TRANSILVANIA REVISTA ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA RO- MÂNĂ Șl CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. 3. 4 Maiu—Iunie—August 1912. VIEAȚA FEMEILOR ÎN TRECUTUL ROMÂNESC. * — După N. lorga. — De Dr. I. Mateiu. Oricât de fecundă este literatura noastră istorică de azi — și aceasta o constatăm cu un sentiment de specială mândrie și mulțămire sufletească, oricât de strălucite ar fi paginile sutelor de volume scrise cu căldură și avânt de istoriografii noștri atât de buni cunoscători ai trecutului româ- nesc, trebue să mărturisim, că în această literatură se găsește o mare și însemnată lacună. Pânăcând aproape toate operele istorice înfățișează vieața sbuciumată a neamului nostru prin zugrăvirea întinsă dusă uneori până la o minuțiozitate pedantă a făuritorilor de țară prin arma ascuțită și sclipitoare a răsboaielor înverșunate, vieața femeilor a rămas cu desă- vârșire ascunsă Jn umbra vremilor bătrâne. Abia ici-colea de mai zărești câte-o amintire, aruncată în alergarea condeiului fermecat, cu privire și Ia acele ființe discrete, cari au suferit și s’au bucurat alături de ceice au fost Domnii și apărătorii pământului românesc. Și desigur lipsa aceasta de re- liefare a Domnițelor blânde și binefăcătoare, însuflețite și jertfitoare a fost foarte puțin justificată, câtă vreme ele întră cu întreaga lor personalitate în cadrele istoriei noastre, și nu arareori cu un rol însemnat chiar, pentru soartea celor doue principate românești. Această nedreptate și în acelaș timp păgubitoare lacună istorică, a simțit-o mai mult decât oricare altul tot spiritul uriaș al d-lui lorga, omul sagacității și al muncii legendare. D-sa deci, a ținut să cuprindă într’o carte simpatică, tot ce se poate spune despre Doamnele Românilor în temeiul documentelor și hârtiilor îngălbenite de asprimea vremilor și ui- tarea vinovată a oamenilor, cari aveau datoria să le scoată la lumină, fă- ’ Material din conferența ținută în sala festivă a «Muzeului Asociației», la 3/16 Martie 1912. 12 170 cându-le să vorbească generațiilor ce urmează. Vom urmări și noi astăzi aceste expuneri vioaie, conduși de gândul superior, că în felul acesta ne împlinim o capitală datorință națională, aceea de a cunoaște vieața nea- mului nostru sub toate raporturile, dar în acelaș timp o astfel de cerce- tare pe lângă partea folositoare ce o are, poate fi și foarte distractivă, în- trucât are ca subiect femeia, acest etern simbol al fericirii întruchipate în visările dulci din pacea serilor înstelate... 1. Despre Doamnele voivozilor și boierilor români se poate vorbi din două puncte de vedere; anume din acela al originei lor și al rostului ce l-au avut la curte, sub raport politic, social și cultural. Priviidr la originea lor trebuie să ținem seamă de cele trei epoce în cari se divizează trecutul nostru din punct de vedere politic. întâia este aceea a neatârnării adevă- rate în care au trăit țările românești și care a durat până pe la 1550, apoi urmează epoca unei supuneri cinstite șî cruțătoare față de Turci, dela 1550—1720, dela această dată până la 1859 avem epoca ascultării desă- vârșite de acești stăpâni, și în fine dela 1859 înainte ar fi epoca de nea- târnare nouă, în care trăim. în cea dintâi epocă, obiceiul consfințit cerea, ca mireasa să fie ro- mână și ortodoxă. într’o vreme când siguranța principatelor românești începea să fie primejduită din partea semințiilor mai mult ori mai puțin barbare, cari se întâmplă să ajungă prin veninul săgeților ucigătoare până în vecinătatea înaintașilor, Voevozii țerilor au început a-și căută soțiile la acei Domni străini, cari le puteau aduce mai mult rău, prin puterea lor covârșitoare. Această tactică nu putea fi socotită ca o bruscă sfidare a bunelor tradiții domnești, ca o lipsă a iubirii de neam, adecă o «tradare» cum s’ar numi în terminologia curentă, pentrucă busola acestor fapte nu o constituiau anumite ambiții sau pasiuni personale meschine, ci rațiunea superioară de a asigură dăinuirea neatârnată a unor țărișoare susținute exclusiv numai prin vitejia stăpânitorilor pământeni alături de aceea a boe- rimii și a țăranilor recalcitranți. Dacă deci, întimpinăm în epoca primă a principatelor și Doamne străine lângă domnitorii români, faptul se explică prin înaltele «interese de stat» urmărite de capetele încoronate. Ele erau însă cel puțin ortodoxe și astfel răul ce-1 implică din punct de vedere na- țional originea lor străină, se atenuă în măsură însemnată prin această ca- litate de ortodoxie a lor. Aceste dinastii ortodoxe n’au fost greu de găsit. «Pe vremea când se închiagă marele voevodat al țării'românești (1300—1350) erau trei neamuri de Țari bulgărești, în cele trei Bulgarii ce se făcuseră pe atuncia: una la Marea-Neagră, alta la Tirnova și o a treia la Vidin; erau apoi neamurile regale sârbești din Sârbia și din Bosnia, mai târziu și din Herțegovina; veniau apoi o mulțime de stăpânitori mai mici, tot dintre Sârbi, în Macedonia și lângă Marea-Adriatică; în sfârșit ceva mai departe strălucea încă până la 1453 familia împărătească a Constantino- polei, cu multe ramuri laterale». 171 Numele celor dintâi Doamne muntene nu s’au păstrat. Abia dacă știm pe acela al Calinichei lui Radu, Euptaxia lui Vlad-Călugărul cu fata ei purtând numele românesc Caplea, Maria lui Basarab-cel-tinăr, o femeie de rând și Maria sau Maria-Despina soția lui Radu-cel-Frumos. Tot lângă Radu se amintește doamna Cătălina, apoi Voica crudului Mihnea și Ru~ xanda lui Bogdan fiiul lui Ștefan-cel-mare. Acestea sunt toate ortodoxe, întâmplător însă, pentru anumite scopuri politice, Domnii munteni, cari îngăduiau, ba chiar sprijineau, din acelaș motiv, propaganda catolică, își luau și doamne de legea Apusului. Regii Ungariei erau din partea lor bu- curoși de asemenea încuscriri, așa de folositoare din atâtea puncte de vedere». Astfel găsim, că Nicolae Alexandru-vodă ia pe la 1830 pe o co- borîtoare a vechilor Bani de Severin, Români unguriți și trecuți la religia catolică. Ea se chiamă Clara. Fetele ei însă, Anca și Slava măritate una după țarul bulgăresc din Vidin, iar cealaltă după stăpânitorul Sârbiei, se crede a fi fost ortodoxe după indicațiile numelui ce-1 purtau. Vlad Țepeș deasemenea luase o soție catolică, înrudită cu craiul unguresc Matiaș Cor- vinul. Numele soției acestui om grozav însă, nu se cunoaște. Tot dela Unguri își aduce soția și Petru Aron, de astădată însă mai puțin ungu- roaică. Ea eră sora lui Ion Corvinul, o femeie de cincizeci de ani, însă de lege catolică, ca tot neamul ei înstrăinat de limba și legea părinților români, cari le-au dat vieață. Alexandru-cel-bun și cu el un număr însemnat al Domnilor moldo- veni trec după soții — tot din considerații politice — în Litvania și Po- lonia. Astfel Alexandru-cel-bun ia pe catolica polonă Margareta, încă pe când eră numai pretendent la coroana Moldovei. A doua soție a lui eră Neacșa, poate o fiică a lui Mircea cel bătrân. După moartea acesteia pețește pe o vară a regelui Poloniei cu numele Ryngalla, care eră și ruda lui în al treilea grad de pe bunică-sa Mușata. Căsătoria însă se desfăcu, fără copii la 1421, la cererea Ryngallei, care arătase că soțul ei nu vrea în ruptul capului să se facă și el catolic. Un caz acesta în care obicinuita putere de cucerire — adeseori atât de simpatică a femeii asupra bărbatului, n’a putut fi încununată de succesele, pe cari știu să le stoarcă c’o istețime și artă totdeauna vrednică de admirație. Ca și Alexandru cel bun, Ștefan cel mare al Moldovei încă a avut trei soții. Cu cea dintâi Evdochia fiica cneazului Oleica din Chiew a făcut nunta la 5 Iulie 1463. Vieața ei însă a fost scurtă și nenorocită. Pe ea o face poetul Coșbuc în poezia «Voi- chița lui Ștefan» din «Fire de tort» fata lui Radu cel frumos, ceeace este cu totul greșit din punct de vedere istoric. Să admitem însă că «badea Oheorghe» care a scris minunatele pagini istorice «Din țara Basarabilor•>. a uzat numai de o «licență poetică» când de dragul frumseții ce-1 poate cuprinde numele archaic «Voichița», a jertfit adevărul istoric, atât de puțin cumpănitor în împărăția senină a artei poetice. A doua soție a lui Ștefan veni din Mangup, un orășel pe stâncă în Crimeia, unde stăpânea o ramură a Comnenilor împărătești din Trapezunt. 12* 172 Maria Comnena fii cununată cu Ștefan la 14 Septemvrie 1472, de sigur în mănăstirea Putnei. Ca și cea dintâi, vieața ei a fost plină de nenoroc. După cinci ani ea se stânge la 1477 în Suceava dupăce simțise, pe lângă nenorocirile neamului ei, spaima celor două răsboaie ale soțului ei cu Turcii, luptele dela Podul-înalt și Răsboieni. A treia soție a lui Ștefan cel mare, vine din Muntenia. în una din luptele sale purtate cu Radu cel frumos, și din care acesta ieșise sdrobit, Ștefan duce în Moldova ca roabe pe soția lui Radu împreună cu cele două fete ale lui. Ele au avut norocul să moștenească ca zestre «marea frumuseță» a tatălui, atât de vestit prin această însușire fizică. Ștefan, care avea prilej zilnic să vadă aceste copile ale adversarului său, robit de pu- terea tainică a acestor suflete caste, ia în căsătorie pe Maria la 1480. Cu ea trăește Ștefan 24 de ani, anii liniștiți ai mândrului apus de soare. Și cât de capricios e jocul nemilos al sorții 1 Ștefan a trebuit să se răsboiască cu însuș tatăl soției sale: Radu cel frumos. Din clipa în care gloriosul voevod pleacă împotriva lui, Maria sau Voichița cum ii spune Coșbuc: . . . «Nu s’a mai oprit din plâns Brîu pe trup ea n’a mai strâns Nu și-a mai gătit cosița, în genunchi cu’n dor păgân Ea sărută iconița Maicii Domnului din sîn. Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se rugă? Zile întregi ea se luptă De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea d’odată Pe părinte blăstămând. Dar iată, că Moldovenii se întorc biruitori. «Sufletul de milă plin Al Voichiței, cum se frânge Pentru soțul ei dorit Râde veselă, și plânge, Pentr’un tată biruit. Ea vine să-și cuprindă soțu’n prag, Ștefan însă-o ocolește spunându-i aspre vorbe de durere. Doamna e un altar ce se doboară Când vin trăsnete de sus-. Și rămas acum Viteazul în iatac cu gândurile, se trezește în el iubirea iertătoare, iubirea caldă ce-1 leagă de sufletul simțitor al Măriei ... Și ’ngropând în coif obrazul Ștefan Vodă — el plângea ■ . . . După Maria lui Ștefan, merită să fie relevată în cuvinte deosebite vestita «Despină» a lui Neagoe-Vodă, Milița, care e unul din cele mai 173 curate chipuri de Doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca și Neagoe, clădirile, juvaerele, cărțile prețioase — aceste două însușiri sunt întrunite de închipuirea poporului în legenda care o face să-și vândă podoabele ca să se poată mântui clădirea mănăstirii dela Argeș — bună soție și du- ioasă mamă, e una din cele mai luminoase incorporați! a virtuților crești- nești, menită să se servească pentru toate timpurile alături de Anastasia Șaguna și alte Doamne evlavioase, ca un simbol sfânt al idealelor etice. Dar nici Despina, n’are zile fericite. Singurul ei fiu Teodosie — din care tatăl său voia să facă un om desăvârșit prin minunatele sfaturi înțelepte ce i-a adresat — și cari merită să fie cetite și de noi, și acest Teodosie zic, a murit departe de ea în Constantinopol. Au mai rămas lângă ea, cele două fete: Stana și Rtixanda. Cea mai mică Ruxanda eră atât de frumoasă și înțeleaptă, încât amândoi Domnii români de atunci Ștefan cel tinăr al Moldovei și Radu dela Afumați al Munteniei începură — ca în poveștile cu fata de împărat — răsboiu pentru dânsa la 1525. Oștile celor doi Voinici se luptară cu o înverșunare aprinsă, până când moldoveanul fu biruit și astfel Ruxanda primi de soț pe viteazul Radu. întâmplarea a făcut, ca frumoasa Domniță să steă în vremea luptei Feților-Frumoși tocmai aici între zidurile Sibiiului nostru, de unde după biruință, solii munteni au dus-o preste Carpați. Iată aici, o troiadă româ- nească demnă de dactilii lui Omer. O Doamnă după chipul Despinei a fost și Elena lui Petru Rareș. Ea a ridicat biserici frumoase în Botoșani, înșiruindu-se astfel între ctitorii lăcașurilor Dzeești. Cu toate acestea și ci îi eră păstrată o vieață bogată în multe primejdii și nenorociri. Nu se asemănau, însă, întru nimica cu ea fetele ei Chiajna și Ruxanda. Dimpotrivă, amândouă au fost tipuri de răutate îndrăzneață. Se oare însă, că aceste scăderi n’au fost o moștenire dela evlavioasa lor mamă, ci mai vârtos un împrumut greșit dar fatal, dela bărbații lor Mircea Ciobanul și Alexandru Lăpușneanu, cunoscuți amândoi prin sufletul lor înăcrit de patima urii și a răutății. O vieață sbuciumată a avut și Stanca soția lui Mihai-Viteazul. Câtăva vreme ea a petrecut împreună cu copiii ei în cetatea Făgărașului chiar, dar nu în ceasuri de seninătate, ci în rolul trist al ostaticei, pentrucă soțul ei să-și poată apără scaunul Munteniei ajuns în primejdie. în timpul șe- derii Viteazului Voevod în Ardeal, documentele pomenesc de o altă Doamnă Velica soția italianului Fabio Genga, care i-a fost o prietină desăvârșită. Velica aceasta, a trebuit să fie o femee deosebit de frumoasă și cuceri- toare, căci un agent al împăratului Rudolf spune la 1600, «că toate afacerile Țării le are în mână jupăneasa româncă Velica». Dacă și pe sufletul răs- boinic și oțelit al unui Viteaz ca Mihai s’a putut înstăpâni în măsură atât de covârșitoare, încât să-i determine voința după capriciile ei chiar și în chestiunile politice ale țării, de sigur că în aceste fapte avem motive pu- ternice să credem, că Velica a fost femeia care a știut uză de însușirile ei speciale în chipul cel mai strălucit. Locul ei între figurile trecutului 174 nostru este justificat, și cazul ei poate servi ca un memento elocvent pentru împrejurarea, la ce înalt grad de perfecțiune se poate ridică arta parfumată a femeilor, de-a subjugă prin puterea iubirii chiar și inimile cele mai sumbre și mai împietrite. Ca o antiteză a Velicăi ni se înfățișează figura Elinei soția lui Con- stantin Postelnicul Cantacuzino. «Vieața acestei Domnițe e un curat tablou de patriarhală bunătate. Bună gospodină, mamă a mulți copii, fii și fete, cari toți se îndreptau după sfaturile ei cuminți, când moartea soțului su- grumat o lăsă stăpână a casei, miloasă cu casnicii și țăranii ei, ea se desface ca un chip blând din Scripturi în mijlocul unor aspre vremi viclene și răsbunătoare». Și iarăș în culorijopuse găsim pe Elisaveta, Doamna lui Ieremia Mo- vilă. Fată a nemeșului ungur Csomortâny a adus cu sine o fire deosebit de pătimașă. «Când Turcii scoaseră pe fiul ei Constantin după abia trei ani de domnie, ea năvăli cu acesta, care muri înecat, apoi cu cel de-al doilea Alexandru și cu cel mai mic Bogdan, cari fură prinși în 1615 și turciți. Doamna suferi atunci cea mai mare rușine din partea păgânilor, și-și desfăcu de jale și părul, închinându-1 mănăstirii Sucevița, unde se vede și astăzi: «două codițe castanii deschis, lungi de-o palmă și jumătate, îm- pletite la partea de sus, fiecare în deosebi și legate la un loc cu un fir de sârmă de argint. Cronicarul Miron Costin, care n’avuse prilej să vadă pe ambițioasa învinsă, căzută în mâni dușmane și batjocorită, dar care putuse auzi povestiri înduioșate despre mărirea, trufia, neastâmpărul și groaznica ei cădere, înseamnă aceste cuvinte: «Iară Doamna la mare ocară au sosit; de care singură a mărturisit cătră boieri: trecând cu carul, au văzut pe boieri și lăcrămând au zis: Boieri, boieri! rușinatu-m’au păgânul». Aceea care pierdea astfel pentru totdeauna orice rost pe lume, orice legătură cu lumea creștină, pe care o tulburase de-atâteaori, chemând pe Turci asupră-i prin provocările ei, e fără îndoială una din marile figuri tragice ale trecutului nostru». O altă Doamnă vrednică de pomenirea pioasă a urmașilor este Elina fata postelnicului Năsturel și soția luminatului Voevod Mateiu Ba- sarab. «Foarte evlavioasă ea a ridicat două biserici, la Negoiești și Fierăști, locul de naștere al ei. Iubitoare de învățătură ca și fratele ei Udriște, care a fost cel dintâi cărturar de slavonește al timpului său, ea a cheltuit pentru tipărirea unei cărți de cântări, unui Triod slavon». Gospodină harnică și femeie îndrăzneață ea a condus la 1633 chiaf și afacerile țării, în vremea mergerii soțului său la Constantinopol. Tot dela ea s’a păstrat și o fru- moasă și înțeleaptă scrisoare în românește, trimisă principelui ardelean George Răkoczy I., prietenul lui Mateiu. în șirul familiilor domnești, se remarcă aceea a frumosului și impună- torului domn moldovean Vasile Lupu, dușmanul lui Mateiu-Vodă. Lupu se căsători încă în boierie cu Tudosca fata lui Bucioc, care a murit tras în țeapă de Turci. Ea a trăit mai mult în umbră, și abia dacă însemnările 175 bisericilor pe cari le-a miluit cu daniile sale, de-i mai păstrează numele, în schimb însă, cu atât mai mult se știe despre cele două fete ale ei, vestite prin frumseța lor încântătoare: Maria și Ruxanda. Vasile Lupu hotărîse — din motive politice — să mărite pe Ruxanda după prințul Sigismund Răkoczy fiul principelui ardelean George Răkoczy I. Acesta și Doamna lui se învoiseră, nu numai pentrucă fata eră frumoasă, dar și pentru motivul, că în chipul acesta își puteă câștigă și pe cazaci prietinii lui Lupu — în ocuparea tronului din Polonia. Lupu își aduce deci fata din Constantinopol, unde stătuse ca ostatecă, și toți câți au vă- zut-o au fost unanimi în a spune, că e foarte frumoasă. Prin solul ar- delean Boros, el trimite lui Sigismund chiar și fotografia fetei. Prințului Sigismund însă, nu i-a convenit acest plan de căsătorie, probabil și pen- tru-că își dădeă seama că frumseța orbitoare a Ruxandrei ar puteă pro- vocă multe complicații adeseori cu sfârșit tragic în șirul curtenilor ispitiți de vraja seducătoare a dulcilor ochi, negri ca păcatul nopții. Din chipul ce i s’a adus, Sigismund a rămas cu impresia, că înfățișarea externă, deci «toaleta» Ruxandei prea se apropie de aceea a damelor de harem. De altfel — în puritanismul său protestant — el ridică excepții și împotriva anturajului ei. Ținuta lui Sigismund a supărat mult pe membrii familiei domnitoare, și fratele lui George viitorul voevod al Ardealului îi scrie o aspră scrisoare în care-1 mustră în cuvinte ca acestea: «Doar e vorba de un Domn și de lucruri foarte însemnate; de un Domn puternic, care nu e bucuros să-și mărite fata după nu știu ce ghiuj bătrân. Schimbarea re- ligiei, a moravurilor, îmbrăcăminții și altele ca acestea, atârnă de istețimea Ta. Dacă tratezi frumos și cuminte, vei aveă totul; dacă vei fi însă rece și imprudent, îi vei speria și prietenii. Zău ai face mai bine, să înveți românește.»¹ Va să zică, pentru a puteă primi mâna unei Domnițe române și încă atât de frumoase ca Ruxanda, se impunea ca o condiție și necesitatea imperioasă, chiar și unui ungur fudul oricât de mult ar fi fost el un prinț — învățarea limbii românești. Uneori găsim, că astfel de cazuri se mai repetă și în societatea noastră, spre mândria damelor ro- mâne și bucuria legitimă a celor cari le socoteau pierdute pentru neamul nostru... Deși Ungurii voiau căsătoria aceasta, Vasile Lupu i-a refuzat în urmă, sub pretext «că preoții lui nu-i dau voie s’o încheie», în realitate însă pentrucă situația lui politică schimbată îi cereau alte planuri. Privirile lui, se îndreptară acum spre Polonia. Dar frumoasa Ruxandă, a avut nenorocirea să fie jertfa celei mai brutale sălbătăcii. Ea trebui să primească de soț pe fiul hatmanului căzăcesc Bogdan Chmelniczky, numit Timuș. Acesta o pețî cu sila dupăce arsese Moldova și gonise pe tatăl ei în adâncimea codrilor. Timuș veni la nuntă în haine ce nu-1 prindeau de loc, stângaciu, mic, cu fața de Tatar stricată * Cf. lancso Benedek, A român nemzetisegi torekvesek tortenete. Budapest, voi. I. 537 și urm. ■J 176 de vărsat, deci o brută respingătoare lângă o podoabă de frumsețe antică. Acest sălbatec, pe când sunau muzicele și se întindeau danțurile pentru bucuria de nuntă a Domniței sdrobită de durere și rușine — prinse plictisit a-și tăiă unghiile la fereastră. Un veritabil gest de barbar tâmpit și incon- știent. După nuntă, luxoasa și învățata fată a lui Vasile-Vodă se duse de- parte și trăi între Cazacii bețivi, sgomotoși și lacomi de sânge, între fe- meile lor ținute ca slugile. Sfârșitul acestei minuni de Domnițe a fost dureros de tragic. Fugi înaintea Polonilor ce năvăliseră la 1687 în țară și se adăposti la Neamț, dar și aici răsbătu o ceată de Cazaci, cari tăiâră pe pragul casei capul stăpânei lor din vremea lui Timuș-barbarul». Mult mai norocoasă și mai fericită în căsătorie decât Ruxanda, a fost sora ei mai mare Maria. Ca și Ruxanda, ea primise dela tatăl său, ca o moștenire aleasă, frumuseța chipului. într’un portret la Academie ea apare într’un bogat costum polon: o față lungăreață, obrajii rumeni, ochii mari negri, umbriți de gene lungi și sprâncene arcuite, o plăcută armonie în trăsăturile feții, gură mică, expresivă și părul bogat. De frumseța Măriei, de bogăția și purtările ei alese auzise și principele lanuș Radziwill din Litvania, în sângele căruia curgea sânge moldovenesc, fiind un nepot al voevodului Ieremia Movilă. Radziwill pune deci la cale pețirea, în înțele- gere cu sfetnicii săi. El trimite întâi la Vasile Lupu pe principele ardelean George Râkoczy I, a cărui procedură lipsită de sinceritate față de Turci, îl îndemnă pe Vasile să respingă această mijlocire. Atunci Radziwill rugă pe învățatul mitropolit al Chievului, Petru Movilă român de neam, să intervină în această afacere gingașă. Cu ajutorul lui a și izbutit, săvârșind mai târziu cununia însuși acest mare arhiereu și puternic stâlp al întregei ortodoxii din biserica Răsăritului. Punându-se logodna la cale, din depăr- tata Litvanie sosî la curțile domnești din Iași un răvaș pentru Domnița Maria dela tomnaticul și nu prea frumosul Cneaz Radziwill. Cu multă smerenie și bunăcuviință îi răspunde frumoasa Domniță în următoarele rânduri: «Prea strălucite și prea milostive al meu prinț, mult iubitul meu Domn, «Aducând Măriei Tale mulțămitele mele ce le datoresc pentru prie- tineasca scrisoare, răspund și din partea mea plăcutei iubiri din răvașul Măriei Tale, cu dragoste, îndreptându-mă în toate după voința Celui Prea înalt și a Prea puternicului meu părinte și binefăcător». în Iași la 2 Septemvrie anul Domnului 1644. A Măriei Tale, prea iubitul meu stăpân, smerită servitoare, Maria, fica Domnului Țării Moldovei». Apoi mirii își trimiseră unul altuia, inelele de logodnă prin soli aleși la cari se adăugă ca o revelație răvașul cu declarațiile intime, ascunse în colțul tăinuit al inimii aprinse de dor. Astfel marele Vistier Nicolae Catargi la întoarcerea sa din Litvania unde fusese cu inelul de logodnă, aduse și scrisoarea lui lanuș, căruia Domnița îi răspunde în chipul următor: 177 «Prea strălucite și milostive Cneaz, mult iubitul meu Domn, Măria Sa jupanul Catargi, întorcându-se din călătorie, mi-a dat ră- vașul Măriei Tale, prea iubitul meu Domn; primindu-1 cu recunoștință, îi mulțămesc cu smerenie Măriei Tale că mi-ai dat prin răvașul acesta o dovadă că nu m’ai uitat și că ești cuprins de iubire cătră mine, care iubire s’a zămislit prin voința Celui Prea înalt. Scriind îi făgăduesc așiș- derea Măriei Tale, că voiu fi prietina credincioasă a Măriei Tale, prea iubitul meu Domn; așteptând aceasta, mă încredințez cu smerenie voinței Măriei Tale. în lași la 9 Noemvrie, anul Domnului 1644. A Măriei Tale Prea iubitul meu Domn, roabă ne vieață. Maria fiica Domnului Țării Moldovei».