TRANSILVANIA Anul 57. Martie 1926. Nr. 3. SiTsilia., stx. Șag-cuna S. Dr. loan Lupaș. — La 25 de ani de activitate culturală. — In mijlocul crizei de autoritate din zilele noastre ne-a fost dat să ne ridicăm sufletește, zilele trecute, aducând prinos de laudă unui vrednic și desinteresat mânuitor al condeiului, dlui loan Lupaș. S’au Împlinit 25 de ani de când a apărut fn ziarul «Tri- buna» din Sibiiu Întâiul articol semnat de acela, care avea 1 98 să ajungă profesorul iubit, istoricul de seamă, conducătorul prețuit Pe drept cuvânt s’a putut trage o paralelă Intre ethosul unui Petru Maior (despre el a scris pe atunci tinărul student buda- pestan) și între ethosul ce palpită tn scrisul dlui I. Lupaș. Învă- țător și preot, .cu peana și cu biblia in mână, amândoi au În- cercat și, ultimul, încearcă să dea și acum viață ideilor du- cătoare la propășire — nelăsându-se tulburați de aplauze și de o glorie vremelnică, ascultând șoaptele cele mai intime ale su- fletului lor și oferind ce au mai bun masselor, spre cugetare. Amândoi sunt pătrunși că nu numai Historia magistra vitae (istoria este învățătoarea vieții) ci și Historia magistra mundi (istoria este învățătoarea lumii). Amândoi cred că rolul istoriei este să afle nexul cauzal al faptelor (fiindcă și in desfășurarea evenimentelor trebue să fie o logică 1) și amândoi dau directive viguroase spre ceva excelsior. Sărbătorirea dlui loan Lupaș s’a desfășurat cum n’a vrut cel sărbătorit. Dsa, în marea modestie, care-1 caracterizează, a răspuns Invitării unui cerc de prieteni, în frunte cu dl loan 1. Lapedatu, că dorește o cât mai modestă comemorare a aniver- versării acesteia de 25 de ani ; a fost'de ajuns insă să se răs- pândească vestea că loan Lupaș împlinește 25 de ani de acti- vitate ziaristică și toate clasele noastre sociale din Ardeal s’au grăbit să-și trimită reprezentanții. Așa au fost adunați Duminecă, In 21 Martie, a. c., In sala cea mare a județului Sibiiu și, seara, la hotelul Bulevard, si- bienii, săliștenii, preoții, corpul didactic, ziariștii, meseriașii, po- porul, prin reprezentanții lor, apoi societățile in care individul Iși sacrifică un bune sau un interes individual — bani, muncă, timp, libertate — fără desinteresare, adecă fără gând de caritate sau fraternitate, dar și fără dorința unui profit personal, ci in schimbul unui folos comun, adecă pentru des- •voltarea ființei sociale, pentru desvoltarea patrimoniului social. Esența solidarității sociale stă in sacrificiul voluntar al in- dividului pentru binele colectivității, iar pârghia ei-morală stă' dn înțelesul pe care 11 dă, ea, profitului. Fără profit, fără interes, nu poate avea ființă o activitate omenească, nu poate avea loc o asociație liberă și conștientă. Profitul nu implică, Insă, tot- deauna un Înțeles egoist, și individul totdeauna este dispus să jertfească un interes personal, dacă din satisfacerea unui interes ^general are un folos mai mare. 'Urmărind conștient un profit cu bază morală și de interes general, individul In asociație poate să-și satisfacă toate interesele personale, cari nu vin In -conflict cu interesele celorlalți și să folosească toate avantajele -cari rezultă din satisfacerea intereselor generale. Principiul solidarității, al ajutorului reciproc, a făcut con- sistența asociațiilor profesionale din întreg evul mediu, a dat maștere numeroaselor societăți de ajutor reciproc, cari erau destul de puternice pentru a constitui sprijinul și mângâierea ■muncitorilor englezi, chiar In timpul când clasa muncitorească «tera In cea mai grea situație din viața ei. Credința in acest principiu a fost Întărită Încă, de intro- ducerea In Întreprinderi, din ce In ce mai intens, a diviziunei muncii. Muncitorul, dându-și seama că munca sa de meseriaș individual a fost cu mult sporită in sistemul diviziunei muncii, unde el nu face de cât o parte a muncii necesară desăvârșire! unui obtect, se lămurește și asupra valorii principiului solidari- tății. £1 Iși dă seama că In munca sa depinde de tovarășii săi, că numai in munca solidară și organizată In comun poate să ■ 102 - capete maximum de rezultate din sforțările sale. Munca solidară- naște interese comune, naște simpatie, naște sentimentul ajuto- rului reciproc. In chip fatal, muncitorii au trebuit să recurgă la acest ultim principiu, care nu e cel mai lipsit de dificultăți, pentru a-și ușura suferințele și mizeria, atunci când, cu toate stăruințele dor, nit ■ au găsit înțelegere, nici la patronii capitaliști, nici la stat condu» tot de aceștia. Asociația mutuală a fost criteriul organizației pionerildr cinstiți din Rochdale. A, treia ideie fundamentală a cooperației este întâietatea principiului economic în societate. Transformarea economică a societății, înfăptuită la înce- putul veacului trecut, a răsturnat și concepția veche a societății. Curând chestiunea socială în înțelegerea tuturor, și în special în înțelegerea claselor, muncitoare, nu a apărut de cât ca o chestiune economică. întâietatea principiului economic a dat o nouă orientare concepției de viață socială și tendințelor de transformare a societății. Legătura socială e întemeiată pe raportul dintre oameni, pe schimb. Fără schimb nu poate exista viață,'nu poate exista asociație, nu poate exista viață socială^ Schimbul ln societate ni se prezintă supt trei aspecte, și: anume: 1. Obiect pentru obiect-comerțul propriu-zis; 2. Obiect pentru serviciu și 3. Serviciu pentru serviciu. Dacă observăm câ orce obiect nu este decât o transformare materială, care se reduce totdeauna la o serie de mișcări fizice și psihice, putem ușor deduce că legătura socială este constituită, din schimb de servicii, dintr'q, mutualitate de servicii. In asociație ne adunăm ca să ne servim unul pe altul, ca să ne ajutăm unul pe altul, fie aceasta pentru trebuințele exi- stenței noastre, fie pentru păzirea drepturilor noastre, fie pentru împlinirea datoriilor noastre. Deci pe teren economic, juridic sau moral. Raporturile sociale sunt, tot atât, economice cât și iuridice sau morale, fiindcă ele nu sunt izolate, ci într’o inter- dependență continuă. Cu toate acestea, în toate timpurile, raporturile economice- au dominat în societate celelalte raporturi sociale, și regimuh 103 economic a determinat condițiile vieții sociale. Necesitățile exi- stentii omului din punct de vedere material a trecut Înaintea necesităților de existentă juridică, politică, morală sau estetică. Omul ca să trăiască a trebuit să consume, ca să consume a trebuit să producă, a trebuit să schimbe ceeace nu a putut pro- duce, a trebuit să cruțe și să conserve. Numai după ce aceste trebuințe' economice au fost împlinite, omul și-a pus tn gând să se desrobească de viața materială și să clădească viața ideală, sufletească a societății. Regimul capitalist, accentuând nedreptatea repartiției bunu- rilor în societate, clasele muncitoare au ajuns până la sfârșit să nu conceapă decât aspectul economic al vieții: greutățile vieții neîngăduindu-le să se desrobească de viața materială., Multă vreme muncitorimea nu a avut decât revendicări economice; Întreaga ei atenție era Îndreptată asupra Înlăturării diferitelor greutăți economice, pe cari desvoltarea regimului capitalist Ie punea. Mizeria muncitorilor industriali în prima perioadă a mașinismului; condițiile grele de viață ale meseria- șilor