106844 TRANSILVANIA BULETIN de TEHNICĂ A CULTURII * >■ ■. , Nr. 1 Biblioteca Unîverc•- '.j F»;4in«ni I. din CL'JJ- E .. .... HLAiX LEGAL. ANUL 68 IANUARIE-FEBRUARIE 1937 SIBIU 106844 Anul 68. Ianuarie—Februarie 1937. Nr. 1. TRANSILVANIA (Buletin de tehnică a culturii.) Edueafia femeii de Alexandru Nicolescu, Mitropolit de Alba lulia și Făgăraș. In cartea canonicului Franeesco Chiesa „Alle donne cristiane “, am eetit următorul episod din uieața marelui Napoleon: într’o zi, într’o eonuersatie eu generalii armatei sale, veni vorba despre educația copiilor. Când trebue să înceapă ea? întrebă împăratul. Unul răspunse: la 14 ani, pentrueă atunci începe copilul să fie capabil a se guverna pe sine. Un altul: la 7 ani; pentrueă atuncia se câștigă uzul rațiunii. Un al treilea: la 3 ani, fiindcă atunci copilul este capabil de a fi educat. Al patrulea: eu cred eă de când copilul e în fașe, mama trebue să înceapă a-l eduea bine. Un al cincilea: chiar și înainte de a vedea copilul lumina zilei trebue să se aibă în vedere multe griji și aten- țiuni, earl au mare importanță în creșterea sau educația copilului. Napoleon își rotește privirea în jur pe la toți, spre a vedea dacă cineva ar vrea să ia cuvântul. Toți se uită la el, cerându-i părerea, tară el: „Cred eă nu a nimerit-o nici unul: educația copiilor trebue să înceapă, douăzeci de ani înainte de a se naște el, cu educația mamei". Înțelepte vorbei Aeeste considerente îmi vin în minte eând mă gândesc la eforturile atât de lăudabile ale „Astrei¹* noastre pentru a da mamelor poporului român o bună educație In școlile țărănești ce s’au înființat, sub auspiciile sale, în diferite părți 1 1 ale Ardealului, bunăoară în Brașov (despre programul eăret șeoale din urmă serie atât de frumos doctorul Căliman, în „Transilvania*, Nr. 5, anul 1S36). Acolo se îmbrățișează, în cadrul cursurilor, toate problemele gospodăriei casnice, problemele de igienă, cultivarea cântecelor, jocurilor, obi- ceiurilor noastre naționale, portul nostru național, atât de minunat șt o seamă de alte probleme, atât de importante pentru economia noastră națională șl eul specific al nea- mului. Se dă atențiunea cuvenită șt problemei morale șt religioase. Șl nu se putea să fie altfel, atunei, eând morala șt religia sunt organie concrescute eu firea poporului ro- mânesc. Eu, ea ierarh al Bisericii naționale, nu pot decât să mă bucur de atențiunea ce se aeordă religiei șt moralei șl să îndemn chiar pe eei ee eondue destinele acestor școli țărănești, să dea problemei din urmă o atențiune din ce în ee mai mare. In cele următoare, mă voiu nizui a da câteva sugestii celor ee se angajează la înfățișarea importanței religiei șt moralei pentru mamele sau viitoarele noastre mame ro- mâne, în eadrul numitelor școli țărănești. Să le aducă aminte profesorii, înainte de toate, ma- melor sau viitoarelor mame, de fraza apostolului: „Că și când eram la voi aceasta am poruncit vouă, ca dacă nu va cineva să lucreze, ntei să mânânce* (Tesalonleeni, ll., 3, 10.) „Și bine este omului eând va ridica jugul în tinere- lele sale* (Plâng, lerem. UI., 2?.) Să le ineulee deci datoria mamelor, premergând ele, firește, eu pildă bună, de a-și deprinde fetele să măture casa, să șteargă praful, să spele vasele și rufele, să petecească hainele, să țte în ordine toate în casă, să nu stea o clipă neoeupate. Hărnicia fe- rește de multe primejdii, odrăslește modestie și seriozitate, cruță multe spese, scapă de mizerii. Fetele să-șl aibă câmp de activitate în casă, în curte, în grădină, la câmp, fiind ferite a-și găsi mângâiere prin vecini, pe la șezători jocuri sau — daeă se duc — să fie sub controlul perma- nent și sever al mamet sau punându-le sub supravegherea persoanelor de încredere șl crotndu-le un timp fix șt o- limită severă. 2 Cea mat frumoasă podoabă a fetelor, ca șt a mamelor olitoare, este castitatea, apărată de pudoare, înconjurată de dorul de solitudine sfioasă, de dragoste de casă șt de părinți. Să le ferească deet mamele șt să se ferească ele eând uor deuent mame, de contactul eu persoane corupte, de lecturi nesănătoase, de legături eehiuoee șt ușuratice, fie eu persoane de același sex, fie eu persoane de alt sex. Am zis că pudoarea este cea mai bună apărare a casti- tății, de aceea se uor feri, tata și mama, de orice cuuănt sau gest alunecos și nepotriuit, păstrând regula onestității șt a modestiei, mai ales în ee prluește culcușul copiilor. Să nu se utte eă una din însușirile de frunte ale vi- itoarelor mame este cumpătul șt sobrietatea, prin ceea ce înțeleg nu numai înfrânarea în mâncare șt beutură, ei și moderația șt simțul de măsură în îmbrăcăminte șt spesele de orice sotu, fitnd mulțumite eu starea șt condiția proprie, fără de a pizmui pe alții. Le uor înuăța deei mamele să nu fie lacome la mâncare, să nu râvnească la lucruri ex- chistte, bomboane dulcețuri, ete. Le vor învăța la modestie, în port șl îmbrăcăminte, fără de a râvni la prea multe zorzoane. Ambiția șl imitarea cu orice preț a suratelor mat înstărite sau mat vanitoase, daeă e deplasată undeva, e deplasată act. Câte căsnicii nu se ruinează pentru mania de a fi la modă, încuibată șt în satele noastre 1 Cum nu se strecoară moda factice dela orașe șl în satele noastre, înventnându-le atmosfera curată 1 Nu uor neglija eei ee condue destinele școalei țără- nești să șt aducă aminte că ascultarea este una din eele mai esențiale virtuți creștinești. „Ascultați de mat marii voștri și vă plecați lor“, zice Apostolul către Durei, XIII, 17. De sigur de aeeea zice Apostolul către Efezent (VI, 1): „Fii, ascultați pe părinții voștri întru Domnul, eă aceasta este eu dreptate". Ascultare oarbă, dar nu de frteă, ei pentru conștiință, fiind aceasta eu dreptate, eum remarcă Apostolul. Este școala cea mat bună, mai ales pentru vi- itoarele mame, pentru ea la rândul lor să știe asculta șl să se supună autorității soțului lor cu care se vor lega, pe vteață, pe moarte. Nu zice Scriptura : „Și la bărbatul tău întoarcerea ta șt el te va stăpâni", Gen. IU., 16". Această 3 1* stăpânire a bărbatului, oricât de domoală și blândă ar fi, orteât de delicată atențiune i-ar da el soției sale, fără spi- ritul ascultării ua fi intolerabilă. Luna de miere treee ea fumul, se risipește în uânt mai eurând deeât s’ar crede șt ulne proza, proza fadă și searbădă a uieții, cu lanțul obo- selilor, a plictiselilor, a neplăcerilor, a greutăților, fie din partea soțului, fie din partea socrilor, eu eari eventual trăiesc împreună și atunci șeoala aspră a ascultării în eare a fost crescută soția ea tinără fată, îi ua prinde de mi- nune. li ua fi talismanul, eare o ua seoate la liman neîn- uiforat, de mântuire. Iluzia eă omul e liber șt stăpân pe faptele sale, este o Iluzie, ca toate iluziile. Cel ee urea să fie liber și independent apucă eâmpli, ea șl ealul fără frâu și își frânge gâtul. Libertatea noastră, calitatea cea mat nobilă a libertății noastre, este de a ne supune liber, de bună uote — aei intră în funcțiune libertatea, — legii lui Dumnezeu, chezășia eea mat sigură a noastră, sprijinul eel mai puternie a folosirii eoreete a libertății uoințet noa- stre, eare — dacă nu ține cont de norma euangelieă — deuine desfrâu, se preface în libertinaj. Li se ua atrage atențiunea mamelor sau uiitoarelor mame că soarele familiei este pacea. Pacea este temelia oricărei prosperități familiare; împiedecă neînțelegerile, calmează spiritele, îmblânzește durerile tneuitabile ale utețit, ușurează crucea; naște compătimirea sinceră, multiplică pildele bune șt e mijlocul eel mai efteaee de a reînălța starea financiară a casei. Unde stăpânește pacea, pă- rinții sunt respectați și ascultați, cei bătrâni cinstiți, cei bolnaut au îngrijirile eele mat grijulii. Frații și surorile, soacrele și nurorile se iubesc șt se ajută împrumutat. Iar persoanele de serulelu nu contenesc eu laudele când uor- besc de stăpânii lor. Dacă raiul poate auea ure-un ecou pe pământ, îl are, de sigur, în sânul familiei, unde stăpâ- nește pacea. De aeeea ne-a adus Isus Hetstos la nașterea Sa acest bun, mat prețios deeât toate bunurile: pacea. Dar pacea, să ne aducem aminte, nu se poate fără dragoste. Ea fântânește dtn dragoste. De unde izuoresc anumite izbucniri, răbufniri sau în- flăcărări ulolente, cart termină într’un potop de injurii șl 4 blesteme și în seene, eari răstoarnă toată casa ? Din lipsă de dragoste. Dacă eutare femele ar fi știut să închidă ochii, să-șl înfrâneze limba, să răspundă eu o vorbă dulee și afectuoasă, foeul s’ar fi stins șt totul s’ar fi terminat. Ci ea a voit să riposteze eu tot prețul, să învingă ea, să aibă ea ultimul cuvânt să scoată ea limba de o poștă dacă celă- lalt a scos-o de un eot șl atunci s’a ajuns unde s’a ajuns și vieața familiară este un iad anticipat, unde este un foc nestins și serâșntrea dinților. In anume familii nu zărești un surâs măcar, un cuvânt dulee, un aet de bunăvoință și gentileță; acestea sunt pentru cei streini. De aet derivă dușmăniile perpetue, fuga de easă șt necredințele grave, ale unuia sau ale ambilor soți. Trebue să se pună în practică, din bună vreme, din tinerețe, porunca dragostei: să iubești pe de-aproapele tău ea pe tine însuți. Sfânta Moniea și-a desarmat soțul păgân, pe Patriciu, om de o rară violență, prin spiritul dragostei, eare știa să-și pună pază guret șt ușă de îngrădire împre- jurul buzelor sale. Șl suratelor, eari îl eereau cheia tainică a traiului bun dintre ea șt soțul său, le indica înfrânarea limbii, spunând să îneeree și ele în căsnicia lor șl vor vedea rezultatele fericite. Ei da: pentrueă: „Dragostea îndelung rabdă, se mi- lostivește, dragostea nu pizmuește, dragostea nu se îndă- rătnicește, nu se trufește. Nu se poartă eu necuviință, nu caută ale sale, nu se întărită, nu gândește răul... toate le sufere, toate le erede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă... “ eum zice, atât de frumos, Apostolul neamurilor, la l. Co- rint. 13, 4 ș. e. I. Cuvinte de aur, eari nu se pot repeta îndeajuns. Dra- gostea deci o va faee mai ales pe viitoarea soție să câ- știge acel spirit de jertfă, eare te faee să iei eu plăcere asupra ta erueea necazurilor, știind eă cel dintâi, eare a purtat Crucea fără de a murmura, a fost însuși Ftul lui Dumnezeu. A purtat-o de dragul nostru, ea să ne mântuiască l Ng-șl vor uita, în sfârșit, educatorii noștri să amin- tească elevilor lor că, în definitiv, începutul înțelepciunii este „frica Domnului*, cum ne învață Pildele lut Solomon, l., ?. Iar sub noțiunea de „friea Domnului*¹, eare este cuvântul 5 de ordine al oricărei educații morale, se înțelege, cum ne tâlcutește Filllon, întreg ansamblul datorlnțelor noastre față de Dumnezeu, cultul Intern șt extern dumnezeiesc. Să ne învățăm deei odraslele noastre, mai ales pe viitoarele mame, educatoarele viitoare ale familiei, eă toată filosofia vieții este în a te supune lut Dumnezeu șt poruncilor Eui. El Stăpânul, noi slugile. El a-toate-stăpânitorul, iar noi bieți viermuleți ee ne tîrîm în țărână. Datori suntem deei a-l aduce cult intern șt extern, a ne ruga Lui, a participa la slujbele dumnezeiești, a-E proslăvi în cântări de laude și a-E preamări prin vteața noastră curată. Căei prin aceasta l se sfințește numele, prin aceasta li vine împă- răția pe pământ și se lățește în noi: mădularele vii ale împărăției; prin aceasta l se împlinește vota pe pământ, ca și în cer. Toată vteața creștinească se rezumă, deci, în frica Domnului, suprema înțelepciune a vieții. Cel ce sunt pătrunși de această frică salutară a augustei majestăți dumnezeești, ll au pe Dumnezeu pururea înaintea ochilor, îi văd prezența în toate actele și faptele vieții. Aceștia se ntzuiesc a studia cu asiduitate Scripturile: manifestarea pi- păită a voințit lui Dumnezeu, a vrerii Sale sfinte și epopeea cea mai grandioasă a dragostei lut Dumnezeu față de noi, ce culminează în istoria, vteața șl moartea și învierea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și minunatele Sale înfăp- tuiri pentru fiii oamenilor. Frica Domnului, deci, frică reverențială de fii și nu de sclavi, care rezumă întreg ansamblul datoriilor noastre față de Dumnezeu, trebue să fie alfa și omega educației morale, pe eare o dau conducătorii școalelor noastre ță- rănești, mamelor sau viitoarelor mame ale poporului no- stru românesc. Cu această din urmă idee, aș fl ajuns la sfârșitul meu, care voia să dea numai câteva sugestii celor ce-șt iau sarcina nobilă să se îngrijească de laturea morală și reli- gioasă a programului școlilor țărănești. De votu fi servit cu ceva și eu cauzei ee-i animă pe conducători, mă uoiu bucura din tot sufletul meu. Mt-am împlinit șt eu o mică parte din misiunea ce-mi incumbă ca Păstor al sufletelor. 6 Figuri și fapte pilduitoare, din treeut. Manifestul reuoluționar dela 1885 'Conferință rostită în fața Maiestății Sale Regelui Carol 11. și a Măriei Sale Marelui Voeuod Mihai, Moștenitorul Tronului, în ședința festioS a Secțiu- nilor știinfifiee>literare ale „Asoeiațiunii*, din prilejul adunării generate publiee ținută la Blaj, în silele de 20 -21 Septemurie 1936 de Alex. Lapedatu, Președinte al Academiei Române. De eând Qh. Eazăr, trecu Carpații să întemeieze în- vățământul național în Țara-Româneaseă șt Qh. Asaehi chemă, în același scop, pe eei dintâi profesori români ar- deleni la lașii Moldouei, ■ — de atunci, timp de un secol, șiruri neîntrerupte de intelectuali români de dineolo de munți, din Ardeal, Banat, Crișana șt Maramureș, au treeut, an de an, pe urmele și după pilda lor, în „țară“, eum nu- meau ei patria-mumă, să îndeplinească funcțiuni culturale de eare era atâta trebuință aci ea ’n orice Stat în plină șt aetiuă organizare șt desvoltare națională. Rolul pe eare acești eărturart ardeleni l-au îndeplinit — ea profesori, profesioniști liberi și publiciști — în fostele Principate și ’n vechiul Regat este eu adevărat grandios, iar numărul lor eu adevărat impresionant. Căei în afară de eet ee șt-au închinat rostul lor învățământului de acasă, de eet ee s’au dedicat misiunii clericale și de puținii ee s’au putut menține în profesiile libere și în presa națională, îneolo, tot ee poporul român din Daeta superioară a putut da, vreme de un veae, ea elemente de progres eultural, a trebuit să treacă munții dincoace, să-șl eaute azil șt eon- dițtuni mai prielnice de traiu. Evident, ceea ee-t mâna pe acești oameni încoace, pe eăile pribegiei șt ale disțerărit nu era numai necesitatea de a-ș> câștiga șt asigura flecare o situație materială, ei, în aeelaș timp, o parte de ideal; dorul unei vieți naționale libere șt nestingherite întru îndeplinirea năzuințelor lor su- fletești. Căci ei au fost campionii cei mat activi șt devotați* ? nu numai ai idealului eultural, ei și ai celui politie al nea- mului — ai „daeo-românismului", eum, în geneve, era numit aeest ideal. Iar pentru aceasta, nu militau numai intelec- tualii de peste munți, ei și ceilalți frați ai lor ueniti în țară, să se afirme și valideze în uteata economică. Mărturia pe eare agentul polon în Țările Române — IDorontez — al revoluționarilor Principelui Adam Czar- toryshi ne-a lăsat-o în această privință este foarte carac- teristică și prețioasă, întru eât el prezintă pe acești din urmă, ea și pe intelectualii ardeleni, ea cei mai conștiin- cioși și apvigi propagandiști și luptători ai unității române integrale. Și aceasta la 1838 adică în epoea eând de abia se înfiripa, în formulele concrete șt precise de mai apoi, postulatele politice naționale ee stau la baza constituirii șt desvoltăvit Statului unitar român de astăzi. „Ardelenii eari vin aci ea profesori șl ea negustori — serie Woroniez — sunt eel mai vajnici propagatori ai ideii unității naționale. Ardealul — continuă el — strâm- tovat în desuoltarea sa națională, vine în întâmpinarea Ro- mânilor cari au o situațiune ceva mai bună. Ardelenii per- secutați de Unguri și de Austrieci, vin în Țara Românească, unde înrâurirea lor e foarte mare, grație culturii lor mai alese și spiritului lor mat activ". (P. P. Panaiteseu, Planu- rile lui loan Câmpineanu pentru unitatea națională a Româ- nilor. Cluj 1924, p. 8). Negreșit, eu eât starea de spirit a societății române din fostele Principate se impregna de necesitatea reali- zării postulatelor naționale șt eu eât puterea șt prestigiul politie al noii Românii se afirma, eu atât propaganda șt lupta Românilor ardeleni — intelectuali șt negustori — se întețea și întărea. In mijlocul lumii din țara veche, ei fură șt rămaseră fermentul de căpetenie al ideii politice de uni- tate românească. Nu este școală secundară sau superioară în vechiul Regat în eare cărturarii ardeleni să nu fi pro- fesat, în permanență, idealul național. Șt nu este oraș în care ei să nu fl fost priviți de concetățenii lor ea apostoli ai acestui ideal. Amintirea lor, ca atare, este și astăzi îneă vie și stă- ruitoare în sufletul celor ee t-au apucat sau i-au cunoscut 8 măcar dtn relatările urmașilor. E suficient să citească bunăoară cineva monografia pe eare răposatul Episcop al Hușilor, laeob Antonouiel, a consacrat-o lui loan Popeseu (Bârlad 1927), întemeietorul șl organizatorul învățământului național din Bârlad, ea să vadă ee suflete mari, eroice, de idealiști jertfltori, au fost acești minunați oameni. O mo- nografie asupra lor este absolut necesară. Căet numai prin o asemenea scriere se va putea pune în evidență rolul covârșitor pe eare l-au îndeplinit și serviciile imense pe eare le-au adus cauzei naționale întru pregătirea și reali- zarea unității noastre politice. In vieața publică a țării acești cărturari ardeleni au fost și au rămas înainte de orice Români, luptători, pe toate căile și prin toate mijloacele, pentru idealul naționaL De aeeea îi găsim în toate societățile întemeiate ea instru- mente ale acestui Ideal, cum și pretutindeni unde era o acțiune pentru promovarea lut. Refractari hotărîți al cu- rentelor sau doctrinelor politice, sociale și culturale, eare excludeau din preocuparea lor ideea națională, et nu au luptat deeât pentru Ideile liberale, democratice și naționale ale timpului. De aceea s’au bucurat de marea încredere și simpatie a reprezentanților acestor idei, cari le-au deschis toate eătle ascensiunilor în vieața publică a României. In schimb, în politica oficială a Statului român nu s’au amestecat, decât în măsura în care erau îndreptățiți să o facă ea cetățeni șt ea purtători de demnități ori de răs- punderi în structura șt organlzațtunea sa. 0 singură dată au încercat să forțeze lucrurile în această privință, să meargă înaintea însăși a destinului istoric. E acțiunea re- voluționară de acum o jumătate de veac, eare faee obiectul acestei comunicări șl pe care, cu bunăvoința și îngăduința d-voastră, volu încerca a o expune în cele următoare. 1. Lumea românească din Capitala țării, în special Ar- delenii Stabiliți aci, trăiau, în vremea aeeea, înte’o continuă agitație națională. Ea 1882 se fondă societatea naționalistă „Carpațir. Peripețiile prin eare trecu înființarea acestei societăți arată. 