J^TOMVRIE Nr. 10-1942 SIBIU ■ Anul 75 Octomvrie 1942 Nr. 10 TRANSILVANIA Organ al ASTREI FAMILIA ȚĂRĂNEASCĂ Șl FAMILIA BURGHEZĂ — Biologia lor — Familia ca unitate de bază a neamului și a Statului abia în ul- timul timp începe să fie studiată mai temeinic în ce privește factorii care îi hotărăsc evoluția și rostul firesc' pe care are să-l îndeplinească. Cercetările în această direcție au plecat din diferite domenii: istoric, sociologic, biologic și nu sunt cuprinse încă într'o știință proprie, care să asigure privirea simultană a problemei din toate laturile ei și inte- grarea sistematică a cercetărilor spre cunoașterea precisă a realității. Privitor la evoluția neamului putem lua informații din istorie, etno- grafie, arheologie, etnografie, sociologie, biologie, dar dacă facem ab- stracție dela cercetările etnobiologice, care sunt încă la începutul lor, niciuna din aceste științe nu se ocupă de fapt de biologia neamului, adică de geneza, evoluția și structura comunității de sânge, tradiție, spațiu și destin care este neamul. Toate ating problema noastră inci- dental numai, sau indirect și chiar și istoria care în esență ar trebui să fie înregistrarea rezultatelor interacțiunii între neamul în devenire și mediu, între forțele biologice ale neamului și cele peristatice, chiar și istoria nu se ocupă atât cu descrierea evoluției neamului, a facto- rilor biologici, care hotărăsc această evoluție, ci mai ales cu mediul spațial, țara, care cuprinde neamul și aproape exclusiv cu factorii me- diului exterior, fizic și social, care hotărăsc soartea politică a neamului. Din momentul însă când ne dăm seamă că familia este unitatea biologică de bază, de a cărei alcătuire și funcționare depinde soartea neamului și deci și a statului ca formă de vieață a neamului, că mai departe acesta din urmă este unitatea biologică superioară sau supremă, spre a cărei apărare și propășire trebue să se integreze rostul fami- liilor, este evident, că o cunoaștere temeinică a evoluției acestor unități, a factorilor care o pot influența în bine sau în rău, este de o covâr- șitoare însemnătate. Iată pentru ce cred necesară încercarea de a schița aceste probleme și de a iniția o discuție în jurul lor în speranța, că 1 736 I. MOLDOVAN ▼om ajunge la lămuriri îndrumătoare, foarte binevenite atunci, când poate, în scurtă vreme, problemele acestea vor deveni de o mai mare actualitate șl la noi. Familia cuprinde tată, mamă și copii, familia mare în plus și pe bunici, iar seminția și pe străbunici, împreună cu toți colateralii. Fa- milia pe care o alegem ca prototip pentru expunerea noastră este cea țărănească, care și-a păstrat încă toate caracterele, de unitate nu numai naturală, dar și spirituală, gospodărească, spațială și de destin, carac- tere esențiale pentru a-și putea îndeplini rosturile sale firești. Aceste rosturi sunt procrearea, ocrotirea și educația generației noui spre con- tinuarea și propășirea vieții etnice. Familia este neamul în mic și cum statul nu este altceva decât forma de vieață a neamului, familia cu- prinde în alcătuirea și funcțiunea ei și esența statului. Diferențierea între bărbat și femeie, diferențiere și integrare pe care în esența ei o aflăm pe toate treptele filogenetice, oriunde este vieață și ca o condițiune a perpetuării vieții, este un exemplu viu șt poate cel mai grăitor, al necesității existenții unei polarități de forțe, al unor antagonisme, al căror echilibru dinamic condiționează păstrarea și continuarea vieții. Diferențierea între bărbat și femeie nu este deci _ un vestigiu al vieții animalice sau primitive, cu rostul exclusiv al sa- tisfacerii instinctului sexual, rămânând individul liber de a-și alege in- diferent de sex, orice rost în vieață, afirmând egalitatea desăvârșită* mintală și sufletească a sexelor și tot indiferent de sex, dreptul de autodeterminare limitat numai de normele legale fixate de asociațiile umane. Deosebirile organice, profunde, între bărbat și femeie nu se ma- nifestă numai la nivelul fizicului. Toată structura mintală și sufletească, felul de a fi și de a reacționa, arată diferențe specifice. Bărbatul dis- pune de forță și mobilitate mai mare, el este mai întreprinzător, mai dinamic, luptător, cu gândul înainte, spre progres, bazând activitatea, lui mai mult pe rațiune, cu rosturi mai mult înafara vetrei pentru a-și apăra familia și a-i asigura existența materială. Femeia este mai deli- cată, mai imobilizată prin procesele fiziologice legate de funcțiunea ei de mamă (menstruație, graviditate, naștere, ocrotirea copilului), fixată mai mult de casă, punând mai mult sufletul în acțiune, cu gândul mai mult către trecut, păstrătoare a tradiției și devotată desfășurării firești a vieții în interiorul focarului familiar. Polaritățile și antagonismele în- șirate aici numai în mică parte, arată că bărbatul și femeia abia îm- preună, completându-se formează o unitate înzestrată cu o suficientă amplitudine a variatelor caractere și cu necesara tensiune între forțele antagoniste pentru a asigura adaptarea, a stimula creația și a menține FAMILIA ȚĂRĂNEASCĂ Șl FAMILIA BURGHEZĂ 737 și spori dinamismul manifestărilor biologice. O întregire deci, care nu se rezumă la actul fecundatei, ci înseamnă și o permanentă măsurare și descărcare de forțe spirituale, o fecundare sufletească, necesară men- ținerii și desăvârșirii vieții pe plan superior uman. Necesitatea polarității dintre bărbat și femeie, nu înseamnă că acele căsătorii vor fi cele mai fericite, in care se întâlnesc soți cu cele mai multe calități opuse. Antagonismele cerute sunt în general acelea date prin feminitatea femeii și masculinitatea bărbatului. Dar sunt o serie întreagă de însușiri mintale și sufletești, care se cer deopotrivă bărbatului și femeii, pentru ca să rezulte o căsătorie fericită. Și cum selecțiunea, potrivirea pentru căsătorie este cheia pentru evoluția vieții familiei, este firesc ca și în țărănime să existe anumite criterii și norme mai simple pentru alegerea potrivită a soțului, nu atât în vederea fe- ricirii individuale, ci întru asigurarea îndeplinirii rosturilor firești ale familiei. Intre aceste criterii domină ca o chezășie principală a rodniciei familiei viitoare, fără îndoială sănătatea trupească și sufletească, pe lângă considerații economice și sentimentale. Dar oricât de perfecte ar fi acele criterii, ele nu pot să asigure decât în parte potrivirea carac- terelor, urmând ca in decursul căsătoriei să se producă o adaptare progresivă, nici ea însă vreodată desăvârșită. Cu toată aparența unei întregiri complete, unitatea bărbat-femeie, realizată in căsătorie, nu este desăvârșită. Legea echilibrului dinamic cere coexistența unei forțe regulatoare pentru a asigura stimularea și armonizarea neîncetată a forțelor antagoniste și păstrarea lor in limitele unor constante, a căror depășire este in detrimentul unității. Această nouă competentă, necesară desăvârșirii familiei este copilul. In lipsa copilului forțele antagoniste tind la desechilibru, care chiar dacă nu este manifestat sau nu este simțit ca atare, produce tulburări, care mai de vreme sau mai târziu se resfrâng asupra fericirii căsniciei sau reclamă eforturi considerabile pentru a fi învinse. Lipsa copilului în- seamnă atrofierea anumitor calități sufletești ale părinților, sporirea egoismului lor, îmbătrânirea precoce sufletească. Mai ales femeia su- fere profund din acest motiv, suferință datorită în primul rând unui desechilibru hormonal, deci fiziologic, care se manifestă la femeia care nu naște, sau care naște prea puțini copii. A procrea este deci o ne- cesitate biologi^ pentru părinți și tot biologică este și necesitatea ocro- tirii, educației copiilor prin părinți, care nu este altceva decât desă- vârșirea procreației. Acestor imperative biologice, nesocotirea cărora înseamnă sufe- rință, se datorește faptul, că dorința de a avea copii și de a-și cheltui surplusul de dragoste și energii la bărbat și aproape totalitatea ener- 1* 738 I. MOLDOVAN giilor la femeie pentru creșterea copiilor este mai intensă în epoca ti* nereții, când curba funcțiunilor vitale ale părinților se află la nivelul ei cel mai înalt* Aceasta nu numai din motivul necesității unei des- cărcări a preaplinului de dragoste și energie, ci și din cauza că atunci se resimte mai intens necesitatea prezenței regulatoare și îndrumătoare a copilului. Atunci poate se simte mai mult nevoia, de a lua contact nemijlocit cu minunile legilor vieții, cu tainele rodirii unor ființe curate, sincere, gingașe și neprefăcute, contact care modelează și desăvârșește firea și fericirea părinților și le duce gândul, nădejdea și răspunderea înainte spre viitor, la a cărui chemare sunt atunci mai sensibili. Nu sunt deci numai părinții care dăruesc și nu sunt numai copiii care profită din educația, din formarea lor. Dar mai este o epocă în vieața omului, când se simte profund nevoia, de a dărui din preaplinul de