Anul 59. Hârtie 192B. Mp. 3. TRANSILVANIA Organul societății culturale „Asfra“. Aspecte ale ideologiei lui Ibsen. Pământul își trimite, drept reprezentanți florii prlmă- uerii, omenirea își trimite aleșii, să sporească alaiul ser- bărilor durate în cinstea marelui dramaturg al nordului, dela nașterea căruia se împlinește, în luna Martie 20, anul 1928, una sută de ani... Șl desigur acum va lipsi ori ce uorbă de ocară la adresa aceluia pe care ai lui, la în- ceput nu l-au primit, slltndu-l să-și poarte timp de 2? ani (dela 1864—1891) într’o pribegie fără tihnă, prin țările Eu- ropei, toată vraja sufletului său. Ibsen a răsărit, ca șl un alt urmaș al său, Beenhurd Sharo, în o lume ipocrită șl plină de prejudecăți, pentru care, el, vestitorul unei lumi nouă, nu era decât o mustrare. Și a trebuit să plece... Insă tot drumul pribegiei sale l-a străbătut cu o vie melancolie în suflet pentru țara sa,cărela-l păstrează o nostalgică amintire șt de unde desprinde el aceeași șt aceeași atmosferă, în mijlocul căreia va desfă- șura cuprinsul pieselor Sale. Azi, desigur, nirne nu va mai rosti o vorbă de ocară. Azi șt țara sa de naștere șt ome- nirea întreagă se închină în fața geniului, din generozitatea căruia se hrănește, sufletește, o lume. Șl dacă Se vor găsi unii cari să-și cheltuiască popasul sfânt în constderațluni estetice asupra originalității teatrului lui Ibsen, în aprecieri asupra reformei pe care a realizat-o teatrul acestuia în evoluția tehnieet dramatice, eare n’a mai ținut seamă de normele clasicilor greci sau francesi, desigur însă că cei mai mulți cari vor spori sărbătoarea lui Ibsen, nu se vor gândi la acestea; pentru cel mai mulți teatrul bit Ibsen are o altă valoare mai mare decât cea estetică, o valoare care se desprinde din felul propriu al lut Ibsen de a vedea viața și de a lua atitudini față de ea, din care fel propriu oricine — afară de snobii extazlațl, dar ignoranți — poate închega și sistemtza o filosofic, b ftlosofie ibaeniana. Toți uor întâlni aeeeașl viziune a vieții, permanent aceeași, în tot teatrul lui Ibsen. Șt în întreg și în singura- ticele piese. Din părți se reuarsă lumini reciproce, limpe- zitoare. Fiecăruia care se apropie deteatrulsău, Ibsen îi spune ceeace îi spusese lut îngerul* ee i s’a Irâtat în vis: (e vorba de un vis al lui Ibsen, citat de interpreții săi: Osstp-Lourtă: Le thăatre d’lbsen): „să mergem, căci vreau să-ți arăt priveliștea vieții umane, așa cum e, în toată go- liciunea ei“. Ori care din piesele sale îți presinlă o viziune a vieții și odată eu ea și un complex de probleme, cari se resolvă prin .mijlocirea unor sărmane personagii sor- ' tlte șă-și macine viața în fața ta, ea să-ți arate eă așa e viața și nu altfel. Teatrul lui Ibsen e un teatru de idei. Per- sonagiile sunt numai purtătoarele acestor idei, cari se îm- pletesc, se ciocnesc, se luptă și se adeveresc. Din lupta < ideilor răsare acea concepție generală asupra vieții (so- cietății, familiei, individului), lămurită și cu originalitate, care este concepția lut Ibsen... Viața 1 ee este viața? ... Viața este așa cum este: curge în două râuri mari, unul la suprafață din care se constitue aparențele, altul în adâncime, din care se constitue fondul adevărat. Din lipsa de armonie, dintre aceste două, rezultă tragedia vieții, și pentru individ și pentru societate, lată: Nora a falșlficat o iscălitură a tatălui său, ca să înlesnească însănătoșarea bărbatului său Helmer. Ceeace lui Helmer i se părea un falș, un păcat, nu era așa în sufletut Norei. Ea singură își cunoștea sufletul. Diața mat departe împreună eu Helmer, i se părea insuportabilă. Era prea multă nearmonte între ceeace vedea Helmer și între ceeace era Horă. Lipsa de armonie între aparență șt realitate a adus tragedia... Ce să-t faci, așa e viața 1 Cu cât sunt mai mulți la un loc, eu atât nearmontile între aparențe și realitate sunt mai multe. Așa e viața 1 Așa e lumea 1 Suntem jertfa aparențelor 1Lumea se menține de cele mai multe ori prin relații nepotrivite (găndiți-vă la fericirea vremelnică a celor din „Rața săl- batică “, până ee nu li se descopere adevărul 1)... Cu cât cineva ua trăi mai singuratic, mai izolat, cu atâta viața lut va curge mat liniștit, pentrueă omul singur "va putea rea- liza mai degrabă armonia între realitatea șt între aparența vieții sale: „Omul cel mat tare din lume este acela care e mai singur" (Un dușman al poporului). Să nu-șt închipue înșă cineva că Ibsen ar fi urât societatea, proslăvind izo- larea individului. Nul „Ce trist e să fii singuri* — atee dna Linde. Melancolia gândului singurătății apasă atât de 162 mult pe eroii lui Ibsen, încât aceștia, când sunt siliți să se izoleze, totdeauna o fac cu prețul fericirii lor... ... Dar uiața ? Cum este utața ? 1.. ... Uiața este serioasă, tragic de serioasă, cu ea nu se glumește, ori' ce se face împotriva legilor ei, cari nu cunosc decât drumul drept, se răzbună: „totul se plătește* ( — aice doctorul Ranh (ai cărui părinți păcătuiserăl) Nonei (care făcuse un falș). Există o dreptate superioară, care veghează deasupra tuturor. Nu există gând, nu există tremur sufletesc, care să nu determine o mișcare, care să nu fie în aeelaș timp o cauză șt un rezultat. Totul se plă- teștel până ’ntr’al șaptelea neam, dacă va fi nevoie (Stri- goii). Așa e viața 1 In indiferența cu care aplică sancțiunile asupra tuturor, chiar când ei nu sunt vinovațl, deslușim un principiu etic superior, căruia i se supune însăși viața! E tragic eă e așa ?... Dai* cine poate să schimbe viața ? 1 Cine se va încumeta să ia lupta cu viața. Și, mai ales, cine va putea s’o învingă?! Toți, toți îndrăzneții voi;cădea sub povara idealului lor 1 (Bând sceptic, gând pesimist, desprins dintr'o realistă înțelegere a vieții, care străbate întreagă opera lut Ibsen, furând și umbra fericirii de pe fețele eroilor săi... Așa e viața! de-o seriozitate tragică! In Rosmerholm copiii mici nu țipă și oamenii mari nu râd niciodată în viața lor, iar morții revin sub forma unor cât albi, ca să inspire și mai multă seriozitate vieții... Așa e viața 1 i‘ * Totuși!... Alături de această viziune neagră a vieții, care ne apasă, ne înlănțue libertatea, puterile și dragostea de viață, și care ne dă dreptul să vorbim de o concepție pesimistă a lui Ibsen asupra vieții, Ibsen ne,oferă și o altă viziune a vieții, în care întâlnim și câmpuri eu soare, pe eari ni le așterne în față misterioasa putere a idealului ce-l purtăm în suflet. .... înțelegi tu, când mă împresoară visurile de aur, când simt eă încolțesc în mine gânduri noui și când idei; mărețe mă duc pe aripile lor înir’un sbor minunat, departe, atunci eu le prefac în visuri, în viziuni. Și tuturor acestora ' le dau proporții vaste... In farmecul singurătății visurilor mele, m’am îmbătat de-o uesehe, o, de-o veselie extraor- dinară.. '. 11* (Ulrîch Brendel eătre Rosmer in Rosmersholm). Câtă dragoste dulce față de ideal, fie el și numai o iluzie, o viziune! Căci Ibsen este și un idealist. El crede în puterea , idealului, ori care ar fi acest ideal! să fie însă unul! Idealul poate ușura viața. Ibsen o crede aceasta 1 Este, în privința 163 1* aceasta, un optimist. Dar idealul însemnează luptă eu rea- i litatea, pe eare nu o poți învinge decât dacă ești un om desăvârșit, un ales, un erou. „Sunt în lumea asta câțiva ;•* aleșiieari au primit harul de-a dori un lueru, de a-l pofti, 'y de a-l voi... eu atâta îndărătnicie... că-sfârșesc prin a-l dobândi* (Solness Constructorul către Hilda Wangel)... ’ Aceste efecte puternice nu le dobândești insă singur. Oh! nul... ca să afungi aici, trebuie să ai ajutoare, seruitori, șt aceștia nu se ivesc singuri. Trebuie aă-i chemi cu stă- ruință, ca să vină. Să-l chemi în gând, bine înțeles 1 (Solness). Idealul deci, se poate, reallsa. Se cer însă condițtuni: să fit tu însuți un ales și să ai ajutoare, lată-ne ajunși la un nou aspect al ideologiei lui Ibsen. ’ Din întreg lanțul dramelor lui Ibsen, se desprind ma ales două, cari• desvoltă această ideologie. Sunt: „Rața sălbatică scrisă la 1884 și „Rosmersholm", scrisă ia 1886. Una va defini eeeaee a anunțat cealaltă. Tâlcul pieselor ni-1 vor Spune purtătorii ideilor tbseniene din aceste piese. - In „Rața sălbatică" : doctorul Relling; în Rosmersholm: UI- ? rteh Brendel. In „Rața sălbatică" doctorul Relling va tri- mite „draeulni" pe Qregers Werle, pentrucă acesta a în- cercat eeeaee nu era capabil: să arate fotografului Ekdal S minciuna pe care se întemeia fericirea căsniciei sale, șt a 0 adus tragedia... Doctorul Relling va spune limpede: „nu J liiați minciuna dela temelia uieții mediocrităților, pentrucă I te luați fericirea*, ea să se înțeleagă eă nu oricine va putea merge eu izbânda pe drumul ce-l deschide idealul. Nici Qregers Werle, nici fotograful Ehdal nu sunt aleși; ei să | se mulțumească eu ee le ofere viața. „Mediocritățile" n’au să-și îndrepteze ochit spre lumina idealului! „Mediocriță- țile“ nu pot suporta lumina vie a idealului. Dacă alei, în | Rața sălbatică, ni se spune numai atât, dincolo, în Ros- 1 mersholm, gândul se rotunzește șl se concretizează altfel. J Ulrieh’Brendel „acel rege jefuit de idealuri", va sfătui în- | țelepțește pe Rosmer: „Nu-ți zidi niciodată cetatea pe ni- j siptirile sburătoare și bagă bine de samă, cumpănește-i 4 puterile înainte de-a pune temeiul...*, ea să se știe eă și. cei ce sunt peste nivelul mediocrităților, eroii, încă trebuie | să bage bine de seamă, să întrunească anumite condițtuni, dacă nu vor să fie învinși de realitate. Pentrucă.. . pen- | tracă în lumea idealului pot să trăiască foarte puținii drumul 3 spre cetatea idealului este strâmt, pe el nu pot merge decât eroii adevărați, eari întrunesc toate condițiunile pentru 1 aceasta — E răspunsul comun al amânduror pieselor. | Și cart sunt aceste condițiuni? 164 Din răspunsurile eari se Dor. putea da acestei între- bări se ua vedea Și partea etică e ideologiei lut Ibsen. Rosmer, ca șt Solness, face parte din cei câțiva aleși. Rosmer crede în misiunea sa: .de-a inobila sufletește pe toți oamenii... în orice eas pe cât mai,mulți... prin des- robirea Ini» de simțuri și prin purificarea ppințti» (Rosmer). El, deci, are conștiința celor ce vrea. El nu e un amăgit al idealului. împlinește o cpndtțiune a eroului lui Ibsen. Lu- crează cu hotărtre și cu izbândă, până când își dă seama că purtarea lui, prietenia lui cu Rebeca West, a fost cauza sinuciderii Beatei (nevastă-sa). Din clipa aceasta opera lui nu mat înaintează. Eroul nu mai are liniște, bucurie, con- știință curată. Și: ,nu poate triumfa o operă la baza căreia stă o crimă..., e așa cum îți spun: o operă ea să triumfe, trebuie să fie condusă de un om vesel și eu conștiință cu- rată “■ (Rosmer către Rebeca West). Dar nu-i de ajuns atât! Pentru eroul adevărat se mai cere ceva: se cere deplina conștiință aputerilor proprii. Se cere să aibă înaintea sa, întreagă viața sa. Cu trecut, cu prezent șl cu viitor la un loc. Cu atât viitor, cât poate întrezări răztmat pe o lim- pede cunoaștere a sufletului său, și a realității ce-l îm- prejmue... Atunci omul, eroul, va ști să-și normeze rapor- turile sale cu lumea și nu va începe lucruri peste puterile lui, nici nu va ajunge în conflict eu legile (dreptății. „Bagă bine de seamă, cumpănește-ți puterile înainte de-a pune te- meiul... • (Ulrteh Brendel eătre Rosmer). Deei izbânda eroului depinde de el însuși. Va izbândi sau va cădea, după cum va fi sau nu va fi ales adevărat. Șt totuși nu depinde numai de el 1 „Ca să ajungi aici, trebuie să ai ajutoare, servitori..." (Solness). (Pe aceia că- rora le place să citeze des fraza din Un dușman al po- porului: „omul cel mat tare din lume d acela eare este singur' — ea să dovedească că Ibsen este un individualist șl numai un individualist — îi invit să mediteze mai mult asupra vorbelor lui Solness citate mai sus!) Așa. Ca să ajungi la izbândă, trebuie să ai ajutoare. Desigur că toți cunoscătorii teatrului lui Ibsen își amintesc de' numărul mare al femeilor întâlnite în piesele lut Ibsen. Femeile într’adevăr sunt ajutoarele .jeroilor lui Ibsen. Ele ori In- deamnăși sprtjtnese, ori paralizează avântul și zădărnicesc izbânda. Se poate pune deci o întrebare: care este rolul femeti In lupta pentru triumful idealului, după ideologia lut Ibsen? cu ce contribue femeia și eum ar putea ajuta ea mai bine pe erou ca să vadă triumfând cauza sa? Să-l lăsăm să ne răspundă la acestea „înțeleptul* șt experi- mentul Ulrich Brendel din Rosmersholm: Rebeca West, 165 dacă vrea să vadă triumfând causa lut Rosmer „să se ducă veselă la bucătărie și să-și taie degetul cel mic, degetul ăsta ros, de atct, dela a doua articulație. Idem, numita fe- meie iubitoare tot așa de veselă să-și taie urechea stângă așa de artistic modelată... atunci lohann Rosmer va fi lohanes Biruitorul" (Ulrieh Brendel). Să nu se supere fe- ministele pentru această părere a lui Ibsen așa de artistic strecurată în opera sa, asupra rolului femeii în lupta pentru ideal. Ibsen reservă femeii (când o privește ca soție, nu ca pe un individ oarecare) un rol mare în familie. Ibsen iu- bește familial Familia trebuie ss se întemeieze, după ideo- logia lui Ibsen, pe o iubire mare și sfântă, iubire aproape imaterială,' împotriva căreia să nu se păcătuiască nici odată, în nici un fel, să se ocolească chiar și bănuiala unui păcat: „Nu uezi tu că legăturile dintre noi (spirituale l) n’au fost decât o căsătorie spirituală, eare s’a făcut ehiar din primele sile? lată de ce sunt vinovat 1 Eu n’aveam aeest drept din pricina Beatei* (Rosmer către Rebeea West). Ibsen pune la temelia Căsniciei devotamentul reciproc, pornit nu din beția simțurilor, care trebuie să sboare de- parte, ei din o iubire care trăește din sacrificii șt din re- nunțări Mamele pot contribui la realizarea idealului soților lor. Ibsen nu le ta dreptul- la munca cea mare de înobi- lare a omenirii. Dimpotrivă: „Mamele sunt acelea cari tre- buie să deslege problema emancipării omenirii, și aceasta nu o pot face decăt in calitate de mame. Acesta este rolul lor adevărat*. (Ibsen: într’un discurs ținut la 1898, într’un cerc feminist; citat la Collevtlle et Zepelin: Ibsen: Parts) In felul acesta vede Ibsen ajutorul pe care l-ar putea da eroului, pornit pe drumul înfăptuirii idealului, femeia. Femei ca șt Doamna Solness, care' „n’a încetat nici o clipă de-a trăi împreună eu păpușile ei“ — neparttclpând prin nici un fior sufletesc la truda soțului-erou, paralizează șt zădărnicesc avântul. -In felul acesta și numai tn felul acesta lohan Rosmer va fi lohanes Biruitorul 11 Așadară: se poate spera un triumf al idealului ? Așa- dar ă viața asta neguroasă, aspră și tragică, poate oferi iotuș prilej de bucurie rară, de lumină Jină, alinătoare de suflete? Desigur, desigur 1 Toți cei aleși, cei cu adevărat aleși, aceia eari au primit harul de-a dori un lucru, de a-l pofti, de a-l voi... eu strășnicie, eu neîndurare... Șt cari vor avea toate ajutoarele de lipsă, vor sfârși prin a do- bândi triumful idealului (Solness) Este aceasta o concepție idealistă — eare îndulcește pesimismul apăsător ce se desprinde din aceeași operă a lui Ibsen. 166 Viața deci e grea, e tragică, dar în viață se poate învinge. Cad amăgiții, neisprăvitii, în sufletul cărora cerul a aruncat, în neștire par’eă, un îndemn, dar nu le-a dat și milioanele de lipsă pentru isbândă; înving însă eroii; ace- știa, ar putea învinge 1 Privirii largi și pătrunzătoare a lui Ibsen n’a putut să-i scape însă nimic din tot ce i-a oferit priveliște vieții umanei E mulțimea aceea al cărei suflet nu e capabil să trăiască din harul visurilor, care nu știe ce este șoapta idealului; e mulțimea, sufletul căreia n’a fost stropit în nici o dimi- neață și în nici o seară, cu rouă neliniștii. Ce este cu viața acestei mulțimi? Cum privește Ibsen viața acestora? „Peder Mortensgard — șeful de partid politie, tot- deauna calm și prudent — e stăpân pe viitor... Peder Mortensgard e capabil să trăiască fără nici un ideal... și acolo, vezi tu, acolo e marele secret al luptei și al liniștei... Aceasta e culmea înțelepciunii în viața* (Ulrleh Brendel către Rosmer). Dar: „acum înțeleg — pleci de aci mai sărac de cum ai venit* (Rosmer eătre Brendel). E în aceste vorbe o dureroasă reflexie a Iul Ibsen asupra vieții celor mulțt. Ibsen nu dtaprețuește, nu batjocorește ca și Bernhard Shaw. Ibsen privește viața mulțimii, o privește cu duioșie, o înțelege. înțelege eă viața acestei mulțimi lipsite de orice ideal, n’ar putea să se târâie nici o clipă pe dâra unui ideal; o înțelege, o fericește pentru simplitatea el, și o iartă... Așa e viața I! Ibsen o cunoaște, o înțelege și dă tuturora sfaturi. Deaceea Ibsen e pentru toți șt un puternic moralist. Tu- turor celor ee se apropie de opera sa, Ibsen le împarte frumosul, gândul șt înțelepciunea ce se poate deprinde dintr’o largă și adâncă privire asupra vieții umane. GEORGE ȘERBAN, 167 Transilvaniei... Cu trupul: rană și glod pe munții tăi genunchii mi-i rod și pași de fier tnod și desnod spre piscuri ce ’n nori îmbrobod urme de pași fără rod... Doru-mi furfunatlc vreau să-ți fie, pe vecie: — cneaz treaz, viteaz, oeghindu-te, fără răgaz... Sufletu-ți să-mi fie uoeubd, să-ți fiu ostaș-rapsod, dtrjenie, foc, strădanie, unic tn viața fa valahă, aspră, mută, stranie, Transilvanie l Transilvanie l... A. COTRUȘ. «88 Noaptea la Murâș... Murășul a adus ani noapte un mort, Și mortul, ca morții, albastru și trist. Ajunge-va trupul lui sdrețuif, in_port?... La țermul Murășului, de tinichea, un Ghrist, Și lume in fața lui de multeori se ’nchină... — Poate și mortul la rugăciune o să Dină... Gum te numești mortule ? De ce-ai murit in apă ? Gum te-au dus valurile, cum te-au frânt? De ce ai vrut să scapi de cimiter și de groapă ? ... Murășul e biciuit de furia bătrânului vânt Ori poate sufletul mortului în Murăș clocotește... Și mortul in apă simbește. (Doar’ i-a atins husele vinete, jucânduse, un pește..) EMIL ISAC. 169 Floriile. învie câmpiile, Că vin Floriile > Și râde soarele Că gâlgăe izvoarele... Privesc viorele Cu ochii spre stele, Și-arată tunicile In zări rândunicile; Pe drum vin mielușelele Se rostogolesc, ca pe masă mărgelele... OVIDIU HULEA. 3 170 Frafi murâjbifi! Frați învrăjbiți, frați învrăjbiți! Calea cea dreaptă aiee-i, veniți: Mâna întindeți, dreptele dați — Trainice poduri la suflet durați! Frați învrăjbiți, frați învrăjbiți] Marea poruncă-i: Lucrați, vă iubiți! Frați învrăjbiți, frați învrăjbiți! Altă cărare voi no să găsiți! Singură dragostea-i omului chiag — Altfel se darmă tot ce țî-e drag! Frați învrăjbiți, frați învrăjbiți! Marea poruncă-i: Lucrați, vă iubiți! Râde călăul, cuțitu’-și ascute. E caldă bătaia de degete, mute Ușile inimii lui le găsește — 8ufletu’-mi prinde călăul în clește. Frați învrăjbiți, frați învrăjbiți! Piscul Carpaților nu mi-l priviți? El vă învață ce-i înălțimea — Sufletul^nobil — viitorimea! ' Frați învrăjbiți, frați învrăjbiți! Marea'; poruncă-i: Lucrați, vă iubiți! *> 171 Hâde călăul, râs-ghilotină! Cere de sânge râu, făr de vină — Bestiei de sânge și-acuma i-e sete — Pieptu-mi străpunge cu mii de stilete.. Frați învrăjbiți, frați învrăjbiți! Dați voi lozinca: Vecinie uniți! Tot'ee ridică! Tot ce ’mpreună! Patima josnieă-aduee furtună! Frați învrăjbiți, frați învrăjbiți! Țara refaeeți, lucrați, vă iubiți! 1 1928. H BRAȘOVEANU. 172 încercările poetice ale ini Maus Olahns. Vestitul arhiepiscop de Strigoniu, fiu al boierului Stoian j din Muntenia, și nepot al lut Mihnea Vodă, a fost în ceasurile sale libere șt poet, poet de limba latină, cum erau mat toți scriitorii humaniști din vremea sa. Poeaii făcuse Olahus încă din tinerețe, probabil chiar în acei ani când studia la școala capitulară a catolicilor din Oradea, și, mai târsiu, când tinerel \de tot, de 19—20 de ani, obți- nuse un loc în anturajul regelui Ladislau al Ungariei. Dar din corespondența lut eu diverse personalități ale timpului, se uede că pentru o bună bucată de vreme se lăsase de cultul Huselor, fie pentrueă ocupațiile sale de secretar al diverșilor regi, nu-i dădeau răgaz, fie că îl atrăgea mai mult studiul în sine. O anumită ocasle îl readuce iarăși la poesie. In''12 Iulie 1536, murise marele său amic, Erasmus de Roterdam, a căruia moarte a fost deplânsă de nenu- mărațt admiratori în tot felul de versuri latine șt grecești. Unul din acești admiratori, Juristul belgian Craneveldius, într’o scrisoare îl roagă și pe Olahus să compună câteva versuri în onoarea aceluia eare fusese prințul umaniștilor din acea vreme. E>a 16 Septemvrie 1536, adecă la circa două luni după moartea lui Erasm, Olahus îi răspunde din Bruxelles, unde era secretar al reginei Marla, următoarele: „Am stat mult la îndoială, dacă la versurile pe care mi le-ai trimes, ilustre Craneveldlus, trebuie să-ți răspund în proză, sau tot în versuri, de cari de mulți ani m’am des- obtșnutty) *) D. interesantul studiu al dlui /. Lupaș: „Doi umaniști români in sec. XVl-lea* * în Analele Academiei, seefta Istorică. *) V. Codex epistularum N. Olaht. M. H. H. Diplomatarta uol. XXV, pag. 582. 173 Totuși îi trimite eu aeest prilej o elegie de 80 de ver- ' suri, și alte. 4 epitafe mai scurte, tot în distihuri eleglale, prin eare deplângea moartea învățatului Roterdaih. lată în traducere începutul acestei elegii: îngriiorate drumeț, dacă uret ea să știi a' eut oase Lespedea reee de-aiei le adăpostește, te rog Mei sul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Daeă oprești al tău pas, tu vei afla ee dorești. % lată acum, în latinește, unul din acele epitafe mai mici, în eare, după obiceiul umaniștilor vremii, relua țn resumat aceiași temă: Jussu Pontifieis Pauli eum doetus Erasmus Coneilio Patrum gestis adesse sacro. Tune Deus omntpotens superas transaexit ad auras,- Coetibus ut diuum redderet aethereis. Coneilio Pauli peterunt tua seripta probări: Divere te meeum malo, ait tpse Deus.¹) Aeelaș Craneveldius la 20 Noembrie 1536, îi înapo- iază lui Olahusj eu oareeart corecturi un epitaf în gre- cește, pe eare acesta îl scrisese tot în cinstea lut Erasmus. Ih traducere acest epitaf ar suna astfel: - Zace in mormântul acesta îngropat invăfatul Brasmus, Sufletul lui îns’aeum are tn cer adăpost. Lumea întreagă deplânge pierderea aceasta cumplită, îngerii însă în Rai de bueurie-ov sălta.*) Părerile despre valoarea estetică a poeziilor sale au .fost foarte împărțite. Contemporanii lut le admirau fără re- servă. Acel Craneveldius, citat mai sus, în scrisoarea eu pricina, le numește elegantissima earmina. Ramus loannes. belgianul care fusese trimes de Olahus la studii în Padua, într’o dedicație pe care i-o adresează (în „Epigrammata ex Thesauris Graeeorum de prompta⁰ 1551, Uiennae) îl ri- dică în slavă pentru talentul său de poet. „In te Musarum turba ingenuosa quiescit, Tuque Helicon, tuque es quicqutd Apollo futt Brgo sibi Musas quisquis velit esse faventes Et felix studii» numen adesse suts, Peetoris iile Tui preeibus penetrate fatlget Expugnetque animi limen, Otahe, Tui, In que quicqutd hâfeent vatum monumenta, reelusum est. Heu quanto Deus hie flumlne abundat opum.*) 1 *) D. cp. elf. pag. 583. *) Ibidem, pag 595. •) Uf Maggar Museum Olah Mthlds Emlâhesete. 1858. pag. 228 — Gr. Kemâny fdssef — Î74 Iar loannes (Bgnglus, înțr’o lucrare apărută la Anvers în 1561, îl numește: poeta ornatissimus. ) Cu totul de altă părere sunt cercetătorii mat moderni ai vieții și operelor lui Olahus. Maghiarul Kollany, eare s’a ocupat tntr’o serie de articole de viața învățatului valah intrat în slujba Ungariei, vorbind de încercările lui poetice, se exprimă astfel: „... trebuie să mărturisim că nu s’a . născut poet, dar am fi nedrepți dacă nu am aminti că nici dânsul nu s’a cosiderat ca atare. Se găsesc într’ânsul unele trăsături, care, într’o anumită măsură, au putut fi înrudite eu caracterul comun al sufletelor de poet, dar persona- litatea lui nici pe departe nu se poate numi aceia ce, în toate fibrele ei ar trăda suflul poetic. Unu din acele trăsături- e firea sensibilă, câte odată, poate, hipersensibilă a omului-nostru, fire care îl făcea să primească cu ușu- rință orice Impresie; la aceasta se mai adaogă gingășia șt susceptibilitatea sa fină pentru tot ce era drept, frumos și mare*. - „Deaceea poeziile lui, sau, mai bine zis, încercările lut poetice, câte le cunoaștem se caracterizează mal mult prin căldura sentimentului și prin puritatea de stil, decât prin idei șf imagini mărețe. Mai curând am putea. spune eă ele sunt resultatul gustului și concepției senine, culti- vate în timpul Renașterii, decât rodul inspirației sau a geniului. B foarte de crezut eă, precum primele sale ver- suri erau rezultatul tinereții, pline de avânt șl fără grife, tot astfel încercările de mai târSiu, au a fi atribuite - mai curând influenței scriitorilor umaniști decât geniului său poetic, pe care nu-l avea*.²) Caracteristica aceasta, dacă pe alocuri e justă, în cea mai mare parte e însă nedreaptă. Mai întâi mă îndoesc dacă Kollang a cunoscut pe deplin activitatea poetică a lui Olahus; cât despre poeziile din tinerețea acestuia, și el, ca și alții, nu vorbește decât din auzite, căci de citit, cred că nu le-a citit încă nimeni. Bine înțeles, nici Olahus nu s’a simțit un geniu poetic, și acestă modestie îi stă bine Românului plin de bunul simț atavic. 0 dovadă de această modestie avem în frumoasele versurf pe care, cândva, el le trimete avhtdiaeonului Bmericus de Haina, și cari cuprind în ele un fragment dtn auto-biografta au- torului, tfe din nefericire ni s’a pierdut. ’) Op. supraeetat, pag. 232. *) v. Uj Magyar Sion XVI, p.-256—7. Această traducere o dato- rase amabilității dlut C. Daieouiei. . 175 lată acele versuri în traducere: | Nu al Italiei sol ini-a îmbogățit al meu suflet; ti Greeia nu-mi oferi prea înuăfatele-i școli. șl Niet a Germaniei fără nu-mi eultiuă caracterul, | Nici orașul ce-șl luă numele său dela Grah: (?) | ■ Belgia cea învățată nu-mi dete nici un magistru, J Grațiile ei nu mi-a dat Franța bogată în duh. a Dacă e ’n mine ceva /recunosc doar că e o scânteie) | Apoi aceasta ’nuățai dela tăcutele căvțt a Deei nu ai drept să m’asemeni, amice, eu lanus Panonul, | Care în glasu-i avea farmec și urâți din belșug.¹) f Cum vedem din aceste versuri, Emericus îl eompa- | rase eu talentatul umanist ungur din timpul lut Matei Coruinul, șl însă Olahus, în modestia lut nu primește acest compliment, 1 mai ales și pentrueă-și dedea foarte bine seamă de dl- I stanța care îl despărțea de rafinatul poet ungur. Rezultă! însă de-atci că Arhiepiscopul de origine valahă, nu avea nici un fel de talent? Cred eă am fi nedrepți s’o afirmăm, 1 și dacăKollany șl alții după el, au afirmat-o, apoi au făcut-o pentrueă n'au cunoscut îndeajuns opera poetică a lut Ni- ț eolae Valahul. Opera aceasta trebuie să fi fost mult mal mare decât îșt închtpuesc cercetătorii superficiali ai vieții ¹ șt carierii lui. Cei mai mulți, când vorbesc de poesta ace- stui distins om de litere, se gândesc doar la. elegia pe eare a scris-o la moartea lut Erasm. Dar oricine răsfoește eu luare aminte bogata literatură a secolului al XVI., dă J la orice pas de fragmentele prelatului din Strlgontu. le- j suitul loannes Kazy, eare la 1718, dă la lumină în Tyrnavla .