9 mai bine ea orice, starea de spirit de eare vorbeam a Ar- delenilor din București. Căci, ca să vădească public ca- racterul ei, hotărîră să o numească „Iredenta română”. La intervenția de sigur a unor factori eu răspundere, se schimbă numirea în „Carpațtt” — simbol al unității române. Se știa însă că este societatea iredentistă a Românilor ardeleni din țară, eari, însuflețiți pentru scopul ee urmărea, fondară, îndată, filiale ale ei în toate centrele în eare ace- știa se găseau în număr mat mare și eu stare mai bună — Brăila, Galați, Ploești, ete. Sfințirea steagului societății dădu loe la o impresio- nantă manifestație națională. Negăsind niei o biserică în eare să se facă această solemnitate, Carpatinii se duseră în sala Orfeu, unde, sub președinția venerabilului avocat șl publicist bănățean, fost membru al acestei Academii, Dasile Mantu și a înflăeăratelor sale euvlnte. se îndeplini actul sfințirii, eu un ritual, eare amintește — serie cano- nicul loan Georgeseu (Școlile din Blaj, în Boabe de Grâu, București 1933 [a. IV, Nr. 6], p. 349) — ceremoniile dtn catacombele primelor veaeurl creștine: membrii, doi eâte doi, trecură pe sub steagul tricolor, făeându-șt semnul eruett și sărutându-1 eu înfiorare cutele. La 1883 se produse intrarea noastră în lagărul pute- rilor eentrale ale triplet alianțe, prin tratatul eu Austro-Un- garia. Evenimentul provoacă o mare decepție printre Ro- mânii ardeleni cari vedeau în acest tratat piedeea de că- petenie a realizării mai apropiate a idealului lor național. La 1884 serbarea centenarului lui Horla, interzisă în Un- garia, s’a putut faee la București numai după multe și ne- plăcute incidente eu poliția, eare avea ordin să suprave- gheze ea nu cumva să se producă demonstrațiuni ostile la Legațtunea Austro-Ungară. In fine, la 1885, anul în eare suntem, se înfttnță în sprijinul politicei de maghiarizare a Statului unguresc, Kultur-egylet-ul ardelenesc, faimoasa societate Etnhe, pentru desnaționalizarea elementului ro- mânesc de peste munți. Toate aceste fapte și întâmplări erau de natură să tur- bure și să agite conștiințele și sufletele românești, cu de- osebire ale tineretului ardelenesc din București și ale celor 10 ee stmțeau la fel eu el. Acel ee se puse tn fruntea agita- ției era un fost eleu al șeoalelor din Blaj, atunet student la Universitatea din București și redactor la presa națio- nalistă dtn Capitală, bine cunoseut șl mult iubit în cercu- rile eompatrioților pentru fanatismul său național și pentru darul eu eare știa să anime se pe toți, eu cuvântul șl eu scrisul său, pentru cauza Românilor robiți stăpânirii un- gurești — Gheorghe Seeășanu. Fire independentă și hotărîtă, pe dată ee trecu în țară liberă, înțelese să se pună, eu toată ardoarea șl vigoarea, în slujba națiunii sale» militând, activ și intens, pentru li- berarea fraților de aeasă, pentru apărarea lor de maghia- rizarea de eare erau amenințați. Spiritul său conspirator și revoluționar, de eare dăduse dovadă îneă la Blaj, prin legătura secretă făcută eu colegii săi de clasă pentru ser- barea de 3/15 Mai, avea să se manifesteze, de sine înțeles, mat eu seamă aet. Căci, priceput și energie organizator, puternic și ire- zistibil animator, el este întemeietorul Soe. „Carpați“, el port-drapelul Românismului revoltat în presa dtn București, — mat întâi la „România Liberă", apoi la p'ropriul său ziar „Unitatea Națională", — el organizatorul serbării pentru comemorarea centenarului revoluției lui Horia, eu un ră- sunet atât de puternic în țară, serbare la eare se puse bazele unui partid al iredentei române și tot el autorul ideii publicării și răspândirii unei proclamațluni revoluțio- nare eu prilejul constituire! Kultur-Bgylet-ulut la Cluj, în August 1885, ca un răspuns dezesperat la intențiile Ma- ghiarimii ardelene de a nimici ființa națională a neamului românesc transcarpatin. Ideile sale Iredentiste și acțiunea sa revoluționară erau de altminteri bine cunoscute, de sigur chiar șl în cercurile oficiale, din broșura pe care o publicase eu un an mai înainte sub inițialele numelui său 3. S.: Românii de peste munți — câteva chestiuni de actualitate (București, Tip. St. Mlhale^eu, 1884), — broșură, în eare, după ee descrie sl- tuațlunea grea a acestora, în constatări șt cuvinte impre- sionante și arată ce este a se înțelege prin „rezistența pasivă", el preconizează, ca mijloc de mântuire, educația 11 revoluționară, în familie, în școală, în societate, pretutin- deni șt, firește, la capăt, revoluția însăși, eare trebuia sus- ținută de ardelenii imigrați în tară șl de frații de aci, eu toate puterile șl prin toate mijloacele, ea singura ee mal putea salva soarta neamului de aeolo. In toate lucrările sale, Gh. Secășanu fu secondat de Gh. Oeășanu, absolvent al Liceului român dtn Brașov șt student șt el la Universitatea din București. In desăvârșită comunitate de credințe șt sentimente, ambii se legară printr’o strânsă și intimă prietenie șt colaborare. De aceea îi în- tâlnim mereu împreună, la toate manifestatiunile naționale — la „Garpațt“, în presă, la serbarea centenarului revo- luției lui Horia șt la redactarea proclamației revoluționare de eare am vorbit și ai cărei autori s’au mărturisit de în- dată ee s’au pornit cercetările pentru aflarea lor șl stabi- lirea răspunderilor. ll. Proelamațiunea aceasta avea să fie, în intenția auto- rilor, eum am spus, un răspuns dezesperat la politica de maghiarizare a Statului ungar șt a națiunii maghiare. In adevăr, politica sistematică a Statului ungar pentru des- naționalizarea elementului românesc de peste munți îneepe în jurul anilor 1880. Ea este în directă legătură eu ascen- siunea politică a României. Căet numai după ee aceasta își câștigă independența și se proclamă regat, — numai atunci Ungurii văzură, în aceste evenimente, de natură a consolida și a asigura desvoltarea viitoare, în sens na- țional, pan-românese, a noului Stat dunărean, un pericol pentru veehtul lor Stat milenar, prin afirmarea crescândă a veleităților iredentiste ale populației sale șt prin tendin- țele centrifugare, asemenea crescânde ale Românilor ee se găseau sub stăpânirea Coroanei Sf. Ștefan. Șt numai atunei se ivi, pentru dânșii, necesitatea unei politice siste- matice de maghiarizare a acestor Români prin desnațio- naltzare forțată, violentă. Nu e, de sigur, momentul de a urmări întreagă această politică, dela legea pentru maghiarizarea învățământului primar din 1879 până la faimoasa zonă culturală a Con- 12 telul Apponyt din 1918, ea să douedim eă, în adevăr, ascen- siunea României, prin consolidarea poziției sale ea Stat național și prin prestigiul ee-și câștigă an eu an în eon- eertul puterilor din sud-estul Europei, a auut, ea urmare, o serie întreagă de măsuri, eare de eare mai draeontee, pentru desnaționalizarea elementului românesc de peste Oarpați, spre a împiedeca, daeă se putea, fatalitatea unirii lut eu patria-mumă. E suficient să arătăm eă în seruieiul aeestei politice se puse Imediat șt societatea maghiară, stimulată șl sus- ținută, moral șl material, tot de Stat. Astfel, în Ardeal, unde se considera eă pericolul e mai mare și unde deei trebuia lucrat mat intens șt eu rezultate mat grabnice, se puse la cale înființarea unei societăți culturale maghiare, al cărui scop, după program, după declarațiile conducătorilor șt după comentările presei, era desnațtonallzarea elementului românesc sau, în formele eufemistice ale conducătorilor ei, readucerea la matcă a elementului maghiar romanizat. Este faimosul „Erdâly maggar Kultur-egylet“, prescurtat Emke, eare trăiește și funcționează și astăzi. Constituirea aeestei societăți, a elasei conducătoare maghiare din Ardeal, adică a asupritorilor direeți al po- porului nostru de acolo, provoacă o mare indignare șt revoltă, care, neputându-se manifesta peste munți, în Ar- deal, se manifestă eu atât mat puternic dincoace de munți, în țară liberă. Aceasta mat ales după ee se află eă la Cluj se fac grandioase șl răsunătoare pregătiri pentru activarea societății. Tot ee maghiartmea ardeleană avea mat șovin își dăduse întâlniri acolo. Chiar șl nemaghiari fură pro- voeați să participe. Renegațti noștri taxau pe eei ee nu vor veni la festivitățile dela Cluj de-a-dreptul ea ireden- ttști, trădători de patrie. Evident că, în o astfel de atmosferă, indignarea și re- volta tuturora se potență. Cei ee se făcură ecoul aeestei legitime indignări șt revolte fură, firește, cărturarii, inte- lectualii români ardeleni, siliți, de împrejurările vitrege de acasă, să emigreze în „țară". Șl eum înființarea Kultur- egylet-ului veni imediat după interzicerea serbării cente- narului revoluției lui Horia și după manifestația dela Bu- 13 cureștt în eare se uorbi deschis de organizarea unei miș- cări tredente române, era natural eă eel ee puseră la cale această mișcare și în al căror suflet și conștiință se re- percutau mat tare primejdiile ee puteau veni dela acțiunea acestei societăți, să reacționeze mai întâi și mal puternic, pe eăt șt prin mijloace pe eare le socoteau, în exaltarea lor națională șt în mentalitatea lor revoluționară, singurele eficace. Astfel născu în mintea acestor oameni tdeea unei pro- clamațiuni adresată deopotrivă Românilor de peste Car- pați ca și celor de dincoace și de pe urma căreia să se producă o mișcare iredentistă, revoluționară — mișcare prin care acești tineri, gata oricând a se jertfi pentru bi- nele șt fericirea neamului lor, socoteau eă vor izbuti să împlinească, eu un ceas mat degrabă, destinul istorie al neamului. Căci, negreșit, nu li se putea eere acestor tinert calcule diplomatice, împrejurări favorabile șt acțiuni siste- matice pentru ajungerea scopului urmărit. Nu ar fi fost ti- neri, daeă ar fi fost astfel. Aceste sunt pentru oameni vârstnici șt ehtbzuițt, pentru oameni eu experiență șt răs- punderi. In această lumină trebuește deei privită proelama- țiunea revoluționară a eelor doi tineri studenți români ar- deleni dela București — Gh. Secășanu șt Gh. Oeășanu. IU. Proclamația a fost tipărită pe fol volante, de mărimea unui ziar, de format mijlociu, pe cinei coloane, eu cerneală roșie. Ba e dată în numele „Comitetului de inițiativă al ire- dentet române la 18 August 1885, adică în ziua eând avea să se eonstituiaseă la Cluj Kultur-egglet ul unguresc și este adresată Românilor. Cuprinde trei părți. In prima parte se arată motivele cart au determinat- o: „Ungurii discută astăzi la Cluj moartea jumătății neamului nostru, scriu autorii. De pretutindeni s’au adunat sbtrtt. spre a lua parte la pronunțarea acestei sentințe. Toate straturile sociale, dela ministru până la pintenul ruginit al nemeșului ealtctt, sunt reprezentate. In mijlocul luminățiilor 14 și între aburii banchetelor, țipetele lor sălbatice se topesc într’un singur urlet: să facem din Ardeal o țară ungu* reascăr Apoi: „mici de suflet, tot atât pe cât de sălbateci la nărauuri, îmbrobodită-și-au întreprinderea eu haina unei mincinoase legitimități. Nu vrem, sic ei, decât să întoarcem la matca naționalității noastre pe Maghiarii românizați. Ma- ghiari românizați! Unde oare șl eând?“ Și urmează o po- lemică de natură Istorică în eare se arată eă tocmai Ro- mânit au fost, în cursul timpului, cei maghiarizați șt eă dacă nu sunt astăzi Maghiari mat numeroși în Ardeal e pentrueă ei au venit aci numai ea oști cotropitoare care au pierit. Ungurii își dau seama de slăbiciunea lor în Ardeal șt de aceea vreau „înălțarea unei mari patrii maghiare pe ruinele patriei române. 0 vreau eu oriee preț, eu orice mijloe. Nimic nu e drept, nu e sfânt, nu e uman pentru ei, afară de ce poate sluji la realizarea acestui scop, lată de ee vreau distrugerea noastră 1“ A doua parte a proclamației se adresează Românilor de peste munți. E eea mat întinsă, mal energică șt mat im- presionabilă. Ar trebui reprodusă în întregime, ea să se poată înțelege tot sbuctumul sufletesc al celor ee au seris-o. „Doi nu vă temeți. Doi nu vă puteți teme, le ziceau ei Ro- mânilor de peste munți. Alte urgii s’au prăvălit asupra ca- pului vostru. Vi l-au plecat, dar din tnimă nu v’au putut stinge credința în voi, vigoarea de a-l rearidtea din nou. Astăzi, când vi se decretă moartea, în vinele voastre eurge sângele eolonilor lui Traian mat iute, mat cu putere. Pe ulițele luminate ale Clujului, opinca moțului calcă mai greu... Pe aeest Cluj și-l înseamnă el astăzi în mintea sa, eu semne neșterse. Jucăria sa de o minută ft-va, eând va voi. Gândul acestui moț trebue să fie al vostru al tuturor, fraților 1“ Iar după o scurtă privire istorică asupra revoluțiilor dela 1437, 1784 și 1848: „Strămoșii voștri nu se temeau, frați de peste munți. Neînspăimântarea lor era izvorîtă din conștiința vigoarei lor nesecate. Când înverșunarea ma- ghiară era la culme, când moștenirea strămoșească era în supremul pericol, atunci rupeau cu răbdarea, cu supu- nerea șl luptau cum luptă un neam liber șt vrednic de li- 15 bertate. Unul din aceste momente supreme e astăzi pragul vostru. Nu mat suferiti a fl amăgiți de cărturarii căpătuiti și fricoși. Ordinea legală a încetat pentru voi de mult. Ea nu există decât pentru Unguri, ca să vă subjuge, să vă distrugă*¹. Șt după ee se face un sumbru tablou al tuturor mijloacelor nelegiuite șl infame prin cart Ungurii caută să-și ajungă aeest seop, proclamația încheie: „Toate acestea vi s’au făeut prin ordinea legală. Cum vă veți mai putea apăra tot prin ea? Nu, fraților de peste munți, nu vă lăsațt a fl înșelați asupra adevăratei voastre stări, asupra celor ee vă așteaptă. Revoluția vinei Deșt eerul vi se pare îneă senin, pe zări se încrucișează însă fulgere. Ele v’o vestesc. Revoluția o proclamă astăzi înșiși Ungurii la Cluj. Căei între două popoare, dintre eare unul decretează pe față peirea altuia, nu poate fi altă stare, decât starea de revoluție. Nu aveți arme. Așa e. Revoluția pe fată nu vă este încă eu putință. S’au schimbat vremu- rile, dela Horia îneoaee. O să le aveți însă șt veți face-o 1 Ceea ce vi se impune astăzi e starea de revoluție întru ascuns, la adăpostul nopții, în umbra pădurilor, în relațiile voastre zilnice eu Ungurii. ,0, fraților, de ee uitati voi eă tot avutul acelora earl susțin lupta de moarte împotriva voastră e în mânile voa- stre șl eă de el puteți dispune după plac. Nu știți voi ee lesne se poate preface în cenușă toată bogăția unui grof, unui baron? Nu puteți voi pricepe eă nu vă găsiți decât în stare de legitimă apărare, când vă scăpați de un sblr al administrației, justiției sau instrucției ungurești, prin sin- gurele mijloace ee vă mat rămân. Citiți și vedeți cum se apără alte neamuri robite ca șt voi. Ultați-vă la Irlandezi. Ce drame de legitimă apărare nu adăpostesc nopțile lor...** Și așa mai departe, întreagă această parte a procla- mației cuprinde îndemnuri la fel în ceea ce privește apă- rarea copiilor pe cart stăpânirea ungurească vrea să-i ia și să-i crească ea, ca să-t facă „domni șt vânzători ai nației lor**, în eeea ee privește raporturile dintre asupriți și asupritori, în ceea ce privește pe cei ce le vorbesc „de înțelepciune și răbdare". 16 «Aceștia sunt prietenii Ungurilor și răi voitorii voștri Inconștienți. Nu aveți încredere decât în eei hotărîțt să meargă gata de serviciu eu voi în noua cale. Nici Europa, nici rasa latină nu există pentru durerile voastre. încetat! de a vă mat gândi la împărat. E ’un tiran ea toți ceilalți, •care vă cere punga șt sângele scump al copiilor voștri șt nu vă dă în schimb decât urgia șl disprețul... “ A treia parte a proclamației e adresată Românilor de dincoace de munți, tuturor, fără deosebire, dacă sunt năs- cuțl sau nu pe pământul românese liber. «Momentul e so- lemn pentru noi, ea șt pentru Românit subjugați. A acuza guvernele e o eroare nepermlsă. Să ne acuzăm mai bine pe noi, eari, obișnuiți a aștepta totul dela ele, am așteptat și așteptăm un întins și serios sprijin pentru posturile ex- puse ale neamului nostru. Fără îndoială au șt ele îndatoriri către poporul român și nu pot nesocoti exigențele unei politiei naționale. Dar un guvern își are drumul său croit de rațiunile de Stat. Să nu căutăm a-1 abate dela ele. «Să ne faeem însă datoria noi națiune, noi opintune publică. Să desfășurăm steagul iredentei române pretu- tindeni. Să răspundem cu vrednicie conjurației dela Cluj. In familie, în școală, în armată, să se cultive deopotrivă tdeia de solidaritate între toți Românii, comunitatea de as- pirații, trebuința sfântă de ajutor împrumutat! Convingă-se fiecare Român eă garanția reală și statornică a neatârnării patriei sale, nu stă în tratate, el în complectarea unității noastre naționale. „Cea mai groaznică nenorocire va fi pentru România căderea Transilvaniei. Da fi anticiparea căderel sale. Dacă putem avea vreo misiune în Orient, e numai pentrucă suntem zece și nu cinci milioane. Să ne strângem rându- rile, să facem cât mat în grabă ca Românii de peste munți să ne simțească dragostea de frate și Ungurii urgia de dușmani... Căci poporul român a știut să fie mare în toate ceasurile grele..." * IV. Proclamația fu expediată cu poșta în toate părțile — în Ardeal, în Banat, Crlșana șt Maramureș — la preoți. 1? 2 învățători șț ceilalți Intelectuali români, la redaețttle sla- velor românești și ungurești, la conducătorii societății Emhe, ta oameni politici maghiari, primului ministru al Ungariei chiar, contelui Coloman Ttsza. La Caransebeș ea fu afișată noaptea, pe străzi, ceea ee provocă alarma ziarelor din Budapesta șt Elena, cărora faptul le fu comunicat telegrafie. Evident eă, în asemenea eondițtunt, himea luă îndată cu- noștință de proclamația revoluționară a tredentet române. Ziarele românești se grăbiră, firește, a o desauua, iar eele săsești șl ungurești a o condamna eu vehemență, cerând urmărirea severă și pedepsirea exemplară a celor ee o dop colporta șt răspândi. Alarma opiniei publice maghiare fu așa de mare, eă pvesa străină — austriacă șt germană în deosebi — co- mentă cu amploare sensaționala proclamație. Curios însă, „Holntsehe Zeitung“, o consideră ca operă a Ungurilor, în scopul de a compromite pe Români, spre a justifica astfel politica de opresiune împotrtoa lor a Contelui Ttsza. Gu- vernul maghiar dădu ordin circular ea proclamația să se eonftște pretutindeni, tar fișpanlt comitatelor românești, pu- blicând acest ordin, amenințau eu cele mal riguroase sanc- țiuni pe cei ee o ar dosi și nu o ar preda tn termen au- torităților. Ea fel procedară magistraturile municipiilor șt polițiile orașelor. Totuși proclamații nu se prea strânseră. Atunci îneepu goana după ele — cu denunțări și urmăriri, eu perchiztții șl arestări. Tribunalul dtn Tg. Mureș, ea for competent In crimele de înaltă trădare, ordonă autorităților judiciare din Transilvania să facă perchlsiții domiciliare șt să aresteze pe toți cei suspecțl, trimițându-i acolo pentru instrucțiune șl judecată. Procurorii și judecătorii se puseră peste tot locul în funcțiune. Casele protopopilor, preoților, învățăto- rtior șt celorlalți intelectuali români, chiar ale sătenilor, bănutți, fură perehlzlțt ouate de-a-rândul, ea să se desco- pere trădătorii. Ziarele timpului dau, toate, destule amănunte eu privire la aceste cercetări. Totuși, ele nu le-au putut înregistra decât tn foarte mică măsură. Arhivele tribuna- lului dtn Tg.-Mureș, ale comitatelor, orașelor, polițiilor și 18 jandarmeriei, cercetate, ar da, de bună seamă, multe șt surprinzătoare rezultate. Toțt eet crmosenți ea naționaliști Intransigenți fură pevchtztțtonațl. Mulți, foarte mulțt fură arestați. Avram Stoica, preotul greco-eatolte dtn Oarda de sus, preotul ortodox Rusu din Dtnțul de jos, fruntașul Hte. Bena dtn Ptanul săsesc, învățătorit Zeuedetu Mureșanu din Sebeșul săsesc șl Peteu dtn Varadta. Paisprezece preoți dtn părțile Alba-lultet fură transportați în lanțuri dela Tetuș la Tg.