dragoste și, de astădată, nu de energie, ci de experiență, dar mai cu seamă nevoia, de a lua contact din nou cu tainele rodirii și de a câștiga — dăruind din ce are prea mult — forțe noui pentru desăvârșirea firii și fericirii. Este vârsta bă- trâneții, a bunicilor, care nu se mai gândesc cu plăcere la viitorul lor, pentru care trecutul este totul, din a cărui amintiri și tradiții dăruiesc nepoților și prin a cărui experiență încearcă să tempereze și să îndrume elanul tinereții. Și aici nu este numai bătrânețea care dăruiește și nu sunt numai copiii și tinerii care profită. Coexistența generațiilor de copii, tineri și bătrâni în intimă și întregitoare interacțiune este deci o necesitate a firii. Familia este din punct de vedere biologic de fapt numai atunci completă, când cuprinde în permanență și intimă legă- tură copii, părinți și bunici. Se pune acum întrebarea, dacă întreg acest mecanism familial funcționează cu aceeași rodnicie, indiferent de numărul copiilor. In orice caz familia cu un singur copil nu este capabilă să facă față cerințelor schițate mai sus. Un copil față de doi părinți și cel puțin doi bunici este o evidentă disproporție. Copilul primește prea mult, este copleșit de prea multă dragoste, atenție și grijă, educație și poate dărui din partea sa prea puțin, pentru a putea satisface fireștile cerințe ale ce- lorlalți. Dar copilul are dreptul natural la frați și părinții au datoria să satisfacă această cerință, nu numai din motivul de mai sus, ci mai ales din cauza, că — de același sânge cu ei — în frații lui își află cei mai dragi tovarăși de joacă și sub veghea permanentă a părinților, cel mai potrivit prilej, ca, imitând ce promovează vieața în comun și sim- țind ceea ce este ostil acelei vieți, să-și modeleze caracterul, să-și facă educația spre comunitate și să-și actualizeze, în tovărășia plină de dra- goste și înțelegere, acele potențialități sufletești din fondul său ereditar, care îi ușurează desvoltarea și drumul în vieață. FAMILIA ȚĂRĂNEASCA $1 FAMILIA BURGHEZA 939 Desvoltarea copilului in familie, actualizarea potențialltăților ere- ditare nu este însă lăsată numai la discreția întâmplării ți a exemplului și priceperii fraților, părinților și bunicilor. Din străbuni se moștenește, din generație în generație, în fiecare familie, prin credință, obiceiuri, datini, folclor, un îndreptar întreg de comportare, de felul de a vedea și înțelege lumea, moștenirea legii din străbuni, la care se adaugă amin- tiri îndrumătoare și îndemnuri legate in căminul familiei, de fiecare colț de odaie, de fiecare mobilă, unealtă lucrată în casă, obiecte care nu au numai rostul practic al întrebuințării, ci servesc ca simbol al legă- turii intime între cei de azi și cei ce au fost. In acest fel și pe baza fondului ereditar comun, se formează din patrimoniul spiritual venit din străbuni, prin trăirea și întregirea lui in intimitatea familiei, o comunitate spirituală de o covârșitoare însemnă- tate pentru îndrumarea și ocrotirea vieții focarului familial. Casa, curtea, pământul propriu sunt suportul material al familiei, spațiul ei vital, mediul necesar desfășurării vieții ei, toate puse îm- preună cu familia în același serviciu al rodirii, al ocrotirii și continuării vieții. înrădăcinată și ea in pământ, prinsă în același ritm al fecundării, nașterii și creșterii ca plantele și animalele, familia se simte, se știe pusă sub stăpânirea acelorași legi firești, a acelorași forțe, față de care omul învață modestie, măsură, înclinare și nevoia ca, prin muncă, prin luptă aspră, necontenită cu mediul, să-și asigure existența. O muncă însă și un mediu împodobite și împletite și ele de aceleași amintiri și tainice credințe din străbuni, ca și casa cu tot conținutul ei. O muncă comună a tuturor membrilor familiei, cu o perfectă diferențiere după pricepere și capacitate, o admirabilă școală trupească și sufletească și gospodărească pentru generația tânără. Legată biologic și spiritual de trecut, determinată prin ereditate și tradiție de el, înrădăcinată în glia, în mediul, pe care în aspră luptă și trudă încearcă să-l stăpânească, familia în mod firesc este și o co- munitate de destin. Aceasta cu atât mai mult, cu cât în autarhia ei, în independența ei destul de mare din punct de vedere economic, poate să fie stăpână pe soartea ei. Cele spuse până acum se referă la familia țărănească și se po- trivesc într'o mare măsură și cu vieața și rostul familiei aristocrate, sau a moșierului, care trăiesc la țară. In orice caz însă se referă la o fa- milie sănătoasă, cu facultăți biologice, deci fizice, mintale și sufletești normale și capabilă de adaptare în împrejurări noui. Familia burgheză este în esență deosebită de cea țărănească, mai ales dacă ne gândim la familia burgheză obișnuită, din orașele mari. înainte de toate îi lip- sește pământul și curtea cu rosturile lor atât de însemnate, știute sau 740 I. MOLDOVAN numai simțite și chiar daci familia are o casă proprie, ea este mai mult un adăpost, decât trupul familiei înrădăcinat în glie și trecut. Chiar și amintirile tot mai palide merg arareori peste bunici înapoi, tradiția se pierde și obiectele din casă servesc aproape exclusiv ro- sturi practice sau decorative. Chiar și atunci când sunt vechi și mo- ștenite din străbuni, ele sunt prețuite după valoarea lor artistică și nu ca simboluri pentru o tainică legătură cu înaintașii. Familia nu mai este nici comunitate de tradiție, nici comunitate de muncă, afară doar de familia meșteșugarului cu atelier alături de locuință. In familia bur- gheză — și cu atât mai mult în cea proletară — tatăl și copiii mari lucrează înafara casei, de obiceiu separat, rosturile educației copiilor le-au preluat aproape integral instituții înafara familiei. Adeseori chiar și mama își are ocupația ei extrafamiliară, așa, încât membrii familiei se întâlnesc doar pentru mâncare și repaus in casă, devenită un re- fugiu pentru refacerea energiilor cheltuite în altă parte. Pierderea comunității de tradiție și de muncă, familia burgheză încearcă să o compenseze prin adâncirea sentimentelor familiale de dragoste, alipire, înțelegere și armonie și prin cultivarea și adâncirea în comun a unor valori spirituale, pe care nu creația în familie, stră- bună sau actuală, i le pune la îndemână, ci civilizația cu abundența și variația ei în circulația bunurilor culturale. „Eliberarea*¹ progresivă a părinților de obligațiile intrafamiliare, simțite tot mai mult ca poveri, atracția crescândă pe care o exercită asupra lor și satisfacțiile spiri- tuale pe care le procură o vieață socială tot mai intensă, duce la o spiritualizare și apoi la o raționalizare a vieții familiare. De aici până la transformarea familiei într'o comunitate de interese și plăceri indi- viduale, de simplă completare spirituală, este numai un pas, grăbit și ușurat prin atâtea obligații, nevoi și tentații ale unei civilizații ostile rosturilor firești ale familiei. Urbanizarea și industrializarea progresivă cu intensificarea ocupațiunilor extrafamiliare, cu munca femeilor și co- piilor, întârzierea căsătoriei, distracțiile tot mai variate, prostituția, bo- lile venerice, divorțurile sporite, concubinajul, celibatul și o concepție de vieață materialistă și individualistă sunt pe lângă dificultățile unei selecții potrivite a soțului și pe lângă dispoziții sau afecțiuni ereditare, o parte a cauzelor care ușurează desorganizarea și disoluția familiei, sau care cer eforturi deosebite pentru a le preveni sau a le rezista, pentru a se adapta lâ împrejurările impuse de mersul civilizației. In acest fel familia burgheză încetează tot mai mult de a fi o unitate spi- rituală, de spațiu și destin, încetează de a fi stăpânită in rosturile ei de legile firei și îndrumată în chivernisirea vieții încredințată ei de Îndem- nurile din trecut și de chemarea viitorului. Fondul ei biologic intră in FAMILIA ȚĂRĂNEASCA Șl FAMILIA BURGHEZA 741 declin și după puține gemn#* se stinge; dispariție, care și fără a fi precedată de o desorganizare, privește ari ales familia de elită sau in orice caz familia superior dotată din punct de vedere al patrimoniului ei ereditar. Evoluția aceasta nu este o fatalitate, dar este tipică pentru desfășurarea unei vieți, desrădăcinată din glie, scoasă din mediul ei natural și lipsită de forța ocrotitoare a tradiției. In orice caz familia burgheză nu poate fi considerată ca firească în toată desfășurarea vieții ei. Vieața individului este, din motive fiziologice, fatal limitată. El se zămislește, se naște, crește, își ajunge apogeul desvoltării, intră în de* clin și moare; moarte grăbită prin intervenția de factori patologici in- terni sau proveniți din mediu. Familia nu trebue să moară, cel puțin nu există dovezi, că existența ei ar fi obligator măsurată din motive biologice. In condițiuni prielnice conservării ei și recâștigându-și forțe biologice pierdute printr'o regenerare periodică, familia poate