106844 TRANSILVANIA 1 REVISTA ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA I ROMÂNĂ Șl CULTURA POPORULUI ROMÂN. APABE ODATĂ PE LUNĂ, SUB ÎNGRIJIREA SECȚIILOR ȘTIINȚIFICE-LITERARE ALE : " ■ ■/ ASOCIAȚIUNII. . ■ An. XLVII. 1 Iulie v. 1916. Nr. 1—6. REDACTOR INTERIMAL: A. BÂRSEANU. COMITETUL DE REDACȚIE : Dr SILVIU DRAGOMIB, IOAN I. LĂPfiDATU Șl VICTOR STANCIU. * CUPRINSUL. A. B.: Orfelinatele noastre _____________ 1—8 Abatele Metodiu Zavoral'. Despre caritatea creștinească (trei predici) 9—33 R.: f Directorul Virgil Onițiu________34—39 Dr. loan Urban Jarnik: Glose la partea românească din gramatica limbilor romanice a lui Wilhelm Meyer- Liibke ______________________________________________39—63 Cetitorul'. Un poet poporal___________________63-69 Cronică: f Regina Elisabeta a României, j- Arhiepiscopul și Mi- tropolitul loan Mețianu. ț Episcopul Vasile Hpsszu. lubileul semicentenar al Institutului pedagogic din Blaj, f Nicolae Gane și Nicolae Teclu. Ardeleni distinși de Academia Română. — Din vieața Asociațiunii: Membri decedați. In amintirea baro- nului David Urs de Margina. Secțiunea istorică a Asociațiunii (adunarea datelor statistice, relative la războiul actual). Galeria de portrete. Școala civilă de fete a Asociațiunii. Burse confe- rite. Biblioteca Asociațiunii. Muzeul Asociațiunii. Arhiva Aso- ciațiunii. Depozitul de cărți al Asociațiunii. Cassa Asociațiunii. Cărți distribuite gratuit soldaților răniți și bolnavi. Răscumpă- rări de felicitări. — Bibliografic. Teodor V. Păcățian: Cartea de aur sau luptele politice naționale ale Românilor de sub co- roana ungară (voi. VIII.); Dr. loan Lupaș: Contribuțiuui la is- toria Românilor ardeleni (1780—1792); Alexandru Leca Morariu: Dela noi (povești bucovinene); Revista «Pagini literare»; Bi- blioteca «Semănătorul»; Cărți primite la Redacție ___ 69—84 Redacția și Administrația: Asociațiunea, Sibiiu (Nagyszeben). ERDELYI MÎ'ZSUM 207 * 1917.dAN.23. Extras din Statutele Asociațiunii. § 2. Scopul Asociațiunii este: înaintarea culturii poporului român și anume: prin inițiarea de studii și scrutări și editare de publicațiuni literare, științifice și artistice; înființare de biblioteci poporale, muzee și alte co- lecțiuni; acordare de premii și stipendii pentru diferitele specialități de șiiință, artă și industrie; expoziții, producții și conferențe publice; înființare eventual ajutorare de școli și internate; organizarea de secțiuni științifice și designare de referenți literari în aceste secțiuni; și în fine prin orice alte întreprinderi legale, cari vor puteâ contribui la prosperarea literaturii și culturii atât spirituale cât și economice a Românilor din patrie. § 8. Membri Asociațiunii sunt: fundatori, pe vieață, ordinari, ajutători, corespondenți și onorari. § 9. 1. Membru fundator al Asociațiunii este, care plătește deodată cel puțin o sumă de 200 fl. (400 Cor.) 2. Membru pe vieață, care plătește odată pentru totdeauna 100 fl. (200 Cor.) 3. Membru ordinar, care plătește o taxă anuală de 5 fl. (10 Cor.) 4. Membru ajutător, care plătește o taxă anuală de cel puțin 1 fl. (2 Cor.) § 12. Drepturile și datorințele membrilor fundatori, pe vieață și ordinari sunt, ca ei să conlucre din toate puterile pentru înaintarea scopului socie- tății, au drept în adunările generale a face propuneri în acest sens; au drept > de inițiativă și vot decisiv în adunările generale; iar organul Asociațiunii I îl primesc gratuit. Membri ajutători au vot numai în adunările despărțămintelor. § 36. Membri Asociațiunii cu privire la deosebitele ținuturi se gru- pează în despărțăminte, în'fruntea cărora va fi un comitet, iar în fruntea i comunelor din despărțăminte, câte o agentură. i § 37. Chemarea despărțămintelor este a conlucra la ajungerea sco- 1 pului Asociațiunii, întrând în mai deaproape atingere cu poporul și răs- pândind la acesta învățătura în toate direcțiunile: a) .prin colecțiu'ni de producte literare folositoare de tot felul; b) prin stăruința, ca pe lângă școalele poporale să se înființeze și susțină școale de pomărit și vierit, de grădini și alte economii de model etc. în măsura mijloacelor disponibile; c) prin disertațiuni poporale și învățături despre economie, industrie și comerciu; d) prin îngrijirea ca să se îndemne po- porul a îmbrățișa deosebitele ramuri de industrie și comerciu; e) prin în- , demnarea poporului la înființarea de însoțiri folositoare pentru membri lor, provăzute cu statute speciale, cari se vor înainta la autoritățile competente pentru aprobare. § 38. Numărul și întinderea despărț. se statorește de comitetul central. § 39. Membru al unui atare despărț. este fiecare membru fundator, pe vieață, ordinar, ajutător și onorar al Asociațiunii, cu domiciliul pe teri- torul despărțământului. § 40. Despărțămintele își îndeplinesc afacerile prin adunările cercuale (§ 41—42), prin comitetele cercuale (§ 43—45), și prin agenturile comunale (§ 46—47). Fiind ele numai părți integrante ale Asociațiunii (§ 15) se înțelege de sine, că toate acțiunile lor trebue să fie controlate și aprobate de comitetul central, că avere proprie nu pot avea, ci tot ce întră la cassa lor, au să transpună la cassa centrală. Pentru trebuințele despărțămintelor însă, la propunerea adunării cer- cuale (§_ 42 p. 6), se vor asemnă din partea comitetului central 20% din sumele încassate prin ele pe seama Asociațiunii în fiecare an sub orice titlu, afară de taxele încassate dela membri fundatori și pe vieață, cari în sensul § 7 au să între întregi la fond. Economiile fiecărui an rămân la fondul Asociațiunii și nu se mai pot pune pentru alt an la dispozițiunea despărțământului. Manuscrisele să se trimită la adresa: Redacția revistei „Transilvania**, .i..i i,-. Sibiiu (Nagyszeben), Strada Șaguna Nr. 6. ===== 106844 Transilvania An. XLVII. 1 Iulie v. 1916. Nr. 1-6. Orfelinatele noastre. Zilele istorice, prin care trecem, pun la grea încer- care popoarele. Ele trebuie să-și încordeze toate pute- rile, de care dispun: fizice, morale și intelectuale, ca să poată rezistă furtunei cumplite, ce s’a deslănțuit asupra vechiului nostru continent, să-și păstreze moștenirea ră- masă dela înaintași și să-și asigure un loc vrednic între neamuri pentru viitor. — Și în adevăr, rareori s’a văzut în cursul veacurilor o desvoltare așă de mare a ener- giei omenești, ca în anii aceștia doi din urmă. De o parte pe câmpul de luptă se folosesc, cu o tenacitate fără seamăn și cu o istețime admirabilă, toate mijloacele de apărare și de atac: pe uscat, pe apă și în aer, se fac invențiunile cele mai ingenioase pentru nimicirea dușmanului și pentru apărarea proprie, se dau dovezi de vitejie și de rezistență, cum numai în timpurile le- gendare ale anticității mai putem întâlni; iară de altă parte acasă, în locurile nebântuite încă de furia răz- boiului, se lucră fără preget la îngrijirea masselor lup- tătoare cu toate cele de lipsă, se fac organizări nouă economice pentru acoperirea trebuințelor celor rămași la vatra părintească, se desvoaltă o circulațiune de bu- nuri și de persoane, cum nu s’a mai văzut până acum, — de asemenea se dau toate îngrijirile trebuincioase osta- șilor răniți și bolnavi, se ocrotesc cei rămași acasă în lipsă și în mizerie, și se iau toate măsurile necesare pentru ajutorarea în viitor a acelora, cari vor rămânea 1 i nedestoinici de muncă în urma îngrozitorului războiu, pentru sprijinul soțiilor văduvite și pentru creșterea or- fanilor, ai căror părinți au căzut pe câmpul de onoare. Cu alte cuvinte, dualismul, care zace ascuns în sufletul omenesc, rare-ori a eșit la iveală cu atâta pu- tere, ca în zilele noastre. De o parte tendința impulsivă de a ataca și a se apără, dorul neînfrânat de a vedea trântit la pământ pe dușmanul, ce te-a vătămat, sau a voit să-ți încrucișeze interesele, simțul nobil de a-ți apără până la cea din urmă picătură de sânge onoarea ata- cată și pământul strămoșesc încălcat; iară de altă parte mila fără de margini față de cei nenorociți, fie ei prietini sau dușmani, îngrijirea plină de devotament față de ai tăi și față de viitorul lor, ocrotirea celor slabi și nepu- tincioși, jertfirea intereselor proprii pentru alinarea su- ferințelor altora, — cu un cuvânt: egoismul cel mai pro- nunțat față cu altruismul cel mai vrednic de admirațiune. în această încăierare cumplită a neamurilor poporul nostru din această țară încă și-a avut și-și mai are încă partea sa. La chemarea Domnitorului sute de mii de oșteni români au lăsat coarnele plugului și bățul păstoresc și au apucat arma ucigătoare pentru apărarea țării și a onoarei ei. Și acești oșteni, întocmai ca strămoșii lor, și-au făcut pe deplin datoria pe toate câmpurile de luptă, pe care au fost trimiși: în șesurile întinse ale Galiției și ale Poloniei rusești, în văile istorice ale mult cercatei Bucovine, în munții prăpăstioși ai Tirolului, în văile ro- ditoare ale Sârbiei și în munții pleșuvi ai Montenegrului și ai Albaniei. Ivangorod, Lovcen, Baranovici vor ră-, mânea pentru toate timpurile titluri de glorie pentru os- tașii noștri, mărturii pururea grăitoare despre vitejia lor, putându se înșiră cu vrednicie lângă locurile istorice mai vechi, în care a strălucit virtutea militară românească: lângă Aspern și Essling, Custozza, Novara, Mortara și Lissa. — 3 — Dar pe când flăcăii și bărbații harnici de a purtă armele sângerau pe câmpul de luptă, nici cei de acasă n’au rămas cu mânile în sân, ci au dat dovadă de pa- triotismul lor și de simțul lor de umanitate, jerfind din toate puterile lor pentru cei duși spre apărarea, țării și în deosebi pentru ostașii răniți și bolnavi, precum și pentru familiile lor aflătoare în suferință. încă la începutul războiului se făcură colecte în- semnate de vestminte, alimente și bani pe seama răni- ților; se înființară apoi în câteva centre spitale pentru adăpostirea și îngrijirea soldaților răniți și bolnșvi, unde zeci de Românce luară asupra lot cu cel mai mare de- votament serviciul de surori de caritate; tot sufletul gingaș și simțitor al femeilor noastre se îngriji, să aducă mângâiere celorce suferiau în spitale, departe de ai lor, cercetându-i la serbătorile cele mari și distribuind între dânșii diferite daruri adunate de multeori din satele cele mai depărtate; societăți și particulari se întrecură a provedeâ pe ostașii bolnavi și reconvalescenți cu hrană sufletească, trimițându-le și împărțindu-le cărți și jurnale; în multe locuri se ajutară cu bani și cu bu- cate familiile lipsite ale celor aflători pe câmpul de luptă. Cu un cuvânt: sufletul milos al Românului eșî și deastădată la iveală în toată bunătatea și în toată cu- rățenia sa. Cea mai de seamă faptă filantropică însă, răsărită în mijlocul poporului nostru în timpul din urmă, e, fără îndoială, acțiunea pentru ajutorarea copiilor și copilelor ră- mași fără tată și fără nici un sprijin în urma îngrozi- toarelor întâmplări, prin care ne-a fost dat să trecem, și care au sguduit din temelii liniștea și fericirea atâtor familii. încă înainte de încheierea anului trecut o grupă de oameni de inimă a pășit cu energie și cu devotament pentru înființarea unui orfelinat românesc în Sibiiu, în- demnând cu cuvântul și cu fapta publicul nostru, să 1* Contribue pentru realizarea acestei întocmiri umanitare atât de necesare și rugând Consistorul arhidiecezan din acest centru bisericesț, să ia asupra sa înfăptuirea orfe- linatului proiectat. Noua instituție filantropică fu pusă de inițiatorii ei sub scutul bisericii, deoarece prin insăși natura ei bi- serica este chemată în prima linie a da mână de ajutor celor nenorociți, a svântă lacrimile orfanilor și vădu- velor, și a-i luă sub părinteasca sa ocrotire; de altă parte, prin organizarea ₍ei, biserica este mai lesne în stare a află, unde în adevăr este lipsă de ajutor, prin organele ei poate mai ușor adună în jurul său, întocmai ca o mamă bună, pe copilașii rămași fără tată și fără sprijin, și aflându-se în strânsă legătură cu școala, le poate da mai bine acestora creșterea trebuincioasă și-i poate face cu timpul membri folositori ai societății omenești. Și autoritatea bisericească solicitată șî înțelese imediat însemnătatea cestiunei, ce-și cerea deslegarea cu atâta stăruință, și fără amânare șî luă măsurile de lipsă pentru întruparea instituției atât de reclamate de împrejurări, încă în cursul serbătorilor Nașterii și ale Botezului Dom- nului — și cum se puteau cinsti mai bine aceste ser- bători I — Consistorul arhidiecezan hotărî înființarea unui orfelinat pe seama copiilor ostașilor căzuți pe câmpul de luptă sau ajunși incapabili de muncă și de câștig, și spre acest scop decretă deschiderea unei colecte pentru adunarea fondurilor de lipsă. «E vorba de un orfelinat românesc și creștinesc», zice neuitatul Arhiepiscop și Mitropolit loan Mețianu, acum mutat dintre noi în hotarele veciniciei, în apelul său cătră preoțime, unul din cele din urmă acte ale vieții sale, — «ce Consistorul nostru plenar a decretat să înființăm și susținem aici în Sibiiu, și încă cu posibilă grabă. Orfanii după cei căzuți în războiu ridică mânile lor nevinovate cătră Tatăl cel ceresc și reclamă ajutor. 5 Cine le va puteâ da creștere, hrană, îmbrăcăminte, dacă nu biserica, și prin ea totalitatea fiilor ei rămași în vieață, cu puțină avere și cu dare de mână? Cine îi va puteâ ocroti mai ales pe aceia, cari au rămas câte 4—5—6 sub grija unei mame văduvite, slăbită trupește și isto- vită de durere, — dacă nu noi, ceice suntem datori să fim milostivi și cu îndurare față de cei nenorociți și în dureri ? — Iată deci, onorată preoțime, un nou teren, ce ni se deschide de a face binele, de a ocroti și milui pe toți ceice azi au perdut pentru Tron și patrie pe pă- rintele lor iubit». Câte-va săptămâni după aceea resună din istoricul Blaj, celălalt centru bisericesc român din patrie, un apel tot așa de călduros cătră clerul și poporul de sub con- ducerea sa. «Zeci de mii s’au prăbușit pe câmpul de onoare», glăsuește cu emoțiune acest apel al mai multor fruntași ai bisericei și ai școalei, «și orfanii rămași, — cum zice Ieremie prorocul, — cereau pâne și nu era cine să le frângă... Ceice au adus pentru patrie și Tron suprema jertfă, vrednicesc ca și noi să ne jertfim pentru ei, măcar în proporții neasemănat mai reduse, îngrijindu-ne de ocrotirea orfanilor lor. In viforul cumplit al măcelului să ridicăm și noi în slavă porumbul alb al milei și dra- gostei creștinești. — Alături de ofertele marinimoase ale Arhiereilor și ale oamenilor noștri cu dare de mână, să adunăm și filerii văduvelor și ai celor săraci, căci și ceștia apasă tot atât de greu în cumpăna milosti- vului nostru Stăpân. Prin graiul nostru vă roagă mii și mii de orfani, cari la timpul său, având parte de o cre- ștere îngrijită, vor fi tot atâția membri folositori ai pa- triei noastre, ai neamului și bisericei noastre. — Des- chideți deci, fraților, inimile voastre cernite de jale și revărsați asupra orfanilor nevinovați comoara îndurării creștinești. Orice filer, orice bucată de pânză ori de 6 haină, va fi binevenită, căci vi se cere în numele sfânt al dumnezeescului nostru învățător, care a spus: «Lăsați pruncii să vină la mine!» Din satele noastre pustii și fără lumină mii și mii de mânuțe nevinovate se întind spre noi, sbătându-se în luptă cu mizeria neagră, ce vrea să-i înghiță. «în numele lui Hristos, ajutați-ne», strigă ei. Glasul lor ne pătrunde până la inimă; nu mai putem întârzia nici o clipă». Aceste cuvinte mișcătoare, isvorîte din adâncul unor suflete îngrijorate de soartea atâtor mlădițe nevinovate ale neamului nostru, aflătoare în suferință și amenințate de mizerie, își avură deasemenea în scurtă vreme efectul dorit. La câte-va zile după apariția acestui călduros apel, autoritatea supremă a bisericei greco-catolice române decise și din partea sa înființarea unui orfelinat în ve- chiul centru cultural dela împreunarea 1ârnavelor. Prin epistola sa pastorală din 9/22 Februarie a. c. venerabilul Arhipăstor al acestei biserici, Dr. Victor Mihâlyi, arată mai pe larg și în cuvinte părintești lipsa neapărată și menirea nouei instituțiuni filantropice, lămu- rește felul creșterei, ce se va da orfanilor și orfanelor în institutul proiectat, și îndreptând glasul său părintesc cătră credincioșii săi, îi îndeamnă să jertfească din toate puterile pentru susținerea așezământului menit să aducă atâta bine și atâta mângâiere tinerelor odrasle nenorocite. «Cunoașteți îngrijorările noastre de soartea orfa- nilor lipsiți», grăiește venerabilul Arhiereu cătră sfârșitul epistolei sale pastorale. «Știți și gândul nostru pentru alinarea durerilor celor fără nădejde. Auziți și voi, în liniștea satelor voastre, suspinurile pline de jale ale mai- celor văduvite și îndurerata lor îngândurare pentru ziua de mâne. Face-vă-ți vouă comoară în ceriu, unde furii nu o sapă, nici nu o fură. Dumnezeu v’a ferit pe voi și pe fiii voștri, de nu i-a ajuns nemiloasa soarte a or- fanilor lipsiți. Ați fost apărați, voi și avutul vostru, de 7 piepturile părinților copiilor săraci. Fiți-le mulțumitori. Și dacă Dumnezeu, cruțându-vă, v’a iubit pe voi mai mult decât pe alții, fiți recunoscători și împliniți voința lui»... Cuvintele călduroase ale capilor bisericilor noastre surori și ale sfetnicilor lor șî aflară îndată în toate stra- turile sociale ale poporului nostru răsunetul cel mai viu. Din toate părțile: din sate și din orașe, dela