Anul 61. Noemurie—Deeemurie 1930. Hi». 11^12. TRANSILVANIA Organul societății culturale „Astra". M. S. 'Regeie Carol H. Președintele de onoare al „Astrei". 1 Discursurile rostite la adunarea generală dela Caransebeș. (13 și 14 Noemvrie 1930). Cuvântul M. Sale Regelui. Când președintele vostru, a cărui absență mai mulf f ca oricine o regret, căruia ca și Mine îi veți ura o, J cât mai grabnică însănătoșare, Mi-a propus să viu să J prezidez azi această primă adunare a Astrei ce se ține sub domnia Mea, am răspuns cu nesfârșită bucurie - Ia această chemare, căci o asociație cu un trecut atât JU de glorios în răspândirea culturei și luptei pentru uni- j tatea națională mf poate fi privită decât cu cea mai j mare bucurie. ■ Ori ce instituție care-și țace întreaga sa datorie, o consider ca un colaborator al fiecărei zile. Mai | ales în aceste zile, când mijloacele restrânse ale | Statului nu-i permit a-și îndeplini toată datoria către j școală, asociațiile culturale în cap cu „Astra“ au roT 1 covârșitor. J Acolo unde nu poate pătrunde școala, să pătrundă 1 asociațiile culturale. Chiar în timpuri normale rolul lor 1 du e să învețe buchile pe copii, ci să complecteze 1 rolul școalei în viața de Sfat și de toate zilele, să aducă 1 școala în viața cotidiană a mulțimei. 1 Trecutul atât de frumos al acestei Asociații nu 1 poate fi decât cea mai mare chezășie că-și înțelege' | rostul său în popor și Stat. | Cu această credință și în această zi solemnă, fac cele mai calde urări pentru propășirea acestei frumoase f instituții de cultură, convins că toți veți fi alături de • Mine în lupta pentru cultura românească. 2 Scrisoarea Președintelui „Astrei", a dlui Vasile Goldiș > SIRE, Dezolat in fața implacabilei fatalități care mă împiedică a lua parte personal la sărbătoarea culturală ce azi, sub auspiciile Majestății Tale se desfășoară în vechea capitală a vitejilor gră- niceri-, români, în orașul vlădicului loan Popazu și al neînfrica- tului general Traian Doda, țin măcar pe această cale să Vă rog, a primi repetata mea mulțumită pentru strălucirea ce a-Ți dat bătrânei Asociațiuni culturale dela Sibiiu, primind Președinția ei de onoare și acum mai vârtos pentru gestul împărătesc de a pre- zida personal, cea dintâia Adunare generală ce se ține sub glo- rioasa stăpânire a Majestății Tale, inaugurând astfel în istoria ei o nouă epocă de progres și înflorire Ca un cheruvim, Majestatea Ta coborând din văzduhuri, ai adus darul și binecuvântarea ceriului asupra Țării reîntregite in hotarele ei etnice, prin înțelepciunea și vitejia Marelui Vostru August Părinte și numai după puține zile, iată Nația Românească exaltând de bucurie, ia în samă preludiile unei domnii, ce pro- mite așezarea ei pe temeliile, culturei, singure cu adevărat dăinui- toare în concurențele omenești, pentru civilizațiune și ordine mo- rală in lume. Fixând în istoria Țării permanentul deasupra mizeriilor zi- lelor ce se scurg în alviile lor săpate de patimi, Majestatea Ta, dincolo de efemerele vrajbe, înalți stindarul trudei, pentru în- făptuirile seculare și readuci astfel in viața Neamului Românesc disciplina legendară a subordonării egoismelor particulare intere- sului obștesc, virtutea romană, prin care s’a înfăptuit, o singură dată în lume, pacea universală. 3 1* * . J Ca un strălucit Craiu Nou ai răsărit în bezna desperării 1 generale și iată nădejdi salvatoare încolțesc azi în sufletele mili- oanelor de români. Cu trupul încă bolnav, dar cu sufletul luminat de o mare bucurie, mă asociez mulțimilor cari azi Vă aclamă la Caransebeș, unind prin uratele lor piscurile Semenicului cu înălțimile înzepe- zite~ ale bătrânului Țarcu și urez și eu; Trăiască bunul nostru Stăpân și Rege, nădejdea de glorie și mărire a Neamului Ro- mânesc, CAROL al II-lea. Arad, 12 Noemvrie 1930. V. Goldiș m. p. Președintele Astrei''. 4 Discursul rostit de înalt Prea Sfinția Sa Mitropolitul NICOLAE la deschiderea Adunării generale a „Astrei *. SIRE, DOMNILOR MINIȘTRI, ONOR. ADUNARE GENERALĂ, Sufletu-mi este cuprins de o fericită și firească emoție, având prilejul și onoarea să prezidez o adunare generală a „Astrei" sub auspiciile Majestății Sale, iubitului nostru Rege Carol II, Președintele de onoare și patronul vechei și cu cinste încununatei noastre „Asociațiuni pentru literatura română și cultura poporului român". Și sunt convins, că sufletul D-Voastre este covârșit de aceeaș emoție și fericire, pentrucă peste bucuria pe care o stârnește in inima unui frumos colț de țară — prezența Majestății Sale la această Adunare generală e una dintre cele mai elocvente dovezi, că slăvitul nostru Suveran, in care ne-am pus nădejdile noastre de mai bine, se găsește în fruntea celor mai aleși fii ai neamului și atunci când e vorba de silințele culturale ale acestuia. Momentul solemn este cu atât mai important, cu cât poporul nostru a învățat din trecutul său să prețuiască și să cinstească asemenea gesturi de măreție și frumuseță cu adevărat regală și să tragă concluziile și datoriile firești ce se desprind din ele: alipirea tot mai intimă și mai devotată către glorioasa noastră Dinastie și către înțelepții ei reprezentanți. Emoționat și respectuos aduc deci salutul omagial, al meu și al D-Voastre, doamnelor și domnilor, Majestății Sale Regelui, pentru rara cinste și bucurie ce ne-o face participând la această adunare generală a „Astrei". SIRE, DOAMNELOR ȘI DOMNILOR, Mă simt dator să fac cu acest prilej și o mărturisire de caracter mai personal: Prezidez această Adunare generală rugat din partea comitetului central al „Astrei", a domnilor vicepreședinți 5 și a președintelui ei, dl V. Goldiș, care fiind bolnav nu poate fi de față pentru a-și face și de data aceasta datoria cu cinste și cu deplină conștiențiozitate. îmi îndeplinesc această onorifică sarcină cu plăcere, pentrucă însăși prezența D-voastre aici este o dovadă strălucită a inte- resului ce-l purtați problemelor culturale ale neamului, precum și instituțiunii menite să poarte, alături de alte așezăminte, grija acestor probleme. Acest interes, care vă onorează, confirmă odată mai mult incontestabilul adevăr, că Societatea culturală întemeiată de luminății noștri înaintași nu și-a epuizat rostul deodată cu în- făptuirea unității noastre naționale, ci că steagul ei purtat în trecut prin atâtea izbânzi, trebuie să fie ridicat tot mai sus și purtat cu tot mai mare însuflețire pe drumul marilor lui destine. Sub cutele lui, binecuvântate de biserică încă dela primele în- ceputuri, sunt chemați să-și adune entuziasmul și vrednicia toți fiii luminați ai neamului nostru, pentru realizarea treptată a marelui postulat al viitorului: disciplina morală și solidaritatea națională, întemeiată pe cultura națională — chezășia sigură a • biruințelor și gloriei din viitor a neamului nostru. Dar datoria noastră față de problema culturalizării po- porului o desprind și din alte realități ale prezentului. Cunoaștem cu toții măsura în care doctrina democrației a pătruns ori tinde să pătrundă, după răsboiu, până în cele mai adânci straturi ale poporului. La noi, ca și aiurea. Firește, noi suntem departe de a vedea un rău în faptul acesta. Dimpotrivă, principial ne bucurăm; dar ne-am bucura îndeosebi mai ales atunci, când am vedea că doctrina democrației intră în conștiința poporului în accepțiunea ei autentică, în fondul ei cel mai genuin, care e de esență morală. Ne-am bucura nespus de mult, când am putea face constatarea, că iubitul nostru popor nu este con- știent numai de drepturile ce i le acordă democrația adevărată, ci și de superioarele îndatoriri pe care i le impune ea cu aceeaș necesitate. Ori această înțelegere a adevăratei democrații nu vine decât pe urma culturii, care trebuie coborâtă in conștiința poporului, dacă nu anticipat, cel puțin simultan cu democrația, care se popularizează așa de repede în sensul ei mai superficial, mai ispititor și deci mai primejdios. De acest implacabil postulat sunt chemați să-și dee seama toți fiii luminați ai neamului nostru, inclusiv conducătorii lui politici, mari și mici. Ei nu trebuie să se adreseze poporului numai pentru a-i cere sufragiile, ci să se coboare cât mai des în mijlocul lui, pentru a-i risipi întunerecul si pentru a-i stâmpăra setea după cultura sufletului și a inimii, făcând acest lucru își 6 vor împlini o sfântă datorînță — și creștinească și românească — pentrucă mai multă cultură nu poate aduce decât mai mult bine in toate domeniile vieții particulare și obștești, deopotrivă. Holdele sunt coapte și își așteaptă secerătorii harnici. Nu ne putem plânge — slavă Domnului — că nu-i avem. S'a scris doar și s’a vorbit atâta despre o realitate pe care no mai ignorează nimenea: România mare, după nu mai mult de zece ani de viață nouă, a ajuns să aibă un impresionant număr de proletari intelectuali. Acești intelectuali, în aî?căror dorință de muncă nu se îndoiește nimeni, trebuiesc utilizați pentru împuți- narea și desființarea chiar a analfabeților noștri, al căror număr este încă cel puțin tot atât de impresionant ca al șomerilor in- telectuali. Pe de altă parte ar fi deosebit de îmbucurător să pătrundă în conștiința publică adevărul că nu numai bugetul statului este în stare să dea teren de muncă,~ de activitate cul- turală pentru cei ce sunt în stare să o realizeze. Incontestabil însă, că tot statului ii rămâne datoria și putința să sprijinească în chip efectiv opera de luminare a po- porului. Astfel strădaniile factorilor vieții de stat din orice vreme trebuie să se concentreze cu toată atenția și cu tot interesul, asupra tuturor terenelor de activitate, cu preferință însă asupra problemelor culturale, care pe omul singuratic îl ridică la o interpretare superioară a rosturilor sale, iar pe un popor îl aduc în contact cu idealitățile pe cari se sprijinește în primul rând îndeplinirea misiunii sale în lume. Nu contestăm importanța factorului financiar-economic, care astăzi se găsește într’o criză a cărei excepțională acuitate nu o poate nega nimeni, — dar nu e mai puțin adevărat că această criză nu trebuie să* ne abată dela îndatoririle ce le avem față de sufletul nostru ’ național, pentrucă la urma urmelor un stat și o națiune nu trăește numai, ori nu în primul rând, prin bogățiile sale materiale și prin rostul dealtfel foarte prețios al vieții sale gospodărești, ci trăește mai ales prin belșugul bunurilor spirituale pe care este în stare să le adune și să le valorifice. Porunca ce se desprinde in chip logic din această constatare și care trebuie să intre în conștiința noastră ca un crez permanent, este cea cuprinsă și în cuvintele sfintei Evanghelii: Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui, — iar toate celelalte, prin muncă chibzuită, vi se vor adauge vouă. In silințele sale de a împlini porunca acestui cuvânt evan- ghelic, „Astra" și-a statornicit, de multă vreme, o frumoasă tradiție. Conducătorii, ca și ostașii ei de rând, și-au făcut datoria în vremi de cea mai cumplită vitregie. Totuși nu ne-am adunat aici nici de astădată ca să slăvim numai amintirea jertfcinicilor noștri înaintași intru luminarea poporului, ci ne-am adunat mai i vârtos ca să căutăm căi și mijloace nouă prin care să împrăștiem H întunereeul și celor mai ascunse sate ale noastre, făcând să străbată în locul lui lumina izbăvitoare a cărții celei bune, a conștiința creștine și a demnității naționale. Căci numai dintr’o luminată conștiință creștină pot isvorî și faptele unui bun român, fapte menite să sporească prestigiul 1 și fericirea întregii națiuni. , După cum e și firesc, am urmărit cu deosebit interes și activitatea mai recentă a Asociației noastre, activitate desfășurată mai ales pe pământul românesc de dincoace de Carpați. Am urmărit-o mai ales, sub ochii mei, în județul Sibiiu. Am participat mai departe, cu o vădită mulțumire sufletească la interesantele și instructivele desbateri ale Congresului cultural ținut astă pri- măvară în orașul de reședință al „Astrei" și al Nostru, cu pre- zența activă a celor mai distinși și mai luminați fii ai neamului. Congresul acesta a dovedit cu o incontestabilă suficiență, că vremile de cumplită criză economică și financiară prin care trecem, nu ne-au văduvit țara de oameni cu înalte idealuri și preocupări și cu cele mai bune intenții de a munci din tot sufletul, pentrueă ziua de mâne să devină mai bună decât cea de azi. E o con- statare menită să ne umple sufletul de cea mai legitimă bucurie și să ne dea cele mai temeinice nădejdi pentru viitor. „Mult pot puținii-buni împreună“. Dar încă dacă cei buni sunt și mulți! Suntem convinși că prin chibzuință, entuziasta și desinteresata împreună-lucrare în cadrele „Astrei" a bunilor fii ai neamului nostru vom ajunge să întărim tot mai mult temeliile țării întregite prin atâtea jertfe, luminând și povățuind pe cetățenii ei să se iubească unii pe alții ca într'un gând să mărturisească și să lucreze in toate clipele mari ale istoriei neamului. Această luptă patriotică și creștinească din viitor se va purta sub auspicii mai senine decât în trecutul mai îndepărtat, pentrueă este patronată de însăși Majestatea Sa Regele nostru iubit, care a declarat cu prilejul unei solemnități în fața nației, că va fi un Voevod al culturii — cum a fost Vodă Brăncoveanu Constantin, boier vechi și Domn creștin. încă un motiv pentru a ruga pe bunul Dumnezeu să ajute Majestății Sale să-și realizeze și acest măreț ideal al vieții. Cu aceste constatări, zămislitoare de cele mai bune nădejdi, mulțumesc încă odată cu tot respectul Majestății Sale pentru înalta cinste de care a învrednicit „Astra" participând la lucrările acestei Adunări generale și pentru deosebita bucurie pe care ne-a prilejuit-o nouă, tuturora. Mulțumesc tuturor celor prezenți pentru interesul ce-l do- vedesc față de scumpa noastră Asociație culturală și, (lela acest loc, după aproape 70 de ani împliniți, repet cuvintele Marelui Mitropolit Andrei Șaguna, rostite cu ocazia celei dintâi Adunări 8 generale de constituire a „Astrei": „Ridicând simțemintele sufletului meu cătră Cer zic: Domnilor, masa dulcei maicei noastre este pregătită pentru oaspeți mulți; maica noastră a fost până acum îmbrăcată in doliu, dar de acum înainte se îmbracă în haina de nuntă și poftește la masă pe toți fiii săi, ca să strălucească și ea în și cu casa sa și să înnoiască pe fiii săi, precum se înnoiesc linerețele vulturului și se roagă lui Dumnezeu zicând: Doamne al puterilor, fii cu Asoeiațiunea aceasta acum și totdeauna, căci tot darul desăvârșit este de sus, dela Tine, Părintele luminilor. Amin". Declar Adunarea generală a „Asoeiațiunii pentru literatura română și cultura poporului român" din anul 1930 deschisă. 