striviți In concurența cu industria mare; stoarcerea mun- citorilor de pământ de cătră cămătarii veșnic nesăturați, erau chestiuni economice, cari cântăreau greu și treceau Înaintea ' chestiunelor politice sau morale, cari au preocupat muncitori- mea mai târziu. ' A patra ideie fundamentală a cooperației este inutilitatea și nocivitatea intermediarului tn schimb. ' Al patrulea măr istoric ar putea să aducă glorie lui Fourier, insă nu aduce cunoștințelor sociale nimic nou. Fourier se laudă de geaba că ar fi descoperit principiul asociației sau cauza mi- zeriei, tn existența intermediarilor. Lumea cunoaște aceste ade- văruri eterne, încă de când vede cu ochii civilizației. Vechii cămățari, cari au ,distrus civilizația elenă, cămătarii evului mediu, Cari au distrus proprietatea rurală și clasa nobilă, neguțătorii din toate timpurile, cari, fără nici o muncă, speculează și pe producător și pe consumător, capitaliștii manufacturieri, cari explotează până la sânge pe nenorociți! de lucrători la domi- ciliu, proprietarii de case, cari speculează nevoia de locuință a celor ce sunt nevoiți să locuiască în orașe, sunt toți interme- diari a căror acțiune nefolositoare și dăunătoare asupra vieții sociale a fost de mult simțită. 104 Producătorul niciodată nu a priceput cu ce drept interme- diarul, fără nici o muncă, fără nici o sforțare, poate să-i ia cea mai mare parte a câștigului rezultat din munca Iui, și ei, care muncește, să nu poată nici să trăiască. Consumătorul, mai puțin conștient de cauza răului, nu a putut Înțelege dela inceput, cum viața se îngreuiază din ce tn ce, ajungând să nu o mai poată trăi. La început, consumătorul Învinuia pe producător, că iși dă câștiguri prea mari, și de multe ori producția era urmărită cu ură din partea publicului. Mai târziu, când consumătorul-producător și-a dat seama că și marfa produsă de el, ii revine chiar și lui mult scumpită, dupăce trece prin mâna intermediarilor, a înțeles unde este răul, care este cauza mizeriei sociale. Intermediarul speculează pe muncitor ca producător, luându-i cea mai mare parte a rodului muncii lui, intermediarul speculează pe muncitor ca consumător, urcând cu mult prețul de cost al mărfurilor. Singura putință de îndreptare a răului era apropierea și Înțelegerea cea mai strânsă intre producători și consumători, pentru înlăturarea intermediarului in schimb. Pentru înlăturarea intermediarului din toate activitățile so- ciale ; pentru înlăturarea intermediarului din producție unde, sub formă de patron-capitalist, iși rezervă câștigul rezultat din dife- rența intre prețul de vânzare și cel de cost, care, pentru a fi mai mare — prețul de vânzare neputând fi urcat, deoarece e determinat de concurență — se folosesc toate mijloacele de exploatare pentru scăderea prețului de cost; pentru înlăturarea intermediarului din circulație, unde sub formă de comerciant și cămătar, exploatează pe producători, fie vfinzându-le pe prețuri mari sculele și materiile prime, de. cari au trebuință in activi- tatea lor, fie cumpărâpdu-le pe nimic mărfurile produse de ei, fie imprumutftndu-le cu carnete ruinătoare banii, de cari au nevoie In munca lor; pentru înlăturarea intermediarului din consum unde, sub formă de comerciant, de proprietar sau că- mătar, exploatează pe consumători, fie vânzându-!e cu prețuri mari mărfurile necesare intreținerei, fie luându-le pentru locuințe chirii de speculă, fie Imprumutându-le cu carnete mari banii necesari vieții lor de oameni cu câștig limitat și primit in rate mici; pentru înlăturarea acestora nu este decât o singură cale: Întovărășirea interesaților pentruca Împreună să Împlinească ne- 105 însemnatul serviciu economic de intermediar și să realiseze toate economiile posibile: fn materie, timp,.bani, muncă. A cincea ideie fundamentală a cooperației este achitarea In schimb. Intermediarii nu aduc numai exploatarea tn schimb, ci și imoralitatea. Din cauza numărului lor mare, nici ei nu profită prea mult din exploatarea producătorului' și consumătorului. Concurența intre ei face să ducă și ei, uneori, o viață grea. Dar lupta în concurență e de multe ori sfătuitor rău și comer- ciantul ca să-și distrugă adversarul folosește falsul și înșelătoria, folosește reclama mincinoasă. Marfă de proastă calitate sau. falsificată, prezentată și vândută ca marfă de calitate bună, marfă vândută cu măsură strâmbă,. sunt unele din multele practice necinstite ale comerțului. Aceste practice au o influență nefastă asupra moralității poporului, și nu fără dreptate aceste apucă- turi comerciale au contribuit la ridicarea tuturor contra comer- ciantilor. De cele mai de multeori cuvântul de negustor e sinonim în popor cu falsificător, necinstit, mincinos, înșelător. Ca reacțiune contra acestei practice, în schimb, s’a născut in mase dorința schimbului cinstit, dorința Înlăturării tendinței de câștig necinstit, s’a născut necesitatea înlăturării reclamei, falsului, furtului, nedreptății economice, spolierii, înjosirii muncii cinstite, și nesocotirii purtărilor cinstite. CoopeTația nefiind întemeiată pe concurență nu înțelege «decât schimbul ciustît ' A șasea ideie fundamentală In cooperație este Maturarea •capitalistului. Fostul întreprinzător, care aducea în întreprindere, pe lângă avere, capacitatea, experiența, îndrăzneala și munca sa, aproape a dispărut. Contactul intre muncitor și întreprinzător, de mult nu mai este posbil. Asociația de capitaluri a făcut de prisos pe intermediarul capitalist, iar desvoltarea întreprinderilor a făcut ca ele să nu mai poată fi alimentate de un singur capitalist, ci, cerând capitaluri mari, de mai mulți, de foarte mulți asociați. Capitalul tn întreprindere a devenit anonim. Noul întreprinzător tiu mai «e un om foarte bogat, el poate fi lipsit și de capacitate, și de experiență, și de îndrăzneală, fiindcă nu mai conduce el întreprinderea. Directorii comerciali sau tehnici sunt oameni «de cele mai multe ori, săraci, salarizați, proletari aproape în 106 aceiași situația ca muncitorii, cari lucrează sub conducerea lor. Capitalul mare nu mai este indispensabil, fiindcă asociația de capitaluri mici poate aduce capitaluri cât de mari. Capitalistul este nefolositor, fiindcă caracterul economic al întreprinderii s’a schimbat. Această desvoltare a capitalismului a născut, tn chip fatal, în mintea producătorilor și consumatorilor, ideia asociației de capitaluri mici și îndepărtarea capitalistului. A șaptea ideie fundamentală a cooperației este subordo- narea producției intereselor consumului. Capitalismul a adus la splendida desvoltare a industriei moderne, la înmulțirea articolelor, la mărirea cantităților pro- duse, la ieftinirea produselor. Capitalismul cere insă producție mare, cere cerere mare, piețe de desfacere numeroase, și dacă cererea este satisfăcută, producția, și cu ea întreg sistemul eco- nomic, este loyită și au loc acele cumplite crize economice, care distrug averi și vieți omenești. Muncitorii cei dintâi aii de suferit pe urma acestor crize economice. De aceea ei se ridică cu putere contra suprapro- ducției și caută rezolvarea problemei în organizarea producției. A fost logic ca în mintea lor să se nască ideia subordo- nării producției necesităților consumului, pentru ca, producân- du-se atât cât trebue, să fie înlăturate crizele economice, și cu aceasta, și