ș; (Pojon) „Brevls Commentariua rerum lti Hungarla, Croația * et Transilvania¹*, citează în mal multe rânduri un „liber J carminum Olahi“ de care nu mi-a fost cu putință să dau 1 până ațum. Din cercetătorii unguri mai noul, care s’au'j ocupat de eroul nostru, nu văd să citeze nici unul această | colecție de poezii a lui Olahus, și citeasă n’o pentrueă n’o^ cunosc. Ea se va fl odihnind undeva, prin, vreo bibliotecă din Gouvaln, Bruxelles sau Gând. Dar până când nu vom ; cunoaște această carte, nu vom putea să ne pronunțăm ■ asupra poeziei lui Olahus. Ar fl tot așa de temerar, ca șt 1 cum am încerca să-i Judecăm proza lui fără să-i cunoaștem J cele două scrieri atât de Importante, adică „Hungarla* ștJa „Athila*. j Cel cari caracterizează opera lui poetică, uită de i obteeiu să citeze frumoasele versuri cart stau ehiar la îtt* ceputul Ungariei, șt cari, în eleganta lor simplitate ne dau încă o dovadă de cumințea modestie a aceluia, care, ajun- *) v. M. Bell. Notltia Hungarlae T. I., pag. 483. ’) V. pag. 208. 176 gând chiar în docta Belgie, patria lut Brasm, un Mecenas al litevațtlor, avea tot motiuul să fie mândru. Dar el, ca șt Ouidiu pe alocuri, vorbește moderat de slaba lut vena poetica: „Nu vă apropiațt, zice-el, de opul meu (Huugarta) eu pretențiile pe eare le aveți când ațiți pe Ptolomeu, Sa- lustus sau Trogus, ci apropiați-vă ca de opera modestă a unuia,. Sed qui Castalium parco bibtt ore liquorem Ei quem non gremis doctă Thalia fovet Et cui non studn requies sed multa laborum Sollicltique fuit temporis anxietas. Iar mai departe, ca un nou Ovid, într’un exil de o nouă specie șt in sens invers, el adaogă: «Dacă găsiți vreo greșală de geogrâfie în opera mea, vă rog să mă iertați. Nam proeul a Gethieo littore eymba mea est¹) Cât de mult dorea el această Getia, de care se plângea Ovidiu, reiese din vasta lui corespondență cu toți înoățațti vremii. Nu, nu era tocmai lipsit de talent acest Olahus, care pe lângă multiplele și absorbantele sale ocupații, pe lângă o regină, ce nu-i lăsa un moment de răgas, găsea totuși vreme să ție o așa de bogată corespondență eu toți băr- bații iluștri din vremea sa, și să scrie lui Cornelius Qrap- haeus, versuri ca următoarele: Toate poemele tale ee tu eu mărețul tău pleetru Ee făuriși, au plăeut mândrei Marta nespus. Mult prețuit-a Regina pe bardul ee Musa latină Știe s'o facă din nou ea să răsune suav. Astăzi sonorele sistre latine să-și eurme-al lor eântee. Muze, voi azi lui Qrafeu pizmă să nu-t arătațil Căci în a noastră epoeă el toate poemele doete Ce lăudate-s de toți, să le întreacă știu. El în bueolieul ritm zugrăvește misterele sfinte Ce, în a veacului veac a le slăvi ești dator. Tu, ee întreei pe poeții chiar eel mat de seamă, pe tine însuți și lira ta cea dulee să cauți s’o ’nvingi. Del birui daeă rusticul pleetru îl lași de-oparte Șt te silești a slăvi faptele marilor regi. Dragostea mea pentru tine, Corneliu, mă ’ndeamnă aeeste Sfaturi să-ți dau, cart, eu ered, ție spre faimă ți-or fi. Pentru talentul tău eoie nu vor lipsi subiecte, «Muza-țt voios va slăvi faptele regelui nost. El a supus nesfârșita Libie, Gallia mândră, El, Europei stăpân. Asta va eueeri. ’) v. M. Bell: Adpar. ad Historiam Hungariae — praef ad Nte, 01. Hungartam. m 2 Dacă tu azi vet cânta cumplitele lupte-a’ lut Harfe, Dei birul, să'mă crezi, ehiar pe străueehit poeți. ' Dacă Dtrgil la ’neeput a cântat doar în ritmul bucolic, Epiee lupte cântă și pe Eneas apoi.’) Cât despre poeziile pe eare el, Olahus, le trimesese lui Graphaeus, el însuși le caracterizează, în modestia sa, ea Transilvana vel silvana potlus, adică pădurețe, spu- nându-1 că au fost doar improuizate. Dar de fragmentele în distihuri elegiace ale lui Olahus e plin acel „Brevis Commentarius" al Iezuitului Kazy. Intr’o epistolă (u. p. 49—50) adresată arhidiaeonulut Emerieus Kalnay, pomenit mai sus, el celebrează memoria unor amici ai săi, făcând aluzie și la nunta Palatinului Thomas Nadasd cu Ursula: Nadasdina domus elaro est sueereutt honore Sie ereseat, rogito, prolibus aucta piis. ; Exhtlarat mentem felix concordia nostram , Convictusque piae laetus amieitiae. ' Iar în altă epistolă, adresată aceluiași, pomenește pe \ toți acei eari l-au îndatorat, numind printre ei, afară de ' Palatinul suscitat, pe episcopul Brodericus al Sirmiulut, pe ruda lui, episcopul Nicolae Qerendius din Alba-lulia, și pe uoeuodul de origine română, Wajdaque Majlathus³) referens ab origine gentis Romanae stirpem, - cât și pe contele Turzo și pe episcopul de Qyor, Ujlaki. Pe acest Franciseus Ujlaki, episcop de Agria (Eger), mort la 1 Februarie 1555, l’a celebrat Olahus prin urmă- torul epitaf, în care prezintă pe Clara, mama lui Ujlaki, preaslăvind pe fiul ei prin aceste vorbe: Dacă, drumețiile, vrei să cunoști â mea soartă și tară, Uersurtle astea citind, tu vei afla ee dorești, Fost-am născută în Syrmiea tară în eare odată Dulee laehe, al tău mândru palat se afla, înduplecată apoi de-a feciorului rugă fierbinte Plec și în Pesta m’așez unde mult timp am rămas. Iar după ce Ludovic cel vestit a căzut în cumplita Luptă³) eu Tureii, când tot fu de răsboi frământat, Dragostea fiului meu mă făcu, deși înaintată ’n Vârstă, să plec și de-aci și să poposesc în oraș.⁴) Cum din măcel pe al său părinte ÎI scoase Eneas, Astfel pe mine al meu fiu credincios mă scăpă. , Și eu toate e’am tras multe șt mari suferințe, lat în exilul meu fui greu încercată de chin, ’) v. Codex epistol. p. 580. *) Ștefan, voevodul Ardealului, prins de Petru Rareș și predat Turcilor. “) Lupta dela Mohaei 1526, August 29. ⁴) Pojon (Bratislava). 17B Totuși eu fui mângâiată de toate, fiindcă feeiortil Meu, ee biata mea fu, ueșnte a fost iubitor. Tocmai de-aeeta tn uiafa-mi mai mult ca de orice bucuroasă Fui, că-mi fu serts ea să fiii mama acestui bărbat.’) Dar uua din poeziile a cărei pierdere o regretăm mai mulț (deși,ep cred că se află pe undeva, în vreo biblio- tecă) e aceia, prin care secretarul valah al regițtei Maria deplângea moartea fratelui său, Matei, primar la Orăștia, un personagiu destul de influent. Matei moare în acelaș an cu Brasmus, în vârstă destul de tânără, căci avea pro- babil doar doi, trei ani peste patruzeci. Deși politica îl despărfea de Nicolae Oiahus, căci Oiahus (primogenitul familiei) slujea pe Ferdinand, iar Matei lui Zapolya, totuși Nicolae -țfne mult la fratele său. lată într’adevăr ee serie Olahus episcopului Nicolae Qerendy, la 3 Martie 1534: „Pentru știrile pe cari mi-le dai prtdltoare la starea rudelor mele din Transilvania, nu știu cum să-ți mulțumesc mat bine: de fratele meu Matei, nu mă pot lepăda, eă del mt-e frate; dacă lucrează împotriva noastră, rău face; dacă scrisorile pe cart i le-am trimis prin Sîdonius, l-au ajuns, va fi înțeles eă mie nu-mi place purtarea lut. Dar, del tot frate mt-e și încă singurul la a cărui sănătate șt bună stare țin ca și la a mea, șt de ale cărui necazuri nu pot auzi nici când cu plăcere... Apără-l deci, să nu i se întâmple vreun rău*?) Pentru acest Matei, primar la Orășție, au, scris ept- tafe cei mai vestiți umaniști ai vremii: Fr. Craneveldlus, juristul, consilierul intim al împăratului Carol V, Petru Nan- nius, consilier al Măriei și al Regelui Ferdinand, Adrianus Viellius, secretar al împăratului Carol, Nieolaus Grudlus, tot eonstUer al împăratului, șl încă o sumă de personagii Ilustre cart șl în acest chip au ținut să-și arate sentimen- tele lor față de Nicolae 0 la hui, care va fi fost tare afectat de moarteu fratelui unic la care se pare eă ținea foarte mult. Pe lângă poema pe care în acest an Ntcolae o trt- mete dtn Bruxelles lui Carolus Adamus, secretarul Regelui Ferdinand, erau șl mai multe epitafuri/) prin care secre- tarul Reginei Maria, plângea moartea fratelui său, Judex Regius m ciuitate Ssassvariensi (Orăștie). In anul următor Nicolae cântă în distihurile sale pe Paul Bahițh, căzut, tn luptă eu Turcii la 1 Decemvrie 1537. Capul său fu tăiat și trimes lui Soliman. xDa acest lucru jace aluzie poetul în versurile sale următoare: . ') v. Kazg, op. ett. pag. 153—54. ²) v. Codex eptstol. Nie. Olah., pag. 402. ’) v. Hazp, op. cit. pag. 53. 2* Non est cur oeulos laerimis pneretis amicos, Pulsettsque gravi pectora vestra mânu. Aspicttis mutilum quod enlm stne uertiee Corpus; Avulstt caput hoe religionis amor.*) î într’un alt fragment, care nu știm din ce poemă ua fi ' făcut parte, Nteolae Olahus face în următoarele versuri aluzie la moartea transfugului Katstanerus, eare, în urma > poruncit Regelui Ferdinand, fu dat morțli de către Nteolae Zrtnius: Sangutnts inndeul fuerat qui effuspr aeerpus, Nune meriți poenas suppliciumquc dedtt. Sic agit humanis divina potentta rebus, Ut uitam poena penset ubique pari.’) Termin seria fragmentelor lut poetice, citând frumosul epitaf, pe care, când s’a întors din Flandra în iubita sa ' Ungarie, l’a scris în cinstea iubitului șt neuitatului său . prieten, Brodaricus — episcopus Vaeiensis, natione Sclauus *, — pe care, spre marea sa durere n’a apucat să-l mat re- nadă, eum se hotărîse: Hie jaeet inclusus gelida Broăerieusin urna ■, Cui decus et nomen pulehra Corona dedtt Phoebus in aetheres donee elareseet Olympo, bum tenebras densasCynthta clara fugat; Semper erit Stephani virtus, doctrina pererihiS. Sancta fidea, probitas et pietatis amor. Pontifteis uixtt saero deeoratus honore, Cufus in officio sedulus usque fuit. O felix claros patriae qui uidit honoreal Hlius ast etadem cernere non vblutt bum nullam potutt nostrtâ adhlbere medelam Itisce malta; subito migrat ad astra poli.’) lată câteua specimene din poezia primului umanist român, care cu două secole înainte de Cantemir, ajunsese ’ să umple Europa cu faima sa Intr’adeuăr tată ce scrie în 'I *) u. Kasy, op. cit., pag. 58. ’) v. Kasy, op. eit, pag. 58. ’) v. Kasy, op. cit., pag. 66—67. lată și traducerea acestui text: Zace în urna eea rece de-aiee închis Brodaricus , Căruia nume și rang mândrul Brașov (?) îi dădu. Febus cât timp din văzduh lumina-ua văaduhul eteric, < Luna cât timp ua goni desu’nlunerec din cer. Deșnieă ft-va virtutea lut Ștefah șt-a >a ’rtvătătură, Cinstea-i, eueernteu-t gând, cât șt evlavia sa. împodobit fu în viafă eu titlul cel sfânt de episcop. Slujbă în care mereu neostenit se-arătă. El fericit că văsu ale patriei timpuri de glorii, N'a mat voit a vedea cum în ruină eăsu. Și. neputând a găsi un leac pentru-a patriei sale Mart suferințe, porni înspre cerescul locaș. 180 dedicația pe care t-o închină, acel loannes Cynglus, în cartea pomenită mai sus: „Dar în afară de aceasta (de nașterea lui ilustră. N. A.) și mai presus de aceste lu- cruri, este faptul eă niei în Belgia, nici la Eluețtenii noștri, niei în Italia, și niei chiar în Franța, nu există un om cât de cât cult, care să nu fi auzit cum sunt slăuite fără re- zervă virtuțile tale, știința ta, darnica ta dragoste față de literațt șt osteneala ce ți-o dai de a-i ajuta și de a-i în- curaja". ’) Cât despre poezia lui, sentința pe care a dat-o un Kollany, trebuie refăcută eu desăvârșire, când vom cu- noaște mai pe larg materialul pe care-l bănuim bogat mat presus de orice așteptare. Ea urma-urmei dela el nici nu puteam aștepta prea multă bunăvoință pentru Olahus, care, eu toate extraordinarele lui merite pentru cultura șt viața religioasă a Ungariei, tot un valah rămânea. Nu oare epis- copul F. Fbrgaeh din Oradea, pe eare Olahus îl ajutase să învețe carte și căruia îi lăsase prin testament un semn al afecțiunii sale, sa ridicat printre eet dintâi să spue de- spre vechiul său binefăcător, că era „sordidissime loco natus", venal și un ambițios vulgar?⁸) - ST. BEZDECH1 *) Uj Magyar Muzeum. Op- eit pag. 2S2. *) F. Forgaeh: De stătu retpubltcae Hungarieae, pag. 81? și 88. 111 In slujbă nouă. Pe la cinei jumătate ciocăni în ușa cancelariei paro- hiale diacul Pvecupaș, om puțintel la trup, tute la tuișeări, cu fruntea brăzdată, cu ochi mici, neliniștiti, cu părul ca lâna seină, tușinată. Purta cisme și un cojacet smolit de multa întrebuințare. — Ei, părintele, nu ti'am spus eu, începu el intrând în cancelarie șt punându-și eu îndrăzneală căciula pe di- vanul verde de lângă fereastră. Iși frecă, mulțumit, mânile. — Qer cumplit afară 1 sise el și se lăsă pe un scaun lâhgă masă, în fata lut Dumitru. — O să avem o Bobotează să ’nghețe mătăuzu, adause îndată, umblând în buzunarul cojoctței după taba- ehieră. — Bine, diece, ce vești aduci? — Deștt bune, părintele. Așa eum țt-am spus când ai venit la noi. La bună vreme ai ehicat în Broșteni. Ei, trei săptămâni din postul Crăciunului, calea-valea, nu numără, dar’ de-aeum, să te țiil Suntem azi abea la trei zile după Crăciun? Suntem 1 Și, iată, îndată îți vor chica două pe- rechi pentru cununie. B adevărat eă puteau veni din ser- bători, dar oamenii se eodeșe, se îmbie. „Las’ să nu fim noi eei dintâi “. Ș’apot nu-ti cunosc încă nici felul dumni- tale. Dar, de-aeum, începutul s’a făcut. Cei multt înainte. Eu socotesc să avem până la optsprezece cununii în dul- cele ăsta. Mai e apoi Bobotează... Cunosc eul Deaeeea spuneam: la vreme potrivită ai venit. Dacă amânai până la Paști eu ee te alegeai ? Cu trudă multă șt ispravă puțină. Spovedanii și iar spovedanii și folosul ? Un ban ruginit de eap de om, ba, dacă nu-i fi cu băgare da seamă, îți lasă și bani cari nu mai umblă. In vremea cât vorbi diacul Precupaș își răsuci țigara, o aprinse și fumul cel dintâi îl trase atât de adânc încât puțin fu respirat în ațe subțiri și fără culoare. 182 — Ei bine, dleee. cine face începutul? De unde ști? — Dacă l-am lăsat peste drum, la crâșma lui Todieal — Și țt-au spus dumnitale eă uln la contract? — Cum să nu-mi spună! Se mai ceartă încă, dar cred că vor cădea în grabă la învoială. Preotul îl priut uimit: \ — Cum se ceartă daeă uin la bunăînvoire? N’au auut vreme să se înțeleagă pân’ acum? — S’au Înțeles ei, dar ști dumneata, mai iasă în cale câte-o crântiță. — Uite ee votam să-ți spun, părinte Du- mitre. Țt-am mai pomenit, dar mă gândiam să nu-ți uiți. Pentru slujirea cununiei în biserică, să le spui Sfinția ta eă-i poruncă șl rândutală nouă: diacul în loc de un leu să capete doi. Ce-t un leu, păcatele mele? Să le spui la cei dintâi, că din ei va ști repede tot satul, rânduiala cea nouă. Ai putea șt Sfinția ta să te urci dela sece la cinci- sprezece lei. Ce preț mai are azi banul? Nu vei uita să le spui? -- Nu, dleee, fi liniștit de pe partea dumnitale. Ți-am făgăduit și cred eă cererea e și îndreptățită. — D’apoi cum n’ar fi? Și diacul se ridică vesel, strânse mâna preotului, își înfundă în cap căciula rotată. — Acușica chică! Numai cât nu-i vesi. De eertat se mai eeartă ei, de, ea omu când intră la treabă mare. Da’ să nu uiți părințele, rânduiala nouă dela vlâdicie. Diacul ieși; pe săpada din curte pașii lui cântau re- pede, mărunt. Dumitru, cât ce se închise ușa, zvâcni dela masă, des- chise un dulap eu cărți, seoase, dintr’o ochire „Dreptul canonic **, frunzări la repezeală, se opri la cununie, logodnă, contract de bunăînvotre... încă din serbătortle Crăciunului își reeapiiulă cuno- ștințele și acum, în pragul faptei, simțea nevoia să și le împrospăteze din nou. Era întâia slujbă de felul ăsta, cea care se anunța. Cel puțin teoria s’o cunoască bine. Da- toria lui, eă, încolo, de multeori cartea nu se potrivește cu vieața. Asta o experiase șt până acum, deși era de așa puțină vreme preot. Nu s’a ’ncurcat la utrenie în întâia zi de Crăciun, când diacul Precupaș, sări tot câte două și trei cat au asii? C»eace-l punea pe gânduri nu erau procesele ver- bale, formalitățile scripturistice; dar în „Drept** se stăruia cu multă insistență asupra examenului la care trebuiau su- puși mirii. Cunoștința lucrărilor principale din credință și a rugăciunilor era desigur partea cea mat ușoară din 183 examen. Cine nu știa ocinașele de frunte șt ceva despre Dumnezeu în Troiță șt mântuirea prin Fiul? Dar eum va descoase pe mirt în ce priuește însăși esența tainei căsă- tortei: desăvârșita libertate în hotârîrea ee și-au luat,? Aici trebuia cercetare isteață, cuminte, stăruitoare, pentrueă j lipsa acestei libertăți este recunoscută și în Dreptul bise- ricesc între ptedeeile dărâmătoare de căsătorie. Datoria lui de preot era să împiedice căsătoria în silă, să nu în- ț gădue oamenilor să-și bată joc de tainele sfinte. Dumitru era cu gândul la întrebările ce le va pune, dar eu urechea mereu la pândă: nu s’aude nimic în curte pe zăpadă? Nu-i spusese diacul cu vin îndată? De ce în- tărâtau? Dar* când ornicul din părete bătu șase și glasul me- talic se stinse, se auziră pași mulțt în curte, apoi în grabă tropot greu, scuturat de picioare, în veranda asfaltată. Tinărulut preot îi svâeni inima. Închise Dreptul ca- nonic și, e’o mână răzimată de masă, aștepta. Dar oa- menii nu intrară. Din verandă pătrundeau șoapte, uneort vorbe mai deslușite. Auzi chiar o «vorbă de glumă, cam tare. Deodată, deslușit limpede: — Măi vecine, tnăt Petre, nu fi tu a’ dracului! Dă-t și locșorul din curmătură, lată, suntem la ușa popit. ,0 fi frumos să ne întoarcem fără a-i fi călcat pragul? Urmează șoapte nedeslușite, ea o frământare. Apoi vorbele: — Ascultă, Dlnule, o vorbă ea o sută! Ne-am înțeles omenește, ori ba? Spune, să știu! Celalalt nu răspunse. Câteva glasuri streine se ridicară. — Nu fiți copil! — Ce, iar începeți? Par’eă la crâșmă s’a hotărît să nu se mai pomenească nimic de locul din curmătură? Urmă o tăcere grea. Apoi glasul eare vorbi întâi: — Bine! Să nu se mal pomenească! Dar să ști că-ți rămâne pe suflet, Dlnule. Venia aproape de tot de locul ee i-l dau lui Ion. — Țl-am mai spus, se ridică glasul lui Dinu; ee am dat acum, am dat de veci, dar n’am dat tot. Să vedem întâi/cum se vor înțelege eoehiii. Preotul se gândea: „Șl înteg târgul ăsta în fața mi- rilor", când auzi eă afară se bate tare palma șt numai decât eioeăntră la ușe. Intrară toți șase: mirii, tătântt lor șt câte doi martori de fiecare mire. IM — Iacă, părinte, cu tinerii ăștia, l-am da la brazda creștinească, sise unul din părinți. Dumitru le ținu o scurtă cuvântare despre sfințenia căsătoriei, despre sloboda alegere a tinerilor, despre ne- putința de-a o mai desface dacă e încheiată din sloboda ./ voință a tinerilor. „Deaceea aice: Și va lăsa omul pe tatăl său și pe mamă-sa și seva alipi de muerea sa‘. Deci bine să vă însemnați în cap: părinții nu pot sili pe copii la o căsătorie pe eare nu o voiesc, eare nu-i din dragoste; dacă-i silesc, păcat de moarte săvârșesc, iar căsătoria ee se faee așa, nu-t căsătorie, ei alt păcat. Bine să-și în- semneze șt martorii. El sunt chemați să știe dacă e silă sau din bunăvoe. Și toți veți răspunde subt jurământ, unul câte unul, înaintea mea la întrebările pe care Sfânta Maică , Biserică ne poruncește să le punem eu acest prilej. Așa sfârși tinărul preot învățătura, apoi reținu pe mire, șt pe ceilalți îi scoase în verandă. Ințrebările începură pe-un glas mai coborît, răspunsurile se acomodară. Mirele era un flăcău mal tomnatic, întors de vreo trei ani dela armată. Era negricios, c’o mustață neagră, groasă. Colțul stâng al gurei era puțin stricat, — un semn de ar- sură veche. Ochii viol, pătimași, neastâmpărați. — Dumneata ești Ion Boariu ? — Noi suntem, părinte. — At umblat la școală? — Puțin, vreo jumătat’ de an. Dezt eă aveau lipsă de mine la oi, eă pe vremea aceea țineau ai noștri oi multe. — Hml Nu-t frumos pentru o familie bogată 1 Atunci nu vei ști nici ocinaștle toate. \ — Care oclnași, părinte? — Tatăl nostru, Născătoarea,. împărate ceresc. — Cum să nu le știu! Da’ știu îneă vr’o einei fngepei, șt Credeu șl sece porunci și șapte taine. — Se poate? — Păi, muma-l bisericoasă tare. — Șt cunoști șt de sfânta Troiță și de Hristos izbă- vitorul ? — Cunosc, da. Știu și rugăciunea „Prea sfântă Troiță miluește-ne pe noi, Doamne¹⁻. — Bl las, văd că ști. lată de ee întreb: căsătoria e taină pentru creștini. Dacă le ști toate aceste și crezi în Dumnezeu, îmi vei spune eu mâna pe sfânta cruce (șt preotul îi întinse crucea înainte). — Iți place fata? Ți-e drag ’ de ea? Ochii lui Ion clipiră. In aceeași vreme se desvăliră buzele într’un zimbet larg. 185 — Mt-e dragă. E doar’ fata cea mai frumoasă din sat. — Și vreai s’o iei de soție din Dole slobodă? Nu te silesc părinții, rudeniile... Zimbetul mirelui îi opriră lui Dumitru întrebările pe buze. El o lua după tipic, deși, de când uăsu mireasa știa că întrebările astea nu mat e cu rost să fie puse mirelui. — De ce să mă silească, părinte? Fata are și un strop de auere. Apoi sunt om de douăzecișișapte de ani. Cine m’ar putea sili? Nu, părinte, prieep eu cum vine vorba! Nu-i niei o silă. — Dar din partea ei? — Adică... — Vreau să spun, pe ea n’o silesc părinții? Flăcăul tăcu o clipă. — De, eu știința mea, n’o silesc. Dei înțreba-o, Sfinția ta. — Șt, vă iubiți? Dreau să sie, stațt de mult de vorbă? — Dela prinderea postului. — Stați serile, în portiță? (In gândul lui, Dumitru se felicita eă-i știe pune întrebări iscusite, deși era neliniștit. De eunv văsu o întârziere în răspuns, de îndată ee se gândi să pună alăturea pe fată de flăcău, el bănuia că fata nu se mărită fără silă. Flăcăul e voinic, avut, dar uite, vor- bind, cum îl pocește arsvra cea din fațăl Și ochii umblă- tori și par’eă tot a lăcomiei) — Nu stăm, eă-i ger părinte. Mai povestim în casă, la vatră. — Șl, cum să-ți spun, ai sărutat* o vr’odată ? Ai strâns-o în brațe? („întreb asta, îșt zise Dumitru,pentrucăfata dacă se lasă sărutată, e semn eă se înuoește și ea, eă nu-i urît, nici nesuferit viitorul bărbat“.) Bagă de seamă, ești eu mâna pe cruce! Mirele se uită la lemnul sfințit, la mâna lui eare îl atingea. Zise. — Am încercat, dar nu se lasă I E o fată foarte ru- șinoasă, părinte 1 Și apoi cred eă-i frică și, de maieă-sa. Dumitru avu un fior: Să crezi c’o silesc pe fată. Apoi tare: — Tu nu poți lua de. nevastă o fată pe care o silesc părinții, bagă bine de seamă, nu-ți umplea sufletul de păcai. Flăcăul cel tomnatic se întunecă. — Intreabă-o părinte, eu nu vreau s’o iau eu sila. De ee s’o iau? Nu-s destule fete ’n sat? Și mai găzdace decât • ea. Am mărturisit pentru mine. Pentru ea, — aci e dânsa și tată-so1 186 Cei de-afară, din verandă, începură de mult aă tu- șească șt să tropote dtn picioare. Semn de nerăbdare și de ger. Dumitru creau eă-i bine să-l elibereze și să in- troducă mireasa; Fata intră cu obrajii îuflorițt de frigul de-afară. Era înaltă, subfirică, eu oehi albaștri, eu peltța fină, eu ș frunte luminoasă. Se uedea crudă încă, să fi totavut optspreșece ani. Dumitru începu cu obicinuite întrebări. Dar’ tot ce privea credința» se cuprindea în răspunsul întâi dat de mireasă. —' Știu carte șt am Acaftist, părinte. La biserică din el citesc. . Preotul păru încântat, mi se pare nu numai de răspuns, ci și din pricina contemplării acestui chip frumos. — Foarte bine, Veronteo. Așa te chlamă, nu? — Veronica Paseu. — Bun. Foarte bine eă ai o carte de rugăciuni. Dar acum, să trecem la ee este mai însemnat, lată, aici pe masă, sfânta erueș. Dei atinge-o eu mâna și vei răspunde drept la întrebările Sfintei Maicii Biserici. : Fata privi întins, eu sfială, la cruce, dar n’o atinse. — Ai venit pentru căsătorie, nu-i așa ? ' Da- Pentru cununia eu Ion Boariu? — Așâ e părinte! Preotul văzu eă Ueroniea nu atinse erueea, dar hu-i zise nimic, se făcu a nu lua seama. — Ști tu ee e căsătoria ? Pari tinerică de tot! Fata își plecă privirile în pământ. — Ce să știu părinte, începu ea, eu glasul scăsut... Eu n'am vrut să mă mărit. — N’ai vrut să te rnăriți cu Ion Boariu? — Nici eu el, niei eu altul încă. Mi se părea' eă mai am vreme, eă nu-i niei o grabă. Da’ maica siee eă-i mai bine acum. —- Pentrueă te-a cerut a Boarului? ■ — Da, zice eă-i avut, șt din oameni. — Fericirea în călătorie nu se face din bogăție, De- ronieo! .... — Par’că eu nu știu? Nu-i spun și eu tot așa mamii și tatii? Și bădieului? —* Și, vezi bine, eă acum stărue și dumnealui. L-a luat măicuța de pe picioare! — L-a luat de pe pietoarel Păi da; să vezi. La început tata n’a vrut să audă: Qăzdaei ar fi ei și harnici, dar viță cam pestriță la mațe. 187 — Oameni rât, na să zică! — Ba tata, la început șt spunea mamei: Nu-t potrivit $ eu Dironiea noastră. B prea bătrân. Șt apoi mat ure și J semnul ăla în obraz. Nu-mi plac oamenii însemnați. Da 4 nu-i semn din naștere, zicea mama, e locul unei arsuri de J când * fost eopll mic. Preotul se simți înduioșat, de-odată. | — Dlronteo, poți tu spune astea eu mâna pe cruce? | Fata ridică ochii și fără nici o vorbă atinse lemnul : | blagoslovit și nu-și mai retrase mâna. > Dumitru tăcu un restimp privind la fată. Imbujorarea _> frigului dispăruse din obraz! *, acum erau albi, pătrunși de-o i ușoară înflorire. J Neliniștea tinărului preot începu să treacă în revoltă. - Adueându-și aminte de mire, punându-l lângă Dironiea, | vedea eă nu-i nici o potrivire Și, tată, fata mărturisea: 0 » sileau părinții! Ea nici nu se gândise încă la măritiș... Dar putea el să-și înceapă slujba preoțească prlntr’o eă- ț sătorie ca astă? Nu era datoria lui hă o oprească? Era ' j nevoie însă să mai adune elemente de Judecată. Așa spunea J șt la „Dreptul canonic". j — Ascultă, Vironteo, îneepu el, de când vă cunoașteți? — De mult, Sfinția ta; suntem doar dtntr’un sat șt lo- cuim pe aceeași uliță, răspunse fata, luând mâna de pe cruce și punându-o din nou, , — Nu așa, Deronieo 1 De când stați în vorbă ? — D’apoi el de multă vreme mă urmărea cu ochii șl îmi aținea cărarea, — de vr’o doi ani. Da’ am fugit mereu de el, îl încunjuram. Apoi, de când s’a lăsat postu Crăeiu- > nulul, a început să vină pe la noi. $ — Și, n’ai simțit nici o atragere către el? ? Fata nu răspunse, dar privirile ei se întunecară. — Nu ți-a vorbit? N’a încercat să-ți câștige inima? Dironiea rldteă capul, lăsă crucea. — Nu știu de ce-mi pune părintele întrebările astea! Preotul se simți strâmtorat și Judeca în gândul său eu asprime îndrumările din Dreptul canonic: nu se po- trivesc la ori ee om, și în ori ee împrejurări. Dar repede își reveni: cartea nu greșește, dar experiența va desă- șărși-o! — Întreb, copila mea, pentrucă nu te poțt căsători eu un om pe care nu-l iubești. — Dacă vor părinții... — Pot voi! Sila lor nu poate fi atât de tare încât să ne batem joc de cele sfinte. Deaceea te întreb: H’a cercat el să se apropie de tine, și tu n’ai simțit nimic pentru el? W — Ba am simțiți zise fata, înălțând drept capul. — Și ee-al simții, fătul meu ? Uironica răspunse nesttngherită. — Silă am simțit, părinte, ba mai mult, un fel de scârbă. Dumitru o privi de-odată foarte atent: — Scârbă sici? — Dai Că prin casă, prin tindă mal ales, era tot după mine. Și-t luminau ochii ca la un drac. Era lacom... — Cum spui? Lacom? — Apoi dai Mereu să îmbulzea în mine, și trebuia să-mi adun toate puterile să-l îniept la o parte. Șt sufla ca un foiu din covăcie 1 Nu-s învățată așa, părinte. Cu Ni- culiță ne țineam numai de mână, de câte-un deget. Preotul avu o tresărire. — Care Nieuliță? Uironica se roși toată și-și plecă ochit în pământ. După un răstimp de tăcere preotul zise: — înțeleg, copila mea 1 Acum știu că numai de silă te măriți. Dar nu vă votu cununa 1 0 să dreg eu eeeaee strică părinții, lată pentru ce a fost nevoie să te întreb amănunțit. Biserica nu sfințește cununii silite. Poți fi lini- ștită, copila meal Acum teși și să veniți cu toții. Nu mâi e lipsă de întrebări. O să sfârșim repede. Vironiea nu se mișcă, ci se albea tot mai tare. De odată se dete înapoi, se lipi de perete. f — Să nu le spui, părinte, pentru numele lui Dumnezeu. Trebuie să mă măriți Dumitru, uimit de întorsătura asta, o luă de mână. — Dar, dacă nu le spun, ești pierdută. Unde mal pui că nu-i căsătorie adevărată. — Să nu le spui, părinte, eă mă omoară mamal Și fata, cu spaima în priviri, tremură. Dumitru era prostit. — Dar pentru tine fac, eopila mea, pentru fericirea ța. — Nu părinte, s’a isprăvit, trebuie să mă cunun. B lucru hotărât 1 Am încercat eu să mă împotrivesc, mai ales până când tata era de partea mea. Dar acuml S’au și înțeles din toate: pământ, uite, casă. Nu se mai poate opri un lucru hotărât. M’am gândit și eu cum spunea mama: mă votu obișnui cu el. Preotul rămase .nedumerit. —» Adică te-at răsgândtt? — Doamne, părinte, dar nu trebuie să asculți și de părinți? Nu-s ei mai cuminți decât noi? Nu ne vor ei binele? Dumitru se mânie. 