9 Vorbirea dlui Seoer Bocu, Director ministerial al Bănatului. MAJESTATE, Sâ-mi permită Majestatea Voastră, ca împreună cu salutul plin de însuflețire al întregului popor din Banat, să exprim Ma- iestății Voastre sentimentele noastre de profundă credință, de dragoste și de devotament față de Majestatea Voastră și față de Tron. Văzută în cadrul asupririi noastre milenare, această simplă vizită a Majestății Voastre, aici, în capitala uitată a nobilimii se- verinene de altă dată, capătă sensul aere perenius, a lucrurilor ce au. caracterul eternității.... După plecarea împăraților romani din această provincie, ce trebuia să fie mai apropiată de sufletul Romei, din Dacia Ripensis, până azi, Majestatea Voastră ne apare ca prima reîntrupare a su- veranității latine pe aceste meleaguri. Fiindcă, deși falnicii Huniazi, stăpânii acestor ținuturi, purtau în vinele lor sânge românesc, victoriile lor au dus la triumful altor idealuri, ce se prefac mai curând în izvoare pregătitoare de umilinți seculare, pentru pro- priul lor neam. Nobilimea română din Valea Hațegului și Carpații Banatici dispare și ea în fumul de glorie, ce îi va șterge pe Cor- vini din destinele poporului român. Dar vizita Majestății Voastre mai are și o altă surprinzătoare revelație. Eă are loc aproape exact în ziua împlinirii a 600 de ani dela cunoscuta victorie a lui Ion Basarab asupra lui Carol Robert, Rege al Ungariei, care pleacă de aici cu oștile împotriva Domnului valah, dar este cumplit bătut, la 10 Noemvrie 1330, și abia scapă cu viața, travestit în cioban, fugind pe valea Argeșului. Pură co- incidență ? — sau un sens mai profund al lucrurilor omenești, lu- crare mistică de simboluri ? — sau revanșă, în serie, a robiei noastre milenare, al cărei semnal l-a dat dorobanțul Regelui Ferdinand ? Acestea sunt sentimentele, ce se trezesc în noi, în sufletele noastre, prin acest fapt, cu forțe ce covârșesc în mod sdrobitor actualitatea, micile noastre mizerii trecătoare ce alcă- tuiesc, totuș, exageratele noastre griji, cari însă, puse alături de 10 acel teribil trecut, trăit de părinții noștri, nu pot conta decât cel mult ca un exercițiu de nemulțumiri, denaturând și scoborând vremea noastră în fața viitorimei. Fiindcă, — ce pot să însemneze aceste nemulțumiri, când azi Patria liberă și triumfătoare își în- tinde aripile sale protectoare asupră-ne, iar în frunte-ne se află Regele nostru, simbol al puterii și al gloriei, ce nu va putea să întârzie. Acum, când arborele vieții noastre naționale, ce-și înfige rădăcinile într'un sol atât de tragic muncit, se află degajat de toate piedicile de desvoltare, el trebuie — plin de sevă — să-și înmulțească roadele și să depășiască în prosperitate cele mai fai- moase recolte din trecut. Noi trebuie să. facem înfloritoare p forță și o spiritualitate, care să se reverse și peste frontiere, căci nu mai mult în funcție de arme, ci în funcție de prestigiu, de su- perioritate, stă hotărîrea în lupta angajată dintre cele două voinți — pe Tisa și Dunăre. Conduși de Majestatea Voastră, noi credem in steaua strălucitoare a dinastiei noastre, care duce neamul no- stru de trei sferturi de veac din glorie în glorie. Să trăiască Majestatea Voastră! Să trăiască Augusta noastră Dinastie ! Să trăiască România Mare! 11 Cuvântarea . J domnului Oet. Goga, în numele Academiei Române, Academia Română își face deosebita cinste de-a transmite A societății surori „Astra" salutul ei și urarea de muncă spornică prin care se continuă nobila tradiție a înaintașilor. ■ Prezența Majestății Voastre, Sire, dă o semnificare particu- lară și neobișnuită acestei adunări. E o sărbătoare nouă care ' ; luminează aici: un val sguduitor de emoții necunoscute până azi. V Clipa e atât de mișcătoare în marea ei simplitate, - Regele venit să stea în fruntea unei umile întruniri culturale dintr’un orășel - al Bănatului, — încât mintea tuturor tresare și fibrele de simțire ale mulțimii se cutremură par'că de-un mister care n'a atins niciodată acest colț de pământ. Un tâlc voit vorbește țării întregi ' din acest gest, un îndreptar de domnie se dă conștiinței noastre ; obștești, Da, o lume nouă s'a zidit la noi, o simțim cu toții, tri- umful ei se deslușește azi. Nu e nici o mirare că amintiri din trecut și întrebări de viitor se amestecă acum într’o volbură cutropitoare, nu e nici o mirare că umbre de demult cu fâlfâirea lor umedă încă de lacrimile noastre se scormonesc din depărtări și vin la praznic, Sire, să cadă biruite de mustrare în fața acestei târzii și curate scene de familie, când Suveranul și supușii săi sunt laolaltă și într'o sfântă comuniune de credință se închină ace- luiaș altar. Bănățenii cu ființa lor sensitivă, neam de artiști robiți de culoare și cântec, pătrund în elanul lor atât de bine această apropiere și se mândresc cu ea. După ce veacuri dearândul au ' albit câmpiile Europei cu oasele unor grăniceri cari nu-și apărau granița lor, ei își dau seama azi că Tronul nu e prea înalt ca să-i audă și că Regele nu e prea departe ca să coboare la casa lor. Ascultându-Vă graiul, Sire, și pipăind cu vechea lor înțe- lepciune țărănească rostul cugetului Vostru, o minunată punte de înțelegere se întruchipează aici. Țara proaspătă încă în alcătuirile ei la astfel de prilejuri primește botezul eternității. Mâna Voastră Augustă smulge ca prin farmec acest popor din obida vremilor, el pricepe în sfârșit că are o patrie și un Domn, pentru care atât viața cât și moartea își poate găsi suprema justificare. Se 12 rectifică astfel erezii moștenite, se alungă strigoii zidurilor dărâ- mate și în atmosfera purificată un principiu de sănătate robustă întărește inimile. E o neprețuită binefacere morală într'o asemenea spovedania reciprocă, Sire. Din fluidul ei miraculos s’a închegat totdeauna în istorie blocul de granit al solidarității naționale care înfruntă ori-ce primejdii. Dar dincolo de această operă de consolidare, întreagă mi- siunea noastră ca neam închegat într'o liberă viață de stat, apare ia lumina unor astfel de clipe resumative. Se lămuresc ca la sclipirea unui fulger argumentele diferențiării noastre de rasă ca și etapele unei evoluții în vederea elaborării pentru ziua de mâine. Sufletul românesc nu e ca al popoarelor îmbătrânite : o urnă plină in care dorm liniștit moaște străvechi înfășurate în glorii apuse. Închegați de curând noi avem tot neastâmpărul creator al ener- giilor nedospite încă. Ca în sânul ferbinte al pământului nostru unde fierb râuri de foc și se aud groaznice uruituri subterane, in noi clocotesc forțe virile pe cari vitregia trecutului nu ne-a îngăduit să le valorizăm. E o frământare sgomotoasă și informă uneori, totul merge însă spre o desfășurare logică, urmând legea implacabilă a deslipirii din haos. Istoria României moderne arată limpede treptele ascensiunii noastre. într’o jumătate de veac și mai bine destinul românismului s’a încadrat într'un strălucitor triptic care spune totul și înlătură orice nedumerire. Priviți-1: Regele Carol I. autor al independenții Regatului, Regele Ferdinand făuritor al Unirii, Regele Carol. II sortit să dea cultura națională a României. Ce s'a câștigat în suprafață ieri, veți întări în adâncime, Sire ! Subt Sceptrul Vostru noi vom intra în tranșeele civilizației, acolo, unde se frâng rămășițele robiei intelectuale de ieri și se plămădește cu adevărat secretul de biruință al unui neam. Sim- fonia vastă a universalității se va complecta astfel cu accentele specifice ale geniului traco-romanic. O bună rânduială a sorții V'a ridicat pe Majestatea Voastră să prezidați la această cotitură a istoriei. înzestrat cu strălucite înclinări către toate ramurile frumosului, aveți mai ales acel dar al nașterii pe pământul nostru, singurul care desleagă taine și pricepe ascunse doruri. S'ar părea că Pronia milostivă, vrând să ne dăruiască după amare suferinți, suflând colbul de pe bătrâne pravili, a reînviat îndemnuri din sbuciumul lui Neagoie Basarab și le-a înscăunat din nou la domnie. Să trăiți, Sire, Academia Română prin rostul meu, Vă exprimă recunoștința binemeritată a literelor românești. 13 Cuvântarea P. Sf. Sale Episcopului Grigorie al Aradului. SIRE, înalt preasfințite părinte președinte, Fericiți suntem noi astăzi că în numele bisericei ortodoxe române putem aduce „Astrei" omagiul nostru în prezența Ma- iestății Sale, a prea iubitului nostru Rege Carol al II-lea. Marele suflet al Majestății Sale s’a lămurit în mijlocul obu- zelor dela Oituz, Predeal și Jiu, pe Cireșoaia, la Mărăști și Mă- rășești. Cu ochii luminați ai sufletului Său vede toate crucile de- mesteacăn, brad și de stejar, ce străjuesc la căpătâiul eroilor., cari cuminecați în potirul legii ortodoxe s'au adus pe sine jertfă, pe Altarul înfrățirii tuturor Românilor, Cu prilejul serbărilor culturale dela Cluj Majestatea Sa a: spus că jertfele eroilor noștri trebuiesc întregite prin virtuți șt, cultură, ca să stăm cu mândrie alături de națiunile civilizate ale lumii. Sfântă este pentru biserica noastră această țintă a Maje- stății Sale, și ne bucurăm că Majestatea Sa tot la Cluj a spus că munca nu e numai cheltuială de energie, ci și o credință. Munca prin credință este idealul M. Sale și al neamului românesc căci cu prilejul suirii pe Tron M. Sa a zis : „idealurile neamului Meu au fost idealurile Mele". Biserica noastră ortodoxă sfințește cu suflet curat aceste idealuri ale culturii. Alexandru Cel Mare a spus odinioară că dorește să învețe dela Aristot înțelepciune, căci dela regele Filip, tatăl său, a avut destul prin nașterea trupească. Majestatea Sa Regele Carol II. axe dela gloriosul Rege Ferdinand și lumina înțelepciunei pe care acum o ține în mână ca Rege al Culturii. Biserica noastră Vă însoțește, Sire, și Vă binecuvintează pe acest drum, muncind în legătură cu „Astra", în duhul lui Șaguna și în duhul strămoșesc. Dacă Alexandru cel Mare în tinerețe a făcut cuceriri, avem nădejdea neclintită că și M. Sa va birui muncind și patronând cultura românească. Prin luptă la biruință, prin biruință la cununa, care să îm- podobească pe toți Românii, acum și pururea și în vecii vecilor. Să trăiți, Sire I Trăiască România I Trăiască „Astra" I 14 Cuvântarea Pp. Sf. Sale episcopului Alexandru al Lugojului. SIRE, DOAMNELOR ȘI DOMNILOR, Când părăsind tronul strălucit, scoborâți pentru întâia dată în mândrul nostru Banat, ca să luați parte la adunarea generală a Astrei, convocată în acest oraș vechiu și nobil de grănițeri cari și-au înscris renumele și vâlva în atâtea răsboaie ale trecu- tului, permiteți ca și episcopul Lugojului să-și exteriorizeze senti- mentele ce-1 copleșesc în fața persoanei auguste a Regelui său și să vorbească așa cum se cuvine să vorbească în numele bisericei pe care o reprezintă și a bunilor săi fii sufletești. Sire! Când mă uit la figura radioasă a Majestății Voastre, plină de sănătate și vigoare juvenilă și învestmântată cu aureola frumuseții, mă gândesc fără să vreau la legendarul Lohengrin care fusese trimis, spre izbăvirea unui suflet chinuit, din partea legen- darului Grai, a sfântului Grai. El veni, spune legenda, într’o luntre trasă de o pasăre măiastră pe undele mării albastre și ajuns la țintă își isprăvi din partea sa misiunea deplin. Tot astfel și Majestatea Voastră ne a-Ți fost trimis sol al Cerului din partea sfântului Grai, din partea Proniei cerești ca un nou cavaler al luminii pe undele albastre ale atmosferei diafane inundate de raze de soare, călăuzindu-Vă și aducându-Vă în spre țărmurile fermecate aie țării noastre o altă pasăre măiastră care cu aripi vânjoase de oțel despicat-a valurile atmosferei, sfidând tăriile și obstacolele văzduhurilor dușmane spre a Vă depune, Sire, pe solul frumos al patriei noastre și a Voastre, unde trebuie de asemeni să învingeți duhul cel rău ce caută pierzarea mândrei fecioare întruchipate de țara noastră, frumoasă ca'n povești, și să-i chezășuiți fericirea din neam în neam. Fie slăvită clipa, Sire, în care steaua norocoasă a neamului ni Te-a vrăjit nouă și ni Te-a dăruit neamului. începuturile acti- vității publice a Majestății Voastre îndrituesc cele mai frumoase nădejdi. 15 Felul cum cercați, Sire, să aplanați criza economică ce ne bântue, felul cum dela primele zile dați toată atențiunea armatei, ' acestei apărătoare vajnice a granițelor patriei noastre scumpe, L întregite între vechile ei hotare, felul cum Vați declarat de Vo- î evod al culturii românești la mărețele serbări ale Universității din Cluj, electrizând toate sufletele, și faptul că a-Ți ținut să prezidați și această adunare generală a „Astrei", cea mai veche societate de cultură și literatură a românilor de dincoace de munți, act într’adevăr simbolic pentru un Rege care vrea să fie el cel din- A tâiu om al culturii țării sale, dând pildă strălucită de interesare și devotament pentru comorile sufletești nle neamului, toate . J acestea și multe altele sunt pentru noi o dovadă strălucită, că speranțele ce ni le-am pus în Regele nostru tânăr pentru mân- tuirea neamului și înălțarea țării sunt pe deplin îndreptățite. Țara simte că are în frunte un Rege care o iubește și o ocrotește, dându-și la nevoie și viața pentru ea. Câți n’au vrut să fericească această țară, Sire, chemați și nechemați, ca și odinioară Telramund pe fiica de rege Elsa de Brabant. Sunteți singurul chemat, Sire, să fericiți pe această fiică a marelui și divului Traian, care este țara noastră, grupând într’un * singur mănunchiu forțele cele mai bune, forțele vii ale neamului. Ț Biserica mea, Sire, și fiii mei sunt atât de fericiți să Vă •; poată exprima cu acest prilej prin graiul meu slab toată recu- ' noștința lor. Să dea Dumnezeu ca „Astra", prin nobilul impuls ce-i dați acuma Majestatea Voastră spre toată fapta cea bună și spre cucerirea culmilor unei activități rodnice pentru neam și ’ pentru țară, să poată progresa tot mai mult, în spiritul tradițiilor . ’ frumoase lăsate nouă drept moștenire de atâția înaintași iluștri, ' spre scopurile ce i-au fixat acei înaintași deapururea glorioși. Vă urez, Sire, fericire multă și viață plină de izbânzi stră- lucite, spre mărirea lui Dumnezeu și înflorirea patriei noastre iubite românești. 16 Discursul (Ului Emanuil Bucuța în numele „Direcției Educației Poporului". „Direcția Educației Poporului¹¹ e mișcată și mândră că poate să aducă într'o adunare atât de strălucită salutul său „Asociației pentru literatura română și cultura poporului român". „Astra" se pregătește să serbeze 70 de ani de viață; „Di- recția Educației Poporului" n'are nici viața unui an. E firesc să fie așa. Societatea cu organizații pornite din propriu îndemn, s'a îngrijit totdeauna și pretutindeni, ea cea dintâiu, de trebuințele sufletești. Statul a venit la urmă, reglementând și ajutând. In do- meniul învățământului care pregătește pentru viață, el dă îndru- mările și pregătirea; In domeniul educației pentru oamenii ieșiți din disciplina școlară și cari vor să găsească ei frumuseța vieții și toate legăturile lor cu pământul, Statul se află în fața unei experiențe mai vechi și trebuie să urmeze sau adâncească dru- muri umblate cu bucurie și la suferința fiecăruia, în parte, cu un cât mai mic amestec de afară. Deaceea, când e vorba de Edu- cația Poporului, societatea trebuia să premeargă și la noi Statul, cum l-a premers pentru cea mai oropsită ramură a poporului no-‘ stru, „Astra" o dovedește cu existența ei trecută și cu faptele aduse la fiecare din aceste adunări generale. In lunga ei viață, i-a fost dat apoi să se oprească la toate popasurile, ori să încerce toate căile pe cari și astăzi poporul în generalitatea lui trebuie căutat și întâlnit. Educația poporului trebuie să fie în întâiul rând o educație sanitară. Când mai ales la sate, din 3 oameni 2 sunt bolnavi și însăși vlaga neamului e amenin- țată, încordarea cea dintâi și cu mijloace aproape Dumnezeești, pentrucă e vorba de apărarea și de păstrarea vieții, trebuie în- dreptată într'acolo. Educația poporului e în al doilea rând o edu- cație morală, rezemată pe biserică sau pe valorile de frumusețe, care dau un orizont nemărginit vieții și o arată vrednică să fie trăită, în drumurile drepte, care pot apărea sburdalnicilor mai puțin ispititoare, dar sunt cele mai sigure și mai lipsite de desamă- giri. Educația poporului trebuie să fie în al treilea rând o edu- cație a minții, cu valori intelectuale. Când în fiecare an 50 din 17 2 100 de copii nici nu se înscriu la școală se vede cu cutremur ce luptă trebuie pornită, chiar din sânul societății, cu acest zid împrejmuitor și în necontenita înaintare de întuneric. Și educația | poporului trebuie să mai fie educație economică și educație po- A litică cetățenească. J Cine a urmărit și cunoaște activitatea și gândurile de mai 1 bine ale „Astrei", știe că ea a fost și este lucrătoare în întreg J acest ogor al Domnului. Ea pune astăzi înainte un program de- | plin de lucru și echipe de oameni de încredere, pentru ca, în | frunte cu Augustul ei Președinte de onoare, să avem dreptul la t niște roade abia visate. Iată de ce „Direcția Educației Poporului e mișcată și mândră că poate să aducă la această adunare ge- | nerală salutul și urările sale de muncă în bunele tradiții. | 18 Cuvântarea dlui ]ean Bart (Botez] în numele „Societății Scriitorilor Români". „Societatea Scriitorilor Români" din capitala țării, grupează pe toți scriitorii din cuprinsul României Mari, Născută in anul 1909, împlinește tocmai 21 de ani, vârsta majoratului, se poate socoti o soră mai mică a veneratei și glorioasei „Astre". Tânără încă, această Societate a Scriitorilor, este prima organizație de breaslă scriitoricească. O seamă de scriitori, tineri pe atunci, au isbutit să-și dea mâna într'o grupare profesională cu toate deosebirile ce ii des- părțeau în _felurite școli, cenacluri, bisericuțe și partide politice. Pe deasupra vremelnicelor curente s'a alcătuit această or- ganizație de către o generație de scriitori, astăzi încărunțiți. Este generația care a crescut încălzită de focul sacru al Unirei; inima acelor copii bătea în tactul marșului Deșteaptă-te Române a lui Andrei Murășianu, ei declamau pe băncile școalei versul de foc al cântărețului Ardealului robit, ei au plecat în răsboiu cântând : Pe-al nostru steag e scris unire. Schimbul sufletesc n'a încetat nici o clipă, cu toate că ne despărțea înălțimea Carpaților cu trecătorile bine străjuite. In cele mai grele și de restriște zile, cu toată vitregia timpurilor, „Astra" a ținut aprinsă candela culturei românești. Ea a împărțit pânea sufletească poporului obidit, a oțelit conștiința națională. întotdeauna și pretutindenea literatura a fost oglinda timpului. In cadrul creației artistice trebuie să se îmbine în chip armonic binele și frumosul. Ideologia artistului, visurile profeților neamului, merg mai departe decât realitățile timpului. Pentru a ajunge să dăm și partea noastră de contribuție la cultura și civilizația omenirei, societățile culturale au o mare și nobilă misiune. 19 2* Scriitorii români cari au fost în trecut pionerii culturei românești, asigură pe M. V, că se vor găsi veșnic în primele rânduri, ca ostași apostoli. In această solemnă zi Societatea Scriitorilor Români salută cu pioasă admirație și recunoștință vechea Societate „Astra“, urându-i călduros ca numeroasele sale centre de organizare culturală să progreseze fără preget pe tot cuprinsul României Mari. 20 Discursul d*lui general loan Manolescu în numele „Centralei Caselor Naționale" și „Cultul Patriei", București. Instituția centrală a „Caselor Naționale", născută în tranșeele răsboiului de întregire, sub ochiul ocrotitor al marelui lăuritor al României întregite, — Regele Ferdinand — socotindu-se inspirată de ideologia și faptele culturale ale „Astrei", a ținut ca imediat după întregire să facă o vizită de recunoștință „Astrei", la Sibiu, apoi să organizeze serbările înfrățirei dela București, onorate cu prezența Augustului vostru părinte și Maiestății Voastre și de atunci n'a pierdut nici o ocaziune ca să-și arate recunoștința și admirațiunea ei pentru „Astra". Astăzi — ca și până acum — „Casele Naționale", prin mine, președintele lor, aduce „Astrei" salutul ei omagial, alături de Asociația „Cultul Patriei", născută mai în urmă, din aceleași nevoi de îndrumare ale poporului nostru și de întregirea lui sufletească prin cultură. In numele lor, urez „Astrei" ca sub domnia Maiestății Voa- stre, ocrotitorul culturii românești, să prospereze și să poarte mulți ani, cu acelaș eroism și nobleță, stindardul armatei inițiati- velor culturale, cari se pun la picioarele tronului, ca prin muncă, devotament — și (la nevoie) sacrificiul vieții — să Vă ajute a realiza cel de al doilea ideal al neamului românesc: afirmarea personalității neamului românesc între celelalte neamuri. 21 Vorbirea dlui prof. Mih. Dragomireseu, în numele „Universității libere" și „Institutului de literatură". In numele „Universității libere¹¹, care prin conferențiarii săi, deasupra tuturor partidelor politice, a dus cuvântul culturii române în multe orașe pe întinsul României Mari, și în numele Institutului de literatură, care caută însănătoșirea sufletului românesc, atât cât se întrupează în plastica minții, salut pe sora lor mai în vârstă „Astra", care, în vremuri vitrege, a ținut aprinsă facla ro- mânismului în mijlocul cetății milenale a Ardealului. Pe când, în acele vremi și în aceste locuri, glasul politic, înăbușit de o stă- pânire apăsătoare nu se putea auzi, glasul cultural al „Astrei" a răsunat puternic și stăruitor, atât la vatra țăranului, cât și în salonul orășanului. In sufletul românimii obijduite „Astra" a în- treținut căldura și entuziasmul pentru numele de român; „Astra" i-a dat mândria de a ști, că, deși încătușat de socotelile celor norociți de soartă, Românul este de neam, nu prin bunurile materiale, ci prin bunurile morale, care-l fac să strălucească printre popoare. Căci rasa românească, frământată din aluatul a trei rase, în frunte cu nebiruita rasă latină, și, mistuind în ființa ei și altele, a eșit biruitoare, deasupra multor rase din răsărit. Limba rasei românești s'a dovedit a fi de-o bogăție, de-o adâncime și de-o unitate fără seamăn și începe a fi cinstită ca unul din organele de exprimare cele mai limpezi, mai mlădioase, mai vibrante și mai armonioase. Limba rasei românești una este, și ea dă coloratura democratică întregei românimi, putând fi înțeleasă deopotrivă și între zidurile mărețe ale palatelor și în coliba celui din urmă umil țăran. Poezia română, așa cum o întâlnim pe plaiurile munților, în farmecul dealurilor și pe netezimea câmpiilor, face onoare umanității. Capodopere ca „Miorița", ca „Mihul Copilul", ca „Mă- năstirea Argeșului" sunt mărturisirile, fără replică, ale unui suflet mare, ce-a mocnit sub cenușa trecutului vitreg și care a izbucnit acum, ca o flacără cerească, să se așeze alături cu sufletele mari ale popoarelor lumii. Arta română — muzică, arhitectură, teatru, pictură, oratorie, — începe să fie prețuite ca o armonie nouă în concertul universal. 22 Pentru această limbă, pentru această poezie, pentru această artă, ați muncit în vremuri de restriște, voi, neobosiți membri ai ..Astrei". Voi le-ați dat viață, voi le-ați dat continuitatea spirituală, voi i-ați dat îndemnul către idealul de unitate, care astăzi se în- carnează, într’un mod atât de superior, prin muncă, prin inițiativă, prin genialitate creatoare și stăpânire de sine, în persoana celui mai înzestrat rege de pe pământ, regele întreg Carol II. Aducând prinosul de recunoștință al Universității libere și al Institutului de Literatură, acestei venerate asociațiuni și dorind ca, păstrându-și caracterul, să-și întindă sub Regele nostru, aripile peste toate meleagurile României Mari, să rostim într’un singur glas : Să trăiască Majestatea Sa Regele, Regele culturii! Să trăiască fruntea asociațiilor culturale române, „Astra" ! 23 Adunarea generală dela Caransebeș (1930) In seara zilei de 12 Noemvrie au început serbările „Astrei" în Caransebeș și au ținut până în 14 Noemvrie, seara. Membrii comitetului central au sosit Miercuri seara (12/XI)r în frunte cu dl vicepreședinte Dr. Gheorghe Preda. La gara frumos împodobită cu stindarde, cu covoare, cu inscripții și cu ghirlande de verdeață și de flori, aștepta comitetul aranjator al serbă- rilor, cu autoritățile orașului și cu toți ceilalți caransebeșeni, dornici de a saluta pe trimișii „Astrei" o mare nesfârșită de capete. Cuvântul de bun-sosit l-a rostit venerabilul protopresbiter Andreiu Ghidiu, președintele despărțământului Caransebeș al „Astrei" — apoi, în numele orașului și al cetățenilor, a rostit primarul ora- șului, dl Nicolae Domănianțu, un discurs de bun-sosit. In numele comitetului central a răspuns dl vicepreșed. al „Astrei", Dr. Gh. Preda, din Sibiu. In mijlocul aclamațiilor generale au pornit apoi oaspeții pe la locuințele lor, dându-și întâlnire cu toții la Palatul Episcopal. Miile de caransebeșeni și miile de țărani și țărance, sosite din întreg Banatul, au defilat pe dinaintea Palatului Episcopal, unde Pr. Sf. Sa Episcopul Dr. Traian Badescu avea ca oaspeți pe membrii comitetului central și alte personalități marcante. O se- renadă sub cerul liber, executată de „Corul catedral" și de corul „Reuniunii de cântări" din Caransebeș, sub coducerea dlui prof. Const. Vladu, a premers cuvintelor însuflețite ale directorului li- ceului Traian Doda, dl loan Penția, în numele caransebeșenilor. Vorbirea a fost următoarea : DOMNULE VICEPREȘEDINTE, „Caransebeșul vechilor tradiții de cultură, orașul care a pă- strat cu sfințenie patrimoniul național și în care flamura culturii a trecut întreagă dela generație la generație, începând cu modeștii traducători de biblii sfinte, cu popa Ștefan Herce și dascălul de 24 dăscălie Efrem Zacan și până la luminoasele figuri de erarhi Po- pazu și Popea, acest Caransebeș cultural, prin noi cei de față vine cu cântece și facle să Vă arate, Domnule Vicepreședinte, toată bucuria, toată mândria sa, că lui i s'a hărăzit onoarea deo- sebită de a găzdui între zidurile sale modeste Adunarea generală din acest an a bătrânei noastre Astre. Nu vom reaminti aici toate suferințele și luptele pe cari neamul nostru de dincoaci de Carpați a trebuit să le poarte se- cole dearândul pentru păstrarea limbii, culturii, ființei sale națio- nale. Ar însemna să redeschidem un proces dureros și să stârnim amărăciune poate în sufletul unor concetățeni ai noștri și intenția noastră nu este de a lăsa să se scurgă nici un strop de amără- ciune în paharul bucuriei noastre de astăzi. Atâta însă trebuie să Vă spun, Domnule Vicepreședinte, că am venit aici să ne închinăm Astrei, reprezentată prin persoana Domniei Voastre, nu pentru ca să satisfacem un punct efemer din program, ci pentrueă Astra a fost în trecut azilul tuturor acelora cari în zile de grea urgie, în nopți de chinuri fără somn, au mângâiat și au hrănit visul „de-al căi ui dor ne-au răposat și moșii și părinții¹’, după cum ne spune poetul pe care mâne avem fericirea să-l vedem în mijlocul nostru. Astra a fost altarul în care s'a păstrat vie credința neștirbită în zile de mai bine și în dreptatea pe care ne-a făcut-o cerul la 1 Decemvrie 1919. Astra a ținut mereu sus steagul revendicărilor noastre na- ționale și culturale, ea a întărit încrederea în noi înșine, ea a făcut să vibreze sufletele noastre românești de dincoace de munți în acelaș ritm de viață românească, Astra a alimentat avânturile sufletești cari ne-au dus la biruință. Pentru aceste motive, Domnule Vicepreședinte, să-mi dați voie ca în numele Caransebeșului cultural și în numele Comite- tului organizator al acestor serbări, să Vă zic, nu să Vă zic, să Vă strig din adâncul inimii și sufletului meu: fiți binevenit, fie binevenită Astra la Caransebeș! Bunul Dumnezeu s’o ocrotească cu brațul său puternic, la mulți