„TRANSILVANIA⁴⁴


anul a* 59-lea

cea mai veche revistă românească din Ardeal. — Apare lunar.

Costul abonamentului anual:

Pentru membrii „Asocia(iunii“......................Lei 200

Pentru neinembri ...................................  400


In străinătate se socotește și porto.


CUPRINSUL:

Pagina


Sebastian Voiau: Problema culturalizării masselor ....          1

Zaharia Bârsan: Du-te soare... (poesie)....................... 7

Zaharia Bârsan: Unde merg?... (poezie) ....................... 8

Ilie Marin: f Valeriu Branisce................................ 9

l. Agârbiceanu: Vizita (schiță).............................. 12

D. Ciurezu: Joc în soare (poezie)............................ 24

Teodor V. Păcă/ian: Pronunciamentul din Blaj ....              26

Al. Ciura: 15 Noemvrie 1916 (amintiri)....................... 38

Ion Turcu: Vasile Pârvan.................................... .42

H. P.-Petrescu: Crăciunul sinistrajilor, 1927 (prolog) . .     50

A. P. Bănuf: Poporale........................................ 57

T. Podariu: Poporale . .      ............................. 59

Marius Iliescu: Te duci... (poezie) . .    ................ 60


Mișcarea culturală.

In fard. Idei, oameni, fapte: Ion Bianu, Sextil Pușcariu, Pro-
  paganda culturală, Al IV-lea congres al Uniunilor inte-
  lectuale, •}■ Mihail Csaki (Coriolan Petran)...... 61

Cărfi. N. lorga: Răsboiul pentru independenta României . 72

  D. Ciurezu: Răsărit (I. P.) . . ................ 73

  Th. Capidan: Scrierile lui D. Bolintineanu despre Macedonia 75

  Th. Capidan: Românismul balcanic (Recenzii de Al. P.

    Arbore) .....................                    76

Reviste: Reviste «provinciale*, Revistele din Ardeal ... 76

Bibliografie ...................................... 80

Redacția și Admin.: „Asociajiunea", Sibiiu, Strada Șaguna 6.

Prețul 20 Lei.

Depozit general pentru Vechiul Regat, Basarabia și Bucovina.
    Librăria Panel Suru, București, Calea Victoriei 85, unde
    se află de vânzare toate publicatiunile „Asociatiunii*.


                    Taxele de membri:

Membru fondator al Casei Naționale, odată pentru


  totdeauna..........................................Lei 5000’—

Membru fondator al „Asociajiunii".....................  1000’—

Membru pe viată   al „Asociatiunii"...................„  500’—

Membru activ, anual...................................„   50*—

Membru ajutător,  anual...............................„   10*—

                TRANSILVANIA





Anul¹ 59 f ff ff fi Numărul 1

Sibiiu, Ianuarie 1928


Prețul 20 Lei.

-<VT>^4

  Anul 59. Ianuarie 1928. Nr. 1.


            TRANSILVANIA


Organul societății culturale „Astra".



    Problema culturalizării masselor.

         Realizarea idealului național prin înfăptuirea statului
    nostru în granițele etnice ale românismului, a pus, cum e
    și firesc, noul probleme vieții românești, a deschis noui
    drumuri către ținte și idealuri noui, întru aprofundarea, com-
    pletarea, îmbogățirea, clarificarea și desăvârșirea vieții na-
    ționale. Vteața nu cunoaște repaos întreg, cel mult popasuri
    de hodină pentru o nouă acumulare de’ forțe, — hodină
    aparentă, — în realitate și în clipele de popas acțiunea nu >
    încetează. Popoarele nu pot aștepta venirea elipei când
    pot adormi pe laurii biruinții, ci sunt silite să pornească
    la drum îndată ce-au ajuns pe-o culme, pentru a se apropia
    de alta, - dacă nu se împacă eu gândul că istoria lor a
    luat sfârșit. Continua nizuință spre o tot mai mare desă-
    vârșire a vieții e o lege firească pentru geniul omenesc,
    pentru elementele ee-1 alcătuesc, câtă vreme sunt sănătoase.

         Dela unire Și până azi câte focuri nouă nu s’au aprins
    pe culmii Câte programe economice, politice, culturale,nu
    s’au elaborat, nu s’au afișat! Câți nu își macină cele mai
    bune forțe pentru deschiderea de drumuri nouăl Cât sbu-
    etum, câtă frământare pentru a lumina țintele cele mai apro-
    piate, care trebuese mai în grabă atinse de nația întreagă,
    pentru a putea pune, dela început, temelie puternică și să-
    nătoasă noului Stat naționali

         Pentru omul obișnuit să gândească, obișnuit eu ob-
    servarea, cu analiza ca și cu sinteza, marele sbucium din
    anii de după unire, e un semn de adâncă vitalitate a nea-
    mului nostru. Suntem un popor, care a simțit, din clipa
    unirii, că realizarea idealului de unitate politică, nu poate
    fi pentru el hodină în care să se împotmolească, ei întâiul
    prilej în istoria sa, când, eu forțele naționale din întreg

    cuprinsul țării, trebuie să se pună la muncă. Șt ev cât
    aceste forțe aunț mai eonștU de puterea lor, rtiai îndârjite,
    cu cât îșt reverbdieă fiecare partea cu mai multă, putere,
    cu atât vor răsări din «buciumul de azi ualori naționale
    mai prețioase. Conștient ori ba, această deslănțulve de
    energie românească lucrează pentru biruința calităților mai
    viguroase ale sufletului etnic, care,. în primul rând, sunt și
    chemate să boteze nouile idealuri de vieață ale românis-
    mului în cadrele statului național.

* *

          Intre problemele, cari se pun cu multă stăruință în
    timpul din urmă este și aceea a culturalizării nației, a
    masselor mari. Și ml se pare, fiind vorba de culturalizarea
    mai ales în sens național, că massele mari nu se reduc la
    cele populare și muncitorești. Problema agrară, problema
    drepturilor cetățenești, au fost puse și rezoluite îndată după
    unire, printr’o superioară intuiție a spiritului timpului* dintr’o
    largă , prevedere politică, dintr’o adâncă înțelegere a nece-
    sităților naționale și de stat în noua alcătuire politică a
    neamului. înțelepciunea și chibzuiala așezată, care a ca-
    racterizat prin veacuri nația noastră, n’a dat greș nici eu
    prilejul săvârșirii celui mai însemnat act din istoria sa,
    — a unirii, — și, de amândouă laturile Carpaților, în mod
    paeinie a realizat ideia șț programul revoluționar: împărțirea
    pământului .și votul obștesc, dând în aceeaș vreme dovadă
    și de simțul de dreptate ce ne caracterizează și de simțul
    de prevedere întru înlăturarea primejdiilor.

          Cele două reforme sunt izvoare vii ale eăror adân-
    cimi nu pot fi măsurate până azi. Cei câțiva ani dela legi-
    ferarea și punerea lor în practică n’au putut să eviden-
    țieze aproape nimic din părțile lor bune, ci mai ales latu-
    rile lor de umbră, — căci nici o alcătuire omenească nu
    poartă pecetea desăvârșirii și nu îmbracă această calitate,
    niei subiectul pentru care reforma se face. Astfel au putut
    fi eritieate și vor mal fi.

          Dar nu încape nici o îndoială că prin ele s’a dat po-
    sibilitatea de a se săpa tot mai adânc în două calități ale
    neamului : în dragostea de moșie și de muncă ordonată și
    în înțelepciunea eu care poporul nostru judecă trebile ob-


2

    ștești și le poartă grija. Din aprofundarea, din lărgirea ace-
    stor două calități prin continuul exercițiu, suntem siguri că
    se ua adăuga mult aur curat utețtt romanești.

          Problema culturii, în laturea care privește învățământul
    de toate gradele, s’a pus, deasemenea, îndată după unire.
    Sforțările eroice făcute pentru a asigura înoățământul șt
    educația vomâțiească, mai ales în nouile provincii, unde
    lipsa era mai arzătoare, oor rămânea o pildă frumoasă
    pentru începuturile organizării vieții noastre de Stat șl
    pentru înțelegerea rosturilor statului național.

          Dar problema culturii nu poate ft rezolvită decât luând
    îh seamă cuprinsul larg al întregei națiuni și nizutnd a va-
    lorifica întreg acest cuprins. După reforma agrară și votul
    obștesc este desigur problema cea mat Importantă în ca-
    drele statului național și mi e mirare că azi pare a se ri-
    dica între preocupările principale ale statului. In vreme
    ce mtnisterul instrucției publice pregătește o nouă reor-
    ganizate a departamentului în vederea îmbrățișării șt a la-
    turei de culturalizare a masselor, Institutul Social Român,
    într’o serie de eottferențe-studli, elaborează material în le-
    gătură eu soluționarea aceleiași probleme, iar vechi și în-
    cercate asociații de cultură, cum este Astra, frământă idei
    și programe, din care va răsări clar noul drum pe care
    mergând va putea aduce foloase tot așa de mari ca și în
    trecut culturalizării neamului, ținând seama de împrejură-
    rile schimbate, de nevoile de azi ale societății românești.

          Până la cristalizarea definitivă a drumului de urmat
    în rezolvirea operei de culturalizare, desigur va mai trece
    încă timp. Suntem, — așa cum se pune problema în ca-
    drele statului național, înaintea unui lucru nou. Va fi nevoe
    de mult studiu, de amănunțită cunoaștere a situației de azi,
    a nevoilor imediate, ea și a celor permanente, de îndru-
    • marea celor mai buni dintre noi și mai ales de experiență,
    pentru a putea deslega această problemă, menită să des-
    funde ejiergiile latente și să pună în acțiune virtuțile de
    rșsă. Contribuția tuturor e binevenită. încercările, când por-
    nesc din gând bun și sinceritate, nu e bine a le descuraja.

          Ci, un adevăr credem că rămâne fixat pentru toată
    lumea: problema culturalizării nației e dintre cele mat se-


3


1*

    rioase și mat grele. Intre luptătorii pentru cultură nu pot
    avea loc cei ce urmăresc scopuri individuale, nici ușuratici»,
    cari sunt gata oricând să înceapă un lucru pentru a-1 lăsa
    baltă. Ei pot numai compromite însăși idea.

*
* *

           Toți aceia cari au muncit dela unire și până asî șt
      mat ales în anii din urmă, pentru culturalizarea masselor,
      știu că primul impediment ce se ridieă la fiecare pas în
      calea lor este desechilibrul eeonomid, care ține într’o per-
      manentă nemulțumire și neputință și massele și factorii»
      cari ar trebui să fie agenți ai acestei opere. Apetitului spi-
      ritual urmează totdeauna satisfacerea apetitului material.
      Câtă vreme nu e asigurată bucata de pâne, — vorbim în
      înțeles larg: asigurarea, în cadre statornice, a posibilității
      de a trăi fiecare după munca lui, a trăi omenește și mul-
      țămit, — opera de culturalizare nu poate începe temeinic.
      Cea mai mare, mai intensivă bucurie a omului pe pământ
      este să vadă roadele muncii sale. Și singur această bu-
      curie sguduie sufletul pentru trebuințele superioare ale cul-
      turii, numai ea deșteaptă setea după nectarul zeilor.

           Astfel la temeliile operei de culturalizare va trebui
      așezată, pentru subiectul pasiv cât și pentru cel activ, po-
      sibilitatea constantă de a putea trăi fiecare după munca
      sa. Până la așezarea vieții noastre economiee-financiare»
      până la o revenire la eadre stabile, în care munca poate
      fi valorizată, — țintă după eare se sbat toate țările după
      răsboiu, opera pe eare e chemată s’o faciliteze în primul
      rând conducerea de stat, — culturalizarea masselor — ne
      pare că trebuie începută, pentru a aprinde sufletele —
      mai ales prin arătarea mijloacelor pe lângă cari vieața
      materială poate fi ușurată. Așa dar acele de natură eco-
      nomie-finaneiară și socială. Vom pomeni unul singur: co-
      operativele și asociațiile pentru producție și valorificare. •

           Al doilea pas în opera de culturalizare a masselor,
      așa, cum poate ea fi începută la noi, ne pare a fi educația
      sentimentului, a voinței, poate în măsură mai mare decșt
      e împărtășirea cunoștințelor din deosebitele ramuri ale vieții.

           Intre grelele împrejurări de azi pentru asigurarea tra-
      iului material, în permanenta nesiguranță, eare nu-l mai lasă


4

      nici pe eel mal bun gospodar să-și poată face socotelile,
      nu e mirare eă voința multora s’a demoralizat, iar senti-
      mentul apucă pe căi greșite. Pentru un om cu sufletul de-
      moralizat cunoștințele împărtășite pe orice cale, — lectură,
      conferențe, cinema — intră printr’o ureche și ies prin alta.
      Ele sunt nerodttoare dacă nu le prinde sentimentul^ nu le
      elaborează și nu le pune la încercare voința.

           Educația sentimentului și a voinții credem că, îh
     massele mari, se poate face cu bun rezultat prin expli-
     carea, la înțelesul tuturor, a greutăților de azi ale vieții.
     Când elementul de massă îșt va da seama că situația de
     azL e în mare măsură urmare a răsboiului, a valorilor di-
     struse de el șl că cu greutăți mari se luptă azi toată lumea,
     — când nu va mai arunea întreagă vina pe guvern, — așa
     cum e învățat de partidele politice și de agenții lor fără
     responsabilitate, — e eu putință să învie nădejdea, curajul
     și voința, — dându-și seama eă trăim într’o vreme de tran-
     siție, pentru sfârșitul cât mai grabnic el căreia, chiar în
     interesul lui, e dator fiecare să-și pună la bătaie toate
     forțele.

           In nici o împrejurare culturalizarea nu trebuie să ne
     aducă ... semidoeția: un mănunehiu de cunoștințe de care
     să nu te ști folosi decât rău; o seamă de oameni ajunși
     cu capul mare, cari își pierd bunul simț și ajung elemente
     nefolositoare în societate, în rândurile neamului.

           De aceea cei ce fac opera de culturalizare trebuese
     bine eernuți, pentru a nu fi ei înșiși niște semidoeți pri-
     mejdioși.

           O altă calitate pe care credem eă trebuie să o aibă
     dela început opera de culturalizare este răbdarea cuprinsă
     în continuitate și stăruință.

           Așa eă fixate întâiele linii, — bine studiate și apro-
     fundate dela început, — ele trebuie să rămână în conti-
     nuare, să nu fie frânte în fiecare an, născând cotituri și
     zigzaguri bune să desorienteze, să întunece, să demorali-
     zeze. Experiența se face, desigur, an de an, rezultatele
     experienții trebuie să intre în cadrul cuprins între grani-
     țele trase, conținutul se îmbogățește an de an, dar dlree-


5

     tiuele principale, programul unitar e nevoe să se bucure
     de stabilitate și continuitate.

            Ni șe pare eă actiuitatea culturală a Asfrei a reușit
       să dea atât de bogate rezultate în cei șasezeci de ani de
       existență, toemai prin aceste calități. In statutele ei s’a fixat
       un program de muncă vast, neepuisat până asi, bine con-
       turat dela început, metodic urmat, și eu o stăruință și răb-
       dare, care caracterizează toate acțiunile mari Și sincere.

            Jn munca de culturalizare a neamului „ Asociațiunea
       transilvană pentru literatura și cultura poporului român “
       va fi încă o îndrumătoare cuminte, un neprețuit colaborator
       al statului și o cetate din care pot lupta cu folos toți aceia
       carf șimt porunca lăuntrică de a împărtăși din comorile
       lor sufletești și altora.

SEBASTlAH VOICU.


6

        Du~te soare...

               Soare ... ’mi-ai căzut pe masă...

                    Ce mai căutat la mine?... .

               Nici o floare riam în casă,

                    Să ie ’ntâmpine cu bine...

               Nici un viers nu mi se închiagâ

                    Să te înbrace ca ’n trecut...

               Te-am uitat de-o iarnă întreagă

                    De când nu te-am mai văzut...

               Uite ... căr/i întredeschise ...

                    îmi păreau odată sfintei...

               Câte gânduri... câte vise

                    Nu mi-au răsădit în minte t...

               File rupte... file relș...

                    ’Mi-arn cântat prea mult un dor...

               Nu te-apropia de ele,

                    Că te ’ngropi în noaptea lor l...

               Mergi mai bine... că te-așteaptă...

                    Du-te ... du-le zile bune ...

               Câte suflete se ’ndreaptă
                    înspre raza ce apune!...

               Nu vezi că la mine ’n casă

                    Nici un cântec astăzi nud ?!...

               Du-te soare ... și mă iasă...

                    Nu mai am nimic sădi spaiî...

                                               ZAHARIA BÂRSAN.


7

        Unde merg?...

             Ochi de vrajă fără seamă,

                 Qchi cum n’au mai fost pe lume...

             Cum mă ’ndeamnă și mă chiamă

                 Noaptea lor fără de nume ...

             Cum mi ’nchide ori ce zare

                  Fulgeratul lor cel sfânt
             Și mă poartă pe-o cărare,

                 Care duce la mormânt...


                Ochi nebuni din cale-afară,

                      Val de doruri înoptate,

                 Răsărifi ca dintr’o pară,
                      Numai farmec și păcate

                Și pe apa lor, minuție l...

                      Ard lumini ca ’ntr’un altar.. .

                De pe margini de genune

                      Să mai fugi... ar fi ’nzadarl...

                 Ochi, pustiul luminându-l,
                      întunerec fără oină ...

                Simt cum mi se ’ngroapă gândul
                în adâncul lor... lumină__________

                Unde merg ?... în care parte
                Mă tot duc rătăcitor ?. ..

                 Spre iubirile deșarte
                      Și spre lacrimile lorii...

                                                   ZAHARIA BÂRSAN.


8

    ț Valeriu Branisee,

        La mormântul lui Valeriu Branisee se pot naște, eu o
   Imperioasă persistență, câteva gânduri, cari ar fi foarte cu
   cale să fie luate la cunoștință de obștea românească.

       Mai întâi și mai întâi : în Valeriu Branisee am pierdut
   un caracter. A fost omul convingerilor, a fost omul ce nu
   se mlădie cum bate vântul și a fost omul cu vederi largi,
   europeanul, de care dueem atâta lipsă în zilele noastre.

        Celee a avut prilejul să discute eu el, eelee i-a cetit
   articolele de fond politice, s’a putut convinge că nu e spo-
   rovăială eeeaee vorbește șt eeeaee serie. Problemele erau
   adâncite, fiecare rânduleț răsgândit.

        Dacă articolele dlui lorga dădeau viață, îndemn, în
   decursul răsboiului, articolele de fond din „Drapelul“ lu-
   gojan, în decursul aceluiaș răsboiu, erau pentru mulți in-
   telectuali rămași în Austro-Ungaria o mângâiere și un sti-
   mulent de a nu pleca, desiluzionați, capul, fiindcă trebuie
   să vină vremuri mai bune pentru cauza noastră dreaptă.

        A putut procurorul să interzică „Drapelul¹¹, mai apoi,
   l-a putut băga în temniță pe Branisee, ea „politisch ver-
   dăehtig“, a putut să nu-i permită, alt director de temniță,
   să vorbească românește, nici chiar eu fratele, când era
   ora de vizite, în temnița din Vâez'— adevărul 7of și-a tăiat
   cărarea, nedreptatea săvârșită față de poporul nostru tot
   s’a răsbunat, eu vârf și îndesat, asupra miopilor condu-
   cători ai destinelor Ungariei, și V. Branisee a ajuns la acel
   „B rău vaeti!" jovial, vorbind în pilde, eu camarazii întem-
   nițați, când Austro-Ungaria era pe dric.

        Nobleță sufletului său și-a adeverit-o mai apoi de ne-
   numărate ori. Ca membru în cel dintâi guvern românesc
   al Transilvaniei, încredințat eu conducerea resortului cul-
   telor și instrucțiunii publice, a arătat că poate fi just față
   eu revendicările populației alogene și, ea un Osusky români
   a exclamat, de sigur, șt el: „Am câștigat libertatea? fra-
   ților, am. știut ce va să zică obidireal Să nu subjgăm noi\
   ei eu inima să câștigăm inimii"


9

              Punctul acesta de vedere e plin de nobleță și
        de corect flair politie-eultural. Branisee voia să câștige
        dragostea concetățenilor noștri de altă limbă eu bunăvoința,
        cu nobleță și nu eu pumnul, fiindcă văzuse unde a} dus
        pumnul o națiune întreagă, națiunea maghiară...

              Dacă omul acesta a căzut la trei alegeri și a trebuit
        ea lumina cunoștinței sale să o țină sub obroc — a fost
        un mare minus pentru noi toți.


+ VALEKIU BRAN1SCB.

            In epoca noastră de primejdioasă alunecare pe po-
       uămișul demagogiei, dlațr’o democrație, în mare parte,
       rău înțeleasă, oameni ea V. Branisee trebuiau menajați,
       trebuiau cântați, rugați chiar ca să primească posturi de
       conducători, și nu bruscați. Un bărbat ea V. Branisee ar
       fi șerpit șpre podoabă orișicărui parlament șl glasul lui
       — care ar fi trebuit să fie ascultat — ar fi făcut să amu-


10

       țească ventrilocii, demagogii, eei ee se remarcă numai prin
       interjecții disgrațioase și uerbiaj respingător.

          Branisee ar fi fost în uiața noastră publică un sti-
    mulent pentru perseuerarea spre discuții academice, ur-
    bane și un arbitru prețios, care știe să dea temelii solide
    unui stat.

          Durerea plină de resemnare din epoca din urmă a
    lui Branisee ar trebui să o cântărim eu toții și să ne dăm
    seama eă durerea aceasta e durerea oricărui om, care
    cugetă în zilele noastre de dihonie. Resemnarea lui mare-
    aureliană ar trebui să ne îndemne ea cu alți Branisee, cari
    mai trăiesc în mijlocul nostru să nu purcedem la fel.

          Acum, când fiecare forță ar trebui să fie utilizată,
    conform formulei engleze: „omul potrivit — la loc potrivit",
    acum, când gazetarii-seribi foiesc eu diatribele lor în toate
    locurile și te tărbăeese de cap, de cap,'zăpăcind lumea —
    persoane ea aceea a lui V. Branisee trebuiesc remarcate,
    spre binele comun, glasul lor ascultat, ereiată o tradiție
    de bun-simț, pe baza directivelor date de astfel de oa-
    meni, ea să nu fie prea târziu pentru noi, toți...

          Odată, după o adunare generală culturală, înainte de
    răsboiu, eând au fost, iarăș, discuții interminabile și înțe-
    pături eu nemiluita, aeest V. Branisee s’a apropiat de unul,
    care fusese atăeat și spuse: „dragă dle! faptul eă ai fost
    atăcat să-fi servească drept stimulent. Eu am dovada pal-
    pabilă că am săvârșit eeva de câte ori sunt „încolțit" de câte
    cineva. O figură ștearsă, un om, care n’a prestat nimica
    pentru binele societății, nu este înerestat de nimeni. Cel ce
    se manifestă — e fatal să fie expus atacurilor pătimașe".

          Așa vorbea Branisee înotate de răsboiu, el, cel ee ’
    făcuse cunoștință eu temnițele maghiare, el, care — dacă
    ar fi domnit Rațiunea în fosta Ungarie — ar fi trebuit să
    fie așeujtat.

          E-am pierdut. Dar spiritul Ipi nobil șă ne dea îndemn
    să nu descurajăm și să căutăm, eu lampa lui Dipgeue,
    ziua, în amiaza mare chiar, alți U. Branisee, eari stau în
    penumbră, din cauza respingătoarei atmosfere postbelice.
    Atupei șe pa bucura 0 V. Branisee de după mormânt

             IL1E MARIN.


11

    Vizita.

          In sfârșit, după sdroabă, alergare și cheltuială de o
     jumătate de an, domnul loniță Maeauet ajunse la țintă: Gu-
     vernul dizolvă vechea comisie interimară, numi alta nouă,
     în frunte eu dumnealui. Triumful fusese greu, dar desăvârșit.
     Dușmanul, eu botul pe labe, își lua catrafusele dela pri-
     mărie șl se instala noua comisie numai din partizani, numai
     din oamenii dumnealui. Acum să vadă partidul advers și
     minoritățile, cum se face gospodăria orașului!

          — Bine că s’a isprăvit odată! oftă doamna Maeavei.

          — Bine, da! Insă dacă ascultam de tine, nu ajungeai
     tu, până-t porcu’ eu coadă, primăreasă. Acum te-ai încre-
     dințat și tu că lucrurile mari nu se câștigă decât eu răb-
     dare și eu voință de fler. Trebuie un om ea mine...

          — Da’ eu câți ai cheltuit pe drumuri, eu statul în Bu-
     curești, eu cât ai păgubit nemai-văzându-ți de treburi, pu-
     teai face șt dintr’un cal primar, răspunse doamna Marina
     Maeavei, vestită de realistă în judecarea lucrărilor ome-
     nești.

          li făcuse zile fripte bărbatului în răstimpul acela de-o
     jumătat’ de an cât alergă fostul notar sătesc pentru dizol-
     varea vechiului consiliu. Banii, dumneaei îi păstra! Și ori
     cine putea vedea că domnui loniță Maeavei pierduse ehilo-
     grame multe în jumătatea aceea de an! Pântecele i se
     desumflase binișor, se lăbărțase, jucând moale sub vesta
     lărgită;. asemenea și obrajii; nu mai erau întinși, lucitori,
     ci începură să se umple de sbâreituri. Doamna Marina îi
     socotea toate eheltuelile până într’un ban și nu-i dădea
     nici o para mai mult. Adevărat este eă și drumurile erau
     lungi și câteva ehilograme vor fi rămas și în trenurile eare-l
     duceau din fundul unui județ din miază-noapte până ’n mar-
     ginea Bărăganului și înapoi. Domnul loniță Maeavei fusese
     notar într’un sat din vecinătatea orașului. In revoluție crezu
     că-i necesar să-și caute cât mai.repede un adăpost Ueni
     atei și nu se mai întoarse. Deși se lăuda la toată lumea:
     ,0 să vie ticăloșii, să mă cheme “, nime dintre săteni nu se
     arăta. Și, devenit orășan, intră în tot felul de negoțuri, în
     tovărășie eu evrei și eu altă lume din parte locului. Ne-
     vastă-sa, Marina, îi dădea indicațiile și capitalul. Fugiră din


12

     sat eu o auere frumușică. Nu furase, se ’nțelege, dar două-
     zeci de ani de notariat reprezintă un capital, mai ales
     când ai o nevastă eruțătoare și eu simțul realității ea Marina.

         Cumpărase, mai pe nimie, o casă eu cinei camere,
    eu grădină mare dela fostul pretor,' unul Damby, eare nu
    putu respira aier „ nemaghiar “ și se expatriă, sau mai bine
    zis, se repatrie, fiind venit aici hăt dela muma dracului,
    de dincolo de Dunăre, dintre Bunievați.