189 — Ascultă, fată, vorbește limpede ! Nu-mi spline mie vorbele eu cari te îndeamnă părinții. Tu hotărăști dacă mergi la altar sau nu. Nu ei uor trăi eu Ion, ci tu. Uironica rămase tăcută'; tot înoda șt desnoda un colț de batistă. — Apoi, uom trăi cum ua ajuta Dumnezeu, părinte. — Dar Dumnezeu nu ajută unde nu-i dragoste. Șl, de-odată se hotărî să facă ultima încercare. Dar cu Nt- culiță ee va fi? El ee ua zice? Fata se roși din nou șt privi în pământ. — Nu ua zice nimic, eă nu-i acasă! — Dar unde e? — La armată, la Bălgărad. — Și când se va întoarce? Fata tăcu, oftă din adânc. — Dumnezeu să-i poarte de grijel Mama hu vrea să-l aștept. Ua înțelege și el. In lumea asia, părinte, puține se ’ntâmplă după vota noastră. Șt totuși trebuie să se în- tâmple. Așa e scris. Tânărul preot o privi eu băgare de seamă." Cuvintele din urmă păru eă. o îmbătrâniră eu ani. Nu mai era fata de mai înainte. — Eu o să-mi fac datoria până la sfârșit. Nu pot să vă cunun. Și sunt silit să le spun și celor de afară. — Să nu faci, părinte! zise fata eu hotărâre acum. Dacă spui, eu voiu zice eă nu-i așa. Nu mă pot întoarce acasă, altfel! .Nici nu voiu să fiu de râsul lumii, să mi se spună eă ne-am întors dela popa, eare nu vrea să ne facă învoirea. Apoi flăcăul e avut, nu bea, nu-t certăreț. , — Dar ee-ai spus eu mâna pe cruce? — Ceea ee am spus era pentru dumneata șt pentru Dumnezeu. Noi oamenii facem cum putem, așa spune și tata acum. Lui Nieuliță Dumnezeu să-i dea bine. Ce să facem, dacă așa ni-e scris? Multă vreme în odaie fu liniște deplină. Preotul simți cum se năruie în el o lume întreagă. Ce-i cartea și ceri vieațal Acum poftește și nu lega o căsătorie, convins că se face eu silirea miresei 1 Sufletul lui se frământa între milă și revoltă. Și sbicea mereu cu batista sudoarea de pe frunte. — Fie voia ta, Vironieo! N’am să le spun nimic. Dar eu nu-mi iau păcatul pe suflet. Ți-am spus tot ee trebuie. — Nici eu nu mi-l iau părinte. Mama ua răspunde. Dar ee să facem, dacă așa e scris? 180 Intrară cei de-afară eu toții. După tipie, preotul știu eă trebuie să asculte deosebit șl pe cei doi părinți, șl pe martori. Dar simți in suflet o destluzie amară. „Ce să-i mai aseult? Bl fae târg, nu se pregătese pentru o taină a bi- sericii. Of, părinte Septtmie, unde ești acum să vezi „oașul*¹ și să-l descurci 1“ (Bl se gândi la profesorul lui de Drept canonic, mare cazuist și isteț foarte în soluții.) Ee puse, deci, întrebările aici, în fața tuturor, mai întâi părinților, apoi martorilor. întrebarea dintâi întârzie puțin, fiindcă Dumitru întâlni privirile mirelui; se uita la el eu dușmănie, parcă simțise ee-i pregătea preotul. Dar se mai poate să-l fi privit eu ochii îneăreațl de patimă și din motivul că preotul șopoti din cale afară prea mult cu Uironteal Lângă ușe, el trăsese mereu eu urechea, dar cuvintele nu le putu auzi. — De, părinte, eu voia lui, răspunse tatăl mirelui; cine ar mat putea sili pe-un om mare? — Cu voia ei și eu sfatul nostru, părinte, răspunse la rândul lui, tatăl miresei. Copiii trebuese povățuițt. — Numai minte să le dea Dumnezeu, zise unul dintre martori. Avere este, sănătoși sunt, harnici sunt. Preotul puse pe miri să repete îneă odată învoiala în fața tuturor, să dea mâna, șt scârbit, lucru mare, scoase matrteulele, protocoalele, hârtia, și se apucă să facă scri- sorile. Brâu multe date de căutat, multe rubrici de umplut, iar desiiuzia, tulburarea sufletească, îi îngreunară munca și-l zăpăciră. Se trezea căutând data de naștere a părin- ților în matricula morților, cea de cununie, într’a bote a- ților, — umplea greșit rubrieele în protocoale, în formula- rele tipărite pentru contractul de bunăînvoire. Era nevoe să știe anul nașterii și cununiei părinților, anul nașterii, cu luna șl ziua, a mirilor. Căutarea în matricule nu-i fu niciodată așa chinuitoare. Mai mult de-o fumătaf de ceas trecu până isprăvi hârtiile gata de iscălit. După ce iscăliră cu toții, unul din martori luă de după cap plosca eu vin. Părintele trebui să ureze întâi șt să închine. Apoi închinară pe rând, și, după ce tatăl mirelui lăsă banii pe masă, eșiră cu toții. * * * Dumitru rămase privind eu dujmânie la „Dreptul ea- nonteu. Ce folos eă-l învățase un an întreg? Ce folos eă-l răsfoi de curând, pentru a-și împrospăta cunoștințele ? lată ce-t arată viața 1 Dar' viața, așa eum este, poate fi înca- drată în dogma și învățătura creștină ? Taina căsătoriei nu 181 o schimbă oamenii într’o târguială rușinoasă și eu senti- mentele și cu cele materiale, chiar aici, la țară, unde i s’a iot spus, în cei patru ani de seminar, eă stăpânesc mo- ‘ rauuri patriarhale? Ce poate el ajuta? Cum să apere Taina 3 sfântă ? Avea mustrări de conștiință. Trebuia să descopere tot ce i-a încredințat fata. Dar dacă ea făgăduia ? In sfârșit cine răspunde pentru toate acestea? Ce păgânătatel Dar un îndesat ciocănit în ușe îl trezi din visarea lui. Iși aduse âminte că diacul t-a spus că două perechi vin tn sara asta. 1 In verandă se auzea tropot de cisme mai puține decât ■ înainte. Și într’adevăr în cancelaria parohială nu intrară decât patru inși. — Bună seara 1 Da-s mulți afară, părințele. Preotul se uită la ei uimit. Ce voiau? Nu puteau fi pentru cununie. Atât femeia, cât și cei trei bărbați, erau j oameni bătrâni, eu obrazii încrețiți, eu părul sur. | — Cu ee vă pot sluji, creștini dumneavoastră? « — D’apoi nu v’a spus diacul? întrebă unul dintre ță- | răni, înuârtindu-șt căciula în mână. | Dumitru tresări: — Cum? Dumneavoastră sunteți pentru cununie? — Noi am fi, zise aeelaș român. Adică dumnealui, j — și .arătă eu degetul pe bătrânuțul care rămăsese mai la coadă, lângă ușă. Dumnealui și femeia asta. Femeii abea i se vedea nasul șt o dungă de obraz din năframa mare de lână cu care era îmbrobodită. J — De, noi am fi, părinte, păcatele noastre, ztse bă- trânuțul de lângă ușe, înaintând un pas. Femeea se uita mereu într’un colț de odae. — Dumneavoastră! oftă preotul, neputându-șt ascunde un oftat. — Sânt văduvi, părinte, interveni unul din cei doi mar- tori. Sânt văduvi și ar voi să-și strângă subt un acoperiș sărăcia și nevoile. De, trăim zile grele! — Da, am vrea să fim Pe lege, zise mirele, mai îna- intând un pas. — Cum, pe lege? întrebă Dumitru. — Să fie eu iertare, începu același martor, dumnealor au trăit laolaltă de cinci ani. Și cum sunt bătrâni, se tem să nu-i apuce moartea așa. ¹ — Tomna! făcu mirele. Să nu ne apuce moartea ne- legtuiți. Bătrânica tăcea șt privea întins în colțul acela al od&ti. Părea că descoperise cena de mare preț și nu-și mai putea lua ochii. — Văduvi amândoi, părinte, se mestecă în vorbă și celalalt martor care nu-și deschise gura până acum. — De zece, zise mirele. — Ba io de cincisprezece, spuse ușurel bătrânica. Preotul păru surprins că o aude vorbind. — Păi, bine, nu vă puteați cununa înainte cu zece ani? întrebă Dumitru, cu vocea înăsprită de-odată. Nu putea suferi în sat trai fără cununie: așa învățase, așa-i intrase în sânge. Bătrânica ridică dtntr’un umăr. — Dezi că nu, răspunse mirele. — Au fost niște încurcături eu moștenirea, părințele. Ficiorii dumnialut, — și-l arătă pe mire, — voiau să-i ia tot, cică averea ar fi fost dela mama lor. Iar dumneaei, cât ce i-a murit bărbatul, a fost dusă în judecăți de un vecin, tot pentru pământ. Șl s’o legiuit ani până s’o limpezit. — Treisprezece al șt jumătate, se auzi ușurel în odaie. Preotul se uimi din nou: ea vorbise, mireasa? Părea țea- pănă, fără gând la ce se vorbește în jurul ei. — l-o jiimultt proeatărit, părințele. Șt acum, eu ce le-a mai rămas, vor să-și înnoade sărăcia, spuse martorul mai vorbăreț. — Dar, bine, de ee nu s’au cununat baremi după ee s’a isprăvit judecata? De cinci ani trătți ca păgânii, adause el, uitându-se la cei doi. Nu v’ați temut de păcat? — Ba, temut, spuse bătrânelul. Mireasa se mulțumi să înalțe din umăr. — Ați trăit, ea bărbat eu muiere, vreme de cinei ani fără cununie. înțelegeți nelegiuirea cea... Dar vorba-i fu oprită de un gest al mirelui. Bl ridică stânga în aer și o lăsă să cadă a pagubă. — Sănătate ’n straițăl oftă el. Dumitru îl privi nedumerit. — D’apoi, despre nelegiuire, părințele 1 Numâisântem . noi harnici pentru asta 1 — Ce-o fost verde s’o uscat, ee-o fost dulce s’o păpat, nfăcină repede, bătrânica, despăturându-și buzele vechi, vineții. — Iacă, s’o adunat și ei să-și înoade sărăcia. Amândoi două nevoi, vorba cântecului, părințele, zise martorul scump la vorbă. 193 3 — Ce păcate să mai faeă?l zise eelalalt martor. Da’ Dorba e că nu mat pot rămânea așa. Sunt c’un picior în groapă. Eegea-i lege și trebuie cinstită, drăguța! Preotul tăcu un răstimp, încurcat. Ce să facă ? Ce să-i întrebe? N’ar fi ridicol să înceapă după tipic? Dar’ nu era o batjocură a căsătoriei să o ceară niște dărâmături de oameni ? Cum ua putea, luându-le cununiile de pe cap, să spună: „Iară tu, mireasă, să te înmulțești ea Rachila../? Nu! Ar fi o blasfemiei Și totuși: după canoane nu le putea opri căsătoria! - Mirele, dela o vreme, tot muta din picioare și privea îngrijorat prin odaie. într’un târziu bătrânica îl privi eu coada ochiului, — și ea părea îngrijorată. — Ne-am grăbi părințele, să nu ne fete vaca! zise el, frământat de neliniște. Preotul nu înțelese. — Poate fată în iasară, ori la noapte și n’avem pe nime acasă, adause bătrânul. -- Și-i tare grea, săraca de ea, zise mireasa, hotă- rîtă însfârșit să-și desfacă privirea din colțul acela. —- Aii dreptate oamenii, și fată greu. Știu, eă suntem vecini, întări martorul mai vorbăreț. Eui Dumitru îi veni să se apuce cu mânile de păr. lată ce i dat să audă în preajma îneheerii unui contract de căsătorie! Desigur eă cei cari scriu cărțile nu cunosc viața, nu știu nimic. Să-i mai întrebe dacă de bunăvoie se căsătoresc? După puțină gândire se hotărî să nu-i mat întrebe nimic și să le facă hârtiile. Trebuia să le caute anul nașterii, anul morții foștilor tovhrăși de viață și cercetarea mergea în silă. Nici unul din miri nu- șt aducea aminte exact de câți ani erau. Spuneau un an; Dumitru căuta matricula, — : nimie. Alt an, tot așa'l Se amestecau în vorbă și cei doi martori. Dădeau și ei eu socoteala. Tot nimic! Mirii în- cepură să se neliniștească din nou. — Dar’ dacă nu sunteți treeuți la carte? Aid sunteți botezați? întrebă popa plin de năduf, în brațe cu matrieule vechi, tot alegând și răsfoind. — Aici, părințele! Da-i mare poznă eă nu se află! Popa cel bătrân găsea ușor. Numa’ punea deștul zise mirele. In sfârșit, transpirat tot, încruntat șt năcăjit, Dumitru află ee căută și le făcu hârtiile. De iscălit nici unul din cei patru nu știau. Totuși trebuiră să mai aducă doi martori din crâșma de peste drum. Așa cerea legea... Bând puse bătrânul bănit pe masă, preotul văzu cu cinei lei mat mult. 194 — Ăștia, — ee-i eu ei? întrebă Dumitru. Mirele nu răspunse. In loeul lui uorbi martorul cel mai îndrăzneț, pleeându-se la urechea popii: — Sunt pentru strigări, părințele. Plătește strigările, să mi le mai faei în biserică. Vezi, dumneata, surtt văcuiți de ani și n’ar mai urea să-i spui în biserică. Cam uine eu rușine, Sfinția ta, să iertați. * Seara, pe la opt ceasuri, părintele Dumitru, ieși din cancelaria parohială, ștergându-se de sudoarea eare-î îm- brobona fruntea. Ieși pufnind ca de mare silă și osteneală, cu privirile împungaee, eu fața răvășită. Intrase la șase și abea aeum isprăvi. > Prin curtea parohială se auzea încă seâvțăitul zăpezii înghețate, subt pași. In curând seârțăi portița în țițtnile neunse șt cântecul zăpezii, după ce se opri pe-o clipă, se auzea acum pe drum la vale. Părintele Dumitru se opri în verandă, ascultă pașii tot mai îndepărtați, apoi, mai liniștit, intră în bucătărie. Preuteasa îl aștepta de-un ceas eu cina. — In sfârșiți oftă ea ușurată și se grăbi să-i pună mâncarea înainte. Dar bine, dragul meu, în atâta vreme puteai să logodești zece perechi. M’am uitat bine: n’au fost decât două l Unde o să ajungi când vei avea cinci ori mai multe? — Două, dai Dar’ să vezi... E ceva de neînchipuit. Ascultă-mă pe mine, Emilio, ăștia-s păgâni 1 Pe onoarea mea că sunt păgâni. Preuteasa îl văzu răzvrătit și zimbi. li trecu necazul că preotul o făcu să aștepte atâta cu cina: când se în- crunta, Dumitru părea mai bărbat. I se ridica o cută între sprâncene și ochii lui suri aveau priviri tari. Liniile do- moale ale feței se îneăreau de energie. Gura se strângea nițel. — Ei, păgâni, amarul lori Nu ești tu obicinuit eu ei. E întâia logodnă pe eare o faei. Și apoi oamenii nu-s niei odată așa cum îi înveți din carte. Știu eu dela tata. Dumitru mâneă tăcut. Neliniștea părea eă-i răscolise și măruntaele și acum, că isprăvise cu păgânii, părea că se deschid deșerturi adânci în el. Eratt tineri, căsătoriți abea de-o jumătate de an. In curând începură să povestească veseli. Dar după cină Dumitru intră din nou în cancelarie, să mai cerceteze odată hârtiile făcute eu cele două pe- rechi, contractele de bunăînvoire — aceasta era logodna Î95⁻ 3* I în partea ei scripturistică, de aete. Cea bisericească se < făcea, după datina satului, odată cu cununia, în lăcașul . Domnului. După ee le eereetă din fir în păr, — numele mirilor, a părinților, a martorilor, eu datele nașterii la toți, eu is- călituri, eu textul seris de el, — nu află niei o greșală, niei o lipsă. Această constatare îl mulțumi. Dar eum sta la masă cu capul răzimat în mână, privind hârtiile, uăsu < din nou toată scena ce se desfășură în cancelaria paro- hială, între șase și opt. Și, după ce vreme îndelungată se gândi la tot ce se petrecu, simți o desiluzie amară, eare abea într’un tâztu fu îndulcită de-un simțemânt de milă pentru neputința ome- z; nească. 1. AGÂRBICEANU. 196 3 Cântecul Primăverii. (După un poet englez anonim din see. XIII.) lubire-aduse primăvara Și fericire ’n toată țara Cu cântece și flori, De ghiocei smălțată-i calea, De ciocârlii răsună valea ₜ ' Și de priveghitori, Mierloiul însă le întrece, Trecută este iarna rece Cu vânt și cu fiori, Și toate sunt cu voie bună Pădurea ’ntreagă-acum răsună De cântecele lor. / Și fetele sunt bucuroase Și mândre că-s așa frumoase De una mi-e dor mie, De noi avea a ei iubire Eu nu știu altă fericire, M’oi duce în pustie. Traducere în formă originală de P. GRI MM. 107 Iluminare... Lăsați sclipind în urmă pragurile, La toată casa râdă steagurile... Veniți pe pajiștea ’nflorită cât mai mulți, Cântând, Jucând, Veniți pe pajiștea ’nflorită cât mai mulți, Fetițe ’n alb și copilași desculți...! , Că mai în sus "de sat, pe Dealul Mare, S’a profilat o prea frumoasă arătare, Drumeți cu vorbe și cu graiuri bune, Vorbesc de ea cutremurați, ca de-o minune: Sălbatică de tinerețe n’o prind drumurile, A doua țară-i fug parfumurile, A șaptea țară-i hohotesc ecourile, A noua țară-i fulgeră tablourile... I TEODOR MURĂȘANU 198 ! 9 Seară... O suliță pornită din apus O clip’a sângerat pleoapa serii, A săgetat o frunză... și s’a dus Furată de aripile tăcerii. Pusderie de sori fără lumini Trec nieăeri, pe-o boltă de cărbune... In sat, vecinii trec la alți vecini, De parcă ’n toată casa-i o minune! Prin geamuri zâmbitoare și patrate Ies umbre uriașe, ce se ’ntind Până la stâlpii porții... Și-i cuprind Cu desmerdări tăcute, ’ntunecatel Pe uliță, drumeții trec și vin — Ca umbre răsărite din senin —l Nu ii auzi, cum nu auzi ninsoarea Și cum nauzi nici când, cum lasă floarea Mirosul, risipit in toată zarea! E-o seară, nu ca celelalte seri — In eare șoapta-ți pare o strigare — E-o seară purtătoare de .tăceri, Desprinsă din puzderia da seri, Cum din colanul de mărgăritare Desprinsus’a un bob din cele rarei AL. NEGURA 199 Scrisori vechi comunicate de Axente Banclu. Baronul Basiliu Ladtslau Popp către lacob Mureșianu. (Urmare.) Stimate Domnule. Să mă Iertați că așa târziu vă răspund la epistola Duoastră din 29 Sept ₜ Cauza a fost prea multele-mi ocupațiuni atât oficioase cât și na- ționale — tăcând despre eele priuate. Din 29 Sept, s’au schimbat multe, — și se nor schimba și mai multe de aci nainte. Intrarea Minist. Nâdasdg în aetiuitate va da o tărie regimului în efectuarea intențiunilor basate pe Diplomă și Patent (20/X, 28/U), și daeă eu privință la patria noastră — nu se va pune acuma o basă mai solidă și mai direaptă pentru referințele noastre internațio- nale, apoi nu mai avem de a spera nimic favorabil pentru națiunea noa- stră. In corpul administr. și Judie. a patriei noastre se vor faee schim- bări mari poate, — sperăm eă nu nefavorabile pentru români. Ținerea Dietei se va amâna, bine ar fi să se amâne, că în timp de iarnă anevoe ar putea omul aduna alegători! flt dori să aibi eursul luptei ee am avut în cauza Dietei. Bucuros ți l-aș împărtăși daeă l-aș avea sau l-aș ști; dară zău nu-I am, că nu mi l-am însemnat, și nu-l știu că nu l-am băgat în seamă; atâta-ți pot scrie eă eu niei nu m’am sfiit de direptul istoriei al lor, niei nu m'am lăsat a mă amăgire prin vorbele eele dulet-amare ale lor! Cu scrisorile lui Zâhos nu știu cum mai stă treaba! Deunăzi s’a fost otărît să le cumpere. Metropolitul, Moeioni și îneă nu știu cine eu 2000 fl. să dea fiecare câte 500 fl. — ar fi păcat să cadă în mână străină, eă sunt de mare preț — dară nu material eum vrea a ști Zăâos — fără numai moral. 200 Scrisoarea Duoastră în cauza tipografiei am dat-o la adresați, ce uor fi făcut nu știu, cred că u'au scris în cauza aceasta 1 Ce se tine de referințele noastre naflonale-poltttee ete. adeuărat eă temerea Duoastră e fundată, cumcă adecă sașii șt ungurii — în Dieta uenttoare — uor sta și apăra privilegiile lor și numai atâta vor concede românilor cât niei să nu trăeaseă nici să nu moară —; eu îneă sum convins că dela frații noștri cu buna nu vom seoâte nimica ee se atinge de egalitatea politică, pentru aceea eu nici nu mt-am pus speranța niei odată în frați, — eă nu mă — sau ne — vă înșela spe- ranța pusă în alfii, știe Dseu, însă tot mai eu suat e a-fl pune speranța într’aeel despre eare nu ești eonvins eă nu vrea să-Jt ajute — barem și din interes propriu — decât într’aeeia eari la toată sfărmitura ee cade din bucățica lor se uită eu milă șl o ar finea bucuroși pentru sine, eari în îndireptăeiunea noastră egală și perfectă își văd perirea lor! (deși fără temeiul) — flșa dară Dzeu — apoi acela eare în necazul eel mare a nostru eel pufin și-au arătat voia de a ne ajuta, și nu are interes a ne asupri. Pe eând veți eăpăta scrisoarea aceasta a mea se vor fi făcut schimbări în regiunile cele mat înalte a patriei noastre! Dzeu să ajute! Cu plecăciune însemnându-mă A P. 0. Duoastră Sincer onorator Vienna 20/8 Nou. 1881. (ss) V. POPP. Preaonorate Domnule. Lupta s’a început în toată privința; eând și eum se va fini numai bunul Dzeu știe! Bu nu tn'atn schimbat în părerile mele ee fl le-am descoperit astă iarnă, nici decât; speranță de bine pe cale normală nu am; numai niște evenimente extraordinare ne poate duee la limanul dorit 1 unde așa se unesc toate cugetele, aeolo nu poate să se înșele! Românul nu mai erede vorbelor goale eu eari le place la frafli ma- ghiari și sași a ne frupta, dară zău nici nu vor lăsa din pretensiuntle lor cele direpte niei eâtu-i negrul sub unghie. Românii de vreo câteva luni încoace au dat donezi la lume eă în vinele lor mai curge un sânge de roman, eare daeă nu s’au stricat și corcit în decursul alor 4 seele tirane și întunecate, nu se va mai putea corei în seclul șt seelele li- bertăflt șt a luminării ee ne staii înainte! — Cu aceste cugete cuprins mă pusei și însemnai pe hârtie niseari idei rapsodice, eari euget eă nu ar strica să se dee publieităfli; pentru aceea te rog să albi bunătate a le pereurge șt de le vei afla și Dta demne dj a se lăfl, atunci te rog a le faee loe eât de strâmt în Gazeta, împuterindu-te tptdeodată a adaoge ori a șterge dtn ele, după eum fl se va părea mat eu seopl Numele să nu mi se pună! Meteehnele s’au început și se uor mat continua și dacă nu ne vom uita eu fată serină și tărie bărbătească în fata lor — proprie a celor ee le Jes r- apoi se vor și mai aspri, însă eu de aeeste nu do- 201 bândesc pe români, ei mai tare îi înstrăinează de eătră sine, tară eătră "■ olaltă mai tare ti consolidează! . Deputății Sibteni au ajuns alei, — ee vor faee vom videa, mai natnte de toate e de lipsă să reeunoaseă (reeognoseirea) eămpul bă- tăliei, adecă starea lucrurilor. , Ea Dl Baritiu mă rog a-t spune sincerele mele salutări, înere- dinfându-te despre cea mat sinceră a mea amiciție mă însemn * A P. O. Dtale sincer onorator Dienna 24/Xll 1861. (ss) V. POPP. Preaonorafe Domnule. Se cădea ea mai de mult să-Ji mulțumesc pentru slmtemintele cele sincere și adevărat' călduroase ee ai avut bunătate a le respiea în public eu oeasiunea publicării denumirii mele de v.-președinte' la Guvernul transilvan; însă ocupafiunile nu m’au lăsat; primește dar cu- venita mulțumită și cam întârziată, asigurându-te eă pentru aeeea nu mai puțin e sineeră și ferbinte! Trecând la cuprinsul prețuitei-ti scrisori din 6 L e. îmi iau voie a reflecta următoarele: Bine-mi sunt cunoscute nenumăratele lupte și suferințe a amărâtei najiunei noastre, precum și a membrilor ei sin- guratici; nu cred s’o dorească nici un român scăparea natiunei noa- stre de tirănta străină mai fierbinte ca mine; nu cred să năcăjească asuprirea și batjocorirea românului mai tare pe alt român decât pe mine! cine ar dori mai tare ca mine ca să ajungă odată românul a nu fi obiect de batjocură și de răsbunare la toji barbarii și tiranii; însă spune*mi Dle ce să facem? Spune-mi este cu putință ca la toate aceste să le pui capăt deodată? Pe lângă cea mai bună voie nu numai a mea, ei și a șefului nostru, spune-mi D-le eum să pofi împiedeca ea orga- nele guvernului, amploiati de comitat ete. să nu facă arătări false sau eel pufin sucite, în urma cărora apoi să se trimită asistentă militară? De la cine să eeri tnformafiune în lueru? Caută să ceri dela diregă- toria eompetintel Când al îndoeala eă nu șt-a făcut datoria eum se cade vre o diregătorie, pe cine să îneredinjesi, ea să deslușească luerul? iară pe o diregătorie, asta însă nu e mai bună ea eea dintâi și așa nu po]i ajunge să cunoști adevărul numai daeă vei vedea însuși eu ochii tăi și vet pipăit eu însuș, degetele tale; însă spune-mi asta eum s’ar putea praetiea? Până ee îr^ fiecare amploiat, românul nu are de a privi alt ee, deeât un inimic conjurat al său, până atunci nu va avea capăt suferința românului, până ce inimicul e românului și contrar și judecător, până atunci nu putem aștepta ea să seape românul de timbrarea cu fierul care l-a ars de atâfia secoli dușmanii pe fruntea românului!! 202 Oricât să fie regimul de plecat a nu suferi asuprirea și maltra- tarea românului; pânăee nu va avea organe dtrepte la inimă, organe eu inimă de om, deși nu de creștin, până atunci scenele ea cea dela Feleae, nu vor înceta. De altmintrene feleeanii nu sunt • fără de toată vina, locul însă nu e aci a desbate lucrul acesta. Oamenii noștri încă sunt ticăloși și plecati a se lua după sfaturi cari le sunt lor mai bine- venite sau folositoare, deși nu sunt convinși de legalitatea lor. Noutăți nu am multe de a vă scrie! Pentru Doboha s’au rânduit Buttgân (Das.) Pretorul, .de Administrator. Ea Cluj veți ști eă e Grosss, la Turda Ziillieh, la Szolnoh Patakg; Pogăny, Nopcsa, Eăday rămân, Bethlen la Kiihflllo încă se va duce poate, acolo va veni (poate) Puș- eariu. In loeul consilierilor gub. cart și-au dat dernislunea — (nu pen- trucă doară nu ar voi a servi sub mine, că ei au servit 3 săptămâni sub mine până a nu-și da dimisiunea, și servesc și astăzi tocma cei mai mari aristocrați — Bomemisza, Bethlen și Kemâny — având se- siuni jud. și fiind ei datori a sta la jug până le vine primirea dimisiunti, — dară pentrucă nu au odihnă dinaintea ultraiștilor sau dacă vreai a rebelilor cari nu voesc a sluji la neamțul, sunt intimidați Dior, și se tem eă nu venind ee așteaptă, rebelii — pe Qaribaldi și nu știu ee — să-i spânzure!) vom mai căpăta și vreun român. Judecătoriile în comitate, 2 Districte șt scaunele săcuești se vor organiza cât de curând. Asesorii vor avea plată de 800 și 700 ft Juzii primi vor fi președinți șt vor avea lângă plata de juzi primi un adaus person. de 500 fl. vor fi apoi la sedrii fiscali câte euBOOfl.» vieefiseali cu 500 fi., arhivari, protocoliști etc. cu 500, 400, 300 fl. etc. Despre consil. aul. în locul meu, încă nu știm nimica sigur, mă tem eă inter duos litigantes teritus gaudebit, numai să hu fie acela despre eare au început a se vorbi mai de curând, adeeă Karabeta, eare deși e român bun, acolo unde vin în coliziune interesele româ- nilor eu a ungurilor și a sașilor, totuși nu poate împlini șau îndestuli dorirea românilor de a fi reprezentați prin român, in ieder Beziehung român eare să poată trage folos șt eu — și pentru familia sa ea români Vom vldeal Poate mai înțeles rău din cele ee ți-am scris "deunăzi în privința purtării față eu celelalte naționalități șl eu guvernul.’