ani” ! Dl vicepreședinte al „Astrei" Dr. Gheorghe Preda, a rostit următoarea cuvântare în numele comitetului central: STIMATE DOMNULE PROFESOR, ONORAȚI ȘI IUBIȚI CETĂȚENI AI CARANSEBEȘULUI! Serenada Dv., manifestația Dv. de simpatie, atât față de Dl Președinte, care este nevoit prin boală să absenteze dela Adunarea generală, cât și față de ceilalți membri din conducerea „Astrei“, dovedește cât de mult apreciați Dv. scopurile acestei însoțiri culturale, cât de mult apreciați sforțările făcute pentru 25 realizarea acestor scopuri, precum și dragostea ce o purtați cul- turii și intereselor obștești. Dv. știți destul de bine că astăzi se cere mai mult ca ori- când ca în sufletul bunului român (mai ales in sufletul fiecărui intelectual), să troneze, deasupra pornirilor, patimilor, ambițiilor și asperităților (ce-l aduc în conflict cu alt frate) ideia culturală și națională, ideia de a da poporului anumite însușiri intelectuale superioare, ideia de a-l face să practice în viața sa anumite de- prinderi morale bune, ideia de a menține și susține în sufletul său dragostea de neam. Dacă asociația culturală „Astra" a știut să fie în trecut exponentul cugetării românești (a românilor din părțile ardelene, bănățene, maramurășene și crișane), dacă această „Astră" a știut să contribue nu numai la închegarea culturii, dar și a întregei vieți sociale și politice (formând caractere și apropiind frate de frate, ori-care ar fi fost confesiunea sa), dacă această Asociație își are contribuția la pregătirea zilelor desrobirii și unirii, astăzi această asociație culturală „Astra", mândră de întregul ei trecut, va ști să pășească mereu înainte, pe căile luminoase ale culturii, condusă de aceleași principii, încălzită de acelaș ideal, ce a stat ■în sufletul fondatorilor și antecesorilor dela conducere. Cu cât privim mai mult îndărăt la drumul străbătut de „Astra", la greutățile biruinței ei, cu atât trebuie să ne încordăm puterile pentru a-i face în viitor o viață cât mai activă, cât mai înălță- toare, cât mai demnă de ea și de înaintașii ei. Negreșit că pentru realizarea scopurilor Asociației este nevoie ca toți membri ei să conlucre armonic, este nevoie ca ea să fie sprijinită de toți cetățenii buni români din cuprinsul întregei Ro- mânii, este nevoie ca reuniunile sau adunările ei generale să fie, ca și în trecut, nu numai prilejuri de discuțiuni administrative și de alegeri de membri, ci sărbători, în cari se pot întâlni frații, în cari se pot lega mai strâns prietenii și se pot cimenta mai bine sufletele. Manifestația Dv. de astăseară constituie nu numai un stimul pentru acei ce-i veți alege să conducă destinele „Astrei", ci și o garanție că, deasupra divergențelor de opinii politice, confesionale, stă dragostea de tradiții, stă solidaritatea și dorința de a apăra și salva interesele „Astrei", o garanție că dela Dv. caransebe- șenii, din acest oraș vrednic al Banatului, va porni imboldul unei eri noui de activitate a „Astrei", de realizare a scopurilor ei și, în special, a unei bune educații cetățenești — căci numai atunci, când, fără interes politic, fără demagogie, se vor lămuri popo- rului problemele sociale și politice, cu întregul cortegiu de nevoi ale statului, acest popor va putea să lucreze cu adevărat la so- luționarea acestor probleme și prin aceasta la evoluția sănătoasă a întregei noastre vieți sociale. 26 Numai așa lucrând vom putea ajuta la bunul mecanism al statului, vom putea săvârși o operă pozitivă, de consolidare și de întărire a țării. Cu aceste sentimente, astăzi încă vicepreședinte al „Astrei". Vă mulțumesc, in numele Dlui Președinte și al comitetului de conducere, pentru manifestație și Vă zic la toți și din toată inima : „Să trăiți!" Joi, in 13 Noemvrie, a fost prima zi a serbărilor. O zi fru- moasă de toamnă, cti cer senin. Orașul a fost în picioare de des- de-dimineață. La orele 10 și 50 minute a intrat în gară trenul regal, în mijlocul ovațiilor generale și în sunetele imnului național: „Tră- iască Regele!“ In numele populației din Banat a salutat pe M. Sa dl di rector ministerial al Banatului Sever Bocu; primarul orașului Ca- ransebeș, dl Nic. Domănianțu, a oferit Suveranului tradiționala pâine și sare, iar dl gen. de corp de armată VIL Panaitescu a dat raportul despre starea trupelor în subordine. Dela gară M. Sa, întovărășit de cei de față, a pornit în au- tomobile la biserică. Pe tot parcursul drumului a fost frenetic ovaționat, de delegații satelor, de preoțimea și învățătorimea, de elevii școlilor din Lugoj, Timișoara și Caransebeș, de coriștii și coristele diferitelor coruri bănățene. In ușa bisericii a fost întâmpinat M. Sa din partea Pr. Sf. Sale Episcopul losif al Caransebeșului și de Pr. Sf. Episcopul Grigorie al Aradului. După câteva cuvinte de bineventare rostite de Pr. Sf. Sa Episc. losif și după ce M. Sa a sărutat Sf. Cruce, a intrat M. Sa in biserică. Aici s'a oficiat un scurt serviciu bi- sericesc din partea Pr. Sf. Grigorie al Aradului, înconjurat de P. P. C. C. LLor Arhimandriții Policarp Morușca dela Hodoș- Bodrog și Dr. Vasile Lăzărescu dela Oradea-mare, P. O. D. pro- topresbiter Andreiu Ghidiu al Caransebeșului și Fabriciu Ma- nuilă al Lipovei, protodiaconul prof. loan David și. diaconul T. Roșea, corul catedralei și corul Reun. de cântări din Caran- sebeș, condus de dl prof. Const. Vladu, a dat răspunsurile bise- ricești. La slujba divină a participat și I. P. Sa Arhiep. și Mitrop. Dr. Nic. Bălan dela Sibiiu, pe lângă ceilalți, membri ai „Astrei". Dela biserică a plecat întreg cortegiul la adunare, după ce M. Sa a făcut o scurtă vizită Pr. Sf. Sale Episcopului Caranse- beșului, în reședința episcopală. Ședințele „Astrei“ s’au ținut în sala „Luna". Ședința festivă s'a deschis la orele 12'¹⁰ când a intrat M. Sa în sala tixită de lume. Uralele nu mai voiau să contenească. M. Sa a luat loc în fotoliul prezidențial, având în dreapta Sa pe I. P- Sf. Sa Mitro- politul Bălan și Dr. Gh. Preda, iar în stânga pe P- Sf. Sa Episc. Nicolescu și pe dl director ministerial Sever Bocu. 27 Pe tribună au mai luat loc din comitetul central domnii: | I. Agârbiceanu, Octavian Goga, Dr. I. Lupaș, Gh. Bogdan-Duică, | Dr. Vas. Bologa, Dr. Teodor Botiș, Dr. Vas. Chindriș, Alexandru Lupeanu, Dr. Vaier Moldovan, Dr. Voicu Nițescu, Ștefan Ro- g șianu, loan Simu, Petre Suciu, Silviu Țeposu și I. Vătășanu. *: Reprezentanții guvernului, ai autorităților și societăților cui- turale au fost următorii: dnii N. Costăchescu (Ministrul Instr. pu- : blice); Dr. Voicu Nițescu (Ministrul lucrărilor publice); Sever Bocu (Direct, ministerial al Banatului); Nic. Domăneanțu (Primarul ora- șului Caransebeș); Pr. Sf. Sa Episc. Grigorie, al Aradului; Pr. Sf. Sa Episc. Dr. Alex. Nicolescu, al Lugojului; gen. Panaitescu (comand, corpului VIL de armată); Octavian Goga (reprez. Acade- ț miei Române); Emanoil Bucuța și Const. Nedelcu (reprezentanții „Direcției Educației Poporului); Jean Bart-Botez, (repr. Soc. Scrii- torilor Români); păr. Dr. Ciuhandu și Dr. Nic. Colan (Asoc. Cle- * rului ortodox); gen. I. Manolescu (Centrala „Caselor Naționale" , și a soc. „Cultul patriei"); canonic Ștefan Roșianu („Ofic. naț. al ' cooperației române"); Mih. Dragomirescu („Univers, liberă" și „Instit de lit"); luliu Vuia (Asoc. Profesorilor secundari din Ro- mânia); T. V. Țoni (Asoc. învățătorilor din România); proL Pau- lian și dir. P. Costescu (Soc. „Teatrul" și „Bibi. Bibicescu" — T. Se- verin); Petre Roziade (Asoc. publiciștilor din România); Ersilia Dr. Petrovici (Uniunea femeilor române); prof. luliu Vuia (Casa Națională și Casina rom. din Caransebeș); L. Costin („Siminicul" - Lugoj). Reprezentanții presei române au fost următorii: domnii Alex. Hodoș și Sever Ghițulescu („Universul"); I. Bănciulescu („Dimi- neața" și „Adevărul"); I. lonescu („Viitorul"); N. Davidescu („Cu- vântul"); D. I. Atanasiu („Curentul"); Horea Teculescu („Țara noastră"); Virgil Dalea („Patria"); A. Lupeanu („Unirea" și „Unirea Poporului"); L. Butoiu („Epoca"); I. S. Udrea și Nedelea („Vestul" — Timișoara). Regionala Basarabeană a fost reprez. prin dl T. la- cobescu; Regionala Dobrogeană prin dl Dr. P. Stoenescu. Reprezentanții despărțămintelor „Astrei" au fost: desp. Alba- lulia domnii: Dr. Romul Boca și Leonte Opriș; desp. Arad: Dr. Teodor Botiș; desp. Bihor: Damaschin loanovici; desp. Bo- zovici: Coriolan Buracu; desp. Caransebeș: Andreiu Ghidiu și Dr. Cornel Cornean ; desp. Câmpia Turzii: luliu Căpâlneanu; desp. Cluj: Ion Agârbiceanu; desp. Hunedoara (Deva); C. Sporea și V. Dragu ; desp. Jiu: prot. I. Duma; desp. Lipova: prot. S. Ma- noilă; desp. Năsăud (Bistrița): Dr. V. Buta și Ștefan Lupu; desp. Orăștie : Samoil Ciumaș ; desp. Orșova: Tr. Țăranu și Sergie Mo- raru; desp. Sânicolaul mare: Dr. I. Demian și Teodor Bucu- rescu; desp. Severin: Dr. V. Lohan, Dr. Nic. Brânzău, col, Apo- stolescu, col. Boldea, Dr. Const. Morariu, Traian Simu și losif Ra- doslav; desp. Sibiiu : Silviu Țeposu și Dr, Liviu lonașiu; desp. 28 Someș : Petre Tarția; desp. Târnava mare: Horea Teculescu; desp. Târnava-mică: Al. Lupeanu și Șt. Roșianu: desp. Timiș-Torontal: Dr. Patriciu Tiucra; desp. Turda; Petre Suciu și Iul. Morariu. Cuvântul de deschidere l-a rostit I. Pr. Sf. Arhiepiscop și Metropolit Dr. Nicolae Bălan, in locul președintelui, dl Vasile Goldiș, bolnav. Vorbirea I. Pr. Sf. Sale o publicăm într'alt loc, in numărul de față, ca și celelalte vorbiri rostite. M, Sa Regele Carol II. a rostit cuvântarea tipărită la loc de frunte, în numărul acesta. Cuvântarea a stârnit ropote de aplauze. A fost un delir. Fiecare voia să sărbătorească pe Au- gusta persoană în acele clipe solemne, de reculegere sufletească. A urmat un salut al dlui director ministerial al Banatului Sever Bocu, apoi, în numele „Academiei Române", dl Octavian Goga; în numele bisericei ortodoxe Pr. Sf, Sa Episc. Grigorie al Aradului; în numele bisericii române unite Pr. Sf. Sa Episc. Dr. Alex. Nicolescu al Lugojului. In numele Caransebeșului, despărț. „Astra", a rostit un discurs P. O. D. protopresbiterul Andreiu Ghidin, ca președinte al despărță- mântului; d\Jean Bart (Botez), în numele „Societății Scriitorilor Ro- mâni" ; dl profesor univ. Mihail Dragomirescu, în numele „Uni- versității libere" și al „Institutului de literatură"; dl gen. I. Ma- nolescu, în numele „Caselor Naționale" și a soc. „CultulPatriei¹' ; dl Emanoil Bucuța, în numele Centralei „Educației Poporului". Timpul fiind înaintat nu s'a mai putut da cuvântul celorlalți ora- tori înscriși. I. Pr. Sf. Sa Mitropolitul Nicolae a mulțumit tuturora pentru sentimentele exprimate, a adus, înainte de toate, tribut de laudă și de devotament M. Sale și Casei domnitoare, care își în- țelege astfel misiunea de a sta în fruntea instituțiilor culturale și a încheiat ședința festivă, după ce s'au primit comisiile propuse de dl Dr. C. Corneanu.*) *) Comisiunile alese, la propunerea dlui Dr. Cornel Corneanu (Caran- sebeș), au fost următoarele: 1. Pentru examinarea raportului general pe a. 1929,30 dnii: Alex. Hodoș, Teod. lacobescu, I. Boroș, Romul S. Ancușa, Dr. P. Tiucra, Ar. Popa, Dr. Nic. Brânzău, S. Evuțianu, L. Bogași S. Neamțu. 2. Pentru censurarea socotelilor pe a. 1929 și a proiectului de buget pe a. 1931, precum și a raportului asupra revizuirii socotelilor pe mai mulți ani din urmă, dnii: Romul Boldea, Dr, Gh. Dragu, Sergie Morariu, Pavel Goanță și Izidor Tătaru. 3. Pentru înscrierea de membri noui, dnii: Nic. Domăneanțu, Teodor Roșea și luliu Vuia. 4. Pentru examinarea proiectului de modificare a pragmaticei de serviciu și a regulamentului fondului de pensiuni al funefionarilor Asociațiunii, domnii: Dr. I. Călinescu, Dr. loachim Miloia și Dr. Eugen Nicoară. 5. Pentru examinarea propunerilor intrate in termenul reglementar, dnii: Dr. Boca, I. Duma, Dr. Gh. Ciuhandu, Dr. Gh. Repede și Const. Sporea. 6. Pentru candidarea președintelui și a membrilor comit, central pe anii 1930—1935, dnii: G. Bogdan-Duică. Coriolan Buracu, Dr. Cornel Corneanu, Dr. Gh. Crișan, Dr. Silviu Dragomir, Dr. Liviu lonașiu, Dr. Vas. Lăzărescu, Dr. Vas. Lohan, Dr. Vaier Moldovan, Dr. Aug Popa și I. Penția. 29 In mijlocul unui entuziasm de nedescris Și-a făcut apariția S M. Sa, la orele 2 și lOmin., în sala restaurantului „Pomul verde"„ feeric iluminată și împodobită, așteptat de peste 300 de persoane..! Muzica militară a batalionului 11 Vânători de munte și o orchestră | bănățeană a delectat publicul cu arii naționale și clasice. | I. P. Sf. Sa Mitrop. Nicolae a rostit o scurtă rugăciune și '3 a dat binecuvântarea la banchet, apoi într'un toast a închinat i pentru M. Sa. '3 M. Sa a răspuns: Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte ee mi s’au rostit \ și cari au mers deadreptul la inima Mea. J Angajamentul ce V’ați luat în numele acestei bătrăne^ J asociații de cultură, este o chezășie pentru Mine că la apelul ce am făcut pentru opera de culturalizare a poporului voiu fi urmat eu drag și cu pricepere. «f Cu toate timpurile grele prin eari trecem, țin să constat, eă bogăția unei țâri nu constă numai în grâne și bani su- g nători. ci și într’un suflet înnălțat și pregătit, care în zilele de restriște să reziste tuturor încercărilor. 