JL UU ,ₖ J TRANSILVANIA BULETIN » TEHNICĂ A CULTURII , ■ ,Nr., 1 ANUL 69 IANUARIE-FEBRUARIE 193$ SIBIU Anul 69. j vu 0z4'i «F'' Ianuarie—Februarie 1938. Nr. 1. TRANSILVANIA (Buletin de tehnică a culturii.) In fața unui nou an de Al. Dima. Pășim cu acest număr al „Transilvaniei* in cel de al :69-lea an al activității revistei, a cărei lungă și stăruitoare vieață parcurgând cu încredere și semeție epoca cristali- zării noastre naționalspirituale, a știut s’o oglindească în pagini ce au devenit astăzi documentare pentru istoria cul- turală a Românilor Ardeleni. Răsfoindu-i într’adevăr colec- țiile, cititorul atras de mireasma trecutului sau cercetătorul pornit pe studii de adâncire și atentă explicare, se vor în- tâlni pe același drum care duce în inima intelectualității ar- delene ai cărei reprezentanți de frunte au împodobit și onorat aceste foi. Este mai ales nespus de interesant să descifrezi din vălmășagul scrisului care a fost, în toate ge- nurile și pe toate domeniile, sltlul în care s’a închegat uni- tatea și originalitatea diferitelor perioade ale luptei spiri- tuale a Românilor Ardeleni, să simți palpitând în șerpuirea frazei, în imagine și cuvânt ca și în sbaterea nervoasă a ideii, marele spirit istorie ce venind de departe, din cețuri ce nu ș.’au limpezit încă, ia conștiință de sine și-și formu- lează clar ființa nu numai în manifestările de ordin politie, ei și în cele culturale care s’au adunat toate și totdeauna în jurul drapelului „Asoeiațiunii*. 1 1 După Unire, „Transilvania* a trecut atât prin crisa ge- nerală a vremii, cât și prin cea specială a „Astrei*, căutând' a-și găsi locul și a-și fixa structura în cadrul noilor reali- tăți social-naționale. Caracterul ei dominant literar dinaintea răsboiului s’a prelungit multă vreme și după sguduitorul eveniment până ce — în cele din urmă — odată cu instau- rarea la conducerea „Asociațiunii* a dlui prof. luliu Mol- douan, s’a găsit cea mai potrivită înfățișare ce trebuia dată „Transilvaniei*, transformând-o din revistă în „buletin de tehnică a culturii*, caracterizare care definește noua ei factură. „Transilvania* a devenit un organ oficial prin care Comitetul central își leagă activitatea de cele mai depărtate despărțăminte, în paginile căreia se elaborează doctrina „ Asociațiunii* în urma directivelor conducerii „Astrei*, se oglindește freamătul manifestărilor noastre de pe toate me- leagurile Ardealului, Banatului și Basarabiei, se oferă prilej de vie discuție in jurul problemelor de educație a maselor, se încearcă o înviorare continuă a luptătorilor pe frontul culturii și civilizației celor mulți. Noutatea mai ales pe care ultimii ani au adus-o pe teren doctrinar a fost publicarea în paginile noastre a acelor rubrici biopolitice, demografice și eugeniee menite a răspândi ideile biologico-spiritualiste ale „Asociațiunii* orientând-o astfel în adevărata atmosferă a vremii. Redacția buletinului își dă de sigur seama de măsura în care programul ei a putut fi realizat. Ea știe că multe puncte ale programului ce și-a propus, au însemnat numai deziderate, ei nu izbânzi și fapte. Paginile ei s’au resimțit adesea de lipsa unor informațîuni mai precise asupra acti- vității despărțămintelor și cercurilor culturale, pe care se- cretariatul nostru de propagandă le-a putut în parte remedia cu entuziasm și frumoasă înțelegere, de lipsa unei colabo- rări mai susținute din partea conducătorilor despărțămin- telor dela care noi nu așteptăm numai simple știri despre activitatea lor, ci și serioase îndrumări culturale extrem de prețioase pentru noi fiindcă se construesc pe fundamentul 2 experiențelor trăite. Ele au răzbit totuși în toate colțurile unde freamătă bunăvoințe pentru „Asoeiațiune" ducând un îndemn, elogiind o faptă creatoare, deschizând o problemă, desvăluind un moment uitat al trecutului. Pășind pe calea unui nou an, care se deschide mai necunoscut ca oricând, răscolitor de atâtea griji cei dau năvală încă din prag, în bătaia vânturilor tainice din afară și dinlăuntrul țării, „Transilvania" își propune și de acum înainte să semene încredere și optimism, vigoare și nădejde în ideile-forțe ce animă „Asociațiunea" și pe conducătorii ei. 3 1* Figuri și fapte pilduitoare, din treeut. Etica creștină în opera culturală și socială a lui V. Goldiș*) de Dr. G. Preda, ' uieepreședinte al „Astrei*. Știm eă necesitatea eticei creștine în activitatea omului înseamnă a găsi reprezentarea uaioril supreme a finali- tății și a sensului Dlețll, creștinismul fiind singurul mijloc de cunoaștere a izvorului de iubire, bunătate, dreptate, frumos, adevăr, eu un cunânt a acelor sentimente ce tre- buesc să stăpânească sufletele noastre șt să conducă ac- țiunile noastre. V. Goldiș a fost un mare om, — un erou în înțelesul filosofului englez Carlyle, — căci auând ea ideal de oieată binele și interesul neamului, a căutat să-l realizeze în mod perseverent crin aete ce aveau ea suport etiea creștină. In numeroase scrieri șt vorbiri din țară s’a arătat personalitatea marelui dispărut prezentându-1 așa preevm era: omul eu cultura aleasă șt distincție sufletească, mun- citorul cinstit șt conștiincios eare-șt îndeplinea corect în- datoririle sale familiare, sociale și umane, naționalistul șt patriotul urzitor de cele mal bune gânduri pentru neam șl țară. Toate însușirile sale erau însă îmbibate de principiile etleei creștine, de acea iubire, bunătate, devotament, tact prudență etc. cave-1 înălțau pe piedestalul de prestigiu, autoritate, onoare, stimă șt considerație în sufletele acelor cu eare venea în contact șt-1 cunoșteau mai de aproape. In toate scrierile sale, în toate faptele sale dinainte de răsboiu, în acele ale marelui aet al Unirii dela Alba- lulia, precum șl în acele de după răsboiu ea: președinte ♦) Extras din o conferință ținută la Arad 13/11. 1938 asupra Per- sonalității lui V. Goldiș. 4 al „Astrei“, ministru, luptător politie ete. V. Goldiș auea neîntrerupt aceeași conduită creștinească. Ca om evlavios șt bun ortodox, V. Goldiș știa că în- vățătura religioasă creștină impune o imitare a vieții Dom- nului nostru Isus Hrlstos printr’o renunțare la bunurile pă- mântești șl printr’o dirijare spre frumsețea vtstunei spiri- tuale. Bl însă mat știa că religia creștină recomandă un echilibru de sănătate în vleață șl că pe lângă credința în împărăția de dincolo, trebue să albă loc șt mulțumirea su- fletească a unul tralu în Urnitele extstențet pământești. Pe lângă smerenia față de biserica creștină șt pe lângă Imnul de slavă față de creator, există deci pentru om șt posibilitatea de a alege în practicarea faptelor sale, pe acele ce sunt plăcute Dumnesetrlt. Ort a lupta în vleață pentru ea neamul tău să fie să- nătos trupește șt sufletește șl să ocupe un loc de frunte, a persevera pentru dreptate, libertate, adevăr șt unitate, înseamnă a lucra pe placul eelui ce ne-a zidit și iată cum religia creștină ajunge să se îmbine eu naționalismul. Nu numai atât. Libertatea acordată de religia cre- ștină fiind legată de lupta din mijlocul lumeț acesteia, trebue să cunoaștem prin observări, studii și experiențe această lume în toate domeniile șt aspectele et. De astădată vedem cum religia creștină se îmbină cu cultura. Aceste adevăruri sunt expuse în mod strălucit în ar- ticolul său întitulat „Cultura șt Politica*'. Ambele sunt — după V. Goldiș — niște produse ale luptei pentru existență, niște Instrumente ale evoluției vieții sociale. Dacă prin cultură, omul se desrobește de natură, prin politică el se desrobește de oameni șt astfel se ctvtlizează. Ori în criteriile civilizației primează libertatea gândirii, a credlnții, a națiunii. D. Goldiș accentuează și mai mult asupra acestei pro- bleme când spune: „ne-am înneca în decepție mortală dacă nu am avea în vleață Imbolduri șl suporturi. Imbold spre cunoștințele noi șl spre libertate. Suport ce ni-l poate aduce credința creștină șt pe care ne basăm în pasul no- stru spre ideal", și mat departe adaogă: „dacă la temetul 5 dorului de cunoștințe noi, veghează interesul egolstle, cre- dința ne așează pe soclul nebiruit al dreptății". Cultura deci înfrățită eredintli religioase oferă unei politici naționaliste, instrumentele eficace în lupta pentru civilizație. Aceste idei își au o exprimare șl mat clară în dis- cursul ținut Congresului preoțesc din Arad la 23 Oet. 1923?) „Ineât privește conviețuirea socială — zice V. Goldiș — opera Mântuitorului se rezumă în trei cuvinte: libertate, naționalitate, umanitate. El a rupt cătușele selăvtei sufle- tești șt a proclamat libertatea ea condiție fundamentală a oricărei veritabile propășiri omenești; el a stabilit dreptul naționalității ca faetor principal șt singur îndreptățit al con- curenței între oameni, el a fixat ținta finală a acestei de- săvârșiri prin organizarea unitară a umanității întregi sub legea blândă a iubirii deaproapelul, chemată să înfăptu- iască în lume dreptatea socială". „Libertatea este pentru oameni unica sursă, și sin- gura condiție neînșelătoare a progresului spre culmile de neatins ale fericirii pământești. Pentru acest mare principiu al desăvârșirii s’au cheltuit energiile cele mat generoase în cursul veacurilor. Prin ehln, jale șl sânge omenirea ne- încetat se sbate a statornici tot mai luminos între oameni șt între popoare libertatea mântuitoare. Descătușarea cres- cândă din robia trupească șl sufletească a oamenilor, acest fundamental principiu al legii lui Chrlstos, jalonează că- rarea atât de spinoasă a elvllizațlunii umane". Șl mal departe arătând izvorul naționalității D. Goldiș zice: „Prin lungi milenii de suferințe, prin vremuri de sela- vagtu șl barbarie, prin luminișuri glorioase șt trecătoare, prin munci istovitoare ale intelectului șl Infinite răsboiri, prin credinți deșarte ori altele mângăitoare, prin elanuri uimitoare ale sufletului, alte dățt prin întunericul scepti- cismului de energii ucigător, omenirea a ajuns în sfârșit a înțelege că ehiagul cel mai fără greș, cel mai firese șl eel mat rezistent al solidarității indispensabile conviețuirii Delalii se pot eeti în volumul „Discursuri¹¹ de V. Goldiș Cultura Națională, 19.'3. București. 6 omenești, al organismelor soetale a căror desăvârșire pro- pagă idealul organizării universale a conștiințelor omenești, este naționalitatea". „Instinctul istoriei, ea să numim așa sbuciumul ome- nirii de a substitui forței dreptatea șl de a spori astfel condițiile pașnicei colaborări a oamenilor pe întreg pă- mântul, a eonsaerat principiul național ea eel mat neîn- trecut cheag al Statelor, care sunt chemate să devină atomii organizației universale omenești. Statele naționale sunt columnele umanității". „Astfel în istoria civilizației omenești de până aci, aruncând în lume sămânța libertății șt consacrând ea cheag al organismelor sociale principiul național, martirul Qoi- gotei a rămas biruitor". Și V. Goldiș termină discursul său spunând : „Se pare mai mult ea oricând, eă luota se dă pentru interesele an- cestrale ale bletu!ui trup muritor, dar legea firii știe, eă se făuresc neîncetat treptele tot mat urcate pe seara Idealului dreptății. „Nu vă temeți că va urma brutahzarea devinttivă a vieții, ei mai vârtos să credeți eă deasupra tuturor svâr- eoltrtlor omenești veghează eu nemărginită tubtre ochii blândului Isus. Zadarnic și fără rost sunt doctrinele tuturor sistemelor filosofice, eare întemetndu-se pe condițiile ma- teriale ale vieții, vor să afirme, eă marele regulator al istoriei omenești este lupta pentru existența materială șl eă ținta finală a omenirii este organizarea ei universală pe temeiul exclusiv al produețiunet și eonsumațtunei. Nu. Idealului marelui stomac universal i se opune idealul marelui suflet universal, i se opune unirea conștiințelor". „Unirea conștiințelor omenești se va desăvârși tn măsura, în care va birui în lume iubirea deaproapelul, principiul fundamental al învățătorului dela Nazaret. Șt așa astăzi, când vedeți dispărute din societate cinstea, omenia, cuviința, măsura și morala și le vedeți toate aceste înlo- cuite prin dihonia șl atotbtruitoarea închinare în fața ma- monultfl, tuturor vouă, cari vă îngroziți de ferocitatea sfâ- șierilor dintre popoare, tuturor cari eu adevărat doriți bunăvoirea între oameni, mat vârtos vouă tuturor cari do- 7 riți fericirea șt mărirea neamului românesc, ea floare lu- minoasă în grădina civilizației umane, istoria uă strigă: „întoarceți-vă Ia Christos“. Ca fiu de preot născut în comuna Cerment județul Arad, crescut în familie șl în șeoală pe principiile bunei morale creștine, era natural ea dragostea sa creștinească, bunătatea Inlmei sale șt gândul său să se îndrepte spre satul românesc și să-și concentreze toată atenția pentru ridicarea acestui sat pe teren cultural șl social. Sub acest raport găsim mărturisirea sa de credință în discursul dela Adunarea generală a „Astret" țtnutlaAradîn8Noemvrlel934, „Temelia de neînuins a Diețit românești în furnicarul neamului lumii este țărănimea română, rezeruor curat șl fără prihană a tuturor energiilor naționale, depozitarul ap- titudinilor șl uirtuțllor eare îndreptățesc uteața românească în lume ea instrument de morală și dreptate, singura che- zășie neînșelătoare pentru progresul spre lumină și fericire a omenirii. „Asociațiunea* ua înfășură în haina caldă a iubirii sale șl a părlnteștei sale îngrijiri această țărănime română, dânduși toată osteneala s’o scoată din bezna pricinuită de nedreptatea vremilor trecute șt de părăglnirea păcă- toasă a stăpânitortlor de pe uremuri, obligându-i drumul spre progres șt lumină. Departe de not odihna, până când nu uom vedea în flecare sat românesc casa culturală,, școala roditoare de prunei sănătoși șt veseli, biserica plină' de credincioși și răsunătoare de rugăciuni în coruri răsărite- din inimi senine și iubitoare, ogoarele vărsând rodul ma- ximal al muncii Istovitoare, grădinile cu pomi șt toate dul- cețlle vieții sburătortte de harnice albine, grajdurile șt iz- lazurile pline eu vite. Iernile petrecute în muneă folositoare, prin case podoabele hărniciei femeiești, plugarul treaz, eruțător, cinstit și luminat șt ferit de ortee exploatare a. străinului hain¹*. In nenumărate rânduri U. Qoldiș ea urmaș la preșe- dinția „ Astret“ al marilor înaintași șl întemeietori al „Astret“ z. Andrei Șaguna șl Al. Șuluțiu, ne atrăgea atenția că „Astra“ trebue să rămână pentru totdeauna scutul mulțimii obi- dite, nedreptățite șt să înfășure în Iubirea sa, oceanul so- 8 etal fecund în energii, al acelora ce rabdă șt suferă, dar- de unde răsar adevărațil binefăcători al neamului. Iubirea șt dragostea creștinească V. Goldtș nu o arată numai fafă de satele românești nu numai față de frații din părțile ardelene, maramureșene, erișene șt bănățene, el o exprimă față de toți frații români din toate unghiurile țării și discursurile rostite eu ocazia descălecării în Vechiul Regat (31 Mat 1924), acele rostite la Chișinău 7 Iunie 1925 în uederea constituirii „Astrei Basarabene”, sunt mărturiile dragostei sale de neam, a solidarității șl unității naționale prin o dreptate aplicată în aceeași măsură tuturor și prin iubirea fiecăruia față de neamul său, față de semenii săi. Rămân memorabile sub acest raport euutntele cu care termină discursul său dela Adunarea generală a „Astret“ din Arad. „Va trebui mal presus de toate să înuățăm a ne iubi unii pe alții. Dihonia dintre frați este cel mat mare rău din lume. Dar iubirea nu este teorie, ei practică. Ea cere jertfa faptei. Oriee nedreptate săvârșită altuia, ortce hrăptală, orice câștig nemuneit, eea mal minimală exploatare a dea- proapelut eonstitue câte o crimă la adresa solidarității umane “. „Pace vouă* — era salutul dulce a lui Isus. Pacea o doresc cei ce ureau să muncească pentru binele tuturor, după pace ahtlază neamurile, dar paeea n’o poate aduce forța în lume, ci numai dreptatea șl nu dreptatea calculată prin rațiune, el aceea impusă prin inima iubitoare. „ Toată împărăția ce se desbină întru sine se pustiește și toată cetatea sau casa ce se desbină întru sine nu va sta* — spune Mântuitorul. Noi însă urem, ea împărăția noastră șl cetatea noastră șt casa noastră să stea pe vecie șl pentru asta mai uârtos propoveduim solidaritatea întreg neamului românesc care nu se poate produce, decât atunci, când ua stăpâni dreptatea, cinstea, morala șl omenia în împărăția noastră, în cetatea noastră”. „Dreptatea nu este privilegiu ntet al indivizilor, nici al națiunilor, ea trebue să fie atmosfera înviorătoare a lumii întregi. înfrățirea tuturor neamurtlor din lume va produce bunăvoirea între oameni, va produce pacea eternă șt uni- 9 versală, în care va putea să încolțească adevărata ciulii' zațiune, dându-se fiecăruia rodul integral al muncii sale șt desființându-se exploatarea omului prin