         Ce nu . durase în eurtea largă, în grădina mare, simțul
    realist al doamnei Marina șt „voința de fier“ a fostului
    notar? Depozite de lemne de foc, de scânduri, magazia
    de bucate, îngrășătorie de porci, o brutărie nouăl

         Și *prin curte, pe la magazii, nu numai domnul Ma-
    eavei își plimba pântecele rotunzit și tare, ei fluturau mereu
    și bărbi negre, încâlcite, perciuni în sfredel lung, veritabili,
    de Galiția. Putea să aibă și mai multă marfă în magazii și
    mai mulți porci la îngrășat, dacă doi dintre tovarăși n’ar
    fi aflat de bine să nu-și mai arate într’o bună zi bărbile
    lungi în eurtea fostului notar, și chiar atunci când doamna
    Marina le îneredință o însemnată sumă de bani pentru noui
    cumpărături. Ofl Cum a sărit dumnaei, ea mușcată de șarpe,
    eând, după trei zile, văzând că cei doi nu se mai arată,
    îi trecu prin eap gândul tragic I Puse în picioare toată po-
    liția, întreaga siguranță, grănițerii! Zadarnici Paserile tre-
    cură frontiera 1

         Aceasta se ’ntâmplă la doi ani după ce familia Ma-
    eavei se mută la oraș. De-atunei doamna Marina își luă
    măsuri deosebite de siguranță. Avântul afacerilor mai scăzu,
    dar soliditatea lor ereseu.

         Într’o bună zi își spuseră eă și din alte motive mu-
    tarea lor la oraș a fost o binecuvântare: le intrau*eopiii
    la lieeu. Printr’o taină a naturii doamna Marina fusese
    stearpă cincisprezece ani. Ijitr’al șaisprezecelea dela cu-
    nunie născu un copil. Se vede, ea în toate lucrurile, înce-
    putul a fost greu, căci, pornită odată, se părea că notă-
    rășița nu se mai putea opri. In patru ani doi feciori și două
    fete. Domnul Maeavei păru îngrozit și se pare eă Marina-l
    pricepu. Cum se pornise, pe neașteptate, mașina, așa se
    și opri.

         Mirarea fostului notar pentru întâmplarea asta se trezi
    tocmai târziu, după ce se mutară la oraș și, în drumurile
    lui se înfâlni eu subnotarul, eu Perța, eare lucrase în can-
    celaria lui toemai în restimpul celor patru ani eu eveni-
    mentele. Dar mirarea se depărtă repede ea un câne străin,
    eare se gudură pe lângă tină, dar pe eare nu-l tai în seamă:
    copii... semănau toți eu domnul Maeaveiu, de câte ort


13

    nu-și spusese, șl apoi Marina! O femee ea-ea să fi umblat
    eu mintea ’n pruni? Ce prostie, când cineva avea în așa
    măsură simțul realității! El, fostul notar, dai El ei mai eăleat
    cu stângul. Dar el e mat fantast, eu suflet mai poetie decât
    Marina. Și, din clipa a'eeea, nu s’a mai gândit la Perța.

             Avea, de altfel, la ce se gândi 1 Erau afacerile, aler-
       găturile lui. Și după un an-dot veniră șl alte gânduri. Fră-
       mântările și luptele politice pătrunseră până ’n orășelul
       acesta din fundul unui județ din miază-noapte. Se orga-
       nizau pân’ atei partidele politice. Și domnul Macavei intră,
       cu toată greutatea, în luptă. Se trezi în el laturea fanta-
       stică a sufletului și aripa ambiției îl lovi Cu atâta putere,
       încât îl ridică până la candidatura de deputat. *

             Dar se vede că țăranii din satul unde fuse notar ea
       și alții din satele vecine, cari îl eunoseură, nu-l uitară. Fu
       huiduit în câteva șale și avântul lui se potoli. Nici nu-și
       mai continuă turneul și pierdu lupta. Era pe-atunci încă
       vechea lege electorală, pe circumscripții.

             — „La viitoarele alegeri o să candidez într’alt loe“,
       spuse el năcăjit, doamnei Martha. „Ști tu vorba aia: NîCi
       un prooroc în patria lui!“

             Fosta notărășiță nu era supărată de cădere. El aveau
       afaceri multe; Macavei nu putea lipsi eu săptămânile în
       capitală. Se împăeă eu soarta, deși știa și ea, și-i spuneau
       și bărboșii eu cari lucra că deputăția deschide porțile
       multor afaceri în stil mare.

             Dumneaei însă, femee eu simțul realității șt mai ales
       de «ând eei doi o șterseră peste graniță, își zieea: „Mai
       bine lucrăm în mic, dar solid “.

             Și acum, în jumătatea de an de care vorbirăm, nu
       i-ar fi dat bărbatului nici un ban să bată drumurile la Bu-
       curești, dacă afacerile lor ar mai fi mers așa de bine ea
       mai înainte. Dar’ de ureO trei ani se împuținară simțitor.
       Macavei se jura că și eCi dela Primărie, din partidul ad-
       vers, îi puneau bețe în roate. Șl doamna Marina ar fi dorit
       acum, din pricina afacerilor, ea bărbatul ei să ajungă în
       fruntea orașului. Totuși cheltuită prea mult eu drumurile
       fostului notar, tar negoțul acasă, fără alergăturile lui, su-
       ferise și el.

             Astfel doamna Macavei oftă din baerile sincerității
       când spuse: „Cu cât ai cheltuit ai fi făcut și dintr’un cal
       primar “.

             Noul președinte al eomisiunii interimare se simți
       ofensat de cuvintele triviale.

             — „Așa ești tu“ zise el oftând. „Nici odată nu ești
       mulțumită. Nici odată nu poți avea o bucurie deplină. Și


14

        nu-l lași nici pe altul să se bucure. Nu te lasă simțul tău
       prea realist. Un strop de fantasie nu ți-ar strica. Dacă bal
       avea at ști că triumful nostru îl pismuese o sută, ai ști eă
       nu oricine bar fi câștigat, ai putea privi nițel în viitor. Și
       viitorul ăsta, te rog frumos, mi se pare că merită jertfele
       materiale.pe care le-am adus. Nu e vorba numai de afa-
       cerile noastre cart vor lua avânt, et și de cinste. Nii numai
       bunurile materiale, te rog frumos, au un preț în lumea asfai
       De pildă, când o veni vr’un ministru pe la noi, cine creat
       că-l primește în gară ?“

          — „Ce vorbești prostii, Ibnițăl Ce ministru se va aven-
    tura în așa depărtări, pe așa drumuri?"

          In fostul notar se trezi iute, ea un abur tare, ambiția
    de partid.

          — „Apoi, da, ai dreptate dacă judeci după miniștriifo>
    stului regim. Aceia n’au călcat pe-atet. Dar et nu au fost
    slujitori ai poporului. N’au respectat, te rog frumos, prin-
    cipiile democratice. 0 să vezi că at noștri au să vină; Ex-
    celența Sa dela Interne mi-a și făgăduit". El mințea: Nil
    vorbise nici odată eu ministrul de Interne.

          — -Fugi, loniță, nu fi copiii" râse Marina. „Te-a îm-
    bătat cu apă reeel N’are altceva mai bun de făcut? lată
    ce ’nsemnează să fi fantast, să n’ai simțul realității. Să
    lăsăm visurile, loniță și să vedem din ce trăim. Cum ho-
    tărâm eu brutăria? O mărim?"

          Și cei doi soți, în ziua după instalare, vorbiră înde-
    lungat despre afacerile lor. Se uitară în registre, cerce-
    tară hârtii, făcură socoteli. Spre înserate se streeurară în
    odaia lor tovarășii de afaceri, unii bărboși, în caftane, alții
    de neamuri deosebite și sfătuiră în ungurește până după
    miezul nopții.

          loniță Maeavei, în restimpuri, ostenit de combinații,
    de socoteli, de hămăiala omenească, se gândea la cinstea
    împreunată eu slujba lui, se gândea că, după mulți ani,
    intră iarăși în vleața publică, ajunge și el un factor, o au-
    toritate. Și simțea o dulceață în suflet l Nu e puțin lucru
    să fi cineva în lume, cineva pe care alții să-l respecteze,
    să se teamă de el, la care să vină cu jalbe. Știe el, de
    pe când era notar. Bine e să ai bani, să-ți meargă aface-
    rile 1 Dar^nimie nu te săltează dela pământ ea poziția so-
    cială 1 El mințtse, e adevărat. Ministrul de Interne nu-t fă-
    gădui-se nimic. Nu vorbise eu el, nu-l cunoștea. Dar iată
    că Marina, nevasta lui, care e o femee eu simțul realității,
    n’a aflat eu neputință ea el să fi vorbit eu ministrul, nu
    crezuse decât promisiunea făcută de-a cerceta și orașul ăsta.


15

           Din vremea notariatului în loniță Maeavei se schim-
      base respectul fată de cei mari. In cei douăzeci de ani n a
      vorbit decât o singură dată eu prefectul, iar miniștri nici
      n’a văsuț. Of 1 Dacă ar veni unul pe la ei, să-i facă el o
      primire și să-1 țină discursul de bunăvenire!

           Gândul acesta îl îneălsea și îl înflăcăra și.în vreme
      ce torăiau în jurul lui, înehipuirea-i fugea departe. I se părea
      eă după fuga din sat, în revoluție, după huiduirea în pro-
      pagenda electorală, nu se putea considera reabilitat în ochii
      lui și în ochii altora decât dacă ar avea norocul să poată
      primi, oficial, pe un înalt demnitar al Statului.

*
* *

           Noua comisie interimară își îneepu lucrările. Preșe-
      dintele ei, domnul Maeavei, anunțase un vast program de
      activitate și de revizuire. Dumnealui, niei vorbă, se pri-
      cepea la administrație, știa ^surprinde neregulile și punea
      mâna pe delicvent, când acela nici nu visa. Unii din membrii
      delegației dizolvate, care se știa eu musca pe căciulă, ar
      fi vrut să se pună bine eu noul primar. Și începură a-i
      atrage băgarea de seamă asupra mujtor prilejuri de afa-
      ceri bune eare se iveau în oraș și jur..

           Trecură trei luni dela intrarea în slujbă și doamna
      Marina era tot mai nemulțumită: primarul îneepu a-și lua
      slujba în serios, se înfunda până în grumazi în trebile ora-
      șului și nu mat conducea eu mâni de fier, eu destulă su-
      praveghere afacerile proprii. Noroc eă era dumneaei eu
      oehii în patru, noroc eă tovarășii, de afaceri se temeau să
      înșele o persoană; oficială.

           Domnul loniță Maeavei luera eu râvnă, deși în su-
      fletul său, se deschidea, tot mai adâncă, o rană. Trecuse
      atâta vreme de eând era în slujbă și nu se arăta niei un
      prilej pentru a putea apare, eu mare pompă, în calitate
      oficială.

           Dracul să ia cuibul ăsta răslețit de lume! Intr’alte
      orașe nu se mai eurmă vizita miniștrilor, a prefecților, a
      călătorilor streini, a misiunilor cari vin să ne cunoască
      țara. Aici nimici Nime nu s’arată, par'eă am fi niște eiu-
      mați.

           Așa suspină în inima sa de multeori șl mat pe urmă
      într'o Sâmbătă după amiazi. Când, pe la orele cinei, servi-
      torul îi aduse o telegramă. Domnul loniță o luă eu lăcomie,
      eu mânile tremurătoare, dar, dupăce o avu în mână, părea
      Că nu cutează să o deschidă. Avu o presimțire: poate chiar
      acum i se vestea o vizită înaltă 1 „Ei, de câte ori nu mi
      s’a mai părut așa“, își zise el, îmbărbătându-se, „șl m’am
      înșelat". Și desfăcu telegrama.


16

          O citi odată, de două ori, de zeee, în vreme ee obrajii
    lui schimbau fețe. Nu se mai putea înșela I l se anunță tre-
    cerea prin gara lor a ministrului de răsboiu. Se ducea să
    inspecteze trupele dela frontiera apropiată și pe zeee mi-
    nute, se opria șt aici.

          Intr’un târziu îi reveni respirația mai normală și spuse
    într’un suflet servitorului:

          — „Repede, Șăndruț, într’un minut să fie aiei toți domnii
    din comisia interimară. Dine ministru!”

         Șăndruț rămase eu ochii holbați, eu gura căscată.

         — ,Ce mai aștepți, boule! AleargăT

          Și dupăee ieși servitorul, loniță mai eiti odată tele-
    grama. Apoi, eu ea în mână, începu să se plimbe prin birou,
    eu pașii grei, eu fruntea încrețită.

          — „Cum muma dracului s’a nimerit să vină chiar mi-
    nistrul de răsboiu? N’a putut veni cel de interne sau al
    instrucției, al cultelor? 1“ De trei luni noul primar se gândise
    la câte d vorbire de primire pentru fiecare ministru, afată
    de cel de răsboiu. Se gândise? Ba le și scrisese, și pe
    fiecare în zeci de redactări. Numai la ministrul de răsboiu
    nu se gândise. Și acum îl lua așa, pe neașteptatei'

          Deodată se opri, e’O rază de lumină pe frunte, li veni
    în minte introducerea, într’o inspirație momentană. „Da, se
    ’nțelege! Așa va trebui să încep! Armata, pavăza patriei,
    temeiul apărării naționale. — Dar ce muma dracului fac domnii
    consilieri de nu mat vin? Eu am de lucru și dumnealor...”
    Simțea că inspirația se topește și fără lumina ei nu mai
    vedea începutul așa de frumos.

        ‘In sfârșit membrii comisiei interimare sosiră, cei mal
    sprinteni alergând pe scări și, cum domnul primar avea
    de mult în cap, organizat până în cele mai miel amănunte,
    planul primirii unui ministru» îi dădu, în scris, fiecăruia ee
    avea de făcut. Bineînțeles, muzica pompierilor, corpul po-
    lițienesc, școlile, trebuiau șă fie pe peron la ceasurile nouă
    de dimineață. La zece jumătate sosea trenul ministerial.

         Acasă, primăreasa nu voia să creadă!

          — „Fhgi de-aeolo, loniță! Iși bate cineva joc de tine.
    Cineva eare știe cât dorești să primești oficial un ministru.
    Poate vr’un ticălos din partida contrară. Ce să caute pe-aicl
    ministrul de răsboiu?”

          Domnul loniță se simți adânc jicnit. In loc de orice
    răspuns, U dădu telegrama.

          — „Nepreeisă”, spuse femeia după ee-o citi dintr’o
    aruncătură de ochi. „Te-ai uitat de unde e dată?”

          — „Din București, se ’nțelege”, răspunse primarul, dela
    o înălțime disprețuitoare.


17


2

            — „Da’ de unde 1“ Și ea-i arătă colțul telegramei, unde
      era scris numele orașului. Era Oradea-mare.

            — „Ce-are a faeel E mai sigur așa. E tu armonie eu
      cuprinsul telegramei. Domnul ministru e în drum de inspec-
      tare a trupelor de frontieră. Nu-i Oradea oraș de frontieră?*

            Argumentul fu hotărîtor și pentru doamna Marina. Ea
      simți o mare căldură lăuntrică, născută nu din flacără, nu
      din lumină, ei dintr’o uatră de jăratie.

            Domnul loniță se încuie în camera lui de lucru, după
      ce dase poruncă strașnică să nu fie turburat de nime. Se
      așeză la masa de scris, scoase hârtie albă șl’deodată cu
      ea, mulțime de concepte făcute pentru primirea altor mi-
      niștri.

            Ahl dacă ar fi sosit oricare altul în locul celui de
      răsboiul Avea vorbirile gata, vorbiri lucrate eu grife, pe
      ’ndelete, pe unele le știa aproape pe de rost. N’ar mai fi
      avut decât să le copieze și să le ’nvețe bine, pe dinafară.
      Era ambiția lui să nu citească cuvântarea. Celalalt preșe-
      dinte al comisiei nu putea lega liber două fraze.

            Și se puse pe lucru. începutul ce-iveni în minte, până
      era încă la primărie, nu-i mai plăcea. Iscodi altul și se
      trezi eă intra în istoria antică, atât cât îl mai ajutau cuno-
      ștințele de istorie. Când o învățase ? înainte cu douăzeci
      și șase-șapte de anii Apărarea granițelor o punea în le-
      gătură eu eroii din istoria Greciei antice. Adică eu unul,
      pe eare-l mai ținea minte: eu Leonfda,. eu ... nu-și mai
      aminti de strâmtoarea celebră unde oprise Eeonida ar-
      matele superioare la număr ale dujmanului. Și nu mai știa
      numele dujmanilor: Mezt». Perși, Sehiți?’ Par’eă tot Perșii
      eraul „Dracul să-i tea 1* zise domnul loniță, ștergându-și
      fruntea de sudoare după ce se sbătu multă vreme să-și
      amintească. „Nu trebuie să mă cobor până ’n anticitate.
      Trebuesc pilde de apărare a graniței din istoria mat nouă*.

            Ddr părăsind întâia inspirație,, simți un mare gpl" în
      cap, Nimic nu-i mai venia în minte. In răstimpuri-îi tre-
      ceau prin eap fraze din vorbirile pregătite pentru, ceilalți
      miniștri. Erau, din „domeniul* dumnealui, cum spunea, che-
      stiuni la care se pricepea,, avea o idee cel puțin. Dar cu
      răsboiul ce avusese el vr'odată, eu apărarea patriei? N’avea
      nici o cunoștință tehnică, și o singură expresie greșită
      l-ar putea face ridicol. El fusese scutit de armată. In vremea
      marelui răsboiu împărțise dela primăria din sat, ajutoarele.
      Atâtl Dar’ asta se ținea ra^ai mult de ocrotirile sociale,
      — alt resort 1

            Când îl treceau prin eap fraze din vorbirile pregătite,
      domnul loniță zâmbea trist și le lăsa să sboare ca pe


18


I

0


       niște paseri frumoase, sclipitoare pe eari, era încredințat,
       că nu poate pune mâna, că nu-i era îngăduit.

          Da! Trebuia sfi iea pildele din vremuri mai apropiate
    de noi. Cu cât se statornicea în sufletul lui convingerea
    aceasta, eu atât capul îi era mai gol. Din care ueac ? Din
    istoria cărei țări ? Avea neuoe de pilde, eu fortificarea
    granițelor. Firesc era să le aducă din istoria românească;
    să pomenească nume de cetăți de graniță românești. Dar
    își aminti că le caută însă dar! Nu cunoștea nimic din istoria
    Doeuodatelor. De când se pecetluise unirea nu s’a gândit
    o singură dată să cetească o istorie a Românilor.

          Primăreasa pusese pe masă pentru cină. Copiii își
    luară locurile, abea așteptând să se iuească tatăl. Doamna
    Marina întârzie cu peste un Ceas, tot nădăjduind că loniță
    va isprăvi și va veni nechemat. Dar când văzu că vremea
    trece, că copiii sunt flămânzi, că era timpul de culcare
    pentru a se putea scula de dimineață, să nu întârzie dela
    școală, primăreasa bătu în ușe.

          Nici un răspuns. Inlăuntru o liniște de moarte. Bătii
    din nou, strigă.

         O înjurătură răsună în odaia de lucru.

         - .U’am spus să nu mă turbure nimeni.®

          Marina își simția sufletul mai înduioșat ca ori și când :
    era lucru mare pentru care se pregătea bărbatul său. Nil
    luă în seamă înjurătura, cum ar fi luat-o eu drtcare prilej,
    nu se supără pentru glasul mânios al lut loniță.

         — “Mai ai mult? întrebă ea de-afară dela ușe.®

         O nouă înjurătură înlăuntru.

          — ,Nu te supăra lonițăl întrebata pentru copii. Sunt
    zeee fără un sfert și li-e foame. Trebuie să se eulee.®

          — „Lasă-mă ’n pape i Mâneați, durmiți, muriți l Faceți
    ce voiți. Lasă-mă dracului și pleacă de atei.®

          Fostul notar avea fruntea îmbrobodită de sudori. Se
    sculă dela masă, se plimbă cu pași grei. Nu-i venta în minte
    niet începutul, nici pilde din istorie, nici încheierea. II lua
    amețeala!

          „O să vezi că m’apueă dimineața și n’am scris mr
    șir. Și chiar de-ași putea serie textul, când mai am vreme
    să-1 învăț?⁴ Întrebarea din urmă, ivită abea acum, îl des-
    nădăjdui și mai mult. Era limpede că nu va mai avea vreme
    să învețe cuvântarea și va eiti-o, întocmai cum făcea ve-
    chiul președinte al comisiei interimare.

          Șezu din nou înaintea filei albe de hârtie, îșt luă capul
    în palme și se silea să pună pe hârtie baremt introdu-
    cerea. Dar nu-i venia în minte decât introducerile dela


19


2*

    vorbirile pregătite. Și lucru ciudat! Deși se forța să afle
    fraae pentru început, se gândea mereu la același lucru:
    „care draeu’ de domnitqr român a întemeiat cetățile la
    frontieră? Pilde trebuie să fie din istoria românilor 1“

           De-odată i se făcu lumină! Cum nu s’a gândit până
      aeum? Trebuie ₁ să aibă copiii cărți de Istoria Românilor
      dacă învață în școală românească! Și sări de pe scaun
      ea aruneat de un resort puternic. Dintr’un salt fu lângă ușeK
      o descue cu sgomot, o izbi cu putere în urma sa și nă-
      văli în prânzit or.

           Femeea îl privi mirată, dojenitor.

           — ,Ge te-a apucat? Umblă mai încet; copiii au
      adurmit."

           — „N’am ce le face! Trebuie să-i seol!“

           — „Dar’ ce s’a întâmplat, pentru DumnezeuI Să-i scoli
      acum! tiu vezi eă-i trecut de unsprezece?"

           loniță nu o mai ascultă. Deșteptă pe ceî doi copii de
      liceu. Cufundați în primul somn abea se deșteptară, abea
      înțeleseră, de ee era vorba. Se sculară, eăutară cărțile de
      istorie, eșiră cu ele în prânzitor și începură să răsfoiască,
      loniță, Marina, eu capetele plecate peste eărți, cercetau
      cuprinși de friguri Răsfoiră zadarnic amândouă manualele.
      Nu era ninjic. Cel mai mare, în clasa a doua de liceu, se
      opri de-odată și zise triumfător.

           — „Căutăm înzadar! Pe ’ntâia se învață istoria veche,
      pe-a doua a evului de mijloc."

           — „Dar’ istoria Românilor, pârlitule?" îl întrebă eu
      furie primarul.

           — „Se ’nvață toemai pe-a patra!"

           loniță făcu un pas înapoi.

           — „Auzi comedie! Auzi inconștiență! In școală româ-
      nească să se învețe istoria noastră numai într’a patra!"

           El tăcu, bufnind furios, făcu câțiva pași, privi eu duj-
      mănie la nevastă-sa și ieși.

           Izbucnirea-i fu de folos. Cât ce se încuie tn camera
      lui, îi veni gândul acesta: „Iau textul pregătit pentru pri-
      mirea ministrului de interne și într’un loc potrivit adaug
      eâteva șire eu paza granițelor. Nu sunt toți miniștri sluj-
      bași al țării? Pentru ee nu li s’ar potrivi cuvântările?"

           Căută în vraful de hârtii și alese textul căutat, pe cel
      din ultima redactare. U citea ușor, îl știa aproape pe dinafară.
      Se opri către sfârșit, unde avea să adaugă frazele cu apă-
      rarea granițelor.

           Norocul îl păștea acum! Iși aminti așa, fără nici un
      motiv, numele inginerului francez Vauban, care pusese te-
      melie apărării granițelor franceze. Primarul își zise: „Nu


20

      e nimic eă-i francez. E națiune soră! Poate va fi chiar mai
      eu efect când ua spune: „Dumneavoastră, domnule ministru,
      veți fi al doilea Uauban, Daubanul României întregite”.

           Fața i se lumină, flueră vesel, îșl permise să-șl aprindă
      o țigară; luă o foaie albă de hârtie, îi dete aceiași pagină
      ca a textului unde trebuia făcut adausul și liniștit, începu
      să facă frazele de legătură între activitatea internă și apă-
      rarea granițelor. Dar când ajunse la pilda inginerului francez,
      îngheță de spaimă: ll uitase! Fără el întreg adausul nu
      făcea două parale. Fără adaus, vorbirea nu se potriveai
      Se vedea cât de colo că era pregătită pentru cel dela in-
      lerne. Se gândi, se răzgândi, se chinui să-și amintească.
      Zadarnici Numele-i dispăru din memorie tot atât de ne-
      motivat pe cât apăruse la suprafața ei.

           Se izbea eu pumnul în cap, îl venea să dea eu el de
      păreți. Să nebunească, nu alta!

           — „ Cum l-am uitat. Ghiavole, spune-mi 1“ După frămân-
      tări de-un ceas, se ivi o rază de lumină: trăise inginerul
      acela în evul de mijloc ori în eel nou? Dacă trăise în cel
      de mijloc, era salvat: în manualul de istorie al băiatului
      din clasa a doua trebuia să-l afle.

           De data asta sculă toată casa. Marina, numai în că-
      mașa de noapte, năvăli în dormitorul copiilor. De larma
      primarului se treziră și cei doi din clasele primare și ace-
      știa scânceau înfrieați. Cei doi liceeni își luară din non
      manualele.

           — „Las-o pe-a tal Ce vreai să cauți în ea, găgăuță?”
      se răsti loniță la cel din clasa întâia. „N’a fost grec, n'a
      fost roman, nici eartaghinez, știu eu.”

           Marina nu înțelegea nimic. Dar mânia-i creștea pe
      măsură ce vedea cum primarul îșl chinue copiii și-i bat-
      jocorește.

           După ce frunzăriră cartea de-a doua întreagă, băiatul
      care nu putea ști de ce inginer este vorbă, zise deznă-
      dăjduit :

           „Cartea asta merge numai până la Ludovic al XlV-lea,
      tată; uite, e scris șl pe scoarță.”

           Primarul rămase tâmpit: îi veni în minte că inginerul
      acela renumit trăise ehiar pe vremea' lui Ludovic al patru-
      sprezecelea.

           Făcu o sforțare peste fire să-și amintească. Dar nu-i
      veni în minte decât întâia consonantă a numelui.

           — „Se ’neepe eu „V”, șopti el desnădăjduit.

           Mai frunzări odată foile dela sfârșit. Copilul avea
      dreptate: la istoria Franței se îneheea capitolul fără a
      ajunge la Ludovic al patrusprezecelea.


21

           Se gândi din noul Zadarnici Afară de litera dela în-
      cepui nu-i mai uenia nimic în minte. Și de-odată, din des-
      nădejde cumplită, trecu într’o tâmpită izbucnire de furie.

           — „Dar în eare manual se află Eudovie?"

           — „In cel de pe-a treia, de bună seamă."

           — „Și nu-l aveți?"

