27999(5 Nr. I—II. Ianuarie—Aprilie 1912. An. •XLIII. TRANSILVANIA REVISTA ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA RO- MÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Apare în 6 numere pe an, tot la două luni, sub îngrijirea secțiilor științifice-literare. Redactor: OCTAVIAN C. TĂSLĂUANU.^ Membri «Asociației» primesc «Transilvania» gratuit. Abonamentul pe un an: 10 cor. în monarhie și 12 cor. în străinătate. Redacția: Sibiiu (N.-Szebeu), strada Șaguna Nr. 6. Editura Asociațiunii. | BsH I.Jniv ■ Sibiu T.#f~ ».4 Cuprinsul: Vasile C. Osvadă: Mișcarea cooperativă. Raport cătră comitetul central al «Asociațiunii pentru literatura română și cultura po- porului român» în urma încredințării date pentru stu- diarea mișcării cooperative din Ungaria, România și Bucovina în legătură cu darul de cor. 50,000 a dom- nului Vasile Stroescu .............................................. 1— 38 loan Bratu, înv.-dir.: Monografia școalei greco-orientale române din Tilișca 39 — 95 M. Străjanu: Hermann și Dorothea...............................96—133 I. Enescu: Cooperativele sătești . . . .......................133—147 E. G.: Bibliografia istorică românească pe anii 1909—1911 . . 147—152 A. B. Necrologuri: 1. Ion Cavaler de Pușcariu. 2. Sidonia Muntean născ. Roșu. 152—154 însemnări: Pildă de educație economică, Notițe etimologice de Dr. Nicolae Drăganu..................................155 — 158 Partea oficială. Ședința l-mă a comitetului central, ținută la 4 Ianuarie 1912............'.............’ ...................159-160 Ședința a II-a a comitetului central, ținută la 10 Febr. 1912...............................................161—163 Ședința a 111-a a comitetului central, ținută la 23 Martie 1912 ’...........................’.................163—165 Ilustrațiuni. Fotografii privitoare la monografia școalei din Tilișca. TRANSILVANIA REVISTA ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA RO- MÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. 1—2. Ianuarie— Aprilie 1912. Mișcarea cooperativă. RAPORT eătră comitetul central al „Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român" în urma încredințării date pentru stu^ diarea mișcării cooperative din Ungaria, România și Bucovina în legătură eu darul de cor. 50,000 a domnului Vasile Stroescu. Onorat comitet central, Urmând încredințării ce-ați binevoit a-mi da, pentru studiarea mișcării cooperative din Ungaria, România și Bucovina, mai ales în vederea darului de 50,000 coroane făcut de marele Vasile de Stroescu, pentru sprijinirea mișcării cooperative și la Românii de sub coroana sfântului Ștefan — îmi permit să Vă prezint, ca material de studiu, informațiile câștigate și în legătură cu aceste modesta mea propunere referitoare la felul acțiunii, pe care o socot eu de potrivită pentru aflarea mijloacelor, prin care și poporul nostru d’aici să împrietinească și să folosească tovărășiile întru rod- nica organizație economică — toate aceste cuprinse în următorul RAPORT. Mișcarea cooperativă, dela început nu s’a impus ca o țintă, ci a fost chemată să slujască drept mijloc, drept armă în lupta economică, ce se dă pentru îndestulirea trebuințelor. Dacă azi se găsesc entuziaști cooperatori, cari încearcă să dovedească că numai în cooperație poate fi sălășluită munca cea mai altruistă și înfrățirea cea mai ideală — toți aceștia exagerează la fel cu ceice desbracă cooperația de caracterul ei larg și general și nizuiesc să convingă, că acțiunea cooperativă e potrivită numai pentru organizația economică a micilor existențe, ce se recrutează cu deosebire din clasa muncitorilor cu ziua și a micilor agricultori. Eu găsesc că cooperația este cel mai potrivit mijloc pentru rânduirea și îndestulirea trebuințelor și aspirațiilor prin cari, pe 2 de o parte se nivelează deosebirile de puteri, în lupta în care sunt marile puteri capitaliste și intelectuale, ca izvor de produețiune, — pe de altă parte, este un mijloc pentru oferirea prilejului ca micile, ca și puternicile existențe, cari altcum sunt lipsite ori sunt împede- cate în folosirea individualității lor, să poată fi, să poată ajunge factori, să se afirme atât cât le este valoarea inerentă în lupta vieții De sigur că la temelia acestor preocupări sălășluește dn goste, altruism, menajarea cuminte a dorului de progres, în can și Eu-1 tău să fie ceva, ca în toate preocupările de ordin ob ștesc. Că în cooperație altruismul iasă mai mult la iveală — e firesc, în urma împrejurării că aici se lucrează cu fapte imediate și nu cu sentimente ori cu combinații fixate pentru ceea ce va să fie. Am introdus raportul prezent cu aceste mărturisiri de con- vingere, întâi ca să Vă fie cunoscută prisma prin care am judecat eu, mișcarea cooperativă pentru studiarea căreia m’ați încredințat, iar în al doilea rând ca să Vă pot fixă, că eu nu găsesc potrivit să se imiteze ori să se importe anumite sisteme în formarea de tovărășii, chemate să fie de folos poporului nostru din această țară. Sistemele cooperative existente de sigur ne vor servi ca pilde folositoare, dar cooperația noastră nu e bine să fie încătu- șată prin teoriile sistemelor date, în paguba împrejurărilor și tre- buințelor noastre specifice, căci ia urma urmelor pe aceste dorim să le servim în primul rând. Ținta finală la care se tinde prin mijlocul cooperativ — e la fel ori și cât ar fi de diferită îmbrăcămintea ce se dă muncei spre această țintă. Motorul și mai ales forma cooperativelor diferă dela neam la neam, dela situație la situație. Ca să fiu mai explicit, înre- gistrez din informațiile câștigate următoarele: în Ungaria cooperativele existente nici nu sunt pornite din una și aceeaș nizuință nici n’au aceeaș formă de alcătuire. Ală- turea cu tovărășii sistem Raiffeisen găsim tovărășii cu temelia în principiul mutualității, tovărășii sistem Schulze-Delitzsch, sistem independent cu responsabilitate limitată, sistem regnicolar cu te- melia în legea ungară din anul 1898 art. XXIII, și în sfârșr găsim societăți pe acții cu toate atribuțiile tovărășiilor. îndemnul pentru alcătuirea tovărășiilor din Ungaria e și m felurit. Așa de pildă Sașii, cari și pe terenul cooperativ, ca genere pe cel economic se impun, și-au alcătuit tovărășiile după părerea mea din două motive puternice: unul de păstrare națională, iar altul de dragul și în mândria națională, copiind sistemul nemțesc preconizat de Raiffeisen. In acelaș timp la temelia cooperației ungurești au fost ten- dințe de politică militantă, — d’aici apoi faptul că cei mai ne- obosiți apostoli ai cooperației ungurești îi dau tocmai organiza- țiile politicei agrare, cu aristocrația în frunte. 3 începuturile făcute din partea Sârbilor și Slovacilor își au temelia în însuflețirea națională, la fel cu cererile ce se întețesc și din rândurile noastre. Mijloc fiind cooperația de sigur că poate fi întrebuințată pentru diferite scopuri, cum pilde ne ofer tovărășiile socialiste din Belgia sau tovărășiile făcute cu ajutorul guvernului ungar printre ruteni. Adevăratele și sănătoasele tovărășii însă nu pot stă decatl în serviciul organizației economice. Că această organizație eco- nomică, la rândul său, ajută sau se conformează chiar cu aspi- rații politice ori naționale, — această chestiune aici nu ne preocupă. Noi să nizuim ca prin cooperație să ajutăm și să întregim organizația economică, reclamată de interesele vitale ale popo- rului nostru din țara aceasta. Și dupăce aceste interese, în urma împrejurărilor specifice și date, diferă foarte mult de interesele altor neamuri, fie acele conlocuitorii noștri, fie cetățenii altor state, e numai firesc ca în întruparea cooperației noastre să ne fixăm forma de alcătuire și conducere a tovărășiilor, independent de amănuntele unui sistem deja existent, — așa fel, ca tovără- șiile noastre să slujească mai bine interesele noastre în împre- jurările date. Întocmai cum interesele noastre diferă de acele ale altor nea- muri, și cooperația pentru noi e de o deosebită importanță. Până când cooperația din Anglia și Belgia își recrutează soldații din rândurile muncitorilor de fabrică; până când cooperația din Germania perfecționează organizațiile economice, la noi co- operația e chemată să fie temelia organizației economice a sa- telor noastre. Și dupăce puterea elementului românesc, durere și așa e numai la sate, pentru noi cooperația câștigă în importanță. Cooperația la noi câștigă în importanță și prin faptul, că în lipsa plutocratici și a grupărilor de mari capitaliști ni se impune numai cooperația, la care pot fi înrolați toți Românii, toți având aceleași interese. Că temelia organizației noastre economice la sate o poate da cooperația, poate să-și câștige convingerea ori care cunos- cător al satelor noastre, care a avut prilej să cunoască țăranul nostru, cu toate bunele și slabele lui însușiri. Situația umilă a țăranului nostru, nemulțămirile lui de tot felul, care culminează în plânsori de ordin material, conștiința asupritului, neajutorarea perpetuată prin lipsa cetitului și a scri- sului și tuturor premergătoarea dragoste de neam îl predis- pune pe săteanul nostru să primească cu însuflețire îndemnul, ca să-și creeze mijloace, ce sunt chemate să-i alimenteze nădejdea la o situație mai bună și cari în scurt timp se vor dovedi că/ de fapt îi sunt arme prețioase în lupta economică. 1 4 I Stăpâni pe însuflețire, munca e ușurată și gândul nostru se fixează numai asupra întrebuințării cuminte a acestei însuflețiri. Demagogia satelor alimentată prin semidoctismul importat prin umblările ori slujbele dela oraș, ca și prin serviciul militar, este pe deaîntregul contrabalansată prin nizuințele celor rămași nealterați, și învinsă prin intelectualitatea și dorul de muncă a preoțimii și învățătorimii noastre, cărora li se îmbie prin coope- rație prilej să stăpânească satul, pentrucă să-l ducă la mai bine. Când această stăpânire ar fi înțeleasă și mai ales folosită greșit, — cooperația crește oameni, cari, la trebuință iau locul celor în drept la conducere, dar cari și-au greșit folosirea acestui drept Temerile exprimate de mulți fruntași ai vieții noastre publice, că țăranul nostru nu este încă pregătit pentru acțiunea coopera- tivă, trebue să dispară în fața argumentelor, ce ni se ofer zilnic. Cu puține excepții ce ni le oferă comitatele Bihor, Sătmar, Sălaj, Ugocia, Hunedoara și Solnoc-Dăbâca — satele noastre au dat dovadă că pot fi înțelegătoare pentru o muncă, ce tinde la ajungerea binelui obștesc. Dacă s’ar adună de pe la redacțiile gazetelor, de pe la bănci, de pe la particulari, toate scrisorile sosite vreme de un an de prin satele noastre pentru cererea de îndrumări și sprijin pentru for- marea de tovărășii, susțin că aceste scrisori ating cifra de cel puțin o mie. Remarc că o mare parte a acestor scrisori ascund mena- jeri de interese particulare și chiar condamnabile sub raportul binelui obștesc, dar tocmai aici e chemată o conducere co- operativă să influințeze cu minte, toate pornirile, din cari pot izvorî acțiuni bune pentru obștea noastră. începutul organizației noastre economice înfăptuit prin băn- cile noastre va fi numai întregit prin tovărășiile, ce vor fi pro- tegiate de aceste instituții, pe cari le ajută prin faptul că le sal- vează de greul bărbaților de încredere ai băncilor noastre. Așa privită chestiunea cooperativă ce așteaptă întrupare — eu găsesc că sunt date toate condițiile, că poate să fie înfăptuită și la poporul nostru trăitor în această țară. Foloasele cooperativelor le apreciază și le știu toți ceice cân- tăresc munca economică fie ca temelie umană, fie ca factor pri- mordial în desvoltarea unui neam. Poporul simte trebuința și așteaptă numai îndrumarea, ofe- rind în aceiaș timp toate condițiile necesare. Forțele acestei îndrumări le-am avut și le avem și acum, — atât că trebuiesc organizate în vederea unei acțiuni conștiente și sistematice. Dovada cea mai grăitoare că am avut aceste forțe ne-o ser- vesc informațiile, din cari știm că atât mișcarea cooperativă din 5 România, cât și cea din Bucovina a fraților noștri și-a luat pri- mele alimente d’aici dela noi din Ardeal. D-l inspector al centralei băncilor populare și cooperativelor sătești din București, Dumitrescu-Bumbești, unul dintre primii și cei mai îusuflețiți apostoli ai cooperației din România, a avut bunăvoința să-mi comunice că și-a slujit ideia coperativă prin o informație, ce-a avut, că în satul Perșani din Ardeal, Românii și-au înființat o tovărășie, ce dă roade minunate. Preotul român Bendeschi din Crasna Usca a Bucovinei care a alcătuit prima tovărășie în satul păstorit de d-sa până azi, și-a întărit convingerile cooperative prin scrisul ce i-a ajuns din Ardeal. Pe atunci apăruse traducerea cărții lui Raiffeisen făcută de fie-iertatul Dr. Aurel Brote, directorul băncii de asigurare «Transsylvania». Cooperația românească atât în România cât și în Bucovina a dat roade mulțămitoare cu tot birocratismul de o parte și cu toată ușurătatea Centralei dovedită în ceealaltă parte — căci în- țelegerea și munca satelor românești nu își pierde din impor- tanță, ori cari ar fi roadele reale. _____ E numai firesc dar că Ardelenii — cum sunt numiți toți Românii din regatul ungar — ei cari au dat alimentul ideei co- operative pentru prima oară poporului românesc, să nizuiască acum pentru înfăptuirea muncii cooperative. Dacă până acum a întârziat această întrupare poate una dintre principalele cauze a fost credința profesată și apoi munca înfăptuită de fruntașii vieții noastre publice, cari au găsit că în- ființarea băncilor românești, cu întreg capitalul lor de însuflețire și nizuințe altruiste, trebuia să premeargă oricărei încercări de orga- nizație economică pe întreagă linia. Și asta în urma rolului impor- tant ce-1 au finanțele în complexul luptei și muncei economicei îngrijite odată finanțele noastre prin cele peste 150 bâncr la temelie cu foarte lămurite ținte, pe cari nu le pot întunecă acțiuni săvârșite sporadic, ce nu conglăsuesc cu marea problemă le- gată de aceste instituții, de cari suntem mândri, e de sigur sosită vremea să continuăm munca economică, ce ne reclamă la sate. Aici tovărășiile se prezintă ca cele mai eficace mijloace. Modestele începuturi ce le avem întrupate în cele vreo 150 to- vărășii românești, cu toată importanța lor, nu ne prezintă com- plexul unei acțiuni bine stabilite și unitar îndrumată. Rezultate ale însuflețirii, ale sirguințelor lăudabile dar izolate, aceste începuturi mai mult au ajutat marcarea terenului, ce trebuie să-l muncim. Această marcare însă ajutată de scrisul și prelegerile coope- rative din ultimii ani, au desvoltat interesul, dragostea și în- țelegerea pentru munca cooperativă, așa că azi terenul pe deplin pregătit și cu toate condițiile cerute, așteaptă să fie sămânat, ca roade bogate să dea, așteaptă să fie presărat cu tovărășii, 6 chemate să întregească munca băncilor orășenești și să ocro- tească organizația economică în satele românești. întrebarea ce se impune este: cine și cum să pornească munca pentru înființarea tovărășiilor și prin aceste pentru întru- parea acțiunii cooperative, aici, la noi. Unii au convingerea, că acțiunea cooperativă trebuie încre- dințată organelor bisericești, lucrând de jos în sus, dela sate în spre centrele bisericești. Aderenții acestui fel de rezolvire ar porni acțiunea prin magazine de bucate, prin casse de ajutorare, cari ar fi conduse și chiar administrate prin comitetele parohiale, în cari preotul^ și învățătorul și-ar putea afirmă pe deaîntregul activitatea. în felul acesta, zic propunătorii ar fi păzită coope- rația să nu degenereze în speculă și să nu fie întrebuințată pentru menajarea de interese particulare, pentrucă prin statute s’ar întrebuința pentru biserică și în special pentru susținerea școalei, exchizându-se sau cel puțin limitări cir;-se la minim, 3—5⁰/» di- videndele și orice împărtășire de câștig material din profitul net. Foloasele materiale ar fi menajate în cursul anului prin lucrarea însăși a tovărășiei. Alții găsesc că acțiunea cooperativă numai încredințată băn- cilor românești fie prin «Solidaritatea» fie prin conducere legată de-a dreptul de singuraticele bănci ar puteă aduce roadele • așteptate și în primul rând ar putea delăturâ colizia de interese, ce se pare că s’ar ivi între bănci și cooperative, dar mai ales între cooperative și bărbații de încredere ai băncilor noastre. După aceștia «Solidaritatea» și-ar formă o secție specială pentru mișcarea cooperativă, se înțelege pemergând acesteia in- stalarea unui birou special și permanent al «Solidarității». Această secțiune ar înlocui formarea vre-unei Centrale cooperative, dupăce ar provedeă toate lucrările fie de agitație, fie de informație, fie de organizație, de control și cele financiare, cari ar fi încredin- țate Centralei ori Centralelor. Se militează apoi în aceiași ordine de idei și pentru înfăp- tuirea hotărîrii adunării generale a «Solidarității» ținută la Brașov, prin care se recomandă băncilor, ca fiecare în parte să spriji- nească și să inițieze chiar formarea de tovărășii. Ținându-se seama și de rezervele cuprinse în motivarea acestei hotărîri, băncile noastre să nu ia în mâni întreagă soartea cooperativelor și fiecare independent să formeze în raionul său tovărășii după cum crede de bine și după sistemul pe care îl află mai potrivit așa fel însă, ca lucrarea băncilor noastre să se facă în apro- piatul viitor prin tovărășii, alcătuite ca executive și mijlocitoare a lucrărilor băncilor noastre. 7 Sunt apoi bărbați fruntași ai noștri cari au convingerea, că acțiunea cooperativă ar fi mai succeasă dacă s’ar raionâ după ținuturi, înființând în diferite centre geografice, fie independent, fie în legătură cu băncile de acolo — câte un Centru cooperativ. In felul acesta s’ar impune un astfel de Centru în Cluj, în Șim- leu, în Timișoara și eventual în Sibiiu, în Orăștie și în Bistrița. Fiecare din aceste Centre cooperative ar lucră independent și doar o legătură morală le-ar adună reprezentanții din timp în timp la consfătuiri frățești. Motivarea acestei convingeri se face prin diferențiarea ce se spune că există între interesele și trebuințele unui ținut, față de alt ținut locuit de Români. Aceste trebuințe mai mult și mai bine le pot cunoaște conducătorii firești ai ținutului respectiv — decât o conducere centrală și eventual birocratică. In același timp între diferitele centre cooperative s’ar desvoltă o întrecere în munca foarte folositoare desvoltării cooperative și s’ar angaja o mulțime de forțe, cari altcum poate ar rămânea în afară de această acțiune. Mai restrâns e numărul acelora, cari află temelia desvoltării cooperației noastre în căutarea de legături cu Centralele tovără- șiilor regnicolare, sprijinite de oficialitatea statului. Motivarea acestora culminează în argumentele, ce sunt temelia și în politica moderată și oportunistă. Astfel pusă chestiunea eu cred că o rezolvire favorabilă^ mult îngreunată.rCăci ce dorim noi să ajungem prin cooperație?» Îmbunătățirea reală a sorții țăranilor și prin ei a satelor noastre, în cari e înmagazinată întreagă forța neamului nostru. Această îmbunătățire ne cere să fie liberată și de prejudiții și de instituții deja existente. Să nu formulăm cooperația, ca să se po- trivească în cadre de instituții existente. Căci atunci când unele sau altele dintre instituțiile ce le avem sunt în măsură să ajute ca să fie ajutate prin cooperație, căutarea și aflarea de legă- turi și de raporturi se impune dela sine, prin comunitatea sco- pului urmărit. Cooperația e necesar să fie alimentată, lăsându-i cea mai largă libertate, care nu e potrivit să fie jignită nici prin birocra- tismul rece, nici prin rezerve ce ar impune pretinsa concurență. Spiritul larg ce stăpânește activitatea «Asociațiunii» care nu îngăduie nici patriotisme locale, nici rezerve confesionale, trebuie să fie și stăpânul mișcării cooperative. Numai acest spirit poate să fie conducătorul moral al co- operației la noi și trebuie să fim adânc recunoscători marelui Vasile de Stroescu, că prin darul său princiar, pe lângă mijloa- cele materiale, predând darul «Asociațiunii», ne-a marcat și felul de întrupare al cooperativelor. 8 Protectoratul cooperativelor nu poate să fie decât moral, căci în momentul când asupra mișcării s’ar înstăpâni puterea in- stituțiilor practice — cu rezervele, cu greul organismului lor, e sigur că în primul rând ar pierde cooperația adevărată. Libertate deplină pentru cooperație și singura grijă să nu fie anarhie sau să nu se denatureze rostul cooperativ, asta, cred eu, e temelia pe care să edificăm noi. Că înființândele noastre cooperative vor trebui să aibă dela început sprijinul moral și material al instituțiilor și organiza- țiilor noastre existente, e firesc și e necesar. Cari însă dintre aceste instituții vor avea înrâurința hotărîtoare asupra coopera- tivelor, acest rol va fi determinat prin felul de a sprijini și mai ales de a înțelege spiritul cooperativ prin instituțiile ce le avem. Pe cât de neavenit găsesc eu condiționarea desvoltării co- operativelor de una sau alta dintre instituțiile pe cari deja le avem, pe atât de îndepărtată de ajungerea la țintă găsesc și ni- zuința de a aclimatiza anumite teorii formate din vieața coope- rativelor străine, ca în temeiul acestora să alcătuim după anume sisteme probate, vieața noastră cooperativă. Am ajunge la fel cu cei ce doresc să dea vieață socialismului german de fabrică, în meleagurile plugărimii din Ungaria. După cât am putut eu observă cooperația în fiecare țară, la fiecare popor și-a avut începuturi originale și ca pornire și ca țintă și ca mijloace. Câteva pilde vor adeveri aceste modeste constatări: în Ungaria. In statul ungar primele începuturi le găsim la Sași. Poporul săsesc dela importarea lui, în vremea regelui Andreiu prin pri- vilegiile speciale, ce le-a primit în cadrele fondului regiu a fost dintru început predestinat pentru vieața cooperativă. Instinctul de conservare, sentimentul singurătății în marea de străini a ridi- cat zidurile de piatră a cetăților și a bisericilor săsești. Inlăuntrul acestor ziduri satisfacerea trebuințelor i-a îndrumat pe Sași înspre o vieață cooperativă, căci cea comunistă eră pentru câțiva aleși jignitoare. Expresia cea mai lămurită a acestei vieți o găsim în «țehurile» meșteșugarilor Sași. Comunitatea intereselor, apărarea comună și mai presus de toate asigurarea bogatelor venite for- mau temelia «țehurilor», cari, în definitiv erau cooperații cu tot egoismul lor neadmisibil în cooperație. Conducătorii poporului săsesc însă, de cu vreme au pre- simțit întorsătura vremilor și nu s’au mai mulțumit cu monopolul meșteșugurilor. In Germania Raiffeisen își începuse deja munca cooperativă și Sașii noștri au fost între primii discipoli raiffeise- nieni, înființând băncile lor din Brașov, Bistrița și Allgemeine 9 Sparkassa din Sibiiu, una dintre cele mai ideale societăți pe acții pusă pe deaîntregul în serviciul muncii cooperative. Prin aceste alcătuiri Sașii și-au compensat pe teren financiar ceeace au pierdut la 1872 pe terenul industrial prin invaliditarea renumitelor «țehuri» prin cari stăpâneau meșteșugurile din Ardeal. Faptul că sediul băncii «Allgemeine Sparkassa» coincide cu sediul administrației averilor naționale săsești și cu centrul lor politic, a impus acestei instituții să ia în mână organizația sa- telor săsești, — la număr sub 200 — și azi atât Centrala tovă- rășiilor săsești de credit cât și Centrala tovărășiilor săsești de consum și valorizare se află în Sibiiu, sub directa administrație și conducere a băncii «Allgemeine Sparkassa». Ca orice organizație impusă dela centru în spre periferii și nu cum natural ar fi inversul, și centralele săsești au avut și în parte au și azi neajunsuri și greutăți enorme de învins. Suc- cesul relativ ce-1 ajung, în prima linie este a se mulțumi senti- mentului de organizație, spiritului de obediență și tactului inerent rassei germanice. Orice încercare, ce ar trece peste aceste cadre și mai ales peste realele trebuințe ale masselor mari, se isprăvesc și la Sași prin fiasco. Dovadă încercarea de absolută bună credință a distinsului sas dl Dr. Wolff cu consumul central din Sibiiu. Sașii au azi la 200 tovărășii, în partea lor covârșitoare tovărășii de credit. Restul tovărășii de consum și valorizare și vre-o câ- teva lăptării. Succesul acestor tovărășii rezidă în primul rând în înțelegerea sasului pentru îngrijirea comună a intereselor comune și apoi în binevoitoarea libertate, cu care alăturea merge binevoitorul con- trol ce se face prin Centralele săsești tovărășiilor lor sătești. Nici o tovărășie săsească nu-și caută afirmarea în lărgirea ca- drelor, în râvna de a fi puternică prin expansiune. Toate își ra- ionează munca la comuna de sediu, dupăce mai bine cunoaște și prin urmare mai bine poate servi interesele unui grup de oa- meni, cari se cunosc întru toate. Munca cooperativă săsească e sprijinită apoi prin o vie pro- pagandă intelectuală făcută prin prelegeri, prin broșuri și prin cursuri, fie de contabilitate și administrație, fie pentru împrieti- nirea cu chestiuni economice și cooperative. Maghiarii și-au început munca cooperativă abia în anul 1887 — în urmă cu 25 ani. Atât motorul cât și nizuitorii pentru cooperația maghiară și forma în care s’a pornit, prezintă o originalitate, doar unică în felul ei. Cooperația maghiară a fost înfăptuită prin contele Ale- xandru Kârolyi, unul dintre cei mai de seamă aristocrați și feu- dali din Ungaria. 10 Fire impulsivă și în deplina conștiență a puterii sale mate- riale și a descedenței sale aristocratice, contele Kârolyi n’a fost întotdeauna mulțămit cu rolul și importanța ce i s’a recunoscut în organizațiile agrare a marilor proprietari, între cari primul loc îl ocupă «Asociația regnicolară agrară maghiară» (Orszăgos Ma- gyar Gazdasâgi Egyesulet = OMGE). Ca să satisfacă dorului de afirmare, contele Kârolyi, sosit de curând din Franța, a început la 1886 să agite pentru prima oară la maghiari chestiunea cooperativă. Ca să nu risce prea mult însă, dela început a pus înființarea tovărășiilor sub oblă- duirea oficialității și astfel s’au alcătuit în 1887 primele tovărășii ungurești, ce formau «Pest pilis solt-kis-kun-vârmegyei szdvetke- zet»-uri. In acest an au fost alcătuite 10 tovărășii, toate de credit, cari a dat prima formă a cooperativelor maghiare. întâmplarea a voit ca contele Kârolyi să ajungă în acute diferențe de vederi cu contele Festetics, pe atunci ministru de agricultură ungar, care pusese mâna pe cetățuia feudalilor ma- ghiari, pe asociația «OMGE». Contele Kârolyi ca să-și aibă, și dupăce a fost majorizat organizarea economică prin care să-și validiteze nizuințele de conducător, a înființat cu grabă «Reu- niunea agricultorilor maghiari zisă «Magyar Gazdaszovetseg», care a desvoltat cu întreagă puterea mișcarea cooperativă maghiară. In timpul acesta întâile tovărășii de credit înființate cu spri- jinul contelui Kârolyi în comitatul Pestei au format prima centrală numită «Hazai Szovetkezetek Kozponti Hitelintezete» la anul 1894. Deja după patru ani mișcarea cooperativă ungurească a fost dată în grija statului și dela această dată, inițiativa parti- culară izvorîtă în bună parte din dorul satisfacerii trebuințelor reale a fost înlocuită cu oblăduirea și sprijinul statului. Dieta a votat la 1898 legea specială în temeiul căreia s’a alcătuit «Cen- trala regnicolară a tovărășiilor de credit (Orszăgos Kozponti Hi- telsz.ovetkezet). Această centrală e înzestrată cu toate privilegiile, cu scutire de dare, de timbre, de patentă etc. și la fondarea ei statul a contribuit cu o quotă de fondator de 2 milioane Coroane. Noua Centrală a preluat afacerile și tovărășiile centralei numite «Hazai Szovetkezetek Kozponti Hitelintezete» și prin or- ganele administrative s’a muncit și s’a forțat alcătuirea de credit în țara întreagă. Cu finele anului 1910 tovărășii de credit aparținătoare acestei Centrale au fost în număr de 2270 cu 613,863 membrii, cari au subscris în total quote în valoare de 57,380’000 cor. din cari au solvit 36,465’000 cor. Fondurile de rezervă ale acestor tovărășii au fost de 8,118’000 cor. iar depunerile spre fructificare în sumă de 89,912’000 coroane. Reescomptul și creditul pe care Centrala l-a 11 pus la dispoziția tovărășiilor de credit atinge cifra de 79 mili- oane coroane. Din cele 2270 tovărășii de credit: 1999 sunt în Ungaria și 271 în Croația și Slavonia. Cea mai mare tovărășie de credit e cea din Piispokladâny cu 2303 membrii în majoritate angajații dela calea ferată ungară. Cea mai mică e cea din Klanac — în Croația — cu 14 membrii. In comitatele locuite de Români în total sunt astfel de to- vărășii de credit 770 dintre cari 121 în Torontal, 86 în Timiș, 75 în Bihor, 72 în Maramurăș, 67 în Sătmar, și 54 în comitatul Cojocna. Mai puține sunt în comitatele: Sibiiu 2, Bistrița-Năsăud 6, Făgăraș 5, Brașov 7, Alba-inferioară 10. Temeiul acestor tovărășii îl formează dispozițiile artic. de lege XXIII din anul 1898, care fixează responsabilitate limitată până la de 5 ori valoarea nominală a quotelor subscrise. Membrii pot iscăli și mai multe quote, cari sunt înscrise pe nume și în valoare nominală de cel mult 100 Coroane. Maximul dividendei e limitat la 5%- Conducerea și supraveghiarea acestor tovărășii e de obicei și de lege în mânile funcționarilor administrativi (notari și protopretori). Faptul, că aceste tovărășii dau împrumuturi numai mem- brilor, a înlesnit introducerea unui pseudo-cooperatism foarte pri- mejdios pentru mișcarea însăși, dupăce solicitatorii de credit, ca să poată ajunge la împrumut se înscriu ca membrii numai din acest motiv. Astfel la aceste tovărășii în partea covârșitoare se recrutează membrii din solicitatorii împrumutelor, cari în ma- joritate nu-și dau seama nici de alcătuirea nici de natura co- operației, și așa ajung și rămân simpli debitori cu toată forma de cooperatori. Această anomalie a pricinuit greutățile și chiar perderile în- semnate ce-a îndurat Centrala tovărășiilor de credit tip. 1898. Și chiar azi, cu toate rezultatele ce se cifrează ademenitor, aceste tovă- rășii au la temelie și în lucrarea lor cel mai debil cooperatism. înlocuirea inițiativei și a muncii particulare și independente cu acțiunea birocratică și menajată de oficialitate — își arată slă- biciunile. Reuniunea agricultorilor maghiari — Magyar Gazdaszovetseg — alcătuită de contele Kârolyi mai mult din o pornire de retor- siune, încetul cu încetul s’a emancipat de sub acest spirit și azi e cel mai puternic mijloc de propagandă cooperativă, - la maghiari. Această organizație, dupăce tovărășiile de credit au fost adăpostite prin legea din 1898, în același an a înființat prima și cea mai puternică Centrală de consum numită «Hangya» 12 («Furnica») la început cu un capital de numai 50,000 Coroane, din care 34,000 Coroane subscrise și solvite de contele Kârolyi. La finea anului 1910, «Hangya» a avut capital de fondare 1.420,000 Cor și capital de quote de 341,000 Coroane, iar fonduri de rezervă 170,210 Coroane. Câștig curat 139,731 Coroane. Oricât de izbitoare ar fi simpatiile acestor organizații pentru partidul agrar, format din aristocrația maghiară de toate nuanțele politicei militante, în serviciul cărora sunt puse, atât «Gazda- szovetseg»-ul cât și alcătuirea ei «Hangya» cu rezultatele lor cooperative, nu financiare, întrec Centrala tovărășiilor de credit. Și să nu se uite că tovărășiile de consum sunt cele mai avan- sate organizări cooperative. In primii doi ani, 1898 — 1900 «Hangya» a avut în țară numai 122 cooperative de consum și valorizare. După 10 ani de muncă la 1908 a avut deja 842 cooperative de consum cu 149 filiale. Cu finele anului 1910 «Hangya» a avut 995 coop.de consum cu 285 filiale, conduse prin Centrala din Budapesta și administrate prin centralele-filiale din Aiud pentru Ardeal și din Nagyszombat și Balassagyarmat pentru părțile de nord ale Ungariei. Numărul membrilor a acestor cooperative de consum a fost la 31 Decemvrie 1910 de 156,563 cu 330,238 quote în sumă de 3.818,502 Cor. și cu fonduri de rezervă de 9,824'650 Co- roane. Circulația centralei și a tovărășiilor cari îi aparțin a fost în anul 1910 de 38.216,954 Coroane la vânzări de mărfuri, și 34.527,418 Cor. la cumpărări de mărfuri. Mai multe cooperative de consum în legătură cu «Hangya > sunt în ținuturile rutene și slovăcești. Felul de alcătuire se aseamănă întru toate cu acela al to- vărășiilor de credit tip. 1898 natural cu diferențele și întregirile reclamate de natură afacerilor. Aceste două cele mai mari Centrale, una pentru tovărășii de credit, alta pentru tovărășii de consum, au îmbrăcat caracterul regnicolar și nu mai sunt icoana activității cooperative specifică a poporului maghiar, cu tot spiritul, ce de altfel le stăpânește. Tot așa nu poate fi socotită drept cooperație specific ma- ghiară nici Centrala tovărășiilor creștine de puțină însemnătate în raport cu cele doue centrale menționate. Această Centrală e alcătuită și condusă de preoțimea ro- mano-catolică, în serviciul căreia se găsește, ca un puternic mijloc de propagandă confesională. In total abia i-a mai rămas acestei centrale vreo 200 tovă- rășii de consum, alcătuite cu deosebire în ținuturile slovăcești și în comitatele Sălaj, Sătmar și Bihor. Capitalul acestei centrale se compune din 2008 quote â 100 Coroane în sumă de 200,800 Coroane. Inventarul mărfii la 31 13 Decemvrie 1910 a fost abia de 258,965 Coroane. Profitul curat de 9,494 Coroane. Spesele administrative, salare și control dau suma enormă de 157,903 Coroane. Dealtfel aceleași spese administrative în bilanțul centralei «Hangya» întrec suma de 800,000 Coroane din cari numai sa- larele consumă 450,000 Coroane, dar profitul curat la «Hangya» a fost în 1910 în sumă de 139,731 Coroane. Pentru îngrijirea procurării de mărfuri și mașini și pentru valorizarea productelor în masse, la anul 1891 aceiași agrari dela «Koztelek» au înființat în Budapesta, la inițiativa conților Aloisiu Andrâssy și Emeric Szechenyi, Tovărășia agronomilor maghiari, Magyar Mezogazdâk Szovetkezete», cu quote de câte 200 Co- roane nominal. OMGE a sprijinit această alcătuire cu suma de 100,000 Coroane în quote. Mezogazdâk Szovetkezete» a fost plănuită ca Centrală de va- lorizare și procurare, de preferință pentru marii proprietari. Dupăce însă vieața de capitală, și dorul de afirmare și conducere în vieața publică leagă fatal interesele marilor proprietari de Budapesta a fost firesc, că noua Centrală să nu găsească teren prielnic pentru înființarea tovărășiilor de provincie. Relațiile de afaceri, pe cari această Centrală le-a inițiat și le-a susținut câțiva ani cu Reu- niunea agricolă din Timișoara, sub raportul cooperativ sunt de prea puțină importanță. Azi însoțirea din vorbă lucrează în Budapesta alimentându-și afacerile cu trebuințele marilor proprietari, pe cari le servește cu mult succes. In organizația însoțirii s’au format următoarele secțiuni: Sec- țiunea afacerilor cu bucate prin care se îngrijesc valorizările de bucate și procurarea îngrășămintelor artificiale. Secțiunea pentru cultura vitelor, prin care se îngrijește procurarea și importul vi- telor de rassă, pentru prăsilă și valorizarea acelora, precum și îngrășarea sistematică a porcilor. însoțirea are în Kdbânya în grășătoare de porci bine aranjate. Prin aceste îngrășătoare se va- lorizează ciurdele de porci ale proprietarilor membri ori se îngri- jește de îngrășarea acelora, cu deosebire în comisiune. Secțiunea pentru semințe îngrijește de procurarea semințelor de soiu atât pentru câmp, cât și pentru grădini. Secțiunea pentru valorizarea vinului are în grijă pivnițele dela Budafok și plasarea vinului din Ungaria în străinătate. Secțiunea de consum îngrijește procurarea materiilor și uneltelor trebuincioase în agricultură. Tot așa și sec- țiunea viticolă, pentru viierit. Secțiunea pentru mașini îngrijește cu deosebire procurarea de mașini agricole și pentru industria agricolă. 14 Și în fine secțiunea pentru asigurări mijlocește și apără in- teresele membrilor săi în chestiuni de asigurări. La 31 Decemvrie 1910 această însoțire a avut capital de quote în sumă de 862,600 Coroane și 1680 membri, cari sunt proprietarii alor 24% din întreg teritorul cultivabil al regatului ungar. Fondurile de rezervă au fost de 280,000 Coroane, iar fondul rebonificării după cumpărări a fost de 364,893 Coroane. Activitatea acestei însoțiri, cu responsabilitate limitată la duplu nominalului de quote și cu restringerea dividendei la 5% a capitalului societar, servește cea mai bună argumentare că cooperația e chemată să servească și interesele marilor proprie- tari și capitaliști, întocmai cum servește interesele micilor exis- tențe sub raportul bunurilor materiale. Pentru completarea schițării amintesc aici și «Tovărășia reg- nicolară a tovărășiilor maghiare» — Magyar Szdvetkezetek Or- szăgos Szovetsege — înființată deasemenea în cadrele Koztelek- ului în scopul să întrețină prin cei vre-o 25—30 scriitori coope- rativi maghiari agitația intelectuală a mișcării cooperative. Amintind încă munca cooperativă, ce servește drept mijloc pentru așanumitele: acțiune ruteană, acțiune săcuiască și pentru ajutorarea colonizărilor cu ciangăi, am aveă tabloul complet al cooperației maghiare după formă, dar de fapt a cooperației spri- jinite de puterea de stat prin guvernele ungare. Aceste cooperative sunt lipsite pe deaîntregul de adevăratul spirit cooperativ, căci motorul alcătuirii lor e nefiresc, e neavenit, chiar și numai prin faptul că sunt forțate să fie când în servi- ciul plutocrației, ce le folosește drept mijloc de susținere, când în serviciul politicei de eghemonie de rassă. Numai așa se poate explica faptul că această putere coo- perativă nu e folosită și nu e cunoscută băștinașului popor ma- ghiar în numele căruia se face. Poporul slovac din nordul Ungariei sub raportul cooperativ e mai la început și decât noi Românii, cu toatecă pe deoparte sărăcia ținutului ce-1 locuiesc i-a siluit înspre industrializarea ocu- pațiilor și pe de altă parte de cu vreme li s’a îmbiat pilde de urmat prin frații lor, îndeosebi prin Boemi, cari sunt puternici și bine organizați cooperatori. încercări și începuturi izolate de co- operație găsim în multe sate slovăcești, cu toate aceste despre vre o organizație oriₐsistem cooperativ cu marcă slovăcească azi nu se poate vorbi. în organizarea economică și slovacii au dat mai întâi peste mijlocul făurit și susținut prin bănci — per emi- nentiam financiare. Ieșirile de probă din cadrele financiare în cadre de producție reală nu le-a succes. Acum își impun credința, că, prin o organizare economică în capitala țării, vor putea in- 15 fluință vieața economică de prin satele slovăcești. In acest scop au în înființare o mare instituție economică în Budapesta poate — pe temeiuri cooperative. Cu atât mai mult succes real lucrează Sârbii din sudul Un- gariei, cari dela început au știut să întrețină o vie legătură eco- nomică cu frații lor din Croația și Slavonia. Modesta mișcare cooperativă, în care a avut rol principal modestul gazetar sârb Jașa Tomici ajuns pe urmă în conflict cu sine, așa ca să fie ne- voit să scrie faimoasa «Nem vagyok tobbe szamăr» — a fost desvoltată conștient și înțelegător. Azi cooperația sârbească e de seamă, cu toate că e împăr- țită în două tabere potrivnice, după mijloacele prin cari spun și susțin că ajung la aceeaș țintă. Centrala din Budapesta alcătuită în temeiul legii din 1898 și-a aranjat o puternică filială în Zagreb în care a cuprins 271 tovărășii sârbești și croate, cari împreună au avut cu finele anului 1910 — 57,857 membri cu capitale de 5.416,925 Cor. din cari plă- tite sunt 2.923,000 cor. Depunerile acestor tovărășii au fost de 1.657,200 cor. și fondurile de rezervă în sumă de 674,000 cor. Activitatea și-o extind peste 1107 sate. ₐ Tot în Zagreb au însă Sârbii și «însoțirea reuniunilor agri- cole sârbești («Savez Srpskih zomljoradniekih zadruga» (kao zadruga) înființată la 1897 cu quote ă 20 coroane nominal. Azi această centrală are peste 290 tovărășii sătești, pe cari le con- duce cu multă pricepere. în cadrele acestor tovărășii își găsesc adăpost, sprijin și conducere aproape 200 grupări ocazionale, în- ființate anume pentru exploatarea unei situații ori a unui sezon, fie ca producțiune, fie ca valorizare ori consum. Acestor gru- pări ori tovărășii ocazionale, cari se formează și trăesc în ca- drele tovărășiilor de credit li-se îngădue rezolvirea celor mai multe lupte și acțiuni economice. Dacă puterea financiară e în mânile cooperativelor de credit, importanța și activitatea cooperativă o dau de sigur grupările ocazionale, ce se constitue și se des- nințează după trebuință în cadrele însoțirilor de credit. O încercare originală în felul său este «Centrala Raiffeisen» constituită la 5 Maiu 1910 în Timișoara ca societate pe acții de ’ tovărășii nemțești (svăbești) din jurul Timișoarei. Centrala aceasta .re iscălit un capital de 500,000 cor. din care solvit 250,000 cor. Primul bilanț l-a încheiat cu 31 Dec. 1911, care însă nu ne stă încă Ja îndemână. .în afară de tovărășiile aparținătoare centralelor și grupărilor amintite, în regatul ungar mai sunt încă vre-o câteva sute de to- vărășii independente, formate parte prin forța trebuințelor, parte pentru satisfacerea de interese locale și chiar personale. în total în Ungaria sunt la 6000 tovărășii, în Croația și Slavonia și Bosnia 16 1200, deci peste tot la 7200 tovărășii. Numărul institutelor so- cietare de tot soiul se urcă în regatul ungar la 12,000 din cari peste 7000 tovărășii, prin urmare cooperația în munca societară e reprezentată în Ungaria cu circa 60%. * în acest puternic organism cooperativ ni-se impune să creăm și să asigurăm loc și rol economic cooperației românești. Pro- blema de sigur e cât se poate de anevoioasă, dar în condițiile date ni-se pare chiar mai ușoară, decât impunerea și rolul ce s’a asigurat finanțelor românești reprezentate prin băncile noastre. Deosebirea consistă în faptul că de vremece pentru ajungerea la băncile noastre de azi am avut la îndemână 20—30 ani, pentru înjghebarea cooperativelor românești, supremul timp e deja sosit. Accelerarea acțiunii însă cel mult ne poate și trebuie să ne fie un stimulent de muncă, dar nici pe departe nu ne este în defavor, mai ales azi, când la tot pasul ni-se îmbie pilde grăitoare. Aprecierea în amănuntele, chemate să ne înfățișeze și părțile bune alăturea cu cele slabe ale cooperației românești, ar trece mult peste cadrele unui raport de felul celui prezent. Căci pă- rerea mea este, că nouă ni-se impune cunoașterea în toate cutele ei a cooperației românești și tocmai în vederea acestei trebuințe mi-am dat silința să culeg cât de multe date speciale asupra co- operației dela noi și dela frații noștri din România și Bucovina. Dupăce însă prezentarea acestor date nu o găsesc posibilă în cadrele acestui raport, fac promisia, că în cursul unui an, dela datul acestui raport voiu aranja și voiu comentă toate datele ce-mi stau la îndemână pentruca să ofer o icoană, oricât de mo- destă a cooperației românești. în nădejdea, că buna intenție gă- sește aprobare la fel cu sentimentul ce-1 are ca temelie, mă măr- ginesc aici să precedez propunerile concrete numai cu o fugitivă schițare a cooperației românești: Cooperația românească. în Ungaria. Cele mai vechi urme de cooperație românească le întâlnim în Ardeal. Până la anii 1870 însă aceste începuturi erau adăpo- stite, lipsite de concepția cooperației în «Bruderlada» băieșilor din Munții-Apuseni și în «Țăurile» meseriașilor români din Hu- nedoara, din țara Hațegului și în societatea levantină a negusto- rilor dela Brașov. Atât așanumitele «Bruderlada», cât și «Țăurile» în partea lor cooperativă aveau numai caracterul ajutorării în caz de infirmitate ori caz de moarte a vre-unuia dintre membri, așa că aceste înce- puturi se mărgineau aproape numai la rolul ce-1 au azi Reuniunile de înmormântare și de binefacere. 17 O acțiune conștientă de cooperație românească s’a pornit numai pe la anii 1870. Din frământările acestor ani însă nu s’a desprins lămurit calea cooperației, ci mai mult nizuința înfrățirii și strângerii capitalelor bănești păzite cu multă grije pe funduri de lăzi împănate. Necesitatea unui centru prin care să se satisfacă măcar în parte trebuințele de credit ale neamului nostru, a fost agitată mai mult prin fericitul Visarion Roman. Sprijinite aceste nizuințe de cei mai de seamă bărbați ai neamului, la 14 Martie 1872 s’a înființat în Sibiiu primul no- stru institut financiar «Albina» în scopul să ofere economizăto- rului de florini puțini, ca și capitalistului înlocare asigurată și să promită și economului sârguitor dela țară și din cetate o mijlo- cire binecuvântată» (Rugămintea pentru aprobarea statutelor in- stitutului «Albina» cătră ministrul Szlavy cu datul de 3 Noem- vrie 1870). înființarea institutului financiar «Albina», oricât de paradoxal s’ar părea pentru ceice n’au avut prilej să cunoască nizuințele care au pornit acțiunea, a avut la temelie întreg complexul spiri- tului cooperativ, așa cum puteă fi înțeles pe-atunci. în actele de înființare a institutului «Albina», găsim primele probe că ideile cooperative au influințat și au preocupat munca economică a fruntașilor gândirii românești deja de pe la anii 1870. Mai mult. Inițiatorii «Albinei» au fost convinși, că numai prin cooperative pot duce la izbândă steagul muncei economice, pe care cu atât idealism și cu atât altruism l-au ridicat. Drept do- vadă servească următoarele rânduri, ce le scoatem din «Rugă- mintea pentru aprobarea statutelor «Albinei» : «Ca mijloc pentru ajungerea scopului său, institutul va în- ființa în tot locul, unde există condițiunile recerute, reuniuni de credit, cu garanță solidară a participanților după cercuri arondate și le va susținea prin sprijinirea sa morală și materială. Aceste reuniuni nu numai vor aveă problema de a lucră de sine în cu- prinsul lor, prin adunarea de sume mici și prefacerea lor în îm- prumute simple, ci ele vor fi peste tot chemate de a mijloci co- merciului băncii cu poporul țăran, acolo unde lipsesc protocoalele funduare, ele vor fi organele de supraveghiare ale institutului și în tot locul vor aveă a procură informațiuni exacte și sigure în privința creditului persoanelor» etc. Și apoi: «Din care cauză, la darea împrumutelor simple (Vorschiisse) mai mari, cum și a îm- prumuturilor hipotecare, se va cere totdeauna și opiniunea res- pectivelor reuniuni». Se explică apoi rolul ce-1 are banca în regularea creditului și a numerarului eventual grămădit și în ridicarea rentabilității 2 18 l capitalului disponibil, ca să fixeze convingerea: «toate aceste j se pot ajunge prin unirea reuniunilor de credit». 1 în conformitate cu principiile fixate și prin prospectul de fon- i dare «Albina» în primii ani de activitate a înființat 17 reuniuni ; de credit și anume în: Sibiiu, Săcădate, Fofeldea, Mercurea, Marpod, i Cut, Săsăuș, Țichindeal, Scorei, Nucet, în Ardeal și în Chisătău, St.-Nicolau-mare, Susani, Orșova, Timișoara, Lugoj și Oravița în ; părțile bănățene și ungurene. Mai târziu toate aceste 17 tovă- j rășii au fost unite și fusionate în următoarele șase: Sibiiu, Lugoj, j Timișoara, Oravița, St.