Black PANTONE portocaliu
TRIBUNA
294
Consiliul Județean Cluj
Director fondator: Ioan Slavici
Revistă de cultura • serie nouă • anul XIII • 1-15 decembrie 2014
4 lei
Nicolae Bosbiciu	Titus Cri°ciu	Vistian Goia
Viața secreta	In memoriam	Mitocani	de
a unui dictator	Gheorghe Azap	ieri °i de	astazi
Ilustrația numărului: Aniela Ovadiuc
-(J>- Black PANTONE
TRIBUNA
Director fondator:
Ioan Slavici (1884)
Publicație bilunară care apare sub egida
Consiliului Județean Cluj
Consiliul consultativ al revistei de cultură
Tribuna:
Constantin Barbu
Alexandru Boboc
Nicolae Breban
Victor Gaetan
Nicolae Iliescu
Andrei Marga
Eugen Mihăescu
Vasile Muscă
Mircea Muthu
D.R. Popescu
Irinel Popescu
Marius Porumb
Petru Romo°an
Gh. Vlăduțescu
Grigore Zanc
Redacția:
Mircea Arman
(manager)
Claudiu Groza
(redactor °ef adjunct)
loan-Pavel Azap
atefan Manasia
Oana Pughineanu
Ovidiu Petca
(secretar tehnic de redacție)
Aurica Tothăzan
Maria Georgeta Marc
Tehnoredactare:
Virgil Mle°niță
Colaționare °i supervizare:
L.G. Ilea
Redacția °i administrația:
400091 Cluj-Napoca, str. Universității nr. 1
Tel. (0264) 59.14.98
Fax (0264) 59.14.97
E-mail: redactia@revistatribuna.ro
Pagina web: www.revistatribuna.ro
ISSN 1223-8546
Responsabilitatea asupra conținutului textelor
revine în întregime autorilor
din lirica universala
George Mackay Brown
Pescar bătrân cu chitară
Exercițiu formal pentru degete ofilite.
Capul aplecat,
Pleoapele pe jumătate lăsate, cântul
Zăbove°te
ai bate, aripă blândă aruncată de vest
În zidul digului cu vaier sălbatic de sare.
A°a înspăimântător °i dulce e cântecul pe coarda
ciupită,
ai află, de-acum,
Că mâinile acelea au tăiat din plasă
Vânjosul
Le° mâncat de crabi al lui Jock, măturat dintr-o
barcă
Demult, într-o iarnă, °i-au adunat
Gura Thorei peste gura lui.
Căutător pe plajă
Luni am găsit o cizmă -
Rugină °i piele sărată.
Am dat-o mării-ndărăt, să danseze în ea.
Marți, un catarg de lemn, ce făcea treizeci de
bănuți.
Iarna viitoare
Va fi un scaun, un sicriu, un pat.
Miercuri, o conservă de jumate cu alcool suedez.
Mi-am ridicat capul.
Țărmul era rece de sirene °i de îngeri.
Joi n-am găsit nimic, alge,
Un os de balenă,
Picioare ude °i o tuse zdravănă.
Vineri țineam o tigvă de matroz,
Cu nisip curgând din ea
Cum se scurge timpul pe pietrele țintirimului.
Sâmbătă un butoia° de portocale clisoase.
Un vas spaniol
A naufragiat luna trecută la Kame.
Duminică, de teama părinților,
Stau pe fund.
Ce e raiul? Un cufăr din mare cu o mie de mon-
ede de aur.
Tâmplar
,Meseria°ule, ce pui azi pe banc?"
Mă gândeam să fac un leagăn pentru Maria.
Devreme, am fost într-o mare de umbre verzi.
Într-un sfâr°it, am ajuns la copacul însemnat.
Am lovit rădăcina cu toporul.
A gemut în țărână.
Maria veni peste câmp să mă cheme la cină -
Privire iute printre crengi tremurând.
Omul cu lemnele l-a cărat în sat, în spinare,
Tot numai cioturi °i noduri. Târg prost.
Oare iese din el
O roată de depănat tortul aspru?
(Părea destul de bătrân, copacul ăla, să fi purtat
sămânța
Căderii lui Adam).
Din întunecimea lui a° fi putut, poate târâ afară
O scândură de întins,
Copaie, raft sau putinei, pentru femeile satului
- Niciodată un leagăn pentru băiatul Mariei.
L-am lăsat să zacă
Printre tesle °i echere, într-o ploaie de tala°,
toată dimineața.
Mai târziu l-am curățat cu rindeaua
De crengi, lăstari °i coajă.
Pe urmă a venit un centurion
ai-a comandat în numele guvernatorului o
spânzurătoare.
Numai de asta era bun, într-adevăr un copac al
morții.
Maria stătea în u°ă, cu mâini reci ca frunzele
În jurul fructului pântecelui său.
„Grăbe°te-te", a zis, „lasă să cânte ferăstrăul.
Curând va fi vremea ca leagănul să-mi legene
pruncul."
Traducere de
Cristina Tătaru
■
Pe copertă: Aniela Ovadiuc
Biblioteca
Concursul național de proză °i eseu "loan Slavici"
lucrările pot fi trimise până în 3 decembrie 2014
Revista de cultura "Tribuna", cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, organizează a doua ediție a Concursului
național de proză °i eseu "loan Slavici". Concursul conține trei secțiuni: 1. roman; 2. proză scurtă; 3. eseu.
Pot participa autori de toate vârstele, cu sau fără volume personale publicate, cu condiția ca textele trimise pentru
concurs să fie inedite. În cazul romanului, se va trimite un fragment de maximum 20 de pagini; pentru proza
scurtă, numărul textelor rămâne la latitudinea autorului, cu condiția ca acestea să nu însumeze mai mult de 20 de
pagini. La secțiunea eseu se vor accepta exclusiv studiile asupra operei °i biografiei lui loan Slavici; dimensiunile
textelor pot fi variabile. Nu se acceptă texte scrise de mână.
Se aplică sistemul de semnătură cu motto: autorul alege un motto cu care va semna textele; într-un plic închis,
inclus în plicul cu texte, semnat cu acela°i motto, vor fi scrise datele personale ale autorului: nume, adresă, tele-
fon, mail, volume publicate (dacă e cazul) etc. Autorii sunt rugați să specifice pe plic secțiunea la care concurează.
Juriul va fi format din personalități ale vieții literare clujene - critici °i prozatori. Premiile constă în publicarea tex-
telor în revista "Tribuna". Festivitatea de premiere °i manifestările adiacente concursului se vor desfă°ura în perioa-
da 13-14 decembrie 2014 la Cluj-Napoca.
Lucrările pot fi trimise până la data de 3 decembrie 2014 (data po°tei) pe adresa: Revista "Tribuna", str.
Universității nr. 1, Cluj-Napoca, jud. Cluj, cu mențiunea "Pentru Concursul loan Slavici".
Informații suplimentare la tel. 0742-188.011 (Claudiu Groza).
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
editorial
Mircea Eliade °i
Raiul din inima
Remus Folto°
Interesul tot mai crescut pe care opera lui
Mircea Eliade îl manifesta este desigur
îndreptățit. Pentru ca istoria religiilor pe care
Eliade o reprezintă în cea mai onorabilă °i savantă
dintre ipostaze, este adevărata luare de atitudine
ce se poate exercita în cultura contemporană,
°tiind că trăim într-o lume secularizată unde orice
formă religioasă trece printr-o criză de înțelegere a
propriilor sale fundamente. Acolo unde culturile
°i civilizațiile se ciocnesc este evident că tot acolo
s-au instaurat anumite diferențe atît sociale cît °i
politice °i ideologice. De aceea, fanatismul este o
recrudescență a unei proaste înțelegeri a mesajului
religios pe care diferitele părți îl dețin. Nici o
religie din lume nu este consecventă cu sine dacă
nu postulează pacea universală.
Ceea ce ar trebui să atragă din ce în ce mai
mult atenția este că fanatismul religios (de orice
tip) demonstrează caracterul activ, proaspăt sau
spontan al credinței religioase, °i cu toate acestea
fanatismul nu reprezintă decît o variantă „slabă" a
doctrinei, o variantă alienată, străină de mesajul
religios primordial. Nicăieri nu găsim o justificare
doctrinară pentru cruciade °i totu°i ele au existat.
Peste tot pe glob, în numele catolicismului au
existat războaie, s-au țesut intrigi °i s-a vărsat
sînge, în numele unei supremații mai degrabă
economice °i sociale decît de doctrină. De aceea
trebuie să se facă distincția între ideologii °i
dogme; între hegemonii °i doctrine; între tactic °i
ideal.
Mai mult ca oricînd revoluția °tiințifică, pe
care anumite spirite universaliste au adus-o la
îndeplinire în modernitate, nu mai exclude -
precum în pozitivismul naiv - postularea unei
divinități cu caracter de absolut, generatoare °i
proniatoare. Dumnezeul fizicii de astăzi nu
numai că nu exclude ideea religioasă de divinitate,
ci, mai mult, caută cu febrilitate argumente
°tiințifice pentru ipostaze sau fapte care privesc
direct o doctrină religioasă sau alta. Dar ajutorul
de acest fel acordat de către °tiință religiei - nu
trebuie uitat - vine împreuna cu o raționalitate
funciară. Ei bine, această raționalitate modernă,
contemporană, exclude chiar prin natura ei
violența sau fanatismul. Nici o raționalitate, fie
ideologică, fie socială, n-ar trebui să efectueze
ie°irea de sub dezideratul absolut al păcii °i
comuniunii. Dar ceea ce, sub aspect ideologic °i
social, se configurează într-o civilizație, nu este
totuna cu ceea ce presupune doctrinar religios
aceasta. De aceea, punctul nostru de vedere este
că, mai întîi, trebuie să se acorde un interes
enorm pentru a lămuri tran°ant anumite aspecte
doctrinare ce privesc diferitele tipuri religioase,
pentru ca să poată fi depă°ite comprehensiv
diferențele, °i abia pe urmă, după propagarea
intensă a tuturor tipurilor de adevăr cultic sau
religios, să se pună °i ceva pe marginea vieții
profane. Exact ceea ce Mircea Eliade întrevedea
atunci cînd afirma cu o convingere hotărîtoare că
„a venit timpul" studiilor comparate a religiilor.
Faptul că Mircea Eliade acordă o importanță ce ar
părea la o primă vedere exagerată, să spunem,
culturilor primitive (din Oceania, din jungla
braziliană, din Australia sau din America Centrală,
din nordul Siberiei) este voința de a integra sacrul
tuturor formelor umane de viață. Sacrul nu
lipse°te nicăieri din culturile „primitive", ba mai
mult, acolo este chiar mai u°or de observat, °i
chiar °i mai mult, mai u°or de interpretat. Dar nu
poate fi vorba de a studia °i supune analizei
numai a acestor domenii „exotice" ci °i de a le
integra pe acestea celor oarecum deja cunoscute -
iudaismul, cre°tinismul, islamismul. O imagine de
ansamblu - spune el - ar avea rolul de a crea
sinteze - ceea ce nu s-a întîmplat o dată cu
descoperirea în sec. al XlX-lea a Indiei, respectiv a
sanscritei. Ceea ce Schopenhauer spera că va
deveni o a doua Rena°tere - înlocuirea cu
Upani°adele sau Vedanta -, nu s-a putut produce
pentru că sanscrita nu era accesibilă decît
filologilor vremii. Totu°i, apariția, la începutul
acestui veac, a antropologiei °tiințifice, precum °i
numeroasele studii etnologice, vor conduce la
actuala °i îndreptățita °tiință a Istoriei universale a
religiilor. Iar aceasta este echivalentă, pentru
Eliade, cu o „hermeneutică totală". Ea este
„chemată să descifreze °i să explice toate
întîlnirile omului cu sacrul, din preistorie pînă în
zilele noastre." Eliade, în acest sens, se plasează
pe poziția propagandistică a unor imperative ce se
vor constitui - crede el cu tărie - într-o nouă
epocă spirituală. Este vorba despre recrudescența
unei uzitări a materialelor istoriei religiilor în
domenii exclusiv generatoare de plus-valoare:
creația artistică, metafizicile posibile, sinteze
°tiințifice, critică °.a.m.d.
Eliade, printre multele sale exemple, aminte°te
în sensul precizat mai sus, experiențele
suprareali°tilor: „Suprareali°tii au elaborat nu
numai o estetică revoluționară, ci au formulat °i o
tehnică prin care sperau să transforme condiția
umană. Or, numeroase din aceste «exerciții» (de
pildă, efortul de a dobîndi un «mod de a fi» care
să participe °i la starea de veghe °i la aceea de
somn sau efortul de a realiza «coexistența
con°tiinței cu a incon°tientului») ne amintesc de
anumite practici yoga sau zen. În plus, în acel
prim elan al suprarealismului °i, mai ales, în
poemele °i manifestările teoretice ale lui Andre
Breton, se descifrează nostalgia «totalității
primordiale», dorința de a efectua in concreto
coincidența contrariilor, speranța de a fi capabil
de a anula istoria spre a o putea reîncepe în forța
°i puritatea originară - nostalgii °i speranțe destul
de familiare istoricilor religiilor".
Întorcîndu-ne la exigența istoriei religiilor de a
explicita °i fonda o nouă cultură - a°a cum bine
presupunea Eliade -, trebuie precizat că nicăieri
mai exact decît în mijlocul timpurilor noastre nu
vom găsi mai adecvate °i mai strălucitoare modele
de gîndire sacrală. Unde anume? În ceea ce Eliade
consideră că s-a refugiat însu°i sacrul: miturile
lumii moderne (ce adapă nu fantezia cît nevoia
omului actual de a dobîndi explicații sau de a
lansa ipoteze), visele arti°tilor (ce se situează de
fiecare dată într-un „mediu" cît se poate de
originar, auroral dar °i real - în accepțiunea de
saturat de o realitate sau un adevăr nem.jlocite),
ritualurile breslelor care mai sunt oarecum active
°i azi (°i care nu reprezintă decît reiterări ale
ritualurilor de inițiere arhaice). Toate aceste
Mircea Eliade
exemple din cultura zilelor noastre ar putea fi
foarte u°or de recunoscut în analizele °i
diagnozele pe care se sprijină detaliile „picante"
ale unei religii arhaice sau alteia. Eliade vine cu
exemplificări abundente dar °i cu clarificări
edificatoare.
De asemenea, vorbind despre posibilitatea de
a sintetiza pe care ar trebui să o fructifice
istoricul religiilor, ea este recognoscibilă într-un
singur izvor sau o singură valență: întoarcerea
Plenitudinii. Fie că este vorba de ideea religioasă
care, prin mit, se plasează la originile absolute ale
cosmosului (miturile cosmogonice), fie că este
vorba despre producțiile „literare" care vizează o
reiterantă întîlnire cu sacrul, necunoscutul,
inefabilul, originarul (nostalgia lui illo tempore),
fie că este vorba despre inițierea arhaică a
puberului (integrarea lui într-o realitate care îl
înglobează °i care este - ea abia - aceea care
contează), toate mărturisesc întronarea
Plenitudinii. Eliade nu scormone°te doar în
„tezele" frecventate cel mai adesea de către
istoricii religiilor. El găse°te ceea ce caută
pretutindeni - atît în preistorie cît °i în Evul
Mediu, dar chiar în lumea culturală
contemporană - a°a cum demonstrează prodigios
în Sacru °i profan dar °i în Nostalgia originilor,
precum °i în toată opera sa. Viziunea
cuprinzătoare pe care °i-a expus-o rînd pe rînd în
toate volumele sale reprezintă tot atîtea clarificări
ce spun un singur lucru: psihismul omului din
toate timpurile nu prezintă modificări esențiale.
Acest amănunt devine semnificativ abia atunci
cînd prive°ti în mod optimist întreaga istorie a
umanității. Departe de a fi rodul unui progres
necontenit, omul reprezintă acea ființă în care
categoria sacrului nu poate fi °tearsă. Dar nu
numai atît, categoria sacrului va exista exact atît
cît vor mai viețui oameni pe acest pămînt, căci
dacă nimic nu s-a schimbat de 7 mii de ani, ce ar
mai putea interveni?
Să fie această afirmație demnă de a demonstra
că omul este etern? Mai exact, să fie omul
depozitarul unei inexorabile potențialități
adamice? Poate omul să mai recupereze statutul
adamic? Sau, mai degrabă, nici măcar nu l-a
pierdut? Raiul să fie ceea ce poate, °i chiar
trăie°te, omul pe acest pămînt? ai unde este acest
Rai, dacă nu în inima lui?...
■
-(J)- Black
Pantone 253 U
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
cârpi în actualitate
“Fragmente” la o Carte
Ioan Negru
Textul de fapă este un fragment dintr-un eseu mai
amplu (în lucru încă) dedicat prof univ. Vasile Muscă.
Atât „profesorului de filosofie” cât °i „filosofului”, ca să
folosim două expresii asupra cărora dl Vasile Muscă
stăruie mai ales în volumul Spusul °i de nespusul (edipia
a II-a, Eikon, 2008), carte de la care a plecat gândul eseu-
lui nostru. Aceasta este pentru noi o Carte formată, scrisă
din fragmente. Tot „fragmente” propunem °i noi acum.
„Nu poți iubi ceea ce, finalmente, nu este destinat
morții.”
Dumnezeu nu este „destinat” °i nu moare.
Temporalitatea este luminata de moarte.
„Daca nu exi°ti, nu poți fi fericit”.
Ce înseamnă „sa exi°ti”? Dar fericirea?
Existenta nu este un „obiect” pentru un „subiect”
(mine). Existenta mea este chiar eu însumi. „Înaintea
morții, ca un soi de preludiu al ei, ne este dat să
facem experiența singurătății.”
„Singurătatea înseamnă nu numai a-l imita pe
Dumnezeu, ci, de-a dreptul, a-l concura °i a-l sfida.”
„Un filosof este un Dumnezeu care nu creează, ci
gânde°te lumea din nimic.”
Singurătatea este trăire, ea întemeiază fragmentul.
„O filosofie care cre°te din solul trăirii individuale
nu poate îmbrăca altă formă decât cea a fragmentului.
O asemenea filosofie nu percepe contradicția ca pe un
scandal logic, ci o tolerează °i chiar o justifică; iar
trăirea constituie, prin definiție, o contradicție
asumată.”
Numai că fragmentul, din chiar clipa scrierii sale,
presupune sistemul. Fragmentul este un semn, o
metaforă. Tot a°a cum sistemul este un semn al apo-
faticului.
Fragmentul, luat în sine, este un semn care nu are
nici o semnificație.
Dacă fragmentul este trăire, atunci trăirea însă°i
este fragment, fragmentată. La fel individualitatea. La
fel singurătatea.
Singurătatea este ceva care poate sta față în față cu
Dumnezeu. Trăirea singurătății este exprimată, dată
prin fragment.
Ultima °ansă de absolut fiind, singurătatea este
contradictorie. Ea nu ține de perfecțiune, tocmai de
aceea este contradictorie, ci de individualitate. Dar
numai aceasta are con°tiință de sine. Dumnezeu, ca să
aibă con°tiință de sine, l-a făcut pe om. Omul este
con°tiința de sine a lui Dumnezeu. Numai a°a poate
el sta față în față cu El.
A sta față către față înseamnă a spune Tat tvam
asi.
Singurătatea este asceză, dar asceza nu este altceva
decât o pregătire, o cunoa°tere, o „metodă” prin care
trăie°ti apofaticul.
Apofaticul întemeiază în măsura în care el scoate
în lumină lumea, individualul.
Apofaticul nu este niciodată dincolo de individual,
a°a cum Dumnezeu este dincolo față de om, ci în
individualul însu°i.
Apofaticul este categorialul însu°i, în sinea sa, fără
de care individualul, de la care a plecat, nu poate fi
văzut a°a cum este.
Apofaticul este intuiția însă°i, care se dă pe sine ca
posibilitate fundamentală a „privirii”. Intuiția însă°i
este timp, temporalitate. Ea este ființă. Ființa ca ființă
este temporalitate. Nu există ființă °i timp, ci ființă ca
temporalitate. Ca ceva să poată fi, trebuie să aibă
timp. La început a fost timpul. La începutul limbii a
fost vorbirea. Temporalitatea este posibilitatea primor-
dială de a fi a spațiului. A gândi este temporalitate. De
aceea a gândi °i a fi este acela°i lucru. Este Acela°i.
Fenomenologic, Acelaoi este lucru.
Apofaticul este „lucru” care se cheamă temporali-
tate. Tocmai de aceea temporalitatea nu poate fi
„descrisă” decât negativ. Neti, neti. Atunci când ea
este, este timp. Timpul poate fi detreminat catafatic.
Când temporalitatea este timp, ea este existență con-
cretă. Este individual. Fragment.
Singurătatea nu este timp, ci temporalitate.
Abia în singurătate fiind vezi cu adevărat.
Singurătatea este o „suspendare” a timpului în tempo-
ralitate.
Singurătatea este asceza însă°i ajunsă la capăt.
Capătul ascezei este gândirea care nu gânde°te. De
aceea singurătatea este anticamera lui Dumnezeu.
Gândirea care nu gânde°te este aceea°i cu gândirea
care nu gânde°te. De aceea a gândi °i a fi este Acela°i.
Apofaticul este identitatea însă°i. A intui identi-
tatea însă°i înseamnă a pune un început.
Pentru cre°tini, identitatea însă°i este Treime.
Dumnezeu, ca temporalitate, l-a trimis pe fiul său
în lume ca timp. Aducând timpul, Isus trebuia cu
necesitate să moară. Ca salvator, Isus este cel care
deschide omului temporalitatea. Acesta este sensul,
înțelesul mântuirii. Înțelesul mântuirii este chiar înțele-
sul ca „revelare”, deschidere, prezență a temporalității.
El abia, dă ființă ființării cre°tinului, individualului.
Filosoful, spune Vasile Muscă, nu rezolvă prob-
leme filosofice, fundamental este a pune una.
Problema pusă de el este aceea a ceea ce este el însu°i,
care o pune apoi pe aceea a filosofiei.
Filosofia este argumentare sau trăire? Sistem sau
fragment? Doar în măsura în care el se poate determi-
na ca fiind filosof, el este. Nu putem determina filoso-
ful fără să °tim ce este filosofia. Filosofia este înțele-
sul, atunci filosoful este purtătorul de înțeles. Înțelesul
este „un mit metafizic”, un „pre-sistem”. O metaforă a
identității. O deschidere a temporalității în ea însă°i,
ca fiind ea însă°i.
Ca filosofie care cre°te din solul trăirii °i care se
exprimă prin fragment, ea, atunci când stă față în față
cu Dumnezeu, stă în fața Sistemului.
Fragmentul este individualul. Doar ca individual,
ca fragment, poți ajunge la con°tiința de sine. A te lua
pe tine însuți în ființa ta.
Unu nu poate fi rău, Dumnezeu nu poate fi °i nici
nu poate da răul. Dar individualul nu poate fi răul,
când numai individualul este. Răul este a gândi indi-
vidualul ca perfecțiune. Perfecțiunea nu este ceva, pen-
tru că ea nu este temporalitate. Răul este întotdeauna
ceva. Răul, gândit ca vid, este perfecțiune. De aceea
perfecțiunea nu poate da răul, pentru că ea este răul
însu°i.
Răul însu°i se dă pe sine ca trăire, ca bucurie.
Dumnezeu, fiind, fiind perfect, este răul însu°i. De
aceea el nu se poate sinucide. De acea el nu poate fi
rău, fiind răul însu°i, pentru că nu poate fi mai mare
„decât ceva ce nu poate fi mai mare”.
Doar în măsura în care Dumnezeu este apofaticul
el nu mai este răul însu°i. De aceea Unu lui Plotin nu
poate da răul. Apofaticul nu poate da răul, pentru că
el nu este ceva.
Răul însu°i fiind, el are în sine posibilitatea sinu-
ciderii sale. Aceea de a face binele. De a face lumea.
De aici sacrificiul zeului ca facere a lumii.
Păcatul primordial este dat de faptul că omul este
făcut ca fiind „chip °i asemănare” a perfecțiunii.
Liberul arbitru este întemeiat în perfecțiunea ca
rău absolut. Răul ca perfecțiune poate să se sinucidă,
poate face binele.
Lumea este rea fiindcă este o epifanie a perfecțiu-
nii. Lumea ca perfecțiune este răul însu°i.
Ontologic, binele °i răul nu există decât ca identi-
tate.
Aniela Ovadiuc
Carte
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
În fața Sistemului (Dumnezeu) stă prof. de
filosofie, iar înăuntrul lui stă singurătatea. Singurătatea
este a sistemului mai întâi, abia apoi a individualului.
Singurătatea nu este izolare, de aceea nu este dată de
individual. Abia prin ea, individualul poate fi.
Dacă filosofia este dragoste (iubire) de înțelepci-
une, atunci ea este trăire de. Dacă înțelepciunea este
înțelesul, °i este, atunci filosoful este purtător de trăire
a înțelesului. Abia atunci viu.
A trăi înseamnă a te bucura. Înseamnă bucurie.
Purtătorul de trăire este purtătorul de bucurie.
Temporalitatea „coboară” în timp, se revelează, se
deschide în timp, ca bucurie.
Purtătorul de trăire este cel care dă limba ca posi-
bilitate de exprimare, ca dialog, ca discurs. Dă
Conceptul.
A te bucura înseamnă a sta de vorbă cu individu-
alul. A sta de vorbă cu individualul înseamnă a sta de
vorbă cu celălalt, cu moartea. Abia ca purtător de
trăire poți iubi, poți fi moral, poți fi filosof, poți fi sin-
gur, poți muri.
Trăirea nu o poți argumenta, o poți doar arăta.
Gândită, a°a cum °i este, ca filosofie a cetății,
filosofia lui Platon (Aristotel, deopotrivă) este o
filosofie a „salvării”, individualul este salvat ca
cetățean liber al cetății, singurul loc în care el poate fi
cu adevărat om. Liber. Doar într-o filosofie a cetății
este valabilă, în sens etic, maxima „să trăie°ti precum
gânde°ti”.
În individual, ea duce la amoralism. La anulare a
tuturor valorilor (de până acum, Nietzche) °i de
impunere-trăire după „valori” proprii individualului,
proprii Unicului (Stirner).
Poți fi purtător de trăire sau poți fi purtător de
trăire de (ceva). Purtător de mine însumi sau putător
de ființă. Înțeles. Dumnezeu. Poezie.
Purtător a priori de intenționalitate.
Fragmentul poate fi înțeles ca epifanie. Ca „idee
teorică”.
A scrie în fragmente înseamnă fie a citi fiecare
fragment ca întreg, fie a-l citi fiecare ca element al
unei structuri. În primul caz, fragmentul este prin sine
însu°i, în al doilea nu este decât prin sistem, ansam-
blul elementelor care compun Cartea.
Spusul este acela°i sau nu cu scrisul? În epoca
noastră se scrie, se poate analiza ca fiind de sine stătă-
tor, textul. Iar, precum spunea Platon, textul nu se
mai poate apăra. Vom mai vorbi, spune Socrate la
sfâr°itul „dialogului”. Oralitatea nu poate fi nici anal-
izată (fonologic, sintactic, semiotic, semiologic), nici
hermeneutic. Oralitatea are la îndemână logicul °i
metafora (mitul).
Acustic, textul scris este mut. Fără afectivitate, fără
mediator. Textul (scris) este un „lucru”, un obiect.
Putem arăta ce este, cum îl cunoa°tem, cum îl
comunicăm.
Lucru trimite de la sensibil, la inteligibil, ideea
trimite la raționalitate (tot ceea ce este rațional este
real), semnul trimite la limbă (limbaj), fiind arbitrar,
semnul nu poate fi decât prin sistem.
Lumea este cunoscătorul. Totul este semn, iar
lumea nu există decât ca limbaj. E°ti, atâta timp cât
comunici. Nespusul, nefiind de ordinul limbajului, nu
există.
Dar nespusul este, numai că nu poți analiza care
este posibilitatea de a fi a nespusului.
Nespusul nu poate fi „obiectul” unei propoziții cu
semn. Nespusul nu are semn, dar are semnificație. El
„scapă” analizei structurale.
Limba este o mutație ontologică a omului. A
spune că lumea este limbaj înseamnă a muta totul în
inteligibil. Or, inteligibilul este Unu. Brahman. Omul
este cel care comunică, numai că omul °tie că este,
°tie că Tu e°ti acela.
Limba este un semn al apofaticului, cel care crede
că numai limba (limbajul) există, este în Maya. Limba
nu are un referent, pentru că acest referent este apo-
faticul. A°adar, semnul nu este câtu°i de puțin arbitrar
(convenție), oricare ar fi el.
Matematicul semnifică în măsura în care este
armonie, forță. Vidul oricărui număr este apofaticul.
Lumea intră în număr ca posibilitate a vidului, a apo-
faticului. Există o infinitate de posibilități ca mulțimea
doi (2) să fie ceva. Fluturi, stele, atomi etc. Numărul
(°i cifra) poate avea orice referent. Dar nu poate avea
infinitul, pentru că nu poate avea o infinitate de
infiniți. A°a că referentul absolut al numărului este „al
treilea om”, apofaticul. Iar apofaticul este gândirea
pusă de om, de gândire, ca început. Fără un înțeles nu
poți gândi (nici simți afectiv sau altfel), iar fără apofat-
ic înțelesul nu este posibil. Cine nu a ajuns singur
până la „al treilea om”, acela nu-°i are înțelesul său.
Acela este „neeliberat”, „nesalvat”.
„Mântuirea” omului este înțelesul. Numai în
măsura în care omul are nevoie de mântuire, el are
nevoie de înțeles. Numai în măsura în care individul
î°i are înțelesul său, el este „mântuit”.
Lumea este limbaj (limbă), limba este Maya. Am
„părăsit” existența concretă pentru existența secundă,
a inteligibilelor. Numele divine nu există prin ele înse-
le. Nu au referent. Ele sunt „semne” ale Unului.
Limbajul catafatic al semnelor îl ocultează pe Unu.
Când limba (limbajul) este lumea, atunci limba
este începutul absolut al omului.
Începutul absolut al omului este a) Unu, b)
cunoa°terea, c) limba, comunicarea. Dar de fiecare
dată gândirea este aceea care pune acest început.
Nu că omul e mort, dar parcă n-ar fi trăit nicio-
dată. Este destulă opera sa. Iubirea lui față de înțelep-
ciune, reală fiind, a devenit un mit, un illud tempus.
În fapt, „poezia” lui ține de ființa mitului. Când o
cite°ti, nu te duci în trecut, ci dezlănțui în tine un
prezent fără timp.
■
Numai individualul poate fi în afara sa, lumea nu.
În afara sa individualul este lume.
Este interesant, semnificativ cum aproape toate
religiile constituite, dar °i filosofiile, plasează omul
contemporan lor întotdeauna în ultima vârstă.
„Ultima” este realitatea însă°i. De ea trebuie să dai
seamă. Abia în ultima fiind, ai nevoie de „salvare”.
Omul trăie°te în uitare a începutului, chiar dacă are
nostalgia acestuia. Trebuie să te duci prin karma până
la început, până în Brahman. Regresul la infinit este
regresul în/ la apofatic.
Pe°tera este peste tot: în fizic, în biologic, în int-
elect, în rațiune. În cetate. În rațiune, pe°tera ajunge la
paradoxul celui de-al treilea om.
În criză fiind, scrie Vasile Muscă (Discurs despre
filosofic), filosofia se poate constitui ca istorie a
filosofiei. Filosoful este o mare absență, rămâne doar
prof. de filosofie care „te învață” nu înțelepciunea, ci o
istorie a mitului acesteia. Desprinsă din mit, în Grecia
antică, filosofia °i l-a păstrat ca temei. Ca început.
Azi, când nu mai există decât lumea sensibilă, sac-
rificiul este imposibil.
Era consumistă sau consumeristă nu mai consumă
„bunuri”, ci oameni. Omul este „bun de consum”.
„Mitul, definibil °i ca ceea ce nu a fost niciodată
pentru a putea fi de fiecare dată,..”
Luat istoric, există un pre-ontologic în care omul
„vine pe lume”, în lume. Mai există °i o „zestre genet-
ică” cu care vine din lume în lume. Există °i o „zestre
cosmică”, cosmogonică a omului. Apofaticul este
subiectivitate pură.
Aniela Ovadiuc
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Pantone 253 U
-(J)- Black
5
lacob Naro° °i romanele lui
Rebreanu
Menu^ Maximinian
lacob Naro°
Romanele lui Liviu Rebreanu
Cluj-Napoca, Casa Carpii de atiinpa, 2013
a facem, împreuna, un traseu imaginar. Pe
drumul Munpilor Rodnei ajungem la
Maieru, în “Cuibul visurilor" lui Liviu
Rebreanu. Aici suntem a°teptapi de profesorul
Sever Ursa, un om enciclopedie. “Cuibul
visurilor" valorifica obiecte care au aparpinut lui
Liviu Rebreanu (piese de mobilier, edipii
princeps, corespondenpa etc.), colecpia fiind în
permanenpa îmbogapita prin acte de donapie.
Colecpia etnografica depine piese vechi °i foarte
valoroase de pe Valea Superioara a Some°ului
(icoane, lazi de zestre, obiecte de îmbrăcăminte
etc.), iar colecpia de istorie expune piese datând
din perioada romana (piese cu caracter militar,
bancnote vechi etc.). Muzeul a fost fondat la 27
noiembrie 1957, prin inaugurarea unei expozipii
memoriale Liviu Rebreanu, prilejuita de cea de-a
72-a aniversare a na°terii marelui romancier.
Prin donapii ale localnicilor (multe din piese
sunt adunate de elevi), colecpia se îmbogape°te,
iar cladirea, o fosta gradinipa construita în anul
1933, este extinsa în perioada 1971-1972.
Inipiatorul expozipiei memoriale °i suspinatorul
devenirii ei ca muzeu este profesorul de limba
româna Sever Ursa.
Liviu Rebreanu °i-a petrecut copilaria la
Maieru, unde familia sa se muta în anul 1889.
A ramas permanent legat de locurile copilariei,
denumind localitatea Maieru „Cuibul visurilor".
„Dai Am fost grozav de fericit în anii mei cei
mici. Am gustat din toate placerile copilariei. Au
fost ani a°a de frumo°ii Toate visurile mele sunt
legate de locurile acelea. Iar imaginile însorite
sunt trezite de un ecou al lor. Dintre oamenii
ace°tia de la Maieru am luat toate personajele
rustice din opera mea. Unora le-am pus o mâna,
altora le-am taiat un picior, i-am împatimat pe
unii, i-am facut sa cugete pe alpii °i oriunde i-am
plasat în carpile mele, tot din Maierul
Nasaudului i-am luati" (Liviu Rebreanu).
Despre aceste plaiuri °i Rebreanu ne vorbe°te
lacob Naro°, om al acestei matrici nasaudene,
ucenicul lui Sever Ursa. Girat de Biblioteca
Judepeana Bistripa-Nasaud, prin premiul acordat
în cadrul Galei Societapii Scriitorilor, volumul
Romanele lui Liviu Rebreanu prezinta, în mod
amanunpit, opera întemeietorului romanului
modern. Despre romanul Ion, lacob Naro° ne
spune ca are aceasta versiune de titlu la 19 iunie
1914, pe verso-ul unei file pasagere, marcând o
granipa între proiectele romanului Zestrea °i ceea
ce vom citi noi. Prima varianta a fost scrisa în
122 zile, în perioada 27 august 1916-14 august
1917, iar varianta a doua între noiembrie 1919
°i octombrie 1920. Eugen Lovinescu, dupa lacob
Naro°, ar fi cel mai entuziast °i mai autorizat
cronicar al lui Rebreanu, Ion fiind considerat un
eveniment crucial al literaturii române. „În
romanele mele nu este niciun personaj copiat
dupa natura, dar nu este niciunul în care sa nu
fie ceva real", spunea Liviu Rebreanu. Scheletul
general a suferit de mai multe ori schimbari rad-
icale, la început Ion a fost Zestrea, iar Zestrea a
fost Temerea, iar Temerea o poveste „Ion o bate
pe Rodovica °i ea se spânzura". În alte pagini,
Ion îl ucide pe Victor cu cinci lovituri de sapa,
prinzându-l ca da târcoale Rodovicai. Înca din
timpul viepii, Rebreanu avea peste 30 de carpi
traduse, în 17 limbi straine, astazi numarul aces-
tora apropiindu-se de 200 aparipii în 35 limbi.
Pădurea spânzuratilor are o prima varianta
scrisa în 90 zile (15 decembrie 1921-27 iunie
1922). Varianta a doua a fost conceputa între 5
iulie 1922-17 noiembrie 1922, transcrierea pen-
tru Rebreanu echivalând cu actul de creapie °i în
cazul acestui roman. Între anii 1922-1927,
Pădurea spânzuratilor a cunoscut patru edipii. În
1932, romanul era tradus la Paris. Criticul
francez Andre Bellesort îl considera pe Apostol
Bologa ca una dintre figurile cele mai impresion-
ante dintre eroii romanelor de razboi pe care
soarta i-a marcat cu însemnul victimelor.
„Spânzurarea fratelui meu, ofiper în Armata aus-
tro-ungara, la Ghime°, ca dezertor, de catre
unguri, mi-a sugerat ideea padurii spânzu-
rapilor", declara într-un interviu Liviu Rebreanu.
Pe birou, autorul avea fotografii cu 300 de patri-
opi cehi, fapt ce atesta documentarea prin mar-
tori, ca într-o ancheta. Predomina motivul
luminii prezent în marile momente ale acpiunii,
autorul are prilejul sa plasmuiasca una dintre
cele mai frumoase idile din opera lui, învaluita
într-un abur de poezie adolescenta, între Ilona °i
Apostol.
Primele însemnari despre romanul Adam °i
Eva apar în schipe, notapii ce se încadreaza în
istoria acestei carpi, începând cu 28 aprilie 1909.
Pupina lume °tie ca o parte din acpiune are loc
în gradina Castelului din Chiuza, care aparpine
contelui Mîrza. Rebreanu expune teoria
methempsihozei, potrivit careia barbatul °i
femeia nu pot fi fericipi decât dupa a °aptea
reîncarnare. Scriitorul îmbrăpi°ează spiritualis-
mul - credinpa în existenpa unui suflet spiritual
care-°i pastreaza individualitatea °i dupa moarte.
Personajele trec toate printr-un timp interiorizat,
care exprima trecutul, timp care le poarta exis-
tenpele catre un viitor devorant, de unde °i
cartea iluziilor eterne.
Subiectul romanului Ciuleandra l-a pasionat
pe Rebreanu înca din anul 1912, când a aparut
nuvela Nebunul. Proiectele sunt abandonate
pentru câteva luni, iar mai apoi, reluate °i relu-
ate. Prima varianta a carpii a fost scrisa pe nera-
suflate la Orlad, în decurs de numai 9 zile (2-10
martie 1927). În aceasta perioada, Rebreanu
prime°te invitapia lui Iulian Cioarba, preot la
Maieru, de a fi prezent, împreuna cu familia,
pentru câteva zile în satul copilariei: „Deseori,
mai ales în primele noppi, ma pomeneam
cople°it de amintirile copilariei, întorcându-ma
înapoi ca sa-mi regasesc jocurile °i bucuriile în
loc sa ispravesc aventurile eroului meu din
Ciuleandra. Totu°i am terminat transcrierea ei în
vreo doua saptamâni", spune Rebreanu despre
aceasta perioada. Ciuleandra, ca roman psi-
hanalitic, începe cu un procedeu derivat din
romanele polipiste: crima se va motiva abia la
sfâr°it. Personajul principal e Puiu Faranga,
tânarul boier cu sânge otravit de vechi pacate
atavice.
Crăi°orul Horea, romanul istoric, într-o sin-
gura varianta, a fost scris în perioada iulie-
august 1929, autorul urmarind cu fidelitate
desfa°urarea evenimentelor istorice ale revolupiei
lui Horea în Transilvania °i Ungaria. Cartea
exprima mândria napionala °i simpamântul de
raspundere acuta pentru soarta poporului.
Răscoala are ca subiect nemulpumirile
poporului. În Caiete se menpioneaza, în anul
1909, localitatea Prislop cu un început de docu-
mentare - piesa Țăranii. Prima varianta a
Răscoalei a fost abandonata dupa doar 135 file,
varianta a doua durând 28 zile (12 august-28
septembrie 1931), iar cea de-a treia, 126 zile (8
iunie-11 decembrie 1932). A°adar, romanul
Răscoala revine pe masa de lucru dupa ter-
minarea romanului Ciuleandra.
