TRANSILVANIA Anul 57. Iunie 1926. Nr. 6. SiTolivu, Btx. Șa.g'oja.eb S. NE CHIAMÂ SATELE. ' De ILIE MARIN. începând a scrie rândurile de fată apare în fata scriitorului un copil de 8—9 ani, îmbrăcat modest, în haină cenușie, cu degetele mânilor încleștate» stângaci, unele într’altele, cântând o doină. Cineva s’a apropiat de urechea scriitorului și i-a șoptit: „Sărăcuțu’! E orfan, și de tată și de mamă. Să auzi cum cântă! Iși cântă câteodată un cântec ticluit de el însuș. Plânge în cântec pe tatăl său, mort în răsboiu și pe mamă-sa, „moartă două luni mai apoi“. Am ascuțit urechea. Micuțul era emoționat. Sala era arhiplină. înaintea atâtor oameni nu mai cântase. A luat tonul puțintel prea sus. A început doina din nou, după ce a svâcnit odată din capu-i cu ochii deștepți, negri ca păcatul răsboiului. De sigur — ici-colea — da câte un chix! Dar nu ne venea câtuși de puțin să chicotim. Ne cânta doară orfanul de răsboiu! Vinele gâtului lui se în- groșau, gura și-o aduna pâlnie. Capul lui îmi apărea acum ca al unui puișor golaș, din cuib, al unui puișor, care întinde cioculețul, cerând de mâncare, câtă vreme părinții putrezesc cine știe pe unde. Ne-a cântat poezia, în care poetul își exprimă regretul* că n’a rămas în atmosfera sănătoasă dela țară, neîmbâcsită de miasmele pestilențiate ale ora- șelor, ne-a cântat o romanță sentimentală, pe care i 222 o esecută chitariștii prin mahalale și... doina, care se termină cu refremul: „Bate-i, Doamne, pe ciocoi, Cum ne bat și ei pe noi“... Am simțit că mi se ridică un nod în gât. Ori cât de stângaci își dusese acum orfanul degetele la dunga pantalonașilor cenușii — respicat, energic, răsună în sală cererea micului puișor golaș: Doamne! Fă dreptate! „Bate-i, Doamne, pe ciocoi, cum ne bat și ei pe noi!“. Au urmat celelalte puncte de program. Coruri și declamații umoristice. Lumea râdea să se tăvă- lească de bietul țigan, care nu vrea să fie luat la „asintare"; cântecul orfanului însă îmi sta în drum și nu mă lăsa să râd cu lumea de prinprejur. Pentru ce? Pentrucă mi-am pus câteva între- bări. Iată, le aduc și în fața publicului cetitor, să le cântărească. Să-și dea seama dacă sunt sau nu sunt îndreptăț;te în ziua de astăzi. Mi-am zis mai întâi: O, dragul meu, cine te mângâie seara, când e să te culci ? Și tu ai trebu- ință de mângâieri. De sigur, își dau osteneala pro- fesorul și profesoara din orfelinat să uiți pentru câteva clipe lipsa părinților, dar unde-ți este mama, mama iubitoare, mama, care-și trage dela gură să te-ajute, unde este tata, care ți-ar căra cu desagii în spate merinde la școală, să te vadă cu scaun la cap ? Am adăogat mai apoi: Nu întrebi tu, câteodată, în- nevinovăția ta: Dacă a murit tata în răsboiu, dacă tânjesc eu, jertfa asta a adus ceva bine între oameni, i-a făcut mai buni, mai împăciuitori, mai înțelegători ai necazurilor omenești? Nu-ți vine în căpșorul acela, nu ți se zămislește gândul: Durerea mea trebue să o înțeleagă oa- menii și trebue să fie buni!? A. râs cineva în mine. A râs cu hohot. Râsul â isbucnit ca o flacără în bobotaie, de sub un țol, care căuta să înnăbușe focul. — 223 — Râsul rostea respicat: O, naivule! O, înnapoia- tule! O! Omule cu capul în nori! Oamenii mai buni? Oamenii mai înțelegători ai durerilor altora? Oa- menii mai „oameni¹', mai omenoși, în înțelesul nobil al cuvântului? Nu m’am dat bătut. Copilașul — puișor - golaș îmi stă într ajutor. II apuc de mână — îl aduc înaintea rampei de scenă improvizată, de teatru sătesc, și-l arăt tuturora, cari mai* au ochi să vadă. Cine se ridică în fața orfanului acestuia de răsboiu? Nu e numai el singur orfan! Sunt multe 224 sute de mii ca el, în întreaga țară. Și nu numai la noi, în toate țările, pe unde a trecut flagelul răsboiului. Iată: împotrivă-i e mâna, care numără, întruna și întruna, galbenii, fără să se sinchisească cum au fost câștigați! Iată: mâna, care scrie zi de zi, articolele veni- noase, cari învrăjbesc rândurile, de te-apuci de cap și nu mai știi pe ce lume trăiești! Iată: „diplomații" subțiri, de prin budoarele par- fumate sau de prin cafenelele-burse-electorale! Iată pe toți pescuitorii în apă tulbure — cari cred că pământul nu li se clatină și lor sub picioare dacă împroașcă cu veninul gurii și al penei lor, în dreapta, în stânga! Gura orfanului cefe un codru de pâine, mânuța lui și fruntea lui o mângâiere, och;i lui cer bucoavnă românească, curată, cinstită, lumină, multă lumină. Mii de guri de gheșeftari taie și spânzură, câș- tigând în câte un sfert de ceas sute de mu cu vagoane de grâu, liferate pe sub mână; mii de mâni pregătesc în viitorul apropiat moartea a altor părinți, ca și mai mulți orfani să n’aibă cine-i mângâia; mii de mâni împrăștie reviste, ziare și cărți blăstemate, strihnină sufletească, ce aduce întunerec în suflete, sugrumând lumina... Copilul? Dar nu e numai el. Sunt la spatele lui satele, cu sătenii, cari așteaptă plinirea vremii, însetoșați după dreptate. Sunt satele, cari cer carte românească sănătoasă, cari cer îndrumări și nu sudalme, cari cer conducători, cari își știu călca pe inimă și cari ridică făclia, în văzul tuturora, ca să lumineze în bezna întunerecului. Ne chiamă satele! N’a pierit încă din ele bunul simț, buna-cuviință. De aici să ne luăm tărie, de aici să câștigăm putere pentru lupta, da, lupta cul- turală, pe cărarea binelui. Satele acestea să ne spună poruncitor: nu este timp de zavistie! Timpul este prea scump pentru așa ceva! Fiecare clipă trebue întrebuințată spre 225 ținte mărețe. Probleme mari, vitale, așteaptă să fie rezolvate, în unire, în frăție, în pace apostolică. O treuga Dei, spre binele tuturora, pentru-ca cultura să se răspândească. Vrem noi și mai mulți orfani de aceștia? Vrem noi și mai mult pârjol sufletesc? Nu ne-a fost de ajuns marea învățătură — ar trebui să fie învăță- tură! — marea învățătură a răsboiului? ...Un „director al asilelor de alienați" din Paris, „expert pe lângă tribunale¹¹, dl H. Damaye, apasă peana și scrie în „Psihopatologia socială" [1926]: „Nu este, pe cât știm, lipsă de energie sau lipsă de vitejie ca să eviți masacrarea a milioane de oameni, ca să conservi națiunilor forțele ei vii, inteligențele lor tinere, ca să păstrezi copiilor pe tatăl și fami- liilor pe copiii lor. Nu va să zică să te umilești dacă conservi națiunilor pe cei mai buni ai rasei lor, ca să eviți ruina și distrugerea provinciilor". Adevăr sfânt! Călcat în picioare de mulți, astăzi. Copilașul orfan din Avrig mă silește să-l repet și eu, acum și să-l aduc în fața cetitorilor, îmbinat cu acel dureros și semnificativ: „Bate-i, Doamne, pe ciocoi, Cum ne bat și ei pe noi!" Intre ciocoi sunt mulți, astăzi, cari nu sunt de origine cidtoi. Sunt toți gheșeftarii, toți vânzătorii de suflete, toți ahtiații după averi, câștigate pe nemuncite, toți „diplomații" sfidători ai moralei — sunt și alți „diplornați"! — toți aceia, cari comit cea mai respingătoare les-umanitate. Cântă, orfanule! Cântă și desghiață inimele! Cântă și vorbește tuturora, cari stau îmbumbați și îmbufnați. Spune-le respicat: Fiți oameni!., oameni!., oameni! Nu mai aduceți alte dureri pe lume! Destul cu durerea mea!... Mușcați-vă în buze și,nu rostiți vorba murdară ce e să tresară pe ele! Nu mai scrieți cuvinte nerumegate! Cântăriți! Vrem curăție, vrem bunătate, vrem lumină! I — 226 — Plec capul... Au să te asculte, biet puișor golaș ? Au să și-o ia la inimă? Nare să-și joace tontoroiul jocul desmățat și mai departe? Gura ta parcă spune mereu: Fiți oameni! Fiți oameni! Oameni! 0 noapte fermecată. > Azi-noapte a fost o noapte fermecatăI Părea că nu trăiesc, ci ’ntr’un mister, De-a lutului povară desbrăcată Suflarea mea plutea pe-aripi, spre cer. Mi se părea că am puteri gigante Și zeci de piepturi — cum avut-a Qaeea Și ’nvățătura din zeci-mii foliante Și Dragostea ce-ți poate da Femeia 1 Mi se părea că știu tot ce-a să vină Și c’ași fi smuls eu vălul dela Sais Și-’mi arăta misterele, ’n surdină, Natura, ca hetera grecă Tais. Aș fi ’mpărțit, cu darnici mâni, Iubire In fiece atom din omenire, Aș fi cules din suflete ce Ura /A semănat vreodată și ’n Suburra Aș fi trimis, surghiune pe vecie, Tot ce-i murdar, tot ce-i ticăloșie. Aș fi ’nnălțat, cu manile - amândouă, Stâlpări de pace, dintr’o lume nouă, Un Ion Botezător al Conștiința Ce prevestește învierea Minții, Pe-o lume ce se sbate în delir In labirint, făr’de-al — Ariadnei fir /... • * * * Sclipea șiret la gândurile mele Pe cer puzderia de-albe stele — Mai fericit .n’a fost om vreodată — Azi-noapte a fost o noapte fermecată... {Paris, Iunie 1919.} Radu Paltin. 227 Impresii dintr’o călătorie în Orient.' De Dr. G. Preda, director al spitalului de boli mintale, Sibiiu, Vicepreș. al „Astrei*. Câteva considerațiuni de ordin politic și social. Multi oameni de știință, literați, artiști, turiști, comer- cianți sunt atrași spre Orient. Dacă dorința celor din urmă își are ca punct de pleCare interesele negustorești, curio- zitatea celor dintâi se naște și se desvoltă prin admira- bilele scrieri literare, date de vizitatori, prin atracția spre misticism și lucrurile orientale; dar mai ales prin nece- sitatea ce simte acel ce vizitează de a putea găsi și privi resturile vechilor civilizații, peste cari urmașii autohtonilor sau alte popoare aștern nouile bogății și civilizații. Alături de aceste ruine — cari ne vorbesc cu elocință de tim- purile trecute — călătorul va întâlni încă și resturile, ce dăinuesc încă, de moravuri, datini, tradiții, credințe, virtuți saii chiar metode de educație. Noi, cari am fost tributari odinioară acestei vechi civilizații din Orient, primim [prin situația geografică] și astăzi influențe, poate nu atât pe teren științific și artistic, cât pe acel comercial. In general putem spune că, exceptând Grecia și chiar Turcia, care după răsboiu caută să se europenizeze, isla- mismul locuitorilor din Egipt a imobilizat și a fixat această populație în ale trecutului. Imobilizarea a fost favorizată chiar de nația ocrotitoare [Anglia], a cărei tendințe sunt îndreptate mai mult în sens explorativ, de cât educativ. In dorința de a avea supuși fără pretenție, englezii nu au căutat și nu caută să desvolte în creierul indigenilor facultățile de imaginație, de inițiativă, de voință, facultăți, cu cari se pot rupe obiceiurile arhaice și primitivitatea vieții lor. De aceea acei ce întreprind o călătorie în Egipt și mai ales în partea de sus a lui, [ca Luksor, Ed fu, Komombo, Assuan, etc.] privesc cu admirație la urmele civilizației vechilor egipteni și rămân scârbiți în fața regresului ce se observă în traiul descedenților lor. ¹ Capitolul acesta e introducerea la o serie de articole ce va apărea în publicistica noastră. Un alt capitol va urma în «Transilvania». Altele în «Societatea de mâne» din Cluj. 228 Este drept că sub influența curentului democratic englezii au căutat în ultimul timp să creeze și în Egipt o clasă de cultivatori liberi, acordând pământ unor felahi"' (țărani). Experiența însă nu a reușit, căci ridicarea felahilor la demnitatea de proprietari, nu le-a adus nici un îndemn pentru o muncă mai asiduă a acestui pământ. Pot zice chiar că această demnitate a folosit numai agitatorilor naționaliști, în detrimentul puterii ocupante. — Cea mai mare parte a populației de astăzi a Egiptului sufere ca și aceea de acum 5000 ani, de prestigiul, pot zice chiar fie asuprirea, nu numai a națiunei ocrotitoare, dar a unei clase boerești, a unor nemeși bogați, mândri, occidentalizați la suprafață. Deși toți cer cu insistență îndepărtarea comisariatului englez, nu știu dacă — lăsați liberi, — cu cultura lor și cu moravurile lor prezente, s’ar putea simți mai bine în viitor. Găsim la ei, alături de alte defecte moștenite sau împru- mutate foarte multă șmecherie și favoritism. Funcționarii păstrează o cinste relativă și se schimbă odată cu ministerul, Mulți din studenții leneși, ca și din advocații fără ocupație, răspândesc flagelul politicianis- mului și al democrației extremiste. Naționaliștii, negreșit, numesc acest regim nou: „re- gimul inteligenței", dar pesta bolșevică pare că a infectat acest regim. Nu numai că disciplina a slăbit rândurile armatei, dar elevii școalelor și universităților decretează greve după moda sovietică. Prin un da sau nu, această tinerime turbulentă aruncă anatema de suspendare a cur- surilor și de boicotare a profesorilor, cari nu-i plac. A obținut prin strigăte și manifestațiuni unele reforme, cari au avut drept consecință imediată o scădere a nive- lului intelectual al generațiilor, din cari se vor recruta mâine, poate, stăpânitorii Egiptului. Pentru satisfacerea interesului lor, ca și pentru ținerea în frâna tendințelor prea liberale a acestei clase de poli- ciani indigeni, (îmbuibați mai mult de teorii abstracte, dar nepregătiți pentru conducere] englezii învârtesc cu măestrie așa-zisa: politică a Nilului. Este foarte greu ca îh cadrul unui asemenea articol 4 229 se rezum întreaga politică a fluviului, care a fost sursa vechei civilizatii a Egiptului. Voi menționa numai că odată cu descoperirea ade- văratelor sale isvoare în Etiopia, [Château d’Eau] se începe și lunga perioadă de ostilitate între aceste două țări. Nu este departe de noi timpul când Kedivul Egiptului, Ismail pașa, urmând politica cuceritoare a lui Mehemet Aii, crezu că poate rezolvi politica Nilulului prin forță, însă cele 3 victorii ale Negusului etiopian (lohannes], sili trupele egip- tene să evacueze pozițiile ocupate. După sfatul Angliei și Franței beligeranții ajung în 1897 la un acord, prin con- venția de la Addis Abeba. Geloasă pe succesul reputat de ministrul plenipotențiar al Franței [Lagarde], Anglia [care prin situația geografică a coloniilor sale vrea să-și asigure prin Canalul de Suez o comunicație în Indii și prin basinul superior al Nilului în Sudan] crezu, că este mult mai bine să ia singură în mână întreagă politica Nilului. Posterior deci convenției de la Addis Abeba și fără vreo înțelegere cu altă putere, Anglia oferă Negusului din Etiopia cătră Oceanul indian, porțile de la Kisima- Jou, iar cătră golful Aden cele de la Zeila, cu condiția de a i se da în schimb ocupația regiunilor lacului Tsana și a Nilului Albastru. Un fel de protectorat peste jumătate .din imperiul Etiopic. Această convenție, cu puternicile baraje de la Makouar (pe Nilul Albastru] și care asigură irigațiile câmpiei Djezir, punând în valoare Sudanul], cu acele de la Assuau și din apropierea Cairului (toate în mâna engle- zilor], dau putință acestora ca prin regularea nivelului de apă cu câți-va metri să fertilezeze sau să sece terenul, canalizând tot odată nemulțumirile condușilor, cât și a în- flăcăraților conducători naționaliști. Așa că pare destul de îndepărtat timpul când indigenii Egiptului să poată deveni conștienți de testamentele lăsate de străbunii lor și să poată găsi în cadavrele îmbălsămate ce se păstrează prin morminte și muzee, lumina, care să le călăuzească calea unei propășiri libere și perfecte. In Turcia așa-zisă europenizată sau occidentalizată situația politică-socială nu pare a fi încă clarificată. 