TRANSILVANIA Anal 57. Octomvrie 1926 Nr, 10. Sibiiu, strada Șaguna 6. Dela congresul (adunarea generală) a „Astrei" în Zâlau (12—14 Sept 1926) Vorbirea de deschidere a dlui președinte V. GOLDIȘ, ministrul cultelor și artelor. Onorat Congres! Suntem iar adunați în numele solidarității naționale. O națiune, oricare, este suflet și conștiință. Sufletul dat prin actul de naștere, conștiința dobândită de istoria ce și-o făurește orice popor prin afirmația sa în lumea neamurilor de pe pămlânt. Națiunea este o celulă a civilizației și a culturii, amândouă îmbinate, sinteza posibilităților ide progres uman. Orice vietate e generată prin combinația de a/tari celule și nu există nici una fără de aceasta. Omenire fără națiuni ar fi universul fără coițn delațiuni solare, haosul primordial al neființei. Are dreptatea integrală cine spune că internaționala națiunilor este paradox fără sens. Afirmația oricărei națiuni îri istoria universală a neamu- rilor este în funcție de intensitatea conștiinței sale. Aceasta se măsoară cu termometrul sentimentului de solidaritate a unității. Gradul acestui sentiment definește jaloanele diferitelor etape și epoci €în viața neamurilor, gloria și mărirea lor, decadența, mizeria ori chiar disoluția și absorbirea de alte unități viabile. Instinctiv neamurile vrednice de viață cultivă acest sen- timent de solaridate, culminând în mândria generatoare de gesturile eroismelor pe altarele gloriei naționale. Dacă 1 — 542 — iSfcbria pmenirii mi arăfi altceva decât alternarea diferitelor forme de producțiune și distribuire ,a mărfurilor,. atunci cu ade- vărat pe poarta intrării sale în șirul creațiunilor rânduite de taină "eternă a vieții ar trebui să fie -săpate cu lacrămile oroarei tristele cuvinte: „părăsiți orice nădejde, voi, cari intrați" ! Din fericire, istoria de mii de ani a omenirii dovedește contrarul. Tot ce s’a făptuit în lume prin oameni, determinând un pas înainte pe scara atât de anevoiasă a progresului incoiir testabil, toate epocile de glorie ale diferitelor seminții, pur- tătoare ale destinului uman, au izvorît din resortul unei voinți colective, germinate prin miraculosul sentiment al solidarității. Civilizația este progresiva diferențiare a categoriilor în sânul colectivității,- dar ceeace asigură neturburata ei propășire este neîncetata reintegrare a categoriilor prin solidarizarea lor în sentimentul idealului colectiv, suprapus tuturor intereselor dife- rențiate. Numai acest sentiment de solidaritate chezășuește dăi- nuirea, propășirea și gloria neamului lor. Sacrul egoism al na,- țiunilor, este asitfel justificat, ca o condiție inexorabilă a civili- zației umane. Privesc de atâtea ori circulația uimitoare din Calea Victoriei în Capitala țării, aceasftă pulsație de incomparabilă putere a vieții. Și tot atâtea ori îmi fulgeră prin minte imaginea, că această¹ strălucire de viață s’a născut din suferinți seculare, din belșugul sângelui vărsat pentru sărăcie, din atâtea lacrămi amare stoarse de durerile sufletelor obidite. Dar toate aceste suferinți, sân-, gele vărsat și lacrămile amare au foslt românești. Țara acea&'d ■ a fost țăcitâi prin jertțu rotrifineasw, perttru rutniini. Rostul ei încetează când nu ar servi de cadru sbuciumărilor spre sta- tornicirea aci a unei puternice cetăți de cultură și fericire româ- nească, parte întregitoare a civilizației universale. Fiecărui ce i se cuvine, nici o nedreptate nimănui, dar statul este românesc și suflul geniului român are să stilizeze toate al- cătuirile organice din satul acesta. El a răsărit în splendoarea-i de astăzi din solidaritatea neamului nostru. Săraci, oropsiți, fără multă învățătură, dar ascultând cu evlavia credinței îndemnul in- stinctului sănătos de conservare, părinții noștri, în numele acestei solidarități și pentru a-i asigura întrebuințarea integrală, a pu- terilor poporului românesc, au înființat în vremile de tirană opre- - 543 — siune, acum șasezeci și cinci de ani, ,,Asociațiunea pențru lite- ratura română și cultura poporului român". Astfel s’a înălțat: acest altar al conștiinții naționale la poporul românesc din Ar- deal,. Banat, Crișana și Maramureș. Răsboiul mondial a întrerupt munca de albină a societății noastre. Problemele mari, impuse spre rezolvare națiunii române reunite în noul stat și procesul așezării categoriilor sociale în cadrele lui, au absorbit partea cea mai mare a energiilor națio- nale. Se părea că „Astra⁻'' și-a pierdut rostul ființării sale. Dar conștiința națională se trezește din șocarea pricinuită de sgu- duirea universală și în fața noastră se înalță,, clar și categoric, imperativul de a reîncepe și a continua năzuința solidarizării naționale. E prea firească diferențiarea categoriilor noastre sociale și, ca urmare, ciocnirea concepțiilor răsărite din nevoia progresului, care rezultă din lupta neîncetată a intereselor de existență și de afirmare în viața colectivă de fetat, dar în această dihonie a zilni- celor preocupări să ne rezervăm clipe de reculegere, în cari fără îndoială din cămăruță ascunsă a sufletului vom. auzi glasul tre- cutului și al viitorului, aducând,urne aminte: Să ne iubim romAnit unii pe alții și deasupra tuturor sbuciumăril'or zilei trecă’țoare să ne încălzim sufletul la razele solidarității noastre naționale. In focul acestui sentiment al solidarității se vor topi pa- timile mărunte, se vor surpa îngrădirile veninoase, cari ne despart. Prezentul va dispare și vom privi viitorul, pe care numai împreună știindu-ne, simțindu-ne frați și iubindu-ne unii pe alții, îl vom zidi măreț și fericit nepoților și strănepoților noștri, națiunii noasftre românești. Adunarea generală a Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român o declar deschisă". In numele culturii Cuvânt rostit de dl ministru al Sănătății publice Dr- 1 Lupaș, la adunarea generală a Asociațiunii în Zalău (12 • Septemvrie 1926). Acum doi ani exprimam la Arad dorința, ca noul președinte înălțat de către adunarea generală din 1923,. cu însuflețire una- nimă, în scaunul devenit vacant prin moartea regretatului Andrei 1» 544 Bârseanu, să aib.ă tăria de ;a despica o brazdă nouă în ogorul Asociațiunii și de a deschide țo epocă nouă în evoluția istpricăi a acestei societăți. După timpul de penetrație lentă,, pe care Asociațiunea a izbutit să o săvârșească în trecutul ei de peste 6 decenii, desfă- șurând flamura culturii naționale dela Sibiiu până la Sighe'tul Maramurășului, în împrejurările actuale, schimbate radical și prielnic pentru viața noasftră națională, era firesc să urmeze și epoca ei de expansiune transcarpantină. Azi avem mulțumirea de a ponstatfa,. că expansiunea aceasta e pornită pe calea cea bună a relațiilor frățeșlti de încredere și alipire sufletească reciprocă între fiii provinciilor, cari s’au regăsit în sânul patriei mame. Organizațiunile despărțămintelor Asociațiunii noastre au (în- ceput a consolida nu numai frontul sufletesc dela granița apu^- seană, ci și pe acela dela granița răsăriteană a României întregite. Am avut zilele trecute prilej să cercetez pe frații noștri din Basarabia și am văzut cu nespusă bucurie, cât de viu este in- teresul lor pentru problemele „Asociațiunii", nu numai în Chi- șinău și Orheiu, ci și în orașele dela periferie, în Tighina și Cetatea Albă, unde organizarea despărțămintelor ei se găsește pe calea progresului. A pătruns chiar și peste apa de .hotar a Nistrului. La 5 Septemvrie am avut plăcuta surprindere de a 'fi întâmpinat în gara Chișinăului, pe lângă reprezentanții „Astrei" din Basarabia, și de o delegație specială a „Astrei" țransnistrienc. Evident c;ă legăturile acestea de ordin sufletesc și cultural cu frații noștri de peste hotare sunt de mare însemnătate, ali- mentând nădejdea lor în zile măi bune și contribuind la spo- rirea avant-pos'turilor noastre de apărare națională dealungul granițelor. Dar, firește, cadrele administrative, cari se află acum în curs de înființare, trebuiesc întregite fără întârziere cu un con- ținut real de ordin sufletesc, cu o hrană substanțială, cu (ajutorul căreia toate celulele acestei vaste torganizațiuni culturale să poată funcționa normal, trezind pretutindeni la viață nouă întreg corpul național, chiar și în ținuturile, Unde prin concursul împrejurărilor ostile din trecut, câteva părți ale lui au fost ținute timp prea îndelungat în vârsta copilăriei perpetue. - 545 - Faptul că la această adunare generală participă un număr așa de mare de frați basarabeni, conduși de însuș mitropolitul dor, este un eveniment important în viața Asociațiunii noastre. Ne-ia emoționat cuvântul „mitropolitului" Gurie, care spunea că su- fletul basarabenilor e mai moale ,și mai domol. Noi am a.vuț prilej să constatăm că sub aparența de moliciune domoală a basarabenilor arde aceeaș flacără vie ,a dragostei pentru tot ce este românesc, care încălzește sufletul românilor de pretutindeni, cum am putut înțelege și din puținele cuvinte rostite în această, adunare de către dl Sava Țăranu, reprezentantul fraților de, peste Nistru. Fie acesta un'moment de bun augur pentru viitorul „Astrei", și și pentru progresul românismului. Nu ne îndoim,, că conducerea centrală a „Asociațiunii", pre- cum și comisariatul instituit pentru Basarabia va afla mijloacele necesare spre a face ca acțiunea acestei socieftăți de cultură¹,, de educație și îndrumare în sens național și umanitar să devină 'cât mai sistematică și de-o influență binefăcătoare în toate des- părțămintele sale. Știind c,ă „Asociațiunea" a fost totdeauna însuflețită de râvna nobilă de a veni celor obidiți în ajutor, nu numai cu ștaiful, dar și cu fapta, din partea ministerului sănătății și al ocrotirilor sociale, a cărui conducere îmi este încredințată în timpul de față, am onoarea a pune la dispoziția comitetului central, prin președintele său activ, suma de lOO.U'JO Lei, precum și la dis- poziția comisariatului perftru Basarabia altă sută de mii, spre a le distribui orfanilor de răsboiu ca ajutoare pentru procurarea manualelor școlare, acum, la începutul anului școlar. Orfanii, cari se vor lumina din cărțile dăruite de „Asociațiune" vor păstra amintirea acestei binefaceri și vor deveni probabil, mulți dintre ei buni ostași în armata celor cu înțelegere și cu interes pentru cultura națională. Rog pe conducătorii „Astrei" să binevoiască a distribui' aceste ajutoare în credință că alinând măcar o parte din sufe<- rințele orfanilor, contribuim la biruința din viiftor a neamului nostru asifpra diferitelor obstacole, ce se pun așa de multeori în calea năzuințelor sale spre progres. Cuvântul scripturii spune: „această biruință, ce a învins lumea, este credința noastră"'. In adevăr prin credința, care mută — 546 — munții, neamul nostru a fost în stare s,ă învingă o lume întreaga de puteri potrivnice și să pășească hotărît spre îndeplinirea: menirii sale. Așa a fost în (trecutul nostru de suferințe. Așa trebue tsiii fie și în viitorul infinitelor posibilități de afirmare a facultăților sufleteșfti creatoare, cu cari a înzestrat Dumnezeu națiunea ro- » mână. Celor însuflețiți de credință vie și adtivu, nimic nu le va fi „cu neputință". Cuvântarea Arhiepiscopului Gurie din Chișinău. 