           Copiii îl priviră înfrieafi, prostiți. Nici când nu-l vă-
      zură așa de vânăt de mânie, așa de dujman în priviri.
      .N’avură vreme să-l privească mult. Două palme, arse la
      repezeală, răsunară în odaie, odată cu un țipet al doamnei
      Marina.

           — „Ea culcare, neisprăviților 1 “ urlă primarul.

           Copiii plângeau acum toți patru.

           — „Ai nebunit?" țipa femeea punându-se, ca o furie,
      între el și copii. Nici când loniță nu se atinse până acum
      de copii.

           — „Am nebunit, da, și tu ești de vină", urla fostul notar,
      abea răsuflând.

           — „Eu? Ești de legati"

           — „Da, tul De ce nu i-ai făeut mai de vreme? Earemt
      pe unul să-l, fi făcut mai de vreme 1“

           Marina îl privea prostită.                   /

           — „D’apoi cum", strigă fostul notar. „Cincisprezece
      ani ai fost cetate închisă 1 la’gândește-tel Dacă aveam unul
      pe clasa a patra de liceu, sau chiar pe a treia 1 Se putea
      ajutora și părintele într’o împrejurare grea. Am fi avut istoria
      românilor, ori a evului nou. Dar nul Dumneaei a stat în-
      chisă ea o cetate cincisprezece ani i Aeum poftim 1 Ea ee-s
      bune pledurile? Să-i ții în poală".

           Primarul își ieșise din fire, părea eă nu-și mai dă
      seama ce face: se repezi să-i lovească din nou pe copii.

           Dar Marina îi aținu calea, izbindu-1 eu piciorul în pân-
      tecele umflat. Era verde ca o furie.

           — „Să nu te atingi de ei, păcătosule 1 N’ai nici un drept
      să-i atingi."

           -- „Așa! N’am niei un drept asupra copiilor mei?"

           — „ Dar’ nu-s ..."

           Vorba îi îngheță în gât. Uoia să-i arunce adevărul în
      față: „Nu-s ai tăi 1“

           — „Ce? Cum ai spus?" răgni bărbatul cu ochii teșiți
      din cap. „Cum? Nu-s ai mei? Asta ai vrut s’o spui?"

           — „Nu-s vinovați copiii. Ce-i lovești? Ce-seidevină
      eă nu-s mai mart?" Marina spuse vorbele cu mare silă,
      îrtfrieată de moarte. „Nu-s ei vinovați, asta am vrut să
      spun**, adause ea cu glasul mai sigur acum. Văzu eă
      dumnealui se mai potolise. înțelese de pe buza de din jps


22

      care nu mat tremura. Simțul ei de realism o mântuise.
      Doamne, dacă nu se oprea! Dar prevăzu într’o fulgerare
      toate urmările și se birui.

         — „Da, ee-s ei uinpuați? Dacă au venit târziu, etne-i
    de vină? Numai eu, cetatea încuiată, cum spui tu? Neru-
    șinatule, nebunule“. Și ea continuă eu epitetele, simțindu-l
    cum i se frânse voința, îndată ce i-a dispărut furia, „Slă-
    bănogule! Tu ești neisprăvit 1 Să-ți bați copiii pentrueă
    nu-ți vine în minte un nume! De ee n’ai învățat? De ce
    nu ești un om cult?*¹

         Primarul tăcea. I se făcuse iarăș gol în cap. In gură
    simțea un gust leșios. Voința-i era demoralizată cu desă-
    vârșire.

         — „Du-te și te culcă! Poate-ți vine în minte peste
    noapte. Ce mai om! Stai ea uh câne plouat pentru un mi-
    nistru! Da’ ee? Ministrul te ține? la, vei spune și tu că!eva
    vorbe. Poate niei nu se oprește/

         Primarul porni mestecând eu scârbă Qura-i era plină
   . de leșie. Și izvora mereu nu numai din înfrângerea ee va
   sufert-o mâne, fără adaosul eu paza graniței în vorbire,
   dar și din vorba pe care văzu el eă era s’o spună femeea.
   Vezi bine, se înșelase! Era nebun de furie. Totuși leșia
   izvora și din cuvântul acela nerostit. Șt de-atunei un ghimpe
   nu-i mai ieși dela inimă.

/. AGĂRB1CBANU.


23

Joc în soare.


                               Cic cicoare.
                               Cântătoare
                               Din glădicii
                               Plini de floare,
                               Cic, cu gușea
                               încărcată
                               De ciocicuri
                               Și de soare.

                               Cic cicoare,
                        Cântătoare
                        Ca venit un crai călare
                        Cu cer limpede ’n cătare,
                        Cu lăcuste pe spinare,
                        Și grâu verde ’n cingătoare,
                        Umblă ’n lume să se ’nsoare
                        Când glădicii sunt în floare.

                            Cic cicoare,
                            Ieși din floare,
                            Ieși cu gușa încărcată
                            De ciccicuri
                            Și de floare...


           Și-un copil pitit în brusturi chicote de râs și soare,
           Sare ’n foaia de lumină ce se varsă pe poteci,
           Și copiii toți aleargă și-i aruncă ’n cale melci,
           Melci vărgati, căzuți din pumnii primăverii pe cărare.
           Luminișul plin de tremur, plin de aur, joacă ’n ei
           Ca seninu ’n ape limpezi, rotitoare de izvoare.


24

Printre crengi le pică ’n creștet borangic curat de soare
Și de-atâtea flori și râset, se frâng bolțile de-tei.
Braniștea își varsă umbra peste ciozarul de mei,
pe când shegul dă năvală într'o tufă de ferigă,
Și-un copil orbit de soare chicote de râs și strigă:
Cic cicoare,
Ieși din floare,
Ieși cu gușa,
încărcată
De ciccicuri
Și de soare...*)

D. CIUREZU.





         *) Din voi. „Răsărit".


25

    Pronuneiamentul din Blaj.

                                          De Teodor V. Păcățian.

            Ziua de 3/15 Maiu a fost serbată în Blaj și la anul 18B8 eu aeelaș
       fast mare, ea în anii premergători și ea în ^nli următori, până în silele
       noastre. Niei nu se putea altcum. Ziua de 3/15 Maiu e zi sfântă, zi de
       serbătoare națională pentru Blaj șt pentru întreg poporul român din
       Ardeal, eu începere dela anul 1848. Serbată a fqst deei ea în trecut și
       serbată va fi și în viitor, eât va exista Blajul șt poporul român în Ardeal-

            Programul serbărilor aranjate în Blaj, la anul 1868, în ziua de 3/15
       Maiu, nu s’a deosebit întru nimica de programul serbărilor similâre
       din alți ani. A fost eompus după aeelaș ealapod; serviciu divin la
       catedrală, procesiune sub steag național la peatra comemorativă de
       pe „Câmpul Libertății*, vorbiri însuflețitoare, cântări, deelamări, ex-
       eursiune la pădure, seara concert și bal. In cadrele programului
       serbărilor n’a fost deei nimic deosebit, ee ar fi putut da, în anul 1868,
       zilei de 3/15 Maiu, vreo însemnătate'mai]mare» deeum a avut-o ziua
       aceea și altădată. In afară de program însă s’a întâmplat atunci în Blal
       ceva, ee a făcut, ea ziua de 3/15 Maiu “să fie o zi foarte însemnată în
       trecutul nostru mai recent, ceva ee a format multă vreme evenimentul
       mare al zilei.

            Anume, s’a ținut în 3/15 Maiu 1868 și o eonsfătuire politică în Blaj
      în scopul examinării, în mod amănunțit, a situației create eu un an mai
      înainte, la 1867, națiunii române din Ardeal, prin împăcarea definitivă a
      Împăratului dela Viena eu Ungurii și prin inaugurarea dualismului, acest
      monstru eu două capete, unul german și altul maghiar, eu misiunea
      ea primul să înghiță popoarele negermane din Austria, tar al doilea
      pe eele nemaghiare din Ungaria. „A dat împăratul Franeise losif la
      anul 1867 Maghiarilor, eari l-au detronat la 1849 și i-au atacat tronul eu
      armele, tot ee au eerut dela el: constituție, guvern propriu responsabil
      și dreptul de a pune în aplicare toate legile votate eu Iuțeală la 1848
      și sancționate prin suprindere de împăratul de mai nainte, — iar pe
      Românii din Ardeal, eari făcuseră la 1848—49 zid puternic de apărare
      în jurul tronului, seutindu-1 de prăbușirea sigură, i-a despoiat în aeelaș
      ' timp și de umbra de speranță într’un viitor mai bun, eăei le-a luat ee
      aveau mai scump: autonomia Ardealului*. Maghiarii, dușmani tronului,
      au câștigat tot ee au dăruit, iar Românii, amici tronului, au perdut tot,
      luându-li-se eu forța, aceea ee au avut și ee câștigaseră în anii din
      urmă prin lupte grele și neîntrerupte, — uiața puJjlieă — națională.

            Aceasta era situația la 1868. De aceea, în 3./15 Maiu, la douăzeci
       de ani dela memorabila adunare de pe „Câmpul Libertății*, eărturărimea


26

        din Blaj a aflat necesar să se întrunească undeva și să se sfătuească,
       împreună eu oaspeții din afară, spre a stabili, ee ar fi de făcut, în
       situa|ia dată. S’au adunat deci în sala, bibliotecii liceului lor, s’au
       constituit, alegându>și președinte și notar, și s’a început schimbul de
       păreri între cei presenfi. Resultatul, a fost că s’a hotărât, eu unanimitate,
       compunerea unei deelarafiuni, a unui protest pe care ei l’au numit
       Pronuneiament, și așa i-a și rămas numirea: Pronunciamentul din Blaj.
       S’a hotărât ea el să fie publicat în toate ziarele, să fie răspândit și pe
       alte căi, pentru a serul de orientare Românilor din Ardeal în situația
       ee li s’a creat nu din uina lor : ee au să mărturisească, să ceară și
       în ee direcțiune să acționeze.

          Pronuneiamentul a fost imediat redactat și a primit textuarea
    următoare:

          „Inteligența română, adunată spre a serba aniversarea zilei
    de 3/15 Maiu, eelet atât de memorabile în analele națiunii române,
    pătrunsă de însemnătatea zilei, după terminarea serbării, a aflat eu
    cale a se aduna întru o unire și între marginile legii a discuta, atât
    asupra situațiunii politice prezente în care, în contra voinței sale, se
    vede aruncată pe sine și națiunea română, cât și ea cetățeni credincioși
    augustului monarh și mare-prineipe, eum și țării, asupra mijloacelor
    ee le consideră a fi sigur corespunzătoare spre delăturarea -nemul-
    țămirilor interne ee domnesc în națiunea română din Transilvania și
    să manifestă!pe toată ziua, din toate unghiurile țării; deci, preînștiințând
    lucrul la locul competent, s’a întrunit spre scopul preamintit.

          întrunirea, formată în modul acesta, după desbatere, preeum o
    eerea momentul obiectului, faee următoriul

Pronuneiament:

          Considerând nemulțămirea generală; considerând pericolul prea
    învederat în care ajunse națiunea română, limba și confesiunile ei,
    prin starea prezentă a lucrurilor și nemulțămirea provenitoare de, aei;
    considerând, ea aeesta din urmă (pericolul) nu se poate delătura,
    decât punându-se în vieață principiile de egalitate, atât națională, cât
    și confesională: din datorință eătră patria și națiunea noastră, cari
    sunt aruncate pe marginea unui abis și nu se pot mântui deeât prin
    mulțămirea justelor pretensiuni ale națiunii noastre, — care faee majoritatea
    precumpănitoare a locuitorilor Transilvaniei, — declarăm a rămânea
    neclătifi pe lângă principiile și pretensiunile proclamate sărbătorește de
    națiunea română, in adunarea generală și legală dela 3/15 Maiu 1848.
    Iar în special, că:

          1.      Ne pronunțăm pentru antonomia Transilvaniei, pe baza diplomei
    leopoldine și a sancțiunii pragmatice, eu atât mai uârtos, eă și autonomia
    țărilor eroato-slauone e recunoscută, deși relațiunile acelora cătră
    Ungaria au fost eu totul diferite de ale Transilvaniei.

          2.      Ne pronunțăm pentru reactivarea articolelor de lege aduși în
    dieta dela Sibiiu din anii 1863/64, prin ambii factori eompetenți ai le-


27


i

     gislajiunii, sancționați de Maiestate, publieaji și puși în uieajă, prin cart
     artieoli națiunea română s’o înartieulat ea națiune regnieolară, iar '
     limba și confesiunile ei, au fost garantate.

               3.        Ne pronunțăm pentru redeschiderea dietei transilvane, pe
         baza unei adevărate representatiuni poporale, după drept șt cuviință,
         în sensul votului dat de minoritatea română în dieta feudală dela Cluj,
         din anul 1865. Dieta pestană noi nu o putem considera de îndreptățită
         a face legi ualide pentru Transiluania, nici pe transiluăneni, cari poate
         vor fi șezănd întrânsa, de representanii legali al țării noastre.

               Fiindcă între împrejurările presente nu ne-a rămas alt teren pentru
         a câștiga, încuviințare și valoare convicțiunilor noastre politice, ne re-
         strângem la descoperirea lor pe calea publicității ea cel puțin în
         modul acesta să ne împlinim datorinfa de cetățeni, nizuind totodată
         ■a face șt un serviciu regimului, prin descoperirea francă a nemul-
         jămirii, provenitoare din pureederea dânsului în afacerile Transilvaniei.
         Blaj, 3/15 Maiu lfl j'5. (Urmează subscrierile)."*)

               Pronuneiamentul aeesta, ea o profesie colectivă de credință politică
         •a Ardelenilor, a iost multiplicat și trimis tuturor ziarelor românești
         spre publicare, precum și multora dintre fruntașii români din diferitele
         orașe ale Ardealului. Ziarele l’au . publicat toate. L’a publicat și
         „Telegraful Român", organul Mitropolitului Șaguna, dar totodată l-a și
         combătut, ea neoportun, ea aet pripit, eare mai mult poate să strice
         decât să ajute eausei naționale române, — denegând unor particulari,
         oricât de curate și de nobile le-ar fi sentimentele nafionale, facultatea
         și dreptul de a vorbi în numele najiunii întregi, căci în numele acesteia
         se pot pronunfa numai factorii eompeterți, comitetul și congresul național.
         „Gazeta Transiluaniei“, din Brașov însă și „Federațiunea" din Pesta,
         publicând Pronuneiamentul, l’au comentat foarte favorabil, accentuând,
         că el trebue să formeze eredeul politie al fiecărui Român din Transiluania.

               Ajuns pe ealea presei la cunoștință publică, Pronuneiamentul a
         avut răsunet puternic în întreg Ardealul. Fruntași români din toate
         orașele ardelenești s'au giăbit să trimită „Gazetei" din Brașov declarații
         de adeziune, provăzute eu numeroase subscrieri. „Gazeta" le-o publicat
         pe toate, în vre-o zece numere consecutive, și le-ar fi publicat și pe •
         cele multe, cari i-ar mal fi fost trimise, dacă nu întrevenea procurorul
         cu o perehizi{ie domiciliară la redacția „Gazetei". Penirueă Pronun-
         eiam entul a avut răsunet și în presa maghiară, dar în sens invers, căci
         foile maghiare, luând aet despre cuprinsul Pronuneiamentulul, au dat
         alarma, că e primejdie mare în Ardeal și au strigat după procuror,
         invitându-l să-și facă datorinta. Și procurorul dela Curtea de Apel din
         Târgu-Murăș și-a făcut-o, pentrueă după perehiziția domiciliară, ținută
         la „Gazeta Transiluaniei" din Brașov, a deschis acțiune publică în
         contra următorilor: taeob Mureșanu, redaetoml „Gazetei Transiluaniei",
         pentru publicarea Pronuneiamentului și a declarațiilor de adeziune; Ba-
         ■siliu Rațiu canonic șipreposit, Elie Vlassa, canonic, Grigorie Mihalț, canonic,

            ♦) Din „Cartea de Aup*, voi. IV. pag. 354.


28

   loan M. Moldouan, profesor, Qauriil Pop, profesor, Alexandru Mieu, pro-
   fesor, și Dumitru Farago, profesor, toți din Blaj, pentru compunerea șî
   răspândirea Pronuneiamentului. Crima eu seuârșirea eăreta er.au înui-
   nuiți a fost stabilită de procuror în: „crimă a eonturbării păcii publice*.

         Toți eei numiți au fost ascultați judeeătorește și din fasiunile făeute
   de ei și trecute în procese uerbale procurorul și-a câștigat convingerea
   că toți sunt uinouați; dar înainte de a-și compune actul de acuzare, a
   trimis la Pesta, ministrului de justiție, dosarul procesului, pentrueă dela
   acesta primise îndrumare să efeetuieaseȘ cercetarea prealabilă și
   despre resultat să-i raporteze.

         Intre timp în Ardeal se lățise faima, că nu numai eei mai sus
   numiți sunt dați în judecată pentru „crima eonturbării păcii publice*, ei
   și subseriitorii declarațiilor de adeziune, toți, șt astfel sute de fruntași
   români din Ardeal stau la ușile temniților ungurești.

         Inimosul llie Măeelariu, deputat ardelean în dieta din Pesta,
   alarmat de uestea ।aceasta, anunță în dietă o interpelare, eătră întregul
   guuern, în chestia Pronuneiamentului, pe care și-a desuoltat-o apoi în
   ședința din 17 Iulie 1868, a dietei, într’o vorbire mai lungă, foarte in-
   teresantă, în care arată eare e cuprinsul Pronuneiamentului șt constată,
   eă „aeeea ee se cuprinde în Pronuneiament, nu poate fi taxat de erimă,
   nietdupă legea posittvă, niei după principiile politicei trezeși eă ar-
   fi mare greșală presupunerea, eă „Pronuneiamentul acesta ar fi pro-
   ductul unor spirite agitate, pentrueă el exprimă pretensiunile întvegei
   națiuni române din Ardeal*... Spunea mai departe Măeelariu, eă „e-
   adevărat, Pronuneiamentul trage la îndoeală legalitatea uniunii dela 1848.
   Dar daeă aceasta e erimă, și dacă peste tot e erimă, aeeaee formează,
   obieet de cercetare, atunci nu numai eeiee au subscris, sau au primi
   de al lor Pronuneiamentul ei toți Românii din Ardeal ți Ungaria, ba șî
   o mare parte a Sașilor, au căzut în crima aceasta*... „Eu o spun clar
   — declară Măeelariu, — și eu sinceritate ee o datorește fiecare patriot
   credincios, deși nu în numele națiunnii române, fiindcă nu am acest
   drept, ei ea fiu credincios al ei, eă națiunea română nu se împrietenește-
   cu uniunea pripiti dela lc48, nu o consideră de legală, iar pentru Ro-
   mânii din Ardeal, uniunea dela 1846 e efluxul uolnieiei*...

         Se naște sgomot mare în dietă. Prezidentul întrerupe pe orator-
   și-l admoniează, odată, de douăori, a treia șt a patra oră, dar Măeelariu
   își continuă și termină vorbirea, apoi predă notarului de ședință, spre
   cetire, interpelarea serișă și subscrisă, afară de deputatul llie Măeelariu,.
   îneă de următorii trei deputați ardeleni români din dieta dela Pesta:
   Avram Tineu, Mateiu Pop Qrideanul și loan Tulbaș.

         Interpelare era de cuprinsul următor:

         — „Ținându-se în 15 Maiu anul curent maial în Blaj, inteligența,
   română, întrunită aeolo, a compus și subscris un Pronuneiament.

         Dat fiind, eă aeest Pronuneiament nu cuprinde nimic în sine, ee-
   s’ar lovi de legile, nu numai ale Ungariei, ei ale tuturor țărilor apar-
   ținătoare Coroanei Sfântului Ștefan, ba chiar a întreget monarhii austriece-
   ori apoi ee ar periclita existența de stat a vreunei părți;


29

             dat fiind, eă libera întrunire și libera manifestare de păreri, ea .1
      principale eondițiuni ale libertății, nu sunt prin nici o lege restrânse, »
      și prin urmare nici Pronuneiamentul din întrebare nu poate fi considerat,
      decât de o liberă profesie politică, pe care națiunea întreagă română
      a consideră de a sa cu începere dela i898; iar dupăee pe lângă toate
      acestea în Ardeal, amăsurat informațlunilor noastre sigure, eeiee au
      subscris acel Pronuneiament, sau l’au declarat de al lor, spre cea mai ț
      mare durere și ofensare a națiunii româneînsăși, sunt urmăriți din partea -
      organelor guvernului responsabil;

             auându-le toate acestea în uedere, ne ținem îndreptățiți a adresa
      următoarea interpelare întregului ministeriu, ea guuernului responsabil
      maghiar:

             1. Are eunoștinfă onoratul ministeriu, că în Ardeal, persoanele ’l
      eâri au subscris sau aii declarat de al lor Pronuneiamentul, compus
      cu ocasiunea maialului din 15 Maiu, anul curent, {inut în Blaj, sunt
      urmărite din partea organelor oficale? Și daeă da:

               Are ințențiunea să dispună ea urmăririle acestea să fie sistate ?*)“ j

             In numele guvernului a răspuns imediat la interpelare ministrul |
      de justiție Baltasar Horuăth, recunoscând, eă da, cunoaște cuprinsul
      Pronuneiamentului, din eare s’a trimis și guuernului un exemplar, dar
      guvernul înainte de a decide ceva în chestia aceasta h dispus să se
      faeă o cercetare prealabilă, eare acum e terminată. Actele au sosit la
      guvern, dar numai cu câteva ore mal înainte, astfel că dosarul nu a*
      putut jl studiat în întregime. „Daeă însă din acte se va constata, — a ’•
      spus ministrul, — eă sunt adevărate espresiunile acelea din Pronun-
      eiament (referitoare la nereeunoașterea și denegarea uniunii), atunci da,
      guvernul crede, că ar comite Mrelăsare față eu drepturile țării, și față
      de siguranța patriei, dacă nar duce la bara judecătoriei pe corifeii
      principali ai adunării și ai Pronunciamentului aceluia... pentrucă uniunea
      sfântă șt inviolabilă, mie permis nimănui să o atace, cu atât mai puțin
      unui deputat ca atare. Că guvernul cât de pătruns e de dorința de j
      împăciuire se dovedește prin faptul, eă tolerează, sau eel puțin a tolerat
      până acuma, astfel de indivizi la guvernul și la tabla regească din
      ■Ardeal, cari cutează să faeă în sala aceasta astfel de deelarațtanl în
      contra unității statului maghiar. Guvernul consideră de inimic, pe tota-
      cete eare cutează să atace unitatea statului**. (Ministrul a făcut aluziune
      la faptul că Iile Măeelariu era și consilier guvernial în activitate.)  —pi

            A cerut cuvântul deputatul naționalist român Alexandru Moeioni, / >
      care a spus ministrului, eă dorința de împăciuire guvernul să nu șt-o l ;
      manifeste prin tolerarea sau netolerar&a în funcțiunile de stat a unor
      anumift indivizi, pentrucă lupta națională nu se poartă pentru rămânerea
      acestora în funcții, ei daeă vrea guvernul în adevăr o împăciuire, atunei
      asigure prin lege drepturile nepreseriptibile ale popoarelor nemaghiare
      din Ungaria.


               *) Din „Cartea de Aur“, uol. IV pag. 347.


30

         Deputatul Iile Măcelariu a eerut permisiunea, și casa deputaților
   i-a dat-o, de a-și faee reflexiunite asupra răspunsului ministrului de jus-
   tiție în ședința proximă, — și astfel în chestia Pronuneiamentului s’a
   uorbtt în dieta din Pesta, și în ședința din 21 Iulie 1868.

         Primul, care a luat euuântul, înainte de a se intra în ordinea de
   zi, a fost deputatul llie Măcelariu. A. declarat că răspunsul ministrului
   nu-l mulțumește. In Pronuneiament nu se cuprinde aeeea, ce crede
   ministrul, atae în contra unității statului, ei exact aeeea, ee se cuprinde
   și în actele Maghiarilor, compuse la toate oeaziunile dela anul 3881
   până la 1866, până la reintegrarea legilor dela 1848. l-a urmărit și
   persecutat guvernul absolutistic pentru aceasta? — Nul Atunci de ee
   sunt persecutați acum Românii din partea guvernului unguresc, pentrueă
   fae exact acelaș lucru, pe care l’au făcut, înaintea lor, Maghiarii? In
   chestie personală spune ministrului, că în dietă llie Măcelariu nu e
   consilier guvernial, nu e funcționar de stat, ei deputat al țării. Un lueru
   să-l știe însă ministrul: „nu e de invidiat guvernul, care caută printre
   funcționarii săi numai suflete servile*.

         Dorbește apoi la obieet deputatul Mateiu Pop Grindeanul, ea
   eointerpelant. Nu-l mulțumește niei pe el răspunsul ministrului. „Uni-
   unea e votată numai în principiu*. Nu e perfecționată încă. Vina o
   poartă guvernul, care nu a compus încă legea despre regularea rapor-
   turilor de drept public între Transilvania și Ungaria. Suntem într’un
   period de transtție și astfel persecuțiunile nu sunt niei juste, niei
   motivate. E de neînțeles eă atunci, când unii dintre Românii din Ardeal
   au intrat în dieta din Pesta, ca deputați, cu gândul și în scopul de a
   ajunge la o înțelegere eu Maghiarii, — cei de acasă sunt chemați pe la
   tribunale și învestigați. Procedura în eontra lor trebuie sistată. De aeeea
   face propunerea următoare:

         — „Dieta își esprimă dorința și așteaptă dela guvern, să sisteze
   curând cercetările ordonate și acum puse în executare în contra Româ-
   nilor din Ardeal, pentru exprimarea vederilor lor politice*. (Prin Pro-
   nunciamentul din Blaj).

         Prezidentul anunță, că propunerea se va tipări șl împărți intre
   deputați, iar la timpul său va fi pusă la ordinea zilei.

         Deputatul Bonis Samuel eere respingerea propunerii, — fiindcă
   nu e făcută de interpelant, ci de alt deputat

         li răspunde deputatul naționalist român losif Hodoșiu, că inter-
   pelarea e subscrisă și de deputatul Mateiu Pop, care tot așa nu e
   mulțumit eu răspunsul ministrului, ea și Măcelariu, prin urmare are
   dreptul să prezinte casei proiectul de rezoluțtune pe care l-a prezentat
   și el, Hodoșiu, roagă dieta să-l iee cât mai curând în desbatere.

         „Prezidentul anunță de nou, că propunerea deputatului Mateiu
   Pop va fi tipărită, împărțită între deputați și pusă la ordinea silei".

         (Notes, eă toate vorbirile rostite în dieta din Pesta, în chestia
   Pronuneiamentului, ale deputaților români numiți mai sus, cum și a
   ministrului de justiție Horvâth, sunt ptiblicate în întregime în „Cartea
   de Aur*, voi IV pag. 342—354.)