¹ în urmă se făcu și nunta cu un fast în adevăr fabulos, apoi perechea princiară părăsi pentru totdeauna frumoasa Moldovă. Dar nu totdeauna treceau Doamnele prin formele creștinești obicinuite ale căsătoriei. Aducerea unora din rândurile lor la casa soțului, ne amin- tește de povestea răpirii Sabinelor din vechiul Lațium. Astfel George Ștefan al Moldovei furase în mijlocul drumului pe Safta, fiindcă-i plăcea. Cronicarul Neculce redă povestea așa: -George Ștefan-Vodă, când eră boier, murindu-i jupâneasa, a rămas văduv și tâlnind o jupâneasă să- racă, frumoasă, tinără, anume Safta, au tâmpinat-o pe drum mei gând cu rădvanul la Iași și au oprit rădvanul cu sila și s’au suit fără de voie în rădvan și au întors rădvanul Ia casa lui. Și pe urmă au primit și ea și s’au cununat cu dânsul . * Doamnele vechilor Voevoezi nu se înseamnă însă numai prin calitatea lor de bune și harnice gospodine, de soții credincioase și pline de evlavie pentru lucrurile sfinte, ci ele «știau chiar să se lupte pentru Domnie, să poruncească oștilor, să pedepsească dușmanii, să cârmuiască țara și să judece, când soțul pleacă în răsboiu sau rămân, ca văduve, epitroapele copiilor». Când însă după 1700 începe așa numita «eră fanariotă, soțiile Domnilor nu mai au nici un amestec în trebile țării, ci lâncezesc în gineceu, în seraiul Curții, apărând numai la hramuri și la câte un alaiu. Așa cerea moda turcească, stăpânitoare în toate. De aceea vieața lor e mai puțin cunoscută, dar ea nici nu ne privește prea mult, fiind aceste Doamne străine de neamul și legea noastră... II. Alt punct de vedere, din care pot fi privite femeile noastre, este cel social. Se știe, că în lipsa femeilor, vieața socială în cele mai multe îm- prejurări este plată și vulgară. Vioiciunea, nota distractivă și exuberantă care umple sufletele de mulțămire și fericire, fineța manierelor și gingășia vrăjită în exprimarea sentimentelor, influența magică aproape impercep- tibilă ce-o știu exercită prin întregul lor complex de însușiri superioare, ¹ Cf. /. GrAmadă, O nuntă domnească. -Vieața Românească». Iași, 1911. Nr. 5. 178 fac din femei un element din cea mai mare necesitate, fără de care nici imagină nu s’ar puteă o adevărată vieață socială. Avem o sensație de plăcere, când constatăm acest adevăr pentru zilele noastre. Nu putem însă regăsi firul acestui adevăr, în desfășurarea vieții de mult apuse a neamului nostru. Va fi o descoperire surprinzătoare pentru mulți din rândurile noastre, când vor auzi, că multe veacuri dearândul rolul social al Doamnelor române a fost cât se poate de redus, dacă nu aproape nul. Această îm- prejurare de sigur curioasă și aproape imposibilă, își găsește justificarea în concepțiile și părerile ce stăpâniau pe atunci capetele domnitoare, re- formatorii sociali și în respectul tradițiilor uneori atât de absurde cu privire Ia rostul femeilor pe acest glob terestru, și în genere asupra aprecierii vieții sub cele mai variate raporturi. Scrutând vieața socială a trecutului nostru, găsim că ea se poate cuprinde în trei epoce, cari reprezintă și trei influențe. Acestea ar fi: epoca bizantină alăturea de cea românească, influența turcească și în fine formele sociale din apusul Europei. In era civilizației bizantine, vieața socială se mișcă în cadrele unor anume principii, cari au izbutit să rămână la suprafață vreme îndelungată, luând chiar caracterul unor dogme sociale imposibile de înlăturat. Așa eră d. p. luxul, pompa, dorința de-a uimi, care se întimpină dela Domn și până la cei mai mici din oamenii cari aveau ceva avere de risipit. «Al doilea caracter e isolarea femeilor. Gineceul e unul din păcatele cele mai mari ale civilizației bizantine. Femeea nu e pretutindeni pentru a da vieții sociale elasticitate, discreție și strălucire. Nu! Ea nu va sili prin autoritatea grației sale pe învățat a nu se pierde în amănunte, care nu privesc decât pe foarte puțini, a nu întrebuință o limbă greoaie care miroasă a atelier, a nu face critice amare și grosolane care arată totdeuna pe acel care știe de prea puțin timp un lucru și e prea fudul de aceasta. Ea nu va deprinde pe răsboinici cu bunacuviință a păcii, nu va învăță pe bărbați a se privi între ei cu alți ochi decât aceia cari vreau să impue și să supue. Nici nu va fi lăsată să acopere aspra realitate cu subțirea pânză albastră a unei prefăcătorii — să zicem — de împăciuire și înfrățire. Locul ei e între roabe, la lucru; între aceleași roabe, între negustoresc venite din afară cu tot felul de știri și de intrigi, la clevetire și la lene, așa se împarte vieața femeii în această civilizație greșită, care a început cu disprețul femeii, pentrucă să aibă la urmă bărbați din sufletul cărora perise orice umbră de bărbăție». în epoca românească, aproape aceiași lipsă de viață și de excludere a Doamnelor. Singurele petreceri erau praznicile de mulțămită cătră Dzeu alături de boteze și cununii, despre cari nu știm nimic. Cele mai mari petreceri din acest timp, erau însă bețiile cele strașnice. Așa d. p. când Mihai-Viteazul — în fulgerarea de-o clipă a norocului cucerise Ardealul, el întinsese în Bălgrad unul din rarile chefuri ce s’au văzut vr’odată. Jupă- nițele și Doamnele însă, nu se amestecau la această mare bucurie a băr- 179 baților. Ele stăteau acasă, fără pază bizantină de altminterea, țesând la furcă, între roabe, vise de fericire în clipele strașnice ale războiului». Și izolarea asta de plictisire și mortificare perpetuă, nu se schimbă. Se fac petreceri, se dau serbări sgomotoase și vesele, dar femeile lipsesc. Ser- bătorile cele mari ale anului își aveau toate petrecerile lor speciale. Anul nou cu împărțirea darurilor; Bobotează cu ieșirea lui Vodă la gîrlă, cum se obicinuește și azi la București. Acum apare și Doamna lângă soțul ei la slujbă. «Numai la această serbătoare se mai văd, în acest timp de orientalism bănuitor, zăvorit, soția și fetele aceluia, după voia căruia se mișcă orice in țară. între petrecerile cele mari ale timpului, erau ^[alaiurile, cu deosebire acela al noului Domn, introducerea în scaun, erâ însoțită de un lung și variat cerimonial, care mântuiă cu luxoase agape luculice. Nici de astă- dată Doamna nu-și face intrarea deodată cu soțul ei, ci zăbovește măcar câteva zile, potrivind așa încât să sosiască mai târziu. O primesc jupă- nesele, soțiile boierilor, în cucii și rădvane, și o duc la curte de-adreptul, unde-și ia în primire odăile ei. Ea nu va mai eșî de acolo decât la ser- bătorile cele mari ale Bisericii sau pentru distracție «pe uliță, la baie, pe Ia mănăstiri, pela vii și primblări. Niciodată însă, cei doi soți nu se văd împreună. Se primesc oaspeți, se serbează hramul, se face un Vlădică nou, se dau vânători mari, toate cu largi forme bizantine și distracții vesele, Doamna însă lipsește. Rolul ei, se reduceâ, probabil, la aceste îndatoriri frumoase de altfel, cuprinse de poetul Virgil în cuvintele înțelepte: «Să-și țină în cinste casa bărbatului său Și să-și crească-n virtute copiii». Veneau petrecerile de familie; botezul, cununia, alaiurile de îngro- pare ș. a. Nunțile, mai ales cele domnești, luau proporții uriașe și uneori nuntașii se ospătau neîntrerupt și câte trei săptămâni. între distracțiile cele mai plăcute și mai dorite de oaspeți, erau năsdrăvăniilejicamatorilor, cari de obiceiu erau Turci sau Negri. Constantin Căpitanul Filipescu descrie în Cronica sa logodna lui Ștefan fiul lui Radu-Vodă Leon cu Catinca lui Duca-Vodă din Moldova și între altele redă câteva din ispră- vile miraculoase ale acestor scamatori, spunând: «Adusau pehlivani de cei-ce joacă pe funii, și de alte lucruri: adusese și un pehlivan harap, carele făceâ jocuri minunate și nevăzute pe locurile noastre: iute om eră și vârtos. Lângă altele de nu le putem lungi, făcea acestea mai ciudat: punea de rând opt bivoli și se repeziă iute și sărind peste ei, se da în văzduh peste cap, și cădea în picioare de ceia parte. Alta: un cal domnesc, gras și mare; își legă chica de coada lui, și-l băteă comișelul cât puteă, și nu puteă să-1 miște din loc. Alta: un copac mare din pădure adusese și înfipt s’au suit pe dânsul ca o maimuță; deci, după multe jocuri ce au făcut sus în vârfu-i, s’au slobozit de acolo cu capul în jos și au dat în picioare. Alta: un tulpan lung de mulți coți, îl țineă oameni în mâni cât eră, și se repeziă iute și mergeă călcând pe tulpan și nu se afundă. 180 Ca acestea multe făcea, care nu le ținem minte» încheie Constantin Filipescu. După cum rezultă din această descriere, bunii noștri înaintași aveau aceleași simpatii deosebite pentru minunățiile «Sauerteigi-lor», pentru cari ne știm însufleți și noi adeseori mai mult decât pentru preo- cupări inteligente și superioare. Decât că sufletul omenesc și cu deose- bire acela al femeii, are nevoie de continuă variație, care delectează și alungă sentimentele de plictiseală ucigătoare. La aceste reprezentații de pehlivani asistau și femeile. Ele însă erau mult prea rari — căci se dădeau numai la zile mari, și deci nu puteau servi drept prilejuri dese, pentru distracții ușoare și amuzante. Ceeace se făcea la serbătorile obicinuite, eră și puțin și grosolan. Așa găsim jocul geridului sau al discului, prin care călăreții cearcă să nemerească țânta cu o mică meliță de fier. Apoi jocul banului. Un țigan dat pe față cu funingine vine în odaia de oaspeți și cu mânile la spate, cearcă să ia cu gura niște gologani ascunși într’o grămăjoară de făină. Cine nu poate, face loc altuia, tot țigan și tot uns cu funingine. Alteori banii sunt lângă o luminare aprinsă cu făină sau fără făină împrejur. E în sfârșit jocul oului care atârnă de o sfoară și pe care țiganul trebuie să-l ia fugind. Ne putem imagină, cât haz produceau opintirile bietului țigan, ale cărui expediții caraghioase erau întovărășite de râsul plin de veselie inocentă al asistenței naive. In noua epocă de influență turcească, desăvârșita zăvorîre a femeilor par'că trebuie să învingă.» Ele trăiesc retrase în camera, în «budoarul» lor cum i-ar spune azi o anume românească franțuziță, și numai arareori se întâmplă să iasă de acolo când formele vieții sociale i-o îngăduie aceasta. Chiar și petrecerile de curte au început să fie tot mai șterse și mai desbrăcate de podoaba și strălucirea ce le-o da prezența femeilor. «O bucată de vreme și danțul se sistase acolo, femeile neputând să vadă alți bărbați decât pe ai lor și rudele lor bărbătești.» Eră cu un cuvânt o adevărată vieață turcească. Religia mohamedană cu preceptele Coranului, se întinsese ca un văl întunecat preste vieața socială a țărilor românești. Abia cătră sfârșitul veacului al XVIII, și anume la 1784 Doamnele române au suprema bucurie să guste plăcerile unei petreceri cu desăvârșire nouă, «modernă». Este cel dintâi dat în București la acest an. Că- lătorul francez Petty a rămas foarte încântat, și el dă aceste impresii cu- lese din intuiție proprie: «Ieri seara am fost la un bal, dat pentru nunta unui boier. Sala eră plină de lume. Erau multe doamne îmbrăcate gre- cește și românește, găteala lor eră foarte bogată și bine împodobită cu diamante și alte pietri scumpe. Totul îmi pare o magie. Totul eră pentru mine o altă lume. Fiecare lucru eră nou și mi-a plăcut. Nevasta mea și fica au jucat menuetul și apoi cadriluri, destul de repede. Pot să te asigur ca nu mă puteam ținea de râs văzând pe domnii ceia cu bărbile lor, si- liți să urmeze danțul după măsura pe care o dase soția mea. La urmă Grecoaicele se încălziră așa, încât puteau să joace ca Englezele. Totul eră vesel, totul în deplină înțelegere. A fost un supeu și apoi s’a început 181 iarăș balul, care a ținut până la miezul nopții». Din aceste impresii con- chidem, că cel dintâi bal românesc a izbutit destul de bine, ceeace de sigur e meritul incontestabil al femeilor române, deși francezul nost prea își laudă nevasta și fica, atribuindu-le acestora rolul de conducătoare. E și aceasta o mică exagerație paternă, admisă la un soț, care de dragul unui adevăr fără folos, nu riscă să-și schimbe blânda Penelopă în Xantipă fulgerătoare... Astfel de baluri încep de-acum înainte a cuceri tot mai mult, ca niște eminente mijloace pentru promovarea vieții sociale atât de rudimentară și simplistă. îndată ce damele au putut luă parte la ele, sa- vurând deliciul parmufat al danțurilor plin de farmec îmbătător, ele vor fi găsit expediente pentru a le face să se repete cât de des, de sigur și spre plăcerea neașteptată a bărbaților, abrutizați de lungile cartoforii și chefuri noptatice vulgare... Cu începutul veacului al XlX-lea vieața socială românească întră în drumul unei desvoltări apusene, precipitându-se și îmbogățindu-se în chip uimitor. Prin intermediul ocupațiilor străine, rusești și austriace, țările ro- mânești ajung să cunoască apusul cu toate formele lui de vieață intensă, și astfel opera de împrumut, adeseori servil, pornește în toate direcțiile. «Lăsând neatinse ceremoniile de stat, serbările bisericești și în parte, da- tinile de familie, această înrâurire apuseană, «evropienească» ziceau stră- moșii, înlătură foarte repede o vieață de societate așa de puțin desvoltată în ceeace privește plăcerile propriu zise și puse în locul ei obiceiurile pe care le răspândiseră, timp de două-trei veacuri, Curțile moderne». De acum înainte femeia — potrivit influențelor franceze — va eșî din singu- rătatea odăiței sale, având să deă prin apariția ei strălucire și farmec vieții sociale. Micile dudui vor primi deci, «demoazele străine» lângă ele, cari să ' le facă instrucția și educația. Vor învăță «franțuzește «clavirul» și codul manierelor elegante, pentru a puteă fi mai târziu zinele adorate, menite să primească complimentele dulci și discrete ale tinerilor robiți de frum- । seța și grațile lor cuceritoare. Mai târziu, se găsesc boieri cari cu aban- donarea acestor «guvernante» să-și trimită fetele chiar în străinătate pentru civilizare. în această privință, școala JJrsulinelor din Sibiiu, aveă pe la ^800 un rol însemnat. «Cloașterul» cum îi spuneau ei, eră frecventat de o mulțime de fete boeroaice din Muntenia. Aici maicele catolice le dădeau o educație potrivită exigențelor vremii, nu arareori însă se întâmplă ca această școală să fie pentru tinerele eleve și o primejdie din punct de vedere religios, neavând cine să îngrijească de cultura religioasă-ortodoxă a lor. «Trimițând — spune dl lorga — galbini și șaluri, tata de-acasă cerea ca «broasca» lui să fie «otcârmuită» bine, așa încât «să părăsească orice nărav firesc», acesta fiind și scopul pentru care o «înstrăinase», ca să se poată îndestulă de bucurie, auzind că o laudă lumea de pricopsită și îm- podobită cu toate cele bune lucruri»; nemțeasca nu e de «atâta anan- ghie», «ungureasca nu face trebuință», dar fără «franțuzește» și fără «clavir» iâ2 nu se poate «politefsi» cum se cade o fată de boier după moda nouă». Deci aceleași păreri, cari stăpâneau cu mai bine de o sută de ani în urmă, le vedem reliefându-se și astăzi cu privire la educația fetelor. «Franțu- zeasca» și «clavirul» sunt două atribuții însemnate, de cari o duduie cu pretenții de cultură, nu se poate dispensă. Acestea sunt condiții elemen- tare, pentru a puteă călcă preșurile scumpe din saloanele moderne, unde cultul calităților personale se face cu atâta măiestrie studiată. Paralel cu acestea, merge și moda în îmbrăcăminte. Acum apar și mânușile feme- iești de culoare albă și albastră. în coafura meșteșugită a capului, sunt înfipte «părechi de pene» de felurite forme. Femeile se apără de ploaie și chiar de soare cu «cort nemțesc» sau «umbrelă», deși nu merg pe jos i decât la coborîrea din trăsură, care începe a fi «modă de Beciu». Evan- taliul apare sub numele, curând părăsit, de «apărătoare». «Pantofii» sunt ceruți de toată lumea, și se caută să fie «pe picior». Apa de obraz «la- vantă», împodobește «toaleta», se comandă mai ales «cea care a eșit acum». Rochiile sunt de croazele cu flori mărunte, și vărgate mărunțel, de creditoriu, sau «orbote albe faine». Primirea oaspeților se face în acest timp după forme foarte curioase. «A primi cu cățelul în brațe, cu cățe- lușul cilibiu, cu părul slobozit și moale, pe care e frumos să-l strigi pe nume europene ca «Miliort», e o dovadă de eleganță și o plăcută trecere de vreme pentru o «mamuzelă» dela Curte, o damă mare sau o domniță. Se caută însă ca «foarte să fie mic, încât să nu mai fie în toată Evropa mai mic decât acela». în toate manifestările vieții sociale, formele și obiceiurile apusene pătrund c’o iuțeală vertiginoasă, așa încât prin gustul de-o subtilă rafinerie al femeilor, ea e în măsură să dea plăceri sufletești chiar și învățaților, obicinuiți să se încălzească numai de raționamentele minții lor pururea rigide și calculatoare. Azi trăim deja în epoca «jupe-culottoului» și cine ₍ știe ce surprize paradoxale dar plăcute, nu ne mai pregătește în curând spiritul plin de invenție al damelor, atât de istețe în combinarea multi- plelor variații de modă. Distracțiile sociale importate și localizate cu atâta însuflețire, încep dela o vreme a nu mai fi practizate exclusiv în cadrele înguste ale țării sau ale familiei. Dorința de-a savura aceste plăceri nouă, chiar în locurile de unde ele au pătruns la noi, face să răsară în gândul înaintașilor planuri de călătorii în străinătate. Astfel găsim pe cel dintâi boier român Barbu Știrbeiu mergând la băi în străinătate pe Ia J796. El află prin orașele mari ce străbate, și la Carlsbad, unde se oprește, așa de multe bucurii, încât biata lui cocoană de-acasă, buna Vorniceasă Catinca, nu știe cum să-1 mai aducă înapoi din acea depărtată țară, unde-i trimite cisme, papuci și ișlice după datină, tot chipuri și lucruri care-1 ispitesc și-l subjugă». Dar și în acest punct, femeile au ținut să întreacă pe bărbați. Anume cu mult înainte de vornicul Știrbeiu, la Domnița Maria, una din cele mai frumoase Românce, fiica lui Vasile-Lupu, a făcut după ospăț împreună 183 cu bărbatul ei lanuș Radziwill o călătorie de nuntă în Apus, care a durat patru luni de zile. Ne gândim cât de bogate în impresii și bucurii au putut să fie pentru frumoasa Mărie aceste patru luni, în cari o lume nouă cu toate deliciile și revelațiile ei au robit-o, fermecându-i sufletul. De sigur că, tinerii însurăței de azi ar aveâ motive să invidieze această pereche pentru lunga călătorie de nuntă, care astăzi e mult mai redusă în proporții din considerații pe cari nu totdeauna e gata să le aprobe tinăra Doamnă. Pentru boierii noștri de atunci însă, astfel de lungi plimbări se puteau face cu multă ușurință, din simplul motiv, că socrul mic ținea să-și cin- stească ginerele cu o zestre din cele mai princiare. (Vezi minunata «foaie de zestre» făcută de logofătul lordachi Cantacuzino ficei sale Balașa la 1730, în cartea Dlui lorga-Adnexe). * Acestea sânt învățămintele ce ni le îmbie cartea dlui Iorga, din care două frumoase capitole și anume: «Îmbrăcămintea și rolul femeilor în cultura și literatura românească», n-au format obiectul conferenței de astăzi. Am socotit că săvârșesc un lucru util, când mi-am permis să Vă atrag binevoitoarea atenție asupra acestei cărți, care se poate cumpără cu 1 Leu 75 bani în librăria arhidiecezană din Sibiiu sau în altele dela noi și din țară. în special însă, ea prezintă un îndoit interes pentru daniele noastre, pe cari le privește deadreptul, și pentru cari această simpatică carte a și fost scrisă ca un înalt omagiu de admirație din partea dlui Iorga, cea mai curată glorie a științii și culturii românești... Să iubim pe acest om genial, citindu-i opera strălucită și însufle- țindu-ne prin fapte de munca sa uriașă și eroică, risipită cu largă dăr- nicie ca o scumpă pulbere de diamante pe toate cărările vieții românești. 184 MATERIAL PENTRU STUDIUL DIALECTELOR LIMBII ROMÂNE. — Particularitățile graiului din Săliște, lângă Sibiiu. — de Axente Banciu. Fiecare limbă, pânăce există un popor, care s’o vorbească, e supusă unei evoluări și prefaceri neîntrerupte. In această prefacere continuă zace vieața limbii. Limba literară o îmbogățesc și-o primenesc scriitorii. Nu există scriitor de samă, care să nu-și imprime pecetea talentului și activității sale în ceara limbii, în care scrie. Aceasta o poate face scriitorul sau prin introducerea în templul limbii literare a unor provincialisme, sau a unor cuvinte și locuțiuni străine, — mai potrivite pentru exprimarea unor anumite noțiuni (neologisme), sau prin desgroparea și reîmprospătarea unor cuvinte uitate și ieșite din între- buințare (arhaisme), sau prin formarea unor cuvinte nouă, din materialul existent, sau în sfârșit, prin originalitatea stilului său menit a-i reliefa și împune personalitatea sa artistică. Prefacerea și premenirea aceasta a limbii literare se face așadar în mod conștient. Nu tot așa a celei poporale. Aceasta se primenește și se preface mai mult în mod inconștient. Și anume: sau de sine, sau subt influențe străine, externe. Limba poporului nostru mi-o închipui ca o pânză enormă, care aco- pere întreg teritorul locuit de Români și care se țese fără întrerupere pe războiul uriaș al neamului întreg. Utzeala acestei pânze — construcția gramaticală a limbii — e aceeaș în toate părțile și pornește de pe sulul trunchiului roman, bateai a însă nu este, în întregime, aceeaș în diferitele ținuturi. într’un ținut vedem unele motive, într’altul altele, — dupăcum e de desvoltat gustul și cultura acelui ținut, dupăcum sânt de puternice și influențele externe. în unele locuri vom da de motive originale, în altele de motive străine. în pânza limbii ținuturilor amestecate cu Maghiari vom descoperi motive ungurești, în cea a ținuturilor amestecate cu Germani, motive germane ș. a. m. d. De pe aceiaș sul se desfășură și urzeala limbii literare; băteala ei se află însă în mânile scriitorilor. Aceștia o torc din tortul neamului, a cunoștințelor și-a talentului lor. Reconstruirea desvoltării succesive a organismului limbii, arătarea fazelor, prin care au trecut forma și înțelesul cuvintelor și frazelor până la forma și înțelesul lor de azi, e chemarea filologilor. A te apucă însă să reconstruești biografia unei limbi fără datele necesare însemnează a te apucă să zidești fără să dispui de materialul trebuincios. Materialul necesar la reconstruirea biografiei unei limbi, — și prin ea a modului de gândire al unui neam — îl dau filologului: monumentele de limbă veche, graiul viu al poporului cu dialectele sale și limbile înrudite. 