Cel de-al patrulea roman scris la Valea Mare
este Jar, proiect aparut la 28 noiembrie 1930,
sub denumirea „Iubirea cea mare" sau „Iubirea
eterna". Rebreanu dorea sa reia tema iubirii inte-
grale, cea de la maturitate, iubirea ca un ele-
ment de viapa, nu precum un trecator divertis-
ment de tinerepe. Prima varianta a romanului a
fost scrisa într-un timp record, de doar 15 zile,
iar varianta a doua în 59 de zile (3 februarie-
1 mai 1934). Romanul trebuia sa se cheme
Mojarul iluziilor, însa denumirea a fost schim-
bata pe parcurs.
Prima versiune a romanului Gorila cuprindea
64 file, fiind scrisa în anul 1934 °i abandonata.
Versiunea a doua, scrisa în 148 zile (1 martie
1937-10 ianuarie 1938) ne descopera o satira
împotriva politicianismului burghez, a carei isto-
rie se întinde pe parcursul a doua decenii.
Amândoi a avut ca prim titlu Alibi °i este final-
izat în anul 1940, când România Literară anunpa
aparipia acestuia. Rebreanu marturise°te ca de
multa vreme avea dorinpa de a scrie un roman
polipist, cu elemente autohtone, „carte de mic
rasuflet", adica, dupa fiecare carte mare, istovi-
toare, scriitorul da una mai mica, mai familiara,
pe înpelesul tuturor.
Despre toate aceste romane °i despre labora-
torul lor de creapie, despre modul de construcpie
vorbe°te, avizat, Iacob Naro°. O carte care ne
lamure°te asupra operei marelui nostru înainta°
Liviu Rebreanu.
■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
comentarii
Viața secreta a unui dictator
Nicolae Bosbiciu
Simon Sebag Montefiore, Le Jeune Staline, traduit de
l’anglais par Jean-Franpois Sene, France, Paris, Calmann-
Levi, 2007
Nu există nici un secret care să nu fie dezvăluit într-o
zi tuturor
Stalin
Poet, seminarist, revoluționar, gangster °i
dictator comunist, losif Visarionovici
Djuga°vili, cunoscut sub numele de Stalin1, a
constituit °i încă mai constituie un veritabil subiect
de mare interes pentru cercetătorii istoriei
contemporane. Personalitatea acestui gruzin născut
în oră°elul caucazian Gori, atât de controversat
privit °i din atâtea perspective contrastante, adorat
de comuni°tii fanatici °i, în acela°i timp, urât °i
anatemizat de cei care au relevat caracterul
irațional, absurd °i inuman al mijloacelor prin care
acesta a urmărit să-°i satisfacă dorința de putere,
fantasmă a trecutului care bântuie °i astăzi în
veacul XXI, când ideologiile se vând la prețuri de
second-hand prin marea piață politică a lumii, a
declan°at nenumărate dezbateri morale, istorice °i
politice sau este subiectul a numeroase lucrări de
cercetare remarcabile, care încearcă să facă
inteligibilă ascensiunea la putere °i instaurarea unei
dictaturi fără precedent în istoria universală. O
astfel de lucrare este °i cartea lui Simon Sebag
Montefiore2, intitulată Tânărul Stalin3, care
investighează tinerețea lui Stalin, adică cea mai
obscură °i mai misterioasă etapă din viața
dictatorului sovietic, foarte puțin cunoscută în afara
biografiilor oficiale, falsificate de însu°i temutul
„tătuc". În introducerea lucrării, autorul subliniază
rolul important al celor trei lucrări de referință,
consultate pe parcursul celor zece ani de cercetare,
una provenind din spațiul rusesc °i celelalte două
din cel occidental : în primul rând, lucrarea lui
Alexandr Ostrovski Kto stoia za spinoi Stalina?,
apoi studiul politic °i psihologic al lui Robert C.
Tucker Stalin as Revolutionary din anul 1967, scris
cu mult înainte de deschiderea arhivelor ruse°ti °i,
în sfâr°it, o lucrare6 din acela°i an a lui Edward
Ellis Smith, despre complotul împotriva lui Stalin.
Prologul cărții, intitulat Atacul băncii, pleacă de
la un eveniment care va constitui premisa întregii
lucrări : jaful armat asupra Băncii de Stat din Tiflis7
în 13 iunie 1907, la al cărui plan tânărul de 29 de
ani losif Djuga°vili lucrase timp de câteva luni.
Montefiore î°i începe cartea cu acest episod,
aparent demn de un roman, pentru a sublinia o
trăsătură fundamentală a personalității lui Stalin,
care poate explica ascensiunea dictatorului la putere
: alianța cu marele banditism din Caucaz, ale cărei
baze le pusese încă din 1904 când se afla în tem-
nița de la Kutais, după revolta muncitorilor din
1902 de la Batum. Cam din această epocă, un an
mai târziu, datează scindarea Partidului
Muncitoresc Social Democrat din Rusia în două
fracțiuni, bol°evicii, condu°i de Lenin °i men°evicii
condu°i de Martov, din prima grupare, cea mai vio-
lentă °i lipsită de scrupule, făcând parte °i Stalin,
după ce men°evicii, care nu erau de acord cu
metodele lui extrem de violente, îl excluseseră din
rândurile lor. Jaful acesta de 341.000 de ruble8 a
făcut înconjurul lumii în acea epocă, fiind mențion-
at în presa franceză, engleză, rusească °i americană
°i retras mai târziu din toate biografiile oficiale ale
dictatorului °i din memoriile celor care au participat
la el. Averea grupului bol°evic a fost sporită cu o
sumă considerabilă pentru acea vreme, iar Stalin s-a
dovedit a fi încă de atunci un individ nemilos, san-
guinar, adept al principiului că nici o pierdere
umană sau financiară nu poate fi o piedică pentru
realizarea visului său de putere.
Prima parte a cărții lui Montefiore înfăți°ează
copilăria dictatorului9, portretele tatălui °i al
mamei, debutul său ca poet, înscrierea °i viața sa de
elev în Seminarul Teologic de la Tbilisi, primele sale
contacte cu gruparea marxistă „Mesame Dasi" (.Al
Treilea Grup") °i activitatea propagandistică din
seminar, care provoacă haosul °i instaurarea unei
atmosfere tensionate, subminând lini°tea °i disci-
plina din °coală. Toate acestea vor duce la exmatric-
ularea lui din seminar, fără drept de înscriere în altă
°coală, urmată de intrarea sa în clandestinitate.
Montefiore analizează mărturiile cunoscuților °i
apropiaților lui Stalin din această perioadă, real-
izând un demers istoric °i psihologic remarcabil,
menit să clarifice multe dintre aspectele controver-
sate ale biografiei dictatorului. Printre altele, exma-
tricularea lui Stalin din seminarul teologic, pe care,
mai târziu, dictatorul o va pune pe seama activității
sale politice propagandiste, pare să aibă, potrivit
cercetărilor autorului, o motivație mai degrabă senti-
mentală. O aventură amoroasă, printre atâtea
nenumărate altele, a tânărului Djuga°vili din 1899
în urma căreia a venit pe lume o fetiță, Praskovia
Mihailovskaia, alintată Pa°a, l-a determinat să nu se
prezinte la examenele din ultimul an, pretextând că
suferă de o pneumonie cronică, fapt care a dus la
exmatricularea sa. airul numeros de logodnice °i
copii abandonați din tinerețea sa, dovedind lipsa de
scrupule a tânărului, face plauzibilă o asemenea
ipoteză.
Un alt aspect interesant al biografiei dictatorului
analizat în lucrare, care contribuie la demitizarea
figurii sale istorice, implică rolul acestuia în organi-
zarea °i declan°area grevei muncitorilor de la
uzinele Rotschild din Batum în 1902. Autorul între-
prinde un studiu comparativ al documentelor ofi-
ciale, corectate de Stalin însu°i din ampla antologie
Manifestația din 1902 de la Batum, prefațată °i
îngrijită de Lavrenti Pavlovici Beria, confruntate cu
rapoartele poliției secrete țariste °i cu diverse măr-
turii ale unor revoluționari participanți la eveni-
ment, ajungând la concluzia că Stalin a avut un rol
important în organizarea mi°cării, însă mai mult
agitatoric, din umbră. În urma evenimentului soldat
cu 14 morți °i 54 de răniți, bol°evicul Djuga°vili
este arestat, ținut aproape doi ani în închisorile de
la Kutais °i Batum, apoi deportat pentru 3 ani în
Siberia de țarul Nicolae al II-lea, la Novaia Uda în
Irkuțk. Stalin evadează de acolo aparent miraculos,
însă Montefiore creditează ipoteza că dictatorul ar
fi fost agent dublu, având legături cu poliția secretă
țaristă, pentru că, altfel, întoarcerea sa în viață din
Siberia ar fi fost imposibilă. Caracterul său duplici-
tar, capacitatea de a scăpa din situațiile cele mai
periculoase, recurgând la travestiuri °i minciună
sunt, de asemenea, caracteristici importante ale per-
sonalității lui Stalin.
În cartea lui Montefiore, tiranul apare atât ca
un fiu, soț °i tată denaturat, indiferent față de
părinții săi, mai ales față de mamă, °i față de soția
°i copiii săi. Muncind până la epuizare pentru a-°i
duce până la capăt planurile diabolice, el s-a dedicat
aproape exclusiv obsesiei sale pentru putere, încon-
Iosif Vissarionovici Stalin
jurat de un grup restrâns de caucazieni, care s-au
comportat la Kremlin exact ca în clandestinitate, ca
o mică °i sângeroasă bandă reunită într-o tavernă
din Tbilisi. În opinia autorului, această carte care
urmăre°te biografia dictatorului până în 1917, anul
Marii Revoluții, nu este doar o simplă biografie, ci
o preistorie a ceea ce a constituit U.R.S.S., înainte
de acapararea deplină a puterii de către Stalin.
Prevăzută cu explicații, note ample de subsol, un
aparat documentar absolut impresionant °i o bibli-
ografie vastă, ce conține documente din arhivele
Kremlinului °i ale KGB-ului, lucrarea lui Simon
Sebag Montefiore poate fi considerată una dintre
cele mai documentate °i mai profunde analize
asupra începuturilor celui mai opresiv sistem totali-
tar din istoria modernă a umanității.
Note:
1.	În limba rusă substantivul stal înseamnă „oțel".
Numele Stalin, pe care dictatorul însu°i l-a adoptat în
1912, înseamnă „omul de oțel".
2.	Simon Sebag Montefiore - romancier, prezentator
de televiziune, istoric °i jurnalist englez, născut în 1965,
membru al Societății Regale de Literatură, autor al mai
multor biografii °i opere epice : Jerusalem. The Biography
(2011), Monsters. History'a most evil man and women
(2008), Stalin. The Court of the Red Tsar (2004, 2005),
A History of Caucasus, (2005) etc. tradus în 33 de limbi
°i deținător al mai multor premii internaționale pentru lit-
eratură.
3.	Simon Sebag Montefiore, Le Jeune Staline, traduit
de l’anglais par Jean-Franpois Sene, France, Paris,
Calmann-Levi, 2007
4.	Cine era în spatele lui Stalin?
5.	Revoluționarul Stalin
6.	Titlul lucrării nu este menționat nici în note °i nici
în bibliografia cărții, însă bănuim că este vorba despre
lucrarea Young Stalin (1968), apărută în timpul „războiu-
lui rece", unde autorul acesteia susține că Stalin ar fi fost
agent al Orhanei (Poliția secretă țaristă)
7.	Actual Tbilisi, capitala Georgiei.
8.	Sumă echivalentă cu 3.400.000 de dolari în mone-
da actuală.
9.	Autorul utilizează frecvent pe parcursul cărții
numele de alint „Soso", pe care mama dictatorului °i pri-
etenii lui îl chemau în copilărie. Împreună cu alte
pseudonime (Koba, Nieradze etc) acesta a fost folosit ca
nume conspirativ în timpul activității din ilegalitate.
■
-(J)- Black
Pantone 253 U
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Black Pantone 253 U
Pledoarie pentru
“un supliment de suflet”
Teodor Vidam
Trăim o perioadă în care răsturnarea °i
răvă°irea valorilor a permis invazia masivă a
pseudovalorilor °i a impostorilor, fapt care a
pus în prim-plan primatul mercantilismului de cea
mai joasă spepă, precum °i interesele mărunt
meschine ale unor grupuri sau grupări de
bisericupă, pierzându-se din vedere pelurile majore
ale adevăratei culturi române°ti.
În acest context năucitor, a mai distinge
liniamentele esenpiale ale unui edificiu ce vizează
înfăptuirea marii culturi, în °i fapă de subcultura
mass-media ce domină scena viepii spirituale
cotidiene °i celelalte specii ale unei culturi
minore, este dificil, dacă nu chiar imposibil.
Numai a°a îmi explic trecerea într-un con de
umbră, dacă nu cumva e vorba de uitare voită, a
contribupiei la viapa culturală a cetăpii datorată
personalităpii istoricului, criticului, a cărturarului
erudit Aurel Sasu °i, a° zice, a poetului din
volumul Elegiile răscumpărării.
În Dicționarul limbii române de lemn (2009),
criticul aborda problema unui hibrid, limbaj
sinonim cu nivelarea valorică, cu uniformizarea
unui stil de gândire °i conduită, cu disimularea
ideologică a intenpiilor °i idealurilor, într-un
cuvânt cu ideea de mistificare °i minciună,
fenomen care se repetă obsesiv pe scena viepii
politice române°ti contemporane. Intenpia
subiacentă e stoparea acestor «ingrediente de lux»
în spapiul fiinpării culturale autentice, a limbajului
semidoct sau, în orice caz a poncifelor. Prins în
această cursă a torpelor, cum numea E. Sperantia,
competipia valorilor, Aurel Sasu a încercat să
lumineze drama lui Mihail Sebastian, datorată
integrării incomplete în spapiul propriu-zis al unei
culturi (Mihail Sebastian. Dincoace de bine °i de
rău, 2012). Între cele două volume, se interpun
Elegiile răscumpărării (2011).
Nu °tiu dacă dispun de unele certitudini sau
cel pupin de câteva convingeri rezonabile pentru a
mă încumeta să răspund tulburătoarelor
interogapii din acest volum. În calitatea sa
indiscutabilă de cărturar ardelean erudit, unul ale
cărui nuclee conceptuale sunt neîndoielnice, Aurel
Sasu ni se destăinuie prin simpăminte originare °i
originale ce se înscriu în registrul trăirilor
deopotrivă tragice °i sublime. Profunzimile °i
profunziunea acestor simpăminte capătă viapă în
prezenpa °i acpiunea a două instanpe diferite, una
reală, a iubitei, cealaltă necondipionată °i
transcendentă, a dumnezeirii.
Poezia, după Aurel Sasu, nu e altceva decât
„taina plânsului dintre cuvinte". Poetul tălmăce°te
vocea interioară a sinelui însingurat în aceste
confesiuni sau mărturisiri. Fiinpă de interval, ca
topi ceilalpi călători, poetul a parcurs ciclul
existenpial al primelor etape ale viepii, aflându-se
marcat de o creapie exemplară în pragul
senectupii. ai totu°i, corzile sale suflete°ti sunt de
o prospepime indubitabilă, fapt pe care îl vom
ilustra prin excursul nostru analitic a două elegii:
Elegia îngerului singur °i Elegia cuvintelor iubite
(După Platon). Dialogul confesional cu prima
instanpă reală de neocolit sau, altfel zis aievea,
este iubita: „Iubito, cum plute°ti peste ape/ ai
cum trec peste tine corăbii/ Cum întorci
împotrivă-pi adâncul/ Frumos ca un tremur de
săbii". Suntem în pragul unei dezvăluiri, a unor
sentimente profunde ce structurează o adevărată
iubire °i nu o dragoste ocazională oarecare, o
iubire care începe dincolo de celebrarea
voluptăpilor erotice; ea implică, deopotrivă,
sublimare °i elevare, trecerea de la pasional la
pasionant. De la acest nivel poartă poetul Aurel
Sasu dialogul cu prezenpa fascinantă °i
cople°itoare a iubitei: „Cum se surpă ve°nicia în
haos/ Ca un strigăt ie°it din mormânt/ Iubito,
cum se na°te abisul/ Din tăcerea unui singur
cuvânt".
Ea este ipostaza unui înger. „Înger în somn/
Sie°i adormită cântare". Întrepătrunderea
sufletească trece dincolo de simpatie °i empatie.
Ea devine aproape cosmotică „Ascunde-te-n
noaptea din mine/ Eu mă ascund în strigătul tău/
Fiecare adormi-va/ La u°a plânsului său". Această
transsubstanpiere a iubitei sub ipostaza
luminoforă a unui înger dăinuie în adâncurile
arheului: „Lumina cum cade în goluri/ Cum î°i
caută vântul hotar/ Iubito, minune a noppii/
Pururi departe °i plină de har".
Când preaplinul sufletesc încetează, iar trăirile
sentimentului iubirii se distilează odată cu arderea
etapelor, ajungându-se la sublimare, începem să
distingem valenpele diafane ale muzicii
sentimentelor pricinuite fie de un decor
autumnal, fie de unul hibernal. „ai vine toamna,
iubito/ În zbor de păduri vom muri/ Adună-pi
frunzele toate/ Potrivită e vremea să fii / Pe
muntele înalt o ispită". Întrepătrunderea
sufletească a simpămintelor călătorului cu cele ale
iubitei duce la interpotenpare, la acel „supliment
de suflet", de care vorbea filosoful Bergson. „ai fii
risipă de ninsori/ Păcat uitat în paradis/ Mirare
fii, iubito, lumii/ Fii rana ochiului închis".
Călătorul care zăbove°te pe la locurile sacre
accede la ipostaza de pelerin, adică nu mai e un
simplu peregrin. Rugăciunea sfioasă a pelerinului,
a cărui substanpă sufletească nu se reduce la
ve°mântul numit pelerină, izvoră°te din tainipele
suflete°ti cele mai adânci ale fiinpei umane
„Închide-mă-n cuvinte rare/ Mă fură zborului de
noapte/ S-ajung la gândul tău din urmă/ În
năruirile de °oapte". Dar transcendenpa înspre
acest ultim gând al divinităpii nu e posibilă. Fiinpa
umană e înculcată sau închisă în bezna de lut,
prinsă în imanentul existenpei, marcată de limite
°i limitări. Devenirea ei nu scapă precarităpilor,
înfiinparea, fiinparea °i desfiinparea o fac să
raporteze altfel la divinitate „Ve°nic ascunsă
vederii/ Înscrisă deasupră-ne vina".
Însă°i schimbarea radicală a firii umane,
metanoia, nu poate duce la trecerea acestei ultime
frontiere, cel mult ne poate apropia. Aurel Sasu
recunoa°te această distanpă tragică: „S-adorm în
visul unor îngeri/ Plângându-mi Christ peste
sicriu/ ai să-l întreb legat în giulgiu/ De ce stai,
Doamne, în pustiu?" E momentul să trecem
acum la analiza Elegiei cuvintelor iubite (După
Platon), pe care poetul a încercat să o scrijelească
adânc în mintea °i sufletul nostru: „Vederea este
virtutea ochilor/ Dreptatea este virtutea
sufletului/ Cum poate fi atunci nefericirea/ Un
ospăp al îngăduinpei?".
Nu putem vorbi aici de ecoul vocii interioare
a sinelui însingurat, ci de rostirea apăsată, fermă,
am zice, asemenea unui imperativ kantian. E o
atitudine voit retorică, motivul unei revolte
creative din partea unui cărturar erudit, cu o
pregnantă stăpânire de sine °i reacpii îndelung
amânate. După cum se °tie, vederea este „simpul
teoretic" cel mai avizat dintre cele cinci simpuri.
Ea este personală, dar tinde să fie suprapersonală,
ea separă °i distinge urmările °i deosebirile, ea
este mai mult operapională decât o virtute. Linia
ei esenpială de mi°care este disocierea dintre ceea
ce pare să fie °i ceea ce este.
Oare este dreptatea virtutea sufletului? Ca
aspirapie reală a celor care participă °i fac istorie,
dreptatea ar trebui să fie o proporpie egală între
fericire °i justipie în cazul tuturor oamenilor. ai,
întrucât această valoare este greu de realizat în
viapa concretă, ea rămâne o aspirapie permanentă.
Înfrânt de noianul adversităpilor poetul se
resemnează, se retrage în sine, fără să mai spere
că dreptatea se rezolvă aici în viapă noastră
profană. Nefericirea izvoră°te din cornul
abundenpei °i ne a°teaptă ca un animal flămând
la fiecare colp de stradă. E dificil de identificat
balanpa a cărei cumpănă să poată echilibra ceva
imponderabil, clipele sau momentele când am
fost fericipi °i reversul medaliei, adică povara
deziluziilor sau a dezamăgirilor. Dezvrăjirea,
dezamăgirea, descurajarea, dezumanizarea, într-un
cuvânt, subminează «suplimentul de suflet». În
cazul ethosului românesc, îngăduinpa nu e totuna
cu ceea ce se cuvine, după cum liberul-arbitru
diferă de bunul-simp.
În suita aducerilor-aminte de sorginte
platoniciană, cel de al doilea catren vizează
vulnerabilitatea fiinpei umane. Adevărul valid e un
ghid indispensabil în căutarea binelui, dacă se
porne°te de la bunătate sau simpatie, altfel se
cade în sfera bunurilor. Cât despre întrebarea:
este răzbunarea „neputinpa desăvâr°irii", aici Aurel
Sasu atinge punctul nevralgic al fiinpei umane.
Aceasta este indiscutabil fiinpa de interval, se
înfiinpează, fiinpează °i se desfiinpează, adică
dispare. Unele persoane sunt structural egoiste,
marcate de dorinpa de putere °i vanitate. Altele,
dominate de pudoare, ru°ine, altfel zis simpatie °i
bunăvoinpă. Aceste calităpi sunt, în parte,
înnăscute, în parte formate, altfel zis educate.
Răzbunarea e urmată de aceste două dorinpe
(dorinpa de putere °i de vanitate) pe care le găsim
în grade diferite la fiinpa umană.
În această suită a aducerilor-aminte
platoniciene, urmează catrenul trei. El începe cu
un enunp salutar: „Bucuria este netulburarea
inimii" - ceva plin de candoare. În spapiul viepii
publice: „Lauda e răsplata biruinpei", adică, în
pofida adversităpilor, personalităpile creatoare, de
vocapie, se afirmă într-un fel sau altul. Cum trec
anii °i inundă ve°nicia e un mister. Catrenul patru
vizează moartea, care, a°a cum remarca Blaga,
rămâne o rană deschisă în sufletul omului, ea este
un capăt de drum care nu duce nicăieri în pofida
tuturor îndoielilor. Catrenul cinci e scris cu o
caligrafie japoneză: „Blândepea este o virtute a
firii". A°a e. Catrenul °ase ne aminte°te că
rostirea °i mărturisirea nu sunt nimic fără
înpelepciunea minpii. Elegiile răscumpărării
pledează pentru recuperarea sufletului pierdut.
Mai mult, pentru necesitatea unui «supliment de
suflet», spre a rămâne oameni cu adevărat la
răspântia atâtor izbeli°ti.
■
8
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
(Jj) Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
poezia
Z.Z.Top
Z.Z. Top s-a născut de ziua lui, în 1989, în
comuna Flore°ti, judepul Cluj. În 2005, la numai 16
ani, debutează cu placheta Unitate militară
dezafectată, porpdan ciuruit de seringi, rămasă, din
nefericire fără ecouri critice. Poemele prezente fac
parte din volumul în curs de editare Dansul hîdei cu
°chiopul - eseu asupra indiferentei române°ti.
Campion la baschet în Parcul Rozelor, autodidact °i
anticar online, Z.Z. Top continuă să scrie, să citească
°i să trăiască la Cluj.
O prezentare
Poezia asta
Are doar un clenci:
Autorul umblă
Îmbrăcat în trenci.
Rîndunici în barbă,
Pipigoi în cap,
Lentile rotunde
ai mustăpi de crap.
La măsupa sumbră
Din „Anticariat”,
Rade azi o vodcă,
Mîine un coniac.
ai-are pălărie
De ambasador,
Peste-un trup subpire
De alergător.
Scrie texte suple
Ca ni°te lăcuste
(Nu e Lucian Perpa,
Nici Vasile Muste).
Vlad Drăgoi,
Nu faci
Safari
În de°ertul
Kalahari.
Ci întinzi
Cortul
ai frigi
Homarii
(Noaptea
Pe-aci
Nu bîntuie
hînparii)
Arta retragerii (I)
Cînd ies
Din „Insomnia”
Aproape mort,
Ca-mpăratul
Tiberius
Din cort,
Mai vreau
doar atît:
Să mi se dea
Seansa
Să mă întorc
Acasă cu
Lufthansa.
Arta retragerii (II)
Seara
Am urcat
Scările
Solemn
Ca un
Lemn
De acacia,
Dimineapa
M-am scurs
Pe treppi
Ca un
Octopus
Sub tălpile
Lor: „Bă,
Pleacă d-acia!”
Autoportret în 515 semne
Abilitatea mea extraordinară în
A descoperi inimi de piatră,
Cioburi °i oase, trovanpii
Înfippi în privirile ei,
Cafenii, pămîntii,
Reci ca sonoritatea
Lunii noiembrie, pe care
Au cercetat-o, adesea,
Detectivii sălbatici, aztecii
Literaturii neolatine,
Castilienii obraznici,
Rătăcind în sonoritatea
De°ertului Sonora:
Sprijinindu-°i cururile
De portbagajul burdu°it
Cu iarbă, î°i pasează ultimul
Cui, înainte de a goni mai departe
Spre District Federal, s-ajungă
Înaintea înserării portocalii
La petrecerea băiatului
Ambasadorului din Honduras.
Ce se mai întîmplă în a°teptarea barbarilor
Scriitorii din Cluj,
Dinozaurii cu chelie °i doxă
Schimbă din ce în ce mai des
Cîrciumile, cafenelele
Alungînd iluzoriu metafora
Morpii. Dar iedera °i mătasea
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
-(J)- Black
Pantone 253 U
Bro°tească, stolonii °i alga
Se întind, se întind acum peste tot.
Biepii mei scriitori
°i bastoanele °i umbrelele lor
°i lentilele lor tel quel-iste
°i fizionomiile lucrate cu migală
urcă tot mai des în taxiuri
°i gonesc spre o pizzerie necunoscută
spre un restaurant dosnic peste care
iedera s-a-ntins, numai, pe jumătate.
ai o algă vîscoasă acoperă cerul,
O algă vîscoasă °i verde ca fierea
Goliatului marpian îi învrăjbe°te acuma,
Le apîpă orgoliile °i le gîdilă limbile,
Ca să-i arunce în numai cîteva minute
În deznădejdea totală, în lini°tea de ciment
Umezit, incapabili să se ridice de la mesele
lor
ai să achite nota, s-alerge (cei care mai pot)
spre bomba al cărei nume-l păstrează
pentru sine, spre dugheana metalică unde
umilipii °i obidipii fac din rachiul cel prost
absintul poepilor °i din berea la pet
°ampania conpilor °i din pigările chineze°ti
havanele nenorocipilor °i din cafeaua la doza-
tor
expresso-ul sicilienilor supraponderali
°i cu creier redus, de reptilă.
parodia la tribunâ
Z.Z. TOP
O prezentare
Parodia asta
La Z.T.TOP este
Pasti°ă °i basta,
Restul e poveste
Cum e °i poetul
La un sfert de veac,
Ciuruit cu totul
De al muzei ac.
La măsupa-i joasă
De la “Insomnia”,
Doar de asta-i pasă:
Vodca & poezia
N-are pălărie
C-a amanetat-o,
ai după cum scrie,
N-a recuperat-o!
Daca-ar scrie însă
Ca °i Perta L.,
Nu i-ar mai fi plânsă
Muza, stând cu el!
■
Lucian Perpa
■
Black Pantone 253 U
proza
Logodna tâmplarului
Mircea Ioan Casimcea
Tâmplarul Valerică n-a fost preocupat ani
mulpi de găsirea unei fete pe potrivă să
a°eze temelie familiei dorite. N-a ocolit astă
îndatorire omenească, însă el s-a logodit, discret,
mai întâi cu draga lui îndeletnicire, fermecătoarea
tâmplărie. Încărcată cu tainic mister, cu
ascunzi°uri °i nuri, logodnica l-a învăluit cu plasă
invizibilă din borangic °i i-a lipit pe mâna stângă
brăpară scumpă. Îl ademene°te, dăruindu-i bogată
plăsmuire, îl ocrote°te cu stranie roadă.
Astfel gânde°te Valerică despre draga lui iubită
°i o asigură fără tăgadă că vor rămâne pe veci
împreună. Ea pofte°te dovadă, logodnicul tâmplar
îi oferă fericit probe convingătoare. Bunăoară
fiinpele din lemn, lucrate cu dalta mică de
iscusitul Valerică, însuflepite îndată de
perseverenpa lui. Oamenii ace°tia merg u°or,
aleargă, se salută, dau mâna unii cu alpii, schimbă
între ei impresii, păreri, opinii, dansează când aud
muzică desfătătoare. Animalele se gudură, fac
hărmălaie °i slu°, se avântă pe două picioare, fie
anterioare, fie posterioare. Păsărelele zboară în
preajmă, ciripesc, lansează triluri armonioase, se
ouă în cuibare pregătite de tâmplarul îndrăgostit.
Ajuns flăcău tomnatic, cu frunze dalbe la
tâmple, Valerică a fost uns de destin cu ulei
misterios, a°a că se îndrăgoste°te brusc de o
feti°cană din vecini, văzută °i mângâiată de ochii
lui. Se nume°te Valerica, vecină de când a venit
pe lume, musafiră grabnică, din copilărie, în casa
sârguinciosului tâmplar. Până mai acum se
priveau curio°i, î°i trimiteau priviri iute frânte. De
la o vreme se joacă de-a privitul, ochii lor scapără
lumini îndată stinse de zâmbete urâcioase, de
scurte clătinări ale capului.
Într-o dimineapă de primăvară Valerică
fasonează din lemn moale păsări fabuloase, fără
gât, cu capul prelung, lipit de trup, cu trei ochi,
cu bot de porc °i cu o singură nară. Au trei aripi,
una pine locul cozii în zbor, asigură direcpia
deplasării, dar °i coborârea lină. Picioarele lungi
sunt compuse din trei segmente care, în zbor, se
strâng alături, precum metrul tâmplarului, însă
labele nu au gheare, nici pielipa înotătoarelor, căci
în locul lor lucesc copite transparente.
Valerica prive°te uluită creaturile din lemn
moale, aflate pe masa tâmplarului, le prive°te cu
temere, îl prive°te pe tâmplar cu duio°ie °i cu
sfială. Brusc simte vâlvătaie în obrajii ei înro°ipi,
moment când tâmplarul o cuprinde cu fileul
incolor al privirii. Îi admiră obrajii împurpurapi, îi
place cum pleoapele mari acoperă °i descoperă
ritmic verdele ochilor aburipi, cum feti°cana
încearcă fără izbândă să iasă din fileul odihnitor.
Rămâne acolo în moale extaz, învăluită de
privirea tandră °i încurajatoare a tâmplarului.
Imobilizată în caldă capcană, Valerica se
tânguie:
- Dă-mi drumul din strânsoare °i hai ... pe pat
gătit cu cearceaf brodat.
Tâmplarul Valerică se preface că zâmbe°te, o
înalpă de subpiori °i îi °opte°te la ureche:
- Dacă tu zici a°a...zic °i eu tot a°a... Numai
că înainte de toate să ajungem la primar, în
primărie, apoi la popa al nostru, îmbrăcat cu
odăjdiile lui, în sfântul Domnului loca°. Ce spui?
Valerica nu spune nimic, î°i freacă ochii
îndelung cu podul palmelor, î°i aranjează bluza,
î°i neteze°te fusta °i fuge din tâmplărie. Acasă
adresează în grabă câteva cuvinte mamei, Ilica, îi
prinde mâna °i o trage °i o zore°te să iasă din
casă, din curte, să treacă drumul, să intre în
curtea lui Valerică, în tâmplărie. Ilica î°i
încetine°te mersul, dore°te să afle pricina zoritei
vizite, dar pentru a o afla măre°te pasul. Întreabă
rareori:
- Care-i pricina? De ce să merg la Valerică
tâmplarul?
Când să intre în curte, se propte°te de un
stâlp al portipei, obosită, °i întreabă în °oaptă:
- Vrei să mă măripi cu eeel?! Euu...
Fiica rămâne locului, fără să slăbească
strânsoara brapului. Î°i prive°te mama stupefiată °i
brusc trimite în curtea tâmplarului, până în
tâmplărie, hohote puternice de râs. Valerică î°i
lasă lucrul, se apropie de u°ă, unde se întâlne°te
cu cele două. Mama respiră intens, obrajii îi sunt
ro°ii ca para focului °i, anevoie, vorbe°te:
-	Măi, copii, ce avepi cu mine? Vrepi să mă
măritapi? Tu, Valerică, e°ti cam tânăr... Ce-pi veni?
Valerica i se adresează lini°tită:
- Tu e°ti mama... Mama mea... Să-pi dai
încuviinparea.
Ilica tresare °i întreabă cu glas sugrumat:
-	Pentru cine? Pentru ce?
Uluită, începe să tremure când Valerică se
hotără°te să-i mărturisească:
- Eu n-am vrut să... acum... Valerica e grăbită.
A zburat de aici ca o copofană vicleană... Mi-o
dai, vecină? I-am zis °i ei. Întâi logodna, apoi
primăria °i biserica, la urmă salonul pentru nuntă
°i... zău a°a... patul cu cearceaf alb, curat-curat.
Mama Ilica transpiră abundent, fapa ei
rotundă, cu trăsături delicate, redevine torpă
dogoritoare, de aceea se a°ază gemând pe unicul
taburet aflat în tâmplărie. Î°i mi°că precipitat, cu
degetele ambelor mâini, bluza umezită de
transpirapie, apoi folose°te palmele ca două
evantaie, să-°i răcorească obrajii, ceafa, însă fără
efectul scontat. Valerica încearcă s-o lini°tească, îi
atinge u°or obrajii cu palmele subpiri, tâmplarul
rămâne cald, vrea să se apropie de femeia agitată,
însă se îndreaptă iute spre masa lui de lucru °i ia
bini°or în palme două păsărele ciudate, din bucăpi
de lemn, îmbinate cu sârmulipe, curând finisate.
Le protejează ca °i cum ar fi vii, se apropie de
musafiră, le lipe°te mai întâi de obrajii lui negri,
le °opte°te, pe rând, acelea°i cuvinte neînpelese.
Se pare că cele două păsărele capătă viapă, î°i
mi°că aripile cu precaupie, însă tâmplarul continuă
să le pină în palme. Ilica tresare când vietăpile
caraghioase sunt apropiate de tâmplele ei. Ea
încearcă să se opună cu mâinile, păsărelele
ciripesc precum sunetul melodios al unei cobze.
Devenite slobode, se apropie în zbor lin de
tâmplele mamei u°or panicate °i la distanpă
oarecare de tâmplele ei, rămân suspendate în aer,
precum pasărea colibri lângă petalele florilor, doar
să mi°te ritmic aripile lungi în apropierea fepei
învolburate de nelini°te.
Cu ochii închi°i simte aerul răcoros,
binefăcător, deschide ochii, a căror privire
mângâie fruntea tâmplarului, iar când privirea ei
înconjoară pe rând cele două vietăpi zburătoare
din lemn, închipuite de Valerică tâmplarul, nu se
sperie, râde cu poftă multă. Nimeni nu cunoa°te
cauza hohotelor dezlănpuite, nici ea însă°i. Când
se lini°te°te oarecum, întreabă, se întreabă:
-	De ce râd eu acum, dragii mei? Oare pentru
ce râd cu multă poftă?
Se ridică de pe scaun fără veste, parcă împinsă
de un resort ascuns, prive°te tandră caraghioasele
păsărele care continuă să bată aerul. Îl prive°te
indiferentă pe tomnaticul tâmplar vizibil
descumpănit, însă fiica ei ezită să-i trimită cu
privirea o rază de speranpă. Mama părăse°te
tâmplăria cu fruntea sus, înconjurată °i urmată de
tăcere.
Valerica pine capul aplecat, strânge pumnii
aflapi lângă propriile-i coapse, ridică mână
dreaptă, °i cu degetul arătător a°ezat orizontal î°i
atinge vârful nasului mic, u°or cârn. Tăcerea din
tâmplărie este despicată însă de Valerică, rămas
cu palmele lipite de pantalonii din dimie,
oarecum în pozipia dreppi, gest aproximativ
păstrat din cătănie.
-	Păi vezi? Te-ai grăbit...
Fata scutură capul, ca °i cum ar vrea să alunge
zâmbetul încrâncenat, semn că nu acceptă
observapii pripite, însă tâmplarul continuă lini°tit:
-	Trebuie să vin eu la voi. Cum se face... Să
cer mâna ta, pentru toată viapa... Cum se face...
Tâmplarul ascultă mulpumit suspinele
fo°nitoare ale mâhnitei fete, ajunsă în stare
sufletească necunoscută până acum.
Valerica vine zilnic la tâmplărie, numai
duminica o însope°te pe mama Ilica la biserică °i,
seara, în vizite scurte, de obicei la rude, la vecini,
însă îl ocolesc pe tâmplar. Au hotărât să nu facă
masă, o cină bogată să prilejluiască logodna.
Viitorul logodnic pine s-o mai asigure că logodnica
va rămâne pură, precum flacăra din sobă, până
după... Până după nuntă. Când aude vorbele lui,
Ilica zâmbe°te mulpumită °i-l prive°te cu pizmă.
Tâmplarul Valerică munce°te zi de zi, uneori
până noaptea târziu. Valerica îl învăluie cu privire
afectuoasă, uneori tulburată de gânduri searbăde,
de vedenii hâde, care dispar tot mai anevoie.
Atunci fata oftează, apoi î°i recapătă nădejdea °i
continuă să a°tepte cu vădită suferinpă sufletească
sfâr°itul răstimpului până la logodnă. El o alintă
cu vorbe tandre °i o asigură că va cumpăra inele
de logodnă, fiindcă, desigur, inelul de logodnă
devine micul tobo°ar care anunpă căsătoria. Ea
zâmbe°te îndelung, privirea ei alunecă într-un gol
imens, de aceea se ridică în lini°te de pe taburet
°i părăse°te casa tâmplarului. Îl lasă pe Valerică să
lucreze lini°tit, să termine comenzile care se
înmulpesc. Comenzile vin nu doar din sat, sosesc
din alte sate mari °i mici, pentru că oamenii vor
în casă fiinpe fantasmagorice, din lemn animat.
Bătu-l-ar norocul pe Valerică! De fapt norocul îl
bate de două ori. Întâi că face minuni cu dalta
lui, cu înpelepciunea lui, apoi pentru că iubita lui,
frumoasă °i neprihănită, a°teaptă răbdătoare,
nădăjduind.
Într-o noapte binefăcătoare muzei, Valerică
ciople°te °i finisează un bazin mări°or, precum °i
câpiva pe°ti°ori lunguiepi, rotunzi, triunghiulari pe
care a°ază culori sclipitoare. Umple bazinul cu
apă de la fântână, introduce pe°ti°orii înăuntru,
iar când ei simt că absorb apă suficientă, încep să
înoate, rareori se odihnesc. Se deplasează lin pe
luciul apei, se scufundă, revin la suprafapă °i culo-
rile cu care sunt stropipi strălucesc mai puternic,
în vreme ce aripioarele produc °i emană prin
vibrare muzică lini°titoare.
Valerica se bucură, stă ore multe lângă bazinul
din lemn, prive°te, ascultă. Ochii ei se umplu cu
imagini stranii, mai ciudate decât forma
pe°ti°orilor pastelapi, auzul i se înmiresmează cu
diafana muzică. Prive°te neîntrerupt minunea
săvâr°ită de tâmplar, momente din copilărie reîn-
vie în memoria ei, î°i zăre°te tatăl, decedat de
1O
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
"îăj
(Jj) Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
câpiva ani, mai tot timpul cu zâmbetul pe buze.
Î°i mai aminte°te de strădaniile istovitoare ale
mamei să îi asigure o viapă fără multe °i acute
opreli°ti.