dăinui fără sfârșit. Dar neamul? Are și el o vieață limitată ca și individul, trecând prin fazele zămislirii, a evoluției ascendente, a apogeului, de- clinului și sfârșind cu dispariția? Așa e credința generală și în aceeași direcție merg concluziile cercetătorilor. De fapt dispariția popoarelor după un timp mai scurt sau mai lung de viețuire pare o regulă, o fatalitate biologică, iar excepțiile, cum ar fi aceea a Chinezilor, par a confirma numai regula. Noi însă după cele expuse mai sus și în capitolele pre- cedente, trebue să rămânem cu impresia, că neamul în privința evo- luției sale biologice se apropie mai mult de familie decât de individ. Impresia aceasta pare categoric susținută de faptul, că definițiile pe care le-am dat neamului și familiei se acopere aproape cu desă- vârșire. Neamul este o comunitate de sânge, tradiție, spațiu (mediu) și destin, iar familia o unitate biologică, spirituală, de spațiu (gospodă- rească) și de destin. Neamul este deci o familie mare, o comunitate de familii înrudite. Pare firesc așa dar ca principial aceleași legi bio- logice, aceleași norme să le hotărască deopotrivă evoluția,¹) IULIU MOLDOVAN Acest articol face parte dintr'un studiu care apare în continuare în Bahtin eugenie fi biopolitic. ÎNSTRĂINAREA UNOR FAMILII Șl AVERI MARAMUREȘENE PRIN ÎNCUSCRIREA CU STRĂINII MOTO: „Cine se înstrăinează de neam- este mai rău decât animalul, căci acesta ține- cu cerbicie la rasa lui I" Aloisiu Vlad In articolul „Contribuțiuni documentare la administrarea Maramu- reșului", apărut în „Transilvania" Nr. 7—8 a. c., am atins numai în treacăt problema căsătoriilor dintre români și străini. Totuși, din pu- ținele cazuri înșirate acolo, am putut să trag concluzia logică, că aceste căsătorii au contribuit numai la înmulțirea și la îmbogățirea celor mai înverșunați dușmani ai neamului nostru, Pentru a da o perfectă justi- ficare acestei afirmații, cât și pentru a pune la dispoziția cercetătorilor un material documentar mai bogat, m’am crezut îndatorat să dau pu- blicității cele ce urmează. Cele mai vechi defecțiuni naționale, provocate de încuscrirea fa- miliilor românești cu familii străine, apar în decursul veacului al XIV- lea. Ele se întâlnesc chiar în sânul celor mai ilustre, mai puternice și mai bogate familii voevodale, în familia lui Dragoș-Vodă, descălecă- torul Moldovei și în aceea a lui Tatomir-Vodă, voevodul Românilor din ținuturile Bereg și Ung. (Vezi genealogiile din anexă). In 1364 Bogdan-Vodă se declară stăpânilor neatârnat al Mol- dovei. Balcu-Vodă, împreună cu frații lui, fiii lui Sas-Vodă al Mol- dovei, au încercat să i se opună, dar după o luptă scurtă, însă crân- cenă, în care au căzut mai mulți dintre rudele și credincioșii lor, ei au fost siliți, să se refugieze în Maramureș, La 2 Febr. 1365 regele Ludovic le dăruiește, ca răsplată, toate moșiile din Maramureș, care erau proprietatea lui Bogdan-Vodă, acordând totodată lui Balcu func- ÎNSTRĂINAREA UNOR FAMILII Șl AVERI MARAMUREȘENE 743' țiunea de veovod al Maramureșului, iar lui Drag titlul de magistru (cf. Mihaly, Dipl. Mar., p. 56). începând cu anul 1373, Balcu și Drag mai poartă titlurile și funcțiunile de comiți de Maramureș, de S&tmar și ai Săcuilor (cf. ib., p. 69, 73, 82, 89, 117). Ca urmare, ei mai primiră și donații regale asupra unui mare număr de moșii, printre cari figurează orașele regești din Maramureș și cetățile Hust, Nialab, și Cetatea de Piatră din ținutul Chioarului, devenind astfel unii din cei mai bogați și mai puternici magnați din Ungaria (cf. ib., p. 65 — 70,82—84, 87—94, 98-108, 123—125). In donația regală din 1365 figurează și fratele lor Ștefan, care în scurtă vreme după aceasta se stabili în Polonia, fiind probabil căsă- torit cu o poloneză. Tot în 1365, Ștefan primi dela regele Cazimir al Poloniei donație asupra moșiilor Rybotycze, Welniki, Syemionow, Go- dicza și Honufriy, precum și asupra unui mare număr de sate din Ga- liția, Polonia și Litvania. El se stabili in Rybotycze și se numi: „Szczepan Wolozin (Valahul) Rybotyczky". Din acest Ștefan descind în linie bărbătească 64 de familii nobile poloneze, cari încă păstrează amintirea descendenții lor din Dragoș al Moldovei, și întrebuințează încă, pe blazoanele lor, străvechile semne heraldice ale nobleței lor din Maramureș, semne asemănătoare cu ale familiilor Dragffy de Beltek și Petrovay de Dolha și de Petrova. Despre familiile românești poloni- zate tratează pe larg lucrarea întitulată: „Rod Dragow i Sasow na Wegzechi Ruși Halickien¹* (Neamul lui Dragoș și Sas în Galiția), de Wyrostek Ludvig, apărută în 1932 la Cracovia. Din imensa avere a fiilor lui Sas-Vodă, îi reveni magistrului Drag, Cetatea de Piatră împreună cu mai multe zeci de sate aparținătoare aceleia, precum și domenii întinse in ținutul maramureșan de peste Tisa. Drag rezida în Lunca Pietroasă, care după el se numi Drăgoiești. Nicolae, nepotul lui Drag, se căsători cu o unguroaică și-și însuși toate obiceiurile magnaților unguri, numindu-se Dragffy de Beltek. Nu este exclus, ca și mama lui să fi fost de neam străin. Nicolae Dragffy era stăpânul exclusiv al întregului domeniu din ținutul Chioarului, ba re- gele îi mai confirmă și dreptul de posesiune asupra alor 16 sate din Maramureș, din cari însă el nu reuși să pună mâna decât pe cinci: Virișmort, Bocicoiul-Mare, Crăciunești, Apșa de Sus și Domnești (cf. ib., p. 517, 548,«552). Fiul său Birtoc încă mai păstra sentimente ro- mânești și întreținea legături de prietenie cu ruda lui, Ștefan-Vodă al Moldovei, la care fusese trimis și în câteva misiuni diplomatice. In 1498- Birtoc Dragffy este destituit din funcțiunea de voevod al Ardealului și forțat să renunțe la moșiile lui din Maramureș, parte în favoarea co- roanei, parte în favoarea familiei maghiare Pogany de Cseb, ai cărei 744 Dr. AL. FILIPAȘCU membrii, Sigismund, Gheorghe și loan, la 24 Mai 1500 se și stabiliră, in Maramureș, unde descendenții lor vor ocupa tot timpul cele mai Înalte funcțiuni (cf. ib., p. 517, 548, 552). Ion Dragffy devine coman- dantul cavaleriei nobile și unul din sdrobitorii revoluției lui Dozsa; apoi ocupă funcțiunea înaltă de Palatin al Ungariei și în fine cade eroic în măcelul dela Mohacs. Fiul său Gașpar îmbrățișează calvinismul, dar în 1555 familia Dragffy se stinge, iar uriașa ei avere intră în stă- pânirea familiei Bathory și a altor familii maghiare înrudite. Tatomir era voevodul românilor din ținuturile Bereg și Ung, care ■odinioară făceau parte integrantă din Țara Maramureșului. El poseda domenii întinse de-a-lungul văilor Bârjava și Iras, precum și în împre- jurimile cetății Muncaciului, El strânse și mai mult legăturile tradițio- nale de amiciție ale antecesorilor lui cu voevozii din Maramureș, căsă- torindu-și un fiu cu fiica lui Ștefan Vodă din Cuhea, iar pe altul cu fiica cneazului Dragoș din Bedeu. Titlurile și moșiile voevodului Ta- tomir le-au moștenit fiii săi cneazul Maxim de Iloșva, Seneslau de Dolha voevod de Ung și Crăciun de Bilca, voevod de Bereg. Fiii cneazului Maxim și ai voevodului Crăciun participară la re- volta lui Bogdan Vodă din 1342 (cf. ib-, p. 17). In anii 1366—1380, aceeași, împreună cu fiii lor, sunt conducătorii firești ai Românilor din Bereg, pentru care obțin dela reginele Elisabeta și Maria diferite fa- voruri și scutințe, împotriva oaspeților Sași și a funcționarilor comita- tului. In diplomele respective li se specifică calitatea de români, fiind numiți „Olacy noștri** și „fidelium Olachorum nostrorum" (cE. ib., p. 59, 63, 75, 76, 78). Descendenții lor, trăind izolați în Bereg, se în- cuscrează cu familii maghiare și se maghiarizează, dând naștere fami- liilor „maghiare" Ilosvay, Kisfalusy, Komlosy, Bilkey și Bilkey Gorzo, familii nobile de Bereg, ai căror membri au avut tot timpul roluri importante în vieața publică a comitatului. Singură familia Lipcsey din Lipcenii Maramureșului a rămas românească, dar și aceasta se rute- nizează în decursul veacurilor XVII—XVIII, cu excepția unei ramure stabilită în Rona de jos, ai cărei membrii de azi sunt țărani români. Ștefan, Sandrin și loan („Olacy, filii Stanislai quondam Voywodae •de Ung", cf. ib., p. 64, 77), pur tară titlurile de voevod, după moșiile părintelui lor. Familiile primilor doi se stâng în a treia generație, iar moșiile lor trec în stăpânirea familiilor colaterale din Dolha și din Pe- trova. Tot în stăpânirea acestora trec și moșiile lui Gheorghe și Ivașcu, fiii lui Ion de Dolha, ale căror familii încă se sting în a treia gene- rație. Voevodul Ion de Dolha se căsători cu fiica Voevodului Ion de Rozavlea, nepotul de frate a lui Bogdan-Vodă. Descălecătorul, primind •ca zestre marele domeniu din Petrova, unde se stabili fiul său Bogdan, Înstrăinarea unor familii și averi maramureșene 745 întemeietorul familiei Petrovay- Petrovanu de Dolha și de Petrova, care azi numără câteva mii de țărani români. Fiii lui Ion de Dolha făceau parte din cea mai inaltă aristocrație a