230 Pentru un moment această Turcie [ieșită atât de mult de slăbită prin răsboi și revoluții], pare că renunță la ex- pansiunea, pe care a practicat-o secole întregi. Concentrându-și mânia în sine, ea consacră în pre- zent energia pentru reforme de ordin interior. Răsboiul, arătându-i cum trebue să fie ca să poate rezista Occiden- tului, ea s’a pus pe lucru, căutând să se occidentalizeze poate însă [ca și Japonia) contra Occidentului. Un început de europenizare se arată prin schimbarea îmbrăcămintei, încălțămintei și coafurei. Sunt interesante motivele, cu cari Kemal pașa propune această schimbare sau reformă ă sa. „Ținuta internațională a popoarelor ci- vilizate — zice Kemal pașa — convine nației noastre," „vom încălța deci botine, vom purta pantaloni, jiletcă, col" „cravate, veston, smoking, frac, etc. Ne vom acoperi capul" „cu pălărie, joben, etc. Dacă se mai găsesc oameni, cari" „ezită, le voiu răspunde, că sunt proști și ignoranți. Con-" „tinuând să purtăm o coafură diferită de restul universului" „înseamnă să ne ținem departe de. el. Dacă oamenii din" „lumea musulmană se sbat văzând că ideile lor nu co-“ „respund cerințelor civilizate, este din cauza noastră, că" „ne-am arătat întârziați. Dacă suntem liberi de câți-va ani" „este tocmai fiind că ne-am schimbat mentalitatea. Nu" „trebue să ne oprim în drum, ci să înaintăm mereu. Nația" „turcă trebue să știe că posedă o forță, care arde și dis-“ „truge pe toți acei ce rămân pasivi, indiferenți în fața ei". Această inițiativă îndrăsneață a lui Kemal Pașa a fost urmată și de sancțiuni severe, fiind nevoit să spânzure din cei ce se opuneau cu îndârjire măsurilor luate. Dar nu numai șalvarii și fesul [cari fuseseră privite ca emblema solidarității religioase) au dispărut în Turcia, chiar iachmacul și cearșaful femeilor turce are aceeaș soartă și aceste femei se întrec a imita pe surorile lor din Occident, în portul pălăriilor, costumelor și mantourilor la modă. Acceptând toate progresele epocei (în electricitate, telefon, avion, telegrafie fără fir, etc.) turcul vrea să arate că acceptă și progresul în îmbrăcăminte, rupând legătura ce există între credință și coafură și despărțându-se de ori-ce misticism. 231 Odată însă cu aceste reforme Kemal pașa nu întârzie să exalteze naționalismul turc prin renovarea idioamelpr naționale, înlocuind neologismele streine prin cuvinte vechi și botezând cu numiri noui localități sau firme ce purtau nume armenești sau grecești. — Vocabularul francez a dispărut nu numai de la Căile ferate, dar chiar din hote- luri și restaurante, așa că europenizarea Turciei pare să fie numai la suprafață. Ostilitatea politicianilor din Angora • față de creștinism [fapt, care este pe placul populației băș- tinașe], precum și starea, care a fost creată în Anatolia, nu-i aduce încrederea Europei. De altfel, ca și în țările necultivate, democrația turcă constă în oligarhia unui grup de politiciani, cari guvernează prin forță [și sub eticheta republicană] o populație de agri- cultori ignoranți, indiferenți, netreziți încă din torpoarea, care constituia starea lor normală, sub absolutismul sulta- nilor și cari se lasă ușor conduși, numai cu condiția să nu li se impună dări grele. Dacă turcii au obținut rezultate de laicizare și contra creștinismului, aceasta se datorește în mare parte rivali- tăților dintre greci și armeni și acei dintre diferitele secte religioase, cari au căutat cum e mai bine să discrediteze creștinismul în ochii sectarilor profetului. Un exemplu din care s’ar putea trage destule învăță- minte, este următorul: După plecarea armenilor din Adana [Cilicia] biserica, rămânând goală, a fost cedată protestan- ților armeni. Se hotărâse ca protestanții armeni și grego- rienii să celebrezi împreună în ea. Gregorienii au cerut însă • să se aprindă luminări în ea, protestanții s’au opus, de aici certuri, bătăi, etc., care nu numai că au făcut pe turci să le retragă cedarea bisericei, dar le-a întărit convingerea că luptele dintre creștini apar mai mult ca un sistem politic, de cât ca unul spiritual. Situația din Grecia a fost urmărită de aproape toți ro- mânii, așa că nu mai are nevoe de multe detalii. După înfrângerea suferită contra turcilor și alungarea regelui,‘această țară se forțează să se organizeze și întă- rească pe baze democratice, sub forma de guvernământ re- publican. x 232 De și nu am cunoscut Grecia și nici nu am studiat în amănunțime politica ei, totuș, observând gradul de cultură și mai ales temperamentul cetățenilor, nu știu dacă vor putea suporta cu resemnare greutățile aduse, în parte, de vremuri, în parte procurate de ei înșiși. Nu am constatat la majoritatea din ei, adevărata con- știință cetățenească sau educație, care să le permită în timpul cel mai scurt posibil înlăturarea obiceiurilor rele orientale și consolidarea pe baze așa de liberale. M’am putut convinge că populația băștinașă păstrează un orizont încă limitat și obiceiuri vicioase, consacrate prin timp și întrebuințare. Numărul neștiutorilor de carte — precum mi s’a spus — este destul de mare, mai ales printre femei [care se găsesc pe o scară puțin ridicată sclavajului]. Aceste femei nu numai că muncesc pământul alături de bărbații lor, dar de multe ori se întâmplă că în timp ce bărbații se distrează la cafenea, femeia să meargă singură la lucru, rămânând curbată sub povara instrumentelor. Nu odată se întâmplă să se vadă cum bărbatul merge călare pe măgar, iar femeia alăturea, ducând greutatea sau copilul în brațe. Multe din fructele crude, ca și din cele coapte ale ci- vilizației din orașe le voiu relata cu ocazia descrierei că- lătoriei. Țin a menționa cum câțiva oameni de inimă și mai ales studenți, au fondat, de câți-va ani, o asociație a „neo grecilor", cu scopul de a ameliora condițiile de viață ale țăranilor și a le ridica nivelul intelectual și moral. Membrii asociației își iau angajamentul, după ce și-au făcut studiile — mai ales cele universitare, — din țară sau străinătate, să locuiască timp de cel puțin 2 ani în mijlocul țăranilor. Dacă sunt advocați, deci, le vor preda noțiuni ele- mentare de drept, dacă sunt medici le vor recomanda pres- cripțiunile higienice, inginerii și arhitecții le vor da lecțiuni • de felul cum trebuesc construite casele, drumurile, etc. Această asociație poate ajuta însă pe puțini, de oare ce fondurile bănești sunt slabe. Femeile apoi sunt cu totul excluse. 233 Pentru un moment rămânem în admirația sufletului profund a acestui popor (care se poate lăuda atât de mult cu trecutul său) și a voinței, cu care caută să se organi- zeze și să se guverneze pe principii atât de largi. Viitorul ne va putea arăta întrucât vor reuși ca prin p conducere energică să poată nu numai înlătura orienta- lismele, dar și efectele vătămătoare ale unui politicianism decimant. cfantasme... Să nu rostești nimic, stai molcom, trează, Cu mâni întinse larg — a sărbătoare — Nu știrici de-s vesel, de mă doare, Doar ochii mei cer lacom să te vază... Atât pretind — năvalnică-i dorința! Vreau pe altar să te ridic, femeie, încerc ca ’n piept șă îmi nutresc credința. Ce mândru ți-e profilul de camee !... Sunt musulmanul ce-a zărit giamia — Și-adânc plecat, lipsit de ’ncălțăminte, Realitatea crudă el și-o minte, Pășește ’nfiorat... chemând solia... îmi împânzesc închipuiri de basme, Cu sârg, îți țes în jur aureolă: Pallas Athene-mi ești, îmi ești creolă, Esență de româncă... Tot!... Fantasme... * Radu Paltin. 234 - Opera lui Creangă și pictorii noștri. Cetind din nou, pentru a nu știu căt’a oră, operele lui Creangă, m’a atins dureros un gând, căruia vreau să-i dau în- trupare în rândurile de mai la vale: mi-am pus întrebarea: de ce nu avem din Creangă o ediție frumoasă, ilustrată ? Știu că în 1890, la moartea scriitorului (Creangă a murit în ultima zi a anului 1889), au hotărât dnii Oruber(f), A. D. Xenopol (f) și Or. 1. Alexandrescu, moștenitorii manuscriselor lui Creangă, să editeze operele lui complete, scoțându-le într’o ediție ilustrati și anume la «Povești» de fiecare câte o ilustrație, iar la a cocoșului, care a beut apa dintr’o fântână, a stâns cu ea cup- torul cu jăratec, a mâncat o cireadă de boi și vaci, a înghițit o «hazna» de bani și s’a întors fălos la moșul, să-i aducă bo- gățiile adunate (găina babii, biata, n’a prins decât o mărgea și s’a codcodăcit de par’că ar fi ouat un cap de țară!). Iată-1 pe iDânilă Prepeleac*, care se ia încolți cu tartorii din iad, chiar și cu Scaraoțchi, talpa iadului, și-i dovedește pe toți. — Iață-1. pe ilvan Turbinca*, rusul, care n’avea decât se zică: tPașol na turbinca!* și îți vâra în «turbincă» orice, de și-a vârât cu vicleșug chiar și Moartea tn ea și lumea sta pe loc și ni% mai murea nimeni 1 Iată Povestea ^omului leneș*, a omului, care, dus Ia spânzurătoare de satul întreg, fiindcă nici chiar «îmbucătura din gură nu și-o mestecă» de leneș ce era, întâlnindu-se cu o doamnă miloasă, care-i făcu propunerea ' ■ 1 - 236 — să trăiască la moșia ei, nu se învoi, preferind moartea, fiindcă posmagii (pesmeții), pe cari i-ar fi căpătat, ar fi trebuit să și-i înmoaie singuri Ce frumoase povești și ce minunată limbă românească! De ce nu le știm prețui după cum sunt vrednice ? De ce nu le răspândim în zeci de mii de exemplare, ieftine, frumușele, frumos ilustrate, in cercuri cât mai largi, in mânile copilașilor noștri, cari vreau să învețe românește bine, cu toate că umblă la școli străine, de ce nu le sporim fantazia micilor români cu ilustrații potrivite? E manca aceasta a ilustratorilor prea nevrednică de un artist adevărat? Ce rătăcire! Dimpotrivă! Ați văzut ilustrațiile danezului Petersen la poveștile lui Andersenl (vi se dă ocazia să le vedeți In volumul tradus și editat de dșoara Ruxanda Al. Vlahuță). Ce minunății mai știe Petersen să scoată din po- veștile acestea clasice. Povești! hârtie impresiile câștigate. E o bogăție ne- sfâșită — un șir fără de capăt — de impresii, cari ți se insei- lează pe din’naintea ochilor. Școala din Humulești, părinții lui Creangă, Bunicul, David Creangă din Ardeal, școala lui Alecu Balș, etc. etc. * * ♦ Aș putea să citez pagini întregi, drept comentar la teza mea, dar nu o fac: orice om vede că aici zac comori, vrednice de scos la iveală. Gândul mă poartă la o operă cehă, care a avut soartea dorită de mine «Amintirilor» lui Creangă. E vorba de < Bunica* Bojenti rt&ncovâ. Povestirea aceasta este și ea un mănunchi de amintiri din copilărie a scriitoarei cehe. Descrierea vieții curate, cinstite dela sat, a unei femei cu scaun la cap. Filozofia 2* 240 — poporului ceh resfrântă cât se poate de norocos în «Bunica» aceasta a Bojenei Niemțovâ. Cartea aceasta face parte din vistieria oricărei case cehești. A apărut în sute de ediții, dela cele mai ieftine, până la ediții scumpe. Am avut în mână și o ediție ilustrată după cum aș dori să văd «Amintirile» scriitorului Creangă. Ce bogăție de culori, ce picturi minunate, luate la fața locului, unde s’au petrecut scenele I Ozana noastră și Hu- muleștii nu ne ar putea oferi aceleași frumseți? — ce desenuri reușite: ale copiilor, a moșilor, a țăranilor, a obiceiurilor dela Paști, Crăciun, etc. etc.l E o sărbătoare sufletească numai să frunzărești o astfel de carte, menită să străbată, să încălzească, să servească drept razim sufletesc!... Știți ce vă să zică o ediție de aceasta, ilustrată congenial, firește? «Don Quichote*, cu ilustrațiile lui Gustave Dare (le-au văzut și cetitorii români în «Convorbiri literare» trad. de Vâr- golici); «Uilenspiegel* de Coster, belgianul, cu ilustrațiile lui Fellcien Rops; romanele lui Dlckens cu ilustrațiile lui Boz, au concrescut așa-zicând cu artiștii pictori-desenatori. Și opera și ilustrațiile sunt geniale. La noi își vor aduce mulți aminte de minunatele desenuri ale pictorului Zichy, la baladele lui Arany, din muzeul 'din B. Pesta. Alții se vor gândi la ilustrațiile pentru povești, ale pictorilor buni germani: Richter, Schw'.nd, Liebermann Cehii stau bine și în privința aceasta: au vreo-câțiva desenatori de prima ordine, pe Maneș, pe Aleși, cari au adus în piața de cărți minunate cărți poporale, desenate escelent. De-ocamdată o singură întrebare, dureroasă, editorilor și pictorilor noștri: de ce nu tipăriți o ediție ilustrată a poveștilor și amintirilor lui Creangă ? NOTĂ. Minunata operă pentru popor «Bunica» de Bojena Niemțovâ a apărut într’o frumoasă traducere de loan Urban larnik, (ed. II.) în edit. «Cartea