Privirea ei nu se îndepărtează prea des de
bazin, culoarea °i muzica pe°ti°orilor continuă să
o fascineze. La un moment dat se zăre°te pe sine,
jucărie din lemn, acopertiă cu solzi în locul
hainelor cu părul lung, despletit, este chiar °tima
apelor. Pe°ti°orii o înconjoară prudenpi, se apropie
de noua sosită. Valerica, °tima apelor... Alteori
prive°te fără interes anume clienpii lui Valerică, ei
vin °i pleacă, fac comanda, la vremea stabilită sos-
esc să plătească °i să ducă obiectul dorit. Un
tânăr timid, înalt °i subpire ca un stâlp, cu căma°a
albastră scoasă din pantaloni, nu mai pleacă. El
rămâne toată ziua, zi de zi, noaptea doarme în
casa tâmplarului. Este ucenicul lui Valerică, cel
dintâi ucenic sosit dintr-un sat vecin, pentru că
me°terul nu mai pridide°te să termine comenzile.
Îi place îndeletnicirea de tâmplar, este bucuros că
află taina ei de la iscusitul Valerică.
Fata îl prive°te cu bunăvoinpă, îi prepuie°te sil-
inpa, îi admiră mlădierile trupului. Privirea ei îl
învăluie tot mai des pe chipe°ul ucenic, care nu
este tocmai un pu°tan. Părul negru, ondulat îl
maturizează, îi adumbre°te u°or fapa senină.
Valerica dore°te să devină ea însă°i o °timă, de
aceea Valerică o învapă cum să se rostogolească de
trei ori peste cap °i ce cuvinte să spună înainte să
ia chip de mică viepuitoare a apei, apoi când
Aniela Ovadiuc	Avers-Revers
dore°te să redevină om. Nazarie este un sălbatic
bun, pe al cărui ajutor îl cere deseori. A°adar fata
trebuie să i se adreseze cu încredinpare:
-	Nazarie, milostive°te-te, °timă să devin.
Pentru întoarcere la starea de om, va spune:
-	Nazarie, milostive°te-te, om iară să fiu.
Îi atrage atenpia să nu uite o vorbă din toate
astea, nici să le amestece, fiindcă riscă să nu aibă
rezultat bun. Valerica este fericită, mulpume°te cu
un sărut lipit pe obraz °i repetă în gând cuvintele
învăpate, până se convinge că nu va uita vreunul
dintre ele, nici rânduiala lor.
Simte fierbinte mole°eală dupa ce s-a dat de
trei ori peste cap, cum se spune din bătrâni, cum
se metamorfozează în °timă de mărimea unui
mosor, precum i-a fost voia, sare pe marginea
micului bazin °i prive°te bucuroasă pe°ti°orii
lini°tipi, apoi se avântă în apă, fără să producă val-
uri. Realizează că nu-°i aminte°te cine a fost, nici
o amintire din viapa ei nu i-a rămas în precara
amintire, însă °i memoria se ascunde în tainice
ascunzi°uri ale trupului de mică °timă. Într-un alt
loc tainic al noului ei trup rămân intacte cele
două rugăminpi, pregătite pentru sălbaticul cel
bun:
-	Nazarie, milostive°te-te, °timă să devin.
Precum încă:
-	Nazarie, milostive°te-te, om iară să fiu.
Iese alene din bazin, la casa ei merge tot mai
rar. Lini°tea din suflet este încet-încet destrămată
de dârza nelini°te pe care i-o trimite, în taină,
mlădiosul ucenic, al cărui nume de botez l-a
comunicat Valerică, fără să-l întrebe vecina lui:
-	Se nume°te Grigorie... Harnic, priceput
băiat... Cu multă bună cre°tere...
Valerica î°i aminte°te cuvintele spuse de iscusi-
tul tâmplar, însă nu află când va fi nunta... La
primărie, la biserică, la salonul de petrecere, unde
încap mai mulpi meseni. Prive°te cu încordare
pe°tii vioi, trupurile strălucitoare, ascultă muzica
aripioarelor care vibrează vertiginos. Consideră
aceste semnale chemare din adâncuri de ape, î°i
aminte°te de Nazarie °i îl roagă lini°tită. Devenită
°timă, se lini°te°te prin uitare.
Discută zilnic cu Grigorie când intră în tâm-
plărie, el are scurte °i pupine răgazuri. Ies uneori
în curte, mai rar îl atrage în curtea ei, să vadă
casa pe dinafară, pe dinăuntru, s-o revadă pe
mama Ilica. Totu°i, periodic, preferă să ia chip de
mică °timă, să se scufunde în apa °i în muzica
din bazin. Acolo se lini°te°te. Uită de topi. Îi place
tot mai mult viapa de °timă, să zăbovească în apă
°i în muzică. Valerică s-a obi°nuit cu noul ei mod
de viapă, însă°i mama nu se mai îngrijorează.
Uneori dispare într-o °timă din lemn, dăruită
ei de tomnaticul vecin. Într-o seară, târziu,
Valerică vine din tâmplărie °i se opre°te lângă
bazin. Dore°te s-o cheme alături de el °i să-i
comunice că s-au împupinat comenzile, a°a că
peste cel mult o lună de zile î°i vor trece degetul
prin inelul de logodnă °i îndată după aceea vor
deveni sop °i sopie, bărbat însurat °i nevastă.
atima nu se află în bazin, acolo este °tima din
lemn. Flăcăul bătrâior oftează, presupune că
logodnica a plecat să doarmă acasă, la mamă-sa.
Obosit peste măsură, Grigorie doarme somn
adânc, de aceea nu intră în bucătărie să mănânce.
A°a se face că într-o zi, dis-de-dimineapă,
sose°te mama Ilica în curtea tâmplarului °i îl
strigă să iasă în curte, că are să-i comunice veste
însemnată. Valerică lucrează cu spor, de aceea o
cheamă la el. Înăuntru este răcoare, logodnicul
lucrează neîntrerupt, fiindcă °tima Valerica se află
iară°i în bazin. Mama fetei zâmbe°te cu tristepe în
ochi °i pe buze, clatină capul a negare, îl prive°te
pe vecinul tomnatic printre genele mult apropiate,
întinde mâna dreaptă °i cu vârful unor degete îi
mângâie obrazul stâng. aopte°te:
-	E°ti firoscos, Valerică... Firoscos cum n-a mai
fost în satul nostru °i în multe sate. Cum eu n-
am mai văzut până la tine. Numai că la cele
lume°ti nu te pricepi... Nu pricepi o iotă din tre-
burile cu fetele pornite pe măriti0... Hai să-mi
arăpi °tima apelor. Cine este °tima apelor...
Merg în camera unde se află bazinul, acolo
înoată, într-adevăr, °tima apelor. Tâmplarul
zâmbe°te, mama î°i face cruce. Vorbe°te
nelini°tită:
-	Măi, băiete... Valerică, tâmplarule... În casa
mea se petrece logodnă luminoasă. Eu am venit
aici să te anunp că logodna ta cu Valerica nu se
mai petrece. Grigorie rămâne pe întâia pozipie la
noi.
După o vădită descumpănire, tâmplarul
răspunde:
-	Grigorie este ucenicul meu °i nu mi-a spus...
-	Păi nu pi-a spus...
-	Că nu mai vrea să învepe tâmplăria...
-	Nu pi-a spus că... Păi îpi spun eu, că pentru
asta am venit. Să ne scuzi °i să ne ierpi... fantastic-
ule...
Tâmplarul Valerică nu admite vestea anunpată
de mama fetei cu care el se va logodi curând. O
strigă pe Valerica, privind intens °tima apelor,
aceasta răspunde îndată chemării:
-	Sunt aiiici... Mă ocup de tiiinee.
■
-(J)- Black
Pantone 253 U
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Black Pantone 253 U
bloc-notes
Nepotu’ lui Thoreau
Caravanserai
atefan Manasia
Cel puțin o dată pe an, semnatarul
acestor rînduri simte „remu°căturile
lăuntrice” °i obligația de a-l fotografia,
cu metrul în mînă, din/în acela°i loc, pe
celebrul Nepot. Personaj (nu doar istoric)
legendar al Clujului anilor 2000, simbol al
Rena°terii literare napocane, perfid amfitrion
al anarhismelor poetice °.a.m.d. Sperietoarea -
adesea a - scriitorincilor din generațiile mai
vîrstnice, pentru că printre ei nu se găse°te
nici o micuță Dorothy. Zîna Măseluță a
grafomanilor juni & năbădăio°i. Nemesisul
cărturarilor împăiați °i al studenților cu aer
muzeal. Pentru toți ceilalți însă, dependenți
de libertatea °i haosul din interiorul
paradigmei literare, Clubul de lectură
„Nepotu’ lui Thoreau” (y compris cafeneaua
culturală Insomnia) e locul esențial din acea
zi a săptămînii (miercurea) unde are loc
chestia (încercarea de a stabili noi standarde
poetice/narative, de a impune noi stiluri etc.)
În echipă cu Szantai Janos °i Franțois
Breda (gazde), moderator alături de atefan
Baghiu, am avut, în 2014, o toamnă mai
bogată ca niciodată. ai un public uria°,
gălăgios °i incomod, violent sau admirativ.
Imprevizibil. Viu. Sperietoarea aia de care
pomenii mai devreme. Pe care a îmblînzit-o
numai, cu °armecu-i indicibil, poetul Ion
Mure°an, autorul unor memorabile
comentarii despre poeme pe care nu le-a
auzit.
Pînă la momentul redactării acestui articol,
am numărat nu mai puțin de cinci ediții
Thoreau-riste în toamna anului 2014. Iată, pe
foarte scurt, ce-a fost:
1.	Deschiderea balului a avut loc în 8
octombrie, cu o dublă lectură. A citit atefan
Baghiu, autorul volumului Spre Sud. La
Lăceni (2013) - debutul care a recoltat toate
premiile importante anul trecut - vrînd să
verifice probabil dacă există viață după prima
carte; noile poeme, de°i scrise curat, nu mai
au însă tensiunea °i aburul feromonal al
Lăcenilor. A citit, de asemenea, °i Vali A.
Cuc, masterand la filosofia clujeană °i
debutant absolut în cadrul clubului: anii
trecuți Vali era un spectator flegmatic, mut ca
Lucian Blaga; astăzi însă scrie poezii „rele”,
cinice, autoviolente, pe urmele unui Dan
Sociu. Publicate în revista “Vatra” înainte de a
fi citite la Thoreau, poemele m-au plăcut
surprins, ca vederea unei plante exotice, rare,
în sera de la Insomnia. Îi urez succes lui Vali,
îi țin pumnii lui atefan (cît de greu năpîrle°ti
după prima ta carte numai eu °tiu)!
2.	În 22 octombrie, la Caravanseraiul
clubului de lectură popose°te primul invitat
extern, poetul sucevean Florin Dan Prodan,
redactor al revistei “Bucovina literară”,
organizator al festivalului interartistic Inside
Zone °i călător neobosit din America de Sud
pînă în Nepal. FDP a contariat °i provocat
prin lectura versurilor din cel mai nou volum
al său - underground - intitulat Poeme °i note
informative despre eroi °i morminte.
Arheologie sumbră °i incomodă a vieților
distruse, torturate în pu°căriile comuniste, un
fel de coral al vocilor celor decedați, cam ca
în Antologia oră°elului Spoon River a lui
Edgar Lee Masters.
3.	A treia ediție, din 5 noiembrie, i-a avut
ca invitați pe Mihail Vakulovski (din Bra°ov)
°i pe Michael Astner (din Ia°i). Mihail a citit
din volumul Riduri, operă de maturitate unde
băiatul rău nu se cumințe°te, a°a că alături de
imnuri funerare găsim aici °i cîntece punk,
ironie fără limite, scrisori de dragoste
ingenioase, autobiografie. Mick a citit din para
transformată-n vînt (2011), una din cărțile
mele preferate dintre aparițiile anilor 2000: o
poezie atipică la noi, austeră °i totu°i caldă,
reținută °i totodată sentimentală, postistorie a
comunității săse°ti din Transilvania °i scanare
de mare fidelitate a societății române°ti
contemporane, etică la fel de mult ca estetică.
4.	Sîmbătă 15 noiembrie la Clubul de
Lectură a venit Marius Chivu cu volumul său
de proză scurtă Sfîr°it de sezon. A fost
singura ediție la care n-am putut participa, a°a
că ar fi unfair să comentez. Amintesc numai
că Marius este - între criticii °i cronicarii
literari de astăzi - singurul atent la specia
povestirii, pe care a °i antologat-o, recent, în
mult a°teptatul volum Best of: proza scurtă a
anilor 2000 (2013).
În 19 noiembrie ne-am adunat din nou ca
să-i ascultăm pe poeții Sorin Despot °i Radu
Nițescu, sosiți de la Bucure°ti. A fost prima
dată, anul acesta, cînd prozatorului Stelian
Muller i-a plăcut ceva: poezia performată de
Despot. Analitică, rece, agresivă, a°a cum s-a
conturat ea în recitalul lui Soso, s-a dovedit
contraponderea minunată a cîntecelor
postgrunge ale lui Radu Nițescu, emoționante
°i emotive, scandaloase întrucît scrise de pe
poziția loserului universal, charismatic.
A° putea lungi povestea asta cu multe
rînduri, dar mi-ar plăcea mai mult, iubite
cititorule, să poți vedea °i afi°ele excelente
create de atefan Baghiu - secvențe din cultura
vie a ora°ului Cluj.
■
12
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
"iij
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
in memoriam
În amintirea lui
Gheorghe Azap
Titus Cri°ciu
La începutul primei săptămâni din
noiembrie, 2014, a trecut în nefiinpă unul
dintre cei mai apreciapi poepi ai Banatului
Montan. S-a stins Gheorghe Azap care n-a mai
avut răbdare să a°tepte viitoarele cronici sau
eventualele nominalizări °i fără să-°i ia rămas
4|lieon|lie azap
CARTEA ROMANEASCA
bun de la prieteni, de la confrapii într-ale
scrisului, a lăsat un gol, luând cu el condeiul
ultimului romantic de pe plaiuri bănăpene.
Membru al Uniunii Scriitorilor fiind, se cuvine
să încep prin a sublinia măcar premiile celui
care, de-a lungul viepii, a publicat 10 volume de
versuri: 1978 - Premiul Asociapiei Scriitorilor
din Timi°oara pentru volumul .Roxana, Roxana,
Roxana"; 1995 - Premiul Filialei Timi°oara a
USR pentru poezie; 1999 - Diploma de
Excelenpă °i 2001 - Premiul Special pentru
întreaga activitate. Contrar uzanpelor prefer să
aduc în prim plan omul, acela care cu bucuriile
°i durerile lui, pinute departe de ochii lumii, în
satul de pe malul Cara°ului, a însăilat, în mii de
noppi de singurătate, o operă care surprinde
prin căldura °i originalitatea sa. De fapt,
schipând acum portretul unui Sihastru, trebuie
început prin aceea că stihurile lui nu erau
îndreptate spre divinitatea care l-a sortit
singurătăpii, ci se transformaseră în rime care de
la început ne-au fermecat pe topi, atât pe
neinipiapi cât °i pe cei sortipi să măsoare puterea
de a mi°ca prin cuvânt °i cel mai înpietrit
suflet. Durerea mută pe care i-a pricinuit-o
suferinpa unei boli fără leac, l-a determinat să
prefere zile °i săptămâni de singurătate °i asta
începând cu ultimii ani de adolescenpă.
Suferinpa nu l-a înrăit, l-a pinut într-un anume fel
departe de oameni. Spun asta pentru că nu l-am
găsit niciodată amestecat în obi°nuitele gâlcevi
ale literapilor, în lumea cărora se impusese încă
de la primul volum („Maria - o caterincă
zbuciumată", Timi°oara, Editura Facla, 1975).
Erelor glaciare le datorăm, printre altele °i
cărbuni °i diamante, iar Gheorghe Azap
datorează nesomnului de-o viapă strălucirea
gândirii, pe care a cules-o din sutele de pagini,
pe care ni le-au lăsat marii înainta°i. A împletit
cu trecutul °i cuvântul contemporanilor săi
literapi °i de aceea, a°a cum am mai scris: „de
aici unele influenpe de sorginte eseniană; tonul
minulescian al romanpelor sale; sunetele din
.scripca pigănească" a lui Miron Radu
Paraschivescu; cuvântul potrivit, unde trebuie, în
maniera lui Arghezi; „carnavalul lingvistic" al lui
Dimov °i mai ales zeflemeaua lui Marin
Sorescu".
De-a lungul anilor a fost apreciat de mari
critici precum Eugen Simion, Laurenpiu Ulici,
Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Alexandru
Ruja, Lucian Alexiu, Olimpia Berca, Radu
G.Reposu °.a. Dintre acestea am ales doar un
citat din „Scriitori români de azi" (acad. Eugen
Simion - vol. III - Bucure°ti Cartea Românească,
1984): „Gheorghe Azap este un lup singuratic
rătăcit între promoții °i grupuri literare, poezia -
dacă citesc bine versurile sale - este pentru el
un mod de existenpă. ai pentru ca existenpa să
devină suportabilă, poezia recurge la ironie.
Gheorghe Azap este, prin urmare, un ironist,
mai trist °i mai profund decâpt alpii...Acest poet
sentimental, cu bune lecturi din suprareali°ti,
ascunde însă un fond tragic." °i în încheierea
eseului de acum trei decenii, cunoscutul critic
notează „Gheorghe Azap - „cel mai necăjit
holtei al secolului douăzeci" - poartă la rever
frumoasa floare a suferinpei erotice". Că este a°a
o confirmă chiar glasul autorului, când roste°te:
"Iubeam cum se iube°te numai o dată în lume,/
trecând predecesorii în pagini de umor;/
l'hMTKht
rx
bocceiulo
cu pkuphdcg
fditnx4 jlbiîrM
Gheorghe Azap
Disprepuind măsura vrând să-mi arate cum e/
Încolăcit în mine e°ecul viitor." Gheorghe Azap
ne pune la îndemână, fără îndoială, o operă a
cărei valoare reală o vor aprecia generapiile
viitoare, dar până atunci vă citez cum î°i încheia
George Arion cronica de acum trei decenii:
„Epetera confirmă un talent de exceppie".
Nu topi cei care i-au citit °i gustat poezia
°tiu, sau măcar bănuiesc temeiurile
nemărturisite, care au scos la lumină temele
grave luate în discupie °i mai ales ve°mântul de
autopersiflare °i izul ironic, în care °i-a dantelat
versurile. Apropiapii îi admiră puterea cu care a
înfruntat zgârcenia ursitoarelor care i-au urzit
destin de singuratec °i suflet cald, menit parcă
să oblojească suferinpele celor de alături cu
harul încins pe propria °i nemărturisita durere.
A°a cum mi-a mărturisit într-un interviu pe
care mi l-a acordat în urmă cu 35 de ani, a
rămas acela°i romantic, „unul din cavalerii
purităpii universale...în primul rând rămân al
Mioripei noastre". Într-adevăr, prin tot ce a scris
a rămas până în ultima clipă, a rămas întru
totul aedul plaiului său natal a cărui mireasmă
răzbate din versuri de multe ori °ăgalnic în care
zâmbetul simpi că ascunde o nemărturisită
durere °i o necuprinsă a°teptare.
Acum, la ceasul când stihurile sale ne vin de
dincolo, putem afirma fără repinere, că cel care
a fost singuraticul din Ticvaniu Mic, a fost °i va
rămâne un reper demn de luat în seamă °i de
viitorime pentru puterea de sugestie a imaginilor
sale zidite cu un lexic într-adevăr de admirat, în
care arhaismul se întâlne°te cu neologismul, iar
rima se furi°ează de la căldura doinei la
ascupimea ironiei. Îndrăznesc să spun °i cred că
ar fi mulpi care să subscrie alături, că dacă a°
putea, ceea ce oricum nu pot, i-a° ridica un bust
pe care a° scrie: „De°i ascuns în trecut, prin
trecerea din 2014, ne va însopi totdeauna unda
cântecului cu care pi-ai sfinpit pământul
Ticvaniului iubit".
■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
13
-(J)- Black
Pantone 253 U
13
Black Pantone 253 U
eseu
Kant între două temporalitâ]î estetice
Viorica Bold
Poate ar trebui sâ nu îl începem pe Kant de la o
granipâ atât de îndepârtatâ de noi. Sâ nu ne
gândim neapârat la un teritoriu populat de o
ideologie bine construita la care noi ne-am raporta
analizându-ne pozipia. De ce sistemul nostru de
nezguduit nu ar putea fi la mâna manipulatoare a
acelei nostalgii de care încâ nu putem scâpa, a unui
text pitoresc vernacular ce treze°te în noi mugiri de
bovine pe câmpurile lui Grigorescu? Poate pentru câ
ne e greu sâ ne recunoa°tem o atare identitate
°ubrezitâ.
Am °i dorința °i nostalgia sâ încep un lung °ir de
întrebâri pentru câ nouâ, cred, ne stă mai bine între-
barea decât răspunsul. Pe lângâ asta, râspunsurile
poate se dau la adevărate întrebâri nu °i la pierderea
privirii în stufâri°uri sau câmpuri languroase ce reprez-
intâ imaginea infinitei noastre melancolii.
Sâ te încerce seducția Kant °i sâ-l vezi printre uluci
°i porturi populare, asfinpit de soare °i pârloage
nestrăbătute cu suhaturi roase de vite, cu o turmă de
oi ce se zărea în fund ca o pată albă, °i, mai presus de
toate cu orizontul său în°elător, a cărui dungă
închipuită juca în ar°ița soarelui ca oglinda unei ape
[Duliu Zamfirescu, Viața la țară, Ed. Eminescu, 1965,
pg. 18] este un tip de metafizicâ de care numai noi
putem fi capabili. Numai noi o putem devoala °i în
acela°i timp, numai noi ne putem ascunde atât de
bine în spatele unui alt adevâr pentru a ne juca dupâ
bunul plac cu realitatea. Nu e desuet gândul meu °i,
evolutiv, tot la fel, nu îl putem vedea pe Kant prin
împietrirea clâdirilor de blocuri gri sau a °oselelor ce
leagâ tot felul de lumi socialiste defuncte. La fel de
bine se poate pierde în tot ce pine de lumea care a
început odatâ cu moartea lui Gheorghiu Dej. Toate
simbolurile valabile atunci care ne-au mutilat ochiul °i
°tirbit con°tiinpa esteticâ ar putea empatiza cu un ide-
alism transcedental.
Când m-am gândit prima datâ la Kant si la
cârupele lui Zamfirescu, ce se pierdeau pe drumuri de
parâ prâfuite, am ales sâ îi întâlnesc, presupunând câ
nu ar fi existat texte care sâ îl scoatâ pe Kant într-un
mod curajos din stufâri° °i sâ îi punâ în pâlârie o priv-
ighetoare concretizatâ într-o lucrare °tiinpificâ. Totu°i,
gândeam °i cred, sperâm cu topii la cu totul altceva.
Acea altâ imagine ce ne salva de la lovirea cu zidul era
speranța câ pe undeva printr-o Românie a pridvoarelor
sau a scârilor de bloc a anilor ‘30 sau de mai târziu
existâ un tânâr care poate îl analizeazâ pe Kant fârâ
prea multâ greutate în timp ce stâ în salon °i ia o dul-
ceață sau cite°te ziarele vremii.
Cum asta nu cred ca s-a petrecut vreodatâ sau cel
pupin nu la modul serios, decât în incon°tiența noastrâ
colectivâ, mâ aplec spre textul lui Mircea Flonta °i
analiza la textul lui Blaga despre Kant. latâ: Teoria
cunoa0terii a lui Kant îi apare lui Blaga drept nesatis-
făcătoare chiar °i în calitate de teorie a cunoa°terii
°tiin/ifice, măsura în care ea nu consideră „plăsmuirile
teoretice ale tin/ei", care sunt °i ele încercări stilistic
cenzurate de revelare a misterului existențial.
Cercetările lui Kant ar fi pornit de la presupunerea că
rostul minții omene°ti ar fi „numai acela de a lua act
datorită categoriilor sale, de lumea concretă dată".
Aceasta ar fi o limitare pe care Blaga o apreciază drept
sursa unor interdicții din cele mai păgubitoare, inter-
dicții pe care le acuză în judecăți deosebit de severe.
Astefel, conceptul kantian al lucrului în sine este per-
ceput de Blaga drept temei al respingerii oricărei încer-
cări de a imagina reprezentări cu privire la ceea ce se
situează dincolo de limitele experienței" [Mircea
Flonta, Kant în lumea lui °i în cea de azi, Zece studii
kantiene, la°i, Ed. Polirom, 2005, p. 257].
Kant, Blaga °i Mircea Flonta. Între primele douâ
nume cred câ, de fapt, se potrive°te textului lui Flonta
o metaforâ a podului, a legâturii, a unei punpi între
douâ lumi care nu se vor atinge sau înpelege niciodatâ.
Cea mai evidentâ granipâ culturalâ între est °i vest sau,
dacâ nu, cel pupin între vest °i limita lui cu estul.
Interdicpiile pâgubitoare kantiene sunt acelea care nu
ne lasâ sâ înpelegem acel peisaj pastoral. El va râmâne
infinit °i obligatoriu neînpeles. Pentru Blaga, Kant dis-
truge acea lume care trebuie sâ râmânâ o lume a
necunoscutului. Kant, Blaga °i Mircea Flonta, un
carambol pe o °osea care duce spre est. Dacâ pentru
Blaga Kant a ciuntit destinul ființei umane am putea
spune câ, de ce nu, fiinpa umanâ ar trebui sâ fie cu
precâdere o fiinpâ de napionalitate românâ. Deoarece,
„ Kant pune lucrul în sine ca un vetto împotriva
oricărei metafizici revelatoare fără a-°i da seama că
prin aceasta el a tăiat în două rostul nostru".
Acum, câ am trecut sumar în revistâ de ce nicio-
datâ nu vom vrea sâ °tim cum existâ Kant fârâ dulci
sunete din tulnic pe fundal, trecem pragul unei bib-
lioteci a Fundapiei Tapies din Barcelona unde am avut
plâcerea de a mâ întâlni cu o carte editatâ de James
Elkins, Istoria Artei vs. Estetică, un volum care adunâ
în rezumat discupiile unei conferinpe în care estetica
luptâ pentru legitimare cu istoria artei °i invers. Aici
încercam de fapt sâ ajung, dar preambulul mi se pare
necesar pe fondul existenpei mele ca filolog, un fond
de altfel plin de complexe când vine vorba de „cum
l-am întâlnit pe Kant”.
Thierry de Duve, antrenat într-o discupie în care
protagoniștii iau apârarea esteticii din perspectivâ kan-
tianâ sau din contrâ, încearcâ sâ scoatâ postmod-
ernismul din acest sistem, suspine câ existâ °i în teorie
un sistem politic, poate singurul cu adevârat bine
intenpionat. Criticul nume°te politica lui Kant, the pol-
itics of peace on earth. De ce nu avem de a face cu
un sistem idealist mi s-a pârut extrem de interesant
sau de ce de Duve scoate sistemul kantian de sub
umbrela atât de generoasâ a idealismului. Toatâ istoria
porne°te de la tradipie - cel pupin în teoria lui Thierry
de Duve - °i de la acel specific pe care îl înpelegem, ca
vestici, în termeni foarte generali. Dacâ însâ ne-am
considera estici, în schimb, sau mai bine spus o
tradipie trecutâ prin Kant °i mai apoi prin Blaga tre-
buie sâ recunoa°tem câ procesul ar consta într-o trans-
formare foarte diferitâ în a percepe aceste sisteme
diferite de gândire.
Dar iatâ rapionamentul lui de Duve: la tema dacâ
istoria artei poate sau nu participa la eventuale eval-
uâri estetice de Duve prezintâ primul argument
apelând la o tradipie care, ne spune el, trebuie sâ fie
transmisâ prin istoria artei dar care în actualitate nu
mai este transmisâ prin °coalâ sau în studio. Cu toate
acestea cercetâtorii în istoria artei trebuie sâ apeleze la
esteticâ pentru a pâstra o parte din acele tradipii °i
pentru a-°i depâ°i o anumitâ limitâ informapionalâ.
Scopul perpetuârii unei istorii a ideilor ar fi „pâs-
trarea” obiectelor culturale. Prin aceasta de Duve
înpelege pâstrarea obiectului estetic în sine dupâ cum îl
înpelege Kant °i anume forma fizicâ a acestuia ca mai
apoi sâ îi acceptâm °i funcpia sau valoarea transceden-
talâ cu care el încarcâ subiectul receptor. Trebuie sâ
putem pâstra °i arta clasicâ dar °i avangarda, ne spune
de Duve, pentru a suspine o analizâ complementarâ a
celor douâ. Existâ totu°i o rupturâ definitivâ între isto-
ria artei °i esteticâ suspine critica lui de Duve. Aceasta
se produce la Kant datoritâ faptului câ existâ numai o
subiectivitate aprioricâ. Avem nevoie deci de istorie
pentru câ dacâ ne bazâm numai pe subiectivitatea
kantianâ nu vom fi niciodatâ de acord cu adevâruri
general valabile.
În acest fel de Duve rezolvâ elegant problema isto-
riei artei care se completeazâ prin esteticâ °i în final
ne spune câ opusul unei critici a rapiunii ar fi un ideal-
ism transcendental care ar reprezenta aceastâ formâ
teoreticâ prin pace.
Dacâ Elkins sau Thierry de Duve înpeleg prin
tradipie ceea ce am fi tentapi sâ înpelegem noi e foarte
greu de cuantificat. Ceea ce este însâ notabil este fap-
tul câ nu se vor anula sau contrazice cele douâ con-
cepte. Din contrâ, unul va ajuta la conservarea
celuilalt, recunoscându-i importanpa într-un tip de
evolupie în care conceptele nu sunt smulse din
râdâcinâ precum într-un un proces de triaj oarecare.
Sunt pâstrate elemente posibil ajutătoare: Estetica a
fost un material de substanță în această conversație:
are părți dure dar °i părți moi, curge (există confluențe
ale esteticii cu alte discipline), se tope0te, este flexibilă
°i poate fi îndoită, chiar pusă în interiorul a altceva
precum istoria artei. Voi mai adăuga încă o metaforă
care produce un al nouălea model: poate fi deschisă.
Poate fi deschisă, iar Kant poate fi scos afară. Evident,
nu întreg, dar în bucăți. Posibilitatea unei operațiuni în
care mici bucăți din Kant sunt scoase din trunchiul
esteticii ar putea fi tema nu chiar atât de ascunsă a
acestei conversații [James Elkins (edit.), Art History vs.
Aesthetics, Ed. Routledge, New York, London, 2006.
p. 285, trad. ns.].
Care sunt acele piese mici care pot ajuta este un
alt subiect, ceea ce ne intereseazâ însâ este câ ele pot
fi luate °i poate fi transferat un conpinut al unei teorii
în miezul alteia pentru a o suspine.
În aceea°i lucrare Keith Moxey suspine câ erozi-
unea culturii de câtre globalizare este un rezultat al
capitalismului. Însâ tot aici se suspine câ o valoare nu
o exclude pe cealaltâ. Poate oare fi adevârat în contex-
tul în care suntem de mult în câutarea unei noi este-
tici? De ce este nevoie ca sâ putem redefini estetica?
Nu dorim sâ contrazicem istoria, cum suspine °i de
Duve, vrem sâ ne folosim de ea dar am prefera în
acela°i timp sâ scâpâm de dogmâ. ai orice formâ ar
lua, indiferent câ se bazeazâ pe tradipie sau pe un
pitoresc teoretizat, dogma nu mai trebuie sâ convingâ
sau sâ existe ca un canon, ci ca acele mici bucâpi pe
care James Elkins le vedea extrase din Kant.
În încheiere, pentru a aduce în scenâ o teorie pe
care o consider de pionierat în sistemul de întrebâri de
ce avem nevoie pentru a ne construi o nouă estetică,
care este scopul, forma °i filosofia ei? [James Elkins
(edit.), Art History vs. Aesthetics, Ed. Routledge, New
York, London, 2006, Gregg M. Horrowitz Aesthetic
Knowing and Historical Knowing], Foucault discutâ
problema în Ce este un autor în Ce sunt Luminile?
(II) [Michel Foucault, Ce este un autor?, Cluj,
Ed. Idea, 2004, p. 82] schimbând sensul ideii de
tradipie fârâ a-l relegitima dar, la fel, fârâ a-l desface de
un sens esenpial: ai prin chiar acest fapt vedem, de
asemenea, că, pentru filosof, a pune problema propriei
apartenențe la acest prezent nu va mai însemna câtu°i
de puțin a pune problema apartenenței sale la o doc-
trină sau la o tradiție; nu va mai fi vorba, pentru el,
doar de problema apartenenței sale la o comunitate
umană în general, ci aceea a apartenenței sale la un
anumit "noi", la un "noi" care se raportează la un
ansamblu cultural specific pentru propria sa actuali-
tate.
Dacâ actualitatea noastrâ se va menpine mereu
într-un rural transcendent ca unul dintre cele mai
reprezentative simboluri ale culturii noastre este o
întrebare de la care poate ar merita abia acum sâ
pornim pentru a putea începe discupia.
■
14
TRIBUNA • nr. 294* 1-15 decembrie 2014
14
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
Mitocani de ieri °i de astăzi.
Note satirice
Vistian Goia
Recitind paginile scrise în perioada
interbelica de către Paul Zarifopol despre
mitocani, mi-am dat seama cât de actuale
sunt judecăpile lui drastice cu privire la
“fiziologia" acestei categorii sociale, pe care
neamul românesc a mo°tenit-o °i a perpetuat-o
din veac în veac.
Probabil că românul s-a obi°nuit să-i considere
pe mitocani “de-ai no°tri", din simplul motiv că
ei, prin caracterul °i conduita lor, colorează
trecerea noastră prin lume mai veselă °i mai
agreabilă.
Apăsat de grijile zilei °i de viitorul incert al
pârii, semenii no°tri de nivel mediu (trăitori în
România profundă) constată sau se împiedică de
vreun mitocan, “pintuindu-l" cu termenii amintipi,
fără să-°i facă probleme de vreun fel. Câteodată le
e teamă de vocabularul °i comportamentul lui
agresiv °i ridicol.
La origine, mitocanul era un trăitor de la
periferia ora°ului, o fiinpă cu comportări
grosolane, fiind etichetat cu cuvintele: bădăran,
mojic °.a. Caragiale îl considera “un om fără
ambip". Eminescu îl vedea pe mitocan “cu capul
lulea de vin", convorbind “cu perepii °i cu vântul".
Cam în aceea°i vreme, I. Negruzzi se temea că
mitocanul “insultă poporul suveran"! Iar Duiliu
Zamfirescu atrăgea atenpia persoanelor cu care
conversa să deschidă u°ile ca “să iasă mirosul de
mitocani". Câteodată scriitorii au nemurit °i
persoane feminine cu apucături mitocăne°ti. Prea
pupin cunoscutul Klop°tok nota undeva astfel:
“Cumnata sorbea cafeaua ... cu fluierături
mitocăne°ti, plescăindu-°i limba de cerul gurii".
Spre deosebire de predecesorii săi, care îl
vedeau pe mitocan caricatural, comic °i pitoresc,
P.Z. întocme°te un portret aproape complet, cu
un condei acidulat, fără să-i ierte nicio apucătură
condamnabilă. Sub titlul: Pentru precizarea
noțiunii de mitocan (inclus în volumul al doilea
din edipia de opere ale lui P.Z., din 1971, Pentru
arta literară, a lui Al. Săndulescu), moralistul
întocme°te o adevărată “fiziologie" a
“personajului", amintindu-ne de Fiziologia
provincialului, cultivată de C. Negruzi °i
M. Kogălniceanu în veacul al XIX-lea.
Mitocanul de care se ocupă P.Z. este unul mai
complex, atât în privinpa caracterului, cât °i în
aceea a repertoriului de manifestare. Moralistul îl
vede asemănător “micului burghez", semicultivat,
parvenit, cu prea vizibile reminiscenpe plebeie".
ținuta °i îmbrăcămintea mitocanului interbelic
sunt impecabile. El vorbe°te des despre politică °i
despre Paris. Este fanatic de multe ori °i nu e
capabil să deosebească operele artistice °i literare,
deci nu distinge calitatea lor.
Deopotrivă, în politică, religie, morală, se
comportă cu aceea°i supunere °i cu acela°i
fanatism. Este un ambipios notoriu, mai ales unde
poate trage foloase. La fel, e fidel tuturor
ortodoxiilor de dreapta, cochetând °i cu cele de
stânga.
Pe de altă parte, mitocanul e cuprins adeseori
de frică pentru că nu concepe să nu facă parte
dintre “stăpâni". În societatea în care viepuie°te el
“se dă mare cu cei mici °i mic cu cei mari".
În fiecare epocă, mitocanul are câte o
particularitate pitorească. Între cele două mari
războaie, el discuta aprins despre “Liga
Napiunilor", se silea să participe la “dejunuri
diplomatice" °i, astfel, devenea ridicol prin
străduinpa lui de a pronunpa fraze profetice de
acest gen: “Sunt astăzi greutăpi imense politice °i
economice, pe cari lumea nici nu le bănuie, dar
trebuie să avem încredere". Demagogia pe care o
practică e menită să-i u°ureze calea spre un post
în diplomapie.
Cu privire la exprimare, P.Z. disociază
tran°ant vorbirea mitocanului interbelic de
“limbajul caraghios, incorect, al mitocanilor simpli
din vremea (°i opera) lui Caragiale". Acum,
mitocanii interbelici practică un “academism de
vorbă, în pronunpare °i în stil". De pildă,
pronunpă nazal cuvinte franpuze°ti precum Franpa,
francez °.a.
În anii când scrie, P.Z. observă că mitocanul
°i-a însu°it o seamă de caracteristici ale
“snobului". Fiind om cu voinpă puternică, el
“diletantizează" în toate direcpiile: face pictură,
sculptură, muzică, literatură, practică sporturi,
călătorii etc Însă, fiind lipsit de vocapie, toate le
face prin voinpă °i ambipie. De aceea, de multe
ori, dă dovadă de prostie.
Pe de altă parte, mitocanul din toate epocile
nu a crescut pe lângă un magistru, din acest
motiv îi este teamă de modelele de cultură. Apoi,
crede P.Z., el nu vede decât până în vârful
nasului. E prudent °i nu e “mehenghi", adică
priceput, istep, abil. Fiind °mecher, preferă locurile
comune, folositoare. Când se află în dificultate,
devine agresiv, războinic, fapt ce probează
originea lui ca produs al oprimării orientale. În
acest sens, moralistul afirmă răspicat: mitocanul
“este derivatul ciocoiului de altădată". Însă
ciocoiul era un “revoltat umil, un conspirator
ipocrit °i fricos", disprepuit de boierimea
îngâmfată. Spre deosebire de acesta, mitocanul
“modern" °i-a însu°it arta prefăcătoriei, încât, de
multe ori, părea băiat bun, generos °i chiar om de
petrecere.
Nimeni nu se mai îndoie°te că, după revolupia
din 1989, mitocanul s-a adaptat rapid noilor
realităpi °i idealuri. El °i-a schimbat îmbrăcămintea
°i vocabularul, chiar obiceiurile. Însă °i-a păstrat
cu sfinpenie ambipia parvenitului de altădată. El se
dă de “ceasul morpii" să ajungă fie în parlament,
Aniela Ovadiuc	Androgini
dacă nu în vreun minister, fie în consilii sau
primării, unde se decid direcpiile de circulapie ale
banilor. În parlament °i în consiliile institupiilor
amintite merge îmbrăcat în costum închis, cu
căma°ă albă °i cu o cravată care aminte°te cumva
de culoarea partidului din care face parte.
De multe ori mitocanul postrevolupionar se
perpele°te să intre în câte un post de televiziune
particulară, pentru a căpăta prestigiu. Aici
vorbe°te cu emfază despre orice chestiune la
ordinea zilei, fiind “capabil", în ambipiile lui, să
critice guvernele de la putere, să se lamenteze de
traiul greu al nevoia°ilor °i de pensiile mici ale
bătrânilor. El °i-a însu°it o retorică agresivă °i
ridicolă, pentru a convinge pe ipoteticii
telespectatori că e deosebit de informat atât în
chestiunile de politică internă, cât °i în cele de
politică externă. Pe platourile televiziunilor se
arată îmbrăcat precum tinerii de astăzi care
colindă discotecile, adică în blugi °i în adida°i.
