răs-picările: că dacă n-am avea nici un feli de numiri, cu totul n-am avea rumpte închipuiri, iar neavînd închipuiri rumpte, n-am avea nici neamuri, nici feliurimi și neavînd acele, n-am pute cu tot de nimică a face mintoasă idee. Deci dacă numai cu ajutoriul acelor numiri înțelegem, de aici noao dovadă, că pentru acee bine sau rău ideium cu minte, că limba noastră este alcătuită bine sau rău. Deci alegerea numai atîta va învăța pre 264 Antonie Plămădeală noi a face mintioase idee, pe cît învățînd pre noi a însămna închipuirile cele rumpte și obștești, ne va învăța bine a alcătui limba noastră: și așa tot meșteșugul mintioaselor idei, însușit este meșteșugul bunei voroviri. Drept acee a grăi, a face mintioasă idee, aș alcătui închipuirile cele obștești sau cele rumpte în temeiul său este unul și acelaș lucru; și adevărul acesta măcar că este nemeșteșugit, totușfi] ar pute să fie în loc de oarecare noavă descoperire. Aceasta este știut că de adevărul acesta nimene nu s-au priceput: aceasta să cunoaște din chipul grăirii și mintioasei idei, pe care pănă acum s-au întrebuințat, să vede din rea întrebuințarea închipuirilor celor de obște, în sfîrșit de aici să vede, că cei ce în vorovire au mai puțină greotate adeseori află pre mare greotate în pricepere închipuirilor celor rumpte. Meșteșugufl] mintioasei idee numai pentru atîta însușit este bine lucrată limbă, că și singură rînduiala închipuirilor noastre nu este altceva, numai rînduiala supunerii, în care petrec între P.71 sine numirile ce s-au dat neamului și feliurimii soiurilor: pentru că numai de aceasta avem noave închipuiri, ca facem trepte noave; vederat este, că numai atîte închipuiri vom însămna cîte și trepte singure vom însămna; și atunce bine vom ideiui cu minte, căci de o potrivă în socotințele no[a]stre cum și în înțelegerea proforalei, asămănarea va petrece pre noi. Fiind încredințați, că treptele sînt numai numiri, nu ne vom face din păreri socoteală, că neamurile și soiurile s-ar afla în fire; și într-acele răspicări, neamuri și soiuri, nu vom socoti a fi altceva, numai chipul împărțirii pe trepte tuturor lucrurilor după acomodațiele care au între sineș, între noi. Vom cunoaște, că numai acele acomodații sîntem în stare a descoperi, și nu vom socoti că ființa lucrurilor putem să cunoaștem. Și așa de multe greșele vom scăpa. Dacă vom lua samă, că toate aceste trepte numai pentru atîta sînt noao trebuitoare, că spre a cîștiga acum știutele închipuiri numai decît săliți sîntem a face alegere puselor înainte prăviri, pre cari voim a cunoaște: nu numai că vom ști, că duhul nostru este strimt în hotaru, dar încă vom vede hotaru[l] lui și nu vom gîndi ca să pășim preste dînsul. Nu ne vom pierde în zădarnice bojbăitoare cercetări: în loc a căuta acee, ce cu neputință este a afla, vom descoperi numai acee ce este potrivit la pricepere[a] noastră: și cătră aceste nimică mai mult nu Lazăr-Leon Asachi în cultura română 265 trebui, decît a-și face deplină închipuirea; prăvirea totdeauna vom nemeri a face, dacă vom ști a întrebuința proforoao. Vom pute încă a ști cum să întrebuințăm proforalele, dacă în loc a să căuta oarecare ființă, pre care n-am putut mi[s]tui67 într-însele, vom căuta în ele numai acee, ce prin noi au încăput în ele, adecă acomodațiilor ce au lucrurile între sine și între noi. Vom ști a întrebuința pre ele, cînd potrivit la hotărîtura duhului nostru, nu le vom socoti de alt feli, numai ca o mijlocire pe care cerem la gîndire. Atunce am sîmți, că ce mai mare neîndoită asăimănare ar frunte povățuirii lor, ea toată a lor înțelegerea îndatorită a așeza: și număru[l] graiurilor de noi priimite, ar fi numai decît număr acelor răspicări, pre cari după cuviință am cere. Atunce nu ne-am rătăci în mulțimea îngiosi-telor dinsticții, divizii, suptdivizii și fără sfîrșit acelor streine proforalicești graiuri, cari în limba noastră să fac sălbatice. P.72 în sfîrșit vom ști a întrebuința graiurile răspicate, cînd prin alegere vom dobîndi deprindere căutării celor întăi a lor înțelegeri în cea întăe a lor întrebuințare, iar tuturor altor înțelegeri în potrivirea sau asămănarea. Numai aceștii alegeri datori sîntem pentru îndămănarea facerii închipuirilor celor rumpte și celor de obște. Ea dar face limbile; ea dă noao depline închipuiri a toată feliurimea, cu un cuvînt, face pre noi vrednici spre tot meșteșugul și știință, ba mai vîrtos să mărturisim, că singură ea le-au alcătuit. Ea au făcut toate aflările, și noi numai cît am pășit după dînsa. Părere cării, ne-am deprins adeveri toate talanturile noastre, nimică n-ar fi fără alegerea. Nimică n-ar însămna sau n-ar fi! greșesc, mai vîrtos ar fi ea izvoru[l] părerilor, prejudețelor, rătăcirilor, și ar izvodi cele mai ciudate nălucituri; dacă n-ar fi cîteodată îndreptate prin alegere. Că ce altă avem de la scriitorii, cari afară de păreri nu au nimică. Drumul, pe care ne arată alegere, este însămnat cu întins bine făcută luarea aminte; mergem într-însa cu îndrezneți pas, că totdeună știm unde sîntem, și vedem încotro mergem. Afară de aceasta, alegere sprijineștc pre noi cu toate acele, ce oricum poate să ne aducă ajutor. Duhul nostru măcar că prin sine este slab, găsește într-însa cercător a toată soiurimea; și fenomenele 67 Cuvînt nesigur descifrat. 266 Antonie Plămădeală firii, cu aceeș lesnire să pare a le zări, ca și cînd le-ar povățui « sau ar cîrmui singur pre ele. Deci ca să judecăm de aceasta bine, cu ce adecă bune alegeri sîntem datori, trebui bine să cunoaștem: că amintele isprăvile ei, cu greșală vom socoti în loc de isprăvi părerilor; și din pricina, că închipuirile pe care numim rumpte, nu cad sub cugetare, vom socoti dar că ele nici să trag de la cugetare; și pentru că atunce nu vom putea vide aceea ce are întovărășite cu simțirile, vom face păreri, că ceva strein este lucru iar nu simțirea. Și fiind întîmpinați de această rătăcire, ne vom orbi pentru începătura și născarea lor: nu ne va fi cu putință a lua P.73 sama ce au ele, dar totuș vom socoti că tot acee zărim: și așa singure nălucituri vor rămînea parte noastră. Odată vor fi la noi închipuirile ființe, de sine avînd lăcuință în sufletu, ființe firești sau ființe una după altă adăogite cătră ființa sufletului! altă dată vor fi ființe cari aiurea nu au petrecere sa, numai în Dumnezeu, și pe cari numai într-însul vom pute vede.6^ Acest feli de urzătoare păreri numai decît trebui să ne depărteze de la cale dreptelor luări aminte, și atunce nu amintele numai că din rătăcirea vom păși la rătăcirea. Iată dar așezările care naște părere: îndată ce le-am priimit odată, nu este cu putință a mai avea limbă bine lucrată sau alcătuită; și mai că totdeauna săliți sîntem rele a minții idee să avem, căci rău înțelegem a face mintioasă idee pentru puterile duhului nostru. N-au urmat așa, precum am văzut, omeni cei mai de aproape mînilor pricinuitoriului firii. Măcar că atunce eii căuta neștiind ce caută, dar totuș căuta bine; și adeseori afla, nezărind ceea ce căuta, pentru că trebuințele, cari le-au dat ziditoriul și stările împrejuri în care le-au pus, sîlie pre dînși[i] a lua aminte, și adese ori îi ferea, ca să nu-ș[i] închipuiască nimică prin părere. Alegere alcătuind limba, bine o au alcătuit, căci tot-deună îi da siguratecă înțelegerea proforalelor; iar limba fiind încă nelățită, însă bine făcută, povățue cătră cele mai de trebuință luîri de samă. Spre nenorocire o[a]meni[i] nu știe să ee aminte cu care chip agonise științele. S-ar pute zice, că nu sînt în stare a face bine numai acee ce fac fără știrea lor; iar filo-zofi[i], cari au fost datori a căuta cu mai multă socotință, să părea că adese ori caută așa, ca să nu afle nimică, sau să să rătăcească (Cours d’Etudes, Art. de penser, part. 2, chap. 5).68 69 68 Nota lui Lazăr Asachi: „Aici autoru[l] pomenește socotințele lui Carteziuș și a lui Malebranșe." 69 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 267 Cap. 6 Rătăcesc uni[i] ca acei ce socotesc definiția a fi o singură mijlocirea spre a face împiedecare voroavei cei preste măsură. Metehnele limbilor sînt văzute mai ales în graiuri, a cărora înțelegere nu este cu siguranțe așezată sau cari nu au nici o înțelegere. Deci umbla să facă vreun chip de împiedecare; dar pentru că sînt graiuri, pre cari se pute definicălui, s-au zis drept acee că trebui toate a le definicălui. De aici au fost socotite definițiile în loc de temei meșteșugului facerii mintoasei ideii. Triunghiul este pedesuprimea închietă cu trei linii; iată definiția. Dacă ea dă triunghiului acel feli de închipuire, fără care n-ar fi cu putință a însămna însușirea lui? Deci pentru acee, că spre a cunoaște însușimea a vreunui lucru, trebui a P.74 cerceta, iar a cerceta trebui a să vide. Deci acest feli . definiții arată numai lucrurile, pe cari am hotărît să le cercetăm și nimică mai mult nu fac. Priceperea noastră arată noao asemene al priceperii pusele înainte prăviri, și noi le cercetăm, măcar că nu putem a-i definicălui. Trebuința dar definicăluirii este numai trebuință a vede acele lucruri, pentru cari voim a face mintioase idei: iar de să poate a le vede fără definicații, atunce definițiile rămîn netrebuitoare, și așa se face mai de obște. Nici să poate avea îndoială, că spre a cunoaște vreun lucru trebui să-1 văd: și dacă-1 văd nu-mi rămîne altă numai să-1 cercetez. Atunce dar cînd descopăr însușimea pedesuprimii cu trei linii închieetei este singură numai alegere prițipium sau începere descoperirii mele (dacă numai decît vor prințipii); și definiția acee îm[i] arată triunghiul, care este privirea pusă înainte cercetării mele, așa, precum arată mie pusele înainte prăviri a priceperii. Ce dar însămnează voroava aceasta: definițiile sînt prințipii? acee însămnează, că vrînd a cunoaște oare care lucruri trebui întăi a le vede, și a le vede într-acel chip, precum sînt, aceasta însămnează iar mai mult nimică. Dar în înțelegere oarecăror totuș ceva mai mult să pare a să zice. Prințipium tot acee însămnează ce și începătura, și tocma aceasta cea dintăe înțelegere au fost a graiului: dar prin deasă întrebuințarea lui, au început a-1 întrebuința din deprindere, mehanicește, fără a lega la el vreuna din închipuiri; și așa lesne s-au aflat prințipiile, cari nu sînt nici a unui lucru începătură. 268 Antonie Plămădeală Dacă voi spune, că sînt cugetările prințipium științelor noastre, fiindcă să încep de la cugetări, noi zice lucru de înțeles. Dar nu va fi tot acee, cînd voi spune, că pedesuprimea închieetă cu trei linii, este prințipium tuturor însușimilor triunghiului; fiind că toate însușirile triunghiului să încep de la pedesuprimea închieetă cu trei linii. Că eu pot deopotrivă să zic, că toate însușimile pedesuprimei cu trei linii închieete să încep de la pedesuprimea închieetă cu trei linii. Cu un cuvînt, definiția aceasta nimic nu mă învață; numai cît arată mic lucru, pe care voesc să cunosc, și a cărue însușimea numai singură cercetătoare alegerea poate să descopere. Drept acee, definițiile nimică nu învață, numai ne arată lucrările, măcar că nu totdeună în deopotrivă lumină. Sufletul P.75 este ființă care sîmte, o definiție ca aceasta foarte fără deplinătate arătătoare pe suflet la toți acei, pe cari cercetătoarea alegere n-au învățat, că toate puterile lui, socotite întru începutul său, nu sînt altceva, numai putere simțirii. Deci nu trebui a începe tîlcul pentru suflet de la o definiție ca aceasta: că măcar [că] toate puterile lui nu sînt altceva întru al său început numai simțiri, dar totuș[i] adevărul aceste nu poate fi prințipium sau începătură, pentru că nu iaste întăe știință, dar al doile, și pentru acee este al doilea că este aducere trasă din cercetătoare alegere. Gheometri sau măsorătorii pămîntului potrivindu-să trebuinței definicații la toate, adese ori fac zădarnice sălințe în căutare definițiilor, pre cari nu pot să afle. De pildă, acest feli este definiția linii drepte: că a vorovi cu dînși, că este linia cea mai scurtă care să poate trage de la un punct la altul, nu este acee a da să o cunoască, ce mai vîrtos este zicere, că acum este cunoscută și pentru că în voroavele lor definiția este prințipium sau începătură. Nu este dar îndatorită a întări zicere, că lucru luat spre cunoștință acum este cunoscut. Iată ici corchea, stînca, de care să sfărâmă toți așa numiții scriitorii stihiilor, cu mare sminteală oarecărori gheometri, cari se jăluesc, că nu s-au dat pînă acum bună definiție linii cei drepte și cari să pare a nu ști, că acee ce nu să poate definicălui, nu să cade să fie defi-nicație. Iar dacă definițiile vor arăta noao numai lucrurile, puțină răzămare într-această de le vor arăta mai nainte de a le cunoaște sau pre urmă. Mie mi se pare că numai temeiul este a cunoaște pre singure lucruri. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 269 Iată dar că s-ar încredința, cum că cercetătoare alegere este cel mai întîi chip spre a lor cunoștință, dacă ar lua sama, că cele mai bune definiții nu sînt altceva, numai cercetătoare alegeri. De pildă, definiția triunghiului este alegere cercetătoare: că întru adevăr, a zice că triunghiul este pedesuprimea cu trei linii închietă; trebuia întîi costelor acei figure una după altă a lua sama, și a le număra. Drept, că acea cercetătoare alegere să face oarecum după cea dintăe aruncătură ochiului, că degrabă putem număra pînă la trei, far copilul măcar că n-ar pute așa de grabă să numere, dar totuș așa bună alegere triunghiului ar face, ca și noi. Ar face el alegere acee pe încet, tocma adecă așa cum și noi numărînd încet, am face definiții sau cercetătoare alegere figurei, care are foarte multe coaste. Să nu zicem, că in cea cu amăruntul cercetările noastre trebui a avea definițiile în loc de prințipii: mai pe prost să spunem, că trebui a începe mai bine, adecă, trebui a vede lucrurile așa precum sînt; și să adaogem a zice, că spre a le vede așa precum sînt, totdeună trebui a începe de la cercetătoare alegere. P.76 întru acest chip dezvinovățindu-ne sau făcînd tălmăcirea, cu mai mare răspicare vor vorovi, și vom scăpa de osteneală căutînd definițiile pre cari nu să poate afla. Așa de pildă, vom pute ști, că spre a cunoaște dreaptă linie, nicidecum nu este trebuință a o definicui, după gheometrilor obiceiu, și că destul este a Lua samă, cum am cîștigat închipuirile ei. Pentru că gheometria este știință pre care numesc desăvîr-șită, s-au născut de acolo părere, că vrînd a tîlcui bine toate alte învățături, nimică altă nu trebui numai a urma pe gheome-trii; și entuziazmosul acesta a definicui ca gheometri[i] s-au făcut boală tuturor filosofilor, oricum să zice acelora cari să socotesc a fi de acel feli. Să deșchidem lecsiconul a vreunei limbe, vom vede, cum ei după fiește care articul vor ca să dee definiții, și cum de rău să nemerește lor. Cele mai bune a lor definiții zic a fi așa, deopotrivă ca mai sus pomenită definiția linii cei drepte, că însămnare graiurilor acum este cunoscută; sau dacă poate fie nu lasă nimică în gînd, atunce nimene nu-i înțelege. închipuirile noastre ori că sînt drepte sau la un loc nepuse, ori puse. Dacă nu sînt la un loc puse, deci nu să poate a le definicui: în zădar gheometri s-ar opinti pentru ele; și numai atîta ar arăta, cît și la liniile cele drepte. Deci, măcar că închipuirile de acel fel nu pot fi definicuite, dar totuș cer 270 Antonie Plămădeală cetătoare alegere totdeună va arăta noao cum .le-am cîștigat: pentru că va arăta, de unde ele veni, și cum vin la noi. Dacă a noastră închipuire este la un loc pusă, deci numai singură cercetătoare alegere poate să ne facă cunoaștere eii, că numai singură ea, rășchirîndu-le pe părți, toate din parte închipuiri va nemeri să arete noao. Drept acee ori în ce chip vor fi închipuirile noastre, însămnare lor lămurită și deplină spînzură de la alegere. Cu toate aceste totdeună vor rămânea acele închipuiri, cari nu vor fi însămnate, sau acele măcar, pre cari spre voe tuturora nu să poate însămna: și nu pentru alta, numai că dacă nu s-au putut învoi toți spre de un feli de gînd zămislirea, cu însuș aceasta au trebuit să rămîe neînsămnate. Acel fel, de pildă, este închipuirea, pre care rostim prin istețime. Și măcar că cercetătoare alegere nu poate însămna ce înțelegem prin acel graiu, de toț[i] noi nefiind într-un chip înțeleși. Dar totuș va însămna tot, ce să poate prin el înțelege, nefăcînd întru nimică împiedecare, ca prin el, să înțeleagă fiește carele acee, ce va plăcea lui, după cum de obște să obicinuiește: sau amin-tele zicînd „mai lesne ne va fi chipului descoperirii adevărului să îndrepteze limba noastră, decît pre însuș noi". P.7970 71 72 73 Iar în sfîrșit numai el singur tot acee va îndrepta ce poate fi îndreptat, că singur el poate să dee noao a cunoaște născarea tuturor închipuirilor noastre, pentru că filosofi foarte s-au uimit cînd au părăsit chipul descoperirii adevărului și socotea că definițiile pot fi în locul lui. Cu atîta mai mult s-au uimit că n-au știut sa dee bună definiție descoperirii adevărului. Socotind opintirile lor făcute cu scoposul dejghiovcării acelui chip, s-ar pute zice, că în rășchirarea întregimii pe părț[i] și în punere părților iarăș în întregime mare taină să ascunde; căci la cea de pre urmă destul este la una după altă cu bună rînduială a face luare aminte. Caută la en[ci]clopedie graiul Analyse 71 (chipul descoperirii adevărului),72 Cel oarecînd obștesc entuziasmosu definiuirii, au fost isprava adunătoriului chip (Synthesis, methodus synthetica),7^ acelui zic întunecos chip, carele totdeuna de acolo începe unde să 70 S-a omis în manuscris numerotarea paginilor cu nr. 77 și 78. Se trece de la 76 la 79. 71 Cu litere latine. 72 Nota lui Lazăr Asachi: „Spre îndămănare acelor cetitori cari mai cu temeiu voesc să cuprindă această pricină, tălmăcitoriul la sfîrșitul acestui lucru au adaos doo adaogie în scris însămnări; una pentru însușit chip descoperirii adevărului din alcătuirea autorului luată, iar alta din enchiclopedie.*4 73 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 271 cuvinea a sfîrși, și cărue totuș au dat nume a fi însușit chip învățăturilor (methodus docirinae)?* Aici nu pot da pentru dînsul mai deplină închipuirea, întîi pentru acee că nu-1 înțeleg, iar al doile pentru acee că a-1 înțelege cu neputință este. El cu atîta mai tare înainte cunoștinței să ascunde, că priimește asupra sa toate marche 74 75 acelor istețimi cari vor să-1 întrebuințeze iar mai ales marca neadevăratelor istețimi. Iată cum în pricina aceasta un slăvit avtor face dezlegare. în sfîrșit, zice el, acele doo chipuri (descoperitor adevărului și adunătoriu) de altfeli nu să deosebesc între sine numai așa, ca drumul pe care ne suim din vale la deal, de la drumul pe care din deal ne pogorîm la vale.7® Din acest feli de dezlegări, nu văd alta numai, că acele doo chipuri loruș sînt protivnice, și dacă unul dintr-înși[i] este bun, celalalt numai decît trebui să fie rău. Noi numai de la lucruri știute cătră cele neștiute putem să pășim. Deci dacă lucru știut să află pe deal, cu bună samă pogorîndu-ne la vale nu vom veni la el; iar dacă este in vale, nu trebui a să sui la deal. Nu pot fi doar doo protivnice drumuri ducătoare cătră unu dintr-acele lucruri. Unele ca aceste socotele nu sînt vrednice a întră cineva în mai cu amăruntul a lor critică (Cours d'Etudes, Art de penser, part. 1, chap. 9).77 De obște socotință este că darul însușit adunătoriului chip este a alcătui închipuirile noastre, iar a chipului descoperitor pe adevărul, este a le rășchira. De aceasta pomenitul avtoru loghichei judecă, că acele doo chipuri bine dă a le cunoaște cînd zice, că unul din ei ducea din vale la deal, iar altul din. deal la vale însă fără a vede, oare acea mintioasă idee bună este sau rea, aceasta știut, că duhul nostru numai decît pe rînd trebuie să se suie și să se pogoare; sau mai drept zicînd lui firește este alcătui și a rășchira, fiindcă tindere mintioaselor idei nu este altceva nici poate fi, numai tinderi alcătuirilor și răschirăturilor. P.80 Deci adunătoriului chip deopotrivă să cade a rășchira și a pune la loc, iar descoperitoriului de adevăr tot de o potrivă să cade a pune la loc și a rășchira. Lucru din protivă ar fi minții a înțelege, că aceste doo lucruri nu să pot împăca cu 74 Cu litere latine. 75 Cuvînt descifrat cu aproximație. 76 Nota lui Lazăr Asachi, cu litere latine: „Logique ou VArt de penser, part. 4, chap. 2.“ 77 Cu litere latine. 272 Antonie Plămădeală sine, și că să poate bine a face mintioasă idee puindu-ș opreliște după plăcere a pune tot la loc sau a rășchira tot. în ce dar să deosebesc aceste doo chipuri? Iată într-aceasta, că des-coperitoriul de adevăr totdeuna începe bine, iar adunătoriul totdeuna rău. Cel întăi fără a să opinti spre rinduială bună o are din fire, că este chipul de fire dat: iar cel de-al doilea neștiind pe firească bună rinduială, fiind chip stîrnit de filosofi foarte să opintește spre el, și prin aceasta pe duhul năcăjește, dar nu-1 luminează. Cu un cuvînt, chipul cel drept descoperirii adevărului, de care să cade a să tine este acela, carele pornind de la începutul, întru asîmănare arată lucrare limbei, iar în lucrarea limbei arată sporiul înțelepciunii. Cap. 7 Ideea cea mintoasă este dreaptă dacă singură limba dreaptă este. Măcar că chipul descoperirii adevărului precum am văzut este unul singur spre a cîștiga feliuri de științe, totuș singuri matematici[i] cari totdeună sînt gata a-1 lepăda, să pare a-1 întrebuința, măcar atîta pe cît sînt săliț[i] spre aceasta. Dau eii întăețimea chipului descoperitor pe adevărul pre carele socotesc a fi mai drept și mai scurt, dar scrierile lor prin aceasta să fac mai încurcate și mai prelungite.?» Acum am văzut, că acel adunător chip cu totul este protiv-nic celui descoperitor pe adevărul. El ne abate din drumul adevăratelor luări aminte, și totuș mulți matematici socotesc pre dînsul a fi cel mai însușit chip la învățătură; și de aceasta așa sînt încredințați, incît în cărțile sale cele pentru stihii, nu dau alt chip de întrebuințare numai pre acel de adunare. Cleraut (Clairaut n. n.) alimentele gîndea. Nu știu, de au răspicat undeva dumn[e]alor Euler și Lagranje, ce au gîndit în pricina aceasta; dar lucrurile lor vederat arată chipul gîndirii lor: 78 Această bănuire îndeobște adevărată nu este fără ecsțepție. Așa, de pildă, dumnealor Evler (Euller n. n.) și Lagranje (La Grange, n. n.) de duhul sau cel isteț răpindu-să pîn-la ce mai mare iscodire și lămurire s-au apucat de chipul descoperitor pe adevărul pre carele au și adus la deplinătate. în scrisorile lor cele vietoare de lucrare istețimei chipul acela primește noavă treaptă a întrecerii și pentru acee sînt mari matematici că sînt mari în alegere cercetători. Ei scriu pre ales Iscusit alghebra, în a cării limbă scriitorii sînt foarte rari mai mult decît ori în cari altele, căci din toate mai bine este alcătuită. Adnotația sau însăm-nare(a] avtorului (adică a lui Condillac n. n.). Lazăr-Leon Asachi în cultura română 273 P.81 căci in stihiile alghebrei să tin mereu de chipul cel descoperitor pe adevărul.79 Abatere sau plecare acelor matematici după chipul descoperirii adevărului nu este lucru de mic preț. Alți[i] dar trebue să fie1 silițți] de prejudețe a să ținea deosebi în parte chipului adu-nător de vreme ce și-au încuibat păreri, cum că cel însușit, care este chipul iscodirii, încă nu este la dînși[i] însușit chip învățăturilor; și spre a să învăța streine aflări, este un alt oarecare mai bun chip decît acesta, prin care putem singuri să le facem. Dacă în toată vreme peste tot chipul cel descoperitor pe adevărul s-au gonit din matematică, dacă poate într-însa să fie întrebuințat chipul cel adunătoriu; să pare, că de tot este lui oprită intrarea cătră alte științe, și că numai cîte odată pe furiș să vîră cătră acele persoane cari fără știință fac dezlegări. Aceasta dar este pricină, că dintr-atîte lucruri filosofilor celor de demult și celor de acum, pre puține avem de acel feli, cari ar sluji spre adevărată luminare. Adevărul rare ori poate să fie bine înțeles, dacă nu-1 arată chipul cel descoperitoriu, și mai ales cînd chipul cel adunător îmbodolește pre el în mulțimea nesiguratice științe, păreri, rătăciri, și face luiș boscoroditură, cu greșală să socotește în loc de meșteșugită și înțelepciunii. Să luăm oarece samă asupra însușimii chipului ce descopere adevărul, lesne ne vom încredința, că el cu atîta mai mult în parte luminătoare știință, cu cît este mai drept și mai desăvîrșit, și dacă ne vom aduce aminte, că meșteșugul mintioasei ideii este însușit bine alcătuită limbă, lesne ne vom judeca, că ce mai mare neîncurcare și mai mare prețizie răspicare însușimii adevărului numai decît pot să fie ispravă cei[i] mai mari neîn-curcării și răspicării limbei. Deci pe cît să poate, în toate învățăturile noastre trebui să ne facem închipuirea acei neîncurcări și răspicări, cu scoposul să ne apropiem de dînsa. 79 Stihiile alghebrei ce s-au dat prin dumn[e]alui Evler cu totul se deosebesc de toate altele ce s-au scris înainte lui. în parte cea dintăi luare de samă însăm-riatelor câtimi (scris deasupra cuvîntului feliurimi, n. n.) feliurimi (Analysis determinate) (cu litere latine, n. n.) este tîlcuită cu lesnicios și lămurit chip, și care cu totul să cuvinea la ghenius avtorului, numai că teoria potrivirii (aequotio) (cu litere latine, n. n.) cîteodată este prescurtată. Cu bună samă dumn[e]alui Evler n-au vrut să între la cercetare deosebirilor celor ce de alți[i] atîte ori s-au pof-torit. dar cetitoriul vrînd întru aceasta să să lumineze, va sîmți pagubă. Luare de samă neînsemnatelor cîtimi (Analysis indeterminata) (cu litere latine, n. n.) puțin la Franța este știută (cătră a cărie deplinătate cu sporirea mult s-au sălit dumnelor Evler și La Granje). Este, zic, pusă înainte prăvirea părții cei al doile care este cel cel mai ales lucru și cuprinde în sine adăogirile dumisale Legranje. Deplinătate acelui lucru purcede numai de la chipul descoperitor pe adevărul, pre care acești doi mari gheometri desăvîrșit știu. Iar cei ce nu-1 știu, în zădar vor face ispitirea scriind pentru stihiile învățăturilor. Adnotația sau în-sămnarefa] avtorului." 274 Antonie Plămădeală P.82 Numesc a fi desăvîrșit acele epistimii, în cari strîns să dovedește, pentru ce dar nu sînt toate învățăturile desăvîrșit. Iar dacă sînt de acel feli, în cari nu să dovedește strîns, deci cum să dovedește? Și ce însămnează aș zice poate fi oarecare dovezi, cari, zicînd cu denadinsul, nu sînt dovediri? Oricare dovedirea ori că nu este dovadă, sau că este dovedirea strînsă. Dar și aceasta este trist, că dacă ea nu întrebuin-țază limba acee, pre care s-ar căde să întrebuințeze, atunce nu să va arăta acee ce este. Deci nu este teahna învățăturilor ori științelor, dacă nu dovedesc strîns; ce mai vîrtos este teahna învățătorilor, cari rău greesc. Limba cea matematicească alghevra, din toate limbile este mai dreaptă. Și oare nicăirea acum nu sînt dovediri, numai în matematică? Dar pentru că alte învățături nu pot să ajungă la acest feli dreptări, au doară trebui să fie rînduite și hotărîte a nu avea putere să dovedească acee ce dovedesc? întru toate învățăturile, chipul descoperirii pe adevărul este unul ce dovedește, și totdeună dovedește întru ele atunce cînd întrebuințază limba, pe care să cuvinea a o întrebuința. Știu că însămnează feliurite soiuri chipului descoperirii adevărului, precum a loghicei, metafizicii și matematicii; dar el este numai unul și acelaș întru toate științele, căci introduce la toate, de la știute lucruri către cele neștiute prin mintoase ideii, adecă prin tindere socotelelor, ce unele în alte sînt încheete. Să ne facem închipuirea vorbei, pentru care să cade să întrebuințeze chipul descoperitor pe adevărul, dacă vom cerca să dezlegăm aici oricare dintr-acele gîcituri, cari obicinuită să dezleagă cu ajutoriul alghevrii, vom alege pentru noi una din cele mai lesnicioase, iar prin acee priceperii noastre mai potrivită: că în sfîrșit rămășița va fi de ajuns spre dejghiovcare a tot meșteșugul mintioasei ideii. Avînd știut număr întru amîndoo mîni bănuți de samă, de voi lua pre unul din eii de la mîna dreaptă și voi muta la cea stîngă, voi avea deopotrivă numărul lor într-u una și altă mînă; iar dacă voi muta pre unul din stîngă la dreapta, de doo ori voi avea mai mult în dreapta decît în stîngă. Este întrebare, mulți bănuți de samă am în fiește care deosebit mînă. [?] Aici nu este vorbă pentru gîcitura acelui număr prin părere: trebui a-1 găsi prin mintioasă idee, mergînd cu tindere socotelelor de la cee ce este știut, către acee ce nu este știut. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 275 P.8580 Date sînt aici doo tocmele sau așăzări; ori zicînd în limba matematicească, doo aici sînt date: una acee, că dacă voi muta un număr din mîna dreaptă la stînga, voi avea numărul lor deopotrivă în fieștecare; iar al doile, că dacă voi muta un număr din stînga în dreapta, voi avea de doo ori mai mult în dreaptă decît în stînga. De aici vedem, că dacă să poate găsi numărul dat spre căutare, deci nu de alt feli, numai luînd samă ce feli de legături merg între cele doo date; și lesne pricepem, că acele legături vor fi mai puțin sau mai mult văzute după măsură acee precum cele doo date vor fi răspicate mai puțin sau mai mult prin chipul cel mai drept. Dacă am zice: numărul bănuțelor de samă în mîna dreaptă trăgînd de la dînsa pre unul, este de asemene cu numărul bănuțelor de samă din stînga adaogînd la dînsa unul; am face vorbă dată întăe prin foarte multe cuvinte, să zicem dar mai în scurt: numărul mînii cei drepte micșorat cu unimea deopotrivă este numărul înmulțit cu unime mîni[i] cei stîngă; sau numărul în dreapta împuținat cu unime, să potrivește numărului din stînga. înmulțit cu unime; ori la sfîrșit încă mai pe scurt: dreapta mai puțin cu unul, să potrivește stîngăi cu mai mult unul. într-acest chip pășind din răspicare cătră răspicare, venim la răspicare ce mai dreaptă întăe date. Iată dar că pe cît vom scurta vorba noastră, pe atîta mai mult spre sine să vor apropie închipuirile noastre; și pe cît vor fi mai aproape, pe atîta va fi noao mai cu lesnire a lua samă la toate între dînsele legături. Rămînea nouă încă aceeș a face cu a doo dată ce am făcut cu cea dintăe, adecă, a o dezlega în mai nemeșteșugită răspicare. După a doo a tocmelii întrebare, dacă voi muta un număr din mina stîngă la dreapta, voi avea pe doo ori mai mult în dreapta decît în stîngă. Deci numărul mîni[i] cei stîngă împuținat cu o unime este jumătate numărul mîni[i] cei drepte înmulțit cu o unime; pentru acee a doo dată așa vom răspica: numărul mîni[i] drepte înmulțit cu unime este deopotrivă cu numărul de doo ori luat din mîna stîngă, cu împuținată unime. Această răspicare vom schimba pe altă mai neîncurcată, dacă vom zice: dreapta înmulțită cu unime este deopotrivă cu doo stînge cînd fieștecare dintr-însele va fi cu o unime micșorată ori împuținată; și în sfîrșit vom veni cătră răspicare acee care din toate mai neîncurcată este: dreapta cu una mai mult, deo 80 Lipsește din manuscris numerotarea paginilor cu 83 și 84; de la 82 se trece direct la 85. 18* 276 Antonie Plămădeală potrivă cu doo stinge mai puțin cu doo. Iată sînt răspicări, pe cari la doo date am portivit: Dreapta mai puțin cu una, deopotrivă stînghei cu una mai mult. Dreaptă mai mult cu una, deopotrivă la doo stinge cu doo mai puține. Acest feli de răspicări în matematică să numesc potriviri (acquationes).^ Sînt alcătuite din doo potrivite părți (membra P.86 aequationes).#2 Și așa, dreapta mai puțin cu una, este parte întăi potrivirii cei dintâi; stînga mai mult c-unul este a doo parte aceiș potriviri. în fieștecare parte acelor potriviri, neștiute cîtimi sînt amestecate cu cîtimile cele știute. Știute sînt mai puțin una, mai mult una, mai puțin doo, iar neștiutele dreapta și stînga, prin cari răspicăm doo numere, pre cari căutăm. Pînă cînd știute și neștiute, în oricare parte potrivirilor din-preună cu sine sînt mestecate, nu este cu putință a dezlega gîcitura. însă nu trebui mare opintirea luării aminte, ca să s[ă] ia sama, că dacă este vreun chip mutării cîtățimei de la o parte la alta, fără pic de schimbare asămănării cari între ele să află; atunce, lăsînd într-o parte numai una din doo neștiute, putem să o despărțim de la știutele acele cu cari este amestecate. Chipul acela oarecum singur să arată: că dacă dreapta cu unul mai puțin de o potrivă este stîngăi cu unul mai mult; deci toată dreapta va fi depotriva stînghei cu doo mai mult: iar dacă dreapta cu unul mai mult este depotriva doo stîngi[i] cu doo mai puțin, deci singură una dreapta va fi de portivă doo stîngelor mai puțin cu trei. în loc dar a doo de mai sus potriviri, vom întrebuința doo următoare. Dreaptă deopotrivă stîngăi cu doo mai mult. Dreaptă deopotrivă la doo stinge cu trei mai puțin. Fiind parte dintâi a celor două potriviri, dreapta este tot aceeș cîtime, vederat este că vom cunoaște pre ace cîtime, cînd vom cunoaște prețul părții cei al doile potrivirii cei dintăe, sau cei de al doile. însă pentru că parte al doile potrivirii ceifi] dintăe potrivită este al doile part[i] cu al doile potrivirea (pentru că una si alta sînt deopotrivă aceiș singure cîtim[i] răspicate prin cuvîntul dreaptă); deci putem așeza acea al trei le potrivire. 81 Cu litere latine. 82 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi îji cultura română 277 Stingă mai mult cu doo, potrivită la doo stinge cu trei mai puțin. Acum numai una stîngă rămînea neștiută; și prețul eii vom cunoaște, dacă o vom despărți, adecă, dacă toate știutele vom nemeri a le muta la o parte. Vom spune dar: Doo mai mult cu trei deopotrivă la doo stinge, mai puțin cu una stingă. Doo mai mult cu trei deopotrivă unei stinge. Deci cinci deopotrivă unei stîngă. P.87 Și gîcitura este dezlegată. Am aflat că numărul bănuțelor de samă în mîna stîngă sînt cinci. Iar întru acele potriviri: dreapta potrivită stîngăi cu doo mai mult, dreapta potrivită la doo stingi mai puțin cu trei, vom găsi că în mîna cea dreaptă sînt șapte la număr bănuți de samă, după cum cele doo numere cinci și șapte fac îndestulare condițiilor gîcirii. Fățiș videm cum într-această pildă, neîncurcare răspicărilor înlesnește pe a minții idcea. Și ușor pricepem, că dacă luare de samă sau chipul descoperitor pe adevărul cere de acest feli vorbă atunce cînd gîcitura deopotrivă este lesnicioasă, ca cee, pre care acum pro[a]spăt am dezlegat; cu atîta mai vîrtos are trebuință de dănsa într-acele gîciri cari sînt încurcate. înc[ă] recomandata chipului descoperitor pe adevărul în matematică nu de aici purcede, că întrebuințază într-însa limba cea mai dreaptă sau neîncurcată. Ușoară închipuirea alghevrei de ajuns va fi spre a să încredința de acest adevăr. în limba această nu trebuiesc cuvinte. Mai mult să răspică prin +, mai puțin prin —, potrivirea prin = , iar cîtimile să răspică prin slove, sau prin nulle: x83 84 de pildă va fi numărul bănuțelor de samă, pe care am în mîna cea dreaptă, iar y $4 numărul bănuțelor de samă, pe care am stîngă. Și așa, x—1 — y-H, însămnează că numărul bănuțelor de samă în mîna dreaptă împuținată cu unime este deopotrivă numărului bănuțelor de samă din stîngă cu unime înmulții; iar x + l^y—2 însămnează, că numărul mîni[i] drepte cu unime înmulțit, potrivit este de doo ori luatului număr mîni[i] cei stîngă, cu unimea împuținat. Drept acee, doo date gîciturii noastre să cuprind intr-acele doo potriviri. x—1 - v-j-1 x-M^2y—2 83 Literă latină. 84 Literă latină. 278 Antonie Plămădeală Cari, despărțind într-însele neștiutu părții cei întăi, să fac x x = y+2 x = 2y—3 Din doo alte părți facem acelor doo potriviri: x+2 = 2y—3 Care ace potrivirea să face următoare: 2 = 2y—y—3 2+3=2y—4 2+3-y 5 = y în sfîrșit din x = y+2 scoatem x = 5+2 = 7; iar din x = 2y—3 de o potriva scoatem x = 10—3 = 7. P.88 Această alghevricească voroavă vederat arată cum în min-tioasele idei socotințele noastre unele cu alte sînt legate. Vedem că socotința cea de pre urmă în cea denainte pre urmei, cea de nainte pre urmei în cea denainte și așa mergînd mai departe în sus, nu pentru alt ceva este închietă, numai pentru atîta, că cea de pre urmă este tot acee ce și acea denainte pre urmei, iar denainte pre urmei tot acee ce denainte ș.c.l., și dintr-această lesne să poate încredința, că aceimea acee identități (identitas)^ alcătuiește toată vedere adevărul mintioasei ideii. Cînd mintioasă idea cu ajutoriul cuvintelor să dezghiovcă, deopotrivă vederare adevărului atîrnă pe văzută aceime unei socotințe cu alta. Pentru că tindere socotințelor deplin este într-un-felită, numai răspicare schimbată totuș[i] trebui a adeveri, că aceimea mai cu lesnire să ia samă în voroava cu ajutoriul alghevraiceștilor semne. însă ori cu lesnirea ori cu anevoe aceimea să ia samă, destul este ca să să arete, spre a să încredința, că mintioasă ide[e]a este strînsă dovedirea; și nu să cuvinea a înțelege, că științele numai atunce sînt depline, și atunce numai strîns dovedesc cînd întrebuințază x, a și v [b]. Dacă să pare că unele din ei nu pot avea dovediri, deci pentru acee că avem obiceiu a le tîlcui fără a alcătui limba lor, la nici pricepînd, că trebui a o alcătui: că toate ar ave deopotrivă deplinătate, dacă pre toate ar tîlcui cu limbile binefăcute. Tocma așa tîlcuîe metafisica împarte cea dintăe acestui lucru. Am tălmăcit de pildă născare puterilor sufletului pentru acee că am văzut cum că ele toate au aceimea cu putere simțirii: și a noastre mintioasele idei cu ajutoriul cuvin 85 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 279 telor făcute așa sînt de strins dovedite cum pot fi dovedite mintioasele idei cu ajutoriul slovelor. Științele dacă mai puțin sînt depline, deci nu pentru acee, că nu vorovesc într-însele alghevraicește, ce pentru acee că limbile lor sînt rău alcătuite, că o[a]meni[i] într-această nu să iau samă sau dacă și iau samă, dar încă mai rău o prefac. Oare trebui a să mira că nu știu a-ș[i] face mintioase idei, de vreme ce , limbile științelor sînt numai boscoroditură așezată din multe cuvinte, din cari unele sînt graiuri obștești neavînd siguratece în înțelegeri, iar altele graiuri streine sau sălbatice, rău înțelese? Toate științele ar fi depline, dacă am ști grăi în limbă fieștecării științe însușită. Tot dar slujește spre întărirea acee, ce acum am dovedit, că limbile sînt chipuri luării de seamă? că mintioasă ideea numai P.89 într-atîta face sporirea, pre cît sporesc ele; și că meșteșugul mintioasei idee a dus pănă la ce mai mare dreptăciunea, nu poate fi altceva, numai bine făcută limbă. Nu voi spune cu matematici[i] că alghevra este oarecare felurimea limbei; eu mai vîrtos zic că este limbă și nu poate fi altceva. Vedem în gîcirea acum pro[a]spăt de noi dezlegată că ea este limbă, în care am tălmăcit ace mintioasă idea, pre care mai nainte cu ajutoriul cuvintelor am făcut. Dacă dar slovele și cuvintele răspică tot pre acee mintioasă idea, vederat este, că dacă cu ajutoriul cuvintelor cu oarecare limbă vorovim, deopotrivă dar cu ajutoriul slovelor vorovim în oarecare limbă. Tot aceasta am pute observui sau a lua samă în cele mai încurcate gîciri: pentru că toate alghevralicești dezlegări totdeună un feli de voroava întrebuințază, adecă mintioasele idei ori una după altă socotințele aceimilor prin slove răspicate. Dar fiindcă alghevra este limbă alcătuită cu cea mai bună rînduială și că lămurește pe mintioase idei, pe cari nici într-o limbă altă nu s-ar pute răspica; de aici au ieșit părere că ea, zicînd însușit, n-ar fi limbă, că numai din oarece este limbă și că încă altceva trebui să fie. Alghevra este vederat chip alegerii sau descoperirii adevărului: dar nu mai puțin este și limbă, dacă toate limbile sînt chipuri descoperimii adevărului. Deci știm că ele vederat sînt acele. Dar alghevra este pre văzută dovadă, că sporirea la științele numai de la sporirea limbilor atîrnă; și că numai singure bine alcătuite limbi ari pute da descoperirii adevărului pe gra- 280 Antonie Plămădeală dusul acela a dreptării și răspicării, cătră care obicinuit la feîiu-rimea învățăturilor noastre, poate să fie întins. Ar pute, zic, isprăvi aceasta: că în meșteșugul mintioasei idei, nimică altă nu facem, numai rășchirări și puneri la Ioc; și nu trebui a înțelege, că aceste doo meșteșuguri sînt deosebite de sine. 86 Cap. 8 în ce atîrnă tot meșteșugul mintioasei idei? Chipul de care ne-am țînut în capul cel trecut să întemeiază pe regula acee, că nu să poate descoperi adevărul ce] neștiut, numai pe atîta, pe cît să cuprinde el în adevărurile cele știute; că după aceasta toată gîcitura dată spre dezlegare trebui să P.90 aibă oarecare date, în cari și știute și neștiute împreună sînt amestecate, după întru adevăr sînt ele amestecate în gîcitura de mai sus dezlegată. Dacă date nu cuprind în sine toate trebuincioase știute spre descoperirea adevărului, gîcitura nu poate fi dezlegată. Această luare aminte s-ar fi căzut întăi a o face, dar mai că niciodată nu o facem. De aceasta și rău întrebuințăm mintioasă idea, că nu știm,cum că avem de ajuns date trebuincioasele cătră bună mintioasă idea. Totuș[i] cînd am face observație sau luare aminte, că dacă avem toate trebuincioase știutele spre mintioasă idea, atunce graiul cel lămurit și deplin, ne petrece drept cătră aflare a cee ce căutăm; lesne ne-am pricepe că atunce nu le avem toate cînd voroava noastră întunecată și mestecată, la nimică nu ne duce. Atunce am pune sălință să vorovim mai bine ca mai bine să putem face mintioasă idea și am cunoaște cum acele doo lucruri strîns una de alta atîrnă. Acum pro[a]spăt am văzut, că nimică mai neîncurcat este decît mintioasă idea, însă atunce, cînd datele cuprind în sine toate știute trebuincioase cătră descoperirea adevărului. Fără trebuință am zis mai sus, că gîcitura pre care ne-am ales lesnicioasă este spre dezlegare, fiindcă ochiul mintioasei idei totdeună este de un feli; nicidecum el nu să schimbă, nici poate a să schimba. El să schimbă numai după fiește care noo punere înainte privirea mintioasei idee. In cele mai grele gîciri, cum si în 86 Vezi însemnarea lui L. A. care trimite la cele două note de la începutul cap. 7 (la noi 84 și 85). Lazăr-Leon Asachi în cultura română 281 cele mai ușoare, totdeună de la știute lucruri cătră neștiute siliți sintem a păși. Trebui, drept acee, ca date să cuprinză în sine toate știute spre dezlegare trebuincioase și cînd le cuprind în sine nu rămînea mai mult nimică, numai cu așa cu neîncurcal chip anumi date, ca pe cît se poate cu mai mare lesnirea neștiutele să să poată despărți. Deci în fiește care darea sînt doo lucruri: numirile datelor și despărțirea neștiutelor. Numirea datelor însușit este acee, ce noi înțelegem prin stare dării și despărțirea neștiutelor este zic mintioasă ideare, prin care le dezlegăm. Cînd dam întrebări spre a să afla numărul bănuțelor de samă care era deosebi în fiește care mînă, am numit toate date pre cari trebui cătră această găsirea, deci să pare că singur am P.91 însămnat starea întrebării. însă voroava me nu înlesnește dezlegarea ei. Pentru aceasta în loc de a le poftori din cuvînt în cuvînt feliuri de graiuri am dat pănă ce n-am venit spre răspi-care graiului celui mai drept; și atunce ideare minții oarecum singură de sine s-au făcut, că neștiutele ca oarecum singure prin sine s-au despărțit. A însămna dar starea dării de întrebare, este acee însușit a tîlcui datele în ce mai neîncurcată răspicare graiului: că numai cel mai neîncurcat graiu înlesnind despărțirea neștiutelor lesnește ideare minții. Poate să spuie cineva, că numai în matematică unde mintioasă ideare să face prin potriviri, așa ideiuim. Deci, au să poate tot acee să fie în altele științe, în care minții idea să face prin propoziție sau socotințele? 87 Răspund că potrivirile, propozițiile, socotințele, în temeiul său tot acelaș lucru sînt; și de aceasta în toate științele facem mintioase idei tot cu de un feli chip. Cel ce face în matematică întrebare, știut că o face cu to[a[te datele și spre dezlegare ei, destul este a o tălcui alghe-vraicește. Cînd dinprotivă să pare că într-alte științe nici odată întrebare nu să face cu toate date. De pildă, întreabă pre noi ce feli de izvor este și născare puterilor minții omenești și lasă ca singuri să căutăm date, pentru că și însuș acela carele face întrebare nu știe pre ele. Dar deși sîntem săliți singuri a căuta datele, totuș nu să cade socoti ca in făcută întrebarea măcar cu alăturat chip să nu 87 Nota lui Lazâr Asachi: „Ce să numește în gînd judecată în voroavă să numește socotință (propositio)“ (cu litere latine, n. n.) scrisă însămnare pentru gramatica clasului 3. 282 Antonie Plămădeală se cuprindă iele. Dacă n-ar fi iele într-însa n-am pute să le aflăm. Insă tot trebui să să afle în oricare întrebarea ce să poate dezlega. Numai la aceasta trebui a lua sama, că nu să află totdeună așa într-acea întrebare ca lesne să fie cunoscute. Deci a le afla, este acee a le cunoaște într-acea răspicare în care iele numai lăturiș sînt închieete; iar pentru dezlegare întrebării trebui a schimba răspicare acee la alta în care adecă toate datele negîngăvit ce lămurit să să arete. Iată dar a face întrebarea care este izvorul și născarea puterilor minții omenești, este acee a întreba, care este izvoriul și născarea acelor puteri, prin cari să face omul vrednic a sîmți, P.92 pricepe lucrurile alcătuindu-ș închipuirea den iale: și îndată vedem că luare de samă, potrivirea, socotința, mintioasele idei și însuș simțirea, sînt știute întrebări, pe cari avem a le cerceta; iar izvorul și născarea acelor puteri sînt neștiute. Iată dar datele în cari știutele cu neștiute sînt amestecate. Dar cum să poate despărți izvorul și născarea cari aici nu sînt știute? — Decît aceasta nimică mai ușor, căci prin izvorul înțelegem pre acea știută care este începătura altor. Iar prin născare înțelegem chipul purcederii tuturor știutelor de Ia cea dintăe. Acea întăe este mie cunoscută ca puterea, dar încă nu-m[i[ este știută, ca cea întăe. însușit dar este cea neștiută, care cu toate știutele este amestecată și pe care trebuie a despărți. Iată dar că această ușurică luar[e] aminte îm[i] dă a zări că putere simțirii este amestecată cu toate altele. Drept acee simțirea este cea neștiută, pe care avem a despărți pentru descoperirea, că ea una după altă să face luare de samă, potrivirea, socotință și c. 1. Tocma aceasta am făcut și am văzut că precum potrivirea x—l=y-H și x+l—2y—2 prin feliurite foarme trec pănă să vor face y = 5 și x = 7 așa și simțirea prin multe forme trece pănă ce să face minte. Așadar chipul mintioasei ideiuiri este de un feli în toate științele. Precum în matematica însămnăm întrebarea tîlcuindu-o al-ghebricește; așa în alte științe o însămnăm tîlcuindu-o cu cea mai neîncurcată răspicare, iar cînd întrebare este însămnată mintioasă ideiuirea care o dezleagă nu este altceva numai tinderea tălmăcirilor, în cari propoziția care tilcuiește pe cea denainte tălmăcită este singură prin cea următoarea. Și așa vede-rarea cu aceimea împreunată, fără rumpere să trage de la numirea întrebării cei gîcitoare pănă la sfîrșitul dezlegării. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 283 P.93 Cap, 9. Pentru îeliurite treapte sigurării sau pentru chiar vederarea, gicitoare priceperea și asemănarea. leu aici voi arăta numai feliurite scări singurărăii tremețînd pe cetitoriul cătră meșteșugul mintioasei idei 88 care însușită este pre largă tălmăcirea întregitului acestui cap. Acum am dovedit că vederarea lucrului de care acum am grăit și pe care vom numi vederare mintioasei ideiuiri (evidenția rationis, evidence de raison),^ numai pe aceimea razămă. Adevărul acesta pe semne unde este fără încurcare, n-au întors asupra sa luarea aminte filosofilor măcar că multă trebuință avea de a să încredința pentru acea chiar vederare a cărie numele neîncetat poftorea. Știu că triunghiul este vederată pedesuprimea cu trei linii închieetă, că dacă nu-mai înțelege cineva însemnare graiurilor, acela lesne cunoaște că pedesuprimea cu trei linii închieetă, tot acee este ca și triunghiul. Iată dar îndată ce vederat cunosc, ce este triunghiul, deci cunosc și firea lui, și într-însa pot să descopăr toate însușimile acei figure. Aș vede toate însușimile aurului în firea lui, dacă o aș ști. Atunce a lui greotate, trăgănătura ș. c. 1. nu ar fi altceva numai firea lui care s-ar formălui feliurit și îh preformarisirile sale ar arăta feliuri de fenomene; iar dintr-acele am pute descoperi cu ideile toate însușimile lui, prin gîndirea minții care ar fi tindere propoziții aceimilor. însă întru adevăr, așa nu știu însușimile lui, drept că fiește care propoziția, pe care îm[i] închipuiesc pentru metalul acela, de este adevărată, este tot acee. Așa este acee, aurul este trăgăcios că însămnează trupul pe care luam. sama, este trăgăciosu și acee ce numesc aur este trăgăcios: iată propoziția în care de aceeș închipuire, prin aceeș închipuire întăresc. P.94 Dacă dar fac pentru vreun trup cîteva propoziții deopotrivă adevărate ca aceasta, deci în oricare întăresc aceeș tot pentru aceeș: dar nicidecum nu iau sama aceimii unei propoziții cu alta, măcar că greotate, trăgănătura și c. 1. după toate la88 89 90 dreptate și asămănare nu sînt altceva numai tot ace[l] lucru feliurit formarisindu-să, dar eu acee nu văd de aceasta spre cunoaștere 88 Nota lui Lazăr Asachi: „Cours d'Etudes. Art de raisonner" (cu litere latine, n. n.). 89 Cu litere latine. 90 Probabil șters. 284 Antonie Plămădeală acelor fenomene prin chiar vederare ideiuirii nu pot să ajung. Eu numai atunce le cunosc cînd bine le luăm samă și sigurarea pe care am pentru dîns 'le numesc vederare faptelor (evidenția iacii, evidence de iait).^ Asemene aș pute nun i pe vederare lucrurilor, oarecare feno-mena pe cari iau samă în mme. Dar pentru acest feli de lucrări numai prin simțirea ce dinlăuntru sînt mic știute, de aceasta le numesc vedciare simțit dor (evidenția sensus intimi, evidence de sentiment).^ Fiindcă însuși mile trupurilor celor nebăgătoare de samă nu vin supt cugetările noastre și numai însușimile lor acele băgate în sama cu ajut oriul priceperii putem să le cunoaștem; de aici dar vinea că toi acee ce orice descoperim în trupuri nu iaste altceva numai cunoscută așezarea. Totuș spuind că trupurile au însu-șim[i] băgate in samă iaste acee a zice că sînt oarece unele în așezare alto: a; iar a zice că sînt oarece unele în așezare altora este acee a zice că fiește care dintr-înselc este oarece cu nebăgare de samă spre oricare așezarea sau că este oarece nebăgat în samă. Lucru dar vederat ideii mintioasei ne arată nebăgate în samă și pentru că sînt trupuri, însă nu arată nimică afară de fiimea lor. Prin fenomene înțelegem însușit toate acele lucrări cari sînt isprava rînduclelor firii și singure acele rînduele sînt asemene lucrări. Fisica arc în loc de pusă înainte prăvirea cunoaște pre aceste fenomene, pre aceste rînduele, și de să poate a fi cuprinsă a lor alcătuirea. Spre acest sfîrșit fisicii întorc cea mai deosebită luare aminte asupra fenomenelor]: le iau aminte în toate așezările și nici un P.95 prilej nu lasă pe carele văd spre această îndemânat; iar cînd acum să încredinfază de ele prin bine făcută luare de samă, atunce le dau numirea luare de samă (observationes).^ însă spre a le descoperi nu este totdeună destul numai a lua samă; încă prin feliurite chipuri trebui a le slobozi din toate acele ce le acopere, a le apropie cătră noi și a le pune așa ca vedere noastră să poată a le ajunge: și atunce le numesc ispitiri (experimenta)^4 Acum fiește care vede ce deosebirea este între fenomenele luările de samă și între ispitirile sau cercările. 91 . Cu litere latine „Mai pre largă descoperirea acestor tuturor de cari avtoruî în cazul acestora pe scurt au tălmăcit, cetitoriul va afla în adnotația tălmăcitorului pe care au însămnat cătră acestaș al 9 cap.“ 92 Cu litere latine. 93 Cu litere latine. 94 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 285 Dar să tîmplă a veni îndată la vederarca: mai vîrtos în toate științele și în toate meșteșugurile pe încet începe și cam pe pipăite. Din cunoscute adevăruri pricepem altele de cari încă nu putem să ne încredințăm. Priceperile acele obicinuit să întemeiază pe împrejuri stări, cari mai multă asămănare au cu adevărul decît cum arată pe adevărul: și adeseori ne pun pe calea descoperirii adevărului că ne învață ce aveam spre luare de samă. Tocma dar aceasta numim facere priceperii. Atunce sînt mai slabe priceperile, cînd numai pentru atîta oarece drept sigur lucru întărim că nu vedem pricină pentru ce n-ar pute fi acee. Dacă să poate a da voe spre acest feli de priceperi, deci numai ca unele ce au trebuință de idealnică întări-tură rămînea drept acee a face luare de samă sau cercarea ori ispitirea. Să pare că multe pricini avem de judecaft], că natura lucrează totdeuna cu cele mai drepte căi. De aici filosofi s-au deprins a judeca că între multe mijlociri ce slujesc spre a face ceva natura numai decît au trebuit să aleagă pre acee pe care ei socotesc a fi cel mai drept. Vederat dar că acel feli de priceperea numai atîta putere va avea, pe cît vom fi în stare a cunoaște to[a]te mijlocirile și a judeca de a lor neîncurcătură; care lucru foarte rar să poate întîmpla.9» Priceperile tîn mijlocul între vederarea și asemănare măcar că adeseori și singură asămănarea numai o slabă pricepere este. Trebui[e] dar feliurite treapte a lua sama la asemănare, că ea poate să să întemeeze pe așăzări și asămănări cu oarecare cunoscut, ori pe așăzările mijlocitoare cătră scopos, sau la sfîrșit pe așăzările spre ispravă, sau a isprăvilor spre pricini. P.96 Pămîntul este lăcuit deci și planetele sînt lăcuite. Acest feli de asămănare din toate alte mai slabă este, că numai pe o așezare a asemănării întemeetă. Iar dacă vom lua samă că planetele au de zi și de an înconjurări (revolutiones)M și că prin acele a lor părț[i] pe rînd sînt luminate și încălzite, toate aceste au nu să par a fi făcute cu scopos de a păzi pe oarecari la dînsele lăcuitori? Asămănare aceasta întemeiată pe așezare mijlocirilor cătră scopos mai multă putere are decît cea dintăi. Cu toate aceste, dacă ea dovedește 35 Nota lui Lazăr Asachi, în mss. poartă nr. 3. Indicația bibliografică e cu litere latine: „Ce să atinge de întrebuințarea priceperilor în istoria faptelor omenești caută Cours d’Etudes, Hist. ane. 1, chap. 3 ... 8 (însemnare avtorului). 9I> Cu litere latine. 286 Antonie Plămădeală că nu numai singur pămîntul este lăcuit, totuș[i] nu dovedește că toate planetele sînt lăcuite: că ce făcătoriul naturei în feliu-rite părfc[i] lumea alcătuind cătră un scopos poftorește, poate că aceasta face cîte o dată pentru singură urzătura obștescului așă-zămînt: Poate în sfărși[t] oarecare revoluție să facă pustietate din planetă mai nainte lăcuită. Asămănarea pe obicinuite așăzări isprăvilor cătră pricini, sau pricinile cătră isprăvi întemeetă mai multă putere are: cîteodată să face și dovedirea, cînd curgere tuturor împrejurărilor o întărește. Că pre pămînt sînt schimbări de zi și de an, este acee vederarea lucrurilor; și că acele schimbări dau mișcare pămîntului, mișcarea so[a]relui, sau mișcare la amîndoo, este vederare min-tio[a]sei idei. Dar luîm samă că planetele scriu rătunzimile împrejurul so[a]-relui, și deopotrivă prin vederare lucrărilor ne încredințăm cum că unele dintr-însele au mișcare, prin care sa întorc împrejurul osii sale, mai puțin sau mai mult plecate. Iar că vederare mintioasei ideiuiri arată noao, că acee îndoită alegere planetelor, trebui numai decît să facă zilele, vreme anului și anul; deci și pămîntul are îndoită alergare, că are zile, vremile anului și anul. Această asămănare să razămă de zicere că este așa, că au de un feli isprăvi de un feli pricini; și zicere acee fiind întărită prin de iznoo asemănări și prin de iznoo luîri de samă, cu poate să să mai supue îndoelii. Tocma pe acest feli de calea filosofii cei buni pășea. Și de voim să ne învățăm ca și dînși[i] să face[m] mintioase idei, cel mai bun dar mijloc a să învăța făcute aflări din vreme lui Galileus pînă la Nevtonu (Cours d'Etudes, Art de raisonner, Histoire moderne, livre dernier, chap. 5 et suivans)^7 P.9998 Cu acestaș chip și noi ne-am sălit în lucru acesta a face mintioase ideii. Luam samă naturei, și de la dînsa ne-am învățat a face cercetătoare alegerea, cu a cărue chip ajutor în cunoștință pre ace cercetătoare alegerea, cu a cărue chip ajutor în cunoști însuș[i] sine întram; și prin tindere propoziții aceimilor, descoperind că închipuirile noastre și puterile duhului sînt numai simțiri feliurit pre sine prefăcătoare, ne-am încredințat de începăturile lor, și unele din altele născări. Am luat sama, că dezvălirea închipuirilor noastre și a vrednicii să face numai cu ajutoriul semnelor, și fără dînsele nu 97 98 97 Cu litere latine. 98 Au fost sărite p. 97—98, în mss. S-a trecut de la 96 la 99. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 287 s-ar pute face; și că după aceasta chipul nostru mintioasei ideii, nu să poate de alt feli să să îndrepteze, numai prin îndreptarea graiului: și că tot meșteșugu[l] mintioasei ideii razămă numai pe bine alcătuită limbă ori în care știință. Am dovedit, în sfîrșit, că împărțite limbile de la începutul său bine au fost făcute, căci metafisica, care înainte povățue alcătuiri lor, n-au fost în vreme acee știință precum este acuma, ce mai vîrtos ea au fost instinct dat de la natura. De la natura dar sîntem datori a ne învăța adevărată loghica. Și tocma aceasta iera înainte pusă prăvirea acestui lucru, care prin acee s-au făcut nov, mai drept și mai în scurt. Natura totdeună luminează pre acela, carele știe a să învăța de la dînsa: și cu atîta mai bine îl luminează, că totdeuna întrebuințază gra-iurile cele mai nemerite. Pre isteți am fi, dacă am ști grăi cu acea ca dînsa pretizie adecă răspicarea. Dar noi sporim cu deșartă boscorodirea, și adeseori numai pentru însuș această pricină, nu putem să ideiuim cu minte bine. De trebuință lucru socotesc să adaog aici oarecare sfătuiri pentru tinerimea, care voește a învăța aceasta loghică. P.100 Fiindcă tot meșteșugul mintioasei ideiuiri să razămă numai pe bună alcătuirea limbei a fiește ce știință vederat dar este, că a să învăța știință bine dezlegate nu este altceva, numai a să învăța bine alcătuită limbă. însă a învăța vreo limbă este acee a o face mai îndrăzneți apropietă: care ispravă poate fi numai prin îndelungă îndeletnicirea. Trebui dar a ceti cu luare aminte, cîte de cîteva ori; □ grăi pentru cele ce s-au cetit și de iznoo iarăș[i] a ceti spre a să siguripsi că bine s-au grăit. Cele întăi capete aceștii loghice lesne va înțelege fiește cine: dar pentru acee, că le va înțelege, va socoti, că îndată poate să treacă la altele, cam cu grăbirea îș[i] va face pasul. Nu să cuvinea a trece la un nov cap de învățătură, nefăcînd bună cunoștință cu închipuirile și cu graiul înapoetele ființelor înainte următo[a]relor capete. Cine va păși de alt feli, acela nu cu lesnire ca acee va înțelege pre mine ba mai de multe ori nicidecum nu va înțelege. încă ce mai mare neîncuviințare iesă din aceasta, că rău va înțelege: fiindcă atunce din graiul pe care măcar ceva în minte va țînea, și din graiul meu, de care va socoti, că acum l-au deprins, va face oarecare neînțeleasă boscoroditura. Dar mai mult decît toate să va întîmpla acelor, ce să socotesc învățați, 288 Antonie Plămădeală sau din pricină că acee au învățat, ce noi pre adeseori fără cuviință numim filosofic, ori că au învățat pre alții. Unora ca acelor, ori cum ar ceti ei lucrul meu, totdeună va fi cu greu a. uita cee, ce acum știu, spre a să învăța acee, ce eu aici tîlcuesc. Iei nu vor vre să înceapă cu mine de iznoavă: lucrul acesta, dacă vor lua sama, că nu-1 înțeleg, puțin vor prețui si încă mai puțin, dacă înțelegere lui vor proprietăți loruș; căci vor înțelege după pofta lor și vor zice că dintr-însul nimică n-au învățat. Căci tot-deună acelor, ce să socotesc de învățati să tîmplă, că în cele mai P.101 bune cărțfi] nu văd numai acee, ce singuri știu. Deci le cetesc cu cel mai mic folos, și in lucru, în care pentru dînși[i] tot este nou, nimic nou nu văd. Și eu pentru dînșifi] nu scriu lucrul acesta, ce scriu pentru cei neînvătați. Ei negrăind încă cu limbile științelor, mai lesne să vor învăța limba me: această, care decît oricare alta, pentru priceperea lor va fi mai potrivită, pentru că o am învățat de la natura, care asemene va grăi cătră dînșifi] cum au grăit și cătră mine. însă dacă vor afla lucruri, cari vor opri pre dînșifi] să să păzască a cere sfat de la acei invățați do cari acum proaspăt am pomenit; mai bine vom face, cînd să vor sfătui cu cei neînvă-țațfi], cari acum au cetit lucrul acesta și l-au înțeles. Lasă să-ș spue: avtorul în lucrul acesta pășește de la știute cătră neștiute lucruri: deci greotate înțelegerii acestui cap numai de acolo purcede, că încă nu m-am cunoscut de ajuns cu capotele cele trecute. Vor cunoaște atunce, că trebui să să tragă înderept; și dacă vor avea răbdare a face aceasta, încredințat sînt, că mă vor înțelege fără străină sfătuirea. Niciodată mai bine nu putem înțelege, ca atunce, cînd singuri înțelegem fără strein ajutor. Această loghica este scurtă, și dintr-această pricină nu poate pe nimene să depărteze, pentru că a o ceti cu luare aminte, care să cere, destul e[s]te atîta vremea a sfinți, cîtă s-ar pierde la cetirea altei oarecării loghice. Odată cuprinzîndu-o, iar prin cuprindere înțeleg a fi gătit cătră lesnicioasă a ei tălcuirea, și la vreme de trebuință de o asemenea tîlcuirea zic: odată cuprinzîndu-o, cu mai mare sporirea vom pute ceti cărțile acele în cari științele bine sînt tîl-cuite, iar mai de multe ori prin grăbită cu luare de samă cetirea, multă lumină vom dobîndi. Că de la o știință la alta a păși cu degrabă, destul este a-ș face lesnicios și oarecum cu îndrezneală Lazăr-Leon Asachi în cultura română 289 apropiet, chipul acela care este numai singur bun, și după aceasta in toate științele statornic. P.102 Lesnirea, pe care va face temeinică cuprinderea, acestii lo-ghice, să poate pre lingă aceasta a cîștigă alte lesniri, prin cetirea cu luare aminte celei dentăi a mele învățaturi Cours d'Etu-des 99 împreunind cătră acee parte cea dintâi a gramaticii. Cine, zic, va ceti aceste cu sălință, acela lesne va înțelege toate alte asemene scrisori. Dar sînt încă dator a sfătui pe tinerimea pentru preajudeți, care mai tuturor ce încep este cam deobște și oare cum lucru firesc, fiind încredințați, că acela chip care este dat spre a face mintîoas[ej ideii dator este a ne învăța ideiuirea, plecați sîntem de a judeca, că după fiește care ideiuirea, cel întăi lucru este a gîndi de regalele după care avem să le facem. însă într-aceasta nu nemerim. Că nu noi sîntem datori a gîndi pentru regule, ce singure regule sînt datoare a cîrmui pre noi, fără a noastră gîn-direa. Mai că n-ar fi venit lucru de a grăi, dacă înainte fiește cării zicer[i] de socotință ar fi trebuit a gîndi pentru regalele gramaticii. Iată și meșteșugul ideiilor minții deopotrivă este ca și toate limbile, atîta numai bine întrebuințat, pe cît naturalnic să întrebuințază. Ia samă la chipul cel dat și tare ia la dînsul samă; dar pentru dînsul să nu mai gîndești, cînd vei vre să gîndești de altceva. După oarecare vreme ți să va face cutezător ca de toate zilele: atunce ca cel depururea pre lîngă tine nedepărtat, totdeună va lua samă gîndurilor tale, cari singure de sine vor merge, și va priveghea pentru dînsele, să nu margă în laturi: numai atîta ai să aștepți de la chipul ce s-au dat. Nu să pun poprele lîngă punte în lungul prăpăștii pentru trecere drumețului, ce pentru împiedecarea a nu cădea el într-însa. Dacă la început vei avea vreo greotate în cunoaștere chipului'pe care l-am tălmăcit în lucrul acesta, aceasta nu vine de acolo, că el ar fi pricină greotății: el nu poate fi de acel feli, că P.105 este naturalnic. Dar ți s-au făcut pentru acee greau, că rele deprinderi au stricat firea ta. Leapădă-te de ceale deprinderi, și atunce din singură natura vei pute face bine mintioasă idea. Mi să părea, că aceste sfătuiri eram dator a da Ia începutul aceștii loghice; dar poate că nu le-ar fi înțeles. însă pentru cei ce vor ști a o ceti deodată vor fi deopotrivă bune și la sfîrșit; bune vor fi la sfîrșit și pentru alții, că unii ca acei prin aceasta mai tare s-ar sîmți că au de ele trebuință. ___________________ SFÎRȘIT 99 Cu litere latine. 19 290 Antonie Plămădeală Însemnarea cătră capul 6, al doile părți aceștii lochice Tîlcuirea pentru închipuirea alcătuită și nealcătuită din lucru avtorului scoase, supt titlu, Cours d'Etudes, art de penser.100 Eu numesc închipuire alcătuită (idea complexa) 101 adunarea de vro cîteva înteleger[i] (perceptiones) 102 iar închipuirea curată sau nealcătuită (idea simplex) 103 o înțelegere socotită singură. Măcar că înțelegerile noastre pot să aibă mai puțină sau mai multă vigorea sau duh, totuș rău s-ar judeca, dacă s-ar socoti, că fiește care dintr-însele este alcătuită din alte multe. Mestecă văpselele una cu altă, cari numai cu atîta să deosebesc, că nu sînt deopotrivă vioase; ele nu vor face mai mult decît o înțelegere. Drept, că socotim în loc de feliurite treapte unei înțelegeri, toate acele înțelegeri, cari au puțin depărtate de sine potriviri sau așezări. Dar aceasta vine de acolo, că neavînd atîte numiri, cîte înțelegeri, săliți am fi a împărți înțelegerile noastre pe feliuri de triepte. Luate deosebi, fieștecare din ei este nealcătuită, adecă fără încurcarea. Oare, de pildă, să poate împărți rășchira pe părți înțelegerea acee, care face albimea zăpezii? Să cunoaștem dar într-însa cîteva alte albir[i], din care s-ar alcătui ea? Toate lucrările sufletului, luate aminte în izvorul său iarăș[i] sînt neîncurcate; că atunce fiește care din ele alcătuesc numai o înțelegere, dar pe urmă să întrolochează ele una cu altele spre împreună lucrare și fac lucrarea alcătuită. Aceasta vederat să arată într-acee, ce noi numim străbaterea, cunoștință, istețimea ș. c. 1. Afară de închipuirile, cari sînt vederat neîncurcate, adeseori le socotim în loc de închipuirea nealcătuită adunarea a multe înțelegeri. Și aceasta atunce, cînd acea adunarea alăturăm cătră mai mare adunarea. Nu este nici o cunoștință (notio),^^ oricum ar fi ea alcătuită, pe care să nu putem socoti de neîncurcată, legînd cătră dînsa închipuirea unirii. Intre închipuirile cele alcătuite unele sînt din deosăbîte înțe-leger[i] alcătuite, precum de pildă închipuirea a vreunui trup; 100 Cu litere latine. 101 Cu litere latine. 102 Cu litere latine. 103 Cu litere latine. 104 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 291 iar altele sînt alcătuite din înțelegeri deopotrivă sau de un feli, ori că (sau) mai drept sînt numai aceeș înțelegere poftorită. Cîte-odată numărul lor nici într-un feli nu este hotărîtj acest feli de închipuirea rumptă neatîrnătoare tinderii (extensia) 105 altă dată este ca hotărîtă sau sămiată, precum de pildă, palma este înțelegerea numărului întreg de 12, ori luat. Ce să atinge de cunoștințe, cari din feliurite înțelegeri să alcătuiesc, acelora sînt doo soiuri: cunoștințele lucrurilor și cunoștințele moraliceștilor făpturi. Cele întăi spre a fi de folos, trebui ca să fie alcătuite pe forma lucrului, și ca să nu închi-puiască altceva numai însușimile, cari sînt în ea închiete. Iar cu cele al doile de alt feli cu totu urmăm. N-ar fi lucru cuminte a aștepta, pănă nu vom vede tot feliu de isprăvi și năravuri, pentru alcătuirea cunoștințiilor, și pentru împărțirea acelor cunoștințe pe feliurite treapte. Săliți sîntem dar feliurit a aduna și a într-loca, supt sigurat număr răspicărilor sau rostului închipuirile curate din cari ele pot fi alcătuite. Adunările acele odată hotărîte P.106* sînt atîtea cadre, cătră cari numai trebuințele noastre acomo-duim și după cari judecăm de purtările și haractiru fieștecărui om. De alt feli cunoștințe sînt a îmbunătățirii, a călcării de bune fapte, a îndrăznelii, a cinstirii, a măririi ș. c. 1. Fiindcă închipuirile curate sînt numaidecît însușite înțelegerilor noastre, deci numai un mijloc cătră a lor cunoștință este luare aminte a tot cee ce ispitim la vedere puselor înainte prăviri. Aceeș trebui a socoti pentru acele alcătuite închipuiri, cari sînt numai poftorirea nehotărîte aceiș înțelegeri. A avea, de pildă, închipuirea neatîrnată tinderii sau lățimii, destul este a lua samă înțelegerea ei fără luare de samă la nici o parte ei hotărâte, ca poftorite cu oarecare număr: însă închipuirile însușit numite alcătuite, făcute sînt din feliurite înțelegeri, sau tot dintr-o înțele-gearea cu oarecare hotărîrea poftorită. De acest feli alcătuite închipuiri nu să poate bine cunoaște, numai făcînd a lor alegere, adecă trebui a le alege sau a le desciocăla pe curate închipuiri din cari au rămas alcătuite și trebui a lua samă la rînduială născării lor. Tocma de acest feli ne[.. .]m 106 închipuirea minții. Pănă acum nici unul din filosofi 105 Cu litere latine. * Mai departe numerotarea originală nu poate fi urmărită așa că vom nota numerotarea făcută de Biblioteca Academiei cu mașina. 106 Indescifrabil. 19* 292 Antonie Plămădeală n-au știut că să poate chipul acesta să fie sprăvit în metafisica. Mijlocirile pre cari întrebuința ei în locu lui au făcut încă mai mare turburarea și au înmulțit gîlcevile. De aici să poate socoti cîtu-s nefolositoare definițiile, adecă acele propoziții, în cari vor să tălmăcească însușirile lucrului prin soiul și deosebirea. întăi că nu se pot a le întrebuința, cînd să zice de închipuirile cele curate. Locke au arătat aceasta 107 și de mirarea, că el singur întăi au luat sama. Filosofi[i] cari au fost mai nainte de el n-au știut a deosebi închipuirile pe cari trebuia definii ui de cătră acele, cari nu să căde să fie defi-niiuite; și dintr-aceasta oricare poate socoti, ce feli de nerînduială trebui să fie în scrisorile lor. Părtinitorii învățăturii lui Carteziuș știe că sînt un feli mai lămurite închipuiri decît toate definițiile cari să pot da pentru ele, dar nu știe pricina, măcar că să pare a fi lesnită spre luare de samă. Drept acee fac ei multe opintiri în scoposul definiiurii închipuirilor cu totul curate, cînd despre altă parte socotesc de nefolositor lucru a face definiții la cele cu totul alcătuite. Toate aceste arată că în filosofie cel mai mic pas cu anevoie este de făcut. Al doile, definițiile puțin sînt trebuitoare la împărtășirea deplinei cunoștințe pentru lucrurile oarece alcătuite. Cele mai bune definițiile nu pot să facă acee ce face alegere măcar să nu fie desăvîrșită; și aceasta pentru acee că totdeună oarecare poate fie nesprijinită nici de o dovadă și n-avem măcar regule cu cari să ne încredințăm, că nimică de acel feli nu întră. Iar în alegere sau desciocălarea trebui să mergem după singură născarea sau izvodirea unor lucruri din alte. îndată dar cum va fi bine plăcută socotința cea fără îndoială a tuturor în parte sa va cîștiga și prin acee va da sfîrșit fricelor. Măcar că enginerii au știut alegerea, totuș n-au scăpat de oarecare nenemeritură; să tîmplă lor adeseori a nu lua samă adevăratei pricini lucrurilor și acee în acel feli de întîmplări, în cari nu era greu a lua samă. Dovada aceștii la singură intrarea și începutul gheometrii sau a măsurării pămîntului. Zicînd ei că punctumul este acee ce singur din toate părțile sfîrșește, ce nu are alte hotare numai pre sine singur sau ce nu are nici lungimea nici lățimea, nici adîncimea; poroncesc lui s[ă] mișce spre facere linii: după acee zic lui să să mișce pentru facerea pede-suprimii, iar pedesuprimii pentru facerea unui depipăit trup, precum dărabu, sloiu ș. c. 1. 107 Nota lui Lazăr Asachi. cu litere latine: ,,Essai Philosophique concemant Ventendement humain, livre 3, chap. 4. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 293 leu sama întăi, că într-acea dată iei cad în rătăcirea obicinuită altori filosofi, adecă, că vor să definiiuiască lucru prea curat: zic în rătăcirea carea să ischează din chipul alesăturii, sau aleayerii cătră care ei așa tare sînt legați și care numai decît cere a să definiiui toate. [f96v] Al doile, graiul hotar așa numai decît răspică băgare de samă la lucruri tinse îneît nu este cu putință a-ș închipui lucru, care să s[ă] sfîrșască din toate părțile sau care n-ar avea alte hotare numai pe sine singur. Pierdere a toată lungimea, lățimea și adîncimea, nu este iarăș[i] o cunoștință de ajuns lesnicioasă ca să s[ă] poată pune întăi. Al treile nu să poate a-ș face închipuirea mișcării punctului neavînd tindere, și cu atîta mai mult urmă, cării spun să o lase după sine spre facere linii. Ce să atinge de linia să poate a o înțelege bine în mișcarea după chibzuiala lungimei ei, dar nu după acel feli de îndreptarea, carea ar avea să alcătuiască pe-desuprimea, că atunce linia precum socotesc ei neavînd lățimea într-aceeș primejdii se află ce și punctumul. Aceeș să poate zice și pentru mișcată pedesuprimea spre a face trup vîrtos precum drobu, sloiu ș. c. 1. Să vede că măsurătorii pămîntului au avut scopos a să acomodui cătră născare lucrurilor sau cătră născarea închipuirilor dar nu li s-au gîcit a primi. Nu să poate întrebuința cugetări simțirilor ca de o dată să nu aibă închipuirea lărgimii cu toate măsurările ei. închipuirea trupului vîrtos este, dar una din cele întăi pe care tremet noo simțirile. Iată ia în mînă dărabu adecă trupul cel vîrtos și ia samă la o parte din păretele lui negîndind pentru a lui adîncimea, vei avea închipuirea pedesuprimii sau lărgimii în lungu și în curmeziș fără adîncimea. Iar pe urmă pedesuprimea acee și gîndește pentru a ei lungimea negîndind pentru lățimea ei, vei avea închipuirea linii sau lărgime în lungu fără lățimea și adîncimea. în sfîrșit ia samă la marginea acei linii nefăcînd luare aminte la lungimea ei si-t[i] vei face închipuirea punctumului sau acelui ce după socotința gheometrilor nu are nici lungimea nici lățimea, nici adîncimea. Cu chipul acesta fără opintirea vei face ție închipuirea punctumului, linii și pedesuprimii. Videm că vrînd a tîlcui născarea închipuirilor cu aceeș[i] rinduială cu cari ele s-au născut, toată pricina atîrnă pe luare aminte ispitirii. Mai ales numai decît chipul acesta este trebuitor în facere cunoștințelor neatîr-nate. El este mijlocirea deplinei a lor talcuiri. 