convulziunile sociale. A opta ideie fundamentală a cooperației este creiărea pro- prietății colective. Clasele muncitoare nu sunt contra proprietății, am putea spune că, chiar din contră, ele sunt iubitoare de proprietate. Ori cum, în sufletul mulțime! este puternic sentimentul de pro- prietate individuală și ea nu ar face nimic ca să fie slăbit. Totuși,, din evoluția sistemului capitalist muncitorul a fost silit să vadă> și mai departe. Marile proprietăți individuale din evul mediu cu timpul¹ au fost nimicite, și în locul lor, pentru necesitățile marilor între- prinderi capitaliste, s’au ridicat prin ajutorul asociației de capi- taluri alte proprietăți mari, cari prin neputința împărțirii lor erau adevărate proprietăți colective. Ceeace* puteau realiza aceste noui proprietăți, nu puteau realiza vechile proprietăți individuale, 107 — și serviciile sociale pe care le puteau, și le aduceau chiar, pro- prietățile colective nu puteau fi aduse de proprietățile individuale. Ideia proprietății colective capitaliste a dus la ideia pro- prietății colective sociale, care poate aduce încă mai mari foloase sociale, putând fi pusă, fără putința de opunere a nimănui, și mai desăvârșit, în slujba intereselor generale. Foloasele pe cari le aduc mulțimilor, averea statului, averea publică, răspândirea folosinței atâtor comori de artă, atâtor ser- vicii publice, comori și servicii, cari altă dată nu erau accesibile decât numai câtorva, a întărit și mai mult tn sufletul maselor ideia proprietății colective, care nu numai că nu exclude sau distruge proprietatea individuală, dar încă o întărește. A noua ideie fundamentală a cooperației este democrația^ este idila stipănirei și conducerti poporului prin sine însuși. Democrația a adus în locul puterii și voinții unui monarh, puterea și voința poporului. Egalitatea între cetățenii aceleiași țări este exprimată prin votul universal, care chiamă în chip egal pe fiecare să-și aleagă deputății, cari vor avea să făurească legile țării. Democrația a răsturnat ideia monarhistă absolută, a răsturnat puterea unică și a chemat poporul în chip egal la conducere, prin oamenii săi de Încredere, fără să ție seama de avere, de privilegii, de putere socială. Egali înaintea puterii, egali înaintea legii, egali înaintea putinții de a ajunge; proprietarul de pământ votează alături de țăran, proprietarul de case alături de chiriașul săli, proprietarul de fabrică alături de muncitorul șăti, capitalistul alături de proletar. Ițrăși, in chip logic, ideia democrației din politică a trecut In domeniul economic. Trecerea puterii unice din mâna ca- pului statului în aceia a mânei poporului, și transformată într’o putere colectivă, a sugerat transformarea puterii economice unice a capitalistului în putere economică colectivă în mâna aso- ciaților. Egalității cetățenilor i-a corespuns ușor egalitatea aso- ciaților, adecă drepturi egale pentru toți, fără considerarea averei sociale, adecă a capitalului fiecăruia. In, această înțelegere a societății, asociația economică nu mai reprezintă o asociație de capitaluri, ci o asociație de per- soane, cu drepturi egale de participare la administrație și conducere. Deosebirile, cari ar putea exista Într’o democrație politică 108 și una economică, nu sunt în defavoarea celei din urmă. Astfel faptul că mandatarii democratei politice sunt legiferători pentru alegători, pe când mandatarii democratei economice sunt ad- ministratori controlabili și imediat revocabili, pune într’o lumină mai favorabilă democrația economică, care poate realiza mai ușor și mai repede idealul democrației: referendum, adică con- trolul și judecata populară a legiuitorilor. A zecea ideie fundațnentală a cooperației este transfor- marea socială. In fața problemelor sociale și a chestiunei sociale acute* pe care o ridică regimul capitalist, sunt explicabile toate ten- dințele de transformare socială, de transformare a regimului social-economic ce ne stăpânește. Omul dorește mai binele și toată munca, toată atenția sa este încordată spre acest scop. Transformările prin cari a trecut societatea la sfârșitul vea- cului al XVIII-lea și începutul veacului al XlX-lea, a sădit în mintea mulțimei convingerea că transformările sociale aduc un plus de civilizație, un plus de fericire, aduc o participare mai bogată a mulțimei la binefacerile civilizației și Ia bogățiile na- turei. Credința într’o nouă lume, mai fericită, a fost sporită prin această constatare. Transformarea regimului economic, dărâmarea regimului capitalist, detronarea capitalului din locul de conducere și de beneficiare; ridicarea prestigiului muncii; întronarea consuma- torului în locul de conducere economică și subalternarea pro- ducției intereselor consumatorilor; repartiția beneficiilor între acei cari le-au dat naștere; întărirea proprietăți colective pusă în serviciul public, și altele, sunt toate, condițiuni de transfor- mare socială, dictate de defectele' regimului capitalist, care creiază chestiunea socială ce ne stăpânește de un secol. Acestea sunt câteva din ideile fundamentale ale coopera- ției. Ele sunt de ajuns -pentru a ne da seama cum s’a născut și cum s’a desvoltat în mintea maselor muncitoare — cooperația este de origine și de esență proletară, socotind și pământul țăranului ca un instrument de muncă — ideia cooperației, care astăzi dominează gândul tuturor economiștilor, sociologilor și oamenilor de stat N. Ghiulea. 109 Societățile de binefacere românești și asistența copiilor părăsiți. Pe plaiurile Ardealului și In regiunile ciscarpatine încă de 2 decenii opera de ocrotire a copiilor părăsiți a început să fie organizată. Statul condus de ideia milenară, care prima toate celelalte preocupațiuni, a ținut ca conducerea acțiunii să o de- țină el. Ca In toate acțiunile, cari puteau să fie aservite cu un maximum de rendament integrității coroanei sft. Ștefan, așa și opera de asistență a copiilor abandonați a căutat să fie exploa- tată până la limitele extreme ale posibilității pentru același scop și in dorința de a ajunge la o omogenizare cât mai grabnică a populațiunii țării In favoarea fostului element dominant. Planul diavolesc a fost urmărit cu multă răbdare și realizat In mare parte. Este considerabil numărul acelor băieți, cari și azi se- prezintă la noi pentru a cere informațiuni asupra referințelor familiare, cu nume, cari și-au păstrat cel puțin In parte din as- pectul strămoșesc, dar cari nu mai vorbesc o vorbă din limba ro- mânească, tn care li s’a adresat, suntem siguri, ultimul cuvânt de cătră mamele lor la despărțire; ei au eșit de mult din ca- drele azilelor, și avem nădejdea că serviciul militar singur va putea fi In situația să mai repare ceva din nedreptățile trecu- tulul. Fosta stăpânire Insă â recunoscut că, fiind vorbă de o operă socială, societatea nu poate fi exclusă dela ea. Din contră s’a nizuit ca să-și asigure o colaborare cât mai intimă din partea acesteia. Directivele au fost date de stat, cadrele operei au fost stabilite de asemenea de cătră el, In interiorul limitelor fixate s’a dat Insă cea mai largă posibilitate ca inițiativa particulară să-și aducă ca aport de contribuție tot sufletul, care este indis- pensabil in operile sociale. Societatea maghiară, căci numai de aceasta poate fi vorba, a înțeles pe deplin importanța apelului, care s’a făcut