mari și dela mici, dela bogați și dela săraci, până și din șan- țurile, în care se luptă cu atâta vitejie și în mijlocul atâtor greutăți și primejdii ostașii noștri, veniră ajutoare pentru întemeiarea și susținerea celor două orfelinate. Și de astădată Arhiereii premerseră cu exemplul lor; pe lângă dânșii însă, aproape toți fruntașii noștri ținură să ia parte la acțiunea de salvare a odraslelor acelora, cari și-au jertfit sângele și vieața pentru apărarea noastră, a tuturor. S’au aflat comune bisericești, cari au jertfit zeci de mii de coroane, dar în acelaș timp am avut bucuria a vedea oameni cu puține mijloace, cari au dat ultimii fileri ce-i aveau în pungă, și femei văduve, cari din toată sărăcia lor au scos din fundul lăzii doi trei coți de pânză și i-au dat, ca să se îmbrace cu dânsa alții mai lipsiti și mai nenorociți decât ele și decât ai lor. Cu aceeaș însuflețire fii întâmpinată și chemarea Uniunii femeilor române din patrie de a se face con- tribuiri pe seama orfelinatului plănuit de dânsa încă din anul 1913 și care, în urma împrejurărilor din timpul din urmă, va avea să adăpostească pe copilele celor căzuți pe câmpul de luptă și rămase fără sprijin și fără în- grijire. Acest al treilea orfelinat se va deschide, de- ocamdată, în legătură cu internatul-orfelinat susținut de Reuniunea femeilor române din Brașov. Astfel, mulțămită spiritului de jertfă al publicului nostru și inițiativei vrednice de toată lauda a câtorva bărbați și femei de inimă, în scurtă vreme — încă în toamna acestui an — se vor inaugura trei institute pentru 8 - creșterea și îngrijirea copiilor și copilelor ajunși în ne- norocire în urma groaznicului și îndelungatului războiu: în Sibiiu, Blaj și Brașov. în chipul acesta multe lacrimi vor fi svântate, multe odrasle ale neamului nostru, expuse peirei și suferinței, vor fi mântuite. Nu ne îndoim, că mijloacele materiale adunate până acum vor fi întrebuințate în chipul cel mai conștiențios și mai-folositor din partea acelora, cari vor avea să conducă nouăle instituțiuni de binefacere și că orfanii primiți într’însele vor fi crescuți astfel, încât cu timpul să poată ajunge membri folositori ai neamului, ai pa- triei și ai omepirei. Un lucru însă am mai avea de amintit, înainte de a încheia aceste șire. Deși sentimentul de umanitate și prevederea pentru viitorul neamului s’au manifestat așa de îmbucurător cu prilejul acesta, deși sumele colectate până acum sunt așa de frumoase, totuș să riu uităm, că suntem numai la începutul împlinirei unei datorii însemnate naționale. Cele trei orfelinate se vor deschide; ele vor primi un număr oare-care de copii și de copile și-i vor în- griji cu toate cele trebuincioase, dându-le atât hrană trupească, cât și sufletească. Să nu uităm însă, că ne- norocirea a luat proporții uriașe, că numărul copiilor sărmani, avizați la ajutorul obștesc, este legion, că în viitor nenorocirea, poate, se va întinde și mai departe, și prin urmare să fim gata la nouă jertfe, la nouă do- vezi de umanitate și de iubire de neam și de țară. Nici una din odraslele nenorocite ale neamului nostru nu este iertat să piară, nici una nu este iertat să rămână neîngrijită și să se părăginească. Aceasta o pretinde dela noi simțul de conservare proprie; aceasta e o datorie creștinească și omenească. Să o împlinim, deci, fără întârziere și din toată inima! A, B. 9 Despre caritatea creștinească. — Trei predici de Abatele Metodiu Zavoral. — Drept Introducere. Pentru întâia dată pășește abatele de Strahov, Prea Cuvioșia Sa Me- todiu Zavoral, în fața publicului nostru cu o lucrare scrisă în românește. Obștea românească știe prea bine, dela începutul războiului celui mare, care bântue încă, cine este abatele de pe «muntele Sionului» din Praga. Cu toate acestea nu vor strică încă câteva rânduri lămuritoare. Marele prietin al Românilor nu s’a mărginit numai la vizitarea răni- ților români de prin spitalele din Boemia, nu s’a îngrijit numai de «șeză- tori» românești în spitalul-lazaret al mănăstirii, în fruntea căreia l-a așezat pronia cerească; — a vrut să ne sară într’ajutor și cu scrisul, dupăce ne-a ajutat cu vorba și cu fapta, lăsându-ne să-i cetim în inimă.. în decursul «șezătorilor», i-a venit ideea să tălmăcească în românește câteva predici, ținute în fața unui public, compus din intelectualii cehi din Praga (Smichov), în anul 1913. Cine va ceti predicile de față, — căci despre acestea este vorba, — se va convinge, cât de potrivită a fost ideea aceasta a abatelui de Strahov. Problemele fundamentale de etică creștină, tratate în aceste trei predici- conferențe, se pot referi prea bine și la împrejurările noastre sociale, și dacă a pleda pentru caritatea creștinească este cu cale în timp de pace, câtă vreme nu zingănesc armele, — acum, în timpul războiului înfricoșat, este cu atât mai potrivit. întreg aparatul de argumentație, întreagă verva oratorică a acestor predici vor fi înțelese, firește, mai bine din partea acelora, cărora le-ar fi dat să trăiască în mediul abatelui și să ia parte la una din predicile acestea, în biserica mănăstirii din Strahov. Săptămânile trecute mi-a fost dat să simțesc numai o părticică din verva această oratorică a preaiubitului nostru abate. Am fost și eu în bi- serica arhiplină de pe «muntele Sionului» din Praga (Strahov). Deși eră o zi de primăvară, frumoasă, într’o după-prânză, totuș gemea biserica de lume. Alergaseră cu toții, să asculte pe abatele. Un adevărat pelerinaj. Nu trebuia să fii, cine știe ce psiholog, ca să constați adânca impresie, pe care o făceau cuvintele abatelui rostite de pe amvon. Mai rar am văzut public, care să asculte cu atâta sfințenie cuvintele oratorului. Dar și aveau credincioșii motiv să asculte cu atâta atențiune, căci expresia feții abatelui, gesturile, căutătura ochilor și — mai cn seamă — glasul, modulațiunile vocii, îți dădeau să înțelegi, chiar și ție, care nu cunoșteai limba, că aici vorbește un om convins până în adâncul sufletului de ceeace spune. Dupăcutn aleargă lumea in Ungaria să asculte predicile episcopului Prohâszka, întocmai așă își dau întâlnire creștinii cehi din Praga la pre- dicile abatelui Zavoral, fie ei intelectuali, fie oameni fără de multă carte. Și cum să nu captiveze o predică de a abatelui Zavoral, dacă are un conținut atât de atrăgător, de frumos și de adânc ? — Traducătorul lui Lacordaire, abatele, care s’a ridicat dintr’o familie săracă până la treapta — 10 — aceasta înaltă a ierarhiei bisericești, în urma calităților sale sufletești, — a gustat paharul amărăciunii în tinerețe, și făcând apologia carității creștinești, prea- mărind durerea, nu face altceva, decât o autoanaliză a stării sale sufletești, din trecut și din timpul de față. Ce mă îndeamnă pe mine, greco-orientalul, să înfățișez publicului nostru cetitor, însoțite de câteva cuvinte, predicele acestea trei? Abatele m’a găsit vrednic să mă întrebe de una de alta, când a fost vorba să cise- leze traducerea de față și i-am dat mână de ajutor cu trup cu suflet, știind că o operă ca aceasta numai bine poate aduce în șirurile publicului româ- nesc. Dacă se traduce la noi din Petroff și din Prohâszka, vor fi bine- venite și predicile unui Metodiu Zavoral, mi-au zis, căci — dupăcum se va convinge oricine, în urma lecturii — predicile acestea sunt alese astfel, ca să aibă cât mai multe puncte de atingere comune cu toate confesiunile creștine. Acum e vorba: să ne luăm la inimă ideile din cele trei predici! Ni-le , rostește un prietin devotat, desinteresat, un prietin, căruia nu-i vom putea mulțămi altfel pentru dragostea, ce o nutrește față de noi, decât urmându-i sfaturile. O mică observare și încheiu. Oratorul, care descrie în colori atât de vii mizeria omenească și care îndeamnă cu atâta simțire: «Oameni buni! Săriți într’ajutor celor necăjiți!» a săvârșit însuș nesfârșit de multe opere mari, caritative. De ani de zile este în fruntea unui institut de orbi, de ani de zile vizitează spitalele și temnițele și casele celor săraci; acum, de curând, a fost ales președinte al unei societăți pentru ajutorarea văduvelor celor căzuți pe câmpul de luptă, din Boemia, — într’un cuvânt, în fața activității acesteia trebue să-ți pleci capul și să zici: buzele abatelui rostesc adevărul, dar și faptele lui con- glăsuesc cu cuvintele rostite! Fie, ca lucrarea aceasta să treacă din mână ’n mână, să fie cetită și răscetită de toți, fie ei gr.-or. sau gr-cat. — fie, ca, dupăce a cetit-o, fie- care să o pună la o parte cu întrebarea: «Abate Metodiu Zavoral, pe când ne cinstești cu altă traducere din operele-ți atat de frumoase?» Prag a, în Maiu 1916. Horia Petra-Petrescu. I. Cu adevărată bucurie și cu un zel, care — luând în con- siderare ținta, spre care tind aceste vorbiri duhovnicești — nu înseninează un merit, ci o adevărată datorie, am primit invi- tarea să Vă vorbesc despre caritatea creștinească. M’a rugat pentru aceasta președintele societății, care și-a ales, după exemplul sfântului Vincențiu de Paula, drept țintă, să-și pună toate puterile în mișcare, să se folosească de întreg zelul membrilor săi, ca să sară într’ajutor sărăciei, care își ridică mânile, rugător, din toate părțile, și suferinței, care se arată în capitala noastră (Praga), adeseori, într’un chip atât de îngrozitor, — - 11 al societății, care și-a propus să aline cruzimea mizeriei, să sa- ture pe cei flămânzi, să îmbrace pe cei goi, să mângâie pe cei triști și să redea lui Dumnezeu și omenirii pe cei cari încep să nu mai creadă în Dumnezeu și în omenire, cu ajutorul nouălor nădejdi și a curajului de vieață nouă. «Societatea Sfântului Vincențiu» e cuprinsă, înaintea tuturor celorlalte societăți, de spiritul și poartă pecetia bisericii creștine în lumina ei cea mai strălucită și cea mai primitoare tuturor inimilor omenești. A uscă lacrămile oamenilor și a le secă cu o mână cu atât mai gingașe, pe cât lacrămile ard mai tare și cu cât ele curg mai în taină; a întră în casă și a aduce aici dovezile milei creștinești, acelora, cari de multă vreme s’au desobicinuit să mai creadă și în inima și în mila omenească; a căută pe aceia, cari nu duc numai foame după un codru de pâne, ci cari sufer de foamea sufletului, a sufletului, care ră- tăcise atât de grozav dela orice adevăr dumnezeesc, dela orice dar dumnezeesc — și care simte mai apoi cu atât mai grozav, cât de greu poți trăi, lipsit de adevărul și cât de greu suferi fără de darul acesta; a ridică pe cei căzuți; a învăță pe cei neștiutori; a întări în nădejde nouă pe cei, cari au ajuns aproape de desnădejde, — frații meii — cum să nu binecuvin- tezi pe aceia, cari și-au ridicat o țintă atât de înaltă și cum să nu le dai mână de ajutor în lupta aceasta cu sărăcia tru- pească și cu mizeria sufletească?! La luptă deci împotriva sărăciei! Nu întrece problema aceasta puterile omenești? Fraților! Studiăm istoria omenirii, — istoria aceasta este rezultatul hărniciei de furnică, a pătrunderii geniale și, cel puțin pe câteva pagini ale ei, este plină de fapte sigure, și — totuși — ce este istoria aceasta altceva, dacă nu istoria câtorva dinastii de domnitori, istoria câtorva popoare și împărății, a căror desvoltare și decadență, ale căror învingeri strălucite și înfrângeri rușinoase, ale căror virtuți tari și imoralități îngrozitoare le descrie, — cum este cu putință a le descrie din izvoare autentice. Cu cât ar arătă altfel istoria lumii, dacă ne-ar fi dată putința de a privi, pentru o clipă cât de scurtă măcar, cu ochii a-toate-știutori ai lui Dum- nezeu, în vremurile trecute și în timpul de față, cu ochii aceia, cari într’aceeaș vreme văd lămurit tot binele și toată strică- ciunea, de cari este capabilă inima omenească?! Cu cât ar vorbi altfel istoria lumii, dacă n’ar fi numai istoria câtorva tronuri, istoria câtorva împărății, ci istoria, care - 12 - descrie cum au trăit și ce au suferit toate acele miliarde de oameni, cari au murit și s’au prăpădit fără de nume și fără de urmă! Această istorie, firește, nu o va scrie peana omenească și nici inima omenească n’ar putea îndura întâmplările-i înfri- coșate, — dar și așă știm, că sărăcia și adeseori și nefericirea însăși s’au sălășluit și au dăinuit în mijlocul majorității nespus de mari a oamenilor, din clipa când a pierdut omul raiul prin păcat și l-a prefăcut în valea plângerilor. Până astăzi se află mizeria pretutindeni. Din ce se compune societatea de astăzi? Din bogătași? Da, sunt câțiva, și numele lor răsună în toată lumea, și înrâu- rirea lor se reslățește asupra tuturor popoarelor, și comorile lor cresc pe zi ce merge. — Din oameni bine situați? Aceștia sunt mai numeroși și din rândul lor se recrutează așa numitele clase mijlocii, cari nu trebuie să tremure prea mult gândindu-se la viitor și cari au pânea cea de toate zilele, sigură și îndestu- litoâre. Dar cum se răresc șirurile lor față de majoritatea nespus de mare a oamenilor, cari își câștigă cu mare greu ce le trebuie pentru traiu, și cât de mulți sunt aceia, cărora le lipsește chiar și aceasta?! O să fie odată altfel și o să țină starea aceasta schimbată? Dragii mei, numai Dumnezeu știe, cari schimbări le va vedeă omenirea, sub cari sceptre de toate formele și de prea deosebită greutate și tărie are să trăiască încă: numai El singur știe, ce va născoci omenirea, ce va dărâmă și schimbă, ce va îndreptă și perfecționă. — Stăruința aceasta este vrednică de toată admirația, și cine e bun, binecuvintează cu bucurie toate năzuințele ei; — dar fiți încredințați, că n’are să îndepărteze sărăcia. Vorba aceasta mare a lui Hristos: «Pe săraci pururea îi aveți cu voi!» a fost îndreptată nu numai apostolilor, ci ea răsună în toate veacurile și în toate timpurile, în cari vor fi oameni destui cu foamea în măruntaie, cu lacrămile în ochi, cu rugarea, care te mișcă, pe buze și cu sdrențe pe trupul întreg. Și de ce, fraților? Pentrucă izvoarele sărăciei nu le poți numără și nu le poți secă. Mulțimea cea mai mare a oamenilor își câștigă pânea cea de toate zilele prin muncă, fie cu munca istovitoare a trupului, fie prin munca obositoare a sufletului. Și deodată boala face toată munca cu neputință, — boala ține, înghite pe încetul toate economiile și voi înși-vă știți prea bine, că toate spitalele - 13 - noastre, instituțiile noastre pentru orbi și surzi și ologi pot numai cu greu să adăpostească, pe câtăva vreme numai, scurtă și aceea, pe câțiva din aceia, cari din pricina boalei îndelun- gate nu sunt în. stare să lucreze. Și chiar atunci, când ai des- tulă putere și destulă sănătate, munca însăși adeseori îți lip- sește. Câte brațe sunt, cari ar lucră bune-bucuroase, dar muncă ca’n palmăj Și e destul să fii silit de-a sta de geaba o singură lună, o singură săptămână, și știți prea bine și vedeți cu toții, pretutindeni împrejurul vostru, ce însemnează una ca aceasta pentru sărmanul lucrător și pentru soția sa și pentru copiii lui. Și chiar dacă e muncă destulă, cât de des este câștigul prea mic?! Familia se înmulțește, copiii cresc, cheltuielile se măresc cu ei, dar leafa rămâne mereu aceeaș. Dar ce să zic, când susținătorul familiei nțoare și rămâne mama cu câțiva copii? Ce-i folosește, că muncește ea cât e ziulica de lungă, că priveghiază nopți întregi, când are ațâți copii cari strigă după pâne și pâne nu e de ajuns?! Eu nu aduc nici o învinuire, nu vreau să amăresc pe nimeni; constat numai fapte împlinite și susțin, că împrejurările sociale ale timpului nostru osândesc deadreptul la sărăcie masse întregi. — Și ce să zic, când se însoțește cu această sărăcie fără de vină sărăcirea din vina proprie? Dumnezeu ne-a dat și sănătate și destoinicie, — muncă e destulă și chiar câștigul este cum se cade, dar lipsește traiul cel cumpătat și creștinesc. Ce au câștigat bărbații, cu greutate, într’o săptămână întreagă, cheltuiesc într’o singură seară, prin cârciume. Așa este, — o știți cu toții că este așa, și numai Dumnezeu e în stare să numere, câte familii se prăpădesc din vina lor, în ce atmosferă cresc copiii lor și ce soartă îi așteaptă de mai ’nainte pe aceștia! Pierderea sănătății, lipsa muncii, câștigul prea mic, vieața imorală și nesocotită — iată izvoarele sărăciei, și izvoarele acestea nu le veți secă pe deplin și de aceea nici sărăcia nu o veți depărta din lume. Ce e de făcut atunci? Să pui cruce tuturor stăruințelor, să te gândești numai la tine însuți, să năzuești să-ți asiguri vii- torul tău propriu și să lași pe cei cari sufer în grija soartei lor? Durere, sunt destui oameni, cari sunt în stare să se uite cu o privire nepăsătoare și rece ca oțelul la mizeria omenească, sunt mâni destule, cari nu fac nici o mișcare spre a depărtâ cel puțin bolovanii cei mai mari din cărarea săracului și spre a plivi - 14 - cel puțin spinii Cei mai dureroși din cărarea lui. Dar tot atât de adevărat este, că sunt pe lume și inimi miloase, pe cari le ard lacrămile străine tot atât de tare ca lacrămile proprii; tot atât de adevărat este, că trăiesc în mijlocul nostru suflete nobile, cari vor fi gata la orice jertfă, spre a împărți puțină lu- mină și puțină mângâiere, pretutindeni, unde strigă sufletele mâhnite după lumina și mângâierea aceasta. Fraților! altfel nu se poate, din clipa aceea, de când și-a luat dragostea dumnezeiască toată mizeria și toată durerea omenească asupră-și și de când a proclamat din vârful crucii, suferind și murind, această dragoste și compătimire: legea cea mai mare a