-Mureș. Redacția „Tribunei* încă fu perchiziționată, spre a se uedea daeă manifestul nu s’a tipărit acolo. „Temesrvarer Zettung* acuza dtreet pe redactorul Panel Rotaru dela „Luminătorul*, ca autor al proclamației iredentiste. Un oarecare O. Popou!et, care adresase Românilor o contra proclamație, se plânge, în „Pester Llogd" fdtn 12 Sept. 188&X că este amenințat cu moartea de tredentiști. Studenții ma- ghiari dela Universitatea din Cluj manifestă sgomotos îm- potriva tredentei române, dând foc proclamației dela Bu- curești șt cerând Senatului universitar să nu mai admită eărți șt publicații românești în biblioteca aeelel Universi- tăți. In fine, Ministrul de justiție din Budapesta dă ordin tribunalelor din Ardeal să controlese întreaga corespon- dență sosită dtn România. Cum se vede, alarma a fost mare și generală. De sine înțeles că sîtuațtunea conducătorilor români decent destul de dificilă, ca untt ee erau aeusațl sau măcar suspectați de complicitate eu Irldenta română. De aceea, „Caseta Transilvaniei* (din 25 Aug., 6 Sept 1885) ține să serie: „Desfidem pe ortetne să dovedească eă noi Românit de aci, am dat vreodată cel mat mte prilej a se îndoi, eă vrem să luptăm numai eu mijloace legale, pentru apărarea naționa- lității noastre șt pentru egala noastră îndreptățire. Am luptat șl luptăm întotdeauna pe față șt în mod legal și este o adevărată insultă ee ne-o fac ziarele maghiare, dacă, față eu un apel revoluționar, ee s’a trimis din afară, în mat multe lo&olitățt din patria noastră și încă chiar la maghiari șt eare nu stă în ntcf o legătură eu acțiunea noa- stră polUteă, ue trag la dare de seamă șl ne amenință cu statariuL.* 19 2* In congregația comitatului Cavaș-Seuerin, Mihail Beșan șl Coriolan Bredteeanu resping proclamația șt afirmă lo- taltsmul popularei române fată de Statul ungar. Și la Brașov — eum de sigur șt în alte părtt — chestiunea proclamației formă obiectul discuției în congregație. La acuzările ce se aduceau Românilor, răspunse avocatul Dr. Lengeru. Iar la adunarea Societății pentru fond de teatru român, ținută în acel an la Bocșa, în Banat, losif Vulcan, președintele so- cietății, ridică un toast pentru dinastie șt patrte, condam- nând proclamația și pe iredentlștt. V. La rându-t, guvernul român luă și el măsuri pentru eonftșcarea proclamației șl urmărirea autorilor, eart se mărturisiră înșiși. Foile fură reținute la poștă și în trenu- rile ee le duceau spre graniță. Dar lucrurile nu se opriră act. Căci guvernul ungurese Interveni, pe cale diplomatică prin mijlocirea ministrului comun de afaceri streine dela Vlena, să se ta măsurtle cele mat riguroase împotriva agi- tatorilor. Corespondenta dintre Legațiunea austro-ungară dela București și Ball-plaz-ul fostei capitale habsburgice ne dă foarte interesante lămuriri cu privire la această in- tervenție și la urmările el. Ea începe eu un raport — din 5 August 1885 — al lut v. Eisenstein cătră Kâlnoky asupra unei excursiuni fă- cute în munți de ofițerii batalionului de vânători din Sinaia în societatea mai multor domni civili, printre cari și Alex. Ctureu. Ofițerii ar fl împlântat, eu această oeasle, un tret- color românesc pe unul dtn cel mai înalți munți ai regiunii. Câteva sile în urmă civilii ce participaseră la excurslune oferiră ofițerilor un prânz foarte animat, eu muzică mili- tară, la un restaurant din localitate. Mulțumind ofițerilor, Ciurcu le urează, într’un însuflețit toast, să împlânte cât mal curând tricolorul românesc în munții Transilvaniei. Relatând toate acestea, v. Eisenstein propunea ca întru eât Alex. Ctureu este cetățean ungur și călătorește adesea, în interese familiare, în Ardeal, să fie arestat, ju- decat șt condamnat ca trădător. Contele Kâlnoky, în nota ee faee pe raport, se îndoește eă propunerea e reeomon- 20 dabilă, dar — serie el — «este cert eă Românii dtn Tran- silvania, stabiliti tn România, sunt lăsați să comită acte de trădare fată de patria lor de origină". Raportul aeesta e numai un preludiu la ceea ee ur- mează. L-am semnalat ea să se vadă eât de aproape erau urmărite manijestațiunile și acțiunile Românilor ardeleni de către Legațiunea austro-ungară din țară și eum a ajuns Alex. Clureu să fie privit ea trădător și să ceară expul- sarea lui, în legătură eu afacerea proclamației revoluțio- nare, eu eare, eum vom vedea, nu a avut nimic direct. Urmează o telegramă elfrată — din 31 August — a aceluiași, prin care se aduce la cunoștință celor dela Viena tipărirea, într’o mică imprimerie evreiască, eu cerneală roșie, a proclamației tridente! române, în câteva mii de exemplare, trimise, în eea mai mare parte, în Transilvania, Guvernul român — zice telegrama — a confiscat însă exem- plarele trimise pe linia ferată dela Predeal și eere numele autorilor spre a-i expulsa. In o altă telegramă, tot elfrată, din 3 Septemvrie, se raportează eă Comitetul tridente!, eare ar dispune de 20 mii arme și — până în acel moment — de 6 mii de voluntari, pregătește o incursiune peste munți, în Ungaria. Iar într’un raport seeret, trimis a doua zi, 4 Septemvrie, eătre Hâl- nohy, v. Eisenstein confirmă svonul tneurstilor armate în Transilvania. Adaugă însă eă guvernul român lucrează eu toată bunăvoința la suprimarea agitațiilor. Am ferma convingere — zice el textual — eă atâta vreme cât guvernul Brătianu-Sturdza va fi la cârmă, gu- vernul austro- ungar nu va avea nevoie să se ocupe de chestiunea tridente!. Totuși s’a abținut a vorbi de aceste lucruri ministrului de externe, lui Ion Câmpineanu, căci, dat fiind sentimentele sale, ușor ar putea crede eă Austro- Ungarta e avizată la bunăvoința României. Ori, el» v. Ei- sensleln, se ferește a lăsa cuiva impresia măcar că ma- nifestațtunllejrtdenttste ar fi provocat vreun sentiment de frică în*patrla sa. Ceea ce-1 determina pe plenipotențiarul austro-ungar la această rezervă față de Ion Câmptneanu era convin- gerea că este un vrăjmaș declarat al Austro-Ungariei. In 21 adeoăr, într’o scrisoare, privată șl confidențială, din 19 Au- gust, către Kălnokg, aduce la cunoștință acestuia eă mi- nistrul de externe al României, într’o conversație pe eare ar fi avut-o eu o persoană demnă de toată încrederea. Dedea fericirea țării sale numai într’o alianță eu Rusia. Căci, argumenta el: „Daeă în eventualitatea unui răs- boiu între Rusia fi Austro-Ungaria, România ar fl alături de Rusia, atunci, în caz de victorie, ar câștiga fără îndo- ială Transilvania șl părțile Ungariei locuite de Români, iar într’un caz de înfrângere s’ar putea foarte bine ea România să-șt piardă pentru un șir de ani independența, însă numai pentru ea apoi să renască ca o Românie mare șt să scu- ture jugul austro-ungar. Dacă, dimpotrivă, România ar fi alături de Austro-Ungaria, ar avea numai de pierdut și nimic de câștigat: Rusia, învingătoare, ar rusiftea-o în foarte scurt timp, iar în cazul unei victorii austro-ungare nu putea căpăta nimic din partea acesteia“. Relatând acestea, v. Elsensteln relevă deosebirea de vedere, în această privință, dintre Câmplneanu și Preșe- dintele Consiliului și mai ales D. A. Sturdza, despre care spune, în acelaș raport, că la un dejun dela Legație, la care participase cu secretarul general dela externe. Al. Beldiman, a rostit o cuvântare foarte caldă la adresa Au- stro- Ungariei, subliniind că în ciuda tuturor greutăților de ordin economic (era în vremea răsbotului nostru vamal cu fosta monarhie), guvernul român va continua să fie de partea celor două Împărății, iar, cu altă ocazie, l-a încre- dințat că se vor lua măsuri riguroase împotriva irtden- tlștilor șl se va opri orice incursiune armată peste Carpațl. La Dtena era însă alt sentiment. Acolo cele petrecute în România și, mai ales, repereuiarea lor în Ungaria pro- voacă o serioasă îngrijorare. Faptul reiese clar din tele- grama contelui Kălnoky către reprezentantul său la Bucu- rești, din 4 Septemvrie, în care i se ordonă textual: «Binevoiți a ține un limbagtu foarte hotărît față de gu- vernul român. Nu-t ascundețl că, numai grație incuriei șt toleranței sale, mișcarea revoluționară. îndreptată împo- triva fruntariilor noastre și asupra căreia am atras în mai multe rânduri atențiunea sa, s’a putut dezvolta până la un 23 asemenea grad. întreaga răspundere cade asupra guuer- nulut regal, pe care-1 facem răspunzător de liniștea fron- tierelor noastre șl de siguranța agenților noștri. Așteptăm să se procedeze cu fermitate contra șefilor cunoscuțt ai mișcării. Dacă guvernul purcede la expulzarea lor, rugăm a fi încunoștilnțațt de îndată de numele lor șl de direcția în care vor fl trimiși. Vă autorizez a nu neglija nimic ca să se simtă la București că suntem în drept să cerem și eă cerem o acțiune energică”. In urma acestui ordin, ministrul austro-ungar se văzu nevoit, ca în lipsa lui loan Brătlanu din Capitală, să se adreseze lut Ion Câmpineanu, spre a-t aduce la cunoștință cuprinsul telegramei lut Kâlnohy. Câmpineanu răspunse că nu poate accepta reproșul de incurie și toleranță, întrucât guvernul a pierdut mulțt aderenți politici din cauza acțiunii sale contra irtdentet. Va face însă tot ce-t cu putință să oprească în loc curentul revoluționar, guvernul fiind decis să împiedice orice incursiune armată în Ungarie, pe eare de altfel nu o crede cu putință. Să nu se uite însă — spunea el — că partidele de opoziție, ca să creeze dificultăți gu- vernului, nu sunt streine de mișcare. Primind acest răspuns, Ministerul de Externe dela Viena telegrafiază Baronului Mayr eă nu se îndoește că agitația este îndreptată și împotriva guvernului român, dar să se insiste pe lângă Brătlanu ca, profitând de această acțiune criminală, să statueze un exemplu, pedepsind pe autorii ei. Guvernul român va avea a decide dacă e cazul să expulsese pe cei ce sunt cetățeni români, în special pe cei doi agitatori principali: redactorul Secășanu și direc- torul Ciurcu dela „L’independance roumaine”. Să la con- tact cu Brătlanu în sensul telegramei pe care o prezentase lui Ion Câmpineanu. Lucrul nu fu însă cu putință până la 9 Septemvrie, când primul ministru se întoarse dela F lorica în Capitală. Convorbirea e relatată într’o scrisoare particulară a lui Mayr către Kâlnoky» din ziua însăși a întrevederii, în Ud». calul Legațiunlt Brătlanu spunea: 1. Proclamații revolu* ționare se pot Imprima oriunde. Nu se poate aduce deci miei o învinuire eă o atare proclamație s’a tipărit și în Ro- 23 mânia ; 2. Un partid al irtdentet, eu sprijin în țară, nu există. Ar fi sS se faeă prea multă onoare mânei de tineri exal- tați eare își aie tridente română, eonsiderându-i ea partid ~ 3. El vede în această înscenare revoluționară îneerearea disperată a opoziției de a răsturna guvernul prtn compli- cații exterioare; 4. Poliția are firul agitației în mână și va îngriji să nu se producă alte manifestațiuni. Conducătorilor agitației li s’au pus în vedere eă vor fi expulsați, dacă, orin conduita lor, vor da loc la cea mat mică plângere. E întrebarea însă dacă e recomandabil să se faeă, prin expulsare, unor astfel de oameni obscuri, aureola de martiri. Ministrul austro-ungar obiecta: 1. Fiecare Stat, mie sau mare, are îndatoriri față de vecinii săi dela eare nu se poate substrage. la eu satisfacție cunoștință eă guvernul român este conștient de aceste îndatoriri și e destul de tare să le îndeplinească; 2. Măsurile de supraveghere nu trebue însă să se mărginească numai la cei direet ame- stecați în aceste agitații, el și la acei ee le încurajează,, funcționari ai Statului chiar. Brăttanu s’a declarat de acord, făgăduind a pedepsi eu ultima energie orice act de încu- rajare venit dela aceștia din urmă; 3. Fără a fi de părerea lui Brăttanu eă mișcarea ar ft eu totul neînsemnată, nu o crede totuși capabilă a întreprinde ceva mat serios din lipsă de mijloace (nervus rerum). IridentiștH sunt susținuți în primul rând de Românii transilvăneni ee locuesc în țară,, în special de numeroși profesori. Aceștia — se zice — otră- vesc generațiile în creștere eu idei șoviniste; 4. Ce pri- vește amestecul opoziției în agitația revoluționară, n’ar putea, ea Brătianu, 'să o pună toată în sarcina ei. E neîndoios însă eă nu este străină de această mișcare. Redactorii ziarului „România* — al opoziției — au fost perfect tnițtațt în afacerea proclamațiunit și mulțl membri al Clubului con- servator — personal cunoscuțl lut Magr — au luat parte la adunările secrete ale irtdentet. Șt anul trecut a avut do- vezi că opoziția n’a fost străină de demonstrația din fața Eegațiuntt (după serbarea pentru centenarul revoluției lut Horia). De asemenea — încheie el raportul — nu pot uita că conducătorii marcanți ai opoziției sunt partizani notorii ai Rusiei. 24 A doua zi, la 10 Septemvrie, înainte de a fi trimis ra- portul de mal sus, Magr telegraftază la Ulena eă Consiliul de miniștri s’a ocupat cu chestiunea expulsărit. Brătianu ar fi de acord. Se teme însă că opozlfta va deslănțui o mare agitație pe chestiunea aceasta. El dorește să cunoască și părerea lut Kâlnohg, eare răspunde, refertndu-se la te- legrama (dtn 4 Septemvrie) prin eare eerea eele mai se- vere măsuri pentru reprimarea agitației șt pedepsirea agi- tatorilor. Și adaugă: „tolerarea agitatorilor atât de peri- culoși pe pământul românesc șt în parte chiar în slujbele Statului, trebue să înceteze. Guvernul român nu trebue să lase să treacă o astfel de ocazie, fără a dovedi autoritatea, șt corectitudinea sa. Se repeta așa dar, în altă formă, cererea dela început. Și, în adevăr, la 11 Septemvrie, Magr telegraftază la Vlena eă a trimis raportul eu referire la convorbirea cu Brătianu șl eă acesta roagă pe ministrul afacerilor streine al Austro- Ungariei să fie liniștit, deoarece guvernul român își va face datoria și va purta de grije să fie liniște în țară. Ea acest mesagiu, Contele Kâlnohg răspunde mulțumind lut Brăttanu șt spunând eă are eea mai mare încredere îrv energia sa. E de mare Importanță, adaugă el, în interesul raporturilor noastre, ea dânsul să arate, prin fapte con- crete, voința sa fermă. In acelaș sens telegraftază, la 13 Septemvrie, după- primirea raportului dela 9 Septemvrie. Șt anume: „Noi vedem pentru guvernul român ocazia binevenită de a ac- ționa în mod sever contra mișcării ereseânde împotriva drepturilor internaționale. Creșterea nediscutabilă a acestei mișcări este urmarea lipsei complecte de pedeapsă pentru agitatori, care, parte, sunt musafiri pe pământul României, parte sunt chiar în slujba Statului și care pot conspira în mod deschis contra unei puteri amice șl vecine. Este ne- cesar ca guvernul român să se declare pe față și să pe- depsească din proprie inițiativă. Cu «alte cuvinte se cerea hotărît expulsarea. Mat mult. Să se facă aceasta, nu ca fiind cerută de Austro-Ungarta, ei ca venind dtn propria inițiativă a guvernului român. Evident aeesfa nu putea face altfel. Ea 16 Septemvrie, Magr- 25 comunică iul Kăluohy că s’a decis expulzarea a .șase per' soane. între care și a Iul Ciureu, lar a doua si, la 17 Sep- temvrie, relată într’un raport, că prefectul de poliție s’a presentat la Eegațiune cerând certificate de călătorie pentru «supușii unguri*¹ Qh. Secășanu și Qh. Ocășanu. A dispus liberarea acestor certificate și a dai ordin consulilor din Galați și Giurgiu de a-l aviza telegrafie despre trecerea expulsaților. Șl adaugă: „Ex pulsa ții erau consternați. In toate localurile publice se discută cu aprindere cașul...“ Mai departe, în același raport, se spune că s’a pre- sentat la Eegațiune șt dl Eahovary — (de sigur noul pro- prietar al starului «E’ind^pendanee roumatne¹¹: Qh. Em. Ea- hovary), cu Alex. Ciureu (dela care cumpărase starul), ru- găndu-l ca, întrucât dânsul, Mayr, ceruse expulsarea, să-i acorde un răgas de câteua sile pentru plecare. Ee răs- punse, firește, că n’a auut și nu are nici un amestec în expulsărlle ee s’au făcut, lar la întrebarea dacă poate faee uz în publicitate de aeeastă declarație, a rugat ea numele său să fie cu totul lăsat de o parte în această chestiune. Intervenția era, pentru reprezentantul austro-ungar, dovada legăturilor lui Eahovary cu Ciureu și intențiunii opoziției conservatoare de a auea două ziare — unul, mai Dlolent. pentru interior, altui, mai moderat, pentru străinătate, spre a se putea provoca, după împrejurări, când la unul când la altul. Ea 16 Septemvrie se raporta că prefectul de poliție a cerut certificate și pentru ceilalți expulzați .supuși un- guri¹¹. Unii plecară, prin Galați, în Franța, tar Ciureu, tatăl și fiul, cu un al treilea, prin Giurgiu, la Rusciuc. Enervarea în tot orașul, se serie, era ieri seară foarte mare. Opoziția anunțase o întrunire foarte populată. Au vorbit patru ora- tori : avocatul Palade, care atacă violent pe Rege, «faimosul¹¹ Grădișteanu care se jură a se consacra de aci înainte tri- dente!, fostul ministru de justiție Olani șl ]ean Eahouarl, cart vorbiră, amândoi, împotriva legalității expulsării. în- trunirea se termină la ora 11 seara, dar lumea râmase încă multă vreme pe străzi discutând cu aprindere evenimentele. Se semnalează în mod special prezența la aeeastă întrunire a lui Alexandru Catarg], unchiul Regelui Serbiei 26 și fratele adjutantului ge aerai al lut, eare nu lipsește dela nlel o demonstrație anti-austriacă și care adusese la în- trunire, în chip ostentativ, pe mai mulțt membri al opoziției conservatoare, cu marele său breah. O manifestație ostilă în fața Ee gaj tun ti fu oprită la timp de poliție, eare luase măsuri șt pentru pasa personală a ministrului austro-ungar. Afară de această întrunire deschisă, se țtnu o alta, secretă, la redactorul „Românului", Vtntllă Rosseti. Aci s’ar fi ho- tărî! ajutorarea expulsațllor și s’ar ft discutat chestiunea manifestației dela Legație. Rosseti ar fi spus eă e o prostie să se facă o atare demonstrație, când poliția este alarmată. Ea trebue făcută în timpul zilei, prin surprindere. In sfârșit, la 19 Septemvrie, se raportează eă expul- sațil au părăsit „teri" Capitala, unit eu trenul de dimineață spre Calați, alțtl spre Giurgiu. La ambele plecări o mul- țime mare de oameni s’au adunat pe peron. Afară de câ- teva scene patettee de adio, totul s’a petrecut în ordine. Alex. Catargi, unchiul Regelui Serbiei, a ținut să fie șt de astă dată de față... Consulii dela Galați și dela Giurgiu avizară despre trecerea expulsațllor prin aceste orașe. Cu aceste ultime știri, se înehele corespondența di- plomatică dintre Legațiunea austro-ungară din București și Ministerul Afacerilor Streine din Dlena eu privire la proclamația revoluționară și la expulsarea autorilor ei. Monarhia vecină obținuse deplină satisfacție în sensul ce- rerilor ee formulase. Ce avea să urmeze nu o mai pre- ocupa așa de aproape. Chestiunea rămânea să-și continue mersul ea o afacere de politică Internă a Statului român. VI. In adevăr, cum am văzut șt din rapoartele Legațtunti austro-ungare, expulsarea celor șase români ardeleni pro- vocă în țară, în București în deosebi, mare emoție șt agi- tație. Era pentru prtma oară eă un atare aet se producea, pentru motive de ordin politie, nu numai față de Români, dar și fa|ă de streini, față de acei streini, cari, căutând șt găsind în România asii pentru luptele lor polltlce-națlonale, se dedeau la mantfestațtuut șl acțiuni revoluționare împo- triva Statelor streine limitrofe. 