-Nicolau-mare și Orșova. Lipsa de cooperatori înțelegători ai acestei munci, heteroge- • nitatea de interese, responsabilitatea nelimitată în o vreme de absolută nepătrundere a spiritului cooperativ, ce lipsea dealtcum poate și la centru, au fost unele din principalele motive, că «Albina» la 4 Aprilie 1874 s’a găsit necesitată să decidă desfiin- țarea tuturor Reuniunilor de credit, încheind această activitate la 20 Martie 1875 când a desființat ultima Reuniune, pe cea din Sibiiu. Pentru cooperația română, această încercare pentru moment nereușită, a fost hotărîtoare în munca noastră economică — cel puțin ca formă și pe urmă ici colea și ca fond. Roadele bogate cu care «Albina» documenta importanța muncii economice, ce o săvârșește, ca societate pe acții de o parte și de altă parte eșecul primelor organizații — ca tovărășii, fatal au îndrumat concentrarea muncii noastre economice în cadrele societăților pe acții, cari cu programul lor larg de muncă au fost indicate pentru centre geografice, pentru orașe. în orga- nizația noastră economică, ce-și are azi expresie în băncile ro- mânești, satele noastre au rămas la rolul de izvor de clientelă, căci întreagă activitatea noastră cooperativă e scoasă din forma ei originală, e schimbată în societăți acționare cu muncă orășe- nească, atunci când puterea noastră e la sate și în orașe noi suntem mai mult numeri decât factori hotărîtori. Din această curioasă și originală prefacere avem situația de azi, în care găsim argumente puternice și pro și contra, când se pune în discuție chestia: dacă băncile noastre pot sau nu să fie considerate drept cooperative, nu de formă, ci după felul cum sunt alcătuite prin însuflețire și prin largul altruism, ce și-l iau ca argument — la înființare. Fapt e, că nu s’a înființat încă nici o singură bancă româ- nească excluziv pe temelii comerciale. Toate și-au argumentat necesitatea alcătuirii prin promisia că întră în serviciul binelui ob- ștesc și al altruismului cu temeiu în dragostea de neam. Nesuccesele primelor tovărășii românești a îndrumat acțiunea noastră economică în spre forma societăților pe acții, de obi- ceiu cu sediul la orașe. 19 Din anii 1870—1880 abia ne-au rămas două tovărășii: «Au- rora» dela Năsăud înființată la 1873 și Societatea de împrumut și păstrare din Feldru, înființată la 1878. A doua bancă românească «Furnica» dela Făgăraș înființată la 1883 a abandonat pe deaîntregul «mijlocul de lucrare», Reuniunile de credit și a fost alcătuită ca societate pe acții. Săliștenii au fost mai curagioși și la 1884 au înființat «Cassa de păstrare» ca reuniune, care deși începută cu capitale foarte modeste, azi lucrează cu active de aproape 3 milioane cor. și și-a asigurat loc de frunte între băncile românești. în anul următor s’au mai înființat tovărășii în Ilva-mare, Deva, Perșani și Borgo-Prund. Au urmat apoț zece ani pe de-antregul lipsiți de orice alcă- tuire cooperativă. în acest deceniu (1885—1895) cooperația ro- mână în Ardeal, an cu an și-a fărâmat justificarea în ochii acelora cari cred că o organizație economică e satisfăcută prin alcătuiri financiare prin cari mijlocirea orașelor primează producția satelor. Fatalitatea a voit, ca tocmai în acest deceniu de decadență cooperativă, să se ivească și să prindă la noi teren nizuință alcătuirii de cooperative de consum, cea mai avansată muncă co- operativă. Sub influența timpului aproape toate aceste «consumuri» au fost alcătuite capitalist, ca societăți pe acții la orașe și nu ca tovărășii sătești. La 1892 s’a alcătuit în acest fel «Consumul din Blaj», căruia i-a urmat cel din Făget, Dej, Sibiiu, Bistrița etc. Acest al doilea prilej de nesucces a mai izbit încă odată co- operația românească, paralizându o pe alți 10 ani. în acești zece ani de nouă înfrângere, singură «Reuniunea română de agricultură din comitatul Sibiiului» a trudit să desfă- șure și să țină steagul tovărășiilor. La 1895 fie-iertatul Dr. Aurel Brote a tradus informațiile date de T. W. Raiffeisen pentru al- cătuirea de tovărășii sistem Raiffeisen. Până la apariția acestei traduceri și după aceea «Reuniunea agricolă» a întreținut o vie agitație cooperativă a cărei rezultate sunt cele 23 însoțiri de credit sistem Raiffeisen, înființate în comune din comitatul Si- biiului și în mare parte financializate și controlate de Cassa de păstrare — Reuniune — din Săliște. Abiâ după treizeci de ani, dela 1875—1905, s’a putut observă o conștientă revenire în urma căreia, cu tot numărul covârșitor al înființatelor societăți pe acții s’a reluat agitația mai vie pentru împrietenirea poporului nostru cu cooperația, trecută prin o boală atât de îndelungată. Greutățile trecutului, încetul cu încetul au fost prevalate de nădejdile în viitor și cooperația zi cu zi și-a înmuîțit modesta tabără a devotaților sprijinitori. Agitația s’a întețit și în toate 2* 20 ținuturile noastre se ridică sfios câte-o modestă tovărășie, de data asta în pământ roditor — la sate. Rând pe rând fruntașii gândirii românești admit și se pă- trund de importantul rol ce le revine cooperativelor. După par- ticulari se mișcă organizațiile de seamă. Asociațiunea, «Solida- ritatea» băncilor, consistoarele se înșiruie cu încredere între pa- tronii și spijinitorii cooperației. In acelaș timp, la sate se agită și se lucrează cu mult zel pentru înființarea de tovărășii. Așa, că azi avem în total 147 to- vărășii, în afară de băncile și societățile acționare. Dintre aceste tovărășii sunt: 69 tovărășii de credit; 34 tovărășii de consum și valorizare; 1 tovărășie de asigurarea vitelor și 43 alte'soiuri de tovărășii (lăptării, tovărășii comunale, to- vărășii pentru mașini agricole, obștii, tovărășii pentru prelucrarea lemnului și câteva de pășunat etc.). întreagă această muncă cooperativă însă e mai mult în voia întâmplării, căci îi lipsește orice organizare, orice îndrumare și conducere unitară. în această situație ne găsește darul princiar al marelui Vasile Stroescu, adâncul cunoscător al lipselor noa- stre și prin urmare generosul sprijinitor al cooperației, chemată în organizarea economică a fiecărui neam, să fie primul mijloc în lupta economică. în România. Cooperația e îmbrățișată abia cu douăzeci de ani în urmă. Pe la 1890 se pornesc primele agitații și se fac primele îndemnuri pentru munca cooperativă. Mișcarea e pornită dela sate, având în frunte mai ales învățători, care ridicaseră modestele stegulețe cooperative mai mult din însuflețire și din dorul de-a servi obștea, decât din pătrunderea mișcării cooperative. în județul Dâmbovița se alcătuiesc primele tovărășii în anul 1893 în comunele Pucioasa, Voinești și Bezdeadul. în acelaș an se înființează tovărășia «Caraimanul» din comuna Breaza-de-sus, județul Prahova, care azi e una dintre cele mai puternice bănci populare, cu active de aproape 1 milion coroane. Până la 1900 abia s’au înființat în țara întreagă 80 bănci populare, tovărășii de credit, în mediu dar de fiecare an 10—12 tovărășii. Dintre însuflețitorii cooperatori mai ales s’a afirmat prin munca sa stăruitoare fostul învățător rural dl. Dumitrescu-Bum- bești, azi inspector general al Casei centrale a băncilor populare și cooperativelor sătești din București. Merite neperitoare pentru consolidarea și desvoltarea coo- perației din România are fostul ministru dl Spiru Haret care s’a 21 pătruns dela început de puterea cooperativă și ca ministru al in- strucției a îndemnat, ba adeseori a impus învățătorilor să fie pio- neri ai cooperației. Dl ministru Haret descoperind în dl Dumi- trescu-Bumbești un prețios pioner al agitației cooperative l-a luat din comuna Bumbești și i-a încredințat postul de revizor școlar, în care calitate acesta a cutreerat județe de-arândul, îndemnând și ajutând înființarea de tovărășii de credit numite «bănci po- pulare». în vremea ministerului Haret mișcarea cooperativă eră ser- vită cu deosebire prin învățători și revizorii școlari îndeplineau și munca de îndrumare cooperativă. Se emiteau ordinațiuni în toată regula cătră învățători, ca să pregătească terenul pentru înființarea de bănci populare. Și până la înjghebarea băncii și cele mai mici lucrări erau rezolvite prin Revizoratele școlare. Așa am aflat în comuna lanca, județul Brăila ordinul circular de Nr. 1194 Septemvrie 1902 dat de Revizoratul școalelor din ju- dețul Brăila, prin care se reclama plata registrului comandat pentru bancă dela o tipografie din Brăila. Alăturea cu învățătorii întru reușita cooperativelor săvârșiâ o frumoasă acțiune «Creditul agricol» în fruntea căruia stă ca director dl M. C. Haret, fratele dlui Spiru Haret. în primii zece ani, dela 1893—1903, întreagă mișcarea co- operativă din România poate să fie socotită mai mult ca dibuire, modeste încercări și în special ca pregătire pentru munca largă și asiduă, ce-a urmat dela 1903 încoaci, dela votarea prin cameră și senat a «Legii asupra Băncilor populare sătești și a Casei lor centrale». Cele 70—80 bănci populare înființate în primii 7—8 ani n’aveau între sine nici o legătură nici o organizație, întocmai ca tovărășiile ce le avem noi aici până acum. Cele mai multe erau alcătuite cu responsabilitate limitată și câteva cu responsabilitate nelimitată, apropiindu-se de sistemul Raiffeisen. Primele se socoteau alcătuite după sistemul Schulze- Delitzsch. De fapt însă, în alcătuirea celor mai multe tovărășii nu se ținea seamă de nici un fel de sistem, fiecare eră alcătuită după felul de-a înțelege a bărbatului ce nizuiă ori forță înființarea. Astfel la banca populară din Janca găsim membrii fonda- tori, membrii activi, donatori și onorari cu atribuțiile aproape asămănătoare cu cele dela societățile culturale și de binefacere. Capitalele nu se puteau retrage până la desființarea tovărășiei, iar întârzierile cu plata împrumuturilor pe lângă interese erau pe- depsite cu amende în bani. 22 Pentru ilustrarea începuturilor cooperative din România în- semn aici socoata asupra activității tovărășiei din Janca, județul Brăila, în primul an de gestiune, dela 1 Ianuarie 1902 până la 1 Ianuarie 1903: Intrate: Cheltuieli: Cotizații dela membrii . .Lei: 68955 bani Pt. 2 registre (model etc.) Lei: 124’50 bani Taxe de înscriere. . . . „ 29’— „ Autenticarea statutelor . „ 16’45 „ Dobânzi..................... 29’90 „ Pt. trimiterea banilor pt. registre................. —’90 „ Sigiliu cu tuș .... „ 7-50 „ Transportul secretarului la Brăila................ 4’— „ Două timbre ă 30 bani . „ —’60 „ Viza unui journal ... „ 20’30 „ Total intrate Lei: 748’45 bani Total cheltuieli Lei: 174 25 bani Recapitulare: încassări Lei: 748’45; Cheltuieli Lei: 174’25. Rămâne Lei: 574’20 bani Dați cu procente la membrii ca împrumut „ 556’— bani Rămași Lei: 18’20 bani Tovărășia avea un singur registru «Chitanțier» în care pe avers se induceau împrumuturile și socoțile acelora, iar pe re- versul fiecărei coaie perforate se induceau procesele verbale, vo- tările de împrumuturi, evidențe etc. O notă nouă a adus dl Dumitrescu-Bumbești, care a avut amabilitatea să-mi istorisească următorul fapt, după mine foarte important pentru cercetările asupra începuturilor cooperației ro- mânești. «Eram învățător în comuna Bumbeștii-de-Jiu, județul Gorj. Mă frământam cu gândul să fac ceva pentru îmbunătățirea sorții țăranilor noștri. Pe la anii 1890 am trecut în Ardeal prin Petro- șani și am ajuns până la Deva și la Orăștie. Aici am ascultat însuflețitoarele lămuriri ce mi-le-a dat un bun român asupra mi- nunatelor roade, ce s’au putut ajunge prin însoțirea din Perșani, pare-mi-se de pe la Făgăraș. Mi-am câștigat câteva informații și modelul de statute și întors acasă am propovăduit pilda din Per- șani cu neobosită însuflețire. îmi aduc aminte că în focul însu- flețirii, ridicam însoțirea din Perșani la cel mai înalt grad de idea- lizare, și poate că exageram. Dar oricum ar fi, convingerea mea este că noi și ideea cooperativă ori cel puțin modelul de înfăptuire l-am luat dela d-voastră, dela frații noștri din Ardeal. Cu votarea Legii băncilor populare, la 1903, cooperația în România a ajuns in drumul unei desvoltări extraordinare. Prin noua lege toate băncile populare sunt considerate ca societăți comerciale, iar băncile constituite în condițiile legii amintite au personalitate juridică. Trei ani după votarea legii băncilor, la 1905 erau deja în România 1849 bănci populare cu un capital subscris de Lei: 16.786,096, din care plătiți au fost Lei: 12.665,824. 23 Prin legea băncilor statul a creat și Casa Centrală a băn- cilor populare, la început adăpostită pe lângă Creditul agricol, deasemenea instituție de stat, iar dela 1 Aprilie 1906 indepen- dentă de Creditul agricol, dar rămânând și pe mai departe in- stituție de stat, atașată ministerului de finanțe. Cu crearea Casei Centrale, în România cooperația a fost trecută dela inițiativa particulară în îngrijirea statului. Consiliul de administrație al Casei Centrale îl compun 11 membrii dintre care 8 numiți de ministrul de finanțe, 1 de mi- nistrul instrucției publice, 1 de Creditul funciar rural și 1 de Creditul agricol, aceste din urmă deasemenea instituții de stat Funcționarii și directorul Centralei sunt deasemenea funcționari de stat, așa că întreagă Centrala și ca birou și ca conducere e excluziv instituție de stat. Capitalele cu care operează Centrala sunt parte primite prin Creditul agricol, parte capitale acuirate prin reescontarea valorilor primite dela băncile populare, dupăce Casa centrală n’are capital social propriu. In felul acesta între Centrală și între tovărășiile de sub con- trolul și conducerea sa nu este nici o legătură, nici o organizare economică ci numai administrativă. Băncile populare n’au în con- ducerea Centralei nici un singur reprezentant direct și nici nu contribuiesc cu vre-un capital pentru susținerea Centralei. Centrala impune în loc să întregească munca cooperativă. Că aceasta greșală în cooperația României, nu s’a răsbunat mai evident, este a se mulțumi pe deoparte multor distinși coopera- tori ce se găsesc în birourile și la conducerea Centralei, pe de altă parte marei trebuințe și micilor interese personale, ce-și găsesc satisfacere prin cooperația și așa cum se face. Când în România se va reveni asupra greșelii menționate și conducerea Centralei, liberată de atotputernicia statului va fi încredințată reprezentanților înfăptuitei cooperații fie direct fie prin federale, vor putea fi delăturate neajunsurile de azi și vor puteă fi suprimate pornirile de afaceri în cadrele cooperației. Azi România dispune de valoroase puteri cooperative, cari în- frățiți cu reprezentanții satelor vor putea duce cooperația română la cel mai înalt și mai ideal grad de desvoltare, cu adevărat co- operativă. Și asta cu atât mai sigur, cu cât bazele pe cari s’a edificat cooperația în România în general sunt dintre cele mai solide și mai sănătoase, desigur luând în considerare trebuin- țele și împrejurările date. Și în România începutul s’a făcut prin tovărășiile de credit zise Bănci populare. Cu sprijinul și uneori chiar în cadrele ace- stor bănci populare, s’au format celelalte feluri de tovărășii, dintre 24 cari cele mai de seamă rezultate s’au ajuns prin Obștiile sătești — tovărășii pentru arândarea pământului. Azi în România sunt peste 2700 bănci populare cari au peste o jumătate milion de membri, cari au vărsat din capitalele subscrise la 60 milioane Lei. Dintre membrii peste 450 mii sunt plugari, vre-o 10 mii preoți și învățători și restul meseriași, co- mercianți, funcționari și proprietari. Pe lângă Băncile populare la 30 Iunie 1910 erau în Ro- mânia: 308 obștii de arândare cu 47,448 membrii, cari au vărsat : în capitale suma de 1.897,660 Lei. Suprafața pământului luat în • arândă a fost de 209,646 hectare pentru cari se plătesc 6.117,659 I Lei arândă la an. Din întreg pământul dat obștiilor, proprietăți particulare au fost 44%, proprietăți de-ale statului 12%, Epitropia spitalului sf. Spiridon 11‘5%, Eforia spitalelor civile 7'5%, Casa Rurală 7⁻5%. După obști, mai număroase sunt cooperativele de consum cari se cifrează cu 186, având 7903 membrii cari au vărsate capitale de 894,701 Lei și fonduri de rezervă de 86,084 Lei. i Prețul mărfurilor vândute a fost de 4.294,071 Lei la an. Așa zisele Societăți de cumpătare, dar de fapt simple tovă- rășii pentru arândarea cârciumelor din sat, deși sunt în număr de 69, abia pot fi socotite, în felul cum se conduc, drept muncă cooperativă. Importante sunt Societățile de păduri 40 la număr cu 1666 i membrii cari au vărsat în capital suma de 333,191 Lei și Iu- ■ crează cu mult succes la exploatarea de păduri. j Dintre celelalte feluri de tovărășii, la număr vre-o 70, j amintim: cooperativele de lăptării: 8 la număr cu 412 membrii j și cu capital vărsat de 10,289 Lei. Aceste tovărășii au plătit j pentru laptele ce li-s’a predat 105,776 Lei. j Foarte importante ca rezultate sunt cele câteva tovărășii de • pietriș, șuncărie, tovărășia pentru ouă, apoi cele 15 brutării, 12 ■ exploatări de mașini agricole, 11 grădinării, 6 mori și 8 altfel de cooperative. | In total sub îngrijirea Casei centrale se află azi la 3600 j bănci populare și cooperative sătești. Cooperative independente sunt în România vre-o 400 așa că întreaga cooperație în România are la 4000 instituții. Organizația și principiile pe cari sunt întemeiate coopera- tivele din România, — abstrâgând dela Casa Centrală — fac cinste oricărui popor. Depășiri și deplasări în sarcina spiritului cooperativ desigur găsim și în România, dar în general, cu deo- sebire în împrejurările date, când la țară analfabetismul e încă Ș reprezentat cu 60—65%, atât organizația cât și munca coopera- i 25 tivă e vrednică de toată buna apreciare. In special Obștiile și câteva din celelalte feluri de cooperative și-au asigurat loc de frunte în cooperația lumei întregi. Ca sistem, cooperativele din România nu urmează pe deaîn- tregul nici un sistem dintre cele existente. Nota caracteristică și adaugăm foarte recomandabilă este formarea capitalelor sociale. Fiecare membru e obligat să subscrie o parte socială de cel puțin 20 Lei și are dreptul să subscrie ca parte socială cel mult 5000 Lei din cari 10% le solvește la întrare, iar restul prin cotizații săptămânale, lunare sau anuale. Prin limitarea părții sociale dela 20—5000 Lei s’a rezolvat în mod fericit, pe deoparte adunarea de capitale, pe de altă parte chestiunea dreptului de vot, dupăce fiecare parte socială dă un singur vot. Pentru îndemnul subscrierii de capital prin statute se limi- tează maximul dividendului cu 10%, pe când maximul dobânzii pentru depuneri spre fructificare se limitează cu 6%. De aici ex- plicația că în România capitalele sunt în sume cu mult mai mari decât depunerile. Responsabilitatea membrilor de regulă e numai până la con- curența părții sociale subscrise. Poate fi această responsabili- tate și până la maximul de 2—5 ori capitalul subscris. Coope- rativele din România își au activitatea restrânsă la una ori cel mult 3 comune. Băncile populare pot primi donații și cotizații treptate. Func- țiile membrilor din consiliul de administrație, până când banca n’are capital peste 10 mii Lei, sunt gratuite. Prin legea băncilor se dispune că fondurile de rezervă nu pot fi întrebuințate în operațiile băncilor și cooperativelor sătești. Aceste fonduri trebuie prefăcute în efecte de stat și depuse la Cassa de depuneri și consemnațiuni ori la Banca Națională. Administrația și operațiile băncilor populare și a coopera- tivelor sătești din România sunt în mare parte la fel cu admini- strația și operațiile băncilor noastre și a tovărășiilor, ce le avem în Ungaria. Casa Centrală exercită controlul și dă îndrumările trebuin- cioase prin 70 controlori, între cari 13 controlori agricoli și 2 silvicultori, recrutați parte din cooperatorii cu pregătiri anume câștigate de preferință în școlile comerciale, parte dintre condu- cătorii distinși ai Băncilor populare, de preferință dintre învățători. La fiecare obște apoi este câte un agronom cu pregătiri speciale numit de Casa Centrală, dar retribuit în sarcina chel- tuelilor de administrație a obștei. 26 Pentru mai imediata indrumare și pentru consolidarea coope- rației în România de 3—4 ani se agită pentru formarea de federale pentru băncile populare din un ținut sau din un județ. Până acum există 7 astfel de federale, care îndeplinesc în ținut, rolul în mic al unor centrale regionare. Acestor federale se pare că le este rezervat în viitorul apropiat un rol foarte însemnat în vieața cooperativă din România. Consolidate aceste federale vor suplini și vor întregi munca pe care Casa Centrală cu greu o poate înfăptui. Cooperativele de consum încă își au federala lor în Bucu- rești, care până acum a ajuns cel mai de seamă succes prin efeptuirea vânzării în comun a cerealelor. Amănuntele asupra lucrării acestor federale sunt, nu se mai poate mai instructive. Unic în felul său este «Biroul de contabilitate și informații al Băncilor poporale și cooperativelor sătești din județul Tecuciu» cu sediul în orașul Tecuciu, susținut și folosit de 39 bănci po- porale, din 47 câte sunt în județ. Cu ajutorul datelor ce i se pun la îndemână lună de lună biroul alcătuiește tablourile sumare și speciale a băncilor orga- nizate, oferind icoană clară. Prin acest birou se dau informații de contabilitate, se îndeplinesc încredințări, se dau sfaturi juridice administrative, sociale etc. E luat în plan ca biroul să cumpere o tipografie în care să se confecționeze tipăriturile necesare co- operativelor și eventual să se scoată și o foaie de propagandă și indrumare cooperativă. Pentru propaganda cooperativă se folosesc următoarele mijloace: Casa centrală editează și redactează revista lunară «Curierul băncilor populare și a cooperativelor sătești» iar Fe- derala cooperativelor sătești scoate foaia bilunară «Tovărășia». Pentru indrumarea cooperativă se țin în toată țara prelegeri cu deosebire prin controlorii băncilor și în câteva centre se adună con- ducătorii cooperativelor din ținut la una ori două luni în așa numitele «Cercuri cooperative» unde discută și raportează che- stiuni și lucrări de-ale cooperativelor. Pentru administrația bună a cooperativelor se cresc anume contabili sătești din băeți de țăran cu deosebire — în școli și cursuri speciale de contabilitate. Primul curs, cu 2 luni teorie și 10 luni praxă pe la cooperative l-a ținut controlorul Casei Cen- trale Spîniceanu. De prezent sunt două școli de contabili cu în- vățământ de doi ani. Una în Târgu-Jiu sub conducerea d-lui Adrian Dumitrescu-Bumbești și alta în București sub conducerea d-lui Virgil Popescu. în amândouă se primesc băeți dela etatea de 12—14 ani. Diplomele le autorizează Casa Centrală. 27 Pentru desvoltarea spiritului de cooperare, pentru servirea chestiunilor sociale și pentru educația poporului, multe dintre tovă- rășiile din România au aranjat în localele lor biblioteci poporale cu sale de lectură, apoi sale de conveniri și petreceri, în care adeseori găsim pianine, gramofoane, schiopticoane și chiar cinematografe. Toate aceste, alăturate la rodnica muncă a tovărășiilor din România, au asigurat bogatele rezultate economice și deosebita dragoste a țăranului, cu care îmbrățișează cooperația, pe care nizuește să o înțeleagă tot mai mult și să o folosească drept armă puternică, în greaua lui luptă de a se impune ca factor în vieața publică a statului național. în Bucovina. Cu totul altă față prezintă cooperația în Bucovina. Aici până pe la anii 1890 Românii n’au avut nici un fel de instituție economică, nici în formă de bancă de oraș, nici în formă de tovărășie sătească. Prima instituție economică s’a înființat în Gura Humorului pe la anii 1890 ca însoțire economică sistem Schulze-Delitzsch, cu un capital de câteva mii Coroane. După acelaș model s’au mai înființat în anii 1890—1900 câte o însoțire Schulze-Delitzsch în Cernăuți, în Suceava și Storojineț. Azi se găsesc în întreaga Bucovina 6 astfel de însoțiri, cari după rostul și felul lor de lucrare, ar fi să țină locul băncilor noastre românești d’aici. Mijloacele cu cari lucrează însă sunt cât se poate de mo- deste, așa că cea mai mare dintre aceste însoțiri, — cea din Cernăuți are un capital de quote 73,846 Cor. cu fond de rezervă de 41,700 Cor. și depuneri de 287,383 Cor. Reescontul a atins enorma sumă de 718,744 Cor. iar profitul a fost de 22,530 Cor. Active de 1,417,243 Coroane. Cam la fel cifrează și însoțirea ^Banca română» din Su- ceava înființată la 1899, azi cu un capital de peste 40,000 Coroane (la 31 Decemvrie 1910 Cor. 37,120.—). Bănci, societăți pe acții românești nu sunt în Bucovina. însoțirile Schulze-De- litzsch sunt independente și de Centrala însoțirilor și de alte organizații economice. Capitalul social se formează prin părtășii (quote) de regulă de câte 40 Coroane cu responsabilitate limi- tată la odată sau cel mult 5 ori capitalul subscris nominal. Aceste însoțiri, cu întreaga lor muncă lăudabilă nu pot fi socotite decât ca institute financiare, cu prea puțină parte coo- perativă. De regulă sunt înființate la oraș și țăranii mai mult ca clienți au vre-o legătură cu ele. In timpul din urmă se observă o vie mișcare pentru înființarea de astfel de însoțiri. Această mișcare însă are pe deaîntregul toate caracteristicele acțiunii 28 pentru înființarea de noui bănci la noi în Ungaria. Aceiaș motor și aceleași ținte, după cum asemănătoare le este și lucrarea și toate operațiile. Din aceste motive nici nu insistăm mai mult asupra acestor însoțiri, cunoscute la noi. La 1898 s’a înființat în Bucovina prima tovărășie română sistem Raiffeisen în satul Crasna-Ilschi prin preotul român Ben- deschi. Cu un an mai târziu s’au înființat încă două tovărășii de credit sistem Raiffeisen în satele Horodnicul de sus și Stroiești. Până la înființarea Centralei însoțirilor economice române din Bucovina, la anul 1903, în întreagă țara erau înființate 37 tovărășii de credit, mai mult ori mai puțin cu o activitate regulată. După informațiile primite, alcătuitorii primelor tovărășii în Bucovina și-au luat informațiile și și-au alimentat dorul de muncă din Ardeal prin foile «Tribuna» și «Foaia Poporului» din Sibiiu. Pe la anul 1900 în Bucovina a stăpânit opinia publică ro- mânească și frumoasa luptă națională susținută de mulți aleși în frunte cu regretatul Dr. George Popoviciu și lancu Flondor. Ve- derile largi și spiritul ager a regretatului Dr. Popoviciu a făcut loc între preocupările obștești și chestiunilor economice. Convins că prin cooperație mai bine se pot servi interesele și se pot organiză acțiunile economice, a mijlocit dela cavalerul lancu Flondor sprijin material pentru regretatul profesor Filimon, care a fost trimis să studieze chestiunea cooperativă. înarmat cu cu- noștințe temeinice și cu o dragoste de neam ideală, regretatul Filimon, reîntors în Bucovina a făcut cea mai puternică propa- gandă cooperativă. Nizuințele aceste au fost sprijinite de mulți fruntași iar rezultatul a fost că la anul 1903 s’a alcătuit în Cer- năuți «Centrala însoțirilor economice române din Bucovina», care a luat în îngrijirea sa cele 37 însoțiri sistem Raiffeisen deja existente. în fruntea Centralei a muncit regretatul Filimon, până la prea timpuriu urmata lui moarte (1905), ajutat în lucrările de organizare și administrație de ardelenii Nicolae lancu, azi in- spector general al Centralei, Nicolae Moldovan, răposat și loan Dejenariu, reîntors acasă. Dealtfel și azi majoritatea funcționarilor Centralei sunt ardeleni (din Ungaria). Toate tovărășiile aparținătoare Centralei din Cernăuți sunt alcătuite după sistemul Raiffeisen, cu responsabilitate nelimitată și cu quote de regulă de 20 Coroane. Aquirarea de membri la însoțirile bucovinene se face la fel cu aquirarea acelora la însoțirile ungurești, ce stau în legătură cu «Orsz. Kbzponti Hitelszovetkezet» din Budapesta. 29 Deosebirea este numai că, pe când membrii însoțirilor dela noi răspund numai cu de 5-ori suma capitalului subscris, pe atunci țăranul român din Bucovina, care se înscrie membru ca să poată împrumută bani, răspunde cu întreaga lui avere. Cea mai mare însoțire din Bucovina sistem Raiffeisen este cea din Rohozna înființată la 1899. Azi are 1109 membrii cu un capital de 11,690 Coroane și cu active de peste 500,000 Cor. din cari aproape 200,000 Coroane Depuneri spre fructificare. Cea din Suceava are peste 300 membrii. în legătură cu Centrala din Cernăuți sunt azi la 170 înso- țiri de credit dintre cari 139 însoțiri românești sistem Raiffeisen, 25 însoțiri rutene sistem Raiffeisen, 4 însoțiri românești sistem Schulze-Delitzsch, 4 însoțiri cu garanție limitată între cari «Pră- vălia românească» din Cernăuți și «Consumul» din Crasna-IIschi apoi 2 însoțiri pentru exploatarea și construcția de lemn din Câmpulung. Membrii particulari au fost la 31 Decemvrie 1910 — 24. însoțiri de cumpărare și vânzare înființate cu concursul Centralei, dar neatașate Centralei sunt în Bucovina 9 la număr. întreg capitalul social al Centralei abia ajunge la suma de 100,350 Coroane. Fondul de rezervă e de 23,653 Coroane, iar Depunerile spre fructificare 212,866 Coroane. Față de aceste Reescontul se cifrează cu 5.364,590 Coroane, iar Creditele în cont-curent cu 1.538,456 Coroane. Profitul curat 18,702 Coroane. Față de această situație dela 31 Decemvrie 1910 la 30 Noem- vrie 1911 — după criză tabloul e următorul: Capitalul social, părtășiile au scăzut la 97,905 Cor. Fondul de rezervă 23,711 Coroane, Depunerile spre fructificare 57,602 Coroane. Reescont 4.829,548 Coroane și Credite de cont-curent 989,197 Coroane. Cifrele Reescontului și a Creditelor în cont-curent explică lămurit antecedențele nenorocitei crize dela Centrala tovărășiilor bucovinene. Făcută odată greșala ca Centrala să întreprindă di- rect parțelări de moșii și să gireze afaceri de exploatări riscate și îngreunate prin menageri de interese particulare, a fost fatal să urmeze nenorocita criză pe urmele căreia cooperația în Bu- covina a suferit o înfrângere morală, la noi ne mai pomenită, mai ales în urma lipsei de înțelegători cooperatori la conducere. Nu găsesc potrivite cadrele acestui raport pentrucă să mă opresc la amănuntele crizei Centralei din Bucovina. Afirm însă că nu cooperativele satelor sunt responsabile pentru criza dela Centrală, asupra conducerii căreia s’ar putea spune multe ob- servări. 30 Organizația Centralei bucovinene e următoarea: Membrii ai Centralei sunt însoțirile cu care lucrează și care sunt obligate să subscrie pentru fiecare șir de 25 membrii câte o părtășîe de 100 Coroane cu responsabilitate limitată la de 30-ori suma subscrisă. Membrii particulari pot fi numai din Cer- năuți, excepție fac deputății și membrii aleși în consiliul de administrație și de control. Menirea Centralei este să țină viie și să îndrume mișcarea cooperativă, să exercite controlul și să mijlocească financializarea pentru însoțirile atașate. Pentru mișcarea cooperativă s’au încercat excursii, cursuri și chiar editare de foi, toate însă mai mult lăsate au fost în sar- cina biroului administrativ. Controlul se exercită greoiu și foarte rar prin 1 ori 2 func- ționari de-ai Centralei, cari sunt ocupați și cu alte agende de birou. Financializarea s’a făcut prin acreditarea însoțirilor la banca cehă «Ustredni banka ceskich sporitelen» și la Banca țării din Cernăuți. De altcum pentru lămurirea situației însoțirilor din Bucovina însemn aici că atât Centrala cât și singuraticele tovărășii au dela guvernul țării sprijin moral și material, Centrala dela 5—10,000 Coroane anual iar singuraticele însoțiri, ca spese de fondare pri- mesc câte 300 —600 Coroane și în schimb sunt sub controlul di- rect și imediat al guvernului, care în aceiaș formă ajută atât cen- tralele cât și însoțirile germane și rutene, — pentru buna pace între cele trei naționalități. Oricât s’ar părea de neînsemnat amestecul și ajutorul gu- vernului, în realitate se simt păgubitor în întreagă cooperația română bucovineană influințele fatal legate de politica militantă. fReasumez experiențele câștigate și mai ales completate în urma încredințării cu care m’ați onorat și fixez următoarele concluzii: Cooperația adevărată cere să fie reclamată și nu impusă. Cooperația nu e potrivit să fie înlănțuită prin formele și restric- țiile nici unui organism deja existent. In acelaș timp însă coope- rația, să caute și să afle legături și chiar protectorate binevoi- toare la toate organizațiile și instituțiile românești deja existente, ca astfel să fie întregitoarea și completarea organizației noastre economice, la care trebue să nizuim cu deosebire în situația dată — din toate puterile. întruparea cooperației să o liberăm de rezervele sistemelor și să nizuim să le aclimatizăm, formulându-le în conformitate cu trebuințele și împrejurările noastre speciale, acum dupăce băn- cile noastre, doar ca formă și fel de cooperație se deosebesc de 31 cooperativele cu largul lor altruism și cu puternicul lor fond ro- mânesc. Din aceste premise, cu considerare la darul marelui Vasile Stroescu și la necesitatea organizației noastre cooperative, îmi iau voie să Vă prezint următoarea PROPUNERE pentru întruparea și organizarea cooperației române în legătură cu darul marelui mecenat Vasile Stroescu: Pentru mai lămurită expunere a acestei propuneri, împart ma- terialul propunerii în trei părți principale: 1. Pregătiri și propagandă. 2. înființarea tovărășiilor: sistem, conducere, control, felul tovărășiilor, relațiile lor cu celelalte așezăminte economice și financiare. 3. Financializarea și raionarea tovărășiilor. A) Începutul organizației noastre economice e făcut prin băncile românești existente, prin urmare completarea acestei or- ganizații prin tovărășiile sătești, după părerea mea nu se poate face decât căutând și exploatând toate momentele și relațiile, în cari interesele băncilor se completează prin tovărășii și în cari tovărășiile pot aveă sprijinul băncilor noastre. Onorând intențiile fondatorilor primului nostru institut fi- nanciar «Albina», cari au privit tovărășiile dela început ca mij- loace de mancă economică, se impune să reluăm firul acestei lucrări încercate, dar atunci nereușite, se înțelege luând în seamă împrejurările schimbate de azi. Căci și azi se pare, că pusă la fel chestiunea cu intențiile fondatorilor «Albinei» tot atât de puține șanze de reușită ne-am asigura. Va trebui dar să con- formăm acțiunea așa, că, pe de o parte să fie asigurată indepen- dența acțiunii cooperative, pe de altă parte această acțiune să fie sprijinită de băncile noastre, alăturea cu Asociațiunea și cu Consistoarele bisericilor noastre. In conducerea mișcării cooperative, pe lângă puținii coope- ratori ce-i avem, să ia parte câte unul ori doi reprezentanți ai «Solidarității», ai «Asociațiunii» și ai bisericilor gr.-ortodoxe și greco-catolice. In felul acesta dela început cooperația și-ar asi- gură sprijinul întregei puteri organizate a neamului nostru. Deși noi azi avem, bun cu rău, la 150 tovărășii ca primul pas pentru organizarea și munca cooperativă, eu nu aflu de ab- solută necesitate înființarea momentană a unei sau mai multor Centrale cooperative. Și asta mai ales din două motive: în felul acesta am pară afirmarea dorințelor separatiste și, pe de 32 altă parte, am câștigă vreme, în care praxa ne-ar fixă felul și condițiile de alcătuire a viitoarei ori viitoarelor Centrale cooperative. Pentru înființarea Centralei sau centralelor ne lipsesc de altfel, în situația dată, chiar și mijloacele materiale, cari să facă posibilă întreținerea cinstită a unui organism complet, cum s’ar impune la o Centrală. Din aceste motive, propunerea mea este că deocamdată, și asta cât se poate de curând, să înființăm un Birou Central co- operativ cu sediul în Sibiiu, sub auspiciile Asociațiunii resp. a secției sale economice și având sprijinul frățesc și moral al «Solidarității». Menirea acestui birou central ar fi: întreținerea vie a mișcării cooperative prin scris, prin pre- legeri la sate și prin editarea resp. atașarea unui supliment Ia o gazetă deja existentă, sau a unei reviste modeste ce să apară de cel mult 2 ori la lună. Chestiunea publicației de propagandă cooperativă s’ar putea rezolvi și prin revista «Transilvania» și în cazul cel mai bun prin scoaterea unei foi bisăptămânale la fel cu «Tovărășia» redactată de mine, prin care, pe cele ale ei patru pagine, s’ar putea întreține o prețioasă propagandă populară, atât în folosul cooperației cât și al «Asociațiunii» și al băncilor noa- stre — reprezentate prin «Solidaritatea». Dacă spesele de editare, cari s’ar urcă la circa 3,000 Co- roane anual, n’ar fi în cea mai mare parte acoperite prin abona- mente, foaia aceasta ar putea fi cuprinsă în cadrele revistei «Transilvania», în care caz n’ar cere nici o jertfă nouă materială. Prin acest birou s’ar adună și s’ar completă datele statistice referitoare la cooperația d’aici: unde și cum o avem, și unde și cum s’ar putea întrupa cu mai mulți sorți de izbândă. Ca ma- terial de propagandă s’ar înregistra și s’ar clasă datele prin cari am avea tabloul activității cooperative din alte țări și la alte neamuri. Biroul acesta ar da toate informațiile ce s’ar cere, fie pentru pregătirea, fie pentru înființarea, administrarea și conducerea de tovărășii. Ca să poată răspunde acestor cereri, dela început s’ar pre- găti în birou statute tip pentru cele mai uzitate feluri de to- vărășii. Tot așa s’ar pregăti regulamente tip, registre de con- tabilitate tip, precum și formulare pentru actele de înregistrare, pentru procesele verbale ale adunărilor de constituire și generale, precum și toate tipăriturile necesare administrației interne. Acest birou ar nizuî, având protectoratele amintite, să folo- sească în favorul cooperației atât puterile ce sunt la despărță- mintele Asociațiunii, cât și puterile de muncă aflătoare în birourile băncilor noastre și în organismele bisericești. 33 Pentru tovărășiile existente și ce se vor înființa, biroul ar mijloci legături financiare cu băncile indicate prin situația geo- grafică și împrejurările date, respective ar ajută financializarea ce s’ar face prin anumite instituții. In fine acest birou ar aranja cursurile cooperative, ce se impun doar ca primul pas în acțiunea cooperativă, a cărei or- ganizare o dorim. Acest birou precum se învederează ar fi pregătitorul Cen- tralei ori Centralelor cooperative. Chestiunea existenței legale mai ușor ar fi rezolvită, dacă ar fi atașat acest birou secției economice a Asociațiunii, avându-și sancțiune această atașare în statutele Asociațiunii. Conducerea biroului ar fi încredințată unei comisiuni speciale exmisă de secția economică cu aprobarea Comitetului central al Asociațiunii, care la rândul său ar cere sprijinul direcțiunii «Solidarității» și al celor două consistoare arhidiecezane. Din comisia aceasta ar face parte mai întâiu cel puțin 3—4 cooperatori, apoi câte doi reprezentanți ai Asociațiunii, ai Soli- darității și ai Consistoarelor în total dar 10—12 bărbați. Această comisie ar lucră independent, având numai obliga- mentul să raporteze din timp în timp mandanților săi. Sub imediata conducere a acestei comisii ar sta cancelaria Biroului Central, în care deocamdată ar puteă provede toate agen- dele un conducător, un funcționar și unul ori doi copiști, după trebuințe. Persoanele potrivite s’ar găsi și în caz de lipsă, acum la început cu toate ocupațiile ce le am, și eu a-și puteă provede o parte din lucrările acestui birou. Unul ori doi devotați mun- citori inomis ar trebui să fie în permanență în serviciul biroului. Jertfele materiale reclamate de organizarea acestui birou ar ajunge la suma de 7—8,000 Coroane anual din cari: Spese de călătorie pentru comisie și pentru funcționari cca 2,000 Cor.; salare pentru funcționarii biroului circa 5,000 Cor.; tipărituri și modele (tip) după subtragerea sumelor intrate pentru tipăriturile tovărășiilor înființate, circa 1,000 Cor. Aceiași membrii ai comisiei și funcționari completați, prin revizorii experți ai Solidarității și prin alți cooperatori, ar împlini și rolul de prelegători ai cursurilor cooperative, calculându-le ca spese de drum cca 2,000 Cor. Așa că întreagă această ac- țiune cooperativă ar cos'.ă anual circa 10,000 Cor., și s’ar impune în felul acesta cel mult doi ani. Chestiunea cursurilor cooperative, eu o aflu ca una dintre cele mai importante probleme, care își așteaptă fericita rezolvire acum la începutul muncii, cu deosebire. Incontestabil, că întreagă 3 34 acțiunea cooperativă, gravitând la sate, fireștii apostoli ai ace- stei acțiuni vor fi preoții și învățătorii noștri, în primul rând. Ca să asigurăm reușita deplină, ca prima preocupare cred că ni se im- pune să înarmăm cel puțin pe fiitorii preoți și învățători cu ne- cesarele cunoștințe economice, sociale și cooperative. Pentru ajun- gerea acestui scop mijlocul cel mai potrivit îl aflu în întreținerea unor cursuri cooperative în seminarele noastre teologice și pe- dagogice. Ca început, în fiecare seminar cursul ar dură cel mult 6 zile, continuativ sau în grupe de câte 2 zile cu câte 3—4 ore la zi, fixate între sau după orele prelegerilor regulate. Avem cinci seminare: în Sibiiu, în Blaj, în Arad, în Caran- sebeș și în Gherla, prin urmare întreg ciclul de cursuri ar ținea 30 zile cu 90—120 ore de propunere. Materialul acestor cursuri s’ar împărți în trei grupe: a) principii de economie națională și sociologie; b) teoria cooperației, începuturi, sisteme, justificări; c) cooperativele în practică: înființarea feluritelor tovărășii, sta- tutele și mijloacele lor, înregistrarea, conducerea, admini- strația și contabilitatea tovărășiilor. Pentru propunerea materialului schițat am rugă pe mai mulți bărbați specialiști. Cu o potrivită împărțeală s’ar putea ajunge ca nici unul dintre prelegători să nu jertfească mai mult ca 2—4 zile. Spesele de călătorie și întreținere a prelegătorilor, s’ar aco- peri pe deplin din cele 2000 coroane, luate deja în socoteală la Biroul central cooperativ. Am convingerea, că prin aceste cursuri s’ar ajunge înzecit mai mult, decât prin orice altfel de propagandă, dupăce din pro- pria experiență m’am încredințat, că tinerii din toate seminarele noastre așteaptă și au o dragoste aleasă pentru chestiunile eco- nomice și sociale și în special pentru cooperație. Resfirați prin satele noastre, tinerii seminariști de azi vor deveni cei mai înțelegători și însuflețiți cooperatori și, în urmare, muncitori pentru adevărata noastră organizație economică. B) Alăturea și deodată cu aceste pregătiri și propagandă, țin că e necesar să se sprijinească și chiar să se inițieze înfiin- țarea de tovărășii la sate. Pentru ușurarea muncii de mai târziu, aceste tovărășii s’ar alcătui în temeiul unor statute-tip, pentrucă organizate apoi în cadre centrale să prezinte o uniformitate. După cum am amintit copierea și introducerea neschimbată a vre-unui sistem cooperativ existent nu o găsesc de cea mai fericită rezolvire. După mine felul trebuințelor în împrejurările date ho- 35 tăresc sistemul cooperativ pe care să-l folosim. In temeiul expe- riențelor câștigate, principiile pe cari s’ar clădi statutele și prin urmare sistemul cooperativelor noastre ar fi cam următoarele: 1. In tovărășii s’ar primi numai membri convinși și înțele- gători ai cooperației, și, în urmare, s’ar împedecă acvuirarea de membri prin siluire, cum se face la însoțirile ungurești și buco- vinene, unde solicitatorii de împrumute se înscriu ca membri — siliți de nevoi. 2. Responsabilitatea membrilor să fie limitată până la cel mult de 10 ori suma capitalului subscris. 3. Formarea capitalului cooperativ să se facă la fel cu aceea din România, fixându-se un minim de 20 Cor. și un maxim de 3000 Cor. cu plata în rate fie lunare, fie quartale ori anuale, dar cel mai târziu în timp de 3 ani. Pentru acvuirarea de capitale, prin statute să se fixeze ma- ximul dividendului la 8'Vo, iar maximul intereselor după depu- nerile spre fructificare la 6%. întrucât legea comercială ungară din 1875, pe a cărei bază s’ar formă tovărășiile noastre, ar fi explicată în defavorul acestui fel de formare a capitalului, — în tot cazul fără temeiu legal — s’ar fixă quotele (părtășiile) în suma de 20 —50 Cor., iar depune- rile spre fructificare cari ar fi elocate cu anul, s’ar onoră cu un dividend special de 1—2%. 4. Cercul de activitate a unei tovărășii să fie mărginit de regulă la o comună, dar maximum la un cerc notarial prin ceeace s’ar împedecă ispita de a transformă cooperativele în spe- culații de bancă. 5. Fondul de rezervă să fie prefăcut în efecte și scos din operațiile tovărășiei. Formarea rezervelor să fie obligatorie. 6. Tovărășiile cu un capital sub 5000 Cor. nu pot da maree de prezență și nici salare cu excepția contabilului și a cassierului. 7. In statutele fiecărei tovărășii să se prevadă, că de îndată ce Centrala ori centralele vor fi înființate, sunt obligate să intre ca membre la Centrală și anume, subscriind pentru fiecare 20 membri câte o quotă de 50 Cor. pentru care răspund cu de 10 ori suma nominală. Ca membre apoi să fie obligate a se supune controlului centralei și a-și îngriji financializarea tot prin centrală. Până la înființarea Centralei tovărășiile să contribue la sus- ținerea Biroului central cooperativ, în afară de plata tipăriturilor cu o sumă anuală, ce va varia între 20 și 200 Cor. anual, după mărimea cooperației. 8. In statutele tovărășiilor de credit, — dar numai la aceste — să se prevadă inițiarea și financializarea și altor fel de tovă- 3* 36 rășii respective grupări (tovărășii ocazionale) pentru o anumită acțiune economică (valorizări de bucate, poame, mașini agricole, procurări etc.). 9. Fiecare părtășie, dupăce în noua combinație de for- mare de capital un membru numai una poate avea, dă dreptul la un vot și la un singur vot plenipotențiat, maximul dar două voturi. Celelalte dispoziții statutare, în conformitate cu praxa de până acum și cu dispozițiile legii comerciale. Controlul tovărășiilor s’ar face parte prin Birou și apoi Cen- trală, parte prin funcționarii băncilor cu cari stau în relație de credit și dintre cari cel puțin unul trebue ales în comitetul de control al fiecărei tovărășii. Felul tovărășiilor, ce ni se impune să fie înființate, e potrivit cred eu să fie fixat așa: Mai întâi tovărășii de credit, apoi de producțiune (lucrarea lemnului, cariere, lăptării, uscătoare de prune, materii brute etc.) apoi de valorizare (bucate, semințe, vite, pro- ductul industriilor etc.) mașini și unelte și în fine, de consum și alte feluri de tovărășii. Rolul tovărășiilor de credit ar fi în rândul prim scoaterea să- tenilor din ghiarele cămătarilor, ce îi jupue cu împrumuturile lor mici dela 10—50 coroane, pentru cari împrumuturi băncile noa- stre dela orașe nu pot fi la îndemână. Pentru sume mai mari, dela 100 coroane în sus de pildă, tovărășia de credit ar împlini slujba pe care azi o face agentul fiecărei bănci dela oraș. Că operația aceasta s’ar face întocmai ca azi prin agent sau ar fi tranșată prin cont-curent ori credit acordat tovărășiei, e chestie de amănunte. în felul acesta, cred eu, că, băncile noastre înlocuind agenții prin tovărășii, își măresc bonitatea afacerilor și în acelaș timp, servesc neamul mult mai bine și mai economicește. De preferință tovărășiile ar lucră cu banca românească, în ținutul căreia se află, ori dacă asta ar fi imposibil, în fiecare co- mitat s’ar căută și s’ar găsi una ori mai multe bănci românești, cari ar lucră cu plăcere cu tovărășiile noastre de credit. Prin aceasta s’ar promova foarte mult consolidarea și mai ales fuzio- nările băncilor mici și superflue, ajutându-se resp. grăbindu-se procesul pentru care «Solidaritatea» lucrează în anii din urmă cu atâta zel. In sprijinirea tovărășiilor la îndemână ne-ar fi despărțămin- tele Asociațiunii, oficiile protopopești alăturea cu băncile și cu ceilalți fruntași ai vieții noastre publice și a celor de pe la sate. C) Financializarea tovărășiilor s’ar putea face prin urmare în modul arătat prin băncile din ținuturile respective. întrucât in- 37 termediul acesta ar scumpi prea mult mijloacele financiare ale to- vărășiilor, chestiunea ar puteă fi rezolvită și în felul următor: întreg ținutul românesc cu tovărășiile sale s’ar raionâ și finan- cializarea s’ar încredința la 2 eventual 4 dintre băncile noastre de frunte, cari și azi îngrijesc reescontul băncilor noastre mai mici. Sau apoi s’ar căută capitale românești existente, cari s’ar pune prin Centrală și deocamdată cu ajutorul Biroului central la dispoziția tovărășiilor. Astfel de capitale am găsi la Banca ge- nerală de asigurare, care prin tovărășii și-ar avea cei mai buni reprezentanți, sau apoi în o parte a efectelor îngrămădite la băn- cile noastre. în fine, financializarea s’ar puteă face prin acreditarea fiecărei tovărășii în cadrele unui credit deschis până la o sumă potrivită, prin una ori alta dintre marile bănci. Se înțelege, că, întreagă acțiunea cooperativă s’ar face treptat și fără nici o forțare, căci niciunde nu se răsbună forțarea atât de grozav, ca tocmai în munca cooperativă. întregei acțiuni i s’ar da deplina libertate și toată grija noastră ar fi numai împedecarea deraierii de pe terenul adevăratei cooperații. Revenind la partea materială a chestiunii, în legătură cu darul marelui Vasile Stroescu, situația ar fi următoarea: Acceptate cele spuse în propunerea de față, și admițând, că pregătirile (biroul central și cursurile cooperative) ar dură, în forma aceasta maximul de doi ani, din donație s’ar cheltui în acest scop circa 20,000 coroane. Restul de 30,000 coroane ar fi între- buințat așa: în conformitate cu donația resp. părerea exprimată de donator cu 10,000 coroane s’ar ajută înființarea de tovărășii așa fel, că donația resp. Asociațiunea ar subscrie la tovărășiile indicate quote (părtășii) în sumă până la 100—200 dar cel mult 300 cor. Cu suma de 10 mii cor. s’ar putea ajută la înființarea alor 50—60 tovărășii. Dupăce aceste tovărășii s’ar consolidă, capitalul donației ar fi retras, rând pe rând și ar fi învestit în alte tovărășii nouă, astfel că, acest capital ar rotă încontinuu întru sprijinirea acțiunei cooperative. Restul de 20,000 coroane s’ar folosi pentru înființarea Cen- tralei fie în formă de quote, fie în parte ca spese de fondare și organizare. La aceste sume s’ar adăogă quotele tovărășiilor exi- stente și a celor următoare, și astfel, în scurt timp am aveă Cen- trală puternică, care ar puteă îngriji pe deplin atât de controlul cât și de conducerea și financializarea cooperativelor române. Că la timpul său s’ar alcătui o centrală cu mai multe fede- rale sau mai multe centrale, e o chestie ce se poate fixă atunci. 