VIATA ROMÎNEASCA 3 19 6 2 MARTI E ANUL XV REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R.P.R. CUPRINSUL DEMOSTENE BOTEZ : Cuvînt înainte......... 3 CONFERINŢA PE ŢARĂ A SCRIITORILOR......... 6 CUVINTOL DE DESCHIDERE AL ACADEMICIANULUI TUDOR ARGHEZI 7 DAREA DE SEAMĂ A COMITETULUI DE CONDUCERE AL UNIUNII SCRIITORILOR PREZENTATĂ DE TOV. MIHAI BENIUC . . 8 RAPORTUL COMISIEI DE VALIDARE.......... 34 DISCUŢII................. 35 CUVÎNTAREA TOVARĂŞULUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ. ... 126 STATUTUL UNIUNII SCRIITORILOR DIN R.P.R....... 129 HOTĂR1REA CONFERINŢEI PE ŢARĂ A SCRIITORILOR..... 135 SCRISOAREA CĂTRE COMITETUL CENTRAL AL P.M.R. şi TOVARĂŞULUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ........ 139 MOŢIUNE................. 141 D. I. SUCH1ANU : Gopo : „S-a furat o bombă" (Cronica filmului). . 144 ★ TU DOR MĂINESCU : Elogiul tinereţii (Cronica rimată)......149 ★ MISCELLANEA : Varietăţi filologice - Recitind cronica lui Radu Popcscu (Şerban Cioculescu) — Despre porlretul-caricatură (F. Brunea-Fox) — Un centru civic la Timişoara (Arh. Jean Monda) - Vitrina literară la televiziune (H. Zaiis) - Intre istoria literaturii şi literatura social-economică (Z. Ornea) - O contribuţie remarcabilă a criticii literare marxiste din Italia (NT.) - Ca la vînat muşte ; Iar lumea „liberă" (D.) — Organizarea foamei (D. B.).........151 CÂRTI NOI • Perpessicius : „Alte menţiuni de istoriografie literara şr folclor^ (Al. Săndulescu). - Vladimir Colin: „Legendele Ţării lu, Vam (N Manolescu) - Szabo Gyula : „Aprilie, cînd creşte .arba (Ho-renta Albu) - G. G. Ursu ; „N. Beldiceanu" (George Sanda). . . lb&. REVISTA REVISTELOR (din ţară) : Publicistica literară în „Contemporanu, (no.embrie-decembrie 1961) - Critica literară în „Scrisul bănăţean (n-rele 8 9 10, 11/1961); (de peste hotare): „Znamia (nr. 1/196-; _ „II Ponte" (nr. 12/1961) - „Les lettres franchises" (nr. 910/1962) -« ,,Les temps modernes" (nr. 1/1962)......... .175. fDiztetot: MIHAIL RALEA Colegiul redacţional: Acad. TUDOR ARGHEZI, AUREL BARANGA, Acad MIHAI BENIUC, Acad. GEO BOGZA, DEMOSTENE BOTEZ, Ov S CROHMĂLNICEANU, LUCIA DEMETRIUS, Acad. IORGU IORDAN, Acad. ATHANASE JOJA, REMUS LUCA, AUREL MIHALE, AL PHILIPPIDE, membru corespondent al Academiei R. P. R., MARIN PREDA, Acad ZAHĂR IA STANCU, D. I. SUCHIANU, VICTOR TULBURE, Acad. TUDOR VIANU Redacţia: Bd. Ana Ipăitescu nr. 15, telefon 11.88.85 - Raion „30 Decembrie". Bucureşti Administraţia: Şos. Kiselev nr. 10, telefon 11.63.99 - Raion „30 Decembrie". Bucureşti Cuvînt înainte In zilele de 22—24 ianuarie 1962 is-.au desfăşurat în sala amică a Palatului Republicii lucrările Conferinţei pe ţară a scriitorilor din R.P.R. A fost o conferinţă de Lucru bogată şi rodnică. Au participat 142 delegaţi, aleşi de secţiile de creaţie ale Uniunii, şi tot atâţia invitaţi, astfel încît se poate spune că au fost de faţă la dezbateri aproape toţi membrii Uniunii. Cu acest prilej s-a verificat încă o dată trăinicia şi soliditatea de nezdruncinat a frontului unic al scriitorilor, tineri şi vfîrstnici, adunaţi fără lipsuri la apel în jurul Partidului. Scriitorii nu se adunaseră pentru .a discuta problemele scrisului, din iunie 1956, când a avut loc primul lor Congres. Raportat la mulţimea şi importanţa problemelor pe care le ridică ritmul vieţii şi al transformărilor din ţara noastră, la perspectivele pe oare le descbi.de fiecare etapă a construcţiei sotialismului, pe care literatura noastră nouă realiist-isocialistă trebuie să le întrevadă şi să le dea contor şi viaţă, acest raistimp de aproape şase ani pare mult prea lung. Literatura noasitră totuşi s-a dezvoltat în această perioadă de vreme nu la voia întâmplării, ci sub permanenta îndrumare de către Partid. Cu această îndrumare, ea a putut să câştige succese importante în reflectarea tot mai profundă a fenomenelor sociale şi a procesului de creştere şi de transformare a oamenilor, •— scrisul literaţilor noştri cuprinzând sfere noi şi tot mai largi din realitatea contemporană. Darea de seamă a Comitetului Uniunii Scriitorilor, prezentată de primul secretar, poetul Mihai Beniuc, care a servit drept bază a discuţiu-nilor, a făcut un bilanţ analitic, principial, al dezvoltării şi progreselor literaturii obţinute în aceşti ultimi şase ani, arătînd şi succesele şi lipsurile. Ceea ce rezultă nu numai din Darea de seamă şi analiza pe care o face, dar şi dintr-o lectură atentă a operelor literare de pînă la 1956 şi de-atunici pînă azi, este progresul ide netăgăduit pe care 1-a marcat în aceşti ultimi ani dezvoltarea ilitera.tarii noastre pe drueirul realismului socialist. Îndeosebi după 1959, — când s-au împlinit 15 ani de la eliberare, — datorită îndrumării Partidului şi unei activităţi mai organizate şi mai concrete a Uniunii, literatura a făcut paşi mari spre actualitate. Tinerii scriitori îndeosebi au atacat problemele centrale ale contemporaneităţii, unii reuşind mai bine, alţii mai slab. Important şi semnificativ este faptul că actualitatea a devenit, cu multiplele ei aspecte, materia primă a literaturii, primul ei subiect. Gum însăşi viaţa s-a statornicit tot 3 nru holâril ne fâ.gasu.1 uuei .societăţi socialiste, ^«raporturile de viaţă "ciaî;::: v ******* * -^nrtră ^^T^v*?:* „ui să o cunoască mai bine şi să o oglindească in tot iirescui ei. un ce S.Hor JZli «a azi să ocolească datele acestei vreţi, se condamna «ijno-OT ca un scriitor desuet, anacronic. n , coai_a In "cest proces de dezvoltare a literaturii noastre, Darea de seamă a suiLfat îi W euvînt aportul perilor scmtori integraţi de la început vieţii noi si înaintând fără ghiulelele trecutului de glesne. f Probul literaturii noastre, de la primul Congres pînă la Conferin a de acum este în mod necontestat un adevăr susţinut de toate operele aoărute în ultimii ani. , t? P Dar Conferinţa .nu -avea misiunea de a aşterne doar W Ea a dezvăluit cu putere lipsurile, petele negre de pe tabloul literar, şt a dus unele probleme careţi cer grabnică rezollvare . P D^ţilie k care au participat peste 60 ^e ^^ns^ ocupat de toate aspectele vieţii şi activitâţai literare şi au facut-o m spirit prm Cip'iaFiu°înSam'se par problemele a căror importanţă n-a scăpat aproape n toc— -ea, cunoaşterea cuhnea a vieţii. Lipsa acestei cunoaşteri este geneza operelor superficiale, schematice, oscilind intre idilism şi negat aXele care să.şi croiască drum spre inima oamenilor, înfruntând ou trăind6 tSpIrl, i a spus tov Gh. Gbeorg^dOej _ sînt rezultatul cunoaşterii adânci, al studiului îndelungat al realităţilor . PÎL este în censul preocupării fiecărui .scriitor - ?i îu a conducerii Uniunii. Necunoaşterea profundă a realităţii e o lipsa grava, irmnMema nuanărul unu a creaţiei. -t--i„ ~~ PittaT de Uniune, fiecare scriitor .trebuie să-şi găsească m condiţiile sale mijloacele şi metoda cea mai bună pentru cunoaşterea vieţn Şi a2)Tro£a măiestriei, - „a muncii de migală a creatorului pătruns de modestie şi exigenţă faţă de roadele trudei sa ie Gheorfaoe să trecem cu vederea, lipsurile serioase care mai dăinuie încă în critica noastră literară. Cea mai însemnată dintre ele si din care decurg multe altele este scăzuta combativitate. 'Critica nu este încă suficient de pătrunsă de conştiinţa că e chemată să joace un rol de prim ordin în orientarea literaturii. Critica n-aa reacţionat prompt şi eficace, uneori a ocolit fenomene care reclamau o» luare fermă de atitudine. Nu trebuie să uităm că dezvoltarea criticii noastre marxiste e condiţionată de lupta consecventă împotriva tendinţelor estetizante şi sociologist vulgare. Sub îndrumarea partidului, în această direcţie au fost obţinute succese serioase în lupta dusă împotriva unor manifestări existente şi în, trecutul apropiat (înclinaţia de a prelua în bloc moştenirea literară, de a trece cu vederea concepţiile greşite ale unor autori dintre cele două războaie şi a-i „'reconsidera" într-o lumină neştiinţificâ, de a încerca o încorporare a modernismului în realismul socialist, sub pretextul unui aşa-zis-„spirit modern", de a neglija specificul literaturii, ş.a.m.d.). Ar fi greşit, să credem că astfel de tendinţe au dispărut cu totul şi că lupta împotriva lor nu trebuie continuată. Nimic nu e mai străin de obiectivele criticii marxist-leniniste, decât tendinţele evazioniste în critică, prezente în acele articole, care vorbesc despre toate fără să spună nimic, care se iferesc să. ia o atitudine 'hotărâtă faţă de problemele majore ale literaturii. Se manifestă o persistenţă a spiritului apologetic, în ciuda semnalării primejdiei lui în presa de partid. Dacă în această direcţie s-au obţinut oarecare ameliorări şi unele cărţi ca „Rădăcinile sînt amare", „Şoseaua Nordului" ş.a.,.. au fost discutate de pe poziţii principiale, examinîndu-li-se cu discernământ şi exigenţă calităţile, dar şi lipsurile, mai stăruie din păcate tendinţa dea ocoli critica dreaptă, ascuţită şi tovărăşească, fie prin formule evazive, fie printr-o adevărată diplomaţie penibilă, fie prin tăcere sau prin înţepături 'răutăcioase. Un roman atât de interesant ca ,ySerinul negru""" de G. CălineS'CU, în care se întâlnesc probleme complexe, cum ar fi raporturile intelectualului de veche formaţie cu masele muncitoare,, rolul acestora în educaţia lui, îmbinarea criticii lumii vechi cu afirmarea acelei noi etc., nu a fost discutat aşa cum s-ar fi cuvenit.. Cronicile scrise pe marginea romanului „Scrinul negru" ,de George Ivaşcu, M. Novicov, Radu Popescu, Eugen Simion, au avut un caracter apologetic,, enunţând slăbiciunile romanului în treacăt sau ignorindu-le. Critica a elogiat, peste măsură anumite calităţi reale ale ultimei cărţi publicate de Ury Benaidor, „Gablonz, magazin universel", dar s-a ferit să vorbească deschis despre defectele serioase ale cărţii. Ba câteva din aceste defecte izbitoare-au fost date în unele cronici (Mihai Gafiţa) drept merite ale romanului. Foarte greu pot fi găsite în analizele consacrate versurilor lui Cicerone- 24 Thcodoresou din volumul „Copiii cartierului" (Matei Călinaseu) şi ol)serva ţii critice. Despre unele cărţi, ca recenta versiune în mai multe volume a romanului „Desculţ" de Zaliaria Staneu, critici cu prestigiu întârzie să se pronunţe. Darea de seamă arată că nu face nici o onoare activităţii unui critic ca Paul Georgescu, faptul că a adoptat o tăcere precaută în discutarea unor lucrări literare importante; de lipsuri asemănătoare au dat dovadă Silvian Iosifescu, Dumitru Micu, Ov. S. Grohmălnieeanu şi alţi critici. Unii critici se 'feresc de urmărirea concretă >şi sistematică a creaţiei literare/ consacră prea puţin din activitatea lor discutării cărţilor nou apărute, intervin tîrziu doar cu observaţii generale. Exigenţele cronicarilor literari îşi recenzenţilor se manifestă din plin, în special cînd e vorba de scrierile unor debutanţi. Persistenţa 'Spiritului apologetic creează un climat favorabil pentru aceia care se tem ca dracul de tămîie să formuleze o apreciere clară asupra operei recenzate şi preferă să însereze în ziare şi reviste articolaşe vagi, menite isă nu spună nimic, dar să „meargă" şi să placă nu ipuMiouhii, oi outămui sau cutărui autor. Criticii încearcă să scuze asemenea atitudini, invooînd 'lapsa de receptivitate la critică a unor autori, gata să se supere cînd nu sînt suficient elogiaţi. Astfel de 'comportări reprobabile există fără îndoială şi împotriva lor obştea scriitoricească trebuie să reacţioneze ou vigoare pentru că sînt incompatibile cu etica scriitorului militant. Dar şi atitudinea de acceptare a acestor manifestări din partea criticii şi de adaptare la ele este complet străină de etica noastră comunistă. Spiritul apologetic trebuie combătut nu numai pentru că reflectă o lipsă de probitate 'morală în activitatea critică, atît de necesară dezvoltării literaturii noastre şi orientării cititorilor, dar îşi pentru că minează chiar criteriile ştiinţifice de analiză a cărţilor. Totodată, e necesar să fie combătute cu aceeaşi vigoare tendinţele de negare neprincipială a meritelor unor lucrări. Trebuie încurajate cu toată căldura, analizate atent, operele valoroase, inspirate din actualitate. 0 altă slăbiciune a 'Criticii priveşte nivelul ei teoretic. Dacă unele realizări au fost obţinute în această direcţie — cum am arătat — ele sînt departe de a satisface nevoile frontului nostru literar. Probleme importante ale creaţiei, legate nemijlocit de progresul ei, se cer lămurite în lumina esteticii marxist-leniniste. Anumite teze generale trebuie adîncite şi dezvoltate în funcţie de experienţa bogată a literaturii noastre şi a literaturii din ţările socialiste. De anulte ori însă, cînd e vorba de asemenea teme, sub titluri promiţătoare se repetă lucruri arhicunoscute. Alteori, ideile teoretice din diferite articole sau cronici sînt sărace, nu izbutesc să ridice probleme noi şi cu adevărat interesante ; recent pe multe coloane, se discuta în presa noastră literară cit de lungi sau oît de scurte trebuie să fie romanele consacrate construcţiei socialiste. E nevoie să ducem o luptă susţinută şi solid argumentată împotriva teoriilor estetizante şi a variantelor lor revizioniste. Se impune de asemenea necesitatea permanentă de a combate dogmatismul în problemele literare. Experienţa ne-a arătat că sub acest pretext unii nechemaţi sînt gata să renunţe la toate principiile esteticii (marxist-leniniste. Noi avem dimpotrivă datoria ca, pornind de la ele, aplieîndu-ile cu consecvenţă, să combatem dogmatismul, conştienţi fiind că forma lui cea mai răspîndită este încălcarea acestor principii, cramponarea de abstracţii care evită confruntarea cu practica vieţii. E necesar să ridicăm nivelul teoretic al 25 •criticii, legînd-o strâns de problemele concrete ale literaturii noastre, de realităţile construcţiei -socialiste. Aici un fapt capital îl constituie însuşi contactul cu masele largi. Multe articole se adresează încă unui cerc restrâns de cititori. Critica literară nu va reuşi să-şi îndeplinească importanta sarcină pe care o are în dezvoltarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii, decît întărindu-şi simţitor caracterul publicistic, -după exemplul strălucit al criticii democratice revoluţionare ruse, al criticii noastre progresiste (Gherea, Ibrăileanu) şi al criticii literare sovietice. Criticii noştri se mărginesc adesea să analizeze fenomenul literar în sine, dînd astfel articolelor lor un caracter tehnicist, îngust, de specialitate. Criticul e chemat să depăşească sfera unor preocupări de strictă specialitate, să ajute efectiv literatura lîn exercitarea operei ei de 'transformare a conştiinţelor, să angajeze, pornind de la personajele şi acţiunile cărţilor inspirate din realitatea socialistă, dezbateri pasionate asupra rosturilor fundamentale ale existenţei, asupra a tot ce-i frământă pe oamenii muncii din ţara noastră. Numai aşa va izbuti isă trezească interesul unor categorii largi de cititori, să ajungă un prieten şi un sfătuitor al acestora. în directă legătură cu întărirea caracterului publicistic al criticii, se pune şi problema accesibilităţii articolelor de critică literară. Oare unii critici tineri, foarte tineri, care mai au încă multe de învăţat, trebuie să „coboare" ca să se facă înţeleşi, sau trebuie să-şi ridice ei înşişi nivelul pentru a se exprima ştiinţific şi clar, viu şi colorat, aşa cum vorbeşte poporul ? Pentru a apropia şi mai mult critica de păturile largi ale cititorilor, pentru a o antrena în dezbaterea problemelor literare şi pentru a asigura astfel progresul continuu al creaţiei, e necesară o extindere a luptei de opinii, pe o bază principială. Uneori această condiţie fundamentală de •dezvoltare a spiritului critic e înlocuită prin scurte note neangumentate, împunsături mărunte, observaţii lăturalnice, care nu îngăduie o discuţie serioasă. 0 vreme, „Gazeta literară", „Luceafărul", „Igaz Szo", „Utunk", „Tribuna" şi „Contemporanul" şi-au făcut o 'specialitate din asemenea hărţuieli neprincipiale. Astfel de practici, care transformă anumiţi autori în victime permanente ale unor inimiciţii personale şi care mai continua încă, sub forme deghizate, n-au ce căuta în coloanele revistelor noastre. Publicaţiile sînt chemate să facă loc în paginile lor, nu răfuielilor meschine -de grup, ci luptei tovărăşeşti, curajoase, obiective şi principiale de opinii In jurul problemelor esenţiale ale creaţiei. Licliidîndu-şi slăbiciunile serioase pe care le-am arătat şi de care se face încă vinovata, întărindu-şi spiritul de partid, critica noastră literară "trebuie să-şi exercite cu pasiune sporită în viitor, rolul ei important. Tovarăşi, Sîntem deţinătorii unui instrument perfecţionat şi eficient, scrisul nostru, pe care ni-1 înţelegem pus în întregime în slujba unui nobil scop : modelarea omului socialist. Acest om este eroul cel mai interesant al epocii. Deciziile şi atitudinile sale în muncă, sau în viaţa personală, marchează o nouă psihologie, relaţii umane inedite, consemnate cu atîta limpezime în „codul moral al comunismului" din Programul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Avem ca sarcină principală să facem din 26 asemenea oameni eroi pozitivi, personaje cuceritoare, îndrăgite de cititori şi luate de ei ca modele de comportare. Tot iîn vederea operei de făurire morală a unei umanităţi .superioare, literatura este chemată să folosească şi arma satirei. In această direcţie .am ifăcut încă destul de .puţin. Sînt necesare lucrări interesante care, de pe poziţiile principiale şi .ferme ale clasei muncitoare, să biciuiască fără cruţare, cu vervă şi inteligenţa, tarele morale moştenite din lumea burgheză, să denunţe prin tipuri viu creionate, prin situaţii revelatoare şi cu forţă de simbol, egoismul animalic, făţărnicia, dezinteresul faţă de cauza ■obştească, spiritul rutinier, tot ceea ce e străin de profilul moral al omului nou. Pentru ca acest om nou, existind cu pregnanţă în toate sectoarele activităţii omeneşti, să devină prin scrisul nostru inspirat personaj literar, •;; necesar mai întîi ca el să fie cunoscut. Şi cu aceasta ne apropiem de o temă îndeajuns dezbătută, dar încă insuficient rezolvată : a cunoaşterii vieţii. Amploarea dezvoltării societăţii noastre, creşterea impetuoasă a personalităţii umane în orânduirea socialistă necesită o mult mai .temeinică cunoaştere a vieţii. 0 asemenea .cunoaştere nu se poate dubindi pe calea unor documentări rapide şi superficiale. Nu poli realiza pagini temeinice decît dacă eroii tăi — cunoscuţi pînă în cele mai tainice reacţii — .devin parte integrantă din personalitatea ta. Trebuie trăită viaţa eroilor pentru ca să răzbească în chip convingător în pagina de literatură. Va trebui să eăutămi împreună toate metodele pentru ca să realizăm legarea cit mai nemijlocită, cit mai profundă a scriitorului de lumea eroilor săi. Cunoaşterea vieţii presupune nu numai o adâncire a psihologiei eroilor, ci implică, într-un mod imperios necesar, înţelegerea sensurilor şi a legilor obiective care guvernează această viaţă, a perspectivei generale pe care o are viaţa socială. Oricâte .date ai" culege scriitorul privind lumea şi oamenii pe oare-i zugrăveşte, aceste date vor însemna o aglomerare ..amorfă, riscînd să-1 conducă la o viziune naturalistă asupra lumii, dacă întreaga sa cunoaştere, dacă toate investigaţiile sale, nu vor sta sub reflectorul învăţăturii despre lume şi societate a clasei muncitoare, singura filozofie ştiinţifică, singura busolă menită să-1 călăuzească şi să-1 ferească • de dibuiri, rătăciri şi eşecuri. Scrisul nostru ne incumbă mari răspunderi. Trebuie să ne perfecţionăm armele pentru ca tirul lor să fie sigur,' precis, exemplar. Tindem la o oît mai înaltă măiestrie a scrisului nostru. Va trebui să căutăm, consecvent şi îndrăzneţ, forme noi de expresie, reclamate de (materialul inedit al vieţii. Sâmtem adversarii hotărâţi ai tuturor formelor de epigonism literar, de stagnare şi împietrire în forme vechi, strimte, necu-prinzâloare, în oare nu-şi găseşte loc fenomenul impetuos al vieţii noi. Trebuie promovat spiritul inovator în creaţia literară; nu am fi în pas ou timpul nostru, dacă nu am stimula tot ceea ce poate constitui o inovaţie • creatoare în artă, priincioasă unei mai bune, mai adânci, mai cuprinzătoare înţelegeri a realităţii. Nu vom putea fi însă niciodată de acord cu „originalitatea" stând sub semnul modelor, al snobismului şi al dispreţului flagrant pentru bunul simţ. Constituie pentru noi o lecţie permanentă de exigenţă şi de muncă, felul cum au muncit şi cizelat cu migală de filigranist versul sau replica lor, clasicii literaturii noastre. Avem un tineret talentat a cărui prezenţă exuberantă a îmbogăţit frontul nostru literar. Dar nu ne-am face pe deplin 27 datoria faţă de ei, daca ou le-anii atrage unora atenţia cu privire la o oarecare înclinare spre grabă în munca lor literară. Manuscrisele lui Eini-neseu şi Caragiale, şi nu numai ale acestor doi geniali scriitori, sînt un exemplu fie osîrclie îndîrjită în munca lor creatoare. Ne îngăduim să le atragem unora dintre tinerii noştri confraţi atenţia cu privire la acea „sfîntă nemulţâmire'4 de care vorbea atît de des Mihail Sadoveanu. Le cerem tinerilor noştri scriitori o efervescenţă intelectuală, duşmană neîmpăcată a înfumurării, mulţumirii de sine şi stagnării. Vom respinge ca ostile omului şi demnităţii sale delirurile morbide, degradante, sobematî-zante pînă la insultă, în oare oamenii sânt asimilaţi prisosurilor deşertate în lă'zdle de gunoaie din teatrul lui Beckett. ★ Darea de seamă s-a oprit apoi asupra problemei traducerilor. Aria răspunderilor noastre scriitoriceşti creşte pe măsura amplificării ariei de acţiune a literaturii noastre. Astăzi, lucrările noastre au trecut departe de frontierele ţării. Volumele noastre de proză sau de versuri cunosc o largă răspândire în Uniunea Sovietică, în ţările de democraţie populară şi au început să fie cunoscute şi în lumea apuseană. Trebuie să muncim astfel ca tort mai uruite lucrări româneşti să fie cunoscute dincolo de hotarele ţării, pentru ca şi prin operele noastre literare, oamenii din lumea întreagă să cunoască şi să preţuiaseă mai mult ţara noastră, poporul nostru harnic şi 'realizările lui paşnice. Ca scriitori participăm la dezbaterile care frământă astăzi lumea. Ne interesează în chip deosebit realizările din ultimii ani ale literaturii sovietice precum şi discuţiile de importanţă mondială ce se poartă în Uniunea Sovietica, privind problemele artei şi literaturii, căci experienţa sovietică s-a dovedit pentru noi, ca-n toate domeniile vieţii, rodnică şi bogată în urmări. Contactul strâns cu scriitorii sovietici şi atenţia acordată literaturii noastre de editurile şi revistele sovietice au dat creaţiei noastre aripi ce o poartă departe peste hotare. Urmărim cu atenţie discuţiile literare din celelalte ţări socialiste. Ne revine datoria de a participa în viitor, în proporţie şi mai mare, la îmbogăţirea patrimoniului literar comun, care este literatura mondială revoluţionară. Apoi raportorul s-a ocupat pe larg de diverse fenomene literare din lumea capitalistă, subliniind atracţia pe care o exercită ideile socialismului asupra unor scriitori de seamă, cthiar .atunci cînd nu se situează pe poziţiile clasei muncitoare, dar adopta o atitudine critică faţă de modul de viaţă burghez. Sîntem dornici — a continuat raportorul .— să cunoaştem poziţiile acestor scriitori, să le comunicăan punctele noastre de vedere. Discuţiile între oameni de bună credinţă au adus întotdeauna lumină. Să ne aşezăm în faţa mesei rotunde şi să ne confruntăm poziţiile. Sîntem încredinţaţi că nu vom avea toţi decât de .câştigat. Ne vom spori bagajul de cunoştinţe, vom recolta un material care ne va obliga la meditaţie, vom găsi împreuna forme şi mai eficiente pentru ca lupta noastră comună, închinată cu devoţiune Omului şi bunului său suprem, Pacea, să triumfe. Sîntem slujitorii unei arte oare serveşte celor mai înalte idealuri ale umanităţii. Tocmai de aceea ne manifestăm intransigenţa faţă de orice încercare menită să ultragieze omul şi să-1 împace ou ideea capitulării în 28 faţa unui destin condamnat. Vom respinge întotdeauna fără cruţare toate curentele şi tendinţele mistice, obscurantiste, exaltând universul decăzut al instinctelor animalice sau (făoînd apologia modului de viaţă capitalist. Vom demasca necontenit caracterul filistin al evaziunii din lumea realului în universul proiecţiilor onirice, cultul egoismului nedemn, exaltarea relaţiilor de junglă, apologia neosuperunanului, vom -stigmatiza teoria desperării şi a agoniei, cu atîta fervoare susţinută astăzi în occident de imul dintre foştii ideologi ai fascismului românesc, Emil Cioran. Pentru această muncă -devotată sântem nu o dată calomniaţi. Nu e greu de arătat cine sînt aceşti defăimători! Nu de mult, unul dintre ei, fostul legionar Vintilă Horia, a fost demascat şi înşişi cei care l-au sprijinit o vreme au trebuit să-1 abandoneze fiindcă pe chipul lui au recunoscut stigmatul fascist. Iată că acum alt transfug, nu mai puţin abject, Petru Dumitriu, îşi -debitează infamiile prin oficdnile m-ncinoase ale agenţiilor imperialismului şi fascismului. Asemenea indivizi lipsiţi de scrupule, gata oricând să înjure ce au lăudat ieri si -să-şi ischimbe credinţele ca gulerele de cămaşă, rămânând însă în fundul sufletului mereu la fel de soioşi, încearcă să ne dea lecţii de etică şi estetică. Atmosfera vieţii noastre literare s-a purificat prin dispariţia unor asemenea lepădături. Lătrăturile lor la diverse posturi de radio nu arată -decît o jalnică neputinţă, o ridicolă exasperare în faţa succeselor literaturii noastre. Inspirată din lupta poporului, legată prin mii de fire de tot ce e mai bun, mai Înălţător în fiecare dintre noi, literatura noastră socialistă n-are alt ideal decît să se ridice la înălţimea epocii noastre luptătoare, ■strălucind în lumina zorilor comunismului. TVÎunca Uniunii Scriitorilor Tovarăşi, în directă legătură cu marile sarcini ale frontului literar, e important să analizăm cum a activat în ultimii ani Uniunea Scriitorilor. Bilanţul este, fără îndoială, pozitiv. în desfăşurarea muncii Uniunii Scriitorilor, un sprijin deosebit de preţios l-am primit din partea organizaţiei de bază P.M.R. a Uniunii Scriitorilor. Organizarea în aceşti ani a unor dezbateri 'de amploare ou privire la orientarea creaţiei — cum a fost cea despre actualitate -şi partinitate, Consfătuirea pe ţară a scriitorilor tineri, din 1960 — au dus la rezultate rodnice. Secţiile şi comisiile Uniunii Scriitorilor au muncit inegal. 0 discuţie pozitivă, ca aceea despre „critica poeziei", organizată de Comisia de critică împreună cu Secţia de poezie, s-a soldat ou afirmarea unui curent de atitudine critică faţă de poezia inexpresivă. Deosebit de folositoare a fost o 'consfătuire de lucru, a Comisiei de literatură pentru copii şi tineret. Ar fi fost bine dacă comisia respectivă ar fi perseverat pe acest drum şi şi-ar fi dus activitatea în spiritul concluziilor judicioase elaborate la consfătuire. Secţia de dramă, în general activă, a iniţiat dezbateri rodnice cu privire la premierele din stagiune, piese aflate in manuscris, piese într-un act etc. Activitatea acestei secţii ar fi fost şi mai fructuoasă dacă s-ar fi bucurat de sprijinul tuturor autorilor de teatru. Au avut loc acţiuni pozitive ale secţiilor de proză, traduceri, discuţii interesante ale Comisiei 29 pentru literatura minorităţilor naţionale. Totuşi noi nu ne putem declara satisfăcuţi de activitatea secţiilor şi comisiilor Uniunii, munca lor, slab controlată de conducerea Uniunii Scriitorilor (fiind lipsită de continuitate. Filialele Uniunii Scriitorilor, care s-au bucurat prea puţin de sprijinul organizatoric efectiv al Uniunii Scriitorilor, au dus totuşi o activitate apreciabilă pentru dezvoltarea forţelor literare locale. A fost asigurata apariţia regulată a revistelor Uniunii, au ifost promovaţi numeroşi tineri scriitori de talent din regiunile ţării, s-a realizat o bună colaborare cu teatrele locale şi alte instituţii cu caracter cultural. In ultimii 5 ani, ajutată îndeaproape ide organele de partid, sindicale şi -de stat, Uniunea Scriitorilor, prin Comisia ei de îndrumare, a organizat 19 consfătuiri regionale eu cercurile literare şi .s-a îngrijit de apariţia a 42 de culegeri, care însumează semnăturile a peste 300 de membri ai cercurilor literare. Datorită acestei activităţi, oît şi altor condiţii favorabile, dar mai ales datorită intensei vieţi culturale, sîntem azi martorii unei bogate mişcări literare, nu numai în oraşele în care funcţionează filiale ale Uniunii Scriitorilor, dar şi în altele, ca : Bacău, Constanţa, Hunedoara, Galaţi, Oradea, Arad. Această activitate de promovare a talentelor ivite din rîndurile poporului merită o atenţie mai mare din partea Uniunii Scriitorilor. Frecvente au fost întâlnirile variate ale scriitorilor cu cititorii, iniţiate' sau sprijinite de Uniune. O activitate culturală susţinută s-a desfăşurat la Casa Scriitorilor. Fondul Literar şi Biroul drepturilor de autor au sprijinit în tot acest timp acţiunile Uniunii Scriitorilor, dovedindu-se nişte organe necesare pentru stimularea creaţiei scriitoriceşti. Sectorul de relaţii externe al Uniunii Scriitorilor a desfăşurat o activitate bogată şi variată, nu numai ca bună gazdă, la primirea oaspeţilor din străinătate, ci şi prin acţiunile de popularizare a literaturii noastre peste hotare. Schimburile culturale cu ţările cu care avem convenţii şi acorduri se îmbunătăţesc şi se lărgesc necontenit. Conducerea Uniunii Scriitorilor a stabilit în aceşti ani bune relaţii de colaborare cu editurile, participând activ la elaborarea şi definitivarea planurilor de apariţie, acordând un sprijin mai calificat în munca de discutare a manuscriselor, ajutând mai mult ca înainte colegiile şi consiliile editoriale. Dar în acest domeniu mai sînt încă multe de făcut. Secţiile şi comisiile sânt datoare să acorde un sprijin substanţial la rezolvarea problemelor editoriale. Iar scriitorii cu experienţă sînt chemaţi să-şi dea contribuţia lor valoroasă la stimularea şi încurajarea scriitorilor tineri. în ultimii ani, publicaţiile literare au luptat mai consecvent şi cu mai multe rezultate pentru actualitate şi partinitate în literatură, pentru întărirea legăturilor scriitorilor cu viaţa. Datorită activităţii revistelor a fost stimulată .creaţia de schiţe şi reportaje, s-a accentuat prezenţa scriitorilor în dezbaterea problemelor politice şi ideologice, is-au desfăşurat oîteva dezbateri interesante, ca de pildă cea despre poezie, sau aceea despre modalităţile .prozei. Revistele au promovat talente tinere în toate sectoarele creaţiei literare, au luptat pentru ridicarea calităţii, pentru perfecţionarea măiestriei. Dar, în acest sens, mai trebuie să muncim cu toată grija pentru ca revistele noastre să devină adevărate tribune ale experienţei înaintate, •laboratoare de căutări artistice bine orientate, ou adevărat noi şi consec- 30 vent pătrunse de principiile esteticii imarxistdenimiste, ale realismului socialist. Unele scăderi le aparţin în întregime, altele reflectă stilul defectuos de muncă al Uniunii Scriitorilor cu redacţiile, de a căror activitate răspunde. E necesar ca eforturile Uniunii Scriitorilor şi ale redacţiilor să fie îndreptate spre îmbunătăţirea substanţială a stilului lor ide muncă. Redacţiile sînt datoare să lupte cu fermitate împotriva diletantismului şi a improvizaţiei, împotriva muncii în asalt. Principala condiţie a succesului în munca oricărei redacţii este existenţa unei orientări ferme, claritatea obiectivelor, care să ţină seama şi>de problemele generale ale literaturii şi de profilul specific ai revistei respective. Totodată, o sarcină esenţială a redacţiilor este asigurarea principialităţii depline în relaţiile cu colaboratorii. Nu se poate admite nici o îngăduinţă, nici un rabat de exigenţă, de dragul „relaţiilor" bune, dar nici o atitudine dispreţuitoare, lipsită de înţelegere. Lupta pentru principialitatea fermă a relaţiilor dintre redacţii şi colaboratori este cauza revistelor şi colaboratorilor. Aceasta presupune combaterea tămâierii şi laudelor reciproce, a tendinţelor de răfuială, care, din păcate, mai înveninează atmosfera noastră literară. Publicaţiile trebuie să tindă a deveni mai mullt focare de dezbatere a problemelor ideologioo-artislice ale literaturii. în Darea de seamă au fost precizate în continuare sarcinile specifice, care stau în faţa fiecărei reviste a Uniunii Scriitorilor. Referind u-se apoi la munca organelor de conducere ale Uniunii Scriitorilor, raportorul a spus : 'Comitetul Uniunii — activitatea noastră de fiecare zi ne-a arătat-o —• s-a întrunit rar, în şedinţe nu îndeajuns de pregătite, în primul rând din vina Biroului. în centrul atenţiei Comitetului de conducere n-au fost aduse totdeauna problemele principale, de orientare a muncii literare, activitatea lui alunecând uneori în examinarea unor chestiuni lăturalnice. Nu o dată, datorită unor fricţiuni neprincipiale, în loc să se analizeze temeinic, cu răspundere, problemele literaturii sau ale Uniunii înscrise la ordinea de zi, unii membri ai Biroului împingeau discuţiile spre problemele secundare, nesemnificative pentru treburile generale ale vieţii literare. Trebuie subliniat că membrii Biroului s-au ocupat insuficient de sectoarele care le-au fost încredinţate. Intre conducerea Uniunii şi diversele ei inele de lucru — reviste, secţii, comisii, filiale — legăturile au fost sporadice. Secretariatul Uniunii n-a muncit în spirit colectiv. în cea mai marc parte a perioadei de după reorganizarea Secretariatului, primul secretar a lucrat mai mult de unul singur. Din aceasta cauză, şedinţele Biroului se pregăteau în pripă ; n-a existat totdeauna un plan al activităţii Biroului, un plan de dări de seamă şi analize pe probleme, iar atunci cînd asemenea analize se înscriau totuşi pe ordinea de zi, ele aveau un caracter improvizat. Noi, scriitorii, trebuie să fim pe deplin convinşi că alături de preocupările fireşti pentru propria creaţie, sântem răspunzători şi pentru munca Uniunii, pentru cauza comună a literaturii noastre. 