31

             Dieta din Pesta n’a putut fi pusă în situafia de a se oeupa eu
      propunerea deputatului Mateiu Pop Grideanul, decât târziu, foarte
      târziu, pe la finea anului 1868, eu două zile înainte de închiderea
      ciclului parlamentar, și anume, din motivul că a avut să desbată și să
      voteze mai multe legi de mare importanță, între eari se afla și legea
      despre drepturile naționalităților și legea despre perfecționarea uniunii
      Ardealului eu Ungaria. Procesul pentru Pronuneiamentul din Blaj
      încă și-a făcut cursul său. Pe baza îndrumărilor primite dela guvernul
      din Pesta, procurorul a ridicat și susținut acuza și tribunalul penal din
      Târgu-Murăș, a pus sub acuzare pe laeob Murășianu, redactorul
      „Gazetei Transilvaniei", din Brașov, și pe canonicii și profesorii din
      Blaj, eari au subscris și răspândit Pronuneiamentul, adueând „Sentință
      de acuzare", în ședința din 21 Noemvrie 1868, sub numărul 2487, —
      care sentință apoi a fost înmânată fiecăruia dintre acuzați, în textuare
      românească, fiindcă atunci erau încă în vigoare legile Ardealului,
      votate de dieta din Sibliu, dela 1863/4, conform cărora fiecare cetățean
      al Ardealului avea să fie ascultat și judeeat în limba sa maternă.
      Sentința de acuzare era, în textuarea ei originală, următoarea:

             — „Numărul 2467 criminal 1868. Judecătoria scaunului Murășului,
      contra membrilor eelesiei gr. cat., din Blaj, adecă eontra canonicului
      și preposttului Bastltu Rațiu, a canonicilor Grigorie Mihali și Elie Vlassa,
      șl a mat' multor profesori, asemenea eontra lui laeob Murășianu, re-
      dactorul „Gazetei Transilvaniei", pentru crima de eonturbare a păcii
      publice, după investigatiunea și cercetarea criminală, după ascultarea
      opiniunii fiscalului gremial, a adus sentința următoare:

             laeob Murășianu, redactorul respunzător al jurnalului politie
      „Gazeta Transilvaniei", apărând în Brașov; Dasilte Raftu, canonic șt
      prepostt gr. cat., din Blaj, Elie Vlassa, și Grigorie Mihalț, canonici
      gr. cat, și loan Moldovan-Mieu, Gavrilă Pop și Alexandru Mieu,
      profesori gr. cat., în Blaj, — pentru erima de eonturbare a păcii publice,
      normat în §-ul 65 a) b) a codului penal, pe lângă lăsarea pe picior
      liber, pe baza §-ului 200 din procedura penală — se pun în stare de
      acuză și șutit de citat la pertractarea verbală finală, care se va finea la
      timpul său înaintea judecătoriei acesteia.

             Ea pertractarea finală sunt de cetit: articolul așa-numit Pronun-
   eiament, din numărul 38 al „Gazetei Transilvaniei" anul curent, testtmoniile
   despre moralitatea și averea acuzaților, contestafiunea lut laeob Mu-
   rășianu. Ga pertractarea finală sunt a se lua înainte: numărul 42,
   asemenea numerii eurenfi dela 68 până la 78 tnelusive ai „Gazetei Transil-
   . vaniei". (Erau numeri în eari s’au publicat declarațiile de adeziune.)

             Acuzații sunt îndreplățifi în eontra acestei sentințe, în 24 de ore
      după enunjarea ei, la aceasta, ort la acea judecătorie, care, efectul
      enunjarea ori înmanuarea, să insimje recurs și motivele recursului în
      opt zile după insinuare a le da înlăuntru. Mai departe, acusafii sunt
      îndreptă{tti și la aceea, ea pentru descrierea motivului recursului și
      pentru apărarea lor la pertractarea finală, să-și iee apărători, ale-
      gându-i după voea lor proprie.


32

         Dumitru Farago, fost profesor gr. eat, în Blaj, și denumit preot
   în Zlagna, pentru crima de eonturbare a păcii publice, normată în
   citatul § 65 a) b) a codului penal, asemenea se pune în stare pe
   acuză. Dar după ee dânsul din loeuinfa sa, fără știrea și lieenfa
   judecătoriei înuestigătoare, ba chiar în contra promisiunii sale s'a
   depărtat și nu se știe eă undă se află, — aeurn după §-ul 381 din
   procedura penală, arestarea lui de a se rândui, și sentința de aeuză,
   după sensul §-lui 384 din procedura penală, în formă de circular
   cercetător de a se enunța — se statorește.

         Din ședinfa judecătoriei scaunului Murășului, (inută în 21 Noemvrie
   1868. Nagy Samu m. p. prezident.

Motioe.

         In 15 Maiu, anul curent, pentru memoria adunării poporale, {mută
   la 1848, în 15 Maiu, în Blaj, tot acolo s’a aranjat după program o săr-
   bătoare și cu ocasiunea aceasta, sub prezidiul prepositului Vasiliu
   Rafiu în sala bibliotecii gimnasiale s’a finul o conferenjă al eărei scop
   fasionat a fost: consultare despre starea națiunii române. In eonfe-
   renta aceasta s’a stabilit următoriul Pronuneiament (urmează textul
   întreg al Pronunciamentului, apoi se continuă):

         In eonferentă s’a hotărît și aceea, ea Pronuneiamentul să se
   publice pe ealea jurnalisticei și s’a și publicat în 27 Maiu 1868, în
   numărul 38 al ziarului politie „Gazeta Transiluantei“, care apare în
   Brașov, sub redaetiunea responsabilă a lui lacob Murășianu.

         Amintitul Pronuneiament, pureezând dintru aceea, eă confesiunile
   și limba națiunii române sunt periclitate, nafiunea aceasta e aruncată
   pe marginea unui abis, și eă ar fi restrânsă de pe terenul politie, —
   pretinde restaurarea autonomiei Transilvaniei, reactivarea articolelor
   de lege aduși în dieta dela Sibliu, din 1863/4, prin cari artieoli națiunea
   română s'a inartieulat ca națiune, limba și confesiunile ei s'au garantat
   și eonehiemarea unei diete transilvane desehilinite, din acea cauză eă
   dieta pestană nu o pot considera îndreptățită a faee legi valide pentru
   Transilvania, niei pe transilvănenii ee poate vor fi șezînd într’ânsa,
   de reprezentanti legali ai tării.

         Dupăce afirmarea aceea e neadevărată eă confesiunile și limba
   națiunii române, în urma reactivării constituționale a regimului ar fi
   periclitată, națiunea aceasta ar fi aruncată pe marginea unui abis, și
   restrânsă de pe terenul politie;

         dupăce prin articolul de lege 1847/8 VII din Pojon și prin articolul
   de lege 1848 I din Cluj, uniunea Transilvaniei cu Ungaria legalmente
   e decisă șijegile acestea, articolul de lege ll 1865/7 din Cluj, în deplina
   lor valoare le-a susținut;

         dupăce Maestatea Sa, pe baza jurământului de încoronare, și
   anume, prin reseriptul din anul 186? Februarie 20, dat din Diena, dieta
   din Sibiiu, dela 1863/4 de ilegală, hotărîrtle ei, ea pe cale ilegală aduse
   de nevalide s’a îndurat a le declara;


33


3

            dupăee deci Transilvania, tegahninte reîneorporată eătră Ungaria,
      numai în dieta comună pestană poate fi legaimînte representartă, și
      representanții aleși legalminte fti părftte Transilvaniei, pe baza numitelor
      legi fundamentale, sunt representantii legali ai aeestor părfi și membri
      îndreptăfitt ai dietei pesfane;

            dupăee periclitarea limbii confesiunilor șt naționalității române,
      fa|ă cu egalitatea deplină decretată în aceste legt fundamentale și
      anume: privitor la confesiune, în articolul de lege IX 1848 din Pojon,
      — e o afirmafiune nedreaptă șt țintește la Iritarea spiritelor;

            după toate acestea, Pronunetamentul din întrebare, prin care
      dieta pestană prezentă nu se consideră de îndreptățită a aduce legi
      valide pentru Transilvania, și nici transilvănenii, cari iau parte într’ânsa
      de representanfl legali ai tării, precum și publicarea Pronuneiamentului
      pe eale jurnalistică, — cuprind în sine crima eonturbării păcii publice,
      normată în §-ul 05 a) b) din eodul penal, susținut în mod provizoriu,
      pe baza hotărîtii dtetate și învoirea Maiestății Sale, întrucât agttează
      publice în contra unității statului maghiar, se faee amăgire de ură în
      contra adeluta, se fintează animare la opunere hi contra legilor sanc-
      ționate și pe lângă aeeea, se faee nizutață la cauzarea antipatiei reli-
      gionare și naționale;

            căci legile noastre aduse pe eale constituțională, pe tot cetățeanul
      într’O formă îl obligă, tar în cele civile numai legile și pe baza acestora
      decretele regești și ale oftetalatelbr îl constrâng, atăearea validității
      legii și eu deosebire, nereeunoașterea publică și sărbătorească a
      vigoarei legilor, cari au reactivat unitatea statului ungar, pronunțarea
      aeeea eă reprezentantii poporului, aleși pe baza legilor acestora sunt
      ilegali și publicarea aeestor pronuntieri pe ealea presei : faptele
      acestea cuprind în sine agitare periculoasă în contra unităttt statului,
      nizuinfă la cauzare de despect și ură, asemenea și despre propusul
      rău față eu astfel de fapte nu e îndoeală din acea cauză, eă factorii
      Pronuneiamentului se nizuese, ea confesiunile egal îndreptățite, cari
      stau sub pasa legii în credința lor religionară, iar o națiune în limba
      ei, periclitată și desbrăeatâ de drepturile politice a o demonstra;

            fapta aeeea eă aeuzatit la faeerea și publicarea aeestui Pronun-
      eiament au conlucrat se dovedește prin fasiunea lor proprie; Adecă:

            Prepositul șt canonicul Vasilie Rațiu recunoaște eă după repeți te
    ( provocări a primit prezidiul în eonferență, eă acolo s’au primit punctele
    prin ipale ale Pronuneiamentului, și anume, punctul al treilea îl păr-
    tinește eu totul și eă după finirea adunării și eonferentei asupra Pronun-
    eiamentului, a eetlt și a subscris Pronunetamentul, însă esprimă clar
    eă pentru a câștiga valoare eonvieețiunilor politiee, nu au alt teren
    deeât ealea publicității.

            Canonicul Elie Vlassa a fasionat, eă el a ridicat cuvântul în sensul
      Pronuneiamentului și îl recunoaște de eonșunător eu opinia sa. Pe rândul
      cercetării speciale voește a afirma aeeea, eă în privința publicării
      Pronuneiamentului și ar fi fost de părere contrară; dar în rândul înve-
      stigatiunii așa eeva nu a pomenit, ei în răspunsurile sale de atunet


34

      stă elar, eă fiind de fată până la finea adunării, ta privința publicării
      pe ealea jurnalistică a eonfăles eu părerea majorității și părerea a
      și apărat-o ta rândul răspunsurilor.

           Canonicul Grigore Mihalț recunoaște, eă Pronuneiarnentul ta pre-
     zența și eu înnoirea lui a ieșit, fiind de fajâ până la finea adunării și
     eă chiar ea uieepreședinte a conlucrat, e fără îndoială dovedit prin
     fasiunile propositului VasUiu Rația însuși și ale altora.

           Profesorul loan Mieu-Moldovan fasionează, eă a participat la
     Pronuneiament, eă a uorbit în sensul acestuia șt îl recunoaște de al
     său. Pe rândul cercetării speciale însă aduce înainte, eă în priuinfa
     aceea, eă ee să se întâmple eu Pronuneiarnentul, el, ea eel dintâta a
     propus, ea să se trimită la un deputat din dietă, dar după aeeea, nă-
     seându-se propunerea aeeea, eă numai prin jurnale să se publiee, —
     e fără îndoeală, eă aceasta și dânsul a prfmit-o, prin cuvintele lui
     proprii date la protocol: „primirea propunerilor în priuinfa Pronuneia~
     mentuiui e fapta tuturor participantilor".

           Profesorul Gavriil Pop fasionează, eă după primirea punctelor
     Pronuneiamentului, șl el a fost pentru publicarea lui prin jurnale și la
     ascultarea lui eea dintâi a și spus uerde; așa dară apărarea lui, eu
     oeaziunea cercetării speciale, eă la stabilirea definitivă în priuinfa
     aceasta nu ar fi fost de fată, cu atât mai puțin are ponderositate,
     fiindcă și aici zice, eă procedura consună eu părerea lut

           Profesorul Alexandru M. Mieu recunoaște, eă el în eonjerenfă a
     primit toate trei punctele Pronuneiamentului, ea eonsunătoare eu convic-
     țiunea și părerea lui.

           laeob Murășianu fasionează, eă el Pronuneiarnentul de sub între-
     bare prin postă, într’o epistolă subscrisă eu M. (eu verosimilitate dela
     loan Moldouan) l’a căpătat. El însuși l’a însemnat în numărul 38 al
     „Gazetei Transilvaniei", redigiată de el. Asemenea a publicat tot în
     foaia aeeea, în numerii eurenji dela 68 până la 78, deelarafiunile
     acelora, eari au primit Pronuneiarnentul și cuprinsul Pronueiamentulut
     și în protocol îl recunoaște de al său, iar în numărul 42 al „Gazetei Tran-
     silvaniei" îl numește eredeul seu propriu și al mai multor Români.

           Profesorul Dimitrie Farago recunoaște punctul 3 al Pronuneiamen-
     tului; ziee eă eu învoire comună și eu învoirea lui s’a stabilit și ase-
     menea s’a hotărît și publicarea lui prin jurnale. In contra lui Farago
     sustă și motivul de suspițiune, eă sub cercetare s’a depărtat fără lieenfă
     din locuința sa, a abzis de starea preoțească din Zlagna și eu vero-
     similitate a fugit pe teritor strein.

           Acuzații neagă însă propusul rău și iritator. Dar abstrăgând dela
     aeeea, eă acesta se învoalvă în însăși fapta, o dovedește ziua anului
     în care s'# făcut Pronuneiarnentul, locul, sărbătoarea religionară, care
     Pa înaintat (i-a premers). eum și modul publicării, și așa, în privința
     aceasta, vine în eonsiderațiune §-ul 268 din procedura penală.

           După toate acestea, crima eonturbării păcii publiee e dovedită
     eu totul în mod obiectiv și criminalitatea acuzaților, sau dovada su-
     biectivă, în sensul §-ului 204 din procedura penală, pe baza fasiunilor


35


3*

     proprii, încă, și sunt motiue legale de susplțiune și așa punerea lor în
     stare de acuză, pentru crima de eonturbare a păcii publice, după §-ul
     200 din procedura penală, — e motiuată:

             Dispozifiunea în contra lui Dumitru Faragâ își află motivarea sa
      în §§-ii 387 și 383 din procedura penală.

             Murăș-Oșorheiu, 1868 în 21 Noemvrie. Kolumban m. p.*'*)

             La pertractarea finală nu a ajuns acest proces al Pronuneia-
      meritului din Blaj, fiindcă la eâteua zile după înmânarea actului de a-
      euzare tuturor celor înuinuifi eu săvârșirea crimei turburării păcii publice în
      Ardeal, a urmat grațiarea acuzaților, prin următorul reseript regese»
      publicat în foaia oficială ungară:

             „Da propunerea ministrului meu de justiție conced, eă procedura
      penală, eare este în curgere în contra mai multora, înaintea tribunalului
      din scaunul Murășului, în chestia Pronunciamentului, să se sisteze.

             Dat în Buda, la 16 Decemvrie 1868. Franeise losif m. p. Baltazar
      Horvăth m. p“.

             Grațiarea aceasta, neașteptată și nesolieitată de nime, — pentrueă
      dintre cei acuzati nu s’ar fi umilit nici unul întru atâta, ea să o ceară
      dela guvernul din Pesta, — a fost premearsă de o scenă interesantă,
      întâmplată în ședința din 8 Decemvrie 1868 a dietei ungare din Pesta.
      Anume, propunerea deputatului Mateiu Pop Grideanul, ea dieta să invite
      guvernul să propună. Monarhului sistarea procedurii penale în eontra
      celor dafi în judecată pentru compunerea și publicarea Pronuneia-
      mentului din Blaj, abia în ședința aceasta a ajuns să fie pusă la ordinea
      zilei, adecă la spartul târgului, pentrueă în ziua de 10 Decemvrie 1868
      ciclul parlamentar a fost înehis.

             S’a cetit deci de nou propunerea și s’a dat cuvântul propunăto-
      rului, ea să o motiveze, dai? propunătorul, deputatul Matei Pop, a de-
      clarat pe seurt numai următoarele:

             — „Domnilor 1 Nu doresc, ea acest proieet de rezoluțiune să fie
      acum pertraetat, ei rog onoratul ministeriu să faeă pașii de lipsă la Ma-
      iestatea Sa, pentru sistarea persecutărilor."

             A vorbit apoi Aloiziu Vlad, deputat din Bând, (bun Român, dar
      în chestia uniunii de părerea, eă ea trebuie recunoscută și acceptată
      eă fapt împlinit), declarând următoarele:

             — „Onorată easăl Primesc de a mea cauza aceasta, prin urmare
      îmi fin de datorință să rostesc câteva cuvinte. Bu nu aparțin șeoalei
      Pronuneiamentelor. Am crescut în școala constituțională, unde umblu
      de 25 de ani și din aeest motiv am aflat de greșit Pronuneiamentul
      acela, după apariția lui, și în toate cercurile în cari m’am arătat,
      l-am condamnat, pentrueă sunt convins, eă eeiee l’au inițiat și i-au
      dat viată, nu au avut în vedere nici interesele națiunii române, niei ale
      respectivilor subseriițori. Interesele națiunii române, pentru aeeea nu,
      pentrueă prin Pronuneiamente eu greu se poate îmbunătăți ceva din
      interesele națiunii, dupăee numai pe teren legal, pe calea legislafiunei

             ») Din „Federațlunea*. anul 1868. numirul 172.


36

    se poate esopera eeva, eu conlucrarea factorilor legislafiunii. Iar
    interesele respectivilor nu au fost promouate pentru aceea, penfrueă
    cum se știe, s’a cauzat respectivilor multă amărăciune, urmăriri și spese.
    Eu nu vreau să ridic cuvântul pentru Pronueiament. Dar am datorinfa,
    ea om al dreptului și al dreptăfii, să expun împrejurările atenuante,
    eari stau pe partea subseriitorilor Pronunelamentului aceluia. Binevoiti
    a finea seamă de eonfusele stări de lucruri politice, eari au domnit în
    Ardeal dela 1848, până în timpurile mai noue, până la legea uniunii, pu-
    blicată eri (7 Decemvrie 1868). Pentrueă dacă luafi în considerare, fără
    părtinire, și în mod eonștienfios, acele stări de lucruri, preeurtt și ideile
    enunțate asupra Ardelenilor din sistemele urmate unul după altul, apoi
    principiile politice diametral opuse: puiefi afla greșală la respectivii,
    dar peatra de condamnare nu o putefi arunca asupra lor, eu inimă li-
    niștită. Eu propun deei din partea mea, respective eu acea rugare mă
    adresez onoratei case, și îndeosebi ministerului, ea în urma prudentei,
    care caracterizează întregul minlsferiu, și în special pe presidentul ace-
    luia, din partea mea foarte stimat, să bineuoiaseă, a recomanda grafiei
    Maiestății Sale sistarea cercetării ordonate în contra subseriitorillor Pro-
    nueiamentui, respective a sista întreaga procedură și a trage vălul
    uitărei peste cele întâmplate înainte de sanfionarea legii uniunii“ *).

          Dieta a primit eu aprobări generale vorbirea, dar mai ales în-
    cheierea vorbirii deputatului Aloiziu Vlad șt a decis, eă nu intră în
    desbaterea acestei chestiuni, după ee nu o dorește aceasta, nici
    însuși propunătorul, deputatul Mateiu Pop, ei trece propunerea în com-
    petenta guvernului, respective a ministrului de justijie. Acesta apoi a
    considerat aeest gest ea un îndemn, ea o îndrumare, ea să propună
    grafiarea, pe eare de fapt a propus-o și care a și urmat în curând,
    prin reseriptul comunicat mat sus. Ne faee impresia însă, eă însuși mi-
    nistrul de justiție a întocmit lucrurile astfel, — ea nu un antiunionist,
    Mateiu Pop, ei un unionist, Aloiziu Vlad, să vorbesc ea la obiect, pentru
    a-i deschide o ușifă de eșire onorabiă din încurcătura în eare intrase
    prin înscenarea procesului acestuia.

* *

          Aceasta e geneza Pponuneiamentului din Blaj și acestea sunt peri-
    pețiile prin eari a trecut aeest act însemnat, compus în ziua de 3/15
    Maiu 1888 în Blaj și a trecut în istoria luptelor noastre politice ea do-
    cument de mare valoare.


            *) Din „Cartea de Aur*, uol. IV pag. 848.


3?

Eum era odată.

    15 Hoemume 1916.

— Amintiri din pribegie. —

         După trei luni de refugiere forțată, primim suinul, că
   ne putem înapoia la vetrele părăsite.

         Bărbații ne-am văzut repede de drum, să uedem
   întâiu ee e pe acasă, unde nu puteam merge eu toții, ea
   la o moară pustie. Copiii și nevestele, mai rămâneau,
   câteva săptămâni, să doarmă pe padiment sau în paturile
   de fier oprite de ospitalitatea prietenilor din Oradea și
   Betuș.

         Toate suferințele și lipsurile celor trei luni erau uitate;
   toată sfidarea, eu care detectivii ne anunțau ironie: „domnii
   pot merge acasă, eăei în câteva sile intrăm în București* —
   nu ne mai atingeau.

         Mat aveam puțină rezervă, în fundul sufletului; o re-
   zervă ee ne susținea în zilele grele și care ne spunea
   tainic, că răfuiala din urmă încă nu sosise.

         Insfârșit, mergeam acasă; vom mai vedea noi, ce va
   fi, pe urmă.

         Gândul înapoierii ne da puteri noui și în trenul ee
   ne ducea spre Oradea, încercam bucurii de demult, ea
   pe vremea întâiei tinereți, când ne înapoiam pe vacanțe,
   dela școală.

         Mergeam acasă 1
      / *
      * *

         Când urcam suișul spre Oradea, locomotiva se opri,
   gâfâind, înainte de a-l trece. încercă, de două ori, zadarnic
   să-și ia avânt, și se opri apoi neputincioasă.

         După zilele luminoase și călduțe de toamnă târzie»
   ne pomenirăm eu un ger aspru. Șinele păreau înghețate
   și roțile locomotivei și ale vagoanelor se învârteau pe loc.

         Toată lumea coboară din vagoane. Imprăștiem eu lo-
   pețile, împrumutate dela mecanici, cărbuni și prundiș,
   pe șine, și după o muncă de aproape o oră, locomotiva


38

    se repede îneâ odată, striuind prundișul și opvindu-se în
    eulme, biruitoare.

        De aci mai aveam răgazul, să aruncăm o priuire spre
   Beiușul, eare ne-a ocrotit, cp atâta dragoste, în vremea
   exilului nostru: Paturile de fier și saltelele primite dela
   internatul ortodox; hrana, eu un preț foarte redus, dela
   internatul biserieel unite; mesele, la cari ne invitau foștii
   colegi dela universitate; o excursie kinegetieă eu amicul
   ]ean, și altele, la gară, unde aflăm câte un ziar nou ...

        Eram, pe atunci, niște bieți oameni fără ocupație;
   făceam lectură, și studiem de irisu topografia împrejurimii.

        Biblioteca liceului avea destulă hrană pentru sufletele
   noastre trudite. Librăria din localitate încă avea lectură
   destul de recentă, până la Parodiile d-lui Topârceanu.

        Ne luăm adio dela Beiuș, eu înduioșare, ea dela un
   cuib călduț, ce ne-a ocrotit, pe vremea bejeniei. Pe pantă
   nu mai aveam teamă de nimic. Ne oprim eu măestrul
   laeob Mureșan — azi aproape uitat de posteritatea „recu-
   noscătoare “ — îmbucăm eeva la „dughtana" lui Săraeu,
   și, în zece minute, sosim la Oradea.

*

* *

        Nu mai era atmosfera ostilă, care ne sufoca, cu două
   luni în urmă. Lumea ovreiască și ungurească, atât de
   amenințătoare mai ■ nainte vreme, acum ne privea cu o
   sfidare mută, aproape eu compătimire, ca pe niște bieți
   oameni necăjiți, cari nu mai puteau face nimănui vr’un rău...

        Am luat masa la „Pisica albastră“, și patronul n’a
   mai fost necesitat să ne șoptească discret: „plecați repede,
   domnilor, eăei publicul vrea să vă insulte".

        Oaspeții, cari ne recunoșteau, ne priveau eu milă și
   șopteau: „Blăjenii... săracii..."

        La masa vlădieeaseă, unde am primit invitare, n’am
   luat parte, căci nu aveam nici haine de gală, nici dis-
   poziție sufletească.

        Ordinul era: ne întâlnim la gară, la ora trei. Trenul
   ne aștepta, tras pe linie separată. Era, par’eă, aeelaș.
   Două vagoane de clasa întâiu, două de Plasa a doua, restul
   vagoane de povară.

        Ne-am aranjat în cele din urmă, pregătindu-ne loe de
   odihnă, peste noapte, din lăzi și bagaje.


39

I


          Plecaserăm numai în pardisiuri, căci paltoanele le
     împachetaserăm, cine știe unde. Am răbdat de frig, dar
     merinde aueam destulă, și se mai găsea și câte o sticlă
     eu uln. Unde mai pui, eă aueam în buzunar trei sute de
     coroane, avans din leafă, pe două luni.

          Recunoșteam gările, oamenii înghesuiți pe peron, tre-
     nurile militare, cari de două ori au încercat să ne dea jos,
     auând nevoie de vagoanele noastre.

          După lungi tratative telefonice cu Clujul, am fost lăsați
     în pace, să ne vedem de drum.

          După două zile, ne apropiam de Teiuș.

          Eram acasă.

          Aueam senzația omului ce se îneacă, simțind, în clipa
     din urmă, iarăș pământuLșolid, sub picioare.

*
* *

          Ea Uioara (Genele Murășului de azi) am respins chiar,
     merindea ee ni se oferă în ungurește, de societatea, care
     îngrijea de alimentarea gratuită a trenurilor eu refugiați.

          Qara eea frumoasă din Teiuș era într’un hal de plâns.
     Geamurile erau pe jumătate înlocuite eu scânduri. In re-
     staurant un miros infect, o amestecătură de lume, din toate
     neamurile pământului. Soldați germani și austro-ungari beau
     rachiu din pahare mari, la mese murdare, stând în picioare.