4 Sunt convins că această asociație ardeleană, ea și toata 3 celelalte, va ști să mă urmeze și îmi va fi de ajutor la opera pe care sunt ’hotărît să o întreprind. In acest gând, ridic - paharul meu în sănătatea asociației „Astra" cu convingerea că și toate celelalte vor ști să mă urmeze și să-mi dea mâna lor de ajutor". Dela banchet a plecat M. Sa, urmat de partea cea mai mare a publicului, la inaugurarea expoziției industriale din Caransebeș, in liceul „Traian Doda“. La intrare a fost întâmpinat M. Sa cu ? un „Imn de slavă", de maestrul Filaret Barbu, cântat de corul „Vidu“. Dl președ. al „Comunității de avere", Pavel Goanță, a ' salutat pe M. Sa, apoi, în numele liceului, dl prof. I. Penția. ’ț Despre expoziție referăm într'alt loc al revistei. Ședința festivă a Secțiilor științifice-literare ale „Astrei" șa ținut, după vizitarea expoziției, tot în sala „Luna". Dl prof. univ. a vorbit despre „Importanța luptei dela Posada“, iar dl Gh. Bogdan- Duică despre bănățeanul Vasile Maniu, fost membru al Acad. Rom., prim-președ. al Curții de apel din Iași, etc. Adunarea generală, în frunte cu M. Sa Regele, au ovaționat ; și felicitat pe conferențiari — iar I. Pr. Sf. Sa Mitropolitul Ni- colae a mulțumit conferențiarilor în numele „Astrei", închizând festivă a Secțiilor literare-științifice ale „Astrei". In discursul său ne-a uimit pe toți și ne-a umplut de admirație prin adâncile și - 4 robustele judecăți asupra importanței culturii naționale. Aceeași • admirație a stârnit și la serbările Universității Daciei superioare,/. prin adâncimea înțelepciunii și solidele directive culturale. Amân* două discursurile acestea ale Regelui Ferdinand, ar trebui să nu ( lipsească din nici o carte de cetire, din nici o antologie română, 4 A rămas protectorul „Astrei", ca și al Universității din Cluj ; — ce-i poartă numele glorios, — ca și a altor instituții culturale. De „Astra" nu și-a uitat nici în testamentul Său. „Asociațiunea"-I ' va păstra o vecinică recunoștință. Ce nu am putea spune despre legătura dintre cultura na- țională, arta națională și M. S. Regina Maria? înfrățirea Ei cu ’ sufletul românesc, al pământului ca și al poporului, să o căutăm,, i- — dar cine n'o cunoaște ? — în volumele sale de adevărată J poezie în proză. înainte de răsboiu, în vremea lui, și după el, ; M. S. Regina Maria a crescut sensibilitatea românească față de - noi înșine, față de țara și poporul nostru, prin cuvintele Ei.de foc, prin marea bogăție a imaginilor, prin subtilitatea sentimen- 40 tului din care a pornit un fel de unică și înaltă cântare a Ro- mâniei, începând cu plângerea pentru cel răpit în frăgezimea vârstei, principele Mircea, până la viziunea soldatului, a rănitului român sau la descrierea cutărui asfințit pe Bărăgan. înaltă protectoare, în aceeași vreme, a artelor și artiștilor români, neîntrecută ziditoare de „cuiburi românești", dela munte la mare, îndrăgostita vechilor mănăstiri valahe, cea care a dat întreaga și suprema splendoare costumului românesc, Regina Maria a crescut mândria și conștiința națională prin podoabele sufletului Său. Fundațiunea culturală Regele Ferdinand I. bate drumul deschis de Car ol I., luând sub ocrotirea Sa cercetările științifice, istorice și linguistice, din aceiași dragoste a fundatorului pentru trecutul și viitorul românismului pe care a confirmat-o cu viața și jertfa Sa și întemeietorul Dinastiei. * * ¥ Domnia celui de al treilea Rege din Dinastia română, și al celui de al doilea al României întregite, se începe cu aceleași bune prevestiri, ca și ale înaintașilor Săi, pentru cultura națională. Regele Carol al II-lea a intrat în conștiința națională încă de mic copil, ca cel dintâiu „românaș". Ne aducem aminte cu adâncă emoție, românii din provinciile foste subjugate, cei cari ne apro- piem azi de vârsta jumătate, cu câtă sfințenie și entuziasm juvenil priveam fotografiile „micului ciobănaș", și ne amintim lacrimile părinților și ale bunicilor cari sorbeau, alăturea de noi, chipul de românaș al Moștenitorului de Tron. A fost o intuiție de mare artist aceea care ne-a făcut cunoscut mai întâiu pe viitorul Rege al tuturor românilor în cel mai tipic și mai legat de sufletul nostru, printr'o simpatie ancestrală, chip: chip acela al păstorașului. Dar a fost nu numai o intuiție de mare artist, ci și adierile temeinic conturate ale unei proorocii: „păstorașul" avea să fie moștenitorul și Domnitorul cel mai asimilat sufletului poporului care ne-a dat „Miorița". In El Dinastia română a ajuns la biruință deplină : a devenit integral națională. Regele Carol al II-lea n'a mai trebuit să dea nici o luptă cu mediul, cu sine însuși, cu poruncile conștiinții, cu tradiția Familiei, de câteori a fost vorba de un ideal românesc, de gândul, de simțirea, de voința acestui popor. Pământul acesta frământat de sânge și lacrimi, ca și de sprijinul pașilor celor încleștați în lupte; pământul românesc cu munții cărunți, cu dulci plaiuri, cu codri adânci, cu prăpăstii ce coboară spre alt tărâm, cu șesuri cât bate ochiul până în zarea fu- murie, până la Dunăre, Dunăre, Drum fără pulbere; 41 r pământul cu văile înflorite și râurile clocotitoare de mânie, azi t * mai înalte în cântec decât orchestrele măestrite, cu cerul clar ce y te înalță sau cu cerul mohorât care anihilează cu borile domoale < și crivățul năpraznic; pământul și cerul, apa și văzduhul, care prin milenii au dat piept cu sumedenie de neamuri și-au ținut vii numai pe cei ce li s'a supus lor, au sfârșit prin a birui cu desăvârșire Dinastia adusă din Apus, în Regele Carol al II-lea, făcându-1 una cu sufletul național, făcându-1 „o apă și un pă- mânt“ cu noi. Al treilea Rege al României nu mai este din Apus: e fiul pământului și ceriului românesc... luarea putere a solului dacic, a muntelui cu codri ca făclii -;j întunecate ce sparg cerul, a șesului nesfârșit, șerpuit de brâurile de argint ale râurilor, aceea care pe romani i-a topit în geto-daci - cu limbă latină, pe slavi și alte neamuri în români, a biruit, în scurtă vreme, și în Dinastia română. > Ce mândru, ba chiar înfumurat, e acest neam încă de plu- gari și păstori, dar de o antică nobleță sufletească, să știe că > toate odraslele Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria, tânjesc , ‘ departe fiind de pământul românesc, și că doresc să se întoarcă acasă! - Da ! Pământul românesc cete lacrimi multe, se apără greu, .j dar are acest farmec de a te robi, de a nu-1 mai putea uita, de - a te crede dator lui, îndată ce ai ridicat brațul sau ai vărsat o lacrimă pentru el. > M. S. Regele Carol al II-lea nu mai avea nevoe să apre- cieze în discursuri însemnătatea culturii naționale tradiționale. El A crescuse în ea, era o creație a ei. Dela școala primară până la A Universitate, a stat în rândul fiilor acestui pământ, a ascultat pe j dascălii noștri ai tuturora, a citit pe cronicarii și literații noștri, ? s'a îmbăiat sufletește în literatura și arta noastră poporală, — iz- vorul întregei creații artistice sănătoase, fructificatoare și dura- J bilă. - - El nu mai are un apreciator, ci un element creiator al culturii de care se pătrunsese sufletește. întoarcerea Lui binecuvântată să știm că e și o biruință a pământului și a sufletului românesc, din care se desrădăcinează z greu aceia pe cari i-a biruit odată. Era frate cu noi, cu fiii acestui pământ, și sufletul Său se înfrățise cu sufletul neamului nostru. Cel ce scrie aceste rânduri nu va uita nici odată tabloul văzut într'o regiune din județul Neamț, în primăvara timpurie a anului 1918, Principele Moștenitor Carol, într'o inspecție, la vâ- nătorii de munte. Pe un platou, trupa în exercițiu, subt privirile Moștenitorului. O examinare apoi: un fruntaș pus să demonteze o pușcă-mitralieră, să o explice, cu toate șuruburile, și să o monteze subt ochii fiului de Domn. Pe pajiștea arsă încă de iarnă, 42 o manta soldățeasca, pe care, răzimat într'un cot Moștenitorul 1 Intre problemele cari privesc „Astra", s'au limpezit câteva în jurul cărora s'a făcut destulă discuție iritantă și nefructuoasa,. . | în publicistica anilor din urmă. Iată câteva: 1. S'a constatat că reședința la Sibiiu a „Astrei" nu poate fi o piedecă în activitatea ei, dacă se face mai ușor aparatul central, alegându-se în comitet persoane mai puține și după specialități, și dacă se acoperă cheltuelile de drum ale membrilor externi pentru a putea participa la ședințe. 2. S'a fixat principiul că „Astra", societate particulară fiind, .. trebuie să se razime și pe propriile mijloace materiale, taxe de membri etc. Că poate opera și cu afaceri industriale în acest < scop, potrivit timpurilor de față (concesionări de cinematografe). Dar, pe de altă parte, s'a fixat ca legitim principiul că, aceste mijloace materiale fiind insuficiente, Statul român are obliga- . meniul moral să o ajute după posibilități, fixându-i în bugete ' ajutorul posibil, — „Astra" rămânând o colaboratoare a Statului în domeniul propagandei culturale. 3. „Astra" se sesizează în propaganda sa de problemele cele mai actuale, de lipsurile cele mai arzătoare în domeniul - educației și culturii naționale, și de aceea îmbrățișează, pentru ziua de azi, în mod deosebit propaganda igienică-sanitară și cea ■' de educație fizică și etică. 4. „Astra" recunoaște necesitatea de a se folosi și de mijloacele tehnice cele mai noui (film, radio etc.), după posibi- litățile materiale pe cari le va avea. 5. „Astra" e gata lă o colaborare cât mai strânsă cu alte societăți similare. ¹ ★ * * Am relevat in cadrele acestui articol importanța congreselor culturale generale, și principiile mai însemnate asupra cărora s’a ajuns de acord cu unanimitate. S’au mai limpezit și alte probleme de mai puțină importanță. Suntem convinși, ca și toți cei cari au participat la congres, , de marea lui utilitate și de necesitatea continuării lui. De încheere ne-am permite unele indicații pentru un viitor congres cultural, care ar putea fi ținut la București, Iași, Cernăuți. a) Atât reprezentanții guvernului, cât și delegații diferitelor societății culturale să aibă depline puteri de a vota pentru ho- tărâri obligatorii pentru toți. b) Să se prezinte un program de propagandă culturală în. linii mari, cu distribuția lui pe Stat și pe diferitele societăți cui- . 50 turale, care să fie desbătut temeinic, și după primirea în forma definitivă, să devie obligatoriu. c) Toți delegații vor vorbi numai la acest program, argu- mentând strâns, și dând condușii. d) Cele trei principii generale asupra cărora s'a căzut de acord la congresul din Sibiiu, să fie considerate ca un bun câștigat, să fie primite și să nu se mai între în discuție asupra lor. Redacția ..Transilvaniei". 51 „Ce frumos!" — Schiță — Dlui 1. A. Bassarabescu. „Ce ți-e și cu spiritul omenesc!", se căina odată domnul bandajat la mâna stângă și la frunte. „Prinde câte un tic, câte ceva ce crede caracteristic, firește, amăsurat puterii de observație a respectivului „spirit" — construiește observația de zeci, de sute de ori, când e vorba de persoana de subt lupă și, așa, are cutare și cutare, lansat, pentru veci și pururi, un „epitheton ornans".. . în opinia publică. Cunosc d. e. pe cineva care, când e emoționat de o operă de artă, exclamă: „Fantastic!"; cunosc pe un critic, care, când îi place ceva, sare 'n sus: „Strașnic!"; o doamnă, tot a doua vorbă, când e satisfăcută de ceva: „Delicios!" —- Par’că ne încalecă în ceafă un ghiduș și ne șoptește: ăsta-i domnul „Fantastic", ăsta „Strașnic", doamna e doamna „Delicios!" Hait! Fruntea e pecetluită, orice ar mai mărturisi domnul sau doamna 1 Să te ferească Dumnezeu să ai și tu un tic al tău, așa, ca un mic călcâi vulnerabil al lui Achile, și să te ia subt lupă cutare domn cu peri pe limbă sau cutare măzgalitor dester de hârtie, meșter în zeflemea — te vânzolește și te face harcea-parcea cu epitetele alese de dânsul!“ ₜ „Voiam să vă motivez numai de ce spuneam unuia dela noi", urmă cel bandajat, „domnul „Ce frumos!" Așa l-am po- menit. L-ai văzut pe ,ᵣCe frumos" ? Dădeai din umeri. Cum, nu știi ? Domnul acela, vecinie cu nasu’ ’n ziare! Domnul, care citește toate hârțoagele și care exclamă, după ce le-a răscetit, recapitulând una sau alta din cele cetite: „Ce frumos!" A! Domnul Costăchel Manoil ? Da, el! Și nu mi-1 cunoșteai pe Manoil subt „Ce frumos!"? . . . „Mi-a fost dat să-l am câtăva vreme mai aproape, la cafeneaua unde mergeam regulat, amândoi, la „împăratul Traian". Știind că-1 chiamă „Ce frumos!", știriceam cu ochii unui detectiv toate gesturile și interjecțiile sale. La încheput ne-am salutat, așa, 52 politicos, ca doi domni ce se respectă ; mai apoi, mai confidențial, ducând arătătorul la tâmpla dreaptă, de îndată ce ne vedeam; mai pe urmă ne eram vecini la mese, ori-cât căuta domnul „Ce frumos!" să se baricadeze în dosul unui maldăr de ziare și reviste și — odată-am spart ghiața. „N'a fost câtuș de puțin „frumos" ce am auzit atunci din gura domnului „Ce frumos!" Se certau la o masă alăturea de ale noastre doi cetățeni ai urbei noastre. Unul era matadorul unui partid, nu-l spun care, celalalt era din partidul advers. Și se . . . frecau cu ouă și cu oțet, încât aproape întreagă cafeneaua își îndreptase ochii spre respectabilii noștri cocoșei. Epitetele curgeau gârlă : „sperțar, excroc, bandit, chiulangiu, criminal", mă rog, epitetele în floare la noi, în zilele noastre de sfântă dihonie. Am prins o privire de sinceră, nemărginită scârbă în ochii domnului „Ce frumos!" și — o observație, foarte justificată în clipa aceea: „Ar trebui să radem pe „împăratul Traian" de afară și să botezăm cafeneaua la „împăratul țigan“ ! Aici eram eu să exclam „Ce frumos!", dar nu conținea nici un strop de maliție isbucnirea domnului cu ticul vorbei. Ochii săi oglindeau în ei o mâhnire adâncă, o greață îndreptățită. Furtuna din cafenea a trecut. „Ce frumos !" ieși, salutându-mă cu degetul la tâmple și oftând, în treacăt: „Hei, diagă domnul meu! Par'că numai ăștia doi se cinstesc cu epitete de alea, la modă?! Nii vezi d-ta colea?"... și arătă la maldărul de ziare, tocmai cetite. — „Da, da", am dat eu trist din cap, și ochii îmi căzură tocmai pe literele de o șchioapă: „Criminalii guverna- mentali". Ne-am privit ca doi, cari își șoptesc: Pe mâine ! Mai avem ce povesti! A urmat mâine și un alt mâine, și alt mâine, până ce l-am putut descoase binișor pe „Ce frumos!" Era un scafandru, care se lăsa în fundul băltoacelor de noroi ale veștilor relatate pe larg de ziare, ca să prindă, zilnic, câte două-trei corale, din adâncul sufletului omenesc. Să-i vedeți sistemul — e interesant. Interesant, ca îndrăzneala din vremea răsboiului, a cutărui băiat mai desghețat la cap, din Cehoslovacia, ceh, colecționator, în podul casei părintești, a ordinelor de zi, date de marele stat major austro-ungar, îndrăz- neală, care constata că milioane de dușmani s'ar fi predat, chiar în cele dintâi zile ale răsboiului, socotind după relatările austro- ungare. „Ce frumos !