0 literatură nu e tare numai prin câteva personalităţi răzleţe — a spus-în continuare vorbitorul —• ci prin forţele reunite ale tuturor care ştiu ţine cu dibăcie pana în mână şi aşterne pe hârtie un cuvânt iscusit. Trei plopi şi două tufe nu fac o pădure — e nevoie, ca să le spui copacilor codru, de arbori mulţi, variaţi, tineri şi bătrâni, înveoinlndu-şi tulpinele şi 31 atingîndu-şi mimurile sunătoare în timp bun -sau pe furtună. Cinstea, sinceritatea, puritatea morală, simplitatea, modestia trebuie să constituie tot mai mult principalele noastre .dimensiuni morale, trăsăturile de bază ale colectivităţii scriitoriceşti, câştigate în viaţa obştească şi personală. Munca Uniunii Scriitorilor .şi a organelor sale de conducere trebuie să se desfăşoare neabătut sub semnul principiilor juste, sănătoase ale muncii colective. Viitoarea conducere a Uniunii Scriitorilor va trebui săjşi concentreze mai mult ca în trecut atenţia asupra problemelor de creaţie, să ajute tot mai mult pe scriitori lîn rezolvarea problemelor ce se ridică în activitatea literară a 'fiecăruia şi să descopere mijloace şi noi căi de intensificare a legăturii scriitorilor cu realităţile socialiste. După aceasta raportorul a informat conferinţa asupra propunerilor privind unele modificări de statut, insistând asupra necesităţii de a se creea calitatea de „membru stagiar" al Uniunii, pe baza analizei temeinice a activităţii scriitoriceşti a solicitanţilor de către un juriu desemnat de comitet. Trebuie ca timpul de stagiu — a spus raportorul — să fie folosit de tinerii scriitori pentru dezvoltarea lor efectivă, pentru verificarea talentului lor, pentru însuşirea experienţei înaintate scriitoriceşti, şi nu pentru desrădăcinare de la locul de muncă, pentru o profesionalizare pretimpurie, sau pentru permanentizarea unei situaţii de „stagiar" şi „începător". Regulile .şi exigenţa de primire a membrilor stagiari urmează să fie aceleaşi oa şi în cazul primirii membrilor Uniunii Scriitorilor. Tovarăşi, Congresul al IIIdea al P.M.R. prin hotărârile sale, prin planul de şase ani, prin planul de perspectivă a pus aşa sarcini măreţe în faţa poporului, iar oamenii muncii le îndeplinesc cu atâta hărnicie, pricepere şi avânt, încât bunăstarea generală, radicala transformare a vieţii în industrie, în agricultură, pe tărîm cultural se petrece cu o viteză caracteristică altădată numai domeniului fantasticului. In această palpitantă desfăşurare de forţe creatoare, noi, scriitorii, ne bucurăm de un loc de cinste şi 'de mare răspundere prin sarcinile ce ne stau în faţă : de a contribui la formarea omului nou. Masele de cititori, al căror număr a sporit nespus de mult în urma revoluţiei culturale, ne privesc cu dragoste şi .aşteaptă de la noi lucrări literare din care să se răsfrângă lumina conştiinţei socialiste şi faptele eroicei armate a muncii. Nouă ni se cere, în primul rind, să cunoaştem adânc această nemaipomenită desfăşurare a forţelor muncii in construirea unei vieţi noi, se cere să fim noi înşine în mijlocul celor ce înalţă patria noastră socialistă. De aceea, în dezbaterile noastre trebuie să ocupe un loc central valorificarea multiplă a experienţei ce au dobiîndit-o .scriitorii din contactul cu noile realităţi şi 'studierea căilor, care trebuie mereu înmulţite, pentru intensificarea multilaterală a legăturilor cu viaţa, cu oamenii noi. Noi nu sîntem nişte simpli călători care culeg impresii pentru viitoare cărţi menite să aducă mărturie despre oameni şi locuri văzute. Părtaşi, prin munca noastră Ia uriaşa operă revoluţionară, de totala şi radicală restructurare a unei ţări. şi a unui popor, noi ne încadrăm în construcţia lumii noi şi ne înscriem pe orbita epocii noastre. De fermitatea şi claritatea .32 poziţiei noastre, definită printr-un singur cuvânt: partinitate, depinde la mare măsură rolul educativ al operelor noastre. Iată de ce în dezbaterile noastre problema cunoaşterii actualităţii nu poate fi despărţită de definirea atitudinii ce o are scriitorul în faţa adevărului vieţii. Această atitudine n-e este vitală ca sîmgele organismului viu, iar fermitatea ei se întemeiază pe limpezime în concepţia noastră despre lume. Nici o operă literară nu se bucură ide trăinicie fără să atingă înalte calităţi artistice. Poate nici un alt domeniu al vieţii sociale nu trăieşte şi mai ales nu durează aşa de mult .prin calitate ca realizările artei. Iată de ce arta scrisului trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. N-am fi cu adevărat fiii epocii In care trăim dacă n-am lua poziţie faţă de marile probleme oare frămîntă astăzi omenirea. Trebuie să afirmăm cu tărie zdrobitoarea superioritate a ideologiei socialiste asupra concepţiei în descompunere despre lume şi viaţă a burgheziei, a imperialismului, care zdrăngăne mereu armele şi ţine încă sub căleai popoare şi popoare, iar în propriile ţări stoarce pînă la istovire vlaga celor ce muncesc. Acestea islnt doar câteva din problemele care merită să fie în mod deosebit luate de noi în dezbatere, în vederea oglindirii lor în creaţia noastră literară. Discutîndu-le, nu trebuie să pierdem din vedere nici o clipă pe aceea a propriei noastre atitudini de scriitori ai unei ţări socialiste. Atît relaţiile colegiale dintre noi cît şi prestigiul de care trebuie să se bucure în societatea noastră scriitorul merită să fie temeinic dezbătute. Misiunea ce a dat-o partidul scriitorilor, de a realiza o literatură pusă în slujba poporului nostru, constructor al orânduirii socialiste, cinstirea de oare ne bucurăm din partea oamenilor muncii, toată grija şi încredorea ce mi se acordă, cer din partea noastră nu numai multă pricepere în munca destul de grea ce sîntem chemaţi a o duce la îndeplinire, ci şi demnitate — bazată pe înalte calităţi morale şi pe o conştiinţă formată în lupta pentru cele mai frumoase idealuri umanitare pe care le realizează oamenii muncii. Va trebui să plecăm de aici cu simţământul şi cu igîndul că de îa noi se aşteaptă lucrări literare de mare răsunet, de mare răspundere, care, — în spaţiu să facă să vibreze inima maselor de oameni ai munci, iar — în timp, — inima generaţiilor viitoare. Contemporani activi, într-o lume nu fără greutăţi şi primejdii, ai făuririi celei mai înalte întrupări a societăţii omeneşti, comunismul, sîntem datori a ne spune în prezent cuvântul răspicat, oare plăzmuieşte, din substanţa vie a faptelor, esenţa nepieritoare a artei şi, totodată, să aducem viitorului mărturie despre ceea ce este adevărul vieţii şi ceea ce devine realitatea în perspectiva viitorului. Prin trăinicia meşteşugului de-a trece durerea şi bucuria în eîntec şi poveste, avem solia de-a face să retrăiască în cuvânt oamenii şi faptele lor în desfăşurarea vremii şi de a le spori însutit optimismul în muncă, elanurile creatoare. Masele de cititori, al căror număr a crescut nespus de mult în urma revoluţiei culturale, ne înconjoară cu dragoste, preţuiesc fiecare carte bună. înspre noi sînt îndreptate privirile milioanelor de cititori din patria noastră. Cuvântul nostru, bine cugetat, să ©întărească greu, să se ridice la înălţimea faptelor eroice ale oamenilor muncii. Să ne străduim ca, de sub pana noastră, să iasă opere literare de amare răsunet, de mare răspundere, demne de epoca socialismului şi comunismului. (Text .prescurtat) 3 — Viaţa romîncască nr. 3 33 Tot în cursul şedinţei de dimineaţă, scriitorul Radu Boureanu a dat citire Dării de seaimă a comisiei de revizie. în şedinţa de după-amiază, .scriitorul Ion Bănuţă a prezentat raportul comisiei de validare. Raportul comisiei de validare prezentat de tovarăşul Ion Bănuţă Tovarăşi, în urma verificării mandatelor de delegaţi la Conferinţa pe ţară a Scriitorilor din R.P.R. din 22—24 ianuarie 1962, a proceselor-verbale încheiate cu prilejul alegerilor de delegaţi, Comisia de validare a constatat că alegerile s-au desfăşurat în conformitate cu normele de reprezentare şi instrucţiunile Comitetului de Conducere, pe bază democratică, prin vot secret. ■ în adunările generale de alegeri ale secţiilor de creaţie din Bucureşti şi ale filialelor Uniunii Scriitorilor din provincie au fost aleşi, din 429 membri, un număr de 148 de delegaţi, dintre care 112 la . Bucureşti, 22 lş Cluj, 6 la Tg. Mureş, 4 la Iaşi şi 4 la Timişoara, Din cei 148 delegaţi aleşi, participă la facrările Conferinţei noastre 11& delegaţi; un număr de 8 delegaţi nu s-au putut prezenta din motive obiective. Astfel conferinţa noastră este legal constituită. Componenţa Conferinţei noastre este o expresie a dezvoltării neîncetate a literaturii noastre în anii de după Congresul Scriitorilor din 1956, demonstrlnd o creştere însemnată a noilor forţe scriitoriceşti care au intrat în rîndurile Uniunii noastre. în acelaşi timp componenţa Conferinţei exprimă unitatea frontului nostru literar, constituit din scriitori de la cei mai vîrstniici şi pînă la cei mai tineri care scriu în limba romînă şi în limbile minorităţilor naţionale. După vîrsta delegaţilor, componenţa Conferinţei noastre se prezintă astfel ■. între 20 şi 30 ani — 16 delegaţi înitre 30 şi 40 ani — 66 delegaţi între 40 şi 50 ani — 31 delegaţi peste 50 ani — 35 delegaţi Scriitorii care scriu în limba romînă sînt reprezentaţi la Conferinţă prin 123 delegaţi; în limba maghiară prin 19 delegaţi,- în limba germană prin 5 delegaţi,-în limba sîrbă prin 1 delegat. Pe genuri de creaţie, componenţa Conferinţei noastre se prezintă astfel: 45 de delegaţi poeţi, 56 prozatori, 10 dramaturgi, 25 critici şi istorici literari, 6 scriitori de literatură pentru copii şi tineret şi 6 traducători. Dintre delegaţii la Conferinţă, 97 au studii superioare; 24 studii superioare neteriminaite iar 27 şcoli medii. Dintre delegaţi, 3 sînt membri ai Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn, 3 membri ai Comitetului Central al U.T.M., 10 sînt deputaţi în Marea Adunare Naţională, iar 11 sînt membri activi sau corespondenţi ai Academiei Republicii Populare Rorniîne. 47 de delegaţi sînt Laureaţi ai Premiului de Stat, 14 sînt distinşi cu aîte premii literare. Dintre delegaţi 108 sînt distinşi cu diferite ordine şi medalii ale Republicii Populare Romîne. 34 Tovarăşi, Componenta Conferinţei noastre dovedeşte că frontul nostru literar dispune de însemnate forţe literare care, sub înţeleaptă îndrumare a Partidului, vor îndeplinii cu cinste sarcinile ce stau în faţa literaturii noastre în etapa actuală şi vor făuri opere menite să răspundă înaltelor exigenţe ale poporului nostru muncitor. Discuţii Scriitorul Demostene Botez, care a prezidat şedinţa, a dat citire propunerilor de modilicâri aduse Statutului Uniunii Scriitorilor. Au început apoi discuţiile cu privire la darea de seamă a comitetului de conducere al Uniunii Scrutărilor, la darea de seamă a comisiei de revizie şi asupra modificărilor la statut. Au luat •cuvîniul scriitorii: Titus Popovici Anii care au trecut de la primul nostru Congres au fost ani de rodnice căutări creatoare, de realizări certe şi multilaterale; ei au confirmat justeţea liniei partidului nostru în problemele revoluţiei culturale; aceşti ani au făcut să ne apară mai clare lipsurile noastre, unele moştenite, altele apărute pe drum, în procesul de formare a noii literaturi, — precum şi căile de lichidare a acestor lipsuri. îndrumarea de partid, principială, competentă, plină de înţelegere şi răbdare a ferit pe scriitorii noştri, în momentul în care revizionismul îşi dez-lănţuia atacurile sale perfide împotriva leninismului, de alunecarea în mlaştina nihilismului mic-burqhez, capitulard şi văicăreţ, de bîjbîieliie uneori tragice, cărora în alte părţi, li s-a plătit un tribut greu şi dureros. înţelepciunea, fermitatea leninistă ' }, „Cu tot sufletul meu înflăcărat sînt în, mijlocul Conferinţei naţionale a tovarăşilor mei de construcţie culturală, scriitorii, vârstnici şi tineri, şi aştept 0 îndreptare a sănătăţii mele spre a lua parte ciît mai curând împreună cu .voi .toţi ca un simplu muncitor devotat şi disciplinat,, sub flamurile larg desfăşurate ale Partidului Muncitoresc ;Roniîn şi patriei noastre, la ridicarea înaltului turn, al umanismului socialist român". , ., < Cînd pentru întîia oară omul a zgi-.riat pe. peretele.unei caverne silueta Unui , animal, a făcut asta ca să vadă şi alţii ceia văzut el. Arta este un limbaj şi dacă oro.nl s-ar perpetua într-un^ singur exemplar n-ar mai avea nevoie de grai. Este, deci, de prisos a mai demonstra absurditatea izolării artistului şi a „puri taţii" artei. Foarte adesea „abstragerea" artistului este o ipocrizie, căci na există vreunul care să nu dorească a fi cunoscut de cît mai mulţi semeni. Abstracţiunea este un scandal prin care, ratatul încearcă să atragă atenţia asupra,' sa. O poză este şi aceea de a scrie pentru „mîine". Toţi marii creatori au scris pentru ziua de „azi". Trăim me- ®6 reu în prezent. Trăieşte pe pămînt, în cetatea ta, cu oamenii vremii tale, acesta este singurul chip ca mîine să fii al tuturor cetăţilor. Surprinde esenţa prezentului, singura prin care vei depăşi şi ziua de 'astăzi şi curiozitatsa blazată a cîtorva esteţi. Prin urmare orice scriitor, urmînd chemarea pe care Partidul Muncitoresc Romîn a făcut-o, nu de mult, artiştilor „de a făuri opere la nivelul înalte'or exigenţe artistice şi ideologice ale partidului şi ale poporului", e în deplin acord cu estetica cea mai sănătoasă şi mai adevărată. Construcţia socialismului este pentru noi o problemă naţională şi a solicita scriitorul să fie un magistral incitator la fapta de ridicare a civilizaţiei materiale şi a culturii poporului romîn este a face apel la patriotismul său. Patriotismul nostru popular e în concordanţă cu cele mai elementare cerinţe ale artei. Admirăm pe Ahile fiindcă era un luptător, pe Hamlet care, deşi năpădit de ceţurile sentimentului de zădărnicie, pedepseşte implacabil crima. Dacă Ahile s-ar piti în toiul luptei într-un tufiş iar Hamlet s-ar plimba într-una pe scenă delirînd ca Ofelia, Homer n-ar fi Homer şi nici Shakespeare, Shakespeare. Omenirii sănătoase îi place eroul, acela care face cinste rasei umane. Pot zace că nu există decît un erou al artei, anume „eroul". Un artist ocoleşte deopotrivă „perfecţiunea" cu primejdia de a cădea în schematism şi de a nesocoti studiul procesului care singurul este exemplar, precum. evită copia individului comun, rău definit. O anume rotunjire „ideală", o definiţie clară a direcţiei etice răspunde principiilor arfei, fiind totodată în acord cu exigenţele educative. ' Aşa stînd lucrurile, cred că asupra tuturor chestiunilor profesionale primează o calitate pe care trebuie s-o dezvolte orice scriitor şi anume: de a fi de folos poporului. Arta e o misiune ,- rămîne în picioare comandamentul poetului vestitor al izbînzilor vremii lui. Să te baţi la Troia e fără sens astăzi. Eroii sînt la cîmp, în uzine, în văzduh. De ce ni s-ar părea că e superb ca un cavaler într-un „tournoi" să-şi răstoarne adversarul de pe cal, iar helicopteristul care aterizează pe un grind, în viscol, şi ceaţă, în ajutorul unui bolnav, mai puţin interesant? Totul e de a şti cum să priveşti evenimentul, cauzele banalităţii şi ale monotoniei sînt în noi înşine, precum de noi depind fineţea şi pro-funditatea. Ingenuitatea entuziasmului e calitatea supremă care pune deodată ordine în spirit. Artistul sincer vede limpede şi concepe cu fantezie. Experienţa a demonstrat că orientarea observaţiei după concepţia marxistă despre univers şi meditarea asupra îndrumărilor partidului a fost întotdeauna rodnică pentru creator. Sînt flăcări adevărate, oare fac nu rareori şi fum, şi dau oricum emoţia unui fenomen natural, dar sînt şi flăcări reci, ca acelea produse pe scenă cu panglici de hîrtie roşie mişcate de un ventilator. Acestea nu dau sentimentul măreţ al cornbustiuriii. Eu unul prefer pe scriitorul patriot înflăcărat de ' construcţia socialistă, dar faptuind unele greşeli (amendabile în traiectoria operei lui), impecabilului placid. Gustul cititorilor, foarte numeroşi acum, a evoluat considerabil, sau mai degrabă unui mic cerc de cititori de cărţi de duzină i-a luat locul muncitorimea setoasă de carte solidă şi substanţială. Lăsînd deoparte nuanţele, foarte des judecata acestei mase e mai justă decît a cronicarului profesionist. Trăim vremuri mari, să, ne silim a fi pe măsura lor. Opera trebuie sucită şi bătută cu sîrguinţă pe nicovală. Să nu cădem în prozo sau metromania pe care o ridiculiza, după Horaţiu, Antioh Cantemir : 87 Ferice cel ce poate într-un picior să stea Scriind două sute stihuri pe ceas şi o testea Pe jumătate umple pe zi, nevrînd să ştie Ce scrie şi cum scrie sau de-i vreo vijelie. La discu/ii au luat cuv'mtul in continuare scriitorii: V. Em. Galan Propun să înscriem, printre hotărî-rile pe care Conferinţa noastră le va vota, un paragraf obligînd atît viitoarea conducere a Uniunii, cît şi direct conducerea revistelor noastre, să ridice nivelul publicisticii despre literatură şi problemele dezvoltării ei, la nivelul actualelor posibilităţi şi cerinţe ale frontului literar. Faptul că dezbaterile scriitoriceşti au rămas adeseori fără ecou în presa literară a dat naştere şi a consolidat parcă, de cîţiva ani încoace, o impresie pe care eu o împărtăşesc : impresia că discuţiile noastre de la Uniunea Scriitorilor, discuţiile noastre în cercuri de lucru pe un manuscris sau carte se desfăşoară în general la un nivel superior nivelului la care se duc dezbaterile în presa literară. Amintind de combaterea liberalismului anarhic, a teoriei „adevărului integral", a tendinţelor apologetice, a manifestărilor moderniste, vorbitorul s-a referit la criticile numeroase aduse în Conferinţă revistei „Steaua". în ceea ce priveşte aprecierea cititorilor, care se exprimă prin tiraj, „Steaua" a avut şi are mult mai puţini cititori decît oricare dintre cărţile noastre de lits-racură. Referindu-se la dezbaterile în legătură cu ideile confuze promovate de „Steaua", vorbitorul a arătat că în reviste, ecoul acestor dezbateri — pozitive, creatoare prin concluziile lor — a fost atît de palid, încît, nu putină vreme, „moderniştii" au încercat să se legene în iluzia că este vorba de simple „răfuieli personale". în legătură cu alte probleme care n-tau găsit însă o oglindire satisfăcă- toare în presa literară, vorbitorul s- a referit la falsa teorie a distanţării. Nu putem scrie despre prezent, spun unii, foarte puţini, pînă nu-1 depăşim, pînă nu-1 privim de la oarecare distanţă... în discuţiile noastre, am impresia, am căzut de multă vreme de acord asupra unui lucru cumva elementar: da, este nevoie de o distanţare, 10—15 ani cel puţin, ca să putem scrie bine despre prezent. Dar în condiţiile epocii noastre, şi cînd mai sîntern şi marxişti, distanţarea aceasta o realizăm scriind despre 1962 de pe poziţiile lui '70 sau '75. Spontan, geniile literaturii clasice au izbutit acest lucru şi în trecut. Pe atunci, în mintea oamenilor, istorie însemna doar ce a fost ,• ce urma să fie era doar necunoscuta soartă. Pentru noi, pentru contemporanii noştri, tărîmul istoriei, cunoscute şi sigure începe să se extindă — planificat t — asupra zilelor şi deceniilor viitoare ; se împrăştie ceţurile care învă-luiau, înaintea apariţiei gîndirii marxiste, destinul omului şi al omenirii. Practica noastră literară, mult îmbogăţită în ultimii ani, indică necesitatea unei îmbogăţiri corespunzătoare a gîndirii despre literatură, despre noul profil al istoriei şi destinului eroilor etc... Aici, presa literară trebuie să fie ştafetă înaintată, cercetaş de avangardă. Vorbitorul a criticat teoriile — care continuă să preocupe foarte puţin presa literară ■— avînd drept punct de pornire fetişizarea talentului şi „spontaneitatea" creaţiei, ideea că opera literară ar curge de la sine prin harul muzelor. S-a publicat de curînd în „Gazeta literară" intervenţia tovarăşului 88 Zaharia Stancu la o întîlnire într-o fabrică. Acolo, el enunţa această teorie foarte simplu : cînd pun mina pe creion şi scriu Ia capitolul I, nu ştiu ce am să scriu mai departe la capitolul doi. Dar afirmaţia e dezminţită tot acolo, cînd autorul arată că, d.Bşi nu ştie ce vor conţine capitolele nescrise, ştie totuşi foarte bine că, în întregime, cartea plănuită va avea 14 volume — nu 17, nici 13, nici 11. Cînd se publică asemenea declaraţii pripite — lucrul s-a întîmplat şi altora — presa nu ne face nici un serviciu ; nici nouă, scriitorilor, nici, mai ales, tînărului începător, care, cu creionul în mînă, s-ar apuca să aştepte dicleul muzei. Corect şi sănătos era oa, în loc de reproducerea unor declaraţii improvizate pripit, revista să fi răspuns rostului ei contemporan asi-gurîndu-ne, în acest caz, o dezbatere deschisă ori măcar un studiu competent pe tema raportului dintre raţiune si ficţiunea — creatoare sau nu — a tanteziei artistice. E un exemplu la care aş putea adăuga şi altele. S-a vorbit aici despre descriptivism, dar mai puţin despre o expresie care niciodată n-a fost la noi foarte clarificată: proza obiectivă. Am desprins-o din contextul vechi al lui Ibrăileanu şi, în practica noastră literară, în multe recenzii, i-am dat alt conţinut. Unii înţeleg prin proză obiectivă o proză care se scrie pe baza următoarei reţete : ocup faţă de realitate, eu, scriitor, poziţia unei maşini înzestrate cu cinci simţuri omeneşti, daT fără conştiinţă, fără inteligenţă, fără dorinţa de a schimba ceva — în stare să înregistreze doar comportamentul oamenilor, nicidecum conştiinţa, sentimentele şi gîndurile lor. Este evident în epoca noastră, cînd în conştiinţa omului se petrec schimbări revoluţionare, de primordial interes pentru literatură, o asemenea concepţie nu poate duce pe-un scriitor la rezultate bune. în unele discuţii s-a încercat să se acrediteze ideea obtuză că marii realişti americani, de la Hemingway la Steinbeck, n-au scris şi nu scriu decît despre comportamente („proză obiectivă"), niciodată despre conştiinţa eroilor. Analize literare oneste au arătat însă că, şi acolo, pagină după pagină, cînd e vorba despre cărţi mari şi adevărate, autorii tocmai despre sufletul şi conştiinţa oamenilor vorbesc la nivelul epocii lor, cu forţa talentului lor. B rău că. roadele acestor discuţii n-au pătruns, cu ajutorul presei literare, în tezaurul experienţei noastre comune. Ca opus al descriptivismului, despre care atît Darea de seamă cît şi discuţiile au spus lucruri limpezi, s-a teoretizat, ca un fel de panaceu universal în materie de proză, imprevi-zibilitatea. Adică, în această perioadă, cînd noul vieţii omeneşti porneşte de la faptul că descoperind legile dezvoltării sociale, literatura să creeze un imprevizibil artificial, prin sublinierea n-.i a legii ci a întîmplării, prin dezvăluirea nu a ceea ce influenţează viaţa noastră ca lege, ci prin ceea ce influenţează viaţa noastră ca întîm-plare. în discuţii de mult depăşite ale prozatorilor, confuzia dintre „im-previzibilitatea" de ordin formal, firească povestirii epice ori dramatice, şi fondul previzibil, legic, al evenimentelor realităţii, a fost lămurită Dovada — multe povestiri recente (N. Vel ea, D. R. Popescu ş. a.). Dar revistele n-au întreprins nimic pentru cunoaşterea, dezvoltarea şi generalizarea experienţei cîştigale — şi, de aici, pentru alte povestiri, căutări sterile, penibile, pe reţete ineficace in vremea noastră — gen Kafka etc. Vorbitorul s-a referit în continua-e la o serie de confuzii privind realismul socialist şi tendinţa de a-l concepe, — definiţia aparţine „Gazetei literare", ca un Babei armonios în care pot răsuna orice fel de vocl Referindu-se la o precizie făcută în cursul discuţiilor de tovarăşul Eugen Barbu, cu privire la discordanţa ce apare uneori între tonul „particular". 89 şi cel „oficial" al tovarăşului Paul Georgescu, vorbitorul a arătat că aici e blamată, în fond, lipsa de principialitate care-1 determină pe critic să ocolească polemica deschisă. Este o problemă care nu e specifică numai lui Paul Georgescu, nu se oglindeşte numai în „Gazeta literară", ci priveşte şi alte reviste literare ; e o problemă care va trebui rezolvată. în continuare vorbitorul a spus: Ca să măsurăm drumul parcurs de literatura noastră în ansamblu de la tre- Anton Breitenhoferoarea de seamă prezentată de tovarăşul Mihai Beniuc, ne-a înfăţişat un tablou viu al succeselor dobîndite de literatura noastră în ultimii ani. Deosebit de îmbucurătoare sînt progresele însemnate obţinute în domeniul prozei şi al dramaturgiei, mai ales. în ceea ce priveşte tratarea problemelor - legate de realităţile zilelor noastre. Realizările obţinute se da-toresc în primul rînd îndrumării literaturii . de către Partidul Muncitoresc Romîn, faptului că scriitorii noştri s-au situat ferm pe poziţiile realismului socialist. lnspirîodu-se din aceeaşi realitate clocotitoare a construcţiei noastre socialiste, literatura în limba germană, ca parte organică a literaturii noi din R.P.R. a înregistrat şi ea un salt calitativ faţă de trecut.' Este unul din meritele incontestabile ale acestei literaturi, că a reuşit să oglindească într-o bună măsură una din cele mai însemnate cuceriri ale construcţiei noastre socialiste, prietenia şi frăţia de . nezdruncinat dintre poporul romîn şi minorităţile naţionale din patria noastră. Vorbitorul a amintit cîteva dintre lucrările reprezentative dia • ultimii ani, scrise în limba germană, ca versurile lui Alfred Mar-gul Sperber, Franz Liebhardt, romanul „Foc de vreascuri" de O. W. cu tul Congres pînă astăzi, să ne închipuim cărţile noastre de azi, trecute în peisajul literar 1956 ; cred că aceste cărţi ar fi fost în mare număr propuse pentru premiul de stat şi l-ar fi luat înaintea celor pe oare le-am publicat atunci. Aceasta este o creştere de care avem dreptul să fim mîndri. în acelaşi timp, dezvoltarea vieţii în ansamblu a fost mult mai mare. De aici preocupările noastre fireşti, necesare, îndreptate spre dezvoltarea continuă a creaţiei literare. Cisek, romanele „Acum, cînd grîui s-a măcinat" de A. Lillin, „Stele în plină zi" de Herta Ligeti ş. a. Fenomenul cel mai îmbucurător din ultimul timp îl constituie însă faptul că în literatura germană din ţara noastră au apărut o serie de nume noi, ale unor oameni tineri, care în lucrările lor dau dovadă nu numai de un real talent, dar şi de o orientare hotărUă către teme majore şi actuale. S-au obţinut sucese în domeniul reportajului literar. Un şir întreg de tineri reporteri capabili sînt prezenţi atît în paginile ziarelor „Neuer Weg", „Die Wahrheit" şi „Volkszeitung" ca şi în diferite culegeri. Un sector important al activităţii scriitorilor germani din ţara noastră îl constituie traducerile din limba romînă. S-au tradus în mod masiv atît operele clasicilor, cit şi ale scriitorilor contemporani. Aceste traduceri nu sînt editate numai de către edituri, ele apar în mod regulat şi în suplimentul liierar al ziarului „Neuer Weg", în revista „Neue Literatur" cît şi în alte publicaţii. Bnunţînd aceste succese, nu vreau de loc să trec cu vederea faptul că literatura în limba' germană din ţara noastră are încă lipsuri serioase în ceea ce priveşte o tratare mai complexă a fenomenelor noi ale construcţiei so- 90 cialiste din tara noastră. Sînt convins că şi scriitorii de limbă germană vor P'imi de la această Conferinţă impulsuri noi, importante, pentru îndeplinirea sarcinilor care le stau în faţă. ■ i Zilele acestea am fost în raionul Sînriicolaul Mare —- un raion complet colectivizat, cu un mare număr de gospodării colective milionare. într-o sarie de discuţii pe care le-am avut cu ţăranii colectivişti, aceştia au arătat pe bună dreptate că viaţa lor actuală, că problemele ivite din stadiul actual de dezvoltare a gospodăriilor colective, au depăşit realitatea oglindită îh multe lucrării care tratează problema colectivizării. Ei cer în mod justificat scriitorilor un răspuns la problemele care îi preocupă în prezent. Tot în aceste zile am vizitat oraşul ineu natal, Reşiţa. Am stat de vorbă Horia Lovinescu Exprimîndu-şi acordul deplin cu Raportul, cu aprecierile făcute realizărilor literaturii noastre, vorbitorul s-a referit apoi la nereuşita piesei sale „Mai presus de toate". Vorbitorul a arătat că a început să scrie ,,.Mai presus de toate" cu o linişte şi pasivitate pe care, în lumina unui lucid examen autocritic, le numeşte acum uşurinţă. Lenevirea spiritului înseamnă pierderea contactului direct şi viu cu realitatea. Adevărului concret, fremătător, multiplu, i se substituie o imagine ceţoasă, 0 schemă, un fel de duplicat înşelător, lipsit de consistentă şi în care arbitrariul îşi face cu uşurinţă loc. în continuare, vorbitorul a arătat că o* ' aglomerare cu totul arbitrară de „razuri" — operaţie spre care e împins cel ce-a lăsat oa între viaţă şi el să se întrepună reţeaua acelui duplicat de viaţă despre oare, vorbeam — duce în chip^ de neînlăturat la o cu numeroşi prieteni şi cunoscuţi, în cea mai mare parte muncitori şi tehnicieni în uzină. Discuţiile noastre s-au referit, după cum era şi firesc, mai ales la problemele pe care le ridică dezvoltarea vertiginoasă a uzinei şi oraşului. Pot sâ afirm cu toată răspunderea că spusele fiecăruia dintre aceşti muncitori ar putea constitui tema unei lucrări literare. Viaţa de astăzi a muncitorilor şi ţăranilor, experienţa uriaşă pe care aceşti oameni au acumulat-o în procesul de plămădire a socialismului, bogăţia lor sufletească, năzuinţele lor nobile, credinţa şi dragostea Iot pentru partid, pentru patria noastă scumpă, iată tot atîtea teme mi.iu-nate pe care scriitorii nici unei generaţii pînă în zilele noastre nu le-au cunoscut. Sînt teme cărora merită să le închinăm toate forţele. prezentare sărăcită şi totodată deformată a adevărului. Iată cred, spus pe scurt, ceea ce s-a întimplat cu „Mai presus de toate", în piesa mea, prezenţa acestui substitut de viaţă, care de fapt reprezintă o abstracţie, o schemă a vieţii, mai comod dp manipulat decît viaţa însăşi, s-a dezvăluit în chip violent şi lesne identificabil. Vorbitorul a combătut schematismul, zugrăvirea superficială, cenuşie a vieţii, după care a spus: S-a vorbit aici mult despre documentare şi cunoaşterea vieţii. Socotesc Că e o chestiune de onestitate elementară să nu scrii despre muncitori sau ţărani dacă, nu-i cunoşti. Mi Sţj. .pare evident că o documentare în acest sens nu poate fi turistică. Cunoaşterea vieţii înseamnă, qitd, meditaţie îndelungată şi profundă asupra omului şi realităţii înconjurătoare, înseamnă ochi treaz, şi minte în permanentă tensiune, pătrunderea - la 91 esenţă, căutarea întrebărilor cheie şi încercarea de a da răspunsuri de pe poziţiile concepţiilor comuniste despre lume. Cea* mai bună definiţie a artei ră--mîne aceea a necesităţii imperioase de a comunica, de a avea ceva de spus. Realitatea noastră ne stă la îndemînă, ne scăldăm în ea, însă fără curiozitate intelectuală, fără pregătire ideologică, fără febră, fără permanente întrebări şi admiraţie în faţa acestei minuni mereu împrospătate care este omul, zadarnic am încerca să ne apropiem de ea. Pentru mine concluzia este limpede. Eşecul piesei „Mai presus de toate'' l-ara transformat într-un îndemn la vigilenţă spirituală, la ascuţime puternică, care sper că-mi vor evita erori viitoare. Dumitru Mircea Vorbitorul a început prin a sublinia condiţiile materiale şi morale create de partidul nostru, de regimul nostru, dezvoltării literaturii. Vreau să relev aici un aspect caracteristic vieţii noastre şi anume dezvoltarea în ţară a unor puternice centre culturale, cu o bogată activitate. Printre acestea, Clujul deţine un loc de frunte prin tradiţia culturală, prin cultura ce se făureşte acolo, prin literatura ce se scrie acolo. Vorbitorul a făcut o succintă prezentare a activităţii filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor şi a subliniat sprijinul deosebit primit din partea organelor de partid. In cuvîntarea rostită la conferinţa regională de partid din martie 1960, tovarăşul GheoTghe Gheorghiu-Dej a apreciat cu căldură activitatea culturală, artistică şi literară din Cluj. In acelaşi timp, criticile aduse au constituit un îndreptar de nepreţuit în analizarea lipsurilor, în ce priveşte deficienţele în cunoaşterea vieţii şi în activitatea publicaţiilor literare. Criticînd Darea de seamă pentru atenţia insuficientă acordată revistelor clujene, vorbitorul a trecut în revistă cîteva dintre realizările lor. Deşi în profilul revistei noastre, abordarea fenomenelor vieţii şi creaţiei literare este numai unul dintre aspecte, faptul că în redacţie lucrează mulţi scriitori ne-a determinat să lucrăm cu plăcere — si nu fără succes — cu simţ de răspundere, în acest domeniu. însăşi conducerea filialei a beneficiat de activitatea „Tribunei", în sensul că în dezbaterile organizate de comitet, in felurite ocazii, scriitorii din redacţia noastră au dovedit în general orientare justă, combativitate, spirit partinic şi spirit critic şi autocritic faţă de lipsurile din creaţia noastră şi a altora. Un aspect pozitiv al activităţii „Tribunei" a fost sprijinirea susţinută a tinerilor începători din cenaclurile literare. Aceasta era o sarcină asumată de „Tribuna" la sugestia organelor de partid, a organizaţiei noastre de bază, a comitetului filialei. Chiar şi în momentul de faţă cenaclul filialei, reactivat, a fost organizat şi este practic condus de scriitori, de critici din redacţia „Tribunei". Mai adăugăm şi faptul că am promovat cu stăruinţă şi cu succes numeroşi tineri — în toate genurile literare. Vorbitorul s-a referit apoi la falsa dispută dintre tradiţie şi inovaţie, care s-a oglindit şi în revistele Uniunii Scriitorilor din Bucureşti. în ultimă analiză, goana după inovaţii cu orice pret era o tentativă, din fericire izolată, de recultivare a formalismului. Sub pretextul căutării de forme noi de exprimare s-a ajuns direct în braţele poeziei apolitice, estetizante, ermetice. După ce a criticat poezia „Clipă" de A. Rău, publicată în „Gazeta lite- 92 rară" din 12 octombrie 1961, vorbitorul a citat poezia „Vrăbii pe crăngi" de A. Gurghianu, apărută în „Steaua" : Vrăbii pe crăngile goale Aşteaptă-no ir ea luminii Patima sevelor calde, Aromi verdelui viu. Mici, cenuşii —- şi domestice Se-adună. Şi rabdă. Şi zbjoră din crăngile goale Şi nu scot un ţipăt. Şi astiel prin timp se perindă Bucuroase de vară. Căci ele trecură prin geruri Cu stiletul mare. Acestor poezii li se spune îndeobşte „poezii de notaţie" şi sînt cultivate nu numai la „Steaua". Influenţe sînt şi la alţi poeţi din Cluj, aş fi putut cita cl-iar la „Tribuna" unele poezii ale tinerilor vizibil afectaţi de asemenea „inovaţii". De altfel, nu lipsesc n'ci teoretizările şi oii se pare instructiv să le sesizăm. într-un articol din nr. 1/1960 al revistei „Steaua", tovarăşul A. Riu, încîntat de poezia de acest soi, susţinea că ea, utilizînd sugestia şi aproximaţia, transfigurînd, bogată în elemente aperceptive, poate transmite mai bine ideea decît o formulare nemijlocită. Dacă analizăm cît de cît atent aceste păreri, devine limpede că poetul se prăbuşeşte direct în lăcaşul teoretic al celei mai răsuflate poezii senzoriale, de notaţie, de aproximaţie, cu care poezia decadentă ne împuiază urechile de mult. Inovaţia este deci atît de proaspătă încît miroase de Ia o poştă a mucegai. De altfel, şi tovarăşul Gurghianu scrie undeva în revistă că poezia este o problemă veşnică în faţa cititorului, o enigmă de dezlegat. Iată deci cum se încearcă, in teorie şi în practică, o legitimare a ermetismului. în sprijinul acestor teorii s-au pus în circulaţie nişte noţiuni — subliniez din nou, nu numai la „Steaua" — împrumutate din terminologia care nu ştiu să fie a esteticii marxist-leniniste, ca de pildă: spirit universal, spirit european etc., etc. După cum se vede, au apărut cam prea multe spirite. Am dat aceste exemple, cu durere pentru talentul real al poeţilor amintiţi, tocmai din pricină că ei pot să scrie poezie frumoasă, cu un bogat conţinut — şi inteligibilă. Noi nu-i bănuim pe colegii noştri, zăpăciţi de atîtea false căutări, de concepţii străine nouă, ci ne întristăm că-şi irosesc forţele în zadar, zăpăcindu-i şi pe tineri. Critica literară nu şi-a făcut îndestul datoria, nici pe linia aceasta. De pildă, s-a cheltuit multă cerneală şi energie pentru discuţii neprincipiale, căutîndu-ne, şi noi altora — ca să revin şi la „Tribuna" — şi alţii nouă, nod în papură, legîndu-ne, ba unii, ba alţii, de idei pe jumătate gîndite, pîn-dind inexactităţi sau greşeli, uneori cu satisfacţie. Am căzut şi noi în asemenea practici netovărăşeşti, dar de asemenea trebuie subliniat că în focul acestui soi de polemică am ajuns să nu mai fim în stare, nici noi, nici preopinenţii noştri, să trecem peste propriul nostru orgoliu şi s-a uitat uneori legea polemicii principiale juste: să recunoşti cavalereşte cînd adversarul are dreptate. Confruntarea de opinii în legătură cu lucrările literare este absolut necesară şi utilă, este singura soluţie pentru afirmarea adevărului, pentru fixarea unei poziţii clare faţă de opera literară. A-ţi spune răspicat punctul de vedere cu îndrăzneală argumentată, chiar dacă eşti în dezacord cu alte păreri sau cu opera analizată, nu înseamnă că eşti neapărat negativist, dimpotrivă, înseamnă că te preocupă stabilirea judecăţii de valoare, că nu rămîi indiferent faţă de fenomenul creaţiei artistice şi faţă de cititorii care ne urmăresc cu mare atenţie. îmi exprim credinţa că în urma Conferinţei noastre, noi cu toţii şi condu- 93 cerea nou aleasă, vom învăţa din ceea ce s-a făcut bine în trecut şi din ceea ce mai cu seamă nu s-a făcut şi trebuie să se facă. Condiţiile excepţionale de care ne bucurăm, - grija şi dragostea cu care ne îndrumă partidul nostru şi cu care ne înconjoară poporul, ne obligă nemăsurat. Succesele viitoare nu vor • în-tîrzia să apară, iar criticii literari, care Letay Lajos De obicei, cînd făuritorii bunurilor materiale îşi discută problemele lor legate de criteriile înaltelor exigenţe în producţie —■ în cuvîntul lor bine cîntă-r'it, un-mare rol îl joacă organizarea, problema stilului de muncă. Ghidki-du-mă după această pildă, eu aş dori să vorbesc despre chipul în care organizăm munca -şantierului literar în sectorul, în atelierul său atît de important cum ar fi. redacţia, în aşa fel ca scriitorul să-şi poată desfăşura activitatea sa cît mai rodnic la cel mai important loc al său de muncă: pe teren şi la masa lui de scris. Necesitatea discutării problemei stilului de muncă redacţional se iveşte nemijlocit din problemele principiale, din problemele de conţinut ale activităţii CTeatoare — şi nici pe departe nu este o chestiune de ordin pur practicist. Redactorul., trebuie să-1 ajute pe scriitor în selecţionarea materialului de viaţă, în orientarea principială a scriitorului, în conturarea operei în întregimea ei şi în amănuntele ei. Redactorul trebuie eventual să-1 conducă, să-1 însoţească pe scriitor la izvorul oare în terminologia noastră obişnuită însemnează teren, însemnează şantier de construcţie a socialismului. în acest sens fiecare redacţie dispune de multiple posibilităţi — şi probabil, fiecare redacţie şi-a elaborat metode specifice de lucru. Permiteţi-mi ca în scopul unui eventual schimb de experienţă să înşir cîteva exemple din activitatea trebuie - să fie un detaşament înaintai al literaturii, au şi vor avea cu prisosinţă pentru ce să-şi utilizeze peniţele în mod just, combativ, principial creator. 1 în ce ne priveşte, vom căuta şi pe viitor să scriem şi să publicăm o critică literară care să slujească orientării literaturii şi orientării cititorilor. în acest domeniu al revistei „Ulunk" unde lucrez şi eu. \ Redacţia revistei „Utunk"a făcut în ultimul timp mult pentru înlesnirea dov cumentării scriitorilor, pentru înlesnirea plecărilor pe teren atît a colaboratorilor externi cît şi a celor interni. Membrii redacţiei noastre participă activ la întărirea muncii culturale la sate în direcţia consolidării economice şi organizatorice a gospodăriilor colective. Totodată, redactorii noştri au ţinut o legătură, strînsă cu cîte o uzină sau un şantier important din localitate sau din împrejurimi, deplasîndu-se acolo săptă-mînal şi chiar mai des. Redactorii noştri şi-au propus să studieze viaţa dintr-o uzină sau şantier important din localitate sau din împrer jurimi unde ei se deplasează deseori şi conform planului de muncă elaborat de redacţie, se trece la o studiere, la o culegere de materiale în concordanţă cu necesităţile tematice ale redacţiei şi ale scriitorului. Această metodă de documentare a dat într-un timp relativ scurt roade bogate. De pildă, scriitorul Hornyâk J6zsef, redactor al revistei noastre, studiind viaţa uzinelor „Herbâk Jânos" a publicat, pe lîngă reportaje reuşite, şi o serie de schiţe valoroase. Un alt redactor al revistei urmăreşte viaţa şantierelor de construcţie din Cluj, cerce-tînd printre altele transformările profunde prin care trec -muncitorii de acolo —• în majoritatea lor veniţi de la ţară. 94 Altul se preocupă cu aceeaşi pasiune de activitatea cercetătorilor ştiinţifici. Redacţia trebuie să fie întotdeauna bine informată asupra planurilor scriitoriceşti, ca să poată — atunci cînd e cazul — să dea o mînă de ajutor scriitorului pentru a face un pas înainte în activitatea sa creatoare. Iată, Szab6 Gyuila a scris în volumul III al romanului „Neamul Gondoşilor" despre felul cum ţăranii au păşit pe calea colectivizării. Noi ne-am dat seama că el nu vrea să se îndepărteze de eroii ' săi, vrea să-i însoţească mai departe în dezvoltarea lor nouă, pe drumul socialismului. L-am ajutat să meargă pe teren, să cutreiere cele mai puternice gospodării colective. Şi, într-adevăr, cele două luni de documentare au dat roade. A apărut volumul „Aprilie, cînd creşte iarba", o culegere de nuvele zugrăvind figuri de colectivişti în plină formare. Şi va mai apărea un întreg volum de reportaje şi publicistică. Sau iată drumul parcurs de poetul Bartalis Jânos. Deşi trecut de 60 de ani, noi l-am ajutat să pătrundă în lumea nouă a satelor, în lumea uzinelor pe care înainte. le-a cunoscut — cum el însuşi mărturiseşte — doar din exterior. El a mers împreună cu redactori şi reporteri mai tineri prin satele şi fabricile noastre. Rezultatul ? Bartalis Jânos s-a întors din aceste călătorii cu un teanc de poezii — şi printre ele sînt unele foarte reuşite. Cam în aceeaşi perioadă tînărul nuvelist Hu-zsâr Sândor s-a întors din Moldova cu un material de viaţă bogat despre care ne-a povestit cu înflăcărare. în continuare, vorbitorul a insistat asupra rolului important al redacţiilor în orientarea ideologică a autorilor, în combaterea apolitismului. Elena Poparad-Manto Secretar al CC. al U.T.M. Permiteţi-mi ca în numele Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitor, al celor peste două milioane Iată un exemplu. Băiint Tibor, mulţi ani de zile aducea în redacţie schiţe ce denotau calităţi în crearea atmosferei — dar în care se limita la zugrăvirea elementelor vechi, din periferie, mergînd pe linia unui fals pitoresc. Redacţia a analizat cu atenţie schiţele tînărului prozator. Iar munca noastră îndelungată, dusă cu exigenţă şi dragoste, şi sprijinită de redactorii ziarului local de partid „Igazsâg" şi de redactorii revistei „Ifjumunkâs" — a fost pînă la urmă încununată de succes. Acest tînăr prozator publică azi portrete şi schiţe foarte reuşite, cu subiecte actuale, cu un suflu optimist. Colegul meu de poezie, T6th Istvân vreme îndelungată a fost puternic influenţat de ermetism. Redacţia a avut şi faţă de el o atitudine exigentă. în anii care au trecut de atunci poezia lui T6th Istvân a cunoscut o frumoasă dezvoltare, şi azi el publică poezii care vorbesc cu entuziasm despre sentimentele ce însufleţesc întreaga noastră colectivitate. Important este să ne găsim pe o platformă ideologică înaintată, să găsim tonul tovărăşesc. Eu personal aci văd esenţa stilului de muncă redacţional. Acela dintre noi e cel mai bun redactor, oare, fără să facă concesii de ordin principial, va putea să-1 facă pe autor să simtă în tot decursul colaborării că amîndoi vor acelaşi lucru, că amîndoi doresc ca opera în cauză să fie şi mai expresivă, şi mai eficace, şi mai frumoasă. în încheiere, vorbitorul a propus noii conduceri a Uniunii Scriitorilor să activizeze colegiile redacţionale şi să organizeze schimburi de experienţă între redacţii. de utemişti, al întregului nostru tineret, să aduc un fierbinte salut Conferinţei pe ţară a scriitorilor. 95 După ce a arătat că, în patria noastră, tineretul trăieşte o viaţă fericită, vorbitoarea a spus: Uniunea Tineretului Muncitor •— ca ajutor al partidului în educarea comunistă a tineretului — a desfăşurat o susţinută muncă pentru cultivarea în rîndurile tinerei generaţii a trăsăturilor morale proprii omului de tip nou, pentru dezvoltarea conştiinţei socialiste a acesteia. In această nobilă muncă de educare a tineretului, literaturii îi revine un rol însemnat. Tineretul nostru iubeşte literatura, arta, este pasionat de frumos, preţuieşte tradiţiile progresiste ale literaturii noastre, creaţiile de mare valoare ale lui Eminescu, Coş-buc, Alecsandri, Caragiale, Topîrcea-nu si ale altor înaintaşi de seamă ai literaturii noastre. In inima tinerilor îşi află un vibrant ecou versurile maestrului Tudor Arghezi, ale lui Mihai Beniue, Maria Banuş, Marcel Breslaşu, Dan Deşliu. Ei citesc cu pasiune valoroasele opere create de maestrul Miluail Sadoveanu. Tinerii cititori preţuiesc creaţia literară a lui Geo Bogza, V. Em. Galan, Nagy Istvan, Zaharia Stancu. Alături de scriitorii cunoscuţi, de artişti cu experienţă în frontul unit al literaturii noastre realist-socialiste, s-au afirmat în ultimii ani numeroşi si talentaţi tineri scriitori. Printre aceştia s-au impus atenţiei poeţi ca : Al. Andriţoiu, Ion Brad, Ştefan Iureş, Niculae Stoian; Gheorghe Tomozei ,-prozatori ca: Francisc Munteanu, Va-sile Nicorovici, Pop Simion, Titus Popovici, Nicuţă Tănase, Aleou I. Chilia,- dramaturgi ca Teofil Buşecan, Dorel Dorian, Al. Mirodan şi alţii. Trebuie să arătăm însă că numărul şi valoarea operelor literare în care viaţa tineretului nostru să-şi afle o întruchipare fidelă nu poate încă mulţumi cerinţele cititorilor. Ou toate progresele semnalate, pînă acum viaţa tineretului este încă palid prezentată în literatură. Rolul organizaţiei U.T.M. în educarea tineretului, portretele de tineri revoluţionari, crescuţi şi educaţi de partid în spiritul intransigenţei proletare, al patriotismului socialist, al dragostei faţă de muncă, nu sînt încă destul de bine reflectate în creaţia despre şi pentru tineret. Viaţa tineretului de pe marile şantiere socialiste nu a fost încă reflectată de scriitori în operele lor. Procesul de creştere şi împlinire morală a unor tineri oare se călesc la înalta şcoală a muncii, devenind oameni noi, cu o viaţă infinit mai bogată, mai complexă, aşteaptă să capete expresie artistică în romane, povestiri, nuvele, piese de teatru etc. De asemenea, a arătat vorbitoarea, se simte nevoia unui număr mai mare de lucrări literare valoroase despre viaţa tineretului de la sate, precum şi a elevilor şi studenţilor. Am dori să . reamintim cu acest prilej şi faptul că tineretului îi place să cînte, că chite dragostea sa pentru partid, pentru patria socialistă, să cînte viaţa sa nouă. Trebuie să arătăm însă că în ultima vreme, în domeniul muzicii uşoare şi îndeosebi al textelor, există o serioasă rărnînere în urmă. Au fost difuzate la radio, televiziune, au fost înregistrate la Electrecord numeroase cîn-tece de slabă factură, cu texte banale şi chiar stupide, ca de exemplu : „Dacă n-ar fi dacă", text de I. Berg şi R. Zahăr eseu, „A.B.C.D. — alfabetul dragostei" de Aurel Felea, „Spune, spune" de Saşa Georgescu, „Poveste din Deltă" de Cristian Demco şi altele. Considerăm că în crearea unor texte de muzică uşoară, Uniunea Scriitorilor putea să atragă creatori talentaţi, pentru a da tineretului cîntece cu un bogat conţinut de idei. Fără a nega succesele incontestabile pe care literatura pentru copii le-a înregistrat în anii puterii populare, socotim de datoria noastră să ne exprimăm părerea că literatura 96 pentru cei mici a fost oarecum vitregită în ultimul timp. Inspirate, bogate în învăţăminte, povestirile, schiţele, romanele, scenetele, cîntecele care să ■oglindească în chip artistic viaţa copiilor noştri, preocupările lor, ale organizaţiei lor pioniereşti se cer a fi -realizate cît mai degrabă, coinpletînd astfel şirul creaţiilor valoroase exi-■stente care au contribuit şi contribuie la educarea comunistă a pionierilor -si şcolarilor. Referindu-se la activitatea tinerilor -scriitori, tovarăşa Elena Poparad a arătat că mai sînt unii tineri scriitori •care se închistează într-un cerc re-strîns de probleme, care cunosc superficial, realitatea. Socotim că pentru întărirea legăturii tinerilor scriitori cu viaţa ar fi ■de dorit ca ei să lucreze un timp mai îndelungat în marile unităţi ale in-•dustriei şi agriculturii socialiste, să participe activ la viaţa colectivelor ■de oameni ai muncii, să se integreze în ritmul existenţei lor, să se contopească cu preocupările şi aspiraţiile lor. Cunoaştem cu toţii dragostea şi respectul cu care tinerii privesc creaţia literară, aşteptînd să citească romane, nuvele, povestiri, poezii, piese de teatru în care complexitatea şi frumuseţea zilelor pe care le trăim să apară din plin. De aceea, ei îşi manifestă ^nemulţumirea fată de acele lucrări în care se află imagini deformate, sărace, unilaterale, ale vieţii şi preocupărilor lor. Se publică încă nuvele, povestiri, schiţe, versuri, piese de teatru cenuşii, lipsite de fiorul autentic al vieţii, reportaje descriptive, plate. Pentru a reuşi să oglindească multilateral şi veridic viaţa noastră nouă, tinerii scriitori au datoria să-şi ridice necontenit nivelul cunoştinţelor, să studieze învăţătura marxist-leninistă, să cunoască îndeaproape documentele partidului nostru. Tinerii scriitori, care sînt chemaţi să devină cronicarii măreţelor zile pe care le trăim, vor lupta fără îndoială pentru îmbogăţirea cunoştinţelor lor, pentru ridicarea măiestriei lor artistice. Literatura noastră nouă, partinică, realist-socialistă a dobîndit pînă acum succese însemnate. Urmînd neabătut indicaţiile gloriosului nostru partid, ea va cunoaşte şi de acum. înainte realizări de mare importanţă. Tinerii din patria noastră, cititori pasionaţi ai literaturii, vă doresc succese în nobila dumneavoastră muncă de a traduce în viaţă sarcinile trasate de cel de-al III-lea iCongres al Partidului Muncitoresc Romîn, pentru a crea imaginea luminoasă a eroului contemporan, comunistul, şi a reda în opere de o valoare artistică neasemuită, frumuseţea epocii pe care o trăim, epoca triumfului ideilor comunismului. Şedinţa de miercuri dimineaţă, 24 ianuarie, s-a deschis sub preşedinţia scriitorului Nagy Islvân. In continuarea discuţiilor au luat cuvîntul scriitorii: Lucia Demetrius Vreau să ridic în faţa dumneavoastră o problemă care într-un fel le leagă pe toate celelalte, pentru că ea înseamnă pentru noi şi posibilitatea de a oglindi în scris, nestingheriţi, ceea ce iubim, ceea ce creşte sub ochii noştri vrednic de iubit, şi posibilitatea pentru aceste realităţi chiar de a înflori de la o zi la alta, şi posibilitatea de a vedea departe, în viitor, venind unul după altul, anii noştri luminoşi. Este vorba de problema păcii. In momentul actual, raportul de forţe în lume s-a schimbat. Sistemul mondial socialist a dobîndit o putere 1 si o autoritate de netăgăduit. Imperialiştii nu mai pot dicta lumii voinţa lor. Dar, pe - cînd marea familie a ţărilor socialiste, ţările de curînd eliberate şi alte ţări iubitoare de pace, precum şi masele de oameni ai muncii de pretutindeni susţin cu tărie pacea, militează pentru ea, fac propuneri concrete şi vin în sprijinul ei cu acţiuni vii — imperialiştii, cu o diavolească perseverentă, nu contenesc s-o ameninţe, s-o pmdeaseă, s-o tulbure şi s-o învenineze. Politica dusă de patria noastră este o politică de pace. Pe plan internaţional, toate acţiunile şi intervenţiile noastre o susţin, iar pe plan intern, toate acţiunile noastre o construiesc, o fortifică. Scriitorul, care cuprinde şi îmbrăţişează viaţa, cu feluritele ei înfăţişări, cu toate bogatele şi iscusitele ei feţe, care are datoria să coboare cît mai adînc în realitatea nouă înconjurătoare, ca să descifreze în ea . tocmai acest caracter nou, dătător de o putere şi o frumuseţe fără precedent, în măsura în care izbuteşte, cu arta lui, cu adevărul lui, cu rîvna lui cu dragostea lui, cu meşteşugul lui să' zugrăvească o lume în mers cu adîncile ei năzuinţe, este fără îndoială şi el un luptător pentru pace, un activ constructor al ei. Dar, aşa cum a rostit-o clar şi Darea de seamă, aşa cum au spus-o şi antevorbitorii mei, aşa cum simţim fiecare dintre noi, putem scrie şi trebuie să scriem şi mai Puternic, şi mai limpede, şi mai convingător pentru apărarea acestei mart probleme care stă în faţa omenirii, pentru combaterea, pentru zdrobirea ameninţării de război, pentru triumful înţelepciunii asupra barbariei şi stupidităţii. Să ne gîndim că în alte ţări lui Jean Paul Sartre i se aruncă casa în, aer, pentru faptul de a se fi declarat partizan al păcii, că în Anglia, Ber-trand Russel a fost închis pentru aceeaşi opinie mărturisită cu glas tare,, că Paul Robeson nu mai poate trăi în ţara lui, pentru că nu i se îngăduie aceeaşi atitudine. Să ne gîndinv la imensa fericire care e a noastră, scriitori într-o ţară socialistă, de a, putea scrie lucruri drepte, adevărate,, necesare, umane: de a fi ajutaţi să-scriem despre ele, de a fi ajutaţi să le-vedem, să le pricepem, să le respirăm în jurul nostru, să le rostim, la marele preţ al libertăţii de a exprima, ceea ce zvîcneşte mai adine în conştiinţa ta. Să ne gîndim încă o dată la cît datorăm partidului, care a aruncat. lumina lui puternică, solară, asupra a tot ceea ce e vrednic de trăit şi vrednic de repudiat, care a desluşit în noi. înşine frumuseţea sarcinei noastre.. Şi această sarcină implică o mai intensă, o mai susţinută, o mai conştientă luptă pentru apărarea păcii, pentru demascarea inamicilor ei, în,-paginile noastre. Tema luptei pentru pace poate îmbrăca forme artistice-emoţionante, pline de noutate şi de inventivitate, vibrante şi răscolitoare,., patetice, şi de o neclintită principialitate. Vorbitoarea a încheiat chemînd pe* poeţi, prozatori, dramaturgi, la o tot. mai intensă, mai susţinută, mai conştientă luptă pentru apărarea păcu,-în paginile scrierilor lor. A. E. Baconsky In ouvîntul său, vorbitorul a exprimat sentimentul de devotament pe care-1 au scriitorii noştri faţă de po-■Dor faţă de partidul nostru, sub a cărui fermă şi înţeleaptă conducere pe linia neabătutei fidelităţi faţa de principiile marxism-leninismului a pu tut fi înlăturat grupul antipartinu 98 Luca-Pauker, ajutat de Teohari Georgescu şi sprijinitorii lor Chişinevsehi şi Miron Constanitinescu. Sub conducerea partidului, patria noastră desăvârşeşte în ritm mereu mai accelerat construcţia socialismului. Cu sentimentul acesta m-am străduit întotdeauna — şi cu mîndria legitimă de a' face parte din prima generaţie de scriitori ridicaţi după istoricul 23 August. Cu aceleaşi sentimente voi căuta să continui a lucra şi în viitor şi dacă efortul neprecupeţit ce-il voi depune se va solda cu o cît de modestă realizare, bucuria e aceea că realizarea va fi a literaturii acestei vremi, după cum ştiu că eşecurile îmi vor reveni în exclusivitate mie. Bogăţia şi impetuozitatea vieţii noastre, a realităţii pe care o vedem înflorind la noi, oferă cel mai vast teren de cunoaştere şi de aplicaţie pentru munca scriitorilor, iar conducerea de către partid a literaturii este chezăşia unei orientări sigure, neşovăitoare. A nu profita din plin de toate acestea nu-mi poate fi permis, iar multiplele reproşuri ce mi se aduc în acest sens, nu pot să nu-mi dea de gîndit. Darea de seamă şi parte din cuvântări au scos în evidenţă nereuşita poeziei mele din perioada ultimilor mai bine de 5 ani. E o constatare gravă, ce nu poate cristaliza concluzii spontane, ci necesită o îndelungată şi temeinică reflecţiune, reflecţiune pe care mă simt obligat s-o întreprind. Am datoria permanentă de a cerceta cu toată atenţia şi dragostea viaţa şi preocupările oamenilor muncii, de a căuia drumul cel mai direct spre o poezie care să servească cît mai nemijlocit scopului nobil al educaţiei unor oameni noi, o poezie cu adevărat partinică, liberă de orice influenţă burgheză, de orice influenţă străină ideologiei noastre. Vreau să vă asigur că iubind patria şi timpul acesta de nebănuită renaştere a ei, sînt ferm convins că, după cum astăzi nimeni nu poate detaşa viaţa mea de viaţa tuturor celor ce sub înţeleaptă conducere a partidului înfăptuiesc socialismul, tot astfel, dacă vor rămâne în urmă-mî fie şi cîteva rînduri, ele nu pot fi detaşate niciodată de contextul literaturii realist-socialiste. Oscar Walter Cisek Datorită condiţiilor de viaţă şi de muncă cu totul excepţionale şi nespus de îmbucurătoare create tuturor scriitorilor noştri de către Partidul Muncitoresc Romîn, în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi de guvernul ţării noastre, poezia şi proza germană de la noi au avut şi au de înregistrat unele succese remarcabile. Pentru sprijinul înţelept, care contrastează atît de mult cu indiferenţa statului burghez de altă dată, noi, scriitorii de liimibă germană, rămânem profund recunoscători conducerii ţării noastre care de la 23 August 1944 încoace a reuşit să transforme pînă în temelie viaţa poporului" romîn ca şi a minorităţilor naţionale, strîns unite pentru realizarea ţelului comun, pentru socialism. Scriitorii de limbă germană care s-au alăturat cu toată convingerea efortului comun de făurire şi dezvoltare a literaturii noastre realist-socialiste îşi dau perfect de bine seama de lipsurile şi scăderile lor. Ştim că mai sînt multe de făcut pentru oglindirea cu adevărat fidelă a vieţii din întregul cuprins al ţării în scrisul nostru, în poezia, în proza, în dramaturgia noastră — dramaturgie care se află de altminteri abia lntr-o fază de încer- 99 cări promiţătoare. In ceea ce priveşte teatrul, piesele bănăţeanului Hans Kehrer merită totuşi atenţiunea scenelor noastre. Alături de întreaga literatură din ţara noastră, avem cîţiva autori maturi, precum şi un tineret înzestrat şi însufleţit, dornic să contribuie prin scrisul său la construirea socialismului. Vorbitorul a amintit lucrările poetului Alfred Margul Sperber, romanul „Victorie în oraşul muncitoresc" al îui Anton Breitenhofer, versurile ciclului „Sărmanul Konrad" ale lui Fraaiz Liebhaidt, lirica lui Oskar Pastior, precum şi lucrările unor prozatori ti- neri ca Paul Schuster, Franz Storch şi alţii. După ce s-a referit la problema traducerilor — amintind şi răspîndirea tot mai mare de care se bucură şi în străinătate operele unor scriitori de limbă germană din ţara noastră — vorbitorul a spus în încheiere: Scrisul minorităţilor naţionale constituie o parte integrantă a literaturii din Republica Populară Romînă. Noi, scriitorii de limbă germană, nu vom precupeţi nici un efort spre a dovedi că sîntem demni de atenţia, de sprijinul care ni se acordă cu at Ha înţelegere. Ov. S. Crohmălniceanu După ce s-a referit la sucesele literaturii noastre, vorbitorul a spus că 1-a nemulţumit profund cuvîntul unor colegi -ai săi. Darea de seamă a precizat că principala slăbiciune a criticii literare este lipsa ei de combativitate, tendinţa către ocolirea problemelor care cer o luare de atitudine curajoasă şi fermă. Cuvîntul tovarăşilor Iosifescu, Gafiţa, V. Mîndra n-a făcut deeîit să confirme din plin acest lucru. Criticii i s-au adus de către alţi vorbitori reproşuri îndreptăţite. Şi dacă ele au luat un ton mai aprins, iprin sublinierea răspunderii pe care ■o are munca noastră, faptul nu e de natură să ne alarmeze, (ci dimpotrivă să ne măgulească. Eu cred că atunci cînd scriitorii cer criticii să-şi facă datoria de deschizătoare de dru-•muri în literatură, de cercetătoare nepărtinitoare şi severă a creaţiei, acesta e un fenomen sănătos şi semnul cel mai bun al introducerii unui climat care să izgonească pentru totdeauna din viaţa scriitoricească spiritul apologetic. Eu cred că într-adevăr critica noastră, dincolo de realizările ei incontestabile, şi pe care reproşurile tovă- răşeşti oricît de aspre nu le anulează, păcătuieşte foarte serios faţă de literatură în primul rînd şi mai ales prin expectativa prudentă şi diplomaţia jalnică de culise. Vreau să fie clar de la început că afirmaţiile pe care le fac le înţeleg şi într-un sens sincer autocritic. Am să-rni reproşez şi personal astfel de lipsuri în scrisul meu şi în activitatea desfăşurată la „Viaţa românească". Dacă noi criticii am fi ridicat cu competenţă, consecvenţă şi ascuţime o serie de probleme ale creaţiei literare, e sigur că astăzi unele lipsuri ale literaturii noastre, semnalate în Darea de seamă, n-ar fi existat. Dacă înclinaţiilor spre obscuritate în poezie nu li s-ar fi găsit mereu tot felul de scuze şi ar fi fost combătute cu fermitate, o serie de poeţi tineri talentaţi ar fi fost scutiţi de bîjbîieli sterile. Dacă anumite cusururi săritoare în ochi ale unor cărţi scrise de autori reputaţi n-ar mai fi fost date de diferiţi critici drept calităţi, ele nu s-ar fi repetat şi în alte lucrări, ale altor autori. Să nu ne micşorăm răspunderea ascunzîndu-ne după diferite paravane. 