1. P. S. S. Arhiepiscopul Gurie mulțumește pentru cuvintele, călduroase, adresate de președintele Asociațiunii basarabenilor și arată că nu edțe un alt mijloc de cimentare pentru cațisolutarep. neamului declt dragostea frățeasca. Este o neapărata nevoie de a veni în ajutorul basarabenilor, cari sub regimul rusesc, fiind lipsiți de drepturi constituționale, nu aveau posibili- tatea să ducă o luptă pentru desvoltarea culturii lor naționale. Aduce mulțumiri călduroase dlui Ghibu,. care are o frumoasă' activitate ca comisar general al Astrei pentru Basarabia și a reușit să strângă în jurul .său pe toți intelectualii basarabeni,, pentru a înfăptui împreună o operă culturală de o importanță istorică. „Credem ca până la anul viitor organizația basarabeană a „Astrei" se va consolida ;și activitatea ei va da noadele pele mai frumoase." Terminând I. P. S. Sa invită adunarea să decidă ca viitoarea adunare să se țină la Chișinău. • (După „România Nouă".) f Vasile Bogrea In anul acesta fâlfâitul sinistru al aripilor morții îmbrăcă de trei ori, și la intervaluri dureros de scurte, Universitatea, «din Cluj în haină cernită de doliu... In luna Martie se stinse subit,, la capătul unei vieți [de idealism îndărătnic, profesorul loan Paul, 'titularul catedrei de estetică literară; în luna Iulie clinica stomatologică rămase vă- duvită de Gheorg'ie Bilașcu, directorul ei, bunul și blândul „Badea Gheorghe" al suferinzilor. - b47 - De-odată cu cele dințfcâi frunze palide ale unui melancolic început de toamnă, tocmai când generațiile tinere ale Ardea- lului se găteau de serbătoarea deschiderii noului an școlar,, lama de oțel a unui „neamț fatal“, grăbi apoi, în Viena, printr’o operație plină de riscul unui desnodământ tragic,., prăbușirea unei + Vasile Bogrea noi coloane de bază a facultății, de filosofie și litere din inima Daciei Superioare, pricinuî sfârșitul prematur, presimțit cu groază, al profesorului Vasile Bogrea. * Ni-1 dăruise Moldova, mai precis, comuna Târnovca din jud. Dorohoiu, la anul 1882. Studiile universitare și le făcu în Iași, unde-iși tr^cu licența în litere și filosofie în anul ;1908. De-aici plecă în Germania, la Berlin; unde studie, în patru ani de «muncă asiduă, f ilologia clasică și linguistica comporativă, pregătindu-se pentru examenul de doctorat în aceste materii. Insa, în timpul când se dtraduia să'4și încununeze studiile 'de — 548 - specialitate printr’o recunoaștere oficială a temeiniciei lor, de- parte în nemijlocita apropiere a țării sale, izbucni răsboiul balcanic, schimbând, prin evenimentele lui, echilibrul de forțe al peninsulei și cerând intervenția României, în urma acesjtor evenimente, împotriva nesațiului bulgar. Desvoltându-și perso- nalitatea într’o epocă, în care ideia unității naționale creștea într’un ritm vertiginos, făcând apel, pentru nevoile intime ale ascensiunei sale, la toajte mințile îndrăznețe și luminate ale neamului, Vasile Bogrea alergă în țară, la 1913, înrolânda-se ca voluntar, în calitate de soldat simplu, într’o unitate, care lua parte la campania din Bulgaria. Isbucnirea răsboiului mondial îi răpi prilejul de-a se su- pune la examenul de doctorat, pentru care se reînapoiase în Germania. Acest eveniment îl sili să se întoarcă definitiv in țară, iar în cursul răsboiului pentru întregire. avu ocazia să treacă prin toate crizele și momentele de bucurie ale neamului său. Realitățile crude ale acelor ani de pătimire și izbăvire națională îi lărgiră și mai mult viziunea românismului, care trăia cu o putere extraordinară în sufletul său, intensificândii-l dorul nemărginit de a-i descifra trecutul până în cele mai mici amănunte, servindu-se în această operă istorico-filologică de metoda riguros științifică, pe care și-o însușise în Germania, și care, de multeori, îl ducea la exces de verupulizitate în cu>- legerea informațiilor. Dupăce, prin eroismul colectiv al țiiiii- nimei române și prin noua constelație a raporturilor de forță internaționale, România își dublă cadrele politice și-și eluptă o poziție cu prestigiu îndoit în lumea europeană și îndeosebi în Europa de mijloc, Vasile Bogrea avea un singur gând central: organizarea grabnică a sufletului românesc în,tr’un mănunchiu de tendințe luminoase, stârpirea nemiloasă a tuturor incoheren- țelor sociale, închegarea rândurilor noastre printr’o armonioasă; conlucrare a tuturor conștiințelor neîntinate, singura care ne-iar justifica, istoricește, situația poli/ica creiată de actele unirii din 1918. In lumina acestei năzuințe însaș, Știința se trans- formă, în mintea sa, dirttr’un simplu exercițiu cerebral, într’o continuă și rodnică profesie de credinți. Firește, un astfel de mucenic al ideii pure, un astfel de atlet al idealului de progres național pe calea adevărului științific, singurul, care întemeiază, - 549 - în viața popoarelor, reputații nepieritoare, nu putea lipsi - din gruparea de savanți, cari prelua Universitatea din Cluj în 1919, cu scopul de-, a lovi cu toiagul înțelepciunii moderne în stânca virgină a sufletului popular de dincoace de Carpați. Căci tâ- nărui profesor moldovean, care a răspuns cu un da! hotărî't ia apelul Consiliului Dirigent de pe vremuri, era chemat la acea- stă operă migăloasă de făuritor de suflete și din alte motive. Printre profesorii, pe cari ni-i trimise Țara-Mamă Vasile Bogrea era omul—minune. Mărunțel de statură, cu fața înti- părită de-p excepțional de nobilă expresie a lirismului moldo- venesc, înclinat prin însaș esența isa lăuntrică spre eroismul smerit al muncii pentru aderările mari ale națiunii, până Ia supremul sacrificiu de sine, natura, care se dovedi avară în pro- porțiile trupului, îi dădu doi ochi iresistibili, bogați în puterea de-a exprima bielșugul de generositate al sufletului său în- tocmai ca două reflectoare cu lumină orbitoare. înzestrat cu o agilitate spirituală, care lăsa în urmă însaș reputația bine- întemeiată a spiritului latin, împodobită, această agilitațe spiri- tuală, cu decorul pururea proaspăt al unei imaginații poetice subtile, gata să substitue oricând „însemnările de călătorie" ale savantului german, servite aceste două calități esențiale ale spiritului său de darurile precise ale unei memorii prodigioase, istoricul și filologul Bogrea se transformă în curând într’un magic punct de atracție, nu numai pentru elevi, dar și pentru colegii săi de facultate. Capacitatea de primire cu totul specială a memoriei sale îi permise o deadreptul monstuoasă acumulare de cunoștințe din mai multe decenii, care creiară în jurul per- sonalității sale un fel de aureolă de oracol infailibil, temut și iubit. In afară de activitatea sa universitară, răposatul nu-și pre- cupeția sprijinul său prețios nici unei inițiative, care venea din marele public sau din partea societăților noastre culturale. Astfel, în 1911 Universitatea populară din Vălenii-de-Munte îl avu printre conferențiarii săi; în acelaș ,an îl vedem la adunarea jubilară a Astrei, ținută la Blaj. Aceasta din urmă găsi totdeauna, la dânsul, cel, mai cald sprijin, fie prin faptul că-i înviora con- gresele anuale prin câte-o conferință magistrală, fie prin cola- borarea la revista ei oficială cu articole de specialitate. - 5â0 - In ultimul timp făcea parte apoi din triumviratul, care în- ființa Extensiunea Universitara (prof. V. Bărbat, Ștefănescu Goangă și decedatul), cu scopul de-a răspândi binefacerile cul- turii universitare în păturile largi ale societății românești din provincie. Moartea îl surprinse în toiul cercetărilor sale istorice-ling- vistice, a căror valoare șitiințifică ridica în totdeauna prestigiul publicațiilor tinerei noasltre Universități. îndeosebi Dacoromanta și Anuarul Institutului de istorie Naționalii avură să se bucure de contribuțiile sale originale și bogate. * * ♦ Nu pot încheia aceste câteva rânduri de necrolog, fără a releva un alt fapt important în legătură cu moartea celor ;trei dascăli ardeleni. La începuturile ei, atunci când orice încercare de-a consolida unirea noastră politică era privită de-io anume lume minoritară, de unguri mai ales, cu disprețul și neîncrederea specifică fana- ticilor incorigibili, universitatea din Cluj se prezenta în ochii acestora din urmă ca ceva trecător, căci românii erau considerați ca un popor incapabil de superioare eforturi intelectuale. Prin bogata sa personalitate, Vasile Bogrea spulberă această credință neîntemeiată, arătând neamurilor conlocuitoare că geniul latin este acelaș, atât în Apus cât și în Răsărit. De aceea apă, când peste moaștele lui sfinte se așterne țărâna unei provincii desrobite, simțim că universitatea din Cluj își are trecutul ei, tradiția ei luminoasă, martirii ei, deci, dreptul la o existență vecinică, rodnică în adevăr și îndemnuri folositoare. Cluj, la 10/X 1926. N. Buta Moldovanul din Basarabia Despre țăranul basarabean, așa, cum este el suflejtește plă- mădit după răsboiu și după începutul de revoluție, curând înă- bușită, încă nu s’a scris nimic și cu toate acestea, un studiu amăi- nunțit al sufletului acestei frânturi din neamul nostru, ar fi una din cele mai frumoase cărți. — Prin Creangă, prin Hogaș, prin dl Mihail Sadoveanu cunoa- ștem aproape întreg complexul sufletesc al moldovenilor dintre - 551 — Prut și Carpați; Basarabia însă, n’a avut povestitorul ei, care să cristalizeze diferitele manifestări sufletești ale țăranului Mol- dovei dintre Prut și Nistru. Și doar se găsește atâta bogăție spirituală, atâta înțelep- ciune, atâta umor, se găsesc așa de multe ascunzișuri luminoase în construcția sufletească a celor ce cu tot jugul țarist își cântau românește bucuriile și, își jeleau doinele, încâjt firește este să.¹ te ’ntrebi: Cum de nu >s’a născut încă printre ei un Creangă?! Căci, în 'mijlocul lor trebuia să se nască, cu ei la un loc trebuia să-și facă timpul de „muscălie“, alături de dânșii trebuia să străbajtă nesfârșitele stepe — goniți spre cine știe ce gu- bernie depărtată, — în mijlocul lor să se fi întors după ani lungi de risipă a tinereței, pentru apărarea unui steag străin, —, steag, prin care era simbolizat și Dumnezeu și Măria'Sa Țarul. Și, după o viață de veșnică contemplare spre orizonturi 'fără sfârșit, în care trebuia să domnească mai aproape de pământ ca ori unde, suflul divin al unei forțe dumnezeești, reprezintată, prin nelipsitele troițe de la încrucișări de drumuri, acest nou Creangă trebuia să asculte în nopți senine și răcoroase, frânturi de doine ce se ridicau de după dealurile Basarabiei, ca o ru|gă sau ca un blestem: Foilifă, foi de vie, Păsărică ruginie¹) Tu la noi mai mult nu stai Că nu ai cui cânta Du-te, du-te, soră’n lume Și la toii plânge și spune C am rămas străini robiți Și de frații despărjifi.