oamenilor. Sângele, care a țâșnit pentru toate timpurile și pentru toate locurile din inima lui Dumnezeu, din inima cea străpunsă de nemulțumirea omenească, a înmuiat pentru toate timpurile inima egoistă a oamenilor, și nesimțirea față de sărăcie, nepă- sarea in fața mizeriei omenești s’a făcut pentru toți vecii o tică- loșie și un semn al netrebniciei chiar și acolo, unde nu pricep încă oamenii crucea lui Hristos, ori unde au încetat să caute la ea cu privirea credincioasă. Știm bine și noi, că nu vom depărtă sărăcia din lume; dar e cu putință și este chiar o datorie să o alinăm, și să mic- șorăm greutatea ei! Mijloacele și cărările, cari duc la ținta aceasta, sunt felurite, după cum sunt felurite și izvoarele și pricinile să- răciei și nenorocirii omenești. Acolo, unde e întunerec, să adu- cem lumină; pe unde e nedreptate, să facem tuturor dreptate, și unde lipsește compătimirea, să aducem toată căldura dra- gostei noastre, gata la fiece jertfă, și atunci vom face pentru alinarea sărăciei aceea, ce omenește este cu putință. Unde e întunerec să aducem lumină! Frații mei! Cel mai mare dușman al omenirii este neștiința, care e și cel mai spornic și cel mai dăinuitor izvor al sărăciei omenești, al celei trupești și al celei sufletești. Uitați-vă puțin cu mai mare băgare de seamă la vieața celor săraci și desigur vă veți speriâ adeseori, văzând cât de mare întunerec e în ca- petele lor, cât întunerec e în inimile lor și cât e de întunerec în conștiințele lor. Ei bine, ce e de făcut, ca să luminăm ca- petele acelea cu lumina adevărului, să nobilităm inimile acelea cu simțemintele morale și să aducem conștiințele acestea la cunoștința drepturilor lor și totodată și a datoriilor lor? - iS — Cine să aibă oare sarcina să înalțe nivelul moral al să- răciei, să-i arete ținta și căile adevărate ale vieții omenești și să-i desvelească toată urgia și toate urmările grozave ale tică- loșiei morale? Cine va avea sarcina aceasta? — Aud răspunsul: Școala — și primesc răspunsul acesta cu adevărată căldură. Eu unul știu, pentru câte sunt dator școlii, și încă din copilărie, după pilda părinților, m’am deprins să sărut mulțumitor și cu evlavie mâna, care aprindeă în sufletul meu tinăr lumina cu- noștințelor, și șă binecuvintez buzele cari îmi deslușiau bucuria curată a științei. Știu bine, ce însemnează școala, și din feri- cire, o știe și poporul meu! N’a ajuns până acum la multe, pentru cari luptă poporul meu! De zeci de ani de zile s’a în- șelat el în repețite rânduri, în multe, de cari își legă nădejdile cele mai strălucite; dar pe câmpul culturii, în jertfe pentru creș- terea neamului, în cheltuieli pentru zidirea școalelor, dela școala poporală până la universitate, abiă îi găsești păreche între cele- lalte neamuri. Acele jertfe au fost adeseori grele, dar nu i-a părut rău; cheltuielile întreceau adesea puterile sale, dar el știa prea bine, că până acum nici un popor n’a sărăcit și nu și-a pierdut tot sângele în urma unor astfel de chieltuieli, numai școala să-și împlinească sarcina și numai să-și jertfească învă- țătorii cu adevărat toate puterile într’o slujbă plină de atâta răspundere I Dar, dragii mei, este oare singură școala de ajuns pentru înălțarea morală și pentru creșterea înțeleaptă a poporului ? Nu încetează toată înrâurirea ei de obiceiu chiar în vârsta cea mai primejdioasă, chiar la granița între copilărie și adolescență? Nu știm noi cu toții, cum mulțimea cea mare a copiilor trebuie să meargă cu acel pic de cunoștințe temeinice în lu- crătoare și în fabrici, unde se află față în față cu patimi, carî se răscolesc într’un Vârtej plin de înmiite mreje și curse? Cine are să stea lângă ea atunci, cine-i va da putere împotriva ispitei, cine o va ferî de feluritele primejdii și cine are s’o ocrotească, ca să nu piară? Aud răspunsul al doilea: ocrotirea tineretului și îngrijirea moralei publice e o datorie a statului, e o sarcină, și chiar o sarcină din cele mai sfinte, a corpurilor legiuitoare și a autori- tăților publice. Mă învoiesc și cu răspunsul acesta, și bag de seamă cu bucurie, cum începem și noi să ajungem acolo, unde am întrelăsat să ajungem, de atâta vreme, atât spre pa- guba oamenilor, cât și spre paguba statului. Dar, fraților, nu H - trebuie să uităm, că legile omenești au fost pururea și sunt până în ziua de astăzi o expresie numai a dreptății și numai a moralei, la care a ajuns cutare epocă. Dați majoritatea în corpurile legiuitoare puterii lumii sen- suale și o să vă îngroziți, ce vor iertă îndată chiar legile, și ce va sta de-a-dreptul sub ocrotirea legilor. Dar chiar și atunci, când legile sunt decretate de un corp de bărbați într’adevăr cinstiți, bogați îd experiențele vieții, conștii pe deplin de răs- punderea lor înaintea lui Dumnezeu și în fața poporului, — totuși legile lor niciodată nu vor pătrunde până în sufletul, până în conștiința poporului, și voi știți prea bine, că morala cea adevărată, că înălțimea sufletească cea reală își are rădăcini dăinuitoare chiar în suflet și în conștiință. Clădiți școli și îngrijiți bine ca fiecare școală să fie pentru popor un far luminos pe calea adevărului și a științei, faceți legi-și priveghiați ca vieața noastră publică și cea morală și cea juridică să aibă în legile acestea scutul ei și ocrotirea ei, — în sufletul poporului însă și în conștiința neamului nu veți pă- trunde altfel, decât cu puterea și eu autoritatea religiunii! Și acesta este al treilea mijloc, care, după convingerea noastră neclintită, este indispensabil la înălțarea morală a poporului, deșî timpul modern o tăgăduiește cu patimă nespus de mare și a și tras în privința aceasta masse întregi după sine. Con- știința omenească nu o cunoâște acela, care nu vede și nu știe că conștiinței acesteia îi trebuie o autoritate suverană, desă- vârșită și supremă, dacă e vorba să se închine smerită înaintea ei și să se subjuge cu adevărat poruncilor ei. Și inima ome- nească nu o cunoaște, cine nu vrea să mărturisească, că inimei aceleia îi trebuie o credință, care să-i vorbească în cuvinte pline de lumină, de siguranță și de mângâiere, o credință, care să-i deslușească toate drepturile ei mari și sfinte, toate nădejdile ei mari și nemuritoare, dar care să-i aducă aminte și de datoriile ei cele mari și sfinte. Și căutați și mai numiți-mi o credință, care ar întrece în privința aceasta sfântă credința noastră, care se apropie de sufletul omenesc cu Evangelia, cu Crucea și cu Eucharistia, va să zică, care aduce sufletului omenesc: lumină, pildă și putere! — Doriți să alinați sărăcia? Fiecare suflet nobil vă binecuvintează pentru stăruința asta! Dar dacă vreți să o duceți în îndeplinire fără de ajutorul lui Hristos, toată experiența de până acum vă previne că nu este cu putință. Unde e intunerec, să aducem lumină, iar unde e nedrep- - 17 — tate, să facem dreptate! Sărăcia nu izvorește totdeauna numai din acel nivel moral prea de jos, și să zici pururea: «Predicați poporului poruncilej morale și veți deslegâ cestiunea socială», ar fi nu numai un neadevăr, ci de-adreptul o insultă adusă tu- turor familiilor așa de numeroase, cari cu toată simplitatea lor și cu toată strâmtorarea lor trăiesc totuș așa de cinstit, își câștigă pânea cu atâta onestitate și își îndeplinesc datoriile față de Dumnezeu și față de oameni într’un grad, la care nici inte- lectualii nu pot totdeauna să se ridice. Adeseori e nedreptatea socială cauza sărăciei și mizeriei, împrejurările juridice, legile, cari nu apără destul drepturile celor mici și slabi, sau le și negligă cu totul. A vreă în cazuri ca acestea să moralizezi numai, să în- demni poporul la răbdare și la abnegație și să-i îndrepți toată nădejdea numai și numai la vieața cealaltă, ar fi desigur o nedreptate și ar fi și un păcat! Păcătuiesc greu, de sigur, față de popor toți aceia, cari îi șoptesc, că o va duce numai atunci mai bine, când va dărâmă și nimici până în temelii ordinea so- cială de față, — dar păcătuiesc tot așa de greu și aceia, cari tăgăduiesc, ori nu vreau să vadă trebuința de a îndreptă multe împrejurări sociale. A fi gata să lucrezi și a nu câștigă nici atâta, cât să-ți alini foamea; a îmbătrâni în muncă și a rămâneă la bătrânețe și în boală fără de ajutor, a sta la mașină, a lucra în lucrătoare, pe câmp ori în pădure o săptămână întreagă, des-de-dimineață până seara, fără să ai dreptul, să te odihnești cel puțin în ziua de sărbătoare ori într’o zi de Duminecă, fără să ai dreptul la un ceas, în care sufletul tău ar putea să se gân- dească puțin și la trebuințele tale cele mai înalte și la rostul cel mai sfânt al vieții tale, a fi silit să înjugi pe copiii tai cu mușchi slabi și cu trupuri nedesvoltate în jugul muncei grele și să trimiți pe mama lor și pe nevasta ta dela vatra casnică după un câștig atât de greu, — frații mei! — toate faptele acestea strigă deadreptul după o îndreptare, și a încercă să le îndreptăm, este datoria noastră, după dreptul dumnezeesc și după dreptul natural. Unde e nedreptate — să facem dreptate, și unde lipsește compătimirea, să aducem dragostea cea activă și gata de jertfe. Despre dragostea aceasta, a cărei taină tocmai Hristos a desvă- lit-o lumii și a cărei pildă, mare și într’adevăr dumnezeiască, El însuși a dat-o lumii cu întreagă vieața Sa și prin moartea Sa, o să vorbesc cu ajutorul lui Dumnezeu pe ziua de mâne. Astăzi 2 18 — vă dau numai sfatul: Ridicați poporul la o treaptă morală ori cât ar fi ea de înaltă, dați-i legi, ori cât ar fi ele de desăvârșite și de drepte, totuși, fiți încredințați, că și atunci mii de inimi vor duce dorul după un cuvânt de compătimire, că mii de ochi vor fi flămânzi după o privire blândă și că mii de suferinzi vor căută o mână gingașe, care să le mângâie rănile și să verse balsam în durerile lor. Cât va trăî omenirea, dragostea crești- nească totdeauna își va ocupă în mijlocul ei locu-i atât de cinstit și sarcina-i atât de nobilă. «Pe săraci pururea îi veți aveă cu voi». — Ei bine, fra- ților, unde nu poate nici dreptatea să micșoreze greutatea și amărăciunea sărăciei, dați voie dragostei, ca în numele lui Hristos și de dragul Lui să ofere durerilor omenești și sărăciei ome- nești toate puterile și tot avântul ei! II. In vorbirea mea de ieri încercam să lămuresc și să do- vedesc, că nu e nici o nădejde, ca sărăcia să dispară din lume, fiindcă izvoarele ei sunt fără de număr și fiindcă nu putem să le punem zăgaz. Dar cu atât mai mare tărie și cu atât mai multă căldură dovedeam, că este cu putință și că este chiar datoria noastră, să ușurăm greutatea ei și să delăturăm cel puțin spinii cei mai dureroși. încercam să arăt calea, care duce la ținta aceasta, cu cuvintele: Unde e întunerec, să aducem lumină, pe unde e nedreptate, să facem dreptate, și unde nu e compăti- mire, să aducem dragostea noastră 1 Despre dragostea aceasta, a cărei taină a desvălit-o lumii tocmai lisus Hristos prin vieața Sa întreagă și prin toate sufe- rințele Sale și pe care El a dat-o bisericii, ca moștenire scumpă și totodată ca sfântă datorie a tuturor membrilor ei, am să vorbesc astăzi. Precum prin întreagă doctrina Sa, așa și prin desvălirea dragostei frățești schimbă Hristos, adânci și totodată și înălță toate ideile omenești de până atunci și înnobilă și sfinți vieața morală a omenirei. Nu-i vorbă, lumea păgână desprețuiă sărăcimea, și chiar disprețul acesta al mizeriei omenești e una din cele mai urîte trăsături ale lumii antice. Cum deslegă păgânimea problema să- răciei? Cu robia. Tot atât de simplu, pe cât de cinic! Robul eră un obiect, nu o persoană; cu toate puterile trupului și cu toate destoiniciile sufletului său aparțineă cu desăvârșire stă- 19 — pânului său. Dacă-i plăcea acestuia, îl dăruiâ ori îl vindea, tot așa precum își înstrăina prin dăruire ori prin vindere orice altceva din averea sa. Dacă sbiciuise pe un rob până la sânge și dacă chiar îl și omorîse, fiind cuprins de mânie ori în toane sânge- roase, el știa bine, de mai ’nainte, că nu numai părerea publică, dar chiar legea însăși îl împuternicește pe drept la uciderea.) aceasta. Și trebuie să constatăm cu tăria cea mai mare: așa nu judecau numai cei bogați și cei puternici, cari se pricep și în ziua de astăzi să stea cu greutatea piciorului lor pe ceafa celor slabi și mici, așa nu socoteau numai cei cuprinși de sensualism, cari până astăzi nu pricep câtă amărăciune și câtă durere, nespus de mare, conține adeseori o singură lacrimă, — dar aceleași principii, atât de crude, acelaș dispreț suveran față de sărăcie și mizerie le veți găsi chiar și la însăși elita popoarelor antice, la bărbații, cari se află pe treapta cea mai înaltă a gândirii ome- nești și a căror glorie dăinuiește în toate veacurile. Seneca, cel mai vestit moralist roman, scrie în epistola sa adresată lui Neron, din cuvânt în cuvânt: «Compătimirea e un cusur al inimii, de care au să se ferească cei cinstiți și pe care o găsim mai cu seamă la oameni lipsiți de orice virtute». — «Filosoful adevărat e fără de compătimire». («Sapiens non mi- seretur*). Cicero vorbește și mai crud: compătimirea o cunoaște (o simțește) numai cel prost ori cel nebun. Plaut face imputări violente bogatului milos, care împăr- țește pâne acelora, cari au lipsă de ea: «Iți risipești averea și prin aceasta prelungești vieața săracilor; una ca și alta sunt greșite»; iar Virgiliu, un poet, care fiind poet, ar trebui, după ideile noastre, să consacre cele mai gingașe cuvinte ale cântecelor sale și cea mai călduroasă compătimire a inimei sale tuturora, cari sufer și oftează, numește sărăcia o rușine și laudă vieața la țară chiar de aceea, fiindcă acolo nu trebuie să privească la mizeria orașelor. Umanitatea: o vorbă, care chiar prin creștinism și-a câș- tigat un sunet atât de scump și un cuprins atât de sublim, în- semnă pentru toți legislatorii, filosofii, poeții și oratorii antici numai maniere cuviincioase și elegante, și caritatea, a cărei istorie, începând cu Hristos, e plină cu fapte de o frumusețe supraomenească, gata la fiece jertfă, însemnă la Greci numai 2* — 20 — blândețea și grafia, și Ia Romani cel mult dragostea față de prieteni și rudenii. Ei bine, dragii mei, în aceeaș clipă, când cruzimea, cu care lumea antică disprețuiă sărăcia, își ajunsese culmea, în acelaș timp, când senatul și poporul roman se înjosiseră astfel, că în- cepură să cinstească pe Cesarul cu cinstea cea dumnezeiască, departe, în răsărit, într’un colț al Palestinei, un bărbat, care s’a născut și a crescut în sărăcie, strigă în fața cetelor uimite: «fe- riciți cei săraci, fericiți cei milostivi!» Numai câteva vorbe, dar le-a rostit gura lui Dumnezeu — întrupat, - numai câteva cuvinte, dar cuvinte, pe cari le-a în- tărit vieața și moartea aceluiaș Dumnezeu 1 Ce ar fi putut în- colți altceva din ele, decât o schimbare a lumii și a vederilor ei și a legilor ei, chiar până la înseși temeliile ei?! Fraților! Deschideți Evangelia și veți găsi într’însa niște cuvinte, cari te pun într’adevăr în uimire: «Deci așa să vă ru- gați voi: Tatăl nostru»... Cui spune așă Învățătorul și Domnul nostru ? Celor doi- sprezece apostoli, oameni din clasa de jos, de o cultură neîn- semnată, cu mâni bătătorite de munca cea grea, — și chiar bărbaților acestora le spune El, că au datoria aspră și în acelaș timp că au și dreptul sfânt să numească pe D-zeu cel nesfârșit tată al lor și să se țină pe sine de copiii Lui. Cui o spune aceasta Mântuitorul dumnezeesc?... Ttituror celor săraci și celor în robie, tuturor celor sărmani și celor suferinzi, din toate vea- curile și din toate neamurile. înaintea credinței nu mai este acum nici o deosebire între bogați și săraci, între nobili și între cei de jos, nu sunt acum nici Greci, nici Romani, nici Evrei, ci toți sunt una și una trebuie să fie, una prin originea lor, una prin ținta lor cea mai înaltă 1 Simțiți, dragii mei, cât de înalte sunt toate acestea și, cu cât apar mai înalte, dacă ne gândim, când și în cari împrejurări a vorbit Hristos astfel?! Dacă s’ar fi îndestulit Hristos cu vor- bele acestea, totuși ar fi fost cu putință de a le măsură cu o măsură omenească. E cu putință să ne gândim, că în decursul timpului su- fletul omenesc și inima omenească ar fi răsbit prin puterea lor proprie, până la ideea cea mare de egalitate a oamenilor și că în desvoltarea culturei chiar sufletele cele robite s’ar fi ales conștii de demnitatea și de drepturile lor? Dar Hristos com- pletează vorbele Sale, cum numai Dumnezeu poate să și le — 21 completeze, și strigă: «Intru cât ați făcut unuia dintr’acești frați ai mei prea mici, mie ați făcut». Fraților, pe ce treaptă înaltă ne aflăm îndată, deasupra tuturor ideilor și închipuirilor omenești, în urma singurei acestei vorbe, — iar sărăcia și mizeria omenească și-au îmbrăcat, deo- dată, haina strălucită a majestății dumnezeești! Abiă a rostit vor- bele acelea și abiă au luminat ele cu lumina lor și au încălzit cu căldura lor inimile omenești, și iată i-se păreă inimei cre- dincioase, că aude în fiecare strigăt al celui sărac pe Hristos însuș, strigând: «întristat este sufletul meu până la moartei» Nu, din clipa aceasta nu ai voie să treci, fără de teama pedepsei dumnezeești, nepăsător pe lângă mânile împreunate pe lângă ochii plini de lacrămi, plini de o rugare dureroasă, fie chiar numai tăcută și mută. Din ochii înroșiți de lacrămi privește Hristos însuși și te roagă împreună cu cel sărac și în numele Său; din obrajii cei