100 Nu cred că schimbului curajos de opinii şi luărilor de atitudine, pe care trebuie să le dezvolte într-o măsură mult mai mare criticii noştri, le sînt favorabile reacţii cum a fost cea adoptată de Paul Georgescu în cu-vîntul său. Dacă unei critici îi răspunzi cu altă acuzaţie, atunci foarte greu se poate angaja o discuţie, se poate analiza o problemă. Acest mod de a replica e de natură tocmai să întreţină starea de acalmie şi prudenţa în critică. Dacă tu mă critici, îmi amintesc şi eu de nu ştiu ce, aşa că mai bine să tăcem amîndoi. Astfel nu vom stimula combativitatea şi iniţiativa, nu vom putea ridica în mod curajos problemele literaturii. Nu cred că tovarăşul Paul Georgescu a dat un răspuns satisfăcător întrebării cu privire ia cauza lipsei de combativitate a unor critici. După părerea mea, se manifestă în activitatea acestor critici — şi aici nu mă exceptez — sub o formă acută şi care trebuie să ne îngrijoreze, tocmai slabul contact cu viaţa, cu sarcinile ce revin criticii în legătură cu funcţia ei obştească. Ne-am cam obişnuit să vedem problemele nu din unghiul publicului cititor, al dorinţei lui de a cunoaşte o opinie fermă, judicioasă, despre fenomenul literar, ci sub un aspect îngust intelectualist, de consideraţii redacţionale, de socoteli personale. Tendinţa de a evita luările de atitudine, de a evita riscul unor inimiciţii literare, trece uneori înaintea sarcinilor sociale generale ale criticii, a spiritului de partid. Comoditatea e preferată ciocnirii de opinii, poziţiei care comportă lupta pentru afirmarea noului. Acest lucru trebuie să-i lichidăm, legîndu-ne mai strâns de masele de cititori, străduindu-ne a răspunde în primul rînd intereselor lor, ale poporului şi nu urmărind să culegem aprecierile măgulitoare ale cîtorva intimi. Dacă scriitorul realist-socialist e chemat să fie nu un martor pasiv ci un factor activ al transformărilor revoluţionare din conştiinţa oamenilor, cu atît mai mult criticul militant marxist trebuie să îndeplinească această cerinţă. Vorbitorul a criticat falsa opoziţie dintre lirica inspirată de peisajul rural şi cea cu decor industrial, acuzaţia de „păşunism" adresată unor poezii în mod gratuit, neîntemeiat, ca şi prezentarea naturii într-o viziune vetustă, influenţată de lecturi din Pill at şi Fundoianu şi care n-are nimic comun cu concepţia noastră transformatoare a lumii. Se vădeşte — a spus el — cit e de important ca istoriografia şi critica noastră literară să analizeze în spirit marxist-ileninist curentele literare dintre cele două războaie, să explice diversele tendinţe, să le dezvăluie fondul ideologic fără rabat de la principialitate. Referindu-se la lupta ideologică, vorbitorul a analizat diferite curente reacţionare în literatura burgheză contemporană. Criticii noastre literare — a spus el — îi revine o sarcină importantă în demascarea acestor concepţii şi teorii. E bine de ştiut că azi printre eseiştii la modă ai culturii burgheze occidentale se numără şi Emil Cio-ran, ideologul legionar de ieri. Un proverb spune „cine se aseamănă se adună". Nu strică să amintim cîteva din maximele pe care le lansa Cio-ran cînd purta cămaşa verde şi scria : „Cu cît o naţiune poartă mai multe războaie, cu atît ea îşi accelerează ritmul de viaţă. Atîta timp cit un popor n-a purtat un război de agresiune, el au există ca factor activ al istoriei. De sute de ani omenirea priveşte cerul printr-o gură de tun". Iată care e concepţia adevărată despre viaţă a nihilismului occidental actual şi iată ce ţeluri urmăreşte literatura cinismului absolut pe care o practică, de pe o asemenea platformă ideologică, romancierii dezgustului 101 de existenţă sau poeţii delirului iraţional. __ Noi trebuie să cunoaştem cu consecvenţă şi fermitate ultimele variante ale teoriilor burgheze asupra izolării artistului de societate, cultul individualismului exacerbat, al aşa-zisei „libertăţi creatoare" asociale şi amorale pe care o profesează teoreticienii actuali ai estetismului în bună frăţie cu revizioniştii. Darea de seamă a arătat că noi dorim cu toată sinceritatea să cunoaştem ideile, preocupările, tendinţele înaintate ale unor grupări literare din lumea capitalistă. Critica literară e datoare însă să analizeze cu competenţă şi principialitate tendinţele literare din lumea capitalistă, să-şi exprime deschis şi convingător părerea despre laturile lor pozitive, precum şi despre aspectele înapoiate sau confuze ideologic, prezente nu o dată în asemenea tendinţe. Referindu-se la activitatea revistei „Secolul 20", vorbitorul a arătat că revista, — în ciuda unor realizări de necontestat — nu cuprinde comentarii ascuţite, profunde, ferme, menite să dea cititorului nostru o justă orientare în problemele literaturii mondiale contemporane. In încheiere, vorbitorul a sublimi .jt condiţiile excepţionale asigurate creaţiei artistice prin grija şi îndrumarea partidului. Temele, subiectele, conflictele pe care sîntem chemaţi să le tratăm în cărţile noastre ne aşteaptă cu toată bogăţia lor. Să ne dăm osteneala laolaltă, scriitori şi critici, ca prin activitatea noastră să răspundem încrederii pe care ne-o arată poporul nostru, dragostei lui pentru literatura nouă. Alexandru jebeleanu Interesul crescînd al cititorilor pentru literatura noastră contemporană, pe care o simt alături de inima lor, constituie un lucru preţios cîştigat de scriitorii din ţara noastră, conduşi de partid. în regiunea Banat am avut prilejul să constat la biblioteci, la întîl-nirile cu cititorii, că numărul iubitorilor de literatură sporeşte mereu şi că cititorii se bucură împreună eu noi de o carte bună, şi suferă pentru lipsurile lucrărilor noastre. Vorbitorul a combătut falsa teorie după care numai prozatorii ar avea nevoie de o profundă cunoaştere a vieţii, iar poeţii şi criticii pot să stea comod în birouri, deoarece le vine inspiraţia din „interior". Interesul crescînd al cititorilor faţă de poezie se datoreşte şi faptului că nivelul cultural al maselor a crescut, gustul lor artistic s-a dezvoltat, dar şi faptului că poezia noastră uTcă pe trepte mai înalte. Recent, am analizat într-o şedinţă a filialei Timişoara volumul proaspăt apărut „Fluviile visează oceanul" al tînărului poet Anghel Dumbrăveanu, volum bine primit de critica literaTă, pentru evidentele lui calităţi, pentru talentul poetului, surprinzător pentru unii critici din Bucureşti, care nu citesc revista „Scrisul bănăţean". în discuţiile din şedinţa filialei a reieşit că principalele slăbiciuni ale unor poezii provin tocmai din faptul că poetul nu s-a străduit să aibă o strînsă legătură cu viaţa şi unele poezii, deşi vorbesc despre construcţia socialismului, oglindesc caracterul turistic al documentării autorului. De altfel, această concluzie o putem trage citind şi volumele altor poeţi tineri. Ce altceva s-ar putea spune despre caracterul vag al unor poezii ale Iui Cezar Baltag? Vorbitorul a arătat că scriitorii timişoreni se vor strădui să cunoască îndeaproape şi să oglindească în lucrările lor frumoasele realizări ale muncito- 102 vilor care au înălţat impunătoarele furnale de la Reşiţa. Pledînd pentru îmbunătăţirea stilului ■de muncă al Uniunii Scriitorilor, vorbitorul a spus în încheiere: Filialele Uniunii Scriitorilor trebuie să se bucure de un sprijin mult mai .substanţial ca pînă acum. Uniunea Scriitorilor trebuie să cuprindă în raza activităţii sale pe scriitorii întregii ţări, ocupîndu-se de ei cu egală dragoste. In acest fel şi activitatea din filiale se va îmbunătăţi, iar aceasta se va răsfrînge asupra ridicării nivelului creaţiei artistice a scriitorilor din toată ţara. "Mihu Dragomir Oricît de mari ar fi succesele noastre, ele nu vor putea oglindi niciodată îndeajuns toată recunoştinţa scriitorilor faţă de partid, de încercata lui conducere leninistă, care ne-a arătat adevăratul rost al creaţiei literare, viaţa tumultuo.asă a poporului. în continuare vorbitorul a spus: Succese există şi Darea de seamă le-a scos pe bună dreptate în evidenţă. Pentru un iubitor de literatură, a nu găsi, la cîteva zile după apariţie» o carte a unui autor preferat, ■cu toate că tirajele sînt mari, este desigur o tristeţe. Şi totuşi, oric-ît -s-ar părea de paradoxal, această tristeţe este tonică, atunci cînd ştii că -Emineseu îşi are cam o sută de mii •de cititori anual, cînd versurile lui Arghezi trec din mînă în mină, cînd "tirajul obişnuit al poeziei de dinainte de război este acum sub tirajul colecţiei „Luceafărul", rezervată debutanţilor. Cei ce construiesc socialismul simt mereu nevoia poeziei, deoarece ei înşişi creează frumuseţile acestei ■vieţi. Darea de seamă a relevat pe bună dreptate şi unele aspecte negative ale poeziei noastre. A făcut-o în mod deschis, tovărăşesc, dîndu-ne prilej de reflecţie, indiferent că am fost vizaţi direct sau nu. Cît despre mine, privesc cu toată seriozitatea criticile aduse ultimului meu volum de versuri. Consider că Darea de seamă dă un ajutor real, tovărăşesc, poetului A. E. Baconsky, în a cărui creaţie s-au manifestat cu prisosinţă diferitele va- riante de evazionism, pe care le-a şt teoretizat şi le-a propagat. Nu este pentru nimeni o noutate această manifestare ce dăinuie de mulţi ani. Dar nu sînt decît zece ani de cînd acelaşi poet se străduia să cînte munca minerilor, sau realităţile sociale din Ţara Moţilor. Acum, peisajul Văii Jiului, al Dobrogei, al Ardealului, pe unde colindase poetul, a dispărut. Un fatalism blazat, izvorît dintr-o singurătate cosmică, a înlocuit viaţa: „fn p/oiie lungi, obsesive din pustiul noiembrie I Se va întoarce tristeţea mea singură, singură — / Rătăcirile mele vor reveni, in iăptura străvezie a vîn-tului I Care umblă aiurea mereu". Rătăciri, obsesii, reveniri, a umbla aiurea mereu, — aceste stări tipice de spleen ne sînt oferite drept poezie modernă, ba, mai mult, drept poezie realist-so-cialistă. Este oare numai rezultatul unor căutări de exprimare inedită ? Oare copiii de ieri, azi tineri constructori ai socialismului pe valea Arie-şului, se pot recunoaşte în aceste stări maladive ? Şi, la urma urmei, cît de noi sînt aceste expresii poetice ? Un studiu mai amănunţit ar putea scoate în evidenţă cît de tributari sînt poeţii de la „Steaua" poeziei italiene, de prima sau de ultima mînă, dinaintea primului război mondial. Un palid exemplu : E de dorit viaţa păsărilor. Ele ce-nvelesc desişurile pădurii cu degete de-argint. 103 Am văzut o vrabie singuratică şi oropsită din nou îmbrăcată de vlnt cu pene tipînd să-şi găsească hrana. Oare asemenea univers de imagini, de altfel cu nimic propriu lui Carlo Betoochi, autorul versurilor, n-ar trebui să pună pe gânduri pe autorii versurilor citate de Dumitru Mircea ? De ce am putea noi socoti drept trufandale asemenea vechituri poetice ? Nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu este vorba de influenţe directe, de la poet la poet, ci este vorba de influenţa generală a acestei poezii aşa-zise de notaţie, în care lumea n-are alt om în afara poetului care contemplă şi se confundă cu păsările, ierburile, fluviile şi vânturile străvezii. Ţin să spun că, prin propriile sale forţe, tovarăşul Baconsky n-ar fi ajuns într-un asemenea impas ca acela constatat de Darea de seamă şi de noi toţi. Unele reviste, printre oare mai ales „Gazeta literară", au cultivat, în cel mai distins stil apologetic, poezia evazionistă şi au încurajat astfel talentul, său la ofilire ,• după cum se vede, poetul nu are de fapt pentru ce le mulţumi.. Critica deschisă, dreaptă, tovărăşească făcută de Darea de Seamă îi dă, î» schimb, un prilej de adîncă privire critică în el însuşi. Poetul care a scris, „Fluxul memoriei" ştie prea bine că nu poate exista flux fără reflux. Dacă. fluxul memoriei i-a adus la ţărm resturi putrede ale unor corăbii ce s-au-scufundat de mult, refluxul trebuie să-I elibereze complet şi definitiv de ele. Singurătatea e tristă, după cum a constatat el însuşi în vers. Talentul lui real îşi poate găsi măsura numai ia mijlocul oamenilor oare muncesc pentru desăvârşirea construcţiei socialiste., în încercarea autocritică pronunţată de-la această tribună s-a văzut dorinţa-de a reflecta asupra cauzelor acestor nereuşite, după cum singur le-a numit.. Noi aşteptăm ca noile sale poezii, inspirate din viaţa poporului nostru şi pe Înţelesul poporului, să apară cît mal curînd. Maria Banuş Darea de seamă ce ne-a fost prezentată e o sinteză a realizărilor obţinute de literatura noastră în răstimpul care s-a scurs de la Congresul scriitorilor din 1956 pînă astăzi. în această perioadă, poporul romîn, sub conducerea partidului, a înregistrat uriaşe victorii în toate domeniile, izbutind să treacă în etapa înaintată a desă-vîrşirii construcţiei socialiste. Strîns legaţi de popor, traducînd în viată îndemnurile înţelepte ale partidului, literatura noastră, scriitorii noştri, au creat lucrări care se bucură de aprecierea şi dragostea maselor largi de cititori din ţara noastră, iar unele dintre ele, traduse în limbi străine, au găsit ecou şi peste hotare, pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Bucurîndu-ne şi mîndrindu-ne cm succesele literaturii noastre, în acelaşi timp noi sântem conştienţi de decalajul care mai există între ritmul vertiginos de dezvoltare a vieţii sociale» între bogăţia de teme pe care ne-o oferă realitatea şi stadiul înfăptuirilor noastre. De aceea, nici un fel de înfumurare sau autoliniştire nu intră în satisfacţia cu care noi facem bilanţul realizărilor de pînă acum, iar privirea noastră se îndreaptă atent, scrutător înainte, în căutarea celor mai bune căi de cunoaştere şi pătrundere în-adîncime a proceselor complexe şi subtile de transformare ce se petrec în jurul nostru, în noi, în patrie şi în întreaga lume contemporană. 104 Comunismul a devenit un factor hotărâtor în dezvoltarea istoriei universale ; el îşi exercită tot mai puternic uriaşa forţă de atracţie asupra maselor de oameni ai muncii de pretutindeni. Comunismul şi-a dovedit din plin superioritatea sa faţă de capitalism, pe toate planurile: economic, politic, moral, spiritual. însufleţită de cele mai înalte idealuri ale umanităţii, literatura ţărilor socialiste găseşte un ecou puternic îa sufletul oamenilor cinstiţi, dornici de convieţuire paşnică, ori din ce ţară a lumii. Scrierile noastre, în măsura în care ele au fost traduse şi cunoscute în străinătate, ocupă un loc de cinste ân ansamblul literaturilor socialiste. Aşa cum am avut prilejul să constat, într-o călătorie făcută anul trecut, cititorii noştri din ţările capitaliste primesc cu recunoştinţă şi bucurie mesajul dătător de forţe şi de încredere în om al literaturii noastre, realizate într-un limbaj accesibil, direct, de o înaltă ţinută artistică. Nu e nevoie, cred, să mai subliniem că numai datorită busolei fără greş pe care o reprezintă ştiinţa marxist-leninistă ce stă la baza îndrumării de către partid, literatura noastră n putut să-şi găsească calea largă şi luminoasă, calea realismului socialist. E o mare satisfacţie pentru cei ce aparţin generaţiei mele, să vedem nu numai dezvoltarea posibilităţilor creatoare ale celor vîrştnici, ci şi afluxul de forţe tinere în literatură. Şi mai impresionantă însă decît numărul esle diversitatea cîmpului nostru literar, existenţa unei multitudini de profiluri distincte, bine şi nuanţat desenate, a unor personalităţi originale de abia înmugurite sau în plină înflorire. E de-ajuns să ne gînditn la volume ca „Materia şi visele" de Mihai Be-niuc, la „Sărbătorile zilnice" ale Ninc.i Cassian, sau la volumele apărute în ultimii ani ale lui Tiberiu Utan, V. Porumbacu, Gh. Tomozei, Ilie Constantin, Nichita Stănescu. Descriind peisajul poeziei noastre,, înfloritor şi plin de vitalitate, vorbitoarea s-a oprit apoi asupra unor deficienţe. Vorbitoarea a spus că Darea de seamă nu a scos în evidenţă lipsurile creaţiei sale. Nu cred că mi se face un serviciu sau că se dă un bun exemplu confraţilor mei tineri, nesco-ţîndu-se în evidentă indulgenţa faţă de mine şi pripeala cu care mi-am alcătuit ultimul meu volum „Torentul",, unde pe lingă o serie de poezii apreciate de critică ca valoroase, am lăsat să se strecoare şi versuri plate, lipsite de relief, minore, nesemnificative.. Exemplul acesta e valabil şi pentru alţi poeţi vârstnici, care au proced-.it la fel. Unmînd exemplul muncitorilor din fabrici şi de pe ogoare, urmând înţeleptele directive ale Congresului al III-lea al partidului, — a spus vorbitoarea în continuare — să realizăm noi opere care să fie la înălţimea înaltelor cerinţe ale parlridului, sâ răspundă nevoilor spirituale ale largului nostru public cititor. Vladimir Colin. Referindu-se la problemele literaturii pentru copii, vorbitorul a spus : Dacă literatura pentru copii şi tineret a înregistrat incontestabile succese nu e mai puţin adevărat că sîntem încă datori faţă de micii noştri cititori. A fost o vreme cînd literatura pentru preşcolari şi şcolarii mici se reducea la inexpresivele aventuri ale 105 unor iepuraşi neascultători sau la urmările furtului unui borcan cu magiun. Scriitorii au înţeles apoi că, pe bună dreptate, asemenea „opere" nu folosesc nimănui şi s-au apropiat •de unele probleme ale actualităţii, na plasat acţiunea povestioarelor lor în cadrul şcolii şi grădiniţii. Multe asemenea lucrări sînt utile şi unele de-a dreptul izbutite. Mult prea timid sînt introduse în lucrările noastre problemele vieţii sociale, ale vieţii de familie. Nimic na mi se pare mai greşit decît convingerea unor scriitori că eroii cărţilor destinate copiilor mu pot fi decît copiii. E de la sine înţeles că tinerii cititori sînt bucuroşi să întâlnească în cărţile noastre eroi copii şi că aceşti eroi pot deveni pentru ei modele. Dar •eroi tot atît de dragi copiilor sînt şi cei doi căpitani ai lui Kaverin, eroii lui Jules Verne, Robinson Crusoe •şi Guliver. Dacă-şi propune teme mărunte, scriitorul nu va putea scrie decît o carte mimoră. Rahiînd cale spuse într-un recent interviu, aş vrea să amintesc că Mark Twain nu s-a limitat la înregistrarea ştrangăriilor elevilor din vremea lui, ci a luat atitudine împotriva făţărniciei religioase şi a rasismului. Să eliminăm definitiv formalismul, care fetişizează un anumit gen şi să ne îndreptăm eforturile în vederea formării caracterului, gândirii şi sensibilităţii viitorului constructor al comunismului. Numai aşa vom avea dreptul să socotim că am contribuit şi noi în-trucîtva la gestul cu oare copilul de azi va înfige cândva steagul roşu în materia necunoscută a cine ştie cărsi planete, numai aşa vom fi martori prezenţi la ziinicile lui fapte de eroism, numai aşa ne vom îndeplini menirea. IVIihai Novicov Conferinţa ne-a dat posibilitatea să privim într-o sinteză realizările din ■ultimii ani ale literaturii, să măsurăm succesele obţinute sub îndrumarea partidului în acest important domeniu ideologic. în ultimii ani, creaţia literară a făcut paşi importanţi însprs rezolvarea unor probleme esenţiale ale creaţiei realist-socialiste. Este un lucru îmbucurător. Pe de altă parte, ne-a devenit şi mai limpede că mai este încă loc pentru însemnate înaintări în sectorul creaţiei literare. S-a vorbit •mult la această Conferinţă despre condiţiile deosebit de prielnice pentru asigurarea avântului creaţiei literare: realitatea socialistă atît de bogată în împliniri şi faptele eroice oare sînt surse de inspiraţie, îndrumarea fermă, competentă şi plină de grijă a partidului, precum şi potenţialul creator cu atâtea forţe noi al frontului nostru literar. J06 Vorbitorul s-a referit apoi la importanţa cunoaşterii vieţii. în continuare, Mihai Novicov s-a referit la faptul că datorită eforturilor clasei muncitoare, datorită succeselor în construcţia socialismului, obţinute sub jconducerea partidului, scriitorii noştri — chiar şi începătorii — au condiţii materiale foarte bune. în continuare, vorbitorul a subliniat învăţămintele plenarei CC. al P.M.R. din 30 noiembrie — 5 decembrie 196!. Noi ştim, ia spus el, cît rău au făcut grupul fracţionist Ana Pauker—Vasile Luca şi Teohari Georgescu care i-a urmat, cît şi sprijinitorii lor zeloşi, Iosif Chişinevschi şi Miron Constanti-nescu. I. Chjişinevschi, prin spiritul său politicianist rnlic-burghez, cît şi dia cauza caracterului său bucherist si dogmatic, a adus multe daune literaturii, înconjurându-se de elemente mic- burgheze, lipsit de principialitate partinică şi de competenţă în îndrumarea literaturii, îi plăcea foarte mult •să rezolve aceste probleme tocmai în spiritul celor mai /negative practici ale cultului personalităţii. El căuta să învenineze relaţiile dintre oamenii de artă şi decreta „anularea" unor mari scriitori, cum a fost cazul cu Tudor Arghezi. Dar pînă la urmă, partidul i-a înfrânt pe fracţionişti şi trebuie să pur- tăm recunoştinţă conducerii leniniste a partidului, în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru că a ştiut să înlăture definitiv aceste practici nesănătoase. Avem toate condiţiile să asigurăm un continuu avînt al creaţiei literare, să lucrăm într-un spirit cu adevărat tovărăşesc, strîns uniţi în jurul partidului şi conducerii sale, pentru ca sa dăm poporului cărţile pe care le aşteaptă şi pe care le merită. Marcel Breslasu j Atît discuţiile noastre cît şi Darea de seamă au învederat răspunderea noastră mereu sporită. Exigenţa şi autoexigenţă cresc pe măsura succeselor înregistrate, fiecare nouă etapă cere — în acest domeniu ca şi în oricare altul — noi investiţii, perfecţionarea utilajului, chemarea altor rezerve interne, pentru necontenita desăvârşire a operelor noastre. Literatura realist-socialistă trebuie să ţină pasul cu realitatea socialistă, în furtunoasă ■creştere. Fizionomia eroilor şi modelelor noastre evoluează atît de rapid, încît pierderea contactului cu viaţa se soldează pentru scriitor cu inevitabile rămîneri în urmă, întotdeauna greu şi uneori cu neputinţă de recuperat. Măiestria literară nu este numai o chestiune de formă, de expresie, de realizare artistică, ci, înainte de toate, capacitatea de pătrundere a materialului de viaţă, •singura chezăşie a transpunerii, a transfigurării cu adevărat măiestre. Făoînd eu însumi o profesiune dî credinţă la capătul acestor discuţii, vreau să spun că mi-a crescut inimii pentru nivelul ideologic înalt şi partinic al celor mai multe dintre intervenţii, pentru relaţiile tovărăşeşti vădite în aceste discuţii. Totuşi, unele din ele îmi lasă o mică amărăciune. Unii critici, învăţaţi să nu li se dea replica, au pierdut aproape cu totul simţul autocriticii. în mod cu totul special mă refer la nemulţumitoare-i poziţie a lui Paul Georgescu. M-au bucurat angajamentele luat3 de A. E. Baconsky ■— a sp'is vorbitorul în continuare. •— Cred că tot ce i s-a reproşat este just, onticile care i s-au adus sînt întemeiate şi consli-tuie pentru el un îndemn, o bună şi frăţească mînă întinsă pentru ca să recupereze distanţa pe care nu noi am creat-o pînă la dînsul, ci dînsul pînă la noi. El ne spune aici că îi trebuie o îndelungată reflecţie ca şi ouim de abia azi dimineaţă s-ar fi trezit în faţa acestor lucruri. Noi dorim ca această îndelungată reflecţie să nu fie prea îndelungată, ân aşa fel ca ea să se transforme cu un ceas mai devreme în poziţie fermă şi categorică. Pentru a-şi ocupa locul în marele nostru front literar, el are de făcut un pas înainte, un pas energic, pe care-1 aşteptăm cu dragoste. Vorbitorul a încheiat spunînd că lucrările Conferinţei, discuţiile bogate şi fructuoase, au stimulat pe toţi scriitorii în munca lor creatoare spre a răspunde încrederii pe care le-o acordă partidul, clasa muncitoare, pe care le-o acordă poporul nostru muncitor. 107 Vasile Muşat Vicepreşedinle al CCS. Lucrările Conferinţei scriitorilor sînt urmărite cu atenţie de milioane de muncitori, ingineri, tehnicieni, de toii oamenii muncii din ţara noastră. îndrumată cu grijă şi dragoste de partid — literatura noastră realist-so-cialistă a obţinut în anii regimului democrat-popular 'succese remarcabile. Scriitorii, poeţii, prozatorii, dramaturgii, criticii literari — îşi aduc o contribuţie însemnată la dezvoltarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii, la formarea culturii noastre noi. în Conferinţa dumneavoastră se dezbat probleme de bază ale literaturii noastre, se subliniază realizările obţinute, sînt scoase la iveală lipsurile ce mai există. Aş vrea să mă refer la una dintre cele mai arzătoare probleme, aceea a ancorării literaturii în actualitate, în viaţa nouă a patriei, a prezenţei muncitorului constructor al socialismului ca erou principal în operele de artă. Se poate spune că muncitorul cu preocupările sale multilaterale este oglindit tot mai mult în literatura noastră. Au devenit personaje cunoscute şi îndrăgite de masa largă a cititorilor, eroi ai literaturii noastre noi, figuri de comunişti, de muncitori înaintaţi. Faţă de situaţia existentă la primul lor congres, astăzi scriitorii se prezintă cu mult mai multe şi mai bune lucrări de proză, poezie, dramaturgie, inspirate din viaţa clasei muncitoare. Acesta este un rezultat al activităţii creatoare, conştiincioase, a multor scriitori consacraţi sau tineri pentru care îi felicităm şi le mulţumim. Trebuie să spunem însă, tovarăşi, că rezultatele obţinute pînă acum nu corespund nici pe departe cerinţelor actuale şi nu pot mulţumi nici pe muncitori şi, din cîte s-au spus aici, nici pe scriitorii înşişi. Avem prea puţine lucrări literare — în special de proză — care să prezinte multilateral, la un înalt nivel artistic, .viaţa tot mai bogată, cu adevărat creatoare a clasei muncitoare — clasa conducătoare în statul nostru socialist. în fruntea întregului popor, clasa muncitoare transformă în. realitate măreţele planuri ale partidului de dezvoltare a industriei şi a întregii economii socialiste. Prin munca eroică şi plină de abnegaţie a muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor au fost făurite în termene uimitor de scurte, uriaşe cetăţi ale industriei noastre cum sînt: Combinatul siderurgic de la Hunedoara, Combinatul chimic de la Oneşti, hidrocentrala electrică de la Bioaz, laminorul de la Roman, uzine constructoare de maşini, fabrici de zahăr, filaturi şi ţesătorii moderne. Nu există regiune a ţării în care să nu răsară ca din pămînt oraşe noi, cartiere noi, cu locuinţe confortabile pentru oamenii muncii, pentru muncitori, ingineri, profesori, scriitori,. artişti. în măreaţa operă condusă de partid se făuresc nu numai uzine şi oraşe noi, se făureşte şi omul nou al societăţii socialiste şi comuniste, cu o atitudine înaintată faţă de muncă şi proprietatea obştească, cu un înalt spirit de devotament pentru cauza socialismului. Milioane de muncitori se avîntă în întrecerea socialistă producînd azi mai mult decît ieri, mîine mai mult şi mai bine decît azi, contribuie la descoperirea rezervelor interne ale întreprinderilor pentru a da poporului produse mai multe şi cît mai multe economii. Zeci de mii dintre ei, inovatori, în-suşindu-şi cu sete tehnica şi ştiinţa, aduc îmbunătăţiri importante proceselor de producţie şi maşinilor pe care 108 le stăpînesc ca adevăraţi ingineri. Aceste realizări cu adevărat istorice — milioanele de făuritori ai vieţii fericite a poporului — se cer oglindite, prezentate, în opere de înaltă ţinută ideologică şi artistică. Nu avem încă romane în care să fie prezenţi eroi pe măsura eroilor adevăraţi din rîndurile clasei muncitoare, modele demne de urmat care să înaripeze în muncă şi viaţă milioanele de oameni ai muncii. Scriitorii ar trebui să fie înaintea vieţii, să influenţeze mersul spre viitor — dar unii dintre ei au rămas în urmă. Muncitorii iubesc poezia ca pe un lucru ce face parte integrantă din viaţa lor, le încălzeşte inima. Dar unele poezii sorise de scriitorii noştri — din păcate şi de unii talentaţi — nu încălzesc, nu mişcă pe cititori, sînt reci, lipsite de idei, ermetice. Avem încă puţine piese de teatru cu tematică din viaţa clasei muncitoare. Se simte nevoia oa mult mai mulţi dintre dramaturgii noştri consacraţi să-şi îndrepte atenţia spre piesele mici — într-un act — care puse în scenă de mii de colective de teatru de amatori, ajung la inima a milioane de spectatori. Critica literară — deşi a obţinut unele succese — nu sprijină suficient creaţia literară cu tematica muncitorească. Considerăm că nu-şi fac pe deplin datoria acei critici care ignorează unele lucrări cu tematică muncitorească ori se năpustesc asupra altora cu o critică mai mult sau mai puţin justificată la adresa lipsurilor formei artistice, o critică negativistă care nu ajută şi nu încurajează dezvoltarea acestei creaţii. Scriitorii — criticii literari — revistele literare sînt chemaţi să acorde ajutor cercurilor literare din întreprinderi. Muncitorii-scriitori din aceste carouri au creat multe lucrări valoroase, strâns legate de realităţile vii ale uzinei sau oraşului. Ei au nevoie de sprijinul scriitorilor consacraţi, pentru ridicarea nivelului artistic al creaţiei lor. Aceste legături pot fi folositoare şi pentru scriitorii, care pot şi pe această cale să cunoască mai bine viaţa «şi preocupările muncitorilor. Clasa muncitoare — întregul nostru popor — înfăptuieşte cu succes măreţul program elaborat de Congresul al III-lea al partidului — de desăvîrşire a construcţiei socialiste în patria noastră. Alături de eroica noastră clasă muncitoare, de ţărănime, alături de toţi oamenii muncii, scriitorii sînt chemaţi să-şi aducă aportul lor preţios la această operă. Pentru a scrie romane, nuvele, poezii, piese de teatru despre clasa muncitoare, pentru ea, pentru ca muncitorii să se regăsească în lucrările literare, aşa cum sînt ei în muncă şi-n viaţă, scriitorul are nevoie să cunoască bine viaţa şi activitatea muncitorilor, să participe activ la viaţa clocotitoare, multilaterală ce se desfăşoară în uzine, pe şantiere, în cea-trele muncitoreşti. Scriitorul care vrea să scrie despre munca şi viaţa muncitorilor trebuie să se preocupe de problemele ce-i preocupă pe muncitori, să fie părtaş la lupta pentru cîştiga-rea întrecerii socialiste, să se simtă mîndru pentru produsele care fac cinste fabricii şi să-1 nemulţumească procentul de rebuturi, să se bucure o dată cu muncitorii oare mai termină o clasă la şcoala serală sau cu cei care se mută în locuinţe noi. Pentru sindicatele noastre va fi un prilej de mare bucurie să poată sprijini pe prozatori, poeli şi dramaturgi să-şi îndeplinească nobila lor misiune. Sindicatele sînt oricînd gata să ajute pe scriitori să cunoască viaţa şi activitatea colectivelor de muncitori, tehnicieni şi ingineri din uzine şi şantiere. Veniţi, tovarăşi scriitori, în mijlocul siderurgistilor şi constructorilor, în mijlocul petroliştilor şi ţesătoarelor. Veţi 109 fi primiţi cu toată dragostea, cu toată căldura. Vom fi cu toţii foarte bucuroşi să putem completa rafturile bibliotecilor sindicale cu sute de mâi, cu milioane de volume de lucrări valoroase ale scriitorilor noştri, cu adevărate opere de artă care să cînte, să slăvească eroica noastră clasă muncitoare. Urez din toată inima succes lucrărilor Conferinţei, sănătate şi putere de muncă tuturor scriitorilor, noi succese-în îndeplinirea misiunii lor nobile, în îndeplinirea sarcinilor date de partid,, de popor. Lt.