          Reușim totuș să luăm o supă caldă, o tocăniță și un
     păhar eu un lichid cenușiu, de care nu mai văzusem; un
     păhar eu bere.

          Și eum stăm eu păharul în mână, mt-a venit în minte,
     eă era aniversarea nașterii mele. Ștersei repede o lacrimă,
     ee mi se îmbulzea pe gene și privind la chipul meu încărunțit,
     în cioburile oglinzii, ridicai păharul și urai în tăcere,
     numai pentru mine:

          — Cu bine, amice, cei patruzeci de ani.

          — Să dea Dumnezeu, răspunsei, tot eu, în tăcere, zim-
     bind de astădată...

                                 * =
                              * *

          Dar nu mai aveam astâmpăr.

          Cum ne simțeam acasă, nu mai înțelegeam să așteptăm (
     în Teiuș, încă 12 ore, când urma să plece trenul nostru, i


40

        Urcarăm în cel dintâiu tren personal, câțiva prieteni,
   lăsând baqajtile în grija aeelorlalti.

        Cu conductorul ne-am lămurit mai greu, dar, când văzu
   hârtiile, închise și el ochii, ea în fața unor bieți pribegi
   fără țară...

        Când ne-am dat jos la Blaj, încercai o emoție adâncă.

        Pare că intrasem în cetatea adormită, din basme.

        Ea restaurantul dela gară o lampă cu petrol se sbătea
   în luptă cu stângerea. Un om necunoscut ne spuse să
   plecăm, căci la ora nouă seara restaurantul se închide.

        Pornirăm, eu teamă, pe strada pustie, luând drumul
   către sat. Nici o zare de lumină nu se vedea, măear la
   vre-un geam. ,

        Aflaserăm, încă în exil, eă săcuii refugiați s’au abătut
   prin oraș, înstăpânindu-se mai ales pe casele celor deportați.

        Ne gândeam eu groază: ee va fi la noi acasă ? Repetam
   că ne-am părăsit tovarășii de drum, eari vor sosi măcar
   în ziua mare.

        □ibuiam ea orbii prin întuneric, în orașul, ee părea
   petvifieat de un duh rău.

        Când ajunserăm în strada eea mare, răsuflarăm mai
   ușurați. Cunoșteam de-aeum toate casele, eu ochii închiși ..

        Ci întunereeul stăruia și aici, ea o amenințare.

        Am trecut pe la poarta mea și n’am . îndrăsnit să
   intru. Dibuind prin întuneric, am bătut la poarta unui prieten.

        întuneric complect. Nici un om pe stradă .,. nimic...

        Pământul se cutremurase par’eă din temelii și o
   prăpastie fără fund, înghițise orașul, eu oameni eu tot...

        Nu mai îndrăsneam să mă înapoiez la mine, dar nici
   nu puteam să mă cule în zăpadă.

        Intr'un târziu deslușii scăpărarea unui chibrit și o lu-
   miniță discretă se aprinse, în depărtări mari...

        Până să-mi deschidă, aveam impresia eă întunereeul
   mă apasă tot mai mult, gata să mă strivească.

        Mi «e părea eă întunericul e tot atât de nepătruns,
   ea și eel-ee a stăpânit haosul înainte ea Duhul Domnului,
   care plutea de-asupra apelor, șă fi rostit porunca salvatoare •
   ,6’ă se facă lumină____“                        al. ciura


41

    Vasile Pâruan.

           In cuvântarea ținută la mormântul istoricului Dimitrie
      Oneiul, președintele Academiei române, Vasile Pâruan, vor-
      bind în numele înaltei instituții, spunea:

           — „In templul nostru mai este și o altă vedenie rară :
      noi suntem eei veeinie tineri. Lumea ne aice nemuritori.
      Iar, ca de obiceiu, greșește: căci noi murim, murim chiar
      de mai multe ori în una și aeeeși vieață a lutului Ceeace
      e adevărat e, că până ee Părintele tuturor făpturilor ne
      ehiamă la dânsul, noi rămânem mereu aceiași copii naivi
      și nu pierdem neprețuitul dar, de a ne mira de necunoscut
      și de a admira sublimul, Și fiecare din noi vine de aduce
      mereu hrană nouă tinerei noastre bucurii, niciodată obo-
      sită de a mai cunoaște încă o parte din necunoscut. Ci
      felul cum ne măsurăm noi între noi, e acesta:

           ,Nu acela, care aduce el mai mult, e cel mai vrednic,
      ei acela, care are cea mai curată, cea mai sfântă bucurie,
      de aceea ee adue alții.

           „De aceea când vedem pe vreunul din bqtrânii noștri
      mai tare înduioșat de frumseța noutății ee o aduce vr’unul
      din noi, noi îi dăruim iubirea noastră mai eu grabă dpeât
      chiar aceluia care aduce marea noutate. Căci noutăți pot
      iscodi multe minți istețe, dar puțini sunt aceia eari ne în-
      vață a ne lepăda de bestia din noi și a ne uni întru totul
      eu gândul cel veeinie, bueurându-ne și suferind pentru
      dânsul" (Memoriale, p. 86),

           Și puțin mai departe în aeelaș panegiric:

           „Căei taina vieții celei fără de moarte în memoria per-
      petuă a generațiilor, altfel âșa de ușor uitătoare, stă în
      puterea ee a avut muritorul de a se eurăți de păcatul în-
      cântării de sine. Stă în renunțarea de a se fi iubit numai
      pe sine, de a fi apăsat mereu pe deaproapele eu greoaia
      lățire a frunții sale, de a fi cerut mereu recunoștință pentru
      faptele sale; Stă, mai ales, în puterea de a se fi dăruit
      mereu fără răsplată și fără nădejde, numai pentru iubirea
      de onorurile, care nu putrezesc și pentru continua iertare
      a oamenilor, eari din țărână se nașe și în țărână se întorc".

           Vasile Pârvan, cuvântând așa, în graiul nou, lapidar,
      vânjos și concentrat de gândire» voia să-l caracterizeze pe
      Dimitrie Oneiul, dar a caracterizat pe omul de ‘știință în
      general și îndeosebi mai ales pe sine însuși.


42

        „Tinera bucurie de a mai cunoaște o parte din neeu-•
   noseut*..., puterea de a se dărui mereu fără răsplată și fără
   nădejde, numai pentru iubirea de lucrurile, care’ nu pu-
   trezesc", descoperă taina vieții și activității lui Vpsile Pâruan,
   — omul mie de trup, puțin la înfățișare, care a luat în spate
   uriașa povară a cercetării științifice a celor mai vechi ori-
   gini ale Nației noastre. Volumele în care a așezat aceste
   cercetări aduc aminte de lespezile și blocurile de piatră
   însăși, în care a descifrat șt a citit atâtea iaine ale trecu-
   tului român, dacoromân, getodaeic.

        Tinăra lui bueurie de a mai cunoaște o parte din ne-
cunoscut, nu l-a părăsit nici în ultimele luni ale vieții când
’ bolnav, isprăvea monumentala sa „Getica¹¹,,în care adâncea
studiile de preistorie autohtonă până în mileniul al treilea a. H.

        Aceeași bueurie impersonală, din singura iubire .pentru
   lucrurile, care nu putrezesc¹¹ l-a ținut în soare și vânt, în
   pas și nehodină, în mijlocul săpăturilor, a blocurilor de
   piatră pe cari se zărea o ihseripție, veri de-a rândul, când
   sănătatea lui, muncă încordată de peste an, i-ar fi cerut
   alte recreații.

        In limpezirea acestui scop al vieții pentru un savant,
   i-au venit, de timpuriu ajutoare tragice: un intelect pătrun-
   zător, care a ridicat valoarea țarănimei române de baștină,
   din care se trăgea, arătând culmile de gândire și sinteză
   la care se poate înălța; o existență aspră de elev și stu-
   dent sărac; o prăbușire fulgerătoare a fericirii individuale,
   .personale, abea întrezărită în căsătorie și familie; nfami-
   liarizare din tinerețe eu înțelepciunea gândirii antice, eare-ți
   îmbie, stoic,' zeama de cucută; o înghețată izolare în sin-
   gurătatea cercetărilor fără frâu, pregătind chiar o operă,
   care vecinie va rămânea izolată de marea mulțime a celor
   pentru care lucrase, a căror origine și străorigine o cântase.

        Cu concursul acestor elemente ce-au intrat în vieața
   lui de timpuriu, nu e mirare eă Vasile Pârvan vedea .taina
   vieții celei fără de moarte în perpetua memorie a generațiilor¹⁴
   mai ales în .puterea de a se fi dăruit mereu fără răsplată
   și fără nădejde¹¹. Pentru savantul mort în puterea bărbăției»
   răsplata comună, pe care o pot da oamenii, venise de
   când era în floarea tinereții: profesor universitar, membru
   al Academiei, directorul școlii române din Roma. Dar nu
   la această «răsplată face el aluzie. Ce rost puteau avea ono-
   rurile, recunoașterea, când pentru el însuș vieața e fără
   răsplată, „fără nădejde¹¹, când nimic nu rămăsese în lume
   pentru gândul și omul solitar decât „bucuria de a mai cu-
   noaște o parte din necunoscut?¹¹


43




            Bucuria aceasta impersonală nu se ridică decât din
      ruinele.celei personale; omul, cât trăiește în lume, nu se ;
      poate desmaterializa desăvârșit; bucuria de care uorbește .
      Vastle Pârvan se ridică din rădăcini amare. ‘

            Singur gândul când pornește dintr’un eap genial, când
      în sborurile lui de vultur nu întâlnește decât singurătăți în-
      ghețate, e de-ajuns o • povară pentru o vieață de om, e
      de-ajuns pentru a-i reduce bucuria vieții la cunoașterea a ,
      încă unei părți din necunoscut. Dar Vastle Pârvan a fost
      nu numai un puternic gânditor, care șt-a dat seama de marea j
      tragedie a vieții omenești, de suprema ei tragedie: aceea
      de a se simți singur sieși asemenea în întreg universul, '■
      ci el a cunoscut, din temelie și zădărnicia gândurilor al-
      tora. A răscolit praful lumeț vechi și a știut că praf se
      alege dtn gândul nostru.

            Și totuși puterea cugetării a fost refugiul lui șl nizuința ,
      de-a învia lucrurile moarte supremul sbueium, — vieața.
      deși zadarnică „fără răsplată șt fără nădejde", supremul
      scop, și el a încercat să umple golurile din veacuri eu vieață, >
      s’o reconstitue. Atât de mult l-a frământat taina cea ne-
      pătrunsă... îmi pare că vorbind de tinăra bucurie a savan-
      tului și spunând că ea consistă în „a cunoaște încă o parte
      din necunoscut", Pârvan nu înțelegea numai reconstituirea
      materială a vieții dispărute, ei o cercetare a însăși tainei
      ei, a fragmentului de atunci din vieață, pentru a-i mai în-
      cerca încă odată înțelesul.

            II va fi găsit? lată ee considerații faee după ee în-
      viează gândurile asupra morții la greeo-romanii din Pontul -
      stâng:

            „Ce valoare are vieața pentru indivizii sau grupările
      de oameni — etnice ori sociale — din diferitele epoee,
      putem vedea mai clar tocmai din poziția pe eare o iau
      față de moarte. Ce adâncime poate fi în înțelegerea vieții
      la acela, eare trece pe lăngă moarte ea pe lângă un simplu <
      incident banal? Ce bucurie adevărată de vieață poate fi .
      la acela, eare nu privește moartea ea un blestem al ge-
      nulul omenesc, căruia i s’a dat voe să știe ee e veeinieia .
      și totuși trebuie să moară. — Pentru cel eare trăiește vieața
      ea o eorvadă, sau pentru creștinul, eare o primește ea o
      ispită și ea o pedeapsă, moartea poate fi chiar binevenită; !
      pentru eelee se amețește în nimicurile plăcute ori supără-
      toare ale fiecărei zile, moartea poate fi o întrerupere, ad- <
      mitem chiar dureroasă, a oeupațiunilor sale meschine, de-
      venite simpatice ■printr’o lungă obieinuință. Dar pentru, cel
      ce a luat vieața în cel mai adânc înțeles al ei, eare a vrut
      s’o transforme prin gândurile lut într'o rază de veeinicie,


*14

      moartea e sau o durere fără de margini, sau o cumplită
      absurditate; sau tragedia lui Alexandru, care murea la 33
      de ani în Babylon, pentrucă îndrăznise să trăiască viața
      așa de intens cum numai zeii au voie să trăiască, — sau
      imposibilitatea logică, din care Platon scoate nemurirea
      sufletului. Sufletul omenesc, care s’a atins odată de cele
      eterne își cere nemurirea, sau, dacă nu o poate crede, se
      frânge într’un uriaș imn funebru ea pentru apunerea zeilor.
      — Toată durerea din lume nu poate ajunge pentru a plânge
      un -suflet, care în veci nu se va mai înfiora de armonia lu-
      minii din lume" (Memoriale, 23, 24).

      Vasile Pârvan a fost desigur un suflet, care „s’a atins
de cele eterne". Opera lui ne stă mărturie. Dar pe care
din cele două drumuri a apucat el ? Și-a „cerut nemurirea"
ori „s’a frânt într’un uriaș imn funebru ca pentru apunerea
zeilor" ? Înclinăm să credem eă primul drum a fost ales,
acela al lui Platon, acela bătut de „Thraeii nemuritori",
— strămoșii săi.

      Pe gânduri ne pune numai adausul lui: „fără nădejde"
din fraza citată din panegiricul lui Dimttrie Oneiul: „Taina
vieții celei fără de moarte în memoria perpetuă a gene-
rațiilor stă ... mai ales în puterea de a te fi dăruit fără răs-
plată și fără nădejde".

      Totuși memorialul său „Gânduri despre lume și viață
la Greeoromanii din Pontul stâng" Pârvan îl întitulează „Eaus
Vitae", Iar lauda vieții, chiar la alții, nu ne-o putem închipui
fără nădejde.

      N’a trăit destul pentru a apuca definitiv pe unul din
cele două drumuri, nu și-a „cerut nici nemurirea", nu s’a
frânt nici „într’un uriaș imn funebru, ea pentru apunerea
zeilor?"

      Din pasagiul următor s’ar putea crede:

      „De fapt cel de pe urmă muritor este un genial des-
coperitor de mijloace și motive spre a se face nefericit;
și cel mai strălucit creator de gânduri luminoase este per-
fect neputincios în a găsi mijloace șt căi, cari să-1 conducă
la fericire. — De aeeea înțelepciunea populară nu a năs-
cocit în miile de ani de când aleargă după fericire, fără
a o putea găsi, decât un singur chip de a se apropia de
ea: uitarea. Uitarea nenorocirilor, uitarea temerilor șt a
groazei de moarte, uitarea vieții reale în întregimea ei și
afundarea *în visul fantastic al entuziasmului dionisiac,
aphrosidie, apoliinie" (Memoriale, 45).

      A înțeles Vasile Pârvan nemurirea ca Grecii antici?
„Ori putința de a trăi noi înșine în sufletul altuia e sin-
gura adevărată valoare omenească?" (Memoriale 58).


45

           Ca gânditor Vasile Pâruan ua fi încă multă ureme
      studiat. Din apropierea de această lăture a flintei sale un
      folos ua ft incontestabil: ferment de gândire pentru eitttor.
      In un sertttor contimporan român nu aflăm atâtea pagini
      de gânduri tari sau într’aripate, într'o formă mai concen-
      trată, într’o espunere elară.

*
* *

           Nu uom începea să stăruim asupra couârșitoarei im-
      portante științifice a operei lui Vasile Pâruan, ea istorie,
      ca arheolog, — domenii în eare a ajuns la un renume
      mondial, scrierile lui, cercetările lui, rămânând pietre de
      temelie pentru cercetările din uiitor, în legătură eu pă-
      mântul țării noastre șt istoria începuturilor neamului nostru.

           Din orieât de mari înălțimi ar fi uăzut Dasile Pâruan,
      lumea și uiața„ orieât de departe s’er fi ținut de uulgul
      „lipsit de gânduri", eu oricât stoicism ar fi suportat gre-
      lele louituri ale sorții, stăpâna zeilor nemuritori, el u iubit
      cu înfocare pământul și neamul din care s’a născut. Și
      credem eă în contemplația filosofieă-patetieă asupra ace-
      stor două elemente ale uieții eoleetiue naționale, în lauda
      și închinarea ee le-a adus sufletul său a fost inundat de
      rare bucurii. Puțini au mai uorbit așa de cald, eu atâta
      auânt poetic despre strămoșii bătrâni, despre Patria de
      azi ea el. Și știm eă euuintele izuorăse din plenitudinea
      simțirii lăuntrice, a dragostii, a bucuriei pe eare o ai însuți.

           Chemat să comemoreze la Academie împlinirea alor
      optsprezece ueaeuri dela moartea împăratului Tratau, Va-
      sile Pâruan, într’o cuuântare splendidă, artistic împletită
      din poezte și istorie, din simțire caldă și gând înaripat, a
      spus poate cea mai frumoasă laudă asupra nașterii popo-
      rului român. Sunt părți de epopee, de factură antică.

           „Rugineau codrii. Ca niște paseri obosite coborau le-
      gănat către pământ frunzele aprinse de cea din urmă să-
      rutare a soarelui de toamnă. Prin satele Daciei mergeau
      suonuri de răsbunări romane. Negustorii din Miazăzi se
      făceau tot mai rari. Și cei cari mat îndrăzneau să se
      afunde în adâncimile Daciei păduroase, prlueau sfios îm-
      prejur, uindeau repede și plecau pe furiș. Ostateeii și fu-
      garii romani, slujitorii regelui dac, lucrau eu zor la întă-
      rituri, închideau uătle eătră Dunăre, ridicau burguri, dre-
      geau cetățile, construiau mașini de asalt, turnau arme. Fe-
      meile erau posomorite, bărbații etau tăcuți. Era liniște
      aspră în toți și poruncile Regelui erau grabnic șt cu prisos
      împlinite. Când începură a cădea fulgii știa fiecare că în
      primăuară ua putea muri". (Memoriale, 165).


46

       lată tabloul eu eare începe povestirea răsboiului din
  care Daeia avea să iese înfrântă. Sunt aproape toate pa-
  ginile acestui discurs, pagini de antologie.

       „Din timpuri citate de amintirea muritorilor trăiau pe
pământul acesta, îmbrățișat de cele trei ape, cu marea
cetate, clădită de zei în mijlocul țării: eu munți de patru
părți. Și nu erau o biată nație rătăcitoare, ca vecinii ger-
mani ori sapmațL Ei nu erau o nație barbară, ea nenumă-
rații locuitori ai Nordului mlăștinos, sărac și friguros. Ei
erau statornici, orânduiți, luminați, în străvechi legături cu
civilizația elenă, — eu cea mai avântată credință idealistă
. în nemurire, pe eare au gândit-o oamenii, — eu tradiție
milenară — în ale vieții de societate ori de stat, — cu
nume glorios în^lupta de libertate față de toți cei puter-
nici din jur, cu incomparabila epdpee de unitate națională
biruitoare a regelui Burebista îndărătul lov“ (p. 166).

       Toate aceste caracterizări, ca și a pământului și a
  poporului, nu sunt vorbe frumoase, produs al fanteziei: îna-
  poia fiecăreia e o inscripție, o cercetare, o pătrundere
  până în miezul vieții de atunci.

       Am citat și până acum prea mult, dar gândul nostru
era să ademenim pe cei cart nu cunosc partea din literatură
din opera lui V. Pârvan, să-i citească în întregime cel puțin
volumul „Memoriale". Așa eă, pentru atingerea acestei ținte, ,
- vom mai reproduce din puternicul, vigurosul, noul stilist,
lată de pildă portretul lui Traiau:

       „Pentru brâul de argint al Dunării lupta acum un spa-
  niol, cu fire tânără, eu credință proaspătă, cu speranță ne-
  pusă la încercare; luptă ea în vremile bătrâne ale alcătuirii
  Italiei, — când tăria romană se oțelea mai mult prin înfrân-
  geri deeât prin biruințe — eu voința hotărâtă de a împlini
  cele fixate de Roma eternă, fie chiar și după un secol de
  lupte și un ocean de sânge.

       „Cel ee purta acum armele Romei era un om liniștit,
  măsurat, cuminte, modest. Era doar numai prin tatăl lui
  dintre eei ee în Senat hotărau de soarta lumii... Și îm-
  părat ... El rămâne îneă tot omul din popor, răbdător la
  muncă, întârziind bucuros la plăcerile trupului, cu nesfârșit
  respect pentru străluciți! senatori ai Romei”. Insistând apoi
  asupra stăruinței lui Traian în împlinirea unui gând, Dasile
  Pârvan îl caracterizează de mare, tocmai pentru această
  stăruință, pornind dela această axiomă grea de gând: „Noi
  muritorii suntem mari nu pentru găsirea unui gând într’o
  zi eu noroc, ei peniru urmărirea într’o mie de zile și eu,
  și fără noroc, a gândului unic, eare stă la temelia oricărei
  vieți creatoare”.


47

       , Și socotiti dacă a fost de cineva mai bine caracterizat nou¹
      neam, născut din trezirea într’unul singur al celor două po-
      poare,— al nostru, deeâtîn următorul pasagiu din „Parentalta":

          „In alcătuirea sufletului națiunilor prin treziri de su-
      flete diuerse spre a se forma un aliaj nou, ea înfățișare
      și ea putere, femeia e ea picătura de fosfor, aruncată în
      bronzul topit.

           „Bărbatul e, înainte de orice, fiul femeii. Fii oamenilor
      sunt ceeaee sunt femeile lor: discrete, credincioase, eu
      sufletul adânc, supuse, devotate până la moarte, — sau
      brutale, greoaie, sensuale, banale, locvace. Prin afinarea fe-
      meii, se afinează rasa. Și femeile noastre au fost afinate
      de suferință, răbdare, credință, muncă, tăeere, înclinare. Și
      fii țărancelor au fost: suferitori, răbdători, Credincioși, mun-
      citori, tăcuți, închinați dâtoriei dintru străvechi timpuri și
      până la întemeierea țării celei nouă de azi.

           „La nașterea sufletului biruitorilor de azi stă femeia
      dacă. Tăria bărbătească a femeilor spartane, — marele
      foc de nebună închinare zeului îndumnezeirii noastre aiei
      pe pământ, Dionisos, inspiratorul, care ardea în femeile
      thraee, măreața tovărășie în luptă și suferință alături eu
      bărbatul, în sfătuire cuminte și maiestoasă maternitate, a
      femeilor romane, erau în femeia dacă. Spartan-thraeo-
      roman a fost sufletul, care la alcătuirea națiunii noastre,
      ne-a fost dăruit de femeia dacă.

           „Pentrueă șt-a ereseut, pentrueă și-a cultivat, pentrueă
      și-a înnobilat astfel femeia, pentrueă a creat prin milenara
      alegere și desăvârșire a tipului ei, o astfel de femeie,
      Dacul a dat firea lui noului popor daco-roman. Nu în limbă,
      nu în obiceiuri, nu în forme materiale ale vieții, a fost bi-
      ruința, ci în calitatea sufletului. Marea liniște, marea nobleță
      suverană, eare peste romanizarea prin suflete, diverse, ve-
      nite de pretutindeni, — peste imensa inundație slavă, care
      amenințase a ne faee greoi, molâi, confuzi și triviali, ea acei
      nou veniți. — peste marile infuzii de sânge străin de toate
      neamurile, — ne-a păstrat sublimi în aristocratica noastră
      înălțare spirituală peste toți cei dimprejur, a fost darul primei
      femei dace, căsătorite eu primul roman așezat în Dacia, șt
      a urmașilor ei eu suflet tare, Daco-Romanele.

           „Priviți la fiul femeii daee: țăranul, eu boiul drept,
      eu figura rezervată, eu ochi sfredelitori, cu glasul ereseut
      ea pentru scârbă dela distanță mare, eu mișcările rare,
      potolite, pentru a ținea mult la oboseală, cu sufletul senin
      întru așteptarea ea ceva ftrese nu numai a binelui, ei mai
      ales a vălul, cu legea cuvântului dat cu legătura până din-
      colo de moarte, eu delicata ascundere a durerii ori a bu-

      curiei prea mari, eu domneasca ospitalitate dela egal la
      egal, eu bunăeuuiință distinsă fată de fețele luminate, dar
      și eu adâncă ironie și nobilă închidere în sine, pentru cei ee
      nu-i simt euuiința lui.“

          Ne pare eă o mai deplină earaetizare a uirtuților de rasă,
    una mai justă și mai profundă, nu ne-a fost dată până acum.


SEXTIL PUȘCAR1U.


         Simțirea lui Uasile Pâruan pentru Nația și Patria de azi,
    pentru jertfele aduse în răsboiu o aflați în eele două memo-
    riale ținute în onoarea camarazilor eăzuți în răsboiul pentru
    unitatea națioală. Sunt părți de-o superioară frumusețe.

         Rândurile de mai sus n’au auut altă pretenție deeât
    să atragă atenția cititorului asupra unei părți mai puțin cu-
    noscute din opera lui Uasile Pâruan, și anume chiar asupra
    aceleia, care poate deueni ferment de gând și simțire înalt
    umană șl adânc națională.                        ion TURCU.


49


4

        Crăciunul sinistvafilor, 1927.

— Prolog.*) —

          Cum fluieră vântul prin horn și Ia geam i
          Ce ger îndrăcit e pe-rafară!

          E-al Iernii pomposul și trufașul hram,
          Sau Vântul eu Iarna se ’nsoară ?

          Pornitu-s’a Iarna prin munți și prin văi —

          E-o sgripforă, aspră mătușă —

          E rea cu oricine, cu buni și eu răi

          Și-i ghiață ce-mi poartă în gușă.

          Și — iată — nor trece nici trei săptămâni

          (Cum plânge, ’n furtună, gorunul 1

          Cu ramuri ee-amenință, par’c’ar fi mâni!)

          Crăciunul ne vine — Crăciunul!

          In casele arse sunt bieți sinistrați

          Cu fețele palide, supte —

          N’au grâu in hambare tradiții noști frați

          Și hainele-s coapte și rupte.

          Le-a ars ce-adunat-au cu sârg și ’ndelung,
          Copiii le plâng. Miserere!

          Și codrii de pâine la toți nu ajung -

          Ce vaiet, ee plâns, ce durere 1...

*
* *

          O, dar telefonul chiamă, telegraful, cablul cere —
          Rotativa, salahorii scribi pretind. Durere?                ]

          E o marfă ca oricare, în jurnal ți-o „etalează*,
          Și, când pansamentul vorbei tu îl ceri, ei te              ;

                                               [sfidează —

          Superior zimbese când tremuri: logiea-a ajuns                |

          __________ [orfană 1

               *) Cetit în Sibiiu, la o serbare dată pentru sinistrata jude- 1
          țului, XII. 1927.


50

        Ei își fac o meserie să împlânte pana ’n rană.
        Cei durerea unor sate? Temă pentru riportaj!
        Ca un box de-atleți sau altul, tot brutal, la
        [„vernisaj* ?