38 Ajuns la încheierea raportului meu modest, dupăce în expu- nerile mele, m’am condus numai și numai de idealul, ce eu sunt convins că se poate servi prin cooperație, Vă rog să primiți acest raport ca material de discuție și dupăce Ve-ți fi găsit cele mai norocoase cărări pentru înfăptuirea cooperației românești, să-mi dați voie să Vă fiu și eu în această acțiune cel mai modest gregar. Al D-Voastre devotat Hunedoara, la 6 Martie 1912. Vasile C. Osvadă. 39 MONOGRAFIA ȘCOALEI GRECO-ORIENTALE ROMÂNE DIN TILIȘCA. I. Ceva despre comuna Tilișca și locuitorii ei. La poalele Carpaților sudici, în marginea Ardealului, pe lângă alte comune, se află și comuna Tilișca, care se ține de protopopiatul Săliștei (comitatul Sibiiului). Ea e așezată printre mai multe dealuri înalte, pe ambele laturi ale du.or văi șerpuitoare: «Lunca» și «Valea», cari se împreună laolaltă în mijlocul comunei. întinderea comunei e de peste 3 chilometri. Pe dealurile din jurul ei se înălțau odată păduri seculare de fag și stejar, în locul cărora după ce au fost tăiate în decursul timpurilor, au crescut păduri de mesteacăn. Când și sub ce împrejurări s’a întemeiat această comună, nu se știe. Atâta se știe numai, că timpul întemeierii ei e foarte îndepărtat. Tradiția poporală despre întemeierea comunei e următoarea: Pe râul " Valea», numit și «Tilișcuță^ — s’au așezat odată în vre- muri bătrâne în jurul casei de azi a lui loan Opriș de sub Nr. 260, șapte familii, între cari și una, cea mai însemnată, cu numele «Mănig». Fiecare și-a făcut câte un bordeiu, iar mai târziu câte o căscioară, unde se adă- posteau, ocupându-se la început cu pescăritul și lemnăritul, iar mai târziu cu piuăritul și tăiatul lemnelor în joagăr. Fiind pe acele vremuri toate dealurile acoperite cu păduri seculare, numai deasupra dealului numit «Priboiu» se află o mică poiană, pe care acei locuitori, și mai ales conducătorul «Mănig», au închis-o, spre a-și puteă face puțin nutreț pentru caprele ce le aveau. Acel teritor s’a numit «gră- dina lui Mănig», care numire mai e și astăzi încă în gura poporului. Asemenea se mai află și astăzi câteva familii, cari poartă numele «Mănig». Din acele familii s’au format apoi locuitorii comunei de mai târziu. Azi acești locuitori sunt toți Români, de două confesiuni. Numărul greco-catolicilor e disparent față de al greco-orientalilor, abia sunt vPo 60 de suflete. 40 Numărul locuitorilor aflători în comună la recensământul din anul 1910 a fost de 1990, mai puțini cu 20 ca în anul 1900, iar absenți au fost 700 indivizi, cu 395 mai mulți ca în 1900. Portul locuitorilor în timpurile mai îndepărtate a fost, la bărbați: că- mașe din pânză de fuior, cioareci de pănură de casă din lână bârsană, țundră neagră, lungă până peste genunchi, și tohorci, (cojoace cu lâna în afară), căciulă albă de miel, iar vara pălării negre cu fundul lat tăiat, și opinci de vacă sau de bou, cu nojițe din lână de capră. La femei: cămașe de fuior, la cele mai cu stare de bumbac, pe mâ- neci cu altițe simple; șurțe negre de lână, țesătură de casă; cojoc din piei de oaie purtate cu lâna înlăuntru; pe cap purtau un sovăuel, iar în picioare opinci de vacă. Mai târziu femeile mai cu stare au început a purtă și cisme. Azi acest port e în mare parte metamorfozat. Luxul, și-a împlântat cu multă putere ghiarăle și în comuna Tilișca. Azi portul e astfel: Bărbații poartă cămașe de giolgiu de fabrică, și numai cei mai bătrâni mai poartă cămașe de bumbac; un pieptar de piele de miel sau de postav vânăt, (albastru) un laibăr (roc) scurt, la cei mai bătrâni din materie de casă, iar la cei mai tineri, din postav vânăt de fa- brică, altcum foarte trainic și acesta. Unii poartă guler de piele de miel sau de astrahan. Cei mai bătrâni poartă și cojoace. Pe cap poartă căciuli negre de piele de miel și numai puțini, dintre cei bătrâni, mai sunt, cari poartă și acum căciuli albe de miel. Bătrânii și azi poartă opinci pe când tinerimea aproape întreagă e încălțată cu păpuci (ghete). La bărbați nu e tocmai mare deosebire între portul din trecut și cel prezent. Femeile l-au modernizat cu mult mai tare, deoarece șurțele de casă se răresc tot mai mult, înlocuite fiind cu șurțe de postav de fabrică. Asemenea între cusăturile cele din trecut și prezent este o mare deosebire. Pe când o păreche de șurțe de casă, cu cusătură simplă, costă 3—4 coroane, o pă- reche modernă costă 20—40 coroane. Tot astfel sunt iile (cămășile) fe- meiești cu șirele cele multe de pe mâneci și piept, făcute din giolgiu de cel mai fin și cusute cu mătasă și sârmă (fir de aur). Deosebirea între o iie veche și una modernă, în ce privește prețul, e de cel puțin 20—30 co- roane. Pe cap poartă femeile cârpe negre de păr sau de mătasă și so- vănel alb, iar cele mai tinere, în zile de sărbătoare, și pachiol alb de mă- tasă cu fire de sârmă aurită. Cele mai bătrâne se îmbracă cu pieptare și cojoace de piele, pe când cele mai tinere și cu jachete și veste (pieptare) din postav fin vânăt. Jachetele sunt adesea împodobite cu catifea neagră sau astrahan pe la grumazi. Portul de azi, dacă costă cu mult mai mult decât portul vechiu, are însușirea de a fi în parte, mai elegant, mai atră- gător și mai frumos, cu deosebire la femei. Dacă a progresat și portul, ca toate în lume, nu e tocmai rău, câtă vreme se păstrează în cusături motivele românești. Primejdia e numai în luxul cel scump și neestetic și uneori chiar imoral-indecent. 41 Edificiile particularilor, cu puține excepțiuni sunt clădite din piatră și lemne de brad, ceeace se explică prin împrejurarea că comuna are în apropierea sa păduri de brad din cari s’a putut procură totdeauna mai ușor material de clădire. Multe din aceste clădiri sunt acoperite cu țiglă, cele mai multe însă cu șise (șindilă). Tilișca a numărat odată 768 de case, de prezent însă, ruinându-se multe și ne mai clădindu-se altele în locul lor, abia mai sunt 606. Tilișca e comună mare, avându-și primăria și notarul ei propriu. Alo- diul comunal în privința materială stă destul de bine. Pe fiecare an se varsă în cassă, numai dela munții și pădurile comunei, suma de circa 10,880 coroane, iar din alte izvoare, precum și din taxele de pășunat, suma de 11,270 cor. Cu toate acestea erogațiunile comunei sunt atât de mari, încât cu greu se va mai puteă susținea pe viitor fără arunc, de care până acum, nu există. Partea cea mai mare a locuitorilor se ocupă cu economia de vite și de oi, cu ajutorul cărora își îngrijesc moșiile dela munte, altcum destul de sterpe, unde se produc și cereale ca: grâu de primăvară, orz și ovăs, dar mai ales nutreț mult și bun. Comuna Tilișca a fost în veacurile trecute în urma economiei de oi a locuitorilor una dintre cele mai înfloritoare. Afară de oile, ce se aflau în România, mai pășunau toamna și primăvara pe hotarul comunei peste 40 de mii de oi, cari vara mergeau la pășune în munții — Carpați atât în cei aparținători Ungariei, cât și în ai României — iar iarna, când eră pă- șune și nu eră zăpadă, pe hotarele multor zeci de sate din Transilvania, până la Murăș. împuținându-se, prin multele comasări, teritoriile de pășunat de iarna și devenind ele în chipul acesta enorm de scumpe, iar pășunatul de munte devenind asemenea tot mai scump, de odată cu aceasta, prin spoirea șneapănului, tot mai rău și, mai adăugându-se la toate acestea, și convenția vamală cu România, care tae adânc în existența locuitorilor noștri, — s’au redus turmele de oi în măsură neașteptată, așa că azi abiă vor mai fi în posesiunea Tilișcanilor la 10 mii de oi.* O parte însemnată din locuitorii comunei, văzând greutățile, cu cari trebue să lupte în țara noastră, au emigrat în alte țări, cu deosebire în Rusia, ocupându-se și aci, cu rezultate foarte mulțumitoare, tot de economia de oi. Crimea sau «Crâmul», cum zic ei, precum și malurile râurilor: Dnipru, Nistru, Donul și Donețul sunt pline de Tilișcani, cari au acolo peste 20 mii de oi. Puțini Tilișcani, cari se ocupă cu oieritul, sunt și în România. Toți emigranții stau mai bine materialicește decât cei rămași la vatra părintească. Alții, pe baza cunoștinții de carte și a spiritului de întreprindere, ne- voind să-și părăsească țara lor, au deschis prăvălii și cârciume în cel puțin 40 de comune din Transilvania, unde iarăși își câștigă mijloacele de traiu cu mult mai ușor, decât cei rămași în comună. * La 1722 erau în Tilișca 3507 oi și capre. 42 Dintre locuitorii rămași acasă o parte însemnată se mai ocupă toamna cu comerțul ambulant și cu cărăușitul de tot felul de țăsături, și de posta- vuri pentru diferitele haine țărănești. Spre scopul acesta cutreieră cel puțin 2—3 sute sate românești din Ardeal și anume din comitatele: Alba de jos, Târnava mică, Târnava mare și Turda-Arieș, de unde adună țese- turi, pe cari le aduc cu căruțele lor la piue în Tilișca sau le duc în co- munele Orlat și Gurarâului, unde încă sunt piue, ducându-le, dupăce sunt gata, iarăși înapoi, primind ca plată de fiecare metru circa 6 cruceri. Unii țărani mai harnici câștigă într’o toamnă 4—5 sute cor. Piue de haine au fost odată pe râurile Tilișcei peste 30, astăzi însă abeă mai sunt vre-o 16, dintre cari trei s’au prefăcut în piue de oleiu, la cari își storc sămânța de in și simburii de bostan locuitorii din zeci de comune. Nu puțin au contribuit la starea înfloritoare a locuitorilor din tim- purile trecute cele 15 mori, puse în mișcare de valurile ambelor râuri. Locuitorii din peste 30 de sate, începând dela Blaj, își măcinau bucatele lor la morile noastre. Nici una din aceste mori nu eră în posesia unei singure persoane, ci eră a unei societăți constătătoare din 12—15 membri, având fiecare «dreptul ăe o zz». Pe frontispiciul așezământului intern al morii se aflau induse pe o listă numele tuturor proprietarilor, numiți de popor «megieși», așa că fiecare știa în care zi îi vine rândul, fiind venitul morii din acea zi al lui. Locuitorii mai cu stare erau părtași la mai multe mori, ba unii aveau la o moară dreptul de 2 sau chiar de mai multe zile. O zi de moară aducea în timpurile cele bune cel puțin 20 până 30 HI. de grâu și cucuruz pe an, de aceea și erau morile foarte scumpe. Cine doreă să aibă o zi de moară, trebuia să plătească circa 2 mii coroane, spre a ajunge în posesiunea ei. Ziua de moară eră împărțită în 48 scafe. Tot 16 scafe formau un blid, prin urmare trei «blide» făceau o «zi». In cursul veacurilor unii pro- prietari și-au vândut un «blid» sau doue din dreptul de «zi», așa că au ajuns proprietari de mori și indivizi, cari posedeau numai câte un «blid», ba chiar și numai o jumătate de «blid» de moară, sau și mai puțin. Dintre proprietarii (megieșii) mai de frunte ai fiecărei mori se ale- geau la anul nou câte doi, respective câte unul, cari în tot decursul anului erau datori a se îngriji de tot ce trebuia la moară, spre a fi aceasta în bună stare. Acești aleși se numeau «goci». Ca recompensă pentru oste- neala, ce o aveau «gocii», venitul dela mori din Dumineci și sărbători eră al lor, nefiind aceste zile socotite între zilele proprietarilor. Venitele «gocilor» erau atât de frumoase, încât la anul nou, când își dedeau so- coteala despre cheltuelile de peste an, făceau adevărate ospețe, unde se consumau fel de fel de mâncări și zeci de ferii de vin. Aceste conveniri se numeau «aldămașe» și la ele luau parte toți proprietarii de moară. Sute de mii coroane valorau odată aceste mori, cari azi nu mai prețuesc decât foarte puțin. Noue din aceste mori s’au nimicit, una s’a prefăcut în firez de tăiat lemne, iar alta pune în mișcare o mașină de 43 scărmănat lână. Cauza nimicirei acestor mori și prin aceasta a scăderei venitelor locuitorilor e, că aproape în fiecare comună, de unde se adu- ceau bucatele în Tilișca spre măcinat, s’a înființat câte-o moară de vapor sau de benzin. Dau acî și numirea acestor mori, spre a nu se pierde cu timpul din gura poporului. Acestea sunt următoarele: 1. «Moara de peatră», de present nimicită. 2. «Moara lu Petrese», „ „ „ 3. «Moara furcilor», „ „ „ 4. «Moara lui Avram», clădirea există, dar nu funcționează. 5. «Moara țiganilor», „ „ și funcționează. 6. «Moara din sălci», există, are și firez. 7. «Moara din unghiu», nimicită. 8. «Moara dintre ape», există, roata pune în mișcare o mașină de lână. 9. «Moara bisericei», există și funcționează. 10. «Moara Pleșii», nimicită. 11. «Moara lui Lai», „ 12. «Moara Bârlonci», există. 13. «Moara dintre râuri», există. 14. «Moara nucului», nimicită. 15. «Moara lui Țichil», există. Toate morile au 2 pietri mânate de 2 roate. «Moara furcilor» se știe cum a ajuns la numirea aceasta. Cred că e interesant să se fixeze aici istoria acestei numiri. Spre Nord-Vest dela Tilișca se aflau în veacurile trecute trei comune puternice săsești: «Apoldul-mare», «Apoldul-mic» și «Mercurea». Aceste comune există și azi, dar prin sporirea elementului românesc și prin de- generarea celui săsesc, una din ele, Apoldul-mic, a devenit curat româ- nească, iar celelalte două cu o populație însemnată românească. Locui- torii acestor comune încă erau siliți să-și macine grăunțele lor la morile din Tilișca, care împrejurare le făceă greutăți și multe neajunsuri. Pentru a scăpă de acestea, au stăruit la mai marii lor din Sibiiu, să decidă stră- mutarea alviei râului «Lunca», dându-i o nouă direcție spre a curge prin comunele săsești amintite mai sus. Rîurild Tiliscei trec prin comunele: Tilișca, Galeș, Săliște, Săcel și Orlat, unde se varsă în «Cibin». Aceste comune fiind toate locuite de Români, pe cari conducătorii Sașilor din Sibiiu nu-i puteau mistui, cum nu-i pot mistui nici azi, aceștia au decis abaterea râului din matca, pe care a curs dela facerea lumei, spre a face pe plăcerea conaționalilor lor. S’a și săpat noaua alvie, care există și azi și e chemată «Iazul Sașilor» — iar în capătul comunei, la «Moara furcilor» au clădit Sașii niște întărituri groznice pentru abaterea apei. Românașii noștri, cu deosebire din cele 3 comune dintâi, s’au înțeles în ascuns și ce se lucră ziua, noaptea stricau. Văzând Sașii, că nu-și pot 44 ajunge scopul, au făcut niște furci tocmai lângă moară, spre a spânzură pe Românii prinși la stricarea întăriturilor. Cu toate acestea Sașii nu și-au putut ajunge scopul, deoarece și după ridicarea acelor furci, Românii au continuat cu stricarea zidurilor. De atunci poartă moara aceea numirea de «Moara furcilor». — Acestea s’au întâmplat prin secolul al 14-lea. In comună sunt două biserici, una greco-orient. și alta greco-cat. In ce privește viața comercială sunt 7 prăvălii, ci căror proprietari sunt toți Români. Sunt patru licențe pentru vinderea de băuturi spirtuoase, tot ale Românilor. Avem mai multe soiuri de meseriași și anume: trei fauri, patru pantofari, trei măsari, un rotar, trei bărdași, doi zidari și doi cojocari — de asemenea toți Români mai săraci. Locuitorii mai săraci, cari nu au moșii, sau și dacă au acestea nu sunt în stare să le asigure existența, sapă cucuruz «în parte», în comunele: Mercurea, Sângătin, Drașov, Spring, de unde își aduc câte 1—2 cară de cucuruz, asigurându-și prin aceasta traiul zilnic. Principala ocupațiune a locuitorilor este industria de casă: torsul și țesutul de straie, țoale, brâne, șurțe ș. a. Unui călător străin, care s’ar interesă cât de cât de munca femeilor noastre, i-ar crește inima mer- gând pe stradele comunei și auzind aproape în fiecare casă sbârnăitul su- veicii și loviturile dese ale brâglelor. Multe zeci de femei se hrănesc și-și susțin familiile'aproape numai din venitul acestei mici industrii. Toți locuitorii comunei, cari pentru câștigarea mijloacelor de exis- tență, sunt siliți a părăsi comuna și țara, duc o viață destul de grea și neplăcută. Și cum să nu fie jalnică viața lor când soții nu-și văd soțiile lor câte 3—4 ani, ba unii și mai mult; părinții nu se pot scăldă în feri- cirea, de a-și vedeă mlădițele — copilașii lor. Și cu toate acestea simțul religios-moral, în general este destul de puternic. Sunt de tot rare ca- zurile, când soțiile bărbaților emigrați, în absența acestora, să-și calce cre- dința. Bisericile sunt cercetate de credincioși, ca în puține alte comune. Iubirea locuitorilor duși în țări străine față de glia din satul și din patria lor, este foarte mare. Deși unii petrec în locuri îndepărtate aproape întreagă viața lor, totuși la bătrânețe, când puterile fizice li se sleesc, se retrag la locul natal, unde își așteaptă sfârșitul și unde doresc să moară. II. Monografia școalei din Tilișca. Unul dintre cei mai mari filozofi din vechime, înțeleptul Solon, a zis: «Cunoaște-te pe tine însuți, dacă vrei să-ți poți formă o judecată dreaptă asupra altora». Aceste cuvinte, devenite maximă, au și azi aceeași valoare și însem- nătate și se pot aplică ca și în trecut, atât la persoane, cât și la diferite instituțiuni. 45 Precum e bine, ba chiar necesar ca un om să-și cunoască mai întâi propriile sale însușiri, bune sau rele, plăcute sau neplăcute, așa e de lipsă ca și un popor să-și cunoască mai întâi originea sa, fazele prin cari au trecut diferiții bărbați cu rol conducător în viața neamului său, eventual și alte calități ale sale din trecut și prezent, dacă vrea să-și poată da pe deplin seamă despre rostul vieții sale și despre adevărata sa chemare. Acest principiu se poate luă de bază și la descrierea de țări, orașe, comune, persoane, precum și la descrierea diferitelor instituțiuni de bine- facere pe terenul cultural, economic, comercial sau social. In baza acestui principiu voi cercă să schițez în cele următoare ori- ginea, fazele prin cari a trecut, și starea actuală a școalei române greco- orientale din Tilișca, atât referitor la edificii, cât și la personalul didactic și mijloacele de învățământ, folosindu-mă în parte de date sigure, înte- meiate pe documente scrise, cât și de date auzite și culese din gura bătrâ- nilor din comună. O fac aceasta, convins fiind, că numai școala, ca cel mai puternic izvor de cultură, este garanța sigură pentru viața și înaintarea unui popor, că numai școala poate ridică un neam la vază, cinste și renume, scoțân- du-l din întunerec la lumină. Când m’am decis a face aceasta, nu am fost condus nici de interese materiale, nici de vanitate, ci am purces în urma unui impuls de datorință. Dacă în vre-o privință oarecare nu voiu puteă mulțumi îndeajuns pe onorații cetitori, îi rog să nu mi se iee în nume de rău, ci să primească această modestă lucrare cu aceia bunăvoință, cu care eu am îndeplinit-o. Edificiile școlare, învățământul, personalul didactic și mijloacele educative. 1. Resumat istoric despre înființarea școalei și fazele principale, prin cari a trecut. In comuna Tilișca încă .din veacul al optsprezecelea se află o școală, care însă din cauza timpurilor vitrege, n’a fost nici pe departe corespun- zătoare cerințelor. Rolul de dascăl îl aveau cantorii bisericești, cari știind ceti cu litere cirile, chinuiau pe puținii elevi cu învățarea acestora. Abia pe la începutul veacului al nouăsprezecelea s’au ivit și astfel de cantori, cari pe lângă cetit, știau și scrie ceva cu litere bătrâne, când s’a început apoi și învățământul scripturistic. E de prisos să mai spun, că acești dascăli, neavând pregătirea de lipsă, sporul lor a fost foarte ane- voios, ajungând la rezultate mulțumitoare, conform timpului de atunci, numai elevii mai talentați. Dar pe cum li-a fost pregătirea și știința, așa le-a fost și salarul. Orice servitor al comunei primea o simbrie cu mult mai mare, de cum eră plata învățătorului-cantor; iar când se aflau două persoane în co- mună, afară de preoți, cari știau numai ceva ceti și scrie, se concurau, 46 care să lase mai ieftin, căci pe acel timp nici vorbă nu eră de a alege pe învățător în mod definitiv. Acela dintre cei doi, care întruneă simpatia poporului eră angajat ca învățător, și purtă și titlul de «jupan dascălul». Acesta instruâ copiii din luna lui Noemvrie până primăvara, când se ducea zăpada — cam prin luna lui Martie, — din care timp începând, elevii erau folosiți de părinți la îngrijirea vitelor, eventual la alte lucrări economice. Abiă după revoluția din 1848 a început a se stârni și în poporul nostru din comună râvna de a progresă cât de cât și prin urmare de a prețui mai mult școala și pe învățător, salarizându-i și ceva mai bine. Precum în acele timpuri învățătorul nu corăspundeă cerințelor, așa și edificiul școlar eră sub toată critica. Până în anul 1832 nu s’a aflat în comună edificiu de școală propriu, ci se închiriă câte o casă privată dintre cele mai de rând, unde se deprindeau elevii în învățarea rugăciunilor, în cetirea cu litere cirile, și mai târziu și în scrierea acelora. Prima casă particulară, angajată pentru școală, despre care am putut află a fost cea de sub N-rul 79, alui Dumitru Lai, care însuși a instruat elevii dela anul 1820 până la anul 1832. Acest edificiu, precum au fost aproape toate casele de pe atunci, a fost clădit: fundamentul din piatră, păreții odăilor din lemn iar acope- rișul de șise. Din întâmplare casa aceasta mai există și azi încă, în ce pri- vește exteriorul, în forma de atunci. Sala de învățământ dela această școală, are o suprafață de circa 15 m. □, fiind lungimea ei de 5 m. □, iar lățimea de 3 m. Are 3 fe- restri, fiecare de 35 cm. înaltă și 25 cm. de lată, înzestrate fiind cu câte o cruce de lemn. Înălțimea odăii e de 2 metri. își poate oricine închipui câți elevi vor fi fost instruați în așa o sală mică și scundă, și cu ce rezultat? Și cu toate acestea bătrânii comunei vorbesc cu respect de câțiva din acești dascăli vechi. In anul 1832 s’a cumpărat apoi, pe spesele alodiului comunal, casa de sub Nr. 300 dela preotul Dan Miclăuș, care casă mai este și azi și se află în stăpânirea locuitorului lacob Prică, care a cumpărat-o dela co- muna politică în anul 1892. Edificiul acesta, al cărui chip se vede în anexă e clădit din material solid, piatră și var, cu ziduri foarte groase și acoperit cu țiglă. A avut la început 2 odăi cu o tindă între ele, ca loc de intrare în amândouă. Cea din dreapta serviă ca sală de învățământ, iar tinda și odaia din stânga le folosea învățătorul (loan Lazăr) ca locuință. Către anii 1857/8 sporindu-se numărul învățătorilor, s’a prefăcut tinda și odaia de locuință a învățătorului în a 2-a sală de învățământ căpătând ambele sale intrări separate din coridor. 47 Cea mai mare e de 7 m., lungă și 5 m. lată, iar cea mai mică de 6 m. lungă și 5 m. lată. înălțimea păreților la ambele odăi e de 2-25 m. Ferestrile, la această clădire, sunt ceva mai mari, decât la primul edificiu școlar. Nici pe departe n’au corăspuns însă nici acestea cerin- țelor igienice, fiind înălțimea lor de 60 cm., iar lățimea de 40 cm. Acî s’au instruat elevii până la anul 1865, când s’a pus la cale edifi- carea unei noaue școale, corespunzătoare spiritului timpului. Școala cea veche s’a prefăcut în cancelarie comunală. Dupăce fostul notar comunal, Ștefan Miilea, și-a clădit o casă a sa proprie, rămânând prin aceasta casa comunală de sub Nr. 490, unde a locuit până atunci, liberă — reprezentanța comunei a decretat-o pe aceasta de cancelarie comunală, decizând vinderea cancelariei de sub Nr. 300, care prin licitație publică a ajuns în posesiunea lui lacob Prică. Dela anul 1852 până la anul 1865, urcându-se numărul elevilor în măsură neașteptată și nemai încăpând în edificiul de școală, au trebuit să se angajeze și alte edificii private. Astfel s’au închiriat casele urmă- toare : 1. Casa lui Dumitru Banciu de sub Nr. 79, care eră atunci alui Du- mitru Lai, numit și Mitiu Dascălu. în această casă s’au instruat elevii și înainte de a aveâ satul edificiu propriu. 2. Casa lui Simeon Schitea jun. de sub Nr. 451, (casă cumpărată dela Ion Stoica, al cărui tată a cumpărat-o dela Ștefan Prică). 3. Casa lui Toma Nan de sub Nr. 54. Casa aceasta care eră de lemn, cu timpul s’a dărâmat și în locui ei s’a clădit una de zid, acoperită cu țiglă. 4. Casa lui Olasie Drăgoiu de sub Nr. 63. 5. Casa lui Ion Marcu de sub Nr. 185, care pe timpul acela eră proprietatea lui loan Găvojdea, poreclit «Românu». 6. Casa lui Toma Barna de sub Nr. 283 și 7. Casa lui Gligoru Donului de sub Nr. 490, cumpărată mai târziu din partea comunei politice ca locuință pentru notar. Mai târziu a servit de cancelarie comunală. Tot pe acest teren se clădește în anul 1910 un nou edificiu comunal pentru primăria comunei. Toate clădirile amintite mai sus și folosite ca loc de școală, au fost edificii vechi de lemn și acoperite cu șise, având sala de instrucție o su- prafață de circa 15—24 m.[J, cu câte 3 ferestri, fiecare de 35—40 cm. înaltă și 25—30 cm. lată. Unele din aceste case s’au stricat și clădit de nou, altele s’au renovat, punându-se ferestri noue, mai mari și mai luminoase. Două dintre ele se mai află încă în starea lor de pe vremuri. 48 2. Edificiul școlar actual. Istoricul clădirei și descrierea lui. Comuna Tilișca fiind așezată pe 2 văi lungi, dar strâmte, ridicându-se de ambele laturi ale lor dealuri înalte, — casele locuitorilor sunt înșirate pe lângă aceste râulețe atât de aproape unele de altele, încât nu există în toată comuna o curte mai largă de 20 metri. Cele mai multe curți sunt dela 6—12 metri de largi. Singurul terilor mai larg în toată comuna e acela, unde se află bi- serica gr.-or. rom. cu cimiterul ei, care e situat tocmai la mijlocul satului, se împreună și râulețele amintite: Lunca și Valea. Simțindu-se lipsa clădirei unui nou edificiu școlar, corăspunzător din toate punctele de vedere, încă din anul 1852, fruntașii comunei de pe acele vremuri au tot amânat realizarea acestui lucru până în anul 1864, când, pe lângă toată sărăcia, care i-a împedecat până atunci, acești vred- nici fruntași au luat hotărîrea de a ridică un edificiu pompos pentru lu- minarea tinerimei. Negăsind alt teren mai potrivit și mai larg pentru acest scop au con- venit cu toții să rupă o parte a cimiterului în dosul bisericei și pe acest teritor să ridice edificiul școlar plănuit. Pe cât de mare a fost însuflețirea conducătorilor pentru realizarea acestui lucru, pe atât de puternică a fost opoziția unei însemnate părți din popor, care, știind că lipsește cu totul capitalul de edificare, se temea de impunerea unui arunc greu, pe care nu-1 va puteă suportă. Prin perfecta înțelegere și buna armonie a foștilor preoți Dumitru Miclăuș și loan losof, a actualului preot emeritat Petru luga sen. și a nota- rului comunal, venit numai atunci în comună, răposatul Ștefan Miilea, s’a înlăturat însă atât pedeca aceasta, cât și altele obvenite mai târziu. Acești vrednici bărbați s’au pus pe lucru, au sfătuit și luminat poporul, convin- gându-1 despre necesitatea arzătoare a unei noue școale, precum și despre folosul înzecit de mare al acesteia în asemănare cu aruncul, ce trebuia să se facă pentru clădirea ei. Aceste pedeci înlăturate, s’a compus planul și preliminarul de spese pentru clădirea unui local mare, cu etaj, exoperându-se totodată și apro- barea acestora atât de cătră forul bisericesc, cât și de cel competent ad- ministrativ, așa că încă în vara anului următor, 1865, s’a ridicat edificiul școlar de azi, punându-se în acelaș an și sub coperiș. în anul următor 1866 s’au continuat lucrările, făcându-se padimentarea și formele exterioare, tinciuindu-se apoi și spoindu-se clădirea. S’au făcut pe urmă băncile, catedrele, tablele și celalalt mobiliar, așa că în toamna anului 1866 — dupăce s’a făcut colaudarea și sfințirea — edificiul școlar s’a predat destinațiunii publice. Nu puțin merit au avut la efeptuirea acestei însemnate lucrări și pro- topresbiterul de pe atunci loan Hannia, precum și fostul inspector distric- tual (primpretorul cercual) de pe acele vremuri 1. Fleischer, care deși 49 străin de neamul nostru — Sas fiind de origine — a lucrat din toate pu- terile pentru realizarea acestui lucru. Edificiul școlar actual s’a ridicat cu spesele alodiului comunal, ne- având școala pe atunci nici un fond propriu al ei, iar fondul bisericei abia fiind înființat. Trebue să scot la iveală insă că nici în cassa alodială nu se aflau la începutul clădirei decât 24 fl. = (48 coroane). Tilișcanii au avut curagiul a se apucă și numai cu această sumă de zidirea unui edificiu destul de pompos, în valoare pe atunci de vre-o 7000 fl. v. a., fără să fi înglodat comuna sau școala în datorie. Dar ce nu face concordia și bunaînțelegere?! Va întrebă însă cineva, cum s’a putut face aceasta? Iată cum. Toată piatra și năsipul necesar la clădire s’au procurat și adus de locuitorii comunei în mod gratuit. Și aici au premers preoții Dumitru Mi- clăuș, loan losof și Petru luga sen. cu bun exemplu, trimițându-și dânșii mai întâi carele lor la lucru. Apoi s’au pus din partea primăriei comunale oameni, cari au spart piatră, alții — mai ales femei — cari au scos năsipul din apă și iarăș alții cari le-au dus cu carăle la fața locului, fără a se plăti cuiva ceva. Cărămida, în număr de o sută de mii, s’a făcut pe hotarul comunei, plătindu-se pentru mie 2 fl. 50 cr. = (5 coroane). Lemnele pentru arsul cărămizilor s’au adunat prin organele primăriei — în special prin primarul de atunci, loan Mănesă, mâna de fer a inteliginței, care și-a câștigat me- rite neperitoare la edificarea școalei, — luându-se, cât cu voia, cât fără voie, dela fiecare familie, conform stărei ei materiale, câte 2—4 blane (bu- căți mari de lemne), cu cari apoi s’a ars toată cărămida de lipsă. Primăria comunei s’a pus apoi în conțelegere cu arândatorii varniței dela Apoldul-mare, învoindu-se ca respectivii arândași să dee comunei Tilișca pentru școală 50 de buți de var, iar în schimb să primească 50 stânjini de lemne de arini din bărcul comunal, pe cari le-au tăiat și așezat în stânjini tot oameni de clacă. Lemnele le-au dus de pe loc respectivii vărari, iar varul dela varniță l-au adus credincioșii comunei, asemenea fără plată. Zidăritul, lemnăritul și măsăritul — licitându-se — au costat aproape 5 mii floreni v. a., care sumă s’a acoperit, parte din vinderea unor lemne de fag din pădurea comunală numit «Lăncet», din care a rezultat o sumă de peste două mii fl. v. a., parte din un arunc după vite făcut în anii 1865 și 1866, contribuind fiecare proprietar de vite cu o taxă anumită, după fiecare vită, solvindu-se chiar și după capre o taxă de 10 cr. de cap. Din acest arunc s’au încassat în doi ani peste trei mii de floreni, așa că în acest interval s’au achitat din sumele incurse atât întreprinzătorii zidari, cât și cei de lemnărit și măsărit. Deși comuna politică a contribuit cu o sumă considerabilă la edifi- carea școalei, totuș încă dela început aceasta a fost declarată de «școală 4 50 confesională a bisericei gr.-or. române din Tilișca», care caracter îl pă- ' strează și azi. j Acest edificiu cu etaj e așezat cu fața spre miazăzi și e de 20 metri 1 lung și de 8’20 metri lat. Are 4 încăperi, două în parter, două în etaj. Cele de cătră răsărit sunt mai mari, iar cele de cătră apus ceva mai mici. Una dintre cele două sale mari e de 9’30 metri lungă, 6'44 metri lată și 3⁻30 metri înaltă. Din cele arătate mai sus se poate vedea, că toate 4 șalele sunt de- plin corăspunzătoare pentru învățământ, împlinind toate cerințele legii. Fiecare din odăile mai mari are câte 5 ferestri: 3 spre miazăzi și 2 ‘ spre răsărit, iar celelalte 2 câte 3: una spre miazăzi și 2 spre apus. O j fereastră e de 1*80 metri înaltă și 1 metru de lată. Trei din odăile amin- tite se folosesc ca sale de învățământ, iar una ca sală de conferințe și cancelarie a corpului învățătoresc, precum și ca local al bibliotecii școlare și ca muzeu pentru rechizitele de învățământ. Chipul ne arată edificiul școlar descris până aci. 3. Curtea și grădina școalei. a) Curtea. Terenul pe care s’a zidit edificiul școlar s’a rupt dupăcum am amintit j din cimiterul bisericei gr.-or. Nefiind acesta prea mare se înțelege că pentru i școală s’a luat numai chiar atâta loc, de cât a fost neapărată trebuință. j Din acest motiv curtea școalei e foarte mică, de abiă de 116 m In împrejurările acestea elevii folosesc la jocurile lor, pe lângă curtea școlii și strada de dinaintea școalei, precum și hudița din fața școalei. Curtea e despărțită de cimiter prin un pălan nou de scânduri de brad cu stâlpi de stejar. Curtea școlii e pardosită cu piatră de râu, încă din anul 1868. Spre apus, la o depărtare de 10 metri de edificiu, se află latrina șco- lară. Aceasta e clădită din zid căptușit atât pe dinlăuntru, cât și pe din- afară cu ciment. Are trei despărțăminte, două mai mari pentru elevi și < eleve, fiecare cu câte 15 locuri de șezut, — iar unul mai mic, construit între celelalte două, pentru învățători. Intre școală și latrină se mai află un șopru pentru lemnele trebuincioase de foc. ! Z>) Grădina. > Școala din Tilișca, din lipsa de teren potrivit, n’a avut grădina ei j proprie până în anul 1894, când s’a cassat o parte a cimiterului al 11-lea, j numit progadia cea lungă», aflătoare peste drum de edificiul școlar. Această J parte a cimiterului s’a prefăcut apoi în grădină școlară. Nefiind această grădină suficientă, din cauză că e prea mică, având j o suprafață numai de 144 m □, comitetul parohial a apelat la comuna politică pentru punerea la dispoziție a unui teren, spre a-1 folosi ca gră- ’ dină școlară. Apelul făcut a avut rezultat favorabil. 51 Reprezentanța comunei politice a decis în anul 1896 ruperea unei părți din grădina silvanală, în mărime de circa 300 m □, punându-o la dispoziția învățătorilor pentru instrucția practică a elevilor din pomărit și legumărit. Până când n’a avut școala grădina sa proprie, în anul 1894, elevii făceau exercițiile practice de pomărit și legumărit în grădini private, așa d. e. din anul 1879 până 1889 s’au făcut acestea în grădina răposatului capelan-învățător Vasile losof, care a avut o școală de pomi foarte fru- moasă, iar de atunci, parte în grădina notarului comunal Ștefan Miilea, parte în ale altor privați. Din anul 1894 începând s’au făcut aceste deprin- deri în grădina proprie, precum și în cea primită dela comuna politică, iar în anii 1905—1907 s’a folosit ca teren practic al instrucțiunii economice și grădina comunală de pomi, înființată în a. 1904. Având comuna noastră o climă priincioasă pentru cultura pomilor, în aceste grădini școlare s’a pus mai mare preț pe producerea de altoi din soiurile cele mai alese, așa că în fiecare an, începând cu anul 1897, s’au vândut locuitorilor din comună, precum și străinilor din alte comunei dela 150 până la 350 altoi pe an. Cu conducerea ambelor grădini școlare a fost însărcinat înv. loan Bratu, care din anul 1899 și-a luat într’ajutor și pe colegul său Oeorge Păcurar. Pentru conducerea acestor grădini învățătorii n’au avut vre-o remunerație specială, ci s’au mulțămit cu jumătate din prețul rezultat din vinderea altoilor. Din anul 1906 au rămas grădinile școlare sub conducerea învăț. Oeorge Păcurar, fiind loan Bratu ales ca conducător al grădinei comunale de pomi, înființată în anul 1904 în mărime de un jugăr. în această gră- dină, care în anul 1910 a fost și premiată de d. ministru de agricultură, s’au cultivat cu mult mai mulți altoi, decât în grădinile școlare, așa că azi sunt peste cinci mii de altoi. De trei ani a început a se și vinde din ele. în 1909 s’au vândut 785 bucăți, în 1910 — 396, iar în anul 1911 — 715 buc. Sâmburii de prăsilă pentru altoi pădureți se adună prin elevii de școală dela teasc, unde se storc poamele. într’un singur an numai — anul prim — ne-am procurat pomișorii de altoit dela notarul din Săliște, d-nu, I. Chirca. Venitul altoilor din grădina comunală a incurs în alodiul comunal, iar venitul curat din grădinile școalei, s’a designat fondului bibliotecii școlare. Legumele ce se mai cultivau, în măsură mai mică, în aceste grădini, rămâneau în folosul învățătorilor. 4. Averea școalei și mijloacele de susținere ale ei. Neavând școala vre-o proprietate sau vreun fond, din a căror ve- nituri să-și poată acoperi lipsurile, învățătorii își primeau salarul direct din alodiul comunal până în anul 1868, când comitetul parohial, făcând un apel la reprezentanța comunală, aceasta a cedat jumătate din veniturile drep- 52 1 II tului de cârcimărit pe seama școalei, care a fost până în anul 1890, când cu răscumpărarea aceluia din partea statului, aproape singurul izvor și mijloc de susținere a acestei școale. Venitul acesta la început a fost mai mic, în timpul din urmă însă, înaintea răscumpărării, a ajuns partea folosită de școală până la suma de 2600 coroane pe an. Dreptul regalului de cârcimărit, 3 din 4 părți, a fost până înainte cu vre-o 40 de ani, al Universității săsești, fiind comuna proprietară numai peste din acest drept. In a. 1875 comunele mărginașe, între cari și comuna Tilișca, au cumpărat cele ³/₄ din dreptul de regal dela Universi- tatea săsească, obligându-se a achită prețul în timp de 30 ani, solvind pe fiecare an suma de 1,300 floreni. Conducătorii Sașilor din Sibiiu, cari erau totodată și conducătorii averilor Universității săsești, la încheierea contractului cu comunele româ- nești din chestiune, au pus o clauzulă în contractul de vânzare, că în caz când statul ar răscumpără prin vre-o lege acest drept de cârcimărit, până nu s’au achitat toate anuitățile din partea comunelor să figureze tot Uni- versitatea ca stăpână proprietară pe regal, având a i-se solvî ei prețul de răscumpărare. 'i! Prevederea Sașilor s’a și adeverit. In anul 1890 statul a răscumpărat regalele de cârcimărit, fără ca co- munele să fi achitat toate ratele prețului de cumpărare. Statul a dat suma răscumpărării nu comunelor, cari au folosit regalele timp de 15 ani, ci Universității săsești. Valoarea regalelor a crescut dela cumpărarea lor din partea comunelor până la răscumpărarea lor de către stat, enorm de mult. Spre pildă comuna Tilișca a cumpărat acest drept cu suma de 14,400 co- । oane, pe când statul l-a răscumpărat cu suma de 59,000 cor., prin urmare I cu un plus de 45,000 cor., care sumă a incurs exclusiv în favorul Uni- versității, mai perzând comunele încă o însemnată sumă în procesul pur- tat, dar pierdut în aceasta cauză. । In urma acestei întâmplări școala din Tilișca și-a pierdut cel mai pu- ternic izvor de venit. După jumătatea pătrarului de regal cedat de comuna politică, valorată de organele statului în sumă de 9900 cor., și pe care sumă biserica posede obligație de stat, școala primește interese 408 co- roane pe an, o sumă foarte mică în asemănare cu suma de 2600 cor., ce o primea școala înainte de răscumpărare. Spre a se puteă susținea școala și mai departe, în anul 1891 comi- tetul parochial, ca eforie școlară, a decis impunerea unui arunc confesional de două coroane de familie și de 1 cor. de văduvi și văduve. Acest l, arunc a dat de atunci, în calcul mediu, cam 1000 cor. anual. Alte izvoare de venit au mai fost: 1. Jumătate din arânda cârciumei comunale, care a variat dela 350—800 cor. pe an. 2. Venitul târgului comunal în sumă dela 100—160 cor. 53 3. Un ajutor de 600 cor. votat de reprezentanța comunală începând cu anul 1898. 4. începând din anul 1898 un nou ajutor votat de reprezentanța comunei în sumă de 2000 cor., din care s’au întregit salariile învățătorești conform art. de lege XXVII din 1907, Tot în anul 1891, văzând starea critică, în care a ajuns școala noa- stră, s’a pus baza unui nou fond școlar. Spre scopul acesta s’a întreprins o colectă, care a avut următorul rezultat: 1. loan losof, fost inspector-revizor la banca de asigurare «Națio- nala» din București, dela sine și alți contribuenți . 660 coroane 2. Petre Oligorescu, mare proprietar și fost inspector silvic în Constanța.................................... 200 „ 3. Dumitru Drăgoiu, maior de marină în Galați . . 100 „ 4. Dionisie losof, inspector silvic în Pitești .... 64 „ Toți acești contribuenți sunt fii de ai comunei noastre așezați în România. Afară de aceștia au mai colectat: 5. Vasile Mosora, comerciant în Galați......................60 „ 6. Dumitru Hanciu, proprietar și industriaș, Râmnic Vâlcea......................................................60 „ întreaga sumă colectată e de...............................1144 coroane S’a aranjat apoi în anul 1892 în favorul școalei noastre o produc- țiune muzicală-teatrală în Săliște cu concursul întregei inteligențe din Săliște și jur, dela care a rezultat un venit curat de 246 coroane. Dela producțiunile școlare aranjate în fiecare an în Tilișca, începând cu anul 1890, încă a rezultat un venit curat de peste 2500 cor., așa, că fondul acesta dispune azi de un capital de peste 5000 coroane, care se află depus la «Cassa de păstrare» din Săliște. Afară de acesta școala mai are un fond înființat cam prin anul 1868, alimentat din donațiile mai multor binefăcători, de cari avem prea puțini în asemănare cu mărimea comunei și cu numărul cel mare al locuitorilor. Cauza, că prea puțini locuitori donează școalei, e deprinderea de a se donă bisericei, spre a fi puși în pomelnicul binefăcătorilor și astfel a fi donatorul pomenit la anumite ocaziuni în serviciile bisericești. Mai e apoi și credința, de altcum adevărată, că în caz, că școala ar ajunge în lipsă materială, biserica, ca mamă a ei, îi sare numai decât într’ajutor, spre a o scoate din necaz. Au făcut donații școalei din Tilișca următorii: 1. In anul 1873 llie Prică, Tilișca...........cor. 80' — 2. „ „ „ loan Ciorogariu, sen.,......... „ 20⁻— 3. „ „ ,. Dr. Dum. Răcuciu, adv., Sibiiu . „ 40-— 4. „ „ 1875 Dr. Dum. Răcuciu, adv., Sibiiu . „ 44- — 5. „ „ 1876 Petru Bloț, Săliște............ „ 12-— 6. „ „ 1893 Paraschiva Drăgoiu, Tilișca . . „ 20⁻— 54 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. în anul 1893 Toma Stoica, Tilișca .... ,, „ 1894 Ioana Frăcea, Tilișca .... „ „ 1895 Maria Ion Nan, Tilișca . . . „ „ 1896 Dionisie Stroia, Tilișca . . . „ „ „ Ana Ștefan, Bratu, Tilișca . . „ „ 1897 loan losof, paroh, Tilișca . . ,, „ „ llie Stanca, epit, Tilișca . . „ „ „ Constantin Hânsa, Tilișca . . „ „ „ Ana Petru Prică, Tilișca. . . „ 1900 Ștefan Milea, notar, Tilișca. . „ „ 1901 loanăș Lai, Tilișca. „ „ „ Vasilie luga, Tilișca .... „ „ „ Bucur Popa, proprietar, Săliște „ „ „ Bucur Netot, Tilișca, fiind încă în vieață ....................... „ „ 1902 Dumitru Crăciun N., Tilișca, care asemenea e în vieață .... Cel mai mare donator la fondul școalei a fost însă loan losof, inspector-revizor la «BancaNa- țională» din București, care a donat suma de în 1911 George I. Bratu, Tilișca................. cor. 20- - „ 20‘ — „ 20-- „ 20-- „ 20'— „ 100-- „ 20-— .. 400-— „ 40'— „ 100-- „ 20-— „ 20-- „ 150-- „ 50’— „ 50'— cor. 2000'— „ 50-- Starea fondului școlar cu finea anului 1910 e de 16,618 cor. 18 fii. plus 737 coroane interese restante. Acest fond ar putea fi cu mult mai mare, dacă în anumite cazuri de criză de bani, nu s’ar fi acoperit de aici anumite cheltueli. 