¹ Eu nici decât nu am vroit să zic că noi să răbdăm și să nu ne apărăm șt să nu spunem adevărul aeolo unde ne apasă și ne vatămă, nu, ei eă fără eauză să nu începem a ne mai freea, a ne hârăt și mânea, eu un cuvânt a nu turbura pacea ee se vede a se fi statorit între diversele popoare a țării, cel puțin în semne din afară, — atâta tot. In urmă țnulțămindu-ți și pentru simțemintele cele sincere și călduroase ee mi-al manifestat în prețuita-ți scrisoare din 6 l. e. îmi iau voie a mă însemna 22 Al Dtale sincer onorator Cluj jq Ianuarie 1862. y pQpp, 203 Preaonorate Domnule. Nemo sibi satisl Acest proverb mi-se pare te-a îndemnat — sau mai bine zicând te-a forjat — a te adresa către mine eu epistola din 19 Ianuarie a. e. eerând deslușiri în cauza noastră eea sântă, tn cauza najională. Eu înainte de toate tji muljămese pentru încrederea ce ai arătat prin aceasta către mine, asigurându-te eă nu-Ji voiu da ocaztune a Te putea erede-fnșelat în aeeastă încredere 1 Dacă vreau a-Ți îndestuli pofta de a cunoaște sâmjirile și părerile mele în cauza najională apoi trebe să mă întore la anul 1848 îndărăt și de aeolo să ’neep firul. In 1848 la Adunarea najională în Blașiu, aflându-mă între eunos- eujt și amici, dintre cari unii erau negru-galbini, iară aljii roșu-uerde- alb, adeeă de aceia dintre cari unii zieeau să jinem eu nemjii, iară aljii eu ungurii — zicând șt eștia și ceia eă nemții ne dau toate, un- gurii ne dau toatei — eu le-am deehiaratu eă eu nu Jin ntei eu unii niei eu aljii, eă eu nu cred ntei la ungur nici la neamj, adeeă eă eu nu cred eă niei ungurul niei germanul ua da mână de ajutor la român ca să,ajungă aeolo să nu mai fie magazin de marfă din care să se folosească ori-și-eine, numai românul nu; eă românul va rămânea șt sub ungur și sub german oaie de mulși! — Durere eă cești 11 ani din urmă mi-au dat direptul Am fost seăpat de sub jugul unguresc, . însă am intrat în hamul nemfese I Mi-se pare eă unul e greu ea și altul. Sub eare pref vreau ungurii să ne dee toate — așa era vorba pe atunci — sub aeela ne-au dat și nemjii egala îndreptăjire, înțeleg \ în purtarea greutăților publice — adeeă sub prețul sângelui, sub prețul naționalității! Nu e de lipsă ea să-Ți amintese despre pașii guvernului cari i-a făeut spre germanizarea generală, niei despre suspielonările și punerea sub invtgtlare — polijtană a tot românului eare avea popu- laritate la masa poporului ete. ete. Aeest ham numai eu atâta era mai ușor de purtat, eă nu era teama eă neamțul îșt. va ajunge scopul eu germanizarea, când din eontră ungurilor mat lesne le-ar putea suc- cede a maghiariza!! De ee părere am fost eu în anul 1848, — nefinând nici eu unti niei eu aljii — nu-Țt voiu mai descoperi acuma, eă e târziu, de alt- mintrene riu mulțimi s’a schimbat părerea de atunci, așa o vei putea videa mai jos! Cum că nu am luat parte la desbaterile adunării naționale în 48. î{i vei ăduee aminte, sau mai bine nu-Ți vei aduce aminte să fi luat eu parte. Niei acuma nu m’am lăsat în discuftunl în eauza aceasta, numai între frați amici, în public nu am ieșit niei eu o, opiniune, nu, pentrueă aceea, ee Jin eu singur mijloc de scăpare a românului nu mi iertat să deseoper. Intre frați — amici însă l-am descoperit de 100 de ort! "Orice vom face noi între marginile ee ni le pun neamieii noștri, nu vom ieși aeolo unde dorim, unde trebe să ajungem dacă nu vrem să pierim! — Ce să faeem însă ea să vegetăm până ee va veni ora mântuinfei de sub tuturatul strein — care oră trebe să vină odată, va 204 veni negreșit — aceea trebe s’o știm, trebe să ne înțelegem, trebe să știm de ee să ne ferim. Pentru aeeea eu cea mai mare bucurie mă grăbese a-Ți răspunde la întrebările ee mi-ai pus în mat sus aminti- ta-Ți mult prețuita scrisoare I Părerea mea e eă noi trebe să ne ferim ea nu noi înșine să ne tăem ramul de sub pieioare, șă nu ne dăm noi. prinși, să nu conlucrăm sau să nu ne înuoim pe fată la niei un pas eare e în contra intereselor nafiunei noastre, eă daeă totuși se vor efeetua legi în contra interesului natiupei rom. sau spre dauna ei. noi să avem mâni libere — pentru aeeea eu nu am putut aproba deehta- rațiunea Dlui B. în Qazeta: „eă nouă nu ne pasă eă faee-se-va uniunea ori ba“ eu euget eă trebe să ne pese. însă ori ne pasă ori ba. eel pufin nu trebe să punem arma din mână jos, până a nu fi învinșii Multe s’ar putea sice șt pro și eonfra Uniuniunii, însă eu aflu superfluu a mat pierde cuvinte în privința aceasta, deoarece eu niei în uniune nici în neuniune nu aflu nici un viitor fericit pentru români! Spre a putea însă vegeta mai ușor euget eă e mai sigur pentru noi neuntuneal (înțeleg eu Ungaria). Cancelaria transilvană nu are niei un tnflus la restituirea auto- nomiei Ardealului, fără numai Presidele ei, pe a cărui propunere s’a făcut și denumirile membrilor eohferinjei A. lulia fără a mă fi întrebat barem pe mine. Conferinja A. L nu are de a ventila întrebarea uniunii niei de cât, fără de a da proeet pentru lege electorală, — firește eă ungurii, secuii vor putea sice eă fiind Ardealul unit eu Ungaria, nu e lipsă a faee altă lege eleef.. — însă de aci numai atâta poate urma că ungurii, secuii (ca și ungurii în Ungaria) nu vreau să știe de Di- ploma din 20/10 adecă de restrângerile sub eari au restituit Impâratul eonstitutiunile vechi, — la aceasta nu cred eă vor secunda Sașii și Românit (fiind ambedouă nafiunt credincioase Tronului) și ei vor pro- pune o lege electorală nouă ori vor fi pentru ea veehe extinzând numai direptul de alegere și la foștii iobagi. împăratul va avea apoi mână liberă a rezolvi ca orice lege. întrebarea Uniunii se va lua la desba- tere la Dietele viitoare a Ungariei și a Transilvaniei, — daeă va mai veni lucrul până acolo. At^ta stă sigur eă gubernul nu e pentru uniune, — ee se vede și din Diploma — însă dacă vor vrea și românii șt sașii sau eel pufin ei nu vor fi în contra, și ungurii, săeuii or voi-o per foree apoi ne- greșit se va faee. Cum eă Ungurii eu tofii mie eu mare lucră pentru uniune știu eă nu Te îndoești niei Dta; ee planuri au ei îneă. vei ști; din „nagy magyav hon*, din „a hi magyar foldon lahik maggarnâh hell lennie" ete. nu lasă ei niei acum niei o iotă, numai acuma sunt mai politiei, rfh o spun pe fată, fără o fae pe aseuns șt eu mafeMnafiuni. Exemplu ne sunt Introducerea limbei maghiare pe la toate orașele ger- mane în, Ungaria; vorbirea lui G. Hallet în Oradia, instrucțiunea B-lut Vag ete. Este acuma, când nu au niei o putere în mână, dară apoi ee va urma când vor fi numai ei Domnii? Egalitatea o înțeleg ei numai pentru indivizi înaintea legii, iară uu egalitate politieă-naftonală! — Ce 205 au de a faee românii? Ei au și trebe să facă ea dtn cele ee s’au dat în Diplomă să nu se lase niei o iotă a se călea, spre aeeasta ar trebui să se scoale mai de dimineafă deeât Aradienii și Temeșorenii, să meargă eu toții la Adunările Comit, constituante, să se amestece și el în căușele publice, să nu aștepte să le spună ungurii numai conclu- sele; suo tempore să sică că noi nu merem la Dietă eolo și colo, fără ici și cole uncfe se țin după dirept și lege (Zarand, Kâuăr etc.) să nu se lase a le prescrie unu sau altu gură mare dintre unguri fără, stând pe lângă lege și dirept, să facă orișice resistință. Comunele să nu sufere a li se călea autonomia — mai ales eu limba ete.l Guvernul îneât știu eu e determinat a nu mai faee niei o conce- siune în contra Diplomei sau peste Diplomă, flșa dară e puțină spe- ranță ca Ungaria să se așese și reeonstituese pe cale păciuităl Oa- menii Gubemului de acuma (înțeleg pe unguri) se uor îneerea îneă odată a-și faee o partidă în țară, daeă nu le va sueeede, se vor trage îndărătru, ce va urma apoi știe bunul Dseul Se vorbește tare de o Constituțiune generală pentru toată monarhia (și Ungaria) despre eon- ehemarea Senatului imper. înaintea Dietelor provine, eet. faeă însâ ee vor faee, dară finanțele ne pun bine, până nu se vor rtdiea aceste la stare de înflorit până atunet friea de perire nu e ștearsă! Finanțele nu sufere ea Ungurilor să li se dee Constituțiunea de mat înainte per extensum, — nfei securitatea imperiului nu e garantată eu Direptul ungurilor de a da ori nu da recruți! De aiet cauza neîn- țelegerii între gubern șt partida ultra-liberală sau eeht națională ma- ghiară! aceste două punete nu vor permite niei odată o înțelegere șt unire între Austria șt Ungaria / pentru aceea ungurii știindu-și neputința de a se elibera cu puterea, întrebuințează mijloaee viclene de stoar- cere, ca barem să fie gătiți pe atunci pe când așteaptă ei steaua eli- berării! (din afară). Iară noi îneă să nu dormim, să ne scuturăm unul pe altul din ațipire, să fim pururea trezi, să nu așteptăm să ne taie altul pâne, unde putem să ne tăiem noi înșine! De crezut să nu credem numai celor probați și numai faptelor, fiind convinși că niei ungurul, nici sasul, nici neamțul nu-șt va bate capul eum să ajute și să faeă dirept la român, fără eum să-l împiedece în desvoltarea lut, cum să-l faeă uusehadlieh, eum să-l exehidă dela participarea binefacerilor con- stituționale prin fapte, daeă nu va putea să-l seoată prin lege — (de faeto si non de lege) eă toți trei de mat sus sunt de părere că ro- mânul le e lor sau pentru ei foarte periculos daeă va ajunge la pu- tere! Bine ar fi când ar fi. zice românul! (Partea eare urmează privește câteva numere din Gazetă și din Foaie pe eare nu le-a primit și cere să t se trimită.) Intoreându-ne iară la tema principală acestei scrisori și zieând cu laureatul poet A. M.: „De n’a perit românul ete.“ numai atâta mai 206 adaug că nu avem să desperăm, dară avem să tie ținem de zisa: „Gjufă-ji tu române singur, apoi î{i va ajuta și Dzeu— ori și la alt eineval“ Simjtrilor amicali eomendându-mă sum A P. O. Dtale Sincer onorator (88) V. POPP Notă. Lipsește data. Anul e evident 1863. A. B. Preaonorate Domnule. Ieri a sosit Reseriptul împărătesc pentru eonchemarea Dietei transtlv., pe l-a luliu a. c. E scris în trei coloane în trei limbi (ung., germ, și rom.)i împăratul, Ministrul șl Referințele (Consil. Retehen- stein) sunt subscriși sub fiecare coloană, în limba respectivă: românește: Franeise lostf; F. C. de Nâdasdy; Franeise B. de Retehenstein. Propo- zifiunlle reg. sunt tot acele despre cart s’au mai scris în Gazetă. Baurath Zettel din Viena e trimis ea să facă dispozttiuni în Sibiiu pentru un local amăsurat, ete. — Așa Dieta ni la ușe, acuma numai eu puteri noite ea să nu scăpăm, nici un deputat din Ceia eari ni se cuvin după maioritate; în privința aceasta vor avea mare influinfă Preoții, pentru aeeea eu vdtu serie numai decât după ee se vor publica ordinajlunile mat înalte pentru eonchemarea Dietei, — la toji Arhipăstorii români, ea să dee un Circular eătre Protopopi și Preofi să luere din răsputeri întru aeeea ea românii cart au dirept de ales să-și întrebuinfeze direptul acesta până la eel din urmă, dară mai ales acolo unde celelalte naționalități îl apropie eu numărul; fiindcă unde sunt mai numai români nu va ft perleul. Ieri primiiu Gazeta șl Foaia în eare din urmă e și cuvântarea mea, e tipărită bine, s’au ivit numai neseai erori de tipar eari ori și cine lesne le poate îndtrepta. Dară sunt câteva eari nu ar fl rău a se îndlripta în numărul venttor. (Urmează arătarea greșelilor.) . I Pentru Note și Reflextuni Dă rog să-mi primiti sincera mulțumită) Denumirile pentru Gubemiu adeeă de Consilieri, și pentru Tabula reg. au sosit; la Tablă vom fi binișor reprezenta^, numai vicepreședinte de am eăpăta român, pe flldulianu, — nu ar strica să atingi ceva în Gazetă, eă dacă președintele este un maghiar îneă de cei mari, ar fi cu direptate ca vicepreședintele să fie român. Episcopul Szilâgyi comitat de canonicul Papp s’au întors în- dărăpt dela Blașiu dela consacrare șt au luat drumul către Gherla atât să cerceteze pe colega său Episcopul Alexi, cât și să mijlocească eomplanarea unei certe ee s’a escat între episcopul Alexi și Canonicul Gulovies, rute an de naționalitate. flfl văzut ort cetit că B. Șiaguna și-au cheltuit proiectul său de Adresă?! ’ 30? tl ziseră din vorbă în vorbă la împăratul — nu știu tntelesu-s’a eu eeialalfi Deputaji sau ba — ori s’a înțeles ori ba, după părerea mea el nu trebuie să treacă peste cele ee sunt puse în Adresă 1 mă tem eă-l vom scărmlna. Toate aceste ad fideles manus, sau mat bine aurea ort oeules; poți să faei întrebuințare de ele, numai nu în numele meu. După eari eu deosebită stimă mă însemnez A Dtale sincer onorator 9/5 1863. (88 ) L. V. POPP. Preaonorate Domnule. Daeă nu aș cunoaște ca pe' banul cel rău pe E. 8. atuncia tare trebuia să ne altereze cuvintele lui: „dueeti-vă la Popp eă eu el ati făeut înțelegerea îrt cauza alegerii Deputafilorl® însă cunoseându-l eu bine nu' mă alteraiu, nu, eă aceste pentru mine nu sunt noutate, am mai auzit eu din gura lut și altele; toate acele însă nu sunt în stare a-mi împuțina și reci zelul eu care sum gata a sprigtni cauza — ba onoarea naftunei noastre întru alegerea Deputatilorl Eu după cum știi P. O. Domnule nu cu scop doară de a da tonu, ori de a lua cărma naviei în mână, ci singur Intru îngrijirea pentru de a nu pierde din Deputatii eel putini ee ead pe noi, — m’am eonsfătait eu mat multi, eu eăji s’au putut, și mi-am dat părerea și sfatul ea să ne îngrijim de timpuriu ea cine unde să fie ales, pe cei candidati nu l-am propus eu. ci fiecare au propus din Comitatul său, lăsând voie liberă la flecare jurisdiejiune a-și alege pe cei mat populari Cj să nu se împrăștie voturile, obligând mat încolo pe fiecare a conlucra spre a putea teși eu eât mat mulți Deputafi etc. Dacă această îngrijire a mea e demnă de recrlminat. apoi aide, mă supun judecății națiunii, dară nu a lui S. — niei a altui sânguratie, eare doară au rămas din lista candidafilor ete. flm cetit „Să luăm aminte® e bun, dară la surzi trebue vorbit mai tare și mai desl Un „Să luăm aminte® ar trebui în înțelesul acela: că tot preotul are strânsa datorire a învăța șt a conduce pe poporenii săi ca până ’ntr’unu să ia tofi parte la alegeri, să privegheze cum se vor înscrie voturile, să se oblige fiecare român sub incurgerea uret na- țiunii și grea respunzătate a nu păși ca candidat acolo unde este altul eare are popularitate mat mare, sau pe lângă popularitate egală să fie cel mai tânăr obligat a se retrage, dacă este altul mai în vârstă care vrea a candida, sau a candidat; mai încolo ca românii în tot locul unde sunt în minoritate să se alăture lângă aceia cari vreau a alege un Candidat cunoscut de om cu simteminte bune, libere de orice patimă sau ură națională ete. ca din fiecare jurtsdictiune să se afle cineva eare să Vă facă (cunoscute) atât Dior voastre cât și Telegra- fului numele candidatilor ca să»i puteji publica spre orientare ete. astfel de provocări sunt de lipsă (încă una: ca românii unde sunt în 208 tnaioritate eu niei un prej să tm se lase a se amăgi șl a da voturile Oandidajilor de altă națiune ori a faee compromise șt a împărți Depu- tatii eu Ungurii) ea să fim în stare a faee un falanx tare în contra ini- micilor direptății! Știm eă sasul s’a îngrijit ea unde e pictor de sas să iasă și Deputat sas! știu, dar nu auem ee faee, aeeasta să ne fie în- demn a luera din toate puterile spre a putea seoate Deputaft acolo unde ne eompetl Sum de acord eu Duoastră eă nu veți putea lua parte la Dietă, așa e, e mai mare lipsa lângă Gazeta] Cu Pruncul numat atuncta se va putea faee ceva, eând se va organiza Justifta de nou, să nu mai fie în mânlle Spitzbiirgerilor, — acuma atârnă dela alegeri, și sașii și ungurii știu că nu-l vor alege, iară noi în puține loeuri alegem 1 Aeuma numat așa putejl ajunge Re- zultat, da^ă vqți putea dobândi pe sași ea sâ-l .aleagă și «pe? el, puț» au ales pe luon Corttî altfel mi merge. Lâ lin Post îritr’ufl' Cdmtiteit ort Dtstriet rom^pese «u ^eredi căi ar^apee voie să^e $pleeej.;; Am fost uitat mat sus să adaug, eă în tot Comitatul s’au făcut pașii cuviincioși spre a se prefige eine șt unde să fie ales, o provo- care easă Di se facă cunoscute -numele ar fi bună. Ep am scris șt voiu mai serie la de aceia eari știu eă au influință și popularitate.— Orașele române încă trebuie tresite din somn, eu voiu serie și la de aeeia. . . . De altă dată mai multe și mai bune — acuma avut grabă r- ^m' onoare a fi » / ' fll P. 0. Duoastră stlmător 27/15 Maiu. (ss) POPP. Notă. Lipsește anul. (Va urma). . ‘1* 209 * Șeoalele românești din Ardeal în prima jumătate a secolului trecut. — Câteva iusemnăpt. — , In scrierile apostolilor Ideii naționale din secolul al optsprezecelea șl începutul celui al nouăsprezecelea găsim pagini elegiace, în cari își varsă el amărăciunea sufletului pentru starea culturală a poporului român ardelean. In su- fletele lor mari ardea dorul de a-șl vedea neamul ridicat cel puțin la starea în care se găstau neamurile conlocui- toare. Acesta a fost Imboldul luptelor ee le-au purtat chiar șt cu porțile Iadului, al nenumăratelor „suplici** adresate, când curții Imperiale din Vlena, când „guberniumului** din Cluj; al rugăciunilor îndreptate către cerul îndurărilor, adeseori unicul for de hpelațle ee le mat rămânea șt al frământării lor de zt șt noapte. Un vis, de dragul căruia au trăit șl au murit. 11 durea mat ales analfabetismul poporului lor, lipsa totală, de șeoale românești, deaceea, în nenumăratele lor suplici ei nu uită a stărui „cu cea mai mare insistență** pentru sfărmarea lanțurilor „iobăgie! spirituale“ în cari se sbătea acest popor. In contactul cu poporul ei nu uită a-i da îndemnuri spre învățătură, iar preoților dela sate, aproape singurii cari alcătuiau clasa cărturărească, îndemnul de-a frânge poporului șl „sfânta pâne** a culturii, de-a munci pentru eliberarea lui din cătușlle „necunoșttnței**. Episeopul- martlr Ion Inocențiu Micu Clain a izbutit să dobândească dela Marla Terezia pentru iobagii români dreptul de a-șt trimite bătețti la școală. Marele episcop ar avea dreptul la eterna recunoștință a neamului chiar șl în cazul când acesta ar fl fost singurul rezultat al luptelor* iui. Fără această „prea-mtlostivă îngăduință** a împărătesei dela Vlena nu 210 '■ s‘ar fi putut asigura contingentul cuvenit de eleut pe âeanta j " șeoalelor din Blaj, deschise la anul 1754. h Deschiderea șeoalelor din Blaj, cu toate eă s’a făcut •<_ eu „prea înaltă voie", a fost un act deadreptul revoluționar, p A fost pornirea „ uraganului", care nimeni nu știa unde se L ua opri. Pentru puternicii silelor de-atunci a fost un prilej de desmetecire. Ei au înțeles, că deschiderea acestor școale înseamnă „clătinarea pământului" sub picioarele lor, * deaeeea, tulburările religioase dtn a doua jumătate a se- colului le pricinuiau nespusă bucurie. Ee socotiau ca pe un preludiu al închiderii șeoalelor, și așadar, ca pe-o no- rocoasă preîntâmpinare a primejdiei pentru „națio nobilium" de-a ceda, odată și odată, iobagilor ualahi conducerea Ar- dealului. Ne-o arată aceasta cât mat lămurit scrisoarea prin care un nobil maghiar din ținutul Hunedoarei comentează ebentmentele acelor vremuri. In acelaș timp „clerul românesc de credința răsări- teană neunită" simțea cu jale multă lipsa unui institut sau șeminariu, hotărît pentru proeopsirea preoțime! în cele eare sunt ale legij". Luminarea poporului în vederea ulte- rioarei desvoltări a evenimentelor a fost gândul de care erau preocupați conducătorii românilor toți, fără niei o es- eepție, în tot decursul secolului al optsprezecelea. Unii cred, că au existat școale primitive la nume- ,< roasele mănăstiri dtn Ardeal, distruse mai târstu de ge- neralul Buhoro. Dor fi existat desigur. Mănăstirile erau în , acelaș timp șboale pentru pregătirea cântăreților biseri- cești, deși, ne-sistematice, — școale eu daseăli-eălugări improvizați, eu un număr mat mare ori mai mie de etevî, ₓ ' după împrejurări. Dintre cântăreții mai de seamă șt mai isteți se recrutau preoțit, așa apoi, putem afirma eă „mâ- năs tir! oarele" cu umiliți! lor călugărași erau în acelaș timp singurele lăcașuri cari adăpostiau biata „cultură româ- nească". * * * > In ce privește începutul secolului al nouăsprezecelea, am putea totuși să considerăm drept „școale" instrucția religioasă ce o făceau preoții fiecărui sat în Dumineci și sărbători, In fiecare Duminecă la Decerniete ei erau obli- gați să îqpețe pe feciori „rugăciunile" și principiile dog- matice fundamentale, iar la Deeerniile sărbătorilor să îm- părtășească aceleași învățături fetelor. In slujba aceasta dăscălească erau supliniți uneori prin cantori. E bine să se știe, că acest obligament nu era o literă moartă. Se executa cu cea mai mare conștiențiozitate, pentrueă era, / ________________________________ 4* absolut exclusă admiterea la căsătorie a feciorilor șl fen- telor eari nu știau rugăciunile și învățăturile de* căpetenie ale eredinfet. Gy; prilejul logodnei mirii; făceau; un adevărat « examcd. la asistau} șl bătrânii, satului. Găderea la * î^șcmțiUi fără-absolut nicir® eseepțtcj amânarea î ciț^pt^ Bpa așadar în interesul fiecărui; feciorși ăl fie* căpel fete a$. cerceteze această școalăj ale cărei; cursuri ; șjș. făceop, în, preajma sfântului altar. In copilăria mea; eu am .întâlnit* oameni bătrâni, cort mi-au povestit despre ,c ui*s uni fej școlare “ din Dumineci șl serbători și cari își ex- primau rqgretuJ adânc pentru; desființarea lor. In jumătatea- primă a secolului al nouăsprezecelea s’a pornit- și o puternică acțiune pentru deschiderea de școale poporale sistematice în toate satele. Atât episcopii Bpbb șiLentenyi, câtși colegul'lor- Uastle Moga au dat aspre porunci ca în toate satele să se deschidă* școale, în carL copilașii să învețe cititul și scrisul (buchile), otdfiașile și sfintele taine. Sar părea, eă „asprele porunci“ n’au foat executate. Intru-adevăr, Cțpariu se plânge în primăvara, anului 1848 eă românii nu au aproape ntel-o școală sătească pentru băteți, iar de vreo educație școlară a fetelor românce nici nu se putea vorbi pe-atunci. In același timp sașii nu aveau aproape, niei un analfabet, iar-între țăranii unguri¹ se-aflau j mulți știutori de carte. Ungurii și săcutt aveau școale- în- j toate satele,, deși inferioare celor săsești; ; Ctparlu a tratat chestia, așa credem, dtn punctul , de vedere ak rezultatelor obținute prin șeoalele românești, față de cele ale șeoalelor străine. In timpurile acelea .însă nu. J putea fi vorbă de o rezistență împotriva ordinelor date de i cei mai mari. Școale se vor fi deschis în toate satele cât ? de. cât mai de seamă. Ee-au deschis cantorii în satele lor, ț adunând, atâția băieți, câți puteau șt învățându-i atât: eu. g vorba bună eât șl eu metoda, pedagogică a nutelei, rugă- ; ciunt, cântări, cititul șt scrisul. Erau școale cercetate numai ț d^bălsți». ma₄șL)de fețe, — șl nu..înamod-obligatOT? Impre- juRapea. eă modeștii cantortdela>sateaudevenit dăscălia < epntrlbuit ea ei să se numească » diaei“. Bunicul meu, fie. iertat, era „fecior-de--popă Ga elev- ■ deiprima clasă gramatică la liceul ditt Blaj» a rătnas orfan- ■ de,:tatăl său». care a murit în holera din 1846.' Așa apol; nrm î putut să-și mai continue studiile și s’a întors la casa pă-* j rtotească.1 Atâta-știință șt-a-agonisit totuși» ca peste eâțtVa- - ant. să tfie mles ;„diac“ într’al șaptelea *sat, îm comuna Șa-* > roșul runguresc din județul Tâmava mică. Ga „diac*; el- 212; cânta în biserică și „învăța pe copii buehtle“. Pentru Bltițba dăscălească primea câte cinci „ copuri “ de bucate de fie- care copil. Dacă și în această comună mică, neînsemnată, exista o așa-numltă școală, cu atât mai uârtos uor fl exi- stat în satele românești mal mari. Bătrânii din copilăria mea mi-au arătat chiar șt casă carte înainte de'1848 servea drept școală în comuna Cergăul mare, o easă mieăi aco- perită cu pate, în cate să fi încăput 20-30 copii îndesați ca sardelele în cutie. îmi povesteau șt de „diacul" cățele smulgea urechile de câte ori nu-și știau lecția. Odată pe an, bunicul meu auea și inspecție. Protopopul dela Dtclo- Sân-Mărtin când făcea Digitații canonice asistă șt la lec- țiile lui, rămânând totdeauna îndestulit eu progresul reâ- liaat. Odată numai, Pa înfruntat amar: când la grinda casei ce servea de școală a văzut atârnată o bucată din — Slă- nina diacului. A fost o înfruntare meritată, pentrUeă, șco- lărit nu puteau fi — și cu cehii la slănină șt eu mintea la carte. Felul eum bunicul meu a ajuns „diac" pare a ne da geneza acestei numiri, generalizate în întreg Ardealul, H slujbei de cantor. Aproape toți școlarii cari, fie din pri- cina că au căaut la examen^ fie din alte pricini, își între- rupeau studiile și se reîntorceau la căminul părintesc, ajungeau cant or-învățăt ori. Elevii liceelor se numeau pre-* tutindent „dtacl" din cauza eă învățau limba latină, bare ungurește se numea „diăknyelv", numire, eare lt-se recu- noștea și în calitatea tor de simpli eantor-învățătorf. Bu- nicul meu și la vârsta de 75 ani îmi recita fragmente în- tregi din Salustlu, în latinește. Concluzia: în Ardeal au existat șeoafe românești și înainte de 1848, șeoale primi- tive, bine înțeles, în eari băieții învățau rugăciunile, iar un număr dlsparent al tor șt „buchile", adică, cititul și scrtsuL Șeoale cât de cât sistematice existau la Brașov, Cernftt, Săeele șt în unele comune grănițerești. Ea aceste șeoale examenul se făcea în cadre solemne/cu public imens, cu laude și aplauze, după obiceiul timpului. to afară do liceele din Blaj și Beiuș românii mai aveau un institut teoldgie ta Arad, apoi, școală preparan- diaiă eu un curs de șase luni la Sibiiu. Despre cea clin urmă, Gazeta de Transilvania în numărul sau din 4 Fe- bruarie 1848 serie, eă „pe lângă necontenitele osteneli ale dlui director național și protopop Moise Fulea și a. dlui teolog șf protopop foan Moga, de un mai lung resttmp de, ani aduce fblbsurțle' așteptate”. însuși faptul existenței umil institut preparandthr.e O dovadă și a existenței școalelor sătești în Ardeal. , Eipsa unui’ institut teologic'se simțea șl la Ștoțtu Episcopul Uastle Moga a cerut în acest scop contribuție credincioșilor, cerere, care n’a rămas fără cuvenitul ră- sunet. „Căldura cu care s’au arătat și până acum mal mulți - pentru punerea în lucrare a planului arhieresc, — citim în ■ acelaș număr al „Q. de T“. — este îmbucurător destul. Pildă mal proaspetă avem în trei economi de oi din Satul- ’ Lung: Niciilae Pană, Radu Manole șt Zaeharia Pâpuu, — eari insuflati de a Dedea seminarul din Sibiiu cât mai cu- rând deschis tinerimei de credința răsăriteană, spre acel sfârșit dădură în mâna preasfințitului părinte episcop două sute galbeni împărătești, frumos dar și frumoasă râvnă aceasta. Cerul să bineeuvinteze ostenelile acestor oameni, precum au binecuvântat odinioară făina și untul de lemn al văduvei**. * In 1? Martie 1840 „Gazeta de Transilvania“ publică o ; „înștiințare șeolastieă**, adieă un concurs pentru ocuparea postului de învățător în satul Cernat, districtul Brașovului, sat cu școală românească încă dela 1800. Dela reflecta nțt se cerea— „pe lângă celelalte neapărat trebuincioase atri- buțiuni, cunoștința temeinică a limbei românești, nemțești și ungurești, între care are a se procopsi tinerimea româ- , neaseă, de legea răsăriteană neunită**. Plata învățătorului ' s’a fixat în suma de 300 florinți de argint, o plată ee nu ; aveau, poate, niei profesorii liceului din Blaj. Bune lefuri • vor fi avut și învățătorii școalei românești din Brașov, față ;; de remunerațiile „diaeilor** din celelalte sate ale Ardealului. In condtcele unor parohii se găsesc însemnări despre „igzamenele** de fine de an a școalelor din acele timpuri. Am văzut și eu câteva însemnări de acest fel, una la căl- câiul protocolului botezaților de cutare preot eu aptitudini de Cronicar al întâmplărilor vremii. Despre examenele ‘ școalelor mat însemnate se publicau elogioase cronici în „Gazeta“ și în „Organul Luminării“, atât despre cele se- ‘ mestriale, cât și despre cele de sfârșit de an. La școala românească din Brașov-cetate, înființată și susținută de negustorii-membrt ai companiei grecești ro- manizate, în anul 1840 examenul semestral s’a ținut în zi- 7 lele de ? și 8 Februarie. înregistrând acest examen, Ga- ; seta reproduce eu îndreptățită mândrie declarațiile unor ; Străini cari mânați de curiozitate au ținut să participe și ei. Aceștia spun, că „tinerimea românească nu numai este j isteață, dar șl frumoasă. Pe lângă toată vioiciunea ei fi- < reaseă, ea prin acurata păzire a legilor școlastice se poate j dumeri foarte bine, fără ca să pătimească cât de puțină 1 restringere acele puteri ale duhului, cărora încă din această J .fragedă vrâstă se cuvine a le lăsa sbor și desvoltare slobodă**. 