Românească», București (30 Lei). De când a fost scris articolul de față a apărut în «Lumea copiilor», revista dlui O. Filip din București, un număr de revistă cu «Harap Alb» ilustrat de pictorul A Muma. Articolul nu e inutil nici acum. 241 Lectură pentru popor. In decursul răsboiului a avut prilej scriitorul acestor rân- duri să citească bolnavilor de prin spitale cărți poporale românești. Le mai descrețea frunțile, treceau ceasurile de durere mai ușor. Observațiile recoltate de pe buzele țăranilor români le-a așternut pe hârtie, seara, fiind încă proaspete și așa s’au înfiripat cele vre-o 200 de pagini de observații și cuprinsuri, cari, tragem nădejde, să prindă bine și altora. Ne închipuim pe un tinăr, care vrea să răspândească carte românească, dar este desorientat, fiindcă n’a avut prilejul să citească românește prea mult (cazul în Basarabia, în Bucovina, etc.). In colecția de căjji înșirate aici va face cunoștință cu lucrările unui: Slavici, Creangă, Mera, Barac, Cacoveanu, Sado- veanu, Agârbiceanu, Stănceșcu, A. Lecca, Morariu, Odobescu, Coșbuc, Vlad Delamarina, Sept. Popa, I. Bota, Lupeanu-Melin, Sergiu Cujbă, Tolstoi, Popovici-Bănățeanu, etc. — câștigând astfel cunoștințele necesare despre ce conțin cărțile recomandate și de ce plac țăranului român. îndemnurile acestea vreau să prile- jească sondări la fel, în sfera de activitate a cetitorului. Lăsăm să urmeze, ca model un singur capitol. Manuscrisul așteaptă de mult apariția. Hârtia și tiparul sunt scumpe... Două cuvinte. (Izxtxod-aeexea. lia.cxS.xii) Fiindcă ne aflăm încă sub impresia nemijlocită a răsboiului, să ne folosim, dacă nu e sacrilegiu, de comparații din răsboiu, când vorbim de răspândirea culturii în massele largi ale unui neam. Pentruca lupta culturală să se poată da cu efectul dorit e nevoie mai întâi de toate de șanțuri, de tranșee, în cari să se poată adăposti luptătorii pentru cultură. Din tranșee ochești mai bine, din tranșee ești mai apărat, încât poți să lași să se apropie mai apoi tunurile culturale, ca să se arunce, nu cu ghiulelele de distrugere, ci sorii cunoștințelor, aducând cutre- murul sfânt al sufletelor omenești. NeSmul nostru, dacă nu mă înșel, și nu cred să mă înșel, a luptat până bine de curând fără de tranșee culturale. A trăit în timpuri când nu i s’a dat putința să și le sape. 242 Acum e vorba: va putea un neam duce lupta culturală fără de tranșee? Hotărât că nul Nu te uita, române, numai la tunurile de calibru mare, la personalitățile metereologice ale celorlalte neamuri. Nu zâmbi când vezi că încearcă unul și altul din connaționalii tăi să apuce târnăcopul și să sape șan- țurile de apărare! Nu îți bate joc de ell Fără de șanțurile astea nu vor putea apărea tunurile I Vor veni și ele odată — e vorba să pregătim terenul pentru ele. Ar fi naiv și punlbll să mai încercăm să mai dăm lupta pe pământul gol, neîntăriți 1 De aceea: da, salahori deocamdată, să construim tranșeele, prin cari se vor putea plimba, odată și odată, cei mari ai noștri, cei cu adevărat mari, la gloria cărora și noi, pălmașii, vom fi contribuit cu o părticică cât de mică. Altcum — va râde lumea cu hohot de noi, prohodindu-ne, și arătându-ne cu degetul: iată un neam, ai cărui ostași au încercat să lupte ca lunaticii! I. < Istoria marelui împărat Alexandru Macedon, în vremea când era cursul lumii 5250 de ani>. Revăzută de Mihail Sado- veanu, («Biblioteca poporală a «Asociațiunii». Editura «Asocia- țiunii», 1911 a. I. Nr. 9 și 10. Dacă întrebi pe țăranii noștri știutori de carte de cărțile, cari le-au plăcut mai mult, capeți drept răspuns, de cele mai multe ori: ne-a plăcut «Alexandria». 80% din cetitorii țărani au cetit și prețuiesc și astăzi «Alexandria». De două ori am cetit in decurs de 6 luni «istoria marelui împărat Alexandru Macedon» soldaților români din spitalul Strahov (Praga) și aceasta la îndemnul lor, când le-am pus între- barea: ce să vă cetesc? Unii m’au mai rugat să le cetesc din Evanghelie, alții din «Leonat și Dorofata», alții din povestirile lui Tolstoi (a doua oară!), alții despre Pintea Viteazul — când a amintit unul de Alexandru «Machedon», au strigat toți: noa vezi, aia e carte odată! Vreau să-mi dau seama aici, în fața cetitorului, asupra întrebării: de ce place așa povestea aceasta? Nu poți trece cu vederea dacă, place poporului o carte ca aceasta și de sigur sunt legături sufletești mai strânse intre ideile exprimate într’o astfel de operă și între viața sufletească a poporului respectiv. 243 Am pipăit terenul și la ascultătorii mei, intrebându-i: de ce vă place povestea lui Machedon? Iată răspunsurile unora: (II, 31 «Alexandria>.( Darie, învins de Alexandru Macedon, zace pe câmpul de luptă, rănit: — 248 «Și zăcea împăratul Perșilor în pulbere, în picioarele cailor. Iară Alexandru ajunse acolo și-l văzu Darie și strigă: «Oh, Alexandre, Alexan- dre ! nu trece și lăsa pe Darie în pulbere zăcând». Alexandru auzi și alergă grabnic, și-l văzu rănit, zăcând și zise: «Cine ești tu?» El zise: «Eu sunt Darie infpăratul, acela ce eram mărit de toată lumea, și de toate limbile de oameni! Eu sunt Darie, cela ce se potrivea lui Dumnezeu din cer, iară astăzi zac în pulbere, în picioarele cailor 1 Eu sunt soarele Perșilor, iar astăzi sunt înjunghiat de Perșii mei. Eu sunt Darie, împăratul a toată lumea, iar astăzi nu-mi e îngăduit .nici la moșia mea să mor! Ci nu mă lăsa Ale- xandre în pulbere, că nu ești nemilostiv». — Iară Alexandru descălecă și-l puse pe Darie în căruța sa de aur, și-1 șterse cu marama, adecă cu cârpa lui, și zise: «De nu vei muri, cinste mare vei avea!» Alexandru porunci să-l ducă lin în Persida cetate». «Iar Candusal (craiul) fugea și plângea, și se gândi el să dea prin străjile lui Alexandru, și dete, și-1 prinseră străjile, și-l duseră la Alexandru ; iar Alexandru auzi că aduc pe feciorul Cleofilei, și după ce-1 duseră la Alexandru el cheamă pe voivozi și puse pe Antioh în scaunul lui, iar Ale- xandru sta cu alți voevozi în vorbe; și aduseră pe feciorul Cleofilei, și se închină lui Antioh. El întrebă: «Ce om ești? de unde ești și cum te chiamă?» El zise: Alexandre împărate! eu sunt ca omul acela ce fuge de un leu, și se sui într’un copac ca să scape de moarte^ iar când căută pe copaci în sns deasupra lui, văzu un șarpe.pogorându-se la el să-l mănânce; și căuta să fugă în jos și sta leul la rădăcina copacului; iar copacul era pe malul unei ape, și vru să saie în apă și văzu în apă un crocodil căscând gura, că cum va sări din copac să-1 înghită: așa mi-se întâmplă și mie astăzi». (II. 40.) Tot din domeniul eticei din — și cea dela răsărit, mai frumoasă și cu scrierea: I «Cine crucea nu cinstește lumea păgân II numește>. — Cea dela apus a ridicat-o In anul 1849 loan Aldea Borzea Richter 1 (primariu), iar cea dela răsărit tot de socrul meu a fost ridicată, | după cum se poate ceti și acum: «Izvota aceasta cruce de 1 birăul I. Aldea Borzea 1831». • Și oamenii erau tare ascultători și cel mari ajutau pe cel ' mai neputincioși, șl cu faptașl cu vorba. Când era vorba de a ~ face ceva bun pentru sat țineau toți laolaltă. — Așa s’a înțeles și cu notarășul ca să scoată două târguri pentru folosul bisericii. Au și dat o rugare la guvernul țării dela Cluj și cum era atunci rânduiala cu mita și cu cinguri pe la dregători, cu burduși de brânză, cu faguri de miere, primește socrul meu scrisoare dela pretinul său din Cluj, dela guberniu că: rugarea s’a primit bine ' și s’a îngăduit a se face târgul la Viștea, la Blagoveștenie și la Sfânta Mărie Mare, precum s’a cerut. * Bucuria era mare că s’au câștigat târgurile pentru sfânta biserică, fără amestecul curții domnești. Dar curtea domnească nu se bucura de întărirea bisericii românești și nu vedea cu ochi buni nici crucile ridicate de socrul meu, de cari și-au bătut joc ungurii Iri 1848 — pe cari le vedeți acum sunt pușcate de gloanțe, tn fața lor, fiind la drumul țării. Era năcăjit prefectul dela curtea domnească și căuta nimi- cirea acestui lucru bun și a acestor români îndrăzneți afară din cale. Prefectul nu mai putea opri și cererea de a se da */ₐ din venitul târgului — a fost respinsă, fiindcă la hotarul satului nu ■ este pământ domnesc ca la Arpașul și la Sâmbăta de jos, ca să se dea din venitul târgului. Dar ocoșul prefect Qydofalvi căuta o cale vicleană de a prinde tn cursă pe acești oameni cinstitori de biserica lor românească. Alergă la Cluj și opri expediția oficioasă și publicarea ei. La aceste vicleșuguri conducătorii nici nu se mai cugetau, ci mergeau înainte și până la sosirea oficioasă a decisului — au pregătit invitările, publicațiunile, pe toate satele, prin preoți. Mai întâi a scris loan Aldea Borzea cătră protopopul din Corbi: - 255 — « Cuscre protopoape! Curtea ne Împiedecă a ținea târgul de țară la Viștea, dacă nu dăm jumătate din venit cum dă și Arpașul și Sâmbăta '— dar curtea neavând la noi pământ fn hotarul comunei, ca la Arpaș și Sâmbăta, nu are dreptul acela — drept aceea și epi- stola din Cluj — care o pun aci sub */. să o poți ceti, zice că târgul este conces pentru favorul bisericii la Blagoveștenie și la sft. Mărie Mare. Iată Blagoveșteniile se apropie — în săptămâna a Il-a — ce ar fi de făcut? Eu aș crede, cuscre protopoape, ca să dai circular preoților din tract ca Duminecă să publice fiecare in biserica sa că: Două zile înainte de Bragoveștenie și de sf. Mărie este târg de vite, iar in ziua praznicului târg slobod lâ Viștea de jos. Al Sfinției Voastre cu plecăciune loan Aldea Borzea*, proprietar și primar. Preoții au publicat în toate bisericile — târgul s’a ținut la Adormirea Precestii, două zile Înainte și in ziua praznicului târg slobod și a fost un târg ne mai pomenit de mare, ceeace arată că a fost de lipsă acest târg și că vederile conducătorilor ■au fost destul de limpezi, când l-au cerut la Viștea de jos. Publicarea oficioasă nu se făcuse. Prefectul curții cu oamenii săi Încerca nimicirea concesiune! de târg și pedepsirea făptuitorilor, cari au ținut târgul Înainte de a se fi fost publicat prin dregătoriile guvernului. Mai Întâi au prins pe socrul meu, l-au luat chiar când mergea cătră biserică gendarmii, sub escortă și l-au pus in lan- duri, l-au dus la Sâmbăta de jos, la curte și deacolo l-au aruncat in temnița din castelul Făgărașului, la o săptămână după sfânta Mărie., In 1841. Noi nu mai aveam nici o putere, am rămas foarte tare amărâți și întristați de soartea lui. A doua zi am aflat că pe tatăl Veroanei, pe protopopul din Corbi, pe Candit Popoviciu, l-au fost arestat și dus la vlădica Moga în Sibiu — pentru că a Îndrăznit a publica la bisericile din protopopiatul Corbilor — ca să se știe târgul la Viștea. — O mare nenoro- cire ajuns? protopopia Corbilor, pentru sprijinul ortodoxiei și statornicia în credința strămoșească. — Pentru această mică faptă 3* — 256 — o nenorocire mare: Vlădica Moga, la porunca stăpânirii catolice J — II aruncă din protopopie pentru totdeauna pe acest protopop ] vrednic. Onu Popii, ca grănicer, fiind și el amestecat că a scris J publicațiile de târg, a fost dus la Orlat, la comandă și i s’a 1 dat porția cătănească de 25 bețe, precum era rânduiala pe acea I vreme la grăniceri. | Moșul nostru era om cu frica lui Dzeu, era cu dreptate, 1 iubit și prețuit ele toți pentru faptele sale și a plătit prea scump < — chiar cu viața, această iubire de biserică și de neam pentru j târgul din Viștea de jos. 1 Nici alergarea mamei soacre, nici a fiilor ei Tache, Aldea, j Vasilie, George, Safta și Vuțica cu rugări, nu au putut înmuia ; inima de piatră a lui Gydofalvi și a celorlalți dregători unguri, ca să scape din temniță pe moșul vostru. — Am cercat și cu cinsturi, chiar eu cu finii Luțu lui Mihaiu și Mateiu Iovi, am mânat trei bivole, fătate cu vițeii după ele, până la Sâmbăta, la curte, ca să scoatem dela moarte pe socrul meu, dar nici cererea fiilor, nici plânsul mamei, nici cinstea dusă, nu au fost luate in seamă. Moșul vostru a trebuit să plătească cu viața târgul dela Viștea, pentru biserica românească. Aflându-se în.doaga morții, după suferințe de 6 luni, in temnița din castelul Făgărașului — când nu mal avea față de om, a fost adus la casa sa și a murit ih 2 Feb. 1842. îmi aduc bine aminte de mulțimea mare de oameni, din toate satele, ce a fost la îngropăciune și de cântecul de jale ce s’a cântat la groapă, de dascălul Crecana, cu copiii dela școala grănice- rească : Bate Doamne, pedepsește, Pe cel ce ne asuprește — Oameni drepți cu suflet mare Pentru-a noastră ’naintare — loan Borzea cel cinstit, Fără vină pedepsit, Ca să moară chinuit, De tot ținutul jeluit — Eu și mama plângeam cu amar și ne tânguiam fără mân- gâiere — iar Tache și Aldea Vasile și George — așteptau când «va da bunul Dumnezeu să răzbune pe tatăl lor, că se duce în mormânt cu cugetul neîmplinit!» El durmea somnul de veci — 257 și noi, in toată dimineața, mergeam cu jar in ulcea, cu smirnă și tămâie și cu măsura de ceară la mormântul unde doarme și azi lângă biserica, pe care a iubit-o și s’a-jertfit pentru ea. Am rămas in acele vremuri grele de iobăgie triști și fără tată — dar iubirea Intre noi era mare. Trăiam ca frații cel buni și ascultam de mama bătrână, ce era înțeleaptă și conducea bine intreaga gospodărie. Când s’a isprăvit măsura de ars la mormânt — am făcut pomeana după obiceiul strămoșesc și mama soacra a cinstit cele 12 minee la sfta biserică pentru sufletul răposatului — că familia noastră era pildă bună înaintea bisericii și fiecare-și vedea de lucrul său, după ce a trecut timpul de jale. Trecut-au anii de jale și au trecut cu greu și anii iobă- gie! și am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu și anul 1848 și am scăpat de a mai face zile de muncă la domn, precum vă spuneam. Iobagii au ajuns stăpâni pe moșia ce lucrau pe munți, prin păduri, pe râuri, așa ca în satele noastre era deplină mulțămire după fevoluția din 1848, care o făcuseră ungurii contra stăpânirii nemțești. Adecă ungurii voiau să-și facă craiul lor unguresc, pe Kossuth — de aceea s’au adunat Ia Dobrițin și In biserica un- gurească de acolo au întărit de rege unguresc pe Kossuth și nu au mai recunoscut de împărat pe fostul Francisc losif. Aripatele ungurești de honvezi au duduit din țara Oltului și din Ardeal armata împăratului, și regimentele de grăniceri peste graniță, In Țara Românească și au petrecut toată iarna in Câmpulung. Atunci ungurii au făcut multe stricăciuni românilor, cari se daseră pe partea Împăratului; au pușcat bisericile și crucile, precum le vedeți găurite de gloanțe, la drumul țării. Au chinuit și pușcat mulți români, pe judele din Rucăr, pe Bogdan, pe Oancea și pe Bacalaie, In vârful dealului, deasupra satului. Și dupăce au biruit ungurii au prins pe Tache, pe Aldea și pe George, — George a scăpat — dar pe Tache și pe Aldea i-au dus întemnița din castelul Făgărașului și numai armata muscălească i-a slobozit din temniță, In 1848, de au sosit acasă. Era primăvară, veneau din toate părțile muscalii, ca ajutor Împăratului și învingând pe unguri, se vorbea că la Arad au pușcat pe toți generalii ungurești. 