om“. Vastle Qoldiș nu a fost numai un teoretician, el nu s'a mulțumit numai să propouăduiască gânduri creștinești, dar să le pună și în practica utetit de toate zilele. In afara iubirii de Dumnezeu, de patrie, de neam, în afara bunei uoin(e șt milet arătată celor obidiți de soartă el șl-a călăuzit vieața șt de 3 mart principii, aș putea spune 3 mari legi sociale pe eare le-am identifica eu acele ale moralei creștine: ideea îndatoririlor și drepturilor; a respectului față de proprietatea altuia sau de auerea sta- tului și al responsabilității țață de însărcinările ce i se dădeau sau de situația ce o ocupa. Numeroase exemple din vteafa sa șt pe eare cadrul restrâns al subiectului nu-mi permite să le expun, Ilustrează tenacitatea șl perseverența în respectarea acestor principii. Atingând prin acest articol latura eticei creștine din opera culturală și socială a lui V. Qoldiș, cred că aduc o contribuție mai mult la ridicarea personalității sale șl deci la locul de onoare ce trebue să-l oeupe în istorie acest mare simbol al frământărilor și năzuințelor unei generații de eare se leagă atâtea acte de eroism, atâtea pagini de glorie. Din frământările Românilor sălăjeni de loan Ardeleana, senior. Sălajul care e străbătut în lung și în lat de ualurt ro- mane, împestrițat eândua eu colonii și eetăti romane, Să- lajul. „partea adnexă“, de unde ea un uultur a sburat cel dtntâi dascăl al școlilor ce se deschideau în toamna anului 1754 la îmbinarea Târnauelor, Qrigortu Maior șt unde mari bărbați ai românismului au văzut lumina zilei, Sălajul eare a cunoscut primele începuturi de școli: monastice-tradt- ționale, la mănăstirile din Tresnea șl Santău, școli națio- nale, sub împ. Maria Teresla șt fiul ei losif 11, Sălajul sub glia eăruia — după o tradiție locală indiscutabilă — îșl doarme somnul de veci cel mat mare istorie, eel dtntâi 10 inspector al școlilor naționale românești din întreaga țară a Ardealului, George Gabriel Ștneai de Șlnea, Sălajul acesta de totdeauna românesc, eu o conștiință națională ueșnte trează, a participat la toate actele mari din trecut prtn cari sufletul nostru și-a pretins dreptul ia uieață na- țională. Două fapte pilduitoare din acest trecut. * Se împlinesc 60 de ani de când România Mică se declara independentă șt de când — prin botezul sângelui — se consfințește aeest act hotărîtor pentru realizarea unul „Dis neîmplinit¹¹. Românii ardeleni cari gemeau sub de trista adueere- aminte stăpânire, au ținut să ajute la biruința fraților de peste Carpațl. Astfel „trecuseră Românii din Făgăraș și Sibiu... șt se înrolaseră în armata românească, la Ploești, unde li se făcuseră și manifestații¹¹.¹] Intr’alte părți ale Ardealului femeile române strângeau contribuții uoluntare pentru ambulanțele oștirii lui Carol 1. Sălajul nostru n’a fost străin de ceea ce se petrecea la frații de peste Carpațl. In corespondența fostului utear al Sălajului Alimpiu Barbolouieiu am aflat o scrisoare care mărturisește despre aceasta. încă la 25 Maiu 187?, marii bărbați sălăjeni ai uremii, într’o adunare la Zălau, se sfătuiesc eum ar putea ueni în ajutorul fraților de peste Carpațl. In cele din urmă eonuin că uiearul Alimpiu Barbolouieiu să facă un apel către tot Sălajul, îndemnând pe fiecare român a contribui după puterile sale șt în aeest sens trimit uiearului scri- soarea de mat jos. Din această scrisoare se desprinde clar conștiința „legături! de sânge¹¹ atât de uie a părinților noștri. „Reuerendissime Domnule Vicar Episeopesel Euenimentele în orientul Europe’, cari siliră șt pe Ro- mânia să îmbrace față de răsboiu și să-și sacrifice uieața și auerea fiilor săi pentru apărarea uetrei strămoșești, ni i) N. lorga: Politica externă a Regelui Carol 1, pag, 228. 11 Impun atât din punct de vedere al umanității, cât și din al legăturei de sânge, în care suntem cu frații noștri cei de din- colo de Carpați, imperios, ea să facem șl noi eeua pentru alinarea durerilor fraților noștri răniți sau lipsiți de averea lor prin furia zeului Marte. Inițiattua acestei opere frumoase șt umane eompete per exeellentiam clerului român, care nici când nu s’a retras, când a auut să sacrifice osteneala sau auerea întru alinarea durerilor și ușurarea sareinelor omentmei suferitoare; drept aceia subserișii ne adresăm eu toată încrederea Reuerendfsstmei Domniei Doastre, ea să binevoiți a face dispozițiuntle de lipsă la toate proto- popiatele Siluaniei pentru sueurgerea fraților noștri sufe- rinzi de rane sau de cele de lipsă spre susținerea vieții — eu auere sau mijloace (scame) de vindecat ranele. Suntem convinși, că Reverendisstma Domnia Voastră Dețl îmbrățișa această cauză sacră eu tot zelul, ee Dă ca- racterizează atât ea pe loeuțtnătorlu al arhiereului eelestel noastre, eât șl ea pe român și că la apelul Reverendlsslmei Domniei Doastre atât clerul, cât și credincioșii conduși de același zel vor grăbi eu bucurie eu dinarul lor la altarul umanității șl națiune!. Dee cerul, ea acest pas al nostru și năzuințele Re- verendisstmet Domniei Doastre să deschidă Izvoare bo- gate de mângâiere șl vindecare pentru frații noștri suferinzii Z ă 1 a u, 25 Malu 1877. Ai Reverendlsslmei Domniei Doastre devotați: ss. Georgiu Pop de Băsești, ss. loan Maniu, ss. Bmerie Pop, ss. Vasiliu Pop, ss. Găurii Trifu, ss. Alexandru Gostea, ss. Teodor Pop, ss. Valentin Pop“. Rezultatul final al acestui apel încă nu l-am putut sta- bili. Cu toată prigoana ce s’a deslănțuit în aceste părți din partea stăpânirii, ofrandele pentru răntțtl din răsboiul neatârnării României s’au strâns șt s’au trimis. Esențialul aci e: integrarea Sălajului de pe vremuri în aceeași conștiință națională a Românilor de pretutindeni, marcând prin acțiunea lor, în chip fericit, granița de Vest a românismului de atunci, ce va să fie azi șl în vecii vecilor. 12 Cu o conștiință națională tot atât de ute, au stat Ro- mânit sălăjent în spatele luptătorilor ardeleni at desrobiril noastre naționale, politice și economice, unii recrutați chiar dintre ei. Când George Pop de Băsești, în urma procesului „Memorandului", împreună eu ceilalți martiri al eauaet ro- mânești, se află în groaznica temniță din Vaț, Românii să- lăjent însărcinează pe Diearul Sălajului, Alimplu Barbolo- btetu, să-l transmită — de „anul nbu“, — „euulnte de laudă, de îmbărbătare șl de felicitare". lată un fragment din această scrisoare: „A auut neamul românesc și în trecut martiri. Dar, deodată, atâția ea și acuma, niel când. Ce s’a zis despre martirii creștinismului eă sângele martirilor e sămânța creștinilor (sanguis mar- iyrum semen ehristtanorum), se poate zice și despre mar- tirii .Românismului. Uăzând, cu ochit scăldati în lacrimi, temnițele Ungariei pline de martirii și apostolii Românis- mului, ni se înfățișează, din începutul creștinismului, era catacombelor, eând creștinii ascundeau în locuri suterane lumina credlnțit, crucea mântuirii și, de acolo, înălțau sa- crificiu către tronul ceresc. In catacomba Românismului, Te afli îngropat șl Țu, scump apostol al Românismului din Sălaj, dimpreună cu sofii tăi martiri șt acolo înălțati uoi, de pe altarele ’ inimilor uoastre, sacrificiul iubirii către dulcea noastră mamă națiune șl în sufletele uoastre arde lumina credinței șl a speranței într’un ulitor mal senin al neamului românesc. S’au deschis catacombele. Sacrificiul creștinismului s’a înălțat la altare. Lumina credinței s’a împreunat eu a soarelui. Crucea mântuirii s’a ridicat pe biserici. Așa se uor deschide șt zăuoârele temnițelor și uoi, apostoli ai'Românismului, oețl răspândi iarăși lumină, credință șl "speranță sub orizontul strălucitor al neamului românesc; Dă triumfa lumina asupra întunereculul șt ade- vărul asupra minciunii".¹) Răspunșul lui Gheorghe Pop de Băsești șl al celorlalți frați de suferință către sălăjenl și Diearul lor, e tot atât de grăitor despre unirea indestructibilă a Românilor sălăjenl, x) loa'n Georgeseu: George Pop de Băsești, pag. 85. 13 pe care contau șl o aveau la spate. Acest răspuns, pe care am avut fericire să-l aflu între niște scrisori rămase dela fostul mare vicar al Sălajului A. Barbolovieiu, scris în temnița întunecoasă a Datului, îl dau act șt ea un do- cument despre starea sufletească aosândițllor memorandlștl. „Reverendi88ime Domnule vicar foraneul Iubiți frați 1 Ne-ațt făcut atențiunea prea măgulitoare de a ne adresa de „Anul nou“, în numele poporului român din Sllvania, cuvinte de laudă, de îmbărbătare șt de felicitare: de laudă, stcând, că în lupta grea am stat credincioși în jurul stea- gului, pe eare ni l a încredințat poporul român șl pre care e scris: religlunea noastră strămoșească, limbă șl națio- nalitate și drepturi omenești șt cetățenești; de încurajare, arătându-ne neelătttă credință a D-voastre a tuturor, că în- vingerea în cele din urmă a cauzei noastre șt drepte șt sftnte are să fie; de felicitare, urându-ne sile mat fericite, în eart ș< noi să vedem rodul muncit șt jertfelor aduse din dragă inimă pentru aeea cauză. Felicitările le-am prtmtt eu adânc simțită mulțămttă, pentrueă suntem convinși, că au ieșit din duioase inimi românești; încurajările ne sunt de deosebit preț, nu pentrueă am fi slăbit în luptă pentru apărarea steagului, ci pentrueă ele ne arată, că Inteligență șt popor, toți fit neamului ro- mânesc, — stau în rară armonie la spatele nostru, că toți sunt gata să ne susțină șt să aducă jertfe pentru cauza comună șt astfel ne dau cea mai puternică garanță, că asptrațtuntle nobile ale poporului nostru încununate de succes au să fie; iar laudele permlteți-ne a le dertva acolo, unde se cuvine: la națiunea noastră iubită, care în selăvte de seeolt șt politică și socială și bisericească, nu și-a pierdut încrederea în D-zeul îndurărilor, tn forțele și apti- tudinile proprii, ci eu frunte ridicată pășește eu conștiința valorii sale și eu încredere spre ținta măreață, sfântă șt generoasă de a-șl redobândi locul de onoare, ce l-au avut odinioară străbunii noștri în concertul popoarelor, de a deveni campioni adevărațt ai eîvtliz*ț1untt în orientul Eu- ropei ș’ a fi șt ocrotitorii altora în această cale. 14 '7 Firmt în credința, că izbânda nu poate să întârzie, Vă urăm tuturora vieață îndelungată cu fertetre, ea împreună să ne putem bucura de uiitorul mat fericit șt mai blând ai scumpei noastre naț uni, Dittor, pe care eu toții deopotrtuă'l oftăm. Ai D-Uoastre Dat, în 28 1. 1895. eu frățească tubtre: “ ss. George Pop de Băsești; ss. N. Cristea; ss. Mihai Ve- lieiu; as. Aurel Sueiu; ss. Dr. Teodor Mihali; ss. Dr. D. P. Barcianu; ss. Dem. Comșa; ss. Dionisiu Roman; ss. Rubin Patiția; ss. Gerasim Domide. Aceste două fapte pilduitoare din trecutul Sălajului îșl au înalta lor semnificație șl pentru uremile noastre. Șt azi, ea șt atunel, temeiul existențit noastre este șt trebue să fie o unire desăuârșttă „în eugete, simțire șt fapte", între toți fiii acestei națiuni. De pe acest piedestal de granit uom putea continua linia de înfăptuiri istorice, la cari este chemată nobila noa- stră națiune. 15 îndrumări culturale. Generația de azi în clădirea României Mari de I. Agârbiceanu. 1. Vieața se rezumă în mișcare pentru ort care orga- nism ulu. Mișcare șt activitate pentru creștere, pentru ali- mentarea: forțelor mature, mlșeare și muneă ee se opune puterilor destructlue ee duc la moarte. Așa o plantă, un arbore, un organism animal, omul. Chiar când nl se pare că a încetat mișcarea și actluttatea, pauza din somn sau din larnă, nu-i decât stadiu de refacere sau de acumulare a puterilor. Vleața e muneă continuă; niciodată nu începe unde ni se pare, el eu mult înainte; prin lanțul dependențelor ajunge Iq primele pbârșit; șt niciodată nu sfârșește unde nl se pare, el se continuă — prin eeea ee a dat, până la sfârșituri. Un lanț continuu a cărui tărie, socotit la un punct, atârnă de toate zalele dinaintea acelui punct. Un organism viu e așa cum l-au determinat organis- mele înaintașe de același soiu șt cel ee ua uenl, ea urmaș, atârnă în mare parte de acesta de azi. Pomul plin de roade toamna a preexistat în cel înflorit prhnăuara șl în cel în- mugurit încă în toamna trecută. Chiar șt în fenomenele lumii neorganlee: o erupție de uulean, un cutremur de pământ, a preexistat în cauzele lui de zeci de ani, de sute ori, de milenii. 2. Omul ea Indluld, ea societate și națiune, nu se poate abate dela această lege universală. Individul e eeea ce a moștenit dela întregul șir al strămoșilor, ce a adaus el cu munea lui șl ee au contribuit împrejurările, timpul, mediul. Societățile omenești, popoarele, tot așa. In evoluția vieții unul popor nu poate fi o epocă de stagnare, de stare ,pe loe, ei cel mult de odihnă în care se acumulează noi forțe. 16 Cea dintâi poruncă ee se impune unei generații e eon- ■tlnuarea mișcării, a muneil, a ereațlunil, pentrucă evoluția în vleața unul popor nu se poate opri decât eu amenin- țarea mbrțli. Și nu orice muncă, orice contribuție, e necesar să dea oricare generație : ei aceea care izvorește din eele mal bune puteri intelectuale și morale ale el. A crede eă o generație ar putea fi destinată, în Dieața unul popor, numai la a eonsuma, a se bucura, a trece ușor prin lume, fără muncă șl creație proprie, deci fără jertfă, chin șl laertml, — ea o dentare dela legea generală a vieții șl deci o cumplită primejduire a viitorului unui popor. Dacă pui la temeliile unei clădiri, din lene șl imbeci- litate, material rău, toată clădirea se poate prăbuși, ehiar ■dacă în pereți ai pus material bun. A spune: noi am făcut România mare, am atins o înălțime, acum ne putem ospăta, ne putem permite lene, moravuri corupte, eăet vor elădi mat departe eei ee vor veni după noi, e o ertmă. Temeiurile națiunii se pun pe rând de flecare gene- rație. Șl dacă mat punem lemn putred, zadarnic vor pune urmașii fier, se va prăbuși noua Biserieă. Dela unire multă lume trăiește așa ea și când n’ar mai avea niet o îndatorire către Patrie, el numai către sine însuși. Idealul de vleață colectivă s’a întunecat șl s'a lu- minat numai eel individual, în ceea ee e mai ușor, mai fără muncă șl jertfă, în necesitățile materiale ale vieții. Cu un euvânt punem cărămizi nearse la temeiurile României mart. 3. E de sigur o crimă colectivă, de care mulțl nu-șl dau seama. Cine și-a dat mai întâi seama de realitate, a țost tineretul nostru, alăturea de sufletele de elită, din ge- nerația matură, acele cari au fost suflete de elită șt în ti- nerețea lor. Societatea matură, în majoritatea ei, oamenii de du- zină, dela unire, au rămas să se înfrupte la ospățul Ro- mâniei nfarl, fără să le mai pese de dezorganizarea vieții, de căderea cinstei, a autorității, a prăbușirii muncii crea- toare. In locul idealului ee implica privațiuni, muncă, efor- 17 2 turi, suflet eroic, el slujesc vițelului de aur și se dedau la orgii în jurul lui, fără să se rușineze că-l vede lumea, copiii lor ce se rldlcfi, beți de furt, de falș, de ilegalitate, de desmăț, de toate greșelile cori izvorăsc din lipsa unei activități spirituale creatoare. Așa se pedepsește în noi neascultarea de legea universală a uiețil: munea creatoare. Daeă nu dăm, prin sudori de sânge, ce avem mai bun în puterile noastre, ne descompunem, putrezim. Intru atât suntem robii legii primordiale a uieții: a muncii. Contribuția noastră eu ce auem mai bun, la fău- rirea zalei pe care o constituim în lanțul național, e un im- perativ organic. 