27 Bulgarii, refugiat! în România, găsiseră doar până într’atâta ocrotire eă guvernul român fusese direct acusat eă uneltește împreună eu ei acțiuni împotriua Turelei. Se știe apoi, eă, la 1868, Ion Brătianu a trebuit să se retragă din guuern, pe urma intervenției puterilor europene, toemat sub acuzația că pregătește, eu Bulgarii refuglați dincoace de Dunăre, revolte în Balcani, Iar eu Românit refugiat! dincoace de munți, incursiuni în Transilvania. Este vremea când marele bărbat de Stat era considerat ca un incori- gibil și primejdios mazzlnist în eare guvernele streine nu pot avea încredere. Ort, întâmplările acestea erau îneă vil în amintirea contimporanilor. Nu este deci de mirare eă opinia publică primi eu mare emoție hotărîrea de expulsare a Ardele- nilor implicați în chestiunea proclamației irldentlste șt eă se puse Imediat în mișcare în favorul lor împotriva gu- vernului, neînțelegând șl neadmițând ea o asemenea mă- sură să vină tocmai dela Ion Brătianu. Căci, evident, ea întotdeauna șl în toate părțile, această opinie publică se conducea după simțământul et național, nu după rațiunea șl răspunderea ee, în atarl împrejurări. Incumbă conducă- torilor de Stat. Decretul de expulsare se dădu la 2/14 Septemvrie șl fu comunicat expulsaților la 4/16 Septemvrie. Ea 6/18 Sep- temvrie el fu publicat în ziare. Tipărtndu-1 „Națiunea", dădea relațtuni precise și prețioase cu privire la fiecare expulsat în parte. Căel, afară de cel doi autori ai proclamației. Qh. Secășanu și Qh. Oeășanu șl de Al. Clureu, directorul ziarului „L’independanee roumatne", mai fură expulsațt: Nieolae Clureu, tatăl lut Alexandru, casierul ziarului său, 1. Droc-Bănciulescu, secretarul Societății „Carpății" șt 1. Corneanu, funcționar inferior la Calea Ferată, eare avu nefericirea să citească proclamația față de un evreu ee-1 denunță ca colportor și răspândltor al ei. Tot „Națiunea", în acelaș număr, reproduce, după „L’lndâpendance roumaine" scrisoarea lui Alex. Clureu „către adevărațtl români", în care arată că, fără să albă nici un amestec în redactarea și lansarea proclamației, a 28 fost totuși expulsat, dtn motive de răzbunare politică, ca unul ee, în starul său, ducea campanie necruțătoare îm- potriva guvernului. A doua st, la 7/19 Septemvrie, publică scrisoarea de rămas bun al lui Gh. Secășanu, adresată mat întâi citito- rilor „Unității Naționale® — starul său — apoi fraților de peste munți, aflațt în România, scrisoare bărbătească și demnă, eare se încheie eu accente pline de încredere în destinul neamului șt cu strigătul de: Trăiască România 1 Faptul fiind astfel cunoscut, toate starele îl comentară. ᵣ Românul® (dtn 7 Septemvrie 1885) faee un aspru rechizi- toriu lui Ion G. Brăttanu, fostul revoluționar șt exilat dela 1848. Daeă ar fi trăit, se spune, C. A. Rosetti ar fi știut șt putut împiedeca atentatul la libertatea presei și la os- pitalitatea tradițională a Românilor, rușinea expulsărtl fra> Iilor înșiși de pe pământul patriei mume. Amintește atitu- dinea proteguitoare a lui l. G. Brăttanu față de Bulgarii revoluționari. Asemenea cuvintele pe eare le a pronunțat în Parlament, ea răspuns la eei cel acusau, în 1868, eă fo- menteasă mișcării irldentlste șt pregătește incursiuni ar- mate în Transilvania, cuvinte eart au provocat atunci, fur- tuni de aplause șt au rămas adânc imprimate în inimile tuturor Românilor: „Gând cumnatul meu se ceartă cu sora mea, nu am dreptul să mă amestec, dar când ridică brațul s’o lovească, s'o înjunghie, atunci trebue să rldle șt eu brațul s’o ocrotesc, s’o apăr®. Pe eând presa discuta eu aprindere expulsarea, se făcu șt plecarea expulsatllor, eare-și aleseră singuri punctul de plecare peste graniță, refusând pașapoartele ungurești. Blureu, tatăl și fiul, eu I. Corneanu, plecară, prin Giurgiu, la Ruseiue, unde se și stabiliră, iar Secășanu șt Droe-Băn- ciulescu, prin Galați, la Paris. Plecarea, în deosebi a acestor din urmă, dădu loc la impresionante manifestațiuni. Lumea umplu peronul gării și sălile de așteptare. Gând clopotul dădu al treilea șt cel dtn urmă semnal de plecare șt expulsații se ureară în va- goane, din toate părțile izbucniră strigăte însuflețite de „trăiască România® șl „la revedere®. In ultima eltpă, 1. Droe- Bănetuleseu se aruncă jos, îngenunche șt sărută pământul 29 țării, înmânând lut Dtntilă Rosettf, directorul „Românului”, o scrisoare de rămas bun către frații din România liberă. Poliția eu prefectul erau de față. Nu se întâmplă însă nici un incident. Agitația continuă șt după plecare, prin întruniri de protestare convocate la București șt în principalele orașe din țară, — lași, Craiova, Ploeștl, ete. Încetul eu în- cetul însă atmosfera încărcată .dela început se risipi șt lucrurile se potoliră. Singură „Gazeta Transilvaniei” dela Brașou (17—22 Ianuarie 1886) rămase să poarte o polemică mal lungă cu guvernul Brătlanu asupra expulsării Ardele- nilor, în o serie de cinei articole, sub titlul: „Ministrul Brătlanu și Românit Ardeleni”, în eare discută impresia pe eare această expulsare o făcu în Transilvania și felul cum presa ungurească șl oponia publică o exploată împotriva Românilor de aci, mat ales după discursul pe care Ion Brătlanu îl rosti, în Senat, ca răspuns lui O. Boerescu, în aceeași chestiune, la discuția adresei de răspuns la mesaj. Vil. In Ungaria lucrurile nu se liniștiră însă așa de repede. Acolo, în județele dela granița românească (eele secuești, în particular) persista teama de agitații antt-maghtare și de incursiuni din România. Subprefectul județului Cine rapor- tează Ministerului de Interne, la 19 Oetomvrie, eă mișcă- rile trtdentiste în satele românești dela frontieră (Bihor, Tulgheș, Berehiș și Hollo) se întețesc. Denunțând ea insti- gatori pe „.popit* lor, el serie eă unul dtn aceștia, cel din Hollo, trecând prtn vama Tulgheș, pe teritor român s’a aruncat jos, a îmbrățișat pământul „patriei” și a izbucnit în plâns. Indrăsneala tridențllor, încurajată de protecția României, crește mereu. Maghtarlmea șt Armenlmea din aceste părți este periclitată, satele seeueștl fiind departe, pe eând eele românești în imediata apropiere a Moldovei. Cere întărirea posturilor de jandarmi, eventual chiar tri- miterea unul regiment unguresc de soldați. Comandantul de jandarmi din Cluj era îndrumat să cerceteze de aproape cete raportate șt să facă propuneri în consecință. Totodată este autorizat să angajeze agențt 30 informativi (spioni) dintre Jandarmii pensionați și alțt indi- vizi îndemânatect, în contul Ministerului de Interne, cart să urmărească atent mișcările naționaliste, aducând eele aflate la cunoștința comandantului și ofițerilor de Jandarmi indicați de el. In fine, pentrueă, deșt proelamațlunea trt- dentet române fusese trimisă preoților, învățătorilor șt in- telectualilor români din toate părțile, ntet unul din aceștia nu s'a conformat ordinului de a o preda autorităților. Mi- nisterul de Interne, socotind faptul ea un act de patentă complicitate eu acțiunea revoluționară, ține să ta o serte întreagă de măsuri pentru supravegherea șt urmărirea lor. Astfel, la 25 Oetomvrle, dă un ordin confidențial către prefecții județelor eu populația românească (în număr de douăzeci) în eare se spune eă atitudinea antipatriotică a tuturor acestora e pe deplin dovedită, căci deșt puși sub strtetă supraveghere, eă aceasta Incumbă funcționarilor pe răspunderea lor personală. Et trebuese să denunțe ortee acțiune șl ortee persoană eare ar lucra împotriva Intere- selor Statului, în special pe învățătorii școalelor române confesionale, pe notarii nepatrtoți șl pe străinii cart vin în mod clandestin în țară să turbure șt răzvrătească popu- lația românească. Toate cheltuelile împreunate eu o astfel de supraveghere se vor pune la dispoziția prefecților. Ne- cesitatea asigurării ordinei șt liniște! cere dela toți func- ționarii administrativi să șt îndeplinească datoria până Ia sacrificiu. In aceeași zi, se trimite o adresă la Ministerul Cul- telor șl Instrucțiunii Publice, prtn eare se acuza direct de legături eu trldenta română, deci de trădare de patrie, toți membrii clerului Bisericii ortodoxe române în frunte eu mitropolitul șt episcopii et. Dovadă eă proclamațiile le-au fost trimise tuturor, eă în șeoalele gr. or. române se faee pe față educație antipatriotică până șt copiilor, că pe co- pertele catetelor este chipul regelui României șl harta Ro- mâniei Mari (până la Debrețin), eă bibliotecile școlare sunt pline de eărțt șl hărți trtdentiste, eă în semtnarii sunt an- gajați ea profesori agitatori notorii ea preotul Popeseu (Simeon?) din Rlpaș, eă mitropolitul Miron Romanul di rol de frunte Ia toate ocaziile lui Partente Cosma, unul 31 din eei mai faimoși agitatori, eă la serbări se arboreasă steagul național, eă ehtpturlle elevilor dela Brașou șl Sibiu sunt împodobite eu tricolorul românesc, eă aceștia prt- mese burse dela cercurile iridenttste din România și tot deaeolo îndrumări șl instrueții agitatorice... La fel clerul Bisericii unite, în frunte eu episcopul Victor Mihâlgt dela Lugoj șt eu mitropolitul dela Blaj, eare, daeă nu mal mult, are datoria să apere interesele btserteit ee-i sunt încredințate împotriva irldentel române, ee ur- mărește planul ea pe Românii gr. eat. să-i treaeă la Bi- serica ortodoxă. Ca șt preoții, tot așa învățătorii români de ambele confesiuni sunt acuzați că uneltesc direct șt fanatle împotriva Statului ungar, pentru răzvrătirea popu- lației românești. Căci dacă institutele și școlile românești șt-ar fl făeut datoria, se ziee în adresă, n'ar fi survenit cele întâmplate. In fine, o a treia adresă trimite ministrul președinte al Ungariei ministrului comun de Afaeeri Streine al Monar- hiei, — adresă în eare se spune eă, deși guvernul român, în anumite cazuri, a intervenit eu energie, n’a făeut to- tuși ee s'ar fi cuvenit și îl era în putință, ea să înlăture răul pentru timp mai îndelungat. Dimpotrivă, a primit și angajat în secret pe faimoșii agitatori români din Ungaria, tar fiilor acestora le-a dat burse, a pus la cale, în mod public, intrigi și ațâțări, a provocat conflicte la graniță. Măsurile luate au fost numai aparente. Proclamația trtden- tistă a fost confiscată numai în parte. Restul a fost afișat în comunele dela granița ungurească. Exilați! au fost numat de formă izgoniți dtn țară. Ei sunt subvenționați de gu- vernul român. S’a înființat o asociație care să treacă pe Românit gr. cat. la Biserica ortodoxă. Cărți didactice, ziare și hărți iridenttste se introduc pe sub ascuns, dar cu știrea guvernului român, în Ungaria... Toate acestea au pricinuit neliniștea șl tulburarea din ultimul timp, și eari, prin măsurile energice ee s’au luat, au fost înlăturate. Dacă însă guvernul român nu va înde- plini îndatoririle sale, lucrurile se vor repeta. De aceea trebue intervenit ca el să pună capăt agitațiilor, să se fi- xeze granița cu Ungaria, să nu mat primească și oero- 32 lească pe agitatorii români fugiți peste munți, să nu le mai dea burse, ete., ete. intervenția oficială a Excelenței voa- stre, se zice, a fost totdeauna încununată de sueees. Nu mă îndoese eă și în cazul acesta va fl... Așa dar o nație întreagă de trădători. Căci preoții, învățătorii și intelectualii vizați alcătuiau clasa conducă- toare a poporului român din Ardeal. Ort toți aceștia — în bloc, fără excepție — erau învinutți de trădare, puși sub urmărire șl amenințați eu pedepse. Evident eă, așa pre- zentate lucrurile, nu mat putea fi vorba de urmările și efectele acțiunii revoluționare dela București, el de marea luptă permanentă, de rasă, dintre asupriți și asupritori. Și evident eă, în asemenea eondițti, nu mal putea fl vorba de pace șt liniște. 0 luptă surdă, dar îndârjită, era angajată — luptă ee avea să dureze până la lichidarea deplină șl definitivă șt în eare ceea ee se petrecea atunci era numai un episod. Sfârșitul lui avea să se petreacă tot acolo unde începuse — la București. VIU. In adevăr, chestia expulsărtlor fu adusă în Parlament, atât în Adunarea Deputațllor, cât și în Senat. Este ultima fază politică a ei — epilogul. Aceasta se făeu pe trei căi: 1. Prin intervenția lui C. Boereseu, la desbaterea adresei de răspuns la mesaj în Senat; 2. Prin petiția pe eare ex- pulsațit dela Ruseluc — Ctureu, tatăl și fiul, eu l. Covneanu — o înaintară și Camerei șt Senatului și prin eare solicitau ea prtn votul lor, să se revină asupra decretului nedrept de expulsare a unor Români de origine; 3. Prin interpelarea pe eare M. Kogălnleeanu o adresă Președintelui de Con- siliu, în Cameră. C. Boereseu ridică chestiunea în ședința Senatului dela 4 Decemvrie (Monitorul Oficial), Nr. 10, din 11 De- cemvrie 1885), spunând eă, deși nu există nlei o cerere din partea Austro-Ungariei (?), totuși 6 Români au fost iz- goniți dtn țară, trimiși în exil. Cere primului ministru să justifice aeest act, întrucât, la discuția legii de expulsări, în 1881, a declarat că niciodată nu va ezita să arate Par- lamentului motivele pentru care va face uz de această lege. 33 3 De altfel, susținea Boerescu, cum Constituția nu pune pe Românit dtn alte State în categoria străinilor, legea din 1881 nu l privește șt deci nu le poate fl aplicată. Deșt fnteruenția fu foarte sumară, Ion Brătianu ținu să răspundă pe larg (Monitorul Oficial, Nr. 10, dtn 11 De- eemurte 1885). A trebuit să aplice legea, slcea el, pentruefc era vorba de Interesele mari ale țării primejduite prin ac- țiunea tredentișttlor. Numai dacă legea ar fl fost aplicată pentru ureun Interes personal, al său sau al vreunul amic, ar putea să fie învinuit. Nimeni din cel ce au rostit tirade patetice pentru expulsațl n’a făcut pentru Români șt Ro- mânism cât a făcut dânsul. El a Insistat să se înscrie în Constituție, la 1866, dispoziția ca Românit dtn orice țară, prin o simplă renunțare la protecția străină, să fie reeu- noscuțt ea cetățeni. Nimeni n’a primit pe Românit de peste Carpațl șt nu l-a îmbrățișat, eum t-a primit și îmbrățișat el. Aceasta nu înseamnă însă să uite, ea alții, de intere- sele generale ale țării, clădită eu lupte șl jertfe de secole. Am suferit întemnițări șl persecuții de tot felul ca să câ- știgăm situația pe eare o avem astăzi. Românii de peste munți să ne lase să ne conducem singuri politica noastră. Dletor Bmanuel a trebuit să exileze pe Mazztnt. Ztsu-i-a cineva trădător? Guvernul italian a trebuit să ta măsuri contra iredentiștilor săi. lnvlnuttu-l-a cineva de lipsă de pa- triotism? Suntem noi în măsură să ridicăm drapelul eon- chtstet Transilvaniei, Banatului, Bucovinei? Atunci de ee să amenințăm, de ee să facem revoluție în Austro-Ungaria ? Șl eând aceasta? Câteva zile înainte de Izbucnirea revo- luției din Filipopoll. Dacă Bulgarii dela noi av fl făcut numai o mică mișcare, n’am fi fost acuzați eă am copleșit Peninsula Balcanică șl Transilvania eu conspiratori, eă suntem o națiune de tulburători, în loe să fim ceea ee treeem în ochii Europei eă suntem prin prudența noastră ? Și termină: „Nu știu cine zice eă Bulgarii șl Rume- lioțti ne-au Imitat pe noi. Nu, domnilor, nu ne a imitat ni- meni, în nimic. Luațt toată istoria noastră, de când a în- ceput mișearea Românilor, dela 1848 șl veți vedea eă în totdeauna am fost pentru respectarea tratatelor. Căci numai în această respectare eel miet își găsesc puterea lor“. Era 34 evident, o aluzie la recentul tratat pe eare România îl în- cheiase eu Tripla Alianță prin mijlocirea Austro-Ungariei. Ca răspuns la cuvântarea lui Ion Brătlanu, exllațli dela Parts — Seeășanu, Oeășlanu șl Băneiuleseu — trt- mtseră, la 22 Decemvrie, ziarului „Românul" o întâmpinare prin eare arătau eă nu s’au amestecat în politica țării și nici n’au căutat să dea directive acestei politiei. In pro- clamație n’au făcut apel la intervenția guvernului român, ci a societății române. Nu s'au amestecat în politica de partide. Au eerut chiar aceasta dela toți frații lor așesați în țară. Felicitările ee t-au venit dlui l. Brătlanu dela Ro- mânit din Ardeal, n’au venit, de sigur, dela eet întemnițați, ei dela oamenii tronului, eari, fatalmente, sunt oamenii Un- gurilor. Petiția expulsaților dela Rusctuc fu desbătută în șe- dința Senatului dela 22 Ianuarie 1886. Raportorul el, M. Or- leanu. prezentă maturului corp un raport în care se năzui a dovedi că legea dela 1881 se aplică șl Românilor din afară, nerecunoscuțl încă cetățeni șt eă deet măsura ex- pulzării este legală, că aceasta s’a făcut din motive de ordin superior, pentru Interese generale ale țării, amenin- țată de agitațiile trldentlsfe șl revoluționare șt că guvernul, care a dat decretul de expulsare, va avea de grife să-l abroge atunci eând va socoti că măsura nu mai este ne- cesară (Monitorul Oficial, Nr. 30, din 25 Ianuarie 1886). Senatul aprobă propunerea comlslunli de a trece la ordinea zilei asupra petiției. Dar membri opoziției, tn frunte eu G. Mârzeseu, cerură Insistent discuția raportului, ceea ce se refuză însă. Atunci G. Mârzeseu prezintă textul unei Interpelări pe care o anunțase în ședința din 30 Noemvrle (Monitorul Oficial, Nr. 7 din 6 Decemvrie 1885) șl pe eare voi să o desvolte. Fiind împiedecat, pe motive de regula- ment, eeru cuvântul în chestiune personală. Dar intervenția ministrului de justiție Eugen Stătescu șl mal ales, a celui de culta^ D. A. Sturdza, provoacă un mare scandal. Incidente penibile și dureroase, chiar după 50 de ani, pentru eet ee le cercetează, determinate de pasiunile politice, de spiritul de intoleranță șt de temperamentul irascibil al eora- 35 3* batanțtlor șt asupra cărora e bine să nu mal stăruim. (Mo- nitorii/ Oficial, Nr. 30, din 25 Ianuarie 1886). Dar punctul culminant al chestiunii expulsărtlor fn Parlament fu Interpelarea Iul M. Kogălnleeanu, din Adu- narea DeputafUor, dela 11 Februarie 1886 (Monitorul Oficial, Nr. 45, din 18 Februarie 1886 șl în broșură separată: /n- terpelațiunea privitoare la expulsarea Românilor de peste Carpați, adresată guuernulul de M. Hogălniceanu, deputat al col. I. de Brăila, București 1886), cum șl răspunsul lut Ion Brăttanu la această interpelare. Ca întotdeauna, Ko- gălnieeanu uorbl cald, frumos, Impresionant. Cuuântarea sa, prin cuprins, constituie pagini de Istorie, iar, prin formă, ca expresie literară șl sentimentală, pagini de antologie. Ea merită să fie pusă alături de cele mal vestite cuvân- tări ale sale rostite în Parlament sau la Academie. Cum oratorul ținea s’o arate dela început, această In- terpelare privea o întreită cauză: de naționalitate, de le- galitate și de umanitate. Cele din urmă se adresau guver- nului șt națiunii române. Cea dintâi șl guvernului și națiunii maghiare. Căci în ea trata raporturile politice dintre eele două State șt popoare în epoca contimporană, raporturi al căror bilanț îl stabilește Kogălnleeanu într’o întinsă șt foarte prețioasă expunere istorică și din care reiese eă Ungurii șt Ungaria datorese mal mult Românilor și Ro- mâniei, decât aceștia acelora. Cetind aceste pagini de Istorie, în care Kogălnleeanu intră ea aetor principal, simți regretul eă oamenii noștri politici, bărbații de Stat, cart au avut rol așa de însemnat la întemeierea, organizarea șl desvoltarea României mo- derne, nu șl-au seris memoriile. Căci, în cea mai mare parte, aceste pagini sunt pagini memorialistice. In ele e vorba de împrejurările și evenimentele de pe la 1859—60, din timpul răsbotulul pentru eliberarea Eombardlel, când Ungurii, eu Kossuth, Klapka și Telehg, vroiau să provoace o insurecție în Transilvania, cu ajutorul lui Cuza Uodă, cu eare el înehetară, în acest scop, o eonvențiune formală, prin mijlocirea împăratului Napoleon șt a lui Dietor Ema- nuel. împrejurările acestea sunt azi bine știute șt din alte izvoare. Totuși, partea personală luată de Kogălniceanu la 36 ele nu este eunoseută decât dtn această cuvântare a sa. Aci zace Interesul șl Importanța ei istorică. După ee, în felul aeesta, stabilește cart erau ideile șt angajamentele lui Kossuth și ale tovarășilor săi eu