— Frunză verde, fir sucit. Cine Rusu o’ndrăznit Și pe noi de ne-o robit, Fie-i neamu-afurisit. Dar Basarabia n’a avut încă un reprezentant al ei. Glumele,, umorul, poveștile și basmele băștinașe s’au născut din minți într’adins lăsate în întuneric, s’au risipit din gură în gură, țpen- truca peste ele să se aștearnă mai pe urmă o sumă întreagă de prejudecăți și superstiții, cari cu 'greu vor putea fi risipite. * * * Străbătând satele basarabene — singurele colțuri, unde peste scursul vremei s’a păstrat caracterul moldovenessc al acestei provinții — te simți tot atât de bine ca și în cel mai caracteristic sat românesc dintre Prut și Carpați. ’) Privighetoarea. ! ~ > < - 552 - Este important a releva faptul, că sațele sa zic „moldo- venești", iar locuitorii „moldoveni". Aceasta nu trebue să se Interpreteze în felul în care ațâți pescuitori în ape tulburi au încercat; ci pur și simplu 'numai prin faptul că la data când Basarabia a fost răpită de ruși,. Moldova, care cuprindea și Basarabia, era independentă de Munteniai (Unirea 1859). Ei se știau moldoveni și moldoveni au rămas, în tot cursul veacului trecut, cu o încăpățânare caracteristică numai omului veșnic lovit, veșnic înșelat și lăsat în întunerecul obidei lui. Unirea și faptele, cari au urmat acesteia peste Prut, au fost ignorate — în parte — de către marea massă a ^moldovenilor și in timp ce în regatul liber, conștiința unei întregi suflări nomâ;- nești era adânc înrădăcinată, în sufletul țăranului basarabean, rămăsese ca un nostalgic refren, îngusta intuiție a neamului său, concretizată în vorba „moldovan". Astăzi această noțiune persistă în parte, datorită lipsei unei întinse și sistematice acțiuni pentru luminarea norodului, cât și da- torită faptului că cei veniți de peste Prut în cursul a opt ani de zile s’au arătat cu iun temperament diferit și caracteristic omului independent: îndrăzneț, prea puțin blajin, pretențios, și speculativ. Acestea contrastau în bună parte cu felul de a fi al moldo- venilor, deprinși a fi veșnic supuși, blânzi, modești» chiar umili, și făceau să se simtă deosebirea între ,,rotnân“ și ,tnwld53 — Țarul reprezintă pe pământ o parte din divinitate. Ceeace se făcea în numele Țarului,, era. în numele lui Dunu- nezeu făcut,, și daca cei apropiați norodului erau răi, brutali și agresori, aceasta era pentrucă Țarul >se afla departe. Țarul nu știa,. Țarul era Ibun. O! dacă, ar fi .știut astea toate Țarul! ?... Și credința aceasta s’a infiltrat în substratul psihologic al norodului, așa, precum în mentalitatea burghezului e cristalizată credința că atâtea nelegiuiri se fac în numele lui Dumnezeu,, fără că acesta să aibă cunoștință. Era deci natural ca biserica să represinte întâi pe Dum- nezeu și în al doilea rând pe Țar. Aceasta convenea organelor ruse de autoritate, și printr’o serie de preoți născuți și educați în citadelele pravoslavnice din nesfârșitul imperiu au încercat să risipească orice altă autoritate psihologică și abstractă ca naționalism¹ sau solidaritate socială, legată de noțiunea etnică, infiltrând ca supremă credință, pe cea în Dumnezeu și ca singură mântuitoare speranță: viața de apoi. Pe acest teren s’a întemeiat credința, aproape bigotă, în preot; în acest chip preotul a câștigat primul plan în iviața satelor. Și, astfel, moldoveanul, având ca singură preocupare su- fletească credința, iar ca singur ideal, împăcarea lui Dumnezeu și a Țarului, a neglijat în parte conștiința de neam, care i-a rămas nu ca un produs al vreunui sistem de raționament, ci ca un instinct de nedesrădăcinat, care s’a perpetuat din tată în fiu. Astfel, puțin îl interesa îmbibarea Basarabiei cu tot felttl de străini — cu precădere permiși a se instala și locui pe păr mântui său — puțin îl durea când vedea că, venind la oraș, 3111 se mai înțelege în graiul său cu târgoveții. „Bătaia lui Dumnezeu.⁰ și blestemele platonice, din cari nu lipsea invocarea ■.ancțiimei divine, erau singurul lui protest. Ojice proces, care să gâdile substanța intelectuală îi era străin, orice coordonare a cauzei cu efectul era ignorată și în timpul acesta neamurile străine nu încetau o clipă a-i specula sufletul și avutul. Datorită numai inepuisabilei sale forțe și energii la muncă, - 554 - și datorită doar imensei bogății agricole a Basarabiei, moldo- vanul a putut să nu trăiască în mizerie, deoarece era și 'de unde specula străinii și de |unde rămânea băștinașului. Dar dacă în domeniul material moldovanul a rezistat prin munca sa și rodnicia pământului,, în domeniul moral n’a putut să reziste în deajuns,, și astfel, speculat fiind moralicește, pierduse orice nădejde într’o dreptate pământească și în eficacitatea legilor. Caracteristică este legănarea lui îndoelnică din cap, când i se vorbește de legi și dreptate. Cu sufletul blajin, blând, supus, îngăduitor și pasiv, s’a închis un lung răstimp de vreme, în carapacea lui, din care numai revelația născută de începutul de revoluție, care-i promitea în- ceputul unei alte vieți sufletești și care, firește, i-a adus Unirea, a putut să-l scoată. Dar manifestarea lui în afară a durat puțin. Condițiunile materiale, neprielnice, din răstimpul, care a urmat răsboiului, datorite crizei financiare generale, datorite secătuirei rezervelor și secetei, care i-a bântuit ogoarele, precum și faptul că demagogia politică a încercat să-i speculeze sufletul și forța electorală în scop de a se creia pretinse valori, cari nu i-au dat nimic din ceeace el aștepta, pentru a continua să-i speculeze buna credință, veșnica propagandă întreținută de străini și vrăj- mași, pentru a înrădăcina credința că starea de azi este o stare de provizorat, și desamăgirea suferită prin manifestațiile puțin demne și frățești, a unei mici minorități nepregătite dintre frații veniți de peste Prut; — toate acestea la un loc, l-au făcut să se retragă, iarăș, în chilia lui sufletească, unde mai păstrează încă, din' credința netăgăduita și bigot înrădăcinată, icoanele sfinte, alături de imagini ce .nu sunt de loc simbol al crești- nismului său. In timp ce el, — moldovanul trecut prin toate cele bune și rele — primește prezer/tul ca o povară!, pe care o suporW cu indiferență atenuată prin optimismul caracteristic, copiii sa- telor bat la porțile tuturor școalelor de toate gradele și cer dreptul la lumina de care părinții lor au postit o. viața în-' treagă — împinși fiind de aceștia, cari cred cu siguranță și fără; nici o umbră de îndoială, într’un viitor luminos, în care noua ge- nerație va avea să joace rolul covârșitor. - 555 — Căci, moldbvanul din Basarabia, astăzi, după atâtea fapte, pe care le-»a trăit, e convins că nu există nimic imutabil, șție că precum „divinul Țar" a fost o ficțiune, iar imperiul colos o schelă șubredă¹, care s’a prăbușit ușor, tot așa se pot dărâma și valurile impuse lui de tulburarea vremii; și dacă el astăzi nu mai are forța necesară pentru a le reda adevăratul loc pe treptele sociale, atunci când primenirea vremei va așeza apele în matca lor, cei ridicați de furtună ca paiele, vor trebui să se ascundă în dosul pietrilor rămase legate de pământ. Pentru oameni, asemenea acestor pietre, moldovanul își pă- strează comoara sa sufletească și dragostea toată, precum și încrederea de care e capabil gi pe care încă n’a risipi'to fățră socoteală. Până atunci însă, nu știu cine ar putea să-i spulbere scepti- cismul înrădăcinat și să-l scoată din carapacea, în care cu în- căpățânare stă ascuns. Deocamdată, el ascultă toțul, privește, înțelege, aprobă, și .......face cum știe el. _ Anibal I. Ghiorghiu Interes pentru folklorul românesc în Ardeal înaintea apariției baladelor lui Alecsandri (1852). In începuturile mișcării noastre folkloriste, mai bine zis al interesului manifestat pentru poezia și datinile poporului, locul Ardealului este cu totul neînsemnat, de nu chiar inexistent. Poate însă că nu s’a căutat și nu s’a relevat tot ce se știa, ori se putea cunoaște în această privință. Lacuna aceasta vom căuta s’o umplem, după puterile noastre, în rândurile cari urmează. Interesul pentru producțiile literare ale poporului și obb ceiurile sale se restrâng din țările germane, unde se formase curentul, spre apusul, apoi spre răsăritul Europei. Aici, noi Ro- mânii am putea zice că suntem cei din urmă cari răs|punde«ii ecoului pornit din țara nemțească. Sârbii, Grecii, chiar și Bul- garii, nt iau înainte. Tinerii pe cari i-aveam pe atunci în sitreiniătate, nu puteau rămâne, firește, streini de mișcarea aceasta. Kogălniceanu, care „asisță la valorificarea științifică a folklorului în Germania", Russo, trăind într’o Elveție democrată și. entusias'mată de cân- - 5'6 — tecul popular — fapt, care n’a fost remarcat de ajuns — Asaki, care la Viena are legături cu Vuk Karagic, părințtele folklorului sârb, și alții, trezesc și la noi interesul pentru comorile sufle- teștii ale poporului. La 1852—3 apare și întâia culegere de poezii populare în volum, aceea a lui Alecsandri—Russo. De-acum in- teresul pen’tru poezia poporului se statornicește în Principate — lumea e câștigată. Ardelenii să fi așteptat oare apariția acestei colecții pentru a simți frumsețea literaturii populare și a se vedea îndemnați să o culeagă și ei ? Așa s’ar crede. Șăineanu arată¹ doar ca prin (1859!). Semită însă că frații Schoțtt, cei cari au publicat întâia culegere de povești româneștii,, le datoresc în mare parte, cum înșiși mărturisesc,, unui bănățean Drăguescu. De asemenea că Samuel Mbkesch, învățătorul sas de lângă Sibiiu, a publicat l i 1844 mai multe poezii populare românești în revista săsească Transilvania, fapt relevat acum câțiva ani de dl prof. Bogdan- Duică.² Se pare însă că nevăzând broșura „Romănische Dich- tungen" (Hermanns'tadt,. 1851) pe care i-o atribuie, dl Bogdan nu poate vorbi despre ea. Iar alt cercetător,, dl Liviu Marian, care cunoaște și o rezumă,³ nu e sigur de autorul ei, un ,,anonim sibian", despre care totuși crede că „ar putea să fi fost Sa- muel Mbkesch". Asupra acestui lucru ar trebui să fim odată lămuriți. Un argument în favoarea lui Mbkesch este faptul că el e culegătorul popularelor apărute în revista Transilvania la 1844. Altul îl putem da noi: Pe exemplarul cărții în chestiune,, aparținând marelui poligraf francez și bun cunoscător al literaturii noastre, Emile Picot,⁴ o însemnare indică: „Der Ubersetzer ist S. Mi- kesch". Credem că după aceste ₍două dovezi, nu mai încape în- doială că celce se ascundea sub inițialele S. M. este Samuel Atbkesch. Importanța cărții lui e dublă: e întâia culegere de versuri rontâneș'ti apărute în volum (1851) și în acelaș timp și întâia ¹ Istoria filologiei române, București, 1892, p. 340. ’ Gândirea. I, p. 332. ’ In „Adevărul Literar", 1924 No. 191. ⁴ Azi la Biblioteca Na|ională din Paris, cota Z. Picot 929. - 557 - traducere a poeziei noagtre populare într’o limbă europeană. Ca atare ea e ciltată de Child în celebra sa colecție comparata de balade populare engleze.