5. Personalul didactic în trecut și prezent. Nu știu, dacă a fost vreodată un funcționar public, mai mașter tractat, ca învățătorii în timpurile mai îndepărtate. Lipsa de cultură a poporului l-a coborît pe acesta atât de jos, încât ori care servitor al comunei eră mai mult prețuit și mai bine plătit decât dascălul. Nu e de mirat acest lucru, deoarece poporul n’a fost pătruns de roadele binefăcătoare ale învățăturei, n’a știut să aprețieze lumina minții. Pe cât de slabi salarizați au fost învățătorii noștri în trecutul mai în- depărtat, pe atât de puțin calificați și erau. Eră destul ca cineva să știe ceva ceti și scrie și cântă bine în bise- rică, pentruca să poată fi ales învățător. E de observat că poporul nostru, neștiind cât poate prețul un învățător în școală, îl judecă, pe acesta, până bine de curând, după prestațiunile lui din biserică. Dacă cântă bine, eră considerat ca învățător bun, și din contră, să fi fost cineva învățător cât de harnic în școală, dacă în biserică nu puteă să mulță- mească pe oameni, eră socotit de învățător slab. Date sigure despre învățătorii, cari au funcționat la școala din Tilișca avem numai din anul 1850. Din gura poporului însă am aflat, că pe la anul 1820 și cei următori a fost un învățător cu numele Dumitru Lai, fiu al comunei, care se numea 55 și Mitiu Dascălul, după funcția ce îndeplinea. După acesta a urmat la anul 1832/3 Dumitru Miclăuș, ales mai târziu preot în Tilișca, căruia i-a urmat la anul 1833/4 loan Berghezan din Bârghiș, servind mai mulți ani. Acestuia i-a urmat loan Macrea din Săcel, supranumit și «Cefea», din cauză că aveă o ceafă groasă, iar după el loan Sgură din Tilișca, pe care locuitorii comunei îl cunoșteau sub numele de Onea Boani. A fost mare cântăreț. Lui i-a urmat Nicolae Miclăuș din Tilișca, apoi loan losof din Galeș, care s’a căsătorit și a ajuns preot în Tilișca. La anul 1843 existau trei indivizi apți de a funcționa ca învățători în Tilișca și anume: loan losof, cel amintit mai sus, loan Sgură (Onea Boani) mare cântăreț și deci iubit de popor, și Nicolae Miclăuș, fiul preotului cu acelaș nume. Fiecare din acești trei dorea să fie învățător. Poporul, ca să-i mulțu- mească pe toți și să nu facă ceartă între ei, a hotărît să-i puie învățători pe toți trei de odată, și anume pe rând, cu săptămâna. Salarul în sumă de 60 zloți (48 cor.) l-au împărțit în părți egale cei trei învățători. In anii următori a servit singur loan Sgură până la anul 1849, când a murit. In anul 1850, ridicându-se salarul învățătoresc la suma de 100 fl. v. a., poporul a ales un învățător cu pregătire specială în persoana lui loan Lazăr din comuna învecinată Galeș, care a servit 14 ani, la început singur, mai târziu însă dupăce s’a sistemizat și al 2-lea post, în tovărășie cu Ni- colae Popovici din Mediaș, loan Sârbu din Sibiiu cu actualul preot eme- rita! Petru luga sen., Simion Gligor, Daniil losof și Candid Bratu, toți fii ai comunei noastre. In anul 1865 fiind loan Lazăr ales în comuna sa natală, locul dân- sului l-a ocupat Dionisie Miclăuș, fiul preotului Dumitru Miclăuș. Acesta a rămas în Tilișca, pe lângă colegii dânsului: Daniil losof și Candid Bratu, și anul următor. In anul 1867/8 a fost numit în locul lui Teodor Pop din Bucerdea-vinoasă. Acesta a stat numai un an, urmându-i în loc loachim Muntean din Tilișca. în anul 1870/71 n’a mai funcționat nici unul din învățătorii cei vechi, în locul lor s’au ales alții tineri, în persoana lui loan Necșia din Bungard și a lui Dumitru losof din Tilișca, reducându-se prin aceasta numărul în- vățătorilor dela trei la doi. loan Necșia a servit, cu întrerupere de un an (1873/4), până la anul 1881, când a părăsit comuna, alegându-se în locul său Vasilie losif, fra- tele înv. Dumitru losof, ambii fii ai preotului răposat loan losof. Aceștia au funcționat până la anul 1889, când Vasile losof a trecut la cele eterne. Din anul 1883/4 începând — sistemizându-se iarăși al 3-lea post de învățător, •— au fost numiți din partea Prea Veneratului Consistor în mod provizor următorii învățători: 56 In anul 1883/4 Toma Dragomir, abs. de ped. din Porcești. „ „ 1884 5 Manasie Iar, abs. de teol. din Simeria. „ „ 1885 6 loan Moga, abs. de teol. din Sebeșul săsesc. „ „ 1886/7 Oeorge Stănesă, abs. de ped. din Gușterița. „ „ 1887/8 Nicolau Șoldea, din Boița, iar în „ „ 1888,9, întregindu-se în mod definitiv acel post, a fost ales, cu totalitatea voturilor, autorul acestei lucrări. La postul devenit vacant prin moartea lui Vasile losof, a fost numit provizor pe anul școlar 1889 90 Valeriu Miilea, fiul notarului din co- mună, iar în a. 1890 1 s’a ales cu unanimitate Dionisie luga, fiul paro- hului Petru luga senior în mod definitiv. Acesta a servit doi ani, când apoi — părăsind cariera învățătorească — a fost numit în locu-i fratele său, Petru luga, actualul paroh, care a funcționat până în anul 1896 când a fost ales capelan lângă tatăl său. în anul școlar 1896/7 a fost numit învățător din partea P. Ven. Con- sistor al doilea paroh de azi, loan losof, iar în anul 1897 s’a ales în locul vacant George Păcurar, absolvent al pedagogiei din Blaj, de naștere din Șard. După moartea înv. Dumitru losof întâmplată în anul 1899, a fost numit provizor pe anul școlar 1899,900 clericul Terenție Popovici din Ghimbav (lângă Brașov), care a servit și anul școlar următor. Preo- țindu-se T. Popoviciu P. Ven. Consistor ni-a trimis pentru anul școlar 1901/2 pe clericul Nicolau Comanici din Veneția inferioră, care în anul ur- mător școlar a fost ales definitiv. Cerându-și acesta concediu pe anul școlar 1903/4 pentru a studia clasele gimnaziale a Vil și a VIII a fost în- locuit prin învățătoarea Eva Negrită din Sibiiu. Dupăce N. Comanici și-a reocupat în toamna anului 1904 postul, și-a cerut pentru anul școlar 1905/6 un nou concediu spre a urmă cursul notarial. In acest timp a fost în- locuit prin absolventul de pedagogie Cornel Schiau din Topârcea. Ales fiind Comanici notar în comuna Gurarâului a părăsit cariera învățătorească, iar în postul vacant pe anul școlar 1907 8 a fost numită de nou învățătoarea Eva Negrilă. Comitetul parohial, voind a întreg! acest post în mod definitiv, a pu- blicat concurs încă în cursul acelui an școlar, ales fiind absolventul de pedagogie, Daniil Săroiu din Sibiel, care, pe lângă învățătorii loan Bratu și George Păcurar, funcționează și azi. 6. Directorii școalei. Precum ori și care instituțiune publică își are un conducător, care e dator a răspunde pentru bunul mers al aceleia, așa și școala trebuie să-și aibă conducătorul său. La școala din Tilișca au funcționat până la anul 1899 ca directori școlari unii dintre preoții din comună. în timpul acela unul dintre învă- țători, — de regulă cel ce instruâ elevii anilor din urmă, — îndeplinea 57 aproape toate sarcinile directorului, având acesta numai să subscrie diferitele acte și documente referitoare la școală. Primul director al școalei din Tilișca, despre care am putut află vre-o urmă în scris în arhiva școlară și parohială, este preotul loan losof, moșul actualului paroh cu același nume. în registrele pruncilor obligați a cer- cetă școala de pe anti 1860 și 1861 am aflat subscrierea sa în calitate de director. Câți ani înainte va fi purtat această funcțiune nu se știe, se pre- supune însă a fi primit acest oficiu îndată după ocuparea postului de paroh la anul 1850, când a înlocuit pe socrul său Dan Miclăuș, despre care încă se vorbește, că ar fi avut conducerea școalei asupra sa. loan losof a purtat oficiul de director până în 15 Noemvrie 1866, când fostul protopresbiter de pe atunci, loan Hannia, prin rescriptul său de sub Nr. 135—1866 a numit pe Petru luga, actualul preot emeritat, de director al școalei din Tilișca. Motivul principal invocat în acest act, prin care se numește Petru luga de director al școalei, este legătura de neam ce există între preoții ceilalți doi: Dumitru Miclăuș și loan losof, și între doi dintre învățători: Dionisie Miclăuș și Daniil losof, fiind acești din urmă fii celor doi dintâi. Crezând a fi de importanță acest document îl redau în întregime. Cinstitei preoțimi parohiale în Tilișca. Aflu de lipsă — din împrejurările și referințele familiare aflătoare între învățătorii comunali și doi din Sânțiile Voastre — a face schimbare în persoana directorului local al școalei; și adecă fiindcă P. P. Miclăușan și losof, fiecare are pe unul din învățători de fiu, pentruca nu cumva să vină la mijloc împrejurări, în cari iubirea și simțul de tată să prevaleze datorința oficiului îngrijirei și controlărei învățătorului ca director școlar; în vitoir oficiul și sarcina directorală să o poarte P. Petru luga, carele nefiind cu în- vățătorii în nex familiar de aproape, se poate privi ca cel mai neutral și fără altă pri- vință decât numai aceea a binelui și folosului școalei; de sine înțelegându-se că prin aceasta ceilalți preoți nu sunt deslegați de datorința ce o au față de școală. P. luga i se recomandă așadară instrucția supremului inspectorat din 1 luniu 1865 Nr. școl. 26, după care are să conducă școala. Ce se ține de împărțirea băeților și băetelor în 3 clase și adecă în clasa 1 a în- cepătorilor, II a celor inițiați in cetire și III a celorlalți, eu încuviințez aceasta așa că 1. despărțământul sau clasa I. să cuprindă băeții și băetele începători și pre cari au fost și anul trecut la școală. 2. despărțământul sau clasa II. să cuprindă pe cei ce întră acum în al treilea și patrălea an al cerțetărei școalei și 3. despărțământul sau cl III. pe cari întră în al 5 și 6-lea an al cercetărei școalei De unde se vede că fiecare clasă va aveă două despărțăminte, iară în toate 3 clasele, sau 6 despărțămintele, va aveă a se învăță obiectele prescrise în instrucțiunea din 1862 Nr. școl. 45 pentru clasele I, II și III. Ajutându-mi Dumnezeu, mă voiu convinge în persoană-mi despre sporul făcând în școala din Tilișca și vreau să știe tot omul de acum, că nu voiu odihni, până nu voiu delătură toate piedecile ce voiu află că și sunt sau în una sau în alta parte din cari școala, în cele din lăuntru va sta în contrazicere cu cele din afară. Sibiiu, 15 Noemvrie 1866. L Hannia m. p., prot. 58 Am reprodus acest act cu stilul, în care a fost compus, dar cu or- 1 tografia schimbată, lăsând aceasta prea mult de dorit. '] Nu știu ce interes vor fi arătat loan losof și antecesorii săi — dacă j vor fi fost mai mulți — ca directori școlari, știu însă că directorul Petru 1 luga, care a purtat această funcție până la anul 1899 și-a dat con- ț cursul său pentru binemersul afacerilor școlare. Mi-aduc cu drag aminte : de pe timpul când eram și eu elev al acestei școale, de sfaturile și po- j vețele ce ni le dă ori de câte ori cercetă școala, dar și mai bine mi-aduc aminte de când am servit ca învățător sub directoratul său, de bunăvoința • cu care se purtă față de noi învățătorii și de sfaturile binevoitoare adre- ] sate elevilor. i După abzicerea sa din directorat, comitetul parohial m’a ales pe mine j ca director, sub a cărui conducere se află școala din Tilișca și azi. • 7. Salarizarea învățătorilor în trecut și prezent. ) După cum am putut află din gura celor mai bătrâni oameni din co- mună, — căci documente scrise nu se află, decât dela anul 1860 — pe la anul 1820 învățătorul aveă simbrie 40 zloți de aramă (cam 32 cor.) pe an. Starea aceasta a ținut pănă la 1835, când s’a ridicat simbria învățăto- rului la suma de 60 zloți (48 coroane) anual. De atunci apoi tot cam la 8—9 ani s’a urcat salarul pănă ce a ajuns în anul 1850 la suma de 100 fl. v. a. (200 coroane). Sistemizându-se în anul 1857 al doilea post de învățător, ocupat de actualul preot emeritat Petru luga sen., cu un salar anual de 150 fl. v. a. — salarizarea aceasta a ținut, pe lângă unele mici schimbări, pănă în anul 1862, când s’a sistemizat al treilea post. în anul școlar 1862/3 au funcționat așadară la școala din Tilișca 3 învățători, cari toți la olaltă aveau un salar de 320 fl. v. a. pe an și anume: 1. loan Lazăr.............................120 fl. 2. Danii losof............................107 fl. și 3. Candid Bratu............................93 fl. în anul școlar următor s’a ridicat salarul învățătorului loan Lazăr dela 120 la 150 fl. v. a., pe când celorlalți doi învățători li s’au redus cu 40 fl. având ambii laolaltă 160 fl. v. a. Salarizarea aceasta a ținut și în anul următor 1864/5. în anul școlar 1865,6 s’a redus salarul postului prim dela 150 fl. v. a. la 80 fl. din motivul, că învățătorul loan Lazăr a abzis, stabilindu-se în comuna Galeș, iar în locul dânsului Tilișcanii au ales pe Dionisiu Miclăuș, fiul fostului paroh din loc Dumitru Miclăuș, cu un salar de 80 fl. Acelaș salar a fost și în anul următor. în anul școlar 1867/8 însă, alegându-se în locul lui Dionisiu Miclăuș învățătorul Teodor Pop din Bucerdea vinoasă, Tilișcanii i-au ridicat acestuia 59 salarul la 250 fl. v. a. pe an, iar celelalte salarii au fost unul de 120 fl. și unul de 80 fl. în anul următor a venit în locul lui Teodor Pop un fiu al comunei: loachim Muntean cu acelaș salar, iar celelalte, fiecare de câte 130 fl. Sa- larul acesta a rămas și în anul următor 1869/70. în anul școlar 1870/71 reducându-se numărul învățătorilor dela trei la doi, acestora li s’au dat apoi un salar mai bun, având învățătorul primar 300 fl., iar celalalt 200 fl. Acest salar a ținut și în anii următori 1871'2, 1872/3 și 1873/4, iar în anul 1874/5 s’a ridicat salarul fiecărui învățător cu 25 fl. In anul 1875/6 s’a mai urcat salarul fiecărui învățător încă cu 25 fl., primind acum învățătorul primar 350 fl., iar celalalt 250 fl. v. a. Această salarizare a ținut și în anii următori până la 1880/81, când salarul învățătorului primar s’a redus dela 350 fl. la 300 fl. Tot astfel s’a urmat până în anul școlar 1883/4, când, simțindu-se necesitatea, s’a reîn- ființat iarăș al treilea post de învățător, urcându-se fiecăruia salarul la 300 fl. (600 coroane) anual. Acest salar s’a solvit și în anii următori până în anul 1897, când la stăruința inteligenței locale, dar contra unei considerabile părți din popor, s’a acordat fiecărui învățător un relut de cvartir în sumă de 100 coroane pe an. Afară de aceasta autorul acestei lucrări a mai primit, pentru instruarea elevilor în muzica vocală-corală și pentru cântarea în cor a liturghiei cu aceștia, încă o remunerațiune anuală de 100 coroane, începând cu anul 1893/4. Atât salariile, cât și remunerațiunea, învățătorii și le ridică din fondul școlar prin comitetul parohial, iar din alodiul comunal mai primea fiecare învățător un relut de lemne de 30 cor. pe an, începând din a. 1894 până în a. 1907, când acest relut s’a detras din partea comunei. De prezent se solvește tot din fondul școlar. Având în vedere serviciile prestate, comitetul parohial prin concluzul său Nr. 2 din 1906 a votat învățătorului-dir. loan Bratu un adaus personal în sumă de 200 coroane, de care beneficiază și azi. Articolul de lege XXVII din 1907, prin care s’a decis urcarea sala- relor învățătorești dela 600 cor. la minimul de 1000 cor. anual, plus cele- lalte accidenții, precum aproape în toate comunele românești, așa și în comuna Tilișca, a produs o adevărată revoluție. Locuitorii comunei Tilișca, deșî în partea cea mai mare conștii de foloasele și de roadele școalei, totuși când e vorba de a mări salarele în- vățătorești, o parte însemnată din ei emulează, care de care să fie mai contrar unei atari salarizări, mai ales când mai au câte o persoană inteli- gentă la spatele lor. Așa s’a întâmplat și cu această ocaziune. Dacă ar fi existat bună în- țelegere între conducătorii comunei, ori și ce acțiune contrară s’ar fi putut 60 paraliza ușor. Durere însă, fiind divergințe de principii și de păreri, s’au ivit în această chestiune frământări și lupte foarte regretabile. încă în 29 Iunie 1907 corpul învățătoresc din comună a înaintat co- mitetului parohial prin prezidentul său, V. Miilea, o petiție prin care cerea ca să se conformeze nouei legi școlare și să ridice salarele învățătorești,. încă înainte de anul 1910. Această rugare nici nu a fost prezentată comi- tetului spre deliberare și rezolvare. învățătorii n’au mai făcut în această cauză nici un pas, împăcându-se cu gândul de a rămânea tot cu salarele vechi până la 1 Iulie 1910. Intre aceea s’a întâmplat că Prea Veneratul Consistor arhidiecezan a ordonat tuturor protopresbiterilor să raporteze cari școale se pot susțineă din mijloace proprii, și cari nu? Ieșind fostul protopop, Dr. loan Stroia la fața locului, a constatat pe baza concluzului comitetului parohial Nr. 45—1907 luat în 7/20 Octomvrie, că școala din Tilișca mai are lipsă de cel puțin 2000 de coroane, spre a se puteă susținea din mijloace proprii. Suma aceasta comitetul parohial a decis să o ceară dela alodiul comunal. Reprezentanța comunală, întrunindu-se în această cauză, a ales o co- misiune care să examineze amănunțit toate izvoarele de venit precum și erogațiunile alodiului. Raportul comisiunii a constatat, că din venitele cu- rente actuale nu se poate acoperi suma de două mii cor., cerută de or- ganele bisericești școlare, decât numai dacă se iau de bază și venitele de circa 80,000 coroane ce aveau să rezulte din exploatarea pădurilor de brad de peste muntele «Frumoasa», de care sumă însă notarul comunal, a zis, că nune putem atinge, având aceasta altă menire. De-atunci afacerea a rămas baltă până în 14/27 Februarie a anului următor 1908, când membrii reprezentanței comunale au fost convocați pe ziua următoare la ședință, spre a desbate, pe lângă alte obiecte și chestia votării unui ajutor anual de două mii de coroane școalei din localitate. Ședința aceasta a fost condusă de primpretorul cercual. La sfatul primpretorelui Petru Draghits, care într’o vorbire convin- gătoare a dovedit, că comuna Tilișca este una dintre cele mai bine si- tuate materialicește— arputeăface chiar și un arunc special pentru asigurarea școalei, — reprezentanța comunală a decis cu 17 contra 4 voturi votarea ajutorului anual, cerut de comitetul parohial, în sumă de 2000 coroane, începând cu 1 Ianuarie 1908. Pe baza acestui conclus comitetul parohial, condus de protopresbi- terul tractual Dr. loan Stroia, a decis, prin concluzul Nr. 13 din 16 Fe- bruarie v. 1908, cu 8 contra 6 voturi, salarizarea învățătorilor conform nouei legi școlare începând cu 1 Ianuarie 1908, pe care timp a fost vo- tată și subvenția. Această decisiune a fost apoi aprobată și de sinodul pa- rohial în ședința sa din 17 Februarie a aceluiaș an. Ambele decisiuni însă, atât susținerea școalei din mijloace proprii, cât și salarizarea conform nouei legi școlare, s’au făcut pendente de sub- 61 venția de două mii cor. din partea alodiului comunal, având a se efeptul aceste hotărîri numai dupăce epitropia bisericii va căpătă dela comună subvenția din chestiune. Cu aceasta chestia însă nu s’a rezolvat, deoarece concluzul repre- zentanței comunale, prin care s’a votat ajutorul de două mii cor. anual, a fost protestat la comisiunea administrativă. Dupăce acest recurs a fost respins s’a înaintat un al doilea recurs dlui ministru de interne, dar și aici fără nici un rezultat. în chipul acesta abia după un interval de aproape un an și jumătate s’a rezolvat această afacere, achitând alodiul comunal în toamna anului 1909 competința de pe anii 1908 și 1909 tot din banii primiți pe tăietura brădetului de peste «Frumoasa», — îndeplinindu-se astfel și salarizarea învățătorilor conform hotărîrilor luate. Având în vedere greutățile financiare înv. dir. loan Bratu a renunțat atât Ia remunerația de director, cât și la cea pentru instruarea cântărilor, ambele în sumă de 200 cor. anual, obligându-se însă a îndeplini aceste oficii și pe mai departe tot în felul de până acum. 8. Cercetarea școalei de cătră elevi în trecut și prezent. a) Școala de toate zilele. Până la anul 1858 în comuna Tilișca se aflau două școale: una gr.- orientală și una gr.-catolică. Dela acel an însă cea din urmă s’a desființat din motivul, că partea cea mai mare a credincioșilor bisericei gr.-cat. au trecut la biserica greco-orientală, așa că cei rămași, fiind puțini, n’au mai putut să susțină școala, primindu-și și copiii lor instrucția necesară în școala greco-orientală. Fiind în timpul mai vechiu cercetarea școalei benevolă, în nici un an nu s’au adunat atâția elevi, ca să reclame sistemizarea unui al doilea post de învățător, deși comuna Tilișca a fost și este una dintre cele mai mari din cerc. Numărul elevilor înainte de anul 1850 n’a trecut niciodată peste 80. în anii următori însă a crescut numărul treptat, din an în an, așa că în anul 1857 a fost trebuință de doi învățători. Cel mai vechiu document despre elevii obligați a cercetă școala, aflat în arhiva școlară, e din anul școlar 1860/61 și e scris de învățătorul Daniil losof cu litere vechi. Din acesta se constată, că elevi obligați la cercetarea școalei pe acel an au fost de toți 292. Câți dintre aceștia au cercetat școala nu se poate ști, deoarece protocoale de clasificațiuni se află numai din anul 1866/7, iar registre de primire deasemenea nu se află. în anul 1861/2 au fost obligați a cercetă școala 297 copii și copile. Protocolul, în care am aflat acest număr, e scris tot de Daniil losof, ase- menea cu litere cirile. Protocoalele următoare sunt scrise toate cu litere latine. în anul școlar 1862 3 au fost obligați 296, în 1863/4 au fost 319, iar în 1864/5 au fost 313 copii și copile. 62 După acestea nu se mai află nici un document despre copii obligați, până în anul 1867,8. Pentru acest an lista dă 285 de copii obligați dintre cari au cercetat școala 172 de inși. în anul 1868,9 obligați au fost 254, dintre 187 elevi. în anul școlar 1869/70 au fost copii obligați 278, de fapt însă au umblat la școală 173. Până în anul 1874'5 nu se mai află nici un document despre elevii obligați, se află însă în protocoalele de clasificațiuni numărul elevilor, cari de fapt au cercetat școala. Astfel în anul școlar 1870'71 au umblat 184 elevi iar „ „ „ 1871/2 „ „ 162 „ „ „ „ 1872'3 „ „ 165 „ „ „ „ 1873'4 „ „ 190 „ „ „ „ 1874/5 „ „ 197 „ pe când obligați au fost 275 copii și copile. Din anul 1875 6 iarăș nu am aflat nici un document despre copiii obligați, școala au cercetat-o însă, 184 elevi în acel an. în 1876/7 au fost obligați (6---12 ani) 290, dintre cari au umblat 190 elevi >1 1877/8 „ „ „ „ „) 286, „ » » 187 „ ff 1878/9 „ „ „ „ „) 254, „ „ „ 197 „ f} 1879/80 nu se află listă obligaților 211 „ ff 1880/1 au fost obligați (6---12 ani) 334, dintre cari au umblat 206 „ 1881/2 „ „ „ (6 12 „) 316, „ „ „ 193 „ 1882/3 „ „ „ (6-12 „) 273, „ „ „ 185 „ anul 1883/4 „ „ „ (6-12 „) 281, „ „ ,, 204 „ ff 1884/5 „ „ „ (6---12 „) 267, „ „ » 205 „ ff 1885/6 „ „ „ (6 --- 12 „) 264, „ „ „ 181 „ ff 1886/7 „ „ „ (6-12 „) 268, „ ,, ,, 185 „ Din anul 1887 numărul elevilor în fiecare an a fost: în anul 1887/8 au cercetat 179 elevi din 244 obligați ff „ 1888 9 „ „ 163 „ „ 242 „ ff „ 1889/90 „ „ 164 „ „ 238 ff „ 1890/1 „ „ 184 „ „ 236 ff „ 1891/2 „ „ 196 „ „ 256 „ ff „ 1892/3 „ „ 208 „ „ 255 ff „ 1893/4 „ „ 233 „ „ 277 „ ff „ 18945 „ „ 228 „ „ 244 „ 11 „ 1895 6 „ „ 225 „ „ 234 „ ff „ 1896 7 „ „ 226 „ „ 234 „ ff „ 1897/8 „ „ 226 „ „ 241 „ ff „ 1898/9 „ „ 228 „ „ 251 „ ff „ 1899/900 „ „ 220 „ „ 249 „ ff „ 1900 1 „ „ 220 „ „ 227 „ ff „ 1901/2 „ „ 234 „ „ 239 „ ff „ 1902/3 „ „ 232 „ „ 235 „ ff „ 1903/4 „ „ 236 „ „ 245 „ ff „ 1904/5 „ „ 234 „ „ 246 „ ff „ 1905 6 „ „ 226 „ „ 235 „ 1f „ 1906/7 „ „ 207 „ „ 242 „ ff „ 1907 8 „ „ 212 „ „ 230 „ ff „ 1908 9 „ „ 229 „ „ 245 „ ff „ 1909 10 „ „ 229 „ „ 232 „ ff „ 1910 11 „ „ 222 „ „ 236 în 24 ani au cercetat 5161 elevi din 5813 obligați 63 în calcul mediu din 242 de elevi obligați, între 6—12 ani, a cercetă școala, au cercetat-o 215 inși anual. Acest calcul e făcut pe baza proto- coalelor, de fapt însă știu scrie și ceti peste 98% din elevii obligați la școală în cei din urmă 24 ani și aceasta din cauză, că între elevii obli- gați din fiecare an deși n’au cercetat școala, sunt cei mai mulți de aceia, cari au cercetat 4 sau 5 clase, părăsind comuna după compunerea con- scrierei elevilor obligați pe anul următor școlar. între copiii, cari n’au cercetat școala, se cuprind și cei cu defecte, precum și cei ce au părăsit școala în cele dintâi 3 luni dela începutul anului școlar. Toți elevii școalei din Tilișca au fost Români de confesiunea greco- orientală cu excepțiunea alor 2—7 elevi gr.-cat. Un singur elev, străin de naționalitatea noastră a cercetat școala din Tilișca, și anume un Croat. Din conspectul prezentat mai sus se poate vedeă, că numărul ele- vilor la școala din Tilișca stagnează, în asemănare cu numărul elevilor din alte comune. Stagnarea aceasta provine, parte din absența a cel puțin 150—200 capi de familie pe intervale dela 2—7 ani din comună, fiind duși în Rusia, România și America, parte prin așezarea mai multor fa- milii în diferite comune din Transilvania, pentru câștigarea mijloacelor de existență, cu deosebire prin comerciu. b) Școala de repetiție. Școala de repetiție în comuna Tilișca s’a înființat sub învățătorul loachim Muntean în anul 1869/70. Aceasta n’a prea fost niciodată la culmea chemării sale din motivul, că băieții cât ce absolvau școala de toate zilele, sau se duceau în țări străine, ca România și Rusia, sau erau folosiți de părinți la economie și mai ales la îngrijirea vitelor, așa că niciodată n’au fost mai mulți băieți decât 15 la școala de repetiție. Aici contingentul cel mai mare îl dau fetițele. Dela înființare până azi a variat numărul elevilor acestei școale dela 13 până la 107. Mai puțini au cercetat școala în anul 1881/2. Instrucția s’a făcut la început Dumineca și sărbătoarea, iar începând cu anul 1880 Dumineca și Joia, care eră zi de vacanțe pentru școala co- tidiană. începând cu anul școlar 1905/6, când prin ordinațiune consisto- rială s’a impus a se ținea vacanțe săptămânale Mercurea și Sâmbăta după ameazi, s’a ținut în aceste jumătăți de zile, precum și Dumineca câte 2 oare prelegere. Articolul de lege XXXVIII din 1868 prescrie ca fiecare școală, unde numărul elevilor obligați ai școalei de repetiție trece peste 30, să se în- ființeze — pe lângă școala de repetiție obicinuită — și o școală de repe- tiție economică. Aceasta, se vede, pentru câștigarea și promovarea mai cu temeiu a cunoștințelor economice. 64 Această lege s’a pus în aplicare la școala noastră în anul 1903 în urma ord. minist. Nr. 66,569 din 1902, ales fiind ca conducător al ei înv. dir. loan Bratu, pe lângă o remunerație anuală de 100 cor. în anul 1907 însă — neavând cursul de 4 săptămâni prescris de lege — acesta a abzis, înlocuit fiind de înv. George Păcurar, care are acest curs, și care func- ționează și azi. Când cu înființarea acestei școale, comitetul parohial, ca scaun școlar, a decis susținerea ei din mijloace proprii și sub firma școalei confesio- nale, precum și transformarea școalei de repetiție în școala economică. Atât înainte, cât și după transformare, religia a ocupat un loc de frunte la școala noastră. Oara de religie se ținea și se ține totdeuna Du- mineca după serviciul divin, când se explică mai întâi evangelia zilei, ex- trăgându-se totdeauna partea morală și învățătura din ea. Pentru întărirea elevilor în iubirea lui Dumnezeu și a deaproapelui și pentru formarea ca- racterului elevilor se ceteau diferite bucăți de conținut religios-moral, cu deosebire din opul «Caractere morale^ de loan Popea, precum și piese de alți autori. De când art. de lege XXVII din 1907, a impus ca limbă de pro- punere în școala de repetiție limba maghiară, această școală a devenit o mare piedecă în calea progresului. Atât învățătorii, dar mai ales elevii, se zăpăcesc văzând cu ochii, deoarece le e imposibil a înțelege materialul în altă limbă, decât în limba lor maternă, și așa, vrând-nevrând, trebue să se predea materialul mai întâi în limba mamei și apoi numai după aceea, prin o mare perdere de vreme, să se îmblătească și în limba sta- tului. Unde vom ajunge pe calea aceasta? — nu știu, una însă am ex- periat-o, anume că din an în an elevii ies din școală tot cu mai puține cunoștințe temeinice și practice și aceasta din cauza limbei maghiare. Date sigure despre elevii obligați la școala de repetiție nu sunt până în 1887/8, iar despre cei umblători la școală se află din anul 1877,8. Astfel: în anul 1877/8 au cercetat școala 29 elevi ,r „ 1878/9 .. 42 „ „ „ 1879/80 , 42 „ „ 1880/1 - 33 „ ., 1881/2 . 13 . „ „ 1882/3 . , , 40 „ „ ,, 1883/4 „ 14 „ „ „ 1884/5 1; ,r 50 „ „ „ 1885/6 „ .. 21 „ „ „ 1886/7 . 33 „ începând cu anul școlar 1887/8, de când se află și conspectul celor obligați, numărul elevilor școalei de repetiție, atât a celor obligați, cât și a celor umblători la școală a fost în fiecare an astfel: 65 In anul 1887 8 au cercetat 63 elevi din 87 obligați 99 99 1888 9 99 99 57 99 99 86 99 99 1889 90 99 99 61 99 99 95 99 99 1890 1 99 99 62 99 99 88 99 99 1891 2 99 99 54 99 99 91 99 99 1892 3 99 99 58 99 99 89 99 99 1893 4 99 99 61 99 99 90 99 99 1894'5 99 99 65 99 99 87 99 99 1895/6 99 99 72 99 99 93 99 ,, 99 1896 7 99 99 61 99 99 88 99 v 99 1897,8 99 99 62 99 99 98 99 n 99 1898 9 99 99 64 99 99 95 99 V 99 1899/900 99 99 68 99 99 108 99 99 1900,1 99 99 68 99 99 87 99 99 190U2 99 99 77 99 99 102 99 99 1902 3 99 99 79 99 99 112 99 99 1903 4 99 99 65 99 99 96 99 99 99 1904 5 99 99 73 99 99 99 99 99 1905 6 99 99 53 99 99 84 99 n 99 1906 7 99 99 60 99 99 87 99 v 99 1907 8 99 99 58 99 99 103 99 n 99 1908/9 99 99 84 99 99 102 99 99 99 1909 10 99 99 77 99 99 90 99 99 99 1910 11 99 99 65 99 99 75 99 în toți anii . . au cercetat 1567 elevi din 2232 obligați In calcul mediu elevi umblători sunt 65 din 93 obligați, sau peste 70%. De fapt și aici știu cetî și scrie 98%. 9. Manualele de învățământ. De-ar fi un învățător cât de harnic, cât de priceput, zelos și meșter în predarea materialului de învățământ, dacă vrea să aibă rezultate deplin mulțumitoare, trebue să aibă și alte mijloace la îndemână, prin ajutorul cărora să ajungă la ținta dorită. Mijloace, cari contribuesc foarte mult la mersul învățământului, sunt fără îndoială și manualele de școală, în timpurile mai vechi, pănă nu am avut tineri anume pregătiți pentru cariera învățătorească, nu am avut nici manuale. Cu cât însă am înaintat mai mult pe calea progresului, cu atât acestea s’au înmulțit, așa că azi avem o mulțime de manuale, compuse după diferite metode. Manualele de învățământ sunt de două feluri: Unele folosite numai de învățători, iar altele de învățători și elevi sau mai ales de elevi. Ambe soiurile își au importanța lor. Cu deosebire cele da/e în mânile elevilor trebue scrise într’un limbaj cât se poate de ușor, fluent și mult cuprinzător. 66 Cele mai necesare manuale pentru elevi sunt fără îndoială Abece- darul și Cartea de cetire, pe baza cărora fiecare învățător priceput, cu tact și rutină pedagogică, poate așeză aproape întreg învățământul. La școala noastră din Tilișca s’a folosit pănă la anul 1850 așa nu- mita Bucoavnă, cu ajutorul căreia se făceau încercările în cetit și scris cu litere cirile. Ea se întrebuință și ca manual de religiune. Cele dintâiu abecedare și cărți de cetire, tipărite cu litere latine și introduse la școala noastră au fost ale lui Zaharie Boiu, asesor consisto- rial în Sibiiu. Acestea au fost apoi înlocuite cu manualele marelui pedagog loan Popescu, profesor seminarial, pe la anul 1872. Acestea au fost cele mai bune manuale, compuse după principiile pedagogice mai înaintate. In anul 1906 s’au introdus Abecedarul de Dr. Stroia, D. Lăpădat și /. Crișan-, în anul 1907 în clasa a II-a, A doua carte de cetire; în cl. Ill-a în 1908 a treia și în 1909 a patra, de aceeași autori. în clasele V și VI se folosește și azi cartea de cetire de I. Popescu, revăzută și corectată de Dr. Petru cpan. Alte manuale date în mâna elevilor au fost, din Religie, Istoria bi- blică, Catehismul bogat și, în vre-o câțiva ani, Istoria bisericească, care în timpul din urmă se învață numai din istorisirea de cătră învățător. Unele din acestea încă au fost tipărite cu litere cirile (d. e. Catehismul bogat). Ele s’au folosit în școala noastră până prin anul 1870, cuprinzând atât întrebările puse de învățător, cât și răspunsurile ce aveau să le dea elevii, întreaga instrucție predată pe baza acestor manuale se făcea în mod me- hanic, și dacă învățătorul nu eră capabil să deă explicările necesare, (astfel de învățători au fost și la școala din Tilișca) se producea în capetele ele- vilor o adevărată confuziune. Noțiunile erau cu totul palide și se perdeau în timpul cel mai scurt. Abeâ prin anii 1885 s’a introdus și la școala noastră Istoria biseri- cească de Dr. Ilarion Pușcariu, compusă în forma de istorisiri. începând cu anul 1894 ca manual pentru istoria biblică s’a introdus cel de Luda și Dariu, care este unul dintre cele mai bune și mai ușoare manuale pentru predarea Testamentului Vechiu și Nou în școalele poporale. Din anul 1907 însă nu se mai folosește nici un manual, aflându-se întreg materialul în cărțile de cetire. Istoria bisericească s’a învățat la școala noastră pănă în anul 1885 după manuscris. în acel an s’a introdus apoi Istoria bisericească de Dr. II. Pușcariu. Ca bază la învățarea dogmelor credinței noastre a servit până prin anul 1876 Catehismul cel bogat, tipărit cu litere cirile, de Moise Fulea, iar mai târziu alui Moise Tonta, prelucrat de Simeon Popescu. Pentru învățarea Iimbei maghiare s’au perândat la școala noastră mai multe abecedare și cărți de cetire. Pănă în anul 1879 nu s’a propus în limba maghiară. în acel an s’a introdus și la școala din Tilișca Abecedarul lui N. Putnoky pentru 67 anii din urmă, iar în anul 1897 alui V. Goldiș și, Koos și, din anul 1904, manualele de Schulerus—Popovici. La 1910 s’a introdus în cl. II manualul de luliu. Crișan. Din Istoria patriei și Geografie s’au folosit manualele lui Dr. N. Pop, fost profesor în Brașov, iar mai târziu ale lui /. Daria, învățător și dir. tot acolo. Acestea se folosesc și azi. Alte cărți n’au fost impuse elevilor, decât dacă își procură în mod benevol manualul de Fizică alui 1>. Lăgărășan sau cel de Istoria natu- rală de Ilasievici, ambii profesori în Brașov. învățătorii, pe lângă manualele arătate mai sus, se mai folosesc de Cartea de cetire alui Dr. Pop, de cărțile «învățătorilor asociați», «Carac- tere morale» de I. Popea etc. Cu deosebire cea din urmă face bune servicii atât elevilor claselor din urmă dela școala de toate zilele, cât și celor dela școala de repetiție. Aceasta valoroasă carte ar trebui impusă prin ordin consistorial tuturor școalelor noastre, pentru a se ceti din ea în oarele de religie cu deosebire în clasele de repetițiune. învățătorii școalei noastre au ținut în toate timpurile seamă de pro- gresul în știința pedagogică, abonând sau din averea școalei, sau din a- lor propriu diferite reviste pedagogice. Așa în anul 1867 și cei următori veneau pe adresa școalei noastre 2 foi pedagogice și anume: «Magazinul pedagogic» și «Foaia învățătorilor poporului», iar mai târziu: «Școala practică», «Școala și familia», «Școala română». «Foaia pedagogică», «Lu- mina» din București și «Vatra școlară» Afară de cele 2 dintâi, toate ce- lelalte reviste se află legate în biblioteca școlară și învățătorească. 10. Alte mijloace de învățământ. Pentrucă o școală să corăspundă chemării sale, trebuie să aibă pe lângă învățători harnici și mijloacele necesare de învățământ, cari au menirea de a înlesni instrucția, prin urmare de a promova progresul în învățătură. Școala din Tilișca, potrivit timpului și împrejurărilor, a corăspuns aproape totdeauna în această privință. Aceste mijloace mai însemnate sunt: 1. Trei table negre așezate pe picioare de lemn, procurate în anul 1886. 2. 70 aparate fizicale, dintre cari 5 s’au procurat în anul 1870; 36 în anul 1873, între cari și microscopul, telegraful și caleidoscopul; 12 în anul 1892 între cari și mașina de vapor, ochianul și electrizatorul. Restul s’a procurat în anul 1908 în urma nouei legi școlare (art. XXVII din 1907). 3. 20 tabele din istoria naturală cu diferite animale, plante și mine- rale procurate în anul 1874. 4. 24 tabele române de cetit pentru deprinderea elevilor clasei I în cetirea corectă. 5. 24 tabele de cetire din limba maghiară. 6. 12 vederi antice din istoria universală, cu deosebire din vieața Romanilor. 5’ 68 7. Patru hărți geografice și anume: a Ungariei, a Austro-Ungariei, a Europei și a Planiglobului. 8. Globul pământului. Apoi, pentru geografia fizică un teluriu, care ne arată mișcarea pământului în juruț osiei sale, a lunei în jurul pă- mântului și a ambelor acestora în jurul soarelui. 9. Două mașini de comput. Una cu globurele negre și albe, iar a doua cu globurele și frângeri pentru intuirea frângerilor vulgare până la 10. Pentru a face elevilor cunoscut sistemul metric, pe care se basează toate măsurile din vieața practică, ne-am procurat Metrul împărțit până la milimetri, Litrul cu toate măsurile mai mici până la mililitru și Chilo- gramul cu subîmpărțirile lui până la gram, precum și Litrul de un dm. cubic, pentru a se arătă legătura, ce există între aceste măsuri. 10. 24 modele de desemn. De prezent — pe lângă cele amintite mai sus — școala noastră mai dispune de următoarele aparate și mijloace de învățământ: 11. Pentru promovarea științelor naturale s’a întemeiat un muzeu, care azi constă din diferiți șerpi aflători prin locurile noastre, între cari și 2 vipere. Acești șerpi în număr de 8, donați de fostul silvicultor cercual Mihail Ittu, se păstrează fiecare exemplar în câte-o sticlă cu spirt bine astupată. Mai sunt apoi 4 pești diferiți, între cari și un frumos exemplar de păstrăv, o salamandră, un rac și un fișticar, asemenea păstrate în spirt. Afară de acestea mai sunt 4 paseri umplute :1 buhă, o țarcă, o potârniche, un corb, donate școalei noastre de pădurarul cercual Mărtin Bratu, în semn de recunoștință pentru hrana sufletească câștigată și primită la această școală. 12. Autorul acestei monografii a făcut o colecțiune de minerale di- ferite, în număr de 32. Pe lângă acestea a mai contribuit Mihail Ittu cu 2 cristale de cvarț și o piatră cu aur, parohul Petru luga jun. cu un frumos exemplar de cristal de munte, iar pădurarul cerc. Mărtin Bratu cu un cristal de munte și o bucată de piatră de zinc. De toate sunt 38 minerale. 13. Se mai află un herbariu compus din 90 plante ierboase, presate și așezate pe foi de carton, precum și o colecțiune de insecte cu un număr de 89 bucăți. 14. în urma nouei legi școlare, dupăce comitetul parohial s’a de- clarat că susține școala din mijloace proprii, am procurat toate aparatele de învățământ impuse de această lege. Mai multe sunt din ramul econo- miei. Așa sunt în miniatură: car, plug, grapă, tăvălug, coasă, secere, sap;’, lopată, topor, bardă, îmblăcii etc. în număr de 43, toate făcute din lemn (partea care ar trebui să fie de fier, e văpsită cu negru.) 15. Pe lângă acestea s’au mai procurat 12 figuri geometrice de lemn, precum și diferite materii pentru chemie în număr de 46, iar pentru mu- zică o flueriță și o cheie cu tonul «a». 16. Pentru a se puteă demonstră elevilor în mod concret măcar în câtva legătura istorică a poporului nostru cu strămoșii noștri, Romani și 69 Daci, am făcut o colecție de diferite rămășițe de vase antice, aflate prin săpăturile făcute pe ambele dealuri de lângă comună: «Căținaș» și «Ce- tate». Pe dealurile acestea au fost odată castre romane, ale căror ruine și șanțuri se mai cunosc și astăzi. Astfel de obiecte vechi sunt 21. 17. Școala mai dispune și de o colecțiune numismatică, constătătoare din 81 de piese. 18. în anul 1891 am introdus la școala din Tilișca lucrul manual și anume împletitul cu paie și nuele, spre care scop asemenea s’au procurat mai multe unelte, precum: o mașină pentru subțiatul nuelelor, 10 sule pentru înțepenirea lucrurilor de nuele și 10 scânduri trebuincioase la aceste lucrări. Văzând însă, că lucrul de mână se prea bagatelizează din partea tuturora, după 4 ani de instrucție, s’a sistat cu totul. 11. Disciplina școlară. Școala are în vedere îmbogățirea minții cu tot felul de cunoștințe folositoare pentru vieața practică, precum și desvoltarea inimei elevilor în sens religios-moral, spre tot ce este bun, adevărat și frumos. Pentru a se putea ajunge acest scop, e de neapărată lipsă statorirea unor norme, după cari are să se conducă fiecare școală și pe cari, atât învățătorul, cât și elevii, trebue să le observe cu cea mai mare punctua- litate, dacă e ca să se ajungă la rezultate mulțămitoare. Aceste norme în știința pedagogică se chiamă disciplină școlară. Punctele principale referitoare la disciplina școlară au fost statorite la școala din Tilișca, și în scris, încă din anul 1869, prezentate fiind ca proiect elaborat de învăț, dirigent de atunci loachim Muntean și aprobate ulterior de prot. tract. loan Hannia; căci iată ce am aflat în protocolul luat în prima ședință din 9 Oct. a anului aceluia: «Normele privitoare, atât la biserică, cât și la școală, se statoresc prin următorul «CONCLUZ»: A) Cu privire la biserică: §. 1. Sâmbăta și în ajunul sărbătorilor seara conduc învățătorii pe elevii lor în rând bun așezați în biserică. §. 2. Dumineca dimineața și în sărbători să se adune elevii claselor 2 și 3 (anii 3—6 de școală) de timpuriu în școală, ca în rând frumos să între cu vre-o câteva minute înainte de începerea liturgiei conduși de respectivul învățător de cant în biserică. §. 3. Cântările liturgice le cântă învățătorul de cant acompaniat de elevii instruați de dânsul spre acest scop. însă dacă oarecineva ar avea plăcerea de a cântă singur, atunci să o arete aceasta prin un semn, pen- truca să se evite disordinea. §. 4. învățătorul de cant designează pe cel, care are să cetească Apostolul. 70 § . 5. Dispune ca psalmii și răspunsurile mai grele să se exprime de unii și aceiași elevi, atât Sâmbăta, cât și Dumineca seara. § . 6. Demandă ca cel orânduit pentru răspunsul «Lumină lină» să poarte totodată și sfeșnicul. § . 7. La finea cântărei «Cuvine-se...» sau a Irmosului respectiv, elevii ies din biserică, păzind ordinea cuviincioasă; asemenea la vecernie după «otpust». § . 8. In decurgerea timpului, în care se ține serviciu divin cotidian au a se trimite în fiecare zi după ameazi din clasa a Il-a și a IlI-a câte doi copii, pentru a azistâ la vecernie. A) Cu privire la școală: § . 9. în decursul lunilor de iarnă: Noemvrie, Decemvrie și Ianuarie se încep prelegerile postmeridiane la 1 oră și se finesc la 3 ore. § . 10. Pruncii și pruncele provocați a răspunde, să se scoată afară din bănci, pentruca cu mai mare conștiinciozitate să se poată clarifică. § . 11. în arhivul școalei au a se păstră ca proprietate a aceleia: a) «Magazinul pedagogic» și b) Foaia învățătorească. §. 12. La finea anului școlastic cu ocaziunea clasificațiunilor se îm- part în examen elevilor din clasa a IlI-a, cari ies din anii de școală, «ate- state», cumcă sunt provăzuți cu științele recerute, pentru de a puteă fi în vieața socială ca civi compacți.» Afară de acestea se mai află la pagina 17 statoriți, la propunerea înv. loachim Muntean, prin concluzul din 15 Ianuarie 1870, următorii 10 §§. I. lubește-ți conșcolarii ca însuți pe tine. II. Cercetează regulat școala. III. Fi cu atențiune încordată sub decursul prelegerii. IV. Fi diligent. V. Fi pacinic și liniștit. VI. Nu face rău nimănui și nicăiri. VII. La sunarea clopoțelului a 2-a oară să te afli în clasă, așezându-te numai decât la locul destinat. VIII. întrând apoi învățătorul în sală să te ridici de pe bancă și numai după semnul dat de acesta să șezi. Asemenea și la in- trarea și ieșirea vre-unui oaspe cercetător. IX. Nu săvârși excese nici în școală, nici afară, ci dă cinstea cu- viincioasă mai marilor și celor mai bătrâni ca tine. X. Nu te însoți cu copii străini de școală și răi, că însoțirile rele strică moravurile cele bune». La luarea acestor concluze sunt subscriși: Petru luga, paroh și di- rector; loachim Muntean, Daniil losof, Candid Bratu și Avram Acelenescu, cel din urmă învățător în Galeș. Toate aceste norme, cu modificarea unora, se observă și azi. 71 Pe lângă acestea, ca mijloace pentru susținerea disciplinei, s’au mai folosit și se folosesc și azi: 1. Desaprobarea acelora cari greșesc, și lauda celor buni. 2. Dojana aplicată cu bunăvoință și blândeță. 3. Dojana aplicată cu asprime. 4. Scoaterea celor negligenți și cu purtări rele afară din bancă, unde stau la început în picioare, apoi în genunchi. 5. Oprirea celor răi dela jocurile lor. 6. Oprirea lor timp de ‘A—1 oră în sala de învățământ, după o- rele de studiu. 7. Scrierea lecției neînvățate ca pedeapsă și 8. Pedepsirea corporală. Acest din urmă mijloc disciplinar, deși e oprit de lege, totuș la țară, unde mulți elevi primesc în casele părinților o creștere foarte slabă, și unde sunt deprinși ca, numai bătuți fiind, să asculte, trebue aplicat și în școală, dar se înțelege, în cazurile cele mai grave când toate celelalte mijloace nu mai folosesc nimic. Dacă învățătorul e consecvent și aplică atunci când trebue mijloa- cele de disciplină, condus fiind în adevăratul înțeles al cuvântului de simțul de dreptate, apoi în clasa sa va fi totdeauna ordine și va domni buna rândueală întru toate. încă dela aplicarea actualului paroh emer. Petru luga sen. ca învățător, pe la anul 1857—8, s’a așezat la școală un clopoțel, prin care se dă sem- nalul venirei elevilor la școală. Acesta se trage la ora 7‘/₂ și 1’/₂, iar la 10 ore, când se dimit copiii pentru lipsele trupești, tot prin signalul ace- stuia se adună elevii iarăși în școală, dupăce petrec ’/« de oră în liber, jucându-se. 12. Examenele școlare. Ceeace este secerișul pentru agricultor, aceea sunt examenele școlare pentru elevi și învățători, conținând acestea chintesența întregei instrucții de preste an. La școala din Tilișca, încă din timpurile cele mai îndepărtate, s’au ținut în fiecare an două examene: unul la jumătate și al doilea, cel mai principal, la finea anului. Acest obiceiu moștenit dela înaintașii noștri îl păstrăm și azi. La examenele semestrale participă, pe lângă învățătorii din toate cla- sele, și preoții locali, prezidentul comitetului parohial, eventual și epitropii. Aceste examene sunt conduse de preotul mai bătrân sau de prezi- dentul comitetului, examinând, în clasele inferioare, elevii din fiecare obiect de învățământ, iar în clasele din urmă din studiile mai principale. Cu acest prilej se adresează elevilor câte o vorbire plină de sfaturi și învățături, îmbărbătându-i la muncă continuă, pentru a face cinste pă- rinților, școalei și învățătorilor. 72 Cauza, că în timpul mai îndepărtat se țineau examene semestrale, a fost și împrejurarea, că până la anul 1870 instruarea elevilor se făcea în două semestre, unul de iarnă și unul de vară. Semestrul de iarnă începea la 1 Octomvrie și se termină în Dumineca Floriilor, înaintea Paștilor. Se- mestrul de vară se începea a patra zi de Paști și se isprăvea la Sânpetru în 29 Iunie v. în semestrul de vară abia dacă cercetau școala jumătate din elevii, cari cercetau semestrul de iarnă, folosiți fiind elevii mai mari la economia de oi, vite și de câmp. Ba în timpul, când erau doi sau trei învățători în semestrele de iarnă, în cele de vară instruă un singur învă- țător elevii tuturor claselor. Acest învățător eră apoi și mai bine salarizat. Examenele anuale au fost totdeauna conduse de protopopul tractual, cu excepțiunea unui singur examen și se țineau din 4 pănă în 15 Iunie, în cei din urmă 20 de ani. în anii dinainte se țineau examenele și mai târziu și aceasta din cauză, că școala se începeă atunci cu o lună mai târziu de cum se începe azi. Fiecare protopop, ca conducător de examene, își aveă obiceiul său. Răposatul Dr. Nicolau Maier lăsă învățătorilor în examen deplină libertate. Puteau aceștia să tracteze ori ce material și să provoace elevii după plac, în cazul acesta un învățător mai isteț puteă să deă, și cu elevi mai slabi pregătiți, un examen bun. în urma conferințelor ținute cu ocaziunea examenelor s’a convins, că e de lipsă a designă dânsul materia de tractat, ceeace, în anii din urmă ai serviciului său, a și practicat-o în acest fel. E lucru cunoscut, că în fiecare clasă sunt elevi buni și elevi slabi. Cei buni își însușesc cu ușurință materialul propus de învățător, pe când cei slabi și-l însușesc cu greutate sau chiar de loc. S’a întâmplat la multe examene dela școala noastră, precum știu că s’a întâmplat și la alte școale, că învățătorii examinători — fiind lăsați de protopopul în deplină libertate ■— au provocat de regulă pe elevii cei mai buni, cari răspundeau și de câte două sau trei ori, rămânând cei mai slabi neîntrebați. Această îm- prejurare a produs o justă mâhnire și supărare în părinții elevilor nepro- vocați și prezenți la examen. Următorii protopopi, Dr. I. Stroia și Dr. I. Lupaș, au îndreptat acest neajuns prin aceea, că pe toți elevii îi întrebau pe baza catalogului sau a protocolului de clasificațiuni și absenții. în comuna noastră examenele școlare sunt considerate de popor ca o festivitate școlară, la care participă cu plăcere aproape toți bărbații și femeile din comună, cu deosebire, dacă acestea se țin în zi de Duminecă sau sărbătoare, așa că sala festivă geme de public. Când se țin examenele în zi de lucru, poporul e nemulțumit și atri- buie această împrejurare influenței învățătorilor asupra șefului tractual, spre a nu se puteă auzi răspunsurile slabe ale elevilor, provenite din neîmpli- nirea datorinței învățătorilor. Inzadar cerci să desminți aceasta, spunând oamenilor, că noi învățătorii nu avem nici o influință asupra protopopului, că programa examenelor se face fără știrea și consultarea noastră, și că 73 dorința noastră e ca totdeauna acestea să se țină în zi de sărbătoare, — poporul nu ne crede. Părerea mea este, ca în toate comunele, unde școala se susține din mij- loace proprii, să se țină seamă de acest lucru și examenele să aibă loc totdeauna în zi de sărbătoare. Fiecare examen se încheie prin câte o vorbire din partea conducă- torului, vorbire plină de sfaturi și învățături, atât la adresa elevilor, cât și la a părinților. Sub protopopii mai vechi loan Hannia, Moise Toma și Dr. Nicolau Maier, se împărțeau elevilor eminenți cărticele, ca premii școlare. Din cauza acestora s’a produs mult sânge rău în comună, supărându-se unii părinți — mai ales dintre fruntași — ai căror copii au rămas nepremiați. Această împrejurare ne-a silit a sista pe anii următori împărțirea de premii, în anul din urmă școlar însă, la sfatul dlui protopop, am revenit la ve- chiul obiceiu; iar pentru încunjurarea neplăcerilor am decis a premiă pe toți elevii promovați, împărțindu-le celor mai buni cărți ceva mai mari și mai de preț, iar cestoralalți cărticele din biblioteca «Asociațiunii», spre care scop comitetul parohial, la rugarea direcțiunii școlare, a votat suma de 20 coroane anual. Cu ocaziunea examenelor se expun toate lucrările scripturistice de peste an ale elevilor, spre a fi văzute și controlate de șeful tractual și în- vățătorii delegați. Pe baza unui vechiu obiceiu, se mai expun cu aceasta ocaziune, și scrierile de probă din caligrafie ale elevilor din fiecare clasă. Acest lucru se face mai mult pentru părinții copiilor, cari au o deosebită satisfacție, când în examen văd scrisoarea copiilor lor. Toate aceste scrisori de probă se păstrează în arhiva școlară, începând din anul 1867/8. Fiind examenul anual considerat atât din partea poporului, cât și a inteligenței din comună ca o însemnată sărbătoare școlară, comitetul pa- rohial a votat suma de 20 coroane anual, pentru aranjarea câte unui prânz. La acest prânz iau parte, pe lângă protopopul și învățătorii delegați, toată inteligența și fruntașii țărani din comună. 