la ea. Timpurile s’au schimbat. Ecrescențele patologice și ten- dențioasa altoite pe organismul operei umanitare au fost ampu- tate, menținându-se numai partea sănătoasă, care trebue să for- meze baza operei sociale umanitare. Azi ne mulțumim ca să conservăm intactă naționalitatea copiilor noștri și să dăm teren HO de desvoltare tuturor elementelor într’un spirit mai larg și mai puțin preocupat ca cel de pe vremuri. Cu toate că nu este așa de simplu, după cum s’ar părea la prima vedere, am căutat să deturnăm numai canalizarea elementului românesc dela di- recția determinată încă de demult, pentruca să punem capăt unui proces, care, lăsat in voia lui in mod automat și-ar fi ur- mat .cursul dela sine in desavantajul nostru. Statul a făcut eforturi însemnate sub acest raport. Greu- tățile începutului și lipsa unui personal suficient instruit au tn- I ceput să dispară, o ameliorare continuă se constată, nu este Încă exclus, ca, din cauza insuficienței unei propagande întinse, care ar fi trebuit desvoltată poate tn sânul societății românești, aportul inițiativei particulare prezintă până in prezent numai modeste manifestațiuni sau, mai exact, frumoasele contribuțiuni din partea inițiativei particulare rămân exemple, deși câte odată de o impresionantă intensitate, totuși echivalente numai cu niște acțiuni izolate. Centrele pentru ocrotirea copiilor Îngrijesc și administrează mii de copii, dintre cari numai cei bolnavi rămân internați în institut, acestora li se acordă o îngrijire medicală corespunză- toare, pe când mulțimea este încredințată inimilor caritabile. Ori cât de insemnat ar fi numărul personalului administrativ angajat de centru, un control și-o supraveghere continuă ar fi posibilă numai pe lângă concursul prețios și indispensabil al societății. Forțele omului sunt limitate, vigilența funcționarilor în fața greutăților mereu crescânde ale vieții de multe ori ce- dează, populația românească in mijlocul năcazurilor zilnice cu - toată bunăvoința pe care o are și cu toată nobleță sufletească a cărei dovadă o întâlnim aproape zilnic, nu întotdeauna are noțiunea unei bune îngrijiri. Un copil mic trebue anturat de-o grijă meticuloasă, gre- șelile de alimentație trebuesc evitate, difuzionarea cunoștințelor tn materie de igienă și alimentație corectă trebue să-și facă drum in sânul populației noastre dela țară, copiii bolnavi de orice vârstă ar fi ei, vor trebui duși la medic, ei trebuesc ali- mentați și îmbrăcați; cei cari cad în vârsta obligativității șco- lare trebue să frecventeze regulat școala: țăranul român este un isteț viticultor, el adeseori își uită de școală și transformă copilașii statului in mici păstori; fetele ajung vârsta de 12 ani. 111 care este o limită însemnată în viața lor: timpul, care urmează după această vârstă reclamă supraveghere mai conștiențioasă și garanții morale trebuesc oferite din partea crescătorilor. Nu există un alt mijloc mai eficace și mai potrivit decât ajutorul pe care-1 poate aduce femeia româncă. Sunt atâtea societăți de binefacere, cari desfășoară o intensivă activitate, care fe onorează. Dar sunt prea puține acele cari se Îndeletnicesc cu ocrotirea copiilor și aproape inexistente acele cari să se ocupe de asistența copiilor părăsiți. Ori cât de nobil ar fi scopul urmărit de diferitele societăți ale doamnelor din societatea româ- nească, nici unul nu convine poate așa de bine misiunii sale și și sufletului de femeie și de mamă, ca și arta de a ocroti copiii, și Îndeosebi, pe copiii părăsiți, cari constitue cea mai nenorocită categorie. Inimele membrelor din diferitele societăți de binefacere se strâng de milă și compătimire când, incidental sau inten- ționat, cu ocaziunea unor vizite făcute la domiciliu intr’un cartier muncitoresc din mahalaua orașelor noastre, văd colibele sără- căcioase cu aranjamentul primitiv și cu aspectul de insuficiența mijloacelor materiale, dar în care totuși pulsează o inimă de ■ mamă, chiar suferindă câte odată, dar totuși reală și existentă. Ce impresie ar lăsa însă în sufletul doamnelor noastre asistând ele la o defilare a copiilor nimănui în cetatea menită să apere drepturile lor: aici un sugat prin vaetele lui de nou- «ăscut deplânge perderea prematură a mamei sale, care în frigu- rile. facerii a sucombat; colea țipetele celuilalt cer ertare pe seama femeii, care întâmplător a fost mama-i denaturată și care Intr’un moment de slăbiciune și criză morală, uitându-și de sine și de Dumnezeu, l-a expus în parcul orașului, de unde a fost ridicat de agenții de poliție; al 3-lea bocește moartea tatălui căzut jertfă în răsboiul pentru întregirea neamului și jelește - moartea mamei sale, văduvă cu 5 copii, care, în urma surme- nării și mizeriei sociale, a murit de tuberculoză; privirea unor ochi gânditori te poartă în zări necunoscute, lăsându-te să deduci numai asupra provenienței; acte oficiale îți vorbesc sec dar elocvent de . necazuri, boală și mizerie, cari cer ocrotire din partea acelora, față de cari șoartea s’a arătat mai puțin vitregă; plicele precoce, cari s’au prezentat pe fruntea brăzdată în mod prematur, îți vorbesc de bordeele fumegânde dela țară, cu un — 112 — unic geam astupat cu zdrențe și de o atmosferă Încărcată, pe unde moartea nemiloasă și-a plimbat coasa secerătoare de vieți; alături un copil mai mărișor, care iși dă seamă de ceeace se petrece fn jurul lui, cu nevinovăție și cu lacrimi în ochi îți istori- sește de o tragedie familiară: tata este omorât în pădure, căzând pe dânsul un copac, iar mama își perde mințile și-i dusă în casa de nebuni. Seria tablourilor triste, brodate pe un fond de mizerie socială și pauperism nemilos, este nesfârșită; pentru a le reda pe toate cu accentele reale și pline de impresionante și sgudui- toare vibrațiuni, se reclamă peana măiestrului, care să le fixeze. Un contingent respectabil de copii de diferite vârste pier- zând din motive multiple legăturile familiare, prin intermediul statului doresc să păstreze pe cele sociale. Eforturile sunt con- siderabile, dar organele de control față de diferiții factori,, cari se află încă la începutul operei, se par insuficiente. Avem nevoie de sprijinul societăților românești. Copiii nimănui imploră mână de ajutor doamnelor din societățile românești, din partea cărora ei așteaptă o părintească și binevoitoare susținere a cauzei lor. Dr. Axente lancu, medicul șef-director al centrului pentru ocrotirea copiilor, Cluj. ALBATROSUL. Un albatros Sbura pe jos La suprafața mării — Par’că chema Pe cineva Din depărtatul zării... Zădarnic chemi! Sunt alte vremi! E dusă pe vecie... N>ai s’o ’nfiripi Dănd din aripi... Trăiește ’n... fantazie... (Pr. Tr. Aug. 1919}. Icarus. — 113 — Spre o reculegere a gazetăriei la noi. i. In timpul din urmă au apărut două publicații, cari merită toată atenția noastră. E vorba de 'Almanahul presei române*, editat de de .£$!