galbeni, din buzele acelea tremurătoare de durere, din toată amărăciunea și groaza mizeriei — vorbește ini- milor noastre Mântuitorul nostru însuși și încearcă să le miște și să le umple de compătimire. Am zis mai sus, că nu e cu putință să rămânem nepedep- siți, dacă suntem nepăsători față de mizerie, și vorbele mele le întăresc cu vorbele întrupatului Dumnezeu însuși: «Are să vie ceasul socotelii, are să vină ceasul judecății dumnezeești». Și iată, cum o descrie Acela, care însuși va fi Judecătorul nostru: «Am flămânzit și nu mi-ați dat să mănânc, am însetat și nu mi-ați dat să beau, străin am fost și nu m’ați primit, gol și nu m’ați îmbrăcat, bolnav și în temniță și nu m’ați cercetat pe mine». Atunci vor răspunde și ei, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în tem- niță și n’am slujit Ție?» Atunci va răspunde lor: «Amin grăesc vouă: Intru cât n’ați făcut unuia dintr’acești prea mici, nici mit n’ați fădut. Și vor merge aceștia în muncă, veșnică», adaugă Hristos în cuvinte scurte, dar chiar prin scurțimea lor cu atât mai grozave. Ce altceva însemnează aceasta, decât că inima omenească trebuie să vadă chiar de dragul mântuirii sale în fiecare suferință și în fiecare durere omenească un prilej de a dovedi prin stima și dragostea ei față de mizeria altora stima și dragostea ei față de însuș Mântuitorul. Cel sărac, îmbrăcat îndată cu majestatea omenească și cu majestatea lui Dumnezeu! Nu vă pare, fraților, că merg prea departe, susținând aceasta? Nu, dragii mei; de câte ori urc amvorul acesta, știu 22 & prea bine, cât de răspunzător sunt fată de Dumnezeu și față de voi, și de aceea cumpănesc fiecare cuvânt și măsur cu îngrijire puterea și urmarea fiecărei dovezi. Fapt este, că toți ucenicii cei credincioși ai lui Hristos au început să privească așa, și nici decum altfel, sărăcia. Deschideți istoria bisericei: veți vedeă pe loan Gură- de-aur strigând: «Oricât dăm de pomană, la doi săraci o în- tindem: unuia, pe care îl vedem că-și ridică-mâna rugătoare, și unuia nevăzut, care e Dumnezeu însuși, care prețuiește po- mana aceasta, ca și când l-am fi dat-o Lui însuși.» Vom vedeă pe Sf. Martin, un soldat tinăr, cum își taie mantaua și îmbracă cu ea pe un cerșitor de jumătate gol și cum — după legenda, care e o dovadă mult-grăitoare a ve- derilor creștinești de pe atunci, — Hristos se arată cetelor în- gerești îmbrăcat cu mantaua aceasta și le strigă: «Martin, până acum catecumen, m’a îmbrăcat cu haina aceasta». Ne va apărea Sf Francisc, și vom vedeă, cu câtă bucurie se lapădă de moștenirea părintească, și în haină proastă, încins cu funia, schimbă întreagă vieața sa cu apoteoza severă a sărăciei, o apoteoză, înaintea căreia necredința însăși pănă a?i se în- chină cu smerenie și cu admirare. Și veți ceti, cum regii își depuneau coroanele, cum doamnele și fetele nobile își pără- seau palaturile și cum vedeau treapta cea mai înaltă a tuturor dorințelor lor în a fi și mai săraci decât chiar sărăcia și de a-i puteă dovedi sărăciei toată cinstea și toată dragostea lor. «Filosofilor», strigă la vederea aceasta vestitul Lacordaire, «chiar de mai ’nainte presimt întreruperea voastră, O să’mi ziceți: Toate acelea sunt numai metafizică, fără de nici o umbră a realității! Da, într’adevăr, în toate acestea nu veți găsi nici decrete ligiuitoare, nici glasuri grele spre apărarea lor, — dacă vreți, nici chiar bunul simț. Este aici o simplă revoluție a dra- gostei, care se realizase din nimica. Chiar aceasta atinge adânc sufletul meu. Membri ai Academiei, bărbați de spirit, legislatori, prin- cipi și filosofi, auziți-mă pe mine, dacă puteți! Omenirea bogată a călcat omenirea săracă. Eu însumi apar- țineam prin strămoșii mei omenirei acesteia sărace și-i aparțin până în ziua de astăzi. Bine, obțineți și voi, ca omenirea bo- gată să stimeze omenirea săracă, omenirea bogată să iubească omenirea săracă, ca omenirea bogată să se gândească la ome- nirea săracă. Creiați instituția surorilor de caritate, cari să-mi lege 23 — rănile, creiați instituția călugărilor, cari să mă răscumpere din robie cu prețul libertății lor, — obțineți una ca aceeasta și o să vă 'iert toate celelalte. Hristos a făcut-o și de aceea 11 iubesc pe El, a făcut-o din nimica și de aceea văd în El pe Dumnezeul meu. Oricine își are vederile sale proprii 1> Hristos a învățat lumea să cinstească și să iubească să- răcia: singură fapta aceasta a fost de o frumsețe supraomenească. Dar singură dragostea aceea nu este îndestulitoare; mai trebuie și ajutorul gata la jertfe și fapte miloase, și fiindcă a făcut din acest ajutor de-a dreptul o condiție a mântuirei, fapta Sa a fost cu adevărat o faptă dumnezeiască. La sosirea Sa pe lume gă- sește omenirea împărțită în două tabere: de o parte lumea celor bogați și de cealaltă lumea sărăcimei, a robiei și mizeriei. La care din ele o să se alăture El? — Știți cu toții, la care s’a alăturat, de bună voie, cu dinadinsul. S’a născut dintr’o mamă săracă, într’un grajd sărac, a muncit și a trăit treizeci de ani în lucrătoarea unui lemnar sărman și pe apostolii Săi, pe cari îi însărcinase să ducă în toate părțile lumii adevărul Său și să își pună chiar și vieața în primejdie pentru adevărul acesta, i-a ales dintre pescarii săraci. Fiecare clipă a vieții Sale și toate jertfele și toată dragostea și le-a ous în slujba sărăciei, aproape numai a sărăciei. Boalele celor săraci le-a vindecat, foamea lor a potolit-o, durerile și jalea lor le-a liniștit și delăturat, și dacă săvârșiă din când în când vre-o minune, aproape întotdeauna o făcea numai când era boala omenească prea mare și sufe- rința omenească prea mișcătoare. «Umblă făcând binele», zice Sf. Scriptură, și cel puțin pe mine mă mișcă adânc gândul, că sf. Scriptură credeă, că cin- stește după cuviință cu aceste trei cuvinte pe întrupatul Dum- nezeu însuși. Trebuie să adaog din nou, cu deosebită tărie, cum a cruțat Dânsul, în toate și pretutindeni, libertatea ome- nească! N’a decretat, nici n’a impus: Aveți voie să rețineți atâta și atâta din venitul vostru pentru voi înși-vă, — rămășița e a celor săraci 1 Nîci n’a dat săracilor drept ca cu sila să-și ia, ce li se cuvenea după părerea lor. Nu le-a zis: luați-vă, pe drept e al vostru, — a zis numai celor bogați: dați, asta e datoria voastră! Vai lor, dacă nu vor pricepe!' E ceva grozav, când din gura lui Dumnezeu însuși și chiar din gura lui Dumnezeu, care a fost Dragostea întrupată, Bună- tatea întrupată, a unui Dumnezeu, căruia nu-i eră frică nici de groaza crucii, vrând să mântuiască pe toți, cari se prăpădiseră. 24 când auzi amenințarea: «Vai de cei bogațiI» E ceva strașnic, să citești, cum descrie El pe bogătașul, stând la masa bogată, și pe cerșitorul Lazar, șezând în pragul casei lui, și iarăși — pe acelaș bogătaș svârcolindu-se în focul cel veșnic și rugându-1 pe Lazar, cel luat în ceruri, pentru o singură picătură de apă și rugându-1 înzadar. Desigur, dragii mei, pentru toate veacurile a vestit Hristos datoria sfântă de a ajută pe cei săraci. Dar cine trebuie să-i ajute? — De pretutindeni auzim răspunsul: E o datorie a statului, a țării și a comunei, și — slavă Domnului 1 — țara și comuna și statul încearcă cu toții, întriadevăr, să înființeze case de cari- tate și case pentru copii găsiți, clădesc spitale și orfelinate, zidesc institute pentru orbi și surzi și năuci, și pentru diferite alte feluri de mizerii și boale omenești. Am zis: slavă Domnului! fiindcă aceasta îmi pare o îna- intare mare și binefăcătoare. Cu voia, ori fără să știe, păzește astfel statul și fiecare comună porunca cea mare a lui Hristos, o păzește chiar și atunci, când s’au depărtat ele de Hristos, oricât de mult, cu toate legile și în toate manifestațiunile lor publice. Dar, prietinii mei, eu văd și o primejdie tocmai în această împrejurare, că mulți din noi vreau să impună datoria aceasta pe umerii statului și pe aceia ai comunei, spre a nu fi siliți a o purtă înșiși. Nu e cu putință să închideți toată boala și toată mizeria omenească în zidurile institutelor; ce Săvârșește statul, e numai un ajutor în cazurile cele mai extreme, e numai un acoperemânt pentru cutare și cutare formă a mizeriei și a nenorocire! omenești. Toate durerile și toate lacrămile ce mai rămân, așteaptă compătimirea voastră și strigă după ajutorul vostru. Vă așteaptă pe voi și vă așteaptă pe dreptul, vă așteaptă pe voi și pe fiecare din voi! Nici unul din voi nu este de prisos, fiindcă nici unul din voi nu e atât de sărac și așa de fără de putere, încât să nu poată și să nu trebuiască să facă fapte de dragoste creștinească. Nu-i vorbă, sărăcia își întinde mânile mai cu seamă după o felie de pâne, — și mulți din voi trebuie să numărați fiecare bucătură de pâne. în privința aceasta de sigur au datoria de-a îmbrăcă pe cei goi și de a sătura pe cei flămânzi aceia, cărora le-a dat Dumnezeu mai mult decât le trebuie pentr/i traiu și cari vor fi siliți odată să dea lui Dum- nezeu socoteală de această prisosință a lor. — Dar, dragii mei, este întEadevăr numai foamea, care ne doare ? Nu există boale 25 — fără de număr, pe cari nu le vei vindecă cu o felie de pâne și pe cari nu le vei liniști cu un ban dăruit?! Are omul cu adevărat numai trup și nu și un suflet nemuritor, care are durerile și desnădejdile sale, păcatele și patimile sale, nesigu- ranțele și Îndoielile sale, — și când încerci să alungi întristarea aceea, cu o vorbă de mângâiere, să aduci putere nouă și curaj nou în locul desnădejdei, să ferești de acele păcate și să întinzi mâna ajutătoare spre a nimici patimile acelea, — să dai sfaturi bune, unde omul nu știe în cătrău, să-l ferești de primejdiile, de cari el nici habar n’are, să te opui oricărei ne- dreptăți, să cauți și să desvălești vre-o trăsătură bună pe fața acelora, pentru cari lumea n’are decât dispreț, — frații mei; cât de într'adevăr creștinești sunt toate acestea și cât de cu putință sunt și celui din urmă din voi! Chiar în aceea zace binecu- vântarea cea nespus de mare, care au sămânat-o prin lume conferențele societății sfântului Vincențiu. Fiecare membru al acestei societăți năzuiește să aducă chiar și câte un ajutor ma- terial, pretutindeni, unde trebuie și — fiind sărac el însuși, — nu-i este rușine să colinde dela ușă la ușă și să se roage smerit de compătimirea omenească; dar el știe, că trebuie să se și ofere celui sărac, împreună cu pânea întinsă și cu banul dăruit, pe sine însuși, să între în casa lui săracă, să se așeze lângă patul durerii și să arete și dovedească, că a venit ca un frate la fratele său și că dragostea s’a grăbit să aline durerile. Frații mei, despre înfrățirea oamenilor și a popoarelor lu- mea de astăzi vorbește cu atât mai des, cu cât simte mai bine, ce dușmănie se găsește între singuraticele clase sociale. Dorul acesta al înfrățirei e, de sigur, nobil și cu adevărat vrednic de inimile cele mai bune; dar, frații mei, de aceea sunt încredințat, și mai curând sau mai târziu o să fie încredințată chiar și ne- credința însăși, că singura, unica poruncă, care ar putea să în- ființeze înfrățirea aceea, e porunca cea scrisă cu sângele lui Dumnezeu însuși: . Este adevărat, că umanitatea publică a săvârșit fapte în- tr’adevăr mari; și în țeara noastră (Austria) se înmulțesc insti- tuțiile de binefacere, câte odată sunt întocmite chiar luxos, și mii de bolnavi, orfani, orbi și surzi și-au găsit în ele nu numai acoperemântul pentru câtăva vreme, dar chiar și creșterea și putința de a-și câștigă, prin munca lor, o bucată de pâne. Acestea toate le știu prea bine și le urmăresc cu bucurie și binecuvintez în sufletul meu pe toți aceia, cari au pus teme- liile unei astfel de opere, sau au ajutat la zidirea ei. Dar, frații mei, nu este adevărat pe lângă toate acestea, că numărul ini- milor într’adevăr pline de caritate este încă grozav de neîn- semnat? Văzând cu ochii, nu sunt oare întotdeauna aproape aceleași inimile, cari se deschid, și aceleași mânile, cari ajută? Altfel ar fi cu putință și am fi în stare, peste tot, să deslușim, de ce astăzi, cu toată înaintarea și înflorirea universală, pe de o parte bogăția se ridică până la o înălțime amețitoare, pe de altă parte sărăcia crește în aceeași măsură? 29 — Lumpa a stăruit și stăruiește încă până în ziua de astăzi, dându-și cea mai mare silință, să nimicească în sfârșit credința în lisus Hristos, — a rechemat întotdeauna, cu toată tăria, fru- musețea și puterea și poezia lumii antice, ai cărei zei erau plini de zimbete pe buze și de farmec, atât de deosebiți de Hristosul nostru cel răstignit pe lemnul crucii, încoronat cu cununa de spini, având inima străpunsă și trupul sdrobit. îmi pare că nici nu trebuie să rechemăm atât de mult lumea antică, căci ea revine și așa — nu cu idolii ei, a căror goliciune și neputință lumea o batjocoriâ și o defăima chiar mai ’nainte cu o mie de ani, dar se întoarce cu părerile sale despre vieață, cu convingerea sa, dă vieața cea mai cuminte și filosofia cea mai înaltă cere să-ți trăiești traiul cu desăvârșire, să guști din toate paharele plăcerilor și să te dai rob tuturor patimilor. Cereți mai apoi, ca oamenii aceștia, cari s’au născut și au crescut în lux și bogăție, cărora li se dovedește în nu- mele științei, ceeace egoismul îor propriu cu atâta bucurie și fără de împotrivire crede: că nu există vieața cealaltă, că nu sunt răspunzători înaintea celui atotștiutor și atotdrept Dum- nezeu și că culmea cea mai înaltă a filosofici însemnează, că trebue să răpești vieții ce-i poți răpî, să bei din toate paharele plăcerilor și, când va veni ceasul morții, să mori în convin- gerea, că nu există nici cer, nici iad, nici răsplată și nici pe- deapsă, ci un sfârșit, un sfârșit desăvârșit, — pretindeți dela oameni de soiul acesta, ca să jertfească cel puțin câte o clipă din lăgazul lor și pe seama oamenilor celorlalți, cereți să se gândească, cum cu a suta parte din aceea ce risipesc pe lux și plăceri, ar potoli foamea la familii întregi și ar asigură și viitorul lor, — ei nu vor pricepe ceeace spuneți. Aș zice despre dânșii, că cunosc vieața, întocmai cum cunosc capitala noastră, Praga: Cunosc cu deamăruntul elegantele promenăzi ale ei, vitrinele strălucitoare, parcurile minunate, sălile de joc, teatrele și saloanele, — dar nici habar n’au, că câțiva pași mai departe, tocmai în ulicioara cea mai apropiată, se află beciurile, unde le lipsesc oamenilor chiar și darurile, pe cari le-a împărțit Dum- nezeu în lume cu o mână atât de darnică, adecă: lumina și aerul, ■— nu știu, că sunt acolo mansarde, în cari poate tocmai în aceea clipă, în care cheltuiesc sume amețitoare pentru o plă- cere trecătoare, tatăl le moare copiilor numai de aceea, fiindcă nu sunt bani destui pentru leacuri, și că se prăpădește acolo și moare o mamă, neavând puteri destule să lupte pentru o felie de pane. — 30 Dragii mei, oamenii chiamă mereu la vieață frumsețea și armonia lumei antice, și pricep prea bine, de ce lumea celor bogați și de ce lumea intelectualilor aplaudă chemarea aceasta. Dacă s’au tăiat cărările între mine și întreagă credința în Dum- nezeu, cel personal, în Dumnezeu — Judecătorul și Răsplăti- torul, dacă știu, că toată vieața mea pe acest golomoz de pă- mânt e numai un episod scurt, care are să se sfârșească cu desăvârșire în groapa mormântului, fie vieața aceasta oricât de plină de fapte atât de nobile, încât toate veacurile viitoare ar trebui să le binecuvinte, sau de fapte atât de rele, încât toate generațiile viitoare ar trebui să mă blesteme, — dacă știu toate acestea, nu mă mir, că ’mi place mai mult Olimpul cu Zeii și Zeițele lui, decât Calvarul cel strașnic și culmea sa, cu crucea, și pe crucea aceea Hristos cel răstignit. Dar, că poporul s’a lăsat sedus și că tocmai poporul ajută să se scoată cu de-a sila Evangelia din inimi și să se nimicească credința în Mântuitorul, chiar și în inimile copiilor săi, — una ca aceasta să o priceapă cine poatel Firește, știu prea bine: au îmbătat poporul cu fel de fel de făgăduieli și de lozinci; — dar astăzi ar putea să știe și dânsul ce i-s’a răpit. A făcut până acuma experiențe poporul pe trupul său propriu, cum se usucă inima omenească în urma fiecărei patimi, cum se întărește și se împietrește, cu fiecare plăcere fără de măsură; ar trebui în sfârșit — întPadevăr — să-și aducă aminte, cum pe urma unei singure priviri spre fața torturată a lui Hristos chiar și cea mai mare durere se liniștește și se potolește, precum întunecimea desnădejdii, fie ea oricât de deasă, prin nouă, nemuritoare nădejdi, se înseninează. Astăzi, după experiențe destul de lungi și — într’adevăr — destul de dureroase, poporul nostru ar trebui să întrebe: Pe Hristos mi-l-ați luat; — bine, v’ați dat mie însă pe voi înși-vă, drept despăgubire? Au învățat poporul să disprețuiască crucea, dar faptul nu l-au desmințit, că pe crucea aceea împreună cu Hristos au fost răstignite și au fost făcute de ocară pentru vecii-vecilor: ego- ismul oamenilor și sensualismul omenesc, și că sub crucea aceasta a înflorit și a dat roadă frumoasă caritatea creștinească. Frații mei! Aceasta este deosebirea cea nespus de mare între Olimp și Calvar 1 Acolo - un pământ secpt și împietrit până în adânc, prin jarul patimilor și al voluptății; aici — un pământ înmuiat cu sângele lui Dumnezeu însuși și sămănat 31 bogat cu toâte acelea ce sunt mari, curate și nobile. Numai din sângele acesta, care a țâșnit din inima dumnezeească și