TRHNWn ANUL 72 APRILIE Nr. 2-1941 SIBIU Bii 2 Anul 72. Aprilie 1941 Nr. 2. TRANSILVANIA Organ al ASTREI PORUNCA ZILEI: REDRESAREA VOINȚEI NAȚIONALE Am ajuns, în vara anului trecut, la buza prăpastiei, împinși nu numai de acele „împrejurări externe", care în nedeslușirea lor sunt chemate de atâtea ori ca ușoară explicațiune, și nicidecum împinși ex- clusiv de greșelile, care s‘ar putea formula în sarcina acțiunilor noastre de politică externă din epoca de după unire. De sigur, tălăzuirea fără asemănare a unor situații internaționale, împovărate de fulgere, ridi- carea față în față a două lumi cu nemăsurate puteri și tot atât de ne- măsurate antagonisme, vecinătatea uriașului, care își ascunde cu joc măestrit alcătuirile de acasă și posibilitățile lui, ca și intențiunile de a doua zi — toate sunt împrejurări purtătoare de primejdii și numai o foarte iscusită și cuminte cârmuire ar fi putut îndulci soarta celui ce a ajuns între giganticele pietre de moară. A fost însă cu putință să se desăvârșească dezastrul, prin care am trecut și trecem, numai adăugându-se acelor împrejurări și erori o foarte grea defecțiune morală a nației noastre: desăvârșita atrofiare a puterei ei de voință. Plecăm ochii rușinați și încercăm să ne smulgem gândul, de câte ori stăruiește asupra unora dintre imaginile din vara și toamna trecută. Un guvern cu alcătuire fantezistă, lipsit de experiență politică și de exactă cunoaștere a problemelor, fără niciun contact cu realitățile vieții românești și căruia i se căuta o justificare fără valoare numai în prospețimea „oamenilor noui" și in acel epitet de „om de bine", care e departe de a califica pe omul de stat. Mâna aceea de oameni desorientați păreau «a fi ajunși în pântecele unui submarin — ca să utilizăm o asemănare modernă — încunjurați de sute de manivele, șuruburi, aparate optice, conectoare, care cârmuiesc nava, fără să știe unul măcar din ei, care aparat ce destinațiune are, fără să știe pe care să pună mâna. i 90 IONEL POP Și, totuși, nația noastră a primit doar cu uimire pe acești nepu- tincioși cârmaci, dar nu a avut răscolirea de voință, ce ar fi putut'așeza în locul lor adevărați oameni de stat. Au urmat penibilele și umilitoarele zile dela Turnu Severin. Câțiva funcționari și ofițeri unguri — aleși cu grijă, dintre cei mai de a doua mână, ca să nu dea impresia unei prea mari considerațiuni — sosesc la noi și se comportă ca niște semeți poruncitori. Până la pământ se coboară capetele celor ce s’au găsit să reprezinte atunci acest Neam românesc, iar când corabia ungurească a luat în proră valurile Dunării, ca să ducă stăpânilor răspunsul fără tăiuș, nenorociți! delegați ai bui- măcitei noastre cârmuiri de atunci, alergau speriați pe malul fluviului, strigând cu disperare rugăminți de reluare a „tratativelor". Nația noastră a rămas uluită la acest spectacol, a simțit palmele pe amândoi obrajii, a simțit fiorul extremei primejdii, — dar nu a avut învolburarea de voință, care să așeze în locul spiritului transacționist, umilitor, mândria demnității naționale și în locul cartilagelor de sub fracurile împodobite cu panglici și medalii, spinarea dreaptă din tunica ostășească. Istoria „Vienei" — în ce ne privește pe noi — se va scrie odată, cu toate amănuntele ei revelatoare de completă naivitate, lipsa totală de informațiuni, desorientare și desăvârșită eclipsare a sentimentului de răspundere istorică. Dar unde a fost oare voința acestei Nații, care să se fi ridicat împotriva ușuraticei transacționări ? Unde a fost pornirea, care să înalțe „ca un om" milioanele? Nația din nou umilită, a plecat, resemnată, fruntea. Din zidul de neînvins al fortificațiilor apusene au plecat înlă- crimați soldații noștri, cărora nu li s'a îngăduit să moară pentru Ro- mânia lor, — au plecat spre frântura de țară tristele convoaie ale unei armate, glorioasă în trecut, râvnitoare de glorie nouă azi, — ca să năvălească în pământ românesc, cei ce nu ar fi putut așeza un pas, pe pământ cucerit cu arma. A pornit sinistrul, nesfârșitul convoiu, al refugiaților. S'a ridicat până la cer și a pătruns până la noi țipătul de moarte al sutelor și al miilor de Români înjunghiați de „cuceritori". Au urmat rușinoasele expulzări, regisate nu numai cu extremă cruzime, ci și cu grija umilirii acestui neam românesc, care până [atunci, cu toate rușinările veacu- rilor de robie, nu avusese încă vlădică închis în vagonul, din care abia se coborîseră animalele. Și, încurajați de capul tot plecat cu resemnare, cei ce nu încetează să-și strige de veacuri nobleță și simțul de dreptate, au dat și continuă să dee lovitură după lovitură nenorociților care au plecat, nenorociților care au rămas. PORUNCA ZILEI: REDRESAREA VOINȚEI NAȚIONALE 91 In această stare de catalepsie, care a paralizat orice putință de apărare a neamului nostru, am fost aduși în chip voit, conștient, printr'o stăruitoare administrare, ani de-a-rândul, a stupefiantelor omorîtoare de voință. Otrăvirea Neamului românesc nu a încetat să se desăvârșească, ani de-a-rândul sub cârmuirea apusă la 6 Septemvrie, Opinie publică ? Minora și păcătoasa manifestare a plebei de egoiști și de idioți gușați. Voință națională ? Nelămurită și împotmolită în sisteme reprezen- tative, cu vădite greșeli și defecte incurabile. Grupări politice, închegate în jurul unor ideologii și a unor oa- meni? Clicării înglodate în păcate, în dosul unor nesincere programe, — care nu au contribuit cu un fir de nisip la alcătuirea României moderne. Oameni politici, selecționați de evoluțiunea și vicisitudinile vieții publice ? Profitori de rând, pe urma cărora trebue puși toți procurorii țării. Presă liberă, manifestațiuni populare ? Formule învechite, practice primejdioase, arme, ce nu pot fi date în uzul Românilor, nepatrioți, gata să-și răstoarne și să-și vândă țara. Nației îi trebuia un singur lucru: stăpân,’ care să o cârmuiască. Nu are nici voie, nici nevoie să gândească, să se frământe, să caute soluții, să verse în acțiuni publice căldura patriotismului ei, să-și strige aspirațiunile, temerile, hotărîrile. Are să tacă, să primească porunca, slugă plecată. Onestitatea, înțelepciunea politică, mândria națională, învolburarea de voință au devenit prerogativele unui om, care binevoia să mai pi- cure câte o infimă părticică din ele și creștetelor coborîte până la co- vorul înaltelor scări și acelor grotești formațiuni al căror rost era să cânte chiar și deasupra groapei imnuri de biruință și frivole cântece de bucurie. Prin sistematica operă de atrofiare a resorturilor politice ale Nea- mului nostru, — urmată insistent ani de-a-rândul — s’a anihilat aproape cu desăvârșire puterea de reacționare, a lâncezit vigoarea acțiunilor naționale, s'a stins sub pat de spuză scânteea din care naște flacăra călăuzitoare și marea de foc biruitoare: puterea de voință a Nației. Când a bătut ceasul greu, uleiul din candele se uscase demult. Izolatul strigăt de deșteptare a sguduit o clipă, fără să poată porni acțiuni, brațele nu au răspuns poruncii unei voințe, — soarta s'a în- deplinit ! * S'a îndeplinit soarta noastră? 0 asemenea soartă nu ar putea fi acceptată, nici după ce veacuri ar fi îngroșat straturile generațiilor și umbrele uitării. 1* 92 IONEL POP Dar marea învolburare încă nu a trecut. Uriașa încordare abia dacă și-a atins zenitul și rânduielile pripite de până acum sunt unele vremelnice, în așteptarea judecății celei adevărate, celei definitive. Ca mâine, ne vom găsi în fața ei. Și în acea zi, care întradevăr va topi secolele în scânteerea unei clipe, va trebui să ne cucerim dreptul nostru. Datoria noastră este să ne pregătim neamul pentru a-i putea înfrunta greutatea crâncenă. Și înainte de toate să trezim din somnul otrăvirilor de zece ani, ceea ce e întâia condițiune a bi- ruinței, ceea ce pornește și animează acțiunile mântuitoare, ceea ce ridică ziduri până în cer în fața dușmanului, ceea ce oprește în calea lor puvoaiele și mișcă din loc munții: voința. Să o trezim, să o ridicăm, să o exaltăm, prin toate mijloacele. Din voința dârză a fiecărui Român, să se închege voința națională, ca puterea ei covârșitoare să se reverse iar, cu supremă poruncă, în su- fletul fiecărui Român. Să nu-i punem frâu, să nu-i punem hotare, să lăsăm să ne cuprindă cu desăvârșire întreaga ființă, întreg gândul. In ea să se coboare orice pornire, orice energie, orice tendință. De altă parte întreaga putere a voinței colective naționale, ca și vigoarea hotărîrilor singuratecilor Români, trebue să fie polarizate asupra unei singure probleme: Realizarea dreptății noastre. Acum, neîntârziat, în giganticul proces de așezare a neamurilor și de statornicire a icoanei pământului, care se desfășură înaintea ochilor noștrii. Nu ne este îngăduit să cunoaștem azi un alt obiectiv. Nu e în- găduit să aruncăm nicio fărâmă a energiei naționale și a vrerei noastre în slujba altor scopuri, oricât de înalte ar fi ele. Nu ne pot interesa azi nici ideologii sociale și politice, nici probleme de organizare de stat, nici preocupările așezărilor economice, nici soluționarea problemelor rasiale și de purificare etnică, probleme ale învățământului, ale cul- turii — ele nu ne interesează azi decât numai în măsura în care co- laborează efectiv, nemijlocit și în chip indispensabil la singura, la su- prema, la esclusiva țintă a puterii noastre de voință: redobândirea hotarelor pierdute. Fărâmițarea încordării de voință și de faptă detur- nează atențiunile, creiază falșe preferințe în scopuri, iar în rezultat slăbește sorții izbândei. Ca mâine, după ce dușmanul va fi fost izgonit pentru totdeauna din țarina părinților noștrii, în răgazul și liniștea păcii și a securității, vom