258 - Românii au luptat pentru împăratul împotriva ungurilor. 1 lancu a apărat Munții Apuseni cu băișagurile, de nu le-au putut | cuprinde ungurii. Mitropolitul Șaguna a convocat o adunare ' | .mare de popor cu lancu, cu Bărnuțiu, cu Axente — la aceea 1 adunare a fost și fieiertat soțul meu Aldea, ce avea cursul dăs- j căli ei și soțul Veronei Tache, teolog. Pare că-i văd acuma In casa noastră cum au petrecut o noapte când au venit dela Sibiiu, cu lancu, cu Bărnuțiu, cu Bratian din Țară și încă cu doi tineri studenți dela școlile mai înalte. Cum, după o consfătuire de o noapte, au înființat garda națională pentru acest ținut, sub conducerea lui Aldea și Tache Borzea, ca tribuni de aici, și-au continuat calea cătră Făgăraș Ia Brașov. La Făgăraș s’a ținut adunare mare la Moara de hârtie și înainte a fost incă o adunare aci, la Viștea de jos. Toată lumea fierbea de groază și fugiseră din sate românii la poalele munților — satele erau mai pustii când au Intrat muscalii. Numai popa rămăsese în sat la porunca împărătească, mai pe urmă fugiserăm și noi la muntele Sâmbăta, la mănăstiri. La curtea Sâmbetei nu mai era nici un ungur, chiar prefectul Gydofalvi și-a luat catrafusele, birișii ce-i avea la curte, și s’a retras la satul său, la curtea sa nemeșască, la Alma. Aici s’a întărit cu păzitori voinici, întărind porțile cu întărituri puternice. Toate gardele naționale din Țara Oltului s’au adunat la comandă tn lunca Râușorului și împreună cu grănicerii reîn- torși din Țară au plecat spre Murăș-Oșorheiu, unde au împrăștiat pe ungurii concentrați în acest oraș. Atunci, sub conducerea tribunilor Aldea și Tache Borzea, o parte din garda națională, compusă din rucăreni, feldeoreni și. colunăreni a luat direcțiunea spre Alma, la reședința pre- fectului Gydofalvi unde se refugiase dela Sâmbăta de jos. Această curte nemeșască era bine întărită pentru apărarea un- gurilor. Lăncerii acestor tribuni au înconjurat o și cu poporul ’ român din satele din jur au spart porțile. Au învins gardele maghiare, iar pe prefectul Gydofalvi l-au prins. El, văzându-se în primejdie, cerca cu bani să-și rescumpere libertatea, cum a fost obiceiul străinilor față de poporul sărac de a-1 amăgi cu făgăduieli de bani mulți și văzând că nu se lasă înșelați a cerut să fie dus înaintea căpitanilor. Ce groază a cuprins pe Gy- dofalvi când văzu in fața sa pe fii birăului I. Aldea Borzea din 259 v Viștea de jos, pe Tache și Aldea, nu se poate descrie. Le pro- mise toată averea ce o avea, numai să-i lase viața. Tribunii răspunseră: «Ești omorâtorul fără dreptate și fără de milă a tatălui nostru, tn floarea vieții, in anul 1842. Ai lăsat pe mama văduvă cu 6 orfanii» și întorcându-se spre lănceri le zise: Acesta este dușmanul împăratului. Măsurați pe dreptate. Acesta v’a muncit tn iobăgie ca peste robi și ca pe vite, viața întreagă, și precum a făcut el părinților voștri faceți și voi lui așișderea, precum zice scriptura, să-i dați împramutu.1 îndesat fi cu vârf*. Așa js’a sfârșit acest om rău, care in iobăgie nu știa ce mijloace mai aspre se iscodească în contra iobagilor români și în contra celor ce își iubeau biserica și neamul. Acest prefect a voit să omoare și pe Bălescu din Viștea de sus și pe Onu Popi Stelea din Voivodeni, incă în anul 1840, când aceștia au dus o jalbă la împăratul împotriva iobăgiei, dar au scăpat ca prin minune, că nu i-a putut prinde, s’au ascuns la munte, pe la sfâni și prin peșteri. Destul că nu e bine a răsplăti rău cu rău, că vedem cum ne-a bătut Dumnezeu și pe noi: am rămas văduve și Veroana și eu, că după revoluție au răposat și Tache și Aldea. Răsplata să o facă bunul Dumnezeu! Vai, câte aș mai avea de spus, dragii mei nepoței, ca să'știți și voi ce spunea mătușa Domnica: cum au luat dela ortodocși nemții biserica, cu puterea armată, cum strămoșul vostru Aldea lui Radu Borzea nu s’a dat Ia papistași, ci poporul întreg au adus din Poiana. Mărului biserica de lemn și o așezară în locul șurei, în care se ținea slujba ca în biserică, prin preoți ortodocși In grădina sa. Cum la anul 1812, spunea Domnica, s’a făcut biserica de zid și bi- serica de lemn s’a dat poporului ortodox din Marpod, în scaunul Nocrihului. Cum Radu și-a dat grădina pentru așezarea bisericii unde e acuma în schimbul progăzii vechi ce avea satul lângă drumul țării. Cum s’a întâmplat cu protopopul lorcovan din Drăguș, de s’a mutat protopopia din comitatul Făgărașului și a trecut la Avrig, In comitatul Sibiiu, voia spune Duminecă, dacă va ajuta bunul Dumnezeu, că pe astăzi a fost destul. ViȘtea-de-jos, 28 Februarie 1926. Nicolae Borzea, protopop și senator de Făgăraș. — 260 — Non olet (nu miroasă rău)! Cunosc parabola din copilărie. Mi-a cetit-o și mi-a spus-o tata de nenumărate ori, până ce mi s’a întipărit In memorie. Fiul unui impărat din vechime trăia lumea dalbă. Tot ce-i poftea inima avea. Era crescut cu miez de nucă. Tatăl său era omul realității, omul cu vederi largi și pedagog totodată. A vrut să-l pună la încercare odată pe fiul său. L-a dus într’un atelier de meseriaș, unde se dubea pielea Fiul, învățat numai cu parfumuri și cu puf, a început să strâmbe din nas. — «Ce-i, fiul meu?>, I-a întrebat împăratul. — «Miroasă atât de grețos!» — «Grețos? N’aș crede! Nu te-ai obicinuit cu mirosul acesta! Dimpotrivă!» După câteva zile luă'tatăl laoparte pe fiu și — ducându-i un ban de aur la nas — II întrebă: «miroasă?» «Cum să miroase, tată?» — «Ei vezi, banul acesta este din pielea aia- dubită, care-ți mirosea așa de rău. Non olet, fiul meu (nu miroasă)!» Mă gândesc de multe ori la «non olet»-ul împăratului. Mai cu seamă când sunt strâns, câteodată, cu ușa. Să aduc câteva exemple, îmtâmplate mie și altora. S’ar putea spori la infinit căci fiecare din noi, sunt sigur, ar avea și dânsul să povestească câte o întâmplare la fel. Într’o vreme am început să colindăm câțiva tineri satele românești din apropierea unui oraș. Scopul nostru era să ținem, sub egida «Asociațiunii» și a «Societății de teatru» câteva «șeză- tori» pentru țărani. Conferențe scurte, vorbiri improvizate, lec- turi din autorii noștri, declamații. Preoții și învățătorii ne-au primit cu grațele deschise. Poporul ne-a ascultat cu multă sme- renie, la început, mai apoi, după ce s’a spart ghiața între noi, și el cu dragoste, l-o puteam ceti din ochi, cum ne urmărea. Intre noi, tinerii, se afla și utt-medic tinăr, care-și înce- puse tocmai cariera în orașul nostru. Dânsul vorbea cu trup cu suflet țărănimii, despre felul cum să mânânce, cum să se îmbrace, cum să se ferească de boale, in termini poporali, cu comparații reușite din sfera țărănească de activitate. Era b plăcere să-l asculți. Știți cu ce-1 luau peste picior camarazii săi și ceilalți «binevoitori», când se întorcea Duminecile acasă obosit, dela aceste excursii culturale? — 261 — «Aș! Cu buzele multe spun!» — «Nu mă dau bătut, domnule XI Dacă am fi cuprinși de apatie, ar fi de disperat, înțelegi dta ? 1 — Uite, din muzeul etnografic: câte lucruri frumoase nu va putea vedea acolo țăranul nostru! In muzeul industrial, cu mașinile perfecționate, cu meta- lurgia in miniatură, subterană! In muzeul de textile! Știu, am condus»... — «Al Țăranului nostru nu-i stă capul la așa ceva acuml... Dăi pâine!»... — «Domnule X. Chiar numai 50 de inși să cetească bro- șura, să se rușineze că n’au văzut muzeele lăudate și să se ducă să le vadă — sunt satisfăcut Le sparge ghiaț», înțelegi dta? Aceștia cincizeci pleacă acasă cu convingerea: am văzut lucruri frumoase, vrednice de imitat. O spun mai departe. Ajunge in convingerea mai multora: trebue să lucrăm din greu, ca să ajungem pe aceeaș treaptă»... — «Ești prea idealist!» îmi tăie vorba dl X. — <£>e idealiști avem noi nevoie în zlaa de astăzi. Dacă nu vom avea idealiști, mulți și fără de preget, ne dăm de mal. Trebue să spargem ghiața!» — «Cu broșuri de astea?» — «Și cu broșuri de astea». — «Bine», zise domnul, «nu mă pot împotrivi dorinței dtale — dar, iți mărturisesc sincer, că nu prea ințeleg rostul broșurei pentrif/draate. Și, iarăș, mi-am zis respicat in internul meu: non oletl non oletl, fiindcă simțeam cu «țăranii», cuvântul acesta fusese spus cu o boare de dispreț, nu vădit, dar simțit așa. Iiie Marin. 264 Misionarismul cultural al „Astrei". După un an de activitate a despărțământului Sibiiu. Idealul spiritual al culturii a câștigat în țara noastră un număr destâl de apreciabil de misionari. Asociațiile, în cadrele cărora s’a organizat până acum activitatea noastră culturală, ne sunt tuturor destul de cunoscute. Liga culturală, Fundația „Principele Carol". Ateneul dela Tătărași și Astra și-au câștigat merite peste cari nu se va putea trece ușor, deoarece ele au repurtat, cu drept cuvânt, adevărate biruințe culturale. într’o vreme de tenace semidoctism și de agresivă mediocritate etică o operă culturală de dimensiunle aceleia de care ne ocupăm, capătă prestigiul unei întreprinderi de salvare națională. Inițiativa luată de suspomenitele societăți pentru cultu- ralizarea profundă a masselor, înseamnă un început de regenerare morală și deci de progresivă, socializare a valu- rilor spirituale constructive. Colaborând cu factorii esențiali ai pedagogiei naționale, cu școala, cu biserica și cu armata, asociația „Astra", de care vrem să vorbim îndeosebi, a putut restrânge simțitor zona indiferentismului cultural înlăuntrul societății româ- nești, isbutind să extindă, prin urmare, în aeeeaș măsură, frontul acțiunii culturale și să trezească totdeodată interesul public pentru ea. Mijloacele de cari s’a folosit sunt — de o surprinză- toare și ingenioasă strategie culturală și ele s’au ramificat într’o perfectă simetrie, pretutindeni și în toate domeniile vieții noastre naționale. Cu un entuziasm cu drept cuvânt apostolic, au perindat satele și orașele conferențiarii „Astrei", purtând pretutin- deni sfatul cel bun și prielnica lumină a cărții. Despărțământul Sibiiu, a cărui activitate ne e mai bine cunoscută, a realizat în acest an un adevărat record de activitate culturală. In Sibiiu, sub auspiciile „Astrei" și „Asociației profe- sorilor secundari",¹ s’au ținut 23 conferențe publice, la cari a asistat un public foarte numeros. ¹ In colaborare cu .Extensiunea universitară» din Cluj. — 265 Conferențiarii s’au achitai în chip distins de obligațiunea contractată față de „Asociație", tratând cu deosebită com- petență probleme esențiale ale vieții noastre intelectuale, etice și sociale. Expoziția artistică de studii, organizată și condusă de dnii profesori I. D. Ștefănescu și D. Comșa, a fost o ade- vărată revelație. Cele 26 de conferențe ținute în răstimp de 8 zile de devotatul și entuziastul prieten al „Astrei", dl I. D. Ștefănescu, au inițiat publicul românesc și strein în frumusețile producțiunilor noastre artistice, făcându-i astfel cu putință înțelegerea și interpretarea lor. Sfințirea troiței dela Movila lui Mihaiu a fost un prilej de preaslăvire a eroismului românesc și de afirmare a solidarității noastre cu trecutul. Nu a fost o manifestare națională și culturală la care „Astra" să nu fi participat prin reprezentanții ei. Simți pulsând în această entuziastă asociație culturală, un suflet fraged și creator, o pasiune neistovită pentru idealitățile culturii și o jertfelnicie fără hotar pentru gene- roasele ținte ale neamului nostru. Publicațiile ei, îmbrățișând toate problemele vieții românești, distribuite gratuit, ori unde e o minte înțelegă- toare și o inimă iubitoare de bine și adevăr, servesc admi- rabil principiul infiltrației culturale, pe care se razimă acest nobil așezământ cultural. Numai vorbim de organul ei periodic „Transilvania", care popularisează în pătura noastră cultă cugetarea sănă- toasă și experiențele culturale și morale de pretutindeni. Dl Horia Petra-Petrescu, nepregetatul ei conducător, are dreptul la toată recunoștința noastră. N’am amintit însă nimic, mi se pare, de extenziunea ei culturală Ia sate. Echipele ei de misionari au cercetat toate satele, res- picând adevăruri și mobilizând devotamente pentru marea operă a regenerării morale, atât de imperios cerută azi de toți oamenii de bine. — Aceste „ofensive" culturale în satele noastre au dat rezultate uimitoare. — Medici, pro- fesori, preoți, avocați, artiști, s’au înrolat în această legiune culturală, luminând minți și încălzind inimi. — 266 — Ne-am interpretat ca o datorie de conștiință de a • schița — de altfel destul de vag — fecunda activitate a „Astrei", despărțământul Sibiiu, al cărui președinte este entuziastul inspector școlar Silviu Țeposu, în cursul acestui an, aducând cu prisosință meritate elogii vrednicilor și neobosiților ei conducători. Pilda muncii lor fie inspiratoare și altora! Cei din ceasul al Il-lea vor fi bineveniți, ca și cei din ceasul l-iu. Profesor Dr. Gr. Cristescu. Aspecte recente din opera germană de ocrotire maternă și infantilă. Ajungându-ne în mână o revistă germană ¹ cu consta- tările prof. Dr. Leo Langstein din Berlin [Kaiserin Au- guste-Victoria-Haus] asupra operei de ocrotire a mamelor și copiilor în Germania, credem că nu este lipsit de interes a le face cunoscut și publicului românesc, cu atât mai vârtos, că trăim timpuri când capitalului uman începe să i se dea o mai mare importanță ca în trecut și când ocrotirea co- piile/ și a mamelor se pune pe tapet și în țara noastră cu o acută actualitate, determinată, atât de circumstanțele post- belice, cât și de opera de consolidare a țării românești. In anul 1901 din 100 nou-născuți au sucombat 'în primul an 21; în 1913 au murit 15, iar în 1924 numai 11. Pe timp ce cifra de mortalitate infantilă a scăzut, s’a con- statat și o reducere concomitentă a natalității. In Prusia, în 1913, la 1000 adulți s’au născut 29. In anul 1924 au fost numai 21 nașteri. Excedentul nașterilor în întreagă țara, în 1924, a fost de 8, 2, în raport cu 1913, când acest excedent era de 12, 6. In 1911 s’a înregistrat în Germania o mortalitate infan- tilă mare de tot, datorită căldurilor estivale escesive, cari s’au prezentat în acest an și turburărilor gastro-intestinale concomitente. Curba mortalității a ajuns culmea în acest ¹ Pțof. Dr. Leo Langstein: Schutz der Mutter. — Schutz des Kindes. («Die Woche>, 10 Aprilie 1926.) 