privire la naționalități în genere și la națiunea română în parti- cular în 1848 și în 1860, Kogălniceanu arată cât de greșită este politica de maghiarizare a guvernelor șt națiunii ma- ghiare. El stăruește asupra ei dovedind eum în toate eu- tele vieții șt organizației de Stat activează această neferi- cită politică, eu deosebire față de Români. Tabloul este nu se poate mai complet șt mal impresionant. El atestă cât de bine cunoștea marele bărbat de Stat starea Româ- nilor de peste munți în vremea celei mai necruțătoare po- litice de maghiarizare șt câtă dreptate aveau tinerii ee lan- saseră proelamațtunea revoluționară să se îngrijoreze de viitorul fraților lor de peste munți. De altfel acesta era și scopul Interpelării sale. Kogălniceanu încheie aeest capitol al Interpelării sale eu următoarele cuvinte: „Nu a venit timpul ea dl prim-mt- nistru Brătianu să-și aducă aminte cuvintele pe eari la 1868, eu oeaziunea dlseuțiunit asupra proiectului de adresă la tron, le-a zis de pe această tribună: „Gând cum- natul meu se ceartă cu sora mea, eu nu mă amestec; dar eând bărbatul suroret mele a ridicat brațul ea să o în- junghie, atunci rldie șl eu brațul „Aeeste cuvinte explică — zicea el — proelamațtunea irtdentet române. Scriitorul, autorul acestei proelamațiuni, a fost în București, dar izvorul el este în Budapesta, este în actele șt persecuțiunile administrațluntl maghiare în contra Românilor. Și stingerea iridentei nu o va face izgonirea a șase Români, ei contenirea erei perseeuțluntlor șt înlocuirea prtn un regim de pace, de libertate șt de frăției „Oamenii de Stat din Ungaria îmi vor ierta acest con- siliu ce-mi permit a le da; lt-l dau în același spirit, eare m’a povățuit în 1859 șt 1860 de a da ospitalitate la mii de emigranțl unguri, de a seăpa dela furci mat multe capete seumpe națiunii maghiarei Da, o afirm, regimul actual, de va continua, poate aduce focul șt sabla în locuințele Ro- mânilor de peste Carpați; dar să nu creadă vecinii noștri 3? unguri, eă prin aceasta ei îșl întăresc patria șl viitorul na- ționali „Cuvinte profetice ce aueau să se adeuerească pe deplin peste trelseei.de ani numai. Partea privitoare la legalitatea măsurii de expulsare, din punct de vedere al efectului moral și național, din punct de vedere al Interpretării, juridice și politice, în tară șt în Ungaria, este iarăși foarte interesantă prin conside- rațiile, apropierile și destăinuirile pe eari autorul le faee pentru susținerea tesei sale. El combate pe Ion Brătlanu eu propriile sale cuvinte rostite la diferite ocasll în che- stiunea Românilor de peste munți. Autorii proclamației trebuiau reprimați neapărat, dar nu prin expulsare, el prin judecare șt condamnare în țară. Rămâneau cel puțin pe pământul românesc. Ce privește, în fine, partea privitoare la umanitate, ea este atât de mișcătoare, îneât trebue să fie reprodusă în întregime, ea una ee constltue de altfel și minunata pero- rație a cuvântării: „Domnilor, am sis că interpelarea mea mai are șl o parte umanitară; aceasta o adreses în spe- cial dlui prlm-minlstru. Mă adreses la umanitatea d-sale, la trecutul d-sale, la 1848, când șl d-sa și eu și mai toată generațiunea de atunci am fost disțerați. Aveam mume, aveam surori, aveam rude; multe lacrimi au vărsat atunci mumele, surorile noastre șt în genere femeile române pentru exilul nostru. „Dar cel puțin această dtsțerare a fost rostită de străinii Dacă dl Brătlanu a uitat astăsl ît readuc aminte poemul lui Mlchelet 1 Fac apel, d-le Ion Brăttene, la tineretele d-tale, la cele ce profesai atunci, la principiile ce le afișat; acestea te-au adus astăsl unde ești. Ori cât ești om de Stat, nu este bine să rupi cu trecutul d-tale, când mat ales acel trecut a fost așa de frumos! „Sunt câteva sile de când a venit la mine femeia unuia dintre disțerați, cea mai săracă, cea mal nevoiașă, cea mat simplă Ardeleancă, spunându-mi că bărbatul său este tsgontt din țară, fără să fl făcut altceva, decât că a fost surprins la drumul de fier citind o proclamațlune; ea plângea eu patru șiruri de lacrimi șl îmi zicea: m’aș duce lângă 38 bărbatul meu, la Ruselue, aș munet ehiar eu brațele ea să-mi hrănesc bărbatul; dar am copti și trebue să stau eu ei aet pentru șeoli. „Acel râu de lacrimi eare curgea pe fața bietei ro- mânce, mi-au adus aminte de lacrimile ee în 1848, eare întotdeauna amintește și faptele d-tale de atunci și cu drept euuânt, eăei dela 1848 începe regenerațtunea noastră, la care ai luat parte, adu-ți aminte de acele lacrimi șt șterge pe aeelea eare astăzi se uarsă în urma ordinului d-tale ■de expulzare! „Șt după ee m’am adresat la guvern, mă adresez șt la Regele României, la fostul Domn al Românilor; îl conjur să se gândească, eă sângele vărsat pe câmpurile de bătaie ale Plevnel, Qrtvlțet șl Smârdanului, a acoperit de glorie șl a întărit tulpina tinerei noastre dinastii, lacrimile poporului, lacrimile mumelor, soțiilor șl fetelor române, departe de a întări și de a faee să se desvolte aeeea tulpină, o vor slăbi, putreztndu l tinerele vlăstare! Sfârșind conjur pe dl Ion Brăttanu să nu faeă, ca lacrimile vărsate din oehl de Români să păteze paginile istoriei întâiului Rege al Ro- mâniei®. In răspunsul său, Ion Brăttanu (Monitorul Oficial, Nr. 45, din 18 Februarie 1886) trece asupra expunerii istorice din interpelare, sub cuvânt că nu-1 privește și stăruește numai asupra restului, „ea să șterg, zice el, laerămile de pe fața d-lut Kogălnleeanu®. — »Să-i aduci înapoi, șt le-ai șters®, răspunse acesta. Dar Ion Brăttanu era un om, eare, în chestiunile mari, politice, de interese superioare ale ■Statului, nu luneca pe panta sentimentalismului, ci se ținea drept, în mijlocul realităților, oricât de neplăcute i-ar fi fost ele. Arătând avantaglul lut Kogălniceanu de a fi vorbit cu libertatea omului ce nu se găsește la locul de răspundere, el relevă situația grea în care se află dânsul tocmai din această cauză. De aceea trece de-a-dreptul în miezul che- stiunii -g la motivele care l-au determinat să dea decretul de expulsare. Ține să rectifice însă afirmația lui Kogăl- ntceanu că, dacă elementul român din Transilvania va pieri, va pieri șt România, mărturisind credința sa nestrămutată 38 eă, orleât de vitrege dop ft împrejurările în viitor, ea șt în trecutul său, neamul românesc, întreg, va resista, nu va pieri niciodată. Aceasta pentru ea să se știe în Ungaria, orice ar face guvernul și națiunea ungurească, nu vor putea împiedeca în desvoltarea spre destinul său istorie, acest neam. Stăruește apoi asupra sentimentelor sale față de Ro- mânit de peste Carpați, reamintind cele spuse în cuvân- tarea de răspuns lui C. Boereseu, în Senat, eă el a înscris în Constituite dreptul lor specific la recunoaștere șt eă tot el i-a primit cu brațele deschise șt i-a protegtult, în des- avantajul chiar al băștinașilor. Nu pentru proclamație t-a expulsat, ei pentru consecințele ee putea avea acțiunea lor agitatorie și revoluționară asupra Statului român, într’un moment foarte greu șt delicat politie. Căci, daeă Bulgarii de pe Dunăre s’ar ft mișcat pentru insurecția din Rumelia și daeă Ardelenii dela „Carpați" ar fi încercat măcar o incursiune eât de neînsemnată în Transilvania, — eare ar fi fost situația României sub raportul obligațiunilor sale internaționale, față de puterile streine șl amice? Ardelenii au avut și au societăți culturale șl națio- nale în țară, pe eari le-a sprijinit șl susținut toată lumea, eum este soc. „Transilvania", a lui Paptu-llarian. Dar soe. „Carpați" nu este de felul acesta. Ea faee agitații neîngă- duite. A pus la cale o demonstrație ostilă la „Legația Au- stro-Ungară", care a trebuit să fie apărată zile de-a-rândul de poliție. Ea instigă lumea să se răscoale șl să treaeă Carpațli. Sfaturile bune și cuminți ee s’au dat conducăto- rilor, n’au fost ascultate. In proelamațlune se recomandă mijloacele violente ale distrugerii, dinamita, asasinatul. „Fae apel la d-ta, dle Kogălnieeanu șl te rog să-mi spui daeă în acțiunile noastre revoluționare, d-ta șt eu ne-am gândit vreodată să propagăm ceea ee aeești oameni îndeamnă pe alții să facă?" Acestea au fost motivele pentru eare a trebuit să ia măsura expulsărit asupra autorilor proclamației iridentiste — aicea Ion Brăttanu. Iar la o ripostă a lut Kogălnieeanu, de ee nu t-a dat în judecată, în loe să-l fl aruncat afară din țară, el replica: „Ești în eroare, d-le Kogălnieeanu, eăei 40 numai aruncați nu au fost Am luat pentru dânșii toate pre- eauțlunile posibile ea să nu sufere. Bine voiește a te in- forma, dacă, în această privință, nu am luat mat multe pre- eauțluni, decât am luat pentru însăși copiii mei, când i-am trimis la studii în străinătate../ * * * Cu aceasta, chestiunea proelamațiunii revoluționare dela 1885 șt a agitației ee ea a provoeat, atât dincoace, cât șl dtneolo de munți, se încheie. Altele, de altă natură, ît luară loeul. Exllațll rămaseră câtăva vreme în streinătate. Iar eând veni momentul să se întoarcă în patrie, fiecare își reluă rosturile sale. Căpetenia lor, Gh. Secășanu, pe acela de modest profesor secundar la Severln, la Tuleea șl la Măgurele, unde se șt sfârși dtn vieață, la 1930, în vârstă de 72 ani, ignorat de presa ce aeum o jumătate de veac, făcuse atâta sgomot în jurul numelui și mișcării sale. E singurul din tovarășii de exil eare a avut noro- cirea șt fericirea să vadă România întregită a năzuințelor și străduințelor sale de tinerețe. Șl, de sigur, nu odată va fi reflectat în această Românie, la acțiunea sa revoluționară. Nu a putut-o regreta însă pentrueă a fost efluxul firese al sufletului și conștiinței sale românești șl pentrueă a fost izbucnirea legitimă a sbuciumulut în care a trăit întreaga sa generație față de primejdiile ee se rtdleau atunci asupra neamului său de peste Carpați. Acțiunea aceasta eonstltue azi, istoricește, un episod interesant șl emoționant al luptelor noastre de desrobtre șl întregire. Am socotit — mat ales după ee am aflat co- respondența diplomatică dtn Arhivele dela Uiena — eă e bine să-l reconstltuesc șt să-l expun în întregul său, nu numai pentru interesul ee-l prezintă în sine, ei și ea un omagiu adus pe deoparte, șirului nesfârșit de luptători în- suflețiți pentru unitatea națională, venițl de peste Carpațt în țara mumă, iar pe de altă parte, Blajului, care de două sute de apt aproape, întreține ael, pe vatra luminoasă de învățătură a șeoalelor sale, focul sacru al Românismului la care s’au călit sufletele șt conștiințele atâtor generațiuni de tineri ee au trecut pe la aeeste șeoale șt între eari a 41 fost cândva șt luptătorul însuflețit șt neînfricat pentru unt- tatea națională despre eare am vorbit până aeum, Qh. Se- cășanu. Și sunt profund mișcat șt nespus de măgulit că mt-a fost dat să pot aduce aceste omagii scumpe inimii mele, ea român șt ea istorie, în fața M. S. Regelui, măritul și luminatul nostru Suveran, căruia îi cer prea supus îngă- duința să-t proștern nestrămutat devotament, stmțemtntele de nemărginită iubire și de respectuoasă gratitudine ale tuturor celor ee, ea șt mine, simt sufletul Său regesc tot- deauna alăturea eu sufletul neamului întru eare este cu- fundat. 43 Îndrumări culturale. Sub semnul unificării sufletești de ion Breazu. Unitatea de program este unul din marlle postulate ale ceasului de fată, a cărui Importanță nu știm dacă e înțeleasă pe deplin de conducătorii organizațiilor noastre șl de toți muncitorii în ogorul „Astrei¹¹. Ea singură ne ua ajuta să atingem realizări masive, care să ne dea apoi dreptul să ne alegem noul oblecltue de muneă. Comitetul Central al Asoeiațiunii e preocupat în per- manență de acest gând al acțiunii sistematice șl unitare. El este șl rațiunea circularei, pe care dl președinte al „Astrei¹¹ a adresat-o președinților de despărțăminte șl de cereurl culturale, prtn ultimul număr al „Transilvaniei¹¹, cir- culară, al cărei rost nu putem să-l subliniem îndeajuns. Pornind dela îndemnul Regal, atât de înțelept șl de măgulitor pentru noi, de a continua munea de unificare su- fletească pentru care de altfel „Astra” șt-a câștigat șl până acum merite unanim recunoscute — dl Președinte îndrumă organizațiile noastre să lupte în acest an pentru cunoa- șterea, prețuirea șt îmbogățirea acelor elemente ale pa- trimoniului nostru național, pe cart se întemeiază structura lui specifică șt unitară. Organele îndrumătoare ale „Astrei¹¹, Comitetul Central șl Secțiunile științifice șt literare, își uor consacra o mare parte dtn actluttatea lor punerii în ualoare a acestor ele- mente. Broșuri speciale uor îmbogăți „Biblioteca poporală”, conferințe rostite de specialiști uor arăta trăsăturile care constltue farmecul specific al flslonomiel noastre etnice șl uor da îndrumări pentru recunoașterea șl valorificarea lor. Până, atunci însă conducătorii despărțămintelor și cer- curilor noastre culturale sunt rugați să așeze în programul de activitate din anul în curs acest punct atât de impor- tant situându-se în felul acesta pe o linte generală unică 43 de muneă culturală. Căci fiecare poate contribui, după pri- ceperea șl dragostea lut, la cimentarea unității noastre sufletești. In sanctuarele „ Astrei “, cuuântul aeesta a fost rostit totdeauna eu iubire șl adâncă înțelegere. Daeă pli- nirea uremllor ne-a găsit pregătiți, strigând dtn toate piep- turile dreptul și dorința noastră de a trăi împreună, aceasta se datorește, atei, în Ardeal, înainte de toate activității Aso- ciației noastre. Cei care rostesc deci aeest gând în nu- mele ei — fie cuvântul lor cât de simplu șt de nemește- șugit — au mai mult deeât toți îndreptățirea să nu fie luațl în deșert. El îl pot spune apoi eu certitudinea eă își vor atinge scopul, pentrueă conștiința unității este adânc în- rădăcinată în toate straturile sociale ale neamului nostru. Cu toate împotrivirile vremurilor, eu toate hotarele eare ne-au frânt trupul veacuri de-a-rândul, instinctul unității s’a țesut eu trăinicia și siguranța unei fatalități istorice. Ase- menea culturii, unitatea sufletească este însă o flacără care trebue hrănită fără întrerupere, eu iubire împinsă uneori până la jertfa de sine, pentru ea să ne putem bucura de lumina șl căldura et binecuvântată. Instinctul el, eare moc- nește pretutindeni, eare în vremuri de primejdie se poate ridica pe culmile sublimului, trebue lămurit șl adâncit fără odihnă. Șt aceasta o poate faee fiecare intelectual, dela profesorul de universitate, până la eei mai modest preot și dascăl de sat. In ciclurile de conferințe eare vor fi organizate la orașe, în leețiunile șeoalelor țărănești, în cursurile serale pentru muncitori și meseriași, în descinderile la sate, acest subiect să fie așezat la loc de elnste. Din specificul no- stru etnie, a eărui conservare șl prosperitate este întâia grijă a „Astrei", vor fi scoase în evidență, în aeest an, mai ales acele elemente, care sunt suporturile de căpetenie ale unității noastre sufletești. Câte dintre neamurile pă- mântului se pot mândri de pildă cu o limbă atât de uni- tară ea a noastră? Atlasul Lingușite al României, opera monumentală care va fi publicată, începând eu acest an, de cătră Muzeul Limbii Române din Cluj, va aduce dovezi surprinzătoare pentru fundamentarea științifică a ace- stui adevăr. Chiar șl din hărțile desprinse din acest 44 Atlas, pe eare dl Sextil Pușearlu le-a publicat în ultimul număr din Reuue de Transyluanie, se poate vedea eum graiul nostru n’a cunoscut niciodată împotrivirea granițelor. Același lucru se poate spune șl despre arta noastră populară. Fără îndoială eă ea ne încântă șl prin stufoasa el varietate. Sub întruchipările el atât de diverse se as- cunde însă același duh comun, în eare ne recunoaștem eu eu toții de ori unde am fi. In „Spațiul mioritic", cartea lut atât de plină de frumuseți și de judecăți drepte șt adânci, Lucian Blaga a arătat ea nimeni altul, eare sunt liniile structurale ale acestei arte, atât de fericit împlinită, încât poate sta alăturea de eele mai strălucite dovesi de apti- tudine culturală șl dislincțtune sufletească a neamului no- stru. Ori unde ne-am găsi deet pe întinderea pământului strămoșesc, dlntr’un erâmpelu de cântec sau dans, din li- niile unul covor sau ale unei țesături, să descifrăm accentul lor panromânesc și, odată descoperit, să-l arătăm și altora eu toată dragostea pe eare o merită. Câte pilde de lupte eroiee, împinse adesea până la jertfa supremă, nu pot fi apoi scoase dtn trecutul nostru? Sunt ele oare cunoscute pretutindeni, formează oare un capital sufletesc viu pentru flecare Român? Pentru a aminti una singură: câți dintre intelectualii noștri — să nu mat vorbim de țăranii — cunosc în plenitudinea el viziunea de profet al unității, lupta de arhanghel a lui Nicolae Băl- eeseu? Chipul acestui sfânt n’ar trebui să lipsească din niei o easă de Român. Circulara dlui Președinte este deci eât se poate de binevenită. Avem credința eă în raportul general dtn acest an, ne vom putea mândri eu munca unitară și rodnică a tuturor despărțămtntelor noastre, pentru îmbogățirea con- științei unitare a rasei. 45 O carte care ne trebue de prof. Valeriu Moldovan. Având nevoe de unele informațiunt privitoare la tre- cutul Ardealului, am răsfoit o carte căreia abia aeum încep să-i înțeleg rostul mai mult politic decât științific. E Dorba de o lucrare postumă a celebrului Jancsâ Benedeh istortetanul de pe uremt al mișcărilor noastre naționaliste — sau dacă urețl — Iredentiste. Sunt îndeobște cunoscute operlle acestui scriitor ungur dintre eari amintim pe eea mat principală: „A Dăho-Romăn torehueseh /or/ene/e". El bine, bătrânul ]aneso Benedeh a ținut, ca înainte de moarte să dăruiască conaționalilor săi ajunși pe urma tratatului de pace dela Trtanon sub stăpânire românească, o „Istorie a Ardealului¹¹ eare a apărut numai în anul 1931, câteva luni după moartea autorului el sub îngrijirea dlui Gyallay Domokos (Cluj, Editura Minerva). Scopul urmărit de autor iese în evidență dtn urmă- toarele fraze din prefață: ,Am serls această carte eu In- tenția, ca să creez prin ea eel puțin în llntamente gene- rale un tablou eoherent asupra uieții istorice a popoarelor Ardealului și în deosebi asupra celei a maghiarilor... Ge- nerația de azi a Maghlarlmii din Ardeal nu a auut prilejul să-și cunoască istoria proprie, ea pe o Istorie a Ardea- lului. In șeoale t a propus istoria statului maghiar integral șt a națiunii maghiare, în eare istoria lui ardelenească aparte șt-a pierdut particularitatea ei caracteristică și di- stinctiuâ, contopindu-se în „cea dintâi". „M’a îndemnat să sertu această earte lipsa aeeea eare se resimte la intelectualitatea maghiară din Ardeal, eare ar dori să albă o privire generală asupra istoriei sale..." ,Am scris această earte pe seama publicului mare și a tineretului*. In fața acestei solicitudini față de maghiarii din Ar- deal ni se impune vrând-nevrând — întrebarea: oare ee s’a făcut pe acest teren pentru Românii Ardeleni? Ort argumentele invocate de vechiul nostru protago- nist ]anes6 Benedeh, nu se potrivesc în o mare măsură 46 — mutatts mutandts — șt asupra noastră a Românilor de- dtneoaee de Carpați ? Oare nu e șt Ia not easul, eă Istoria românilor dtn Ardeal, eare se propune dela unire îneoaee, în cadrele istoriei generale a Românilor" să-și fi pierdut particularitatea ei caracteristică și distinctivă Oare publicul mare șl tineretul român din Ardeal și Banat nu simte lipsa unei istorii scrise în mod popular, eare să-t ajute a dobândi o printre generală asupra Ideilor șl faptelor șt a suferințelor moșilor și strămoșilor lor? Lipsa unei bune istorii a Ardealului, serisă de un Român, pentru Români și eu deosebită considerare la Ro- mânit Ardeleni, e eu atât mai mare și mai urgentă, eu eât dela Gheorghe Barlțtu îneoaee nu s’a mai scris nimte în direcția asta. Or valoroasa operă a lui Barlțlu niei nu se mai află în comerț, de altă parte euenimentele tratate acolo se încheie eu deceniul penultim al veacului treeut. Cel ee ar vrea să se lămurească asupra vicisitudi- nilor Românilor Ardeleni și Bănățeni din ultimele 3—4 de- cenii până la unire nu are la îndemână vreo carte lesne accesibilă șt nu prea seumpă. Valoroasa lucrare a lui Teodor Păeățlanu „Cartea de Aur" — pe lângă eă e numai o Colecție de documente, mat sufere și de inconvenientul de a nu se mat găsi în eomerț și de a nu fl mult prea voluminoasă pentru a putea fi utilizată de publicul mare și de tineret. Ori scopul nu se poate ajunge decât printr’o carte scrisă pe înțelesul tuturor, care să fie în același timp șl ieftină. Credem, eă ar fi datoria „Astrei", ea să ia inițiativa stimulând printr’un premiu corespunzător pe istoricii noștri reputați, să ne dea cât mat urgent — această carte — care ne trebue. 