294 Antonie Plămădeală Lesne să poate cunoaște doo adevărate deosebiri, cari să află între nealcătuite și alcătuite închipuiri. 1. Duhul așa zicînd, este luător (passivus) 108 în lucrările sau alcătuirea celor întăi și dinprotivă lucrător la născătura celor de al doile: întru aceste el unește închipuirile nealcătuite ori după tipăririle cu cari ne îndestuliază trupurile, ori după feliurite priviri a minții din a cărora pricină alcătuim moralicește făpturi, cu un cuvînt închipuirile alcătuite sînt nu altceva numai roada bine fiartei ispitiri. 2. Nicidecum n-avem măsuri de a cunoaște mai mari sau mai mice dreptări unei închipuiri nealcătuite de cătră alta: care lucru vine de acolo, că pe părți nu putem să le împărțimi. De altfeli este cu alcătuitele închipuiri: știm cu cea mai strînsă prețizie răspicarea, deosebirea a doo numere: fiindcă unirea care este a lor întovărășită măsură totdeună deopotrivă este. Să poate încă anumăra închipuirile nealcătuite în cunoștințele cele alcătuite, cari fiind făcute din feliurite înțelegeri, nu au așa deplină măsură după cum este unirea. Dacă sînt pricinfi] pe cari nu să poate pricepe de acest feli sînt numai acomodațiile închipuirilor nealcătuite: de pildă, știm deplin ce feli de închipuiri mai mult au aninat că știu rostul aurul, cum și cătră rostul tombac, dar nu putem măsura deosebirea văpselelor acelor doo metaluri, pentru că înțelegerea văpselii este nealcătuită și nesupusă împărțelii, închipuirile nealcătuite și alcătuite întru aceasta să unesc că unele și altele să pot socoti ca nebăgate în samă sau ca băgate în samă. Sînt nebăgate în samă, cînd pe dînsele nu mai stăm și le luăm în loc de pusă înainte prăvirea cumpenirii no[a]stre, nealăturîndu-le cătră altele. Iar dacă le socotim ca atîrnătoare unele de altele, atunce le numim potriviri. [f97v] Cunoștințele moraliceștilor făpturi au doo mai de frunte laude: întăi că sînt desăvîrșite, pentru că sînt statornice cadre a cărora depline științe duhul nostru poate să cîștige, că în sfîrșit nimic nu va rămînea lui spre descoperirea ci aceasta este vede-rată pentru acee, că acele cunoștințe nu pot să cuprinză în sine alte nealcătuite închipuiri, numai pre acele, pre cari singură minte au adunat. Al doile lauda moraliceștilor cunoștințe vine din cea dintâi și razămă pe acee ca putem lua samă tuturor legăturilor ce între dînsele să află: că știind toate închipuirile nealcătuite din care ele sînt alcătuite putem să facem cele mai depline a lor alegături. 108 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 295 Nu au de aceste laude cuno[a]șterile fisiceștilor făpturi sau lucruri. Ele numai decît depline nu sînt, că noi le potrivim cătră acele tipăriri sau cadre, în care nove însușim[i] în toate zilele putem să descoperim. Nu putem dar să cuno[a]ștem toate asă-mănările cari vin între doo lucruri. Dacă este de laudă cu ajutoriul ispitirii a înmulți totdeună științele noastre pentru lucruri, ar fi dar curioz a-ș[i] face măgulirea că putem cu vremea a le face depline. Totuș[i] nu trebui[e] a socoti că acel feli de știință este întunecată și amestecată. Ea este numai cuprinsă în hotar. De la noi spînzură a grăi pentru lucruri cu cea mai mare deplinătate, numai în închipuirile noastre și graiuri să nu închiem altceva; numai acee ce ne învață statornice și tinse luări aminte. Pentru însușit chip descoperiri adevărului sau pentru alegerea dintr-acestaș lucru. A face alegerea este acee a rășchira pe părt[i] a potrivi și a lua samă îndreptării. însă numai pentru acee să rășchiriază pe părt[i] alegerea ca pe cît să poate, să dee a cunoaște începutul și născarea lucrurilor. Deci datoare este a pune de fată părtitoare închipuiri în-tr-ace rînduială, în care vedem făcîndu-să de iznoo ace întregimea pe care prin însușit chip alegem. Cine dar rășchiriază cade în tălmăcirea, face numai neatîrnări sau abstracție, 1°9 adecă [. ..]U° și nimică mai mult. Cine desparte toate însușimile de la pusă înainte prăvirea, face chipurile alegerii nedeplin. Cine nu pune închipuirile sale cele neatîrnătoare cu acea rînduială cu care lesne este a cunoaște născare puselor înainte prăviri, face chipuri alegerii puțin învățătoare, iar mai ales mult întunecoase. Chipul dar alegerii este întreagă rășchierea pusei înainte prăviri și așezarea părților ei în acel fel de rînduială, în care să lesnește cunoașterea născăriilor. Chipul alegerii ori de sine singur este deplin ori că este desăvîrșit numai în pricina științei pe care avem. In ce dintăi întîmplarea mergea el la însușitele cele întăe le cuprinde pe toate și nimică din întăele nu apropiază. Iar în al doile tîmplarea este drept nedesăvîrșit: să ținea de însușimile al doile ce să trag 109 Cu litere latine. 110 Lipsește cuvîntul în textul mss.; marcat cu . . . 296 Antonie Plămădeală de la cele dintăi, isprăvi pe cari le descoperim a fenomenelor; și nu poate a ne apropie cătră cele întăi temeiuri. Gheometru dă pilde căpurilor alegerii prin însuș[i] sine depline atunce cînd însămnează numărul și mărimea unghierurilor și coastelor figurii. Vederat este că acel feli chipuri alegerii nimică mai mult din întăele nu apropiază. Că figura nu poate să aibă ceva mai mult afară de unghiaruri și coaste. în fisică dinprotivă chipurile alegerii nu sînt depline numai cit relative Hi adecă [. JH2 cătră aflarea sau iscodiri pe cari am făcut. Măcar că înșirăm toate însușimile căzătoare supt priceperile noastre, dar totuș multe din ele numai decît trebui să fugă denainte vederii noastre și totdeună vor fugi. Instrumenturile sau unealtele sprijinesc slăbiciunea priceperilor noastre, și să pare că ne descopăr lumea noo: dar întru adevăr ele arată noo numai decorațiile ca a teatrului, iar natura acoperită rămîne după pă-retar, care niciodată nu să trage nici să ridică. Afară de aceste [f98] meșteșugul nu poate să descopere numai însușimile ce au asemănarea cu acele ce acum aveam: și precum microscopium adecă arătătoriul mănunțișurilor pentru orbi, așa pentru noi deopotrivă ar fi instrumentul nici de un folos slujind spre arătarea acelor însușimfi], spre acărora cunoașterea ar fi trebuit alte priceperi de cum sînt a noastre. Cînd chipurile alegerii noastre singure de sine sînt desăvârșite, atunce avem științele [. ..]H3 adecă știm ce sînt lucrurile în sine singure. Așa, de pildă, știm că triunghiul este alcătuit din trei coaste și într-ace dată știm firea lucrului. Avem științele numai pănă la noi [. ..pK adecă știm numai ce sînt în parte noastră făpturile, cînd chipurile alegerii nu sînt de sine singure depline. De acest feli sînt toate cuno[a]șterile; pe cari avem pentru pusele înainte prăviri priceperilor. Cînd, de pildă, număr toate însușirile descoperite în auru, fac chipu alegerii, care nu este desăvîrșit, împotrivirile cîștigate științelor pentru acel metal: dar prin aceasta nu cîștig mai bună știință, că este el însuș[i] în sine. într-ace dată chipul alegerii nu poate să descopere firea lucrului. Chipul alegerii puterilor sufletului este deplin dacă nu mergem mai departe decît numai pănă la simțirea curată și nealcătuită, cătră simțirea încă necuprinzătoare în nici o socotință și nu este deplin dacă voam străbate natura simțitoarei făpturi. 111 Cu litere latine. 112 Lipsește cuvîntul în textul mss.; marcat cu . . . 113 Idem. 114 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 297 Chipul alegerii nu ne lasă să judecăm, că sîntem vrednici spre asemene iscoditoare aflări; el îndată dă de știrea, că ne lipsesc oarecari închipuiri și siguripsește pre noi de toate idee, cătră cari duce pe filosofi chipul cel adunător. lată acum întăe vrednicia chipului alegerii: însă el are și al doile întru aceasta, că ducea cătră iscodiri. Că dacă odată puterile sufletului bine s-au luat în samă, nu rămînea mai mult nimică decît numai a face potriviri, în scoposul cunoașterii raporturilor ce vin între ele, și cum ele iasă tot dintr-un izvor. Chipul alegerii nu poate totdeună a însămna toate raporturile, precum, de pildă, a însămna treptele deosebirii sau asămă-nării între văpsele? după cum a însămna între gusturile mirez-mele, însușimile pipăirii precum sînt căldura, frigul, vîrtoșala, molimea ș. c. 1. cum a le însămna între toate alte închipuiri, cari putem a le încue prin deobște răspicări desfătării și durerii? acele sînt simțiri nealcătuite sau curate, pe cari nu să poate nici împărți nici a măsura. Dacă singură ureachie au nemerit să în-sămneze cu prețizia părțile răsonărilor, deci numai prin aceasta, că alte priceperi sau simțiri au chibzuit trupurile ce scot răsonare. Pentru chipul alegerii din Enchiclopedia Parisului scoase Chipul alegerii în loghică este acee, ce în școli numesc însușit chip spre descoperirea adevărului. Spun noo, că prin chipul acela pășim de la lucruri mai vîrtos alcătuite cătră cele de tot nealcătuite; cînd dinprotivă prin cel adunat mergem de la cele de tot nealcătuite cătră cele mai vîrtos alcătuite. Insă acest feli definiție este fără deplinătate, de acee datori sîntem în locul ei a pune pe altă. Chipul alegerii atîrnă la vedere pănă la începutul închipuirilor noastre, la dejghiovcare născării lor, și ea face dintr-însele feliuri de deșărări sau rășchirări, pentru potrivirea lor din toate acele părți, cari pot să arete raportul lor. Din acest feli definiții chipului alegător lesne este a cunoaște, că el este taina spre cîștigarea științelor. Are el acee maimarimea preste [f98v] adunătoriul chip, că odată pune puține închipuir[i] și totdeună în cea mai curată urmare. El nu sufere nici un feli nesiguratice prințipii, și tot acee, ce poate fi protivnic deplinătății și răspi-cării. Nu caută adevărul cu ajutoriul de peste tot propoziții, ce totdeună prin oarecare numărare adecă rășchirând și punînd napoi cunoștințele, pentru potrivirea lor între sine cu cel mai îndemănatec chip spre aflare a cee, ce voim să aflăm. Nu caută 298 Antonie Plămădeală el adevărul prin definițiele, cari numai înmulțesc obicinuit pricele; ce-1 caută tălcuind născare firește cării închipuiri. De aici vedem, că alegerii chipul este singur dătător vederatei noastre ideiuiri, pentru acee să cade numai de dînsul a să țînea în căutarea adevărului și învățare de el pre alții: ce toate aceste pănă acum obicinuit să adeverea chipului celui adunător. Acum dar rămînea a dovedi acee, ce întărim. Toți în deobște filosofi spre aceasta să unesc, că atît în căutarea cum și în tîlcuirea adevărului, trebui a începe de la închipuirile cele mai curate și mai lesnicioase, dar să unesc întru acee, ce voesc a înțelege prin închipuirile cele curate și lesnicioase. Mai toți filosofi, a cărora fruntaș să poată pune pe Carteziuș, dau această numirea unor oarecărora firești închipuiri, celor de obște, cunoștințelor neatîrnate, și le socotesc a fi izvorul științelor noastre. Din acest feli a lor prințipii numai decît iasă, că trebui a începe de la definicuirea tuturor lucrurilor, și a socoti definițiile în loc de prințipii, îndămînătoare pre noi cătră descoperirea în-sușimilor aceloraș lucruri. Iar alți filosofi, a cărora numărul este mic, precum Locke și Bacon prin curate închipuiri înțeleg cele întăi une închipuiri, pre cari cîștigăm prin sîmțirea și luare de samă: ele sînt materialurile științelor noastre, pre acele materia-luri după împrejurări feliurit așezăm, pentru facerea dintr-înși alcătuite închipuiri, a cărora raporturile chipul alegerii dă noo să le cunoaștem. Pre acele curate închipuiri115 nu trebui a le mesteca întru una cu neatîrnatele cunoștințe, nici cu prințipiile peste tot a filosofilor; din protivă sînt ele de acel feli cari fără mijlocirea vin la noi de la sîmțiri sau priceperi, și cu a cărora ajutor ne rădicăm după acee prin trepte cătră închipuirile cele mai curate sau mai vârtos alcătuite. Zic mai vîrtos alcătuite, că nu totdeuna chipul ale — precum obicinuit socotesc, rămînea atîrnat pe mutarea de la cele mai alcătuite cătră cele mai curate sau nealcătuite. Să pare mie, că dacă am lua bine samă la rănduială născării adevărurilor, n-am ave trebuință a căuta mintioasele idei, pentru dovedirea lor, și destul ar fi a le numi: că iale atunce ar veni unele după alte într-ace rănduială, că acee, ce adevărul urmat ar adaoga cătră cel de mai nainte, așa ar fi curat, încăt n-ar avea trebuință de dovezi cu chi[p] am putea veni cătră adevărurile cele mai vărtos alcătuite și cu acest drum mai bine decît cu oricare alți am pute să ne încredințăm de dînsele. încă am pute așeza așa strînsă legătură între toate științele, pe care am câștiga 115 Urmează cîteva cuvinte indescifrabile în mss. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 299 cu chipul acesta încît cu lesnirea am veni după plăcerea, și de la cele mai alcătuite către cele mai curate, or, de la cele mai curate sau nealcătuite cătră cel mai alcătuite: de abia am pute a le uita, iar cînd una ca acee ni s-ar întîmpla, legătura cea dintre iale ar lesni noo mijlocirile a le afla de isnoavă. Dar ca mai tare încă să dăm, a sămți, cum chipul alegerii fără asemănarea iaste mai bun și mai folositor decît cel asămă-nător, să întrebăm de natura, și să urmărim rînduiala, pe care i-o arată nouă în tălcuirea adevărului. Toate științele noastre să trag de la pricepere, vederat este, că închipuirile cele curate [f99] trebui să ne facă vrednici a înțelege cunoștințele cele neatîrnate. Oare vine la socoteală a începe de la închipuirea acee, ce poate să fie ca să vii cătră închipuirea acee ce este, sau a începe de la închipuirea punctului, ca să vii cătră închipuirea adevărului sau sloiului? Vederat dar este că acest feli de urmarea nu este urmarea naturalnica minții omenești: și dacă filosofilor cu anevoe este să cunoască pre adevărul acesta, deci numai pentru acee că petrec în preajudeța fireștilor închipuiri sau că sînt povîrniți după obiceiul carele de tindere vremii oarecum au rămas sfințit. însuș gheometri[i] s-ar căde să știe mai bine decît alți filosofi folosințele și laudele cele ale chipului alegerii, totuș adeseori dau întîietimea adecă protie celui alegător: după cum dacă iasă din hotarul socotelelor răfuelii sale să pre reped în iscodiri fiitei naturii schimbate, nu aflăm acum într-înșii nici pre aceea lămurirea, nici pre aceeș rășpicarea, nici pre aceeș lățimea minții. Dar dacă este chipul alegerii chip de care se cuvine a se ținea în căutarea adevărului, este el iarăș chip, pre care trebui n-1 întrebuința în tîlcuirea acum făcutelor aflări. Oare nu este de mirare, că filosofi[i] cari bine știu cît este de folositor chipul alegerii spre căutare adevărului nu-1 întrebuințază, cătră lesnicioasă aflare și tîlcuirea pre el altora? Să pare că cel mai bun chip a învăța pre o[a]meni este a-i duce pe aceeș calea pe care am fost săliț[i] a merge și noi cînd învățam, că prin chipul acesta nu atît s-ar părea a face dovezi adevărurilor și acum sînt descoperite, ce mai vîrtos le-am duce spre căutare și aflare altor nove adevăruri. Nu numai că am încredința pe cetitoriul, dar l-am lumina; și învățîndu-1 cu mare prin sine singur a face iscodiri, i-am arăta adevărul în cea mai interesată închipuirea. în sfîrșit l-am pune în starea a-ș da sama pentru toate pășirile; el ar ști totdeauna unde este, de unde vine și încotro se duce: deci ar pute judeca singur de drumul pe care arată călăuzul lui, și ș-ar alege 300 Antonie Plămădeală mai siguratic atunce cînd ar vede primejdia dacă ar merge după dînsul. Dar pentru mai bună dejghiovcare chipului alegerii, să lăsăm, ca acum întăeș dată voim a cîștiga cunoștințele elementarilor stihiilor matematicii. Cum dar întru acestea am păși? Fără îndoială am începe de la facere noo închipuirea unimii și adăogîndu-o de vro cîteva ori spre sine am face dintr-însa aducături, pe care le-am însămna în linii: am poftori acea lucrarea și cu chipul acesta în scurtă vreme am avea în numerile atîte alcătuite închipuiri cîte am fi vrut să le avem. După acee, am face cercetare cum s-au făcut ele. Am lua sama la rînduiala născării lor și fără îndoială ne-am învăța raporturile împărțirii lor pe părțfi]. Atunce am pute potrivi cele mai alcătuite cu cele mai curate și a descoperi însușimile unora și altora. Cu chipul acesta pășirile, lucrările duhului n-ar avea altceva în loc de pusă înainte prăvirea numai ori alcătuite închipuiri sau închipuirile cele curate pe care am făcut singuri și a cărora născarea am ști desăvîrșit: pentru acee n-am afla nici o împiedicare în descoperirea întăelor raporturi a mărimii. Cunoscînd aceste, mai cu lesnirea am cunoaște liniile cari dintr-înși vin, fără mijlocirea, și care fără greș ar da să cunoască încă și altele; și așa începînd de la cele mai curate ne-am rădica fără a sîmți sau a pricepe pănă la cele mai alcătuite și am face noo o siguratecă tindere științelor, așa între sine strîns legate ce ne-ar fi pe putință a ajunge la cele mai depărtate, numai prin cele ce au fost [f99v] de mai înainte altele științe, măcar că întru aceasta ne hemeim: că pre cît mai multă slobozenie în alegere mărturisim în parte noastră pe atîta [. . .]H6 și pentru acee mai rău alegem [.. .]*17 „Poate fie este însușit raport asemănării: deci oricare .ucru poate fi răspicat în foarte multe chipuri, că între lucruri nu este de acel feli care să nu fie asemănată la alte multe." „Insă feliurite graiuri tot un lucru arată supt feliuri de chipuri; iar prăvirile duhului, adecă acele chipuri, supt cari luăm sama la o oarecare lucru, ocîrmuiesc cu alegerea noastră. Atunce aleasă răspicarea graiului este acee ce noi numim grai însușit. Pentru acee între multe gînduri totdeuna este unul care trebui să fie întăegit preste alte, și toate limbile noastre ar fi deopotrivă bine făcute, dacă am fi știut totdeuna bine a le alege." 116 Lipsește cuvîntul in textul, mss.; marcat cu . . . 117 Lipsește cuvîntul în textul mss.; marcat cu . . . Lazăr-Leon Asachi în cultura română 301 Dar pentru ca adeseori ne lăsăm pe acee că fie cum va fi știm ce avem să spunem, și fiindcă încă mai puțin ne sălim a ști acee, ce alți greesc; vorovim cu ajutoriul proforalelor, cari fie cum ar fi să par noo a fi de plăcere, și altora dăm voe să vorovască cu aceleș proforale cari plac lor, numai să aibe acele în răsonare sau măcar ceva cu a noastre asemănarea. Noi în totul acesta avem deosebită uni[i] pentru alți părtinirea. De acest feli sînt limbile pe cari face obiceiul, acel obicieu, pe cari socotesc gramaticii în loc de dătător legilor, și care totuș este numai chipu grăirii în de obște primit la norodul sau gloată, alcătuită din oameni ce nici de cum nu fac luare aminte asupra acee ce vorovele sale proforisesc. Zic la gloată, că să cade a pune într-acel clas, pre toți acei ce vrînd ce va să spuie, cu răspicare nu știu să spuie, măcar să fie așa numiți oameni adecă de treabă în adunarea, iar ce de pe urmă măcar și filosofi să fie! „Norodul carele rău alege toate firile izvodește limba sa fără răspicarea și fără gust, căci slujește gîndurile sale prin chipuri, cari nu sînt potrivite cu gînduri sau că le îngrijesc. Limba lui rău în vremea acee să face, pentru aceea singură pricină, pentru care în limba bine făcută rău să grăește atunce, cînd nu să ia samă la toate fiimea, care ar pute da însușit grai." „Iată dar în limbile cele de obște, și în limba noastră (franțo-zască) adeseori au fost făcută alegerea graiurilor după poatefii-mea așa neadevărată, așa nesiguratecă, așa nepotrivită cu lucrul, ba cîteodată și cu mic gust îneît vine a să uni cu limbile oarecum ca de întîmplare au fost izvodite ori făcute. întru adevăr, [flOl] că ele mai au fost spășite prin varvari cei fără lumină atunce cînd de iznoavă au rămas prefăcute de la o[a]meni cu lucrătoare istețime: dar acei n-au putut de alt feli, ei numai așa au grăit, precum acum să gree. Ei au adus la bună stare limba dîndu-i marca sa, dar n-au putut a o curăți de toate metehnele ei." „Ajunsul acela, pre care voesc uni[i] să vază în limbi, au născut greșite păreri că obiceiul le face după plăcere și grămăticii, ciudăția lui ne dau în loc de regule. Dar acee, ce ei dau în loc ciudăția obiceiului nu este altceva socotindu-1 potrivit la noro[a]de, numai neștiință, lipsa socotinței și gust rău. Că dacă vreun norod alege în limba sa rea a graiurilor răspicare, nu face pentru acee că fără nici o pricină alege, ce pentru acee, că pricina cea adevărată care ar pleca alegerea lui, nu i se arată nici poate să-i să arete. lată varvari într-acest chip au făcut limbile noastre cele de astăzi." 302 Antonie Plămădeală „Cum dar? alegere graiurilor au doară să fie ajunsul? Dacă ar fi așa, deci curată socotință, că și singuri gustul nu este altceva numai ciudățenie, că toate frumusețile stilului sînt numai frumuseți de la tocmală atîrnătoare, și că de la voe noastră deplin ar spînzura. A da întăețimea lui Pradonjis far nu lui Rasin ... Limbile cu atîta mai nedesăvărșite sînt, cu cît se par a fi mai [. ..]D9 dar trebui a lua sama că ele în buni scriitori mai puțin să par a fi de acel feli. Cînd vreun gînd în cuvinte este bine pus, acolo toate au al său temei. însuși lucrul a fieștecăruie graiu. Noi dar cu toate cîte bune avem în limbi sîntem îndatoriți acelor buni scriitori, acelor o[a]meni cu lucrătoare istețimea: și cînd vorovesc de o[a]meni cu lucrătoare istețimea, nu deosebesc pe natura a cărie ei sînt cei mai iubiți ucenici. „Algevra este limbă bine lucrată, și ea numai singură este de acel feli nimică nu se vede într-însa a fi [...]12,0 poate fie, care niciodată într-ănsa nu este greșită, vederat duce de la graiuri la graiuri. Acolo obiceiul nu are nici o cinste, acolo nu merge pentru acee ca să să grăiască ca alții, ce trebuie a grăi după ce mai mare potrivire, ca să poci veni cătră cea mai mare răs-picarea; și cei, ce au izvodit limba aceasta bine simțea adevărul acesta. Că neîncurcarea stilului este ce mai mare podoaba ei: adevărul puțin știut în a noastre cele de obște limbi/1 „îndată ce alghevra prin poatefie este făcută; poate fie dar, care face limbile, face și chipul spre cîștigare științelor; sau zicînd mai bine chipul iscodirii nu este altceva, numai singură poatefie. Zic poatefie căci tot meșteșugul mintirii numai pe poatefie razăma, precum și tot meșteșugul grăirii; și în graiul acesta vedem, cum să poate învăța străine iscodiri și cum singuri putem să le facem. Pruncii nu pentru altceva învață limba părinților săi, numai că de cu vremea sînt într-însa pe poatefie: ei firește pășesc precum [flOlv] zice ea, căci ea este ce mai deaproape înțelegerilor decît oricare alt chip. Să facem dar așa ca ei, să ne învățăm după poatefie și toate științele să vor face pentru noi așa de lesnicioase, precum să poate. Că în sfîrșit omul, care să arată mai puțin a fi în stare a înțălege științele, totuș este în stare a să învăța limbile. Iată știința bine tîlcuită nu este altceva numai limbă bine făcută. 118 Nota lui Lazăr Asachi: „Pradon de mijloc franțozesc pitiș, care era pe vremea lui Rasin și fiind pizmătăreț laudelor acelui au cutezat să să lupte cu Rasin pentru întăețimea cu acest mare poet, scrie același lucru traghicesc ca și Rasin, dar în scurtă vreme adevărată! frumuseța au purtat deplină biruință, îm-pingînd lucru lui Pradon în vecinică uitarea.“ 119 Lipsește cuvîntul în textul mss.; marcat cu . . . 120 Lipsește cuvîntul în textul mss.; marcat cu . . . Lazăr-Leon Asachi în cultura română 303 „Matematica este o știință bine tîlcuită, iar limba ei este alghevra. Să vedem dar, cum ne spune poatefie ca să găsim în știința aceasta și vom ști cum ni să cuvine a vorovi întru altele acesta este scopul lucrului meu. Deci matematica pe care voi tîlcui este în lucrul acesta este pusă înainte prăvirea strîns legată cu mai mare încă pusă nainte prăvirea. Aici este pricina, cu ce chip să poate da tuturor științelor acea deplinătate pe care cu strîmbătate altori învățături pînă acum numai singurei matematice să da adeverirea ... tnsămnare cătră capul 9, dirt lucru avtorului Cours d’Etudes, Art. de raisonner 121 alese Pentru vederea facerilor sau iactum.122 în noi singuri sîmțim, că ispitim feliuri de îmbolnăviri, pe cari singuri noi nu le dăm pricină. Dar pentru că toată isprava trebui să aibă pricină; este dar oarece de acel feli care are lucrare sa asupra noastră. Luăm samă la organele din noi, asupra cărora au lucrare făpturile cari din toate părțile încunjură pre noi, și iarăș luăm sama că simțirile noastre sînt ispravă lucrării acei asupra organelor noastre. Nu putem avea îndoială că toate aceste nu sînt luate în samă: de aceasta încredințează pre noi simțirea. Iată numim trupul toate acele făpturi cărora adeverim lucrare acee oprindu-să asupra sine cu grabnică luare de samă, fiește cine va cunoaște că trupurile numai atîta de noi sînt cunoscute, pe cît lucrează asupra simțurilor noastre. Acele cari nicidecum asupra noastră nu lucrează sînt pentru noi, așa ca nici de cum n-ar fi. însuș organele noastre numai pentru acee să dau noo a să cunoaște că asemene unele asupra altora lucrează. Dacă n-am ave alte simțiri numai o simțirea vederii; atunce am avea oarecare simțirea numai pentru noi singuri și nici am ști că avem măcar ochi. Dar cum știm trupurile? Cum știm acele din cari sînt făcute organele noastre și acele, cari pentru dînșifi] sînt den afară? Vedem pedesuprimea trupurilor, ne atingem de ele aceeș vederare simțirii, care arată că le vedem, că de ele ne atingem, iarăși ne arată că a noastră cunoștința nu poate mai departe să să ducă, nu știm dar ființa trupurilor, adecă, nu știm pentru ce ele să par 121 Cu litere latine. 122 Cu litere latine. 304 Antonie Plămădeală nouă de acel feli întru cea numai pe denafară arătare după cum să arată. [fl02] Totuș vederarea simțirii arată noo fiimea acelor pedenafarimi: iar vederarea mintimii arata noua fiimea a oarece de acel feli carele ocîrmuiește, că a zice, că sînt pedenafarimi, este acea a zice că sînt isprăvile; iar a zice că sînt isprăvi, acee este a zice că sînt pricini. Facere (tactum) numesc tot cee ce luăm sama în trupuri; sau că tot cee ce într-înși luăm samă, oare este într-înși de acel feli precum să par noo a fi sau că într-înși nu este nimică de acel feli și numai singure pedenafarimi care sînt ispravă acelor însușimi, pe cari nu știm, luăm samă într-înși. Este acea făcătură că trupurile sînt lățite, este făcătură că au văpsele; măcar că nu știm, pentru ce să par noo a fi lățite și avînd văpsele. Vederare nu lasă nici o îndoială. Deci vederare făcăturilor n-au putut să aibă depusă înainte prăvirea însușimile nebăgate în samă la trupuri: ea nu poate să ne de a cunoaște ce sînt trupurile în sine că nicidecum nu știm natura lor. Insă ori în ce chip ar fi sau sînt în sine, trupurile nu pot avea îndoială pentru raporturile care iau cu mine. Iată dar că de ce să atinge de acele raportur[i] vederare făcăturilor luminează pre noi, și afară de această pusă înainte prăvirea pe altă nu poate să aibă. Este de pildă vederare făcăturilor, că so[a]rele răsare și apune, și că luminează prin toată acee vreme în care să află pe orizontul. Trebue dar aceasta am băga în minte, că daca zicem pentru oarecare lucru că este vederat prin vederare făcăturilor, totdeună zicem numai de însușimile lui cele băgate în samă. Dar și la acesta trebui a avea țînere de minte, că acele băgate în samă însușimi dovedesc fiimea însușimilor celor nebăgate în samă, așa precum isprava dovedește ființa pricinii. Deci vederarea făcăturilor nu numai că nu inamicează nebăgate în samă însușim[i], dar mai vârtos dovedește fiimea lor. Și dacă ea nu le primește de a sa pusă înainte prăvirea, deci numai pentru acee, că pentru noi este lucru neputincios a le cunoaște. Vederare făcăturilor îndestulează pre toate materialurile acei științe pre care numesc fizică și a cărui pusă înainte prăvirea este a tîlcui însușimile trupurilor. Insă nu este destul a aduna numai singură făcături, pe cît să poate trebui a așeza pre ele cu acea rinduială, care arătînd la pricini raportul isprăvilor ar face așezare singuraticei tinderi a luării aminte. De aici lesne să poate cunoaște că vederea făcăturilor totdeună trebui să să împreoneze 123 Cu litere latine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 305 cu vederarea mințirii. Cea dintăi aduce lucrurile de care au luat sama. Cea de-al doile arată regule, după cari lucrurile acele unele din alte iasă ar fi dar cu totul fără de folos, a voi lua samă la o vedere făcăturilor neunind cu dînsa vederare mințirii. [fl02vj Dar măcar că am cîștigat prin vederare făcăturilor siguranțe de lucruri pre cari luăm aminte; nu sîntem totuși siguri că oarecare adevărată în parte lor socotință n-am lăsat. Atunce dar cînd vreo idee din luare aminte facem, încă trebui ca vederare min-tirii prin den iznoo luări aminte să rămîe întărită. Cînd toate pazele sînt date vederare mintiriii este neamăgită: însă vederarea făcăturilor datoare este a dovedi că nici una din pontur[i] n-am părăsit. într-aceeș chip aceste două vedereri sînt datoare împreună a să uni și ti să săli spre facere așezării. Nu să poate da a să lăsa pe socotința numai unei singure vederare făcăturilor: trebui ca să sprijinească vederare mințirii și ca aceeș vederare mințirii în luările de samă să cârmuiască cu noi. Pisicii cei buni vor învăța pre noi în practică cum acele doo vederări una cu altă spre folos avem a le uni sau a le împreona. Pentru vederarea simțirii Uni[i] cred cu Carteziuș în închipuirile cele din naștere sau firești; alți după socotința lui Malebranș toate văd în Dumnezeu, iar partizanții lui Loke spun că au numai simțiri. Ei toți socotesc că judecă după cee, ce sînt: dar acea deosebirea socotințelor sau părerilor dovedește, că toți nu știu a cerceta pe simțirea, deci nu totdeună avem vederare simțirii atunce, cînd socotim că o avem. Mai vîrtos din protivă, ce să atinge de dînsa putem să greșim, neluînd acum samă rămășițurilor acelor, ce să lucrează în noi, încuibînd în noi acee ce nu este, acum în sfîrșit puind înainte noastră acee ce este în noi de alt feli, nu precum este. 1. Nu luăm samă la tot cee ce să lucrează în noi. Și cîte tăinuite pricini, în pohte, cari răuoriază pe trebile noastre? Cu toate aceste nici măcar prepus de ele nu avem: ba mai vîrtos înlăuntrul nostru tare sîntem încredințați, că ele nicidecum nu să pun cătră a noastre plecări și luăm înșelăciunea drept adevăr ... Fiește care minunta face în noi simțiri, a cărora simțirea nu ne dă să luăm sama și cari fără știrea noastră ocîrmuind cu mișcările noastre priveghiază pentru păzirea făpturii noastre. Văd de pildă piatra care acum vre să cază asupra me și mă feresc de ea, că închipuirea minții sau a doririi stă în gîndul meu; sînt pre 20 306 Antonie Plămădeală acea închipuirea și potrivit la dînsa lucrezi. Cînd cetind iau sama la lucru de care cetesc, atunce mă îndeletnicesc numai cu închipuirile cari stau de față în gîndul meu și nu iau samă că într-ace-laș ceas am simțirea graiurilor și silavelor adecă slovelor. Din aceste pilde vedem că trebui cumpenirea, ca să judecăm de acee cu siguranție, ce simțim, este acee a socoti, că niciodată nu am fost în copilărie. Dintr-această să cunoaște că multe lucruri cari să făceau în noi n-au luat samă. 2. închipuim în noi din părerea acee, ce în noi nu este: că îndată ce nu luăm samă prin simțirea la tot ce să lucrează în noi, vine dar după aceasta că în noi propunem ce cu adevărat în noi [f 103] nu este. Dacă în pohtele nu aveam adevărate pricini cari ne înduplecă, atunce ne facem de acele păreri, nici de cum nu au sau dacă au despre puțină răorare au la trebuințele noastre: așa de mică deosebire este între părerea și între simțirea că pre firesc lucru a judeca că simțim în noi cee ce ne aduce părere și că trebui să fie în noi. Să luăm sama omului care e pentru zăbava sa să primblă pin grădină. Să luăm sama cum o dată pe acea altă dată pe cealaltă sau iarăși pe cea dintâi uliță să primbla și să-1 întrebăm pentru ce în primblarea sa acee nerînduială au păzit precum am văzut? Cu bună samă ne va răspunde: sînt că am fost slobod în alegere; deci dacă pe această sau pe cealaltă sau iarăși pe aceeși uliță m-am primblat deci numai pentru acee că așa am vrut. Să poate că în ceasul acela el n-au întrebuințat slobozenia alegerii sale, dar s-au lăsat a să trage prin oarecare neapărare, așa precum și altă făptură împinsă de putere străină. Insă el are simțirea slobozeniei sale, și simțirea acee întinde cătră toate trebuințele sale și fiindcă simte cum că adeseori este slobod socotește că simte cum că totdeaună este slobod. Cel cu o mină pre simțirea acei mini care este tăietă, cătră dansa el duce durere acee, pre care simte și cu bună samă ar zice: vederat pentru mine este ca mîna mea dacă ținere de minte tăerii ei n-ar întîmpina greșala acee pe care de aiurea vedere și pipăirea nu ar apropie. 3. In sfîrșit acee ce în noi este, punem înaintea noastră de altfel precum este. Luăm d. p. în loc de lucru firesc acee ce este deprindere, iar de firesc acee ce este cîștigat: și partizantul al lui Malebranș nu are îndoială de aceasta, că dacă este aproape a căde pe o parte, trupul lui din firea să aruncă pe altă. Iată dar că din naștere este omului a umbla și mai ales nu după multe opin Lazăr-Leon Asachi în cultura română 307 tiri cercări și căderi pruncii cîștigă deprindere tinerii trupului sau îndeopotrivă cumpănă. Deci orice ar spune Malebranș, nu ocîr-muiește natura cu mișcările trupului nostru ce deprindere. Din toate mijlocirile cari avem spre cîștigare științelor, nicidecum nu este de acel feli, care n-ar pute să ne amăgească. In metafizica simțirea, în fizică luările aminte, în matematică numărare adeseori ne duc la hemeirea: dar după cum sînt regule pentru bună numărare și cătră bună luare aminte, așa sînt regule și la acee, ce vine să să sîmtă și ca bine să să judece de acee ce să sîmte. Intru adevăr nu putem să ne părtinim, că tot a cee ce sa lucrează în noi totdeaună sîntem în putere a le cunoaște: dar neștiința aceasta nu este greșală. Mai vîrtos cu atîta în noi cunoaștem, cu cît mai cu denadinsul ne vom păzi de doo în urma metehne cari pro[a]spăt acum s-au pomenit. Că prejudețele cari încuibează în noi a cee ce nu este, sau cari nu arată drept acee [fl03v] ce este în noi sînt piedică cătră iscodirile și izvor rătăcirilor. După a lor povățuire judecăm pentru cele ce nu vedem nici luăm samă și în locul cel ce este în noi puind acee ce ne pare, facem numai singure buimăciri. Prejudețele orbesc pre noi deopotrivă în însuș pricina noastră, precum în pricina a tot ce încunjură pre noi. Dintr-aceasta vine că numai atîta vom pute a ne încredința de vedere simțirilor pe cît vom fi siguri că nu ne facem păreri de cee ce nu este în noi și că nu punem nedrept înainte noastră, a cee ce este; dacă vom izbîndi aceasta multe lucruri în noi vom descoperi, de cari mai nainte cel mai mic prepus n-am putut să avem; și atunce văzîndu-ne mai așa întocma precum sîntem, doară numai nu vom lua aminte ce cu totul este lucru cu neputință a lua aminte. Dar niciodată nu ni se va tîmpla a face în noi păreri de cee ce nu este în noi, dacă niciodată nu ne vom închipui schimbat acee ce este. Că nu pentru altceva dăm trebuințelor noastre acel feli de pricini pe care ele nu au a numai pentru acee, că voim să ascundem înainte noastră cele adevărate care ocîrmuiesc pre noi; și nu pentru altceva socotim că am fost slobozi în ceasul acela în care nicidecum n-am avut încredințare slobozenii noastre numai pentru acee că starea în care pe acee vreme ne aflam n-au pozvolit să luăm aminte, cum de puțin atîrna mișcările noastre de la alegerea, și care feli de pricini era ce îndupleca pre noi. Noi numai să nu ne închipuim anapoda acee ce să lucrează în noi. Atunci lesne vom scăpa de toate acele greșale, cătră cari simțirea poate să dee pricină. Și așa hemeiturile greșalelor ce în 20* 308 Antonie Plămădeală pontul acesta facem, numai de acolo purceg, că fără a fi drept închipuim acee ce simțim: este această a nu vede cee ce este, ce a vede cee ce nu este. Sfîrșitul loghicii și însămnărilor cătră dînsa [fi04] Cuprinderea temelor ce să află intr-această carte Prăvirea acestui lucru fila ... Parte întăe Cum singură natura învață pre noi alegere, și cum cu ajutoriul acelueș chip, să tîlcuește începătura și născarea citit închipuirilor cum și puterilor sufletului Cap. I Natura dă noo cea dintăe învățătură meșteșugului gîndirii fila . . . Putere simțirii este cea întăe putere sufletului. Vom ști a cîrmui cu dînsa, cînd vom ști a cîrmui priceperile noastre. Vom ști a cîrmui cu priceperile noastre, cînd vom cunoaște în ce chip cîte odată bine am cîrmuit cu ele: natura sau puterile noastre ocîrmuite de trebuințele încep a învăța pre noi. Cum pruncul cîș-tigă științele? Cum natura îndreptează pre dînsul cînd să he-meește? Pentru ce pe urmă încetează a-1 feri? Care este cea una mijlocirea spre cîștigarea științelor. Cap. II Alegere este cel mai singuratic chip cătră cîștigare a tot feliu de științe, precum învață pre dînsul singură natura fila . . . Cea dintăe căutătura ochiului nicidecum nu dă închipuirii acelor lucruri pe cari vedem. Vrînd a-ț[i] face închipuirea lor trebui una după altă a lua samă. Iar pentru înțelegere lor, așa precum Lazăr-Leon Asachi în cultura română 309 sînt în firea, trebui, ca fiind întăi luate în samă cu rînduiala ce urmează, să fie după acee adunate cu de o vreme rînduială, în care au fiimea lor. Cu chipul acesta duhul po[a]te mare număr închipuirilor să cuprinză. Că luînd sama așa, duhul cel isteț rășchirează lucrurile pe părți, ca iarăși întru una să le adune, și face luiș închipuirile depline și preștiute. Acea rășchirare pe părți și iarăși întru una adunată să numește alesătură. Alegerea ghidului așa să face, ca și puselor înainte prăviri a priceperilor. Cap. III Alegerea face in cunoștință istețimile întîmplătoare sau gîcitoare fila . . . Simțirea socotită sub chipul acela că pusele înainte prăviri a priceperilor în gîndul zugrăvește, însușit este acee ce numim închipuirea. Numai singura alegătura .. .12f4 chip depline închipuiri. Sau adevărate științe. Chipul alegerii este știut la toți. El face istețimi întîmplătoare sau gîcitoare, cînd dimprotivă tot cel rău chip face mincinoase istețimi. [fl04v] Cap. IV Cum Învață natura a lua aminte Înainte al priceperii prăviri, spre a da nouă feliurit chip al închipuirilor fila . . . Nu să poate învăța pe alții numai petrecîndu-i de la lucruri știute cătră cele neștiute. Cine au cîștigat oarecare științe poate să le cîștige mai multe. închipuirile urmăriș să nasc unele din alte. Cele dintăi a no[a]stre închipuiri sînt închipuirile deosebirilor. Acele închipuiri împărțind pe trepte, facem numiri și felu-rim[e]. închipuirile singuratice sau deosebite să fac degrabă obștești. închipuirile cele obștești să împart pe urmă pe deosebite felurimi. închipuirile noastre fac așezare potrivit cătră așezarea trebuințelâr noastre. în care și atîrnă tot meșteșugul facerii acelui așezămînt. Așezarea acee nu să face după lucruri firești. Cătră a cărora scoposul țintirea îndatoriți sîntem închipuirile noastre a le împărți pe trepte? Pentru ce Feliurimile nu pot fi pe deplin desfeliurite limite, și pentru ce amestecătura lor nu trage după 124 Cuvîntul următor lipsește. 310 Antonie Plămădeală sine nici un feli de necuviință? Nu știm ființa trupurilor. Numai atunce avem depline închipuiri, cînd siguripsim de acee ce bine am luat sama. închipuirile depline nu sînt totdeună desăvârșit. Toate a noastre închipuirile tot cu un fel de chip adecă facem prin alegătură. Cap. V Pentru închipuirile lucrurilor care nu vin supt priceperile fila ... Cum din isprăvi judecăm de ființa pricinii a cării nu ne dau ele nici o închipuire? Cum din isprăvi judecăm de ființa pricinii ce nu vine supt priceperile, și ele dau nouă a ei în închipuirea? Cap. VI Mai departe tragerea aceștii pricini. fila ... Lucrările și deprinderile din trebile trupului judecăm pentru trebile sufletului. închipuirea virtutei și a faptei rele. închipuirea trebilor moralului. Cap. VII Alegerea puterilor sufletului fila ... Chipul cel alegător dă nouă a cunoaște putere duhului. Toate puterile sufletului aflăm în putere simțirii. Privigherea sau luarea de samă. Potrivirea. Socotința sau judecata. Luarea de samă sau reflexia. Părerea. Mintirea sau minte. [f!05] Cap. VIII Mai departe tindere aceștii pricini fila... . Trebuința. Neîndemînarea. Neodihna. Pohta. Patimile. Nădejde. Voia. Al doile înțelegere graiului voia. Gîndul. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 311 Cap. IX Pentru pricinile simțirii și ținerii de minte fila... Neadevărată zicere că este așa. Este mișcarea în fiară care este începătura veghietățiile determinatiile sau hotărîrea, care poate să primască mișcare cee. Sînt pricinile simțirii. Determinațiile acele trec de la organele simțurilor și merg la crieri. Atîta numai simțim pe cît organele să ating sau sînt atinse. Nu știm cu ce chip, atingere acee face sîmțiri. Organe nove al simțirilor: face nove sîmțiri: organele pe cari avem sînt pentru noi destul. Cum fără sa învață a să mișca după voie sa? Cum trupul lui cîștigă deprinderi cătră știință mișcării. Crierii asemene cîștigă deprinderi. Acele a lui deprinderi sînt pricinuitoare fisicească pricină ținerii de minte. închipuirile de cari nicidecum nu gîndim nicăirea nu să află. Cum ele să înnoesc? Toate isprăvile ținerii de minte să tîl-cuiesc prin deprinderile crierilor. Țînere de minte are a sa [l]o-cuință în crieri, și în toate organele sau unelte cari temei la suflet închipuirile. Țînere de minte să pierde. Că pierd crierile deprinderile. încheiere. tnsămnare tălmăcitorului către capul acesta fila... Partea a doao Chipul alegerii în mijlocirile și isprăvile sale socotit sau dovada că meșteșugul mintirii însușit este limbă bine făcută Cap. I Științele, cu cari sîntem datori naturii, fac așezare în care tot ce este are desăvîrșită legătură; iar hemeiala noastră vine din uitarea învățăturilor ei. fila... Cum natura învață pre noi a minteii, hățuind singură întrebuințarea puterilor noastre. Cum uitînd învățăturile naturii minteim după rele deprinderi? Deosebit un chip a face rinduială în puterea gîndului. 312 Antonie Plămădeală Cap. II Voroava pe pantomină sau pen semne este desciocălare gîndului fila . . . Nu putem face alegere sau desciocălare numai cu ajutorul semnelor unei voroave. începăturile grăirii sînt pe semne firești omului. Pentru ce în pantomina din început toate sînt amestecate? In ce chip pe urmă graiul pen semne să face chip alegerii sau însușit spre aflare adevărului. [H05v] cap. III Toate limbile sînt chipuri alegătoare nedeplinătatelor fila . . . Toate limbile sînt alegătoare chipuri. S-au început ele ca și toate iscodirile omenești, mai nainte de a gîndi pentru a lor facere. La începutul său limbile sau fost chipuri depline. Cum pre urmă s-au făcut nedepline chipuri? Dacă o[a]meni ar fi luat sama că limbile sînt chipuri alegătoare n-au avut greotate în aflare regu-lelor meșteșugului minteirii. Cap. IV Pentru întreurarea limbilor fila . . . Limbile fac a noastre științe. Păreri. Preajudețe, limbile științelor na atît de bine sînt făcute. Limbile din început obicinuit tre-bue să fi fost pre îndămănătoare minteirii. Filosofifi] în voroavele au făcut multe nerînduele. Cap. V Luările aminte asupra închipuirilor celor rumpte sau deosebite și celor de obște; ori adeverirea că meșteșugul minteirii însușit este limbă bine făcută fila . . . închipuirile cele osebite și obștești sînt numai numiri. Pentru acee meșteșugul minteirii este, însușită limbă bine făcută. Adevărul acesta bine cunoscut va feri pre noi de multe rătăciri sau Lazăr-Leon Asachi în cultura română 313 hemeele. Alegere face limbile. Meșteșuguri și științele. în căutarea adevărului datori sîntem a merge după alegere iar nu după părere. fila . . . Cap. VI Rătăcesc acei ce socotesc definiția a fi de frunte mijlocirea de a împiedeca voroava cea preste măsură fila . . . Definițiile nimică nu ne învațăî numai ne arată lucrurile; și cei ce spun a le socoti de prințipii, nu se știe ce voesc prin aceasta a zice. Nu totdeună, ba foarte rar să poate face definiții zădarnice opintiri[i] acelor cari a vre să definiiuiască toate. Definițiile nu sînt trebuitoare. Că numai alegerea este datoare a însămna închipuirile. Chipul adunător este pre întunecos. Cap. VII Minteirea este nealcătuită dacă singură limba nealcătuită fila . . . [1106] Rătăcesc cei ce prețuesc chipul adunător mai mult decît pre cel legător. Toate științele ar fi desăvîrșite dacă ar întrebuința totdeună limba foarte curată, întrebare care dovedește această vederare minteirii atîrnă numai pe văzută aceimea unei socotințe cu alta. Acele științe mai puțin sînt depline ale cărora limbile sînt rău făcute. Alghevra zicînd drept singură este limbă. Cap. VIII Pe ce să razămă tot meșteșugul minteirii fila . . . In fieștecare întrebare ce să dă spre dezlegare sînt doo lucruri: pomeni datele sau starea dării, și despărțirea neștiutelor sau minteirii. Ce să cade a înțelege prin starea întrebării? Chipul minteirii este de un feli în toate științele: pilda pe care să dovedesc aceste. 314 Antonie Plămădeală Cap. IX Pentru feliurite trepte sigurării; sau pentru chiar vederarea priceperii și asemănarea fila ... în lipsa vederării minteirii avem vederare lucrărilor și vederare simțirilor. Vederare minteirii dovedește fiimea trupurilor. Ce înțelegem prin fenomena. Luările de samă, ispitirea întrebuințare priceperilor. Asămănătura are feliurite trepte sigurării. Sfătuiri pentru tinerimea care voește a să învăța această loghică. Sholiile cătră capu[l] VI; părții al doile fila Sholiile cătră capu[l] VII fila Sholiile cătră capu[l] IX fila ADDENDA III [EPICTET] Cuvîntare cătră cetitoriu Știut este că omul totdeună cu mai multă poftă cetește acele cărți a cărora înțelegere nu este încurcată cu meșteșugul alegoricesc sau a metafisicii. Pentru acee și eu am ales pre această a lui Epictlt cărticică, care întru adevăr nu numai că umplă sufletul de veselie, dar cu înaltă a sa învățătură povățuește cătră cunoștință și plinirea faptelor celor bune, în necazu mîngîie, în îngrijere îmbărbătează, în a vieță viforare aduce liniștirea, cu temeinice dovezi încre-dințînd că omul ori la ce stare ar veni nu are trebuință sau mai drept nu să cuvine a să cufunda în simțitoare mîhnirea, ori precum spun a să îngropa de viu. Cu un cuvînt, tu iubi-toriule de cetirea din moralicească învățătură acestui filozof atîte folosuri vei culege încît și pre mine pentru osteneala tălmăcirii vei cuvînta de bine și singur nu te vei căi, numai pre te rog ca să aibi deșteptată luare aminte în cetirea ei. Al dragostei tale de bine voitor Protoiereu Lazăr de Asachi SCRIERE PENTRU STOICEASCĂ FILOSOFIE, ȘI PENTRU VIIAȚA LUI EPICTIT F.2 In zădar se lingușește acela, carele socotește în sine, că poate să aibă deplină știință adevăratelor regule unei filosoficeșt[i] tagme numai din cercetarea sau cetirea scrisorilor a unuie aceii[i] tagme părtinitor. Și cu bună samă cu atîta mai mult să va amăgi, cu cît nu este îndoială, că fieștecarele om acei[i] tagme cătră care s-au legat afară de stăpînitor duh s-au deprins a trage într-aceeaș parte, precum adecă ori din care lucru așa și din filosofiia spre a o a așeza după plecare și după însușită patimă. Să zicem și așa, că din lucrurile, de cari să cuvinea minții omenești a face luare aminte și slobod este a judeca, să vor afla unele, că de ființa sa așa precum sînt pre toț[i] o[a]menii încredințază, dar și atunce nu să poate tăgădui, că ce să atinge de ideile cele îndeosebi, pre acele zic, fieștecarele om, le are altele, ba mai de multe ori, cu totul una de altă străină, aceasta să adeverează cînd luăm sama la un lucru carele prin idee omului este închipuit, că acelaș om și de acelaș lucru după împrejurări alte socotințe are, de pildă, într-un feli socotește de lucru acela cînd este sănătos, și într-alt feli cînd este bolnav. Intr-un chip, cînd are nădejde de lungă viiață, și într-alt chip, cînd să teme de moarte. Cu un cuvînt amintele greește de lucrul acela cînd este tînăr, amintele în mijlocul vîrstei sale, și cu totul amintele în vreme gîrbovitei bătiînețe. Deci nu trebue a sa mira, că între învățăturile filosofilor celor demult aflăm așa puține uniri, pentru că după vremi de ucenicii lor, unele schimbate, domolite și îndreptate, iară altele întru ascuțime lor apropiete pănă la cel de pre urmă punct, adecă după repede sau molatică pricepere, și după îndrăznețe sau cruțătoare chipuri gîndirii acelora, ce pre aceste temeiuri, au voit să aibă întărită a sa filosofiia. Drept acee dînd în laturi pre alte filosoficești tagme și făcînd luare aminte numai la învățătura lui Zenon, prelămurit să va vede, că n-au putut să fie învățătura acee deopotrivă pentru toți stoici[i], Lazăr-Leon Asachi în cultura română 317 după cum să dovedește din însuș[i] scrisori acelor filosofi cari au eșit din școala lui Zenon. Și grăind adevărul rar, sau nici unul n-au rămas să petreacă credincios în sistema învățăturilor dascălului său. Pănă acolo să vede între dînșii deosebirea, să într-aceeș vreme în care învățătoriul cu ucenicul de o pricină și cu potrivite cuvinte greesc, cu dreptate s-ar putea avea pre amîndoi în prepus că în socotințele sale pe ascuns nu să unesc. Singur Seneca care să țînea de regulele stoieceștii filosofii în epistoliia sa 45 zice că fără călăuzii caută adevărul „nu mă leg orbit, greește el, nici cătră cel mai ales din stoici, știind că și singur am dreptate a judeca de lucruri. Cu adevărat că după socotința unora cu totu mă las, dar sînt și de acel feli că numai o parte dintr-însele aduc mie plăcere, iar de rămășiță mă leped. Să tîmplă și așa că dacă pre lingă socotințele lor adaog ceva și din parte me, eu atunce nici pre unul dintr-înși[i] nu hulesc, dar înțelegere me totuș mai mult țin în samă decît părerile lor, pentru că nu m-am dat rob nimerue, și din a nimerue nume nu caut pentru mine fală. Eu socotințele o[a]menilor celor mari cu adevărat cinstesc, însă nici de ale mele nu mă leped/1 2 Drept că în luările aminte ce s-au scris de Marc Avreli1 (a) cetim de acele socotințe cari sînt temeiu stoiceștii filosofii, dar și acolo uneori aflăm pre strînse iar alte ori de tot lățite adecă după cum s-au socotit de el a fi trebuincio[a]se schimbări spre F.3 lămurită dezlegare cu îndreptare acelora regule pre cari s-au ales în loc de pravilă la petrecere[a] viețăi sale. Să vede că din toț[i] ucenicii lui Zenon numai Epictit s-au tînut nereslețit de socotințele învățătoriului său, pre această mărturisește cuprinde iticii ce au prescris Arianu ucenicu[l] lui Epictit. Acolo în scurt să vede adunată toată filosofiia sau mai lămurit să zic filosofia acei tagme a cărie în vreme[a] sa Epictit au fost mare podoabă și sprijineală. Areanul au fost scris și viața lui Epictit cu toate împrejur stări după cum încredințază Simplițius, însă vreme care istovește toate, mai vîrtos într-acele ve[a]curi, în cari prostita cea groasă multe de mare preț a vechimei pomeniri au înghițit, n-au pozvolit să rămî[nă] întregită și osteneala aceasta a lui Arian prin care cu toată dreptate au vrut să mărească pre învătătoriul său, totuș din împrăștiete cărț[i] a feliuri de scriitori știm, că Epictit au fost frighian2 (b), și s-au născut în orașul lera- 1 „Marc Avrelii împăratul Romei au fost vestit filosof stoiceștii tagme: El au scris in limba elinească doospreci tomuri moralicești învățături, pre care Wihelmu Xilander au mutat pe limba latinească." (Toate notele care urmează aparțin manuscrisului lui Lazăr Asachi numerotate în original cu literele alfabetului slavon.) 2 Frighia este o țărișoară în Asiia cea Mică, și fiind megieșită cu Troada, deci frighienifil de multe ori să nume și troaditeni. 318 Antonie Plămădeală polis, aproape de Laodichiia. Ingiosirea nașterii au șters știința de părinții lui precum de a lui Ezop, Terentie și altor slăviți bărbaț[i], cari cu înțelepciune și cu bune fapte ve[a]curile au umplut de mirare. Intru adevăr, o[a]men[i] puțină grijă au în păzirea numelui născătorilor unui rob și din acest feli de pricină n-au ajuns la noi numele cel drept a lui Ezop, a lui Terentie și a lui Epictit, căci după adeverirea lui Herodot aceste numi însămnează robu. Nu să știe cu ce îmtîmplare pe Epictit s-au adus la Rîm, și cu ce chip s-au vîndut sau că în dar s-au dat lui Epafrodit numai aceasta să știe, că Epictit fiind rob a lui Epafrodit și viețuind în cel mai turburat și de tot stricat ve[a]cu în care trebniciia cu îmbunătățirea au fost țintă urîciunii, și pregonirii, totdeauna să arăta prieten bunelor rînduele și cinstitelor fapte. Și măcar că au petrecut în stare îngiosită și săracă dar fără cîrtirea poftorind adeseori zisele lui Marc Avreli, că de să po[a]te viețui ori unde să cade dar a viețui cinstit. De aici să cunoaște îmbunătățirea lui Epictit că avea mare deosebirea de cătră a celor slujitori păgîneștii capiște, a cărora faptele nepotrivindu-să cu învățătură ce da norodului ținea între dînși neîncetat război, cînd el dinprotiv urma, că ori de care lucru bun învătînd pre alții întăi singur cu fapta plinea, după cum ori-carele poate să cuno[a]scă din însuși chipu viețăi lui. Pre lîngă aceasta, el au fost cătră toț[i] bun prieten, folositor cetățean și credinciosu supus. Și întru această să laudă el cu mirare tuturor, că așa tare au iubit de sine date pravili, și cu acea rîvnă le-au plinit în toată viața sa aspirarea regulelor, îneît să părea că el este acel nou ucenic carele de abia începuse a deprinde viiață stoiceștii filosofii. El toată a sa învățătură închise întru aceste scurte însă mult cuprinzătoare cuvinte: abstine et susține, adecă fii stîmpărat și suferitori, (șters răbdător). Vrînd a judeca cu luare aminte la cît de mărită putere ar pute să vie sufletele acele cari povățuesc cu acest feli de socotințe, vrînd a cunoaște cît de mare folosuri s-ar aduce din deobște într-acest chip a norodului creștere, dacă acee ar fi întemeietă pe acel feli de regule cari în loc de dreavă ar sluji la tot lucru bun, zic trebui a ceti pe Epictit. Căci acolo să vede cum el în mijlocul de tot turburatelor vremi, și cari să asămăna cu repede lovitoare grindină, în mijlocul a toată nenorocirea prin care obicinuit să primejduește și viața, zic în mijlocul amărîtei robii și îngiosiri el avea ce mai mărită a sufletului bărbăție cu statornicie și păzia Lazăr-Leon Asachi în cultura română 319 seninată liniștirea 3 (v). El în dorori și în strîmtoriri să arăta neclătit ca o cetate, în sărăcie și în nevoi îl vede cu răbdare. El în strîmbătăți și în apăsări avea lesnirea ertării, cu un cuvînt el plinea toate acele îmbunătățiri, cari de alt feli nu să pot cîștiga numai prin mari jărtfiri înălțate pe treapta ace[i] deplinătăți] care umple de mirare și încredințază de adevăr. în sfîrșit singură firea într-acest chip au făcut. F4 Pe Epictit stoic3 4 (g) precum și pe Dioghen chinic sau ținic, și fără a să amăgi să poate da crezare, că regulele cele stoicești prin însuși firești plecări în Epictit, era lucratoare, cum și învățătura cu așa aspră viiață cătră care Zenon prin povățuirea minții cu multă osteneală de abia au nemerit. Ucenicul său acesta cu mare lesnirea o au aflat. Să cunoaște dar că Epictit nu s-au într-armat în ce de aramă nesimțirea ca să sufere cu neclătită bărbăție toate neplăcutele întîmplări, nici prin silințele întru ispite, nici prin multă gîndirea, nici prin obicinuirea, sau prejudețe, nici prin iubirea de mărirea sau nădejde a vecui în țînere de minte neamului viitor, care în mîhnită aducere aminte la scurtare viețăi, după zisa unui înțelept este pentru om învietoare mîngîere, ce singură bărbățiia sufletului dată din naștere l-au făcut a fi spre mirare lumii desăvîrșit stoic, precum au zis Seneca, că luînd sama viețăi lui Epictit ar pute cineva să zică că poarta în sine ființă de piatră. Și aceasta este drept că bună creștere cu îndelungată îndeletnicirea cum și dese opintiri gîndului, pot sprijini, întări, îndrepta 3 Istoricul Tațit scriind chipu[l] urmărilor lui Agricola carele au fost la Rîm pe vreme [a] împăratulu[i] Domețian în asemene înțelegere au zis: domnitori [i] întru răotățită a sa stăpînirea, cu a lor mirare în țara sa află o [a] meni mari la îmbunătățirea. 4 Stoicească tagmă precum s-au zis au luat începutul său de la Zenon ucenicul lui Ierozat tevianul, iar numele de la un chioșc deschis ce să afla în Atina și să numea stoa, unde Zenon plimbîndu-se întărea învățătura sa pe aceste dovezi că deplină norocirea o[a]menilor stă în petrecere [a] vieță potrivite cu legile firii după povățuirea minții cei sănătoase. Kleant cu Hrisip și alți ucenici, așa tare s-au lipit de socotința aceasta încît întărea că omul prin de acest feli urmări poate a să noroci și în mijlocul a orice nevoie, cu cît mai vîrtos în ușoare ale vieță îm-protiviri, iar ce să atinge de tagma chinichilor acee au luat începutul său de la Antistenes și numele așa îngiosit ori de la locul ce tot în Atina era aproape de numită poarta cînească, sau precum uni[i] socotesc din obiceiurile cele neomenite ucenicilor aceștii tagme, cari într-alte de rîsu socotințe avea și de acest feli, că tot ce este bun pretutindene bun, deci fiindcă mîncare, băutura și alte firești plăceri este lucru bun, drept acee să poate slobod a le face în casă sau pe uliță, fățiș ori într-ascuns. Cu toate aceste chinichi ca și stoici căuta a să cinsti prin îmbunătățite fapte însă stoici[i] din toate altele cinstea mai mult răbdare cu nebăgare de samă ori la ce necazu pănă și la moarte, iar chinichi întemee filosofiia lor pe sărăcie și să arăta cu nebăgare de samă nu numai de averi ce cufundă pe om în desfătări, dar și de acele să grețelue ce să părea a fi mai mult decît ar put£ sluji spre a viețăi sprijinirea, că zicea, omul avînd avere peste cîte țînea viața, depărtează pre sine de la sine și să face călcător rînduelii cei bune, urmînd învățăturii cei urîte a lui Epicur carele întărea că toată norocirea omului să cuprinde în desfătări. . .“ 320 Antonie Plămădeală și cîte o dată a și schimba abaterile cele din naștere tînărului ucenic numai dacă are în sine bărbătești deșteptări. Iar dacă alcătuirea cea din lâuntru[l] lui, să împrotivește sfătuirilor înțeleptului învățător și împiedecă folosul ce ar pute avea din acele povățuiri, atunce acel ucenic foarte slabe și curînd peritoare urme va lăsa după sine, căci vor fi nădușite în el de firești a lui plecări. De aceasta unul din cei înțelepți au zis, că mult mai norociți sînt acei cari filosofia lor află în sîngele său5 (d). Și fără îndoială că acest feli de filosofiia ar fi pre lesnicioasă și siguratecă. Epictit dar pre acest feli avea din naștere, că dacă Marc Avrelii și Seneca cu mulț[i] următori a lui Zenon după ce prin multă ispitirea s-au făcut stoici în'zădar să opinte toate a plini cu fapta ce socotie cu minte, Epictit fiind înarmat de putere firii fără a să ajuta de aiurea găsie în singur sine virtute spre suferirea stării sale cei de rob și a prelungitelor nenorociri. Să dovedește această din răbdare ce au avut în vreme cînd Epafrodit om de cumplite și varvare obiceiuri ca un sălbatec nici în vreme glumelor nu să pute stăpîni șuguind cu neomenie și apu-cînd într-o zi piciorul lui Epictit, au început a-1 suci fără milostivirea într-o parte și alta vrînd să-ș[i] facă plăcută jucărie, fără a băga în samă dororile ce suferie Epictit. Cătră care acest înțelept robu fără a să turbura au zis zimbindu-să: stăpînul meu, de nu te vei lăsa de această glumirea cu bună samă vei frînge piciorul meu, precum s-au și întîmplat. Atunce arătîndu-să cu iroicească bărbăție și răbdînd cea peste măsură durere, cu liniștit glas au zis lui Epafrodit: Vezi ce mi-ai făcut? Au nu-ț[i] zice[a]m că vei frînge piciorul meu, întru adevăr? Că Epictit pre mare plăcere avea a urma învățăturilor stoiceștii filosofii, fiindcă era cea mai F.5 mare vrășmașă tuturor faptelor color rele. Și pe toț[i] ai săi ucenici îndatorea, ca toate mișcările ce spînzură de la stâpînirea omului să fie ocîrmuite de minte și cu dînsa să biruiască orice împrotivirea, precum să vede din viața lui Pitagora, Socrat, Marc Avrelii și acestui mare bărbat. Și după cum Pitagora au plinit datoriia în mijlocul celor mai mari goniri, Socrat o au arătat în temniță și în moarte, iar Plato în mijlocul cumplirii. Și în ce chip Marc Avrelii au păzit-o pe tronul Romei, așa și Epictit s-au arătat cu dînsa, în robie, ticăloșie, sărăcie și în mare răbdarea. Simplițius spune că mare pagubă este, căci viiața lui Epictit lăsată în scris de Arianu nu să află întreagă, ci îmbucățită. Acee, 5 Această judecă și Seneca, că filosofia de acest feli drept mai norocită este, dar adeverează că fără asămănare mai de laudă este acee, care poartă biruință asupra patimilor ce să iscodesc în om. Epistoliia 53. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 321 zice el, ar fi fost noo mai de folos decît viețăle vestiților viteji de a*cărora fapte nu cetim în istorii altceva, numai povestiri cum năcăje noroadele și pustie pămîntul jărtfind toate mîndrii și îmbogățirii sale, cînd despre altă parte pre puțini să află spre mân-gîiere omenirii cu îmbunătățite fapte, și cari prin pildă de la sine ar înrădăcina dragoste cea deopotrivă între noroadele spre a da uniți] altora trebuinciosul ajutor și prin acela să întemeeze norocirea cea de obște neamului omenesc. Din această pricină împăratul Marc Avrelii în locuțl] celor trei vestițți] viteji precum au fost Alexandru cel Mare, Țezar și Pompei, cari prin neîncetate războaie multe țări și orașe au golit de lăcuitori, au prețuit mai mult pe Hiraclitu, pe Dioghen și pe Socrat. Și aceasta este de care adeverează pre noi Simplițius, că și Epictit mai mult era băgat în samă, zice el, decît o samă de domni sau împărațți]. El bătea joc de pironei sau sțeptici cari de toate avea îndoială și întărea că adevărul nu să află cunoscut, împrotiva cărora mult au scris dovedind, că prin însuș a lor îndoială adevărul să vădește că este cunoscut. Epictit cu toată a sa putere s-au luptat împotriva socotințelor celor urîte lui Dumnezeu și o[a]menilor a lui Epicur 6 (e), carele întru adevăr au fost cel mai mare vrăjmaș și răzvrătitor înțelepciunii și neamului omenesc, căci nenorocită filosofiia lui părtinea tuturor patimilor și făcea a nu aștepta alt bine de la ființă care în sine să află cu totul nelucrătoare pre lîngă aceste și altele bîrfea. Epictit au viețuit la Roma pănă la hotărîrea împăratului Do-mețian, prin care au rînduit la izgonirea pre toți filosofiți]. Deci pănă atunce el șede într-o mică căsuță în singurătate, și ușa ace[i] căsuțe niciodată nu să încuie, că afară de o măsuță, cîteva goale de lemn scaune, o candilă de hier și un pătucean cu borfotine acoperit nu avea nimică, măcar că și Marc Avrelii fiind stoicesc filosof, de au și fost împăcat, dar dormea pe pat de lemn prost 6 Epicur s-au născut în Africa și din tinerețe avea poftă a să certa în cuvinte. Cetindu-i odată dascălu stihuri din Eziodu că haosul era făcut mai nainte de toate cîte sînt și fiind întrebat de Epicur cine ar fi fost acela ce l-au făcut, i-au răspuns dascălul că numai filosofi[i] au știința aceasta. Deci el, îndată lăsînd școala acee, au zis, mă duc dar la filosofi ca să mă învăț, precum au și urmat, că multe țări umblînd și la mulți filosofi învățînd ca să facă pe sine desăvîrșit, s-au așezat pe urmă în Atina unde în desfătată grădină au deschis școală, în care cu ucenici și cu ai săi prieteni filosofie liniștit și cu blîndețe deci au tras pre sine pănă acolo inimile tuturor încît alerga la el dila to[a]te orașele Greții și Asii, mai în scurt singur Eghitu au tremis lui căzuta dajdia de cinste, el pre lîngă alte rătăcite socotințfe] zice și de Dumnezeu că ființa acee este cufundată în vecinică odihnă și or la ce întîmplări între stihii sau o [a] meni să află nebăgătoare de samă și alte multe bîrfea, a cărui următori păn astăzi să află spre stricăciunea o[a]menilor. 21 322 Antonie Plămădeală făcut și cu piele iarăș[i] pro[a]stă acoperit. Și pentru că Epictit slugă nu avea și ușa deschisă; au furat de la el candela de care furtușag mult mirîndu-să, fiindcă nu făcea candela acee mai mult decît vro cîteva parale, au cumpărat mai pro[a]stă adecă de lutu, 4 pre lîngă a cărie lumină scriind lucruri mari și frumo[a]se o au făcut de foarte mare preț. Unul din prietenii lui neavînd cu ce hrăni pruncul ce-1 născuse femeia lui, l-au aruncat într-o noapte lîngă căsuța lui. Epictit auzind plînsul s-au dus de l-au luat și l-au dat la mam că să-1 crească plătindu-i osteneala. F.6 într-altă zi au vestit lui oarecine că un prieten a lui au hotărît să moară de foame, îndată au mers la el și întru adevăr l-au găsit că vro cîteva zile nimic nu mîncase. Deci întrebîndu-1 ce deznădăjduirea l-au sîlit cătră acest feli de urmare, i-au răspuns că hotărîrea cea de bună voe. Atunce i-au zis Epictit că nu să cuvinea a plini hotărîrile sale dacă nu sînt unite cu întreagă minte și cu dreptate, adăogînd a-i zice: dacă ai fi hotărît să mă omori, trebue numai decît să mă omori pentru că ai hotărît? Pentru ce dar te sălești a lipsi de viiață pe credinciosul cetețan patriei și să pierzi pe omul carele n-au făcut nici un rău? Cu aceste și alte voroave au înduplecat pre acel prieten de s-au lăsat a-ș[i] face moarte. El cu sfătuirile sale îndemna pre toți ca să cuno[a]scă în săraci pre sine și să le fie de ei milă, cum și celor străini cari în nevoile sale ar cere ajutor să le facă bine, plinind prin această legile firii și al omenirii. Epictit măcar că lăuda căsătoriia și pre filosofi îndemna spre e[a] zicînd lor ca să lase patrii o[a]meni înțelepți], dar singur niciodată însurat n-au fost. Demoxenus cu denadinsul fiind de el îndemnat să s[ă] însoare că tagmei filosofilor nu este împotrivă și pentru cei Demoxen hotărîse a trei slobod, deci ca să scape de Epictit i-au zis: de vreme că mă sălești să fac pasul acesta, bine, dă-m[i] dar femee pe vreuna din fetele tale și îndată voi plini sfatul. Luchian tare au lăudat răspunsul acesta. Epictit tare do-jenie pe lenevirea, potrivindu-o cu gangrena care strică tot binele și zăhăește sufletul în toată lucrare[a] cea de folos, mîniia întru asemene era de el hulită. într-o zi aflîndu-să el la un mare domn a Romei și carele de toț[i] era socotit ca filosofu, așa de tare s-au mîniet pe slugile sale încît după multe strigări au zis lor: voi acel feli de trebi faceț[i] încît nu poci suferi, și mă veț[i] aduce ca ori sa nebunesc ori să mă fac ca omul acesta, arătînd pe o[a]spetele său. De aici să dovedește că’ pe Epictit toț[i] știe de om înțelept carele știe a nu băga în samă orice întîmplare i-ar Lazăr-Leon Asachi in cultura româna 323 fi venit. De această și zice ucenicilor săi, că omul ce treește trupește, în mare gomot, cu îndestulă avere, să asemănează apei ce curge repede, care de sîlniciia huetului său este turburată primej-duincioasă dar curînd trecătoare iar sufletul pre carele înviiază îmbunătățirea samănă cu un lin izvoraș carele aduce apă curată, sănătoasă, îndestulată și care niciodată nu să usucă. Deci nu spîn-zură de la om ca să fie bogat iar a fi el norocit în voia lui este, pentru că bogățiia nu este vreun deplin binele fiindcă trece, iar norocirea rămîne statornică, că de la înțelepciunea să izvodește. Deci în ce chip aflînd șarpe într-o cutie de aur n-ai ave[a] mai puțină frică de el ca și cînd l-ai tîlni în pădure sau la cîmp, așadar să urmez[i] și cu bogăție, teme-te adecă de ea, ca să nu te facă de stricăciunea altora, sau dacă so[a]rta te va îndămîna întrebuințază-o dar după cuviință ca să fii vrednic de nepărtinitoare laudă.' Epictit au ieșit din Roma cu alți filosofi goniț[i] fiind de împăratul Domețian, pentru că înțelepciunea și bunătățirea la o[a]me-nii cei fără de minte totdeaună sînt în prepus. El s-au așezat în Nicopolis, orașul cel vestit de la Epir și acolo au petrecut rămășița viețăi sale. Niciodată el nu s-au sîlit ca să aibă mai bună starea, ci în mijlocul acei îngiosite și ticăloase totdeaună să mîn-gîe și istoriia viețăi sale întru aceste cuvinte au închieet: sînt, zice Epictit, rob, calic neputincios și sărac ca al doile Irus, însă totuși de Dumnezei sînt iubit. Și de vreme că mă aflu la locul acesta unde m-au rînduit proniia, deci a bănui ori pentru loc sau pentru starea acee ar fi a împroșca dumnezeirii. Iar cît de mult toți cinstea pre el și cîtă evlavie avea spre dînsul, să poate cunoaște din cee ce s-au întâmplat după moarte lui. Că acea de lut a lui candelă ce au rămas s-u vîndut în 3000 de drahme, adecă în șase sute lei sau piiastri. Din pricina aceștii vînzări scriind Lu-chian cătră un idiot ce aduna pentru sine vivliotecă zice, nu am trebuință de a-ț[i] aduce altă pildă decît această, că în zilele noastre s-au aflat om, carele au cumpărat candela cea de lut a lui Epictit în trei mii de drahme, cu acea evlavie că dacă pre lîngă lumina ei va ceti noapte[a], apoi în vremefa] somnului să va însufla lui înțelepciunea lui Epictit, și să va face, de asemene, acestui minunat bătrîn. Iată de mare preț birul adevăratelor laude ce dă Luchian înțelepciunii și înbunătățirii lui Epictit, și pentru că Luchian era pentru toț[i] de o potrivă mușcător, și nu ierta nici filosofilor, nici împăraților, ba nici dumnezeilor, deci să dove- 21* 324 Antonie Plămădeală dește că el ca unul cu deosebită minte, fără de lingușirea au grăit. Bine dar au zis ritoriu Dion, că din toate laudele numai F.7 acee este mai adevărată și mai frumoasă care să aduce de la cei ce nu merg după învățătura noastră și cari totuș sînt siliți a să minuna de dînsa. întru acest chip slăvitul Epictit, carele din multe binecuvîntate pricini sa poate numi împodobită cunună stoiceștii tagme și filosofii, s-au săvîrșit în pomenitul oraș Nicopolis, de cu vreme scă-pînd viiața sa de a cării lipsirea îngroze tirăniia lui Dometian. Deci Tațit vrînd a pune pe acest neomenit împărat în urâciunea tuturor, zugrăvește pre el cu cele mai negre văpsele și zice: Dometian au izgonit pe filosofi și împreună cu dînșii tot ce au fost bun și de laudă, cum și învățăturile cele de folos au tremes la exorie, ca nici urma de vre o cinstită faptă să nu rămîne în Rîmul cel mărit. O cum fără asemănare mai norocit au fost Traianul, carele după Dometian au stătut împărat Romei și carele pentru că au înviiat învățăturile cele părăsite, cum și pentru acee că spre sigu-ripsirea lor pe vreme viitoare prin bună creștere tinerilor, ave prea priveghitoare purtare de grijă, cu toată dreptate au agonisit de la Plinius cel Tînăr încuviințată laudă și cu atîta mai mărită, cu cît nu s-au alcătuit ea din lingușitoare împodobirea meșteșugite! ritoricii, ci din credincioasă și adevărată scrisoarea lucrului. Ale tale sînt arătate bunătăț[i] grăirii cei frumoase (au zis Plinius cătră Traian) „Mila ta întinsă asupra filosofilor au isprăvit, că învățăturilor acelora pre cari sălbătăciia ve[a]cului ce au fost mai nainte de tine tremete la izgonirea, acum, zic, în vreme stăpînirii tale slobod este învățăturilor să viețuiască pe la locurile nașterii sale, și în odihnă să vieze adăpîndu-să cu aerul cel curat al patriei. Dometian, prin ură ce au fost luat asupra învățăturilor din plecările în cari să sîmte cătră toată feliurime netrebniciilor, iar mai adevărat de oarecare frică a nu fi rușinat de ele, cu totul le-au gonit pe la țările cele depărtate. Dar tu cu aceleși învățături, intri în ce mai strînsă legătură a prieteșugului. Niciodată nu-1 scapi denainte ochilor tăi, și urechile tale totdeauna pentru dînsele ai deșchise, pentru că tu cu mare credință plinești toate datoriile de ele scrise, și atîta iubire cu cea denadinsul lipirea ai cătră învățăturile, cîte folosințe tragi de la dînsele spre cinste și netăgăduită lauda ta." 7 7 Panighiric 47. Sfîrșit. Lazăr-Leon Asachi in cultura română 325 P 8 CUPRINDERE MORALICEȘTILOR SOCOTINȚE A LUI EPICTIT § 1- A fi cineva rob trupește este lucru soartei, iar a fi cineva rob sufletește este lucru faptei cei rele. Cel ce este trupește slobod, dacă are sufletul său legat cu funiia fărădelegilor, acela cu adevărat este rob, iară pentru cel ce este slobod sufletește, obezile nu sînt de trebuință, pentru că el întrebuințază slobozeniia sa cu toată deplinătatea. Deci dacă nu voești să fii mai departe în numărul robilor sfarmă legăturile tale și prin fapte bune te fă slobod fără nici o frică (a) Aristid,® (b) Epaminonda 9 și (v) Li-curgu,io nu pentru acee au fost numiț[i]: întâiul drept, al doile izbăvitor, iar al treile unul din dumnezei, că au fost adecă bogați și avea mulți robi, ci pentru că deși n-au avut aceste, dar patriile sale au izbăvit de robii. § 2. Nu împodobi casa ta cu portreturi și cu iscusite zugrăviri, ce sîlește-te ca întru toate să vază acolo fiește carele înțelepciunea ta, și ferire de cele rele, pentru că frumoase cadre sînt curată fermecare prin care să amăgesc ochii, iar înțelepciunea este temeinică podoabă adevărată și pururea petrecătoare, că a înfrumuseța casa cu scumpe scule este a să arăta bogat, iar a împodobi sufletul cu cinstite fapte este a dovedi că petreci cu desăvîrșită îmbunătățirea, și omul acela ce iubește avuția, desfătare sau deșarte laude, nu va pute să iubască pe o[a]meni, pentru că prietenul cel ales al omenirii numai acela poate să fie carele iubește toate cîte sînt cinstite. § 3. Dacă voești să cinstești orașul în care lăcuești cu vreun daru de mare preți, dă-te pe sine singur făcîndu-te oglindă blîndețelor, îndurărilor și a dreptății, asemănîndu-te so[a]relui carele nu așteaptă 8 Aristid a cărue dreptățile neputînd suferi Temistocles au pus toată slința să-1 izgonească, dar pentru că Xerxes era spaima atineilor l-au adus înapoi. 