¹ Mdkesch e însă oare întâiul culegător de populare în Ar- deal? Nici un român să nu fi remarcat până la el frumsețea versurilor noastre? Totuși, în Ardeal avem — după dl lorga ²— „cea mai veche culegere de poezii populare românești" — ma- nuscrisul de pe la 1820 al bibliotecii parohiei din Cornești (Maramurăș). Dar nimeni să nu fi încercat să facă cunosculte și altora astfel de versuri? Conducătorii întâielor foi românești de la Brașov sunt de- parte de a trece cu vederea poezia poporului. Fie pătrunși Ide frumsețea ei,, fie gândindu-se la ea ca la un mijloc de a trezi puțin pe connaționali, marele roman care-a fost Gheorghe Bariț și apoi tovarășul lui de redacție Andreiu Murășanu, ne .lasă să vedem, din primii ani ai Foii pentru mințe, inima și literdtwît interesul ce-1 purtau poeziei poporului. începutul se face în anul 1839, când la pag. 173—4 găsim niște „Cântece poporale de pe la Sibiiu din Ardeal". Acestea sunt din cele !mai obicinuite lirice ardelenești, cari se găsesc azi în orice colecție. Te bucuri însă aflând că versuri ca „Văst-am badeo că nu vii. • Pus-am dorul căpătâiu Și urâtul așternut, Iar dragul coperământ", au fost remarcate încă la 1839 și publicate fără nici.o corectură. „Poeziile populare (din Ardeal)", „culese" (cum¹ zice tabla de materii) de „Fodor Andrâs, doktor primariu a c. Comit Hu- nedoarei", publicate în acelaș an (p. 38), nu sunt însă tocmai populare. (Redactorul ne spune doar în nota că „domnu auctorul acestii poezii trimisă redacției câteva cântece scrise în limba poporului românesc din Ardeal". Dar cu această ocazie. Bariț găsește potrivit să scrie următoarele: „Dorul inimii noastre mai de multe ori descoperit, este, ca doar pe încetul isă vor șcula bărbați, carii nu își vor pregeta a culegi oda,tă cântecele pssia- nilor și a Barzilor românești, originale, neschimbate, neatinse» ¹ The english and scotfish popular ballads. Boston, 1882—1897. IțJvol. ¹ Neamul Rom. Literar, I. p. 344. 2 558 - cum să află în gura poporului,. în munți, în văi, la șesuri și ori unde. Să vedem care nație ne va întrece cu icesjte. Cine nu știe cumcă în cântecele, în povestirile, în jocurile, obiceiurile, țeremoniile unei nații să află mai cu deosebire trăsurile adevă-, râtului caracter ?“ Aceste rânduri ne fac să credem că Bariț îndemnase nu odată la culegerea nu n'umai a literaturii populare, ci și a obiceiu-* rilor și jocurilor. Petrecându-jși copilăria la țară, unde se va ,fi întors desigur și în vacanțe, petrecerile și obiceiurile țăranilor din satul națtal, apoi ale celor din jurul Blajului unde-Jși face stu- diile liceale, n’au putut scăpa unui observator pătrunzător cum s’a dovedit întotdeauna a fi fost Bariț. El va releva, de câte ori va avea ocazie, atenția ce (trebuie dată acestor dovezi ale roma- nității noasftre. Astfel, când recenzează cartea lui De Qerando (La Transylvanie et ses habjtans) sfătuiește asupra jocurilor inoa- stre, despre cari tot în Foaie (1840, p. 94) spunea cu o mândrie așa de regionalistă: „In cât știu cele mai frumoase jocuri curat românești sânt numai în Ardeal. Eu am mare prepus, că cel unguresc încă e form’at după ale noastre**. Va\fi fost, desigur, vorba de călușer, joc, care se pare că-1 interesa în chip deosebit și asupra căruia revine (și mai târziu, pe când redacta Observatoriul (1879), tot în cadrul unei polemici cu un scriitor ungur. ' • Nici „cântecul popular trimis de la Caransebeș'* apărut în Foaie la 1840 (pp. 55—56) nu e popular. In acelaș an însă¹,' Bariț face loc în revistă unei colecții de proverbe pe (cari le publică în trei numeri consecutivi (35—37). Proverbul nu e desigur genul care câștigă ușor pe folklorisȘt și nici pe redac-¹ torul revistei. Nu ne-ăr surprinde să constatăm' că sunt cele dintâi proverbe pe cari le publică o revistă românească. [întâia culegere de proverbe propriu zise la noi pare a fi a vornicului lordache Golescu, făcută la 1845, publicată însă mult mai târziu.} In tot cazul, Zanne ;nu amintește în „Bibliografia desi- pre Proverbe**¹ de această încercare a Foii. De însemnat că proverbele veniau de dincolo de munți, dat fiind că „d. tri- mițătoriul acestora născut în țara românească petrece în Ba- natul Craiovei'*. ¹ Zanne, Proverbele Românilor, voi. 1. Introducere. - 559 - Tot de pedte munți, de astă data din Moldova, publică Fvain (1847) și o colindă;. Să fie oare întâia noastră colindă tipărită cu alt scop decât acela al „Cântecelor de stea" pe cari le scoate An'ton Pann la 1830?'Ea face parte din cadrul ;unui articol asupra calendarului, datorit lui G. Săulescu. Firește, n’a putut scăpa de corecturile savante ale celui ccso trimitea, dar ea păstrează, totuși, împreună cu refrenul „Florile dalbe" destule forme populare. Interesante sunt și (observațiile lui Săulescu pe marginea ei, recomandând „colindele, conăcăriile,. orațiile ve- chilor serbări române diaschevasticilor și vechilor adunățtori și îndreptători ai unor astfel de scule naționale". Tot în acest articol, (apăruft mai târziu și în „Calendarul pentru Români" pe 1849), se dau credințe despre strigoi și obiceiuri din noaptea Sfântului Andreiu. Cântece și jocuri din Ardeal, proverbe muntene, colinde și credințe din Moldova! Astfel, confornt tendințelor cunoscute ale lui Bariț de a cuprinde în Foaie știri și literatură (din toate țările românești, folklorul celor trei provincii apare și el, pentru întâia oară, în cadrul aceleiași publicații. * * * De cântecul ardelenesc în special, se va ocupa, câțiva ani mai târziu, tovarășul de redacție ial lui Bariț, Andreiu Murășanu. Prilejul i-1 dă o polemică cu niște tineri teologi de la Arad, Cari trimiteau Foii versuri spre publicare. Din cele „Câteva reflecsii asupra poeziei noastre" (1884, pp. 201—205) ne pujtem da seama de ceea ce știa despre poezia populară un fruntaș ar- delean la 1844. Autorul lui „DeșteaptăJte Române" nu e surprins că tinerii s’au apucat de versuri: „căci la aceasta se pot îndemna atât prin cetirea poeziilor, câ!t și prin aceea împrejurare, că în părțile acestea¹ nici un felin de veselie, nici un sunet de vioară nu se aude fără de versuri; dar ce versuri ? populare, firești, fără vreo legătură măiestrită; căci capittle din cari au eșit, acelea n’au învățat nici o logică, n’au citit pe Virgil, nici pe Șiller ori Ghete. Cu toate acestea iau un ce poetic în sine, ce ne place și ndă, și după caret mult ne¹ batem capul, împlând coli, ba cărți întregi, și tot nu-l dlăm. ¹ E vorba de Transilvania și Ungaria (ținuturile ungurene). 2* - 560 - „Aci... îmi vine a respunde și la acel scriitorii! german, care ne având nici măcar idee despre român și limbă ’i — după cum s’au întâmplat de obște cu toți cei ce neau copiat pânlă acuma — a;u strigați în lumea mare, că românii încep toate ver- surile cu „frunză verde" și n’au băgat de seamă că după „frunză verde" urma descrierea unui resboiu teu turcii și tirănia ce între- prindeau aceia cu partea femeiască: ' „Este un anu, este un anu. De când s’au dus Imbrian (Ibrain); El s’au dus cu șeica veche Să taie Dunărea ’n șepte, S’a venit cu alta nouă, Să taie Dunărea’n două. Cinci copii cu cinci lo'peji. Taie Dunărea’n cinci părți Eși Ancujă de mă vezi ș. a. ș. a." „In sfârșit era să o treacă peste Dunăre turcul, care o răpise din stupina părințască, iată ce zice Ancuța: De cât curvă Turcilor - Mai bine hrană peștilor!! și se aruncă în Dunăre. „Pentru popor era destul de viu descrisă această fărădelege turcească, căci ațtfeliu cum o putea el păstra, până când o auz și eu? — Sau alta: „Frunză verde trei măsline, Ș’aseară porniiu la tine. Cu corfija cu smochine, Greșiiu calea, vai de mine! C’a fost noaptea ’ntunecoasă, Și cărarea lunecoasă; Nimeriiu la altă casă, Unde-i fată și nevastă ș. a. ș. a.“ „Ce firesc și nesilit; măcar de leam imifta pe acelea ddă- Altul: . , „Frunză lată depe baltă, Fostu’mi-au și bine odată; Dar s’a 'ntors frunza pe tău (lac, baltă), Ș’am ajuns destul de rău". „Dar încă n’am spus neamțului pentru ce începe românul țăran — căci literatul nu o face — cântecul său cu frunză verde ? Pentru ca să-Jși ajute cădința în versul următoriu, s. p. nu știja - 561 - poetul țăranu cum slă potriviască pe Ilie în versul următoriu^, așa dar au fost silit a pretrimite: Frunză verde tililie, Suspina popa Ilie". „Țăranul Târnă,vean, cum să potrivească versul, ca să dea în glas cu Ion dela 'Micăsasa, care au fost părțtaș la omorul unui nobil numit „Ceajtău", așa dar ,au zis: , „Frunză verde, tufă deasă, Iron dela Micăsasă" (un sat între Târnave). „Dacă poporul ș’au știitt esprima prin poeziile sale cele populare, dictate singur de focul cel poetic și în loc de figuri poetice presărate cu frunză verde, toate sentimentele sale, ațâț de întristate, fior, groază, tiraniei apăsare, cât și cele de bucurie, de amor nenorocit, s’au înșălat: cu cât va fi mai ușor acelbra, carii, — având talent de poet — se știu ajuta în loc de fru,nîzlă; verde cu mijloacele ce ni le subministră o retorică bine înțe- leasă, o loghică adevărată". । Cu câți ani înainte de criticii noștri, Andreiu Murășanu» care, în treacă|t fie zis, nici el nu păcătuia prin simplitate — remarcă și recomandă firescul poeziei poporului. Se vede din pasagiile citate cum și chestiunea faimosului „frunză verde", care continuă să preocupe și astăzi, se punea deja la 1844.¹ Apoi Murășanu ne dă, presărate în textul teoriei sale și versuri populare autentice, „ne-ndreptate“> ceeace, repetăm, nu era*puțin la 1844. El pare să cunoască și tehnica poeziei populare, țfapt pentru care nu avem¹ două dovezi pentru vremea aceea! Asemenea lui Bariț, va continua și Murășanu să releve, de câte ori i se va ida ocazia, în articolele sale, comoara tradi- țională a țăranului nostru. Aceasta în special în Telegraful Ro- mân din 1853 și 1854, la Sibiiu, unde trece mai târziu ^ca translator.² ’ Din răspunsul unuia din cei vizati de reflexiile lui Murășanu, cle- ricul V. Babeș (Foaie, 1844, p. 349), aflăm că nici tinerii dela Arad nu erau de loc strdlni de problema poeziei populare. Una din replicele lui Babeș referitoare chiar la „frunză verde”, ne arată că el cunoștea și cântece sâr- bești și germane. ² Cf. Dr. I. Lupaș, Contributiuni la istoria ziaristicei românești ardelene, Sibiiu, 1926, p. 104 și următoarele. - 562 — , Dar ca și la Bariț, epoca aceasta nu ne mai interesează, ea neîntrând în cadrele acestui articol. Noi am căutat doar să arătăm că irfteresul pentru cântecul și obiceiurile poporului trăia în Ardeal și înainte de publicarea culegerii Alecsiandri—- Russo. Astfel că atunci când se vorbește de protagoniștii miș- cării pentru descoperirea și culegerea poeziei noastre popu- lare, istoricul Ițterar nu va trebui să uite nici pe cei doi redactori ai Foii de la Bjrașov: Gheorghe Bariț și Andreiu Murășanu. Ion Mușlea. Ce ne unește, nu ce ne desparte! (Adunarea generală (congresul) dela Zălau- 12—14 Septemvrie 1926.) „Transilvania" are să încresteze la răboj trei zile de înălțare sufletească, trei zile, cari prețuiesc cât trei zile de Paști su- fleteștii, fiindcă înălțare, înviere a fost pentru sufletul românesc sălăgean, ardelean și basarabean această adunare generală a „Astrei". Mulți ochi au înnoțat în lacrămi, multe inimi iau fost 'cu- prinse de fiorii emoției și a fost prea firesc așa, fiindcă frați îndepărtați unii de alții și-au îrătins mâna și au simțit că „’n noi doi un suflet bate" । „Astra" se simte mândră că a prilejit astfel de momente sărbătorești. Iarăș este purtătoarea luminii, ca pe vremuri, când adunările ei generale erau adevărate pelerinagii la altarul culturii. Și la adunarea aceasta s’a dațt lozinca respicat, lozinca pur-f ceasă din inimă și întovărășită de rațiune; „ce ne unește, nu ce ne desparte" ! In locul înștâi al preocupărilor tuturor participau- ților a fost pus interesul com\un de a lucra spre propășirea (cul- turală și astfel ne-a fost dat sa vedem alături, ca în vreimile bătrâne pe orjtodoxul Șaguna și pe gr.