13. Instrucțiunea și rezultatele ei. Scopul principal al școalei fiind, pe lângă desvoltarea și nobilitarea inimei, și îmbogățirea minții elevilor cu tot felul de cunoștințe de folos pentru vieața practică, — e necesar pentru priceperea de cătră elevi a lecțiilor predate, ca întreaga instrucție să fie pusă pe baze sociale, avân- du-se totdeauna în vedere principiul pedagogic: dela concret la abstract, dela ușor la greu și predându-se totul în modul cel mai intuitiv. Sunt multe cariere în societatea omenească, poate mai grele ca cea de învățător, nici una însă nu e atât de gingașă ca aceasta. E destul o singură frază, sau chiar un singur cuvânt, pentrucă să faci confuzie în mințile fragede ale elevilor. în punctul acesta, precum nici învățătorii dela 74 alte școale, așa nici cei dela școala din Tilișca n’au fost totdeauna la culmea chemării lor. De multeori materialul se ia prea superficial și se tractează cu ușurință. Precum unui zidar îi trebue un plan, după care să poată clădi o casă, tot astfel îi trebue și învățătorului un plan de învățământ, care să conțină întreaga materie de pertractat în cursul unui an școlar. Și în aceasta privință unii dintre dascălii, cari s’au perondat la școala din Tilișca, au ținut seamă de acest principiu. Așa în anul școlar 1809/70 s’a statorit în conferința didactică din 1 Martie 1870 conspectul materia- lului, nu care ar trebui să se propună, ci care de fapt s’a propus, — în modul următor: CLASA I. Percurgerea Abecedarului până la §-ul 25, iar din comput numărarea orală până la 30—40, iar în scris până la 10. CLASA A II. Cetirea din Abecedar până la §-ul4 5. Din comput: mental până la 100, iar în scris numai adunarea până la 100. Ambele aceste clase, cari erau sub conducerea unui învățător, au fost inițiate în istoria naturală, geografie, ceva elemente de gramatică și știu rugăciunile. CLASA A III. Cetirea până la proverbe, știu cetî cu litere bisericești și străbune. Din religiune: Istoria biblică până la «împărați». Din aritmetică: adunarea și subtragerea (fără de probe) până la mii. CLASA A IV. Știu rugăciunile și cele 10 porunci, Istoria biblică până la «împărați». Cetesc cu litere bisericești din Orologion. Abecedarul l-au percurs tot. Din comput: adunarea, subtragerea și înmulțirea fără probe. Ambele clase (III și IV) cunosc din gramatică: substantivul. Din istoria naturală: cunosc ani- malele domestice și ce folos aduc ele. CLASA A V. Religiune: Catehismul bogat până la pagina 20. Istoria biblică până la pag. 42. Din Cartea de cetire (partea 1) până la Nr. 105, pe baza că- reia s’a luat gramatica și adecă: cunoașterea substantivului, adjectivului, verbului, numeralului și formarea propozițiunilor simple; apoi cunoașterea subiectului și a predicatului. Drepturile și datorințele civile până la pagina (aici e locul gol), omițând pasagiile mai obscure. Din aritmetică: cele 4 specii. Cetirea pe abecedarul germân până la §-ul 15. Inițiarea în geo- grafie și istoria patriotică, precum și în istoria naturală. 75 CLASA A VI. Religiune: Catehismul bogat până la pag. 40. Din geografia Ardea- lului cunosc munții, râurile și cetățile mai însemnate. Istoria patriei până la anul 1453 abrupto. Din gramatică: tot ca mai sus și pronumele. Stilis- tica: compunerea cuitanțelor, obligațiunilor și contractelor în mod simplu și descrierea obiectelor. Istoria naturală: deosebirea celor 3 regne ale naturei. Din fizică: aerul, apa, magnetismul și electricitatea. Germână: scrierea, cetirea în «1-stes Sprach- und Lesebuch» și traducerea până la §-ul 15 după metoda lui «Achid». Acest material s’a percurs în semestrul prim, care s’a încheiat în 5 Aprilie, în Dumineca Floriilor. Despre materialul percurs în semestrul 11 de vară nu se face nicăiri vre-o amintire. Atâta am aflat în protocolul acelei conferințe. învățătorii de mai târziu, se vede, s’au ținut de normativul școlar edat de forul nostru su- perior bisericesc, fără să se mai discute și în conferințele didactice locale. în anul școlar 1899/900 în ședința din 4 Octomvrie 1899 sub punct 6 s’a luat de corpul înv. din loc următorul concluz: «Cu privire la materialul, ce e de a se propune în fiecare clasă, conferința decide următoarele: CLASA I. Religiune: Șase istorioare morale alese după buna chibzuință a în- vățătorului. Rugăciunile: Doamne noaptea a trecut, Doamne Tu ne-ai ajutat, îngerelul, Ziua Doamne s’a sfârșit, Tatăl nostru și Născătoare. Cu privire la sărbători și Dumineci să se explice însemnătatea lor religioasă, mai ales a sărbătorilor mai mari, precum: Nașterea Domnului, Botezul Domnului și învierea Domnului. Limba maternă: Intuirea lucrurilor din școală, de acasă etc. Formu- larea de ziceri, desfacerea lor în cuvinte, silabe și sonuri. Scrierea și ce- tirea întregului alfabet mic și mare. Apoi explicarea și cetirea pieselor din Abecedarul de I. Popescu până la piesa Nr. 28. Comput: Toate 4 operațiunile, mental și în scris, cu numerii până la 20. Cântări: 2 poezii. CLASA II. Religiune: Repețirea rugăciunilor din anul trecut, pe lângă scurte ex- plicări; apoi «Sfinte Dumnezeule» și «Pentru rugăciunile». «Istorisiri scurte din Sfânta Scriptură ca: «Facerea lumii», »Adam și Eva», «Cain și Avei», «Potopul lui Noe», «Avram, Isac, lacob, losif», «Israilitenii în Egipet și scă- parea lor prin Moise, iar din Testamentul nou: «Nașterea și Botezul lui Isus», «Isus de 12 ani», precum și minunile: «Nunta din Cana», «Fiica lui lair», «Orbul din naștere» și «Slăbănogul dela lacul Vitezda». 76 Limba maternă: Repețirea materialului luat în anul trecut. Exerciții | intuitive. Continuare în cetirea pieselor nepertractate din Abecedar, precum i și explicarea, cetirea și reproducerea mai multor piese potrivite din a ll-a 1 Carte de cetire de I. Popescu. Explicarea mai multor poezii din manualul ? amintit; au să fie apoi și memorizate. Gramatică: Ființa și lucru. Substantivul, articolul, pronumele și ad- ș jectivul. Zicerea simplă. Scrierea dictată și caligrafică. Comput: Cele 4 operațiuni fundamentale atât verbal cât și în scris ' cu numerii până la 100. Limba maghiară: Numirea obiectelor din școală. Formarea de ziceri simple. Descrierea pe scurt a școalei și a casei. Numirea obiectelor din casă. Numărarea pănă la 10. Învățarea alfabetului mic și mare. Cântări-. «Doamne miluește-ne», «Dă-ne Doamne», «Ție Doamne», «Prea sfântă născătoare de Dumnezeu» și «Binecuvintează», precum și trei poezii lumești, pe care le va alege învățătorul. CLASA 111. Religiune: Cele învățate cu elevii anului II, apoi rugăciunile: «Prea sfântă Treime», «împărate ceresc», «Lumină lină» și «Acum slobozește». Din istoria biblică: «Turnul Vavilonului», «Saul și David», «Moise și cele ? 10 porunci», «Solomon», «Prorocii lona, Ilie și Daniil», «Bunavestire», «Na- < șterea lui loan Botezătorul», «Cei 10 leproși», «Învierea lui Lazăr», Pa- rabolele^ «cu neghina, cu sămănătorul, bogatul nebun, bogatul și săracul, vameșul și fariseul, omul căzut între tâlhari și fiiul cel rătăcit». Apoi pa- timile, moartea, învierea și înălțarea lui Isus. Pogorirea Duhului Sfânt». Limba maternă: Cele percurse cu anul II, apoi explicarea, cetirea și reproducerea pieselor din a Il-a Carte de cetire de I. Popescu. Explicarea cetirea și declamarea unor poezii. Descrierea mai multor obiecte, descrierea unor animale de casă și sălbatice, atât verbal, cât și în scris. Gramatica: Zicerea simplă și desvoltată cu părțile ei: subiect, pre- dicat, atribut și obiect. Verbul și conjugarea lui în cele trei timpuri principale. Limba maghiară: Cele percurse în clasa a Il-a. Descrierea amănun- țită a obiectelor de casă. Descrierea unor animale de casă: cânele, calul și vaca. Traducerea unor lecțiuni din Abecedar, de Koos și Goldiș. în- / vățarea unor poezii. Exerciții în vorbire și scriere. Numărarea până la 100. Adiția, subtragerea și multiplicația verbal până la 100. Comput: Cele 4 operațiuni fundamentale, atât verbal, cât și în scris 5 cu numerii până la 1000. Măsurile metrice de lungime, fluiditate (capa- citate) și greutate. | Geografia: Școala, familia, orientarea în spațiu și orizontul. Regiu- nile principale și secundare ale lumii. Comuna cu hotarul ei, comuna po- | litică și bisericească, conducătorii ei. Locuitorii comunei după confesiune, | naționalitate și ocupațiune. Pretura și protopopiatul cu conducătorii lor ? precum și comunele aparținătoare. Comitatul. | Cântări: Acestea se iau laolaltă cu clasa a Il-a. i 77 CLASA IV. Religiune: Repețirea materialului percurs în clasa a IlI-a, plus: «Ju- decătorii, Ghedeon, Samson, Eli și Samuel», din testamentul nou «Ispi- tirea lui Isus», «Activitatea apostolilor pentru răspândirea creștinismului», «Isus în biserică cu Nicodim», «Isus lângă puțul lui lacob», «Isus în Na- zaret», «Pescuitul cel bogat», «învățătura lui Isus de pe munte», «Ale- gerea Apostolilor», «Isus cu învățăceii săi pe mare», «Tăierea capului Sf. loan», «Isus și flămânzii în pustie», «Schimbarea la față», «Banul de dare», «Isus și tinărul cel avut», «Talanții», «Isus cu Marta și Maria», «învierea lui Lazăr», «întrarea lui Isus în Ierusalim», «Prorocia lui Isus» și «Cina cea de taină». Iară din catehism: «Iubirea creștinească». Limba maternă-, a) Cetirea. Deprinderi în cetirea cu accentuarea fi- rească și cu observarea strictă a interpuncțiunilor pe baza cărții de cetire de I. Popescu, prelucrată de Dr. P. Șpan. bt Deprinderi gramaticale, ortografice și stilistice: Repețirea celor în- vățate în anul trecut. Substantive concrete și abstracte. Pronumele po- sesiv, demonstrativ, relativ și indefinit. Numeralul. Verbul și conjugarea lui în timpurile principale, forma activă. Descrierea, verbal și apoi în scris, a unor animale și plante. Declamarea frumoasă și corectă a mai multor poezii. Limba maghiară: Repețirea materialului din anul trecut, plus: tra- ducerea deprinderilor din Abecedarul de Koos și Goldiș până la lecțiunea 20, precum și diferite exerciții în vorbire. Comput: Repețirea celor învățate în trecut și continuarea până la zeci de mii. Sistemul metric, frângerile zecimale, precum și rezolvarea diferi- telor teme din vieața practică. Geografia: Comitatul Sibiiului cu preturile, Ardealul cu comitatele, munții, păsurile și râurile lui. Locuitorii după naționalitate, confesiune și ocupațiune. Ungaria peste tot. Istoria patriei: Numirea popoarelor din Ungaria și relațiunile dintre ele. Originea poporului român, Dacii și Romanii. Venirea Maghiarilor, Ștefan cel Sfânt, loan și Mateiu Corvinul. Fizica: însușirile corpurilor și stările lor de agregațiune. Corpurile fluide pe larg. Apăsarea apei. Vasele comunicătoare și înotarea. Aerul. Greutatea, expansiunea și apăsarea lui. Pila lui Heron, foii și sifonul. Proașca de apă. Istoria naturală: Imperiul animalelor. Descrierea mai multor animale din fiecare grupă și anume din: grupa mamiferelor, paserilor, reptilelor, amfibiilor și peștilor. Desemn: Desemnarea a tot felul de figuri în caete de desemn cu puncte. Cântări: 5—6 poezii executate în 2 și trei voci, apoi întreaga litur- ghie asemenea în 2 și trei voci, precum și poeziile religioase: «Astăzi si- criul cel sfânt», care se cântă în biserică cu ocazia sărbătorii: întrarea în biserică, «Românime mult cercată» la Sf. Andreiu, «O ce veste minunată» ⁷⁸ 1 ■ș la Crăciun și «Dumineca florilor» la Florii. Toate acestea se învață iarăș j în 3 voci. Apoi troparul și condacul Nașterii Domnului, troparul Botezului, al Paștilor și al Rusaliilor. Cântările acestea se învață cu elevii claselor 7 IV—VI. Gimnastică: Exerciții libere. CLASA V. Religiune: Cele tractate cu clasa a IV-a. Apoi regii Israilitenilor: Saul, David și Solomon. Prorocii. Iară din Catehism: Dragostea creștinească. Din istoria bisericească: începutul bisericii creștine. Persecuțiile creștinilor, eresurile. Sfinții părinți: Vasile cel mare, Grigorie și loan gură de aur. Limba maternă-, a) Cetirea: Exerciții de cetire cu scopul de a-și lărgi tot mai mult cercul cunoștințelor. b) Gramatică și stilistică: Zicerea compusă coordinată și subordinată. Vorbirea directă și indirectă. Zicerea contrasă. Toate părțile vorbirii și ale zicerii. Continuare în descrierea diferitelor lucruri din natură. Epistole și transformarea unor poezii în proză — toate acestea și în scris ca lucrări libere atât în școală, cât și de casă. Limba maghiară: Continuare în traducerea lecțiunilor dela Nr. 20 până la fine, precum și din partea a Il-a de aceiași autori până la deprin- derea 16. Diferite exerciții în vorbire. Comput: Cele percurse cu clasa a IV-a. Frângerile vulgare. Trans- formarea frângerilor vulgare în zecimale, și viceversa. Calculul intereselor simple. Geografie: Cele tractate cu cursul IV. Apoi Austria cu țările aparți- nătoare. Austro-Ungaria. Europa cu statele, munții, râurile, insulele, penin- sulele și mările, ce o încunjură. Istoria patriei și universală: Cele tractate cu clasa a IV-a. Luptele Romanilor cu Dacii. Traian. Dacia traiană și aureliană. Constantin cel mare și creștinii. Apoi Arpad, Geza II, Andreiu II, Bela IV, Carol Robert, Ludovic cel mare, Ludovic II, loan Zapolya, Rudolf și Sigismund Batori, Maria Teresia, losif II. Revoluția din 1784 și George Șincai. Fizica: însușirile particulare ale corpurilor: Atracțiunea pământului. Cumpenele, curcubăta, pumpa sugătoare și apăsătoare, tulumba, baro- metrul. Izvoarele căldurei, termometrul, curentul, vântul, conducătorii buni și răi de căldură. Ferberea și evaporarea apei, răcirea și condensarea va- porilor, rouă și bruma; negura, norii, ploaia și zăpada. Locomotivul. Lu- mina și descompunerea ei, curcubeul și magnetismul. Istoria naturală: Cele tractate cu clasa IV. Apoi insectele și vermii. Din imperiul plantelor: Descrierea mai multor plante din fiecare specie. Desemnai: Desemnarea liberă împreună cu elevii clasei a Vl-a a mai multor obiecte. Cântări și gimnastică: Ca în clasa a IV-a. 79 CLASA VI. Religiune: Nădejdea creștinească. Momentele mai însemnate din istoria bisericei noastre naționale. încreștinarea coloniilor romane din Dacia și a urmașilor lor. Formarea bisericii române și starea ei sub principii ar- deleni. Desbinarea bisericii române în 2 confesiuni și urmările ei. Istoria bisericei noastre până la Andreiu Șaguna. Biografia și faptele acestuia. Limba maternă: Cetirea ca în anul precedent. Recapitularea și gru- parea materialului gramatical percurs în anii precedenți. Aplicarea cuno- ștințelor gramaticale. Conjugarea verbelor în toate timpurile și modurile. Exerciții în compunerea de conturi, cuitanțe, obligațiuni și contracte. Limba maghiară: Repețirea celor învățate și întreagă partea a Il-a de Koos și Goldiș. Descrierea unor animale, plante etc. Geografia: Cele percurse cu cl. a V-a. Toate continentele și ocea- nele. Geografia fizică: Rotațiunea pământului și revoluțiunea lui. Cele 5 zone și corpurile cerești. Istoria patriei și universală: Popoarele antice. Grecii și Romanii. Migrațiunea popoarelor. Mohamedanismul. Descoperiri și invențiuni. Re- formațiunea bisericească. Revoluția franceză și Napoleon Bonaparte. îm- păratul și regele Francisc losif I. Resbelul franco-german și cel oriental. Istoria României. Constituția: împreună cu elevii clasei a V-a Administrația politică și justiția. Dietele și miniștrii. Constituția bisericească. Statutul organic. Fizica: Despre mașini. Aerometrul. Despre sunet. Organul auzului și al vederii. Reflexiunea și iuțeala luminii. Oglinzile plane și sferice. Frân- gerea luminii. Miopii și presbiții. Busola. Electricitatea și fenomenele din natură. Mașina electrică. Telegraful. Istoria naturală: Cele tractate cu cl. IV și V, apoi imperiul mine- ralelor și anume: metalele, petrile, sărurile și mineralele arzibile. Economia: Clasele IV până la VI. Diferitele soiuri de altoiri. Legu- măritul și florăritul. Cultura ierburilor măiestrite. Desemnai și cântările ca în clasa a V-a. Acest plan de învățământ s’a modificat în anii următori conform ce- rințelor și planurilor de învățământ edate de forurile superioare. Care a fost planul orelor și în cari ore ce obiecte s’au predat, nu se știe până la anul 1882. în dosul catalogului din fiecare clasă de pe anul școlar 1882/3 am aflat planul orelor, compus în modul următor: 80 împărțirea orelor pe anul școlar 1882/3 în clasa I cu 2 despărțăminte (2 ani de școală). Orele Luni Marți Mercuri Joi Vineri Sâmbătă Dum. 8 9 Religie Limba rom. Religie Religia Cornput 9-10 Limba rom. Cornput Limba rom. Limba rom. Limba rom. xd 10-11 Cornput Scrierea cal. Cornput Cornput Limba rom. u 2-3 Unguria Limba rom. Unguria Limba rom. Unguria O co 3-4 Cetirea r. Cântări Limba rom. Scrierea dic. Cetirea cu CQ litere biser. învățător în clasa aceasta a fost Dumitru losof. Se observă, că pe atunci în Tilișca erau numai 2 posturi învățăto- rești sistemizate. Unul dintre învățători instruă elevii claselor I și II, iar celalalt pe cei din clasele 111—-VI. Planul orelor din celelalte clase este următorul: Planul orelor. Orele Luni Marți Mercuri Joi Vineri Sâmbătă Dum. 8-9 Catehism Gramatica Catehism Gramatica Geografia 9-10 Cetirea Geografia Cetit Ist. patriei Catehism xd 10-11 Scrisul | Ist. patriei Cornput Unguria Cetirea 2-3 Fizica ! Unguria Geografia U- cn 3-4 Cornput j Ist. naturală Scrisul Cornput Ciaslov ca 1 1 învățător în aceasta clasă a fost Vasilie losof. Urme complete despre planul orelor nu se mai află, decât de pe câte o clasă, până în anul școlar 1901/2. în ședința corpului didactic din 10 Septemvrie 1901 s’a luat sub Nr. 2 următorul concluz: Conferența decide compunerea planului de ore pentru fiecare în- vățător în două exemplare, dintre cari unul e a se așterne oficiului pro- topopesc al Săliștei, iar unui a se afișă în clasă pentru folosul elevilor. Acesta e următorul: Clasa I ca un an de școală: Religia: Luni, Mercuri și Vineri dela 8—9. Cetirea: Luni 3—4, Marți 9—10, Mercuri 9—10, Vineri 3—4 și Sâmbătă dela 2—3 ore. Scrierea rom.: Luni, Marți și Vineri dela 2—3. Exerciții ortogr.: Marți și Mercuri dela 3—4. Cornput: Marți și Sâmbătă dela 8—9, Luni și Vineri dela 9—10 și Mercuri dela 2—3. Limba maghiară: Sâmbătă dela 9—10. Cântări: Sâmbătă dela 3—4. 81 Clasa II cu anii 2 și 3 de școală: Religia: Luni, Mercuri și Vineri dela 8—9. Limba maternă: a) Cetirea: Luni, Marți și Sâmbătă dela 10—11, Mer- curi dela 2—3 și Sâmbătă dela 3—4. F) Scrierea și exerc. ortogr. : Luni și Vineri dela 2—3, Miercuri și Vineri dela 3 -4. Comput: Marți și Sâmbătă dela 8—9, Luni și Vineri dela 9—10, Mer- curi 10—11 și Marți dela 2—3. Limba maghiară: Marți și Sâmbătă dela 9—10 și Vineri dela 10—11 Geografia: Marți dela 3—4. Cântări-. Luni și Vineri dela 4—5. Clasa a III-a cu anii IV—VI. Religia: Luni, Mercuri și Vineri dela 8—9. Limba maternă -. Luni, Marți și Vineri dela 9—10, Sâmbătă dela 10—11, Luni și Vineri dela 2—3 și Mercuri de 3—4. Limba maghiară: Sâmbătă dela 8—9. Luni și Mercuri 10—11. Comput-. Marți dela 8—9, Mercuri și Sâmbătă 2—3. Istoria patriei: Luni și Vineri dela 3—4. Geografia: Marți dela 2—3 și Sâmbătă dela 3—4. Geometria-. Marți dela 3—4. Fizica: Mercuri și Sâmbătă dela 8—9. Istoria naturală: Marți și Vineri dela 10—11. Economia: Marți dela 4—5. Cântări: Luni, Mercuri și Vineri dela 4—5. Desemn: Sâmbătă dela 11—12. începând cu anul școlar 1907/8, de când s’a pus în folosință legea nouă școlară, s’a schimbat în măsură mare numărul oarelor din fiecare obiect de învățământ. Pentru a se putea face o asemănare între numărul oarelor din fiecare obiect în anul 1882/3, 1901/2 și starea de azi dau ur- mătoarea tabelă: Numărul oarelor din fiecare obiect în anii: 6 ⁸² ■ ! învățătorii cari s’au perândat la școala din Tilișca, în general zis, au ® arătat mai totdeauna rezultate mulțumitoare în instrucțiune. Au fost însă W și învățători slabi fără energie și fără ambițiune, cari, prin rezultatul ne- 4*, mulțămitor în învățământ, au silit pe un protopop să zică la un examen: «Școala e de zid, dar dascălii sunt de lemn». Acest caz s’a întâmplat înainte cu 41 de ani. Lasă că pe cariera dăscălească nu poate să ajungă nimenea la per- 'r fecție în cel mai srict înțeles al cuvântului, de-ar aveă pe lângă toate cu- noștințele, chiar o energie de fier și o voință de uriaș, deoarece s’a do- vedit că cei mai mari pedagogi și filozofi, când au vrut să pună în apli- care ideile și principiile desvoltate de ei, s’au poticnit, ajungând de multe ori la rezultate contrare voinței și dorinței lor. De când cu ingerința tot mai mare a organelor statului în școalele noastre poporale, să observă și la școala noastră o stagnare a învățămân- tului din unele studii. Și nu e de mirare, deoarece, pe când înainte cu 20 de ani în toate clasele după cum s’a văzut în sus se țineau 6 pănă 7 » ore din limba maghiară pe săptămână, acum se prescrie a se ținea 26'/₃ ore. Cele mai multe ore sunt luate din studiul limbei materne și din ma- tematică, pentru cari însă va trebui în viitor să ne concentrăm toate for- țele noastre, fiind acestea cele mai importante și cele mai vitale obiecte de învățământ, dela cari atârnă aproape întreagă cultura poporului nostru dela țară. Pe lângă toată străduința pusă de învățători la instruarea religiei, spre a sădi, desvoltă și întări simțul moral în elevi, totuș rezultatele nu sunt destul de mulțămitoare. Constatarea aceasta o fac din desele furturi, < ce s’au comis în moșiile dela munte ale locuitorilor, de băețandri dela 16 ani în sus. Aceasta își are și ea explicația sa. Mulți din proprietarii de vite și moșii dela munte, neavând copiii lor proprii, ca să le îngrijească vitele, angajază ca servitori băeți din comunele de peste Secaș, cari n’au nici o școală și nici o creștere morală. Acești tineri cu năravuri rele, convenind cu unii din comună, îi molipsesc și pe aceștia, și nefiind controlați de ni- menea, aflându-se aceste moșii la o depărtare dela 5—20 klm. de co- mună, comit fapte cari sunt în absolută contrazicere cu ideile și învăță- turile profesate în școală. La aceste rezultate poartă vina și inteligența din comună, care mai numai atunci se ocupă cu poporul adult, când interesele sale materiale W coincid cu aceasta. Cu deosebire e neglijată partea pe care în viitor va S trebui să se pună mai mare preț, dacă dorim ridicarea poporului, și anume: ® oratoria bisericească. H Ce privește studiul limbei române, trebuie să constat cu durere, că jr rezultatele acestui obiect de învățământ nu sunt deplin mulțămitoare. < Aceasta, parte din vina învățătorilor, cari tractează chestia prea superficial j? și de multe ori fără un metod sigur, parte din modul de vieață al tine- ® rimei, care părăsește băncile școalei. 83 Prima piedecă s’a îndreptat mult în timpul din urmă și sperez că viitorul apropiat o va înlătură cu totul. Câtă vreme însă economia de oi și de vite va fi un ram principal în comuna noastră, piedeca a doua, va fi cu greu înlăturată. Rezultatele instrucțiunii în limba maghiară n’au fost, nu sunt și cred, că nu vor puteă fi nici în viitor deplin mulțămitoare pentru organele sta- tului și aceasta nu din negligența învățătorilor, cari pentru a nu-și primejdui existența, se trudesc din destul întru satisfacerea recerințelor legale, ci din motivul, că aproape tot ce câștigă elevii în timp de opt luni și jumătate în școală, pierd în timpul vacanțelor de trei luni și jumătate, ne-auzind în comună dela nimenea nici un singur cuvânt ungurește, fiind comuna Tilișca locuită exclusiv de Români. Este doar lucru știut că societatea în care petrece omul, e a doua școală pentru el. Cu cât un om convine mai des cu alți oameni mai lu- minați, cu atât devine mai sigur în vorbirea limbii sale materne și mai stăpân și îndemânatic în convenirile cu membrii societății. Deși școala din Tilișca a fost considerată de una dintre cele dintâi, din tractul Săliștei, totuș sunt încă mulți locuitori în Tilișca, cari apar în fața lumei fără școală și cam pădureți. își are însă și această împrejurare explicația sa. Tilișcanii în partea cea mai mare sunt economi de oi. Băeții lor, fac încă, începând dela 12 ani, servicii de ciobani. Dela 15 ani in sus mai nici un băiat nu mai petrece în comună, ci vara pe piscurile Carpaților pe lângă turmele de oi, desfătându-se în murmurul izvoarelor și în freamătul brazilor, iar iarna pe dealurile și câmpiile părții de sud și de mijloc a Transilvaniei până la Murăș unde nu convin aproape cu nimenea și unde trăesc numai în tovărășia gândurilor lor. Trăind astfel mulți dintre ei nu numai că nu progresează, ci din contră pierd aproape totul, — și din cele câștigate în școală le mai rămâne numai cetitul, scrisul și puțină socoteală. Aceasta decurge așa până la etatea de 25—30 de ani, când feciorii vin acasă și, trecuți peste datorințele militare, se căsătoresc. Aceasta e cauza, că mulți Tilișcani sunt mai retrași, mai sfioși și mai lip- siți de îndrăzneală decât locuitorii altor comune. Tot lipsa de cultură so- cială face apoi, ca ei să aibă o frică și o teamă față de aceia, cari au pu- terea executivă în comună. Din această cauză ei lucrează de multeori contrar convingerilor lor. Că școala din Tilișca și-a îndeplinit totuși misiunea sa, dovedește mul- țimea de tineri și bărbați, cari, aplicându-se pe cariera comercială, au ajuns în România în condițiuni materiale favorabile, dar mai servește ca dovadă și numărul însemnat de preste 40 de comune din ținutul Transilvaniei, în cari boltașii sunt Tilișcani, cari progresează materialicește cu destulă re- peziciune, făcând concurență succeasă jidanilor și altor negustori și pro- pagând în acelaș timp și ideea națională într’o formă conștientă. Afară de aceștia mai avem o mulțime de economi harnici, câțiva me- seriași, doi pădurari cercuali cu diplome ș. a. cari și-au câștigat existența bazați aproape numai pe cunoștințele primite în această școală. 6 84 Cei mai competenți bărbați, chemați a constată progresul în școalele din tract, sunt protopopii, ca inspectori confesionali. Aceștia, cu excep- țiunea unui singur an, au clasificat totdeauna rezultatul instrucțiune! dela școala din Tilișca ca «foarte bun», amintindu-se aceasta chiar și în unele rapoarte prezentate sinoadelor protopopești. 14. Bibliotecile școlare. Un mijloc însemnat pentru îmbogățirea cunoștințelor câștigate în școală sunt fără îndoială bibliotecile școlare și parohiale. Primul început pentru înființarea unei astfel de biblioteci la școala noastră s’a făcut în anul 1870 prin stăruința învățătorului de atunci și a actualului protopop al Agnitei loachim Muntean. Spre scopul acesta corpul învățătoresc din acel an, care constă din membrii: 1. Muntean, Danii losof și Candid Bratu, a aranjat în 10/22 Maiu 1870 un maial în Bărcul cu arini», cu care ocaziune înv. I. Muntean a ținut o cuvântare, în care a arătat folosul, ce-1 poate aduce o bibliotecă într’o comună, precum și necesitatea de a se înființa una și la școala noa- stră, invitând pe participanți a contribui cu câte ceva pentru ajungerea scopului, obligându-se și dânsul a pune bază aceleia cu 15 cărți. Vorbirea aceasta a avut următorul rezultat: 1. loachim Muntean, învățător a donat 15 cărți schițate în protocolul ședinței următoare ținute în 20 luniu 1870. 2. Dimitrie Cunțan, preot și profesor semin. 1 fl, precum și un op: Adunarea cuvântărilor comis, școlari din a. 1863 și 4. 3. Chirii Filipescu, măestru în Sibiiu 1 fl. 4. Dionisie Miclăuș, absolvent de teologie «Istoria Românilor» de Tr. Laurian. 5. Di- mitrie Miclăuș, paroh in loc, opul «Icoana creșterei rele». 6. loan losof, paroh în loc, 1 fl. 7. loan Ciorogariu jun., proprietar 1 fl. și 8. Avram Acelenescu, învățător, mai târziu notar comunal în Galeș 1 fl. E vrednic de amintit, că între opurile donate de 1. Muntean au fost și două manuscripte producte proprii, și anume «Ambițiosul» piesă tea- trală, și «Armând», novele. Pe cea din urmă la venirea mea ca învățător în Tilișca, n’am mai aflat-o înregistrată în protocolul bibliotecei. Cea dintâi am aflat-o, însă în arhiva școlară. Cu suma încassată la maialul din 1870 s’au procurat 14 cărți. La acestea s’au mai adaos unele cărți donate de preoții Dumitru Miclăuș și Petru luga, precum și altele procurate din averea școalei, așa că la finea anului școlar 1879 s’au aflat în biblioteca școlară 64 de scrieri în tot atâtea volume. în anul 1882 a donat învățătorul-capelan Vasile losof bibliotecei 32 de opuri, între cari patru în limba germână. în anul 1884 ținându-și despărțământul nostru al Asociațiunii adu- narea generală în Tilișca, s’a donat din partea conducătorilor 40 de exem- plare din diferite opuri pentru popor. 85 Dela înființarea bibliotecii până azi au donat cărți pe seama ei următorii: 1. loachim Muntean, protopop 24 op. în 26 voi. 2. Vasile losof, înv. și capelan 32 op. în 32 voi. 3. Dumitru Miclăuș, preot 4 op. în 4 voi. 4. Dionisie Miclăuș, teolog abs. și înv. 20 op. în 20 voi. 5. loan Bratu, înv. dir. 58 op. în 58 voi. 6. loan Banciu, stud. abs. de Academ. com. de prezent cassarul Asociațiunii 49 op. în 49 voi. 7. loan losof, inspector-revizor în București 9 op. in 9 voi. 8. Petru luga sen., preot emeritat 19 op. în 19 voi. 9. Dionisie luga, notar com. în Rod. 4 op. în 5 voi. 10. Petru luga jun., paroh 6 op. în 6 voi. 11. Simion Bratu, fiu de țăran Nr. 32, 13 op. în 58 voi. 12. Dumitru Poiana, doctor med. în București 2 op. în 2 voi. 13. Paraschiva Florescu 10 op. în 10 voi. 14. loan Văsănescu, advocat, București 3 op. în 3 voi. 15. Valeriu Miilea, notar comunal 2 op. 2 voi. 16. loan Sim. Bratu, profesor 2 op. în 3 voi. 17. loan luga, comptabil de bancă 2 op. în 2 voi. 18. Du- mitru Bratu, comerciant 1 op. în 1 voi. 19. loan Jianu 2 op. în 2 voi. 20. Petre Gligorescu, mare propriet., Constanța 2 op. în. 2 voi. Toți acești donatori sunt născuți în Tilișca, unde și-au primit și prima hrană sufletească. Străini au donat: 21. loan Kalinderu, admin. domeniilor Coroanei, București 14 op. în 14 voi. 22. Terentie Popovici, preot în Jacul român 4 op. în 4 voi. 22. Mihail Ittu, silvicultor în Kaposvăr 2 op. în 2 voi. 24. Daniil Săroiu, înv. în Tilișca 2 op. în 2 voi. 25. Dr. loan Lupaș, protopop 2 op. în 2 voi. 26. Dr. loan Stroia, protopop 1 op. în 1 voi. 27. Eliseu Gabor, înv. pens. și comptabil 1 op. în 1 voi. și 28. Nicolau Comanici, notar comunal 1 op. 1 voi. Suma cărților donate 291 op. 338 volume. Un avânt mai puternic în sporirea bibliotecei școlare a luat dupăce o parte a venitului producțiunilor școlare a fost destinat pentru acest scop, procurându-se pe fiecare an dela 20—50 de exemplare. La sfatul protopopului Dr. 1. Stroia comitetul parohial prin concluzul său Nr. 3, ex. 1905 a decis și înființarea unei biblioteci parohiale menită pentru adulți și anume prin scoaterea din biblioteca școlară a tuturor opurilor nepotrivite pentru tinerime. Cu împărțirea bibliotecei comitetul a însărcinat pe parohul Petru luga și pe înv. dir. loan Bratu. Biblioteca a constat, la împărțirea ei din 562 opuri în 597 volume. Cu ocaziunea aceasta s’a scos din biblioteca școlară 269 opuri în 276 volume, cu cari opuri s’a pus bază bibliotecei parohiale de azi, rămânând restul și mai departe sub numirea de «biblio- tecă școlară^. De atunci s’au sporit ambele biblioteci, în mod cam egal, cu cărțile cele mai de valoare, apărute în anii din urmă. La finea anului școlar 1909/10 biblioteca școlară numără 420 opuri in 480 volume, iar cea parohială 362 opuri în 385 volume. Biblioteca șco- lară are o valoare de 450 cor. 65 fii., iar cea parohială de 547 cor. 53 fii. în anul 1906 s’a înființat o a treia bibliotecă și anume: «Biblioteca învățătorilor», care cuprinde excluziv cărți pentru învățători. Aceasta încă 86 a ajuns la numărul de 40 opuri în tot atâtea volume și e în valoare de fl 16 coroane 20 fileri. fl Dela înființarea bibliotecei școlare s’au perândat până azi următorii fl învățători ca bibliotecari: loachim Muntean, loan Necșa, Vasile losof, loan fl Bratu, care e și azi bibliotecarul bibliotecei parohiale și Oeorge Păcurar, < care de prezent e bibliotecarul celei școlare și învățătorești. || Cărți de cetit din biblioteca școlară primesc numai elevii claselor V și VI, precum și elevii școalei de repetiție; iar din cea parohială orice băbat sau femeie, fecior sau fată, dornici de cetit. Pentru împărțirea cărților sunt designate două zile pe săptămână: Mercurea și Sâmbăta după ameazi, eventual și în alte zile, când cere i trebuința. \ Pentru controlarea elevilor, spre a se convinge învățătorul, dacă de fapt cărțile scoase se și cetesc, se fac anumite probe de examinare. Acela, f care nu știe reproduce nimic din conținutul cărții, e dojenit, iar dacă mai obvine un atare caz, i-se ia dreptul de a mai folosi cărțile bibliotecei. Pentru a puteă constată acest lucru trebue, ca învățătorul bibliotecar să știe conținutul cărților celor mai des folosite. Toți indivizii, cari primesc cărți din bibliotecă, se trec cu numele în- treg și cu numărul casei, într’un catalog, unde fiecare are o rubrică. Aci se induce și numărul cărții luate care, după aducerea ei, se șterge. Conspectul cărților folosite din biblioteca parohială în cei din urmă 6 ani e următorul: în anul 1905 au luat cărți 18 indiv. 67 opuri țț 1906 „ y> yy 30 yy 107 yy 1907 „ yy 20 yy 52 yy 1908 „ V yy 27 yy 130 yy 1909 „ V yy 39 yy 139 yy 1910 „ yy yy 83 yy 376 yy în toți 6 anii au luat cărți 217 indiv. 871 opuri Din biblioteca școlară: în anul 1905 au luat cărți 39 indivizi 131 opuri yy 1906 „ yy yy 136 yy 676 yy 1907 „ >y yy 75 yy 226 yy yy 1908 „ yy yy 135 yy 597 yy .. ■ yy >•> 1909 „ yy yy 115 yy 447 yy yy D 1910 „ yy 129 yy 724 yy în toți £ i anii au luat cărți 629 indivizi 2801 opuri După o experiență făcută timp de 23 de ani, de când sunt biblio- tecar, m’am convins că tineretul cetește mai mult și mai bucuros pove- stirile și opurile de conținut istoric, iar adulții mai tineri pe haiducii lui N. D. Popescu. Numai cei mai înaintați în etate folosesc și cărți economice. 87 Cărțile bibliotecilor se păstrează sub lăcat în mai multe dulapuri, anume spre acest scop făcute. Fiecare bibliotecă își are catalogul ei, care conține următoarele rubrici: Nrul curent, numele autorului, numirea cărții, numărul volumelor, locul și anul unde s’a tipărit, valoarea, donat, cum- părat și observări. 15. Producțiunile școlare. învățătorii trebuie să fie sufletul satelor noastre și, sprijinindu-se re- ciproc cu preoții, să caute toate ocaziunile pentru emanciparea poporului de sub jugul greu al întunerecului și al neștiinței. Un mijloc, care contribue în mod însemnat la desvoltarea vieții morale și la îmbogățirea cunoștințelor, sunt fără îndoială și producțiunile școlare aranjate pentru popor. Acestea au menirea, pe lângă cele amintite mai sus, și de a câștigă iubirea și încrederea poporului față de școală, care în multe locuri, cu deosebire la noi Românii, e privită ca o sarcină și ca un lucru de prisos. La școala din Tilișca s’au aranjat încă din anul 1869 producțiuni școlare, și anume în ziua hramului școalei (2 Febr.) precum și cu oca- ziunea așa numitelor «maialuri». Acestea constau din cântări, declamări și câte un dialog sau o scurtă piesă din vieața școlară. Inițiatorul lor a fost loachim Muntean. Pentru a eterniza începutul acestor producțiuni atât de frumoase și plăcute, redau în următoarele «Cuvântarea» rostită de acesta la festivitatea patronului școalei pop. gr.-or. române din Tilișca — după program — în 2 Febr. 1869. Prea stimați Domni! Iubiți ascultători! MOTTO'. Ce e vieața noastră în robie oare? Noapte fără stele, ziuă fără soare; Dar Românul nu vreă câmpuri fără flori, Zile lungi și triste fără sărbători». Așa e, iubiții mei, Românul vreă să aibă sărbători, va să zică zile de acelea, în care să se odihnească și el după multele osteneli ce-1 în- 'timpină în decursul timpului. Și sărbătoarea de astăzi se prăznuiește în toată lumea creștină ortodoxă; iar pentru noi ea are o deosebită în- semnătate. Vă veți aduce aminte nesmintit în ce stare se află comuna noastră până bine de curând în respectul învățământului, neavând o zidire aco- modată, care să fi putut servi de locuință deamnă a muzelor. Și iată, că prin zelul neobosit al fruntașilor comunei politice și bisericești nu numai că ne-am avântat la nivelul ce ni se cuvine, ci prin ridicarea actualei zi- diri școlare întrecând pe multe din comunele învecinate, dând unora din ele chiar îndemn nobil de emulare, comuna noastră a izbutit prin gran- diosul și pomposul ei edificiu școlar a deveni obiect de fală și drept exemplu de model pentru ținutul Săliștii. 88 înainte de ce vă voiu expune în detail ce este școala, și ce se în- vață în ea, îmi permit a vă arătă motivul din care a purces prăznuirea zilei de astăzi. Străbunii noștri Romani, după felul de gândire al păgânismului cre- deau, că la nașterea fieștecărui prunc sosiau 3 zine, parțe, adecă ființe nevăzute, care judecau asupra vieții nounăscutului. Una ținea furca, a doua torciă firul, iar a treia ciontă cu foarfecile firul vieții. Aceasta în- semnă, că preste vieața fieștecărui om priveghiază duhurile cele nevăzute. Dela nașterea Domnului nostru Isus Christos încoace cu creștinismul s’au strămutat toate credințele și obiceiurile păgâne. în locul celor 3 parțe după tradițiunea bisericii, s’a pus îngerul păzitor, purtătorul de grije, tu- torul sau patronul nounăscutului. El îl povățuiește în toată vieața, îl abate dela rău și-l îndreaptă spre bine în unire cu sfântul, al cărui nume micul creștin îl primește de al său prin baia sfântului botez. Dar nunumai singuraticii indivizi, ci și oricare instituțiune mai însemnată și cu misiune nobilă și moralizătoare se pune sub ocrotirea unui sfânt. Astfel școala noastră și-a ales sieși de patron praznicul de astăzi. întim- pinarea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Christos, închipuită în icoana ce înfrumsețează această sală festivă. Asămânând deci cele mici și de rând cu cele mari și sublime, îmi vine să afirm, că precum sfinții părinți losif și Maria la 40 de zile au adus pe pruncul lor Isus amăsurat legii jidovești la biserică să-l închine prin preot lui Dumnezeu: așa și Dvoastră, ajungându-vă pruncii la vârsta de 6 ani îi încredințați în brațele învățătorului, spre a-i închină științei și în- vățăturii. Pentrucă aceasta să o puteți face în deplină cunoștință, trebue înainte de toate să fim în clar cu postulatele școalei, să știm adecă ce este școala? Școala este o instituțiune pe cât de veche, pe atât de folositoare, ea este temelia pe care omul își clădește norocirea pe acest pământ, este re- gulatorul care dă direcțiune faptelor omenești, este oglinda nemiloasă în care omul se vede pe sine și cunoaște pe alții după valoarea cea adevă- rată, ea azi este doamna și stăpâna lumii, care pregătește trupul pentru vieața vremelnică, iar sufletul cu ajutorul bisericei pentru vieața cea vecinică» Acestea sunt atribuțiunile școalei de astăzi la toate popoarele înain- tate în cultură și civilizațiune. Durere însă, că poporul nostru abeă numai de curând s’a putut fo- losi de binefacerile acestei instituțiuni; căci este lucru îndeobște cunoscut că Românii pănă la anul libertății 1848 nu numai erau opriți a-și deschide școli pe sama lor după trebuințele lor, ci le eră interzis a se folosi și de școlile străinilor. Iată cum îl descrie ilustrul istoriograf llarian pe țăranul român: «Țăranii, despoiați de drepturi, de pământ, supți, sărăciți, acoperiți de întunerecul neștiinței, apoi prin oprirea prin lege de a-și da copiii la școală, fără nici un prospect în viitor, nu cugetau alta, decât ca să-și poată r 89 trage vieața de pe o zi pe alta. în urmă nu le mai rămase alta, decât aceea resemnațiune desperată: «așa am apucat»! Dar acum mulțămită cerului, mulțămită spiritului timpului și de 3 ori mulțămită celor 40,000 cari și-au vărsat sângele în lupta pentru libertate, noi Românii de azi suntem îndreptățiți a avea școlile noastre naționale ro- mânești. Să ne și facem dar vrednici de un astfel de drept, și bărbătește cu puteri unite să conlucrăm nu numai la întreținerea, ci și la ridicarea și înflorirea acestora. Spre a puteă îndeplini aceasta, este însă de lipsă ca să domnească între noi toți duhul înțelegerii și al bunei voințe, duhul înțelepciunii, duhul sfatului, al dreptății și al adevărului. Pentrucă, fără înțelegere bună și unire nu este tărie. Mă veți îngădui ca la acest loc să vă povestesc o istorioară scurtă. A fost odinioară un intepăr și a avut 2 copii. Apropiindu-i-se oara tre- cerii din vieață, a chemat pe copilași la sine și le-a dat o legătură de nu- iele (vărgele) zicând să le rupă. Cercat-au și unul și altul să le rupă, dar nu Ii-a succes. După aceea ia tatăl lor legătura, o desface și le dă pe rând câte o nuiă. în chipul acesta băieții le-au rupt pe toate. Atunci zise tata cătră băieți: de aici învățați dragii mei, că ținând voi la olaltă, nu vă vor puteă birul dușmanii, iar de vă veți desbină, multe rele veți suferi. De aceea zice proverbul latin: «concordia parvae recrescunt, discordia ma- ximae dilabuntur», adecă: prin unire și bună înțelegere lucrurile mici devin mari, prin ură însă și răutate se dărîmă și ce este bun. Să tindem dar unul altuia mână frățește, ca să nu ne afle dușmanii neamului nostru desbinați, și cu puteri unite, cu voie bună, râvnă, zel și energie să conlucrăm cu toții la înaintarea binelui obștesc, la progresarea și înflorirea școalei. Făcând astfel vom fi îndreptățiți a exclamă și noi cu poetul: «dar Românul nu va câmpuri fără flori, zile lungi și triste fără săr- bători»; căci fiecare pas spre bine ne procură o zi plăcută de sărbătoare cum e și ziua de astăzi! Tilișca, 1 Februarie 1869. loachim. Muntean m. p. învăț, diriginte. Mai târziu sub înv. loan Necșa, care încă a fost unul dintre cei mai harnici și mai iubiți învățători, s’a continuat a se aranja atari producțiuni cu ocaziunea hramului școlar din 2/15 Februarie, la «întimpinarea Dom- nului». Mi-aduc cu drag aminte de acele timpuri, când și eu mă produ- ceam ca elev cu câte o declamare, sau o cântare, executată solo, even- tual cu câte un rol din vre-o piesă. Ce veseli eram, când rezultatul pro- ducțiunii eră deplin mulțămitor; cât de însuflețiți erau iubiții noștri învă- țători, și cum străluceau de bucurie ochii scumpilor noștri părinți, cari totdeauna luau cu drag parte la atari festivități școlare. începând cu anul 1869, sub învățătorul și actualul protopop dela Agnita loachim Muntean, s’a aranjat an de an câte o producțiune școlară până în anul 90 1881, când acestea au fost întrerupte timp de 9 ani, pentru a se începe de nou în anul 1890. De atunci în fiecare an s’au aranjat, în primii 4 ani, câte 2 producțiuni, una la Crăciun pentru popor în mod gratuit și una la «întimpinarea Domnului* pentru inteligință și străinii din jur, iar în ce- știalalți ani câte o producțiune, cu ocaziunea hramului școlar. Un singur ₓ ,* an a rămas sterp de producțiuni, anul 1896/7, din unele mici neînțelegeri obvenite în sinul corpului învățătoresc. Din venitul curat al producțiunii anului 1891, precum și din un mic ajutor dela școală, ne-am compus în anul 1892 o scenă mobilă, cu o cor- tină de pânză colorată cu câmpul albastru și presărat cu stele aurite. La mijlocul cortinei e pictată o harfă cu o cunună de frunze de laur. De ambele laturi ale harfei, închise de un cerc rotund, se află câte o sen- tință, una biblică: «Fericiți cei blânzi, că aceia veți moșteni pământul», și una culturală: «Școala e arma viitorului». De ambele laturi ale cortinei se află câte un tablou, un înger în mărimea omului, precum și culisele necesare. Această scenă e astfel construită, încât în timp de 10 minute se poate așeză la loc și tot în acel interval se poate desface și scoate din sala festivă, așezându-se spre păstrare la loc sigur. Programul acestor producțiuni a fost totdeuna compus, pe lângă troparul hramului din cel puțin câte trei cântări executate de elevii școalei în 2 și 3 voci, din cel puțin două declamări, una de conținut eroic și alta comică, din câte un dialog sau o piesă teatrală jucată de elevi și din câte una sau două piese teatrale reprezentate de corpul învățătoresc cu con- cursul altor binevoitori și sprijinitori ai școalei noastre. Piese teatrale cu adulții s’au jucat: 1. «Cinel-Cinel» de V. Alecsandri, de 2 ori. 2. «Piatra din casă» de V. Alecsandri, odată. 3. «Florin și Florica» de V. Alecsandri, de 2 ori. 4. «Rusaliile» de V. Alecsandri, de 2 ori. 5. «Vlăduțul mamii» de Lupescu, odată. 6. «Uite popa, nu e popa», odată. 7. «Pălăria ciasornicarului», odată. 8. «Arvinte și Pepelea» de V. Alecsandri, de 2 ori. 9. «Paza maicei sfinte» de A. Pop, odată. 10. «Horea» de * * *, odată. 11. «Sărăcie lucie» de I. Vulcan, odată. 12. «Otrava de hârciogi» de A. Pop, odată. 13. «Gărgăunii dragostei» de I. Vulcan, odată. 14. «Țiganul cătană» de E. Suciu, odată. 15. «Harță răzeșul» de V. Alecsandri, de 2 ori. 16. «Așa a fost să fie» de Țințariu, odată și 17. «Curiozitate femeiască» de M. Baiulescu, odată. 91 Elevii de școală au predat piesele: 1. «Șoldan viteazul» de V. Alecsandri, de 2 ori. 2. «Preotul ca luminător al poporului» de 1. Muntean, de 2 ori. 3. «Șezătoarea» de N. losif, de 2 ori. 4. «Curcanii» după Ventura, de 2 ori. 5. «Vivandiera» de V. Alecsandri, de 2 ori. 6. «Surugiul» de V. Alecsandri, odată. 7. «Luarea Griviței» de I. Bratu, de 2 ori. 8. «Soldatul rănit» de 1. Bratu, de 2 ori. 9. «Despre lux» de Maria Drăgan, odată. 10. «O șezătoare la țară» de Luncan și Mugur, odată. 11. «Negustorul și nărodul» de A. Pan, odată. 12. «Licuriciul» de Luncan și Mugur, odată. 13. «învățătorul și poporul» de 1. Bratu, odată. 14. «Școlarul leneș» de N. losif, odată. De 20 de ani, afară de membrii corpului învățătoresc, ne-au spri" jinit, jucând câte unul sau mai multe roluri următorii: Doamnele: Ana losof și Mărioara luga, preotese în loc, Ana Bătucă, soție de notar în Galeș, Mărioara Debu, preoteasă în Cincșor, Cornelia Ciuruga, preot, văd. în Șeica-mare, Veturia Mușoiu, soție de notar în Apoldul-mic, Mărioara Andras, soție de amploiat, Ana lubaș, preoteasă in Vețel, Anica Rodean, Elisabeta Banciu și Anica Mihaiu, soții de pro- prietari din loc. Domnișoarele: Eva Negrilă, Paraschiva Bratu, Marta Igna, Ana Frăcea, Cornelia și Mărioara Bratu și Maria luga. Domnii: Dr. Toma lenciu, advocat în Pui, Petru Florian, not. dipl. Racovița, Pantil. Bratu, cleric abs. Tilișca, Eugen Muntean, preot în Vărd și rigorosant în drept, German Igna, vice- notar, loan luga, contabil de bancă, Niculiță losof, cleric Galeș; Constantin losof, învățător, Mărtin Bratu, pădurar cerc., ambii din Tilișca, N. Mihalo- vici, adjunct notarial din Bănat, Dumitru Prică, comerciant în Girbom, llariu losof, comerciant, Lopadia română, Dionisie losof, meseriaș, Petru Bunea, student, Petru Opriș și Dumitru Bunea, tineri din loc. Oaspeții străini sunt invitați prin invitări tipărite, cari conțin totodată și programul festivității școlare. Locuitorii comunei sunt Invitați prin preotul de rând în biserică. Producțiunile școlare sunt totdeauna urmate de o masă comună pre- gătită de damele inteligente din loc. Aceasta isprăvită, tinerii se retrag în sala de joc, aranjată anume spre acest scop, iar bătrânii rămân mai de- parte la masă, petrecând și discutând. Venitul curat al acestor producțiuni a variat între sumele 57 coroane și 115 coroane. Jumătate din venitul curat s’a dat fondului înființat de corpul învățătoresc, iar restul în favorul bibliotecii școlare și parohiale. începând din anul 1907 întreg venitul a fost destinat bibliotecilor, pentru sporirea în măsură cât mai mare a acestora. 92 In cei din urmă 10 ani au dat aceste producțiuni următoarele sume, ca venit net. Anul 1900 un venit curat de..... . . 91 cor. 08 fii. „ 1901 n yy..... . . 57 „ 26 yy „ 1902 yy yy..... . . 74 „ 60 yy „ 1903 n n yy..... . . 87 „ 31 yy „ 1904 yy n yy..... . . 114 „ 92 yy „ 1905 n yy..... . . 67 „ 88 yy „ 1906 yy yy yy..... . . 103 „ 92 yy „ 1907 yy yy..... . . 115 „ 17 „ 1908 yy..... . . 115 „ 91 yy „ 1909 yy yy..... . . 92 „ 81 yy „ 1910 yy yy ți..... . . 87 „ 12 yy Suma . 