9 Epaminonda wd (voevod) Țevii au izbăvit patriia sa prin mofalrte în război la Mantinea. 10 Licurg, pentru înțelepte pravile ce au lăsat lachedemonilor, s-au socotit de tiț[i] a fi el unul din dumnezei. 326 Antonie Plămădeală să fie rugat de a da lumină sau căldură, deci și tu nu aștepta rugi, ce plinește datoriia făcînd bine apro[a]pelui tău. § 4. în ce chip fănarele cînd le aprind pe malurile mării slujesc spre ajutoriul corăbiilor ce au rătăcit din drumul lor, așa și omul cel îmbunătățit și mintos mult ajută pe lăcuitorii orașului în care se află turburarea. § 5. Cine în nenorocire bănuește pre alți[i], acela să cunoaște că este cu totul încă prost. Cine cunoaște a fi singur pricină nenorocirii sale acela dobîndește la minte, iar cine nici pre sine, nici pre alții nu vinuește de nenorocirea sa, acela să cunoaște că au ajuns la desăvîrșită înțelepciune. § 6. Niciodată nu te lăuda cu streine haruri, ca dacă s-ar lăuda calul singur de sine s-ar pute da lui iertare, iar dacă tu te lauzi că ai cal frumos, lauda acee este a calului, și în parte[a] ta nu rămîne nimică. Deci de ai ști a-ți îndrepta limba așa precum cere cuviința, atunce cu mai mică prihană te-ai lăuda, pentru că ai păzi cinste[a] ta prin povățuirea mintoasei chibzuele. § 7- Precum în călătoriia mării cînd corabiia în care înnoțfi] va sosi la mal și vei ieși dintr-însa ca să te răcorești, poci să te F.9 primbli cu adevărat adunînd scoice sau altele de ale mării, dar ești dator a ținea minte și de corabie spre care adeseori trebui să te uiți, ca dacă dregătoriul ei te va chiema să fii gata și lepă-dînd toate să întri într-însa, asemene dar și în călătoriia viețăi de ți să va tîmpla în locul scoicelor, copiii sau părinți ori femee și te va chiema stăpînul lumii, toate lasă fără a te uita înapoi și te grăbește prin pocăințe a te sui în corabie cu atîta mai mult Lazăr-Leon Asachi în cultura română 327 dacă ești bătrîn. Nu fii dar grijiliu de lucruri de aici, ci mai bine dorește de acele ce nu să pot schimba, și atunce toate vor fi spre folosul tău. § 8. Boala aduce stricăciune pentru trup iar sufletul fără vrere ta nicidecum nu poate fi, și așa ai șchiopat de pildă deci piciorul tău este vătămat, iar minte din tîmplare această nu este mai puțin slobodă decum au fost. Așadar pentru toate ale viețăi tale în-tîmplări asemene judecind să știi că pentru altceva lucru vei afla pagubă, dar nu pentru însușfi] sine. § 9. După fiește care lucrare ce supără minte ta cu grăbirea și cu luare aminte caută pre îmbunătățirea cu care însuș firea te-au într-armat ca să fii biruitor asupra acelor mișcări cari ar vre să te îmdemne la vreun rău, și așa de te va lovi în ochi străină frumuseța, tu judecind bine ce poate înfrînare vei birui cu dînsa pohta cea vătămătoare. Dacă greotate și osteneala în vreo bună ispravă te va spărie, atunce tu aducîndu-ți aminte de deșteptată vrednicie, însuș în sine vei afla bărbăție spre a birui pe lenevirea, în sfîrșit de-ț[i] va face cineva strîmbățătoare neplăcere, tu și atunce vei lua pavăza răbdării cu care vei păzi neturburată liniștirea sufletului tău. Deci întru aceste bune obiceiuri dacă te vei deprinde, atunce fără nici o îndoială toate deșarte păreri socotințelor tale vor pierde stăpînirea sa pre care au avut asupra ta. § 10. Ori pentru care lucru ce ai avut și nu ai, niciodată să nu zici că l-ai pierdut, dar spre a ta mîngîiere zi că l-ai dat înapoi ca pre un lucru de împrumutare, de pildă au murit fiiul sau femeia ta, le-ai dat ca pre un lucru ce nu era al tău. Tot așa să socotești și pentru avere cînd să duce din mîna ta, și fiindcă ai avut-o dată cu împrumutare, deci au trebuit să o dai înapoi. Insă tu vrei să-m[i] spui că omul cel rău au luat, și ce trebuință ai, dacă dătătoriul avuții ia de la tine prin bune sau rele mîni, tu numai atîta ești dator, ca pănă cînd nu să cere de la tine să întrebuințezi avere acee ca pre un lucru străin, adecă cu aceea rînduială cu 328 Antonie Plămădeală F.10 care urmează călătoriul cînd poposește sau cînd într-o noapte rămîne la casa cea de ospeți. § 11. De voești a păși pe drumul bunătăților leapădă toate îngrijitoare socotințe, adecă aceste, dacă ai lăsa interesurile tale te-ai sărăci sau dacă nu vei pedepsi pe sluga ta el să va face mai rău, deci de voești sa fii în pace nu te repezi într-aceste prăpăști. Că mai bine este a să lipsi de acele decît luptîndu-te cu neodihnă fără a te folosi să te ostenești ca un ticălos, și acesta este prețul cu care să cumpără liniștirea și statorniciia cea bărbătată. Iar dacă voești a fi desăvîrșit om, ajută-te cu vitează îndrezneală ca în vreme cînd te vor socoti de nebun din pricina că te arăț[i] nebăgător de samă pentru orice lucru, să nu te turburi, fiindcă greu este a păzi în nerumptă unirea voința și judecata minții cei sănătoase, cu încurcătura în aceste denafară trebi, pentru că lucru este dovedit că cine adecă să leagă cu una de mai sus pomenite lucruri, va fi sîlit a să lăsa de alta. Și atunce în zădar să va măguli că este înțelept. § 12. Stăpînul nostru cel adevărat este acela carele după a sa putere slobod ori să nu ne dee ce poftim sau să ne silească la cele de care fugim. Deci dacă voești a păzi întregită slobozeniia ta, nu fugi nici căuta acele lucruri cari spînzură de la alți[i] și în voia ta nu sînt, ce mult mai bine vei nemeri dacă vei dori lucruri cari pot fi supuse stăpînirii tale, că într-alt feli cu bună samă va fi nescăpată robia ta. § 13. In viiață această vremelnică să nu uiți a te purta așa cum este obiceiul cînd ești poftit la masă străină. Acolo dacă aduc înainte ta blidul cu bucatele, au nu iei cu mare cucerie, și dacă-1 mută la altul au doară oprești pre el la sine sau de nu ț[i]-au adus acee mîncare spre care ai poftă, au doară faci strigarea ori turburarea și au doară nu aștepț[i] cu liniștirea și cu răbdarea pănă nu-1 vor apropie spre tine? Cu asemene dar rînduială pur-tîndu-te în casa ta și cu toți, ori cînd ai fi bogat sau sărac, sau în dregătorie sau particular, atunce fără îndoială te vei face vrednic dumnezeeștii mese. Iar dacă avînd putere să întrebuințezi bunătățile lumești, și de bună voie te vei arăta cu nebăgare de Lazăr-Leon Asachi în cultura română 329 samă cătră dînsele, atunce nu numai că te vei face mesan dumnezeilor, dar vei avea chip a te face părtaș cu dînși[i] la stăpînirea, pentru că Dioghen, Iraclie și alt multi cu dreptate au agonisit a să chiema o[a]meni dumnezeești, că întru adevăr acel feli au și fost. § 14. Dacă vei vede pe cineva în haine de jale și cufundat în mîh-nire și plîngere din pricina nepriincioase întîmplări, să nu crezi că pierdere lucrurilor deafară să fie pănă acolo pricină de întristare, ca omul cu desăvîrșită știință și într-acest de împrejurări nu s-ar clăti ca trestiia, așa în sine judecind vei cunoaște singur că omul acela nu are temeinic cuvînt a să socoti nenorocit, fiindcă în lume această nu să află. Cu toate aceste de vreme că este omul acela strîmtorit de necazul și ai vede neapărată trebuință a plînge dimpreună cu el, nu te da în laturi cu plinirea datorii grăind cu simțirea inimii și mîngîindu-1 cu înțelepciunea, însă ferindu-te ca să nu fii biruit împreună cu acel om. § 15. Să nu uiț[i] că pre acest pămînt ești ca întru teatron a lumii unde ai să arăț[i] fața acee pe care îț[i] va rîndui stapînul după a lui plăcere. Deci de va voi domnul tău ca în adunare acelui teatru să te arăț[i]: un cerșător, un șchiop, un prost țăran, sau boier mare, ție nu-ț[i] pasă, tu numai decît ești datoriu ca să nemerești întru închipuirea acei persoane care prin tine să arată pre întocma, că ce să atinge de alegere acee rămînea în a stă-pînului voie căruie și slujești. § 16. De-ț[i] vor vesti împrejurările cele de față în chipu corbului vreo viitoare nenorocirea, tu nu turbura socotințele minții tale, ce într-armîndu-te cu următoare luare aminte, zi cătră sine: „Nici o nenorocirea nu poate să mă atingă, că de va lovi ori trupul meu, ori casa me, ori pe femee sau copii[i] mei, avere sau cinste me, dar pe mine nu, căci eu din parte me totdeaună voi fi norocit, că deși pot să vie primejdiile di întîmplări, însă în voia me este a le îndrepta pe acie parte din care nu vor pute să mă vatăme. 330 Antonie Plămădeală F.l 1 § 17. De voiești ca în toată vreme să fii biruitor te sfătuesc ca să fugi de acee luptare, în care nu ești nădăjduit că vei birui. § 18. Pe omul ce să află la înaltă dregătorie sau în mare cinste, ori împodobit cu deosebite semne a căvălăriilor, pe unul ca acela dacă vei vede, ferește-te să nu te amăgească acea lucirea, nici să te zmintească socotința cea înșelătoare hotărînd că omul acela este norocit. Că de vreme ce deplinătate norocului și liniștirea cugetului spînzură de la lucrurile cari sînt supuse noo. Deci ori care lucru străin măcar pentru alți[i] să fie cît de bun, nu să cade ca să ațîțe în noi nici pohtă, nici zavistie, și tu singur cu bună samă de ai minte mai bucuros ai rămînea fără dregătorie numai slobod, decît pierzînd plăcere ce are slobozenia să fii vvd [voevod] oștielor sau senatoriu divanului. Dintr-aceste dar să înțelegi că altă cale nu poci să afli cătră slobozenie numai să te arăți cu nepartinire la ori care lucru ce nu să află supus puterii tale, și numai odată de vei pune zăstîmp acestor feli de chitele cari în repejunile sale te năcăjesc, atunce prea cu lesnirea vei ajunge a fi singur preste sine desăvîrșit stăpîn. Și mai mult încă te vei întemee dacă nu vei uita de moarte, că prin această țînere de minte cu adevărat vei păzi cugetul tău de aceste îngio-siri, și nu numai că vei depărta de la sine dorințele deșărtăciunii, dar și ori ce nu vei căuta cu cea preste măsură lăcomie. § 19. Aud că vrei să pui sîlință spre cîștigare înțelepciunii. Bun lucru începi. Gătește-te dar întăi spre rîsul și batjocura o[a]me-nilor, cari te vor năcăji zicînd: „Iată omul carele într-o noapte sau în clipala ochiului s-au făcut deplin filosof. Și de unde au cîștigat el harul acesta, c-avea așa față mărită și frunte așa săni-noasă." Unele ca aceste cuvinte auzind, nici te mîndri, nici te mînie, nici te mîhni, ce urmează după alegere ta cea bună fără stingherire. Și așa cu statornicie să te arăț[i], încît să socotești că ești oștean pus la locul cel de primejdie. Deci de ve[i] sta pînă în sfîrșit cu nespăimîntare, atunce toț[i] acei ce începuse grăirea pentru tine cu batjocură vor sfîrși cu mare laudă. Iar dacă dim- Lazăr-Leon Asachi în cultura română 331 protivă rîderile lor de tine te-ar face să te laș[i] de scoposul tău atunce fără îndoială vei da lor de iznoo prilej ca să rîdă de nestatorniciia ta. § 20. De să va tîmpla să vorovești cu o[a]meni și ai vre cu vorba ta să aduci unue neîncuviințată însă lui aducăto[a]re plăcere, atunce să știi că ai strîmbat calea cea dreaptă și filosofiia ta numai pentru unul s-au făcut bună. Deci de voești să scapi teafăr de prihănirea, fii dar numai de sine și în sine cunoscut că ești desăvîrșit filosof, adecă mărturisască-te știința cu fapte de filosof, și atunce cu bună samă nimene nu va avea îndoială. § 21- Tare să te păzești ca prin nepotrivite gînduri să turburi liniștirea cea din lăuntrul tău, socotind că o[a]meni[i] nu te au la cinste sau că te prețuesc ca pre o nimică, că dacă acea nebăgare de samă pentru tine, este răotate din parte altora, atunce nu este mai puțină putere în mîna lor ca să te facă atît nenorocit cum și netrebnic, și dacă în pontul acesta nu ești singur pricină, deci nu trebui să te superi, că mă rog ce dreptate ai a te năcăji că nu ești poftit la adunare unde să face masă mare sau că nu-ț[i] dau dregătorească slujbă. Au doară aceasta de la tine spînzur[ă]? Și dacă nu, apoi cum poate să fie pentru tine ocară sau prihănirea și cum poci să te aibi de nimică în lume dacă nu să poate alt feli numai cît pozvolește putere ce ai întru a ta stăpînirea. Dar vrei să zici că nici prietenilor nu vei pute ajuta, și ce au eșit de acolo? Pare că poci să-i faci bogaț[i] sau cetățeni Romei? Și încă te întreb, de unde ai luat această idee, că isprăvile de acest feli nu sînt străine, ce supuse puterei noastre. Socotește de poci da cee ce nu ai. Dar tu adaogi a zice că nici patriei nu ești de F.12 vreo slujbă. Bine zici, că adevărat nu va pute să aibă de la tine patria pompatice chioșchiuri nici obștești feredei. Dar ce au eșit de acolo? Tu singur știi că pentru patrie nu fac lăcătuși încălțăminte, nici cibotari arme. Deci fiește carele trebui să facă slujbă după putere sa. Pentru aceasta nu te mîhni, că de vei da și din sine patrii un cinstit și credincios lăcuitor, au doară mic lucru ai făcut? Adevărul zic, că prin această mare facere de bine ai arătat patrii tale, și n-ai rămas pentru dînsa nefolositor. 332 Antonie Plămădeală § 22. De ai fost în ospețje sau în sfatul cel de obște și acolo s-au dat locul cel întăi altue, deci de au fost alegere acee cu dreptate ti să cade a te bucura de binele apro[a]pelui tău, iar de n-au fost încuviințată, tu doară pentru acee vrei sa te mîhnești, că ai rămas slobod de prihănirea fără de minte. Au doară nu știi că acest feli cinstiri cari nu atîrnă de voia ta ce ale altora vrînd să dobîn-dești ce trebui a face, și dacă n-ai făcut iată că nici dreptate nu poci avea să cei. Că mă rog cum sa poate ca cei ce niciodată n-au păzit ușile boierilor celor mari sau a domnitoriului, carele niciodată cînd ies ei din casă nu le-au făcut lingușiri, să agoni-sască a lor bună voința întocma ca cel ce la orcare clipită chie-mare să află gata ca să facă lor săritoare cum să zice într-un picior mărito[a]re laude, însă dacă cunoaște folosul său, iată dar că faci nepotrivit, dacă voești acest feli de cinstiri să cîștigi fără a da prețu cu care să cumpără. Așa să socotești și pentru altele, de pildă, nu te-au chiemat la vreo masă să nu-ț[i] pară rău fiindcă n-ai plătit stăpînului casii nici cu lingușire, nici cu părtinirea, nici cu micșorare sau cu alte îngiosiri. Și de să potrivesc aceste cu haractirul tău, nu te scumpi dar și vei fi ca și alții, afară dc această au tu nu ai ceva mai de preț, cu adevărat ai, întăi că omului carele poate că nici de cuvînt bun nu este vrednic n-ai făcut mustrătoare de cuget măgulirea, și al doile că n-ai rămas lui dator cu stare la ușă ca să sufere mîndriia sau bănuirea iui, cu un cuvînt pînea cu apă mîncînd la sine cu împăcarea sufletului mai de ticnă va fi ție decît feliurime bucatelor la masa cea străină. § 23. Scoposul firii să poate cunoaște dintr-acea sîmțirea cu care au împodobit ea inimile o[a]menilor la toate întîmplări fără a să atinge de însuș ei, de pildă, sluga megieșului tău, fiind și tu față au stricat un lucru plăcut stăpînului de care s-au supărat foartea, tu îndată ca să-l mîngîi zici că așa întîmplări adeseori să văd și pe aiurea. Dacă dar poci sfătui pre alți[i] într-o pricină ca aceasta, urmează drept acee și tu cu liniște de să va tîmpla și slugii tale asemene primejdie. Regula aceasta să potrivim spre mai mari lucruri, adecă au murit cuiva cineva din iubiții lui, atunce toți mîn-gîe pre el zicînd că așa este so[ar]ta tuturor o[a]menilor din lumea, însă dacă întîmplare ca acee vine la unul din noi, ce dăznădăjduire, ce plîngere, ce strigare fără contenire zicem. Ah! nenorocitul ce Lazăr-Leon Asachi în cultura română voi face de acum și altele. Prietene, fă acee ce ai făcut cînd ai sfătuit pe altul și atunce te voi prețui ca pe omul cel înțelept. § 24. Precum nimene nu însămnează țintă pentru acel sfîrșit ca să nu o nemerească cu glonțul sau cu segeată, așa nimene nu este zidit în lumea ca să fie rău în ființa sa, dar întrebuințarea cea netrebnică face rea pre acee al firii bunătate. § 25. Dacă un străin carele nu are treabă cu tine ar hotărî ca tu să fii ocărit ori despre care om ce te-ar tîlni, tu bună samă tare te-ai mînie, cum dar nu te rușinezi a batjocori sufletul tău singur, și nu te mînii, cînd oricare mișel îndreznește a turbura liniștirea lui și a-1 purta după a sa nebunească plăcere. F.13 § 26. Să nu începi nici un lucru mai nainte pănă nu vei lua bine sama ce urmează după dînsul, că de nu vei păși într-acest chip precum te sfătuesc, tu cu adevărat din început vei avea bucurie, dar pentru că n-ai cercetat cu de-a măruntul urma acelui lucru tocmai la sfîrșit să va vădi greșala ta, și atunce cu a ta căință foarte vei fi rușinat. § 27. Aud că ai dorință ca în priveliște Olimbului unde să văd fcliur[i] iscusite meșteșuguri și minunate lupte, să fii încununat de toată adunare bătrînilor, eu te heretisesc că întru adevăr mai de laudă decît acea cunună în lume nu este, dar întăi cere trebuința să iei aminte cu ce chipuri să împlinește scoposul acesta și apoi să pui în lucrare. Trebui să știi că lucrul cel întăi este ca să te supui asprelor regule lăsîndu-te de toate desfătările, iar al doile trebui să înveți întrecerii luptelor și a jocului meșteșugul. Deci pănă atunce așa trebui să asculț[i] pe dascălul tău cum ascultă bolnavul pe doftorul. Și după ce vei deprinde bine toate cîte să cor, trebui să mergi la locul cel de luptă, unde înghițind colb de ajuns trebui să pui în primejdie de frîngere unei mîni sau a unui picior, ba altă dată și tot trupul spre lovituri de moarte, și în urmă să te și dăznădăjduești că n-ai izbîndit. Deci 334 Antonie Plămădeală dacă ai prevăzut aceste întîmplari, și ai numaidecît poftă ca să fii numărat între luptătorii poci să cerci. Că amintele te-ai asă-măna copiilor ce n-au deplină minte și cari în jucăriia lor nepăzind bună rînduială, deodată să fac și viteji în lupte, și voinici în alergare întrecerii, apoi cu fluerașele sale cîntă de joc și îndată schimbă de jale, cu un cuvînt în clipală de ochi în tot chipu să prefac pricinuind prăvitorilor rîdere. Așa ar fi și cu tine socotind că ești iscusit întru toate, iar întru adevăr întru nimică, ce ca momița tot ce ai vede ț[i]-ar plăcea și făr nici un temei ai face precum sînt uni[i] din o[a]meni carii cum să uită asupra filosofului și mai ales auzindu-1 grăind îndată le place, dau laude ca lui Evfrates 11 (g) și hotăresc a să face filosofi sau frumos grăitor ca Dimosten, iar în sfîrșit nimică. § 28. Prietene, întăi cu mare luare aminte cercetează ce lucru este acela pre care dorești cerîndu cu a ta multă dîrjie, și pre urmă să te socotești cu puterile firii tale ca să cunoști, oare sarcina cu care voești să te încarci nu este mai grea decît virtute ta. Și așa vrei de pildă să te faci jucăuș sau luptătoriu, cearcă întăi umerile și picio[a]rele tale, că nu sîntem născuți toț[i] pentru toate. Au doară socotești că dacă vei alege filosoficească stare, vei pute cu acea desfătare să mănînci sau să beai ca pănă acum, de cu vreme te iartă cu toate, fiindcă atunce trebui a împuțina somnul. Trebui a să osteni la lucru, a să depărta de rudele și de prieteni. Trebui a suferi cu răbdare făcută neplăcere de la însuș sluga ta, în scurt, trebui a să jărtfi spre ingiosirea și a ispiti protivnic noroc în feliurime sa despre toate părțile, deci hotărește voi-vei cu prețul acesta să cumperi liniștirea sufletului, slobozeniia cea adevărată, și statorniciia minții. Iar dacă nu întru acest feli, alege-ț[i] altă starea, și nu fii ca copii[i], alegînd plăcerile, astăzi adecă să fii filosof, mîne curtezan, poimîne zăraf și în sfîrșit grăjdariu. Lucrurile aceste nu să unesc cu sine; trebui să hotărești a fi om numai de un feli, adecă de treabă ori nu, că la ce de pre urmă trebui ori să te îndeletnicești a... minte după cuviință spre plăcere tuturor și ca să cîștigi bunătățile sufletești, ori ceste den-afară, și pentru ca să înțelegi trebui să te țîi cu statornicie ori de însușime haractirului unuie adevărat filosof, ori de a unui den gloata lumii om. 11 Evrates, unul din ucenicii lui Plato filosofului, au fost deplin oblăduitor în Machedoniia în vreme împăratului Perdica, de Parmenion vvd (voevodul) lui Alexandru cel Mare s-au omorît. Demosten ritoru cel slăvit atineilor. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 335 F.14 § 29. Toate datoriile între o[a]meni obicinuit să măsoară pe îndatoriri, cu cari uni[i] cu alți[i] sînt legaț[i]. Și așa, acesta este tatăl tău, deci în ce chip au purtat grijă el de tine într-acelaș chip și tu ești dator pentru dînsul. Pre lîngă această trebui să fii lui supus întru toate. Să taci cînd te probozește și să suferi cînd nu să poartă bine cu tine. Dar vrei să zici că tatăl tău este om cu neplăcute năravuri. Și ce au eșit de acolo, au do[a]ră numai decît firea era datoare a-ț[i] da bun tată, numai tată. Cum și fratele tău dacă ț[i]-au făcut vreo strîmbătate? Nu fii băgător de samă, ce fiind mai înțelept plinește datoriia frăției fără a-1 urî că însuș firea cere de la tine a fi tu iubitor de fraț[i]. Și povățuindu-te într-acest chip, de cătră nimene nu poci pănă acolo să fii asuprit îneît să aibi pricină de mare supărare dacă tu singur prin închipuire nu-ț[i] vei face? Drept acee pă cît să poate țîne-te de regu-lele răbdării și atunce vei scăpa de năcăjirea și vei fi mulțămit deprinzîndu-te pe încet, a ști datoriia cătră tată, cătră fratele, cătră megieș, și cătră stăpânirea. § 30. Să știi că temeiul cel mai de frunte a legii este acesta ca să aibi întrege și mintoase gînduri pentru dumnezeirea, adecă să crezi că este ființă, care cu desăvîrșită înțelepciunea și dreptate o cîrmuiește lumea și cele dintr-însa, și cum că ești dator a o cinsti cum să cuvinea și dată poronca a plini fără cîrtirea. Și urmînd așa, nu vei avea pricină de bănuirea ori în care întîmplare a viețăi, nici nu vei rătăci gîndul tău, că Dumnezeu n-ar avea pentru tine purtare de grijă, însă pănă atunce nu vei pute să aibi aceste socotințe, pănă cînd nu te vei lepăda de toate acele ce nu spîn-zură de la tine, întemeind binele tău și răul tău pe acele cari spînzură de la tine, pentru că socotind tu ori de care lucruri străine, pentru tine de bune sau de rele neapărat atunce va urma că văzîndu-te lipsit de acele ce pofteai ori țînut de acele de care fugeai, vei vinovăți și vei urî pre toț[i] asupra cărora prepui că sînt pricină nenorocirii tale. Deci cu neputință este ca apăsatul să caute cu ochiu bun cu atîta mai mult să iubască pre cel ce i-au făcut una ca acee, și de acolo vinea a nu să mîngîie nimene nici poate să aibă plăcere în răul ce i s-au întîmplat. Din acest feli de izvor au izbucnit acea neîmpăcată vrăjmășie între Eteocl și în 336 Antonie Plămădeală tre Polinict (a),12 cărora au părut a fi tronul stăpînirii cel mai bun lucru, cînd la sfîrșit amîndorora tronul acela au adus sînge-roasă perirea. De această plugariul, neguțitoriul, corăbierul și cei mulț[i] la cari se tîmplă a pierde, femee, copii, părinți, prieteni sau avuție, bănuesc Dumnezeirii, fiindcă uni[i] ca acei evlaviia sa cătră Dumnezeirea măsoară cu palma, adecă potrivit cu facerile de bine priimite de la Dumnezeirea. Să cunoaște dar ca a lor socotința să razămă în deșarte temeiuri, vrînd numai atunce să fie evlavioșți] cînd să plinește cerere lor. Iar omul înțelept în toată vreme vieții sale să sălește ca să fie de Dumnezeu temător și pacinic să petreacă într-aceee ce este cum și feliurime jărt-felor sau pîrga cu alte daruri ce să dau Dumnezeirii, trebui fiește carele să urmeze după obiceiul țării sale, dînd cu inimă curată, fără înșălăciunea, fără întîrziere și fără mîndrie, adecă preste putința stării sale să nu să opintească a face jărtfe ca să nu-i vie pe urmă căință spre imputare. § 31. F.15 Tu cînd te duci la vrăjitoriul, cu bună samă mergi pentru acee. că neștiind de întîmplările cele viitoare ai fi bucuros ca să afli ce va fi. Dar tu cînd ai fi filosof, singur ai pute gîci taina aceasta, căci dacă întîmplările au să sosască în lucruri nesupuse ție îndată ai fi încredințat că acele pentru tine nu pot să fie nici bune, nici rele, fiindcă, ori ce s-ar întîmpla, de la tine va spînzura a întrebuința spre bine și nimene nu este în stare ca să-ț[i] facă împiedecare. Cătră aceasta, dacă neapărată trebuința ar cere ca să te pui în primejdie ori pentru prietenul sau pentru patrie, atunce în zădar te-ai duce să întrebi ce ai să faci, pentru că singură minte te-ar îndatori ca pentru prietenul sau patrie, nu numai rane ce și moarte să suferi. In pontul acesta fii următor lui Apolo de la Delfi unde era și vrăjitoare Pitea, carele pentru acee au izgonit din beserica sa pre unul, ce n-au vrut să ajute pe prietenul său cînd ucide pre el. 12 Eteocl și fratele său Polinict, feciorii lui Edip, împăratul Țevilor, după moarte tatălui lor s-au învoit ca pe rînd cîte un an să împărățască. Dar pentru că Eteocl sfîrșind anul său n-au vrut să dea frățîne-său tronul împărății după învoială, de aceasta Polinict au întărtat pe mulțfij puternici Ahaiei asupra fratelui său, și în război din amîndouă părț[i] omorîndu-să mulțime din norod s-au lovit și aceștfl] nenorocițfi] iar mai drept nesățioșfi] frațfi] cari au căzut morț[i] de sabie, a cărora trupurile după oblceiu grămădind spre ardere spun că para cea de foc s-au împărțit în doo. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 337 § 32. Cînd te afli în adunare[a] prietenilor să te sălești ca în vo-roavele tale să arăț[i] încuviințate și de folos lucruri, iar de te vei afla între o]a[meni necunoscuti, te sfătuesc ca să păzești atunce tăcere. § 33. De voești ca să fii cunoscut de om înțelept ascultă-mă și fo[a]rte tare să te ferești să nu rîzi, nici lung, nici adeseori, nici preste măsură sau de fiește ce bagatele. Pentru această re[a] deprindere numai nebuni pot să rămîe neschimbat. § 34. Să nu te pleci cu lesnirea a face jurămînt or[i] pentru care pricină. Iar dacă ar fi neapărat, atunce plinește, însă pe cît să poate mai rare ori, fiindcă din adese jurămînturi omul cel înțelept foarte tare să necinstește, căzînd la o]a[meni și în prepus de împrotivitoare urmări. § 35. Pe cît este cu putintă, ferește-te de masă străină, iar mai ales de baiu, și de ți se va întîmpla cîndva ca neptitînd scăpa sîlit vei fi a merge, caută dar ca să îndoești privighiere asupra însuș[i] sine și acee de frică ca să nu deprinzi năravuri a o samă de o[a]meni ce întru nimică nu au a să necinsti, căci cu neputință este ca mesanu[l] cu obiceiuri stricate să nu pricinuiască zminteală celui ce șade lîngă dînsul măcar cît de treabă ar fi, și încă fără să sîmtă. § 36. Cele de nevoe ale trupului precum mîncare, băutura, îmbrăcăminte, lăcuința, slugi, și altele numai atîta să întrebuințezi pe cît să cere neapărat a fi, că dimprotivă tot ce este de prisos și care slujește mîndrii, desfrînării, dezmerdării și deșărtăciunii, nu este bun nici de folos, deci depărtează și pune nestrăbătut zăpor, ca nu cumva prin aceste să calci legile firii, făcîndu-te numai îndestulător plăcerilor, care urmare slujește pentru cei fără de minte. 22 338 Antonie Plămădeală § 37. Mai nainte de a te căsători viețuește în curățenie cu mare înfrînare, dar totuș cînd vei vede pre altul că în pontul acesta este neputincios și nu urmează precum s-ar cuveni, tu pre unul ca acela să nu mustri cu asprimea, ce din datoriia iubirii de o[a]meni, dar nici te lăuda cu înțelepțiia ta pentru că nu știi ce poate să să întîmple și ție. Și trebui cu mare privighiere să te ferești, ca fapta cea cinstită să nu mînjești cu asemene cădere, că atunce ai fi de rîsul tuturor mai mult decît alți[i]. F.16 § 38. De vor vesti ție că oarecine au grăit pentru tine de rău, tu nu te opinti spre îndreptare, ce numai atîta răspunde „că omul acela cu bună samă n-au știut bine de toate prihănirile mele, că amintele ar fi grăit mai mult rău pentru mine". Cu acest răspuns vei rușina pre dînsul și vei încredința de a sa cinste. § 39. La teatr să nu mergi, nici la jocurile priveliștii, iar dacă după împrejurări te-ai afla acolo, să nu te arăț[i] părtinitor, ce ori pentru cine ai socoti lauda sau dojană, nu arăta fățîș, că mult mai bine să fie mistuită în tine. Acolo vei vede lucrur[i] jalnice și de rîsu, deci să te ferești de a turbura lăuntrul inimii, sau preste măsură a hohoti, cum și întorcîndu-te de la teatru ori de la priveliște jocului să nu povestești lung de cele ce ai văzut, fiindcă prin multă voroavă ai da a cunoaște că nu ai deplină știință de lucruri, ce numai singură vedere, au deșteptat în tine mirare, deci ar fi pentru tine mare rușine. § 40. De să va întîmpla ție să aibi vro trebuință la vreo persoană pre[a] aleasă, să-ț[i] aduci aminte cum ar fi pășit în locul tău Socrat sau Zenon, făcăndu-te dar următor pildei acelor înțelepți bărbaț[i] lesne vei gîci cum ai să te porți cu acea mare persoană, ca să nu rătăcească minte ta de vreo sîiială. x § 41 In adunare unde se cetesc cele de mîndrie voroave retoricești sau piiticești, te sfătuesc să nu mergi, iar dacă cîndva te-ai și Lazăr-Leon Asachi în cultura română 339 afla din întîmplare între dînșii, arată-te cu încuviințată cinste fără a da vreun sămn de nemulțămirea sau de năcăjitoare ședere, ce întru tăcere alegînd bune din rele cu liniște să aștepți sfîrșituL § 42. Cînd vrei să mergi la vreun boeriu al divanului ca să-i arăț[i] din parte ta cinste, să faci întăi cu minte acest feli de închipuire, că ori nu-1 vei găsi acasă, or[i] ușile vor fi înadins încuete, or[i] că asupra ta va arunca sălbatecă căutătură, sau că nici va grăi cu tine. Făcînd aceste luări aminte, mergi cu frunte săninată dacă ai dorință și fără cîrtire sufere cum să va tîmplă, că de vei fi nerăbdător, atunce te voi socoti ca pre om prost, asupra cărue toate nimicurile au stăpînirea lor și nu este vrednic să să povă-tuiască după cum s-ar cădea. § 43. In adunările obștești să nu te lățești cu vorba pentru vredniciile tale sau pentru primejdiile în cari ai fost și te-ai arătat biruitor, că tu de vei avea plăcerea să povestești, alți[i] poate nu o vor avea să asculte. Ferește-te și de glumele cele preste cuviințe, pentru că pasul acesta este îngiosit și lunecos, carele fără să prinzi de veste, așa te va obicinui în netrebniciia aceasta încît toată cinste ce ai avut de cătră alții o vei pierde, și cu bună samă la toț[i] vei rămînea în nebăgare de samă, în sfîrșit te vor socoti de măscărici. § 44. De mare ocară este a bîrfi pentru dezmierdare trupască. De se va tîmplă ție a le auzi, cu îndrezneală să mustri pre acel vorbitor, iar dacă împrejurările te vor opri, arată măcar față pose-morîtă, și prin adîncă tăcere dă de știrea că acest feli de voro[a]ve ce la mulț[i] aduc sminteală, cu totul sînt neplăcute și cu chipul acesta te vei arăta, că ești cinstit, mintos și nepărtinitor. § 45. închipuirea a vreunei trupești dezmierdări de va cuprinde gîndul tău, îndată să chiemi spre ajutor pe înfrînare, și asemene să te păzești cum te-ai ferit și într-alte întîmplări, adecă pentru scă-pare[a] ta fă prelungirea dîndu-ț[i] vreme a judeca de să potri 22* 340 Antonie Plămădeală vește fapta aceasta, cu minte, cu înțelepțiia și cu îmbunătățirea. Pe urmă cumpenește cescuțul îndestulării tale ce ai sîmți atunce cînd ai gusta în vreme acei[i] dezmierdări, cu ani în cari ar urma părerea de rău și mustrarea cugetului, și eu cred că te vei gre-țelui de acea deșărtăciune, căci într-alt chip n-ai avea nume de om, nici parte de laudele acele ce ți-ar veni spre mîngîiere ta din biruință asupra ta de tine singur făcută în pontul de sus pomenit. Și dulceața aceasta întru adevăr nu are de potriva sa pre altă, pentru că este a sufletului, și aduce cu sine foarte mare folos. § 46. Cînd te opintești a lua vreo dregătorie mai mare decît putere minți tale, atunce să știi, că vei sfîrși rău, ca unul ce nu vei pute plini după cuviință datoriile tale, cînd despre altă parte părăsești slujba prin care ai fi putut aduce folosul obștii și ție cinste. Deci precum în primblare păzești picioarele să nu calci preste vreun cuiu, sau lunecînd să nu scrintești, așa și în toată călătoriia F.17 viețăi pre sa te iei aminte ca să nu rănești cu vreo nepotrivită faptă parte cea mai înaltă a sufletului, căruie să cuvinea a fi în loc de pravilă urmărilor tale: dacă învățătura aceasta vei țîne minte în toate lucrările tale, atunce poci să fii încredințat, că între cei cinstiți vei fi cu lauda ta pomenit ca omul cu adevărat înțelept. § 47. Cheltuelile a toată trebuința celor trupești într-acel chip trebui să fie măsurate precum să măsoară piciorul pentru încălțăminte. De te vei ținea de această regulă, tu cu bună samă în toată vreme vei păzi chendrumu cel drept, și starea ta nu va fi căzută, iar dacă vei trece preste hotarul acesta, vei căde în primejdie ca într-o prăpastie din care nimene nu va pute să te scape, că cine calcă odată buna rînduială întru nebăgare de samă, acela ca un nepurtător de grijă pe totdeună piere moștenind pe singură becisnicie spre a sa ocară. § 48. Femeile de abia sosind la vîrsta de patruspreci ani, îndată bărbații cu lingușirea încep a le zice cuconița mea. Deci ele amăgin-du-să cred că titlu acesta de soartă li s-au rînduit, și îndată încep a să ciuciuli întemeind nădejde sa în podoabe și în haine, însă Lazăr-Leon Asachi in cultura română 341 trebui a le învăța ca să știe că într-alt chip nu pot să cîștige nici cinste, nici prețuirea, nici adăvărată plăcere despre bărbaț[i], numai cu înțelepte urmări, cu înfrînare, cu cinste și cu a lor cu-cerie. Și vreme să nu piardă pentru lungă împodobirea trupului, în primblări, în multă mîncare și dormirea, aceste toate ca prin treacăt să le facă, iar toată sălința să pue spre întocmirea sufletului și atunce să nu aibă îndoială de dumnezeiască și omenească cătră sine iubirea. § 49. Dacă cineva va face ție vreun neajuns, nu te supăra de tot pentru el deși socotește a fi dator să facă altue în loc de bine răul, dar cu neputință este, să nu să lase pe urmă de greșită a sa urmare cunoscînd că prin a ta întru liniște răbdare luiș face singur strîmbătate. Și așa el să va îndrepta, iar tu vei fi ca un irovu biruitor. § 50. Nedrepte socotințe are acel om carele zice că dacă este bogat deci și mai de treabă, sau dacă este neted vorbitor, deci mai și îmbunătățit. Nebunule, au doară bogatul este bogățiia sau voro-vitorul graiu? Părerile aceste să iscodesc din nepriceperea și din mîndria, pentru că atît bogatul cum și vorovitoriul pot să fie netrebnici, cum și dimprotivă săracul și tăcutul pot fi de treabă. § 51. De vei vede pre unul că merge prea dimineață la feredeu, și pre altul că s-au pus la băut, nici pre unul nu prihăni zicînd că fac rău. Destul este a spune că cel întăi mai nainte de rînduită vreme s-au grăbit la feredeu, iar cel de-al doile cam mult bea. Că neștiind pricina unue sau altue cum poci hotărî pentru dînși[i]. De aceasta te sfătuesc ca niciodată să nu judeci după părerea, căci totdeaună vei avea luptă din socotelele tale cele greșite. § 52. In oricare vreme tare să te ferești a nu te lăuda că ești filosof, iar mai ales între o[a]menii cei neînvățați. Tu dacă voești a da de știrea pentru sine cine ești plinește cu sirguință datoriile unui filosof și îndată de acela vei fi cunoscut. Cum și la vreo 342 Antonie Plămădeală masă mare cînd vei fi poftit, nu pune pravilă cum să cade a mînca, ci mănîncă cu acea rînduială care să întrebuințează de oamenii cei cinstiț[i], țîind în minte ta pe Socrat carele foarte tare să feria de a să lăuda întru ceva și nici să supăra dacă o[a]menii cei fără de minte nu băga pre el în samă. § 53. De să va tîmplă ca între o[a]meni cu nedesăvîrșită știință să s[ă] stîrnească filosoficești vorbe și tu ai fi de față păzește într-acea vreme adîncă tăcere și de-ț[i] va zice careva dintr-înșii cu mînie că nu știi nimică de vreme ce taci și tu fără a te turbura de vorba lui vei suferi, atunce va fi cel adevărat semn că ești om înțelept. Că precum oile nu să laudă înainte păstoriului lor cît și ce feli iarbă au mîncat, ce după mistuirea dau lui de ajuns lapte gras și lînă moale, așa și tu fii departe de laudele cele deșarte, și prin faptă dă încredințare că regulele cele filosoficești știi a le întrebuința spre bine. § 54. Dacă ai supus minții deplin pohtele și patimile tale și afară de apă nu întrebuințezi altă băutură, nu te lăuda că ești pre păzit, căci în pontul acesta vei găsi pre o[a]meni[i] săraci și cei de la F.18 țară mai detreabă decît tine în a lor aspră petrecere viețăi. Deci de voești a te pedepsi în ostenele cu răbdare pentru tine iar nu pentru alți, nu alunga vînturile laudelor, că aceste sînt trebile o[a]menilor celor deșerț[i] la minte, tu urmează din protivă dacă vrei să fii bituitor. Și așa te năcăjește, de pildă, grea însătarea, tu nu bea apă după obiceiu, ce puind-o în gură fără să înghițfi] varsă gios nespuind nimerue nimică ce ai făcut, și atuncie poci să fii prețuit de om carele iubește înfrînare și poate a nu fi băgător de samă ori la care nepriincioasă întîmplare. § 55. Haractiru unui neînvățat om este a nu nădăjdui de la sine nici binele nici răul, ce totdeaună de la alți, iar a unui filosof haractirul este a nu aștepta nici noroc, nici nenorocirea de la alți, ci de la însuș[i] sine. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 343 § 56. Semnele din cari să cunoaște cită sporirea au făcut omul în cîștigarea înțelepciunii sînt aceste, că el pe nimene nici laudă, nici hulește. El nimerue nu bănuește, nici pîrește pe cineva, el de sine nu greește că este învățat, nici cugetă că ar fi mai mult decît alți[i]. El dacă vede că la scoposu ce l-au avut a face vreun lucru bun s-au făcut ziticnirea, singur pe sine învinovățește. El în lăuntru său rîde de lingușitoriul acela carele laudă pre el, și dacă cineva înfruntează pre dânsul el nu caută îndreptări, ce face ca omul după boală, să păzește a nu da pricină să să întoarcă boala și nu să mînie pănă cînd nu să va vede deplin sănătos, cu un cuvînt, el singur pe pohtele sale este deplin stăpînitor și de nimică nu să grețeluește numai dacă nu este împrotiva firii. El nici un lucru cu lăcomie nu cere, și dacă tractarisesc pre dănsu ca pre un nevrednic sau nebun, el nu să îngrijește de aceasta știind pre sine din protivă. In sfîrșit, el așa cu priveghere întru toate să ferește de vătămare, ca cel ce vede pe vrăjmașul său gătindu-i din toate părțile curse spre cădere. § 57. Dacă cineva să laudă că știe cu înțelegere a dezlega alcătuirile cărților lui Hrisip (e),t3 tu în sine zi, dacă Hrisip n-ar fi scris așa cu înălțarea mare ar fi depărtat de la omul acesta pohta cea mare a laudelor. Iar ce să atinge de mine, eu am scopos să înțeleg ființa lucrului cătră care mă și apropiu. Drept acee, cu amăruntul cercetezi cine este cel mai ales scriitoriu și aflu că Hrisip. Deci îndată mă duc și cumpăr cărțile lui. Dar pentru că sînt grele de înțeles caut om carele ar ști să-m[i] facă dezlegare, însă numai cu atîta nu fac vreun lucru mare dacă nu voi plini cu faptă poroncile pomenitului filosof, că numai prin acest feli de urmare aș pute să agonisesc laudă. Că dacă aș rămînea numai cu singură mirarea pentru frumuseța cărților lui Hrisip, atunce ar fi din mine prost cărturar dar nu filosof, cu acea numai deosebirea că am ales lucru lui Hrisip, dar nu a lui Omir (j)J4 Deci de mă 13 Hrisip, stoicesc filosof, au fost ucenicul lui Cleant. Cu rară istețime s-au arătat și în feliuri de pricini deosăbindu-să de cătră Zenon și de Cleant, multe frumoase lucruri de la sine în scris au lăsat, prin cari au dovedit cu arătare minții sale cei prea ascuțite înălțime gîndului. 14 Omir au fost făcătoriu stihurilor, de neam grec, dar unde ar fi fost patriia lui nu să știe, pentru că șapte orașe însușesc pre el, întăi Smirna, Rodos, Coloson, Salamina, Hio, Argos și Atina. El au lăsat doo fo[a]rte înalte lucruri cel întăiu pentru războiul Troadei supt titlu Iliada și altul întîmplările lui Ulises, supt titlu Odisea. Și prin această a lui osteneală să proslăvește de cătră toate noroadele pămîntului. 344 Antonie Plămădeală poftește cineva ca să-i spun mai lămurit de socotința lui Hrisip, mai mult mă rușinezi că nu fac după cum scrie Hrisip, decît de acee că nu pot dezlega întocma precum au gîndit el. § 58. Fii dar credincios în păzirea acestor dreptăț[i], și așa nerez-lețit te ține de ale cum te țîi de acele legi pre cari nici într-un chip nu poci călca pănă nu te vei face neîndumnezeit. Nici purta îngrijitoare supărare dacă o[a]menii vor zice ceva de tine împro-tivă că vorbirea lor nu este în a ta putere și în zădar t[i]-ai strica inima. F.19 § 59. Pănă cînd vei prelungi plinirea în faptă acestor! mari învățături prin cari ai să te folosești? Pănă cînd vei fi surd și neascultător glasului înțelepciunii? Tu poroncile ai auzit după a cărora regule ai să viețuiești, și de vreme că odată ai hotărît a le țînea în samă, pe care dar învățător aștepț[i], ca iarăș[i] de iznoo să începi îndreptarea năraurilor tale. Tu acum nu ești prunc, ce om desăvîrșit. Deci dacă în nelucrătoare lenevirea vei petrece, dacă din zi în zi vei muta pocăința ta; dacă din trăgănare în trăgănarea și hotărîre cătră hotărîre vei adaoge, atunce întru adevăr că vei trăi și vei și muri, însă ca unul din cei fără de minte o[a]meni, și nici vei prinde de veste că în toată viiața ta n-ai făcut măcar un pas spre cîștigarea înțelepciunii. § 60. Astăzi dar începe a viețui viață turui om carele să sălește la cîștigarea înțelepciunii și cu vro cîțva paș]i] au și sporit. împlinirea a tot lucru bun să fie pentru tine nestrămutată pravilă, și de-ț[i] va veni fără de veste vreo întîmplare, de a te desfăta sau a te năcăji, a fi lăudat sau ocărit, îndată să-ț[i] aduci aminte că acee este minuta luptei, că să deșchid parcanele și hăreți[i] Olim-bului te cheamă, că nu este vreme a face prelungiri, și, că ridicare ta sau cădere spinzură din cîștigarea sau pierdere biruință!. Socrat încă prin chipul acesta s-au suit pe treapta cea înaltă a înțelepciunii, pe dînsul privea în toate zilele cum să apropie cătră acest chiendrum, toate lucrînd spre a sa sporirea la minte. Deci urmează și tu asemene și măcar că nu ești încă Socrat, dar totuș[i] îndoește sălințele a viețui așa, ca Socrat să fie țîe pilda cea mai bună cătră folosul tău. Lazăr-Leon Asachi in cultura română 345 § 61. Ce mai de trebuință parte filosofii este aceea care păzește datoriile împlinind regulile cele înțelepte, adecă nu spune minciună, pentru care pricină să cade a să feri de minciună, și al treile ca o poprea este prin care să întărește dovada ființei a tot treilor cuviințe. Și această cuprinde pe socotință, dreptate și minciună. însă cea dintăi decît toate mai de trebuință este și pe dînsa să cade a să întemee. Cu toate aceste noi pre această bună rînduială răsturnînd, ne țînem de parte[a] cea de al treile[a], adecă minciună spunem fără mustrarea cugetului, dar totuș mărturisim, măcar deși cu rușine pentru noi fiindcă nu urmăm, că a spune minciună nu să cuvinea oricărui cinstit om. § 62- Adu-ț[i] aminte de statornica socotință a lui Lateran (x). împăratul Neron au trimes la dînsul pe slobozitul său Epafrodit ca să-1 cerceteze de sfătuirea ce să făcusă împrotiva lui Neron pe ascuns, fiind și el unul dintr-înși. Deci alt răspuns n-au dat decît au zis: dacă voi avea de spus, voi spune stăpânului tău. — Dar vei zăcea în temniță, i-au zis Epafrodit. Căruc au răspuns Lateran: — Au doară mă voi duce acolo trebui să plîng ca mișeifi]? — Vei fi rînduit spre moarte. — Și cum dar, au doară murind trebui să gem ca femeile? — Spune-mi dar totuș. — Niciodată nu-ț[i] voi descoperi, că din voia mea spînzură. — Să-1 pue în obezi! au strigat Epafrodit. — Cu aceasta nu mă vei spărie, au zis Lateran, că picio[a]rele mele deși vor fi ferecate, dar voia me totdeună va fi solobdă. în sfîrșit cu mînie au strigat Epafrodit zicînd că „îndată voi porunci să-ț[i] taie capul". — Și cînd ț[i]-am spus, răspunse îmbărbătatul Lateran, că numai capu meu are acel hrisov, că nu poate fi tăet. Cu adevărat că prin faptă au încredințat pre acele îndrăznețe cuvintele ce au grăit, că în vreme cînd tăere cea dintăi a călăului n-au fost ne-merită spre luare capului, Lateran s-au fost amețît oarece, dar îndată viindu-ș[i] în sine cu deosebită bărbăție au întins grumazu de l-au tăet. 346 Antonie Plămădeală § 63. De vrei să vezi pe om carele să mulțămește de toate și care dorește ca toate să-i margă cum să va tîmpla, că el nu cîrtește, îl ai în Agrip. I-au adus veste că s-au adunat divanu ca să judece pre el. — Fie cum a fi, au răspuns Agrip. Eu încă mă gătesc la scăldat. Numa ce au eșit din scăldătoare Agripa, iată i-au adus veste că acum l-au judecat. El, fără a să oțărî, au întrebat: — Spre moarte? — Ba, i-au zis, ce spre izgonirea. — Spre izgonirea? iar au întrebat: — Dar avere me este pierdută? — Nu, i-au răspuns, că ț-au lăsat. — Să mergem dar mai curînd ca să prînzîm la Arițiia, că și acolo așa bine vom mînca ca și în Roma. § 64. Eu voi muri cînd va sosi ceasul, dar așa voi muri cum să cuvinea să moară omul, carele numai acee dă înapoi ce au fost împrumutat. Că omului înțelept nimică nu este mai nesuferit în lumea numai acee ce nu să unește cu minte și aceasta este fapta cea necinstită, care în urma sa aduce feliurime neplăceri. (x) Lateran au fost vestit roman, pe carele Neron au poruncit de l-au tăet. Pe urmă din casa lui s-au făcut beserică care pănă astăzi să numește Lateranului. § 65. F.20 O[a]meni[i] să pretuesc ori pre sus ori pre gios, și fiește carele după a sa plăcere are prețu de sineș prețuit, deci de la tine spînzură să te socotești de rob sau de slobod. § 66. într-o zi Florus au întrebat pe Agrip: oare să mergu cu împă-ratu Neron la teatr, și oare să joc cu el? I-au răspuns Agripa: du-te! — Dar tu de ce nu vrei să mergi? i-au zis Florus. — De acee, i-a răspuns, că încă n-am hotărît. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 347 § 67. Intr-o zi împăratul Vespasian au zis cătră Prisca (Priscus) Hel-vidius: — Astăzi în divan să nu te afli. — De la tine spînzură să-mi iei dregătoriia, au răspuns Hel-vidius. Iar eu pănă ce sînt senator totuș voi umbla acolo. — Caută dar, i-au zis împăratul, dacă te vei afla acolo sa taci. — Nu mă întreba de nimică și eu voi tăcea, i-au răspuns Helvidi. — Dar iată că dacă ești tu de fată eu nu poci răbda să nu te întreb de socotință, au adaos împăratul. — Și eu dar asemene nu poci răbda a nu-ți da socotința me în ceea ce va fi cu dreptul, au zis Helvidi. — Iată poroncesc ție, cu mînie au zis împăratul, să taci, că de vei grăi ceva pe întrebare me oi zice să te omo[a]re. Helvidi fără oțărîrea i-au răspuns cu glas lin: — Și cînd ț[i]-am spus, împărate, că eu sînt nemuritor? Vom face amândoi cee ce este în putere no[a]stră, adecă tu vei zice să mă omoare, și eu voi suferi fără cîrtirea. Acum tu mă vei întreba ce au cîștigat Helviidie că au statornicit în socotința sa, și eu încă te întreb oare este de treabă purpura ... dacă dintr-însa este cusută toată haina... vezi dar că împodobește și înfrumusețează pre om, ațîțînd dorință în toț[i] ca să aibă asemene. § 68. Oare Iracli ar fi fost Iracli fără lei, fără tigri, fără hoți, fără alte sălbătăciuni, din cari au curățit pămîntul, iar fără acele ciu-dății di ce treabă iar fi slujit umerile lui, spatele și pieptul lui, virtutea lui, îndrezneala lui, statornică răbdare lui și alte nenumărate talanturi ce avea (z).15 Fii dar îndrezneț, prietene, și tu, socotește bine toate talanturile cu cari te-au împodobit ființa cea mai preînaltă și zi cătră Dumnezeu cu îndrezneală: Doamne, tre-mete asupra mea ori ce ispită, sînt gata a priimi pentru că m-ai înarmat fo[a]rte bine și nu mă tem ori de care înfricoșată în-tîmplare. 15 Iraclie au fost fiiul lui Zeus și Alcmenei de la Teva. Povestesc de el că mare viteazu era și neobicinuită virtute. El multe țări au curățit atît de cumplite fiare cum și de hoți. în codrifi]. Nemeni[i] au ucis pe un leu deosebitei mărimi, a cărue piele spre pomenire au purtat în spatele sale. 348 Antonie Plămădeală § 69. Tu laș[i] pe fiul tău cînd să află în boala cea primejduincioasă și zici ca iubești pre el și nu poci să te uiț[i] la dansul. Deci dacă aceasta este adevărată dragoste, trebui dar să-1 părăsască tot[i] cari iubesc pre el, precum muma, frații, sororile și alte rudenii și să rămîe în mînile celor ce uresc pre dînsul? Vezi ce orbirea, ce nedreptate și ce tiranie. Eu te întreb, oare ai voi și tu în boala ta să aibi de acest feli prieteni ca să te iubască într-acestaș chip? § 70. Oarecare om de mare cinste ce acum este mai mare preste magazinuri întorcîndu-sa de la izgonire la Roma s-au abătut de m-au cercetat, și pe cît au putut au zugrăvit mie cumplirea viețăi curtezenilor, încredințînd pre mine că de tot au urît curtea și orcuce mulțumirea, n-ar cuteza să s[ă] mai întoarcă la slujba curții, fiindcă voește acea puțînă vreme viețăi ce i-au rămas să petreacă în pace departe de gomot, și de grija interesurilor. Eu i-am spus că îndată ce va vede Rîmul, va uita de aceste frumoase gîndiri și dacă i să va tîmplă a să propie cătră tronu din toată inima va mulțămi lui Dumnezeu. însă el cu mare nerăbdarea ascultînd pro-rociile mele, au zis mie: Epictit, de vei auzi că eu voi fi iarăș la curte să mă numești cel mai de nimică om. Ce s-au întîmplat dar? F.21 Iată cum s-au apropiat de Roma au luat scrisori de la împăratul că iarăș[i] este priimit la slujbă. Deci el uitînd de a sa dată mie făgăduință mai cu multă bucurie au întrat în curte decît întăi. Vezi dar că s-au plinit porociia me. § 71. într-o zi viind la mine un nătărău au zis mie: Epictit, de vreme că acela este slobod cărue merg toate după voința lui, deci bucuros aș fi ca și mie să fie norocu[l] după cum cer eu. Ah! prietene, i-am răspuns, nebunia și slobozeniia niciodată împreună nu umblă. Mărimea socotințelor nu să măsoară din lățimea sau lungimea, ce din sigure și adevărate socotele. Lazăr-Leon Asachi in cultura română 349 § 72. Altul au venit la mine întristat că nu s-au născut din părinți buni, norociti și cinstiț[i]. Eu am gîndit asupra răspunsului și i-am spus: omule, spune-m[i] oare mai nainte de a te naște avei tu putere ca să-ț[i] alegi părinți[i], ce mai bine vei face dacă prin cinstite lapte vei întocmi nenorocită naștere ta și așa vei fi de laudă. § 73. Au mai venit la mine oarecarele întrebîndu-mă: oare este cu adevărat că toate faptele omului sînt văzute de ființa cea prea-înaltă? Eu i-am răspuns: au doară nu ești încredințat că toate lucrurile în lumea au între sine statornică legătură, și că lucrurile pămîntești sînt ocîrmuite prin cele cerești? Așa este, au zis cătră mine. Dar cum poate acea ființă într-o clipală să vază atîte deosebite și depărtate lucruri? O, ticăloasă orbirea! cîte feliurim[i] de lucrări de odată cuprinde minte ta și întrolochează fiind pre strîmtorită, minte ta zic care este priponită, au nu într-o tinsoare judecă de cele cerești și pămîntești, desparte și împrenează și prin feliuri de închipuiri cîte și cîte în sine cuprinde Deci dacă minte ta poate sa cuprinză atîte ființe în feliurime lor, dar Dumnezeu carele întru toate este tot, și acee fără de sfîrșit, au nu poate vede tot ce să lucrează și ce poate să rămîne ascuns dena-inte ochilor lui? So[a]rele într-o clipală luminează cea mai mare parte a lumii, dar cel ce au zidit pe soarele oare nu este întru putere mai mult? Dar îm[i] zici, că minte ta cînd judecă de lucruri înalte tot pe rînd le aduce înainte sa. Și, mă rog, cine ț[i]-au spus că minte ta ca și Dumnezeu este necuprinsă? O, netrebnic al pămîntului vierme! Ia samă cît de multe lucruri odată cuprinde ochiul tău fiind plin de pîclă, și totuș vede și nu să ascunde de nainte privirii lui oricîte cuprinde orizonu. Dar cel ce au zidit ochiul, cum va fi? învață-te dar de aici a cunoaște și pre ziditoriul și pre sine. Știi că oșteanu au făcut jurămînt că decît toate va prețui mai mult binele împăratului său. Jură dar și tu că în toată viiața ta mai mult decît toate vei prețui mîn-tuirea sufletului tău, și atunce veț[i] fi cu bună samă amîndoi fericiți. § 74. Dacă minte cării să cuvinea a fi întru toate ocîrmuitoare este turburată și zmintită, cine dar va fi în locul ei povățuitor? într-o zi oarecare tiran zice mie: Epictite, știi tu că eu sînt domn și 350 Antonie Plămădeală toate pot? Eu i-am zis: Nimică nu poci de vreme că nu poci să-ț[i] dai minte care ți s-ar căde să o aibi. Deci nici slobozenia me nu poci să o iei. Că mă rog au nu ești și tu în corabie supus cîr-maciului? Iar în căruță vezeteului? El zise: vezi că toț[i] mă cinstesc și fac cu supunere poronca me. — Bine, i-am răspuns. Dar te rog să-mi arăț[i] pe acel* om carele nesîlit plinește zisele tale și ar voi să-ț[i] samene ca ucenicul lui Socrat. El supărîndu-să a adaos a grăi: — Știi că pot porunci să-ț[i] tae capu? — Bine zici, i-am spus, eu am uitat că ție trebui a arăta supunere ca dumnezeilor celor ce strică, și trebui s-ț[i] face jertfe ca frigurilor. Au doară n-au și ele jertfenicul său în Roma (i)? 16 Deci tu mai vrednic ești de jertfenic că mult mai rău faci o[a]me-nilor. Dar cu toate acestea ai tăi purtători de arme și toată slava F.22 ta pe cei proști să sparie iar pe mine niciodată nu mă va spăi-mînta, nici voi fi într-alt chip turburat numai dacă voi vre singur, tu oricum să mă îngrozești eu nu mă tem și zic că în toată vreme sînt slobod că o am dată de la Ziditoriul și ca un iubit a lui ce sînt au doară gîndești că va suferi să cad supt a ta putere; nicidecum. Tu poci să fii cu adevărat stăpîn acestui trup să ți-1 iei, dar asupra me nu ai nici o puterea. § 75. Un felițian așa de mare nătărău au fost, încît nimene nici a vorbi cu dînsul nu vo£. împăratul din întîmplare i-au dat dregă-torie; și felițian îndată s-au făcut om mare și mintos Toț[i] au început a-1 lăuda zicînd: că Felițian astăzi au grăit ca îngerul, frumos. Eu celui ce a spus aceste i-am răspuns: Prietene, să fim îngăduitori pănă nu va lua de la dînsul împăratu dregătoriia, și Felițian iarăș va fi acel nebun precum au și fost. Așa sînt o[a]meni[i] cătră om ce să află în dregătorie, tăgăduesc nevrednicia lui și tot îl laudă, însă numai de față. § 76. Epafrodit capitanu[l] gvardii împăratului Neron au pățit asemene, că avînd un rob cu meșteșug cibotar dar așa mare nătărău 16 Noro[a]dele cele din început cari să țînea de basne credea a fi doo dum-nezeiri bună și rea. Deci nu numai cei bune făcea capiști, altare și jertfe, dar și cei făcătoare de rău spre îmblînzirea sîliț[i] era a face asemine. ’între multe și frigurile avea altarul său. Rătăcirile pănă la acel feli de îmbuimăciri adusese pe noro[a]dele încît fieștecare neam ave pre dumnezei [i] săi, pănă ce au venit lumina în lume. însă totuș să află și pănă astăzi de acel feli închinători, dar nu pe aceste locuri. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 351 încît neputînd a-1 întrebuința nici la o slujbă sîlit au fost să-1 vînză. Sluga lui Neron l-au cumpărat, și prin deosebită întîmplare robul acela au ajuns să fie cibotaru împărătesc, pe urmă și favo-ritu lui, și așa au ajuns lucru, că Epafrodit era cel întăi carele să silie să cîștige dragoste acelui oarecînd robului său. Iar în sfîrșit cu zile șade ascuns cu acela pre carele pentru nevrednicie vînduse, de să sfătue pentru mari trebi a împărății. § 77. Prietene, spune-m[i] pentru ce umbli așa întins. Socotesc că n-ai înghițit cotu. Și tu zici spre îndreptarea ta că ai fi bucuros la toți trecătorii să fii ca o mirare și să auzi că te numesc mare filosof. Dar eu te întreb cine sînt o[a]meni[i] acei în care voești să atîti această pentru tine minunea, au nu sînt niște o[a]meni nebuni, și cum dar tu ai poftă a fi în mirarea celor nebuni, den aceasta te cunosc că ești mai mult nebun decît dînși[.] Deci de vrei să te arăți mintos caută de la asemene laudă și atunce te voi ferici. § 78. Dacă am plăcere în trupul meu și-l dezmerd mai mult de cum să cuvinea? dacă sînt preste măsură legat cătră avere, sînt pierdut. Iată fără sîlă m-am făcut robu. Nici n-am dat de știrea, despre care parte pot să fiu biruit, voroava dar a lui Epictit n-au fost deșartă, cînd zice mie: Păzește ce este al tău și nu pofti ce este străin, și prin chipu[l] acesta nimică nu va pute să te împiedece a nu fi tu norocit. § 79. Tare bun lucru să părea lui Paris (i) 17 să apuce pe Elena și Elenii că au ținut în samă. Dar de ar fi părut lucru bun lui Me-nelau ca să rămîe fără necredincioasă femee; ce ar fi eșit de acolo? Noi am fi pierdut pe Iliada și pe Odisea, că celelalte au fost nevrednice a să țîne în samă. Cu toate aceste ce nenorocire 17 Paria cînd era în pîntecele mumei sale Hecuba, împărăteasa lui Priam de la Troa șl cărie au fost visul că au născut aprins tăciune de la carele au ars Troada, așa s-au spăriet împăratul că au poruncit ca îndată ce se va naște pruncul, să-1 omoare. însă Hecuba pe ascuns l-au dat la un păstor unde după ce au crescut au venit la curte tătîne-său, s-au priimit și de fiiu s-au cunoscut. După acee au mers la Sparta și acolo pe Elina cea frumoasă, femee împăratului Menelau, au răpit însă cu voia ei, pentru care așa mare război au fost la Troa și unde cu înșălăciunea ucigînd el pe Ahileus singur în sfîrșit șl singur cu părinții, cu frațifi] și cu tot neamul troaditenilor au perit. Iar pentru Iliada și Odisea pentru a zece ani rătăcirea împăratului Ulises, am însămnat ceva la sholion. 352 Antonie Plămădeală au fost pentru Paris, că grecii au intrat în Troa, toată familiia lui Priam, pănă la unu au tăet, iar pe femeile toate au robit. Prieten, tu ai greșală, cea mai mare nenorocire a lui Paris au urmat așaș[i] atunce cînd au pierdut el rușinea, cînd au călcat credința și cucerita, și cînd au silnicit toate legile ospeții. § 80. Cel mai adevărat binele omului totdeuna din parte acee vine care să deosebește de cătră fiară. Deci fie parte acee bine sigu-ripsită și cum să cade întărită, să nu lase fapta cea bună a să pute apropie vrăjmașul. Iată că atunce fără nici o frică poate fi biruitor. F.23 § 81. Intr-o zi au venit un om la Dioghen rugîndu-să să scrie pentru dînsu carte de recomandație cătră un boer mare unde socotea că va pute afla slujbă. Deci Dioghen i-au răspuns zicînd: Prietene, acela cătră care voești să scriu pentru tine și fără mine te va vede că ești om și dacă știe să aleagă bine îndată va cunoaște de ești bun sau rău. Iar dacă nu știe să facă alegere, măcar o sută de scrisori să-i tremet el tot mai bine nu te va cunoaște. Fii dar ca bulgăru de aur care singur să recomanduește cătră acela ce știe să aleagă aurul cel bun de cătră aramă. § 82. Femeile sînt deobște că așa sînt legile firii, au zis unul cătră Dioghen, cărue întru acest chip au răspuns: bucatele cînd să pun la masă au nu sînt obștești? însă după ce să împart, ai pute să iei de la altul parte lui? Asemene și femeile sînt de obște cîndus slobode, dar după ce fieștecare are bărbat atunce tu de ai năzui la femeia aproapelui tău, ai călca rușinea, credința, frica lui Dumnezeu, prieteșugul, megieșita și ai silnici legile cele sfinte, cu un cuvînt te-ai asămăna corăbiei cei stricate car[e] nu poate fi de altă slujbă numai spre ardere să să dee. § 83. O rîmleancă de mare neam au vrut să tremată Gratilei ce era izgonită de împăratul Dometian o samă de bani spre ajutor. I-au spus oare cine că în zădar va da acei bani pentru că Dometian Lazăr-Leon Asachi în cultura română 353 va lua. Ce-mi pasă, a răspuns ea, mai bine să-i răpască Dometian, decît să nu tremet prietenei mele. Cu adevărat fapta înaltă și răspunsul vrednic de laudă. § 84- Ai pierdut avere în care avei mare plăcere, și așa prețuești de mare pagubă încît nu poci să te liniștești, iar pentru că ai pierdut rușinea, blîndețele, cuceriia și credința socotești câ n-ai pierdut nimic. Fără de minte, aceste din laturi bunătăț[i] deși n-ai voi poate să-ț[i] răpască din mănă că de mic prilej, și acee nu este ocara ta, dar ocara ta și necinste ta este că avînd bunătățile cele din lăuntru sufletului fără să-ț[i] facă cineva sîlă de bună voe le-ai pierdut. § 85. Tu de frică tremuri mergînd la împăratul sau la vreun boeriu mare și tot gînd^ști oare cum te va priimi. îngiositule, așa te va priimi cum va plăcea lui. De ești om înțelept pentru dînsul rămînea rușinea de să va arăta cu nebăgare de samă. Și au doară ți să cade să fii năcăjit dacă altul au greșit? Tu ai a vorbi cuminte și cele încuviințate fără a te teme de om. Zenon nu '8 s-au temut de Antigon, dar Antigon de Zenon avea frică. Oare Socrat să uimea cînd grăe cătră tirani judecătorii săi sau Dioghen cînd grăe cu Filip împăratul și cu fiul său Alexandru cel Mare? Nicidecum. Deci de voești să fii ca un desăvîrșit filosof, trebui ca să potrivești voia ta spre toate întîmplările, adecă într-un chip să priimești și ceea ce ți se va face pe voe, și ce nu. § 86. Nimică nu este mai de obște a vede în lume decît pe o[a]-men[i] cei mari cari socotesc că toate știu, măcar că nimică nu știu, și cari petrec în groasă neștiință despre lucrurile cele mai 18 Zenon eleatul filosof, carele după mărturiia lui Aristotel dialectica adecă aleasă în frumuseță voroavă au aflat el cînd au vrut patria sa a o mîntui de tiră-nie l-au aflat și l-au prins. Și cînd muncea pre el ca să vădească pre tovarășii săi, au mușcat cu dinți [i] limba sa ca să nu afle adevărul muncitorii. Dar alți[i] spun că el s-au făgăduit a descoperi în taină lui Antigon. Cătră carele apropiindu-să i-au mușcat cumplit urechile și începînd cu strigare a sfătui pe norod, au sărit toți și pe tiranu l-au omorît. Acest Antigon au fost unul din vvzi (voevozii) lui Alexandru cel Mare. După a cărue moarte nefiindu-i milă de clironomul stăpî-nului său ș[i]-au însușit multe părți din împărăție șl au vrut să să încoroneze, dar norodul îndemnat fiind de Zenon precum s-au zis prin omorîrea pe el au rămas scoposul neîmplinit. 23 354 Antonie Plămădeală de trebuință și pînă la atîta sînt cufundaț[i] în avutii încît nici pot să priceapă ce lipsește lor. Și aceasta este că am spus unui din cele mai aproape persoană ce să afla în curte împărătească: întru adevăr ești mare curtezan și ai multi puternici prieteni, deci mult bine poci să faci prietenilor și rău vrăjmașilor. El au zis: nimică dar nu-m[i] lipsește. Eu i-am răspuns: tot ce este mai de trebuință că adevărată norocirea lipsește tie, că nu știi nici pre Dumnezeu, nici pre om, iar pre sine singur nu cunoști. Ah! prie-F«24 tene, di ce fugi mânios adecă pentru că greesc așa cu inimă deș-chisă și ce rău fac că pun înainte ta oglinda care te arată în-tocma precum ești. § 87. Doftoru cercetînd pe bolnavul îi zice: ai fierbintală, deci astăzi să nu mănînci bucatele, nici altă băutură afară de apă să nu bei. Bolnavul crede, multămește, urmează și plătește. Filosoful zice cătră nebunul, că poftele lui sînt nepotrivite, fricele îngiosite și singur numai de mincinoase închipuiri este cuprins. Nebunul acela să duce mînios și zice că este ocărît. De unde dar vine această între bolnavu și nebunul deosebirea? Iată pricina că bolnavul sîmte răul său, iar nătărăul fără a sîmți nici vra să cunoască răul său. § 88. Tu cu adevărat nu poci să fii nici Iraclie, nici Tezeu[l] 19 Ca să curățești pămîntul de ciudății: dar poci să fii următoriul lor curătînd pe sine de acele spaime ce sînt încuibate în tine. Deci în locul leilor și a lui Schiron cu Procrust (m) 20 biruiește în sine pizma, răutate, iubostele, scumpete, dezmerdare, lenevirea, și ne-stîmpărare. Că atîta vei fi lăudat cum și pomenitii viteji. Cînd ești îmbulzit de ispită nu trăgăna dar biruința păn mîne, că mîne va sosi iar tu biruitor nu vei fi, și așa zioa după zi trecînd nu numai că vei rămînea biruit, dar vei cădea într-o nesimțirea ca acee, că nici vei prinde de veste cînd și cum ai căzut. Atunce să va 19 Tezeu fiiul lui Eghea împăratului Atiniim acesta ca și Iraclie mari lucruri au făcut. El în vreme tinerețelor împreună cu Iraclie au țînut războiu împotriva amazo[a]nelor, pe Creonti Tevianul pentru că nu lăsa să îngroape pe o [a] menii uciș[i] la război l-au omorît. Pe un taur ce pustie Atica l-au ucis, și multe alte ciudății și hoți de pe lume au curățat cum și pe Schiron hoțu din Atica. 20 Carele șede pe malul mării și pe drumeți sălie să-i spele picioare și pe urmă îi împingea în marea, l-au omorît Tezeu. Iar o[a]sele lui Schiron prefăcîn-du-să în stîncă pănă astăzi să numește Schironia. Procrust ca și cel dintîi hoț din Africa iar l-au ucis. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 355 plini asupra ta adevărul verșului lui Heziod (n) 21 unde zice că depărtătoriul biruințelor sale ispitește din zi în zi mai mare greo-tate răului. § 89. Dacă pe cel rău vei dovedi cu temeinice voroave că el acele fapte face care voește dar nu cari i s-ar cuveni, atunce el de nu va fi cu totul stricat la minte va cunoaște binele său ție din inimă va mulțămi și singur să va îndrepta. Iată lauda ta. § 90. Mulți ani au viețuit Amfirau împreună cu femee sa Evrisila. Au avut vro cîțiva copii, și așa cu unirea au trăit îneît era spre mirare tuturor (o).2^ i-au dat femeii oarecine un dar și îndată bărbatul n-au avut dintr-însa femee, nici copiifi] mamă. O, rușinea! O, mincinoasă, o fără omenie! o șirată și călcătoare cinstei Evrisilio. Orest 23 (p) fiind oarecînd zbuciumat de ale iadului furii n-au fost mai turbat decît tine. De această să cuvinea ca femeia să nu priimască daruri de la străin om, dacă voește a să feri de necinste. § 91. Prietene, tu te lauzi că ești în țara grecească judecător, dar eu te întreb, oare știi a judeca și unde ai dobîndit acee știință. Tu îm[i] zici că ai spre această dregătorie carte împăratului. Frumos, însă dacă împăratul ț[i]-ar fi tremes poroncitoare carte ca să judeci pentru iscusința muzicii, iar tu nici o idee nu ai de musi-chie, de ce treabă ț[i]-ar fi acea împărătească scrisoare prin care altă ispravă n-ai făcut numai cît te-ai necinstit. Să cunoaște dar 21 22 23 21 Hezioda mare piitis, el este cel întîi carele în verșuri au scris pentru plu-găritul la cîmp cu lucrare pămîntului și de folosu ce aduce omului. 22 Amfirau, fiiul lui Oileu, au fost gîcitor profet pe care Adrast împăratul Arghilor au hotărît să-1 ee cu sine la război împrotiva țevilor, dar 'Amfirau auzind de acesta și știind că va să piară acolo s-au ascuns avînd știrea numai femee lui de ascundere acee. Deci împăratul prin daruri au făcut pe Evresila de au spus unde este bărbatul său. Atunce au fost sîlit a să duce la război, însă au poroncit fiiului său anume Alcmen ca să vie de hac cu răsplătirea pentru strîm-bătate ce i s-au făcut de cătră necredincioasă femeia sa și el fără întîrziere au plinit udînd mîna sa în sîngele maicei sale pre care o au omorît, dar pentru acee au și nebunit. 23 Orest, fiiul împăratului Agamemnon, au curățit de pe lumea pe mumă-sa pentru că ea pe bărbatul său tatăl lui Orest au omorît. Pe urmă au omorît în beserică și pe Pirul fiiul lui Ahileus pentru acee că pe logodnica lui Orest anume Hermioana luase Piru de femee, pre care iarăș [i] o au luat înapoi Orest, însă după aceste fapte au nebunit și rătăcit pe lume zbuciumîndu-să ca unul ce să lovie de ale iadului necurate duhuri. Dar spun că în sfîrșit iarăș s-au făcut sănătos și s-au căit de zglobive faptele sale. 23* 356 Antonie Plămădeală că nu te-ai cruțat a face toate chipurile ingiositelor fapte numai să ciștigi dregătorie fără a fi vrednic de ea. De aici pot să înțeleg că în toată curgere anilor viețăi tale n-ai fost mai de treabă F.25 cum ești acum și acee nu te face de laudă că măcar că ai multa avuție și feliuri de argintării cu îndestulare dar ce folos dacă pohtele tale și gîndurile cu toate faptele tale sînt de tină. Drept acee te asămănezi cu copilu carele băgînd mînușița în borcanaș unde sînt puse alunele cu smochinii, și umplîndu-o nu poate scoate pentru că din lăcomie n-au potrivit cît să ee ca să scoață cu lesnirea mîna. Deci și tu de voești să fii mai de treabă, cu potrivirea vredniciilor tale caută dregătorii, și atunce vei fi fericit. § 92. Niciodată nu uita de voroava lui Evmei carele cunoscînd pe o[a]spele sau Ulises cînd îi făcea mulțimirea i-au zis: Iubitul meu oaspe, nu mi să cade a fi nebăgător de samă cătră străinul ce vinea la mine cu atîta mai mult a-i face rău, măcar de ar fi și în mai îngiosită starea decît tine, pentru că omenirea și Dumne-zei[i] poroncesc a nu trece cu vedere pe oaspele. § 93. De vreme că te-ai deprins cătră dezmerdări biruiește-le cu viețuirea cea aspră. Petreci în lenevirea, apucă-te de lucru. Ești iute la firea, sufere cu răbdare or ce s-ar tîmplă. Ai obiceiul a te îmbăta, bea dar singură apă, și așa cu toate rele deprinderi urmînd, vei vede că nu te-ai ostenit în zădar. Insă spre de iznoo căderi să nu te povîrnești cu ușoară socotință pănă cînd nu te vei siguripsi bine, pentru că încă n-ai biruit deplin pre vrăjmașii tăi, și al doile îndreptare mai cu greu ț[i]-ar veni. § 94. Dacă adeseori te englendisești cu omul stricat la obiceiuri ne-fiind tu bine întemeet cu întocmirea, să știi dar că în loc să te folosești precum nădăjduei, tu vei aduce ție stricăciunea, fiind dar că petrecere cu nebunii este primejduincioasă trebui a o întrebuința cu mare pază și înțelepciunea, adecă cu acel chip să urmezi precum zicătoriul pe lira cum o ia în mînă îndată cunoște nepotrivirea strunelor. Deci fără vreo greotate tocmește unirea Lazăr-Leon Asachi în cultura română 357 lor și le aduce la plăcută armonie. Ah! Socrat deplin știe meșteșugul acesta. Păzește-te ca să nu întri în soțietate cu nebuni, ca ei cu nătîngiia lor te vor sîli să taci și te vor ocări cu fapta ta cea bună, fiindcă nu ai desăvîrșită minte a sta lor împrotivă. Și așa vei rămînea topit ca ceara lîngă foc. Ferește-te dar de focul pănă cînd socotințele tale încă să află ca ceara și atunce vei rămînea teafăr. § 95. Bine să știi că pedeapsa cu dreptate numai acolo poate fi, unde este făcută greșala. Aceste doo lucruri nu pot să fie despărțite. Deci, ca un om ce n-ai făcut rău nu te socoti nenorocit. Cine gîndești că au fost mai nenorocit: Socrat ori cei ce l-au osîndit? N-ai dar pentru ce să te spăimîntezi, ce mai vîrtos judecători[i] să aibă frică ca nedrepț[i] ce sînt. Și măcar că ei după răotate pot să te rînduiască spre moarte, dar tu niciodată nu poci să mori vinovat. Ei cu adevărat sînt răi dar pentru dînși[i], iar pentru tine sînt de folos, că te întemeiază și te întăresc întru cele cuviințe, cari să izvodesc din răbdare și din dreptate. Ei pentru tine sînt acee ce au fost pentru Midas varga.24 Nu va preface ea în aur tot de ce te-ai atinge cu dînsa, că acee ar fi pre puțin, dar va schimba ea în bine tot ce socotești că este rău. Și acee pre îndestul pentru tine. § 96. Unul au venit la mine, lăudîndu-să că voește să deșchiză școală pentru ca să fie el învățător. Eu știindu-1 cît departe încă este de starea acee, i-am zis: Prietine, tu încă n-ai înghițit începătura învățăturilor celor mari și îndată voești a învăța pre alții. Au doară școalele să deșchid din părerea? Trebui a avea cătră această potrivită vrednicie și viiață, dar tu te asemenezi cu sto-mahul cel slab, carele încă nu poate mistui bucatele. Că mă rog de ce treaba ț[i]-ar fi a deșchide spițărie și-a o umple cu feliuri de doftorii, dacă tu nu ai știință care din acele slujește bolnavului ca să-1 faci sănătos. Du-te dar, întăi adu ție folos apoi altora. 