Ungariei, atât datorită bogăției lor, cât și titlurilor lor pompoase de Liber-Baroni, Vicecomite, și Castelan de Hust, fiind totodată și curteni regali. Totuș ei continuară să fie români adevărați, ba atât de români, încât în diploma regelui Sigismund din 10 Februarie 1419, găsim ur- mătoarele expresii la adresa lor: „Quod fidelis Noster dilectus Geor- gius filius lohannis, Volachus de Dolha, aulae nostrae fimiliaris, in persona Bogdan filii dicti loannis, Volachi de eadem Dolha, fratris sui carnalis... per eundem Georgium Volachum" etc. (cf. ib., p. 225-227). Descendenții vicecomitelui Seneslau II de Dolha se căsătoriră cu străine, cari îi determinară, să părăsească tradițiile străbune și să îmbrățișeze religia romano-catolică religia națională a magnaților unguri din acele timpuri. Totuși, ei nu se înstrăinară de rudele lor din Petrova, cu cari au întreținut tot timpul relații cordiale și prietenești, ajutorându-se re- ciproc în toate întreprinderile lor economice și politice. Ultimul reprezentant al familiei Dolhay de Dolha a fost un Gheorghe, moștenitorul unei averi imense, situată în ținutul Dolhei și de-a-lungul văilor Iza și Apa Rusului, care se cifra la circa 400.000 de jugăre. EI era căsătorit întâiu cu Elisabeta Szuhay apoi cu Cristina Pogany de Cseb, iar sora lui Maria era măritată cu Gavril Bănffy co- mite suprem de Dobâca. Ne având decât o singură fată, care dece- dase în același an cu el, era decis să-și lase întreaga avere rudelor lui din Petrova, cărora le și dăruise, în timpul vieții lui, mai multe părți de moșie din Leordina, Ruscova și Rozavlea, însoțind donațiile cu contracte fictive de vânzare, puntru ca înstrăinarea acelor moșii să nu poată fi contestate de nimeni. Atitudinea aceasta a lui Gheorghe, ă alarmat pe rudele lui maghiare, dar mai ales pe Mihail Teleky, gu- vernatorul Ardealului, o rudă mai îndepărtată, care și-a pus în gând, să devină cu orice preț moștenitorul întregii averi a familiei de Dolha. In toamna anului 1685 Maramureșul a fost ocupat de o armată imperială, care a petrecut aici toată iarna, jefuind întregul avut al po- pulației. Din cauza aceasta se nasc o mulțime de nemulțumiri, iar lumea sărăcită se organiză în bande de haiduci, sub conducerea no- bilului Grigore Fintea din Budești, eternizat în legendele și baladele populare sub numele de „Pintea-Viteazul". Profitând de aceste turbu- rări, M. Teleky acuză pe Gheorghe de Dolha cu organizarea bandelor de haiduci, ca fost prieten intim al revoluționarului Emeric Thokdlyi. Teleky spera să obțină o sentință de condamnare împotriva lui ■Gheorghe de Dolha, care ar fi dus la confișcarea averilor acestuia în 746 Dr. AL FIUPAȘCU favoarea lui. Acuza nedreaptă a scandalizat întreaga nobilime români din Maramureș, care, în ședința Congregației din 11 Iulie 1686, a do- vedit cu prisosință nevinovăția și cinstea exemplară a acuzatului, ob- ținând achitarea lui. Atunci Teleky a recurs la o serie de mijloace diabolice, ținând într'o continuă teroare și hărțuială pe Gheorghe de Dolha, încât acesta, ca să-și asigure liniștea bătrânețelor, a fost silit să-și declare dușmanul de crede universal și testamentar. După moartea lui Teleky, ucis la 21 August în lupta dela Zărnești, Gheorghe își revocă testamentul, insă erezii lui Teleky reușiră în 1700 să obțină o confirmare a aceluia din partea împăratului Leopold. Totuși, la 25 Mai 1700, familia de Petrova a înaintat prin Sedria Judiciară a Ma- ramureșului o contestație împotriva decretului imperial. In 1703 începe revoluția lui Francisc Rakoczy, in care Gheorghe de Dolha a avut un rol de căpetenie, fiind însărcinat cu apărarea Ma- ramureșului, in calitate de comite suprem și de castelan de Hust, (cf. Tortenelmi Tăr 1880, p, 442, șiRăkoczy Tari., p. 169—170, II. p. 31, III. p. 184—196, 228). Rakoczy a anulat testamentul redactat în fa- voarea lui Teleky, precum și decretul imperial de confirmare a ace- luia, recunoscând de erezi legali ai lui Gheorghe de Dolha pe membri familiei românești de Petrova. In Februarie 1708 Gheorghe de Dolha moare, iar în Decemvrie din același an se stinge și unica lui fiică, Vârvara, și ca urmare, întreaga avere a familiei de Dolha a trecut în proprietatea familiei colaterale de Petrova. In vara anului 1709 se re- dactează un act de împărțaștină între Paul Teleky și nepoatele lui Gheoghe de Dolha, fiicele Măriei și a lui Gavril Banffy, și anume Eli- sabeta căs. Gavril Pogâny, Barbara căs. Mihai Gyulay și Agnesia căs. Martin Szuhay, cari și ocupară unele părți din moștenirea lui Gheorghe de, Dolha. La protestul familiei de Petrova, reprezentată prin pretorul Lupu, fiul lui Nicolae din Tab. II, principele Rakoczy, prin decretele sale din 18 August și 20 Noemvrie 1709, confirmă dreptul de pro- prietate al familiei de Petrova, declarând de ilegale demersurile făcute de familiile Teleky și Bânffy. (Decretele sunt în proprietatea subsem- natului). După căderea revoluției, în toamna anului 1711 familia Te- leky ocupă cu forța întreaga avere a familiei de Dolha, declarând de nule toate dispozițiile luate de principele Rakoczy. La protestul fami- liei de Petrova, s'a ordonat o anchetă, la care 138 de nobili fruntași au fasionat sub jurământ în favoarea fam. de Petrova, mărturisind, că Teleky a stors cu forța dela Gheorghe de Dolha testamentul, prin care l-a declarat de erede universal. Ba mai mult, nobilul Ion Popovici din Voinești a mărturisit, că Teleky i-a propus chiar să-1 ucidă pe Gheorghe de Dolha. Rezultatul anchetei a fost trimis spre judecare Curții Su- Înstrăinarea unor familii și averi maramureșene 747 preme din Viena. Aceasta însă, examinând cauza numai sub aspectul ei politic, s'a pronunțat în ultimul for, în favoarea familiei Teleky. Iată cum, datorită încuscririi cu familii străine, imensele moșii ale voe- vozilor români Seneslau de Dolha și Ion de Rozavlea, au ajuns în stăpânirea unei familii maghiare, dușmană intereselor poporului român. Bogdan, fiul voevodului Ion de Dolha, se stabili în Petrova, unde descendenții lui, între cari găsim și patru vicecomiți, au adoptat nu- mele familiar: Petrovay de Dolha și Petrova. (Vezi Tab. II). Viceco- mitele Ion IV de Petrova este ctitorul Mănăstirii Bistra și unul din binefăcătorii bisericii din Rona de jos. Fiul său Gheorghe III își alege cariera armelor și funcționează timp îndelungat ca vice-castelan al cetății Tokay. Aici se căsători cu unguroaica Elisabeta Merse, de dragul căreia își vinde în 1652 moșiile părintești din Maramureș și se stabilește în județul Ung, unde-și cumpără moșiile Darma, Kakasfalva, Orosz-Mocsâr și Homona. Ion V poartă funcțiunea de vicecomite de Ung și se căsătorește cu Br. Susana Nyâry, care-i aduce ca zestre 143 de sate din județele Pest, Hont, Nograd, Turocz, Heves și Ung. Din satele acestea, Fegyvernek, Csăszlocz, Fenyes-Litke și Nagy-Koru devin reședințele familiei. Deși înstrăinată, ramura aceasta a întreținut încă multă vreme legături cu rudele ei din Maramureș. Vicecomitele Ion V se alătura rudelor lui în acțiunea de apărarea moșiei lui Gheorghe de Dolha și în 1692 înaintează o plângere la Conventul din Leles, împotriva familiei Teleky. Vasile I în 1700 petrece la rudele lui din Maramureș și se ocupă cu conscrierea iobagilor, Vicecomitele Anton I are legături permanente cu rudele din Petrova. In 1737 pretorul Lupu, fiul lui Ni- colae I din Tab. II, își redactează testamentul la vărul său Anton din Ungvâr și tot în casa acestuia își fac educația losif, Antuc și Gavril, fiii lui Gheorghe de Petrova, fratele pomenitului Lupu. In anii 1751, 1752 și 1756 Anton I, însoțit de fiii săi Anton II și losif II, se depla- sează în Maramureș, pentru a se prezenta împreună cu rudele lor din Petrova, Rozavlea și Dragomirești, în fața Comitatului, în vederea do- vedirii drepturilor lor nobiliare. (Cf. Producția Nobilium, A, 1751, 1752, 1756). In anii 1752—1763 Anton I reprezintă ca advocat mai multe cauze de ale rudelor din Petrova. După aceasta legăturile se tot răresc, până la completa uitare. Totuș, în veacul următor mai apar în familie nume românești, ca Bogdan și Leucă, însă purtătorii acestor nume, împreună cu Acațiu și Ion VII, luptă în 1848/49 ca honvezi în armata lui Kossuth, iar descendenții lor de azi sunt unguri. Membrii acestei ramure au uitat cu timpul chiar și de originea lor românească, din voevozi români, susținând, că sunt descendenții principilor ruși Ils și 748 Dr. AL. FILIPAȘCU Boris, cari ar fi însoțit pe Unguri, cu ocazia invaziunii lor in Pan- nonia. Soarta a voit însă, ca adevărul istoric să fie restabilit chiar de un membru al acestei ramure, de Gheorghe V, despre care vom vorbi mai la vale. Un Anton Petrovay (n. 1815 f 1894), urmașul pretorului Vasile 1 din Tab. II, după absolvirea școalei superioare de silvicultură, se căsă- torește cu unguroaica Gaics Febronia, luptă ca locotenent în armata lui Kossuth, își vinde moșiile din Maramureș și se stabilește în Felsâ- Domonya din