        „Bieții oamenii* spui în treacăt și-ți ascunzi fața
        [în blană,
        Aruncând un ban la omul ce te ține de pulpană,

*
* *

        Ol Dar văd mai mult, mai aspru sărăcia
        [răspândită,
        Nu o văd numai la mieii copilași fără de pită,
        O 'ntâlnese mai des, mai spornic, sărăcia
        [cerebrală.

        Ridicatu-și-a pe lume-o rușinoasă catedrală l...

        Voi sporiți să se pornească, smulsă din
        [apocalipsă,
        O lavină uriașe ce împrăștie jaf și lipsă,
        Ce ’ndârjește frate-soră și religii și popoare —
        Voi sunteți groparii cinici ai Rațiunii, care moare :

        Gazetari imberbi, neronici, cu creionul spadasin,
        Sacrilegi improșeătorii de pucioasă și venin —
        Impresarii de „reviste*, de perdiție lupanar —
        Bursieri, cari, într’o noapte, adunați, ea ’ntr’un
        [grânar,
        Aur câștigat la bursă cu o dungă de condei.
        Voi, cari nu cunoașteți munca și iubirea sfântă ee-i.

        Doamnele de prin saloane, lumea ’n care se
        [„amuză*,
        „Gustă*, ca la cărți, lansându-ți, cinic, vorbele —
        [ventuză,
        ^Diplomații*, prinși și dânșii în vârtej, se
        [cangrenează

        Și fu fraze-electorale toți se supralicitează ...

        Ori și cât manieurate degetele le aveți —
        Sânge văd, pe prețul groaznic alor mii și mii de

          jSunteți „oameni* sau flămânde fiare făr’ de
                                                 [căpătâi ?

          ... Văduvit de ’nțelepciune, bietul nost’ pământ
                                                   [rămâi 1

*
* *

          8ate văd arzând cu focuri nesătule, ’n bobotaie —
          Mii și mii de guri flămânde, victimele de bătaie
          Și orașe ’nfloritoare, ’n vesel triluri de bacantă,
          Amorțește-le pe dată ... levisita vesicantă ...
          Zeci și sute, mii orfanii copilașii, făr’ de tată,
          Adăpost căutând zadarnic; lumea iar’ înrourată.
          Nu de rouă din ’nălțime, ci de rouă sângeroasă l
          Curge sânge 1 puști și tunuri, țipete, topor și

         [coasă /
         Asta vă e omenirea ? 1 N’a ’nvățat nimica minte ?
         Dă-t la mir 1 lozinca vremii ? Alta : Dinte pentru
         [dinte 1 ?

          Dar atunci o sarabandă diavolească, desmățată,
          Face una cu pământul, iarăș, Europa toată I
          Hâde negrul, râde roșul, râde galbenul, ne lasă
          Să ne ’ncăierăm, ca orbii, pentru galbeni de pe
          [masă ;

          Detronatu-ne-am, nu suntem albul sfânt de-acu
                                                [mai mult:

          Până în rărunchi cetit'au, prin tranșeie, ’n omul
                                                 [„cult*...

          Nessus a ’mbrăeat cămașa, în venin cumplit
                                                 [scăldată,

          Azi Națiunea arde ’n seeel, machiavelic
                                               [îmbrăcată.

          în zadar se ’mpotrivește, prinsă ’n flăcări, făr’
          [de vină,
          Piere, sugrumată, cinic, de lozinca „Ce desbinăl“

          O, privit-ați vreodată și voi, seara, spre’nălțime ?
          Glasul tainic să rostească respicat au n’a fpst
          [nime ?

          Glasul, care vă ridică, glasul, care vă arată,
          Că suntem doară aceiași fii ai unui singur tată ? 1


.52

        Pe cărarea cea lactee, mii de stele-ați apucat?
        N'ați simțit uoi adevărul: suntem toți dintr’un
        [aluat?

        Museulițe efemere! ? Biblia, doar’ și ea ui-o
                                                  [spune!

        Dar, atunci, blestem pe buze, ’n loc de sfântă
                                            [rugăciune ? I

        Dați afară „Fericirea* din religia creștină,
        Pentru „făcători de pace*, spuneți „pentru pari
        [desbină l*

*
* *

        De-asta-o vreți, iau târnăcopul
        Și-o făclie-’mi dați ’n mână,
        întâr’tați în juru-mi focul,
        Intuneree nu rămână
        Nici atât, cu toți s’o știe,
        Mie și mare — ’nghenunchiez.
        Ret, cioclu, vino l dă-mi sicrie:
        Rafiunea ureau să ’nmormântes.
        Din zece, — o sută, dintr’o mie,
        Din fiecare cap eu prind
        Rațiunea, să-mi urmeze mie
        Și-o sting, in loc ea s’o aprind —
        O ’ntind în racle, — i dau uitare,
        Din râul Lethe mii șuvoaie —
        Oricât cuprins de ’nfiorare
        Aș fi, chiar gâtul se ’ueovoaie —
        bRafiune-ai moartă l Da l E moartă l*
        Să n’O ’nviați, var blăstema
        Și-ar blestema haina soartă
        Și ’n groapă iar’ s’ar inturna l
        Ce vreți eu ea? A fost regină,
        Dar voi ați detronat-o, ’n drum
        Căleat’-ați haina-i și — cu tină —
        Acuma-i pulbere și scrum ...

*
* *

        Suntem selauii de galeră u Ipslncilor turbate l
        Orișicât Rațiunea spera ’n simțemintele (ferate,


53

       Ori și cât cu dreapta tindem spre zenitul sfânt
      [al minții,
      Ne cosește, nemiloasa, Moartea, unde-au rfiers
      [părinții —

       Dar ’nainte de-a închide ochii pentru uecinieie,
      Tu desfide Ignoranta, ori și ce ți-ar rânji ție --
      Tu trăiește-ți clipa mândru, chiar cu mâni
      [încătușate...

      Suntem sclavii de galeră a lozincilor spurcatei...

*
* *

       Cel puțin atât: disprețul tu-1 arată, ’n lume —
      [fără 1
      Scârba; care te cuprinde intrupează-o ’ntr’o
      [fanfară,
      Las’ să sune goarna, steie saltimbancii și-ți
      [rânjească 1

       Murdăria vorbei serbezi, corosive, înflorească
      Sub gingia-le lascivă, stâlpilor de cafenele —
      Tu aruncă-le în față vorbe grele, tot mai grele:
      „Asta e chemarea voastră ? Să ’ncâlciți, să
      [smulgeți rana ?

       Nu-i puroi destul pe lume? n’auziți și voi: „Osana
      Celui care vrea noblețea pe pământ, tămăduire?!
      Nici un sirop n’aveți in suflet din cereasca

      [Lui iubire ?
      Fiecare vorbă-a voastră, zeflemea încinsă ’n
      [spini?

      O, dar îmi sunteți atuncea criminali și asasini 1“

*
* *

       Cum ne târim printre ruine
      Și răni adânci cum pipăim!
      O, nu ne e de noi rușine,
      De morții noști din cintirim ?
      Și nu ne spun, în orice tară,
      Pe orice petec de pământ:
      „De ce vă faceți viața-amară ?
      Așa urmați pe Domnul sfânt?


54

     Aeeasta ui-e creștinătatea ?
     Aeeasta-i etica ’n Talmud ?
     Va blăstema posteritatea
     De gândul vost hain și crud.
     Legați voi rana sângerândă ?
     Turnați de viață elixir?
     întâritați fiara flămândă ?
     Dați nebunia la delir?
     în loc de chiot făr de nume
     Vreți steaguri negre pe la porți?
     Cu toții sinistrați pe lume,
     Vreți hecatombe noi de morți?“

*
* *

     Și, totuș, nu I Uriaș sporească
     Zeci, sute săbii de Damocles —
     înfricoșând, mii trigi târească
     Mii trupuri scumpe de Patroele —
     Să zămislească gându ’n boală
     Apocaliptice vedenii,
     Sporind a inimii răscoală,
     Cu lungi și ’ndurerate denii,
     Se ia cu toate ’n luptă dreaptă
     Rațiunea, mintea de pe urmă —
     Și~un steag de mântuire ’ndreaptă,
     Ce sbueiumul păgân mi-l curmă.
     Un țipet, care isbăvește —
     De din adâncuri ne purcede —
     E țipetul ce se dospește,
     Din inima de om ce crede,
     Ce jură intr’o lume nouă,
     Mdi bună, nobilă, de frați,
     Un țipet ce vă strigă vouă:
     „Suntem eu toții sinistrați!"

*
* *

     Cunj fluieră vântul prin horn și la geam 1
     Ce ger îndrăcit e pe-afarăl '
     E-al Iernii pomposul și trufașul hram ?
     Sau Vântul eu Iarna se ’nsoară ?ț


55

          Ascute urechea: e~un frate ’u prăpăd —

           El chiamă, se tânguie, geme —
          Și ochii-ți cu spaimă miseria o văd
          Și mâni se întind, ca să cheme.

           Nu-s manile numai de om la aman,
          8unt mâni ridicate spre certuri —
          8unt mâni grăitoare la-ai tăi, la dușman,
          Mâni albe, din cer, de misteruri...

           8unt mâni ce vorbesc la mii conștiinți

           „Adună, ajută și... iartă l

           Acesta-i temeiul curatei credinți,
          Căci altfel e viața deșartă 1“

           Popoare și state, religii, cum pier

           Iubirea de nu le e chiagul l
          E~o lege preasfântă, pornită din cer —
          Șt astăzi își caută ea magul.

          Fiți magii Iubirii, cu ea alinați 1

          O, nu se dea ’n lături nici unul 1

          ... Pe-o lume ’noită, surori, toți-și frați...

          Așa serbați voi sfântul Crăciunul 1

      Sibiiu, 15 Decemvrie 1927.

                                             H. PETRA-PETRE8CU.


56

               .Poporale.

          Cel fecior de Sir mai mie,
          Mă-sa Vineri l-o făcut,
          Sâmbătă l-o botezat,
          Duminecă l-o ’nsurat
          Luni in tabără-o plecat.
          La nevastă i-o lăsat:
          Măi nevastă, draga mea,
          Da tu numa că m’așteaptă
          Nouă ani și nouă luni
          Și pe-atâtea săptămâni.
          De-i vedea că nu mai viu
          Tu te suie’n vârf de munte
          Și-ți fă ochișorii roată
          Și te uită ’n lumea toată.
          De-i vedea codrul ciungit
          Să ști mândră, c’am murit,
          Să ști, c’am fost împușcat
          De piștoale p’in picioare
          De pușcuță p’in mânuță
          Și tăiat de săbiuță.
          Cea nevastă tinerea
          Da ea nu l-o așteptat
          Nouă ani și nouă luni
          Și pe-atâtea săptămâni.
          Dae’o văst eă nu mai vine
          S-o suit in vârf de munte
          Și-o făcut ochiții roată
          S-o uitat in lumea toată
          Și-o văsuț codru ciungit
          Și-o știut dar e’o murit,
          Și-o văsuț codru uscat
          Și-o știut că-i împușcat


57

                    De piștoale p’in picioare
                    De pușeuță p’in mânuță
                    Și tăiat din săbiuță.
                    Cea neuastă tinerea
                    ]os la țar’-o cobărit
                    Și-o văsuț murgu viind
                    Din seopite scânteiând
                    Și p’in nări pară suflând.
                    Ea din graiu așa grăia:
                    — Ho-hoho, murguțu meu
                    tind’ lăsași pe domnul tău,
                    Domnu tău și soțu meu?
                    — Da io numa l-am lăsat
                    Drept in fruntea taberii,
                    Șede ’n paloș răsimat
                    Cu capul șede ciuntat.
                    El ție ți-o poruncit,
                    Cu partea lui de moșie
                    Să-i faci masă la vecie
                    Și cu partea lui de loc
                    Să i faci masă la prohod.
                    Tu să te căsătorești
                    Lui altu nu-i trebuești
                    Făr’o cruciță de brad
                    Pune-i- o tu lui la cap l —
                    Cea nevastă tinerea
                    Ea din graiu așa grăia:
                    — Vai mămuca, maica mea,
                    Ce să fie și asta?

                    Că nice-s fată la mama,
     Nici nor la soacră-mea....
     Da mai bine ee-o să-mi fiu ?
     Tot rugina pietrilor
     Și mâncarea peștilor...
     Tot molu să mă moțească,
     Nime 'să nu mă cunoască
     C’am mai fost din vița voatră. —
     (Auzită dela Vipoana Mieruț, din Năsăud, care o știa dela Nastasia Movaviu
     din comuna Romuli, lângă Năsăud.)

Buc. 1906.             A. P. BĂNUȚ.


58

                  Poporale.

           în fundu’ grădinii mele
           Răsărit-au viorele;

           Paște badea boii ’n ele
           Și tot mână slugile
           Să-i trimit eu husele.
           Da’ eu n’am înebunit
           8ă-i trimit husele ’n vânt.
           Vie gasda slugilor
           Că ști rândul ușilor
           Și dulceața huselor.

           Mândra cu ochi mierâuți
           Tot în gură s’o săruți
           Da’ la ochi să nu te uiți;
           Că la ochi de te-i uita
           Șapte boale te-or lua —
           Șapte boale ș’o lungoare
           Și friguri amorâtoare.

(Colecția T. PODARIU.)


59

        Te duci...

                 Te duci... odată cu sfârșitul verii
                 Pe ’ntinsul unui an de ’mbelșugare...

                 Iubirea mea a fost o apă mare
                 Și unduioasă ca lumina serii.

                 A fost un cânt în șoaptele tăcerii,
                 Urnite într’un seârfăit de care.

                 A fost o urmă pe acea cărare

                 Pe unde calda desprimăvărare

                 Știu s’o facă pururi anonimă ...
                 A fost o jertfă tristă și sublimă
                 ... Ca ’n clipe de pioasă tresărire,

                 Plugari se dau în lături ea să treci...

                 Te duci... eu te petrec e’o 'mbătrânire
                 Din vremi când te pierdeam sub lilieci...

MARIUS ILIESCU.


60

    Mișcarea culturală.

In țară.

Idei, oameni, fapte:

     Ion Bianu. De curând a fost serbătorit din partea univer-
sității din București, eu prilejul împlinirii alor cinzeet de ant de
activitate științifică și pedagogică, profesorul universitar și aca-
demicianul Ion Bianu. închinarea ee i s’a adus de către co-
legii șl touarășii de muncă a fost dintre cele mai sincere și
respectuoase.

     In cei einzeei de ani de activitate Ion Bianu a ajuns
pentru mulți, pentru toți cei cari l-au cunoscut, — un simbol
al hărniciei modeste, al muncii disciplinate, sistemizate, al stă-
ruinții, al râvnei prin știință și al caracterului inegru.

     Tinăr profesor, eu frumoasă pregătire științifică, de care
a dat dovadă în întâia lui lucrare asupra vieții și activității
ardeleanului Samuil Mieu, unul dintre cei trei deschizători de
drumuri în istoria și filologia națională, — Ion Bianu și-a îm-
bogățit, an de an, cunoștințele, răpit tot mai mult de vraja,
vechilor noastre Scripturi, copleșit de importanța lor docu-
mentară pentru istoria limbei și literaturii, ea și pentru tre-
cutul nostru cultural, în genere.

     Bibliotecar al Academiei Române de aproape patru de-
cenii, Ion Bianu a cercetat și catalogat a studiat și a clasat
materialul existent, și a îmbogățit, an de an, cuprinsul întâiei
noastre biblioteci, eu manuscrise de cărți rare, după cari știa
să alerge, pe cari se pricepea să le câștige pentru comoara
Academiei, — ori unde ar fi fost Semnalate.

     Dacă azi Bibloteca Academiei e bitie orânduită, științific
organizată, cu materialul ei enorm ușor utilizabil, meritul ₜ


61

principal este al dlui Ion Bianu. Ne mândrim eă o calitate
românească mai pronunțată în sufletul național de dincoace
de Carpați: stăruința infatigabilă în munca după un plan bine
stabilit, a stat la temeiul organizării Bibliotecii Academiei
Române.

        Dar Ion Bianu n’a fost numai un harnic organizator, ei,
   în primul rând un cărturar îndrăgostit de sloua românească,
   și unul, care a uoit să facă ualoarea cărții românești cât mal
   accesibilă tuturor, să ușureze drumul pentru pătrunderea în
   tainele ei tuturor celor ee s’ar simți ademeniți să descifreze
   trecutul limbei șt literaturii noastre.

        Încă înainte cu aproape treizeci de ani supusese Aca-
   demiei Române proiectul pentru editarea Bibliografiei româ-
   nești vechi, până la 1830, din care întâiul uolum apăru la 1903,
   în strălucită execuție tehnică pentru acele vremuri. întâiul
   uolum dădea o icoană a tipăriturilor românești dela 1508 și
   1716, iar al doilea până la 1831.

        Lucrarea o făcea eu ajutorul altui ardelean harnic, Nerua
   Hodoș, — biblioteear-ajutător la Academie. Nu e o catalo-
   gare a uechilor scripturi, ei o Bibliografie critică, strict știin-
   țifică, inițiatoare sigură pentru cel atras de tainele și como-
   rile scripturilor bătrâne. întreaga lucrare e făeută după ra-
   portul și propunerea făcută de dl Bianu Academiei Române
   încă în ședința dela 28 Februarie 1895.

        Tot cu priceperea șl stăruința lui ni s'au dat cataloagele
   manuscriselor și predicelor românești, consultate zilnic de
   zeci de cercetători ai trecutui nostru.

        De aproape patru decenii Academia Română nu se poate
   închipui fără Ion Bianu, nu numai pentru organizarea pome-
   nită, ei, par’eă, pentru întreaga ei funcționare. In uremea răs-
   boiului pentru întregirea neamului tot dsa a fost lăsat să gri-
   jească și să apere comorile întâiei noastre instituții de cultură,
   când soarta armelor ne-a fost potriunieă și a trebit să ne re-
   tragem în Moldova.

        Despre rezultatul cercetărilor sale limbistice, literare,
   istorice, Ion Bianu a înformat mereu publicul, prin nenumărate
   articole și studii publicate în revistele și ziarele noastre, iar
   de pe catedra profesorului universitar de istoria literaturii nu
   s’a mărginit să comunice generațiilor de ascultători, viitori


62

   profesori aceste rezultate, ei a aprins dragostea pentru ele,
   ea și pentru noul cercetări, în mulți tineri.

        Operei sale ștlnțifiee i s’a adăugat aeeea de educator,
   îmbrăcat în aceleași calități ale modestiei, râvnei, exactității.

        lată pentru ce Universitatea din București i-a putut aduce
   un prinos de închinare sincer și respectuos. „Asoeiațlunea“
   noastră a avut totdeauna în Ion Bianu un înțelept sfătuitor și
   un sprijinitor dintre cei mai hotărâți. „Biblioteca Astrei“ are
   să "mulțumească mult ardeleanului, căruia i-a fost dat să-și
   desvălue talentul și munca în cadre mai largi, decât acele ce
   le putea oferi „Astra“, pentru îmbogățirea aceleiași culturi
   naționale. Respectuos ne asociem și noi prinosului ce i se
   aduce lui Ion Bianu eu prilejul împlinirii celor cincizeci de
   ani de muncă științifică și pedagogică.

„TRANSILVANIA¹¹.

* t

        Sextil Pușeariu. In deosebire de poeții și prozatorii no-
   ștri, cari, eu puține eseepțiuni, pun lira ’n cui înainte de anul
   al eineizeeilea al vieții, când au norocul să-l ajungă, — băr-
   bații noștri de știință rămân în plină activitate și peste acest
   prag primejdios muzelor române. Rămânând la timpurile mai
   noui, cine nu șiie eă Hajdeu, Xenopol, Oneiul, de-o pildă, au
   muncit și au ereiat până la mari bătrânețe? Sau, dintre cei
   în viață, câți, în frunte eu N. lorga, nu îmbogățesc știința ro-
   mânească și după cincizeci de ani ai vârstei.

        Sextil Pușeariu a atins pragul unei jumătăți de veac de
   viață, în plină activitate științifică. Momentul, în publicistica
   ardelenească, a trecut aproape neobservat. Bucovinenii, în
   mijlocul cărora a trăit și a muncit câțiva ani Sextil Pușeariu,
   la Universitatea din Cernăuți, azi românească, și în fruntea
   mișcării și a nizuințelor culturale ale frumoasei provincii ro-
   mânești, — au avut o atenție frumoasă pentru ardeleanul, care
   împlinea cincizeci de ani de viață. Revista Junimea literară “
   a pregătit un număr omagial celui ce azi e o mândrie a filo-
   logiei românești, iar în filologia romanică, recunoscut de au-
   toritate și peste granițe, — și nu de azi. *)

        Sextil Pușeariu a fost dintre puținii tineri ardeleni, cari
   au putut să-și câștige, înainte de unire, o cultură temeinică,


*) Un număr omagial a tipărit și „Revista filologică¹¹, l, Nr. 1—2.



X-,

    o fundamentală pregătire științific^, la marile focare de cui*-;
    tură și știință ale Apusului. Și, după Cipariu, e întâiul arde-'
    lean, eare și-a făcut un scop al vieții din cercetarea limbet.
    și a literaturii române, eu deosebirea că el coborâse în arena/
    cercetărilor stăpân pe cele mai nouț metode științifice șt pe-ș
    întreg materialul cercetat înaintea sa. începând eu teza de
    doctorat Sextil Pușeariu s’a dovedit ea o capacitate de mânai
    întâi în domeniul tratat șt de atunci legăturile lui, eolabo-ț
    rarea lui a fost neîntreruptă eu cei mai distinși romaniști de-
    ieri și de azi ai Europei.                                  ’

         Profesor la universitatea din Viena, treeut la cea dinii
    Cernăuți, ajuns de timpuriu membru al Academiei Române»
    Sextil Pușeariu a avut cinstea să prezideze organizarea Uni-
    versității Daeiei superioare, fiind și întâiul Rector ăl univev-
    sității din Cluj. In tot aeest restimp de tinără risipire de forțe»,
    preocupările de. om de știință nu l-au părăsit; cercetările^
    sale, studiile sale, au sporit an eu an, pe lângă uriașa sar-
    cină ee-i pusese pe umeri Academia Română: aceea de
    continua elaborarea Dicționarului limbii române, început de-
    Hajdeu.

         Dacă ar fi să pomenim numai munca științifică depusă?'
    la Muzeul limbii române din Cluj, volumele din „Dacoromania¹",
    și elaborarea Dicționarului, și încă am avea dovada cea mat;
    strălucită a neîntreruptei activități, a aprofundării științificei
    a lărgirii continue a preocupărilor, eari fac azi din Sextil
    Pușeariu o mândrie a Universității din Cluj ca și a Aeade-j
    miei Române.

         Am putea spune că, în domeniul filologiei, Ardealul prin;
    el a ieșit din sfera dibuirilor sau a romantismului științific^

         Dar Sextil Pușeariu e nu numai omul de știință, savantul*
    recunoscut azi șt peste granițele țării, ei el a fost șt un ini--,
    țiator și prOmovator al mișcării culturale și literare în Ar-
    deal, începând eu întâiul deceniu al acestui veac, și această¹
    misiune a avut-o și în Bucovina.

         Cine, din generația matură de azi, nu știe eă mișcarea
    literară dela „Luceafărul" nu poate fi despărțită de numele-<
    său? Cine nu-șt aduce aminte de dările sale de seamă, de-
    cronicele limpezi, în cart analiza producția literară contem-


64

     po’rană șt nu mimai pe aceeâ a seriltorllor din At^deâl, el Și
    din vedheâ țâră?

       Aprecierile lut au activat în dbuă direcții: a creseiit în-
  crederea în sine a talentelor, începătoare aiuttCi, șl au fttHt
  de exagerăM șt fălșă directive troua tttlȘCarfe culturală.

       Mulți rețfretflrh până azi eă Specialitatea Știthțiffbă Va
  răpit aproape eu totul dela critica literară. Aprecierile sate
  jitste, limpezi, ar ft putut lumtttă adeseori valorile reale ale
  scrisului românesc, ajutând îtt mare măsură orientarea lite-
  rară a publicului Cititor.

       Sextil Pușcariu a fost, din tinerețe, totodată un asiduu
  colaborator la opera culturală a „Astrei“ noastre, până la
  sarcina de-a fi un restimp și direetortil despărțătnântului ei
  din Cluj.' In biblioteca „Astra¹* a publicat o Istorie a litera-
  turii Dechi.

5jC
* *

       Dl Dr. Sextil Pușcariu s’a născut în Brașov, în 4 lati.
  1877, având ea părinți pe lostf Pușcariu și pe Eufrosina, ttăsc.
  Ciureu. S'a căsătorit în 1905 cu dșoara LeOftova Dtrtia, ne-
  poata compozitorului Qh. Dima. Are dot - copil. Studiile:
  Brașou (1884—1888) școala elementară, Brașou, la liceul ro-
  mânesc și săsesc (1888—1895), studiile academice la utiiver-
  sitățile din Lipsea (1895—99), Paris (1899—1909) șl Utena
  (1901—1904).

       Funcțiuni: Docent de filologia romanică la Uniuersitatea
  din Diena (1904—1906), profesor de limba șt literatura ro-
  mână la Universitatea din Cernăuți (1906—1919), decan al
  fac. de litere (1914—1918), profesor de limba șl literatura ro-
  mână la Universitatea din Cluj (1919), (rector 1919—20).

       Activitatea științifică: 1. Der Dialeht des oberen Olttales
  (inU. Jahresberieht des rum Instituts zu Leipzig), Leipztg 1898;
  2. Die rumănisehen Diminutivsuffixe, Leipzig, 1899 (teză de
  doctorat); — 3. Lateiniseh Ti und Kt im Rumănisehen, Italle-
  nisehen und Sardischen, Leipzig 1904 (teză de abilitare); —
  4. Btymologisehes iLldvterbueh der rumănisehen Spraehe.
  I. Lateinisehes Element, Heidelberg, 1905; — 5. Studii istro-
  române. t. Texte, București, Acad. Rom. 1906; — 6. Dicțio-
  narul limbii rofnâne, București, Acad. Rom. (începând cu 190?);
  — ?. Cinet ani de mișcare literară, Buc. 1909; — 8. Contri-


65


5

  butii la Gramatica istorică a limbii române, Buc., Acad. Rom.
  1911; — 9. Lehrbueh der rumănlsehen Spraehe (în eolab. eu
  B. Herzog), Czernorvitz, ed. 1 (1919), ed. 2 (1920) ; — 10. Locul
  limbii române între limbile romanice (Discurs de recepție).
  Buc. Acad. Rom. (1920); —11. Istoria literaturii române. Epoca
  veche, Sibiiu, Astra, (1921); — 12. Daeoromania, Buletinul
  Muzeului Ltmbei Române, Cluj, 1920—1923 (uol. I—Ui); —
  13. Cartea cea bună (Bibliotecă de popularizare), București,
  Cultura națională; — 14. Cultura, reuistă, Cluj, 1924; — 15. Li-
  teratura română, Arad, Bibi. Sămănătorul, 1925; — 15. Zur
  Rekonstruhtion des Urrumănisehen, Halle, 1910; — 16. A fondat '■
  „Glasul Bucovinei" în Cernăuți (1918).