-Col. Victor Militaru Vă rog să-mi permiteţi ca din partea militarilor Forţelor Armate ale R.P.R să aduc Conferinţei pe ţară a scriitorilor un fierbinte salut. Militarii armatei noastre populare, educaţi de partid în spiritul patriotismului socialist şi al internaţionalismului proletar, sînt — alături de toţi oamenii muncii din ţara noastră — apărătorii grandioaselor realizări materiale şi spirituale pe care le-a făurit şi cu care se mândreşte poporul nostru. Forţele Armate — .alături de toţi oamenii muncii — se bucură de grija şi căldura părintească a partidului. Spre deosebire de vremurile din trecut cînd ostaşului îi -era interzis să citească literatură, ziare — sânt aici tovarăşi mai in vârstă care îşi amintesc foarte bine de acele ruşinoase vremuri — astăzi, prin grija partidului şi a statului, armata dispune de o bogată bază materială pentru rezolvarea sarcinilor privind munca politico-culturală în armată (un număr mare de biblioteci, cluburi cu săli de cinematograf, televizoare etc.). In Darea de seamă şi în discuţiile purtate de unii tovarăşi, un loc important 1-a ocupat creaţia literară pentru tineret. Desigur, fiecare operă literară reuşită adresată tineretului ne bucură pentru că este citită cu interes şi de militarii forţelor armate şi contribuie la formarea gustului lor estetic, la educarea lor comunistă. Vreau să amintesc că numeroşi tineri ai patriei noastre îşi satisfac ser- viciul militar. îndrumaţi de organizaţiile de partid, de organizaţiile U.T.M.,. tinerii militari se străduiesc la instrucţie, pe cîmpurile de aplicaţii pentru a învăţa, pentru a-şi forma deprinderile de luptători. Tînărul care ieri a săvîrşit fapte de-eroistn în mină, în fabrică, pe ogoare, este capabil de fapte măreţe în munca-de pregătire militară. Partidul clasei muncitoare aplicând în viaţă una din prevederile programatice, a făcut din armată o înaltă instituţie de educaţie cetăţenească, o adevărată şcoală a poporului. Ostaşul de azi este un ostaş luminat, conştient de-înalta menire pe care i-a încredinţat-o patria socialistă. Ostaşului nostru cartea îi este un tovarăş apropiat. Pe pieptul a mii de ostaşi, alături de semnul onorific „Militar de frunte", străluceşte şi insigna de „Prieten al cărţii". In multe din garnizoanele militare sînt înfiinţate şi se vor mai înfiinţa cercuri literare care cuprind ofiţeri,, subofiţeri şi militari în termene, unii dintre aceştia cu înclinaţii spre creaţia literară. Militarii vă privesc cu dragoste chiar atunci cînd nu sînteţi prezenţi în mijlocul lor şi cînd trimiteţi gândurile întruchipate în vers, schiţe sau povestiri, publicate în paginile revistei „Viaţa militară", ziarului „Apărarea patriei", sau în volume tipărite de editura noastră şi de alte edituri, aşa cum au şi făcut o parte din dumneavoastră. 110 La această conferinţă sînt prezenţi scriitori care în sfera preocupării lor au cuprins şi tema vieţii ostăşeşti. Numărul acestor tovarăşi rămîne totuşi restrâns, creaţiile puţine şi insuficiente ca profunzime faţă de cerinţele tot mai mari ale militarilor şi ale celor din afara armatei, căci tematica militară nu-şi poate mărgini raza influenţei sale numai la cititorul îmbrăcat în haină ostăşească. Vă propun, tovarăşi scriitori, ca în munca de creaţie, pe lingă multiplele dumneavoastră tematici, să vă ocupaţi şi de tradiţiile militare glorioase ale Irimie Străuţ în cuvîntul său, tovarăşul Irimie Străuţ a arătat printre altele: Cititorii noii Hunedoare iubesc şi stimează munca scriitorilor, de aceea şi sînt atît de exigenţi. La consfătuirile avute pe marginea romanului „Oţelul" de exemplu, scriitorul s-a cam supărat cînd, cu competenţa unor critici pe care i-a respectat chiar şi „Gazeta literară", simpli furnalişti şi oţelari l-au dojenit pe autor pentru modalitatea li-vrescă, forţată, în care şi-a conceput personajele. Referindu-se la limbajul folosit de unii critici, tov. I. Străuţ a criticat pe aceia care fac un fel de echilibristică a cuvîntului, pus cap la cap, într-un lanţ care cu cît e mai lung şi contorsionat, cu atît vrea să pară mai savant şi mai fără apel. Cine face fraza mai lungă, mai cu zeci de sensuri, acela-i cîştigătorul! Fiindcă, după cum se poate vedea urmărind unele rubrici din gazetele literare, unii critici, nu se ştie prin ce împrejurări, mai consideră că odată puşi în faţa unei cărţi noi, mai ales dacă e a unui începător, trebuie neapărat s-o facă praf ori s-o ridice de la început pe piedestalul de bronz. Ca reporter la ziarele din Valea Jiului, Hunedoara şi Deva, oriunde am stat de vorbă cu un cititor de carte, poporului nostru şi îndeosebi de participarea armatei romîne la războiul antifascist. Să scrieţi despre munca devotată, dîrză a militarilor zilelor noastre pentru a se instrui, pentru a veghea alături de tovarăşii noştri din celelalte armate socialiste la securitatea şi integritatea invincibilului nostru lagăr socialist. în încheiere, vorbitorul a făcut un apel la scriitori pentru a sprijini tovărăşeşte cenaclurile literare înfiinţate pe lingă casele ofiţerilor şi. cluburile de garnizoană. n-am auzit să se fi plîns atît de forma în care era scrisă aceasta, cît de conţinut, interesîndu-1 dacă opera 1-a ajutat sau nu, dacă i-a răspuns la vreo întrebare de viaţă sau ba. De aceea, cred că foarte bine au vorbit tovarăşii care au subliniat rămînerile în urmă ale criticii literare —• oricît s-ar supăra tovarăşul Paul Georgescu, — foarte bine. s-au exprimat cei care au criticat faptul că în acest domeniu se simte încă o slabă cunoaştere a documentelor partidului, iar sarcina orientării scriitorului în lumina acestor documente este deseori uitată în graba de a răspunde unor polemici nu întotdeauna serioase, ca aceea dintre „Gazeta literară" şi „Tribuna" din lunile trecute, de exemplu. Unii tineri scriitori mai îndepărtaţi de viaţa literară a capitalei trebuie să-şi caute singuri drumul propriu. Uneori ei se pot orienta foarte greu în avalanşa de fraze - stereotipe, generale, însăilate de unii critici pe marginea unor cărţi. Fiind vorba de o constatare, care nu e doar a mea, aş vrea să fac şi o altă propunere. E vorba tot de tinerii scriitori care trăiesc mai puţin pe lîngă uşile redacţiilor şi mai mult printre oamenii care le vor deveni poate personaje. E 111 vorba în special de cei proveniţi din rîndul muncitorilor. Nu o dată ei simt nevoia unui sfat, a unei păreri care rsă-i ajute în rezolvarea unor probleme de creaţie. De cele mai multe ori, eşti atît de încărcat de faptele de viaţă încît ti-e teamă să nu scapi vreunul •din ele şi ai vrea să-i faci neapărat loc în lucrare, fie că e necesar, fie că Pop Simion Scriitorii tineri se bucură pe deplin de atenţia Conferinţei pe ţară; lucrările multora dintre ei au fost amintite în Darea de seamă printre realizări ale literaturii actuale, iar aici, în dezbateri, nu puţini scriitori tineri aduc contribuţii esenţiale. Avem, aşadar, toate motivele să împărtăşim un sentiment de satisfacţie şi mîndrie pentru aportul real, valoros al tineretului la .zestrea comună a literaturii noastre realist-socialiste. Dar bucuria pe care •o implică o asemenea constatare, eu aş numi-o, înainte de toate, răspundere, şi cu asta am şi ajuns la ideea pe care mi-am propus-o s-o dezvolt în dezbaterile Conferinţei noastre. Fenomenul înnoitor, de puternică afirmare a scriitorilor tineri, este, înainte de toate, o ilustrare a condiţiilor •optime, nemaiîntîlnite în trecut, oferite cu generozitate de către partidul clasei muncitoare, pentru dezvoltarea armonioasă a noilor promoţii de scriitori, parte integrantă a frontului larg ţi unit al literaturii noastre. De la Congresul scriitorilor au trecut cinci ani şi în acest răstimp a avut loc, în decembrie 1960, o conferinţă ;pe ţară a tinerilor scriitori, care a ■afirmat public cîteva dintre adevărurile la care mă voi opri doar în treacăt. Apar la noi în ţară un mare număr de talente noi, viguroase, active, care, întîlnind condiţii prielnice, cunosc o dezvoltare rapidă. Deşi nu-mi plac enumerările nu voi ezita să amintesc aici numele unor scriitori tineri ca Titus Popovici, Al. I. Ghilia, nu. Cît de mult ajută în astfel de clipe un ochi cu experienţă, oare va şti să-ţi dea putere să-ţi calci pe inimă în favoarea operei! Nu e vorba de o dădăceală, ci de o aspră şi dreaptă judecată a primilor paşi ai tinerilor scriitori, pe care comisiile de îndrumare n-au prea făcut-o prompt şi susţinut. D. R. Popescu, T. Mazilu, Vasile Re-breanu, N. Velea, loan Grigorescu, Fănuş Neagu, P. Sălcudeanu, ca să mă refer doar la prozatori, care prin calitatea şi noutatea problematicii pe care o abordează în lucrările lor, se numără printre scriitorii apreciaţi de cititorul care caută schiţa izbutită, nuvela, romanul de actualitate. La o sumară analiză vedem că aceşti scriitori, azi prezenţi prin calitatea lor de delegaţi, aici, în primele rîn-duri, erau în urmă cu cinci ani, cu puţine excepţii, nişte debutanţi. Pe scara istoriei literare răstimpul de cinci ani este egal, aş zice, cu tresărirea unei clipe. Iată însă că această clipă a fost fecundă, a tresărit sub zodie bună, încît, bucurîndu-se de condiţiile minunate, pe care numai socialismul le poate oferi, mlădiţele — ca să mă exprim în limbaj de cenaclu — devin sub ochii noştri stejari, cu tulpinele bine înfipte în solul fertil al patriei. De aceea sublinia, cred eu. Darea de seamă, că Conferinţa pe ţară a tinerilor scriitori s-a înscris în viaţa Uniunii ca un eveniment important, nu numai pentru că a marcat o îmbogăţire, o primenire a peisajului literaturii prin talente noi, ci, tocmai datorită structurii, formaţiei acestor talente, a plasat în centrul dezbaterilor scriitoriceşti problema reflectării actualităţii socialiste, problemă care animă în principal evoluţia plină de căutări a tineretului. Viaţa noastră se află la un astfel de nivel de însuşire a noului, la o 11.2 -atare acumulare de experienţă socialistă, încît scriitorul aproape că nu-şi mai pune întrebarea despre ce, ci Înainte de toate, cum să scrie despre «mul de azi. Necesitatea actualităţii ■este o chestiune de ordin calitativ. Interesează în ce măsură creatorul de literatură ştie să vorbească cu convingere despre atitudinile, gîndurile, trăirile oamenilor prinşi în vălmăşagul ■acestor evenimente, despre acele reacţii (particulare care poartă pecetea epocii şi, prin asta, definesc stări mai generale. Este, deci, mai mult ca oricînd ne-■cesară o amplă confruntare de opinii asupra actului documentării scriitori-•ceşti, asupra modurilor variate de cu-'noaştere a realităţii. Configuraţia exactă a momentului istoric pe care îl trăim o dau marile acţiuni iniţiate şi conduse de partid, •care antrenează, valorifică energiile inepuizabile ale poporului. Atîta timp •cît scriitorul se află în furtunoasa lor desfăşurare, ochi treaz şi ureche •atentă la glasul lor adînc rezonant, el nu va trebui să-şi cheltuiască fantezia spre a căuta teme. Ele, temele, adevărate şi mari, sînt generate de o fantezie mult mai bogată, inegalabilă ;prin virtuţile şi forţa ei de cuprindere — fantezia vieţii, determinată cu rigurozitate ştiinţifică de dinamica so-•cialismului. Cunosc la Braşov o brigadă de tineret care se întruneşte zilnic, la o oră a după-amiezii, pentru a face exerciţii •de algebră superioară. Motivul: unul din membrii brigăzii a pierdut examenul de matematică, iar tovarăşii lui •de muncă — toţi studenţi — îl prepară. La o schelă petroliferă din Oltenia, •a eşuat o festivitate de premiere, un muncitor a refuzat titlul de „cel mai 'bun podar" şi cuvenita recompensă bănească pe motiv că inginerul şef e -subiectiv, îl părtineşte într-o oarecare măsură, încît onorurile nu i se cuvin Hui în primul rînd, ci altui sondor. Acestea sînt părerile pe care le-am cunoscut, umblînd printre oameni. Izvorul lor îl găsesc în preocupările cotidiene ale unei brigăzi de muncă socialistă, membrii căreia îşi impun să muncească, să trăiască şi să înveţe în chip comunist; în munca instructorului teritorial de partid, care trebuie să răspundă prompt şi inspirat la toate problemele pe care le ridică practica socialistă de la „A", la „Z" ,• în felul de a judeca al muncitorului-gînditor, care, dus de aripile îndrăznelii sale pentru cucerirea noului trece nu o dată prin flacăra albă a căutărilor chinuitoare, spre a ajunge, în cele din urmă, la bucuria inovaţiei sale. Aş zice că scriitorul trebuie să se identifice în aşa măsură cu oamenii înaintaţi, eroii operelor sale, încît senzaţiile, trăirile, atitudinile acestora, să devină ale sale însuşi. Şi acest lucru este posibil numai printr-o stăruitoare şi continuă însuşire a învăţăturii marxist-leniniste, a filozofiei noastre despre lume, printr-o înţelegere adîncă a problemelor de estetică marxistă. Tinerii sînt entuziaşti şi perseverează în a avea o bună legătură cu viaţa poporului. Le este însă deficitară tocmai capacitatea de a încadra fenomenele observate în ansamblul vieţii sociale, de a descifra acele semnificaţii largi, care nu întotdeauna pot fi observate la prima vedere, ori, alteori, sînt greu previzibile. Este dăunătoare, cu grave implicaţii practice, hipertrofierea spontaneităţii talentului, în detrimentul conştiinţei bazate pe un sistem de gîndire filozofic. De altfel acesta este şi calul de bătaie al ideologilor burghezi contemporani, prin care se încearcă, în fel şi chip, să-1 rupă pe artist de concepţia despre lume, de gîndire, pu-nînd toate succesele artei exclusiv pe seama manifestărilor spontane ale talentului. în această lumină, capătă o importanţă excepţională pentru noi orizontul -a — Viaţa rominească nr. 5 113 de idei al creatorului, capacitatea de a descifra sensurile adinei ale faptelor contemporane, de a întrevedea perspective reale pe baza datelor oferite de dinamica socialismului. După ce a subliniat necesitatea însuşirii de către tinerii scriitori a cît mai multe cunoştinţe de cultură generală Pop Simion a combătut anumite-manifestări nesănătoase ale unor tineri, scriitori. Marosi Peter Referindu-se la problemele traducerilor din limba romînă în limba maghiară şi din maghiară în romînă, tovarăşul Marosi Peter a relevat un număr de realizări semnificative. Rezultatele cantitative ale activităţii de tălmăcire sînt într-adevăr impunătoare şi ele au sporit în mod considerabil în anii dintre primul nostru congres şi conferinţa noastră actuala. Ştiu bine că în aprecierea creaţiei artistice indicele cantitativ nu este suficient, în aceşti ani a crescut permanent măiestria traducătorilor şi au făcut primii paşi cu succes noi forţe. E cazul să-1 numesc printre primii pe tovarăşul Szemler Ferenc. E necesar să amintesc, că experienţa sa de peste trei decenii de poet este în acelaşi timp şi o experienţă de traducător -şi în primul rînd de traducător al poeziei romîneşti. In decurs de trei-patru ani îi datorăm lui Szemler o bogată selecţie din operele poetice ale maestrului Arghezi şi cite un volum de tălmăciri din Alecsandri şi Mace-donski. Paralel cu aceasta Kiss Jeno ne-a dat traducerea maghiară a lui Bacovia şi a realizat un adevărat record artistic: într-un volum de balade romîneşti, după peste douăzeci de încercări anterioare, datorate celor mai buni traducători maghiari, ne-a îmbogăţit cu o nouă traducere a Mioriţei, redînd nu numai metrul, rima, fragedele metafore ale acestei capodopere ci şi atmosfera ei, expresie a simţului artistic al poporului romîn. Neobositul Franyo Zoltan, care îşi continuă activitatea de tălmăcitor de o jumătate de veac, este prezent cu un nou volum de Eminescu, tot dînsul a tălmăcit Surîsul Hiroşimei" de Eugen Jebe-leanu. Şi după acest maestru, care a, depăşit vîrsta de şaptezeci de ani, să-1 amintim pe poetul Bajor Andor, poet maturizat în anii regimului nostru,, care a tradus în limba maghiara cu atîta dragoste, grijă, simpatie şi competenţă pe Topîrceanu. Enumerarea, aceasta este departe de a fi completa... Nu mă angajez să dau lista volumelor romîneşti de traduceri din poeţii' şi prozatorii maghiari din R.P.R. Această listă ar fi prea lungă. Amintesc printre altele culegerea de-nuvele noi ale lui Szabo Gyula, povestirea pentru copii de Meliusz Jozsef şi Ana, reeditările unor opere cunoscute-de Nagy Istvân, Kovâcs Gyorgy, Hor-vâth Istvân şi alţii... Mai toţi poeţii, maghiari importanţi din R.P.R- sînt. "prezenţi în librării cu volume 'de poezii alese... Zilele acestea apare al doilea volum tradus în romîneşte al harnicului şi fecundului reporter, Mik6-Erwin. Şi dacă sînt traduceri multe şi-bune, desigur că există şi traducători: mulţi şi competenţi. Să amintim de-exemplu pe Eugen Jebeleanu, pe Veronica Porumbacu, pe Ioanichie Ol-teanu... în continuare Marosi Peter s-a ocupat de criteriile de apreciere a traducerilor beletristice subliniind necesitatea; relevării personalităţii artistice şi trăsăturile stilistice ale scriitorului ce este tradus. Tov. Marosi Peter a criticat apoi. unele concepţii rigide cu privire 1* specii şi la puritatea lor. 1 14 Nu este cazul, a continuat vorbitorul, nici să creăm 6 ierarhizare artificială a genurilor şi speciilor. In redacţiile noastre şi chiar în presa literară apar semnele unor nedumeriri: oare nu am asigurat un teren prea vast reportajului literar ? înainte de toate, ţin să accentuez, că după părerea mea este lipsit de sens şi chiar dăunător a opune nuvelistica reportajului literar. N-avem decît să comparăm reportajele bune cu nuvelele bune, iar nuvelele proaste să le respingem cu aceeaşi, hotărîre ca pe reportajele proaste, fără să considerăm apartenenţa lor la o specie sau la alta. Marosi Peter a dat apoi, în legătură cu această problemă cîteva exemple luate din experienţa locului său de muncă, redacţia „Utunk". El a arătat în continuare că redacţia revistei „Utunk" va organiza o anchetă ce va fi între altele un larg schimb de experienţă — cu privire la problema zugrăvirii muncitorului înaintat. în încheiere, tovarăşul Marosi Peter a arătat: Precum vedeţi, am vorbit nu numai despre realizări şi probleme, ci şi despre planuri, a căror realizare e bine să înceapă imediat după conferinţa noastră. Stefan lures » » Aş dori să" mă refer şi eu la una din problemele centrale ale conferinţei noastre •—• şi anume la căile care ne stau la îndemînă spre o cunoaştere mai aprofundată a vieţii, spre oglindirea mai fidelă şi mai profundă a fenomenelor din realitatea noastră socialistă, cu un acent deosebit pentru poeţii din generaţia din care fac parte şi pentru cei mai tineri. Considerînd ansamblul frontului nostru poetic, critica literară, în concordanţă de bună seamă cu opinia cititorilor iubitori de poezie, remarcă ponderea însemnată pe care o capătă, pe an ce trece, contingentul celor a căror apariţie în viaţa literară a avut loc în ultimii 10—12 ani. După cum aprecia şi referatul, afirmarea celor care au luat cunoştinţă de sine şi de lumea înconjurătoare după momentul Eliberării a lărgit simţitor aria poeziei noi ; fireşte, nu în mod automat, nu în baza vreunui certificat de ingenuitate, ci în măsura în care noii veniţi, în afară de faptul că se considerau ei înşişi exponenţi ai generaţiei lui 23 August, făceau efectiv dovada unor legături trainice cu această generaţie, militînd pentru idealurile majore ale acesteia — însumate în participarea activă, neobosită, la construirea socialismului. Şi cred că cele mai bune pagini din volumele de versuri ale lui Al. Andriţoiu, I. Brad, T. Utan, A. Rău. I. Horea, G. Tomozei, Violeta Zamfi-rescu şi ale altora, respiră tocmai această participare, reprezintă fructificarea unei cunoaşteri pe dinăuntru a vieţii acelor muncitori şi ţărani care în 1944 se aflau în pragul adolescenţei şi care s-au format în condiţiile create tineretului prin strădaniile clasei muncitoare condusă de partid. Urmăresc cu atenţie evoluţiile, pe spiralele mereu mai largi ale unor talente în deplină înflorire, pe care le cunosc: Nichila Stănescu, Cezar Baltag, llie Constantin, Grigore Hagiu, Horia Zilieru şi atîţia alţii. îmi apare clară pecetea timpurie a personalităţii fiecăruia, evidenţa preocupării de a desfăşura idei de acută ascuţime ale omului de azi, sentimente care-i silit proprii lui şi numai lui, căutarea încununată de succes a unor modalităţi inedite ducînd la surprize de calitate. Cu atît mai mult regret atunci artifi-ciozităţile, rătăcirea cititorului prin labirintul unor versuri eliptice de sens, nebulozitatea căutată ca o garanţie — oît de falsă — a profunzimii, lipsuri 115 care le semnala Darea de seama si pe care cu atît mai mult îndrăgostiţii de poezie din toate colţurile ţaru. componenţii uriaşei comisii de revizie a activităţii poetice. Pe cine poa.e mulţumi poezia devitalizată, care consemnează caligrafic existenţa şantierelor dar pentru care profilul metalic al macaralelor este mult mai sugestiv şi permite să se „toarcă" mai multe semnificaţii decît omul care o mmu-ieşte? Şi aceasta în numele a ce < în numele poeziei de notaţie? Dar ce avem de notat în primul nnd in jurnalul liric dacă nu peisajul sufletesc în continuă prefacere al contemporanilor noştri ? Atunci, în numele poeziei de idei? Mi se pare iluzorie ambiţia de a filozofa în numele constructorului nostru din epoca desăvârşirii socialismului, în absenţa unei curiozităţi vii pentru tot ce reprezintă universul sau spiritual. Şi este oare posibilă satisfacerea acestei dorinţe de cunoaştere numai cu prilejul ocazionalelor „intil-niri cu cititorii"? Categoric, nu. Dar aici nu este nimic ireparabil, niciodată nu este prea tîrziu pentru a te pune în acord cu viaţa. Dintre toate posibilităţile, vreau să relev pe acelea pe care le oferă munca în cadrul presei cotidiene, mai exact răspunsul la solicitările acesteia. Pentru nimeni nu este un secret numărul mare de prozatori, dintre cei mai activi si mai talentaţi, care au crescut dm rândurile reporterilor. Dar nu şi cu : poeţii tineri este aceeaşi situaţie; în orişice caz, nu cu toţi. De fapt ei, in primul rând, tinerii poeţi sînt interesaţi să răspundă acestei solicitări, dacă vor cu adevărat o îmbogăţire a substanţei lirice Mărturie pot depune aceia dintre ei care se numără printre colaboratorii permanenţi ai organelor de presă. Ma gândesc la Florenţa Albu, în creaţia căreia călătoriile prin ţară lasă dubla urmă a reportajelor şi poeziilor; ma gândesc la llie Constantin a cărui semnătură am citit-o sub un bun reporta) publicat în „Scânteia", sau la un foarte tânăr şi înzestrat poet, al cărui prim volum este anunţat în colecţia „Luceafărul" - Mihai Negulescu, autorul unui interesant poem liric pe tema luptei pentru calitate, după ce a cunoscut această luptă în aspectele 01 concrete şi dinamice, în calitate de reporter trimis al „Scînteii tineretului în cetatea de foc a Reşiţei şi in mai multe întreprinderi bănăţene ; în sfirşit, să citez un reportaj notabil al lui G. Tomozei, „Adevărata minune de la Maglavit", cu o idee simplă şi pregnantă, cu notaţii pline de nerv, de-monstrînd strîns prefacerea din temelii a satului. Să căutăm, poeţi ai generaţiei iui 23 August, să dăm pregătirii pe care o avem o utilitate socială directă, nemijlocită; aceasta poate la fel de bine să fie organizarea activităţii culturale într-o întreprindere sau sprijinirea sistematică a muncii unei case de cultură a tineretului, prezenţă activa în conducerea unui cenaclu ori în efectivul unei redacţii de uzină. Principalul este să întărim prin toate mijloacele legăturile cu viaţa obştească. "Nicolae Ţaţomir în cuvântul său Nicolae Ţaţomir a dezbătut unele probleme ale criticii şi poeziei arătînd că dezvoltarea acestor genuri a fost uneori stânjenită de amploarea pe care au luat-o ân mod artificial discuţiile sterile purtate in jurul unor false probleme ca: vers clasic sau vers „liber-alb", demarcări regionaliste etc. N Ţaţomir a combătut stilul bombastic desuet cît şi lipsa de claritate care mai apar în unele poezii, arâtind că poezia adevărată, inspirată din realităţile contemporane socialiste 116 adoptă o formă adecvată capabilă să pună în valoare sensurile majore ale actualităţii. Cînd claritatea autentică e acuzată de simplism, a precizat N. Ţaţomir, sufăr pentru transparenţele geometrice ale tuturor cristalelor. Poezie cerebrală, apreciată cu atare la un iluzoriu cîntar farmaceutic ? Aceasia se poate scrie în adevăr, cînd vrei şi unde vrei. N. Ţaţomir a pledat în continuare pentru o lirică avîntată, puternic afectivă. In cuvîntul său N. Ţaţomir s-a mai ocupat de problemele prezentării gra- fice a volumelor de poezie şi de asemenea de unele aspecte ale poeziei satirice — care ar trebui să se bucure de o mai mare atenţie din parter poeţilor noştri. Consider, a spus în încheiere vorbitorul, că la acest mozaic de constatări şi doleanţe, trebuie să adaug necesitatea autenticităţii mesajului fiecărui poet în parte, dublată de capacitatea de a transpune artistic frumuseţea realităţii din noi şi din jurul nostru în plină transformare revoluţionară, adică, tocmai ce este fundamental în poezie. Vladimir Ciocov Cărţile scrise în limbile minorităţilor naţionale din ţara noastră contribuie şi ele la dezvoltarea armonioasă a omului nou, slujind desăvîrşirea socialismului şi crearea condiţiilor pentru trecerea treptată la comunism. înfiinţarea revistei „Novi Jivot" a constituia pentru noi un ajutor de netăgăduit. în paginile revistei apar poezii, schiţe, nuvele, articole ale scriitorilor de limbă sîrbă Svetomir Raicov, Lazăr Ilici, Bojidar Kerpenisan, Cazimir Cionca, Ziva Popovici, Neboise Popovici şi alţii, ca şi traducerea lucrărilor literare ale scriitorilor romîni contemporani. Au apărut de asemenea volume de poezii, de povestiri şi nuvele, toate inspirate din viaţa noastră nouă. Nu vreau să fac un raport despre cărţile scrise în limba sîrbă, deşi am socotit necesar să arăt unele realizări ale noastre. Departe însă de noi automulţumirea. Trebuie să depunem încă multe eforturi pentru a putea ţine pasul cu întregul front al literaturii din ţara noastră. Proza noastră, deşi are reale succese, încă nu face faţă cerinţelor cresemde de oglindire a noului. în multe schiţe şi povestiri se mai vorbeşte de înfiinţarea gospodăriilor colective, deşi astăzi ele au şi ajuns milionare. Despre întărirea lor economică şi organizatorică, scriitorii noştri vorbesc prea puţin. E drept că în unele reportaje aceasta s-a făcut, dar noi sîntern mult datori faţă de mersul impetuos al vieţii noi la sat. Acelaşi lucru se poate spune de altfel şi despre poezie. Peisajul industrial, eroismul clasei muncitoare, lupta pentru îndeplinirea sarcinilor de producţie şi pentru calitate trebuie să fie obiectivul inspiraţiei într-o măsură din ce în ce mai mare, atît a poeţilor cît şi a prozatorilor noştri. Aceasta însă o putem face numai dacă ne vom apropia mai mult de viaţa din fabrici şi uzine, de şantierele socialiste. M-am ocupat în linii mari despre poezie şi proză, deoarece ele constituie principalele genuri în care se manifestă scriitorii noştri în limba sîrbă. Critica literară este în acest sector al activităţii literare încă la început şi aici este încă mult de făcut. Lipsa unei critici mai dezvoltate, mai competente face ca scriitorii noştri să nu poată să-şi dea seama de reuşitele lor, de slăbiciunile lucrărilor şi astfel, în destule cazuri, să bată pasul pe loc. învăţămintele Conferinţei ne vor servi şi în această privinţă ca un îndreptar. Să stimulăm o critică principială, combativă şi .competentă. 117 Conferinţa pe ţară va ajuta şi pe scriitorii de limbă sîrbă din patria noastră să facă un pas şi mai hotărît înainte pe drumul creării unei literaturi majore, puse în întregime în slujba poporului, a desăvîrşirii socialismului. Dumitru Micu In condiţiile creşterii rolului social al literaturii, care în actuala etaoă este menită să devină unul din instrumentele cele mai eficiente ale transformării omului, ale făuririi conştiinţei comuniste, ale luptei pentru izgonirea tuturor rămăşiţelor lumii vechi în mentalitatea şi conduita oamenilor, criticii literare îi stau în faţă — cum cu atîta claritate şi într-un spirit atît de mobilizator s-a arătat în Darea de seamă — sarcini considerabil sporite. Luările de cuvânt ale criticilor la această conferinţă pot genera temerea că branşa noastră nu va fi în măsură să se achite satisfăcător de marile ei îndatoriri. Asemenea temeri sînt, după părerea mea, fără temei. Istoria — zicea Marx — nu-şi pune decît sarcini pe care le poate rezolva. Ajutată de întreaga obşte scriitoricească •— cum a şi fost la actuala conferinţă — critica, făcîndu-şi un scrupulos examen autocritic şi pătrunzîndu-se de însemnătatea rolului pe care trebuie să-1 joace, va ajunge, — sperăm — altminteri riscă a nu-şi îndreptăţi prezenţa în mişcarea literară — să-şi schimbe fundamental calitatea muncii. Sînt numeroase problemele de critică literară ce se cer discutate. Fixîndu-mă doar asupra uneia, aş dori ca intervenţia mea să fie o pledoarie pentru angajarea criticului, sau, cu alte cuvinte, pentru o critică de atitudine, pentru exprimarea clară, răspicată, în recenzii şi articole, a poziţiei şi punctului de vedere. Sublinierea necesităţii de a adopta în scrisul critic Clar punctele de vedere, mi se pare deosebit de necesară în momentul de faţă, cînd se vorbeşte atîta despre manifestările dăunătoare ale spiritului apologetic. Personal cred că spiritul apologetic e, de fapt, o emanaţie a lipsei de atitudine, a neputinţei de a formula aprecieri impuse de realitatea obiectivă a unei scrieri. Din cît îmi pot da seama, ascuţişul cunoscutului articol din „Scînteia" este îndreptat nu numai împotriva tămîierii slugarnice, ci totodată împotriva unor maladii mai generale de care pătimeşte critica, precum: diletantismul, superficialitatea, descriptivismul, care, toate, fac casă bună cu impresionismul şi ca atare ne tîrăsc înapoi, spre critica burgheză, ce nega posibilitatea unei estetici ştiinţifice, a unor criterii stabile de apreciere. Este îndreptat ascuţişul amintitului articol împotriva criticii iresponsabile, lipsite de seriozitate, ce azvîrle uşuratic judecăţi arbitrare, neargumentate, cînd apologetice, cînd nimicitoare. în nici un caz, din chemarea la luptă împotriva spiritului apologetic nu trebuie trasă concluzia că ar trebui să scriem articole călduţe, nici prea-prea, nici foarte-foarte, ambigue, din care să nu se înţeleagă nimic. Ar fi cea mai grosolană denaturare a indicaţiilor partidului! Şi totuşi, astfel de articole se pot citi, şi nu numai din cînd în cînd, nu numai în cutare revistă. Pentru un cititor cu gust acea scriere prezintă interes — să aparţină ea liricii, epicii, teatrului sau criticii — care dezbate cu înflăcărare probleme pasionante, exprimă curajos puncte de vedere, din paginile căreia scapără scîntei. Lipsa de atitudine şi stilul moluscoid sînt tot atît de dezgustătoare ca atitudinea apologetică, lipsită de demnitate, şi ca şi stilul ditirambic. Combaterea apologetismului implică seriozitate, simţ de răspundere, nivel ştiinţific ridicat, analiză aprofundată, la obiect. 