-catolicul Șuluțiu, pe tpreoții amânduror confesiuni, servind la aeelaș altar, la sfatul înțelept al mitropolitului Basarabiei, al I. P. S. Sale arhiepiscop 'Curie. Dela cuvintele veneratului bătrân păr. protopop Orațian Flonta, care a vorbift în numele preoțimei selăgene, până la cuvintele tinărului student, trimis al Olteniei, cu țoții au accen* tuat acesst imperios categoric imlperafiv ăl vremurilor de astăzi : Să fim una, o falangă, spre binele comun ! Nu ce ne 'desparte, ci cq ne unește! - 563 - Evenimentele ce se succed suniț chemate să ne deschidă ochii, glasurile de chemare într’o singură tabără culturală sunt glasurile rațiunii și ale inimii, și dacă n’ar fi a scul țațe ne-țar aduce la marginea prăpaștiei. Și aceasta nu poate să o dorească om ce mai judecă în ziua de astăzi... Multe și însemnajte momente de înălțare sufletească ne-a fost dat să tnăimi' la Zălau,. primiți cu brațele deschise de ro-» ‘ tnânimea de acolo,. în frunte cu zelosul director de despărțământ, dl prefect Dr. Nicodvm Cristea. Consfătuirea directorilor de des- părțăminte din preseara serbărilor, ședințele cele două cu dis- cuțiile pline de miez și de elan, expoziția de industrie casnică, expoziția de copii, conferențele domnilor Alexandra Lapedatu, Gh. Bogdan Duică, Dr. V. llea pelerinagiul la mormântul Iul Simeon Bărnuț, desvelirea troiței pe locul de luprtă dela Guruslău, în amintirea lui Mihai Viteazul iși a eroilor căzuți acolo, festivalul — toate momentele acestea înseninate nu pot fi descrise pe o pagină și jumătafte, câte ne stau la dispoziție. Ne mărginim să reproducem trei discursuri festive și să promitem că vom reveni. Ținem să țintuim de astădată pentru posferitațe în analele ,,Țransilvaniei“ faptul că frații nosjtri din Basarabia au făcut un pas hotărâtor, apropiîndu-se în rânduri dese de „Astra“ noastră:, întinzându^ne brațele, ca frații înșetoșați după apa curată și lumină. Le^am prins și noi brațele și cu aceeaș dragoste i-am primit. Ca s® se vadă cu câtă căldură și interes a fost primită deputata basa- rabeană la Zălau, lăsăm să urmeze pasagiile din procesul verbal al șed. a 11-a, din 13 Sept 1926: „IX. Dl Dr. Augustin Popa, raportorul comisiunii asupra organizării „Astrei" în Basarabia, face un expozeu bine întemeiat și însuflețit asupra acestei chestiuni, constatând că această organizare este un nou capitol de bucurie pentru întreg neamul românesc, care vorbește despre marele început în viata culturală a Basarabiei românești. Este vorba de activitatea secției basarabene, organizată și condusă de inimosul luptător, dl prof. univ. Dr. Onisifor Ghibu. „Araiă că gândul de a descălica în Basarabia nu a venit dela noi, frajii basarabeni singuri ne-au chemat. „In loc de politica, care desbină și învrăjbește, noi am mers în Basa- rabia cu steagul culturii, care ne unește și ne înfrățește. In urma repetatelor cereri, comitetul central a trimis în anul acesta ca comisar general pentru - 564 - Basarabia pe dl prof. Ghibu,' mulfămită muncei neobosite a căruia s‘a făcut în Basarabia un început de organizare culturală, care promite foarte mult. Gazeta „România Nouă“, organizată de inimosul comisar al „Astrei" și care apare în condi[iuni din cele mai excelente, a reușit să trezească interesul viu al intelectualității basarabene pentru problemele „Astrei". „S’a înființat, după modelul secțiunilor noastre literare și științifice 10 secțiuni basarabene, în cari au intrat peste 200 de intelectuali. Aceasta numai în Chișinău și într’un timp foarte scurt... „In curând comisariatul „Astrei” va edita un Calendar pentru popor. Deasemenea s’a anunțat apariția ziarului popular „Cuvântul Moldovenesc”. Pentru tipar este pregătită o serie întreagă de broșuri din biblioteca „Astrei” basarabene. „Se mâi plănuește în Chișinău ridicarea unul palat cultural, care să rivalizeze cu cele mai splendide palate de acest fel din tară. Și acesta nu e un plan vag. Basarabenii s’au pus deja pe lucru. Pentru acest scop I. P Sa Arhiepiscopul Gurie a donat din mijloace personale suma de 100,000 lei, ca un prim început. „Comisiunea propune ca un semn de recunoștință pentru venerabilul Arhiepiscop al Basarabiei alegerea I. P. S. Sale ca membru de onoare al Asociațiunii. „Raportorul aduce mulțumiri călduroase tuturor basarabenilor, cari depun o muncă desinteresată pentru prosperarea neamului și redeșteptarea sufletului țăranului român din Basarabia. „In sfârșit comisiunea, care a examinat raportul organizației basarabene, face Următoarele propuneri: 1) Să se ia act de activitatea Comisariatului General în Basarabia, aducându-se muljumiri dlui Onisifor Ghibu (adunarea face o viie și mișcă- toare manifestație de simpatie pentru dl O. Ghibu) — 2) Să se declare mem- bri ai secțiunilor științifice și literare persoanele propuse în raport, dându-li-se puteri depline să întregească secțiunile. — 3) Secțiile științifice și literare'din Ardeal să dea concursul lor nelimitat secțiunilor basarabene. — 4) 4n bugetul anului viitor să se prevadă o sumă specială pentru nevoile „Astrei” basara- bene. — 5) Viitoarea adunare generală a Asociațiunii să se fină în Chișinău. In afară de aceasta comisiunea propune întregirea comitetului central al „Aso- ciațiunii” prin alegerea dlui prof. Ștefan Ciobanu, membru al Academiei Ro- mâne (aplauze). „Adunarea generală ia act cu mulțumită de raportul dlui Dr. A. Popa, primește în întregime și cu unanimitate toate propunerile făcute de comișiune. „Face o călduroasă manifestație basarabenilor prezenti în adunare, după care președintele salută în numele adunării pe noul membru onorific al Asociațiunii I. P. S. S. Arhiepiscopul Gurie și pe noul membru în comi- tetul central, dl prof. Ștefan Cioban.” Fie într’un ceas cu noroci Cărarea e bine apucată; Ce ne unește, nu ce ne desparte! - 565 - Dacă n’ai noroc... Deunăzi tas’am întâlnit cu prietenul Vasile Harac, pe care nu-1 mai văzusem¹ de aproape !dfoi ani. Se schimbase omul,, gafa să nu-A cunosc. Slăbise și îmbătrânise în cei doi ani,, cât alții în zece. Și cum era cu treburile,, penftru cari venisje la oițaișA isprăvite, iar eu dornic de-a mai afla una-alța din gura omului, ne^'am înfundat într’o ospătărie de mâna a doua, să ne lecuim năcazurile lângă un păhărel de vin. Și, ca oamenii zilelor de azi, am început-o cu politica, ca s’o sfârșim cu a ne plânge unui-aîtuia de greul traiului. Prietenul Vasile Harac poartă aceeaș slujbă, pe care a purtat-o și acum treizeci de ani. E învățător în sațUl, unde a văzut pentru întâiaș dată soarele răsărind și unde și-a pefrecuft anii copilăriei. Acolo, în satul său ^e naștere și-a început slujba de luminător al poporului, slujbă, pe care, de opt ani, se sbate, aleargă, se zolește s’o sfârșească într’alt loc, în orașul sgo- motos, spre care inima nu-1 atrage, dar soția și copiii, cari s’au ridicat la junie, îl împing, îl roagă, îi poruncesc s’o facă. Mai cu seamă dăscălița, care ar vrea să-și vadă fata, pen- tru care li se deschide des ușa, măritată la oraș, Qinde nu mai trebue să se certe cu toate nespălatele pentru câte flecării țoațe și unde să scape de noroiul și băligarele satului. Și de c|ând feciorul popii din Ariniș, care face praxă de advocat, da târcoale casei învățătorului și semne de dragoste fetei, Vasileutafăl, e mai mult pe drumuri, decât acasă. Când ia drumul revizoratuliui, când o pornește năcăjit și amărât spre orașul inspectoratului, școlar. Și dela toate oficiile se ’ntoarce cu promisiuni, de cari, naivul, leagă speranțe, cum se leagă orbul de gardul, pe careul crede că se sfârșește la locul unde vrea se ajungă. De opt ani, de când și ardeleanului i-a venit ^curajul și putința de-a bațe la ușile, în dosul cărora se împart bunurile: lumești, Vasile Harac a încercat de zeci de ori să pătrundă cu slujba în «oraș, fie ca învățător chiar, dacă nu se poate ceva mai mare. Drept, căi draga-i soție, cu care a împărțit sărăcia și asprimea unor vremuri grele și care a petrecut destule nopți nedurmite de grija că; soțul ei, care nu prea îndrăgea limba sta- tului putea fi aruncat pe drumuri, pretindea: cum! a ajuns cutare — 566 — și cutare revizor sau și mai 'mare domn,, să ceară și Vasile o asemenea slujbă. De vrednicit, vrednicea acest om o recunoștință din partea ori și cui,, căci era de-o cinste soră cu sfințenia și de-o hărnicie și punctualitate de ciasornic. Mai pvea darul de-a fi bun român,, din care cauză era lua,t la ochi de sțtăpânitorii de ieri și a fost bănuit cu toate uneltirile ce se puteau închipui. In școală ia fost dascăl, în urma căruia rămâneau dâre de lumină și din sufletul lui scăpărau scântei,, cari se aprindeau și ardeau cu putere 'în resfiratele căsuțe ale saltului,, unde se visia de-un răsărit de soare al românismului. Biserica, fără glasul învățătorului Vasile era moartă, în- gropăciunile, fără el, n’aveau lacrimi. Deși sărac,, lua pământ în arândă și-l lucra mai bine ca ori ce gospodar. In treizeci de ani,, cât a dăscălit, a schimbat fața satului,, a primenit pădurile, a îndreptat cursul pâraielor. Din odraslele leneșilor a tăcut oameni harnici,, din ai bețiva- nilor,. cei mai trezvii săteni. Din satul, pe care nime piu-l lua, în seamă și nu i se știa de nume nici până'la al cincilea hotar, a zidit un cuib de oameni hdtărâți și dârzi în apărarea limbei,. credinței și obiceiurilor strămoșești,, că i-a mers vestea până în al nouălea județ. Și pentru toate aceste vrednicii Vasile Harac n’a așteptat nici o răsplată,, dacă dăscălița, care bine Ie știa, nu s’a fi dorit să iasă cu fetele mai la vedeală. De câte ori a îndurat Harac mustrările soției: — „Mă, nățântocule, mă, nu vezi cum te iau toți pe dinainte? Nu vezi, mă, slabule, cum toate lichelele fac carieră^ se lăfăiesc pe asfaltul orașelor ,și tu, care ai stat treizeci de; ani, să-ți mănânci sănătatea, lucrând pentru alții, pe nimica, ai ajuns să-ți poruncească cine și-a luat pălăria, odată, înaintea Acestea toate le-a'm știut cât despre prietenul Harac, câț kiin lauzite, dela alți colegi, cu pari aduceam în discuție pe Vasile, prietenul cinstit și vrednic de o soarte mai bună. Acum, că-1 aveam în față, încercai să-l descos, ca să aflu pricina nenumirii lui. Adbssei în vorbă pe un alt prieten al nostru, pe Smântână, căruia tot ice i-a trăznit în minte i-a reușit și unde s’a dorit a ajuns. Acest Smântână a trecut din gard în - 56? - gard, cum trece vrabia din par în par: fâlfâie una din aripi, plescăie două din cioc, șina vezi urcată de pe harac pe prăjină. Așa se ’ntâmplă cu Smântână. Fiecare schimbare de guvern îi aduce un nou decret de numire și de-|b trăi .mult,, avem să-l vedem sus,, sus de to₍t, așa de sus, că nu Pom mai putea vețdea; ci i-om simți numai înălțimea. Când am pomenit de Smântână, 'prietenul Vasile sorbi tot vinul din păhar, oftă odată prelung, ca o locomotivă vosită în gară și slobozi printre dinți: — „S:ă fie-ța dr.......cinste!