214 Numeroși tineri dupăce terminau școala românească din Brașov se înscriau la gimnaziul romano-catolie. „Râvna și purtarea lor“ și în gimnaziu era „eu totul dorită șl aștep- tată un fapt, pe care „Gazeta” îl înregistrează cu „dulce mângâiere”. jn prezența unul numeros public, la acest gim- naziu examenul a avut loc în zilele de 25 și 26 Februarie, cu un strălucit rezultat. Interesant e să se știe, că deșt gimnaziul era romano-catolie și unguresc, — „ideile cele măi folositoare șt mat scumpe școlarului român i-se fm- partășeau românește, ungurului ungurește, neamțului nem- țește”, — împrejurare care a contribuit la neașteptata ere- J ștere a numărului școlarilor români. De altfel, elevi români avea șt gimnaziul romano-ca- tolte dtn Stbiiu, dar, în proporții mat reduse. Corespon- dentul „Gazetei” constată eu durere, eă în clasa întâia din 40 elevi numai 9 sunt români. Cu neînchipuită mândrie con- stată însă și faptul că „dela poezie numărând în jos 21 ti- neri români avură eminențti din științele lor date, iar din aceștia câțiva căpătară „praemia dillgenttae”. Lui lacob Bologa t-s’a dat premiu îndoit, după declarația plebanului director „ut sciat mundus te fulsse hujus gymnasit florem et exemplar 'virtutts”. La serbarea de fine de an din 14 Iulie 1840 a gimnaziului din Sibilu a luat parte și episcopul Da- sile Moga. împrejurarea aceasta a contribuit ca cea dintâi „orație” să se facă în limba românească. Cu prilejul examenelor semestrale dela Institutul teo- logie din Arad tinerii școlari au sărbătorit pe „domnul primar-profesor Patrichie Popescul, terodlaeon din Sfânta Mănăstire Hodoș”. Serbarea aceasta a fost dovadă a fe- lului eum „sunt a se prețui ostenelele” — acestui prea- vrednic institutor. In ziua de 26 Februarie 1840 el a pus fundamentul unei biblioteci, de care tinerimea până atunci era lipsită. Pentru augmentarea acestei biblioteci ă lansat un călduros apeVeătre întreg publicul românesc, apel pu- blicat în numărul 19 al „Foii pentru minte”. Școlari români avea și liceul piariștilor din Cluj, precum și alte licee ungurești ardelene. Numărul lor era mie în proporție eu cel al locuitorilor români, dar totuși, destul de mare, ca împreună cu cel teșiți din școalele Bla- jului să«dea nației pentru anul 1848 o pleiadă de oameni luminați, cari să țină piept evenimentelor și să deschidă cărările viitorului. Așa modeste eum erau, școalele șt — „quasi-școa- lele” românești ale Ardealului au fost premergătoarele școa- lelor de mai târziu. Au fost baza, destul de solidă, pe care 215 oamenii teșiți din ele puteau să clădească mărețul edificiu ; ăl¹ eulturtt naționale. Șetoalele mat fnSemhate șcdalele i secundare audateonttrtgentul de „preoți* șt'„âtact*; ehtț i la rânduV lor au'împrăștiat sămânța idealismului Șt a spe- ranței învfttorpetoate plaiurile ardelene. Și din puținele exemple cele-am adus, se poate Constata eă Ardealul ro- mânese în jumătatea primă a ■secolului'trecut muncea din greu, luptând cu obstacole de' tot felul.' Evenimentele ee i s’au perândat au dovedit că munca aceasta if a fost zadarnică. SEPTIMIU POPA. Cum era odată... A fi, sau a nu fi. — In ajunul Adormirel Maicii Domnului, observam cum intelectualii unguri, câtă brumă erau în Blaj, se grăbiau. grupuri, grupuri, spre cașina lor. Vor fi având vreo serată, mă gândiam, cine știe... Qar cum dormeam eu geatniir (^esehiș, ăm deslușit sgqmotul până târziu în noapte. Da‘fi bătut ceasul — îmi șoptea un înger bun, la ure- chea dreaptă, dar (ugerul cel răii îmț șopțeq la urgeheq stângă: culeă-țe, prietene, și dormj, e cel nțaț cuminte lucrul DOVba lut Helne. Și eum, de obiceiu, îngerul dela urechea stângă ră- mânea biruitor, ani închis ochii, în evocarea odihnei mân- tuitoare. Toată lumea era concentrată șl așuârlltă îrț gura de foe a tunurilor, într’un măcel cum nu s’a mat pomenit, șt nu știa pentru cine luptă șt pentru ce? Ce aveam noi să ne uărsăm sângele, pentru ca să ne plecăm' și mat mult sub furcile caudine, când Mautnil îșt va fi făcut datoria, sub un steag, care nu era al lut? Se răriseră rândurile... satele era'u pustii... numai oamenii tagmet elerieale șl Invallsli mat rămăseseră... Ea cea dintâi scăpărare a fulgerului incendiar, ne gândeam eu toții: de-acum s’a isprăviti A venit potopul, bi- ruim sau murim 1 Nădejdea, care plutea în înălțimi, ca o stea abia în- trezărită, se cobora tot mal jos. 0 vedeam acum, luând trup, oferlndu-se tuturor necredincioșilor spre vedere. Dar ne-am pomenit din vis, mat târziu; după doi ani de încăierare cumplită, eă Munții îșl păstrau același înfă- țișare dg Sfinx... Ce rost mai aveau privilegiile noastre clericale ? Cum mai îndrăsneam să stăm la adăpostul vetrelor, când toți, ai noștri se prăpădeau eu zile, sub copitele calului uriaș din tabloul lut Stuch? ’ * îngerul cel bun îmi șoptea la urechea dreaptă: Dormi ’ liniștiti Carpații implacabili se Dor face una cu pământul. .< încă în noaptea astal Dormi liniștit 1 Cu ochit închiși, revedeam Visul lut Detaille... Soldați dormind, cu puștile Jn piramidă, visând învoi' " burarea încăierării și a morții. Și visul lor se proiecta pe bolta cerului, în contururi aertane... Probabil, dorobanții noștri vor fi durmind și ei, pe la : trecători, cu puștile în piramidă, gata să se avânte peste ' piscuri, în mijlocul sorilor. ’ Se vor încinge și ei în hora cea mare a biruinței și ;ș a morții. Atunci lumea se va clătina din vechile ei temelii * și un nou soare al libertății se va ridica peste o lume nouă. ' Toate discuțiile dela București, eu câțiva prieteni, la ; „Cei șapte Șvabi"; la biroul modest al „Etgei culturale", - sau la Pavilionul austriac al Expoziției, prindeau aripi, și ; încercau să sboare. Ne amăgiam șt noi cu vraja unui vis, ' în eare nti credeam decât pe jumătate. Poate nici atâtl J Era o rezervă sufletească, un punct de sprijin, în lupta grea șt neîndurată a vieții. Era basmul popular fermecat, în eare Făt-frumos isprăvește, totdeauna, biruitor. Era ve- derea clară a oamenilor superiori, pe cart Dumnezeu i-a trimis în lume, să ridice pe toți cei orbi și necredincioși, 5 deschisându-le ochii și rldicându-i de subsuori, ca să vadă șt ei, odată măcar în viață, culmile. Ațipisem? ' Visurile mă învăluiau, legănându-mă, ca pe un copil. Deslușiam vălurile lor diafane, zimbetul Cosânzenei, care îmi mângâia fruntea înfierbântată. Atunci m’am pomenit, deodată, în vociferări și țipete, ce răsbăteau prin geamul deschis. Reveniam la realitate. închid ochit, să reiau firul visului drag, cum încercam întotdeauna, când regretam distrămarea unui vis. Poate reușiam. Dar la urechea stângă, îngerul cel rău, începu să chi- cote, țipându-mi în bătaie de joc: — Nu te emoționa, scumpul meu discipol ! Ea urma urmei tot de glasul meu vel ascultai Ai văzut, în vis, cum Carpații își îmbie treeătorile, să vină dorobanții salvatori? Să spunem că este un vis adevărat. Tu crezi că îl vei vedea aievea? Iți închipui că neînvinsele trupe dușmane nu vor strivi, sub pumnul lor de fier, această încercare de evadare a unui neam ce se împotrivește destinului impla- v ă I 'A ■l i 218 eabil? Crezi tu, eă un Kaiser, eare are azi în mâna lui soarta omenirei. se ua împiedeca de rezistenta unor ui- zionari ? Praf și cenușe se ua alege de uoi și de neamul uostru. Toată credința uoastră se ua spulbera în uânt, și ua fi prea târziu, când ueți Dedea realitatea] Vino eu minei Să uezi cum temnițele gem de acest soiu de oameni, cari se hrănesc cu himere, până se izbesc odată eu capul de părete. Atunci își deschid ochit, dar e prea târziul Acolo uei ajunge șt tu, și toți touarășil uoștri de gânduri, cari în loc să-și bage mințile ’n cap, uisează cai uerzi pe păreți 1 * * * De data asta, îngerul cel rău, uorbea la urechea sur- dului. Biruințele lut de mai nainte, șe năruiră într’o clipă, și mă pomenii țipând ca dintr’un adânc de peșteră: Pleacă 1 Era în zori. 0 ceață ușoară, ca o pânză de paiarfgin stăruia la geam. închisei ochii, încercând să mă mat afund nițel în na- turile urăjtte ale nișelor. Dar uisele de dimineața nu au adâncime, ei numai strălucire amăgitoare/ Ele Din și trec repede, atingându-ți abia fruntea cu uălul lor diafan. Se joacă cu tine,¹ ca cu un copil, și când să întinzi mâna după ele, au și dispărut... Totuș, când soarele răsărea, un uis luminos mă luă în stăpânire. ... Legiuni fără număr se înșiruiau, eu coifuri și pla- toșe scânteietoare, în lumina soarelui. Comandantul își rotea, eu mândrie priuirea peste tru- pele neodihnite, cari au purtat din biruință în biruință uul- turii de bronz. Mai aueau un mic salt de făcut, și a lor era stăpânirea lumii. Dar conducătorul ezita încă. Apoi își ridică priuirea, din nou, asupra legiunilor, trase spada ară- tând în direcția știută, fără să spună o uorbă. Legionarii se năpustiră asupra lui, ridieându-l pe scuturi, în chiote prelungi, apoi porniră spre râu. Cunoșteam și în uis, râul și pe comandantul, eare mergea în fruntea legiunilor biruitoare, eu priuirea fulge- rătoare, eu buzele strânse, murmurând printre dinți, ea o diutnitate a destinului: — 44/ea jaeta estl AL. C1URA 210 Monografia emmi Wcols (jni Trei Scame) * 1. Așesțmtatele bisericești din VăJeele. In pădurea de brazi dela marginea apuseană a șoselei ee în- eunjură Vâlcelele, am găsit resturi de zidărie din pritpa biserică a acestei comune. Bătrânii satului vorbesc de ep. CercețâncJ lucrările ce se referă la lăcașurile de rugăciune din Ardeal, am găsit, din fe- < rieire, date foarte importante. La pagina 95 din prețioasa lucrare a protopopului și asesorului * consistorial Mateiu Votleanu: „Icoane din niafa bisericeia. Anul 1804. (Sibiiu 1925» tip. arhidiecezană), găsim sub titlul „Biserica din Vâlcele* / (Elfipatah) următoarele: ' / Hagiul grec Anastasie Vu/cu, neguțător din Brașou, a ridicat la Uăleșle, unde probabil venea să se caute de beteșugurile eare-1 su- părau, loc de înețiinăetunp pentru el și neamul său, precum și pentru aî|i eulauioșt creștini dip fața. românească eare veneau la aceste ape, Și uețipau nrnlfi boieri din Priueipoie. Ueneau Români creștini qriodoxi să șe închine, la. bisericuța din Dăleele și din satele mărginașe, vechi, Appatae și Hăghig. Hagiul cerut-a slobozenie dela Gubemiul de atunci și pentru U fi cercetată de evlavioși și pentru a se aproba, ea alternativ preoții din suszisele comune să facă slujba sfântă-ln bisericuța lui Vifcu din Uăleele. In ședlnja consistorială din 1? Aprilie 1804 se dă opinie favo- rabilă. Biserica deci, din Uăleele, datează dela 1804 și a fost ridicată de Vu/eu din Brașov, probabil și cu concursul altor vizitatori, mai ales drept credincioși din Principate. Zidirea blserișei di» Valeți# Actul privitor la zidirea biserieet din Uăleele poartă Nr. S?? și este transcris la paginile 95 și 98 al* lucrării citate mai sus. „Prin milostivul Decret guberniallcesc din 19- Martie a. e. Nt»; 2203* preș. 13 Aprilie a. c. cererea (preces) Anastasie Hagi Vuleu, grecului dela Brașov și fundatorului bisericii din Elfipatah, despre aceea fă- cută, ca locuitorii acelui loc să se îngăduie, a. umbla. îptrânaa și să se dea slobozenie ca parohul dela Arapatac și Heghig, odată adecă unul și de altă dată altul cele sfinte tntrensa să se slujască, cu acea rân- dutală să se împărtășească ConsistorUimului, ca până la sfârșitul lui Aprtle informație și opinie aceluia fnălfat să se trimită despre aceea. âmertf să’ Sfi' i'efbliitaseă t H! âuBfehiitittt' țJe¹ l^hgă' înibareet’eă Împăr- tășite! tnstbttfit; P'recuni d’evhdtftiâ ee diifiă' d țJă;f£' tii pomenitul loe Bldpcrtertt SS găsesc fattiiltt statortiled rtiiillfe și /ieăte uafră ăste f&ftfe'aîirih adltna^eittăfe db dattfeîii ifolhaui adhiîHffefea jJefifra’ tittărirea sănă- tății la folositoare apă aeră ee se află aeolb ifial eii sahiă'dlh Brațiou. preetint ^t'diit iieetîla țarb'rbmăridă'Beă'ii^ttifi: Iară¹ d&ăjfrd' parte pomenita biserică, preeum fără niei o gt’dutătd'șt cheltuială a' Idbillfd- rilor' dfe aeolb s'UIPfltet$ alții și a' Se’ fttiea' priit' ajirtorut! pdtitSliliiilirt fondator și a atfdrrffcgâ6tfid£ bine? dfe’ cari¹ pdrithi zlkă apă' aeră ntee odată nu ua fi lf$Mtt@ atepdate. ednsifeidriuttful' ari' sddotf dih ad'este pricini cererea^ poMfifflttltaifphdator eu atăta mai tare ar fturednte de reflexie. încât casKtiPdfesțSiă eare este udrifa dttțjădiiifi ăeblo se îm- preună eu Hotartft?HfețJtâ&lMA eu AVăpafăCiifiit, pe earC adfe’eă sânt’ așa și de amtoRâtSM^ at&Stâ paroebtt sd firi; șt pentrheă’ sunt îiitr'd asemenea depăriătif d&âPaWiândouăae'dTeâb'fsWtdl, de ntf pot umblă la dâimele . eea sufletească, nied' aeeiâ locuitori. niee mulfftweia?.eăâ8^â#PotWP^^^^lc^h Bsoflek pellano neoaequtal- : f (tfafti.Ai’pă' f^ad.44. 1 --- î« '4 *»»» taej’ > ftg-at. «eeus a june- .4... .... .. ttone prtuandus. * VassiHe Po- PdpâîS liabet inpărfe Hiduâg et ponifș. UieP pagi hujas jurtsdte- i w*> , ElSpotab R.P.14 a Serbăn tlonl ad șederii aax } tHWfihșt' t ClbtntenBem spee- vawefep, m. e. 4i, 158- 1 tantem. s -■ ■ 4 1 t Din eele de mai sus rezultă eă prima biserică creștină ortodoxă din Vâlcele, județul Trei-Seaune, a fost ridicată în 1802 sau 1804 de • neguțătorul grec Hagiul Anastasie Vuleu din Brașou eu banii săi și a celor ee ueneau la Ellâpatah să-și caute sănătatea. între aceștia erau și Români din Principate. Slujba o făcea eând preotul din biserici ee dupăjcereetările și docu- mentele găsite, existau încă dela 1790. S’a cerut îngăduire gubernială ea locuitorii să uie la această bi- sericuță. O grămadă de cărămizi ee marchează incomplet temelia bise- ricuței lui Duleu, am găsit-o în pă- durea de brazi din apropierea sta- bilimentului băilor. Arpătae, eând cel din Hăghig, Biserica creștină ortodoxă din Vâlcele. Nu știm prin ee împrejurări aeel lăcaș sfânt a fost desfiinfat și adus în această stare. Niei amintirea bătrânilor, niei o carte, niei un document nu ne-a putut lumina în această priuinjă. Bănuim însă eă multe din icoanele [și candelele biserieujii lui Vuleu au fost aduse îu actuala biserică creștină ortodoxă din Dăleele. * * » Și acum să trecem să ne ocupăm pe larg de actuala biserică greeo-ortodoxă din Dăleele. Lăcașul acesta sfânt se găsește așezat la NNE., la marginea șoselei nafionale Feldioara—Brașou—Dăleele, lângă 222 * podul de lemn dela poarta de Vest â arfei băilor Văleele, lângă apă Văleele. Biserica are formă patruunghiulară, lungăreajă, oblongă a naiei. In partea dinspre NNR. se termină eu un semteere. Forma este aeea descrisă de Cont, apost Lib.. 11. C. 57. forma corăbii lut Noe. a templului lui Solomon și a vechilor basiliei. Stilul e bel al vechilor biserici creștine. Docul bisericei e Îngrădit spre șosea eu un sid de piatră între' rupt de 2 porfi de fier: una mai mieă șt alta mai mare. Biseriea e si- dită din cărămidă. E susținută de 5 bolfi șt e acoperită eu flglă. Pe acoperiș se poate eett 1810. Turnul eare e deasupra intrării principale, partea SSV.. e acoperit eu tinichea. Pe acoperișul turnului se poate ceti 1848. Tumul poartă deasupra o frumoasă eruee de forma aceasta: b--*—i I--— -----1 Perejii bisericii, niei la interior, nici la exterior nu sunt sugrăDifi. Strădania slujitorului Dbmnului dela această biserică și a drept' credincioșilor este ca cu obolul dat de autorităfi și din cei iubitori ai Bisericei să se sugrăuească acest lăcaș ce Cu drept cuuânt trebuie considerat de o Importantă mare istorică. O inscripție bine păstrată, pe marmură neagră, așesată deasupra intrării principale dinspre șosea grăește pe limba sârbească și romă' neaseă (eu litere ciriliee. Sârbește ’/i din stânga, românește din dreapta) următoarele: „Intru mărirea lui Dumnezeu de viață dătătorul și prea fericitului Tată ceresc, Fiului și Sf. Duh. S’au zidit Biserica aceasta intru pomenirea sfântului măritului Mu- cenic Teodor Stratilai, prin creștineasca, bună osârdie, a drepteredin- eiosului Prinț al Serbiei Miloș Teodoroviei Obrenoviei, la anul dela fa- cerea lumii 7351. Lui Dumnezeu mărire 1843*. îneă o inscripție pe piatră găsim în peretele nordic al altarului (deasupra proscomidiet). E un pomelnic probabil familia unui donator vrednic de neștearsă amintire: Vasilichta, Luminată, Mihalachi, Uasile și Neamul lor, Morti, Gheorghe» N-lae, Inehinajt, Teodor Petre, Zoe Ion șt Neamul lor. Numele Dasilichta îl găsim brodat și pe odăjdiile preoțești. Hramul bisericei este după cum se poate vedea după inscripția de piatră dela intrare șl de pe antimtsul bine păstrat, Sf. Teodor Stra- tilat. Antimtsul e dat de A.Șaguna și din documentele și notele găsite 223 teaulti* eă âf. 'feocior âtratiiat și numai el este hramul biserieei din VălCele. ;?ₙ., . V, Nu știm eând s’a făcut târnosirea blserieei, de eâtre cine și ee fefe importănteftisarjeeștișț laiee au.luat parte. Dhprpfopop PQppuței,, | senator al juct Trei-Seaune, ne-a spus eă are cunoștință eâ târnosirpa blserieei s’a făcut în 1870 de Miron Romanul, lori Moga și D. Colto- feăhu. N'atri'găsit nici un document în acest sens. Nici planul .dup^ « câte s’a lucrat biserica și niei de cine a fost făeut, . niei ee ajutoare ș a dat ppinjhl Mitdș Teodor Obpenobici din Sârbia, despre care pgjjie- neșfe inscripția principală a blserieei și al cărui portret se găsește în biserică frumos șl bine păsirat Biserica este bine luminată de opt .fe- restre mări, una dela altar și una miea din peretele nordic'al altarului (înspre curte). Ea are două tntrărj: Una laterală, dinspre șosea, pe unde uine de obicei poporul vizitator al băilor șt bărbații localnici și una principală pe unde uin nhitnai femeile (intrarea dinspre 8SV). Pro- naosul exterior are patru stâlpi prismatici de cărămidă. Pardoseală lui e tot de cărămidă. Din acest pronaos pritttr’b singură ușă de lemn eu două aripi, fără niei o sculptură sau importanță artistică, se intră în pronaosul interior. In pronaosul interior vin număi femeile localnice. In protocolul la eare facem mereu apel în monografia noastră, găsim eă D. Mazere dela Brașov în 1856, desparte biserica în 2 părți: una pentru femei și pentru vânzarea lumânărilor. In pronaosul interior se găsesc câte 12 strane pe lături, de lemn simplu, un vas de aramă pentru botezul copiilor (baptister). Pe pere- tele răsăritean o ieoană frumoasă șt veche de lemn reprezentând în- vierea Domnului. — In planul de jos al icoanei, la dreapta: Tret femei dintre cari două eu vase de aur în mână; la mijloc: Maica Domnului; la dreapta doi îngeri. Deasupra; mormântul sfânt. In jurul mormântului uri soldat eu fes roșu, patru soldați romani în zale aurit, dintre ei doi au paveze, unul e cu lance, unul e căzut jos, unul doarme. Deasupra mormântului, într’o lumină galbenă aurie,< Isus Crlstos eu steagul în mâna stângă. Ea dreapta, colțul de sus al icoanei, se vede Golgofa într’o lumină închisă și tristă. Ea colțul din stânga: Muntele Măslinilor; sub munte, patru femei. Icoana e pictată pe lemn cu culori de apă. E o frumoasă și interesantă lucrare de artă. Nu poartă nici o inscripție. In acest pronaos se mai găsesc și alte ieoane dar eari nu pre- zintă nici interâs artistic, nici istoric bisericesc. Din pronaosul interior duri două scări una la elopot și una la corul blserieei. El este despărțit de naos printr’un perete mic de scânduri șt are o ieșire mediană. ’ -js ■i (Va urma) Dr. ODAPOSTOL și protopop ILIE PAȘTINĂ. Mișcarea culturală. In fără. Rentate șt scriitori. „Gândirea**. Intră în anul al optulea de apariție revista eare ne-a obicinuit să fim tot mai pretențioși când e vorba de forma artistică subt eare se prezintă o publicație literară la not Năs- cută la Cluj, in condlfit tehnice modeste, mutată în grabă la București, si- lită de neuotle editoriale ca șt de atracția unui cere întreg de prieteni Intru seria, Gândirea a îmbrăcat, din an tn an, chiar dela un număr la altul, forme tehnice tot mai desăvârșite, dela coperta albă cu reproducții artistice până la paginație șl ultimul șir de petit In scumpetea de azi a tiparului și ahâvtiei „Gândirea" poate fi socotită, cu adevărat, ea o publi- cație de lux. „Cultura Națională**, unde s’a tipărit după mutarea dela Cluj, ea șt atelierele .Fundației Principele Carol**, unde se tipărește de trei ani, se pot mândri eu caetele lunare ale „Gândirii**. Iar tiparul se așterne pe eea mai bună hârtie pe eare s’a tipărit până aeum vreo / revistă la not (Gândul firesc ee ar trebui să se lege imediat de aceste constatări ar fi: Nu e mirare că, cel puțin pentru forma artistică tn care se prezintă, revista intră tn casa fiecărui intelectual român, mai ales că numărul se vinde numai eu treizeci leii) Revista intră în anul al optulea de apariție după o viată destul de sbuciumată. Cel cari trudesc cu editarea ei nu sunt tmbogăfltl de răsboiu, nici vr’un Mecenas nu știm să se fi apropiat cu blagoslovirea lui tnfelegătoare de frământarea tinerilor scriitori grupați în jurul ei. In cursul apariției de șapte ani adeseori a fost nevoită să facă pause mari, să aț^ră cu întârzieri, neplăceri de cari, se poate, să nu fie cru- țată nici tn viitor. Dăinuirea ei în grele vremuri pentru scrisul românesc nu ne im- pune prin greutățile pe cari le-a biruit, ci prin talentele pe care le-a grupat. Bste evident — dovada o avem în atâtea alte publicații efe- mere, — că greutățile de acest fel nu sunt biruite decât ăcolo unde e 225 5 talent, putere de ereiație, unde e imperioasă necesitatea de-a se tm- părtășl tn formele artei. a Totdeauna la noi revistele au luptat cu mari greutăți editoriale și 1 totdeauna au rezistat numai acele tn jurul cărora a fost-o întreagă gru- 3 pare literară, talente reale, care aveau ceva de spus najiei lor. Când J gruparea și-a împlinit menirea, sau când, din alte cauze, s’a împră- a știat, — revista a încetat Cine s’a gândit la not eă șt o revistă ar putea | dăinui tn temeiul unei înțelegătoare comercializări, cu reclame, anun- | {uri, mare publicitate, — și că în ea ar putea să se urmeze scrisul mal i .multor generatii de scriitori? La noi aproape fiecare grup de scriitori j talentati au trebuit să-și întemeieze singuri revista. (Nu pomenim de cealaltă categorie, a acelora ce s’au crezut dot-trei ani poefi sau pro- zatori. Și ei și-au făcut de pbtceiu. revista lor, dar nu la ei ne putem gândi făcând aluzie la o mare revistă literară, editată după normele comercializării.) ¹ ; Intorcându-ne la „Gândirea" vom afirma, deci, că ea a putut trăi J șapte ani mulțumită talentelor grupate tn Jurul ei. Dacă n’ar avea îneă | mult de spus, revista va birui și mai departe piedecile ce i se vor 4 triat pune tn drum. I Și, mi se pare că vor avea. Unii sunt proaspăt sosiți, alfit înte- 1 meietortt — îșt lărgesc mereu cercul preocupărilor. Nichifor Crainic, unul dintre cei dela începutul grupării, nu mai serie, de-o vreme, — versuri, dar publică articole de adâncă pătrundere și largă concepție | tn legătură cu analiza sufletului românesc sau cu mișcarea Infectuală - contemporană. Articolele-studii asupra laturet creștine a vieții româ-1 neștt au atras atenția multora, ea și aeele asupra tradiționalismului. Că | forjă organică a scrisului național, ultimul lut articol, de eortiemorare a 3 lui N. Bălcescu (Nr. 12), are părți de înaltă elevație. Cezar Petreseu, întemeietorul încă dela Cluj al revistei, a treeut I dela schiță șt nuvelă la roman și drumul lui desigur duce încă înainte. | Cu înfâele volume și-a câștigat loc de frunte între prozatorii tineri, | continuând buna tradiție a scrisului românesc. Iar în nenumărate cro- nici el s’a străduit să țină mereu în contact pe cititorul român cu mtș* | earea intelectuală șt literară din străinătate. Lucian Blaga de o vreme nu mai publică tn „Gândirea", deși e alt întemeietor al et, — dar pe dsa nu-l vedem să colaboreze! acum | nici la alte reviste. „Meșterul Manole" a apărut de-a dreptul tn volum. 1 Poezia sa unora a plăcut, altora nu. Dar nu mai încape îndoială căM scrisul său a contribuit șt el la strălucirea revistei. ■ Qib. I. Mihiescu, cel mai nou, mai original, e’o inspirație mai | caldă, de-o viziune Interioară obsedantă, uneori chiar apocaliptică, — J ne-a dat bucăți de-o vigoare rară, într’un stil sobru, adeseori aspru J In nuvelele în eari fantasia a putut fi ținută mat bine în frâu, ne-a dat j pagini de povestire șl analiză de scriitor de mâna întâi I Dacă am aminti numai aceste patru nume literare dintre eele | grupate la „Gândirea" șl încă putem înțelege stăruința menținerii re-J 226 vistei. Dăt* lor li s’au adăugat alti scriitori, unii maiveehi, alții mal noul. T. Arghesi, Andrtan Mantu, Ion Ptlat, l. Mtnuleseu, dintre cei cari aveau un nume literar înainte de răsboiu; D. Doieuleseu, l. Bucufa, N.M Con- dieseu, dintre cei mat noul, iar proaspăt de tot, Zaharie Staneu, Radii Ggr... Afară de poeți șt prozatori lucrează stăruitor aici tineri intelec- tuali, critici literari in formație, cronicari artistici: Vasile Băneilă, eu câ- teva studii extrem de valoroase. Al. Busuioceanu, Tudor Dtanu, R. Dragnea, AL Bădăuță, Os. Walter Ciseh, Ion Marin Sadoveanu etc. * * * De curând s’a adus revistei acusa eă ar canaliza la npi curente literare șt estetice din Germania. Poezia lut Blaga a fost măi demult acuzată ca având inspirație șt nivel teutonic. Contactul eu literaturile streine n’a putut fi evitat nici odată șl ntei nu-i bine să fie. Noi știm insă eă, .după răsboiu, literatura românească, tradiționalistă, progre- sează chiar prin eei mai buni dela „Gândirea" și în proză șt în ver- suri. Gândifi-vă la ulttmile poezii ale dlui V. Voicutescu: Hoț de ea/, Șarpele (Nril 12, 1). „Gândirea", după cât știm, n’a plecat la drum tn numele unui ce- naclu literar, ei a unor talente reale. Și când e vorba de talente reale să ne ierte eă nu putem erede în imitarea servilă a străinătății. Cel ee a căpătat dela zei glas, va vorbi, în toate vremurile,, din adâncurile ftlnții lui naționale, — eăei ea este elementul ee-1 încadrează în umanitate. Pot fi simpatii pentru un curent sau altul, fie că e vorba de gân- dire, fie de sensibilitate. Credem că uneori, tn studii și articole apă- rute în „Gândirea", s’a stăruit prea mult asupra misticismului în care ne-am putea și noi încșdra. Dar până azi tinerii gânditori dela revista bueureșteană sunt numai tn epoca sbuciumului în găsirea drumului celui adevărat, celui potrivit și eu gândirea și eu concepția lor de artă și cu idealul na- țional, al generației actuale. Pentru aflarea acestui drum se sbuciumă azi la noi multe suflete frumos înzestrate eu simțire proaspătă, eu bo- gate cunoștinfl. Caracterul în preponderentă tradiționalist al literaturii, preocu- pările de o intectualitate mai înaltă — cercând a se încadra în miș- carea gândirii, sensibilității, esteticei europene contemporane, în cău- tarea drumului propriu al intelectualității românești de azi — și o nouă elaborare a Umbet literare, -ut se par eele trei calități distinctive ale scriitorilor grupati la „Gândirea". Asupra ultimei calităfi credem nimerit să stăruim puțin. Limba evoluiază ca oricare organism viu, se îmbogățește, se perfecționează, tn eontinut, în forme, în mijloacele de exprimare. La noi, îndeosebi, limba literară e departe de a cuprinde, de a fl între- buințat până la încetăfehirea desăvârșită, țntreg materialul lexic, flbea de-aiet îneolo vor putea intra în limba noastră literară atâtea elemente pur românești, cari până azi se puteau auzi numai tn cutare coif de "■“32? 