24 Midas, împăratul Frighii, pentru că au primit cu mare dragoste în țara sa pe dumnezeul cel din basnă Vach, au avut voe să ceară orce ar vrea. El îndată au cerut ca să aibă putere a preface în aur ori de care lucru s-ar atinge și i s-au dat o vărguță cu aceeș putere. Dar cînd lucrarea vergei prefăcea în aur nu numai alte lucruri, ce și mîncare cu băutură, deci Midas văzîndu-să de fo[a]me căzut în primejdiia morții, sîlit au fost a să ruga ca să i să ia înapoi darul cest neticnit. Cu mare nevoe în sfîrșit cerere i s-au plinit, cu poroncă ca să se spela în părăul Pactol, unde au rămas și acest plin de necazu daru. De atunce dar Midas au rămas scăpat, iar în părăul acela spun că păn astăzi să află năsip de aur. 358 Antonie Plămădeală § 97. F.26 De ai luat bine samă scoposului celui mare unue adevărat filosof și mintii lui cei luminate, tu vei afla pre el așa de seninat văzător de toate; îneît singur Argus cel cu o sută ochi să va părea că pre lîngă dînsul este orb. Vezi dar că școala unui bine învățat este adevărată doftorie unde toți bolnavii la minte află leacu lor numai dacă vor păzi povățuire ce li să dă de la un învățător ca acela. Că nu biruințele luptelor Olimbului, nu acele ce să dobîndesc în războ[a]e fac pe om norocit, ce acele pre cari el cîștigă însuș asupra sa. Ai fost de cîteva ori biruit, nu te lăsa, ce încă dă război, că în sfîrșit dacă vei rămîn£ biruitor atunce vei fi norocit pe toată viață ca cel ce în toată vreme birue. § 98. Robii în lume aceasta sînt și mari și mici. Cei mici sînt pentru lucruri mice și pentru slujbe mice, iar cei mari sînt acei cari să fac robi pentru înalte titluri și dregătorii. Vezi pe consuli și pe ocîrmuitorii țării înainte cărora duc znopi de vergi și topoare: acei sînt cei mai mari robi. într-o zi au venit unul dintr-acești mari boeri la mine și mi-au zis: vezi, netrebnice filosof, oare cutezi tu să mă mai numești rob carele am fost consul și acum sînt senator? Eu auzind aceste i-am răspuns: Marele senator, au doară tu acee numești a fi slobod că faci acele lucruri pre cari niciunul din cinstiț[i] n-ar cuteza să facă? El zice: cu adevărat că pot să fac orice voi vre și afară de împăratul care este stăpîn mie nu poate să mă oprească nimene. Așadar, domnule senator, din mărturisirea ta văd că ai stăpîn carele poate să te silească a nu face ce voești. Stăpînească dar el în toată lumea, iar ce să atinge de tine nu-ț[i] rămînea altceva numai această mîhnită mîngîiere că în numărul milio[a]nelor de robi, ești și tu unul însă curții cei mare, și de aproape țînut. Deci cu această te deosebești de cătră ceialalți cari în robiia lor totuș au vreme măcar cîte odată a să socoti slobozi, cării tu nu poci fi părtaș, dar să știi și aceasta că înțeleptu slobod este, și deși moare el tot viețuește în țînere de minte altora. § 99. în ce chip greșala cea mai mică a cîrmaciului poate să fie pricină de pierdere corăbii, așa și a no[a]stră nepurtare de grijă și lipsa silințelor poate să pricinuiască noo pierdere a tot folosul Lazăr-Leon Asachi în cultura română 359 care am fost dobîndit prin sîlință la învățătura științelor. Să fim dar totdeaună priveghitori asupra înșine: că acee ce sîntem datori a păzi mult mai scump este decît corabia încărcată cu aurul. Și acee este crădința, statornicita, rușinea și supunere. § 100. Prietene! în loc ca să te lingușești unui bătrîn bogat cu nădejde că va lăsa ție moștenirea neavînd pre altul, mai bine fă această unui om înțelept. Că de o petrecere ca acee niciodată nu te vei amăgi, nici te vei rușina și niciodată fără oarecare folos de la dînsul nu te vei duce. Dacă nu mă crezi ispitește. Cercare ca aceasta nu aduce micșorare omului ce caută pre al său deplin binele. § 101. Intru adevăr sfinte zile sînt pentru tine acele, în care ai biruit ispitele sau că le-ai gonit de la sine, ori ce de preurmă ai dat brînci mîndriei, dîrjii, iuțimii, grăirii de rău, zavistii, vorbelor deșarte și altora necuviințe despre care erai pedepsit așa multă vreme. Aceasta? Mai mare preț are decît cînd ai fi dobîndit jelțul cel senatoresc sau să te fi făcut vvd [voevod] oștilor, ori să fi adus jertfă. § 102. Oare calul este nenorocit că nu poate cînta? Nu, dar nenorocirea lui este că nu are vrednicie la fugă. Dar cînele poate fi nenorocit că nu zboară? Nu, însă nenorocit dacă nu are simțirea și istețime[a] cea firească, cum și omul poate să se socotească nenorocit dacă nu poate să zugrume pe leul sau să facă alte preste firea lucruri? Nu, căci el nu s-au născut pentru unele ca aceste, dar nenorocirea omului cea adevărată este cînd el scapă F.27 și pierde rușine, bunătate, dreptate, credința, și dacă au șters de pe inima sa darurile cele sufletești, pre cari au avut luiș date de la Dumnezeu. § 103. Al cui este acest semn sau medalu? Al lui Traian împăratului. Deci cinstesc și-1 păzesc să nu-1 pierd. Dar celalalt a cui? A împăratului Neron, de această îl leapăd și mă grețeluesc de 360 Antonie Plămădeală el. Asemene dar să faci alegere între binele și răul. Dacă vezi pe omul că este blînd, în soțietate plăcut, făcător de bine, răbdător, omenit, prieten și credincios, atunce poci să-1 priimești, să-1 faci de o tată cu tine, megieș, prieten, tovarăș și stăpîn casîi. Dar celalalt cine; acela este om carele samănă lui Neron adecă mî-nios, făcător de rău, neîmpăcat, neertător și plin de cruzime, deci pe unul ca acela să-1 lepezi de la dragoste și ca de un netrebnic, nici să știi de el. Pentru că unul ca acela nu este om ce numai chipul omului poartă, precum și mărul de ceară nu este măr, ci numai chipu și floare lui are. § 104. Pe tiranul ce face de este înfricoșat? Mulțime de curtezeni și într-armată oaste lui. Cu toate aceste pruncul fără nici o frică să apropie cătră dînsul, ca unul ce nu știe primejdia, iar tu trebui prin minte să cunoști pe tiran și să te arăț[i] cu nebăgare de samă cătră dînsul. Că nu măririle fac pe om norocit, ci bună purtare și folositoare întrebuințare. § 105- Iubitul meu prietene, multă vreme să te într-armezi împrotiva ispitelor, împrotiva pohtelor. Ia samă la toate mișcările tale si bine socotește oare nu sînt ele mincinoase pohte a unui bolnav? sau a unei femee care are perită roșața feții. Sîlește-te ca să fii ascuns multă vreme cu științele tale și să nu te arăț[i] învățat numai pentru sine. Fă urmare cu sine după pilda sămănăturii, lungă vreme zace grăunțul îngropat și ascuns în pământ. Pe încet crește pănă cînd să coace. Cînd sloboade cel întâi spicușor nu să arată mai mare decît ierbușoara din grădina lui Adonis25 (s) care face pe urmă frumoasă floarea, iar pe tine au cuprins pohta deșartei măriri ca mai nainte de vreme să te arăți? Păzește-te că frigul sau fierbințala te va omorî, ți să pare că viețuești fiindcă încă capul tău are puțină umezală, dar întru adevăr ești mort, pentru că în temeiul său te-ai uscat. 25 Acest Adonis au fost ne legiuit fiiu a lui Chinir împăratului la Chipru, căci s-au născut de la însuș fiica acestui Chinir, dar pentru că era foarte frumos, pentru acee era prea iubit de Afrodita, și cînd cu mare părere de rău l-au văzut pe porcul cel sălbatec spintecat și omorît, au făcut că sîngele dintr-însul vărsat pre pămînt s-au schimbat în flori. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 361 § 106. Setea omului în vrema lengorei mare deosebirea are de setea cînd omul este sănătos. Că cel sănătos odată dacă bea rămîne mulțumit. Iar bolnavul deși bea dar nu-i ticnește, căci îi prici-nuește tăeturi, durere inimii, greață. Băutura să preface în venin, și însătare nu încetează. Tot asemene să tîmplă și cu acela ce stă-pînește avuție cu nesătioșie, carele ținea dregătoriia cu lăcomie la jafuri și carele să căsătorește cu frumoasă femee pentru pohtă. Iată setea cea din lengoarea, că de aici să naște zavistiia, temutul, voarbe neîncuviințate, pohte necu[ra]te și isprăvi netrebnice. Drept acee te sfătuesc, prietene, ca măcar odată să te deștepti din îm-buimăcirea în care petreci și bine să te iei aminte în lucrurile tale fiindcă mare rușinea este a te face rob trecătoarelor trebi. Urmează învățătorilor de lupte, cari cum văd că ucenicul au căzut la pămînt poroncesc ca îndată sculîndu-să iarăș să s[e] apuce de luptă. Luptă dar și împrotivă acestor a tale patimi prin a cărora meșteșugire pănă la stîlcire ai căzut. Scoală-te dar și fii om desăvârșit. § 107. F.28 Dacă cineva îți descopere vreuna din tainele sale, mare nebun ai fi dacă ai hotărî că și tu ești dator a-i descoperi din tainele tale, pentru că nu știi pentru care pricină ț[i]-au descoperit el taina acee și oare au fost taină ori numai deșartă poveste? Nu-ț[i] aduci aminte de întîmplarea că oșteanu îmbrăcat fiind în haine de neguțitor au venit la un tîrgoveț cu care vorovind de unele și altele, și nefiind cunoscut, au început a grăi de rău pe împăratul. Tîrgovețu crezîndu-i ș[i]-au descoperit inima cu mai temeinică grăirea de rău. Atunce oșteanul s-au arătat cine este el și îndată au apucat pe bietul tîrgoveț și l-au dus de l-au aruncat în temniță. Iată vezi ce au eșit din vicleșugul oșteanului. Fereș-te-te dar și tu, că adeseori să tîmplă ca unii ca acei numai obrazar poartă de om cinstit, și cătră aceasta trebui să știi cum că unul ca acela să potrivește cu ladă deșchisă sau cu polobocu fără funduri, nu va pute adecă să ție taina ta dacă n-au păzit pre a sa, pentru că are limbă netăcută. Deci cee ce ai spune lui la ureche, el va vesti altora cu strigarea. 362 Antonie Plămădeală § 108. Pre lingă aceste să aibi în tinere de minte socotința unui filosof carele au zis că tot omul ce știe a da loc unei întîmplări acela cu adevărat este înțelept și isteț în cunoaștere. Iar la sfîrșit zi cu Socrat: iubitul meu Critone,2^ dacă dumnezeirii așa au plăcut, fie voia lui. Anit și Melit26 27 cu adevărat pot să mă împingă în mor-mînt, dar niciodată nu vor pute să-m[i] aducă măcar cît de mică vătămare. Ei vor fi munciț[i] de mustrarea științăi că m-au osîndit fără vină, iar eu voi muri pacinic și fără de grijă. — sfîrșit — 26 Crlton atineanu au fost prietenu lui Socrat. Acestue filosoful Plato au hărăzit carte pentru moartea lui Socrat. 27 Anit mult bogat atinean, și cu Melitu licaonu au pîrît pe Socrat iar judecătorii l-au adăpat cu păharul în care era pusă otrava, însă pe urmă s-au desco-perit adevărul că pîra n-au fost dreaptă pentru acee pîrîși[i] și judecătorii de cătră norodul s-au pedepsit. ADDENDA IV PENTRU FILOSOFIA CHINEJILOR Toate noroadele, cîte pe rătunzimea pămîntului de noi sînt știute, unele de alte despărțite adecă de munții cei neapropieți, de nestrăbătute pîrae, de mările cele prea adînce, și încă mai mult între sine împăre-chiete de feliurimea socotințelor, de deosebirea legilor, limbilor, obiceiurilor și iscusitelor meșteșuguri, să pară că întru această de obște orbire s-au unit, ca pe acei o[a]meni de la care mai multe rele au suferit să-i pue pe cea mai înaltă treaptă a laudelor și așa, cenușele de foc arselor orașe, rămășiturile de silnică putere surpatelor cetăț[i], oasele încă de tot neputrezite prin sabie omorîților o[a]meni, acele late și spămîntă-toare pustii, cari au rămas din locuri oarecînd lăcuite de o[a]meni; aceste zic sînt cele mai alese pomeniri al biruitorilor de a cărora mari lucruri auzind și doslușind neamul cel viitor siguripsește lauda cu mare cinste la feciorii acestori de stremoși ucigași ca pentru mari faceri de bine. în așa de obște minții omenești amețală, numai singuri chineji[i] povățuindu-să de sănătoase socotințe în trebuințele sale, și de însuș iubirea adevăratei norociri fiind stăpîniți, prin legiuirea au întărit că mai bine este a face încuviințată laudă și cinste de mare preț la acei bărbaț[i] cari viiază sufletelor lor cu folositoare învățături, decît la acei ce răpesc viiața lor: numele Fohi poate ca mai mică răsunare aduce urechii decît a lui Hermes și Orefeiu (a).l Dar ce să atinge de adevăr: 1 Hermes sau Ermis, ce să numește Trismeghistus, adecă de trei ori mare, au fost cel vestit al Eghipetului filosof. El este carele întăeș dată au împărțit zilele pe ceasuri. El cel întâi este carele de la învățătură stelelor cu care între învățați pe acele vremi și singur să îndeletnicea, au îndreznit a muta gîndirea sa spre luare aminte și altor al firii minuni și prin adîncă de ele cercetare și căutare ajungea la acel puntuu al cunoștinței încît hotărît întărea că nu să poate ca să fie mulți dumnezei, ci numai unul carele toate lucrările au făcut cu putere sa. Din socotința această a lui Ermis în Augustin rușinează și biruește pe toț[i] închinătorii de idoli. Iar Orfei piitiș născut în Trachiia fiiu lui Evagru slăvit era cu vro cîțiva ani înainte de a să strica Troada. Și pentru că era isteț în alcătuirea stihurilor cum și ales în muzică, mitologhicește rînduesc a fi lui tatăl Apolin iar mama Caliopa, Artapan mărturisește că Orfeiu cele înalte învățături au luat în Egipt și din cărțile lui Moisi avea cel mai mare ajutoriu. Unii spun că avea și mare știință de doftorii. Iar pentru cîntecele și frînturile stihurilor ce supt numele lui să veste este îndoială care a lui să fie ori a lui Onomacrit cel mai din urmă piitiș. Și fiindcă la piitiști multe basme să află vrednice de rîs, deci și pentru dulceața cîntecelor și a lirei acestui Orfeiu spun că așa era de puternic încît 364 Antonie Plămădeală nu este mai puțin vrednic de aceeș cinste precum și acești doi. Pentru că acest înțelept singur stăpînitor carele cu vro doo mii de ani au fost înainte lui Hs [Hristos] (B).21 El au știut să prețuiască mai mult minte decît oricare altă feliurime de chipuri a stăpîni pe o[a]meni, și făcîndu-să norodului său învățător, au agonisit pentru sine pînă acum a fi numit tatăl învățăturilor, măcar că știința omenească în vreme acee n-au fost ajuns pînă la iscusința meșteșugului scrierii. Neguțitorii Ia trebuințele socotelilor negoțului să ajuta cu oarecare noduri înadins făcute. Dar și acele nodurele au doară pute să facă a fi cineva desăvîrșit tălmăcitor filosofii? Deci Fohi spre a cinsti cu oarecare statornicita măcar nedeplinită pre a sa învățătură însămnat hotărîte silave și fieștecărîle au rînduit înțelegere nesupusă îndoielii însă nici aceasta n-au țînut ospețiia sa multă vreme în capetele o[a]menilor. și această lumină învățăturilor pe care Fohi au scos din întunerecul spre a pute face pe norodul pe viitoare vreme cu știință cum dorea: foarte mică lucirea s-ar fi arătat cătră înnorocirea chinejilor, dacă nu ar fi stătut fiarele sămblînză, copaci și petrile să mișca, ba și păraele în curgerea lor se oprea! Dar pentru că numele acesta orfeiu de pe limba finicheilor însămnează bărbat mintos, deci să poate înțelege că acest piitist prin neîngiosite ale sale talanturi au agonisit acest mare nume. Și acest înțeleptul păgînilor asemene ca și Ermis au ajuns a cunoaște pre unul adevăratul Dumnezeu. 2 La chineji vechime vremilor este în ce mai mare cinste și prețu. Aceste dar, vrînd după socotința sa a face țării sale de mare pompă laudă, împing începere ei așa departe pe cît le place, dar fără asămă[n]are mai departe cum este drept și decum s-au putut fi. Și așa după deobște a scriitorilor de vremi socoteală, de la potop până la naștere lui Hs. [Hristos] nu să văd mai mulți ani de cât 2350 precum latini [i] numără. Chineji totuș pe întîiu a lor împărat Fohi pun că ar fi fost înainte lui Hrs. [Hristos] cu 2500 de ani. Aceste și altele băsnuiri pentru ve[a]curile de mult poate că unor noi înțe-lepț[i] sînt la plăcere mai ales celor ce nu sînt priință credinței cei adevărate și cari socotesc că dacă vor pută da la îndoială potopul iumii vor pute cu acest chip a face pe dumnezeească scriptură a nu avea nici crezare nici cinste. însă scoposul lor va rămînea deșert. întru adevăr cu greu este a hotărî în care vreme sau carele om întăi au aflat meșteșugul scrierii pentru cel mai mare folos o[a]menilor: aceasta numai să știe că multe veacuri au trecut și lumea nu l-au știut. Și în toată vechimea lumii păn la Iov ce au trăit în Araviia, sau precum unii socotesc păn la Tacov patriarhu urmă nu să află de acest meșteșug. Că în zilele unui dintr-acești doi s-au fost obicinuit cu daltă a săpa pe aramă sau pe piatră însă aceasta să știe, că mai nainte de a să iscodi silave, slove au fost obiceiu a să însămna prin hiro-glifi, și toț[i] scriitori să unesc că Eghipetul în aflare acestor semne au întrecut pre toate nor [o] adele pămîntului deci și pre chineji. însă mai nainte de aflare hirogliceștilor semne, să obicinuise pe la unele țări cum și la China găitanașuri din a căror legături să slujii ori la ce trebuință în loc de scrisoare. Dar acele însămnari pute să slujască numai la singuri aflători spre înțelegere, iar nu la cei din urmă mai ales că nu să pută prin ele a număra nici ani, nici ipohiile sau vremile. Deci în totul hronografii chinezești să cade noo a să țînea de socotința acelor scriitori, cari mărturisesc că al Chinii întîiul împărat au fost Fohi ce era pe aceeș vreme cînd și Faleg (Peleg) fiu [e] lui Heber (Eber) stre strenepotul lui Sim fiiului lui Noe. Mai ales numele acesta Faleg să tîlcuiește despărțirea, căci atunce s-au născut cînd după amestecarea limbilor neamul lui Noe s-au împrăștiat în multe părți al pămîntului, și socotința aceasta să potrivește cu mărturiile propovăduitorilor evanghelii din evropei ce să află la China, măcar că scriu . . . Lazăr-Leon Asachi in cultura română 365 în urmă unii după alții împărați cu adevărat vrednici de tronul chine-jilor, pe care au împodobit oarecînd acest mare bărbat. Iar între moștenitorii lui Fohi, neamul următor arătîndu-să mulțămit pin în zioa de astăzi nu încetează a lăuda pe cei slăviț[i] singur stăpî-nitori lao, Hun, lou, pentru cari păn cînd vom auzi ceva, să ne deprindem întîi a nu trece cu vedere lauda numelui acelor mari o[a]meni ce să arată în istorii. Cel întăiu din pomeniți[i] stăpînitori adecă lao au fost al șaptele împărat al chinejilor. Acest al omenirii prieten toată mărirea sa întemee pe împlinirea a toată fapta bună. Și să arăta vrăjmaș podoabelor curții, îmbrăcămintei și a mîncării. El așa mînca, așa să îmbrăca, așa lăcuia ca unul adecă din cetățeni cu de mijloc starea. Și întru adevăr de ce treabă ar sluji acea păn la în-gîmfare mărirea unui de acest feli împărat? De vreme că fără asămănare cu mai mare cinste tronul lui era arătat de norodul carele lăuda pe domnul lor după agonisințele. Iar ce mai de frunte vredniciia stă-pînirii lui au fost alegere moștenitorului la tronul lui. El a avut doi fii, cari sînt în bune deprinderi, cum și în de laudă năravuri de tot era săraci. Căci sîmțîndu-să a fi feciori de împărat anapoda socotie, că adecă preste so[a]rta nașterii nu le trebue mai mult nimică pentru ca să stă-pînească preste așa înmulțit și mare norod. Insă foarte s-au amăgit. Că ce face acest iubitoriu norodului pre carele odată făcîndu-1 norocit au voit să statornicească norocirea acee în prea tîrzie ve[a]curi? Aude el de un tînăr țăran, carele din curățenia obiceiurilor, din socotințele cele cu nemereală și din deosebit daru cu care știe să împace sălbatec nătîngă a feliuri de nepotriviri celor de o țară cu el agonisise pre bun nume încît întru auzul tuturor să știe de dînsul. Pre acesta dar scoate din bojdeica lui cea țărănească, îl aduce la Pechin, încredințază lui o mică dregătorie și luîndu-i samă atît la plecările cum și haruri cari în toate zilele sporie spre bine, au început a-1 sui tot la mai mari slujbe, iar în sfîrșit l-au numit în auzul obștii și de moștenitoriul tronului său. Hun este acel încoronat țeran, însă din cinstirea ce avee el asupra lucrătorilor pămîntului pomenirea lui păn acum să slăvește și pîn în zioa de astăzi cu podoabă neamul neamului încredințează. Acest monarh cu îmbunătățile sale au plinit nădejdile cele mari antețesorului său adec[ă] celui ce au fost mai nainte de el, în a cărue urme călcînd, așa prin silință sporie întru cîștigare înțelepciunii încă pre urmă s-au făcut și el învățătoriu norodului său. Iar ce să atinge de moștenitorii lui supt asemene soartă au căzut precum și procatohu lui. Deci și de o potrivă sfat au întrebuințat că 366 Antonie Plămădeală iarăș de la plugu satului chemînd pe lou l-au făcut tovarăș tronului pe urma și moștenitoriu. Aceasta este acel lou carele nu prin biruințele ce storc de la nevinovatul norod lacrimi și sîngele, ce prin nenumăratele faceri de bine s-au învrednicit a purta nume de pre mare om. lao și Hun între cei de mult al chinejilor înțelepț[i] au locul cel întăiu. Singur Confuțius a cărue pomenirea și învățăturile la tot norodul să află în mare cinstirea, pentru ca să fie socotit de adevărat vestitor învățăturilor ce au luminat vechimea, întru auzul tuturor, zicea că el de la sine nimică nu spunea, numai înnoește învechitele învățături po-meniților împăraț[i]. Pompateca prăveliște după vremi cu hățuire îndreptate prin cari luminile pe rătunzimea ceriului așezate încunjură lumea, umplea cu dreaptă mirare pe cei den demult înțelepți a chinejilor. Cărora au părut a merge în urma lui Pitagora și cu acea unirea plăcerii a le potrivi, precum din feliurimea glasurilor și instrumenturilor să alcătuește o muzică: sîlin-du-să cu oarecare chip a aduce din ceriu pre pămînt de potrivă unirea, au făcut-o pentru sine a fi ca o icoană atît moralului, cum și politicei cei din lăuntru tării lor. Aceste dar doo științe adecă stelelor și moralului, cătră care au adaos încă nevoință a ști istoriile întîmplărilor vechimii, au fost țînta cea dintîi tuturor învățăturilor de la China. Ei nu știe măcar închipuirea acelor metafizicești supțîetăți de a cărora lucirea cea deșartă grecii fiind amăgiți fără a lua aminte au pierdut multă vreme de preț, adeseori făcîn-du-să orbi a nu vede cea mai plăcută și mai trebuitoare lumina adevărului. Acei înțelepți luători aminte deplinei rînduele lucrurilor celor făcute, ridică minte sa pîn la însuș scaunul ziditoriului, și în limba sa au dat acei pre înalte ființe nume Khang-ti, adecă Domnul cel preaînalt. Iar stăpînilor celor mai de jos făce oare care cinstiri, precum ființelor celor fără trup pre cari avea de dumnezeești slugi ce purta înalte dregătorii avînd în a sa privighere orașele, păraele, munții, pădurile, și celelalte: dar pre lăngă toate aceste avea încuviințată prostie și de mare laudă că nu cuteza a-ș[i] face lingușiri prin care să cunoască desăvîrșit pre acel Dumnezeu cărue aduce închinăciunea sau să facă împrejur scriere pentru firea lui, ce cu inima cinstindu-1 nici de cum nu să ispitea a-1 cuprinde cu minte. Ei cătră stăpînitorii aceste cuvinte grăe: nu uitaț[i] că supușii sînt fii voștri, și cătră supuși zicea: cunoașteț[i] pe ai voștri părinți într-acești domni care vă stăpînesc iar în deobște propovedue tuturor zicînd: iubiț[i] pre împreună cetățenii voștri ba mai ales prea toată lumea lăcuitori și pre tot ce po[a]rtă numea de om să iubiț[i] cu dragoste frățească. ADDENDA V ISTORIA BISERICII DE FILARET DROZDOV însemnare Istoria bibli(oti)ceștii Beserici, spre folosul tinerilor ce să învață pe la duhovnicești shoale spre a să întemeia întru știința credinței. De preacuvioșia sa arhimandritul chir Filaret, carele acum este mitropolit al Moldovii, îndreptată și al doile tipărită în Sanct-Petr. 1819 Iar acum de pre rosienească pre a no[a]stră limbă mutată spre acelaș folos tinerilor români, cari să învață pe la semi-nariile cliricești pentru slujba Besericii lui Hrs. drept dog-matistoare, de Leon Asaki arhimandritul Mitropolii lașului și aceiși duhovnicești dicastîriî întîiul assesor, carele s-au îndeletnicit cu această tălmăcire, pe vremea nenorocitei epoha, în cea de obște prebegire și împrăștiere [a] boerilor și [a] altori lăcuitori patrioți, ce n-au voit a suferi gătită primejdia de neostoiți[i] greci eteriști, cari din nerăbdare au pierdut cumpăna minții și pre sine, în socotelele legii, iubirii de omeni și a diplomaticei politici. S-au scris la satul Colincăuți în Basarabia, ținutul ori județul Hotinului, la ani de la Hrs. 1821 și 1822, aflîndu-să dupre soartea lîngă stăpînul înalt preaosfinție sa Veniamin Costaki Mitropolitul Moldovei, care s-au făcut din pricina zisă jalnică priveliște ochilor omenești, și pricinuire dorori[i] inimii cu sîmțirea. Către cetitoriul Iubitul meu, ori cine ești de starea sau rangul, doresc să fii fericit, iar eu prea mulțămit voi fi, dacă vei arăta dragoste a ceti istoria aceasta cu luare aminte. Și eu te încredințez că intr-insa, fără îndoială, vei afla adevărul nu numai de ale Besericii lui Hrs. oștitoarele întîmplări, dar și de a feliuri noroade cu acel feli de temeinice dovezi, incit nădăjduesc, că vei fi cu suflet de tot mîngiiat. Și de mine ostenitorul [iți] vei aduce aminte ca de un nenorocit în virstă de șasăzeci cinci ani, mădular! al romanicescului neam, carele împreună cu aleșii patrioți pătimesc, din pricina nechibzuiților greci, așa numiți eteriști, cari cu gingașe (iar adevărul), cu ascuns vicleane chipuri, au unealtit vîrfelnic rău pentru toți ce să numescu români din prințipaturile Moldavii și Valahlei, unde avea intru toate aciuirea lor și chipu îmbogățirii. Și măcar că însuși ei s-au inimicit cu înginfate a lor socotele, in prea plingătoare starea al suferirilor lăsînd pre toți hristiniani, frații săi, ce lăcuesc supt otomanicească stăpînirea, nu agonisesc, afară de ocară nimică. Și de vremea că toată Evropa știe de aceste întristări, rogu-mă de ertare, că nu întind mai departe în pricina aceasta voroava mea, spre mîhnirea ta, Ce sînt al dragostei tale, pînă la moarte, cucernic cătră Dumnezeu rugător Leon Asaki arhimandritul ISTORIA BISERICII DE FILARET DROZDOV Intrarea în besericească istorie Istoria cea besericească este temeiată pe neclătite temeiuri mărturiilor, de la particulare povestiri cătră de obște închipuiri rădicată și cătră lucrătoare povățuire îndreptată, a. d. tîlcuirea tîmplărilor dumnezeieștii Beserici pre pămînt. Schimbările cari au urmat în cea den afară și în lăuntrul stării ei, și de necurmată a ei apărare supt deosebită pronie care o au păzit de la începutul lumii pănă acum. întregimea besericeștii istorii să alcătuește în cea den afară besericească istorie și cea din lăuntrul istoria credinței. Beserica cea den afară cercetează ca pre soțietate credincioșilor, și întră această relație scrie de a ei bună starea și de necazuri, de apărătorii și de vrăjmași, de lățirea și îngustarea văzutelor a ei hotare. Cea din lăuntru ia aminte umblare credinței cei suflețitoare și deosebitoare pre această soțietate, după aceea pentru învățătura ei, pentru dumnezeiască slujire, pentru barbatii cari cu fapta, cu cuvîntul și cu scrisul au ajutat spre sporiri adevăratei ortodoxii, și la sfîrșit pentru împrotiva ei luptători, pentru deșartă credință, dejghinările, eresurile, smintele și pentru nelegiuiri. Această destulare materiilor învățătura aduce într-o regulată în-cheetură și deopotrivă măsurată, în care cele particulare sisteme atîta loc găsesc pentru sine, încît pot ajuta cătră alcătuirea obșteștii înțele-giri pentru starea Besericii într-acele sau alte vremi. știința besericeștii istorii să călăuzește de cea obștească or pentru care hristian, și cu deosebitul folos pentru cei ce deosebi să sfințesc pre sine pentru slujba Besericii. Luînd sama într-însa urmele înțelepciunii dreptei judecăți și bunătății lui Dumnezeu, oricine poate a să întări în neferită mergerea pe calea credinței, cercetînd primejdiile la cari de atîte ori au fost Beserica adusă de cătră răotate și meșteșugirea vrăjmașilor săi, și care pe toți cu mărire și laudă au biruit. Ea să înduplecă a păzi bărbăția și nădejdea întru ispite; sfințenia și ostenealele fiilor ei înfățîșază pildele 24 370 Antonie Plămădeală nevoințelor; iar rătăcirile și căderile lor arată a fi petri de piedecă pe cari cu mare fereală să cuvine a încunjură. însă slujitorul Besericii, cercetînd cu luare aminte istoria ei, să întelepțești nu numai spre a sa, ce și altora mîntuire. El aici află ispitită deslușirea naltelor adevăruri, pre cari dator este a le pricepe și a le lămuri, potrivirea celor din așăzămîntul vechi înainte închipuiri cu prorociile ce s-au plinit în așăzămîntul nou, deplin răvarsă pentru dînsul lumină noi în sfintele cărți; necurmarea credinței îi dă armă împotriva necredinței descoperitele izvoare mincinoaselor și vătămătoarelor socotințe îndămînează lui lesnirea a rușina pe deșartă credința și deșartă înțelepciunea, și a rumpe cojița vechimii cu care ei adeseori să acoper; cunoașterea începăturii și scoposu ortodoxeștii așezări și orînduelelor învață a judeca dupre regulă pentru a lor vrednicie și întrebuințare. Țînta cea de căpetenie, pre care trebui să aibă în privire cel ce să îndeletnicește cu besericească istoria este cunoașterea împărății darului, spre ușurarea sa și altor în călătoria cătră împărăția măririi. Căci dupre măsura depărtării de acest sfîrșit singure curioaze cercetări trebui să piardă prețul lor denainte ochilor lui. Prelungirea împărății darului să împarte pe doi părți cu epoha cea mare întrupării Fiului lui Dumnezeu. Pănă aici să tinde istoria Besericii Vechiului Așezămînt, care s-au păzit cu crederea în viitoriul Messia; de aici să începe istoria Besericii Noului Așezămînt, adunată și lățită pen toate lumea întru numele venitului lisus Hristos. în istoria Vechiului Așezămînt să deosebeaște starea patriarhiceștii Beserice, de cătră starea Besericii de supt lege. în cea întăe ea să cîrmuește din parte cu nemijlocită descoperire, din altă parte de tradiții și de legea firii, și de abea esă din hotarele a unei semenții. în de urmă ea să arată norod de Dumnezeu ales, îngrădită cu lege scrisă, însă spre mai lesnicioasă cercetare întinselor tîmplări pe așa lățime a vremilor, și spre mai mult întocma hotărîri celor denafară aceloraș vremi cu sfințită numărare anilor istoria Vechiului Așezămînt poate fi hotărît rînduită pe zece perioduri cu următor chip: I De la zidirea lumii pănă la cea de obște înecarea. II De la înecătura lumii pănă la Avraam, sau desfacerea Besericii de cătră amestecarea limbilor. III De la Avraam pănă la scăparea alesului norod din robia Egiptului. IV Vremile lui Moisi. V Vremile Judecătorilor. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 371 VI De la Samuil și ungerea împăratului păna la zidirea Besericii lui Solomon. VII De la zidirea besericii pănă la surparea ei prin Vaviloneni. VIII Vremile robii cei din Vavilonia. IX Starea besericii iudeilor de la Ezdra pănă la Macavei. X De la Macavei pănă la nașterea lui Hristos. Istoria Besericii Așezămîntului Nou dupre mai țînut în samă prefaceri ce s-au tîmplat întru ea, poate să alcătuiască cinci nu deopotrivă perioade: I în prelungirea nu de mulți ani de la nașterea lui lisus Hristos pănă la înălțarea sa, înnoitoarea Beserica supt văzut cap. II înnoită Beserica cu așezămînt nou, înfloritoarea cu cea din lăuntru mărirea, dar apăsată și împilată pe denafară pănă la Constantin cel Mare. III Beserica den afară păciuită însă cu neunirile cele din lăuntru luptată, și în sfîrșit spintecată pe a Răsăritului și a Apusului. IV Beserica slăbită întru împărțirea sa, pănă la de iznovă la Apus fărâmătură. V Cea mai noi istoria hristianiceștilor soțietăți, împreună cu dînși împărțită pă multe crengi sau ramuri. Da pentru că și în-tr-această împărțirea să află destul mari depărtări vremi, si prea îndestulate cu lucruri: deci acea mult aleasă împărțirea istorii pe suta de ani, măcar de și întrolocată cu oarecare neîndămînuri nu să cuvine a fi lepădată; cu atîta mai mult, că este mai de toți priimită. Întîiul și cel mai curat izvor științelor, întrătoare în încheietura besericeștii istorii, pun de față cărțile Sfintei Scripturi, întăi cele cano-nicești, după ele și alte, fiindcă în sine cuprind obiecturi ducătoare răspundere cătră istorie. în vrednică de credință Sfînta Scriptură nimene nu poate să să îndoiască, numai de crede a fi eșirea ei din dumnezeiască însuflare. De a lui nălția și într-acel prilej nu are pildă, cînd judecă de el numai dupre obicinuitele începeri istoriceștii credințe, și dupre potrivirea acelui cu alte al vechimei țineri de minte. Cele tîmplate scrise de văzători cu ochi despre o parte înainte ochilor cari iarăși au văzut, despre altă cu acea tradiție, care au putut fi cu lesnirea a să păzi trăgănîndu-să într-un neam, mai ales pre lîngă ajutoriul delungatei vieți; și care după aceasta trecînd în cărți, trebuie să fie încă multori știut măcar că vechimea din aceste dintăi cărți nu 24 372 Antonie Plămădeală are nimic cu sine asămănat. Multe a lor povestiri pănă la atîta să află între scriitorii cei de limbi streine, încît adevărul nu rare ori într-altele fiind prin cei din urmă deschipuit, poate să fie cunoscut întru dînșii pre lîngă lumina celor întăi. Pre alocuri deși greesc împotriva sfințiților scriitori cei de alt neam: deci și atunce nu este nici o pricină a să pleca în partea celor din urmă; fiindcă la așa locuri nici ei între sine nu să unesc; și cei mai neîmpătimiți dintr-înșii, ba încă în povestirile sale pentru vechime adeverează neștiința sa, dînd voe a fi într-însa vremi neștiute și fabuliceștiJ După Sfînta Scriptură pentru istoria Așezămîntului vechi este cel mai de nevoie scriitor losif Flavii, fiul iudaicescului preot, carele au trăit în veacul cel întăi după nașterea lui Hristos. El în doîzeci cărți al vechimii, pune înainte istoria norodului său de la începutul lumii pînă la vreme sa, cu așa chip încît lămurește, îndeplinează și prelungește vorovele sfințiților scriitori. Dînd în laturi oarecare greșale, ce de crezut că să isca din îngrijarea — a să face neplăcut la învă-țații cei de alt neam, și din nefereală — el judecă dupre înțelegierea vremii sale pentru cea trecută, și nu fără temei este socotit de scriitor iubitor de? dreptate și vrednic de crezare, necăutănd la neplăcutele asupră-i împroșcătoare despre iudei greiri, cum și a unora și din hristiani. între istoricii hristianismului cel întăi loc țînea Evsevii episcopu Chesarii din Palestina — El întâiul dupre însuș a lui cuvinte au întrat într-acest stadion, și de la nașterea lui Hristos trecînd pen trei veacuri, în zece cărți au tipărit trebile Besericii, a. d. diadohia ocîrmuitorilor ei, învățătura lor, goanele, pedepsele, eresurile, cu deosebită în credința — au scris într-acele locuri, unde s-au povățuit de scriitori ce au fost înainte lui. însă obștește acolo, unde să sfîrșăsc povestirile de Dumnezeu însu-flatelor cărți, besericească istoria pierde o parte de a sa vrednică crezare pentru aceea, că spre a ei temei rămîne singură mărturia omenească. Și așa sfîrșitul întâiului veac hristianismului, cu care se sfîr-șesc de Dumnezeu insuflatele scripturi și de Dumnezeu însuflați scriitori, este epoha puitoare împărțire besericeștii istorii dupre a ei izvoare, a. d., pe Beserica — biblioticească, și după vremi pe bibliobesericească. Deosebită însemnare sau rînduirea Besericii — biblioticeștii istorii este aceea, ca să cunoască întîmplările ce o alcătuesc în deobște bună a lor regulă prin descoperită legătură și în relație cătră den afară istoria lumii, să poată spori dupre putință spre înțelegerea sfințitelor cărți. 1 Romanul cel învățat, Varion, deosebește întreite neștite vremi: pănă la cea de obște înnecare lumii; fabulicești pănă la olimbiada; de la începutul olimbiadelor, istoricești — Caută Censoriu, De die natali c. 21. Lazăr-Leon Asachi in cultura română 373 Besericei istoria a Vechiului așezămînt Periodul întăi Istoria Bisericii să începe deodată cu istoria lumii. Pre singură facerea lumii să poate privi, cu oarecare gătire cătră zidirea Besericii: pentru aceea că sfirșitul pentru care s-au întocmit împărăția naturei, să află întru împărăția darului.2 Dupre minte știut, că lumea trebui să aibă de la Dumnezeu începutul său: și, că viremile noastre încă nu-s prea depărtate de la acest început, aceea să dovedește cu vrednică încredințarea prin deobște între noroade tradiții, pentru începutul lucrurilor, cu știută purcederea noroadelor și împărățiilor, cu mergerea și starea științelor și învățături[i], cu periodită prelungirea istorii și a singurelor fabule, în cari s-au putut cîndva a să ascunde adevăratele pliniri.3 însă credincioasă și hotărîtoare pentru facerea lumii înțelegere numai din singură sfînta Scriptură să împrumutează/ în Cartea facerii scrie a fi perfecția sau săvîrșirea acestui mare lucru cu dumnezeiescul cuvînt în prelungire de șase zile. Poate fi, că Făcătorul a vrut prin această împărțire [a] facerii să ne arete, că o deplinează cu aceea perfecționalnică slobozenie precum și cu atotputernicie, și că toată făptura, nu cu singură numai ființă, ce și cu toate însușim[ile] deplinătății sale lui unuia îndatorită. Poate fi, că El singurei naturei da a ispiti sau a cerca puterile pe trepte împărtășite ei, și sfințea legile ei, ducînd la ele lucrarea vrerii sale cei întru tot puternice. Insă ori și cît ar fi de ascunsă pricina aceștii prepreoptări în facere: totuși a închiega pre acee într-o nedespărțită clipală, ori 2 Caută Fac. c. 1, stih 26; 1 Cor. c. 3, stih 22. 3 Pe temeiurile acestea au întărit singur Lucrețiu următoarele închipuiri: „Ha-bet novitatem summa, recensque natura est mundi, neque priedem exordio cepit.“ De rerum natura, lib. v. Macrovii, fiind cu deprotivă socotința, sîmte putere aceștii dovezi, împotriva veciniei! lumi. „Quis facile mundum semper fuisse consentiat, cum etipsa historiarum fides, muetarum rerum cultum emendationemque, vel ipsam inventionem, recontem esse foteatur? Somn. Scip. I 12. Spre a răspunde asupra aceștie, el năzuește la mari prefaceri lumii însă pre cît mai mari prefaceri aceste, pe atît mai greu a le uni cu vecinicia lui, și de alt feli a lămuri nu să poate, decît prin înrăorarea unei mai înalte ființe. Unii s-au sîlit încă a dovedi prin înființarea munților și stîncelor din mări, că lumea nu este bătrînă; pentru că să iau aminte în micșorare lor; iar de cresc nu să văd semnele — Aristotel neuitîndu-să la aceea socotiă a fi lumea vecinică, și mai toți de alt neam voă ca să fie măcar o vecinică ființă sau precum numea ei materie. 4 însă fiindcă într-acest prilej numai sfintei Scripturi s-au dat feliurite drepte lămuriri, deci spre a să ținea în hotarălea istorii, și a nu cădă pe căi mincinoase: trebui a să țînea aproape de Moisi și de a lui însușită țintirea, care este: 1. arăta oamenilor pre Dumnezeu făcătoriu; 2. trebui pentru aceasta a pune înainte lucrare lui mai ales în relație cătră pămînt, și 3. a tiposi nu atît chipu nașterii, cît izvoru și începătura lucrurilor. Iar cercetătorilor celor cu perierghie adeseori să cade a le aduce aminte, ce greește Dumnezeu Iov cap. 38, st. 4 și că mistiria lumea facerii băgată în samă de singuri ludei, cari nicidecum nu da voe a să ceti cele dintăi capete facerii pănă la vîrsta de 30 sau cel puțin 25 ani. 374 Antonie Plămădeală a pune înainte iconizmosul pămîntului urmatului unui mehanizmos natu-rei 5 s-ar socoti de prisos a să da de bună voe în laturi de dreaptă înțelegere sfintei Scripturi, și a uita că facerea lumii este taină, pe care noi, dupre Apostolul,6 o înțelegem prin credință. La început, cînd încă nu era zile nici vremi, Dumnezeu au făcut ceriul și pămîntul, supt a cărora nume să poate înțelege întru tot întreagă încheietura lumii, încă neiconisită și neînfrumusețată măcar că o samă de învățători precum Augustin, Grigorii Teol. și Damaschin, nu fără temei despart aici ceriul, pentru că lui nu să dă acea neîntocmire, în care să înfățășază pămîntul, și supt numele lui spun a fi mai naltă duhovnicească lume și lăcuința fericitilor, de care, dupre a lor socotință, dumnezeiescul scriitorii! numai oarece s-au atins, lăsînd mărunți-mea spre știința aleșilor. Pămîntul din început au fost nevăzut și neîntocmit; încă nimic nu avea rînduit ceva cvalitas, și nu era întărit pe știută temelie pentru aceea toată migma aceasta neavînd nici o tărie, au fost numită Dvissos PapaOpov adică neavînd frunzime și apă. Duhul lui Dumnezeu, Duhul cel Sfînt, umbrea pre dînsul, și turna în el iconi-sitoarea și purtătoarea de viață puterea. Lucrătoarea iconisire sau chipuirea sau început cu derivația a. d facerea lumii care, despărțin-du-să, de crezut, că amuș din minuta cea întăe a ființei sale au început a să chendrui; împreună cu aceasta au urmat oarecare mișcare, asă-mănată acei cari acum să ia aminte a fi în trupurile cerești, și periodu întăi aceștii mișcări, din preună cu întunecoasă pîcla ce au urmat înainte, au formăluit — aceea ce în sfînta Scriptură întăeaori s-au numit sara și dimineața, zioa nu numai întăe ce una ca o singuratică. în următoarea zi [a] despărțit Dumnezeu apele prin tărie. Să poate socoti că apele acelea au fost cele de la început care cuprinde în sine uX7! sau materia cereștilor întunecate trupuri, și cari acum mai încălat strîngîndu-să împrejur chendrelor sale, și încheindu-să în statornice hotare, au lăsat pentru lume lesnea străbătătoare lățime sau tărie. Iar tăria, la sfințitul scriitor însemnează nu numai ceriul aerului care poartă apele nourilor, ce și a stelelor ceriu, pre care în vremea facerii lumii s-au pus luminători. în facerea zilii a treia povestitoriul în hotar pune privirea noastră cu o planetă a noastră. în ziua aceasta însușitele a ei ape, despărțin-du-să iconise mări și alte lor încăperi; uscatul s-au arătat, împreună cu feliurimea munților și văilor; și spre a găti hrana viitorilor săi lăcuitori, pămîntul au scos din sine erburi, arburi și tot ce trebuia crescătoarei împărății. Fără îndoială trebui aduce cătră vreme această facere [a] împărății săpătoare: măcar că povestitoriul tace pentru dînsa, 5 6 5 Caută Phil. L. De opificiu mundi. Th. Burnet în Theoria teluris sacra. 6 Evrei, cap. XI, stih 3. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 375 îndeletnicindu-să mai mult numai cu cele văzute obiecturi sau puneri înainte. în a patra zi, cu bună samă prin deplină la știutele locuri chen-druirea acum făcutei lumi, întocmite pe tărie, s-au pus luminători, în a cărora număr so[a]rele și luna, ca uni ce să relatisesc cătră pămînt sînt numiți mari. Scoposul a lor facerii cu respondarisirea cătră pămînt Moisi aceea arată, că pre lîngă văzut statornică mișcarea, cea întăe să alcătuiască și să rînduiască zilele, iar cea de-al doile, din vreme în vreme să potrivască întunericul nopților; și ca următoarele făpturi, mai ales cele mintoase să afle într-însele modus chip de a măsura vremea lor. în a cincile zi fiind pămîntul destulat cu cele toate trebuincioase pentru viețuitoare făpturi au început a fi lăcuit. Neamul vietăților sau feliul lor, precum tîrătoarelor, or înotătorilor. în ape, și zburătorilor in aer, au ieșit întru rînduită pentru fiecare din ei stihii. Ca unora ființe ce sîmțea pre sine, Făcătoriul, ca însușită îndemânare au dat jor spre a să înmulți, și aceasta să răspică la sfințitul scriitor a fi bună cuvîntarea: măcar că într-altele și cele ce au urmat nainte faceri, au dobîndit: au luat a lor bună cuvîntarea în însuș poroncă pentru înființarea lor. în a șasa zi au luat ființă vietățile pămîntului, în a căror număru scrierea Facerii deosebește pre dobito[a]ci, pre jîgănii și per fiarăle. în urma aceștii au încununat Dumnezeu facerile sale cu creatura sau zidirea omului/ carele în urma tuturor s-au arătat pre pămînt ca un împărat întru a sa stăpânire. 7 Socotințele celor de alt neam pentru începutul omului sînt pline de streine și necrezute lucruri. Numai Socrat și Platon se apropie de adevăr. Cel întăi la Xenofont in memor. Socr. L. I. din alcătuirea trupului face dovadă, că omul este făcut pe urmă, în Menedemo politico, Critia întărește că omul cu bunătate și cu pronia lui Dumnezeu zidit este din pămînt, dupre chipu ziditoriului său, de unde s-au și numit adică de Dumnezeu văzător sau văzut 0£O^)8. Din protivă Aristotel socotește că neamul omenesc este vecinie. Socotințele acelora care dau lui început îndat să poate vedea la Țenzorin, De die natali c. 4. Fabula face pe o [a] meni din lutul lui Prometeul, din petrile lui Develion, iar alt dată de la Vulcan. Anaximandr gîndește că din pămînt umed și încălzit au ieșit feliul peștilor îngre-cați cu o [a] meni care s-au născut cu de vârstă ani. Empedocl socotește că din pămînt s-au născut în deosebi mădularile omului, apoi s-a întreolocat. Democrit Ab-deresc face pe o [a] meni din humă și din apă asemănîndu-i viermilor, precum seninat zice Lanctanții. Epicur crede că pămîntul au născut pre întăi prunci și lapte pentru hrana lor. Zenon Chitiulu (din Cittium) și stoicii întăresc că o [a] menii au ieșit din pămînt prin lucrarea focului, sau din dumnezeiască înainte vedere 7TpO Gecopta. Unii să miră de această socotință: însă dacă proteoria la stoici însemnează nescăpată soartea, deci înțălegerea va fi aceea, că după sfîrșitul marelor perioduri lumii, omul, ca parte ei, să naște din foc și materie socotesc migmă cu puterea rînduirii de pronie. In sfîrșit mulți gîndea, că oarecăror țări, precum de pildă Atticăi, Arcadii, Tessalii și altora, singur a lor pămîntul ar fi’ dat lăcuitorilor pre nașter începători. Acest feli de necuviințări dau dovadă la acel adevăr, că minte nu poate da hotărâtoare știință pentru începutul neamului omenesc, și pentru această pricină socotind cu totul nu să poate avea îndoială în povestirile lui Moisi. 376 Antonie Plămădeală Dumnezeu apropiindu-să cătră această de pre urmă facere, dupre cum face închipuirea omenescul de Dumnezeu insuflatul prooroc, ține sfat misticesc cu treitei sale unimi, așa ca oarecum ar trebui acum a să face grijitor pentru soarte, nu numai acei pănă acum izvoditei lăp-turi, dar și pentru ce va să fie; și [se]îndeamnă singur pre sine cătră săvîrșirea începutului: să facem om. De aceasta ia țărna pămîntului, care trebuia să să sfințească și să să inmărească închietura atît înaltei faceri, și în care după aceasta viitoriul stăpînul lumii îndatorit a purta cu sine memoria 8 tinerea de minte saleai nimicimi înainte lui Dumnezeu. Țărna aceasta sa formariseaște, nu prin obicinuită pănă acum poroncă, ci cu oarecare e£oX(O<; a- d. întăegit nemijlocitoare lucrare atotputernicii; și cu bună samă acum să rădică sau să petrece cătră prea înaltă treaptă pămînteștii perfecții^ săvîrșiri. Cu acest chip pre fafa bine tocmitei închieturi trupului, făcătorul (precum să cetește în orighinalnicul text [a] Facerea scrierii) suflă suflare vieții: care dă a înțelege și pentru progressus eșirea din ceriu sufletului, și pentru feliurimea omeneștilor vrednicii. Omul să pune în pometui Edenului, și, cînd au văzut mulțime la număr feliurite vietăți, găsește pre sine osebită și singuratecă ființă: atunce tocma să apropie Dumnezeu cătră zidirea pentru dînsul ajutorință, luînd samă prin această tîrziere, că poate lui nu alcătuește ființatei cuviintări omeneștei făpturi, și că el prea voios dă lui Adam pre această de primejdie ajutorință. însă spre a păzi în a ei zidire neclătită unimea rădăcinei, din care trebuia să să înmultască o[a]menii, și a lăsa lor materialnica firească îndemnare cătră însuflețire sau cu un suflet iubire, Dumnezeu ia coasta în cufundatul cu nefiresc somn Adam, și din această coastă zidește femee lui asemănată. Deșteptatul Adam cunoaște eșirea izvodirii ei, și amîndoi priimesc de la făcătoriul bună cuvîntare a înmulți neamul său, dupre scoposul lui, în curățirea îndemnarea iubirii de fii și în bucurie, și bună cuvîntare acei fără protivire stăpâniri preste toate făpturile pămîntești. Cu chipul acesta în trecerea de șase zile Dumnezeu au sfîrșit facerile sale cele pămîntești și cerești. El au găsit pre ele așa întru tot întocmită întregimea alcătuirii, dupre cum mai nainte le-au fost adeverit în deosebi, a. d. depliniti în feliul lor și răspunzători scoposului și bunătății lui. în ziua a șapte el s-au odihnit de toate aceste lucrări: și de aceea au binecuvântat pre ziua aceasta și au sfințit-o așa, ca întorcîndu-să ea cu a vremilor curgere să cheme pe făptura a [se] cuceri cătră al său făcători. 8 In text cu caractere latine. 9 Idem. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 377 Cu cel întăi om și Beserica întăeș dată fiitoare au eșit în lume începutul cătră a ei zidire au fost pus în om dupre chipu și asemănarea lui Dumnezeu, cu care el îmbrăcat fiind că prin aceasta el s-au înălțat preste împărăția naturei așa, încît sfîrșitul lucrării lui pute să-1 numească al său Dumnezeu, modus, forma sau chipu neîncetat îl îndemna a să apropia prin cunoștință și dragoste cătră cel întăi chip: și cugetul încredința pre el, că păzind chipul acesta în curățenie, el va petrece drept, a. d. va avea dreptate cătră mai strînsă cu Dumnezeu unire și spre de iznov dela dinsul faceri de bine. Omul în starea cea dintăi fiitoare au putut lesne să sco[a]ță știință de dumnezeiești lucruri prin vorovirea cea fără mijlocire cu Dumnezeu sau cu angeli: precum aceasta să poate cu încredințare închie din umblare lui Dumnezeu prin raiu dupre cum pomenește sf. Scriptură. Iar știința lucrurilor firești Adam au luat odată cu ființa sa. Dovada ispitită aceștii adînce știință el au arătat, cînd au numit anume pre toate vietățile. Numirile aceste cu bună samă închipuia însușimile lor: căci sfîrșitul, pentru care panighiricește au poroncit Dumnezeu a li să da, pute să fie unul ca acela, ca să cerce și să arete seminții lui Adam înțelepciunea lui. Memoria sau neuitare aceștii înțelepciuni el după sine au lăsat în limba întăi începută, a cărăi deplinătăți pănă să poate mira oricine în rămășițurile ei ce să află în sfintele cărți a ovreilor.io întăi fiitoare deplinătate vremii omenești răspunde deplinătății minții. Adevăr, că aceea socote putință păcatului; însă cu aceea nu mai puțin închie toate bunătățile în seminție. Cuvîntul lui Dumnezeu în-chipuiește pre ele în numele dreptului, pre care da omului celui întăi zidit.il întăi fiitoare relighia poate fi pusă ca prăvirea așezămîntului12 între Dumnezeu și omul. Tocmelefle] acestui așezămînt din parte omului era acele, ca el din suflet să iubască pre Dumnezeu și pre cei de aproape și să arete ziditoriului său deplină ascultare în toate poroncile lui. Fără îndoială că omul fără cuvînt de tocmeală acum era îndatorit cătră aceasta dupre dreptul facerii: însă el de iznov și 10 Aceste rămășituri încă arată că a limbei aceștia cuvintele au fost natural-nice. Intru acesta înțelegere și Pitagora întărea zicînd că cel au dat nume lucrurilor, să fi avut naltă înțelepciunea. Aceeași și Platon greiaște, în Cratilo. Intr-altele cei de demult neștiind de adevărată ieșirea progressus omului, lesne rătăcea în lămurirea ieșirii limbilor. Diodor în pricina aceasta aduce socotința eghiptenilor, sonus oris cum primum concusus esset, paulatim discrevisse vocem, ajunț, et res omnes suo nomine applasse homines. Verum cum diversis site essent in orbis locus, non risdem usos verbis ferunt. L. I. c. 1. Lucreții asemine greiaște și oboară pe Platon. 11 Ecl. cap. VII, st. 3. 12 La aceasta ne vine înainte Sfînta Scriptură, care zugrăvește greșala lui Adam cea călcătoarea supt numele călcării așezămîntului, Osie, cap. VI, st. 7, că aici ADAM (la Lazăr-Leon Asachi cu caractere evreiești) chear însușit. 378 Antonie Plămădeală de bună voia era dator iarăș a. să lega cătră aceasta cu de iznov făgăduință și bunei voințe tocmele din partea lui Dumnezeu. Tocme-lele din parte[a] lui Dumnezeu au fost aceste ca facere de bine, a. d. prelungirea fericitei stări a omului, a lui neîngrijare de moarte, despre a boale corruptio stricare trupului, și la sfîrșit viața de veci. Pentru a descoperi omului prilej de a adeveri lui Dumnezeu a sa ascultare, și a întări a sa întru el credința prin ispitire, Dumnezeu au întrebuințat pomul cunoașterii binelui și răului, din a cărue fruc-tus au oprit omului să guste, supt spaima apropietei, nescăpatei, îndoitei morții sufletului și trupului. Cătră starea întăi fiitoare Biserici să cuvin iarăși doi osebite așezări dragostei cătră Dumnezeu și apropele: întăe sîmbăta sau odihna a șapte zi, ca omul mai a. d. cu presus cinste să sfințască ziua aceasta întru mulțămitoare aducere aminte facerilor lui Dumnezeu; că acesta este semnul cel mai de aproape sfințirii de a șapte zi: al doile nunta, a carie lege, cu bună sama nu fără Duhul lui Dumnezeu au adus cătră plinire Adam, îndată după făcută femeea; pentru [ca] pe singură această leage, ca pe rădăcinată rînduire nuntei, singur Mîntui-torul arată.13 într-o depotrivă răspundere văzutelor ispitiri al[e] credinței, pre care Dumnezeu cere de la om, el din parte sa au dat acestui din urmă asemene văzut depozit neschimbatelor sale făgăduințe. Acel preamărit și unul în feliu său au fost lemnul vieții. Într-însuj să ascunde așa o putere că regulată întrebuințarea fructurilor lui alcătuia înainte păzitoare doftorie împotriva bătrînețelor și a morții, și nu mai puțin de nevoie au fost, însă neasemănat mai mult credinciosul ajutor pentru nemurirea trupului, decît obicinuită, hrana numai pentru viață. împreună cu aceasta, el sluja de simbol cereștii vieți, și însuși izvorului ei, pre care omul nu era dator a-1 căuta în sine, ce în de o ființă cuvîntul lui Dumnezeu.14 15 întru această înțelegere fericitul Avgustin pre lemnul vieții numește mistirion taina. Fericitul locul lăcuinței o[a]menilor celor dintăi au fost raiul. El sa afla la răsărit cătră Palestina sau locul acela, unde s-au scris cartea Facerii, în țară care den îndemănuri au luat nume Eden.13 Spre a face cunoscută starea aceștii, scriitoriul Facerii greiaște de părăul apelor ce ese din Eden, udător raiului și carele să împarte pe patru începătorii, sau atîteș părae, a cărora numi sînt aceste: Fison, Gheon, Tigr, și Evfrat. Din acestea mai puțin știute, el însemnează prin pămînturi, evalitenilor, Etiopiei, și Assirienilor, pe la cari curg acele. 13 Mat., cap. XIX, stih 5. 14 Caut Ivan, cap. I, st. 4. Apo., cap. II, st. 7. Pilde III, st. 18. 15 In Vulgatul numele acesta s-au primit de numitor: însă el să întrebuințează ca însușit. Facere, cap. IV, st. 16. Ezechiil, cap. XXVII, st. 23. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 379 însă vremea, care au schimbat multe numi locurilor, sau poate și curgerile păraelor, au tunecat cea mai mare parte acestor semne; din care pricină și socotințele pentru adevăratul loc al raiului fo[a]rte s-au dezunit. Acei ce da mai multă voe gîcirilor sale, îl suia pănă la al treile cer, precum Orighen, sau măcar la înalte locuri aerului, precum Damaschin; ori pogorîndu-să pre pămînt, îl căuta pe la inzula Țeilon sau că să întorcea la Palestina, ori că înnecaria cea de obște dînd pămîntului o altă privire, de tot au șters urmele lui, așa întărea asupra cărora faceri scriitoriu[l] așa de nădejde arată. Aici să cuvinea socotința lui los. FI. carele priimește pe Gheon de Nil, și care au putut să să nască numai într-acele vremi, cînd crede că izvoriu Nilului să află la răsăritu. însă și cel ce să țînea de topografia lui Moisi, numai cît să apropia cătră crezămînt, dar ea unirea n-au venit. Uni dintr-acești trag Edenu întru loc cu lanțul munților cari mai nerupt să trăgănează în gios Asii, pe parte cătră răsărit; Iar singur raiul de la Evfrat pănă la Ganghes, găsind în numirea lui Ganghes și Ghifazis pe Gheon și Fison.16 17 18 Alții socotesc a fi raiul în hotarăle Sirii, schimbînd pe Fison drept Hrisorroem, iar pe Gheon drept Oront.17 Alții la sfîrșit îl mută cătră Mesopotamia și Haldei, aflînd aici și Edemul și pămîntul Etiopii, în a Madiamului, plinesc numărul cel de nevoie păraelor prin mînecile Tigrului sau Evfratului sau prin alte mai de aproape păraeJS După numărare acestor! între sine socotele, pentru credincioși rămînea numai aceea, că raiul trebuia să fi fost în părțile cele apro-piete de Evfrat și Tigru. Beserica cea tînără a Edemului acum avea pre vrăjmașul său. El să arată în chipu vederii șarpelui, în care s-au ascuns pentru mai lesnicioasele pliniri invenții sale cei rele împotriva omului: însă adeverite șarpelui acestuia lucrări, dupre cum și descoperirea lui loan19 nu opresc a nu cunoaște în acest sîmbolicesc chip pre duhul răotății, carele, pierzînd ceriu singur, din pizmă au vrut să-l închidă și pentru om. 16 Așa gîndește Tellerii, Georg. antiqu — lib. El la răsăritu află și Etiopia și Ghelivat, și semnele acestori părți în destularea aurului, petrilor celor scumpe și bine mirositoare rășină (Vdolach Antracs). Insă prin socotința aceasta cam de prisos să dă grădinii lărgimea; și în locul curgerii apelor, părăului din Edem, să pune ieșirea apelor din lanț fortea lung a munților. 17 Caut. Clerici paraphras in Genes. ad. c. II, din I împ., cap. XV, st. 7. El încheie că Ghevila să afla nu departe de Siria; urmele Etiopii (chus) găsește în numi muntelui Cassia și Cassiodita al Sirii eparhii: însă a lui Ghevila nu are petri scumpe, iar părăul Fison nu-i vrednic a să număra la rînd cu a Evratul. 18 Socotința aceasta încă să împarte pe oarecare ramuri. Ele au obșteasca tare rădăcină: însă toate slăbesc în mărunțișuri. Intăețesc socotelele a fi — ființarea păraelor, a cărora nici urmă nu să vede; aduc aminte de acele, cari-s făcute sau deschipuite schimosite de mîni omenești, precum de pildă părăul cel împărătesc, întru părțirea păraelor nu priimesc în bagare de samă curgerile lor. Caută Huetii de situ paradiși, van Till. disert. de eodem; Manekii hist. parad. 19 Apocal., cap. XII, st. 9. 380 Antonie Plămădeală Sfînta Scriptură nu arată, cită vreme au păzit Beserica cea întăi fiitoare pacea sa și buna petrecerea zilelor despre vicleană meșteșu-girea acestui vrăjmaș.2o Dar, că această fericită stare n-au fost prea delung, să poate închie din cuvintele Mîntuitoriului, carele pe diavolu ce să zice grăitor sau pîrîtor de rău numește a fi de la început ucigător de om.20 21 Acest tălpiz ucigător de o[a]meni alege spre uneltirea sa pre tălpiză vietate, ca mai bine să ascundă înșelăciunea sa. El nu să apropie cătră bărbat, ce cătră femeia care nu știe de poronca lui Dumnezeu de la singur Dumnezeu, numai prin mijlocirea bărbatului. El întăi să fătărnicează, și ca din neștiință minciunează asupra lui Dumnezeu. Pe urmă cînd pricește că femeia dezvălește în sine mai multă frica pedepsii decît dragoste cătră al său dătător de lege Dumnezeu, el cu mai multă acu îndreznire face scrierea împrejur lui Dumnezeu chear de a sa însușime, laude pe pomul cel oprit, făgăduește omului știință dumnezeiască. Femeia, care n-au luat aminte a să păzi cu depărtarea sau fugirea la cea dintăi îndoială, au lăsat ca această întăe greșală a să ațîța în ea necrezarea cătră Dumnezeu, și curînd au rămas biruită de simțirea, iubirea de curiozitate și de iubire de sine; iar bărbatul orbindu-să de prospatia pătimito[a]re dragoste către femeia, au căzut amîndoi în păcat, carele s-au călăuzit cu turburătoare simțirea golătății, și cu orbită cu bună samă patos epitimia poftă dorirea a să ascunde de la Dumnezeu. Cu acest chip legătura cea întăi a omului cu Dumnezeu s-au rumpt; și Beserica cea întăi fiitoare s-au stricat. Răsplata cea dumnezeiască ca pohoiul, să poate zice, s-au vărsat asupra tot omu ce să atingea cătră acea purtătoare de moarte călcare, învăluele aștepta pre om pe calea morții, osteneala care aduce lui Adam, în raiu mulțămirea împăcării, trebui să să petreacă de obăsă-toare sudo[a]re, bună cuvîntarea nașterii de fii s-au făcut pentru Eva izvor de chinuire, pămîntul blăstămat în lucrurile omului, trebuia să puțineze pentru el din harurile sale; toată făptura în stăpînul lor pierde o părticică deplinătății sale și bunei cuvîntări. Șarpele, unealta ispitei, judecat a să tîrî și a să hrăni cu țărnă, însuși ispititoriului, măcar ca el acum era supt osîndire, dar de iznov pena muncă i s-au vestit în viitoare a omului fericire. 20 Să pare, că tăcerea aceasta cuprinde în sine misterion, mai ales dacă i s-ar pune împrotivă pănă acolo întocma numaru zilelor care cuprind lucrurile lui Dumnezeu. Aceea dă a înțelege că acea păcloasă epoha căderii trebui să să șteargă din cărți ființei omeneaști, cănd despre alta parte pomenirea facerii și dumnezeiască sâmbăta vor fi păzite și săvîrșite în hotărîte vremi. Aceasta luare aminte mai credincioasă este decît acele dupre cari spun a fi căderea lui Adam în a șas, a șapt, a treisprezece zi, sau la a treizece anu lumii. într-altele că ispita lui Adam în raiu au fost la al patruzecilea zi. Așa, precum prin ispita de patruzeci zile în pustie au plătit Mîntuitorul răscumpărătoriu vrednică este de ținut în samă. 21 loan, cap. VIII, st. 44. Caută Mat. XIX, st. 4.8. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 381 în mijlocul singurelor spaime și frice, cu cari dreptul judecător Dumnezeu pedepsea pe delictum Trapapactc calcarea, bunătate lui au scos cuvînt de hotărîre pentru întoarcerea Besericii sale. El au dat făgăduință sămînța femei, care trebuia să sfarme însuș capu vrăjmașului ei și păn la temelie a strica împărăția morții. Atunce în locul întâiului Așezămînt de lucru s-au pus Așezământul darului. Așezarea și ființa acestui Așezămînt să cuprinde în singură bună vestirea pentru purtătoare de biruință sămînța femei. Dupre puterea acestui Așezămînt, Dumnezeu făgăduește căzutului strămoși neamului omenesc, dupre curata bunătate și milostivire, sculare și mîntuire cu puterea și agonisințele răscumpărătorului; omul din parte sa să leagă a nu să lupta împrotiva lucrării darului, și pre cît să poate mai strîns a să uni prin credință, spes nădejde, și dragoste, cu purtătoare biruinței seminței făgăduințăi: iar spre întăritura aceștii legături Dumnezeu pune pănă la deplin săvîrșirea aceștii mari mistirii, întăi să opună înainte omului în iconizmosuri și semne, pre urmă, în hotărită vreme după arătarea Mesii, a descoperi pre ea cu toate împrejur stări; din carie și ies feliurite forma sau prăviri dumnezeieștii iconomii. într-aceeaș vreme spre așezarea sîmbetei întru dumnezeiască slujire s-au întrolocat victima-aducere. Ele înainte închipuia pre acea marc victima sau jertfa, pre care Messia era să aducă cu însuș a sa viața dreptei judecăți lui Dumnezeu, și pentru aceea sluja în locul mistiriilor. Nu să poate pre acele socoti a fi lucrarea fireștii porniri spre a sluji lui Dumnezeu, nici aflarea cea de bună voia minții, care de sine singură n-au avut causă pricină a căuta mijlociri ca să placă lui Dumnezeu oarecărora făpturi. Ce să atinge de așezări care să răspund cătră singuri o[a]meni: leguirea nunții au fost rămas după cădere mai ales, că trebuia a pune hotar simțirii care să puternicea: ea încă au luat adaogirea osebitei supuneri femei bărbatului. După aceasta au trebuit în grab să să facă stări a. d. părintească-stăpănească22 oroșenească23 24 și regulia sau canon siguranții însușimei omului.24 Toate aceste ca niște de folos și neapărate pentru neamul omenesc întru de acum starea lui, făr îndoială că s-au întărit de însuși Dumnezeu. 22 Fericitul Avgustin face robia din blestem cu care Noe au struncinat pe Hanaam. De civ. Dei L. XIX, c. 15. Din protiv. Noe greiaște de robia, ca pentru lucru știut. Ticăloșia și neînvățătura pîn la cataclizmos potop, au avut vremea să nască robi mai ales în zilele ghiganților urieși. 23 Cel întăi oraș au zidit Cam, Fac. IV, st. 17. — Fost-au orașe și la urmași lui Sit, că aceasta era de nevoi pentru siguranția. Dar poate fi, că puterea patriarhilor au fost în destul a păzi în bună tocmirea liniștirii și neamurile cele împrăș-tiete cu lăcuință. 24 în starea încă nevinovății stăpînirea omului preste alte rea făpturi au fost deobște. Iar după căderea osteneala și mulți rozului omenesc au trebuit a să face însușirea a orice pentru siguripsirea. 382 Antonie Plămădeală Cu de la Dumnezeu căderea cătră vrăjmașul său, și de la duhovnicească simțire, Adam au căzut din cea dintâi a sa lăcuirea. Izgonitul s-au sălășluit în ce mai de aproape țară care trebuia să fi fost Siria or Mesopotamia sau una din cele megieșite cu aceste. Măcar că tot odată cu harurile darului au trebuit Adam să piardă o parte și din deplinătatea naturei, dar totuș și în plîngătoare starea el au păzit fără îndoială încă mari rămășițuri măririi sale cei dintâi. Pentru care să poate a-1 avea de afctor a multor în viață de folos învățături și științe; cel întîi loc are lucrarea pămîntului. Oare poate-să a-1 socoti precum unii gîndesc de aflător și slovelor, sfînta Scriptură cu tăcerea sa nu lasă a dezlega. însă la aceasta nu este îndoială că el au înțeles și au priimit evanghelia pentru sămînța femei; cu dînsa să mîngăia în amărîrea căințăi și au făcut pre sine vrednic de a fi părtaș în biruința ei cea cu triumf. Pecetea aceștii credințe el au pus în numi- rile femeifi] sale și a fiilor. Alte împrejur stări a noi sute ani viețăi lui, precum și a morții înfățoșază neunite și netemeinice tradiții.25 Pre lingă întăe lățirea Besericii de la Adam, îndată s-au descoperit și împărțirea între împărăția luminii și între împărăția tunericului, între semînța femei și a șarpelui semînță. Cain fiu cel întăi născut a lui Adam, a cărue numele însemnează câștigarea, și carele po[a]te că au fost socotit de singură făgăduință sămînță, același întăi au rămas pierdut pentru Beserică. Cel de-al doile fiiu, pre carele Eva, or din cunoașterea greșalei în numirea întâiului, s-au numit Avei 26 a. d. deșertăciunea sau plîngerea. Această dar au fost cel adevărat fiiul Besericii, și el întăi a ei martir mucenic. Acești doi frați, cu deosebite însușimi au împărțit între sine doi deosebite feliurimi a traiului vieții, lucrarea pămîntului și păscutul dobitoacelor. Măcar că și una și alta îndeletnicire deopotrivă neprihănită și aproape de natura, însă precum lucrătoare pămîntul viața mai mult leagă cătră pămînt, acea dar păstorească mai mult în vechimea era băgată în samă de cătră acei ce socotea pre sine streini și nemernici pre pămînt.27 Cain și-au ales pre întăe, iar Avei pre cea din urmă. Neasemănat mai multe s-au descoperit a lor socotele dupre în-tîmplarea jertfei victimei, pre care de crezut după adunarea rodu- 25 Aici să cuviințază alcătuirile: precum cartea descoperirii lui Adam, Evanghelia Evei, ș. c. 1. Gnosticii și manihei adeseori împodobea scornirile sale cu numele bărbaților sfinți celor de demult — nu mult îndestulează pre cercătoriul nici aceste tradiții, că Adam este îngropat la Hevron, carele amintele să numea Kiriano — larbea, a. d. orașul celor patru, a lui Adam, lui Avraam, a lui Isaac și a lui lacob. îngropaților la locul acela, sau dupre alți pe muntele Golgota; și că din semințe ce au aruncat Sim desupra mormîntului lui au crescut arburea, din carea unii fac toiagul lui Moisi, iar alții crucea. 26 îndoită însemnare aceluiaș numea vine din în doi feliuri cetirea HABEL și ABEL (cu caractere evreiești). Celui din urmă urma Filon, losif, Orighen, iar cea dintâi este deobște. 27 Caută Ovr. [Evr.], cap. XI, st. 9, 10, 13, 14. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 383 rilor au adus ei lui Dumnezeu fiește carele din ostenelele sale.27 28 29bis Insă nu deopotrivă sporire. Cea mai mare deosebirea acestor victima duceri să afla nu în feliu aduselor lucruri, care cum deopotrivă au fost darurile lui Dumnezeu, așa deopotrivă au putut să fie lui Dumnezeu daruri nici în feliurimea sau cîtățimea acelora, care iarăș în sfînta Scriptură nu să vede, ca în aducerea inimilor întru căință, dupre Apostolul au adus zice mai multă victima Avei decît Cain 28 pentru aceasta Dumnezeu au dat lui Avei seninat semn de aceea, că victima lui bine-i priimită. Emulația, zavistia și mînia au cuprins pe Cain. Dumnezeu în zădar zice lui, că singur este pricină micșorării sale înaintea fratelui său, că a lui nedreaptă amărîre poate să aibă pentru el pierzătoare urmări, și că de la însuș el spînzură a țînea în par-sa prestanția preasusime de el dorită. Emulus zavisnicul s-au înțelenit în cumplire și oarecînd folosindu-să de singurătate, la care cu vicleșug aducînd cu sine pre Avei au vărsat sîngele lui, — au arătat lumii cea întăe moarte omului și înfricoșată pildă uciderii de om. Greotatea acești călcări el au mărit prin necăința, cînd cătră căință, și cînd Dumnezeu au pus asupră-i certare dar vremelnică era lui Cain vestită dupre a lui deznădăjduire, însă n-au vrut el să ee aminte, că Dumnezeu încă lasă lui chip de a scăpa de vecinică pierzare. El în loc să să grijască pentru întoarcerea luiș darul lui Dumnezeu, să chinuia cu neodihnă pentru vremelnică viață, și să teme de omenească răsplătire.29 Dumnezeu a arătat lui cea de pre u[r]mă milă, înștiințînd că șapteorită va fi pedeapsa celui ce ar vrea să ucigă pre Cain, și au pus asupră-i semn spre a fi pe sine cunoscut de acela ce ar vre să-1 ucigă aducîndu-și aminte de ace hotărîre. Nu să știe ce feli de semn au fost acela; de nu cumva era singură forma lui Cain deschipuit întăi de emulație și de necazul, pre urmă de deperație și de spaimă, și s-au făcut vederată sigilium pecetea de lepădarea sa pentru fiește cine. Lepădatul s-au depărtat de la fața lui Dumnezeu, a. d. de la soțietatea altor omeni și de la Beserica în care Dumnezeu este de față, și s-au sălășluit în 27bis In ce să cuprindea jertfele aceste, seninat se greește la Fac., cap. IV, st. 3, 4. Greții în zadar schimbă rodurile — în iarbă zmultă din rădăcină, dupre obiceiul ce au fost la streine limbi, iar grăsimea și miei — în lapte și lînă — obiceiul limbilor întru nimic nu dovedește în socotința acest feli de vechimi. Iarăși și aceea socotință să nimicește împrotive junghearii vietăților, care să împrumu-tează de la a lor micei numărări: mai ales deaca vom pune înainte noastră, că vietățile rare ori să întrebuința întru victima ducerea, iar întru hrană niciodată pănă la cataclismos — potop. 28 Ovr. [Evr.], cap. IX, st. 4 — Trei lucruri sînt trebuitoare pentru victima jertfa credinței: 1. ca să fie adusă după așezarea de la Dumnezeu, 2. să să socotească de simbol victimei răscumpărătoriului și 3. de victima să fie singur victima vie. A lui Cain victima avea numai cea dintăi din acestea cuviințe. 29 Dintr-aceasta să poate închiee, că neamul omenesc acu era mulțit păn la vremea aceasta: și de aceea cu bună samă moartea lui Avei s-au tîmplat destul tîrziu după zidirea lumii; măcar că a hotără vremea aceasta întocma nu să poate. 384 Antonie Plămădeală pămîntul Naid sau Nod, a cărue numele însemnează pămîntul streină-tații. Acolo el au făcut așezarea lamelii sale și au zidit oraș, or să ascundă într-însul a sa mare îngrijare di spaimă, sau pentru a să lăți din el dupre a lui pornită fire spre a să face stăpîn preste alții. în locul lui Avei, Dumnezeu, spre a păzi Beserica sa au dăruit lui Adam pe Sit. El au fost colo[a]na și întărirea neamului bine cinstitor. După el au urmat în necurmată genealoghii linie: Enos, Cainan, Maleleil, lared, Enoh, Matusal, Lameh și Noe. Toți acești au fost păzitori și apărători cerescului adevăr și moștenitori evsevii bla-gocestii. între cei aleși mai pre sus era Enos, Enoh și Noe. Pe vremea lui Enos au eșit ceva nou întru tocmirea Besericii. Să pare că seminție lui Sit, cu vederat chip s-au deosebit și s-au desfăcut, de cătră neamul lui Cain, supt știut nume în sfîntă Scriptură de fii lui Dumnezeu. — Enoh au umblat cu Dumnezeu în duhul credinței, în neîncetată sămțirea ființei lui cei de față, și în lucrătoare pornire a fi lui următor: el au și prorocit; măcar că într-alte supt a lui nume ajunsă la țandura prorocii nu să poate a-i adeveri cu încredințare.30 La sfîrșit el pentru sfințenia sa, fără a cerca mo[a]rtea s-au dezbrăcat de murirea și s-au mutat în lăcașurile fericiților făcîndu-să martor înalt răscumpărării și învierii. — Noe, măcar că s-au născut în mai rele vremi, dar s-au priimit de tatăl său întru nădejdea făgăduitei samînțe și întru adevăr s-au arătat în neamul său deplin bărbat și propoveduitor dreptății în zilele nelegiuirii. Din protivă neamul lui Cain umbla pe calea născăîncepătoriului său a. d. strămoșului. Acel neam să încurca cînd cu grijile și plăcerile lumești, cînd cu mulță-mirile și îndestulările simțirilor; și de la nedreptăți ce face o[a]menilor trecea cătră ncbăgarea de seamă [a] legii lui Dumnezeu. Moisi în singură casa lui Lameh au pus înainte multe la număr pilde și, a să zice așa, adunarea în scurt plecărilor și prihanelor acestui norod. A lui multefemeimea să face seninată dovadă de nestămpărarea lui. Zisele de el cuvinte: bărbat am omorit spre rană mie și tînăr spre vînătae mie, — oare să le luom de îngăifată adeverire [a] săvîrșitei acum omorîri, ori de laudă deșartă cu îngrozirea celui ce ar cuteza a-i face supărare — arată suflet de fiară și necurat. Iovii (labal) unul din fiii lui, să numește părinte celor ce petrec în lăcașurile hrănirii dobi-to[a]celor: iar pentru că păscutul și creșterea dobitocelor mai nainte 30 Pentru această țîndurită rămășață să poate ceti în Pseudoucteri testamente) 10. And. Schmidu. Iar oborîrea lui In coelo orientis Thomae Bangi. Ce să atinge de arătare care face Apostolul asupra prorocii lui Enoh, lud., cap. I, st. 14, aceea (iulie să aibă de temei tradiția, cu care au putut el să să folosască, găsindu-o unită cu sfînta Scriptură și cu însușită duhovnicească înțelegerea. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 385 acum era știută de el, deci pre aflarea lui trebui a socoti viața celor ce umbla din loc în loc ca să-și lesnească mulțirea turmelor, și să îndămîneze avuții dupre iubirea ce avea cătră dînsa. Cel de-al doile anume lubal, grijindu-să pentru plăcerile simțirilor, au scornit oarecare a muzicei unelte. Al treilea cu numele Tobei sau Tubalcain, au fost lucrător de aramă și fier; și fără îndoială că el asemene ca și alții, au tins cercarea meșteșugului său mai departe de hotaru cei neapărate trebuințe. în mijlocul răzvrătitelor năravuri, la cari să povîrnea strănepoții lui Cain, nu este de mirare, dacă lumina credinței s-au tunecat întră dînșii. Evanghelia pentru semînța femei s-au uitat, dumnezeiască slujirea s-au prefăcut în deșarte rînduele, ori de tot lepădată. Fost-au la ei trebuințarea iddolatrii, nu să știe, mai mult să crede, că între dînșii domnitoare era nedumnezeirea;3l pentru că numai ea au putut să alcătuiască pre acea adîncă răotate, în care ei degrab au căzut. Cu a vremii curgere doi cu totu deosebite neamuri au început a să mesteca. Fii lui Dumnezeu s-au împătimit de frumuseța ficelor omenești, au întrat cu dînsele la oprite căsătorii. Mulțirea ghiganților, a cărora începutul, în neamul lui Cain, să poate muta cătră vremile lui Enos. au fost rodurile acestor căsătorii. Ei puterea sa cea mai presus de alți trebuința pentru robirea altora; îngăifîndu-să cu părută presu-sime, că-ntru nașterea lor întroloca de mari familii, ci peste amîndoi să preanălța, și cu nenorocirile altora au cîștigat mărirea numelui său. Pănă la atîta nenorocită împreonarea neamurilor să petrecea cu cele mai pierzătoare urme, decît cea dintăea lor despărțire. Aceea au deschis porțile în deobștei dereptnicii neamului omenesc. Cainiteni, fiind mai sitețiți în trebile lumeaști, a cărora însușit praveț au fost acesta, s-au făcut învățători silenilor, întăi prin plăcerile vieții, pe urmă și întru prihane. Intr-un cuvînt tot pămîntul s-au stricat. Spurcăciunile lui să mulțea pănă atunci păn cînd la sfîrșit cataclismosul lumii, înecarea cea de obște au spălat fața lui. Cînd veninul din mușcarea șarpelui în călcâi cu păn la atîta înfricoșată putere umplea tot trupu, atunce doctorul sufletelor și trupurilor întrebuința fără îndoială cele mai lucrătoare chipuri de mijlociri, ca în om să păzască viața dupre credință. El din vreme în vreme lumina pre fii săi cu descoperirile sale; întărea credința și elpida lor cu minunile sale. Pilda unui Enoh dovadă este și unia și altia. Iar obicinuită, și mai mult 31 Apostolul, închipuind pe învățători cei mincinoși, cari umblă pe calea lui Cain, pune acest feli de perigra fii sau în linie semne: Ce este dar aceasta de nu nedumnezeirea? însă ce să atinge de credința cea deșartă nu este de crezut, ca singură aceea să poată nimici sămțirea iubirii de cinste făr rămășiță, și făr nădejde îndreptării: și aceasta singură între mulți s-au tămplat mai nainte de cataclismos sau cea de obște îneacare. Caută la Chirii Alexandr. carte 3 Improt. lui Iulian. 