“ M’am cutremurați. Nu-|mi venea să-mi cred auzului. Omul, care s’ar fi războit c’o'ntreagă lume, ca să-iși poată apăra tacea- stă comoară sufletească, vine să-jși închine Satanei busola, care i-a îndreptat pașii o viață trăită în bine și frumos. Vasile, — nu înzădar era dascăl, — a pătruns cu ochii nedumerirea mea și-a venit, — fără să-i cer, cu explicarea: — „De opt ani cer, >miă rog, stărui pe la toate ușile să mi se dea un loc în oraș... Nu pentru mine o fac, ci₍ penitru nevastă și copii... Am, — cum știi, — fată de măritap mâine;, poimâine urmează alta, apoi un băiat la școală, pe toamnă duc pe-,al doilea... Nevasta nu mă curmă: la oraș, la oraiș. Cei mari îmi făgăduiesc, dar cu făgadașul rămân. Și n’aș crâcni nimica, dacă n’aș vedea, cine ₍mă ia pe dinainte... Măzăreanu, cel care răcnea ca un taur, că el e viță ungurească ?... Șotron; care se pupa pe la petreceri cu toți purtătorii de pene de; cocoș și juca ciardașurile mai abitir ca pe pusită. Borcanu, care a anunțat poliției de graniță pe toți consătenii lui, cari așteptau intrarea României în răsboiu, cum așteaptă bolnavul tămăduirea ? Și alții și alții, cari stăteau muți, când era vorba de vre-o por- nire națională? Și nu le-aș .aminti toate acestea, frate dragă, dacă, acum, după opt ani de așteptare, n’aș fi auzit o vorbă, care mă doare, cum nu m’a durut nici glonțul căpătat în picior pe frontul italian". Eram ațâț de curios să aflu motivul acestei dureri, care >se tipărise p*e fața-i brăzdată, că mi-am uitat și să-l întreb, ră- mânând nemișcat, până a început din nou: — „Până acuma mi se făgăduia, dar nu mi se da. Aculm vine unul și-mi spune, fără frică că-1 ajunge trăznerul din cer, - 568 - că eu nu pot ‘să ajung la ceva,, fiindcă — îmi vine săi sbietr^ ca s’audă-o lume,, că aș fi prea cinsilt“. — „Auzi motivare, dragă prietene !", îngână prietenul Van sile, lăsându-și ochii în jos, ca să se vadă ghetele-i descusute și pline de noroi. Vasile Harac se făcu palid ca de ceară. Infășcă paharul și ca și cum s’ar fi hotărîlt pentru un lucru mare, 61 g'olj^ dinjtr’o ’nghițitură. Ca să-i curm¹ gândurile negre, începui vorba, zâm- bind în silă,: — „!Măi Vasile, ce lucru (mare să te schimbi ? ! Hai să dăm cinstei cu piciorul. C’un om¹ sau doi de omenie mai puțin, tot acolo stă țara, unde-ă miai stat". Vasile ridică capul: „și cum s’o facem'?“ ¹ — „Cum? Foarte ușor. Când mai vin alegerile spunem! la frunză și iarbă, că noi ținem cu guvernul. Lăudăm și ridicăm în slavă pe toți oamenii, cu influință. Ne lăudăm' cu isprăvuri, pe cari nu leₙam făcut. Cerem să ni se facă cujare sau cutare, hatâr, c’apoi las’ pe noi, de n’om duce și miorții la vot".. . [ — „Apoi, când vin alții la putere?"... întrerupe c’o nai- vitajte de copil Vasile. — „Facem, cum am făcut cu cei dintâi!" — „Și asta, până când ?“ ' — „Până trăim." — „Apoi ce va zice lumea?" —■ „Ce zicem și noi, de cei cari au făcut așa." Vasile tăcu o clipă. Părea, că intră în clucsă. Dar, de-iodată, ca mușcat de viperă, sare în sus: — „Ba! Acolo, în noroiul satului să-6ni îngroape oasele), dar Vasile Harac, sărac a fost, sărac să moară, dar tăpenedgul s$ nu și-l schimbe dupăcii/n suflu vântul. Ce? Să m’are,te lumea cu degetul ? Nu !" v Și prietenul meu Vasile Harac, învățător în satul lui de Ina-» ștere, era ga'ta să facă țăndări din sticla de pe /masă: — „Doamnă, înc’o jumătate, de bine că m’am- întâlnit cu fratele P^trea. Și ceva de^ale gurii, din toată sărăcia".... — „Slab ne pricepem noi la politică, frate Vasile." _ — „Păi, dacă n’avem noroc!..." Petrea Dascălul, — 569 - O gazetă din 1848 (Știri despre români). întâmplător cercetez gazeta Der Telegraph, Volksblati fur Politik und Tagesinteressen din Pesta (Iulie—Decemvrie 1848). Exemplarul (Bibi. univ. Cluj) nu-i chiar complet, dar nici prea deriorat. Ziarul îl redacta Samuil Rosenthal (ovreiu din Pesta, mort la 1868 în Viena). Câteva știri suni originale; cele mai multe sunt reproduse din Romanța, ziarul nemțesc al lui Petri (București). Raportându-se ca Sultanul a aprobat constituția ce și-o daseră Muntenii, corespondentul din Brașov observă (p. 79), că se bănuește că a aprobat-o sub influentă englezească (Man vermuthet englischen Einfluss bei der Sache!) Interesantă este descrierea reaciiunei emigrate la Brașov (p. 83), contra căreia revoluționarii se plânseră la Pesta, cerând ca ei să fie mutati dela Brașov. Venind Suleiman-pașa în tară, gazeta pomenește de apelul la poporul german — căruia i s’a adus (p. 111) aminte de panslavism și de nevoia de-a se face pace cu Italia și a lupta contra — rușilor 1 Gazeta era, deci, redactată cu simt romantic de ce ar fi să se facă. Ea era simpatică revoluției românești. Din cadrul acesta se înțeleg două știri care privesc pe scriitorii români, pe care eu îi caut oriunde. La p. 116 găsesc o corespondentă din București (12 Au- gust) pentru timp: N. Golescu se întorsese din misiunea sa la Giurgiu! — și corespondentul se întreabă (după Romania) re- lativ la arestarea emigratilor români: „Wie kommt es, dass einige unserer Bruder aus der Moldau, darunter Lascar Rosetti, A. Russu, welche Schuz- und Zuflucht suchten bei der gepriesenen Hospitalitât der Magyaren in Dees, Klausenburg und Pest von der Nationalgarde verhaftet wurden Deci garda națională maghiară ar fi arestat pe Alecu Russu.¹ La pag. 183 se raportează despre arestarea lui loan Maioresdu și protestul guvernului bucureștean. Se pomenește ¹ In Dej garda na|ionalâ se alcătuise din Aprilie, scrie Medgyes Lajos, ce-și zice nemzetor, în corespondența sa publicată de Erde'lyi Hirado la 20 Aprilie 1845, p. 251. — 570 - despre interpelarea lui Eftimie Murgu în camera maghiară și răspunsul lui Kossuth, că el are în mâna sa probele înfelegerei Românilor cu dușmanii Ungariei. Kossuth ar fi zis: Sie win- dischgrâzeln, adecă dau mâna cu Windischgrăz, cu Austriacii I Gazeta somează deci, pe Kossuth să publice probele I De urmărit ar fi arestarea prin garda națională a lui Alecu Ruso, care este o faptă mai enigmatică până acum. G. B. D. „jazzi". .. „Jazzi", iar ne-a părăsit stăpânul, Iar vom așteptă o noapte ’ntreagă ... Eu — păpușa mică și cochetă, Tu — un fox cu fundă violetă. El a fost așa de bun aseară Si ne-a spus atâtea vorbe bune. .. Eu l-am întrebat: — „Când vii, stăpâne?" Mi-a răspuns printre săruturi: —- „Mâne"! „Jazzi", numai tu mă vezi cât sufăr. Numai tu cunoști a mea durere... „Jazzi", dacă ai avea cuvinte Tu mi-ai spune — pentru ce el minte? Doamne! Dacă ar intra acuma ... N’aș mai fi nervoasă, n aș mai plânge, Și-aș săruta o seară ’ntreagă Gura asta roșie de fragă. Noaptea lin se lasă și apasă — Iar o vom petrece'n așteptare ... Eu — păpușa mică și cochetă. Tu — un fox cu fundă violetă. Irine Fleury. - 571 - VALUL răzleț, în ochi cu sclipiri de curcubeu, săruta fericit urmele ușoare din plaja mărit. Erau ale tinerei mame, care bucuroasă de aerul proaspăt și de aurul cerului se juca pierdută cu dragostea copilului slgobiu, in nisipul argintului Pe fața ei fragedă de tinerețe duioșia maternităței, sfințenia durerii cieatoate își flutura urnire de mătase. . Grația copilăriei de curând apusă se juca încă în lu- minile ochilor verzui ca marea și în înmugurirea zâm- betului de fericire maternă. Și mama și copilul, fericiți pe plaja mării, își vărsau bucuria de plină-simplă, în gângureli și îngânări ușoare înțelese numai de ei... Valul fermecat de atâta isbucnire a fericirii fără-, prihană, aprins de curiozitate, ispiti cu sfială veselia mamei: „De unde ai tu jucăria ce se chiamă copil?¹' — „A coborît din veșnicie în inima mea"', grăi mama cu glas de înger. „Acolo în adâncul inimii l-am simțit înmugurind, alintat de visurile lumii și umbrit de porunca Domnului... „/I zăream inconștientă în jocul cu păpușile copi- lăriei; îl simțiam în bisericuța afumată de tămâia rugă- ciunilor, în lumina praznicelor de bucurie și în umbra serbătorilor de durere. „Da, era acolo, în sfințenia lămâii, în rugăciunile altarului și în cântările stranei. Și-l simțiam neștiutoare, îl simțiam ca prin vraja visurilor, în mireasma de busuioc și măghiran din căsuța părinților. Iar îndemnul ancestral de (instirea străbunilor încă șoptea că cinstea rodul sfânt al visurilor lor de veșnicie și mângâierea mamei mi se părea că coboară prin mine asupra celor ce vor să stăpâ- nească ziua de mâine. „Da a trăit această jucărie a durerii și fericirii, a trăit curată ca raza soarelui, în toate nădejdile, visurile, T 572 - bucuriile și durerile mele de copilă, a trăit în viața mea ca lumina de mântuire a strămoșilor. „Doar duhul lor l’a ocrotit și alintat, duhul, care întemeiază și sfințește căminul din neam în neam^. — „Și când l-ai găsit?'•' întreabă ciripind un rân- dunel îndrăgostit de valul, cu creasta de argint. — „Aceasța-i o taină adâncă> dragă rândunel / Am simțit doar numai mugurul ce-l purtam din veșnicie în inimă, că-și desface petalele de vraje și mă amețește cu miresme divine. Și ființa mea întreagă s’a înfiorat de fericirea așteptărilor necunoscute¹'''. ,,Da, l-am purtat în ființa mea ca pe o fericire a viitorului'. Tăcu o clipă, mângăindu-și cu lumina privirilor în care-și topia toată dragostea și-l ridică în brațele-i de crin, grăindu-i; „Daf fericirea mea ruptă din lumina soarelui în ră- sărit, valul vieții te-a coborît în sufletul meu și inima mea ți-a fost liman de mântuire... „Perdută mă uit la tine și nu pot pătrunde adân- cimea tainei: Tu, care puteai fi al tuturor ai devenit comoara mea, însuflețită de bucuriile lumii, odorul meu neprețuit și numai al meu. „ Devenirea ta a fost dureroasă ! Dar ce se câștigă fără durere?! „O, te binecuvintez, și te ador pentru durerea ce mi-ai pricinuit! Te înbrățișez cu dragostea inimii mele și te scald în lumina sufletului meu înfiorat de teamă să nu te perd. Ești doar farmecul vieții mele, ești fericirea zilelor mele.