185 Și cu cât e mai sărac uti popor în documente vechi de limbă scrisă cu atât e de mai mare importanță cunoașterea limbii vii a poporului cu dialectele sale, care au păstrat — mai ales cele mai izolate — o grămadă de forme, de construcțiuni și deosebiri semantice vechi, pe care de multeori nu le găsim în monumentele scrise ale limbii. Mai ales pentru noi Românii, care nu prea dispunem de dovezi prea vechi de limbă scrisă, cum dispun alte popoare, — cunoașterea dialectelor limbii noastre e de o însemnătate îndoit mai mare, decât pentru aceia, cari dispun din belșug de astfel de dovezi. La noi graiul viu al popo- rului cu dialectele sale, suplinește lipsa monumentelor vechi. Publicând particularitățile limbii vorbite în satul meu natal îmi îm- plinesc o datorință, pe care ar trebui să și-o împlinească fiecare Român cu,carte față de limba neamului său, căci numai așa vom puteă scăpă de rușinea, că se interesează mai mult străinii — veniți de multeori din țări îndepărtate — de limba poporului nostru, decum ne interesăm noi de ea Și tot numai punând la îndemâna filologilor noștri bogatul și pre- țiosul material, care trăește în graiul viu al poporului, — dar până azi ascuns încă în mare parte în tainițele satelor, cătunelor și bordeielor dela țară — se va puteă reconstrui odată biografia completă a limbii noastre. Numai cunoașterea deplină a acestui material va puteă deslegă atâtea și atâtea probleme filologice, istorice, culturale. Și numai după cunoașterea deplină a acestei comori se va puteă înălță templul limbii noastre literare în toată splendoarea sa. Iată o chestie în care i-am puteă luă pe Maghiari de model. Aceștia de pela 1872 au reviste filologice, care au dat teren larg colectării folklo- rului, așa încât în privința bogăției materialului, ce l-au adunat, sunt de invidiat. Cu o astfel de bogăție de material la îndemână apoi, nu e mi- rare, că studiile filologice au luat la ei un avânt atât de frumos. Și meritul acestui avânt e al Academiei lor de științe, care totdeauna a încurajat și sprijinit materialicește întreprinderile și publicațiunile acestea. Noi încă avem două reviste pentru folklor: «Șezătoarea» dlui Artur Oorovei, care rev. în anul acesta împlinește 20 de ani de existență și «loan Creangă» dela Bârlad, care apare pare-mi-se de 5 ani. Unde se pot însă asemănă aceste reviste ale noastre cu cele similare maghiare («Ma- gyar Nyelvor», «A magyar nyelv» etc.), în cari pe lângă materialul folklo- ristic se găsesc studii temeinice din domeniul filologiei maghiare. Reviste de felul acestora noi nu avem nici una. Ar fi timpul suprem, credem, să se cugete și Academia noastră la întemeierea sau subvenționarea unei astfel de reviste filologice. * Comunicările mele se refer numai la comuna Săliște, de unde nu urmează însă, ca ele să nu fie proprietatea întregului ținut, unde se află acea comună. Ba foarte multe din ele sunt cunoscute și în alte ținuturi îndepărtate. 13 186. M’am restrâns însă cu afirmațiunile la comuna mea natală, fiindcă n’am avut posibilitatea să controlez întrucât sunt comune particularitățile comunei mele cu ale comunelor din împrejurime și întrucât nu, — mai ales în privința comorii lexicale, căci particularitățile fonetice sunt aceleași. Aceasta vor putea-o constată, în urma comunicărilor mele, alții din co- munele respective. Iar punctele de asemănare cu alte teritorii, le vor arătă filologii indicând, întrucât e posibil, hotarele singuraticelor dialecte. * I. Particularități fonetice.’ A Vocale tonice. 1. A rămâne nealterat: masă, dare, sare, mâncare, capră, etc. — 2. După ș găsim e, în loc de a provenit din e[ea\ când vocala silabei ur- mătoare este e-. ș^pte, șape, șale, șde, dar: roșață, șasă, să șază. — 3. Alte exemple pentru trecerea lui a tonic în e: ciurt’șe (-cerașe), stânjer (-stejar), jele (-jale). 4. E se preface în ă în următoarele exemple: tremur, întreb, semn sec, folosesc, rece, rele, cățel, ;ițel, oțel, zece, douăzeci, încălzesc, prânzesc, păzește, zestre etc. dar: șed, șes, mișel, înșel, grijește, slujește, cu e deschis. 5. I se preface în e (î) după s, ț, z: sengur, sen, semt, selă, setă, soszt: țeîe, bețele, împărățeie, cuțet, puțon, țene, amețet, subțere; zed, păzzt, zec, târzeu, urzecă, auzzt, zână. Apoi în: stenje (-stinge) strecă, stregă. 6. TJ s’a păstrat nealterat, cu excepțiunea lui jor (-jur), în care aflăm o în loc de u. 7. Diftongii. Ea medial trece la e după consonantele j, s, ș, ț, z: să grijescă, seră, măsauă, secă, țepă, zemă, ; iseză, semăn, să folosescă, apoi în vorba: măstecăn. 8. Ei a trecut la ez în trai (-trei). 0. le „ „ „ li „ n'irlă (-mierlă). 10. Oa s’a păstrat intact. B. Cuvinte atone. 11. E trece la e după una din consonantele s, ț: senin, seceriș, setos, chiersecă, secure; țepușe, țâsâlat, înțepenesc. Tot așa și e final la pluralul femeninelor și neutrelor, după, s, ț, z, r: oasă (oase), mesă (mese). feță (fețe), mâță (mațe), brață (brațe), buză (buze), cară (care), topoară (topoare), fetiță (fetițe), rață (rațe). 12. 1 devine e (z) în aceleași condițiuni ca z tonic (după: s, ț, z) frasen, semțzTe, sengurel, dințz (dinții), frațz (frații), morțz (morții), o ațechitu (a ațipit), grumazz (grumazii), zedărit (zidărit) etc. ¹ în partea aceasta am urmat, în parte, împărțeala dlui 1. A. Candrea din «Graiul din Țara Oașului» (București 1907), — folosindu-mă și de acele constatări ale sale care sunt identice cu ale graiului din Săliște. 187 13. U final se aude când întreg, când scurt: joru (joru) faguru, făcu, optu. C. Consonante. Labialele b, m, p, v, f înainte de i se palatalizează. bi )> ghi. Ex. ghine pt. bine ghiet pt. biet deșghin pt. desbin alghină „ albină ghlata „ biata scoghiesc „ scobesc coghește „ cobește ghiciu „ biciu orghi „ orbi oghială „ oblală ghirue „ birue ghibol „ bivol corghi „ corbi Un caz interesant e păstrarea lui belț șt. ghilț. A rămas nealterat b în cuvintele: biserică ș ;i în cele intrate mai târziu în limbă ca: bilet, birjar etc. pi > chi chicior (picior) chiron a toch 'i chlept (piept) chlerd chită chiele (piele) chiperlu chiștol chică (pică) cochil chiuă chiezâș (pieziș) chipăe scarchin chiedecă etc. A rămas nealterat pi în cuvinte ca: pipă, împinge, pildă, pinten, pizmă etc. vi > /i ¹ '/ie = vie (subst. verb, adj.) -yițăl /inovat /in = vin /ioiu /iță /iclean = viclean /ftă /iu /ier = vier yilață /idră /io rea = viorea In câteva cuvinte s’a palatalizat în ghi: ghifor pt. vifor ghișin „ vișin, ghișine pt. vișine S’a păstrat însă în: vindec, vindecare, Vineri, ș. a. m. d. fi > hi hie pt. fie hier, hin, hiridă hiu „ fiu hioare (fior) hiricel, hire „ fire hlereșteu, hlește-care hicat „ ficat hiincă (fiindcă) hletb „ fierb Hilip „ Filip Păstrat în ficior (nu fecior!) ¹ Nu se poate transcrie nici cu /, nici cu ghi, cum o fac unii, fiindcă diferă și de unul și de altul. Corespunde ; -mei grecești. 13 lââ mi>n'i (Corespunde ung. nyi, it. fr. gni) an'laz pt. amiazi n'irlă, n'ie, o n'ie să n'iaună „ se miaună n'inunat, n'ilă n'ie „ mic n'in'ica, n'ir n'iere „ miere n'irue, n'i, n'iros n'ișcă „ mișcă n'ireasă, N'iercuri n'iez „ miez n'irozenie etc. n'ierță „ mierță Păstrat în: minte, minciună, mine etc. ni^> n'i numai în: n'in'ic pt. nimic n'in'icuri „ nimicuri Toate aceste fenomene le întâlnim de altcum și în alte părți ale te- ritorului locuit de Români. (Vezi: Philippide: «Ist. limbii rom.» pg. 27 sq). Palatalizarea lui s în ș o aflăm în următoarele cazuri: 1. (dacă după st urmează i sau e) dragoste fteag trăjne^te coapte cinate Cristian (sat) iefte ale voa^te (voastre) pustiu stea, ftele mănăstire proaste pe^te (preste) mestecă ve^te etc. oa^te neveste Dacă vocala, care urmează după grupa st nu este e sau z, atunci 5 rămâne neschimbat. Ex. Apostol, post, mastăcă, stup, astupuș, măstacăn, stobor, stăpân, Stan, Precesta etc. O singură excepțiune cunosc: chiftol pt. pistol. 2. schi y> șchi Para^chivă, deschide, schilod, fchit, schimbă, ^chimosăsc, se ^chi- lălăește etc. 3. sini >• șn'i deșn'iardă pt. desmeardă șriirdă „ smirnă 4. spi > șchi sușchin pt. suspin șchin „ spin șchinare „ spinare șchic, schiță, doșchit Rămâne nealterat în: spintec, spiriduș. Dar: fpirt pt. spirt. 5. sfi > șchi în: șchilală, șchiicios pt. sfială, sfiincios. 189 6. sbi > șghi șghler pt. sbier și derivatele sale. șghicit „ sbicit „ deșghin „ desbin 7. sne, sni șne, șn’i jne, jn’i lejne pt. lesne trăjnește „ trăsnește îndrăjnește „ îndrăznește 8. sme, smi > țn'e, șn'i deșn'iardă pt. desmeardă rășn'iriță „ răsmiriță șn'irdă „ smirnă șn'eură „ smeură Se mai aude apoi: șendati pt. jandarmi. In limbajul copiilor: d^> g în cuvintele: prind, tund și anume; în preș. ind. pers, i. sing.: pring, tung și preș: conj. per. 1. 3. sing. și 3. plur: să pring să tung să pringă să tungă formate probabil după analogia lui ucig (pt. ucid): ucigă-1 toaca! Ucigă-te crucea. cm > mn tomna pt. tocmai tomnesc „ tocmesc tomneală „ tocmeală Mai rar: Otnna „ Ocna (1. Sibiiu) in !> mu în : îndărămnic pt. îndărătnic ge gî>; (Ex. jer (ger), junere (ginere), jolju (giulgiu) jem (gem), jană (geană). D. Accidente generale. Augmentare. E Proteză nămânjit pt. mânjit, murdar zglonț alăturea de = glonț sdrob „ „ = drob 2. Epenteză Grupa sl^> scl în cuvintele împrumutate dela Slavi. Ex.: sclănină, sclujnică, sclugă, sclobod, scloiu, sclovă, sclujbă, sclut, masclu, sclavă, sclab etc. s/>> zgl în cuv. zgtot care se aude alăturea de: zlot. 190 cătărambă pt. cataramă ciureș, ciureșe „ cireș, cireșe buzdunariu „ buzunar andă „ adă, adu (Contaminat din: (i)an (a)dă stânjer „ stejar (Contaminat din : stânjin -j- stejar) înghilin „ îmbin (Subt influința cuv. dechilin — separat) 3. Epiteză. Pluralul articulat al femeninelor se formează cu lea în loc de le. De ex. vacilea, fetelea, oilea, muierilea, neveștelea, chietrilea etc. Elisiune. răștinesc Pt- răstignesc gânesc gândesc vost, nost vostru, nostru voaște, noaște voastre, noastre D- Voastă D-Voastră une, un’ unde (Ex. Une meri? Un’te duci?) susuoară n subsuoară înente n înainte ai (mai rar) ani pește 99 preste pin 99 prin su 99 subt cin’ zloți 99 cinci zloți (dar: cinci crețari, băncuță etc. înt’ 99 înfr’ (Ex. înt’o grădină) cătă 99 cătră buz 99 bulz doț 99 donț tuțu (mai rar) 99 tătuțu tatu tână (mai rar) 99 tata bătrân (bunicul) mama tână (mai rar) mama bătrână (bunica) lelță-ta, lel-ta 99 leliță-ta „ -sa, „ -sa 99 leliță-sa vrenic 99 vrednic basamă 99 bag sama al'dată 99 altădată d'icea 99 de aici p'icea 99 pe aici hiincă 99 fiindcă mere 99 merge etc. Forme prescurtate mai aflăm la verbele: văd, șed, găsesc, pierd, vin Indic. Prf.: am, ai, o văst, am, ați, o(r) văst (văzut) „ „ „ șest „ „ „ șest (șezut) șestoare pt. șezătoare » „ „ găst „ „ „ găst (găsit) 191 am, ai, o chert am, ați, o(r) chert (pierdut) „ „ „ vent, vint „ „ „ vent (yint') alăturarea pe; venit.¹ Metate n‘iljoc și n'ijloc pt. mijloc yirnas și yinars = vinars, rachiu borbonac = bobârnac mascată și mastăcă = un fel de rășină, care se mestecă ’n gură felderă și ferdelă rilă pt. liră crătință = cătrință mântuită — maimuță In limba copiilor: tnoșchină pt. smochină mâstână „ smântână. Etimologii populare-. Lână tipare pt. țigae a curul, curuială „ a croi, croială bobdeaproștea „ bogdaproste ș. a. Etimologii pop. referitoare la numirea medicamentelor vezi nr. 1 din 1909, al acestei reviste. II. II. Particularități morfologice. a) Nume: Substantivele formate cu suf. -arius, -orius au terminațiunea -arlu, -oria: brăcinarlu, morariu, porcarlu, cuptorlu etc. Tot astfel, printr’o falsă analogie: ceriu. Articolul -l nu se aude nici odată: cocoșu, bou, oniu, cerbu. Tot astfel la plur. articolul -i s’a contras cu -i precedent, și s’a redus apoi în anu- mite cazuri (după ț, z) la î, boi, oameni, Iepuri, frațî, împărați, munțî, soțî, grumazi. Tot numai un i plin se aude la gen. dat. subst. fem. roata mori, dinți seceri, dă-o mamz, dar: colțu căsz. Subst. m-ță,-ză păstrează această terminațiune și la plur: rață (pt. rațe), feță (-fețe), buză (-buze), frunză (-frunze). Substantivele neutre în -r, s, t, formează plur. în ă: cară, păhaiă, oasă, brață, mâță etc. Flexiunea numelor proprii de locuri, dealuri, izvoare se face în cele mai multe cazuri fără prepozițiune. Ex. Dealu Foiti, Dealu Furcilor, Coada Mogorăzî, Șipotu Căprariuluî, Crucea Rodeanului; dar: Crucea lu Păvăloaie, Șipotu lu Stan Banciu. Flexiunea numelor femenine de botez se face, ca și a celor mas- culine. ¹ Toate acestea din turnă se găsesc și în colecțiunea de poezii pop. larnik- Bârseanu. 192 Ex. Asta-i atu Mărie, ala Parașchivă, Du-o lu Ană, lu Mărină etc. Caracteristice sunt formele următoare: Ana Nuți (= Nuței) lonu Herțî (= lonu lui Herța) lonu Țațî (= „ „ Țața) Pătru Vuțî (= Vuței) Nuța Hânsî (= N. lui Dânsa) Niculaia Mosorî ( N. al lui Mosora) Dumitru Bucă ( D. lui Buca = Bucur) Nuța Chirci ( N. lui Chitea) Veta Jurcî ( V. lui Jurca) a Cinez, a Roșcz, a Mogî etc. 1 apoi: Stana Lupi (= Stana lui Lupea) Măria Țânti (= M. „ Țântea) Măria Puii (= M. „ Z'ulea) Oprea Borci (= O. „ Borcea) Oprea Ștefli ( O. „ Șteflea) (/ dela sfârșit e plenison). în felul uzitat și în alte părți se spune numele cuiva numai când cuvântul, de care se leagă numele de botez nu se termină în -ea, sau -a Ex.: lonu lu Băroiu, Ana lu Ion, Arsăntia lu Banciu, Veta lu Răcuciu, Mărina lu N'iclăuș, Buca lu Comșe, Pătru lu Tocană etc. Numele, care arată înrudire, se flexionează în legătură cu pron. po- sesiv în felul următor: N. mumă-ta, tată-to, frai-to, (dar: frate-n'eu, soru-ta, bai-to (babu-to), tătăiș’ta, socru-to, vară-ta, nepotu-to etc. Posesivul: a mume-ti (a mumă-ta), a soru-ti (a soru-ta). Celelalte ca la N. Dintre pronume amintesc pron. arătător: atesta, aleștia; alela, alela, apoi articolul: lei, ea (= cel, cea); lei, lele (= cei, cele). De remarcat e și prepoz. a pentru la (Ex. Mă duc a munte).³ b) Verbe ; Pe lângă verbele amintite la eliziune mai relevez următoarele forme ale verbului auxiliar a fi: Prez. Ind. Sing. 1. io -s PI. 3. el îi, ei îs și sânt (Ex: îs mulți oameni în târg? — Sân’ destui!) Viitorul: S. 1. oi mere PI. om mere 2. îi, i „ îți „ _________________ 3. o „ or ¹ Dintre cele terminate în -a, iau așa dar Ia posesiv terminațiiinca -i, dacă -a e precedat de una dintre consonantele: c, g, r, s, ț, z. ³ Alte fenomene vezi mai sus la eliziune și la schimbările fonetice. 193 Ex.: Ti duce, dacă-i vrea (= te vei duce, dacă vei vrea); De-i întâlni să le spui, că... (— de îi vei...) De m-i vedea, să mă chiemi (= de mă vei...) De s’o duce, dus să hie (= de se va...) Mai amintesc apoi verbele: ucig (pl. ucid), vreu (pl. vreau), usca (= usuc), pociți (== pot), trimețu = trimit). Hume de familie. Aldea Comșa Hașiu Peljgrad Alămănuț Coșa Herția Popa Apolzan Criștiu Jitian Pușchila Arsenie Cruțiu Jurca Putină Babă Cupu Lăpădat Răcuciu Banciu Curtean Loamnăș Răsoiu Barb Dădârlat Luca Roman Băroiu Dârdea Lupaș Rodean Bârză Domnariu Măgian Roșea Bârzan Drăgălină Marcu Samoilă Beju Drăgoiu Marian Sârbu Bloț Fanea Mârtin Șchiopii Boia Florian Miclăuș Sfârcaș Borcea Gherghina Milea Simian Brânduș Ghibu Minoiu Soră Bucșan Ghibuleț Mocan Șteflea Cărată Giurgiu Moga Știreciu Cârjoveț Goșa Moisin Stănișor Cercel Oreavu Morariu Tâmpănariu Cergău Grecii Mosora Tata Chipară Grozav Muntean Tipuriță Chirca Hanciu Nan Țintea Ciuca Hânsa Neamțu Vâlc Ciucur Hășigan Nedă Vârvorea Cojocarii! Hârâciu Pătruțiu Vlad Comă Hâra Pavel Zeic Hume de botez. 1. Bărbătești. Mai uzitate sunt: Ion Oprea apoi: Savu Niculae Stan Lupea Simion Dumitru Coman Danii Văsâiu(. Astfel vorbind se coboară ’n jos pe latele trepte însoțită de Hermann; și amândoi șed pe zidul Cel scundicel al fântânii. Ea se plecă să ia apă; El, apucând celalalt ulcior, se pleacă de o potrivă; Și amândoi își văd chipul plutind în albastru senin al Ceriului, și se salută din cap în aceeași oglindă. «Dă-mi să beau din apa aceasta», — zise ei vesel Tânărul. Ea-i întinse ulciorul. Apoi odihniră, Plini de o nobilă ’ncredere ambii, pe zid lângă vase. «Spune-mi», — zise ea bunului prietin, — cum te găsesc eu Fără trăsup și cai în acest loc, departe de unde Eu te-am văzut întâi astăzi? Cum ai venit tu aicea»? Hermann să uită’n pământ gânditor, ridic’ apoi ochii Și privind’o cu drag în ochii ei negri, se simte Sigur și liniștit. Să-i vorbească de dragoste, însă, l-ar fi fost cu neputință. Căci nu doar iubirea, Ci o minte ’nțeleaptă vorbiâ din frumoasa-i privire, Și așteptă un răspuns înțelept. Hotărându-se iute, Tânărul zise c’o dulce încredere fetei: «Ascultă, Dragă copilă; vreu să răspund întrebărilor tale. Pentru tine am venit eu aicea! De ce ași mai ascunde-o? Eu am un tată ș’o mamă, cari îmi doresc fericirea. Unicul fiiu, eu le-ajut cu credință și zel la purtarea Trebilor casei ș’ale moșiei, cari sunt număroase. Dar tu cunoști, cum sunt slugile, o știi din pățanie, sigur; Uneori prin ușurință, alteori din rea voință. Ele mereu năcăjesc pe stăpâna din casă, silind’o Ca să le schimbe, să ’nlocuiască o scădere cu alta. Pentru aceea de mult dorea mama în casă o fată, Care, nu să-i ajute numai cu mâna la lucru, 222 Dar s’o izbească, să ’nlocuiască pe scumpa ei fică, Care, durere, ea a pierdut-o încă copilă. Când am văzut sănătatea ta și puterea juneței Ș’am auzit înțeleptele-ți vorbe, am rămas încântat, și M’am grăbit să laud acasă părinților mei și Prietinilor vrednicia străinei. Acum vin a-ți spune, Ce doresc ei, ca și mine... Dar iartă ’ncurcata-mi vorbire*... , — îi zise, — Nobil bărbat, că mi-ai fost ca un tată în multe prilejuri Ingenunchiază ’naintea lehuzei apoi, o sărută; Și ea, de abia șoptind în durere-i, o binecuvânta. Tu dup’aceea, vrednice jude, ziseși lui Hermann: Prietine, trebui să fii socotit între oamenii cei buni, Cari, ca ’nțelepți gospodari, își caută oameni de treabă. Pentruc’adese am văzut cercetându-se cu de-amănuntul Boii și caii, sau oile, cari se vând ori se schimbă; Insă pe om, care, vrednic și bun, este sprijinul casei, Iar când e rău, ruinează și ’mprăștie toate, pe acesta II luăm la noroc în casă și la ’ntâmplare. Ne pare rău mai pe urmă de hotărîrea pripită, Insă e prea târziu. Dumniata pricepi, cum se vede, Căci ai ales o vrednică fată pentru serviciul 225 Casei și al părinților. Numai să aibă și dânsa Grijă și cinste! Cât va ’ngrijî ea de trebile casei, Domniata vei avea ’n ea o soră, părinții o fiică». Iar într’aceea veniră mai multe rudenii de-aproape Ale lehuzei, fiecare aducând câte ceva, Sau prevestindu-o c’o locuință mai bun’ o să aibă. Toți fericeau pe Hermann aflând hotărîrea fecioarei, Și se uitau la el cu priviri ce exprimă gândirea, Iar femeile își șopteau pe furiș la ureche: Dacă stăpânul devine al ei mire, ferice de dânsa ». Hermann, luând-o de mână, «să mergem» — îi zise cu grijă, — «Pentrucă ziua se pleacă, și e departe orașul». Iar femeile mult vorbărețe îmbrățișează Pe Dorothea. Hermann îi dă iarăși zor. Ea le spune încă multe salutări pentru rude și prietini. Dar copilașii, plângând și țipând, o apucă de haine, Nu vreau s’o lase să plece pe a doua a lor bună mamă. Iar femeile-i mângâie și-i sfătuesc ca să tacă. «Fiți copii buni! ea se duce, ca să v’aducă biscote De cele bune, cari le-a tocmit pentru voi frățiorul, Când, aducânduni-1 barza, trecu pe la cofetărie, în curând vine iar cu frumos aurite cornete». Și de abiâ o lăsară copiii; Hermann o smulge Cu greutate îmbrățișărilor nemai sfârșite, Până departe-i fâlfăiu batistele ’n semn de adio. MELPOMENE.¹ Cântul VIII. Hermann și Dorothea. Tinerii pleacă amândoi spre apusul soarelui, care, învăluit în nouri adânci, prevestea o furtună Și aruncă de sub vălu-i ici colo priviri arzătoare, împrăștiind peste câmp o lumină ’nfiorătoare. , — îi zise ei Herman; — «Pentrucă câmpul promite-o frumoasă recoltă». Și ambii Se bucurau privind la bogatele holde, ce vântul Le unduia și cari mai le-ajungeau la înalta statură. «Bunule prietin», — zise fecioara lui Hermann, — cărui Eu încurând datoresc o soarte ’mbucurătoare, Un adăpost, când pe ațâți prigoniți i-amenință furtuna! ¹ Cântătoarea. Dela țitlo, caro, celebro, Muza tragediei. 226 Spune-mi acum înainte de toate, cum să cunosc eu Pe-ai dumitale părinți, pe cari eu de astăzi din suflet Vreu a-i servi cu tot zelul. Dacă cunoști dinainte Firea stăpânului, dacă anume-i ști gândul și voia, Când îți comand’o lucrare, îl poți mulțămi cu’nlesnire. Spune-mi dar, cum să câștig eu inima tatei ș’a mamei?» «O, ai toată dreptatea, vrednică fată cu minte», Zise ’nțeleptul ei prietin, — «că înainte de toate Vrei a cunoaște firea părinților! Fără aceasta Eu înzadar mă sileam păn’ acuma s’aduc mulțămire Tatei, grijind dimineața și seara de câmp și de viie, Cum ași fi însumi stăpânul. Mama mea știe mai bine Să prețuiască silințele, ș’o mulțămeam cu ’nlesnire. Astfel și tu vei fi ’n ochii ei o vrednică fată, Dacă-i purtă grija casei, cum ar fi a ta însăți. Nu e tot astfel cu tata, el ține ca să s’arete. Buna mea fată, să nu mă crezi rău fiu, dacă-ți descoper Ție, străină, la prima ’ntâlnire, o slăbiciune A părintelui meu. îți jur c’o asemenea vorbă De când sunt mi-a eșit azi întâiadată din gură, Pentrucă nu sunt deprins să spuiu fleacuri. Dar ție-ți descopăr Sincer și c’o deplină încredere întreg al meu suflet. Bunul meu tată vrea oarecare podoabă ’n viață. El ar dori ca să vadă dovezi de respect și iubire; Ș’un servitor mai rău ce i-ar ști măguli slăbiciunea, l-ar fi mai drag decât altul mai bun, care n’ar înțelege-o». «Sper cu tărie, să-i mulțămesc pe-amândoi», — Cu bucurie, grăbind ușorii săi pași pe cărarea întunecoasă. — «Eu am o fire ca buna ta mamă; Și de copilă nu mi-e străină plăcuta purtare. Altădată Francezii prețuiau mult politeța; Nobili, burghezi și țărani de-opotrivă o iubeau, și cu toții Recomandau copiilor lor maniere plăcute. Și copiii Germanilor noștri veneau dimineața Ca să sărute părinților mâna și să le facă Mici reverențe; și toată ziua păzeau cuviința. Tot ce ’n o creștere bună eu m’am deprins de copilă, Tot ce inima-mi spune, voiu împlini cu plăcere Pentru cinstitul bătrân. Dar acum cine-mi va spune, Cum să mă port eu cu tine, unicu-i fiiu, și de astăzi Mie patron?» Cum vorbea dânsa astfel, ajunseră ’n deal sub Părul cel mare. Pompos lucea pe cer luna plină 227 Noaptea sosise și acoperise sub vălul ei negru Cele din urmă raze ale soarelui. Și astfel în masse Se întindeau înaintea privirilor lor o lumină Albă ca ziua, și umbrele nopții întunecoase. El auzi cu plăcere ’ntrebarea ei pretinească Tocmai în umbra mărețului pom, lui atât de iubit, și Care-i văzu încă astăzi ferbințile lacrămi, vărsate Pentru a sa exilată. Și cum ședeau ei subt arbor Să odihnească puțin, fermecat de-o adâncă iubire, Tânărul om, luând-o de mână-i răspunse: «întreabă-ți Inima ta și, liberă ’n toate, să faci ce-ți va spune ». Nu cuteză un cuvânt mai departe, deși eră ceasul Mult potrivit; se temea că grăbește un nu ca răspuns. Ah! simțea mâna lui în degetul fetei inelul, Care încă la ’ntâia vedere-1 îndurerase. Ei ședeau liniștiți și tăcuți lâng’olaltă, când fata: «Cât mi se pare de dulce lumina lunei acum », — zise, — «Pare că-i ziuă; eu văd de aici în oraș foarte bine Case și curți, și sub coperiș o fereast’ ale cărei Geamuri pot să le număr ». «Casa ce-o vezi», — zise Hermann, — «E locuința noastră, în care te duc, și fereasta Sub frontispiciu este a camerei mele și care Va fi a ta poate, noi schimbăm odăile’n casă. Holdele acestea sunt ale noastre, sunt coapte și mâne-s De secerat. Noi la umbra acestui păr luăm prânzul, Și hodinim la amiazi. Grădina și viia la vale Incă-s a noastre. Dar să grăbim, vine o grea vijelie; Fulgeră ș-o să ne ascundă a lunei plăcută lumină». El o conduce la vale pe multele lespezi, cari fuse Neprelucrate, serveau ca de trepte’n aleia din viie. Luna le mai trimite câteva raze ’ntrerupte, Pân’ce învălită de nouri, îi lasă în ’ntuneric, Hermann, voinic ca un Hercul, conduce cu grijă pe fată, Care se ține de dânsul, ca să-și asigure mersul. Ea însă, necunoscând cărarea și groasele trepte, Calcă greșit și, pocnindu-i piciorul, eră să cadă. Agerul tânăr iute și cu îndemânare-i întinde Brațele. Ea se ține de umerii lui și se lasă Incetinel cu pieptul pe pieptu-i și cu obrazul Peste obrazu-i. Ca o statue de marmură stă el înțepenit, reținându-se c’o serioasă voință De a o strânge prea tare la sân. El îi stă numai proptea. 