267 sezon {Sommergipfel]. Această urcare a mortalității co- piilor mici pentru timpul de vară s’a întâlnit în fiecare an. Cu introducerea mijloacelor de combatere ca: administrarea unui lapte nealterat, sustragerea sugarilor unui mediu în- călzit, îngrijirea pentru înlocuirea lichidului eliminat prin intermediul procesului de transpirațiune și determinarea unei scăderi de temperatură a ubicațiunilor prin produ- cerea curenților de aier, cifra mortalității infantile a co- piilor de prima vârstă a început să scadă treptat. Azi nu mai există o mortalitate exagerată. In decursul sezonului de vară, iar „Sommergipfel-ul“ a încetat de a mai fi sem- nalat. Autorul german constată însă, totuș, o stare de infe- rioritate față de anumite țări: așa în Svedia, în 1918, au sucombat din 100 copii de sân, numai 6, 5; în Norvegia, în 1920 numai 5, 6; în Elveția în 1921 numai 7, 4; iar în Olanda în 1922 numai 6, 7. Mortalitatea infantilă în Ger- mania este deci aproximativ de 2 ori așa de mare ca în țările mai sus amintite. Prof. Leo Langstein mai constată că mortalitatea exa- gerată, semnalată odinioară pentru timpul de vară, a deviat mai nou spre timpul’de iarnă. Afecțiunile inflamatorii ale aparatului respirator, determină încă o cifră foarte urcată de mortalitate infantilă, care din cauza inexistenții încă a anumitor mijloace sigure de combatere, reprezintă cifre impresionante. Publicul încă nu este educat în sensul că adulții să se ferească de copiii mici, atunci, când ei sunt gripați sau când ei suferă de tuberculoză deschisă. De foarte multe ori mici stări gripale ale adulților, la aparență fără importanță, provoacă la copiii mici aprinderile de plămâni fatale, cari reclamă numeroase victime încă. In vederea unei sporiri a resistenței tinerelor orga- nisme, în afară de alimentația corectă și suficientă, e nevoie ca să se pună un pond deosebit și pe măsurile de igienă generală, cari în mod norocos colaborează la inten- sificarea resultatului vizat de cea dintâi. Alimentația, în sine, nu poate fi suficientă pentru urcarea resistenței. E nevoie ca să-i vină într’ajutor petrecerea în aier liber, masajul și gimnastica, cari, toate, promovează metabolismul sau schimbul nutritiv. 268 Copiii mici au nevoie de aier și lumină. Lumina pre- J vine rachitismul cu defortnațiunile Iui osoase, cari pre- | dispun la aprindere de plămâni și la boală de ijiimă. 1 Combătând rachitismul prin lumină se combat în acelaș 1 timp și convulsiunile periculoase, de multe ori fatale, cari 1 întovărășesc rachitismul și se par a fi în strânsă legătură | cu el. / | Un rol însemnat în împrăștierea cunoștințelor în ma- 1 terie de alimentație corectă și îngrijire igienică, revine ț consultațiunilor gratuite, la cari asistă și sifrorile de ocro- i tire sau infirmierele vizitatoare, cu condiția, că aceste con- sultațiuni nu-și fac un titlu de glorie din faptul de a-și ex- tinde cercul de activitate asupra unui contingent prea mare de copii. Cu cât va fi mai mic numărul copiilor, cari frec- ventează consultațiunile medicale și cu cât mai redus va fi numărul vizitelor la domiciliu, cu atât mai bun va fi rezultatul. Aceste măsuri se vor respecta îndeosebi la copiii părăsiți, cari sunt cei mai periclitați. In cazurile copiilor părăsiți nici cele mai bune consultațiuni sau dispensării de copii nu pot arăta un rezultat satisfăcător. Crescătoarele nu întotdeauna au dragostea recerută, iar taxele de îngri- jire sunt de cele mai multe ori insuficiente. Se crede că femeile aparținătoare stratului social mijlociu, dar cari au sărăcit, pot aduce un real serviciu. Pentru a nu separa copilul de mamă se recomandă înființarea căminurilor pentru mame, Leo Langstein ple- dează pentru căminuri și este în contra asilelor de copii: „Clădiți azile pentru mame, cari țin lângăolaltă pe mamă și pe copil, nu azile de copii, cari le despart". Chestiunea separării mamei de copil noi am comen- tat-o în altă parte.a Am insistat mereu asupra inconveni- entelor și pericolelor de moarte, cari amenință copilul de sân, separat de mamă. Sunt însă cazuri de forță majoră, când mamele au sucombat sau că ele, suferind de-o afec- țiune gravă, a trebuit să fie separate. In cazurile acestea se impune luarea unor măsuri, asupra cărora autorul nu ⁹ Dr. Axente laneu.: Din lumea copiilor părăsiți «Ardealul», 1926. 269 se extinde. Pe «cești copii lipsiți de mamele lor noi suntem siliți a-i interna în azilele de copii. Obstacolele și dificul- tățile, pe cari le întâmpinăm în aceste cazuri sunt imense. Facem apel la concursul mamelor sănătoase, pe cari le internăm, dându-le casă și masă, și ne dăm silința ca să împiedecăm augmentarea acestui contingent prin separarea mamelor, în cazurile nejustificate, chiar și atunci când se fac intervențîuni cu trecere, dar cari sunt dictate de cele mai multe ori de considerațiuni de comoditate sau de o falșă concepțiune a lucrurilor și de loc din cauze de neîn- lăturat Sub această formă credem că azilele de copii au dreptul la existență, aducând ele reale servicii, cari vor rămânea însă inferioare rezultatelor obținute în căminele de mamă, cari la rândul lor deasemenea au marele desa- vantaj de a se interesa de copiii abandonați, despre cari și prof. Leo Langstein afirmă că formează categoria cea mai periclitată. Azilele de copii intenționează salvarea ele- mentelor celor mai expuse și nenorocite, ele, în schimb, sunt conștii că separarea mamelor de către copilul de sân reprezintă un real pericol și pentru prevenirea lui își dau toată‘silința ca să interneze în acelaș timp și un contingent de mame, împreună cu copiii lor, cari să alăpteze și copii străini. Tot din aceste motive azilele refuză primirea co- piilor de sân pentru a căror separare de mamele lor încă în viață și sănătoase se fac de multe ori intervențiuni in- sistente, dar care separațiune nu este justificată de consi- derațiunile medico-sociale. Avem convingerea că mamele sănătoase trebuie să satisfacă elementara obligațiune de a-și îngriji și alăpta singure copilul, cu atât mai vârtos că azilele de copii le procură mijloace suficiente de trai pentru intervalul internării lor. Dr. Axente lancn, medicul, șef-director al Centrului pentru ocrotirea copiilor, Cluj. Au cui să mă închin, Pe o lume hrăpăreți vană? Celui cu ochii ’n senin, Privirii de ură orfană. Celui ce-aruncă o mană : Cuvintele: •vreau mai puțin*! 4 — 270 — Amintiri. Două sonete de MARJUS ILIESCU. Amintiri... Te-am vrut în alb, în alb învestmântată, Așa cum azi te regăsesc în mine... la -spune, tu, mai știi acuma cine Ți-aduse primii muguri verzi, odată ?... Simbol de primăvară revărsată Din sufletu-mi întinerit de tine... Nu mai simțiseși pan’ atunci cum vine Iubirea tainic desprimăvărată... . Mi-ai spus atunci, în mrejele tăcerii, S’aștept să cadă apa primăverii... Și eu m’am închinăt în pace sfântă... Dar, boabele de rouă, în sclipiri, Azi lunecă în ochi și mi se ’mplântă Șrmi ciripesc, în suflet, amintiri... O zi vrăjită... O zi vrăjită, draga 'mea, vrăjită... Era atât de cald, atâta soare Și pomii se rupeau de-atâta floare, Că mi-am simțit ființa ispitită... N’am vrut, dar nu părea de loc grăbită, Am dat să trec... dar Ea, surâzătoare, Ca nici odată ademenitoare, Mi s’a părut așa de ’ntinerită In inima-mi de-atâta dor bătrână, Că i-am cuprins înfrigurata mână Cu-acelaș gând curat, de veșnicie... Am stat așa, într’o tăcere sumbră... Trecutul mort prinsese să re’nvie: Ea, fără drept, Ea mă mustra din-iimbră. 271 Ultimele zile ale Austro-Ungariei. (Cartea de amintiri a secretarului lmpăratului;Rege Karl, baronul de Werkmann.) C» mâhnit ar trebui să fie sufletul omenesc In zilele noa- stre, luând la cunoștinfă toate memoriile postbelice, mâhnit, pentrucă învățăturile din ele nu vreau să pătrundă In massele largi ale opiniei publice. Ar fi foarte cu cale ca rechizitoriile oamenilor de bine, ale bărbaților de stat cu simt de respon- sabilitate socială, ca alarma dată de ei să fie comentate cu sârg și să Inflaințeze acțiunile noastre, căci numai astfel vom putea ajunge odată la o însănătoșire a atmosferei viciate de astăzi. Lordul Qrey iși tipărește memoriile și declară, In prefață, că le-a scris ca tinără generație să învețe din trecut și să pre- Intimpine răul, făcând imposibile viitoare războaie. Masaryk trimite cartea sa: -ul, «Isten ălld meg a magyart»-ul sau «Gott er- lalte.» Dumnezeul, la care s’au înch nat cele două popoare conducătoare, da fost Dumnezeul concilianței, Dumnezeul blân- deții, Dumnezeul bunătății, ci reprezentantul unei dinastii, care asmuța 14, 15 popoare conlocuitoare, pe unele împotriva ce- lorlalte, aureolându-se cu nimbul unui trecut măreț, care era devalvat. Să te mai miri dacă popoarele oprimate abea au așteptat să respire aierul curat al independenții? Să te miri dacă cehii, într’un elan de nedescris, au pelerinat la Muntele Alb și au pecetluit juruința că vor fi una, în frunte cu Masarykul lor? Să te miri că polonezii, coații, sârbii, slovacii, noi, românii — 273 am făcut la fel, instinctiv, dărâmând casa din căr(i de joc a monarhiei? Cetiți în memoriile Iui W. cum aleargă Karl din oraș în oraș, dela Viena la Pesta, la Dobrițin, la Pojon, la O6doll6, neliniștit, oscilând, încercând să scape ce se mai poate scăpa. W. îl descrie ca pe un om bun, cu simț de echitate, ca pe un tată de familie iubitor. (Contele Czernin ni-1 arată, în me- moriile sale, ca pe un om lipsit de experiență, ajuns pe mâna unor sfetnici bizantici, cari îl amețeau cu csimulacre de ado- rare», chiar și până în ultimele momente ale domniei).¹ N’au fost toți sfetnici bizantini, au fost câțiva sfetnici, che- mați prea târziu, sfetnici, cari ar fi trebuit să fie chemați în timp de pace, de Francisc losif, ca să saneze ce se mai poate sana. Așa au fost cei trei austriac!: monseniorul Ign. Seipel, profesorul Lammasch și Dr. Karl Rentier. ¹ In aceeaș revistă franceză comentează textul un dn francez, Dunau. Dl W. declară dlui Dunan: «Nu, credemi-o, nu-ți vorbesc ca legi- timist austriac, dar dacă împăratul Karl ar fi avut putința să joace un rol, ar fi ajuns cel mai bun din monarhi. Ajuns*pe tron în mijlocul unui războiu deja pierdut și împiedecat dea lega pacea, după cum a dovedit-o eșecul negocierilor prințului Sixt Bourbon, ce putea să facă? Buna sa voință, loialitatea intențiunilor sale, au fost recunoscute de adversarii săi cei mai convinși, dacă nu întotdeauna de ceilalți. Era înainte de toate un «bun austriac». Aceasta nu vrea să zică un austriac german, deoarece cu- noștea el trebuința (necesitatea) de a menține acordul între diferitele națio- nalități — slavi, maghiari, români, italieni, — ale imperiului. N’am fost «naționaliști», și — cunoscând slăbiciunile oricărui stat nenațional — n’am putut fi «imperialiști». Sporesc cărțile germane despre războiu; toate îi reproșează că n’a fost destul de german. Se uită faptul că monarhia Habs- burgilor ingloba patrusprezece sau 'cinsprezece naționalități în interiorul ei. Sensul interesului lor colectiv a făcut din Karl un pacifist convins. De fapt, întâiul premiu Notei pentru pace, a doua zi după războiul mondial ar fi trebuit să fie atribuit împăratului austriac»! (pag. 893) Dl Dunan scrie, ca răspuns la pasagiul acesta: «Nu sunt suficiente bunele intențiuni la oamenii pe cari soartea i-a pus în fruntea puterii, în special la regi: Ludovic al XVI-lea a dat, în privința aceasta un exemplu... N’avem aici de loc intenția să idealizăm pe suveran (K-), care a fost de- plorabil de slab («depiorablement faible»). (pag. 393) «Insuficiența ultimilor conducători ai Austro-Ungariei a pecetluit destinul monarhiei sale, ter- minând prin a face ireparabile greșelile unui regim», (pag. 394) De aceea, traducând memoriile dlui W., declară dl D.: «lectorii mei să nu vad# un apel chimeric la «Confederația danubiană», pe care nu o vrea nici unul din statele interesate, ci simpla constatare, de un caracter logic și indinspensabil, a unei apropieri economice și a unei relașări (concesii, detente) morale între