plivi holda de toată polomida și neghina, vom sădi arbori de rodul și umbra cărora se vor bucura copii de copiii noștrii, vom îm- podobi preajma casei noastre însorite cu suavele culori ale miilor de flori. Vom putea scoate din dărnicia gliei și vrednicie românească și belșug și înălțare. PORUNCA ZILEI: REDRESAREA VOINȚEI NAȚIONALE 93 Rămași sfășiați însă, vom boli veacuri, nu vom înceta să ne oblojim rănile, să ne frământăm în dureri, în încăerări, vom tânji în sărăcia ogorului nostru ciuntit, din care lacrimile și sângele ce-1 vom mai vărsa nu va mai putea rodi multă vreme nici prosperitate nici înaintare. In văpaia voinței naționale va trebui poate să se piardă chiar și prudența. (Atât de des se ascunde lașitatea în cutele sobre ale pru- denței I) In vremuri de cumpănă pentru națiuni, spiritul național trebue să se înalțe departe, peste contingențele de toate zilele. Voința trebue să se transforme în pasiune. Chiar oarbă, chiar disprețuitoare a mă- runtelor socoteli ale rațiunei. Da, pasiunile necontrolate de o rațiune puternică, duc de obiceiu la o stare de dăinuitoare febrilitate, care irosește puterile unei națiuni. Dar fără de febra înaltă a patimilor vio- lente, nu pot fi trecute cu izbândă zilele de mare criză pe care le în- tâlnesc neamurile în evoluțiunea lor istorică. Fără de paroxismul voinței nu se înfruntă moartea, care, haină, păzește drumul gloriei și al izbă- virei! Câte neamuri ar fi sucombat, câte mari înfăptuiri omenești ar fi rămas nerealizate, dacă acel prudent „respice finem" ar fi condus totdeauna omenimea și ar fi înăbușit glasul voinței și al pasiunei ge- neroase ! Porunca zilei de față este: exaltarea unitarei voinți naționale, îndreptată spre una singură, sublimă, țintă. IONEL POP VALEA MURĂȘULUI, AXĂ ETNICĂ A TRANSILVANIEI Valea Murășului, prin fertilitatea sa, prin importanța mare, pe care a avut-o pentru comunicații, prin așezarea sa în diagonală de-a-curme- zișul Ardealului, a fost o axă foarte importantă economică, menită în primul rând să fie un pol de atracție și de așezare a elementului etnic dominant și stăpânitor și politicește în Ardeal. Prin poziția ei centrală, a mai fost menită să fie și o axă politică a țării ceea ce s'a și în- tâmplat timp de veacuri fără întrerupere, avându-și Ardealul capitala în Alba-Iulia. Cum Ungurii pretind că, politicește, în trecut, ei au do- minat Ardealul, ne-am aștepta, pe bună dreptate să-l domineze și et- nicește. Dacă nu în întregime, cel puțin această importantă axă poli- tică a lui, care a fost Valea Murășului, ar fi trebuit în mod cu totul firesc să fie populată până în zilele noastre de cătră ei, să dea ei ma- joritatea populației aci. Aceasta cu atât mai vârtos, că nimic nu i-ar fi putut împiedica, dacă ar fi adevărată afirmația, că ei au fost și întâii ocupanți ai acestei importante văi. Ar trebui deci ca, ori unde te-ai duce prin frumoasa vale a Mu- rășului, să întâlnești și în orașe și prin sate, mase compacte de popu- lație ungurească și, numai pe ici pe colo și ceva firicele de populație românească, furișată aci, pe nesimțite, printre dominanții unguri. Noi, Românii, care ne cunoaștem nițel și pe noi și pe Unguri, nu rămânem deloc mirați de faptul că pe Valea Murășului nu sunt unguri decât foarte puțini, cum puțini sunt peste tot în Transilvania și, lucru inte- resant, mai puțini sunt tocmai în locurile cele meu bune și mai potri- vite pentru așezări umane. Nu sunt, fiindcă nici n’aveau de unde să fie și chiar dacă ar fi avut ei un rezervoriu mare de populație s’o aducă VALEA MUREȘULUI 95 aci, n'ar fi putut să fie așezată prin locurile cele mai prielnice, fiindcă acolo erau de mii de ani la ei acasă băștinașii, Românii. Din faptul, că documentele vechi nu vorbesc despre Români în Valea Murășului, decât târziu, după venirea Ungurilor, toți istoricii și etnografii unguri cu o logică specială a lor susțin, că la venirea Un- gurilor, în Ardeal n'au fost deloc Români și deci nici pe Valea Mu- rășului. Pe Anonymus, care îi amintește și istorisește luptele Ungurilor cu ei, nu vor să-l creadă, deși el iși scrie cronica în veacul al XH-lea, cu siguranță nu numai după tradiție, ci și după alte izvoare. Este adevărat și totodată de remarcat faptul, că documentele amintesc pe larg și cea mai neînsemnată infiltrație și colonizare de „hospites** străini, aduși aci începând cu veacul al XIII-lea de către regii Ungariei, de cătră principii și voievozii ardeleni, sau de cătră nobili, dar numai în mod cu totul incidental amintesc de vreo câteva ori pe Români, deși ei predomină, cum au predominat întotdeauna ca număr în Valea Murășului, Nu vorbesc despre ei și este firesc să nu vorbească, fiind pre- zența lor în Valea Murășului cu totul naturală, ca locuitori băștinași aci. întocmai cum nu vorbesc despre apele Murășului, care își urmează liniștite cursul lor veșnic, așa nu vorbesc nici despre liniștitele mase ale românismului băștinaș. întocmai cum însăși Valea Murășului a format întotdeauna un element fundamental al cadrului geografic transilvănean, la fel elementul românesc a format totdeauna conținutul uman firesc al acelui cadru. In istorie nu se vorbește despre elementele naturii decât atunci, când fenomenele pricinuite de ele sunt catastrofale, sau cel puțin ne- obișnuite. La fel, în decursul desfășurării evenimentelor istorice, nu se vorbește despre Români, decât atunci când umila lor existență de popor subjugat și asuprit, nemai putând suferi, se revoltă. Atunci, deodată și în întreagă Valea Murășului și peste tot în Transilvania, îi găsesc cro- nicele și istoria în număr neobișnuit de mare, revărsându-se în mase enorme și prăbușind în ruine cuiburile asupritorilor, întocmai ca o ca- tastrofă pricinuită de elementele naturii veșnic și peste tot prezente, deși neobservate până atunci, deși neînregistrate de „documente**. Voiu să lămuresc aci încă un fapt. Mulți călători străini, care au cercetat în secolele trecute Transilvania și Valea Murășului vorbesc despre Români prea puțin. De obicei acești călători au fost găzduiți în castelele și curțile încăpătoare și bogate ale stăpânitorilor din Ardeal. Niciunul dintre ei n’a stat în casă românească, care de altfel nici nu le putea oferi găzduirea tihnită și plină de plăceri, pe care le-o îmbiau stăpânitorii. De aci trecerea în penumbră a descrierii elementului ro- 96 SABIN OPREANU mânesc. In multe dintre scrierile lor Românii sunt amintiți mai mult ca un element pitoresc al peisagiului transilvănean și nicidecum ca factorul esențial al vieții acestei provincii. Găsim, de pildă, în toate descrierile de călătorie, amintită frumu- sețea femeilor și fetelor românce, întocmai cum pe aceeași pagină găsim descris decorul de flori al livezilor și al luncii Murășului, Găsim peste tot mult lăudată hărnicia mâinilor lor, cum găsim lăudată mierea ar- deleană culeasă de hărnicia albinelor. Se descrie în culori pitorești fru- musețea portului de sărbătoare românesc, dar prea puțin se vorbește despre importanța și greutatea elementului românesc. E firesc să nu găsim mai mult, ei erau doar robii pământului, erau iobagii stăpâni- torilor și cel mult... decorul peisajului natural. Totuși ei formează în Valea Murășului covârșitoarea majoritate a populației. Ei sunt elementul etnic dominant, începând dela izvor până la Tisa. Total, în Valea Murășului, se află 381 de așezări umane, dintre care 9 orașe și 372 comune rurale. Din acestea sunt românești 308, ungurești 53, germane 18, slovacă una, sârbă una. In cursul superior al Murășului sunt: Românești.............10 Ungurești . ✓ . 9 In cursul mijlociu: Românești...........................278 Ungurești.............41 Germane ..... 4 In cursul inferior: Românești.............20 Ungurești..............3 Germane ..... 14 Slovace................1 Sârbe . . . . . , 1 Total . . 381 Acesta este caracterul etnic al așezărilor, după cum rezultă din recensământul din 1930. Dar tot aproape acesta este caracterul lor și în 1900, după cum rezultă tocmai din hărțile și dintr’o lucrare a unui învățat ungur (Balogh P., Nepfajok Magyarorszâgon Buda- pest, 1902), Scoțând dintre Unguri pe Evrei, pe Țigani și alte neamuri străine, care în 1930 n'au mai dorit să fie considerate de Unguri, statistica românească din 1930 dă cu 10 așezări mai puține, VALEA MUREȘULUI 97 ca fiind ungurești și tot cu 10 mai multe românești, decât Balogh in 1900. Toate acestea de altcum sunt pe Murășul mijociu, unde elementul unguresc este în curs de completă dispariție în formidabila masă com- pactă românească. Din analiza tabloului de mai sus reiese clar, că mai cu seamă cursul mijlociu al Murășului, care este din toate punctele de vedere cel mai favorabil așezărilor, la vale de orașul Târgu-Murăș, este locuit aproape numai de Români. Și dintre orașe cinci au caracter românesc și numai trei caracter etnic unguresc. Astfel sunt românești Deva, Orăștie, Lipova și Alba- lulia, iar Aradul are majoritate relativă românească. Lâ 1850 Aradul avea majoritate absolută românească. Ungurești sunt Aiudul, Târgu- Murășul și Gheorghenii, iar Reghinul este german. Se va putea spune, că așezările românești sunt mici și neînsem- nate, iar cele ungurești sunt mari și foarte importante. Aceasta se po- trivește numai în ce privește orașul Târgu-Murăș. Intradevăr, ca să facă din Târgu-Murăș un emporiu puternic unguresc, o capitală a Să- cuilor și un centru de maghiarizare a Românilor, ungurii, după ma- ghiarizarea populației vechi germane și române din acest oraș, n'au cruțat nicio jertfă pentru întărirea lui, înzestrându-1 cu tot felul de instituții. Asemenea instituții au făcut dânșii, cu acelaș scop și în cele- lalte orașe. Astfel au avut licee ungurești în Deva, Orăștie, în Lipova și în Alba-Iulia, deși populația lor și a împrejurimilor lor era complet românească. Scopul lor era exclusiv maghiarizarea Românilor din aceste orașe și a celor din împrejurimile lor. Artificial și cu multe jertfe au fost ajutați să se mențină și un- gurii din celelalte orașe. In permanență au fost împrospătați și cei din orașele și satele de pe Valea Murășului cu noi coloniști unguri. In Aiud iarăș, în mijlocul masei românești, încă din veacurile trecute au avut ungurii un colegiu mare și înzestrat cu multe averi. Aiudul trecea ca una dintre fortărețele cele mai puternice ale reformaților unguri. Și maghiarizarea Aradului s'a făcut sistematic dela 1870 încoace, prin colonizări, prin instituții culturale și prin înființări de fabrici, la care erau angajați ca muncitori numai unguri sau maghiarizați și totuș până azi n'au ajuns să aibă în Arad majoritate. In ce privește satele ungurești în general, nu sunt nici mai mari și nici mai importante, decât cele românești din Valea Murășului. Ca să se vacft și mal limpede caracterul etnic al Văii Murășului dăm în cele următoare numărul Românilor și al ungurilor din plasele vecine cu Murășul. 