25 386 Antonie Plămădeală firească mijlocirea, pre care Dumnezeu au întrebuințat spre necurmată păzirea evsevii, au fost de lung zilele, cu care el bine au cuvîntat pe patriarhi. A lor viață să prelungea păn la noi sute de ani și mai mult. Fieșcare nu numai în tinerețe, ce și la coptă vîrstă, de față au putut lua povețuiri și a vede pilda părintelui, bunului stremoșului și mai departe, în una și acea vreme. Spre a pricepe această lungime [a] zilelor, nu-i nevoe anii patriarhilor a scurta, sau a le preface pe lunile, dupre asemănare vechiului număr de ani a eghiptenilor?321 povestirea lui Moisi nu numai nimic spre-ntărirea aceștii puneri nainte n-area ce frică din această s-ar preface în haos. Și ar urma, că o samă den patriarhii născînd copii, murea prea de cu vreme și că jăluirea lui lacob asupra scurtei vieți de una sută trei zeci ani au fost necuviințată. — Din istoria lui Noe să poate seninat a vedea că poves-titoriul întrebuințează același an mai de nainte, pre care și după cata-clismos, și că anul acesta destul să potrivește cu cel obicinuit. Să poate pricepe că atunce alergarea lunii slujie de temei numărării lunelor, iar to[a]mna statornic hotar anului? așa încît putea după ea să numere nu numai începutul lunelor dar și a cunoaște cînd trebuia cătră doispreci luni a întroca pe al treisprezecelea, anul lunelor dacă de cu vreme să sfîrșea.32 33 Pentru aceea numărul anilor și lungimea zilelor pătrieșești de alt fel nu trebui a priimi, numai în dreaptă și-n tocma însemnare. Căușele sau pricinile lungimei anilor, neînlăturînd osebită pronia lui Dumnezeu, multe au putut fi firești și-n numărul acesta oarecare în deobștită o[a]menilor ce au trăit pănă la cataclismos. Alcătuirea trupului lor încă nu să depărta tocma de întocmirea iconismosului său celui dentăi, neavînd încă pre mulți înaintea sa stremoși, ei încă nu apucase a să-mbogăți cu feliurite fructuri moștenitoarei stricări atîta cît noi, din cari mii și sute den moși lăsa fieșcare partea sa aceștii nenorocite clironomii; chipu vieții lor au fost mai simplex și mai aproape cătră natura. Hrana lor făr de prisos gătiri, să cuprindea mai mult din feliurite iarbăcreșteri și din apă, osteneala dupre putere, odihna la vreme, îndestulările făr grijă, amărîrile necovîrșitoare, pre suflești puteri, în sfîrșit pămîntul cu de prisosită puterea în darea fructurilor, și aerul bine întocmit răspunzător stării pămîn-tului, — Sînt presusimi, cu cari îndeobște mai mult au putut. Iar despre 32 Lactantii, lib. II, c. 12 aduce pe Varron spre mărturie aceea cum că La eghip-teanii cei de demult să număra lunile drept ani. 33 Măcar că la iudeani începutul anului să pune prin bara; însă această obici-nuirea nu s-au început mai nainte de Moisi, Eș. XII, st. 2 și fiindcă vremea adunării rodurilor să socotea ieșirea anului; Eș. c. XXIII, st. 16. Deci să poate hotărî că aceasta din urmă așezare mult mai vechea decît cea dintăi. losif în vechimea, carte L., cap. 3, scrie că Moisi au rînduit pe Nisau a fi întăe lună însă ducătoare numai cătră sărbători, iar pentru alte lucruri cea denainte rînduiala în numărarea vremii au lăsat. Lazăr-Leon Asachi în cultura româna 387 altă parte mai bine au știut a să folosi nainte de cataclismos, decît în cele din urmă ve[a]curî. Numărarea anilor patrierșești este chipu cel unu sigur, cu care să orînduește vremii prelungirea de la zidirea lumii pănă la cataclismos. Aceasta dupre textul ovreesc alcătuește 1656, iar dupre textul grecesc celor șapte zeci tălcuitori de losif Flavii posleduit, să fac 2256 ani.34 Nu este îndoială, că unul din doi texturi este smintit ori din scopos ori de nebăgare de seamă: însă pre această sminteală cu greu să poate afla. Uni prin deosebită dumnezeiască nainte vedere și cu purtare de grijă Besericii să silesc a întări întregimea textului evreesc. Alții gîndesc că iudeani cu vicleșug au scurtat numărul anilor săi, nefiind în stare să răspundă hristianilor, cari cu însuș a lor tradiții dovedia venirea Mesii în curgerea a șasă mia anilor lumii. într-această pricină vinovățesc anumea pe rabbinul Akiba, carele au putut lesne să lățască această rătăcire prin gloria sa slava și prin în doi feliuri tălmăciri sfintelor cărți făcute supt a lui povățuire de ucenicul său Acvila. Presusimea greceștii numărări anilor să cuprinde într-aceasta, că prin ea să păzește în anii patriarhilor acel feli ducerea feciorelnicei vremi, cătră prelungirea întregei vieți? încît numărarea lui losif carele fără cuvîntul pricirii trebuia să fi urmat textului ovreesc pe vremea sa, să potrivește cu această numărare în răspunderea sa; și că în sfîrșit cu lesnire să aduc într-o glăsuire cele de căpetenii luări aminte din trații [tradiții] vechi a limbilor, pre cari cu bună samă făr pricină 34 Pentru alegerea hronologhii să înfățoșază aici tăbliță dupre a ei texturi: iar cele mai mice numerea în anii lui Matusal și a lui Lameh în cea grecească trebui cu bună samă a îndrepta dupre ovreiască și a lui Flavie numărarea: că amintele Matusal ar fi trebuit să viețuiască mai departe de cataclismos. După Samaritenilor Adam pînă la Sit .... 130 Sit......................105 Enos.......................90 Cainan......................70 Maleil.....................65 lared....................162 Enoh........................65 Tăblița Numerilor 130 105 90 70 65 62 65 Matusal.................. 187 65 Lameh.................... 182 53 Noe pînă la catacl....... 600 600 Sim după catacl............ 2 2 Arfasad....................35 135 Cainan......................— — Sala.......................30 130 Ever.......................34 134 Falec................. . 30 130 Ragav..................... 32 32 Serug......................30 130 Nahor..................... 79 79 Tarra pînă la începutul nașterii de fii.............. 70 70 Pînă la Avraam.............— După cel grecesc 230 205 190 170 165 162 165 după a lui Flavie numărarea 165 187 185 182 600 2 12 135 130 130 134 130 132 130 79 129 70 130 25* 388 Antonie Plămădeală a lepăda nu să cade.35 36 37 38 39 Necăpătînd la aceasta cea mai mare parte cercetătorilor sfințitei numărări anilor. — adeverind starea numărului greacesc, or că dupre dorirea celor șaptezeci tîlcuitori spre a păzi sfințita istoria de pricirea îngăifaților cu vechimea eghipteani, sau altcuiva îndoelii pentru îndelungați ani patriarhilor și scoposului a lămuri pre aceia prin prefacerea anilor pe lunele, spre care sfîrșit de nevoe era a mări feciorelnică vremea patriarhilor.36 — cu înainte cinstire trebuie a să țînea de ovreiască numărarea anilor. Să pare, că după istoricești începături nu să poate ajunge la în destulată dezlegarea acestii gîlcevi. Dacă luarea aminte sfîntului apostol Petru,37 că o mie de ani înainte lui Dumnezeu ca o zi este mistirion în hotărîtă înțelegere, atunce lămurirea celor întăi vremi să poate căuta și nădăjdui în înțelegerea vremilor din urmă. Istoria lumii cei dentăi n-au ajuns întregită la scriitorii limbilor: dar urmele ei totuș pănă acum rămîn de dînși păzite în tradiții și-n fabule; așa că dupre aceasta în singure fabulele limbilor să pot găsi vrednice de luat aminte mărturii pentru cu adevăr încredințarea de al Biblii facerea — scrierii. Sanhoniatonul întru-nceputu lucrurilor pune haos, a. d. cerul și pămîntul neîntocmit, negură și duh suflător preste întinderile sale .38 — Cu această sînglăsuesc și indienii la Strabon.89 Și eghiptenii dupre Laerție.40 41 42 43 Isidot (Isiod) întru a sa teogonia și Ovidii în a sale metastrofii presuciri — Tales zice că negura sau tunerecul mai nainte du lumină, înainte a orce, și că lumea pentru aceea este de tot frumoasă căci lucru lui Dumnezeu. Dupre Sanhoniatonu vietățile face colpia (XoXTCta) d. glasul gurii lui Dumnezeu, Col peh lehova (la L. Asachi cu caractere evreiești). Isiod cîntă facerea omului din mestecătura țărnei cu apă; alții adaog, că s-a zidit după chipu lui Dumnezeu, spre a stăpîni peste făpturi, și că sufletul lui este părticica dumnezeieștii suflări,4i singur numele lui Adam să cetește la Sanhoniatonul; numele Evei s-au fost auzit în mistiriile grecilor celor de demult: numele lui Saturnus și Rei tot duc cătră omeni cei dintâi. Grădina lui Ale-hinoevu, udată cu pîrăul, la Omir 42 și a iui Jupiter la Platou 43 pun înainte a fi ve[a]cul cel de aur din Edem — starea cea neprihănită dupre priceperea limbilor. Și istoria căderii omenești să ascunde în fabula lui Pandara, după 35 Dimitrii Faleri numără 5494 de ani de la începutul lunii pînă la Filometor, împăratul Eghipetului. Callisten au găsit în Babilona astronomicești observații — unealte, care să-ncepuse înainte luării aceștii cetăți de Alexandru cel Mare cu 1093 ani. în a evreilor hronologhia observațiile acestea numai cu 60 de ani n-ar fi ajuns pe cataclismos și numărarea lui Dimitrie s-ar sui mult mai presus de Facerea sau zidirea lumii. 36 Caută Augustinus, De cw. Del, L. v. c. 13. 37 Petr., cap. III, st. 8. 38 Euseb. Praep. Ev. L. I. c. 10. 39 Geografia L. XV. 40 In proem. 41 Horat., Ovid., Virg., luven. 42 lust. Cohor. ad. Graec. 43 In convivio. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 389 cum au luat sama Orighen împrotiva lui Țels.44 — Ferechind, ocenicul lui Pitagora, pe povățuitorul lepadaților duhuri și începătoriul răului numește Afionem.45 Unde seninat vedem numele acesta la greci șarpe pe Enoh supt numele Annak și Atlant.46 = Greacii îl socotesc de aflătoriu a stropi?; pun că el au trăit preste trei sute de ani, și pentru mo[a]rtea lui greesc înainte vestiri, că adecă după dînsa trebuia să urmeze obștească pierzarea: aici cu bună samă îl amestecă cu Matusal, carele au murit în cel de pre urmă an nainte cataclismos. — Uni 47 48 49 vor să zică ca o gîcire, că din Iovii cei de alt neam au făcut pe Palus, din lubal Apollon, din Tubalcanul Vulcan. — Intr-altele nu fără alegere trebui a primi aceste feli de socotințe: pentru aceea că tălpiză meșteșugirea răotății, neavînd putere de tot a nimici pe adevărul, cu toate chipurile s-au sîlit a-1 amesteca cu minciună, cu deșartă credință, pănă acolo încît greu este a-1 afla într-această amestecătură, iar a despărți încă mai greu. Al doile periodu Cătră toată lumea să poate face știut, ce au zis prorocul pentru izrailte-nescul norod: sămînța sfîntă starea ei.48 Lumea pănă atunce stă și înflorește, pănă întru dînsa să hrănește și crește semînța aleșilor. Iar cînd această semînță scade, atunce și temeliile lumii să clătinează. De aceasta cînd lumea cea dintâi s-au abătut la cea de tot neorînduială în toate treptele; besericește adecă la nelegiuiri și nedumnezeire; orășanește la silnica stăpînire preste alți al gligomților sau a urieșilor; în cele famelicești la dez-mierdăciuni și desfătări: atunce Dumnezeu au întrebuințat înfricoșată prefacere și în deobște pedeapsă ca pre o mijlocire cea de pre urmă, despre o parte ca să scurteze sporirile relelor, iar despre altă parte a depărta peirea cea de istov a celor buni. împreună cu o[a]menii înderepțuici să hotărăște spre pierzare și cea nemintoasă făptura. A ei pătimirile au trebuit să facă pedeapsa îndoită celor ce au deșerteciunii sale, și să facă mai mult rănitore lovitura lor, precum și destul învățăto[a]re pentru neamul viitor. Mai înainte de plinirea acestei răsplate, Dumnezeu întăi prin întreită vestire face o[a]menilor știută judecata sa. El poroncește a să zice lor, că nu pot ei să întrebuințeze vecinicită milostivirea lui spre rău, și că el încă lasă pentru a lor căire una sută doîzeci ani în a cărora curgere, măsura de lung răbdării lui trebui să să plinească.4^ Pe urmă cînd acea blinda 44 Lib. 45 Caută Aug. De Civ. Dei, XIV, 11. 46 Stephan — in Iconio Euseb. Praep. Evang. Lib. XI. 47 Heidegg — in Hist. Patriarch. Exerc. VI. 48 Isaia, cap. VI, st. 13. 49 Facere, cap. VI, st. 3. 390 Antonie Plămădeală chiemare cătră îndreptare n-au avut nici un spor, deci au vrut să mișce inimile lor prin frică poftorind acum nu prin grai ce cu hotărîre pentru pierzare de pre pămînt tot ce viețuește pre el.5o în sfîrșit, cînd nici aceasta nu s-au băgat în samă, atunce de cătră tot neamul omenesc s-au întors Dumnezeu cătră singur numai Noe. Și adeverindu-i pentru apropierea vremii de a sa răsplată, i-au poroncit să facă corabie pentru a fi el păzit și din toată feliurimea viețuitorilor de la cea de obște înecarea. Noe prin faptă au arătat întru aceste înfricoșate vremi credința și nădejde sa asupra lui Dumnezeu, că atunce cînd să vestea de deobștească peirea, atîta era încredințat de a sa și a fameli sale neîngrijire, încît luîndu-și femee au dat viață la trei fii, lui Sim, lofet și lui Ham. împlinită lucrare corăbii înfățoșază a fi într-însul statornică bărbăție în biruirea împiedecărilor și răbdare în adusele lui necazuri din partea celor necredincioși. Corabia lui Noe n-au fost asemănată vasului înnotător pentru că au avut regulată dreaptă figură de la care au luat și numirea secriul. Au fost ea lucrată din lemn care în textul ovreesc a scrierii Facere să numește gofer iar la cei șaptezeci tălmăcitori în patru muchi și neputrezitor. De crezut dar ca chiparosu care dovedește și cu asemănarea numelor și cu însușimea neputrejunii. Care presusimea acestui lemn să cuvine dupre a lui epititia a. d. iscusirea spre facere corăbiilor, și cu mulțimea lui ce să află în părțile Vavilonului.51 De unde se po[a]te socoti că și corabia lui Noe au fost făcută. Ea avea trei sute coți lungul, cincizeci în lat și treizeci în sus. To[a]tă acea zidirea dupre a sa nălțime să împarte pe trei poduri și acestea iarăș după lungime și lățime pe multe cuiburi sau preîngrediri, a cărora măsură și numărul trebuia să fie gătite cătră numărul și celor trebuinciose pentru feliurițil lăcuitori. Și spre a fi păzită de apă corabia de pe lăuntru cum și denafară au fost rășinuită cu zmola, avea o ușă din laturi, și deșchidere pe deasupra ori pentru lumină sau po[a]te mai mult pentru a să părtăși de aerul cel den afară. Iar alte mărunțișuri acestui mare lucru din pricina tăcerii sfintei Scripturi care scrie numai pentru osebirile, nu să pot hotărî precum să cuvine. în corabie trebuia să încapă afară de opt o[a]meni familia lui Noe încă cîte șapte perechi parte bărbătească și femelască din cele curate, iar cîte o pereche din cele necurate viețuitoare ce lăcuesc pe uscat și peste aceste a unui an neapărată hrana pentru dînși. Să să po[a]tă pune înainte, cum a. d. au putut to[a]te aceste încăpea în corabie, să cade a lua aminte, că afară de viețuito[a]rele în apă nu era nevoia a lua în corabie pre cele ce-s pe pămînt, nici pe cele de acel feli, 50 Fac., cap. VI, st. 7. 51 Arrian, în carte VII scrie că Alexander din lemnul acesta a chiparisului au făcut aici întreagă flota sa. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 391 cari au putut a să păzi supt apă în sămînța lor pe urmă a să face născuti de căldura soarelui că luătore aminte feliurimea chipurimili între viețuitoarele nu totdeună însemnează a fi <și feliurimea neamurilor, ce vine aceasta din a lor împreunări, din însușimi a climelor acelor țări unde lăcuesc ele și din alte multe pricini; căci pentru rămașii după dare din aceasta în laturi precum număra Ghesner aproape de 130 feliurimi celor cu patru picioare, 150 paseri și 30 din tîrîtoare, iată că nu va fi strîmt în lățime de 1.600.000 cubicești măsuri. Care dupre înlipsită măsura alcătuește încăperea corăbiei; și că această lățime să face îndoită, dacă la numărare în loc de obicinuit cot să va lua cel eghiptenesc ca o mai veche ș-o mai apropiată măsură cu a ovreilor, în sfîrșit, ce să atinge de hrană, nu să cade a gîndi; că pentru vietățile mîncăto[a]re stîrv ar fi trebuit păstra pre alte vietăți. Pentru că de nu dupre fire, măcar dar ce nevoe au putut să fie mulțămite cu ușo[a]ră hrană fiindcă nu avea mișcare de umblat; și aceasta s-au dovedit din ispită că nu este de tot neîncăput cu a lor fire. Dupre de iznov făr mijlocirea dumnezeiască poroncă, Noe de cu vremea intră în corabia, ca să plinească fără ziticnire poronca, deci după amelețătură ce au făcut vietăților urmează viețuito[a]rele după a lor hrănitoriul, pre urmă singur Dumnezeu închide corabia făcînd neapro-pietă la ea intrare. în grabă să începe înecarea. Sa pune a fi pricină deșchiderea jgheaburilor cerești, prin cari să poate înțelege deșchi-nourilor și tuturor izvorelor adîncului sau po[a]te repejunea apelor celor din mare, sau po[a]te și a celor de supt pămînt spre uscat. Patruzeci de zile ploă și apa să sue doîzeci coți preste vîrfurile munților. Peste cinci luni de la începutul pohoiului corabia rămîne pe munții lui Araret. Și după trecerea a cîtăva vreme, Noe ca să afle pentru starea pămîntului, dă drumu corbului însă fără folos; pe urmă pe porumbița de trei ori, dar cu sporiu, la sfîrșit și singur lasă corabia petrecînd într-însa aprope de un an, și iasă pre pustit pămînt la anul șase sute unul a vieții sale, a. d. cătră sfîrșitul lunii al doile, care răspunde cu începutul lunii noastre a lui Noemvrie. înecarea aceasta o numesc a toată lumea, însă au doî înțelesuri: uniî în ducerea cătră tot pămîntul, iar alții numai cătră neamul omenesc. Dacă vom cerceta cuvîntul cel răspicat a lui Dumnezeu care în-chipuește pre aceea 52 neapărată trebuință a face corabie lățimea și minunată suirea înecăto[a]relor ape deci să po[a]te încredința că acest puhoi nu să închiee în eparhiile oarecare asieticești. Noi nu putem zice că îndeobște înecarea să nu fi fost de nevoe pentru pedeapsa o[a]menilor, cari întru aceste vremi, precum socotesc unii, încă nu cuprindea lățite țări cu lăcuire, cînd Dumnezeu arată mîna sa cea tare; atunce noi nu avem datorie a-i pune hotar lucrării, ca pre acela trebui a însemna, pre care el descoperea noî. Cu bună samă el de cuviință găse ca prin înecare să arete 52 Facerea, cap. VI, st. 17 și cap. VII, st. 11, 20—23. 392 Antonie Plămădeală pilda, dupre facerea dreptei judecății sale împlinind legile sale, fără a să îndupleca mulțimei păcătoșilor fiindcă lesne lui este a pedepsi pre călcare de lege, și neleagiuire nu poate scăpa de mînia lui. Nu putem dar aveam îndoială pentru obștescul puhoiul înecării, nu numai din parte atotputernicii lui Dumnezeu, ce încă și din firești pricini, cei ce află a fi cu neputință strîngerea trebuincioaselor în așa mulțime pentru lucrul acesta uită că ei încă n au numărat to[a]tă cîtimea ei care să afle pe deasupra și în lăuntrul pămîntescului glob. Credința pune înaintea nostră cea întăe arătare de izno[a]vă lumii, după înecătură. Noe sărbează înoirea ei, zidește ofertorium a. d. jertfelnic. Și din to[a]te vietățille cele curate aduce victima sau jertfă aducere. Aceasta a lui victima că au fost de mulțimire, pentru că el și rămășița altori făpturi au fost păziți de obștească peirea, dar și trăgătore milostivire, prin aceasta el au mărturisit că lumea să păzește și să înoește pentru mare victima mielului celui junghiat mai nainte de a să face; și că întru această victima singură ce era să vie întru plinirea vremilor a împăcăto-riului, el socotește și neîngrijarea cea de acum și nădejdea cei viito[a]re vieții. Aceasta dintr-aceea să descopere, că au mirosit Dumnezeu mirosul bunei mirezme din victima lui Noe, și acea mireazmă nu putea să fie alta decît a lui Hristos.53 54 Pre lîngă această victimă aducere, istoria cea Sfințită întăeș dată aduce aminte pentru ofertorium. Insă fiindcă orînduielele victima aducerii ca o dumnezeească așezare nu lăsa nici un feli adăogiri de bunăvoe; și fiindcă altarul alcătuia de tot mărită și de neapărată trebuință aceiș însușimi, pentru că însemna mistiria înălțării lui Hristos de pre pămînt,54 deci nu să po[a]te lepăda întrebuințare și cea de nainte obșteștii înecări. Dumnezeu umelit fiind cu credința lui Noe leapădă cu depărtare blestemul, cu care pămîntul să răspunde încă după a sa certare ce au luat. — Tremete Dumnezeu Cuvîntul său înoirea bună orînduială și legile făpturilor, și dă făgăduință și poronci, cu cari întărește și înoește, atît rînduiala lumii în de obște, cum și îndeosebit starea omenilor, a. d. fame-liarnică, orășanească, și a darului. înoește lumea. — poroncind firii ca să priimască a sa leagiuită călătoria, iar vietăților sa umple cu lăcuință pămîntul și făgăduind că pentru păcatele omului nu va lăsa altă dată a să face în de obște stricare făpturilor 55 56 înoește neamul omenesc, — a doa oară dînd bună cuvîntare înmulțirii întărindu-1 cu de iznov putere a fi domnitor el preste făpturi și dînd lui spre hrana nu numai rodurile pămîntului, ce și pre vietățile.55 53 Către Efeseni, cap. V, st. 2. 54 loan, cap. XII, st. 52 și către ovrei, cap. XIII, st. 10. 55 Fac. VIII, st. 21, 22. 56 Fac. IX, st. 1, 2, 3. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 393 Darea voii a să hrăni cu vietăți, Dumnezeu pune opritor hotar a nu mînca sîngele lor. Această poroncă ori lege învață a țînea în samă în sîngele viață, și face a lua aminte la blîndețe, în cartea Levit 57 află încă temeiul cătră cea mistericească a lui lămurită înțelegere ... socotesc că printr-însa sîngele sa sfințește, de vreme că el întru victima aduceri slujește nainte închipuirea acelui dumnezeesc sînge în care să închiee adevărată sfințirea și spiritualnică viața omenilor. Mai departe, Dumnezeu înoește a soțietății starea, — îngredînd sigurip-sirea lui și oprind intrarea silniciilor celor de mai nainte prin lege cu care hotărăște pedeapsa morții pentru ucidere pe om. Și pentru ca să însufleze mai mare frică aceștii nelegiuiri el alăturează că singur va afla pre acel călcătoriu carele ar scăpa de dreaptă judecata o[a]menilor și că la această tîmplare fiara să va arunca spre răsplătire deopotrivă cu omul.58 La sfîrșit și Besericii au trebuit a ei înnoire și întăritură marei făgăduințe pentru dînsa, a cărei împlinirea acum de mult așteptată, dupre cele văzute din zi în zi să depărta. Cătră această înnoire afară de legiuirea pentru sîngele vietăților să aduce așezămînt pre care au făcut Dumnezeu cu Noe, obiectul acestui așezământ este păzirea împărăției naturei, așa încît să dă voe ca într-însul să aibă împărtășire și făpturile cele necuvîn-tătoare. însă pravetul cel din lăuntru acelueș să află întru împărăția darului. Curcubeu sau cercul pe cer opintit, s-au priimit drept semn acestui așezămînt, este el închipuirea împărății fiului lui Dumnezeu, carele din ceri s-au pogorît pre pămînt: așa sa pune curcubeul în văzutele de lezechiil și de loan.59 60 Cartea facerii nu ne arată alte așezări- și dumnezeești legi; cari ar fi aduse dupre această vreme, însă paradosirea ovreilor păzește oarecare scurtare dumnezeeștii legiuiri, care să alcătuește din cele șapte poronci, știute supt numele lui Noe. Ele sînt următoare: 1) pentru idolotarie, 2) pentru rea greirea împotriva lui Dumnezeu, 3) pentru uciderea omului, 4) pentru adulterium sau preacurvia, 5) pentru furtușagu, 6) pentru judecata sau bună paza orînduelii orașului și, în sfîrșit, 7) pentru a nu mănca de viu pre vietate. O samă din poroncile aceste să află în cartea cea vechea a lui Iov.60 57 Levit. XIII, st. 11. 58 Fac. IX, st. 5, 6. Legea nu arată cine o [a] meni este dator a păzi pentru a ei împlinirea. Greții gîndește că. această neara sau pravila să dă fieștecărui om și rămășițurile acestei nearale află pănă și în lege lui Moisi, Numerile XXXV, st. 21. însă lege lui Moisi dă voe a face răsplată: 1. nu fiește cui, ce numai rudenii ucisului și 2. numai atunce cănd ucigătoriul nu să va ascunde în orașul scăpării; Numere XXXV, st. 12. Iar aceste împrejurări fac a fi răsplătitoriul puternicit de la st-ăpînirea și fiindcă particularnica răsplata nu este vreo mijlocirea bună spre contenirea uciderilor; deci se cade a gândi că și leage cea întăe pentru ucigași au fost încredințată soțietății o[a]menilor, iar nu îndeosebi fieștecărui om. 59 lezechiil, cap. 1, st. 25. Apocalipsis, cap. IV, st. 3. 60 1. Iov, cap. XXXI, st. 26—28; 2. cap. I, st. 11; 3. cap. XXXI. st. 29; 4. cap. XXXI, st. 9; 5. cap. XXXI, st. 7; 6. cap. XXIX, st. 12—17. 394 Antonie Plămădeală înnoită Beserica lui Noe n-au păzit îndelung pacea sa și mărirea mădulărilor sale, fiind pildă pentru fiii săi în iubirea de osteneală la lucrare pământului, pentru că Noe asemene s-au făcut pentru dînșii pildă de omenească slăbiciune ispitind fără luare aminte puterea vinului, care l-au adus a uita pre însuș sine cu smintirea bunei cuviințe. într-aceeași vremea s-au descoperit între fii lui despărțirea. Ham au arătat atîta cu rușine nebăgare de samă cătră tatăl său, cîtă cinstire și înțelepțită cucerire au înfățășat Sim și lafet cătră el. Noe au cunoscut în fiul său cel mai tînăr pe patriarhul nelegiuiților a. d. pre Cain în al doile lume. Tîmplarea aceasta au dat lui Noe prileju cătră blestemuri și bla-gosloveniile, pre cari el au împărțit între fii săi, și prin cari le-au spus de so[a]rtea neamului lor celui viitor; pentrucă urmașii asemenea cu lesnirea moștenesc pedepsile celor de inulțămirea strămoșilor săi precum a. d. sînt îmbunătățirile sau prihanele lor. Prorocia lui Noe are acestii înțelegere: „pămîntul va fi între o[a]meni împărțit, și cea mai mare lățimea lui va cuprinde neamul lui lafet; Beserica cea adevărată să va păzi în semenția lui Sim; în hotărîte vremi aceea va supune eiș pămîntul și neamul lui Hanaan, și în lăcașurile ei să va arăta Messia răscumpărătoriul omenilor; în sfîrșit și urmașii lui lafet vor întră în lăcașurile lui Sim, a. d. precum în pămîntul lui Hanaan, așa și în cea adevărată Beserica".61 Gîndul pentru cea de față în viito[a]rea împrăștiere [a] o[a]me-nilor pre pămînt s-au lățit între urmașii lui Noe, și mai vîrtos i-au cuprins dupre înmulțirea noro[a]delor. Mulți dintr-înșii au avut scopos sau de tot să împiedice aceasta, ori neputînd isprăvi să ridice măcar monument, care să mărturisască de a lor virtute și mărire; și pentru aceea în pămîntul lui Sennaar au urzit oraș făcînd stîlpu sau de spăi-mîntare un nalt turnu. Sfînta Scriptură cu de rău grăire îi numește fii omenești, prin care dă a înțelege, că cei mai de treabă din seminția lui Sim n-au avut împărtășire într-această fără de minte apucare. Cînd dinpotrivă nu este mirare dacă neamul lui Ham au arătat într-aceasta deosebită lucrare, pentru că prorocia lui Noe îngroze mai mult lui. Dumnezeu dar spre ziticnirea acestui rău sfat a totă lumea întrebuințează acel feli de mijlocirea, care într-aceeaș vremea să face pedeapsa îngăifatei lor cutezări cei cu deșartă mărirea omenilor, și împlinirea scoposului său a lăți neamul omenesc preste tot pămîntul. Acea plină de minune amestecătura limbilor desparte și împrăștie pre ziditorii Vavilonului. După răsăpirea neamului omenesc desfacerea au luat precumpenire preste a sa singurime. Familiile s-au făcut nații, a cărora deosebire, 61 Facerea, cap. IX, st. 25, 26, 27. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 395 la început morală și politicească, prin lucrarea climelor și chipului viețuirii, pre urmă s-au întins și pe fisicească a lor starea. Cei mai puternici, mai bătrîni, și mai aleși între neamuri au așezat felurite ocîrmuiri și au lăsat numele său țărilor și noroadelor. Prin mulțimea acestori numi, urmîndu-să întru dînși schimbări, mutări și între neamuri amestecări să întunecează vechimile noroadelor: Sfînta Scriere Facerii înto[a]rce a noastră luare aminte cătră cea întăe a lor eșire, așa a. d. ca la deosebit lucru al pronii. Mănunțimea însă care întră aceea ca o cercetare pentru mai de aproape neamuri a lui Noe, trebui să ne fie ca o ducere de mînă cătră înțelegerea prorociilor lui întru plinire. Cel mai mare fiul lui Noe au avut pre mai multă femelii la număr. Gamer, Magog, Madai, lovan, Tovel, Mosoc și Tirac au fost fii lui lafet. losif Flav face din Gamer pe Gomariteni, lăcuitorii cei vechi ai Galații, iar alți zic a fi Frigbia, a căreia numele da înțelegere cu numele Gamer și la sfîrșit pe Chimvreni și Ghermaneni. Magog să socotește întâiul născătoriu schitilor, care întăi au lăcuit aprope de Cavcazu62 și de aici s-au împrăștiet cătră Miezul nopții pen Evropa și Asia. Numele lui Madai au moștenit midenii, precum să vede din cărțile lui Daniil și Estirii. Din lovan au ieșit lonenii și pe urmă grecii cești din Evropa. Noro[a]dele ce au ieșit din Tovel sau Tubal și Mosoh de crezut că sint cei de demult tibareni și moshi, care au lăcuit între Iveria și Cavadochia. Tirac este tatăl trachilor. Noroadele Evropei în deobște să pot numi strenepoții lui lafet. Din patru fii lui Ham, Hus au dat ființă cmadianitenilor și altor oarccărora noroade Aravii; Mezran și Fud au umplut cu lăcuința Eghipetul și apropiete cătră al părților Africăi. Hanaan cu unsprecizeci a lui fii au cuprins Palestina, Finichia și o parte din Siria, cari împreună să numea cu a lui nume a. d. Hanaan. Insă nimine din neamul acesta nu s-au împuternicit așa curînd ca Nevrod sau Nimrod, fiul lui Hus. El atît s-au premărit cu bărbăția și cu istețimea vînării fiarelor, încît numele lui au întrat la parimie. Cinstea aceasta au descoperit calea a stăpîni pe o[a]meni. Trebui a gîndi că el cea mai lucrăto[a]re împărtășire au avut la zidirea turnului din Vavilon: pentru că și după împrăștierea norodelor el în parte sa au țînut locul acesta. împărăția lui să cuprinde din cîteva orașe, între care a scaunului lui au fost Vavilona. Fii lui Sim au fost: Elam, Assur, Arfasad, Lud și Aram. Urmașii lui Elam, pre cari adeseori Sfînta Scriptură întrolochează cu midenii și scrie ca pentru un oștitor norod, să pot socoti din parte ca stremoș 62 Lăcuitorii Colhidei cei vechi și armenii pre acest munte numea Gog-cho an, adecă țările lui Gog. Grecii domolind acest nume au numit pre el Cavhassos. 396 Antonie Plămădeală al perșilor. Assur, — ori că au eșit singur din pămîntul Sennaar, unde la început au lăcuit, au zidit Nineva și alte oarecare orașe, sau că au făcut aceasta Nevrod în pămîntu lăcuirii lui 63 — pOte fi socotit de întâiul născător Assirienilor. losif FI. pune neamu lui Lud a fi lideni cari au lăcuit aproape de rîuru Meandr. Sălașele lui Aram cu mai mare temei să pun a fi in Siria și în cele pen prejuri părți; prorocii Isaie numește pe Damascu a fi cel de căpetenie oraș neamului lui.63 64 65 Nu să vede ca vreun norod să să numească de la numele Arfaxad. Lui prin pronie au fost pusă altă presusime — a păzi adecă și a prelungi neamul aleșilor. După el au urmat Cainan, Sala, Ever. Acesta au fost cel de pre urmă orășanul lumii în neamul acesta. El au văzut împrăștierea norodelor, și spre pomenire aceștii mari prefaceri au numit pre fiul său Falec, care însemnează despărțire. De la el au eșit Ragov, Seruh, Nahor, Tarra tată lui Arran, Nahor și a lui Avram. Numele lui Ever s-au făcut naționalnica mai ales în neamul celui din urmă. Prin necurmatele povești s-au păzit în spița acestui neam: învățătura credinței, pomenirea strămoșilor celor binecinstitori și însuși al vechimii obicinuințele. Slobod fiind, dar neamestecîndu-să cu alte norode, au țînut în cea mai mare curățenie limba cea dintâi care au fost mai nainte obștească, și care s-au deosebit cu numele lui Ever. Amestecare limbilor cu atîta mai puțin să atingea de neamul acesta, cu cît mai mult au fost depărtat de acea călcare legii din care s-au născut aceea. Intăețimea limbii ovreești pănă acum într-aceasta să vede, că numirile cele mai vechi, cari să cădea să fie eșite pana la eșirea izvoditelor limbi, și cari nu pute fi după această schimbate, în singură ovreească află începutul său; că printr-însa să lămurează în dezlegare numirile a însuș mai veachilor noroade; că a ei formarisire este mai curată și mai de înțeles, decît altori limbi de la răsărit, apro-piete cătră ea; și că nu numai aceste ce și alte limbi, vederat curg dintr-însa precum împărțitele rîuri dintr-un izvor. Urmare de întristirea amestecării limbilor și împrăștierii noroadelor au fost aceea, că învățătura credinței n-au putut să umble după dînșii pretutindene. Adevărurile ei s-au făcut întunecoase și s-au amestecat cu preajudețelc și cu rătăciri. In loc de dumnezeesc cuvînt, pohtele și patimile inimii cei răzvrătite de legi dumnezeești slujiri și viețuiri. De la slobodă voe și deșartă credere au sosit cătră mulțimea dumnezeilor și idoloînchinării.65 Cu bună samă aceea s-au început prin 63 Facere, cap. X, st. 11. 64 Isaia, cap. VII, st. 8. 65 O samă cu feliu gîcirii propun, că pomenirea certării care au ajuns pre nedumnezeirea și pre neleagiuirea lumii cei întăi, cu care chip ar fi ajutat cătră aceea, ca o [a] meni să se arunce în cea din protiva pusă nevoie, adecă în deșartă crederea. Caută Jurien, Hist. crit. dogin. et. cult, p. III, c. 2. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 397 îndumnezeirea pe so[a]rele și pe alte lumini, cari atît cu a lor mărime, cum și cu răorirea lor pre pămîntești lucruri trăgea asupra sa cucerire, Nu să știe cine au făcut pre acești den nou dumnezei. Lactanții, într-o unire cu Diodor al Sițilii, pune că leagănul lor ar fi Eghipetul. După cele cerești, au rămas îndumnezeite lucrurile pămîntești, de la cari ori că omenii nădăjduia folosu, ori că să temea de stricare. Slabe rămășițuri de științe pentru angheli, stricate povestiri pentru cei din vechimea aleși barbați, cinstirea cătră făcători de bine neamului omenesc, și iubirea de cinste a celor puternici au născut pre alți mulți mai mici dumnezeiași, și cu ei au amestecat și pre omeni. Dorind dar a face pre acești dumnezei apropieți cătră sine și așa zicînd a-i avea întru a sa putere, o[a]meni întăiu au rădicat columne, iar pe urmă feliuri ți idoli, cătră cari gîndea să îndatorească pre a lor ființa de fală. Această deșartă crederea să ajuta de meșteșugirea cu care să și hrănea crederea cea deșartă. Numărul dumnezeilor să mulțea de la mulțimea numelor, care era lor date de la însușimile lor, de la locuri și de la noro[a]dele. Cea mai de pre urmă scara nelegiuirii au fost aceea, că într-acești dumnezei sfințea prihanele și fapte rele ale omenilor. Nu este îndoială, că îndată n-au ajuns la aceasta crinti: sao îiitr-altele încă naintea nașterii lui Avraam așa s-au fost lățit și puter-nicit, încît cuvîntul lui Dumnezeu dojenește pre tatăl lui pentru slujirea la dumnezeii cei streini;^ și după aceasta a judecat Dumnezeu a fi de trebuință a-1 face pe totdeună voințește izgonit și nemernic, ca să-i păzască de împărăția întunerecului, și întru el sa înnoiască Beserica sa. Trecutul timp de la a obștii înecare păn la nașterea lui Avram cuprinde dupre textul cel de acum a ovreilor 352, iar dupre numărare lui losif FI. îndreptățită de Voesie,67 de a cărui și tălmăcirea celor șaptezeci nu mult se deosebește, să numără 1192 ani. Științele pentru tîmplările acestui periodu s-au păzit la cei de alt neam; însă dupre mai mare parte deschipuite prin neștiință sau a deșartei crederi. Măcar că pohoele înecărilor sînt lor știute, precum oghigovului în Atica și Beotia, și a lui Devcalion în Tesalia, dupre toată încredințarea să par a fi particularnice totuși Lucian 68 face descripție pentru cea din urmă înecare cu acel feli de însemnări, cari deplin să potrivesc cu de obște înecarea lui Noe. Aceastaș fac făcătorii de stihuri. Plutarhu pomenește de porumbița slobozită din corabia Dcvcalionului. Geroz mărturisește că în zilele lui încă să păzea rămă-șiturile corăbii pe munții Armenii. Fabula lui Saturn (măcar că o mută 66 lis. Navi, cap. XXIV, st. 2. 67 L. De septuaginta interpr. 68 De Syria Dea. 398 Antonie Plămădeală cătră omul cel întăi) mare potrivire are cu istoria lui Noe. Socotesc pre el a fi fiul ocheanului și dau lui drept simbol corabia. Trei a lui fii să semănează cu trei fii lui Noe: Ham cu Jupiter, potrivit cu dînsul și cu numele Gamnon, si din îndrezneala lui împotriva părintelui său? Neptun — cu lafet, a căruia urmașilor au venit în partea țările de lîngă țărmurile mării și inzule? Pluton, stăpînul viitorei vieți, — cu Sim. Pre Noe asemene găsesc în lanus, a căruie două fețe obrazului bătrîne și tinere privesc ca pre lumea cea bătrînă și noi acel vestit război la poetici a ghiganților urieșilor este mărită închipuirea zidirii turnului. Multe de țînut minte acestor vremi rămîn în numi, a cărora întru alte mărturia nu totdeauna pote fi socotită de hotărîtore sau adevărată. Al treilea periodu S-au născut Avram la una sută treizeci ani vieții lui Tarra, carele au închiet numărul a doîsprezeci [al] patriarhilor. El s-au căsătorit cu Sara, pre care Gura de aur unit cu ovrei a fi o față cu Esha, fiica lui Arran fratelui său celui mare 69 70 71 72 73 74 iar Ieronim și scriitorii Arabii a fi ea fiica a însuși Tarra, însă numai că nu era născută de la o mumă cu Avram.79 Locu lăcuinței aceștii familii au fost Ur.71 în vremea aceasta, el atîrnat era la haldei și la Mesopotamie, a cărora hotarăle între sine să amestecă. Beserica și credința în vreme această dupre cele văzute să afla în cea mai preurmă îngrijare. Drept că nu să po[a]te răzăma cu încredințare în deplină asupra acelor cari spun, că încă Serug au adus între patriarhi idoloînchinarea,72 că Tarra s-ar fi îndeletnicit cu făcutu cioplitilor; că Avram nu de alt feli numai din cercetarea naturei au cunoscut pe Dumnezeu.73 Și că el de Neurod au fost aruncat în focu, căruia n-au vrut să să închine, încă cu chipu cel de minunea au rămas mîntuit.7^ Pe cît dar nu sînt vrednice de crezut aceste para-dosiri, pe atîta din protivă vrednică de crezare este mărturia lui lisus Navi, carele pe Tarra anume pune la număr cu închinătorii ciopliților.75 Despre altă parte hotărîrea acestui patriarh a-și lăsa patria, cării altă pricină nu să pune înainte decît al credinței, și rămășițele curatei de Dumnezeu cunoștințe și îmbunătățirii, care multă vreme s-au păzit și 69 Facerea, cap. XI, stih 29. 70 Fac., cap. XX, st. 12. 71 Fac., cap. XI, st. 28, după textul cel ovreesc. 72 Euseb. Chron. 73 losif FI., Vechimea 1, 9. 74 Povestirea această să află în Bereșit — raba, po[a]te că spre scornire au dat prileju anumi sau adanume ura care însemnează focu ori lumină. 75 lis. Navi, cap. XXIV, st. 2. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 399 într-acea parte a neamului lui, care mai aproape era de rătăcire. Dovedire fac, că el n-au asemănat altor idolînchinători, și că cerească lumina încă într-însul să lupta cu întunericul, pre care lăția duhul vremii cel stăpînitor. într-acest chip Beserica ce să ascundea în mij-locu limbilor mai că denainte sa pierde pre acel neam, în care să închia nădejdea făgăduitei semăntă pentru dînsa. Iar neamul acesta să lipsea de apărarea mumei sale. Atunce dar s-au cuvenit așa să zic, că singur Dumnezeu, să po[a]rte grijă pentru părintele credincioșilor. Avram au avut atîta credință ca să se învrednicească descoperirii și alegerii pentru această înaltă țintire; și au văzut atîtea smintele și primejdii, încît pentru a lui întărire adeseori au trebuit dumnezeească ființa de față și de multe ori poftoritură pentru făgăduințele. Cea întăe arătare scrisă de Moisi au fost lui Avram în Uri. Dumnezeu au poroncit lui să lase patria sa, făgăduindu-i multe la număr familii, mărită înălțare numelui lui și întru el bună cuvîntare tuturor noroadelor. Urmare aceștii au fost călătoria lui Avram împreună cu tatăl său și cu nepotu Lot. Aceea au fost împiedecată pe o vreme de crezut că din pricina zăcării Tarrăi, carele s-au și mutat din viață în Haran. Avram fără pregetare au adunat averea sa și s-au dus cu Lot, în pămîntul lui Hanaan, 75 ani avînd de la a sa naștere. El să afla aproape de Sihem, cind al doilea i s-au arătat Dumnezeu și i-au descoperit, că însuși pămîntul acesta va fi dat urmașilor lui. Cea întăe însușime pre care Avram au întărit în pămîntul acesta au fost ofertorium ftoataT^piov. După aceasta trecînd în lung pămîntul cătră amiazizi, din pricina fo[a]meții, el au fost în Eghipet, unde întrebuințată de el meșteșugire a tăgădui căsătoria pentru a sa siguripsire, au supus îngrijerii pre soția lui, iar curtea lui Faraon pedepselor. După întoarcerea de la Eghipetu, cînd spre depărtarea gîlcevelor între slugi Avram au pus înainte lui Lot să-și aleagă deosebit pămînt de lăcuire, și despărțindu-să de dînsul l-au slobozit cu iubire spre răsărit, Dumnezeu a treia ori i s-au arătat lîngă Vetil, și, întărind că tot pămîntul acesta va fi dat seminției lui, au arătat cu aceea că Lot nu are parte într-această făgăduință. întru altele despărțirea aceasta n-au făcut sminteală dragostei care unea pre acești doi nemernici. Avram din parte sa au dat la aceasta dovadă, cînd Lot cu lăcuitorii Ludomei și altor oarecărora orașe era luat rob de împăratul Elamului cu a lui alianți. ADDENDA VI [TÎLCUIREA SFINTEI LITURGHII] ... lui Dumnezeu în pîntecele cel fecioresc, și a lui aducere de jertfă pre crucea, cum și învierea din morti s-au săvîrșit prin Duhul Sfînt, după mărturia Scripturii; 1 și pentru că și în evharistia cu cel de taină chip, să săvîrșește nașterea lui lisus Hristos, junghierea și învierea lui; deci spre săvîrșirea acestei neajunse și înfricoșate taine, să și cheamă el cu cele mai călduroase rugăciuni. § 194 Cu acest chip săvîrșind preotul sfințirea darurilor în trup și sîn-gele Domnului, săvîrșește împreună și taina junghierii lui care s-au făcut pre cruce, pentru că atunce aflîndu-să pe pristol deosebi, supt vederea pîinii, însuși trupul lui Hristos; și deosebi, supt vederea vinului, singur sîngele lui, de aceasta despărțire sîngelui de la trup alcătuește pre ace de taină a lui fără de sînge junghiere, care să săvîrșește cu sabia cea duhovnicească, adecă, cu aceste a preotului cuvinte: și pre pînea această ș. c. 1. „O Cinstitoriule — pre Dumnezeu preasfinte! (strigă sfîntul Grigorie cuvîntătorul lui Dumnezeu în epistolia cătră Amfilohie) „nu te lenevi a te ruga și a te pune pentru noi (atunce), cînd prin cuvintul tragi pe Cuvînt, cînd cu acea fără de sînge tăetură tai trupul Domnului avînd in loc de sabie cuvintul". Nu firește să luăm sama la pînea și păharu ce sînt puse înainte „ce înălțînd gîndul nostru să cerem, că este pus pe sfînta masă mielul „lui Dumnezeu, cel ce au ridicat păcatel® lumii", așa au grăit Ghe-rasie Chizicul în storia soborului de la Nichea,1 2 — „(tuturor acestora grăite cuvinte, prin cari să săvîrșește sfințirea darurilor, teologhisește3 „Nicolai arhiepiscopu Tesalonicului), lucrarea celor sfinte să face să-„vîrșită și sfîrșită, și darurile sfințite, și jertfa îndreptată, și junghierea „cea mare, și aducerea de jertfă pentru lumea junghietă, pe sfînta 1 Luca, cap. I, stih 35. Cătră ovrei, cap. 9, stih 14. Cătră Rîtnleni, cap. 8, stih 11. 2 Caută lucrările soborului de la Nicheea, parte 2, fila 143. 3 Nicolai Cavasila, în Tîlcuirea Liturgii, cap. 27 și 32. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 401 „masă să vede pusă înainte, fiindcă pînea trupului Domnului, — este „însuși cel mai adevărat daru, însuși întru tot sfîntul trup a stăpînului, „toate acele, cu adevărat priimind: adecă ocări, dosădiri și rane; „singuru răstignitu, jungheatu, înaintea lui Pilat din Pont mărturisitul, „bună mărturisire, pălmuitul, scuipatul, năcăjitul, și fiere gustat; ase-„menea și vinul, este însuși sîngele ce au curs din trupul cel junghiet, „trupul acesta și sîngele acesta, de la Duhul Sfînt alcătuite, din Sfînta „Fecioară născute; îngropate, a treia zi înviete, la ceri înălțate, și de „dreapta Tatălui șezute, — însă jertfirea aceasta să face, nu că atunce „să junghie mielul, ce pînea să preface, în mielul cel junghiet pre „(cruce)11. § 195 Ciad preotul săvîrșește evharistia și aduce lui Dumnezeu darurile spre jertfă, atunce el închipuește în sine pre însuși Marele Arhiereu, pre Hsus Hristos Fiul lui Dumnezeu, ca pre singur lucrător celor sfinte ,și după rînduiala lui Melkisedec, pînea și vinul, pre altaru Besericii prefăcînd în trup și sîngele său: aduce întru jertfă lui Dumnezeu Tatăl, după datoria vecinicii sale arhierii. Pentru aceea în vremea cîntării heruvicului, cînd preotul zice rugăciunea („nimene din cei ce să leagă cu pohtele trupești") mărturisește „că tu ești cel ce aduci și cel ce te „aduci, și cel ce priimești și cel ce te împărți, Hristoase Dumnezeul „nostru" — „Hristos și acum este de față, grăește sfîntul loan Gură „de Aur,4 împodobind masa aceasta, și fiindcă au fost împodobit-o la „cina, deci și acum o împodobește, că nu omul este ce face cele puse „înainte a fi trup și sîngele lui lisus Hristos, ce singur același Hristos, „carele s-au răstignit pentru noi, împlinind același a lui Hristos chip. „Preotul stă și aduce rugăciunea zicînd cuvintele: „acesta este trupul „meul Dar darul și dumnezeească putere este care lucrează toate". — „Și încă în 2 vorovă pe 2, epistolie cătră Timotei: „aducere aceasta de „jertfă, măcar ori care preot să aducă, măcar Pavel sau Petru, tot „acee este pre care au dat Hristos ucenicilor săi, și pre care preoții „acum săvîrșesc; și întru nimic nu este aceasta mai mică decît ceea-„laltăr că și pre aceasta nu sfințesc o[a]meni, ce același care pre acee „au sfințit, pentru că aceleși cuvintele ce au grăit Hristos, sînt și acum „pre cari greește preotul aducere adecă de jertfă tot acee este. — „Domnul pînă în zioa de astăzi, pre acest preasfînt și preadevărat „trupul său, singur face, și blagoslovește și sfințește, zice sfîntul Chi-„prian în cuvîntul pentru cina Domnului". „lisus Hristos, odată, adu- 4 Sfîntul loan Gură de Aur, în Cuvîntul pentru vînzare Iudei ce au făcut asupra lui Hristos. 26 402 Antonie Plămădeală „cind pre sine jertfă nu s-au lăsat de preoție; ce totdeună pre aceeși „lucrare de sfințenie noao săvîrșește, după care să face pentru noi „mijlocitor cătră Dumnezeu în veac, pentru aceea s-au zis cătră dînsul, „tu ești preot în veac;5 6 7 8 iar chipul cu care săvîrșește Hristos lucrarea „celor sfinte este acesta, că el singur, lucrul povățuitor ocîrmuitor, „cătră taine și sfîrșitul, adecă lucrarea celor sfinte a darurilor, și sfin-„țirea credincioșilor, el săvîrșește; iar rugile, cererile și rugăciunile „pentru acestea, este lucru preotului; pentru că acele sînt a Stăpînului, „iar acestea a robului; acesta să roagă, dar celalalt face rugăciunile „desăvîrșite; Mîntuitorul dă, iar preotul pentru cele date mulțămește; „iereul aduce darurile; iar Domnul priimește; aduce și Domnul, însă „pre sine singur Părintelui atunce cînd și acele daruri vor fi el, adecă „cînd să vor preface în trup și sîngele lui. Și fiind că pre sine singur „aduce, deci pentru acee să și zice a fi el ce aduce, și cel ce să „aduce, și cel ce priimește.6 Că aducînd și priimind ca un Dumnezeu, „iar adus ca un om: pînea și vinul încă fiind loruș înființate daruri „preotul aduce, dar Domnul priimește, și ce face, primind darurile „aceste sfințește și le preface în trup și sîngele său" întru acest chip cuvintează dumnezeește Nicolai arhiepiscopu Tesalonicului în Tîlcuirea liturghii", cap. 28 și 49. § 196 Vremea sfințirii darurilor în trup și sîngele Domnului cît este de înfricoșată și mare, învățătorii cei besericești așa învață; sfîntul loan Gură de Aur în cartea pentru preoție, voroava 6, greește „atunce și „îngerii stau înainte cu preotul și toată ceata cereștilor puteri să adună „spre înălțarea glasurilor, și tot locul care să află împrejuru pristolu-„lui, să umple de fețele îngerești, întru cinstea celui ce să junghie, „pentru care îndestul să poate a să încredința din jertfă aducerea ce „să săvîrșește atunce". — Și pentru acee Sfîntul Ainbrosie prin dum-nezeească înțelepciune socotește că „dacă ar fi ceriurile deșchise, deci „nu s-ar pute afla nimică mai sfînt, decît acee ce să află atunce pe „pristo[a]lele noastre".? Sfîntul Grigorie Dvoeslovu în voroavele sale greește:6 „Care din „credincioși poate să aibă îndoială că întru acelaș ceas a jărtfă adu-„cerii pe glasul preotului nu să deșchid cerurile? Că în vremea acei „taine a lui lisus Hristos nu sînt de față cetele îngerești? că cele de sus 5 Cătră ovrei, cap. 7, stih 17. 6 Rugăciunea în liturghia ce să cetește în vreme cîntării heruvicului „Nimene din cei ce să leagă cu poftele trupești ș. c. 1“. 7 Caută Glasul credinței, cap. 8, pentru taina, fila 78. 8 Sfîntul Grigorie Dvoeslav, în a 4 carte, cap. 58. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 403 „cu ceste de jos să întrolochează, și cele cerești cu ceste pămîntești „să împreonează, și așa din cele văzute și nevăzute să face una?". Din însuș pricina aceasta s-au așezat pe Beserică, ca întru această înfricoșată vreme să tragă clopotele numai spre deșteptare și îndemnare cătră mai sîrguincioasă rugăciunea, pre cei ce să afla de față în beserică, dar și pre cei ce sînt mai departe precum cei ce au rămas pe la case, care trec pe aprope de locul unde să săvîrșește taina, cei ce lucrează la holde, și cari sînt însărcinați cu altele ale lumii grije și slujbe, sfătuind pe toți întru acel mare ceas, să cază înaintea Domnului, și cu umelință să roage pre dînsul, ca să priimască cu părintească îndurare adusă lui jertfa, de la Beserică ceriul și pămîntul, pre lîngă acee rugăndu-1, ca priimindu-o; să trimată pre Duhul Sfînt preste darurile ce să aduc lui, și să facă pre ele trup și sîngele Fiului Său, și precum toată lumea așa și pre dînși ca pre cei ce sînt pomeniți să-i spele cu precuratul sîngele său de toate păcatele lor ș. c. 1. Cap. 11 A) Pentru mulțămitoare pomenirea Sfinților în vremea lucrării celor Sfinte; (B) Pentru pomenirea ce să face cu rugăciunea pentru cei morți, și V) pentru cei vii, și pentru sfîrșitul evharistiei. § 197 (A) Săvîrșindu-să dumnezeiască sfințirea darurilor, și fiindcă ele prin prefacerea sa în trup și sîngele Domnului, să fac jărtfă a toată lumea (§ 194): deci și cer a fi aduse și înduplecate cătră lume: pentru că unii din omeni sînt cari au luat de la Dumnezeu faceri de bine, alți au trebuință de acele, iar alții cer curățirea păcatelor; drept acee socotind feliurimea împrejurărilor și nevoilor, au trebuință de a sa încuviințare și jertfăaducerile. Pentru acee preotul ca un jărtfitor și pentru toată lumea rugător (§ 63) aduce pusă înainte jertfa pentru toți adecă după a fieștecărue nevoe și întru cele bune neapărată trebuință, „și „așa întăi aduce pentru toată prăznuitoare purtătoare de biruință în „ceri Beserică, pomenind și numărînd cu amăruntul cetele anume: „stremoși; părinți, patrierși, proroci, apostoli, mucenici, mărturisitori, „postnici și tot sufletul cel drept care întru credință s-au săvîrșit; „rugind pre Domnul ca împreună cu rugăciunile și cu soliile lor să „cerceteze pre noi cu a sale îndurări; iar mai ales (adecă mai mult „și cu deosebită decît pentru Sfintele sărbătoare glăsuirea) pomenește „pe preablagoslovită Născătoare de Dumnezeu Fecioară Maria, ca pre 26* 404 Antonie Plămădeală „împărăteasa care este mai cinstită decît drepții și sfinții îngeri. Pre „care adunîndu-să cetele clirului în mijlocul besericii întru una, spre „înmulțirea căutărilor, și prin acee cătră mai mare sădirea luare „aminte și osârdia a celor ce să află de față cătră preablagoslovită, „binccuvîntată Fecioară, fericesc atunce ori cu a sa plină de biruință „această cîntare: să cade cu adevărat a te ferici ș. c. 1." (care cîntare au fost cîntată și în liturghia lui lacob fratele lui Dumnezeu), sau cu altă cîntare după cuviința zilii. § 198 A să pomeni sfinții în vreme evharistiei cînd să lucrează cele sfinte și aducerea pentru dînșii jărtfa aceasta, este cel mai vechi obi-ceiu. De dansul să cetește în rînduiala apostolilor în liturghia lui lacob și în scripturile altor de demult învățători să pomenește, iar aducerea pentru dînși aceștii jărtfe nu este alta, numai mulțămitoare, după cum arată Nicolai arhiepiscopu Tesalonicului,^ că Dumnezeu bine au voit pentru dînși, întru Hristosul, că supt steagul crucii lui, au săvîrșit fără prihană calea credinței; că au luat pre dînșii de la noi cătră Beserica celor întăi născuți, și i-au odihnit întru lumina feții sale; că rugăciunile lor au dat noao între solire și ajutor înaintea scaunului său ș. .c. I. Pentru toate acestea, mulțămind noi preacerescului părinte, pomenim pre dînșii, și pentru a lor pomenire aducem lui, jertfa mulțumirii, pre însuși lisus Hristos, carele lucrează cele sfinte pre jertfelnicul nostru, prin care au priimit ei toate cele bune, și în care așa ca mădulările celui de taină a lui trup să țin, și prin el, ca prin marele arhiereu s-au adus și să aduc lui Dumnezeu întru miros de bună mireazmă duhovnicească. „Același Nicolai greește, că jărtfă aducerea în liturghiei „săvîrșită, nu numai că este rugătoare (pentru ertare păcatelor, celor vii „și morților), dar și mulțămitoare — însă cari sînt pricinile mulțămirii? „Sfinte: — fiindcă Beserica întru ele au aflat cee ce căuta, și au cîștigat „cee ce dorie, adecă împărăția ceriului, — să pare a grăi preotul „întru acest chip, mulțămim ție, Do[a]mne, că ai deșchis cu moartea „ta pentru noi porțile viețăi. Ca o maică ai priimit de la noi, că așa „mare mărirea au dobîndit omul, că pre cei de o firea cu noi avem „solitori și ca celor împreună născuților noștri așa mare cătră (tine) ai „dat îndrezneală". — Către acestea să cuvin și următoare cuvintele Sfîntului Chirii lerusalimleanulJO „Iarăș pomenim, greește el, și pre „cei mai nainte răposati: întăi pre patrierși, prorocii, apostoli și mu-„cenici, ca Dumnezeu cu a lor rugăciuni și soliri să priimască și rugă-„ciunile noastre". 9 Nicolai Cavasilu, în Tălmăcirea Liturghii, cap. 10 și 33. 10 Sfîntul Chirii lerusalimleanul. în Cuvîntul cel povățuitor cătră taine, 5. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 405 § 199 B) După multămitoare pomenirea sfinților, preotul să apropie cătră Dumnezeu cu rugăciunea și cu aducerea aceeș a toată lumea pusă înainte curatătoare jărtfă, pentru ertarea păcatelor tuturor celor din ve[a]c carii au adormit întru credință și în nădejdea învierii, și roagă pre Dumnezeu ca să-i odihnească întru împărăția sa, zicîndJi și pomenește, Doamne, pre toți adormiții întru nădejdea viețăi de veci: și odihnește pre dînșii unde sălășluește lumina feții tale. — Sfîntul Chirii lerusa-liinleanul în cuvîntul cel mai sus arătat greește: „după acee și pentru „toți mai nainte răposați sfinți părinți și episcopi, și în deobște pentru „toți mai nainte odihniți cari fac a fi în noi simțirea de prea mare „ajutor, crezînd sufletelor, pentru care sa înalță rugăciunea în vremea „sfintei și înfricoșatei jertfe care este pusă înainte. — Deci să nu ne „lenevim, sfătuește sfîntul loan Gura de Aur,12 a ajuta pro cei răpo-„sați și a aduce pentru dînși rugăciuni: fiindcă îndeobște pusă este „înainte curățirea a toată lumea". § 200 A pomeni pre cei răposați, și a aduce Domnului jărtfă pentru ertarea păcatelor lor, Scriptura cea Sfîntă învață pre noi. Iuda a lui Macavei pentru cei uciși de război cari avea supt hainele sale ascunse lucruri din capiște idolească împotriva poroncii legii lu.. * .. ate,13 adunînd doao mii drahme argint, au tremes la Ierusalim, ca să aducă Domnului jărtfă spre curățirea păcatelor lor, care aducere de jărtfă el au făcut întru nădejdea învierii lor. Că greește Scriptura, dacă căzuților n-ar fi nădejde de sculare, deci ar fi de prisos și în zadar a să ruga pentru cei morți.13 „Nici în deșert legiuit s-au pus de cătră apostoli a 11 Cînd preotul în vremea înălțării jertfei să roagă pentru cineva și pomenește pre el; atunce cu această rugăciunea și pomenirea însămnează că el pentru acela aduce jărtfă lui Dumnezeu, pentru că cei de demult sfinți părinți și alcătuitorii slujbelor, într-o înțelegere întrebuința aceste cuvinte, adecă a pomeni pe cineva, a să ruga pentru cineva, sau a aduce jărtfă în vreme înălțării ei. Sfîntul Chirii Terusalimleanul în 5 Cuvînt ducerii cătră taine greește: „Pentru cei ce au răposat/4 noi aducem pe Hristos, carele s-au jungheat pentru „păcatele noastre", care prin cuvînt să închipuește într-acest „loc a liturghiei unde zice: pomenește pre toți cei adormiți“. Sfîntul loan Gură de Aur (în vorova 41, Pentru bune nărauri, pe 1 Epistolie cătră corinteni) unind aceste cuvinte, așa ritorisește: „întru altele să ajutăm celor răposați și pomenirea pentru dînși să săvîrșim. Pentru ce ai îndoială? Dacă prin „noi adusele pentru morți, să face lor oarecare mîngăere? Cînd cei adormiți greește Avgustin, să pomenesc în vremea jărtfei, deci și pentru dînși ea să aduce, așa să să zică." înțelegere aceasta și a tuturor mai jos următoarelor în liturghia pomeniri pentru lumea, pentru episcopi, pentru împărați, pentru bună prefacerea văzduhului, pentru aducerea rodurilor pămîntului și celelalte, adecă pentru toate aceste aduce lui Dumnezeu preotul pusă înainte jertfă, pre unul născut fiul lui, și pentru el și prin el cere ca să reverse asupra tuturor bogată mila sa. 12 Un cuvînt greu de descifrat. Trimiterea e la Sfîntul loan Gură de Aur, în în voroava 41 asupra epistolii I cătră Corinteni. 13 Lege a două (adică Deut.), cap. 7, stih 26. 14 A doua carte Maccabei, cap. 17, stih 39, 46. 406 Antonie Plămădeală „să face pomenirea pentru cei răposați în vremea înfricoșatelor taine; „pentru că știu cît de mare cîștigare să face lor, cît de mare folos, „mărturisește sfîntul loan Gură de Aur".15 § 201 V) După ce au pomenit pre morții face pomenire și aducere de jărtfă pentru toată oștitoare pre pămînt Beserica, și întăi pentru epis-copi, preoți, diaconi, și pentru tot clirosul; pentru sobornicească și apostolească Beserică, care să află de la margine pănă la marginea lumii; pomenește pe preablagocestivii împărați, și roagă pre Dumnezeu ca să dăruiască lor pacinică stăpînire, ca și noi întru liniștea lor să petrecem viață lină și fără gîlceavă întru toată buna credință și curăția. Iar asupra vrăjmașilor care voesc războaie, biruință „scrie Nicolai Vulgaru"J6 Că preotul avînd putere a să ruga pentru cele „cerești și cele pămîntești, și pentru cele de desupt, aduce sfintele „pomeniri; întăi pentru toți sfinții, pe urmă pentru răposați; asemenea „și pentru cei vii. Și precum în rînduiala purtătoarei de biruință Be-„sericii cu înalt glas și ales (deosebit) ca pre împărăteasa tuturor, au „pomenit pre pururea Fecioara Maria născătoare de Dumnezeu: așa și „acum întăi și arătat (întru auzul norodului) pomenește pre arhiereul „adecă mai marele oștitoarei sfintei Besericii noastre, rugîndu-să ca „nu numai să fie păzit întru ani îndelungați, dar și pravoslavnic, drept „îndreptînd cuvintul evanghelicescului adevăr".17 Pe urmă să roagă pentru norodul ce stă înainte pe vreme săvârșirii evharistiei, și pentru cei ce pentru binecuvântate pricini nu s-au întâmplat. Cerînd tuturor lor de la Dumnezeu ceste vremelnice și cele vecinice bunătăți; pentru orașul și țara în care viețuim, ca să izbăvească pre dînsa de foamete, de ciumă, de cutremurul, de potop, de focul, de sabie, de venirea asupră-ne altor neamuri, și de războiul dinte noi; pentru bună prefacerea văzduhurilor și pentru îndestulare rodurilor pământului; pentru cei ce înoată pre ape și călătoresc, cei ce sînt în nevoi și pătimesc (§ 114), pentru cei robiți; pentru cei ce aduc daruri și fac bine în sfintele beserici (§ 151), și pentru cei ce-și aduc aminte de cei săraci 15 Gură de Aur, în Bunele învățături. 3. pe epistolie cătră . . . 16 Nicolai Vulgaru, în Tîlcuirea liturghii, pentru acestaș loc. 17 Drept îndreptînd cuvîntul adevărului: aceste cuvinte sînt luate din al doile epistolie cătră Timotei, cap. II, stih 15, unde așa să citesc: sîleste-te ca să te arăți ispitit lucrător înainte lui Dumnezeu, nerușinat, drept îndreptînd, cuvîntul adevărului. Sfîntul Pavel apostolul cu aceste cuvinte poroncește, ca propoveduitorul să să silească a afla cuvîntul lui Dumnezeu, întru știință și cu înainte prăvirea, unde și pentru ce poate adecă pentru care trebuință are să grăească cu silință, cu soo-rire și cu folosu: de pildă, el nu este dator a grăi cătră păcătoși ce petrec fără pocăință de milostivirea lui Dumnezeu, ce mai vîrtos trebui a înfricoșa pre dînși cu asuprirea iudecătii lui; iar din potrivă, pre cei ce să pocăesc a-i mîngăe cu milostivirea. Pentru acest feli de bună înțelepciunea și înainte prăvirea cunoștință, care Beserica de la Domnul păstorilor săi. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 407 și-i miluesc, pentru cei ce ne urăsc și pentru cei ce iubesc pre noi, și pentru toți cari trebuesc milă și ajutor lui Dumnezeu, asupra adec tuturora cheamă de la Dumnezeu mare și bogată milă, „Zicînd tuturor toate să fii (în Liturghia lui Vasilie cel Mare preotul să roagă așa) cel ce știi pre fiește carele și cererea lui ca și trebuința lui". § 202 Toate aceste rugăciuni și cereri cu începătura și așezarea sa merg cătră vremile apostolilor. Sfîntul Pavel sfătuind roagă pe Timotei, ca să facă rugi, rugăciuni, cereri, și mulțămiri pentru toți o[a]meni. Preotul cel întăi a legii cei vechie, întrînd în Sfînta Sfintelor, ca un jărtfitor a toată lumea (§ 63) „aduce rugăciuni, greește Filon, pentru tot neamul „omenesc; cătră aceasta, și pentru pămîntul, pentru apă și pentru toată „firea stihii lumii. Sfîntul loan Gură de Aur în cartea pentru preoție,18 „întru acest chip ritorisește: „preotului acelue, carele pentru tot orașul, „dar ce zic orașul, pentru toată lumea să roagă și cere ca să fie „Dumnezeu milostiv și toate păcatele să le erte nu numai celor vii „dar și celor ce s-au mutat, cum i se cade să fie!. De vreme că este „lui încredințată toată lumea, cătră aceasta ce este el, iată că tuturor „fiind ca un părinte, așa să apropie cătră Dumnezeu rugîndu-să: ca „pretutindenea să să potoală războaele, să înceteze turburările, pace, „zile bune și de toate nevoile ce vin fieștecărue deosebi și deobște, „grabnică scăpare, slobozirea să să dăruiască". § 203 După vozglasul ce face preotul zicînd: întăi pomenește, Doamne, clirosul, în fața a tot norodul pe vremea închierii pomenirii numelor pravoslavnicilor, care atunce preotul și diaconul face în altar, cu mare glas răspunde și pentru toți și pentru toate (xai 7ra cov xat toxgcov). Cuvintele aceste întru a sa înțelegere să plinesc prin poftorită atunce ci preotului rugăciune: pomenește, Doamne! în vreme săvîrșirii liturghiei nu numai singur preotul să roagă și face jărtfa pentru pravoslavnicii, dar și tot norodul, împreonînd a sa osîrdie cu a preotului, roagă pre Dumnezeu cu mare glas, să pomenească pre toți pravoslavnici atît pre cei răposați, cum și pre cei ce sînt de față la lucrare celor sfinte a evha-ristiei și pe cei ce nu să află de față, pre părinți, rudeniile, făcătorii de bine și pre toți omenii nu numai după nume ce și deobște, adecă nici pre unul lăsînd nepomenit, și pentru toți; și pentru toate, parte bărbătească și fe-meiască, ale cărora numirile unul singur știi, pomenește, Doamne! 18 Sfîntul loan Gură de Aur, Carte pentru preoție, cuvîntul 6, număru 4. 408 Antonie Plămădeală La cei de demult cuvintele aceste erau greite de diaconul, după sfîrșitul cetirii pomelnicilor întru auzul a tot norodul. Insă aceste pomelnicele cuprinde în sine 1) numele sfinților; 19 2) numele răposaților și 3) numele celor vii; precum, pravoslavnicilor arhierei, blagocestivilor împărați și pre alți dregători. Intr-acele pomelnice era scrise numele făcătorilor de bine și miluitorilor acei beserici și a tuturor cari avea dorință: mai ales că atunce să socotie de cinste aceasta urmare, cum și spre defăimare era celor cari nu să scrie în diptihi, adecă pomelnicile. § 204 Toată aceasta prea înaltă mulțămirea și jărtfă aducerea pentru toată lumea, preotul închiee cu glas cătră Dumnezeu strigarea, rugind pre el, ca să dăruiască tuturor unirea sufletului M spre proslăvirea numele lui cel mare: și dă noua cu o gură și cu o inimă a mări și a cînta ș. c. 1. Iar norodul sau în locul lui clirosul, întru întărirea tuturor acestora și spre mărturisirea rugăciunii sale cătră Dumnezeu pentru toate acele de cîte preotul s-au rugat și jărtfă au adus, strigă după pilda celor de demult creștini amin.2i Cu care și evharistia să sfîrșește. § 205 Chipul acesta săvîrșirii evharistii și a toată lumea jărtfă aducerii este cel mai de demult. Așa lucra cele sfinte apostolii și după dînșii următorii arhiereii, precum să arată din înainte înștiințări. Cap. 3. 4 și din liturghia apostolilor. De a lor așezămînturi și rînduele fără abatere știindu-să luminătorii cei mari, Va sil ie și loan Gură de Aur, precum ei singuri săvîrșie așa au dat și pravoslavnicei Beserici, care după a lor pildă pășind neschimbat și lucrează cele sfinte. Cap. 12 Pentru grăitoare rugăciuni cătră împărtășirea, care să face după săvîrșirea evharistiei. § 206 întru acest chip preotul săvîrșind prea înaltă pentru toată lumea jărtfă aducere, urează preurmă pre cei ce sînt de față desavîrșirea aceștii mari și înfricoșate taine și împreună gătește pre dînșii cătră sositoare tainelor împărtășire, chiemînd asupra lor milele Domnului: și 19 20 21 19 Sfîntul Dionisie Areopaghitu, în Ierarhia Besericii, cap. 3. 20 Sfîntul Gherman patriarhul, în Căutare besericeștilor trebi. 21 Iustin Filosoful, Apologhia, 1, numărul 67; caută mai sus § 23, 168. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 409 să fie mila marelui Dumnezeu ș. c. 1.; asupra cărui cuvînt răspund ei: și cu duhul tău! Cu asemenea chip să cetește și în rînduelele apostolilor, unde după sfîrșitul evharistii să poroncește episcopului ca să zică cu mare glas: „Pace lui Dumnezeu sa fie cu voi cu toți!" Iar norodul răspundea: și cu duhul tău. § 207 După această îndată ieșind diaconul din altar, pre toți îndeamnă cătră cea cu un suflet rugăciunea, zicînd: „pre toți sfinții pomenindu-i „iară... și iară cu pace Domnului să ne rugăm,22 pentru darurile care „s-au adus spre (jărtfă) lui Dumnezeu și sfințite în trup și sîngele „Domnului". Pentru cari să ne rugăm ca priimindu-le Domnul întru cel mai presus de ceriu jărtfelnicu său, spre binele plăcută lui întru tot ardere, să ne trimată și părtași să ne facă rodurilor, cîștigate prin moartea lui lisus Hristos, pre cari și numărul preotul în rugăciunea de el grăită în vreme aceasta.* „Să ne rugăm Domnului, zice diaconul, „pentru dările cele sfințite, nu pentru ca [să] priimască ele sfințirea, „pentru că acum sînt sfințite, ce pre aceea sfințirea să ne dee noao, „că aceasta este ce să greește, ca iubitorul de omeni Dumnezeu prii-„mindu-le, să ne tremată harul Sfîntului Duh; să ne rugăm, greește, „pentru daruri, ca să fie întru noi lucrătoare, ca să nu să arete Domnul „cu îngreaoere (neputincios) a face întru noi darul acesta; așa tăl-„cuește Nicolai arhiepiscopu Tesaloniculuiu.23 Cătră aceasta diaconul alăturează încă și alte multe folositoare rugăciuni, cari sînt arătate mai sus (§ 166). * între aceste tremase (înălțate) rugăciuni preotul să roagă în sine cu taină, grăind rugăciunea sfîntului loan Gură de Aur: înaintea ta punem toată viața și nădejdea noastră; sau a sfîntului Vasilie cel Mare, Dumnezeul nostru, Dumnezeu carele măntuești? „Cu aceste rugă-„ciuni cere cu umelință pre iubitoriul de o[a]meni stăpînul, ca să cu-„rățască pre cei credincioși de toată spurcăciunea trupului și sufletu-„lui; să sfințească pre dînșii și așa să-i învrednicească a să împărtăși „în {ricoșatelor taine, spre călătoria vieții de veci, spre răspuns bine „priimit la înfricoșată judecată, spre împreonare Sfîntului Duh, spre „moștenirea împărății cei cerești, nu spre judecată sau spre osîndire". Cuprinderea rugăciunilor acestora este a apostolilor: pentru că în toate 22 Caută în Liturgh. apost., cap. XII. Aici prin pomenirea sfinților nu să înță-leg cetele sfinților, cu a cărora rugăciune și soliri, preotul în vreme pomenirii numelui lor roagă pre Domnul ca să cerceteze pre noi cu îndurările sale, ce și toți credincioșii adormiți și cei vii a cărora numele pe vreme săvîrșirii evharistiei In pomelnicele au fost pomenite. în Beserica cea dintâi să numea sfinți credincioșii pentru mărturisirea sfintei credințe după cum să arată pe multe locuri în faptele apostolilor și în epistoliile săboarelor și la sf. apostol Pavel. 23 Nicolai arhiepiscopu Tesalonicului, cap. 34, in Tîlcuirea liturghii. 410 Antonie Plămădeală liturghiile cele de demult puțin de nu întru chip să cetesc cu cuvintele; în liturghia lui lacob fratele Domnului așa: „Sfințește, Stăpîne, sufletele „și trupurile noastre, rădică de la noi toată pohta vicleană, toată gîn-„direa de rușine și toată dorința, toată tragerea celor lumești, toată „mișcarea trupului și sufletului, care s-au înstreinat de poftirea sfin-„țenii tale". Cu asemenea chip să cetesc și in liturghia apostolilor, cap. 13. Cap. 13 Pentru cetirea rugăciunii Domnului. § 208 După sfîrșitul acelor rugăciuni preotul, spre desăvîrșită închierea lor 24 povățuește cu întîmpinător glas pre cei ce să află de față cătră rugăciunea Domnului, cu care roagă pre Dumnezeu părintele, ca să învrednicească pre cei din darul făcuți fii săi, cu îndreznirea și fără de osîndă a numi pre el Tatăl lor ceresc; și învrednicește pre noi, stăpîne, cu îndreznire... pe urmă clirosul cetește cu mare glas rugăciunea Domnului, pre care au dat și au poroncit a să ruga cu dînsa singur unul-născut Fiul lui Dumnezeu: Tatăl nostru carele ești în ceruri ș. c. 1. Tălmăcirea sau tîlcuirile aceștii rugăciuni pentru acee nu să pune aici, fiindcă acum în multe eșite cărți să află. § 209 în cît de mare cinstire, creștinii cei de demult avea pre această dumnezeiască rugăciune, să arată din scripturile sfinților părinți.25 Ea să întrebuințează de Beserică de la însuș vremile Mîntuitoriului, în toate slujirile cele rugătoare cu deosebită bună cucerie, și totdeuna așa era adeverită cum și acum într-o unire de toți să adeverează, de cel mai întăi și mai desăvârșit chip creștineștii de Dumnezeu cinstiri. Tertulianu numește pre dînsa „Scurtare a toată evanghelia și cît de „scurtă este ea în cuvinte (greește el), cu atîta îndestulată în gîndire".23 Iar Sfîntul Chiprian pentru dînsa așa ritorisește:2^ „Hristos mai nainte „au zis, că vine ceasul, întru care închinătorii cei adevârați să vor „închina Tatălui, cu duhul și cu adevărul; el aceasta au săvîrșit ce 24 Sfîntul Avgustin, voroava 83 pentru cei deosebiți; și încă în epistola 59 cătră Pavlinu, întrebare 5. 25 Chiprian, Chirii lerusalimleanu, Gura de Aur și alți, în tîlcuirea asupra aceștii rugăciuni. 26 Tertulian, în tîlcuirea pe această rugăciunea. 27 în tălmăcirea rugăciunii Domnului. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 411 „mai nainte au făgăduit. — că ce rugăciune mai duhovnicească poate „să fie mai mare decît aceasta, care s-au dat noao de la Hristos. De „la dînsul s-au tremes noao și Duhul Sfînt! Că mai mare rugăciune „și mai adevărată, care poate fi la Tatăl, decît acee care prin buzele „Fiului ca unue ce este singur adevărul adusă! Și așa, a să ruga de „alt feli decît cum au învățat el, nu numai că este neștiință, dar și „vină; cînd el singur o au pus și au zis:28 Poronca lui Dumnezeu „lepădați, ca să puneți așezămînturile voastre. Să ne rugăm dar, iubiți-„lor frați, așa, precum Domnul învățătoriul nostru au învățat pre noi! „Iubită și plăcută rugăciune, a ruga pe Dumnezeu cu a lui cuvinte; a „întră în urechile lui cu rugăciunea lui Hristos; știe Tatăl graiurile „Fiului Său, cînd rugăciunea aceasta înălțăm; deci în glasul acesta „(să aude) însuș acela care lăcuește în sînul lui; și cînd nu avem „pre el mijlocitor la Tatăl pentru păcatele noastre: deci păcătoși fiind, „rugindu-1 pentru greșalele noastre, a chizeșului nostru cuvintele greim. „Pentru că dacă zice:20 cum că ori ce vom cere de la Tatăl întru „numele lui, va da noao; cu cît dar mai adevărat vom dobîndi tot „acee pentru care ne vom ruga întru numele lui Hristos, dacă vom „ruga cu rugăciunea lui"! Sfîntul loan Gură de Aur vorovește:$o „dacă „cu întunerece vei fi păcătos, înălțînd acea rugăciune, cu urmare care „zice ertați vrăjmașilor, greșiților voștri, și Tatăl vostru o era voo „greșalele voastre, cu mare nădejde vei priimi ertare tuturor păcate-„lor tale". Cap. 14 Pentru plecarea capetelor și pentru vechimea și mărimea aceștii rugăciuni § 210 După cetirea rugăciunii Domnului întorcîndu-să preotul cătră norodul zice pace tuturor! cu care însemnează nouă și de mare treabă lucrare, iar anume, rugăciune cu plecarea capetelor, pre care și fac cei [ce] sînt de față după ce zice diaconul: capetele voastre Domnului să le plecați! „Pomenind preotul neamul nostru cel bun prin rugăciunea „Domnului Tatăl nostru, poroncește pre urmă a mărturisi pre el și ca pre „Domnul nostru, și datorie de rob a arăta lui, și capetele a pleca lui, „și a mărturisi cu chipul acesta înaintea lui cuviința robirii sale. „Pleacă capetele nu numai după ființă Domnului ziditoriului și Dum- 28 29 30 28 Marco evang., cap. 7, st. 9. 29 loan evang., cap. 15, st. 16. 30 în voroava 3, pentru David și Saul. 412 Antonie Plămădeală „nezeu, ce și ca robi cumpărati cu sîngele unue născut Jiului său", scrie Nicolai arhiepiscopu Tesalonicului.31 Pe urmă cînd toți au capetele plecate preotul cetește rugăciunea: Mulțămim ție, împărate nevăzute; sau pre aceasta a lui Vasilic cel Mare: Stăpîne Doamne, părintele îndurărilor... „cu aceste rugăciuni „în taină roagă pre Domnul ca să caute din ceriu cu milostivire asupra „norodului carele au plecat lui grumazăi săi, să blagoslovească cape-„tele lor, să-i sfințească și să-i întărească întru cele bune, darurilor „ce sînt puse înainte fără de osîndă să-i învrednicească și cu acele „fiește cărue să sporească la trebuințele cele bune". Cînd diaconul strigă capetele voastre Domnului să le plecați! atunce toți care stau în beserică cu bună cucerie și cu luare aminte, sînt datori să plece capetele, iar mai vîrtos întru această vreme, cînd pe pristolul este înainte pusă înfricoșată jărtfa ceriului și a pământului: și smerindu-și cu chipul acesta capetele înaintea Domnului si înaintea Mielului lui, carele s-au jungheat pentru noi, datori sînt ca și învăluitoarele în cap gîndurile cele lumești să înnimiceze; iar inima sa și mintea să înaripeze cătră singur Dumnezeu ca să să învrednicească acelui dar, pre care cere preotul celor ce și-au plecat grumazi, după nevoia fieștecărue. § 211 Chipu rugăciunii cu plecarea capetelor să întrebuințează de Beserică din vremile de demult, mai ales s-au văzut la cei dintâi creștini în vremea primirii blagoslovenii de la Episcopu sau de la preoți. Asemenea întru toate rugăciunile cele cu denadinsu cătră Dumnezeu prin cari cu sîrguința cere de la dînsul milă și darul, ori pentru cei credincioși, ori pentru cei chiemați, oglașenici, ori pentru pocăitorii ș. c. 1. și alcătue obicinuită închiere și sfîrșitul tuturor besericeștilor rugătoarelor adunări, în așezarea32 apostoliceștilor rînduele33 34 celor chemați să poroncea, ca după sfîrșitul acelor rugăciuni, să plece capetele și de la episcopu să priimască blagoslovenie, carele puind pre dînșii mîna, cete deasupra lor rugăciunea; această, o face și celor îndrăciți, și celor ce cer botezul, și celor ce să pocăesc, așa acolo să poroncește. Și Sfîntul loan Gură de Aur pe la multe voroavele sale aceasta întărește „și a pleca capetele poroncește3^ întru semn, ca Dumnezeu „ascultînd rugăciunile, să blagoslovească; că nu este omul care blagoslovește, ce cu mîna și cu limba (acelui preot) aduce la singur „împăratul capetele acelor ce stau înainte". 