Aici nu mai poartă cravată, pentru că se
înfierbântă în retorica frazelor goale de conpinut,
pe care le roste°te fără să clipească în legătură cu
sensul lor argumentativ. Fiind absolvent al unui
colegiu sau chiar al unei universităpi particulare,
mitocanul de astăzi e convins că e capabil să
suspină “discursuri" despre orice chestiune
controversată la ordinea zilei: despre Ro°ia
Montană, despre vizita unui ambasador din
vestul Europei etc.
Cum adeseori reu°e°te să ocupe funcpii foarte
bine plătite (prin falsuri °i °pagă), mitocanul se
îmbogăpe°te rapid, î°i cumpără ma°ini din ce în
ce mai scumpe, î°i petrece concediile în pări
exotice, îndepărtate, pentru a-i sfida pe semenii
cinstipi, iar “femeilor" apropiate le face cadouri
(po°ete, ceasuri °i bijuterii) de mii de parale
valută.
Cum mitocanul de astăzi nu se gânde°te că va
fi descoperit °i judecat pentru hopiile repetate
(trăind doar la timpul prezent), el respinge cu
seninătate orice acuzapie. Iar dacă e “hăituit" de
organele judiciare, fuge în pări cât mai îndepărtate
de Europa. În cazuri rare (când puternicii zile îl
abandonează, pentru a nu se compromite °i ei),
mitocanul acceptă °i închisoarea pentru câpiva ani
de detenpie, manifestându-se lamentabil precum
un cer°etor de la colpul străzii. Dar cum românii
cinstipi nu scapă nicicând de cer°etori, suntem
convin°i că nu vor scăpa de mitocani niciodată!'
■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
15
-(J)- Black
Pantone 253 U
15
Black Pantone 253 U
diagnoze
Ce poate face credinciosul?
Andrei Marga
Deunăzi, o personalitate venerabilă a istoriei
României atrăgea atenția, desigur oportun,
asupra nevoii de a pune în valoare religia
nu doar concretistic (de pildă, circularea
moa°telor), ci °i ca înflăcărare pentru acțiuni
benefice în societate. Intervenția aminte°te, pe
bună dreptate, că oamenii credinței trebuie să
găsească o cale între retragerea în ritualuri °i
revendicarea conducerii comunităților, care sunt,
ambele, în contratimp cu cerințele vieții în
societățile diferențiate de astăzi. Dar care este
această cale?
Ne aflăm astăzi după o perioadă de schimbări
certe în privința credinței religioase (la care m-am
referit în detaliu în Religia în era globalizării,
Editura Academiei Române, Bucure°ti, 2014).
Efectivul de credincio°i nu scade, ci, dimpotrivă,
cre°te u°or în ultimele decade, cum ne spun
anchetele europene de opinii. S-a prăbu°it critica
modernă a religiei - de la Hegel, trecând prin
Feuerbach, Comte, Marx, Nietzsche °i Freud - în
locul ei intrând recunoa°terea, împreună cu
Aniela Ovadiuc
Platou
Rosenzweig, a permanenței religiei printre
formele spiritului. S-a prăbu°it, totodată,
modelarea lui Kant a relației dintre °tiință,
filosofie, teologie, în favoarea tezei
„corelaționalității" acestora, apărată de Habermas
°i Ratzinger. Nici speranța întemeierii °tiințifice a
moralei °i nici organizarea pe baze filosofice a
societății nu au dus la rezultate a°teptate, încât
trebuie căutate resurse culturale pentru a susține
organizarea societății. Democrațiile, cum s-a arătat
de la Dewey, la Bockenforde, au nevoie de
infrastructură culturală, pe care nu °i-o pot
produce singure. Credința (emuna, pistos) este
mai mult decât participarea la serviciile religioase
°i mai mult decât recunoa°terea unei ființe
supreme în univers °i implică încrederea în
Dumnezeu °i încredințarea soartei proprii voinței
divine. Credința presupune dezlegarea de mrejele
„zeităților" lumii ce ne înconjoară °i întoarcerea,
de fiecare dată, la întâlnirea personală cu
Dumnezeu.
Avem, de asemenea, evaluări sigure relative la
societățile erei globalizării. Din moment ce reduce
viața socială la competiție, face din piață singurul
regulator al schimburilor de valori, concepe statul
doar ca sprijitor al competiției, consideră cultura
numai ca sursă de valoare adăugată produselor °i
prive°te educația doar ca formare a
competențelor, globalizarea nu poate alimenta cu
sens suficient activitățile umane °i
permanentizează criza culturală °i morală.
Corupția, manipularea, coborîrea democrației în
plebiscit rămân fenomene ale erei globalizării,
care vor lua amploare variată în diferite societăți,
dar nu vor lipsi nicăieri. Valorile conducătoare ale
modernității - libertatea individuală, drepturile
inalienabile ale persoanei, profitul, puterea
administrativă - vor fi condiții pentru
reproducerea vieții în comunități, dar nu vor
smulge oamenii din cadrele de viață existente.
Noi valori conducătoare au devenit indispensabile
orientării societăților actuale pentru a evita
crizele, precum “solidaritatea" în fața pericolelor,
„demnitatea umană", ca preambul al drepturilor °i
libertăților, „decența" ca precondiție a valorilor,
„onestitatea" ca preludiu al politicii, „persoana
umană" ca centru al societății.
Mai nou, se semnalează „patologii ale rațiunii"
°i „patologii ale religiei", ce se adaugă
neputințelor evidente ale uneia °i ale alteia.
Habermas menționează instrumentalizarea
rațiunii pentru scopuri necontrolate °i neputința
acesteia de a schimba universul de viață pe care îl
favorizează. A° adăuga prea slaba prelungire a
rațiunii cu voința de rațiune. Ratzinger are în
vedere desfă°urarea terorismului actual din surse
religioase °i insuficienta delimitare a religiei de
superstiții mitico-magice (animism, esoterism
etc.). Le-a° completa cu reducerea acțiunii
credinciosului la participarea la ritualuri.
Recunoscând toate aceste patologii °i
neputințe, devine imperativ ca °tiința, filosofia °i
teologia să întrețină un continuu dialog. Este
acum limpede că am intrat într-o situație în care
se pun întrebări adânci, care cer răspunsuri
înnoite. Oricum, întrebarea „ce poate face omul
credincios?" are nevoie de răspunsuri noi.
Vreau să dau răspuns la întrebare ținând
seama de situațiile amintite, în care ne întâlnim
cu rutinizarea formelor spiritului care au dus la
succes societatea modernă, cu nevoia de religie în
cre°tere °i cu cerința de a depă°i patologiile. Plec
de la premisa, datorată culturii iudeo-cre°tine, că
religia este de la început sentiment de dependență
de ceva absolut. Ea este reprezentare a ființei
supreme. Ea este asumarea revelației cu privire la
planul divin. Ea este ceremonial liturgic. Ea nu
este doar raportare cognitivă la ființa supremă, ci
°i punere a soartei proprii în mâinile divinității.
Ea caută mântuirea în funcție de faptele proprii.
Ea include răspunderea pentru soarta celuilalt
drept expresie a voinței divine. Ea tinde spre
împărăția lui Dumnezeu ca alternativă continuă la
lumea terestră. Dacă e°ti religios, nu e°ti doar de
la frunte în sus sau în anumite zile, la anumite
ore, sau cu anumite prilejuri, ci e°ti cu toată
ființa, tot timpul, °i accepți continuu privirea
asupra ta din punctul cel mai înalt °i mai exigent.
A fi credincios nu este, a°adar, atât de simplu
pe cât se consideră în jurul nostru, ca efect al
unor cauze multiple: secularismul, asumarea
schematică a Scripturilor fondatoare, ignoranța
privind istoria propriei credințe, necunoa°terea
semnificației ritualului, absența dialogului cultural
care să implice religia. Omul credincios are de
urcat, în orice caz, mai multe trepte: trăirea
dependenței de ceva absolut, reprezentarea ființei
supreme, împărtă°irea revelației, participarea la
liturgie, intimitatea cu divinitatea, asumarea
mântuirii ca răsplată pentru fapte, răspunderea
pentru soarta celuilalt. Numai cine urcă aceste
trepte se poate socoti credincios în accepțiunea
întreagă a noțiunii. Când lipse°te sentimentul,
avem doar ritual, când lipse°te reprezentarea
ființei supreme avem doar vanitate, când revelația
nu este împărtă°ită, avem formalism, când ocolim
liturgia avem numai semeție, când nu trăim
apropierea divinității suntem doar la o modă,
când nu ne asumăm mântuirea cădem în
pozitivism, când soarta altuia nu ne mi°că avem
doar egoism. Cum s-a spus nu de mult, „omul
credincios are o putere aparte, pe care o
dobânde°te din punerea de sine în mâinile lui
Dumnezeu cel demn de încredere".
Nu este aici spațiu pentru a intra în detaliile
acestor prescurtări ale vieții religioase, pe care un
teolog riguros le poate socoti, de asemenea,
patologii. A° încheia reflecția cu o observație °i o
clarificare.
Observația mea este că nu doar omul
credincios urcă pe treapta depă°irii pozitivismului
°i a preluării răspunderii pentru soarta celuilalt.
Pe această treaptă poate urca oricare om, dincolo
de confesiune sau chiar fără de religie. Nu trebuie
să fii credincios pentru a gândi cuprinzător °i a te
îngriji de soarta celuilalt. O trăire intensă a
necuprinsului lumii °i a datoriei morale, ca
cetățean °i om, este de ajuns. În acest fel este,
cred, de înțeles apelul istoric al lui Benedict al
XVI-lea, adresat necredincio°ilor, de a se alătura,
atei fiind, celor animați de credința profundă în
Dumnezeu °i de a se comporta ca °i cum
Dumnezeu ar exista (veluti si Deus daretur).
Credincio°i °i necredincio°i pot lucra împreună
pentru a lărgi în jur zonele în care preceptele
moralei contează, iar grija față de aproape este
efectivă.
Clarificarea pe care o aduc aici se referă la
democrație. Este un fapt de experiență acela că
democrația nu este posibilă fără democrați - adică
fără oameni care-°i asumă valorile democrației nu
doar din interes personal, ci °i din convingerea că
este mai bine să asculți vocea altuia °i, la nevoie,
să-i dai dreptate. Pentru ace°ti oameni, democrația
16
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
"Î6j
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
nu este doar ceva ce le procura avantaje, ci o
valoare civica în sine. Numai în măsura în care
dictonul „nu voi conteni să combat părerea ta cu
care nu sunt de acord, dar, înainte de toate, voi
lupta ca tu să ai condipii să-pi expui părerea °i să o
supui examinării publice” este împărtă°it, putem
vorbi de democrapi. În fapt, democrapia presupune
deliberare publică, în forma unei comunicări în
care prevalează nu altceva decât argumentele.
Cum ne spune pragmatica limbajelor, este vorba
de acea comunicare în care adevărul propozipiilor
pe baza cărora se iau decizii de interes general
trece prin filtrul argumentărilor, iar în
argumentări contează adevărul propozipiilor, dar
°i justepea interacpiunilor dintre cei care comunică,
veracitatea vorbitorilor °i inteligibilitatea logică °i
linguală a exprimărilor. Democrapia presupune
comunicarea eliberată de constrângerile
institupionale ale situapiilor °i soldată cu triumful
argumentelor mai bune.
Cum să facem ca în democrapia pe care o
practicăm, în condipiile de viapă în care trăim de
fiecare dată, să triumfe argumentele mai bune?
Adică nu interesul privat sau de grup prezentat
insidios ca interes general, nu influenpa banilor
pu°i în joc, nu constrângerile institupiilor
existente, nu presiunea mulpimii celor care aderă
la o abordare, nu prejudecăpile de orice
provenienpă, nu sofismele favorizate de paupera
stăpânire a logicii.
Teza mea este aceea că tocmai în acest punct
poate interveni cu succes morala iubirii
aproapelui °i, deci, a disponibilităpii de a-l asculta
cu luare aminte pe celălalt, de a-i observa
suspinerile, de a-i cântări argumentele °i de a
accepta suspinerile mai bine argumentate în
deliberarea publică. Chiar dacă aceasta implică
punerea în paranteze a propriei noastre abordări!
În a contribui la a extinde continuu în societate
această cultură a argumentărilor văd marea
prestapie potenpială a credincio°ilor în contextul
căutărilor de solupii la crizele de astăzi.
Este confirmat empiric în mod concludent
faptul că democrapia redusă la simpla alegere
periodică a reprezentantilor, oricât de liberă ar fi
alegerea, nu exclude autoritarismul, fie el °i
instalat democratic. Rămîne, de asemenea,
confirmată repetat constatarea că abia o
democrapie asumată ca formă de viapă mai poate
fi solupia democratică la degradările °i
neajunsurile din societăpile de astăzi.
Iar democrapia ca formă de viapă, cum John
Dewey ne-a avertizat, are nevoie de o morală pre-
cum cea pe care o mo°tenim - a iubirii
aproapelui. Credinciosul poate face, în virtutea
culturii din care se împărtă°e°te, cel mai mult
pentru a apropia ora democrapiei ca formă de
viapă. El se poate preocupa, desigur, de soarta
celuilalt în forme concrete variate: de la sprijinul
material, ajutorarea în caz de boală sau bătrânepe,
suportul în momentele dificile, la consolarea în
fapa pierderilor ireparabile °i consolidarea în fapa
loviturilor soartei, care, toate, sunt salutare.
Credinciosul are a le desfă°ura pe toate. El atinge
însă în bine soarta mult mai multor oameni con-
tribuind, cu gândul, vocea °i pledoaria sa publică,
la asanarea democrapiei înse°i, ale cărei beneficii
se răsfrâng, a°a cum ne arată istoria modernă,
asupra celor mai mulpi °i în modul cel mai dura-
bil. Credinciosul î°i măsoară astăzi adâncimea
credinpei prin ceea ce face pentru cei din jur ca
persoane °i comunităpi.
(Din volumul Andrei Marga, Apărarea eticii,
în curs de pregătire)
■
o data pe luna
Din nou cu Nea Ghioaie
^^MirCea Pora
Nea Ghioane, Nea Ghioane, la 55 de ani
arăpi ca un flăcău... bine, sănătos...
Dinspre partea asta totul e “super", “okay"...
glicemia normală, colesterolul sub control, renal
nici o problemă, tensiunea ca la carte, psiho-
motor, echilibrat.
Dumnezeule, Doamne, să ne iertapi, dar
vorbipi ca de la o catedră universitară.
Zicepi prea mult, dar un scriitor, nu-i mai °tiu
numele, la o emisiune, a spus că noi, păranii, am
fi cam mărginipi. Eu, unul, m-am pus de atunci pe
lecturi, să-i pot dovedi lui scârpa-scârpa pe hârtie,
că lucrurile nu stau chiar a°a...
Nea Ghioane, uite de ce-am venit. Oficialii
europeni, că-i °tii, au ajuns la concluzia că pentru
siguranpa în timp a aderării noastre la Uniune, din
partea poporului român sunt necesare eforturi
conjugate... Pricepi?...
Cum să nu, zii mai departe...
A°adar, pe de-o parte, guvernanpii vor face
treburile mari, politica externă, reformele,
eradicarea coruppiei, programele de reabilitare,
privatizările, iar de problemele locale, cu spirit
gospodăresc, prin ora°e, dar mai ales prin sate, se
vor mai ocupa °i oamenii de rând, vreau să zic,
cetăpenii fără grade ai pării...
A°a, cum ar fii...
Păi, uite, aici la Cheche°, la voi, primarul are
treburile lui, dar de repararea unor podepe,
garduri, porpi, o mică îndiguire a râului, ar trebui
să vă ocupapi voi, locuitorii...
Bine, înpeleg... °i mai departe?...
Primarul, dar °i baronul local, Pupuducea, s-au
gândit, nea Ghioane, la matale, cu fonduri,
desigur, să vorbe°ti cu oamenii, cu gospodarii, să
vă punepi nipelu° pe treabă...
Ei, bată-vă să vă bată, mă bucur că v-api gândit
la mine, ca lider, dar eu îs, cum spun francezii,
cam presat, je suis presse, în original, °i nu doar
pentru o zi, două...
Cum a°a, nea Ghioane?...
Păi, uite, acum în Aprilie, nu-s Pa°tele?...
Umblăm după miei, colindăm piepe, ajungem °i
prin Moldova, vopsim ouă, batem toaca, femeile
fac prăjituri, primim, plecăm în vizite...
Bine, atunci în mai...
Gospodarii, poate, pot, dar cu mine-i
problema, cu °efu... Am obpinut chiar prin
domnul Baron, prin Pupuducea, pentru mine °i
nevastă, bilet la mare, în “pre-sezon“, cum se zice
acuma, modern. Trebuie să mergem, mai ales, la
noroaie, la ghiol, că Saveta-i numa noduri la
mâini °i picioare. a-apoi, vreau să-i arăt °i
stapiunile, să mergem măcar o dată cu
hidrobicicleta, dacă apa-i caldă...
Nea Ghioane, bine-i să-ncepepi treaba °i-n
iunie...
Eu nu zic că nu-i bine, da-i vorba de două
nunpi... Se-nsoară Julian, nepotu-meu de frate, c-o
o°ancă, °i ăia petrec, nu să glumesc, iar după
asta, man°a a doua cum ar veni, se mărită
Sudorica, nepoată-mea de soră, cu-n arab, cu rol
mare, se spune, are vreo cinci nume, primu-i
Ahib... Mergem în Liban, c-acolo-i sărbătoarea, °i
uite, eu, chiar citesc cartea “Nunta°ul
Musulman", ca să °tim, noi, românii, la ocazie
cum să procedăm... Of, Doamne, începepi în iulie
atunci, în august...
Aniela Ovadiuc	Androgini
Măi, flăcăi, în luna lui cuptor, pe 40 de grade,
ne-ar cădea °i limbile din gură, pe la podepe, pe la
diguri iar în august, să ne scuze toate
oficialităpile, da culegem strugurii, facem vinul, ne
uităm cum pleacă păsările călătoare...
A°a-i, nea Ghioane, să zicem atunci un
Septembrie, un Octombrie...
Măi, pui°ori, să vă spui ceva... de când citesc
s-a trezit în mine o stare, pot să-i zic, poetică... În
septembrie, ruginesc pomii, cad primele frunze,
stelele sclipesc altfel, vreau să privesc natura cum
merge spre iarnă, iar în octombrie, luna brumei,
nu mai ies gospodarii, să repare garduri, poduri,
că-i deja frig, au reumă, îi suferinpă la °ale...
În final, nea Ghioane, ar mai fi două
posibilităpi... Noiembrie °i Decembrie...
Ar mai fi, nu zic nu, dar eu în noiembrie, mă
retrag cu noul meu prieten Bacovia, iar în decem-
brie, la prima zăpadă, o chem pe nevastă lângă
mine °i uitându-ne pe geam, înspre strada la capă-
tul căreia e discoteca, îi citesc... tot din Bacovia...
"Te uită, Savetă, cum ninge decembre/ Prăpăd e-
napoi °i-nainte"... pe urmă e Sf. Nicolae...
Crăciunul... nu se mai poate face nimic..
P.S.
Pe nea Ghioane nu l-am inventat eu, el pur °i
simplu este... cu topii suntem cuprin°i, de veacuri,
în fiinpa lui... oameni de rând, °efi de diferite
grade, politicieni mari °i mici... Noi suntem, cu
mici exceppii, Nea Ghioane...
■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Black Pantone 253 U
filosofia
Străinul din Callipolis (IX):
Himera filosofului-rege (1)
Jlovan Drehe
I.	Aristocles, fiu al lui Ariston °i al Perictionei,
a devenit prizonierul unui trup material cândva în
timpul celei de-a 88 olimpiade, 428/427 î.e.n., cel
mai probabil la Egina, într-o familie aristocratică
ateniană. De partea tatălui putea să-°i urmărească
o descendentă până în labirintul mitului, unde-l
găsim pe regele mitic Codrus al Atenei, iar de
partea mamei până la Solon, legiuitorul (Diogene
Laertios, Despre viepile °i doctrinele filosofilor III,
1-3). Însă familia mamei era mult mai influentă
politic în acele zile. Fratele acesteia, Charmides, °i
vărul ei, Critias, s-au numărat printre „Cei
treizeci", despre care am mai amintit în textul
anterior, dedicat lui Socrate. Ariston a murit pe
când Aristocles era încă foarte tânăr, iar, după
obiceiurile vremii, mama sa, Perictione, s-a
căsătorit cu unchiul ei, Pirilampes. Acesta din
urmă a fost trimis al grecilor la curtea regală a
Imperiului Persan, fiind probabil un apropiat al
lui Pericle (Platon, Charmides 157e-158c).
Tânărul Aristocles a fost educat în spiritul
vremii °i încă din tinerepe i se trage °i numele
după care a fost recunoscut în istorie, Platon,
apelativ originând, conform lui Neanthes din
Cyzic, fie în abundenpa stilistică, fie în lăpimea
frunpii (Diogene Laertios, Despre viepile °i
doctrinele filosofilor III, 4). În tinerepe se spune
că ar fi scris poezii °i tragedii °i că i-ar fi urmat
pentru o vreme pe Cratylos heracleiticul °i pe
Hermogenes din °coala lui Parmenide (Aristotel,
Metafizica I, 5, 987a31-32; Diogene Laertios,
Despre viepile °i doctrinele filosofilor III, 4, 6).
Diogene Laertios ne relatează că ar fi participat
chiar la câteva bătălii de la sfâr°itul războiului
dintre Sparta °i Atena (Diogene Laertios, Despre
viepile °i doctrinele filosofilor III, 8).
Însă, de departe, cel mai important eveniment
din tinerepea lui Platon a fost întâlnirea cu acela
care-i va determina în cel mai înalt grad existenpa:
este bineînpeles vorba de întâlnirea sa cu Socrate.
Tradipia anecdotică ne spune că Platon era
pregătit să participe cu o tragedie la o competipie,
dar atunci când l-a audiat pentru prima dată pe
Socrate, lângă templul lui Dionysios, °i-a sortit
creapia zeului foc (Diogene Laertios, Despre viepile
°i doctrinele filosofilor III, 5). În această linie,
foarte marcante pentru tinerepea sa par să fi fost
alte două evenimente, care au avut loc în Atena
sfâr°itului de veac V °i începutului de veac IV
î.e.n. Participarea tânărului Platon la aceste
evenimente nu a fost directă, acesta preferând,
poate surprinzător pentru vârsta sa, observarea de
pe margine în locul implicării directe. Este vorba
de tirania „Celor treizeci", respectiv procesul lui
Socrate.
Nu trebuie să fim mirapi de această înclinapie
juvenilă, ea fiind comună în acele zile: după
propria mărturisire de la începutul Scrisorii a VII-
a, în tinerepe a fost fascinat, ca orice tânăr atenian
de familie bună, de mirajul politicii. Legat de „Cei
treizeci" Platon poveste°te cum cincizeci °i unu
de oameni au ajuns la putere, din ace°tia
douăzeci °i unu fiind învestipi cu atribupii
administrative în Atena °i portul Pireu, iar 30
având autoritate supremă în cetate. Printre cei
treizeci Platon avea °i două rude apropiate,
Critias °i Charmides, amintipi deja. Ace°tia i-au
propus să ia parte la guvernare, dar tânărul
Platon a preferat să stea pe margine °i să observe
inipial în ce mod „Cei treizeci" vor încerca, sau
poate reu°i, să înalpe moral cetatea. Din
nefericire, nedreptăpile °i abuzurile s-au pinut lanp,
iar precedentul haos democratic a ajuns să fie
văzut cu ochi mai buni decât actuala dictatură
oligarhică a „Celor treizeci". În mod special
Platon pare să fi fost dezgustat de ceea ce i s-a
întâmplat lui Socrate, acestuia din urmă
ordonându-i-se să-l aresteze pe Leon din Salamina,
un cetăpean care nu se făcea vinovat de nimic, °i
să-l aducă la judecată. Socrate nu s-a alăturat
celorlalpi executanpi, simpind că astfel ar deveni
complice la abuzurile tiranilor. A ales să se retragă
°i să se întoarcă acasă. La fel a făcut apoi °i
tânărul Platon, după ce a fost martor la alte
câteva episoade de aceea°i natură (Platon,
Scrisoarea a VII-a, 324d-325a; Apărarea lui
Socrate, 32c-d).
Socrate scăpase teafăr în urma acelui refuz, cei
treizeci fiind curând îndepărtapi de la putere. Cu
această ocazie Platon a devenit din nou interesat
de viapa cetăpii, mai ales când a observat că aceia
care au revenit din exil au dat dovadă de
moderapie °i nu au mai menpinut ciclul
răzbunărilor politice. A fost însă crunt dezamăgit
când însu°i Socrate, omul pe care-l admira cel mai
mult, a fost chemat la judecată într-un proces de
impietate, judecat în poate cel mai celebru proces
al antichităpii, găsit vinovat °i executat în urma
unui vot democratic al celor prezenpi (Platon,
Scrisoarea a VII-a, 325a-c; Euthyphron, Apărarea
lui Socrate; Criton; Phaidon). Drept urmare
acestor experienpe, de°i încă mai spera să-°i
găsească companioni care să-i împărtă°ească ideile
politice, ultimele speranpe îi sunt treptat
îngropate. Idealurile grece°ti inspirate de paideea
acelor zile nu păreau a fi coborâte pe străzile °i în
agora Atenei. Î°i dădea seama că nu va putea să-°i
ducă la îndeplinire planurile, toate cetăpile, nu
doar Atena, fiind departe de perfecpiune când
vine vorba de guvernare. În Scrisoarea a VII-a
Platon (sau cel care scrie în numele lui)
mărturise°te: „Astfel, cu cât examinam oamenii ce
conduceau politica de atunci, precum °i legile °i
obiceiurile în fiinpă, cu atâta îmi dădeam seama
că îmi va fi foarte greu să realizez cum trebuie
programul meu politic, acpiune ce reclamă
neapărat sprijinul unor prieteni sinceri °i al unor
partizani devotapi. Unde să-i găse°ti? Printre
cetăpenii actuali nu era u°or să-i afli, pentru că
Statul nu mai era cârmuit după datinile °i
rânduielile străbune; să-mi dobândesc alpii noi, cu
o relativă u°urinpă, ... era un lucru la care nu mă
puteam gândi. Legile °i moravurile se stricau °i
răul sporea în a°a măsură că pe mine, care odată
fusesem plin de un a°a de neostoit avânt pentru
viapa politică, priveli°tea aceasta ce îmi arăta cum
toate se năruie în toate părpile m-a făcut în cele
din urmă să ajung năuc" (Platon, Scrisoarea a VII-
a, 325c-e; trad. atefan Bezdechi). Ajuns în această
fundătură, în această aporie de ordin practic,
Platon, a°teptând momentul potrivit pentru a
acpiona, moment ce se lăsa însă mult a°teptat, °i-a
dat seama încetul cu încetul de ce ar avea nevoie
°i ce trebuie să facă: „În cele din urmă am înpeles
că toate statele sunt rău ocârmuite, căci legiuirile
lor suferă de un rău aproape de nelecuit, dacă nu-
s întocmite după o pregătire foarte grijulie
împreunată cu un anumit noroc. Astfel fără voia
mea am fost silit să laud adevărata filosofie °i să
recunosc că numai ea ne dă putinpa să vedem în
ce constă dreptatea atât în viapa publică, precum
°i în toate detaliile viepii particulare, °i că neamul
omenesc nu va înceta să se zbată în tot felul de
suferinpe, până când sau tagma adevărapilor
filosofi va ajunge să depină puterea politică, sau
cârmuitorii diferitelor state vor începe, mânapi de
o divină norocire, să se îndeletnicească cu
adevărata filosofie." (Platon, Scrisoarea a VII-a,
326a-b; trad. atefan Bezdechi). În această stare
sufletească Platon a decis să-°i părăsească cetatea
°i să pornească în căutarea himericelor fiinpe
înzestrate în alcătuirea lor cu toate acestea, iar pe
parcursul acestei căutări se vor prinde contur
ni°te spectre care de atunci vor bântui neîncetat
gândirea politică a omenirii.
II.	În urma deziluziei, Platon î°i începe
Wandeijahre, mai înaintat în vârstă decât
predecesorii săi presocratici. O primă oprire o
face la Megara, unde Euclid (cca. 430 - 360
î.e.n.), discipolul lui Socrate cel mai înclinat spre
disputa în contradictoriu, °i-a întemeiat o °coală
de filosofie, °coală ce avea să fie cunoscută încă
din antichitate drept acoala Megarică sau
Dialectică. De acolo ar fi pornit către Cyrene, în
nordul Africii aproape de Egipt, unde a învăpat un
timp cu Theodoros matematicianul, maestru al
unei °coli filosofice întemeiată în colonia
grecească. Platon, în buna tradipiei a filosofilor
greci a ajuns °i în Egipt, unde, se spune, a fost
chiar vindecat de preopii egipteni. Dar vizita cea
mai semnificativă pentru rândurile de fapă a fost
în Sicilia, unde i-a întâlnit pe pitagoreii Philolaus
°i Eurytos (Diogene Laertios, Despre viepile °i
doctrinele filosofilor III, 6).
În timpul vizitei sale aici, Platon a ajuns la
Siracuza, cetatea întemeiată de Archias al
Corintului (Strabon, Geografia VI, 2, 4). Aici a
avut Platon o descoperire pe care o putem numi
fatidică, având în vedere consecinpele de mai
târziu: găsirea unei cetăpi în care Platon a crezut
că-°i va putea realiza visul. Când Platon a ajuns la
Siracuza, cetatea se afla sub conducerea tiranică a
lui Dionisios I, numit °i cel Bătrân (cca. 432 -
367 î.e.n.), care s-a ridicat la putere în
circumstanpele unei Siracuze slăbite de pe urma
războiului cu Atena °i a războaielor consecutive
dintre greci °i cartaginezi pentru supremapie în
Sicilia. În timpul tiraniei acestui Dionisios,
Siracuza a devenit cel mai important °i influent
ora° grecesc din Sicilia, influenpa sa întinzându-se
până în Italia de Sud °i Grecia continentală. Ceea
ce Platon a găsit la curtea Siracuzei nu era de
natură să impresioneze un tânăr fascinat într-o
anumită măsură de învăpături aristocratice grece°ti
sau pitagoreice, înclinat spre un mod de viapă
frugal dedicat virtupii. De°ertul aretaic menpinut
de excesele gastronomice °i sexuale ale sicilienilor
în general °i ale siracuzanilor în special nu păreau
a fi foarte îmbietoare pentru filosoful atenian.
Dionisios I, în urma obositoarelor preocupări
despotice °i belicoase, trebuia să-°i trateze boala
„singurătăpii tiranului" (Platon, Scrisoarea a VII-a,
331e-332a), iar în scop terapeutic scria piese
dramatice sau invita la curte poepi °i filosofi.
Toate acestea se desfă°urau într-un etern cadru
sympoziastic, fiecare invitat fiind dator să-i ofere
tiranului, la ordin, câte o odă în litru antic. Nu
topi însă se lăsau purtapi de valul fobico-bahic.
18
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Vestit este exemplul poetului Philoxenus din
Cytherea, care, atunci când i s-a cerut o astfel de
laudă, a preferat, în loc să se ploconească °i să
lingu°ească în fapa tiranului, să poarte lanpurile
unui sclav într-o carieră (Diodorus Siculus,
Biblioteca istorică XV, 6). La dolce vita de la
curtea siracuzană i-a atras °i pe câpiva filosofi din
cercul socratic, precum Aischines (Diogene
Laertios, Despre viepile °i doctrinele filosofilor II,
60-64) sau Aristip Cirenaicul, un veritabil dandy
al Antichităpii. După cum e de a°teptat, multe se
întâmplau în curte la Dionis, iar °i mai multe se
întâmplau în pove°tile care circulau despre aceasta
prin lumea greacă. Acesta este mediul în care a
ajuns Platon, iar cu acest prilej a observat direct
ceea ce considera a fi mai putred în cetăpeni:
înrobirea prin pasiuni, condipia necesară pentru
instituirea °i menpinerea fiecărui regim opresiv din
punctul său de vedere, fie că vorbim de tiranie,
oligarhie sau democrapie. În cuvintele autorului
Scrisorii a Vii-a: „Ajuns aici, viapa lor pretinsă
fericită, plină de ospepe italice °i siracuzane, nu
mi-a plăcut câtu°i de pupin: să-pi duci traiul
îmbuibându-te de două ori pe zi, să nu te culci
niciodată noaptea singur... °i toate celelalte lucruri
inerente unei astfel de viepi!" (Platon, Scrisoarea a
Vii-a, 326d; trad. atefan Bezdechi).
III.	Platon ajunge la curtea lui Dionisios I în
jurul anului 388 î.e.n., pe când se afla în akme-u\
viepii sale. Ceea ce a găsit Platon la Siracuza, viapa
depravată de la picioarele tiranului, nu i-au făcut
o impresie prea bună, iar Dionisios cel Bătrân era
foarte departe de filosoful-rege visat de Platon.
Dar în toată această atmosferă filosoful a întâlnit
un tânăr special care-i va reaprinde speranpele:
Dion.
În Scrisoarea a Vii-a tânărul Dion este descris
ca fiind cel mai promipător °i mai receptiv tânăr
întâlnit de Platon: „Când frecventam pe Dion,
atunci tânăr, inculcându-i principiile mele
privitoare la fericirea oamenilor atât prin cuvinte,
cât °i sfătuindu-l să le înfăptuiască aievea, se pare
că fără să-mi dau seama eu pregăteam oarecum
incon°tient viitoarea ruină a tiraniei. Căci Dion,
care avea o minte foarte ageră pentru orice °i mai
ales pentru spusele mele, m-a înpeles a°a de
repede °i de temeinic cum nu mi s-a întâmplat să
mă înpeleagă nici unul din tinerii cu care am avut
vreodată de-a face, °i s-a hotărât ca de aici încolo
să îmbrăpi°eze un fel de viapă deosebit de al
majorităpii italienilor °i sicilienilor, punând
virtutea mai presus decât un trai închinat plăcerii
°i desfătărilor." (Platon, Scrisoarea a Vii-a, 327a-b,
trad. atefan Bezdechi). Tânărul siracuzan nu doar
că era predispus să înfăptuiască ceea ce dorea
Platon, ci se pare că avea chiar °i mijloacele
necesare în această direcpie: statut social, influenpă
politică °i resurse economice, toate acestea pentru
că era un apropiat al tiranului, fiind fratele uneia
din sopiile acestuia din urmă, Aristomache. Se
pare că Dionisios cel Bătrân a ajuns să-l aprecieze
pe tânărul său cumnat atât de mult încât să-i
încredinpeze misiuni diplomatice de maximă
importanpă, cum ar fi ambasade la cartaginezi
(Plutarh, Viapa lui Dion IV, 1-2; V, 8 etc.).
Astfel se face că, prin intermedierea lui Dion,
tiranul siracuzan acceptă să-l întâlnească pe filosof
într-o perioadă de răgaz (Plutarh, Viapa lui Dion
V, 7). Audienpa cu tiranul nu s-a desfă°urat după
a°teptări. Tema discupiei a fost una dintre cele
arzătoare ale zilei, adică tema virtupii, cu accent
special pe cazul „bărbăpiei". Audienpa părea a fi
vrăjită de darul oratoric al filosofului. Chiar °i
tiranul dădea aceea°i impresie, de°i Platon a
început să suspină câteva teze pupin ciudate,
paradoxale, pentru acel context, teze cum ar fi:
cei mai lipsipi de bărbăpie sunt tiranii sau cei mai
nefericipi oameni sunt cei care comit nedreptăpi.
Întrevederea pare să se fi încheiat când Dionisios
I l-a întrebat mâniat pe Platon de ce a venit
Sicilia, iar apoi, la răspunsul filosofului cum că ar
fi venit pentru a găsi un bărbat virtuos, i-a
retezat-o: după toate aparenpele, nu a găsit încă
vreunul până în acel moment (Plutarh, Viapa lui
Dion V, 1-4). Platon ar fi trebuit să realizeze acest
lucru din timp, fiind vorba despre un loc unde
filosof oficial era considerat mai degrabă
hedonistul Aristip. Într-o altă versiune,
contrarierea tiranului a avut loc după ce Platon i-
ar fi spus că scopul cel mai bun nu este
determinat doar de voinpa unică a tiranului.
Dionisios i-ar fi replicat că flecăre°te ca un bătrân,
iar Platon i-ar fi răspuns că Dionisios vorbe°te ca
un tiran (Diogene Laertios, Despre viepile °i
doctrinele filosofilor III, 18).
Dat fiind că Platon se credea în situapia de a fi
ie°it din pentru ca mai apoi să revină cu un scop
bine determinat în pe°teră (Platon, Republica
514a sqq.), Dionisios °i-a dat seama că filosoful
atenian nu era chiar un trol, cum era de pildă
Aristip, iar drept consecinpă tiranul s-a gândit ca
în prelungirea replicilor verbale să-i administreze
filosofului, oarecum la schimb, o lecpie de natură
tot politică. Plutarh relatează în Viapa lui Dion că
tiranul i-ar fi ordonat unui anume Pollis,
lacedemonian venit la Siracuza pentru a discuta
despre posibilitatea reformării alianpei siracuzano-
spartano-persane împotriva Atenei, să-l ajute pe
Platon să înpeleagă ce înseamnă una din relapiile
definitorii pentru acele vremuri, cea dintre stăpân
°i sclav. Astfel Platon este vândut ca sclav în
Egina natală, aflată în război cu Atena la acel
moment. În varianta lui Diodorus Siculus aflăm
că tiranul l-a vândut ca sclav chiar la Siracuza,
pentru 20 de mine. Se spune că Platon ar fi fost
eliberat doar după ce a fost cumpărat de apropiapi
de-ai săi, posibil de către un anume Aniceris din
Cyrene, după cum relatează Diogene Laertios
(Plutarh, Viapa lui Dion 5, 5-7; Diogene Laertios,
Despre viepile °i doctrinele filosofilor III, 18-21;
Diodorus Siculus, Biblioteca istorică XV, 7).
IV.	În urma acestui e°ec, Platon s-a întors la
Atena. Acolo, împreună cu alpi iubitori de
înpelepciune au ales grădina eroului Hecademos
ca loc de întrunire °i de realizare a idealurilor.
Astfel a fost întemeiată, cândva în anii 380 î.e.n,
cea mai longevivă °i poate cea mai influentă
°coală filosofică a antichităpii, Academia, cu o
istorie de aproape un mileniu, până când a fost
închisă în secolul V e.n. în timpul împăratului
Iustinian (Diogene Laertios, Despre viepile °i
doctrinele filosofilor III, 7, 20), Platon având rolul
de prim conducător. Aici a putut filosoful atenian
în sfâr°it să-i pregătească °i să-i trimită în lume,
dacă nu pe râvnipii filosofi regi, măcar pe viitorii
filosofi ai regilor.
■
Aniela Ovadiuc
Obiecte în cuptor, ardere raku
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
19
opinii
Literatura vine de la Cluj
Nicolae Iliescu
Aniela Ovadiuc	Scrisoare 3
Vorbind rar, cu pauze, ardelenii regenerează
cuvintele, descoperind hieroglife nebănuite.
Prin transmutare °i condensare active, omul
sfinpe°te locul, dar °i locul sfinpe°te omul. Astfel
zis, Clujul este un spapiu unde cuvintele au ecou.
Istoria lui (Klausenburg, Kolozsvar) este com-
pusă din cicatrici. Istoria însă°i a Transilvaniei,
pinutul a cărui Capitală a fost °i este (1790-1848;
1861-1867; 1918 °i până în prezent) se cite°te în
pozipie de dreppi. Încremenit în magma dealurilor,
Clujul e un fel de vals dansant la brapul vechii
Europe. Palate, grădini, cetăpi... Amprente gotice,
baroce dar °i „Jugendstil"...
Clujul °i-a propus demult să investească în cul-
tură, fapt pentru care a dat o serie întreagă de
cărturari, scriitori, arti°ti. El a fost întotdeauna
avangarda (cât de tocit este acest cuvânt, mai ales
aplicat aici!) viepii culturale a Ungariei °i a
României. Poate de aceea el este °i un punct
deosebit de important pe harta Europei. Poate de
aceea el se încăpăpânează °i astăzi să fie un ora°
european, nu provincial a°a cum sunt, la noi,
aproape toate celelalte.