“ . . . ......................... Valul, mâhnit, parcă, se topi în mare, iar rândunelul cumințit, sbură ciripind de dragoste spre rândunica ce-l aștepta îndrăgostită pe o ramură de dafin. Abazzia, Mai, 1926 Z. Sandu. - 573 - Cronică» Conferințele secțiilor. Paralel cu activitatea culturală din Basarabia, pe care au fost chemate să o desfășure acolo de necesitatea de a mobiliza, prin stimulentul pildei, forțele locale la o muncă identică, secțiile ardelene ale „Astrei", sunt pregătite să-și facă datoria și la ele acasă. Prin conferințele sau comunicările științifice ce se vor des- volta mai ales în faja publicului din cetatea culturală a Ardealului, care-i și sediul secțiilor, și, uneori, în alte orașe la ocazii potrivite, cari pretind o „descindere" culturală, pentru a fixa solemn un moment de valoare istorică, sau pentru a reclama în memoria con- timporanilor tot senzul unor valori istorice apuse. — prin astfel de mani- festări programatice secțiile „Astrei" vor [inea un permanent contact cu opinia publică. Imbrătișind un vast domeniu de preocupări,, dela cele mai „ideale" și teoretice, cu ecouri și efecte mai în- depărtate în timp, până la cele mai tehnic-practice, a căror valoare se poate cântări momentan, ele vor mijloci în societatea românească prea pasivă încă un schimb de idei dintre cele mai fecunde. Și în felul acesta „Academia militantă", a Ardealului își va merita pe deplin porecla fericită. Inaugurarea acestei activități, pentru noua perioadă de muncă, în care am intrat, s’a făcut în 16 Octomvrie, la Cluj, prin trei comunicări deopotrivă de interesajte. D. prof, univ. G. Bogdan-Duică, președintele secțiilor, a atras atenjia asupra unei „descrieri a Basarabiei” din anul 1841. Adeseori streinii, cari au trecut sau au locuit timp mai în- delungat pe pământul românesc, au lăsat însemnări prețioase despre con- figurația geografică și etnică a acestui pământ și despre viata spirituală ce se desfășura pe suprafața lui. Pentru a putea alcătui o istorie cât mai potrivită și mai complectă a pământului și a viefii românești, aceste însemnări tre- buesc căutate și scoase la lumină, ca metalul prețios. Cartea despre care a vorbit D. Bogdan-Duică este un studiu de știință naturală, cu capitole speciale despre botanica, mineralogia și zoologia Basa- rabiei din întâia jumătate a veacului XIX, când a trăit acolo autorul ei, botanistul Charles Tordent. Ea mai cu- prinde un catalog al plantelor, cu indica- rea localităților unde se găsesc fiecare dintre ele, ca o dovadă despre valoarea documentară a cărții. Este astfel una dintre cele mai vechi și mai prețioase cărți de științe naturale din România. Pentru aceasta și pentru informația ei despre viata românească din provincia dintre Prut și Nistru în acel timp, ea ar merita o retipărire. Cartea s’a tipărit la Lausanne (Elveția) și se găsește în Biblioteca Universității din Cluj. * D. Inginer Aron M. Makșai, al doilea conferențiar al zilei, a schițat desvoltarea „mijloacelor de propagare a culturei", stăruind mai mult asupra celui mai desăvârșit dintre aceste mijloace, invenjia relativ recentă a științei: radiofonia. Dela societățile intime ale unor veacuri îndepărtate, cari erau mijlocul unic de propagare orală a culturei, ajutate apoi de scrisul 3 - 574 - tipărit, care poate avea o mai întinsă răspândire, și trecând prin faza de răspândire prin imagini a culturei, cu ajutorul cinematografiei, până la tele- grafia fără fir, întregită în ultimul timp prin posibilitatea transmiterii imaginii la mari distante, este o evoluție uriașă, care stăpânește spajiul, cu cea mai mare economie de timp, în această activitate de propagare a culturei. D. Makșai a dat exemple din alte țări, unde acest mijloc practic este întrebuințat de societățile culturale pentru propaganda lor, cerând intro- ducerea lui și în (ara noastră. Spre acest scop trebuesc înființate stațiuni de emitere radiofonică, pentru raze determinate, pe cuprinsul cărora ușor se pot plasa apoi aparatele de înre- gistrare. In Rusia, pe care de multeori o judecăm superficial, sunt 25 de stațiuni de acest fel, iar la noi nici una până acum. „Astra", împreună cu celelalte societăți culturale, ar trebui să-și reven- dice mândria de a introduce aceste minunate aparate de propagare a cul- turei și în tara noastră. Seria comunicărilor a încheiat-o d. prof., univ. Th. Capidan, vorbind despre „D. Bolintineanu și scrierile sale despre Macedonia". Se știe interesul mare deșteptat de descrierile de călătorie în Macedonia ale lui Bolintineanu pentru mănunchiul de aromâni din Peninsula Balcanică, supuși atâtor stăpâniri streine. Era întâia însemnare despre ei, cu pretenția de a fi expresia unor constatări făcute la fata locului. Aceasta nu i s’a contestat până acum poetului „macedonenelor". D. Capidan a făcut într’o schiță scurtă dovada despre falsitatea acestei credințe. Controlate pas cu pas, descrierile și povestirile lui Bolintineanu se dovedesc a fi, când compilări dintr’o scriere contimporană, a consulului francez Ponqueuille, când curate invenții de fantazie. Nici o însemnare precisă des- pre particularitățile vieții a aromânilor nu aflăm în scrierea lui Bolintineanu, iar vagi indicatii, în această privință, cari au pututfi împrumutate unor isvoare scrise, sunt localizate în comune, cari n’au populație aromânească. Nici inspirațiile poetice nu vădesc o proprie experiență a autorului. Cu- noscuta „San Marina", care înfățișează fenomenul de migratiune în funcție de anotimpuri a aromânilor, este în fond și chiar în expresia poetică o compilare a scrierii consulului francez numit. Dacă, prin urmare, scrierile despre macedoromâni ale lui Bolintineanu nu pot fi întrebuințate ca documente istorice de valoare științifică, le rămâne totuși valoarea practică, mărginită în timp, de a fi deschis ochii dacoromânilor asupra fraților lor îndepărtati, cari au primit la câjiva ani după apariția scrierilor acestora, întâiul ajutor cultural din partea statului român dunărean. Olimpiu Boitoș. ♦ Congresul societății de psihiatrie, neurologie, psihologie și endocrino- logie. In zilele de 19, 20 și 21 Sep- temvrie a. c., a avut loc la Chișinău tinerea celui de al VI. congres al so- cietății de mai sus. Au luat parte numeroși medici de specialitate, în frunte cu profesorul Parhon, președintele societății, precum și alfi medici din oraș și împrejurimi. Primirea și găzduirea congresiștilor a fost din cele mai excelente, gratie bunei aranjări a comitetului organizator local, în frunte cu Dr. Lascu, directorul spitalului de boli mintale din Costugeni (lângă Chișinău). Reprezentantii autorităților, în frunte cu P. S. S. Arhiepiscop Gurie, cu dl prefect și dl primar, au acordat tot spri- -515 - jinul și au salutat pe congresiști în șe- dința de deschidere, prin cuvinte pline de elogii și dragoste. Comitetul Congresului s a constituit, având ca președinte pe: dl Dr. Lascu ; vicepreședinte : Dr. Preda, directorul spitalului de boli mintale, Sibiiu și Dr Cobilanski, directorul spitalului de boli mintale, Cernăuți; secretari: Drii Padeanu (București) și Ornstein (Iași). Ca în toii anii și în acest an con- gresul s’a arătat foarte productiv, de- oarece, pe lângă interesantul raport al d-lui profesor Dr. Parhon asupra: pa- tologiei, fiziologiei și biologiei glandei tiroide, s’au prezentat 32 comunicări, cu subiecte din cele mai interesante și de actualitate. Cităm printre cele mai importante: Profesor Dr. Parhon și D-na Cernău- feanu-Ornstein asupra : Sciaticei duble, obesitate și hipotiroidie ; Prof. Parhon și Dereuici: Cercetări experimentale a- supra unui sindrom atirohiperparatiro- idian. Profesor Dr. Obregia și Dr. Ma- rinescu-Baloiu: Sindromele motorii, extrapiramidale în boalele nervoase si- filitice, din punct de vedere clinic și histopatologic. Profesor Obregia și Dr. Padeanu: Influenta agitafiunei psihia- trice asupra metabolismului bazai. Dr. G. Preda, (Sibiiu): 1. Relativismul în psihiatrie. 2. Propuneri cu privire la ezistenja psihiatrică și profilaxia boa- lelor mintale. Dr. Pojoga (Chișinău) : 1. Contribujiuni la psihologie și valoarea ei în psihiatrie și pedagogie. 2. Ori- gina delirului de grandoare în paralizia progresivă. Dr. Dorr (Sibiiu): Încercări de tratament în tulburările metasifilitice. Dr. Odobescji (București) : Psihozele colective. D-ra Vlaicu (București) : 1. Raportul între sănătate și inteligentă. 2. Examenul medico-psihologic într’o colonie de copii vagabonzi. Dr. Șeptelici (Chișinău): Pelagra. Numeroase alte comunicări au fost prezentate de Drii Balif, Marinescu- Baloiu, Popea, Dinulescu, Ornstein, Pa- deanu, Fromovici, Constanta Parhon, Sorin Negruti, Derevici, Aricescu, etc. Unii dintre medicii specialiști, ca : Drii Revesz, Zsakd, etc. și-au trimis comu- nicările. Pe lângă aceste comunicări de spe- cialitate s’au mai jinut și două confe- rințe pentru public. Prima a fost tinută de prof. Parhon cu subiectul: Fenomenele generale ale vieții.  doua a fost tratată de Dr. Preda (Sibiiu) asupra: Câtorva impresii din Constantinopole și Atena. Congresiștii au vizitat cu această ocazie impozantul spital de boli min- tale din Costiugeni, spitalul din orașul Chișinău, muzeul, precum și expoziția de mostre, care s’a deschis în acel timp. Numeroase mese comune au con- tribuit la cimentarea legăturilor de co- legialitate dintre medici, precum și a celor frățești dintre românii basarabeni și cei veniti din alte părți ale tării. După terminarea Congresului mem- brii — în urma invitatei prof. Parhon, — au vizitat spitalul Socola (Iași), făcându- li-se o călduroasă primire din partea ■colegilor dela spital. lată un Congres, care, fără mult sgomot și pretentiuni, impune tării și streinătătii prin [inuta sa demnă și prin importantele și numeroasele cercetări științifice. Dr. P. * Manuscriptul lui Al. Beldi- man. Deoarece nu pot lăsa ne- rectificată o scăpare din vedere, public, relativ la articolul meu din nr-ul 7, următoarea scri- soare (2 August) a colegului V. Bogrea : 3» - 576 - „Notija dtale din ultimul nr. al „Transilvaniei" m’a interesat deosebit de mult, pentrucă și eu m’am ocupat — am și făcum un Seminariu acum câțiva ani — de chestia traducerilor din clasici în românește. Datorită a- cestei întâmplări am putin|a să-Ji atrag atenția că existenta unei tra- duceri a Odiseei de Alecu Beldiman printre m-sele Benigni a fost sem- nalată expres de lorga (Istoria lit. rom. în v. al XVIll-lea, voi. 11, p. 443, în nota 3). Amănuntul ti-a putut scăpa, cum i-a scăpat și lui Cartojan (Le- gendele Troadei, p. 5, în n. 3). — dar identificarea dtale e sigură. In ce privește păstrarea m-sului la Sibiiu, părerea d-tale se întărește prin faptul analog, semnalat tot de lorga (în Anal. Acad. Rom., T. XXXVIII, p. 442), că la 1813 Filologikos tilegrafos (textul e cu litere grecești) al lui Alexandridis din Viena anunja punerea sub presă, la Tipogr. Universității din Buda, a unei traduceri în versuri lexandrine a Iliadei și Odiseei, de acelaș Bel- diman". Uitasem total de nota d-lui lorga dela p. 443 a istoriei lite- rare din veacul XVIII! Rămâne, deci, ca adaos propriu ipoteza foarte... probabilă despre mo- dul cum manuscriptul va fi ajuns la Sibiiu; altă cale cu greu se poate imagina. G. B D. * Carpatii. întâmplător întâlnesc lu- crarea lui 1. W/Samec (forestier) cu titlul Die Alpen des Altlandes in Sie- benburgen (Carpatii Oltului în Ardeal), Sibiiu, 1865. Este o descripție bună a Țării Făgărașului, a*j economiei ei, în special a pădurilor^ a climei,” pe bază de măsurări barometrice proprii. 