jud. Ung, iar descendenții lui devin unguri. Aceiași soartă au avut-o și descendenții mecanicului Vasile Petrovay, n. 1819, căs. Marosan losefina ; și ai funcționarului silvic Alexandru Petrovay, n. 1837, căs. Dobra lulișca din Hust; ambii urmași ai lui Petru II din Rozavlea. (Tab. II.) Calvinismul a fost susținut de familiile românești din ținutul de jos al Maramureșului mai mult din interese politice, fără ca această religie să fie îmbrățișată, cu toate că se înființează în 1652 la Sighet un protopiat calvinesc, pentru românii calvini. In schimb calvinismul a facilitat procesul de rutenizare a Românilor din dreapta Tisei. Pentru maghiarism, calvinismul n’a cucerit decât trei familii românești: Darvay de Dărvănești, Szaplonczay de Săpânța și o ramură a familiei Sztoyka de Crișănești. Aceste familii bogate și de origine voevodală au dat mai mulți vicecomiți, iar cu membrii lor au înmulțit numărul Ungurilor din Maramureș și din Ungaria. Dar cea mai interesantă este familia Sztoyka, care a dat trei episcopi de naționalitate diferită: losif Stoica, episcop român al Maramureșului în 1690—1703, Sigismund Sztoyka, episcop ungur al Transilvaniei în 1750—1770, înmormântat în catedrala romano- catolică din Alba-Iulia, și dr. Alexandru Sztoyka actualul episcop rutean din Ungvâr, un mare patriot maghiar. Nu vom uita însă să pomenim și două cazuri de românizare, înregistrate în veacul XVIII, în ținutul superior al Maramureșului, unde populația românească era mai viguroasă și mai conservativă. Primul este al săcuiului losif Gyenge de Csikjenofalva, judecător în Sighet, care căsătorindu-se în 1760 cu Petrovay Odochița lui Ilie din Petrova, a dat Maramureșului mai mulți intelectuali, preoți și protopopi români. Celalalt este a lui Baron Piichler Paul, fiu de general austriac, căsătorit în 1795 cu Petrovay Ana din Leordina. Fiul acestuia, Ion, se căsători cu Turda Agapia din Rozavlea, unde se și stabili, iar descendenții Iui sunt țărani români, pe cari dacă-i întrebi cum îi cheamă, îți vor răs- punde cu modestie : „Baron Piclăr 1" După revoluția lui Kossuth, căreia nu i s’a alăturat niciun țăran român din Maramureș, începe o puternică acțiune de regenerare na- INSTRĂ1HMSA UNOR FAMILII Șl AVEM MARAMUREȘENE 74? țională, care reușește să impună Maramureșului conducători și func- ționari români, și să întemeieze: „Asociațitmea pentru cultura popo- rului român din Maramureș" (1860), „Preparandia Românească" și „Conviețui Sf. Vasile" din Sighet. Inaugurându-se Duafismul Austro- Ungar, Maramureșul ajunge sub cârmuirea prefecților unguri, neasemuiți meșteri în eludarea legilor, sub cari Românii sunt scoși din funtițfami și din vieața politică, rămânându-le numai biserica și școala confesio- nală. Totuș, dibăcia acestor prefecți, îndeosebi jongleriile contelui Lonyai Jânos, ar fi rămas infructuoase, dacă nu s'ar fi găsit români, cari să devină uneltele guvernanților maghiari, fiind căsătoriți cu unguroaice. Pretorul Ion Iura (f 1907), căsătorit cu Szaplonczay Antonia, are descendenți unguri în Budapesta. Gheorghe Iura, pretor în 1845—1860,. vărul marelui român losif Man, devenind deputat și notarul camerii deputaților, se căsătorește cu o unguroaică și în 1865 finanțează ziarul maghiar „Mâramaros", înființat la Sighet de către Szilăgyi Istvan și Vârady Gâbor. Tatăl prefectului Ion Buteanu din Zarand, recăsătorit cu o unguroaică, are descendenți unguri, cari azi se numesc Bottyăn. Marele luptător și mecenate român, vicecomitele Vasile Mihalca, recă- sătorit în 1854 cu Hatfaludy Măria, devine tatăl pretorului Vasile căs. Csatâry Măria, a proprietarului Paul căs. Ujhelyi Margit și a advoca- tului Gheorghe căs. Szekely Margit, toți trei cu descendenți unguri, domiciliați în Ungaria de după Trianon. Pretorul Sigismund Papp, fiu de preot român și unul din întemeietorii „Asociațiunii*, căsătorit cu Schrăter Ema, are următorii copii: pretorul Șimon, marele satrap și tiszaist din Vișeu, Ema căs. dr. Munkâcsy Păi, Irma căs. prof. Jonăs Odon, și „ Arpâd" mort ca student. Advocatul Vasile Man din Vișeu, fiu de preot din Șieu, căs, Gaitner Eugenia, are pe advocatul dr. Elemer căs. Bosketti Terez, pe adv, dr. Man Zoltăn, care ca prefect român în 1937 petrecea numai în societate ungurească, și câteva fete măritate cu străini. Mihalyi Petru, primul secretar al „Asociațiunii", apoi președintele aceleia, căsătorit cu Simon Luiza din Budapesta, are pe politicianul dr. Mihălyi Peter, căs. Kovâssy Iren și pe advocatul, azi președinte al „Asociațiunii" și fost decan al Baroului, dr. Florentin Mihalyi, căs. Hyeronimy Karola, fiica ministrului ungur, care a des- ființat comitetul central al partidului național român. Aceste exemple de lipsă de demnitate românească au avut o influență dezastruoasă asupra mentalității tinerelor generații, încât vedem căsătorindu-se cu unguroaice mai mulți tineri români, — crescuți în școli ungurești, — din familiile Anderco, Bud, Dunca, Faur, Grad, Coman, Hodor, loanes, luga, Iura, Iurca, Ivașcu, Lazar, de Kovats, Man, Moiș, Radu, Rednic și Pop. Unii din aceștia, ca magistratul dr. 750 Dr. AL. FILIPAȘCU Alexandru Lazar, advocatul dr. Salvator Iurca și advocatul dr. Aurel Man, se căsătoriră cu baronițe, ca să poată rivaliza cu familia Mihaly, încuscrită cu un ministru ungur. Căsătoriile acestea se încheiau de regulă din interesul de a-și asigura protecția guvernanților, în vederea intrării și a înaintării in funcțiunile publice. Din fericire, renegații n’au exercitat nicio influință asupra masei țărănești, care, condusă de instinctul ei sănătos, a știut totdeauna să-și cunoască ade- vărații conducători, rămânând atașată preoților, învățătorilor și liber profeșiniștilor români conservativi, formați în institutele românești din •Oradea, Beiuș, Blaj, Năsăud și Gherla. Din această epocă de decandență, dela sfârșitul veacului trecut, trebue să amintim un caz foarte interesant, poate unic în analele istoriei noastre. Este vorba de cazul lui Petrovay Gheorghe V, din Tab, III, care vine să dea lecție de românism maramureșenilor. Născut la 30 Ianuarie 1845, ca fiul jurisconsultului Vasile și al baroniței Ioana Can- nale de Ehrenberg, își făcuse liceul la Jesuiții din Ungvâr, iar dreptul la Academia din Eger. In 1866 este declarat major, iar tatăl său îi pune la dispoziție o moșie de 1051 jugăre, în Nagy-Koru. Pe moșia lui, înființează o școală de pomicultură și alta pentru cultura bradului, obținând mai multe premii, la diferitele expoziții din Ungaria. Activi- tatea lui a atras atenția ministerului de agricultură, care-1 numi inspector peste școlile de pomicultură din 6 județe, între cari figurează și Mara- mureșul. Evadând din mediul străin, în care a trăit până atunci, el regăsește în Maramureș adevărata lui familie, satele de baștină și atâtea amintiri istorice, legate de numele iluștrilor lui strămoși români. Sub vraja acestor descoperiri, glasul sângelui îl determină să renunțe la funcțiunea și la ocupația lui, să renunțe chiar și la moșia lui, — a cărei administrare o încredințează administratorului, — și să se stabilească în Maramureș, la Sighet, închinându-și toată energia studiului arhivelor, ca din filele îngălbenite de vreme, să reînvie vieața românilor de altă- dată. începând cu anul 1879, Gheorghe lucrează ca particular în Arhiva Maramureșului, cercetează arhivele din Hust, Teceu, Vișc, Seleuș, Gyo- moro, Leles și Budapesta; răscolește aproape toate satele românești, pentru a aduna dela țărani hrisoavele vechi și pentru a cunoaște pe toți membri din familia lui. In acest scop el învață și limba română, dar nu reușește să și-o însușească la perfecție. In 1890 este numit vice-arhivar, iar din 1901 funcționează ca arhivar-șef, organizând arhiva și întocmind tabele genealogice pentru toate familiile românești de viță voevodală și cnezială. Publică o mulțime de articole în diferite ziare .