care ș’a vărsat până la cea din urmă picătură de dragul acelora, cari au fost săraci, nefericiți și păcătoși, a putut să crească, chiar din mijlocul lumii plăcerilor păgâne și al egoismului păgân, o clasă întreagă de oameni, a cărei dragoste a ajuns până Ia treapta eroismului. Dragostea tor și jertfele lor s’au născut din suferințe, s’au născut din lăpădare de sine, întocmai precum s’a născut robia din murdăria și din noroiul plăcerilor josnice. Din suferințe și lăpădare de sine, am zis: atunci cum ai puteă să te miri, că dragostea aceea desinteresată și gata la jertfe este atât de rară, când în zilele noastre se stăruește cu toate mijloacele, ca libertatea oamenilor să nu se restrângă prin nici o lege, ca' patimile omenești să nu se înfrâneze prin nici o po- runcă dumnezeeasca', ca fericirea și plăcerea personală să fie singura normă și singura țintă a tuturor năzuințelor și a tuturor dorurilor omenești? Uită oamenii, că are să rămână pentru toate veacurile ade- vărată vorba aceea a sfintei Scripturi: ?; — singur 145.35 = aliem, netradus; — supărat, veneâ supărată 120.12 wurde allmălig unruhig îndr. kam, năherte sich erziirnt; — urît 677.3 hăsslich îndr. verhasst; — vechlă. împreunat cu um (în locul corectului om) 781.22 oare nu în înțelesul alter Mann, căci atunci ar trebuî să fie om bătrân; — vesel 290.33 glucklich îndr. froh. Pronumele: căriiași 87.14 netradus = einem jeden; — vor- bind despre imperativul negativ, Meyer 755.20 spune cum că la infinitivul prohibitiv se întrebuințează adeseori pronumele personal ca subiect, citând din cântecele moldovenești ale Elenei Sevastos nu te face tu, dară acest singur exemplu nu poate de loc să împrăștie îndoelile ce am despre exactitatea acestei Observări;; — ce va 749.11 netradus = einige; — cine în propozițiunea nece tatăl cine-lă știe numai fiiul Meyer îl traduce cum urmează: und keiner kennt den Vater ausser dem Sohne; despre cine apoi iată ce zice: das also hier inde- finit erscheint, și citează pag. 97, unde se vorbește despre pro- numele indefinite, cari cu privire la formă coincid cu pronumele interogative, aducând drept exemple române un ce, din când în când. La dreptul vorbind, înțelesul propozițiunii poate să se exprime așa cum face Meyer. întrebarea însă este, cum stă treaba cu valoarea lui cine din punctul de vedere gramatical, dacă într’adevăr a schimbat valoarea sa, și atunci mi se pare cumcă aceasta nu e așa, ci că cine a păstrat aici sensul pronu- melui interogativ și că propozițiunea s’ar putea traduce, con- form originalului, cum urmează: und wer kennt der Vater? nur den Sohn (kennt man); — cuiva 294.28 jedem beliebigen îndr. irgend jemandem (căci altfel originalul ar trebui să aibă ori cui); — dînsul 84.5 cică după prepozițiuni pronumele acesta acum .s’ar întrebuință aproape esclusiv. Aceasta s’ar pricepe atunci, dacă el, ea, ei, ele s’ar pronunță la început întocmai așă cum se scriu, de oarece atunci la unele prepozițiuni s’ar ivi un hiat neplăcut, — se știe însă că aici de regulă la pronunțare se naște la început un i consonantic; — l 457.25 netradus; — le în le zice 604.31 netradus; — tot așă în le se arătă 752.6; — me în nu me poate da 412.5 mir îndr. mich; — ts în propozi- țiunea bagă ii ts fesea 89.10 setze mir deinen Fes auf îndr. setze dir den Fes auf, n la dreptul vorbind este aici dativul pronumelui eu, însă etic, care aici cu greu s’ar putea traduce; — auz pre tine, 70.34 cu greu în locul lui te auz pre tine, pe când următorul lui nu trebue neapărat să se repete puind un i. Verbele- adurmiră de greu 507.2: sie schliefen schwer îndr. sie versanken in einen tiefen Schlaf; — aruncă refl. 417*36 sich loszureissen îndr. sich zu sturzen, așă dară nu = fr. arracher. lat. eruncare; avea în propozițiunea nu știu ce avea 119.29: er hatte irgend was, îndr. ich weiss nicht, was ihm fehlte; — bate 577.12 4 50 — odată = tfeffen și altă dată = strafen, în locul corectului strafen în amândouă locurile; — despre un alt bate s’a vorbit mai sus; — se cade, se cuvine 711.30—1 se pun aici pe una și aceiași treaptă cu trebuie = es ist notig, dară cele două dintâi trebue traduse = es ziemt sich, după cum Meyer 596.3—4 traduce corect; ase- menea și 360.1; — se căi 535.14 that leid îndr. gereute es ihn sau bereute er es (altfel îi părea rău); — cere e tradus greșit de Meyer, care s’a lăsat sedus de spaniolul querir din lat. quae- rere în sens de = a întrebă. Așâ vin la noi de me cere 604'38 komme zu uns und frage mich, îndr. halte um mich an; — același în Vidra c'o cereă 610.12 fragte nach ihr, îndr. hielt um sie an (altfel ar trebui întrebă după (de) ea); — la un loc Meyer a înlocuit cuprinsul corect al originalului cerându-le câte în lună și în soare 706.25 în cercându-le, nu traduce însă corect = indem er versuchte, ci astfel, ca și cum și în textul lui s'ar găsi ce- rându-le, și iarăși greșit = sie fragend, în loc de = verlangend; — chefuiau refl. 119.31 sie assen, îndr. sie belustigten sich;— chemă 3. sing. sau pl. în sensul indefinit = hiess se traduce de Meyer 674 22 ce o chemă Antiochie = die man Antiochien nannte, destul de corect, cu toate că și aici ar fi mai bine să se folosească de cuvântul «hiess». Astfel el nu s’ar fi lăsat sedus, ca 123.10 Ilenuța o chemă să traducă greșit «Helenchen nannte sie sie» în loc de «H. hiess sie»; — pe pag. 125 traduce im- perfectul verbului chemă, întru cât nu e reflexiv, prin: er gab den Namen, și citează un exemplu, unde, la dreptul vorbind, se poate naște îndoială, dacă acel care a zidit orașul, i-a dat într’aceeași vreme și numele, ori ba; îndată după aceea citează corect: în scriptură ziceă, traducând «stand geschrieben», unde ar fi tot mai bine «hiess es»; — crește în prop. cu struguri crescu copilul 804.22 mit Trauben wuchs das Kind, unde copilul ar fi no- minativul; mai bine: mit Trauben ernăhrte er, zog auf das Kind, deci acusativul; — cruță 413.10 zogern îndr. sparen; — culcă în a fi culcat în cenușă 226.36 in Asche geworfen werden, îndr. liegen; — curățiră-se 596.7: wurden geheilt îndr. wurden gereimgt; — începe a curge 413.21 laufen îndr. fliessen, despre un râu; — da refl. în dându-se la el 586.2 flatterten um ihn herum, îndr. griffen ihn an, una din locuțiunile din cale afară de număroase cu verbul a da, despre cari acum câțiva ani am scris un articol anume; cumcă aici nu poate fi vorba despre o sburare a păserilor în jurul lui, se vede din adausul: să-l sfâșie (sinonime sânt aici a da năvală, a năvăli, năpădi, a se nă- pusti, sări, tăbări și a. a.); dacă i se dă cuiva un avertisment sâ se păzească de un câne care mușcă, se zice despre el: se dă la om; — da drumul 614'8 hetzte, îndr. liess los (hetzen se zice românește: a ațâță, amuță, asmuță, sumuțâ, zăhăi, întă- rită); tot așa da drum 227.8 nu s’a tradus corect einen Weg machen;— dobândi 424.9: bekommen îndr. erreichen, erlangen; drege 287.28 aufrichten despre o grădină, mai bine richten, verbessern, wiederherstellen; — eși înainte 145.35 begegnen, — 51 îndr. entgegenkommen, iiberfallen; — să fac aripi să sbor 641'25 dass ich Fliigel zum Fliegen mache, îndr. dass ich Fliigel be- komme, să sbor cu dass ich fliege, întocmai cum traduce al doilea să sbor repetat; — face în ce s’au făcut 813.10—11 was mein Oenosse gemacht hat, înd. was aus meinem Oenossen geworden, was mit ihm geschehen ist; — făli, se făleâ 119’28: freute sich îndr. briistete sich, war stolz; — fi, în adunarea lor nu fie slava mea 87.34 meine Herrlichkeit einige sich nicht mit ihrer Versammlung, mai bine: m. H. sei nicht in ihrer V.;— tot așâ să-ți fiu drăguță 639.1 s’a tradus prea liber: dich zum Schatz zu haben în loc dedein Liebchen zu sein; — frământă 610.16—17 iarăși un exemplu, cum Meyer s’a lăsat sedus prin etimologie, și aici greșită, să traducă falș și anume: brach (se înțelege pită) în locul corectului knetete, deci nu dela fragmentam, ci dela fermentare, pe care Meyer în voi. 1. pag. 325 îl citează, dară greșit, ca subst. din latinul fermentam. Chiar împrejurarea, că ur- mează în cuptior că mi-o punea, arată lămurit, că traducerea e greșită, dacă cumva autorul n’a vrut să vază aici figura retorică cunoscută subt numirea de hysteron proteron; giunge 642'2 s’a pus de autor de bună seamă în legătură cu cuvântul ajunge și cu ital. giungere (comp. Larivey, poetul francez din veacul XVI, care se trăgea dintr’o familie italiană Qiunti}. Numai astfel se poate pricepe, că propozițiunea să-ș giunge căte un fecior să înalțe jertve bozilor a putut s’o traducă cum urmează: dass je ein Sohn komme und den Ootzen opfere, în locul corectului: dass sie je einen Sohn erstechen wiirden, um sie den Ootzen zu opfern, — așâ-dară aici nu fiii aveau să aducă jertfe, ci din contră ei înșiși erau să devie jertfe; cuvântul giunge este aici cuvântul a junghia din lat. jugulare cunoscut din limba rom. modernă, a cărui traducere a făcut greutate lui Meyer, și 251.29, unde în locul corectului «erstechen, erdolchen» pune «erwiir- gen», pentru care limba română are alte cuvinte, bună oară a gâtul, sugrumă, strânge de gât. Oarecare greutate prici- nuește aici forma giunge, al cărui e din urmă se explică prin influența lui i premergător din verbul junghiă, deci corect junghie, aici giungie; — îmblă întrebuințează Meyer necorect, așa 617.29, unde propozițiunea e timp să înblărn, s’a tradus de el: es ist Zeit, dass wir gehen. Verbul a înblă, sau mai bine a umblă, se folosește în sensul germanului «einhergehen, um- hergehen, wandeln, wandern» și apoi în mai multe înțelesuri figurate, în sens original mM cu samă cu prefixul pre, deci preumblă, primblă, plimbă. Aici deci propozițiunea ar puteă fi corectă numai atunci dacă «gehen» ar însemnă contrarul șe- derii sau culcării «sitzen, lîegen» și a. c., altfel ar trebui între- buințate formele mergem, ne ducem, plecăm; așă corect 556.10 care merge acasă wer geht nach Hause, dară greșit 478.33 a umblă acasă, pe când 670'29 verbul acesta s’a folosit corect; — au îmbiat împotriva mea 632.19 ihr seid gegen mich gegangen îndr. sie haben gehandelt, — împlineă 15 ani 119.30 im fiinf- 4* — 52 — zehnten Jahre war,'îndr. vollendete; în citatul acesta lipsește tocmai-, — să întărească 642'2 erfiillt werde, îndr. damit sie erfiillen, um zu erfiillen; — lasă 656.19 es blieben, îndr. er hinterliess; — lăsă locului 22'10 an der Stelle lassen și îndată citează acolo locului 371.7, unde mai cu samă comparându-se cu lat. ibi loci, par’că locului ar atârnă dela premergătorul acolo, — căutând însă în original, vedem că și aici este vorba de locu- țiunea a lăsă locului, pe când acolo se întrebuințează aici numai în mod pleonastic; — te lepezi 557.18; entfernst du dich, îndr. verzichtest du, schworst du ab; — se loviră 369'11 bekămpften sich. îndr. stiessen zusammen; — luă în să le ie 812.20: bringe îndr. annehme, dară cu subiecte diferite: în cel dintâi 3 pl. în al doilea 3. sing. (în original de altmintrelea se găsește ia, altfel ar trebui iee și nu ie)-, — luă muieri (corect muiere) 208.15 înseamnă mai bine «heiraten», unde muiere este complement în accus. și nu predicatul; cu aceasta poate să se compare aveă bărbat 227.7—8 einen Mann haben; — lucră în maica ce lucră 557'35 was hat meine Mutter getan, îndr. woran arbeitete meine Mutter, womit war sie beschăftigt? — măneă 306.6 are un înțeles special: iibernachten și în original mai este aici și cuvântul seara, care nu trebuiă să se fi trecut cu vederea; un asemenea cuvânt tradus corect este aici a conăci 730 20 sau noptă, pe când în înțelesul general se întrebuințează a rămâneă-, — munciască 726.8 verfolge îndr. quăle; — ăl munciră gândurile 453.37 beschăftigten, îndr. quălten (= chinuiră), numai intransivul a munci înseamnă arbeiten, sich abmiihen, anstrengen; necăgiâ (nu necajia} 749.16 vernachlăssigte, îndr. ărgerte; — nevoi 713.18 s’a tradus de autor: nicht wollen, ca și cum ar fi contrarul lui voi, după cum și spune de tot lămurit: voi «wolen» și nevoi «nicht wollen», dară cu totul greșit: ne ca prefixul negativ se întrebuințează, întru cât este vorba de forme verbale, înaintea part. pert. în sensul adjectivului verbal sau înaintea gerundiului sau înaintea unui infinitiv substantivat și acestei regule trebue să se supună și verbele cari în latină au un ne, de p. neștire, a nu ști, nu știm, însă neștire 713.23, neștiind, neștiut; cu privire la a voi avem nevrând, nevrut, dară nu nevoi, și aceasta cu atât mai puțin, de vreme ce forma aceasta ar fi omonimă cu un verb de obârșie cu totul alta, slavă, derivat dela subst. nevoie. Verbul acesta înseamnă «sich anstrengen, bemiihen, sich Miihe geben», numai nevoit = gezwungen ar putea să se țină de el. Adevărat este, că negațiunea ne în limba română se întrebuin- țează adese ori foarte liber, de p. ne la loc = unpassend, ceea-ce a putut seduce pe autor să greșească; — ocoli 161.16 flog hinweg (ilber die Leute) îndr. flatterte herum; — par că este una dintr’acele expresiuni, cari în alte limbi se pot traduce prin un adverb, așa aici nemțește: gleichsam als ob; de aceeași părere este și Meyer 704.32 și lucrul este vădit acolo, unde petrefactul acesta înlocueștc o altă formă și un alt număr al aceluiași verb, de p. 706.26; de ce atunci să se traducă prin: sie schienen, — 53 — căruia în original i-ar corespunde păreau că și nu parcă-, — une ori se ivește și completul, originalul pare că; — pasă 114.8 din punctul de vedere etimologic verbul acesta este indentic cu vulg. lat. pesat-. it. pesa,vfr.poise, sp. pg. pesa, cu privire la sens însă e identic cu vfr. chaut — es liegt mir daran; în înțelesul cuvintelor romanice mai mult apasă; — să-mi petrec 676.16 dass ich gehe, îndr. dass ich mich unterhalte; prăviți 347.29 nimmt wahr, îndr. sehet zu, schauet; — priimi 413.8 nehmen, îndr. annehmen, empfangen; - prinde 814.17, nehme, îpdr. fange, nehme gefangen; — prinde pe cap 484.22 într’adevăr: beim Kopfe nehmen? și prinde vorba 210.1 das Wort ergreifen în loc de a luă cuvântul? — protivl refl. în numai cât se protivl 130.17 widerstand sie nicht mehr, îndr. allsogleich stimmte sie iiberein; aici este vorba de două cuvinte de apeeași sau înrudită formă, dară de un înțeles deosebit, și tocmai contrar. In sens de «tibereinstimmen», la dreptul vorbind, se întrebuințează acum mai mult formele cu r strămutat, deci potrivi și în locuțiunea se potrivește ca nuca în părete, tot același înțeles, dar ironic; — împotriva 50.11 = gegen, este corect în sensul al doilea; — pune refl, se pusese (nu puseșe) pe gânduri 721.36 hatte sich Sorgen gemacht, îndr. verfiel in Oedanken; — răpezi refl, se rapede fără sine 82.7—8 er gerăt ausser sich, îndr. er stiîrzt sich ausser sich; — reuzi 535.14 = gelingen este franc, reussir, de prisos și în forma reuși, de oare ce limba română are cuvintele sale proprii, de p. a eși în de bine, a scoate la cale, merge bine, brodi, a scoate la capăt, isprăvi, izbuti, izbândi, nemeri, merge strună și a. a. și tot așa este de prisos a permite 713.21 în loc de a da voie, îngădui și m. a; — a ruga-, despre traducerea greșită a propozițiunii că-l rugase, ca și cum ar însemnă = fragen, s’a vorbit mai sus; aici trebue amintită părerea greșită a autorului, ca și cum s’ar putea, ca verbul rog să stee singur în sens de «bitten»; d-sa citează anume rog să vii 578 31, rog să taci 614.3 în loc de te rog să vii, să taci (623.32 corect), sau mă rog, ceea ce după 408.16 n’ar fi însemnând de cât = ich bete, pecând rog = ich bitte jemanden sau um etwas. In genere observările făcute și cu prilejul altor verbe sânt astfel, încât pot să ducă în eroare. Așa plec = ich komme an (se înțelege greșit în loc de = ich reise ab, ich breche auf) nu este cu privire la înțeles identic cu reflexivul mă plec, — acest din urmă n’are decât sensul: ich beuge mich, ca un reflexiv cu totul regulat la transitivul a pleca = biegen, beugen; inte- resant este reflexivul aceluiași verb întrebuințat impersonal mi se pleacă = es ist mir schecht wom Magen, de unde și boala plecate plurale tantum; — dacă lângă tem se găsește traducerea «ich fiirchte mich», aceasta nu e corect, ci traducerea aceasta se potrivește pentru mă tem, care urmează. A teme pe cineva are numai înțelesul de «jemanden beargwohnen, auf jemanden eifersiichtig sein», de unde adj. temător, care face a fi pe deplin de prisos cuvântul gelos din franc. Jaloux; — o greșală și mai 54 mare, dacă tot acolo cu privire la resultatul din lat. obliiare se vorbește ca de reflexivul român a se uita. Aici 408.13-4 lucrul se compară cu franc, je m’oublie, sp. și pg. me olvidcf și se explică ca un fel de «Zustandsverbum», aceasta însă nu are valoare cel puțin despre verbul român: fr. s’oublier se pune acolo, unde cineva vrea să zică, cum-că i-a scăpat ceva, c’a zis ceva, ce n’a vrut și a. a. Românește cu greu s’ar întrebuința acelaș cuvânt în acest înțeles, de vreme ce reflexivul a se uită este aici un cuvânt de tot deosebit, de altă obârșie și de alt sens = «schauen», după cum s’a tradus/corect. 