Nefiind ardelean decât în măsura în care orice
român e °i ardelean, nu am fost niciodată
emopionat de spiritul Europei Centrale. Dar mi-a
plăcut întotdeauna gustul cultural rafinat, pupin
romantic, pupin decadent al clujeanului. Pasiunea
lui pentru cititul ziarelor de dimineapă, pentru
conversapie (în pofida prejudecăpii că ardelenii
sunt taciturni), pentru muzică (nu °tiu cum
Dumnezeu, dar aproape topi prietenii mei clujeni
au ureche muzicală, au voce °i °tiu o mulpime de
cântece), pentru jocul de °ah (un loc unde se
vede °ah de nivel internapional este redacpia revis-
tei Tribuna), pentru punctualitate (veritabilă insti-
tupie ce impune nu distanpă ci, dimpotrivă,
apropiere ordonată).
Căldura clujeanului este mai mult sobră. El
este politicos până la exces °i nu-l popi vizita
acasă decât după o discupie telefonică în prealabil.
Asta nu înseamnă deloc că este un tip rece. Din
contră, te treze°ti cu el că te conduce la gară °i-pi
strecoară °i o plasă cu câteva sandvi°uri °i o sticlă
de puică dublu-distilată, pentru drum. Chiar dacă
îl cuno°ti pentru prima oară. Sau poate tocmai de
aceea...
Primul contact cu acest mare ora° transilvan l
am avut grapie medierii foarte bunului meu pri-
eten, Tudor Dumitru Savu. Ne-am întâlnit la un
colocviu „Eminescu", am discutat la un pahar de
coniac despre Beobachtungen, despre (normal)
Eminescu, despre Sadoveanu, despre proză
(aklovski), despre Dinamo °i Universitatea
Craiova (eu am copilărit pe °oseaua atefan cel
Mare, asta e!) °i despre întâlnirea cu °eful
redacpiei Tribuna, marele scriitor român Dumitru
Radu Popescu, cel căruia îi trimisesem un text la
recomandarea mentorului meu, profesorul Ovid
S. Crohmălniceanu, text pe care-l semnasem Nic.
Elian. Am cunoscut ulterior cartierul Mănă°tur,
biserica numită Calvaria, oameni deosebipi ce au
devenit cu timpul prieteni adevărapi: cei de mai
sus, profesorii Liviu Petrescu, Ion Vlad, Mircea
Borcilă (un fel de rudă) °i Mircea Zaciu, Tudor
Vlad, Horia Bădescu, familia Zaharia, nea Petrică
Buc°a, Doina Cetea, Eugen Uricariu, Augustin
Buzura, dom’ Nae Prelipceanu, Vasile Sălăjan,
Radu Mare°, Constantin Zărnescu, Ion Cocora,
Vasile Grunea, Vasile Gocan, Kiraly Laszlo, Mozes
Attila °i mulpi alpii. Alpii au devenit, din păcate,
amintire, ca distinsa profesoară Ioana Em.
Petrescu, ca °i Marcel Constantin Runcanu.
Dumnezeu să-i odihnească! Nu am să uit nicio-
dată cercul prieteniei desenat în acest ora°, a°a
după cum nu am să-mi uit niciodată prietenii.
Emopiile „politice" (vorba „politică", aidoma vor-
belor „afacere" °i „contract" au pentru mine o
conotapie care mă sperie!) nu sunt pasiuni, nici
măcar sentimente °i cântăresc mult mai pupin în
balanpa prieteniei decât întâlnirile împinse dincolo
de miezul noppii cuvintelor. Acest lucru l-am
învăpat la Bucure°ti °i l-am °lefuit la Cluj.
Sentimentalismul îmi stă în caracter °i trans-
pare, mai mult ca sigur, °i în aceste rânduri. Dar
sentimentalismul de bună factură nu pi-l poate da
decât întâlnirea lucidă cu oamenii. ai acest drum
nu poate fi tăiat în suflet decât după ce ai văzut
Clujul.
Clujul nu este un ora°, el este un peisaj, o
vacanpă, un athanor, o bibliotecă. El °i întreaga
Moldovă trebuie să figureze în bibliografia
oricărui scriitor român.
■
20
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
"2^
(Jj) Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
educația
Din istoria marilor idei
pedagogice (2)
Nicolae luga_________________________________
Pythagora (1)
Celebrul filosof °i matematician al antichității
s-a născut pe la 580 înainte de Hristos, în insula
Samos. Era cu vreo patruzeci de ani mai tânăr
decât Thales din Milet, cu care de altfel s-au
cunoscut. ai după cum filosofia ioniană a început
cu Thales, filosofia italică a început cu Pythagora.
În tinerețe, după cum spune autorul antic
Diogene Laertios (în celebra sa carte Vierile °i
doctrinele filosofilor, VIII, 1), Pythagora a fost
elevul lui Ferekyde din Syros, prieten al lui
Thales. Era atât de dornic de învățătură, încât °i-a
părăsit țara, a călătorit mult °i s-a inițiat în toate
misteriile °i ritualurile, nu numai ale Greciei ci °i
ale țărilor străine. lamblichos, în Viapa lui
Pythagora (cap. 12), arată că Thales l-a povățuit
pe Pythagora să meargă pe mare în Egipt °i să
intre în legătură cu preoții din Memphis °i
Diospolis. Pythagora luat cu sine, poate la sfatul
aceluia°i Thales, trei vase de argint, pe care le-a
dus în dar preoților din Egipt. Pe de altă parte,
Pythagora avea asupra sa °i o scrisoare de
recomandare de la Policrate, tiranul Samosului,
către faraonul Amasis al Egiptului. A°adar, în
Egipt, Pythagora a avut un statut privilegiat °i a
rămas acolo multă vreme, suficient pentru a
învăța limba °i a se iniția în mistere, sau cum
spune doxograful: „a vizitat sanctuarele egiptene
°i a învățat doctrinele tainice ale egiptenilor cu
privire la zei" (Diog. Laert., VIII, 3). Apoi a
călătorit °i la chaldeeni. Când s-a întors în patria
natală, Samos, țara se afla tot sub tirania lui
Policrate. Nu a putut rămâne mult timp aici °i a
plecat la Crotona, în Italia, unde °i-a adunat
discipoli °i a înființat o °coală. Una dintre primele
°coli, bine organizată °i cu reguli stricte, din
istorie.
acoala lui Pythagora - destinată adulților, nu
copiilor - a rămas celebră °i exemplară până în
zilele noastre. La Crotona, după cum ne
încredințează Porphyrios °i Aulus Gellius ,
Pythagora a avut un succes deosebit. Era un
bărbat în floarea vârstei, înalt, cultivat,
fermecător, calități prin care a reu°it să câ°tige
sufletele bătrânilor care alcătuiau sfatul cetății
(Porphyrios, Vita Pyth., 18). La îndemnul
arhonților, a rostit în piața publică mai multe
cuvântări, a adresat pentru tineri cuvinte de
îndreptare, ba a vorbit anume °i pentru femeile
care s-au adunat să-l asculte. Faima învățăturii sale
s-a întins repede peste tot °i °i-a câ°tigat mulți
adepți. Ceea ce preda însă discipolilor în mod
separat nu afla nimeni, deoarece modul în care î°i
organiza lecțiile ținute în fața acestora nu era
lăsat la voia întâmplării. Discipolii făceau un
legământ să păstreze tăcerea cu privire la secretele
inițierii. A°adar, Pythagora a pus bazele unui
învățământ public °i, separat, a unuia pentru un
cerc restrâns de inițiați. În categoria °tiințelor
esoterice intrau cele învățate despre matematici,
despre cosmos sau despre nemurirea sufletului. În
tot cazul, Pythagora °i °coala sa au realizat o
sinteză între cuno°tințele de geometrie ale
egiptenilor °i cele astrologice ale chaldeenilor.
Potrivit celor spuse de Platon în Timaios,
Pythagora a petrecut la Crotona douăzeci de ani
după care, în urma unor întâmplări dramatice, a
emigrat la Metapont.
Normele de organizare a °colii lui Pythnagora
°i de instruire a discipolilor ne-au fost transmise
amănunțit de către Aulus Gellius (Noppi atice, I,
9). Chiar de la început, când î°i exprimau dorința
să învețe, tinerii erau supu°i unui examen, li se
cerceta firea °i caracterul, se încerca inclusiv
stabilirea capacităților intelectuale plecând de la
analiza fizionomiei . Pentru începătorul care era
primit la învățătură se prescria un anumit timp de
tăcere, dar nu se fixa acela°i timp pentru toți, ci
fiecare î°i avea propriul timp de tăcere, după
capacitatea intelectuală de care dădea dovadă. Cel
care se afla în timpul în care trebuia să tacă,
asculta ce spuneau alții °i nu avea voie să
comenteze cele auzite, nici măcar să întrebe, în
eventualitatea că nu ar fi înțeles ceva. Timpul de
tăcere nu dura la nimeni mai puțin de doi ani, în
unele cazuri se întindea până la cinci ani.
Inițiații în °coala lui Pythagora aveau trei
grade. Primul grad, alcătuit din cei care tăceau °i
ascultau, se numea akustikoi (auditori). După ce
învățau în ascultare °i tăcere, ei puteau fi avansați
la gradul al doilea numit ekemytia, al oamenilor
învățați, calitate în care aveau voie să vorbească,
să-°i spună părerile °i să scrie cele auzite. În fine,
în cel de al treilea grad inițiații se numeau
mathematikoi, anume inițiați în matematici,
domeniu ce cuprindea pe atunci, alături de
geometrie, °i muzica °i celelalte discipline
superioare. În gradul al treilea se considera că
inițiatul era apt să mediteze pe cont propriu.
Important este că timpul care trebuia petrecut în
tăcere era totodată un exercițiu pentru a învăța
„stăpânirea limbii", adică păstrarea unui secret
inițiatic. Termenii abstracți învățați aici trebuiau
să capete dimensiunea unui adevăr trăit. După
trecerea perioadei de ascultare °i învățare a
simbolurilor, novicii depuneau un jurământ, care
marca faptul că intrau în posesiunea unei
cunoa°teri esoterice care nu trebuia divulgată cu
nici un chip °i, tot atunci, î°i puneau bunurile
persoanele în comun cu ceilalți membri ai
confreriei. Dacă se întâmpla ca vreunul să nu facă
progrese, să învețe greu sau să nu respecte
doctrina sau să nu se stăpânească în această
perioadă de încercare, el era exclus din ordin în
cadrul unei ceremonii aparte, în care era
considerat mort pentru ceilalți (Iamblich. Vita
Pyth., 17), ba uneori i se făcea chiar °i un
kenothaf (mormânt fictiv), i se înapoiau bunurile
puse în comun °i înceta orice solidaritate cu
ceilalți frați, care nu îl mai recuno°teau în nici un
fel.
acoala lui Pythagora °i-a încetat activitatea în
împrejurări tragice, relatate de către acela°i
Iamblichos (idem, 248). În ora° exista un partid
în fruntea căruia se afla un oarecare Kylon, om
bogat dar lipsit de orice merite, precum °i lipsit
de caracter. Acest Kylon a încercat în mod
insistent să intre în confreria pythagorică, dar a
fost respins. S-a adresat personal lui Pythagora,
care era deja bătrân, dar maestrul l-a refuzat °i el.
Atunci Kylon °i acoliții săi, plini de invidie °i ură,
au dat foc casei în care se aflau ucenicii lui
Pythagora la o întrunire, unii au ars de vii, iar cei
care au încercat să scape cu fuga au fost urmăriți
°i uci°i, încât abia câțiva mai tineri au reu°it să
rămână în viață. Nu se °tie exact ce s-a întâmplat
în acele împrejurări cu Pythagora însu°i. După
unele surse maestrul, pe atunci în etate de 80 de
ani, ar fi fost ucis în condițiile în care a refuzat să
scape cu fuga (Diogene Laertios), dar după alte
surse, între care °i Iamblichos, încă înainte de
această întâmplare Pythagora ar fi emigrat în
cetatea Metapont, unde ar mai fi trăit până la o
sută de ani. acoala fondată de către Pythagora a
supraviețuit încă multă vreme, fiind una dintre
cele mai longevive °coli de filosofie din
antichitate, izvoarele scrise arătând că pythagoricii
°i-au menținut confreria neîntreruptă vreme de
peste trei sute de ani. De aceea, ulterior a devenit
dificil, dacă nu chiar imposibil, să se delimiteze
cu exactitate care sunt învățăturile pe care le-a
predat maestrul însu°i °i care sunt contribuiții
adăugate de către numero°ii săi discipoli de-a
lungul vremii. Se pare că dintre scrierile lui
Pythagora nu s-a păstrat nimic, dar un corp de
scrieri pythagorice se aflau în circulație un secol
°i jumătate mai târziu.
Ideile pedagogice - de fapt de pedagogie
socială - ale lui Pythagora sunt condensate în
precepte. Când avem în vedere învățătura lui
Pythagora, trebuie să parcurgem mai întâi
preceptele adresate discipolilor săi. Acestea sunt
de regulă formulări eliptice, imperative,
nedemonstrabile, non-argumentative °i non-
discursive, sunt practic ni°te propoziții care
trebuie să fie primite °i respectate ca pe ni°te
adevăruri de credință. În unele cazuri însă este
vorba de referiri la simboluri, care sunt totodată
°i explicate. Un obiect comun din lumea reală
constituie în acela°i timp °i un simbol, a cărui
semnificație este cunoscută doar de către inițiați.
De exemplu, se pune întrebarea: ce sunt Insulele
Fericiților?, iar inițiații °tiu că răspunsul la această
întrebare este: Soarele °i Luna. Apoi: care este cea
mai înaltă înțelepciune? - răspuns: numărul. Care
este cel mai frumos lucru? - răspuns: armonia,
etc. Cel mai interesant percept pare a fi acela care
spune: „Nu vorbi despre subiecte esoterice fără
lumină!", ceea ce este de fapt acela°i lucru cu
ceea ce s-a transmis până azi, anume ritualurile
pentru inițiați se desfă°oară numai după
aprinderea unor lumini într-un mod anume
prescris, respectiv în prezența unor „lumini", care
în realitate semnifică în mod codificat, într-un
limbaj ascuns pentru profani, obiecte cu anumită
relevanță simbolică.
La unele precepte pedagogice se menționează
°i din care cauză trebuie să se procedeze a°a °i nu
altfel. De pildă: trebuie să faci copii, pentru că
trebuie să la°i după tine pe cineva care să
slujească mai departe divinității. Desigur,
imperativul era valabil numai pentru lumea
profană, deoarece pentru membrii ordinului era
obligatoriu celibatul. Sau alt percept: să nu ajuți
pe unul care dă jos o greutate de pe umăr, ci
numai pe cel care ridică o greutate, pentru că „nu
se cade să fii cauza lipsei de trudă a cuiva". Nu
trebuie să te întorci din drum când mergi la
templu, pentru că nu se cuvine să faci din slujirea
zeilor o îndeletnicire secundară. Să nu mănânci
carne decât din animalele aduse de jertfă, pentru
că în celelalte animale se pot întrupa suflete
omene°ti. Nu trebuie să ne rugăm pentru noi
în°ine, pentru că noi nu °tim ce ne poate fi de
folos, ci numai Zeul °tie acest lucru. De notat în
"
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
21
(ț) Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
"
treacăt că Pythagora este primul filosof din Grecia
care, atunci când se referă la divinitate, nu
folose°te pluralul „zei" ci numai singularul „Zeu",
cu articol hotărât, „Zeul", ceea ce denotă
prefigurarea unei conceppii monoteiste.
Alte precepte pedagogice sunt doar enunpate,
fără a fi motivate, dar motivele se pot întrevedea
lesne. De pildă: să nu consumăm inima
animalelor! Pentru că (deducem noi) în inimă se
află sediul sufletului. La fel, la vechii evrei era
strict interzis să se consume sânge de animal
pentru că, spunea Legea lui Moise, sângele era
însă°i viapa animalului. Sau un alt precept: să nu
urinezi cu fapa spre soare! Pentru că (de asemenea
trebuie să deducem noi) asta ar însemna o
necuviinpă fapă de Ra, Zeul-soare. Unele precepte
formulate eliptic °i nemotivate au fost explicate
încă din antichitate, de către Diogene Laertios de
exemplu. Să nu apâpi focul cu cupitul - asta
înseamnă să nu stârne°ti mânia celor puternici. Să
nu pă°e°ti peste cumpăna blanpei înseamnă să nu
încalci ideea de Dreptate. Să nu te a°ezi pe banipa
cu grâu înseamnă să nu te îngrije°ti exclusiv de
grija zilei de mâine. Să nu-pi întorci capul când
pleci din pară, înseamnă ca, în perspectiva morpii,
să nu te ata°ezi nefiresc de mult de această viapă.
În vechea tradipie ebraică se spune că sopia lui Lot
a întors capul spre a privi în urmă la părăsirea
Sodomei °i pentru aceasta a fost pedepsită de
către Zeu, fiind transformată într-un stâlp de sare
(Geneza, XIX, 26).
Desigur, unele dintre aceste precepte pot primi
°i alte interpretări, în funcpie de evolupia istorică a
cunoa°terii °i de perspectiva hermeneutică pusă în
joc. Este plauzibil ca interdicpiile conpinute în
precepte să aibă la bază tabuuri străvechi °i, în
consecinpă, o cu totul altă semnificapie. Focul nu
trebuie întepit cu sabia sau cu cupitul, pentru că
focul avea totodată °i o valenpă sacră, iar cupitul
sau sabia sunt pângărite de sânge. Consumarea
bobului era prohibită, deoarece bobul era impur,
fiind folosit la arta divinapiei (ghicitului), având
un puternic prestigiu malefic în antichitatea
egipteană °i greacă. Mii de ani mai târziu, prin
filiapii imposibil de dovedit, la mai multe popoare
europene arta ghicitului se practica cu boabele
acestei legume, de unde a rămas până azi expresia
„a da cu bobii / a da în bobi", chiar dacă ghicitul
se face cu altceva, cu boabe de porumb, cu
pietricele °lefuite etc.
Partea cea mai importantă a gândirii lui
Pythagora, matematica, este aceea care ridică °i
probleme aparte de înpelegere. Pe de o parte este
vorba de o speculapie ontologică profundă, greu
de rezumat cu limpezime. Pe de altă parte,
chestiunile au fost băgate în obscuritate imediat
după disparipia lui Pythagora, de către discipolii
săi, care au dezvoltat o anumită mistică a
reprezentărilor numerice. În fine, cel care
analizează cel mai pătrunzător teoria pythagorică
a numerelor, Aristotel (în Metaphysica °i De
Caelo) ridică probleme care azi nu mai sunt
actuale, semnificapii căzute în desuetudine, °i de
aceea nu par a avea o relevanpă deosebită. Într-o
antologie de istorie a pedagogiei însă, nu putem
intra în detalii referitoare la ontologia lui
Pythagora, ci ne limităm doar la ideile sale de
ordin etico-pedagogic.
Deosebit de importantă este °i conceppia
psihologică a lui Pythagora. Acest gânditor a fost
primul dintre elini care concepea sufletul omului
ca fiind complex °i structurat, cu trei dimensiuni:
rapiunea (nous), mintea (phrenos) °i pasiunea
(thimos). Există °i aici o înrâurire egipteană,
pentru că egiptenii sunt primul popor din istorie
despre care se °tie că în credinpa lor omul nu are
o singură ipostază a sufletului, ci trei. Bai era
numit acel suflet care la moarte pleca la Judecata
lui Osiris, singura ipostază în care sufletul era
conceput ca fiind nemuritor, °i acesta era
reprezentat sub formă de pasăre. Apoi era Ka,
sufletul conceput ca un principiu vital legat de
corp °i care trăia doar atâta timp cât subzista °i
corpul, ceea ce i-a făcut pe egipteni ca, prin
îmbălsămarea cadavrului, să asigure o „locuinpă"
cât mai durabilă pentru ka. Mai era °i un al
treilea suflet, ran, conpinut în numele defunctului
°i care supraviepuia în măsura în care acest nume
rămânea în amintirea rudelor apropiate °i a
urma°ilor săi, cam în felul în care „nemurirea
sufletului" este concepută de către scepticii sau
ateii contemporani. Nemuritor în sens strict nu
Aniela Ovadiuc
Biblioteca
era decât bai. În ipostaza bai, sufletul î°i avea
sediul în inimă °i de aceea era deosebit de
important ca la Judecata lui Osiris inima să
ajungă nevătămată °i, de asemenea, în cursul
judecăpii să nu cadă de pe talerul balanpei, pentru
că atunci inima putea fi culeasă de jos °i înghipită
de către un monstru înfiorător numit Oms. Deci,
dacă inima era pierdută, nemurirea era ratată.
La fel, Pythagora credea că nemuritoare nu
este decât mintea (phrenes), în timp ce rapiunea °i
pasiunea, pe care în conceppia lui le avem în
comun cu animalele, sunt pieritoare odată cu
corpul. Apoi, egiptenii credeau că sediul sufletului
se află în inimă. Pythagora este mai nuanpat, după
el sediul sufletului se întinde de la inimă până la
creier, pasiunea se află în inimă, iar mintea °i
rapiunea în creier. Ideea a fost preluată de la
Pythagora de către Platon, care concepea sufletul
mai precis ca fiind alcătuit din: rapiune, voinpă °i
afecte. Această reprezentare topică, de inspirapie
platonică, asupra psihicului uman structurat pe
trei vectori principal - cognitiv, afectiv °i volitiv -
a rămas în linii mari valabilă până azi.
În ceea ce prive°te Cosmologia lui Pythagora,
aceasta este de asemenea structurată pe principiul
raporturilor numerice °i pe transformarea
continuă a elementelor: apă, aer, foc, pământ.
Universul este sferic °i la fel °i pământul este
sferic, ceea ce iară°i înseamnă un important pas
înainte în evolupia °tiinpei. Ideea că pământul este
sferic nu a fost enunpată înainte de Pythagora °i,
de asemenea, multe sute de ani după Pythagora,
cele mai luminate minpi ale antichităpii °i Evului
Mediu credeau că pământul este plat °i stă fix în
centrul Universului. La Pythagora în schimb,
pământul este sferic °i este locuit pe toate părpile,
inclusiv pe partea opusă fapă de noi. Această parte
a sferei, care este opusă în raport cu pozipia pe
care ne află noi, a fost numită de către Pythagora
„antipod", în ideea că °i acolo oamenii stau tot pe
picioare, dar într-o pozipie răsturnată fapă de a
noastră, pentru că ceea ce este la noi jos la
antipozi este sus etc. (Diog. Laert. VIII, 25-26).
Soarele, Luna °i toate celelalte astre sunt zei, la fel
ca °i la egipteni, pentru că acestea conpin în sine
căldura, iar căldura este cauza viepii. Luna nu are
lumină proprie, ci î°i ia lumina de la soare.
Pământul de asemenea î°i ia lumina de la soare.
Pământul sferic se învârte în jurul axei sale °i este
luminat de soare pe o parte °i umbrit pe cealaltă,
fapt ce explică succesiunea zilei °i a noppii.
Soarele este singurul astru-zeu care are lumină
proprie, razele sale pătrund prin eter peste tot,
până în adâncuri, °i dau viapă tuturor lucrurilor.
Oamenii de asemenea sunt înrudipi cu zeii, în
măsura în care oamenii participă la lumină (idem.
VIII, 27). Influenpa egipteană este iară°i clară.
Educapia în spiritul Dreptăpii are la Pythagora
o miză deosebită, în sensul că doar aceasta
asigură nemurirea sufletului. Într-un text din
Sapientia demotica, comentat între alpii °i de către
Constantin Daniel , există o idee sublimă. Zeipa
Maat, însemnând în acela°i timp °i Adevăr °i
Dreptate, este „alimentul" esenpial pentru zei °i,
într-o anumită măsură, °i pentru oameni. După
moarte °i după Judecată, sufletul omului (bai)
ajunge în împărăpia lui Osiris °i aici fiecare suflet
este rânduit să locuiască într-o stea de pe cer.
Numai că °ederea sufletului omenesc în astru nu
este eternă, ci sufletul este trimis înapoi pe
pământ atunci când este consumată... cantitatea
de Maat (i. e. de Dreptate) cu care s-a hrănit în
viapa pământeană! Cu alte cuvinte, noi suntem
nemuritori, dar numai în măsura în care în viapa
de aici de pe pământ am practicat Adevărul °i
Dreptatea. Când nu mai avem suficient Maat, noi
cădem din ceruri, cu steaua noastră cu tot. Geniul
care este con°tient de propria sa valoare, poate să
rostească împreună cu poetul nostru:
„înmormântat în astă stea / în veci voi lumina cu
ea" (L. Blaga). Este greu de spus dacă poetul
român Lucian Blaga a cunoscut acest mit
egiptean, sau dacă a ajuns printr-o inspirapie
proprie la această revelapie - °i de fapt nu
aceasta este problema. Ci mai important este să
remarcăm că această imagine provenind din
cunoa°terea esoterică a străbătut veacurile °i
culturile până la noi.
Note:
Nicolae Iuga, Le Cercle et l’Arbre de la
vie..., p. 50 et passim.
Diogene Laertios, Vierile °i doctrinele
filosofilor, Studiu introductiv °i comentarii de
Aram Frenkian, Editura Academiei, Bucure°ti,
1963, p. 395 °i urm.
Aulus Gellius, Nopțile Atice, Ed. Academiei,
Bucure°ti, 1965, p. 135-137.
Aulus Gellius, Nopțile Atice, ed. cit., p. 24.
Constantin Daniel, Gândirea egipteană antică
în texte, ESE, Bucure°ti, 1974.
■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
~22j
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
muzica
Jazz °i amiciție în
Banatul Sârbesc
Virgil Mihaiu
Peter Beets Trio (Olanda) la Festivalul de Jazz Novi Sad (Serbia), ediția 2014 (Foto: Aleksandar Plackov)
La trecerea către mileniul trei avusesem °ansa de
a participa la Festivalul de Jazz de la Novi Sad.
Adusesem acolo excepționalul grup basarabean
Trigon, condus de violistul Anatol atefăneț. Invitația
ne parvenise din partea producătoarei executive
Vesna Kaanski, grație implicării amicale a
minunatului poet, om de litere °i de acțiune Pavel
Gătăianțu. Din fericire, acesta continuă să lucreze
ca redactor la Secția Română a postului Radio Novi
Sad, unul dintre cele mai cosmopolite din lume.
A°a se face că, spre finele lui 2014, avui onoarea
de a fi solicitat să susțin două prelegeri în cadrul
prestigiosului Novosadski Jazz Festival. După cum
era de a°teptat, descinderea în zona Banatului
Sârbesc (ce face parte din provincia de nord a
Serbiei, numită Vcjvodina) mi-a oferit o inubliabilă
experiență culturală °i umană. De-a lungul
săptămânii autumnale petrecute acolo m’am simțit
pur °i simplu... alintat de amfitrionii mei: pe lângă
cei doi deja menționați, am beneficiat de ata°anta
companie a altor oameni de cultură, cum ar fi
generosul grafician Doru Bosiok (născut lângă
Vâr°eț, absolvent al Academiei de Arte Frumoase de
la Bucure°ti, unde i-a avut ca profesori pe Corneliu
Baba °i Alexandru Ciucurencu), eficienta °i
°armanta coordonatoare a sectorului PR, Dragana
Vracar, asociatul ei Igor Resiti, care mi-a asigurat o
impecabilă asistență tehnică pe parcursul
prelegerilor, fotograful Dragan Kurucic. Acesta din
urmă nu a ezitat să organizeze în onoarea mea un
festin ad hoc, în stil sârbesc, motivat pur °i simplu
de pasiunea sa pentru muzica românească în genere
°i pentru Maria Tănase în special.
Cartierul general al Festivalului s’a aflat la
Kulturni Centar Novog Sada / Centrul Cultural al
Novi Sadului, un edificiu care - în cei aproape 15
ani scur°i de la precedenta mea conferință
prezentată acolo - a fost remodelat conform
standardelor design-ului de ultimă oră. De altfel, o
asemenea operațiune rimează cu aspectul îngrijit al
întregii urbe, a cărei arhitectură seamănă mult cu
cea a Timi°oarei. Titlurile prelegerilor mele au fost
Jazz Susre?e Istok / Jazzul întâlne°te Estul °i
Valnost latino faktora u jazz muzici / Importanța
factorului latin în muzica de jazz. Nu mă pot
abține să consemnez o victorie personală: de°i
limba de comunicare coincidea cu lingua franca a
lumii actuale °i, totodată, a jazzului - engleza -, am
decis să reformulez ideile principale °i pe sârbe°te.
Mi-am bazat experimentul pe tehnologia
recentisimă a translatorului româno-sârbo-croat de
pe google. Spre satisfacția mea, rostirea frazelor
astfel traduse (prin metoda ajustării soluțiilor oferite
de internet) s’a bucurat de înțelegerea °i aprobarea
spectatorilor autohtoni.
La rândul lor, principalele recitaluri cuprinse în
program, s’au desfă°urat în moderna °i spațioasa
clădire a Teatrului Național Sârb din Novi Sad.
Acolo aveam să-mi reîntâlnesc doi vechi amici,
veniți de la Beograd: Slobodan Arandjelovi, critic de
jazz °i ex-director al Cinematecii belgrădene, °i
Milos Krsti, probabil cel mai important pianist de
jazz sârb al ultimelor decenii. Ample gesturi amicale
°i conversații animate, punctate cu noi date
relevante (pentru mine) asupra istoriei jazzului pe
teritoriul atât de fertil culturalmente al țărilor ce
alcătuiseră, până în urmă cu un sfert de secol,
Federația Iugoslavă.
Conform cuno°tințelor mele prealabile, dintre
numele anunțate pe afi° a° fi optat fără ezitare
pentru următoarele: duo-ul alcătuit din pianistul
Kenny Barron °i contrabasistul Dave Holland;
cvintetul basistului Steve Swallow - în care
străluceau personalități precum Carla Bley/orgă
Hammond B3, Chris Cheek/sax, Steve
Cardenas/ghitară, Jorge Rossy/baterie; în fine Lasse
Lindgren Big Constellation - un band de zile mari,
amalgamând valoro°i muzicieni din Croația,
Slovenia °i Italia, sub conducerea trompetistului,
dirijorului, aranjorului & poliinstrumentistului
suedez Lasse Lindgren. Dintre cele trei propuneri,
primele două s’au derulat pe coordonatele unui jazz
de înaltă calitate, circumscris însă unui perimetru
stilistic oarecum previzibil. Masiva trupă coordonată
de L.L. a adus cu sine binevenite elemente de
diversitate °i versatilitate postmoderniste.
Revigorantă mi s’a părut, de asemenea, evoluția
unui octet structurat în jurul nucleului Mcjamisty
Trio din Serbia, având-o în frunte pe pianista Maja
Alvanovi.
Dar marea surpriză a venit din Olanda: Peter
Beets Trio, al cărui lider (născut la 12 iunie 1971, în
Haga) °i-a demostrat cu prisosință virtuozitatea
pianistică, cu eficientă susținere din partea fratelui
său Marius Beets, la contrabas, °i a bateristului Gijs
Dijkhuizen. Un adevărat ciclon de energii pozitive,
dezlănțuit asupra claviaturii, peste care
protagonistul revarsă torente de note, articulate cu
velocitate amețitoare °i... precizie de °lefuitor de
diamant. Degetele pianistului se mi°că precum
argintul viu prin diversele epoci °i stiluri ale
pianului în jazz. Demersul său se bazează nu doar
pe asimilarea unor comandamente jazzistice
primordiale - îmbinarea dintre rădăcinile blues,
improvizație °i swing - ci °i pe un humor genuin °i
pe evlavioasa preluare a mo°tenirii lui Oscar
Peterson. Urmărindu-i recitalul (declan°ator de...
efecte terapeutice, salutare în epoca depresivă prin
care trecem) am retrăit senzații similare celor pe
care mi le provocaseră unii virtuozi subestimați ai
piano-jazzului - precum rusul Leonid Cijik, românul
Eugen Ciceu, kirgizul Eldar Djangirov... Nu e de
mirare că Peter Beets a cucerit laurii prestigiosului
Prix Martial Solal din Paris, încă din 1998, pe cei ai
Concursului soli°tilor de jazz desfă°urat în Monaco
în 1999, sau că - din aceea°i perioadă - el a devenit
pianistul titular al The Jazz Orchestra of the
Concergebouw. De altfel, în holul faimoasei
Filarmonici din Amsterdam, Beets a susținut un
memorabil concert, duet la două piane, împreună
cu Chick Corea, care avea să-i garanteze apariții
regulate cu propriul Trio la Concertgebouw,
începând din 2005. Printre programele lui Paul
Beets se află unele incitante prelucrări în spirit
jazzistic de muzici clasicizate: From Bach to Blues,
Chopin Meets the Blues, Portrait of Oscar Peterson,
Porgy and Bess, The Blues Goes Latin.
Din scurtul meu dialog cu Peter Beets, la finele
ovaționatului său recital de la Novi Sad, aflai că nu
e prea mulțumit de modul cum e cunoscut în
străinătate jazzul olandez, ale cărui virtuți
avangardiste par a-i obnubila pe critici,
determinându-i să ignore performanțe mai...
terestre, mai ferm implantate în solul istoric al
jazzului. Pe de altă parte, pianistul °i-a reamintit cu
plăcere de recenta sa evoluție în România, în
compania violonistului Florin Niculescu °i a
Orchestrei Române de Tineret dirijate de Horia
Andreescu. Să sperăm că vom avea parte, pe viitor,
de revederi ale acestui strălucit interpret pe scenele
patriei noastre.
Dar Festivalul de la Novi Sad nu s’a limitat doar
la acțiunile de pe scena principală (filmate, spre
lauda ei, de televiziunea de stat). Au fost
promovate °i câteva grupuri foarte tinere, compuse
din muzicieni originari din Serbia, Italia, Uruguay,
Israel, Bulgaria, Austria. Au avut loc ateliere
conduse de ghitaristul norvegian Gisle Torvik. Pe
lângă prelegerile antemenționate, s’au ținut lansări
de carte, expoziții, iar fotograful Aleksandar Plackov
°i-a expus selecțiuni din nenumăratele imagini
surprinse pe parcursul primelor 15 ediții ale
festivalului. Nopțile erau dedicate unor jam sessions
maraton, programate în luxoasa cafenea a Teatrului.
Din păcate, n’am reu°it să asist la ele, întrucât
trebuia să-mi conserv energiile pentru Galele Jazz &
Blues de la Timi°oara, ce se ținea tocmai pe traseul
meu de întoarcere spre Cluj. Impresii de acolo - pe
curând.	■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
23
-(J)- Black
Pantone 253 U
23
Black Pantone 253 U
Evenimente autumnale la
Alba lulia °i Sibiu
Lucian Maier
Maurer Ban Maneri - Fantasm live in
Alba lulia
Vineri seara, 14 noiembrie 2014, în sala de
spectacole a Teatrului de păpu°i Prichindel din Alba
lulia, Albrecht Maurer (vioară), Mat Maneri (violă) °i
Lucian Ban (pian) au susținut un recital, parte din
turneul de lansare al celui mai recent disc pe care-l
semnează - Fantasm. O producție a casei germane
Nemu Records, o casă de înregistrări tînără, deținută
de doi muzicieni, Klaus Kugel, percuționist, °i
Albrecht Maurer; în portofoliul Nemu Records, care
investe°te în jazz °i world music, Fantasm este a
cincisprezecea producție discografică. În România,
turneul a trecut °i prin Bucure°ti, Bistrița, Cluj-
Napoca sau Timi°oara. Pentru Alba lulia (ora°ul
românesc în care observăm cea mai importantă
cre°tere de evenimente culturale de ni°ă, după un
model deja testat de Sibiu sau Cluj-Napoca),
concertul susținut de trio-ul Maurer/Ban/Maneri este
punctul de joncțiune conceptual-culturală a trei
evenimente locale importante: Festivalul Alba Jazz
(care a derulat deja trei ediții), Festivalul
internațional de teatru „Pove°ti" (care se desfă°oară
în spațiul care a găzduit evenimentul de față) °i
Festivalul-concurs de muzică folk „Ziua de mîine".
Maurer, Maneri °i Ban au lucrat la proiectul
Enesco Re-Imagined (actorii principali în această
transpunere °i replică jazz la muzica lui George
Enescu fiind Lucian Ban °i basistul american John
Hebert). Relația muzicală dintre Lucian Ban °i Mat
Maneri a evoluat anii următori în serii de concerte
în duet, unul dintre acestea - cel susținut în Tîrgu
Mure° în iunie 2011 - fiind editat de casa germană
ECM sub numele de Transylvanian Concert.
Evoluția trio-ului în Alba lulia s-a derulat în liniile
armonice pe care le întîlnim pe aceste înregistrări
recente, iar piesele aduse de pe Transylvanian
Concert s-au deschis tonal prin contribuția
instrumentală a lui Albrecht Maurer. ai, pînă să
ascultăm vreo piesă interpretată în această formulă,
evoluția acestui trio este cu atît mai interesantă cu
cît - ca instrumente prezente pe scenă - am putea fi
tentați să ne întreptăm gîndul spre o posibilă
evoluție camerală, într-un concept care provoacă
limitele muzicii clasice.
Sala teatrului „Prichindel", cu vreo sută optzeci-
două sute de locuri, îngustă °i lungă, cu o scenă de
dimensiuni reduse, lasă distanțe mici între muzicieni
°i între muzicieni °i public. Scena scăldată în puțină
lumină conturează un spațiu ce permite povestirea
în lini°te °i cufundarea într-o audiție intimă, de casă,
de familie. Concertul începe cu o elaborare melodică
a lui Lucian Ban, care, lent, dinspre un peisaj difuz,
fără contururi decisive, evoluează spre o linie ferm
conturată, ritmată (Not That Kind of Blues like) pe
care vor construi solouri vioara °i viola. Poziția de
conducător se schimbă apoi, pe piesa Aura, unde
rolul principal în construcția melodică îl are vioara
lui Maurer; o piesă a unor căutări, în care, dinspre
un coridor întunecat, notele ne poartă în camere în
care simțim gesturi - țipete, lovituri înfundate,
scrijeliri pe perete; sîntem în preajma unor teritorii
care, afectiv, oferă imagini cu o putere similară celor
din Mes^ele sau Poemele compuse de Kurtag.
Piesa care dă titlul discului, Fantasm, este o
compoziție a bateristului Paul Motian (1931-2011) °i,
în contextul reinterpretării actuale, un tribut adus
jazzman-ului american, în cariera căruia, la final,
Mat Maneri i-a fost colaborator. Un tribut fără tobe,
un tribut în care liniile grav-tăioase ale contrabasului
sînt recalculate °i explorate (ca linie interpretativă, ca
atmosferă °i emoție) de violă °i de vioară, într-un
edificiu în care pianul încearcă să cristalizeze, venind
din urmă, gîndul lucid. Elysium Planitia (numele
unei parcele vulcanice de pe Marte) este o piesă
construită într-o priză ironică (în cheie
postmodernă). Vioara °i viola pornesc dinspre
cărările sigure ale muzicii clasice - fragmentele
interpretate pe scenă încep cu acorduri optimiste de
sarabandă compuse (parcă) de Haendel sau Bach, ori
de dans scris de Schubert, - pentru a trece imediat la
improvizație; ajungem la o altă secvență similară, cu
înflorituri baroce ici-colo, cît să simți că arti°tii îți
trag cu ochiul în această excursie ludică prin istoria
muzicii culte. Ultima piesă din recital e Monastery
(piesa a treia pe Transylvanian Concert), o
compoziție apropiată de ritmurile tradiționale
române°ti, mai accentuate aici °i cu refren mai
pronunțat decît pe discul ECM (viola °i vioara
interpretează aceea°i partitură, interesate un pic mai
mult de melodie decît de improvizație).
Cu o surpriză, la bis. O, ce veste minunată
oferită publicului cu multă delicatețe; Maurer, Ban °i
Maneri oferă detaliile seninății care să-l poarte pe
ascultător spre copilărie, familie, înțelegere, spre
lini°te. Aici e numai armonie, una care - dacă nu se
cristalizează între cele trei instrumente de pe scenă
în fiecare piesă la un prim pas muzical - e vizibilă
necontenit între interpreți. Fiecare în locul său, cu
°tafeta întinsă spre cel de aproape, susținîndu-i pa°ii
muzicali, ascultîndu-l în tihnă. E ceva ce transformă
lungimea sălii în adîncime, adîncime a cîmpului
sonor, adîncime a emoției transmise.
The Dark Side of Tord Gustavsen @
Mozaic Jazz Festival
În ceea ce prive°te prezența pe scenă, pianistul
norvegian Tord Gustavsen a încheiat acest an la
Sibiu, în cadrul festivalului de jazz Mozaic.