și reviste, sub semnătura Kis Jânos, precum și vreo 24 de studii istorice mai mari, în revistele : „Tortenelmi Târ", „Szâzadok*' și „Turul", Înstrăinarea unor familii și averi maramureșene 75t sub semnătura: Petrovay Gybrgy. Prin lucrările lui se impune ca un adevărat istoric, cunoscut și apreciat, fiind ales și membru în co- mitetul de redacție al revistei de heraldică și de genealogie „Turul". El este colaboratorul lui dr. Ion Mihaly, la întocmirea lucrării: „Diplome Maramureșene din sec. XIV—XV*’, Tot el, prin lucrarea „A Mâramarosi Olâhok”, publicată în revista „Szâzadok" din 1900, arată Ungurilor, că teoria maghiară, referitoare la imigrarea Românilor, nu se potrivește cu realitatea istorică a poporului român din Mara- mureș și Bereg. împrejurările nu i-au permis să-și afișeze sentimentele, dar că acestea au fost românești, ni-o dovedește faptul, că în 1897 a trecut cu întreaga familie dela religia romano-catolică la cea reformată, pentru ca în 1900 să poată trece dela reformatism la religia greco- catolică română. Arhivarul Gheorghe Petrovay moare în 1917, în plin războiu, fiind înmormântat în cimitirul român din Sighet, fără de afișaj și fără reclamă, așa cum a trăit ei toată vieața. Rezultatele funeste ale renegatismului s’au remarcat îndeosebi în epoca unirii politice a tuturor Românilor, când deputatul P. Mihaly ridica cuvântul in Parlamentul maghiar în contra cauzei noastre na- ționale ; când pretorul G. Mihaly din Șugatag refuza, la intrarea tru- pelor române, să înlăture steagul maghiar de pe edificiul preturii; când Ion Bud, ministrul de mai târziu al Ungariei, și advocatul dr. Aurel Faur optau pentru Ungaria ; când vicepretorul Ștefan Rednic refuza să depună jurământul față de Statul Român; și când tinerii studenți români : Gheorghe Bud, Cornel Bud, Gheorghe Mihalca și Vasile Radu, împreună cu inspectorul muncii Andrei Hodor, se repatriau în Ungaria. Faptul, că tânărul elev de liceu Ivașcu, fiu de inginer silvic român, dar crescut de mamă străină, a fost descoperit în 1929, deci în plină Românie Mare, ca făcând parte dintr'un cerc de complotiști din Satu-Mare, împotriva Statului Român, prezintă o dovadă indiscu- tabilă, că încuscrirea noastră cu familii străine constitue o adevărată primejdie națională, care trebue combătută cu toate mijloacele posibile. După reînvierea vieții politice românești pe plaiurile voevodale, s'a crezut cu bună dreptate, că deodată cu suflul noului spirit româ- nesc se va pune capăt pentru totdeauna obiceiului de a se căsători cu străine. Iată insă că ajung în Maramureș frați de peste munți, cari cercetau cu plăcere familiile străine, se simțeau măguliți dacă puteau să-și depună omagiile în familia evreului baronul Groedl și erau mândri dacă se căsătoreau cu unguroaice, ori cu evreice. După asemenea pre- cedente nu-i de mirare, dacă unii din băștinași au continuat să men- țină unele obiceiuri practicate în timpul dominației maghiare, ca între- buințarea limbii maghiare în conversațiile zilnice, prietenia și căsătoria 2 752 Dr. AL. FILIPAȘCU cu străinii. Ca urmare, se căsătoresc cu străine, în timpul stăpânirii românești, următorii tineri români: Chișiu Paul, șef de serv. Prefectură^ dr. Chișiu Tiberiu, medic Casa Cercuală, în 1931 subprimarul orașului, dr. Dan Mihai advocat, Deac Fr. Ion, inginer agronom, dr. Deac Ștefan medic de circumscripție, Florea Desiderin, magistrat, Florea Vasile,. secretar general Primărie, dr. Hodor luliu, medic c. f. r., în 1937 pri- marul orașului, Iurca Gheza, șeful moarei de sare, Iurca Victor, licențiat in drept, notar comunal, lusco Gheorghe, advocat, Joody Paul, șef de birou Prefectură, Joody Petru lic, drept, secretar de plasă, Laslo-Lupuțiu Paul, șef de serviciu Primărie, Pavel Constantin, șeful portăreilor, și dr. Rednic Vasile, medic de circumscripție. Iată ce s’a putut petrece in Maramureș, în cei 20 de ani de stă- pânire românească. Ba mai mult! S'a trecut cu vederea chiar și gestul de sfidare al lui Flaviu Iurca, când acesta, în 1932, în calitate de prefect român s’a deplasat la Budapesta, ca să se însoare cu o un- guroaică. Cazurile acestea triste și dureroase au trebuit arătate în toată goliciunea lor, pentrucă, precum o spune regretatul profesor Nicolae lorga, „poleind păcatele unui neam cu lingușiri, îi faci o proastă îndatorire". Dr. AL. FILIPAȘCU ÎNSTRĂINAREA UNOR FAMILII Șl AVERI MARAMUREȘENE 753 Genealogia lui Dragoș-Vodă Descălecătorul Dragoș Cneaz de Bedeu înainte de 1300 I Giula Dra goș Fiică Cneaz de Giulești Cneaz d e Bedeu căs. Seneslau I înobilat 1317 înobila t 1317 Voevod de Ung | 1336 C 'avaler Dragoș 1345---49 dese alecă Moldova Dragomir Voevod al Moldovei Ștefan 1349- -1353 Tatar 18 Costea & Moldovei Miroslav Voevod al -1359 | 1353- Fam. Rednic de Giulești „ Pirja .. Fița „ n H Pop „ .. „ Feir „ „ Bercia „ „ Roman „ Desești „ Draguș ,. Miclea „ Șugatag I Drag Magistru de Bedeu înobilat 1317 1336 Cavaler Vasile 1385 pretor Fam. nob. de Bedeu: Bedey și Bedeoanu Balcu—Balița 1359 Voevod Moldova 1365 Voev. Maramureș 1372 Comite de Mara- mureș, Sătmar și Săcuime. t 1406 I Dumitru Șandrin tr. 1406 căs. Iustina? Străbunii fam. nobile: Balea, loody, Chindriș, Dancuș, Bilțiu, Gorzo, Ilea și Cudrici de leud. Ion-Valahul 1402 Magister Agazonum Drag 1365-99 Comite de: Maramureș Sătmar și Săcuime. Magistru. Fiică căs. Dragomir t 1365 Vidin Ștefan căs. poloneză 1365 ștab. Polonia Radu Ivancu 64 familii nobile poloneze , Șandrin 1485 Homo Regius Gheorghe de Dragoiești Tatomir Ion de Dragomirești + 1351 Belcz | -1 - — Fam. Dragomir de Dragom. * „ Deac . „ Turcuș „ Fam. Rișcu de Dragoiești I I Nicolae Dragffy Roman 1473 Magistru de Beltek 1485 Homo Regius căs. unguroaică _ _ I _ Ț Fam. Roman de Dragoiești I Birtoc 1493—98 Voevod al Ardealului Francisc Gheorghe Petru luliana căs. Szokoly Nicolae Gheorghe președinte de Tablă reg. Ion Palatin al Ungariei și Comite de Crasna, Solnocul Int. și Timiș + 1526 eroic Mohacs ________________I _______________ Ecaterina I Sofia Gașpar t 1545 Comite de Crasna și Solnocul Int. căs Ana Bathory remăr. Gheorghe Bathory Gheorghe Comite de Crasna și Solnoc Magdalena I I 754 Dr. AL. FiLIPAȘCU Genealogia fam. voevodale și baronale de Dolha și de Petrova T a t o m i r Voevod de Ung și de Bereg inainte de 1300 Tab. I. Seneslau I de Dolha de Bilca Voevod de Ung Maxim Crăciun le Bereg înobilat 1326 f 1371 Cneaz de Iloșva Voevod t 1326 căs. sora lui Dragoș înobilat 1326 înobila 3ogdan-Vodă Descălecătorul Moldovei | căs. sora lui Clement Ion Ștefan Gheorghe străbunii familiilor maghiarizate: Ilosvay, Kisfalusy și Komlosy din Bereg 1 1 Saracin Nicolae Valentin Luca străbunii familiilor maghiarizate: Bilkey și Bilkey Gorzo din Bereg și a familiei rutenizată: Lipcsey din Maramureș 1 Ștefan Sandrin Ion Voevod de Sân-Miclăuș Voevod de Laz Voevod de Dolha t 1410 f 1417 căs. Rosalia fiica lui lon-Vodă nepotul de frate a lui Bogdan Descălecătorul Ivașcu Seneslau II de Dolha Bogdan de Petrova Gheorghe tr. 1414 1405 Liber Baron 1405 Liber Baron Curtean regal 1405---1408 Vicecomite [vezi Tab II) 1413 Pârcălab de Hust căs. Ecaterina de Macaria 1 ' Mii lai Lațcu Ambroziu Andrei Voevod de Rozavlea 1442 Vicecomite căs. N. Fr ancsiskay 1467 Liber Baron căs. Margareta de Oncești 1 „ 1 I< n Vasile Gheorghe Petru Dumitru Homo Regius c. E. Hencziday 1476 judecător 1513 comis regal Homo Regius 14 96 c. Agata Atyay c. D. Losonczy | To tna | Petru 1496 Hon io Regius Emeric f 1547 căs. D. Z owardffy Homo Regius | Ghec rghe c. Elena Sztoyka Emeric 1557 Vk iecomite | c. Ana Megyery căs. Clara Sztoyka Elena | căs. Gaspar Kornis Ion Vicecomite și Castelan de Hust c. Ana Theteț Gheorghe f 1632 Petru f 1627 căs. Elisabeta Buday căs. Ana Pethty Fete Paul f 1652 căs. Barbara Kokenyesdy Maria Ranffv de Losoncz Gheorghe f 1708 Castelan de Hust Înstrăinarea unor familii și averi maramureșene 755 Tab. 11. Bogdan de Petrova (Din Tab. I). Mihail-Bogdan de Petrova 1466 pretore 1469 Liber Baron Ion I 1508—1519 Vicecomite căs. N. de Bedeu Paul 1542 Hotno Regius 1544 Vicecomite I Fam. Pălcuș de Petrova Ștefan I 1551—68 H. Regius Ion II 1579—1595 dornic. Rozavlea Petru II Petru I 1524 H. Regius 1547 Castelan de Nialab 1548—1558 Vicecomite căs. Cristina Ujhelyi I Gheorghe I 1572 H. Regius Ion III Laurențiu tr. 1645 | 1566 Fam. Petrovay —Petro vanu din Rozavlea pretor 1580—1593 Ion¹ IV j pretor 1604 vicecomite 1608-1639 deputat 1634 — 1645 căs. N. Rednic de Giulești Teodor judecător 1579 I Ștefan II pretor 1579—1606 judecător 1617 lonașcu tr. 1600 Mihai Fam. Mihalca de Petrova Filipașcu I t 1635 ___________________1________________ Filipașcu II Balașcu 1631—1708 căs. T. Stanca căs. M. Tivadar | IFam. Bilașcu de Petrova Fam. Filipașcu—Filipciuc de Petrova Gheorghe III 1665 Castelan de Tokay căs. E Merse de Szinye ștab. jud. Ung. (Vezi Tab. III.) Ștefan III pretor 1650—68 deputat 1670 delegat Moldova 1658 Ilie pretor 1662—1676 căs. N. Szaplonczay Fam. Ileș de Petrova Nicolae I judecător 1685 căs. Hafia Stanca Ion V 1699 preot Fam Petrovay—Petrovanu din Petrova Fam. îenciu de Petrova Vasile I pretor 1624 Nicoară I pretor 1630—40 Fam. Vasieș de Petrova Ivan I pretor 1640- lacob pretor 1629 deputat 1630 judecător 1638 1-51 Gavril pretor 1668-83 Nicoară II tr. 1669 Ivan II 1662 polițai 1666 perceptor | Fam. Nicorici de Petrova Fam. Ivanic de Petrova Fam. Gaboreanu de Petrova 756 Dr; AL. FILIPAȘCU Tab. III. Gheorghe III. Petrovay de Dolha și de Petro va (Din Tab. II). ________________I_______________ Gheorghe IV t 1684 Ion V. f 1710 căs. Eva Ujfalussy vicecomite de Ung | căs. Br. Susana Nyâry fuca " " | castelanului de Diosgyor Adam f 1715 losif I 1707 comisar Zemplen 1716—1746 ofițer în căs. Iustina Horvâth Reg. Dessewfy căs. Susana Teleky de Nagytur Vasile I f 1707 1702 vicecomite jud. Pest-Pilis căs. Clara Daroczy 1 luliana căs. Alex. Orczy Susana căs. Șt. Orczy Ion VI f 1708 advocat Pesta căs. Maria Bottyăn Francisc t 1709 colonel activ partizanul 1. Rakoczy căs. Maria Arvay Anton 1 f >766 vicecomite de Ung studiat