4. Deci, pe lângă semnalele de alarmă date de marii idealiști ai generației mature, tineretul e acela eare s’a mișcat mai întâi în anii de după unire făcând o notă dis- cordantă în îndestultrea generației care s’a pus la masa ospățului României mari. Generația tânără s’a arătat din primii ani ai unirii, nemulțumită. Freamătul ei a tot crescut și azi e o forță de eare trebue să se țină seamă. Mulți afirmă: nemulțumirea se datorește singur fap- tului că nu a ajuns șl ea, la masa ospățului. Nu mal încape 1 Nu-l știu dorul de muncă șt de creație. De sigur nemulțumirile materiale, neuoile șl sărăcia, sunt primele elemente eari ne fac să cugetăm asupra noastră și a societății. De sigur în generația tânără vor ft șt elemente eari aleargă după ee-i mat ușor în lume. Cari nu și-au văzut șt nu-șl văd, de prima muncă elementară vârstei lor: studiul. Unde nu sunt excepții? Din frământările tlnerlmet s’au ridicat, însă, câteva semnale de alarmă cara sesizează tocmai principiile noului ideal, care poate singur să dea societății șt neamului po- sibilitatea de a-și face azi datoria, adică de a putea duce eu un pas mal departe evoluția sănătoasă a neamului ro- mânesc. Aceste semnale de alarmă, de ani de zile, atrag luarea aminte a societății românești, asupra următoarelor valori, cari trebue să fructifice vleața românească în vremea noastră: a) O concepție spiritualistă creștină asupra lumii șt vieții, eare să fie la temeiul întreget noastre activități, — Itt concepție contrară ftlosofiei materialiste. De aceea tine- retul nostru, dela întâi ele mișcări s’a numtt creștin; b) O concepție românească, pornind din : ideea națio- nală care a înfăptuit statul de ast, dar nu l-a organtsat încă, nici nu l- a consolidat, — în alcătuirea intrinsecă a Statului român. De aceea tinerimea s’a numit națională; e) Necesitatea unei discipline și a unei autorități pe eare generația matură n’o mat poate da, prin organisarea existentă, ce pârăe din lipsă de autoritate, de disciplină, de legalitate șt se prăbușește în abus, șmecherie, eludare de legi, proteetlonism și favoritism. De aceea nevoia tinerime! de a se organiza aparte, de a-șt impune o disciplină, de a primi șt a da sancțiuni celor din sânul ei, eare calcă legile acestei auto șt bene- vole organizări; d) Necesitatea muncii constructive, eare se vădește în pilda unteă până aeum în trecutul nostru, ea tinerimea să se apuce de lucrări materiale, fiind ea șt muncitoarea, și constructorul în același timp. Ori, eam aeeste patru sunt șl în realitate, nouile va- lori spirituale, cari pot duce nația să-și facă munca șt da- toria sa în eltpa de față. Să le luăm pe rând. 1. Concepția spiritualistă creștină asupra lumii șt vieții, în opostțte eu eea materialistă din trecut. In adevăr pentru vteața șt activitatea omului liber în România mare, când nlel o restriețtune nu nt se mat pune în cale, avem nevoe de omul întreg, omul eonștlințli, dl- reetlvat de forul său Intern, pe eare nu nt-1 poate da decât creștinismul. Multe din virtuțile pe cari credem eă le-am avut în trecut, erau negative. Se datorau în parte, faptului că ușile puterii ne erau încuiate, în nouile provincii șl deschise numai pentru puțini în Țara liberă. Aeum sunt deschise tuturora. România nouă are nevoe de oameni virtuoși indivi- dual, pentru a da o societate șl un popor la fel. Pe aeest om nou mu nl-1 poate da concepția materialistă a vieții: că suntem și ne reducem la materie Șt eă, eu vieața de atei, totul s’a sfârșit. 19 2* Fericirea nu o putem Dedea în „bea, mancă șt te ve- selește", pentrueă aceasta ne cufundă în materie șt uctde spiritul. România nouă are neuoe de muncă și luptă eroică, pentru a se consolida șt a șt da partea ei în lume, iar eroismul nu tevorește decât din credința care ne face să ne știm nemuritori șt eare ridică valorile etice ale vieții la cea mal înaltă considerație. Doctrina și morala creștină erează omul eare pune datoria față de spiritul său, societate și neam, mai presus de toate. Poruncile creștinismului erează pe omul erou în vieată, eare nu se lasă eondus de sentința forului extern, eare poate întârzia, ei se conduce de aceea a forului intern. Toate popoarele libere, eare n’au avut o înaltă morală, mai ales în clasele ei conducătoare, au putrezit șt s’au prăbușit. Omul liber nu poate trăi corect decât dacă de bună- voie se robește conștiința sale sănătoase, susținută de o credință spiritualistă șt o morală înaltă. De aeeea nouile generații bine se întitulează creștine condiția e să și fie în realitate, nu numai cu numele. Generația de azi e nevoe să treacă dela afișare la practica creștinismului. Să fie așa eum se numește. Să practice, din convingere, poruncile creștinismului. Să fie cinstită, muncitoare, modestă hotărîtă, gata Ia privațiuni, eroică în lupta vieții. Să vadă toată activitatea ei prin prisma permanentelor interese naționale, umane și de Stat. Să fie incoruptibilă. Să se folosească de mijloacele harului divin, depozitate în sf. Biserică. Munca constructivă ee o așteaptă e enorm de grea și numai conștiințele degajate de materialism, sunt vred- nice să o poarte eu eroism, eu dezinteresare personală. Generația de azi a simțit adevărul; trebue să-l pună în practică, să fie creștină eu tot sufletul, eu toată vieața. Așa vor regenera societatea șt națiunea. Tineretul șl afirmă eă a pornit pe acest drum. 20 2. A doua alarmă ee o dă generația de azi e valoarea ideii naționale în alcătuirea Intrinsecă a Statului român. Când în primii ant după unire, tinerimea a pornit o mișcare naționalista, mulțl din generația adultă spuneau că e o aberație. Intrasem în Statul național, — mat era neuoe șt teren pentru naționalism? Să fi venit eu lupta asta înainte de unlre.l Atunci era rost, iar aeum? Cei ee luptaseră pentru unire — vorbim numai de eet buni — vedeau în flintă lupta națională în ceea ee au făcut et șt în primi ant nu înțelegeau tineretul. Ast mulțl, tot mat mulțl, dau dreptate instinctului ge- nerației tinere. Intr’adevăr ceea ce s’a realizat prin unire nu era decât un postulat politie. Se dăduse forma căutată, dar fondul, alcătuirea internă națională, avea abia de-acum să urmeze. Principiul eliminării străinilor intruși, principiul reprezentării proporționale în tot aparatul de Stat șl în toate întreprinderile particulare sunt numai avangarda ade- văratei construcții naționale a Statului român. Sunt numai condițiile în eari spiritul românesc va putea să dea creația Statului român nestingherită. Să pue, în alcătuirea lui, vir- tuțile poporului român: In aceasta materie generația tânără trebue să lucreze în două direcții: să pregătească terenul șl să-și crească virtuțile naționale. 3. Disciplină și autoritate. Marea lipsă din pricina că- reia ne înfundăm în noroi. Autodiseiplinare, prin convin- gerea într’un front al tuturor energiilor luptătoare; ascul- tare și pedeapsă. Imbrăearea în zale de luptă, ea așa, dis- ciplinați, să poată conduce la vremea lor Țara, îmbră- eând-o din nou în disciplină și autoritate. Respect și ascultare de Dumnezeu, de legile omului, ale Patriei, respect față de Tron șl de autoritatea consti- tuită. Dacă în actuala alcătuire sunt autorități constituite eari nu corespund, ele trebuese schimbate. Dar pentru eele rămase în pieioare, necondiționat respect șl ascultare, 4. Necesitatea muncii constructive, al patrulea prin- cipiu asupra căruia dă alarma tineretul de azi, e funda- mental și adânc sesizată. Dela unire nu mat clădim șl nu 21 mai înfrumusețăm o casă străină, ci casa. Patria noastră. Lucrăm în ogorul nostru. Nu se mal poate admite să tragem chiulul arândașului, căci ne furăm propria căciulă. Nu mat lucrăm pentru a întări o tară străină, sau a crește puterile unui popor strein, ea în trecut, ei muncim pentru propria întărire. Din aceasta realitate eu tmperatiue inextricabile se confirmă și principiul național și organizarea muncii naționale asupra căruia am stăruit mal sus. Ceea ee fae tinerii de asi, — cărămizi, eămtnurl, — e un simbol: necesitatea muneil eonstruettue, dacă voim să asigurăm viitorul. Dar aeeste principii călăuzitoare în vleața generației tinere, nu sunt decât proclamarea, în formă nouă, a prin- cipiilor de vleafă ce au stăpânit în toate epocele, crea- toare ale istoriei românești. Concepția creștină a vieții și ideea națională au stat la temelia apărării românești în tre- cutul viforos șt a creației culturale și artistice. Principiul autorității șl al muncii creatoare au stăpânit, mat pe urmă, în cei patruzeci de ani de domnie ai Regelui Carol 1. Da noi, în Ardeal, toate patru au stăpânit până la unire. Deci, în generația adultă, de amândouă laturile Car- palilor, trăiesc încă oameni cart pot înțelege foarte bine năzuințele tineretului de asi șl cu cart generația tânără se poate înțelege foarte ușor. Nu e nici o nevoe de luptă între generații, el de luptă împotriva elementelor rele, ori din eare generație ar face parte. Carenfa elementului conducător rural de Ion Breazu. „Cercurile culturale sunt ramifieațlunlle cele mai în- depărtate de centru ale Asoctațtunli, prin eare aceasta intră direct în atingere eu păturile largi ale poporului¹*. Astfel glăsuește Al. 1 din articolul 32 al Regulamentului „Astret¹*. Conform literei acestui Regulament șl spiritului dela te- melia Asoclațlunlt, care este mat presus de toate o Insti- tuție pentru răspândirea culturii în masele populare, cercul 22 cultural este așa dar o celulă primară, dela puterea de vieafă a căreia atârnă întregul organism al „Astrei". Con- ducerea centrală a Asociațiunti a șl făcut, din această pri- cină, eforturi neîntrerupte pentru înmulțirea șt întărirea cercurilor culturale. Cele mal bune despărțăminte ale noa- stre au fost acelea care șl-au făcut o înaltă Idele despre rostul acestor organtsațtunt șl o Imperioasă datorie din răspândirea lor până în cele mai îndepărtate cătune ale ■teritoriului lor de aetlultate. Am înșirat în raportul nostru către adunarea generală dela Timișoara, despărțămtntele care merită toate elogiile pentru realizările lor în acest domeniu, atât de important Dacă am marea însă pe o hartă a teritoriului de ac- tivitate al „Astrei“ toate cercurile ei culturale, ne-am găsi în fața unor goluri, supărătoare prin dimensiunile lor, unde rar dacă se ridică tel-colo câte o astfel de cetățute cultu- rală. Numeroase din vechile noastre eereurl nu corespund apoi întru totul menirii lor. Actlultatea lor este intermitentă, întâmplătoare, sau cu totul neînsemnată. In Dlsttele noastre am făcut adeseori această dureroasă constatare. De aceea dinamizarea cercurilor culturale rămâne pe întâiul plan al preocupărilor conducerii centrale a Asoetațlunil. In curând se vor da și soluții practice șt simple în această privință. Până atunci credem însă că e bine să insistăm asupra unora din pricinile carenței acestor organisațiunl, mat ales asupra acelora care reclamă o muncă stăruitoare, aproape o schimbare de mentalitate, pentru a fi înlăturate. Dacă cercurile culturale ale „Astrei* n’au putut fi în- mulțite șt dinamizate, în măsura în care a dorit-o condu- cerea acestei societăți, faptul se datorește în mare parte neînțelegerii intelectualilor dela sate pentru menirea lor. Avem admirabile exemple de devotament pentru „Astra“ din partea câtorva elemente de elită a acestor intelectuali, o mare parte din ei fac însă ureche surdă la apelurile in- sistente ale despărțămintelor de a întemeia astfel de cercuri. Ne găsim, de fapt, în fața unei grave deficiențe a ca- drelor «onducătoare rurale, din pricina căreia sufere nu numai „Astra", ei întreaga noastră vleață publică. (Mă gândesc mal ales la Ardeal șt Banat, pe care le cunosc 23 mal bine). înainte de Unire ajunsesem la un fel de echilibru în această prlulnță. Funcțiunea de preot șt înuăfător îșt auea scopurile el bine definite, în care erau implicite șt acelea de conducător sufletesc al satului, unde soavtajașeza pe acela ee le îndeplineau. Aceste funcțiuni erau oetrpate apoi de numeroase elemente de elită, fie din pricina eă simțeau o adeuărată chemare pentru ele, fie din imposi- bilitatea de a ocupa alte profesiuni. Șt într’un caz și într’altul, satul oferea intelectualului român un post de comandă, acceptat șt îndrăgit chiar. Întreaga noastră Dieată politică și culturală era de altfel puternic orientată spre satul con- siderat temelia rezistenței noastre naționale, mândria șt bi- ruința noastră de mâine. A te încadra în uleața lui era o datorie de onoare șl o mare satisfacție sufletească. După Unire acest echilibru, atins după îndelungate eforturi, a fost adânc sdrunelnat. O mare parte din intelec- tualii satelor au alergat la oraș pentru a se pune în ser- uiclul nouit organizațluni de stat. Fiilor de țărani, trimiși eu duiumul la înuățătură, li s’a deschis porțile tuturor ca- rierelor, la care înainte nici nu îndrăzneau să se gândească. Orașul îi chema pe toți eu ademenirile lut multiple șl în- șelătoare. Spre satul părăsit nimeni nu-șt mat întorcea, capul, decât de nevoie. Carierele preoțești și înuățătoreștt nu mal rețineau decât pe aceia eare nu erau eu totul lipsiți de mijloace, sau nu puteau să treacă barierele unor exa- mene. In tot cazul ei priveau eu jind la eoleglt ee le-au luat-o înainte, instalându-se în confortul orașelor, în apro- pierea tuturor posibilităților de câștig și aventură, satul a fost considerat astfel un exil, sau, în cazul cel mat bun, o etapă în goana spre orașul eare cheamă din zare. El nu mat este un scop, ei un mijloc, nu mai este o misiune, ei o povară, pe eare să o arunci cât mai curând de pe umeri. Aceasta este o cauză de natură generală a deficienței cadrelor rurale, inerentă momentului istorie prin care trecem. Ea a fost însă mult agravată șt de anumite păcate specifice organizațiuntt noastre de stat șl vieții noastre pu- blice. Intelectualii noștri, mat ales învățătorii, nu pot prinde rădăcini într’un sat, deoarece sunt mutați eu nemiluita, uneori în cursul aceluiași an. Cum să cunoască acest in- 24 teleetual nevoile unui sat, eum să se faeă prețuit de lo- euitortt lut, când în scurtul timp petrecut în mijlocul lor nu și-a putut încropi o stare socială, o gospodărie? Cum să se simtă chemat pentru o actiuitate publică, când în fiecare moment este amenințat eu transferarea? Unui in- telectual uenit din altă regiune îl trebue cel puțin einel ani pentru a cunoaște temeinic, obiceiurile, realitățile șl oamenii satului în care s’a așesat. Acest lucru ar trebui să dea de gândit Ministerului Edueațiunti Naționale, pentru a pune frâu transferărilor șt detașărilor, eu rost și fără rost, de pe urma cărora pierde nu numai școala, ei întreaga uteață a satului. De uole de neuoie, exilați! de pe o insulă se înțeleg între ei. Cel einel-șase intelectuali români, cart se consi- deră exilați în satul nostru, de cele mal multe ort sunt sfâșlațt de dihonia politicianismului. Cel mai întărîtațl ad- versari politiei nu trebue eăutațl în capitală, unde prote- jați! partidelor știu atât de bine să șl faeă concesii, mat ales când e uorba de ureo afacere, ei în târgușoarele din provincie șl la sate, unde dușmăniile politice ating cele mal triste forme ale uret, nerespeetând nici familie, nici cel mal elementar cod al onoare). Trimisul „Astrel“ are uneori nevoie de tactul unui diplomat care împacă imperii încleștate în răsboate de exterminare, pentru a grupa în cercul cultural pe toți intelectuali! satului. Uneori această, împăcare, realizată sub auspicii atât de promițătoare, nu ține însă decât atâta limp cât este el de față. înăsprirea aceasta a raporturilor dintre conducătorii firești ai satelor nu se datorește însă numai politicianis- mului, el șl lipsei de ierarhie dintre ei. înainte de Unire învățătorul era subalternul preotului; astăzi, când este des- vobtt din această supușenie de către Statul român, el lu- crează adeseori împotriva slujitorului bisericii. A mai apărut apoi șl notarul, medicul (acesta mat rar) șl perceptorul, cari sub vechiul regim nu erau decât arareori Români. Sudura lor în celula satului românesc se face anevoie. Ra- poartele noastre privitoare la frontiera de Vest ne rela- tează lucruri destul de grave în această privință. Delicată problemă a ierarhiei dintre elementele conducătoare ale- 25 satului așteaptă o soluție grabnică. Satul este o familie, cu tradiții și morauuri de coloarea unor legi bine stator- nicite. Șl familia fără ierarhie este condamnată certurilor .și disoluției. lată eăteua din metehnele de care sufăr cadrele noa- stre conducătoare rurale. Ne permitem să atragem aten- țiunea conducătorilor de despărțăminte asupra lor, pentru a fi combătute cu toată energia. Până când nu uor fi în- lăturate, organizarea șl dinamizarea eereurtlor culturale ua înainta aneuole. In conferințe cu intelectualii satelor, în ședințe de comitet, în consfătuiri intime, trebue să se facă toate eforturile pentru a schimba această situație, dăună- toare nu numai „Astrei", ei întregel noastre uleți publice, la temelia eărela rămâne statornic satul, rezeruor nesecat al patrimoniului nostru etnie. Noi probleme ale șeoalei țărănești de Al. Dima. Este neîndoios că opera de educație a maselor a luat șl în România în ultimul deceniu mat ales — o înfățișare adecuată atât structurii lor psihice, eât șl noilor idealuri educattue ale uremii. Câteua elementare, dar neclintite adeuărurl, au fost în sfârșit sădite la baza actiultăfli de ri- dicare a păturilor impropriu numite „de jos“. Renunțarea mal întâi la apostolatul romantic, prin care înduioșătoare energii de așa ziși „propagandiști culturali" îșl cheltuiau puterile pe domeniul educației intelectualtste și uerbaliste, a consfințit un Imperatlu al unei uremi eare — ea a noastră — împărtășește un caracter hotărît realist. Să nu fim însă în- țeleși greșit. Ea caldul idealism, eare a stat totdeauna la baza auântului romantic, nu auem nici un motiu să renunțăm. El trebue dlmpotriuă tot mai mult exploatat, canalizat însă în spiritul uremii prin încadrarea lut în munca sistematică. Prin acest nou principiu, se alătură de îndată preceptului negattu de mai sus și unul pozitiu. Muncă sistematică sau metodică înseamnă în pedagogia socială aplicată maselor. 