0 hartă frumoasă a Țării Oltului închee broșura de 63 pagine. Deoarece n o văd citată în studiile geografice și eco- nomice românești, atrag asupra-i atenția specialiștilor. G. B. D. * Un moment din a. 1913. Sir George Buchanan, în memoriile sale (My Mis- sion to Russia, etc. 1923), comunică, între altele, că la 1913 Sasonow a făcut o greșală, încurajând România contra Bulgariei — și raportează o convorbire a sa cu tarul (April 1913), care i-a spus atunci că : Austro-Ungaria va cădea ; Ungaria și Boemia vor deveni regale ; Slavii de sud se vor uni cu Serbia; și Transilvania va fi a României, iar Austria a — Germaniei! X. * Cum se scria acum 60 de ani la — Cluj! losifu Hosszu, deputata alu comitatului Clusiu, în Cuventarile Die- tali (tipărite 1866 în Cluj), zisese și scria într’o cuvântare din 7 Dec. 1865; „Eu de 17 ani sumu pre lenga le- galitate — sub absolutismulu lui Bach nu a fostu iertatu acesta in publicu ao mărturisi, in 1860 vediendu, ca unii dintre inlielegintii romani au pasitu pre lenga octroyri in contra legalității, m amu straduitu ai convinge despre ca- ducitate'a și nestabilitate’a octroyloru, meamu straduitu ale aretă, ca națiune a romana si patri’a comuna numai atuncia va fi ferice, deca noi vomu propasî pre cale’a legalității. .etc. D-Sa, losifu Hosszu era deputat de Teaca, ales de 604 români, cari alese- seră și pe un Zeyk 1 G. B. D. * Un instructiv manual didactic: „Noțiuni de psihologie generală și militară”, de dl Dr. Gh Preda. Sibiiu, 1926. In legătură cu reforma învă- țământului secundar, plănuită de mi- nisterul instrucțiunii publice, a pătruns - 57? - în publicitate știrea, că învățământul filosofic va avea de înregistrat unele ameliorări în lărgiri, corespunzătoare cu progresele și realitățile vieții mo- derne. — Filosofia trecea până acum drept Cenușotca învățământului se- cundar, mărginindu-se să orienteze în mod sumar tineretul absolvent de liceu asupra unor nojiuni generale referitoare la cunoașterea fenomenelor sufletești 1 In temeiul discuțiunilor ce s au des- fășurat în ultimul timp în presă, se poate afirma, . că plănuita reformă a învățământului secundar are de scop să modifice în bine învățământul filo- sofic, fâcându-1 temelia întregului în- vățământ secundar șiprefăcând filosofia și disciplinile ei într’o for[ă creatoare și dătătoare de viată. „Disciplinele legate strâns de filosofie și considerate ca emanațiunile ei vor câștiga teren tot mai mult în noul plan de în- vățământ și îndemnuri la desvoltare tot mai intensivă. Această notă nouă a reformei învățământului secundar în pregătire, acest învățământ filosofico- centric va oferi contributiuni prețioase tuturor știinjelor și mai ales studiul literaturii naționale și aprecierii operelor ei de valoare. Analiza psihologică și apreciarea estetică a operelor de seamă din literatura noastră națională și cunoașterea capodoperelor literaturii mondiale se face de cătră tineretul, care părăsește astăzi liceul, în mod insuficient, mai mult decât sumar, uneori aceste îndeletniciri literare îi lipsesc acestui tineret aproape cu desăvârșire. Am convingerea, că intensificarea și aprofundarea disciplinelor filosofice în învățămârftul liceal ar înlătura acest inconvenient și ar obișnui tineretul, liceelor noastre cu o analiză serioasă a operelor literare și cu o înțelegere folositoare a vieții ce pulsează în scrie- rile de valoare ale literaturii noastre naționale și ale celei mondiale. In chipul acesta studiul filosofiei va câștiga în importanță iar rezultatele ce s ar res- trânge din această importanță asupra tuturor disciplinelor liceale și mai ales asupra studiilor literare ar fi con- siderabile. Tineretul liceal se va de- prinde de timpuriu cu înlănțuirea logidă a judecăților sale, *cu scoaterea con- cluziilor premeditate, precum și cu înțelegerea filosofică a rostului tuturor disciplinelor studiate. In temeiul acestor considerațiuni trebue să salutăm cu bucurie apariția orșicărui manual didactic, chemat să îndrume învățământul filosofic în liceu și să contribue la familiarizarea tine- retului școlar cu disciplinele, cari per- mit alegerea și cunoașterea vieții sufletești și a fenomenelor ei atât de interesante și variate, intensificând astfel răspândirea culturii în masele mari ale publicului. Intre aceste manuale binevenite și folositoare este, de sigur, „Noțiuni de psihologie generală și militară" de dl Dr. Gh. Preda, directorul ospiciului de boli mintale din Sibiiu și harnicul și însuflețitul vice-președinte al vechei noastre Asociațiuni, binecunoscut în cele mai largi cercuri ale lumii inte- lectuale ca propovăduitorul și pro- motorul tuturor intereselor culturii na- ționale. Manualul este împărțit în 4 mari părți: I Anatomia și fiziologia siste- mului nervos central. II Conștientul și inconștientul. III Funcțiunile psihice și desvoltarea vieții individuale, fami- liare, a speciei (sexuale) și sociale. IV Câteva subiecte de psihologie militară. In baza consultării celor njai de seamă opere de specialitate, autorul caută să expună succind și limpede tot ce trebue să cunoască acela, care - - vrea să fie pe deplin informat asupra producerii și desvoltării tuturor feno- menelor sufletești. — Fiind autorul medic, partea anatomică și fiziologică ocupă, bineînțeles, un loc destul de însemnat. In expunerea materialului atât de bogat și atrăgător autorul păstrează calea mijlocie între prolixitatea supă- rătoare și între concisiunea laconica și, adeseori, nebuloasă. Manualul conține material variat și instructiv relativ la problemele sociale, relativ la problema determinismului și a responzabilitătii și tratează cu o competinfă științifică funcțiunile psihice cu privire la păstrarea și desvoltarea vieții individuale, a speciei, a familiei și a vieții sociale. — Din materialul deosebit de bogat, tratat în opera citată, fin să remarc mai ales părjile cari conțin observa tiuni adânci și subtile asupra stărilor sufletești anormale, asupra profilaxiei mintale sociale, asupra psihologiei răsboiului, asupra con- ducătorilor și a multimei conduse, asupra consecințelor răsboaielor și asupra problemei păcii și a alcătuirii Societății națiunilor. Sporadicele și neînsemnatele scă- deri de frumsetă stilară, fără îndoială, din stăruința autorului de-a preciza cât mai științific noțiunile împărtășite, precum și neînsemnatele și inevita- bilele erori de tipar nu știrbesc întru nimica valoarea netăgăduită a ma- nualului, care ocupă un loc de frunte între manualele similare și poate servi ca un bun conducător și sfătuitor, atât tineretului studios, mai ales elevilor din școalele universitare, educajia și cultura cărora este considerată în acest manual cu dragostea meritată, cât și marelui public, care dorește informajiuni prefioase și orientare limpede în che- stiuni de psihologie. Atrăgând luarea aminte a celor interesati asupra acestui bun manual, cred că fac un bun serviciu culturii filosofice, care, în urma ivirii atâtor probleme sociale și de psihologie industrială, câștigă în timpul din urmă tot mai multi aderenti și prin acest manual, desigur, tot mai mulii priceputi înțelegători. Dr. loan Bunea. * Profesor francez, conferențiar sub auspiciile „Astrei". In 1 Noemvrie a vorbit în sala IV a Universității din Cluj dl profesor la Academia de înalte studii comerciale din Paris, Georges Blondei. Dl Blondei a binevoit să tină Conferenja d-sale despre „Refacerea economică a Europei" în seria de con- ferenje, aranjate de desp.Cluj al „Astrei". Dl Blondei este fratele ministrului Fran- ței la București din anii neutralității. * Bibliografie : Axente Baciu: Vir- gil Qnitiu (discurs comemorativ). Bra- șov, 1926. — Ion Clopoțel: Direcția rea- lismului social-economic. Cluj, 1926, Edit. rev. „Soc. de mâine" (40 lei). — Petrea Dascălul : „Să nu mai spui la nime“, comedie țărănească în 3 a. Si- biiu, 1926, Edit. inst. de arte grafice „Dacia Traiană", (8 lei). — SimeonHâr- nea: „Povestea Vrancei", legende, po- vestiri, etc. Focșani, 1926, (8 Iei). — Al. Negură: Sărmanul pescar, versuri, Arad, 1926. — Ooidiu Hulea: De pro- fundis, poezii, Aiud, 1926, (50 lei). — Gh. D. Mugur Laboremus, scrisori că- tre învățători. Fund. Principele Carol, București, (20 lei). — Onisifor Ghibu: Dela Basarabia rusească la Basarabia românească, Cluj 1926, 200 lei, voi I. — Anuarul „Inst. de ist. națională" 111. 1924-5, Cluj 1926. Nr. 2351/1926 Sibiiu, la 19 Octomvrie 1926. Circulară către despărțămintele „Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român Astra". DOMNULE PREȘEDINTE, Proclamarea unirii Ardealului, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu patria mamă, întâmplată la 1 Decemvrie 1918, în măreața adunare dela Alba-Iulia, fiind un eveniment din cele mai importante în viata neamului nostru, cuvine-se să fie sărbătorită, în mod festiv, în toate comunele din părțile ardelene, pentru înălțarea sufletească a tuturor și întărirea sentimentului național, mai ales al tinerimei, care este nădejdea viitorului nostru. • Drept aceea, în considerarea importantei deosebite a acestui eveniment Adunarea generală a societății noastre a decretat ziua de 1 Decemvrie a fiecărui an de Zi a „Astrei", care să fie prăsnuită cu sfințenie în toate satele din despărțămintele acesteia. In consecință, Vă rugăm, Domnule Președinte, să binevoiti a lua măsurile necesare pentru comemorarea zilei de 1 De- cemvrie, a. c., prin serviciu religios în biserici, conferențe, șezători culturale-literare și festivaluri artistice. Spre acest scop este neapărat necesar să luati contact cu forurile bisericești, școlare, administrative și militare, rugându-le să vă dea tot sprijinul pentru o cât mai bună reușită a acestei serbări naționale. Cu acest prilej se vor aduna și mijloace bănești (se va cheta) pentru propaganda culturală, în baza permisului obținut dela Ministerul Sănătății și Ocrotirilor sociale Nr. 14784 din 26 Martie 1926; iar sumele încassate se vor trimite la cassieria centrală în Sibiiu. Pentru înlesnirea serbării Vi se va trimite în timp apropiat o broșură, cuprinzând o conferință, scrisă anume pentru ziua de 1 Decemvrie, care o veți distribui fiecărei comune din despărțământ. Rugându-vă să binevoiti a ne face, la timpul său, un raport amănunțit despre dispozițiile luate și despre decursul acestei comemorări în comunele de pe teritorul despărțământului ce conduceți, primiti asigurarea deosebitei noastre stime și consideratiuni. Dr. O. Russu, Romul Simu, vice-președinte secretar. Nr. 2192—1926 Aviz! Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român „Astra“ Sibiiu, distribuie pentru anul școlar 1926/27: a) un număr oarecare de Abecedare pe seama neștiutorilor de carte, adulli, lipsiti de mijloace, cari vor să învețe carte în cursul acestui an școlar; b) 40 premii de câte Lei 2000 acelor învă- țători și preoți, cari se vor distinge prin instruirea unui număr mai mare de analfabeti, îndeosebi în vârsta de peste 18 ani, în cursuri aranjate anume spre acest scop; c) pentru premierea celor mai vrednici 5 elevi ai fiecărui curs, anunțat de mai îna- inte, se vor pune gratuit la dispoziția fiecărui președinte de despărțământ sau de cerc cultural câte 5 broșuri potrivite din Biblioteca poporală. Constatarea succesului obținut, în cetit, scris și socotit, în aceste cursuri, se face în modul următor: 1. La încheierea cursului se face un examen în fata pre- ședintelui despărțământului „Astrei” sau a președintelui cercului cultural al acesteia din comuna respectivă, care va raporta comitetului central despre decursul și rezultatul examenului, care va fi public. De dorit este ca după terminarea examenului, elevii să se producă și cu declamări și cântări. 2. Instructorul va face înainte de examen consemnarea celor ce au fost înscriși la curs, dinpreună cu acelor ce au urmat de fapt cursul pănă la sfârșit. In această consemnare se va indica: a) numele elevului (elevei); b) vârsta; c) progresul general obținut la examen (a învățat: a ceti, a scrie a socoti, pe deplin, sau numai în parte, a știut carte mai înainte etc.) Consemnarea se va înainta după examen comitetului central, cu recomandare pentru eventuală premiere. 3. La premii e de dorit să reflecteze și instructorii din Basarabia ai acestor cursuri și cei din cazarme. Sibiu, în 16 Octomvrie 1926. Dr. O. Russu, Romul Simu, vice-președinte. secretar.