31 Nicolai Cavasila, în Tîlcuirea liturghii, cap. 35. 32 Nicolai Vulgarii, în Tîlcuirea liturghii pentru acestaș loc. 33 Așezămîntul rînduelii apostolilor, carte 8, cap. 6, 7, 8. 34 loan Gură de Aur, în 2 vorovă, pe Epistolie 2 cătră corinteni. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 413 § 212 Preotul după aceasta apropiindu-să cătră sfînta cuminecătură, înmulțește rugăciunea sa și cu bună cucernicie greește rugăciunea sfîn-tului Vasilie cel Mare: „Ia aminte, Doamne! prin care cheamă pre „singur lisus Hristos care șade cu totul întru cei de sus, și roagă pre „el ca să vie a sfinți pre toți, și cu puternică mîna sa a da lui întru „împărtășirea, trupul său, și prin el la tot norodul". § 213 Li vremea cetirii aceștii rugăciuni diaconul stînd înainte sfintelor uși, să încinge cu orariul în chipul crucii pe umerile sale, făcînd cruce și denainte și denapoia. El pentru acee să încinge puind orariul împrejurul pieptului 1) ca fără împiedecare și fără grijă în vreme împărtășirii să poate umbla și a sluji; 2) ca prin aceasta încingere să însemneze și să arate a sa bună cucernicie înainte sfintelor daruri, cătră a cărora împărtășire voește a să apropie. — Drept acee urmînd serafimilor, care stau în cer înainte scaunului măririi Domnului și acopăr fețele săli, să încinge, și ca cînd ar acoperi pre sine după asămă-narea lor, cu orariul ca în chipu aripilor sale celor de taină, rușinîn-du-sa și precucerindu-să înaintea feții slavei Domnului, care esă de la înfricoșatele taine ce sînt puse înainte.*^ Pentru care caută mai gios în tîlcuirea liturghii a lui Simeon Tesalonicheanul, supt numărul 26. Cap. 15 A) Pentru înălțarea Sfintei pîni B) Pentru sfărmarea ei pe părți, V) Pentru împreonarea tainelor, G) Pentru turnarea, căldurii în potir Și D) Pentru cîntarea chinonicului. § 214 A) După sfîrșitul tuturor acestora rugăciuni, preotul cu umelință rugîndu-să întinde mînile sale cu frică și cu bună cucernicie cătră înălțarea dumnezeeștii pîni. Iar diaconii tocma în vremea atingerii 35 Sfîntul loan Gură de Aur. în Voroavă pentru fiul cel curvaru, caută cuvintele iui mai sus în § 67. 414 Antonie Plămădeală pinii, îndemnînd pre cei ce sînt de față cătră luarea aminte lucrării ce are să fie, înalță obicinuitul glasul său strigînd: să luăm aminte, iar preotul rădicînd agnețul în sus cu mare glas zice: Sfintele Sfinților! și clirosul spre aceasta răspunzând cîntă: Unul Sfînt, unul Domn lisus Hristos ș. c. 1. (aceste vozglasuri, să luăm aminte: sfintele Sfinților; și Unul Sfînt) să află în toate slujbele cele de demult, cum și în liturghiile a sfîntului Vasilie cel Mare, și a sfîntului loan Gură de Aur. § 215 Rînduiala a înălța trupul lui Hristos în vremea glăsuitelor cuvinte: sfintele sfinților, să pomenește în liturghia lui lacov fratele lui Dumnezeu (§ 36) și într-alte de demult slujbe, pentru rînduiala aceasta așa ca pentru obicinuită lucrare scrie sfîntul Dionisie Areopagitul în capul 3 Besericeștii ierarhii. Din care urmează a face și închieere, că rînduiala aceasta este așezată încă în vremile apostolilor. Pricina acestei așezări arată singure cuvintele care în vreme săvîrșirii eha-ristii să zic: Sfînta Sfintelor! în Beserica cea dintăi, cînd altarele și prestoalele după asemănarea celor de acum încă n-au fost puse, să punea în căsuță de lemn masă (§ 15), unde mai cu lesnire să pute vedea de cătră toți ce era de față toate lucrările evharistiei; și cînd să apropie vremea cătră împărtășire, deci episcopu sau preotul, vrînd în fiaște carele a face simțitoare țînere de minte pentru 33 vrednică apropiere cătră această fără de moarte masă (pentru că atunce încă de sfîntul apostol Pavel37 s-au luat sama a fi rea purtare de grijă și nebăgare de samă de cătră unii pentru tainele cum și pentru acee că nu avea viață după cum să cuvenea creștinului; pentru care au și fost dojeniți Corinteni de dînsul, și nu numai că suferie pentru unele ca aceste, feliuri de boale dar și întîmplări de grabnică moarte), darurile cele sfințite în vederea tuturor rîdica sus (§ 36) strigînd cu glas ca de tunet zicea: Sfintele Sfinților! Cu această strigare și ridicare în sus tainelor, făcea în sufletele stă[tă]torilor de față înțelegere că sfințitele și sfintele taine ce au arătat lor au să fie date numai celor sfinți, cari sînt curați de păcate și vrednici: Sfintele Sfinților; iar care au cuget mustrător și necurățit, nu sînt vrednici de aceste daruri și nicidecum să nu îndreznească a să apropie cătră dînsele:33 deci norodul mărturisind neputințele sale, că nimene din cei ce s-au născut din femee nu poate fi curat de păcate, pe glasul preotului striga, că 36 37 38 36 Caută în Liturghia Sfinților apostoli Petru și lacov, 37 Cătră corinteni, cap. 11, stih 28, 30. 38 Sfîntul loan Gură de Aur, în voroava 17, pe Epistolie cătră ovrei. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 415 numai unul este sfînt Domnul lisus Hristos, de la carele și ei așteaptă a priimi sfințenie și mîntuirea.39 40 Deci după vremi învățătorii Besericii această sfințită rînduială s-au însemnat cu taina înălțării pre cruce a lui lisus Hristos. Pentru acee mai cu mare cucernicie stă[tă]torii de față fac pănă la pămînt încuviințată închinăciune, cînd aud cuvintele: Sfintele Sfinților! Ca prin aceasta să arete cinste încuviințată lui Dumnezeu Mîntuitoriului lumii atunce prin tainele sfintelor daruri pre cruce înălțatului. — Sfîntul Gherman patriarhul înălțarea aceasta [a] sfîntului miel tîlcuește cu aceste cuvinte: „Înălțarea sus [a] vrednicului de închinăciune trup, „închipuește suirea pre cruce a lui lisus Hristos și pre dînsa moartea „lui". Caută de această mai jos tîlcuirea liturghii lui Simeon Tesalonicului supt număr 56. § 216 B) După aceasta se sfarmă sfînta pîne pe părți, după așezămîntul lui lisus Hristos, carele la Cina cea de taină (§ 187) precum povestește evanghelia49 luînd pîne, au blagoslovit, au frînt; aceștii a lui lucrări cu închipuirea urmînd Beserica, pînea cea sfințită în evharistia după însămnată pe dînsa chipul crucii junghiere (93), împarte pe patru părți, ca prin acea de patru părți și în chipu crucii formare să închi-puească vederat într-însa ca în cel de taină trupul lui Hristos, patimile și moartea crucii lui; Simeon Tesalonicului greește: „Pîne pe „patru părți în parte, și în chip crucii o pune; și întru dînsa pre „lisus cel răstignit vede".41 Iar cînd sfînta pîne se sfarmă pe părți, nu trebui a socoti ba nici a gîndi, că și însuși trupul stăpânului cel precurat s-ar fărma și s-ar împărți pe părți. Nu fie! — El este fără de moarte și aceștii feli de stricăciune nu este supus. Să împart numai chipurile simțitoarelor ființe; însă în fieștecare și în ce mai mică părticică a sfintei pîini, întru tot întreg este Hristos:42 43 așa precum și „sufletul omenesc „în fieștecare mădulariu trupului este întru tot întreg; sau ca oglinda „pe mice bucăți sfărmate, în toate și cele mai mice bucățele tot aceeș „vedere arată; sau încă ca glasul carele urechile tuturor umple de „auzirea, și toți întru un chip cu luare aminte înțeleg; însă el singur „rămine".43 Pentru acee în vremea frîngerii agnețului preotul zice: 39 Caută mai jos, în Tîlcuirea liturghii, a lui Simeon Tesalonicului supt număr 56 40 Matei evanghelistul, cap. 26, st. 26. 41 Caută mai jos în Tîlcuirea liturghii lui Simeon Tesalonicului supt numărul 56. 42 Gherman patriarhul, în Căutare besericeștilor trebi. 43 Grigore Nisis, în Cuvîntul, 27, vestitor. 416 Antonie Plămădeală Să farmă și să împarte mielul lui Dumnezeu, cel ce se farmă și nu se desparte. § 217 V) Cu chipul acesta fărmînd preotul Sfînta pîne, partea de sus care cuprinde închipuirea cuvintelor lisus luînd pune în potir, făcînd întrolocarea tainelor. Aceasta întrolocare îndoit pricină, cea dintîi este, că în ce chip trupu lui viu este firește a fi împreonat cu sîngele:44 45 pentru acee să și întrolochează trupul cel de viată făcătoriu al lui Hristos cu sîngele lui; al doile: cînd să sfințește pîne în trupu Domnului, și vinul în sîngele lui deosebi, și deosebi să pune pe pristol trupu cum și deosebi sîngele, deci această despărțirea trupului Mîn-luitoriului de cătră sîngele alcătuește patima și moartea lui (§ 104). Dar după cum duinnezeesc trupu lui Hristos cu purtătoare de viață sculare sa s-au proslăvit, în care făcînd el viu sufletul său, au început a viețui viață nestricată: deci, pentru ca taina învierii lui Hristos și în liturghia a o face văzută, pusele deosebi pe masă trupul și sîngele lui Hristos să împreonează întru una, și prin acee cu neajunsă lucrare Sfîntului Duh să săvîrșește într-însele învierea Mîntuitoriului. Pentru acee preotul într-acea vreme, greește Plinirea Duhului Sfînt. Cu aceste cuvinte mărturisește că săvîrșitoriul și plinitoriul evharistiei este Duhul Sfînt; fiind că prin neajunsă a lui lucrare aici să săvîrșește zimislirea cea de taină Fiului lui Dumnezeu, naștere, patima și înviere din morți (§ 193). G) Preotul întrolocînd cu acest chip tainele, toarnă într-însele cruciș căldura, adecă apă caldă, grăind aceste cuvinte: căldura credinței plină de Duhul Sfînt. Cu aceste ziceri face rugăciunea și roagă pre Dumnezeu, ca să aprinză fierbințală și osîrdie credinței în sufletele credincioșilor prin Duhul Sfînt, ca ei mai adeseori apropiindu-să cătră împărtășirea, cu acele fără de moarte călduri acestor de Dumnezeu făcătoarelor taine, să învieze inimile sale. Această Sfințită rînduială este vechi obiceiu și dată de cătră sfinți părinți; iar pricinile aceștii sînt multe, și feliurit să pun înainte de cătră besericești învățători, din cari următoare este și mai temeinică, și Besericii încuviințată, anume: să pune căldura în potir mai nainte de sfînta cuminecătură, după tîlcuirea sfîntului Gherman patriarhului și altor 45 pentru acee, ca întrolocarea trupului și sîngelui lui Hristos să primească dintr-însa oarecare lucrare căldurii, care în vreme împărtășirii să facă în gurile noastre și în gîtlejuri acel feli de simțire, îneît 44 Nicolai Vulgariu, în Tîlcuirea liturghii pentru acest loc. 45 Gherman patriarhul, în Căutare besericeștilor trebi. Teodor Valsamon. în Tîlcuirea pe pravila 32 săborului de la Frulla. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 417 să ni să pară [a] avea viu sîngele Mîntuitoriului din coastele lui cele împunse curgînd, și cu aburul cel cald încă suflînd: „Ca plecînd „buzele noastre cătră coasta Domnului și dintr-însa bînd, să credem că „așa priimim pre acel făcător de viată sînge"! învață Sfîntul Efrem Sirianul, în cuvîntul pentru făcătoare de viată a lui Hristos taine. Mai pre larg va fi de acestea în mai jos tîlcuirea liturghii lui Simeon Tesalonicului supt număru 56. Turnarea căldurii întru cele de taină după înțelegere besericeștilor învățători, însămnează „pogorîrea Duhului Sfînt preste Beserica, care „întru sfintele daruri a fi să înțelege".4 6 D) în vremea aceștii Sfintitoare lucrări să cîntă priceastna (koino-nikos), adecă împărtășit. Să alege ori din sfînta Scriptură, ori din alte besericești cîntări și spre acest sfîrșit să cîntă, ca în vremea cînd în altar slujitorii celor Sfinte săvîrșesc tainele împărtășirii cu rugăciunile cele de taină, să îndeletnicească luarea aminte [a] celor ce să află de fată cu precucernicite ginduri și socotințe încuviințate aceiș zilii: pentru care și cuprinderea chinonicului să face răspunzătoare slujbei a cărie să face rînduiala; de pildă la Nașterea lui Hristos să cîntă izbăvirea au trimes Domnul norodului său.4? Cu aceasta să proslăvește mîntuitoarea prin Naștere cu trupul său venirea în lume [a] Fiului lui Dumnezeu. La dumnezeiască arătare (Botezul) s-au arătat darul lui Dumnezeu mîntuitor tuturor o[a]menilor.48 Cu acest apostolicesc glas să propoveduește darul și mîntuirea strălucită tuturor o[a]menilor prin arătarea lui Hristos. La Sfintele Paști: trupul lui Hristos priimind ș. c. 1. Cîntarea aceasta pomenește acel de demult Besericii cei dintăi obicei, fiindcă întru această mântuitoare zi după cum toți credincioșii, așa mai ales cei de curînd luminați (carii obicinuit atunce au fost botezați) <9 adecă într-acea noapte (Sîmbetei cei mare) s-au împărtășit cu trupul și sîngele Domnului, cătră cari și vestite era atunce aceste cuvinte trupul lui Hristos primiți! — în zilele duminicilor: lăudati pre Domnul din ceriu ș. c. l.;46 47 48 49 50 51pentru zioa Domnului este sfințită spre mărirea lui Dumnezeu celui ce lăcuește întru cele mai presus lăcașuri. La prazni-cile Născătoarei de Dumnezeu: păharul mîntuirii voi lua și numele Domnului voi chemati prin păharul mîntuirii Beserica înțelege pre Maria maica lui Dumnezeu, ca pre una plină de dar și de îndurări, care prin ea să răvarsă cu îndestulare asupra celor ce cheamă numele 46 Nicolai Cavasila, în Tîlcuirea liturghii, cap. 37. 47 Psalmul 110, stih 8 or 9. 48 Epistola cătră Tit, cap. 2, stih 11. 49 Rinduelele apostolilor, carte 5, cap. 19, Zonara și Valsamon, în tîlcuire pe pravila 45 soborului de la Laodicheia. 50 Psalm 148, stih 1. 51 Psalm 115, stih 4. 27 418 Antonie Plămădeală Domnului. In zilele celor fără de trupuri: cel ce faci îngerii tăi duhuri și slugile tale pară de foc.52 Cu aceste închipuiri viu să zugrăvește repede curgătoare slujirea îngereștilor puteri, cari totdeună în chip de para focului arzători cătră plinirea poroncilor Domnului său cu dragoste arătîndu-să, — în zile apostolilor: în tot pămîntul au ieșit vestirea lor ș. c. 1.53 Cu aceasta să scrie propoveduirea apostolilor, care în toate marginile lumii au vestit. La pomenirile sfinților să cîntă: întru pomenirea vecinică va fi dreptul,54 cu aceasta să vestește ostenelele credinței și faptele cele bune sfinților bărbați fără uitare vor rămînea proslăvite în veac. Din aceste să cade a judeca și pentru alții. Cap. 16 Pentru Împărtășirea A) Sfințitelor fețe și B) a mirenilor § 219 A) După deplină gătirea împărtășirii sfintelor taine, preotul cu alti slujitori celor sfinte a altarului, să împărtășesc pe sfînta masă, luînd trupul lui Hristos în mîna dreaptă, sprijinindu-o cu stînga, după povățuirea sfîntului Chirii Ierusalimleanul,55 și Cu acee face că un prestol împăratului împăraților și Domnului măririi; pe urmă cu mare frică și bună cucernicie bînd cu buzele din păhar, mărturisind cu mare tărie pre a sa întru Hristos cea mai călduroasă credință „crezînd „că el este cu adevărat Fiul Dumnezeului celui viu, carele au venit „în lume să mîntuiască pre cei păcătoși, și cum că pusele înaintea „daruri sînt însuși adevărat trupu și sîngele lui; pre lîngă aceasta „fiește carele cere ertare păcatelor sale și să nu fie întru osîndă împăr-„tășirea tainelor, ce spre tămăduirea sufletului și trupului, spre viață „de veci, zicînd așa: Crez, Doamne, și mărturisesc că tu ești cu adevărat „Hristos Fiul lui Dumnezeu,, ș. c. 1. Și preotul împărtășindu-să din potir cu sîngele lui Hristos, să atinge cu buzele de marginea lui (aceasta fac toți împreună slujitorii și mireni) spuind acele cuvinte, pre care au greit serafimul cînd au luat cărbunele de la jărtfelnicu Domnului rădicînd păcatele prorocului Isaia:56 iată s-au atins de buzele tale și 52 Psalm 103, stih 4. 53 Psalm 18, stih 4. Cătră Rîmleni, cap. 10, stih 18. 54 Psalm 111, stih 6. 55 Chirii lerusalimleanul, în Cuvîntu cătră taine povățuitor 9. 56 Isaia, cap. 6, stih 7. Lazăr-Leon Asachi in cultura română 419 va șterge fărădelegile tale și păcatele tale le va curăți. întru acest chip și atingerea aceasta [a] buzelor noastre cătră potir s-au așezat întru semn ridicării și curățirii păcatelor noastre. Că în ce chip prin aitngere cărbunii au fost încredințat Isaia de curățirea tuturor nedreptăților sale cîte o.r fi și avut, așa și noi priimind în lăumtrul nostru (numai dacă cu vrednicie) de foc arzător cărbunele dumnezeescului trup și sînge din lingurița cu taină însemnează acele a serafimului clește (§ 80) și atingîndu-să de potirul, sîntem datori a încredința pre înșăne cu mare tărie că prin taina aceasta priimim desăvîrșit curățirea păcatelor noastre.5? § 220 Cu acest chip slujitorii celor Sfinte împărtășindu-să pe sfînta masă, diaconul (iar în neființa lui singur preotul), dacă nu sînt din mireni să să împărtășască, pune în potir de pe discosul părticelele aduse pentru sfinți, pentru cei vii și morții, ca să le adepe cu dumnezeească amestecare, și prin aceasta 1) să aibă sfinții mai strînsă împreonare cu Dumnezeu și mai mare mărirea și bucurie în cer 58 $ă dobîndească; 2) Viii și morții spălîndu-să cu acest precurat sînge Fiului lui Dumnezeu să cîștige iertarea păcatelor și viața cea vecinică să moștenească. De care arată și însuși cuvintele ce să greesc în vreme acee: „spală, Doamne, păcatele (preotul să roagă) celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit sîngele tău, și pune părticelele în potiriu. Pe lîngă aceasta zice și aceste de bucurie cîntări, înviere lui Hristos văzînd; luminează-te, luminează-te, noule Ierusalim; o, paștele cele mari și preasfințite! ș. c. 1. Stihurile aceste nu se cetesc în vremea aceasta pentru altă pricină, numai spre proslăvirea învierii lui lisus Hristos, și cu dînsul și a noastră. „Fiindcă, după tîl-„cuirea Sfîntului loan Damaschin,59 cînd noi ne împărtășim cu trupul „lui Hristos, deci prin aceasta plinim taina îngropării lui, și el cu un „chip ca în mormînt să pogoară cu trupu său în pîntecele nostru și „pogorîndu-se în cele din lăuntrul ale inimilor noastre cămări, înviază ,în noi, și după acee împreună cu sine și pre noi face vii". Pentru acee noi prăznuind a lui și a noastră cu el duhovnicească înviere și pasha noastră cea de taină (§ 2), umplem pre noi de bucurie și de veselie, și ne mîngăem cu acele Sfințite cîntări. Și pentru că să cade cu dreptate a înțelege cum că prin împărtășire să face întru noi îngroparea și învierea lui Hristos; atît cele înainte cum și cele următoare lucrări ale 57 Sfîntul loan Damaschin, Pentru pravoslavnică credință, Carte 4, cap. 13. 58 Caută în Tîlcuirea liturghii, a lui Simeon Tesalonicului supt numărul 62 și 63. 59 Sfîntul loan Damaschin, în Epistola cătră Zaharia, episcopu Doarului, iar după socotința altora episcopia aceasta este a Sf. Petru numit Mansur, tomul I, fila 652, care s-au tipărit la anul 1752. 27* 420 Antonie Plămădeală liturghii îndreptează cu povățuirea sa, adecă mai nainte prin înălțare sfintei pîni în vreme cînd să zice: Sfintele Sfinților: era însămnată a lui pre cruce înălțare (§ 215); iar prin fărmare agnețului pe părți a lui munci ce au suferit pre crucea (§ 216): după aceasta urmează a fi îngropare și înviere lui care să și săvârșește în noi prin împărtășirea trupului și sîngelui lui. După aceasta prin ducere darurilor pe jertfelnic să pomenește înălțarea lui la ceriu; pentru care mai pre larg va fi jos. § 221 După împărtășirea în altar tuturor sfințitelor fețe (unde s-au adus de la dînși osărdnică Domnului mulțămirea pentru dobîndirea tainelor celor fără de moarte, cu rugăciunea sfîntului loan Gură de Aur: Mulțămim ție, Stăpîne, iubitoriu de omeni, sau cu aceasta a sfîntului Vasilie cel Mare: mulțămim ție, Doamne Dumnezeul nostru) să scot sfintele daruri în ușile cele împărătești cătră norodul, cari să și cheamă prin glasul diaconului spre împărtășirea lor 60 zicîndu-le să se apropie cătră sfintele cu simțirea fricii Domnului, și cu tare credință; cu frica lui Dumnezeu și cu credință să vă apropieți. Iar norodul, văzînd sfintele, cu bună cucernicie să închină lor, și ca pre însuși viu lisus Hristos carele vine a să sălășlui în sufletele lor, luminat îl urează și să bucură de mîntuitoare cătră dînși arătare (§ 185, fila 197), strigînd: bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul și s-au arătat noao. Această urare să făcea sfintelor taine de la norodul carele să afla de față și pe vremea liturghii lui lacov fratele Domnului, și la liturghia apostolilor (cap. 13). (Sfîntul loan Gură de Aur tînguindu-să zice: vai de acest feli obicei! vai de acest feli socotință! pentru așa mare receală a creștinilor! In zădar jărtfa cea de toate zilele, în zădar stăm înainte jertfelnicului: nu este nimene carele să să împărtășască! (Vorova 3, pe epistolie cătră Efeseni). Totuși dacă cineva din cei ce se află de față în vreme liturghii, și neîmpărtășindu-să va avea osîrdnică dorință și blagocestin scopos spre a priimi sfințenie, unul ca acela și pentru singur scopos nu să va lipsi de rodurile aceștii. taine, pentru că omul cel provoslavnic în toate zilele și în tot ceasul, cătră duhovnicească cu Hristos împărtășire poate să să apropie întru mîntuire, fiindcă de cîte ori să împărtășește cu taine 60 Cînd să arată sfintele daruri și cînd cu glasul diaconului să cheamă spre împărtășirea cei se stau de față: atunce cîtă părerea de rău au datorie binecre-dincioșii creștini a sîmți în inimile sale și a să tîngui întru sine pentru schimbare și răceală au împotriva acelei firbintele și osîrdii ce au avut creștinii cei de demult, carii la fieștecare liturghie pe acest glas: Cu frica lui Dumnezeu și cu credință să vă aproplați, să apropie șl să împărtășie această fără de moarte hrană! (37 și 41). Iar noi, pe acel glas care ne cheamă cătră această făcătoare de viață masă, stăm fără de răspuns și chemarea Besericii rămânea fără de nici un sporiu. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 421 și duhovnicește să satură, de atîte ori pomenește taina întrupării, patimilor și învierii lui Hristos și cu bună cucernicie de dragostea lui să aprinde, Toma Chempiani, carte 3, cap. 10. Pentru care, în vremea aceasta, cînd să arată sfintele taine omenilor și să cheamă stătătorii de fată cătră împărtășire, atunce tot credinciosul căzînd pre pămînt înaintea Domnului Mîntuitoriului său, este dator a să aprinde cu rîvnă sfințită și cu cea mai fierbinte dorirea a să răpi cu duhul cătră dînsul ca la izvorul viețăi și a nemuririi, spre a-1 priimi cu taina, a fi cu el într-un duh împreonat, și niciodată a nu (fi) de el despărțit. Aceasta duhovnicească împărtășire este de mare treabă și putere, și adeseori aduce nu mai mic folos de rodurile darului, decît și acelora și însuși împărtășirea tainelor, pentru care pricină, pe cît să poate sint datori credincioșii a purta grijă, și nicidecum a lăsa în vremea liturghii pre această răvnitoare dorire [a] duhovniceștii împărtășiri. Iar cînd din cei ce sînt da față vor fi gătiți cătră împărtășire, unii ca acei apropiindu-să cu frică, și cu mare tărie mărturisind credința sa 61 62 să împărtășesc de la preotul cu lingurița din potir trupului lui Hristos,-împreonat cu sîngele lui. întru acest chip au așezat Beserica a împărtăși pe mireni parte bărbătească și femeească, din pricina oarecărora rele întrebuințări,62 a să da adecă cu lingurița trupul lui Hristos împreună cu sîngele, schimbînd acel de demult obiceiul, în mînă a lua trupul, iară sîngele a bea din păhar sau din potir (§ 37); de care acea de demult obicinuire și însuși cuvintele arată cîntării Besericii cei de demult cînd într-această vreme cheamă pre frații spre priimirea tainelor: Trupul lui Hristos priimiți, și din izvorul cel fără de moarte gustați. Iar pentru ca să poată după care a cîștiga darul acesta încuviințat este ca întru aceasta vreme fiește carele să cetească stihul acesta: „Grabnică și știută mîngăere dă robilor tăi, lisuse; apropie-te cătră noi, apropie-te cel ce ești pretutindene, și precum cu apostolii tăi ești pururea: așa împreonează pre sine, îndurate, și cu cei ce te doresc pre tine! Ca fiind întrolocați, pre tine să te cîntăm și prea întru tot Sfîntul tău Duh cuvîntînd să-1 mărim". Sfîntul Efrem în cuvîntul pentru făcătoarea de viață a lui Hristos taină așa învață pre cei ce voesc a să împărtăși „apropiindu-ne, iubito-„rilor de Hristos, priimim acea înfricoșată împărtășire nu ca de la „omul sau ca de la preotul, ce tocma ca de la însuș acela serafim, și „din lingurița cea de foc, pre care au văzut Isaia, așa priimim pre acel „sfîntul trup; și ca plecați cătră co[a]sta Domnului beam cu buzele „noastre dintr-însa sîngele cel de viață făcător". 61 Mărturisirea credinței atunce să săvîrșește prin aceste cuvinte: Crez, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos Fiul lui Dumnezeu ș. e. 1. 62 Caută de aceasta în viața sfintei Tectistei, în luna lui Noemvrie, la 9 zile, și mai sus pentru linguriță (§ 80). 422 Antonie Plămădeală § 222 Afară de altar fiind norodul împărtășit preotul, întorcîndu-se din altar cătră dînșii, într-un semn că face la urare de căștigatele daruri, blagoslovește pre ei și să roagă pentru dînșii, cerînd lor de la Dumnezeu blagoslovenia ca însușitei a lui moșteniri, care să hrănește cu trupul și sîngele lui, și cu alte nenumărate faceri de bine de la dînsul să ajute, deci greește această de Dumnezeu Insuflată a lui David prorocu și împăratului pentru norodul său rugăciunea:63 Mîntuește, Dumnezeule, norodul tău și blagoslovește moștenirea ta! Iar norodul adeverind a sa cătră Dumnezeu însușire și de acee bucurie, numără nenumărat câștigurile de la sfînta Troița faceri de bine și daruri, cîntă această cîntare: Văzut-am lumina cea adevărată ș. c. 1. § 223 După aceasta rămasele daruri arătînd norodului spre a să da lor închinăciunea, și cu aceste în taină cuvinte bine este cuvîntat Dumnezeul nostru mulțămind lui Dumnezeu pentru acum săvîrșită lucrare celor [a] sfinte: cu mare glas cătră norodul zice: totdeună acum și pururea ș. c. 1. și le duce la punerea înainte jertfelnic 64 petrecîndu-le cu afumare tămîii, unde diaconul iar în neființa lui singur preotul după rugăciunea amvonului cu mulțămire întrebuințază (potrivește). Această arătare tainelor norodului este de pre urmă și nu sînt de ei mai mult văzute; pentru care de cătră învățătorii cei besericești63 64 65 lucrarea aceasta să și socotește a fi semnul înălțării Domnului, și pre urmă pogorîrea Duhului Sfînt preste apostoli, (care aici prin căderea tămîi să închipuește) după cum și însuși cuvintele în vremea aceasta de preotul grăite arată cînd de trei ori zice (înalță-te, Dumnezeule, la ceri și preste pămîntul mărirea ta") fiindcă lisus Hristos, înălțîndu-să la ceri, au rămas nevăzut de cătră ochii ucenicilor, așa drept acee și aici prin ducerea tainelor la jertfelnic, în cari el să află, cu trupul și cu sufletul împreună cu Dumnezeirea, ca în ceriu să face nevăzut de cătră ochii omenești, cari să închină lui precum și apostoli în muntele măslinilor cînd să înălța el, lăudîndu-1 și mulțămindu-i de pentru cîștigatele celor fără de moarte taine și darurile Duhului Sfînt, cu cîntarea sfîntului Vasilie cel Mare (§ 45) cu care să roagă a fi păziți întru sfințenia tainelor lui întregi și toată ziua a să învăța dreptatea lui, zicînd „să se umple gura noastră de lauda ta, Doamne ș. c. 1. 63 Psalmul 27, stih 9. 64 Rînduiala apostolilor, carte 8, cap. 13. 65 Sfîntul Gherman, patriarhul, In căutarea trebilor bisericești; caută și mai jos în Tîlcuirea liturghii, la Simeon Tesalonicului, supt număr 58. Lazăr-Leon; Asachi în cultura română 423 Cap. 17 A) Pentru rugăciunile cele de mulțămire după sfînta împărtășire și B) pentru rugăciunea amvonului § 24 A) După ducerea darurilor la jertfelnic, eșind diaconul din altar, îndeamnă pre norodul cătră mulțămirea pentru priimite cele fără de moarte taine, cu mare glas cetind aceasta ectenie, drept priind dum-nezeeștile, sfintele, preacuratele, cele fără de moarte, cereștile, și de viață făcătoarele, înfricoșatele ale lui Hristos taine, cu vrednicie să mulțămim Domnului ș. c. 1. Așa multe și prea mari numiri să dau de diaconul întru aceasta ectenie sfintelor taine, 1) pentru arătare celor ce s-au împărtășit de cît mare dar s-au învrednicit ei de la Domnul, iar prin aceasta 2) să-i îndemne pentru cîștigarea acelora cătră osîrdnică mulțămire. Aceste mulțămitoare rugăciuni s-au așezat de cătră Beserica după cum mărturisește sfîntul loan Gură de Aur 66 spre urmare și chipul acei dumnezeești a psalmelor cîntări, pre care apostolii împreună cu Mîntui-torul au săvîrșit, cînd după sfîrșitul cinei cei de taină: cîntînd au eșit la munte, după cum povestește evanghelistul Matei.66 67 § 225 B) Săvîrșindu-să aceasta de mulțămire rugăciune, preotul vorbește următor sfîrșit liturghiei și făcînd înainte gătirea celor ce să află de față cătră tainică eșirea din beserica, prin rugăciunea ce face pentru dînșii zice: Cu pace să eșim! Vozglasul acesta este obicinuită închieare tuturor adunării rugăciuni; cu acest chip au fost sfîrșite toate de mult liturghiile ale apostolilor precum a lui lacov fratele Domnului, a lui Petru apostol și altora. Sfîntul loan Gură de Aur de aceasta așa greește: „Diaconul lăsînd pre voi din aceasta adunare, adecă din aceasta „pace cere voao de la Domnul pace zicînd: Cu pace să eșiți!" 68 Spre acest a preotului vozglas o[a]menii răspund zicînd: întru numele Domnului. Cu aceste cuvinte mai nainte pănă a eși din beserică, fiitorii de față cer loruș de la preotul blagoslovenie dorind a fi ei de la dînsul blagosloviți întru numele lui Dumnezeu întru acest chip să cetește: „întru numele Domnului, blagoslovește, Doamne." 66 Sfîntul loan Gură de Aur, în Cuvîntul 83, pe Matei. 67 Matei, cap. 26, stih 30. 68 loan Gură de Aur, în Voroava pentru cei ce să postesc la Paști. 424 Antonie Plămădeală § 226 Aceasta blagocestire cerere norodului arătîndu-să preotul gata a împlini cu dragoste și cu osîrdie, să pogoară la dînșii pănă după amvon și stînd în mijlocul lor, greește întru auzul tuturor rugăciunea sfîntului Vasilie cel Mare „cu care cheamă blagoslovenia Domnului preste noro-„dul, care să păzască plinirea Besericii, să sfințască pre cei ce iubesc „podoaba casii lui, să proslăvească pre dînșii cu dumnezeească puterea „sa, roagă a să dărui pacinică și bună starea besericilor, împăratului „oștilor și la toată lumea" ș. c. 1. Dar pentru care pricină din toate rugăciunile ce să săvîrșesc în liturghie, numai aceasta se greește de la preotul cu mare glas și acee încă în mijlocul besericii? Răspunde spre aceasta Sfîntul Kherman patria rhu.^9 „Fiind că adeseori să întîmpiă că „o samă de fiitori de față aflîndu-să afară de altariu, turburîndu-să cu „gînduri vin întru uimire și smintindu-să greesc: care scoposul, înțele-„gerea și puterea rugăciunilor ce se greesc în taină de la arhiereul: „și dintr-această pricină doresc ca să aibă oarecare știință, sfinții părinți „în pricina aceasta au făcut următoare rugăciuni; ca o scurtare cuprinse „tuturor cererilor în săvîrșitoarele de cătră preotul cu taină rugăciuni, „învățînd pre doritorii ca prin aceasta să vază, așa cum să vede prin „margine țesătura". Preotul cîștigînd întru acest chip prin rugăciunea amvonului bjagos-lovenie dela Domnul spre a eși norodul din beserică (de această, atît întru închieere aceștii rugăciuni, cum și împreună și a toată sfârșită liturghie strigă amin, cîntînd cu bucurie lui Dumnezeu mulțămitoare a sfîntului proroc și împăratului cîntarea: fie numele Domnului binecu-vîntat de acum și pănă în veac 70 pe urmă preotul intră în sfîntul altar, și apropiindu-sâ cătră jărtfelnicu și împreună cu diaconul mulțumesc și mărturisesc înaintea Domnului, că „au săvârșit ei taina rînduielh lui „după a lor putere: fiindcă au făcut pomenirea morții lui, au văzut „chipu învierii, s-au îndulcit de hrana cea fără de moarte, rugîndu-să ca „și în vecul viitor să să sature de dînsa."69 70 71 69 Gherman patr., în căutare bisericeștilor trebi, pentru rugăciune anvonului. 70 Psalmul 112, stih 2. 71 In ce chip fericiții să vor sătura aceștii fără de moarte hrană, trupului lui Hristos în viața cea de veci, sfîntul loan Damaschin așa întru Dumnezeu cuvin-tează: „Cu chipul cel din protivă celor viitoare (avTlT’JTOx) să numesc darurile împărtășirii, nu că sînt cu adevărat trup și sîngele lui Hristos, de precum acum printr-însele ne împărtășim dumnezeirii lui Hristos, iar atunce cu minte înțelegătoare adecă numai cu singură prăvirea." Din cuvintele acestui prea înțelept învățător, să arată, că, evharistia sau împărtășirea este chipu, și cum s-ar putea zice înainte gustare cinei cei fără de moarte care s-au gătit pentru noi în ceriu (Luca, cap. 14, stih 16). Peste chipu singurei în veac fericitei viețăi, unde noi nu guratică mîncare precum în taina împărtășirii ne vom sătura de trupu lui Hristos, ce numai cu privirea nesfîrșitelor frumusețe întrupării Fiului lui Dumnezeu, pre cel mai înfrumusețat decît toți fiii omenești vom vede pre el față către față, precum și este (1 cătră Corinteni, cap. 13, stih 12) loan, cap. 3, stih 2). Lazăr-Leon Asachi în cultura română 425 Rugăciunea aceasta în liturghia Sfîntului Vasilie cel Mare întru acest chip sa cetește, plinitu-s-au și s-au săvârșit cît este întru putința noastră, Hristoase, ș. c. 1. Cu chipul acesta să sfîrșește dumnezeiasca liturghia. § 227 în Beserica cea dintăi îndată după liturghie era pusă masa așa și în casa de rugăciune care să numea obștească trapeza sau mîncare iubitoare de frați (aYaTT7)) precum s-au însămnat mai sus la înainte înștiințare (§ 17) și care mîncare să gătă din rămășiturile atunce aduselor la beserică daruri, și au fost așăzată atît semn atît adevăratei frățeștii dragoste și a creștineștii de un suflet uniri, cum și pentru hrana săracilor, văduvelor și a lipsiților. în legea cea vechie, după săvîrșirea mul-țămitoarelor jărtfă, în pritforul sau afară de beserică să punea din rămășiturile je.rfelor masa la care după porunca Domnului72 au fost chiemați leviti, cei de un sînge, robii și roabele, care bucate au fost mîncate de toți înainte Domnului împreună cu căzuta mîngăere. Deci după pilda ceștii s-au așezat de apostolii și acea creștinească de obște trapeză, care în zilele duminecilor și în zilele pomenirilor ale sfinților mucenici, cum și cînd făcea pomenirile pentru cei răposați, după săvîrșirea evharistiei, cea din mulțămitoare jărtfăaducere, era pusă înainte masa acee în beserică în curgerea de trei sute de ani fără de nici o prihană. însă după ceea din pricina într-acelor rele întrebuințări, acest feli de mese (au lăsat) și cu soboarele sfinților părinți s-au oprit;73 fiindcă după cum mărturisește sfîntul fericitul Avgustin74 „o samă din cei neînfrînați la „aceste blagoslovite și cu înțelepciune socotite iubitoare de frați mese „fără de măsură să îmbăta și făcînd acest feli de mese lîngă mormăntu-„rile răposaților, desupra celor îngropați pre însuși sine îngropa; puind „beția a fi jărtfă, socotind cu aceasta greește sfîntul Amvrosie, să aducă „spre milostivirea pre cei ce s-au deprins în post a pătimi și a răbda" 75 76 adecă sfinții cei adormiți pentru care de acest feli urmări au fost ocăriți de la ovrei și de la eretici,76 totuși Beserica pomenirea acestor de demult cine cu totul n-au lăsat, ce în locul acelor bogate și îndestulate mese, au rînduit ca după sfîrșitul liturghii să să împartă celor ce să află de față, rămășiturile pîinii ce au fost înălțată întru jărtfă Domnului, și prin însuș acee a pune lor țînere de minte și urmare înțelepțește socotințăi acelora în deobște sfintei mese, avînd pre lîngă aceasta și alt scopos în 72 Lege a doa, cap. 12. stih 7; cap. 14, stih 23, 29; cap. 16, stih 10—11, cap. 26, stih 11. 73 Pravila 28, săborului de la Laodichie; pravila săborului de la Cartagina și pravila 74 săborului de la Trulla. Caută mai sus 17. 74 Avgustin, Pentru năravurile catoliceștii Beserici, cap. 34. 75 Sfîntul Amvrosii, Pentru Ilia și pentru postul, cap. 17. 76 Avgustin, Improtiva lui Faust Manihei, carte 20, cap. 21. 426 Antonie Plămădeală așezare aceștii rînduele deosebitelor bune pricini, de care mai prelarg în următoriul cap. să va zice; și aceste rămășițuri au numit antidoron, a cărue atît însămare cum și altele pricini așezării, următoriul cap. cu toate împrejurările va arăta. Cap. 18 Pentru nafora, cînd s-au așezat, din care pricină și pentru ce § 228 Nafora (avriScopov) acest cuvînt este elinogrecesc, iar pe limba românească să poate zice înlocudarea, fiindcă să dă în locul darurilor. Simeon Tesalonicului în tîlcuirea liturghii supt numărul 59 așa de aceasta scrie: „antidoru este pînea sfințită, din care părțile cele din lăuntru sînt luate în vremea proscomidii, și în lucrarea celor sfinte sînt aduse în trupul lui Hristos. Aceștii pîni cele denafară rămase părți înseninătoare cu taină pîntecele Născătoarei de Dumnezeu, după cum zice sfîntul Gherman patriarhul (§ 95), din care așa precum din această prescură Duhul Șfînt s-au alcătuit trupul Fiului lui Dumnezeu, se dă după sfîrșitul liturghii omenilor carii nu s-au împărtășit sfintelor taine spre sfințirea sufletelor și trupurilor lor. Dar pentru care întîmplare s-au așezat în Beserică întrebuințarea această și pentru ce vremea cea de demult arată următoare pricini. § 229 în Beserica cea dintâi toți fiitorii de față era datori în vreme liturghii după așezămîntul apostolilor să să împărtășască neapărat trupului și sîngelui Domnului. Pravila a noo sfinților apostoli așa poroncește: „Pre toți credincioșii care întră în sfînta dumnezeiască beserică și sfintele Scripturi au ascultat dar la rugăciunea și la sfînta împărtășire n-au rămas pre unii ca acești să cade a-i despărți ca pre cei ce fac călcare bunei rînduiele". Aceasta întărește și soborul cel de la Antiohie în pravila al doile;77 dar și însuși rugăciunile, ecteniile, cîntările și alte rînduele precum la cele de demult slujbe, așa și acum la sfințit lucrătoare liturghie arată, că nu pentru alt sfîrșit s-au așezat și liturghia ce să săvîrșește numai cu darurile puse înainte ca să sfințească în trup și sîngele Domnului și cu acelea să împărtășască pre cei ce să află de față. 77 Pravila 2, săborului de la Antiohia. Lazăr-Leon Asachi in cultura română 427 Această sfîntă obicinuință s-au țînut în cele dintâi vecuri după Hristos fără să fie zmintită, însă mai pre urmă fierbințala dragostei și osîrdia cătră lege au început a să răci între creștinii cei de demult. Mulți dorea a fi numai de față spre ascultarea săvărșitoarei liturghii, însă fără a să împărtăși tainelor. împotriva aceștii feli de stricări tare să în-tr-arma sfîntul loan Gură de Aur, socotind a fi lucru acesta plin de rușine și de creștini nevrednic; și așa el jăluindu-să, tînguindu-să pre unii ca acei dojenind strigă: „Vai de acest feli obicei! Vai de acest feli socotință! în zădar jărtfa cea de toate zilele. în zădar stăm înainte! jărtfelnicului, că nimene nu este să să împărtășască. „Dacă nu ești vrednic de jărtfă nici de împărtășire, deci nici de „rugăciunea. Tu auzi pe propoveduitoriul (diaconu) carele stă? pentru „ce dar el greește. Eșiți care nu puteți să vă rugați! Iar tu stai fără „a-ți fi rușine? însă tu nu ești din numărul acelora, ce din acei putin-„cioși a să împărtăși: și aia de nimică te grijești? Pănă într-atîta nu „socotești lucru? Tot cel ce nu să împărtășește tainelor, este plin de „rușinea și cu rușinea stă. — Tu ai venit, cîntare cu toți ai cîntat, „ai mărturisit pre sine a fi din numărul vrednicilor, pentru ce dar n-ai „eșit cu cei nevrednici: cum dar rămînînd nu te împărtășești mesii? „Zici nu sînt vrednic (aceasta a lor atunce, tocma ca și cestor de „acum creștini au fost și este dezvinovățirea) și dacă este așa, tu dar „(nu ești vrednic) a fi părtaș și (rugăgelor) însăși prin cîntările ce să „fac Duhului din toate părțile să pogoară și să dă: nu numai prin „singura pusele înainte (taine) — pentru care pricină să dovedește că „pentru cel nevrednic sînt cu adevărat nevrednice și nici ochii lui nici „auzirile (adecă ureachile lui) nu sînt vrednice a privi sau asculta „aceste" pănă aici greește Gura cea de aur.78 însă măcar că așa mare rîvna după diagocestie au fost acestui de aur vorbitor învățător, măcar că întru altele cuvîntul lui au fost prea lucrătoriu: totuși poticnirea aceasta n-au putut deplini să îndrepteze; iar după fericit sfârșitul lui, acee încă mai mult s-au înmulțit, și păstrătorii Besericii după neapărată trebuință au rămas plecați, a face părtinitoare pogorîrea slăbiciunii omenești, și a da voe credincioșilor la vreme săvîrșirii liturghie să fie față fără a să împărtăși tainelor 79 încredințați fiind, că și singură ascultare cea cu bună cucernicie a liturghii este mult de folos și de mîntuirea creștinilor, pentru că duce pro dînșii spre duhovnicească unirea cu Hristos Mîntuitorul făcîndu-i părtași căștigatelor roduri prin patimile lui; precum s-au zis mai sus (§ 221, luare aminte 1). 78 în Voroava 3, asupra epistolii cătră Efeseni. 79 Avgustin, în Epistolia 118: cătră Ianuarie, cap. 3. 428 Antonie Plămădeală Dar ca să nu să ducă norodul la casele sale de la săvîrșirea liturghiei fără nici un văzut daru și fără simțitoare sfințirea, cum și fără gustare obșteștii mese în urmare creștinilor celor de demult, care avea blagocestire cine numite iubirii de frați (aYaTrat § 17): deci prea-înțelepții povațuitori Besericii 80 au așezat, ca după sfîrșitul liturghii din înadins lăsate cele din afară părticele pînii (§ 94) din care s-au scos miezul, numai agneț, ce s-au adus întru jărtfă cea fără de sîhge să fie împărfite la cei ce să află de față; și rămășițurile aceste, ca sfințite fiind în vreme proscomidii preotul scoțînd cu copia sau sulița dintr-însa agnețul, au grăit deasupra lor cuvintele proorocilor cele de Dumnezeu insuflate; și cum că acelea după învățătura Besericii, închipue pîntecele fecioarei cei fără de prihană precum s-au zfs mai sus (§ 9.5 și 98) au numit antidoron sau naforă, adecă împărțită pînea în locul dumnezeeștilor daruri pentru acee și același psalmu (adecă binevoi cuvînta pre Domnul în toată vremea) să cetește cînd să dă naforă, care psalm la creștinii cei de demult să cete în vremea împărtășirii. Gustați și vedeți că bun este Domnul.81 Acestea sînt pricini de s-au așezat în Beserică na for a. Cap. 19 Pentru otpustul § 230 După împărțirea anaforei stînd preotul pe treptele altarului, cheamă de la Domnul asupra omenilor blagoslovenie și blagoslovește pre ei după chipu preoților din lege vechea 82 zicînd psalomicești cuvinte,80 81 82 83 blagoslovenia Domnului preste voi ș. c. 1., iar dacă arhiereul lucrează cele sfinte, deci în vremea zicerii blagoslovenia Domnului, rădică amîn-două mînile sus de însemnează norodul în chipul crucii de trei ori84 intorcîndu-să cătră norod. 80 Pravila 9. Săborului de pre loc Namnentiei, care au fost în Galia cătră sfîrșit a 4. veac. 81 Așezare rinduelelor apostolilor, carte 8, cap. 13, caută la Liturghia apostolilor. Chirii lerusalimleanul, în Cuvîntul povățuitor tainelor, 5. 82 Numerile, cap. 6, stih 21, 24. 83 Psalmul 128, stih 8. 84 întrebare: de unde s-au luat începutul arhiereștii cu amîndouă mînile însemnări. Răspunsul: acesta s-au luat 1. pilda arhiepiscopilor legii cei vechi. Lor să poruncea în carte Levit, cap. 9, stih 22, 23 și în carte Numerilor, cap. 6, stih 23 și mai departe ca să blagoslovească pe o [a] meni cu deosebite voroave, a cărei rînduială să povestește de cătră cel cercătoriu vechimei într-acest chip: arhiereul sau preotul carele slujea după ,,rîndul septămîna sa, și după isprăvirea a toată slujba, stînd pe treptele acei părți a Besericii care făcea intrarea la sfînta sfintelor și să numia TUpOVaOV, adecă pridvorul sau locul înainte Bisericei înălța mîinile sale drept cu umerele însă numai arhierei, iară ceialalți preoți mai ridica de umere mînile sale, și cu înalt glas gree poroncite cuvinte spre blagoslovenie, puind Lazăr-Leon Asachi in cultura română 429 Pe urmă dînd lui Dumnezeu mulțămire și mărire, zice slavă ție, Hristoase Dumnezeule, și întorcindu-să cătră norodu cere de la dînsul milă și mînt.uirea lor, puind înainte mijlocitori săboarele sfinților: și cu aceste pune sfîrșit la toată sfințită cuvîntare de mărire. Deci întrînd în sfîntul altar, dezbracă sfintele veșminte, grăind otpustul după rînduiala ce este scrisă în liturghie. Pre carele săvîrșind, ese din beserică, plin de simțire, că prin chipul cel de taină s-au săturat de duhovnicească sfințenie și de dumnezeiască dragoste. § 231 în cele de demult oarecare scrisoare pentru otpustul așa să cetește: „preotul întră în păzitoare vaselor și să desbracă de veșmintele, zicînd otpustul în taină după obiceiu, după acee fiind îmbrăcat cu obicinuita sa preoțească haină ce e înaintea ușilor sfîntului altar, să închină zicînd: „Dumnezeule fii milostiv mie păcătosului, și întorcîndu-se cătră norod blagoslovește pre dînsul cu mare glas grăind Domnul să vă păzască pre voi, pre toți cu darul și cu iubirea sa de o[a]meni totdeuna acum și pururea și in vecii vecilor amin. Iar omenii plecînd capetele sale răspund: pre acela ce blagoslovește și sfințește pre noi păzește-1 Doamne întru mulți ani! Și ies din Beserică în pace cu Dumnezeul cel Sfînt". Cu asemene chip și acum să face sfîrșitul slujirii arhierești. întru aceasta scriere a otpustului se vede obiceiul cel blagocestiv de demult a pravoslavnicilor creștini, anume: că ei nu eșe de la liturghie pînă atunce și pre preotul nu lăsa mai nainte pănă ce nu lua din mîna lui blagoslovenie cu plecarea capetelor și făcîndu-i orare întru mulți ani. într-acea vreme degetele minilor ca degetul cel mare și cel arătător să fie împreo-nați, iar doă mai mici să fie depărtate sau plecate; 2. de la însuși Mîntuitoriul nostru; că din muntele Măslinilor înălțîndu-să el la ceriu, au blagoslovit pe ucenicii săi, rîdicînd mîinile sale sus. După cum mărturisește, povestirea Evangheliei. Chipul acesta blagosloveniei pnimind episcopi creștinești de la al său începătoriu păstorilor ca o pildă, a întrebuința în vreme blagosloveniei norodului și în vreme sfințirii trebilor sau lucrurilor întrebuințază nu așa adecă numai cu ridicare mî-nilor, ce și cu însemnare crucii (fiindcă prin aceasta să dă toată puterea și darul către sfințirea: pentru că lisus Hristos prin cruce au săvîrșit toate lucrările mîn-tuirii noastre), puind și degetele mînilor sale așa împreonate, îneît vederat să în-chipuește într-însele numele lui lisus Hristos; și aceasta pentru aceea că întru el și prin el ca ierarhul și solitoriul către Dumnezeu lucrează toate aceste sfinte fețe, iar pentru că închipuiesc ei cu întrolocarea degetelor sale numele lui lisus Hristos, deci ia sama șt vezi cum îi așază degetul cel arătătoriu pun drept, iar cel lângă dânsul mare din mijloc îndoiesc, și cu cel dintîi însămnează slova I, iar cu al doilea slova S, și așa să însămnează numele lui lisus. Supt titla lisus; iar cel mare degetul puind în curmezișul celei din mijloc, să face slova H și cel din urmă mai mic îndoindu-1 face slova S, și într-acest chip iese numele Hristos sub titla H[risto]s. Pentru închipuirea crucii cu mîna pe vreme cînd blagoslovește preotul se pomenește în liturghia apostolilor cap. 12 făcînd zice, întru sine arhiereul dimpreună cu preoții rugăciunea și în luminate veșminte îmbrăcîndu-să, stă înainte pristolului și făcînd semnul crucii cu mîna asupra tuturor să zică: Darul atotțiitoriului Dumnezeu, și dragoste Domnului nostru lisus Hristos, și împărtășirea SL Duh sâ fie cu voi cu toți.“ 430 Antonie Plămădeală § 232 Pînă aici au fost prelungită mai ales istoricească descoperirea dumnezeieștii liturghii întru această descoperirea oare care rînduele mai ales atîrnătoare de slujirea celor Sfințite de arhiereul, măcar de sînt și lăsate? însă nu pentru altă pricină numai ca unele ce sînt de taină, au rămas ca să fie încăpute în mai jos aici următoare tîlcuire liturghie a lui Simeon ce au fost mitropolit Tesalonicului, unde toate cu amăruntul să arată. Sfîrșitu. ADDENDA VII Kirie ina anavlepso 1 DOGMELE DE BISERICA RĂSĂRITULUI PĂZITE Cap. I Pentru Sfînta Troiță Dumnezeu omului să descoperă prin două deosăbite chipuri, cel întăi chip al descoperirii, precum s-au zis la Introducerea aceștii cărți, să lucrează prin firea, iar al doile este legătura atotputernice[i] fiime cu fiimea cea slobodă, zic fiimea care iubește mai presus decît toate altele,1 2 3 cu fiimea carea este țintirea dragostei lui. Aceasta a doua descoperire este temeiul relighioasăi credinți, singură calea mîntuirii omului a căruia fiime este nemuritoare și din treapta sa pogorîtă. Relighia este o știință, pentru că ea este dizvălirea fiirilor și însumceimilor, începutului uniiverssalnic a fiimilor, ea este o lege, pentru că deodată ea este și tîlcuirea voinții sale. 2. Credința izvorăște din această misticească învățătură, în sfîrșit legea relighiei așază întreită rămurare îndatoririlor omului; ea descopere începutul și sorții lui, asupra aceștii a doao părți relighiei să întemeează dragostea aproapelui, pocăința și nădejdea. 1. Știința relighiei ne descoperă un adevăr, care este izvorul tuturor altora. Ea [ne] invată pre noi dogma dumnezeeștii Treifiimi (Troița). Dogma Sf. Treifiimi vestită este prin multe voroave Vechiului Testament, ca oarecare imprăștiete științări, pentru fieștecare persoană dumnezeeștii însumi fiime.3 Pre lîngă aceste în lipsa unii depline dez-văliri, care era oprită pentru epoha venirii Mîntuitoriului în mulțimea de dovezi să află descoperirile cele mai înalte pentru nesfîrșita putere 1 Scris cu litere grecești: „Doamne, să văd!“ 2 aYa^Oc; SL O 0eo<; = Nimeni nu e bun, fără numai Dum- nezeu. 3 Caută la Ghenesis, cap. I, Psalm lui David. 432 Antonie Plămădeală cei mai presus fiime, pentru nesfîrșită iubință care este o parte firii lui, și pentru nepatrunsă înțălepciune care ocîrmuește toate sfaturile lui. Dar toate aceste sînt emblemuri caro slujesc spre a arăta însumiceimile deosebite de trei persoane a Sf. Treifiini. însă fără a 4 Dumnezeu zidește pre om după chip și asamănarea sa. Vederat dar că omul este treit, căci de-1 vom privi moralicești ca rodul cuvîn-tului, simțirii și voinții, sau că îmbrațoșind toată a lui ffime vom afla într-însul începutul vieții începutul gînditoriu și materialnice forme, ori că în sfîrșit vom privi pre dînsul în legăturile lui cu universul și cu cei de asăminea lui, adecă: ca pre o fiime însuși lucrătoare, el îndată să arată prin treiceime, care în brață cuprinde și sorb pre toate celelalte; aceste trei însumiceimi sînt gîndirea, graiul și lucrarea. Prin aceste să dezvăluesc analoghiile cele mari între ziditoriul și zidire așa precum să dovedește pentru ele în sfintele Scripturi. Să ne nevoim dar a le descoperi cu scopus, ca aceasta învățătură să ne povățuiască a cunoaște curăția dogmii de care ne învață Beserica noastră. Toată zidirea este în armonie. Precum este ea și în descoperita reli-ghie. Moisi la începirea Facerii ne vestește misticească asămănare omului cu ziditoriul său. Sfîntul loan cel pre iubit ucenic a lui om — Dumnezeu, ne arată vecinică ființă al Cuvîntului. Măcar că nu este lesne a cuprinde în cea dintâi clipală legătura acestor doă ziceri sfintelor Scripturi, cu toate aceste adevărat este că ele unuia altia fac tăl-cuirea. Căci tot acest evanghelist adaogă că nimic din cele ce s-au făcut nu s-au făcut fără Cuvîntul. Fieștecare minte gînditoare pre însuși sine întreabă ce însămnează această numire întrebuințată spre a arăta pe a doao față a Sf. Trei-unime. Spre a-și pute da masa, trebue a alerga la dogma sămănării între Dumnezeu și zidirea sa. Omul este treit de pe arhitipul celui carele este. Gîndirea, cuvîntul și omineasca lucrare răprizăntuesc într-însul acele trei feță dumnezeești însumifiimi. Gîndirea este Tatăl nevăzut făcătoriu tuturor fiimilor începutul vieții și a lucrării, neapropiet și dătători de viață. Graiul omenesc este Fiul, el este împreună înființat cu gîndirea, neîncetat izvodit de aceasta, însuși ziditoriu, singur pipăitorii! și apropiet, singur punctumul atingerii și legăturii între orîndueala fisicească și orînduiala gînditoare. Lucrarea adeseori să izvodește de la cuvintul, însă ea nu să trage în a sa fire, ce numai de la gîndul căruea este trebuincioasă mișcare și vecinie început. Căci în faptă singur cuvîntul neglăsuit nu este mijlocitoriu nespînzurat și trebuincios, între voința care am de mișca una din mădu-lările mele și lucrarea ce urmează aceștii voinți. Asămine Duhul Sfînt lucrarea împlinirea să trage și izvodește în a sa însumifiime de la gîndirea, de la ... 4 Mal departe lipsesc cîteva foi. ADDENDA VIII BASNELE 1. Cocoșul și piatra ce scumpă Cocoșul au găsit în gunoiu o piatră scumpă, moașă! au zis el? dar ce să fac cu dînsa? Oare să Cît este ea de fru-poate găsi în glodu un lucru așa scump' El, ca și îmbunătățirea, șade ascuns cînd soartelo sini împrotivă. 2. Broasca și taurul Broasca văzînd pe laurul au vrut ca să să facă și ea așa mare și groasă. Deci cînd au început a să umfla, pînă la atîta s-au opintit, încît au și crepat, făcîndu-sa pildă deșertăciunii cei de acum. 3. Furnica și musca Ticăloasă! grăe musca cătră furnică cu mîndrie. Totdeauna te afli la lucru ca o roabă. Tu într-acee stare aflîndu-te cu bună samă vei muri. Iar ce să atinge de mine, plăcută este nelucrarea, pentru mine este veselia curților, îndestulată masa — și cînd era să se mai laude, furnica au zis, rămîi tu așa, iar eu mă duc la lucru, să vedem cui o fi mai bine iarna. 4. Leul și [gujulia] Leul oarecînd au prin[s] pe [o gujulie] și i-au lăsat viața. După acee, nu în multă vreme, leul au căzu[t] în laț; văzînd această întîmplare gujulia acee i s-au făcut milă de nenorocirea făcătorului de. bine, au alergat la dînsul și rozînd frînghia l-au scăpat pe leul. Toate slujesc spre folos. Nu socoti aceasta a fi lucru mic. 5. Măgar iul și calul Măgariul văzînd odată un cal cu multe și scumpe podoabe acoperit, mult au stătut mirîndu-să și fericindu-1. Dar înțelegînd pe urmă că acel cal era gătit să margă la război, l-au jelit și au zis: adevărat că toate sînt la calul acesta frumoase, însă el să afla în primejdie. Mai bună 28 434 Antonie Plămădeală este dar șaoa mea, decît sculele lui cele de mult preț. Această pilda poate fi spre învățătură celui ce socotește pre altul norocit, neștiind necazurile lui cele din lăuntrul inimei. Să rămîe dar unul ca acela tăcînd multămindu-să cu starea și mai proastă, însă sigură. 6. Lupul și ariciul într-o vreme, lupul fiind flămînd au întâlnit pe ariciul și au început a-i zice: ah! iubitul meu! Cînd ai ști tu cît de frumos ai fi, dacă n-ai avea pe sine acele spinoase colturi. Eu te-aș sfătui, să te ușurezi de ele lepădînd de pe sine această slutie. Bine, au răspuns ariciul, dacă lupii vor lepăda dinții săi, eu atunce voi pute trăi și fără colturile mele. Bun lucru a să feri de vicleni oameni ca ariciul de lupu. 7. Prinț in vivlioteca sa Oarecare prinț —, cercetînd cărțile vivliotecăi sale și dînd de multe folositoare învățături, au zis: o cît de mare adevăr! că numai aici găsesc pre cei mai adevărati prieteni, iară pretutindene nu văd altceva numai singuri lingușitori. 8. Epurul și ariciul într-o vreme de nevoe s-au rugat ariciul la epurea să-1 priimască în vizuina sa. Acela vrînd să facă bine l-au priimit; însă văzînd că ariciul cu obrăznicie fără milostivirea îl împungea cu colturile sale, s-au supărat de așa neomenit oaspe și i-au zis: Eși afară. La aceasta au răspuns ariciul: eși tu singur și te învață de acum înainte a ști, pe cine priimești în casa ta. Multi arici sînt dintre o[a]meni cari cu acestași chip răsplătesc facerile de bine. 9. Cerbul ce să uita în apă Cerbul, într-o zi căutîndu-să în apă, au început a huli cu nebăgare de samă picioarele sale, zicînd că el ar fi mai frumos de nu l-ar sluti picioarele, și au început a-și lăuda coarne cînd, într-același ceas, s-au ivit vînătorii cu cîni, de nainte[a] cărora au fost silit să fugă, și întrînd în desimea codrului s-au aninat cu coarnele sale cele frumoase, cari i-au adus în graba și primejdia. Atunce au strigat: ah! cum fără dreptate am judecat. 10. Bogatul și învățatul Mîndrindu-se bogatul cu avuțiile sale, totdeauna să arăta cu nebăgare de samă cătră învățatul, dar războiul curînd l-au fă[c]ut sărac și toti să îngreaoe de a-1 vede la casele lor, cînd pe cel învătat cu Lazăr-Leon Asachi în cultura română 435 bucurie priimea. Atunce sărăcitul bogătaș au zis suspinînd: o ce greșală am avut socotindu-mă norocit. 11. Scu[m]pu și momită Scumpu au strîns multă avere de auru; momița fiind mai cu minte de cît stăpînul ei, în toate zilele din fereastră arunca pe uliță cîțiva galbeni, pe cari dacă [le-]au văzut scumpul au zis cătră momită: îți mulțumesc pentru învățătura ce dai mie, din cari voi purta grijă ca să nu fie asemene tie răsăpitori, clironomii mei. ADDENDA IX POVEȘTI ÎNVĂȚĂTOARE DE BUNELE NĂRAVURI LUMINO[A]S[E] Oarecînd au fost un mintos părinte, carele înțelepțește învăța pre copii săi în creștere lor. însă amar! Unul dintr-acești copii au cîștigat mare patimă ca să facă piiticești stihuri. Famelia aceasta viețue întru un sal, și tînăru prin stihurile sale au cîntat de soarea ca de un țintar; pe fetele întru asămănarea albimii crinului, potrivea cu țărancele cele arse de soare. Muma lui tare să bucura de aceasta; iar tatăl său cîte o dată zimbea; că tinărul întru adevăr avea cap, și cîntecele lui cu slavă degrabă să va mari; pentru că duhul poeziei, așa zice el, curge din vinele mele. El forte dorie ca să străciucească. Și socote să iasă din sat gîndind că nimică nu-i lipsește; dacă cetitorii stelelor de literatură cu tunătoare strigare vor vesti că pe orizontul poeziei s-au ivit noao planetă! Nu să sia nici de gazelurile literaturii, în cari tatăl lui avea plăcere și corespunderi scria învățăturii cu avtorul lor și spunea lui că dumnelor rețenzenți, adeseori din prieleșugu caută pentre degete, cum după nepriință deșchid gura. Ce dintîe cercare au îndreznit el a face în deplină liniște și în doa a sale cântece au cîntat pentru soare, luna, stelele, izvoarele, scădere apelor și pe tîrgoveții, ca să-i așeze în calendarul muselor. El cu nerăbdare aștepta răspunsul, dar nu să arăta. Tîrgovețu are multe trebi, așa să mîngîe, sau poate că să însoară, dar tipăritul cântecelor mele este vederat răspuns. Cu multă frică și cu mare poftă, el aștepta Călindand muselor. în sfîrșit CălindaruJ au eșit. El cu grăbirea au început a întoarce toate filele, însă soarele lui nu strălucea, nici izvo-rașul nu făcea sunet. Din care pricină acest tînăr piitis tare s-au mîhnit. „Aceasta este pizmă, spune el luiș. Orășanul acela voește [să] zugrume roadu] slavei mele, însă zădarnică opintire lui. Va eși o buruiană bățoasa măcar să fie preste dînsa și un dărab * gros de pământ? * Bucată marc. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 437 îndată el au hotărî! să dăruiască lumii un tom feliuritclor a sale poeme, și fiindcă nici un tipograf n-au vrut să priimască alcătuirea lui, deci nu i-au rămas alt chip, numai cu cheltuiala sa să tipărească pre fii duhului său. Și fiindcă nu avea bani, deci au fost sălit să să întoarcă la înțeleptul părintele sau. într-o sară pre frumoasei verii șede bătrînul în chioșc și trăgea tutiunul. Feciorul i-au descoperit scoposul său. Bătrînu zimbindu-să i-au zis: tu ai eșit din minte. Zise fecioru: „tată, dumneata adeseori zici că eu am talant la făcutul stihurilor?" latăl: Florile, fiul meu, însă florile nu totdeună aduc ioduri. Fiul: Dar și florile sînt plăcute. Tatăl: Negreșit, ele sint nădejde grădinarului, dar de vor rămîne ele, numai flori, deci nu poate să le vînză drept roduri. Fiul: Tot satul nostru îmi dă dreptate, și cei ce cîntă în clavir de multe ori să îndeletnicesc cu cîntecele mele. Tatăl: Cred că se poate aceasta, dar satul nostru nu este lumea. Caută acolo în iarbă la luminosul: [licuriciul, n. n.] Cît de plăcută de la dînsul lumină! Cum de amăgitoare la ochi! Acum ia sama (el s-au sculat și luînd pe un luminos au mers amîndoi în casă unde arde luminările), văzut-ai, i-au zis tată? El acum nu este altceva [decît] numai un gîndăcel. învață dar din aceasta și nu te socoti [mai] mult decît dînsu, că mare nebunie ar fi cînd s-ar socoti el că lumina lui întrece pe lumina a suta de făclii. Atunce fiul viind în cunoștință au cerut ertare făgăduind îndreptare. ADDENDA X FRAȚII CEI FĂRĂ SIMȚIRE Dacă norocul ar pute să fie soartă muritorilor, deci ar fi putut să să ție de Lambert. Boerul acesta era bogățel, avea inimă simțitoare, femee vrednică de cinstire, și doi pre frumoși copii, însă vai! lucru care pentru altul ar fi fost norocirea, lui Lambert s-au făcut pricină de cele cumplite neodihne. Dumnai Lambert au fost una născută fiică a unui neguțitor indie-neștii companii, i-au dat zestre zece mii funt de sterling adecă peste una sută mii de lei, și au vrut să o facă moșneană a toată avuția sa. însă nu să poate zice cu încredințare pentru care pricină au schimbat hotărîrea sa, ori după patimă, ori după prejudeța, ori după a sa voință, că în loc să facă pre fiica sa clironoamă, el au făcut pe fiul ei cel mai mic, și... ADDENDA XI OARECARE SOCOTINȚE LUATE [DIN] ALCĂTUIRILE SCRIITORILOR CELOR VECHI Dumnezeu toate vede. Dumnezeu aude toate. Teme-te de dînsul, că el vede ce faci, măcar de ai face păcat și într-ascuns. Poartă grijă a împodobi inima ta cu învățătura; că ea este de acel fel vistierie pe care nimene de la tine nu poate să răpească. Dacă tu ești și stăpănitor fără învățătură, deci nimică mai mult nu însemnezi numai un idol pus în beserica de marmoră. Cine nu cinstește învățătura, acela este fără de minte; că cel învățat și atunce vede, cînd celui neînvătat să pare cu totul lucru nepriceput. Cu cît omul are mai multă cinste, mărire și suire, cu atîta el mai mult este neodihnit de nedormire și de muncitoare grijă. Nu te tîne de multi prieteni, ce să aibi pe unul; că el atîta este trebuincios, precum focul și apa spre tinerea vieții tale. Dacă tu voești să chiemi pe oaspeți, chiamă o[a]mini înțelepți și învătati; iar dacă adepi tu pre nebun[i] și fără învățătură, deci ei pentru facerile tale de bine vor răsplăti cu rău. Obiceiul cel rău este ticăloasă stare, el aduce la nenorocire pre acela pe care stăpînește, pre lîngă aceasta și altor omeni aduce nenorocire. Omul cel bun cu aceasta să cunoaște, cînd el este prieten bunătății și vrăjmaș prihanei. Ferește-te de acei omeni, care frumos greescu, totdeună zîmbindu-să vorovesc și pre măgulitore cuvinte scot din gura lor; căci la omeni ca acei vicleșugul la inimă este și sabia supt limbă. Prin bună creștere copiilor să tîne tara, să zidește orașul, să cinstește părintele, să bucură maica, și singuri copiii să fac norociti; iar de acel feli părinte, carele pre fiul său nu sălește cătră ostenele și învățături, cu lacrimi și ticăloșie să va duce în pămînt. Nu te mîhni de socotințele norodului celui prost; pentru că trei lucruri nu să poate tîne: apa. focul și voroavele omenești. 440 Antonie Plămădeală Băgăția și liniștirea rar lăcuesc împreună: pentru acee nu pizmui îndestulatului avere, ele vin la dînsul prin mare silință și prin multe neodihne. Dacă inima ta să va ingăifa, și ochii tăi să vor mîndri: deci caută la mînile tale, care putrezesc, caută la bobițele obrazului tău cele rumene, cari să vor vesteji; uită-te în oglindă la ochii tăi, a căror lumină să va întuneca; caută la gura ta sau buzele tale, cari cu suspinul să vor închide și tot chipul tău și mărirea să vor sluți, și toți cei vii de la tine vor fugi. Tot într-un chip cum oglinda orbului nu folosește, așa și sfăîuirile înțeleptului, mîndrului și nebunului sînt zadarnice; iar omul cei cu minte prin aceasta să cunoaște, dacă el ascultă sfătuirea și poate să mărturisască că el au greșit. Nu bănui asupra vremilor celor rele, în mijlocul cărora tu vietuești; (toate vremile ce au trecut așa au fost, precum și acestea în care viețuești, cum și cele cari după tine vor urma, nu vor fi mai bune decît cele ... Cu multe de laudă cuvinte nu te nebuni; că adeseori ele și cele mici fac mari. Singur pre sine nu lăuda, ca să nu te supui nebăgării în samă; dar nici treci cu vederea lauda pentru alții, ca să nu gîn-dească că inima ta s-au umplut de mîndrie și iubirea de sine. întru aceasta spînzură norocirea și cinstea noastră, ca să ne țînem de soțietate cea bună; pentru că noi cu puterea pildelor celor rele lesne putem să ne vătămăm, așa omul cel cu minte poate de noi judeca adecă din purtările noastre, după cum obicinuit să zice: că de asemene cu asemene bucuros să poartă, (păscariul pe păscar în rogozu de departe vede). Tot ce voești să începi, începe cu călduroasă rugăciune cătră Dumnezeu, și roagă pre el de sporirea doririi. Dacă întru această vei fi sîrguincios, și nu vei urma împrotiva aceștii învățături, tu vei avea norocirea, și te vei învăța a cunoaște, ce place lui Dumnezeu și omenilor. Să nu te lași adormirii, pînă de toate cîte ai făcut preste zi, de trei ori nu vei socoti. Gîndește înaintea odihnei sale, de n-ai greșit cu ceva împrotiva datoriilor tale, și ai făcut ce nu să căde să faci, lăsînd acee ce sa cuvinea să faci. Acestor pune început bun cu faptele acele, pe cari ai făcut dimineață, și după aceasta cercetează după rîndueala următoare a zilii faptele tale. Dacă tu ai făcut ceva rău, deci spăimîntează-te de acee; iar de ai făcut ceva bine, bucură-te. Cu den-adinsul te sălește să plinești aceasta, și întru aceasta nu urî nici o osteneală; pentru că prin această tu vei ajunge multe mai presus bunătăți și vei spori la însuș a ta bună norocire. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 441 RUGĂCIUNILE 1. Rugăciunea Domnului Tatăl nostru, carele ești în ceriu, sfințească-să numele tău, vie împărăția ta, fie voia ta, precum în ceriu și pre pămînt, pînea noastră cea de toate zilele dă-ne noao astăzi, și iartă noao greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri, și nu ne duce întru ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a ta este împărăția și puterea și slava în vecii vecilor amin. 2. îngerească urarea cătră Prea Sfînta Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, fecioară bucură-te, ceea ce ești plină de dar Mărie, Domnul este cu tine; blagoslovită ești tu între femei, și blagoslovit este rodul pîntecelui tău, că ai născut pre Mîntuitoriul sufletelor noastre. 3. Simbolul ortodoxei credințe Crezi întru unul Dumnezeu Tatăl, atotțiitorul, făcătoriul ceriului, și al pămîntului, văzutelor tuturor și nevăzutelor și întru unul Domnul lisus Hristos fiul lui Dumnezeu, unul născut, carele den Tatăl s-au născut mai nainte de toți vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, cel de o ființă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut. Carele pentru noi oameni și pentru a noastră mîntuirea s-aupogorît din ceruri, și s-au întrupat de la Duhul Sfînt și din Maria Fecio[a]ră, și s-au făcut om, și s-au răstignit pentru noi în vreme lui Pilat din Pont, și au pătimit, și s-au îngropat, și au înviat a treia zi după Scripturi, și s-au suit la ceruri, și șade de dreapta Tatălui. Și iarăși va să vie cu slavă să judece viii și morții, a cărue împărăție nu va fi sfîrșit. Și întru Duhul Sfînt, Domnul de viață făcă-toriu, carele din Tatăl purcede, care împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, carele au grăit prin proroci. întru una sfîntă, sobornicească și apostolească Beserică, mărturisesc un botezi întru iartare păcatelor. Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie amin. 4. Psalmul 50 Miluește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta și după mulțimea indurărilor tale, șterge fărădelegea me. Mai vîrtos mă spală de fărădelegea me, și de păcatul meu curățește-mă. Că fărădelegea me cu o 442 Antonie Plămădeală cunosc, și păcatul meu înainte easte pururea. Ție unuia am greșit, și rău înainte ta am făcut, ca să te îndreptezi întru cuvintele tale, și să biruești, cînd vei judeca tu. Că iată întru fărădelegea m-am zămislit, și în păcate m-au născut maica me. Că iată adevărul ai iubit, celea nearătăte și celea ascunse ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; mă vei spăla și mai vîrtos decît zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie, să vor bucura oasele celea smerite, întoarce fata ta de cătră păcatele mele, și toate fărădelegile melc șterge. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept în-noiaște întru cele din lăuntrul ale mele. Nu mă lepăda de la fața ta, și duhul tău cel sfînt nu lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mîntuirii tale și cu duh stăpînitor mă întărește. Voi învăța pre cei fără de lege căile tale, și cei necredincioși la tine să vor întoarce. Izbăvește-mă de sîngiuri, Dumnezeule, Dumnezeule, mîntuirii mele, să va bucura limba me de dreptate ta. Doamne, buzele mele vei deșchide, și gura me va vesti lauda ta. Că de ai fi voit jărtfă, aș fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jărtfă lui Dumnezeu duh umilit, inimă frântă și smerită Dumnezeu nu va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea ta sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunce bine vei voi jărtfă dreptății, aducere și arderile de tot. Atunce vor pune pre altarul tău viței. 5. Rugăciunea cea de dimineață Din somn sculîndu-mă, mulțumesc pre tine, Sfînta Troiță, că pentru multă bunătate și îndelungă răbdare, nu te-ai mîniat pre mine păcătosul și lenevosul, nici' m-ai pierdut cu fărădeleagile mele ce după obiceaiul cel iubitor de omeni, m-a rădicat carele zăceam întru dez-nădăjduirea, ca să mănec și să măresc stăpânirea ta, și acum luminează-mi ochii gîndului, și-mi deșchide gura, ca să mă înveți cuvintele tale, și să înțeleg poroncile tale și să fac voia ta, și să te cînt întru mărturisirea inimii, și să laud întru tot sfînt numele tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor amin. 6. Rugăciunea in vremea începutului Învățăturii Povățuitoriule învățăturii cei adevărate și dătătoriule de minte, Doamne Dumnezeul nostru! Ție ne rugăm și pre tine iarăși rugăm, tremete asupra noastră nevrednicilor robilor tăi duhul înțelepciunii, bunei credințe și fricei tale; și luminează ochii inimii noastre cu lumina dumnezeeștii tale cunoștințe, ca întru bună sporirea și neîmpiedecat să luăm cele bune și de folos învățăturile noastre, și cu înțelepciunea și Lazăr-Leon Asachi în cultura română 443 fapte bune să ajungem în toate zilele vietăi noastre, spre zidirea și po doaba Besericii cei ortodoxe catolicești, iarăși spre mărirea preasfîntului tău nume, că toată darea cea bună, și tot darul cel desăvîrșit de sus caste pogorît, de la tine părintele luminilor. Amin. 7. Rugăciunea după sfîrșitul învățăturilor Pre tine mulțămim, Dumnezeule a toată milostivirea și îndurării, că ai învrednicit pre noi în ziua aceasta negreitelor tale faceri de bine, ai strălucit inimile noastre cu lumina bunei înțelegerii tale, ai luminat minte noastră cu pre întru tot dorită cunoștință adevărului tău, și ai descoperit noao învățătură de folos. Pentru aceasta căzînd cătră a ta bunătate, cu smerenie te rugăm, ca pre un nedeșertat izvor al înțelepciunii, învață-ne totdeună a face voia ta cea sfîntă, blagoslovește sufletele și trupurile noastre; dărueaște noa în creștere și înțelepciune bună sporirea și a faptelor bună grăbirea; ca pentru toate să lăudăm pre tine al tuturor bunătăților pricinuitor și dătător acum și in vecii amin. 8. Rugăciunea cea de sară Stăpîne iubitoriule de o[a]meni! au doară nu va fi mie patul acesta groapă? Sau încă ticălosul sufletul meu vei lumina cu ziua? Iată groapa zace înainte me; iată moarte stă înainte mea. De judecata ta, Doamne, mă tem și de munca cea fără sfîrșit, iar a face rău nu încetez. Pre tine Domnul Dumnezeul meu pururea mîniu, și pe preacurată maica ta, și pre toate puterile cerești, și pre sfîntul îngerul păzitoriul meu, că știu, Doamne, că nu sînt vrednic iubirii tale de omeni, ce vrednic de toată osîndă $i muncă. Dar, Doamne, de voesc sau de nu voesc, mîn-tueaște-mă; că de vei mîntui pre cel drept, nu este lucru mare, și de vei milui pre cel curat, nu este minune, căci vrednic sînt milii tale, ce asupra mea păcătosului minunează mila ta, și întru aceasta să arăți iubirea ta de omeni, ca să nu biruiască reotatea me pe a ta negrăită bunătate și milostivire, și precum voești, tocmește pentru mine lucru. Zecea porunci 1. Eu sînt Domnul Dumnezeul tău. Să nu-ți fie alți dumnezei afară de mine. 2. Să nu faci ție chip cioplit, nici asămănarea, din cîte sînt în ceriu sus, și cîte pre pămînt jos, și cîte pe ape și supt pămînt; să nu te închini lor nici sa slujești lor. 444 Antonie Plămădeală 3. Să nu iaj numele Domnului Dumnezeului tău in deșert. 4. Adu-ți aminte de zioa simbetei să o sfințești pre ea; șasă zile lucrează și vei face intr-acele zile toate lucrările laie, iar ziua al șaptele sîmbătă Domnului Dumnezeului tău. 5. Cinstește pre tatăl tău și pre mama ta, ca să fie ție bine, și vei trei mult pre pămînt. 6. Să nu ucizi. 7. Să nu precurvești. 8. Să nu furi. 9. Să nu mărturisești strimb asupra vecinului lău mărturie mincinoasă. 