26 recunoașterea și pe acest tărâm a principiului cunoașterii realităților educabile, a mijloacelor de înălțare și în sfârșit a direcțiunii ideale de urmat. Toate aceste adevăruri multă vreme Ignorate au fost — cum spuneam — însușite de noii educatori ai mulțimii. Instituțiile ee s'au creat în slujba maselor în ultimii ani, s’au mișcat pe aceste linii directoare sau tind cel puțin să le urmărească. Nu altfel s’a întâm- plat eu școala țărănească a cărei existență însăși e ex- presia noii metode educative. Ba purcede doar dela con- siderarea marii noastre realități țărănești ea material prin- cipal național de educat, dela observarea că școala ofi- cială a statului a activat mai mult pentru clasele urbane, că școala primară a satului chiar pregătea exodul la orașe Întrucât le socotea pe acestea de un nivel mat ridicat către eare satele au datoria să tindă. Urbanizarea eultuvtt șl ci- vilizației rurale — ideal al școlilor apusene — se trans- pusese șl la noi, sub legea Implacabilă a imitației sterile. Acel spirit realist al vremii, despre care vorbeam, a des- chis în sfârșit ochii asupra adevăratului drum ee trebue urmat șl eare duce la principiul ridicării elasei țărănești la un nivel superior celui de până acum, dar în cadrul el însăși, prtntr’o actualizare a propriilor ei virtualități șt prtntr’o conștiință a propriei ei valort. Orașul nu mat în- seamnă pentru noua concepție un ideal către eare satul trebue să tindă, ei o structură spiritual-economică speci- fică, deosebită calitativ de sat, eare reprezintă de asemeni o lume aparte, un univers distinct. Noua instituție educa- tivă urmează dar a fi creată în cadrul satului, pornind dela configurația lui reală șt palpitând în ritmul șt atmos- fera lut naturală: O instituție care să prelungească pe ne- simțite, prudent șl firese, vieața satului înălțându 1 doar nivelul. Școala țărănească a năzuit să devină această in- stituție și judecând după mtea el experiență de numai cinei, șase ani, viitorul el a fost pe deplin hotărît. Ea va rămâne la noi singurul mijloc educativ adecvat vieții șl mentalității țărănești, menit să sădească din nou în țăranul desrădă- cinat șt /ieseehilibrat, credința în misiunea lui specifică în eadrul statului național românesc, fără a-l eoborî la un rol subaltern. 2? O astfel de prețuire a șeoalei țărănești a împărtășit dela început „ Asoeiațtunea", eare a transformat-o în pre- ocupare principală și sistematică în toate despărțămtntele ei, eu conștiința că se află în sfârșit pe drumul adeuărat. Alături de ea, „Societatea pentru cultura și literatura po- porului român din Bucouina“ șl mat ales „Fundația Regală Principele Carol" au adus contribuții din cele mat hotărî- toare întru izbânda ideii și perfecționarea instrumentului ee o seruește. Școala țărănească a devenit astfel și la noi tipul ideal al șeoalei într’o țară de săteni șt nu va mat trece mult de sigur până ee ea va fi reglementată oficial de stat. Experiența de până acum a instituției e de aceea eu atât mat interesant de urmărit, eu cât la capătul el va avea de profitat oficialitatea însăși. „Transilvania" șl-a închinat acestui scop multe din paginile ei și ea e bucuroasă șt mat departe să folosească munca șl încercările tuturor întru limpezirea problemelor ridicate de noua școală. Pe această linie, se mișcă șt articolul de față. Șeoala țărănească și actualitatea. O întrebare eare s’a pus uneori conducătorilor de școale țărănești, a privit raportul ei eu actualitatea șl pro- blemele ee le ridică aceasta. Se știe într’adevăr că școala oficială se caracteri- zează în genere prin tradiționalism. Misiunea el principală a fost totdeauna șt la toate popoarele să comunice gene- rațiilor tinere valorile create de cele anterioare, să resta- bilească adică echilibrul dintre generații șl să instaureze ideea continuității. Șeoala oficială a devenit astfel în mare parte șl eu drept cuvânt, o instituție a trecutului. Va urma șeoala țărănească același drum? Se va situa ea pe linia tradiției și va realiza aceeași misiune ea șt șeoala oficială? Spiritul tradiționalist a șt fost cultivat eu precădere în șeoalele țărănești ale „Astret". El era de altfel foarte po- trivit eu însăși ideologia „Asoeiațlunti" șl mat ales eu struc- tura spirituală conservatoare a țăranului. Vârsta elevilor apoi, foarte mulțl treeuți peste 25 de ani, se dovedea de asemeni proprie acestei meniri. 28 Poate fl școala țărănească înțeleasă numai sub această perspectivă? Să aibe ea numat rolul unui muzeu istorie sau etnografie? lată eeea ee nu poate fi eu ntei un preț admis. In definiția șeoalei însăși există un element de ri- dicare, de depășire a trecutului, nu numai de păstrare a lui. Școala țărănească nu ua trebui să facă excepție. Crearea ei însăși e de altfel un gest inouator șl însemnează o bi- ruință asupra puterilor întunereeului. Ea ua trebui deci să se fixeze șt în actualitate șt încă în eea mat ute șt mat imediată. Să nu uităm într’adeuăr eă apariția șeoalei țără- nești în Danemarca, înainte de jumătatea ueaeulut trecut, se datora exclusiu unei reaețiunt a momentului istorie îm- potriva unei stări de decadență generală. Ea a ereseut dtn actualitate și împotriua ei. lată de ee o ancorare a șeoalei noastre țărănești în solul uremii este necesară. Intr’o epoeă într’adeuăr iîn eare haosul cultural șt politic ne cuprinde în uâltoarea lut, când orientarea e greu posibilă unui in- telectual chiar, țăranul trebue eu atât mai mult îndrumat șt fixat asupra menirii lui țărănești în societatea actuală. Toate leețiuntle la toate obiectele pot fi legate de ritmul uremii, iar interesul stârnit de ele ua fi eu atât mal ulu șl mai prețuit de țărani. Da fi opera tactului pedagogie al pro- fesorului să îmbine în prelegerile lui sentimentul pentru tradiție eu cel pentru actualitate. Școala țărănească, centru cultural permanent. O altă problemă a șeoalei țărănești o alcătuește ra- portul ei eu locul, în eare funcționează șl eu regiunea în- treagă dtn eare face parte. Prin analogie eu șeoala oficială care tinde să se încuie parcă în propria ei ființă, bivou- eratlzându-se șt mecantzându-se, îngrădindu-și misiunea la fabricarea de absolvenți eu certificate numerotate, șeoala țărănească dela noi socotește de multeori că șt-a împlinit datoria odată eu terminarea cursurilor. împărtășită în unele părți, această vedere a fost combătută eu drept cuvânt în altele. Despărțământul nostru de Maramureș ea șt școala dela Tg.-Fierbinți (Ilfov), despre eare referează atât de in- teresant șl bogat în sugestii dl Stanciu 8toian în primul studiu sintetic, larg cuprinzător ee s’a scris la noi, asupra 29 acestui subiect, au înțeles că misiunea școalel țărănești e mult mat complexă decât propriile ei cursuri șl eă frea- mătul ei de noutate, trebue să-i depășească negreșit zt- durtle. Școala țărănească urmează să fie în permanent contact eu întreg țtnutul în eare trăiește. Bleuit să nu fie recrutați de aceea pe o rază de întindere prea mare, ei să se adune într’un loc central la maximum 25—30 Km. departe de satul lor spre a fi vizitați de părinți șl eunos- euțt eare au prilejul să Dadă astfel șl școala eu organi- zarea ei, să-t cunoască realizările spre a-t faee o atmos- feră prielnică. Foștii eleni să alcătuiască împreună eu ac- tualii o familie spirituală, constituită în asociații, în jurul cărora să se polarizeze activitatea culturală a regiunii. Școala țărănească să pregătească ea însăși viitoarele ele- mente de „propagandă culturală* care să nu mat fie po- rumbel călători prin sate, et faetort de ridicare perma- nentă prin exemplul lor viu, desfășurat zt de zi în mijlocul satului. Numărul tot mat mare al absolvenților de șeolt țărănești ale „Astret* impun despărțămlntelor grija orga- nizării lor în asociațiile, de care vorbeam șl pe eare le credem menite a dinamiza din nou avânturile luptătorilor noștri. Șeoala țărănească și loealismul edueafiu. Din necesitatea unui învățământ intuitiv, care să înfă- țișeze elevilor realitatea în mod viu și prin contact ne- mijlocit, a decurs metoda loealismulut educativ prin care școala ia prin toate obiectele programei ca și prin atmos- fera et spirituală cunoștință de mediul, în eare șt pentru eare ea trăiește. Daeă loealismul educativ e un principiu definitiv câștigat pentru pedagogie, n’avem niei un motiv să nu-l admitem șt în șeoala țărănească, al cărei scop e să înalțe pe țăran, dar nu să-l depărteze de cadrul său obișnuit de v’.eafă. încadrarea în actualitate, de eare po- meneam mai sus, eere ea un corolar și încadrarea în spațiul geografie șt în mediul biologie, pstho-istorie și social al ținutului. Șeoala țărănească apare atunci ea o expresie spi- rituală a unei miei regiuni șl se structurează eu toată vieața șt organizarea, în vederii trăirii șt înălțării în această re- 30 giune. Corespunzând șt mentalități concrete țărănești, efortul educatorilor ua trebui să îndepărteze programele șl dtreetluele de văzduhul abstracțiunilor. Cum se poate realiza însă principiul localismulut edu- cativ în șeoala țărănească? Privitor la programele analitice au fost preconizate două metode: orientarea loealistă în cadrul obiectelor de învățământ, care au aspectul unor discipline Izolate între ele, (literatură, matematică, agricul- tură, apicultură ete.) dar cu obligația din partea profeso- rului de a face aplicații la realitățile loeale, metodă folosită aproape general la „Astra", sau orientare loealistă pe „centre de interes" (Dr. Deero'y), așa cum a realizat eu multă artă pedagogică șeoala dtn Tg.-Fierbinți, a cărei ac- tivitate e pe larg expusă în citata lucrare a dlui Stanciu Stoian. Părându-t-se eă metoda „Astrei" pe obiecte de învățământ nu are un caracter loealtst, autorul amintit șt-a făcut eu un alt prilej observațiile sale în marginea unui articol al semnatarului acestor rânduri, apărut în „Transilvania" (vezi „Căminul cultural"). Este evident însă eă o tratare pe cale științifică, având în vedere numai structura Intrinsecă a disciplinelor de predat, eu intenția de a comunica țăranului un sistem de cunoștințe, n*a putut avea loc la „Asoetațtune" întrucât elevii nu s’ar fi acomodat nici când unei astfel de metode abstracte. Daeă felul pre- dării a fost șt la șeoalele „Astrei" loealist, interesul pentru o astfel de procedare va fi de sigur șt mal mare în viitor, daeă vom expune ael loealtsmul edueattv preconizat de șeoala dela Tg.-Fierbinți. Școlaritatea a durat aci mai în- delung, doi ani, cuprinzând aproximativ lunile de iarnă, între Decemvrie și Martie. Obiectele studiului au devenit unitățile de m'eață șt anume: 1. unități naturale cari sunt; grădina, câmpul, râul și balta, dealul, pădurea, muntele șl marea; 2. unități sociale gospodăria, satul, statul, lumea. Tuturor acestor unități li se aplieau patru obiective edu- cative : educație gospodărească, sanitară, cetățenească, umanistică. Educația gospodărească de pildă se realizează prin matematică aplicată, fizieo-naturale, agricultură, zoo- tehnie, cooperație aplicate toate unităților naturale șl so- ciale. Științele intră deci în serviciul unităților, se grupează 31 harnic șt sistematic în jurul lor. Spre a se înțelege șl mal bine, iată programa analitica pe primul an prtuind unitatea naturală a grădinii. Activitate de cunoaștere: a) vizitarea câtorua grădini, plan de cultură al unei grădini; b) cultura plantelor din grădină ; c) noțiuni de fizică în legătură eu grădina ; d) ma- tematică aplicată la uieața economică a grădinii; e) co- operație pentru ualorijiearea produselor grădinii; j) leețiuni de sinteză. Activitate practică: a) se sapă și se îngrașă pământul, se fac răsadnițe, gropi pentru cartofi, sfecle ete.; b) lueru în ateller pentru neuoile grădinii: araet, gapduri ete.; c) desen liniar: planuri de grădini, schițe de stupi ete. (Toate acestea priuese educația gospodărească). Urmează apoi educația sanitară în legătură eu grădina șl anume: activi- tate de cunoaștere: se studiază bolile de nutriție, ualoarea nutritiuă a plantelor, fermentația, bacterii ș. a. Educația cetățenească înfățișează locurile din România unde sunt grădini, apoi priuirl Istorice asupra grădinăritului, poml- eulturil, apiculturii la noi, importanța grădinii pentru for- marea sufletului șl cultul florilor ete. Educația umanistică se realizează prin lucrări eu subiectul: grădina, prin mu- zică intonându-se cântece ea „Semânețt pomi“, „A ruginit frunza din vliu ș. a., desen după natură ete. Metoda centrelor de interes astfel preconizată are desigur meritul de a fi mereu mai aproape de realitate șl mai ales de a l păstra unitățile firești, in jurul grădinii, câmpului sau dealului, converg toate cunoștințele, care nu se mai leagă în sisteme de cunoștințe abstracte, în scheme logiee, ei de unitatea concretă în care țăranul viețuiește șl vrea să se ridice. Adoptarea acestei metode presupune o pregătire apro- fundată a programei analitice, o conducere adânc informată pedagogie care să coordoneze obiectele de învățământ după unități, o conlucrare permanentă între profesori, cart trebue să fie specializați în învățământul țărănesc prin propria lor practică. Ca șt în toate celelalte domenii, și în alcătuirea programelor dictează experiența didactică. 32 Am fl foarte recunoscători profesorilor dela școalele noastre țărănești dacă șl-sr spune cuvântul asupra metodei mal sus expuse. Asupra caracterului practic al șeoalei țărănești. O problemă mal uolm încă a ridica, fiindcă ni se pare că soluția el nu e totdeauna justă, in ce măsură să aplicăm practicismul în șeoala țărănească? După „propaganda culturală" de tip idealist, romantic, a urmat o puternică reaetiune realistă. A început după răsboiu să se ceară tot mat multe fapte șt aetlunl, ci nu vorbe. Educația masselor nu se mai putea făuri eu discur- suri înflorite șt avântate, pe cale verbală numai. De aei s’a trecut la cealaltă extremă: eliminarea educației umanistice șt înlocuirea el eu cea economică. Șeoalele țărănești au devenit în unele locuri numai șeoale agricole. S’a văzut în țăran numai preocuparea practică și utilitară; un simplu „homo faber". S’a uitat însă că el e creatorul unei litera- turi, unei muzici șl unei arte populare, că sufletul lui e chinuit șt de probleme metafizice, că adesea acestea do- mină pe celelalte: cu un cuvânt că ne aflăm și aei în fața unui om eu toate funcțiunile sufletește normale șl că nu avem nici un drept a-1 diforma într’un sens pur uttlttarist. Scriu aceste rânduri fiindcă am observat eă deși toate școalele noastre țărănești nu elimină eu totul educația uma- nistică, îi dau totuși un loc de eenușereasă, din eare se vede că 1 s’ar dori mai eu plăcere lipsa. Această tendință trebuește însă serios combătută. Orice specializare urmează a fl desvo'itală numai pe baza sufletului omenesc în între- gimea lui, armonie cultivat. Profesionalizarea duce la în- gustime de orizont, la utilitarism, la mecanizare și favori- zează pe teren etic, sentimente egoiste izvorîte din mate- rialism. Astfel de preocupări nu pot intra însă printre obi- ectivele „Astret", eare le-a combătut totdeauna. Să nu exagerăm deci caracterul praetle al șeoalei ță- rănești, ei să-l armonizăm eu directivele educației umaniste eare — în înțelesul ei bun — îl sprijină chiar. 33 3 Pagina biopolitieâ. Biopolitică și învățământ de Or. Ovidiu Comșîa. 1. In numerile trecute ale acestei veuiste, am redat, re- zumativ, cadrul teoretic al eresului biopolttie. In cele ce urmează, vom încerca să desprindem din strânsa lut în- chegare, resonanțele practice, prin care biopolitică, în- dreptar pururea actual, trebue să supraveghese cadența pasului, în mersul spre eulmi șt ueae al neamului nostru. Deșt s'a eonuenit ea biopolitică să fie numită disciplină sau știință, ea e mat mult decât atâta. Biopolitică e o spi- ritualitate născută din confluența mat multor discipline și științe. De pe liniile lor de confluență, biopolitică se des- prinde ea o concepție de Dieață, o normă, un eres, care -orientează omul șt neamul, în direcția desăvârșirii tuturor calităților șl latențelor lui firești. In accepțiunea ei de spiritualitate, biopolitică implică o închegare unitară. Noi recunoaștem eă, a o divisa după probleme înseamnă a știrbi frumuseța întregului. Ea e totuși necesară, căci o înfățișare prea sintetică a problemei, ri- sipește putința unei înțelegeri utile. Deșt atomlsăm problema, noi vom încerca, totuși să păstrăm un contur general, pentru a avea întotdeauna per- spectiva întregului. Dacă năsuința biopoliticit este de a selecționa, de a îndruma șl spori valorile umane în conformitate eu capa- citatea biologică a individului, să discutăm puțin măsura în care se acordă organisarea actuală a învățământului eu această năsuință. Să vedem dacă instrucția noastră de toate gradele, respectă sau nu principiul seleefiuntt șt al îndrumării celor eu calități alese. Dela început vom spune eă Instrucția de teri și de asi ,nu numai că Ignoreasă prin- cipiul btopolitie, dar îl este chiar ostil în multe privințe. 