>?! E cevâ din suferințele «decabriștilor» ruși in descrierile vieții din temniță: Un Dr. Vaier Branisce, cel ce pertractase cu Tisza tn numele românilor, înainte de răsboiu, e considerat drept un «bătrân scelerat, incorigibil»; la început să nu i se lasă nici o lectură, nu poate scrie nici un șir, mai apoi are la Îndemână biblioteca de casă a temniței, tratate de grădinărit, despre stâr- pirea omizilor, despre insectele stricăcioase pădurilor — până ce gospodăria ticăloasă a monarhiei austro-ungare lichidează și se stârpesc omizile (lozinca primejdioasă: unitatea sacrosanctă a dublei monarhii!) și delicuentul poate striga in gura mare camarazilor săi de suferință (fon Clopoțel și alții): noniică maximum de bine ce poate rezulta pentru propășirea țării noastre. Practica agricolă la noi este ruti- nară. Ea a fost deprinsă din tată în fip și rolul științii și învățătorului agri- col, în special în ce' privește țărăni- mea, aproape a fost nul. Noi pe teren agricol, în special în ce privește țărăni- mea suntem aproape în aceiaș stare ca acum două mii de ani. Propășirea noastră agricolă .dinainte de răsboiu era aparentă, fiindcă' nu se întemeia pe o desvoltare reală a activității agri- cole, ci, In regimul marei proprietăți și al arendășiei, pe sleirea forței fizice a țărănimei, pe secătuirea forței pro- ductive a pământului? și pe sporirea necontenită a suprafeței cultivabile, prin Restrângerea pășunelor și prin defrișarea vinovată a pădurilor. In acest chip, propășirea noastră agri- colă era întemeiată prin cheltuirea fără socoteală a rezervelor nbastre natu- rale, nu pe perfecționarea metodelor de cultură. In această situație, rolul agrono- milor era neînsemnat. Cuvântul lor, care,, totdeauna» cerea cruțarea rezer- velor» perfecționarea metodelor de cultură, îmbunătățirea semințelor, în* grijireaț pământului, care, deși, cerea cheltueli și punea piedeci culturii extensive,, de exploatare, nu a fost ascultat. Școalele agricole, neapreciate de agricultori, și de multe ori urâte de aceștia, au vegetat și nu au avut nici o legătură cu agricultura practică. In- fluența lor a» fost neînsemnată, iar spe- cialiștii, pe cari> îi dădeau aceste școli, - erau socotiți ca vizionari, teoretician! sterpi, nefolositori. Nici Ministerul de agricultură, care era. chemat să îndrume agricultura, să vegheze la' propășirea ei, să sprijine pe agronomii ieșiți din școalele sale, nu avea în chestiunea rolului științei și agronomilor în agricultură o altă părere de cât marea proprietate. Era o mentalitate inferioară, care stăpânea activitatea agricolă întreagă și pe care nu o putea îndrepta de cât timpul și împrejurările sociale. Doar dacă Domeniile Coroanei, unde Regele Carpi a voit să dea pildă bună proprietarilor agricoli, au folosit în gospodăriile lor munca și- știința agronomilor noștri. De fapt moșiile și fermele acestor Domenii erau în frun- tea gospodăriilor noastre agricole. Sau obștiile sătești de arendare, dacă ați folosit arendarea agronomilor, fiindcă erau impuși de Casa Centrală, ocrotitoarea, finanțatoareâ și răspun- zătoarea acestor întreprinderi agri- cole.. Și, cu toată rutina țărănimei, prin obștii s’au introdus, totuș, în prac- ticș noastră agricolă noui metode de lucru, de exemplu: cultura în rotație și sporirea' soiurilor cultivate, îmbu- nătățirea rasei vitelor și perfecționa- rea utilajului. Stările sociale de după răsboi au impus rezolvarea problemei agrare. - - Exproprierea marilor proprietari și împroprietărirea țăranilor erau nece- sități sociale. Insă și de data aceasta reforma agrară nu a fost făcută cu concursul și cu luminele lor. Agro- nomii au fost ocoliți, sfaturile lor ne- socotite. Reforma agrarii a ieșit cum a ieșit. Rezolvă vechea cerere de pă- mânt a țărănimei, nu rezolva problema agrară. Țăranii sunt tot nemulțumiți, in unele locuri mai nefericiți ea mai înainte. Cauza e acolo că reforma agrară, care schimba un întreg regim, nu a dat mijloacele de trecere în noul regim și nu a organizat munca in noul regim agrar. Și aceste lipsuri ale re- formei agrare sunt datorite necolabo- rării agronomilor specialiști la această importantă reformă. Economia națională generală, fiind- amenințată de primejdiile rezultate din trecerea nepregătită în noul regim agrar, iar producția ^Văchei culturi a proprietății exploatatoare diminuând, oameni politici, conducători ai țării, mulți foști mari proprietari de ieri, cari nu au prețuit niciodată serviciile agronomilor, și-au întors fața către agronomi. Și acum speranța tuturor pentru reorganizarea muncii agrare în regjnuil de mică proprietate e în acești . specialiști oameni de știință și de practică, ' Folosiți te timpul răsbomiui, ini Moldova, ca oameni de organizare practică, folosiți în timpul executării reformei agrare ca oameni de admi- nistrație, în majoritate pricepeți și cin- stiți, agronomii vor fi folosiți într’un viitor apropiat ca oameni de speciali- tate, ca luminători, îndrumători și or- ganizatori ai activității agrare în noul regim. De acum ei vor avea de dat contribuția prețioasă pentru ridicarea acestei țări, contribuție așteptată de nn neam întreg. Cursele de expropiere și forțau lele matematice de Împroprietărire^ cari an stat la baza reformei agrare, vor trebui Înlăturate și înlocuite eu formulele agronomiei de producție agricolă. Dezechilibrul adus econo- miei naționale de reforma agrară, ne» socotit făcută și aplicată, va trebui înlocuit prințr’nn echilibru nou de producție prin ajutorul științei și tete» nicei agrare. Acest eehilibttt nu4 doate aduce de cât știința agronomiei și agronomii specialiști. Mai mult, regimul micei proprie» tăți fiind regimul cel mai potrivit acti- . vității agrare, se așteaptă dela agro- nomi adevărata organizare agricol^ prin care nu numai să ae găsească echilibrul economic de mai înainta, dar să pășească pe drumul propă- șirii economice. * Dela ridicarea agriculturii, dela propășirea ei așteptăm ridicarea și propășirea țării noastre însăși. Acest lucru nu a fost înțeles până acum, piedieele, cari au fost puse agriculturii, comprimarea prețurilor și împiedeca- rea exportului au ruinat în mare parte putința noastră de refacere și de pro- pășire. Această politică dictată de in- teresele burgheziei industriale și ban- care va trebui să înceteze, iu pământ îs bogăția si dărnicia lui, am găriâ salvarea noastră totdeauna, șt vst ta»- boi să o găsim și de astă dată. Agri- cultura va trebui, ca și altă dată, să comande comerțul nostru exterior și întreaga noastră vîsță economică să fie subordonată intereselor ei. Pe această cale numai situația noastră economică va fi tndreptate, balanțp economică va fi activată, iar valuta noastră îmbunătățită. Ce așteptăm noi dela agronomi î Așteptăm intensihearea agriculturii pentru satisfacerea nevoitor consumu- lui intern, sporit prin alipirea nonitor 4 — 146 - provincii in mare parte mai puțin pro- ducătoare, pentru sporirea consumu- lui și bunului frai aîțărănimii, pentru ieftinirea traiului, pentru sporirea exce- dentului liber la export. Așteptam ridicarea tehnicei agri- cole, sporirea cunoștințelor de ordin tehnic pentru o agricultura științifică și intensivă, și procurarea mijloacelor snperioarede cultura, pentru ridicarea nivelului economic, intelectual și mo- ral al țărănimii, și prin aceasta ridica- rea civilizației noastre. Nu socotim posibila civilizarea națiunei noastre decftt tn legătură cu activitatea sa principala, tn legătură cu practica agri- culturii. De acolo ne va veni și buna stare și fondul moral, și luminarea minții. Așteptam studiarea științifică a pământurilor noastre, a factorilor na- turali, a climei noastre, a plantelor și a semințelor celor mai potrivite, ale mijloacelor de cultură celor mai bune, a producției posibile, pentru a-Îmbina fn chip fericit