1007 cor. 97 fii. Toate producțiunile au fost bine cercetate, atât de oaspeți străini, cât și de publicul din comună, așa că sala festivă a fost totdeauna tixită. Această împrejurare a îndemnat pe notarul din Fofeldea Aurel Miilea să propună, la producțiunea școlară din 2 Februarie, anul 1906, înființarea unui fond pentru lărgirea școalei din Tilișca, spre care scop dânsul a oferit suma de 10 coroane. Acest gest a fost imitat de domnii: Petru I. Comșa, mare comerciant, Dr. Nicolau Comșa medic, ambii din Săliște, Valeriu Miilea, notar, loan losof, paroh și loan Bratu, înv. dir. toți din Ti- lișca, cari au contribuit și ei cu câte 10 coroane, precum și de alții cu sume mai mici, așă că în aceeași seară s’a colectat suma de 141 coroane care s’a depus la «Cassa de păstrare din Săliște», unde se află și azi. La producțiunile școlare din anul 1890 până până 1910 s’au cântat cu totul 36 de cântări corale, dintre cari unele de 2 sau chiar de 3 ori; s’au declamat 42 poezii, s’au jucat cu elevii 14 piese dintre cari 7 s’au repetat, iar cu adulții 16 comedii și 1 dramă, dintre cari 5 comedii s’au repetat și a 2-a oară. 16. Excursiunile școlare. Convins de importanța instructivă și educativă a excursiunilor școlare corpul didactic dela școala din Tilișca a organizat câteva excursiuni de studii cu elevii de aci,— afară de excursiunile făcute pe teritorul comunei de cari se fac cel puțin 10- 20 pe an. — la Sibiiu, care e cel mai mare și mai apropiat oraș. Prima excursiune de acest fel a avut loc în anul 1872 sub condu- cerea învățătorului loan Necșia. Nefiind pe acel timp linie ferată dela Săliște spre Sibiiu, această excursiune s’a făcut cu căruța, luând parte numai băeții cursului din urmă, în număr de 6. Acestora li s'a arătat tot ce aveam noi Românii mai însemnat pe acele timpuri în reședința metropoliei noastre. De aci excursioniștii s’au dus la Bungard, comuna natală a învățătorului lor, unde au stat pănă in ziua următoare. 93 A doua excursiune, făcută într’un stil mai mare, s’a aranjat în 1902, cu ocaziunea expoziției române de lucruri, țăsături și cusături românești, aranjată de conducătorii reuniunei agricole din comitatul nostru. La această excursiune au luat parte, pe lângă toți trei învățătorii, 85 elevi și eleve, — cei mai mulți în școala de repetiție. Cu acea ocaziune am vizitat expoziția română din «Casa societății», unde profesorul seminarial Dumitru Comșa ni-a dat toate explicările de lipsă, atrăgând atențiunea, cu deosebire a copilelor, asupra cusăturilor și țesăturilor de casă, cari sunt mai frumoase și mai caracteristice pentru portul nostru național. Am vizitat Catedrala care tocmai eră în lucrare, Tipografia arhidiecezană, Muzeul carpatin și galeria de tablouri din palatul Bruckenthal, precum și Seminarul Andreian, unde din bunăvoința direc- torului Dr. Eusebiu Roșea, am luat și amiaza. Le-am arătat elevilor și re- ședința metropolitană, unde din întâmplare se află la o fereastră Exce- lența Sa Metropolitul, privind la lucrările de edificare ale catedralei. Ultima excursiune s’a făcut în 26 Maiu n. anul 1910, la care au luat parte 65 elevi din anii V și IV, și cam jumătate, din școala de repetiție, precum și toți membri corpului învățătoresc. Pentru ajungerea scopului urmărit, în una din ședințele conferenței noastre am decis a apelă la comitetul parohial pentru votarea unui ajutor de bani, ca spese de tren elevilor mizeri, dar inteligenți. Apelul făcut a avut rezultat favorabil, întrucât ni s’a dat un ajutor de 20 coroane. în dimineața zilei de excursiune încă de pe la orele 2 din noapte se produse în comună mișcare neobicinuită. Pe toate stradele se auziau voci vesele de băeți și copile, cari se îndreptau spre edificiul școlar. Por- nirea convoiului, pe jos pănă la gara Săliștei, a avut loc la 3³/₄ a. m. Nu pot uită însuflețirea și bucuria elevilor, dupăce au ajuns în apartamentul rezervat exclusiv pentru noi și dupăce s’a pus trenul în mișcare. Și nu e mirare, deoarece dintre elevii excursioniști numai 12 au mai făcut că- lătorii pe linia ferată. Ajunși în Sibiiu la orele 7 dimineața, ne-am îndreptat spre stabili- mentul electric pentru punerea în mișcare a tramvaielor din acest oraș, unde, din cele trei mașini uriașe numai una eră pusă în mișcare. Spu- nând scopul venirii noastre, directorul acestui stabiliment, cu cea mai mare afabilitate ni-a permis intrarea și examinarea mai de aproape a acestuia dându-ne explicațiile de lipsă în limba germană și română. A pus în miș- care o a 2-a roată pentru formarea electricității de lipsă în prezența noa- stră, cu care ocazie câteva fetițe s’au înfricoșat puțin. Plini de admirație față de știința modernă, eflux al minții omenești, ne-am îndreptat de aici spre aleiul, ce duce pe dinaintea spitalului civil «Francisc losif», pe care asemenea l-am arătat elevilor, spunându-le încă odată pe scurt bineface- rile ce le aduc omenimei atari instituțiuni de caritate. Fiind dejă 8 oare trecute am luat dejunul la mesele cofetăriei de pe aleiu, și în pavilonul de muzică de aci. Am vizitat apoi «Muzeul carpatin», care a făcut o pu- 94 ternică impresie asupra lor. Vederea atâtor animale între cari ursul, cro- codilul, ștruțul, cu ouăle lui, păunul, diferiți șerpi din părțile ecuatoriale, melcii și scoicele de mare, vulturii de stâncă, precum și mumiile egiptene etc. au stors admirația elevilor în măsura cea mai mare. De aici ne-am dus în piața mare, spre a privî procesiunea de «Joia verde», aranjată de credincioșii bisericii catolice, a vedea parada și a auzi muzica militară. După acestea le-am arătat elevilor casele băncii de asi- gurare «Transilvania», precum și casele Consistorului nostru, aflătoare lângă acestea, unde se află instalat și institutul de economii «Lumina-». Am percurs apoi strada Cisnădiei până la palatul «Flabermann», ajuns și acesta în posesia bisericii noastre. O frumoasă impresie le-a făcut elevilor «Muzeul Asociațiunii», unde secretarul O. Tăslăuanu, cu cea mai mare bunăvoință ni-a dat toate ex- plicațiile necesare. Arătându-le apoi școala de fete a Asociațiunii, ne-am * îndreptat spre fabrica de pâne și derivatele de aluat a lui lacob Uhl. Fiind proprietarul acasă, ne-a condus și arătat toate mașinile: de frământat, de tescuit, de subțiiat aluatul etc., cari sunt puse în mișcare de puterea vaporilor și a electricității. Ne-am suit apoi în partea de sus a fabricii, unde se află mai multe despărțăminte pentru uscarea acelor derivate. De aci ne-am îndreptat spre cele mai însemnate așezăminte româ- nești din Sibiiu, spre reședința mitropolitană, impozanta catedrală, tipo- grafia arhidiecezană, seminarul «Andreian» și institutul de credit și economii «Albina». Intrând în cea mai frumoasă biserică a neamului românesc de pretutindenea, nu știau elevii ce să admire mai mult, figurile cele mari și expresive ale celor 4 evangheliștii, sau chipurile îngerilor din cupolă; frumsețea iconostasului și desemnele în stil românesc de pe păreți, ori impozantul candelabru din mijlocul bisericii, — așa că nu se puteau să- tura de privirea frumusețelor din această minunată casă dumnezeească. Frumoase impresii a lăsat elevilor și tipografia, unde s’au putut con- vinge din propria intuiție despre culesul literelor, așezarea lor în diferite forme, mai mari sau mai mici, precum și despre așezarea acestora în mașina de tipar și despre modul de tipărire. Cel mai însemnat moment pentru excursioniști a fost însă, când au văzut în fața lor pe capul bisericii, chipul blând și impozant al bătrânului nostru mitropolit în grădina reședinței de vară. Nu vor uită niciodată cu- vintele și sfaturile părintești primite cu acea ocaziune. Până la adânci bătrânețe le va rămânea în memoria lor figura de patriarh a Exce- lenției Sale. Cu atari impresii întorși dela Sibiiu, m’am convins și mai mult, că excursiunile de acest fel, pe lângă că contribue la lărgirea și întărirea cu- noștințelor, mai sunt un balsam recreator pentru sufletele fragede și ne- vinovate ale elevilor. Și dacă nu în fiecare an, apoi cel puțin la doi sau trei ani ar trebui făcute excursii de acestea de cătră elevii tuturor 95 școalelor sătești, dacă vrem să le lărgim cercul cunoștințelor și să le în- tărim în sufletele lor iubirea de biserică și neam. Având în vedere binefacerile împreunate cu excursiunile școlare, corpul învățătoresc dela școala din Tilișca a decis în ședința sa din 26 Ianuarie a. c., înființarea ‘ Fondului de excursiunF, punându-se bază prin ofertul benevol al membrilor acestui corp: loan Bratu și Daniil Săroiu, contribuind fiecare cu suma de 10 cor. Pentru alimentarea acestui fond, conferența înv. prin concluzul său din 26 Ian. 1911 a decis, ca din venitul curat al producțiunilor școlare, a patra parte să intre în acest fond. Din venitul producțiunii școlare a acestui an a intrat suma de 20 cor. 35 fii. La aceste venite se mai adaugă suma anuală votată de comitetul parohial în ședința sa din 9 Maiu 1910 prin concluzul Nr. 10, în mărime de 20 cor. In aceeași ședință, când s’a decis înființarea acestui fond, conferența a designat de contabil și cassar pe membrul ei Daniil Săroiu, având acesta a-și da socoteală la finea fiecărui an. La finea anului școlar 1910/11, cu ocaziunea examenului, au mai contribuit la «Fondul de excurs luni- următorii domni: 1. Dr. loan Lupaș, protopresbiter.........................10 cor. 2. Petru luga senior, preot în Tilișca....................2 „ 3. Valeriu Miilea, notar..................................2 „ 4. Mois de Feheregyhăz, amploiat judec....................2 „ 5. Corpul învățătoresc din Săliște........................3 „ 6. Ilie losof, paroh în Galeș............................ 1 „ 7. Constantin Tipuriță, înv. în Vale..................... 1 „ 8. loan Chiuariu, înv. în Vale........................... 1 „ 9. George Ittu, înv. în Mag.............................. 1 „ 10. Petru luga, jun. paroh în Tilișca...................... 1 „ 11. loan losof, paroh în Tilișca........................... 1 „ 12. loan luga, contabil de bancă în Tilișca .... 1 „ 13. Simion Gligor, primar în Tilișca....................... 1 „ 14. Vasile luga, epitrop în Tilișca........................ 1 „ 15. Savu Frăcea, epitrop în Tilișca....................... 1 „ 16. Simion Rodean, epitrop în Tilișca.................. 1 „ 17. Pantil. Bratu, cleric abs. și înv. în Tilișca ... 1 „ 18. German Igna, vicenot. în Tilișca................... 1 „ 19. loan Negulici, înv. pens. în Tilișca . . ■ ■ ■ ■ 1 >, Suma . 33 cor. Starea fondului e de 93 cor. 35 fii. (Va urmă). 1 96 HERMANN ȘI DOROTHEA. Poemă idilică de Goethe tradusă în mersul textului original de M. Străjanu. PREFAȚĂ. Goethe a scris această scurtă epopeie în epoca de liniște și senină- tate a activității sale literare. La început, în tinerețe, el avu să poarte lupte grele, întâiu cu sine însuși, când a scris romanul Werther, apoi cu scriitorii germani din timpul așa numit «al vijeliei» (Sturm und Drang- Periode), când a scris împreună cu Schiller Xeniile, și a pricinuit o ade- vărată revoluțiune în literatura germână. Cum ne spune el însuși în au- tobiografia sa și în Faust, care încă este expresiunea vieții sale sufle- tești, el pierduse credința naivă dar sublimă a copilăriei despre menirea omului în această lume și științele și filozofia materialistă a timpului său nu o puteau înlocui, și nu puteau mulțămî năzuințele sufletului său și puternicul îmbold de muncă pentru un ideal mare, pe care nu-1 mai vedea. Viața i se părea nevrednică de trăit. Această tristă dispozi- țiune eră nutrită încă prin cetirea poeților acelui timp, mai ales a celor englezi, cari exprimau mai bine ca toți «această durere morală» a vremii. La acestea se adause apoi și iubirea sa pentru Charlotta de Buff, logod- nica pretinului său Kestner, iubire la care nobleță caracterului său îl sili să renunțe. De melancolia, în care căzuse atunci și care-1 dusese până la prăpastie suicidiului, scăpă numai prin scrierea romanului său Werther, care avii o îrrîurire atât de primejdioasă asupra tinerimei germane de atunci, tocmai pentrucă exprimă dispozițiunea morală a celor mai mulți dintre ei. Dar un spirit uriaș ca al lui Goethe nu puteă să rămână în aceasta atmosferă înăbușitoare. El își recâștigă în curând liniștea și seninătatea sa; combătu pe urmă el însuși curentul pesimist, pricinuit prin publicarea lui Werther, scriind în contra lui parodia Triumful sensibilității, și începu o nouă luptă cu contrarii săi literari. Dar adevărata expresiune a geniului său, și, în același timp, a geniului națiunii germane ni-o dă Gothe în tier- mann și Dorothea și în Wilhelm Meister, cari fură primite cu mare însu- flețire ’în toată Germania, și împăcară pe Goethe cu publicul său, pen- trucă oglindeau adevărata fire a Germanului. Inima și dorința lui Goethe de a se împăcă cu cetitorii și adver- sarii săi se vede și din elegia sa fiermann și Dorothea, scrisă pentru a servi ca introducerea a poemei sale epice cu acelaș titlu. în Xenii el își vărsase toată mânia în contra nerecunoașterii, nepăsării și trufiei medio- crităților literare, cari îl învinovățiau că el, împreună cu prietinul său Schiller, introduce în poezia și viața germană gustul și spiritul clasicității păgâne a Grecilor și Romanilor, că desprețuește autoritățile științii și dog- mele credinței, că vorbește despre lucruri și oameni cu prea multă liber- tate, că este chiar immoral, mai ales în Xenii și în Elegiile romane. Și aceste învinovățiri i-le aduceau nunumai vlogul literar, ci chiar și unii oameni virtuoși și binevoitori. — Dar eu nu recunosc — le răspunde Goethe în olegia sa, — și nu urmez decât comanda și povețele tale, o muză, care-mi renoești tinereța sufletului și mi-o promiți până la sfârșit. Nu la cununi de laur râvnesc eu acum, ci la pacea și fericirea vieții familiare. Doresc să stau de taină cu prietinii la câte un păhar de vin ; să împletim cununi oamenilor vred- 97 nici, și mai întâiu aceluia¹ care descoperind obârșia epopeilor lui Omer, a arătat ca existența acestuia este numai un product al închipuirii, și a împărțit cununa lui de poet mai multor inși, cu cari și noi ne putem în- cumătâ la o luptă de întrecere; căci cine ar fi cutezat a se luptă cu zeii, cine cu unul singur?! Și este frumos a fi un omerid, măcar și cel din urmă. De aceea ascultați cea mai nouă poemă, pentru a cărei apreciere doresc bunăvoința și iubirea prietinilor. Prin ea vă introduc în locuințele liniștite ale Germanului, unde omul crește omenește, după legile naturei. Vă înfățișez într’ânsa și triste tablouri ale timpului de azi;¹ ² ³ nu ca să vă descurajez, ci ca văzând viața oamenilor și a națiunilor, să vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă, și să vă deprindeți la o viață mai înțeleaptă și mai nobilă, potrivită cu sănătoasa voastră fire. Dacă prin cântecul meu v’am stors lacrămi ș’o 'naltă plăcere Eu v’am făcut să simțiți, mă ’mbrățișați azi cu drag!» Și în adevăr, pentru restabilirea armoniei între el și publicul cetitor, Goethe n’ar fi putut alege o poezie mai nimerită atât prin cuprinsul cât și prin forma ei. Cât simțemânt a pus Goethe în această poemă, se vede din efectul ce ea a avut asupra lui însuși. «Cu duioșie mi-aduc aminte, zice dna Wolzogen, cu ce adâncă emoțiune ne-a cetit Goethe, cu lacrămi în ochi, cântecul care cuprinde vorbirea lui Hermann cu mama sa. «Ne topim la propriul nostru jaratic», zise el la sfârșit, ștergându-și lacrămile».» Și aceiaș efect îi făceă cetirea acestei poeme și mai târziu. El n’o puteă cetî niciodată fără o vie emoțiune. Și la bătrânețe, în convor- birile sale cu Eckermann, spunea acestuia în 1825: «Hermann și Dorothea este aproape singura din poemele mele mai mari, care însă îmi mai face plăcere; eu n’o pot cetî niciodată fără o deosebită dragoste». Motivul acestei poeme, ca al tuturor operelor sale, l-a luat Goethe din o întâmplare adevărată, aflată într’o istorioară de pe timpul luptelor religioase. O parte a locuitorilor din Salzburg trecuseră la protestantism, și din această pricină erau prigoniți de guvernul francez, și fură siliți să emigreze în Germania. In orașul Alt-Muhl, pe unde trecură acești emi- granți, se află un bogat burghez german, care îndemnase adeseori pe unicul său fiu la căsătorie, fără să-1 poată înduplecă. Intre emigranți se află o fată care plăcu fiului burghez, și el se hotărî a o luă de soție. In- formându-se de familie și trecutul ei, află că e din o familie cinstită, că e vrednică și cu purtare bună; dar făcându-se protestantă, fu silită a se despărți de familia sa și a trece în țară străină. Tânărul descoperi tatălui planul său și informațiunile luate despre fată, și-i declară că, dacă nu-i dă învoirea la acrastă căsătorie, n’are să se mai însoare. Tatăl chiemă câțiva prietini și pe preotul comunității, ca prin mijlocirea lor să abată pe fiiul său dela hotărîrea luată. Stăruințele lor rămânând zadarnice, preotul sfătui pe parohianul său, să dea tânărului consimțemântul cerut, că poate aceasta e voința lui Dumnezeu atât pentru fericirea fiiului cât și a emi- grantei. Tânărul pleacă îndată la ceata emigranților, și întreabă, dacă-i place în această țară, și dacă ar voî să rămână în casa părinților săi, să le fie de ajutor. Ea primește cu bucurie propunerea, și-i spune tot ce a învățat, și ce poate face, cum se pricepe la mulsul vacilor, la lucrul câm- ¹ Tr. A. Wolf. ² Tablouri din Revoluțiunea franceză dela 1793, în cântul al VI. ³ Goethe’s Gedichte erlâutert von Prof. Ih. Wiehoff, p. 362. 7 98 pului, și la toată gospodăria casei, și-l asigură, că ea va sluji pe părinții lui cu credință și tragere de inimă. Fiiul o aduce și o prezintă părintelui său. Dar când acesta o întreabă, dacă vrea să fie mireasa fiiului său, ea-i răspunde, ce nu se așteptă la aceasta, că tânerul i-a cerut numai slujba ei, și ea crede că prin munca sa își va câștigă astfel pânea în mod cinstit, și nu vrea să fie luată în batjocură. Insă la stăruințele tatălui și la serioasa dorință a fiiului, fata se învoiește cu mulțămire să-i fie soție, și zice că-i va fi scump ca ochii din cap. Tânărul o îmbrățișează și-i prezintă un dar de nuntă, întrebându-o dacă-i aduce și ea ceva zestre. Ea îi întinde o punguliță cu 200 de galbeni. Aceasta e scurta povestire a faptului, din care Ooethe a plăsmuit mica sa poemă, în 9 cânturi, întitulate cu numele celor 9 muze ale Par- nasului antic. Anecdota citată acî formează întreg fondul poemei. Dar ce bogăție de cugetări sănătoase și adânci, ce frumsețe de tablouri ale naturii și ale vieții, și ce ideale figuri a știut el să facă din cei doi ti- neri 1 Lângă persoanele din anecdotă poetul a adaus numai tipul admi- rabil ca inimă și ca inteligență al mamei lui Hermann, luat, probabil, și acesta după tipul mamei lui Ooethe însuși; și, în loc de motivul religios al fugei emigranților, el a pus motivul politic al revoluțiunii franceze, dând astfel poemei un fond istoric mai apropiat și mai interesant. Iar intriga, care pune în cea mai frumoasă lumină rara nobleță de inimă a celor doi tineri și adânca iubire ce concepură unul pentru altul, intrigă pe care cumintele preot o știu folosi atât de bine, ca să stoarcă fetei prețioasa mărturisire a dragostei ei pentru Hermann, această intrigă Ooethe o motivează în modul cel mai firesc prin inelul de aur, zărit de Hermann în degetul fetei, și prin firea pe cât de solidă și de nobilă, pe atât de sfiioasă și delicată a lui Hermann. Acel inel, semnul logodnei, îi însuflâ temerea, să nu fie refuzat, dacă-i va descoperi îndată planul său de căsătorie, și oprindu-se Ia jumătate propunerea, o lasă să creadă cum voia ea, că o chiamă numai ca servitoare în casa părinților lui. Apoi, drept singura avere a fetei poetul ne-o arată cu o singură legătu- riță subsuoară, care, pe lângă bogatele daruri cu cari o înzestrase natura prețuia mai mult decât toate comorile de aur. Dar numai din cetirea poemei se poate vedea artistica ei țesătură și desvoltarea atât de liberă și firească a faptelor. «Această poemă, scrie un istoric al literaturii germane — această istorie sătească în 9 cânturi, este de o simplitate aleasă, este o morală în acțiune, o icoană a virtuții sub colorile cele mai atrăgătoare... In această liniștită și simplă povestire se simte parfumul epopeilor lui Omer; gustul antic este amestecat acî în cea mai fericită măsură cu simțământul modern. Acî afli o atmosferă cu- rată și senină, simți și vezi natura și, în acelaș timp, atingi idealul. Este o carte sănătoasă și întăritoare pentrucă din întreagă poema respiră cinstea, adevărul și virtutea. Toate sufletele în Germania răspunseră acestei opere desăvârșite prin un strigăt de admirațiune. Schiller, care n’a fost străin de inspirațiunea acestei poeme și care a văzut-o răsărind sub condeiul prie- tinului său, Schiller o judecă prin un cuvânt adevărat când zice: Oricât de departe ar putea merge Ooethe, el nu se va înălță niciodată mai sus.»¹ «Dela drama Qoetz din Berlichingen și dela romanul Werther — zice un profesor german — nici o poezie mai mare a lui Ooethe n’a fost primită cu așa generală admirațiune ca Hermann și Dorothea. Această ¹ Alfr. Bougeault, Histoire de la litterature allemande, t. I. p. 256—258. 99 poemă fu tipărită ca o carte pentru popor, pe hârtie groasă, în edi- țiuni ieftine, și eră cetită pretutindeni, în clasele culte ca și în popor. Neîntrecută stă ea până astăzi în literatura noastră, și va rămânea pentru toate timpurile una din cele mai desăvârșite creațiuni poetice, nemuritoare ca epopeile vechi. Nu raritatea unui subiect extraordinar ne uimește și ne răpește, nici zugrăvirea caracterelor și pasiunilor eroice, ci adevărul și ui- mitoarea simplitate, în care vedem desfășurându-se adâncimea și bel- șugul de vieață a sufletului german, înfățișat în modestul pervaz al unui epos burghez. Chiar și în scenele, can ar fi putut da loc sentimentali- tății și înfrumsețărilor fantaziei, acestea sunt încunjurate. Poetul lasă subiectul operei sale să-și facă singur efectul. Poetul se ascunde după mersul liniștit al acțiunii, dar avem impresiunea binefăcătoare, că un spirit cu desăvârșire armonic a ales cu grijă fiecare piatră a’ frumoasei clădiri până în amănunte, și le-a orânduit și așezat într’un admirabil întreg. Cu linii sigure este zugrăvită fiecare scenă, fiecare caracter, și sănătoasa putere d" vieață, care se află în clasa cultă de mijloc, este pusă pretu- tindeni în cea mai limpede și mai plăcută lumină, în o formă desăvârșită. Dacă s’ar mai putea cineva îndoi, că Goethe a avut inimă și ochi pentru neamul german, Hermann și Dorothea i-o poate dovedi...» ¹ * Acum parecă văd pe stimabilul cetitor gata să întrebe: Bine, acestea vor fi adevărate despre originalul poemei; dar despre traducerea d-tale ce zici? — Acestei întrebări traducătorul nu poate răspunde, iubite ce- titor. Rămâne ca d-ta însuți să judeci, întru cât a fost îndreptățită cute- zanța lui de a tălmăci o asemenea lucrare, și întru cât a izbutit a redă icoana, în tot cazul mult inferioară, a originalului. în această prefață am voit să arăt numai câteva aprecieri ale criticilor și însemnătatea operei, privită cu drept ca o frumoasă scriere pedagogică, foarte potrivită pentru educațiunea tinerimii. Traducătorul. CALLIOPE² Cântul I. Nenorocirea și ajutorul. «N'am văzut piața și stradele așă de pustii niciodată, Ca părăsit e orașul! ca mort! Poate nici măcar cincizeci N’au mai rămas pe la casele lor dintre toți orășenii. Ce e dorința de a ști! Cum aleargă cu toții să vadă Tristul alaiu al sărmanilor înstrăinați de a lor țară! E un ceas bun pân’ la drumul cel mare, pe unde-au să treacă, Și pân’ acolo aleargă prin praful și arșița verii. N’aș vrea să văd suferințele acelor buni oameni, sărmanii, Cari părăsind, cum putură scăpă, frumoasa lor țară De peste Rin, rătăcesc în fericele sin al acestei Văi roditoare. Ințelepțește ai lucrat tu, femeie, ¹ C. Oude, Erlăuterungen deutscher Dichtungen, p. 68. a Muza cântecului eroic și a poemelor epice. 1* 100 Că trimiseși pe băiat cu de ale mâncării și haine, Ca să le ’mpartă sărmanilor. Cel bogat trebue să dee. Ce bine mână băiatul! și cum ține ’n frâu armăsarii! E frumușică trăsura cea nouă; ’ncăpem numai bine Patru persoane într’ânsa, și vizitiul pe capră. Azi s’a dus singur băiatul; la colț ce ușor se ’nvârtește!» Astfel vorbește bogatul birtaș dela «Leul de aur», Stând cu soția sa ’n tihnă, sub poartă, ’naintea pieții. Iar înțeleaptă și mult iscusita femeie-i răspunse: «Scumpul meu, nu bucuros dau eu haine purtate, că pot fi Bune la ceva, și nu le-ai găsi nici cn bani la nevoie. Dar azi am dat bucuroasă cămeși ș’am dat țoale mai bune, Căci auzeam de copii și bătrâni, ce merg goi. Mi-i iertă tu? Și vestiariul tău însăși l-am jefuit; știi halatul Cel de bumbac căptușit cu flanelă, cu flori indiane, L-am dăruit; eră vechiu, ponosit, și afară din modă». «Pare-mi cam rău» — zise bunul birtaș surizând — după vechiul Meu indian pestrițat, azi așa ceva nu se mai află. Bine e totuși; eu nu-1 mai purtam. Azi se cere să umbli Numa ’n surtuc, și ’ncălțat cu botine, și ’n redingotă Să te prezenți; sunt proscriși azi pantofii și căciulița». «Uite! — adause femeia — «acolo mai vin câțiva iarăși Cari au văzut pe străini; ei trecură, se vede, cu toții. Cât de prăvoase li-s ghetele; ce ’nferbântată li-i fața! Toți cu batistele ’n mână se șterg de sudoare. N’ași merge Pe-așa căldură, să nu văd un așa trist alaiu și să sufer. Zău, îmi ajunge cu ce-am auzit». «O astfel de vreme Pentr’un așa seceriș este rară — urmează birtașul, Bun gospodar — o s’aducem și grâul uscat, ca și fânul. Ceriu-i senin, nici un nor cât de mic nu se vede; și vântul Din răsărit răspândește o răcoare plăcută. E o vreme Neprețuită! Și grâul acum e răscopt; mâne ’ncepem A seceră ’nbelșugata recoltă». Pe când vorbeau astfel, Cete din ce ’n ce mai dese veneau înapoi spre casă Peste piață, bărbați și femei. Și de ceealaltă parte Se rentorceâ în trăsură ca vântul cu fiicele sale Și bogătașul vecin, negustorul cel mai de frunte ’n cetate. In o trăsură deschisă (făcută la Landau). Acuma Stradeles pline de vieață. Erâ ’mpoporat orășelul; Se cultivau meserii și negoț, și câteva fabrici. Astfel șed cei doi soți intimi sub poartă, și s’amuzează Cu felurite observațiuni despre lumea ce trece. 101 «Iată» — observă Ia urmă prea vrednica hotelieră — «Iată că vine preotul, și vine cu el și vecinul, Apotecarul; ei au să ne spună și nouă de toate; Cele văzute ș’acăror vedere nu ’nveselește pe nime». Cei doi s’apropie și le poftesc bună ziua, ca prietini, Iau loc pe băncile cele de lemn, sub portal, scuturându-și Pulberea de pe picioare, și ambii-și fac vânt cu batista. După saluturi din ambele părți, începu ’ntâiu la vorbă Apotecarul, și zise aproape cu supărare: «Iată ce-s oamenii, în adevăr! și unu-i ca aiul; Simt bucurie să stea căscând gura, când nenorocul Dă peste-aproapele lor! Fiecare aleargă să vadă Groaznica flacără pustietoare a unui incendiu, Sau pe un biet criminal osândit la pedeapsa cu moarte. Și acum eșiră cu toții, să vadă nenorocirea Bunilor oameni, goniți din căminele lor; și nime Nu se gândește, că poate-o asemenea soarte-1 așteaptă Astăzi sau mâne. De neiertat ușurință-i aceasta, Și este ’n oameni». Vorbește apoi nobilul și ’nteligentul Preot, podoaba acelui oraș, deși încă tânăr. Erâ pătruns de înalta valoare și însemnătatea Sfintei scripturi, ce destăinue soartea vieții umane; Și cunoștea și cele mai bune izvoare-ale științei. Nu ’nvinuesc bucuros — zise dânsul — naivele ’nbolduri Date de mama natură omului! nu totdeauna Poate rațiunea ori mintea aceea ce-adeseori poate O fericită pornire, ce iresistibil ne duce. Oare de n’ar fi dorința de a ștî cu puternicu-i farmec, Spuneți, am ștî noi a legilor firei frumoas’ armonie?! Pentrucă omu-i atras mai întâiu de ce-i nou, apoi caută Folositorul cu neobosită silință, și ’n urmă Dornic aspiră la binele, ce-1 face demn și-l înalță. In tinerețe un vesel tovarăș îi e ușurința, Care-i ascunde primejdia și ca un leac șterge iute Urmele răului și ale durerii, îndată ce trece. Bine ’nțeles, prețuim pe bărbatul, ce ’n anii mai maturi Din o așa ușurință desvoaltă o minte așezată, Și o zeloasă și rodnică muncă în ori și ce stare; Binele el îl păzește, și paguba o reparează. Nerăbdătoarea hotelieră ’ncepîi prietinește: Dar ce-ați văzut să ne spuneți; aceasta doriam eu să aflu». «Greu e», — răspunse apăsat farmacistul, să spun cu plăcere Cele văzute. Și cine-ar putea povesti oare atâtea I 102 Nenorociri și dureri de tot felul unite într’una?! încă departe, de când coboream spre livadă, văzurăm Nouri de pulbere; alaiul trecea din colină ’n colină. Nu vedeam încă nimic lămurit. Când ajunserăm însă ’n Drumul ce taie livada, erâ o ’mbulzeală ș’un vuet De călători și de cară. Treceau lângă noi și de-aproape In fiecare puteam osebi suferința amară A pribegiei și totodată părerea de bine Că’n repejune scăpară cu vieața. Erâ, vai! o jale Ca să privești feluritele lucruri, ce sunt la o casă Bine ’nzestrată, și cari un bun gospodar le așază Toate la loc potrivit, să le poată luâ când voește, — Pentrucă nu e nimic ce să nu trebuiască la vreme, — Ce trist eră să le vezi acum toate aruncate de-avalma, Și ’ngrămădite cu fuga ’n telegi și pe cară: Covorul, Țolul și sita peste dulap, în covata de pâne Patul, și peste oglindă salteaua. Omu ’n primejdii, Cum am văzut și la focul de-acuma sunt două decenii, Pierde rațiunea, și ia bagatele, lăsând lucruri scumpe. Astfel ș’acum bieții oameni îngreuiară ’n iuțeală Boii și caii cu lucruri netrebnice: Vase și scânduri Vechi, colivii și cotroane de gâște. Pe lângă cară Iarăși femei și copii gâfâiau sub poveri de pachete, Corfe, panere și stioburi cu lucruri de nici un folos. Căci Nu bucuros lasă omul nici cel mai mic lucru ce-1 are. Și ’nainte îndesuită mulțimea pe calea prăfoasă, Fără de rând, zăpăcită. Cu vite mai slabe vreunul Să mâne ’ncet, iar un altul aleargă cu zor înainte, Țipete umplu văzduhul de prunci și femei prăbușite, Mugetul jalnic al vitelor; amestecat cu lătratul Cânilor și tristul vaiet al celor bătrâni și bolnavi, cari Se clătinau pe-așternutul din vârful carălor grele Și prea ’ncărcate. La marginea unui costiș, îmbulzită, Ese scrâșnind din văgașă o roată, și dă ’n șanț trăsura. Oamenii sunt aruncați în avânt cât colo, c’un țipet îngrozitor, iase, din fericire, fără periclu. Cine-i vedea căzând astfel, nu se ’ndoiă c’o să-i afle Morți și sdrobiți sub povara de lăzi și de scrinuri; trăsura Stă sfărâmată, și oamenii făr’ ajutor dela nimeni, Căci ceialalți treceau grabnic pe lângă ei înainte, Numai de sine ’ngrijiți și târîți de curentul mulțimei. Noi alergarăm atunci ș’am văzut cum bătrâni și copii, cari Numai cu greu suportau lunga lor suferință ș’acasă, 103 Șe văietau aci jos pe pământ, și gemeau plini de rane, înnăbușiți de valuri de pulbere și arși de soare. «Oh» — zise bunul la suflet otelier plin de milă, — «De i-ar găsi măcar Hermann, sărmanii să-i alineze Și să-i îmbrace. Eu n’aș vrea să-i văd, căci mă doare vederea Nenorocirei. De cum auzirăm de-așa suferințe, Noi ne-am grăbit să trimitem obolul prisosului nostru. Ca măcar unii să fie ’ntrămați și să-i știm liniștiți. Dar Nu mai ne-aduceți aminte de aceste jalnice scene, Pentrucă frica și grija, ce mi-e mai urîtă ca însuși Răul, se vâră curând în inima omului. Treceți în salonașul din dos; e retras și ’n veci n’are soare, Nici nu străbate prin groasele-i ziduri căldura de-afară. Buna mamiță ne-aduce o butelcă din optzeci și patru Să ne-alungăm întristarea, și nu bem aci cu plăcere; Muștele sbârnăind în jurul paharelor.» Intră cu toții In o răcoare plăcută. Femeia, pe-o tavă rotundă, Albă, de staniu, le aduce cu grijă, ’n o fină garafă, Vin minunat ca cristalul, și cupe anume făcute Pentru vinul de Rin, cu flori și figuri verzi romane. Cei trei tovarăși ședeau câteși trei la o masă rotundă, Brună, frumos lustruită și cu picioare solide. Vesel sunară deodată păhărele bravului preot Și al birtașului. Iar farmacistul sta ’n nemișcare Și gânditor, cu păharul în mănă. — «Curaj!» — îl îndeamnă Ca un bun prietin birtașul, — «să bem, iubite vecine, Că pân’ acum ne-a păzit Dumnezeu de astfel de rele; Și să sperăm că și ’n viitor ne-a păzi milostivul. Cine nu știe că, dela focul cel groaznic, prin care Ne-a pedepsit așa aspru, mereu ne-a trimis bucurie, Și ne-a ferit totdeauna, cum își apără omul lumina Ochilor săi, mai scumpă ca toate-ale lui mădulare. Nu ne va da al său scut ș’ajutor și de azi înainte? Numa ’n primejdii vedem cât de mare-i puterea cerească. Înfloritorul oraș, ridicat de curând din cenușă Cu al lui sprijin ș’atât de bogat înzestrat, să voiască El să-l dărâme din nou, nimicind ostenelele noastre? «Să ne păstrăm cu tărie credința și buna simțire», — Zise lor vrednicul preot, senin și cu glas de blândeță; — In fericire credința ne face ’nțelepți și statornici, Iar la năcaz ea ne mângâie dându-ne o dulce speranță». Hotelierul răspunse cu vorbe ’nțelepte și demne: «Cum salutam eu adese ’n uimire ale Rinului unde, 104 Când reveneam pe-a lui maluri, călătorind în afaceri! îmi părea pururea mare și-mi înălță simțământul. Nu credeam însă, că țermu-i plăcut în curând o să fie Val de-apărare în contra Francezilor, și-albia-i lată Șanț, ce desparte pe dușmani,¹ oprindu-i de-a trece hotarul, Iată, așa ne păzește natura, și bravii Germani sub Scutul puternic al Domnului. Cine-i nebun să se teamă? Sunt obosiți luptătorii, și toate vestesc astăzi pacea. Fie, ca ’n ora pe când sărbătoarea atât de dorită Se va serba în biserica noastră, și orga ’nsoțită De ’nălțătorul sunet de clopote și de trompete Răsunătoare, va preamări gloriosul Tedeum, — Fie, ca ’n ziua aceea și fiiul meu, Hermann, s’aducă Pe-a sa mireasă ’naintea altarului, ș’aniversarea Astei serbări fericite, ce ’n toate țările fi-va Sărbătorită, și pentru mine să fie ’n toți anii Zi luminată de bucurie familiei mele! Da-mi pare rău c’acest tânăr atât de zelos și de harnic Pururea ’n casă, afară-i târziu și sfios. Intre oameni Nu-i place ca să s’arete; și se ferește adese Chiar și de fetele tinere. Societatea și danțul, Vesel ș’atât de iubit tinerimei, le ocolește». Astfel vorbi, ș’ascultă, de departe auzind sgomotosul Tropot al cailor, Hermann venea înapoi cu trăsura, Și ’n fuga mare intră duruind ca un tunet sub poartă. TERPSICHORE.² Cântul II. Hermann. Când cu figura-i aleasă intră în salon acum Hermann, Preotul, întimpinându-1 c’o prietinească privire, Ii cercetează trăsurile feței și toată purtarea Cu agerimea ce lesne gâcește din față simțirea, Și c’un surâs intim și cu mult înțeles îi vorbește: «îmi pari schimbat, pari un alt om! Eu nu te-am văzut niciodată Sprinten și plin de vieață ca astăzi. Ești vesel ¹ Sunt unele cuvinte, cari într’un ținut au un accent, în altele altul, d. e. dușman și du-ștnăn, mijloc și mijloc, pururea și pururea, amenință și amenință, măsură și ma- soâră, sigur și sigur, preot și preot, usucă și uscă, ceva și ceva, bârbar și barbar, âpoi și apoi, ș. a. Pentru înlesnirea versificațiunii am întrebuințat când o accentuare, când alta, după trebuință. ² Iubitoare de danț. Muza danțului și a cântecului în cor. ■ 105 Și ’nseninat. Se cunoaște c’ai împărțit astăzi daruri Celor săraci, ș’ai primit a lor binecuvântare». «De-am făcut bine, eu nu știu» ; — răspunse așezat și cu minte Tânărul; — «dar am lucrat din îndemnul inimei mele Tocmai așa cum vă spun. Căutaseși cam mult, mamă dragă, Tot alegând printre haine. Până să facem pachetul Și s’așezăm în trăsură cu grijă vinul și berea, Intârziasem. Și când am ajuns eu în drumul de-afară, Se re’ntorceau, cu copii și femei, orășenii grămadă, Că bejenarii trecuseră. Eu m’am ținut după dânșii Dând biciu mai repede cailor în spre cătunul, la care Au să rămână, precum auzii, de popas peste noapte. Mân înainte cu zor, să-i ajung pe calea aceasta, Când dau cu ochii de-un car lucrat din lemne vârtoase, Tras de doi boi puternici și mari din țară străină, Pe lângă ei mergea cu pas sigur o tânără fată, Și cu o lungă vergea cârmuia uriașele vite, Când le ’ndemnâ și când le oprea, și mână cu ’ngrijire. Când mă văzu, ea veni mai aproape de cai liniștită: «Nu totdeauna»-mi zise — «am fost noi în stare așa tristă, Cum dumneata ne vezi astăzi pe drumul acesta. Eu încă Nu sunt deprinsă a cere străinilor daruri, ce adese Ei ni le dau fără voie, să scape de cel care cere. Dar mă silește azi lipsa. Aici în trăsură, pe paie, Zace femeia lehuză, numai de-acum ușurată, A unui mare bogat, și pe care de-abiă am scăpat-o, Când fu aproape să nască, punând-o pe carul acesta. Noi am rămas înapoi, că-i e greu și de-abiă-și ține vieața. Pruncul din brațe-i e gol, și puțin pot s’ajute ai noștri, Chiar de-i ajungem în satul cel mai de aproape, în care Astăzi gândim să mânem; dacă n’or fi trecut mai departe. De-ți prisosește vr’o haină de pânză, și ești de pe aicea, Ai bunătate și dă-o săracilor.» Astfel vorbi ea. Slabă și palidă se ridică, de pe paie lehuza Și mă privi. Iară eu le răspund: «Un spirit din ceriuri, în adevăr, le vorbește adeseori bunilor oameni, De presimțesc trebuința s’ajute sărmanului frate. Pentrucă mama, în presimțirea nevoilor voastre, Iată, mi-a dat aci lucruri, cu cari vă puteți ajută azi». Și desfăcând legătura dau fetei cămeșile, pânza Și haina tatei cea veche. Iar ea mulțămindu-mi îmi zise Cu bucurie: «Nu crede cel fericit, că se ’ntâmplă încă minuni; dar numai la rău se cunoaște adese 1 106 Degetul lui Dumnezeu, care arată bunilor oameni Calea spre bine.» «Să ne grăbim» — zise fata — «la satul, Unde sosiră ai noștri și mân peste noapte. Acolo Am să ’ngrijesc eu de fășii pentru copil și de toate! îmi mulțămește din inimă iarăși și-mi zice rămas bun; Mân’ apoi boii și pleacă cu carul. Eu stăm la îndoială, Să mă grăbesc cu iuții mei cai cătră sat înainte, Ca să împart și mâncările celoralalți, ori mai bine Toate aci să le dau bunei fete, ca să le ’mpartă Cu chibzuială. Inima iute-mi dictă hotărîrea. Mân’ după ea, o ajung, și de geabă-i zic: «bună fetiță, Mama mea nu-mi puse ’n car numai rufe, ci câte ceva Și de mâncare și de beut, este plină lădița trăsurii. Am cugetat să le las și pe acestea ’n mânile tale, Ca să le ’mparți cum vei ști; că, străin, eu le-ași da la ’ntâmplare. «Voiu împărți cu deplină credință» răspunse fecioara «Binevenitele daruri; s’or bucură cei în lipsă.» Eu, deschizând atunci lada trăsurii, scosei pe ’ndelete Grelele șunci, și pâni, și butelii de vin și de bere, Dându-le toate pe rând în mâna străinei fecioare, l-aș mai fi dat bucuros, dar lada trăsurii curând se golise. Ea, așezându-Ie bine ’ntre paie, plecă mai departe. Eu mă grăbii înapoi cătră casă cu caii mei sprinteni. Dupăce Hermann tăcu, guralivul vecin luă ’ndată Vorba și zise; «O fericit, cine ’n astfel de zile De turburări și bejenii trăiește ’n căsuța lui singur, Cine n’are copii și femeie să-i tremure ’n brațe! Numai acum văd, ce bine e singur: n’ași vreă eu astăzi Pentru nimic să fiu tată, cu griji de copii și femeie. Și eu am stat mai adeseori gata să fug, ș’adunasem Lucruri mai bune, inele și lanțuri de aur, rămase De fericita mea mamă și ca scumpe moaște păstrate. Ași fi luat încă multe, vezi bine, ce nu se fac lesne. N’ași lăsă bucuros eu, firește, nici măcar iarba Și rădăcinile strânse cu greu, de și-s de puțin preț. Dar aș plecă liniștit, când aș ști că rândașu-i acasă. Când ne-am scăpat banii gata și trupul, scăpatule-am toate. Ca ’naripat fuge omul, când este singur». «Vecine,» — Viu ș’apăsat îi răspunde atunci tânărul Hermann, — «departe De-al dumitale e cugetul meu; eu nu-ți aprob vorba. Vrednic de cinste e omul ce, și fericit și ’n restriște, Numai la sine gândește, și nu știe că-alții să ’mpartă 107 Nici suferințele, nici bucuriile, și nici nu simte Nici un indemn la aceasta în inima sa? Eu chiar astăzi Ca niciodată mai iute aș fi gata la ’nsurătoare. Pentruc’ o fată cu minte dorește să aib’ un protector, Iar un bărbat o femeie, să-l mângâie ’n nenorocire.» «Vezi așa te voesc!» i-a răspuns surâzând al său tată. «Rareori am auzit dela tine așa vorbe ’nțelepte.» «Da, fiiul meu, ai dreptate!» adause deodată voioasă Buna lui mamă. — «Noi, părinții, ți-am dat un exemplu. Pentrucă nu ne-am ales nici noi în vesele zile; Ci ne-a unit o oră din cele mai triste a’ vieții. Luni dimineața, — știu bine, că seara ’n ajun se ’ntâmplase Focul cel groaznic ce-a prefăcut în cenușă orașul, — Sunt tocmai douăzeci de ani; eră ’ntr’o duminecă seara; Secetă mare, căldură ca astăzi, și apă puțină. Oamenii toți se duseseră ’n haine de sărbătoare, La preumblare ’mprejur, pe la mori, și la chefuri prin sate. Focu ’ncepu la un capăt și c’o iuțeală de spaimă A străbătut în curând tot orașul, făcându-și vânt singur. Arseră șurile și ’mbelșugata recoltă de grâne; Stradele pân’ la piață, și casa părinților mei, și Asta de aci, fură toate ’n curând mistuite de flăcări. Lucruri puține scăparăm. Și eu am trecut trista noapte într’o livadă ’naintea orașului, pusă de pază Lângă armare și paturi. Dar mai târziu adormisem. Și dimineața, când m’am trezit de răcoare, ’nainte De răsăritul soarelui, văd numai fum și văpaie, Vetre și ziduri deșerte, ș’o mare jale-mi cuprinde Inima. Dar mai pompos ca ori când răsări mândrul soare Dându-mi iarăș curaj. Alergai ca să văd macar locul, Unde ne-a fost locuința, și de mi-au scăpat puișorii, Mai mult la ei mă gândeam, că încă eram o copilă. Când mă urcai pe ruinele casei și curții, ce încă Mai fumegau, și cu jale priveam la pustiile ziduri, Tu veneai de altă parte, să-ți vezi, ca și mine dezastrul. Astfel acî ne ’ntâlnirăm noi, triști, ș’amândoi plini de grijă. Tu m’ai luat îndată de mână zicându-mi: Lizeto! Cum ai venit tu aicea? Mergi că ți-i arde pantofii! Ghetele mele-s mai tari și-s pătrunse, că arde molozul». Apoi în brațe m’ai scos din ruine, pe poarta aceasta; Ea cu frumoasa ei boltă stă, par’co văd, ca și astăzi; Din întreaga casă singură ea rămăsese. Când m’ai lăsat jos, m’ai sărutat, și eu vream să mă apăr. Iar tu, cu vorbe blajine și cu ’nțeles: «la privește, 108 Casa-i ruină», — mi-ai zis. — Rămâi și-mi ajută s’o facem. Am s’ajut și eu părintelui tău la a lui». Eu atuncea N’am priceput, dar când ai trimis pe a ta mamă la tata, Vesela noastră logodnă repede a fost încheiată. Cu bucurie mi-aduc înc’aminte și azi de grindișul Ars jumătate, și văd răsărind în cereasca lui pompă Soarele; pentruc’acea zi mi-a dat mie soțul și ’n vremea Dărăpănării de atunci dobândii eu pe fiiul juneței Mele iubite. Te laud dar, Hermann, că ’n aste vremi triste De pustiiri și răsboiu și tu ți ai luat hotărîrea Și cu o nobilă ’ncredere vrei să-ți alegi o soție». «Bun este cugetul fiiului», — zice de graba’al său tată, «Ș’adevărată i povestea, care ne-a spus-o mamița, Pentruc’așa au fost toate. Inse mai bine-i mai bine. Nu-i nimerit fiecui, ca să ’nceapă din nou a sa vieață Ș’orânduială. De ce să căznească ca noi fiecare? Ce fericit e, cui tata și mamă-sa-i lasă o casă Bine’nzestrată, și el cu pricepere o ’nfrumsețează! Tot începutul e greu, înse cel mai greu e al casei. Multe nevoi are omul, și toate din zi ’n zi-s mai scumpe; Trebuie să te ’ngrijești ca să aibi buzunarele pline. Sper, scumpe Hermann, că în curând vei aduce-o mireasă Bine ’nzestrată, căci un băiat bun și vrednic ca tine Merit’ o fată cu zestre frumoasă. Și așa e de bine, Când cu o tânără fată, ce-ți place, îți intră ’n casă Și vreo câteva lăzi și panere cu daruri bogate. Nu înzadar pregătește fiicei sale o mamă Mulți ani dearândul multe pânzeturi solide și fine; Nu înzadar îi dă nunul argintării felurite, Și bunul tată-i păstrează rare monede de aur: Ea cu aceste frumoase prezente are odată Să onoreze pe tânărul, care a ales-o din toate. Știu cu ce tihnă trăiește în noua sa casă o femeie Tânără, care ’n odăi și ’n bucătărie-și revede Mobila și văsăria sa proprie, și care-și are Patul și masa ’nvelite cu straiele aduse de acasă. Una săracă e desprețuită la urmă de soțu-i. Când i-a intrat ca o slujnică ’n casă c’o legătură, Slujnică-i este. Bărbații-s nedrepți, dacă trece iubirea. Da, scumpe Hermann, tu mi-ai umplea bătrâneța de cinste Și bucurie, dacă ’ncurând mi-ai aduce în casă O norișoară de aproape, din casa cea verde, vecină. Omul e foarte bogat, și negoțul și fabrica-1 face Din zi în zi mai bogat; negustorul când nu câștigă? 109 Numai trei fete sunt, cari își împart între ele averea. Cea mare e logodită, o știu; dar mai sunt încă două; Căci poate mult n’au nici ele s’aștepte. Să fiu eu ca tine N’ași fi întârziat pân’ acum, să-mi aduc ca mireasă Una din aste trei fete, cum am adus pe mamița». Fiiul răspunse cu minte stăruitorului tată «In adevăr, eu ca și dumneata ași fi vrut a-mi alege Una din ale vecinului fete; am crescut împreună, Și ca copii ne jucam în piață lângă fântână; Le apăram de cruzimea altor băieți mai adese. Dar e demult de atunci; azi ele sunt mari, stau acasă, Cum se cuvine, și fug de copilăreștile jocuri. A bună seamă sunt bine crescute! Mergeam câteodată Ca un vechiu cunoscut să le văd, cum doriai. Totdeauna Inse societatea lor îmi eră neplăcută. Ele-mi găseau totdeauna de criticat câte ceva, Și trebuiă să le-o sufăr: îmi eră prea lung surtucul, Prea grosolană materia, sau prea comună coloarea, îmi veni ’n fine gândul, să mă gătesc ca băieții De prăvălie, cari vin de s’arată Dumineca ’n vizită, acolo, Și se fălesc când e vara cu trențele lor de matasă. Dar în curând luai seama, că eu sunt de râs pentru ele, Și mă simții atins, mândria mea fu jignită. Ceeace încă mai mult mă supără eră faptul Nerecunoașterii bunei voințe, ce aveam pentru ele, Mai ales pentru cea mică, pentru Minetta. Odată, La sărbătorile Paștilor iarăși intrasem acolo îmbrăcat cu surtucul cel nou, care acum stă mai bine In vestiar, și eram pieptenat ca și alții cu frizer. Când intrai chicotiră; dar nu o luasem asupră-mi, Mina cântă la clavir și eră și tatăl de față; El ascultă încântat și vesel la cântecul fetei. Nu ’nțelegeam cuvintele toate din acel cântec; Dar auzeă... de Pamina adese, ș’ades de Tamino, Și ca să nu rămân mut, întrebai despre textul cântării Și despre cele două persoane. Cu toții tăcură Și surideau; însă tatăl răspunse: «nu-i așa, prietini, Tânărul numai pe Adam și pe Eva-i cunoaște?!» Atuncea y ,Toți se porniră, și fetele acum râd cu sgomot, Râd cu hohot băieții, bătrânul se ține de foaie. Eu, încurcat, îmi lăsai pălăria să-mi cadă, și râsul S’a renoit tot într’una pân’ la sfârșitul cântării. Plin de rușine și scârbă, eu mă grăbii cătră casă, îmi aninai surtucul în scrin, desbuclai iarăși părul, Și de-atunci m’am jurat, ca să nu mai pășesc peste pragul 110 Casei aceleia. Și am dreptate, că-s rele și proaste. Numele meu pentru ele e până astăzi Tamino». «Nu trebui, Hermann, să ții așa lungă vreme mănie Pe-aste copile, că toate-s copile», zise atunci mama. «Mina e bună, și totdeauna-ți purtă simpatie. Și mai deunăzi ea mă ’ntrebă despre tine. Alege-o!» «Nu știu», — răspunse ei fiul pe gânduri, — «dar scârba aceea Se ’ntipări ’n mine așa de adânc, că eu niciodată N’ași mai puteă ca s’o văd la clavir și s’aud al ei cântec». Tatăl se supără și mănios zice aceste cuvinte: «Nu o să-mi faci bucurie! întotdeauna ți-am spus-o, Când plăcerea ta toată erau numai caii și plugul Ce face o slug’ a unui bogat, atâta faci și tu. N’am eu un fiu, ca să-mi facă onoare și fală ’naintea Concetățenilor. Mă amăgea cu speranțe deșerte Mamă-ta, când tu în școală, la scris, la cetit și la studiu Totdeauna erai înapoi, în ultima bancă. Astfel, firește! se ’ntâmplă, când unui tânăr lipsește Orice dorință de a se ’nălță și de a se distinge De mă ’ngrijâ al meu tată, cum ți-am purtat eu de grijă, Să mă trimită la școală, să-mi țină profesor, acuma N’ași fi eu numai modestul birtaș-dela «Leul de aur». Fiul se scoală și pleacă, tăcut și încet, cătră ușă, Fără de sgomot. Iar, în năcazul său, tatăl îi strigă: «Du-te, ’ndărătnic ce ești! îți cunosc eu cerbicoșia. Vezi ca ’nainte de trebile casei, să n’aștepți ocară. Nu gândi însă, că ai să-mi aduci mie ’n casă ca noră Vre-o țărancă, o proastă. Am trăit mult printre oameni, Știu să mă port cu lumea, și să primesc pe oricine. Nimenea nu pleacă nemulțămit dela mine. Vreau dar Să am și eu omenie dela o tânără noră, Care să știe ’ndulcî ostenelele mele; să cânte Și ’n casa mea un clavir; ca cele mai bune persoane Și mai de frunte ’n oraș cu plăcere să vină la mine, Cum se adună Dumineca ’n casa vecinului nostru». Fiiul deschide ’ncet ușa și părăsește salonul. TH A LI A.