4? „Astra" în slujba unificării sufletești de I. Agârbiceanu. M. S. Regele Carol al ll-lea, președintele de onoare șl înaltul Patron al Asoeiațiunti noastre, a bineuoit a tndiea pentru „Astra" o activitate cât mal intensă în scopul de- săvârșirii unificării sufletești a poporului român. E o mare cinste pantru vechea noastră instituție de cultură, care se năzuește să rămână mereu tinără, mereu prezentă în ac- tualitatea problemelor naționale, aceasta atențiune șt di- stingere din partea Regelui României, inspiratorul principal al educației șt culturii naționale din întreaga țară șl supra- veghetorul atent al înfăptuirilor ee răsar din aceste inițiative. Programul Asoeiațiunti, așa cum a fost alcătuit de marii ei întemeietori, a îmbrățișat șt îmbrățișează toate ra- murile de activitate cart pot contribui la sporirea patri- moniului spiritual și material a poporului. Cel mat înalt bun spiritual a fost considerat în programul din trecut al „Astrei", trezirea șl întărirea conștiinței naționale a Româ- nilor dela Apusul Carpaților. Sămânța ee se aruncă pe oricare câmp de activitate cade pe loc sterp, dacă nu există acea sensibilitate care primește șl fructifică, dată de conștiința națională. Pentru a însufleți masele mart pentru o mai înaltă, mai bună și mai fericită vleață națională, a fost nevoe mat întâi ca poporul să se afle pe sine și să-și aprecieze valoarea lut, prin conștiința națională. De aceea oricare domeniu, îmbrățișat în trecut de ac- tivitatea Asoeiațiunti, a fost nimbat cu tdela și sentimentul romanității noastre. Poate și atunct când, după părerea eelor de azi, nu ar fi avut îndreptățire acest romantism național. Cel de-atuncl l-au aflat necesar tocmai pentru trezirea și întărirea conștitnții naționale. Mulți au crezut că după unire „Astra" se poate dis- pensa de-a mat alimenta „mândria de a fi român". Cei eart au cunoscut și cunosc realitățile din România Nord-Ue- stică, ravagiile rămase în urma vitregiei timpurilor abia ^ipuse, știu că, cel puțin încă tret-patru decenii în anumite regiuni va trebui lucrat mal departe pentru deșteptarea 48 șl creșterea conștiinței naționale. Sunt întregi straturi po- porale țn Nord-Destul Țării, ea șl în Secuime pornite pe •drumul maghiarizării pe eare au fost aruncate de oeâr- muirea străină. Procesul desnaționalizărit lor trebue oprit pe loc șl el nu se poate opri prtn legi șl ordonanțe, ei numai prin redeșteptarea mândriei naționale. Sunt atâția intelectuali, între patruzeci și cinei—șaptezeci de ani, cari, cu o cultură complet străină și potrivnică asptrațiunilor românești, au neuoe de o puternică mândrie națională, de o încredere desăuârșttă în puterile și destinul poporului din eare fae parte. lată pentru ee și după unire, „Astra" a acut, ea o preocupare deosebită, continuarea aettultățtt pentru tre- zirea șt întărirea conștiinței naționale. Ea nu s’a lăsat in- timidată de oameni cari bagatelizau aceste străduințe, spunând eă le-a trecut vremea, eă timpul de azi nu e al romantismului național, ei al realizărilor pe teren. * * * De sigur eă îndată după unire o instituție ea „ ^stra“, trebuia să se gândească șl la problema unificării sufletești a Românilor de pretutindenea. Pentru deșteptarea con- științei naționale în regiunile unde se simte încă această neuoe, lucrează și au menirea de-a interveni și alțt factori, în special școala șt biserica națională. «Astra" a și simțit necesitatea acestei probleme șt îndată după unire a or- ganizat descinderea sa la București în cadrul unor mari sărbători naționale, pentru întregul românism. De asemenea a organizat marele parastas național la Didra șl Câmpeni, întru pomenirea Craiului Munților, Auram laneu. După cum fără o puternică sensibilitate șt rezonanță a conștiinței naționale nu poate rodi nici o idee șl nici un sentiment în orice domeniu al vieții naționale ar fi sămâ- nate, tot asemenea, fără realizarea unei puternice uni- ficări sufletești, nu se pot înehiput crearea șt executarea comandamentelor spirituale ale noului Stat român. Organizarea, consolidarea Statului român e strâns le- gată de această unificare sufletească. Evidențiem dela început: e vorba numat despre de- săvârșirea acestei unificări sufletești. Ea există de veacuri, 49 4 eu multe sute de ant înainte de unire. Daeă unitatea su- fletească, neamul românese a avut-o dela naștere, — așa eum se cădește în limbă, lege, obiceiuri, literatură și artă poporală, — eum puține alte popoare o au. — unificarea sufletească, adică unirea în gând, simțire, voință, ideal — am îneeput să ne-o câștigăm dela întâia pâlpâire a eul* turti naționale cărturărești, dela întâia earte pentru toți Ro- mânii (Scriptura, Cronicarii) șt dela întâia faptă istorică pentru neamul întreg (Mihai Diteazul) Ea a mers sporind, din ueae în ueae, până s’au putut serie și cânta mat întâi versurile: Eu ți-s frate, tu-mi ești frate intr’amândoi un suflet bate. Unificarea sufletească nu e altceva decât înflorirea uni- tății etntee, — acesta e temeiul et natural și singurul. Iar trezirea se faee prin alimentarea conștiinței, a mândriei naționale. Ungurii, pe vremuri, au îneereat imposibilul, anttna- turalul șt de aeeea au trebuit să fie înfrânțl în năzuințele lor: Et căutau să făurească un gând, o simțire, o voință, un ideal comun pentru popoare eu etnicitate eu totul deo- sebite. El nu șl-au dat seama de legea naturală că un ideal comun nu-l poate erea șl urma decât o etnleltate omogenă. In parte simțeau șl el lupta împotriva firii la care s’au angajat. Sperau însă ea prin sugrumarea culturilor naționale, prin amorțirea conștiinței naționale, prin Injec- tarea propriei lor culturi, să schimbe însăși compoziția et- nică a sufletului „minorităților". Pentru a ajunge, pe cale artificială, la aeel ideal comun eare e chintesența unificării sufletești, au organizat ei în- treaga politică de maghiarizare. Pentru noi, lupta pentru desăvârșirea unificării sufle- tești este un lucru firesc și, deci realizabil. Cu mult mai ușor decât pentru alte state naționale, făurite sau mărite în răsboiul mondial. Ea noi unirea în gând, simțire, voință, s’a dovedit, eu o putere elementară, în însăși adele de unire ale Provinciilor. Idealul unirii politice, într’un Stat național, era unul general românese, de cel puțin două veacuri ebnștlent. Unirea, la noi, s’a făcut spontan, a fost 50 izbucnirea flăcării din jarul eare ardea de ueaeurt sub spusă. Că, in toate eele mari, am fost un gând, o simțire, o voință, eă, deci, suntem unificați sufletește în liniile mari ale vieții naționale, după unire am douedtt-o prin ușurința eu eare am făcut eele două reforme sociale: împroprie- tărirea și votul universal. Daeă după unire n’am fi avut un gând șl o inimă toate elasele sociale românești, cele două mari reforme revoluționare ar fi putut îneca Țara în sânge. Că continuăm să fim unificați sufletește în vremlle mart de vieață, avem dovada în unanimă respingere a comu- nismului de către toate sufletele eu o trează conștiință na- țională. * * * Unificarea sufletească totuși nu e încă desăvârșită. Pentru a fi așa e nevoe de un gând, o simțire șt o voință, de același ideal, nu numai în lucrările mari, et șl în eele de duzină, de toate zilele. Cutezăm să afirmăm că în ceasul unirii această unificare sufletească și în lucrările miei, era mal mare decât azi. Aveam eu toții, atunci o nemărginită încredere în tot ceea ee faee națiunea română prin Statul său național, prin guvernele și parlamentul său. Dacă azi această încredere a mai slăbit în unele re- giuni sau în unele pături sociale, în unii indivizi, pricina e a se eăuta în noi înșine, mal ales în metodele șt argu- mentele de luptă ale partidelor noastre politice. Ele, pentru acapararea puterii, pentru combaterea adversarilor poli- tiei, au aruncat loztnee false, adeseori antinaționale, fără să-șl dea seama eă, împărțind nația în biserici și biseri- cuțe pun stavile în calea procesului de unificare sufle- tească, într’o vreme eând el se desvolta firesc și puternic. „Regionalismul” n’a fost totuși niciodată la noi altceva decât un mijloc de luptă politică, nu o stare sufletească. Dovada e dată în faptul că el se topea îndată ce un partid sau altul eare-l afișa, acapara puterea. Dovadă în împre- jurarea^ eă orieâi de tare ar fi fost răscolite mizeriile și aspirațiile loeale, la noi, dela unire până azi, nu s’a putut apropia niet umbra resentimentului între provincii, eum a fost, de o pildă — un resttm între Croațt și Sârbi. 51 4* „Astra", în slujba unificării sufletești are mat întâi de fureă chiar eu acestea perturbați! dela suprafața ulețtl na- ționale, pricinuite de învrăjbirea partidelor politice. Ea a înțeles, de ani în șir, sS ta lupta împotrlua acestor ano- malii șl să vestească dtn nou crezul solidarității naționale, încercând să grupeze dtn nou, într’o tabără, pe eet des- btnațt de luptele șt Interesele politice. Cu taettea, perseverența șl destnteresul ee o carac- terizează, ea a reușit, în multe părți să refacă aceasta so- lidaritate. In orașe în eari de ani de zile familiile româ- nești, învrăjbite prin politică, nu mai țineau relații, se Izola, o tabără de activitatea culturală-națională desvoltată de alta, — azi lucrează din nou în cadrele „Astrei" mână în mână. Adunările noastre generale, rjeeereetate o serie de ani de către unii fruntași, numai din motivul că persoanele dela conducerea ei, în vieața privată, mărturiseau și urmau un alt crez politic, adunările despărțămintelor, boicotate de o parte a intelectualilor dtn partea locului, numai din motivul eă eet dela conducere erau de alt colorit politie, — șl-au reluat aspectul lor de pe vremuri, întâlntndu-se aici din nou toată suflarea românească. Din an în an se înțelege la not tot mai mult de către toată lumea eă învrăjbirile politice nu au ee căuta în lupta pentru binele colectiv al neamului. Aici toată lumea trebue să fie unită în gând, simțire, voință și jertfă. De sigur că cel mat puternic mijloc ,de a îndepărta asperitățile produse de luptele politice este o puternică conștiință națională. Numai ea poate duce la o tot mai mare unificare sufletească, fiindcă ea aduce imperativul național al aceluiași ideal. De aceea „ Astra“ și după unire a lucrat și lucrează dtn răsputeri pentru o tot mai clară și conștientă conștiință națională. Nenorocirea e eă-t lipsesc mijloacele materiale pentru o operă atât de Importantă, ca șt pentru mijloacele cari pot sluji direct unificării sufletești. Cât privește acestea din urmă, „Astra", a dat un manual de Istorie și unul de Geografie pentru plugarii români de pretuttndenea, cel dintâi scris de dl l. Eupaș, al doilea de dl Sabin Oprean, amândouă apărute în Biblioteca popo- 52 rală. Sunt în curs de tipărire alte tret volumașe cart cu- prind conferințe despre Sărbătorile naționale acrise tar pentru românit de pretuttndenea. Cunoașterea de eătre toți Românii» — nu numai a acelor eari lasă ast dtn școala ro- mânească, — a poporului român cu Istoria lut, a pămân- tului pe eare trălese, — e întâiul temei al unirii în gând, simțire și voință, a unificării sufletești în același ideal. Sunt în curs de pregătire în același scop broșuri cu figuri culturale șl istorice ale românilor de pretutindeni, o bro- șură eu eelea mal bune poezii naționale șl patriotice scrise de autori din toate provinciile românești. Ar fi necesară o lucrare eare să aducă, eu note cântecele șt dansurile re- prezentative ale Românilor de pretuttndenea, alta eu por- turile și datinile românești din toate provinciile. Dar toate aceste lucrări ar trebui să apară în zeci de mit de exemplare, să fie scrise de oameni competenți eari să aibă timp pentru ele, având șl o remunerație ma- terială. Cu mijloacele ei de azi „Astra* abia le poate ti- pări în câteva mii de exemplare și autorilor lor nu le poate oferi nici un onorar. Pentru aceeași unificare sufletească, asupra căreia ne-a atras atențiunea, ea o distincție pentru „Astra". M. S. Regele, președintele nostru se gândește la mari descin- deri, eu sute de intelectuali șt popor, eu caracter eultural- național pe eare le-ar faee „Astra“ în diferite regiuni ale României, pentru ea frații să se cunoască și mal bine. Descinderi eari ar ținea câteva zile, cu cercetări de sate, de gospodării. Iar la not, pe teritorul activității „Astrei*, să facă astfel de descălecări temporale, societăți culturale din alte regiuni ale României. Unitatea etnică a Românilor se datorește în mare mă- sură vieții pastorale, eu străbaterea pământului străbun dela Maramureș, Orăștie și Sibiu până la Dunăre șl Nistru. Aceste descălecări culturale ar fi oarecum în nota tradiției șt eel mat bun mljloe de unificare sufletească. Ar simți, s’ar convinge din experiență, tot mat multă lume de cuvintele poetului: Eu ți-8 frate, tu mi ești frate Intr'amăndoi un suflet bate. 53 Dar pentru executarea unul astfel de program e nevoe de alte mijloace materiale decât acelea pe care le poate avea „Astra¹*. Ca șl până acum, ea va face însă tot ee-i stă în pu- tință șt pe terenul unificării sufletești, încredințată eă de- săvârșirea aceleia este un Imperativ național în Românta- Mare. Pagina biopolitieă. Biopolitica, un imperativ al timpului de Dr. Ovidiu Comșla. Când voim să analizăm vieafa unei eoleetiuităti umane în peisajul fenomenului civilizației, trebue să jlnem eont de duplicitatea aeestui fe- nomen. Spun duplicitate, fiindcă noianul de influente reflectate din am- bianta ciuilizată asupra colectivității ni se înfățișează, într’adeuăr sub două aspecte antagoniste: bune și rele. Cele dintâi sunt imediate și se impun dela sine obseruatiuni curente, câtă vreme influentele rele nu se uor trăda decât mai târziu, iar euidenja lor ua rămânea mult timp aseunsă obseruajiunii eelor neobișnuiti să priuească lucrurile în pro- funzime. „Binefacerile" și „daunele" eiuilizatiei au fost și uor rămâne „a filei două fefe“. Binefacerile civilizației se desprind din împletirea eelor patru rea- lități: urcarea standardului de vieață și a bunei stări economice, ur- carea culturii generale, progresele tehnice, progresele științelor în ge- neral și a medieinei curative și preventive în particular. Rezultatele eele mai evidente, pe eare le-a dat aeest mănunehiu de factori, tre- buise eăutate în noua înfățișare a vlejii omului din centrele civilizate. Sănătatea se păstrează eu mai muliă ușurință în timp ee bolile se tra- tează sau se previn eu o siguranță, uneori, absolută. Omul născut și ereat în ambianta civilizației are șansa de a trăi de trei ori mai mult decât omul ambiantei primitive. Astfel, în timp ee ludul, spre exemplu, nu are la naștere șansa de a trăi peste 23 ani, durata medie a vieții Anglosaxonului sau a Scandinavului tinde spre ?0. Acest minunat re- zultat se datorește de stgur ocrotirii excepționale a individului. Trebue să recunoaștem însă eă tocmai aici îneepe reversul filet pe eare se înscrie lunga serie de motlue ee sintetizează daunele civilizației. Intr’a- devăr, ocrotirea fesută eU mult rafinament în jurul fiecărui individ, in- diferent dacă e bun sau rău, util sau inutil, a pus în umbră valoarea 54 forjelor selective eare operau și operează îneă asupra colectivităților umane ocolite de suflul eiuilizafiei. Astfel, seleefiunea naturală aspră în empirismul ei aprioric, dar eficace, eare în treeut asigura supravie- țuirea și supremația numai eelor bine înzestrați și-a pierdut astăzi sensul, Boalele nu mai smulg din vieațâ făpturile debile eu aceeași neeruțare ea în treeut, iar răsboaiele distrug tocmai pe eei superiori ca înzestrare fizică și normală. Ambianța civilizată a scăpat din vedere marele adevăr, eă sporul numeric al defieienților ocrotiți, se aeeentuiază din generație în generație și eă societatea viitorului se va surprinde la un mo- ment dat sub stăpânirea infra-omului, a valorilor negative cari înăbușe progresul și blamează cultura. Oare prăbușirea veehtlor culturi nu se datoreșfe în mare parte acestui fenomen? Ce au făeut până în prezent popoarele civilizate pentru a evita o astfel de perspectivă? Prea puțin îneă. Se eonturenză totuși eforturile de a asigura suereseenfa eelor înzestrați și reprimarea sporului eelor fără valoare, eforturi clădite pe adevărul descoperit de studiul eredității. Viitorul ne va arăta rezultatul. Civilizația fiind un destin inerent unei anumite faze din evoluția popoarelor, mai curând sau mai târziu, ea va deveni o achiziție a tu- turora. E eurios eum la anumite popoare, fenomenul civilizației își im- pune dela început revărsarea lui de daune, mai ales la acelea earl importă civilizația fără să-i asigure o înlănțuire eu fondul lor firesc. Oare aeesta să fie eazul și la noi? Faptele pledează pentru aceasta. Dar în eele din urmă noi ne aflăm în pragul fenomenului și, măsurile de apărare nu sunt îneă târzii. Sunetul de alarmă s'a dat la noi de un deceniu și jumătate, când prof. I. Moldouan, sintetizase, imperativul neamului în consemnul biopolitieei știință politică înălțată pe realitățile fundamentale ale vieții și, nu pe spiritualitățile abstracte desprinse din teoria mediului, politică bazată pe conceptul familiei și nu a indivi- dului, pe neam ea închegare șt finalitate specifică șt nu pe colectivi- tatea imaginară de cetățeni universali. Pagina eugenieă. înzestrarea superioară ea fenomen ereditar de Dr. I. Făcăoaru. Nivelul intelectual — ea toate funcțiunile psihice și însușirile de oriee natură — este condiționat ereditar. In genetica umană există un material genealogie*) și statistic suficient de bogat, spre a îngădui eon- ■) Aeei dintre eitltortl noștri, eare ar dort să-șl fseă un studiu genealogie al propriei familii după norme științifice. sunt rugafl a ne cere formularele eu Indica- țiile necesare la Institutul de Igiena și Igienă Socială. Ciul, str. Pasteup 6. Imprimatele .se trimit gratuit șl în 2 exemplare, daeă ni se înapolasă o eople. 