“ nu colecționa ca să prindă cu șoalda, ci ca să dea mai * departe știrile și simțemintele, cari ar putea ridica sufletul omenesc, verificând „omenescul" din noi. Iși scotea notesul din buzunar, un notes mare, ■ cu multe și nenumărate notițe, cam de-al de astea: 53 „La moartea profesorului lor lonescu-Gion, elevii săi, din liceul „Matei Basarab" din București, au hotărât, din îndemnul lor propriu, să poarte doliu la braț, timp de 3 săptămâni". Sau: „Mareșalul Joffre era membru al Academiei franceze. Cerceta ședințele regulat. Odată, întrebat de comisia Dicționarului celui mare al Academiei, în curs de redactare, la litera P, la cuvântul „Pax", pacea, cum ar defini-o, a răspuns mareșalul Joffre, conducătorul armatelor aliate în marele răsboiu: „Pacea înseamnă fericirea popoarelor¹'! Și aduna, aduna din greu domnul „Ce frumos!" astfel de teste, exclamând, după ce copia știrea de prin jurnal; „Ce frumos!" De aici epitetul său! Un hâtru bun de glume a crezut că-1 ia în zeflemea, lipindu-i epitetul pe frunte și — epitetul ' a rămas. Odată mi-a explicat domnul „Ce frumos!" de ce adună, ca la un mozaic prețios, veștile de soiul celor de mai sus. Mi-a spus așa: „Dragă domnul meu! In epoca noastră ne trebuie o medicină sufletească, altfel ne asfixiem! Prea e supra-încărcat , sufletul nostru cu veștile despre cutări matrapaslâcuri și cutări fraude, despre cutări crime și cutări șiretlicuri criminale, politi- cianiste ! Ziarele gem de astfel de vești. Abea dacă găsești, ici- colea, câte o știre prizărită, care să-ți salte moralul. Și o prind, când conștiința mea stă să isbucnească: „Ce frumos!" și mi-o notez, ca să o dau mai departe. — Vezi, cazurile cele două de mai sus: acum elevii oferă, într’unele locuri, profesorilor lor, uleiii de ricină, drept răzbunare, sau cântă „Internaționala", în cutare internat, demonstrând contra profesorilor — elevii lui lonescu-Gion au purtat doliu la braț! — Ce frumos ! Te-ai fi așteptat ca Mareșalul Joffre să râdă de cuvântul „Pace", să-și bată chiar joc — ei bine, „omul" a mărturisit din el disprețul ce îl simte față de măcelăria omenească. Analiza lui te silește . să raționezi așa : dacă conducătorul armatelor aliate a simțit re- pulsiune față de nimicirea sdroabei mânilor omenești și jale după hecatombele de vieți omenești — să nu tindem spre pacea cântată, ca „fericire a popoarelor", de Mareșalul Joffre? Ce frumos!... Și n'ar fi cu cale, scumpul meu domn, ca să fim cât mai mulți,, cari adună așa veștile și le împrăștie mai apoi, să germineze în sufletele bolnave de astăzi?" Mă privea „Ce frumos!" cu nește ochi, cari pentru unii păreau „naivi", iar altora cuprinși de o meteahnă moștenită, bolnăvicioasă, și i-am ripostat așa : „Da, da, dragă domnul meu ! Dacă perseverăm în murdărirea sistematică a tot ce e frumos și nobil din noi, dacă dăm frâu liber tuturor gândurilor deșănțate , — unde o să ajungem ? In Anglia s'a înființat un club, al oamenilor dornici de vești, cari ridică sufletul. Se adună membrii clubului, odată pe săptămână, și s'au legat cu parola de onoare, 54 că vor povesti celorlalți membri vești și impresii, cari pot fi tonice sufletești. Acolo ți-ar fi locul — și — d-tale !" Dar „Ce frumos!" n’avea avere, ca să-și poată permite luxul călătoriilor, era chiar modest la pungă, iar hangul marilor trăgători de sfoară din capitală îl țineau în urbea noastră, oameni cu punga mai doldora, dar miopi la inimă și la intelect. .. . Bietul domn „Ce frumos!" El, care se alăptase încă în tinerețe din „Viețile oamenilor iluștri" de Plutarc și care trebuia să trăiască într’o atmosferă, când se ridică, par’că, din toate părțile, devalvatorii de valori, ca să răcnească „Plutarc a mințit!“... L'am prins odată lansând în conversație altă „tăietură de ziar". Intr’o pensiune, unde luam și eu masa. Era și el burlac, avizat să ia parte la arhibanalele mese de restaurant sau de printr'o pensiune. Bietul „Ce frumos!" a fost osândit, cu mine împreună, să audă, pentru a nu știm câtea oară, terminii de rigoare între beligeranții politici: „canalii, zevzeci, criminali, pușlamale, etc., etc.“, completați aceste grațiozități cu cele mai triviale epitete. Un domn perora cu o îndărătnicie de vier turbat împotriva partidului advers, care — după dânsul — era tartorul tartorilor, iar în partidul său nu găsea decât îngeri imaculați. Altul se înflăcărase pentru arta lipsită de orice tendință morală și apăra pasagiile cele mai scabroase, scrise de un „geniu" estetic. „Ce frumos!" nu putea să stea cu gura încleștată și căută să potolească patimele, întrebând dureros: astea sunt cărările vrednice de bătătorit de oameni deabea scăpați din grozăviile răsboiului ? Așa se discută, când probleme de viață și moarte bat la poarta conștiinței omenești ? Un popor, care vrea însănă- toșirea să se plimbe prin toate băltoacele cu literații săi, în loc să pretindă nutremânt sănătos, nepestilențiat ? I-au râs în nas. Ochii politicianului spuneau: d-ta să-ți vezi de alții, ca să-i dăscălești! Estetul privea superior : cu cine vrea înapoiatul ăsta să polemizeze ? ! Nefericitul de „Ce frumos !" a avut neprevederea să scoată notesul și să citească societății acesteia apelul Reginei Maria, când a fost M. Sa în redacția unui mare ziar de tiraj din ca- pitală : „Aproape în întreaga Europă civilizația . .. poate fi in pericol. Datoria tuturor este să apere această civilizație ..." Ei, asta a pus capac la toate! „Cultura" ! Ce-i vorbești d-ta de „cultură", dragă domnule „Ce frumos!", domnului, care dă la mir, vârtos și e maistru în bădărănia cea mai respingătoare, în parlament chiar, de pe tribuna oratorică, unde e ascultat de o țară întreagă! Ce vorbești de „cultură" afemeiatului blazat, care dela artă pretinde sensații perverse, în detrimentul moralului societății chiar ! Dupăce lansase „Ce frumos!" țipetul de alarmă al Reginei — s’a ridicat masa brusc. Politicianul pleca la o alegere, să 55 sdrobească pe concetățeanul adversar, cu măciuca-vorbă, ca să încă- a lece mai apoi el la cârmă — estetul se îndepărta ca să comande lac editorul său alte câteva mii de exemplare din romanul său, în '-3 care descrisese perversiuni omenești, aducându-le sub sticla mă- -|| ritoare, spre bucuria băbalâcilor și a pensionatelor din țară,.. „Ce frumos!" a rămas mai pe urmă. Avea în privire ceva 3 de căprioară rănită. Mă privi în ochi, drept, și-mi spuse, strângându-mi mâna:: J „Nu e altă cărare! Conștiința omenească trebuie să se trezească, ® dacă nu, e rău, e grozav, e cri-mi-nal!“ ~ț — „Criminal, criminal, dar nu vezi d-ta cum ți-au primit. ideia unii din reprezentanții urbei noastre?" — „Ce vrednici de compătimit sunt!" mi-a răspuns el. „Ce soartă pregătesc ținutului întreg!" — „Să fii bun-bucuros că nu te-ai ales cu nește grațiozități, die Manoil!“ ; — „Par’că n’am tălmăcit și eu privirile lor, cari mă în- Aj joseau ? ! . .. Mergem mai departe !“ . — „Crezi d-ta că vei putea încălzi d-ta inimile cari sgribură ' de frig, fiindcă n’au dragostea în ele?" A. — „Trebuie! Trebuie! Nu se poate altfel!" Atunci am înțeles că „Ce frumos!" este un fanatic in- corigibil. . . A, Ultima dată l-am întâlnit în cafeneaua „La împăratul țigan", pardon: „Traian", când citea două rânduri, ascunse pe la știrile zilei, într'un ziar de tiraj. , A — „Ce-ai găsit de-ți scoți, iarăș, notesul?" l-am întrebat. -•? — „Inchipuiește-ți; Pedagogul Foerster e candidat din partea unora la premiul Nobel. Ce știre minunată! Știi, autorul cu „Cartea vieții", în patru ediții la noi, și cu „îndrumarea vieții", ' introduse ca lectură principală, de etică socială, în școli, în se- minării, chiar și în școlile militare!" — „Știu, știu și... ? — „Dar, dragă domnul meu, faptul acesta merită comentarii . pe larg! „Etica" sa „politică" ar trebui analizată în articole de < fond, în locul criminalelor sgândăreli între frați! Am să recitesc cărțile lui Foerster și am să întreb, și în dreapta și în stânga: dacă d-voastră aplaudați pe băncile de școală astfel de precepte, ' in viața publică de ce le căleați în picioare ?“ — „Au să zimbească, domnule Manoil, au să zimbească malițios, mușcător, și au să te arunce la haine vechi, ca pe un indezirabil. ..“ — „Fiindcă vreau să trezesc, cu Foerster, pe „om" din om ?"* — „Da!" Eram crud, dar așa era realitatea. ; > 56 Politicianul s’a supralicitat cu politicianul celalalt, în pro- misiuni, alegătorilor, estetul a invadat ținutul cu elucubrațiunile sale hiper-sexuale, tâmpind simțul moralității -— la alegerile ultime am avut o răsmeriță în toată forma în orașul nostru. Greva muncitorimii, care cochetează cu extremiștii turbați, sate răsculate și aduse să dea ele porunci „domnilor”, scursorile satelor și orașelor stăpâne câteva ceasuri pe primăria orașului, baricade, masse întărâtate, miliție, care trebuia să șarjeze în mulțime. . . Știți cine a fost întâia victimă? Bietul „Ce frumos!" L-a nimerit un glonte rătăcit, pe când cerca să potolească patimile, pe când colinda dela unul la altul, dela țăran, la muncitor, dela politician la estet, ridicând mâna plin de elocință: „Ce frumos! Ce frumos ar fi să fiți „oameni", să vă înțelegeți!'¹ L-au dat laoparte cu brutalitate, în brațele morții. L-am văzut, întins pe năsălie. Par'că surâdea. Par’că sta să-și scoată notesul, ca să mai citeze o vorbă înțeleaptă, un fapt înălțător, un țipet de alarmă: „Salvați cultura! E spre binele tuturora I Altfel e vai și amar de toți /“ Rânjea plebea întărâtată, hohoteau politicianii, grohoteau samsarii de vieți omenești.. . Ce frumos zăcea „Ce frumos!", satisfăcut că a făcut ce a putut, cu slabele sale puteri, ca omul să fie „om" ! Eu m'am ales cu un braț rupt și cu capul spart...“ termină vorbitorul. (Febr. 1931.) Horia Petra-Petrescu. 5? Din bogățiile bibliotecii centrale ale „Astrei". De ce nu recapitulăm șbuciumul sufletesc al înaintașilor no-* j ștri din când în când, în zilele noastre de dihonie și de ce nu .. căutăm medicina sufletească la relele ce ne bântuie în sfaturile și în ținuta acestor „precursori¹¹, cum i-a numit dl Oct. Goga? ■ Câte stimulente vrednice de luat la inimă am afla în scrisul și în faptele înaintașilor, — cari au judecat și și-au cântărit scrisul și. faptele ! In biblioteca centrală se păstrează cu scumpătate multe ma- nuscrise și corespondențe prețioase pentru evoluția noastră cui- \ turală-socială. Un scrutător al culturii românești nu va putea trece peste aceste manuscrise fără ca să le ia în seamă. De astă-dată ..." ținem să accentuăm că se află manuscrise și scrisori (ca să nu numim decât pe scriitorii și oamenii de seamă morți) delai Emi- nescu, Alecsandri, Vlahuță (manuscrisul: „României pitorești"), Caragiale, T. Cipariu, B. P. Hașdeu, V. A. Urechia, Alex. Mo- csonyi, T. Maiorescu, I. Slavici, laeob Negruzzi,' Gh. Sion, Al. Vlădescu, lonescu-Gion, Duiliu Zamfirescu, D. Sturdza, Gh. Barițiu, Ranta Buticescu, Matilda Cugler-Poni, I. Pop-Reteganul, Neni- țescu, Andr. Bârseanu, Chendi, losif și mulți alții. Nu e scopul acestor rânduri să dea o icoană completă a bogățiilor din aceste scrisori și manuscrise, ci vreau să arate numai publicului cetitor de astăzi nota etică de care erau că- lăuziți cei ce redactau pe vremuri un organ de publicitate ro- mânesc. Dela losif Vulcan, care, cum se știe, a fost directorul re- vistei „Familia" peste 40 de ani și membru al Academiei Ro- mâne — ne-a rămas, în urma donațiunii văd. lui losif Vulcan, moartă și ea în timpul din urmă, corespondența avută de dânsul cu membrii Acad. Române și cu colaboratorii „Familiei". Ce 58 muncă perse verantă, vrednică de toată lauda a dus losif Vulcan in ogorul literaturii noastre! Cum a știut să inchiege rândurile, să chieme la muncă pe mânuitorii de peană, din toate ținuturile românești. Și ascultați cum îi scrie G. Barițiu, sufletul „Astrei" de pe vremuri, lui losif Vulcan. G. Barițiu, scria din Sibiiu (3 Maiu 1890) în legătură cu nu- mărul jubilar al „Familiei" (de 25 ani): „Preastimate Domnule Vulcan! Nu uitasem invitarea ce'mi „facuseși în București; dara de când m'am întors de acolo la „Brasiovu si la Sibiiu zi de liniște (otium) nu am avutu. Intr’aceea „îmi veni și scrisorea Dtale din 16/28 Apr. pre când tocma 'mi „alesesem o tema despre: Inportanti'a literaturei naționale scrise. „Materia vasta, — am strins-o în curele pre câtu s’a pututu. Dta „vei sci catu si cum se folosesci din ea, după cum îți va con- „veni. Scopulu meu era ca se inboldimu indolenti’a si totodată „pessimismulu. „Salutare fratiesca si cordiala dela alu Dtale totdeauna sti- „matoriu G. Baritiu". (m. p.) In No. 23 din 1890 a și tipărit losif Vulcan fragmentul de lucrare al lui G. Barițiu, la loc de frunte, pe pagina întâi. Era numărul jubilar, când îndeplinea „Familia" 25 de ani de existență! Gh. Barițiu era de convingerea că o literatură națională numai așa are dreptul de existență dacă dă îndemnuri spre bine,' spre frumos, dacă luptă împotriva pesimismului! 0, drag și scump bătrân, încărunțit în cinste ! Că nu tră- iești în zilele noastre, să vezi pe mulți din literații noștri bătând câmpii, cântând destrăbălarea și silindu-te să-ți pleci capul de rușine din pricina paginilor cetite din opera lor „culturală" ! Și ascultați raționamentele altui bătrân, ale lui Titu Maio- rescu. Ce lecții de morală profesională se desprind din aceste două scrisori, adresate tot lui losif Vulcan, care îl ruga să-i per- mită să-l înșire între „colaboratorii" săi la „Familia"! Cu ce... desinvoltură s’ar fi îmbulzit mulți din scriitorii noștri din zilele noastre, în șirul colaboratorilor! Titu Maiorescu scria : 12 Decemvrie București i₈₈₃. „Iubite Domnule Vulcan! I Sunteți foarte bun, dacă sunteți mulțumit numai cu doue articule ale mele odată pentru totdeauna, dar nu sunt eu mulțumit. Pentru atât de puțin nu pot în nici un cas primi să mă treceți între colaboratorii anume arătați de mai nainte al (sic) foaiei Dvoastră. Eu am fugit in toată viața mea de o osten- 59 tațiune formată a persoanei mele in disproporțiune cu fondul adecă cu putința activității ei. Eu deabia mă mai pot numi colaborator la vechia și propria noa< stră revistă a „Convorbirilor", și nici nu figurez anume printre colaboratorii darmite să primesc a figura la a doua foaie, pe lângă aceea! Nu mi-o lua, Tq rog, în nume de rău, și lasă să mai fie câțiva oameni în România, care se mai mult la mâner decât la steag, mai mult la rădăcină decât la frunză. Cui salutări cordiale al Dtale T. Maiorescu" (tn. p.) J ' București, 6 18 Dec. 1883. 