Italia căs. Eva Stankovics Anton II losif II f 1832 1748—1795 1776—90 primpretor Ung 1802—1805 deputat 1814 vicecomite Heves și Solnocul Exterior căs. Veronica de Eordogh și de Mikefold Eva căs. Csicseri Orosz Francisc I Ștefan 1788—1853 1831 deputat 1832 vicecomite Ung 1838 cămăraș în Cașovia c. Estira Drăveczky Maria căs. Șt. Viczmândy Lupu Susana 1784—1861 căs. Csicseri licențiat drept Orosz c.Br.Frid.Lahrbusch Emeric și Rosalia Hăufler I_____________________ Vasile II 1799—1866 advocat c. Br. Ioana lustus t 1902 Gabriela funcționar la Creditul căs. Br. luliu Kempelen Agrar Budapesta de Kis-Magyar Barbara c. Br. Nic. Pongracz de Cannale Acațiu f 1893 1848/9 maior honved 1861 vicecomite Ung 1867 deputat 1885 secretar general Minist. de Finanțe căs. Maria Thurănszky Bogdan f 1873 1861 primnotar Ung 1867 secretar general Cămărășia Reg Bpesta Leuca t 1875 1848/9 locot honved 1861 primpretor Ung căs Matilda Drăveczky Ion VII f 1905 1848/9 locot honved 1861 judecător Heves căs. Frid. Miiller Almos n. 1861 abs. Acad. Militară Wiener-Neustadt 1906 maior căs. Elena Rolf Adam II f 1899 ofițer activ căs. Ida Murâniczy, nepoata generalului Br. I. O'Brien —————j Ileana Ion VIU n. 1864 căs. Iriny Csaba proprietar Fenyes-Litke căs. Sarolta Piliși Gheorghe V 1845-1917 licențiat în drept istoric și publicist 1871 insp. pomicultură 1890 arhivarul jud. Maramureș căs. Maria Krejcy Bela n. 1874 funcț. administrativ c. Petrovay Olga din Rona Margareta n. 1880 1905 emigrat America Maria n. 1907 Bela n. 1910 ȘCOALA ȚĂRĂNEASCĂ A ASTREI — Câteva principii — Dacă te apropii de lumea satelor și cauți să-i cunoști mai de aproape zbuciumurile ei zilnice, constați cu multă surprindere că, cu toată stră- dania cercurilor oficiale, satul își trăiește o vieață prea puțin influențată de mijloacele de perfecționare, pe care oficialitatea le crede destinate ridicării economice și culturale a țărănimii. Satul n'are fierari și nici mecanici trecuți prin școli, oricât de simple și care să se hotărască să trăiască din plin vieața satului cu nevoile specifice și mereu crescânde ale unei agriculturi, ce încearcă să se tehnicieze. Același fierar rutinar și adesea vicios drege, dar mai mult strică, uneltele și mașinile, ce-i cad în mână. Lemnarul și constructorul de case și-au moștenit de veacuri me- șteșugul, pe care-1 perpetuează neschimbat și neinfluențat, cu toate că astăzi perfecțiuni multiple s'au adus în construirea locuințelor, a graj- durilor, a magaziilor și remizelor. Școala de meserii, cu marile ei pretențiuni, pe care nu le mai încape nici haina pompoasă a liceului industrial, n’a dat satului ro- mânesc meseriașii, de care are nevoie. Ajutorul medical este de cele mai multeori, prea îndepărtat de casa și adesea și de punga țăranului și mortalitatea, în special la copii, își menține un procent înfricoșător de ridicat. La animalele specifice gospodăriilor țărănești (vaci, porci, găini) se menține o mortalitate ridicată, pentrucă în lumea satelor nu ajung nici medicii veterinari, nici sfaturile lor și nici măcar serurile și vacci- nurile, care în alte țări stau la dispoziția oricărui agricultor modern. Absolvenții școlilor de agricultură, ce și-au făurit idealuri biuro- cratice în școli de prea lungă durată, nu se mai întorc la sate și per- fecționarea agriculturii se face cu greu, fără exemple de gospodărie rațională așezate sub privirile directe ale sătenilor. 758 N. SĂULESCU Sătencele care au, pe lângă atâtea îndatoriri în interiorul cămi- nului și răspunderea conducerii grădinii de legume, cotețului de porci și de păsări, nu au de unde să deprindă nici arta gătitului, principiile noi de păstrarea și pregătitul alimentelor, creșterea rațională a copiilor și nici tehnica modernă a cultivării legumelor sau a creșterii păsărilor și porcilor. Mintea bunilor români porniți din lumea satelor se sbătea căutând o îndreptare a acestor stări. Soluția nu putea fi nici conferințele sporadice, ce nu legau firul strădaniilor de ridicarea satelor, nici școlile de lungă durată, ce nu puteau fi urmate decât de prea puțini fii ai satelor și aceștia prea tineri pentru a reține cu un vădit folos cunoștințele căpătate la școală, deoarece acestea nu erau legate de realitatea vieții trăite în lumea sa- tului și a gospodăriei. Soluția nu putea fi decât în școli vii, de scurtă durată, la care să fie chemați flăcăii satelor și țărancele tinere. „Astra" a fost în Transilvania cea care a înfăptuit prima școală^ țărănească și tot ea a reușit prin susținerea a numeroase școli, să capete o bogată experiență în organizarea și conducerea acestui minunat mijloc de ridicarea satelor. Reușita inițiativei „Astrei" se datorește sănătoaselor principii, ce stau la baza școlilor ei țărănești, principii privind caracteristica struc- turală a școlii, recrutarea elevilor, metoda de predare, durata cursurilor, existența unui internat și menținerea legăturilor cu sătenii după ple- carea dela cursuri. Caracteristica principală a școlii țărănești a „Astrei" constă în aceea că ea nu este nicio școală exclusiv practică, nicio școală numai de cultură generală, ci o școală mixtă, al cărei scop este să învețe pe țăran cum să facă o plugărie mai bună și cum să-și îngrijească sănă- tatea, după ce însă mai înainte a trezit la o altă vieață pe tinerii țărani. Așa dar, școala țărănească a „Astrei" nu e numai o școală practică și nici numai o școală de culturalizarea satelor, ci îmbină în mod fe- ricit aceste două tipuri de școli. In această privință școala țărănească a „Astrei" se deosebește de școala țărănească daneză, care nu urmărește să dea și pregătirea pro- fesională, ci este numai o școală de cultură generală. Această deosebire nu constitue însă, un defect, ci o calitate a școlii țărănești românești. Intradevăr în Danemarca țăranii sunt mai bogați, nu numai pentrucă organizarea desfacerii produselor agricole și marile piețe de desfacere apropiate le înlesnesc obținerea de prețuri ridicate, ci și pentrucă în medie țăranii posedă gospodării mai înstărite ȘCOALA ȚĂRĂNEASCĂ A ASTREI 759 cu pământ și inventar mai bun. Buna lor stare materială le permite să-și lase copiii să lipsească timp mai îndelungat din gospodărie, De aceea țăranii danezi pot să-și permită luxul de a urma întâi o școală țărănească de 1—2 semestre și apoi o școală de agricultură de 1—2 semestre. Pentru a putea obține rezultate similare, școala țărănească ro- mânească trebue să îmbine aceste două feluri de școli, adică să fie o școală de plugari și în același timp școala de luminarea și trezirea ță- ranilor. Combinând aceste două tipuri de școli, „Astra" s'a adaptat condi- țiunilor economice și sociale specifice țării noastre. Acest principiu fundamental al școlii țărănești trebue menținut și desvoltat, prin adaptarea fiecărei școli la specificul economic regional. In regiunile de munte se va insista asupra creșterii vitelor, în regiunile horti-viticole, se vor desvolta cursurile despre cultura pomilor și viței de vie ș. a. m. d. Școala țărănească nu are ambiția să dea o cultură enciclopedică tinerelor vlăstare dela sate. Se pune o deosebită greutate pe limba ro- mână, istoria neamului, geografia patriei, igiena, educația fizică și agri- cultura. întâi se urmărește ca țăranii să fie aduși în stare să înțeleagă armonia limbii materne, măreția istoriei patriei și frumusețea țării. Ti- nerele vlăstare în vârsta plină de elan trebue să înțeleagă frumusețea basmelor, cântecelor și poeziei populare, să tresară auzind vitejiile îna- intașilor și să-și facă legământ sfânt să păstreze frumusețile și bogă- țiile patriei. Prelucrat astfel și ambiționat să fie la înălțimea strămoșilor în iubirea de ne?m și de țară, mintea elevului este receptivă pentru sfa- turile ce i se dau apoi de a-și păstra sănătatea (prin simple regule de igienă și de educație fizică) și de a-și spori avuția, prin lecțiile de agri- cultură pentru ca să-și poată crește o familie numeroasă și sănătoasă. Lecțiile agricole trebue să ia forma de convorbiri și trebue să fie urmate de demonstrații, excursii și lucrări practice. Felul de recrutare a elevilor constitue de asemenea o caracteri- stică interesantă a școlii țărănești a „Astrei". Elevii trebue să înde- plinească anumite condiții de vârstă, stare materială și să ofere garanții că vor rămâne în lumea satelor. Elevii școlii țărănești trebue să nu fie nici prea tineri nici prea vârstnici. Elevii prea tineri s'au dovedit neserioși, ei n'au avut timpul să trăiască anterior școlii vieața autentică a satului și nici nu au putut să-și asimileze din practică cunoștințele viitoarei lor misiuni de plugar. 