98 SABIN OPREANU Nr. crt. | Plasa Total Români Unguri Germani Evrei 1 Gheorgheni...... 5'.539 12.704 38.461 102 771 în procente 100 24.2 73.2 0.2 25 Gheorgheni oraș .... 10355 632 8.922 71 593 2 Toplița....... 23.895 14.3'7 7.082 286 1.468 100 60.4 29.6 1.2 6.1 3 Murăș........ 51.265 16.857 31.445 91 270 100 329 61.3 0.2 0.5 4 Reghin....... 71.114 43378 18.419 4.699 938 100 61 25.9 6.6 1.3 5 Râciu....... 18.706 13.952 3.853 17 141 100 74 20 --- 0.8 6 Bând........ 21.173 14.690 5.202 13 160 100 69.4 24.6 ------ 0.8 ? Luduș........ 33.706 22.393 9.465 833 32 100 66.4 28.1 2.5 0.1 8 Câmpia Turzii..... 32252 20.789 9.321 133 354 100 64.5 29.0 0.4 1.1 9 Jernut........ 19.786 12.603 6.147 9 176 100 63.7 31.1 --- 0.9 10 Aiud........ 26.940 19.900 6.445 7 32 100 739 23.9 --- 0.1 11 Ighiu........ 30.550 28.426 1.214 103 68 100 93.1 4 0.3 0.2 12 Ocna Murășului .... 22.170 15.400 5.310 121 554 190 69.5 24 0.5 2.2 13 Sebeș.....• . . 28.864 24.643 105 3493 --- 100 854 04 12.1 --- 14 Teiuș........ 24.736 22.144 2.239 100 89.5 9.1 15 Deva........ 32.829 28.232 3.414 463 103 200 86 10.4 1.4 0.3 16 Geoagiu...... 16.203 15.843 133 16 105 100 96 08 --- 0.6 17 llia......... 35.176 33 909 056 148 194 209 96.4 1.4 0.4 0.6 18 Orăștie....... 26.974 24.184 3.06 7 660 15 100 897 4 2.4 --- 19 Aradul nou...... 47.407 15.603 7.205 23.981 198 100 32.9 15.5 50.6 0.4 20 Pecica........ 47.735 18.441 14.952 2.717 332 100 38.6 31.3 5.7 0.7 21 Radna;........ 29.242 26.092 1.142 1.267 165 100 89.2 3.9 4.3 0.6 22 Lipova....... 24.544 18.455 811 5.416 25 100 75.1 3.3 18 --- VALEA MUREȘULUI 99 Nr. crt, | Plasa Total Români Unguri Germani Evrei 23 Periam....... 42.949 10.523 1.857 23.841 62 100 24.6 43 55.5 24 Sânnicolau...... 46.910 14.130 5.515 16.256 419 100 30.1 11.8 35.3 25 Birchiș....... 15.464 14.653 412 73 36 100 94.8 2.7 26 Vințul de jos..... 25.631 23.657 328 1.022 77 ( 100 92.3 1.3 4 ) R A Ș E 1 Gheorgheni...... 10.355 632 8912 71 583 2 Târgu-Murăș . . . . . 38.517 9.795 22.382 632 4.828 3 Reghin....... 9.290 1 812 3.570 2.222 1.556 4 Deva........ 10.509 5318 3.708 398 848 5 Orăștie....... 7.337 4.556 1.025 940 207 6 Alba-Iulia...... 12.282 7.832 2.034 548 1.480 7 Aiud........ 9.478 3.727 4.788 208 464 8 Lipova....... 6.000 2.813 949 1.922 511 9 Arad........ 77.181 30.370 29.978 6.130 7.057 100 39.3 38.8 7.9 9.1 Ia total din 26 de plase, Românii au majorități în 21, iar un- gurii numai în două. In celelalte au majorități Germanii. Din toate cele de mai sus se vede că, deși elementul politic dominant în Valea Murășului timp de 700 de ani au fost ungurii, totuș adevăratul ele- ment dominant aci, din punct de vedere etnic, n'au fost ei, cum nu sunt nici azi. Ca să-și susțină și pe cale etnică dominația politică, chiar dela apariția lor aci au început să aducă colonii de unguri, dar și din alte neamuri, Numai în cursul superior al văii și în jurul orașului Târgu- Murăș au putut da însă mase mai compacte, dar și aici elementul etnic nu-1 formează ungurii, ci săcuii, neam deosebit de unguri, dar vorbind aceeaș limbă cu ei. Ei au fost aduși peste Românii, pe care i-au să- cuizat, începând din veacul al XH-lea, în calitate de coloniști militari. In Valea Murășului mijlociu și săcuii s'au așezat cu mult mai târziu (Orbân B. Szekelyfold, IV, pag. 182). Chiar orașul Târgu-Murăș este amintit numai din veacul al XlV-lea sub numirea de Novum Forum Siculorum. * Multe din satele românești din Valea mijlocie a Murășului sunt amintite încă dela începutul veacului al XlV-lea în dijmele papale. De aci istoricii unguri și săcui scot argumentul, că n'au, fost românești la 100 SABIN OPREANU început, ci săcuești-ungurești. Din acest fapt însă nu rezultă de loc, că la acea dată ar fi format săcuii, sau ungurii catolici majoritatea po- pulației lor. Ei au putut să fie și atunci, cum sunt și azi, numai mi- norități printre majoritățile românești, care s'au păstrat până azi. Și mai târziu au fost colonizați săcui și unguri în județele Turda, Alba, Târnava-Mare și Târnava-Mică, fapt recunoscut și de către Un- guri. Unii dintre ei sunt coloniști de dată cu totul recentă. (Orbân, Op. cit. V. Pag. 3—28). Mul|i dintre acești coloniști au dispărut cu totul, rămânând azi în aceste județe, în Valea Murășului, aproape numai Români. Pe unde se mai găsesc azi coloniști, au putut dăinui numai cu mari privilegii. Așa, în fostul scaun al Murășului și în vreo cinci sate din cel al Arieșului (Orbân, Op. cit. V. pag. 50). Această dispariție a coloniștilor unguri și săcui din Valea Murășului, chiar sub stăpânire ungurească, mulțl sau puțini câți vor fi fost, arată cât de ar- tificial au fost menținute grupurile etnice străine printre masele etnice românești compacte. Prin orașele de pe Valea Murășului, dar și prin altele din Ardeal, în trecut au fost Români foarte puțini. Aceasta se datorește faptului, că abia la 1802 li se dă drept Românilor de a avea orice fel de ocu- pații urbane (C z o e r n i g, Etnographie der Osterreichischen Monarchie, III, pag. 154). Dintre ungurii de prin orașele de pe lângă Murăș foarte mulți, poate chiar majoritatea lor, au fost la început coloniști germani, ma- ghiarizați cu timpul. Astfel au fost maghiarizați Germanii din Deva, din Alba-Iulia și din Aiud (Czoernig, Op. cit. I, pag. 39). La fel, în Vințul de jos, principele Bethlen colonizează la 1622 Germani din Moravia, azi maghiarizați (Czoernig, O. cit. II, pag. 205). Și Aiudul a fost la început probabil locuit de către Sași, cărora Regele Ludovic le dă la 1378 privilegii mari (Czoernig, Op. cit. II, pag. 233). împrejurimile Aradului au fost colonizate cu Germani, unguri, Slovaci și alții, abia începând cu veacul al XVIII-lea. Colonizările cu unguri au continuat și în jurul Aradului, dar și prin alte orașe din Valea Murășului, până în veacul al XlX-lea. Astfel, aproape de Petica sunt colonizați unguri în 1840 până la 1847; în Deva și Vinț sunt aduși coloniști unguri la 1700; la 1715—1735 sunt aduși noui coloniști unguri și la Alba-Iulia; la 1736 la Ghioroc (Czoernig, O. cit. III, pag. 126 și urm.), unde au fost aduși la 1886 și unguri-ceangăi din Bu- covina (Mârki, Osztrâk-Magyar Monarchia, VI, pag. 459 și urm.). Abia cu acești coloniști au ajuns ungurii să aibă în Ghioroc majoritate față de Germani. Din Bucovina au mai fost colonizați ceangăi nu de mult și în Deva și jur, în Hărău. VALEA MUREȘULUI 101 Am putea continua acest pomelnic de colonizări continue de unguri și de alte neamuri în Valea Murășului până în veacul al XX-lea. Numai cu aceste rezerve noui de coloniști s'a mai putut menținea aci atât la sate, cât și la orașe, printre Românii băștinași, o minoritate ungurească. Totuș, în Valea Murășului masele de Români au rămas în majo- rități impresionante. Intradevăr, Valea Murășului este o importantă axă etnică: este o axă a românismului băștinaș din Ardeal De aci însă urmează și o concluzie definitivă de ordin politic. Dacă timp de o mie de ani, cât pretind ungurii că au stăpânit poli- ticește Ardealul, n'au putut să se apropie nici cel puțin de majorități relative în Valea Murășului, care chiar după părerea lor a fost cea mai importantă axă economică și politică a Ardealului, ci aceea a rămas totdeauna cu sdrobitoare majorități românești, cu ce drept de orice natură se gândesc ungurii, să mai ajungă vreodată să stăpâ- nească în Valea Murășului și, peste tot, în Transilvania românească? Răspunsul este unul singur și definitiv: cu niciun fel de drept. SABIN OPREANU TRANSILVANIA, VATRĂ LINGUISTICĂ A ROMÂNISMULUI NORD-DUNĂREAN Un geograf român, profesorul S. Mehedinți, a numit Tran- silvania „sâmburele statului român**. La fel și linguiștii ar putea zice că, în Transilvania, se găsește „sâmburele** din care a crescut copacul, bogat în ramuri, al graiurilor românești, vorbite pe toată întinderea pă- mântului nostru. Dealtfel un învățat german, d-1 E. Gamillscheg, care se află de câtva timp în România, întrebuințează pentru aceasta termenul german de „Kerngebiet". De fapt, cercetătorii au observat, mai ales în timpul din urmă, mulțumită nouei metode a geografiei linguistice, că aici în Transilvania, sau mai bine zis în părțile apusene ale Transilvaniei, în Banat și Cri- șana, s'au păstrat o seamă de elemente latinești dispărute în alte părți. Pe harta alăturată se vede cum cuvinte străvechi ca nea și pe- destru, care continuă pe nix și pedester latinești, se întind peste întreg Banatul, prin Crișana și Apusul Transilvaniei, pe când, în