34 Instrucția nu se adresează decât unor însușiri parțiale din ansamblul însușirilor biologice ale elevului. Intr’adevăr, fi- nalitatea spre eare tinde instrucția nu poate fi numai în- drumarea elevilor spre portul celor mal variate eunoștlnfe și, selecționarea lor după capacitatea de a retine aceste eunoștlnfe. Succesul în vleață și. mat ales utilitatea indivi- dului ea element al neamului și al soeietătii nu depinde nici pe departe de cumulul de cunoștințe la eare a fost obligat în timpul școlarității sale. Utilitatea prezentă șt vi- itoare a individului fine de armonia desvoltăril sale biolo- gice (fizică, intelectuală șl sufletească) șt de loeul pe care și-l cucerește în virtutea acestei armonii. Pedagogia de ieri a fost pufln pătrunsă de acest adevăr cuprins în crezul blopolltle. Cea de azi îl intuiește, teo- retic, eu oarecare exactitate; lipsește însă efortul organizat șt conștient de a-l impune praette. In cei aproape 20 de ani de când btopolittea flutură cu insistentă chemarea spre o nouă organizare a statului, în care capitalul ocrotit să fie, în primul rând, capitalul biologie, iar economia eea mai respectată, economia umană, o mulțime de știinfe șl discipline contingente sau mai îndepărtate, au suferit eu timpul transfigurări biopolltiee. Transfigurări, o mărturisim, tardive, dintre eare foarte multe nu s’au efectuat pe calea scurtă șl firească a atingerii directe eu „biopolitlea* de esență autohtonă, ei pe calea întoarsă a imitației străine. Principii condamnate la noi, dar aplicate în alte părți sunt preluate, cu entustasm, de cei ce le-au disprețuit înainte. Un noian de priorități risipite pentru totdeauna printr'o etnieă neîncredere în valorile noastre. Dar pe lângă în- târziata satisfacție pe eare gratitudinea anilor o dă cre- zului nostru, noi simțim azi, mai mult ea oricând, datoria, nu a unei senine revendicări de prioritate, ei a luptei pentru birulnfa definitivă a adevărului biopolltie, organizat în ființa statului nostru. Instrucția de mâine va trebui să recunoască sineer eă elevul e în primul rând un organism aservit legilor fără apel, ancorate în Imperiul vieții; un zăcământ de calități și defecte, susceptibil de a fi supus unei raționale exploa- tări, eu seopul de a da randamentul maxim pentru binele 35 colectiv. Dispozițiile bune șl rele primite ea zestre moște- nită sau, unele, chiar din ambianța externă, trebuese stu- diate, pentru a le accentua pe cele bune șt umbri pe cele rele. Raportul numeric șl calitativ între aceste dispoziții variază dela Individ la individ. Niciodată, nici ehiar printre gemenii monovitelini, care au o foarte asemănătoare înze- strare străbună, nu vom putea întâlni doi indivizi identici ea valoare biologică. Dacă inegalitatea înzestrării e de esență axiomatică, dacă fiecare elev are o altă capacitate biologică, deosebită de aceea a tuturor celorlalți, nu se mal poate persista în greșala de a-1 considera pe toți egali șt de a-i încadra în șablonul aceluiași program. In fiecare elasă sunt elevi care depășesc programul, alții care vor putea ține pas eu el, în timp ce o a treia cate- gorie va fi depășită sau strivită sub greutatea aceluiași program. In același timp, vor fi alții eare prin talentul sau vocațiunea lor ar evada din cercul rigid al uniformității șt, pe eare legile șt regulamentele îi forțează să se pă- streze la nivelul redus al standardului. Tendința de nivelare, unul dintre defectele de totdeauna ale învățământului, izvorît din falsa concepție asupra co- pilului ca ființă abstractă, eu eceerul și sufletul flexibil ea ceara pe eare învățământul șl educația îl poate modela după plac, a căzut în fața adevărului biologie. Învățământul nu mat poate fi privit astăzi ea omnipotent. Nu e el acela care crează genii sau talente. El poate desăvârși numai latențele, dispozițiile favorabile Individului și societății, ta- lente șt dispoziții de proveniență străbună sădite aprioric în ființa școlarului. Pedagogia de azi cunoaște acest lucru, eu toate acestea însă ea păstrează încă o vinovată ade- rență eu ilogica trecutului. Clasa continuă să fie privită ea o colectivitate echivalentă încadrată în șablonul progra- mului. Elevul ea individualitate biologică nu contează; ta- lentul și performanța lui sunt eel mult recunoscute dar nu șl îndrumate; elevii mai puțin înzestrați, sunt eel mult sanc- ționați, fără ea cineva să se intereseze de cauza inferio- rității lor și, fără ea, mai ales să li se studieze unele aptitudini bune pentru ea orientarea lor viitoare să se faeă pe temeiul acestora. Buni sau răi, elevii erese împreună 36 într’o ambiantă pedagogică în eare, din trinitatea biologică se exploatează doar intelectul, cultura trupului șl a însu- șirilor sufletești fiind concesionată întâmplării. Intr'un pro- gram eare zădărnicește capacitatea multora fără să poată îmbunătăți ntuelul scăzut al celorlalți. Părăsind școala, elevul nu intră în vieață eu o individualitate conștte de valoarea proprie și de posibilitățile lui viitoare. Dar chiar dacă am presupune că școala și-ar face cu conștiinciozitate datoria btopolttică, situația generală nu s’a ameliorat prea mult. Legile eare stau la temelia validitărlt în vieață trebuese schimbate și ele în sens blo- politte. In btopolttică nu există măsuri parțiale. Crezul bio- politte trebue să impregneze simultan toate ramurile de activitate umană șt organizare instituțională. Ce i ar folosi tânărului eare, armonie desăvârșită de însușiri și posibi- lități, pornind la muncă, întâlnește ostilitatea seleețiunii so- ciale. Ce ar simți ereerul lut instruit șt sufletul lut edueat în fața spectacolului cotidian al ascensiunii gratuite a me- diocrității. Câte valori autentice nu capotează în fața acestui spectacol; câtă energie risipită pe tărâmul umtltnțtl impuse. Btopolittea nu ne apare numai ea o justiție nouă ci- mentată în edificiul statului, dar ea o morală nouă care să accepte eu seninătate descătușarea valorilor și, să le îndrume pasul spre destinul lor firesc. (Urmează). 3? Pagina demografică. Speranța medie de a trăi de Or. Petra Râmneanfu. Sub noțiunea speranței medii de a trăi se înțelege numărul anilor pe earl îi pot spera să-t trăiască în medie năseuțil-vil, din momentul nașterii șl în general populația de prlee vârstă până la moarte. Media speranței de a trăi se calculează ținând seamă de vârsta populației dela un recensământ și de decesele pe vârstă cari s’au produs într’un interval de trei ani într’o comunitate. Calculul fiind lung șl destul de complicat îl dăm detaliat în altă parte. Ca acest calcul să fie înțeles măcar principial, îl rezumăm prlntr’un exemplu teoretic. Presupunând, eă am urmări dela naștere până la moarte 100,000 de năseuțt-vll, suma anilor vârstei dela moarte, împărțită cu 100,000 ne-ar da lungimea medie a vieții acestei populații. Aceasta, când e calculată pentru un anumit an de calendar e egală cu speranța de a trăi. In cele mai multe țări speranța de a trăi se calculează în cadrul altor probleme, în așa numitele tabele de uteață. Acestea, în aproape toate țările se calculează în mod pe- riodic. In România speranța de a trăi e calculată pentru întreaga țară, relativ la anul 1912 ’) șt pentru municipiul Cluj, referitor la 1930.²) In fine, trecând peste aceste conslderațluni cari inte- resează mat mult pe actuarl, demografi șl oameni de să- nătate publică, să intrăm în miezul problemei eare ne pre- ocupă, în a face cunoscut importanța speranței de a trăi. Am constatat, eă lumea intelectuală dela noi, în com- parație eu eea din alte țări, se folosește de media spe- ranței de a trăi mult mai puțin sau chiar de loe, deșt acest i) Sanieleuiei M.: Note sur une table de mortalite de la popula- tion generale de la Roumanie. Bul. statistic al României. No. 6—7,1921. ²) P. Râmneanfu: Lungimea medie a uie|ii în Cluj. Bul. Eug. și Biopolitie, No. 11—12. 1936. 38 Indice e de o predate absolut matematică șt are mai multe npltcațlunt. Natural, când ne propunem propagarea Ideii de a forma criterii de judecată pe baza speranței de a trăi, presupunem că toată lumea e de aeord eu noi: do- rința fiecărui muritor e să trăiască eât mai mult, dacă se poate ehtar vârsta biblică de ?0 de ani. Anttntiitd, ca exemple numai sănătatea publică șt po- litica generală a statului, ca pe cele mal din aproape ob- servate, ar trebut, atât acei cart poartă responsabilitatea organizării activității eât șt marele publte, asigurătorul bu- getului, să aprecieze rezultatele obținute mai ales prin prisma speranței de a trăi. Fiindcă în sănătatea publică pentru toți deopotrivă e prea puțin important, că serviciul merge ea ceasul, hârtiile sunt la timp rezolvate șt îrt re- gulă aranjate. Ceea ee ar trebut să intereseze e faptul dacă problemele cari periclitează sănătatea populației sunt studiate, atacate cu eompettntă șl mat ales dacă au fost rezolvate cu succes. Ori acest succes mal precis, decât prin proporțiile diferitelor mortalități — infantilă, generală, de anumite cauze, poate fi măsurat numai prin speranța de a trăi. La fel Se pune problema și în politica generală a tării, fiindcă nu faptul, că un guvern a știut să sporească și să cheltue un buget e suprema lui chemare, ei obținerea unui maxim de randament. Nu numărul serviciilor proaspăt create și al clădirilor nou construite e criteriul de apre- ciere a activității, ei ansamblul repercusiunii chivernise- lilor din toate domeniile asupra prelungirii mediei de vieată, trebue căutat. Dacă am ft privit astfel activitatea depusă în toate domeniile șl mal ales îti al politicii generale, de când noțiunea speranței de a trăi e cunoscută, eu sigu- ranță, cu totit am ft pus întrebarea: de ee în ultimii 30 de ani, eu toate eforturile cetățenești depuse, în România nu s’a prelungit media de vteață? nu cumva în multe di- recții instituțiile create șl activitatea desfășurată nu cores- pund eerlptelor reale și nu sunt bine canalizate? Aceste întrebări sunt de sigur grave și în alte țări ar avea ehtar consecințe asupra acelora cart șt-au asumat în repetate rânduri răspunderea. Dar e tot așa de ade- 39 vărat, eă deși ele șl la noi exprimă o realitate precis mă- surată șl ueșnie comparabilă eu cea din alte țări, după cum reiese din următoarea tabelă, totuși nefitnd până de prezent puse, nu putem pe baza lor să acuzăm pe nimeni. Speranța de a trăi la naștere, în eâtena țări la anumiți ani Țara Speranja de a trăi Țara Speranja de a trăi --- Anii la naștere, în ani --- Anii la naștere, în ani Bărbați Femei Bărbați Femei Anglia și Galia Olanda 1901---1910 48 53 52.38 1900-1909 51.00 53.40 1920---1922 55 62 59 58 1921---1930 61.90 63 50 Australia România 1901---1910 55 20 5884 1912 39.17 40.10 1920-1922 59.15 63 31 Cluj Danemarca 1930 52 23 1906---1910 54.9 57.9 1926-1930 60 9 62.6 Statele Unite ale Amerieei Franța 1901 46.07 49 42 1898---1903 45 74 49 13 1933 (albi) 60 86 64 40 1928---1933 54 32 59.04 Suedia Germania 1901---1910 54 55 57.00 1901---1910 44 82 48 33 1926---1930 61.19 63.33 1932-1934 59 86 62 81 Zeolanda-Nouă Italia 1901---1905 58 09 60 55 1901---1910 44 24 4483 1931 65.00 67.88 1930-1932 53 80 66.00 In rezumat, propun ea media în ani a speranței de a trăi să fie cât mal freeuent întrebuințată în măsurarea celor mai multe branșe de actiuitate eu influență directă asupra ambianței șt sănătății populației. Fiindcă numai așa, umilind prin cifre pe cel eart încă cred eă deținerea unul serutetu e un scop în sine șl re- levând pe cel eari pătrunși de simțul datoriei, muncesc pentru a contribui la prelungirea speranței de a trăi, uom reuși să determinăm conștiințe șt răspunderi. 40 Pagina eugenieă. Inteligența naturală în raport eu clasele sociale de Dr. I. Facăoaru. Spuneam în ultimul articol, eă ne vom ocupa de pro- blema variațlunet inteligenței medii în clasele sociale. In provinciile noastre din vestul țSrtl „inteligența* este ter- menul folosit pentru denumirea categoriei intelectualilor. Potrivit termenului, ar fi să credem eă acel complex de funcțiuni psihice exprimat prin noțiunea de inteligență, este atributul exclusiv al intelectualilor, pe când clasele de jos ar fi lipsite de el. Realitatea este alta. In eazurt excep- ționale, un analfabet poate fi tot așa de inteligent ea un învățat, după cum ambii pot avea aeelaș complex pigmentav sau aceeași statură. (Nu-t vorba de identitatea absolută nieăert în natură). Funcțiunile psihice sunt ereditare ea șl însușirile morfologice. Cele două inteligențe pot fl foarte apropiate în ee privește potența lor cantitativă și ealtiativă înăscută. Sunt eu multă probabilitate ușieri cari egalează sau întrec în inteligență pe miniștri lori Sau eel puțin era cașul la punctul de plecare. Oricât de mari par deosebi- rile între aceste două categorii de oameni, ele sunt adesea de ordin social și nu biologie. Deosebirea, eare desparte adânc cele două destine de aceeași valoare intrinsecă la început, este urmarea oportunităților sociale cari au avan- tajat pe unul șl au stingherit pe altul. Firește, eă și efi- ciența muneei lor este fundamental deosebită. Omul instruit poate realtsa mal mult șl mai bine ea omul neinstruit, chiar dacă acesta din urmă ar avea o in- teligență superioară celui dintâi. Cel eare dispune de o pârghie sau o macara are o eficiență la muneă neasemuit superioară celuia lipsit de asemenea instrumente. Cuno- ștințele șt experiența omului instruit au rolul acestor in- strumente. Distribuția inteligenței în cele două categorii so- 41 •claie — în masa poporului șl la Intelectual — este analogă, cum analoagă este distribuia unul atribut fizic — ea statură, să zicem. Așezând indivizii eomponențl al celor două grupe — norod șt intelectuali — în ordinea înălțimii șl unind printr’o linte Imaginară creștetul lor, uom obține două curbe foarte asemănătoare. Dacă am dispune de un Instrument tot așa de sigur ea antropometrul pentru măsurarea inte- ligenței celor două categorii, curbele reprezentând patenta lor mintală ar fi tot așa de asemănătoare ea șt în cazul staturet. O deosebire însă uom observa șt încă una foarte însemnată: nivelul curbelor va fi mat ridicat în categoria intelectualilor șt pentru statură șt pentru inteligență. Cu alțl termeni, intelectualii dispun de o Inteligență naturală superioară în medie straturilor largi. Factorii exogeni fa- vorabili — stare economică, mediul cultural ridicat, ete. — un rol secundar în mecanica stratificărilor sociale, rolul determinant revenind factorilor endogeni. Atribuirea ter- menului de inteligență clasei intelectualilor corespunde așadar — ea multe alte denumiri șl expresii populare — în adevăr realității. Daioarea medie a inteligenței crește în raport direct eu ascensiunea claselor către vârful pira- midei sociale. Materialul experimental pare a nu lăsa loc de îndo- ială în această privință. Odin a stabilit eă cel 623 bărbați francezi a eăror origină a fost cercetată de el, proveneau din clasele următoare: 30.0% din magistratură 11.0% din clasa mijlocie 25.0°/,> „ nobilime 6.8% „ „ lucrătorilor. 23.0% „ profesiuni libere Peste % dintre Francezii celebri provin din magistra- tură, nobilime șt profesiuni libere, deși proporția acestor clase în populația generală e de numai ^io. Tot din aceste clase provin Uterațti altor țări în pro- porții variabile, dar apropiate celor din Franța. Așa lite- rațlt englezi aparțin celor 3 clase în rata de 69%, Uterațti germani eu 74%, literațil Italieni eu 78% și literațtl spa- nioli eu 80%. Odin a împărțit 619 llterațl de talent, eari au trăit între anii 1300 până la 1825 în două clase, bogațt șt săraci. Bogății sunt de 10 ort mai numeroși eu 562 decât 42 săraeit eu 5?. Dacă înzestrarea naturală — spune Odln — ar fi ea singură determinantă pentru succesul în eartera științifică, am auea un număr eu mult mat mare de oameni iluștri prouenițt din familii sărace. Gopili din familii bogate au șanse de eel puțin 40—50 de ori mai mari ea cei din familii sărace să găsit de Candille. dintr’o sută de membri streini dela Academia de științăₐdin Paris pro- ueniau: 41°/o 52% 7% deuină eunoseuțl. f din nobilime și | f clasele bogate f { din clasa mijoeie [ ( din clasa rurală | | și muncitorească J Rezultate analoage a din 40 de Francezi mem- bri ai Academiilor din Londra și Berlin pro- uentau: 28°/o 47% 25% Deși clasele muncitorești — adaugă autorul — sunt cele mai numeroase, proporția acestora fiind de ²/s până la % din populația generală, acestea au dat cei mat puțini înuățațl, eu toate ajutoarele eare le stau peste tot la înde- mână azi. O confirmare temeinică găsesc rezultatele eelor doi cercetători în materialul lut Haveloeh Ellis. 