partidele dislocate "ale fostei monarhii a Habsbur- gilor». (pag. 399) — 274 — Seipel, abatele, care a scăpat dela spânzurătoare pe atâția din ai noștri, când soldatesca austro-ungară își serba orgiile, Seipel, cel ce a ajuns, după revoluție, cancelar al Austriei, Seipel, în fața căruia a rostit, în Paris, bărbatul de stat francez Paul Palnleve, in 2 Maiu 1926, următoarele cuvinte semnificative: . Cetind cartea cu însemnările dlui Dr. V. Bianu ai sensația plăcută a unui avânt tineresc caracteristic, ce transpiră din tot cuprinsul ei, trădând dela început pe liceanul de 18 ani, care la 3/15 Mai 1876,/^.cu tricolorul român în mâna, stângă și cu chipiul de elev în dreapta», avuse sub o stă- pânire streină curajul să rostească de pe piramida sfidătoare, improvizată in piața Blajului, cuvinte înflăcărate ca acestea: «Iar vouă, inimicilor, cari se pare, că ați uitat de revoluția din 1848, vă spun in fața lumii, cu fruntea senină și cu inima liniștită, că mai curând veți putea smulge soarele de pe firmament, mai ușor veți putea muta munții, decât să nimiciți senti- nela latină, fiul Romei eterne, tran- splantat in răsărit.. ^Cuvinte caracte- ristice acestea totodată și pentru spi- ritul educației, ce se va da tinerimei in școalele Blajului pe-atunci, cu jan- darmul maghiar la spate, și care for- mează până astăzi cel mai elogios titlu de merit și de mândrie al acestor școale. ' Recomandăm spre citire cartea aceasta, cuprinzând 43 ilustrațiuni bțne reușite, în frunte cu portretele MM. LL. Regele și Regina, îndeosebi tine- rimei școlare, care, după o prefață avântată va găsi în ea, trecându-i pe dinaintea ochilor, ca într’un film de cinematograf, toate momentele remar- cabile din marele răsboiu al desro- birei neamului, începând cu procla- mația M. Sale Regelui din 15/28 Au- gust 1916 până la pacea neomenească dela București din 24 Aprilie — 7 Mai 1918, impusă de călcâiul cutropitor. (ut.) • Nex cauzal in istorie. Sir Edward Qrey,'secretarul de stat, în ministerul de externe, din Anglia (1905—1916), băr- batul cu simț de responsabilitate so- • cială, își scrie memoriile. A apărut primul volum, conținând amintirile «pacifistului» Orey, referitoare la 25 de ani: 1892—1916. Cum motivează Oiey faptul că incepe cu epoca de dinainte de răs- boiu ? «Fără de cunoștința (celor 25- de ani) nu poți judeca pricinele, cau- zele... Crește o tinără generație, ale cărei opiniuni trebuiesc formulate. Mulți din generația anterioară sunt la 282 — fel de îngrijorați și vreau să fie in- formați., Lor le este destinată cartea aceasta... Mi-am dat osteneala să o scriu astfel ca să se vadă cum ar putea fi evitat un alt răsboiu asemă- nător* (după «Mercure de France», 15 V. 1926). Bărbatul de stat englez caută să deschidă ochii generației tinere și să dea directive bune, viabile, vitale! Vrea să evoce în tinerii englezi rați- unea, ca ei să poată înțelege nexul cauzal istoric și să lucreze conform inimii, dar și a rațiunii. Tinde să evite alte hecatombe de vieți omenești ne- vinovate, potolind spiritele, lărgind orizonturile, invocând noblețea unui gentleman... Asta este în... Anglia... « Împotriva minciunii. Cum a vor- bit președintele Republicei cehoslo- vace, Masaryk, elevilor din școalele cehoslovace, din întreaga Republică, celor 14,000 de delegați, cari au executat exerciții de gimnastică, în giganticul stadion al sokoliștilor, in 6 Iunie ? Așa cum vorbește un adevărat părinte su- fletesc. Fără de retorică bombastică. Privind în ochii elevilor și plin de bunătate. «Vă miilțumesc tuturora. M'am tot gândit, înainte de ce ați venit, ce am să vă spun, fiindcă știam, că aveți să vorbiți. Mă bucur, profesore, de manifestația voastră. Ai rostit lu- crul principal. Școlile republicane ce- hoslovace trebue să fie o școală a ade- vărului. Nu este iertat să mințești — într’un cuvânt: minciuna a fost regi- mul cel vechia. Democrația republicană însemnează', să nu mințești. Există multe definiții ale democrației, aceasta însă este — poate — cea mai bună, mai cu seamă pentru copii, pentru școli. Îmi aduc aminte de proprii mei copii, când veneau sărbătorile tuturor diferiților potentați (ai Habsburgilor Trad.), cum urmăreau copiii toate ace- stea, chinuindu-se, și ce au făcut das- călii aceia! Vă mulțumesc pentru urări și vă mulțumesc, elevilor. Ceeace ați auzit aici, s£ vho însemnați: ceea a spus un sokol e adevărat. «... Omul trebue să fie organizat, trebue să fie un membru, membrul unei comunități ntai mari. Trebue să fie în totdeauna cu cineva, nu singur. Acesta este xSOkolul, care vă învață așa... Să fii sokol. Eu însumi sunt sokol, eu însumi am început să fiu sokolist, dela vârsta mea de 13 ani. .«Când mă trezesc des de dimineață intru în apa rece, mă scald, fac mai apoi exerciții gimnastice, și cred că astfel să ține omul la suprafață...» (v. «Prager Presse», 8. VI. 1926) Să nu mințești! un stat nn se poate întemeia pe minciună! Democrația — adevărul curat, privit în față! Omul e veriga dintr’un lanț. Adevăruri vechi ? Dar pot fi ele vechi vreodată?! Le-a rostit și acum, cu aplomb, președintele Republicei cehoslovace... „Bluff* și „bunk“. Ascultați pe . cronicarul revistei «l’IIlustration» (5, VI. 1926) cum analizează *bluft*-ul. «Cum de nu ne-am revoltat mai de vreme împotriva procedeului acestuia nedelicat și brutal, care constă în a afirma lucruri heexacte, în a te lăuda cu un credit imaginar sau în a fi lău- dăros cu exploatări, pe cari ești inca- pabil de a le realiza, pentru ca să surprinzi și să desarmezi pe un. ad- versar, nimicindu-i într’un mod frau- dulos, centrele sale de rezistență? Pentru ce suntem așa de severi față de pungașii finanțelor, cari își înșeală clientela în ceeace privește resursele lor? «Bluff»-orii fac ei altceva decât că emit, moralicește, de dimineața până seara, cecuri fără de previziune? 283 «Dacă tehnicianii «bluff»-ului ne-ar oferi grația de a-și depune, în sfârșit, armele, toate popoarele, ar suspina odată din greu, despovărate. Deoarece procedeul a năpădit, încet pe încetul, în toate domeniile gândirii. De mult a părăsit strâmtul cerc al afacerilor. A înveninat raporturile noastre sociale, petrecerile noastre, mediul nostru ar- tistic, costumul nostru, arhitectura noa- stră, bucătăria noastră, literatura noa- stră, muzica noastră șt politica noa- stră. Și a găsit un teren nespus (par- ticular) de favorabil în domeniul diplo- mației. ^Popoarele suferă grozav (crud) pe urma faptelor rele ale *bluff*-ului internațional. Statele se -ează reciproc, miniștri afacerilor streine, regii, dictatorii, interpelatorii și marile ziare oficioase lansează de-alungul lumii provocări și sfidări, calculate savant, ca să neliniștească, să intimi- deze sau să deconcentreze pe adver- sar. Guvernele învingătoare «bhiff»- ează într’una, fac gesturi mari de amenințare, agită armele, lovesc cu pumnii în masă, poruncesc să joace diplomații lor comedie și plastonează (ca la duel) cu o îndrăsneală, care înșeală pe oamenii de bună credință. Ca să nu rămână mai pe jos de -ul în- sutit, «bluff»-ul sporit, «b'uff»-ul, Care a suferit inflația. Suprimă, sistematic, micile finețe și precauțiunile mărunte, de cari se folosea tehnica veche. «Bunk»-ul este mai cinic mai brutal. In cinismul însuș își găsește succesul»; Va să zică «bluff»-ul la potența a zecea! Aferim! Cu sunete de jazz- band și cu mușchi de pugiliști, loviți, oameni buni, în obraz, în piept, în conștiință. Jos cu tot ce e gingaș! Că vorbește cronicarul de «indig- narea», care trebue să te cuprindă față de tot ce «tinde să ruineze, In civilizația modernă, noblețea sinceri- tății ! ?» Iacă... sentimentalism de om de moda veche!... Noi, noi suntem mo- derni". «bluff»-ăm și «bunk»-ăm!... Tribunul Matei Nicola. Primim următoarele și le dăm bucuros loc în coloanele revistei noastre: «Dar n’a fost ceeace putea să fie, dacă și-ar fi schimbat penele și cu oportunism ar fi agonisit mijloace de a-și îndulci bătrânețele». Iată ceeace, pe lângă «Taica Axente» a d-lui Virgil Șotropa, din ultimul număr al revistei «Transilvania», se mai poate afirma și despre alți con- timporani și tovarăși de luptă din acele vremuri sfinte, «pe când azi mulți nu înțeleg cum poate cineva să trăiască, țiind dârz și consecvent la severe prin- cipii de viață». Spre ilustrare țin a arăta un exem- plu mai mult din acestea și a servi și cu unele date autentice la alcătuirea istoriei naționale. Mai doresc să aprob, ca martor ocular, cele susținute în «Gazeta Tran- silvaniei» despre eroul nostru Avram lancu, reproduse de G. B. D., tot în acelaș număr al revistei d-voastră. Născut și trăit în atmosfera post- belică a anilor 1848, legănat și giu- giulit de brațele acestui erou legendar, cu câtă pricepere puteam avea la. eta- tea de 7 ani din viață, îmi amintesc cum adeseori din graiul lui ascultam istoria, scrisă de chiar faptele sale, nu îmi aduc insă aminte să-l fi auzit vro- dată grăind vreun cuvânt smintit, ori de câteori se atla în casa noastră, unde de multeori zăbovea zile dearândnl, in pelegrinajul său vecihic ce făcea în cuprinsul dragilor săi Munți-Apuseni. . Nu, Avram lancu n'a suferit de alienație mintali- El a suferit de o desechilibrare morală, în urma decep- ției pătimite prin nesuccesul luptelor sale ideale. Mai auziam istoria și din graiul lui Balint și Axente, iar tatăl meu își propusese a scrie și a îndrepta ine- xactitățile scriitorilor contimporani, de cari se află d. e. în «Memoriile» lui Șterca Șuluț. Dar moartea — durere — l-a răpus mai înainte de a-și împlini acea dorință. Fără a voi să pun la un loc anumit în istoria neamului pe tatăl meu, tri- bunul Matei Nicola, doresc să fixez amintiri istorice ce arată și ele cum alții,, și «ținând la severe principii de viață», au putut «trăi ca oameni cinstiți» și «muri sermani». Las să urmeze, din scrisori origi- nale, ceeace cred a fi de valoare isto- rică : Cluj, 23 XI. 1905. Mult iubite și stimate Dle Dr.! Cu fericitul D-tale tată și în veci neuitatul meu amic Matei, am legat prietinie adevărată când a pus exa- menul de maturitate. După depunerea aceluia ne-am adunat vre-o 6 studenți la cuartierul lui Ieronim și Octavian Barițiu, împreună cu un anumit Petru Godolan și loachim Murășan și aci tata D-voastră ni-a povestit atacurile sale cu maghiarii de la Bedeleu, Gioa- giul de sus și Cheia Râmneților, Bu- cium, Muntari și Corna, unde în tot locul agresorii au fost alungați și fu- găriți, dar de Trâmpoiele nu mi-a 284 amintit nici odată, se pare dar gre- 1 șită informația scriitorului din gazetă, I pentrucă nici amintirile istorice nu î vorbesc despre vre-o bătaie dela | Trâmpoiele — comună numită și astăzi j ca pe timpul Romanilor Trans Am- .1 pelum. | Cu ocaziunea unei comisii /e o I avurăm laolaltă la Remeți, p'ecând din | Alba-Iulia până la Stremți, Gioagiul 1 de sus cu un fiacru (trăsură) slab, am 3 durmit în Geoagiu, în șura preotului, 1 mi se pare Repede — și apoi a doua > zi dimineața suindu ne călare, am j plecat peste stânca de munte Peleș, ' cătră RemețîJ Din sus de Geoagiu se întinde un platou până sub Peleș, loc arabil și puțin tufiș — dupăcum spunea tatăl Dtale chiar asemenea situat și în anii 1848/9. Pe acest platou ajunseseră- insurgenții și în ziua bătăii. Tatăl Dtale se afla cu românașii săi, în eucista unui avut român, care iși avea casa, șura și alte încăperi economice ale sale pe coasta Peleșului, situată spre Geoagiu. Matei, văzând cum înaintează ungurii — ei erau ca la 5— 600 — să repede din înălțime cu vre-o 400 de inși, între cari numai ca la 100 de pușcași și întimpinându-i de-asupra pădurice! Geoagiului îi respinge până în sat, dar o parte dintre ei, luându-se pe vale în sus, ajung până la Mănă- stirea din Cheia Remeților, unde Matei îi urmărește, îi bate și alungă spre hotarul, mi se pare, ameții. Bătăliile acestea au ținut 2 zile și o noapte. Din ostașii tatălui Dtale au căzut morți și răniți 11 inși, dar de ceea parte la vre-o 30 de inși, căci românii țieluiau (ținteau) când pușcau, iar lăncerii se aruncau ca orbi în șirurile lor. Tot teritorul de bătaie ni-1 arătă cu’oca- ziunea acelei călătorii, ba și terenul pe unde a alergat, conducând bătaia. La Bedeleu a alergat în ajutorul tribunului Fodor, tata, adv. de acelaș — 285 nume din Abrud, și aici a bătut pe insurgenții dela Aiud. Mergând odată pe dealul Muntari- Corna, ca să ajungem mai în grabă decât alții, cari mergeau pe vale cu căruța la Detunata, îmi arătă pe unde a' alungat pe ungurii lui Hatvani și - Kemeny Farkas, odată aruncându-i spre gura Cornii, iar de altă dată spre Bucium-Sat. Poziția dela strâmtoarea din jos de locuința lui Zsurca loan, gornicul, lângă Piatra lui Căliman, a apărat-o cu multă bravură, până ce a alungat pe unguri din valea Bu- ciumului, spre drumul ce duce cătră Zlagna. Fiind transpus dela Miercurea la Abrud, a tras în locuința mea, în casa unde locuiește acum prota (protopopul) Petru Popovicu și mai târziu la noi s’a adăpostit și Amos Frâncu. In iarna spre 1856 ne-am-mutat cu toții — lângă cari s’a asociat și losif Hodoșiu — în casa, care formează acum proprietatea D-Voastră. Aci am locuit 4 inși. îm- preună până în Iunie 1857, când eu, însurându-mă, m’am strămutat dela prietenii mei. Nu mult timp după aceea, fiind tatăl D-tale denumit ca ad- junct prov., de justiție, s’a strămutat din Abrud la Teiuș și de aci a fost numit notar public în Alba-Iulia și apoi la 1861, procuror în Abrud, în care timp, ca ales deputat, a luat parte ac- tivă la dieta din Sibiiu. In timpul cât a stat în Abrud a înființat casinul românesc. In oficiu era harnic, deștept și cu multă aplicabilitate, era indulgent față de cei învinuiți și drept și pă- trunzător în judecățile sale. Dar pe .cei răi și făr de caracter, bună oară ca pe H......