409.26 mă uit pe la surori — ich schaue nach den Schwestern; așa și 395.4 mă uit la sânu-i plin s’a tradus bine, cel puțin în parte: ich sehe ihre volle Brust în locul corectului «ich schaue auf», deci s’a pus ca fiind identic cu văz; — de tot corect s’a tradus se uită la el: sah ihn an. Ceea-ce însă spune 398.7 despre refl, uită comparat cu it. ricordarsi, fr. se souvenir și a se uită de, despre care zice, că verbul acesta se folosește totdeauna astfel, citând anume§ 375, va să zică pag. 398.7, este greșit de tot și prici- nuit de niște paralele aparente în ital., nu numai ricordarsi, ci și dimenticarsi, sp. lembrarse, olvidarse, pg. lembrarse, esquecerse de și franc, se souvenir de și în sec. XVI. și XVII, și s’oublier de, parte de existența unui a se uită român, dară cu o altă prepo- sițiune și în alt înțeles; la dreptul vorbind, se poate întrebuința și verbul uită în sens de «vergessen» cu un pronume reflexiv, însă cu dativul și nu cu acusativul se, ceea-ce, se înțelege, este o deosebire mare; — o asemenea înrâurire neîndreptățită a resultatului sp. și pg. al lat. satire pe rom. sări se vede 187.26 sărî (corect sări) în curte — er ging an den Hof, îrfdr. er sprang, după cum 475.19 s’a tradus corect în altă legătură; — sbate, refl, de moarte se sbăteă 123.17 cu privire la înțeles s’a tradus bine prin «er rang mit dem Tode», nu trebue însă să credem, cum că traducerea ar corespunde exact originalului: se sbăteă =■ er wand sich, sinonim cu svârcolea versului pre- cedent, de moarte însă este o expresiune adverbială a causei sau a modului; «mit dem Tode ringen» s’ar puteâ traduce literal «c se luptă cu moartea*; — a scădeă 379.1 stiirzen, îndr. vermindern; — se sculă 804.27 s’ar puteâ traduce, ce e drept, și prin presentul istoric: erhebt sich, corect din punctul de vedere gramatical este însă: erhob sich, căci altfel ar fi in original se scoală. Cu atât mai mult, fiind că în asemenea cașuri, unde accentul se pune pe ă al silabei din urmă, autorul scrie â, aici deci în transcripțiunea lui ar trebui să fie sculă; — sili 713.20 versuchen, îndr. zwingen; — spărl 645.12 despre niște zile «zu Ende waren», s’a însemnat greșit în locul corec- tului sfrășl, până acum sfârși; — spuseră lui 482.14 mai bine «sagten zu ihm» decât »erschienen vor ihm», arătară în tradu- cerea din anul 1688 nu se opune acestei tâlcuiri, amândouă cuvintele sânt sinonime, sau oare înțelesul este aici al vfr. reter, așa încât amândouă aceste cuvinte ar purcede din lat. reputare?; 55 — stătu. 490.29 stellt sich îndr. stellte sich, și stete locului 50.24 stand, îndr. blieb stehen sau stand still; — strânseră 130.31 brachten îndr. sammelten; a ședea și îmi șede rău 711.37 es misfăllt mir îndr. es passt mir schlecht; — să tragă, să nu tragă, 145.30 soli er, soli er nicht ziehen, verbul însă nu s’a tradus, ci aceasta se face numai în proposițiunea următoare; — trebu- ește să vie 617.29, mai bine trebue, de oare ce verbul inchoativ se întrebuințează mai mult ca verb personal în sensul germa- nului «brauchen» = nu-mi trebuești; — 432.34 se citează locu- țiunea este de trebuință, atunci însă n’are același înțeles ca ital. e d’uopo, ci de obiceiu înseamnă: von Nutzen sein, altfel ar trebui să fie aici sau de lipsă sau trebue, altmintrelea s’ar potrivi aici în vrom. e opu, deci un cuvânt de aceeași obârșie ca cel ital. și prov.; — a vedea în celor direpți Domnulu le viade 173.36 die Oerechten sieht der Herr, mai bine; um die Oerechten sorgt der Herr, (sieht sich nach ihnen um), cu care se poate compară auzi cu dativul plângeriei mele 391—-2; a vedea și cu de: care să vază de ei = der nach ihnen sehe; veneâ supărată 120.12 wurde allmălig unruhig, îndr. kam (năherte sich) erziirnt; dacă traducerea ar fi corectă, atunci exemplul acesta ar trebui citat § 308: vârî în în casă rni-l vâra 610.6 fiihrte ihn im Hause herum, îndr. fiihrte ihn ins Haus. Tempora, modi și a. c. Vorbind despre cazurile, unde ver- bul auxiliar se pune după un verb care se află în inf. sau în part. perf. 774.12—14 Meyer spune, cumcă aceasta nu se face, decât în impf. fut. dare-ar și in întrebare înțeles-ai? — Dară nu există oare în limba română ceva ce samănă cu admirativul albanez, când, suindu-se verbul auxiliar după participiu, vorbi- torul voiește să obțină o expresiune din cale afară de vigu- roasă, deci foarte folosită la afect? - te ai sculă 493.15 wirst îndr. wiirdest (corect 486.24); — ce n’a mlarge 173.34 gegangen ist, îndr. nicht gehen wird; — cum v-oiu învăță eu 144.6 wie ich euch zeige, îndr. wie ich euch lehren werde; — cine va vrea 87.32 will, îndr. wird wollen; — n’oiu muri 562.23 ich will nicht sterben, îndr. ich werde nicht sterben; — are să-ți aducă 342.24 bringen kann, îndr. bringen wird; — va cești 670.30 will, îndr. wird; — vom auzi (în original voia) 813.9 ich will horen, îndr. ich werde horen; — 693.4—6 sunt trei con- unctive, din cari numai al doilea este tradus prin conj., cele- alte două prin indicativ; — toarcem 509.7 wollen wir spinnen, ndr. spinnen wir; — bea 610.12 trank, îndr. trinkt. Forma, ce e drept, e tot aceeași în prezent ca și în impf., urmează însă imediat benchetuește și încă trei alte inchoative în preș., din care cel dintâi în traducere s’a trecut cu vederea; — poate să vine 618.2 vielleicht kommt er, forma necorectă: sau că cu indic, vine, sau să cu conj. să vie sau să vină; — uscase 214.36 ist trocken, îndr. trocknete aus; — despre conj. perf. să fi cân- tat 314.36 în toate persoanele fără schimbare, spune Meyer cumcă limba română mai veche și dialectul bănățean flectează — 56 — (să fiu, să fii, să fie, să fim, să fiți, să fie), se întâmplă aceasta însă și in limba literară de azi; — cum să botează 641.20 nu poate să aibă înțelesul .31 ca exemplu repetării stă aici greșit de la; aici tradus corect noastre, înscriindu-se între membrii ei încă din 1861, când s’a pus temelia însoțirei noastre culturale, trecând apoi în șirul membrilor fundatori, și mai pe urmă, la memorabila adunare din , Blaj, din 1911, fiind ales membru de onoare al ei. Cine va uită vreodată impresia deosebită, ce o făcu venerabilul Ar- hiereu, cu înfățișarea sa de patriarh, la această memorabilă adunare, la care ținu să ia parte cu toată etatea sa înaintată, când, înălțându-și glasul său pătrunzător, în mijlocul unei e- — 72 vlavioase tăceri, urmate de o puter- nică isbucnire a entuziasmului, rosti următoarele cuvinte: «Țin să declar, că noi, Arhiereii, cu drag am venit să conlucrăm cu D-Voastră la promovarea culturii re- ligioase-morale a poporului nostru, fiind aceasta o esențială datorință și a chemării noastre. Iar eu, care am fost fericit, înainte cu 50 de ani, a participă și la înființarea acestei Aso- ciațiuni, m’am crezut dator a participă și la aceste serbări jubilare ale cul- turii și ale unității noastie naționale, iar aceasta atât din recunoștință, fiindcă prea bunul Dumnezeu s’a îndurat a’mi rezervă și această mare mângâiere, cât și din pietate cătră memoria în veci binecuvântată a fericiților înte- meietori, și mai ales a inițiatorului întemeierii, a Mitropolitului Andreiu baron de Șaguna. Am venit și eu, dimpreună cu Preasfințiții domni Episcopi, la aceste serbări culturale și naționale, și pen- tru ca să vază și să înțeleagă toți ai noștri, din apropiere și din depărtare, și mai ales cei-ce nu apreciază după merit valoarea «Asociațiunii» și nu o sprijinesc după putință, că, deșt noi, Românii din acest stat, santem îm- părțiți în două confesiuni, fiind însă noi toți de aceeași origine, de aceeași viță și de aceeași limbă strămoșască, toți avem și aceeași sfântă datorință de a lucră împreună la cultura și înaintarea poporului nostru, pentru a-i asigură și lui, și nouă, un viitor tot mai bun și mai ferice, precum fac aceasta și alți compatrioți ai noștri, împărțiți în mai multe confesiuni pen- tru înaintarea și cultura proprie. In fine am venit și noi aici, dom- nilor, și pentruca, precum au binecu- vântat întemeierea acestei Asociațiuni fericiții noștri Mitropoliți de pie me- morie Șaguna și Șuluț, înainte cu 50 de ani, și precum a binecuvântat-o as- tăzi în sfânta biserică și Excelența Sa domnul Dr. Victor Mihâlyi de Apșa, Inaltpreasfințitul Mitropolit al Româ- nilor greco-catolici din Ungaria și Transilvania, tot asemenea să o bine- cuvântez și eu, ca Mitropolit al Ro- mânilor greco-orientali din Ungaria și Transilvania, și să rog și eu pe bunul Dumnezeu, ca aceea, ce binecuvântăm noi, ambii Mitropoliți români, cu mâ- nile noastre debile, să binecuvinte și El cu sfânta sa dreaptă, făcând, ca scumpa noastră Asociațiune să fie iz- vor nesecat de cultură religioasă-mo- rală și națională, în folosul iubitului nostru neam și al iubitei noastre patrii, acum și în toți vecii b Aceste cuvinte călduroase, a- ceastă binecuvântare a bătrânului Ar- hiereu a fost, poate, cel mai frumos și mai mișcător moment din întreg cursul adunării. Odihnească în pace cel-ce le-a ro- stit, și ascultată fie ruga lui cătră Cel atotputernic! t Episcopul Dr. Vasile Hosszu. Tocmai în preseara Anului nou, în ziua de 13 Ianuarie n. a. c., a încetat din vieață, după suferințe îndelungate, în puterea vârstei, Episcopul diecezei gr.-cat. a Gherlei, Dr. Vasile Hosszu, fost membru fundator al însoțirii noa- stre culturale, iar între anii 1900-1903 membru al Secțiunilor literare și (1901— 1903) membru al Comitetului central. Cu Dr. V. Hosszu s’a stins unul din Arhiereii noștri cei mai capabili și cei mai devotați bisericei sale și intere- selor noastre culturale în genere. Ca profesor și nu peste mult canonic în Blaj, a colaborat la revidarea și reedi- tarea cărților bisericești și a fost unul din întemeietorii foii politice biseri- cești «Unirea». Ca Episcop, mai în- tâi în Lugoj și din 1912 în Gherla, a lucrat fără preget la desvoltarea die- cezelor conduse de dânsul, înzestrân- du-le cu institute de învățământ și cu fundațiuni, din care aceste institute să - 73 — se poată susținea. Astfel in Lugoj a ridicat o frumoasă clădire setninarială și a înființat un institut pedagogic și o școală superioară de fete, lăsând totodată la mutarea sa din această die- ceză o fundațiune de 100,000 cor.; iară în părăginita dieceză a Gherlei, în timpul scurt, cât i-a fost dat a o păstori, puse temeliile unei biserici catedrale, unei reședințe, unui seminar preoțesc și unei școale pedagogice de băieți și de fete, testând și aici o a- vere însemnată, adunată în urma sim- țului său de economie. — Cât de mult ținea mult regretatul Episcop la «Aso- ciațiune», s’a putut vedea mai bine la adunarea jubilară din Blaj, din 1911, când, deși bolnav, nu pregetă a luă parte la dânsa, alăturea de ceilalți Ar- hierei, arătând astfel cinstea, ce o avea pentru cultura națională. Nu e deci mirare, că trecerea din vieață a unui bărbat cu sentimente așă de alese și cu merite așă de însemnate a fost re- gretată în cercuri așă de largi. «Aso- ciațiunea» îi va păstră totdeauna o caldă și pioasă amintire. • Jubileul semicentenar al Insti- tutului pedagogic din Blaj. Toamna trecută, în ziua de 17 Octomvrie n., s’a serbat în Blaj, în cadre modeste și cu seriositatea reclamată de împre- jurările grele, prin care trecem, ju- bileul de 50 ani dela întemeierea in- stitutului pedagogic de acolo. înainte de deschiderea institutului jubilar, întâmplată în ziua de 15 Octomvrie 1865, învățătorii din Arhidieceza Bla- jului, cum ne spune directorul actual al acestui institut în cuvântul său fes- tiv, se pregătiau astfel, că cei-ce voiau să se facă învățători, — de obiceiu tineri cu clasele primare și, cel mult, cu o clasă două gimnaziale, — veneau la Blaj, unde ascultau timp de 2—6 luni lecțiile învățătorilor școlilor nor- male (primare), vedeau cum se pro- pune și se deprindeau aici în pre- darea învățământului; în sfârșit sus- țineau examenul și erau numiți și așezați de învățători. învățătorii din districtul Giurgeului se pregătiau în Moldova. De sine se înțelege, că în- vățători cu o pregătire așă de ele- mentară nu puteau să dea elevilor decât o instrucție de tot primitivă. — Ca să delăture această scădere, bunul Metropolit Alexandru St. Șuluțiu a intervenit la Guvernul transilvan încă din a. 1853, ca să-i conceadă publi- carea unei colecte, și mai târziu (în memorandul său din 1864), ca să dea un ajutor pentru ridicarea și întreți- nerea unui institut preparandia!, a cărui necesitate se simțiă așa de mult. Cererile acestea însă au fost mereu amânate și în cele din urmă cererea de a se da o subvențiune anuală de 3000 fl. a fost refuzată din motiv, că proiectatul institut nu-și are nici măcar clădirea recerută. Astfel, în urma propunerii comisiunii șco- lastice arhidiecezane și pe temeiul proiectului lucrat de canonicul I. F. Negruțiu, se hotărî înființarea mult doritei preparandii din mijloacele pro- prii, ori-cât de modeste erau ele, și inaugurarea noului institut de învă- țământ se făcu în ziua de 15 Octorn- . vrie 1865, înscriindu-se un număr de 79 elevi, dintre cari 67 au fost exa- minați la terminarea anului școlar. De conducător al noului institut pre- parandia!, cu cursuri de doi ani, cum erau întocmite preparandiile pe atunci, a fost numit canonicul și inspectorul școlar arhidiecezan 1. F. Negruțiu, care se interesase așă de mult de în- ființarea lui. — Dar la început insti- tutul inaugurat avea să se lupte cu mari greutăți, nedispunând nici de personal propriu, nici de clădire, nici de mijloacele de învățământ trebu- incioase. Profesorii erau împrumutați dela seminar sau dela școala nor- mală (primară) din loc; lecțiile se țineau în clasele primare, la curtea — 74 — Metropoliei sau în edificiul gimna- ziului. Numai sub fericitul Metropolit I. Vancea, institutul, ridicat din a. 1880 dela doi la trei ani, fu înzestrat cu local propriu, corespunzător, cu profesori speciali, cu o bibliotecă mai bogată, cu manualele recerute, iar ele- vii fură ajutorați cu pâne și cu stipendii. Acum se constitue și «Societatea de lectură a elevilor». O nouă desvoltare luă școala, despre care e vorba, sub ocârmuirea înalt P. S. Sale Metro- politului actual, din a. 1906 încoace, când s’a introdus noul plan de învă- țământ, în conformitate cu cerințele Statului, și când s’a deschis și al 4-lea curs pedagogic. Ea fu înzestrată cu un muzeu de fizică și de științele na- turale, sălile de învățământ se provă- zură cu mobilar modern și cu toate rechizitele de învățământ necesare, școala de aplicație se lărgi, prefă- cându-se într’o adevărată școală de model, internatul elevilor preparandiali, înființat în a. șc. 1897/8, se așează în casele fundațiunii «Șuluțiu», unde se pot adăposti și îngriji în med cores- punzător 60 de elevi; în sfârșit se întemeiază «Reuniunea Mariană» pen- tru creșterea religioasă-morală a e- levilor și tot spre acest scop se in- troduc «Conferințele de sociologie educativă». — Astfel vedem, că insti- tutul jubilar a trecut prin multe peripeții, prin multe greutăți, cu care a avut a se lupta însă, el a adus servicii prețioase poporului nostru, pre- gătindu-i în timpul de 50 ani, de când există, un număr de 1317 învățători. — Fie, ca el să-și împlinească și pe viitor, într’o măsură din ce în ce mai mare, menirea sa, fiind pururea un izvor de lumină și de virtute pentru neamul nostru românesc! • t Nicolae Gane și Nicolae Teclu. «Academia Română» a perdut în lu- nile din urmă pe doi dintre membrii săi cei mai venerabili și mai de va- loare : pe măiestrul povestitor Nicolae Gane din Iași și pe învățatul chimist Nicolae Teclu din ‘Nicolae. sau cum i se zicea, Nicu Gane a în- ceput a-și publică lucrările sale lite- rare, novele și versuri, în «Convor- birile literare», fiind timp îndelungat un credincios și apreciat colaborator al acestei reviste. Cine nu-și aduce aminte de povestirile sale dela început: de «Domnița Ruxandra», «Petru Rareș», «Piatra lui Osman», «Două nebunii», «Duduca Bălașa», «Aliuță», ‘ «Andreiu Florea Curcanul» ș. a., cari formau bucuria copilăriei și adolescenței noa- stre și cari au îndemnat pe mulți dintre scriitorii de mai târziu să apuce con- deiul în mână! Un suflu nou, tânăr și dătător de vieață se desprindea din aceste povestiri de obiceiu simple, dar încântătoare tocmai prin simplitatea lor, cu subiecte luate din vieața po- porului dela țară sau din trecutul no- stru și scrise în acel încântător graiu moldovenesc, în care numai un Nicu Oane știa să scrie și să povestească. Novelele sale apărură în mai multe volume și în mai multe edițiuni în lași și în București între anii 1880—1899. Afară de novele, N. Oane a mai pu- blicat: Poezii (Iași, 1886); Pagini răz- lețe (Iași, 1901J; Zile trăite (lași, 1903); Păcate mărturisite (Iași, 1904); Bogdan Petriceicu-Hașdeu (discurs de recepție la Acad. Rom.; București, 1909); Spice (București, 1909) și traducerea în ver- suri a «Infernului» din «Divina Come- die» de Dante Alighieri (lași și Bucu- rești, 1906—1907). Astfel Nicu Oane a ținut cu cinste peana de scriitor în mâna sa îmbătrânită, până în ziua de 16/29 Aprilie a. c., când a închis ochii pe vecie, în vârstă de 81 ani. La rândul său, Nicolae Teclu, de origine din Brașov, s’a distins ca om de știință și ca profesor în Viena, unde s’a așezat din .tinerețe, ți unde a funcționat timp îndelungat la Aca- demia de comerciu, precum și la Aca- — 75 — demia de artotirumoase, fiind totodată numit chimjtt al monetăriei Statului și mai târâîu' al imprimeriei, imperiale. El s’a ocupat în deosebi cu chimia colorilor și cu studiarea flacărei și a gazului aerian. Teclu are și câte-va invențiuni, prin care și-a câștigat re- nume universal. Astfel este aflarea bccgUfi (lampei), ce i poartă numele și care se folosește aproape în toate laboratoarele chimice, precum și o me- todă specială de a descifra pe cale chimică textul de pe hârtiile carboni- zate, Lucrările sale de specialitate le-a publicat mai cu seamă în limba ger- mană. Românește a publicat urmă- toarele lucrări mai însemnate: Rela- țiunile între Chimia organică și anor- ganică (discurs de recepțiune la Acad. Rom.); Despre pigmentele anorganice (în Analele Acad. Rom.); Despre în- semnătatea Chimiei (în Almanahul «României-june» din Viena. Ițggg): Despre elementele chimice (Almanahul «României-june» din 1888^. In tine- rețea sa N. Teclu s’a iiistins ca.gim^ jjgși, făcând începutul Reuniunei ro- mâne de gimnastică din Brașov. El a răposat în Viena, în ziua de 13/26 Iulie a. c., în^yârștăTranreasiUie-TT-ani.