5* prouincle. Le nor ppiea încetățeni numai talentele reale șț mai ales ta- lentele mari. Până la unire se făcea un cap de aeusă scriitorului care folosea în proza literară neologisme. — în prosa scriitorilor tineri ele abundă, uneori stilul e arhisaturat de ele, fără să le mai aducă cineva acuza eă ar greși. Cu apariția Iul Sadoueanu epitetul a început a încălzi, a colora, a nuanța și la noi substantivul, tnai ales în descrierea naturii. Sado- veanu și cei influențați de stilul lui. au păstrat însă a justă măsură în folosirea adjectivului, a epitetului. Unit, eei mat mulți, din cea mai proaspătă generație de scriitori, fae un abuz neîngăduit de adjectiv, încărcând, de e nevoe ori ba, fiecare substantiv cu două-trei și mai multe epitete. Așa eă fraza, de- venind prea încărcată, e adeseori greoaie, obositoare, dând impresia unei vorbărîi nestăpânite. Șt ee e mat grav, cetitorul simte eă haina asta, pe eare scriitorul a voit-o prea bogată, e artificială, e lucrată eu intenția vădită de-a se distinge,— impresie pe eare nu vaavea-O niet odată citind scrisul cald și colorat al lui Sadoueanu. Prea adeseprt cetitorul simte eă se treee dela artă la artificiu. Supraabundența epitetului nu se întâlnește numai în proza lite- rară a unor scriitori tineri, ea reușește adeseori să îngreuneze înțe- lesul artteolelor-studti ale altora, iar în presă, — amintim în treacăt — epitetul abundent a coborât în demnitate până la tipărirea impurităților limbagiuhat de mahala. Ne aflăm, desigur. în fața cazanului în care fierbe sbueiumul pentru îmbogățirea limbei literare. Sbuetumul poate să țină încă multă vreme, și suntem siguri eă unele exagerări de azi sunt trecătoare. Ca o notă eu totul nouă în scrisul câtorva colaboratori ai „Gân- dirtt" relevăm militarea pentru întoarcerea la concepția- teistă asupra lumii șt vieții, îndeosebi întoarcerea privirilor spre Hristos. Unor critici 1 tt s'a părut eă șt această notă va dovedi influențe ale gândirii șt sen- X slbtlttățti contemporane streine. Dar unde e scris eă în clipa în eare eoneepția materialistă asupra j lumii șt vieții trosnește din încheieturi, singur intelectualul român nu are « voe să se ridice de subt dărâmăturile ei? Și. scăpat de subt povara unui veac întreg de teorii pesimiste, bune să înfrângă avântul spirt- s tulul nostru, spre ce zări ar putea crește gândul și simțirea, dacă nu^j spre friălțtmtte de sus sau profunzimile din noi, unde stăpânește ne-¹, stinsa dorință după o astfel de încadrare a omului în Cosmos, care să '1 aducă pace spiritului, temei solid pe care răzimaf să poată ntzui spre 9 creație? W * Cea mal mare, mai bogată, mai . variată revistă Hterară-șftiuțtfleă, . „Viata Rom&nea^sâu dela lași, se luptă șl ea din răsputeri eu greută- țile editoriale. Anul 102? l-a încheiat eu un număr triplu. Față de alte rentate ea avea avantajul eă răsboiul a aflat-o tn plină expansiune, eă prinetpalii colaboratori nu 1 s’au împrăștiat niei după unire, eă șt-a putut Înnoi rândurile eu puteri nouă, înj proză, ta versuri, ta ertftca literară șt socială eari, dela tneeput, au fost ta plină amonte artistică cu poefit colaboratori, eu ueehea direcție a reuistet In proză Mihail Sadoueanu i-a rămas, ea șt Înainte de răsbotu, stâlpul eel mat puternic. Daeă o bună parte a criticei actuale, — așa eum se faee la noi, — treee adeseori subt tăcere sau pomenește ta eâteua linit fugare — sertsul lut Mihail Sadoueanu, chiar când el e adunat în uolum, nu e niei un euuânt pentru ea cititorii să nu-l urmă- rească, să nu-l admire ea și mat Înainte. In treacăt uom pomeni eă două credem a fi, mai ales, motivele pentru eșri critica noastră treee ușor peste volumele scriitorilor no- ștri cari au împlinit patruseci de ani Noi ne-am chinuit ea o generație de scriitori să trăiască, preocupând opinia publică, zece-ctactsprezece ani. Dacă scriitorul a treeut peste douăzeci de ani de activitate literară, îl considerăm prea bătrân, epuizat, pentru a mai putea avea un rol tn activitatea literară. 0 grabă inexplicabilă împinge la noi o generație nouă de scriitori tn loeul celei eare niei veche nu se poate numi. Iar al doilea motiv: dacă cititorii citesc pe unii scriitori favoriți și după ce se ridică alții, nu tot așa face partea cea mat însemnată a criticilor, mai ales a cronicarilor. De obiceiu aceștia cunosc pe un scriitor după primul uolum, mai citesc cel mult două-tret ulterioare, și pe urmă pun punct notițelor asupra lui. Constatarea nu o facem noi pentru întâia oară, — a fost făcută de alții tnainte. In chipul aeesta este evident eă scriitorul dintr’o generație lite- rară, uneori abea ajuns la mijlocul activității sale, e uitat de recensiștf ca șt de foiletoniști. Mai este ftresc apoi să li se pară, acelorași, eă volumele proaspete ale scriitorului nu mai adue nimic nou. Este, într’o bună parte, cazul lui Sadoueanu, plin șt azi de-o excepțională putere de creiație. Este și cazul altora. La Viața Românească, dintre Întemeietorii ei, lucrează îneă dl Ibvăileanu, unul din ertticii noștri cel mai cu autoritate șt mai ponderat. Dintre cei noul dl M. Ralea se dovedește bogat înzestrat, o forță in- telectuală dintre cele mai promițătoare. Poeții Codveanu șț Topâreeanu, din vechea-gardă, Încununați cu premiul național de poezie, colabo- rează șl acum. Talente noue s’au adăugat: Lucia Meniu, T. Hotnog, Ionel Teodo- eeanu, Henpieta Stahl, Otilia Cazimir, Damian Stănoiu. Unit dintre aceștia au și pornit biruitori la cuceriri. Lueta Manta aduce o gingășie de sen- timent, o notație fină și pură, a schiței sau tabloului concentrat. T. Hotnog s’a relauat, tu cele eâteva bucăți, ca un remarcabil talent de obser- vație șt bun povestitor. Ionel Teodoreanu, prin cele tret romane, s’a avântat departe. Henrieta Stahl, ta Voiea, a surprins prin originalitatea redării vieții dela țară. Damian Stănoiu, cea mat proaspătă achiziție a revistei, pare a nu fi cunoscut greutățile începutului. Descoperă, de- | seriei analtsează laturi noue ale vlejii românești: frământările din tnâ- 1 năstiri. 1 E de remarcat că tofi acești prosatori tineri dela Dtaja Romă- | nească. afară de Ionel Teodoreânu. nu caută prea mare pompă în stil, | nu îngreunează fraza eu prea multe epitete. — seriu neforjat, necăutat Damian Stănoiu are chiar un stil de o sobrietate care se apropie de ela- | sieism. Și, ee dă de gândit, tofl sunt talentati. E poate nimerit să adăugăm v] aici eă șt prozatorul cel mat talentat dela „Gândirea”, rareori îngrămă- | dește epitetul. Uorbtm de G. C. Mihăeseu. Revista ieșană aduce, potrivit programului urmărit dela înființare, în fiecare număr studii de cercetare tstorieă, literară, științifică. Are | cronici șl însemnări bogate tn legătură eu mișcarea intelectuală din J străinătate. înainte de răsbotu ni se pare că era mat citită dincoace de Garpafi decât ^este azi, ceeace este o pierdere pentru intelectualul nostru. J Gm făcut însemnările de mal sus pentru a contribui lâ deștep- | tarea interesului intelectualilor noștri pentru o parte a mișcării literare | șt intelectuale la noi, după unire, interes care azi abea pâlpăe tn | cercurile mat largi Țări eu populație de trei ort mai putină decât noi, 1 țări eștte înfrânte din răsboiu, se pot mândri în străinătate eu seci de | reviste autohtone; eare douedese niuoul superior eultural. — așa spun J reprezentanții lor; dar reviste bune și multe fără cititori, fără interesul „a publicului, nu sunt cu puttnjă. ION TURCU. a * ■ ■ Cronleă teatrală. Meșterul Manole. Piesă în trei aete de Oetavian Goga. CuMărioara Șa Ventura, Nottara și Storin tn rolurile principale s’a jucat, pe la sfârșitul ■jl lui Februarie, pentru întâia dată pe scena Teatrului National din Bueu- '3 rești noua lucrare dramatică a dlui Oetavian Goga: „Meșterul Manole”, S piesă în trei aete. Autorul aeestdr rânduri a văzut piesa la a etneea .,’a reprezentație și a avut prilejul să constate ceeace au afirmat, dela pre- ȘMI jnieră, toji cei nepreoeupafi de alte considerații decât cele artistice: M „Meșterul Manole “ e o puternică, fundamental gândită șt simjită, ad* mirabil scrisă, realizare dramatică și literară. Sala teatrului arhiplină, și la a etneea reprezentație, a ovafionat, după fiecare act, pe autor, în 1 pofida câtorva superficiali reCenzenti foiletoniști, sau a patronilor de j ziare dela o anume presă cart n’au putut vedea în autorul lui Meșterul | Manole pe scriitor, ei pe... omul politie. ₜ i „Meșterul Manole" rămâne o cucerire tn literatura dramatică ro- mânească: piesă de gândire concentrată, de conflict psihologic înalt,' de intelectualitate, prin care se pun și la noi problemele mari cari » agită vieafa societății moderne. Fără foc de artificii, fără așa-numitele Ș „lovituri de teatru", fără scene anume pregătite pentru efect pe seama masei inculte; (fără brutalitatea sau lascivitatea care înseamnă încă 230 i pentru unii „conflictul dramatic", — de o superioară decență șt dtstinție care caracterizează lumea tn adevăr cultă, — acțiunea se desfășură natural, crescând firesc din rădăcinile bine fixate tn concepției șt sim- țirea autorului, și tot firesc se accentutază conflictul diamattc. Dacă nu interuin uși trântite, gesturi brutale, exagerate, detună- turi de armă, te fine tnlănjuit dela tnceput procesul psihologic, adânc omenesc și descărcarea lut tn forme singur admisibile tntr'o lume de intelectuali. înclinăm să credem eă e mai mult tragic tn gestul stăpânit, în durerea picurată tn fraze spirituale, tn înfrângerea de fiecare clipă a omului care-șt acopere rana, decât într’o izbucnire eare descarcă fulgerător. * * ♦ „Meșterul Manole" a apărut și tn uolum, editat de „Cartea Ro- mânească". Titlul șt-l ia noua lucrare dramatică a dlut Oct. Goga dela legendarul „Meșter Manole", făuritorul mănăstirti-minune dela Argeș. Subiectul, tn forma legendei, a ademenit și pealți scriitori români. Dar dl Goga n’a voit să prelucreze, să amplifice vechea poveste. Dsa a pornit dfela concepția legendei, dar subiectul său e din ziua de azi, din frământările păturii intelectuale. Concepția din mănăstirea Argeșului, unde soția lut Manole e zi- dită în temelia mănăstirii pentru a se putea opri surparea de peste noapte șt pentru a putea fi terminată tntreaga lucrare, e astfel redată prin graiul bătrânului scriitor lancu Balteș tn Meșterul Manole: „Artistul, tnainte de a fi un creator e întotdeuna un călău... A, daeă Manole ar fi fost un burghez ea voi., da... da... N’ar fi fostniel o complicație... Dar Manole a fost un zănatee, el visa ziduri boltite de mănăstire, visa linii șt arabescuri, eari îi svâcneau înoehi și tn sânge... Manole era otrăvit, Manole era artist, șt arta e totdeauna o înviere după o Îngropăciune". Concepția ni se pare adevărată și încă în două înțelesuri. Intr’unul mai eomun, mai obicinuit: artistul nu cruță viețile din jurul lut. poate nici nu le poate simți șt pătrunde când demonul creației îl mână pe un drum adânc tăiat tn piatră. Câți artiști n’au semănat desnădejdea în cei mai deaproape ai lori Al doilea înțeles: artistul îngroapă adeseori tn opera de artă ce-a avut mat scump șt la ee n’a putut ajunge, n’a putut păstra în vteață. Acest al doilea înțeles ne dă concepția fundamentală a „Mește- rului Manole". In sculptorul Galea se trezește o mare iubire pentru Ana, soția moșierului Brăneanu, femeie sbuciumatăț de gând, de aptitudini arti- stice, prinsă de vis, de-o rară sensibilitate, sortită însă să trăiască ani în șir întuiun mediu burghez, să închidă în urne, an după an, cenușa aspirațiilor mat înalte. Deși trăind într’un mediu nepotrivit eu structura sa sufletească Ana, supusă legilor vieții, se simte mai acasă tn acest mediu, mai Iri siguranță, decât dacă ar urma tndemnul sculptorului de-ași părăsi bâr- 231 r hatul ți a pleca eu el Nu nutnai obișnuința eu mediul nepotrivit, au< numai siguranța situației sale, el și un sentiment adânc de cinste, de j onestitate, — eare d o înaltă pledoarie pentru căsătoria nepângărită, — i o face pe Ana să rasiste.' . ' i Dar sculptorul e un om dtntr’altă stofă. El o urea în stăpânire ' desăvârșită; nu se mulțumește niei eu sentimentul, nici cu alunecarea de-o clipă a Anei în brațele sale, într’un moment de înfrângere,— el o ■ forjează să plece cu el. i Ea, sfătuită și de-o întreagă Diată de einste și de prietena ei ' Elena Caramfil, se împotrivește. In scena aceasta sunt surprinși Jde ; dl Brăneanu, bărbatul finei. 0 ieșire pe teren eu Galea, — după care A sculptorul ee n’a putut prouoea jertfa deplină din partea Anei, — se i retrage, eu rana lui, Iu fără, unde se luptă cu desnădejdea, până când -■ eoneepe statuia Atlantidei, în eare o ereiasă pe eea eare n’a vrut să-l urmese. In mutică neistovită, în foeul ereaftunii, își consumă și nădejdea și desperarea și lacrimile și surâsurile, — iubirea lui întreagă. Opera îi sleește, 11 deșerte asă sufletul de sentimente, încât când Ana vine să-l ? urmese definitiv, după ee-a trecut și ea prtn iadul el, — sculptorul jun- ghiat de durere simte că e prea târsiu, eă nu mat are ce să-i dea. ,3 Sunt scene de un adâne uman, de rar dramatism. Scena în eare j vrea s’o convingă pe fina să-l urmese — sfârșitul Actului ll, și aceea , în care Ana revine să-l ta pentru totdeauna, sfâșie prin disperarea ți- nută mereu să nu izbucnească. „Meșterul Manole“ are tot atâtea calltăjt literare ea și dramatice, j O limbă ee ne pâre a vesti opera de maturitate în proză a dlut Oct Qogâ. Fără colorarea căutată de unii autori dramatici, fără zorzoane, limba din „Meșterul Manole* e frumoasă, bogată, viguroasă. j Cel trei mart artiști; Dșoara Dentara, maestrul Nottara, Storin au 1 fost și de data aceasta o mândrie a scenei noastre. Pentru cine vede j pentru întâia oară pe artista ee-a făcut glorie jărlt pe seenele Pari- ' ; sulul, apartfla e uimitoare. Par’eă nici nu te poți împrieteni eu ea numai decât. Uimire deșteaptă și maestrul Nottara, eare la o vârstă atât de glorioasă, poate susține eu strălucire un rol greu ea acela al lut laneu Balteș. * * * Literatura noastră dramatică s’a îmbogățit eu o lucrare despre eare suntem convinși eă va fi, ani dearândul, în repertoriul Teatrului nostru, între cele mai .bune piese românești de până ast, — tar în rândul eelor de concepție, a pieselor cart pun șl frământă problema | din viafa societății culte moderne, — eea dintâi la noi. 1 Dela „Domnul Notar" până la „Meșterul Manole* sunt ani dar și | distanta artistică dintre cele două piese e mare. Etteratarei dramatice 3 românești Ardealul rt'a dat până acuta decât pe dl Oct. Goga. De în- 8 eheiere am avea o dorință („regionalistă¹¹) să vedem pe „Meșterul | Manole* eât mai curând și pe scena Teatrului National din Cluj. | , I. AG. ; ■ * „Cehii ee nu ave, i ae na lua**, Piesă ta 4 acte de V. Papilfan. Dl D. Papttian, profesor la Facultatea de medicină ta Cluj nu e la întâia încercare literară. Dsa a publicat tn editura „Casei Școalelor¹*, acum • ur’o doi ani un roman „Ne leagă pământul**, care a stârnit un interes tn lumea literară, ca și Intre critici. Noua încercare e ta domeniul dramei. Interesul deșteptat cu această piesă jucată pe scena Teatrului din Cluj, e îneă mâi marc decât cel de acum doi ani tn jurul romanului pomenit Interes, mai ales ta înțelesul că piesa a provocat multe discuții. Intre studențime, tn lumea medicală mai ales, discuțiile contradictorii nu sunt terminate nici azi. Deasupra oricăror consideratii, faptul acesta e de-o importantă deosebită. El arată că lucrurile literare ale dlut Papilian nu snnt lipsite de gând și de puterea de observație. Ele suleuează, pun probleme. Dacă autorul ar fi avut șt puterea unei complete realizări artistice, discuția ar putea urma cel multtn jurul concepției scriitorului. Dar eum dsa pune problema și o lasă nedeslegată, discuția se învârte adeseori tn jurul însăși Intenției autorului. Pentrucă orleât ne-ar fi Îmbătat doctorii esteticei eu teza „artei pentru artă**, spectatorul sau cititorul care gândește nu se poate îm- păca cu gândul că autorul n'a voit să spună nimic, ci, simplu, să redee uiafa. Sunt calități de mâna întâie eare nu i se pot contesta dlut Papi- lian chiar ta această piesă. O fină putere de obseruafte, o încleștare a dialogului prin susținerea unor probleme care, deși ar părea uneori de specialitate, prin omenescul lor pasionează pe orice ora cult. Dia- logul e atât de bine susținut încât, aproape două acte, nici nu observi absenta acțiunii. Problemele ee se discută sunt dintre cele mai; capti- vante și, cum am spus, nu mimat pentru medici din lumea cărora e luat subiectul. Concepția piesei e foarte... naturalistă, pentru a ne esprima astfel : Intre doi rivali, lupta nu se poate decide decât prin strivirea unuia. Ca între două celule antagoniste, ca Intre doi lupt, în viața omenească lupta nu e mai delicată. învinge cel mal tare, tar cel mai tare e omul fără con- știință. Conștiința e dujmanul omului în izbânda asupra vieții; rădăcina eonștiințti e In Dumnezeu cel care nu se vede. Deci, jos cu ell Șl dacă nu-l putem prinde pe el de piept, li izbim de pământ cel puțin icoana de pe perete țeeeeee șt face unul din doctorii piesei, nenorocit c*a avut o conștiință 1). flșa dar legile materialismului domină și viața omenească, — o închinare «către supraomul lui Ntetzsehe. Aeest supraom ar trebui să fie doctorul Filipin, eare btvue în- tr’adevăr, dar nu prin tăria omului lipsit de conștiință ei prin... deca- dența insului lipsit de demnitate. Pe unul din contrarii lut la catedra do- rită 11 denunță justiției ca pe unul ce săvârșește avorturi la sfatul lui, iar pe al doilea, o fată medic, o ta de nevastă deșt nu o iubește. 2388 Aici ni se pare că nu mai poate fi vorba de conștiință etică cre- ștină, care șe pare că, tn Vederea autorului, ar nenoroci pe om, — «UIK de demnitatea omenească eare, dacă e și ea călcată tn ptctoare,—d.tf om nu mat răm&ne barem o brută, ei o ruină mizerabilă. Așa fiind, controversele tn turul piesei sunt explicabile. Poate ati$ torul, cu darul lui plin de observație, și, presupunem, eu sufletul re*| uoltat de felul cum sunt vânate unele cariere, — a volt, simplu, să des>j| uălue un colt după culisele tn care fierbe josnicia omenească. Atti.j aplauda, dacă intenția ar fi fost realizată, dacă spectatorul s'ar putea o depărta cu Impresia aceasta. ; | Dar wtenfia piesei părea a fi de a nt-l arăta pe omul tare, nupej biruitorul Josnte, pe omul fără conștiință, nu pe cel fără strop de dem- J uitate. ■ jl Că tn viata omenească sunt Împrejurări, că tn râsă sunt indiuisț | cari se mănâncă mat rău ea fiarele, e adevărat Dar fără a fi pregătiți să aprinși o singură luminiță de-asupra acestui viespar, pentru ee-ai ' împrăștia umbra ce-l acopere ? Biologia goală răsuflă azi cu greu tn 5 viafa socială, tn excepții. Cultura, dacă nu credința și conștiința, a mat j domolit bestia. Iar când nu a domolit-o pentru ce s’o arăft lumii și să zici: lată omul? Sau erede cineva eă poate fi un element educativ- pentru societate sau mat ales pentru tinerime? SV. V. . . -y Idei, oameni, fapte. s Imitație și eretațle. tn cele mal bune reviste literare pe care le | avem: „Diata româneseă", „Gândirea** și tn vremea din urmă „Scrisul românesc**, s’a stăruit adeseori asupra drumului adevărat pe eare tn mod firesc trebuie să-l urmeze literatura română. Gânditori șl eritlet a cari nu se tnsuflefesc pentru așa numitele eenaele literare, dntl Ibrăl- "jl leanu, D. Tomeseu, Niehifor Crainic, M. Ralea, R. Dragnea, au arătat || în articole de analiză tare șt de gândire liriipede că literatura ade-1 vărată nu poate fi decât najională. Nu ca un postulat șovin, ei ca unul 1 firesc. îndată ee admitem eă literatura unul popor este manifestarea | lui sufletească, aceasta când e reală, adeeă născută din sinceritate, l nu poate revela sufletul decât așa cum este: cu notele lut fundamental i și general omenești, și cu notele specifice sufletului najional. 1 Cretație nu poate fi decât literatura aceasta. Cealaltă, care e 1 născută din aplicarea spre moda literară curentă tn străinătate, la un s moment dat, nu poate fl, și nu este decât imitație. 1 Asupra acestei chestiuni revine Dl G. Ibrăileanu în numărul de | pe Ianuarie al „Vieții românești**, tntr’o cronică literară sub titlul „Modă | și originalitate**. 1 „Sufletul unul popor**, serie Dsa, „e mat deosebit de al altuia | decât , structura sa socială șt, deci, forma sa politică., ; 4’ 234 ■ > „Șt eum literatura este expresia cea măi directă a sufletului unui j. popor, ea nu poate fi împrumutată ea frânele dela vagoane și ea forma k rochiilor, niei măcar imitată ea formele politice, fldteă poate fi, dar atunci nu e o realitate, nu aduce niei un folos, — nu poate suporta ■ nici o comparație eu eficacitatea frânei Westtnhouse și a rochiei scurte, șt nici chiar cu aceea a constituției belgiene®. 1'-.' După ce se arată eă imitarea e copilăria unei literaturi, șt eă, la noi, prin Emtnescu s’a încheiat acea epocă, Dl Ibrătleanu, după ce clteasă pe Emtneseu, Caragiale, Creangă, Goșbue, Sadoueanu st Brătescu-Voinești, serie: l. , „Scriitorii mart citati mai sus ne dau, credem, dreptul de a for- mula o proposifie generală, ea șă nu-i stcem lege: Niei un scriitor i mare român pu se poate însuma în ureo școa/â, tn ur un curent literar străin, contemporan lui. De unde uri corolar: Când at îndoieli asupra 5 mărimii unui scriitor român, tntreabă-te dacă e sau nu representant ?- al unet școli contemporane străine. Daeă nu, —nu urmeasă nimic, nici < în bine, nici tn rău. Dacă da, mat de grabă poate urma ceva defavo- rabil pentru evaluarea acelui scriitor. , Probabil eă e un Imitator, așa' - dar un scriitor secundar* Iar asupra rolului eritieei. In fata modei și a originalității, Dnul Ibrătleanu spune: ; „Critica trebuie să tncurajese originalitatea și să combată imi- tarea, recomandând Insă literaturile streine ca tenor de meditare și ea modele pentru perfecționare. Critica trebuie să ajute virilitatea șt să lovească tn infantilismul anacronic, care e coptarea literaturilor streine, Și nu din motive naționaliste, care nu au ee căuta atei, ei oin datoria de a fl de partea maturității ereiatoare." Socotim binevenite precteărtle de asemenea natură, făcute de gânditori și critici cari nu sunt conduși decât de interesul real al pros- perărll literaturii noastre. Atâtea bisericuțe și eehaele literare reușiră, în ultimii sece ani, să desorlentese o parte a publicului cititor asupra adevăratei valori a scriitorilor noștri. Ba s’au ivit și critici thiprovteati cari au declarat inexistentă literatura noastră până la cutare imitator al curentelor literare străine. Sperăm eă se apropie vremea în eare glasurile nechemate vor tăcea tn critica noastră, făcând posibilă re- stabilirea valorilor literare pentru masa mare a cititorilor. 1. R. * Noi șl străinătatea. De când am afuns între granițele politice ale statului național, streinătatea a început să se tnteresese mat sistematic de noi. Nu deșteptăm mat mult interes numai tn domeniul politic șl cel eeonomte-finaneiar, et șt tn eel cultural. Poate nu vor trece... treteeci de ani, și vom fi cu mult mai bine cunoscuti tn Apus, decât suntem asi. Ne gândim, eu toate semnele bune, — la un termen atât de în- depărtat nu pentrueă streinătatea nu ar vrea să ne cunoaseă mat com- plet tntr’un Interval de timp mat scurt, et din motivul încetinelii eu care reacționăm noi fajă de acest interes. înțr’adevăr multt dintre vecinii noștri n'au așteptat ea străinătatea să-și manifestese dorința de a-t cunoaște: au luat ei inițiativa. Untt ?235 încă înainte de răsbota, eel mat multi tn decursul răsboiului șt a tra- > tattvelor de pace,eu toții, fără exeepfte. după pace. Not am rătnas tn tutărstere eu inițiativa. Am așteptat, pare-se, inițiativa altora, șt ehiar când aceasta s’a produs, nu ne-am grăbit 3 să prindem momentul. | în mod ofieial, până aut abea avem școala românească din i, Paris șt cea din Roma. Abea auem lecțiile pe eari le face Dl N. lorga J la Sorbona și încă vreo trei-patru representanfi ai culturii românești. Și chiar aeeste, daeă nu era căldura celor ce au făcut invitația, eu 1 greu le-am avea. Publicații streine tneeareă, din eănd în când, să se apropie de j noi. Cu concursul eutărei persone particulare, ani avut chiar numeri | dtn reviste streine, închinate României. Dar încercările au rămas fără sprijinul așteptat al Statului. ' Cunoaștem un eas când, la o universitate străină, un conferențiar J român a trebuit, dtn mijloace proprii, să înjghebese o mică bibliotecă j românească pentru studenții ce-t ascultau cursurile. • lată de ee spuneam eă, eu tot interesul crescut pe eare ni-l arată, j dela unire, streinătatea, în deosebi Țările latine, —- până vom fi eu- noșeuți mat bine, vor trece decenii. 