îi urea din suflet. Acest acum amintit răufăcător a causat în procesul AÎexandru Lazar cătră Bo- ieru Nicolae și în procesul tangent de rămasul tancului tare multe supărări și neplăceri, astfel cât la urmă se văzu silit a propune Asociațiunei un juriu, în care aveam să întru și eu, dar la urma-urmelor Asoeiațiunea, văzând și pătrunzând în cărțile H.... lui i-a de- tras plenipotenția și a complanat cauza, plătind Iui Mateju ce era datoare să-i plătească ............................ Apoi, iubite Enea, să-ți mai spun una: Eu, care avusesem mai mult o creștere germană, corespondam cu tată meu într’un timp — el era rațio- tinist officier la reg. Thurn Taxis—in limba germană. El mă vede odată scriind o epistolă în limba germană. Odată mă apostrofează . ștejari, cu bisericile-cetăți ale sașilor, cu mirosul de salcâm al satelor un? gurești și cu împărăția brazilor înalți și trupeși unde domnește românul, care cântă din fluier, păscând turmele de oi. Ce scumpe îmi sunt zilele, petrecute în satele românești de munte, în mijlocul patriarhilor venerabili, pe cari i-a înnobilat o viață plină de muncă, a matroanelor cu părul alb, al căror fus se întorcea fără de oboseală, și în mijlocul copiilor ce se jucau. Ia soare. Lucrătorii luptă afară (pe câmp), cunoscători de datoria lor și plini de smerenie, cu pământul tare, care le este sorocul. Bărbații poartă plugul, cuprinși de supușenie față de Dum- nezeu. Femeile se pricep să zămis- lească, cu mâna lor pricepută și la 'de in, albă ca zăpada, adevărate opere de artă. «Staturile îndrăsnețe ale tinerilor, plini de tărie și de curaj 1 Și sprin- tenele ia picior fete, a căror frumu- sețe și drăgălășie te farmecă! Seara s’au întrunit cu toții, ca nește adevă- rați copii (ai naturii), la cârciuma, care lumina cu păreții ei de sticlă satul, ca un felinar uriaș. Neuitate îmi vor ră- mânea veselia jocurilor lor obosite, noblețea jocului lor. E prietenul meu, țăranul român, care ară pământul!* Nu e aceasta calea și tonalitatea potrivită spre o colaborare în țara aceasta ? 287 Din Basarabia. Apel cătră toți bunii cetățeni din România. Uniunea 'Creștinilor ortodocși* din Basarabia- Centrala Chișinău, solicitând Mini- sterul Ocrotire! Sociale pentru auto- rizarea de a deschide subscripțiuni publice în tot cuprinsul țărei pentru strângerea de ttnduri necesare pro- pagandei culturale-naționale, răspân- dire! de broșuri instructive și scrieri românești, șusținerei calendarului în- dreptat și consfințit de sfântul Sinod Român, precum și susținerea trupei teatrale de propagandă artistico-tea- trală, onorat suscitatul departament, aprobând această cerere, a autorizat instituțiunea «U. C. O.», prin ordinul Nr. 9690/1926, în senzul arătat mai sus, pentru care fapt sunt rugați călduros toți bunii români, dela cei mai mici până la cei mai bătrâni, cari voesc a contribui la înfăptuirea acestei mari opere naționale patriotice și cari mai cugetă în ziua de astăzi, voind b^alva un colț de țară așa de frumos de un nou eventual cataclism, să binevoiască a trimite obolul dlor așa cum vor crede mai bine de cuviință și după îndemnul inimei fiecăruia, pe adresa arătată în capul acestui apel. Lupta pentru lumina in țâri streine. De astă dată vrem să aducem în fața cetitorului «Transilvaniei» vre-o câteva exemple caracteristice, dintr’alte țări, despre felul cum se face propa- ganda culturală, pentru luminarea mas- selor. In numerele trecute am arătat . cum se purcede la francezi, la englezi, acum vin la rând germanii. Ar fi politică culturală de struț să susții că în^ntreagă Germania nu s’a lucrat, și pe teren cultural, înainte de răsboiu. Cel ce susține așa ceva dă dovadă de o ignoranță crassă. Tragicul este că societăți culturale ca : 1. Lectura: Rosegger: «Scrie- rile învățătorului din școala din pă- dure» pag. 98 (Mathes cel negru), tipă- rit ; Ulbrich; Problema alcoholului in școală, pg. 88 etc. 2. Scurte referate des- pre însemnătatea alcoholului în viața familiară și în educația copiilor (tema: Alcoholismul în școală, pag. 20: un mijloc ieftin, ca să ajungă copiii no- ștri mai sănătoși, mai cuminți și mai buni). 3. Lectura: poezii, în cari e descrisă viața familiară fericită, ca d. e.: Otto Ernst: Zi de bucurie — fe- ricire —Heyse-. Intr’atâtea săptămâni — Falke: Copilul meu, (poezii de ace- stea și altele de felul lor în antolo- logia lirică germană a lui Avenarius . și în «Cartea veselă» a aceluiaș). 4. Cântare de încheiere: un cântec, care reoglindește fericirea familiară. («Bună seara, noapte bună». — Anișoara din Tharau.) {Ulbrich în «Kunstwart* Ijlll 907.) * - 4. Pentruce s’au cumpărat cărți? In privința vânzării cărților a între- prins editorul de cărți Eugen Diede- rich din lena (Germania) o statistică interesantă. Institutul său de editură este unul din cele mai mari și mai serioase institute germane. Voind să știe pe ce cale s’au vândut cărțile, a întrebat editorul pe vânzătorii săi din diferitele orașe, iar rezultatul acestui chestionar îl publică într’o revistă germană («Die Tat» din Dech. 1915 — cităm după referada publicată în «Kunstwart», din 15 Ian. 1916). Iată-1: Din 1000 de cumpărători au răs- puns că au cumpărat cărțile în urma recenziilor din jurnale — 300; în urma prospectelor editorului — 200! (Intre gazetele amintite sunt mai cu seamă: «Berliner Tageblâtt», «Tăg- liche Rundschau»,. «Frankfurter Zei- tung», «Neue Freie Presse», revistele; «Kunstwart», «Christliche Freiheit», «Hilfe» și «Velhagen und Klasings Monatshefte».) Ceilalți 500 de cumpărători au cumpărat cărțile: 170 la recomandarea personală; 170 la recomandarea librarilor (mai cu seamă în urma reclamei din galantar); 100 cunoscând alte opere de ale autorului; 20 în urma prelegerilor; 10 în urma recomandărilor din cărți; 10 în urma studiilor proprii; 10 după lectură; 7 în urma cunoștințelor perso- nale cu autorul și 291 3 de dragul legăturii. Diederich împarte deci 505 reco- mandați! (din reviste, jurnale și pros- pecte) în recomandații «impersonale» și alte 495 în recomandații «perso- nale» (!). De sigur datele acestea vor trebui luate cu toată rezerva și nu va fi con- sult să Ie dai prea multă importanță documentară, fiindcă nu știm mai întâi de toate dacă cetitorii chestio- nați au răspuns numai de dragul ade- vărului sau s’au plătit cu un răspuns, ca să scape de chestionar (trei au mărturisit că le-a plăcut legătura!) și nu avem nici un alt criteriu: inteli- gența cetitorilor, gradul lor cultural. Pe lângă toate astea o discuție a problemei pusă de Diederich, care este un om serios, și un editor con- știențios, merită să se întreprindă și la noi, chiar numai dacă ne-ar da prilej de mânecare pentru discuții în domenii până acum puțin cunoscute la noi. * 5. Ce trebue s& conțină cărțile pentru tinerime? Tipărind societatea -Dilrerbund* în timpul răsboiului o nouă broșură volantă despre cărțile bune, ieftine (broșura 85), declară, pe pagina primă chiar: «Unii cetitori nu vor găsi toate cărțile bune, pe cari le vor afla înșirate în lista aceasta. Un gust mai desvoltat «va respinge d. e. cele mai multe volume ale lui Ger- stăcker; dar dacă iai tineretului ceva ceeace-i strică, nu-i vorbă, dar care corespunde naturii sale într’un anu- mit senz, trebue să-i oferi un surogat pentru aceasta (Ersatz). Puterea proas- pătă, copilărească, a fantaziei tinere- tului cere —*n’ai ce-i face — povestiri, în cari se întâmplă multe, în cari e reprezentat miraculosul, ba chiar gro- zavul. Tineretul vrea să vadă pe om în luptă cu elementele deslănțuite, în- cercându-și puterile cu animalele săl- batice și cu oamenii. De aceea este Siegfried eroul (german) nemuritor, de aceea încă sorb cu ochii micii ce- titori broșurile cele periculoase, fas- cicolare. O pedagogie cuminte dă ten- dinței tinerești teren de desvoltare până la un anumit grad, fiindcă știe prea bine că din trebuința aceasta sufletească strălucesc comori de simțe- minte, cari trebuiesc numai curățate de sgură, ca să lucească mai târziu, în formă de calități, mari bărbătești. Lupta împotriva literaturei fascicolare destractive poate să înceapă de aici cu inai mulți sorți de izbândă. Fascicolele senzaționale, de literatură proastă, nu pot fi combătute mai cu efect decât prin fascicole, cari au comun cu ele trei proprietăți; acțiune, care încor- dează atenția, bogăție de întâmplări, ieftinătate, și — ca ademenire — o copertă ilustrată, care ne descrie în culori vii, chiar strigătoare, o întâm- plare interesantă».¹ Broșura volantă a societății nu- mește broșurile descrise astfel: ... «Scumpirea aceasta însă nu este numai o întrebare a vânzării de cărți și a diferitelor 'ramuri comerciale im- plicate la negoțul cu cărți, cu jurnale și cu publicații de specialitate, ci este vorba de o problemă, care este impor- tantă pentru întreg poporul (german). Că îngreunarea tarifului postai e, de fapt, un factor, care facilitează delăturarea cu puterea a producțiilor presei germane în străinătate, a dove- dit-o jurnalul amintit mai sus cu urmă- torul exemplu: până cândJrancezul plătește pentru 50 de grame numai 4 pfenigi — 5 centime, — până când englezul și americanul plătește pentru 57 grame numai 4,25 pfenigi, până atunci trebue să dea editorul german deja pentru o expediție de 60 de grame 10 pfenigi. Scumpirea aceasta nu joacă un rol important numai in legătura noastră transmarină, ci îngreunează chiar și răspândirea literaturii în străi- nătatea învecinată. «Astfel este tariful urcat al impri- matelor noastre un obstacol evident în țara noastră la răspândirea litera- turii' germane de tot soiul in străină- tate, și cu aceasta totodată și un ob- stacol la sporirea dorită a influenței germane la celelalte popoare !> «Oricât este de ințeles, dacă se încearcă la noi să se repartizeze (ÎJJJ- partă, greutățile răsboiului și să se deschidă nouă izvoare devenit, totuș, este o datorință pentru toți aceia, cari pledează, conduși de simțul realității, pentru o considerare justă a condiții- lor germane și a culturii germane in streinătate, să arate cu toată energia, primejdia care zace pentru noi, ger- manii, in tariful postai scumpiti... • 12. Libertatea de a tipări ne- stingherit, după 30 de ani scrierile unui autor, este ea bună? in 1917 s’au împlinit 50 de ani de când au fost «eliberați» classicii germani — adecă: in 1867 s’a adus o lege din partea alianței nordice germane, «Nord- deutscher Bund», in urmă căreia toate operele autorilor, cari au murit de 30 de ani și mai înainte de 30 de an sunt libere, adecă pot fi tipărite de ori și cine, anulându-se prin acesta ori ce drepturi acordate de autori sau moștenitori editorilor. - 296 — Efectul? Să-l constate ziarul ora- șului cărților Lipsea. «Kunstwart» re- produce un pasagiu din ziar. «Astfel începu deci acum 50 de ani intrarea aceea binefăcătoare a classicilor noștri până în cea mai mică cplibioară, se incepu puvoiul acela de ediții nenu- mărate în format de lexicon și în format de miniatură, cu adnotări învățate și cu ilustrații numeroase, în legături bo- gate și tipar ieftin. Bibliotecile de îm- prumut, cari satisfăceau mai înainte mai cu seamă setea de lectură a cla- selor mai sărace, ajunseră acum în planul al doilea. Începură să înflorească pretutindeni: bucuria de cartea proprie și astfel bucuria de a o stăpâni și su- fletește cu adevărat. In acelaș an cu legea, va-să-zică înainte cu o jumă- tate de secol, văzu lumina zilei pentru întâia dată «biblioteca universală a lui Reclam», adevăratul făt al «eliberării» acesteia, a- classicilor germani, ante- cAorul altor întreprinderi similare, cari au oferit celor mai bune spirite ale poporului nostru cetățenia în sânul întregului neam. Nu numai Goethe, Schiller, Lessing, ș. a. m. d. au fost cetiți de aici înainte, ci binecuvântarea legii acesteia se întinde și își arată fructele până în zilele noastre, elibe- rând într’una poeți noi, scriitori noi, cari oferă bucurii sufletești de cele mai frumoase, scoțându-i din legătu- - rile unei posibilități mărginite de răs- pândire». Hebbel a cerut ca operele sale «să-și arunce hainele lor de gală de mai înainte, ca să poată să apară în iarmaroace și pe la chermese (rugi), în câte o haină țărănească de hârtie sugativă». (Kw. I Iulie 1917, no. 17.) * 13. Propaganda revistei „Kos- mos“. Arp cerut un număr de probă al revistei «Kosmos» din Stuttgart (Ger- mania). Peste câteva zile am primit numărul cerut. Procurându-mi un an mai vechiu, dela un anticariat, nu m'am abonat. Două săptămâni după primirea numărului de probă primesc o carte postată duplă: «Mult st. Domnule! Ne-am permis să vă tragem atenția asupra societății acesteia cu trimiterea . unui număr de probă al revistei K. Repetăm : pentru abonamentul de nu- mai (2’80) mărci pe ’/₂ de an, primiți anual 12 numere lunare voluminoase, ilustrate, și 4 volume ca supliment. Această ocazie de a primi în schimbul unei cotizații minimale pe jumătate de an .... n’ar trebui să o treceți cu ve- derea. La orice caz vă recomandăm abonarea pe o jumătate de an, de probă, la revista noastră, începând din... sau din... ca să o puteți cunoaște mai bine. Vă rugăm de răspunsul dv. pe cartea poștală alăturată. Cu deosebită stimă, Societatea iubitorilor naturii: «Kosmos». «Cartea poștală alăturată e tipărită gata, cu adresa corectă, cu de- clarația trebuincioasă — n’ai decât să umpli locurile goale. * 14. Monopolizarea inseratelor din partea statulni? Importanța in- seratelor asupra redacțiunilor si a opi- niei publice este mult mai mare decât și o poate închipui cineva la prima vedere. Șef-redactorul «Gazetei din Dus- seldorf» («Dflsseldorfer Tageblatt») Dr. Heinz Brauweiler a scris, în Noem- vrie 1916, într’o revistă germană: «Deutshe Arbeit», un articol, cerând monopolizarea inseratelor din partea statului. Ca om de specialitate și-a dat prea bine seama cât de mult atârnă redactorul la o foaie mare dela bună- voința firmelor celor mari, cărora le stă in putință să mai plătească arun- cările sau să le sisteze. Dr. B. nu se dă înapoi de pe calea apucată, ci re- cunoaște că eeeaee impun firmele și — 297 — institutele de bancă, ziariștilor, tacite sau pe față, este o «corupție în toată forma». De aceea, pe lângă câștigul anual de vre-o 200 de milioane de mărci, pe care-1 prevede pentru sfatul german din monopolul cel nou, mai prorocește, în urma inovației acesteia, și o regenerare a presei, «mijlocul cel mai potrivit de a ținea presa germană spre problemele ei ideale». Firește, ideile lui B., cari nu sunt de tot nouă, căci în deceniile jiltime au fost de multe ori ventilate in opinia publică germană, au stârnit resensul celor interesați. Așa s’au adunat, în 27 Ian. 1917, în Berlin, reprezentanții a două edituri mari de jurnale și au desavuat cu toată hotărârea părerile lui B., susținând că tocmai contrarul este adevărat, că negoțul înfloritor cu inserate face jurnalele independente și că tocmai separarea părții redacțio- nale de partea inseratelor ar deschide portiie corupției (v. referada din «Kunstwart», 1/II1. 