—zițiilor Fie, ca acești doi veîerăhT"aîTîTeⁱ relor și ai științei, a căror trecere din vieață a trezit regrete obștești în toate ținuturile locuite de Români, să afle vrednici urmași în generațiile viitoare! • Ardeleni distinși de Academia Română. în sesiunea din anul acesta Academia Română a distins pe mai mulți scriitori ardeleni, parte ale- gându-i tn șirul membrilor săi, parte premiind lucrările lor. Astfel, ca mem- bru onorar a fost ales venerabilul Ar- himandrit și Vicar arhiepiscopesc Dr. Ilarion Pușcariu pentru activitatea sa pe terenul bisericesc și școlar; ca membri activi-, poetul Oheorghe Coșbuc (în locul răposatului N. Oane) și har- nicul istoric, părintele protopop Dr. loan Lupaș. (în Jocul, regretatului I.JVI. Moldovanu); iar ca membru corespon- dent al Secției istorice d-1 proFesor’s?- minariaVDj^Sl^ff^^ggbinîr, TiiftSS- cut prin cerceîanft^și publicațiile sale istorice. Premiată cu o parte a pre- miului Adamachi a fost monografia d-lui profesor seminarial Victor Păcală asupra comunei Rășinari. — Felicităm Academia Română pentru alegerile fă- cute și nu ne îfidoim, că distincțiunile acordate vor servi, cu deosebire pen- tru cei mai tineri dintre cei distinși, ca îndemn pentru continuarea activi- tății lor. ■ DIN VIEAȚA ASOCIAȚIUNII. Membri decedați. Moartea ne- miloasă a făcut în lunile din urmă între membrii și binefăcătorii «Aso- ciațiunii» un bogat și mult regretabil seceriș. In 6 Septemvrie 1915 a ră- posat profesorul universitar loan Cio- can, fost membru pe vieață al «Aso- ciațiunii» ; în 4 Ianuarie a. c. a închis ochii pe vecie venerabila doamnă Ana Filip din Abrud, fostă de asemenea membră pe vieață și, în urma dispo- sale testamentare, membră fun- datoare a Muzeului nostru; în 12/25 Ianuarie s’a mutat la cele vecinice Arhimandritul și egumenul Augustin Hamzea, de asemenea membru pe vieață, fost multă vreme profesor și director la seminarul teologic din Arad și totodată redactor la foaia «Biserica și Școala»; în 29 Februarie ne-a pă- răsit părintele Ludovic Mărcuș, pro- topop gr. cat. în Mădăraș și director al despărțământului Sătmar; în 8 Mar- tie s’a mutat dintre noi Constantin Colbasi, proprietar în Spring, fost membru pe vieață; în 4 Aprilie a de- cedat protopopul Ramul Furdui din Câmpeni, fost director al desp. Abrud- Câmpeni; în 6 Aprilie și-a încheiat cursul vieții venerabila matroană Elena A. Popovici din Brașov, membră pe 76 — vieață și membră fundatoare aMuzeului, cunoscută prin facerile sale de bine; în 8 Maiu am avut durerea a perde pe vrednicul medic-colonel în pen- siune Dr. loan Popp, cunoscut prin câte-va lucrări de Medicină populari- zată : 1. Despre cel dintâi ajutor la vătămări ale ochilor. Brașov 1906; 2. Tutunul, ca mijloc de consum, dto; 3. Alcoholul și sistemul nervos; Arterio- sclerosa; Ceva despre morburile in- fecțioase ale copiilor; O reformă a traiului nostru; Lupta în contra mor- burilor siphilitice, — toate apărute într’o broșură, Brașov 1911,—membru activ al Secțiilor literare-științifice și membru pe vieață al Asociațiunii; în 12/25 Maiu a dispărut prea timpuriu dintre noi profesorul brașovean Dr. Tit Livia Blaga, cunoscut prin câte-va manuale de Fizică și prin articolii săi de popularizare, publicați mai cu seamă în «Foaia interesantă» din Orăștie, fost membru corespondent al Secțiu- nii școlare. —Odihnească în pace cei mutați dintre noi și amintirea lor fie binecuvântată în veci! • In amintirea baronului David Urs de Margina. Implinindu-se în 1 Aprilie a. c. o sută de ani dela naș- terea răposatului colonel David Urs baron de Margina, eroul dela Medole și dela Lissa, fost multă vreme, ca pensionar, președinte al Comitetului administrativ al Fondului grănițăresc al fostului Regiment I ardelean român de graniță, și membru al Comitetului central al «Asociațiunii», conducerea însoțirei noastre culturale a hotărît să serbeze această însemnată aniversare printr’o festivitate, cu prilejul căreia să se inaugureze și portretul nemuri- torului bărbat, pregătit pentru Asocia- țiune prin munificiența Vener. Consis- tor arhidiecezan din Blaj. In vederea împrejurărilor actuale, această festivi- tate se va țineă la proxima adunare generală a Asociațiunii. Secțiunea istorică a Asociațiunii. In urma încredințării ce i s’a dat din partea comitetului central al Asocia- țiunii, a compus un proiect de chesti- onar, referitor la adunarea datelor sta- tistice despre jertfele de tot felul, aduse din partea poporului român în actu- alul războiu. Comitetul central al Aso- ciațiunii a decis: să roage Veneratele Consistoare române de ambele con- fesiuni din patrie, să se pronunțe, dacă acceptează adunarea datelor conform proiectului aprobat de comitet. Dându-și aproape toate consentimentul, la timpul său se vor distribui între preoțimea noastră blanchetele, la întrebările cărora va fi rugată să răspundă. * Galeria de portrete. Comitetul central, la propunerea prezidentului Asociațiunii, a decis, să aranjeze în Muzeul Asociațiunii o galerie de por- trete ale bărbaților noștri mari și ale femeilor distinse prin virtuțile lor și prin binele făcut neamului nostru. Propunătorul, ca să se facă în- ceputul acestei lucrări, a pus la dis- poziția Asociațiunii suma de 250, coroane, pentru procurarea unui portret bun al marelui poet Vasile Alexandri. Școala civilă de fete a Asocia- țiunii a funcționat normal în cursul a. șc. 1915—16. Ea a fost cercetată de 99 eleve, dintre care 84 ordinare și 15 privatiste. La finea a. șc. s’au supus la examen 95 eleve, iar 4 s’au retras în cursul anului. Dintre eleve 31 au fost externe, iară 68 au fost adăpostite în internatul școlii. La școală au funcționat: 1 profesor-di- rector, 4 profesoare, 2 caticheți și 6 instructoare. Un profesor se află pe câmpul de luptă. Anul școlar s’a încheiat în 1 Iunie n. în prezența d-lui N. Ivan, delegat al Comitetului central. — Cu prilejul acesta directorul — 77 — școalei, d-l Dr. V. Bologa, a ținut ur- mătoarea cuvântare: «PreastimateD-le Delegat! On. Public. Cu mănunchiul de prestațiuni artistice-culturale, desfășurate și cu acest prilej de elevele școalei Asocia- țiunii, încheiem al doilea an școlar dela începutul războiului actual, ce preocupă acum lumea întreagă, s’ar putea zice. O mângăere avem, că în vremile grele prin cari trecem, a fost un an, relativ, liniștit și priincios mer- sului normal al învățământului. Preocupațiunile obștești ale răz- boiului însă, ne-au influențat și pe noi, fără îndoială. Pentru că s’ar puteâ, ca inimile noastre să nu fie acolo, unde sunt frații și părinții noștri ? Unde este astăzi cea mai înaltă și cea mai sfântă datorință de a fi, pentru apărarea vetrelor noastre părintești și a patriei străbune?!.. Sub impresia covârșitoare a ace- stui sentiment am lucrat și noi în întreg decursul acestui an școlar, ca singuratici și ca institut. Toate elevele școalei noastre au grăbit cu sârguință lăudabilă a conlucra în acest scop, sub conducerea profesoarelor chemate, începând dela confecționarea de vest- minte călduroase de iarnă pentru iu- biții noștri ostași din războiu, între care avem și pe tinărul nostru coleg: dl Sabin Oprean, a treia-oară în li- nia de foc, apoi cu tot felul de co- lecte și contribuiri diferite pentru brava noastră oștire, care ne-a apărat cu atâta bărbăție de potopul năvalei străine și dușmane. Așa am făcut tot posibilul din partea noastră, pentru tăria și însu- flețirea vitejilor noștri și vom conti- nuă și mai mult, în nădejdea biru- inței lor definitive. Și sunt adânc convins, că acest îndemn nobil și avânt salutar al tinerelor noastre e- leve pururea va înflori în inimile lor. Țin apoi, să exprim în numele direcțiunii școalei respectuoasă mul- țămită tuturor factorilor, cari ne-au sprijinit cu onorificul lor ajutor întru împlinirea misiunii institutului nostru și în acest an școlar, la care apelez cu căldură și pentru viitor, în ve- derea intereselor noastre obștești de educație și de cultură. Vestesc apoi de acum onoratului nostru public, că condițiile de primire pentru anul viitor în școala și inter- natul de fetițe al Asociațiunii se vor publică mai târziu în ziaristica română, după cum va găsi cu cale, să le sta- bilească proprietarul școalei: On. Co- mitet al Asociațiunii, în conformitate cu trebuințele și nevoile timpului de acum. Cu acestea urez mult noroc și hărnicie iubitelor noastre eleve,. iar’ Asociațiunii noastre culturale continuă isbândă și viitor strălucit!..» Iar’ delegatul Comitetului central, d-l N. Ivan, a răspuns următoarele: «.Onorat și Distins Public! Iubite Eleve!: Suntem datori înainte de toate cu mulțumită cătră Cel atotputernic, pen- trucă ne-a stat în ajutor, să putem termină cu bine și cu pace acest an școlar. Asemenea mă simțesc plăcut îndemnat, să aduc mulțumită mea onoratului corp didactic, pentru stră- duințele puse întru luminarea și deș- teptarea odraslelor neamului nostru, date în îngrijirea sa. Revenind la conținutul vorbirei dlui director, prin care a semnalat deschiderea anului școlar viitor, în condiții, care vor fi publicate, sunt dator ’ să fac din acest prilej o con- statare dureroasă. Școala noastră luptă cu mari gre- utăți materiale de câțiva ani încoace. Este cunoscut onoratului public, că școala noastră, ca așezământ de cul- tură și lumină națională, a făcut nea- mului nostru prețioase servicii. La progresul făcut în cel din urmă pătrar de veac școala «Asociațiunii» și-a luat partea sa, și nu este centru mai de seamă, ba nu este colț în țara noastră, unde fostele eleve ale acestei școale să nu fi răspândit raze de cultură, de lumină și dragoste de neam. Și cu toate acestea remâne neexpli- cabil faptul, că școala aceasta nu este sprijinită în de ajuns, o lăsăm în ve- getare și o lăsăm chiar și aceia, cari au fost foarte aproape de ea, cari se arătau însuflețiți de ea și cari voiau, să fie considerați de cei mai mari protectori în virtutea poziției, ce au ocupat în raport cu «Asociațiunea» și cu școala. La deschiderea testamen- telor mecenaților noștri nu am dat de nici o dispoziție în favorul acestei școale. — 78 — Convingerea mea este deci, că pnblicul cel mare, bărbați cu dare de mână, nu cunosc greutățile dela aceasta școală, nu știu, că ea n’a avut și nu are nici acum vre-un fond, care să-i asigure și să-i garanteze existența. S’a mai adăugat și faptul, că fe- meile române, care la înființarea școalei i-au dat cel mai puternic spri- jin, în timpul din urmă, prin decen- tralizarea mijloacelor și forțelor, făcând întreprinderi și experimentări, costisi- toare, care au dat greș, au lipsit școala de valorosul lor sprijin. Dacă poporul nostru a putut, în timp de nici o jumătate de an, să contribue pentru cele două orfelinate cu aproape un milion, ar fi o greșală neiertată, să nu facem apel la acelaș public, ca să-i cerem o nouă jertfă națională pentru școala . Școala aceasta este școala unui neam întreg; interese locale mărunte, velei- tăți de ordin inferior, nu e permis să ne determine, când avem să salvăm o instituție culturală, națională. Deci neamul întreg trebue pus la con- tribuție. încercările modeste de a creâ nn fond al școalei de cătră câteva foste eleve, nu au dat rezultate, pentrucă acțiunea nu s’a făcut cu destulă pu- blicitate și n’a fost considerată ca efluxul unei necesități inexorabile, ci ca o întreprindere particulară. Nu mă îndoesc, că se vor găsi inimi înțelegătoare, cărora descoperin- du-li-se, acum, în ceasul al 11-lea, o rană, să vie în ajutor cu alifia vinde- cătoare și să deie suc nou de vieață pe sama unei instituții culturale, ae care nu ne putem lipsi. Mai ales, că pentru «Asociațiune» școala aceasta de elită dela început a fost un titlu de mândrie și trebue să fie și de aici încolo. Iar voi, iubitelor eleve, mai ales acelea, care ieșiți din această școală pentru totdeauna, duceți în inima voa- stră dragostea pentru acest așezământ, perfecționați cunoștințele câștigate aici, fiți sârguincioase, modeste, cruțătoare și cinstite, ca fiecare din voi să devie o podoabă a neamului nostru și o fiică aleasă a bisericii sale, și atunci Dumnezeu va revărsă cu îmbelșugare darul său asupra voastră în toată vieața>. Burse: Din fundațiunea I. Petran s’a votat o bursă de 300 cor. lui Victor German, stud. în medicină an. III. la universitatea din Cluj, și alta tot de 300 cor. lui George Sglimbea, stud. în medicină an. al II. tot la universitatea din Cluj. Din fundați- unea Radu M. Râureanu, s’a dat o bursă de 80 cor. lui Traian Ferghete, elev în cl. I comercială de stat în Cluj. • Biblioteca Asociațiunii s’a sporit în lunile Ianuarie — 30 Iunie a. c. cu următoarele donațiuni mai mari: 1. Ministeriul reg. ung. de agri- cultură: 60 broșuri de conținut eco- nomic și revista «Kiserletiigyi KOzle- m6nyek». 2. Societatea etnografică maghiară: 5 volume de conținut etnografic. 3. Ministeriul reg. ung. de culte: 83 volume de conținut școlar și bise- ricesc, revistele «Nâptanitok lapja» și «Hivatalos KOzlOny». 4. Inspectoratul suprem al mu- zeelor și bibliotecilor: 3 volume de conținut bibi, și muzeal. 5. Ministeriul reg. ung. de interne: 55 volume din «Orszâgos tOrvenytăr» și foaia «Beliigyi Kozlony». 6. Arhiva statului: 6 volume de conținut divers. 7. Ministeriul reg. ung. de justiție: 87 volume de conținut juridic, și foile •Igazsăgugyi kOzlOny* și «Igazsâgiigyi javaslatok tara». Câte 1—3 volume de conținut di- vers au dăruit dnii: luliu Gagyi de Eted, loan Pamfilie, Schmidt Tibolt dr., losif Huszka, Direcțiunea «Mu- zeului național maghiar». La colecția bibliotecii s’au adăugat și cărțile primite la redacția revistei «Transilvania», anunțate în alt loc al revistei, colecțiile revistelor și ziarelor noastre din anul trecut și alți ani, ce s’au putut completă. Biblioteca a fost cercetată de 560 de inși, cari au consultat, parte în 79 sala de lectură, parte prin împrumu- tare acasă, 860 opere în 1060 de vo- lume. Intre cetitori sunt și străini. • Muzeul Asociațiunii. Colecția o- biectelor s’a înmulțit în lunile 1 Ia- nuarie— 30 Iunie 1916 cu următoarele donații și cumpărări: 1. Secția etnografică. Donații’. 17 cămeși femeiești, 33 ștergare de culme, 1 cămașă bărbătească, 1 pieptar (1720), 4 învălitori de cap, 1 păreche căl- țuni, 7 ștergare, 6 merindețe, 6 fețe de perină resp. căpătâie, 3 batiste țe- sute, 2 brâne, 2 ciapse, 1 traistă, 2 a- coperitoare de masă, 10 crătirițe resp. șurțe, 1 covor de pat, 4 păpuși, 4 mo- dele de broderii, 7 modele țesături de lână, 33 modele țesătură de bum- bac (ștergare), 29 cartoane cu broderii originale, albumul original al Reu- niunii române de agricultură din corn. Sibiiu, 1 păreche zimți, 1 furcă de tors, toate donate de «Reuniunea ro- mână de agricultură din comitatul Si- biiu». — 4 fotografii cu porturi, dela dl Șerban Șerbau din Voila, 2 foto- grafii cu porturi, dela dl I. Tyuhan din Bobota, 4 fotografii cu vederi dela inst. de credit «Armonia» din Cincul mare, 1 cămașă femeiască dela dșoara Va- leria Greavu din Sibiiu. Cumpărări: 6 linguri, 2 furculițe, 1 furcă de tors, 2 ștergare de culme, 1 ținător de o- glindă. 2. Secția artelor frumoase. Donații: 3 picturi în oleu, 4 aquarele, 16 de- semne în creion, dela dl I. Chidu, pic- tor în Sibiiu; 3 picturi în oleu și 1 de- semn în creion, dela dl N. Baciu. 3. Galeria de portrete. Donații: Tabloul lui E. Gozsdu, dela adm. fun- dațiunii; tabloul I. cav. de Pușcariu, dela dl Dr. 11. Pușcariu din Sibiiu; tablourile: S. Balint, losif Hndoș și alte 32 fotografii, dela dl Enea Hodoș din Sibiiu; tabloul baron Urs de Mar- gina, dela Consist. gr.-cat. din Blaj; fotografiile fundatorilor loan și Ecat. Russu, dela dl Dr. I. Papp din Brad; tabloul Dr. At. Marienescu, dela dna văd. Marienescu din Sibiiu; tabloul loan Al. Lăpâdatu, dela dl loan I. Lă- pSdatu din Sibiiu; 3 fotografii dela dna văd. Em. Dr. Rațiu. — Cumpărare’. tabloul fundatoarei Sidonia Munteanu. 4. Secția bisericească. Donații: 2 potire de metal, 3 cruci, 7 icoane, dela Reuniunea română de agricultură din corn. Sibiiu; 1 iconiță, dela dl lancu Candrea din Sibiiu; 4 icoane, dela dl Ion Pamfilie din Sibiiu. — Cumpărare: 1 cădelniță vechiă. 5. Secția monetară și mineralogică. Donații’. 16 monete dela dl Partenie Matei din Coronca, 8 monete dela dl Ehea Hodoș din Sibiiu, 7 monete dela dl I. Beu din Apold, 3 monete dela dna văd. Maria Popa din Săliște, 2 monete dela dl Origore Bozacu din Velcher. Câte 1 monetă dela dnii: N. Togan, G. Nagy, I. Nicoară și S. Cio- ran din Sibiiu; câte o medalie dela dna Catinca Bârseanu și I. Marcu din Sibiiu; câte 2 bancnote dela dl L. Bu- dowski din Sibiiu și dl Nicolae Mo- tora din Sângeorgiul de Mureș. — Cumpărate: 2 monete romane. 