10. Să nu poftești femeia vecinului tău, să nu poftești casa vecinului tăi, nici asinul lui, nici tot dobitocul lui, nici tot cîte sînt ale vecinului tău. ADDENDA XII A LUI IOAN ADOLF GOTMAN PENTRU LINIȘTIREA ȘI MULȚĂMIREA OMULUI Cap. 1 Odinioară am văzut pe un trecător carele merge pe o vreme de tot furtuna tecă, căci vîntul sufla cu receală și răzbea prin tot trupu lui iar plo[a]ia cea silnică au udat toate hainele lui. Păru capului lui era bărjol învălătucit, picioarele lui într-o parte și alta să lunece pin tină, și toate mădulările lui să lupta cu neputințele călătorii. El pătimitoriul în zădar să silie despre o parte a să ascunde de frig, iar despre altă parte de udeală, pentrucă de abia pute să mișcc trupu său cel obosit intr-acea amărîtă și cu totul grea călătoria sa; aici întru mine singur am gîndit: cît de bine este a șede omul în casă călduroasă, liniștit, și cît de mare trebuință sînt omului călător haine potrivite vremii. Eu aceasta scriu despre lauda liniștirii. Lumea această este un pămint prea lățit. Viața mea este călătorie și eu mă aflu strein. Norocul și nenorocirea, seninul și. înnourarea, călătoria și neodihna în care neîncetat mă învăluesc sînt parte [a] sorții mele. Streinătatea mea într-această lume peste șasăzeci șasă ani să prealungește. Rare ori am avut calea plăcută. Eu n-am avut lipsă nici de prieteni însă cei mai mulți era[u] a cel feli de o[a]meni cari obicinuit sa află în lumea aceasta. Ei au vrut să mă ducă la prea frumoase livezi și plăcutele voroviri, iucredi nțînd că acolo era locul raiului și cimpiile clisei lor, însă vai mie! Că acea înverzită și înfloritoare bucurie, după ce au început a să veștezi, cu toți am cunoscut greșala și rătăcirea și cum că acele plăcute cîmpuri nu era do altă treabă decît numai pentru pășunarea dobitoacelor. Pronia în slîrșit au stricat tovărășia și prietenia noastră. Ea ca o singură de sine puternică pe unul au chiemat într-o parte pe altu într-^lta, iar eu singur am rămas ca într-o pustietate neobicinuită mie; 446 Antonie Plămădeală singurătatea m-au umplut cu spaimă, iar sunetul cel mare zburătoarelor de pe copaci frunze cari cu grămezi cădea împrejurul meu, mi-au adus aminte că și eu sînt muritori. Ticăloasa și împlăcata toamna vîrstei mele toate plăcerile verii tinerelelor au întunecat. N-am putut merg mai departe, căci negura prelungitelor nopți au acoperit calea înaintea mea. Hainele mele să anina de spini, picioarele mele călca prin lacuri și prin gloduri. Ochii mei altă nimic nu vedea, numai întunecosul ceri carele mă îngrozea cu ploae și cu furtună; și mi să părea că tot văzduhul să gătea a răvărsa asupră-mi toate valurile neticnirii. Aceasta oare nu este cea mai adevărată închipuire viețăi noastre în care ticălosu om pentru o părută bucurie, sufere întru adevăr mii de întristări. Așa este, că aceste adunîndu-să ca viforul cel rece și ca vîntul aspru, răzbat pe tot trupul omenesc și poartă luntrea nădejdei noastre într-o parte și într-altă, trecînd repede ca apele pă-n la sufletul nost. Atunce mulțămirea noastră cu grăbire piere și noi, după primăvara tinerețelor și după trecerea anilor celor bărbătești, ne aflăm spăimîntați de cuplita furtună a boalelor și a scîrbelor în dricul toamnei și a ernei bătrînețelor noastre. ADDENDA XIII PREDICI ȘI CUVÎNTĂRI OCAZIONALE CUVÎNT FUNEBRU LA ÎNMORMÎNTAREA MITROPOLITULUI IACOB STAMATI, 9 MARTIE 1803 în Hristos Pravoslavnică adunare! Tocma în ziua aceasta cînd eu aruncat de cele mai silnice turbu-rări a scîrbelor mele mă zbucium, și sufletul meu izbucnind credincioase ohtări au întunecat ochii de lacrimi, In ziua aceasta cînd toată pompa lumii cu lingușirile sale, nu cu mai multă putere decît o păienjinătură se arată și veacurile cu prefacerile sale trecînd pe rînd, se par a fi mai puțin decît visurile, în ziua aceasta pînă la rărunchi străpunzătoarei întîmplări, cînd fetele tuturor și de toată starea simțitoarelor persoane cu jalnica măhrame sînt acoperite și mîhniciune [a] cea neplăcută cu îndelunga pîndire izbîndind au cufundat pre multi din privitori, în marea ce[a] turburată nesătiosiei sale. în ziua dar aceasta, și soarta me[a] ce[a] tiranică unindu-sc cu toate pufniturile iadului, cu mare cumplire m-au rînduit spre ascuți-me[a] sufletului, care slujbă atîtefa] posomorite cuprinderi în sine are, cîte slăbiciuni se află la priceperea mea împotriva răspunderii ei. Și de aș fi măcar atît de norocit ca vorbele mele să poată răzbate pînă la inimile voastre și să ducă mîntuitoare frică pînă la sufletele voastre, mi-ar părea atunce întru adevăr că nourii cei groși a[i] dosădirilor cu cari sînt înconjurat, s-au împrăștiat și că din brațele durerilor mele au scos bucuria mea. Dar, precum izvoarele apelor nu se pot arăta cu curgerea sa, pînă cînd pămîntul nu le descuie izvoarele sale, așa și eu nu mă voi putea arăta plinitor chemării mele pînă atunce, pînă cînd nu vom descuia Darul cel toate putincios, Acela ce au spînzurat pămîntul pe ape. 448 Antonie Plămădeală Către acela doar din supusă inima cu credință mă rog și strig: O’ întru tot pre puternică ființă, care domnești întru nemurire[a] Sa pururea și ai umblat pre pămînt fiind ascuns supt chip omenesc pentru fericirea noastră, cela ce ești de plin înțelepciune și faptă de plăcere; Luminează minte[a] me și deschide buzele mele ca să poci grăi cuvîntul adevărului tău spre folosul sufletelor acestui de tine ales și iubit pravoslavnic norod. Dar tu întîiule întru arhierei preasfințite Stăpîne, umilește-te spre a mea cucerie și întru numele Domnului de la carele ai luat darul înaltei Sfințenii, mă împărtășește pe mine doritei blagosloveniei tale, căci de mîhnire sînt povîrnit ca gardul spre surpare. Deci să mă întăresc cu puterea darului Ei. Credincioșilor ascultători, Mijlocul între vremelnicia ce[a] furtunatică de aici și între veșnicia ce[a] liniștită de acolo este viața omului, se cade dar numai decît, ca ostenindu-ne, bune fapte aici să cîștigăm. Și acolo mergînd cu agoniseala, plata bună pentru dînsele să luăm. Aici trebue să plinim lege[a] ce s-au dat de la cel Pre Sfînt, umblînd în cărarea lui. Ca acolo să nimerim pravățul cel de frunte al mîntuirii, către carele prin răscum-părarefa] ce[a] cu sfințenie sîntem și rinduiți. Și dacă voim ca pre lingă cîștigare[a] veșniciei să dobîndim și nemuritoarefa] pomenire între oamenii pe cele mai tîrzie veacuri. Trebuie dar și la aceasta, ca să întocmim viața noastră cu așa bună măsurare îneît să putem plăcea și lui Dumnezeu și oamenilor; fiind că spre aceasta sîntem zidiți. Căci urmînd împotrivă acestui adevăr: „Ce va folosi omului, zice Sfînta Scriptură de va dobîndi lumea toată și va pierde sufletul său". Și iară, „Dimineața va înflori și va trece, deseară învîrtoșa-se-va și se va usca,,, că toate zilele noastre s-au împuținat și anii noștri ca un păianjen s-au socotit. lubiților, prefă] mare adeverințe avem din aceste Sfinte Cuvinte, se cade dar a ști și aceasta că de nu vom fi pentru înșine purtători de grijă, de bună seamă orice privire de aici ne va ameți și vom rămîne ca frunza ce[a] căzută care se zbuciumă ori o duce suflarea vîntului. Căci lumefa] aceasta în care trăim au doară este altceva decît o cîmpie lată și aceefa] plină de mormînturi, au nu se aseamănă cu un nor al văzduhului carele fără de veste și pe ameazăzi tocma în vremea seninului zilelor noastre sloboade tunetele morții preste capetele noas-li e și prefăcînd în nimic, nimicind toate scopusurile de noi cu dinadinsul așezate — ne încuie în sicriul cel întunecat al mormîntului în care vom rămîne odihnind pînă atuncea pînă cînd Cel prea vechi de Lazăr-Leon Asachi in cultura română 449 zile întru a sa putere răsturnînd cu piciorul toate deșertăciunile lumii, va împrăștia și tărîna cu care vom fi acoperiți. Și atuncefa], spărieți fiind vom fugi din vizuinile noastre cele întunecate al[e] pămîntului către lumina zilei cei veșnice și tremurînd vom aștepta hotărîrea ce se va face din faptele noastre; atuncea fiește care făcîndu-se pentru sine martor cu glas tînguitor, plîngînd va zice: O! vai de orbirea în care am fost cînd eram în putere a fi teafăr și unde sînt acum. Acolo toate prin sudori de sînge agonisite averi pentru a căror cîștigare, mii de strîmbătăti am făcut aproapelui meu. Și potrivindu-mă îmbuibării părae de lacrimi am stors din ochii săracilor. Că de am avut jitnitele mele pline, nu căutam la cei ce căde(au) de foame leșinați, ca snopii pe vremea secerișului, ce fără otărîre vindeam roadek1 mele cu preț pînă la robire. De negutătoream în neghină nimenea n-au ieșit neamăgiti, că stînd în meterezu legii cu nebăgare de seamă ochiam spre mărturie mincinoasă si jurîndu-mă cu cele sfinte pre creștetul capului meu. De am fost pus boeri judecător, îndată mă îmbrăcam. cu măntă-luta fătăriei și pentru interesul dobînzilor acopeream cu dînsul ochiul mintii cei sufletești ca să nu se vază de mine făcutele strîmbătăti, iar de am fost înălțat preste milioane de noroade n-am făcut alte numai că pre t-o ti am silit ca să suspine. Așa se va mustra fiește cine, parte bisericească sau politicească care au trăit pe pămînt cu cît de mică putere și n-au făcut bine ci s-au abătut la cele rele. Fericit dar este acela carele întru blîndetele duhului cu iubire de oameni și prin îmbunătățite fapte păzește pe sine și pre seminției sale de ... vrednic și fără de nici un folos. Măcar că prin ispitire[a] ce[a] de toate zilele ca într-o oglindă pri-vim (cu norodul cel de aici) — după care alergăm pîn la obosire pe care căutînd umblăm prin cărările spinilor a toate dosădirea, și după ce întru părere îl aflăm, prin multe lacrimi călcînd — înaintea lui, ce ne dă, luăm nestatornice daruri cari seamănă lui, adică chip de minte copilărească, numai spre zăbavă, că de au dat cuiva bogăție, bogăția acee[a] au doară este ceva mai mult decît o... ticăloșie? sau de au cinstit pe cineva cu mărire, au doar și mărire[a] aceea este ceva mai mult decît o pompati că deșertăciune? Mă rog, aduceti-vă aminte ce s-au făcut și unde sînt acum acele bogate prea plinite noroade a Africii, și cele țări împărati[i]a[le] Asiei? Ce s-au făcut înțelepciunea Atenei și unde sînt acum puterile Romei? Au nu toate acestea stingîndu-se s-au stins în clocotitura nestatorniciei acestui de acum noroc? Bine au zis dar înțeleptul Solomon, la cap. 1, stih 7 și 19 „Ce folos are omul de toate ostenelile sale cîte le face sub soare de vreme ce nu știe cu minte va fi sau fără de minte cel ce va veni ca să stăpînească ostenelile lui". Ah, 29 450 Antonie Plămădeală de tot rangul și de toată starea iubiților mei ascultători, trîmbița acestui adevăr nu încetează pînă astăzi a glăsui că (acest mîndru și mare neamul omenesc) nu este în lume[a] aceasta altceva numai un nedeșertat izvor al povețe care se pun pentru dînsul din începutul lumii. Pre lîngă aceasta vedem că și vremile cînd fug de noi, fac ca spartioții, rănindu-ne cu tot felul de rane încă poruncesc și fieștecărui zile, ca depănînd de pre fusul nenorocului întorsăturilor, ceasurile sale, să prăvălesc, fără îngreuiere, cum să rupe ața vieții noastre și să ... ba încă spre necazu nostru și fieștecare ceas alt lucru n-are, ci tot povestește cumplirile noastre supt îmbodobitura vrednicilor de rîs împletituri. Dar noi, după atîtea izbitoare ostenele ce facem în lume[a] aceasta, dobîndim arsuri de inimă, făcînd aceeași arsuri părtași și pe urmașii noștri și întru adaos plîngînd noi pîn la leșinare preste mormintele iubiților noștri ca și alții să plîngă preste mormintele noastre și aceasta, ci toată neguțătoria. O — vai de noi, de cîtă mirare sîntem, că avînd mai multe adeveriri pentru îndreptare[a] vieții noastre decît nisipul mării și tot fără nici o grijă, ca cei amăgiți dormim în leagănul amăgirilor și nu ne deșteptăm nici la strigare[a] obșteștii turburări. Ceasul a bătut! Deci și eu mă las de a vă supăra mai mult. Același întru bunătăți iubiții mei ascultători, fiind bine încredințat că de aș număra cu amănuntul toate pricinile apăsărilor — simțirea noastră cea din cuget creștinesc izvodită, de bună seamă ar ațîța din sufletele voastre și mai multe suspl-nuri. Pentru aceea să tragem dar perdeaua, ca să nu mai vază mai mult nenorocirile vieții noastre fiindcă școala învățăturilor de acest feliu destulă avem în singura pătimirea noastră. Dar nu știu cine înhăește și turbură liniștea mea; aud un glas străin de a cărui grosnicie m-am spăi-mîntat și mi se pare că toată firea ce seamănă cu a mea de scîrba și de gioasă s-au clătit. îngăduiți dar puțin, vrednicilor ascultători, ca să înțelegem deplin cine este vestitul acela de a cărui putere slăbește inima omului. O! ticălosul de eu! Glasul tunetului s-au auzit și am înțeles că acela este clopotul îngropării, carele după ce s-au trîntit pe la urechile norodului, umple cu huetele sale și înaltele văzduhuri, făcînd știre de obște că vrednicul de pomenire prea fericitul, preasfințitul arhiepiscopul și a toată Moldavia Mitropolitu, Exarhu plaiurilor și cel întâi al patriei duhovnicesc părinte chirio chir lacob, ca cortul păstorilor s-a mutat, că țesătura pînzarului s-au tăiat; și ca umbra cînd se abate e[a] în lături, din mijlocul nostru s-a luat. O! alesule neam al Moldaviei, cela ce este pus în rîndul altor vrednice noroade, a cărui nu este mai puțin decît unui neam luminat, intră înlăuntrul dreptei socoținețe[i] tale de vezi ce podoabă s-au lipsit din lucru; tu și după mărimea înaltelor tale judecăți poartă în inima ta dreptățile, plîngînd pe lacob. Că și acesta avînd Lazăr-Leon Asachi în cultura română 451 darul lui Dumnezeu întru arhipăstoria sa, patriesăște (s. n.) pune mîinile cruciș și te blagoslovie pre tine și întru tine pre fiii tăi. Răsplătește-i dar răsplătire bună ca să înmulțești zilele fericirii tale pre pămînt. Căci de acum nici tu, nici seminția ta nu va avea prilej ca să mîngiie, sau a se separa de vorbele lui. Că iată jețul arhipăstorului s-au răsturnat și el din slava sa fiind scos! în ungheru pămîntului, cu părinții săi se sălășluiește. Ah, moarte, moarte..., neamului nostru, cum șade pe săgețile sale ca pe un tron al biruinței, și aceea este dezmierdarea ei, ca să se scalde cînd în sîngele nostru, cînd în lacrimile noastre. Neînsetata! întru nimic nu are, a jupui de pe obraz cît de delicate, frumusețea ca a trandafirului! Surda! nu caută în partea aceea unde tînguirile pruncilor spre îmblînzire o cheamă, ci fără milă apucă pre tatăl lor în a căruia grijă era hrana grijii lor. Nesățioasa! nu se înduplecă nici de lacrimile maicii, ci din brațele ei răpește pre fiii ei, pre unul născut în a cărui umăr era mîngîierea ei. Aceasta dar prea cumplita moarte prin feliu de măgulitoare meșteșuguri, întîi de departe prin boale, au șters sănătatefa] acestui mare bărbat, apoi pe furiș, apropiind secure[a] a[u] pus-o cu ascuțișul către rădăcina vieții lui. Și deodată au lovit și au curmat. O! nemilostivă lovire, cum fără de nădejde te-ai văzut! O,... moarte care ai adus acest fel de mîhnite măiestrii, pentru ce n-ai căutat săturarea sa la cele sălbatice neamuri. Știu bine că întru căderea acestui prea fericit arhiepiscop și mitropolit lacob, mulți se vor zdruncina. Și adevărat, în neostoite suspinuri. Apropiați-vă voi asupriților în judecăți și cei nevinovați din temnițe, a cărora ajutător s-au pierdut. Apropiați-vă rudele, cunoscuții și prietenii a cărora mîngîiere s-au lipsit. Apropiați-vă și voi cei mai de aproape, casnicii, a căror nădejde s-au înstrăinat. Apropiați-vă zic și cei ce sînteți acum cădere și lipsa milei voastre și udînd cu lacrimile voastre, pre părintele vostru, dați-i sărutarea cea mai de pe urmă, că în persoana lui ați avut prea Evangheliceasca Tavita care mai mult nu va fi. Deci zidindu-i preste mormînt altar de bune cuvîntări, lăsați pre mine ca pe unul [din] mai micii voștri ca să sap cu dalta adevărului toate măritele fapte de patronul vostru făcute și poate cîndva un nemernic simțitor ca și mine, măcar în trecere privind, va citi întru părere de bine, că numele acestui arhipăstor au agonisit ca să fie tipărit în inimile fiilor de fii, cu aceea vie ținere de minte, care se cade unui de obște bun părinte. Prea înaltule Doamne, a cărui ființă, și în neființă de față, îndato-rește pe fieștecare ca să plece grumazii săi spre cinstire[a] de Dumnezeu încoronatei persoanei tale; ridică împrejur ochii tăi și vezi că cel ce era lucrul mîinilor înălțimei tale în arhipăstoria acestei Mitropolii 29* 452 Antonie Plămădeală carele înălța văpaia rugăciune! către Cel ce stăpînești inimile Domnilor pentru lungimea vieții, înălțime! tale cu prea luminata familie și carele cu revărsare simțirilor prețeluia nemărginit binele ce au avut de la înălțimea ta. Acum șade fără suflare pre scaunul năsăliei. Pre acesta dar ce au fost credincios al înălțime! tale și arhiereu a ... din obișnuita iubire de oameni înălțimei tale păzește-1 neuitat. Pline de vrednică numire, al Moldaviei singlit; bărbați mari și povățuitorii norodului, bătrini în sfaturi și sprijinitorii țării, umiliți-vă cu inima și acestui al Evgheniei noastre dimpreună ostenitor și pentru binele patriei lucrător, dați deplină iertare, că poate, ca un arhiereu, au îndrăznit a grăi adevărul pînă la scîrbirea auzului vostru. Și dumneavoastră a toată țara boieri mari, de mijloc și mici, mergînd la locașurile voastre, spuneți fiilor voștri că în moartea acestui fericit Mitropolitul lacob v-ați păgubit de multe feluri de mîngîiere. Iar în partea cea sfințită în Biserica Domnului, păzitorii tainelor cerescului Melhisedec slujește Dumnezeului lui lacob, preasfințiții arhierei ai legii cei pravoslavnice, cu toată parte[a] bisericească, înălțați glasul rugăciunei voastre pînă la cer întru puterea darului, rugați pre viul Dumnezeu ca să odihnească sufletul răposatului, preasfîntului și întru veșnică pomenire vrednicului arhipăstor și mitropolitului lacob în sinul lui Avraam, și al lui Isac, și al lui lacob, la locul cel de veșnică mîngîiere, unde nu este durere, scîrbă sau suspinare, ci numai viață dorită și aceea fără de sfîrșit. Amin.1 1 Dintre cele transcrise de Teofil Mocăniță. ADDENDA XIV CUVÎNT LA GOLIA Cuvîntul de mulțumire Măriei Sale Alexandru Costandin Moruzi Vvd. pentru facerea cișmelelor în orașul Iași la 1803, Noembrie, 30. S-au alcătuit și s-au grăit de preot Lazăr în cerdacul mănăstirei Golia fiind față toți veliții boeri în vremea sfințirei apei prin preosfințitul Mitropolit Veniamin. Pre[a] înălțate Doamne, „Eu voi deschide la locuri înalte și pămîntul cel uscat voi preface în izvoare de ape ca să adăp pre norodul mieu cel ales și va povesti măririle mele". Isaia Cap. 41 stih 18—20 Adevărul grăesc că de aș voi ca să mă apropiiu cătră plinirea datori[e]i după cuviința prăznuirii de astăzi, eu de bună samă aș rămă-nea supus unei cu totul nepriincioase întîmplări, căci despre o parte vrednicia aceștei Epohii ar cere potrivită voroavă cînd despre altă parte nerodirea priceperii mele ar osteni auzul fără nici un folos lăsând dar săvârșirea așa unui mare lucru celor ce sînt deplin propoveduitori cuvîntului ca să-l înfrumusețeze cu cele mai vie văpsele iscusinței lor la vreme sa, mă robescu de o neapărată datorie cătră care mă împinge ruina osîrdiei ca să aducu o bună cuvîntare din parte norodului cătră a ta înălțime, pentru rîurile milelor ce s-au revărsat asupra lui din sînurile îndurărilor înălțimei tale, și măcar ca o umbră în umbra științelor văzîndu-mă nu îndrăznescu nici poci să ritorisescu dar totul întru săltare inimii mărindu-mă zic: soare prin care viiază toate și crescu de le-au și acoperit nouri cu posomorîre, dar tu tot ai dat ce mai puternică strălucire razelor tale pentru podoaba zilei de astăzi tu dai, Fiindcă lumină din lumină luminei cei neapuse, luminează și nu 454 Antonie Plămădeală te depărta de la orizontul nostru că lucruri vrednice văzînd vei ave ce spune și la cele mai depărtate noroade spre lauda acelui prin care s-au făcut și spre fericire celor ce-au priimit: Pre înălțate Doamne, Și cine nu va mărturisi că minune[a] ce s-au făcut în vreme aceea cînd să afla Israil în pustie și leșina de lipsa apelor (că nu era) n-ar fi fost minune preste firea omenească cu totul de vreme că singur Domnul Savaot cu mîna tare și cu braț înalt au poruncit pămîntului celui uscat și pietrilor celor vărtoase de au izvorît ape și au băut pănă la sațiu tot norodul lui Israil precum adeverează proorocul. Dar și în vreme aceasta de acuma cînd lăcuitorii acestui de Dumnezeu păzit oraș să afla în mare mâhnire căutînd apă cu greu o găsie (că nu era) au doară nu s-au făcut ca o închipuire minunei cei de demult de vreme că și înălțime ta prin ajutoriul aceluiaș puternicului domn Savaot cu mînă tare și cu braț înalt fără cruțare ai îndoia silințele ca să depărtezi posomorîre de pre fețele norodului prin îndestulare apelor precum ai și plinit învrednicind ca toată fața ce să află aici sa se bucure și să să veselească ca Israilul cel nou și mai plăcut al Domnului; pentru aceasta Biserica noastră ce pravoslavnică fără pre-getare aducîndu rugăciuni de mulțumire părintelui luminelor cu glas de umilință strigă, mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile tale că toate cîte ai voit ai și făcut cum și norodul acest credincios ca unul ce s-au făcut părtaș așa mari facerii de bine întrecîndu-să aleargă ca să să arăte că la toată clipala poruncii gata este a dovedi că întru priințele sale cele de mulțumire cătră înălțime ta rămînea statornic mai ales că de cîte ori să uita la luminată fața înălțimei tale de atîte ori ca într-o oglindă vede că și în nădejde viitoarei fericirei sale nu va fi amăgit ci ca un prunc în brațele maicii sale aflîndu-să pururea să va desmerda supt duioasă și neadormită purtare de grijă aceștii dulci stăpîniri a înălțimei tale. Pentru aceasta toate adunările, toate stările și toate mințile acestui blagocestiv norod cuprinsă fiind de îndoită bucurie nu pricep cu ce cununi de laude să întîmpine pre a ta înălțime de vreme că îmbunătățirile cele mari ale înălțimei tale în agonisința laudelor cu adevărat trec hotaru a multă pricepere. Deci de s-or sui cineva cu aripile cele înfocate istețimei sale și pînă la înălțime acee unde să desfătiază musele nici acolo nu se va îndemâna cu deplină iscusință cu minte fiind priponită cu lanțurile strimtelor cuprinderi niciodat nu poate pune pe om în stare ca să răspundă cu limba de cele ce simte inima, că au doară poate cineva să spue cu limba sa laudele acelor mari bărbați ce au fost în lume și carii nu Lazăr-Leon Asachi în cultura română 455 intr-alt chip să cinstesc păn în ziua de astăzi de cătră noroadele numai că tipărite sunt în inimile tuturor, toate faptele lor cele mărite prin cari lățind fericire preste neamul omenesc au rămas ca unii din cei nemuritori. Acestor dar îmbunătățiri fiind că și înălțimea ta cu rîvnă ești plinitor după cum mărturisesc țările cărora cu norocire ai domnit și domnești, nu rămîne drept acee nici o îndoială că norodul acest mare și nemuritor să de uitării numele înălțime! tale, ce mai vîrtos împodobind creștetul cel de Dumnezeu sfințit al înălțimei tale te va face părtaș enchiclopedii ca pe un vrednic irou, ca pe un plin de haruri Domn și ca pe un adevărat al patriei părinte. Bucură-te dar cela ce ești dezmerdare supușilor tăi O, O! Alexandre Voevod că norodul Moldavii întru luare sa aminte să mîngîi că în persoana mării tale din toate chipurile facerilor de bine vede a fi pre înălțatul pre fericitul și de vecinica pomenire vrednicul al înălțimei tale preiubitul părinte Costantin Dimitriu Voevod a cărue nemurire prin potolire setei norodului și acum înălțime ta înoești și pentru aceasta acest simțitor norod cu mare dreptate nu numai că te cunoaște de oblăduitor dar fără a să rumeni zice că pentru Moldaviia, Moruzi din neam în neam nu se vor socoti mai puțin decît comitis se aduce mirare. Priimește dar pre înălțate Doamne în loc de dajde, inimile tuturor, fiindcă toț[i] întru jărtfirea ce de bună voe sfințesc puterii tale ca pre un odor scump ce l-au avut cătră aceasta întru asămănare cu toți acei premăriți bărbați, carii din harurile sale cele înalte cari se află hărăzite acestui de supt soare pămînt. O! prea înaltă ființă cee ce ești mai puternică decît toată suflare, tu ceea ce ai numit stelele după feliurime lor și cu meșteșug de nimene nepriceput - le-ai înșirat pe șesurile naltelor văzduhuri, tu, care ești putere a toate puteri și te porți pre aripile vînturilor, după ce ai chiemat toate cîte era în sinurile întunericului la lumină te afli întru strălucitul palat al înăl-(imei pre carele l-ai încuet cu bolta ceriului pentru ca să fie pricină doriri[i] noastre prin credință și să ne învrednicim lăcuinții lui. Tu din scaunul măririi tale ascultă în ceasul acesta glasul rugăciunii norodului ce să află aici și așteaptă de la tine mare și multă milă prin trimitere blagoslovenii pre înălțatului și bine credinciosului Domn Alexandru Costantin Voevod, îngrădește stăpînirea lui cu puterea ta, apără creștetul lui cu pavăza virtuței tale pînă la adînci bătrînețe dinpreună cu Doamna Zoi și cu pre luminată a lor famelie, fii cu dînșii pururea spre mîngîere tuturor și păzește domnia lor în pace, ca și norodul să viețuiască în liniște, supt stăpînire aceștii dulci ocîrmuin: păzește pre preosfințitul Arhiepiscopul și Mitropolitu nostru Veniamin, pre preosfințiții arhierei și pe tot al patrii înaltu singlit carele întru 456 Antonie Plămădeală chibzuelcle sale cele roditoare de fapte bune nu numai că să învrednicește de dragoste fiilor aceștii patrii, dar cu dreptate dobîndește alese laude și cătră străine noroade. Leagă dar inimele lor cu lanțurile unirii, ca și de acum să sîrguiască a plini scopul cel fără prihană al înălțimei sale pentru fericire supușilor. Iar tu cela ce ești plin de simțire obștescule al Moldavii norod ridică mînile tale cu dreaptă inima și grăbindu-te zidește oltar de bune cuvîntări pentru toate măritele faceri de bine, cîte te-ai învrednicit a primi și pană acum din brațele pre înălțatului tău Domn Alexandru Costantin Moruzi Voevod. Că iată priveghiază și nu dă dormitare genelor sale viind ca prin plăcută oblăduire a înălțimei sale să te bucuri în toate zilele tale. Deci poftorind rugăciunele pentru lungime zilelor întru sporiul bunătăților înălțimei sale rădică glasul bucuriei tale strigînd: ,,aceasta este ziua întru care s-au șters lacrăma; să ne bucurăm și să ne veselim într-însa, slăvind și bine cuvîntînd pre cel ce au plinit dorire noastră întru mîngîere spre mărire numelui său în veci amin". S-au alcătuit și s-au grăit de smeritul Lazăr a toată Moldavia protopop, la anul 1803 Noiembrie 30.1 1 Cuvîntul a fost publicat în Buletinul Muzeului Municipal din Iași, IOAN NE-CULCE, fascicola VI, 1926—1927, p. 284—286, comunicat de Gh. Ghibănescu. în cap. VI Despre îmbunătățiri mai noi în Moldova, în a doua domnie a lui Alexandru Moruz, 1802, Postelnicul Manolachi Drăghici scrie în ISTORIA MOLDOVEI PE TIMP DE 500 DE ANI PÎNA IN ZILELE NOASTRE (Iași, 1857, cu litere slavone din perioada de tranziție, p. 65—66) că acest domnitor s-a ocupat și de aducerea apelor în Iași fiind pe vremea aceea doar cîteva cișmele în oraș. El a îndreptat cursul multor izvoare de la Ciric spre Iași, suind apa „pînă la al doilea rînd a cerdacului de la poarta Goliei și de acolo prin multe țevii le-au împărțit prin ogrăzile boerești și la drumuri, după trebuința comunităței“. Cerdacul în cauză mai e numit de Manolachi Drăghici și ,,cheo“ sau „depozit de ape“. E vorba desigur de un rezervor de distribuire ceea ce pentru acea vreme, în Iași, era un semn de înaltă civilizație. ADDENDA XV PREDICĂ LA ANUL NOU Trecînd mai de aproape pre calea vieții noastre ne-am învrednicit iubitilor ascultători de am intrat în cea nouă curgere a lucrurilor și prin aceea am stătut mai aproape de hotarul vostru am stătut mai aproape de veșnicie; anul am săvîrșit și altul începem. Mărire ție prea înțelepte al luminii Ocîrmuitor! Că din cea fără măsură adîncime trupurilor n-ai uitat nici părticica statului nostru pentru că statul nostru ca o nimica înaintea ta (Is.). Dar pe lîngă aceasta ne mîhnim cînd vedem că floarea vieții noastre întru sfîrșit se veștejește și tot către putreziciune neîncetat se apropie; căci cu soarele cel de dimineață răsar acei ce întru sfîrșit cu apusul cel întunecos se acopăr; la unii hotărîrea morții acum pe obraz este scris; dar și alții nu au mai puțină nevoie a striga către Domnul: spune-mi, Doamne, sfîrșitul meu și numărul zilelor mele care este (Ps. 38). O ce fel de taină a firii este aceasta, se cuvine a zice adevărul. Că se întunecă lumina în ochii noștri și gîndul nostru se împîclează cînd închipuim legătura cea întreagă a tuturor trebilor care este acoperită cu nerăzbătuta întuneciune; și încă mai mult ne înfricoșăm cînd gîndim pentru adîncimea veșniciei, care este datoare a ascunde în sine prefacerea tuturor lucrurilor; însă să lăsăm înțelepciunii lui Dumnezeu aceste pîn-la atîta înalte subțietăți (s.n.) cari pentru slăbiciunea noastră puțin sînt pricepute. Să luăm seama ce fel de potrivire este între curgerea vremii și între curgerea anilor și a faptelor noastre. Vremea fără schimbare nu poate fi; și tot ce este supus schimbărilor este în mijlocul vremii. Iară aceea ce se supune schimbărilor aceea este supusă și putrejunii. Frumusețea florilor se veștejește, aceea plăcută verdeață care acopere pămîntul se îngălbenește și se usucă, chedrii cei înalți se sfarmă. Metalurile cele vîrtoase le mănîncă rugina; toate acele ce viețuiesc pe văzduh, pe pămînt și pe apă mor și putrezesc; din cîmpii cei netezi îndată să fac adîncimi fără de fund și din adîncimi fără de fund ies munții cei suflători de foc. 458 Antonie Plămădeală Din soarta cea de obște a tuturor lucrurilor nu se poate să ne scoatem: căci și omul se află în vreme și toate faptele lui în vremi, pentru ca noi n-am ajuns încă la acea fericită veșnicie ce s-au făgăduit nouă. încă nu ne luminează soarele acela, carele ziua și noaptea luminează și nu știe apusul. încă la ce[a] înființată cetate n-am sosit a căreia meșterul și lucrătorul este Dumnezeu. Capul nostru nu s-au înarmat cu nemurirea; noi încă stăm pe cale,încă în ocheanul lumii aceștia înnotăm. întru această străinătate ce fel de schimbări suferim: Cine n-au luat seama aceasta asupra altora sau cine n-au ispitit însuși asupra sa. Schimbare întru noi să face ori după ani ori după fapte. După ani, pruncia plină de slăbiciune; în vîrsta cea de mijloc deși ceva rămîne despre boale întreg. Deci pre acee mănîncă nenorocirile, iar nenorocirilor ajută patimile. însuși aceea din sine neputincioasă bă-trînetele, este boală. Ne-am culcat sănătoși și ne-am sculat bolnavi. Ne-am dus veseli și ne-am întors mîhniți. Acum frumos și mîine fără de chip. Astăzi ușor și harnic, însă după aceea în grabă cum soarele va face vreo cîteva înconjurări, singur pentru sine se face îngreoiat și nesuferit. Și oare trebuie să ne mirăm de aceasta cînd întregime statului nostru se risipește dacă numai cea mai mică vinișoară se rupe sau dacă se va popri cea mai mică picătură a sîngelui? Așadar Sfînta Scriptură cu dreptate aduce nouă aminte cînd zice ce este viața voastră, fum, carele întru puțin se arată și după aceea piere (la-cob 4, 14). Pre aceasta al firii noastre slăbiciune, lasă ca să ție minte cei unflați de mîndrie și carii înalt de sine nălucesc. Iar noi între acestea vom adăuga și aceasta că viața afară de toate acele slăbiciuni încă prea cu mici hotare este înconjurată. Că precum se zicea intrînd întru această de Dumnezeu pentru noi zidită casă, de abia ce ne uităm și îndată ne cheamă afară de acolo. Odinioară Farao[n] au întrebat pe lacob, tatăl lui losif, cîți ani ar avea de la naștere și lacob au răspuns puține și rele au fost zilele anilor vieții mele. Și cîți ani avea el atuncea — 130 (Fac. 47, 9). Ce greșești tu bătrînule [a] lui Dumnezeu? Oare anii tăi încă scurți au fost? O, dacă tu ai ști cum că zilele anilor noștri de abia ajung pînă la 70 de ani, și cei mai tari de abia pînă la 80 și aceia cu osteneală și cu dureri. Iată ce feli de schimbare se face în anii noștri. Insă noi vom veni în mai mare umilință sau mai vîrtos în spaimă dacă ne vom uita spre schimbarea năravurilor noastre. Socotințele cele de prunc și poftele cele de tînăr sînt nestatornice și slabe. Și așa, tinerețele nu se ostoesc în patima dulceților; cei de vîrstă în iubirea de cinste; bătrînețele în iubirea de cîștiguri; în starea cea de jos, puțini la suflet; în cea de mijloc nemulțumiti; în cea înaltă fără de măsură; Lazăr-Leon Asachi in cultura română 459 în sărăcie grăim de rău; în bogăție ne învăluim cu deșertăciune; în liniște ne umflăm cu mîndrie, adică pretutindenea nu sîntem odihniți. Acum blînd și smerit, peste un ceas te faci ca para focului de nimic, acum ești bun către toți, plăcut și prieten; mîine către toți rece, neapropiat și vrăjmaș. Astăzi rugător lui Dumnezeu și pravoslavnic, după aceea, lepădînd de pe sine frîul fricii lui Dumnezeu, alergi pe la munții cei suciți a tot feliul nevoințelor sale. Judecind aceste schimbări a anilor și a necazurilor noastre, pe cine vom pune că ar fi a lor pricină? Schimbărilor anilor noștri să punem că ei sînt pricină judecăților lui Dumnezeu cele neștiute. Dar schimbarea năravurilor noastre cui vom pune a fi pricină, oare vom îndrăzni a zice că Dumnezeu? însă dacă omul cel cu cuget bun nu poate fără de jale să se uite la această răzvrătire [a] năravurilor; deci au doară prea bunul Dumnezeu voiește acestea? Ah, ascultătorilor, pricina acestora este nebăgarea de seamă a noastră către patimi. Robirea lasă ca să fim și iertați dacă întru aceea sau alta după slăbiciunea noastră am greșit, fiindcă sîntem oameni; dar dacă ne cufundăm în prihane, dacă facem zapis patimilor asupra noastră ca să le fim robi; dacă nu dormim, ci pe amîndouă urechile fără de răgaz dormim. Deci nu ne rămîne alta numai să ne roșim la obraz și să ne rușinăm. Eu am zis, dumnezei sînteți (Ps. 81). iar voi sînteți trup, duh carele umblă și nu se întoarce (Ps. 77). Pentru aceasta se cuvine nouă ca să ne îndreptăm, ca să nu primim în zadar darul lui Dumnezeu. Iată acum este vreme bine primită, iată acum ziua mîntuirii (a 2 Cor. 6, 21). însă nu trebuie ca să ne mîhnim de tot; pentru că măcar [că] suferim în vremi atîtea multe schimbări; măcar că vremea aduce mai toate spre putrejune, dar toate iarăși în vremi primesc de iznov nașterea sa. Precum cînd să descoperă primăvara plăcută soarele mai luminat strălucește, pămîntul se împodobește cu flori, izvoarele curg mai vederoase, copacii se acopăr cu frunze și cu roduri și toată privirea al firii se înnoiește. Nu uitați că noi aici asemănăm curgerea vremilor cu curgerea anilor noștri și a faptelor; vremea anilor noștri care au trecut, nimic, cea viitoare neștiută, cea de acum nu prea mic pont; să poate pentru trecuta vreme anilor noștri că au trecut. Dar nu să poate zice aceea pentru faptele noastre; a noastre fapte ce au trecut, n-au trecut nu, ele nu pot trece; au rămas ele și pe totdeauna vor rămînea în cugetul nostru. Faptele cele bune totdeauna veselesc, veselesc cu așa aducere aminte veselesc cu rodurile sale cele nemuritoare; iar faptele cele rele totdeauna supără cu așa aducere aminte; supără cu urmările sale cele vătămătoare; și așa faptele noastre nu trec și măcar să și 460 Antonie Plămădeală treacă ele, dar iarăși se întorc cele bune spre bucuria noastră, iar cele rele spre muncirea noastră. lar ce se atinge de faptele noastre cele viitoare, ele mai că totdeauna rămîn întemeiate pe faptele noastre cele trecute și cele viitoare, cine se poartă totdeauna cinstit și cu aceea ca, cînd ar fi aflat oare care deprindere spre fapta cea bună; cine au adus plecările sale la rînduiala cea bună. Cine au deprins pe sine și cu închipuire a se grețelui de fără de lege; pentru unul ca acela prea cu nădejde putem hotărî că el și înainte ori nicidecum ori cu greu se va clăti și mai vîrtos că faptele noastre nu spînzură de oarecare soartă oarbă, ci de la voința noastră și de la darul lui Dumnezeu, carele totdeauna ajutorează scopusului nostru celui bun. Și pe fiștecarele urmează a se hotărî dintru aceasta, că prelungire a vremii este prelungire darului lui Dumnezeu către noi. Această facere de bine a lui Dumnezeu datori sîntem a proslăvi în ceasul acosta, pentru că acum intrăm pe ușa anului nou. Anul cel nou este bine plăcut fieștecăruia prilej spre îmbărbătarea cea nouă spre cele nouă cîștiguri de agonisințe. prilejul cel blagoslovit spre a lungi mai departe bunele socotinti spre a arăta rîvnă de a îndrepta greșelile celor tineri spre aflarea luminării; celor bătrîni spre gătirea pe sine către viata cea neîmbătrînită; păcătoșilor spre pocăință; celor drepți spre mai mare sporire în faptele cele bune, cu un cuvînt tuturor spre plinirea datoriilor sale. Dumnezeule, cela ce ții în dreapta ta toate marginile pămîntului, cela ce ai deschis pentru noi ușile anului nou, deschide și ușile dreptății, ca intrînd printr-însele să aducem tie jertfă de fapte bune întru miros de bună mireasmă duhovnicească pînă cînd ne vom învrednici ca să ne îndulcim cu tine însuși întru veșnicia cea fericită. Amin. S-au grăit în biserica Sfîntului Ierarh Nicolae 1 cel de sobor mare în Iași la 1811 ghen. 1. 1 Din cele transcrise de Teofil Mocăniță. ADDENDA XVI CUVÎNT la Dumineca cea a patra Marelui post1 compus de arhimandritul Leon Asaki, cavaler a mai multor ordine lassi 1818 P.2 „Neamul acesta cu ni micu nu poa[te] eși, fără numai cu rugăciunea și cu postul" (Marcu, cap. 9, stih 29) Istoria Evangheliei ce s-au cetit acum scrie de înfricoșată pătimirea unui om îndrăcit, carele afară de acee că era legat cu mutia și cu asurzala, dar încă trîntia pe sine peste tot locu aspumînd și scrîșnind cu dinții săi, împietrea îndată. De multe ori să arunca în foc și de multe ori în apă. Cît de cumplită boală Dumnezeul mieu! Unde este frumusețea acee pre care ai turnat în făptura ta cea mintioasă? Unde este acel fericit sfîrșit pentru care este zidit omul? însă judecățile tale Doamne, adînc mult. P.2v Noi lucrarea tainelor tale celor întele[p]te socotim a fi calea tăcerii: Dar nici că este nevoe ca întru acest feli[u] de trebi să dăm voie pornitei științei noastre cei cu iscodirea. Destul este noao a fi încredințași] că cel pre[a] înalt toate lucrurile sale le orînduiește cu număr, cu cumpănă și cu măsură, adecă toate le chivernisește cu înțelepciune. Pe lîngă aceasta, văzînd boale, văzînd pătimi[re] cînd asupra altora, cînd asupra noastră, trebue a mărturisi slăbiciunea și vinovăția sa, și e[s]te destul pentru noi atîta. Iar dacă voim a ști încă cum să ne păzim înai[n]te și să P.3 ne izbăvim de acest feli[u] scîrbelnice întîmplări, iată Mîntuitoriul cel milostiv cu întrecere cunoscînd dorința noa[s]tra, întîmpină pe noi cu cea adevărată lecuire și lucrătoare, că zice, ace[s]t neam, să știt[i] nu poate cu nimică să iasă numai cu postul și cu rugăciunea. Vom vorovi dar pentru rugăciune și pentru proprietățile] ei. 1 Pînă aici cu litere chirilice; mai jos cu litere latine. Numerotarea foilor e făcută cu mașina probabil de către Biblioteca Academiei R. S. R. 462 Antonie Plămădeală în cuvîntul lui Hs. supt nume de rugăciune să încheie tot aceea ce să cuvine la dumnezăiască slujire. Iar anume toate cererile mul-țimirile, slavosloviile, gîndurile de Du[m]nezeu și toată cinstită îndeletnicirea care duce pre noi cătră fapta cea bună și cătră Dumne-P.3v zeu. Multă vreme ar trebui dacă pentru toate s-ar vorovi pre larg și pentru acee vom lua rugăciunea numa[i] în feliul acesta a socotinței. De vreme că ea este înălțare[a] gîndului nostru cătră Dumnezeu, cu cererea de la dînsufl] a celor de suflet folositoare bunătăți. Această rugăciune este ori cea dinlăuntru ori cea denafară. Dar lucrătoare este numai una, adecă cea dinlăuntru. Căci cea denafară rugăciune sau feliurimea ei, nu este rugăciune, dar ce[a] urîtă lui Dumnezeu fățărie. Rugăciunea ce[a] di[n]lăuntru poate să fie fără P.4 ce[a] denafară, iar ce[a] denafară nu poate să fie fără ce[a] di[n]-lăuntru. Dar cu toate aceste, pre lîngă rugăciunea cea dinlăuntru nu să cade a nu băga în samă și pre ce[a] denafară. Pentru că și afară de aceasta nu este pe puti[n]ță ca căldura cea dinlăuntru a duhului să nu arete pre sine prin feliurimea semnelor, pre cum de pi[l]dă nu să poate ca di[n] zdrobirea ce[a] mare a inimii să nu curgă lacrimile sau să nu să descopere într-însu[l] suspinufl] zic, că afară de aceasta, feliurimea rugăciunilor unui blagocestiv, poate să fie mare semne de folos pe[n]tru deșteptare altora. Iar mai ale[s] cînd rugăciunea să face în adunare de obște. Dar cu toate aceste inima mai nai[n]te de trup să plece ge-P.4v nunchile sale. Inima mai nai[n]te decît mînile să să înalțe cătră Dumnezeu. Inima mai nai[n]te de cît ochii să izvorască lacrim[i]. Inima mai nai[n]te decît haina să să spi[n]tece. Inima mai nai[n]te și decît limba să grăiască. însă Dumnezeu și mai nai[n]te de cerere[a] noa[s]tră știe nevoile noastre. Dar poate să zică cineva că dacă este așa deci nu este trebuință de a-1 ruga pe[n]tru ceva? Asupra aceștii să cade a răspunde, că tocma pentru acee să cade a-1 ruga ca pre un Dumn[e]zeu, pentru că știe nevoile noastre. Cu adevărat că tatăl cel ceresc și mai nai[n]te de cerere[a] noastră știe cele ce ne trebuesc. Dar pre lîngă aceasta știe și cui ce să cade a da. însă în mijlocul aceștii socotințe, adese ori nu priimește omul acee P.5 ce ar pute[a] priimi dacă cu usîrdnică rugăciune ar întîmpina mai nai[n]te pe acea totdeauna plecată cătră facere de bine voia Ziditorului. Lui Dumnezeu întru un chip este dorința, ca în ce chip să-ț[i] dee lucru ce ceri. Așa să vază și inima ta în priimire plecată. Așa da[r] el dă ca un pre[a] înțelept, și tu ești dator a priimi ca o făptură mintioasă. însă pre lîngă aceasta să cade Lazar-Leon Asachi in cultura română 463 să știm ce trebue să cerem noi de la Dumnezeu pentru că dacă cuvi[n]tele apo[s]tolului cătră rîmleni cap. 8, stih 26, pentru ce să ne rugăm precum să cuvine nu știm; atîta de neajunse sînt însuș[i] din sine pricepirile noastre. Că noi de multe ori nu știm cee ce este de folosul nostru. Sînt acel feli[u] de lucruri cari totdeuna folosesc pre noi precum de pildă dragoste[a] și frica P.5v lui Dumn[e]zeu, fa[p]ta cea bună și mîntuirea noastră. Acest feli[u] de bunătăți sîntem noi datori a cere de la Dumn[e]zeu fără de nici o îndoială și cu îndrăzneală să ne apropiem cătră pristolu[l] darulu[i]. însă sînt și lucrurile ca acele care nu totdeauna pot să fie de folosul nostru. Pe unile ca acele trebue a socoti bogăția și cinste[a]. Dar nu că ele prin sine sînt de stricăciune, nici ca cum nu, ce să fac de ace[s]t felifu] atu[n]ce cînd vor fi spre rău întrebui[n]țate și fiindcă Dumnezeu de mu[l]te ori dă bunătățile aceste și o[a]menilor celor răi. Deci trebue ca să nu ne lipim cătră dînșii cu tot denadinsul; El dă și la o[a]menii P.6 cei buni pentru ca noi să nu-i trecem cu vedere[a] întru nebăgare samă. Ace[s]t feli[u] de bunătăți nu putem noi să cerem de la Dumnezeu întru alt feli[u] doară și însuș[i] cerere[a] noastră să dăm spre voia Lui cea sfîntă. Ca întru acel feli[u] să fie precum va vedea înțelepciunea lui și cum va fi voia lui. Măcar să să pară a fi acea[s]ta și cu greu dorințelor noastre. Că noi în ce chip nu putem străbate întunerecul legăturii pricinilor, întru acelaș chip nu putem ști ce are di[n]tru acea[s]ta să iasă, sau să să întîmple precum scrie la Facere cap. 30: că Rahiil[a] ca una ce era P.6v stearpă cu fierbi[n]țala cere să aibă fecior amintele vrea să moară și nu știe săraca că nașterefa] fiului va fi pricină inorții ei. Așa, adeseori și noi cerem acee ce nici noao nu este de folofs] de am priimi, nici lui Dumn[e]zeu nu este cu cuviință a da. Noi înai[n]te[a] lui Dumnezeu sîntem pru[n]ci și pruncul adese cere cuțît de multe ori cere cărbuni de foc. însă pînte-cele cel milostiv a[l] maicii sau a] tatălui depărtează de el aceste, fără a să uita la cele de prunc nefolositoare lacrimfi]. Negreșit! P.7 vom cîștiga bunătate[a] acee pre care de multe ori de la Dumnezeu nici cerem. Și nu vom avea răul acela pentru care adese ori cerem. Și pentru acee cum de cîștigare[a] celor întîi bună-tăț[i], adecă a faptei cei bune și a mîntuirii nu putem să avem îndoială, așa nu ni să cade a grăi împotrivă dacă nu vom dobîndi cele de al doilea. în cea di[n]tîi întîmplare vom mări bunătatea lui, iar în cea de al doilea înțelepciunea lui. Dacă vom lua ceva, vom propovedui milo[s]tivirea lui, iar de nu vom 464 Antonie Plămădeală lua nimi[c] cu cucerie vom cinsti judecata lu[i] cea drea[pjtă. Cu chipul ace[s]ta și căștigare[a] bunătăților și lipsa acelora întru P.7v un chip vor folosi pre noi dar fiin[d]că nu cîștigă toți după cererile sale. Deci trebue a socoti cu ce chi[p] să cade noao ca să ne rugăm. Întîi să cade să ne rugăm cu luare aminte și mai mult cu inima de cît cu li[m]ba. Să nu să spue și pentru noi acel neplăcut cuvînt pre carele au zi[s] Eva[n]ghelia Mat. cap. 15, Stih 8: Norodul ace[s]ta mă ci[n]stește cu buzele sale iară inima lor departe stă de mine. Deci în zădar mă ci[n]stește pre mine. Să înțelege că ace[s]t feli[u] de rugăciune avea Moisi, el tăcea cu gura și nu grăia nimică, însă tocmai întru acea vreme, precufm] scrie la Eșire, cap. 14, stih 15, au grăit Du[m]-P.8 nezeu; Moisee, ce strigi cătră mine Dumnezeule sufletelor. Mo[i]si tace însă ție unue să cade a de[s]coperi cea ascunsă tînguire a inimii omului. Asemenefa] rugăciuni, da mai mărită pi[l]dă. Scriptura cea sfîntă arata noao pe Anna mama prorocului Samui[l]. (1 împărăție, cap. 1). Această sfî[n]tă femee fiind stearpă, amă-rîtă ocară suferea de la toț[i] în pricina acea[s]ta. însă ca să scape de aceasta aleargă cătră acela carele deșchide pîntecele sterpei și face a fi ma[i]că ce se veselește de fii săi. Aleargă Anna cu inima înfrîntă și cu duh umilit în casa Do[m]nului, ochii săi țintește spre pri[s]tol, iar inima sa o lasă la ceri[u], P.8v sau mai presufs] de ceri[u] cătră Du[m]nezeu și după acee ce face, iată supune inimii sale și glasu[l] li[m]bii. Ca cu ace[s]t chip să grăiască cu însuș[i] Dumnezeu. Strigă Anna și glasu[l] ei nu [s]-aude, grăește Anna și li[m]ba ei nu să mi[ș]că, precum scrie, și acee întru inima sa, buzele Annei zice, lăudînfd] cuvî[n]> tul lui Dumnezeu să mișca, iar glasul ci nu să auzia. Ce feli[u] de tînguire este acea[s]ta cu tăcere, acea[s]ta ce feli[u] de rugăciune cu o așa minunată liniștire. Aceasta este că Anna s-au rugat nu așa cu li[m]ba, ca cu inima? pe[n]tru că singură zice, P.9 vărs înai[n]te[a] Do[m]nului sufletul mieu, inima întru dînsa sîr-guește pre care tînguire Anna sîmte și Du[m]nezeu aude. O inimă a cărie fierbințala aduce pe Ana la ace[s]t feli[u] de uimire, o rugăciune care așa strîn[s] leagă pe omul cu Dumnezeu Iată pi[l]dă vie a rugăciunii. Noi să cade să fi[m] loviț[i] de rușine și încă mai mult de cît de rușine cînd vom gîndi de rugăciunile] no[a][s]tre. Cîte cărț[i] înșirăm înai[n]te[a] no[a][s]tră, cîte cuvinte vorovim, cîte fățarnice suspinuri, cîte cu hărnicie metanii, iar pre lîngă toate aceste isprăvi nu să[m]țim întru noi nici un feli[u] de lovire al P.9v zdrobirii. Multe rugăciuni cetim. Dar cum: ca cînd ar fi trupu Lazăr-Leon Asachi în cultura română 465 tară de suflet sau ca cind pe cîteva ceasuri ar grăi limba între aiurile. Cum dar voim ca Dumn[e]zeu să iee ami[n]te la rugăciunea noastră, cîn[d] noi singuri asupra ei nu facem nici o luare aminte. Cu adevărat dar că decît care ace[s]t feli[u] de rugăciune să înto[a]rce întru păcat. Așa dară trebue ca să ne rugăm noi mai mul[t] cu inima decît cu li[m]ba. însă pre lîngă acea[s]ta trebue a să ruga cu mărturisire de neagiunsurile noastre, cu măr-P.10 turisire de pecatele noastre și cu socoti[n]ța de îndre[p]tarea noastră. Întîi trebue a adeveri lipsa sa ca să poată dobîndi bogăția Darului. Nu poate să aște[p]te ertare[a] păcatelor acela carele gîndește ca nici odată să nu se răzlețască de păcate. Căutaț[i] pre Do[m]nul strigă Isaia prorocul, cap. 55, și cin[d] veți afla pre el să-1 chiemaț[i], și cînd sa va apropie cătră voi atuncefa] cel ne-credi[n]cio[s] să lase căile sale și bărbatufl] cel fără de lege sfaturile sale și ca să să întoarcă cătră Do[m]nul și v-ați miluit. P.lOv Lipsei și scoposului ace[s]tue zicînd, de mîncaț[i] sau de beț[i] sau da[că] alt ceva lucraț[i], toate să le faceț[i] întru slava lui Du[m]nezeu însă cea deosăbită vreme a rugăciu[ni] este cînd ori sămțim întru no[i] oare care facere de bine a lui Du[m]nezeu, ori dacă aducem ami[n]te pentru cele mai nai[n]te câștigate, ori dacă vide[m] întru noi slăbiciuni și lipse, ori dacă suferim goane fără de dre[p]tate. întru ace[s]t feli[u] de întîmplări fiește carele nevoit este a zice cu prorocul Davi[d], psal[m] 120, rădicat-a[m] la ceri[u] ochii me[i] de unde va veni ajutor meu, ajutoriu[l] meu P.12 de la Do[m]nu[l] ce[L] ce au făcut ceriul și pămîntu[l]. Dacă Eva[n]ghelia nu laudă rugăciunile cele lu[n]gi, nu pentru acee că ele di[n] sine ar fi prihănite, să nu fie aceasta, că dacă se între-buințază cu fățărie și dacă cineva gîndește că el acu[m] mult au îndatorit cu acee pre Du[m]nezeu, cîn[d] au cetit vro cîteva rugăciuni, măcar că n-au simțit întru sine nici un feli[u] de zdrobire a inimii. Iar ce să ati[n]ge de locul rugăciunii apo[s]to[l] Pavel în poslania sa cea di[n]tîi cătră Timo[t], cap. 2, așa învață: vreau ca bărbații să facă rugăciuni în tot locul rădicî[n]du-ș[i] mînile sale cele cuvioase, după care cuvi[n]te să poate măca[r] în casă ba și în tot locu[l] a să ruga lui Dumnezeu. Dar cu cel mai mare folos și cu cuvii[n]ță este în biserică u[n]de să face adunare de obște un[d]e să săvîrșesc tainele și stăpînu de obște al tuturor P.12v ca cu o gură să proslăvește. De acea[s]ta du[m]nezeescul Da-vi[d], psa[l]m 121, totdeauna cînta veselitu-m-am de cei ce-au zis mie în casa Do[m]nului vom merge. Socotinfd] toate aceste, a cui inima nu să va deștepta cătră rugăciuni, mai ale[s] cînd vom alătura cătră acea[s]ta gî[n]dirile 30 466 Antonie Plămădeală facerilor de bine a lui Du[m]nezeu, cu cari noi în toate ne îndu[l]cim. Al milostivirii lui Dumnezeu este lucrul acesta că noi cu lumina zilei aceștie sîntem lumina ț[i], umblăm, unul cu altul grăim, unul pre altul heretisim. Viin[d] acasă videm că bunătate[a] lui au gătit noao hrană în bună vreme. Oare acea[s]ta nu va deș-te[p]ta cu lucrare, ca noi, to[c]ma în ceasul acela cînd ar lumina P.13 pre noi zioa să grăbim a ne închina So[a]relui dre[p]tății. Cu toate ace[s]te pe[n]tru ca să aibă socoti[n]ța noastră ce[a] de astăzi a sa putere, cere trebuința lucrare[a] ce[a] dinlăuntru[l] a Sfî[n]tului Duh. Și pentru acee ne rugăm ție părintele cel ceresc, tu însuș[i] învață pre noi ca să ne rugăm, cu judecățile precum știi. Amin? 1 După ms. 2761. Biblioteca Academiei R. S. R. ADDENDA XVII [CUVÎNT DE POMENIRE] CUVÎNTUL ce s-au alcătuit și s-au grăit de însuși arhimandritul Mitropoliei Kir Leon. în lassi în Mitropolia Moldaviei Cînd prea înălțatul nostru Domn Mihail Grigoriu Suțul Voevod au făcut pomenirea Bunilor prea înălțime! sale, prea fericitilor și pururea pomenitilor Domni Mihail Suțul Voevod și Sevastia Doamna. Față fiind înălțimea sa cu prea strălucita familie și cu tot Singlitul al înălțimei sale. Cum și prea sfințitul Mitropolit al Moldaviei Kirio Kirie Veniamin Costachi cu alți prea sfințiți arhierei și cu toată bisericeasca tagmă. Intru adunarea a multă mulțime de norod. La anul 1820, luna lui iulie, în 4 zile. Duminică. S-au dat în tipariu cu blagoslovenia prea sfințitului stăpîn în același an, iulie, 26. „Așa bine te voi cuvînta în viața mea și cu buze de bucurie te va lăuda gura mea" P.3 Prea înălțate Doamne, (Psalm 29) Mult nepotrivită este pentru mine soarta de astăzi. Că a privi o adunare luminată ca aceasta de a căreia ființă de față saltă inima de bucurie, și a grăi cuvî[n]tul mîhnicios de a căruia auzul aceiași inimă să spintecă de întristare, socotesc a fi cu inima deopotrivă cînd el ar fi plin de frigătoriu jăratec și nu ar 30* 468 Antonie Plămădeală avea de unde să iae apă spre a să putea răcori de cumplita arsură, despre care cuprins fiind mult pătimește. însă tu Cerescule împărat, Duhul Adevărului carele pretutin-denea ești și toate le plinești, cu mare cucerie te rog ca să vii și întru mine nevrednicul să te sălășluiești, să pot cu darul și cu ajutorul tău a împăca pre amî[n]două aceste din nepotrivire împotrivite pricini de care am pomeni[t]. Și care de ar duce mî[n]-tuitoarea frică pînă la sufletul cel sî[m]țitoriu a celui ce-mi aude, mi s-ar părea că oare care rază au strălucit. Și că acest întu-necători nori despre carii sînt înconjurat numai pentru atîta s-au împrăștiat, ca să pot pune dovezile adevărului înai[n]tea fiește-căruia cu această înțelegere: că frica morții adînc este săpată în inima omului. Și cum trebuie a să purta el în viața de acum ca să nu să lipsească de aceea vecinică: Dar mai nai[n]te pînă ce mă voi apropia cu voroavă către pricina care m-au adus în mijlocul aceștii sfințită și strălucită adunare, pre toți înțelepții ascultători chiemînd poftesc să vie cu mine ca să ne închinăm, P.4 pentru că D[o]mnul au mărit pe tată întru feciori și judecata mumei au întărit între fii. Fericit dar este fiiul acela carele cinstește pre tată, că și el să va veseli de fiii săi, și va fi auzit în ziua rugii sale, (Sirah, cap. 3, stih 2—5). Prealuminate Doamne, De toți este știut că omul ce viețuiește în lumea aceasta neapărată datorie are a să ținea de pravețul acela, prin care povățuindu-să către fapte bune să agonisească plată bună de la D[u]mnezeu și nemăgulitoare laudă de la oameni, și cine cîștigă în partea sa mărturia acestor doi judecători, acela cu adevărat este întru toate îndreptat și îmbunătățirea fac pe dînsul părtaș aceștii prea scumpe adeveriri a fi el scăpat de toată primejdia cea vecinică. însă de ar fi to[t]deauna judecate faptele omenești numai de Dumnezeu și de cei îmbunătățiți, nu ar fi în lumea aceasta nici făcători de pacoste, nici clevetitori. Dar ce ticăloșie și ce grozăvie s-au încuibat întru neamul omenesc? O, Dumnezeule? Văd pe o seamă de oameni, să înarmează (de nu poate de alt feliu) cu clevetirea, care este una din cele mai veninoase patimi, face din nevinovăție vălătuc și o calcă fără de cruțare, P.5 amestecînd pe cei buni cu cei răi și pe cei drepți cu cei fără de lege. Și oare este lucru de mirare că pri[n] chipul acesta, nu numai pre pămînt ci și în mormînt pătimește cea mai de laudă, cea mai nevinovată și cea mai sfîntă faptă a îmbunătăți- Lazăr-Leon Asachi în cultura română 469 tului om? Nu. Și nimenea să nu să mire, pentru că feliul clevetirii să asemănează cu șarpele carele pe furiș mușcă și omoară. însă răutatea aceasta a clevetitoriului slujește lor numai în viata cea de aici, iar după moarte piare pomenirea lor cu sunet și să ști[n]ge ctfrînd ca scînteia. Cî[n]d di[m]potrivă să face sufletului celui î[m]bunătățit, că să pleacă lui toate veacurile, și el î[n]-tr-însele află lauda faptelor sale, pe a cărora aripi înălțî[n]du-să pînă la nemurire nu lasă în urma sa altceva decît miere î[n]tocma ca și ocheanul cînd cufundă corăbiile și stînci î[n]tru a sa adîncime. O, amar mie! Și oare putini oameni să află cufundati în locul ocheanului în adîncimea feliuritelor patimi, care călcînd sfințitele îndatoriri cu a sa ocară, orbiș să jărtfesc peririi? Cu bună seamă mulți, și pentru aceasta nici agonisesc a fi numărați î[n]-tre întălepte făpturi, căci de cinstea în care să află s-au lepăda[t], cu dobitoacele cele fără de minte s-au alăturat, și lor s-au asemănat. Petrecînd î[n]fășurați cu lanțul î[n]tunerecului ca robii cei fără de nădejde a vedea cî[n]dva slobozenia sa și cu neplăcutele sale fapte desprietenindu-se de D[u]mnezeu î[n]traceea stare să află în care și moștenitorii aceia cărora rămîind multe avuții nu li să face parte de nimică, pentru netrebnice a lor urmări. Așa sînt toți acei ce nu să î[m]bogățesc în D[u]mnezeu și P.6 unii ca dînșii n-au ce să mai aștepte, că deodată au pierdut toate dacă și-au pierdut sufletul. Unul ca acela fermăcîndu-să de î[n]suși părerile sale, ca un desnădăjduit besmetic umblă fugariu și nu voiește a să î[n]tîlni cu mustrarea cugetului său, ci mai vîrtos făcîndu-și singur spaimă nu dorește să auză nici de duhovnicești sfaturi, nici de ceriu, nici de iad, ba nici de milostivirea lui D[u]mnezeu, carele voiește ca toți oamenii să se mîntuiască și întru cunoștința adevărului să vie. Ei nu vor să știe nici de adevărul evangheliei, că de ar dobîndi omul lumea toată și va pierde sufletul nici un folos nu are, dar nici după povățuirea acelui î[n]țelept nu urmează, carele au zis „că a viețui pre pămînt și a nu să robi de lucruri trecătoare, este cea mai bună mijlocire pri[n] care să î[n]vață omul a muri liniștit". Iată învățătura care aduce i[m]păcăciune și cea de temei mîn-găiere sufletului și fericit este acela ce să ține de dînsa. Că pentru păcătosul moartea este cumplită și deopotrivă cu lacomul cămă-tariul carele cu silnică putere fără a căuta la față î[m]plinește tot ce este al său. Toate dar cîte nu rămîn după moarte, precum bogăția, mărirea, slava cea mare, cinstea, norocirea, vitejia și 470 Antonie Plămădeală pompa coroanei cu tronul său, nu sî[n]t altceva decît o gi[n]gașă țesătură a paingului. Cu dreptate dar este ca să se teamă de moarte tot î[n]răutăți-tul om, carele cu buzele sale cele viclene au grăi[t] asupra dreptului fărădelege și aceia încă cu mî[n]drie și cu defăimare. Că P.7 în ceasul cel de pre urmă al vieții lui vor sta de față toate cîte au făcut, aceia adică înfricoșată cadră a relelor fapte pre care si[n]gur o au zugrăvit cu cele mai negre văpsele. Și o, D[u]mne-zeule! Cine nu va jăli pe unul ca acela privi[n]du-l cum în ceasul acela să muncește de mustrarea cugetului cunoscî[n]d că au gre-și[t] socoti[n]du-să a fi mai mult decî[t] muritoriul om! Și cînd vede că sufletul lui s-au î[m]plîntat în drojdiile pieirii de î[n]suși el voințește gătite și că de țeliul vieții s-au apropiat blestemă (î[n]să î[n]zădar) nedumerirea sa, din a căria pricină au pierdut cel mai bun prilej al mîntuirii sale. Auziți dar acestea și luați aminte toți cei ce lăcuiți în lume, î[m]preună bogatul și săracul, că cei ce nădăjduiesc spre puterea sa ca niște oi s-au pus în iad și moartea va paște pre dî[n]șii, și pînă în veac nu vor vedea lumină și mormînturile lor vor fi casele lor în veac, și acolo sînt dureri ca aceii ce naște (Psalm 47). Iar omul carele să ține de fireasca și de cea descoperită lege, și știind că cel ce s-au născut trebue să și moară, și cum că nici o putere pămîntească nu poate să-1 scape mai ales că hotărîrea nu poate fi schimbată, omul zic, ce au păzit pe sine de alunecări, și au primit poruncile D[o]mnului, unul ca acela fără frică așteaptă pre moarte ca pe somnul cel dulce după ostenelile zilii în care bărbătește au purtat greutatea și zăduhul. Deci afl[în]du-să el fără de nici o grijă că sosește ceasul morții, el atuncea în loc să se mîhnească face luiși urare pentru bine gîcitul schimb a despăr-P.8 țirii sufletului de trup, potrivind lumea aceasta cu un mic pîrauți carele degrab se usucă, și la altă nimică nu este supus, numai de au fost domn, datoriu este să descarce semnele mărimii supt tronul lui D[u]mnezeu; iar de n-au fost, tot să se bucure fără zăhăeală cu lăcuitorii cei drepți ale cărora suflete fără de osebire așa deopotrivă să desfătează în ceriu precum și roiul albinelor pre pămînt, cî[n]d cu dezmerdătoare zburare liniștit să așază pre crengile cele verzi a copaciului, adecă după cuvîntul propoveduitorului lumii Pavel, „D[u]mnezeu va fi lor toate î[n]tru toate, el va fi pentru dînșii lumina minții, veselia inimii, bucuria ochilor, dulceața gustului, hrana și î[m]brăcămintea trupului cu cea mai covîrșitoare frumusețe" (1 Corinteni, cap. 15, stih 28). Lazăr-Leon Asachi în cultura română 471 Aici voi face un mic zăstîmp ca să pociu lua seama pentru înainte vorovirea mea și să nu mă prea depărtez de pricina care m-au pus în mijlocul aceștii sfințite și strălucite adunări. Și măcar că (precum am zis) slujba aceștii Apostolii pentru mine este așa de înaltă, încît trebue să mă cațăr ca la muntele Bember ce se află în părțile Sahor, dar totuși nu mă voi arăta fricos ca ostașul acela carele la cea dintîi î[n]tîlnire cu vrăjmașul său leapădă armele, că mare ajutoriu am pre înalt gînditoarea înțălepciune și bunătatea înălțimei voastre prea Luminate Doamne, și precum oare-cînd marele Artaxerx au mîngăeat pe Estira cu î[n]găduință la cererile ei, așa și eu cu plecatul cap grăitoriu rog ca să fiu î[n]gă-dui[t] pînă ce voi da sfîrși[t] cuvî[n]tului pre carele l-am î[n]ceput, P.9 că drept ești și drepte sî[n]t D[oa]mne judecățile tale și întru tine s-au plinit zisele î[n]țăleptului Sirah „că D[o]mnul au mărit pre tată î[n]tru feciori și judecata mumii au întărit întru fii". Prea Sfințită și strălucită adunare, Am zis și cu adevărat așa este că au mărit și î[n]tărit D[u]m-nezeu pre părinți î[n]tru fiiu și fiiul cinsti[n]d pre tatăl de î[n]suși fiii săi să va bucura și va înălța pre el D[o]mnul. Cunună de veselie și numele cel veșnic va moșteni (Sirah, cap. 15). Că face înai[n]tea D[o]mnului cele bune și plăcute, după cum și în ceasul acesta s-au înfățoșat cu fapta înai[n]tea tuturor ca oarecî[n]d de față stătătoriul ce au vesti[t] bunele, acesta al nostru prea înălțatul Domn Mihail Voevod. Și a cui ochi din privitori nu văd pilda faptelor, spre bună zidire pentru oricarele hristian? Urechile tuturor aud iar inima și sufletul î[n]deobște să veselesc ascultînd umilitele rugăciuni ce în chipul tămîei cu d[u]hovnicească mireazniă să înalță cătră Hs. D[u]mnezeu, pentru sufletele prea fericiților și pururea pomeniților ce în D[o]mnul să odihnesc prea blagocestivilor Domni Mihail Suțul Voevod cu binecredincioasa și prea Luminată Doamna Sevastia, Bunii prea înălțatului nostru Dom[n] Mihail Grigoriu Suțul Voevod. Carele întru zdrobirea inimii cu suflet umili[t] lăsî[n]d mărirea Domniei deoparte, plinește sfințită și de to[t] cucernică datoria fiiască cătră prea iubiții Părinți a Părințilo[r] P.10 înălțimii sale, ale cărora viața așa au strălucit pre pămî[n]t după cum cerea de la dî[n]șii ca de la credincioșii fiii săi maica noastră Beserica răsăritului. Domnii acești ce acum î[n]tru numele Domnului Is. Hs. să odihnesc, au dovadă de faptele sale cu netăgăduite mărturii, pre Moldavia și Valahia, mai ales cî[n]d au do[m]ni[t] preste amîn-doauă aceste de D[u]mnezeu păzite țări. Că multe faceri de bine 472 Antonie Plămădeală au priimi[t] Patriile acestea di[n] î[n]duratele mî[i]ni a acestor prea fericiti Do[m]ni Mihail Voevod și Sevastia Doamna, a cărora dulce pomenire cu multă evlavie în fii[n]ța a tot văzătoriului Ochiu, de soborul prea sfințiților Arhierei cu sfințită D[u]hovnicească tagmă și a tuturo[r] binecredi[n]cioșilo[r] hristiani în ceasul acesta să săvîrșaște. Eu socotesc a fi de ajuns martori credincioși, numai lăcașurile lui D[u]mnezeu care î[n] zilele cele fericite a adormitilor Do[m]ni Mihail Voevod și Sevastia Doa[m]na s-au ajutaft] și s-au î[m]podobi[t]. Pre lî[n]gă aceasta și mulțime multă de bolnavi nu î[n]cetează a striga cu glas de multămire că î[n] vreme de boală au a lor aciuare pre la spitalurile de fericitul î[n]tru pomenire Do[m]nul Mihai Voevod î[n]tărite, adăogite și cu î[n]destule venituri î[n]zăstrate pentru odihna săracilor și a streinilor. Ascultătorilor, eu, răzămî[n]du-mă pe aceste mari temeiuri, nu voi greși daca pre acest î[n]tru Domnul odihniți Domni după măritele a lor fapte cu care s-au arătat[t] cătră pătimitorii a feliuri de nevoi spre mî[n]gîere, voi alătura cu acel vestit Monarh, căruia i-au părut rău că nu numai î[n]tr-o zi au scăpa[t] prilejul a face bine și au zis „cum s-au î[n]tî[m]pla[t] de a[m] pierdut zioa". Și P.ll oare să va arăta cineva pînă la atîta cu nesimtitoriu suflet ca să nu-i pară rău de lipsa a așa î[m]bunătătit Do[m]n și Doa[m]nă spre mai jalnică tinere de mi[n]te să nu aibă parte măcar de a săruta tărna mormîntului î[n] care s-au pus spre vecinică pomenire oasele acestor ai Patriei Pări[n]ti prea binecredincioșilor Domni Mihail Voevod și Sevastia Doamna, ale cărora pomenire de obște acum sfî[n]t și mâhnit facem. O, tu! Prea vestită și cu nume mare Vizantie, fie s-au da[t] cinste a avea vistieria blagoslovitelor oase î[n] a lor rămășituri a răposatului Domni Mihail Voevod și Sevastia Doamna, acolo dar î[n] umbra mirositorilor tăi chiparosuri cu a ta nebiruită pavăză apără mormî[n]turile lor pînă la cea de obște î[n]viere, că ori î[n] ce loc slobod este î[m]bunătătitului să poarte stîlpări de biruință. Căci s-au mutat di[n] moarte la viată și de pre pămî[n]t la ceriu, unde cu drepții să odihnește î[n] lăcașurile lui D[u]mnezeu, precum zice psalmistul: „D[oa]mne fericiti sî[n]t care lăcuesc î[n] casa ta, î[n] vecii vecilor te vor lăuda". (Psalmul 83, stih 5). De vreme dar că spre pomenirea î[n]tru Domnu odihnitilo[r] Do[m]ni Mihail Voevod și Sevastia Doamna, D[u]hul Sf[î]nt în acest frumos sobor ne-au adunat să nu-i dă[m] uitării, ci î[n]tru Hristianicească iubire să cerem sufletelor lor iertare de păcate și cîștigarea milei lui D[u]mnezeu, că trup purtî[n]d poate î[n]tru neputi[n]tă au greșit. Deci di[n] to[t] sufletul să zicem cu totii: D[u]mnezeu să-i ierte, așezînd sufletele lor î[n] sinul lui Lazăr-Leon Asachi în cultura română 473 Avraam, a lui Lsaac și a lui lacob, unde să află răpaosul cel desăvîrșit. Căci acolo nu este nici durere, nici suspi[n], nici î[n]tris-tare, ci vecinică viață î[n]cunjurată de D[u]mnezeiască strălucire P.12 î[n] vecii vecilor. Iarăși prea înălțatului și de D[u]mnezeu î[n]co-ronatului bunului no[s]tru Do[m]n Mihai[l] Grigoriu Suțul Voevo[d], faptă cu care s-au arăta[t] cătră răposații Părinți a Pări[n]ților î[n]tre altele și pentru aceasta înaltă și prea lăudată ci[n]stită înălțimii sale, Cerescul Pări[n]te să-i trimită puternica sa blagos-lovenie di[n]preună și prea Luminatei Doamnei sale Ruxandra, și să adaogă lo[r] zile multe și bune, sănătate nesmi[n]tită, stăpînire nebî[n]tuită ci pacinică, ca și Patria aceasta să fie ocrotită î[n] vremea stăpînirii înălțimii sale. Așa D]u[mnezeule al î[n]durărilor și D[o]mnul D[o]mnilor cela ce șezi pre Heruvimi, caută di[n]tru înălțime cu milă, și î[n]tărește Tronul î[n]tru care ai așăzat pre î[m]bunătățitul nostru Do[m]n: Umple-1 de î[n]țălepciune ca oare cî[n]d pre Israiltenescul î[m]părat ca să facă cele plăcute ție. Ato[t]milostivă dreapta celui prea înalt răvarsă î[n]durările tale asupra născătorilor înălțimii sale și asupra a toată prea strălucită a lor familie, asupra tuturor bunilor patrioți parte bisericească și politicească, și asupra a tot hristanicescului norod, ca toți î[n]tru toate să fie buni lucrători, spre slava ta și binele Patriei. Iar eu plini[n]d această mîhnicioas'ă î[n]să nepotrivită precum a[m] zis pentru mine slujbă, cu umili[n]ță mă rog ca la toți cei ce m-au auzi[t] să aflu milă, că î[n]tru oameni nu po[t] să fie toate. Că ce este mai luminos de cî[t] soarele și acela î[n]că scade, toți dar oamenii după cuvîntul lui Sirah sînt pămînt și cenușă. (Cap. 17, stih 25, 26, 27)J 1 Transcris după exemplarul de la Biblioteca Academiei R. S. R. ADDENDA XVIII CUVîNT FUNEBRU Rostit de Arhimandritul Leon la 1820, April 2, în fața și cu blagoslovenia înalt Preaosf. Metropolit Chirio Chirio Veniamin înalt neam, Evghenisită adunare! Știut vă este că o[a]menii de o ființă și cu hotărîtă orînduială, zic o[a]meni[i] că se află întru sine tot într-o amestecare. însă că mădulările obștiei societaței a fi între sine de o potrivă, pe putință n-au fost nici va fi. Pentru că darurile și harurile, stările și avuțiile sînt foarte mari temeiuri acei nepotriviri. Și se vede că între o[a]meni nu pentru altceva este trebuito[a]re ace[a]sta deosebire, [ci] numai ca fără povîrnire să se închee întru ei cumpăna bunei rînduele, pe care Biserica cinstești, mintea, spre a sigurisi statornicia ace[a]sta o întărește, iar cărțile, atît cele sfinte, cum și cele piliticești, grăind de a stărilor nepotrivire, au fost fiște-căruia îndestul frumo[a]se învățături spre a se păzi în hotarele chiemărei sale or cine, cu to[a]tă încuviințarea. Deci fericit este acela carele cîștigă în partea sa pe ace[a]stă nepărtinito[a]re laudă, carii nimeni altul nu po[a]te să fie mai credincios martur decît dreptatea și îmbunătățirea. Dreptatea ca cel mai scump dar al Dumnezeirii, iar îmbunătățirea sa cea mai adevărată și mai sfîntă datorie a omului. Și dacă omul va plini aceste lui poruncite datorii, fără îndoială va rămîne viu într-însele, fiind că dinco[a]ce de mormînt nu este nici o fericire (Solomon). Preste acest adevăr cunoscut sufletele cele mari în to[a]tă vremea, se oștea împotriva lumeștilor curse, în care prin măgulirile cele înjosite a deșartelor nădejdi, cad ca într-o robie toți cei ce se lipesc cu inima către aceste pămîntești și a cărora cea de pe urmă so[a]rtă este de o potrivă cu umbra ce trece, cînd se abate ea în lături. Și lucru de mirare că omul măcar una mie de ani de ar trăi în lumea ace[a]sta, tot ca ziua de i s-ar părea că au viețu[i]t. Tocma în pricina ca ace[a]sta Lazăr-Leon Asachi în cultura română 475 îmi aduc aminte de patriarhul lacov, pe carele fiul său losif, ca un mai de căpetenie a Egiptului ducîndu-1 înaintea lui Faraon, l-au întrebat: cît sînt anii zilelor vieții tale? Și răspunzînd lacov a zis: Zilele anilor vieții mele care nemernicesc sînt o sută trei-zeci, puține și rele au fost (Eșire c. 47 stih 8, 9). Iată dar dovadă că omul din fire iubește viața sa fără săturare, și iarăși omul se și îngreuiază cu dînsa; se vede dar că nemurirea ace[a]sta vine de la om numai din singura închipuito[a]re socotință, că pe unii auzim plini de întristare grăind cu Sirah: O! mo[a]rte, O! mo[a]rte cît este de amară pomenirea ta (cap. 41, stih 1), cînd alții cu David strigă: Vai mie! că s-au îndelungat nemernicia mea, adică streinătatea în viața ace[a]sta (Psalm 119). Și o[a]re știți ascultătorilor de unde isvorăște deosebirea acestor socotințe? Nu de aiurea, numai că unii o[a]meni robi fiind de aceste pămîntești, iubesc peste măsură viața și niciodată nu ar fi bucuroși a se reslăți de dînsa. Cînd alții din potrivă, robiți fiind de dragostea lui Dumnezeu doresc și caută a se întroloca cu dînsul, lăsînd cu bucurie ace[a]stă plină de ațărire năsălie, de la care se pare a ieși un leșinat gemător glas, cu încetișorul răsunînd în urechile fiște-căruia privitor zicînd: Omule, iată că te aștept, pentru că și pentru tino este rînduită so[a]rta ace[a]sta. Și dacă în potriva acestui adevăr nu se află nimenea cu niscaiva pomeniri de oboriri, de unde dar vine acea a desar-tăciunei poftă! că unii din o[a]menii cei n[e]sățioși voesc ca nu în singură numai viață să fie lăudați, ci și după mo[a]rte, macar si cu nepotrivirea lor. însă cît de zădarnică este o dorință ca ace[a]sta de vreme că în altarul slavei, unii ca aceștia nu află loc, cum și buzele laudei pentru dînșii sînt tăcute, iar cărțile tinerei de minte pe totdeauna rămîn închise. Nu este dar de nici un folos a revărsa laudele pentru cei re-posați. Căci lauda și dojana se cuprind în fapta vieței omului. De ace[a]sta nici îndrăznesc de a înșira folo[a]se voro[a]ve de laudă pentru fericitul întru pomenire Marele Logofăt Lupu Balș carele trecînd ca un evghenis Iov, în puțina vreme calea cea îndelungată a lumei aceștia și ajungînd la țanchiul vieței, s-au mutat la vecinicie spre a lua celi vrednice după agonisințele din mîna dătătorului de plată — a lui Christos. Căci ace[a]sta pre cu adevărat s-au zis: „Ca fiștecarele din faptele sale or se va proslăvi, or se va osîndi". Eu, întru sfîrșit, din partea acestui înalt Evghenis, Marele logofătul Luppu Balș, carele în cel mai de pe urmă ceas se arată ochilor voștri, și precarele nici odinio[a]ră nu-1 veți mai videa, rog pe tot Christianicescul suflet, ca să-i dee iertare, pentru că aflîndu-se în dirigătorii și în slujbele Patriei n-au fost pe putință ca unui om a nu greși apro[a]pelui său or în ce chip ar fi fost. 476 Antonie Plămădeală Tot dar cel ce va ierta pe acest adormit, marele logofătul Luppu Balș, și însuși să aștepte iertare de la cel atot puternic Dumnezeu. [Să] zicem dar toți din toată inima: Dumnezeu să-l ierte. Iar Preasfinția ta, întîiu Arhipăstor cu Preasfințiții Arhierei și cu to[a]tă biserice[a]sca ceată, întindeți inimile vo[a]stre către cel ce lă-cuește în ceruri, și cu călduro[a]se ale inimii rugi, soliți sufletului întru Christos adormitului, Marele Logofăt Luppu Balș, ușurare, odihnă și moștenirea cereștei împărății; iar celor ce au rămas în viață pace, sănătate și Dumnezeiască milă. Amin.1 1 După C. Erbiceanu, Un cuvinl funebru, în „Biserica Ortodoxă Română", anul al XXVI-lea, București, 1903. nr. 5, p. .$83—585. ADDENDA XIX PREDICĂ LA SF. PAȘTI Au strălucit nouă Ziua cea mai de bucurie .și prea prăznuitoare a învierii lui Hristos. Prea blagosloviti Hi ai Bisericii lui Dumnezeu. S-au sculat din morti biruitorul morții. S-au sfărîmat zăvoarele iadului și s-au deschis ușile raiului. Călcată este puterea muncitorului și s-au descoperit împărăția lui lisus Hristos. Au pierit întunericul și au răsărit soarele dreptății. Legăturile noastre au slăbit și robul iese la slobozenie, iese din Egipt la pămîntul făgăduinței, iese din Babilon la patria cea prea dorită. Mînia lui Dumnezeu schimbată este în milostivire. Judecata lui cea dreaptă s-au mulțumit, pentru că Dumnezeu a binevoit a se împăca cu noi prin moartea fiului său; a deschis nouă brațele sale părintești. Noi sîntem primiți a fi fiii lui. Nu mai ești de acum rob, ci (iu, blagoslovenia lui Avraam ne-au ajuns pre noi, stareța] în care eram ziditi s-au întors. Astăzi ne îmbrăcăm cu frumusețea cea dintîi care au fost pierdută în rai, se dă în lături arma cea de fier și Edenul îndulcirii se deschide. Cerul singur către noi s-au plecat, sau mai vîrtos că noi la cer ne-am înălțat; pentru că unde este a lui Dumnezeu bună- voință către om, acolo este și izvorul cel adevărat al tuturor bunătăților. O, negrăită bucurie! O, întru adevăr prăznuire a creștinătății! O, blîndete și bunătate a lui Dumnezeu către noi! Ieri acul morții au împuns pre dreptul pentru noi mijlocitor, iară astăzi el singur s-au tîmpit. Ieri iadul cel nesățios se socotea a face prăznuirea înghițind-[ul] pre El; iară astăzi geme și se tînguiește, văzînd toată robimea din mîna sa răpită. Ieri se întuneca soarele și pătimea lăptuca, iată acum pretutindenea strălucește raza cea nefăcută de mînă a bucuriei cei duhovnicești. Noi ieri ne răstigneam lui Hristos, astăzi ne proslăvim cu dînsul. Ieri împreună muream, astăzi împreună viem. Ieri ne îngropam cu El, astăzi ne înviem cu dînsul. Veniți de adăugați la prăznuirea noastră toate noroadele și neamurile, toți cei mintuiți prin Domnul. 