1 „Stimate Domnule, 1 Ai avea toată dreptatea să te plângi de mine — din punctul Dumitala de vedere. Când ai fi în poziția mea însă, ai vedea ce se poate și ce nu se poate! Trebue să știi, că eu sunt din tagma scriitorilor celor greoi. Mult, preș mult stau pe gânduri, înainte de a me putea hotărî să scriu. 1 Dar apoi unde e și „răgazul" pentru mine? Ceeace numesc nemții Musse fl Deabia începusem câteva pagine din articolul promis „despre direcție nouă"! când veni călătoria Regelui la Berlin și Viena și cu dânsa o mulțime de altă, lucrări, impuse mie de împrejurări, pe care nu le puteam înlătura. Și de atuncjj politică zilnică, Camera, discuții bugetare, etc. etc. 1 Unde mai e firul unor gândiri de teorie literară, precum se cer pentnl articolul promis ! 3 Dar te rog să crezi pe de altă parte, că țin ceea ce promit. Numai timpi timp! Acum aștept cu nerăbdare vacanța Crăciunului. In orice cas, fără a mq lega de o anume epocă, voi scrie pentru „Familia" articolul promis, precum șa notița biografică despre Dna Kremnitz. Dar mai mult nu, fiindcă nu văd curia aș putea. Deja aceste două îmi stau grele pe conștiință, cu zilnica mustrare, ce nu le-am scris încă. 1 Merită un asemenea om și in asemenea împrejurări titlul de „coresponj dent" sau „colaborator" al „Familiei"? Și încă un?? 1 Salutări cordiale de la al Dtale devota® T. Maiorescu (m. p.)“ J III. 1 Și — ca să terminăm de astădată — câteva rânduri, cari prețuiesc cât bulgări mari de aur! Ar trebui ca propoziția cârd urmează să fie afișată în toate localurile de întâlnire, în toatei primăriile și în toate... cafenelele țării românești, ca să dea de| gândit oamenilor zilelor noastre. „ j La jubileul de 25 de ani de existență a „Familiei" (1890u trimite Episcopul Nicolae Popea (din Caransebeș, 8/20 Maiu 1890H următoarea contribuție pentru numărul jubilar (s’a și publicat, îna No 23, 1890): j „Mai multe fapte și mai puține vorbe, mai multă! activitate și mai puțină comoditate, mai mult interes general și mai puține interese particulare, mai multă iu-1 bire frățească și mai puțină ură personală, preste tot a mai multă vieață religioasă-morală și mai puțin indife-| rentism, sub condițiunile de vieață cu un bun viitori pentru indivizi ca și pentru popoare". i 60 Barițiu era pentru o eticâ-tonică în literatură; Maiorescu lupta pentru sinceritate, contra călcărilor de cuvânt-dat; Episc. N. Popea pleda pentru iubirea frățească, pentru o viață religioasă, pentru altruism. . In Sibiiu Barițiu, în București T. Maiorescu, în Caransebeș Nîc. Popea — toți trei, ca niște lampadafori ai unui crez înălțat, lipsit de sgură, ridicau și propagau lozinci sănătoase, idealiste, vitale pentru propășirea unui popor!,... Ce bine e să recapitulăm astfel de scrisori și ne întrebăm: dar la noi, acum, în zilele astea de grea încercare, ce fel de lo- zinci se dau?... Dr. H. P.-P. 61 Strigăte după ajutor cultural. Am vrea să citească mulți rândurile, cari urmează și am dori să le cântărească după-cum merită și să-și întrebe conștiința- mai apoi fiecare: dacă este atâta râvnă prin satele noastre după ~ cartea românească, după „scumpa noastră slovă românească¹¹, avem noi dreptul să plecăm capul în pământ sau să ne izidim puterile in certuri sterpe între frați ? Una din scrisori a primit-o „Astra" din comuna Loman . (jud. Sebeș-Alba) .dela 25 plugari români, alta de mai departe,, dintr'un sat românesc din .Iugoslavia. . Citește cu scumpătate aceste scrisori, ori câte greșeli orto- grafice ar avea ele — cetitorule — ortografia inimii în ele nu. ’ lasă nimica de dorit. Raze de lumină în bezna, care se lasă, par’că, cu nemiluita în zilele noastre. Raze de lumină, cari ne spun : iată, ' de aici poate veni salvarea. Iată ce ne scrie Ion Lazar lui Gligor din Loman: „Onorate Domnule Președinte.... Venim cu marea rugăminte subsemnați, de pe pajina următoare acești 25 locuitori ai comunei mărginașe Loman. Stimate Domnule Președinte fiind abonat la gazeta Foia Noastră care deși mutată acum la Cluju, Insă cetinduo cu plăcere am găsit mai in fie care număr al acestei gazete și în „Foaia Poporului", articole pline de Viață dela Despărțămintele Asociațiunii „Astra" fiind condusă de oameni buni de Suflet și marii cărturari, neam convins și noi că acest Institut are rostul numai de a răspindi cultură fiilor acestei Țării, Și cetind de multele întruniri și adavărate Sărbări ale Despărțămintelor dulturale în diferite Sate și Orașe, dară agiungînd ■ prin aceste organe Ecoul chemări, Să ne organizăm și noi cari locuim în pă- turile Munților în cercuri și despărțăminte culturale. Neam hotărît acești 25 locuitori ai acestei comune, cari locuim imprăștiați pe Piscurile și dealurile acestea, 'să așternem înaintea Dumniavoastră aceasta ferbinte rugăminte, și vă rugăm a o lua în vedere. Stimate Domnule Președinte al Asociațiunii „Astra" din cauza că suntem cu locuințăle risipite pe dealuri din locuitori acestei comune, Și locuim unul de altul la Distanță pe Kilometri îndepărtare. Și neputându ne aduna în sări și Sărbători mai mulți la un loc să cetim intro casă culturală iubitele și fru- moasele Dumniavoastră cărticele după cum ne-am Informat dela Despărțămintul . din Sebeșul Săsăsc, am răsfoit din nou aceste gazete avândule pusă cu îngri- jire număr cu număr dar spre marea noastră mingăiere neam bucurat de co- municatul dela Despărțământul Sîbiiu al „Astrei", dat in gazeta... unde ne în- 62 deamnă să ne înscriem fie care fără intirziere la Despărțământul Sibiiu al ..Astrei" cu suma de 50 lei devenind asfeliu membri activi ai „Astrei" primind in schimb 8 broșuri și un calendar.... (Subscrișii doresc să se înscrie in condițiile de mai sus) ... adunând banii un anumit soțu dintră noi, care va ținea socoteală și de împărțirea bro- șurilor care nile dă aparte la fiecare și Vă rugăm a ne răspunde"....- (30 Ian. 1931). » II. Și acum scrisoarea românilor din Jugoslavia : „Iacă și noi români de aici departe, departe din acest colț de țară strigăm după ajutor. Nu cerem bani, haine nici pane ci cerem lumină adecă cerem de cetit în scumpa noastră slovă românească. „Sântem noi români de aici ca o mlădiță desprinsă de tulpină și abia se mai ține în coajă. „Am zis mai sus de ajutor. „Noi români de aici Vă rugăm cu lacrimi in ochi ca se bine voiți ane trimite ziarul Dvoastre gratuit pe cât timp voiți. „Satul (comuna) nostru.... e complet românesc are numai 3 familii sârbi. Sânt f. mulți fără nici o breazdă de pământ c un sat sărac. „Am primit neșteva sute de cărți de cetit din România dela uni buni români și românce spre a mai păstra tineri noștri slova român(ească). Din căr- țile primite am făcut o mică bib(liotecă) unde vin sute de suflete de se adapă la izvor. „Și tineri români cer și doresc ca să cetească . . Vă promit că dacă îl veți trimite noauâ aici nuse va ceti un art. sau doauă ci foaea întreagă de zeci de ori o va ceti dornici noștri români. .. „Vă rog să mise scuze la scrisoare de unele greșeli de gramatică căci ca plugar nu cunosc bine. „Vă dorim sănătate noroc și voe bună..." întrebări, la cari să se răspundă respicat: Omul cu rațiune din zilele noastre nu trebuie să aplece, mai întâi de toate, urechea spre chemarea acestor frați însetați după cartea bună și românească și să lucreze, ajutându-i ? Văzând „lacrămile în ochii" celor ce cer nutremânt sufletesc, ne mai putem permite luxul de a ne răsboi frații între noi, în loc să punem umărul, ca lacrămile să dispară și cultura să fie atotstăpânitoare, spre binele comun ? Simple întrebări pentru conștiința unui om, care judecă... H. 63 50 de ani dela înființarea librăriei editoare „Frafii Ciureu“ din Brașou. "7 Acum vreo 30 de ani se afla în edificiul cel mare, numit „Podul Bătușilor¹¹ din Brașov, față ’n față cu „Eremias“, cunoscuta firmă de coloniale, o librărie românească. Mult tineret își oprea pașii în fața galantarului de cărți dela „Frații Ciurcu¹¹ și mulți intrau să cumpere ademenitoarele volume de clasici români sau ieftinele broșurele, începând chiar și dela 2 „creițari“. („Biblioteca copiilor¹¹ — „Peneș Curcanul¹¹ de Alecsandri, No. 1, s'a vândut . - atunci chiar, în scurt timp, în 20,000 de exemplare !) Pentru unii tineri era eveniment când băgau de seamă că au sosit în galan- tarul librăriei cele mai proaspete numere ale „Bibliotecii pentru ₓ- toți", ale bunului D. Stăncescu, sau — mai târziu — Miercurea— / numărul ultim al „Sămănâtorului¹¹ lui Vlahuță, Coșbuc și losif, mai târziu N. lorga. Frații Ciurcu, harnici librari și editori, își pricepeau meseria și răspândeau cartea bună sistematic, cu riscul chiar și de a pierde. Firma împlinește 50 de ani. Nu vor strica vreo câteva notițe- Frații Ciurcu au avut norocul să moștenească spiritul de ti- pograf-editor dela un unchiu după mamă al lor, dela Zaharie ■ Carcalechi. » Istoria literaturii române încrestează pe acest Zaharie Car- calechi la loc de frunte, când e vorba de răspânditorii cei dintâi de cărți bune românești. încă de prin 1815 s'a stabilit Zaharie - Carcalechi, brașoveanul, în Pesta. Aici a ajuns „ferlegher¹¹ (editor, după germanul „Verleger") al cărților românești, la „crăiască ti- pografie a cetății Buda¹’. Multe mii și mii de calendare și cărți de rugăciune a răs- pândit Zaharie Carcalechi din oficina sa pestană. In 1821 a în- drăznit să tipărească chiar și un soiu de revistă lunară, cu in- formații și de popularizare: „Biblioteca românească¹⁻. 64 După 1830 a trecut Carcalechi la București și aici și-a des- voltat arta de tipograf și editor pe pământul românesc, în care încolțise deja roada aruncată de Gh. Lazăr. Cincizeci de ani după trecerea brașoveanului la București, au deschis în Brașov doi nepoți de ai săi, în 1880, frații Nicolae și loan Ciurcu, întâia librărie și casă de editură românească în Brașov. (In Sibiiu se îndeletnicia cu vânzarea de cărți românești, pentru popor firma W. Krafft, fostă Samuel Filtsch, încă de prin 1861. In 1877 fondă Krafft o librărie românească în Blaj, care trecu peste doi ani în proprietatea arhidiecezei gr. cat. de acolo. In Brașov se ocupa cu editura românească de prin 1878 firma germană H. Zeidner, dar mai cu seamă cu cărți de școală.) Frații Nic. și loan Ciurcu și-au priceput meseria de librari și editori de minune. Fiind Brașovul tocmai la granița fostei Un- garii, doi pași de România, au știut frații să se folosească de această situație geografică favorabilă și să lanseze pe piața Ar- dealului cele mai recente apariții din Vechiul Regat, făcându-le accesibile publicului cetitor românesc. Timp de 5 decenii librăria Ciurcu a fost una din cele mai principale răspânditoare de carte românească sănătoasă în largile pături ale poporului românesc și în mijlocul intelectualilor noștri. Lansați de ea, au fost cunoscuți la noi autori ca Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, C. Negruzzi, B. P. Hașdeu, G. Dem. Teodorescu, etc. în edițiile firmelor din București și Iași. Aflându-se în Brașov șeoalele românești, cari au răspândit atâta lumină în besna întunerecului, firma editoare Ciurcu a con- tribuit din greu ca manualele școlare editate de ea să fie la ni- velul instituțiilor școlare, riscând energie și bani. Până în 1930, ne spune o statistică, a editat peste 150 de manuale de școală, scrise în cea mai mare parte de pleiada de profesori-români en- tuziaști ai școlilor brașovene. (Intre altele și de actualul nostru președinte, dl Vas. Goldiș.) Pe lângă răspândirea clasicilor români, editați de alte firme și pe lângă editarea de cărți de școală românești model, s’au ocupat frații Ciurcu cu editarea de cărți ieftine, poporale, cari au avut vânzarea cea mai îmbucurătoare. In 1910 arătau regi- strele firmei Ciurcu că s’au tipărit în editură proprie cărți și căr- țulii românești: peste șapte milioane de exemplare, o sumă foarte respectabilă pentru acele vremuri. Dela „Visul Maicii Preciste" și „Minunile Sfântului Sisoie" până la „1001 de nopți", în voi., tăl- măcite de I. Barac, dela „Biblioteca pop, istorică" cu scrieri de N. D. Popescu, până la „Țiganiada" lui Budai-Deleanu (sub în- grijirea regretatului Virgil Onițiu), dela snoavele și anecdotele lui Sandu Pungă-Goală (pseudonumele lui Andr. Bârseanu) și pove- știle ardelenești ale lui I. Pop-Reteganul, până la prelucrarea că- lătoriilor lui Stanley, de acelaș Andr. Bârseanu — de toate a 65 5 publicat librăria-editoare frații Ciurcu, numai și numai ca să .sa-ă tisfacă pofta de lectură românească a poporului nostru. O statistică tipărită în 1930 ne spune că până în 1920 a tipărit firma peste 300 cărți poporale și piese teatrale. „Societatea de fond de teatru român", dacă a tipărit bi- 3 blioteca sa teatrală, are de a o mulțumi spiritului de inițiativă ,.î editorială a firmei Ciurcu. c Cărțile lui Ciurcu s'au răspândit în toate regiunile locuite de "■ români, atât la noi, cât și în Muntenia și Moldova, cât și în Do - brogea, Basarabia, Bucovina, ba chiar și în Macedonia îndepărtată ’ și în America de Nord. Au fost ca o mană binecuvântată. Așa ... s'a desvoltat gustul de lectură la poporul nostru. Badea Cârțan , cu cărțile dela „Brașău" își umplea desagii, iar oierii noștri, duși prin Dobrogea și Basarabia cu oile, cu cărțile brașovene își omorau urâtul. Cine va scrie odată istoricul editurii românești în Ardeal (în 1910 a apărut o dare de seamă, a fostului editor din Sibiiu W. . Krafft: „Negoțul cu cărți românești în Austro-Ungaria" în „Oster- . reich-ungarische Buchhăndler-Korrespondenz", dar necompletă și ' prea sumară) va da un loc de onoare librăriei-editoare „Frații' Ciurcu". Nic. Ciurcu a murit în 1898. I-a urmat fratele, I. Ciurcu, singur, la conducere, până la moartea sa (1925). Astăzi firma este ■ condusă de fiul lui Nicolae — de dl Gheorghe N. Ciurcu și de nepotul, dl Gh. St. Nicolau. „Astra", ca societate culturală, numai bucura se poate de o activitate atât de frumoasă ca aceea a librăriei-editoare Ciurcu. Existența unei astfel de instituții, timp de 5 decenii, neîntrerupt, la noi, nu este nici decât obișnuită. Desigur, editura Ciurcu a ușurat pătrunderea cărților recomandate de „Astra" în massele poporului nostru, de aceea încrestăm la răbojul vremii, la răbojul desvoltării noastre culturale și împlinirea acestor 5 decenii, cu bucurie și dorim urmașilor „Fraților Ciurcu" să aibă și de aici înainte spor la muncă, întru răspândirea cărții bune românești. - ILIE MARIN. 