restul țării, se zice, cu termeni de origine slavă, zăpadă (prin Muntenia și Sudul Transilvaniei), sau omăt (prin Moldova și Nord-Estul Transilvaniei) și olog. Tot în părțile acestea „flăcăul de însurat" se numește june, „ustu- roiul** se numește aiu, etc. Nu e o simplă coincidență că, tocmai în aceste părți apusene ale țării, e mai bine păstrată moștenirea latină a graiului nostru, se știe doar că aici a fost mai intensă colonizarea romană în Dacia Traiană. Un distins linguist al nostru, profesorul S. Pușcariu, pe baza acestei constatări de ordin geografico-linguistic, coroborată și de date arheo- logice, etnografice și toponimice, crede că, cel puțin pentru regiunile amintite, continuitatea elementului romanic din antichitate până astăzi, frebue considerată ca dovedită. Hărți ca acestea, a lui nea, duc tot mai mulți învățați străini la convingerea că, cel puțin pentru Ardeal, această continuitate este sigură. TRANSILVANIA, VATRĂ LINGUISTICÂ 103 De altfel și un alt fapt geografico-linguistic arată că Transilvania e „leagănul** din care s'au răspândit graiurile românești peste câm- piile înconjurătoare. Dialectologii au stabilit că, pe întinsul acestor câmpii, pe de o parte în Muntenia și Oltenia, pe de altă parte în Mol- dova cu Basarabia, până dincolo de Nistru, apoi pe câmpia dinspre Apus, în Banat și pe cursul inferior al Crișurilor și Someșului se în- tind vaste teritorii, în care graiul popular e unitar, cu foarte mici va- riante. Astfel au fost deosebite patru dialecte dacoromâne (v. harta alăturată). (Termenul de „dialect** se întrebuințează pentru a desemna cele patru mari împărțiri ale limbii române din Dacia, Macedonia, Veglen și Istria. Pentru cele patru graiuri principale dacoromâne s'ar potrivi mai bine termenul de „subdialect"). Vedem că toate aceste patru dialecte, sau subdialecte ocupă și câte o parte din Transilvania propriu zisă, cuprinsă între Carpați, Munții Banatului și Hațegului, Munții Apuseni, Munții Sălajului și ai Maramureșului, Dar Transilvania însăși n'are un dialect al ei propriu. Pe aici nu se întinde un dialect unitar pe un teritoriu mai mare, ci fiecare vale, fiecare unitate geografică mai mică își are graiul ei pro- priu. Astfel de unități mai mici geografice și dialectale sunt văile Arie- șului, Mureșului, Someșului mare, Someșului mic, Târnavelor, Țara Oașului, Chioarul, Maramureșul, etc. Aceste mici celule dialectale nu sunt însemnate pe harta alăturată. Geografia linguistică a constatat însă că, teritoriile unde avem vaste întinderi cu graiu unitar, trebue considerate ca fiind relativ recent colonizate. Graiurile unitare s'au răspândit din câte un centru coloni- zator, absorbind și graiurile diferite, aduse de coloniști veniți din mai multe regiuni (K. Jaberg, Aspects geographiques du langage, Paris, 1936, p. 31). Fărâmițarea dialectală a Transilvaniei dovedește deci, că aici, n'a avut loc o colonizare mai nouă, ci că populația e așezată din timpuri străvechi în aceleași locuri, astfel încât limba a avut timp să se diferențieze, după unități geografice, determinate de șol, în nenu- mărate celule dialectale (S. Pușcariu, Limba română, I, p. 31). Este deci, aici în Transilvania, o desăvârșită potrivire între pă- mânt și limbă. Peisajul ardelean e variat: văi înguste, munți înalți, depresiuni întinse, dealuri domoale, văi largi, podișuri pline de soare, se perindează într'un caleidoscop fermecător înaintea ochiului călăto- rului. Un tânăr geograf al nostru (Laurian Someșan) face reușita observație că elementele fizice ale peisajului ardelean sunt simetric îmbinate cu fenomene de ordin biologic (sate, stâni, mori, piue, culturi agricole Ia șes, culturi în terase la munte, câteodată până la mari înălțimi, etc.) și cu fenomene de ordin spiritual-artistic (tipuri felurite de case și biserici de lemn, porți sculptate, troițe, etc.) 104 E. PETROVICI La fenomenele acestea de ordin spiritual, trebue adăugată și bo- gata varietate a graiurilor ardelenești, care contribue și ele la nota caracteristică a peisajului acestei regiuni. Linguistul elvețian K. Jaberg numește minune păstrarea și con- stituirea pe aceste meleaguri a unei limbi majoritare românești, în ciuda condițiilor neprielnice: năvăliri barbare, războaie crâncene, stăpâniri de secole dușmănoase și asupritoare. Și aceasta s’a făcut în lipsa unei pături sociale superioare, care a fost sau exterminată, sau desnațio- nalizată. Cu toate acestea, idiomul romanic de aici, nu numai că nu a pierit, ci a fost îmbrățișat și de unii năvălitori: Slavi, Cumani, Pece- negi, chiar Unguri. Cum se explică puterea aceasta a limbii române, de a rezista la cele mai grele lovituri și de a asimila atâția străini, făcându-i de un sânge și de o lege cu autohtonii? Un cercetător român (AL Rosetti, Istoria limbii române, II, p. 41 și II, p. 25, 27) găsește cauza asimilării străinilor în faptul că limba română participa la prestigiul civilizației romane. Nu știu câtă brumă de civilizație romană vor fi păstrat niște bieți plugari și păstori, pitulați prin văgăunile munților, sau cățărați pe podișurile înalte, departe de orice centru cultural. Geograful și omul politic Paul T e 1 e k i susține că Ungurii care s’au românizat au învățat românește fiindcă româna e o limbă ușoară. E probabil că amândouă aceste păreri conțin un pic de adevăr. De fapt, limba română e mai ușoară decât limbile slave, sau limba maghiară. Apoi strămoșii noștri, cu toate că au căzut, în urma îm- prejurărilor vitrege, la o treaptă foarte Joasă de cultură, au putut păstra o licărire din conștiința originii străvechi romane. Dăinuirea încăpățânată, dârză, pe pământul Transilvaniei a idio- mului romanic din Răsăritul Europei nu poate fi explicată însă numai astfel. Acest graiu, adevărat miracol în istoria limbilor, pare a avea virtuți ascunse, necuprinse de mințile — oricât de agere — ale lin- guiștilor. Forțe misterioase, primare, asemănătoare forțelor naturii, nu- mite de linguistul elvețian susamintit „Voikskrăfte" — forțe etnice — au perpetuat existența nnei limbi și a unui popor romanic aici în Estu Europei și au adus în sânul acestei comunități lioguistice și naționale un mare număr de barbari. Iar după ce furtuna năvălirilor s'a mai potolit, în virtutea ace- lorași forțe vii, dela periferia cetății transilvane, formată de o coroană de munți — cum o numește Iordanes, istoricul Goților — limba românească se răspândește, din patru celule dialectale linguistice tran- silvănene periferice, înafara zidurilor cetății, pe câmpiile dela poalele munților — unde vor fi existat și mai înainte Români, dar în așezări TRANSILVANIA, VATRA LINGUISTICÂ 105 foarte rare. In fața înaintării victorioase a limbii românești, graiurile slave, cumane, pecenege, ungurești au trebuit să cedeze. Pe vastele întinderi dela Sudul și Estul Carpaților, unde s'au dat nenumărate lupte în câmp deschis, între oștile călări, ale năvălitorilor, s'a desfășurat ultima bă- tălie, adevărat războiu de mișcare, din care a ieșit biruitoare limba română, împingându-și hotarele departe până dincolo de Dunăre și Nistru și până la Marea cea Mare. In felul acesta s'au format dialectul muntean și cel moldovean. Spre Răsărit și Miazăzi lupta a fost ușoară. Graiurile Slavilor, Cumanilor, Pecenegilor și ale altor barbari, n'au rezistat revărsării vic- torioase dela munte, a graiurilor românești. Spre Apus situația a fost alta. Hotarul limbii române nu e de- parte astăzi de munți, nu ajunge până la întâiul râu mai mare dinspre Apus. Năvălitorii din această câmpie au avut marele noroc că, întâiul lor rege i-a silit cu sabia să primească creștinismul sub forma lui oc- cidentală. Aceasta i-a făcut să fie îmbrățișați de lumea occidentală ca un neam, din comunitatea popoarelor apusene, având aceeași religie, aceeași organizație de stat, aceeași civilizație. 2 106 E. PETROVICI Față de acești adversari bine înarmați războiul de mișcare din câmpia Tisei s’a terminat în defavorul nostru. Astăzi abia se mai găsesc resturi de Români greco-catolici desnaționalizați în apropierea Tisei, în preajma orașelor Nyiregyhâza și Hajdudorog, la fel și în Banat abia 2—3 sate românești răzlețe s'au încumetat până aproape de marele fluviu. In felul acesta, cele două diakcte dacoromâne apusene, cel bă- nățean și cel crișan, au rămas cu un teritoriu mult mai mic decât cele- lalte două. Aceasta se vede foarte bine pe harta alăturată. Puhoiul năvălitorilor, venit dinspre Apus, atinge chiar dealurile la Nord de Crișul repede și pe cursul inferior al Someșului. Pe aici pă- trunde și în interiorul cetății Ardealului, dar nu în valuri compacte, ci în șuvițe răzlețe, ee se strecoară pe fundul văilor. Lupta continuă și înăuntrul zidurilor, dar de data aceasta războiul e mai de grabă un războiu de guerillă, care se termină cu victoria noastră. Numai în Secuime, unde sunt șesuri care au o oarecare asemă- nare cu stepa și în unele văi mai largi, s'au menținut năvălitorii până azi, întocmai cum apele, după o revărsare, se adună în adâncituri. Secole de-a-rândul, sprijinită de puterea de stat, având un pre- > stigiu deosebit ca limbă a stăpânilor, limba maghiară a dat asalt după ’ asalt împotriva graiurilor românești din Transilvania. La început lipsită de ajutorul unei clase conducătoare, rezistă . numai mulțumită acelor forțe misterioase despre care am vorbit mai i înainte. Cu ajutorul lor s'a făurit comunitatea linguistică și națională 1 majoritară românească. Ce deosebire desăvârșită față de stările din ' Occident, unde limbile naționale romanice (și germanice) s'au format J in condiții relativ pașnice, sub conducerea unei elite politice și cultu- | rale, sprijinite de literaturi