1,18 In cele ce am scris asupra literaturii noastre de azi şi de ieri, am ■avut şi eu manifestări de apologetism, adică de rostirea unor elogii insufi-•cient argumentate. Printre cei ce n-au ■dovedit destul curaj în relevarea punctelor vulnerabile din romanul, altfel remarcabil, „Scrinul negru", puteam fi citat în Darea de seamă şi eu. De ■acelaşi păcat suferă, într-o mult mai mare măsură, un articol mai vechi al meu, despre opera critică din trecut a acad. G. Călinescu. în presă, am fost învinuit, nu de mult, şi pentru tendinţe negativiste. într-adevăr, în anumite cazuri am fost excesiv de sever în semnalarea unor deficiente ale cărţilor analizate, poate n-am găsit tonul potrivit de comunicare a părerilor despre o lucrare sau alta. Al. Şahighian Alexandru Şahighian a expus unele probleme referitoare la dezvoltarea ■criticii literare. Critica s-a obişnuit să discute uneori opera scriitorului pe unele chestiuni (mărunte şi să vadă mai puţin ansamblul lucrării, a spus el; alteori limbajui .critic este atît de îneîlcit încît scriitorul (şi cititorul) nu se descurcă din (hăţişul cuvintelor aşezate ca într-o şaradă. De multe ori apar în legătură •cu . unele lucrări doar scurte notiţe -care nu folosesc orientării scriitorului, îo. limp ce în alte cazuri se emit pînă 3a suprasaturaţie aprecieri apologetice. "Vorbitorul a accentuat asupra necesităţii de a se lupta cu hotărîre împotriva spiritului apologetic care se manifestă încă în critică. în continuare, Al. Şahighian s-a referit la unele aspecte ale activităţii teatrale arătînd că nu întotdeauna direcţia teatrelor s-a orientat asupra celor :mai valoroase lucrări spre a fi reprezentate. In timp ce unele lucrări interesante ca cele semnate de V. Em. •Galan, Al. I. Şlefănescu sau E. Barbu n-au fost imediat reprezentate, văd uneori lumina rampei piese nesemnificative, cu un nivel artistic scăzut. Totodată, Al. Şahighian s-a ocupat şi de alte sarcini ale criticii arătînd că odată cu lupta împotriva spiritului apologetic critica literară trebuie să combată şi manifestările dogmatice caro au încercat să înlăture din circuitul literaturii unele opere de valoare. Vreau să spun cîteva cuvinte si despre reviste. De pildă despre „Viata românească". Cred că revista n-ar trebui să aştepte să i se prezinte lucrări, ci ar trebui să antreneze pe scriitori cerîndu-le lucrări după un plan stabilit în prealabil, cu teme care să acopere anumite goluri din literatură. Am lăsat la urmă o revistă, un soi de cenuşăreasă, de care Uniunea noastră nu se preocupă şi nu se foloseşte, deşi e o revistă de literatură prin excelenţă. E vorba de „Revue roumaine". Ea are rolul şi posibilitatea de a populariza literatura romînească peste hotare, fiindcă apare în patru limbi. Cred că este necesar ca biroul Uniunii să ia în discuţie şi problema acestei reviste şi să găsească mijloace potrivite de a folosi mai deplin această publicaţie pentru popularizarea literaturii în străinătate. Violeta Zamfirescu Din Darea de seamă a rezultat că poezia, cu toate succesele înregistrate a rămas în urmă faţă de marile realizări social-economice ale oamenilor muncii din ţara noastră. Vreau să expun cîteva păreri in legătură cu stadiul actual al poeziei care trebuie ajutată să nu-şi uite nici un moment capacitatea ei mobilizatoare, agitatorică. 119 Căci în ciuda acestor cerinţe vitale ale poeziei, cunoscute de noi toţi, mai apar în presa noastră versuri limfatice, convenţionale, plate sau ermetice. Este drept că în publicarea unor asemenea poezii e de vină nu numai poetul care s-a rupt de viaţă şi caută originalitatea cu orice preţ, ci şi unii critici literari cu „gusturi mai rafinate" care uită că noutatea în poezie poate fi apreciată numai raportată la noul din viaţa pe care îl exprimă. Referindu-se în continuare la sarcinile poeziei actuale, Violeta Zamfirescu a accentuat legătura strînsă care trebuie să existe între poeţi şl viaţa poporului. Documentarea scriitorului — în general şi a poetului în special — trebuie privită cu multă seriozitate. Ea nu trebuie să se facă turistic, să se limiteze la întîlniri fugare cu cititorii ci printr-o participare efectivă la viaţa culturală a uzinelor, a satelor. Unii dintre poeţi au realizat o astfel de documentare şi roadele ei se simt în creaţia lor, în întreaga lor comportare. Cred că Nicolae Stoian a vorbit foarte olar despre necesitatea participării efective la viaţa culturală a patriei. Violeta Zamfirescu a vorbit apoi despre unele probleme ale poeziei de-idei. Neparticiparea intensă la viaţat din care un adevărat poet îşi trage-seva creatoare, duce la o poezie de-idei livrescă, neconvingătoare, pentru», faptul că ea nu exprimă o experienţă afectivă. a poetului. Or, rolul poeziei este tocmai de a purta idei filozofice,, idei majore, prin intermediul cuvîntuluî sensibil, încărcat de emoţie. Ideea în poezie trebuie exprimată prin componentele ei materiale cu ajutorul unei-imagini plastice, încărcată de sens.. Astfel se întîmplă în poeme ca „Mărul de lîngă drum" de, Mihail Beniuc „Ţie-ţi vorbesc, Americă" de Mariaj Banuş, sau „Surîsul Hiroşimei" de-Eugen Jebeleanu. Pot fi citite asemenea poezii oriunde, şi înţelese ? Comunica ele idei majore ? Emoţionează ? Plac ? Eu sînt cOnvinsă că da. In încheiere, Violeta Zamfirescu s-a-referit la rolul criticii în dezvoltarea poeziei noastre. Critica literară este-datoare să sprijine căutările creatoare-ale poeţilor şi să respingă totodată, tendinţele formaliste, obscuritatea, evazionismul care se mai manifestă uneori în poezia noastră. Teodor Mazilu Viaţa a demonstrat că îndrumarea de către partid a literaturii îl ajută pe scriitor să se apropie de temele esenţiale ale realităţii, îl fereşte de preocupări mediocre, lipsite de interes artistic. Spiritul anarhic, negarea îndrumării de către partid, sînt, printre altele, şi o expresie a mediocrităţii, a lipsei de har. Realismul socialist nu este numai expresia unei necesităţi istorice, el corespunde în acelaşi timp legilor inevitabile ale artei, între îndrumarea de partid şi legile intime ale artei există o strînsă legătură. Noi nu scriem orice fel de literatură, noi scriem o literatură revolu- ţionară, o literatură care apără şi' proclamă ideile clasei muncitoare.. Scriitorul revoluţionar e chemat să interpretez© ^i şă judece oamenii, sentimentele, experienţele, în lumina, idealurilor de luptă ale clasei muncitoare. Noi nu scriem orice fel de literatură,., noi scriem o literatură revoluţionară», menită să contribuie la transformarea, socialistă a omului şi a societăţii.. Arătînd că educarea comunistă a omului este sarcina principală a literaturii». partidul a apropiat şi mai mult scriitorii de esenţa artei. A scrie o asemenea literatură nu este numai o sar- 120 cină plină de nobleţe, ci şi o sarcină foarte grea. Noi, scriitorii din tînăra generaţie, învăţăm de la toţi marii artişti ai lumii dar, în primul rînd, de la artiştii revoluţionari. Ion Grecea Darea de seamă prezentată de tov. Minai Beniuc a înfăţişat un tablou vast al dezvoltării literaturii noastre de la primul Congres al scriitorilor şi pînă la actuala Conferinţă. Literatura noastră a făcut în această etapă un serios pas înainte, ea este tot mai cuprinzătoare, lot mai legată de năzuinţele maselor. Cu toate acestea, a spus tov. I. Grecea, multitudinea fenomenelor noi, caracteristice epocii noastre socialiste, nu şi-a găsit întotdeauna exprimarea artistică cea mai profundă în operele scriitorilor noştri. Printre aceste sectoare neglijate, socotesc că este şi viaţa militarilor noştri. în literatura noastră, a arătat vorbitorul, au apărut cărţi despre militari, însă ele vorbesc despre etapa anilor 1942—1945, cărţi semnate de Eusebiu Camilar, Aurel Mihale, Laurenţiu Fulga, Theodor Constantin, vorbind de proză, sau volume de versuri semnate de Nicolae Tăutu, Mihu Dragomir şi alţii. Zugrăvirea vieţii militarilor nu trebuie să se rezume însă numai la această etapă. în continuare, Teodor Mazilu s-a referit la necesitatea unor schimburi de-opinii principiale, care să nu ţină seama de simpatiile şi antipatiile personale. Viaţa de ieri a militarilor nu poate-fi comparată cu cea de azi, şi această viaţă nouă scriitorii au datoria să o oglindească în opere literare. în continuare tov. Ion Grecea s-a referit la unele probleme ale criticii literare. Unele articole de critică nu tratează cele mai importante probleme ale cărţii, se mărginesc în a discuta lucruri nesemnificative, lipsite de interes. Eu vreau să învăţ din îndrumarea criticii. N-am putut însă învăţa nimic din articolul lui I. Lungu publicat în „Tribuna" care, pe trei coloane, reliefa numai lipsurile minore ale cărţii mele. De obicei într-un articol criticul respectiv se anunţă initial foarte combativ, foarte erudit şi gata să discute probleme importante. Aşa după cum spunea şi Al. Oprea vorbind despre Paul Georgescu „se anunţă foarte combativ, plin de argumente şi apoi face o piruetă şi dispare fără să atace problemele propuse a le discuta". în încheiere Ion Grecea a subliniat importanţa pe care o are pentru scriitor confruntarea operei cu opiniile cititorilor săi. Nicolae Velea Referindu-se la problema cunoaşterii vieţii, N. Velea a spus : Susţin punctul de vedere că documentarea este una din formele acestei cunoaşteri, dar nu singura. O altă sursă este, cred, viaţa fiecăruia, cu condiţia ca ea, această viaţă, să aibă temperatura subiectului şi a eroilor fundamentali. Si cum noi scriem despre făurirea socialismului, iar eroii sînt comuniştii, viaţa noastră trebuie să aibă voltajul timpului nostru şi să cuprindă preocupările eroilor noştri. S-a spus că noi, cei mai tineri,, formaţi în condiţiile socialismului, avem un unghi dinăuntru al realităţilor socialiste. Tovarăşul Titus Popovici remarca dispariţia fazei de „apropiere". Prin dispariţia fazei de apropiere înţelegea, cred, faptul că atît 121 noi cît şi generaţiile dinaintea sau mai puţin dinaintea noastră se contopesc de-a dreptul cu timpul şi oamenii în mijlocul cărora trăiesc, trăim şi scriem. Cred că cea mai adevărată formă de documentare este aceea în care la faptele, la cifrele sau la imaginile pe care le comunicăm, am participat noi înşine. Am făcut parte, timp de o lună şi jumătate, dintr-o brigadă. Şi aş vrea :să pomenesc un fapt care, cred, stabileşte deosebirea dintre o documentare obişnuită şi una în care a intervenit participarea activă la viaţa obştească din locul respectiv. Am sosit la un moment dat într-un sat din nordul Olteniei. Aici totul era excelent. Satul era complet colectivizat, colectiviştii îşi construiseră nişte case mari, largi, foarte frumoase. într-o documentare obişnuită aş fi ■vorbit cu cîţiva colectivişti, i-aş fi întrebat cît au cîştigat, ei mi-ar fi răspuns, i-aş fi întrebat cum, ei mi-ar ii răspuns, aş fi vizitat cîteva din aceste case noi şi pe urmă aş fi scris sun reportaj entuziast. Dar trebuind să rămînem mai mult timp în comună, i-am rugat pe oameni să ne primească să dormim în case. N-au" vrut. Şi ştiţi de ce n-au vrut ? Ei n-au vrut pentru că nici ei nu dormiseră niciodată în ele. Aveau în case odăi cu studiouri, cu covoare pe jos, cu covoare pe pereţi, cu perdele de mătase, dar ei nu intrau în ele decît ca să le scuture sau ca sa le aerisească şi de dormit dormeau în „casa veche" aflată în fundul curţii. în satul acela existase un moşier care avusese o casă. Colectiviştii după ce se îmbogăţiseră îşi ridicaseră fiecare cite o casă care semăna cu cea a moşierului. A trebuit să stăm acolo peste o săptămînă, ca să-i înduplecăm pe cei mai mulţi — nu pe toţi — să se mute din casa veche în casa nouă. Să-i învăţăm să trăiască. Faptul acesta ar putea ilustra eficacitatea documentării înţeleasă ca participare la viaţă. în încheiere, N. Velea a sublimat înaltele condiţii de viaţă şi de creaţie pe care socialismul le oferă tinerilor scriitori. Camil Baltazar în cuvîntul său, Camil Baltazar a .accentuat asupra necesităţii unui spirit combativ indicat în articolele de critică literară. Acest spirit combativ nu s-a remarcat în cuvîntarea tovarăşului Sil-vian Iosifescu care ar fi trebuit să ■supună unui examen autocritic munca •comisiei de critică a Uniunii Scriitorilor. Participanţii la Conferinţă au regretat de asemeni faptul că un critic cunoscut ca Paul Georgescu nu s-a jpregătit temeinic pentru acest important eveniment. Referindu-se la caracterul publicistic ,al criticii, tovarăşul Camil Baltazar a arătat necesitatea scrierii unor articole de sinteză asupra creaţiei scrii-itorilor contemporani. Critici ca Vera Călin, Mihail Pe-troveanu, Valeriu Rîpeanu şi alţii, ar trebui să cuprindă în raza preocupărilor lor opera cite unui scriitor în întregime. în continuare, Camil Baltazar a criticat unele laturi, slabe existente în romanul „Gablonz - Magazin universal" ca şi lipsa de spirit autocritic pe care au dovedit-o în cuvîntul lor vorbitori ca Eugen Barbu sau N. Stoian. Acesta din urmă ar fi trebuit să se ocupe în luarea sa de cuvînt şi de activitatea redacţiei în care lucrează. Tovarăşul Camil Baltazar a subliniat, de asemeni, necesitatea unei cunoaşteri aprofundate a vieţii de către scriitori, cunoaştere care trebuie să se 122 facă evidentă în creaţie. El s-a referit în mod critic la poeţi ca A. E. Ba-consky sau Aurora Cornu care nu depun eforturi suficiente în oglindirea mai profundă a aspectelor majore ale vieţii contemporane. în încheierea cuvîntului său, tovarăşul Camil Baltazar a discutat despre Ioana Postelnicii în cuvîntul său, Ioana Postelnicii a arătat că în ceea ce priveşte tematica, tinerii scriitori se îndreaptă în cea mai mare parte a lor către contemporaneitate. Dar şi scriitori maturi au realizat lucrări despre contemporaneitate, apro-piindu-se cu elanul de care un scriitor trebuie să fie mereu însoţit, de fenomenele vieţii noi, de uriaşele prefaceri revoluţionare oare se desfăşoară sub ochii lor. Obligaţia de a scrie despre contemporaneitate şi-au însuşit-o şi ei. Este necesar să plece şi scriitorii Aurel Mihale Perioada care a urmat după Congresul Scriitorilor din 1956 se caracterizează în primul rînd prin noi şi însemnate succese ale întregului nostru front literar. An de an au apărut noi şi valoroase lucrări literare, legate fie de lupta din trecut a partidului şi poporului nostru, fie de viaţa de astăzi a constructorilor noii societăţi. Au fost acoperite însemnate goluri tematice, a crescut nivelul ideologic şi literar al cărţilor apărute. Realismul socialist a înregistrat victorii hotărîtoare, în cadrul unei susţinute lupte ideologice, caracterizată prin atitudinea noastră fermă şi consecventă împotriva tendinţelor estetizante sau liberaliste, a manifestărilor de esenţă revizionistă sau dogmatică, împotriva obiectivismului burghez, a tendinţelor împăciuitoare şi a spiritului individualist şi de castă. în tot cursul acestei bătălii ideologice, din care frontul nostru literar a activitatea organizatorică a Uniunii Scriitorilor arătînd că noul comitet va trebui să se preocupe într-o măsură şi mai mare de activitatea secţiilor de creaţie, de felul cum scriitorii participă la îndeplinirea sarcinilor obşteşti care le revin, de ridicarea nivelului ideologic. maturi în echipe la ţara şi în uzine, să beneficiem şi noi de documentarea atît de valoroasă ca aceea despre care a vorbit poetul N. Stoian. în încheiere, Ioana Postelnicu a subliniat necesitatea cunoaşterii vieţii. Astăzi creşte exigenta faţă de cele ce lăsăm în urma noastră poporului, oglindă a unui răstimp istoric bogat în fapte măreţe, ce trebuiesc cunoscute de cei ce vor veni după noi, scrise în forma cea mai aleasă şi .în conţinutul cel mai aproape de adevăr şi realitate. ieşit şi mai întărit, am primit din plin ajutorul neprecupeţit al partidului, ajutorul direct al conducerii partidului şi al tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej personal. Documentele Congresului al III-lea al partidului nostru, ale plenarelor CC. al P.M.R. au constituit întotdeauna un bogat izvor de învăţăminte, un strălucit tezaur de idei care au dat de fiecare dată un nou avînt literaturii noastre. Trebuie să fim recunoscători partidului nostru pentru faptul că întotdeauna ne-a înarmat cu ideile şi clarviziunea sa ştiinţifică, rnarxist-leninistă, în dezvoltarea socială şi culturală a ţării noastre.1 îndrumarea şi conducerea literaturii de către partid are o şi. mai mare importanţă în actuala etapă a construcţiei socialismului în ţara noastră şi a desfăşurării revoluţiei culturale. în această etapă a desăvîrşirii construcţiei socialiste, bălălia de pe fron- 123 tul ideologic are un caracter deosebit, lupta de clasă manifestîndu-se mai ales în acest domeniu. „In prezent, — spune tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej în Raportul prezentat la cel de al III-lea Congres al partidului — activitatea ideologică, munca de lichidare a înrâuririlor educaţiei burgheze din conştiinţa oamenilor este tărîmul principal al luptei de clasă, al luptei dintre vechi şi nou". Literatura trebuie să lupte astfel, prin mijloacele sale, — pe deoparte pentru promovarea noilor trăsături social-morale ale oamenilor, ale noii conştiinţe socialiste, combătând tot ceea ce este vechi şi înapoiat, străin de concepţiile noastre — din conştiinţa oamenilor — iar pe de altă parte, ea trebuie să lupte pentru partinitatea sa, pentru puritatea sa ideologică-artis-tică, combătînd cu tărie toate manifestările şi influenţele ideologiei şi literaturii burgheze. In aceste condiţii şi în această situaţie complexă, creşte rolul şi însemnătatea literaturii, a activităţii ideologice şi cultural-artistice, în general. Creşte însemnătatea bătăliei pentru însuşirea deplină a realismului socialist, pentru puritatea ideologică şi artistică a literaturii noastre. Ea trebuie să slujească la un nivel şi mai înalt marea cauză a luptei pentru socialism, a luptei pentru înfăptuirea politcii partidului nostru. Tocmai de aceea creşte şi însemnătatea deosebită a conducerii şi îndrumării literaturii de către partid, partidul fiind forţa conducătoare a societăţii noastre, a luptei poporului nostru pentru desăvârşirea construcţiei socialismului, el întruchipând voinţa şi năzuinţele tuturor oamenilor muncii din ţara noastră. Partidul se bucură de încrederea şi recunoştinţa noastră i sîntern bucuroşi şi mândri că ne putem considera mandatarii ideilor sale înaintate, ajutoarele sale apropiate în bătălia pentru o lume nouă. Succesele literaturii noastre se dato-resc în acelaşi timp condiţiilor optime de muncă şi de creaţie pe care parti- dul şi statul democrat-popular le-au. creat pentru scriitori, pentru toţi slujitorii artei. In 1961, de pildă, volumul total al editărilor în domeniul beletristicii originale a fost de peste trei ori mai mare decît cu zece ani în urmă. Numai în ultimii doi ani, tirajul total al cărţilor de literatură ale autorilor contemporani, adică al celor prezenţi în această sală, a crescut cu mult peste un milion. Au început să devină curente tirajele către 30.000 ale unor cărţi de literatură, alte cărţi — importante prin tematică şi realizarea lor artistică — atingînd în aceşti ultimi ani tiraje de 50—80.000 de exemplare. De o atenţie deosebită s-a bucurat în ultimul timp editarea tinerilor scriitori. O dezvoltare însemnată şi semnificativă în acelaşi timp are acţiunea de difuzare a cărţii. Am putea spune că s-a schimbat, tîn mod esenţial structura cumpărătorului de carte — greutatea specifică a acestuia fiind reprezentată astăzi de oamenii muncii, muncitori şi ţărani. Dezvoltarea literaturii noastre, pe deplin asigurată de acele minunate condiţii create nouă de către partid şi guvern, precum şi dezvoltarea activităţii de editare şi răspândire a cărţilor noastre, sînt strîns legate — şi nici nu se putea altfel — de această uriaşă sete de cultură a maselor muncitoare. Cerinţa de carte bună, cu un bogat conţinut de idei şi un înalt nivel artistic, carte care să vină în mtîmpinarea necesităţilor culturale ale cititorilor şi ale construcţiei socialiste, a devenit generală şi extrem de imperioasă. Fenomenul a căpătat, în aceşti ultimi ani mai ales, o manifestare deosebit de acută şi concretă; el trebuie să determine de altfel, în bună măsură, şi sarcinile noastre de viitor. Cer cărţi muncitorii, ţăranii, intelectualii, tineretul ; toţi vor cărţi mai multe şi mai bune despre munca lor, despre viaţa fundamental schimbată, despre gîndu- 124 ne, sentimentele şi năzuinţele lor nobile închinata construcţiei socialiste Este olar că la dezvoltarea acestui fenomen avem si r,™ * xem Şi noi partea noastră de contribuţie, el este însă în primul «nd rezultatul revoluţiei culturale care se desfăşoară, al profundelor schim-ban din conştiinţa oamenilor, al îndelungatei acţiuni de educaţie socialistă a maselor de către partid Literatura poate să slujească şi mai Jme cauza revoluţiei noastre socialiste -Frontul nostru literar are forţele „ece-sare, are capacitatea activă creatoare prin care sa facă faţă pe deplin acestei săram de mare răspundere şi de mare Jumuseţe. Şi pe deasupra, no; «ntem animaţi de dorinţa fierbinte •care ne întăreşte şi ne însufleţeşte în convingerile şi în munca ^ « «servi cu pasiune şi devotament cauza poporului nostru, a socialismului si a pacn. ■ După Congresul al nMea al Partidului Muncitoresc Romîn - eveniment ■de o deo bltă înS€mnătate porul nostru _ oamenii muncii au şi •obţinut mari succese în îndeplinea ş doîTT-Tl de stat ^ ^ doi am, m realizarea urmi ritm înall accelerat al dezvoltării ■ culturii o aezvo]lani economiei şi ere n Se.deZvoltă o viaţă „ouă, cresc oameni noi, cu o morală „ouă :U ° ™* faţă de munc cu reaTtT^ ^ S°dnJis,a ' - «nfu- mor.T T °lar Pr0fiIUl Psihol°9-51 moral al omului înaintat, al viitorului socalist. Toată această realitate nouă social-umană se cere a fi 2uar* din p,in în cărţile optimism revoluţionar şi pasiune CQ. mumstă. Ce trebuie să facem pentru aceasta ? In general, să îmbunătăţim în toate sectoarele munca noastră şi a Uniunii In mod deosebit, însă, vreau să fac cîteva propuneri. Cred că noua conducere a Uniunii Scriitorilor trebuie să elaboreze imediat după. Conferinţă un Plan concret şi multilateral de măsuri care să învioreze şantierul literar, să organizeze mai bine legătura scriitorilor cu viaţa, în primul rînd prin deplasări pe termen lung, şi să ajute la realizarea la un înalt nivel artistic a cărţilor despre actualitatea socialistă. Cred, de asemenea că Uniunea Scriitorilor trebuie să sprijine mai mult activitatea scriitorilor din colegiile şi consiliile redacţionale şi, ,mpreună c* Ministerul învăţămîntului şi Culturii sa găsească acele forme concrete prin care secţiile şi comisiile de creaţie să participe mai activ la munca redacţiilor din edituri. Sînt pe deplin convins că lucrările şi hotanrile Conferinţei vor duce la îmbunătăţirea activităţii de creaţie a muncii Uniunii Scriitorilor şi că _ sub îndrumarea şi conducerea partidului,-literatura noastră va obţine noi şi mari succese, concretizate prin tot mai multe cărţi, profunde prin conţinutul lor de idei şt de sentimente şi remarcabile pnn măiestria lor. Cu aceasta, discuţiile au luat sin sit. Lucrările sînt reluate la ora 13 00 r„ n , «heorghiu-Dej, Ion Gneorghe Maure] Emil ^ tovat*'iS ™*orgh, * ™* J ele stat sînt primiţi cu «e ^e?' ^ ^ C°n^ La şedinţă asistă de asemenea tovarăş a , Mlzu. Constanţa Crăciun, membra cT',/MT' ' Mu'^'^ ?■ "tai-escu-unor instituţii centrale şi organizaţii obşieşUen^emanr^^' C°nduCătoii <* 'ntîmpinat cu deosebita căldură de laJir °' ""^ d& CIea!ie *1 aduce Conlerinţei ^^^0 7ji7^ GI*<»gUu-guvernului R. P. Romîne. Q' RA1K" al Consiliului de Stat şi 125 Cuvîntarea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu«De| Dragi tovarăşi şi prieteni, Am deosebita plăcere şi bucurie de a mă afla în mijlocul, reprezentanţilor de seamă ai literaturii noastre şi de a aduce Conferinţei pe ţară a scriitorilor un isalut călduros din partea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn, a Consiliului de Stat şi a Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Romîne. (Aplauze furtunoase). Dezbaterile acestei Conferinţe s-au caracterizat prin spirit principial, combativitate, ţinută înaltă, tratînd multilateral problemele creaţiei literare şi ale activităţii Uniunii Scriitorilor. Ele ilustrează rodnica dezvoltare a literaturii noastre în cei 5 ani care despart Conferinţa actuală de primul Congres al. scriitorilor. In această perioadă, proza, poezia, dramaturgia s-au îmbogăţit cu opere valoroase. Inspirată din actualitate, din munca avmtată a poporului, tematica nouă şi-a cîştigat locul de frunte în literatură. Scriitorilor apar-ţiniînid generaţiilor mai vlr.stnice li s-au alăturat numeroase talente tinere,, formate în anii orânduirii populare. Însufleţiţi de chemarea Congresului al III-lea al Partidului Muncitoresc Romîn de a făuri opere la nivelul înaltelor exigenţe artistice şi ideologice ale partidului şi poporului, oamenii de litere şi-au înmânunohiat puterile 'creatoare pentru a răspunde cu cinste aşteptărilor şi cerinţelor milioanelor 'de cititori pe care-i are astăzi literatura. Exemplu de Smalţă măiestrie, de dragoste pentru chemarea lor de scriitori, de conştiinţa patriotică, le este tuturor oamenilor de litere opera străluciţilor reprezentanţi ai literaturii .romîne clasice şi contemporane — Mihail Sadoveanu şi Tudor Arghezi (Aplauze). Trăim epoca cea mai bogată în înfăptuiri din istoria ţării noastre. In toate domeniile vieţii sociale au loc profunde transtformări revoluţionare. Clasa muncitoare, ţărănimea, intelectualitatea îşi consacră în întregime energia şi capacitatea lor de creaţie grandioaisei opere de desăvârşire a construcţiei socialiste şi de creare a condiţiilor în vederea trecerii treptate-la comunism. Iu această etapă istorică de dezvoltare a societăţii noastre, literaturii îi revine misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrîurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei .socialiste, la .făurirea omului nou, a moralei socialiste, a atitudinii noi faţă de muncă şi societate, la înlăturarea din conştiinţa oamenilor a influenţelor ideologiei şi educaţiei burgheze. Creaţia literară are menirea de a reflecta puternicul: avînt al construcţiei economiei şi culturii socialiste, schimbările în modul de viaţă al poporului, de a zugrăvi chipul luminos al. muncitorului, al ţăranului colectivist, al intelectualului, de a cultiva în inimile oamenilor mândria patriotică, îndemnîndu-i la noi fapte eroice, pentru triumful celor mai înaintate idei ale timpului nostru, ideile comunismului. Realitatea noastră este un izvor viu de inspiraţie pentru făurirea de-opere literare la un înalt nivel artistic. Scriitorii noştri cei mai buni îşi datorează succesele străduinţei de a cunoaşte .mai bine realitatea, de a pătrunde mai adânc în viaţa interioară a oamenilor muncii, constructorii soci etăţii soci al is te. 126 Opere care să-şi. croiască dwum spre inima oamenilor, înlruntînd cu trăinicia lor timpul, nu pot fi sorise din fuga condeiului, ci sînt rezultatul cunoaşterii adânci, al studiului îndelungat al realităţilor, al unui susţinu! efort artistic, al muncii de migală a creatorului, pătruns de modestie şi. exigenţă faţă de roadele trudei sale. Lenin spunea că arta aparţine poporului, trebuind să pătrundă prin rădăcinile ei cele mai adinei în masele largi ale oamenilor muncii, să fie pe înţelesul lor, iubită şi apreciată de ele, să le unească sentimentele, gândirea şi voinţa. Nu poate fi mulţumire mai mare pentru un scriitor al timpurilor noastre decît ca în opera lui cititorul, făurar al noii orinduiri, să recunoască propria sa viaţă, gîndurile şi năzuinţele sale. Principiile realismului socialist sînt călăuza sigură a scriitorilor noştri în activitatea lor creatoare. Ele deschid scriitorului o perspectivă istorică justă, îl feresc de prezentarea deformată, unilaterală, plată, a fenomenelor vieţii, îi dau putinţa de a înfăţişa cu pasiune realitatea în procesul complex al dezvoltării ei, al luptei dintre vechi şi nou, al afirmării a ceea ce este nou şi înaintat. Literaturii îi revine un rol de seamă în formarea şi educarea tineretului. Tînăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocînd tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare, cultivînd dragostea de patrie, de muncă, năzuinţa tineretului spre mari înfăptuiri. Literatura 'epocii noastre trebuie să însemne şi ca măiestrie un mare-pas înainte în dezvoltarea şi îmbogăţirea literaturii romîne. Continuând tradiţiile marilor înaintaşi, valorificând critic moştenirea literară, scriitorii sînt chemaţi să creeze opere care vor da o nouă strălucire comorilor limbii noastre. Tinerii scriitori, urmînd îndemnul fruntaşilor scrisului nostru, să se deprindă, în munca grea asupra paginei, să facă „ucenicie neîntreruptă, pe toată viaţa", pentru a-şi perfecţiona măiestria. Criteriul de apreciere al unei. opere de artă nu este numărul de pagini, ci mesajul şi fondul ei de idei, strălucirea ei artistică. Anină de luptă pentru o literatură bogată în idei, pentru o măiestrie înaltă a operelor literare, critica — dezvoltînd realizările obţinute în ultimii ani — trebuie să manifeste combativitate în tratarea problemelor creaţiei literare. Nu pot sluji dezvoltării literaturii tendinţele de ocolire a problemelor ei arzătoare, subiectivismul, tonul apologetic, cît şi poziţiile neconstructive, negativiste, spiritul de grup. Literatura noastră are nevoie de o critică principiala, pătrunsă de spiritul de partid, receptivă faţă de tot ce este valoros şi merită sprijinit şi promovat, faţă de operele care abordează temele realităţii noastre contemporane. Critica literară, publicaţiile Uniunii Scriitorilor să combată ruptura de realitate, de clocotul vieţii, încercările sterile de cultivare a unei literaturi cu tematică minoră, destinată unui cerc îngust de pretinşi rafinaţi, influenţele literaturii decadente şi ermetismului, refugierea în abstracţiuni nebuloase sau în trecutul îndepărtat, ce se manifestă uneori în poezie. 0 sarcină importantă a criticilor şi a tuturor celor ce activează pe tărîmul teoriei şi istoriei literare este întocmirea Istoriei Literaturii Romîne care -să întreprindă o analiză riguros ştiinţifică a bogatului tezaur al literaturii noastre şi a etapelor ei de dezvoltare. 127 Rodnica desfăşurare a activităţii literare depinde într-o însemnată măsură de munca Uniunii Scriitorilor, avînd în centrul preocupărilor ei dezbaterea problemelor fundamentale ale creaţiei literare, continua consolidare a coeziunii tuturor forţelor literaturii pe temelia ideologiei marxist-leniniiste, creşterea cu dragoste şi atenţie a tineretului scriitoricesc. în operele scriitorilor din ţara noastră se reflectă nobilele idei al« luptei pentru salvgardarea omenirii de calamităţile unui nou război mondial, pentru consolidarea păcii şi colaborării dintre toate popoarele, pentru progres social, caracteristice întregii politici a partidului, a statului nostru. (Aplauze). în spiritul acestor idei, Uniunea Scriitorilor este chemată să dezvolte şi în viitor legăturile de prietenie ou •scriitorii din ţările socialiste, cu scriitorii progresişti din toate ţările. Partidul Muncitoresc Romîn dă o înaltă preţuire muncii creatoare şi activităţii obşteşti a scriitorilor patriei noastre, considerîndu-i drept ajutoare ale sale de nădejde în opera măreaţă pe care o durează poporul nostru. (Vii aplauze). Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Romîn vă doreşte, dragi tovarăşi, noi şi însemnate succese în realizarea unor opere de valoare care să îmbogăţească patrimoniul literaturii noastre şi să contribuie activ la triumful socialismului. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Scriitorii delegaţi şi numeroşii invitaţi au primit cu mare însufleţire salutul conducerii partidului şi statului nostru. în sală au lăsunat îndelung aplauze. Acad. Mihai Beniuc, care a prezidat şedinţa, a arătat bucuria scriitorilor, sentimentul de mare cinstire pentru faptul că tovarăşul Gheorghiu-Dej a adus Conferinţei „cuvintul partidului, îndemnul care să slujească dezvoltării literaturii noastre, sfatul înţelept care să lumineze calea creaţiei noastre". „Cred — a spus vorbitorul — că exprim gîndul fiecăruia din noi, poate prea slab spus în cuvinte, atunci cînd vorbesc de recunoştinţa profundă ce o simţim noi iată de partid, pentru tot ceea ce a iăcut pentru noi, pentru tot ceea ce face, pentru tot ceea ce ne ajută să realizăm în creai ie. în salutul partidului există un bogat program, idei de mare valoare pentru dezvoltarea literaturii noastre în actuala etapă cînd întregul popor, pe baza hotărîri-lor celui de-al lll-lea Congres al P.M.R., desăvîrşeşte construcţia socialismului în fara noastră. Mulţumire® noastră adevărată faţă de partid şi faţă de tovarăşul Gheorghiu-Dej persona! nu poate fi adusă, cred eu, decît prin cărţi, iar aceste cărţi trebuie să fie de aşa natură încît, cum se spune în salutul Comitetului Central, ele să contribuie ■activ la construirea socialismului, la formarea omului nou". Şedinţa de după-amiază a fost prezidată de scriitorul V. Em. Galan. în cadrul şedinţei, delegaţii la Conferinţă au aprobat în unanimitate activitatea Comitetului de conducere şi Comisiei de revizie ale Uniunii Scriitorilor. Au fost aprobate de asemenea modificările la Statutul Uniunii. 128 Statutul Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Romînă CAPITOLUL I Art. 1. — Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Romînă este o organizaţie obştească unică, Întemeiată prin participarea liber consimţită a scriitorilor de pe tot cuprinsul ţării. Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Romînă promovează literatura care contribuie prin bogatul său conţinut de idei şi prin înalta sa valoare artistică Ia lupta poporului nostru pentru construirea socialismului, pentru pace şi progres social ân lume. Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Romînă promovează realismul socialist ca metodă de creaţie literară, folosirea şi dezvoltarea celor mai bune tradiţii ale literaturii româneşti, precum şi a tradiţiilor realiste şi progresiste ale literaturii universale, clasice şi contemporane. Ea sprijină manifestările multilaterale ale iniţiativei creatoare a scriitorilor precum şi dezvoltarea şi înflorirea individualităţilor artistice — ca stiluri şi moduri artistice diferite. CAPITOLUL II SCOPURILE UNIUNII SCRIITORILOR Art. 2. — Uniunea Scriitorilor din R.P.R. are drept scop : a) Să asigure membrilor săi condiţii optime pentru realizarea unor opere literare cu un bogat conţinut de idei şi de o înaltă valoare artistică. b) Să înlesnească scriitorilor cunoaşterea aprofundată a realităţii •— prin participarea lor Ia viaţa şi lupta poporului, în scopul înfăţişării cît mai veridice în literatură a procesului complex ide construire a oriînduirii socialiste. c) Să promoveze dezvoltarea teoretică a realismului socialist, prin dezbateri şi prim stimularea de studii şi cercetări asupra problemelor literaturii. d) Să organizeze munca de îndrumare a tinerilor stcriitori şi să asigure transmiterea experienţei creatoare a scriitorilor si criticilor calificaţi tinerilor scriitori. In vederea descoperirii şi promovării talentelor noi ieşite din popor, Uniunea Scriitorilor colaborează ou sfaturile populare, organizaţiile sindicale, de tineret, etc. şi ajută cercurile literare în activitatea lor. e) Să sprijine acţiunea de popularizare a literaturii în masele cele mai largi; să organizeze întîlniri între scriitori şi cititori etc. f) Să contribuie la valorificarea în spirit leninist a moştenirii literare din ţara noastră. g) Să sprijine dezvoltarea literaturii minorităţilor naţionale, parte in-grantă a literaturii din R.P.R. h) Să organizeze schimbul de experienţă creatoare, ajutorul reciproc între scriitori, pentru dezvoltarea tuturor genurilor, formelor şi stilurilor creaţiei literare, pe baza principiilor realismului socialist şi în conformitate ou individualitatea creatoare a fiecărui scriitor, prin activitatea secţiilor de creaţie, a organelor de presă, a Fondului Literar, a Casei Scriitorilor, a Editurilor etc. i) Să contribuie la răspîudirea operelor de valoare universală, clasice şi contemporane, din toate ţările. Să dezvolte relaţiile cu scriitorii şi organi- 9 — Viaţa rominească nr. 3 129 zaţiile lor dim Uniunea Sovietică şi celelalte ţări socialiste, asigurînd cunoaşterea experienţei acestora ; să dezvolte relaţiile cu scriitorii şi organizaţiile progresiste din lumea întreagă. Uniunea Scriitorilor din R.P.R., reprezintă literaţii din R.P.R. faţă de instituţiile de stat şi obşteşti şi în relaţiile ou organizaţiile similare din alte ţări. In acest scop are legături ou organizaţii cu caracter internaţional,, participă la lucrările lor, invită scriitori din alte ţări si răspunde invitaţiilor acestora, intensifică schimbul reciproc de cărţi şi publicaţii. Uniunea Scriitorilor sprijină activitatea de traducere a lucrărilor literare romîneşti în diferite limbi şi ia lucrărilor literare din diferite limbi în romîneşte, organizează călătorii şi întîlniri pentru schimburi de experienţă» contribuind la cunoaşterea şi prietenia dintre popoare. CAPITOLUL III MEMBRII UNIUNII SCRIITORILOR DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR Art. 3. — Uniunea Scriitorilor din R.P.R. este formată din membri ş? membri stagiari. Art. 4. — Membrii ai Uniunii Scriitorilor pot fi acei autori (prozatori,, poeţi, dramaturgi, scenarişti cinematografici, critici şi istorici literari, traducători) oare s-au manifestat prin opere literare originale de valoare artistică, lucrări de critică şi istorie literară de valoare ştiinţifică sau traduceri artistice, publicate în volume sau în presă, reprezentate pe scenele teatrelor sau în filme, şi care activează pentru realizarea scopurilor enunţate în prezentul statut. Art. 5. — Membrii Uniunii Scriitorilor au următoarele drepturi: a) Să aleagă organele de conducere ale Uniunii Scriitorilor şi să fie aleşi în acestea. b) Să participe la discutarea creaţiei lor de către organele Uniunii. Scriitorilor, precum şi în cazurile cînd se ia vreo hotărîre privitoare la ac tivitatea şi comportarea lor. c) Să ceară sprijinul Uniunii în problemele interesând creaţia literară, şi să se folosească de calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor. d) Să folosească toate condiţiile de muncă şi creaţie, mijloacele materiale de care dispune Uniunea Scriitorilor. Art. 6. — Membrii Uniunii Scriitorilor au următoarele îndatoriri : a) Să participe activ prin operele lor la construirea socialismului, să corespundă prin toată activitatea lor creatoare, obştească şi morală, menirii înalte a (Scriitorilor în patria noastră. b) Să participe la activitatea Uniunii Scriitorilor, să îndeplinească însărcinările obşteşti date de organele alese ale Uniunii Scriitorilor. c) Să sprijine munca de îndrumare a tinerilor scriitori, să ajute la» dezvoltarea lor creatoare. Art. 7. — Membrii Uniunii Scriitorilor plătesc taxa de înscriere şi în. mod regulat cotizaţiile anuale fixate de Comitetul Uniunii. Art. 8. — Primirea de membri ai Uniunii Scriitorilor din R.P.R. se face, ân afara cazurilor excepţionale, numai din rândul membrilor stagiari, în mod individual de către Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din R.P.R., care hotărăşte cu o majoritate simplă de voturi din numărul total al membrilor săi. 130 Art. 9. — Scriitorul oare doreşte sâ devină membru al Uniunii Scriitorilor prezintă : a) Cererea în scris, individuală. b) Operele literare care li dau dreptul de ,a fi membru al Umunii. c) Date complete asupra activităţii sale literare şi obşteşti. d) Recomandarea scrisă din partea a trei membri ai Uniunii Scriitorilor, cu obligaţia acestora de a-şi susţine recomandarea în şedinţa de admitere a Comitetului Uniunii. e) Recomandarea scrisă din partea secţiei de creaţie sau a filialei respective, dată individual şi cu o majoritate simplă a membrilor conducerii organelor respective. Art. 10. — Membri stagiari ai Uniunii Scriitorilor pot deveni persoanele active în creaţia literară ou perspective de dezvoltare pe plan profesional, ale căror lucrări Încă nu justifică primirea lor ca membri ai Uniunii. Cei care .solicită aceasta primire trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 9. Art. 11. — Primirea ca membru stagiar al Uniunii Scriitorilor se face în mod individual de către Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din R.P.R., care hotărăşte cu o majoritate simplă de voturi din numărul total al membrilor săi, la propunerea unui juriu permanent, constituit în acest scop. Juriul, format din 5 persoane, este ales de Comitet dintre membrii săi şi are sarcina de a examina cererile şi de a stabili dacă activitatea literară şi obştească a solicitanţilor justifică primirea lor ca membri stagiari. în activitatea sa, juriul are dreptul să ceară ajutorul secţiilor de creaţie şi al filialelor respective. Concluziile juriului vor fi supuse organelor de conducere ale Uniunii. Art. 12. ■— Membrii stagiari al Uniunii Scriitorilor au îndatoririle membrilor precum şi drepturile acestora, în afară de dreptul de a alege şi a l'i ales. Art. 13. —• Carnetul de membru al Uniunii Scriitorilor ise eliberează noului membru admis în Uniune de către Biroul Uniunii Scriitorilor din R.P.R. Art. 14. — Calitatea de membru şi de membra stagiar al Uniunii Scriitorilor din R.P.R. se pierde prin radiere sau excludere din rindurile membrilor Uniunii. Asupra radierii sau excluderii hotărăşte numai 'Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor şi numai individual, cu o majoritate simplă de voturi din numărul total al membrilor săi. Radierea sau excluderea unui membru sau membru stagiar" al Uniunii Scriitorilor se poate face la propunerea conducătorilor secţiilor de creaţie sau a Biroului Uniunii Scriitorilor. Art. 15. — Excluderea sau suspendarea temporară a unui membru sau membru stagiar din Uniunea Scriitorilor se poate face în următoarele cazuri: a) dacă pierde dreptul de alegăto? în Republica Populară Romînă prin hotărârea organelor judecătoreşti; b) dacă comite fapte antisociale, dacă se face vinovat de activitate potrivnică intereselor Republicii Populare Romîne, construirii socialismului în Republica Populară Romînă sau sarcinilor Uniunii Scriitorilor. Art. 16. —• Radierea unui membru sau membru stagiar al Uniunii Scriitorilor se poate face şi în următoarele cazuri : a) dacă printr-o absenţă îndelungată de pe tărîmul creaţiei literare (timp de mai mulţi ani), a încetat să mai exercite profesiunea de scriitor, excep-tîndu-se cazurile de pierdere a capacităţii de muncă ; 131 b) dacă nu şi-a achitat cotizaţiile la Uniune timp de un an; c) dacă scriitorul cere singur, în scris, acest lucru. Art. 17. — Împotriva botârîrii de excludere sau radiere scriitorul poate face contestaţie scrisă la prima şedinţă a Comitetului Uniunii. Dacă contestaţia îi este respinsă, el o poate repeta la următorul Congres al Scriitorilor din R.P.R. (Conferinţă pe ţară). CAPITOLUL IV STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R.P.R. Art. 18. — Organul suprem de conducere al Uniunii Scriitorilor diu R.P.R. este Congresul Scriitorilor din Republica Populară Romînă (Conferinţa pe ţară) oare se convoacă o dată la cel mult trei ani. Congresul Scriitorilor din R.P.R. (Conferinţa pe ţară) apreciază activitatea depusă de Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor, dezbate problemele generale ale dezvoltării literatorii, hotărăşte asupra modificării statutului, alege Comitetul de Conducere al Uniunii, Comisia de Revizie şi pro-■ clamă preşedintele de onoare al Uniunii Scriitorilor. Art. 19. — Organul executiv al Congresului Scriitorilor din R. P. R. (Conferinţei pe ţară) este Comitetul de 'Conducere al Uniunii Scriitorilor care, în intervalul dintre Congrese (Conferinţe pe ţară), conduce şi îndru-mează activitatea Uniunii Scriitorilor. 'Comitetul de Conducere este ales prin vot secret de către delegaţii la Congres (Conferinţa pe ţară), cu majoritate simplă de voturi. Pe baza unei hotărîri, luate ou o majoritate de 2/3, Comitetul de Conducere poate înlocui şi exclude pe unii dintre membrii săi. Comitetul de Conducere al Uniunii .Scriitorilor răspunde în faţa Congresului (Conferinţei pe ţară), căruia îi prezintă o dare de seamă asupra activităţii sale. Art. 20. — Pentru buna desfăşurare a muncii creatoare şi obşteşti a scriitorilor, Comitetul de Conducere va putea organiza secţii de creaţie pe genuri, filiale; va putea înfiinţa reviste, edituri etc., care vor lucra sub directa sa conducere şi îndrumare sau a Biroului Uniunii Scriitorilor. Comitetul de Conducere asigură participarea efectivă a membrilor săi la activitatea secţiilor de creaţie, a colegiilor redacţionale ale organelor de presă ale Uniunii Scriitorilor, precum şi a altor organe ale Uniunii Scriitorilor. 1 Comitetul de Conducere poate organiza concursuri literare ou premii şi poate institui premii de creaţie. Art. 21. — Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor alege din mijlocul său un Birou, format din 11—13 membri şi din rîndurile acestuia, 1 prese din tele şi doi vicepreşedinţi ai Uniunii Scriitorilor. Biroul desemnează secretarii Uniunii. Preşedintele, •vicepreşedintele şi secretarii asigură îndeplinirea Iiotărîrilor Comitetului. şi Biroului şi rezolvă problemele 'Curente ale Uniunii. Ari. 22. — Comitetul de Conducere se convoacă de către Birou în mod obligatoriu de trei, patru ori pe am, precum şi la cererea a cel puţin o treime din membrii Comitetului. Art. 23. — In timpul dintre şedinţele Comitetului de Conducere, activitatea Uniunii' Scriitorilor este condusă şi îndrumată de către Birou, care se convoacă cel puţin o dată la două săptămtmi. 132 Pe baza hotăririlor Biroului, membrii Biroului răspund de diverse sectoare ale activităţii Uniunii Scriitorilor (secţii de creaţie, publicaţii, filiale,. Fondul Literar, relaţii externe etc.) şi raportează periodic în faţa Bkouluit asupra activităţii din sectoarele respective. Biroul este răspunzător faţă de Comitetul de Conducere al Uniuniif Scriitorilor. Membrii Biroului pot fi înlocuiţi cu alţi membri ai Comitetului, printr-o hotărîre a acestuia, luată cu o majoritate simplă de voturi din numărul total al membrilor săi. Art. 24. —• Pot fi înfiinţate filiale regionale sau interregionale ale Uniunii Scriitorilor din R.P.R., în baza unei hotărîri a Comitetului Uniunii Scriitorilor, dacă în regiunea sau regiunile respective există cel puţin zece membri ai Uniunii Scriitorilor. Comitetul de Conducere va putea înfiinţa (în mod excepţional) filiale şi în regiunile cu cel puţin cinci membri ai Uniunii Scriitorilor. Filialele Uniunii Scriitorilor sînt conduse de către un Birou, ales o dată la doi ani, prin vot .secret, dintre membrii căruia se desemnează un secretar. Art. 25. — Secţiile de creaţie ale Uniunii Scriitorilor, organizate pe genuri de creaţie (proză, poezie, dramaturgie, critică şi istorie literara, literatură pentru copii şi tineret, traducători), sînt sectoare de activitate ale scriitorilor din Bucureşti. Ele sînt conduse de către un Birou, ales odată la doi ani .prin vot secret, şi dintre membrii căruia se desemnează! un secretar. Art. 26. ■— Biroul Uniunii Scriitorilor poate crea comisii, ca organe ajutătoare în munca sa, constituite pentru studierea şi rezolvarea unor probleme speciale ale dezvoltării literaturii în R.P.R. Art. 27. — Hotărârile Comitetului de Conducere şi ale Biroului Uniunii Scriitorilor sînt obligatorii pentru toate secţiile de creaţie, pentru filiale, publicaţii, precum şi pentru conducerile celorlalte organe şi instituţii ale Uniunii Scriitorilor. Art. 28. — Congresul Scriitorilor din R.P.R. (Conferinţa pe ţară) alege din rândurile sale o comisie de revizie, ai cărei membri nu pot face parte şi din Comitetul de Conducere. Comisia de revizie alege din sînul său un preşedinte. Comisia de revizie are sarcina să verifice activitatea financiară, materială şi de gospodărire a mijloacelor Uniunii de către organele de conducere ale Uniunii Scriitorilor. Ea este aleasă pe acelaşi termen ca şi Comitetul de Conducere şi prezintă o dare de seamă asupra activităţii sale în faţa Congresului Scriitorilor din R.P.R. (Conferinţa pe ţară). CAPITOLUL V DJSP0Z1ŢIUNI GENERA LE Art. 29. — Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Romînă este organizaţie obştească cu caracter social-cultural, persoană juridică de utilitate publică, cu sediul în Bucureşti şi se bucură de toate drepturile decurgând din această calitate, avînd toate obligaţiile prevăzute de legile în vigoare cu privire la persoanele juridice. Art. 30. — Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor poate înfiinţa organizaţii auxiliare cu regulamente proprii, avînd scop cultural sau de ajutorare materială a scriitorilor. 133 irt 31 — Pe l"ui"ă Uniunea Scriitorilor din R.P.R. funcţionează Fondul'Literar ai Senii lorilor din Republica Populară Romînă, ea organ autonom din punct de vedere financiar, condus şi administrat după un .statut special şi având drept «cop apărarea materiala a drepturilor de autor şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale scriitorilor, m vederea stimulării creaţiei literare. * .. Comitetul şi direcţia Fondului Literar stat numite de Biroul Uniunii Scriitorilor şi activează conform Regulamentului Fondului Literar aprobat de acest organ de conducere. irt 39 _ Uniunea Scriitorilor din R.P.R. apără dreptul de autor al membrilor săi, în ţară şi în străinătate, cu ajutorul organelor respective de stat şi obşteşti ; apără şi alte drepturi ale scriitorilor, organizează ajutorul juridic pentru scriitori în probleme literare, îi reprezintă în faţa organelor de stat şi obşteşti. Art. 33. — Fondurile Uniunii Scriitorilor din R.P.R. se realizează dm: a) taxele de înscriere şi cotizaţiile anuale ale membrilor; b) subvenţiile acordate de stat si organizaţiile obşteşti; c) sumele cuvenite de drept Uniunii Scriitorilor din R.P.R. pe baza legilor în vigoare ; . . , d) veniturile organizaţiilor sau cele provenite dm bunurile aparţinind Uniunii, veniturile publicaţiilor Uniunii, moşteniri, donafiuni etc. irt 34 _ Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Rotmtoă poate fi desfiinţată prin hotărîrea Congresului Scriitorilor din R.P.R. luată cu o majoritate de 2/3 din numărul delegaţilor. în acest caz, bunurile rămase se predau organelor indicate în hotărîre. Delegaţii la Conierinţa au proclamat In unanimitate ca preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor pe academicianul Tudor Arghezi. Luînd cuvîntul, academicianul Tudor Arghezi a mulţumit călduros pentru cinstirea făcută. Iubiţi colegi, Dacă m-am adresat dv. cu calificativul „iubiţi", este că, deşi în formă poate excesiv de exigent. în fond vă iubesc, pentru că iubesc fierbinte şi afurisita noastră de meserie de a face cu vorbe goale lucruri depline şi mult din nimic. Vă iubesc şi atunci Cînd s-ar părea că v-am iubit mai putui. Dragostea de condei implică dragoste de semeni şi de fiecare confrate în ^nădăjduim că din Conferinţa noastră, cu accente cînd mai dulci şi cînd mai aspre, ne rămta un imbold şi un optimism : sus niumile, mereu vT mulţumesc emoţionat că mi-aţi acordat un titlu pe care scrierile mele nu simt că l^ar merita. Să mulţumim cu toţii de prilejul consimţit oficial să ne adunăm m cea mai frumoasă sală a Republicii, dintr-un palat altădată regal. Suveranitatea de azi e a poporului, a poporului nostru pentru care ne silim să scriem frumos. Literatura noastră e a lui. De la el am învăţat cu- 134 vintele şi mai grele şi mai delicate pe care Ie folosim. Apoi, noi nu mai sîntem nişte izolaţi între nişte fruntarii confundate. Toată străinătatea peste ţări şi mări şi oceane ştie azi, în epoca de apogeu a muncitorimii şi a ţărănimii noastre, că există o Romînie şi că Romînia străluceşte. Manuscrisele noastre, poezia şi proza noastră colindă, odată cu soarele românesc, toată lumea, tălmăcită în cîte limbi poate. Ne bucurăm ca scriitori, ca romîni şi ca muncitori. Mi-am permis alaltăieri să deschid Conferinţa : cu părere de rău trebuie să îndrăznesc isă o şi închid. Să trăiţi iubiţi colegi, să 'trăiţi vioi şi tinereşte. Să ne trăiască poporul, multe şi mai multe alte mii de ani! Să cârtite şi să se tot înalţe. Să trăiască noii descălecători şi întemeietori din nou ai ţării noastre. Ei cunosc rarul, fericitul destin să supravieţuiască măreţului lor act de începători de lume şi de viaţă şi să-1 trăiască între noi. Adlncă plecăciune — rogu-mă să mă ierte — scumpului tovarăş Gheorghiu-Dej. Cinste lor, recunoştinţă lor, slavă lor! In continuare, a avut loc alegerea prin vot secret a Comitetului de ■conducere şi a Comisiei de revizie ale Uniunii Scriitorilor, La prima sa şedinţă plenară, Comitetul de conducere a ales Biroul Uniunii Scriitorilor alcătuit din 13 membri. Preşedinte al Uniunii Scriitorilor a fost ales academicianul Mihai Beniuc, iar vicepreşedinţi — De-mostene Botez şi V. Ern. Golan. In unanimitate, delegaţii au adoptat Hotărîrea Conferinţei pe ţară a scriitorilor Conferinţa pe ţară a scriitorilor din R.P.R., care a avîut loc între 22—24 ianuarie 1962, a supus unei ample analize fenomenele caracteristice dezvoltării literaturii noastre în perioada dintre Congresul I şi actuala Conferinţă. Atît Darea de seamă, cît şi dezbaterile, au scos în evidenţă realizările însemnate obţinute în aceşti ani de literatura noastră. Au fost dobândite noi şi importante succese în oglindirea actualităţii. Frontul scriitorilor noştri s-a dărgit şi îmbogăţit ou un mare număr de talente tinere, ale căror lucrări aduc, cu deosebire, în literatură, suflul viu al actualităţii. Măiestria literară a sporit, cornstituindu-se un fond valoros de opere ale literaturii noastre noi oare se bucură, pc bună dreptate, de preţuirea maselor largi de cititori. Literatura noastră cunoaşte. într-o -măsură mult mai largă deoît în trecut, succese importante peste hotarele ţării. Aceste rezultate n-ar fi fost ou putinţă fără îndrumarea permanentă şi grija plină de dragoste a partidului, care i-a ajutat pe scriitori să meargă cu consecvenţă pe drumul realismului socialist şi să combată cu fermitate diversele (manifestări ale ideologiei burgheze, ale teoriilor estetizante. Stilus uniţi în acelaşi front, de la cei mai vîrs'tnici pînă la cei mai tineri, scriitorii noştri şi-au dovedit în toţi aceşti ani .prin operele lor, ca şi prin întreaga lor activitate, adeziunea fermă la marea cauză a socialismului şi a slujirii poporului muncitor. 135 Subliniind, succesele dobîndite de literatura noastră în decursul acestei ■perioade, Conferinţa a analizat şi o serie de lipsuri în domeniul creaţiei literare pentru înlăturarea cărora se cer eforturi susţinute din partea tuturor scriitorilor. Literatura rămâne încă în multe privinţe în urmă faţă de dezvoltarea societăţii noastre în etapa actuală. Multiplele şi profundele procese caracteristice etapei de desăvîrşire a construirii socialismului în patria noastră impun ridicarea pe o treaptă nouă, calitativ superioară, a întregii munci literare. Conferinţa cheamă pe scriitori să combată tendinţele de limitare la un cerc îngust de preocupări, şi să găsească formele cele mai potrivite pentru o participare permanentă şi nemijlocită la înfăptuirea marilor transformări revoluţionare din ţara noastră, — singurul mijloc cu adevărat rodnic pentru cunoaşterea şi oglindirea realităţilor prezentului. Aşa cum se arată în Salutul CC. al P.M.R., adus Conferinţei pe ţară de către tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej : „Creaţia literară are menirea de a reflecta puternicul avînt al construcţiei economice şi culturii socialiste, schimbările în modul de viaţă al poporului ,de a zugrăvi chipul ■iuminos al muncitorului, al ţăranului colectivist, al intelectualului, de a cultiva în inimile oamenilor mândria patriotică, 'îndemnîndu-i la noi fapte eroice pentru triumful celor mai înaintate idei ale timpului nostru, ideile comunismului''. Legătura strînsă cu viaţa poporului, situarea pe poziţiile de luptă ale partidului clasei muncitoare, înţelegerea, pe baza învăţăturii marxist-leniniste şi a documentelor mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, a tumultuoaselor şi măreţelor evenimente care definesc epoca noastră — iată chezăşia succeselor viitoare în creaţia literară. Una din cele mai importante sarcini rămîne ridicarea măiestriei artistice, sporirea exigenţelor faţă de calitatea operelor literare. Marile idei ale contemporaneităţii cer imagini artistice inspirate, originalitate, îndrăzneală creatoare. Trebuie să acordăm în continuare toată atenţia păstrării şi îmbogăţirii tezaurului scump al limbii noastre literare. In etapa istorică actuală creşte rolul literaturii în transformarea şi educarea oamenilor, în îmbogăţirea universului lor spiritual. Dezbaterile Conferinţei au scos în evidenţă sarcinile multiple care revin fiecărui gen în parte, în scopul îndeplinirii acestei înalte misiuni. Conferinţa cere prozatorilor să ridice la un nivel şi mai înalt tratarea temelor esenţiale ale vieţii contemporane, şi, în primul rând, ale vieţii clasei muncitoare, a ţărănimii colectiviste. Problemele formării intelectualităţii noastre noi 'trebuie să constituie un izvor de inspiraţie pentru prozatori. Să înfăţişăm cu mai multă profunzime în romane, nuvele, schiţe şi reportaje, figura eroului înaintat al societăţii noastre, evidenţiind modul în care apar şi se dezvoltă noile trăsături de caracter în lupta ascuţită cu vechile deprinderi şi moravuri. Satira să devină o armă şi mai eficientă în mâinile scriitorilor noştri. Poeţii sînt chemaţi să dea glas marii şi ineditei frumuseţi a zilelor noastre. Un univers poetic tot mai bogat, idei şi sentimente pătrunse de flacăra comunismului — iată .caracteristicile adevăratei poezii a epocii noastre, care se opune fundamental tendinţelor retrograde, de versificare pe gustul unor cercuri înguste de „aleşi" şi snobi. Combătând cu intransigenţă manifestările de izolare de viaţă, rătăcirile evazioniste, imagistica plată, versurile searbede, cenuşii, poeţii trebuie să îmbunătăţească neîncetat lirica noastră ■contemporană cu stiluri şi forme poetice originale, capabile 136 să redea în profunzime noul conţinut al vremii. Să .respingem orice manifestare de epigonism literar, de recrudescenţă a influenţelor formaliste şi ermetice, ca şi reeditarea unor formule poetice anacronice. Conferinţa pune în faţa dramaturgilor sarcina de a lupta pentru lărgirea tematicii, pentru abordarea de pe poziţii partinice a unor conflicte reale şi esenţiale. Formarea noii mentalităţi socialiste, lichidarea îivrturi-rilor ideologiei şi moralei burgheze of era subiecte bogate literaturii dramatice. Atît în piesele de teatru cît şi în scenariile cinematografice şi radiofonice, se cuvine isă primeze acele conflicte care pun în lumină marea forţă reprezentată de conştiinţa nouă a oamenilor muncii, forţă determinantă în rezolvarea ciocnirilor dramatice, specifice societăţii noastre. Va sta activitate oultural-educativă ce se desfăşoară în ţară impune dramaturgilor să creeze mai multe piese .scurte, valoroase, destinate teatrului de amatori. Dată fiind importanţa deosebită a literaturii pentru copii şi tineret, literatură din păcate încă subapreciată de către critica literară, Conferinţa pune în faţa celor mai buni .scriitori sarcina de onoare de a-şi închina talentul formării .şi educării în spiritul dragostei faţă de patria socialista, a generaţiei care va trăi şi va munci în societatea comunistă de inline. Activitatea criticii literare de orientare competentă a creaţiei, pe baza principiilor esteticii marxist-leniniste, se cere amplificată şi aprofundată. Judecata critică trebuie să pornească de la confruntarea operei literare cu realitatea, cu viaţa poporului. Lichidând cu liotărîre manifestările de subiectivism, spiritul apologetic cît şi tendinţele de negativism, critica noastră va căpăta un caracter mai pronunţat ştiinţific, sporindu-şi astfel autoritatea şi capacitatea de înrîurire. Continuînd opera de valorificare în spirit ştiinţific a moştenirii noastre literare, criticii au datoria să depună strădanii sporite pentru sintetizarea şi generalizarea experienţei literaturii noi, pentru a putea contribui la îmbogăţirea metodei realismului socialist. Sarcini deosebite îi revin criticii literare în combaterea cu intransigenţă a oricăror influenţe ale ideologiei burgheze, în demascarea teoriilor revizioniste despre artă, ca şi a oricăror manifestări de dogmatism. Cititorii noştri le cer criticilor un limbaj expresiv, accesibil, curăţat de formulări pedante, încâlcite, goale de conţinut. Conferinţa pe ţară 'trasează ca sarcină secţiilor de creaţie şi filialelor Uniunii Scriitorilor să înlăture formalismul din muncă, să desfăşoare o activitate concretă, să cunoască îndeaproape şantierul literar, să găsească cele mai potrivite forme pentru dezbaterea competentă a ■problemelor de creaţie. In legătură cu necesitatea unei substanţiale îmbunătăţiri a muncii criticilor, ca şi a scriitorilor pentru copii şi tineret, Conferinţa hotărăşte înfiinţarea secţiilor .de creaţie care să se ocupe de problemele criticii şi respectiv de problemele literaturii pentru copii şi tineret. Activitatea fiecărei secţii şi filiale va fi urmărită şi controlată de către un membru al Biroului. 0 atenţie specială va fi acordată îndrumării concrete a publicaţiilor literare, potrivit cu sarcinile şi profilul lor specific. Revistele literare sînt obligate să joace un rol mai activ în promovarea operelor scrise pe teme de actualitate, în dezvoltarea succeselor literaturii noi, în educarea comunistă a scriitorilor. Conferinţa trasează sarcină presei literare să ţină o legătură vie, permanentă cu masele de cititori, să reflecte opinia cititorilor, propunerile şi sugestiile acestora. 137 Conferinţa cere conducerii Uniunii Scriitorilor să ia măsurile necesare pentru a se îmbunătăţi stilul de muncă al revistelor literare, să vegheze Ia respectarea ân redacţii ia principiului muncii colective, la întărirea disciplinei şi răspunderii personale a redactorilor. Comitetul va rezolva, fără întârziere, problema structurii conducerilor şi a colegiilor redacţionale. In redacţiile revistelor noastre literare trebuie să existe o atmosferă sănătoasă, principială, ostilă manifestării oricăror interese înguste de grup. In acest scop noua conducere a Uniunii Scriitorilor va asigura analize periodice ale muncii redacţiilor. Conferinţa recomandă editurilor să^şi îmbunătăţească munca de definitivare a lucrărilor literare prin colaborarea celor mai buni scriitori, care prin experienţa lor pot constitui un sprijin preţios în îndrumarea şi sporirea măiestriei tinerelor talente. Filialele Uniunii Scriitorilor s:înt chemate să contribuie mai mult ca pînă acum la stimularea activităţii literare, la formarea şi creşterea noilor cadre de scriitori în diversele regiuni ale ţării. Conferinţa cere noilor organe de conducere ale Uniunii Scriitorilor să activizeze filialele printr-o îndrumare calificată şi sprijin efectiv, analizându-le munca cu regularitate. Conferinţa cere să fie întărită Comisia de îndrumare a cercurilor literare, în vederea îndeplinirii cu succes a sarcinilor multiple care-i revin. In ţara noastră funcţionează în momentul de faţă un număr însemnat de cercuri literare. Ajutorarea efectivă a acestora, încurajarea noilor talente oare apar din rindurile oamenilor muncii, constituie o îndatorire de cinste a fiecărui scriitor în parte, o sarcină permanentă a Uniunii Scriitorilor. La baza activităţii Comitetului, Biroului precum şi a celorlalte organe ale Uniunii Scriitorilor, trebuie să stea principiile muncii icoleetive, ale democraţiei interne în rezolvarea tuturor problemelor importante. Respectarea cu consecvenţă şi fermitate a acestor principii trebuie să asigure mobilizarea tuturor scriitorilor la îndeplinirea cu succes a sarcinilor trasate de [Congresul al III-lea al P.M.R. Conferinţa obligă noile organe de conducere să asigure respectarea riguroasă a Statutului Uniunii, să militeze cu perseverenţă în vederea încetăţenirii în toate organele Uniunii a unui stil colectiv de muncă. Conferinţa dă sarcină organelor noi alese să statornicească în activitatea lor de iiecare zi un climat sănătos de muncă, pe baza exercitării curajoase şi deschise a criticii şi autocriticii, a controlului în muncă, a tragerii la răpundere pentru neîndeplinirea sarcinilor, să elimine ou hotă-rîre manifestările neprincipiale, fricţiunile mărunte, expresie a unei morale străine de fizionomia scriitorului 'comunist. 