66 Ispășirea. (Baladă) Născutu-s'a Cel care ’n veci nu moare! Măreață și sfințită seară, Când pentru ’ntâi se arătară Adâncii-I ochi blânzi, de cicoare — De-atunci priveau cuprinși de milă, Peste ființele de-argilă. Ce tainic cad din înnălțime — Tutindeni — fluturi de zăpadă, De parcă alb ar vrea să vadă De-aci ’ncolo, ’n viitorime, Un Spirit nou, să primenească Natura, inima omenească. . . . Iți strângi în chingă gânduri grele, Le dai aripi, le-aduci lumină, Ușoare-acum, ți se închină, Despovărate de-orice rele, Te simți curat, cinstit, mai bun — E doară seara de Crăciun. .. 67 S’a apropiat de satu'-ascuns în vale Un călător, o umbră,-un ofilit; — Pășea tiptil pe nea, încet, smerit, De par’că aștepta să se prăvale Pe umerii-i slăbiți grozavă stâncă, Pe bietul om, care trăi-re-ar încă. Pornitu-s’au colindători, pe stradă, Cu stele ’mpodobite și cu crai — Sătenilor păreau veniți din rai Și i-au primit cu dragoste ’n ogradă, Le-au dat și mere, nuci și băutură, Pentru colindul dus din gură ’n gură. Și-a stat streinu-ascuns după o casă, Nu s’a ’ndurat să iasă de-acolea — Cu ochii săi tutindeni știricea, Vedea ’n odăi creștinii ’n jur de masă — Pe seama-i masa n’a fost așternută Și gura ca să-l chieme era mută ?. . . Și în genunchi căzut-a nou-sositul Și pumnii ’n dreptul tâmplelor și-a dus: „De ce mi-ai dat o viață-așa, lisus ?“ A izbucnit de soartă oropsitul Și ochii săi flămânzi și i-a purtat Spre-o casă, care-acum s’a luminat... Cum s a târît streinul la fereastră ? Și ’n dreptul crucii cum s’a ridicat? Pe-aici trăit-a dânsul ca băiat, De-aci puterea lui de-acum, măiastră Și țipetul tăcerea ce distramă, Chemarea furtunoasă: „Mamă! mamă! mamă!,, 68 Lin s’a deschis un ochiu de ferestruică Și-o bătrânică lung mi-a mai privit, Cum alergat-a, ’n mers de nevăstuică ? La pieptu-i stors cum mi l-a ocrotit! — „De când ieșit-ai dela ocnă, Ioane ?“ ’L-a întrebat, privind ca la icoane. Și fiul, in genunchi, in calda casă. Cu fața ’n fața dragă-a mamei lui, Bolborosit-a: „ Ocna-acum mă lasă — Atâtea am, măicuță, ca să-ți spui! Primește-mă în brațele-ți bătrâne, loan al tău de-acum aici rămâne!“ Și s’au pornit cei doi să lăcrămeze Și lacrămile sfinte-au curs potop. Așa căutat-au inimi să ’ntremeze. — „De astăzi viața ’ntreagă-mi are-un scop !“ A zis ieșitul de prin ocna sură, De par’că luat-a cuminecătură. Trecut-au ani, doi, patru, șase, zece, De când la ocnă fost-a condamnat Și biata mamă mâinile-și petrece Prin părul lui ce-acuma-i de bărbat. — „loniță-al meu e astăzi om in lege!“ — „ Vai, ispășit-a marea făr’-de-lege ?“ „O, mamă! Nu știi sbuciumul din mine! Vai, ceasul ticălos, când l-am ucis Și-acum, când mă gândesc, tresar, îmi vine Și-acuma, noaptea, bietul om, în vis! Schimbare-aș viața cu un cerșitor! • Răsboiul m’a ’nvățat cum să omor! 69 „ Ți-aduci aminte seara blăstămată, Când l-am junghiat în crâșmă, îmbătat? Ce-i fac copiii, mamă ?" — „Nu au tată! Ajută Domnul! Impiciorogat E cel mai mic. Nevasta îi tânjește, Că ’n lume nare, biata, cine-i crește. . .“ Și-atunci s'a ridicat, cu-o smâncitură, Ocnașul loan ce cuibu’-a regăsit, Avea ceva ceresc în căutătură, Cu sufletul dintr’alt aluat dospit: „De-acuma am pe lume o chiemare! Mă sprijină, tu, mamă, pe cărare!" Și-au mers îmbrățișați, purtați de-o mână Ce pe de-asupra lor îi îndemna , (In seara de Crăciun nu se amână De-un gând frumos îl prinzi, cu osana!) S’au apropiat de-a văduvei căsuță, Cu copilași în scunda cămăruță. Când i-a zărit a zis: „ Te ’ntorci, vecine ?“ Uitat-a și ea pasul blestemat. „Putea-vom noi să ’ntoarcem rău’ ’n bine? Așa venim la voi, la colindat... “ Și-ocnașul loan întins-a mâni muncite: — „ Vreau să-ți ajut în zilele trudite!" „De ce m’au dat la ocnă chiar pe mine? Până ’n adânc pătruns sânt că-am greșit Și fapta vreau ca s’o îndrept la tine." Răspuns-a văduva: „Ai ispășit!" Dar el din cap a dat cu nfrigurare: „Nu, ispășire fapta mea ’n veci n'are!“ 70 Și-a luat apoi pe cel mai mic de mână, El, ucigașul tatii, răstignit Și — odrasla l-a poftit ca să rămână, Așa făcut-a văduva, smerit. Ocnașul loan părea condus de-o stea: „Altfel e ocna ’n mine, ’n viața mea!“ Și s’au privit in ochi cei trei, frățește Și mâni și-au dat, ca prietenii cei buni. Cel mort părea că vine și-i unește, Ca și colindul spus din răs-străbuni. ...Ce pace sfântă ’n suflet s’a lăsat! Așa Crăciunul dânșii l-au serbat... Sibiiu, Febr. 1931. HORIA. PETRA-PETRESCU. 71 Mișcarea culturală. Idei, oameni, fapte. O datorie națională. Să adunăm produsele folhlorului nostru. Un apel. Vremurile nouă, cu multiplele lor posibilități de răspândire a ideilor celor mai bizare, pun tot mai puternic zăgaz producției specifice sufletului național. Orchestre internaționale, gramofoane și în timpul din urmă pătrunderea în straturi cât mai largi a instalațiilor radiofonice, strâmtorează, răpește avutul și de multe ori delătură cu totul ma- nifestările artistice, cari de veacuri au format hrana suflețului nostru. Spiritul primitor de noutate se familiarizează cu cele mat exotice exhibiții, cari, ca într’o mreajă blestemată, prind mai ales sufletele în formație și sufletele naive, cari nu-și dau seama de ' ridicolul în care le învestmântă maimuțăreala streinilor. Reprezentații, cari spre a atrage pe cei slabi de înger, mă- gulesc trivialitatea, fac ca în locul cuviincioaselor cântece pornite din tresărirea sufletului nostru, să pătrundă cuplete, din cari exală murdăria, cuplete, cari, cântate pe vechi melodii poporale, prind curând, ducând cu ele frivolitatea și vulgaritatea. Acestea iau locul curatelor concretizări ale sufletului românesc și cu durere vedem că și creația și utilizarea poeziei populare este tot mai restrânsă. In fața puhoiului influențelor de tot felul, avem datoria să punem la adăpost de cotropirea streină mărgăritarele sufletului nostru românesc. Să ni le adunăm, să ni le ocrotim, să ni le pă- 72 străm pentru generațiile cari vor veni, ca o dovadă a bogăției strălucitoare a sufletului românesc. Drept aceea Astra apelează la toți cărturarii, preoți, învă- țători, funcționari administrativi, cari trăiesc în mijlocul poporului, apelează la acei plini de bun simț cetitori țărani, cari culeg cu evlavie adevărul din cuvântul scris, — să însemneze tot ce pot să prindă din produsul muzei noastre poporale: colinde, cântece, tradiții, legende, snoave, proverbe, ghicitori, descrieri de obiceiuri, cari toate formează comoara cea scumpă a neamului nostru. Toate aceste prețioase producții, scrise așa cum se pronunță și purtând numele localităței, precum și al aceluia sau aceleia dela care au fost auzite, să fie trimise la secretariatul literar al Astrei în Sibiiu, strada Șaguna. Această muncă binecuvântată a cărturarilor dela țară, pe lângă recunoștința unui întreg popor, dă celor inimoși posibili- tatea de a-și înscrie numele în istoria desvoltării culturale a nea- mului nostru. La muncă deci, cu însuflețire și dragoste I Sibiiu, 15 Martie 1931. SECRETARIATUL LITERAR AL ASTREI. Coleeții de poezii poporale. Singură Academia Română a mai putut da, în ultimii ani, câteva colecții de folklor, — și acestea așteptându-și de mult apa- riția. Editori particulari nu se mai găsesc pentru astfel de material. Dragostea colecționarilor scade, văzând imposibilitatea de a le ti- pări. Dl I. Corbu din Bistrița a avut curajul să publice, după răsboiu, o colecție în editură proprie, — adunând din alte co- lecții și din osteneala D-sale — credem că va lupta și azi cu aco- perirea cheltuielilor de editură. „Asociațiunea" a publicat între cărticelele Bibliotecii sale poporale pe 1929 „Flori de pe Câmpie", dintr’o colecție a stu- dentului T. Podariu. Dl Alexandru Lupeanu a publicat, acum doi ani o broșură cu poezii poporale, după un manuscris din 1838, păstrat în Biblio- teca Centrală din Blaj, — un caiet din 8, câte spune editorul că se păstrează acolo. E, pare-se, cea mai veche colecție de poezii poporale. „Cântece și strigături de pe Secaș". Nu s'a îndemnat însă nime până azi să editeze întreaga co- lecție, păstrată în slove chirilice, adunate și scrise de Nicolae Pau- letti din Roșia ‘Secașului. Avem cunoștință că o altă bogată colecție de poezii popo- rale, din întreg Ardealul, e în posesiunea d-lui Alexe Viciu, fost profesor de 1. română la liceul din Blaj, acum pensionat. 73 Colecția a fost oferită și primită de Academia Română pentru a fi publicată, dar, din lipsă de fonduri, a fost retrimisă coleC- 3B ționarului. Dar, unde să găsească azi editor ? —« Credem că situația de azi se va resimți dăunător în strân- „îl gerea comorilor pe cari azi le mai putem afla în folklor. Mate- - ^3 rialul adunat și needitat, mai ales când nu se păstrează într'o bibliotecă oficială, ușor se distramă sau se pierde. Indrăgostiții de poezie poporală sunt tot mai rari, iar însăși această poezie se împuținează, dar mai ales se despoetizează, ajungând tot mai mult niște simple versuri rimate. Numai poezia veche poporală are in- spirația, — cu produsele de azi nu mai avem ce face. Cercetați, “ de-o pildă, cântecele din răsboiu: acele cari nu sunt altoite pe' • o trupină mai veche, pe cântece de aceeași natură, nu mai au, ■■ cele mai multe, nimic poetic. Rareori întâlnim în ele inspirația. c Cum editurile particulare refuză fără discuții, tipărirea de poezii poporale, credem că tot numai asociațiile culturale, în primul rând Academia română și Asociațiunea transilvană, sunt - chemate să salveze ce se mai poate salva. Dar ele n’au fonduri. Statul trebuie să intervie. Cu o jumătate de milion la an se pot publica 4—5 colecții mari de folklor. Și cum acesta e o bogăție națională, cine să-l salveze, în împrejurările maștere de azi, dacă nu tot Statul, care azi e național? S. V. 0 propunere. Notă: Am scris in 1919, din Praga, următorul articol, liind repre- zentant român la Oficiul de presă cehoslovac (min. de externe). Articolul poate :’i util și acum. H. P. P. Vremurile, pe cari le-am trăit in decursul răsboiului mondial, ale cărui svâcniri ultime le mai simțim și în zilele noastre — au fost o grea probă pentru omenirea întreagă. „Proba de foc" a vitalității neamurilor, va zice idealistul, proba despre ticăloșia omenească — pesimistul. Ori-care ar fi punctul de vedere ce l-ai lua, un lucru este cert: — în cutremurul acesta de pământ am putut ceti, ca pe vreme grea, în decursul unei fulgerări, în adâncul sufletelor omenești și răscoala aceasta sufletească ne-a dat -r cazia (dureroasă sau înviorătoare, după cum o iei) de a vedea pe om în toată - 28 III . Cuprinsul buletinului jud. Sibiu. Darea de seamă pe a. 1929/30 ......................................... 1-- 28 Conferințele..................................................... 13— 25 Raportul desp. Avrig............................................ 29 „ Nocrich..........................................37 95 Raportul desp. Ocna Sibiului......................................47 ,, Săliște, Mercurea....................................51 „ Mercurea.............................................69 „ „ pl. Turnișor............................................77 Darea de seamă despre adm. gen. din Nocrich . ..............83 Tabloul membrilor din desp. jud. Sibiu..............................102—127 IV. Cuprinsul numerelor 11—12: Discursurile rostite la adunarea generală dela Caransebeș (13—14Noem- vrie 1930).......................................................... 2 23 Cuvântul M. S. Regelui.............................................. 2 Scrisoarea Președ. „Astrei", a dlui Vas. Goldiș..................... 3 Discursul I. Pr. Sf. Sale Mitrop. Nicolae........................... 5 „ Sever Bocu, Direct. Minist. Banat............................ 10 Oct. Goga (Acad. Rom.).............................. 12 „ P. Sf. Sa. Episc. Grigorie (Arad)...................... 14 P. Sf. Sa Episc. Alexandru (Lugoj) ...................... 15 ,, Eman. Bucuța (Direct. Educ. Popor.).................... 17 „ Jean Bart (Soc. Scriit. Rom.).......................... 19 „ gen. I. Manolescu (Centr. „Caselor Naț." și „Cultul Patriei") 21 „ Mih. Dragomirescu („Univ. lib. “ și „Instit. de literatură") 22 „ loan Penția (Caransebeșenii)........................... 24 „ viceprez. Dr. Gh. Preda................................ 25 Adun. gen. dela Caransebeș, (dare de seamă)......................... 24—35 I. Agârbiceanu: Dinastia română și cultura națională................ 36 Congresul cultural în cadrele „Astrei" (Sibiu, 24—26 Apr. 1930) 46—5 Petra-Petrescu Horia: „Ce frumos!" (Schiță)......................... 52 Din bogățiile bibliotecii centrale ale „Astrei"..................... 58 H. Strigăte după ajutor cultural.................................... 62 Marin Ilie 50 de ani dela înființarea librăriei editoare „Frații Ciurcu" din Brașov.......................................................... 64 Pelra-Petrescu Horia: Ispășirea (Baladă)................................ 67 O datorie națională (să adunăm produsele folklorului nostru.) Un apel 72 S. V. Colecții de poezii poporale....................................... 73 Petra-Petrescu Horia; O propunere................................... 74 Turcu I. In jurul educației cetățenești............................. 77 Expoziția industrială etc., dela Adunarea generală, Caransebeș 1930 79 Pentru o apropiere româno-cehoslovacă............................... 82 Cărți: Alexandru Vlahufă refuză de a fi membru corespondent al „Academiei Române." N, lorga: Intre Domnii Moldovei și ai Țării românești. 1. Lupaș: „Chronicon Dubnicense" despre Ștefan cel Mare. Autori români în italinește: Due amori de I. Agârbiceanu, traducere de Nella Collini, P. P. Panai- ie>cu: Istorie în versuri polone despre Moldova și Țara românească de Miron Costin. M. T. Berza: Memorator de istorie. (Partea I. Anticitatea și evul mediu până la 1300). Isus în România. A. P. Bănuț: „Tempi passati". Dela „Astra**: „Biblioteca poporală a Asociațiunii". Dela secțiile „Astrei". 96