828 sauanți en- glezi prouentau: n o/o n o/o 154 18.5 din clasele superioare 16 1.6 din marinari 139 16.7 „ clerici 27 3.2 „ funefionari 59 7.1 , juriști 155 18.8 n eomereianfi 30 3.6 „ mediei 77 9.2 „ meseriași (5 7.8 „ profesiuni diuerse 50 6.0 „ Jărani 35 4.2 „ militari 21 2.5 „ arta industrială. Aceste rezultate concordă de altminteri eu acelea mat ueehl ale lut Galton. EUis subliniază faptul, că deși cla- sele lucrătorilor manuali sunt în proporție de % din po- pulația generală engleză, ele nu participă decât eu 15.7% în totalul sauanțtlor. 0 grupă de 71 de filozofi șl llterațl prouenea: 45 (63.4°/o) din clasele superioare șt mijlocit 24 (33 8%) din burghezia inferioară șl 2 (2.8%) dtn clasele inferioare: Relații asemănătoare dau: Căitei despre profesiunea tatălui pentru 885 de sauanți și Clarhe despre 666 de llterațl. 43 Sauanțll: Elteratli: 43.1°/o profesiuni libere 49.2% profesiuni libere 21.2% agricultură 22.7% comerț 35.7% muncă șt comerț. 20.9% agricultură 7.2% mecanici șl clerici. Visher a cercetat profesiunea tatălui pentru 18.400 per- soane cunoscute, trecute în „Who’s Who in Amerikaa: 70% din numărul taftlor aparțineau profesiunilor libere și co- merțului. Spre a avea un fiu eu renume sunt necesari: 20 eterici 161 ingineri 46 profesioniști 680 fermieri 52 juriști 1600 lucrători eultluațl 80 oameni de afaceri 4800 „ neeultluati 105 mediei. Cel eu mai multe șanse de a auea un fiu cunoscut în cultura țării sunt clerlett, eele mat puține șanse au lucră- torii neeultiuațl. Renunțăm la menționarea altor eereetări: toate concordă în a demonstra că straturile Intelectuale șt burgheze dau cel mai mare număr de oameni înzestrați eu faeultătt creatoare. Aceste stări de lucruri au o singură explicație: se- leefiunea. Elementele superioare tind în general a ocupa treapta socială adecuată înzestrărilor naturale. Dom reuent mal amănunțit eu alt prilej, după ee uom fi considerat și prouenlenta elenilor excepțional înzestrați. 44 Material pentru conferințe, șezători, ete. Optimismul literaturii ardelene (Idei dinte’o eonfevinjă) de Sevastian Voicu. Opera de artă ave menirea de a întruchipa frumosul, se adresează sensibilității noastre estetice. Aceasta, fiind o calitate a spiritului omenesc, nu există singură, nici izo- lată, ei e parte întregitoare din spirit, eare ave șl alte fa- cultăți, cari împreună compun vleața spirituală. De eâteort e pusă în acțiune o eoardă, răsună întreaga doară. Tot asemenea, de eâteort e trezită una din facultățile spiritului, uibrează spiritul întreg. Realizarea frumosului mișcă întreg sufletul omului, intelectul ea șl sensibilitatea eu toate ra- mificațiile lor. lată pentru ce se poate uovbl despre optimismul sau pesimismul unei literaturi, deși ea, ea operă de artă, rea- lizează frumosul șl se adresează direct numai sensibili- tății noastre estetice. Literatura noastră poporală cuprinde multe eapod’opere și în proză șl în versuri. Deși sunt rea- lizări ale frumosului, ele sunt optimiste. Optimiste în înțe- lesul că cititorul, pe lângă delectarea estetică, se alege și eu puterile spirituale sporite. Optimiste șt în înțelesul că în aceasta literatură nu btrue, până la urmă, forțele instinc- tuale ale omului, ei puterile lui eele spirituale. Biruința nu o determină intențiunea sau voința ma- relui autor anonim, ei însăși realitatea vieții omenești. In aceasta realitate instinctele blvue temporal în lupta con- tinuă eu spiritul. Definitivă, curând sau mai târziu, după zile sau după ani, ori decenii, rămâne numai biruința spi- ritului. După legi nepătrunse, dar verificate de vieața ome- nească,* binele, paeea, armonia, frumosul — tot însușiri ale spiritului, înving răul, dușmănia uvîtul. Stăpânirea con- tinuă sau definitivă a acestora ar face imposibilă însăși 45 uleața omenească în drumul et ascendent spre cultură, spre desăvârșire. Înțelepciunea, intuiția, experiența milenară, ale po- poarelor au cunoscut de mult acest adevăr. De aceea în partea eea mat bună șl mai mare a tuturor literaturilor poporale, se validiteasă optimismul, biruința spiritului asupra materiei. Literatura cultă autentică a pornit din literatura po- porală. Ceea ce e tot atât, spunând eă a pornit din su- fletul unui popor, concretizat în literatura lut, în arta lui poporală, mai întâi. Literatura ardeleană îșl are începuturile — ea și eea generală românească, — în aeest izvor nesecat al artei poporale. Inspirarea lui din ea, imitarea ei, ereațla eu mo- tive scoase din ea, iată ee aflăm în eea mal bună litera- tură cultă. Nota care se desprinde din literatura ardeleană este optimismul. După ettirea el, eu prea puține excepții, rămâi eu puterile de vieață sporite. In alcătuirea sa sufletească poporul românesc e op- timist, nu numai pentrueă legile vieții omenești impun bi- ruința spiritului asupra materiei, ei și pentru concepția re- ligioasă ce au avut-o asupra lumii șl vieții, strămoșii noștri Dael, concepție în cave s’a topit, înălțând o șt mat mult, creștinismul. Adie peste întreaga mentalitate și sensibili- tate a neamului nostru împăcarea în nădejdea unei alte vieți șl un fel de nepăsare pentru biruința temporală a ma- teriei, a instinctului. Dar sufletului ardelenesc t s’a mai adăugat, în cursul veacurilor de robie și nota de dârzenie pentru eliberare, idealul libertății t-a sporit nota optimistă a sufletului, fără de care nu ar fi putut rămânea neînfrânt, nealterat. Scriitorii ardeleni, erelnd din și eu sensibilitatea acestui suflet, nu puteau fl decât optimiști. Ei erau glasurile unui neam de luptători. * * * Barae și Aron, întâii imitatori al versului popular în Ardeal, sunt prinși de curentul romantic al timpului șt pre- 46 lucrează șl subiecte streine în vers popular. Arghir și Elena,. oricare l-ar fi izvorul Inspirației, a ajuns o carte populară,, prin adaptarea la atitudinea optimistă a literaturii poporale. Genoueua, Ftobinson Crusoe, Alexandria, mai ales, în tra- ducerile timpului au Intrat în patrimoniul literaturii popo- rale, nu numai prin asemănarea eu basmul românesc, el șt prin satisfacția etică ce lasă în sufletul cetitorului. Tra- ducătorii au înțeles ce lectură ar fl mat apropiată de su- fletul poporului românesc. Țiganiada Iul Budal-Deleanu, întâia operă literară propriu zisă la românii ardeleni, e o lucrare satirică, șl știm că întreaga literatură de acest gen are un caracter optimist: îndreptarea prin mustrare. Bardul Ardealului, Andrei Mureșanu, a serts multe poesli elogioase, în nota timpului, dar n*a fost poet ade- uărat deeât în „Deșteaptă-te Românei" singura Iul creație eare a rămas. „Răsunetul" iul Mureșanu nu e numai un strigăt de luptă, el șt încredere în biruință. Optimismul a fost depășit de hotărârea aducerii jertfei celei mari: „Murim mai bine ’n luptă cu glorie deplină Decât să fim sclaui iarăși în uechiul nost pământ!* Ce depărtare dela acest optimism viguros până la lamentațiile fără inspirație poetică: „Frumos e omul, Doamne, când mintea e regină/ In marea creație literară a lut G. Coșbue e numai lumină, dârzenie, umor sănătos, încredere în destinul nea- mului și o înaltă prețuire a satului, a țăranului român, a pământului șt ceriului românesc. In „Noi prem pământ" se redă superior întreaga con- știință românească: una eare simte puterea neamului șl știe că, voind, nimic nu-l poate sta în cale la câștigarea drepturilor sale, fiind ea singură, de milenii stăpâna pă- mântului patriei. „Gând foamea ne ua răscula Când nu uom mai putea răbda Hristoși să fiți, nu ueți scăpa • Nici în mormânt.* G. Coșbue, „suflet din sufletul neamului său" ehiar în fața destinului orb, ea în „Moartea lut Fulger", rămâne 47 neînfrânt, în temeiul optimismului creștin, parte esențială din sufletul național : Dar știu un lucru mai presus De toate câte ți le-am spus: Credința ’n zilele de-apoi E singura tărie ’n noi... Creația poetică a scriitorului năsăudean a deuenit în seurtă creme, izvor de bucurie șl energie națională. Atei e explicarea marei lut popularități. Ștefan losif e, înainte de toate, un liric, de-o fină sen- sibilitate. Dar în balade, el se substttue cântărețului po- poral eare a cântat pe Mihu Copilul, făcând din „Gruia“ o eapod’operă a uttejiei românești. Sfios șl blând, eântân- du-șl iubirile șl plângându șt deziluziile, sufletul său ră- mâne totuși întreg, sănătos, uiteaz când uorbește în nu- mele neamului în imnul răsboinle: „Veniți viteji apărători ai Țării 1“ Popularitatea lui 0. Goga se datorește de asemenea, nu numai talentului, ei și optimismului său de luptător-poet. Reuolta înăbușită a unui neam întreg răzbate prin versul lut viguros, despicând drumul spre libertate. Dar nici reuoltă, niel ulgoare nu există fără optimism, lată, deef, eă toți poeții adeuărați al Ardealului ne-au dat o literatură optimistă. Cetitorii lor au rămas înviorați, eu puterile spi- rituale crescute. După fiecare poezie citită, uieața-țt pare mal frumoasă mat urednieă de trăit. Poezia autentică ar- deleană n’a pleurat nici un strop de îndoială în sufletul neamului. Nu i a întunecat fantazia, nu t-a slăbit sau ani- hilat uoința, nu t-a biciuit instinctele. Cl i-a crescut puterile superioare ale spiritului. * * * Proza literară a Ardealului a urmat același drum Afară de eâteua povestiri lirice ale lui Ion Popouici-Bănățeanu nuvela șt romanul ardelenesc sunt pătrunse de nota opti- mistă a vieții, de liniștea spiritului asupra materiei. E ma- nifestarea aceleiași concepții creștine asupra lumii șl vieții ca șt în poezie, aceeași necesitate intrinsecă de biruință, asupra instinctului, a forțelor spirituale superioare. Se zu- 48 «grăvește și se încheagă în paginile acestei literaturi su- fletul luptătorului eare trăiește pentru a învinge, prin oricâte suferințe ar trece. Pentru a ne documenta, e de ajuns să pomenim trei nume de prozatori ardeleni: Slauieî, Agârbieeanu, Re- breanu. Nu numai din „Popa Tanda“ se ridică o însufle- țire senină de-a birui vieață, ci din întreaga operă literară a lui Slautet se uede zădărnicia a tot ee nu este credință, uoință, earaeter, se desprinde o înălțătoare și întăritoare concepție etică. Tot asemenea din schițele, nuvelele șl ro- manele lui Agârbieeanu: Două iubiri, In luptă, Arhanghelii, Legea mințit. Stana ete. Literatura lui Rebreanu socotim a nu se depărta prea mult, prin realismul ei erud, de aceeași notă optimistă a literaturii ardelenești. Noua poezie șt proză ardelenească — după ee în- cercările întâiului deceniu de după unire — au dibuit în mat multe direcțiuni, au revenit la inspirația autohtonă, atunci eând au răsărit talente reale. E un titlu de mândrie pentru literatura dela Apusul Carpaților și o chezășie pentru sănătatea literaturii naționale. 49 4 Din aetiuitatea „Astrei" culturale. Străbătând despărțămintele de I. B. O nouă consfătuire ppiuitoare la frontiera de Vest a avut loe la Oradea, în ziua de 28 Ianuarie a. e. Au luat parte la ea dnti Dr. luliu Moldovan, președintele „Astrei* (eare a condus desbaterile), Păr. consilier eparhial Zah. Moga, representând Biserica Ortodoxă, maior Popeseu, repr. armatei, Dr. Teodor Popa, avocat președintele desp., d-na Veturta Candrea, Dr. Măreuș, avocat, prof. Vornteu șt Sălăjean, preot Andcon, membri ai desp. Oradea, Dr. llea, preș. desp. Maramureș, Dr. Seleș, preș. desp. Satu-Mare, prof. Ghergarlu, preș. desp. Sălaj, prof. Cosa, preș. desp. Oarei, prof. Flueraș, preș. desp. Betuș șt cel ee semnează aceste note. Intr’o expunere de aproape două ore, dl Dr. luliu Moldovan a arătat stadiul înaintat al lucrărilor pentru organizarea frontierei pe un plan unitar de acțiune eu întăririi elementului românesc. D-sa a relevat bogatul ma- terial pe eare îl cuprind rapoartele intrate până acum, privitoare la situația din diferite despărțăminte, sau la anu- mite probleme de ordin general. A insistat în mod deosebit asupra gravei probleme a căsătoriilor mixte, așa cum ea apare nu numai în orașele de pe frontieră, ei în toate ora- șele ardelene, în urma anchetei făcute prin despărțămintele noastre. Studiul aeesta, bogat în sugestii, în multe privințe revelator, va fi, de altfel, dat publicității în eurând. D-sa a arătat apoi investigațiile necesare, pentru ea problema frontierei de Vest să fie studiată în întreaga ei complexi- tate. Un chestionar va ft trimis despărțămintelor spre com- pletare. Numeroși din cei prezențt au dat sugestii privi- toare la modalitatea de reculegere a materialului de studiu. Toți au fost de acord că problema a intrat pe făgașul cel bun și „Astra“ a făeut un mare serviciu românismului, sco- țând-o în evidență, eu atâta eompetință șt autoritate. Iarna 50 aceasta ua fi consacrată studiului. In toamna viitoare se trece la realizări. Rugăm șt pe această eale despărțămtn- tele cărora li se vor trimite chestionare să le completeze eu toată seriozitatea șt obiectivitatea. Momente arădane. Despărțământul nostru central din Arad, în fruntea căruța stă omul de energie șt de inițiativă Dr. 1. Marșleu, eu toate dificultățile pe eare le întâmpină, îșt realizează pe încetul vastul program de muncă, pe eare și l-a alcătuit în anul treeut șt despre eare am mat avut prilejul să vorbim în paginile acestei reviste. Un punct im- portant al acestui program era cinstirea memoriei marilor figuri culturale și naționale, atât de numeroase în această regiune, bogată în fapte culturale șt politice pentru păstrarea și biruința românismului. Seria comemorărilor din acest an a fost începută prin festivitatea dela 23 Ianuarie, în amin- tirea gazetarului slovac Gustau Augustini, redactor la „Tri- buna Poporulnl" șl „Tribuna" din Arad, activitatea eăruta a fost o pregătire prin credință și jertfă a prieteniei eare stă astăzi la temelia Micei Antante. O ceremonie a avut loc la cimitirul „Pomenirea", lângă mormântul lui Augustini, restaurat din grija „Astrei" la eare a luat cuvântul proto- popul slovac Ivan Bujna dtn Nădlac, dl Ascantu Crișan din partea societăților federalizate ale Aradului, dl Sabin Evu- țtanu din partea Regionalei Bănățene a „Astrei", dl Ing. Am- bruș, în numele coloniei cehoslovace din Arad șt dl Mtlaneo- vtei, înv. sârb, în numele conaționalilor d-sale. Tuturora le a mulțumit dl Feodor Ruppel, unul din nepoții lui Augustini. In cursul după mesei eorul „Armonia" a dat un concert Ia Palatul Cultural, în cadrul eăruta dl Sever Bocu a vorbit despre ziaristica ardeleană dela începutul acestui veac, așezând astfel pe Augustini între tovarășii lui de muneă și de sacrificiu. A fost un act de pietate, eare a strâns șt mal mult o prietenie între neamuri eu jertfe șt aspirații comune. Cu o săptămână în urmă, în 30 Ianuarie, a avut loe cel dintâi eogres al Federației Societăților Culturale din Arad. Se «știe eă societățile mat de seamă din acest oraș au ajuns la o înțelegere, spre eare alte centre șt țara în- treagă a năzuț^ie mult fără să o atingă, spre marele re- 51 4* gret al tuturor acelora care au la inimă problemele cul- turale ale nației. In această federație despărțământul nostru local are un loc important, președintele lui fiind președin- tele et de drept. Congresul din 30 Ianuarie a dovedit via- bilitatea și marea utilitate a inițiativei arădane. Cei care au luat parte la el au avut o adevărată satisfacție sufle- tească, văzând cum comunicările lui, uneori destul de aride, au fost urmate cu mare interes de tot ee are mal select acest oraș eu o clasă intelectuală atât de numeroasă. O înaltă ținută de seriozitate șl prestigiu a împrumutat con- gresului prezența l. P. S. Episcopului Mager, care a pre- zidat desbaterile șl a subliniat Importanța lor, arătând o adâncă înțelegere pentru ele și o nestrămutată hotărâre de a se pune în serviciul dezideratelor exprimate în nu- meroasele comunicări ale acestui sfat cultural. S’a vorbit la acest întâi congres mat ales despre trecut și despre monografia regiunel. Arădenii vreau înainte de toate să-șt cunoască temeinic valorile locale, pentru a clădi pe ele viitorul, la eare au tot dreptul să privească cu încredere. Numărul viitor al revistei Hotarul ne va aduce textul tuturor acestor comunicări, astfel că vor putea fi citite eu răgaz și de cei eare n'au putut să le asculte. Unele din ele pot servi de exemplu șt pentru alte orașe ale noastre. Despărțământul nostru arădan nu îșt mărginește însă activitatea numai la oraș. Am amintit, în raportul nostru din anul trecut, de campania pentru întemeierea de cercuri culturale, pe eare a desfășurat-o eu atâta temeinicie șt succes. Ea a fost continuată în iarna aceasta. Dar eeea ee eonstitue un titlu de mândrie pentru munca în curs de desfășurare a organizației noastre arădane sunt cele patru școli țărănești, pe eare le-a inițiat în patru comune frun- tașe, unele eu colaborarea intelectualilor din Arad. Des- părțământul a dat instrucțiuni detaliate