228 Și sub această scumpă povară el simte căldura Inimei ei și-i aspiră pe buze-i balsamul suflării. El susține cu simț bărbătesc pe frumoasa ficioară, Care, prin majestuoasa-i figură este podoaba Sexului ei și tip ideal de femeie. «E rău semn», Zise ea, ascunzându-și durerea cu vorbe glumețe, « Când intri în casă ș’aproape de prag îți pocnește piciorul, Zic unii oameni cari au credință’n ast-fel de semne. Nu se putea arătă tocmai azi un mai bun semn și mie Dar să mai stăm un minut, ca să nu te creadă părinții, Că ești un rău gospodar aducându-le o slujnică șchioapă». U R A N I A.¹ Perspectivă. Cântul IX. Muzelor, mult priincioase iubirii adevărate, Care ați condus pân’aici pe-al său drum pe vrednicul tânăr, Și i-ați lipit pe iubita de inimă încă ’nainte De logodire, ajutați pân la urmă unirea acestei Mult drăgălașe părechi. Risipiți acum norii furtunei Ce le-amenință norocul! Dar mai întâiu să ne spuneți, Ce se petrece’n casă’n aceste grele minute? Nerăbdătoare, a treia oară într’acum mama In salonul, pe care de abia-1 părăsise și unde Stau bărbații de taină. Ea vorbea de furtună, De întunecarea cea repede a lunei, de întârzierea Prea îndelungată a fiului său și de-ale nopții primejdii. Celor doi prietini le bagă de vină, că prea se grăbiră, Să se despartă de tânăr, făr să vorbească cu fata, Și să-i propună căsătoria, ce el o dorește. «Nu face răul mai rău», supărat îi răspunde acum Tatăl. «Vezi că și noi sântem nerăbdători, s’așteptăm rezultatul». Iar vecinul ia liniștit cuvântul și zice: «Plin de recunoștință-mi aduc aminte pururea De fericitul meu tată, care din frageda mea vârstă M’a desvățat de a avea nerăbdare în orele tulburi. Eu mai mult decât ori ce ’nțelept sunt deprins cu răbdarea». Care eră măestria bătrânului, ca să producă Un așa cap de operă?» — întreabă preotul. «Voiu spune Prea bucuros, că poate fi de folos fiecărui», — ¹ Muza Astronomiei, și numele zinei Venos, ca divinitate cerească. 229 Zise vecinul. «Odată, eu ca băiat eram foarte Nerăbdător. Așteptam cu o mare dorință trăsura, într’o duminecă, ca să ne ducă pe câmp la fântâna Teilor. Nu mai venea. Sglobiu eu fugeam de ici colo, Dela fereastră la ușă și pe scări ca nebunul; Tropoteam bătând din picioare ’n toată odaia; Mă mâncau mânile, zgâriam masa, începusem a plânge. Tata privea liniștit; însă când ajunsesem la culme Cu nebuniile, mă ia ’ncet de mână și dela fereastră Îmi adresează aceste frumoase cuvinte: «Vezi tu Atelierul tâmplarului dincolo, ’nchis pentru astăzi? Mâne-i deschis, și firezul și broasca-s mereu în mișcare. De dimineața și până seara ’n amurg trec astfel Orele. Dar ia aminte: o dimineață veni-va, Când măestrul cu toate calfele da-și-vor silința Să-ți pregătească sicriul și repede să-1 isprăvească. Și vor aduce de grabă casa de brad, ce primește Pe răbdător și pe nerăbdător de o potrivă, Și care un greu coperiș de pământ e menită să aibă ». Eu, în spiritul meu, le vedeam întâmplându-se toate Numai decât și aievea; vedeam așezate ’mpreună Blănile, și pregătită văpseaua cea neagră de jale. Mă liniștii, și așteptai cu răbdare trăsura. De atuncea Când văd pe alții că ’ntruna alearg’așteptând îngrijați și Nerăbdători, eu mi-aduc totdeauna aminte de raclă ». «Mișcătoarea imagine a morții»», — răspunse preotul, Care-ascultâ surâzând, — înțeleptului nu e spaimă, Și celui bun ea nu e sfârșitul. Pe unu-1 îndeamnă Să prețuiască viața, învățându-1 cum s.o trăiască; Celuialalt în nenorociri îi mărește speranța De mântuirea ce așteaptă. Și astfel amândurora Moartea-i izvor de viață. Tatăl pe nedreptul A arătat simțitorului tânăr în moarte sfârșitul. Să arătăm celui tânăr, cât prețuește viața Unui bătrân virtuos, și bătrânului iar tinerețea; S’aib’amândoi bucuria de a viețui în nesfârșitul Cerc al vieții, desăvârșindu-și viața ’n viață ». Maiestoasa pereche ’ntr’aceea intră pe ușă. Bunii părinți și amicii rămân uimiți la vederea Mândrei mirese, de o potrivă cu mirele. Ușa Prea părea mică, când ei pășiră pe prag împreună, El o prezentă părinților cu ’naripate cuvinte: «Iată o fată»», — le zice — cum o doriți dumneavoastră. Scumpul meu tată, ea merit’o bună primire din parte-ți. 230 Și dumneata, scumpă mamă, s’o ’ntrebi chiar acuma de întregul Casei cuprins, ca să vezi cât de deamnă-i să-ți fie de aproape, Să ’nlocuiască pe sora » Repede a tras la o parte După aceea pe vrednicul preot zicându-i: «părinte, Ești înțelept, să mă scoți mai de grabă din grija aceasta, Și să-mi deslegi acum nodul, a cărui desfășurare Mă ’nfiorează. Eu nu i-am spus fetei c’o vreau ca mireasă; Ea n’ credință că vine ca slujnică’n casa, și teamă Am c’o să fugă cu supărare vorbindu-i de nuntă. Să hotărîm la moment! să n’o mai lăsăm în eroare; Și nici eu nu mai pot suportă această ’ndoială. Dă-i acum zor și ne arată ș’aicea înțelepciunea, Ce noi cu toții o venerăm . Preotul se întoarse Numai de cât cătră toți cei de față. Insă durere, Sufletul fetei se turburase de vorbele tatei, Vorbe grăite în ton glumeț, dar din inimă bună: lată ce-mi place, băiete! Mă bucur că fiiul meu are Gust ca și tată-so, care lua’n vremea lui totdeauna Fata cea mai frumoasă la dans, și pe cea mai frumoasă El ș’a ales-o ’n sfârșit ca soție, eră mamița. După mireasa ce și-o alege se poate cunoaște Ce sprijin are bărbatul și de se simte om vrednic. Nici dumneata cred că n’ai stat mult timp pe gânduri așa e? In adevăr e ușor să urmezi unui astfel de tânăr. Hermann tot tremură, și de abia auzi aste vorbe. Toți tăcură deodată, iar vrednica fată atinsă Și pănă’n suflet rănită de vorbele, cari păreau ei Zise’n bajocură, stă nemișcată, și iute-i roșește Pân’la urechi tot obrazul, dar se ’nfrânează și ’n grabă Reculegându-se, zice bătrânului, făr ’a-și ascunde Toată durerea: «’n credință, la o primire ca asta Nu-s pregătită. Fiiul îmi povesti despre tatăl Și despre virtuțile lui, și eu știu că mă aflu ’naintea Unui om cult și înțelept, care-i drept cu ori cine și care Își potrivește purtarea după persoane. Dar pare Că dumneata azi nu ești destul de milos cu săraca, Care vă călc’acum pragul, dispusă să vă slujască. Altfel nu-mi arătai cu așa ironie amară, Cât de departe-mi e soartea de a fiiului domniei voastre. Eu sunt săracă, și numai c’un umil pachet întru ’n casa Care, cu toate înzestrată, vă face vieața voioasă Ș’asigurată. Dar mă cunosc, și știu legătura, 231 Ce se cuvine să fie ’ntre noi. Generos este oare, Să mă primiți la ’nceput cu așa ironie, ce aproape Mă depărtează de pragul, pe care de abia-mi puse-i pașii? Hermann tot se frământă de grijă și ’ndeamnă pe preot, Prietinul său, să pășească la mijloc, să ’mprăștie norul. Înțeleptul preot s’apropie ’ndată și vede durerea Și supărarea ascunsă a fecioarei, și ’n ochii ei lacrimi. Dar se gândește să nu deslege deodată ’ncurcarea, Ci mai întâiu să probeze inima fetei mișcată; Și s’adresează ei cu cuvinte ispititoare. Fată străină, când ți-ai luat hotărîrea pripită De a sluji la străini, tu se vede că nu ți-ai dat seamă, Ce ai să faci și ce ’nseamn’a pune piciorul în casa Unui stăpân. Dela ’nvoiala făcută atârnă Soartea întregului an; și un singur da ne obligă A răbda foarte multe. Și cea mai grea treab’a slujbei Nu-s alergările obositoare, și nu e sudoarea amară Stoarsă de munca veșnic zorită, căci și stăpânul Harnic, de multeori, ostenește alături cu sluga; Dar ca să rabzi greurușii stăpânului, când ocărește Pe nedreptul sau când, nestatornic, dă ordini contrare; Și silnicia femeilor, cari să mânie lesne, Cum și necuviința copiilor răi și ’ndărătnici: Iată ce-i greu; și totuș trebui să-ți faci datoria Ne’ntârziat, și fără să stai mânios și să mârăi. Tu însă nu pari deprinsă cu asta, fiindcă gluma Unui părinte atât de adânc te-a jignit; și nimic nu-i Mai de obiceiu între oamenii veseli ca tachinarea Unei tinere fete, cum c’ar iubi pe un tânăr ». Chibzuita vorbire-și produse efectul, și fata Nu mai putu reținea emoțiunea. Puternic acuma Se manifest’ale ei sentiminte; pieptu-i se umflă, Un adânc snspin izbucnește dintr’ânsul, și ’ndată, Cu șiroaie de lacrimi arzânde pe față, răspunde: O, niciodată nu știe cumintele om, ce ’n durere Vrea să ne mângâie, cât de puțin poate vorba lui rece Să ușureze o inimă de suferință, pe care O hotărîre de sus i-a trimis-o. Pe dumneavoastră Cum ar putea să vă supere o glumă, că sunteți veseli Și fericiți! Bolnavului însă-i face durere Și o ușoară atingere. Nu; prefăcătoria N’ar puteă să-mi ajute, când chiar mi-ar fi cu putință. Să hotărîm deci în clipa aceasta! Întârzierea Mi-ar înmulți suferințele, ș’o mai adâncă durere 232 M’ar cufundă ’ntr’o melancolie mistuitoare. Vreau să mă duc! Să rămâiu eu nu pot în casa aceasta. Vreau să mă duc, să-mi caut sărmanele rude, pe cari eu Le-am părăsit în nenorocire, numai la mine Fiindu-mi gândul. Aceasta e tarea mea hotărîre! Și ea-mi îngăduie acuma, să-mi spuiu simțimântul, ce altfel L’aș fi ascuns în inima mea poate toată vieața. Da, m’a durut ironia tatălui acestui tânăr; Nu c’ași fi mândră și prea simțitoare, cum unei slujnici Nu se cuvine, ci ’n adevăr am simțit o pornire De simpatie în sufletul meu pentru tânărul, care Ca un liberator mi-apăru azi în cale. Și când el S’a depărtat, și eu îmi urmai iarăși drumu ’nainte, Mintea-mi rămase la dânsul. «Ce fericită e fata, Care-i va fi lui mireasă ș’a acărei imagine, poate, El o poartă în inima lui», îmi ziceam. Și când iarăși L’am întâlnit la fântână, îmi păru că vine din ceriuri; Și i-am urmat bucuroasă, când m’a cerut servitoare. Dar, o mărturisesc, venind, îmi făceam măgulirea ’n Inima mea, că ’ntr’o zi-i voiu puteă merită, poate, mâna, Când voiu fi reușit ca să fiu un razem al casei. Vai! însă, acum îmi văd eu primejdia ’n care mă aflu Locuind lângă ’acel cărui port o iubire ascunsă. Numai acum simț, cât de departe-i o fată săracă De un tânăr bogat, fie ea cea mai destoinică fată. Spun toate acestea, să nu-mi recunoașteți inima, tristă Pentru ’ntâmplarea, cărei acum datoresc cuminția. Căci trebuia să m’aștept, ascunzându-mi dorința secretă, Ca să-l văd aducându-și în casă mireasa, ș’atuncea Cum ași fi suportat eu durerea mea tăinuită?! Avertisment fericit! El mi-a stors din suflet secretul Tocmai la timp potrivit, când mai pot vindecă încă răul. M’am spovedit; și în casa aceasta nimic nu mai poate Să mă rețină, aici unde acum eu stau cu rușine Și turburată, mărturisindu-mi nebuna speranță. Nici întunerecul nopții, nici norii încărcați de furtună, Nu mă oprește nici tunetul care-1 aud durduind, nici Ploaia ce afară se varsă ’n șiroaie cutropitoare, Nici vijelia ce urlă. Le-am suferit toate acestea Când am fugit din căminele noastre, alarmați de dușmanul Care ne urmăreă de aproape. Mă duc acum iarăși In pribegie, mânată pe drumuri pe volbura vremii, Ce mă desparte de toate. Așa mi-a fost mie ursita. Fiți fericiți ! 233 Și cu vorbele acestea repede plecă spre ușă Strâns ținând subsuoară pachetul cu care venise. Mama, cu ambele mâni o oprește, și îmbrățișând-o Spune-mi , — îi zice mirată și înmărmurită de grijă, — Ce ’nseamnă asta? Ce sunt aceste zadarnice lacrimi?! «Nu te mai las eu de lângă mine: tu ești mireasa Fiului meu, care știu numai eu cât de mult te iubește». .Tatăl privea plânsul fetei cu nemulțumire, și zise Cam supărat: «Așa dar aceasta-i răsplata prea marei Mele îngăduințe, să mi-se întâmple ’n apunerea zilei Ce mi-a fost mai neplăcut totdeauna. Căci pentru mine Nu e nimic mai de nesuferit decât plânsul femeii. Ele cu țipetul lor încurcă mai tare un lucru, Ce cu puțin sânge rece-1 poți lămuri foarte lesne. Îmi este greu să mai stau la această stranie scenă; Eu mă retrag să mă culc; isprăviți-o singuri»! Și iute Pleacă cu pasul grăbit spre odaia, ’n care-i e patul Cel nupțial, și unde aveă obiceiul să doarmă. «Tată!» zice fiul cu glas rugător și-l oprește; «Nu te grăbi, și n’aveâ mânie pe fată. Eu singur Port toată vina încurcăturei acesteia, care Prietinul nostru, prin o prefacere neașteptat, a mărit-o. Mult onorate părinte, vorbește, căci dumitale Ți-am încrezut eu afacerea. Nu ne mări supărarea Și neodihna; ci lămurește-ne cum stă tot lucrul! Nu ți-ași putea păstră ’n viitor înalta venerațiune, Dacă ’n această oră supremă, ’n loc de senina înțelepciune, ne-ai arătă bucurie vicleană». Ce ’nțelepciune», răspunse zâmbind prea vrednicul preot, «Ar fi putut ca să smulgă frumoasa mărturisire Bune-i fecioare, desvălindu-ne nobilu-i suflet?! Nu s’a schimbat în plăcere și bucurie a ta grijă?! E trebuință de altă lumină? Vorbește-i tu însu-ți»! Hermann atuncea se ’ntoarce spre Dorothea și-i zice: «Nu te căi de-aste lacrămi și de durerea de-o clipă. Ele ’mi sunt scumpe dovezi de deplina mea fericire ' Și de a ta, sper. Eu nu venisem atunci la fântână, Ca pe distinsa fecioară străină s’o iau servitoare; Eu am venit să cer mâna și inima ta. Dar privirea Mea vai! prea sfiicioasă, n’a observat înclinarea [uimei tale. Eu am văzut în ochii tăi numai Un simțimânt prietenesc, când privirile noastre Se salutară ’n oglinda senină a fântânii. Atuncea Eu îmi credeam fericirea pe jumătate ’nplinită, 16 234 Dacă vom fi la un loc. Acum tu ai desăvârșit-o. Binecuvântat fie ceasul acesta! Și fata C’o emoțiune profundă ’și ’nalță spre tânăr privirea Și ’mbrățișându-se, ’n primul sărut ei simt bucuria Cea mai înaltă; căci pentru cei ce-și sunt dragi asta este Asigurarea mult timp dorită a fericirei Lor viitoare, și viața acum li se pare eternă. Celoralalți le spusese preotul toată intriga. Fata, acum cu respect și iubire, veni grațioasă Ca să se ’nchine și să sărute tatălui mâna Ce el voia s’o retragă. «Ești drept» zise, iart’ ale mele Lacrimi, întâiu de durere, fiind de o greșală surprinsă, Iar acum lacrimi de bucurie. Iartă-mi acea emoțiune, Cum și aceasta; ca să-mi simțesc deplin fericirea, La care nu m’așteptam și care acum văd că mi-e dată. Da, supărarea, a cărei, în rătăcire fui vina, Să fie cea de pe urmă! Și slujba ce eu cu iubire V’ași fi făcut-o ca slujnică, vi-o voiu face ca fiică». Tatăl îndat’ ascunzând două lacrimi, o îmbrățișează. Mama cu drag o sărută strângând-o la sân, ș’amândouă Dându-și mânile ca două prietene, plâng în tăcere. Mult iscusitul preot de grabă ia apoi mâna Tatălui, scoate din deget inelul lui de logodnă, — Nu prea ușor, că inelul se înțepenise pe deget; Ia și mamei inelul, apoi logodește pe tineri. «Fie ca asta inele de aur să lege o unire - Zice preotul — «tot așa de ferice și tare Ca și cea veche. Hermann iubește ferbinte pe fată, Și Dorothea mărturisește aceeași iubire. Cu a părinților voie, și având pe acest prieten ca martor, Vă logodesc dar și vă binecuvânt viitorul. Și vecinul le face ’ndată o urare ferbinte De fericire îndelungată. Preotul însă, Când vrea să pună în degetul fetei inelul de aur, Vede uimit încă unul, pe care-1 zărise și Hermann «Cu ’ngrijorare ’ntâiu la fântână»— zise dânsul Cu un ton prietinesc și glumind este a doua logodnă? Nu cumva ’ntâiul logodnic să vină, să ne oprească Chiar la altar!» «Să-mi dați, vă rog, voie», răspunse atunci fata, Ca să jertfesc un minut suvenirei acesteia. Bunul Tânăr, ce-mi dete la despărțire inelul acesta, Și după aceea n’a mai venit înapoi la căminu-i. 235 Merit ’acest 'amintire. El toate le prevăzuse, Când iubirea de libertate și calda dorință. De a luă parte la marea revoluțiune-1 împinse Ca să se ducă ’n Paris, unde află închisoarea și moartea, . Dar nu numai scris, ci chiar și în faptele lui, Raif- feisen a dat dovadă că e sincer în propagandă. Când a înființat tovărășia de consum; Raiffeisen și consorțiu fiind privită la în- ceput cu neîncredere, s’a obligat în statutele acestei cooperative, ca întreg deficitul să-1 suporte el și consorții lui, dinpotrivă orice venit ar fi să se impartă tovărășiilor cu cari stă în legătură. Pe lângă toate atacurile ce le-a stârnit, aceste principii au fost ținute cu îndărătnicie și ele formează și astăzi baza pe care se întemeiază tovărășiile sistem Raiffeisen. Chiar și Schultze- Delitsch, care a combătut mult unele principii ale lui Raiffeisen, într’un punct se apropie de acesta, când zice: «Sub toate îm- prejurările e de cea mai mare însemnătate, ca să strângem sim- patiile claselor mai sărace pentru institutele noastre: odată pentru problemele înalte ideale ale sistemului cooperativ, cari pătrund așa de adânc în desvoltarea socială a timpului și pe urmă și pentru beneficiile materiale». Cu alte cuvinte îmbunătățirea materială și morală a claselor de jos, iată lozinca pentru care luptă acești pioniri ai sistemului cooperativ. Ceva mai ideal și mai uman nici nu se poate închipui. Dacă problema ce și-a pus Raiffeisen: < restaurarea moravurilor crești- nești și sociale» nu ar fi fost așa de îndepărtată, poate că sis- temul lui ar fi găsit o aplicare generală. Pentru alte lipsuri mai imperative, s’a simțit necesitatea în multe locuri, să se abando- neze aceste principii și să-și caute sistemele cooperative ținte mai apropiate. Oricari ar fi necesitățile, cari determină înființarea 264 vre-unei cooperative — găsesc că se comite o greșală, dacă se abandonează cu totul aceste principii caritative, pentrucă ele for- mează o parte întregitoare a corpului cooperativ și numai cu ele se poate închipui un sistem cooperativ. X. Așezămintele caritative ale cooperativelor. Principiile etice pe cari e clădit sistemul cooperativ sunt, ce orivesc foloasele tovărășiilor, tot atât de importante ca și prin- cipiile economice. Un sistem cooperativ fără de acestea nici nu se poate închipui și ele au contribuit în mare măsură, ca tovă- rășiile să ia o răspândire așa de vastă. Ca orice sistem nou astfel și cooperativele au avut la în- ceput să se lupte cu multă neîncredere, mai ales din partea ță- rănimii. S’a cheltuit multă elocvență, pentruca să desvoalte inte- resul și entuziasmul pentru aceste insoțiri care însă nici pe de- parte n’a avut rezultatul acela, care l-a avut umanitarismul, ce păturile de jos l-a zărit în decursul vremii în faptele tovărășiilor. Aceste principii sunt legătura ideală, care ține pe membrii unei societăți la o acțiune comună și cu cât acestea se vor găsi în mai mare măsură, cu atât puterea de viață e mai viguroasă și binefacerile mai abundente. De aceea la întemeierea tovărășiilor trebue să stăruim, ca pe lângă desrobirea economică, să se ia ca problemă și sprijinirea așezămintelor caritative. Pe acest teren, mai ales la noi, e atât de făcut, încât aju- torul cooperativelor este indispensabil. Nu înțelegem sub orice împrejurări, ci numai atunci când situația financiară a cooperati- velor e întărită. Cât interes poartă Nemții pentru aceste acțiuni, se poate vedeâ din următoarea hotărîre luată în adunarea generală a cooperati- velor ținută în 1907 la Miinster: 1. «Sub îngrijirea caritativă făcută pe calea cooperativă, în- țelegem acea acțiune de bună voie a tovărășiilor, care e născută din propriile puteri și care nizuește să delăture la țară neajun- surile de natură economică, socială, intelectuală și morală, întrucât intervenția statului, a comunelor sau a bisericii nu e de ajuns. 2. La îngrijirea caritativă tovărășiile de aceea sunt obligate și accesibile, pentrucă lor le stau la dispoziție în mai însemnată măsură toată puterea intelectuală, socială și materială a populației dela țară și cooperativele sunt chemate să rezolve pe lângă cele economice și problemele morale și sociale. 3. Întâi de toate se recomandă, ca tovărășiile să ajutore pentru îngrijirea sănătății sau a bolnavilor, a educației, a culturii, mai departe pentru întemeiarea azilurilor de copii și a reuniunilor de înmormântare. 