55 eluzii întemeiate eu privire la rolul factorului ereditar în determinarea capacității naturale în sens poztttu și negativ a fiecărui ins. Pentru înzestrarea superioară avem cazul elasic al familiei ame- ricane Edtvard. Prima soție a lut Riehard Edtvard se numea Blisabettt Tuttle. Această femee era o figură distinsă, de o mare frumusefă, înaltă, eu votnfă tare și o inteligentă superioară. După 2< ant de căsătorie a divorțat, fl doua sofie a lui Riehard Edtvard se numea Marg Taleott și era de o inteligentă medie. Au rezultat urmași din ambele căsă- torii. Deși copiii au avut aeelaș tată, valoarea lor socială este diferită, pentrueă diferite erau calitățile mamelor lor: pe când descendent!! din prima căsătorie erau deosebit de bine înzestrati, urmașii din a doua căsătorie nu s’au distins prin nimie. Străbunicul ramurii înzestrate este Jonathan Edtvard, fiul lui Riehard Edtvard și al Eltsabetei Tuttle. In 1900 urmașii lui fonathan erau în număr de 1364. Dintre aceștia, 1205- sunt titrati de vază: 13 rectori (de universitate), 63 prof. universitari, 65 seritori di- stinși și editori de reviste, 60 mediei, 30 magistrati, 100 prof. de teo- logie, misionari, 100 avoeafi, 80 funcționari superiori (între eari un vice- președinte al Amerieei-de-Nord), 3 senatori, 75 ofițeri. Asemenea fenomene de ascensiune socială „în massă¹⁻ nu pot găsi altă explicație, decât aceea a unei plasme germinate eu dispoziții prețioase. La roluri de conducere în vieața socială nu ajunge aeel eare vrea sau aeel «care are noroc", cum spune poporul, ei acela eu un destin ferieit. Numai în acest sens se poate vorbi de „noroc". Destinul fericit al cuiva stă în mănunchiul de calități conținute în celula sexuală a fiecăruia din cei doi părinți. Rolul de ereațiune culturală al celor 143 de profesori universitari șt scriitori de merit nu poate ft însușit, decât de acei Investiți printr’o naștere fericită eu pasiunea șt forja intelec- tuală trebuitoare unei asemenea profesiuni. Chiar scriitorul de un ta- ent mai modest sau omul de un merit limitat, sunt totuși cu mult de- asupra înzestrării medii a populației generale. De reținut e nu numai proporția mare de intelectuali, din aeeastă‘familie — luăm termenul fa- milie în accepțiunea lui cea mai largă — dar șt distincția în profesiunea lor. Ambele elemente indică intensitatea eredității și calitatea supra- medie a patrimoniului ereditar, transmis deseendentilor. 56 Pagina demografică. Aspectul natalită|ii din Europa după răsboiul mondial de Or. Petru Râmneanțu. Niei odată de când ne este cunoscută istoria, problemele de po- pulație nu au Jost ridicate la importanta ee li se dă în deceniul actual. Mai toate popoarele Dor să-și consfințească hotarele de astăsi prtntr’o- densitate optimă a locuitorilor în raport eu suprafața pe eare o ocupă, și să-și justifice dreptul permanent la ea printr’o descendentă de vi- goare biologică maximă. Astfel principiile eugeniei și realizările bio- politieei își lărgesc pretutindeni terenul. Această preocupare, pare eă. naflunile niei nu îndrăznesc să o șoptească, dar din acțiunea atât de asiduă pe teren, putem totuși obserua o tendinjă destul de evidentă: eele mai multe state nu uor să-și lărgească patrimoniul geografie prin ocupare de teren, urmată de o amalgamizare a neamurilor eterogene, ei din contră, uor să deulnă etnii puternice, eantitatiu și calitativ, gata oricând să se întindă acolo unde ar fi un gol fizic sau un spajlu sub- populat. Cari națiuni își uor realiza ulsul de a fi în permanentă repre- zentate pe glob și eari uor eeda? Avem sau nu factori, cari să ne su- gereze vreo indieajie, prin eare să răspundem acestei întrebări măcar- eu probabilitate? Hotărît, eă dispunem de asemenea factori. Intre ten- dința dată de desvoltarea spirituală, culturală și a artelor, ne stau la dispoziție fenomenele asupra mișcării populației. Acestea din urmă ne prezintă chiar și o oarecare siguranță în această orientare. Mai ales forja natalităfii, de eare ne oeupăm aeum, ne spune foarte mult. Privit aspectul acesteia, în timpul de după răsboiu, tragem concluzia, eă pro- porția natalității, nu corespunde nici timpului de astăzi, nici entuzias- mului diferitelor popoare și niei scopului pe eare îl urmăresc unani- mitatea statelor. Euoluția natalității in Europa, dela 1921—1935. (Proporții la 1000 loe.) Țările 1921 1926 1931 1933 1934 1935 ---1925 ---193C ---'932 România......... 37.9 35,2 34.6 32.0 32.4 30.7 Polonia........ 350 32.7 29.4 265 26.5 26.1 iugoslavia....... 35.0 34.7 33.2 314 315 --- Portugalia....... 33.0 31 6 30.0 28 9 28 4 28.4 5? Țările 1921 1926 1931 1933 1934 1935 ---1925 --- 930 ---1932 Bulgaria........ 30.0 32.8 30.4 29 1 30.0 26 2 Spania......... 30.1 29 2 28 2 27 8 26 3 25 7 Ungaria........ 29.4 25 8 236 220 21 9 20.9 Italia.......... 29.5 26 3 24.4 23.7 23.4 23.3 Lituania........ 277 28.3 26.9 25.7 24.8 23 3 Cehoslouaeia...... 27.1 233 21.2 19 2 18 7 17.9 Olanda......... 25.8 232 22.1 20.8 20.7 20.2 Finlanda ........ 23.2 21.2 19.1 17.4 18 1 --- Irlanda de Nord..... 23.1 212 20.2 19.2 192 19.2 Qeecia......... 23.0 30.2 29.7 28 8 312 --- Danemarca....... 22.3 19.4 18.0 17 3 17.8 17.7 Austria......... 222 17.6 15.6 14 3 13.5 132 Norvegia........ 22.0 17.9 163 14.8 148 14.6 Letonia........ 21.6 20.3 19.4 17 8 17 1 17.5 Germania........ 22.1 18.4 15.6 14.7 180 18.9 Belgia ......... 20.5 18 5 17.9 16.5 16.0 15.4 Anglia și Galia..... 19.9 16.7 15.6 14.9 15 3 15.2 Estonia........ 195 17 6 17 5 161 15.4 15.9 Eluejia........, 19.5 17.5 167 164 16.2 16 0 Franja......... 19.3 18.2 17.4 162 16.1 152 Suedia......... 19.1 15 9 14.6 13.7 13 7 13 8 judecând, descoltarea principiilor eugeniei și a interesului pentru promouarea numerică a populajiet în diferitele state, prin prisma scă- derii natalităfii, ne eonuingem, eă nu dorul unei ofensiue demografice le-a împins la această acțiune intensă, ei proporțiile clar preuăsute a unul pericol iminent. Scăderea natalității nefilnd însă uniformă în toate jările și mat ales neacând procentele relatiue de reducere paralele eu ntuelul cultural, starea socială și standardul de uieajă al populației . unora din țări, îndeosebi celor mai înapoiate, trebue să le inspire și o oarecare îngrijorare, ea nu eumua aceasta defensiuă, eare în unele Jări a început să dea rezultate cădite, mâine să se transforme într’o ofensiuă demografică. Pricind România, în comparație eu celelalte state îi constatăm o euolufie a natalității destul de nefacorabilă. Intâiu, deși auem un stan- dard de uieafă destul de redus, totuși natalitatea în anii 1833, 34, 35 a scăzut dela 1831—32, eu proporții mult mat accentuate, decât chiar în jările mult mal eiuilizate. In al doilea rând, fapt pe care trebue să-¹ fixăm bine, jările limitrofe nouă. în special cele slane, fugoslaoia, Bul- garia șt probabil Rusia (nu-t cunoaștem preeis eooluția natalității), nu au scăderea natalități atât de pronunțată ca noi. Dar la noi, problema natalității nu se pune deopotriuă nici în loate provinciile. In Banat, în Criș-Maramureș și în Transilvania, nata- litatea are proporții mult mai scăzute, decât în celelalte provincii. Des- 58 eoperitn demografia, deei tocmai în partea tării eu eele mai multe mino- rități și eare e mai mult râvnită de ueeini. lată de ee inaugurarea și realizarea principiilor de biopolitieă în Destul Jărit, nu mai pot fi amâ- nate, până ee natalitatea va deveni o problemă și în restul tării. Noi fiind aeasă, vedem problema mai elar, eu toate consecințele ei, de aeeea trebue să o demonstrăm tuturor pentru a avea concursul în evi- tarea producerii unei stări de subpopulafie în aceste provincii. Ultimele numere apărute în Biblioteca poporală a „Asoeiațiunii" Nr. 225. Amor și răzbunare, povestiri istorice de loan A. Lapedatu. Nr. 226—227. Șoimii Carpaților, (Ideologie — organi- zare — metode) de Prof. Dr. I. Hațieganu. Nr. 228. Din popor de Petrea Dascălul. Nr. 229—233. Boli, Leacuri și Plantele de leac, de Dr. George Bujorean. Nr. 234. Răsărit de soare, piesă în 3 acte, de Nicolae Boerie. Nr. 235—236. De ce trebue să muncim, învățături eco- nomice naționale, de Gheorghe Brânduș. Nr. 237. Calendarul pentru popor al Asociațiunii, pe anul 1937, întocmit de Horia Petra Petreseu. Nr. 238. Anecdote, de Gh. 1. Chitue. Nr. 239. Zile Mari, Conferințe pentru sărbătorile na- ționale: 24 Ianuarie, 10 Mal, 8 Iunie, Ziua Eroilor șl 1 De- cemvrie, de Horia Teeulescu. 59 Material informația și eroniei Nr. 493/1937. Sibiu, la 8 Februarie 1937. Convocare. Satisfăcând o cerință locală șt auând avizul repre- zentanților „Asociațiunii' din Bănat, comitetul central al „Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român' în ședința din 6 Februarie 1937 și în baza art. 38 al statutelor „Asociațiunii", a hotărît eonuocarea adunării generale constitutive a Regionalei Bănățene la Timișoara, pe ziua de Duminecă, 28 Februarie 1937, ora 10 a. m,, în localul șeoalei de comerț, eu următoarea Ordine de si: 1. După serviciul diuin, oficiat în bisericile românești, va auea loc la ora 11 a. m., deschiderea adunării de către dl Dleepreședtnte al „Asociațiunii" Dr. Gh. Preda; 2. Cuvântul d-lul Dr. Al. Harta, președintele comitetului de organizare a Regionalei Bănățene; 3. Cuvântările reprezentanților societăților culturale șl al autorităților locale; 4. Emiterea Comisiuntlor pentru: a) alegerea comite- tului Regionalei; b) membrilor secțiilor științifice literare; e) compunerea regulamentului intern al Regionalei Bănățene; 5. Dispoziții pentru verificarea procesului verbal al adunării și închiderea adunării generale. După prânz. Ora 17. Ședința plenară a secțiilor știlnțlftee-llterare pentru constituirea organelor lor de conducere conf. art. 31 din Regulamentul Secțiilor; Ora 18. Conferința d-lui vicepreședinte Dr. Gh. Preda cu subiectul: „Distinși oameni și mari nevropați". Din ședința comitetului central al „Asociațiunii", ținută la 6 Februarie 1937, în Sibiu. luliu Moldouan m. p. Nieolae Băilă m. p. președinte. secretar. 60 „Transilvania" în al 68-lea an. Cu aeest număr, pășim în cel de-al 68-lea an al uiefii acestei reviste, devenită astăzi buletin printre foarte potrivită adaptare la noua concepție de culturalizare a „flsocia|iuriii“. Anii grei pe care-i purtăm în spate nu ne-au încovoiat totuși avântul. Cu o elasticitate uimitoare, „Transilva- nia* na înțeles a se osifica în fra- dițiuni moarte, ci a renaște mereu din entuziasmul conducătorilor și co- laboratorilor ei. Răspunzând unei nevoi de netăgăduit ea organ oficial al „Asoeiațiunii* și ea oglindă a con- cepției de culturalizare pe eare a adus-o Ia „Astra* dl președinte Dr. luliu Moldouan. „Transilvania* e mâna permanent întinsă a centrului spre a strânge eu căldură mâna muncitoare a despărțămintelor de pretutindeni. In paginile ei, întreaga vieață a „Aso- ciațmnii* tinde a se răsfrânge cu bi- ruințele și elanurile ei. Pășind în ee/ de-al 68-lea an, co- mitetul redacțional nu poale deeât să-și reinoiaseă rugămintea lui fier- binte către despărțăminte și cercuri culturale: fifi mereu lângă noi, tri- miteri date despre aetiultatea voa- stră rodnieă, ser eji artieole de eo- mevtar al muneii pe teren spre a sprijini și ridicarea culturală a lup- tătorilor din alte despărjăminte. Redacția. * Sextil Pușeariu a împlinit vârsta de șaizeci de ani... Daeă un grup de prieteni și eleut devotafi ai ilustrului profesor dela universitatea din Cluj n’ar fi luat hotărîrea să sărbăto- rească aeest eveniment, eine s’ar ft gândit la el? Cei mulfi eu sigu- ranță nu și l-âr fi amintit, pentrueă Sexttl Pușeariu n’a umblat niciodată după adulafia lor; iar eei putini,to- varășii șt colaboratorii lui de muneă. sunt atât de răpiți de farmeeul lui tineresc, de optimismul lui discret, dar neînfrânt, de puterea lui de muneă neostoită, încât nu pot auzi deeât glasul lui cald și nu pot vedea deeât ochii lui drepji și zimbetul lui deschis și nici deeum firele de ar- gint eare i-au nins părul. Un profesor a fost desprins astfel dela catedra, pe eare de treizeci de ani o servește eu un devotament și eu o eonștiinfă a datoriei fără pereche, un savant a fost smuls dintre rafturile lui de căi fi Și fișe, din care de dimineața până seara stoarce adevăr și vieajă pentru a fi înăl|at printre podoabele acestui neam. Oratorii festivi ai frumoasei sărbătoriri din aula universității și dela banchetul eare a urmat ace- steia abia au prididit să ne arate roadele acestui pom bogat — atât de încărcat l-a ajuns toamna viefit. Ni s’a vorbit astfel: despre savantul deschizător de epocă și ereator de șeoală în filo- logia românească, a'eărui reputafte a trecut demult frontierele tării; despre profesorul eu graiu, fer- mecat, pe eare studentii îl tubese pentrueă și el își iubește și cin- stește catedra; despre organizatorul neîntrecut, eare a așezat pe temelii atât de so- lide universitatea din Cluj, al cărei întâi rector a fost, încât ea strălu- cește astăzi printre eele mai alese dovezi de aptitudine culturală a nea- mului; eare a dat vieafă Muzeului Limbii Române, instituite unică în felul ei, nu numai în fără, et și în străinătate, lăcaș de studiu plin de iubire a graiului strămoșesc, a cărui ultimă operă, Atlasul Linguistie al României va fi o adevărată reve- lare pentru istoria și filologia noa- stră, unde marele Dicționar al Limbii 61 Române a fost așezat pe drumul eei bun; despre luptătorul din Bucovina pentru românism și unitatea națio- nală, în timpul eând aeeastă pro- vincie a trecut printr’o mare răs- cruce istorică; despre creștinul care ehiamă pe intelectuali să se închine altarului lui Christos, pe eare l-au uitat; despre muncitorul fără odihnă; despre omul eare prin farmecul și armonia personalității lui faee einste rasei acesteia omenești, atât de plină de mizerii. Sărbătorirea profesorului dela Cluj a depășit, în acest fel, propor- țiile unui eveniment universitar. O astfel de vieață nu poate fi oferită drept pildă numai studenților și pro- fesorilor, ei tuturor muncitorilor în grădina neamului și în via Domnului. Prin președintele despărțământu- lui dela Cluj, „Astra” și-a spus și ea cuvântul la aeeastă sărbătorire. Ea nu putea să lipsească — eum de altfel n’a lipsit nici odată dela masa unde se cinstește o vrednicie românească. Numele familiei Puș- eariu ale cărei rădăcini sunt atât de vechi, ale eărei ramuri se în- tind bogate peste întreg pământul românese, este strâns legat de isto- ria instituției noastre. Ion cav. de Pușeariu, unchiul sărbătoritului dela Cluj, faee parte dintre ctitorii eei mai bine inspirați ai ei. Intr’o co- respondență plină de duh, trimisă în 1860 „Telegrafului Român* din Si- biu, după ee constată „lipsa de reu- niuni” în trecutul nostru, cere înte- meierea grabnică a unui „Panteon românesc”, la ale cărui „jocuri olim- pice”, tinerii să învețe dela bătrâni cultul adevăratei limbi românești, eare să pună bazele unui muzeu și a unei biblioteci, adunările eăruia să se țină în toate orașele Ardea- lului...” și mai pe urmă la Cernăuți și la Suceava”. Nu este aici miezul Asociației, eare a luat ființă un an în urmă? Un alt unchiu al profesorului elu- jan, arhiereul llarion Pușeariu, a eondus 12 ani despărțământul frun- taș al Sibiului, iar dela 1889 până la 1901, una din epoeele eele mai rodnice ale „Astrei”, a fost vicepre- ședintele ei. Când Sextil Pușeariu se întorcea dela strălucitele lui studii din strei- nătate, gândul îl purta și pe el spre „Astra”, al cărei seeretar dorea să fie. Daeă destinul l-a dus pe alte căi, „Astra” n’a uitat-o niciodată. Minunata lui Istorie a literaturii vechi, prin eare am descifrat începuturile culturii noastre și am învățat să iu- bim pe cronicari și pe marii me- șteri ai graiului, a inaugurat biblio- teca noastră pentru intelectuali. Ani de zile Sextil Pușeariu a purtat eu sine planul unei noul ediții a Enci- clopediei Române, eare ar fi fost o operă de eăpătâiu pentru cultura României întregite și un izvor de existență de întâiul ordin pentru „Astra”. Dtn pricini pe eare în acest moment sărbătoresc e bine să nu le mai spunem, planul a rămas în cartoane, așteptând vremuri mat pri- elnice. Să dea Dumnezeu ea aceste vre- muri să nu întârzie prea mult pentru ea între operele pentru eare îl vom slăvi pe Sextil Pușeariu la vârsta de șaptezeci de ani să stea și aeea- stă mărturie înaltă a virtuților lui creatoare. Ion Breazu. * Dimitrie Guști. După binemeritata sărbătorire a eelor doi frați fllex. șt Ion 1. Gapedatu, despre eare am scris, a avut obștia românească să 62 aducă prinos de recunoștință și de laudă altor doi străluciți reprezen- tanți ai științii românești: dlui Dimi- mitpie Guști, eare a împlinit 25 de ani de profesorat universitar și dlui Sextil Pușeapiu, eare numără 60 de ani de uieață. Doilampadafori ai culturii, doi lup- tători proeminenți, cari — după ro- mantismul științific și cultural, în- dreptățit la timpul său — au desțe- lenit ogoarele și — coriștii de che- marea uremii — dau dovezi minu- nate, eă se pricep la direcționarea unei mistici — a misticii culturale. * * * Dl Dimitpie Guști, s’a născut în 1880 și-a făcut liceul la lași, a ‘studiat mai apoi la uniuersitățile din Ger- mania (Leipzig) și Franța (Paris). Studii predilecte: sociologie, morala, economia politică, filosofie istoriei, dreptul internațional. Ga universi- tatea din lași a fost chemat, încă înainte de răsboiul mondial, la cate- dra nou înființată de sociologie. A organizat aici Biblioteca universi- tății și a pus bazele unui seminar universitar. Ca președinte al .Aso- ciației pentru știința și reforma so- cială⁰, a treeut, după răsboiu, la Bu- curești, la universitate. Ales membru al flead. Rom. Din .Asociație⁰ ajunge în 1921, .Institutul social român¹*, în fruntea căruia se află și astăzi și căruia îi dă o bună parte din ener- gia sa. Institutul acesta publică o foarte prețioasă „Arhivă pentru științe și reforma socială", eu colaborarea penelor eelor mai eompetenți dela noi, dar șl din străinătate. „Institutul" a publicat lucrări de mare preț (despre Constituția României și a celorlalte țări, fiespre doctrinele par- tidelor politice, despre politica ex- ternă a României, despre „politica culturii"). Prin intermediul acestui „In- stitut⁰, condus eu atâta eompetință șl pricepere de d-sa, s’au ținut ci- cluri de conferințe, la cari au co- laborat și savanți din străinătate. Dl Guști a organizai și condus• Oficiul național al cooperației, Casa- Autonomă a Monopolurilor, Socie- tatea Română de Radio-difuziune (Radio) — în 19<$8 a condus tipărirea eelor 3 mari volume: „Ardealul, Bă- natul, Crișana și Maramureșul⁰, a fost, din 1920, în fruntea operațiilor recensământului poporului din 1930. Ca Ministru al Instrucțiunii — de 3 ori — și-a câștigat merite mai eu seamă eu adunarea în eonglăsuire a școlii eu realitatea, eu stările so- ciale românești de azi. Despre mănoasa, plină de avânt activitate a dlui Guști, ca director general al Fundației eulturele Re- gale „Principele Carol" — am scris pe larg în numărul premergător al revistei noastre, de aeeea ne cre- dem dispensați a insista și de astă- dată asupra acestei activități. Inere- stăm atâta doar eă directiva dată ti- neretului universitar, în munca eon- stpuetiuă, pe sate și la orașe, ni se pare eât se poate de potrivită șl — dorim ea — perseverând pe că- rarea aceasta — „Fundația" să dea tot mai bogate și mai strălucite roade. Cu drept cuvânt a putut vieepre- șed. societății noastre, dl Dr. Gh-, Preda, să sărbătorească, la Fundația Carol 1, pe dl Guști cuvântând astfel: „Faceți parte din mănunchiul prețios al acelora, eari ați activat pentru li- berarea cea mai mare a poporului român de sub robia întunereeului,. făeându-l conștient de o vieață po- trivită virtuților moștenite dela îna- intașii săi; faceți parte dintre acei ee au știut să împreune atât de me- șteșugit cultura șl poltliea eu știința și necesitățile neamului. Prin orga- 63 nizarea atâtor instituții pe teren cul- tural, prin slujba apostoliei euvân- tului grăit și al condeiului cinstit, înălțător de inimi, prin toată activi- tatea depusă în acești 25 ani și eare nu poate fi rezumată în această scurtă cuvântare ocazională, ați cău- tat să risipiti umbra neștiinjii din po- por, ați eăutat să deschideți gustul lecturii în păturile largi ale acestui popor, și ați adus o contribuție din cele mai prețioase la evoluția sănă- toasă și în cadre populare a vieții sociale". ... „Să-mi fie permis să accentuez laturea, prin eare v’ați înrudit foarte t eu sinceră admirație de fiecare țăran din aeest despăr- țământ, ne aduce o nouă surpriză* Datorită acestui iubitor de oameni, alinător neodihnit al suferințelor lor, au auut loe, în toamna aceasta cursuri serale pentru edueafia ser- uitoarelor. Au fost invitate adică ser- vitoarele din Reghin ea în fiecare Duminecă după masa, în loe să-și petreacă timpul în mod inutil șt poate chiar dăunător, să vină la spitalul Dr.