6. Secția industriei artistice: Do- nații: 9 ulcioare, o ploscă, 4 far- furii și 6 obiecte diferite, dela Reu- niunea română de agricultură din corn. Sibiiu ; 3 farfurii dela doamna Maria Dr. Krausz, soție de maior din Sibiiu; 3 tave și o garnitură de fumat dela dl Ciril Morariu din Sâniosif; 1 ținător de praf de pușcă, dela dl lancu Can- drea din Sibiiu. — Cumpărate: 16 obiecte diferite. 7. Secția de antichități: Donații: 1 lance și un pistol, dela Reuniunea română de agricultură din corn. Sibiiu; 1 steag dela comuna Tohanul vechiu; 2 vârfuri de lance dela dl Grigorie Bo- zacu din Velcher; 3 dălți de peatră dela dl Oprea Popa din Cinade; 1 fibulă romană dela dl Enea Hodoș 80 — din Sibiiu; 3 obiecte diferite dela dl lancu Candrea din Sibiiu. In total s’a sporit Muzeul cu 357 obiecte dăruite și 31 cumpărate. Spesele împreunate cu susținerea Muzeului se acoper din dotația buge- tară a Asociațiunii de 2,500 cor. Au intrat însă și donații: dela inst. de cred.«Albina» Sibiiu 1000 cor., «Doina», Câmpeni 100, Cassa de păstrare, Săli- ște 50. Arieșana, Turda 50 cor. Zlăg- neana, Zlatna 50. Agricola, Hunedoara 50. Viitorul, Ocna 30. Noiana, Noul- român 20. Cordiana, Fofeldea 10 cor. Strugurul, Pian 10. Dela particulari, și anume: dl Aurel Pop (în amintirea tatălui d-sale Dr. I. Pop, medic în Sibiiu) 50, Ex. S. Alexandru Lupu, general, Viena 20; dl A. Suciu, Te- schen 1040; dl V. Mureșan, Jibău 10, și dl Simion Popelia, Rodna 10. Ca răscumpărare a felicitărilor de anul nou au intrat 229*60 cor. Specificarea se publică în altă parte a revistei. Cheltuieli mai mari a avut Muzeul de cor. 1760 cu procurarea a 2 dula- puri pentru mineralogie, 1 pentru monetărie, din lemn de stejar cu sticlă 7 mm. grosime; de cor. 350 cu înca- drarea a 40 tablouri și fotografii, de cor. 100 cu procurarea revistei Numisz- matikai KOzlOny, anul I—XIV., și alte spese mai mici pentru prepararea și conservarea obiectelor. Numărul vizi- tatorilor Muzeului a fost de 918, din- tre cari •/* străini. • Arhiva Asociațiunii. S’a sporit în lunile 1 Ianuarie — 1 Iulie cu urmă- toarele donații: 27 acte referitoare la anii 1848—1849 dela dl Rubin Patiția din Alba-Iulia; Singhelie, dela dl Vas. Cetățian din Subcetate și 22 scri- sori referitoare la moartea lui O. Ba- rițiu, dela lancu Candrea din Sibiiu. Arhiva a fost consultată de 45 inși, cari au studiat 83 acte. Depozitul de cărți al Asociați- unii. Din depozitul de cărți s’au dis- tribuit în lunile 1 Ianuarie — 30 Iunie, pe lângă cele 22,491 broșuri soldaților, despre cari se vorbește în notiță sepa- rată, încă alte 1018 broșuri și căEți la câteva Bibi, poporale și la institutele culturale, cu cari avem legături de schimb. Cassa Asociațiunii. Venitele bu- getare ale Asociațiunii se încassează normal. Unii titli bugetari sufer ceva scădere, ca d. e. interesele de efecte și depozite, în urma reducerii divi- dendelor și etaloanelor la unele din institutele de credit, asemenea și veni- tele fondurilor și fundațiunilor. Taxele de membri ordinari se încassează, în urma împrejurărilor, încetinel. Sume mai mari am primit dela desp. Huie- din, Oradea-mare și Sibiiu. Membru fundator nou s’a înscris: dl I. Corbu din Bistrița ; pe vieață : P. Dancăș, Budapesta; At. Bologa, Sebeșel; «Viito- rul», inst. de cred. Ocna-Sibiiului. Mai mulți cu 40 de membri fundatori și pe vieață, înscriși mai demult, și-au achitat restanțele resp. rata restantă. S’a primit suma de 2000 cor. dela răp. Ana Filip născ. Țepeș din Abrud, ca membră fundatoare a Muzeului. Dl Oheorge Pop de Băsești a dăruit suma de 300 cor. spre a fi distribuită între învățăceii dela meserii. La fund. A. lancu s’au încassat 600 cor., prețul unei moșii vândute. Cheltuielile s’au redus și se reduc la strictul necesar: au trebuit acope- rite însă cheltuielile reparării ferestrelor dela realitățile Asociațiunii stricate de grindină, cu aproape 2000 cor. — La împrumuturile de războiu Asociațiunea a mai participat cu suma de 19,000 c. • Cărți distribuite gratuit solda- ților răniți și bolnavi. Trimiterea de cărți pe seama ostașilor cari se luptă pentru țară, s’a continuat și se continuă — SI și în prezent. S’au trimis pe seama răniților și bolnavilor din diferitele spitale și anume: 1. Viena 1502 bro- șuri; 2. Innsbruck 23; 3. Sibiiu 1772; 4. Budapesta 9048, dintre cari 8330 prin mijlocirea oficiului de ajutorare al armatei al Ministeriului reg. ung. de honvezi; 5. Beszterczebânya 52; 6. Steiermarck 264; 7. Szanok 60; 8. Csăkvâr 60; 9. Făgăraș 500; 10. Deva 372; 11, Briinn 442; 12. Debrețin 126; 13. Praga 732; 14. PettauOO; 15. Me- diaș 84; 16. Lugoj 404; 17. Caranse- beș 84; 18. Sighișoara 84; 19. Cluj 84; 20. Timișoara 84; 21. Arad 84; 22. Orăștie 84; 23. Murăș-Oșorheiu 84 ; 24. Bistrița 84; 25. Oradea-mare 84; 26. Omunden 84 ț 27. Pardubitz 84; 28. Alba-lulia 84; 29. Cilii 252 ; 30. Teschen 84; 31. Măhrischweiskirchen 84; 32. Leitmeritz 81; 33. Răczkeve 8; Q4. Bozen 342; 35. Temesujfalu 90; 36. Kaposvâr 22; 37. Sternthal bei Pettau 108; 38. Szakolcza 108; 39. Zagreb 108; 40. Trient 162. Soldaților de pe fronturi li s’au trimis 4500 bro- șuri, dintre cari 4200 prin mijlocirea «Oficiului de apărare al armatei, al Ministeriului reg. ung. de honvezi». In total: 22,491 broșuri, în valoare de cor. 6447’30, plus spesele poștale. • Răscumpărări de felicitări. Ur- mătorii domni au binevoit a-și răs cumpără felicitările de Anul-nou 1916 în favorul Muzeului Asociațiunii: Dr. llarion Pușcariu, arhimandrit și vicar, Dr. Vasile Bologa, director (și ziua onomastică), Ștefan Moga, Dr. I. Preda, Sibiiu, losif Popescu (Reghin), Dr. Vaier Ohibu (Murăș-Oșorheiu) și Gh. Popp de Băsești, câte 10 cor. Paul Muntean, colonel în retragere, Dr. Traian Petrașcu, med'c, Dr. Lucian Borcia, advocat, Dr. loan Fruma, ad- vocat, Dr. Octavian Russu, advocat, și Dr. D. Pap (Huiedin) câte 6 cor. Ve- turia Triteanu, soție de asesor con- sistorial, 5 cor. O. Precup, Blaj, N. Togan, Dr. 1. Beu (Sibiiu), Ilie Câm- pean (Gurghiu), Florian Cocian (Dob- jon), câte 5 cor.G. Boieriu(Viștea) 5’60. Dr. Pompiliu Gherman, medic, Dr. Eugen Piso, advocat, loan Banciu, cassier, Romul Furdui (Câmpeni) și Laur. Vodă(Ormeniș) câte 4 cor. Elena Borcia, profesoară, Eugenia Tordășian, profesoară, Silvia Togan, profesoară, loan Mânzat, măcelar, loan Mihălțan, general în retragere, Sofia Ittu, soție de silvicultor, Dr. losif Fărcaș, medic, Dr. loan Lupu, medic, Dr. loan Stroia, protopresbiter, losif Sebastian, maior în retragere, Alexandru Breban, jude, loan Henteș, asesor orfanal, Dr. Oc- tavian Costea, secretar consistorial, Romul Perian, funcționar consistorial, Marcu Jante», catihet, Nicolae Ivan, asesor consistorial, Demetriu Câmpean, arhivar cons., Pantaleon Lucuța, că- pitan în retragere, losif Lissai, director de bancă, loan Vătășan, funcț. de bancă, Constantin Popp, funcționar de bancă, Sofron Roșea, funcționar de bancă, Petru Simtion, funcționar de bancă, Aleman Licoi, proprietar, Romul Simu, arhivar și secr. supl., Nicolae losif, înv. pens., Dr. Silviu Dragomir, toți din Sibiiu.— Dem. Man- deal (Porumbac), D. Lupan (Brașov), Petru Stoica, Ant. Balea, loan Oașpăr, P. Negru din Petrovaselo, câte 2 cor. Total cor. 229'60. Cassa Asociațiunii. ■ BIBLIOGRAFIE. Teodor V. Pâcățian: Cartea de aur sau luptele politice naționale ale Românilor de sub coroana ungară. Volumul VIII, Sibiiu, tiparul tipogra- fiei arhidiecezane, 1915 (Prețul 12 cor.). — Cu volumul acesta de 861 pa- gini, care tractează epoca dintre anii 1896—1910, cuprinzând, în legătură cu evenimentele mai însemnate politice, vorbirile deputaților români rostite în Dieta țării și ale Arhiereilor noștri rostite în Casa magnaților, — se în- 6 - 82 - cheie lucrarea de 16 ani a d-lui T. V. Păcățian, menită a arătă, pe te- meiul actelor și a altor isvoare au- tentice, frământările de peste un veac ale Românilor de sub Coroana S-tului Ștefan de a-și asigură existența națio- nală și o desvoltare mai liberă în ca- drele statului ungar. Lucrarea a- ceasta, pe care P. S. Sa, Episcopul Dr. Miron E. Cristea o numește cu drept cuvânt: «.muncă stăruitoare de albină harnică* și din care primele două părți au avut cinstea a fi premiate de Academia Română, va puteă servi pen- tru generațiile ce se ridică acum, ca o oglindă a trecutului și ca isvor de îmbărbătare pentru viitor. — Felici- tăm din inimă pe auțor, că a avut răbdarea și puterea de a-și duce lu- crarea până la sfârșit, iar’ opul întreg îl recomandăm cu căldură tuturor acelora, cari se interesează de soartea nea- mului, din care facem parte. * Dr. loan Lupaș: Contribuțiuni la istoria Românilor ardeleni, 1780—1792, cu 84 acte și documente inedite, culese din arhivele din Viena, Budapesta, Sibiiu și Brașov. Extras din Analele Academiei Române, București, 1915. (Prețul 2 lei). — In această lucrare istoricul nostru vorbește despre pe- tiția Românilor ardeleni, cunoscută sub numele «Supplex libellus Vala- horum», înaintată Domnitorului de Episcopii Oherasim Adamovici și loan Bob și trimisă apoi spre examinare și pertractare Dietei ardelene din a. 1791, precum și despre pașii făcuți la Viena de cei doi Arhierei pentru obținerea drepturilor politice pe seama poporului românesc din Ardeal și pentru recunoașterea Bisericilor ro- mânești ca egal îndreptățite cu cele- ' lalte confesiuni din patrie. Lucrarea aceasta, care lămurește relațiile din deceniile ultime ale veacului XVIII- lea, se termină cu constatarea: «Ten- dința spre solidaritate națională, în felul cum s’a manifestat in acțiunea politică din 1790—1792, a micșorat puterea și tirănia prejudițiilor confe- sionale, cari sfășiaseră timp înde- lungat românimea ardeleană în două tabere, adeseori foarte rău învrăjbite, și a făcut cu putință înregimentarea tuturora, fără deosebire de confe- siune și de clasă socială, sub steagul de luptă pentru drepturi naționale- politice». Alexandru LecaMorariu: DUla noi, — povești bucovinene, cu desemnuri de Oottiieb Schmid. (Suceava, 1915; tipogr. Societății «Școala română», prețul l cor). — Acest volumaș de 100 pag. cuprinde poveștile: împăratul alb și împăratul roșu; Fata cea în- țeleaptă ; Cel mai mic, cel mai voi- nic; Noi trei, pentr’un caș, așa ni se cade; Clește ține-1, ciocan dă-i! — D-1 Al. Leca Morariu este un minunat povestitor. Pare-că ar fi moștenit da- rul nemuritorului loan Creangă de a ști redă graiul neaoș al poporului nostru din Moldova, cu expunerile și expresiunile sale plastice, cu obser- vările sale glumețe și cu tonul plin de o înțeleaptă naivitate, care-1 face așă de atrăgător. Cine va deschide volumașul «Dela noi» și va ceti două- trei pagini, nu-1 va închide de bună seamă, până nu va ajunge la fila din urmă. 11 recomandăm, deci, cu toată căldura, mai cu seamă că se vinde în scopul înființării unui muzeu «Ciprian Porumbescu». Revista „Pagini literare". Din 1 Martie a. c. încoace apare în Arad, sub îngrijirea unui comitet și având de redactor pe d-1 profesor și di- rector Victor Stanciu, cunoscut prin excelentele sale lucrări de știință po- pularizată, revista ilustrată «Pagini li- terare*. Noua revistă a grupat în ju- rul său pe cei mai de seamă scriitori dela noi din gennrația mai tânără: — 83 — d-nii I. Agârbiceanu, Al. Ciura, A. Cotruș,lîr. N .Drăganu, Ovidiu Hulea, Dr. I. Lupaș, Dr. I. Mateiu, Gavril Todica și alții, și prin cuprinsul său îngrijit, prin materialul său interesant și prin ilustrațiunile sale bine alese, face o bună impresie și se poate numără încă de acum între publi- cațiile noastre periodice cele mai reușite. In cei 10 numeri de până acum noua revistă a publicat novele și schițe, versuri, articoli literari și istorici, articoli de știință populari- zată, de pedagogie și filosofie, de artă pură și aplicată, notițe filosofice etc., având ca rubrici permanente: Cronica literară, cronica culturală, cronica școlară, iștorie, știință popu- larizată și cronică astronomică. Ea poartă și un timbru de actualitate, aducând schițe, notițe și ilustrațiuni din războiul actual și ținând pe ce- titori în curent cu întâmplările mai însemnate sociale și literare ale tim- pului, mai cu seamă din societatea noastră românească. Intre ilustrațiuni se remarcă cu deosebire schițele și decorațiunile tânărului Al. S. lorga, care este totodată un scriitor destul de bun în domeniul artelor frumoase și al etnografiei. Noua revistă ilus- trată ese de donă ori pe lună și a- abonamentul ei costă pe an 20 cor., iar’ pentru România și străinătate 24 cor. — Dorim din inimă «Paginilor literare» vieață îndelungată, iar redac- torului și colaboratorilor lor perse- veranță pe calea apucată. « „Biblioteca Semănătorul". Tot în Arad, în editura tipografiei și li- brăriei diecezane, a început a eși o bibliotecă de popularizare, numită «Biblioteca Semănătorul». Cum se anunță, până acum au apărut din această bibliotecă 9 volumașe : 1. Frații, povestiri din războiu de Al. Ciura; 2. Cuib de rândunică, de Victor Stanciu; 3. Din vieața preoțească, de 1. Agârbiceanu; 4. Din trecutul zia- risticei românești, de Dr. 1. Lupaș; 5. Școală și educație, de Dr. I. Mateiu ; 6. La chestiunea industriei noastre, de Al. S. lorga; 7. însemnări pe răboj, de I. Clopoțel; 8. Pitelea Gâs- cariu, de Ion Barac; 9. Blăstăm de mamă, de Mihail Oașpar. — Prețul unui număr este 40 bani; al unui număr duplu (9 și 10) 80 bani. — Noi nu cunoaștem, decât un număr: *Cuib de rândunică», de V. Stanciu (Mai multe schițe din istoria naturală, scrise în chipul cel mai atrăgător); dar numele celor mai mulți din co- laboratorii nouei biblioteci chezășuesc în de ajuns și calitatea celorlalte vo- lumașe. Salutăm, prin urmare, și apa- riția acestei nouă biblioteci de popu- larizare. A. B. • Cărți primite la Redacție: M. A. Ferențiu: Gramatica maghiară și carte de cetire pentru școalele civile de fete (clasa a IH-a). Sibiiu 19'2, form. 8°, pag. 184, prețul 2 cor. , Magyar Tud. Akadtmiaal- manachja 1915-re. Budapest 1915, form. 8’, pag. 299, prețul 1 cor. , * ,: Comerțul exterior al Româ- niei și mișcarea porturilor în 1912. Bu- curești 1915, form. 4°, pag. 666, prețul 10 cor. Dr. Andreas Veress: Acta et epi stolae relationum Transilvaniae Hun- gariaeque cum Moldavia et Valachia. Budapest 1915, form. 8°, pag. 344, pre- țul 10 cor. Dr. Elie Dăianu: Niculae Vlad, (cuvântarea rostită la înmormântarea lui). Cluj 1915, form. 16°, pagini 16, prețul 20 fii. luliu Birou: Dragoste încununată. Ticvaniul mare 1914, form. 16, pag. 22rpffcțul 20 fi). llie Marin: Grigoraș păsărarul. Brașov 1915, form. 8°, pag. 39, prețul 30 fileri. 6* — 84 — , • ,: Quellen zur Qeschichte der Stadt Brass6. Brașov 1915, form. 8°, pag. 772, prețul 10 cor. : Șematism pe anul 1913. Gherla 1914, form. 8°, pag. 347, prețul 4 cor. Teodor Păcățian: Cartea de aur, voi. VIII. Sibiiu 1915, form. 8°, pag. 864, prețul 12 cor. Dr. V. Bojor, Aron Papiu și Ștef. Roșian: Tipic bisericesc. Blaj 1914, form. 8°, pag. 325, prețul 4 cor. Ștefan Tisza: Discursuri 1893— 1913. Budapesta 1914, form. 8°, pag 133. A. Selăgian născ. Butean, Dr. V. Bologa și Dr. E. Precup: Carte de cetire, manual de învățământ pentru clasa I și II. dela școalele civile de fete și gimnazii etc. Sibiiu 1914, form. 8°, pag. 409, prețul 3 cor. Vasile Popoviciu: Monografia co- munei Pătaș. Caransebeș 1914, form. 8°, pag. 101. » * .: Verhandlungsprotokole der Qeneralversammlung der sâchsischen Universităt und der sâchsischen Sieben- richter in der Zeit vom 10 bis 18 De- cember 1914. Sibiiu 1915, format 8°, pag. 150. , ^Concordia» Kfllender fur 1915. Wien 1914, form. 8°, pag. 432, prețul 1 cor. . * ,: Protocolul sinodului ordinar al arhidiecezei gr.-orientale române din Transilvania ținut în anul 1915. Sibiiu 1915, pag. 136, form. 8°, prețul 1 cor. Alexandru Ciura: Colonelul An- chidim Șioldea 1858—1915. Cuvânt fu- nebru, rostit în biserica catedrală din Blaj la 23 Iunie 1915. Blaj 1915, form. 8°, pag. 13. Dr. loan Bălan: Limba cărților bisericești. (Studiu istoric și liturgic). Blaj 1914, form. 8°, pag. 277, prețul 3 coroane. Dr. Dimitrie Cioloca: Cântece din răsboiu. Caransebeș 1915, form. 16°, partea I. pag. 96, prețul 40 fii., partea II. pag. 96, prețul 44 fii. Dr. Petru Barbu: Carte de rugă- ciuni și cântări bisericești. Caransebeș 1916, form 16, pag. 152. Dr. Eusebiu Roșea: Anuarul in- stitutului pedagogic-teologic al arhidie- cezei ortodoxe române transilvane pe anul școlar 1915/16. Sibiiu 1916, form. 8°, pag. 142. loan Gheție: Raportul al Llll-lea despre gimnaziul superior fundaț. din Năsăud pentru anul școlar 1915/16. Bistrița 1916, form. 8°, pag. 93-[-64. , •.: Șematismul veneratului cler al arhidiecezei mitropolitane gr.-cat. române de Alba-Iulia și Făgăraș pe anul 1911. Blaj 1911, form. 8°, p. 326. Vasile Ștefănică: Anuarul gimna- ziului superior gr.-cat. și al școlii po- porale elementare gr.-cat. din Beiuș pe ■ anul școlar 1915/1916. Gherla 1916, form. 8°, pag. 209. Roman R. Ciorogariu: Anuarul institutului pedagogic-teologic ortodox român din Arad pe an. școl. 1915/1916. Arad 1916, form. 8°, pag. 66. Dr. Traian Suciu: Cum se poartă răsboiul de azi? Sibiiu 1916, form. 8°, pag. 45. Dr. Vasile Bologa: Anuarulșcoa- lei civile de fete cu internat și drept de publicitate a «Asociațiunii pentru lit. română și cultura poporului român* pe anul școlar 1915/16. Sibiiu 1916, form. 8°, pag. 24. ■ Cătră cetitori. — N-rul de față, încheiat înainte de 15 August v., în urma întâmplărilor din săptămânile din urmă nu s’a putut scoate de sub tipar și nu s’a putut expedâ până acum. Cerem scuze onor, noștri cetitori pen- tru această întârziere involuntară. Red. Tiparul tipografiei arhidiecezane.