265 4. Cu toate că pentru îngrijirea caritativă s’au dat deja sume destul de mari, totuș o activitate mai mare pe acest teren e însă de nizuit. De bună seamă aceasta numai atunci poate avea loc, când tovărășiile sunt economicește destul de întărite» h Ca aceste ajutoare să nu se risipească pentru trebuințe de a doua mână, federala imp. a ales o comisiune anume pentru împărțirea acestor cvote de binefacere. Astfel 408 de cooperative din Hessen au dat în decurs de 7 ani 158,050 mărci cvote de binefacere. Din 2037 așezăminte caritative dintr’un cerc coope- rativ, 350 erau întemeiate și 190 sprijinite de tovărășii¹ ². Pentru muncitori s’a întemeiat în anul 1907 două așezăminte de recreație, unde afară de cei atinși de oftică, poate fiecare să petreacă acolo câteva săptămâni și să-și recâștige nouă forțe de muncă pentru slujba la care s’a angajat. Un așezământ dintre acestea se află în pădurea «Odenwald» (castelul Lichtenberg), altul e pe insula Riigen în marea ostică, folosit pentru băi de mare. La noi împărțirea cvotelor de binefacere nu e organizată, cu toate că s’a adus de multe ori în discuție. Nici chiar o cassă de pensiuni pentru funcționarii români privați, nu am fost în stare să înșghebăm și credem, că la întemeierea de tovărășii un program în privința aceasta nu e de prisos. Cea mai mare parte din ajutoare se reclamă de școale și cu multă îndreptățire. Dacă în comunele românești din Ungaria am avea câte-o cooperativă, care ar ajută sau chiar susținea școala, să nu mai fie avizată la ajutoare de stat, unde am fi noi cu școalele acum? Nu e permis însă să uităm de neajunsurile higie- nice ale noastre, prin cari se prăpădesc atâtea puteri folositoare și pentru cari n’am făcut până acum chiar nimic. XI. Popularizarea ideilor cooperative. Cunoscând acum însemnătatea economică și socială a coope- rativelor, credem că nu e de prisos dacă vom căută prin ce mijloace se pot încetățeni și populariza ideile cooperative. Statele, cari au un sistem cooperativ înaintat, pentru rezol- virea acestei probleme și-au creiat organizații speciale. Cea mai mare parte de muncă însă se face în această privință de fede- rale. Așa d. e Germania aproape fiecare federală are un organ propriu de publicitate, unde pe lângă că se agită în continuu or- ganizarea de cooperative, se urmărește partea legislativă și finan- ciară, se publică experiențele făcute cu anumite tovărășii, ba unele ¹ Taschenbuch fiir landw. Genossensch. Darrnstadt 19. ² Dr. Qrabein, Wirtsch. u. soc. Bedent. der I. Gen. 18 266 trimit chiar zilnic cursuri hectografate despre prețul productelor din cutare piață. La anumite intervale și cu diferite ocaziuni se împart broșuri, cari tratează unele teme din domeniul cooperativ. O răspândire mare află cooperativele și prin cursurile speciale. Mai multă im- portanță — pe baza experiențelor câștigate — se dă în timpul din urmă conferințelor. In mai multe state, federalele au angajat pentru acest scop, conferențiari ambulanți, în sarcina cărora cade o mare parte de muncă în această privință. Felul, de a se agită pe cale ziaristică pentru popularizarea ideilor cooperative, se cunoaște și la noi. El s’a practicat cu mult devotament de unii oameni — care în lipsă de sprijin con- stant — au trebuit să cheltuiască multe forțe de muncă. Asupra acestui fel de propagandă deci nu vom mai stărui, nici asupra activității de federale, pentrucă nu le avem. Ne vom mărgini mai mult la rolul ce l-ar puteă aveă la noi conferențiarii ambulanți și cursurile. împrejurarea că la noi conferențiarii țin conferințe numai când le permite ocupația, aduce cu sine să se piardă o mare parte din această muncă apostolească, sau cel puțin să nu fie așa de rodnică. Apoi, siliți de împrejurări, rolul de conferențiar de multeori cade în sarcina unor persoane, cari nu au destulă pregătire în această materie (cum s’a constatat și la alte activități) și de aci se naște o mulțime de confuzii și de o interpretare falșă asupra rolului și însemnătății ce trebuie să aibă o tovărășie. Se impune deci ca la această muncă să angajăm numai oameni pregătiți și probați. In programul de muncă al unui astfel de conferențiar am- bulant ar puteă intră: 1. ținerea de prelegeri grătuite pela seminarii sau pedagogii; 2. conferințe la sate asupra însemnătății cooperativelor; 3. înființarea de cooperative; 4. controlarea și revizuirea administrației cooperativelor; 5. deslușiri cu privire la lege, dări, taxe; etc. 6. deslușiri asupra raporturilor cu cassa centrală dela care se alimentează cu credit; 7. urmărirea mișcării cooperative în România și străinătate etc. Programul e destul de vast, de aceea pentru a se puteă aduce la îndeplinire, angajarea forțelor de muncă numai pentru acest scop e absolut necesară, iar remunerarea unei astfel de munci trebuie să împace nevoile traiului din ziua de azi, ca să nu fie siliți acești conferențiari să-și câștige pânea și cu alte ocupații. 207 DOCUMENTE ISTORICE. O scrisoare a episcopului Pataki. — Comunicată de A. Crișan. — 2213 Stimate Domnule Grof! Bunul meu Domn confident! închin Ilustrității Tale, serviciul meu cu care-Ți datoresc, și-Ți poftesc dela Dum- nezeu vieață îndelungată plină de noroc. Eri am primit prețioasa scrisoare a Ilustrității Tale datată din Ghernisig, luna Novembre, anul trecut, din care am în- țeles îndestul jalba Ilustrității Tale, împo- triva protopopului meu din Sân Mihai (părțile Qurghiului). Înainte de toate, ceeace privește faptul, că 11. Ta ești indulgent față de preoții valahi de pe domeniul llustri- tății Tale, că din pietate le ierți darea și dorești a le veni în ajutor și în alte afa- ceri, — e o procedură foarte corectă din partea Ilustrității Tale, ca om cult și cu frica lui D-zeu, din multe feluri de consi- derații: odată din motivul, că înaintea lui D-zeu faptele de pietate își au dreapta răs- plătire, atât în vieața aceasta, cât și în cea viitoare, de altă parte ; re și un folos real, întru cât fără de preot, fără de admini- strarea sfintelor taine și fără de săvârșirea serviciilor divine obicinuite nici iobagii Ilustrității Tale, dar nici ai altor oameni de omenie nu pot subsistă, prin urmare ar fi foarte consult, demn și foarte de lipsă, ca llustritatea Ta sau oamenii Ilustrității Tale, să ajutore pe preoții lipsiți (nyava- lyâs papokat) căci «vrednic este slujitorul de plata sa», iar plata deținută sau nesol- vită strigă la cei. Cât privește afirmarea, că protopopul meu numit ar fi acuzat pe preotul din satul Ilustrității Tale Urisiul-de-sus pe motivul că acesta ar fi zis, că încrezându-se llu- strității Tale, depinde mai mult de llustri- tatea Ta decât de mine, acestei afirmări nici eu nu-i pot da crezământ întru între- gime, știind prea bit e Ilustr. Ta, că juris- dicțiunea peste preoți nu s’a dat nimănui altuia decât numai mie, chiar și în cazul că n’aș fi demn de ea, pe baza căreia cât Tekintetes Groff Ur! Confidens J6 Uram! Kbteleseggel valo szolgâlatomat ajân- lom kegyelmednek es Istentol szerențses hoszsztî eletet kivânok. Kegyelmed anno pre lapso mensis No- vembris Qernyeszegrol dâtălt nekem be- csiilettel irt levelit tegnapi napon hasonlo observantiâval vottem Gorgeny videki Sz. Mihâllyi Esperessem ellen abban valo pa- naszszât az egesz dolognak declaratiojâval edgjiitt belolle bovon megertettem. Leg- elobszoris annak okâert ami azt illeti, hogy Kegyelmed maga joszâgiban ez olâh Pa- pokkal joi conniveal, ex pretate azoknak desmăjokat condonâllya es egyebbekben is kivân nekiek sucurralni, azt Kglmet mint bolcs, Istenfelo Uri ember sok fele Con- syderatiokra nezve igen helyesen csele- keszi, elobszor azert, hogy Isten elott a kegyesseg munkâjănak csalhatallan jutalma vagjon, mind ezen s mind a mas vilăgon, măsodszor kiilso haszon is szărmazik abbol, mert Pap nelkiil, Sacramentumok adminis- trâtioja es szokott isteni szolgâlatok veghez vitele nelkiil sem a Kglmed, sem a măs becstilletes emberek jobbâgyi nem lehetnek s nem subsistâlhatnak, annak okâert ha meg tobbet segitene maga Kegyelmed, vagy embereivel segittene is a nyavalăs papokat, melto illendo es igen sziikseges volna, dignum enim est operarius mercede sua. Isten eleibe hat a munkâs bere ju- talmânak eltartăsa vagy nem prestatioja. Pro secundo, hogy azon esperessem azzal vădolta Kglmed Felso oroszi falujâ- ban levo Papot, mintha azt mondotta volna hogy o Kglmedbe bizvăn, inkâbb fiigg Kglmedtol mint tollem egeszt hitelt annak magam sem adok, tudvăn igen bolcsen Kglmed, hogy a Papokon valo hatalom es jurisdictio sem onnan fellyiil sem innen aloi nem mâsnak, hanem, ha szinte mel- tallan voltomra, is nekem adatot, melly- nekis szoros kotelessege szerint a Sz. Mi- 18* 268 de curând o să cercetez cauza pârelor ri- dicate împotriva protopopului meu din Sân Mihai pe cale disciplinară și pe baza celor aflate o să-i împărtășesc pedeapsa meri- tată. Intre altele, că ar fi oprit pe iobagii llustrității Tale din Urisiul-de-sus aceasta de sigur n’a făcut-o fără de motiv. Căci nu numai odată sau de două ori, ci în nenu- mărate rânduri am dat feliurite porunci aspre, că să nu li se permită intrarea în biserică, pruncii să nu li se boteze, bol- navii să nu le spovedească și să nu li se îm- părtășească mijloacele de lipsă pentru mân- tuire, (quia sunt media ad salutem neces- saria, sine quibus non) ci unde sunt mo- tive, să li se interzică taina căsătoriei, ce- remoniile de îngropare și altele de ase- menea. Iar dacă (ppresbiterul) ar fi greșit cumva in aplicarea acestora, [e știut că] iobagii sau oamenii llustrității Tale — dacă părăsesc vieața aceasta cu harul și mila cerească — ori cum li se vor îngropa tru- purile, sufletele lor și așa se vor mântui, însă de-1 ajunge pe cineva altcum sfârșitul, nici o pompă de îngropare nu-1 va mântui, De altă parte cred, că nici iobagii des amintiți ai llustrității Tale din Urisiul-de- sus nu vor tăgădui, că au bătut pe ppres- biterul lor, săvârșind astfel o faptă sacri- legă, care aduce cu sine meritată pedeapsă eclesiastică. Cu toate acestea nădăjduesc, că cercetarea disciplinară va aduce mai multă lumină în toată afacerea. Căci chiar de am presupune, că un protopresbiter a săvârșit sau ar săvârși fapte nedemne și contrare oficiului său, totuș nu se poate suferi, ca orice om din afară, oricine fie, să-l bată sau în felul acesta să-l tracteze, căci așa ceva nu îngădue nici dreptul ca- nonic și nici privilegiile date preagrațios de Maiestatea Sa preoților valahi, cari pri- vilegii au fost oficios publicate și aprobate și cari sunt și azi în vigoare. Au și dânșii (adecă ppresbiterii) foruri competente, la cari părțile neîndreptățite au voie a se adresă. Eu din partea mea pot asigura nu numai pe II. Ta, dar pe ori care domn bun și de omenie, că i se va face drep- tate, și că cei neîndreptățiți nu vor rămâ- nea fără satisfacție. Dar ca cineva să mal- trateze și chinuie, sau să păgubească pe bietul popă, după placul său, așa ceva nu se poate suferi. hâllyi esperessem ellen valo panaszok, mivoltât hovă hamarebb Inquisione me- diante meglăttatom es pro re nata valamit az igazsăghoz magâval azt fogom velle cselekedni; Ceterum hogy a Kmed felso- oroszi jobâgyait a templomtol eltiltotta, amennyiben constat specios facti, nem ok nelkiil cselekette, hanem ha a modalităsba errălt volna valamit, mivel mâr nem egy- szer-ketszer sok sokszor minden fele ke- meny parancsolatokat adtam ki, hogy se- holt ugy a templomokba be ne tilcsăk, hogy a kisdedeket meg ne kereszteljek, a bete- geket meg ne gyontassâk es ne komuni- kăltassăk, quia sunt media ad salutem ne- cessaria, sine quibus non, hanem ahol melto oka vagjon, interdikaltatik a copu- lație, funebris ceremonia es egyebek affe- lek, mert a Kgimed es akărki jobbăgja vagy embere ha Istenkegyelmebe, Orati- ăjâba mulik ki e vilăgbol, akăr mint te- rnessek el a testit, a lelke csak udvoziil, ha pedig mâskent tortenik halâla semmi temetesi pompa bizony nem iidvoziti; kii- lomben hogy a kegyelmed azon sokszor emlitett felso oroszi-Jobbagji az Espereset megvertek es azzal sacrilegiumba, per Con- seqnens melto Ecclesiastica penâba incur- râltak, azt ugy velem maguk sem tagad- hatjâk; az iquvisitio mind azâltal remenlem jobban meg fogja vilâgositani a dolgot, jollehet ămbâr az esperest illetlen tisztivel hivatallyâval ellenkezb dolgokat mivelt volna, vagy mivelne is, de meg sem kiilsO embernek akărkinek is megverni s a tobb affele, mert azt sem ajus camonicum, sem az O felsege olah papokknak kegyelmesen adatott legitime publikâltatott, helybe ha- gyatott s a mai napig in vigoare maradott Privilegiumi meg nem engedik; vagjon, nekiek is competens forumok, a meg ban- todott felek keressek ott okott, valakinek igazsâga, helyes pretensioja lenen ellenek, assicurâlom akăr kegyelmed akăr măs be- csiiletes jo Uramat, comperta rei veritate, az igazsâg administrăltatik es a querulansok illendo consolatio es satisfactio nelkiil nem maradnak, de hogy valakinek tetszik, csak verje, rongăllja s kărositsa a szegeny pa- pot, a bizony nem lehet. 269 Mai departe, ce atinge obiectele nece- sare la biserică, fără îndoială, porunca mea e, că, unde numai se poate, protopopii să se străduiască a procură înșiși sau prin alții vasele potrivite și corăspunzătoare ri- tului nostru, și hainele preoțești indispen- sabile la serviciul divin căci fiind — după mărturisirea infalibilă a sfintei noastre cre- dințe și religiuni - sub simbolul materii- lor euharistice, însuși sfântul trup și sânge al dulcelui nostru mântuitor de față/ e de tot nedemn, ba chiar grozav, ca acestea să se împărtășească și păstreze în vase de lemn. Căci omul, întru cât putința și stră- duința sa mărginită îi îngădue, trebue să caute a da acestora cinstea, onoarea și re- verința cuvenită nu numai în lăuntrul său ci și în afară, de aceea am lăsat poruncă protopopului, că. sau să restitue banii cre- dincioșilor din Urisiul-de-sus, ca aceștia să procure vasele, sau dânsul să le procure pe seama bisericii lor și să Ie aducă mie, ca să le sfințesc și astfel să poată fi folo- site în biserică. Am scris totodată proto- popului și în cauza deslegării acelor uri- sieni de sus de sub povara pedepsei, căci nu e potrivit, ca cel nevinovat să sufere împreună cu cel vinovat, ci numai acela să-și ispășească păcatul, care merită pe- deapsa. In urmare, dacă aceia, cari au bă- tut pe protopopul lor, nu vor cere iertare dela acesta, vor fi supuși nu numai pe- depsei bisericești, ci și osândei de veci. Cu părere de rău am trebuit să con- stat mediocritatea și ignoranța parohului din Urisiul-de-sus în afacerile bisericești și la împlinirea oficiului său, din care cauză am dat de știre parohului din Urisiul-de- jos ca să provadă serviciile divine și în Urisiul-de-sus și să dăscălească și să in- strueze pe parohul acestei parohii un timp oarecare, până ce-1 voiu chemă de nou la mine și examinându-1, mă voiu con- vinge despre cele profitate în acest timp, căci sincer spunând, regret din inimă și mă doare cumplit nefericirea și număroa- sele defecte în cele sufletești ale sărmanelor parohii, cari neajunsuri toate provin din vina preoților și pe cari după datorință, voiesc să le delătur cu tot adinsul, întru cât mă ajutoră puterile. In fine nu voiu întârzia nici când a primi îndrumările și a satisface cu îndato- Tovâbbâ ami concernâllja a Templo- mokhoz kivăntato eszkozbket, tagadatlan dolog, az en parancsolatom hogy valahol lehet igyekezenek az esperesek a Templo- mokba, ami ritusunk szerint valo tiszteseges edenyeket es Isteni szolgâlathoz kivăntato ruhăkat szerezni es szereztetni, mert szent hitiink es religionk csalhatatlan vallâsa sze- rint, jelen leven sub speciebus eucharis- ticis edes idvezitonknek szt. teste es vere igen illetlen meltatlan sott rettenetes dolog annak afele fa paraszt faedenyekbe admi- nistrâltatni es tartatni. Hanem a menyire az emberi szorgalmatossâg es tehetseg en- gedi, mind belso mint kiilso tiszteletet be- csiiletet s reventiât kell neki venni ahhoz kepest parancsoltan az irânt is az esperest- nek, hogy vagy a penzt adja vissza az orosziaknak, a kivel azon edenyeket meg- vetesek vagy maga vâsârolja meg szâ- mokra es hozzâm hozvân megszentelni s ugy, aztân eljenek s szolgâljanak velek a templomban. Azon orosziak felszabadita- tăsok felbl is hasonlokeppen irtam az es- perestnek minthogy nem is melto hogy az biinos a biintelennel egyiitt szenvedjenek, hanem a ki megerdemli a bunhiidjek; ahhoz kepest akik megvertek az esperestet azok ha meg nem egyeznek vele szubjâ- cealnak, nem csak az ayaszentegyhâz ha- nem a saecularo forum biintetesenek is. Condolenter tapasztalom ezen felso oroszi papnak maga hivataljâban es egy- hăzi funțtiojăban valo simplicităsât es tu- datlansăgăt melyre nezve az also oroszi papnak communicâltam hogy szolgâljan felso orosziban is es eztet oktassa es tanitsa egy darab ideig, amig ujabban magamhoz hivatom es ismeg examenre fogvân, meglătom mit fog az ido alatt ta- nulni, mivel bizony szivesen bânom s fâj- lalom a szegeny kbzsegnek az 6 illyenek miatt valo ugy boldogtalansăgok es a lelkeszi dolgokban valo fogyatkozăsăt me- lyet minden uton modon tehetsegemhez kepest kotelesegem szerint kivânok meg- orvosolni. Kegyelmed nekem egyeb tolem kitel- heto dolgokbon is bizvâst parancsoljan 270 rire poruncilo: Ilustritâții Tale, întru cât împlinirea lor rni-e cu putință. Incredințându-Te sub paza cerească și sub scutul provedinței divine am rămas totdeauna al Ilustritâții Tale sincer bine- voitor și îndatorat serv: baronul loan de Pataki m. p., episcopul Făgărașului. S â m b ă t a-d e-j o s, 1726 în 15 Ianuarie. valamire capacităltatom, igaz obligatioval szolgălni kegyelmednek minden idoben el nem mulatom. Ezek utân a Szt. Istennek kegyelmes oltalma es gond viselese ala ajălvân kegyelmedet maradok mindenkor kegyelmed igaz jo akaroja kbteles szolgăja. Bâro Pataki Nemeș lănos m., p., Fogarasi pispbk. Dat: A1 s 6 s z o m b a t f a 1 v a, anno 1726 die 15 Ian. Aron de Budai. Preamărite și de Nobil Gen, născute Domnule secretariu! Familiaritatea și adevărata simpatie națională, care ai avut Măria Ta cătră bunii și străbunii mei, încă înainte cu o jumătate de secul, ca cătră unii cei-ce asemenea purtă oarecare posturi cinstite în clerul neunit de aici sub episcopii sârbi, iară de altă parte ferbintele zel ce’l nutrești în peptu-ți atât pentru fericirea zisului cler, cât și a nației, române întregi, îmi dau îndrăsneală spre a dedică această carte unui bărbat cu merite alese, cătră domnitoriu, cătră patrie și cătră nație. Lung ași fi, când aș stă să enumăr toate faptele Mării Tale în favoarea gintei române — dar deodată și mai crud în virtute, fiindcă acele sânt mai mărețe, decât să le poată descrie o peană așa restrânsă și simplă, săvârșindu-le mai mult în secret, decât la vedere, nevoind a fi grămădit de deșertele laude mundane: totuș nu mă pot conteni a atinge batăr cât de puțin aceia, că mai cu seamă ostenelelor Mării Tale, și înțelep- telor dispusăciuni, ca notar și referent ordinar al conzistoriului¹ ² pe acel timp fiind, are de a mulțămi clerul neunit al Transilvaniei, dobândirea dreptului dela înaltul Tron de libera alegere a unui episcop pământean din însuși sânul nației. Și ce e încă mai de netrecut cu tăcerea, că dupăce fu norocit clerul neunit cu dobândirea întâiului episcop prin sloboda alegere din nația sa, hotărîrea prea înaltă eră, ca acesta să treacă cu lo- cuința sa la Cluj, unde și guvernul r. își are reședința sa; iar ca să se poată folosi de înțeleptele principe și sănătoasele Mării Tale sfaturi, fu îngăduit a rămânea în Sibiiu, și recomandat de cătră înalt indurata stăpânire, sfatului Mării Tale, ca unui Mentor cunoscut de espert-. între alte multe laude ce Te învredniciși ale câștiga dela fericiții întru aducere aminte guvernatori ai acestii patrii groful George Banfi și baronul loan lozsika, pentru dreapta povățuire, acurateță, și buna întocmire a trebilor, clerului și conzistorului neunit sub îndelungatul timp al vacanței de episcop, dobândiși în anii trecuți confidența înaltei stăpâniri, a fi orânduit pentru lucrarea organizației conzistorului, cu împreună ființa fericitului consiliariu guvernial Samuil Pop de M. Ciugud, și după moartea acestuia, pentru lucrarea operatului scaunelor protopopești singur numai; însă durere că amân- două aceste scumpe operate până acum stau zăpăcite, și neduse în împlinire! Ce voiu zice despre alte scumpe operate cu jertfe de necurmate ostănele în favoarea nației române întregi, precum în timpul de mainainte și în cel de curând trecut — așa și pentru nemuritoarea memorie a viitorimei, la cele ce nu puțin ai ajutat cu fapta și cu cuvântul, ca unul carele prin o lungă experiență și deșteaptă ispitire a lucrurilor ai câștigat o înțelepciune și judecată sănătoasă, pentru care cu dreptul Te adoară genul român întreg ¹ Vezi Nr. prezid guv. 35 din 1811 Ian. 31. ² Vezi decret, curții din 1811 Nr curții 866 și guv 4002. 271 Tac de ajutoriul, părinteasca povățuire și îndreptare, ce ai arătat cătră deosebite comunități și particulari, din a căror inimi curate nu răsuflă alta, decât mulțămiri pie- toase și o dorire fiiască de a-ți lungi atotputernicul scumpa viață, precât se poate mai mult unui muritoriu, spre a vedea și fruptul atâtor nepregetate ostenele. Pentrucă cine a asudat mai mult acum de o jumătate de secul, sau 54 ani, întru îmbunarea stării politice a unei nații asuprite de înjuria veacurilor, ca Măria Ta? Cine grăind adevărul s’a jertfit mai mult pentru soartea unui popor mizer, vrednic de com- pătimire, singur din acel punct de vedere ca să-l vezi fericit? Nu sânt aceste himere, Preamărite D-le secretarii!, sunt fapte prea bine cunoscute stăpânirii, publicului și nea- mului, carele nespus să bucură, că are în mijlocul și din sînul său un bărbat, în care s’au concentrat toate nobilele daruri ale naturei, între care primatul ține filantropia. Prea potrivit dară să poate aplică și la Măria Ta, ceiace cânta nu așa de mult zelosul poet, și marele literat român 1. Eliad într’unul din numerii foaiei noastre periodice: «Suspinul mă adoarme, și mă deștept suspine, Veghiez întreagă noaptea, și ziua iar veghiez: In cugete spinoase, și în răpiri divine, La soartea unui popor, neadormit lucrez Lucrez, și îmi deseacă și sânge și puterea Crețitumi-sa fruntea, și palid mă rașăz; în lunga mea lucrare peritumi-a vederea, închid și deshid ochii, și singur eu mă văd». Și cu adevărat că toată viața o ai jertfit și viețuit pentru fericirea patriei și fo- losul nației române. «Et diu et totus». Drept aceea respectabilu-ți nume, neîntinat de interesul material, și strălucitele bătrânețe sânt cunoscute, binecuvântate, și în mare reverință nu numai la fii patriei, ci și la cei mai depărtați strănepoți ai lui Romul, în a căror inimi ț-ai zidit un monument tare, — nemuritor, pre care dintele cel a toate rozător al timpului nici când nu-1 va putea strica Primește dară bunule mec» nat această pârgă a ostenelelor mele, ca un mic și poate nesocotit tribut, în asemânare cu multele Mării Tale merite, într’u semnul pro- fundei venerații ce am avut, și am deapururea cătră mult onorata-ți persoană, rugân- du-mă deodată ca să binevoiești a ținea în favoarea și grația obicinuită pre al Mării Tale. Rășinari, în 1 Ianuarie 1846. mult prețuitor și plecat serv Sava Popovici, paroh neunit și învățător național. Parohul Sava Popovici tipărește la anul 1847 «Epistolar, sau carte de învățătură pentru deprinderea în corespondințe și scrisori, atât private, cât și politice, care vin mai ales în viața omenească înainte». Cartea să estinde pe 202 pag. împărțită în 3 părți, cu o dedicație cătră Aron Budai, și o precuvântare de părintele Sava. Partea I. cuprinde: Despre întocmirea epistolelor preste tot. 11. Despre întocmirea epistolelor deosebi răspicată prin exemple. 