Desfă°urat între 14 °i 16 noiembrie 2014 în Casa de
Cultură a Sindicatelor, Mozaic Jazz a avut cel puțin
trei invitați de marcă pe scena sa - percuționistul
Trilok Gurtu în prima zi, saxofonistul Steve
Coleman în seara secundă °i pe Tord Gustavsen (în
formulă de cvartet) în ultima seară de festival. Un
program impresionant - cu atît mai mult cu cît
vorbim despre o primă ediție -, mai strălucit ca
prezențe individuale decît ceea ce a putut fi urmărit
în acest an la Sibiu Jazz, festivalul local cu o tradiție
de peste patru decenii, sau la Jazz & More, un
festival care are aproape un deceniu de viață.
Distanța mică față de festivalurile sibiene menționate
(ambele au avut loc în octombrie!), derularea sa într-
un sfîr°it de săptămînă în care România alegea un
nou pre°edinte, cred că au fost motive importante
pentru care - în ultima seară, cel puțin, cînd am
ajuns la festival - au fost ocupate cam jumătate,
maxim două treimi din locurile sălii. Ceea ce e puțin
nedrept pentru Mozaic Jazz. Ca organizare - în ceea
ce prive°te aranjarea scenei, senografie plus acustică,
°i spațiile extra-scenice (cafeneaua din foaierul Casei
de Cultură) sau modul în care s-a prezentat ca
imagine - Festivalul a dat dovadă de o eleganță greu
de găsit pînă acum la noi!
Tord Gustavsen a urcat pe scenă alături de
bateristul Jarle Vespestand, care este parte din grupul
său de la primul disc pe care pianistul l-a semnat
pentru casa germană ECM, Changing Places (2003),
alături de saxofonistul scoțian Tore Brunborg,
colaborator al lui Gustavsen de la Restored,
Returned (2009) °i alături de tînărul basist norvegian
(proaspăt sosit în echipă) Sigurd Hole. Mă a°teptam
să fie o reprezentație care să aibă în prim-plan
ultimul disc al grupului, Extended Circle. A fost o
trecere - extrem de percutantă din punct de vedere
acustic - prin atmosfera descrisă de notele lui
Gustavsen în ultimii zece ani. Vîrful de lance al
concertului a fost discul Being There, editat în
formulă de trio în 2007, care a oferit acestui recital
patru piese. Au fost prezentate °i două piese în
primă audiție (autohtonă, cel puțin), ceea ce anunță
(într-o anumită măsură) faptul că Tord Gustavsen va
continua să lucreze în formulă de cvartet. Acest
aspect ar putea fi confirmat °i de prezența
saxofonului pe piesele de pe Being There sau The
Ground (2004), concepute în formulă de trio, pian-
bas-tobe, un aspect nou față de prezența anterioară a
pianistului în România, în 2012, la Gărâna, cînd
piesele din prima etapă a carierei sale erau
interpretate în formulă de trio (cu Tore Brunborg
retras în lateralul scenei).
În fapt, aici a fost marea surpriză a serii: Tord
Gustavsen a oferit un recital electric, cu multe pasaje
înterpretate în trombă, cu forje de pian °i saxofon
care îți întindeau simțurile °i nervii la maximum °i,
în consecință, cu întreg arsenalul de piese
reorchestrate încît să corespundă acestei palete
interpretative. Tord Gustavsen avea laptopul pe pian,
rareori cobora piciorul stîng de pe pedala prin care
controla efectele: pianul devenea chitară, se
deschidea ca metronom, regresa în mini-pian-de-
jucărie, însufla atmosferă ca orgă electronică (odată
ce tasta rămînea apăsată)/redevenea pian imediat ce
clapa era lovită; Tore Brunborg se apropia deseori,
psihedelic, de pragul senzorial absolut; Vespestand °i
Sigurd Hole construiau (cu delicatețea °tiută, am
putea exclama contrariați!) măsurile °i ritmul pe care
pianul °i saxofonul înfloreau, explodau.
Rememorînd concertul, m-am gîndit deseori la
Esbjorn Svensson; a fost o evoluție la care te-ai fi
a°teptat de la regretatul pianist suedez, însă una
foarte clară Tord Gustavsen. Un fel de trecere de
partea întunecată a ființei, ceva foarte special, o
antiteză la ceea ce auzim pe discuri atunci cînd
rulăm piesele interpretate la Sibiu: Vesper (de pe
Being There), Right There (de pe Extended Circle),
Playing (de pe The Well), Vicar Street (de pe Being
There), Wide Open, Where We Went (acela°i Being
There), The Swirl (de pe Restored - aici interpretată
fără voce, desigur), Colours of Mercy (The Ground)
- a°ezați-le într-un playlist °i veți experimenta
lini°tea, serenitatea, formele melancolice ale firii,
introspecția specifică acestei zone temperamentale.
Doar Glow °i prelucrarea unui cînt popular, Eg Veit
I Himmerik Ei Borg, ambele de pe Extended Circle,
doar acestea sînt construite (originar) într-un registru
sufletesc discordant pieselor deja enumerate.
Acum totul a fost diferit, liniile melodice
originare le recuno°teai, totul specificat pentru a fi
clar reperul °i, imediat, totul răsturnat ca într-o
demonstrație muzicală a circuitului descris de banda
lui Moebius; ca într-un portret conceput de
Bergman, care, acum, în acest Persona, în acest Cries
and Whispers montat în fața spectatorilor, mută
lumina pe cealaltă jumătate a feței, o jumătate ținută
în întuneric (pînă acum). Expresii muzicale prin
intermediul cărora ai acces (prin discuri - prin
concert) la două maxime ale iubirii, ambele
exprimînd forme ale nebuniei acceptate - nebunia de
a iubi °i de a fi fericit în pasiune/nebunia de a iubi
°i de a înnebuni în lipsa posibilității de a da curs
pasiunii. Emoție, pa°i mărunți, delicați (uneori tobele
lui Vespestand erau acoperite cu prosoape, pentru a
obține sunete scurte, umbre, ecouri estompate),
imersiune în amor °i pa°i agitați în criză... cinema
muzical, o scenă scăldată în culoare °i o sală cu
oameni împietriți în vraja ce cobora de pe scenă! No
one plays the clarinet the way you play my heart!
■
24
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
~24j
(JO Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
Amintirea lui Iuliu Merca °i a
lui Francisc Salamon
RiCo
Saturn °i Taifun (1964-’65) au fost primele formapii
rock din Cluj-Napoca; ambele promovau muzica
rock'n'roll, beat °i blues-rock. Ulterior, cei mai
dedicapi muzicieni din ambele trupe s-au înpeles sa
înfiinpeze Index 66, prima formapie vocal-instrumentală
pop-rock de succes din Cluj-Napoca (1966).
În 18 iulie, 2014, Francisc Salamon (Saci) a trecut în
lumea celor dreppi în urma unui infarct. În amintirea
regretatului baterist - °i cu gândul la cantautorul Iuliu
Merca (care a decedat cu 15 ani mai devreme, în 27 iulie
1999), echipa rămasă de la Index 66 s-a reîntâlnit la Cluj-
Napoca o lună mai târziu (în 18 august, 2014) pe terasa
de la Chios, unde formapia de preluări pop-rock a
cunoscut succesul pe plan local în anii '60.
Astfel, am avut ocazia să-i cunosc personal pe Dan
Cosma (solistul formapiei, plecat între timp în Germania),
Szilasi Sisi Lajos (basistul plecat de ani buni în Canada),
impresarul Victor Stanatiev, care era obosit după ce a
condus non-stop peste noapte din Germania, tehnicianul
Karcsi Miklossy (venit din judepul Harghita) °i am putut
să mă revăd cu pianistul Pali (Paul Gyarmati, din
Odorheiu Secuiesc).
Sisi a întrebat-o pe chelneripa tânără care ne-a servit
dacă a auzit de Iuliu Merca? Răspunsul a fost negativ.
Nu mai avea niciun rost să-i povestească faptul că el
făcea parte din formapia Index 66, care acum câteva
decenii era formapia rezidentă a localului.
Paul Gyarmati
RiCo: - Api pinut legătura cu Saci prin Skype?
Paul Gyarmati: - Da.
- Când api comunicat ultima dată cu el?
- Mi se pare joi (17 iulie); vineri (18 iulie) a
murit °i joi am vorbit cu Saci la telefon. Eram în
satul unde am o casă de vacanpă °i îl sunam în
fiecare zi pentru că eram buni prieteni °i chiar
discutam joia respectivă că vine °i Sisi (basistul
Szilasi Lajos) pe 18 august, °i Dan Cosma va fi aici
°i că ne întâlnim cei patru care am mai rămas în
viapă de la Index 66.. °i a doua zi a decedat. M-a
sunat sopia lui, Corina, °i mi-am zis că doar ieri am
vorbit cu Saci - °i nu era obiceiul lui să mă sune, că
°tia că nu întotdeauna am semnal. Atunci am sunat
înapoi °i mi-a zis că a murit după-masă la trei
jumate. Nu °tiu cum să mă exprim... a fost (cu
lacrimi în ochi). parcă m-a lovit ceva din cer. A°a
m-am simpit.
- Îmi putepi povesti o amintire vie pe care o
avepi cu Saci?
- Acum trei ani, după insistenpele lui Karcsi °i
ale mele, a venit în Secuime, că a spus că nu a mai
fost acolo, °i m-a vizitat la Ghime° (Harghita),
acolo unde am casa de vacanpă. A stat patru zile,
ne-am dus °i la Karcsi, care stă la 150 de kilometri
de mine. Ne-am simpit foarte bine °i am povestit
despre lucruri pe care sau el sau eu le-am uitat.
-	Ultima formapie cu care a cântat a fost
Transilvania.
- Nu °tiu cum a ajuns acolo; mi-a spus că a cântat
cu fiul lui Teo Peter. A cântat foarte mult anul acesta
Saci; anul trecut în schimb a cântat foarte pupin. În
2014 a avut turneu cu Semnal M, cu CatRhythm, °i
zicea că dacă lucrurile o să meargă tot a°a, nu o să
aibă probleme, pentru că nu avea pensie.
Victor Stanatiev
RiCo: - Când api aflat de decesul lui Iuliu
Merca °i ce api simpit?
Victor Stanatiev: - Mi-a părut foarte rău atunci,
îl °tiam de când stătea în casa de lângă Saci...
-	...Pe Traian 18.
- Exact. Nu mai pin minte dacă stătea la 20 sau
la 22. Când am fost o dată la Saci, mi-a zis să
mergem în vizită la Gyula. El stătea într-o casă, iar
Saci stătea într-o curte unde erau mai multe
apartamente. Mi-a părut tare, tare rău de el, pentru
că a fost un băiat extraordinar de bun °i de viabil °i
de, cum să spun eu, o fire din asta căreia nici prin
gând nu-i trecea să jignească. Era un om de cuvânt
°i foarte vesel; îmi pare rău că nu am putut atunci
să vin la înmormântare, că nu puteam să-mi iau
liber de la slujbă. A fost un °oc pentru mine °i nu
am putut să-mi iau concediu ca să pot veni la
înmormântare.
Szilasi Lajos
RiCo: - Cum api aflat de decesul lui Saci?
Szilasi Lajos: - Pali m-a sunat imediat ce a aflat.
Corina l-a sunat pe Pali, iar Pali m-a sunat imediat
pe mine. Era noaptea la 3 jumate (în Canada);
eram speriat, oare cine mă sună a°a de devreme?
Era o surpriză mare; vorbisem cu Saci cu câteva
săptămâni înainte pe Skype, că pineam legătura cu
el. Niciodată nu s-a plâns, nu părea bolnav. A fost
un °oc puternic.
-	A fost °i Iuliu Merca coleg cu voi?
- Îmi pare rău că Iuliu Merca nu a declarat
niciodată faptul că °i-a început cariera muzicală la
Index 66, alături de Dan Cosma, Szilasi Ludovic,
Francisc Salamon, cu °ef de orchestră Paul
Gyarmati. Când Ady Petran, chitaristul solo, ne-a
părăsit, mutându-se la orchestra profesionistă a lui
Titi Weiss de la restaurantul Continental, atunci l-
am luat pe Iuliu Merca în trupă. Era foarte
entuziasmat, nu °tia multe acorduri la chitară, dar
avea o voce plăcută. Primele săptămâni a cântat cu
noi pe o chitară împrumutată de la Clubul
Politechnicii, °i ca amplificator folosea un radio
Popular pe care în fiecare seară îl aducea de acasă.
Era mereu vesel, bine dispus, prietenos cu toată
lumea °i avea o dispozipie radiantă, contagioasă. În
scurt timp a devenit preferatul trupei, si preferatul
audienpei noastre. Anii trec... °i a°a trecem °i noi...
rămânem cu amintirile frumoase din tinerepe.
Karci Miklossy
RiCo: - Dumneavostră api fost tehnicianul
formapiei? Api fost prieten cu cei de la Index 66?
Karci MiklOssy: - Eram un fan devotat, în felul
acesta am rămas prieteni foarte buni. Am fost la
înmormântarea lui Saci cu nevastă-mea. Au venit
la mine în vizită; am fost student la Zootehnie (am
fost absolvent în 1969); am cunoscut formapia,
eram prieteni buni; umblam la ei acasă, la Saci. Am
fost cu ei peste tot unde au cântat (la Chios, la
Lemnul). Am organizat concerte pentru ei, cum ar
fi la mine acasă, în judepul Mure°, pe lângă Sovata,
în 1967... °i acuma ascult foarte multă muzică, dar
muzică din anii '60-’70. Asta mi-a intrat în suflet °i
cu asta am rămas; asta mă încălze°te.
-	Ce api simpit când api aflat de decesul lui Iuliu
Merca?
- De trecerea în nefiinpă al lui Iuliu Merca am
aflat de la televizor. Acolo am auzit că a murit °i
pe urmă am auzit că s-a făcut o retrospectivă a lui
la televizor, °i doar atunci am crezut într-adevăr
ceea ce s-a întâmplat. ai acuma, cu Saci, când a
murit. am fost la înmormântare. Sopia lui când
ne-a sunat să ne spună. nu am vrut să cred. În
anii recenpi am fost la câteva concerte unde Saci
stătea în spatele tobelor. Eram buni prieteni.
-	Îmi putepi povesti o amintire vie pe care o
avepi cu Saci?
- Am cunoscut-o pe mama lui. Era o doamnă
foarte prietenoasă; mergeam ca acasă la el în vizită;
°i familia lui era foarte prietenoasă, °i de aceea m-
am °i legat suflete°te de el. Pali a mers mai departe
la Miercurea Ciuc; eu am fost repartizat în judepul
Harghita. Am terminat facultăpile; am primit
repartipiile, formapia s-a destrămat - °i nu ne-am
mai întâlnit. Când am aflat că Pali s-a repartizat la
Miercurea Ciuc, ne-am reîntâlnit; m-au chemat să
fiu na°ul fetipei lor °i am pinut legătura.
Dan Cosma
RiCo: - Ce făceapi când api aflat de decesul lui
Iuliu Merca?
Dan Cosma: - Am fost cu el la mare când a
murit. Ultimii trei ani din viapa lui (1996-99), eu am
colaborat cu ei foarte mult. Vroiam să mă întorc
înapoi în pară, veneam foarte des, aveam concerte
la Costine°ti - °i asta a fost: o reîntâlnire cu Iuliu.
A fost extraordinar ca om, extraordinar. Numai
cuvinte de admirapie pot să spun despre el. Am fost
foarte apropiapi în ultimii trei ani. Aveam o rulotă
la Vama Veche. Boldijar m-a sunat de la Costine°ti
că Iuliu a murit.
-	Cum api aflat de decesul lui Saci?
-	M-a sunat Pali. Ultima dată ne-am văzut acum
25 de ani.
-	A existat ideea unui concert în cinstea
formapiei Index 66 în 2012.. De ce nu api putut
reveni în pară pentru acest proiect?
-	Eram angajat în tot felul de proiecte în
Germania. Nu am putut să mă eliberez de
angajamente să pot face asta.
2012. Concertul aniversar. Se dorea organizarea
unui concert aniversar Index 66, o reuniune a celor
răma°i în viapă, în ultimul weekend din luna mai
2012 la Cluj-Napoca. Dar Dan Cosma nu a putut
să participe °i, în lipsa componenpei complete,
proiectul nu s-a concretizat.
■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
teatru
Dezmierdare pură în mitul
numit Don Quijote
Adrian Pion
O ora °i zece minute pine „visul treaz"
încorporat de Mihai Maniupiu în insolitul
spectacol teatral dupa legendarul Don
Qujote. Dar, ca trena exegetica întinsa pe zeci de
mii de pagini scrise din secolul lui Cervantes pâna
astăzi, reprezentapia oferita Întâlnirilor
Internapionale de la Cluj - 2014 staruie în
memorie mult timp dupa caderea cortinei, ca o
comoara de prep, pastrata în odaile sufletului.
„Caile Libertapii", carora li s-au subordonat
tematic „întâlnirile" clujene, î°i gasesc justificarea
nobila în actul artistic implementat în spectacol,
impregnat cu acea libertate creatoare, eclatanta
care uime°te °i conserva valoarea.
Acest Don Qujote, feerie °i vis, parodie °i
eseu teatral, musical °i teatru-dans deopotriva,
este producpia Companiei „Liviu Rebreanu" a
Teatrului Napional Târgu-Mure° °i are la baza
textul °i muzica Adei Milea, sensibila °i inspirata
mânuitoare de armonii imprevizibile. Ca structura
°i realizare este un triumf al teatrului
târgumure°ean din ultimii ani. Formula adoptata
tinde sa devina un fel de teatru total, punând la
bataie o sinergie de tehnici din care câ°tigator iese
tot teatrul, fire°te. Echilibristica personajelor prin
stratul gros de fipuici (frânturi de texte rezultate
din corvoada scrisului) întins ca un tala° pe scena
e asigurata de Vava atefanescu °i imaginativa sa
complementaritate vizual-dansanta ata°ata
dialogului. Din acest strat pufos, rezultat în urma
muncii scribilor autentificapi generic, mai exact
din movilipele formate din fipuici, luminate de
reflectoarele dirijate de Daniel Klinger, se vor
ridica treptat la viapa personajele îmbracate de
Adrian Damian în albul candid al visului. Fâ°ii
din manuscrise rebutate? Reziduuri din atelierul
de copi°ti din Evul Mediu adus intempestiv pe
scena? Fapt e ca se creeaza atmosfera de
scriptorium în care confruntarea cu textul scris
poate începe. Tala° din care sa se ridice papu°i ce
se mi°ca pe scena s-a mai folosit în unele montari
din Caragiale. Îmi amintesc cu placere de Conu
Leonida fapă cu reacpiunea (Teatrul Napional Cluj,
regia Aureliu Manea, 1978) °i O noapte
furtunoasă (Teatrul din Turda, regia Marius
Oltean, 1995). Efectele pintite au fost diferite. În
montarea lui Mihai Maniupiu, stratul de hârtiupe
raspândite pe jos are rol catalizator-vizual de
penetrare a energiilor coagulate în patologia
scrisului, univers parodiat cu fina candoare.
Sugestia merge spre însuflepirea personajelor
livre°ti °i conturarea unei apologii a scrisului,
privita din interior ca un laborator al creapiei
artistice. Pupin cam supralicitat acest cadru axat
pe picturalitatea decorului, dar în ton cu evolupia
personajelor ce par °i ele „de hârtie", decupate
din poveste.
O calatorie în jurul Mitului Don Qujote e,
pâna la urma, înscenarea aventurii cavalerului
tristei figuri °i a scutierului sau. Scriitorul
arhetipal adus pe scena, interpretat de Mihai
Craciun e un alt „cavaler cu pana", prins în
capcana „harpuirii textuale", torturat de propriile
fantasme °i identificându-se cu ele într-un joc al
ideilor despre demnitate, putere, amagire,
frumusepe, iubire, onoare, prietenie, iluzie.
Purtatorii de drapel ai acestor norme civice °i
morale sunt cei doi eroi emblematici ai caderii în
magnificenpa iluziei °i a visului: eternul Don
Quijote, interperetat de Csaba Ciugulitu, subpiat
de nelini°ti, °i eternul Sancho Panza, întruchipat
de supraponderalul Luchian Pantea, genial mai
ales în scena cu insula visata. În jurul lor roiesc o
armata de scribi °i fantome, care mai de care mai
grote°ti înfapi°ari ale co°marului latent, evoluând
colectiv sau individual, vorbind sau cântând
alaturi de instrumenti°tii contopipi în materia
fulguranta a vedeniilor ca într-un vârtej de
proporpii halucinante. Vedenii, auzenii ce pun în
mi°care cronologia întâmplarilor. Obsesia scrisului
e supravegheata de naluciri personalizate,
travestite în scribi/ justipiari care îndeamna
autoritar: „Scrie!" ai Scriitorul se apara repetitiv:
„Scriu". Lumea lui de idei °i gânduri prinde viapa
în fapa spectatorului inocent, în ciuda aparenpelor
°i a cunoa°terii mitului lasându-se purtat pe
valurile jocului imprevizibil al simbolurilor
ademenitoare. Nu °tii spre ce secvenpa a
periplului clasicului tandem livresc te poarta
magia intrata în drepturile sale pe scena °i
menpinuta la cote ridicate pe toata durata
reprezentapiei. De pilda, din gramajoarele de fâ°ii
de hârtie, ma a°teptam sa se ridice la momentul
cuvenit însa°i Dulcineea. Dar asta nu se întâmpla.
Ea nu apare ca idol al iubirii cavalere°ti decât în
varianta iconica, multiplicata în reproducerea
dupa „pop artist"-ul Andy Warhol, reprezentând
chipul stilizat al sex-simbolului anilor '60, nimeni
alta decât Marilyn Monroe. Extrapolarea spre
artele vizuale e o obsesie productiva în cazul
montarilor lui Mihai Maniupiu, conturând un
Aniela Ovadiuc
Biblioteca
manierism de limbaj scenic puternic personalizat,
de efect maxim °i în acest spectacol.
În ciuda motivelor arhicunoscute, traseul
dramatic al scenariului e plin de surprize, ceea ce
subliniaza faptul ca din nucleul textual, extrem de
generos, lasat mo°tenire de genialul Miguel de
Cervantes Saavedra se pot exploata sumedenie de
nuanpe ca razele raspândite de un diamant
adecvat luminat. Spontaneitatea replicilor scrise
de Ada Milea asambleaza ironic °i candid
rezonanpe din substanpa textului inipial cu jocul
frazeologic deturnat în parodie sublima.
Contribupia fiecarui actor ascuns sub masca
uniformizarii, purtând costume bizare, e esenpiala
în construirea acestui mecanism teatral care
funcpioneaza fara cusur; de aceea îi voi aminti pe
topi: Rare° Budileanu, Costin Gavaza, Anca
Loghina, Alexandra Rifrea, Andrei Chiran,
Tiberius Vasiniuc, Raisa Ane, Sergiu Marocico,
Cristina Holtzli, Ciprian Mistreanu, Claudiu
Banciu, atefan Mura, Cristina Iu°an. Lor li s-a
alaturat grupul de muzicanpi format din Zeno
Apostolache, Cristian Tom°a, ceilalpi
instrumenti°ti fiind °i interprepi.
În 2008, Compania „Azar" din Franpa a
prezentat la Cluj, în cadrul Festivalului Uniunii
Teatrelor din Europa, un adorabil Don Qujote
sub formula extrem de restrânsa a unui one-man
show, unde minunatul actor Jacques Bourgaux
era °i scriitorul Cervantes °i Don Quijote °i
Sancho Panza °i Dulcineea °i Rosinanta °i
orataniile de la han, totul derulat într-un limbaj
comic-amuzant, dar linear, cântat pe o singura
coarda. Amintesc acest show, deoarece în
comparapie cu el, creapia actuala a lui Mihai
Maniupiu de la Teatrul Napional Târgu-Mure° este
o simfonie abil orchestrata, în care magia se
îmbina cu „visul treaz", revarsat în cascade
dezmierdatoare peste uimitul spectator din stal.
■
26
TRIBUNA • nr. nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
~26j
(Jj) Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
Adolescența °i teatrul francofon
Alexandru Jurcan
Aradul a devenit sinonim cu festivalul
internapional de teatru francofon. De 22 de
ani continua perseverent acest festival
longeviv °i calitativ în „regia" fondatorului deja
celebru: Florin Didilescu, supranumit cu tandrepe
de festivalieri PAPA DIDI. Aradul se pregăte°te
pentru fiecare octombrie sa găzduiască
miraculosul festival, animat de magia lui Didi.
Da, sună pupin patetic, din impulsul sincer de a
convinge că adolescenpii francofoni au ales teatrul
ca să-°i exprime temerile, speranpele, oppiunile.
Trupe din pară, dar °i din străinătate realizează
aici un vertij cultural unic, de exceppie. Există o
dependenpă incredibilă, pozitivă, dătătoare de
speranpă. Orice adevăr rezidă în puterea de a
continua. Didilescu nu vrea să în°ele a°teptările,
°tiind că tinerii au nevoie de manifestare, de
confirmare. La Arad sunt ateliere animate de
experpi, dar °i dezbateri în culise, emopii multiple,
promisiuni. Nu uităm serile surpriză, cântecele
internapionale, revista neobosită Girouette, care
apare zilnic, prezentând spectacolele, dar °i
opiniile spectatorilor. Dacă e toamnă, e Arad, iar
tristepile se disipează în artă. Fără Arad, teatrul
francofon nu ar avea coloană vertebrală
fosforescentă.
Fo°tii elevi din trupa lui Florin Didilescu
trăiesc răspândipi pe toată planeta, afirmând fără
echivoc că experienpa AMIFRAN le-a schimbat
oarecum viapa °i modul de gândire. AMIFRAN
înseamnă atât festivalul de la Arad, cât °i numele
trupei lui Didi, dar °i al trupei tinere: Mini-
Amifran. Adolescenpii au la Arad teren de întâlniri
spirituale, schimburi culturale, respect reciproc,
altruism, alteritate, valori comune. Să fie
Didilescu un utopic? Nu credem, din moment ce
festivalul funcpionează ca o ma°inărie perfectă.
Liceenii din Arad, Bucure°ti, Bistripa, Dej, Huedin,
Constanpa, Ia°i, Baia Mare, Târgu Jiu, Slobozia,
Suceava, Sighet sunt însopipi de trupele din
Canada, Franpa, Austria, Belgia, Spania, Ungaria,
Rusia, Italia într-o bucurie a teatrului, care neagă
orice posibilă criză a valorilor umane.
Am revenit de la edipia 22, începută la final
de octombrie, 2014. Atelierele au fost conduse de
Roman Kisselef, Alfred Hamm, Franțois Pinte,
Franțoise Babits, Issa Sinare, Camelia °i Ana
Toma etc. Spectacolele variate au atins, ca de
obicei, cote înalte. Florin Didilescu °i trupa sa au
prezentat comedia barul de Bulgakov, alegând un
ritm drăcesc, antrenant. Ancorat subtil în
actualitate, textul incită °i pune în valoare
personaje colorate. Am remarcat din nou talentul
suplu al Alexandrei Blajovici, aproape fără fisură.
Mira Cucinschi din Ia°i a lucrat pe texte din
Shakespeare °i Xavier Durringer. Actorii au
empatizat cu propunerea teatrală coerentă,
misterioasă °i onirică. Extrem de elaborată a fost
regia Ligiei Clinciu din Dej la piesa lui Ionesco
Cântăreața cheală. Trupa din Huedin a ales tot
un Ionesco, mai precis un scenariu al sus-
semnatului, conceput după mai multe texte ale
celebrului dramaturg. Spectacolul trupei
Assentiment respectă ludicul, grotescul, absurdul
°i parodia, precum °i structurile verbale ilogice,
amintind de Jarry °i de Caragiale. Milos
Davidovici din Serbia a ales Georges Feydeau.
Trupa sa din Belgrad a avut un ritm demenpial,
profesionist, uimind spectatorii. Camelia °i Ana
Toma din Bistripa au mar°at din nou pe un vizual
percutant °i pe o scenografie tulburătoare.
Nicolae Weisz din Baia Mare creează acel gen de
comedie incomodă, cu mesaje indelebile
(spectacolul Histoires d'A). Era să uit: spectacolul
de deschidere, conceput °i jucat de Robert
Gutunoiu °i Marius Tiberius Bugi, o bijuterie
chapliniană, cu un ludic distilat, de mare calitate.
De la Pecs a venit spectacolul Salut, eu sunt
Miki... de Papp Roberta °i Csikos Klaralujza, care
pune întrebări despre con°tiinpă, despre relapiile
umane, despre direcpia viitorului. Christian
Caracausi a ales piesa Roberto Zucco de Bernard-
Marie Koltes. Trupa franceză a jucat admirabil
acest text despre celebrul uciga° în serie,
descifrând mobilul ascuns al faptelor. Marian
Gelu din Sighet a ales un text fericit de Ann
Rocard, oferind trupei sale o desfă°urare comică
substanpială. Olga Chepolova din Moscova a jucat
piesa Je t’aime de Denise Bonal, adică... bucăpi de
viapă, pove°ti întretăiate, valize - totul într-o gară
metaforică. Remarcabil spectacolul din Canada cu
Boule de suif după Maupassant, în regia lui
Philippe Gobeil. Incredibilă realizare, cu
rafinament °i emopie, cu stil bulversant, mulat
perfect pe cartografia intrigii.
Bineînpeles că m-am oprit doar la câteva
spectacole din acest festival-mamut, care practică
punctualitatea °i disciplina spectatorilor. Dacă e
octombrie, e Arad. E teatru. E hrană spirituală.
■
De la idee la
materializarea sa
(urmare din pagina 36)
obiecte, estetice sau funcpionale, cunoscute,
dar care nu ar fi existat ca atare fără intervenpia
expresă a artistei în material(e). Amintim că în
procesul arderii, surprizele pe care le poate avea
ceramistul sunt multiple °i nu întotdeauna plă-
cute. A controla formele finale, prin regimul de
coacere, reprezintă o adevărată încercare. Pentru
Aniela Ovadiuc, drumul de la idee la artefact nu
este nici forțat, nici întâmplător.
Cărțile, Filele de Jurnal sau Scrisorile intră într-
o categorie a lucrărilor figurativ-alegorice. De°i
ancorele temelor mai sus citate sunt cât se poate
de realiste, finalitatea nu este aceea de a realiza
replici ceramice ale unor obiecte funcpionale.
Supradimensionarea, valenpele plastice sau ideea
de a fi °i în acela°i timp de a nu fi ceea ce par
sunt doar câteva dintre variabilele cu care
operează artista. Piesele din această familie poartă
mesaje independente de corespondentele lor reale
ori realiste. Trebuie să mai spunem că indiferent
de subiectul abordat, textul scris în câmpul
lucrărilor nu transmite mesaje verbale, având
exclusiv funcpie plastică. Transferul de imagini °i
fixarea acestora pe suprafepele ceramice, în tan-
dem cu sgrafierea °i incizarea, fac parte din cor-
pusul unor tehnici apelate frecvent de aceasta.
Referitor la instalapii, lucrarea intitulată
Avers/Revers este relevantă pentru analiza de
fapă. Tema de la care porne°te Aniela este per-
ceppia asupra timpului. Trei casete concepute ca
posibile clepsidre, amintind °i ocheanele-caleido-
scop, pun în evidenpă ideea subiectivismului, a
interiorului interschimbabil cu exteriorul.
Folosirea unor lupe °i oglinzi în relapie cu o serie
de monede °i bancnote, dar °i cu privitorul, invită
la interacpiune, la meditapie.
Este vorba în acela°i timp despre un exercipiu
de lectură postmodernă privind modul contempo-
ran de abordare al artei ceramice °i nu numai.
Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, de la
plasamentul lucrărilor la nivelul ochilor (printr-un
sistem metalic de factură minimalistă), până la
jocul din interiorul pieselor, inclusiv la culoarea-
monedelor de ceramică.
Nici vasele nu lipsesc din preocupările tinerei
artiste, al cărei simp estetic se constituie
deopotrivă în discurs motivator °i argument pen-
tru o multitudine de provocări, venite inclusiv din
zona tradipiei sau me°te°ugului.
Ca epilog al celor afirmate anterior, discutăm
cu Aniela Ovadiuc, care ne spune că este intere-
sată, în activitastea sa, de relapiile complexe dintre
abstract °i concret. “Ceramica nu este o artă
comodă, continuă Aniela, în sensul că există o
serie de pa°i ce trebuie respectapi, care durează °i
impun anumite limitări. Nu popi face orice,
oricând, realizarea unei lucrăriputând dura uneori
luni întregi. În timpul acesta planurile de început
se pot transforma, însă partea bună este că artis-
tul are timpul de a medita °i a lua decizii în
cuno°tinpă de cauză.
Fiecare material în parte î°i are calităpile lui.
Spre exemplu, porpelanul fosfatic se caracterizează
printr-o anumită transluciditate. atiind acest lucru,
pot anticipa anumite rezolvări, dar ideea precede
întotdeauna lucrarea. Materialul ales are însă °i el
o pondere în actul de creapie.
Barierele dintre artistul ceramist °i cel vizual
nu mai sunt astăzi atât de clare cum erau în tre-
cut. Nu cred că mă confrunt cu frontierele dintre
tradipie°i modernitate, pentru că nu mai există
bariere. La mine primează conceptul. Dezvolt
lucrările cu creionul în mână, din schipă în schipă,
ajungând la o versiune pe care o consider finală
în relapie cu ceea ce urmăresc. Pe parcurs mai
apar probleme tehnice, transformări, dar solupia
există deja în momentul în care demarez partea
practică. Sunt interesată, în ceea ce fac, doar de
mesajul pe care doresc să-l transmit.
Temele mele principale sunt în mare parte
legate de om, de gândurile, trăirile °i sentimentele
sale. Automat mă iau pe mine ca reper, ceea ce
înseamnă că plec de la acea particulă care sunt
eu, în încercarea de a mă raporta la un întreg
mult mai cuprinzător. Prin frământările cu care
mă confrunt, doresc de fapt să ridic semne de
întrebare. Speranpa declarată este aceea a comu-
nicării.
Pornind de la om, am ajuns apoi la carte °i
indirect la civilizapie. Biblioteca înseamnă umbra
omului pe acest pământ, este memoria, hârtia
umanităpii, cum afirma Schopenhauer. Cultura, de
fapt gândurile, ne modelează conduita în viapă °i
astfel ne individualizează. Depindem de mediul în
care trăim, de educapia °i de coordonatele în care
ne-am format. Interogapia de la care pornesc când
mă exprim în domeniul artei vizează rostul nos-
tru pe pământ. Acesta ar fi adevărul lucrărilor pe
care le propun."
■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
27
-(J)- Black
Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
film
Paris sau Berlin?
Meditații de flâneur
Cătălin Bogdan
De la angoasanta distopie urbana din
Metropolis, pesimista satira SF cu tu°e apoca-
liptice, la sprințarele glose în tonalitatea roza-
liului cu bemoluri negre, pretenție de polifonie cita-
dina cu surdina turistica, din Parisje t'aime, perspec-
tivele cinematografice asupra ora°ului pot fi dintre cele
mai surprinzătoare, iar uneori chiar intens provocatoa-
re. Întâmplarea a făcut ca în aceasta toamna Institut
Franțais °i Deutsches Kultur Zentrum sa propună la
scurt timp câte o selecție de filme pentru publicul
clujean. Daca în primul caz Parisul a constituit
inevitabil cadrul câtorva filme, mai noi sau mai vechi,
în cel de-al doilea, prilejuit tocmai de un sfert de secol
de la căderea Zidului Berlinului, metropola germana a
fost mai mult decât un fundal constant. Sa privim
puțin prin acest caleidoscop de ocazie.
Jacques Tati a tins în Playtime (1967), implicit pe
urmele lui Walter Benjamin, spre o noua explorare a
metafizicii flâneur-u\u\. Burlescul sau bine temperat °i
nefrivol, ideal pentru o cronica de moravuri în cheie
nu de descalificantă satira, ci de ludic-grav studiu
antropologic, a conferit structurii filmului doar un spe-
cific instrument de “montaj”. În schimb, folosirea
ingenioasa a ritmului, în trena alambicatelor trasee, cu
volute sofisticate - e principala bagheta magica a regi-
zorului, de data aceasta, pentru conturarea inefabilelor
crochiuri -, vizează ontologia cotidianului. Un simplu
gest de curtenitoare afecțiune, de exemplu, precum un
cadou spontan, ajunge mediat °i supus unor succesive
refractari datorita banalelor ritualuri urbane: o coada la
casa de marcat, apelul la un curier de ocazie, progra-
mul restrictiv al unui grup turistic, fluența greoaie a
traficului, complicitatea unei vecinătăți de ocazie.
Ora°eanul e supus prin excelența acestei provocări:
fluxul lui existențial e constant secționat chiar °i în
straturile cele mai superficiale. Iar continua presiune a
unor imprevizibile schimbări de perspectiva poate con-
duce la temporare discontinuități între sunete °i imagi-
ni, situație care-i prilejuiește regizorului un dublu exer-
cițiu estetic: o critica transcendentala a imaginii °i o
inedita reconfigurare dialogală a zgomotelor. Altfel
spus, autismul amenința periodic percepția unei real-
itați care ascunde, în spatele unei organizări pre-
tențioase, o improvizație de fond. Un simulacru, dar
nu în sensul lui Baudrillard. Precum un buton metalic
la o u°ă transparenta, capabil, chiar °i în lipsa insesiz-
abila a acesteia, sa întrețină iluzia funcționalității unui
u°ier, implicit °i a unui mecanism social. În acela°i
timp, cuvintele pot fi subminate de zgomote, nu doar
drept consecința a unei poluari tehnologice, ci °i fiind-
că gesturile pe care le însoțesc glisează mereu, recon-
figurând implicit orice topografie semantica. Devin ast-
fel zgomote care nu mai tind spre nivelul împlinit al
corespondenței cu un sens, ci î°i descoperă propria
vocație de a conferi densitate acțiunilor, invers decât
suntem obi°nuiți. Gestica devine astfel o cromatica
sonora - iata o surprinzătoare relansare a vechiului
concept al "muzicii sferelor”. Un sugestiv cadru, pre-
lungit, e cel al imobilului cu apartamente de locuit,
transparente pentru ochiul trecătorului de pe stradă -
transparența însă°i e de altfel principală presupoziție
arhitectural-metafizică a filmului. În acest labirint
diafan, unde granițele sunt fluctuante, ambigue °i
aproximative, traseul cotidian apare drept un puzzle
inedit de continue readaptări la un flux de mici
inadecvări. Aici regăse°te Tati °i esența comicului, epu-
rata °i transformata într-o cinetică nepredeterminata a
înlănțuirilor. Ca °i clădirea imperfecta, a cărei dosita
vulnerabilitate inițială riscă s-o compromită ulterior,
dar care devine de fapt prilejul unei nea°teptate cre-
ativități existențiale, când chiar stricăciunile ajung
feti°uri ale unei mereu relansate vitalități, circumscri-
ind noi spații, nu întru totul imaginare.
Dacă prezența cerului e potențata la Tati de jocul
transparențelor printre zgârie-norii de la o presupusă
periferie futurista a Parisului, la Wenders e vorba de o
căutată cinetica a zborului, de o permanenta planare,
de o îmbibare atmosferică a realității. Nu doar ca o
convenție de solicitudine angelică, ci °i ca exercițiu de
euforica adaptabilitate existențială. Cerul deasupra
Berlinului (1987) prezintă acea reprezentativă gimnas-
tică intimista a sufletelor, într-o dinamică în care exte-
rioritatea e mereu o extensie, o prelungire a unei tensi-
uni poetice. O uria°ă bibliotecă devine spațiul unui
laborator interior, unde perspectivele - pe măsura unei
inventive mobilități a camerei de filmat - se intrică pe
măsura unui material bibliografic cu potențial fabulos.
Contrapunctic, tocmai zonele virane, bătute de vânt °i
invadate de buruieni, asigură paradoxal memoria trecu-
tului dispărut, prin prestigiul cosmogonic al unei fan-
tasme auctoriale. Îngerii, cu poetica lor deambulatorie,
antrenați în practica unor "limbaje mai subtile” (a
căror menire Charles Taylor o căuta le angelologul
Rilke), dublează o realitate mereu reflexivă în raport
cu timpul. Interogația radicală e însă cu privire la tele-
ologie: iubirea e un joc al întâmplării? E dilema can-
did-turmentatei acrobate de circ. În cele din urmă
chiar °i singurătatea încetează să fie o pedeapsă sau
un e°ec, pentru a deveni criteriul de excelența al ade-
văratei întâlniri.