experiențele noastre de secole cu luminele științei agrare. Așteptăm reorganizarea Jnvățămân- tulili agricol, începând dela școala ele- mentară, care trebue să fie școala de complectare și de perfecționare a țără- nimii, și terminând cu școale superioare cari trebuie să fie pilde vii de cultură și producție agrară, alături cu fermele și stațiunile agronomice, singure în stare să educe țărănimea și să dea o îndrumare științifică activității noastre agrare. Așteptăm organizarea staținnelor agronomice și a câmpurilor demon- strative, In cari să se pregătească adevărata practică agricolă a acestei țări. In stațiuni se va face ameliorarea și Selecționarea plantelor cultivate. In câmpurile demonstrative dovada pu- tere! ți valorii acelor plante. Așteptăm organizarea și conduce- rea muncii agricole pentru ca producția și folosul rezultat din activitatea agri- colă să fie cât mai mare. Așteptăm organizarea cooperației de producție agrară, ca desăvârșire și încoronare a organizării muncii agrare. Rolul agronomilor în agricultura țării este astăzi deosebit de prețios. Nimeni nu-1 contestă, nimeni nu-1 micșorează. Ei sunt chemați să închee și șă desăvârșească reforma agrară, împroprietărind pe țărani, cărora ofi- cialitatea hu i-a dat decât pământ, cu tainele tehnicei și științei agricole. N. Qhiulea. • • Lupta științifici Împotriva șer- pilor veninoși. Șerpii chiar și numai prin înfățișarea lor sunt din cele mai hi- doase animale, iar atunci când muș- cătura lor e veninoasă, primejduind viața oamenilor și a animalelor, de- vin o adevărată pacoste în regiunile cutreetate de ei. In Europa; nu prea avem mulți șerpi veninoși, dar în u- nele ținuturi din Africa, și mai ales Asia și America, numărul lor e așa de mare încât putem vorbi de o îm- părăție a șerpilor. Acolo victimele omenești și de animale se ridică a- nua) la cifre considerabile. Iată bu- năoară unele date statistice în acea- stă privință: tn Franța, în regiunea Loire-inferioară și Vandâe, din 370 mușcături ale șerpilor veninoși 50 au fost mortale. In Germania o speță de viperă, între anii 1883—92, din 216 mușcături, 14 au făcut victime o- menești. Dar dacă aceste .cifre sunt obișnuite diferitelor accidente, în In- dia, adevărata împărăție a șerpilor, victimele se ridică la un număr du- reros. Bunăoară intre anii 1880—87 cifrele statisticei guvernului englez dau anual o mortalitate de 19,880 oa- meni și 24,412 animale, în 1888 vie- - 147 time omenești 22,480, și în acelaș an, luându-se măsuri pentru st&rpirea șer- pilor, au fost otnorâți 574,435 de șerpi, in 1889 s’au înregistrat 21,412 cazuri mortale de oameni, și au fost uciși 510,659 de șerpi. In Brazilia și mai ales în statul Sao-Paulo, anual se soco- tesc c&te 4800 victime omenești, iar numărul accidentelor grave se ridică la 19,000. Mușcătura unor spețe de șerpi mari poate să Introducă în corpul unui animal până la 250 miligrame de venin uscat, și până la 300—350 miligrame de venin proaspăt, așa cum este expulzat din glande. Pute- rea nnui venin nu depinde atât de cantitatea lui cât mai mult de cali- tate, apoi și pe individul, care a su- ferit mușcătura. Acelaș venin poate ucide pe unele animale, în timp ce altele rămân indiferente. O speță de Cobra, numită științificește Naja bun- garns, omoară un om în câteva mi- nute, un elefant în 2—3 ore. Mușcă- tura unei vipere, care af injecta 25 miligrame de venin, e în stare să ' omoare un cal sau un bou.. .De ce mor animalele mușcate de țerpi veninoși? Veninul șarpelui este eeeâee în știință se numește o toxină. Caracterul principal al acestei toxine ca și al ăHor toxine, e acela că in cantitate foarte mică poate provoca tulburări in organism de așa natură încât priținnește și moartea. Această toxină a veninului de șarpe are une- ori acțiune directă asupra sângelui, distrugându-i elementul cel mai de seamă și anume globulele roșii, apoi in unele cazuri poate produce chia- guri de sânge, cari astupă vasele împedecânH astfel circulațiunea, pri- cinuind prin aceasta asfixiarea ani- malului; are acțiune de cele mai multe ori asupra sistemului nervos, tulburând respirația și bătăile inimei. Unele victime pot scăpa dela moarte . în urma îngrijirilor medicale, dar mușcătura unor șerpi cum e Botro- pul și Crotalul, lasă urme adânci tot timpul cât mai viețuește animalul, din locul mușcătufei, chiar dupăce otrava a fost eliminată, se întinde o cangrenă care înlesnește descompu- nerea țesuturilor, iar acestea produc atunci alte toxine decât cele introduse prin veninul șarpelui, toxine, cari ’la rândul lor pot și ele provoca moar- tea. Alteori locul de mușcătură ră- mâne o rană veșnic deschisă, care nu se mai vindecă niciodată, punând bolnavul in necontenită primejdie. Invățații și oamenii de știință fae de mult cercetări să găsească medi- camente, fie curative, adecă pentru îngrijirea celor deja mușcați, său mai ales medicamente preventive; cari sunt și mai prețioase; acestea din urmă sunt administrate într’un mod oarecare unui individ, și-i pune or- ganismul într’o stare de indiferență față de toxina veninului de șarpe; or- ganismul devine astfel imun, după cum se spune in termeni proprii a- cestei stări. S’au ajuns la rezultate foarte frumoase. Cercetările au fost făcute în diferite iaboratorii din Eu- ropa, America și in special putem aminti in câteva rânduri Institutul din Butautan, localitate din Brazilia, la vre-o 9 km., depărtare de Sao-Paulo. In grădina acestui institut se află un serpentarlum. E un loc de vre-o .500 m. pățeați, îngrădit cu un zid nu prea înalt, și cu un șanț plin cu apă, pen- tru mai bună siguranță. In acest parc al șerpilor veninoși ei stau perfect izolați și pot fi supuși observațiunilor științifice. Li-s’au pus la dispoziție tot ceeace poate să-i facă fericiți: a- nimale mici pentru hrană, iarbă, umbră și umezeală sau nisip, unde pot din când in când sta la «oare, 148 - 'Personalul științific *1 institutului sub direcțiunea profesorului Vitale Brazii, face necontenite cercetări asupra bio- logiei acestor reptile, iu special Cro- tali și Botropi, caracteristici ținutului. -Ca realizare practici a tuturor oste- nelilor, institutul furnizează aerumuri autiveninoase. Acestea sunt distri- buite in mod gratuit cultivatorilor de cafea, trestie de zahăr, din acea re- giune, cari mereu sunt tu primejdie de a deveni vistimele șerpilor, totuț, gratuitatea e restrânsă puțin, în sen- zul că, ia schimbul fiolelor cu scru- muri antiveninoase fiecare aduce un șarpe, veninos viu. Acest schimb, foarte practic în fond, se înțelege că nu e lipsii de oarecare riscuri. Ce- eace e sigur însă e faptul că îndrăz- neala ₜși toată abilitatea brazilienilor, dupăciuu și riscul lor de a prinde viu un șarpe veninos, sunt răsplătite țșa prisosință prin munca, pe care o depun oamenii de știință, scăpând de la moarte sigură populațiunea neferi- cită a ținuturilor cotropite de șerpi veninoși. N. G. Un arbore producător de unt lu regiunile tropicale ale Americei se află un arbore numit în termeni știin- țifici «Persea americana». E un arbore mare, putând ajunge și 20 m. Înălțime. Fructele lui au forma unor pere și când sunt coapte cântăresc până La 550—600 gr; la suprafață au o coajă destul de subțire, sub care se găsește partea cărnoasă, a cărei gust și com- poziție e foarte apropiată cu a untului, fa mijlocul fructului se