'îș tn loe să căutăm noi prin toate mijloacele să deșteptăm interesul jajă de Țara și poporul nostru, nu știm prinde și crește nici interesul ⁵ deșteptat fără concursul nostru. J Până tn anul trecut Vasile Pâruan era unul din principalii amba- sadori culturali al României în Țările din Apus. Prin el ne-a revenii j multă cinste și constderafie șt în Italia, unde era conducătorul școlii ' române din Roma, și în Franța, Anglia, Belgia, unde era invitat în fo- ? losul științei. , Avem încă pe dl N- lorga, care duce pretutindenea, nu numai faima savantului român, ci și a marelui patriot, și a unui profund cu- 1 noscător al istoriei șt culturii universale. Dar activitatea Dsale în străt- ’j nătate fine abia câteva săptămâni pe an. Oficialitatea noastră nu află mijloace șl putința pentru o mai îndelungată muncă a Dlui lorga în ! străinătate. Și tot astfel e eu lecțiile Dior Pompei, Marinescu, Țlțeica ete. j Dae’ar aveâ lingurii sau Bulgarii, de pildă, oamenii noștri de ș știință de renume mondial, și dacă aceștia ar fi învățațt la Roma, Paris f ori Berlin. S’ar vedea imediat de ee larg concurs s'ar bucura dtn partea Statului, cum ar fi tipărite cursurile, eonferențele, comunicările lor în principalele limbi, și cum ar inunda cu ele lumea ; cum ar aduna în 1 broșuri și volume tot ce s'âr scrie despre savantii lor pe vremea ac- * tivttățti acestora în străinătate. Orieât am de țncresuțt în puterile proprii, ,nu ne-ar strica mai multă considerație fată de interesul ee ni-l arată străinătatea. Mai ales când alții cearcă să-l provoace pentru ei prin toate mijloacele, și de cele mat multe-ori tn detrimentul nostru. Su. V. * ' 338 > CtolUMți șl proletari. Spicuim din L capitolul „Cioilisafi și proletari* din fe lucrarea istoricului Lucten Romier | «Cine va fi.stăpânul: Europa sau r. America*? apărut ta traducere ta re- b viata „Ideea europeană*, unele apre- eiert și constatări pe eare le ere- | dem și noi de cea mai mare impor- L tanță pentru viitorul eivittsâttel. și K . vrednice să se oprească șt cititorii noștri asupra lor. | / „Omenirea astăst*, spune Eu- cten Ronrier, „urmând atracția să- li;. tisfaețiunilor pe cari i le oferă șttin- fele aplicate, înclină spre o noțiune £ din ce tn ee mai materialistă a fe- F; rieirii. In fața mulțimilor, ea se re- fcv sumă aproape tn întregime la afla- p' rea bunei stări fisiee. Tipul însuși al acestei bunăstări a afuns uniform: el represiută anume facilități In biată k care corespund progresului meha- nic. Astăst pentru sute de milioane de indiuist tipul bunel stări e de-o <" parte: a avea lumină electrică, a conduce automobolilul, a merge la cinema. însăși plăcerile sentimentale * lasă loc plăcerilor mecanice. „Dar pe măsură ce devine mai uniform, câmpul plăcerilor devine ți tot mal limitat; șt pe măsură ee se f supune artelor mecanice, el devine tot mat steril» Uniformitatea gustu- ț ' rilor șt obsesia mecanicei due pe om la o concepție despre fericire, copilărească și pasivă, adică eseu* ' ttalmente „proletară*. ți Autorul arată că aceste elemente < ale fericirii nu pot mulțumi pe om, pentrucă „la hotarele strâmte ale fe plăcerilor materiale, omul întâlnește desamăgireta. Bucuriile materiale» suprimă sforțarea, foamea, dorința, ? dar nu îmbogățesc șl niei nu forti- fică pe nime tn sens positiu; ci mai adesea tl slăbesc. De aici vine acel plictis și acel sota de nebunie eare-i ajunge totdeauna peoamenii putrezi de bogațt și lipsifi de ur'un refugiu intelectual sau de resurse morale. „De îndată ee a înlăturat amin- tirea asprelor privațiuni și a atins oarecare punct de saturație ta bună- starea ei, mulțimea e nevoită să facă apel la nn nou ideal,, iar dacă pe acesta nu-l găsește, tși distruge pro- priile jucării, întocmai ea și copiii, din simpla dorință de a le schimba eu altele „Atol răsare marea fragilitate a eiuiUsațiilor prea materialiste. In mai multe rânduri ta decursul istoriei, s’au văsuț popoare atingând o treaptă de bunăstare care excludea priva- țiunile, măcar în ee privește cea mai mare parte a cetățenilor. Ace- stefose de bunăstare eoleetiuă re- prezintă. in. stratul eel gros al seco- lUor, pături foarte subțirele în raport cu epocile de muncă aspră și de mizerie* Se resumă căușele eare deter- mină fragilitatea civilișațiilor mate- rialiste: plăcerile slăbesc restul fi- sic șt moral al omului; consumul mai mare decât producția tl pune pe om tn dependență de altul mar aspru; plăcerile fisiee depărteasă pe om de consolațitle spiritului, șl în eas de nenorocire el șe găsește desarțnat; popoarele fericite, când bunăstarea slăbește, se împotrivesc suferinții și alung la discordii so- ciale; când colectivitatea e deplin satisfăcută „pierde imboldul cel mai de seamă al facultăților inventive ale rasei» Într’un cuvânt fericirea ruinează forțau. Urmeasă această concluzie de adânc adevăr: „Fericirea eea ade- vărată și statornică consistă în a fi tare, în a născoci, în a construi, în a rodi, în a îmblânzi materia, în a-ti dirigui în chip conștient propria-Ji aetiuitate sau a altora, în a cunoa- ște și a faee cunoscută și altora su- perioritatea caracterului omenesc. Civilizația care nu are alt seop deeât să asigure omului bunăstarea, e osân- dită la decădere. Iară ciuilizația eare, dimpotriuă, excită energia, desvol- tând conștiința omului, e durabilă și atotputernică". Cea dintâi ne dă „proletari", în dependenfă de mașină; cea din urmă pe omul civilizat, stăpân pe mașină. Problema fericirii în senzul civi- lizației din urmă, ua cuprinde, pe-o formă, „garantarea unui minimum de demnitate fizieă și de confort, eare să poată susține demnitatea mo- rală*, dar și nizuinfa de a da omu- lui „o eonștiinfă de superioritate în fa{a materiei; pe de-o parte a-l arma spre a se putea apăra, spre a munci liber și a-și desvolta talentele în mijlocul unui univers transformat în eare îi e dat să viețuiască; iar, pe de altă parte, a salvgarda sau a desuolfa în el, în afară de ori ee preo- cupări materiale, câteva virtuți fără de eare el nu va fi niciodată decât „un proletar¹¹, adică sclavul timpului său, în loc să fie stăpânul¹¹. * * * Intre elementele eu totul nece- sare civilizației eare poate asigura mulțumirea posibilă a omului, Eu- eien Romfer enumeră, subt numele de „pozitiuni conservatoare¹¹: supre- mația spiritului, familia șl humanis- mul, trei poziții eare trebuese apă- rate eu ori ee preț și eine le va apără mai bine va fi stăpânul lumii. Supremafia spiritului, dreptul „in- teligenjit desinteresate“, singura ere- iatoare de noui valori. „Statele unite nu merg până acolo încât să opună munca manuală celei intelectuale, dar înclina hotărît la excluderea in- teligenței dezinteresate". Familia: omul nu este un simplu „agent economie¹¹, el nu poate fi desfăcut de legăturile sale senti- mentale și familiale. „Ori și ee ideal, ori și ee eroism, ori și ee sforțare adevărată presupune o preferință, alegere, un sentiment, o afecțiune. A înlătura această parte din om, în- seamnă a sfărâma resortul omului, a-i răpi însuși gustul pentru viață". Humanismul: Fără prietenie, ca- ritate, eurtuoazie, fără virtuți sociale, „fără pic de umanitate", „un grup omenesc poate prea bine rămânea unit câtăva vreme, eu scopul de a exploata bogățiile naturale sau vr’o întreprindere fructuoasă", dar ea „nu va rezista apărării sau asaltu- lui altor grupuri eare posedă, pe lângă fafa tehnică și aceea solida- ritate și aceea strălucire incompa- rabilă pe eare t-a dat-o omului dra- gostea deaproapelui". lată consideratii de cea mai mare actualitate și pentru noi în di- reetivarea dela început sănătoasă a civilizației noastre. * Pentru sporirea gustului de cetit în noul organ săptămânal: „Vremea", a Dior Vaijean și Vladimir Al. Do- nescu (Nr. 2, l/lll 1928), a apărut o interesantă anchetă : „De vorbă eu dl O. Kirițeseu?" secretarul general al Ministerului de instrucție: „Ce ar trebui să se facă pentru ridicarea । gustului de cetit?" întreabă dl Rep. j și dl secretar răspunde: făcut ? Să bune cât de vor fi prea și traduceri sală. Să se înființeze biblioteci: de Ce e de| se tipărească cărții multe, — niciodată nu : multe, — originale șt din literatura uniuer- 238 i elasă, de școală, de cartier, de oraș și de sat. Suntem capitala eu cele mai puține biblioteci din lume. Să se încurajeze prin premii formarea ț de biblioteci individuale. Ași reeom- pensa tn mod public pe școlărit r eari — tn măsura putințelor lor — și-ar face acasă, pentru folosință p proprie, biblioteca cea mai bine al- eâtuită. Ideia revistelor de cultură generală pentru tineret e excelentă. | Cred însă eă rolul Ministerului e mai potrivit să ajute, pe cele pornite din inițiative private, decât de a edita el însuși una. Admit monopql pe tutun, pe chibrituri și pe alcool; nu însă f pe cultură. Experiența a probat eă ; astfel de publicații, eare poartă pe- | cetea oficialității, sunt anemice. Lipsa de emulafte ucide avântul șt ortgi' nalitatea. Oficialitatea paralizează >■ inifiatiua; scriitorul devine bturocrat. y Nu cunosc publicații mai anoste de- eât cele oficiale “. g¹;' * ■f" 0 prietină a României în Amertea. Am publicat tn Nr. 12 din a. trecut al revistei noastre darea de seamă a dnei bibliotecare Leadbetter dela- v. biblioteca orașului Ohio din Gleve- J land, Amertea de Nord. „Amertea*. organul oficial al „Uniunii societăților £ române de ajutor și cultură dtn Ame- rica", ne aduce vestea (12/1. 1928) S îmbucurătoare, eă Dna Leadbetter t; a organizat, în ciclul aranjat de bî- Q \ blioteca municipală (Public Ltbrary) a din Ohio, pe Broadtvay, o seară în- treagă românească, tn care publicul american a avut putința să cunoască dansuri, cântece, porturi și literatură ■ romăpeasCă. Ou pregătirea progra- ,/■' mulul a fost încredințată „Asociația . doamnelor rbmâne-amerieane din Oleveland, 0.“, eh un comitet spe- ’Ș etal, compus dtn dnele: Ltvta Bactu, Eugenia Bănățanu, Vas, Molan șl Crăciun. Al IV-lea Congres al Uniunilor intelectuale. La al IV-lea Congres al Uniunilor Intelectuale, finul anul acesta la Heidelberg, a fost repre- zentată șl Uniunea intelectuală ro- mână, înființată în toamna anului 1938. Asupra subiectului pus în dis- cuție: „Rolul istoriei în formarea eonștiinții popoarelor* au Vorbit, din partea Uniunii noastre D-na Ale- xandrina Gr. Cantacusino, șl Dnul profesor C. Răduleseu-Motru. Rostul „Uniunilor Intelectuale* ar fi pregătirea unei „conștiințe paci- fiste a lumii*. Cităm din raportul Dlut Motru: „Până la cunoașterea deplină a realității pe eare o are conșttin{a de popor, socotim eă metoda eea mal bună pe eare trebuie să o urmese istoria, este stricta el neutralitate față de Idealul social și politie. Me- nirea istoriei nu este să influențeze, tntr’o direefle sau alta, ei să de- scrie și să analizeze trecutul pentru a-1 face mai înțeles inteligentii. Isto- ricul să rămână om de știință, iar nu un tmpărfitor de promisiuni: chimist iar mi alchimist* în discuția congresului părerea Dlut Motru a fost de partea celor ce susțineau „istoria critică a omului eliberat de tradiție*, pe când alte păreri au militat pentru istoria „ea mit șt tradiție națională.* între acești din urmă a fost și delegatul italian Emilio Bordero. După ee face apologia fascismului E. Bordero conclude eă nu-i „ho- tărâtor adevărul faptei istorice, ei efectul: istoria ea mit.* (Rev. „Ideea Europeană*.) * 839 ■1 „Biologia satelor" de Dr. Q. Bana. (Extras din Arhiva pentru Știință și reformă socială.) Lucrarea pe eât de interesantă, pe atât de concen- trată în cele aproape 40 pagini (for- mat mare). Cuprinsul privește problemele vitale ale biologiei satului. Plecând dela eonsiderațiunile de rasă ale po- porului român, autorul arată în ee constă: valoarea biologică a capi- talului uman rural, cantitativ și cali- tativ; influenfa biologiei satului prin climă; prin stări sociale: alimenta- ție, locuință; prin starea culturală, morală, educativă; prin factori me- dieo-soeiali (igiena personală șt cea colectivă a satului, preeum și boa- lele epidemice); prin maladiile so- ciale (sifilis, tuberculoză, pelagră și paludism). Descria apoi eondițiunile specifice de viață ale bărbatului, femeei și copilului, ea și influența lor asupra biologiei satelor și termină eu câteva eonsiderațiuni din trecu- tul și prezentul organizărei biolo- gice a satelor, indicând și câteva principii de organizare viitoare. Felul eum sunt tratate aceste probleme arată o mare erudiție a autorului. Statisticele ee însoțesc aceste chestiuni, arată grija lui de a întări și mai mult principiile ex- puse, ea și concluziile la eare ajunge și eare s’ar reduce la ideia eă: „viitorul desvoltărei biopolitiee a sa- telor noastre s’ar putea întemeia numai: pe igiena socială, propa- gandă și educație". „Organizația acestora ar putea servi la a) seleețiunea biologică, unde odată eu înlăturarea Influen- țelor hereditare, se va aduce și si- guranța sănătăței procreatorilor și b) la apărarea subiectului normal, prin organizațiunt sanitare și so- ciale eu rol de protecție medleo- soetal". Autorul, eare a ocupat odinioară postul de secretar general al Mini- sterului Sănătăței, a căutat să tra- ducă și în fapte ideile sale, prin în- ceputurile unor organizațiuni de igienă socială și propagandă. Vorbind de „Biopolttiea" profe- sorului Moldovan, autorul consideră eoneepțiunea ea prea vastă, și pen- tru statul nostru șt pentru alte state. Acest defect ar conduce după d-sa la acreditarea ideiet de impo- sibilitate în realizarea și deci la aceia că principiul inițial trebuie să eadă. Pe cât știm din cele referate în Asociația noastră, prof. Moldovan menține, ea realizarea programului său să se faeă în cadrul postbili- tățet, pășind metodic, praetie și pro- gresiv. Deci un program realizabil, eare eere însă mijloace materiale, timp și răbdare și oameni de ac- țiune. Încât mă privește, încă din anul 1921 m'am interesat de capitalul bto- politte al poporului nostru românesc din diferitele regiuni ale țărei (pen- tru un moment ale .Ardealului), atât pentru o mai rațională aplicare a măsurilor de higienă socială, eât și pentru formarea unei baze științifice și complecte a etnografiei noastre românești. In acest scop am între- prins un studiu de geografie me- dicală românească. Prin lucrări (Cum se poate con- cepe o geografie medicală a Ar- dealului? din Revista Transilvaniei 1923. — Pentru o geografie medi- cală, din Buletinul 5 al Despărță- mântului Sibitu. — Câteva însemnări din studiul geografiei medicale a Ardealului. — R. Transilvania 1924; 240 Rasele din Europa șt rasa română BuL 24 al Desp. Sibiiu), ea și prin numeroase chestionare, solicitând colaborarea confraților și oamenilor de știință, arătam totodată impor- tanta unei astfel de lucrări șl folo- sul ee-l putem trage pentru neamul nostru românesc. Străduințele mele nu au fost in- eoronate de succes. — Epoca de materialism prin eare trecem mt-a fost protivntcă. Colaboratorii nu s’au ivit și în ajară de câteua însemnări personale, Care pot serul la o con- tinuare e cercetărilor, nu am putut ajunge la rezultatul dorit. Nu cred că aceste începuturi de geografie medicală, să fi putut su- gera ceva, atât profesorului Moldo- uan cât și Drului Banu, în studiul problemelor biopolitipe și biologice a najiunei. Modestele mele lucrări nu sunt menționate și qu toate că Dr. Banu în „Biologia satelor** spune că: „societatea colectiuă rurală ua trebui să îndepărteze elementele in- ferioare ca ualoare biologică și psi- hică, aplicând principiile igienei min- tale nu stabilește ure-un raport di- rect eu profilaxia mintală și asi- stenta psihiatrică, propusă de mine, în memoriul publicat tn: Analele Mi- nisterului Sănătăței publice. (Au- gust 1928). Relevând aceste sforțări ale mele din treeut, eare ating pe altă lăture problema biologiei sociale, am vrut să arăt, eăt de perseverent șt dor- nic sunt tn a susține și a da con- tribuția la aplicarea 'acestor prin- cipii. Trebuie să mărturisesc eă pă- răsind în 1925 președinția secției medicale a „Astret** șt expunând . activitatea membrilor acestei'sdCțtt (împreună eu modestele mele luCrărt științifice), uram ea succesorii Șă poată fl mat ndroeoșl 1n obținerea colaboratorilor. ‘ Șt astăzi ea șt atunci, trebuie să Spun eă orice program, mal ales dtit domeniul blopolttlcei sau biologiei sociale, nu are șansă să se reali- zeze eât timp nu vor exista mijloace materiale șl eățt mai mulțl și mai. vrednici colaboratori de execuție. Lucrarea dini Dr. Bănu, ea șt Biopolittca prof. Moldovan sunt pen- tru not punctele de reper, eare ne indică calea, în eare am putea lu- cra eu folos, pentru câ testamentul biopolitic sau biosoctal transmis de înaintașii noștri să-l îmbogățim șt să-l curăfim eăt mai bine pentru ur- mașii noștri. Astăzi, când punctul ,de vedere biopolitic este statuat în „Astra** noastră,' rămâne ea o datorie de conștiință pentru membrii săi, de a lucra cu toată râvna pe acest teren. Care rămâne cel mat indicat pentru binele și prospe/area neamului no- stru. Dr. g. preda, u.-ppeș. „A8tpei“. * Croniea științifică. Aerul Hetftd. In zilele de 18,19 șt 20 Martie, a e., a ținut dl profesor dela Școala Politehnică din București, Dp. Emil Severin, tn Sibiiu, sub auspiciile „Cercului mllitaro-civll** (preș, dl gen. de corp de armată 6. Găvănescul), ■' . • , ■ o serie de prea interesante eonfe» rențe, ascultate cu deosebit interes. Dl prof. a știut să îmbrace într’o formă captivantă temele cele țnai aride, fiind uv adevărat specialist, care popularizează știința spre plă- 241 6 eerea tuturora. A treia eonferență (celelalte două au tratat despre că- derile de apă, flux, reflux, captarea razelor solare, ete.) a avut ea su- biect „Aerul lichid". Aducând anume dela București aerllehid, a demon- strat dl prof. Severin, în sala Tea- trului orășenesc, neîneăpătoare, în- semnătatea descoperirii aerului li- chid. Lăsăm să urmeze o scurtă dare de seamă: Aerai lichid. Dacă acum 50 de ani s’ar fi împăreehiat aceste două cuvinte: „aer lichid", lucrul ar fi pă- rut atât de paradoxal, îneât ar ft fost considerat ea lipsit de bun simf. In vechea antieitate, aerul pe eare-1 vom vedea astăzi curgând ea oriee lichid comun, a fost considerat ea un principiu nematerial, de esență divină, Epimenide (540 a. Ch.), admite eă în lume sunt două principii: ae- rul-prinetpiul bărbătesc — șt noap- tea — principiul femeese. Din ace- ste două iese tot ee există pe lume. De aceeași părere era și Anaxi- mene și Dtogene. Aristot, marele filosof șt învățat macedonean, a fost cel dintâi eare a înțeles eă aerul este o materie grea, dar nu a putui-o dovedi. fleest lueru l’a făcut Qalileu în 1633, iar la vârsta de 70 de ani, a fost nevoit să-și denigreze strălu- citele sale descoperiri, pentru a nu fi ars pe rug. Dar niei Qalileu nu a înțeles le- gătura între greutatea aerului și apăsarea atmosferică. Această le- gătură a demonstrat-o elevul său Torieelli, eare, eu această ocazie, a inventat barometrul. In 1777 Lavoisier a arătat ade- vărata natură a aerului, compoziția șt rolul său în natură. Au treeut o sută de ant, abia în 1877, până când aerul a putut fi li- chefiat de eătre Cailletet, în Parts, încercări strălucite asupra lichefierii gasurilor în genere au fost făcute de eătre Faradag, în 1823, eare, cel dintâi, a reușit să liehefieze clorul. Imediat a lichefiat hidrogenul, sul- furai. bioxidul de sulf și bioxidul de carbon. A 'cercat, bine înțeles, să li- ehefieze aerul, dar nu a reușit fl eonstrait un aparat eu eare condensa gazurile până la 50 de at- mosfere șt le răcea până la—110°, s’au supus la liehefiare chiar pro- toxtdul de azot, eianogenul, acizii elorhidriei și biooxhidrie, dar 5 din- tre gasuri: hidrogen, oxigen, azot, protoxidul de cărbune și metanul au rezistat la oriee încercări. In fața acestei sfidări a Naturii, Golladon, marele Berthelot și Natte- rer, au realizat presiuni de 400, 800 și 2800 de atmosfere, răcind în ace- lași timp la — 50°. Cu toate aceste gazurile de mai sus au rezistat, ele au fost pecetluite definitiv eu califi- cativul de gasuri permanente. Berthelot a emis părerea eă este o anumită temperatură de-asupra căreia, oricât am apăsa gazurile, ele nu pot fi prefăcute în lichide. Andrews (1863), studiind aeest lucru a arătat eă fiecare gaz are o temperatură, numită punct eritie, peste eare rămâne în formă de gaz, tar sub eare este lichid. A dat chiar mijlocul de a se calcula aeest punct critic. Punctul eritie al anhidridei car- bonice este de 31°. La această tem- peratură, oricât l-am apăsa, nu se poate liehefia. Daeă însă îl răeitn măcar eu un grad, adică la 30°, el se lichefiază. Caleulându-se punctul critic al aerului s’a găsit că este 242 140°. grade sub sero. Era'foarte greu de realizat aeeastă temperatură. Au trecut 8 ani dela lucrările lut Andrews, eând tânărul sâvavt Căille- tet, voind să Hehefiese aeettlinul, pe care-1 apăsa la presiuni de 100 de atmosferă, din întâmplare s’a deschis un robinet, lăsând să cadă presiunea brusc, la presiunea or- dinară. Prin destindere sau detentă, gasul s’a lichefiat ; * Toufe și Lordul Heluiri au cal- culat că fiecare seoborâre de pre- siune de o atmosferă produce o seoborâre de temperatură de */₄ de < grad. Pentru a lichefia aerul ar tre- bui să-l răcim la 200°, adică să-l apăsăm la 800 de atmosfere șt apoi să-I destindem până la presiunea • ordinară. In realitate nu este mare ? decât de 200 de atmosfere căci de- stinderile se acuthuleasă. Din acea întâmplare Catlletet a făcut a me- ț todă de lucru, a lichefiat oxigenul, aerul, oxidul de cărbune, tn ziua de 2 Decemvrie 18??. In aeelaș timp, la 22 Decemvrie,' Ptetet, la Geneva, a făcut aeelaș lucru. Deci pe lângă apăsare șt ră- ț- eire, a mat intervenit, pentru liehe- flarea gasurilor permanente șt de- < v «tinderea. Cailletet iji Pietet nu a în- V trodus decât eâteua picături de aer s lichid. Wrobleruski șt Olsewshl au ; obținut ceva mal mult, dar lucrul a fost pus la pond tn mod Industrial de către germanul Ltnde. Astăstse prepară aer lichid și după proce- deul Glaude, unde destinderea mișcă un piston ce comprimă aerul eare uine la răelt^.lnaeest sistem apă- sarea este: numai de 30—40 de at- mosfere. flerul lichid are o culoare al- l bastră foarte frumoasă, are densi- ‘ tatea apei șt fierbe lâ—181°. In aeel moment tot azotul pleacă șt rămâne numai oxigenul șt* gasurile ies: or- goh, xenon, heliu, hrtpton. Gu aerul lichid să pot faee cele mai sensaftonale experienfe: 1. Corpii elastici ea gumă devin casabili ca sticla. Șunca, Introdusă chiar lichid, devine ea o foaie de sticlă; ' 3. Fructele, florile, deasemenea. devin ca florile șt fructele de ghtâfă sau sticla casabtlă; 3. Dinul, pilda, eterul și alcoolul se solidifică, deșt alcoolul are nevoe să fie răeit la—130°; 4. Din mercur se poate face o ghioagă cu care spargem nuci și batem cuie; 5. Fierul, cărbunele ard tn aer lichid cu o strălucire orbitoare; 6. In fine vata, muiată tn aer li- chid și aprinsă, arde cu explozii. Aplicațiile aerului lichid ar fi pentru moment la prepararea oxi- genului industrial, prin alungarea azotului la—181°, tar acest oxigen, amestecat eu acettlen sau metan și aprins dă o temperatură de 2000°, capabilă să topiaseă o placă de o(el de 30 cm. grosime. Mat servește oxigenul liehid, amestecat cu vată sau cu cărbune tn grăunfe, printr’un cartuș de metal, unde se aprinde cu o capsulă de fulminant, pentru a sfărma blocurile de piatră sau de cărbune tn’ mine. Greutatea cea mare este că nu-l putem transporta. Dasele trebuie să fie de sticlă, cu pereți dubli intre cart se face un vid de o milionime de atmosferă. Aeeste vase sunt foarte fragile șt nu se pot face mat mart de 5 litri. Cu aerul liehid s’a lichefiat hi- drogenul răeit la—200°, prin apăsare și destindere se lichefiază. 243 8* Singurul gaz eare rămâne nelt- ehefiat este heliul. Heliul are punc- tul eritie de—268°; adică eu 128° mai jos deeât a aerului. Totuși, Kamerling, Onnes la Treyde a reușit să-l liehefieze, ră- eindu-l în hidrogen lichid (— 258°) și apoi, prin apăsare, de destindere l-a prefăcut în lichid. Temperatura heliului este de-272°, adieă numai eu un grad mai sus până la zero absolut—273°, când orice mișcare în natură dispare : moartea totală. * Cea mai mare eentrală electrică din lume: Neiu-East Riuer. Societatea „The New-ljork Edison Company" din New-ljork posedă în prezent eea mai mare uzină electrică din lume: New East Riuer. Uzina ei dispune, la eompleetarea ei, de 9 unități de turbo-agregate, eari în total vor auea o putință de 1.000,000 C. P. sau 700,000 Kilomați, eel mat mie agregat auând 100.000 G. P. Ea 23 Noemurie 1926 a fost pus în funcțiune primul turbo-agregat de 100.000 C. P. Inaugurarea a fost ono- rată de prezența M. S. Regina Maria a României și de A. S. S. Principele Nieolae. Apăsând un buton electric Su- uerana noastră a dat semnalul pentru punerea în mișcare a acestui gigant al tehnieei moderne. După punerea în mișcare a turbinei Regina a fost condusă de primul uice-președinte al Societății „Edison Co.“, Thomas E. Murnay și de uiee-președintele industrial Dl Arthur Williams, prin toată uzina, dându-i-se explieațiuni și lămuriri amănunțite despre modul de funcționare a întregei instalațiuni. Pentru a ne putea faee o idee de uzina New East Riuer, uom da următoarele date sumare. După ul- tima statistică auem în România 145 uzina electrice centrale, pentru ali- mentarea eu lumină și forță elec- trică. Toate aceste uzine împreună dispun de maximum 100.000 Kw. Dacă adaugăm eea. 40.000 Kw. fur- nizați de eătre diferite uzine parti- culare, fabrici ete. ajungem la abea 140.000 Kw., sau, eu alte euuinte, numai la a eineea parte din energia eare ua fi furnizată de New East Riuer și eu eare am putea aprouiziona’ eu electricitate toate orașele din Ro- mânia în măsura în eare sunt azi. Când ua fi terminată această uzină ua putea ilumina eu electri- citate 3,000.000 apartamente de eâte 0 camere și ua eosta 50 milioane dolari, sau eea. 10 miliarde Lei. Clă- direa singură ua eosta 12 milioane dolari și trebuia să fie gata la sfâr- șitul anului 1927. Primele două turbo-agregate, dintre eari numai unul a fost pus în funcțiune, sunt construite de uzinele General Electric Company din New- ljork. Greutatea fiecărui generator e de 600.000 Kgr. Mașinile au fost montate chiar în uzină eu ajutorul a două macarale de eâte 185 șt 200 tone putere de ridicare. Cazanele — primul turbo-agrega posedă 10 cazane pentru producerea aburului, — nu sunt zidite în cără- midă, ei, după inuenția Dlui G. Murnay, îmbrăcate eu conducte de oțel eari liferează apa pentru alimentarea eazanelor, preîneălzindu-o în aeelaș timp. Aceasta îmbunătățire mărește mult capacitatea eazanelor. Cărbunii, sau, mai exact, prauul de cărbuni este adus pe East Riuer și descărcat în uzina eare este clă- dită chiar pe malul fluuiului, eu o uiteză de 500 tone pe oră. Conducte 244 pneumatice, duc pravul de ierburi Ia focarele respective aleeasanelor, iar cenușa este reeondusă, tot prin conducte pneumatice, în acelaș va- por, economisind munea alor 500 ca- mioane lăst •' ‘ •' C&nd ustna va funcționa cu toate cele 9 agregate, cazonele vor avea nevoie de 3.600 m* de apă pe fie- care minut, sau de 5,184.000 ms de apă in 24 ore. Această cantitate uriașă de apă va fi împrumutată din East River, eărfe o-va reprimi ime- diat — (vaporii de apă după ee au trecut prin turbină se eondesează) — eu ajutorul unor pompe, cu un debit de cea 4000 m’ pe mințit. Pentru alimentarea eu, aburi în plină sarcină a unității de 100.000 G. P. este nevoie de a arde în ca- zane 30 tone cărbuni pe oră, adecă 500 kgr. pe minut, și de a transforma în aburi 432.000 litrt de apă pe fie- care minut. în seara st(ei de inaugurare a centralei electrice New East River în prezenta M. S. Regina Maria, Dl flrthur Williams a transmis un me- sagiu radifonie pentru toată lumea, descriind acest eveniment important. Mesagiul începe astfel: „Bună, seara la toată lumea 1 Niei nu se putea ceva mat po- trivit pentru vizita M. Ș. Regina Maria tn America, decât deschiderea nouet uzini electrice Edison, lângă East River, pe Strada 14; ce s’a efec- tuat azi după amtazi. M. Sa, prin apăsarea ușoară a degetelor Șale pe dOuă-trei miei comutatoare elec- trice, a pus în mișcare eea mai pu- ternică mașină electrică din lume”. Mesagiul continuă eu descrierea evenimentului, neuitând să arete ma- rele interes al Reginei Maria pentru întreaga instalațiune. Mesagiul Dlui Williams termină*: „Această încântată Regină* ve- stită tn lume pentru frumuseța, poezii scrise în vremea răsboiului neatâr- nării sau îndată după el, — și știm cât, 246 ᵣ au fructificat sufletul românesc de amândouă laturile Carpaților. Dacă edi- tura Casei școalelor ar continua cu spri- jinul tiparului, credem că scriitorii no- ștri ar putea da o serie de volume de mare preț pentru unificarea și creșterea simțirii românești, tratând marele răs- boiu al întregirii neamului. .Chipuri și icoane* e șt o frumoasă realizare artistică, care va fi citită cu plăcere de cărturarii satelor ca'șt ai orașelor. Prețul 30 Lei. /. T. Reufete. Numărul 1 din anul VIU al revi- stei „Gândirea" aduce pe copertă o reproducere după bustul dlui Simu, donatorul prețiosului tnuseu din ca- pitală. Bustul e de marele sculptor Bourdelle, și prin mijlocirea revistei bueureștene face cunoscut marelui public pe iubitorul de artă și * de neam, ctitorul care a știut să dea o pildă așa de rară, reînviind amin- tirea dărniciei uoiuodale și boie- rești din bătrâne uremi, ast, când sămânța ctitorilor e așa de rară, în corpul revistei reproduceri după C. Ressu și ciudatele desenuri, to- tuși atât de decoratiue, ale lui Demian. Revista se deschide cu un ar- ticol asupra lui Henri Mașala datorit dlui T. Vianu în care stăruie asupra eâtorua idei fundamentale a lui Massis, care „pornind dela critica literară a ajuns curând la tinta ul- timelor generalizări, în centrul tn eare se elaborează directivele șt se discută interesele capitale ale culturii contemporane”. H. Massis e uh aderent militant al neo-clastcismului francez, un duș- man a tot ce e haotic, neprecis, eșit din prea multă privire intros- pectivă, — influența orientală, — șl un mare luptător pentru „formă și unitate”. „Polemica lut Massis”, scrie dl T. Vianu, „se îndreaptă cătră în- treitul obiectiv: german, slav șt asiatic”. De-aiei pleacă haosul ne- controlabtl al misticismului, tn opo- ziție cu preciziunea pe care o dă gândirea apuseană, tn special fran- ceză și creștină — catolică. Redăm șt noi acest citat pe care Dnul Vianu tl faee din gânditorul francez: „Toată viața spirituală și morală