      A colaborat și colaborează la următoarele reuiste și ziare
românești și streine. 1. Române: Gazeta Transilvaniei (Brașov),
Familia (Oradia-Mare), Tribuna (Arad), Voința poporului (Cer- j
năuti), Candela (Cernăuți), Telegraful român (Sibiiu), România
]ună (București), Convorbiri literare (București), Nouă revistă
română (București), Românismul (București), Cugetul romă- |
nese (București), Luceafărul (Budapesta și Sibiiu), Conștiința
românească (Cluj), Glasul Bucovinei (Cernăuți), Dacia (Bu- j
* cureștl), Gândirea (Cluj-Bueurești), Transilvania (Sibiiu), Uoința i
(Cluj), Patria (Cluj),Semănătorul (București), Cultura fCluj), Daco- "
românia (Cluj), Anuarul Institutului de Istorie națională (Cluj), ș
Cele trei Crișuri (Oradea-Mare), Societatea de mâine (Cțuj). I

      2. Streine: Zeitsehrift fiir rumânisehe Philologie (Halle);
 — Literaturblatt fiir germanische und romănisehe Philologie
 (Leipzig); — Wissensehaftliehe Beilage der Leipziger Zei-
 tung (Leipzig); — IDorter und Saehen (Heidelburg); — Deutsche
 Literaturzeitung (Berlin); — Kritiseher ]ahresberieht iiber die j
 Fortsehritte der Romanisehen Philologie; — Zeitsehrift. fiir |
 vergleiehende Literaturgesehichte (Berlin); — Litteris (Lund);    (

 — L’Europa orientale (Roma).                                      |

      Activitatea publică: Dieepreședinte al Sfatului național din
 Bucovina (1918) și secretar de Stat la externe, a fost solul trimis
 la lași la M. S. Regele ea să-i aducă la cunoștință Unirea
 Bucovinei. — Comisar general numit de Consiliul Dirigent
 pentru organizarea Universității din Cluj (1919). — Delegat
 al României la Liga Națiunilor (dela 1922). — Membru în Si-


66

  nodul eparhial al Clujului și deputat în Congresul bisericesc.
 — A fondat Muzeul Limbei Române la Cluj.

       Distincfiuni: Membru al Academiei Române și în Secția
  literară a Asociației, Soc. Scriitorilor Români, Sindicatul
  Presei Ardelene ete., Comandor al ordinului «Coroana* și
  «Steaua României*, Legiunea de onoare a Franței.

       Destitui filolog francez, dl Gaston Paris, recenzând în
  «Romania* (XXXII, 476) o carte a dlui P., seria: „este unul
  din cel mai distinși membrii de tineri înuățați români, cari de
  eâțiua ani încoace au făcut să intre filologia românească pe
  căi nouă și rodnice*.

       In „Transiluania* XXVII (1896) a publ. dl' P. poezii tra-
  duse din Heine. In Nr. pe Martie 1922 din „Transilvania* a
  scris fostul nostru ser. lit., dnul 1. Georgeseu, despre ideile
  luminoase ale dlui P. din „Cuvântul de deschidere* al con-
  gresului al 2-lea al asoe. profesorilor univ. români din Cluj, 1921.
  — In 1911 a publicat dl Dr. N. Drăgan, o dare de seam& în
  «Transilvania* despre cartea dlui P. „Zuv Rehonstruktion des
  Urrumănisehen* (pg. 67). — In Biblioteca „Astra* Nr. 1 a
  publicat dl P. volumul l. din „Istoria literaturii române*, luc-
  rare epuizată.

*
* *

       In urma celor relatate mai sus e prea firesc dacă, și
  «Astra* noastră ține se aducă tributul ei de laudă acestui
  învățat român, sprijinitor călduros al tendințelor noastre cul-
  turale.

       Trăiască încă mulți ani, spre binele propășirii neamului
  și umanității 1                                      REDACȚIA.

*

       Scrisoare •din Franța. Publicăm eu deosebită plăcere
  scrisoarea ee urmează. E o dare de seamă despre apropierea
  ee se faee în orașul francez Toulouse între francezi și români.

       Avem înaintea ochilor o revistă localnică, dedicată aproape
  în întregime serbărilor franeo-române din Iulie, a. tr., eu multe
  fotografii, cu o dare de seamă conștiențioasă, eu discursuri
  avântate. *

       Apropierea de Franța culturală ne zace la inimă și dacă
  auzim că la Paris, Toulouse, Strasbourg, Lgon, ete. studen-
  țimea și cealaltă intelectualitate română este primită eu bra-


6?


5*

  fele deseViis'e, ne feueurăm, cAutând-sA' primirii Vj fibt pfe tnf-
  stopării culturii jrăheeze eu acebăș di’ă^bsVâ. Â$a ne borti
  cunoaște reciproc și așa vom-învățasȘ nJe sliVâ'ăte.

       Ardealul are sete de cunoștință cât rKâi miilte Șl dăcă
  fe vă privi Și prin prisma francezi vă fi Ș^pre fiîrieie Frânței Și
  a României.

       Îiî s’â promis o serie întreagă de șerts’ori franhefee. Ee pom
  dă loe — aplaudând succesele tmerîirift rbriiăăe pfe aeăstterăn.

RErARȚ/A.

       ^ubfteul rdmâAeȘb ă făsf la titrip informat dăspre jrii>
  moașele manifestații franeo-române, ee au auut loc în Franță,
  fa Tâulduse, în Iunie și Dâbemvrte 1927. Aăesfe iriantfesta|ii
  ee au fost onorate eu înaltul patronaj ăl E. S. dl Diamandy,
  Ministrul României lă Paris, ău leȘit din eorniSh, având deo-
  sebitul merit de â pune în adevărată lumină progresul aeti-
  Diiății acelora ee doresc eât mai mult apropierea celor două
  națiuni surori.

       Se știe eă la Paris funcționează asoeiâtiă „Les amis de
  la Roumanie¹*, sub patronajul dlui Louis Marin, Ministru îa
  cabinetul actual francez și mare prieten ăl țării noastre. Pre-
  stigiul mare ee și-a creat această asociație — în care figu-
  rează cele mai de seamă personalități franceze — este atât
  de impunător, încât eu drept cuvânt România se poate mândri
  și măi ales ferici, — eu acțiunea sa hotărîtă, energică — și
  metodică, fiind și foarte valoroasă.

       Dupăee și-a organizat complet activitatea sa la Paris,
  lărțjindu-și mâi mult orizontul, a început înființarea de filiale
  în toate orașele Franței. Sueeesul strălucit ee a avut crearea
  primelor filiale merită toată atenția.                           j

       S’au înființat filiale la iulie, Lyon și Toulouse, ultima fiind
  creată în urma vizitelor Ministrului nostru în acest oraș, în j
  Iunie trecut; aceasta a fost și cea mai reușită.                 j

       Primirea grandioasă făcută Ministrului nostru, dl Dia- ■
  mâridy, entuziasmul eu eare au manifestat cetățenii francezi, f
  au arătat eât de mult era așteptată înființarea acestei filiale. '

       Cine a ascultat frumoasele discursuri ale dlor Dreseh, »
  .rectorul Universității, Pieavet, profesor la Facultatea de litere
  șt cuvintele prietinoase ale dlui Billiăres, primarul orașului, 1
  ău putea să nu rămână impresionat.                               ,]


68

                 hogrțț aepjțțarea dfui pta^ț¹^ a «țiului ,ț|e
„eetâtean de papare" al prașului Toulouse, prepum și tfe^er-
nerea diplomei de „doctor honoris eausa" de către vechea
șl vestita Universitate a capitalei latine — amândouă — două
distincții' foarterar' aeortțlâțe.

      In afară c|e șteeoșia, fejțțl în po^e $ foșț constituit epi-
tetul acestei filiale, — cQțnitet, din care fac parte: Hecjțpțw
Universității, Decanii Facultăților șl Directorul renumitului
Institut „eleetrotechnte și de mecanică aplieată“ și mai
ales programul întocmit,' îți eare figurează numeroase pro-
iecte interesante, — au arătat dorința jermȘ de a rămâție șt
la Toulouse pe acelaș teren serios — terenul faptelor. în
această ordine de idei, nu putem sublinia îndeajuns inițiativa
frumoasă — șl generoasă — a consulului României la Toulouse,
dl loseph Carrere, de a fonda acolo un cămin pentru stu-
denții români. Inițiativa este pe cale de a șe înfăptui.
Dealtfel dl Carrere este cel ce a organizat eu atât sueeșș
zilele „franeo-vomâne", de la Toulouse. Dsale îi revine, ,țn
cea mai mare măsură, meritul de a mări acolo numărul prie-
tenilor României.

      Suntem convinși eă oricâte cuvinte de mulțumire am
aduce pe această cale, acestui sincer și distins prieten al
României, ele sunt insuficiente, dsa fiind eu adevărat „su-
fletul" activițăței franeo-române la Toulouse. CORESP.


     Propaganda culturală. Dl C. Ră-
duleseu-Motru, profesor universitar
și membru al Academiei Române,
scriind despre „Propaganda cultu-
rală" într’un număr recent al revistei
„Ideea Europeană", spune despre
condicile ce trebuie să le întru-
nească propagandistul cultural în
străinătate.

     „Prima condiție ce trebuie să în-
deplinească un propagandist este
abnegația de sine. Cu eât mai mo-
destă se înfățișează persoana pro-
pagandistuftii, eu atât mai înălțată
apare cauză, pentru eare să face
propaganda. Modestul apare sincer
și devotat. Când a izbutit să impre-


sioneze prin vreo însușire pe acela
carie-1 ascultă, atunci"acesta își'|ââe
o idee eu mult mare despre căuza ।
pe care propagandistul’ o apără.
Dimpotrivă se întâmplă eu propa-
gandistul lăudăros de șine. Cauza
pe eare lăudărosul d servește apare
celui ee-l aseultă eu atât maifalsă,
eu eât lăudăroșia de sine este mai.
evidentă".

    Dl Răduleseu-Motru, eare e o
personalitate distinsă a culturii ro-
mânești și un gânditor de seamă,
aduce și explicația psihologică a
constatării de mai sus.

    „Ori și cine", serie dsa, „știe
din practica vieții lui, eă modeștia

e cea mai bună scrisoare de reeo-
mandație. Când cineva vine să-ți
vorbească in numele unei cause
mari, — dacă prin ea însăși cauza
e într’adevăr mare, — eausa vor-
bește dela sine. Numai când eausa
este rnieă, este nevoie să vorbească
în numele ei un om mare. Dar acea-
sta nu mai este propagandă, ei pro-
tecție".

    Dl Răduleseu-Motru faee aeeste
aprecieri în legătură eu propaganda
culturală în străinătate și arată cum
se făcea pe vremuri de către „pro-
pagandiștii apostoli", cari părăseau
granița duși de singurul gând de-a
fi folositori țării. Se pare eă dl Mo-
tru faee alusii la anumite persoane;
așa s’ar părea din fraza: „Suntem
uăzuțl de străini prin prisma unor
înfumurați de talent, daeă nu ehiar
prin prisma unor adevărate secături".

    Noi știm eă propagandă culturală
în străinătate se faee puțină,— ehiar
propaganda de ordin politie lasă de
dorit. Și mai știm eă eeiee vorbesc
în numele eulturii românești în străi-
nătate, nu pot fi înglobați în carac-
terizările de mai sus, cel puțin pro-
pagandiștii pe cari îi știm noi: N.
lorga, U. Pârvan, prof. Pompei, Ra-
eoviță, Eevaditi, Marineseu, Țițeiea,
ete. Aluziile, desigur, privesc pe alții,
pe cari nu-i știm.

    Dl Răduleseu-Motru recunoaște
însuși: „Din fericire propaganda noa-
stră are și alte fețe... Sunt profesori
modești, cari fae cursuri la Sorbona
și cari colaborează la cele mai în-
semnate publicații străine. Sunt apoi
tineri, cari luerează în șeolile streine
eu atâta râvnă și pricepere, eă țara
văzută prin prisma lor, este într’ade-
văr admirată".

* * *

    Noi am reprodus aprecierile de
mai sus, privitoare la propagadistul


cultural în străinătate pentrueă ele
se potrivesc și eelui de acasă. Intr’a-
devăr, cauza nu e servită nici pe pă-
mântul Patrtfei de propagandistul, care
n’are alt gând deeât să sperie lu-
mea, fie eu cunoștințele Iui, fie eu
oratoria pe care și-o erede excep-
țională. Publicul autohton așteaptă
sinceritate în opera de propagandă
culturală, așteaptă modestie de apos-
tol. Ideea numai astfel rodește. Cauza
însăși trebuie să militeze pentru ea
din însăși expunerea subiectului.

     Ea not sunt tot mai mulți aceia
cart dau năvală la vorbele mari, la
importanța lor personală, pentru a
desprinde argumente de convingere.
Se crede adesea eă însăși poziția
socială a cuiva îi dă dreptul să fie
un propagandist cuîtural și nu nu-
mai dreptul, ei și calitățile necesare.

     Uneori propagandistul indigen
se erede la o întrunire publică și
imitează întru toate pe oratorul elec-
toral. Fără să-și pregătească su-
biectul, fără să țină seamă de ni-
voiil publicului ee-l ascultă — de
pildă a celui țărănesc — dă dru-
mul câtorva clișee obicinuite la ori
ce întrunire și-i pare că a făcut lu-
cru mare. Unii dintre cei ce fae fără
nici o obligație această propagandă»
când li se dă oeeziunea sau când
o caută înșiși cred eă nației îi poți
vorbi și nepregătit și ori când sunt
gata eu discursul sau eonferența.
Desigur eă aici modestia de eare
vorbește dl Răduleseu-Motru ar fi
necesară și eă lipsa ei zădărnice-
ște rezultatul, ehiar când intenția
bună există.                 /. T.

*

     Al IV-lea congres al Uniunilor
intelectuale. Ea al IV-lea Congres
al Uniunilor intelectuale, ținut anul
acesta la Heidelberg, a fost rep-
rezentată și Uniunea intelectuală ro


?0

mână, înfiinfată în toamna anului
1926. Asupra subiectului pus în dis-
cuție : „Rolul istoriei în formarea eon-
știinfii popoarelor”, au vorbit din par-
tea Uniunii noastre dna Alexandrina
Gr. Cantaeustno șt dl profesor C.
Răduleseu-Motru.

    Rostul „Uniunilor intelectuale” ar
fi pregătirea unei „conștiințe paci-
fiste a lumii”.

    Cităm din raportul Dlut Motru:

    „Până la cunoașterea deplină a
realității, pe care o are conștiința de
popor, socotim că metoda cea mai
bună pe care trebuie să o urmeze
istoria, este stricta ei neutralitate
fafă de idealul social și politie. Me-
nirea istoriei nu este să influențeze,
într’o direefie sau alta, ei să des-
crie șt să analizeze trecutul pentru
a-l face maj înțeles inteligentii. Isto-
ricul să rămână om de știință, iar
nu un împărfitor de promisiuni: chi-
mist, iar nu alchimist”.

    In discuția congresului, părerea
dlui Motru a fost de partea celor
ce susfineau „istoria critică a omului
eliberat de tradijie", pe când alte
păreri au militat pujin istoria „ea
mit și tradiție națională”.

    Intre acești din urmă a fost și
delegatul italian Emilio Bardero
După ee faee apologia fascismului,
E. Bordero conchide că nu-i „ho-
tărâtor adeuărul faptei tstoriee, ei
efectul: istoria ea mit”.

       (REV IDEEA EUROPEANĂ).

*

    •f Mihail Csaki. A dispărut una
din figurile reprezentative ale Ar-
dealului. Mihail Csaki nu a fost niei
prefect, niei politician, ei profesor
și conducător de muzeu, totuși, ea
educație, hărnicie, productivitate și
caracter un demn reprezentant al
națiunii sale. Viata lui se leagă de
Muzeul Bruhenthal din Sibiiu, precum


întreaga organizare știin|ifieă a ace-
stui muzeu se leagă de numele lui.
Patruzeci de ani a lucrat Csaki la
aeest muzeu, spre mulțumirea spe-
cialiștilor și a publicului. Muneei .
și inițiativei lui se mulțumește cer-
cetarea critică a galeriei, definirea
știinjifică a tablourilor prin specia-
liști reputafi, îngrijirea conservării șt
restaurării, publicarea cataloagelor
galeriei în numeroase ediții și for-
mate, lărgirea cadrului muzeului,
dela galerie particulară la un muzeu
nafional al sașilor, prin formarea de
secții noui și anexarea muzeului Car-
pajllor. Ea bibliotecă: aranjarea din
nou, cataloagele pe fișe și specia-
lități sunt opera lui. Ce înseamnă
această activitate de muzeu își
poate da oricine seamă, dacă ia în
considerare mărimea muzeului Bru-
henthal (după Muzeul național ar-
delean din Cluj cel mai mare muzeu
din Ardeal) și de personalul redus.
Din aeest punct de vedere meritele
sale sunt într’adevăr extraordinare.
Cataloagele pubheate prin el sunt
și azi cele mai serioase-știintifice
din România, comparația eu fele
publicate înainte de el și de alte
muzee ardelene ne evidențiază ino-
vațiile sale superioare. Dar Csaki
a avut planuri mai mari în dezvol-
tarea muzeului, spre binele tării, dar
lipsa de mijloace și moartea l-au
împiedecat.

     Ca conducător de muzeu și om
a fost întotdeauna muncitor, modest
și serviabil. A fost un bun sas, dar
nimic nu a stat mai departe de el,
decât șovinismul. Mai toți istoricii
noștri români din Ardeal au fost ser-
viti de el eu documente și eărji re-
feritoare la trecutul nostru din aeest
muzeu. A ajutat orice lucrare știin-
fifieă. Ea propunerea subsemnatului
a fost numit membru în Comisiunea


71

bțpnweptelor istorice, lu care ca-
litatea publicat în limba română
meritoșul său Inventar al monumen-
telor QbiepțețQr istorice șj arti-
stice săsești din Transilvania. Gsațâ
șjeO doi repede seamă. că fiind ma-
joritatea vizitatorilor muzeului ro-
mânl, trebuie șă publlee un catalog
românesc, lucru pe care țu afară de
el niei un muzeu ardelean nu l-a
făcut. In dările de seamă ee le-a


publicat în galetele săsești asupra
publicațiilor di? Wlă ă lțl«rt W» |țț~
totdeauoa Și de produsele știmei
român,e. Ne asociem dâȘÎ ?l nqi P.a
români la doliul sașilor, dar ne asp-
eiem șt ridieândn-ne pe asupra națio-
nalității, pentru pierderea ee o sufere
prin moartea lui știinja și muzeologia
ardeleană. Să odihnească în pape!

           l)p. CORIOLAN PhITRANU
           ppofesop universitar.


    Cărți.


     N. lopga: Răsboiul pentru inde-
pendența României. Din prilejul îm-
plinirii unei jumătăți de ueae dela
răsboiul independenței s'a ținut o
serie întreagă de conferințe eome-
moratiue, — între ele de mare va-
loare ea documentare istorică aceea
a răposatului l. I. C. Brătianu. S’au
publicat articole, studii, broșuri, din-
tre cari unele au adus material nou.

     Academia Română tipărește a-
cum, la „Cultura Națională¹*, lucrarea
dlui N. lorga: „Răsboiul pentru in-
dependența României¹¹, un uolutn de
240 pg. eu un șupliment de opt
planșe. Noua lucrare a savantului no-
stru istorie, insistă — cuțn arată și
subtitlul, — eu deosebire asupra ac-
țiunii diplomatice și a stării de spi-
rit, care a dus la răsboiul din
1B77/78, sau așa eum s’au manife-
stat în cursul răsbojului.

     Uolumul cuprinde următoarele
capitole, din titlul cărora se pot vedea
elementele asupra cărora dl lorga
a intenționat să stărue eu deose-
bire îți acest studiu: Lipsa ideii de
independentă în trecutul mai depăr-
tat; Idei a independenței românești
în străinătate; Turcia nouă ea fac-
tor al independenței românești; In-


stalarea lui Carol 1 și ideia de in-
dependentă ; România și răsboiul
sârbo-ture; Originile alianței eu Ru-
sia ; Răsboiul ruso-ture și indepen- ;
dența românească; Acțiunea oficială, j
Sentimentul public; Independența șt
răsboiul; înaintarea rușilor și pla- “
nurlie de colaborare; România Și ‘
începutul luptei rusești dincolo de
Dunăre; Operațiunile armatei româ-
nești până la căderea Plevnei; Ne- ]
goeierile de pace; A doua răpire a j
Basarabiei; Mărturii ștrăine despre j
România din 1877; Epilog: Cei patru j
factori ai independenței.            ț

    Lucrarea dlui N. lorga se ra- J
zimă pe cercetarea unui bogat ma- .5
terial tipărit, — indicat în Note și i
Appendiee — din care mai fac parte ■*
„multe corespondențe de răsboiu j
streine, eare se copiază acum", a
după eum spune dsa în prefață. 1

    Pentru multi va fi surprinzătoare |
afirmația dlui N. lorga chiar din în- 3
tâiul capitol al lucrării, eă răsboiul '
independentei, „n’a foșt ea acela j
pentru unitatea națională rezultatul
unei lungi pregătiri în suflete", ei
„ideia independentei, urmărită în cei
câțiva ani a unei nouă perioade în
istoria românilor a fost scoasă in

linia întâi ? preocupărilor generalei
de atunci, — pe eare o cerââu în
alte direcții șțâtpș țiraătoaWî pro-
bleme politice, sociale, culturale și
morale, prin împrejurări dinafară ve-
nite. din complicațiile, prea puțin în-
râurite la noi, afe manei lupți euro-
pene^.

     Șurprțnderea însă cade pe mă-
sură ee urmezi cititul lucrării din
eare se uede eă afirmația dlut N.
lorga este exactă. în plin veac al
XlX-lea în principate se nisa unirea,
scoaterea tării de sub suzeranitatea
Turelei, dar numai pentru a o pune
subt protecția Rusiei, a Austriei, a
Germaniei sau chiar a Franței sau
eoleetiuitătii de Puteri protectoare.

     Din scopul urmărit de autor de a
eereeta răsboiul independentei mai
ales în lumina acțiunilor diplomatice
și a stării de spirit, cititorul are con-
centrat în fiecare capitol tot ee pri-
uește pe acești doi factori, cu pro-
uoeare la izuor.

     In Epilog dl N. lorga rezumă
astfel importanta răsboiului de in-
dependentă :

     „Răsboiul dela 1877/78 n’a fost
important numai prin scopul pe eare
și l-a pus înainte și pe eare cu atât
de scumpe jertfe — fafă de condi-
țiile de luptă de atunci, — le-a atins,
ei mai ■ ales prin starCa de spirit, în-
crezătoare, optimistă, capabilă de
elanuri viitoare pe care a trezit-o
într’o societate deprinsă eu ușoara
glumă împrumutată dela aparentele
vieții apusene și eu eorosiua ironie
luată din cercurile universitare ger-
mane. Credința în noi, batjocorită si-
stematic de ani de zile, s’a trezit și
nimic na mai* putut-o înăbuși, — eu
toate eă așa de puțin s’a făcut pen-
tru a o cultiva și a-t da disciplina
necesară. Instinctul de afirmație al
masselor a biruit pornirea de îndo-


ială și de hotărîtă negafiune a unor
cercuri de sus, eare ele însele au
venit la sentimentul națiunii prtți în-
scrierea în rândurile armatei luptă-
toare".

     Printre personalitătile-faetori ai
Independentei, autorul numără pe
Regele Carol 1, — „Suveranul e îna-
inte de toate omul demnității"; pe
e. fl. Rosetti, eare „ pontif iea în tem-
plul libertății"; pe M. Cogălniceanu,
eare „vedea nația" și pe 1. C. Bră-
tianu, eare „totul era acțiunea".

                              SV. V.

*

     Răsărit de D. Ciurezu. De cu-
rând aii apărut două volume de
versuri alor doi scriitori dtntre eei
mat tineri: Zaharia Stancu și D.
Ciurezu. Volumașul celui dintâi nu-l
avem la îndemână, dar prin diferite
reviste am citit mult din poeziile
sale, cari toate aduceau o notă de
simțire proaspătă dela tară, fie eă
autorul privea natura, fie pe șine
însuși.

     Caietul eu versuri al dlui D.
Ciurezu, (90 pag.) tipărit spre lauda
nouă a Institutului de arte grafice
„Scrisul Românesc" din Craiova, ne
aduce aeelaș izvor limpede de In-
spirație din pământul stămoșeșe, din
datina străbună, din superstiția ma-
terialului folhloristie. Volumul poartă
titlul „Răsărit" șl ni se pare .po-
trivit mai ales pentru indicația ee ni
se dă eă din comorile neexploațate
încă ale creației populare va răsări
mereu îmbogățirea, împrospătarea
producției literare nafionale.

     Dl Ciurezu privește eu ochi mat,i.
de copil îneă, marile frumușei ale
pământului, ea și ale sufletului ro-
mânesc și se miră ea și eând n’ar
fi ereseut între ele. Se miră at^t de
spontan îneat uneori ai impresia eă
e preocupat de-un singur gând: să


73

adune într’un mănunehiu toate fru-
musețile ee i se îmbie ochilor la-
comi, fie eă le uede în firea încon-
jurătoare, fie în tradiția nației. Astfel
uersul său saltă și se grăbește ea
eel popular, în acțiune, e încet ea
aeela unde contemplarea e mai în-
delungată.

    Adună mereu material și, fiindcă
îl uede așa de frumos, rar are vreme
să-l prelucreze.

    lată „Gântee“-ul, un eântee de lea-
găn, închegat din superstiția populară,
din elementele acestei superstiții:

         Nanii, nanii,
         sânul mamei,
         fină-l anii...
         Că i-am pus
         la ursătoare
         junghi
         și-o steblă
         de eieoare
         sinilie,
         ea să fie
         drept și aspru
         la mânie...
         Nanii, nanii.

   l-am adus din Ualea Kare
   creangă ’n floare
   și otauă înuălită
   pe copite de mioare,
   leac eând sufletul te doare
   Când strângi junghiu ’n cingătoare.

    In uimirea în fafa frumuseții noui
pe care o descopere poetul adună
cum vede, și nu se gândește eă,
între cuvintele și datinele prinse în
viers, multe nu pot fi înțelese în alte
regiuni deeât cele oltene.

    O serie de poezii sunt înche-
gate din eredinfe și tradiții populare :
Cântec, Gărgărița, Descântec, Co-
moara, Haiducul, Paparuda, Cocora,
ete.