111. De stilul politicesc, sau de compozițiile cele de trebi, care afară de epistole în vieața cetățeană ne vin a-le face. în «precuvântare» ne spune că o asemenea carte s’a tipărit la anul 1792 de dir. școalelor D Eustatievici sub titlul: Scurt izvod pentru lucruri de obște și dechilin scrisori de multe chipuri etc. și tot aceasta numai cu titulul mutat sub «învățătură foarte folositoare pentru facerea Răvașelor, 1803». Autorul «Epistolarului» ne spune mai departe că aceste ediții «erau prea nede- plinite pentru timpurile de acum». Pe baza acestor ediții românești și alte nemțești a compus numitul paroh «Epistolarul» care a apărut la anul 1847- Scopul pentru care s’a 272 scris, e lipsa de mult simțită și dorința de a contribui la înaintarea culturală a popo- rului român. Dacă acest «Epistolar» zice autorul — nu va răspunde pe dintreg aștep- tării onorat, public, rog pe fiecare cetitor să socotească și prejudece aceia ce zice un literat vrednic de peste Carpați: «Că până nu se vor face câteva începuturi proaste, nu vor veni cele bune; și că dacă să vor sfii toți ca să înceapă, vom rămânea deapu- rurea în prăpastia întunerecului». Iar mai departe zice părintele Sava «și cine poate așteptă cn drept cuvânt dela un preot sătesc, și încă neunit 1 un astfel de lucru, vrednic de a să pertractă de o peană mai iscusită ca a mea». Epistolarul tipărit la 1847, apare în a 11-a ediție la 1863 într’o formă mai redusă. * Scopul acestor șire e, ca să cunoaștem pe Aron Budai, căruia autorul Epistola- rului dedică această carte: Preamăritului și de nobil gen născutului Domn Aron de Budai, emeritului secretarii! la înălțatul Tesaurariat din Transilvania întru semnul pro- fundei reverințe închină acest Epistolar, autorul» în cele zise la început am transcris întreaga «închinare» din care reiese clar cine a fost și ce a făcut Aron de Budai pentru poporul român, în special pentru biserica ortodoxă. La cele zise de numitul paroh și învățător național mai adaug următoarele: Aron Budai s’a născut la anul 1763 în satul Cicmău, comit. Hunedoara. învăță- turile gimnaziale în Blaj, științele înalte, filozofia și drepturile patriei în Cluj, cu des- chilinită laudă le-a încheiat. Diregătoria sa o a început la comitat, de aici curând trecu la venerabilul cler neunit ca notar conzistorial, sub răposatul episcop din acel timp G. Adamovici în timpul acesta să aplică și la înaltul crăiesc Tesaurariat ca practicant, unde în decursul a mai multor ani treptat pășind ajunse până la rangul de secretariu. Timpul, care spre a Monarhului și-a statului credincioasă servire le-a jertfit, suie la 42 ani. Sub vacanta episcopie in timp de 15 ani și mai încolo, pe venerabilul cler neunit în toate și cele mai delicate și ponderoase obiecte, fără de a așteptă ceva răsplătire, din singură iubirea nației, cu cea mai deplină încredințare a mai marilor și mulțămirea su- pușilor, până la ciasnl morții sale necurmat l-a servit... împăratul Francisc cu o prea frumoasă dăruire l-a încununat, ridicând pe acel serv credincios la rangul nobililor. A murit la anul 1847 în vârstă de 84 ani. Aceste date le-am luat din «Cuvântul funebru» rostit de prot. Kertu? la înmormântarea lui A. Budai, apărut în -Telegraful Român» Nr. 113 din 1910 * Cine a fost preotul Sava Popovici, preste tot familia aceasta de preoți, în vechime Bârsan Bârsanovici, Popovici și mai în urmă Barcianu toți în Rășinari — cărțile scrise și decopiate de ei începând cu anul 1764, altădată mai pe larg. Emilian Cioran preot. 1. 1394 Mai. 26 Buda. Regele Sigismund trimite pe Gavril Bethlen ca. sol la voevodul Mircea și-i porun- cește ca pe baza informațiilor voevodului Franko din Ardeal să isprăvească misiunea cu care a fost încredințat. Sigismundus, dei gratia rex Hungarie etc. Dilecte fidelis noster, fiduciam con- cernentes specialem de vestra legalitate eandem fidelitatem vestram ex affecto duximus requirendam omnino volentes quatenus iuxta informationem dilecti fidelis noștri viri magnifici domini Frankonis wayvode Transsilvani, in nostris legationibus ad Merche wayvodam Transalpinum dirigatis gressus vestros. Scribimus etiam et dirigimus per vos eidem Merche wayvode credenciales literas nostras in vestri persona loquentes, in quarum virtute ea, que oportuna fuerint, queque idem dominus Frank wayvoda noștri in persona vobis committenda duxerit, ipsa vestra fidelitas poterit et deberit prefato 273 domino Merche wayvoda suo ordine explicări, secus non facturi. Datum Bude, feria tertia proxima ante festum ascensionis Domini, ano eiusdem etc. nonagesimo quarto. Din afară: Nobili viro magistro Oregorio de Bethlen aule nostre militi,'fideli dilecto. Pe hârtie originala, cu urme de pecet. în Muzeul național din Budapesta, arhiva familiei cont. Bethlen. II. 1395. apr. 6. Petermonostora. Propria commissio domini regis. Sigismundus dei gratia rex Hungarie, Dal- matie, Croație etc. marchioque Brandenburgensis etc. fideli suo magistro Oregorio de Bethlen aule nostre militi, salutem et gratiam. Quia nos viros magnificos Stephanum de Lossonch pridem banum et magistrum Franciscum, filium condam comitis Stephani Brobek et quosdam alios barones, milites et proceres nostros nune pro nostra expe- dicione exercituali contra turcos directa ad partes Transalpinas cum gentibus eorum duximus transmittendos, eapropter vestre fidelități firmiter et districte mandamus om- nino volentes, quatenus visis presentibus vos personaliter in ipsam nostram expedi- tionem exercitualem ad ipsas partes Transalpinas et in medium gentis nostre predicte vestra in persona accedere, ibique cum eisdem stare et residere, ipsasque gentes no- stras omni et quolibet mense sic et adeo revidere debeatis, ut hii, quibus pecunias no- stras distribuimus ad numerum lancearum, ad quamlibet lanceam duos bonos archera- lios sese faretrarios habeant, hii vero quibus ipsas nostias pecunias ad pharetrariorum seu archerariorum numerum dinoscuntur distribuisse, bonos et aptos archerarios habere debeant effective, qui autem in demonstratione seu ostentione hominum seu gentis suorum aprodianos suos vel alios non valentes nomine archerariorum propter appa- rentiam demonstraverint et adduxerint, tales aprodianos eorum et ipsos alios non vo- lentes ad numerum archerariorum seu pharetrariorum recipere, acceptare et conputare minime audeatis et aliud in premissis pro nostra gratia non facturi. Datum in Petrimonostora, feria tertia proxima post Dominicani Ramispalmarum, anno Domini millesimo CCC-mo LXXXX-mo quinto.). Pe hârtie originală, de desupt cu frânturi de pecet, sub care «propria commissio domini regis». Muzeul național, arhiva familiei Cont. Bethlen. comunicate de S. Gagyi. DĂRI DE SEAMĂ. Dr. Sztripszky Hiador es Dr. Alexics Gyb'rgy: Szegedi Gergely enekeskdnyve XVI. szd- zadbeli român fordităsban. Budapest 1911. 132 pag. Nu am cetit românește încă nici o dare de seamă despre partea istorică-literară și lingvistică a acestei cărți, tocmai aceea care ar fi trebuit să se facă, ci numai despre cea istorică-culturală.¹ Și aceasta a fost aprețiată în felurite chipuri. Istoricii dela noi au condamnat-o ca tendențioasă și cuprinzătoare de date puțin controlate, societatea istorică din Țară însă a răsplătit-o alegând pe autorii cărții de care grăim între membrii ei. Aceste împrejurări, precum și aceea că istoria nu este specialitatea noastră, în sfârșit credința că tocmai această parte nici nu aveă ce căută în o carte în care se vorbește numai despre un fragment literar, ce e drept destul de important, cum e fragmentul Todorescu, ne dispensează de a ne ocupă cu ea mai amănunțit. în adevăr nu ne putem da samă ce legătură poate să fie între capitolele: «A gorog vallâsu hazai nepek ethni- kumânak egybevetese» ( Comparația etnicului popoarelor de rit grecesc din patrie», pag. 11—27) și «Pârhuzam Nyugot es Kelet miiveltsegi tenyezoi kozott» («Paralelă între factorii culturali ai Apusului și ai Răsăritului», pag. 28—81) cu un biet fragment de psal- ¹ în 'Luceafărul-, 1911, 24 și în «Tribuna*. 274 tire tipărit la îndemnul și sub înrâurirea calvinismului. Cartea ar fi fost mult mai bine primită și în adevăr mult mai bine alcătuită, deși binișor mai puțin voluminoasă, dacă după predoslavia întitulată «Bekoszonto» ar fi urmat capitolul «Nyugot hatăsânak els<5 jelensegei a romănsăgban («Cele dintâi apariții ale înrâuririi Apusului la Români», pag. 82—89), în care se vorbește despre husitism, protestantism, catolicism și înrâurirea ace- stora asupra începuturilor literaturii românești, ori chiar numai cel următor: «A kalvi- nizmus hatăsa a tomănsăgra» (Influența calvinismului asupra românimii», pag. 91—115), în sfera căruia întră și fragmentul Todorescu, deoarece nici cel dintâi dintre aceste ca- pitole din urmă nu eră absolut de lipsă, mai ales dupăce nu adauge nimic nou la cele spuse despre husitism și luteranism, despre Catehismul dela 1544 și tipăriturile lui Co- resi, de d-l tV. lorga în a sa Istoria literaturii religioase a Românilor până la 1688 (București, 1904), pe care autorii noștri se feresc să o citeze. Nu este iertat să scriem capitole întregi numai de dragul vorbei și al grosimei volumului, nici să căutăm cu tot prețul prilejul să ne facem plăcuți unora și urîți de alții. Dar să ne întoarcem la obiect. E vorba despre 4 foi sau 8 pagini rămase din o psaltire românească tradusă din ungurește și tipărită cu litere latine și cu ortografie ungurească, pe cari le-a descoperit la un anticar din Budapesta unul din autorii cărții despre care vorbim, d-l Dr. Sztripszky Hiador, în 7 Februarie 1911, în scoarțele unei cărți tipărite în 1516 și compactate în 1601. Cartea împreună cu fragmentul românesc se află astăzi în posesia cunoscutului bibliofil român Dr. luliu Todorescu, mare pro- prietar în Budapesta. Alăturea de cele 4 foi românești s’au mai găsit în scoarțele cărții amintite fragmente din alte 7 tipărituri vechi și anume: 1. Epicedion de morte loannis Femmigeri Leskircheri rectoris scholae Claudio- politanae a. D. 1586. 2. Epicteti philosophi stoici Enchiridion. Claudiopoli, 1585. 3. Squarcialupus (Marcellus): Ciceronis morales definitiones et in easdem scholia phisosophica. Claudiopoli, 1584. 4. Gdrcsonyi Ambrus: Historiăs enek Mătyâs kirâlyrol. Kolozsvâr, 1581. 5. Hunyadi Ferenc: Troja megszâllăsa es veszedelme. Kolozsvâr, 1577. 6. Molnâr (Gregorius): Catechesis Scholae Claudiopolitanae. Claudiopoli, 1564. 7. în sfârșit 8 foi (coala K) din o carte nemțească tipărită cu litere gotice poate tot în Cluj. Din acese 7 tipărituri cele dtntâi 6 așadară sunt tipărite cu siguranță în Cluj, iar a șaptea tot acolo. Numai despre a 8-a, cele 4 foi românești, cred autorii că s’au tipărit în Oradea-mare între anii 1570 și 1573. Unii specialiști unguri, cari au scris dări de seamă despre cartea d-Ior Sztripszky și Alexics, cred însă că e greșit a se spune că s’a tipărit altundeva decât în Cluj (M. Kdnyvszemle, 1911. 4 și Egyet. pliil. kozlony, 1812. 3), tocmai fiindcă toate celelalte fragmente găsite în acelaș loc au fost tipărite în Cluj, apoi fiindcă ortografia foilor românești este identică cu a tipăriturilor din Cluj, chiar și ca- racterele literelor sunt poate aceleaș, deși e greu să se statorească în mod definitiv numai din copia fotolitografiată că oare literele de aici au aceeaș mărime cu a acelora pe cari le putem întâlni în unele din cărțile tipărite în Cluj în veacul al XVI-lea. Altfel d-nii Sztripszky și Alexics studiază chestia aceasta destul de temeinic (p. 126 - 143) și, dată fiind împrejurarea că ei aveau la îndemână originalul, poate că nici nu se înșală. Cele patru foi românești n’ar fi după autori, cum arată litera B aplicată ca custos pe pag. 1, decât coala a doua din un graduale românesc complet, care ar fi alcătuit astfel cea dintâi carte românească tipărită (între 1570 și \573) cu litere latine fiind tra- dusă probabil de Pavel Tordași — după cât pare a arăta, de neam Ungur, care știa și românește (?) (p. 137, 140 și 143-4), — care fusese impus Românilor ca episcop din partea calvinilor. Autorii în lipsă de date sigure bănuesc numai că lucrul trebue să se fi petrecut astfel — și în genere nici nu greșesc, — deși aveau putința să statorească mai hotărît atât autorul, cât și anul tipăririi. Le-a scăpat adecă din vedere documentul publicat de d-l N, lorga în Analele Academiei române, Mem. șecț. lit. S. II. T. XXVII 275 (1904—5), p. 29, o epistolă chiar a lui «Tordași Păi pap, az olah pospeok» cătră județul crăesc din Bistriță, dată din Lancrăm, 9 Decemvrie 1570, în care scrie următoarele: < Ezt is tuttokra adom az olah papoknak, hogj keolheget hozzanak mellyel olah keon- jiieket vegyenek : soltart az fizesse fior. 1, mas keoniw lyturgia az fizetesse den 32- , adecă românește: «Mai dau de știre preoților românești, ca să-și aducă și bani de chel- tuială, ca să cumpere cărți românești: Psaltirea, pe care s’o plătească cu 1 florin, altă carte, Liturghia — d-1 N. lorga notează că aceasta nu s’a găsit până acum, — pe rare s’o plătească cu 32 dinari». Banii trebuiau să-i «aducă preoții la sinodul care eră să se țină în Cluj «în zilele Crăciunului» («Kis Karachon nappyan»), când cărțile trebuiau să fie tipărite, ca să și-le poată «cumpăra». Anul tipăririi fragmentului de psaltire numii după proprietarul său de astăzi fragmentul Todorescu este așadară 1570, iar traducătorul e mai mult ca probabil că a fost Pavel Tordași. Aceste constatări însă erau de lipsă și din alt punct de vedere. Dacă n’am ști adecă că Tordași a tipărit o «psaltire», cuvânt sub care n’avem de ce să nu putem în- țelege psaltirea întreagă, ușor am puteă presupune: 1. că acest fragment nu e decât o coală de probă din o carte, care întreagă ar fi putut să nu se tipărească nicicând, în- tocmai ca și fragmentul cracovian Comjăthy, care e analogic și prin împrejurarea că și din el ni s’a păstrat tocmai coala a doua; 2. că nu s’a tipărit de tot decât două coaie, iar coala păstrată ar fi fost cea din urmă, deoarece pagina din urmă a coalei B s’a ti- părit numai de jumătate, iar cuvântul care indică începutul paginei următoare lipsește, cântecele tipărite nu-s de aceiaș fel și cel din urmă se sfârșește cu Amen, deși lipsește Finis (p. 168, cf. și Egyet. phil. Kozlony, 1. c.). Mai ales bănuiala din urmă nu e lipsită de temeiu și ar puteă să rămână, dacă nu ne-am gândi la prețul fixat de Tordași pentru «Psaltirea» lui: 1 fl. ar fi fost totuș — și pentru timpul acela — cam mult numai pentru două coaie de tipar. Autorii cred că traducătorul și-a scos materialul din două cărți și anume: un graduale tipărit la Orade în 1566 și altul unitar — al Iui Fr. Dâvid în ediția 1. — ti- părit înainte de 1574. In acest din urmă au trebuit să fie și originalele bucăților 2 și 5, cari lipsesc din edițiile de mai târziu ale aceleiași cărți, dar le găsim în cel dela 1569 al lui Gr. Szegedi (p. 130). In cea dintâi ediție a cărții sale adecă Dăvid împru- mutase mai mult decât mai târziu din Szegedi, a căruia carte fusese foarte iubită în se- colul al XVl-lea și a servit de izvor și unitarilor, iar prin ei în mod indirect traducă- torului fragmentului Todorescu. Partea aceasta, în care se arată influența covârșitoare a lui Gr. Szegedi asupra tuturor alcătuitorilor de graduale protestante din secolul al XVI-lea, este negreșit cea mai de valoare din întreagă cartea. Textul e publicat în facsimile și în transcriere. Transcrierea ni se dă atât cu or- tografia originală, cât și în cea modernă, îndreptându-se aici unele greșele de tipar. La sfârșit se adauge un studiu asupra limbii textului insistându-se mai ales asupra in- fluenței ungurești atât ce privește lexicul, cât și sintaxa și ortografia. Nu putem trece cu vederea unele greșeli ori scăpări din vedere, cari se fac în aceste părți. Astfel în cântecul III: v. 1 «iszpana» (= «iidvosseg») se transcrie: «ispravă?», deși e evident că avem de lucru cu o eroare de tipar: s’a înturnat b prefăcându-se în p (cf. V, v. 14: «pună» = bună), deci trebuia să se cetească «isbavă». Eroarea se repețește la III, v. 8. In c. Vil, v. 3 aflăm în faximile tipărit « . .. me», iar înainte de aceste două litere se vede bine jumătatea a doua a literei u, care rămăsese împreună cu e neuns cu ne- greală; în textul reprodus din cartea lui Grigore Săndor de Agyagfalva în aceiaș loc cetim — foarte la loc: - «lume», cu toate acestea în transcriere ni-se dă: « . . .mă» — o scăpare din vedere în adevăr regretabilă și neexplicabilă. Despre «enoakasze» (c. VI, v 15) și autorii bănuesc că e eroare de tipar și că trebuie să fie vr’o formă a verbului împac: împăcădă sau împăcăizii — împacă (p. 219). Forma corectă și întreagă însă e împacă-ți. In general acest ți euclitic îi dă mult de lucru traducătorului, care nu știe cum să-1 scrie. Astfel «feritureszk» (c. IV, v. 3) și «pereczesk» (c. IV, v. 4) se vor transcrie: feritură-ți și [îm]părăție-ți, și nu feritura ta, [îm]părăția ta, cum fac autorii. 276 Dar chiar și pe -ți dela sfârșitul cuvintelor îl scrie traducătorul tot așa (v. c. IV, v. 9 "enpcrec2eszk> = împărățești, nu înpărățesc, ceeace observă bine și autorii). Pe «s/z» din «iunde y va sti sze more» (c. II, v. 4) poate ar fi fost mai bine să-l fi transcris: s‘i (= ca un fel de și moale rezultat din hi < fi). Despre verbul dosedesc se spune (p. 220) că înseamnă: «eme'szb, care îi corespunde în textul unguresc — îi corespunde însă și «elronb — (c. VIII, v. 7: «In aceie cji soarele tine și nece luna nu te va do- sedi»), și câ «csak a regi nyelv ismeri». Faptul este însă că cuvântul îl aflăm și la Ispirescu («eșiră deci la mal, dosădiții de ei») și e cunoscut în unele ținuturi și astăzi, iar de însemnat înseamnă: «letnanden quălen, ihm Ungemach bereiten, ihm Unbill antum», adecă «a măhni pe cineva, a-i face neplăceri». «Vernicu* (c. VI, v. 4) se tra- duce cu "hii-, redându-se întocmai cuvântul corăspunzător în textul unguresc, și se adaoge că «ebben a formâban ma măr nem jăratos». Cuvântul însă se întrebuințează și astăzi tocmai în forma aceasta și este identic cu vrednic. Pe Valea Someșului chiar mai mult se zice vernic decât vrednic, d. p. «nu-i vernic doi grițarh. Ș. a. Voind să întregească lacunele fragmentului Todorescu, precum și să arate înrâu- rirea cărții Iui Qrigore Szegedi, autorilor li se dă prilej să vorbească despre cântările românești copiate în 1642 de Grigore Sdndor de Agyagfalva și păstrate în manuscript în biblioteca colegiului reformat din Dobrițin, precum și despre cei «O sutye si csind- zecs de soituriai lui loan Viski din 1697. In manuscriptul lui Grigore Sândor de Agyag- falva, care cuprinsese 64, iar acum are 62 de foi, între cele 66 de cântări păstrate se află cu oarecari mici deosebiri și 4 din cântările fragmentului Todorescu. Dintre ce- lelalte cântări cele mai multe au aceleași proprietăți ca și cântările fragmentului Todo- rescu. Cu toate acestea — tocmai fiindcă s’au aflat aici numai 4 din cântările păstrate în fragmentul Todorescu — cu greu putem admite că Grigore Sândor de Agyagfalva ar fi copiat deadreptul de pe Psaltirea lui Tordasi. A putut să copieze și de pe o altă copie eclectică mai veche a Psaltirii lui Tordasi, în care adecă se făcuseră oare cari schimbări, omisiuni și adaosuri. Dintre psalmii lui Viski 35 par a aveă tipul caracteristic al psalmilor lui Szegedi. Dintre aceștia 20 se află și în cartea Iui Grigore Sândor de Agyagfalva, 15 însă sunt cu totul noi Astfel Viski nu ni se prezintă numai ca un fel de copiator și traducător al lui Szenczi Molnâr Albert, ci și ca autor (pag. 190). Tabloul sinoptic al titlurilor cântărilor din cărțile românești, despre cari a fost vorba, în comparație cu cele ungurești este cât se poate de instructiv. Autorii însă nu trebuia să se oprească la atât. Comparația amănunțită a însăși textelor, li se impunea, și fac foarte rău că renunță la această muncă cu cuvintele: «Az enekek — e vorba de psalmii lui Grigore Sdndor de Agyagfalva - teljes szovegenek adâsa nem a mi rendelte- tesiink, de hiânyzik ezenkiviil tobb eneknek a magyarral valo idorendi egybevetese is. Amazt erre hivatott kiadvanyra hârityuk, emezt pedig utănunk kovetkezo osszehason- litora bizzuk». Dacă în locul părții istorico-culturale ne-ar fi dat tocmai Ia ce renunță, lucrarea lor ar fi câștigat mult în privința valorii, care din punct de vedere istoric- literar — ce e drept — nici așa nu i se poate tăgădui. Dl Alexics mai are ocazie să o facă când va publică acel unic «Graduale» românesc complet (cvart mare, 422 de fețe), scris în veacul al XVIl-lea pela 1612 — și folosit de Românii calvini, descoperit de D-sa în cursul verii anului 1911 în biblioteca gimnaziului reformat din Cluj, care se află astăzi în biblioteca Academiei maghiare (vezi Noaua Revistă Română, 1912, 19). Ar face un serviciu real istoriei literaturii românești. Autorii făgăduesc și o ediție românească a cărții lor. Va trebui însă să o lucre mai cu răgaz decât pe cea ungurească care arată multă pripeală — venită poate din teamă să nu fie luați pe dinainte. Pripeala e pricina că la pag 93 se scrie: «A XV. szăzad vegen irogato mohâcsi (erdelyi) Popa Grigorie», iar la pag. 69: «a mohăcsi (T-Aranyos vm) român kezirat is, a melyet Crigorie popa irt ossze 1590—1619 kbzbtt, mai târziu (pag. 86): «szoveget... 1590 — 1618 kozott lemăsolta». Noi știm că popa Grigorie a scris între anii 1580 și 1619, iar acești ani nu sunt în secolul XV-lea. «Pri- 277 pelile» bâjbăe mai ales în partea istorică-culturală. Nu arată destulă seriozitate științi- fică în această parte clădirea de teorii pe anecdote, ca bunăoară aceea despre un nă- căjit de popă care nu știa ceti și care, deschizându-și cartea de predici, și-ar fi întrebat credincioșii: «Știți, iubiți creștini, ce e scris în cartea aceasta? — «Nu știm» — fii răs- punsul — «Apoi dacă nu știți voi, nu știu nici eu» Și s’a dus. în săptămâna următoare la aceeași întrebare sătenii au răspuns: «Știm». Popa atunci le-a zis: «Apoi dacă știți, n’am de ce să vă mai cetesc eu», și a continuat liturgia pe care o știa pe dinafară. în săptămâna a treia s’au înțeles credincioșii între sine și unii au zis că știu, alții că nu. Atunci șiretul de popă i-a îndemnat pe cei cari ziceau că nu știu să întrebe dela cei cari știu (pag. 65). Nu e mai presus de această anecdotă nici însemnarea de origine balcanică despre măgarul dus episcopului să-1 sfințească. în vreme ce episcopul își examina candidatul, băgă de seamă că-i legaseră de coadă un săculeț de piele destul de respectabil. Scoțând cei 50 de galbini cari se aflau în acesta ar fi zis: «Az eleje ugyan szamârnak lâtszik, de a hătuljârol ugy lătom, hogy papnak valo» (p 66). Ce să mai zicem despre epigrama: «Nu te teme, tu, nimică Până ce eu sânt vlădică; Pune numai zloți o mie, Și ți-oi da ție popie», care ar puteă să dovedească, că simonia eră un lucru de toate zilele la episcopii ro- mâni în vremile vechi (p. 66), etc. ? Dl Alexics nu probează absoluta autenticitate po- porană a acestor anecdote, deși eră negreșit de lipsă dacă voia să scoată miezul istoric din ele. Forma lor însă trădează o origine cărturărească mai nouă și au putut foarte ușor să străbată în popor prin mijlocirea vreunei cărți poporane. Dar peste tot numai arareori ne reușește să aflăm adevărul istoric — de cele mai multeori alterat de fantazia poetului necunoscut — ascuns în poezia poporală și păstrat mai ales în balade și mai puțin — în anecdote. Ce privește alte tâlcuiri greșite de ale locuțiunilor și credințelor țăranilor noștri, unele neexactități privitoare la așezămintele și istoria bisericii românești scrise în partea istorică — culturală, e datorința istoricilor și preoților specialiști să-și spună cuvântul Noi ne-am mărginit să ne facem aceste observații cât se poate de obiective numai asupra părții istorice-literare și ligvistice, singura care credem că se poate publică cu șanse bune în o nouă ediție, și mai ales în o ediție românească, pentrucă autorii even- tual să le poată întrebuința. Dᵣ. Nicolae Drăgan. 