și a urmărit de aproape buna funcționare a acestor instituții. Concurs de coruri la Făgăraș. Țara Oltului este o co- moară etnografică. Dintre regiunile ardelene numai Ha- țegul îi poate sta alăturea, lată de ee ne bucurăm eă în fruntea despărțământului nostru din Făgăraș stă un om eu o mare iubire și o adâncă înțelegere pentru portul, eân- 52 tecul șt dansul regiunii, profesorul Vaier Literat. De ani de zile, d-8a strânge înir’o modestă cameră a liceului fă- gărășan, așezând eu sfințenie în lăzi, piese pentru un Muzeu Etnografie al „Astrel” loeale, pentru eare durere, nu gă- sește încă înțelegerea care ar merita-o. Ceea ce nu-l face însă să-șt ptardă nădejdea eă într’o bună zi oprejele, iile și eătrințele înflorite uor putea fi așezate într’un loeal po- triutt, seruind de mândrie făgărășenilor și de îndreptar pentru portul național al regiunii, tot atât de amenințat ea șt în alte părți. Dl Literat nu este îndrăgostit însă numai de podoa- bele trupului, et culege și eultiuă eu aceeași destoinicie și podoabele sufletului țărănese. Despărțământul condus de d sa ne a surprins aeum doi ani eu o foarte reușită școală de conducători de coruri sătești. Rezultatele acestei bineeuuântate inițiattue încep să apară. La 24 Ianuarie a. e. 8 eoruri sătești au nenlt la Făgăraș pentru a sărbători această mare zi prin cântecul lor. Fiecare a executat eâte 2—3 bucăți, iar la sfârșit s’au reunit într’un ansamblu de 300 de coriști, ansamblu țărănese de proporții necunoscute înainte de această regiune. Meritul lut și al pregătirii co- rurilor îl are dl prof. 1. Sandu... „Dar ce încântare ochilor pariatele costume și feluritele motiue șt îmbinări de eulori din podoabele hainelor — ne serie, abia stâpânindu-șl en- tuziasmul, prof. Literat”. „Am stăruit ea din toate satele să Dină coriștii în portul lor loeal, cât mai ueehtu șt mai au- tentic. Am atras stăruitor atenția tuturor satelor asupra părții de originalitate din costum șt m’au ascultat. Nu numai noi, Oltenii, am fost încântați revăzând varietatea și mân- drețea costumelor noastre de altădată, adunate la un loe, dar mai ales cei veniți din alte părți și streinii nu-și mat puteau stăpânii admirația”. Despărțământul a mal organizat un eielu de conferințe, cu personalități din diferite centre culturale ale țării. „Șoimii Carpațilop" este titlul unei noi reviste, al eărei întâi număr a apărut la Cluj în ziua simbolică de 24 Ia- nuarie. Ea este organul asociației al eărei nume îl poartă pe copertă. Un veehiu ideal al conducerii centrale a Șoi- milor se înfăptuește astfel, în formele sobre temeinice, bine 53 gândite, eu eare ne-a obișnuit această organizație în toate manifestările sale. Numeroasele articole șt cronici, clișeele și condtțttle tehnice în care apare acest număr o dovedesc cu prisosință aceasta. Ideologia, faptele și năzuințele Șoi- milor sunt lămurite în articole semnate de d-ntt Dr. luliu Moldouan și Dr. luliu Hațieganu (cele mai multe), Ttb. Spârehes, Dai. Pușcartu, Romul Vuia, Luerețta Dr. Opreanu, N. Săulescu. Ouidiu Comșia și alti colaboratori de seamă. Cei doi ierarhi ai Clujului aduc acestui început bineeu- tarea lor. „Este o datorie a conducerii centrale — spune Tribunul Șoimilor în „Cuvântul înainte" — ca să desuolte o concepție de uteată eroică șt o dispoziție spre fapte bune, energii pe cart urem să le punem în serviciul idea- lului național și să le Infiltrăm nu numai în sufletele Șoi- milor șl Șoimanelor, ei în sufletul tuturor fiilor acestui neam“... „Vrem ea această revistă să fie o inspiratoare pentru aflarea drumului adevărat, eare duce la ridicarea neamului prin forțele sale fizice, morale și Intelectuale". Revista va apare de patru ori pe an. Avem credința însă că ea va găsi un astfel de ecou în rândul miilor de Șoimi și ai admiratorilor lor, încât va trebui să-șl înmulțească numerele la cel puțin unul pe lună. O recomandăm cu toată căldura despărțămintelor șl cercurilor noastre culturale. Note clujene. Secțiile literare și științifice ale „Astrel". și-au inaugurat activitatea din acest an prtntr’un ciclu de conferințe asupra unor mart personalități șt probleme ar- delene, rostite de eătre membri lor în fiecare Miercuri în sala de conferințe a colegiului Academie din Cluj. După titlurile șt personalitățile cărora au fost încredințate, aceste conferințe promit să fie de o aleasă calitate. Oare n’ar fl bine ca organizatorii acestui ciclu să se gândească de pe acum la publicarea lor în volum? Secțiunea fementnă, condusă de d na Oh. Bogdan- Dulcă, șl-a inaugurat șt ea ciclul de șezători culturale pentru muncitoare șl servitoare organizate în fiecare Du- minecă după masă în sala Șeoalet primare „Avram laneu". Ele sunt precedate de un curs de 1 oră pentru analfabete. Atât șezătorile, cât șl cursurile se bucură de o mare frec- vență. 54 O aetluttate întrucâtva asemănătoare — deoarece se ■adresează acelorași straturi de jos ale populajlet urbane — desuoltă cercul cultural „Qh. Lazăr“ din cartierul „Fântâ- tânele", condus de dl docent Dr. Axente lancu. Șezătorlle lut culturale continuă șt în Iarna aceasta. Duminecă de Duminecă. Repetăm dorința noastră ea astfel de cercuri culturale de cartier să se întemeieze în toate orașele noa- stre mart. 55 Material informativ și cronici Mor ții Comitetului central. Au trecut la cele ueșniee ducând cu ei în vieața cea adevărată numai lu- mina ce-au aprins pe plaiurile tre- cătoare ale pământului, prepozilul lacob Popa și părintele Ștefan Ro- șianu. Acliuitalea amândourora sa desfășurat cucernic, modest, fără sgomot după buna tradiție biseri- cească a Blajului pe drumurile unei vieți morale fără de pată Preot ze- los și evlavios, sfetnic luminat, con- ducător înțelept și prevăzător, sincer iubitor al chemării sale bisericești și românești, lacob Popa a cinstit con- diția umană a vieții. Cu sufletul făurii pe meleagurile Ardealului, s’a desprins de finului Făgărașului în care în timpul răsboiului servise ca vicar, spre a urma trupele române în pribegie spre Moldova și a cu- noaște astfel într’un moment atât de dureros, inima celor care sufereau pentru Ardealul lui. S'a intors apoi mai convins de imperativul ideii na- ționale unice și vii pentru toți Ro- mânii. A fost o luminiță sfântă pe altarul neamului și al „Asociațiunii" pe care a servit-o cu râvnă în ca- drele Comitetului central. Părintele Roșianu trecut de ase- meni intru Domnul înseamnă o nouă și dureroasă pierdere pentru „Astra“ și în special pentru despărțământul Blajului, care a fost crud lovit în timpul din urmă. Pierderea părintelui canonic Ștefan Roșianu a venit doar după cea a lui lacob Popa, a lui Al. Lupeanu-Melin, a scriitorului tânăr eare a fost Panel Dan. In cadrul desp. Blaj, păr. Roșianu a activat nu mai puțin de 40 de ani. După răsboiu, i s’a încredințat chiar con- ducerea despărțământului în calitate- de președinte, fiind ales in 1925. Bătrân, împovărat de atâtea preocu- pări și boală, el cutreera apostoli- cește șalele județului ducând pretu- tindeni vorba și sfatul său. La ultima adunare jubiliară a ,,Aslrei“ la Blaj și-a dat din toată inima sprijinul său bunei organizări a serbărilor. Cu păr. Roșianu dispare un adevărat Nestor al „Asocialiunii“. Red. * Bustul Iui Coriolan Bredieeanu la Lugoj. La 31 Oetomorie 1937 s’a des- velit la Lugoj bustul tribunului bă- nățean Coriolan Bredieeanu, eu o solemnitate și un freamăt de senti- mente naționale, așa eum numai Bănățenii, știu să desfășoare, hnția- tiua se datorește distinsului preșe- dinte al despărfământului nostru din Lugoj — dl prof. Dr. Aurel Peteanu — și unui comitet de idealiști, eare au reușit să nemurească figura marelui luptător și s’o păstreze ueșnie pre- zentă între tinerii eleni ai liceului din localitate și mândrii lugojeni. Subliniem mișeați fapta de bronz a comitetului, eu atât mai mult eu cât ea s’a înjghebat și din străduințele conducătorilor despărțământului no- stru de acolo. al. d. * Agatha Bârseseu a împlinit 75 de ani. Șirele acestea e eu cale să apară în organul nostru de publicitate, acum, când marea artistă dramatică Agatha Bârseseu își serbează 75 de ani de vieață. Propaganda culturală, așa, eum a înțeles-o și o înțelege chiar și astăzi 56 aceea care a cucerit aplauzele celor mai de seamă scene din Austria, Germania, Franța, America șl Ro- mânia — trebue să fie aplaudată și de societatea „Astra”. eu atât mai mult, eu cât încă din copilărie, a petrecut Agatha Bârseseu prin ți- nuturile unde „Astra” aetiuează. Ca fetiță, la „Ursulinele” din Sibiu, mai apoi, ea artistă desăvârșită, în turnee prin orașele ardelenești, eu trupa germana „Bauer”, mai pe urmă în turneu eu trupe românești, entuzias- mând zeci de mii de spectatori, Agatha Bârseseu a îndeplinit un adevărat apostolat cultural, ridicând inimile, revanșând din plin valuri de eufonie eu voeea-i metalică, eu die- ția-i impecabilă, de dramaturgie înaltă. Repertoriul A. Bârseseu a fost tot- deauna din ee e mai alese. Directiva a primit-o dela aeel „Burgtheater” din Diena, teatru, a eărui istorie a însemnat ceva în evoluția bunului simț european. Ce a fost „Burgtheater“-ul? Mai bine îl va caracteriza fostul admi- nistrator general al „Comediei Fran- ceze" și scriitorul dramatic Emile Fabve, scriind, în 1926, când teatrul împlinea 150 de ani: „Sunt fericit de a putea trimite salutul „Comediei Franceze" „Burgtheater“-ului... In decurs de secole s’a prelungit acea- stă fraternizare armonică a celor mai mari două organizații teatrale ale lumii. „Burgtheater-ul și „Come- dia Franceză” au îndeplinit o operă într’adevăr națională”. Fostul director al teatrului „Ouure" din Paris,hugnb-Poe. seria tot atunci: „Burg“-ul! ee bogăție de viziuni țâș- nește pentru lumea teatrului din acest cuvânt: când a vorbit odată Bleo- nora Duse (marea artistă dramatică italiană) despre „Burg”, a numit tea- trul acesta teatrul model al Europei". Și pe seena acestui „teatru model al Europei” a îndrăznit fiica colo- nelului român din București Bâr- sescu, sora generalului, mort după> răsboiu, 1. Bârseseu — după ee ter- minase conservatorul de artă dra- matică din Diena, — să pășească, fără de nici o transiție, într’unul din rolurile cele mai grele, ea Hero, în piesa lui Grillparzer: „Hero și Lean- dru”. A doua zi temutul și severul eritie Speidel își încheie darea sa de seamă eu constatarea „Burgthea- ter“-ul și-a găsit norocul! să-l pă- streze bine!” 22 Noemvrie 1883! Ce cale trium- fală de atunci, prin zeci de orașe! „Am trăit într’adevăr o vieajă foarte bogată", serie A. B. în prea intere- santele ei memorii, „și am văzut multe, foarte multe. Am fost anturată de împărați și Regi, de Prinți și Ba- roni, de americani miliardari. Toți aceștia ea și publicul mare din ță- rile apusene și de peste ocean au admirat pe marea tragediană și mulți dintre ei au curtat pe... A. B., ono- rând-o eu daruri prețioase, dar mai mult decât acestea eu admira- ția și entuziasmul lor”. Artista a fost societară a „Burg- theater“-ului din 1883 până în 1880, apoi a plecat, din propria inițiativă, la Hamburg și în turnee nenumărate, sărbătorită ea o adevărată Regină, jucând în limbile : română, germană, franceză și engleză. „Dacă aș poseda o avere imensă — și regret eă nu o posed” — sus- pina A. B. acum câțiva ani, din lași, unde trăiește acum — „aș înființa pe socoteala mea o școala de teatru, absolut independentă și aș călători eu elevii mei, absolvenți, prin țară și prin străinătate, pentru a dovedi ee înseamnă adevărata artă și a 57 demonstra înțelesul acestor euuinte: „oameni bătrâni, moderni, ete.“,eare nu sunt deeât urmarea unei eronate judecăți, căcz nu există decât un sin' gur teatru, un teatru bun și rău, un teatru adeuărat sau fals\ Ce mare adeuăr în "constatarea aceasta din urmă! Un adeuăr tot atât da pre(ios și de adânc ea cel exprimat de uieneza, pe eare de sigur a eunoseut-o A. B. în anii pe- treeuli îti Diena, de scriitoarea Maria ■de Ebner-Esehenbaeh: „Un poet, un artist ar trebui să se roage să nu ajungă modern, deoarece ar putea ajunge astfel ne-modern“ .. A. B. a jucat în ..Maria Stuarl®, în „Gadg Maebeth“,în „Medea“,în „lphigenia“. Piese demodate pentru epoca noa- stră ? Un strop de amărăciune, la uârsta de acum, se strecoară și în „me- morii®. „Nu-mi rămâne deeât ea — ușurată — să pricesc în liniște nerecunoștința și răutatea ome- nească, eonsolându-mă singură : Tu singură ai urut așa, Agatha Bâr- seseu, poartă până la urmă propriul tău ealuar, căci toate au un sfârșit! "... Nota aceasta pesimistă am urea să nu predomine în zilele acestea laserbătorita artistă dramatică. Aibă mângâierea că a purtat o luptă fru- moasă, eu multe încingeți strălucite și că astfel a purtat o luptă frumoasă, estigiului unui adeuărat teatru. H. P.-P. * Muzeul regional al despărțământului Brașou și donatorul lui, dl Dumitru Z Furnică. Harnicul și urednicui de toată lauda despărțământ al „Astrel” Brașou a mai înerestat la răbojul faptelor de luare-aminte încă o faptă. Pentru aceasta și a ales ztua de 1 Decemurie 1037, după ce în aceeași zi, în 1936, își inaugurase o tipo- grafie proprie: a deschis primele trei săli ale Muzeului său regional: 1. Secția de monete și medalii — o însemnată donație a dlui Dumitru 2. Furnică; 2 Sala „Expoziția perma- nentă a cărții românești brașouene® și 3. Sala „Pictorul Mișu Popp". In mijlocul sălbaticii goane după aueri și eăpătuieli din uremurile noastre, î(t cade atât de bine să iai la eunoșiin[ă și de astfel de mani- festatii culturale și de aceea adu- cem prinos de laudă neprecupețită conducătorilor acestui ualoros des- părțământ, eare lucrează din greu, cu rezultate euidente. Perseueranța pe cărarea apucată este cât se poate de urednieă de aplaudat. Ținem să remarcăm aici dania prețioasă a bunului și mărini- mosului uegujător român, dl Dumitru 2. Furnică, adueându-i mulțumirile calde ale „Astrei“ centrale. Afle imi- tatori cât mai multi! Ca să seruească și altor despăr- făminte ea imbold, lăsăm să urmeze aici câteua însemnări, unele din fru- mosul discurs — dare de seamă, ținut la inaugurare, din partea pli- nului de râună secretar și biblio- ear al desp, Brașou, dl /. Colan lată criteriile de eare se lasă con- duși conducătorii la „Muzeul re- gional® : „Uoim un muzeu regional. Nu ne întindem dincolo de hotarele jinu- tulul nostru, deocamdată cel puțin, pentrueă nu uoim să facem greșala de a confunda muzeul eu un depo- zit general de lucruri ueehi, strânse din toată lumea Cel eare ua intra aici să știe eă ua afla specificul re- giunii noastre, un specific pe eare, 58 un muzeu central, într’o fără, nici- odată nu-1 va putea realiza eomplet. Etnografia ne va da material pen- tru eel puțin 6 săli Branul, Poiana- Mărului, Râșnovul, Seheiul, Săcelele și Buzaele în primul rând. In arheologie vom fi preocupați mai eu seamă de partea romană și castelul roman dela Râșnov va fi un început serios. Cartea brașoueană va fi aici și aici vor fi eărfile brașovenilor, chiar dacă n’au apărut în tipografiile noa- stre Cu (pictorul) Mișu Popp începem o seefie a artei plastice, iar prin darul ntât de bogat al dlui D. Z. Fur- nică, această seefie de monete și medalii eare lipsia Brașovului. Ve(i spune însă: daeă pentru în- ceputul de azi cele patru săli sunt neîneăpătoare, unde ueți putea rea- liza restul, un rest eare însemnează, totuși, un întreg? Noi punem problema deschis : aici, pe acest teren trebue să se clă- dească palatul eare va cuprinde, în faptă, tot gândul nostru¹*. * * Cine este donatorul Dumitru Z. Furnică ? Aeum are părul nins. Bra- șovean, din Seheii-Brașovulul, după ee a terminat patru clase reale la ueehiul liceu, azi „A. Șaguna**, a plecat la unehiul său, la Qalafi, unde a urmat eomerful. Prin 1876 era aju- tor contabil la o mare firmă din Bu- curești (de coloniale, delicatese și vinuri streine). Începând eu o leafă de 800 Lei pe an — după opt ani a ajuns la $000 Lei pe an. Prin 1884 era director-eontabil la vestitul restaurant lordaehe — apoi organtzatovul restaurantului româ- nesc la expozifia internajională, — din Paris din 1889. întors la Bucu- rești cumpără băcănia llieseu. In 1893 firma „La Furnică¹¹ are nume în București. Abia în 1018, când să- nătatea nu i-a mai dat voie, a pre- dat conducerea unui colaborator al său. Pe lângă munca aceasta istovi- toare dl Dum Z. Furnică a avut ră- gazul trebuincios să adune eu seum- pătate, să studieze, să publice do- cumente privitoare la eomerful și industria din Vechiul Regal, să serie studii ca: „Din istoria comerțului ro- mânesc, mai ales băcănia*, (1908); „Industria și desuoltarea ei în țările române* (prefafiată de dl N, lorga) (1928); „Documente privitoare la co- merțul românesc, 1483—1868* și „Că- lătoria lui Zenovie Hagi Constantin Pop la Paris și Londra, în anii 1826— 1827* (1931) și — recent — „Din tre- cutul românesc