De°i construita pe trama subțire a unei iubiri
a°ezate, doar încercate prematur de boală °i de ghim-
pele morții, Spuma zilelor (2013) î°i îngroa°ă tu°ele
prin excursul suprarealist, pe jumătate SF, pe jumătate
vintage. Tocmai această ambiguitate temporală - une-
ori impresia e chiar de SF vintage - dă un anumit
relief unui basm altfel destul de banal °i lipsit de
mize. E ca un ora° unde trecutul °i viitorul î°i schimbă
mereu rolurile, iar mecanismele năstru°nicelor invenții
potențează patosul unor discrete mutații antropologi-
ce. Efectul transfigurator î°i păstrează alternanța
ludică, astfel încât permeabilitatea registrelor întreține
o impresie de fundamentală vulnerabilitate, ca în fața
fulgului din întâmplare inhalat, devenit funest prilej de
degradare. În inventarul stilistic al lui Michel Gondry,
cele mai dense rămân tu°ele de suprarealism conceptu-
al, oarecum în descendența lui Magritte, de°i deseori
domină mai degrabă o atmosferă minuțios stufoasă,
de o artificială ingenuitate, ce aminte°te de Rousseau
Vame°ul.
Good Bye, Lenin! (2003) reu°e°te să filtreze can-
doarea °i nostalgia din licoarea îngro°ată °i tulbure a
Istoriei. Utopia de dormitor bricolată filial î°i recapătă
oportunitatea ca simplă terapie alternativă. "Civismul
socialist”, cândva nu doar o nadă propagandistică, ci °i
o disperată supapă într-o lume dezumanizată la limita
asfixierii, devine astfel pretextul pentru o farsă tandră,
menită să atenueze °ocul unei îndelung reprimate
metamorfoze. Monumentele, ca cel al lui Lenin, î°i
schimbă destinația ca într-o plimbare tacticoasă pe
bulevard, semn tulburător al unor iminente mutații
sociale °i urbanistice.
Alături de diverse fundaluri de intimitate casnică,
locația mai futuristă a noului Conservator parizian se
remarcă u°or în La sfâr°itul pove0tii. Agnes Jaoui ne-a
obi°nuit cu fluctuantele dominouri erotico-sentimen-
tale, scufundate într-o mereu lunecoasă ambivalență,
încurajând eroziunea lentă a angajamentelor restrictive.
"Totul curge” la nivel afectiv, ceea ce subminează chiar
°i pretențiile ordonatoare ale basmelor exemplare.
Efectul e însă surpinzător, echivalentul unei restaurații
"conservatoare”, fiindcă în ciuda ritmului alert al
relațiilor - într-o analogie sugestivă cu compoziția mu-
zicală avangardistă a protagonistului °i cu structura
arhitecturală a noului ateneu -, în cele din urmă se
impune confortul intimist.
Oh Boy (2012) e portretul post-expresionist al
unui pierde-vară, corectiv de indeterminare într-o lume
doar aparent funcțională, în fond un asamblaj de
micro-tensiuni. O dimineață amoroasă fără viitor, cuti-
ile nedespachetate într-o chirie nouă, permisul auto
suspendat sine die, un prieten inexplicabil ratat, un
tată exasperat de un fiu rentier, izbucnirea unui con-
trolor de bilete, ipocrizia comercială a unei chelnerițe,
bunicuță ingenuă a unui dealer, isteria resentimentară
a unei foste obeze, agresivitate °i frustrare huliganică,
deznădejdea persistentă a unei ru°ini de familie. Toate
acestea se succed într-un caleidoscop urban alăturând
un apartament cvasi-nemobilat, rulota de campanie a
unui actor, un spațiu reconvertit în scenă under-
ground, un teren de golf exclusivist, subterana unui
metrou, un snack-bar, tejgheaua de local. Opțiunea
pentru alb-negru - ca °i la Wenders, e perceptibilă la
tânărul Jan-Ole Gerster estetica falsei distanțări - con-
feră un relief mai intim, mai determinant decât
impactul înregistrării fluxului haotic al actualității. Cu
toate resturile de disponibilitate ale unei vag filtrate
melancolii, protagonistul pare progresiv paralizat de
revelația cronicizării micilor răni interioare căpătate pe
parcursul experiențelor cotidiene. Oameni fisurați
într-un ora° discret decupat - anumite instantanee
urbane din film lasă de altfel impresia unor secțiuni
transversale. Drept contrapunct inspirat la o tematică
preferențial citadină °i burgheză remarcăm Grand
Central (2013). Protagoni°tii săi sunt proletari de
rulotă, mercenari ai industriilor de risc, decontamina-
tori în zone izolate, salariați precari, amanți de pădure.
Titlul sugerează nu doar o impozantă centrală
nucleară, ci °i un hotel sau o gară - locații simbolice
ale unei accentuate mobilități °i instabilități exis-
tențiale, potențate cu atât mai mult de prezența invizi-
bilă, dar amenințătoare a radioactivității. Spectrul
morții acutizează simțul relațiilor fruste, departe de
complicații simandicoase °i de pretenții ipocrite. Ceea
ce nu scute°te însă de ambiguități afective °i de proxi-
mități explozive. Chiar °i responsabilitățile au o doză
suplimentară de risc, cu efecte fie salvatoare, fie devas-
tatoare. În fond, o centrală nucleară nu doar ali-
mentează energetic "ora°ul”, dar îi °i precipită con-
tradicțiile. Ritualul cotidienei dezgoliri a trupurilor °i
eventuala decontaminare profilactică conturează
metafora unei societăți fragile, dar intens autoreflexive.
Din care, la limită, se poate °i fugi.
Rossellini a filmat Germania în anul zero (1948)
printre ruinele încă proaspete ale Berlinului distrus de
război. Micul Edmund îl anunță pe Bruno, mai cele-
brul său contemporan, copilul prematur proletarizat al
exasperatului "hoț de biciclete” de la periferia Romei.
Neorealismul a încercat să-l contrazică pe Dostoievski:
coruperea morală apare sub povara foamei - o autcjus-
tificare la care criminalul Raskolnikov ajunge să
renunțe în cele din urmă. Sau, dintr-o perspectivă mai
dialectică, sub presiunea unei societăți strâmbe. Dar
oricare i-ar fi originea, o întreagă faună de corupători
mi°ună printre nenumăratele ruine - metaforă °i a
unei lumi dislocate din matca sa umanistă. Neorealist
fără patos ideologic, Ostkreuz (1991) vorbe°te mult
mai convingător despre ora°ul dezolant, labirint al
unei rătăciri de calvar. De un minimalism de aparent
diletant care aminte°te de Aki Kaurismaki, filmul lui
Michael Klier îngroa°ă tu°ele crepusculare ale noii
metropole: barăci improvizate de refugiați, clădiri
degradate devenite adăposturi de boschetari, terenuri
virane sălbăticite, o natură apocaliptic inospitalieră.
Decorul e mereu sărăcăcios, sumar, muced, fad.
Adolescenta furioasă se însingurează treptat în această
junglă urbană, iar din elanul îndărătnic supraviețuiește
doar o inoperantă complicitate infantilă, ca o viitoare
fosilă după un îngheț catastrofic.
■
28
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
~28j
Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
Gânduri pe marginea unui
anumit tip de film
Marian Sorin Rădulescu
e la începutul anilor 80 apăruseră o serie de
filme române°ti de excepție. Pe unele am
apucat să le văd chiar la premieră, fiind elev în
ciclul gimnazial: Proba de microfon, O lacrimă de
fată, Casa dintre câmpuri, Duios Anastasia trecea,
Croaziera, Semnul °arpelui, Sfâr°itul noppii,
Glissando, Să mori rănit din dragoste de viață,
Imposibila iubire, Dreptate în lanțuri, Pas în doi. Pe
altele aveam să le văd la zece ani de la premieră: La
capătul liniei, Faleze de nisip, Fructe de pădure,
Secvențe, Ochi de urs. Dar filmul românesc al acelor
ani de care, mărturisesc, mă simt cel mai legat °i
acum rămâne Concurs.
Am ratat ocazia de a-l vedea la cinema, când a
apărut, întâia oară pe marele ecran (în toamna anu-
lui 1982). Din cronicie citite (elogioase, toate) cre-
deam că e prea „filozofic”, prea „ermetic” °i „elitist”,
adică plictisitor. Câ|)iva ani mai târziu, prin 1985, l-a
programat Televiziunea națională iugoslavă în cadrul
unei retrospective a FEST-ului (Festivalul Filmelor
Premiate) belgrădean. Atunci m-am hotărât să nu-l
mai ratez. Aproape o săptămână întreagă am a°tep-
tat cu mare emoție acea marți când °tiam că va fi
difuzat. Încă de la primele acorduri muzicale am
fost „electrizat” de coloana sonoră1. Atunci, cred,
l-am descoperit cu adevărat pe Adrian Enescu (pe
care îl °tiam din Tănase Scatiu, serialul Ardelenilor,
Septembrie, Bietul loanide, Semnul °arpelui, Sfâr°itul
nopții), în anii '70-'80 autorul unor muzici de film
extrem de personale, de speciale, de ireale. Atunci
am descoperit un film straniu, grav °i profund răs-
colitor. Am citit toată noaptea cronici la filmele lui
Dan Pița2 în revistele °i almanahurile „Cinema”. A
doua zi, la °coală, am dorit să schimb impresii cu
colegii de clasă, dar cei care îl văzuseră au fost deza-
măgiri. Nu i-au savurat umorul, nu i-au deslu°it
„jocul de adâncime între satiră °i mister, între natu-
ralist °i fantastic, surprinzător de expresiv la nivelul
imaginii”3 (Eugenia Vodă). Au rămas doar cu unele
accente de critică socială („°opârle”). Pentru mine,
însă, Concurs a fost o piatră de hotar.
Ce m-a frapat °i încă mă frapează cel mai mult
la Concurs? Poate felul în care mi-a ^inut de urât °i
m-a învățat că singurătatea pur °i simplu nu există.
Poate relația dintre Pu°ti °i grupul aflat în pădure
pentru un fel de team building, în cadrul unui con-
curs de orientare turistică. Poate felul în care, demn
°i firesc, personajul lui Claudiu Bleonț, cu boierie
(de spirit) °i blândețe (de gând), se salvează de ten-
taculele unui grup uman sfâ°iat de pofte, răfuieli
personale °i găinării4. Cumva, la nivel subliminal, fil-
mul lui Dan Pița (scenariul °i regia) mi-a transmis că
„devenirea întru ființă” presupune să răzbați în viață
fără să te acre°ti, fără să te la°i cople°it de letargia
sau viclenia sau agresivitatea celor din jurul tău. În
acest sens, chiar dacă atunci nu puteam să-l „prind”
în vreo definiție, Concurs este un jurnal cine-
matografic al fericirii5, un poem închinat luminii °i
unei anumite stări de puritate sufletească, de
„mesianism laic”. Astfel avea să-l citească °i monahul
Nicolae Steinhardt care, în chiar luna premierei, i-a
trimis regizorului o scrisoare de felicitare. Rândurile,
extrem de elogioase, scrise „cu adânc °i admirativ
respect”, fac apel la însu°i „Domnul Hristos -
Împăratul °i Basileul” pentru a-l „binecuvânta, ocroti
°i răsplăti” pe „credinciosul rob °i minunatul Său
zugrav Dan Pița”6, cel care, „cu atâta curaj, sinceri-
tate, râvnă °i talent” I-a scris „Evanghelia în imagini,
sunet °i culori” °i a dat un film „mai semnificativ °i
mai tulburător chiar decât foarte frumoasa Viață a
lui lisus de Zefirelli”7.
Merită adăugat, poate, că proiectul lui Pița -
datând încă din vremea studenției sale (anii '60) - a
fost aprobat după Călăuza lui Tarkovski (1979) °i
Croaziera lui Mircea Daneliuc (1981) - un road
movie °i un river movie cu care Concurs a fost
comparat. Până la un punct, se poate vorbi de com-
parație (este tot un apolog, un quest), însă demersul
lui Pița este străin deopotrivă de complexitatea uni-
versului tarkovskian °i de fronda „minimalistă” din
filmele lui Daneliuc din anii 70-80.
Note:
1.	Pentru Eva Sîrbu, colana sonoră din Concurs este
„un univers neliniștitor de sunete stranii, de zgomote
familiare, urlete, fo°nete, °oapte, în care se insinuează,
amplificându-l, muzica lui Adrian Enescu, de o extremă
finețe, lucrată, prelucrată, filtrată, „jucată”, de la dangăt
de clopot în dungă la sunet majestuos de orgă, de la
armonia desăvâr°ită a melodiei la exasperarea ei °i
înapoi la armonie, într-o mi°care neobosită spre per-
fecțiune, o muzică pe care aproape n-o percepi cu ure-
chea, ci o prime°ti, odată cu imaginea, ca o miracu-
loasă componentă a ei”.
2.	Înainte de Concurs, Dan Pița s-a impus în cine-
matografia românească printr-un documentar colectiv
(Apa ca un bivol negru), două mediu-metraje inspirate
din scrierile lui Ion Agârbiceanu °i realizate împreună
cu Mircea Veroiu (Nunta de piatră °i Duhul aurului),
Filip cel bun, Tănase Scatiu, primele westernuri
române°ti (Profetul, aurul °i ardelenii; Pruncul, petrolul
°i ardelenii) °i prin intresantul, dar inegalul, Bietul
loanide.
3.	Director de imagine: Vlad Păunescu. Decorurile:
Călin Papură.
4.	Ceilalți interpreți principali sunt °i ei foarte în
rol: Gheorghe Dinică, atefan lordache, Marin Moraru,
Vladimir Juravle, Cătălina Murgea, Adriana achiopu. La
fel °i interpreții rolurilor secundare: Jorj Voicu, Oana
Pellea, Drago° Pâslaru.
5.	Fericirea Pu°tiului (care pătrunde în pădure
călare pe o bicicletă ce putea fi un asin, care strânge
ni°te „fanioane de ghidare” foarte asemenea unor
giulgiuri °i poartă în spinare rucsacul echipei încărcat
mai ales cu păcate °i josnicii) î°i are obâr°ia în Predica
de pe munte a Celui ce n-a precupețit niciun efort ca
să-°i salveze aproapele.
6.	Răsplata nu a întârziat să apară - următoarele
trei filme (Faleze de nisip, Dreptate în lanțuri, Pas în
doi) sunt tot o incursiune expresivă, la nivel de sunet °i
imagine, „în căutarea purității”.
7.	Vîjeu, Titus, Dialoguri cu Dan Pița. Cinema,
cinema, cinema, Editura Noi Mediaprint,
Bucure°ti, 2012, pag. 30.
■
remember cinematografic
Alchimistul
Ioan Meghea
Da, omul acesta pe orice pune mâna, se
transformă în aur. E un alchimist.Anul
acesta, Woody Allen a împlinit 79 de ani. E
născut în 1935 în New York °i de mic a fost înscris
într-o clasă specială, având un coeficient de inteligență
deosebit, dar va urî °coala din primele zile, fiind un
rebel. E nepoliticos cu profesorii, indisciplinat, nu prea
î°i face temele, e un elev cât se poate de ciudat. Nu °tiu
dacă vă închipuiți treaba asta, dar Woody Allen era
foarte bun la sport. Practica fotbal american, baschet, ba
chiar °i box! Era obsedat de muzică °i de magie; pe la
15 ani, într-un program TV, printr-un truc ingenios, a
făcut să apară chiar o sticlă de lichior. Sigur, povestea
asta era cam mult pentru un copil... Pe urmă, a început
- ani de zile - să cânte la clarinet °i la saxofon. Dar câte
n-a făcut omul ăsta...
Pe la 16 ani a început să scrie glume pe care le
trimitea la diverse ziare newyorkeze. ai uite a°a, un
oarecare Earl Wilson, de la New York Post, a început să-
i folosească poantele, ceea ce-i dădea lui Woody mare
încredere în talentele sale. În 1955, se înscrie la
Facultatea de artă cinematografică de la Universitatea
New York, dar nu prea are chef să asiste la cursuri °i-n
cele din urmă trebuie să plece. A fost exmatriculat...
Ciudățeniile acestui om continuau să mire pe cei din
jurul său, care nu mai °tiau ce să creadă. Prin 1959, °i-a
zis că, simțindu-se oarecum fără vreun motiv aparent
melancolic °i trist, ar dori să cunoască o persoană mai
interesantă. A°a a început să frecventeze, săptămânal,
un psihanalist! Nu pentru vreun tratament sau mai °tiu
eu ce alte chestii, mai mult pentru a discuta lucruri
inteligente cu un om inteligent!
Omul acesta avea tot soiul de ocupații ciudate.
Cânta la saxofon într-un trio de jazz, s-a angajat la NBC
în cadrul unui program pentru perfecționarea scriitorilor
°i a început să compună monologuri °i tot felul de
glume pentru actori de comedie. Cerea 100$ de fiecare
minut de „recitare” a acestora. Nu a ocolit nici teatrul
Tamiment, unde scria °i regiza diverse piese, musicaluri
°i scheciuri. Cândva, a spus că treaba asta i-a dat o mare
experiență în ale teatrului °i nu numai. Prin 1958, s-a
gândit să scrie °i pentru canalul TV de la NBC, unde
colabora la The Chevy Show. Spectacolul ăsta a rulat la
televiziune vreo 10 ani! ai financiar, îi cam ie°ea treaba.
Câ°tiga 1.700$ săptămânal, bani care la anii aceia
însemnau ceva! Ei bine, interesul său pentru televiziune,
cu timpul, a cam început să scadă, gândindu-se tot mai
mult la posibilitatea de a deveni °i el actor de comedie.
De ce nu!
În 1958, Woody Allen îi cunoa°te pe Charles
H. Joffe °i Jack Rollins care, ani de zile, vor negocia
pentru acesta tot soiul de contracte în valoare de
milioane de dolari. Contract scris între ei? Nici vorbă de
a°a ceva. Totul se consfințea doar printr-o strângere de
mână! Tot ace°ti doi oameni l-au convins pe Woody să
prezinte el însu°i ceea ce scria. Era mai simplu °i mai
comod, nu? ai uite a°a, actorul a lucrat ca °i comic,
devenind extrem de cunoscut. Până °i banii pe care-i
câ°tiga, parcă erau alții: 5.000$ pe săptămână. Ei, a°a da,
se mai poate trăi, nu?
Woody Allen a făcut foarte multe filme. Ca om,
v-am vorbit despre el. Ca °i cineast, ei bine, ca °i
cineast, nu mi-ar ajunge spațiul de azi pentru a vă vorbi
despre el. Ce pot să vă spun, este că „filmele lui încep
cu un personaj °i se termină cu o grămadă, încep
simplu °i se complică amețitor, par filme fără probleme
°i constatăm pe parcurs că ele conțin toate problemele
lumii. E ca un râu, care devine fluviu, apoi totul se
termină într-o deltă”. L-am citat pe scriitorul, cineastul °i
criticul Grid Modorcea...
A°a au apărut bijuteriile Annie Hall (1977),
Manhattan (1979), Delicte °i fărădelegi (1989), Match
Point (2005), Vicky Cristina Barcelona (2008), Ce-o fi, o
fi... (2009), Miezul nopții la Paris (2011) sau Blue
Jasmine (2013). Premii Oscar, nominalizări la premii
Oscar, premii BAFTA °i multe, multe alte premii...
Nu pot încheia fără să amintesc de o secvență
memorabilă din filmul Trandafirul ro°u din Cairo care,
cel puțin mie, încă odată, mi-a spus că evadarea în iluzie
este singura modalitate de a minți moartea, care este -
cu siguranță - o certitudine. A°a am asistat la idila
romantică a unei banale casnice traumatizată de o viață
cenu°ie °i searbădă cu eroul coborât de pe ecranul de
cinema în sală, alături de ea. Ce poate fi mai frumos...
■
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
29
Black Pantone 253 U
29
(ț) Black
Pantone 253 U
meridian
Liviu Ioan Stoiciu
am venit să văd minunea
Întâi, să te masori. Ce lungime are limba? Ce
adâncime are gaura din ureche?
Auzi la el ce prostii. Bă, vorbe°te frumos!
Eram la
cules de afine. Că s-a mutat din
deal în vale °i i se pare normal. Dintr-un carti-
er
invadat de lilieci. Cine a mai pomenit.
Erau zile în care nu mâncam nimic, sincer, că
nu aveam
ce. Dar n-ai murit. N-am
murit, am venit aici să văd minunea.
hine tămâia °i sânzienele înflorite deasupra
moa°telor
Sfântului Ioan Botezătorul, stă la
pândă. Cine °tie. Aude găina din fapa ochilor
cum
cântă ca un cuco°, i se pare că nu
vede bine, pipă: asta e minune? Dacă e semn
rău? Dar n-ai venit pregătit? Bagă mâinile
într-un săculep °i
aruncă peste mireasă fluturi vii,
zeci de fluturi, în
biserică. „Asta e literatură". Dintr-odată cade
în nesimpire. Ce mireasă. Mireasă
îi e o moartă, dar nu recunoa°te. Ce s-o mai
lungim, întâi să te
măsori: ce suprafapă au circumvolupiunile.
cu inima făcută praf
restabile°te tu legătura, că eu nu mai pot -
până
aici mi-a fost. Î°i las pie zilele
°i noppile mele, eu plec în pământ cu inima
făcută praf,
n-am altceva ce să-pi las. Iubirea? Nu-pi va
folosi la nimic. Sufletul? Nu există, de fapt.
Îmi dau
lacrimile, slab °i neputincios cum sunt,
a° fi putut să mai trăiesc. Mă dor toate, că le
las
neterminate:
trupul funcpionează, în parte, bucată
cu bucată, dar motora°ul central. Mergi °i tu
la preotul
acela: are în altar un caiet al
însănăto°irilor. Nu-pi dai seama, mi-ar prelungi
doar
boala - la prima bătrânepe, când
Vine a ver el milagro
Primero, tendrâs que medirte. Cuânto mide la
lengua?
Que profundidad tiene el agujero de la oreja?
Mirale que tonterias dice. jTu, habla bien!-
estaba recogiendo arândanos.
Porque se mudo de la colina en el valle. Y le
parece normal. De un barrio invadido de mur-
cielagos! quien lo diria!
Eran dias cuando no comia nada, de veras, no
tenia que. Pero no te has muerto. No he muer-
to, vine aqui para ver el milagro.
Toma el incienso, las sanjuaneras sobre las
reliquias de San Juan Bautista, acecho.
Quien sabe. escucha la gallina de enfrente
que canta como un gallo, le parece que no ve
bien, grita:
^Milagro es este? ^Y si es mala senal? ^Pero
no viniste preparado? mete las manos en un
saquito
Y tira sobre la novia mariposas vivas, decenas
de mariposas, en la iglesia.
“Esa es literatura". En un momento cae en
letargo
Que novia. de novia tiene una muerta, pero
no lo reconoce. Para que seguir, primero
Medirse: que superficie tienen las circunvolu-
ciones.
Con el corazân hecho polvo
Aniela Ovadiuc
Destin
Restablece tu la conexion, porque yo no
puedo mâs,
Hasta aqui hemos llegado. Te dejo mis dias y
mis noches, yo me entierro con el corazon
hecho polvo., no tengo otra cosa que dejarte.
^El amor? no te servirâ para nada. ^El alma?
No existe, de hecho. Me caen las lâgrimas,
debil y enclenque como soy,
Podria haber seguido vivo. Me duele todo,
porque las dejo inacabadas:
El cuerpo funciona en parte, pedazo a pedazo,
Pero el motorcito central. Ve tu tambien al
cura aquel. Tiene en el altar un cuaderno de
las mejorias.
No te das cuenta, solo me prolongaria la
enfermedad - la primera vejez, cuando he
enloquecido
^Quien seria yo?
Le puse el pie en el cuello, tirado al suelo, y el
se volvio hacia ml
Entonces le reconoci y le dije: jOjo, que te
rompo la cabeza! ^Era yo arriba y abajo?
^Maton y victima? Mâs aun, ni siquiera tienes
que saberlo, carino mlo.
Si supieras mâs, te haria olvidar el mundo
para siempre:
Un dulce tan hipocrita.
Traducere de
O. Vasilescu
30
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
30
Black Pantone 253 U
opinia juridica
Gravă neglijență, incompetență,
abuz în serviciu °i/ sau corupție
la Judecătoria Cluj-Napoca?
Mircea Arman
O sentința halucinanta pronunțata în Dosarul
1455/211/2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, minciuni
spuse de instanța de judecata "de la obraz”, o
Încheiere din data de 14 august 2003 (prin care se
încuviințează vînzarea unui spațiu comercial) a
judecătorului sindic definitiva °i irevocabilă (prin
nerecurare) nebăgată în seamă intenționat °i
neanalizată, o analiză a actelor cum numai în
România o instanță o poate face! Iată povestea
incredibilă, în care o firmă din Cluj-Napoca, î°i
dispută proprietatea ( mai precis un aspect al dreptului
de proprietate, posesia °i mai nou însă°i proprietatea)
cu o Asociație de Proprietari care îi ocupă abuziv °i
fără nici un drept ( titlu de proprietate, just titlu,
contract de închiriere, hotărîre judecătorească) sau
orice alt act care sa justifice ocuparea spațiului
comercial din str. Parâng nr. 1 Cluj-Napoca. Numai că,
surpriză! Această Asociație de Proprietari din str.
Parâng nr. 1 are în componența sa un politician băsist,
Adrian Papahagi °i un fost judecător de la Curtea de
Apel Cluj, Elena Drujină. Din unele informații, se
pare, că acolo mai locuie°te o judecătoare, Monica
Lazăr, de la Judecătoria Cluj sau poate este doar o
bizară coincidență de nume? Iată că cercul se închide.
De ce, de 10 ani societatea Power Magic SRL,
proprietară tabulară, nu poate intra în dreptul său, de
ce, într-un alt Doasar nr. 5528/2000 al Tribunalului
Cluj , legat cauzal de cel despre care vom dezbate azi,
s-a admis de către ICCJ strămutarea, pentru banuială
legitimă, la Tribunalul Ia°i.
De ce am ales să vorbim acum tocmai despre
această Sentință civilă 4731/2014 pronunțată în
dosarul înainte precizat. Pentru că, în opinia noastră,
această sentință poate fi predată studenților de la
facultatea de drept ca mostră de incompetență sau,
poate mai grav, corupție! Am fost atît de °ocați cînd
am citit această monstruozitate juridică încît am
hotărît să o facem publică însoțită de Apelul declarat
de Power Magic la această sentință.
De°i am putea să facem o analiză detaliată a
Sentinței în cauză preferăm să publicăm tale quale
Apelul declarat de SC Power Magic SRL, pe care, în
calitate de jurist °i conducător de publicație mi-l asum
în totalitate. Ca °i analiză! Dar °i ca parte în acestă
cauză! Nu ascund deci, că sunt interesat în cauză ca °i
cumpărător al unei cote părți din imobilul în discuție
°i că în Dosarul 19409/211/2014 al Judecătoriei Cluj-
Napoca, în care solicit evacuarea respectivei Asociații
de Proprietari sunt judecat "probabil întîmplător °i
aleatoriu” de aceea°i judecătoare, Ramona Camelia
Rus, care a analizat acelea°i acte, atit în dosarul SC
Power Magic SRL cît °i în dosarul meu.... °i s-a
pronunțat admițînd, opinez eu, în mod halucinant,
irațional °i ilegal o acțiune pe care Asociația de
Proprietari nici măcar nu avea justificat interesul să o
introducă (aceasta neputînd deveni proprietară a
spațiului comercial din str, Parâng nr. 1 proprietatea
tabulară a SC Power Magic SRL Cluj, fiind doar un
ocupant abuziv dar care incasează chirii °i nu plăte°te
nici un fel de impozite, pe proprietate sau venituri).
Recuzînd-o °i d-sa abținîndu-se, evident formal, am
avut parte de o altă judecată halucinantă. Cererea de
recuzare mi-a fost respinsă de C19 al Judecătoriei Cluj-
Napoca iar judecata a durat 17 zile, probabil ( despre
acest lucru vom discuta în numărul următor), record
mondial pentru o cerere de recuzare. Astfel, aceea°i
judecătoare care a judecat o speță în directă
cauzalitate cu speța din Dosarul nr. 19409/211/2014 °i
care a dat, în opinea mea, o sentință absolut
monstruoasă ( analizezează actele cînd pe Vechiul
Cod Civil, cînd pe noul Cod Civil cum îi convine mai
bine pentru a justifica, în opinia noastră, furtul
inadmisibil comis!) ca °i construcție °i argumentare
juridică, profund irațională °i ilegală urmează să
judece o speță în care verdictul e absolut
previzibil...respingere. Pe aberații juridice, fire°te! De
pe acum o anunț pe judecătoarea Ramona Camelia
Rus că NU VA JUDECA această cauză. Că tot ce se
întimplă în aceste dosare la Judecătoria Cluj-Napoca
este de domeniul CSM °i, în opinia noastră, în special,
al DNA. Voi merge pînă în pînzele albe cu acest
dosar, pînă va fi judecat corect! Sunt jurist doamnă
judecător °i nu unul dintre cei care pot fi indu°i în
eroare cu tot felul de aberații juridice, unul care, vă
asigur, are capacitate de judecată!
Pentru a intra, însă, pe fondul acestei cauze vom
prezenta, în totalitate, analiza, repetăm, pertinentă,
făcută în apelul cauzei de către SC Power Magic SRL.
” CĂTRE
JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA
Dosar nr. 1455/211/2013
Subscrisa S.C. POWER MAGIC S.R.L., cu sediul
în Cluj-Napoca, str. Fabricii de Zahăr nr. 8, bl.S 15,
ap.13, jud. Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului
Cluj cu nr. J12/1191/1999, având cod unic de
înregistrare fiscală RO 12199030 (în continuare
denumită „Subscrisa” sau „Power Magic'”), cont
bancar RO65 BTRL 0130 1202 9549 49XX, deschis la
Banca Transilvania Cluj, cu respect Vă înaintez
prezentul:
APEL
Împotriva Sentinței Civile nr. 4731/2014 a
Judecătoriei Cluj-Napoca în Dosarul 1455/211/2014
prin care Vă solicităm:
1.	Să anulați Sentința civilă nr. 4731/2014
pronunțată în dosarul de mai sus ca fiind nelegală °i
neîntemeiată.
2.	Să rețineți cauza spre judecare °i justă
soluționare.
2.	Să respingeți acțiunea reclamantei ca
inadmisibilă/neîntemeiată.
MOTIVE
Observație prealabilă:
Vă rugăm să constatați că, de plano, actele deduse
judecății au fost analizate de către instanța de fond
din perspectiva NCC, fapt inadmisibil, deoarece toate
actele analizate au fost emise înainte de intrarea in
vigoare a NCC( la nivelul anului 2004) °i, prin
urmare, a fost grosolan încălcat de către chiar instanța
de judecată principiul de drept "TEMPUS REGIT
ACTUM" °i Legea 71/2011 privind punerea în
aplicare a NCC, fapt care NU POATE FI ADMIS!
Pornind de la această simplă observație putem deja
concluziona că toate considerentele instanței °i
dispozitivul sentinței criticate sunt lovite de nulitate
întrucît legea aplicată (NCC) NU POATE
RETROACTIVA!
Excepții:
Criticăm instanța de fond, întrucît de°i ridicată în
întîmpinare, NU A ANALIZAT excepția lipsei de
interes invocată de subscrisa, nici pe cale separată, nici
odată cu fondul! Astfel arătăm că:
N.N. (Mircea Arman) - că cele trei rînduri de la
pag. 5 a Sentin/ei civile comentate în acest material,
în care se afirmă că Asocia/ia are interes în cauză, nu
este o analiză a "excepției lipsei interesului” ci, în
opinia noastră, o bătaie de Joc, iar afirma/ia după care
" petenta are calitate de reprezentantă a proprietarilor
de apartamente..." °i astfel are Interes în cauză, este o
ABERAȚIE, deoarece, în acest mod, °i POWER
MAGIC SRL ar avea dreptul să ceară radierea
drepturilor de proprietate a tuturor proprietarilor de
apartamente de pe str. Parâng nr. 1, ceea ce este hilar,
chiar o judecată bolnavă, dacă nu ar fi, tot în opinia
noastră, interesată!! Ceea ce face instan/ de judecată
în aceste 3 rânduri din considerente este, părerea
noastră, o incalificabilă bătaie de joc °i o atitudine în
dispre/ul legii. Mai mult, invocarea art. 31 din Legea
7/1996 nu are nici o legătură cu dovedirea interesului
în cauză, interes care trebuie să fie "legitim, actual °i
născut" lucru pe care Asocia/ia de proprietari °i
Instan/a nu au putut să-l dovedească. Afirmatia după
care Asocia/ia ar detine părpi indivize comune face
referire la terenul de sub bloc. Iar dacă acest lucru
indrituie°te, legitimează, °i na°te un drept °i un
INTERES LEGITIM asupra spa/iului comercial de/inut
de o firmă comercială °i cumpărat la licita/ie de la
Statul Român, înseamnă că, cine °tie? poate ne aflăm
în saloanele unui spital de psihiatrie °i nu la
Judecătoria Cluj-Napoca, în spe/ă, la C18, respectiv în
fa/a doamnei Judecător Ramona Camelia Rus.
II.	ASOCIAPIA DE PROPRIETARI DE PE
STRADA PARÂNG NR. 1 CLUJ-NAPOCA, conform
CF-ului imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Parâng,
nr. 1, ap. 51, CF 257126 - C1 - U2, corespunde
conversiei pe hârtie a CF-ului 117846 NU A AVUT °i
NU ARE niciun drept de proprietate asupra imobilului
°i niciun alt drept (uzufruct, închiriere, nuda
proprietate, etc.).
Prin urmare, solicităm să admiteti excepția LIPSEI
DE INTERES a Asociației de Proprietari relativ la acest
imobil, cumpărat de Subscrisa prin licitație publică °i
adjudecat prin Încheierea din 14 august 2003 rămasă
definitivă °i irevocabilă prin NERECURARE! Nu
înțelegem ce interes poate avea Asociația în a
promova o acțiune în rectificare pentru un imobil care
nu îi aparține °i care a fost cumparat prin licitație de
la o societate comerciala aflată în insolvență °i care a
aparținut STATULUI ROMÂN. Asociația trebuie să
î°i demonstreze interesul de a promova o acțiune în
rectificarea cărții funciare în conformitate cu art. 36
din Legea 7/1996 publicată în MOF nr. 61 din 26
martie 1996, legea în vigoare la data cumpărării
imobilului.
Ne întrebăm:
Ce interes poate avea o Asociație de proprietari
asupra imobilului cumpărat de noi, prin licitație publică
în procedura insolvenței? Simplul fapt că imobilul se
află la aceea°i adresă cu imobilele locatarilor îndrituiesc
pe ace°tia să ocupe abuziv imobilul nostru? În acest fel,
°i noi, înțelegem, putem ocupa oricare apartament din
acest imobil! Mai mult, în ce calitate solicită Asociația
radierea dreptului de proprietate al Subscrisei, cu ce
interes, °i cu ce scop, atîta timp cît Asociația nu poate
deveni proprietară pe imobilul nostru!!!, în nici un fel,
iar radierea noastră din CF ar însemna să fie lăsat
imobilul fără proprietar întrucât, vechiul proprietar, SC
AGROMAG SA, a fost lichidată °i RADIATA DIN
Oficiul Registrului Comerțului, prin urmare această
societate nu mai este ÎN FIINPA!(depunem certificat
constatator eliberat de ORC).
"
TRIBUNA • nr. 294* 1-15 decembrie 2014
31
Black Pantone 253 U
"
Mai mult, lipsa de interes al Asociației este vădită,
atîta vreme cît instanța poate obsrva °i este con°tientă
că Asociația NU POATE DEVENI PROPRIETARĂ, ÎN
NICI UN MOD! Prin urmare, care este interesul
Asociației în cauză? Unul singur, acela de a stăpîni °i
fructifica ILICIT un bun al altuia, lucru pe care
INSTANRA nu POATE SĂ ÎL ADMITĂ!!! de°i în mod
nelegal °i abuziv instanța de fond a făcut-o.
Or, este un fapt statuat clar în doctrina juridică °i
practica judiciară că pentru a-°i proba interesul
reclamantul trebuie să dovedească un interes legitim.
În speță, reclamantul nu justifică vreun interes legitim,
el nefiind beneficiarul radierii din CF a subscrisei,
neputînd invoca un interes ocrotit de lege în invocarea
anulării unui drept real aparținînd subscrisei, respectiv
dreptul de proprietate înscris în B5 din CF 257126 -
C1 - U2. Faptul că reclamanta Asociația de
Proprietari din str. Parâng nr. 1 are adresa la alcela°i
număr la care se află °i imobilul proprietatea
subscrisei nu justifică interesul legal °i legitim al
acesteia, a°a cum este prevăzut în Legea 7/1996 .
III.	Referitor la respingerea de către instanța de
fond a excepției prescripției dreptului de a cere
executarea silită:
NICI ACEASTA EXCEPRIE NU A FOST
ANALIZATĂ!!!
Instanța, în mod paradoxal, nu analizează această
excepție ci apreciază asupra caracterului imprescriptibil
al acțiunii în rectificarea cărții funciare, CEEA CE NU
ESTE ADMIS °i este CU TOTUL ALTCEVA, întrucît
noi am ridicat excepția PRESCRIPȚIEI DREPTULUI
LA EXECUTARE a Încheierii din 25 iulie 2004 °i a
Încheierii din 13 iulie 2004, care fiind Încheieri în
procedura insolvenței, prin urmare nefiind vorba de
hotărîri care privesc materia drepturilor reale, se
PRESCRIU in 3 ani! În fond, nici una dintre hotărîrile
menționate NU DISPUNE IN DISPOZITIV în mod
legal °i cu cerințele Imperative impuse de legea 7/1996
°i ordinulMinistrului Justiției nr. 2371/1997 (singurul
care în temeiul Vechiului Cod Civil - legea în care
instanța avea obligația de a analiza actele DAR NU A
FĂCUT-O - avea forță EXECUTORIE °i dobîndea
AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT, prin nerecurare
sau în căile de atac) radierea dreptului nostru de
proprietate (deci o dispoziție care să privească un
drept real) sau anularea Contractului de vânzare-
cumpărare autentificat sub nr. 1395 din 20.o5. 2004,
a°a cum GREaIT aI ÎN MOD NELEGAL apreciază °i
dispune instanța. Această "gre°eală" se datorează
analizării acestor acte datînd din 2004 din perspectiva
NOULUI COD CIVIL, ceea ce constituie un ABUZ, O
NELEGALITATE aI O INCREDIBILĂ „confuzie”,
întrucît în perspectiva Vechiului Cod Civil,
considerentele hotărîrii Judecătore°ti NU AVEAU nici
forță EXECUTORIE °i nici nu dobîndeau
AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT! Însă, ceea ce
este de reținuit este că aceste încheieri NU MAI POT
FI PUSE ÎN EXECUTARE, acest drept fiind prescris
prin 3 ani, aceste acte fiind emise in procedura
lichidării °i fiind simple dispoziții date
LICHIDATORULUI de către judecătorul sindic!
N.N. (Arman Mircea): -prin faptul că instanța de
judecată a "completat” Încheierea din 25 iulie 2004 °i
Încheierea din 13 iulie 2004, în sensul că a statuat că,
în considerente, acestea au autoritate de lucru judecat
°i forță executorie ( ceea ce la nivelul anului 2004 °i în
perspectiva Vechiului Cod Civil constituie o aberație °i
un abuz), ba, a mai °i dispus radierea unui drept de
proprietate în baza acestei aberații juridice °i a
completării dispozitivului de către această instanță,
întrune°te, în opinia noastră, toate elementele
constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu! Faptul
că atunci cînd îi convine instanța folose°te dispozițiile
Vechiului Cod Civil iar cînd motivează aberații se
bazează pe NCC, în opinia noastră, este o faptă
suficientă pentru a prezuma, la modul rațional, pentru
un observator neutru, intenția instanței °i nu gre°eala
acesteia.
CONCLUZII PRELIMINARE:
1.	Să admiteți excepția LIPSEI DE INTERES a
Asociației de Proprietari din str. Parâng nr. 1 în
conformitate cu art. 36 din Legea 7/1996 în vigoare la
acea data, publicată în MOF Partea I, nr. 61 din 26
martie 1996.