278 ± 2LT S 2E Zk£ ZT -A_ ZSI. Despărțământul Giurgeu al „Asocia- țiunii". «Asociațiunea» noastră își întinde mereu aripile ei ocrotitoare asupra ținutu- rilor, unde cultura românească e mai pri- mejduită. Anul trecut a reușit să pătrundă în Maramurăș, iar anul acesta a cucerit ți- nutul Giurgeului. Acest ținut cuprinde 12 comune, situate între Săcuii din comitatul Ciucului, dintre cari aproape jumătate sunt maghiarizate, iar celelalte sunt amenințate dintr’o generație într’alta să se înstrăineze de trupul neamului nostru. Cele 12 co- mune sunt următoarele: 1. Alfalău, 2. Bil- bor, 3. Bicaz, 4. Ciuc-Sân-Dominic, 5. Ciuc- Szepviz, 6. Corbu, 7. Ghimeș, 8. Șermaș, 9. Giurgeu-Sân-Miclăuș, 10. Tulgheș, 11. Varviz și 12. Vașlab. Dintre acestea numai comunele înșirate dealungul frontierii Ro- mâniei: Bilborul, Corbu, Tulgheșul și Bi- cazul și au păstrat mai bine caracterul ro- mânesc. Șermașul și Varvizul de lângă gu- rile Murășului, deși sunt comune compacte românești, încep să slăbească; sătenii își corcesc portul și limba cu o grabă îngriji- toare. între comunele din Giurgeu este și o minune, anume comuna Vașlab, care cu toate că e încinsă de un brâu strâns de comune săcuești, totuș își menține cu o îndărătnicie eroică caracterul etnic româ- nesc. Celelalte cinci comune sunt aproape pierdute. Sătenii se poartă ungurește (afară de Ghimeș) și vorbesc ungurește în cea mai mare parte a lor. Peste câteva gene- rații, mai ales dacă va izbuti planul să fie încorporate la noua episcopie maghiară - cum e vorba, — desigur că vom puteă plânge pe mormântul înstrăinării lor. într’o excursie, pe care am făcut-o în toamna anului 1910, pentru a adună obiecte pe seama Muzeului «Asociațiunii» și pentru a studia acel ținut din punct de vedere et- nografic, colindând din sat în sat, am lan- sat ideea înființării unui despărțământ al «Asociațiunii». Idea a fost primită cu însu- flețire mai cu seamă de cărturărimea din puternica comună Bicaz, cu vre-o 7000 de locuitori, cu 4 preoți și cu mai mulți în- vățători activi și pensionați. încredințat din partea comitetului central, am și hotărît, în înțelegere cu fruntașii din acel ținut, ca în 1911, la sărbătorile Rosaliilor, când e hram în Valea Jidanului, una dintre paro- hiile Bicazului, să ținem o sărbare cultu- rală românească, cu prelegeri, reprezentație teatrală, expoziție etnografică și adunarea de constituire a despărțământului Giurgeu. Se făcuseră toate pregătirile și eram gata să plecăm la drum mai mulți din Sibiiu prin pitoreștile chei ale Bicazului, când pri- mim o telegramă că adunarea este oprită de primpretorele din Tulgheș. Toate ca- pacitările și apelurile noastre telegrafice pe la pretură, fispanat și ministru au rămas zadarnice. Adunarea și sărbarea proiectată nu s’au putut ținea. Cărturarii din împreju- rimi, primind prea târziu știrea opreliștei, s’au adunat în Bicaz, ca să asiste la ser- bări. După multe rugăminți, pretorul a permis celor din Bicaz să joace nevinovata piesă «Ruga dela Chiseteu», eliminând câ- teva pasage cari i-s’au părut primejdioase. Cu această reprezentație censurată și cu obicinuita petrecere s’au încheiat sărbările culturale proiectate anul trecut. Ministrul s’a milostivit pe la sfârșitul anului trecut să nimicească opreliștea ile- gală a subalternilor săi, așa că în anul acesta tot la Rusalii, am reușit să ținem, în Bicaz, adunarea de constituire a despăr- țământului Giurgeu. Din cauza vremii rele s’a adunat lume puțină. în ziua de Rusalii după prânz sub- semnatul a vorbit poporului adunat în curtea școalei despre «Asociațiune» și despre fo- loasele învățăturii, iar conferențiarul agro- nomic, d-1 Aurel Cosciuc, despre cultura vitelor. Sătenii ascultau cu multă luare aminte, ascultă și pretorul, notarul săcuiu și jandarmii ce ne păzeau. Pe urmă am deschis frumoasa expoziție etnografică aran- jată în pavilonul din grădina domnului T. Crușitu, directorul băncii locale. Deschi- derea expoziției a făcut-o d-1 preot Al. Co- jocariu, iar subsemnatul a vorbit țăranilor despre importanța portului și a industriei casnice. în pavilion erau adunate multe dintre minunatele cusături și țăsături ale femeilor din Bicaz, și alte obiecte prețioase, dintre cari o bună parte au fost reținute pentru Muzeul «Asociațiunii». Meritul de 279 a fi adunat aceste obiecte revine: d-nei preotese Maria Cojocariu, mătușii Elisa- veta Timariu și cumintei fetișcane Domnica Vaidoș, apoi domnilor preoți Butnariu și Cojocariu și altor cărturari. A doua zi de Rosalii am ținut adunarea de constituire a despărțământului Giurgeu, d-l Cosciuc și d-l preot Cojocariu au ținut o prelegere cu schiopticonul despre vieața lui lisus și seara s’a reprezentat piesa plină de haz, «O viișoară» de Octavian Prie, profesor în Blaj. Toate au reușit deplin. Director al despărțământului Giurgeu s’a ales vrednicul protopop Elie Câmpeanu, iar membri în comitetul cercual d-nii: Dr. Mihail Dobrean, advocat, Vasile Urzică, preot, Pompeiu Butnariu, preot, — căruia îi revine o bună parte din meritul de a se fi înființat acest despărțământ, — și Nico- dim Rus, învățător în Vașlab. Din pricina drumurilor stricate și a ploilor, mulți dintre cărturarii și fruntașii din împrejurimi au lipsit, dar desigur toți au fost cu sufletul între noi. Nădăjduim că dupăce am reușit să arborăm, cu greutăți mari, stindardul culturii românești și în ținutul Giurgeului, va urmă o vieață nouă națională pentru țăranii cinstiți și cuviincioși din aceste părți. Cărturărimea sperăm că se va așterne pe lucru serios și va căuta să vină în ajutorul sătenilor năpăstuiți de străini. O. C. T. Cât cheltuește Ungaria pentru agri- cultură. Ministerul de comerciu ungar pu- blică în buletinul său, «Volkswirtschaftliche Mitteilungen», pe luna Octomvrie, budgetul Ministerului de agricultură pe anul 1912. Din datele publicate în acest capitol vedem că statul ungar a prevăzut pentru exercițiul bugetar 1912, următoarele sume: Cheltuieli ordinare . . Cor. 74.587,261 Cheltuieli extraordinare „ 23.162,825 Total . . Cor. 97.750,086 Față de anul 1911, sporul cheltuielilor se prezintă cu importanta sumă de Cor. 7.276,497, adecă cu 8’04%. Dacă cercetăm diferitele ramuri agri- cole, pentru cari statul ungar a însemnat în budget sumele necesare la cheltuieli, găsim că cele mai importante sume revin în 1912 pentru: Cheli, ord. Cheli. extraoM.' ' + sau --- la|ă de 1911 Pădurile statului, comunelor, inspecto- Cor. Cor. Cor. rate silvice, școli de silvicultură . . 21.142,930 1.500,098 + 2.467,023 sau 12-23% Hergheliile statului, bunurile acestora și Domeniile Coroanei..... 15.825,911 1.081,665 4- 1.257,552 8-04% Creșterea vitelor și industria laptelui 3.849,730 10,000 --- 2.171,221 fi 36-00% Sericicultură.......... 6.762,100 450,000 --- 40,600 •> 3-47»/„ Domeniile statului și colonizările . . 908,043 1.841,444 ț- 213,853 8-43% Serviciul apelor........ 2.941,785 9.316,690 4- 2.670,546 27-85% Diferitele ramuri agricole și economice 2.257,068 79,400 338,900 V 12-50% Ajutorarea populației rurale din nordul Ungariei și Transilvania .... 1.899,354 400,000 -|- 595,792 34-97% Viticultura.......... 739,077 1.914,600 + 449,126 ■ • 20-37% Pomicultura și grădinărit..... 882,403 264,520 j- 328,720 40-18% Albinărit........... 235,123 80,000 + 161,240 „ 104-78% Cultura tutunului2....... 77.449,874 1.187,000 4 4.913,025 6'66% Evaluarea veniturilor se ridică la u r- Fată de veniturile anului 1911, găsim mătoarele sume: o scădere de cor. 593,199, ceeace repre- Venituri ordinare . . Cor. 50.303.201 z,ntă 1’03’/<>’ Venituri extraordinare .. 6.708.699 Cercetând veniturile diferitelor ramuri ~ , de productiune agricolă vedem că cele mai Total . . Cor. 57.011,900 - , ’ . acelea cari provin din: ’ însemnate sunt ‘ Din budgetul ministerului de finanțe. ² Aci se cuprind și investițiunile. 280 Venit, ord. Venit, extraord. sau — țață (le 1911 Pădurile statului, comunelor, inspecto- Cor. Cor. Cor. rate silvice, școli de silvicultură. . 26.404,209 - + 3.111,241 sau 13'39% Hergheliile statului, bunurile acestora și Domeniile Coroanei..... 12.204,624 12,000 -ț- 385,338 „ 3'26% Sericicultură.......... 6.732,100 --- + --- „ 0-00% Domeniile statului și colonizările . . 914,084 2.176,000 4- 34,120 „ l-1io/o Creșterea vitelor și industria laptelui 98,000 --- 3.600,000 „ 97-35% Serviciul apelor........ 450,012 250,000 -j- 30,000 „ 4-48% Viticultură........... 233,140 651,000 4- 150,100 „ 20-45% Pomicultura.......... 195,090 + 20,000 „ 11-43% Albinărit........... 1,500 --- - „ o-oo% Cultura tutunului1........ 185.267,000 + 20.280,000 „ 12-29% La capitolul creșterea vitelor și indu- căci în realitate la cheltuielile anului 1912, stria laptelui pe anul 1911 observăm, că se vor mai adăogă peste 2 milioane cor., suma prevăzută la cheltuieli este mai mică cu cor. 2.171,221, față de cheltuielile prevă- zute în budgetul anului precedent. Această scădere așa de mare este numai aparentă, provenite din venitul anului 1911. Totalul cheltuielilor se ridică cu un plus de cor. 40.837,190, adecă cu 71'46%. («Vieața Agricolă» V. P. An. 111 Nr/ 8 1912). ¹ Din budgetul ministerului de finanțe. 281 of loialei.. Ședința a IV-a a comitetului central, ținută la 27 Aprilie 1912. Prezident: Andreiu Bârseanu. Notar: Octavian C. Tăslăuanu. Membri prezenți: loan Agârbiceanu, Dr. Ilie Beu, Dr. Vasile Bologa, P. Cosma, N. Ivan, Dr. I. Lupaș, Gavril Precup, Dr. II. Pușcariu, R. Simu, Dr. Vasile Suciu, N. 1 ogan, cassierul /. Banciu și conferențiarul agronomic A. Cosciuc, iar la desbaterile obiectului de sub Nr. 160 a participat și d-l Vasile C. Osvadă. Adunarea generală: (158 Nr. 795-1912). Se primește invitarea d-lui Dr. Aurel Vlad de a se convocă adunarea generală a Asociațiunii din acest an în Orăștie. Centenarul nașterii lui Gh. Barițiu: (159 Nr. 762 -1912). Se amână serbările proiec- tate cu ocazia desvălirii bustului O. Barițiu. Centenarul nașterii se va serba în Si- biiu, printr’un serviciu divin festiv în biserica gr.-cat., la care va luă parte întreg comitetul central, și printr’o conferință despre G. Barițiu pe care o va țineă secre- tarul literar în sala festivă a Muzeului Asociațiunii. Cooperativele sătești. (160 Nr. 794- 1912). Comisiunea numită în ședința din 22 Martie 1912 pentru a prezintă comitetului central propuneri concrete în ce privește realizarea cooperației la sate cu ajutorul donațiunii V. Stroescu, prin referenful său dl V. C. Osvadă, raportează că s’a întrunit de două ori, odată în Blaj și odată în Sibiiu, și a discutat amănunțit chestiunea, ajungând să stabilească următoarele propuneri concrete: 1. comisiunea e convinsă că acțiunea cooperativă e absolut necesară și ur- gent reclamată de completarea, desvoltarea și organizarea vieții noastre economice. In urmare propune ca acțiunea cooperativă organizată să fie pornită cât mai grabnic. 2. Pentru propagandă, pregătirea materialului și a cooperativelor, pentru în- truparea și conducerea acțiunii economice cooperative, comisiunea recomandă să se înființeze fără amânare, cu sprijinul darului dlui Vasile de Stroiescu — Biroul central cooperativ special propus de dl Vasile C. Osvadă în cadrul raportului său. In ce privește atașarea acestui birou în cadrele «Asociațiunii- sau în cadrele altor instituții de ale noastre deja existente — comisiunea lasă această chestiune la buna chibzuială a Onor, comitet central al Asociațiunii. Părerea majorității membrilor comisiei este că activitatea Biroului central cooperativ ar fi mai rodnică și mai potrivită, dacă acest birou ar fi alcătuit inde- pendent de orice altă instituție și anume în felul următor: Biroul cooperativ, compus din 3-5 cooperatori și funcționarii necesari, să fie organul executiv al mișcării cooperative, iar controlul și îndrumarea biroului să fie încredințate unui consiliu de administrație format din 12 membri, sau numiți de Onor, comitet central al Asociațiunii sau aleși de adunarea generală a însoțirii ce s’ar formă și înregistra — dintre bărbații ce stau în fruntea și în serviciul diferi- telor noastre instituțiuni culturale, financiare și economice. Față de această părere, membrul comisiei dl loan 1. Lăpedatu a prezentat în scris părerea care se alătură mai jos la acest proces verbal. Pentru fixarea cercului de activitate și a agendelor Biroului central coope- rativ comisiunea recomandă cele cuprinse în propunerea dlui V. C. Osvadă din Raportul ce l-a prezentat Onor, comitet. Referitor la principiile călăuzitoare în înfăptuirea cooperației noastre, comi- siunea primește și recomandă în general cele expuse în propunerea dlui V. C. Osvadă, scoțând în relief și fixând următoarele : a) cooperația, având să completeze începutul organizației noastre economice, făcut prin băncile noastre pe acțiuni, ea să se propage dar să nu se impună. Prin ur- 19 282 mare sâ se înființeze tovărășii numai acolo, unde aceste găsesc teren prielnic de existență și unde și care vor fi cerute de interesele poporației; b) Tovărășiile, deși sub control centrai, își vor păstră independența în operațiunile lor, dar vor stă în strânse legături financiare cu băncile noastre existente; c) Felul tovărășiilor de înființat va fi fixat de Biroul central, care va aveă în vedere desvoltarea lor firească și succesivă; d) Responsabilitatea membrilor să fie nelimitată sau limitată — după împrejurări și felul tovărășiilor; e) In tovărășii nu se vor primi decât membri convinși și înțelegători ai cooperației; f) Formarea respective cercul de activitate al unei tovărășii de regulă se va mărgini la o singură comună și numai unde interesele comunelor vor cere imperios, își va extinde activitatea asupra mai multor comune; g) Financiarea tovărășiilor se va face, după putință, de cătră băncile noastre pe ac- țiuni mai mari, prin mijlocirea biroului central; h) Formarea capitalului, a garanției la responsabilitatea limitată, a fondurilor; stabi- lirea drepturilor și datorințele membrilor, a direcțiunii, comitetului de suprave- ghiare, dividende și toate celelalte chestiuni interne ale tovărășiilor să se lase în competența Biroului, care le va fixa în statutele tip, după felul tovărășiilor și după împrejurările locale — în tot cazul însă așa fel, ca principiilor altruiste și caritative, care formează temelia cooperativă, să li se asigure importanța cuvenită». Propunerea d-lui I. I. Lapidata în comisiune: «Comisiunea consideră acțiunea cooperativă ca o chestiune importantă și fo- lositoare pentru progresul social-economic al poporului nostru și în scopul unei rezolviri corespunzătoare a acestei chestiuni află: 1. că acțiunea cooperativă va trebui — în primul rând — să aibă în vedere și să lucreze pentru propaganda ideilor, pentru educația economică a poporului și pentru formarea de conducători și că numai după aceea să urmeze -- unde te- renul va fi absolut pregătit — înființarea însoțirilor de lipsă, și 2. Ca mijloc potrivit pentru acțiunea cooperativă află de justificată ideia unui birou central cooperativ și lasă la buna chibzuială a Onor, comitet central al Aso- ciațiunii să decidă dacă biroul acesta să se înființeze ca instituțiune de sine stătă- toare sau în legătură cu vre-o altă instituțiune de a noastră, stăruind în acelaș timp ca, întrucât biroul s’ar înființa în legătură cu altă instituțiune, să se poată susține în întregime ajutorul oferit de dl Vasile de Stroescu. Principiile sau atribuțiunile după cari ar aveă să se înființeze și să le aibă proiectatul birou central cooperativ, ar aveă să se hotărască numai după rezolvirea chestiunilor de sub 1 și 2 din cele premărgătoare». Prezidentul anunță că direcțiunea «Solidarității* de asemenea s’a ocupat cu această chestiune și, în ședința sa ținută la 11 Aprilie a. c. în Sibiiu, a adus ur- mătoarea deciziune: «In legătură cu raportul secretarului «Solidarității» relativ la lucrările inițiate de «Asociațiune» întru întruparea unei acțiuni cooperative, menite să contribue la progresul social-economic al poporului nostru, se enunță următoarele: I. Direcțiunea «Solidarității» care are și ea în programul lucrărilor sale o acțiune similiară se vede îndemnată în prima linie să-și exprime și ea recuno- ștința față de interesul și jertfele ce dl Vasile de Stroescu se arată hotărit să aducă în scopul propășirii social-economice a poporului român din această țară. II. Pentrucă însă scopul ce-1 urmărește dl Vasile de Stroescu și ce trebue să-l urmărim cu toții, să poată fi cât mai potrivit ajuns, direcțiunea «Solidarității» să vede obligată să atragă binevoitoarea atențiune a Onoratului comitet central al «Asociațiunii» asupra hotărîrii adunării ei generale, ținută la 15 Iunie 1910 în Brașov, ââ3 în înțelesul căreia — date fiind împrejurările specifice în Care s’a fortnat și des- voltat vieața economică-financiară a poporului nostru — află că acțiunea coopera- tivă va trebui să aibă în vedere în special însoțirile menite să ușureze și perfec- ționeze mijloacele de producțiune și circulațiune a avutului poporului nostru și că și în această direcție va trebui urmat cu cea mai mare precauțiune. III. Poporul nostru nu e pregătit și nici împrejurările în cari trăiește nu sunt întru toate prielnice unei acțiuni cooperative, care să dee rezultate apropiate și de aceea, și pentrucă nu cumva prin o acțiune fără vreme să se producă o criză în satele noastre, — dupăcum, durere, avem chiar și exemple vii, — direcțiunea ■ Solidarității» e de părere că deocamdată acțiunea ar trebui să aibă în vedere pro- paganda, formarea de conducători și educația economică a poporului și că numai după aceea să urmeze — unde terenul va fi absolut pregătit — înființarea de în- soțiri cu ajutorul moral și material al factorilor noștri financiari; IV. Direcțiunea «Solidarității» - din motive ușor de explicat — crede că va fi practic ca acțiunea să nu se pornească dela < Asociațiune», ci dela acele institu- țiuni ale noastre a căror scopuri și probleme sunt mai aproape de natura lucrurilor ce vor trebui efectuite în scopul acțiunii cooperative, lucrări Ia cari «Solidaritatea» din a sa parte se simte obligată să deie cel mai extins ajutor și V. întrucât Onorabilul comitet central al «Asociațiunii» ar fi de acord cu vederile direcțiunii «Solidarității», va face cel mai bun serviciu cauzei cooperative la noi, dacă în modul ce-1 va află de potrivit va interveni la dl Vasile de Stroescu, să dee sprijinul său acțiunii care — sub auspiciile și cu ajutorul moral și material al instituțiunii ce se va află mai potrivită spre acest scop — va luă asupra-și înda- torirea să pregătească terenul și poporul pentru întruparea acțiunii cooperative în scopul indicat sub punct II și III ale acestei deciziuni» Această deciziune direcțiunea Solidarității» o motivează pe larg într’un me- moriu adresat comitetului cetral, căruia i s’a dat cetire. După aceste se începe o discuție amănunțită la care au luat parte aproape toți membrii comitetului central. După un schimb de vederi de aproape patru ceasuri s’au prezentat în scris, pe lângă propunerile comisiunii, următoarele propuneri: 1. Propunerea dlui Nicolae Ivan: «Asociațiunea nu poate înființa băncile poporale cum le contemplează dl Vasile Stroescu; ea — în sensul statutelor sale — poate face numai propagandă prin presă și prin conferențiari exmiși din sânul său. Roagă deci pe dl Stroescu ca suma dată să o destineze spre acest scop». 2 Propunerea dlui Dr. Ilarion Pușcariu: «Comitetul Asociațiunii exmite un bărbat expert, care eșind în anumite co- mune, va propagă ideea de însoțiri economice după împrejurările locale, va lu- mină oamenii în privința scopului, folosului, modalității înființării lor, punându-le în vedere 500 cor. ajutor dela dl V. Stroescu și despre rezultatele obținute a ra- portă din caz în caz comitetului central-, 3. Propunerea dlui Dr. Vasile Bologa: «Asociațiunea. să compună un exemplar de statute model cu instrucțiunea trebuitoare pentru realizarea băncilor sătești, și să se publice pentru orientarea pu- blicului român, iar satele noastre care vor fi harnice să se organizeze pe terenul economic în sensul statutelor aprobate de tribunalul regesc competent, să se anunțe aici cu dovezi oficiale, pentrucă să se notifice donatorului și pe baza statutelor să-și înceapă lucrarea». 4. Propunerea dlui secretar Oct. C. Tăslăuanu. Proiecte de deciziuni pentru comitetul central: 19 284 1. Comitetul central primește propunerile făcute de majoritatea membrilor comisiunii. 2. Decide înființarea unui birou central cooperativ independent în cadrele secțiunii economice a «Asociațiunii», care în vederea acestui scop și conform de- ciziunii ultimei adunări generale, în proxima sa ședință plenară va avea să-și com- pleteze numărul membrilor, alegând reprezentanți din sânul «Solidarității», a con- sistoarelor, a reuniunilor de agricultură, a însoțirilor și pe alți economiști. 3. îndatoririle biroului vor fi cele fixate în propunerile comisiunii și anume: a) va propagă prin scris, prin prelegeri, prin cursuri și prin editarea de publicații ideea cooperativă; b) va da toate informațiile ce i se vor cere pentru înființarea, administrarea și condu- cerea însoțirilor; c) va tipări statute tip, regulamente tip, registre de contabilitate tip, formulare pentru actele de înregistrare, pentru procesele verbale, precum și alte tipărituri necesare administrației interne a însoțirilor; d) va controla activitatea însoțirilor existente și a celor ce se vor mai înființa; e) va adună datele statistice privitoare la cooperația dela noi. Va publică un raport anual despre mișcarea cooperativă dela noi. 4. Acest birou se va compune deocamdată din următorii domni; Vasilie C. Osvadă, V. Tordășianu, Oct. C Tăslăuanu, Romul Simu, secretarul biroului și con- ferențiarul agronomic al Asociațiunii. Acești doi din urină vor stă în permanență în serviciul biroului, pe care-1 va conduce dl V. C. Osvadă în serviciul biroului se vor mai angaja unul sau doi copiști după trebuință. Despre toate lucrările sale biroul va avea să raporteze comitetului central și secției economice. 5. Biroul își va începe activitatea la 1 Iunie. In proxima ședință a comite- tului central, membrii numiți ai biroului vor face propuneri in ce privește anga- jarea și retribuția secretarului biroului, a personalului ajutător, apoi un program de activitate și un proiect de buget. 6. Toate cheltuielile împreunate cu instituirea acestui birou și cu propaganda cooperativă se vor acoperi din donațiunea dlui Stroescu și din alte donațiuni ce eventual «Asociațiunea» le va mai primi spre acest scop. 7. Aceste deciziuni ale comitetului central să se comunice dlui V. Stroescu». Prezidentul punând la vot propunerea dlui N. Ivan, ca cea mai îndepărtată de propunerea comisiunii, această propunere întrunind o majoritate de 5 voturi. (P. Cosma, N. Ivan, N. Togan, G Precup și Dr. Lupaș) Se declară de primită. Fundațiuni: (161 Nr. 709—1912). S’a vândut un loc din lăsământul Avram lancu în preț de 400 cor. Căminul studențesc din Seghedin: (162 Nr. 759—1912). D-nii Romul Nestor, paroh și Dr. Vasile Lohan, profesor, din Seghedin cer Asociațiunii să fie fundatorul și pa- tronul căminului studențesc ce voiesc să-1 înființeze în Seghedin și să ajute înfiin- țarea lui cu 10,000 cor. Comitetul central decide ca Asociațiunea să primească numai patronagiul moral al căminului, dupăce va fi înființat, fără a luâ asupra sa vre-o îndatorire de ordin material. Despărțăminte: (163 Nr. 771—1912). Cluj. A decis să serbeze centenarul nașterii lui G. Barițiu în comuna sa natală Jucul-de-jos printr’o adunare comemorativă. Comi- tetul central roagă pe d-1 v.-președinte Dr. V. Suciu să reprezinte Asociațiunea la aceste serbări. — (164 Nr. 634—1912). La cererea d-lui Dr. N. Brinzeu se încredințează d-1 Dr. Ga- vril Suciu, directorul desp. Hațeg, cu înființarea unui despărțământ nou pe Valea-Jiului. Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu m. p., secretar. 285 Ședința a V-a a comitetului central ținută la 11 Maiu 1912. Prezident: Andreiu Bârseanu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. Membri prezenți: Dr. V. Bologa, Ars. Bunea, P. Cosma, Octavian Goga, Dr. loan Lupaș, Dr. 11. Pușcariu, P. Simu, N. Togan, cassierul I. Banciu și conf. agr. A. Cosciuc. Bustul G. Barițiu: (172 Nr. 860 — 1912). Bustul O. Barițiu fiind terminat pentru a fi turnat în bronz, sculptorului O. Spaethe i se mandatează suma de 5000 cor. Despărțăminte: (175 Nr. 661-1912) Beclean. A înființat șase agenturi în Bidiiu, Cri- șturul-BecleanuIui, Bendiu, Tirlișna, Clieltiu și Caianul-mic. - (176 Nr. 656 -1912) Brad. 1-se dăruesc publicațiunile poporale ale Asociațiunii pentru a înființa o bibliotecă în comuna Bulzești. - (177 Nr. 670 -1912) Brașov. înaintează lista prelegerilor poporale pe anul 1912. — (178 Nr. 680 1912) Lăpușul-unguresc. A stabilit lista prelegerilor poporale pe anul 1912 (șed. comit, cerc, din 26 Martie a. c.). Agenturi: (179—180 Nrii 653 și 114-1912). S’au înființat agenturi în comunele Vucova și Sântionaș (Torontal). Școala civilă de fete: (181—184 Nrii 845, 688, 689 și 690 — 1912). Se publică concurs pentru întregirea postului devenit vacant în urma încetării din vieață a mult regre- tatului profesor Dr. Ion Borcea. — Se dispensează de taxa școlară pe a. 1911/12 8 eleve. — Ministerul a aprobat planul de învățământ al școalei, care se va tipări în anuarul școalei. Conferințe: (186 Nr. 773 1912). în cursul iernii s’au ținut următoarele conferințe în sala festivă a Muzeului Asociațiunii: 1. H. P. Petrescu, O călătorie în Germania (cu proiecțiuni de schiopticon). 2. Dr. Silviu Dragjmir, Călătorii români ardeleni din sec. XVII și XVIII în Rusia. 3. T. R. Popescu, O călătorie din Sibiiu prin Turnu-Roșu la R.-Vâlcea (cu proiecțiuni de schiopticon). 4. Dr. P. Roșea, Problema pesimismului. 5. Victor Stanciu, Părinți și copii. 6. loan Mihaiu, Lupta dela Ko- nigrătz. 7. Dr. Ion Mateiu, Vieața femeilor în trecutul românesc. 8. Aurel Esca, Un poet necunoscut. 9. Dr. N. Bălan, Credința noastră. Suma de K 255’30 încas- sată la aceste conferințe se destinează pentru înzestrarea Muzeului. Donațiuni: (188 și 189 Nrii 841 și 678). Albina din Sibiiu dăruește K 1000 pentru fondul G. Barițiu și K 1000 pentru fondul Muzeului. — Banca Avrigeana K 10 pentru Muzeu. Muzeu: (190 — 194 Nrii 719, 748, 764, 774 și 692). Colecțiile Muzeului s’au sporit cu următoarele obiecte: o cingătoare cu 14 ținte și 24 inele dăruite de loan Popița, înv. în Bedeleu; — un fer vechiu de plug dăruit de loan Mihacea lui Gligor din Bedeleu (Munții-Apiiseni); — o icoană veche zugrăvită pe lemn găsită în Vurpăr (lângă Vințul-de-jos) dăruită de teologul loan Pleșa; — 6 monede dăruite de Ion Bologa; — 3 monede dăruite de George Comșa, notar în Popiaca; — două cio- cane din epoca de piatră, un vârf de suliță, o crestomație latină din anul 1776, 3 monede vechi dăruite de Ion Ciocan, practicant de notar în Glâmboaca. Cărți primite: (195 Nr. 693- 1912). D-1 I. E. Torouțiu dăruește 100 ex. din broșura ■ A fost odată». Cărți dăruite: (196 200 Nrii 726, 717, 698, 697 și 617). S’au dăruit publicațiunile po- porale ale Asociațiunii: înv. I. Bârsan din Bedeu (Bihor) pentru a le împărți între popor; desp. Sătmar—Ugocia pentru înființarea unei biblioteci în Sătari; Preotului Vincențiu Pantoș din Giula-Vărșand (Arad) pentru înființarea unei biblioteci popo- rale; preotului Andreiu Moisa din Forotic (Caraș-Severin) pentru înființarea unei biblioteci poporale ; teologilor din seminarul Andreian 22 ex. din lucrarea d-lui A. Cosciuc Despre lucrarea pământului» și Despre mașinile de spirt». Socotelile și budgetul Asociațiunii: (203 Nr. 843 și 844—1912). Cassierul prezintă so- cotelile Asociațiunii pe 1911 și budgetul pe 1913. Se dau spre revizuire unei co- misiuni compuse din d-nii Dr. O. Russti, N. Ivan și Dr. 1. Beu. 286 Cooperative sătești: (215 Nr. 859 -1912). Pentru realizarea propagandei din partea > Asociațiunii cu privire la înființarea băncilor poporale și a altor inso(iri economice sătești, în legătură cn mărinimosul ofert de K 50,000 al d-lui V. de Stroescu, con- form hotărîrei Nr. 100 din ședința de data 27 Aprilie n. a. c., Comitetului central ia următoarele dispozițiuni: 1. Se invită Secția economică, ca în timpul cel mai scurt posibil să întocmească proiecte de statute-model pentru băncile poporale și pentru cooperativele sătești de altă natură, precum și o instrucție pentru condu- cerea, controla și funcționarea acestor cooperative; mai departe să pregă- tească o cărticică de contabilitate, simplă și praclică, pe seama însoțirilor, despre care e vorba, — cum și regulamente și tot felul de tipărituri necesare. întrucât aceste lucrări nu s’ar putea îndeplini de membrii actuali ai Secției, aceasta să se completeze cu membri corespondenți noi, conform hotărîrei dela adunarea generală din Blaj, ținută în anul trecut. 2. Se va angaja (deocamdată provizoriu) un tânăr cu pregătire spe- cială, care, împreună cu conferențiarul agronomic al « Asociațiunii», va cu- treeră ținuturile locuite de Români din patrie, ținând prelegeri poporale, arătând poporului însemnătatea însoțirilor economice, felul și modul întoc- mire! lor, îndemnâdu-1 să formeze astfel de însoțiri după trebuințele locale, dându-i toate informațiiinile de lipsă pentru inițiarea acestor însoțiri și pu- nându-i la dispozițiune tipăriturile necesare. Când nu vor fi în excursiuni, acest specialist, împreună cu confe- rențiarul agronomic, vor provedeă agendele de birou cu privire la propa- ganda pentru însoțirile economice, vor purta corespondența cu fruntașii diferitelor comune, și vor face rapoartele și propunerile de lipsă atât Sec- ției economice cât și comitetului central. Totodată conferențiarul coope- rativ angajat va fi și secretarul Secției economice a Asociațiunii ». Cheltuielile împreunate cil angajarea acestui conferențiar cooperativ, precum și cheltuielile pentru tipăriturile amintite în punctul 1, se vor aco- peri din donațiunea de K 50,000 a d-lui V. de Stroescu și din alte contri- buiri și donațiuni, ce s’ar face spre acest scop. Conferențiarul cooperativ va fi retribuit cu o sumă fixă anuală, cu acoperirea cheltuielilor de călătorie și cu un premiu, pe care îl va hotărî comitetul Asociațiunii ulterior, pentru fiecare însoțire înființată în toată regula și cn prospect de durabilitate. 3. Comitetul se va adresa cătră Venerabilele Consistoare și ordina- riate ale Bisericilor noastre cu rugarea, să binevoiască a înființa la semi- nariile preoțești și la preparandiile învățătorești un curs de Economie na- țională, la care să se dea și îndrumările necesare teoretice și practice pentru înființarea și conducerea cooperativelor sătești. Totodată conferențiarul cooperativ al Asociațiunii, va ținea în fie- care vară cel puțin un curs de o săptămână, în care va da, celor ce vor află de bine să se înscrie, toate informațiiinile de lipsă cu privire la înso- țirile economice, despre care e vorba. 4. Despărțămintele să fie îndrumate a da și ele pe viitor mai multă atențiune chestiei însoțirilor economice, și conform aliniatului c) din 4ț. 37 al Statutelor, să îndemne poporul la înființarea de însoțiri folositoare pentru membrii lor, provăzute cu statute speciale, care se vor înainta la autoritățile competente spre aprobare. Câte unul din membrii comitetului cercual (d. e. secretarul) va în- soți pe conferențiarul cooperativ al 'Asociațiunii în escursiunile sale prin comunele din despărțământ, dându-i mână de ajutor în lucrările sale de 287 propagandă și, cu deosebire, înlesnindu-i contactul cu locuitorii din dife- rite comune. 5. Se va deschide o rubrică permanentă în foaia Transilvania», în care se va urmări mișcarea cooperativă la noi și se vor da împărtășiri cu privire la rezultatele obținute prin propaganda făcută de Asociațiune.. Deasemenea în Biblioteca poporală» a «Asociațiunii» se vor tipări una sau mai multe broșuri, în care se va limpezi rostul cooperativelor să- tești și însemnătatea lor pentru poporul nostru 6. Se vor împărtăși d-lui Stroescu dispozițiile de mai sus, adresân- du-i-se rugarea, ca donațiunea de K 50,000 să o destineze pentru scopu- rile amintite. 7. Având în vedere noul ofert pus în vedere de d-1 V. de Stroescu, prin scrisoarea sa din 1/14 Martie a. c., pentru înlesnirea înființării băncilor poporale, să i se atragă atențiunea d-lui Stroescu, că la noi creditul po- poral fiind înlesnit în mare parte prin băncile existente, se simte mai mult lipsa însoțirilor economice de altă natură (de procurarea unor vite de soiu mai bun și de unelte ș’ mașini agricole mai perfecționate, de valorizarea productelor agricole, de consum etc.); în consecință, să fie rugat d-1 Stro- escu, ca ajutoarele de câte K 500, puse în vedere pentru inițiarea de coo- perative sătești, să nu le mărginească numai la băncile poporale, ci să bi- nevoiască a le destină pentru orice fel de însoțire economică poporală, care ar merită să fie sprijinită. Aceste ajutoare să binevoiască a le distribui la recomandarea comi- tetului Asociațiunii», cu condițiunea, ca după 5 ani ele să fie restituite «Asociațiunii» fără interese. 8. Să se atragă mai departe atențiunea d-lui Stroesțu asupra împre- jurării, că nu în toate comunele avem elementele trebuinciuase pentru con- ducerea însoțirilor proiectate și astfel să fie rugat a nu restrânge marini- moasele dânsului ajutoare la un teritoriu limitat, ci a le oferi tuturor ob- știlor, care s’ar simți destoinice a înființa numitele însoțiri cu prospecte de trăinicie. Totodată, considerând, că la noi organizarea comunelor politice nu coincide cu organizarea noastră națională, să fie rugat, ca ajutoarele puse în vedere să nu le ofere comunelor, ci obștilor românești din diferitele comune, dupăce aceste se vor fi constituit în cooperative economice. 9. Financiarea și controla însoțirilor înființate se va lăsă în îngrijirea băncilor existente, prin mijlocirea «Solidarității». Membrii noi: (216 Nr. 530—1912). Cassierul raportează că dela ședința din 10 Fe- bruarie n a. c. s’au mai înscris următorii membri: /. Membru fundator: 1. Cassa de păstrare în Săliște, achitând rata 1 de K 100. //. Membri pe vieață: 1. «Cordiana», institut de credit în Fofeldea, a achitat K 200. 2. «Parsimonia», institut de credit în Bran, a achitat K 50. 3. Cornel Me- saroșiu, inginer în Budapesta, a achitat K 50. 4. Cornel Strimbeiu, preot în Ora- vița, a achitat K 100. 5. Dr. Nicolae Ittu, medic în Sibiiu, a achitat ultima rată de K 100. 6 Dr. Romul Boca, advocat in Orăștie, a achitat K 200. 7. Dr. Andreiu Ule, advocat în Ținea, a achitat taxa întreagă de K 200. 8. Dr. Aurel Pintia, adv. în Ținea, a achitat taxa întreagă de K 200. 9. Vasile Pafucan, econom în Cociuba, desp. Ținea, a achitat K 100. 10. Dr. Desideriu Fiilepp, advocat în Hunedoara, a achitat ultima rată din taxa de membru. 11. Victor Topan, contabil în Ciachigârbou, a achitat rata 1 de K 20. 12. Jovian Andreiu, protopop în Ciachigârbou, a achitat K 20. 13. Valeriu Goron, preot în Veczk, desp. Gârbău, a achitat K 20. 14. Dr. George Mureșan, medic în Beiuș, a achitat taxa întreagă de K 200. 15, Rusu Fiu- 288 rilă, Lugoj, K 20. 16. Aurel Spătan, Lugoj, K 20. 17. Marian Groza, Lugoj, K 20, toți trei aparținători desp. Lugoj. III. Membri ordinari: 1. Aurel Popescu, notar în Lazuri. 2. Nicolae Bogdan, preot în Lazuri; — ambii aparținători desp. Beiuș. 3. Pompeiu Belciug, înv. pens. în Șintereag. 4. loan Mancitt, înv. în Betlenkeresztur. 5. Ilie Gordon, preot în Bet- lenkeresztur. 6. luliu Pop, primar în Betlenkeresztur. 7. Aurel Mureșan, notar în Tirlișina. 8. loan Băieș, preot în Tirlișiua. 9. Pompeiu Mureșan, înv. în Tirlișiua. 10. Pompeiu Boca, înv. în Caianul-mic. 11. Alexia Berghezan, oficial de bancă în Caianul-mic. 12. Dr. loan Moldovan, când, de adv. în Caianul-mic. 13. Valentin Boca, când, de adv. în Caianul-mic. 14. George Moldovan, preot în Caianul-mic. 15. Mihail Baciu, preot în Fellak, toți 13 aparținători desp. Beclean. 16. Aurel Mureșan, preot în Sângotard, desp. Gherla. 17. Corneliu Cosma, funcționar de bancă în Ținea. 18. loan Costa, înv. corn. în Cociuba. 19. Alexandru Popoviciu, preot în Ucuriș. 20. Ștefan Moțiu, gornic erarial în Ținea. 21. Nestor Blaga, preot în Tulea. 22. Vasile Strauț, înv. în Vașand. 23. Atanasiu Căpitanii, preot în Bantal- măcs. 24. 'Sever Papp, când, de adv. în Ținea, - toți 8 aparținători desp. Ținea. 25. Valeriu Opriș, stud. silv. în Șemnițbaia. 26 Alexandru Mihalca, stud. silv. în Șemnițbaia. 27. George Suciu, stud. silv. în Șemnițbaia. 28. Aneta Tufan, învăță- toare în Valea-Sasului, desp. Blaj. 29. Petru Popoviciu, comerciant in Reșița, desp. Bocșa. 30. George Popoviciu în Lugoj. 31. Nicolau Groza in Lugoj. 32. Dimitrie Socenianțu în Lugoj. 33. Adam Teodor, preot în Turdaș. 34. loan Roșu, preot în Turdaș. 35. Petru Lula, preot în Băbâlna. 36. Silvia Migia, soție de preot în Geoa- giul-de-jos, desp. Orăștie. 37. Dumitru Grecean, preot în Hărman, desp. Brașov. 38. Nicolae Duma, preot în Vărmaga. 39. loan Câmpian, înv. în Vărmaga, — ambii în desp. Deva. 40. Gregoriu Rusu, preot în Șieu-Odorheiu. 4!. Teodor Ciboc, notar pens. in Șieu-Odorheiu. 42. Grigorie Mălinaș, înv. în Figa. 43. Vasilie Mitifean, preot în Bidiu. 44. losif Mureșan, preot în Piatra. 45. loan Rotar, preot în Szent- mâte. 46. Teodor Moldovan, preot în Șieu-Măgheruș. 47. Teofil Boroș, preot în lencin. 48. luliu Todoran, preot în Kekesujfalu, — desp. Beclean. 49. Dănilă Mă- laiu, preot în Rodna-veche. 50. Flore Mureșan, profesor în Tirnavia. 51. Ieronim Groze, preot în Maier, — toți 3 aparținători desp. Năsăud. 52. Andreiu Popa, preot în Criscior, desp. Beiuș. 53. Romul Barbu, contabil în Ținea. 54. Eugen Sibiian, cassier de bancă în Ținea. 55. George Rocsin, preot în Ținea. 56. George Koos, cassier în Ținea. 57. Augustin Teochar, comerciant în Ținea. 58. Vasiliu Teoca, înv. în Feketetot. 59. Aron Popoviciu, înv. în Ținea. 60. Teodoi Czecz, când, de advocat în Ținea. 61. Demetriu Deac, înv. în Cociuba. 62. Gavril Dudulescu, înv. în Giris. 63. Marțian Andru, preot în Gepiș. 64. loan Păcală, eco.nom în Ținea, - toti 12 aparținători desp. Tineri. 65. Dr. Moise Cooș, când, de adv. în Oiadea-maie. 66. loan Bursa, preot în Ucea-de-sus. 67. «Ucea-mare», soc. pe acții în Ucea-de- sus. 68. loan Btirsan, înv. în Corb, — toți 3 aparținători desp. Făgăraș. 69. loan Rus, preot în Diilofalva. 70. loan Ilieșcu, proprietar în Cuzdlioara, ambii apar- ținători desp. Dej. 71. Emil Mureșan, notar comunal în llva-mare. 72. Dr. Teodor Miron, medic în llva-mare. 73. Traian Slăvoacă, contabil în Jlva-maie, aparțină- tori desp. Năsăud. 74. Victor Varga, preot în Poptelec. 75. loan Sândor, proprietar în Gârbău. 76. Victor Pop, când, de advocat în Gârbău. 77. Laurențiu Coste, preot în Bezdedteke. 78. Aurel Mezei, notar în Gârbău. 79 loan Gherman în Briglez. 80. loan Mihălvi, preot în Kiskalocsa. 81. Alexandru Pop, preot în Budiiș. 82. Va- silin Popp, preot în Criștolțe). 83. loan Costin, preot în Rece-Ciistur, toți 10 apar- ținători desp. Gârbău. 84. Âlexiu Bogdan, proprietar in Reteag. 85. Augustin Le- menyi, preot in fluseu Măcicaș, desp. Cluj. 86. George Vătășan, pieot în Zoltan, desp. Sighișoara. 87. Teodor Nicoară, înv. în Mogoș, desp. Abrud-Câmpeni. 88. loan Roșu, fotograf în Bistrița. 89. George Curtean în Bistrița. 90. Alexiu Candale in Bistrița. 91. Valeriu Dragoș, preot în Fenteuș, desp. Șimleu. 92. Teofil Moldovan, 289 preot în Szamajeno. 93. Biserica gr.-cat. în Beiuș. 94. Victor Filip, rector în Beiuș. 95. Nicolae Popa, econom în Gara-Țăndărei. 96. Vasilie Trifa în Mogoș, desp. Abrud-Câmpeni. Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu, secretar. Ședința a Vl-a a comitetului central ținută în 22 Iunie 1912. Prezident: Andreiu Bârseanu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. Membri prezenți: Dr. ilie Beu, Dr. Vasile Bologa, Arseniu Bunea, Parteniu Cosma, Octavian Goga, loan T'. Negruțiu, Gavril Precup, Dr. Ilarion Pușcariu, K. Simu, Nicolae Togan, cassierul /. Banciu și conf. agr. A. Cosciuc. Adunarea generală (221: Nr. 1026—1912). Neputându-se ținea adunarea generală a Asociațiunii din acest au în Orăștie, se decide să se țină în Sibiiu, deodată cu festivi- tățile desvălirii bustului G. Barițiu. Ca termin al adunării se stabilesc zilele de 13 și 14 Octomvrie a. c. Socotelile și budgetul Asociațiunii: (222 Nr. 997 — 1912). Comisiunea financiară ra- portează că a examinat socotelile pe 1911 și budgetul Asociațiunii pe 1913 și că le-a găsit în regulă. Cassierului i-se dă absolutoriu, iar socotelile și budgetul se aprobă și se decide a se prezentă adunării generale. Fundațiuni: (223—228 Nrii 975, 974, 837, 992, 1011 și 990—1912). Judecătoria din Oravița . predă Asociațiunii averea in sumă de K 39,850’33 rămasă dela fericitul Dr. George Anca, pe lângă anumite condițiuni. Biroul se încredințează să pregătească un proiect de litere fundaționale. — Judecătoria din Sibiiu predă Asociațiunii averea în sumă de K 40,000 rămasă dela fericita Sidonia Munteanu. Biroul se încredințează să pre- gătească un proiect de litere fundaționale. Direcțiunea financiară din Sibiiu șterge taxa de K 430 cerută pentru Jundațiunea Grigorie Săndean. — loan Pleșa, stud. în med. bursierul fundațiunii Petran își justifică sporul în studii; bursa i-se votează și pe anul școlar 1912/13. — Ilariu Vilt, absolvent al liceului din Blaj, bursierul fun- dațiunii N. Marinovici, mulțumește pentru ajutorul ce i-s’a dat; bursa se dă la con- curs. — Ajutoarele în sumă de K 80 din fundațiunea George Boeriu s’au împărțit intre 2 eleve și 2 elevi dela școala din Vad. Cooperative sătești: (229 Nr. 958—1912). D-1 V. Stroescu răspunde la deciziunea Nr. 215 a comitetului central, declarând că nu e mulțumit cu dispozițiile ce le-a luat privitor la înființarea băncilor sătești. Comitetul central încredințează biroul să înain- teze d-lui Stroescu un răspuns în care să-i esplice că dispozițiile comitetului central corăspund dorinței d-sale exprimate în scrisoarea prin care a făcut donațiunea și să-i deie informații asupra situației economice a țărănimii dela noi, care reclamă pe lângă băncile sătești și înființarea altorfel de însoțiri. Totodată comitetul central, pe lângă dispozițiile cuprinse în punctele 2 alineatul întâiu, 3, 4 și 5, decide urmă- toarele: Angajează deocamdată un tânăr cu pregătire specială, cu îndatorirea: a) să propage prin scris, priti prelegeri, prin cursuri și prin editarea de publicațiuni ideia înființării băncilor sătești și a altor însoțiri; b) să înființeze bănci sătești acolo unde e terenul prielnic și să deie toate informațiile pentru administrarea și con- ducerea lor; c) să tipărească statute tip, regulamente tip, registre de contabilitate tip, formulare pentru actele de înregistrare, pentru procesele verbale, precum și alte tipărituri necesare administrației interne a însoțirilor. Toate aceste tipărituri se vor pune gratuit la dispoziția băncilor; d) să controleze activitatea băncilor și să adune date statistice despre bănci și alte însoțiri. Principiile de cari va avea să se conducă conferențiarul cooperativ la înfiin- țarea băncilor sătești, vor fi cele îndeobște cunoscute, cari sunt fixate și în raportul comisiunii admise pentru studiarea chestiunii cooperative. 290 Aceste dispoziții ale comitetului central să se comunice d-lui V. Stroescu și să i se ceară autorizația a le pune în practică cât mai curând cu ajutorul donațiunii d-sale de i< 50,000. — (230 Nr. 890- 1912). Direcțiunea institutului Economul din Cluj înaintează un me- moriu, în care își exprimă părerile cum ar trebui îndrumată mișcarea cooperativă in cadrele Asociațiunii, ca să aibă sorți de izbândă. Trimite modele de statute și alte tipărituri pe cari le folosește Economul ■ la înființarea însoțirilor de credit sistem Reiffeisen. Bursele Stroescu: (231 Nr. 1027 1912). Se publică concurs pentru două burse de câte 500 cor. pe seama a doi tineri, cari vor aveă să se specialiseze in sculptura lemnului. Despărțăminte: (232 Nr. 823—1912) Beclean. S’au luat dispoziții pentru ținerea prele- gerilor poporale și s’a-fixat terminul adunării cercuale (șed. comitetului cercual din 16 Aprilie a. c.). — (233 Nr. 996—1912) Blaj. Trimite două exemplare din publicația Sărbările din Blaj, care se recomandă despărțămintelor din partea comitetului central. — (234 Nr. 1016—1912) Brad. S’au luat dispoziții pentru adunarea cercuală (șed. com. cerc, din 12 Iunie a. c.). — (235 Nr. 871 — 1912 Ciachi-Oârbău. S’a constituit comitetul și s’au luat dispoziții pentru ținerea prelegerilor poporale și pentru înființarea agenturilor și a bibliotecilor poporale. I-se dăruesc câte 5 ex. din toate publicațiunile poporale ale *Asociațiunii». (șed. comit, cerc, din 1 Maiu a. c.) — (236 Nr. 968 — 1912) Făgăraș. S’a fixat terminul adunării cercuale D-1 Dr. N. Șerban se încredințează cu înființarea desp. Șercaia (șed. comit, cerc din 11 Maiu a. c.). — (237—238 Nr. 788 și 987- 1912) Gherla. S’au ținut două prelegeri poporale în co- munele Dindeleag și Diviciorii. Din raportul comitetului cătră adunarea cercuală rezultă că intelectualii din Gherla nu prea au sprijinit activitatea despărțământului. S’au ținut 17 prelegeri poporale și s’au înființat 8 agenturi, în cadrele cărora s’au ținut prelegeri poporale împreunate cu reprezentațiuni teatrale. Cu ocazia adunării cercuale d-1 Eugen Szabo, profesor, a ținut o conferință despre Goga în poeziile sale social-politice . Adunarea cercuală a votat încredere directorului Dr. P. Fa- bian și secretarului Dr. V. V. Moldovan (șed. comit, cere, din 18 Aprilie și 23 Maiu a. c. adun. cerc, din Nicula (imită la 2 Iunie a. c.). — (239 Nr. 999 — 1912) Bran. Cu ocazia adunării cercuale s’au ținut două prelegeri: Aurel Stoian, când, med., despre Igiena poporului și Victor Pușcariu, preot, despre ■ Venerațiunea ce se cuvine bărbaților noștri mari -. S’a decis să se facă un 'fond cultural loan cavaler de Pușcariu al despărțământului Bran al Asociațiunii», cu scop să se înființeze un muzeu etnografic local, să se dee ajutoare autorilor de prelegeri poporale și a le tipări, de a se premia lucrările privitoare la Bran, să se cumpere un schiopticon, să se procure și păstreze în muzeu potretele bărbaților distinși de origine din Bran și să se ajute tinerii cari îmbrățișează meseriile. Mijloacele pentru sporirea fondului sunt: contribui» din partea membrilor familiei Pușcariu, colecte, răscumpărări de felicitări, venitul petrecerilor și donațiuni. Administrarea fondului se va face din partea cassei centrale a «Asociațiunii» (adun. cerc, din 31 Iulie 1911). — (240 Nr. 929-1912) Giurgeu. Secretarul Oct. C Tâslăuanu a ținut adunarea de con- stituire a despărțământului — oprită anul trecut din partea autorităților administra- tive — la sărbătorile Rusaliilor în comuna Bicaz. Cu ocazia adunării de constituire s’a aranjat o expoziție etnografică foarte reușită, s’a reprezentat piesa