al Brașovului, do- cumente comerciale, 1745—1860*. A sprijinit și sprijinește din greu Biserica și Școala. A înființai la Bu- curești, Muzeul Camerei de Comerț și de Industrie — a fost totdeauna în fruntea listelor de binefacere. lată cum îl caracterizează secre- tarul despărțământului Brașov al „Astrei*¹, dl l. Colan, pe dl D. Z. Furnică. într’o zi am primit un pachet. Pe urmă a venit altul și altul și în- tr’o vară pe ușa bibliotecii noastre a intrat un om brun. Nu-l mai vă- vusem, dar după ne-mai-întâlnita omenie eare i se citea pe fată am înfeles eă este eel ee curând avea să fie, nu oficial ea astăzi, domnul Dumitru Z. Furnică, ei mai simplu, dat tot atât de apropiat și „Asfrei“ și mie: Nenea Dumitru. Și am stat de vorbă o lună întreagă, vara aceea și i-am mărturisit un gând ee ne rodea și omul, adevărat, n’a promis, dar de-atunei mereu-mereu au tot venit paehete dela București și tot 59 mai adânc a intrat în preocupările lui Nenea Dumitru gândul pe eare astăzi îl uedeji aieuea. In eei eâțiua ani de când ne știe, pasiunea unei vieți de negustor- cărturar, a venit aiei. Să uă spun eu eu câtă dragoste a adunat tot ee se vede în această sală și tot ee nu se vede: câtă grije a pus ea totul să treacă prin mâna speciali- stului, ea ceea ee ne dă să Jie stu- diat științific! Cum a căutat să com- pleteze colecția, astfel ea — tre- când peste diletantismul simplului colecționar — să ajungem la o operă serioasă eare să faeă cinste mu- zeului nostru! „Și să spun aiei, ea să se știe, cuvântul de întreagă laudă pentru d-na Elena Condurachi, singura fiică a dlui Furnică, donatorul, eare a în- țeles că opera tatălui, dincolo de oriee alte eonsiderafiuni, e bine, e frumos, e necesar să se faeă în orașul copilăriei tatălui d-sale! „Și să vă mai informez, brașo- veni, eă aproape tot ee-i aiei e cumpărat, e studiat pe cheltuiala marelui nostru donator? Că sunt lu- cruri rare de tot, pe eari putini le au în Jara noastră? Să uă mai spun eă ceea ee e în această sală se ridieă ea valoare de aproape 600,000 Lei ? „Comparați vremurile eu dania omului și veți avea mulfumirea să constatati, eă omul s'a ridicat mult deasupra acestor vremi El își în- scrie numele în istoria eulturală a Țării Bârsii și nimeni nu i-1 va pu- tea șterge. Darul va rămânea de-a- pururi să vorbească despre un om. In sala aceasta va străjui mereu chipul omului și cine știe daeă din loeul pe unde l-am pus noi azi, nu va vorbi și altor brașoveni, îndem- nându-i să-l urmeze. „Și pentrueă noi, „Astra“, nu-i pu- tem arăta altfel recunoștința noa- stră, i-am dat acestei prime săli de muzeu numele de: „Sala I. Dumitru Z. Furnică¹¹. H. P.-P. • Uniuersitatea populară a desp. Sibiu. Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul eă despărțământul sibian ab „Astrei“ de sub președențta d-lui inspector șeolar Siluiu Țeposu des- fășoară una din cele mai susținute activități pe toate domeniile. Inițiative din cele mai vii rodesc aci și de- parte de a se consemna în entu- ziasme de o elipă, se încheagă în adevărate institujii permanente. Așa se înfățișează cazul cu Universitatea populară a desp. Sibiu, eare fiin- țează de mai multi ani eu regulari- tate în cursul iernii, de două ori pe săptămână, seara când sbaterea muncii zilei a încetat, când sufletul meșteșugarului sau negustorului simte nevoia unei ridicări într’o altă lume departe de sgomotul ciocanului sau de hărmălaia de vorbe a cumpă- rătorului. S’au finul totdeauna un curs religios-moral menit să des- chidă zori de vis și priveliști ideale boltind acoperământul bisericii peste sufletele ascultătorilor, un curs de igienă grijuliu de sănătatea publică, unul de psihologie, altul de literatură, .un altul juridic, economic, educativ șl unul în sfârșit de istorie națională. Un program artistic organizat de școlile din localitate a creat confe- rințelor un eadru de bunăvoie și dispoziție. Un public numeros alcă- tuit nu numai din școlari, ei și — ceea ee e mai important — din târ- goveți, de cultură și stare mijlocie, umplu sălile Universității populare sibiene. Alăturăm mai jos programa cursurilor din acest an, spre a de- ștepta și în alte desp. nobila dorință 60 de a întemeia și ele o astfel de in- stitufle. I. Cursul religios-moral: 1. Miercuri. 19 Ianuarie a. e : „Bi- serica și unitatea sufletească a nea- mului". eonferinfă finută de A. Nanu, prof. la Școala Normală „Andrei Șaguna". Partea artistică executată de corul Academiei Teologice. 2. Buni, 24 Ianuarie a. e.: „Biserica ea factor național în trecutul nostru", conferință tinută de Gheorghe Maior, prof. la Școala Normală „Andrei Șaguna". Partea artistică executată de corul Academiei Teologice. 3. Miercuri, 261anuarie a e.: „Cum a știut Biserica neamului să-și crească fiii săi", conferință finută de Dr. Nieolae Tărehilă, prof. la Aca- demia Teologică. Partea artistică executată de corul Academiei Teo- logice. II. Cursul de igienă: 4. Luni, 31 Ianuarie a. e.: „Tuber- culoza" (eu proiectant), conferință finută de Dr. Lluiu lonașiu, medie primar, director la Spitalul de boli mintale. Partea artistieă executată de corul Șeoalei Normale „A. Șaguna". 5. Miercuri, 2 Februarie a. e.: „în- grijirea copiilor" (eu proieefiuni), eonferinjă finută de Dr. losif Stoi- ehifia, inspector general sanitar. Partea artistieă, executată de corul Liceului „Gh. Lazăr". IU. Cursul de psihologie: 6. Luni, 7 Februarie a. e.: „Despre igienă șt profilaxie mintală", confe- rință finută de. Dr. Gh. Preda, in- spector general sanitar. Partea ar- tistică, executată de corul Liceului „Gh. Lazăr". 7. Miercjuri, 9 Februarie a. e.: „Fo- loasele ce le poate aduce un dis- pensar neuro-psihiatrie", conferință finută de Dr. Gh. Preda, inspector general sanitar. Partea artistieă, exe- cutată de corul Academiei Teologice. IV. Cursul literar: 8. Luni, 14 Februarie a. e.: „Poefii români de astăzi", eonferinjă tinută de Alexandru Ditna, profesor la Li- ceul „Gh. Lazăr". Partea artistieă, executată de corul Liceului „Gh. Lazcr". 9. Miercuri. 16 Februarie a. e.: „Subiect rezeruat", eonferinjă finută de Beaierina Sănduleseu, profe- soară la Liceul de fete „Domnita Ileana". Partea artistieă, executată de corul Liceului de fete „Domnija ileana". V. Cursul juridic: 10. Luni, 21 Februarie a. e.: „Pe- riculozitate și pedeapsă", eonferinjă Jinută de Gh. Chiriae, procuror la Tribunalul Sibiu. Partea artistieă, executată de corul Șeoalei primare Nr. 1 de băieți. 11. Miercuri, 23 Februarie a. e.: „Confecționarea și interpretarea le- gilor", conferință ținută de Dr. Simeon Mitea, șef de seenieiu la primăria municipiului Sibiu. Partea artistieă, executată de corul Șeoalei primare Nr. 2 „Dr. C. Angeleseu". VI. Cursul economie: 12. Luni, 28 Februarie a. e.: „Va- loarea capitalului animal și impor- tanța lui pentru economia nafională", conferință ținută de Dr. N. Cristea, prim medie ueterinar al |ud. Sibiu. Partea artistieă, executată de eorul Șeoalei primare Nr. 4. 13. Miercuri, 2 Martie a. e.: „Cum putem mări produetiunea agricolă a fării, mai mult prin mijloace proprii decât prin inuestifii de nouț capita- luri", eonferinfă ținuta de Traian Sueiu-Sibianu, directorul seruieiului 61 agricol al județului Sibiu. Partea ar- tistică executată de corul Liceului Comercial de băieți. 14. Lur.i, 7 Martie a. c.: „Problema poporațlei", conferință ținută de Iulian Dumitru, profesor la Liceul Comer- cial de băieți. Partea artistică, exe- cutată de corul Liceului Comercial de băieți. 15. Miercuri, 9 Martie a. e.: „Negoț și meserie", conferință ținută de Ni- colae Martin, prof, uieepreșed. desp. jud. Sibiu al „Astrei". Partea arti- stică, executată de corul Ucenicelor 16. Luni, 14 Martie a. e : „Româ- nismul și cooperația", conferință ți- nută de Mina Grădinar, inspector al cooperației. Partea artistică, execu- tată de corul Reuniunii meseriașilor ro nâni din Sibiu. VII. Cursul de educație: 17. Miercuri, 16 Martie a. c.: „Edu- cație și neuoi soeiale", conferință ținută de Dr. Lueian Bologa, pro- fesor la Șeoala Normălă „Andrei Șaguna". Partea artistică, executată de corul Șeoalei Normale „A Șa- guna". 18 Luni, 21 Martie a e.: „Straja Țării și edueația tineretului", confe- rință ținută de loan Dragomir, secre- tarul desp. jud. Sibiu al „Astrei". Partea artistică, executată de corul Șeoalei primare Nr. 1 de fele „Re- gina Maria". VIU. Cursul de istorie națională: 19. Miercuri, 23 Martie a. e.: „Re- gele Ferdlnand", conferință ținută de 1. Popa, directorul Liceului „Gh. Lazăr". Partea artistică, executată de corul Liceului „Gh. Lazăr". 20. Luni, 28 Martie a e.: „M. Sa Regina Maria", conferință ținută de Elena Mihăileseu, profesoară la Li- ceul de fete „Domnița Ileana". Partea artistică, executată de corul Școalet Normale „Andrei Șaguna". 21. Miercuri, 30 Martie a. e.: „M. S. Regele Carol 11.", conferință ținută de loan Isac, profesor la Liceul „Gh. Lazăr". Partea artistică, exe- cutată de corul Liceului „Gh. Lazăr". * Planul de organizare a școalelor țărănești ale Regionalei Bănățene a „Astrei". De însemnătatea și rodnicia școlilor țărănești s’au convins mai de mult și despărțămintele Banatului, eare n’au fost de loc lipsite de acest nou și viu instrument educativ. De când s’a înființat Regionala „Astrei" însă, preocupările disparate au în- ceput a fi adunate într’un mănunehiu și privite din punctul de vedere al intereselor întregului ținut. O con- cepție de ansamblu s’a putut in- staura deci aleătufndu-se pentru șeoalele țărănești un plan de or- ganizare unitar pentru tot cuprinsul Regionalei. Bl prevede mat întâi lo- calitățile unde urmează a se înființa astfel de șeoale. La Oravița se des- chide o școală pentru femei șl alta pentru bărbați, la Orșoua pentru femei, la Lugoj pentru bărbați, la Belinț pentru femei, la Lipoua pentru bărbați, la Timișoara pentru femei, la Sânieolaul-Mare pentru bărbați (seria 11. a cursurilor dela Lipoua). Se fixează de asemeni numărul au- ditorilor și felul lor de recrutare. Vor fi 25—30 auditori, recrutați câte 2—3 de comună; îndeplinind urmă- toarele condiții: a) o bună reputație morală în comună, b) să aibă o gos- podărie proprie, c) o situație mate- rială cel puțin mijlocie, d) vârsta de 23—40 de ani. Cursurile vor dura o lună în două serii; una dela 10 Ia- nuarie—5 Februarie, alta dela 11 Fe- bruarie—1& Martie. Programa cursu- rilor cuprinde pentru bărbați: cul- 62 tură națională, cultură cinică, cultură agricolă, educație cooperatistă, igienă, educație morală și artistică; pentru femei: cultură națională, gospodărie casnică, cultură agricolă, țesut și brodat, igiena, educație morală și artistică, reuniuni femeiești Condu- cătorii se caută dintre elementele cele mai uit șl dinamice, conferen- țiarii dintre intelectualii eare știu să facă pe ascultători să trăiască cu- noștințele pe eare le împărtășesc. Planul de organizare al Regio- nalei Bănățene eu multă grijă al- cătuit, a și început a fi realizat eu șeoalele dela Granița, despre eare referăm în altă parte a acestei ru- brici. al. d. * 0 nonă școală țărănească la Ora» oița. Sub auspiciile regionalei „Astra Bănățeană*, despărțământul Granița de sub conducerea neobosită a prof. llie Rusmir și-a deschis la sfârșitul lui Ianuarie noile lui șeoli țărănești în fostul edificiu Nouae, proprietatea liceului „General Dragalina". Repre- zentanți ai autorităților împreună eu conducătorii au participat la ser- barea de deschidere. Vor fi două șeoale țărănești: una pentru țărance eu 28 elene, alta pentru țărani eu 28 eleni. Durata cursurilor: o lună. Despărțământul are a se mândri eu o nouă izbândă. Revista Regionalei Bănățene: „Lu- ceafărul*. Ca pretutindeni în noile tinute desrobite, în ultimii ani mai ales, o mișcare literară din cele mai oii a început să se înfiripeze din inițiatioa în special a tinerilor scri- itori de pe aeesle meleaguri. Aeti- uând mai întâi pe lângă revistele mai de seamă ee apăreau, ei s’au constituit apoi în Asociații menite să ofere un cadru mai larg și mai or- ganizat de aetiuitate. Așa s’au în- tâmplat lucrurile și în Banat, unde sentimentul mândriei regionale e mai: viu și năzuințele spirituale mat en- tuziaste. Revista în eare toată acea- stă sbatere a tinereții scriitoricești se oglindea, era „Luceafărul¹¹, eare timp de doi ant și jumătate apărea îmbelșugată de rod, eu nume de multecri necunoscute, dar pline de avânt, eu realizări ee dovedeau en- tuziasm pentru fapte creatoare. Cu un cuvânt, era în revista Timișoarei un zumzet de roiu de albine harnice, eare pregăteau modest, dar sigur mierea unei producții spirituale re- gionale. In urma întemeierii Regionalei Bă- nățene a „Astrei“, printr’unul din acele frumoase și înalte acte de în- țelegere între apostolii culturii, „Lu- ceafărul" și-a unit puterile-l tinerești eu cele ale „flsoeiațiunii" și a de- venit organul oficial al Regionalei. Nu a părăsit prin aceasta ueehtle lui preocupări literare. Ultimul număr de pe Noemvrie—Decemvrie aduce pe lângă lucrări doctrinare (Tra- ian Topliceanu: Necesitatea prima- tului spiritualității în Banat și Dr. losif Nemoianu: Problema genera- țiilor viitoare în Banat), versuri ori- ginale și mai ales o frumoasă re- coltă de culegeri populare adăo- gându-i apoi o parte oficială închi- nată cuvântărilor ținute la Adunarea Generală dela Timișoara și planului de organizare a șeoalelor țărănești din Banat. Am dori „Luceafărului" să oglin- dească mai mult activitatea despăr- țămintelor bănățene relevând faptele de cultură ee se produc acolo și numind pe oamenii eari jertfesc ne- eunoseuți pe altarul culturii. al. d. 63 Sectarii, roman de l. Agârbiceanu. Bd. „Cugetarea". Pr. 80 Lei. In harnica și româneasca editură „Cugetarea", a apărut zilele acestea noua lucrare a d-lui 1. Agârbiceanu, „Sectarii", un uolum de 360 pag. După „Răbojul lui s. Petru", e a doua scriere a autorului, în eare se descriu nouile morauuri de după unire, înstăpânite în vieața publică a României Mari. împlinirea idea- lului uechiu național prin unire, lipsa altuia nou, care să se Ji înstăpânit dela începutul unirii, iureșul dat de către cetățenii Statului național pen- tru acapararea bunurilor materiale ale uieții, au adus o decadență a moravurilor în multe domenii ale uieții publice, dar mai ales în cel politie. Partidele politice s’au douedit a Ji lipsite de idealism, oamenii înre- gimentați în ele, alergând numai după interesele lor personale. In chipul aeesta, societatea ro- mânească s’a sjășiat, s’a împărțit în bisericuțe. Oamenii s’au înduș- mănit în așa măsură încât, mai ales în orașele de prouineie, au rupt orice legătură de prietenie, zădărnicind orice acțiune de ordin cultural sau național. Clubul politie a crescut tipuri nouă de cetățeni, cari așteaptă totul dela partid când ua ueni la putere. Cli- entela electorală, eare nu mai cu- getă, nu mai muncește efectiv, a ajuns la o mentalitate sectară, de- clarând dușmani ai Patriei pe toți cei cari nu sunt sub același steag eu ei. Societatea românească, divizată în partide sectare, e descrisă în ultima lucrare a d lui Agârbiceanu, „publicul" românesc din orașul „Ză- vorâți". B o satiră socială, deși în partea cea mai mare a romanului, sunt zu- grăvite stările reale, atât de întri- stătoare pentru vieața publică ro- mânească din cele două decenii de după unire. „Sectarii" vor rămâne o zugră- vire a decadenței sociale la eare au contribuit în așa de mare mă- sură partidele politice. Tipurile de „sectari" descrise în volum, se plimbă prin toate ora- șele României și umplu cluburile politice. Lucrarea poate fi și o che- mare de revenire la stări sociale, de eare România are nevoe. Bibliografie. Arhiva, (lași) a. XLIV (1937), Nr. 3—4. Cultura Creștină, (Blaj) a. XVII, Nr. 10—12. „DaciaIstorică'¹, (Cluj) a. I, Nr. 1,2,3. Făt Frumos, (Cernăuți) a. XII, Nr. g__^2. Gazeta Cârtitor, (Ploești) a. IV, Nr. 9—12. 13—14. Gând Românesc, (Cluj) a. Nr. „Gregorianum", (Roma) a. XVIII, voi. XVIII. Hotarul, (Arad) a. IV, Nr. 9—11. înnoirea, (Arad) a. 1, Nr. 7—8, 9. Izuorașul, (Bistrița-Mehedinți) a. XVI, Nr. 10, 11-12. Neamul Românesc p. Popor, (Vă- lenii de Munte) a. XXV, Nr. 24, a. XXVI, Nr. 1—2, 3. Nepunhes nyeluunh, (Izeges) a. IX, Nr. 7—10. Plugarul, (Brăila) a. X, Nr. 11—12. Poetul, (Chișinău) a. 1, Nr. 1 (3). Ramuri, (Craioua) a. XXIX, Nr. 9-10. Revista Teologică, (Sibiu) a. XXVIII, Nr 1, /. „Reuue de Transilvanie", (Cluj) a. III, Nr. 4. România aeriană, (București) a. XI, Nr. 12, a. XII. Nr. 1. Satul, (București) a. VIU, Nr. 85, 86. Scoală Țărănească, (București) a. T. Nr. 12. Sic Cogito... (Cluj) a. Vil, Nr. 12. Solia, (Rebrișoara-Năsăud) a. 11, Nr. 7—10, 11—12. Timpul Provinciei, (Arad) a. 1, Nr. 12, 13. Vatra, (Craioua) ’a 111, Nr. 2. Vieața Basarabiei, (Chișinău) a. VI, Nr. 12. Vieața Biterarâ, (București) a. XI, Nr. 13. Calendarul dela Blaj, 1938. 64