'Conferinţa trasează ca sarcină Biroului Uniunii să îmbunătăţească activitatea Fondului Literar, astfel ca acesta să sprijine mai eficient munca de creaţie a scriitorilor şi dezvoltarea literaturii noi. 0 însemnătate deosebită o au legăturile noastre cu scriitorii din Uniunea Sovietică şi din celelalte ţări ale lagărului socialist, cu scriitorii progresişti din lumea întreagă. Dezvoltarea continuă a acestor legături contribuie la realizarea unei anai bune cunoaşteri reciproce, la răspândirea literaturii noastre peste hotare, la întărirea prieteniei între popoare şi a luptei pentru pace şi progres social. Conducerea Uniunii Scriitorilor trebuie să studieze propunerile şi sugestiile formulate în cursul dezbaterilor şi să adopte acele măsuri, menite să îmbunătăţească activitatea Uniunii Scriitorilor, astfel ca toate eforturile 138 sale să fie îndreptate spre realizarea unei literaturi la nivelul înaltelor exigenţe ale partidului şi poporului. Patria noastră nouă, ţară a şantierelor socialiste, a marilor cetăţi industriale, a recoltelor sporite obţinute de pe ogoarele colectivizate, a oame-menilor liberi şi stăpîni pe soarta lor, cere din partea (Scriitorilor o muncă .avântată, pentru făurirea de opere demne de zilele măreţe pe care le trăim. Scriitorii trebuie să fie demni prin întreaga lor activitate de înalta preţuire care este dată de către Partidul Muncitoresc Romîn muncii lor literare şi obşteşti, de înaltul titlu de „ajutoare de nădejde în opera măreaţă pe care o durează poporul nostru". Incheindu-şi lucrările, Conferinţa asigură Partidul Muncitoresc Romîn, Comitetul său Central, în frunte ou tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, că scriitorii din ţara noastră vor depune toate eforturile pentru a creea •opere însufleţite de ideile atotbiruitoare ale marxism-leninismului, opere pe măsura acestei vremi minunate, în oare se realizează visul de veacuri al omenirii: comunismul. Prin puternice aplauze Conferinţa a hotărlt să trimită o scrisoare Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn, tovarăşului Gheorghc ■Gheorghiu-Dej. Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn, tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej Scriitorii din Republica Populară Română, întruniţi în Conferinţă pe ţară, trimit salutul lor fierbinte şi îşi exprimă dragostea neţărmurită faţă de conducătorul încercat al poporului nostru, Partidul Muncitoresc Romîn şi Comitetului său Central, profunda lor recunoştinţă pentru grija şi ajutorul pe •care le acordă în permanenţă dezvoltării literaturii. Mulţumim din toată inima partidului, care ne^a călăuzit pe calea literaturii profund legate de năzuinţele poporului, care ne-a îndreptat spre izvorul viu al actualităţii socialiste, oferind creaţiei scriitoriceşti posibilităţi ■şi perspective de o neasemuită bogăţie. Mulţumim din toată inima partidului, Comitetului său Central şi personal tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej .pentru înalta apreciere acordată rolului scriitorului în construcţia socialistă. „Partidul Muncitoresc Rramiîn, — a spus tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej în cuvântarea rostită la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, — dă o înaltă preţuire scriitorilor patriei noastre, considerîndu-i drept ajutoare ale sale de nădejde îu opera măreaţă pe care o durează poporul nostru". Această apreciere ne umple de bucurie, ne întăreşte şi mai mult convingerea că numai urmând cu consecvenţă politica partidului, numai însu-şindu-ne şi valorifioînd pe deplin luminatul tezaur al învăţăturii sale vom putea scrie acele opere literare care «ă-şi croiască drum spre inima constructorilor soci aii sinului. Patria noastră socialistă a străbătut într-un răstimp istoric scurt, sub conducerea înţeleaptă şi clarvăzătoare a partidului, imensa distanţă care desparte vechea Romînie a exploatării .şi asupririi, de ţara pe care astăzi oamenii muncii, făuritorii tuturor bunurilor şi frumuseţilor, au transformat-o, 13» cu puterea dor de uriaşi, într-o adevărată grădină înfloritoare. Noua viaţă' a poporului nostru atît de harnic şi talentat, descătuşarea nesecatelor sale energii creatoare, realizările care umplu de legitimă mândrie inima fiecărui constructor al socialismului, toate zilnicele fapte de o grandoare fără. seamăn sttrnesc entuziasmul, dau aripi cutezătoare inspiraţiei. Noi ştim că aici, în acest tumult al transformărilor revoluţionare, îşi au izworul succesele obţinute de întregul nostru front literar, de 'scriitorii din toate generaţiile. Partidul ne-a deschis drumul larg spre cunoaşterea! vieţii poporului, spre adevărul şi frumuseţea celei mai înaintate şi înnoitoare arte — arta realismului socialist. Realizările scrisului nostru apar cu atît mai semnificative cu cît ele au fost dobândite într-o perioadă de înfruntare adeseori aspră a ideologiei burgheze, de respingere hotărâtă a. oricăror influenţe străine în creaţia literară. Nici nu putea să fie altfel, deoarece inimile, conştiinţele noasta sînt înflăcărate de idealurile de lupt* ale comuniştilor, de devotamentul profund faţă de cauza măreaţă a socialismului, a apărării democraţiei şi păcii în lumea întreagă. Trăim, împreună cu întregul nostru popor, aceste zile memorabile to oare prind viaţă luminoasele obiective stabilite de cel de al III-lea Congres al P.M.R., zile pe care istoria le va înscrie cu litere nepieritoare în paginile sale şi care ne cheamă să Ie fim vrednici cronicari şi rapsozi. Raipor-tînd roadele activităţii noastre artistice la înălţimea faptelor pe care realităţile sociali sinului na le pun în faţă, ne dăm seama că numai contopindu-ue In şi mai mare măsură eu truda eroică a oamenilor muncii vom putea crea. opere la un înalt nivel artistic, pentru a putea răspunde exigenţei fireşti a partidului şi poporului. Ce fericire mai mare ne putem dori noi, scriitorii, decât aceea de a ne şti purtători de cuvânt ai celor mai înaintate şi umane idealuri de viaţă, idealurile comunismului, de a participa ou meşteşugul nostru la această larg cuprinzătoare muncă pe care partidul o desfăşoară pentru 'formarea unei conştiinţe noi, pentru educarea oamenilor în 'Spiritul patriotismului socialist şi al internaţionalismului proletar! Ştim că vremea noastră este a bucuriei de a lupta, de a construi, de a Infringe pas cu pas greutăţile, o epocă a elanului colectiv, a creaţiei conştiente la care au fost ridicate masele largi populare prin socialism, prin revoluţia culturală. Scriitorii din patria noastră sînt conştienţi de marile îndatoriri ce Ie revin, de rolul de seamă pe oare îl au de îndeplinit în. viaţa socială, ei ştiu că datorează partidului faptul că au dobândit pentru întîia oară demmitalea şi prestigiul cuvenit muncii lor. Pesimismului care confundă sftrşitul clasei exploatatorilor cu .sflrşitul universului, moi îi opunem astfel credinţa în Om, în capacitatea lui de a schimba realitatea înconjurătoare, îi opunem forţa de nestăvilit a primăverii omenirii. Concepţia marxistdenimstă, ou care ne-a înarmat partidul clasei muncitoare, ne-a ferit de bîjbîielile sterile şi adeseori tragice pe care le-au cunoscut atâţia scriitori 'talentaţi din trecut, pe care le cunosc încă atîtia. scriitori înzestraţi din ţările capitaliste. Continuând filonul popular dim seva căruia s-au hrănit operele nemuritoare ale clasicilor noştri, vom lupta cu hotărâre şi mai departe pentru o artă legată prin toate fibrele ei. de aspiraţiile constructorilor socialisanului, o artă a inovaţiei autentice, bogată în idei noi, exprimate într-o formă artistică superioară, într-o limbă literară aleasă. 140 Ne vom strădui oa prin munca noastră, prin opere literare, să răspundem îndemnului înţelept pe care ni-1 adresează partidul, „...de a reflecta puternicul avînt al economiei şi culturii socialiste, schimbările în modul de viaţă al poporului, de a zugrăvi chipul luminos al muncitorului, •al ţăranului colectivist, al intelectualului, de a cultiva în inimile oamenilor mîndria patriotică, îndemnîndu-i la noi fapte eroice pentru triumful celor mai înaintate idei ale timpului nostru, ideile comunismului''1. Ne vom strădui să aducem o contribuţie oît mai substanţială la formarea si educarea tineretului în spiritul moralei comuniste, al dragostei de patrie, de muncă, prin scrierea de opere care să întruchipeze idealurile măreţe ale contemporaneităţii, tradiţiile glorioase de luptă ale poporului muncitor. Vom milita cu hotărîre pentru ridicarea continuă a nivelului criticii literare, pentru întărirea partinităţii, principialităţii, a combativităţii ei, pentru îndepărtarea tendinţelor de ocolire a problemelor arzătoare ale creaţiei literare, a subiectivismului, a tonului apologetic, cît şi a poziţiilor neconstnietive, negativiste, a spiritului de grup. Eforturile criticii literare vor fi îndreptate înspre promovarea >a tot oe este valoros, înspre sprijinirea operelor care abordează temele actualităţii. Criticii şi istoricii literari îşi vor înteţi activitatea în vederea întocmirii tratatului de Istorie a lite raturii române, lucrare menită să întreprindă o analiză temeinică, profund ştiinţifică a bogatului tezaur al literatorii noastre şi a etapelor ei de dezvoltare. Dezbaterile Conferinţei au arătat hotărîrea noastră de a nu ne drămui eforturile, pentru a face ca scrisul nostru să vibreze cit mai intens şi cît mai apropiat de exigenţele mereu sporite ale cititorilor, astfel încît aceştia să se poartă regăsi în operele literare cu. întreg entuziasmul şi spiritul lor de abnegaţie faţă de cauza desăvârşirii construcţiei socialiste, cu eroismul şi înţelepciunea lor, cu toate visurile lor. Asigurăm Partidul Muncitoresc Romîn, încercata sa conducere leninistă, personal pe tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, că ne vom strădui să răspundem prin întreaga noastră activitate de creaţie şi obştească înaltelor cerinţe ale partidului şi poporului. Conferinţa a adoptat, de asemenea, o moţiune care exprimă hotărîrea scriitorilor de a-şi mobiliza toate forţele în lupta pentru apărarea păcii. Moţiune Scriitorii din Republica Populară Romînă. întruniţi în Conferinţa pe ţară pentru a dezbate problemele creaţiei literare şi activitatea Uniunii Scriitorilor, folosesc acest prilej pentru ansi afirma hotărîrea lor nestrămutata de a contribui la lupta pentru apărarea celui mai de preţ bun al omenirii : pacea. Niciodată în decursul istoriei n-a fost mai evident adevărul că civilizaţia şi cultura nu se pot dezvolta decît în condiţiile păcii. Popoarele lumii nu pot uita că războaiele s-au .soldat întotdeauna ou pierderi ireparabile de comori artistice., roade ale geniului creator uman, dar, mai mult decît atît, s-au soldat cu hecatombe de vieţi omeneşti. Stăruie în memoria fiecărui om al planetei noastre dezastrele cauzate de cel de-al doilea război mondial şi iată că cercurile agresive imperialiste I4l ameninţă popoarele cu o nouă catastrofă, mai crîncenă şi mai pustiitoare decît oricare alta în trecut. Pentru realizarea acestui scop criminal, aţîţă-torii la război cheltuiesc sume uriaşe, povară pe umerii oamenilor simpli, în timp ce pe o bună parte a 'globului milioane de fiinţe umane se zbat în ghearele şomajului, bolilor, subalimentaţiei sau analfabetismului, tot atîtea plăgi nedemne de epoca în care omul, fiinţă outezătoare şi victorioasă, pătrunde tainele cosmosului. Să ne gîndim oum ar arăta planeta pe care o locuim, eiîte biblioteci, universităţi, teatre, spitale sau monumente, celebrând izblnda spiritului uman alsupra întunericului s-ar putea ridica dacă s-ar pune capăt cursei înarmărilor şi dacă toate energiile creatoare ale lumii ar fi puse în slujba unor scopuri paşnice. Republica Populară Romînă, factor activ în lupta pentru pace, nu precupeţeşte mici un efort pentru realizarea unui climat de destindere fa relaţiile internaţionale, pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea multilaterală a colaborării dintre state, indiferent de orânduirea lor socială, pentru eliminarea tuturor cauzelor ce ar putea împinge omenirea pe calea războaielor. Politica de pace a Republicii Populare Romîne, afirmată cu atîtea prilejuri în foruri internaţionale în cadrul unor iniţiative concrete, îşi are temeliile în dorinţa profundă şi hotărâtă a poporului nostru de a-şi clădi în linişte viitorul său de progres, de prosperitate şi fericire. Poporul romîn condamnă cu asprime uneltirile războinice, politica de înveninare şi de neîncredere în relaţiile internaţionale ,denunţă ca ruşinoasă şi nedemnă politica de exterminare colonialistă, manevrele şi represiunile criminale oare încearcă să stăvilească avântul eliberator al popoarelor din Algeria, Angola, din atîtea ţări ale Africii, Asiei şi Americii Latine. înfierăm amestecul grosolan al imperialiştilor în treburile interne ale unor ţări ca Laosul, Congoul, Vietnamul. Sîntern alături de eroicul şi neînfricatul popor al Cubei, care-şi apără cu demnitate şi dârzenie independenţa naţională şi cuceririle sale revoluţionare. Oamenii muncii din Republica Populară Romînă protestează cu energie împotriva persecutării de către cercurile imperialiste a luptătorilor împotriva fascismului şi reacţiunii, pentru ideile mobile ale păcii şi progresului social, în rândurile cărora militează cu abnegaţie reprezentanţi eminenţi ai ştiinţei şi culturii. Scriitorii români sînt pe deplin conştienţi de primejdia pe care o reprezintă duşmanii făţişi sau obscuri ai păcii, dar slut în acelaşi timp încredinţaţi că cei ce veghează la apărarea viitorului lumii reprezintă o forţă invincibilă. în pofida oricăror uneltiri, pacea, garanţia progresului şi fericirii umane, poate fi apărată, iar războiul, cu toate crimele şi dezastrele lui, împiedicat. Scriitorii din Republica Populară Romînă susţin dim toată inima recentele moţiuni adoptate de Consiliul Mondial al Păcii, convinşi de puterea de înrâurire a cuvântului, hotărâţi să-şi dea întreaga lor contribuţie la lupta plină de măreţie pentru salvgardarea păcii pe pămînt. în cuvântarea rostita la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul secretar al Partidului Muncitoresc Romîn şi preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, a adresat scriitorilor o caldă chemare de a realiza opere oare să releve cu şi mai mare 142 strălucire „nobilele idei ale luptei pentru salvgardarea omenirii de calamităţile unui nou război mondial, pentru consolidarea păcii şi colaborării dintre toate popoarele, pentru progres social, caracteristice întregii politici a partidului, a statului nostru'*. Scriitorii din Republica Populară Romînă nu vor precupeţi nici un efort pentru împlinirea acestui luminos îndemn, încredinţaţi că în acest chip îşi fac datoria faţă de poporul lor şi faţă de întreaga umanitate. Componenţa organelor de conducere ale Uniunii Scriitorilor din R. P. Romînă Conferinţa pe ţară a scriitorilor a ales Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor format din tovarăşii: Tudor Arghezi, Aurel Baranga, Eugen Barbu, Ion Bănuţă, Mihai Beniuc, Geo Bogza, Demostene Botez, Ion Brad, Anton Breitenhofer, Marcel Breslaşu, Teofim Buşecan, Eusehiu Camilar, George Călinescu, Oscar Walter Cisek, Ov. S. Crohmălniceanu, Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, Dan Deşliu, Eugen Frunză, V. Em. Golan, Paul Georgescu, Ştefan Gheorghiu, Alecu Ivan Ghilia, Dumitru Ignea, Alexandru Jebeleanu, Eugen Jebeleanu, Kovăcs Gydrgy, Letay Lajos, Hor ia Lovinescu, Aurel Mi lude, Dumitru Mircea, Francisc Munteanu, Nagy Istvăn, Şerban Nedelcu, Vasile Nico-rovici, Mihai Novicov, Alexandru Oprea, Ion Pas, D. Panaitescu-Perpessicius, Pop Simion, Titus Popovici, Marin Preda, Aurel Rău, Zaharia Stancu, Nicu-lae Stoian, Siito Andrâs, Szemler Ferenc, Tiberiu Utan, Tudor Vianu. In prima sa şedinţă plenară, Comitetul de conducere a ales Biroul Uniunii Scriitorilor, alcătuit din tovarăşii : Mihai Beniuc — preşedinte ; Demostene Botez — vicepreşedinte ; V. Em. Golan — vicepreşedinte ; Eugen Barbu, Ion Brad. Marcel Breslaşu, Lucia Demetrius, Alecu Ivan Ghilia, Aurel Mihale, Ion Pas, Pop Simion, Titus Popovici, Szemler Ferenc. Biroul Uniunii Scriitorilor a desemnat ca secretari pe tovarăşii : Ion Brad, Pop Simion, Szemler Ferenc. Cronica TTlmului Gopo: „S-a furat o bombă" D. I. SUCHIANU „Din 1956 — spune Gopo — practic amîndouă modalităţile cinematografice, în desen animat sînt un profesionist, în filmul cu actori slnt un ucenic pe cale de a deveni calfă. Să mă judecaţi la al cincilea film". Dar Gopo n-a spus tot. Nu-i vorba aici numai de un simplu „film cu actori". Gopo încearcă, de la început, un iilm de o rară dificultate, un film din. acelea pe care numai maeştri experimentaţi le pot face. Cert este că Gopo, cu „S-a furat o bombă", a dat dovadă de o enormă îndrăzneală; îndrăzneală justificată, căci, iată, în „Scurtă istorie", el a debutat cu o operă perfectă: „son coup d'essai" a fost „un coup de maître". Poate că şi „Bomba" ar fi fost fără cusur dacă autorul se gîndea mai mult la ce făcea. Oricum, să-i fim recunoscători că aspiră la întreprinderi deosebit de grele. Aceasta e însăşi datoria artistului, ba chiar a gînditorului în general, a lui homo sapiens, eroul prim al lui Gopo Gopo a încercat ceva într-adevăr eroic. A încercat o satiră grea, grea de tîlcuri, grea de dramatice probleme, de sarcastice situaţii. Iar faptul că, în această satiră, Gopo a dat multe lucruri bune, despăgubeşte de toate contuziile, contradicţiile şi lungimile din filmul său. Gopo a vrut să facă o şarjă, o caricatură a concepţiei despre lume practicată, azi, în ţările capitaliste ce se pretind foarte civilizate. Iată elementele acestei jalnice contemporaneităţi din care Gopo ne^a dat crîmpeie uneori mai reuşite, alteori mai puţin. In primul rînd, domnia suverană a fricii. In ţările occidentale oamenii trăiesc într-o permanentă panică. Bomba atomică se află printre ei, de vreme ce mulţi o au. Este aproape ca şi cînd fiecare ar purta-o, fără să ştie, în buzunar. O altă manifestare a decadentismului occidental este plăcerea gălăgiei, tam-tam-ului, a dansurilor de tip totemist, de tip transă canibalică. în materie culturală, tot aşa; insensibilitate la calmele voluptăţi ale lucrurilor profunde şi subţiri, şi preferinţă pentru poveştile „serie neagră" cu crime, orori, practici contra naturii şi alte accesorii din recuzita stilului de „dolce vita". Iată tabloul. Iată mesajul de transmis, în filmul său Gopo şi-a luat această sarcină enormă. Nici el nu era încă pe deplin edificat unde va folosi satira, unde drama, ce este glumă, şarjă, caricatură, ce este oglindire realistă. Ca dovadă, în declaraţiile lut spune că filmul său are două părţi distincte, una veselă şi una tristă, prin asta explicînd de ce filmul adesea nu stîrneşte ilaritate. în realitate, toate poveştile de pe această lume sînT un amestec de trist şi vesel, nu despărţite, ci mereu împletite. Iar chestia satirei, şarjei, parodiei, caricaturii, aceasta e o cu totul altă problemă. O problemă de tehnică. Satira e o deformare enormă a realităţii, dar în sensul realităţii 144 însăşi. Caricatura, uneori, nu e deloc •comică. Am subliniat adineauri adjectivul enorm. Este bine să ştim, acum cînd judecăm noua lucrare „satirică" a lui ■Gopo, că satira, parodia, presupune o tratare mai intensivă, mai accentuată, mai îngroşată, mai subliniată decît modelul parodiat. Cuvintele „şarjă" (încărcătură) şi „caricatură" (în italieneşte caricare — a încărca) exprimă, bine această exagerare masivă, această deformare „plus vraie que nature" proprie glumei, caricaturii. Iată de ce telul satiric al lui Gopo n-a fost atins, atunci cînd parodia are trăsături mai palide decît obiectul parodiat. Aşa s-a întîmplat bunăoară cu bătaia din magazinul de confectiuni. Nu are nici a zecea parte din variaţia, nebunia, ingeniozitatea, surpriza a poate treizeci de bătăi, pe care le-au dat o mulţime de foarte mediocre filme mai vechi. încă pe vremea filmului mut, cînd trucajele erau deabaia la începutul lor, artistul Harold Lloyd (care e infirm de-o mină) ne-a dat cîteva acrobatice, homerice bătăi, unde fiecare secundă conţinea o găsire pugilistică genială. Şi să nu mai vorbim de Chaplin... Dar, se va zice: este nedrept să se ceară imposibilul. De vreme ce tema „bătăii" a fost dusă la aşa de înalte culmi de perfecţie tehnică şi plastică în opere anterioare, cum oare am mai putea-o noi „şarja" încă ? Cred că talentul, şi, în speţă, realul talent al lui Gopo, este perfect capabil de aşa ceva. Ca dovadă că găsim chiar în acea secvenţă mici începuturi în acest sens,. In secvenţa „mardelii" generale avem patru găsiri originale, neîntîlnite încă în nici-unul din filmele existente. Una, de pildă, este partitura lui Ovid Teodorescu. Toată lumea ştie că o lovitură deosebit de eficace la bătaie este acea la plexus-ul solar. Ei bine, acum situaţia se inversează. Burta nu mai e ţintă, ci... proiectil. Ovid loveşte cu burta devenită ciocan, lovitură care aruncă pe victimă cît colo, obezul călău espectorînd atunci un ţipăt tarzanic de triumf. De două ori face el asta. Şi este de un comic enorm. O altă „găsire" ingenioasă este aceea cu beligerantul care, călcat în picioare, muşcă din pulpa unuia din adversari ca dintr-un jigou: apoi, cînd dă să repete gestul, îşi rupe dinţii într-un picior de manechin — căci ne aflăm într-o luxoasă prăvălie de confectiuni. De altfel prezenţa impasibilă a manechinelor în mijlocul încăierării generale este un al treilea efect comic reuşit. Mai ales că unul din manechine a fost răpus şi el ca toată lumea, şi felul bleg în care sucombă e de asemenea foarte amuzant. Păcat că prezenţa imperturbabilă a celorlalte manechine — simbolizînd ironic singurele personaje înţelepte din acea adunare — nu a fost mai mult şi mai variat exploatată. Un al patrulea „gag" original este cînd unul din gangsteri administrează adversarului pe la spate, un par în plină ţeastă. Cel lovit nici nu leşină, nici nu se clatină, nici nu se strîmbă, ci doar se întoarce, ca omul care simte că se întîmplă ceva în spatele lui. Zdravănă, mortala lovitură cu prăjina în cap îl informează doar că cineva, în spatele lui ,s-a cam obrăznicit. Stan şi Bran inventaseră lovitura de ciocan pe craniu cu leşinarea întîrziată, tardivă ca o răzgîndire ; şi era foarte comic. Gopo a găsit şi el o nouă exprimare a nesimţirii, exprimare de asemenea foarte savuroasă. Aşa dar, patru „gaguri" originale. Numai că bătaia ţine o eternitate. Dacă secvenţa ar fi fost în întregime compusă din asemenea „gaguri" inedite, atunci, da, ar fi fost o. parodie, o şarjă, o caricaturizare, o satiră a unei vechi predilecţii la brutalitate pe gustul publicului american şi, în acelaşi timp. o persiflare a brutalităţii în genere Iar faptul că Gopo a găsit deja patru elemente, e o dovadă că putea să mai găsească şi restul. Trebuia mers pe linia comicului şi, paralel, pe o a doua linie, pe linia acrobatică, lucru uşor de depăşeşte o anumită limită, cu atît capitalista, în capitalism, cu cit produc£ uzine, et,( sînt mai alar- Met -=n fericiti cînd «-;/^rPSXtefeSy în mesajul trimis Congresului lata insa ca la Washington, pi * . d DXoblema surplusurilor, căci asta Filozofia economică a imperialismului, o cunoaştem: mai bine sa nu produci decît să vinzi mai ieftin. ™,,nm,hii1 în mare, pentru a menţine „« r:r ^ -»— şomerilor agricoli. America asemenea stări de cu 40 milioane de acri. Superb ideal de organizare a lumu ! D. B. Cnrţi noi Perpessicius: „ALTE MENŢIUNI DE ISTORIOGRAFIE LITERARA ŞI FOLCLOR (1957—1960)"*) Autorul „Menţiunilor critice" şi al monumentalei ediţii Eminescu ne-a dăruit la finele anului trecut, strînse într-un volum, rezultatele celor mai noi cercetări ale sale în domeniul criticii şi istoriografiei. Pentru lectorul familiarizat cu presa literară, lectura acestor „Menţiuni" reprezintă în mare parte o revedere a unor pagini cunoscute şi în acelaşi timp, încă un prilej de a întregi profilul spiritual al neostenitului cronicar şi cercetător literar. Faţă de „Menţiunile" din 1957, volumul prezent oglindeşte mai deplin activitatea variată şi multilaterală a autorului, infă-ţişîndu-d deopotrivă pe istoric, ca şi pe criticul literar. Aceste „Alte menţiuni" ne pun la îndemînă nu numai opiniile — totdeauna interesante •— ale celui mai harnic şi mai autorizat dintre exploratorii textului eminescian, dar şi o serie de consideraţii utile asupra literaturii noastre, domeniu de care Perpessicius s-a ocupat sistematic în „Menţiunile critice", publicate pînă în urmă cu vreo doi ani în paginile „Luceafărului". Pasionat de o viaţă întreagă al fenomenului literar, Perpessicius, care înscrisese în urma sa o lungă profesie de cronicar, bogată, fără îndoială, dar în acelaşi timp tributară, nu odată concepţiilor dominante ale vremii a găsit, ca şi alţi colegi iluştri ai generaţiei sale, forţa de a se depăşi, de a birui prejudecăţile şi de a se înco- * E.P.L., 1961. lona în frontul criticii ştiinţifice, marxist-leniniste. Articole ca „Lenin şi literatura", „Poeţii cîntă partidul" sau ca atîtea din recentele „menţiuni critice", atestă fără tăgadă împrospătarea viziunii estetice a lui Perpessicius. Unită cu o receptivitate tinerească şi trează, această înnoire a viziunii i-a permis să se apropie de poezia unor Nicolae Labiş, Nina Cassian, Mihu Dragomir cu aceeaşi dragoste şi disponibilitate afectivă cu care pornea la descifrarea tainelor intime ale universului eminescian sau sadovenian. Dincolo de anumite inegalităţi şi şovăieli în interpretare, important este că Perpessicius sesizează exact sensul poeziei lui Beniuc sau Jebeleanu, că împinge cu un pas înainte încercarea de definire a specificului artistic al unor romancieri ca Titus Popovici sau Eugen Barbu. Prezentele „Menţiuni" confirmă încă-odată predilecţia autorului pentru stilul poetic fastuos, cu paranteze largi şi savante, ce se înscriu în strălucita filiaţie Dimitrie Cantemir-Niculae Iorga, ca şi creditul acordat incursiunilor isto-riografice, adevărate socluri ale analizei, menite să adauge un prisos de precizie şi de claritate ştiinţifică. Cul-tivînd perioada savantă, cu numeroase arborescente, autorul e un adversar al stilului sec, de proces-verbal. Metafora, nutrită copios din mitologie, dar şi din alte domenii, evidenţiază o dată mai mult figura distinctă şi originală a criticului. Vechi foiletonist literar, Perpessicius trăieşte la sfîrşitul unei cronici, mîh-nirea — pe care adesea o împărtăşim şi noi — de a fi spus prea puţin din cîte ar fi trebuit spuse. Uneori însă 168 aceasta nu e decît un pretext pentru a evidenţia şi mai pregnant observaţii capitale, pe care le şi notează deîndatfl ca în cronica lui Geo Bogza. Poet sensibil, evocator al naturii şi al propriilor experienţe, Perpessicius foloseşte în chip original criteriul confruntării cu viaţa, punînd faţă-n faţă, de pildă, o poezie de Mihu Dragomir, cu anii îndepărtatei sale copilării brăilene, sau Aradul din „Străinul" lui Titus Popovici, cu urbea de acum patru sau cinci decenii, in care criticul îşi inaugura cariera didactică şi literară. Spuneam însă că pot apărea şi unele inegalităţi, cum observăm în cronica despre „Rădăcinile sînt amare" de Za-haria Stancu, unde elogiile se extind şi asupra unor laturi mai puţin izbutite ale romanului, contrazicînd opiniile autocritice ale însuşi scriitorului, sau în cronicile consacrate lui Victor Tulbure şi Eugen Barbu, care, după părerea noastră, nu ating nivelul de profunzime al acelora despre Tudor Vianu, Geo Bogza, Titus Popovici, A. Mihale, Nina Cassian. Compensaţia trebuie căutată, evident, în „menţiuni" ca acestea din urmă, dar şi în studiile de istorie literară, ce alcătuiesc prima parte a voîu-' mukti de faţă. Pentru iubitorul clasicilor va constitui o adevărată desfătare lectura celor cîtorva articole despre Alecsandri („Alecsandri în corespondenţă", „Elogiul Mirceştilor", „Bianca Marquetti sau ultima idilă horaţiană"), în care va descoperi pasiunea demnă de admiraţie a cercetătorului, rătăcind în voie prin labirintul maruscriptelor şi vechilor infolii, iden-tificînd în cine ştie ce notă uitată un fapt grăitor, un nume, o persoană, ce rămăseseră neştiute pentru înaintaşi, decenii de-a rîndul. Şi Perpessicius trăieşte autentic poezia manuscriselor, se arată neostenit în călătoria sa continuă, prin huceagurile cele mai ascunse ale istoriei literare. O dovedeşte cu prisosinţă în „Bianca Marquetti, sau ultima idilă horaţiană", unde, pe baza unor fapte noi, reconstituie uns dintre cele mai interesante prietenii literare ale poetului de la Mirceşti. Operînd cu argumente convingătoare, comparînd şi coroborînd, Perpessicius pune în discuţie paternitatea unu» poem ce s-a crezut a fi de Eminescu, („Poemul Putnei — o postumă mai puţin"), urmăreşte filiaţii şi influenţe,, care, depistate în cadrul poeziei noastre, desfiinţează alte şi alte zone albe. Bizuit întotdeauna pe o informaţie multilaterală, autorul „Menţiunilor critice" ne aduce la cunoştinţă comunicări de tot folosul, al căror ton omagial exprimă de fapt un sentiment de neţărmurită dragoste şi veneraţie pentru moştenirea clasică. Aşa sînt articolele „Cuvînt pentru pomenirea poetului Gr. Alexandrescu", „Eminescu şi teatrul", „Creaţie şi divertisment folcloric la Eminescu", „Iosif Vulcan". Din aceeaşi categorie face parte şi articolul „Folclorul şi poeţii noştri", asupra căruia ne-am îngădui să formulăm o observaţie. Urmărind afluenţii populari atît de numeroşi ai liricii eminesciene, Perpessicius ne trimite pentru poezia postumă „De-ar fi mijloace..." tocmai la Mistral, marele rapsod al Provenţei, de la care poetul nostru ar fi preluat balada frumoasei Magali, simplificînd-o, în genul cîntecelor de lume. Dacă într-un studiu de folclor comparat, această similitudine poate prezenta interes, în cazul de faţă, credem că ea ne îndepărtează de adevărata rezolvare a problemei. Ni se pare că poezia citată foloseşte în primul: lînd irmoasele pe care le adunase Eminescu în bogata sa colecţie populară, — cum ne informează competent chiar Perpessicius în nota consacrată poeziei în Opere (vol. V, p. 488). Renunţînd în chip surprinzător la sugestia exprimată acolo, autorul ediţiei Eminescu s-a îndepărtat şi de o altă sursă probabilă, dacă nu sigură, pe care a putut-o constitui „Noul Erotocrit" al lui Anton Pann — şi anume Cîntul II din Adaos la tomul al cincilea — 169