strălucite, care au dat naștere la tradiții li- ] terare și linguistice. I Abia mai târziu apar întâiele încercări timide de literatură romă- | nească; târziu de asemenea am avut o clasă conducătoare conștientă de chemarea ei. Mai cu seamă după ce aceasta se deșteaptă la con- știința originii romane, victoria românismului pe acest pământ nu mai era decât o chestie de timp. E. PETROVICI VIGOAREA NOASTRĂ BIOLOGICĂ Vigoarea biologică sau vitalitatea unei grupări de populație, a unul neam, sau a unei rase consistă in forța de procreare pe care o manifestă femeile lor de etatea dela 15 până la 45 de ani șl in re- zistența intrinsecă pe care o opun unitățile componente din populație, in special cele femenlne de etatea de mai sus, față de cauzele de deces. . Noțiunea vitalității e exprimată deci de un raport,¹) care e format de un curent de intrare in sânul unei populații, reprezentat prin numărul născuțllor-vli șl de altul de ieșire, dat de cifra deceselor, produse tn aceeași perioadă de timp, in care au avut loc șl născuții-vil. Raportul acesta este identic cu acela pe care il obținem la o ființă izolată, când impărțim cifra anilor, pe care in medie știm că ii trăiește grupa din care ființa respectivă face parte, cu numărul anilor pe care ea l-a trăit Se Înțelege că, la începutul vieții ființei, pentru care facem calculul, raportul acesta este maximum, apoi, pe măsură ce ființa devine adultă, scade șl la sfârșitul vieții devine egal cu unu. Există deci un parale- lism intre valoarea acestui raport șl etatea viitoare a ființei. Șl tocmai acest paralelism are valoare însemnată, in aplicarea noțiunii vitalității, in studiile asupra populației. Vitalitate nu înseamnă deci numai un raport între născuțll-vll și decese, care relevă un moment din vleața colecti- vității, ci ea ne produce concomitent șl o imagine vie despre durata viitoare a acestei colectivități Astfel, când unei populații ii obținem un raport urcat, avem dreptul să tragem concluzia, că ea este relativ tâ- nără șl în consecință mal are mult de trăit. ’) Raportul dintre numărul nașterilor dintr’o anumită perioadă de timp, repar- tizate după etatea mamelor și cifra femeilor căsătorite și necăsătorite, decedate în același interval de timp, împărțite în grupe de etate, identice cu cele ale mamelor care au născut, se numește indice vital specific pe etate pentru femei. Acesta se cal- culează la 100 și reprezintă un mijloc excelent de a măsura vitalitatea unei populații. Cifrele care servesc la calcularea lui, scoțându-se însă din registrele de stare civilă numai cu multă migăleală, adeseori se întrebuințează numai raportul la 100 dintre numărul născuților-vii și decese, pe care îl numim indice vital simplu. Acesta încă evidențiază suficient de potrivit vigoarea biologică, dar cu condiția ca populația să se împartă egal pe sexe, să aibă o compoziție pe etate normală, adică să nu fie com- pusă din prea mulți bătrâni și relativ puțini adulți și tineri, sau invers și căsătoriile să fie de o frecvență obișnuită. 2* 108 Dr. PETRE RÂMNEANÎU Paralelismul descris nu este însă chiar perfect. Anume, când ra- portul devine egal cu unu, colectivitățile nu se sting brusc, ca ființele Izolate, ci treptat. Așa pot să ajungă în faze când au acest raport subt unu șl de multe ori, când Intervențiile externe diriguitoare a mișcării populației, — cum ar fi la noi cele de ordin biopolitic, — sunt apli- cate la timp, să revină la valorile inițiale, sau să atingă chiar unele mai urcate decât acelea. Iată un exemplu, de asemenea natură, din timpurile noastre t Ger- mania în primele trei luni ale anului 1933, când sleirea vitalității bio- logice a populației ei a ajuns la maximum, a avut raportul între cifra născuților-vll (246,915) șl a deceselor (221,374) aproape de unu, mai precis de 1,12, iar în anul 1934, când s'au ivit primele roade ale noullor reforme politice șl demografice, el s'a urcat la 1,65 (1,181,179 născuți-vll — 716,865 decese). Relevăm că această vigoare biologică a poporului german nu numai că s'a menținut până astăzi, dar an de an prezintă cuceriri noi, evoluție pe care istoria demografiei încă nu a în- registrat-o până de prezent. Curentul de intrare al nouilor născuți în sânul unei populații, fiind de oblceiu mat urcat decât cel de ieșire, reprezentat prin decese, cari au loc printre unitățile de orice etate, determină ca masa populației, când o reprezentăm grafic în raport cu vârsta să îmbrace forma unei piramide. Adică, să aibă mulți copii, din cari unii murind, să rămână cu un număr de adolescenți cu ceva mai redus șl așa, treptat, din cauza deceselor cari se produc, adulțll să fie reprezentați prlntr'un număr mai redus decât adolescenții, iar bătrânii printr'unul mal redus decât adulțil, in etate peste 70 de ani să rămână numai câțiva supra- viețuitori. Tipul de structură pe etate al unei asemenea populații se nu- mește tânăr sau progresiv. Așa a fost, populația noastră rurală la re- censământul din 1930, cum se observă destul de intuitiv șl din schema următoare: VIGOAREA NOASTRĂ BIOLOGICĂ 109 E ușor de înțeles, că populațiile care la anumite perioade din vleața lor iși reduc curentul de intrare, nu mai pot avea structura de- scrisă mal înainte. Baza piramidei începe să se reducă, pe când sec- torul imediat superior rămâne de dimensiunea din piramida precedentă, ceea ce determină ca structura pe etate să ne dea o grafică asemă- nătoare unui clopot. Asemenea tipuri de populație se numesc stațio- nare sau cu tendință de îmbătrânire, Intr'o fază de reducere a natalității șl mal accentuată, grafica com- poziției pe etate o populației ia forma unei pere cu coada în sus. Populațiile care sunt în acest stadiu sunt considerate îmbătrânite sau de tip regresiv. Ținând seamă că structura pe etate a unei populații nu se poate determina decât pe baza datelor oferite de un recensământ, care, după cum știm, nu poate avea loc decât la Intervale mari, de circa 10 ani, Iar modificările vitalității populației pot să apară chiar brusc, în 2—3 ani. structura pe etate a populației nu poate servi întotdeauna ca un mijloc potrivit în determinarea vitalității populației cercetate. Din această cauză, noi vom arăta locul pe care îl ocupă România, intre celelalte state, pe baza structurii populației el pe etate; dar pentru a descrie vigoarea populației noastre șl mal ales a Românilor in momentul de față, ne vom folosi de raportul descris la început, care la rândul lui, după cum am văzut din cele precedente, hotărește forma structurii pe care o ia populația, in raport cu etatea. Pe baza datelor pe care le posedăm dela recensămintele execu- tate imediat după războiu, în raport cu structura populației pe etate, unele dintre țări se înșiră in felul următor. De tip progresiv: U. S. S, R,, Bulgaria, România, Olanda, Danemarca, Scoția și U, S, A.De tip sta- ționar: Italia, Suedia, Anglia, Cehoslovacia, Polonia șl Belgia, De tip aproape, sau chiar regresiv: Franța, Germania, Austria și Elveția, Reiese deci, că România, între celelalte țări, datorită structurii de populație tânără, pe care a avut-o la 1930, ocupă, din acest punct de vedere, un loc de frunte șl astăzi. Această speranță ne-o va con- firma sau Infirma cifrele recensământului actual. Până atunci, după cum am amintit, asupra momentului actual ne va putea lămuri măsurarea vitalității prin raportul dintre născuțit-vii șl decese, O reliefare într'un cadru mal larg a vitalității întregel noastre populații, cât șl în mod Izolat numai a particularităților el din diferite regiuni, sau în raport cu neamurile din teritoriul național, vom încerca să o facem pe lîază de comparații. Vom compara, în consecință, vi- goarea biologică a ginților care Influențează evoluția viitoare a po- pulației noastre, vom determina diferențele între statele europene șl mai ales între România și cele limitrofe el șl, în urmă, vom evidenția di- 110 Dr. PETRE RÂMNEANȚU ferențele care există la noi Intre diferitele provincii, în special in cele de dincoace de Carpați șt între variatele neamuri streine nouă, care sunt reprezentate în România. Vigoarea biologică a celor trei ginți mai însemnate din Europa. Otto Hellmut, ținând seamă de fertilitatea neamurilor germane, latine șl slave, dela 1810 până la 1934 și presupunând că numărul de- ceselor rămâne constant a calculat următoarele cifre șl pentru anul 1960, când Europa va avea 596 de milioane de locuitori: Anii Germani Latini Slavi 1810 59 mii. 63 mii. 65 mii. 1930 149 mii. 121 mii. 226 mii. 1960 160 mii. 133 mii. 303 mii. Slavii, având cea mal urcată vitalitate, la 1960 vor fl de 6 ori mal mulți ca la 1810; Germanii, care au o vigoare mijlocie, vor fl de 3 ori; iar Latinii abia își vor dubla numărul dela 1810. Din aceste cifre, reiese că noi, împreună cu celelalte neamuri latine, pierdem în timp de 5 generații locul pe care l-am avut egal, la 1810 cu celelalte ginți șl devenim, din a treia parte a Europei, numai o cincime. Problema vitalității României față de celelalte state europene. România, cu toate că are, ca și Rusia, Bulgaria și Italia cea mal urcată natalitate in Europa, totuși, din cauza mortalității excesive, care, după cum am arătat, constituie numitorul raportului care ne determină vi- goarea populației, nu are decât un excedent natural de populație, egal cu unele state care au natalitatea scăzută. Iată situația ei față de câteva din statele europene: Tipul antieconomic al mișcSrii populației din România STATUL Natalitatea Mortalitatea Excedentul natural România (1926). ■ 35,2 21,0 14,2 Olanda (1926) . . 23,8 9,8 14,0 Polonia (1937) . . 