găsește un sâm- * bure mare, aproape cât un ou de gâscă. Fructul e foarte prețuit de locuitorii Guatemalei, și în ultimul timp chiar Ministerul de agricultură din Statele Unite a trisnin un specialist să facă cercetări amănunțite asupra acestui arbore. In fiecare stagiune un «Per- sea americana, produce câte 3000 de pere; fructul, se spune că e foarte gustos și apreciat de toată lumea de acolo, înainte sau după masă, pentru desert. ' N. G. • Un .cenaclu* literar. Romain Rolland a serbat 60 de aui împliniți. Președintele Republicei ceholovace Masaryk, în persoană, a ținut să asiste la reprezentația de gală, dată în tea- trul național din Praga. Să recetim un capitol din opera capitaUT a lui R. R., din «Jean Chris- tophe», roman cultural în 10 volume. E vorba de descrierea unui «cenaclu» literar din Paris. Nu sunt numai la Paris astfel de «cenacluri». Revolta omului cu scaun la cap se poate naște și într’alte țări, chiar și ia noi, în România, împotriva lor. Cetiți capitolul și dați-vă seama dacă nu se pot referi observațiile și la unii din scriitori noștri. E inutil să accentuăm, credem, că și în Franța, ca și'ia noi, sunt și alte cercuri literare, cari nn profesează astfel de principii și cari suqt o fală a literaturii fran- ceze și române. Numai că: nu vi se pare că sun- tem prea indulgenți cu scriitori de teapa celor descriși de R. R.? H. P.-P. Jean Christophe e introdus de . Sylvain Kohn, un evreu din Maiența, naturalizat în Paris, oficiant intr’un mare institut de editură parizian, în cercul unor tineri literați francezi. Iată cum descrie Romain Rolland cer- cul acesta literar: «Intrară (amândoi) intr’un resta- urant de bulevard și urcară în catul întâi. Christophe se află în mijlocul a vre-o treizeci de tineri între două- zeci și treizeci și cinci de- ani, cari discutau cu vioiciune. Kohn ii reco- 149 mandă ca pe unul, care tocmai scl- pase din temnițele germane. (J. Chr. fugise de pedeapsă, din orașul său natal). Dânșii nu-l increstară câtuș de puțin și nici că își întrerupseră con- versația pătimașe, în care se avântă și'Kohn, abea că sosise. Christophe, intimidat de societa- tea acestor aleși, tăcu și ascultă cu cea mai mare atențiune. Fiindcă putea ' să urmeze numai cu greutate puvo- iul de cuvinte franceze (se afla de câteva ziie în Paris), n’a putut pri- cepe despre ce interese mari artis- tice se discută. Ori cât asculta, nu deosebea decât cuvinte cat «trust», «cumpărături de samsar», «căderea prețurilor», «mărimea venitelor», a- meătecate cu cuvinte de acestea: «onoarea artei», «drepturile de autor». Iu sfârșit băgă de samă că e vorba de întreprinderi neguțătorești. O samă de autori se țineau, după cum se pă- rea, de o societate financiară și se revolta de încercările¹ de a se înființa SkUOcietate concurentă, care voia să ■ț^Htfirate monopolul tor de a stoarce > fejgțtftori. Trădarea unora din atiațH '■litoțft# ae ^nșt-o de mai profitabil ; de concurență, i-a revoltă sn- flețdttMfc.Mii^wbeau de altceva decât detăiera» cnașpaMlțttl* «... degenerare... trădare.«.deeonoare... vftndnți...» ’ «U ae legau de cei vii: aveau dir fraru cu cei morți, cari le închi- deau. piața literară cu reproducerea operelor lor fără de tantieme. Ope- rele lui Musset par*că ajunseseră toc- mai atunci bun comun și publicul le cumpăra mult prea mult. Din cauza aceasta cereau un ajutor energic din partea statultti, ca statul să arunce dări mari asupra capod’operelor tre- cutului, ca să contrabalanseze răspân- direa cu prețuri ieftine a operelor lor, Căci această răspândire o numeau cu învierșunâre: procedeu de concurență neiertată față de operele de artă con- temporane. Se întrerupea unul pe altul ca să asculte cât au fost de mari veniturile, pe cari le-a avut cutare și cutare piesă în seara trecută. ' Toți erau scoși din sărite împotriva unui veteran, vestit în amândouă continen- tele, din cauza norocului său cu ope- rele s.le dramatice— îl desprețuiau, dar mai mult îi frividiau. Dela veni- turile autorilor au trecut la acelea ale criticilor. Povesteau cât primește unul din colegii lor cunoscuți (fără doar și poate, vorbe goale, lipsite de orice substrat real), cât primește pentru fie- care premieră a unui teatru de bule- vard, ca să scrie bine despre dânsa. Era un om cinstit: după ce încheiase târgul odată, se ținea cu scuntpătate de el; arta sa deosebită însă consta — după spusa lor — întriaceea să laude astfel piesa, încât să dispară cât mai curând, în urma criticei aces- teia; așa căpătă adeseori premiere. Râdeaua de întreagă afaeerea, dar nu se minunau de loc. *■ Printre picături presărau vorbe mari; vorbeau despre «poesie», despre «artă pentru artă». In sunetul acesta sămsăresc de parale sunau vorbele astea ca și când ai fi zis: «artă de dragul banului»; manierele acestea introduse în timpul din urmă în lite- ratura franceză, maniere de samsari de cai, îl revoltară adânc pe Chris- tophe. Fiindcă nu se pricepea de loc la afacefiTe bănești a refuzat s urmărească cu atențiune conversația, când an încetat să vorbească despre literatură sau cel puțin despre literați. Când a auzit numele lui Victor Hugo și-a ascuțit din nou urechea. Voiau să știe dacă I-a înșelat nevasta pe Victor Hugo. S’au cioro- văit cu multă tara-vură despre dra- gostea nelegiuită dintre Sainte-Beuve 150 - ți doamna Hugo. Mai apoi an vorbit despre amorezii d-nei Oeorge Sand ți despre meritele fiecărei părți. Ocu- pațiunea principală a criticei literare contemporane consta pe atunci în astfel de probleipe. După ce an știri- cit toate in casele oamenilor mari, dnpă ce an cercetat cn deamăruntu) dulapurile, după ce au întors sertarele și le-au desgolit, răscoliră odăile de dor- mit. îi interesa cu deosebire situația d-lui de Lauzun, cum a stat lungit pe burtă sub patul regelui și a ti nei de Montespan — aceasta îi interesa de dragul cultului, pe care-1 nutriau față de istorie și de adevăr: toți oa- menii timpului acestuia erau nește fanatici ai adevărului, după cum se știe. Conmesenii lui Christophe arătau limpede cât sunt de stăpâniți de acest cult: nu se dau îndărăt la adulme- carea adevărului dela nici un amănunt. Cotrobăiră cu privirile lor cercetă- toare în decursul întregei istorii a artelor frumoase, atât contemporane, cât și trecute; și scrutară cu aceeaș patimă pentru corectitate viața privată a multora din contemporanii lor cei mai cunoscuți. Era ciudat că cunoș- teau amănuntele cele mai mici ale scenelor, cari, de obiceiu, nu pot să se 'petreacă între martori. Iți venea să crezi că cei pe cari îi privea, de dragul adevărului, s’au destăinuit ei înșiși din fir în păr, publicului. Chris- tophe se simți din ce în ce mai ne- plăcut atins și încercă să vorbească cu vecinii săi de altceva. Nu l-a în- crestat nimeni. La început i-au pus, nu-i vorbă, unele întrebări vagi — întrebări, cari dădeau de gol, spre marea sa mirare, aproape completa ignoranță, în care se aflau acești oa- meni, Ia aparență fini și culți, în ce privește problemele cele inai simple ale meseriei lor — literatura și arta — profesate afară de orașul Paris; mult dacă au auzit vorbindn-se de câteva nume mari: Hauptmann, Sudermann, Liebermann, Strauss (David, loan și Ricard), între aceștia își făceau cu precauțiune cărare, să scape, de teamă ca nu care cumva să schimbe pejinul cu celalalt, coirJțând o greșeală boa- cănă. Dacă l-au