478 Antonie Plămădeală Sculați-vă cei morți din zilele veacului; vom proslăvi pre pricinuitorul învierii tuturor. Fericitilor strămoși! Iată acea blagoslovită sămînță de care vi s-au vorbit încă în rai; El a crescut și cu ramurile sale au acoperit toată lumea; El a căzut pre pămînt și multă roadă au adus. Din sămînta aceasta au ieșit marele povățuitor, carele au sfărîmat capul balaurului cela ce au mușcat călciiul nostru, adică împiedecîndu-ne de a umbla noi fără de prihană în calea Domnului. Dumnezeieștilor proroci, iată au venit mîngîierea lui Israel, iată vestitul prin voi mai înainte se scoală din mormînt ca un mire din cămara. Voi numai prin credință uitindu-vă la El v-ați bucurat de el și ați sărutat pre el. Să se veselească astăzi sufletul vostru de plinirea prorociilor voastre. Sfinților apostoli! Adunați-vă de la împrăștiere. Viforul ce au fost venit de la Muntele Golgota au trecut; grăbiți întru întîmpinare[a] păstorului celui ce are să adune oile cele risipite. Aduceți-vă aminte de cuvintele cele de mîngîiere a învățătorului vostru pre care au spus vouă atuncea cînd se apropia spre patimile mortii el zicea vouă: Voi acum aveți scîrbă; și iar voi vedea pre voi, și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nu o va lua nimeni de la voi (Io. 16, 22). lată acum vedeți plinirea acei făgăduințe. Fericită Maică a înviatului lisus: arma care prin moartefa] fiului tiu străpungea inima ta, scoate astăzi din sufletul tău, cu cea de maică îmbrățișare pre El îndulcește amărăciunea scîrbei tale, căci blagoslovită ești între mueri și blagoslovit rodul pîntecelui tău: că iată de acum te vor ferici toate neamurile (Luca 1, 42—48). Mucenicii cei plini de bărbăție! Astăzi luați ramurile biruințelor; că iată încununătorul biruinței voastre; iată puitorul vostru de podvi-guri. Vrăjmașului au lipsit săbiile întru sfîrșit (Psal. 9, 6). Săltați și vă veseliți, pur tind pre capetele voastre cununile nestricăciunii și vă bucurați odihnindu-vă pre așternuturile voastre. Cei din îmbunătățire prea proslăviți prea cuvioși! Ștergeți de la ochii voștri lacrimile pocăinței. S-au descoperit darul iertării păcătoșilor; trupul vostru cel istovit de post și de înfrînare săturați-1 din seu și din grăsimea îndulcirii cei cerești. Stăpînitorilor care vă osteniți pentru odihna supușilor voștri! Primiți astăzi răspuns după ostenelile voastre, auziți pre păstorul cel bun carele pune sufletul său pentru oile sale, auziți acest către voi de mîngîiere glasul lui: slugă bună și credincioasă! Intră întru bucuria Domnului tău (Mt. 25, 81). Supușilor a tot felul și starea, cei ce cu bună silință petreceți în datoriile care s-au pus asupra voastră de către pronie? Săltați unul Lazăr-Leon Asachi în cultura română 479 cu altul. Că iată s au sculat dreptul Judecător și plata lui cu el este; nu este la dînsul primirea fățării; pentru că robul cel chemat prin Evanghelie slobod este înaintea Domnului. Bogaților! Din mormînt s-au descoperit visteria cea de mult preț și nefurată, întrebuința pre aceea după buna voință a inimilor voastre și cumpărați cu dînsa cerul. Săracilor! Nu tînguiți dc sărăcie; din mormîntul Mîntuitorului au curs prea îndestulate riuri al[e] darului: Gustați și vedeți că bun este Domnul. Drepților! încă mai lungiți blagoslovita lucrarea voastră în via Domnului, luați plata cea dreaptă, îndestulare[a] cea din lăuntru[l] nostru prin fapta cea bună aflată împreună cu mîngîierea cea dumnezeiască care au răsărit cu înviere[a] începătorului săvîrșitorului vostru. Păcătoșilor! Sculați-vă din somn: Iată au strălucit asupra voastră raza darului. Mila Domnului au întimpinat pre voi; glasul Evangheliei chiamă pre voi, vestește vouă iertarea păcatelor.! 1 Din cele copiate de Teofil Mocăniță. ADDENDA XX REGEȘTE PREDICI LA DUMINICILE TRIODULUI 1. PREDICĂ LA DUMINICA VAMEȘULUI ȘI A FARISEULUI Manuscris, pe hîrtie verzuie, filigranată, format în 8° min, 22X17 cm. Are opt foi numerotate. Scrierea e în tuș negru, îngrijită. Filigran: o coroană și trei cercuri concentrice distanțate între ele, ovalizate pe verticală; două ramuri, cu frunze în exterior, împodobesc coroana; în interior un urs ridicat în două picioare, care ține în brațe un glob iar pe umărul sting sprijină o halebardă; în filigran anul 1808 și, în verzale, literele A. M. T. Textul predicii începe cu motto-ul: „Tot acela ce se înalță se va smeri, iar cel ce se smerește, se va înălța". Luca, cap. 18. Textele biblice folosite în predică și citate pe marginile manuscrisului: Luca 18; Ps. 48; Fapte 2; .Matei 5, 45; Matei 16, 26; Apoc. 3, 17; Daniel 4, 27; 1 Cor. 4, 1; 1 Cor. 3; Fapte 14; Evrei 6, 18; Ef. 2, 20; Solomon 9, 6; Ps. 118; lob. 1; Matei 12, 20; Matei 6, 9; lacob 4, 6; Isaia 2, 17; Isaia 66, 2. ADDENDA XXI 2. PREDICA LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE Manuscris pe hîrtie verzuie, în 8° mic, 19X16 cm. opt foi nepaginate. In bună stare. Scrierea e în tuș negru. în filigran: Un vas plutitor; pe vas un ostaș în armură și coif, ține în mînă un drapel desfășurat; alături de pînza drapelului, sînt cuvintele: „Pro Patria"; anul 1808; în verzale, literele J. M. W. I. Textul predicii începe cu mottoul: Va veni fiul omenesc întru slava sa. Matei, cap. 25, stih 3. Vorbește despre judecata viitoare. 31 482 Antonie Plămădeală Textele biblice folosite în predică și citate pe marginile manuscrisului: Mat. 25, 30; Ps. 96, 5; Ps. 57, 11, 12; Fapt. 24, 25; Matei 6, 18; Daniel 5, 25; lob. 19, 25; Isaia 62, 11; loan 16, 22; 1 Cor. 11, 32; l Cor. 5, 5; Matei 24, 42; Luca 12, 45. ADDENDA XXII 3. PREDICA LA DUMINICA l-A DIN POST Manuscris pe hîrtie albă, format în 8° mic, 17X12 cm. cusut cu ață în formă de cărțulie. Are patrusprezece foi numerotate în stare bună, în tuș negru. Filigran greu de deslușit. Textul predicii începe cu motto-ul: „Adevăr, adevăr zic vouă, că iată de acum veți vide ceriul deschis și (pe) îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorîndu-se peste fiul omenesc" loan, cap. 1, stih 52. Vorbește despre venirea Mîntuitorului. Expresii alese: „ ... Deci, nu posti fără înfrînare; nu osteni fără sudoare; nu plînge fără suspinuri și nu te ispovedi fără părăsirea greșalelor.. A Texte biblice folosite în predică și citate pe marginile manuscrisului: loan 1, 52; 3 Regi 17, 18; Ierem. 2, 11; Ierem. 2, 22, 28; loan cap. 1; loan 1, 30; Isaia 3, 59, 9; 3, 5, 11; Fac. 28, 12, 19; Romani 6, 19; Ieremia 3, 22; Apoc. 10, 6. ADDENDA XXIII 4. PREDICA LA DUMINICA A 2-A DIN POST Manuscris, pe hîrtie verzuie, format în 8° mic, 21X17 cm.; e cusut cu ață în formă de caiet și are opt foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare bună. Scrierea e în tuș negru, grăbit. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, —• între 17—20. Pe ultima filă sînt numai șase rînduri scrise; — restul e alb. în filigran, o coroană formată din trei cercuri ovalizate pe verticala; cercurile sînt concentrice, puțin distanțate între ele; Coroana e Lazăr-Leon Asachi în cultura română 483 așezată între două ramuri care compodobesc cu frunze marginile laterale ale coroanei; în partea superioară a coroanei, e o coroană de cap. cu diademă, in interiorul coroanei e un urs, stînd ridicat în două picioare, ținînd cu celelalte două picioare un glob, iar cu brațul stîng sprijină o halebardă. Pe cîmpul hîrtiei se vede anul 1808 și, în verzale, sînt literele A. M. T. Textul predicii începe cu motto-ul: Și au venit la el aducînd pe un neputincios, pe carele (îl) duceau patru; iar lisus văzînd credința lor, au zis neputinciosului: Fiule, iartă-se ție păcatele tale, Scoală-te și ia patul tău și te du la casa ta. Marcu cap. 2, stih 3 și 11. Vorbește despre vindecarea sufletească și trupească. Textele biblice folosite în predică și citate pe marginile manuscrisului: Marcu 2, 3 și 11; Matei 18, 18. ADDENDA XXIV 5. PREDICA LA DUMINICA A 3-A DIN POST Manuscris pe hîrtie verzuie, în 8° mic, 21X17 cm., cusut în forma de caiet, cu ață; are opt file nepaginate. Manuscrisul, în stare bună; Scrierea e îngrijită și în tuș negru. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 18—22. în filigran, o coroană din trei cercuri concentrice, ovalizate pe verticală; are pe laturi, două ramuri, cu frunze, cari împodobesc coroana; Hîrtia fiind groasă, filigranele nu se văd bine. Se vede anul 1808 și, în verzale, literele A. M. B. C. Textul predicii începe cu motto-ul: Cel ce vrea să vie după Mine să s(e) lepede de sine și să-și ia cruce(a) sa. Marcu cap. 8, stih 34. Vorbește despre lepădarea de sine. Expresii alese: „ ... Să duci dar crucea ta cu mărime(a) sufletului, și mergi la Golgota după al tău purtător de podviguri și întru răbdare(a) ta lașa să rămîie liniștea duhului tău; fă dovadă lumii, că mai puternică este răbdarea ta, decît goana ei.. Texte biblice folosite în predică și citate pe marginea manuscrisului. Marcu 8, 34; Coloseni 3, 9; Rîmleni 6, 11; Marcu 8, 35; Facere 2, 1; loan 15, 19; Facere 22, 7; Marcu 8, 36. 31* 484 Antonie Plămădeală ADDENDA XXV 6. PREDICA LA DUMINICA A 5-A DIN POST Manuscris pe hîrtie verzuie în 8° mic de 21X17 cm. cusut cu ață, în formă de caiet; are nouă foi nenumerotate. Manuscrisul e în bună stare. Ultima pagină e nescrisă. Scrierea e în tuș negru și puțin îngrijită. E scrisă în grabă. Hîrtia în filigran are o coroană din trei cercuri concentrice ca și în unele descrise anterior. Anul filigranat: 1808. Textul predicii începe cu motto-ul: „Nu știți ce cereți". Marcu, cap. 11, stih 38. Vorbește despre modul cum trebuie înțeleasă Evanghelia. Expresii alese: „ ... Cinstea după aceia ce fug de la dînsa aleargă; (...) Cu fapta cea bună nu s-a ascuns losif în temniță; Lot în Sodoma, Iov în gunoi; Moisi lîngă turmă, în pustie; apostolii lingă vînarea peștilor...". Textele biblice folosite în predică și citate pe marginile manuscrisului: Mat(eiu) 20; Ps. 142; Ps. 36, 5; Ps. 145.. 3; Matei 19, 24; 1 Timotei 6, 9; Matei 12, 30; lacob 5, 1—3; Eclesiast 1, 2; lacob 4, 3; Matei 7, 7 și 6, 33. ADDENDA XXVI 7. PREDICA LA DUMINICA A 5-a DIN POST Manuscris pe hîrtie albă în 8°, 23X18 cm. cusut cu ață în forma de caiet; are șase foi, nenumerotate. Manuscrisul e în stare rea: Colțul din partea de sus a fost ros de șoareci; iar în latura exterioară foile; cuprinde totuși cea mai mare ni ca a 5-a a Postului Mare. Scrierea e în tuș negru, puțin manuscrisele lui L. Asachi. Rîndurile scrise variază de la o cu regularitate zona între ele. Pe partea interioară a ultimei t(opopul) Lazăr: (1)818; in Iași, la St ratilat. un cui a perforat și stricat toate parte din textul predicii din dumi-îngrijită, cum sînt de altfel toate pagină la alta, între 26—28, păzind file, e însemnarea autografă: Pro-Biserica Sfinților Teodori, Tiron și Lazăr-Leon Asachi în cultura română 485 Hîrtia e groasă și ușor ceruită. In filigran, hîrtia are o imagine de leu și, în verzale, literele F. E. A. Pe prima pagină, sus, e cuvîntul Duminica, — restul e ros. Predica începe cu textul: „Cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acest(a), pre(a)curvariu și păcătosu, și Fiul omenesc se va rușina de el cînd va veni întru slava Părintelui său, cu Sfinții îngeri". Marcu, cap. 8, stih 38. Forma de adresare: Ascultătorilor. Vorbește despre pocăință. Se poate ca L. Asachi să fi folosit pe Ilie Miniat, în traducerea Mitropolitului Neofit (1742), din limba rusă, deoarece, traducerea Mitropolitului Veniamin Costache, se tipărește la 1837. Textele biblice folosite în predică, citate în interiorul rîndurilor din manuscris: Marcu, cap. 2, stih 38; Psalmul 77; tona 2, 39; Fapte 2, 19; 2 Corinteni 5, 10; Marcu 13, 26; loan 19, 37; Ps. 89. Amintește de Sf. loan Gură de Aur, fără a-i arăta opera. ADDENDA XXVII 8. PREDICĂ LA DUMINICA A 5-A DIN POST Manuscris pe hîrtie albă, de 19X12 cm. cusut cu ață, în formă de cărțulie: are unsprezece pagini nenumerotate și fără scoarțe. Manuscrisul e in bună stare. Scrierea e în tuș negru, puțin îngrijită. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta între 20—24 cu respectarea zonei între ele. Ultima pagină are numai patru rînduri scrise; restul e alb. Ceva mai jos pe pagina din urmă, e însemnarea autografă: Pentru a 5-a sept(ămînă) clin postul cel Mare. S-au alcătuit ele prot(opopul) Lazăr. Nu are scrisă data cînd a ținut această predică și nici locul undo a fost rostită; dar din faptul că iscălește cu protopop, putem spune, că nu greșim dacă am zice că s-ar fi ținut între 1809—1811. Hîrtia e groasă, rezistentă și ușor ceruită. In filigran, hîrtia are numai părți din marca fabricii și nu se pot distinge, din cauză că foile sînt mici și rîndurile dese. Textul predicii începe cu motto-ul: „Cela ce vrea să fie între voi mai mare, să fie vouă slugă; pentru că și fiul omenesc n-a venit ca 486 Antonie Plămădeală să slujească lui, ci ca să slujească el și să dea sufletul său răscumpărare pentru mulți". Marc(u), cap. 10, stih 33. Vorbește despre smerenie. Expresii alese: „...Bogat a fost și dreptul Iov; dar el era ochii orbilor; picior șchiopilor; și tată neputincioșilor; prin tunderea oilor lui, se încălzea(u) spatele săracilor ...". Folosește în această predică următoarele texte biblice: și le citează pe marginea manuscrisului: Marcu, cap. 10, stih 33; Matei 20; Psalm 142; Matei 21; Luca 18, 14; Psalm 36, 5; Matei 11; 1 Tim. 6, 9; Matei 19, 24; lacob 5, 1—3; loan 14, 21; Luca .12, 32; Matei 5, 5—16; Eclesiast 1, 2; Matei 7, 7. ADDENDA XXVIII 9. PREDICA LA DUMINICA FLORIILOR Manuscris, pe hîrtie albă, în 8°, mic, de 19X12 cm. cusut cu ață în formă de cărțulie; are douăsprezece foi nenumerotate. Pagina primă și cea ultimă servesc și de scoarțe. E în bună stare. Scrierea e in tuș negru, puțin îngrijită. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 22—24 și nu păstrează totdeauna zona între ele. E un scris grăbit. La sfîrșitul predicii, L. Asachi a anulat patrusprezece rînduri scrise, trăgînd peste ele, cu peni la, tuș negru. Prima foaie e albă și are numai însemnarea: Cuvînt la Duminica Floriilor. Hîrtia e rezistentă și ușor ceruită. în filigran, hîrtia are părți din marca fabricei, dar din cauză că filele sînt mici, și rîndurile scrise sînt dese, nu se pot distinge. Textul predicii începe cu pagina a treia. Ca motto are: „Maria, luînd o litră de mir de nard, au uns picioarele lui lisus. Au zis drept aceea Iuda Iscarioteanul: Pentru ce nu s-au vîndut mirul acesta în 300 de dinari și să se fi dat săracilor". loan cap. 12, stih A. Vorbește despre pizmă. Textele biblice folosite în predică și citate pe marginile manuscrisului: loan cap. 12, stih 4; Facere, cap. 4, stih 4, 6, 8; Zaharia 9, 9; Iov 34, 25; Samuel 23, 6, 7; Isaia 3, 13; Matei 18, 20; Matei 21, 5; loan 14, 23; Matei 21, 10; Psalm 8. ADDENDA XXIX CUVÎNTĂRI LA PRAZNICE ÎMPĂRĂTEȘTI 1. PREDICA DE ANUL NOU 1811 Manuscris pe hîrtie verzuie, format 8° de 22X16 cm. cusut cu ață în formă de caiet; are șase foi nenumerotate. Prima și ultima pagină servesc de scoarțe. Manuscrisul a suferit perforarea unui cui, care a străbătut toate foile; textul însă se poate înțelege, și-l cuprinde în întregime. Scrierea e în tuș negru, puțin îngrijită. E o scriere grăbită. Rîndu-rile scrise variază de la o pagină la alta între 20—22 fără să respecte cu regularitate zona între ele. Pe pagina ultimă a manuscrisului e însemnarea: S-au grăit in biserica SUntului Nicolae cel de Sobor mare, in Iași, la 1811, ghe-narie l-a. Hîrtia e groasă, aspră și ușor ceruită. In filigran, hîrtia e destul de bogată. O coroană formată din 3 cercuri concentrice, ca în cele anterioare. Pe prima pagină are însemnarea: La Anul cel Nou. Textul predicii începe cu prima pagină. Ultima pagină are numai cinci rînduri scrise. Vorbește despre vremelnicia vieții omenești. Textele biblice folosite în predică și citate în cuprinsul rîndurilor din manuscris: Pac. 47, 9; Ps. 77; Ps. 81; 2 Cor. 6, 2. ADDENDA XXX 2. PREDICA LA BOTEZUL DOMNULUI Manuscris pe hîrtie verzuie în 8° mic, de 22X16 cm. cusut cu ață în formă de caiet și are șase foi nenumerotate. Prima pagină și ultima servesc și de scoarțe. Manuscrisul e în bună stare. 488 Antonie Plămădeală Scrierea e grăbită. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta între 16—20, fără să se respecte zona dintre ele. Pe ultima pagină sînt scrise numai cinci rînduri din predică iar în partea de jos e însemnarea autografă: S-au grăit in Biserica Sfîntului Ierarh Nicolae Gospod, din Iași la 6 Ghenarie 1811. Hîrtia e groasă, poroasă și ușor ceruită. în filigran, hîrtia are același desen cu coroană etc. Forma de adresare: Blagosloviți creștini. Vorbește în scurt despre Sf. Botez și foloasele lui. ADDENDA XXXI 3. PREDICA LA BUNA VESTIRE Manuscris, pe hîrtie verzuie în 8° mic, de 21X18 cm, cusut cu ață, în formă de caiet; are nouă foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare aproape bună, în tuș negru și puțin îngrijit. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, întrec 20—22 și nu respectă zonele între ele. în textul scris, sînt înlocuite cuvinte, și cuvîntul înlocuit e șters, prin trecerea peste el cu cerneală a celui nou. Hîrtia e groasă și puțin cerată. în filigran aceeași coroană ca și pe celelalte din anul 1808. Pe prima pagină în partea de sus, e însemnarea: La Blagoveștenie, 25 martie. Nu are motto, nici forma de adresare. Predica e o pareneză. Folosește în predică aceste texte biblice, citate pe marginile manuscrisului: Facere 3, 17; Tit cap. 3, 5; Galateni 3, 10; Tit 2, 11; Evrei 11, 39; Matei 3, 3; loan 4, 23; loan 6, 44. ADDENDA XXXII 4. PREDICA LA SFINTELE PAȘTI Manuscris pe hîrtie verzuie în 8° mic, 21X17 cm. cusut cu ață în forma de caiet; are opt foi nepaginate. Pagina primă și cea ultimă servesc de scoarțe. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 489 Manuscrisul e în bună stare, în tuș negru și puțin îngrijit. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 16—20 și nu păstrează cu regularitate zona dintre ele. Hîrtia e groasă și ușor cernită. In filigran, e aceeași coroană, ca și pe celelalte foi dinainte. 3. Tot în filigran, hîrtia are anul 1808, și în verzale literele: A MB CA și AMT. Textul predicii începe cu prima pagină, care în partea de sus are însemnarea: La Duminica ce(a) Siintă a Pașhii. Deși predica e mai mult o pareneză, totuși L. Asachi folosește foarte multe texte din Sfînta Scriptură? loan 16, 22; Luca 1, 42, 48; Psalm 9, 61; Matei 25, 21; Psalm 33, 9; Psalm 125, 9; Psalm 123, 4; Galateni 3, 28; Romani 3, 22; Matei 25, 29; 2 a Corinteni 6, 14. ADDENDA XXXIII 5. PREDICA LA SCHIMBAREA LA FAȚA Manuscris, pe hîrtie albăstrie în 8° mic, de 22X17 cm., cusut în formă de caiet, cu ață; are șase foi nenumerotate. Prima pagină și ultima servesc și de scoarțe. Manuscrisul e în stare bună, în tuș negru, puțin îngrijit. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 17—20 și nu păstrează cu regularitate zona între ele. E o scriere grăbită. Foaia ultimă are numai șase rînduri scrise; restul e nescris. Ceva mai jos, are însemnarea autografă: 1809 august 6 (Tg.) Ocna. Cineva a tăiat din ultima foaie o parte ca de 6 cm. unde probabil era scris ceva de L. Asachi. Hîrtia e groasă, rezistentă și ușor ceruită. în filigran hîrtia are anul 1808 și în verzale, literele: M. O. O. E. Vorbește despre Schimbarea la față. Textele biblice folosite în predică și citate pe marginile manuscrisului: 1 Samuel, cap. 12, 14, 25; lona 3, 4; Ps. 10, 2; Is. 5, 12, 18, 28; 15, 26, 17, 28, 15, 33, 46; Daniil 13, 22, 33. 492 Antonie Plămădeală Textul predicii începe cu prima pagină, avînd ca motto: „Și cine este aproapele meu" — Luc(a) 10, st(ihul) 29. Vorbește despre iubirea de aproapele. Textele biblice folosite în predică și scrise pe marginea manuscrisului: Luca 10, 29; Pilde 3, 15; Ps. 120, 9; 1 Cor. 9, 15; 2 Cor. 5, 16. ADDENDA XXXVII 4. PREDICĂ LA DUMINICA A 26-A DUPĂ RUSALII Manuscrisul pe hîrtie verzuie, în 8° mic, de 22X16 cm. cusut cu ață în formă de caiet; are zece foi nenumerotate. Prima pagină și ultima filă servesc și de scoarțe; ultima filă e nescrisă. Manuscrisul e în stare bună; un cui i-a perforat marginea exterioară și i-a stricat o seamă de cuvinte; textul e întreg, în tuș negru ca și celelalte manuscrise. Filigran cu coroană cu ramă, formată din trei cercuri concentrice etc. La sfîrșitul textului e însemnarea autografă: S-au grăit la 14 noiemb(rie) (1)809 în Biserica Sf(întului) Gheorghe la Mitropolie. Textul predicii începe cu prima pagină. Ca motto, are textul: „Ce voi face că nu am unde aduna iodurile mele" Luc(a), (cap.) 12, stih 17. Vorbește despre foloasele și pericolele bogăției. Textele biblice folosite în predică și scrise în manuscris: Efescni 5, 29; Sirah 13, 29; Matei 6, 25. ADDENDA XXXVIII 5. PREDICA LA DUMINICA A 27-A DUPĂ RUSALII Manuscris pe hîrtie verzuie, în 8° mic, de 21X15 cm. cusut cu ață în formă de caiet; are douăsprezece foi, nepaginate. Manuscrisul e în stare bună, în afară de faptul că un cui, pe la jumătate, i-a perforat în întregime foile și a stricat o serie de cuvinte; Lazăr-Leon Asachi în cultura română 493 totuși textul se poate înțelege și paguba nu e așa de mare. Prima și ultima pagină servesc și de scoarțe. Scrierea e în tuș negru și puțin îngrijită. E un scris grăbit. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 18—22. Ultima pagină e nescrisă. La sfîrșitul textului scris al predicii e însemnarea autografă: în (Siserica) Siint(ului) Nicolae cel Mare. — Noem(brie), 21, anu(l) (1)809 Duminic(a) (a) 27. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. In filigran hîrtia din anul 1808: O coroană cu ramă, formată din trei cercuri concentrice etc. Textul predicii începe cu prima pagină și are ca motto: „Șase zile sînt întru care se cade a lucra. Deci întru aceste(a) viind vă vindecați, iar nu în ziua sîmbetei41. Luc(a) 13, stih. 14. Vorbește despre respectarea sărbătorilor. Expresii alese: „ ... Dar noi, numai atuncea facem silință să prăznuim sărbătorile, cînd bărbații se împodobesc ca femeile, iar femeile ca idoli, precum zice psalmistul: „împodobite cu asemănarea bisericii4' Ps. 143. Textele biblice folosite în predică și citate în interiorul rîndurilor scrise din manuscris: Luca 13, 14; Ps. 106; Luca 18, 1; 21, 26; Ieșire 5, 2. ADDENDA XXXIX 6. PREDICĂ LA DUMINICA A 28-A DUPĂ RUSALII Manuscris pe hîrtie albă, în 8° mic de 19X16 cm.; e cusut cu ață în formă de caiet; are unsprezece foi nenumerotate. Manuscrisul e în bună stare și cuprinde textul întreg al predicii din Duminica a 28-a după Rusalii. Scrierea e în tuș negru și puțin îngrijită. E un scris grăbit, din care cauză pe manuscris sînt pete de tuș, căzute din peniță. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 19—22 și nu e respectată zona între ele. Pe ultima pagină, la sfîrșitul textului de predică, e însemnarea autografă: Din Intlmplarea bocii ei nu s-au grăit aiure(a) numai la 494 Antonie Plămădeală Biserica Sfi(ntului) Nicolae cei Mare. Duminica a 28-a după Rusalii, 28 noiembrie 809. Hîrtia e albă, deasă, filigranată și ușor cernită. în filigran hîrtia are anul 1804 și în verzale literele: M. O. F. Pe prima pagină sus, are însemnarea făcută de altă mînă: Duminica 28-a după Rusalii, Nu are motto, nici formă de adresare. Vorbește despre vrednicia ce trebuie să o aibă un conducător al treburilor obștești. Textele biblice folosite în predică și scrise printre rîndurile manuscrisului: Efeseni 4, 11; Sirah 47, 6, 9; Matei 22, 12, 25, 30. ADDENDA XL 7. PREDICA LA DUMINICA A 29-A DUPĂ RUSALII Manuscris pe hîrtie albă, în 8° mic, de 20X16 cm. cusut cu ață în formă de caiet; are patrusprezece foi nepaginate. Manuscrisul e în bună stare. Prima foaie și ultima pagină sînt albe; scrierea e în tuș negru. L. Asachi, spre a scrie rîndurile drepte, a tras linii de creion; de aceea și rîndurile scrise nu mai variază de la o pagină la alta, ci urmează numărul de linii —• 13 pe fiecare pagină. Scrisul e totuși grăbit. Aproape pe fiecare pagină se vede cîte o pată de tuș, căzut din peniță. Pe prima pagină e scris: Duminica a 29; iar la sfîrșitul textului de predică e însemnarea autografă: Dum(inica) a 29 dup(ă) Rusal(ii). La Sl(intul) Nicol(ae) cel Mare. Hîrtia e albă, groasă și ușor ceruită. In filigran, hîrtia e săracă; are numai anul 1801 și în verzale, literele: M. E. O. E. Textul predicii începe cu pagina a treia, și are ca motto: „Iar unul dintru dînș(ii) văzînd că s-au vindecat, s-au întors cu glas mare mărind pe Dumnezeu și au căzut cu fața sa la picioarele lui, mulțumind lui. Luc(a), cap. 17, stih. 15. Nu are formă de adresare. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 495 Vorbește despre mulțumirea ce o datorăm lui Dumnezeu. Textele biblice folosite în predică și scrise în manuscris: Luca 17, 15i Ps. 115, 7; Efeseni 3, 20î Ps. 49, 15, 16; Apoc. 4, 11. ADDENDA XLI 8. PREDICA LA DUMINICA A 30-A DUPĂ RUSALII Manuscris pe hîrtie verzuie, în 8° mic, de 21X17 cm, cusut cu ață în formă de caiet? are opt foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare bună; a suferit însă o mică perforare de cui, fără să strice cuvintele și cuprinde în întregime textul predicii din duminica a 30-a după Rusalii. Prima pagină și ultima care e nescrisă servesc și de scoarțe. Scrierea e în tuș negru și puțin îngrijită. E o scriere grăbită. Aproape pe fiecare pagină a manuscrisului sînt pete de tuș și pe cîteva pagini cuvinte anulate cu tuș și înlocuite cu altele, prin suprascriere. Se poate presupune că nu e o recopiere, ci originalul. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta între 20—22 și nu păstrează totdeauna zona între ele. Pe prima pagină a manuscrisului, sus, e însemnarea făcută de o altă mînă: Duminica a 30-a după Rusalii; iar pe ultima pagină la sfîr-șitul textului de predică, e o însemnare autografă: Duminica 30 după Rusalii. S-au citit la 12 decem(brie) (1)809, In Biserica Siîntului Nicolae cel Mare. Hîrtia e groasă, pufoasă și ușor cernită. In filigran, coroana cu ramura formată din trei cercuri concentrice etc. Textul predicii începe cu prima pagină și are ca motto: „Iar el auzind aceasta s-au întristat că era bogat foarte". Luca cap. 18, stih. 23. Vorbește despre scurtimea vieții omenești. Expresii alese: (Omul): Ca focul se aprinde și ca trestia se înce-nușează; ca viforul se ridică și ca pulberea pămîntului se calcă. Se suflă ca para de foc și piere ca fumul; crește ca floarea și se veștejește ca iarba ..." Textele biblice folosite în predică și scrise între rîndurile manuscrisului: Luca 18, 29; Matei 25, 40; Solomon 19, 17. 496 Antonie Plămădeală ADDENDA XLII 9. PREDICĂ LA DUMINICA A 31-A DUPĂ RUSALII Manuscris pe hîrtie verzuie, în 8° ,mic, de 22X17 cm., cusut cu ața în formă de caiet; are șase foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare bună; a suferit o perforare de cui în marginea exterioară, care a stricat o seamă de cuvinte: textul se poate înțelege și e cuprins în întregime. Prima pagină și ultima, care e nescrisă, servesc și de scoarțe. Scrierea e în tuș negru și făcută în grabă. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 20—26, și nu respectă cu regularitate zona între ele. Pe prima pagină, în partea de sus, o altă mînă a scris: Duminica a 31-a după rusalii; iar la sfîrșitul textului de predică e însemnarea autografă: „Nu s-au grăit fiindcă la 8(a) lui ghenar 1811, au fost duminica după Botez și n-au fost loc de zis înainte (rupt...) cuvînt. Hîrtia e groasă, aspră și ușor ceruită . în filigran are aceeași coroană cu ramă etc. Textul predicii începe cu prima pagină și are ca motto: „Iar cei ce mergea(u), înainte (îl) certa(u) pre el să tacă". Luc(a) 18, 33). Vorbește despre ajutorarea aproapelui. Textele biblice folosite în predică și scrise în textul manuscrisului: Luca 18, 33; loan 13, 34. ADDENDA XLIII CUVÎNTĂRI ȘI PREDICI OCAZIONALE 1. PREDICA LA ZIUA ONOMASTICA A MITROPOLITULUI VENIAMIN COSTACHI Manuscris, pe hîrtie albă, în 8° mic, de 19X12 cm. cusut cu ață în formă de cărțulie. Are patru foi nenumerotate. Este în stare bună. Scrierea e în tuș negru. Hîrtia e groasă și puțin ceruită. In filigran, părți din marca fabricii și din litere în verzale greu lizibile. Textul predicii începe cu prima pagină și are ca motto: „Grăunțul de griu căzînd pe pămînt, de nu va putrezi, roadă nu aduce. Umblați pînă cînd aveți lumină ca să nu vă cuprindă întunericul". loan, cap. 12. Forma de adresare: Creștinilor. Vorbește despre Sfîntul Sfințit Mucenic Veniamin, apoi aduce laude Mitropolitului Veniamin Costache: „...pentru aceasta Biserica noastră astăzi întru pravoslavnic înconjurînd pomenirea Sfîntului Sfințitului Mucenic Veniamin, (ne) învață pre noi toți ca să facem fapte bune (....) și fiindcă, tot astăzi înconjurăm cu pravoslavie ziua numelui arhiepiscopului nostru Veniamin (care măcar că numai de doi ani și luni șapte, păzește turma ce[a] cuvîntătoare a lui Hristos, ... au regăsit a sa laudă ca pentru vreme a multor ani ...". ADDENDA XLIV 2. predica la ziua onomastica A DOMNITORULUI MIHAIL GRIGORE ȘUTUL VOEVOD Manuscris pe hîrtie albă, în folio mare de 25X20 cm, cusut cu ață în formă de caiet; are șase foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare rea: îi lipsesc două foi; prima și ultima; o porțiune ca de 4 cm din partea de sus, e roasă de șoareci; pe o 32 498 Antonie Plămădeală latură un cui a perforat toate foile, stricînd o seamă de cuvinte. Cea mai mare parte a textului se poate citi și se înțelege întregul predicii. Scrierea e în tuș negru. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 20—23. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. Filigran cu literele F. P. Lipsește începutul și sfîrșitul. Din text se deduce că e o predică ținută în ziua Sfinților Voie vozi Mihail și Gavril. Autorul aduce dovezi biblice din Vechiul și Noul Testament, cu privire la slujirea acestor mari voievozi, Mihail și Gavril, în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu. Aduce apoi laude domnitorului Mihail Grigore Suțul Voievod, cu prilejul zilei sale onomastice. „... căci prea înțeleptul (...) domnul nostru Mihail Grigorie Suțul, Voievod, numele cel prea măreț al Cerescului Arhanghel Mihail a cărui ziuă astăzi sfințim .. Texte biblice folosite în predică și scrise în textul manuscrisului: Zaharia 1, stih 12—13; 3 împăr .1, 4; 4 împăr. 6, 15—17; 4 împăr. 19, 16, 28, 35; loan 21, 25; Fac. 22, 2, 11, 12; Fac. 18, 16; Ieșire 14, 19, 20; 20, 20; Iuda 1, 9; lisus Navi 5, 13, 14; Jud. 6, 12, 16; 1 Tim. 2, 1, 2, 3; Ps. 8, 5, 6. ADDENDA XLV 3. PREDICA ținuta in calitate DE PROTOPOP AL EPARHIEI IAȘILOR, ÎN SATUL GOIAN Manuscris pe hîrtie albă în 8° mic, 19X12 cm, cusut cu ață în formă de cărțulie; are opt file nenumerotate. în bună stare. Scrierea e în tuș negru și îngrijită. Pentru ca scrierea să fie în rînduri drepte, L. Asachi a tras linii de creion; pe margine a lăsat loc liber, unde citează textul biblic, folosit în predică. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 19—22. Pe ultima filă, jos, e însemnarea autografă: La satul Golan, sept. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 499 Hîrtia e groasă, rezistentă și puțin ceruită. Filigran ilizibil. Textul predicii începe cu prima pagină, avînd ca motto: „Fiilor, ascultați pre tatăl vostru întru temere de Dumnezeu? nu fiți necredincioși cuvintelor lui? ce iubindful] pre dînsul, păziți cărările lui, că cei ce se tem de domnul — strigă înțeleptul Sirah — vor găti inimile sale și înaintea feței lui vor smeri sufletele lor" — lisus Sirah, cap. 2. Vorbește despre datoria ce o au creștinii de a asculta de părinții lor sufletești. „...dintre acești părinți este cel de obște al Țării, Prea Siințitul Mitropolitul Veniamin... (care) iiind oprit de ale patriei folositoare trebi (m)-au ales și (m)-au rînduit pre mine ... ca să plinesc toată cuviința in locul Prea Sfinției sale.11 Textele biblice folosite în predică, sînt citate pe marginile manuscrisului: Iov, cap. 32; Is. Sirah, cap. 3? Efeseni, cap. 2; Tit cap. 2? Galateni cap. 5; lacob, cap. 1? Moisi, Lev. cap. 2. ADDENDA XLVI 4. PREDICA LA ZIUA ONOMASTICA A DOMNITORULUI ALEXANDRU CONSTANTIN MORUZI-VOIEVOD Manuscris, pe hîrtie albă, în 8° mic, de 21X12 cm cusut cu ață în formă de cărțulie? are opt foi nenumerotate. Prima foaie și ultima folosesc și de scoarțe. Manuscrisul e în bună stare. Scrierea e în tuș negru. Ultima margine e albă. La sfîrșitul textului scris, are însemnarea autografă. S-au alcătuit și s-au grăit de Prot(opopul) Mitr(opoliei) și Exarhul Eparhiei in vreme(a) cînd au slujit cu sobor la orașul Chișinău în Biserica Buna-Vestire, fiind Dum(nea)lor Cerdari față. La (1)805, august 30. Filigran ilizibil. Textul predicii începe cu motto: „Nu se poate să se ascunză cetate(a) deasupra muntelui. Nici 32* 500 Antonie Plămădeală lumina nu o pun supt obroc ce pe masă, ca să lumineze tuturor celor ce sînt în casă" Mat. cap. 5. Vorbește despre Sfinții Ierarhi: Alexandru, loan și Pavel? aduce laude domnitorului Alexandru Constantin Moruzi Voevod, Mitropolitului Veniamin Costache, Episcopului Meletie și Serdaru Alexandru. „ ... ne-am învrednicit a prăznui numele cel iroicesc al pre bunului credincios (...), Domnului nostru Alexandru Constantin Moruzi, vvd. (...); păzește pe prea sfințitul arhiepiscopul și Mitropolitul Moldaviei Veniamin (...); pe Sfințitul Episcopul acestei Eparhii Meletie (...) și cinstitului, boierului (...) vel spătar Alexandru...". Textul biblic, folosit în predică și citat pe paginile manuscrisului: Romani, capitolul 2, stih 29. ADDENDA XLVII 5. PREDICA DESPRE POCĂINȚA Manuscris pe hîrtie albă, în 8° mic, de 19X12 cm, cusut cu ață în formă d^ cărțulie: are nouă foi nenumerotate. Prima și ultima pagină servesc și de scoarțe. Manuscrisul e în bună stare, a suferit însă la margine o ușoară perforare de cui, care a stricat foile. Textul predicii e în întregime. Scrierea e în tuș negru și puțin îngrijită. De la o margine la alta rîndurile variază între 19—24. Hîrtia este groasă și ușor ceruită. Filigran cu marca fabricii ilizibil. Textul biblic începe cu prima pagină și are ca motto: „Scoală, și mergi la Nineva Cetate(a) ce(a) mare strigînd asupra norodului că s-au suit răutățile lor înainte(a) feței Mele" lona 1, 2. Vorbește despre pocăință. Expresii alese: „... Maicele au pus zăpor țițelor sale ca să plîngă pruncii; gospodarii au încuiet hrana și băutura ... tot trupul ce era viu, a petrecut trei zile în suspinuri și tînguiri..." Textele biblice folosite în predică în textul manuscrisului: loil 1, 2; Jud. cap. 1, 3; Lev. 2. Nu are nici o însemnare autografă. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 501 ADDENDA XLVIII 6. ALTA PREDICA DESPRE POCĂINȚĂ Manuscris pe hîrtie albă în 8° mic, de 22X19 cm, cusut cu ață în formă de caiet; are cinci foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare rea. A suferit o perforare de cui, care a făcut o spărtură de la margine în interior și a stricat o seamă de cuvinte; totuși, textul nu suferă prea mult, din această cauză: colțurile sînt tocite și partea de la cotor a foilor s-a subțiat și se desprind între ele. Scrierea c în tuș și îngrijită. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta între 28—32. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. în filigran, hîrtia are numai părți din marca fabricii, dar fiindcă scrierea e deasă, nu se poate preciza nimic; se distinge însă anul 1811 și în verzale, cuvîntul BOGAT. Textul predicii începe cu prima pagină și are ca motto: „De trei ori pe zi vai mie! Că gata aproape este ziua Domnului și ticăloșia de la ticăloșie vine. Căutați dar binele iar nu răul, ca să fiți vii și va fi cu voi Domnul Dumnezeu atotțiitorul". loil 1, 15; Amos 4, 14. Vorbește despre pocăință. Predica o a ținut în prezența mitropolitului Veniamin Costache: „pentru acee(a) Biserica ca o mamă vă sfătuiește, arhipăstorul cu toată ceata sa Vă roagă ....". Textele biblice folosite în predică, în textul manuscrisului: loil 1, 15; Amos 4, 14; Avdie 1, 15; loil 2, 12, 13; Amos 4, 11; loil 2, 16. ADDENDA XLIX 7. PREDICA DESPRE RECUNOȘTINȚA CE DATORAM LUI DUMNEZEU Manuscris pe hîrtie albă format din 8° mic, 19X12 cm, cusut cu ața în formă de cărțulie; are douăsprezece foi nenumerotate. Manuscrisul e în bună stare; un cui a perforat puțin marginea cotorului; fără să strice însă textul pe care îl cuprinde în întregime. 502 • Antonie Plămădeală Scrierea e în tuș negru și puțin îngrijită. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta; între 20—22. Hîrtia. e groasă, aspră și ușor ceruită. Filigran indescifrabil. Textul predicii începe cu prima pagină a manuscrisului și are ca motto: „Voi sînteti lumina lumii, întru acest chip să lumineze lumina voastră înainte(a) oamenilor ca să vază faptele voastre cele bune" — Mat(ei), cap. 5. Vorbește despre recunoștința ce datorăm lui Dumnezeu. Textele biblice folosite în predică și scrise pe marginile manuscrisului: Mat. cap. 5; Isaia cap. 13; Tim. cap. 6; Ieremia 3, 22. ADDENDA L 8. PREDICA IN LIMBA RUSA Manuscris în rusește, pe hîrtie albă, filigran format în 8° mic, de 19X12 cm., e cusut cu ață, în formă de cărțulie, are opt foi nenumerotate. Manuscrisul e în bună stare și cuprinde textul predicii în întregime. Prima pagină și ultima servesc și de scoarțe. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 26—29. Hîrtia e albă, filigranată și ceruită. în filigran are părți din marca fabricii, dar nu se poate preciza nimic, din cauză că foile sînt mici și rîndurile dese. Ca motto are textul din loan 1, 2. Nu are nici o însemnare autografă. ADDENDA LI CUVÎNTĂRI FUNEBRE 1. CUVÎNT LA ÎNMORMÎNTAREA MITROPOLITULUI IACOB STAMATE 9 MARTIE 1803 Manuscris pe hîrtie albă, format în 8° mic de 19X12 cm, cusut cu ață în formă de cărțulie, are șaisprezece foi nenumerotate. Manuscrisul e in stare bună și cuprinde in întregime textul cuvîntu-lui funebru, ținut în ziua de 9 martie 1803, la înmormîntarea mirtopoli-tului lacob Stamate. Prima și ultima foaie servesc de coperte. Pe prima pagină e însemnarea: „Necrologul Mitropolitului Moldovei și Sucevei lacob Stamate j Săvîrșit din viață la 9 martie, anul 1803. Canon Arămescu Donici, profesor, Iași Mitrop(olie) 1890". Textul cuvîntului funebru începe de la pagina a 5-a; pagina a patra e albă. Scrierea e în tuș negru. Pentru a scrie drept, L. Asachi a tras linii cu creionul. Scrisul e grăbit. în cuprinsul manuscrisului sînt cuvinte corectate cu tuș; sînt și pete de tuș, căzute din peniță. Rîndurile scrise nu variază de la o pagină la alta, întrucît liniile trase cu creionul sînt în număr egal. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. Filigran, cu părți din marca fabricii; în verzale are literele: H. I. O. N. I. G. Cuvîntarea are forma de oratorie clasică. Forma de adresare: în Hristos, pravoslavnică adunare! Slujba religioasă a fost săvîrșită de mai mulți arhierei și preoți: „ ... Iar tu partea cea sfințită în biserica Domnului, păzitorii tainelor cerescului Melhisedec, slugile dumnezeului lui lacob, preasfințiți arhierei (ai) legii cei pravoslavnice, cu toată partea cea bisericească..." Pe pagina a 3-a, fostul mitropolit Canon, a scris inscripțiia epitafică re pe mormîntul mitropolitului lacob Stamate: 504 Antonie Plămădeală „Prescriu aice(a) pentur a se pute(a) tipări împreună și însăși inscripția petrei sale mormintale. Iată textul care va trebui pus la fine cînd se va tipări". „Subt această marmură alese între alte, „Se odihnește trupul Mitropolitului lacob Stamate; „Carele la anul 1749, în lume s-au născut, „Și la anul 1764, aprilie 3, călugăr s-a făcut; „Și în urmă Dechiu Sfintei Mitropolii vrednic au stătut; „Pînă cînd la anul 1782, Decembrie 16, Episcop la Huși s-au suit; „Pre carele Milostivul Dumnezeu acel prea înaltu, „La anul 1792, iunie 21, la Scaunul Mitrop(oliei) au înălțat „Carele în curgere de 21 ani ce au păscut turma lui Dumnezeu cu bunătate, „Săvîrșit-au multe trebuincioase Zidiri Ia Huși, la Neamț și în fine la Iași; „Precum la toți le place; iar la „Martie 9, 1803, au împlinit cea după lume obștească datorie „Cu toată cinstea sa, într-a Moldaviei Sfîntă Mitropolie: „Precum vom urma și noi cești rămași în lume, „Primește, Doamne, Sufletul său la cerescul tău bine; „Toți de obște ne rugăm zicînd: Dumnezeu să-1 ierte, „Ca și pe noi păcătoșii după faptele noastre să nu ne certe". Dr. Arhimandrit Conon Arămescu-Donici Profesor și predicator (Iași) Mitropolie ] Iulie, 1890. Acest cuvînt funebru, rostit la 9 martie 1803, la înmormîntarea mitropolitului lacob Stamate, de către L. Asache, cere unele lămuriri. Scaunul mitropolitan, vacant prin moartea mitropolitului lacob Stamate, s-a ocupat la 19 martie 1803, de mitropolitul Veniamin Costache. Dovezile de pînă acum spun că L. Asachi a fost chemat de la Lvov de mitropolitul Veniamin Costache, în anul 1803.1 Cum se face că L. Asachi a putut rosti acest cuvînt? Două posibilități: Sau că era deja în slujba Mitropoliei, numit de răposatul mitropolit sau că era întîmplător prin Moldova și a fost invitat să-l rostească, fiind recunoscut ca om cult și înzestrat cu darul oratoriei. 1 N. C. Enescu, op. cit., p. citată. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 505 ADDENDA LII 2. CUVÎNTARE LA ÎNMORMÎNTAREA PREOTULUI IOAN LA 27 MAI 1805 Manuscris, pe hîrtie albă, format în 8° mic, de 17X12 cm., cusut cu ață în formă de cărțulie; are opt foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare bună. Prima pagină și ultima servește și de coperte. Pe prima pagină e însemnarea autografă: „La îngroparea preotului loan, în Biserica Sfîntului Nicolae cel Mare, 1805 maiu 27. Scrierea e în tuș negru. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 16—20. La marginele manuscrisului e lăsat spațiu liber pentru citirea textului folosit în cuvîntarea funebră. Hîrtia e lucioasă și ușor ceruită. în filigran hîrtia are marca fabricii, dar foile fiind mici și rîndurile scrise, dese, nu se poate preciza nimic. Textul predicii începe cu pagina a doua și are ca motto: „Omul nu știe vreme(a) sfirșitului său; petrece zilele sale în dureri și zăba-vile sale în grijă. Deci după cuvintele Eclesiastului, toate sînt deșertăciuni și necaz sufletesc" Cap. 2 și 3. în cuvîntare aduce laude preotului și arată ce e viața omului pe pămînt: „ ... cu tot dinadinsul judecați de nu trec zilele omului mai curînd deoît suveica pînzarului; precum și acest întru veșnică pomenire Ierei loan, care aflindu-se slujitor lui Hristos într-ale preoției, la Biserica aceasta .. Textele biblice folosite în cuvîntarea funebră și scrise pe marginile manuscrisului: Eclesiastic: cap. 2 și 3; Ieremia cap. 1, 20. ADDENDA LIII 3. CUVÎNTARE ȚINUTA LA ÎNMORMÎNTAREA VEL LOGOFETESEI ELENA PALADOAE Manuscris pe hîrtie albă, format în 8° mic, de 21X19 cm., cusut cu ață în formă de caiet; are patru foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare rea; un cui a perforat în margine întregul 506 Antonie Plămădeală manuscris și ruptura a cauzat stricarea a o sumă de cuvinte; textul, totuși, se înțelege. Trei pagini de la sfîrșit sînt albe. Scrierea e în tuș negru și făcută în grabă. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 24—26. Hîrtia e gălbuie din cauza vremii; e groasă și ușor ceruită. în filigran, hîrtia are o imagine de animal de apă, sub care sînt, în verzale, literele: B. O. G. A. T.; iar alături o imagine de șarpe desfășurat pe verticală, ținînd în gură o pungă de bani. Textul predicii începe cu prima pagină. Forma de adresare: Evghenisă adunare. Pe prima pagină, sus, e însemnarea autografă: „Pentru Pălădoae Elena", iar în cuprinsul cuvîntării se spune: „ ... nu vă tînguiți, săracilor, nici voi văduvelor, că în evghenisul Constantin aveți pe a voastră mamă, pe a voastră făcătoare de bine, Vel Logofeteasa Elena .. Slujba religioasă a fost făcută de Mitropolitul Veniamin Costache: „... Prea Sfințite stăpîne, cela ce în locul lui Melhisedec ții preoția prea sfinților arhierei și a toată preoțeasca tagmă, întinde mîinile către cer și împreună cu toți soliții sufletului adormitei în Domnul Elena, o odihnă veșnică, iertare păcatelor și moștenirea cereștei împărății. Amin! ADDENDA LIV 4. CUVINTARE ȚINUTA LA ÎNMORMÎNTAREA VEL LOGOFĂTULUI CONSTANTIN GHICA Manuscris, pe hîrtie albă format 8° mic, de 21X17 cm., cusut cu ață în formă de caiet; are șase foi nenumerotate. Manuscrisul e în stare destul de rea; marginile sînt tocite; un cui a perforat de la margine spre interior, rupînd manuscrisul pe o porțiune de cîțiva cm.; o seamă de cuvinte nu se mai pot cunoaște; totuși, textul se poate înțelege. Pe ultima pagină, care are numai șase rînduri scrise, e însemnarea autografă: S-au alcătuit de prot(opopul) Lazăr. Scrierea e în tuș negru; scris grăbit. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 18—20. Textul biblic, folosit în predică, e citat în interiorul rîndului respectiv și nu pe marginile manuscrisului. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 507 Hîrtia e groasă și ușor cernită. în filigran, hîrtia are un cap încoronat și în verzale, litere dar, din cauză că manuscrisul e într-o stare rea, nu se poate citi precis. Textul predicii începe cu prima pagină și are un motto: „Cine mă va pune în lunile zilelor mai dinainte in care mă păzea Dumnezeu" (Iov. 29, 2). Forma de adresare: înalt blagorodnică adunare. Slujba religioasă a fost făcută de Mitropolitul Veniamin „ ... Și tu, înalt arhipăstorule ... înalță glasul rugăciunilor dimpreună cu arhiereii ce sînt de față, și cu toată ceata slujitorilor bisericii...". Textele biblice folosite în predică, și citate în textul manuscrisului: Iov 29, 2; 29, 15; Pilde 20, 18. ADDENDA LV 5. CUVÎNTARE ȚINUTĂ LA ÎNMORMÎNTAREA LOGOFĂTULUI LUPU BALȘ, LA 2 APRILIE 1820 1 Manuscris, pe hîrtie albă, format în 8° mic, de 20X15 cm., cusut cu ață în formă de caiet; are șase foi nenumerotate. Manuscrisul e în bună stare. Prima pagină și ultima care e nescrisă, servesc și de coperte. La sfîrșitul textului scris al cuvîntării, e însemnarea autografă: Apri(lie) 2 (anul) 1820. Scrierea e în tuș negru, și făcută cu grabă. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta între 17—20. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. în -filigran, hîrtia are multe forme, dar nu se pot determina, din cauză că rîndurile scrise sînt dese și foile manuscrisului sînt mici. Textul cuvîntării începe cu prima pagină și are ca formă de adresare. „De înalt neam Evghenisă adunare, și toți cîți vă aflati întru acest loc al sfințeniei". Slujba religioasă a fost săvîrșită de mitropolitul Veniamin Costache: „...Iar Prea Sfinția ta, întîiule Arhipăstorule, cu prea Sfinții arhierei și cu toată bisericeasca tagmă . .." Textele biblice folosite în cuvîntare: Sirali 41, 1; Ps. 119, 2; 2 Cor. 5, 1—2: Ps. 83; Apoc. 4; 1 Cor. 15, 28; Isaia 15, 11. 1 Acest cuvînt a fost publicat de C. Erbiceanu în rev. „Biserica Ortodoxă Ro-mâmV, an. XXIV (1902—1903), p. 972. 508 Antonie Plămădeală ADDENDA LVI 6. CUVÎNTARE ȚINUTĂ LA ÎNMORMÎNTAREA VORNICULUI GAVRIL CONACHE Manuscris pe hîrtie verzuie, format în 8° mic, de 21X17 cm. cusut cu ață în formă de caiet; are șase foi nenumerotate. Manuscrisul e în bună stare și cuprinde în întregime textul cu-vîntării. Scrierea e în tuș negru, puțin îngrijită. E un scris grăbit. Pe marginea manuscrisului sînt pete de tuș, căzute din peniță și cuvinte înlocuite. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta între 16—20 și nu păstrează zona între ele. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. în filigran hîrtia are: o figură de vas plutitor, înconjurat pe laturi cu lucrătură de scîndură; un ostaș în armură și coif stă pe mar-gină a vasului, și sprijină un drapel desfășurat, avînd stema țării; în dreptul drapelului sînt cuvintele: „Pro Patria"; pe cîmpul hîrtie e anul 1808 și în verzale, literele: 1. M. W. S. I. Textul predicii începe cu prima pagină și are ca formă de adresare: — De înalt neam blagovodnică adunare. Slujba religioasă a fost săvîrșită de mitropolitul Veniamin „ ... pe cel dintîiu arhipăstor, cu alți presfințiți arhierei și pe toată tagma bisericească .. Nu are dată, nici locul unde s-a ținut cuvîntarea. ADDENDA LVII 7. CUVÎNTARE FUNEBRA ȚINUTA LA UN ANONIM — 1811 Manuscris, pe hîrtie verzuie format în 8° mic, de 21X17 cm., cusut cu ață în formă de caiet; are șase foi nenumerotate, în stare bună. Prima și ultima pagină servesc și de coperte. La sfîrșitul textului scris al cuvîntării, e notat anul 1811 autograf. Scrierea e în tuș negru. Pe textul manuscrisului sînt cuvinte anulate și pete de tuș, căzute din peniță. Lazăr-Leon Asachi în cultura româna 509 Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 19—20. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. în filigran: o coroană cu ramă formată din trei cercuri concentrice etc., cum au mai fost și altele. Are anul 1808 și în verzale, literele R. O. A. M. R. Textul predicii începe cu prima pagină și are ca motto: „Fericiți sînt morții care mor în Domnul. Așa zice duhul, de acum să se odihnească de ostenelile sale*1. Apoc. cap. 14, st. 13. Nu are formă de adresare. Vorbește despre moarte. Textele biblice folosite în predică: Apoc. 14, 13; Filipeni, cap. 1; 2 Cor. 5, 1, 2; Ps. 83; Apoc. cap. 4. Nu are însemnare autografă și nu arată nici data zilei și nici locul unde s-a rostit predica. ADDENDA LVIII 8. CUVÎNTARE ȚINUTA LA ÎNMORMÎNTAREA ELENEI VORNIC IORDACHE CATARGIU, LA 28 OCTOMBRIE 1820 Manuscris, pe hîrtie albă format în 8° mic, 25X20 cm., cusut cu ață în formă de caiet; are patru foi nenumerotate, în stare foarte rea; în partea de sus are o porțiune ca de 5 cm. roasă de șoareci; un cui i-a perforat pe margine toate filele și a rămas un gol, de la margine spre interior. Pagina ultimă are numai patru rînduri, iar ceva mai jos o însemnare autografă: S-au alcătuit și s-au grăit de Arhim(andritul) Leon In Biserica 3 Ierarhi la 28 oct(ombrie) (1)820, la Îngroparea Elena Vorn(ic) lordache Catargiu, soție, iiica Vist(iernicului) Lăcrăteanu. Scrierea e în tuș negru. Pe prima pagină L. Asachi a anulat două rînduri din text, iar în interiorul manuscrisului sînt anulate cuvinte. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. Filigran, cu diagonale. Textul cuvîntării începe cu prima pagină și are ca motto (ros de șoareci) ... așa zice Sirah, 38 stih 16. 510 Antonie Plămădeală Slujba religioasă a fost săvîrșită de mitropolitul Veniamin Costache: „ ... în sfîrșit primesc cutezare a ruga pe înalt Prea Sfinția Voastră, întîiule Arhipăstorule cu prea sfințitii arhierei și cu toată bisericeasca ceată ..." Textele biblice folosite în cuvîntare: Filipeni, cap. 1, 21; Ps. 119; Apoc. cap. 4. ADDENDA LIX 9. CUVÎNTARE ȚINUTA LA ÎNMORMÎNTAREA LOGOFĂTULUI CONSTANTIN BALȘ, LA 12 MARTIE 1825 Manuscris, pe hîrtie verzuie format în 8° mic, de 20X16 cm., cusut cu ață în formă de caiet; are po tfoi nenumerotate. Manuscrisul e în bună stare și cuprinde în întregime textul cuvîntării. Pe ultima pagină care are numai opt rînduri scrise e însemnarea autografă: „S-au alcătuit și s-au grăit de Arhim(andritul) Leon, la prohodul Vel Logof(ătului) Constantin Balș, în ograda Mitropoliei la anul 1825, martie 12 zile, gioi“. Scrierea e în tuș negru. Scrisul nu mai e cu multă siguranță ci se observă tremurături de mînă, ceea ce dovedește că L. Asachi era în vîrstă. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta, între 18—22. Nu folosește text biblic drept motto, dar vorbește în stil biblic. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. Filigran cu diferite forme, dar nu se pot distinge din cauză ca hîrtia e groasă. Textul cuvîntării începe cu prima pagină și are ca adresare: De înalt neam, aleasă drept slăvitoare adunare. Din cuprins se vede că serviciul religios a fost săvîrșit de mitropolitul Veniamin Costache. Ca reprezentant al domnitorului Ion Sturza Voevod, a fost fiul său Alexandru. Slujba a fost săvîrșită de mai mulți arhierei și preoți, în frunte cu mitropolitul Veniamin Costache: „ ... cu întîiul Arhipăstorul nostru Veniamin, cu prea sfinții episcopi Gherasim, Meletie și Nectarie, cu toată duhovniceasca tagmă ..." 1 1 Gherasim era episcopul Romanului, episcopul Hușilor. A se vedea: C. Erbi-ceanu, Note asupra Istoriei bisericești, 1821, noiembrie 8, în ,B. O. R.“, an. XXVII (1904), nr. 8, p. 889; T. N. Manolache, înștiințare, Iași, 1821, „B. O. R.“, an. LXIV (1946), nr. 10—12, p. 548. Lazăr-Leon Asachi în cultura română 511 ADDENDA LX 10. CUVÎNTARE ȚINUTĂ LA ÎNMORMÎNTAREA ANEI LOGOFĂT CONSTANTIN BALȘ, LA 28 IULIE 1812 Manuscris pe hîrtie verzuie, format în 8° mic, de 19X17 cm„ cusut cu ață în formă de caiet; are șase foi nenumerotate. Manuscrisul e în bună stare și cuprinde în întregime textul cuvîntării. Scrierea e în tuș negru. Pe paginile manuscrisului sînt pete de tuș, căzute din peniță; sînt și cuvinte anulate și altele scrise spre completare. Rîndurile scrise variază de la o pagină la alta între 16—30. Pe pagina ultimă și la sfîrșitul textului biblic, e însemnarea autografă: 28 iulie 1812, pentru Ancuța Logoi(ăt) Constantin Balș, soție. Hîrtia e groasă și ușor ceruită. Filigran cu multe forme și litere în verzale, dar din cauză că hîrtia e groasă, toate acestea se văd slab și parțial. Textul cuvîntării începe cu prima pagină și are motto: „Petrece(a) zilele sale în bune plăceri și într-o clipă se pogoară la mormînt de unde nu se va întoarce mai mult la casa sa". Forma de adresare: înalt Blagorodnică adunare. Din textul cuvîntării reiese că slujba religioasă a fost săvîrșită numai de preoți. Nu mai are vreo altă însemnare. INDICE ALFABETIC A Aaron Florian, 41 Aaron Vasile, 82 Adamovici Gherasim, episcop, 165, 171 Adrian, împărat, 45 Albu Corneliu, 165 Alecsandri Vasile, 13, 65, 195 Alexandru, preot, 7 Alexandru cel Mare, 166, 186 Alexandrescu Grigore, 13, 186, 193 Alexe Gh., 30 Ambrozie, mitropolit, 46 Amfilohie (Hotiniul), episcop, 13, 122 Ammann A. M., 53 Anghelescu Mircea, 143, 179, 181, 186 Antim — episcop sec. XVIII, 13 Antofie Radu, 198 Antonie, sachelar, 68 Apaffi Mihail, 174 Arămescu-Donici, Konon, 30, 31, 54, 58, 152 Aristia C., 13, 154 Aristotel, 186 Arrianus Flavius, 46 Artaxerxis, 145, 186 Asachi Gheorghe, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 14, 15, 16, 18, 21, 25 26, 28, 31, 32, 34, 39, 40 42, 48, 52, 54, 59, 60, 65, 68, 70, 76, 77, 85, 86, 94, 96, 97, 102, 122, 123, 124, 129, 130, 149, 150, 151, 152, 154, 167, 178, 181, 186, 188, 194, 195, 196 Atanasie cel Mare, Sfîntul, 161 August (împăratul), 186 B Balș, Ana a lui Constantin, 77 Balș Ancuța, 74 Balș Constantin, 74, 77 Balș Ion — comis, 33 Balș Lupu — vornic, 17, 29, 68, 76, 184 Baguenault de Puchesse G., 32 Balthasar Graciân, 39 Barac loan, 82 Barițiu G., 85 Baumeister, 35, 36, 45, 163, 178 Bălcescu Nicolae, 13, 34, 179 Bărnuțiu S., 41 Beiu-Paladi Luminița, 85, 86, 150 Beldiman Alex., 13 Bellegarde — abate, 44 Berkeley, 175 Bernardin de S. Pierre 15, 18, 33 514 Antonie Plămădeală 19, 20, 24, 26, 29, 87, 147, 162, 180, 181 Bezdechi E., 147 Bianu I., 17, 18, 20, 23, 29, 30, 36, 47, 102 Bilinschi, 10 Blaga Lucian, 35, 36, 37, 81 Bob Fabian Vasile, 84, 179 Bob loan, 34, 165 Bogaci I., 21, 22, 23, 24, 28, 29, 149, 150, 151, 152, 153 Bogdan-Duică Gh., 80, 195 Boghian lordache, 47 Bogrea V., 54 Boileau Gilles, 44 Boileau Nicolas, 44 Bojincă Damaschin, 82, 166, 168 Bolintineanu D., 13 Bolliac Cezar, 13, 181 Brancovici Sava, mitropolit, 174 Bratinschi Evghenii, 186 Brîncoveanu Constantin, 40, 47, 122 Bucșenescu, 9 Budai-Deleanu I., 25, 60, 81, 82, 84, -85, 122, 123, 124, 165, 167, 170, 194 Bukow, general, 162 Bulgaris Evghenie, 39 Bulgăr Gheorghe, 26, 89, 121, 122, 123, 124, 130, 150 Bunea Victor, 198 Burada Teodor, 68 Burger, 180 Burtea D., 44, 48 c Callimachi, Gavriil, mitropolit, 25, 46 Callimachi Scarlat, 20, 28, 34 Camariano Nestor, 15, 21, 102, 133 Canta I. — spătar, 13 Cantacuzino Constantin, Stolnicul, 78, 176 Cantemir Dimitrie, 13, 40, 47, 65, 78, 79, 87, 97, 122, 142, 176, 179, 190, 193 Caracas Remus, 36, 102 Caragea Vodă, 39 Carcalechi Zaharia, 166 Catargiu Elena, 74, 77 Cazacu B., 154 Călinescu G., 8, 19, 25, 29, 136 Cândea Virgil, 30 Cebet Thebanul, 44, 45 Cernatoni Alex., 26 Cezar, 52, 186 Chesarie de Rîmnic, 156 Chirilovici Sofronie, 171 Chițimia I. C., 21, 61, 150, 155 Cicero, 38, 46 Cipariu Timotei, 41, 81, 82, 85, 86, 166, 179, 181 Ciurcu, 29 Cîrțan Badea, 130 Cloșca, 168 Codrescu Th., 16, 18, 20, 22, 24, 30, 31, 39, 53, 54, 55, 57, 194, 196 Cogălniceanu Enache, 13 Coloși Vasile, 154, 167 Comșa Grigore Gh., 5 Conache Gavril (vornic), 74, 77 Conaichi C. (poet), 13 Condeescu N. N., 150 Condillac, 23, 32, 33, 34, 36, 37, 38, 40, 42, 43, 59, 69, 74, 75, 83, 91, 97, 99, 100, 102, 105, 107, 108, 109, 110, Lazăr-Leon Asachi în cultura română 515 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 122, 124, 125, 127, 131, 133, 135, 136, 138, 139, 140, 151, 153, 155, 156, 159, 162, 174, 175, 177, 178, 194 Confucius, 53 Coresi, 40, 157, 158 Coridaleu Teofil, 39 Cornea Paul, 21, 24, 26, 33, 47, 80, 84, 85, 143, 150, 176, 181, 182, 183 Cornelii loan, 154, 167, 168 Costa Ion, 84 Costachi Veniamin, mitropolit, 6, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 16, 17, 19, 20, 25, 28, 34, 39, 40, 47, 48, 54, 55, 68, 71, 73, 77, 84, 85, 130, 155, 159, 160, 164, 179 Costea, dascăl din Șchei, 61 Costin Miron, 13, 78, 124, 186 Costin Nicolae, 13, 79 Cotore Gherontie, 79 Creția Aurelia, 16, 64 C riște a Elie Miron, 5 Crișan, 168 Cuciuran M., 186 Czerkawski Jan, 38, 135 Cyrus, 186 D Damaschin loan, Sfîntul, 37 Darius, 184 David, 154 Delavigne A, 41 Densușianu Aron, 81 Densusianu Ovid, 76, 80 Descartes, 32, 75, 174 Destutt de Tracy, 34 Diaconovici-Loga Constantin, 16, 82, 166, 167, 168 Dima Al., 21, 150 Dimitrie al Chișinăului, 9, 10 Diogen, 52 Domenach Jean-Marie, 64 Donici A., 13 Dositei (Herescu), episcop, 13 Dosoftei Mitropolitul, 13, 65 Drozdov Filaret, 13, 22, 53, 54, 55, 56, 57, 64, 120, 135, 140, 141, 160, 187, 192 Duckesnan F., 32 Duicu Serafim, 165 Duțu Alexandru, 16, 47, 64, 160, 163, 176 E Eder, 80 Eliade Pompiliu, 16, 63, 64 Eminescu Mihai, 142, 193, 195 Empedocles, 186 Enescu N.C., 39, 129 Engel, 80 Epictet, 15, 17, 18, 21, 22, 24, 30, 35, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 52, 53, 57, 59, 63, 69, 74, 138, 151, 155, 159, 160, 162, 186 Erbiceanu C., 9, 12, 17, 29, 68, 76, 188 Erdeli, 34 Esop, 60, 61, 62, 151, 166 Eustatievici Dimitrie, 86, 165, 167 F Fedeleș C., 44, 45 Fenelon, 189 Ferdinand I, 75 33* 516 Antonie Plămădeală Filipescu Alex., 6 Filotei al Buzăului, ep., 47 Fugariu Florea, 35, 61, 79, 136 Fulea Moise, 166 G Galița M., 17, 18 Gavra Alexandru, 168 Gâldi L., 130 Genilie losif, 166 Gessner S., 180 Ghenadie, monah, 9 Gherman (1359), stareț, 31 Gheție I., 89, 90, 94, 95, 96, 99, 150, 154, 189 Gheucă Leon, mitrop., 46, 47 Ghibănescu Gh., 18, 28, 76, 86 Ghica C-tin (vel logofăt), 74, 77 Ghica Grigore (domnitorul), 59, 129 Ghica Scarlat, 59 Ghișe Dumitru, 136, 164, 181 Giordano A., 185 Giosu Ștefan, 79 Giurescu Constantin, 12, 15 Gligor, preot Bihor, 173 Glyzonios Manuil, 126 Gobdelas, Panaiotachi Dumitru, 39 Goethe, 180 Goilav Grigore, 6 Golescu lordache, 154 Golițîn Alexandru, 10 Gotman loan Adolf, 63, 64, 159, 187 Graur AL, 191 Gray, 180 Grecu Victor V., 80, 81, 198 Gregorian Mihail, 79 Grigore al Argeșului, ep., 37, 38, 154, 163, 167, 171, 189 Grimm P., 25, 28, 29, 152, 153 Grotius Hugo, 170 Guști Dimitrie, 13 H Hanes P. V., 11. 81 Hasdeu B. P., 65 Haycraft Howard, 29 Heineccius, 37 Heliade-Rădulescu I., 13, 34, 61, 86, 102, 123, 167, 174, 178 Helmuth, 178 Hodoș N, 17, 18, 20, 23, 29, 30, 47 Homer, 52 Horia, 168 Hrisoverghi A., 186 Hurmuzachi E., 8, 30 I lacob I, mitropolitul, 13 lancovescu N. I., 46 lancu Avram, 164 Iken Karl, 15, 18, 22, 42, 59, 60 Ingie M., 53 loan Logofătul, 13 loan, preotul, 73 loasaf, ierod., 9 lonescu Ștefan, 47 Iordan lorgu, 191 lorga N., 6, 8, 10, 11. 12, 14, 15, 16, 17, 28, 30, 39, 40, 43, 44, 79, 91, 97, 130, 149, 176, 179, 191, 195 Lazăr-Leon Asachi în cultura română 517 lorgovici Paul, 82, 86, 122, 166, 167, 168, 175 losif al IMea, 13, 156 Ipsilante Constantin, domnitorul, 60 Istrate Ion, 159, 185 Istrati Capsa Maria, 76 Istrati C., 76, 188 Ivașcu George, 20, 26, 147, 148 Ivănescu Gh., 35 Ivireanul Antim, 195 J Jancourt, 172 K Kirițescu C., 17 Kogălniceanu Mihail, 8, 13, 26 Kopitar B., 80 Kosmeli, grec, 130 Krîlov L. A., 61 Krbner Alfred (verlag), 49 Kunitz Stanley J., 29 L La Fontaine, 60, 61, 148, 188 Lamartine, 173 Lambrior A., 86 Lascu Nicolae, 44, 46, 62 Laurian August Treboniu, 13, 35, 41, 85, 86, 154 Lazăr Gheorghe, 84, 86, 123, 164 Lazul Leon, 12 Lăzărescu Traian, 61 Lefevre R., 32 Lemne Artemie, 7 Lenoir R., 32 Leopardi, 186 Le Roy G., 32 Le Tourneur, 19, 28 Locke J„ 32, 75, 174, 175 Lovinescu E., 7, 8, 18, 19, 54, 77, 86 Lucian, 52 Ludovic al XV-lea, 75 Lungu Ion, 35, 79, 82, 166, 168, 175 Lupșa Ștefan, 6 Lupu Dionisie, mitropolit, 12 M Macarie, călugăr, 86, 167 Macrea D., 81, 97, 165, 193, 194 Maior Petru, 13, 39, 69, 80, 81, 82, 97, 124, 154, 165, 167, 181, 183, 191, 195 Maiorescu loan, 13 Malebranche N., 75 Maneca Constant, 120, 121 Manffi Ion, 84 Marcovici Simion, 29, 181 Marcu Florin, 120, 121 Marcu Gr. T., 165 Marcus Aurelius, 44, 52 Masillon, 47 Massim I. C., 154 Mavrocordat Costachi, 40 Maxim Gheorghe I., 6 Meletie al Atenei, 39 Menșcicov, 17, 19, 20, 21, 22, 24, 25, 32, 159, 186 Micu-Klein loan Inocențiu, 5, 79, 80, 165, 195 Micu-Klein Samuil, 34, 35, 36, 45, 63, 79, 81, 82, 97, 136 154, 163, 165, 166, 167, 171, 176, 178, 195 Mihail Paul, pr, 33, 34, 198 518 Antonie Plămădeală Mihali de Apșa I., 30 Mihălcescu I., 147 Milescu Nicolae, 13, 53, 65, 142 Milesi Bianca, 188 Milu Matei, 65 Mocăniță Teofil, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 76 Moisescu Gh. I., 6 Moisil FI., 62 Montesquieu, 177 Morlay, Bernard de, 186 Moruzi Alex. Const., domnitor, 25, 60, 68, 70, 71, 73, 77, 156 Mumuleanu, 123, 154, 186 Munteanu Ștefan, 79, 81, 167, 174, 191, 193 Mureșanu Andrei, 29, 181 Murgu Eftimie, 41, 166 Mustea Neculai, 13 N Nabucodonosor, 186 Neagoe Basarab, 161, 176 Neculce loan, 13, 18, 76 Negre loan, 6, 9, 13 Negruzzi C., 13 Negulici I. D., 122, 154 Neofit, episcop, 13 Netea Vasile, 35, 37, 154, 179 Nichifor, mitropolit, 129 Nicoară Moise, 168 Nicolau Nicolae, 53 Nicolescu Aurel, 82 Niculescu Al., 190, 191 Nougaret Pierre Jean Baptiste, 25 O Oltean Vasile, 53 Olteanu Elena, 19 Orfeu, 53 Ortiz Ramiro, 186 Ossian, 180 Oțetea Andrei, 12 Ovidiu, 186 P Palama Grigore, Sf., 161 Pan N., 92,^93, 94, 95, 99, 150 Panait I. Panait, 47 Panaitescu P. P., 79 Pann Anton, 13, 123, 186 Papacostea-Danielopolu Cornelia, 102, 161 Papadima Ovidiu, 173, 174, 179, 181 Parenti R., 32 Pălădoae Elena, 73, 77 Pârvan V., 45 Pelimon Alex., 95, 147 Pervain I., 29, 179 Petrescu Ioana Em., 165 Petrovici Nicolae, 45 Petru cel Mare, 20, 21, 24, 47 Peyfuss Max Demeter, 169, 170, 194 Photiadis Lambru, 39 Photiadis Neofit, 39 Piru Al., 19, 23, 39, 48, 86 Piuariu-Molnar loan, 82, 86, 123, 124, 166, 167, 168 Platou, 38, 46, 47, 186 Plămădeală Antonie, mitropolit, 41, 44, 47, 48, 161, 164 Pleșoianu Grigore, 189 Plongeron Bernard, 173 Lazăr-Leon Asachi în cultura română 519 Plutarh, 154 Poenaru Petrache, 41 Polizu D., 122 Pompei D., 97 Pompei, gen. roman, 186 Pop Dariu, 186 Popa loasaf, protos., 67, 198 Popa-Lisseanu, 195 Popa Tun, 164 Popescu Teiușan Ilie, 35, 37, 154 Popescu V., 154 Popescu-Pabe Em., 154 Popovici D., 20, 23, 34, 60, 86, 150, 152, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 185 Popp Vasile, 84 Porcescu Scarlat, 67 Porphirius, 186 Poteca Eufrosin, 37, 41, 163 Prale loan, 154 Predescu Lucian, 19 Prodan D., 168, 170, 172, 173 Protase Maria, 179 Protopopescu E., 154 Pușcariu Sextil, 91, 191 Q Quinet Ermiona E., 5, 7 R Radovici Const., 47 Radovici Gh., 47 Radu Andrei, 174 Răduică Georgeta, 21, 32 Răduică Nicolin, 21, 32 Reli S„ 7, 13, 14, 18, 19, 28 Romano Dionisie, episcop, 15, 41, 163 Rosetti-Roznovanu, lordache, 40 Rostworowski Emanuel, 172, 173 Rotaru Ion, 20, 26 Rousseau J. J., 32, 180 Ruffini Mario, 81 Russo Alecu, 63 s Sabaniu Ivan Vasilievici, 10 Salvucci P., 32 Sarai Visarion, 168 Saveluc losif, arhim., 69, 70 Scarlat Mircea, 147 Schmidt Heinrich, 49 Scoleriu T., 167 Seche M., 189 Seneca, 47 Seulescu Gh., 96, 154 Simeon, arhim., 9 Simonescu Dan, 20, 29, 30 Simplicius, 52 Sindipa, filozof, 193 Sion G., 6 Siruni H. Dj., 6 Socec I. V., 44, 46 Socrate, 42, 46 Sofronie de la Cioara, 168 Sofronie, stareț Slatina, 12 Sorescu George, 6, 23, 24, 26, 33, 55, 194, 195 Sotir, diac., 9 Stamati, 122, 124 Stamati lacob II, mitrop., 11, 13, 38, 39, 40, 65, 71, 73, 77, 124, 140, 142, 144, 185 Stamati Teodor, 154 Stamati Toma, 39 Stamatiadi Petru, 44 520 Antonie Plămădeală Stancu Ilin, 21, 150 Stoianovici L., 62 Strempel Gabriel, 37, 44, 45, 46, 62 Sturza Mihail, vornic, 155, 158 Sturza Mihalachi, 40 Sturza-Sandu loan, domnitor, 196 Sturza-Scheianul D., 45 Sulzer, 80 Ș Saguna Andrei, mitropolit, 164, 169 Șapcă Popa, 164 Șaraga Elias, 33 Șăulescu Gh., 13 Șincai Gheorghe, 13, 35, 79, 82, 97, 121, 122, 123, 124, 156, 165, 171, 178 Șotropa Valeriu, 40, 173 Ștefan (diaconul), 35, 44, 45 Ștefănescu Margareta, 24, 52 Ștefănescu Melchisedec, episcop, 15, 135 Șuțu Mihail Grigore, domnitor, 73, 77, 145, 156, 198 T Tacciu Elena, 176 Tacit, 52 Tăutu Ionică, 26 Telemah, 189 Tempea Radu, 82, 86, 166, 167 Teodor Pompiliu, 35, 36, 37, 136 Teodori Alexandru, 154, 167 Teodorovici Alexandru, 166 Teodorovici loan, 154, 166, 167 Thales, 186 Theotokis Nichifor, 39 Tieghem Philippe, van, 180 Tiktin H., 86 Tita Aurel, 61 Todoran Eugen, 21, 150 Tomuș Mircea, 165 Traian, 79, 80 Traug-Krug W., 4T Tullius, 186 Tun, Popa v. Popa Tun T 9 Țâra Vasile D., 79, 81, 167, 174, 191, 193 Țepelea Gabriel, 81 Țichindeal Dimitrie, 61, 82, 166, 168, 171 U Ulise, 189 Ungureanu-Vasici Paul, 15, 29 Ureche Grigore, vornicul, 13, 78 Urechia V. A., 6, 41, 46 Ursu N. A., 6, 24, 25, 44, 125, 126, 180, 181 Ursu Victoria, 147 V Vamva Neofit, 47 Varlaam, mitropolit, 13, 65 Văcărescu lancu, 13, 33, 186 Văcărescu lenăchiță, 17, 86, 167 Vârnav Vasile, 36, 37, 102, 138, 153, 154, 167 Velicicovschi Paisie, 161, 162 Vernardes Manuil, 14, 15, 42 Lazăr-Leon Asachi în cultura română 521 Verzea Ileana, 29 Virgilius, 186 Vlahovici Daniil, 7, 14 Volney Const. de, 26 Voltaire, 177 Vornicescu Nestor, mitropolit, 6, 8, 11, 15, 20, 21, 23, 54, 56, 60, 64, 66, 67, 74, 84, 129 w Wolf Christian, 170, 177, 178 X Xerxis, 186 Y Young, 147, 152, 159, 162, 178 179, 180, 181, 194, 198 ’ z Zaciu Mircea, 86 Zamfira Mihail, 35, 36 Zamfirescu Dan, 31 Zâne Dumitru, 31 Zâne G„ 173 Zilot Românul, 183 Zotta Sever, 6 CUPRINSUL I. Lazăr-Leon Asachi, viața și opera cunoscută pînă acum . . 5 II. Un nou catalog al operelor lui Lazăr-Leon Asachi .... 28 III. Principii cu privire la înnoirea și desăvârșirea limbii române în concepția lui Lazăr Leon Asachi...............................78 IV. Cîteva observații asupra limbii și în special asupra unor termeni filozofici din traducerea LOGICII lui Condillac ... 99 V. Cîteva probleme controversate: prefețele la traducerile lui Lazăr-Leon Asachi și vocabularul la BORDEIUL INDIENESC 147 VI. Iluminism, umanism, preromantism, la Lazăr-Leon Asachi . 155 VII. Motivul ,,Fortuna labilis" în opera lui Lazăr-Leon Asachi . 182 Scurtă recapitulare în loc de concluzii . 189 ADDENDA — TEXTE ȘI REGEȘTE ADDENDA I — Pastorală .... . 199 ADDENDA II — Loghica — partea I . . . 201 Partea a doao a Loghicii lui Condillac . 246 ADDENDA III — [Epictet]...................... 315 ADDENDA IV — Pentru filosof ia chinejilor . 363 ADDENDA V — Istoria Bisericii de Filaret Drozdov . 367 ADDENDA VI — [Tîlcuirea Sfintei Liturghii] . . . 400 ADDENDA VII — Dogmele de Biserica Răsăritului păzite . 431 ADDENDA VIII — Basnele.........................................433 ADDENDA IX — Povești învățătoare de bunele năravuri lumi-no[a]s[e].................................................436 ADDENDA X — Frații cei fără simțire............................438 ADDENDA XI — Oarecare socotințe luate [din] alcătuirile scriitorilor celor vechi......................................439 ADDENDA XII — A lui loan Adolf Gotman pentru liniștirea și mulțămirea omului.........................................445 PREDICI ȘI CUVÎNTÂRI OCAZIONALE ADDENDA XIII — Cuvînt funebru la înmormîntarea Mitropolitului lacob Stamati, 9 martie 1803 ........................ 447 ADDENDA XIV — Cuvînt la Golia . . 453 Lazăr-Leon Asachi în cultura română 523 ADDENDA XV — Predică la Anul Nou .... ... 457 ADDENDA XVI — Cuvînt la Duminica cea a patra a Marelui Post compus de arhimandritul Leon Asaki, cavaler a mai multor ordine, lassi 1818............................461 ADDENDA XVII — (Cuvînt de pomenire) — ce s-au alcătuit și s-au grăit de însuși arhimandritul Mitropoliei Kir Leon, în lassi în Mitropolia Moldaviei .......................467 ADDENDA XVIII — Cuvînt funebru rostit de Arhimandritul Leon la 1820, April 2, în fața și cu blagoslovenia înalt Preaosf. Metropolit Chirio Chirio Veniamin . . . 474 ADDENDA XIX — Predică la Sf. Paști . 477 PREDICI LA DUMINICILE TRIODULUI ADDENDA XX — Predică la Duminica Vameșului și Fariseului . 481 ADDENDA XXI — Predică la Duminica lăsatului sec de carne . 481 ADDENDA XXII — Predică la Duminica 1 din Post . . 482 ADDENDA XXIII — Predică la Duminica 2-a din Post . 482 ADDENDA XXIV — Predică la Duminica 3-a din Post . 483 ADDENDA XXV — Predică la Duminica 5-a din Post . 484 ADDENDA XXVI — Predică la Duminica 5-a din Post . 484 ADDENDA XXVII — Predică la Duminica 5-a din Post . 485 ADDENDA XXVIII — Predică la Duminica Floriilor . . 486 CUVÎNTĂRI LA PRAZNICE ÎMPĂRĂTEȘTI ADDENDA XXIX — Predică de Anul Nou 1811 . 487 ADDENDA XXX — Predică la Botezul Domnului . 487 ADDENDA XXXI — Predică la Buna Vestire . 488 ADDENDA XXXII — Predică la Sfintele Paști . . . 488 ADDENDA XXXIII — Predică la Schimbarea la Față . 489 PREDICI LA DUMINICILE DE DUPĂ RUSALII ADDENDA XXXIV — Predică la Duminica a 17-a după Rusalii . 490 ADDENDA XXXV — Predică la Duminica a 24-a după Rusalii . 490 ADDENDA XXXVI — Predică la Duminica a 25-a după Rusalii . 491 ADDENDA XXXVII — Predică la Duminica a 26-a după Rusalii . 492 ADDENDA XXXVIII — Predică la Duminica a 27-a după Rusalii . 492 ADDENDA XXXIX — Predică la Duminica a 28-a după Rusalii . 493 ADDENDA XL — Predică la Duminica a 29-a după Rusalii . . 494 ADDENDA XLI — Predică la Duminica, a 30-a după Rusalii . . 495 ADDENDA XLII — Predică la Duminica a 31-a după Rusalii . . 496 524 Antonie Plămădeală CUVÎNTARI ȘI (PREDICI OCAZIONALE ADDENDA XLIII — Predică la ziua onomastică a Mitropolitului Veniamin Costachi.........................................497 ADDENDA XLIV — Predică la ziua onomastică a Domnitorului Mihail Grigore Șutul Voevod ..................................497 ADDENDA XLV — Predică ținută în calitate de protopop al Eparhiei lașilor, în satul Goian...................... . . . . 498 ADDENDA XLVI — Predică la ziua onomastică a Domnitorului Alexandru Constantin Moruzi-voievod.......................499 ADDENDA XLVII — Predică despre pocăință.......................500 ADDENDA XLVIII — Altă predică despre pocăință.................501 ADDENDA XLIX — Predică despre recunoștința ce datorăm lui Dumnezeu.......................................................501 ADDENDA L — Predică în limba rusă . 502 CUVÎNTARI FUNEBRE ADDENDA LI — ‘ Cuvînt la înmormîntarea Mitropolitului lacob Stamate, 9 martie 1803 ................................. 503 ADDENDA LII — Cuvîntare la înmormîntarea preotului loan la 27 mai 1805 ............................................. 505 ADDENDA LIII — Cuvîntare ținută la înmormîntarea Vel Logofe-tesei Elena PălădOiae..........................................505 ADDENDA LIV — Cuvîntare ținută l-a înmormîntarea Vel Logofătului Constantin Ghica..................................506 ADDENDA LV — Cuvîntare ținută la înmormîntarea Logofătului Lupu Balș, la 2 aprilie 1820 ............................ 507 ADDENDA LVI — Cuvîntare ținută la înmormîntarea Vornicului Gavril Conache............................................508 ADDENDA LVII — Cuvîntare funebră ținută la un anonim — 1811 508 ADDENDA LVIII — Cuvîntare ținută la înmormîntarea Elenei Vornic lordache Catargiu, la 28 octombrie 1820 .... 509 ADDENDA LIX — Cuvîntare ținută la înmormîntarea Logofătului Constantin Balș, la 12 martie 1825 ...................... 510 ADDENDA LX — Cuvîntare ținută la înmormîntarea Anei Logofăt Constantin Balș, la 28 iulie 1812.........................511 Indice alfabetic .... ................ 513 TIPARUL TIPOGRAFIEI EPARHIALE SIBIU Comanda nr. 36/1985 ERATĂ Pagina Rîndul în loc ele: Se va citi: 41 52 55 57 63 89 106 135 152 155 198 22 la Blaj la Blaj, respectiv la Iași 9 ele jos cea acea 1 de jos Biblioticeștii Bibliceștii 11 de jos Biserici Biserici, 19 elemente! elementele 10 de jos laitnă latină 3 simțiri simțuri 23 titlul cu titlul 2 cuvine cuvinte 8 înîtrziere întîrziere 3 de jos Antonie Antofie 135 137 nota 3 de jos, după „franțeză“, virgulă și apoi literă mică 523 se va adăuga: în legătură cu acest „Sholion al tăl-măcitorului“ și cu celelalte numite astfel, ca și cu trimiterea la Enciclopedie, nu excludem posibilitatea ca ele să aparțină unui traducător al Logicii lui Condillac în poloneză sau rusă, versiuni pe care Lazăr-Leon Asachi le-a putut avea în față, pe lîngă textul francez. Aceasta, evident, nu i-ar micșora cu nimic contribuția la dezvoltarea limbii române, prin opera sa de traducător, ori din ce limbă ar fi tradus. 196 4 de jos, în loc de a se va citi ale