-ului Nieoară pentru a învăța să spună o rugăciune, să-șt iubească neamul, să-și îngrijească sănătatea și să descifreze tainele unei cărți. La început au venit zece; numărul lor a ereseut apoi până la 50. Timp de două luni a durat această ex- periență ajungând la un rezultat eu totul neașteptat, chiar pentru aeela eare le-a organizat, a cărui opti- mism și energie nu cunoaște ob- stacole. O altă surpriză a Reghinului, în curs de experiență, este folosirea „horelor" dela sate pentru înca- drarea tineretului în organizațiile „Astrei". Președintele Despărțămân- tului a obfinut dela Prefectura jude- țului împuternicirea de a nu acorda permis de „horă" deeât flăcăilor care se obligă să contribue cu sume eât de modeste la fondurile cercu- rilor culturale și ale echipelor șot- mărești locale. Tinerii sunt îndru- mați apoi ca în fiecare Duminecă să participe la șezătoarea culturală organizată la Cercul din localitate. Bl sunt răspunzători de felul în eare a decurs hora lor. Bătăile și bețiile, destul ,de frecvente eu astfel de ocazii, pot aduce suprimarea drep- tului de „horă". Suntem nerăbdători să vedem eum va reuși această nouă experiență a acestui despăr- țământ fruntaș. (ib). * Despărfământul Sibiu își continuă activitatea sa prețioasă prlntr’o muncă stăruitoare și sistematică. După publicarea buletinului pe anul 1935/36 întitulat „Pe culmile celor 75 de ani*, un volum de 127 pagini adu- nând roadele unui seceriș bogat așa eum șt eu alte prilejuri am în- semnat aci, desp. Sibiului — fără o clipă de răgaz — a puree s mat de- parte însămânțând nouț ogoare. Sec- ția economică in special tinde eu entuziasmul ei de acum, să egaleze munca Secției medicale. Anchetele economice mai de mult începute, se continuă la Boita și se pregătesc pentru Ghijasa de jos, Ți- chindeal și llimbav. Dnti N. Martin, Dr. Suciu-Sibianu șt prof. Iulian Du- mitru activează aei eu o râvnă stă- ruitoare. in fiecare Duminecă și de sărbă- tori apoi, satele sunt cutreerate ea totdeuuna de conferențiari tot mai bine șl potrivit pregătiți pentru ea vorbele lor să cadă și să rodească însutit. O faptă a desp., pe eare condu- cerea dlui insp. Siluiu Țeposu l-a dus la atâtea izbânzi, merită mai ales a fl relevată. B vorba anume de marele succes obținut eu pri- lejul „Bilei Astrei*. eând despărfă- mintele de plasă, cercurile culturale șt desp. central judefean, și-au dove- 6? 5* dit încă odată atașamentul față de Asociație strângând oboluri excep- țional de ridicate. Șt de data aceasta deci, desp. Sibiu a treeut printre fruntași, legitimând încrederea ce i s’a arătat totdeauna. Al. D. Un catalog de cărți ieftine și bune, al despărțământului Județean Sibiu. Știind cât de bine prind listele de cărți uredniee de eetit, reproducem aici, pentru comitetele despărțămintelor „Astrei", spre informare, un catalog de câte 95 uolume șt broșuri. Sunt cărțile trimise din partea harnicului despărțământ Sibiu cercurilor cul- turale din comunele sale. 1. Simionescu 1.: Orașe din Ro- mânia; 2. Sloboseanu H.: Copilul; 3. Coșbue Qh.; Răsboiul pentru ne- atârnare ; 4. Coșbue Gh.: Pouestea unei coroane de oțel; 5. Băjenaru: Pouestea neamului; 6. Băjenaru: Poueștile lui Moș Dorogan; 7. Mor- lova: Cultura legumelor; 8. Bueura- Dumbrauă: Haiducul; 9. Bucura- Dumbrauă: Pandurul; 10. Gârleanu Em.: Prin lumea eelor cari nu cu- vântă: II. Vlahuță Al.: Din trecutul nostru; 12. Dulfu P.: Răsbunarea Ge- nuței: 13. Dulfu P.: Faptă și răs- plată; 14. Dulfu P.: Dumnezeu și oa- menii; 15. Dulfu P.: Odinioară; 16. Pora N.: într’o noapte, pe Bărăgan; 17. Vissarion 1. C.: Floriea; 18. Me- teș Șt.: Vieața agrară, economică a Românilor din Ardeal și Ungaria; 19. Găuănescul l.: Fapte mari în sile grele; 20. Găuănescul 1 : Răsboiul nostru [pentru întregirea neamului; 21. Cristescu Dr. Gr.: Mat aproape de Tine Doamne !; 22. Cristeseu Dr. Gr.: Mie a viețui este Cristos; 23. Cristescu Dr. Gh.: Învățători și sfinți; 24. Et.-Col. loneseu-Morel: Goangă și Târligă; 25. Băilă l : Poezii, Șbu- eiumul Ardealului; 26. Talaz G.: Poezii, Soare; 27. Comșa D : Nana Zamfira; 28. Lt.-Col.: loneseu-Mo- rel : In ghiară de lup; 29. Meteș Șt.: Regele Ferdinand; 30. Preda Dr. Gh.: Imprestunile unei călătorit în nordul Africei; 31. Sandu Z.: Oglinda inimii; 32. Meteș Șt.: Relațiile bis. ort. rom. din Ardeal eu Principatele Române în sec. al X Vlll-lea ; 33. Drag- nea Radu: Mihail Kogălniceanu; 34. Preda Dr. Gh.: Criza de autoritate; 35. Popouiei T.: Florile dalbe, Cân- tece de colinde și stea; 35. Dăn- eilă l.: Veghiază; 37. Dănei'ă 1.: In luptă eu ispita; 38. Coșbue Gh.: Ba- lade și Idile; 39. Coșbue Gh.: Fire de tort; 40. Coșbue Gh.: Cântece de uitejte; 41. Dulfu P.: Păcală; 42. Dulfu P.: Făt-frumos; 43. flldea Sandu: In urma plugului; 44. Bră- teseu-Voinești l.: In lumea dreptății; 45. Brateseu-Voinești 1.: întuneric și lumină; 46. Creangă 1.: Opere com- plete ; 47. Lungianu Mih.: Clacă șt robot; 48. Slavici 1.: Nuuele, volu- mul l.; 49. Slavici l.: Nuvele, volu- mul ll.; 50. Slavici 1.: Nuvele, volu- mul UI.; 51. Slautei l.: Nuuele, volu- mul IV.; 52. Ispireseu Petre: Bas- mele Românilor, uolumul l.; 53. Is- pireseu Petre: Basmele Românilor, uolumul ll.; 54. Ispireseu Petre : Po- ueștile unehiașului sfătos; 55 Sa- doueanu Mihatl: Viețile sfinților, uo- lumul l.; 56. Sadoveanu Mihail, Vie- țile sfinților, uolumul ll.; 57. Simio- nescu Ion: Oameni aleși, uolumul 1.1 58. Simionescu Ion: Oameni aleși, uolumul ll.; 59. Slavici Ion: Povești uolumul 1.; 60. Slavici Ion: Povești uolumul ll.; 61. Cristescu Dr. Gr.: Jertfe, datorii și răspunderi; 62. 1. U. Soricu: Influențe românești în poe- zia și folclorul unguresc; 63. lorga N.: Istoria Românilor; 64. EupașDr. I. : Cronicarii din Transiluania; 65. Goga Eugen: Cartea fericirii; 66 66. Dan S. și Dianu R.: Dieaja lui Anton Pann; 67. Sadoueanu Mihatl: Măria Sa Puiul Pădurii; 68. Sand Georg: Balta Dracului; 69. Galae- tion Gala: Caligraful Ter|iu; 70. Al- dea Sandu; Ameliorarea plantelor agr.; 71. Cezar Petrescu: Cei trei Regi; 72. Vissarion l. C.: Inuietorul de morfi; 73. Voiculeseu V.: Toate leacurile la îndemână; 74. PopaUie- tor loan: Uieletmul; 75. Vopa V. loan: Cuiul lui Pepelea; 76. Ciura Alexan- dru: Amintiri; 77. Negruzzi C : Opere alese; 78.Agârbieeanu loan: Schije și povestiri; 79. Rebreanu Llviu: Frământări; 80.IspireseuPetre: Bas- mele Românilor; 81. Coșbue Gh.: Antologie V. și opera lut: 82. Sha- bespeare: Neguțătorul din Veneția ; 83. Eminescu M.: Versuri și proză; 84. Onifiu Uirgil: Schije și nunele: 85. losif St. O.: Patriarhale, poezii ; 86. Bassarabeseu l. A.: Moș Stan, schije și nuvele; 87. Alecsandri V.: Cartea eea bună; 88. Eminescu M.: Cartea eea bună; 89. Kogălnieeanu M.; Cartea eea bună; 90. Marian Florea: Păsările noastre; 91. Pann Anton: Pouesfea uorbei; 92. Cara- giale l. L.: Schije ușoare; 83. Pe- treseu Cezar: Omul din uis; 94. Dla- hută Al.: Icoana șterse; 95. lorga N.: Oameni și fapte. In bibliotecile „Astrei* se găsesc mai apoi toate broșurile din „Biblio- teca poporală a Asociațiunii", pre- cum și toate dările de seamă ale „Astrei”. ♦ Atlas Linguistie Român. In anul ee nine na începe să apară, sub diree{ia d-lui Sextil Pușeariu, marele Atlas Linguistie Român. In eurs de opt ani limba noastră a fost studiată de d-nii Sever Pop, confe- rențiar la Uniuersitatea din Cluj și Emil Petrouiei, profesor de filologie slavă la aceeași Universitate, în 380 de sate pe toată întinderea Româ- niei șt dincolo de hotarele Jării, la Românii din Grecia, Albania, Iugo- slavia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslo- vacia și Uniunea Sovietică. Cele două chestionare pe baza cărora s’a cules un material extraordinar de bogat, cuprind 7000 de cuvinte. O muljime de elemente latine, dis- părute din limba literară, vor apărea pe eele câteva mii de hărjt ale Atla- sului, care dă și fotografii de mare valoare pentru studiul etnografiei. Abia aeum, eând alături de atla- sele lingutstiee existente sau în eurs de apartjie, ale Franjei, Cataloniet și Italiei, îl vom avea și pe al Ro- mâniei, vom cunoaște imaginea com- pletă a romanii ăjii. Apartjfa Atlasului Linguistie Român, pe eare va trebui să se întemeieze de aeum înainte orice eereetare asupra limbii noastre și asupra lim- bilor romanice în general, a fost sa- lutată eu entuziasm la noi șt în străi- nătate. Dl Jaeob ]ud, profesor la Uni- versitatea din Ziirieh spune despre această „mare realizare științifică” (mlssensehaftliehe Grosstat”) eă „începe un capitol nou nu numai în lingutstica română, ei șt în eea in- ternațională". Cet ee abonează Atlasul până la 15 Februarie 1937, se bucură de o reducere de .40%, plătind un volum cu 4500 Lei. (Lucrarea întreagă va avea 10 volume șt. va fi terminată în 8 ani). Celor ee nu-și pot procura această operă monumentală, le re- comandăm Mieul Atlas Linguistie Român, care redă răspândirea cu- vintelor pe hărți sintetice colorate, de format mie. Acesta ua costa 1500 Lei de volum (200—250 hărji). Doritorii de a-și procura Atlasul se pot adresa Muzeului Limbii Ro- 68 mâne dtn Cluj, Sfrada EHsabeta 23, dela eare vor putea eere și pros- pectul bogat ilustrat. * „Revista cursurilor șt conferințe» lor*. In „Ce voim" își motivează re- daejta punctul de vedere In pri- vința redactării: „Această revistă — alcătuită după modelul marei pu- blicații franceze „Revue dez eours et des eonferenees" — umple un gol în ramura revistieă dela noi, întru eât conferințele și cursurile se Jin numai în centrele mart culturale și de aportul lor se bueură numai un eere restrâns de auditori — anume intelectuali locali — pe eând eei mai de departe, ea să aibă aeest profit, ar trebui să sacrifice timp șibani mul(i..., vom tipări numai conferințe și lecții din eursurt a căror valoare șt interes general sunt indiscutabile, spre a le publica în extenso; deci deviza noa- stră va fi: non multa, sed multum. In scurt, va fi o antologie a cuge- tătorilor români și, uneori, a celor străini, eari vor cuvânta pe pămân- tul românese. Ne vor preocupa, în special, .domeniile filosofici, litera- turii șt istoriei, dat fiind eă gândul nostru s’a îndreptat și spre elevii șeoalelor secundare din ale eăror biblioteci nu va lipsi. Datorită pu- terii sfaturilor profesorilor mari și voinței noastre de a le urma și rea- liza ceva bun, presei, care știe să culeagă ee e meritoriu, sperăm eă vom învinge indiferenta cetitorilor". Numerele ee le-am consultat până acum ne îndeamnă să constatăm eă redacția revistei a călcat eu dreptul la alegerea conferențiarilor șt a te- melor. E destul să înșirăm câțiva conferențiari: N. lorga, 1. Petroviei, . Simtoneseu, Gr. Traneu-lași, Mih. Manoileseu, l. Pillat, G. Răduleseu- Motru, 1. Lupaș, G. Marineseu, Q. Sefronie, Vladim. Ghidioneseu, l. M(- hăleeseu, Marin Ștefăneseu, ete., eâ să ne convingem eă revista are co- laboratori pretioși. Temele tratate, de asemenea alese, unele rostite în franțuzește. Despre Titu Maioreseu, Eminescu, Sado- veanu, V. Hugo, Beethoven, Chopln, Eneseu, Ovtdiu, Virgiliu, Salust, Ver- haeren, Gartbăldi, Saazar, Giov. Gen* tile, despre puterea muncii, psiho- logia actorului, islamism, „cântecul vârtelniței", străjerii, sport la români șt greci, edueajte religioasă, peda- gogia spiritualistă, angajamentele In- ternationale, teatrul în serviciul edu- cației poporului, orientarea profe- sională... istoria românilor în sec. al XVIII., inegalitatea sexelor, — am putea continua, dar credem că este de ajuns ea să fie pentru cetitorii noștri un îndemn ea să-și procure această revistă. Conferențiarii - propagandiști a i „Astrei" vor găsi aici material din greu pentru propaganda lor. Unele din conferințele publicate au fost Jt- nute la Radio-București, altele sunt cursuri universitare. „Fondator -ul revistei e dl prof. Gr. Preduf. Red. șt adm. București IU., str. Tunari 15. Abon. anual 500 Gei (apare lunar). Instituții 1000 Lei. « „Viitorul eărjii și al bibliotecilor“> așa este întitulat un articol vrednic de cetit, în marea revistă franceză „Mereure de France'¹. Articolul este scris de bibliotecarul Bibliotecii mu- nicipale din Châlons-sur-Marne. E bine să cunoaștem, câte odată și o eritieă negativă, ea eu atât mal mult să perseverăm pe lângă car- tea eea bună, de aceea redăm alei unele idei, eari ar trebui cântărite și pe la noi, când e vorba de răs- pândirea, nu eu toptanul, fără de 70 selecte, ei eu un anumit criteriu a cărților celor vrednice de cetit, la sate și prin orașe. Mai luăm la cu- noștință și țipetele de alarmă dintr’alte țări înaintate. Așa dă „țipetul de alarmă" repu- tatul eritle francez Andre Billy: moare cartea l Cere o uastă anchetă, ea să se afle putința de a se reme- dia răul. Bibliotecarul franees susține, pe baza unei experiențe de 40 de ani, eă uede prea negru, eă nu „erede" în constatarea scriitorului G. Duha- mel, eare a declarat eă „gustul lec- turii este în plină decadentă". „Problema trebue pusă astfel: cartea, eare, mai eu seamă din see. al XVl-lea începând, a fost un ue- hieol al cinilizației, e pe cale de a înceta să joace rolul acesta prim- ordial?" Se impune o preeiziune nouă- „Prin „carte* nu putem înțelege ori „ee imprimat, din eare o mare parte, „departe de a ajuta progresul eiul- „lizației, îl întârzie sau n’are asupra „lut ntei o influentă 1“ . Aici citează bibliotecarul din uor- birea marelui filosof contemporan Jose Ortega y Gasset, Jinută la con- gresul al doilea al bibliotecarilor, din Madrid (1935). Pasagiul merită să fie remarcat, câtă ureme Spania sângeră, in parte, mulțumită scrie- rilor incendiare, răspândite ea „li- teratură" de propagandă. „Sunt deja prea multe eărfi (înțe- lege, de sigur, eărfi inutile). ...Daeă fiecare generație nouă continuă să acumuleze hârtie imprimată, într’a- eeeași proporție ea generațiile din acești ultim? ani, problema, pe eare ■excesul cărților o pune, ua fi, într’a- deuăr, spăimântătoare. Cultura, eare a eliberat pe om de codrul primitiu, îl suârle dtn nou în plinul codrului de cărți, nu mai puțin greu de des- curcat și nu mai puțin înăbușitor. „Dar nu sunt numai prea multe ; se mai produc, în fiece zi, într’o abun- dentă toren|tală. Multe dtn ele sunt nefolositoare sau stupide; prezenta lor șt epnseruarea lor este un punct mort pentru umanitate". (Din „Misiu- nea bibliotecarului".) Daeă criza actuală, urmează bi- bliotecarul francez, ua auea, ea re- zultat, micșorarea numărului Impri- matelor nefolositoare, n’auem decât să ne „felicităm" din cauza aceasta. „Când e uorba de spirit, își pierd puterea cifrele. Ar fi absurd, după eum există tendința de a o faee, de a judeca cultura unui popor după numărul publicațiile sale. In acest domeniu, mai cu seamă, trebue să te preocupi de calitatea eelor tipă- rite. Daeă ar apărea mai puține cărți și daeă ar fi mai bune, ar câștiga umanitatea de două ori. La urma- urmei contează numai acele cărți, eari îmbogățesc pe cetitorul lor și cari ii permit de a se ridica sufle- tește". Puțin trage în cumpănă dacă ama- torii de romane-foiletoane se duc mai bucuros la cinematograf să le uadă, decât să le cetească. Se în- tâmplă ure-un roman „insipid" câ- știgă chiar în interes, fiind înfățișat pe pânza de cinematograf — ară- tând ținuturi frumoase și fiind jueat de actori de seamă. Dimpotriuă: din experiență — un film, eu un subiect scos dintr’un ro- man, eu calități literare, eontribue ea lucrarea tipărită să câștige ceti- tori. O mărturisesc librarii. Se întâmplă și alteeua: cinemato- graful stârnește curiozitatea pentru istorie, peniru știință. Nu numai eă nu este un „dușman al cărți", el ci- nematograful este aliatul ei. 71 Într’o anchetă, întreprinsă între ce- titorii bibliotecii, a constatat biblio- tecarul, eă ?C% cercetează cine- matograful, 15°/o din eei ee nu merg, au trecut de 70 de ani. Amatorii de radio sunt mai pujln numeroși. Trebue să se ia în con- siderare partea pecuniară : nu tutu- rora le dă mâna să își cumpere un aparat de radio. La întrebarea: ce uă împiedică să eetifi, a fost unul și aeelaș răs- puns: „Lipsa de timp" — sau obli- gațiile sociale prea numeroase sau cele profesionale sau supra-încăr- ealele programe de examene. Nu se poate afirma eă se cetește mai pufin astăzi, fiindcă se vând mai puține cărți. O carte pe o polifă de cărți este un prietin, la eare po(i reueni mereu. Publieafia săptămânală, ori câtă plă- cere ne-ar oferi, nu este decât o poftă trecătoare, susține bibliote- carul. (?) Prețul cărților este și în Franja, prea mare pentru majoritatea pun- gilor cetitorilor. Condițiile economice grele duc, în mod fatal, la proprietatea eoleetiuă — deoarece insul nu are puttnfa de a-și cumpăra multe eărfi, trebue să uiztteze bibliotecile. Aiei are să-și găsească cetitorul noulăfile literare. Bibliotecarul nu ua fi in uiilor numai un conservator de eărfi, ei o călăuză. Va auea să stâr- nească în public gustul de a ceti și să caute elementele acestei lecturi. Misiunea este aceasta: să eheme pe „omul de pe stradă", pe eetăjean, și să-i dea, în oraș, „grădini spiri- tuale". Pe sate biblioteci, cari circulă, și cari permit să se înnoiască des aprouizionarea eu eărji. In regiunea Soisson s’a adeuerlt, eă atât țăranii francezi, cât și orășenii, au drago- ste de lectură, câteodată au |ăranii chiar o pasiune mai mare de carte decât orășenii. E vorba, deci, de o organizație administrativă. A doua misiune e mult mai deli- cată : bibliotecarul, după același Or- tega țj Qasset, „are să exercite po- liția cărții. Va trebui să ajungă îm- blânzitorul cărții în furie". Dor trebui să fie eensurafi, deei, scriitorii, după editori și critici șt de bibliotecari? N’ar fi primejdioasă această eensură ? De sigur, te pot» teme eă nu ua fi lipsit de orice în- vinuire verdictul, dar autorii și ce- titorii vor putea să-și aducă reela- mafiile oricând înaintea conducerii bibliotecii. „Bibliotecarul nu va fi uri judecător, ei, după cuvintele lui Or- tega, „un medic, igienisiul lecturilor*. De sigur, cultura spiritului cere li- bertate și bibliotecarul nu poate im- pune cu puterea și nici să fie un agent politie. „Om intfiat în materie, amic eu sfa- turi bune, bibliotecarul va încerca pur și simplu, de a ndruma pe ee- itorti săi, finând seamă de gusturile lor, cari nu vor fi întotdeauna ale sale, va înfelege eă unii preferă ro- manul de aventuri studiilor psiholo- gice; dar, în fiecare gen, își va da osteneala de a prezenta numai eeea ee este mai bun“. Bibliotecarul francez încheie : Exi- stă astfel de bibliotecari, mai eu seamă între eei tineri — e vorba numai ea guvernul să le dea mijloa- cele trebuincioase șt astfel va fi sal- vată cartea cea bună! H. P.-P. 72