a Occidentului se hrănește din aceasta idee — mamă a unui aeti- viatn eare, ori cât de desordonat ar fi devenit, n'âr putea fi însănătoșit abandonându-ne amejelii interioare șl cosmice a Asiei... Credința tn acțiune, tn sforțare, atitudinea ae- tivă In fața realului, permanenta stare de mobilizare împotriva a tot ce știr- bește și mutilează marele bine al existenței, dorința de a trăi mat bogat, de a exista mai mult, de a se de- păși pe sine însuși pentru a adera la Acela care posede plenitudinea Ființei și Vieții, — iată esența cre- știnismului”. Această forță, acest mijloc de existență, de viață îl opune H. Massis „amețelii interioare șt cosmice a Asiei”, ea și celei rusești, și, dela răsboiu încoace, în bună parte și eelet germane. Materialul literar tl semnează obișnuițit colaboratori ai revistei; C. Petreseu, D. Voieuleseu, A. Maniu; cronicele E. Bueuța. Osear Walter 24? Cisek, Bălăuță, Călineseu, N. Crainic ete. B remarcabilă critica în formă de dialog între Ego și fllterego a dlui Călineseu asupra lui Ionel Teo- doreanu. * In numărul triplu al „Vieții Ro- mânești⁴⁴ (Oetomurie, Noemvrie, De- cemvrie) afară de bueăfile literare în continuare ale Dior Sadoueanu și Ionel Teodoreanu, — Bucla Manta aduce „Pagini resle|e“ — mai pufin reușite ea altele. Poezia e repre- zentată numai prin uersurile Dlui 1. PiUat. De mare interes bucata istorică „Cărvunarii¹⁴ de Dl D. Bar- noshi, precum și un capitol din istoria asupra „Viefii biserieești- religioase în Basarabia în ajunul anexării ei de către Ruși" de N. Popousehi. Bogate cronici, reeensii, însemnări. Dl D. Harea se oeupă de cu- prinsul publieafiei L'Ame Russe, din eoleefiunea „Cahiers de la nouuelle journee⁴⁴. „E’Ame Russe⁴⁴ e numărul 8 din această eoleefie și publică articole asupra subiectului, semnate de N. Berdiaef, S. Bulgakof, M. Zdzie- ehorusehi și A. Miroglia. Publieafia e de mare interes dat fiind continua actualitate a acțiunii slane în răsăritul Europei. Sufletul slau, de peste șapte decenii, e con- tinuu cercetat, aprofundat, nu numai de eătră scriitori ruși ei și de străini. Și părerile cele mai contradictorii au fost emise. „Mesianismul rus⁴⁴ a frământat mințile multor cercetători. Când e pasiuitate în fata vieții și cufundarea în eu, când e impuls spre aetivism. Chiar în acest volum părerile se bat în cap. Dovadă eă mai e mult de cercetat, dovadă, poate, eă însuși sufletul rusesc e încă haotic, nestabilizat, eeeaee noi înclinăm mai mult să credem. * Ji Cele trei Crișuri dela Oradea'¹ Mare se tipăresc acum la Cratova, la „Scrisul Românesc⁴⁴, în bune con- diții tehnice. Revista apare, ea de obieeiu, eu colaborări de pretutln- denea, neavând un anume program literar, ei pusă fiind în serviciul pro- pagandei naționale la granifa apu- seană a Țării. Folositoare, plină de informatii și adeseori șt de soluții, sunt scrisorile constante din orașele de granifă: Timișoara, Gravita, Arad, Satu Mare, Sighetul Marmației. De vreo doi ani proza e reprezentată aproape exclusiv prin bucățile sem- nate de dl 1. Agârbiceanu. O serie de însemnări „dintr'un carnet⁴⁴, au urmat altei serii de povestiri din natură, aceasta din urmă din o carte de povestiri pentru copii. în primul număr din a. e. sem- nează articole G. Bogdan-Duieă, arh. Andrei Crișeanu (jubileul de 75 ani a Episcopului Ciorogariu) Ouid D. Densușianu, l. Agârbiceanu, l. PiUat» Em. Isac ete. * în Țara Noastră se publică un fragment din cuvântarea rostită în numele Academiei de către Dl Oct Goga, la serbătorirea scriitorului Brăteseu-Doinești. E o strălucită apreciere a scrisului și personali- tății fruntașului nostru prozator. * Societatea de Mâine intrând în anul al V-lea și-a redus apariția la de două ori pe lună, din săptămâ- nală cum era. în Nr. 2, aduce un viguros articol al Dlui Simion Me- hedinți; prilejul i l-a dat moartea lui Daler Branisee. Fruntașul inte- lectual român eere deslușiri în ehe- 248 stiuni dificile; problema pusă de Dsa poate ar merita un Întreg volum de studiu. încolo colaboratorii obișnuiti al revtstei, eare aduce aproape tn fle- care număr, material prefios. ♦ învățătorul, organ al flsociafiunil învăfătorilor români de dincoace de Garpați, intră și el in anul al IX-lea de viată, tot tnai Îngrijit redactat, șt in tot mai bune condiții tehnice. Juste observări tn erontea „Echipe de ins- pectori pentru controlul Învățămân- tului primar". Se arată eă de mul- țimea inspectorilor își pierde impor- tanța ori ee control. Dnul L flgârbi- ceanu publică un articol, eu Juste observări, asupra învățătorului- ea factor al propagandei culturale (ac- tivitatea extrașeolară). * Sertenl românesc Nr. 3. Noua revistă craioveană se deschide eu un substanțial studiu al Dlui C. FM' duleseu-Motru asupra Statului cul- tural. După definiția Dlui Motru „Sta- tul eultural nU este Statul eare în- lesnește progresul culturii în genere, ei este Statul eare își faee din cul- tură un instrument pentru întărirea sa proprie. Aceasta este d nuanță plină de eonseeinte. flpa unui lac așesat pe vale stă liniștită, gata să poarte' pe ori-și-etne, în ort șt ee direcție; dar apa unui lae așezat pe înălțime este o vijelie, gata să izbucnească. Ea poate să pornească în torente și să sfărâme tot ee în- tâlnește în cale. Tot astfel și cul- tura. Ea este o forjă liniștită, când servește la înzestrarea Omului în genere, și gste și o forjă vijelioasă când servește un anumit scop. ...Cul- tura ea instrument în serviciul Sta- tului, sau Statul eultural, este che- marea culturii la un anumit rol"» Statul eultural, după' Dl Motru, ar putea „în primul rând, să indice culturii calea ce va avea de urmat". Tot el „își ia rolul de seteetor al cre- ațiilor culturii", și va alege eeeaee-i convine lui. „Statul național, bună- oară, dacă este cultural, permite -numai cultura najională". în al doilea rând Statul Cultural s’ar crede eă „are și destoinicia de a distribui, cum este mai bine, bine- * facerile culturii". „Din aceste două destoinicii presupuse", continuă Dl Motru, de- curg câteva eonseeinte grave. / Șt mat întâi un astfel de Stat intră tn conflict eu „principiul liber- tății de eonștiinfă". „Cultura este o solicitatoare de fapte sociale șl mo- rale, pentru eare ea șl dă motivație. Dar omul, ea persoană, după prin- cipiul libertății de conștiință, este liber să aleagă între aceste fapte solicitate; și anume .între acele care pun în joe însuși adâncul caracte- rului său. Există dar un domeniu strict personal în zestrea culturală a fiecărui om". Deci nu Statul ei individul are dreptul în temeiul libertății de con- știință, să fie pentru sine însuși se- lector al ereiatiilor culturii. Azi ntme, din același principiu, nu mat poate impune o credință religioasă. „Dar, spune dl Motru „sunt multe alte ca- zuri tot atât de adânc legate de adâncul personalității" ea și crezul religios. „Sunt pomeni eari trăesc în artă mai adâmî decât în religiune. Pofi constrânge pe acești oameni să renunje la libertatea lor de con- știință?" Statul cultural presupus, răs- punde: „‘Deasupra Statului, când el este cultural, nu există libertate de conștiință decât tn măsura îp care 2*8 Statul o tolerează. Cum nu există o libertate politică pentru eetăjean deeât în măsura în eare o permit legile Statului politie, tot așa nu există o libertate de conștiință deeât în măsura în eare o permite uni- tatea de eultură a Statului cultural". Conflictele eare urmează de- aiei între Statul cultural și libertatea de conștiință „înveninează adeseori întreaga viafă a unui popor... Con- flictele s’au înmulfit după înființarea Statelor naționale... în contra com- petentei suuerane a Statnlui se ri- dică dreptul de autonomie culturală a minoritarilor. „Din impas, după Dl Motru, Statul cultural nu poate ieși deeât prin „descentralizarea func- țiunilor lui culturale*. „Descentralizarea nu însemnează haosul. Ea însemnează numai re- nunțarea din partea Statului la apli- carea mijloacelor de coerciție, pe eare le sugerează dorința unor băr- bați de Stat de a avea cât mai re- pede, în eonture eât mai impună- toare, unitatea culturală a poporului. Descentralizarea este Întronarea vi- etii, eu varietatea ei compactă, în locul eoheziunii mecanice... Des- centralizarea este ereiarea de centre regionale culturale in mijlocul cărora auionomiile culturale minoritare să-și găsească afinități, și deci linii de con- vergență eu unitatea Statului*. în restul revistei, o poezie de V. Voieuleseu „Din Flori"; Gib. Mi- hăeseu „Poarta de fier", ee ne amin- tește ea factură și eompozijie, unele din primele bucăți ale autorului, apoi articole și cronici semnate C. Petreseu, P. P. Panaiteseu (Nieolae Băleeseu și istoriografia română, articol remarcabil prin scoaterea în evidenfă a unei ealităji puțin rele- vate a lui Băleeseu istorie: pre- cursor al istoriografiei moderne,® făcută de Hajdeu, reluată de Oneiul ® și lorga) l. Qeorgeseu. A. Mareu»^® T. Arghezi, ete. * Tot la Craiova a reapărut, dupăJB o îndelungată pauză, revista „Ra-ή muri", în anul XXII. Un luminos ar-W tieol „Orientări" ipublică dl Radu ■ Dragnea, asupra direetivării sănă-Jl toase a literaturii române. E nevoe de încă o revistă de luptă, de di- rectivă sănătoasă, mai ales azi „eând eritiea s’a retranșat în cadrele ști- infii, iar eritiea militantă și-a părăsit postul de onoare". Ca o urmare a aeestui fapt, serie dl R. Dragnea „am văzut poetul epuizat, preschim- bat în critic impresionist; prozatorul deseinzând din ziaristică și aducând eu el incertitudinea unui talent lite- rar, eum devine subit inspiratorul unei reviste, ea și din coloanele ei să-și manevreze abil „lansarea"; ziaristul eliminat din literatură, în- toreându-se în eritie, sever asupra scriitorilor; în sfârșit criticul în slujba ; cenaclului respectiv și ehiar acea mare învățătoare a vieții eare fu- sese istoria, convertită într’un mijloc de a servi sub autoritatea ei scrii- torii cenaclului". „Într’o literatură eare a parcurs stadiile formării ei nafionale, ea cea franceză, poate, să funefioneze cenaclul, în eare scrii- torii să se adune numai de dragul i frumosului și eu totala indiferentă la societate; în tara noostră, unde li- teratura numai de câteva decenii e în căutarea tipului ei caracteristic, ; astfel de splendide isolări în nu- mele J estetismului pot să trădeze proveniența lor prin imitafie, dar nu să fie curente...,, Iscălim justele observări de mai sus, eum am iscălit și contribuțiile 250 , -în materie ale Dlui D. TomesCu din Scrisul românesc. th restul reuistei DIN. Dauldeseu publică un articol aSupra lui D. Pârvan, iar vechi colaboratori proză și versuri: fll. Lasearou-Moldouanu, P. Partfenie, St Băleești, A. Pop- Marțtan ete. /. T. ■ ■ -<■ ■ - „Opaițul Satelor¹¹, foaie pentru popor. Qrgan de propagandă reli- gioasă și eulturală al centrului pa- rohial «Bistrifa* și „Broscart “ și cer- cul învăfătorese „Brosearl“—Mehe- dinți, eu binecuvântarea Preasfinfi- tnluț Episcop Vartolomeiu al Epar- hiei Râmnicului Noul Severtn. Anul 1. Nr. 0. lan. 1828, Red. și administr. Bistrija-Mehedinji Of. T, Severin. Dir. Pr. Gh.Dumitreseu-Btstrtta. Abon. 80 Lei anual, 50—100 instituțiile și de sprijin. Iți cade bine, când dai și de câte un astfel de „ opaiț “. Redactorii sunt oameni de inimă și de bun simt — Judecând după cuprinsul numărului 0. Numărul începe cu o traducere a dlui N. lorga a unei poezii popo- rale cehe. Din străinătate. b F t* I £•. $ Cuvinte eătre gazetari. Abatele Melodia Zăvorul, mohseignorul ales de curând doctor honoris eausa din partea universității din Praga, ma- nei efiloromân, președinte al „Insti- tutului Cehoslouae-rom&rf din Praga, a fost numit, de eUrârid, președinte de onoare ăl cercului Mieei înțe- legeri ziaristice. La banchetul oferit în onoarea Sa și a ministrului no- stru Dr. Filodor, ales șt dsa pre- ședinte de onoare al Soc. ziariștilor Mieei înțelegeri» a rostit Msgrul Za- voral euvihte purcese dela inimă, cuvinte, eâri ar trebui să se reper- eute șt în mijlocul nostru, ea — mu- tatis mutandis — să aducă roadele dorite. După ce a lăudat ideia de colaborare a celor trei societăți de ziariști. din Mica - înțelegere, eăei numai astfel se vor putea apropia sufletește «topoarele învecinate și se vor putea cunoaște, s*a adresat compatrtottlor săi, ziariștilor cehi: „Dar nu credeți, domnii mei, că poate am avea trebuință mai mult șt de n'ar avea drept problemă, de a cul- tiva relațiile de prietinie în străină- tate, ei în internul țării? Nu credeți șt Dv. că ar fi timpul suprem să pă- străm din dragostea și cinstea, pe cari le arătăm atât de darnic altor națiuni, putinței și pe seama popo- rului nostru propriu? Trăim într’al 10-lea an al ’hde- pendenței recâștigate. O să putem noi sta eu fruntea ridicată în față Judecății eonștiinjei noastre, daeă se pune întrebarea de am fost vred- nici de aeest noroc? „în anii tineri mă răpea cu sipe legenda despre cavalerii din Blanik (legendă cehă — la Bl. dorm în- zeuați și împlătoșați cavalerii cehi și se trezesc să apere neamul în momentele deelzive. Trad.). în anii bărbăției am înțeles, că cu astfel de legende se poate liniști numai un popor în selăvie, unul, .care a încetat de mult de a mat crede în puterile sale proprii. Poporul are trebuință nu de cavaleri din basme, ueaeuri de-arândul, eâtă ureme po- porul lucrează și crujă și sufere și cari numai eând îi merge mai rău decât ori-eând sar într'ajutor popo- rului, ei de eaualeri eu ochiul scru- tător și eu eapul treaz, de eaualeri de inimă, eari nu așteaptă până îi merge neamului mai rău, ei stau de ueghe și lucrează din toate puterile, punându-și toate însușirile bune de eari dispun în acțiune, ea să nu meargă ureodată răul Să cultivi spiritul unui astfel de eaualerism în sânul poporului, să-l crești pentru așa eeua, aceasta ar fi problema unei antante, pe eare o am acum în uedere. Luptele ideale se uor da și de aiei înainte, fără de ele n’ar fi uieafă ’n noi, (iară noi urem să trăim) n’ar fi creștere (tară noi urem să creștem), dar stima reciprocă ar spori, iubirea frățească ar prinde la putere și acolo — unde ar fi în joc binele națiunii, — ne-ar reuși prea bine să ne întindem mânile,. spre o ueselă colaborare". (După „Prager Presse“, 28/11 1928.) Cuuinte rostite ’n uânt? Floare la ureche? Cântărifi-le 1 N’ar trebui să plecăm și noi eapul la auzul lor? H. P.-P. * E în joe uiitorul copiilor noștri! Cine își ia osteneala să arunce ochii, în tutungeriile și debitele de ziare, la eeeaee cumpără tineretul șt, uai, chiar și persoane simandicoase, ua trebui să clatine din eap. Literatura faseieolară de cea mai rea specie („Mireasa călăului¹⁴, ete.l) se ulnde eu toptanul, în sute de mii de fas- cicole, și ființe necoapte „mănâncă¹¹ lectura aceasta primejdioasă, eare e un atentat la bunul simj. între- prindeți numai o anchetă în priuinfa aceasta l S’a pornit și la noi lupta împo-ji triua literaturii acesteia și — în spey| eial — împotriua literaturii obscene,’țj eare înueninează tineretul. Num aii¹ aplauda putem această eampanlej ideală. ~ âtf. Ca să se euidenjteze și mat mult ’ importanta acestei lupte, urmeze unj rezumat al desbaterilor din pariati mentul austriac (Bundesrat), din 24 Martie, a. e., priuitor la propunerea । unei consiliere, mamă îngrijorată de uiitorul copiilor ei, propunere, care a fost primită mai apoi, eu majori-j tale de uoturi, urmând să se pre-Ji faeă în articol de lege. £ Multe din cele înșirate de dnaj Dr. Berta Piehl, așa se ehtamă pro- a punătoarea, se potrtuese și la noi.j Țipetul ei de durere să fie luat lai. cunoștință și de mamele și de tafiit noștri, deoarece, după eum a spus-o d alt consilier, e uorba ea eu toții săi punem umărul și să îmbunătățim si-fc tuajia, căci mizeria și starea sufle- 3 teaseă îngrijitoare a tinerimei estej internațională și nu cunoaște clase J sociale. Cum și-a motiuat consiliera au-j striaeă, dna Dr. Berta Piehl, propu- *- nerea? Legea, daeă are să intre în J uigoare, ar fi o lege culturală. Alte ?' state s’au îngrijit să legifereze lupta < împotriua pornografiei și literaturii £ maculatură. „Folosința liberă a ue-^i, ninurilor e interzisă; nimenea nu ia < faptul acesta în nume de rău, ea și când ar fi o restrângere a libertății .: personale. împotriua sufletului poate să aibă un uenin o influinfă și mai ppi-’l mejdioasă. Firește, trebuie ea o ast- ’ fel de lege să fie serios cântărită", ‘ deoarece e uorba de tinerime. „Li-.^ teratura maculatură (murdară) eu- j prinde în prima linie literatura mur- dară, sexuală, literatura criminalistă ' . 252 . și literatura, care te abrutizează. Li- teratura murdară sexuală speculează la senzualism șt încearcă să-și facă > gheșefturlle prin sgândărirea sexua- lismului. Literatura aceasta promo- vează imoralitatea sexuală și toc- mai noi. eei din Di ena (numai cei din Dtena? trad.), avem.vat, destule exemple de' acestea. ’lnuentnarea fantastei, mai eu seamă în privtnfa sexualismulul, este în silele noastre atât de mare, tneât abea de ne mal putem transpune in mentalitatea ti- neretului de astăzi. Dacă luăm în considerare multiplele componente, îmbrăcămintea, cinematograful,forma eonuersaflki, literatura, vom pricepe de ce tinerimea noastră mărturi- sește că aproape nu mai poate gândi altfel. Simpli sexual este atât de rui- nat, de stricat și de zdruncinat, tneât va fi greu să revii la eeeaee este natural". Cancelarul Dr.Seipel (cel care a scăpat, tn decursul răsbotului dela spânzurătoare pe atâft români nevinovap 1) a vorbit tn termini! ur- mători: „Iau propunerea înaintată • ... și mi-o însușesc în numele gu- vernului, deoarece sunt de firma con- vingere .eă tn privtnfa unei întrebări de o așa de mare importantă tre- buie să pășească resolut și legis- lația. fleeentues euvtnfelul „și“. Nu- mai eu măsuri legislative șt cu du- cerea în îndeplinire din partea au- torităților și judecătorilor, fie ea oricât de severă — nu s’a îndeplinit totul. E nevoie de ajutorul intregei societăți, nu numai de colaborarea câtorva parlamentari, e nevoie mai întâi de toate de o muncă mare, educativă. E vorbe nu numai, mai în- tâi și mal cu seamă, de creșterea tineretului, pi de creșterea Îndepli- nită tn mijlocul celor marinari durere. sunt prea adeseori niște necres- euți". ‘. ț Cancelarul Selpel apelează la toți din: Austria eax„să ajute cu toții pentru cp să se păstreze sănătatea sufletească și trupească a tinere- tului și să lucreze astfel la viitorul și la fericirea poporului*. Nota: Pentru cel ee se intere- sează mai intensiv eu propaganda împotriva pornografiei și a literaturii- maeulatură în Franfa șt în Germania sunt vrednice de remarcat urmă- toarele două publicații: 1. „Mantiei pratique pour la lutte eontre la por- ’ nographie" (Manual practic pentru lupta contra pornografiei) de sena- torul de inimă R. Bărenger, batjo- curii în „revistele" teatrale, în ea- bareturi, de revistele umoristice, pre- ședintele „Federației societăților eontra pornografiei* din Franța (ed. II., l’SO fr„ Paris, Imprimeria E. DeS- fossăs, 13 Quai Voltaire). Broșura ed. II. a apărut în 1910, e — deei — puțin anticată, eu toate acestea con- ține prețios material privitor la le- gislație, la circulare, la regulamente, lă paști întreprinși în presă, la teatru expoziții, ete. ete. — 2. Legea sanc- ționată în Germania- republică, în Dec. 1926, privitoare lă apărarea ti- nerimii împotriva pornografiei, e eo- i meritată pe larg șt publicată, tn în- tregime, în: „Tasehen-Gesetzsamm- lung Nr. 121“ (colecția de legi, ma- nuală, Nr. 121) : Matz-Seeger: „Ge- setz zur Bemahrung der Jugend vor Sehund- und Schmuizsehrifien* (Ber- lin, Edil Cari Hegmann, 192?). Șt în Cehoslovacia se îngrijesc legislatorii să pună zăgaz literaturii imunde, pregătind o lege specială pentru apărarea tineretului. In Italia lui Mussolini se folosesc mijloace drastice. Intr’uu tnterview. 253 acordat de Mussolini scriitorului Henri) Bordeaux, în 1928, declară „Ducele*¹, pe drept euuânt: „Avem trebuință de o literatură eare uiri~ Uzează și fortifică, nu de o literatură, eare distruge, eare risipește ener- giile sau eare le micșorează**, (v. art. de fond din „Le ]ournal“, 5 ll. 1928.) Daeă în Italia, Franța, Cehoslo- vacia, Germania se dă lupta împo- triva veninului din literatura imorală, ee să zicem noi, unde „Pardoa- nele“ și „Tiribombele** sunt la or- dinea zilei?! E tn joc viitorul copiilor noștri! 1 Tema este mult prea gravă deeât să l fie zeflemisită și să se treacă la or» 1 dinea zilei! '1 Cel eare are dragoste fată de 1 semenii săi, eelee vrea ea atmos- | fera îmbâcsită de bădărănie și sen- zualism să se purifice, aeela își dă | toată osteneala ea și în România I tineretul să fie erujat de veninul stre- 1 eurat prin scrieri primejdioase. | H. P.-PETRESCU. | Dela „Astra“. Buletinul sesiunilor „Astrei"'. In ultima adunare generală a Astrei** s’a adus hotărârea ea pentru trebu- ințele secțiunilor știintifiee-literare eu sediul în Cluj, să se închirieze un local, flsoeiatinnea noastră ne- având până acuma niei un adăpost propriu în Capitala Ardealului. Cu 1 Martie s’a închiriat un local eon- stătător din o sală mare și o ca- meră, eare va servi pentru lucrările seefiunilor, pentru redaejia revistei „Transilvania** șt ședințele despăr- țământului Cluj al „Astrei**. Localul e în str. Memorandului, în imobilul „Ardealul**. * * * Intr’o ședință a președinților, vicepreședinților și secretarilor sec- țiunilor, finută la 9 Martie, s’au luat următoarele hotărâri: Secțiunile se vor întruni în șe- dință comună în fiecare zi dela sfâr- șitul lunei. Cu acest prilej se vor discuta chestiuni în legătură eu acti- vitatea secțiunilor și se vor faee comu- nicări, în localul seefiunilor. Când vor fi comunicări mai importante ele vor 1 fi publice și se vor finea într’o sală | mai mare, indicată la vreme. 1 Seefiunile în colaborare vor j aranja în Aprilie și Mai un ciclu de 1 eonferenfe la Cluj din domeniul „Edu- 1 eajiei naționale". | Din ședința proprie fiecare sec» 1 fiune va delega un membru în eo- | mitetul de redacție al revistei „Tran- j silvania". | Programul de activitate e sta- j bilit pentru activitatea mai apropiată | a seefiunilor. j * * * Dintre seefiunile „flstrei" câteva J au acum subt tipar lucrări în biblio- | teeile proprii, astfel secțiunea isto- 1 rieă și secțiunea știinfelor naturale. 1 Secțiunea medicală și biopoli» | tieă continuă activitatea sa vastă 1 prin eonferenfe, hotărând de curând i activitatea sa pe întâiul semestru al J anului eurent. De eurând a apărut J ultimul buletin al secției, Nr. 1—2 pe 1 anul 1928 în 84 pag. eu articole și | eroniei de V. Pușeariu: Seleefiunea 1 254 naturală șt artificială; Q. VAlaan: Mediul fiule extern șt capitalul bio- logie nafional; 1. laeoboviei: Meto- dele de recrutare și Selecționare a corpulut medical; Gh. Preda: Câteva principii de htgienă. profilaxie șt educație psihică; l. Mo Ido van: Edu- cația fizică șt morală tn cadrele „Astrei®; L. Danlello: Combaterea bolilor sociale în mediul rural; M. Zolog: Organizarea serviciului de igienă școlară; l. Moldouan: Urmă- rile alcoolismului pentru individ șt naflune. Secția fementnă-biopolitică a Astrei. — E o publicație dintre cele mai folositoare. ♦ * * In „Biblioteca Astra* se va ti- pări în cursul anului luliu Cesar, tn traducerea regretatului L Boreia. Bibliografie. /. AgArbieeanu; Legea Mințit Ro- man. 608 pg. Preful 160 Lei. De vân- zare la toate librăriile. Septtmiu Popa: „Flori din gră- dina raiului." O colecție din vleflile Sfintelor femei cari au făcut podoaba Bisericii și a creștinismului. Scrise într’o limbă frumoasă, aceste bio- grafii pot forma lectura cea mat fo- lositoare pentru popor. Preful 15 Lei. Îndemnăm pe intelectualii satelor noastre să o recomande știutorilor de carte. Se găsește la librăria „Ardealul*. Cluj. Pavilionul en umbre, piesă tn 3 acte, de Bib. I. Mihăeacu. Edit. și tiparul „Scrisul românesc*, Cratova Lei 50. Al. Proeqpiu: Din istoria pronu- melui tn limba românească. Extras din „Revista filologică*, a. L (192?), Cernăufi 1J28, Str. lancu Flondor 83. Calendarul tnuăfătorilor pe a. 1928, alcătuit de 1. G. Spiridon și V. Tem- peanu. Lei 40. De vânzare la dl înv. 1. C. Spiridon, loneasca—Fălticeni. Aurel A. Mureșianu: Clădirea școalet românești din Brașov de că- tre popa Mthai în a. 1587. Din „Anua- rul Insț de ist. naț.“ IV. Cartea Ro- mânească, București, 1927, (broș. f. preț). Nic. Drăganu: „Toponimie și istorie*. „Biblioteca institutului de istorie națională®. Nr. 1, Cluj, Inst. de arte grafice „Ardealul*, 1828, 180 pag., fără pref. Manualul examenului de bacalau- reat din Instrucția civică. De Alex. Giuglea. prof. de științele jurtdteo- economlee la Școala super, de co- merț din București. Editura auto- rului. Tip. „Dada Tratană®, Sibttu, 1828. (86 pag.) 60 Lei. „Buletinul Institutului economie ro- mânesc*, anul DII., Nr. 1—2. 1828; „Roma®, revista Institutului de cul- tură italiană, a. VIU., Nr. 1; „Viața Românească*, lași. a. XX., Nr. 2; „Craiul Românesc®, annl IL. Nr. 2; „Cooperația*, rev. lunară, anul IV.,, Nr. 1—3; „Ramuri*, a. XXII., Nr. 3; „Datina*, a. VL, Nr. 1—2; „Gândul neamului*, Chișinău, a. DU., Nr. 3; „Familia", a. 111. seria 11, Nr. 1—2; „Buletinul eugenie și biopolitic" al secției medicale și biopolifiee a „Astrei", Nr. 3, Martie (1928), voi. I], „Hlingsor", Nr. 3, 1928. „Orientalia Christiana", Roma, Nr. 42, uol. XI. 3 Martie 1928. „Mfiforditâsoh român holtohbfil", (Traduceri artistice din poeți români) Editată de „Erdelyi irodalrrn tărsa- săg“ (Soc. ardeleană literară). Com- pusă de dl Arpăd Bitay, Cluj, 1928. „Buletinul institutului economie românesc", a. VI. Nr. 11—12, Nov.—■ Dec. 192?; „Comoara Satelor", ren. lunară de folklor, a. U. Nr. 7—8, Blaj; Buletinul Grădinii Botaniee și al Muzeului Botanic dela Universita- tea din Cluj", voi. VIII. 1928, Appen- dix 1. (E. Pop: Exploatarea și în- trebuințarea turbei în România"); „Adevărul literar și artistic", a. IX. Nr. 378; „Viafa Românească", lași, a. XX. Nr. 1; „Gândul nostru", lași, a. Vil, Nr. 1, 1928; „Clipa", a. UI, Nr. 172; „Soeiete des Nations", In- stitut internațional de eooperation intelleetuelle, Paris, Palais Rogal, Rue de Montpensier. 2. Bulletin de la Seetlon dTnformation et de Doeu- mentution mensuel. Fevrier 1928, Nr. 17; „Ramuri", Craiova, a. XXII., Nn. 2, Febr. 1928; „Țara Noastră^ a. IX., Nr. 10, 1928. -jjuCIl „Observatorul”, revistă doeu- mentară, culturală, soeială, reli- gioasă, a. 1„ Nr. 1, Martie 1928. Red. și adm. Beiuș; „Junimea literară”, Nov.—Dec. 1927, Cernăuți; „Neamul românesc pentru popor”, Nr. 1—6,^ 1928; Viktop Orendi-Hommenau: teratur und Volkskunst der Rumâ- nen. (Literatura și arta poporală a'ij românilor) eu 25 ilustr. 1928, Edituraj* proprie, Timișoara, str. E. Gojdu lO.k Prețul 50 Lei; Carte de cetire pentru^ meseriașul șt lucrătorul român. Al-Î’ eătuită pentru „Societatea najională i de credit industrial" de N. /orgaj! București, 19 7, Tiparul așezământ tului tipografie „Datina Românească" i din Dălenii de Munte (eu multe ilu- stratii) 456 pag., 150 Lei; Revista „Clipa”, București, Nr. 174; „L’Eu-i ropa Orientale”, tivista storiea e po-s.l litiea", publicata a eura dell’ lsti-|i tuto per L’Europa Orientale. Romani anno VIU. Nr. 1—2. Societatea de mâine", a. U. Nr. „Ideea europeană", Nr. 209,1 Mar- tie 1928; „Neamul românesc pentrnl popor", Nr. 5 (1928); „Albina", Nr. 12, lj a. XXVI.; „Mtnerva", rev. de sinteză!? culturală, lași, Nr. 3, 1928; I 256 •J