¹ Cântul III. Burgezii. Astfel se scapă cumintele fiu de vorbele aspre. Tatăl său însă urmează ’nainte, cum începuse: «Ceeace nu este ’n inima omului, nici nu s’arată. ¹ înfloritoarea. Muza comediei. 111 Greu sper să-mi văd împlinirea celei mai scumpe dorințe, Ca să ajungă cu vremea fiiul mai bun decât tatăl. Ce-ar fi o casă, sau un oraș, dacă nu totdeauna Ar stărui cu plăcere tot insul să le ’ntrețină, Să le noiască și ’nfrumsețeze, cum e ’n țeri străine, Și cum vedem în trecut! Să nu se asemene omul Unui burete, ce ’n locul în care a crescut putrezește însăși și piere fără să lase vr’o urmă de vieață! Cum vezi o casă, poți ști deodată ce om e stăpânul, Și la intrarea într’un oraș îi cunoști dregătorii, Căci unde cad în ruine turle și ziduri, și unde Se ’ngrămădește prin gropi murdăria și-s strade murdare, Unde cade vr’o piatră și nu-i pusă iarăși la locu-i, Unde e putredă grinda și casa așteaptă zădarnic Noul ei razem: acolo comuna e rău cârmuită, Căci dacă orânduiala și curățenia nu e Supraveghiată de sus, cetățeanul ușor se deprinde Cu negligența murdară, ca și cerșitorul cu sdrențe. Pentru aceea doream eu, ca Hermann să facă de tânăr Călătorii, și să vadă orașe ca Strassburg și Frankfurt Și drăgălașul Mannheim, cu strade curate și drepte. Pentrucă cine a văzut orașele mari și curate, N’are răpaus până când nu ’nfrumsețează și el Al său oraș, cât de mic. Nu laudă oare străinul Noile noastre porți, și turnul ce strălucește ’n Alba-i coloare? Biserica ce par’ că acuma-i zidită? Nu vorbește oricine cu laudă de stradele noastre Bine pavate, și de canalele cu apă bogată Acoperite și bine ’mpărțite, să ’ndestulească Și trebuințele și să ne asigure de vr’un incendiu, Care se poate azi stinge la prima lui izbucnire?! Nu s’au făcut toate acestea de când cu focul cel mare?; Eu am fost edil inspector de șase ori în consiliu Ș’am meritat aprobarea și mulțămiri călduroase Dela ai mei cetățeni pentru zelul și faptele mele. Am isprăvit și lucrări începute de oameni de treabă Insă lăsate negata. Și astfel prinse plăcere Oricare membru al sfatului; azi stârnesc pe ’ntrecute, Și șoseaua cea nouă, ce duce la drumul cel mare, Astăzi e gata, și-i cu temeiu și bine ’ntărită. Mult mă tem însă, că tinerii n’au să lucreze tot astfel! Unora numai după găteli și plăceri trecătoare Le fuge mintea; iar alții clocesc după sobă pe-acasă. Frică-mi-e că din aceștia va fi totdeauna și Hermann.» 1 -■s 112 Inteligenta și buna lui mamă luă ’ndată vorba: «Prea ești nedrept totdeauna, tu, tată, cu fiiul. Ș’astfel Binele, ce tu-1 dorești, mai cu greu se ’mplinește. Nu totdeauna putem crește după dorință copiii. Cum ni i-a dat Dumnezeu, așa să-i iubim; sunt ai noștri. Să-i educăm cu ’ngrijire, să nu silim însă firea. Unul are un dar, altul altele, și fiecare Le folosește cum știe; și nu poate fi fericit și Bun decât numai în chipul său fiecare. Eu nu vreau, Hermann al meu să fie ocărit; căci știu că e vrednic De bogăția, pe care va moșteni-o odată. Este un bun gospodar, și este-o pildă frumoasă Pentru burghezi și țerani. Și prevăd, sunt convinsă, că ’n sfat el Nu va fi cel de pe urmă. însă dojana și ocara în toate zilele, cum ai făcut tu acum, năbușește Buna pornire și orice curaj sărmanului tânăr». Astfel vorbind părăsește odaia și se grăbește Să-și regăsească băiatul, și cu duioase cuvinte, Cum merită bunul fiu, să-i redee curaj îmbunându-1. «Ce popor ciudat sunt femeile, ca și copiii!» Zise birtașul zâmbind, dupăce soția-i eșise. «După bunul lor plac ar vrea să trăiască oricare, Și totdeauna să fie lăudate și măgulite însă rămâne pururea un adevăr zicătoarea Celor bătrâni: Dacă nu ’naintezi, dai înapoi. Hotărît e!» Iar farmacistul, care ascultă gânditor, îi răspunde: «Eu întăresc bucuros zicătoarea, cinstite vecine; Și totdeauna caut mai binele, dacă acesta Nu e prea scump. Dar ce folosesc iscusința și zelul De-a ’nfrumsețâ în lăuntru ș’afară, când nu sunt parale? Foarte adese burghezul e mărginit în mijloace. Nu poate face tot ce-i mai bine, și dacă știe. Punga-i e mică și trebuințele mari, și mereu e împiedecat. Doară n’ași fi făcut și eu câte ceva? Nu cutez însă de cheltuieli, mai ales în aceste Vremi de primejdii. De mult mi-ar fi râs în găteală de modă Și biata-mi casă, ș’ar străluci cu ferești maiestoase. Pot să mă pun însă cu negustorul cel cu avere Și care știe și calea să afle cele mai bune Lucruri? Priviți numai casa cea nouă din față, ce bine Și ce pompos figurează ’ntre verzile câmpuri voluta Cea albă! Cât de mari sunt ferestrele, tabla de sticlă Ce strălucesc ca oglinzile, și ’ntunecată rămâne înfățișarea celoralalte case ale pieții! 113 Și după focul cel mare ale noastre erau din toate Cele mai mândre: apoteca «La înger» și «Leul de aur». Cea mai vestită eră și grădina mea ’n tot împrejurul, Și călătorii se opreau și priveau prin ștachetele roșii La cerșitorii de piatră și la piticii cei galbeni. Cui îi dam o cafea în pompoasa mea peșteră, care Astăzi, firește, e plină de praf și-i aproape ruină, — O desfătare eră pentru ei, să privească lumina Scânteitoare și colorată a scoicelor, puse Cu eleganță în rânduri. Uimit eră cunoscătorul De strălucirea coralelor și a galenelor albe. Nu mai puțin admirată eră pictura din sală Unde vedeau cavaleri eleganți și doamne gătite, Dându-și cu mâni delicate flori la primblare ’n grădină. Dar acum cine se uită la d’astea?! Eu mai niciodată, în supărarea mea, nu mai merg azi în grădină. Azi toate Altfel se cere să fie, și mai cu gust, cum se zice. Bănci de lemn se cer astăzi și ’ngrăditurile albe; Totul e simplu și neted; sculptura și ’ntraurirea Nu mai sunt astăzi la modă; și lemnul strein costă mai mult. Vrere-aș și eu să-mi fac ceva nou, să merg și eu cu timpul, Să-mi renoesc mai adeseori mobila; însă mi-e teamă Să fac un pas cât de mic. Au pot eu plăti lucrătorii? Ași fi voit mai dăunăzi, să ’ntr’auresc iarăș firma, Ce ’nfățișează pe îngerul sân-Mihail împreună Cu fiorosul bălaur, ce-i stă ’ncolăcit la picioare. Dar îl lăsai înnegrit, speriat de prețul prea mare. EUTERPE¹. Cântul IV. Mama și fiul. Până când cei trei amici petreceau povestind, mama plecă Să-și găsească feciorul, mai întâiu lângă casă, pe aproape, Unde aveă obiceiul să șadă pe-o bancă de piatră. Și negăsindu-l aicea, se duse la grajd, unde dânsul, Singur, cu drag îngrijă de armăsarii și caii săi falnici, Ce-i cumpărase ca mânzi, și nu-i încredeâ nimănuia. «Este ’n grădină»,-i răspunse rândașuL Ea cu grăbire Trece prin lungile curți amândouă, pe lângă grajduri, Pe lângă șurile bine zidite, și intră ’n grădină, Care se ’ntinde până sub zidul orașului. Trece ¹ Desfătătoare». Muza cântecului liric. 8 114 Repede, și cu plăcere privește frumoasele plante. Drege sprijoanele, pe cari se razemă, prea încărcate, Ramuri de meri și de peri, și culege câte o omidă Pe căpăținile mari și vârtoase de varză. Se știe, Că o femeie activă un pas nu face zădarnic. Astfel ajunse la capătul lungei grădini, pân’ la chioșcul Acoperit cu mărunt caprifoiu; dar fără să-și afle Nici aici fiiul, pe care-1 cătase în toată grădina. Insă eră întredeschisă prin fund o portiță, făcută Din acel chioșc în zidul cetății, prin o favoare Deosebită a unui strămoș, un vrednic burgmaistru. Ese pe aci și lesne trecând peste șanțul cetății, Ce eră sec, ajunge pe drum la cărarea piezișe A viiei sale frumos îngrădite, cu fața spre soare. Sue cărarea, și e ’ncântată suind de belșugul Strugurilor, că de abia mai puteă să-i acopere frunza O răcoroasă alee boltită de frunze, cu trepte Late de piatră, ducea până de-asupra prin mijlocul viiei Și frumsețe de struguri erau atârnând de amândouă Părțile, albi, și mușcate albastre și roșietici De o uriașă mărime. Și toți cultivați cu ’ngrijire, Să ’npodobească desertul, în sărbători, pentru oaspeți. Cealaltă parte a viiei eră coperită de vițe Puse mai rar, și cu struguri mărunți ce dau un vin dulce. Oteliera, suind, gustă de pe acum bucuri?. Zilelor de sărbătoare ale toamnei, când tot ținutul Eră la culesul vesel de vii și la storsul de struguri, Și când se umplu butoaie de must, și se văd seara focuri De artificii lucind pretutindeni; și prin un sgomot Răsunător se serbează cea mai frumoasă recoltă. Insă ea-i tot mai cu grijă, după ce strigă pe fiiu de Două-trei ori, și de atâtea ori îi răspunde doar echo Ingânător din înaltele turnuri ale cetății, îi păreâ straniu să-și caute fiiul; el niciodată Nu se prea depărta, și-i spunea totdeauna, să cruțe Grija și frica de vreun rău simțitoarei lui mame. Tot s’așteptă să-l găsească pe drum, căci ușile viiei Și cea din jos, cum și cea deasupra, erau descuiate Ese acuma pe câmpul, care se ’ntinde departe Acoperind dosu ’ntreg al colinei. E câmpul său propriu, Și ea se bucură ’n inima sa la vederea frumoasei Șămănături, a holdei de grâu cu puternice spice, Ce ca o mare de aur acum undulează ’n tot câmpul. Pe cărărușa unui răzor ea trece ’nainte 115 Cu ochii țântă la părul cel mare din vârful colinei, Până la care se ’ntinde moșia familiei sale. Nu se știe de cine a fost pus acest păr. El se vede Din depărtare ’n ținutul întreg, și-i vestit pentru fructe. In a lui umbră prânzesc la ameazăzi săcerătorii, Și subt el își găsesc adăpost păzitorii de vite; Sunt acî bănci primitive de piatră și de verdeață. N'¹ se ’nșelă ’n simțul ei mama: acî erâ Hermann. Sta răzemat cu capul pe mâni, și privea ’n altă parte, In spre muntele ce mărginește ținutul. Ea merge Incetinel cătră dânsul și lin îl atinge pe umăr, El atunci iute se ’ntoarce, și ochii-i sunt umezi de lacrămi. ;Mamă»,-i zice uimit, — «mi-ai făcut o surpriză! și-și șterge Repede lacrăma, semnul sufletului său celui nobil. Cum? tu plângi, fiiul meu?» — îl întreabă mama mișcată. Nu te cunosc în starea aceasta! Eu nici odată Nu te-am văzut ca acuma. Ce-ți strânge inima? spune-mi. Ce te aduce sub părul acesta? Ce-s aste lacrămi?» Vrednicul tânăr se reculese și zise: . Fie ce-o fi», — zise tânărul, care de abia ascultase Toate aceste cuvinte, acum hotărît întru sine: «Vreau să-mi aud soartea singur din gura fecioarei, în care Eu am cea mai mare încredere, care a avut-o vr’odată Vreun bărbat în femeie. Ce zice ea, e cuminte Și este bine, o știu eu. Și de va fi s’o văd astăzi Pentru ultima oară, vreau să ’ntâlnesc înc’odată Ochii cei negri și dulcea-i privire deschisă. Și dacă ’n Veci nu voiu strânge-o la pieptu-mi, vreau să mai văd înc’odată Pieptul și talia, care dorește al meu braț s’o cuprindă; Vreau să mai văd încă gura, din care un sărut sau da m’ar Face ’n veci fericit, iar un nu m’ar sdrobî pe vecie, însă lăsați-mă singur. Nu m’așteptați, ci vă ’ntoarceți; Spuneți tatei și mamei, că n’a greșit fiul, că fata-i Demnă de ei. Și lăsați-mă singur. Eu pe cărarea De peste deal pân’ la păr și prin via noastră la vale Sunt mai curând înapoi. De aș puteă, ah, aduce cu mine îmbucurat și pe scumpa-mi tovarășe. Dar poate singur Și pe furiș voiu veni iar acasă, pe acea cărare Pe unde vesel de atunci în veci eu n’am să mai umblu». Astfel vorbi și dete preotului frânele. Acesta Pune mâna pe ele, se urcă ’n trăsură, ia locul Pe capră și cârmuie caii cu ’ndemânare. Dar te ’ndoiai încă cu prevedere, vecine, și ziseși: «Eu îți încred bucuros, bune prietin, suflet si minte; Trupul și oasele însă nu-s tocmai bine păzite. Dacă un preot ia ’n mânile sale lumeștile frâne». «Tu>, surizând la aceasta, înțeleptul preot, îi zise: < Șezi numai bine, și să-mi încrezi liniștit mie trupul Ca și sufletul tău; căci de mult îmi e mâna deprinsă De a ținea frâul, și ochiul de a nimeri căi sucite. Pentrucă ’n Strassburg ne ’ndemânam a conduce trăsura ¹ A da sau a primi corfa, den Korb geben oder nehmen, e un proverb luat dela Germani și întrebuințat la Românii din Transilvania. 133 Când însoțeam pe baronul cel tânăr afară. Zilnic Bascul, de mine mânat, eșiă duruind pe sub poarta Răsunătoare, pe drumul prăvos până sub tei în livadă, Printre mulțime de lume, ce-și trece vieața ’n primblare . Mai liniștit, se sui și vecinul apoi în trăsură; Insă ședea ca și gata să sară cu prevedere. Și armăsarii, dornici de staul, sburau cătră casă. Tânărul stete mult timp în loc și privea cum se ’nalță Și cum se ’mprăștie pulberea; stâ cu gândirea pierdută. (Va urmă). COOPERATIVELE SĂTEȘTI. — Felul și însemnătatea lor. — I. Problemele cooperației. Sfârșitul veacului al 18-lea ne-a adus atât în vieața socială, cât și în cea economică o schimbare radicală. Pe lângă revoluțiunea franceză, care a șters privilegiile nobilimii, o altă revoluțiune fără sgomot, ascunsă și pu- ternică a dat vieții economice altă înfățișare. Aceasta a adus-o desvoltarea tchnicei, care a perfecționat căile de comunicațiune, a înarmat industria cu mașinile cele mai perfecte și au înlocuit brațul omenesc. Curând, în locul micului industriaș, care împreună cu calfele lui lucră în atelier fabricatele de lipsă pentru cercul lui de clienți, se ridică orașe întregi de fabrici, cari prelucrau productele în mare și inundau piețele cu mărfurile lor. A fost o grea lovitură pentru profe- sioniști; mulți dintre ei și-au găsit ruina economică în această concurență și-au desființat atelierile și au alergat — ca să nu moară de foame — ca lucrători. Muncitorimea dela fabrici, înmulțită pe deoparte de creșterea populațiunei, pe de altă parte de inundarea păturii țărănești la orașe, a ajuns curând sub totala dependență a fabricanților, cari le dedeau de lucru. Fiind cererea de lucru din ce în ce mai mare, plata muncii a scăzut foarte mult, oarele de lucru s’au înmulțit până la 14 pe zi, condițiile de trai s’au făcut tot mai grele, până ce părinții s’au văzut siliți să ia în ajutorul tra- iului și munca copiilor,, de multeori nedesvoltați și lipsiți de putere. Astfel familii întregi trăiau pe lângă fabrici, în niște locuințe amărîte și nesănă- toase, ceeace a avut de urmare o înfricoșată degenerare a rasei omenești. In societatea omenească își face culcuș lozinca individualismului, adecă fiecare pentru sine, celălalt nu te privește. Fiecare a căutat să-și asigure un trai cât se poate de comod nu numai lui, ci și urmașilor săi. Sistemul concurenței libere, ajutat de înaintarea tehnicei, a avut de bună seamă și partea lui cea bună, pentrucă a înpintenat mintea omenească la o mai mare activitate, care a realizat progrese enorme pe toate terenele. 134 Ele însă nu a fost de folos, decât numai pentru unii oameni, mai energici, mai vicleni și mai lipsiți de conștiință. Aceștia ajutați poate și de împre- jurări au adunat capitale peste capitale formând o clasă atotputernică. Cam acelaș proces se întâmplă și cu populațiunea rurală. Acî pro- ducțiunea depinde de cei doi factori de căpetenie; de izvorul de produc- țiune (pământ, capital și muncă) și de valorizarea productelor (căi de co- municațiune etc.) Locul prim dintre aceste izvoare de producțiune îl ocupă capitalul; cu acesta poți să-ți cumperi și celelalte izvoare. Lipsind acest capital de bunăseamă și forța producțiunii scade. Cu descoperirea mași- nelor, agricultura precum și alt e ramuri ale vieții economice au început să se ridice neasemănat de mult, căci pe deoparte producțiunea s’a mărit în chip deosebit, pe de altă parte s’au îmbunătățit și calitățile. Celor cari le-au lipsit capitalele (creditul etc.) și nu au putut țineă pas cu toate pro- gresele științei, au fost nevoiți să îndure concurența celorlalți, armați cu capitale și cultură. între aceștia s’a încins o luptă și cum vieața econo- mică cu cea intelectuală stă în raport direct, biruința a fost totdeauna pe partea celui mai bine organizat și care a dispus de mai multe forțe. în urma acestor lupte s’au desființat o mulțime de gospodării țărănești, iar pe rui- nele lor s’a ridicat capitalismul, care conduce întreagă vieața agrară. Ca și micii industriași astfel și țăranii sunt nevoiți acum să-și caute pânea cu munca mânilor prin fabrici sau Ia proprietari mari de pământ, să-și lase căminul părintesc și să emigreze la America. In acest chip capitaliștii s’au făcut stăpâni pe toate izvoarele de pro- ducțiune, au luat în exploatare toate căile de comunicație, au întemeiat trusturi, s’au folosit de toate beneficiile culturii și pe lângă acestea și-au câștigat și puterea politică, pe care o exploatează dupăcum le dictează interesele lor, făcându-și sinecure cu muncă puțină și lefuri mari, aducând legi și încheiând convenții vamale pentru întărirea lor. Pe lângă dezastrele, ce epoca aceasta a capitalismului în care trăim de câteva decenii, le produce în populațiune, s’au mai alăturat și alte păcate sociale cum sunt alcoolismul, prostituția, epidemiile și militarismul și toate laolaltă ne-au dat acea masă imensă a sărăcimii, care pe zi ce merge ia proporții tot mai îngrijitoare. Astfel găsim societatea omenească despărțită în două clase, în milionari și proletari. Unii având puterea politică și economică, alții mulțimea în locul unei vieți armonice, între aceste două clase s'a început o luptă, care de multeori a luat un caracter îngrozitor. Nemulțumirea străbate dela un loc la celalalt, se organizează societăți secrete, cari folosesc teroarea, se înjghebează monstruoase greve și se des- lănțuesc revoltele agrare. Frica și îngrijorarea cuprinde întreaga lume și prietenii omenirei muncesc să afle mijloacele prin cari s’ar puteă înlătură aceste nemulțumiri. Toți deopotrivă văd necesitatea unei reforme sociale radicale. 135 Astfel unii luptă pentru lărgirea dreptului de alegător, pentru câști- garea puterii politice și folosirea ei la regularea plăților și ajutorarea sără- cimei, alții în organizarea puterii de consum, în asociațiuni, etc. Unii s’au alăturat sub drapelul roșu al socialismului, alții la comunism, cea mai mare parte însă la stindardul cooperației. Nu cu forța brutală, nici pe căi cu înconjur, ci «prin noi înșine», prin însoțiri se poate aduce o îmbunătățire a sorții celor lipsiți. Coope- rativele sunt a se consideră, ca un «regenerator al vieții sociale și eco- nomice, care trebue să lupte pentru desăvârșirea morală, intelectuală și economică a celor de jos». Scopul lor este, ca printfo acțiune socială de natură privată să înlăture anumite porniri de exploatare ale capitalis- mului individual. Ele cer o mai mare egalitate și frățietate, luptă pentru cruțare, contra uzurarilor și a falsificătorilor de mărfuri și pentru introdu- cerea unor maxime mai oneste în negoț. Masele au o putere grozavă. Ele dispun ca producenți și consu- matori de articole de o îndoită putere economică. Aceasta dacă se orga- nizează și nu se lasă să fie suptă de capitaliști, formează un zid neînfrânt față de capital. Organizația aceasta trebue să țintească acolo, ca atât creditul, întreaga producțiune de mărfuri, cât și consumul lor să se facă pe calea cooperației și pentru acest scop trebue întemeiate bănci poporale, însoțiri de consum, mori, brutării, măcelării, tot felul de fabrici pentru articolele de casă, unelte, locuințe, pentru prăsila' vitelor etc. Pe când capitalismul caută o îmbogățire individuală, însoțirile au rolul să ajutoreze pe deaproapele, să-l ridice, să-l nobiliteze, instruiască și desăvârșească. Aceste însușiri au dat posibilitatea sistemului cooperativ să cucerească în scurtă vreme aproape toate țările Europei. II. Din istoricul cooperației. Robert Owen. Pionirii dela Rochdale. 1. P. Buchez și discipolii săi. Schulze-Delitzsch. V. A. Huber. Raiffeisen. Ideia tovărășiei nu este a se căută în vremile noastre. Ea este tot atât de veche, ca și omenirea, de aceea o dată hotărîtă a începutului ei, nu se poate stabili. Pentru satisfacerea trebuințelor, cari în cursul timpului s’au ivit printre oameni, s’a simțit necesitatea să se ia in ajutor și alte forțe, să se întovă- rășească unii cu alții, ca astfel și izbânda să fie mai sigură. Astfel întâlnim la popoarele vechi tovărășii de vânat, târlele popoarelor nomade nu sunt altceva decât niște tovărășii în formă primitivă. La Grecii cei vechi în- tâlnim «Eranos», la Romani «Colegiile». Chiar viețuirea în sate și cătune nu e făcută decât tot de chiagul tovărășiei. între tovărășiile acestea primitive și între cele din ziua de azi a lipsit insă continuitatea, de aceea cooperativele de azi, deși au principiul ajuto- rării reciproce, totuș sunt a se privi, ca o creație a timpului mai nou, ele sunt fătul tendințelor capitaliste. 136 Cei dintâi, cari au văzut foloasele acestor tovărășii au fost englezii și Anglia este a se privi ca leagănul mișcării cooperative. Primele urme din această mișcare, cad prin anii 1825—1830. In re- vista din Brighton «Cooperator» anul 1828 găsim chiar o teorie a acestui sistem desvoltată de Dr. Wiliam King. Acela însă, care a dat impuls ideii cooperative, care și-a creat o școală a fost Robert Owen. Om instruat în chestiile economice, căută cu ajutorul ideilor crești- nești, să aducă o «schimbare în caracterul și împrejurările de trai ale oa- menilor» și ca un apostol cutreeră urmat de discipoli, orașele Angliei și Americei, unde își desvoltă teoriile sale. Ideile propovăduite de Owen au fost dintre cele cari au revoluționat mai mult păturile sociale ale țării în care a trăit și mai ales prin felul cum ideea cooperației a prins rădăcini, credem că nu e de prisos dacă vom schiță în scurte cuvinte activitatea acestui bărbat. Robert Owen s’a născut în luna Maiu 1771 în Newton (Anglia), dintr’o familie săracă de burghezi. Tatăl său a fost curelar și având o familie grea, copiii au trebuit singuri să-și facă drumul în vieață. Cu 10 ani Robert își câștigă pânea ca băiat de prăvălie și aveă totdeauna vreme să cetească și câte-o carte bună din biblioteca patronului. Pe vremea aceea autorul lui cel mai iubit a fost Seneca, din care a scos o mulțime de pasagii, pe care și le decopiase într’un carnet, ce-1 purtă totdeauna cu el. După câțiva ani a învățat țăsătoria, a cumpărat o mică afacere, după care în scurtă vreme a fost chemat ca director al unei mari fabrici. Dreptatea lui și mai ales iubirea față de subalterni, i-a câștigat în toate cercurile simpatii. în New-Lanark se însura cu fata patronului și ajunge proprietar de fabrică. Acî a avut ocaziune să cunoască din temelie vieața muncitorimii și poate sub influința lecturilor lui Rousseau, Pestalozzi sau Godwin, a început să lupte pentru o schimbare a educației, a împre- jurărilor de trai și a caracterului. După părerea lui, omul e dela natură bun, numai împrejurările și societatea ÎI strică. în «Noua lume morală» Owen cere o reducere a dreptului de pedeapsă exercitat de stat. «Omul, caracterul și faptele lui sunt un product al împrejurărilor între cari a crescut și trăește. Și aceste împrejurări nu el și-le-a făcut, prin urmare nu el poartă vina pentru greșurile sale. De unde luăm dreptul ca să-l pedepsim». Sub stăruințele lui se aduce o lege în Anglia prin care se interzice fabrican- ților să primească în fabrici copii sub 10 ani, oarele de lucru sunt reduse și controlul mai sever. Din venitul fabricei sale înființă pentru muncitorii lui diferite școli, săli de lectură, petrecere și biblioteci, le zidi locuințe să- nătoase cu preț scăzut și întemeiă o societate pentru ajutorarea celor bol- navi și invalizi. El ținea că «interesul afacerilor nu este numai să se țină în bunăstare mașinile moarte, cari constau din fier și lemn, ci și cele vii, mașinile compuse din mușchi și nervi, muncitorimea, lor să li se dea cea mai mare îngrijire, căci prin aceea le mărește doar puterea de muncă».¹ ¹ 1. Bosch, Robert Owen pg. 28. 137 Faima despre instituțiile create de el se răspândi în toată țara, și Owen primea în New-Lanark foarte des vizite de regi, principi, miniștri, savanți și deputați, cari voiau să cunoască personal rezultatele «eminentului filantrop». Prima lui carte apărută în 1813 despre «Nouă vedeii asupra societății sau studii despre principiul formării caracterului» (A new Wiew of Society) a produs mare efect. A trezit o mulțime de polemici, pe cari le-a combătut atât prin articole, cât mai ales cu graiul viu. Cele mai mari stăruințe le-a depus Owen pentru întruchiparea ideilor lui comunistice, prin care cerea ca fiecare națiune sau stat să se formeze în comunități de câte 3000 de suflete, unde să nu mai fie proprietate pri- vată, ci numai publică, iar munca ce depune fiecare să fie în folosul tuturor. Productele, ce ar rezultă pe urma unei astfel de împărțiri să se folosească pentru trebuințele membrilor ale acelei comunități. în New-Lanark înființă o astfel de comunitate, care ținu câtva vreme, dar care în urma neînțele- gerilor se desființă în curând. Cu toate aceste Owen nu-și abandonă ideile sale, ci în toamna anului 1824 trecu în America și întemeiă în New-Har- mony cu o sectă a Rappiștilor o nouă comunitate. Nici cu aceasta însă n’avii noroc, căci după plecarea lui se iviră certe între membrii ei și astfel se desfăcu. Paralel cu aceste idei Owen desvoltă o frumoasă teorie asupra mi- zeriei și a delăturării ei prin organizarea consumenților în -cooperative de consum. Plănuia o centrală a cooperativelor, cu filiale în toate părțile pă- mântului, având consumenții aceleași interese în toate locurile. în 1835 în- ființă în Londra «societatea tuturor claselor și națiunilor» cu două secții una în Manchester și alta în Londra. Ca să câștige și celelalte națiuni pentru această centrală, întreprinse prin Europa o călătorie mai lungă, unde căută să-și desvoalte ideile lui reformatorice oamenilor cu influiuță din diferite state. Stăruințele lui însă n’au avut rezultat, deoarece pe con- tinent nu se cunoșteau principiile cooperației.' Se mărgini numai la țara lui, unde sprijinea începuturile de cooperație unde se iveau ele. în s Eco- nomistul», «foaie periodică», cum se numeă ea, «pentru lămurirea noului sistem de societate proiectat de Robert Owen și al unui plan de asociare pentru îmbunătățirea sorții claselor muncitoare, rămânând și mai departe în activitatea lor» (The Economist. A Periodica! Paper explanatory of the New System of Society projected by R. Owen aud of a Plan of Associa- tion for improving the Condition of the Working Classes duriug iheir Continuation of their preseut Emploiment), se combate tendința de îmbo- gățire și schimbul nereal de producte și se cere delaturaiea profitului din negoț prin cumpărarea în comun a articolelor de traiu. După scurtă vreme revista aceasta «Economistul» nu mai putu să apară, însă sămânța aruncată de ea își dădu loadele, clici se înființă o mulțime de cooperative, mai cu seamă de cumpărare în comun. în anul ¹ Vezi: Jahresbericht der I. G. B. pe a. 1910 p. 10. 138 1824 găsim în Londra o societate de propagandă cooperativă, care la doi ani înființa revista «Cooperative Magazinne aud Monthly Herald». La început Owen nu dase multă importanță societăților cooperative, idealul lui pentru care luptă tot comunismul rămase. Și tocmai aceste idei ignorate de Owen a prins rădăcini pe întreg pământul, până când ideile comunistice, respinse de egoismul ce e în firea oamenilor, au fost aban- donate și Owen -- cu multă durere — a trebuit să aziste la delăturarea lor.¹ Nimeni însă n’a știut să întruchipeze ideile cooperative ale lui Owen așa de minunat ca țesătorii din Rochdale (cetește Roșdehl). lată ce ne povestește istoriograful cooperației engleze O. 1. Holyoake (cetește Holiohk) despre acest început: «Cătră sfârșitul anului 1843, într’o zi neguroasă, întunecoasă, umedă și neprietinoasă, pe care nici un francez n’ar fi dispus s’o admire, într’o zi, cum sunt cam prin luna lui Noemvrie, când lumina zilei dispare iar soarele de scârbă sau disperare nu-și mai dă osteneală să strălucească; se adunară câțiva țăsători timizi, flămânzi și fără lucru, care numai trăgeau nădejde de un cămin omenesc, ca să se sfătuiască, ce ar puteă face pentrucă să-și poată ușura starea lor sărăcăcioasă. Fabricanții aveau parale, negustorii mărfuri, ce ar puteă ei să înceapă fără aceste două lucruri. Să-și ajute cu.legea săracilor? Asta ar fi însemnat o nouă robie; prin emigrare? Asta ar fi fost o deportațiune, ca pedeapsă pentru crima că ești născut sărac. Ei hotărîră să ducă lupta pentru starea lor pe soco- teala proprie. Voiau cum știau ei, să devină înșiși negustori, morari, ca- pitaliști, fără experiențe, cunoștințe și mijloace bănești, voiau să fie înșiși comersanți și fabricanți. Lista de subscripțiune ar fi circulat însă punga nu prea puteă să încasseze mult. O duzină de capitaliști liliputani să obligaseră să plătească săptămânal 2 penny (25 bani) de om, o sumă pe care Rotschilzii din Rochdale nu știau cum să o plaseze. După 52 de plăți, acești acționari interesanți, n’aveau nici atâția bani în cassă, ca să cumpere un sac de făină și astăzi acești oameni săraci sunt proprietari de mori, magazine cu mărfuri și o prăvălie cu o vânzare anuală de 76,000 L. Plățile în numărar în mărime de L 10,389, după raportul pătrarului ultim de an, arată o încassare de L 1,400 pe săptămână.».- Tot după acest autor, prof. F. Standniger, ne povestește cum au în- ceput ei afacerea, pe care o dăm aci în resumatul făcut de dânsul. ¹ Nesuccesele comuniștilor au dat naștere la o epigramă foarte spirituală, care a devenit populară: What is a Comunist? One who hath yearinngs For equal division of unequal earnings; Idler or bungler, or both, he is willing To fork out his penny, aud pocket your shilling. - George lacob Holyoake: The History of the Rochdale Pioneers, London 1907 pag. 2. 139 Pe vremea aceea lumea obicinuiă să se adune seara la câte-o con- sfătuire în sala societății de temperanță sau în sala de conferințe a char- tiștilor. Acolo se puse întrebarea: Cum se poate îmbunătăți mai potrivit soartea poporului ?■» Cei din societatea de temperanță erau de părerea că singurul mijloc ar fi, dacă nu s’ar mai gustă, nici un fel de beutură al- coolică. Chartiștii dinpotrivă pledau, că singurul mijloc ar fi agitațiunea pentru ajungerea poporului la drepturi politice. Socialiștii, aderenții lui Robert Owen dimpotrivă făcuse propunerea, ca țăsătorii se întemeieze o cooperativă. Ideia aceasta răzbi și în 28 Octomvrie 1844 se înregistră cooperativa sub numirea «Rochdale Society of Equitable Pioneers». Se câștigase pentru această cooperativă 40 de membrii, iar cvota săptămânală de 2 penny se ridică la 3. în sfârșit se adunase înspăimântătoarea sumă de 28 L. (672 fes.) și cu acest capital se începu crearea lumii celei nouă. Subterana unui magazin în «strada broaștelor» eră punctul de plecare al operațiunilor acestor pioniri. William Cooper se chiemă casierul, Samuil Ashworth vânzătorul. Mărfurile lor se compuneau din foarte mici cantități de făină, unt, zăhar și cereale. Printre comersanții din oraș se lăți vestea, că con- curenții lor voiesc să iasă la suprafață și în ziua aceia mulți ochi curioși se îndreptară în strada broaștelor ca să aștepte eșirea dușmanului. Acesta însă, ca și alți dușmani de importanță istorică, nu s’a prea grăbit cu eșirea. In sfârșit un fecior îndrăzneț, pe care-1 intrigă urmările acestui joc dia- volesc, sări și deschise obloanele prăvăliei, iar câteva minute dup’aceasta întreaga stradă hohotea în râs. Haimanalele, băieții de stradă strigau: «Zău, în sfârșit s’a deschis prăvălia nebunilor de țăsători!" Asta s'a în- tâmplat în 21 Decemvrie 1844. De atunci generațiuni de «Doffers» și-au cumpărat urezul și cerealele in prăvălia nebunilor de țăsători! Și încă cereale bune și nutritoare. Ba au îmbrăcat din această prăvălie și câte o flanelă caldă, articole, cari n’ar fi avut o răbdare atât de dârză și cumpănită. Dar care a fost ținta și planurile acestor țăsători «nebuni» și pe ce căi au căutat ei să o ajungă? Principiile pe cari se bazează tovărășia pionirilor sunt următoarele: 1. Strângerea unei cvote fundamentale de o Liră steri. 2. întemeierea unei prăvălii pentru vânzarea de articole de trai. 3. Zidirea sau cumpărarea de locuințe, pentru membrii. 4. Exploatarea de producțiuni potrivite pentru cei lipsiți de lucru sau cei cu plăți mici. 5. Cumpărarea sau arândarea de pământ pentru exploatare de cătră aceiași fel de tovarăși. 6. întemeierea unei colonii de sine stătătoare și ajutorarea altora, unde producțiunea, distribuirea, educația și administrația să se facă în comun. 140 7. înființarea cât mai grabnică a unui hotel de temperanță într’o casă comună pentru răspândirea cumpătării».¹ In 1850 tovărășia cumpără o moară, pentru trebuințele membrilor ei mai târziu întemeie o măcelărie, o croitorie și păpucărie, iar în anul 1859, adecă după 15 ani cumpărară și o fabrică de țesut, unde da de lucru la o grămadă de membrii. Le cumpărară locuințe sănătoase și comode, în- temeiă mai multe sucursale, așa că astăzi are 14,000 de membrii, terenuri de exploatare, iar venitul anual se urcă peste 1 milion de fes. Astfel visul «nebunilor de țăsători», după o muncă răbdurie și plină de devotament, în decurs de câteva zeci de ani, ajunse să fie realizat într’un chip cum nimenea nu s’ar fi gândit. * După economistul Valleroux, cel dintâi, care a agitat ideea coope- rației în Franța, a fost I. P. Buchez. Acesta redacta «Jurnalul științelor morale și politice», care mai târziu își schimbă numele în «l’Europeen», unde timp de mai mulți ani își des- voltă ideile sale asupra acestor fel de asociații cu un «capital social neatingibil și indisolubil.» Ajutat de câțiva prietini, serile mergea și ținea prelegeri economice muncitorimii, fără nici o remunerare, cu toate că eră sărac, ba întemeie o tovărășie (1823), care însă în curând se disolvă. Fiindcă revista sa «l’Europeen» n’aveă mulți abonenți și mai ales între muncitorime nu eră de loc cunoscută, pentrucă să-și răspândească mai bine ideile lui căută un alt mijloc. Articolul despre asociații, în care arătă muncitorimii cum își poate «îmbunătăți soartea fără violență și fără ajutorul statului», îi tipări pe niște cvarturi de hârtie și-l împărți pe la atelierele și locuințele lucrătorilor. Nu mult după aceasta un lucrător argintar cu numele Leroy, se pre- zentă cu articolul la Buchez, cerându-i deslușiri. Acesta convins de avantagiile unei tovărășii, ajutat cu parale de niște filantropi, întemeiă dimpreună cu alți trei prieteni «asociația lucrătorilor bi- jutieri» («l’association des ouvriers bijoutiers en. dore»). Cu micul capital de care dispuneau își cumpărară uneltele și-și deschiseră un atelier, în care toți erau egali, lucrau în frățietate câte 11 ore la zi, se rugau lui Dumnezeu cetind în toată dimineața câte un capitol din evanghelie, iar Dumineca mergeau împreună la biserică. Atelierul acestor lucrători se mări tot mai mult, ajunse să poată da ocupație și altor muncitori fără de lucru, cari mai pe urmă puteau deveni și ei membri. între muncitorime Buchez câștigă o mulțime de discipoli. Aceștia întemeiară pentru răspândirea ideilor cooperative revista «l’Atelier», care avu o soarte mai bună ca «l’Europeen». Pe coperta acestei reviste se aflau cuvintele: «Acela care nu voește să muncească, nu-i ertat să mănânce», pentru care motto au îndurat și proces de presă. Vedem deci că și atunci, ca și ¹ F. Standinger: Die Konsumgenossenschaft pag. 44 și 45. 141 acum, adevărul nu eră suferit. Cărturarii nu erau admiși la foaia lor decât ca membri corespondenți. Revista deci eră «redactată de lucrători și adresată lucrătorilor». Cu ea voia să se apere mai ales contra acelora, «cari sub scutul instruirii îi împingea spre depravare». «Vom atacă pe toți aceia, cari au uitat că morala este, în acelaș timp, cel mai bun sfetnic și cea mai bună higienă pentru cel sărac», scriau ei într’un număr din jurnalul lor. în curând urmă o tovărășie a croitorilor și a tipografilor. în vremea revoluției dela 1848 găsim 200 de cooperative, toate în cea mai frumoasă desvoltare. Lovitura de stat din 2 Decemvrie 1851 a fost pentru cooperative un mare dezastru. După o liniște de 10 ani, în mișcarea cooperației a urmat o reculegere, mulțămită căreia Franța ocupă astăzi locul prim, ce privește organizația cooperativelor productive. 11. între bărbații, cari și-au câștigat mai mari merite pe terenul coope- rației în Germania, în urma activității lor neobosite și mai ales în urma fanatismului cu care propovăduiau în toate părțile ideile cooperative, se cuvine să amintim în primul loc pe Schulze-Delitzsch, Rciiffeisen și Huber. Ei au fost, cari -după exemplul lui Owen și al francezului Buchez, au început redeșteptarea spiritului de asociare în masele poporațiunii ger- mane și le-au dat acele instituțiuni, cari nizuesc spre desrobirea lor. Istoricii cooperației germane și între ei și Dr. Hans Kruger, nu recunosc această influință și o motivează că tovărășii primitive au existat și la ei. Decât formă definitivă n’au avut și tovărășiile puse pe principiul ajutorării și al administrației proprii, le-au împrumutat, cum împrumută mai toate lucru- rile, dela popoarele vecine, unde există o organizație cooperativă destul de frumoasă și o literatură în direcția aceasta înaintată. Chiar datele cro- nologice în cari s’au întemeiat diferitele tovărășii, ne dovedesc că ger- manii au început cu mult mai târziu agitația cooperativă. Fiind cei trei bărbați amintiți destul de populari și la români, vom urmări activitatea acestor apostoli ai cooperației, precum și deosebirile ce există între sistemele lor. Franz Hermann Schulze-Delitzsch s’a născut în 29 August 1808 în Delitzsch (Prov. Saxonia) dintr’o familie cu trecere, unde tatăl său eră judecător. In 1829 îl găsim la universitatea din Halle, înscris la facultatea de drept. După absolvarea acesteia, pe vremea când tatăl său eră bolnav, Hermann ajunge substitutul lui, iar în 1841 după facerea examenului de stat, ocupă slujba aceasta definitiv. Ca judecător, trăind în mijlocul po- porului său, a avut ocazie să-l cunoască bine, să afle toate necazurile și trebuințele lui și nu arareori i-a venit în ajutor prin activitatea lui carita- tivă, mai ales în anul foametei 1846, care i-a câștigat stima și încrederea alegătorilor cercului Delitzsch, oferindu-i aceștia mandatul de deputat în adunarea națională. 142 In 1851 primi o slujbă în Wreschen (Polonia germ.) unde nu stătu mult, deoarece desele conflicte avute cu ministrul de justiție și mai toate în urma activității lui afară de oficiu îl sili să-și dea demisia. Anume Schulze-Delitzsch ceru un concediu, care i se acordă în condițiuni co- pilărești și umilitoare, ca să nu-și cerceteze locul natal. Neobservând con- diția aceasta, fu pedepsit cu detragerea salarului pe câtva timp, care pe- deapsă apoi determină pe Sch.-D. să-și înainteze abzicerea. Încă pe vremea când eră judecător în Delitzsch, înființa o reuniune de ajutorare și în- mormântare, cu caracter caritativ, iar mai târziu (1849) prima tovărășie de procurare de materii brute pentru măsari și pantofari, pusă pe principiile ajutorării proprii, prin aceia că stabilise pentru strângerea capitalului ne- cesar o cvotă oarecare, anunță responsabilitatea solidară nelimitată și puse obligamentul pentru strângerea unui fond de rezervă din câștig. După un an la 1850 întemeie prima societate de credit în Delitzsch, iar în 1851 în Eilenburg prima însoțire de credit, cu responsabilitate ne- limitată. Nu mult după aceasta în Saxonia se mai înființară astfel de tovărășii așa că în 1855 erau șeapte la număr. Publică mereu articole și cărți, ținând conferințe și înființând tovă- rășii. Astfel între altele scrise: «Cartea pribegiei», câteva note de călă- torie, «Cartea de asociare pentru lucrătorii și industriașii germani; la 1855: «Reuniunile de împrumut ca bănci poporale», iar în 1858 «Clasele mun- citoare și asociația». Din anul 1854 redactă pe lângă «Deutschen Gewerbe- zeitung» un supliment, care în 1861 își luă numele de: «Junung der Zu- kunft» iar din 1866 poartă titlul: «Blaetter ftîr Genossenschaftswesen». Tot în acest timp cade înființarea agenției, al cărei birou deveni centrul mișcării cooperative, unde se alcătuia, revidă statute etc. Cea mai de seamă operă a lui rămâne legea cooperației din 1867, al cărei proiect este făcut de el și unde principiile lui au eșit biruitoare, cum a fost responsabilitatea nelimitată a membrilor. Numai după moartea lui în anul 1889 s’a admis în lege și alte forme iuridice ale cooperativelor. Sistemul plănuit de Schulze-Delitzsch nu s’a întruchipat în toate, ci în decursul vremii a suferit multe reforme. El a fost omul practic însă, care totdeauna s’a știut acomoda și astfel a mers înainte. Astfel el credea, că câștigând creditul prin tovărășii, va putea veni în ajutorul industriei și înființând tovărășii pentru procurarea materialului brut și tovărășii, cari să aibă magazine de desfacere, iar pentrucă să se poată ținea concurența industriei mari, să se întemeieze cooperative productive, unde pentru membrii tovărășiei se vor face articole mai eftine. Dintre toate soiurile de cooperative, cele de credit au luat un mai mare avânt, asupra cărora și Schulze-Delitzsch și-a îndreptat pe urmă, toate privirile înființând: «Allgemeine Verband der auf Selbsthilfe beruhenden deutschen Erwerbs und Wirtschaftsgenossenschaften» (Federala generală a cooperativelor ger- 143 mane economice și de câștig puse pe baza propriului ajutor), al cărui director a fost până la moarte. Sistemul lui Schulze-Delitzsch n’a cuprins toate clasele populației ger- mane, ci numai a micilor industriași. Astfel la țară reuniunile de împrumut ale lui Raiffeisen începură să câștige o mare întindere, iar muncitorimea dela orașe, la îndemnul socialistului Lassale, rămase cu totul străină de aceste asocieri. Ferdinand Lassale eră de părerea, că tovărășiile nu pot fi de folos claselor muncitoare, pentrucă aceea ce vor câștigă ei prin cooperative, la alimente și alte articole necesare in vieață, li se va luă pe de altă parte, prin reducerea plăților (eherne Lohngesetz). Mai departe o aliare a muncitorimii la cooperative n’o credea posibilă, din motivul, că plățile muncitorului sunt așa de mici, încât abiă îi ajunge pentru trai, necum să mai plătească cvote la tovărășii. Ele cereau înființarea de tovărășii productive de fiecare branșe, susținute și controlate de stat, unde să fie angajați muncitori împărțiți după ocupații, iar ca să se poată aduce acestea la îndeplinire, voiă ca organi- zarea muncitorimii să se desvolte într’acolo, ca să pună mâna pe frânele guvernului și astfel să fie posibil să voteze ajutoare pentru tovărășii. Cu aceste principii ale lui Lassale s’a făcut și o încercare, care însă n’a fost norocoasă, anume la Reichenbach s’a înființat o țăsătorie, susți- nută de împăratul Wilhelm 1, care însă în scurtă vreme și-a încheiat acti- vitatea, având pierderi foarte mari. Intre Lassale, în urma scrisorii lui deschise și între Schulze-Delitzsch se încinse o strașnică polemică. Schulze-Delitzsch îi arată câte societăți de credit, înființate de micile economii, înfloresc și ajutoră pe cei lipsiți de capitale, Lassale îi răspundea că Schulze-Delitzsch nu știe face deose- bire între industriași și muncitori și aceste societăți de credit sunt aso- ciații burgheze, unde muncitorii vor rămânea totdeauna departe. Murind în 1864 Lassale se isprăvi și această polemică. * Schulze-Delitzsch în activitatea lui a avut câtăva vreme un sprijinitor de mare valoare în persoana profesorului dela universitatea din Berlin Victor Huber, a cărui colaborare prețioasă i-a adus mari servicii. Șapte ani dela 1856—63 a lucrat acești bărbați împreună, care interval este a se socoti unul din cel mai roditor în desvoltarea cooperației germane. Acti- vitatea literară a acestui profesor a deschis noue orizonturi în desvoltarea cooperației, în a cărei problemă nu vedeă numai desrobirea economică, ci și alte țânte mai îndepărtate. Cunoscând bine mișcarea cooperativă din alte state, având și o cultură înaltă Huber propovăduia sistemul cooperativ pe calea publicității pe o scară foarte întinsă, reclamă un fel de patronaj in conducerea cooperativelor și cu ajutorul cooperativelor, pătrunse de duhul creștinesc, viețuire alcătuită în baza reformelor economice . El cerea admiterea și altor forme juridice pentru cooperative, ca d. e. cea cu responsabilitate limitată, care o credea suficientă pentru unele soiuri de 144 cooperative; înființarea de centrale și federale pentru desvoltarea coope- rativelor etc. Ba el înduplecă pe Schulze-Deiitzsch să admită în sistemul lui și tovărășiile de consuni. Deosebirile de vederi și mai ales lipsa de înțelegere pentm ținte mai îndepărtate a lui Schulze Delitzsch, făcu pe acești băi bați să intre într’o polemică, care aduse între ei ruperea tuturor legăturiloi. Până azi a rămas cel mai mare scriitor la Germani în direcția mișcării cooperative. în vreme ce Schulze-Deiitzsch își urmă la orașe activitatea lui neo- bosită pe terenul cooperației, la sate Raiffeisen lucră cu îndârjire la orga- nizarea economică a țărănimii. Friedrich Wilhelm Raiffeisen s’a născut în 1818 în Hamm a. d. Sieg și a fost fiiul unui primar sătesc. El însuș, dupăce o boală de ochi l-a împedecat să-și urmeze cariera de pompier militar, deveni în 1845 primar în Weyerbiisch, în 1850 în Flammersfeld și în 1852 în Heddesdorf. Anii 1846/7 au fost ani de mare foamete și în acest timp Raiffeisen a căutat să vină în ajutorul sătenilor, înființând în Weyerbusch o tovărășie pentru procu- rarea de cartofi, în 184» în Flammersfeld o «reuniune pentru ajutorarea economilor scăpătați», iar în 1854 a întemeiat «societatea de binefacere din Heddesdorf.'