24,9 14,0 14,9 Tipul acesta de mișcare a populației, când din cauza desconsi- derării mijloacelor de acțiune pe teren sanitar, se neglijează timp șl VIGOAREA NOASTRĂ BIOLOGICĂ 111 mai ales se pierd unități tinere, purtătoare de însemnat potențial de reproducere, se numește antieconomic. România este unica țară din Eu- ropa, care, mai ales dela 1911—13 încoace, urmează această evoluție antieconomlcă. Ba, mai mult, se observă că, în acest interval de timp, i s’a redus natalitatea dela 43,0 la 1000 locuitori, la 28,3(1938), adică cu 34,2%, pe când mortalitatea l-a rămas staționară. Această compor- tare trebue să ne producă o serioasă îngrijorare, fiindcă, în toate țările, între care amintesc în primul rând Franța, unde scăderea natalității a precedat pe cea a mortalității, revenirea la o evoluție paralelă intre natalitate și mortalitate nu a mai fost posibilă, pe lângă toate eforturile politicii demografice aplicate prea târziu. Explicația acestei lupte za- darnice ne-o dă structura populației pe etate: Reducându-se cifra po- pulației tinere, lipsesc elementele reproductive, Iar cele adulte îmbă- trânesc și, fatal, întrețin o mortalitate urcată. Vitalitatea populației din țările limitrofe României. Al treilea punct de vedere care ne relevă vigoarea biologică a populației noastre este aspectul natalității și mortalității și raportul dintre ele din țările limitrofe nouă. Iată cum se prezintă vigoarea biologică în aceste țări: Indicele vital simplu în țările limitrofe României la 1937 STATUL Natalitatea Mortalitatea Indicele vital simplu Bulgaria , . . . 23,9 13,4 178,4 .Iugoslavia ^936) . 28,9 16,0 180,6 Polonia .... 24,9 14,0 177,9 România .... 28,3 18,6 155.2 Rusia (1926-1930) 43,8 20,8 210,6 Ungaria .... 20,2 14,2 136,4 Din această tabelă reiese evident că, România, față de țările li- mitrofe el, după Ungaria, are la 1937 cea mai redusă vitalitate. Și avem convingerea, că nu e inutil, dacă repetăm, că acest nivel al vigoare! el nu se datorește unei cifre scăzute de născuți vil, ci mortalității el in- fantile și generale excesive, pe care dacă am face eforturile cunoscute de politica sanitar^ modernă, le-am putea reduce simțitor șl in timp re- lativ scurt. Vigoarea biologică a populației noastre pe provincii și pe neamuri. In interiorul țării noastre, vitalitatea populuției încă variază, fie dela o 112 Dr. PETRE RAMNEANȚU regiune la alta, fie dela un neam la altul. Ba se observă și o modifi- care în timp. Rezervoriul vitalității noastre îl deține Moldova, iar provinciile de dincoace de Carpați prezintă locurile de cea mal redusă rezistență. In fruntea acestora stă Banatul. In 1939 indicele vital simplu în satele din Moldova a fost de 167,4, iar în Banat de 98,8. Mai detaliat putem compara vitalitatea populației din Ardeal în tabela următoare t Indicele vital pe neamuri în România, Transilvania, Banat și Crișana-Maramureș în 1956 și în 1939. Mediul rural și urban întrunite România Transilvania Banatul Crișana- NEAMUL Maramureș 1936 1939 1936 1939 1936 1939 1936 1939 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Toate neamurile . . . 159,3 152,2 154,1 152,4 101,2 98,8 141,3 150,3 Români....... 165,4 158,6 158,0 156,1 100,8 94,1 147,6 142,0 Unguri..... . 138,0 141,2 145,3 144,6 129,9 138,0 114,8 130,8 Germani ...... 134,9 133,7 148.7 152,2 87,1 92,4 126,3 122,8 Evrei. ....... 104,5 89,7 142,6 127,0 89,0 67,2 149,0 140,2 Ruși și Ucraineni . . . 162,8 138,4 113,0 114,8 264,5 208,8 184,4 157,2 Alte neamuri'. - . 136,2 131,8 171,1 159,8 105,6 106,5 159,4 171,2 Din aceasta reiese că, după Banat, cel mai redus indice îl are Crișana-Maramureș, Iar Transilvania îl are egal cu cel general din Ro- mânia. Nivelul acesta redus al vitalității populației din Banat și Crișana- Maramureș, nu e determinat atât de Români, cât e susținut mai ales de celelalte neamuri conlocuitoare cu noi. In Banat, dela indicele cel mai inferior, in spre cel mai urcat (pe care îl au Rușii și Ucrainenii) se înșiră Evreii, Germanii șl apoi Românii, iar în Crișana-Maramureș cel mai scăzut indice îl au Germanii, Ungurii șl Evreii. In Transilvania, vitalitate mal redusă decât cea generală din România prezintă Rușii șl Ucrainenii, apoi Evreii șt Ungurii. E important să notăm că Germanii din Transilvania, in 1939, au atins un nivel al vitalității egal cu cel din România, deși, după cum reiese dintr’o prelucrare a datelor sta- tistice pe care am făcut-o, relativ la Sașii din Municipiul Sibiu, aceștia, la 1921—22 și la 1931—32, au avut un indice foarte scăzut.¹) Fără Dr. P. Râmneantu și Dr. O. R. Vraciu, Indicele vital simplu în România și pe Provincii istorice. Indicele vital specific pentru femei în orașul Sibiu, în Sibiul Me- dical, Nr. 8—10, 1934. VIGOAREA NOASTRĂ BIOLOGICA 113 îndoială această urcare e determinată de noile concepții asupra vieții* difuzate de Germania șl acceptate de Sași. Datele din anii viitori vor dovedi-o cu prisosință. Privind* din aceeași tabelă, modificările care au avut loc dela 1936 până la 1939, constatăm că Românii, în toate cele trei provincii amintite, și-au diminuat întru câtva Indicele, Ungurii șl l-au redus sen- sibil în Transilvania, iar Germanii șl l-au urcat simțitor, atât în Tran- silvania, cât și in Banat, Scăderea pe care au înregistrat-o în Crișana- Maramureș e fără de importanță, deoarece acolo populația germană e reprezentată într’un număr foarte redus. Rapoartelor din tabela precedentă mal trebue să le adăugăm ur- mătoarele completări: în județele Arad, Hunedoara șl Făgăraș, indi- cele vital, în 1939, s'a apropiat de 100. In județul Arad a fost de 109,0, în Hunedoara de 119,0 și in Făgăraș de 123,0. Cu alte cuvinte, dintre cele 9 județe ale Crișanel șl Transilvaniei de astăzi, 3 au o vitalitate a populației foarte apropiată de a Bănățenilor, Concluzii. Comparând vigoarea noastră biologică cu evoluția ei la diferitele ginți din Europa, apoi in raport cu cea a populației din alte state și în special cu a celei din țările limitrofe nouă și, in urmă, fă- când reflexii numai asupra vitalității populației din provinciile istorice de dincoace de Carpați, ținând seamă și de variațiile dintre neamurile de aici, credem că sunt justificate următoarele constatări șl soluții: Vitalitatea populației noastre, deși se menține deasupra multora din alte țări, totuși nivelul,pe care îl are astăzi este mult sub cel pe care l-a moștenit prin fertilitatea urcată, pe care continuă să o manifeste. Noi nu putem să ne atingem insă vigoarea biologică pe care o avem grefată de stadiul de popor tânăr care suntem, conform compoziției noastre pe etate, din cauza mortalității mari, față de care am fost șl suntem încă pasivi. Intre provinciile de dincoace de Carpați, Banatul în deosebi șl intru câtva și Crișana-Maramureș își au vitalitatea foarte diminuată. Transilvania, deși șl-o menține egală cu cea generală din România, totuși sunt semne evidente care ne demonstrează că și ea a început să și-o reducă. Semne de o urcare semnificativă a vitalității prezintă numai Sașii din Transilvania. Față de presiunea demografică exercitată asupra României de ță- rile limitrofe, care* au vigoarea biologică mal urcată decât noi, cu ex- cepția Ungariei șl mai ales fiindcă chiar nivelul actual la noi e in scă- dere, se impune realizarea remediilor pe care ni le pune la îndemână blopolitica. Pe acestea le cunoaștem suficient de bine, deoarece au fost 114 Dr. PETRE RAMNEANTU larg expuse și desbătute, atât In această revistă, cât mal ales In Bule- tinul Eugenie și Biopolitic. O intervenție, atât în ce privește promo- varea numărului de căsătorii șl nașteri, cât șl pentru combaterea mor- talității e cu atât mal urgentă, cu cât unele din țările limitrofe nouă au, in această privință, realizări foarte reușite. Realizarea principiilor blopollticel la noi trebue să înceapă neîntârziat, mal ales in Ardeal, unde frecvența neamurilor străine nouă e mal urcată șl fiindcă unul din aceștia, Sașii, prezintă cele mai serioase slmptome că s'au angajat, cu toată voința, pentru a-șl urca vigoarea biologică. Dr. PETRE RÂMNEANȚV RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ A ROMÂNILOR CARPATICI Aruncând o privire pe diferitele hărți speciale ale Europei Cen- trale, se constată, din primul moment, că în raport cu restul regiu- nilor acestui sector european, Transilvania reprezintă cea mai desă- vârșită personalitate geografică. Această realitate se desprinde mai ales din felul cum se suprapun, pe același petec de pământ, o serie de fenomene geologice, fizice, climatice, phitogeografice, etnografice, lin- guistice și antropogeografice. Și, într'adevăr, dacă formațiunile geologice (rocele), din care este alcătuit pământul românesc, sunt așezate atât de simetric, cum se vede, în realitate, pe hărțile geologice, același lucru se constată și în privința reliefului acestui pământ. Am arătat altădată că relieful spațiului transilvan este asemenea unei cetăți naturale, așezată în poarta răsăriteană a Europei penin- sulare și în mijlocul teritoriului românesc, ocolit de Nistru, Dunăre, Marea Neagră și mlaștinele Tisei. Pe această fizionomie orografică, de o simetrie impresionantă, se suprapune o tot atât de impresionantă unitate climatică, care, împreună cu relieful, a dat naștere și unei ve- getații caracteristice spațiului carpato-danubian. Pe coroana munților care ocolesc de jur împrejur podișul înalt al Transilvaniei 'se așterne vegetația pășunilor alpine, care au chemat secole dearândul turmele ciobanilor noștrii. Mai jos, pe spinarea platformelor domoale, se întinde covorul dantelat al codrilor de brazi, a căror poale, pe ambele ver- sante ale cetății carpatice, sunt tivite cu pânza pădurilor de fagi, apoi cu a celor de stejari, care, însfârșit, spintecă stepa peri-carpatică, pentru a alerga până în faldurile apelor Dunării, Nistrului și ale Tisei. Acest peisaj geografic, atât de complex în aparență, dar atât de armonic și de simetric în realitate, este temelia pe care a luat naștere ramura carpatică a neamului românesc. 