160 N. SAULESCU Adesea elevii prea tineri nici nu și-au precizat rostul vieții de măi târziu și nici nu și-au ales o carieră. Dar nici elevii prea în vârstă nu sunt potriviți, căci nu mai au maleabilitatea spirituală de a se lăsa prelucrați și plămădiți pentru o altă vieață. Practica a arătat că cea mai potrivită vârstă este între 18 și 28 ^ni, vârsta generoasă când se plămădește viitorul bărbat, vârsta entuziastă larg cuprinzătoare de idealuri și de noi orizonturi de vieață. Școala țărănească primește ca elevi pe conducătorii de gospodării agricole sau pe cei ce sunt desemnați a fi viitori conducători de gos-. podării. Școala țărănească trebue să fie sigură că strădaniile ei dela cursuri, lucrări practice, excursii, etc. se vor justifica cât de curând în gospodăriile satelor. Starea materială și destinația viitoare a elevilor este o condiție esențială de reușită a școlii țărănești, pentrucă de această condiție de- pinde succesul atât de imediat, depind rezultatele atât de grabnic trans- puse in practică, în lumea satelor. Celelalte tipuri de școli obișnuite au o acțiune tardivă și întâm- plătoare. Astfel absolvenții școlilor de agricultură, foarte tineri și adesea nedestinați unor gospodării agricole trebue mai întâi să ajungă vreodată într’o gospodărie agricolă, pentru ca mai târziu să aplice ceea ce a mai rămas neuitat din învățătura teoretică și practică de pe băncile școlii. Școlile țărănești trebue să ia toate măsurile spre a nu admite ca elevi, pe cei ce vor lua mai târziu drumul orașelor. Pentru a îndeplini aceste multiple condiții, elevii trebue aleși cu grijă prin ajutorul preoților și învățătorilor, care prin conferințe vor arăta rostul școlii țărănești către care trebue să se îndrepte tinerii cei mai apți a deveni conducători ai satelor. Este bine ca din aceeași comună să se înscrie cel puțin 2 elevi, atât pentru a se sprijini în viitoarele inițiative de ridicarea satului, cât =și pentru a face cursurile de agricultură mai unitare, prin recrutarea elevilor din comune mai puține, cu probleme agricole asemănătoare. Domnul Dr. Uea susține în această privință următoarele: „Am căutat ca după putință, să vie din fiecare comună 2—3 elevi ci nu unul singur. Acesta întors acasă n'ar avea cu cine schimba o vorbă, n'ar avea cu cine se sfătui, când ar fi de luat o inițiativă, pe când dacă sunt mai mulți din aceeași comună, aceștia îndrăsnesc a aplica cunoștințele câștigate. „Școala din Sighet poate dovedi, din experiența primului an că în comunele cu elevi numeroși s'a creat o atmosferă favorabilă realizărilor ȘCOALA ȚĂRĂNEASCĂ A ASTREI 761 culturale, înjghebându-se organizații, care niciodată nu s'ar fi înființat fără contribuțiunea elevilor noștri; în comunele, în care am avut numai câte un elev, nu s'a înființat nimic". Un alt principiu al școlii țărănești se referă la modul de predare. Școala țărănească nu reprezintă o treaptă de învățământ cu programe meticulos distribuite pe ore și capitole, ci este o școală, care urmă- rește ca primă țintă să trezească și să îndrepte interesul tinerelor vlă- stare țărănești spre o vieață cu un orizont mai larg decât cel obișnuit astăzi în lumea satelor. De aceea în sălile de clasă nu se aude ador- mitoarea lecție teoretică, ci răsună cuvântul înaripat, dătător de vieață, care înflăcărează și captivează. De obiceiu noțiunile diferite nu se predau prin lecții, ci prin convorbiri. Hollmann arată că „școala țărănească daneză nu se bazează pe cărți, ci în ea trebue să domnească vorba vioaie, cuvântarea liberă și anume așa de personală, așa de impresionantă, așa de poetică, încât să stabilească o legătură spirituală între conferențiar și auditor. In aceasta rezidă fundamentul școlii superioare țărănești și secretul ac- țiunii sale adânci asupra sufletului poporului". Begtrup spune chiar că „noi profesorii dela școlile superioare ță- rănești suntem mai mult profeți decât profesori; noi comunicăm cu școlarii dela inimă la inimă, dela suflet la suflet; noi n’avem materii de predat nici orariu; noi trăim împreună cu școlarii noștri și vorbim cu ei". Școala țărănească nu cunoaște formalismul didactic; ea nu are nici manuale didactice, nici programe rigide, nici examene și nu acordă diplome. Țăranul vine la școala țărănească numai pentrucă apreciază și iubește școala. O altă caracteristică interesantă a școlilor țărănești a „Astrei" este că ele au funcționat de cele mai multeori la orașe, ceea ce departe de a fi, cum s’ar părea la prima vedere, un desavantaj, constitue unul din sănătoasele ei principii de organizare. Intradevăr funcționarea școlii la orașe permite în primul rând re- crutarea mai ușoară a profesorilor, atât a celor de specialități agricole (dela Camerele agricole, școli agricole, etc.) cât și a celor de cultură generală. Profesori, medici, magistrați, avocați majoritatea fii ai satelor, au răspuns cu elan la chemarea „Astrei", putând da, prin prezența școlii la oraș, mai ușor tontribuția lor generoasă la ridicarea țărănimii. Funcționarea școlii țărănești la oraș permite să realizăm cunoa- șterea și înfrățirea tineretului orășenesc și al celui țărănesc, frămân- tându-se in convorbiri prietenești problemele satului și ale neamului. 762 N. SAULESCU Inafară de aceasta, țăranii veniți la școala țărănească au prilejul să cunoască institutiuni utile vieții țărănești: Camere agricole, instala* țiuni de curățirea semințelor, pepiniere etc. Pe viitor vor trebui destinate sau înființate școli permanente ță- rănești în orașe sau în imediata apropiere a orașelor, înzestrate cu ferme, pepiniere, câmpuri de experiențe, etc., școli ce vor reprezenta punctul de contact intim cu satul și în același timp pârghia cea mai puternică de ridicarea satului. Durata cursurilor nu trebue să coboare sub patru săptămâni. Re- zultatele cele mai bune obținându-se cu flăcăii mai vârstnici, care nu pot lipsi prea mult din gospodăria părintească, școala nu poate să aibă o durată lungă. Totuși, dacă mijloacele financiare permit, este bine ca școala să-și prelungească cursurile la 2—3 luni. In Danemarca jumătate din cheltuielile de întreținere ale școlii țărănești sunt acoperite din taxele elevilor, pentru cealaltă jumătate școala primește o subvenție dela Stat. De sigur și la noi, când se va aprecia că școala țărănească este folositoare, țăranii vor contribui și ei la funcționarea acestei școli a lor. Cursurile școlilor țărănești au loc iarna, absolvenții lor urmând să fie chemați la demonstrațiuni și excursii vara și toamna. Pentru ca să dea bune rezultate școala țărănească trebue să fie înzestrată cu un internat. Țăranii stau astfel sub neîntrerupta acțiune a școlii, care-i învață să-și organizeze și utilizeze timpul liber, cum să facă gimnastică, curățenia corpului, etc. Și experiența „Astrei" și expe- riența daneză arată că prezența unui internat este condiția fundamen- tală pentru a obține bune rezultate. Hollmann¹} arată că în Dane- marca, unde școlile sunt particulare, „elevii sunt primiți în familia di- rectorului și primesc dela el hrană și locuință; totuși școala nu capătă caracterul unui internat, ci pe acela al unei vaste familii. Școala vrea să fie pentru școlari un adevărat cămin cu căldura și intimitatea sa, pentru ca prin aceasta să-și întindă influența sa asupra întregii perso- nalității a școlarului. Școlarii nu numai că mănâncă la o masă comună, ci își petrec și serile într'o prietenească adunare. „In școlile daneze domnește o simplitate impresionantă; dormi- toarele, sălile de clasă, mâncarea ca și întreaga vieață reproduc tipicul vieții țărănești; de altfel cele mai multe școli sunt adăpostite în clădiri modeste". Școala țărănească trebue să acorde sub formă de premii distri- buite la sfârșitul cursurilor, unele mijloace raționale de plugărie. J) Hollmann, Die Volkshochschule. ȘCOALA ȚĂRĂNEASCĂ A ASTREI 763 Șe împart astfel ca premii semințe selecționate, pueți din varietăți superioare, tauri de rasă, unelte de altoit, prășitoare perfecționate, aceste minunate unelte pentru raționalizarea culturii porumbului, stupi, etc. Rostul acestor premii este mai ales de a introduce în practica agricolă noutăți folositoare, care contribue direct la sporirea bogăției gospodăriilor țărănești și în același timp conving pe foștii și pe viitorii elevi că școala urmată este clădită din piatra realității. Școlile țărănești trebue să păstreze legături strânse cu foștii ab- solvenți. Ea trebue să-i viziteze spre a-i îndruma în propriile lor gos- podării ; ea le poate trimite reviste și cărți de specialitate ; ea îi poate chema la demonstrațiuni sau cursuri scurte speciale sau să participe la excursii interesante în fermele model, în câmpurile de experiențe, etc. Școala poate stimula înființarea de asociații, de cooperative, al- cătuite din foștii elevi ai școlii țărănești. Acestea sunt principiile fundamentale ale școlii țărănești, cu aju- torul căreia vom ajunge să formăm o țărănime mândră și conștientă *■ »4 >< rf ^A-*.** * **«§•■ 5*îi* * u* ♦ •«■ isîXJJîxtîîn*/^*»» ■bl> *«I r •*■♦»«** r * Cf,e>L „- Gâ7, a,c°xu Ott,/ '°c/ᵤ/ᵤ/ 4 r/ ’w. **^cQntt «r i ■' fcsâi' -«'■ ? Foto J. Fischer Casa T. C. R. „Pietrile" și Vrf. Galeșului Foto Val. Pușcarlu Toamna târzie la ₁ Muntele Băișoara (Munții Apuseni) Desen de L* Bordeaux Țăran maramureșean