    In ele aflăm o bogăție de culori,
cari ne faee să ne gândim din nou
la frumusețile versului popular, sim-
ple, tari, ea mireasma codrului și-a
câmpiei.

    lată „Gărgărița¹¹, căreia toji copii
de țăran i-au spus, {inându-o în


palmă: „încotro vei sbura, într’aeolo
m’ot însura¹¹.

    Gărgăriță, gărgăriță,
    O boabă roșie ’n altită.
    Gărgăriță zburătoare
    Gând fugar de fată mare,
    joe în palme de copii,
    un’ te duci, de unde vii?


    Vil din soare, pleei ’n soare
    lieăitre trecătoare;
    năvălești printre răzoare
    oehi prelungi de fată mare;
    duei o boabă din alti(ă,
    Gărgăriță, gărgăriță.

Sau un „descântec"

    Apă,'
    Apă lină
    eu miros de bolbotină
    neatinsă de lumină,
    niei de umbră de sulfină,
    niei de gură de albină.
    Apă,
    Apă lină;

    Apă vie, ne’neepută
    în adânc de lut crescută,
    în prundiș de piatră suptă,
    apă vie,ne’neepută;

    Am venit
    eu zori pe gene
    șt pe tâmple
    eu răcoare de poene;
    Am venit
    în păr eu vânt,
    și pe glesne
    miros reavăn
    de pământ,
    să-ți descânt.

    în „Haiducul¹¹ întâlnim aeelaș
ritm popular, folosit și de Șt. O. losif
în bucăți asemănătoare. Bucata e
plină și de calitățile poeziei epice,
pe lângă comparații și frumuseți
proaspete.

      Fără porunca niei unei șeolt
critice dl D. Cturezu e înlănțuit dela
început de puterile ee pleaeă din
adâncurile sufletului popular, care
se confundă eu eel național și avem
bucuria să întâlnim o utilizare nouă
a vechilor comori, poruncită de o
sensibilitate nouă.


74

   ' Această noutate o întâlnim și în
șirul de pastele dela tară, eare for-
mează partea a doua a volumului,
lată o pildă din „In Vie":

   „Stă Fira trântită subt vâsla de
                          [coamă

   Și stoarce pe gură un strugure nou.
   Și buzele Firet încinse de vin
   Par una eu iia eusută ’n amici,
   Pe glesne-i aleargă un șir de
   [furniet

   Iar oehii-i se ’ngroapă în fulgi de
                           [senin.

   Și trupul ei proaspăt lipit de pământ,
   Cu vâlnieul roșu căaut de pe șold.
   In pârporul toamnei îți pare un rod
   Adus în podgorii de-o pală de vânt.

    Cine vede și simțește așa fru-
musețe naturii nu poate porni deeât
eu pași optimiști în vieață. Când
atâția tineri făuritori de versuri își
storc gândul pentru a da eeva exotic,
nemai întâlnit în poezia noastră; pe
când tree insensibili pe lângă bu-
curiile tinerejii sănătoase și frumu-
sețile naturii, pentru a cerea să ana-
lizeze mai ști ee sensibilitate anor-
mală, dl D. Ciurezu spune simplu
și sincer eare e izvorul inspirației
sale și până azi, însăși realizarea
sa poetică, în poezia de îneheere:
„Mă ’nehin":

   Mi-e trupul tot un svon de depărtări,
   un murmur de pădure și șuvoaie.
   Pe umeri port un ropot viu de ploae

    Și ’n ochi lumina dintre două zări.

   Mi-e fruntea proaspătă de înăl-
                         țimea ta

   Și tâmplele mă dor de năzuință,
   De-atâta vis mi-s brațele fierbinți
   C’ar vrea să înflorească ’n fata ta.

   Pe gene-mi joaeă dalb un luminiș
   Și ’n coapse simt răsaduri din
   [pământ.

   Tot trupul meu se bucură de vânt
   Ca un lăstar eufreamătu ’n frunziș.

   Și tresărind sălbatic ea un cerb
   Mă plec eu fruntea ’n târnă și mă
   [’nehtn

   Cu pleoapele ’mbătate de senin.


     Dacă inspirații și realizări ea
aceste își fae drum fără surle și
tobe, dela suflet la suflet, iar atâtea
producții artificiale, căutate, se usucă
între două rânduri ale reeensenților
plini de admirare, cine e de vină?-

     Dl Ciurezu e oltean. Oltenii sunt
plini de voinjă și acțiune: sunt har-
nici, muncitori. Oltenia e, deei, euib
de optimism. Și ne gândim că ma-
rele chiot pentru bucuria vieții încă
n’a răsunat în versurile poeților noștri.
Oltenia va fi chemată să ni-l dea în
viitoarele ereiațit ale artiștilor ei ?

/ P.

*

     Th. Capidan: Scrierile lui D. Bo-
liniineanu despre Macedonia. (Extras
din „Omagiul lui l. Bianu“) Bucu-
rești 1927.

     In cele 11 pagini ale broșurei
autorul caută să arate eă informa-
tiunile lui D. Bolintineanu eu privire
la Românii macedoneni, deși sunt
pornite din dragostea lui fată de
acești frați răslețiți în ținuturi așa de
îndepărtate, de eari Români era legat
prin sângele tatălui său, totuși în că-
lătoriile lui n’a vizitat deeât câteva
localități ea Salonicul, Vodena și a
ajuns până la poalele muntelui Olimp.

     Despre celelalte localități po-
menite în Călătorii, voi. 11. (edițiunea
Minerva), el a vorbit numai din au-
zite, după informațiunile unor Ro-
mâni macedoneni stabiliți în Țară și
parte din lucrările publicate până
atunci asupra Românilor din această
parte balcanică, ea: G. Roja: Cer-
cetări despre Românii de dincolo de
' Dunăre, un studiu asupra Aromânilor
din Lepiurariu rumânese tom. 11. (1863)
partea 11., seris de Morangtăs, bro-
șura lui C. Dăseăleseu: Scrisori din
Țeara Ținfăreaseă și Poezii (lași 1847)
și mai eu seamă după opera lui


75

T. C. H. E>. Ppuqueville: Voyaggdans
la Grece (P^ris l^ȘO).

                     P- ARRQRE-

*

    Th. Capidan: Românismul bal-
canic (Extras din „Revista filologică¹*,
eecpăpU .192?) pg. 11.

    Cercând o precizare în linia-
mente generale a problemelor pe
cari le pune în decursul istoriei ele-
mentul româiese în sudul Dunării,
autorul cunoscutului studiu despre
Meglenoromâni, și a altor lucrări
asupra limbii românești sud-dună-
rene, — afirmă că „Aromânii și Me-
glenoromânii, ori unde s’ar afla astăzi
așezati în sudul Peninsulei Balca-
nice, în ueaeurile de mijloe, imediat
după despărțirea lor de românismul
norddunărean, trebuie să fi gravitat
în marea lor majoritate, în partea
răsăriteană a peninsulei".

    Istro-Românti, s’au așezat în Sla-
vonia, Carintia, Istria și insula Ve-
gHa în cursul see. XU. și XU1.

    Cum dl Th, Capidan susținea,
împotriva dlui O. Densușianu, eare
presupune că sub dialectul megleno-
român euprinde ;și element daco-
român adică nord-dunărean, — eă
Meglenijii sunt numai sud-dunăreni,


Qșa eeareți să af!ț’țPe înqȘ P^afă J
apest pțipet ț|e vedșrș, preeiz^țujl qă j
ppiamș^tițf, ya^Jjs^ea și șșimilfflpâ <
r-n in n-n nu sunt cunoscute la t^e- ’
gleuo-rom^jii, spre deosebire țledia- ■
leqtuț daeo-român.                   j

           asupra Aromânilor, toată
lumea este de acord eă sunt repre- j
zentanfii romanității sud-dunărene, 3
sllifi 4e împrejurări să-și mute lo- 1
euin|e|e în regiunile unde șe găsesc 1
astăzi, — Istrienii au fost eonside- 1
rați de unit filologi (O. Densușianu)
ea Daeo-rpmâni. 'Apariflunea studiu-
lui dlui Sextil Pușeariu Studii Istro-
românei eaută să sprijineaseă punc-
tul de vedere eă șl acești Români
sunt de origină sud-dunăreană, cart
au întârziat însă mai multă vreme
în regiunea Dunării, având prin aeea- :
sta un mai îndelungat contact eu <
Daeo-românii, fapt ee se explică prin ș
unele asemănări linguistiee eu ace- j
știa din urmă.

    Concluzia finală a considerafiu-
nilor dlui Th. Capidan este eă „ad-
mițând originea sudică și pentru
Istroromâni, noi revenim la vechea
eoneepjie istorică, eare vede în toate
populatiunile românești din sudul i
Dunării pe urmașii romanității bal-
canice".         AL. P. ARBORE. ;


    Reviste.


     Revistele „provinciale". Cu pri-
lejul apariției reuistei „Scrisul Ro-
mânese". Din Craiova, cetatea Ba-
nilor și, se spune, a milionarilor, a
pornit o nouă revistă lunară „Scri-
sul românesc", editată de institutul
de arte grafice eu același nume.
Dintre orașele vechiului Regat, afară
de lașii, eare ne-a dat cele mai bune
reviste literare și științifice dip în-
treaga tară — „Convorbiri literare",


„Viafa românească", — cetatea ol-
teană a nizuit mereu să se distingă
prin sprijinul scrisului românesc,
flni de-arândul a apărut revista „Ra-
muri", care, mtr’o vreme, reușise să
concentreze în paginile sale numele
cejor mai buni scriitori. După, unire,
pe lângă „Ramuri", au apărut în Cra-
iova alte reviste, dându-ne eâfeva
numere prețioase. E adevărat eă
noi n’am prea înjeles pentru ce nu


76

se adună toate forțele literare Și
editoriale în jurii! uneta singure:
dacă principalele noastre drășe ăfti
„provincie" ne-ar da fiecare numai
câte o singură revistă literară-știin-
țifică .bună, ăr fiîie, ^e-dfe'ăăidâtă,
destul pentru promouâ’reă culturii
românești.

    Ceea’ee nu s’a făcut ftâriă ăcufn
ăr fi bine să șe facă' îft viitor Ta
Crâiova; prilejul e dat prin ap'ărifta
nouei reviste ^Sferisul romăhesfe",
de care poartă grijă' eel mai pre-
gătit dintre criticii olteni,' unul care
și-a câștigat bun nume în materie,
încă înainte de răsboiu și earfe a
îngrijit și revista „Ramuri", când
aceasta era mai apreciată, — dl
Dumitru Tomescu.

    Cu prilejul apariției „Scrisului
românesc" s"ă pus din nou pro-
blema dacă o revistă „provincială"
trebuie să se hrănească numai din
forțele literare-științlflee locale său
poate face apel la talentele din ori-
care parte a tării? Șt unii dintre
polemiști erau de părerea — (se îrtțe-
lege în presa din Capitală) că re-
vista, care nu apare lă București,
trebuie să aibă un earaeler local, —
să apeleze numai la talentele din
„oraș și jur", adică din provincia
respectivă. Nici tradiția, nici actua-
litatea nu militează pentru acest
punct de vedere. In ee privește re-
vistele literare azi încă nu suntem
departe de vremile de acum cinci-
zeci de ani, când aveam o singură
revistă literară între români univer-
sal apreciată și reeunoseuiă: „Con-
vorbiri literare". Știm că în coloa-
nele ei s’au întâlnit cele mal valo-
roase talent^ ale românismului de
pretutindenea. Tot astfel în coloanele
celeilalte reviste ieșane „Dieaja ro-
mânească", ale „Semănătorului" din
București, sau ale „Eueâafărului"


din Budăp'esta și Sibiiu. Itisăși bă-
trână Feitniiiii, feare apărea la Ora-
deâ-ftîâr’e ăbăăfe colaboratori din
foate regiunile românismului.

    Nici âăi nil rie putem îrieă abate
delâ această tradtfie, din niai multe
motive, cart pot fi puțin măgulitoare
pentru vteâța noastră culturală, dar
Sunt reale.

    Mâi întâi: nu avem public cetitor,
care să fafeă posibilă apariția alor
zeee-Oineiâprezeee reviste mari,
fetim s’âr eădea pentru un popor de
feiheisprezeee rtiilidane, — fără a
socoti elementele minoritare. Revi-
stele noastre și atâtea eâte apar,
— frei-patru la nivelul cuvenit,— tre-
buiesc tipărite în paguba editorilor.

    Propaganda in străinătate ee se
duce împotriva noastră s’a folosit
și până azi de sărăcia revistelor în
România: âu numărat trei sau patru
și nu au mai avut ee număra. Do-
vada eră dată pentru a arăta cât de
Scăzut ăr fi nluoul nostru cultural.

    Mai departe: se poate foarte bine
și util îmbina colaborarea talentelor
din întreaga țară eii aceea a celor
ehfemați dintr’o anume regiune a țării.
Nu aflăm niei o primejdie în faptul
sulevat de unii cronicari. Că „plim-
băm același nume" pe la toate re-
vistele ? Le-am plimbat șt în trecut Și
numai spre folosul Unității culturale.

    Dar ee s’ar întâmpla dacă eei
câțiva poeți și prozatori reeunoseiiți.
șt apreeiați pe eari îi avem âr scrie
numai la 0 revistă din București Și
la alta din lași, ori nuttiai Ia una din-
tre ele? Revistele noastre apar lu-
nar, — când apar, — lin scriitor ar
putea plasa, în cazul eel măi bun,
șase-șapte bucăți la an. Cum edi-
tura e din zi în zi mai dificilă, iar
muhea lilerâră în reviste nu se poate
valoriza decât în minimă parte, —
ee-i poate îndemna pe literații no-


7?

ș-tri să serie? Să păstreze mânu*
scrisele în masă, când le crapă mă-
seaua de atâtea nevoi materiale?

     O umbră de existență li s'ar
. putea asigura. = în temeiul colabo-
rării remunerate, numai când ar
apare cel puțin zece reviste lunare,
la cari să colaboreze eu toții.

     Dar mai este un motiv. Noi nu
abundăm îneă în talente literare.
Crede eineva, de pildă, că pentru
literatura noastră ar ți un profit ea
Gib. Mihăeseu, eel mai talentat din-
tre eei tineri, să serie într’o singură
revistă din Oltenia, fiindcă e oltean?
Puținele talente, eari le avem, eari
se ridieă, e neeesar să circule în
toată țara, tocmai în folosul litera-
turii noastre.

     Dar, pe lângă colaborarea ta-
lentelor din întreaga țară, o revistă
„provincială" poate avea, desigur,
și un adaos local: sprijinirea, în
primul rând, a începătorilor din re-
giunea respectivă, reînvierea per-
sonalităților culturale' din trecutul
acelei provincii, — studii asupra ace-
lei regiuni, a trecutului, etc.

     Nt se pai e că îneă multă ureme
nu vom putea face, o bună revistă,
niei în Capitală, nici în provincie,
fără a face apel la talentele literare
de pretutindenea. îneă suntem de-
parte de ttmpul când cititorii dintr’o
singură regiune pot asigura eu ba-
nul lor vieața unei reviste, sau scrii-
torii dintr’o singură parte de țară
pot da o reuistă superioară. O ex-
cepție ar face singură Moldova, care
naște cele mai viguroase și mai
multe talente literare.

     (Nu ne gândim, de sigur, la re-
vistele de cenaclu literar, scise de
o mână de oameni și citite tot de
ei. Aceștia pot milita pentru revista
cu un anumit caracter și niei nu-i
nevoe să ridice ziduri pentru a opri


colaborările altora. Aceste se pot
chiar — singulariza, — nime nu le
are grija!)

* * *

    Noua revistă eraioveană „Scri-
sul românesc" întrunește condițiile
eari singure pot, până acum, să ne
dea o bună revistă literară: în.co-
loanele ei se întâlnesc poeți și pro-
zatori din- toate regiunile românis-
mului A doua calitate, eare după
noi i- ar sta bine unei reviste din „pro-
vincie*¹, aeeea de-a adăuga și cu-
loarea locală, care încă nu oare.
Dacă forțele oltene culturale, lite-
rare, împărțite azi între atâtea re-
viste din Craiova, s’ar concentra pe
lângă „Scrisul românesc", ar fi de-
gur un câștig.

    fișa cum se prezintă cele din-
tâi două numere, e însă tndieiu de-
stul pentru a putea saluta în ea o
bună și folositoare revistă româ-
nească. In ee privește condițiile teh-
nice, numai „Gândirea" poate fi con-
siderată până azi superioară ea
execuție. In primele două numere
întâlnim numele cunoscute D. To-
meseu, l. Pillat, N. M. Condieseu,
l. Agârbiceanu, Gib. I. Mihăeseu,
Cezar Petreseu, 1. Dongorozi, T. Ar-
ghezi, Etn. Bueuța, Al. Lasearou-
Moldovanu, R. Dragnea, Al. Busuio-
eeanu, N. Hereseu, Al. Mareu, ală-
turea de proaspătul Damian Staneiu
și de cronicarii culturali din Ardeal
Banat, — Ol. Boitoș și R. Melin.

    „Scrisul românesc" mai întru-
nește o condiție dintre cele eari pot
contribui la succesul unei reviste:
reprezintă prin conducătorul și co-
laboratorii săi o credință literară și
culturală, care se îmbină armonios
eu întreg trecutul nostru.

    lată cum precizează dl D. To-
meseu în articolul „Inoirea literaiurli"
situația de azi a scrisului românesc:


?8

     „Cu cât răsboiul a semănat mai
multe dezastre și a provocat mai
multe schimbări, eu atât a crescut
mai mult și necesitatea sufletească
de a ne ști ancora}’ cât mai puternic
în propria noastră vatră. La nesi-
guranța și haosul din jurul nostru am
răspuns printr’un laborios apel la
toate acele realități, morale și ma-
teriale, în eare de-alungul veacurilor
s’a închegat individualitatea noastră
națională. De aiei retragerea pe ve-
chile pozifii ale culturii și literaturii
românești, de aiei întărirea ideii tra-
diționaliste, de aiei faptul eel nou
al regionalismului, eare nu e decât
conștiința de noi înșine, adaptată la
sursele prime ale vieții noastre spi-
rituale ...

     „Se înșeală deei eine-și închi-
puie eă din sguduirile răsboiului
ne-am fi ales eu o societate atât de
ruptă de trecut și atât de scoasă din
vechile ei rosturi, încât sufletul no-
stru, lipsit de o disciplină și de o
ordine morală proprie, ar sta astăzi
deschis la toate năzdrăvăniile ino-
vatorilor moderniști.;

     „Și totuș, acesta este ceasul eel
mei prielnic pentru o acțiune de
înoire a literaturii noastre... O con-
tinuă înaintare spre regiunile încă
neexplorate ale fondului nostru na-
țional" .

     De reținut din primele două nu-
mere, pe lângă articolele dlui D. To-
meseu, bucățile literare semnate
1. Pillat, 1. flgârbieeanu, Qib. I. Ml-
hăeseu, Damian Staneiu, precum și
articolele dlor Cezar Petreseu („Noi,
Europa și Panait Istrati", — remar-
cabil prin sinceritate) R. Dragnea
(Cantemir și filozofia Istoriei), N. I.
Hereseu (Datile Pârvan). I. T.

♦

     Revistele din Ardeal. Pe lângă
revista noastră, organ al „Asoeia-


tiunii pentru literatura și cultura po-
porului român", revistă din care
sperăm să facem în' scurtă ureme
principala publicație literară știin-
țifică șt culturală dincoace de Car-
pa(i, — după unire apar la noi
câteva reviste, cari toate luptă eu
mari greutăți materiale. Nici una
dintre ete n’a mat reușit să fie pentru
publicul nostru cetitor eeeaee a fost
„Luceafărul" înainte de răsboiu, —
adevărat eă și preocupările publi-
cului ardelean sunt azi de altă natură.

    In al doilea an de răsboiu a
apărut la flrad, câteva numere, re-
vista ilustrată, și îh bune condiții
tehnice, „Pagini literare", nevoită însă
să se restrângă numai la colabo-
rarea scriitorilor ardeleni, și supri-
mată grabnic de eensura ungurească.

    După răsboiu a reapărut, dintre
revistele vechi „Cosinzeana", editată
de dl S. Bornemisa, — revistă de
familie, eare eu jertfe însemnate s’a
putut menține până azi, căutând
mereu să se adapteze gustului pu-
blicului cititor, cât ne-a mai rămas.
Ea are meritul de-a fi încurajat câ-
teva talente începătoare dela noi și
de a se fi nizuit să țină pe cetitor
la curent eu mișcarea literară și cul-
turală din țară. Dintre vechii ei co-
laboratori din Ardeal i-a rămas sta-
tornic dl 1. flgârbieeanu, eare a pu-
blicat în coloanele et, pe lângă sehițe
și nuvele, o mare povestire: Piciorul
de lemn. Cu începutul anului 1928 „Co-
sinzeana" și-a schimbat din nou for-
matul. apărând îu gazetă literară, pro-
puriându-și să-și sporească partea
de informație literară, artistică și
culturală. E anul al doisprezecelea
de apariție, și stăruința ei e vred-
nică de toată lauda.

    In Oradea-mare apar două re-
viste literare, una mai veche, „Cele
Trei Crișuri" și alta mai nouă „Fa-
milia" , amândouă eu colaboratori din
toată țara.

    In Cluj reapare „Țara noastră",
revistă mai mult politică și socială,
dar eare păstrează o rubrică și
pentru literatură. E serisă de pu-
bliciști eunoseuțl, în frunte eu dl Oct.
Goga, ale cărui articole au totdeauna •
cea mai aleasă formă literară. In
vremea din urmă întâlnim, la partea
literară, pe M. Sadoveanu, l. Agârbi-


79

ceanu. In „Țara noastră" șt-a pu-
blicat aproape toate poeziile, apă-
rate acum în bolum, tânărul poet Dl
Chirezu. In nrul prltti dtn artul acesta
dl Oct. Goga publică o frqmoâbă
și puternică poezie: „Profetul*, annrț-
fând un voluth ee ua apare în cu-
rând: „Din larg".

    „Bana/uZ", revistă lunară, condusă


acuta de poetul A. Cotruș, aduce
interesant material, de multe-ori im-
portant pentru cunoașterea oame-
nilor, dârl ati m'uneit îh părteâ lo-
etfftH, eâ și jifentrâ trântitul prodirieiei.

     Pe lângă âeestea mai apar la noi
diferite reviste de specialitate, eum
sunt: Clujul medical, învățătorul ete.





    Bibliografie.


, Gib. I. Mihăescu: La „Grandi-
flora”, nuvele. Edtt. Scrisul româ-
nesc. 100 Lei. 1928.

     Prof. Dr. Gr. Cristeseti: Semănă-
turi de primăvară. Gânduri închinate
tineretului. Tip. „Dacia Traiană**, Si-
biiu, 1927. 40 Lei.

     Barbu Lăzăreariu: Ursitul fetelor
și al vădanelor... și alte schite de
literatură populară și păreri critice,
^riVltoăre la destinul Unor cuvinte.
țEdtt. „Ancora**, S. Benvehisti et
ebtap., București, Str. Emigratului 8).
1927. 80 Lei.

     I. Simidneșeu: Calendarul gos-
podarilor, 1928. Edit Cartea Româ-
nească S. A. București, 30 Lei.

     Al. Tzigara-Samureaș: Dictatura
artistică lorgaet Comp, extras din
„ConU. lit.“, București, 1927, 28 pag.

     G. Opreseu: GOricâult. Colecția:
„A travers l’ artfranțais**. Edit. „La
retiâissârice dulibre", Paris, Bqii-
leVârd Saint-Miehel 78; 220 pagini,
la franci.

     Buletin eugenie și biopolitic.
Voi. I., Nr. 12 (Decemvrie 1927}. Edit.
„Secția medicală și biopolitică a
Aștrei**. Cluj. (Administrația la Insti-
tutul de Igienă și Igienă socială,
Cluj, Str. Pasteur. Pe un an (12 nu-
mere) 200 Lei; un singur număr
20 Lei.

... Numărul 12 eonjine următoarele
interesante articole, pe lângă tabla
de materii: U. Pușeariu: Originea
ginului; L, Daniello; Profilaxia so-
cială a tuberculozei; V. Mânuită:
O anchetă socială; M. Z.: Actuali-
tăți.


    Rev..- Gândirea a. DHL Nr. 1:
Ramuri a. XXII. Nr. 1; Cosinzeana
a. ,Xll. Nr. 1—5; Revista tinerimii, or-
ganul de editură ăl soc. „Tinerimea,
Mihăilent, a. 11. Nr. 1; Răsăritul, a. X.
Nr. 5; KHngsor a. V. Nr. 1.

    „Ărchivele Olteniei**, a. VI. Nr. 34
NoemvrieDee. 1927; „Peninsula Bal-
canică*, a. D. Nr. 7—8. Noemvr. Dec.
1927; „Roma*, Rev. inst. de cultură
italiană, a. Vil. Nr. 4; „L'Europa
Orientale*, a. Vil. Settembre—Ottom-
bre 1927, Nr. 9—10; „Albitia", a. XXVI,
Nr. 11; „Der Weg* (Slbltu), a. 11. Nr.5;
„Semenicul*, rev. cult, lunară, Lugoj,
a. I. Nr; 1, lan. 1928; „Generația nouă*
organ al Asoe studentilor localnici.
Cluj, a. 1. Nr. 1; „Cosinzeana", âXll.
Nr. 1—5; „Datina Mehedinților*, a. L
Nr. 1, Turnu Severin; „Revista Ti-
nepimii*, Mihăilent, a. 11. Nr. 1; „Scri-
sul românesc", Craiova, a. I. Nr.
1—1; „Gândul nostru", a. VI. Nr.
9—12; „Muguri" a. Dl. Nr 4—8’; „Gra-
iul românesc", a. 1, Nr. 12; „Bana-
tul", Timișoara, a. 11. Nr 10; „Gpe-
gopiat um*, Roma, a. Vili., voi. Vili., :
Fase. 4; „Gândul neamului*, Chiși- :
nău, a. D1L, Nr. 1; „Gândirea", a. Vili., >
Nr. 1; „Familia*, Oradea, a. 11., seria ■
11, Nr. 12 Dee. 1927; „Cele trei Cri-
șuri", Oradea, a. IX., lan. Nr. 1; „Ade-
vărul literar Și artistic*, a. IX.; „Da-
tina*, T. Beverih, a. D. 9—10; „Ră- i
săritul", a. X. Nr. 5 ian.; „Ramuri",
a. XXII., Nr. 1;. „Tribuna românilor !
transnistrieni" (Ckișinău), a. 1., Nr. :
1—3; „Șoimii României", suplim. la
ziarul „Primăvara* Sânnieolaul- ‘
mare, a. II, Nr. 2 (Dee. 1927); Țara >
noastră, 1—5, 1928.


80