116 LAURIAN SOMEȘAN 3 Dacă structura geologică a pământului carpatic se profilează at? de clar, în configurația și în fizionomia orografică a spațiului transilva:i în natura climatului și a vegetației sale, acest mănunchiu de factori, v determina cu atât mai mult felul de răspândire geografică și mani testările de vieață ale populației, Dar, pentru a înțelege mai bine problema evoluției în răspândire geografică a Românilor, trebue să ținem seamă, în aceeași măsură, ț de factorii istoriei, căci o grupare de oameni, un trib, sau un popor este asemenea unui organism, sensibil la orice influențe venite dinafară Tocmai din aceste motive, așezarea geografică a pământului roi mânesc, în fața stepelor panonice și asiatice, de unde au roit popoarele năvălitoare, în drumul Dunării, Nistrului și al Mării-Negre, pune c problemă nouă în evoluția răspândirii geografice a Românilor carpato- danubieni. Elementul românesc așezat în această parte a Europei peninsu lare, la încrucișarea atâtor drumuri și în vecinătatea atâtor popoare; fără stabilitate, a înregistrat toate tulburările, care s’au produs dealunguț vremurilor, în vecinătatea sa. In astfel de condițiuni istorice, evoluția etnică, politică, econo^ mică și spirituală a poporului românesc nu s'a putut desfășura în moc normal. Noi trebue să înțelegem că fără cetatea carpatică, așezată îi mijlocul pământului ocolit de Nistru, Dunăre, Marea-Neagră și mlaști- nele Tisei, ramura carpatică a elementului românesc nu s'ar fi putut păstra într’un mănunchi atât de compact, atât de omogen și atât de. conservativ, cum se găsește în realitate. Funcțiunea spațiului transilvan în decursul istoriei a fost de-a înghemui populația autohtonă într'un adevărat organism etnic în vremurile de vânzolire ale istoriei și de a o risipi, în vremurile de liniște, spre câmpiile din vecinătatea Carpaților, până în hotarele na* turale ale acestui pământ. Fără bastionul carpatic, în răsăritul Europei; peninsulare, Românii carpatici, isbiți atâtea secole de toate valurile năvălitorilor asiatici, ar fi dispărut cu desăvârșire, sau dacă nu, ar fi rămas risipiți în grupări insulare, asemenea fraților noștrii din Penin- sula Balcanică. De sigur că cetatea Carpaților românești a adăpostit, în aceiași măsură, și alte populațiuni din vecinătatea noastră, sau pe acelea care trăiesc în Transilvania, alături de noi. Această însușire de conservare'; și adăpostire etnică a spațiului transilvan, apare cu atât mai evidentă,; dacă o urmărim pe plan istoric, mai ales în decursul vremurilor în- depărtate, ț Dacă Tracii sunt amintiți în vechea istoriografie ca fiind „lipiți de munți", dacă hotarele lor etnice și politice, erau aproape identice RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ A ROMÂNILOR CARPATICI iii a cu ale României moderne, dacă însăși capitala și cele mai importante n centre ale lor erau fixate în munți, unde au persistat peste veacuri, v și, în fine, dacă urmașii lor, Românii, au continuat să rămână la adă- ii postul cetății carpatice tot timpul Evului-Mediu și aproape până în ultimele două secole, însemnează că spațiul Carpaților românești este ■< cel mai important factor geopolitic în această parte a Europei pe- Ș ninsulare. r De fapt, până acum două-trei secole, adevărata noastră vieață 1 națională, politică și economică se desfășoară în cadrul acestui pământ '■ carpatic. Aici au luat naștere cele mai vechi organizațiuni politice ro- mânești, primele nuclee dinamice, a căror acțiune, după câteva secole, a radiat până în actualele hotare etnice ale Românilor. Privit pe acest plan, fenomenul politic românesc este cu atât mai important, în evoluția lui istorică, cu cât îl găsim răspândit pe toată aria carpatică, din Maramurăș până în Vrancea și până în Banat, și din Vrancea, până în Țara Hațegului, pe ambele versante ale Carpa- ților. Aceasta însemnează că munții noștrii (Carpații transilvani) nu sunt numai „șira spinării neamului românesc”, ci însuși centrul lui vital, atât in sens etnic, politic și economic, cât și din punct de vedere spiritual. Nu este locul să aducem aici alte dovezi în sprijinul acestei afir- mațiuni atât de pretențioase pentrucă adevărul ei se poate desprinde din însăși manifestările de vieață ale neamului nostru de-a-lungul istoriei. Revenind la fenomenul răspândirii geografice a elementului ro- mânesc, ne vom opri mai întâi asupra următoarelor observațiuni: Inafară de cazul suprafețelor muntoase, acoperite cu conifere și cu pășuni alpine — mai sus de 1300 m. altitudine, — condițiunile de vieață ale pământului carpato-danubian sunt favorabile pretutindeni. Cu toate acestea, densitatea populației variază isbitor, nu numai în spațiu dela o regiune la alta, ceea ce ar fi normal, ci și in timp. De fapt, în anumite vremuri, densitatea populației în regiunile carpatice, pe spinările dealurilor, în vecinătatea muntelui, în depresiunile intracar- patice și sub-carpatice, fusese mult mai mare decât pe fundul văilor mari și mai ales decât în câmpiile pericarpatice. In tot cazul, acestea sunt fenomene care nu se pot explica, decât ținând seamă de evenimentele isto- rice, care prin natura lor, în anumite vremuri, au determinat polarizarea populației spre adăpostul muntelui, iar alteori i-au permis să se re- verse iarăși spre largul câmpiilor. Această pendulație periodică a po- pulației românești, între munți cu păduri și câmpiile stepice, este de esență istorico-geografică. 118 LAURI AN SOMEȘAN De sigur că această contractare periodică a populației româneșî a avut, în același timp, consecințe politice și economice. ¹ Când comandamentele noastre politice sunt fixate pe versante Carpaților, ne îndreptăm mai mult spre o vieață pastorală; în vremu de liniște, când încetează năvălirea nomazilor, ne revărsăm din no spre câmpie, întărind vieața agricolă. Acest proces de revărsare a elementului românesc spre stepele per carpatice dela Sud și Răsărit, după eliberarea lor de sub incursiuni turco-tătărăști, nu s’a terminat încă. Spațiul carpatic continuă să adăpostească, cele mai mari densită de populație românească. Românii din cetatea Carpaților românești sunt răspândiți în ur mătoarele trei grupări etnice mai caracteristice: Un mănunchi înrădă cinat pe versantele, văile și depresiunile Carpaților răsăriteni, unul îi Carpații meridionali, iar altul — cel mai important, fiindcă apără sec torul vestic al României, — în Carpații apuseni. In mănunchiul Carpaților răsăriteni se grupează Românii, așezaț între Șiret, Someșul Mare și Podișul Transilvaniei. Ei sunt cunoscuț sub numele de: Maramureșeni, Oășeni, Someșeni, Bistrițeni, Mocani Dorneni, Câmpulungeni, etc. » Ideea despre rolul de hotar etnic și politic al Carpaților răsări- teni, nu a putut apare decât în mintea revizioniștilor maghiari, care foarte probabil, n'au cunoscut această regiune, decât din auzite. In tot cazul, elementul românesc din această parte stăpânește toate versantele munților, văile, depresiunile și toate trecătorile. Satele se ridică pe spinările munților, până la altitudinea de 1000—1300 m, Actuala graniță politică de Nord Est a Ungariei nu desparte nici măcar două regiuni geografice, decum două popoare deosebite. Ea aleargă pe spinarea celui mai autentic mănunchiu de Români,! despicând uneori în două același sat, aceeași proprietate colectivă sau! individuală și, în fine, același organism etnic și economic. Cine își în-1 chipue că spinările Carpaților răsăriteni sunt nepopulate și că ele simt! potrivite unei granițe politice, face o imensă greșală, căci, munții no- ștri, prin însăși configurația lor orografică, prin mulțimea, plaiurilor, tre- cătorilor, ulucurilor și depresiunilor, prin bogăția fânațelor și pășunilor alpine, oferă o ospitalitate deosebită, pe care n*o mai afli decât foarte rar în alți munți ai Europei, Din Maramureș până la Câmpulungul moldovenesc, din Bistrița ardelenească până în Bistrița moldovenească și din Valea superioară a Mureșului până în bazinul Șiretului, pe drumul trecătorilor, satele RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICA a ROMANILOR carpatici 119 românești se țin lanț, uneori fără de niciun interval. Nu este deci de mirare că în acești munți, masivi numai în aparență, penetrabili și con- servativi în realitate, a luat naștere în trecut una- dintre cele mai pu- ternice instituții politice românești. Pe aria Carpaților meridionali, între Oltul mijlociu și Câmpia ro- mână se grupează un al doilea mănunchiu de Români. Priviți sub aspect etnic și politic, Carpații meridionali, au avut în vieața etnică și politică a Românilor, aceeași funcțiune ca și Car- pații răsăriteni. Acești munți sunt mai de grabă Un factor de polari- zare decât de despărțire etnică. Versantele lor sunt locuite de aceeași populație românească, adă- postind în trecutul îndepărtat aceleași organizațiuni politice, pe care le-am văzut în Carpații orientali: Țara Amlașului, Făgărașului, Țara Loviștei, dominând trecătoarea Oltului, Țara Hațegului în preajma tre- cătorilor spre Dunăre, spre Tisa, spre interiorul Transilvaniei și spre Oltenia. Nu este deci de mirare că pe versantele sudice ale acestor munți, pe ambele maluri ale Oltului, în dreptul Hațegului și a Făgă- rașului, apare la fel ca în Moldova, o organizațiune politică din care va lua naștere Muntenia de mâine și că uneori stăpânirea acestui voi- vodat va înainta spre Nord până în preajma Sibiului. Carpații apuseni