2.	Să admiteți excepția prescripției dreptului de a
cere executarea silită a°a cum a fost ridicată de
subscrisa prin Întîmpinare.
IV.	Criticăm soluția instanței privitoare la
REVENIREA imobilului mai sus precizat pe vechiul
proprietar SC AGROMAG SA. Aprecierile instanței
raportate la soluția adoptată în dispozitiv sunt
HALUCINANTE, însă, în opinia noastră,
INTEN?IONATE:
1.	De°i la pagina 4, în considerente, instanța de
fond arată că ” SC AGROMAG SA a fost radiată din
Oficiul Eegistrului Comerțului în data de 01.04. 2013,
în DISPOZITIVUL hotărîrii se dispune reînscrierea:
"...dreptului de proprietate al vechiului proprietar SC
AGROMAG SA". Acest fapt nu numai că este în
intregime IRARIONAL, dar este °i profund nelegal °i
abuziv întrucît, radiată fiind din Oficiul Registrului
Comerțului °i implicit din scriptele Ministerului
Finanțelor, această entitate juridică NU MAI EXISTĂ
cu toate consecințele juridice ce decurg de aici,
inclusiv INCAPACITATEA DE A FI PROPRIETARĂ.
Prin acest fapt, instanța nu numai că a emis un
raționament rizibil dacă nu ar fi de-a dreptul hilar,
dar ceea ce este inadmisibil pentru o instanță de
judecată, a comis, în mod con°tient, o nelegalitate. Si
un abuz în serviciu (N.N. Mircea Arman, instanța
avînd în mod vădit reprezentarea că SC AGROMAG
SA a fost RADIATA din O.R.C., lucru expres alegat de
instanță la pg. 4)
Repetăm °i subliniem, întrucît, în urma încheierii
procesului de lichidare a SC AGROMAG SA °i a
RADIERII acesteia din Oficiul Registrului Comerțului,
imobilul NU POATE reveni vechiului proprietar.
Astfel, ar urma, ca imobilul să nu aibă PROPRIETAR,
lucru care nu poate fi admis! Vă rugăm să luați în
considerare că Subscrisa a platit integral prețul acestui
imobil ( nu de două ori cum abuziv afirmă instanța
într-o Încheiere interlocutorie), iar in procedura
lichidării, Dosar 032/99/2005 a Tribunalului Ia°i,
procedură strămutată de la Tribunalul Comercial Cluj
pentru bănuială legitimă, PRERUL PLĂTIT DE
SUBSCRISA A FOST DISTRIBUIT. În ipoteza în care
acțiunea Asociației ar fi admisă, în mod logic s-ar
deduce că STATUL ROMÂN prin intermediul
instanțelor de judecată NE-A FURAT BANII °i am
platit necuvenit IMPOZITE IN VALOARE DE
APROXIMATIV 55.000 RON, începînd cu anul 2004
°i pînă în prezent!
N.N (Mircea Arman): Nu doar că s-ar fura banii
plătiți pentru acest spațiu, dar instanța de fond dore°te
să fure, în opinia noastră, chiar °i spațiul °i,
neputîndu-i improprietări legal pe asociați, lasă spațiul
fără proprietar °i, în acest mod, pune la dispoziția
Asociației din str. Parâng nr. 1 acest spațiu să îl
folosească nestingherit °i, eventual, să se ajungă la
prescripția achizitivă, întrucît vechiul proprietar,
AGROMAG SA, nu MAI EXISTA! Această este, în
opinia mea, o instigare clară la comitere de fapte ilicite
°i o încurajare a ilicitului. Ne întrebăm: cu ce interes?
Rog să constatați °i că acțiunea introductivă de
instanță are un scop abuziv, iar ideea Asociației este
de a lăsa imobilul fără proprietar, astfel încît să poată
folosi nestingherită imobilul °i să obțină FOLOASE
NECUVENITE, ceea ce, cu largul concurs al instanței
de fond, Asociația de proprietari, a reu°it.
Scopul ilicit al Asociației este de a folosi, cu scopul
închirierii către terți, un imobil asupra căruia aceasta
nu are niciun drept de proprietate °i nici un alt drept
(uzufruct, închiriere, nudă proprietate, etc.) °i pentru
care nu plăte°te niciun impozit pe dreptul de
proprietate sau de alta natură. Astfel, Asociația ocupă
în prezent spațiul în mod abuziv, fără niciun
titlu/drept, °i o face prin închirerea sau lăsare a
spațiului către diver°i terți.
ai ne întrebăm: care ar fi efectul ipotetic al
menținerii hotăririi ctiticate de către instanța de apel
asupra imobilului ??? din moment ce oricum Asociatia
nu a avut si nu are niciun drept asupra imobilului, de
niciun fel. Deci scopul ilicit este acelea de a tergiversa
intrarea Subscrisei în deplinatatea dreptului nostru de
proprietate, întrucît, în acest moment, Asociația de
proprietari ocupă abuziv acest imobil °i trage foloase
necuvenite. Deci, repetăm, Asociația, oricum, nu ar
ajunge sa aibă niciun titlu asupra imobilului de natură
a uza de acest imobil iar imobilul ar rămâne fără
proprietar!
V.	Criticăm aprecierile instanței aupra actelor
deduse judecății °i care au fost analizate din
perspectiva NOULUI COD CIVIL, ceea ce nu poate fi
admis, deoarece, repetăm, în virtutea principiului de
drept TEMPUS REGIT ACTUM °i a Legii 71/2011
privind punerea în aplicare a NCC, toate actele
analizate de instanță °i pe care aceasta °i-a
"fundamentat" hotărîrea erau emise în anul 2004,
respectiv Încheierile din 13 si 25 iulie 2004, prin
urmare, instanța AVEA OBLIGARIA să analizeze
actele pe Vechiul Cod Civil.
Astfel în mod hilar la pagina 5 a hotărîrii criticate
instanța arată:
"În consecință, instanța observă că intimata SC
POWER MAGIC nu mai are calitate de proprietar al
imobilului în litigiu, deoarece contractul de vânzare
cumpărare în baza căruia intimata a dobindit dreptul
de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost anulat
(în care hotărîre, respectiv în care dispozitiv al unei
hotărîri? n.n.) prin hotarîre judecătorească devenită
irevocabilă, hotărîre prin care s-a dispus °i radierea
dreptului său din cartea funciară(concluzie absolut
falsă °i irațională care văde°te crasa necunoa°tere a
legii de către chiar înstanța de judecată sau chiar
abuzul n.n., Mircea Arman).
Nu prezintă relevanță sub acest aspect faptul că
dispoziția de constatare a nulității absolute a
contractului de vînzare-cumpărare apare doar în
considerentele încheierii pronunțate la data de 25 iulie
2004 în dosarul 5528/2000 al Tribunalului Cluj
-Secția Comercială °i de Contencios Administrativ, iar
nu în dispozitiv, deoarece °i considerentele unei
hotărîri judecătore°ti se bucură de autoritate de lucru
judecat, nu doar dispozitivul". Această apreciere a
instanței este hilara, abuzivă °i de rea credință avînd în
vedere că, Încheierile din 13 si 25 iulie 2004, trebuiesc
analizate pe baza Vechiului Cod Civil. Or, e la
îndemîna unui student în anul II la drept să constate
că, în perspectiva legii mai înainte precizate( Vechiul
Cod Civil, n.n. M.A.) °i a Legii 71/2011 privind
punerea în aplicare a NCC, aceste Încheieri NU au
autoritate de lucru judecat privind considerentele °i
NICI forță executorie raportat la considerente!!!!
Această afirmație, raportată la legea în vigoare la
acel moment, respectiv Vechiul Cod Civil °i a Legii
71/2011, arată ori necunoa°terea crasă a legii °i
incompetență ori fapte care frizează dreptul penal,
respectiv grava neglijență sau abuzul în serviciu!
Continuîndu-°i argumentația, după părerea
noastră, delirantă, instanța reține °i "autoritatea de
lucru judecat" din considerentele altei enormități,
respectiv Sentința comercială 363/1285/2007 care
arată că subscrisa " dând dovadă de rea credință se
consideră proprietară asupra imobilului, igorînd atît
înscrierile din CF... ( vidi,pg 5...)" Or, este de
domeniul evidenței că subscrisa este , în continuare,
proprietara înscrisă în CF °i că un drept de proprietate
NU poate fi radiat printr-o NOTARE, un alt fapt pe
care un student de anul II la drept este obligatoriu să
32
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
~32j
(J)) Black Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
îl cunoască. Se pare însă, că instanța de fond °i
instanța de la tribunalul specializat NU le cunosc!
În „împarțialitatea ei” instanța de fond „uită” să
arate că °i în această Sentință comercială
363/1285/2007, în ciuda motivării aberante, instanța
RESPINGE cererea Asociației.
Astfel, arătăm că:
VI.	Intabularea SUBSCRISEI în CF s-a facut în
mod corect, în baza Contractului de vînzare -
cumparare autentificat nr. 1395/20.05.2004 de BNP
Laura Moigrădean, în VIGOARE!
La baza acestui contract se află °i Încheierea din
14 august 2003, prin care se încuviințează vînzarea
imobilului către Subscrisa, DEFINITIVĂ °i
IREVOCABILĂ prin nerecurare. Oricum, chiar dacă
există mai multe hotărâri contradictorii care sunt
definitive °i irevocabile INSTANȚA VA AVEA
OBLIGAȚIA SĂ RINĂ CONT DE PRIMA
HOTĂRIRE, întrucît hotărîrile ulterioare nu pot veni
în contradicție cu PRIMA hotărîre, devenită definitivă
°i irevocabilă, deoarece s-ar încălca, de însă°i Instanța
de judecată, principiul AUTORITĂȚII DE LUCRU
JUDECAT, prin urmare LEGEA, ceea ce NU ESTE
ADMIS!
Or, o hotărâre jucatorească are valoare de lege, °i
deci este firesc sa fie executată, drept urmare corect a
dispus CF-ul intabularea noastră în baza Contractului
de vînzare - cumparare autentificat nr.
1395/20.05.2004 de BNP Laura Moigrădean care are
drept suport o hotărîre judecatorească definitivă °i
irevocabilă( Încheierea din 14 august 2003).
La momentul potrivit, vom arăta DE CE
Încheierea din 25 iulie 2004 °i cea din 13 iulie 2004
pe care i°i bazează reclamanta plîngerea NU POATE
PRODUCE NICI UN FEL DE EFECTE asupra
dreptului de proprietate a Subscrisei.
Or, Asociatia, pe calea prezentei plîngeri
urmăre°te, de fapt, un scop ilicit, acela de anulare a
unui contract care are la bază o hotărîre definitivă °i
irevocabilă( Incheierea din 14 august 2003), printr-o
Încheiere (cea din 25 iulie 2004) °i Încheierea din 13
iulie 2004 care NU DISPUN prin DISPOZITIV -
singura parte executorie a unei hotătîri judecătore°ti
(conform Vechiului Cod civil aplicabil în speță) -
anularea Contractului autentic de vânzare - cumpărare
nr.1395/20.05.2004!!!
Prin urmare, rog sa constatati scopul ilicit,
inadmisibilitatea si netemeinicia unei astfel de plangeri
+ solicit să fie obligată Asociația să timbreze la valoare
cererea sa, întrucât scopul acțiunii este acela de a ne
lipsi de dreptul nostru de proprietate.
1.	Toate hotărârile menționate de către Asociatie
în acțiunea introductivă de instanță °i analizate
aberant de instanța de fond în hotărîrea pe care o
criticăm, nu fac nicăieri dovada desființării titlului
nostru de proprietate. Dar mai mult: CF-ul nu instituie
niciun fel de drept de nicio natura al Asociației, în
schimb, dreptul de proprietate aparține lui SC
POWER MAGIC SRL °i este înscris INCLUSIV ÎN
PREZENT în CF.
Doresc doar să dăm cateva exemple ale
flagrantului abuz al instanței de fond:
a. Încheierea din 25 iulie 2004 (mentionată in
petite °i motivare) NU DISPUNE (ÎN DISPOZITIV -
SINGURUL EXECUTORIU conform legii °i singurul
care dobînde°te AUTORITATE DE LUCRU
JUDECAT) ceea ce susține instanța de fond.
Ca dovada, stă inclusiv Decizia nr. 45 a Curtii de
Apel Cluj din care se vede: ce solicitari are Asociatia
(si anume Asociația: „Critică solu/iia instanței de fond
(S.N.: adica Încheierea din 25 iulie 2004) pentru că nu
a dispus restabilirea situației de carte funciară, °i
constatarea nulității absolute a promisiunii de vînzare-
cumpărare, precum °i radierea men/iiunilor din cartea
funciara"), iar acest recurs este RESPINS irevocabil.
ASTFEL:
- Încheirea din 13 iulie 2004 NU DISPUNE ÎN
DISPOZITIV - SINGURUL EXECUTORIU conform
legii) ceea ce pretinde instanța de fond ci doar la
dispozitiv dispune stabilirea unui termen de examinare
a cauzei. Cum este bine cunoscut, aprecierile instanței,
în considerarea Vechiului Cod Civil, nu au forță
EXECUTORIE °i nici nu dobîndesc AUTORITATE DE
LUCRU JUDECAT, prin urmare, instanța de fond NU
POATE, decât abuziv °i nelegal, constata anularea
Contractului autentic de vînzare-cumpărare mai sus
precizat. Faptul că o face nelegal, abuziv °i cu rea
credință, este un alt aspect pe care instanța de apel are
obligația legală de a-l CORECTA prin anularea în tot,
ca netemeinică °i nelegală, a Sentinței Civile nr.
4731 /2014 în Dosarul 1455/211 /2014 a Judecătoriei
Cluj °i respingerea acțiunii reclamantei!
Mai mult
- în DISPOZITIVUL Încheierii din 25 iulie 2004 nu
sunt respectate cerințele IMPERATIVE instituite de art.
50, din Legea 7/1996 publicată în MOF nr. 61 din 26
martie 1996 °i art. 51 °i 90 din Ordinul 2371/1997 al
Ministrului Justiției fapt care lasă fără aplicabilitate!!!
dispozitivul încheierii din 25 iulie 2004, dispozitiv în
care se fac doar aprecieri generale de genul: "Dispune
desființarea tuturor măsurilor luate de lichidatorul
Emil Culda, cu privire la vânzarea spațiului situat în
str, Parâng nr. 1..."!, ceea ce nu este admis! Radierea
unui drept de proprietate se face numai în condițiile
impuse de Legea 7/1996 art. 50 °i Ordinul Ministrului
Justiției nr. 2371/1997 la art. 51 °i 90, astfel că,
DISPOZITIVUL (nu interesează aici
aprecierile/motivările instanței) hotărârii care
anulează/radiază un drept de proprietate nu poate fi
unul cu conținut general ci trebuie să respecte
condițiile de FOND °i FORMĂ impuse de Legea
7/1996 forma în vigoare la acea dată, art. 50. Vidi,
MOF Partea I, nr. 61 din 26 martie 1996 precum °i
prevederile art. 51 °i 90 din Ordinul 2371/1997al
Ministrului Justiției °i anume faptul că nu este arătat
în înscrisul anexat cererii dreptul real imobiliar ce face
obiectul înscrierii sau radierii.
Or, nici o hotărâre judecătorească depusă la dosar
NU conține asemenea DISPOZIȚII în DISPOZITIV,
singurul EXECUTORIU °i sigurul intrat în puterea
autorității de lucru judecat!!!
Pentru a exemplifica ce TREBUIA să conțină
dispozitivul încheierii din 25 iulie 2014 vom cita, in
extenso, textul legii:
Art. 50. - În cazul în care judecătorul de la
biroul de carte funciară admite cererea, dispune
înscrierea prin încheiere, dacă înscrisul îndepline°te
următoarele condiții:
a)	cerințele de validitate a actului juridic;
b)	are deplină putere doveditoare;
c)	indică numele părților;
d)	individualizează imobilul cu numărul de
parcelă;
e)	este însoțit de o traducere legalizată, dacă nu
este întocmită în limba română.
Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau
a faptului, indicarea numărului parcelei °i a cărții fun-
ciare, precum °i a părții cărții funciare în care urmează
a se face înscrierea.
În cazul în care identificarea cadastrală a parcelei
nu este posibilă, pe baza datelor existente, vor fi
folosite schițe de plan vizate de oficiul județean de
cadastru, geodezie °i cartografie
La fel, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2371/1997
prevede la art. 51 °i 90 :
Art. 51. - Încheierea judecătorului de carte
funciară cuprinde:
a)	arătarea judecătoriei de carte funciară;
b)	înscrisul pe care se întemeiază cererea;
c)	felul înscrierii: definitivă, provizorie ori notare
sau radiere;
d)	determinarea exactă a dreptului sau a faptului
ce se cere a fi înscris;
e)	modalitățile drepturilor înscrise;
f)	localitatea în care se află imobilul, numărul
cărții funciare, numărul de ordine, numărul corpului
de proprietate, respectiv cadastral °i de carte funciară,
unde este cazul, °i numărul de parcelă;
g)	persoanele în folosul °i împotriva cărora se
efectuează înscrierea;
h)	persoana căreia urmează să i se predea
înscrisurile originale;
i)	persoanele cărora urmează să li se comunice
încheierea;
j)	dacă este cazul, dreptul la ipotecă legală;
k)	temeiul juridic în caz de admitere sau
respingere;
l)	termenul °i calea de atac;
m)	semnătura judecătorului de carte funciară °i a
conducătorului de carte funciară (a se vedea anexele
nr. 1 °i 2).
Art. 90. - Întabularea °i înscrierea provizorie se
vor încuviința numai dacă înscrisul constatator al
actului juridic satisface cerințele specifice de
valabilitate, arată numele părților, individualizează în
mod explicit bunul imobil °i arată dreptul real
imobiliar ce face obiectul înscrierii sau radierii.
Dacă actul juridic a fost întocmit într-o altă limbă
se va solicita prezentarea acestuia °i într-o traducere
legalizată.
Prin urmare, atît timp, cît timp dispozitivul
Încheierii din 25 iulie 2004 NU CONȚINE aceste
date, el rămâne fără efecte juridice, textul legii fiind
IMPERATIV!!!
Alegațiile instanței de fond nu au nici un fel de
valoare juridică întrucît nu motivarea unei sentințe se
pune în aplicare ci DOAR DISPOZITIVUL care este
EXECUTORIU, ori în cazul de față, în nici una dintre
hotărârile judecătorești puse la dispoziția instanței de
către Asociație, NU apare în DISPOZITIV
anularea/invalidarea titlului nostru de proprietate °i în
baza căruia ne-am înscris în CF, anume Contractul
autentic de vânzare -cumpărare nr. 1395/20.05. 2004
°i facem aici referire la Incheierea din 13 iulie 2004
(ceea ce apare în aprecierile instantei dar nu apare în
DISPOZITIV nu are forță executorie (°i nici autoritate
de lucru judecat, n.n. M.A.) °i nu poate fi pus în
aplicare în conformitate cu prevederile Vechiului Cod
Civil).
Relativ la dispoziția prin care, în Încheierea din 25
iulie 2004, se dispune :
"Radierea înscrierii °i radierea notării de sub B7”
înțelegem următoarele :
-	Nu se °tie despre ce înscriere este vorba iar
această dispoziție nu respectă cerințele IMPERATIVE
ale art. 50 din Legea 7/1996 în vigoare la acea dată,
precum °i prevederile art. 51 °i 90 din Ordinul
2371/1997 al Ministrului Justiției °i anume nu este
arătat în înscrisul anexat cererii dreptul real imobiliar
ce face obiectul înscrierii sau radierii prin urmare, NU
POATE FI ÎNSCRISA ÎN CF, nefiind susceptibilă de
EXECUTARE!
-	Totodată, nu se °tie la ce fel de notare se face
referință în dispozitiv !
Arătăm, în acela°i timp, că atit reclamantul cit °i
instanța de fond au REPREZENTAREA faptului că
dispozitivul Incheierii din 25 iulie 2004 nu poate fi
pus în executare neavînd toate caracteristicile cerute de
lege astfel că :
-	reclamanta a promovat recurs la Incheierea din
25 iulie 2004 care i-a fost respins definitiv °i irevocabil
! Motivele de recurs alegau tocmai lipsurile pe care le-
am arătat anterior ale Încheierii recurate.
-	În motivele de recurs promovat la ICJJ în
Dosarul 292/1285/2007, act analizat de către instanța
de fond, (la cea dată n.n. M.A.), °i finalizat prin
RESPINGEREA RECURSULUI Asociației, la pag. 22 a
Deciziei 1637 a ICCJ se arată textual :
"
TRIBUNA • nr. 294^ 1-15 decembrie 2014
33
Pantone 253 U
-(J)- Black
(ț) Black
Pantone 253 U
"
”De°i prima instanța a constatat faptul ca
susținerile subsemnatilor (Asociația n.n.) sunt
întemeiate, respingînd pe acest motiv cererea de
evacuare (ICJJ va respinge cererea de evacuare
deoarece între pârți nu exista un contract locativ, pg.
26, Decizia 1637 din Dosarul 292/1285/2007) a
reclamantei SC POWER MAGIC SRL, totu°i a respins
ca lipsita de obiect cererea de radiere a înscrierii,
motivat de faptul câ sub B12 în CF nr. 117846 este
NOTATĂ ( ori printr-o NOTARE nu poate fi radiat
dreptul de proprietaten.n.) încheierea din 25 iulie
2004 pronunțata în dosarul 5528/2000 a Tribunalului
Cluj, încheiere prin care a fost dispusa radierea
întabulârii efectuata sub B7 °i rectificarea înscrierii.
Intervenienții (Asociația n.n. prin membrii ei)
apreciaza ca motivarea primei instanțe pentru
respingerea acestui petit este nelegala, deoarece prima
instanța( vidi Dosar 292/1285/2007) nu face diferența
între o întabulare în cartea funciara °i o notare (ceea
ce afirmam °i noi n.n.), invocînd ca temei dispozițiile
art 26 alin. 4 din legea nr. 7/1996.
În aceste condiții, se apreciaza ca, simpla notare a
unei înscrieri prin care se dispune rectificarea unei
înscrieri nu are efectul unei rectificări efective (perfect
de acord ! n.n.) Rectificarea efectiva, daca ar fi fost
efectuata, ar fi însemnat radierea dreptului de
proprietate al SC POWER MAGIC SRL °i revenirea pe
vechiul proprietar, SC AGROMAG SA. Or, în speța,
notarea efectuata este lipsita practic de orice efect,
reclamanta S.C. POWER MAGIC SRL fiind înscrisa în
continuare ca proprietara.
Pe de alta parte, mai releva intervenienții, o radiere
a unui drept de proprietate nu se poate efectua fara
reînscrierea dreptului pe proprietarul anterior, imobilul
neputînd ramâne fara proprietar”( din nou, perfect de
acord n.n. MA.).
PRIN URMARE, Asociația, prin intermediul
membrilor sai, recunoa°te dreptul de proprietate al
POWER MAGIC ca fiind înscris în CF °i, totodata
recunoa°te ca DISPOZITIVUL Incheierii din 25 iulie
2004 NU POATE fi pus în executare deoarece :
-nu arata, a°a cum ar fi fost normal, proprietarul
de facto °i actual dar nici nu arata pe cine ar trebui
trecut imobilul în cazul în care s-ar fi dispus legal
radierea dreptului de proprietate al SC POWER
MAGIC SRL.
- totodata membrii Asociației arata ca, în mod
legal, dispozitivul Incheierii din 25 iulie 2004 AR FI
TREBUIT sa conțina dispoziția de reînscriere a
dreptului de proprietate pe proprietarul anterior, CEEA
CE, ÎN SPERĂ, NU S-A INTÎMPLAT !
N.N. Nici o problema! Instanța de fond, respectiv
d-na judecator Ramona Camelia Rus, supline°te,
opinam noi, cu de la sine putere aceste carențe ale
Încheierii în discuție facînd un real abuz în serviciu
deoarece MODIFICĂ °i valorifica o Încheiere
INTRATĂ IN PUTEREA LUCRULUI JUDECAT ! dar
care Nu dispune radierea dreptului de proprietate al
SC POWER MAGIC SRL (atît Încheierea din 25 iulie
2004 cit °i cea din 13 iulie 2004 n.n. M.A.).
Cu toate acestea, cunoscînd °i analizînd aceste
acte, inclusiv alegațiile reclamantei, instanța de fond
susține aberația juridica dupa care aceste încheieri, cea
din 13 iulie 2004 si cea din 25 iulie 2004 DISPUN IN
MOTIVARE anularea contractului autentic (incredibil
!!! n.n. M.A.) mai sus menționat, radierea dreptului de
proprietate a subscrisei °i aratarea proprietarului pe
care trece proprietatea. Aceasta este o minciuna, un
fals °i un abuz ! pe care instanța de apel are obligația
legala de a-l anula, întrucît nu poți analiza hotarîri
judecatore°ti din anul 2004 pe baza dispozițiilor NCC,
instanța încalcîd deliberat, abuziv °i cu rea credința
Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a NCC °i
principiul de drept TEMPUS REGIT ACTUM,
principiu care NU POATE FI ÎNFRINT !
FOARTE IMPORTANT !!!
Încheierea din 25 iulie 2004 vine în contradicție cu
Decizia Curții de apel Cluj nr. 4180 din 24 iunie 2004
(deci anterioara Incheierii din 25 iulie 2004) care
respinge definitiv °i irevocabil cererea Asociației de
invalidare a tuturor masurilor luate de lichidator °i
anularea contractului 2.20.5/2003. Mai mult, în
considerentele Incheierii se arata ca recursul Asociației
a fost respins întrucît Încheierea din 14 august 2003 a
ramas DEFINITIVĂ °i, în considerarea LEGII,
IREVOCABILĂ, nefiind recurata ! Or, a pronunța o
hotarîre judecatoreasca dupa ce în cauza exista
AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT, nu este admis
! Cu toate acestea, în chiar aceasta situație, în cazul în
care exista mai multe horarari definitive °i irevocabile
se va lua în considerare PRIMA HOTĂRÎRE, pentru
motivele pe care le-am aratat mai sus.
NOTA BENE !!
Nici o instanța, pe parcursul litigiilor existente
între parți, nu a anulat Încheierea din 14 august 2004
întrucît acest lucru este ilicit °i vizeaza dreptul penal !
- în anul 2005 Asociația a promovat în dosarul
32/2005/COM la Tribunalul Ia°i, unde procesul de
insolvența a SC Agromag SA a fost stramutat pentru
banuiala legitima, o acțiune în care solicita rectificarea
dispozitivului Încheierii din 25 iulie 2005 susținînd ca
acesta nu conține elementele necesare "restabilirii”
situației anterioare de carte funciara °i reîntabularea
SC Agromag. Aceasta cerere a fost RESPINSA
DEFINITIV °i IREVOCABIL prin Incheierea din 19
octombrie 2005 a judecatorului sindic. Aceasta
Încheiere a devenit irevocabila prin nerecurare !
Anexam hotarîrea !
Prin urmare, nu înțelegem cum instanța de fond a
puitut admite acțiunea Asociației, atît timp cît ea
însa°i recunoa°te ca Încheierea din 25 iulie 2004 de
care se prevaleaza, este lipsita de efect, atît timp cît
DISPOZITIVUL nu este legal întocmit °i nu dispune
radierea dreptului de proprietate al POWER MAGIC
IN NICI UN MOD LEGAL a°a cum prevedea legea
la acea vreme.! Sa fie aceasta soluție rezultatul faptului
ca printre membri asociației de proprietari din str.
Parâng nr. 1 se afla politicianul Adrian Papahagi , o
fosta judecatoare la Curtea de Apel Cluj, Elena
Drujina, °i o judecatoare de la Judecatoria Cluj,
Monica Lazar? E vorba doar de "o simpla
coincidența”?!!!
Criticam faptul ca instanța de fond nu analizeaza
°i nu pune în discuție Încheierea din 5 aprilie 2004
(anexata) devenita DEFINITIVA °i IREVOCABILĂ în
baza Deciziei Curții de Apel Cluj nr. 4180/2004 de°i
aceasta a fost depusa la dosar, astfel ca, avînd în
vedere ca aceasta încheiere respingea definitiv °i
irevocabil cererea Asociației de proprietari privind
anularea titlului nostru de proprietate, judecatorul
sindic nu mai avea posibilitatea sa mai emita încheieri
in 13 si 25 iulie 2004, in contradicție cu o Încheiere
devenita irevocabila prin decizia curții de Apel Cluj nr.
4180/2004. Chiar °i a°a, avînd în vedere ca Decizia
curții de Apel este anterioara încheierilor din 13 si 25
iulie 2004, instanța de fond trebuia sa ia in
considerare Decizia anterioara, intrata în puterea
lucrului judecat, astfel ca, întotdeauna daca exista
doua hotariri irevocabile contradictorii instanța ARE
OBLIGARIA de a lua în considerare PRIMA hortarîre
!
În ceea ce prive°te afirmația nesincera a instanței
privind anularea Contractului autentic de vanzare-
cumparare nr. 1395/20.05. 2004 BNP Laura
Moigradean, aratam ca acest fapt NU A FOST
DISPUS ÎN DISPOZITIV ( în nici o încheiere n.n.
M.A.), prin urmare, în virtutea reglementarilor
Vechiului Cod Civil, în baza caruia instanța de fond
avea obligația legala de a analiza actele, acest contract
se afla ÎN FIIN?Ă pentru toate motivele pe care le-am
expus cind am analizat Încheierea din 25 iulie 2004.
In drept: Legea 7/1996, Vechiul Cod Civil,
Ordinul Ministrului Justiției nr. 2371/2007 textele si
legile mentionate in prezentul script.
In probațiune:
-	toate actele depuse de reclamant la dosar,
Incheierea din 5 aprilie 2004 °i minuta Deciziei Civile
nr 4180/2004 a Curții de Apel Cluj prin care
Incheierea din 5 aprilie 2004 devine definitiva °i
irevocabila, Încheierea nr. 482 din 19 octombrie 2005
a Tribunalului Iasi (Judecator sindic) ramasa definitiva
°i irevocabila prin nerecurare; Sentința Civila 110/Com
a Tribunalului Ia°i (judecator sindic) devenita
irevocabila prin nerecurare);
-	inscrisurile pe care le depun sau care le voi
depune sau orice alte inscrisuri.
- solicitarile adresate prin prezentul script:
depunerea CF-ului in extenso de catre Asociație pentru
a dovedi un drept al sau asupra imobilului (ca sa
vedem ce CF ar avea Asociația referitor la imobilul
meu); taxa de timbru la valoare din partea Asociației
care printr-o plângere in contra unei încheieri de CF
îmi contesta dreptul meu de proprietate.
Anexam: înscrisurile despre care am facut vorbire:
Încheierea din 14 august 2003 definitiva °i irevocabila
prin care se încuviințeaza vânzarea imobilului catre
Subscrisa; Încheierea din 5 aprile 2004 °i copia
minutei deciziei civile nr. 4180/2004; Încheierea nr.
482 din 19 octombrie 2005; Cerificat constatator nr.
70045/27.11.2013 prin care se constata faptul ca SC
AGROMAG SA a fost RADIATĂ din Oficiul Național
al Registrului Comerțului la data de 01.04. 2013 în
urma închiderii procedurii de faliment, Incheierea din
5 aprilie 2004 devenita irevocabila prin Decizia nr.
4180 a Curții de Apel Cluj, Încheierea nr. 482 din 19
octombrie 2005 a trinunalului Ia°i, irevocabila;
Sentința Civila nr. 110/Com a Tribunalului Ia°i,
irevocabila!
Cu respect,
Subscrisa prin administrator,
Duțu Lupoian
Din pacate, aceasta trista istorie a unei Sentințe
4731/2014 pronunțata în Dosarul 1455/211/ 2013 °i
care este, în opinia noastra, una aberanta are în spate
o lunga serie de abuzuri °i judecați strîmbe, interesate,
facute, probabil, la intervenția diver°ilor ipochimeni
din Asociația de Proprietari din str. Parâng nr. 1.
Aceste dosare nu pot fi corect judecate de catre
instanța clujeana întrucît asupra acesteia planeaza grav
spectrul legitimei banuieli, lucru statuat de ICJJ înca la
nivelul anului 2004. În opinia noastra, judecatoarea
Ramona Camelia Rus nu poate ramâne nepedepsita
dupa ce a emis aceasta batjocura juridica. Argumentul,
previzibil °i jenant de care se va prevala judecatoarea
Ramona Camelia Rus °i, probabil Judecatoria Cluj sau
alte organe colegiale ale judecatorilor, ca Power Magic
SRL are la îndemâna Apelul pentru a îndrepta o
Sentința strîmba cum nu am mai vazut, nu sta în
picioare. Aici trebuie sancționata ori incompetența ori
grava neglijența, ori abuzul în serviciu, iar în acest caz
judecatoarea Ramona Camelia Rus va trebui sa
paraseasca magistratura, fiind, în opinia noastra, un
REAL PERICOL pentru justițiabil, pentru oricare
dintre motivele expuse în acest articol! Nimeni, în
opinia noastra, nu mai este admis a ramâne judecator
dupa ce a emis o asemenea monstruozitate! Alo?
CSM? DNA? Se aude?
34
TRIBUNA • nr. 29A 1-15 decembrie 2014
~34j
(Jj) Black Pantone 253 U
Black
Pantone 253 U
TRIBUNA • nr. 292^ 1-15 decembrie 2014
35
-(J)- Black
Pantone 253 U
Black Pantone 253 U
sumar
din lirica universală
George Mackay Brown	2
editorial
Remus Folto° Mircea Eliade °i Raiul din inima	3
cărpi în actualitate
Ioan Negru "Fragmente" la o Carte	4
Menuj Maximinian lacob Naro° °i romanele lui
Rebreanu	6
comentarii
Nicolae Bosbiciu Viapa secreta a unui dictator	7
Teodor Vidam Pledoarie pentru "un supliment de
suflet"	8
poezia
Z.Z.Top	9
parodia la tribună
Lucian Perja	Z.Z.Top	9
proza
Mircea Ioan Casimcea Logodna tâmplarului	10
bloc-notes
atefan Manasia	Nepotu' lui Thoreau Caravanserai 12
in memoriam
Titus Cri°ciu În amintirea lui Gheorghe Azap	13
eseu
Viorica Bold Kant între doua temporalităpi estetice 14
Vistian Goia Mitocani de ieri °i de astăzi. Note satirice 16
diagnoze
Andrei Marga Ce poate face credinciosul?	16
o dată pe lună
Mircea Pora Din nou cu Nea Ghioaie	17
filosofia
lovan Drehe Străinul din Callipolis (IX): Himera
filosofului-rege (1)	18
opinii
Nicolae Iliescu Literatura vine de la Cluj	20
educapia
Nicolae luga Din istoria marilor idei pedagogice (2)	21
muzica
Virgil Mihaiu Jazz °i amicipie în Banatul Sârbesc 23
Lucian Maier Evenimente autumnale la Alba lulia °i
Sibiu	24
RiCo Amintirea lui luliu Merca °i a lui Francisc
Salamon	25
teatru
Adrian don	Dezmierdare pură în mitul numit Don
Quijote	26
AlexandruJurcan Adolescenpa °i teatrul francofon 27
film
Cătălin Bogdan Paris sau Berlin? Meditapii de flăneur 28
Marian Sorin Rădulescu Gânduri pe marginea unui anu-
mit tip de film	29
remember cinematografic
loan Meghea Alchimistul...	29
meridian
Liviu loan Stoiciu	30
opinia juridică
Mircea Arman Gravă negijenpă, incompetenpă, abuz în
serviciu °i/ sau coruppie la Judecătoria Cluj-Napoca? 31
plastica
Mihai Plămădeală De la idee la materializarea sa 36
Tipar executat la Imprimeria Ardealul,
Cluj-Napoca, Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 146.
Telefon: 0264-413871, fax: 0264-413883.
plastica
De la idee la materializarea sa
Mihai Plămădeală
Aniela Ovadiuc
Scrisoare 2
Ceramica, a°a cum este percepută de marea
masă a oamenilor din România °i de
pretutindeni, pine, conform cutumei, de
sferele decorativului °i funcpionalului. În ultimele
decenii lucrurile s-au mai schimbat, în sensul că
artele focului tind a-°i afirma un nou statut, de
deplină coordonare cu cele tradipional majore.
Desigur, arti°tii în°i°i, o bună parte dintre ei, sunt
cei care militează pentru schimbarea paradigmei.
Cerinpele piepei de artă determină direcpia,
urmată de numero°i cerami°ti, spre poterie.
Comenzile butaforice absorb °i ele o parte din
potenpialul creator al arti°tilor care lucrează cu
materiale al căror cost este rezonabil. Pe de altă
parte, sculptorii, în special modelatorii, obi°nuiesc
să î°i ardă lucrările realizate din lut. Am definit,
statistic vorbind, aria producpiei globale de cera-
mică. Contrar aparenpelor, arta ceramică parcurge,
din fericire, o perioadă extrem de fastă pe toate
meridianele. Clujul °i Bucure°tiul sunt două
importante centre de la noi din pară, în acest
domeniu.
Dintre numero°ii arti°ti vizuali care au ceva de
spus în °i prin ceramică, ne oprim cu această
ocazie la Aniela Ovadiuc, ale cărei preocupări
transcend orice repete, fie ele de succes garantat.
Înainte de orice altă considerapie, amintim citi-
torului că fiecare tip de artă î°i are materialele,
tehnicile °i legile de compozipie proprii. Nu tre-
buie să ne raportăm, în evaluarea unei lucrări, la
posibilele sale transpuneri în alte medii. A°a cum
broderia nu este o a°a-zisă pictură cu acul, nici
ceramica nu urmează pa°ii propu°i de sculptură.
Revenind, Aniela Ovadiuc, indiferent de coor-
donatele particulare ale proiectelor sale, relapio-
nează semnul vizual cu materialul ales °i cu
tehnologiile pe care acesta le poate suporta °i pe
ABONAMENTE: Prin toate oficiile po°tale din pară, revista având codul 19232
în catalogul Po°tei Române sau Cu ridicare de la redacpie: 24 lei - trimestru,
48 lei - semestru, 96 lei - un an Cu expediere la domiciliu: 33 lei - trimestru,
66 lei - semestru, 132 lei - un an. Persoanele interesate sunt rugate sâ achite suma
corespunzătoare la sediul redacției (Cluj-Napoca, str. Universității nr. 1) sau sâ o
expedieze prin mandat po°tal la adresa: Revista de cultură Tribuna,
cont nr. R057TREZ21621G335000xxxx B.N. Trezoreria Cluj-Napoca.
care uneori chiar le recomandă. Rezultă un cor-
pus de lucrări vii, de un incontestabil farmec, cu
atât mai mult cu cât inovapiile artistei nu com-
portă derivări °i adaptări formale.
Remarcăm varietatea stilistică °i tematică, în
condipiile în care aceasta nu se constituie în scop
în sine. Aniela creează cu aceea°i vitalitate piese
de exterior °i de interior, obiecte figurative ori
abstracte, parietale sau ronde-bosse. Nici dimensi-
unile nu se constituie în reale impedimente.
Biblioteca sau Jurnalul, am adus în discupie două
proiecte materializate în lucrări deopotrivă sculp-
to-ceramice °i instalapioniste, au înălpimea de cam
doi metri °i jumătate °i determină o suprafapă
plană de câteva zeci de metri pătrapi, dacă soco-
tim °i spapiul vital deambulatoriu.Arse pe bucăpi
°i concepute în ideea îmbinării, fragmentele nu
împietează asupra ideilor monolitice sau monu-
mentale, dimpotrivă, contribuie ritmic la sublin-
ierea lor. Recursul la lucrări satelit sugerează
ideile de magnetism °i de repea. Este momentul să
punctăm faptul că artista se exprimă în unele
situapii exclusiv în ceramică, cum se întâmplă în
cazul Bibliotecii, alteori apelează, fără să ezite °i
la alte materiale, cum ar fi fierul °i lemnul,
folosite pentru Jurnal.
Seriile Androginilor, Sunetelor °i ale Dansului
sunt reprezentative pentru creapia de factură
abstractă a artistei. Formele fluide, geometriile
neeuclidiene, texturile °i nu în ultimul rând jocul
cu proprietăpile fizico-chimice ale materialelor
folosite joacă aici rolurile principale. Avem de-a
face cu inventarea unor forme care ne sunt vag
familiare prin asocierea lor cu o serie de alte
obiecte, estetice sau funcpionale, cunoscute, dar
(Continuare în pagina 27)
~36j
Black Pantone 253 U