1917.) In aeelaș număr al revistei «K.> pledează d-nul Erich Schairer pentru o monopoli- zare a inseratelor, în senzul lui B., și snsține: «Dacă s’ar organiza instituția in- seratelor die partea statului, în forma unor publicații de anunciuri pentru cercuri, pentru provincii sau state (Bundestaate) și, poate, pentru întreg statul (german) s’ar delătura cu o lo- vitură întreg chaosul, s’ar nimici in- fluințele lui și s’ar da putința unei priviri generale și a unei statistici cel puțin a părții acesteia.» «Deoarece jurnalistica de astăzi este avizată cu desăvârșire, economi- cește, la veniturjle inseratelor, ar pri- mejdui grtfu existența mai departe a celor mai multe jurnale o monopoli- zare radicală a inseratelor și ar aduce¹ o schimbare atât de adâncă, care ai fi primejdioasă, chiar și in interesul public. Ce pretinde cu toate acestea ? Să se înființeze jurnalele menite numai pentru anunciuri (deci să nn fie poli- tice, ci numai cu înserate. «Nici un înserat'să nu aibă voie să apară într’o revistă sau jurnal, înainte de a fi apă- rut în organul acesta al statului». Ple- dează pentru un monopol al interme- dierii inseratelor. («Inseratenvermit- lungsmonopol»). Susține că ar avea urmări folositoare, binecuvântate, eco- nomice și sociale politice. Iu a. 1908, când a încercat guver- nul german — zadarnic — să Intro- ducă o dare pe înserate, evaluă oficiul de dare mișcarea anuală pentru înse- rate in Germania la un jumătate mi- liard de mărci. Pe urma monopolizării, ^susține Sch., ar dispărea și inseratele minci- noase și cele ale firmelor dubii. 15. Conferențe cu proiecțiuni luminoase. Din Ianuarie 1918 înce- pând a introdus și '■Dttrerbund*-ul împrumutarea conjerențelor gata, cu serii de dispozitive pentru scopurile sale. «Conferențele acestea», scrie rev. «Kunstwart» în Nr. 1, (19.18), «au să ajute acolo unde nu se află un spe- cialist la îndemână, care ar putea să dea dela sine explicațiile necesare la fotografiile proiectate pe pânză. Conf. acestea deci sunt astfel întocmite, ca să poată fi cetite în întregime din manuscrisul tipărit, dar și așa ca ace- luia, care vrea să fie mai indepen- dent, să i poată servi drept material și substrat pentru o conferență pro- prie. Seriile se adresează tuturor cer- curilor sociale, tinerilor și bătrânilor». Din seria primă amintește revista următoarele conferențe cu diapozitive: «Cinstirea eroilor, morminte și cin- — 298 — terime pentru ostașii noștri»; «Cursul unui afi: primăvara, vara, toamna și iarna»; (sfaturi pentru- înțelegerea frumuseții peisagiilor naturale); «Fru- musețea cerului înstelat» (analize as- tronomice) ; «Locuitorii noștri întra- ripați, în casă și grădină», «întrari- patele noastre din râuri, lacuri și bălți»; «Viața animalelor, iarna»; «Lucrul de mână, cu acul, casnic»; «Pictorul L. Richter»; «Pictorul Menzel» și — pen- tru noi de interes — 'Ardealul*, țara și locuitorii» cu text de Elsa Sigerus (e vorba și de unguri și de români). • Teatrele ambulante, de propa- gandă culturală. In Berlin s’a ținut o conferență, în 1918, a alianței pen- tru cultura teatrului ('Theaterkultur- Verband)*, în care s’a discutat pe în- delete, temeinic, despre organizarea teatrelor ambulante în Germania. După ce s’a constatat lipsa de unitate a mișcării de până acum, calitatea me- diocră a prestațiunilor în provincie, și alte inconveniente, mai mult sau mai puțin grave, secretarul societății, totodată referentul punctului acestuia de discuție, a cerut, în aplauzele una- nime, ca în primul loc orașele și co- munele să se organizeze, iar unde aceasta n’ar fi cu putință, să vină sta- tul întf ajutor, pentru ca reprezentația pieselor în provincie să fie la un nivel artistic acceptabil. Iată hotărârea con- ferenței: «In fața trebuinței evidente, pu- ternice, a masselor poporului, după reprezentații bune teatrale, ține con- ferența drept singura modalitate spre cultivarea și strângerea la un loc, cu plan, a întregei organizații a teatrului ambulant — organizarea reprezenta- țiilor teatrale bune în localități mai mici — ceeace este o problemă însem- nată pentru cultură poporului. Pro- voacă deci pe toate corporațiunile cari «sunt interesate în cauză (comune, or- ganizații pentru cultura poporală, in- stituții industriale, corporațiunii de tot \ soiul) să colaboreze cu «Alianța pen- tru cultura teatrului», care și-a pus ‘Jț drept țintă în deosebi deslegarea prob- lemei acesteia. Conferență află însă.«șă de necesar și ajutorul statelor deose- -Js bite, mai cu seamă cu oferirea de <3 ajutoare bănești, deoarece vede în propagarea culturii teatrale o însern- nată misiune a statului în toate cer- j curile» populației, în orașele mici și în. - comune, și deoarece fără de ajutorul statului și al comunei nu este cu pu- tință o înflorire a instituției teatrului ambulant». (După Kw. 1. VII, 1918). întrebări ce se impun, pe urma articolașelor de mai sus : 1. Ce s’a întreprins de pedagogii noștri ca senzaționalul îndreptățit să nu strice tineretului nostru în cărțile ce-i ajung in mână? 2. Câte programe de serate anti- alcoholice avem noi? 3. Ce procedee folosesc editorii noștri să prindă pe cetitori? 4. Cărțile pentru tinerime româ- nești, ce conțin, mai cu seamă? 5. Se dau bonuri pentru cărți bune ? 6. Se împart cărțile în categorii, după vârsta copiilor și tinerilor? 7. Partidele noastre se îngrijesc de răspândirea cărților bune? 8. Ce biblioteci cu jocuri și expe- rimente științifice avem noi ? 9. Posta facilitează la noi răspân- direa cărții bune ? 10. Libertatea reproducerii ajută literatura? 11. Avem reviste de propagandă științifică bune ? 12. Monopolizarea inseratelor nu. s’ar impune și la noi? 299 — 13. Conferențe — gata pentru proiecțiuni avem și câte ? 14. Teatrele ambulante își împli- nesc cu scumpătate misiunea culturală. Iată câteva întrebări, cărora le vom răspunde pe îndelete, având o platformă de discuție atât de solidă. • Cum laudă un francez universi- tatea din Cluj. Un francez, dl Ed- mond Delage, referează în marele cotidian parizian «Le Temps» (25—26 V. 1926), despre o călătorie întreprinsă în România și, după ce se exprimă 1n terminii cei mai favorabili despre cele văzute și auzite la 10 Maiu, în București, urmează: «înainte de a părăsi Rdmânia am putut să ne dăm seama despre intensitatea și profun- ziunea influinții intelectuale franceze. Am fost să vizităm institutul de studii române, (vrea să zică franco-române) cu care Franța a dăruit Bucureștii și care este destinat să ajungă cu tim- pul o «pereche» vrednică a institute- lor franceze din Roma, Atena sau Madrid. Conține de pe acum o biblio- tecă franco-română importantă. E lo- cuit de tineri savanți, francezi, cari prepară teze din istoria, din geogra- fia sau despre științele românești. Această creațiune, recentă de tot, va fi într’un viitor foarte apropiat, un strălucit cămin de cultură franceză și română. Universitățile și liceele ro- mânești au continuat, de după răsboiu începând, să se adreseze, pentru stu- diul (limbei) franceze, profesorilor și lectorilor din țara noastră. S’a fondat în București o academie feminină, un fel de cursuri mixte pentru tinerele fete și tineri: funcționează cu succes și prepară elevii pentru bacalaureat. Dar în vechile universități, oa în Bu- curești, a fost deja de mult câștigată partida. In Cluj poate constata un francez cu mai multă mândrie, ajutorul pe care românii bau cerut, de bună voie științei intelectualismului francez, pen- tru a recuceri, în mod pacinic, tere- nul, pe care li-1 disputau încă culturile germană și maghiară. In țara aceasta (Ardeal), populată în'mare parte (?) de maghiari, dotată de mai înainte din partea duvernului din Budapesta cu mărețe clădiri școlare, s’a creiat o universitate românească, spontan, chiar a doua zi după răsboiu, cu un perso- nal român improvizat, venit în mare parte dela Cernăuți și sub implusul Unui profesor de cel mai mare menit dublat cu acela al unui mare patriot dl Pușcariu. îndată după aceea a în- țeles guvernul român importanța ce poate să o aibă o universitate organi- zată solid, pentru asimilarea intelec- tuală a țării recâștigate. Foarte liberal a lăsat (guvernul), fără doar și poate, să dăinuiască liceele spre folosința universităților maghiare și» germane, 1-ea permis să-și urmeze învățământul în limbile lor și n’a impus altceva in limba română decât învățământul geo- grafiei, istoriei și a literaturii române. Dar la universitate a recurs la con- cursul intelectual al Franței. Românii foști elevi ai facultăților noastre, au venit să între în serviciul universității. Laboratoarele, institutele de chimie biologică sunt conduse de foștii elevi sau de foștii preparatori la «Lorbonă» (univ. din Paris). Un francez, profesor titular la tedra de lit. franceză, este în fruntea unui seminar. Cu discreție îndemânatică, din cate cauza e cu cale să-i lauzi, com- patrioții noștri n’au avut de Ioc pre- tenția de a substitui cultura noastră aceleia, atât de vechi și de bogate, a României. proprii. Universitatea din Cluj conține, mai ales, o creație de origine pur locală, un muzeu al limbii ■ naționale, unde sunt reunite, după o 300 — metodă filologică impecabilă,, toate elementele bibliografice și iconogra- fice, capabile de a servi la studiul istoric al limbii și al civilizației ro- mâne. Din ce in ce mai mult — e de prevăzut — studenții veniți din toate unghiurile țării; mai des din mediile cele mai modeste, ca să învețe in principalele universități române, vor continua să practice limba franceză, să urmeze cursurile lectorilor noștri și ale profesorilor noștri, să frecuen- teze universitățile noastre provinciale, ca Montpellier, masa Bucureștilor, sau ca Sorbona. Dar, din ce In ce mai mult, se va desvolta și se va răspândi o știință științific românească. Măies- trii, noștri in primul rând se pot cita profesorii Meillet și de Marton, vor fi fost monitorii desinteresați ai ti- nerei generații universitare în Ro- mânia... Știința și cultura franceză nu vreau să fie acolo decât'amice, inițiatoarele unei culturi veritabile ro- mânești». Astfel scrie un francez de inimă, nepreocupat, despre manifesta- țiile «magnificei rase române» și nu avem de cât să-i fim mulțumitori. * „Micul lord", roman de Frances Hodgson Burnett, trad. de d-na Ana Codreanu-Nlcolescu, în 15 fascicole, ilustrate de artistul-pictor A. Murnu. După «Ciocoii vechi și noui» ai lui N. Filimon, editează cunoscutul editor bucureștean Oh. Filip, romanul acesta scris de Burnett, o scriitoare engleză, care a murit lunile trecute. Dl Filip săvârșește o faptă bună. Cartea acea- sta merită să colinde din mână în mână, între tineret și prin satele noa- stre, între «intelectualii» satelor. E mult bun-simț și multă gingășie în paginile acestea — iar gingășia — nu-i așa? — ne lipsește, vai, atât de mult astăzi. Mai este accentuată, cu multă finețe și în scene, capabile să te emo- ționeze,. chiar om mare fiind, depen- dența claselor sociale, una de alta. «Micul lord» este lordul, care are inimă față de subalterni și care caută să micșoreze asperitățile sociale. Ac- țiune interesantă, vioaie, capabilă să des " ețeăscă frunțile, cum descrețește lordul cel mititel fruntea ursuzului, posacului bunic din roman. Dați car- tea aceasta în cât mai multe mâni Nu de geaba e răspândită în milioane de exemplare și tradusă în zeci de limbi. (Editura Oh. Filip, București, Str. Câmpineanu Nr. 40 — 30 Lei o- pera întreagă.) BIBLIOGRAFIE Anuaral Acad, teolog. «Andreiane* ortodoxe române în Sibiu, pe a. școlar 1925/6, pvbl. de Dr. Eusebiu R. Roșea, rector. (In cuprins: Percepția miste- rului, de prof. Dr. Or. Cristcscu; 2. Religia io Germania de azi, prof. Dr. N. Terchilă; 3. Date școlare și cro- nică). Sibiiu, 1926. Sylvius Rolando (pseudonim): Ne leagă pământul... (roman) Edit. lite- rară a «Casei școalelor», 1926, 100 lei. (400 pag.). Nuși Tuliu. Poezii (orig. și tran- spunere literară) în «Biblioteca naț. a românilor», pnbl. de Tache Papa- hagi, Edit. Soc. culturale naționale Apostol Mărgărit, 1926, 120 Lei. loan Al. Bran-Lemeny. Ancore (poezii), Brașov, Tip. A. Mureșianu: Branisce et. Co. 1926, 40 lei. Reviste primite în schimb : «Junimea .literară* a. XIV (1925) no. 11—12 ; «Ritmul vremii*, a. II no. 3, Martie 1926; «Banatul* a. I, 1926, no. 1, 2, 3; «Ramuri*, a. XX, no.,1, 2 ; «Victoria* a VIII, no. 63—64 ; «Fa- milia* (Oradea) a. 1, no. 1; «Meseșul*, gazetă culturală a desp. central al «Astrei» din jud. Sălaj, a. II no. 7; «Gândirea*, a. VI no. 1; «Societatea de mâine* a. III, no. 13; «Răsăritul* a. VIII, no. 7; «Ideea europeană*, a. VII no. 185.