știricit pe Christophe an făcut-o din politeță și nici decât din pofta de a ști ceva; așa ceVa nu aveau dânșii; abea că i-au încrestat răspunsurile; repede-repede s’au reîn- tors la afacerile lor pariziene, cari extaziau pe ceilalți meseni. Christophe încercă, plin de timiditate, să vor- bească ceva despre muzică. Nici unul din literații aceștia nu era muzical. In fond considerau muzica ca o artă secundară. Succesul ei crescând de câțiva ani din urmă îi năcăjea tacit; și fiindcă era la modă, se prefăceau ca șî când i ar interesa. Mâi cu seamă despre o nouă operă mare vorbeau mai mult, dela care datau aproximativ muzica sau cel puțin o epocă nouă a muzicei. Era comod de tot, din cauza ignoranței și a snabismului lor, punctul acesta de vedere, fiindcă îi absolva astfel de trebuința de a cu- noaște întreagă muzica cealaltă. Com- pozitorul acestei opere, al cărui nume Christophe îl auzea pentru întâia dată, un parizian, a făcut, după spusa ho- tărâtă a unora, tabula rassa cu tot ce a fost până la dânsul, a înnoit totul, turnând totul dintr’o dată, a născut din nou muzica. Christophe sări în sus. Nu dorea ceva mai mult, decât să creadă în geniu. Dar un geniu de soiul acesta, care nimicește cu desăvârșire, dintr’o lovitură, întreg trecutul... Ce pârdal- nicul! Ăsta era meșter odată; cum naiba a putut-o scoate la cale? S’a rugat Christophe de explicări. Cei- lați, cărora le-ar fi căzut greu de tot ,să-l servească cu așa ceva, și pe cari - 151 - ii plictisea Christophe să moară, s’au adresat muzicantului societății, mare- lui critic muzical Teofil Goujart, care a Început pe dată să vorbească cu dânsul despre septime și none. Christophe l-a urmat pe terenul acesta. Goujart se pricepea la muzică întoc- mai ca Sganarelle la latinească (in piesa lui Moliere — trad.). «...Nu pricepi latiiieasca>? — «Nu». — «(Plin de ențusiasm) Cabricias, arcithuram, cacalamus, singulariter,... bonus, bona, bonam...* Fiindcă a dat acum de un om,' care «pricepea latineasca», s’a retras pe dată, frumușel, cu precaținne, in tufișurile esteticei. Din ascunzișul a- cesta irespugnabil incepu să masa- creze pe Beethoven, Wagner și arta clașică, de cari nu era vorba ; dar in Franța nu este cu putință să lauzi artist, fără ca să nu-i aduci ca jertfă de ispășire pe toți aceia, cari nu sunt ca dânsul. Profeți începutul unei arte nouă, care calcă în picioare toate tra- dițiile trecutului. Vorbi despre o limbă muzicală, care fusese tocmai desco- perită de Christof Kolumbus-ul muzi- cei pariziene, o muzică, în s'are să facă cu totul dispensabilă muzica cla- sicilor, prefăcându-o in muzică moartă. Cristophe își rezervă părerea des- pre genialul inovator, ale cărui opere voia- să le vadă, înainte de a se fi rostit despre ele; cu toate astea, in- voluntar, simți o oareșcare neîncre- dere față de acest zeu Bas], căruia i se jertfea întreagă muzica. Era revol- tat, auzind cum se vorbește despre maieștri; și jju-și aducea aminte că și dânsul a spus, câtă vreme a fost în Germania, lucruri încă și mai și. El, care se simțise în patria sa drept un revo- luționar al artei, el, care revoltase pe ceilalți cu indrăsneala părerilor sale și cu sinceritatea sa bădărană, Simți cum în Franța ajunge conservativ în sufletuLsău, la primele cuvinte ascul- tate. Voia să contrazică și a fost atât ₓ de lipsit de tact, să nu o facă după cum este obiceiul oamenilor bine-cre- scuți, cari aduc constatări, fără de a le motiva, ci a vrut să fie-specialistul, care scoate faptul și te omoară cu ele. Nu s’a dat înapoi de a se apuca de desbateri tehnice; și glasul său răs- boinic se ridică la tonuri, cari erau prea potrivite să jignească urechile unei elite, asupra căreia argumentele sale, precum și verva întrebuințată de dânsul pentru Întărirea lor, erau curat ridicole. Criticul se-grăbi să termine o desbatere politicoasă cu un așa nu- mit «cuvânt de spirit», la^ceeace băgă Christophe de seamă, plin de mirare, că potrivnicul său nici idee nu are, despre ceeace vorbește. Din clipa aceea era stabilită pă- rerea despre germanul pedant și ne- modern; iar muzica sa o găsea gro- zavă, inainte de a fi avut prilejul de a o cunoaște. Dar atenția acestor trei- zeci de tineri batjocoroși, cari prin- deau repede întreg ridicolul unei’ si- tuații, fu ațintită acum asupra acestui om ciudat, care dădea in stânga și in dreapta cu brațele-i slabe și cu mâni- le-i gigantice, plin de stângăcie și de vehemență, care arunca priviri furioase și care striga cu un glas mai mult decât tare. Sylvain Kohn și-a pus de problemă, să-l prezinte prietinilor săi spre petrecere. Conversația s’a îndepărtat acum dela literatură și se învârtea împreju- rul femeilor. - La adecă erau numai două păr(i al unui și aceluiaș obiect: căci în literatura lor era, la adecă, numai de femei vorba și la femeile lor numai de literatură, așa de mult își făceau acestea de lucru cu probleme literare sau cu literații. ~ ite — ’j 1 Vorbeau despre o femeie virtuoasă, bine cunoscută in societatea pariziană,, care își măritase tocmai, .precum se zice, amantul cu fiică-sa, ca să-i poată avea cu atât mai bine pe seama dân- sei. Christophe se mișcă neliniștit pe scaun și tăiș inconștient o față plina de scârbă. Kohn o băgă de seamă, împinse pe vecinul său cu cotul și lăsă să cadă observarea că, pe cât se pare, îl entuziasmează pe german, conversația și că acesta, de bună-sea- mă, arde de nerăbdare să facă cuno- știința numitei doamne. Christophe se înroși, bolborosi ceva și spuse în sfârșit, plin de mănie, că astfel de femei merită biciul. Urmă isbucnirea unor râsete homerice acestei păreri hotărâte a lui Christophe, iar.Sylvain Kohn ripostă, într’un ton de flaut, că nu-ți este iertat să te atingi de o fe- meie nici chiar cu o floare... etc... etc... Christophe răspunse că o ast- fel de femeie nu e nici mai mult nici mai puțin decât o cățea și că pentru cățele ulițarnice e numai un mijloc: biciul. Toți au strigat indignați. Chri- stophe fu de părere că galanteria lor e prefăcătorie și că de obkeiu aceia, cari stimează mai puțin femeile, vor- besc mai mult de cinstea, care le-o dau ; se revoltă de poveștile lor scan- daloase. hau răspuns că așa ceva nu este câtuș de puțin scandalos, ci ceva foarte natural; și toți au fost de părere că eroina poveste! lor este nu numai o femeie adorabilă, dar totodată și prototipul femeii, în adevărată accepție a cuvântului. Christophe sări în sus, spăimântat Sylvain Kohn îl întrebă, cu vicleșug, cum își închipuiește o temeie. Christophe simțea că i se aruncă în gât un laț, dar, smuls de impetuositatea sa și de convingerile sale, se dete legat de-abinele, pe de-a’ntregul. începu să le explice pari- zienilor acestora plini de zeflemea ideilor sale privitoare la iubire. Nu găsi cuvintele, le căuta cu mare greu- tate și pescui din aducerea sa aminte expresiile cele mai imposibile, rosti grozăvenii, spre delirul auditorului său, fără ca să-și iasă din sărite, cu o seriozitate de admiratei cu o miș- cătoare disconsiderare a ridicolului situației, în care se afla. • Nu era cu putință să-i treacă cu vederea, că își băteau joc de el, chiar în fața sa. Mai pe urină se împleteci într’o frază, nu nrai putu să iasă dintr’ânsa, bătu cu pumnul în masă și tăcu»... Din „Jean Cbristophe tn Paris*. BIBLIOGRAFIE. P. Dr. E. Dăianu: Un sfânt pri- beag Român: Ieremit Valahul, Tip.