alcătuiesc cea mai înaltă, mai conservativă, mai populată și mai rezistentă țară muntoasă din cuprinsul pământului ro- mânesc. Alături de mlaștinile Tisei, care au împiedecat câteva secole penetrația elementului maghiar în masă compactă spre răsărit, Carpații apuseni, formează a doua barieră împotriva expansiunii maghiare spre interiorul Transilvaniei. Nicăiri în cuprinsul pământului românesc, nu se vede mai clar funcțiunea pe care au avut-o Carpații în evoluția noastră etnică și politică. Nicăiri nu este atât de evidentă solidaritatea între Români și munte ca în Munții Apuseni, căci între Maramureș, Lăpuș, Silvania, Bihor și Hațeg, străbați cea mai românească aripă a Carpaților transilvani. Fiindcă, în cele mai multe cazuri, văile Carpaților apuseni sunt înguste, Moții, stăpânii codrilor, și-au urcat satele la înălțime pe spi- narea munților. Vieața lor este săracă, dar oamenii voinici, cinstiți și lipiți pământului, n'ar vrea să schimbe țara lor însorită, cu alta mai bună. Vieața Moților se scurge aproape neobservată, dar când stăpâ- nirea maghiară a abuzat prea mult de răbdarea și sărăcia lor, acești oameni au protestat prin răscoale violente. Românii din Podișul Transilvaniei Am dat o importanță mai mare grupărilor românești care locuiesc Carpații răsăriteni, meridionali 120 LAURIAN SOME$AN și apuseni, fiindcă în aceste părți elementul autohton este mai omogen¹ și pentrucă nicăiri populația românească nu și-a păstrat atât de origi- nală limba, obiceiurile și vechia civilizație rurală carpatică. ; Dar, înafară de grupările- românești suprapuse pe brâul Carpa- ților, Românii mai prezintă un mănunchi aproape tot atât de impor- tant în Podișul Transilvaniei. I După statistica maghiară din 1910, proporția Românilor, așezați I în interiorul cetății carpatice, este de 65—7O°/ₒ, față de 30—35°/o pe care îl reprezintă Germanii, Ungurii și celelalte naționalități. | Mai important decât această reprezentare procentuală a naționa-l lităților, este însă faptul, că Românii sunt singura populație autohtonă în Transilvania și că 90—95°/o din această populație o formează ță- ranii agricultori și păstori, legați de pământul lor în toate împrejurările' istorice. Față de Unguri, risipiți insular, Românii se găsesc pretutindeni în ! majorități relative și absolute. Elementul maghiar în Câmpia Transil- j vaniei este de dată destul de recentă. Ungurii au fost colonizați aici ' printre Români, pe moșiile nobililor. Prioritatea Românilor aici, ca în ■ toate regiunile carpatice, se constată nu numai din majoritatea lor, din faptul că ei sunt răspândiți pretutindeni, luând contact cu toate cate- goriile formelor de teren, din ocupația lor multiplă, din caracterul ro- ' mânesc de pretutindeni al numirilor toponimice, ci și din faptul că Românii intră ca element component în fizionomia peisajului transilvan. Casa și gospodăria, îmbrăcămintea, ocupațiunea, obiceiurile și cântecele lor se încadrează complet peisajului natural și condițiunilor de vieață pe care le oferă acest pământ. Ei se pricep la toate, se ocupă cu agri- . cultura, creșterea vitelor, păstoritul, minieritul și exploatarea pădurilor. Produsele gospodăriei și industriei lor casnice, circulă până în cele mai îndepărtate colțurii ale Țării. Plutașii Români alunecă pe luciul apelor, din creerii munților, până la gurile Dunării, Seghedin și Or- șova. Moții ciubărari și voștinari, Bârgăuanii șindrilari și Mărginenii oieri sau neguțători sunt cunoscuți pretutindeni. Lâna, brânza pănu- rile, țoalele și covoarele românești pătrund toate orașele din Tran- silvania. Străinul care frecventează târgurile din orașele Transilvaniei, este nevoit să învețe românește. De aceea, dominația românească nu a fost nevoită să-și impună prin forță și brutalitate limba oficială cum au făcut Ungurii în teritoriile ocupate, sau ca Sârbii în Banatul Jugoslav, Stăpânirea noastră în Transilvania o exprimă majoritatea, extinderea în suprafață și adâncimea culturii românești, brodată pe un străvechiu fond autohton (dacic) al unei populații sedentare. RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ A ROMÂNILOR CARPATICI lâl Revenind la problema Românilor din Câmpia Transilvaniei, con- statăm că ei n'au reușit să-și păzească portul, obiceiurile și omogeni- tatea, atât de caracteristice la Românii din preajma ocolului carpatic. Rămași intr’o regiune mai expusă triburilor năvălitoare, care sau oprit temporal pe acest pământ, expansiunii politice și feudalismului maghiar, Românii din câmpia Transilvaniei n'au meii putut opune o resistență atât de categorică influențelor dinafară. Chinuiți mereu de iobăgie, ei se găseau intr’o continuă emigrare de pe o moșie pe alta, luând adeseori, drumul pribegiei spre Princi- patele române. Situația lor nu s'a putut îmbunătăți decât după revoluția din 1848, după reforma agrară din 1922, și în fine, după cele două decenii de dominație românească. LAURI AN SOMEȘ AN 3 ALECU RUSSO ÎN ARDEALUL REVOLUȚIONAR, LA 1848 1, De câteori m'am întâlnit, în cercetările mele, cu numele lui Alecu Russo, m’am simțit reconfortat ca într'o oază de lumină, de voie bună și sănătate. Asemenea prietenului său devotat, Vasile Alecsandri, Alecu Russo știa să se bucure de plăcerile vieții, chiar când se izbea de mizeriile cele mai aspre, de care n'a fost prea cruțat în scurta lui existență. El prețuia aventura nobilă, arta, ideea și îi plăcea să-și arate, cu toată francheța, dragostea pentru aceste daruri de preț ale traiului nostru pe pământ. Din pricina aceasta a înfundat de două ori închisoarea, în al doilea rând fiind amenințat să-și plă- tească cu capul îndrăsneala opiniilor, Alecu Russo a fost așadar, nu numai un scriitor de aleasă calitate, ci și un erou și un cavaler, a cărui vieață e bine să o cunoaștem mai de aproape. Mi-a fost totdeauna simpatic Russo pentru marea lui dragoste de românism și pentru felul cum a conceput el naționalismul. în- trucât privește iubirea de neam, mărturie dreaptă avem în fața noastră cea mai de preț operă a lui Cântarea României, acel in- spirat poem al frumuseților peisajului și trecutului nostru, străbătut dela un capăt la altul de o putere mistică, pe care numai în scrierile profeților — pe care probabil le-a și avut de model — o mai aflăm. Din poemul acesta, și din alte lucrări ale lui, mai ales din Cugetări, pe care le-a publicat cătră sfârșitul vieții, Alecu Russo ne apare drept un precursor al adevăratului naționalism românesc, așa cum această noțiune pătrunde astăzi în cercuri tot mai adânci ale neamului nostru. Pe când unii dintre contimporanii lui concepeau naționalismul în mod abstract — mulți dintre ei, de pildă, luptau pentru drepturile la vieață ale neamului românesc, iubeau însă mai mult Franța, decât România — Alecu Russo avea o imagine organică, vie a neamului său, imagine pe care o umplea nu numai cu rațiunea, ci și cu inima. ALECU RUSSO IN ARDEALUL REVOLUȚIONAR, LA 1848 123 Pentru el nu existau apoi clase sociale, ci o singură națiune, cu un patrimoniu comun, ale cărui părți alcătuitoare nu pot fi înțelese decât împreună. De aceea el iubea toate manifestările vii ale poporului: poezia lui — Alecu Russo a fost printre cei dintâiu culegători pasionați de poezie populară — obiceiurile, portul, limba, toate creațiile în care ființa națională își arată întregul ei farmec. 2. Sunt oameni mari și mai ales scriitori — și mari și mici — care pun o grijă meticuloasă pentru a lăsa posterității, fiecare rând și anumite momente — în deosebi cele care le convin — din vieața lor. Alecu Russo n'a făcut parte din rândul acestora. Dacă prietenul lui iubit, Vasile Alecsandri, nu ar fi salvat câteva din manuscrisele lui și nu ne-ar fi făcut cunoscută, în mod sumar, vieața lui, Alecu Russo ar fi dispărut învăluit în mister, fără de a i se recunoaște meritul de a fi scris nici chiar acea Cântare a României, care a înflăcărat așa de mult generația dela 1848, și care pentru patriotismul ei cald rămâne una din cărțile noastre de căpătâiu. N'ar fi rămas nici opera — dar cu atât mai puțin ar fi rămas vieața lui, plină de peripeții originale. Cu toată intervenția atât de călduroasă a lui Alecsandri, cu toate că, datorită Cântării României și polemicii stârnită în jurul ei — una din cele mai pasionate din literatura românească — Alecu Russo este astăzi un nume destul de cunoscut, — el a intrat în toate cărțile de școală — vieața lui este una din cele mai puțin cunoscute vieți de scriitor român din sec. al XIX, *) Iată, în câteva cuvinte, care a fost vieața scriitorului moldovean: S'a născut în anul 1819, în Basarabia, dintr'o veche familie de boieri români. Copilăria și-a petrecut-o, în parte, în satul natal. La vârsta de abia 10 ani a fost trimis la studii în Elveția, unde a petrecut până la vârsta de douăzeci de ani. In răstimpul cât a stat în această țară, mai ales la Geneva, a făcut și studii de drept. întors în Mol- dova, este numit magistrat. Ii plăceau însă mai mult excursiile și vagabondările prin munți, decât procesele. A legat o strânsă prietenie cu Vasile Alecsandri, cu care împreună a făcut culegeri de poezie populară. A scris și piese de teatru. Pentru una din ele, în care se cuprindeau aluzii nu prea măgulitoare la adresa stăpânirii de atunci din Moldova, a fost surghiunit trei luni la mănăstirea Soveja. Aici a desco- perit el Miorifa, cea mai frumoasă baladă a noastră.’ Izbucnind revoluția dela 1848, ia și el parte la ea. După rătăcirile prin Ardeal, asupra cărora voi insista mai pe larg în acest articol, se refugiază la Paris, unde, în tovărășia lui Bălcescu, Alecsandri, Kogălniceanu și a altor moldoveni și munteni pribegi, lucrează pentru apărarea drepturilor la vieață