¹, care aveă de scop pe lângă altele «educația claselor de jos, mai cu seamă a copiilor părăsiți, căutarea de lucru pentru muncitori și pușcăriași liberați, precum și ridicarea bunăstării economice a mem- brilor». Dupăcnm vedem aceste societăți au avut un caracter pur caritativ. Raiffeisen vedeă in tovărășii nu numai o asociare pentru mulțămirea tre- buințelor economice, ci un mijloc de reformă socială, ca pe bazele legii creștinești să se ajute cei săraci și toți să trăiască într’o frățietate; le dase deci o țintă înaltă, dar prea îndepărtată. Durere nizuințele lui nobile nu au dat rezultatele așteptate, astfel că în 1864 adoptând mai întâi principiile lui Schulze-Deiitzsch a înființat o reuniune de împrumut în Heddesdorf, pe urmă din experiențele câștigate în praxă în decursul vremii și-a creat el un sistem de tovărășii, conduse de aceste principii: Limitarea activității cooperativelor asupra unui cerc în care e posibil o cunoaștere personală a tuturor membrilor, de regulă cercul comunei bisericești sau politice. Acordarea de credit numai mem- brilor; stabilirea mărimii creditului prin adunarea generală; controlul moral și economic al întrebuințării creditului; îngăduirea terminelor lungi de credit; administrarea gratuită din partea direcțiunii, afară de contabil; strân- gerea întregului profit într’un fond de rezervă și un fond de ajutorare pentru ridicarea bunăstării economice a membrilor; responsabilitate nelimi- tată stabilită pe baza proprietății de pământ a membrilor. în 1868 erau pe valea Rinului 41 de însoțiri de acestea, iar în 1869 cam la 70. Toate aceste cooperative întemeiară în 1877 la Neuwid federala cu numele: «Generalanwaltschaftsverband» după principiul cen- tralizării, care de câțiva ani s’a mutat la Berlin și poartă numele: «General- 145 verband laendlicher Genossenschaften fur Deutschland». Directorul prim al acestei federale a fost Raiffeisen. Dintre publicabile lui Raiffeisen amintim: «Reuniunile de împrumut în legătură cu tovărășiile de consum, vânzare, viierit, lăptarii, asigurarea vitelor etc.»; «Instrucțiuni pentru administrarea și contabilitatea reuniunilor de împrumut»; «Scurt îndreptar pentru întemeierea reuniunilor de îm- prumut»; «Reuniunile de împrumut», conferință. Ca și Schulze-Delitzsch astfel și Raiffeisen credea că va strânge toate cooperativele din Germania sub federala condusă de el, dar nici unuia nu i-a succes, ci stăruințele unui al treilea director de federală cu numele Haas, a putut, după multă trudă să le adune sub un coperiș. Schulze-Delitzsch nu vedea cu ochi buni desvoltarea reuniunilor de împrumut ale lui Raiffeisen și de multeori a căutat să le împedece, ceeace a adus cu sine, după o polemică urmată, o totală înstrăinare între acești doi bărbați. Cele mai esențiale deosebiri între sistemul lui Schulze-Delitzsch și al lui Raiffeisen după Dr. Otto Lindecke sunt următoarele: «Cooperativele de credit își aleg cercul de activitate cât se poate de mare și din principiu primesc ca membri reprezentanți ai tuturor claselor sociale; cassele de împrumut își mărginesc cercul lor asupra locuitorilor dela țară dintr’un sat sau comună bisericească. Pentru adunarea unui ca- pital pentru afacere, cooperativele de credit nu s’au îngrijit numai pentru înființarea unui fond de rezervă, ci membri pe lângă astea trebuiau să subscrie și cvote. Fondul de rezervă, afară de taxele de primire, se for- mează în prima linie din detașarea unei anumite părți din câștigul anual. De obicei se dă pentru acest scop numai partea cea mai mică, pe când cea mare se împarte ca dividende la membrii, în măsura cvotelor plătite deja. Cassele de împrumut n’au avut la început organizația cvotelor și distribuirea profitului, pentrucă Raiffeisen le socotea de egoiste și lacome după câștig, ele formau mai mult un fond de rezervă, unde se vărsă în- tregul câștig, de cele mai multeori foarte mic, așa că membri n’aveau pretenția asupra dividendei, în schimb nu erau obligați la subscrierea de cvote sau la plătirea vreunei taxe de intrare. Raiffeisen se puse pe punctul de vedere, că responsabilitatea nelimitată, statorită pe proprietatea de pă- mânt a sătenilor, pe lângă fondul de rezervă, constitue o bază de credit și siguranță destul de suficientă pentru creditori. Fondul de rezervă al casselor de împrumut au fost în conformitate cu ideile creștinești ale lui Raiffeisen, el forma o avere societară de neîmpărțit, care în caz când to- vărășia se lichidă, eră administrat de centrală, până când se întemeiă o nouă tovărășie în localitate. Prin oprirea împărțirii voiă să se delăture pericolul unei desființări a tovărășiei, care ar fi rezultat în urma unei ho- tărîri a membrilor de a împărți banii. în organizația amintită Schulze-De- litzsch învinuiă cu deosebire lipsa cvotelor, și îi și reuși, să le facă obligătoare, prin crearea legii de tovărășii. io 146 Cele mai multe casse de împrumut, au stabilit în urma aceasta mă- rimea cvotelor foarte mică, astfel că azi sunt tovărășii cu cvote numai de 10 Pfenigi, mai des de 10 M. După introducerea obligătoare de cvote, o parte a casselor de îm- prumut au purces ia împărțirea de profit, totuși prin fixarea unei limite maximale, într’atât, întrucât se fixase o dividendă care nu întrecea pro- centul ce-1 plăteau datorașii tovărășiei la împrumute. Multe casse de împrumut voiau să excludă și mai departe o împăr- țire de profit, ceeace s’a sprijinit prin adausul de lege din 1896, care recunoaște o totală excludere a împărțirii de profit de îndreptățită. Cassele de împrumut raiffeiseniene ale federalei din Neuwied¹ sau exclud total o împărțire de câștig, sau o limitează considerabil. Legea tovărășiilor, după propunerea lui Schulze provedeă intenționat formarea unui fond de rezervă «care are să acopere pierderea, care ar rezultă în vr’un bilanț», așa dară un fond de rezervă pentru pierderi, care în cazuri date nu rămânea neatingibil. Ce privește acest fond, statutele trebue să conțină anumite reguli, după cari are să se formeze, mai cu- seamă asupra părții care se detașează din profitul anual și suma mini- mală a fondului de rezervă, pentru ajungerea căreia se fac vărsămintele. Cassele de împrumut și după intrarea în vigoare a acestor ordinațiuni au persistat asupra înființării unui fond indisolubil, pe lângă fondul de re- zervă pentru pierderi care eră prescris. Acest fond, care eră creat pentru scopuri comune, poartă de-atunci numele de «fundațiune». Pe când prin a doua lege de tovărășii din 1889 eră încă problematic dacă acest fond se poate îngădui legalicește, prin adausul susnumit din 1896 aceasta s’a admis. Alte deosebiri constau în aceea, că cooperativele de credit proced după principii pur comerciale, prin aceea că acoardă împrumute numai cu o garanță reală și cu termine scurte după principiul băncilor mari, ca terminul banilor împrumutați să nu fie mai lung ca acela de unde ei s’au împrumutat. Cassele de împrumut dimpotrivă acoardă împrumute parte pe câte 10 ani sau și mai mult și de multeori fără observarea acestui prin- cipiu, care lucru deasemenea eră criticat de Schulze. Mulțămită limitării cercului de activitate și prin aceasta cunoașterii precise a tuturor condițiilor economice și personale ale membrilor, aceste tovărășii puteau lăsă o mai mare libertate principiilor cooperative decât cooperativele de credit; pe lângă «baza de credit» ei luau în considerare și felul întrebuințării lui (dacă eră demn de el). Cooperativele de credit se mărgineau strict numai la afaceri de bani, cassele de împrumut mijloceau prin secții separate pro- curarea și valorizarea de producte agricole și de articole trebuincioase, după vederile lui Raiffeisen ele trebuiau să formeze punctul mijlociu și baza tuturor problemelor cooperativelor ale locuitorilor din sat. Slujbele casselor de împrumut, abstrăgând pe a contabilului, erau posturi de onoare ¹ Din anul 1905 s’a mutat la Berlin. 147 neplătite, pe când toți funcționarii și membrii consiliului de administrație dela cooperativele de credit erau salarizați. Fiindcă Raiffeisen numai cu greu s’a lăsat de ideile caritative, pentru ca să se alăture de principiile comerciale ale lui Schulze, va trebui să aibă o deosebită satisfacție, că a găsit pe lângă principiile unei organizații economice cooperative independente, un mijloc care să îngădue pe lângă principiul ajutorării proprii și o atașare a ideilor lui anterioare»? (Va urmă). bibliografia istorică românească pe anii 1909-1911. I. Cărți și broșuri. Acte și documente relative la istoria renașterei. X. K., București, 1909. A.(l b i n i) B.(i a n u). Politica românilor din Ungaria, trecut, prezent, viitor, Bu- curești, 1909. Antim St., Fundamental chestiunii sociale în România, București, 1909. Antonescu Teohari, Columna Traiană, Iași, 1910. Babeș Emil., A budapesti gordg-olâh egyhâz-kozseg, Budapest, 1909. Bălan I. v., Ghidiu. Bals O., v., Ohica. Bănescu N., Un capitol din istoria mănăstirii Starețul Nevnil, Vălenii-de- munte 1909. — Vieața și scrierile marelui Vornic lordache Qolescu, Vălenii-de-munte 1910. Bianu I., v., Albini și Hodoș N. Bogdan I., Letopișetul lui Azarie, București, 1909. Buzilă St, Monografia comunei Sântiosif, Bistrița, 1910. Cânte mir D., Descrierea Moldovei, București, 1909. Cartojan N., Alexandria în literatura românească, București, 1909. Caterly James (Gh. Stirbey), Românii (trad. E. Lovinescu), București, 1909. Cernăianu D., Biserica și Românismul, București, 1909. Crețu Gr., Tipografiile din România dela 1801 până azi, București, 1910. Cziple Sân dor, A mârmarosi piispokseg ke'rde'se, Gherla, 1911. Dăianu E., Prinos canonicului Dr. Augustin Bunea, Cluj, 1910. — Baronul Vasile L. Pop, Cluj, 1910. Diculescu C. C., Din corespondențele episcopului Melhisedec, București, 1909. — Propaganda papistă și întâmplările bisericești de azi, București, 1909. — Vechimea creștinismului la Români, București. 1910. — Din istoria bisericii române din sec. XV., București, 1910. Dobrescu N. Istoria bisericei române din sec. al XV., București, 1910. Doc an N., Studii privitoare la numismatica Țării Românești, București, 1910. Drăganu N., Limba și istoria, Sibiiu, 1909. Firu N., Date și documente cu privire la Biserica ortodoxă din Oradea-mare, Arad, 1909. — Date și documente cu privire la istoricul școalelor române din Bihor, Arad, 1910. ¹ Dr. O. Lindecke: Die landw. Genossenschaftsbeweg. p. 26, 27, 28, 29. 10* 148 Furnica D. Z., Din istoria comerțului la Români, mai ales băcănie, Bucu- rești, 1908. Oârboviceanu P., Biserici cu averi proprii, București, 1910. Oeorgevici VI., Europa și Balcanii, l. România, București, 1910. Gherea-Dobrogeanu C., Neoiobăgia, București, 1910. Gherghel 1., Zur Frage der Urheimat der Rumănen, Viena, 1910. Ohibu O., Ziaristica bisericească la Români, Sibiiu, 1910. Ghica-Budești, N. și O. Bals, Mănăstirea Probata, București, 1909. Ghidiu A. și Bălan I., Monografia orașului Caransebeș, Caransebeș, ,1910. Golescu D., însemnare a călătoriei mele făcută în anii 1824—6, București, 1910. Grecia nu St. A., Istoricul unei bătrâne moșii boerești: Grecii, București, 1910. G r i g o r o v i t z a E., Cum a fost odată ? Hamsea A., Din vieața pastorală a mitr. Șaguna, Sibiiu, 1909. Hodoș N., Bibliografia românească veche, 1508—1830. București, 1910. Hurmuzachi E., Documente privitoare la istoria Românilor, (tomul XIII), Bu- curești, 1909. larnik I. U., Drumul pe care am mers, București, 1909. lorga N., Știri despre veacul al XVIII-lea în țările noastre, (Anal. Acad. Rom.), București, 1910. — Doamna lui leremia-Vodă, (Anal. Acad. Rom.), București 1910. — Francisc Râkoczy II. și Românii, (Anal. Acad. Rom.), București, 1911. — Un călător Italian în Turcia și Moldova, (Anal. Acad. Rom.), București, 1911. — Răscoala Seimenilor împotriva lui Matei-Basarab, (Analele Academ. Române), București, 1910. K i r i 1 e a n u G h. I., Călătoria la munte din 1833 a spătarului Gane, Bucu- rești 1909. Lazar V., Die Siidrumănen der Turkei und der angrenzenden Lănder, Bucu- rești 1910. Lee ca P. 1 Domnițe și jupânese române, București, 1909. Longinescu S. G. Pravila lui Vasile Lupu, București, 1909. Lo vin eseu F. v-, Caterly. Lupaș I. Vieața și faptele mitropolitului Indr. Șaguna, Sibiiu, 1909. Mangra V. Ierarhia și mitropolia bisericei române din Transilvania și Ungaria, Arad, 1908. — Șaguna ca organizator constituțional, Sibiiu, 1909 (în scrierea comemorativă despre Șaguna). Marinescu A., Țara Severinului sau Oltenia, (Anal. Acad. Rom.), Buc. 1910. Mateiu I, Preoțimea românească ardeleană în veacul al XVII-lea, Sibiiu, 1911. Minea L, Relațiunile politice dintre Țara-Românească și Ungaria pe timpul lai Ludovic I, București, 1911. ' Mocsonyi A., In memoria mitropolitului Șaguna, Sibiiu, 1909, în scrierea co- memorativă. Mrejererin L., Cuza-Vodă, Piatra-Neamțu, 1909. Năsturel P. V., Luptele dela Ogretiti și Teișan, (Anal. Acad. Rom.), Buc., 1910. Nestor 1., Die auswărtigen Tiandelsbeziehungen der Moldau im XIV. XV. XVI. lahrhundert. Gotha 1910. — Die moldaurische Anspruche auf Pocuticn, Viena, 1910. Netzhammer R., Aus Rumănien, Ctiln, 1909. — Clădirea bisericii române unite din București, Einsiedel, 1909. P a n u G., Cercetări asupra stării țăranilor în veacurile trecute, tom I, Buc., 1909. - Amintiri dela ^Junimea» din Iași, tom. II, Buc. 1910. - 149 — O încercare de mistificare istorică sau cartea dlui R. Rosetti, «Pământul, Să- tenii și stăpânii*, Buc., 1910. Păcățian T. V., Cartea de aur, Sibiiu, tom. V, 1909. tom. VI, 1910. Păcii șan Z. Biserica și Românismul, Cluj, 1910. Papahagi P., Scriitori aromâni în sec. XVIII-lea, Buc., 1909. Pâr van V., Die Nationalităt der Kaujlente im Romischen Kaiscrreiche, Breslau, 1909. — Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman, Buc., 1911. P obor an G., Istoria orașului Slatina, Slatina, 1909. Popescu St. 1„ Câteva observațiuni referitoare la decadența Catolicismului și la uneltirile lui în Rom., Craiova, 1910. Puia V., Din călătoriile ieromonahului rus Partenie prin Moldova în jumătatea întâi a veacului XIX., Vălenii de Munte, 1910. — Din istoria vieții monahale, Văl. de Munte, 1911. Pușcariu II., Din anii ultimi ai vieții mitr. Șaguna despre boala și moartea lui, Sibiiu, 1909. în scrierea comem. Rosetti R., Un proces de sacrilegiu din 1836 în Moldova, Buc., 1909. — Arhiva Senatorilor din Chișinău, tom. II, (Mem. Acad. Rom.), Buc., 1911. — Conflictul dintre guvernul Moldavii și mănăstirea Neamțului, (Anal. Acad. Rom.). Buc., 1911. Rațiu 1., Blajul, Blaj, 1911. Roșiu I, Icoane din luptele Bisericii, Blaj, 1911. Rusu A., A papok nosiilese a gbr. kath. român egyhâzban, Budapest, 1910. Simon N., Vasile Neacșu, vieața și faptele lui, Năsăud, 1909. Stan V., Centenarul Șaguna și opinia publică românească, Sibiiu, 1910. Stanca S., Timoteiu Cipariu, Petroșeni, 1910. Ș t e r c a-Ș ul u țu I. de cărpiniș, Continuare din broșura Adaus în partea Vl-a a memoriului, Sibiiu, 1910. Tanovicean L, Marele Spătar Ilie Țifescu, Buc. 1911. (Anal. Ac. Rom.) Ursu I., Uno sconsciuto storico veneziano del sec. XVI., Venezia 1910. Xenopol A. D., Sociologul și Socialismul. (Anal. Acad. Rom.), Buc., 1911. — Istoria partidelor politice în România, tom. I II Buc., 1911. , Un răspuns detractorilor lui Șaguna, Sibiiu, 1910. II. Studii și articole în publicațiile periodice. A. B., Desvoltarea bisericii românești, (Trans. 1910, IV). Ale xics G., Influența culturii germane între români, (Noua Rev. Rom., 1911, VI'5). An ton o vi ci 1., Un manuscris din mănăstirea Bisericani, (Rev. p. ist. arch. și fii. 1909). Arbure L. C., Despre averea familiei Cantemir în Rusia, (Rev. p. ist. arch., și fii. 1910). Bănescu N., O misiune a lui Miron Pompiliu, (Conv. Lit. 1909. XII). — începuturile școlii centrale a Craiovii, (Conv. Lit., 1910, Oct., Nov). Bârseanu A., Episcopul loan Popasu, (Conv. Lit. 1909, iii). — La jubileul de 50 de ani al Asociațiunii, (Trans., 1911, IV). Bianu L, Ț A. Bunea, (Conv. Lit., 1910, Ian.). Bobe seu I. B., Curtea domnească, garda domnească și ridicarea la rangurile boerești înainte de Regulamentul organic, (Rev. p. ist. arch. și fii., 1909). Bob eseu I. B., Mecanismul de guvernare al Țării Românești înainte de Reg. Organic, (ibid). Bogdan L, O broșură recentă despre locuințele românilor in evul mediu, (N. Rev. Rom. 1911, 16/1). Bogdan N. A., Curtea Domnească din Iași din vremuri și de acum, (Arh., 1909, XII). 150 Borgovanu V. O., Material pentru monografia comunei Ilva-Mare, (Trans., 1911, 1). Brote E., Șaguna și Curtea imperială, (Trib., 1909, 14—21 Octomvrie). ț Bunea A., Necrolog în Rev. p. ist. arch. și fii., 1910,1, Trans., 1900, V, Conv. Lit., 1910, I. szâzadok, 1910, 1.) Bura da T. T., Teatru în Moldova, (Arh. 1909, II- IV, IX—XI, 1910, I—X, 1911 1-VI). — Priveliști și datini strămoșești în Moldova, (Arch., 1909, V VIII). — Românismul în Turcia Europeană, (Arch. 19'0, II). C a p i d a n T h., Constantin Ucuța și începăturile de mișcare culturale la aromâni, (Conv. Lit. 1909, Vil—VIII). — Megleno-românii, (ibid. 1910, Febr.). Cernăianu C., Răspuns unui recenzent, (Conv. Lit. 1910 Ianuarie). Clinciu L, Din trecutul Branului, (Trans., 1910, VI). Crețulescu, Inscripțiile Mânăstirei Neamțu, (Art. 1909, 11—IV, VI—XII, 1910, I—VIII, 1911, I—VI). Dăianu E., Dr. S. Ramonțai, (Conv. Lit., 1910, Martie). Densușianu N., Răsboiul din 1330, (Caz. Trans., 1909, no, 227—236). Diamandi V., Mețoviteanul Floca și privilegiile, obținute de el, (Conv. Lit., 1910, Iunie). Dobrescu N., Rolul bisericii în trecutul românesc, (Conv. Lit., 1909, VI). — Reprezentanții a două curente în biserică la începutul sec. al XVI, (ibid. 1910 Febr.). Documente istorice, (Trans., 1910, I.). D u m i t r e s c u A. T., Legăturile de vasalitate dintre Principatele Române și Im- periul Otoman, (Rev. p. ist. arch. și fii., 1909). — Actele Pietralilor din Vâlcea, Vlădica Climent al Râmnicului, (ibid). — Despre orașul Floci, (ibid. 1910, II). — Escursione istorice, (ibid.). Evolceanu C., Doamna Elena Cuza, (Conv. Lit., 1909, I.). Filitti I. C., Scrisori inedite ale cav. de Gentz, (Conv. Lit., 1911, V—VI). — Jurnale inedite ale obștestei extraordinare adunări de revizie a Regal. Organic al Moldovei, (Rev. p. ist, arch. și fii., 1909). — Documente din epoca Regulamentară, (ibid., 1910). 1. de Oagyi, Regulatio diocesis Transilvanicae disunitae anno 1805, (Trans., 1911, I-III.). Qherghel L, Cercetări privitoare la istoria Comandor, (Arch., 1910, 111). Ghimbănescu Gh., Geneza idei de unire, (Arch., 1909 1.). — Breazla Armenilor din Roman, (ibid., X, XI). — Din istoria vecinătății în Moldova, (ibid., XII). — Două documente din a. 1827, (ibid., 1910, III), — Un manuscript vechiu românesc din sec. al XVII, (ibid., 1910, IV—VI). — Apa Elanului. Cantemireștii și Cureștii, (ibid,, 1911, IV). Ghibu On., Contribuții la istoria școalelor noastre, (Trans., 1911, I, III). Ghika V. I., Cartea, ce ne privește și omul, ce ne interesează. (Conv. Lit., 1909, XII, 1910, I, VI). Ghiurescu C., Tractatul lui Cantemir cu Austriacii, (Conv. Lit., 1910 Febr.). — O carte despre politica externă a lui Petru Rareș, (ibid., 1910, Maiu). Goi 1 a v Or., Armenii ca întemeetot i de orașe în partea de răsărit a Europei, (Rev. p. ist. arch. și fii., 1909). Gorovei A., Din trecutul nostru judecătoresc, (Arh. 1910, IX—X). Grămadă I., O nuntă domnească, (Viața Rom., 1911, III). Grigorovitza E., Dicționarul geografic al Bucovinei, (Arh. 1910, 11—IV, VII). - Schitul mare din Pocuția, (Arh. 1910, IX, X). 151 lașul, vechea capitală, a Moldovei, (Trib. 1909, 23 Sept.). Ion eseu Oh., Tipografia dela Episcopia Buzăului, (Rev. p. ist. arh. și fii. 1909) — Tipografia Episcopiei dela Râmnicul-V’âlcea, (ibid.) — Institutul Albina din Iași, (ibid. 1910). lorga N., Alex. 1. Cuza înainte de unire, (Trib. 1909, 1910). — învățăminte din vieața și domnia lui Cuza-Vodă, (N. Rom. Lit. 1909 Iunie). - Cu privire la suirea pe tron a lui Alex. Lăpușneatm, (ibid.) Karăcsonyi-Tulbure, Arborele Genealogic al voivozilor din Țara-Românească, (Conv. Lit., 1910, Nov.—Dec.) Kogălniceanu E. M., Vlad I, voivodul Basarabiei, (Rev. p. ist. arh. și fii. 1910, II). — împroprietăririle țărănești în România 1864—81, (Guz. Trans., 1909, 141—5) Kretzulescu: Lămuriri și întregiri cu privire la familia lui Mihai-Vodă Viteazul, (Rev. p. ist. arh. și fii. 1909). — Codex Kretzulescu, (ibid. 1910, I—II). Lăpedatu Al., Pretinsa mistificare a unui jurământ istoric în Țara Românească la 1790, (Conv. Lit., 1910, Febr.) Litzica C., Caracteristica societății bizantine, (Conv. Lit., 1910, Ianuarie). Lupaș I., Episcopul Gh. D. Tcutsch, (Trans. 1909, I.) — Trei scrisori dela sfârșitul sec. XVIII, (ibid, II.) - Edictum Tolerantiae (ibid. 1910, VI.) — Acte privitoare la lupta Anastasiei Șaguna pentru apărarea copiilor săi și a credinței strămoșești, (ibid. IV- VI). înființarea - Asociațiunii. și conducătorii ei, (ibtd. 1911, IV.) Maiorescu T., Cuza premergătorul lui Carol, (Conv. L:t., 1909, I.) Marțian N., Napoca-Porolisso, (ibid. 1909, IV.) Mateiu L, Preoțimea românească ardeleană în veacul al XVII-lea (Trans., 1911, 1-11). Mehedinți S., Perspective asupra Dunării și țărmului vecin al M. Negre până la Carol, (Conv. Lit. 1909, IV.) Mi cu E., Din istoria culturală a Românilor din Austro-Ungaria,(Trans., -11). — Material de documente istorice privitoare la istoria episcopiei lenopolitane, (Trib., 1909, Nr. 28-29). M i n e a E, Relațiunile politice dintre Țara Românească și Ungaria pe timpul lui Ludovic L, (Conv. Lit., 1910, Dec.) — Miron eseu VI., Nota de călătorii făcută prin Bucovina, (Arh. 1909, V—XI). — Privire retrospectivă asupra trecutului nostru paralel cu al vecinilor, răspuns la «Kulturarbeit des Deutschtums. in Rumănien de E. Fischer, (Arh. 1911, V—VI). Nădejde 1., Privilegiul masculinității, (Viața Rom. 1911. I.) Năsturel General., Originea boerilor Năstureii, (Rev p. ist. arh. și fii. 1909). Genealogia Năsturelilor, (ibid. 1910 I—II.) — Biserici și Mănăstiri din Oltenia (Crețești, Recica, ibid. 1910. II.) Nicolaescu St., Documente istorice cu privirela Radul Vodă dela Afumați 1522-9. (Rev. p. ist. arh. și fii. 1909). — Letopișotul Țării Românească, (ibid. 1910. I—II). On ciul D., La 24 Ianuarie, (Conv. Lit. 1909. I.) - Ideea dinastică în desvoltarea statului român. (Conv. Lit. 1909. IV V.) Pap I., Episcopul Lemenyi. (Națiunea 1911. nr. 2-6;. Patriarhul de Carloviț. (Trib. 1909, nr. 15.) Perek I., Prarila lui Govora, (Rev. p ist. arh. și fii. 1910. I [[.) Petiția sinodului din 1860 cătră Cuza Vodă. (Trib. 1909. 7 Nov.) Popescu Sp., Despre rostul bisericii române în trecut. (Conv. Lit. - - Observațiuni critice asupra Bisericii din Bălteni. Rev. p. ist. arh. — Mănăstirile și bisericile întemeiate de Ștefan cel Mare, (ibid.) 1909. XI.) • și fii. 1909). / 152 Popoviciu L, Monografia comunei Șeghiște. Trans. 1911. III.) Procesul pentru mănăstiri, Trib. 1909 Nr. 9—10. Puiu V., Din istoria culturală bisericească a românilor din Basarabia. (Conv. Lit. 1910. Sept.) Rădulescu A., Din trecutul moșnenilor arefeni (Conv. Lit. 1910 Aug.) Rășcan P., Zece Maiu, (ibid. 1909. VII.) Rațiu 1., A. T. Laurian. (Trans. 1910 V.) Reprivire istorică asupra formării legii românești. Vlah și Cara-Vlah. Tel. Rom. 1909 nr. 117-9. Ronzaud H., Napoleon III. și România. (Noua Rev. Rom. 1911. 13 Febr.) Rosetti Radu., In jurul unui hrisov. (Viața Rom. 1909 Aprilie). — Regretabil, (ibid. 1909, VI.) — Răspuns la o agresiune, (ibid. 1910, I.) — Pentru adevăr și dreptate, (ibid. 1911. V—VI.) Rosetti Th., Amintiri din timpul unirii. (Conv. Lit. 1909. I.) Russo D., Găteala de nuntă a unei elegante. (Conv. Lit. 1911. 1). Sadoveanu., Cuza Vodă. (Viața Rom. 1909. Febr.) Șaguna, (Gaz. Trans. 1909. nr. 214-8.) Stoica Gh., Șaguna, câteva amintiri. (Trib. 1909, 17 Octomvrie). Tanoviceanu 1., începuturile ciasornicăriei in Moldova. (Rev. p. ist. arh. și fii. 1909). Tocii eseu Gr., f, (ibid. 1910). Xenopol A. D., Unirea. (Arh. 1909. I.) comp, de 1. Gqgyi. NECROLOGURI. 1. loan cavaler de Pușcariu. «Asociațiunea» noastră a avut nefericirea a pierde în timpul din urmă pe câțiva dintre membrii cei mai vrednici ai săi. Intre aceștia a fost și venerabilul bătrân loan cav. de Pușcariu, jude curial în penziune, membru al «Academiei române» și membru onorar al «Asociațiunei», răposat in 24 Decemvrie v. 1911 (6 Ianuarie n. 1912) în etate de 88 de ani. La în- mormântarea răposatului, întâmplată în Bran, unde venerabilul decedat și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale, în ziua de 28 Decemvrie v. (10 Ianuarie n.), prezidentul «Asociațiunii» a rostit următoarele cuvinte: Jalnică familie, întristată adunare, Intre număroasele corporațiuni, care jelesc Ia sicriul aceluia, care a fost până înainte cu câteva zile loan cavaler de Pușcariu, este și «Aso- ciațiunea pentru literatura română și cultura poporului român». Și anume jalea ei este cu atât mai adâncă, căci dânsa deplânge în adormitul în Domnul pe însuși urzitorul său intelectual. Eră pe la mijlocul veacului trecut. Poporul nostru din această țară căută pe toate căile să vindece ranele, ce i le lăsase un trecut nenorocit, și să ajungă pe celelalte neamuri din patrie, mai favorizate de noroc. Prin școli, prin biserici și prin diferite întocmiri sociale părinții noștri se nizuiau să contribue la desvoltarea intelectuală, morală și materială a neamului, din care făceau parte. 153 In timpul acela de nobile frământări pentru progres se auzî un glas din părțile de miazăzi ale țării, care grăi astfel: «Știți voi, fraților Români, cum ar putea ajunge neamul nostru mai sigur la lumină?... Insoțindu-ne cu toții, aceia, cari purtăm la inimă dorul de a vedea smuls din întunerec și din sărăcie un popor vrednic de o soarte mai bună, și înființând o mare tovărășie, închinată literaturii române și culturii poporului românesc. Să jertfim cu toții obolul nostru, ca astfel cât mai curând să întemeiem «Parte- nonul român», unde tinerii să audă pe bătrâni vorbind românește, unde fiecare dintr’inșii să-și aducă pârga silințelor sale pe terenul mănos al științei și al literaturii, și unde să se încurajeze și să se îndrepte unii pe alții, lu- crând împreună!» Erâ glasul călduros și înțelept al lui loan Pușcariu, pe atunci pretore in comuna Veneția din ținutul Făgărașului. Și glasul acesta avu răsunet la toți bărbații luminați și doritori de lu- mină din acea vreme. In curând cei mai de frunte dintre dânșii, între cari nemuritorii Ar- hierei Andreiu baron de Șaguna și Alexandru Sterca-Șuluțu, se adunară și se chibzuiră, cum ar putea aduce la îndeplinire sfatul înțelept al pre- torelui făgărășan. Rezultatul acestor chibzuiri a fost înființarea «Asociațiunei transilvane pentru literatura română și cultura poporului român», în numele căreia în- drăznesc a rosti aceste cuvinte. Dar răposatul în Domnul nu s’a mulțumit numai a dă ideea și a con- tribui la înfăptuirea acestei însoțiri culturale, ci i-a fost totdeauna un prietin și un sfătuitor devotat. In adunările ei generale, cu deosebire în anii dintâi, adeseori se auziă glasul lui înțelept, îndemnând pe membrii ei la muncă neobosită, la jertfe pentru binele obștesc, și cu deosebire îndreptându-le privirile spre cercetările istorice, cu care el însuși se îndeletniciă cu atâta plăcere și cu atâta devotament. Cu o hărnicie vrednică de admirat și care nu l-a părăsit până în zi- lele din urmă ai frumoasei sale vieți de patriarh, dânsul adună fără preget «date istorice privitoare la familiile nobile române din patrie», dintre care partea cea mai mare au văzut lumina zilei sub auspiciile Asociațiunei, voind să dovedească prin aceste date, că neamul nostru nu e venetic în această țară, ci că are rădăcini adânci în acest pământ strămoșesc, pe care l-a apărat cu sângele său veacuri nenumărate și de care, prin urmare, are dreptul a se bucură ca ori și care alt neam, cu care ursita a hotărît a viețui împreună. Chiar și la adânci bătrânețe mult regretatul răposat, la sicriul căruia ne aflăm, n’a pregetat a luă parte timp de mai mulți ani la lucrările secției noastre istorice, învrednicindu-o adeseori și îmbărbătându-o cu sfaturile sale înțelepte. Eră deci o datorie elementară a însoțit ei noastre culturale a-și aduce aminte, cu prilejul adunării sale jubilare semicentenare, de acest vrednic bărbat și a-și arătă recunoștința sa față de dânsul, alegându-1 membru de onoare al său și astfel onorându-se însăși pe sine. Dar nestrămutatele legi ale firei nu ne îngăduită a ne bucură multă vreme, după acest înălțător moment din vieața noastră culturală, de acela, la care căutam cu toții cu respect și cu recunoștință și pe care-1 priviam ca pe un Mentor al însoțirii noastre. Și iată, astăzi ne aflăm în fața sicriului lui mut, gata a-1 încredința pământului negru și tece, din care răsar toate și în sânul căruia, după o 154 rânduială nestrămutată și nepătrunsă de mintea omenească, se întoarce, după câtăva vreme tot ce viează în această lume. înainte însă de a ne luă pentru totdeauna rămas bun dela dânsul, să-i mulțumim din inimă pentru tot binele ce l-a levărsat în jurul său, câtă vreme l-am avut între noi. Ca pomul, cântat de dânsul într’una din lucrările sale poetice mai reușite, sub ramurile căruia s’a jucat odinioară copilul bălaiu, cu a cărui floare s’a împodobit junele iubitor, din fructele căruia a gustat și s’a ră- corit bărbatul întors dela muncă, și la umbra căruia s’a odihnit bătrânul obosit de povara anilor, — așa a fost în vieața sa răposatul în Domnul. Un pom roditor a fost el, de ale cărui fructe s’au bucurat nu numai cei mai deaproape ai săi, ci întreagă marea noastră familie românească. Mulțămirile noastre cele mai adânci să-l însoțească în locașurile veci- niciei! 2. Sidonia Muntean născ. Roșu. în 1 Ianuarie n. a. c. a răposat în Sibiiu, în etate de 52 ani, Sidonia Muntean născ. Roșu, văduva fostului subjude din Câmpeni Dumitru Muntean., una din femeile cele mai vrednice și cu sentimente mai nobile ăle societății noastre românești. Inima nobilă a mult regretatei răposate se poate vedeă mai bine din fapta, cu care și-a încheiat vieața sa, anume din dispoziția, ca aproape întreagă averea sa, și adecă suma de 40,000 coroane, să treacă în posesiunea «Asociațiunii», ca fundațiune care să-i poarte numele, având să se capitalizeze această sumă timp de 10 ani, iar după aceea venitul ei să se întrebuințeze spre scopurile culturale ale Asociațiunii. Prin fapta aceasta nobilă Sidonia Mun- tean se așează alăturea de cei mai mari binefăcători ai instituțiunii noastre culturale, și numele ei se va pomeni din neam în neam, împreună cu al fericitei Ioana Bădilă și al celorlalte suflete înalte și curate, cari s’au știut încălzi pentru binele neamului întreg, ajutându-1 în nizuințele sale de înaintare. Despre mult regretata răposată dă dl Dr. V. P., care a avut prilej a-i cunoaște relațiile familiare, următoarele date biografice: «D-na Sidonia Muntean s’a născut în 21 Martie 1859 în opidul Alba- lulia, unde a fost botezată conform ritului gr.-oriental. Părinții ei, măce- larul Vasile Roșu și soția sa Elisaveta, au murit de timpuriu, și mica Sidonia, dimpreună cu o sorioară mai mare, rămânând orfane, au fost ciescute cu o deosebită îngrijire în casa advocatului Nicolae Barbu din Alba-Iulia, a cărui soție le-a fost mătușă. Măritându-se sorioara ei după medicul Dr. Balint din Roșia montană, Sidonia s’a mutat și ea Ia sorioara ei. In acelaș timp pe- trecea adeseori în casa prefectului Simeon Balint — numit de Moți: «Tata Moș» — unde se adunau fruntașii Moților. Acolo l-a cunoscut pe Dumitru Muntean, subjude la judecătoria de ocol din Câmpeni, cu care s’a căsătorit în anul 1879. Căsătoria a fost una dintre cele mai fericite. Doamna Sidonia a fost nu numai o soție bună, credincioasă, cu o cultură superioară și o eco- noamă excelentă, ci eră îndurătoare față de săraci, o creștină bună, care își iubiă*mai presus de (oate neamul său românesc. înainte de asta cu zece ani a murit prea iubitul ei soț. Ajungându-o soarta amară de văduvie, singura mângâiere ce i-a rămas, a fost nestră- mutata și nemărginita ei iubire față de neamul românesc, pe care a do- vedit-o în voința ei din urmă, jertfind aproape întreaga ei avere pe al- tarul culturei românești». In veci amintirea ei! A. B. 155 ± ZST S IH2 ZMZ IST 22I. Pildă de educație economică. E in- discutabil că intențiile multora dintre oa- menii, cari vreau să lucreze pentru înain- tarea economică a poporului, sunt bune, dar cei mai mulți nu știu cum să lucreze, ca pe urma ostenelilor lor să se arete și roade. Asociațiunea- noastră, de pildă, aproape de un deceniu se străduește prin prelegerile poporale aranjate cu ajutorul despărțămintelor, să vină în ajutorul țără- nimii. Aceste prelegeri au și avut rezultate îmbucurătoare în unele părți, dar în cele mai multe au rămas numai vorbe aruncate în vânt. Pricina de căpetenie e că prele- gerile n’au fost practice, că oamenii, cari au încercat să dee sfaturi poporului n’au căutat să-i arete și in practică cum și ce trebue să facă pentru a-și îmbunătăți situa- ția economică. De câteori nu s’a vorbit, de exemplu, țăranilor ca să-și trimită copiii la meserii, ca ei înșiși în timpul liber, mai cu seamă iarna să profeseze vre-o meserie. Dar prea puțini s’au îngrijit să le arete și practic folosul meșteșugurilor, aranjând cur- suri sistematice. Unul dintre acești puțini e d-1 primpretor Drăghici din Săliște. D-sa în cercul său se îngrijește ca educația eco- nomică și industrială a țărănimii să se facă practic, după cum rezultă din documentele de mai la vale pe cari ni-le-a pus la dis- poziție d-1 protopop al Săliștei, Dr. loan Lupaș. Le publicăm, în nădejdea că ele vor îndemna și pe alții să urmeze pilda aceasta bună. Proces verbal luat la 9 Martie 1912, oarele 10 a. m., în localul de instrucție al cursului industrial de rotărie, aranjat de autoritățile superioare în comuna Gurarâului, cercul Săliștei. — Prezenți subscrișii. — OBIECTUL: La ordinul pretoria! Nr. 896/911 și în- drumarea verbală a d-nului primpretor al cercului este constatarea duratei cursului din chestiune, cine a fost concrezut cu con- ducerea, cine a instruat, câți ascultători au frequentat cursul, ce lucrări s’a îndeplinit, cu ce fel de material s’au lucrat, pe ale cui spese s’a procurat, ce trecere a aflat lucrăiile la obște și cari dintre frequen- tanți s’au distins prin sârguință. Pentru luarea în seamă a lucrurilor confecționate, la însărcinarea primită din partea d-lui primpretor al cercului, 1. not. com. împreună cu membrii primăriei și ai reprezentanței comunale precum și inteli- gența locală s’a întrunit în curtea cancela- riei comunale unde au fost expuse toate acele lucruri, cari în decursul timpului s’au pregătit din partea celor ce au cercetat cursul sub conducerea maestrului instructor. în urma revizuirii făcute s’a constatat: 1. Cursul s’a început în 5 Februarie a. c. și s’a terminat azi în 9 Martie 1912. 2. Instructor a fost lohann Miiller, mae- stru cualificat din comuna Cristian. 3. Cursul a fost frequentat de 18 lo- cuitori din comună. 4. Conform conspectului alăturat s’au confecționat 1 strun pentru pregătirea bu- tucilor la roatele de car. Aceasta rămâne proprietatea comunei, se va păstră și folosi la cursurile cari se vor mai aranja, 1 scaun de măsărit, 33 roate nouă de car, 14 roate de car s’au reparat, 20 roate nouă pentru plug și căruțe mici, 19 dricuri de car de dinainte, 8 dricuri de car de dinapoi, 1 pod de dric de dinapoi, 5 osii de car, 1 plug nou, 1 rudă de car, 1 grapă, 2 dricuri de rotițe mici, 2 furci, 1 plug reparat și 2 po- duri de căruțe mici. Prețul lucrurilor confecționate face con- form conspectului peste tot 670 cor. 40 fii. 5. Materialul din care s’au pregătit lucrările l-a procurat în cea mai mare parte înșiși participanții la curs, iar parte mai neînsemnată l-a pus comuna la dispoziție, și comuna s’a îngrijit numai de localul de instruire și de locuința instructorului, precum și de încălzitul și luminatul acestora. 6. în general publicul din comună și ceice au luat parte la luarea în seamă a obiectelor lucrate, a fost satisfăcut de re- zultatul obținut cu acest al 2-lea cuis de rotărie. 7. Lucrările făcute afară de strun care e proprietatea comunei, rămân proprietatea acelor ce le-a făcut. Cu ocaziunea luării în seamă a lucru- rilor confecționate, măestrul instructor a pus Consemnarea lucrurilor confecționate în C iurarîului cu ocaziunea cursu llui II. de rotărie din 15 Februarie 9 Martie 1912. Soiul obiectelor confecționate _________________--- e_> - Prețul 5 Numele s । ; i । i । । । : , j I scaun de dric de car1 _oj , ° -o ~ 5 obiec- 5 frecventantului J 3 . B 1 11 . 1.1 '1 11 1 ' 1 jnăsârit1 s §. 1^-5 g _ = ■- « I "= ~ m E - ■=' t(.i(ir Observare Z ~ , : | > w -* w ■ roa^ de ro 1 eo O gp & .Ho B pg.' oS telor 1. Ilie Brad .... ; 572 l __ 1 j l car nouă «= ! a. = J 1 . J___1-------:: Cor. fii. 2. 1 lacob Topârcean . 38 - > _ | M M M M roată fle car __JZ______ a, To ---i---= , -----= 3. ' Dumitru Căteiu . 34 1 _ ___ incalțața c - pjj 1J _L 1 1 U 1___L _. 1 " 4. ; loan Zav . . . . j| 5621 --- j ' 1 U N | K IO N 1 to[ to tO N5 IO 1 roatB, iniei 3 ~ 1 1 ll 1 .! 1 M i 1 M 1 M îl 5. 1 loan Constantin . 575 --- __________L____________________________ । noua - _ 1 ; £ L 1 1J - 1 M I J U 1 6. । Vasilie Conțin . 57 i --- M 1 1 1 1 1 1 i P | i 1 1 i l ; 7. Vasilie Demian . 554 --- “ 1 ! JJ j M ! 1 1 i 'I I to 8. : loan Roajda . . . I! 35 : --- 1 - 1 b 1 1 II । 1 - i ; 1 II 1 1 9. । Petru Măntoiu . . 325 --- 1 o -------------------------- 10. Petru Brad . . . 459, --- 1 o - il - 1 _i J - 1 ; l 1 1 . P | 11. 1 loan Ihora . . . 410 1 țj o 12. । Ilie Muntean . . 89 I --- 2 1 o i a 1 1 1 1 â i 1 © © - 1 1 o. Io 13. । Avram Conțin . . 372j -- 3 14. ! loan Loloiu . . . 382 to bJ >- - - to IO - bJ | p 15. : Dumitru Hanzu . 327 --- 2__l 1 £ ~ l --- ' i J ~ : - 1 - J) 16. Petru Demian . . 216 --- p ! - : 1 1 i i i l 1 ( 1 i M 1 , 17. Ilie Hanzu . . . 49 - ----- --- - ----- ... _________ ___________IP- Suma . - 1'1 33 , 14 20 20 7 1 5 Ourarîului, in 9 Martie 1912. Primăria c 11 ,TI Decei m. p., notar 1. 157 întrebări celor ce au luat parte la curs, și din răspunsul acestora publicul azistent a primit impresia, că frequentanții cursului și-au câștigat desteritatea corăspunzătoare și sunt în clar și cu măsurile ce trebue observate la confecționarea deosebitelor obiecte, ba sunt în stare să dee și al- tora explicațiunile de lipsă. Prin aran- jarea acestui al 2-lea curs de rotărie în comuna Qurariului, s’a atras și mai mult luarea aminte a locuitorilor, că dânșii prin însușirea cunoștințelor de a confecționa lu- cruri trebuincioase la economia lor, pot în timp de iarnă, când de altcum lucrările de câmp stagnează, să hicre și să câștige de așa, ca timpul de iarnă să fie bine folosit în folosul singuraticilor. Constatând rezul- tatul mulțămitor, 1. not. com. dă expresiune mulțămitei sale măestrului conducător pentru străduința ce și-a dat-o, iar frequen- tanților cursului pentru râvna arătată, și cu plăcere va raportă despre buna reușită a cur- sului al 2-lea aranjat în comuna Ourarîului autorităților mai înalte. Parohul local loan Manta mulțămește îndeosebi în numele frequentanților autorităților competente pentru aranjarea acestui al 2-lea curs de rotărie și mai cu seamă d-lui primpretor al cercului pentru deosebitul interes ce l-a arătat întotdeuna față de progresul pe teren economic a poporațiunii rurale, și se roagă de a stărui ca astfel de cursuri să se mai aranjeze în comuna Ourarîului, dupăce ori- cine s’a putut convinge despre folosul ce-1 aduc astfel de cursuri. Cu aceasta termi- nată luarea în seamă a rezultatului cursului aranjat în comuna Ourarîului pentru con- fecționarea de obiecte economice, proto- colul prezent s’a încheiat și subscris. D. u. s. Aurel Decei m. p., Comaniciu m. p., I. not. 11. not. loan Manta m p., Emilian Stoica m. p., paroh gr.-or. director școlar. Vasilie Conțin m. p. loan Ihora m. p. * Notițe etimologice. A plasa. în nu- mărul din urmă al «Convorbirilor literare» (XLVI —19'2, Nr. 2, p. 143-4/ D-nul Dr. Sextil Pușcariu dă între altele și etimologia verbului -j- a plasă, pe care-1 crede de «un prețios element latin, care s’a pierdut din limbă și n’a fost... relevat până acuma», și-l derivă din lat * applausare în loc de applaudere, derivat din forma participială applausum. întâmplarea a făcut să mă ocup și eu în vara trecută cu etimologia acestui cuvânt, pe care l-am întâlnit în un codice de pe la sfârșitul veacului al XVI-lea, care afară de textele bogomilice — complete I ale Codicelui Sturdzan mai cuprinde între altele și predica de Paști — credem — co- piată de Coresi și ucenicii lui în Evanghelia cu învățătură din 1580—1581. Studiul făcut asupra acestui codice în urma unor împre- jurări neatârnătoare de mine nu l-am putut tipări. Cuvântul de care e vorba se găsește în cartea citată a lui Coresi la pag. 133 a exemplarului Academiei și, după cum ne spune d-1 Pușcariu, 124 a celui din Brașov în următoarea propoziție pe care o dau întocmai după codicele amintit, păstrând și interpuncțiunea, dar despărțind cuvintele scrise cu scriptio continuă: «și toți împreună să cănatănz Iu/ și [să] plăsem cu mâinile și să strâgâm luz D/zznedzeu în glas de ves[e]lie». Este învederat, cum relevează și d-1 Pușcariu, că aici se citează psalmul 46, al cărui început în Psaltirea scheiană (ed. Bianu, București, 1889, pag. 146) e: «Toate limbile se plăsedze su măriile, stri- gați D-zeului cu glas bucurie», iar în cea dela 1577 a lui Coresi (ed. Hașdeu, Bu- curești, 1881, pag. 123) tot așa, numai cu schimbările obicinuite lui: «Toate limbile să plăseze cu mânile, strigați zeului cu glas bucurie». E adevărat apoi că în Biblia din , 1688 corăspunde acestui text: «Toate lim- bile bateți cu mâinile, clicuiți lui Dumnezeu, cu glas de bucurie», iar Vulgata are: «Om- nes gentes, plaudife manibus; iubilate Deo in voce exsultationis»; acestea — și mai ales aceasta din urmă — însă nu sunt ho- tărîtoare pentru noi, căci traducerea tex- telor husite nu s’a făcut din latinește, ci din slavonește. Dar însăși textele noastre vechi ne lămuresc pe deplin cu privire la originea slavă — nu latină — a verbului a plăsâ. Se mai află adecă acest cuvânt în ps. 97 al Psaltirii scheianc și cea citată a lui Coresi, în cea dintâi (o. c. pag. 319): «Răurele plăsâ-voru cu mâinule depreună», iar în a doua (o. c. pag. 268: «Răurele plăsa-voru cu mâinile depreunâ». Acestui 158 text în Biblia din 1688 îi corăspunde: «Râurile bate-vor cu mâna deodată», iar în Vulgata: «Flumina plaudent mânu». Dar în Psaltirea voronețeană (Ov. Densușianu, Studii de filologie română», București 1898, p. 27) aflăm: slăta-Nor cu mărule depreună-. Prin urmare «a plăsa» = ’a săltă’ șe de- rivă din sl. (srb., slov., ceh. plesati = p. si. pic" sati ’a săltă, a juca, oogkîoi'tai, saltare’. Această etimologie, la care am ajuns in urma comparației textelor noastre vechi, o aflu acum și în fascicolul 19, apărut în zilele trecute, al Dicționarului român- germân al lui Tiktin tp. 1182). Pentru lă- murirea înțelesului cuvântului el adaoge: «vgl. zur Bedtg. poln. pla » sac re" kami, czeh. plesati rukama «mit den Hănden klatschen». Dar — ca să mai aducem un exemplu — chiar și Dosofteiu în Psaltirea sa în versuri tradusă după cea polonă a lui Ko- chanowski (ed. Bianu, Buc. 1887, p. 153) încă ne conduce la originea slavă a ver- bului a plăsa, căci psalmul 46 il traduce: «Limbile să salte Cu cântece nalte Să strige’n tărie Glas de bucurie», etc. Cuvântul a plăsa trebuie să fie unul din multele slavonisme rămase în textele noastre vechi dela traducătorul maramu- reșan husit. Unii dintre copiști l-au păstrat, alții l-au înlocuit. însuși Coresi în cazul amintit îl păstrează, altădată însă repro- ducând acelaș început al psalmuiui 46, în aceeași Evanghelie cu învățătură (p. 204 a exemplarului Academiei), scrie: «toate lim- bile bateți cu mânile, strigați lu dumnezeu cu glasu de bucurie». Cât privește forma să plăsemu în loc de să plăsămu, cum am așteptă, e o gre- șală care a putut să fi străbătut în o copie anterioară cărții citate a lui Coresi, pe care a întrebuințat-o și Coresi ori ucenicii lui, nu numai fiindcă copistul n’ar fi înțeles cuvântul a plăsa, ieșit din uz pe timpul și în regiunea sa, și l-ar fi schimbat după forma uzuală batem, ci și fiindcă ă în tex- tele noastre vechi se confundă foarte ade- seori cu e, mai ales după s și după alte consonante înrudite cu acesta: să — se (Cf. textul citat din Psaltirea scheiană}, Dumnedzău — Dumnedzeu — Dumnezeu; apoi cătră — cătrâ — câtră și către, către, mă — mă — me, etc Etimologia D-lui Pușcariu însă nu ni se pare verosimilă nici din punct de vedere fonetic: * applausare ar fi trebuit să ne deie românește — înainte de afereza lui ă — * aplosa(re), ori o formă mai veche: * aplăusa(re), cf. răposațyV), -j- răpăusațxV) < repausare, nu * aplăsațte), și din aceasta în urma aferezei: plăsațrV). în urma constatărilor de mai sus tre- buie să încheiem această notiță exprimân- du-ne părerea de rău, că ingeniosului nostru filolog, D-lui Pușcariu, de astădată nu i-a reușit să înmulțească încă cu unul numărul elementelor latinești ale limbii ro- mâne. Dr. Nicolae Drăganu. 159 Turtea, o±ioieJ-âu- Ședința l-mă a comitetului central, ținută la 4 Ianuarie 1912. Prezident: Andreiu. Bârseanu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. Membri prezenți: loan Agărbiceanu, Dr. Ilie Beu, Dr. Vasile Bologa, Dr. loan Borcia, Ars. Bunea, Par- tinic Cosma, Octavian Goga, Nic. Ivan, Dr. Liviu Lemenyi, Dr. Ilarion Pușcariu, Romul Simu, cassierul loan Banciu și cont. agr. Aurel Cosciuc. Fundațiuni: (2—3 Nr. 33 și 5—1912). Fericita Sidonia Munteanu a lăsat Asociațiunii spre scopuri culturale o fundațiune de 40,000 coroane. — Bursa de 300 cor. din fundațiunea loan și Zinca Roman s’a votat lui Traian N. Damian, elev în cl. IV. la gimn. din Brad. Donațiuni: (4 Nr. 1 — 1912). Fericitul Nic. Densușiqnu a lăsat următoarele scrieri Aso- ciațiunii: 1. «Istoria poporului Român», aproape tipărită. 2 «Căpitanii mari ai Ro- mă iilor». 3. Răspunsuri la chestionarul istoric-arheologic și diferite însemnări isto- rice. 4. Coresponde_nța_sa. 5. RevoluțiaJjiLHQria. Comitetul central a primit această donațiune și a autorizat prezidiul să iee următoarele dispoziții: 1. Lucrarea «Istoria poporului Român» să apară sub auspiciile Asociațiunii și să se încheie un contract cu casa de editură Oobl-Rasidescu, în care acesta să recunoască dreptul de pro- prietate al Asociațiunii asupra cărții 1. ediția primă să se cedeze casei de editură, care să se oblige că după scoaterea cheltuielilor de tipar, jumătate din venitul curat îl va da Asociațiunii. 2. «Căpitanii mari ai Românilor» să se vândă ministerului de instrucție sau de războiu din România. 3. Răspunsurile la chestionarul istoric- arheologic și însemnările istorice să sa^oferq «Academiei Române». 4. Corespon- dența lui Densușianu să se păstreze în secția manuscriselor a Bibliotecii Asocia- țiunii. 5 «Revoluția lui Horia» să se retipărească mâiTârziu, când Asociațiunea va dispune de mijloace. Prelegeri poporale: (5 Nr. 1946—1911). în circulara adresată despărțămintelor pentru aranjarea prelegerilor poporale, pentru cele mai bune patru prelegeri model, ce se vor înainta biroului, s’au pus în vedere premii de câte 50 cor. Prelegerile vor fi censurate de secțiile știintifice-literare și suma de 200 cor. se va acoperi din fondul Oh. Barițiu. Despărțăminte: (6 Nr. 1977-1911. Aiud --Teiuș.) în urma dimisiunii d-lui director loan Maior, conducerea desp. s’a încredințat d-lui Dr. Emil Pop, advocat în Aiud, vice- președintele comitetului cercual (șed. comit, cerc, din 21 Dec. 1911). — (7 Nr. 4—1912) Beclean. 1 s’a votat K 100 pentru aranjarea prelegerilor poporale (șed. comit, cerc, din 26 Dec. 1911). — (8 Nr. 1898—1911) Caransebeș. Se decide dismembrarea despărțământului și d-nul Dr. Sarnuil Vladone, advocat, se încredințează cu înființarea desp. Bozovici, d-nul Dr. loan Popovici, adv. cu înființarea desp. Orșova, iar d-1 Andreiu Ghidiu, pro- topop, cu înființarea desp. Teregova. — (9 Nr. 1942—1911) îndoi. A hotărît să țină prelegeri poporale și în primăvară să convoace prima adunare cercuală (șed. comit, cerc, din 5 Dec. 1911). — (10 Nr. 1892-1911) Murăș-Oșorheiu. Cu ocazia adunării cercuale din Bând s’a ținut o prelegere poporului (adun. cerc, din 24 Sept. 1911). — (11 Nr. 1910 — 1911) Năsăud. Pentru ținerea prelegerilor se votează suma de 100 cor. (șed. comit, cerc, din 4 Dec. 1911). — (12 Nr. 1915—1911) Panciova Cu ocazia adunării cercuale din Satul-nou, s’a ales director d-1 Damian Popescu, prot. în Ofcea, iar dl Patrichie Râmneanțtt a ținut o prelegere despre alcoholism (adun. cerc, din 10 Dec. 1911). — (13 Nr. 1976—1911) Sătmar-Ugocia. A decis înființarea unui atelier de industrie casnică în Moftinul-mic, spre acest scop a destinat suma de 150 cor. (șed. comit, cerc, din 23 August 1911). 1 160 Conferențiarul agronomic: (14 Nr. 1893—1911). D-l Aurel Cosciuc raportează că dela 25 Noemvrie până la 11 Decemvrie 1911 a ținut în 12 comune din desp. Brad și Deva prelegeri, în 22 Dec. a ținut o prelegere în Marpod (desp. Nocrich), iar în 31 Dec. în Turnișor. Cheltuielile de drum s’au urcat la 90 cor. Școala civilă de fete: (15-21 Nrii 1872 - 1911,2 1912,1903-1911, 7- 1912, 1923- 1911, 1902—1911, 1940 — 1911. D-șoarei Elena Petrașcu i se promite o rentă anuală în caz de retragere din postul de directoară a internatului. — ' Gramatica maghiară și cartea de cetire pentru cl. III civ.» s’a terminat de tipărit. — Se comandă aparatele tre- buincioase pentru laboratorul de fizică. - Cu ocazia jubileului școalei s’a adunat suma de 2(33 cor. 10 fii., care s’a adăugat la fondul școalei. - Cheltuielile parti- culare ale elevelor interne pe 1910/11 au fost: intrate 15,972 cor. 81 fii. și eșite '.5,972 cor. 81 fii. - Manualele de învățământ editate de Asociațiune s’au dat în comision cu 25% Librăriei arhidiecezane, loco. Muzeu și Bibliotecă: (22-23, 25-27 Nrii 1990, 1974, 1973, 1967, 1882 - 1911). D-nul Dr. T. C. Brediceanu a predat spre păstrare 17 tablouri. - D-na Olimpia Dr. Tisu născ. Damian dăruește: 7 ștergare de culmi, 1 culme și 2 furci de tors din ținutul Bradului. — D-l Dr. Liviu Tilea din Toplița-rom. mai multe obiecte dela expoziția de industrie casnică a desp. Reghin. — D-l Oct. C. Tăslăuanu a adunat din Ră- șinari 86 de cancee și 25 blide, cheltuind suma de 122 cor. 60 fii. - D-l losif Mitra, stud. cl. III. gimn. Beiuș, dăruește o monedă de argint din an. 1694 și două bancnote din 1848. Cărți cumpărate: (30 Nr. 1950-1911). S’au cumpărat 60 broșuri "Din Carpați» de Teodor Romul Popescu. Cărți dăruite: (31-34 Nrii 1950, 1983, 1937, 1960-1911, 3 - 1912). S’au dăruit cărți: d-lui Nicolau Russu, preot în Veseud; d-lui Victor Ungur, preot în Vulcan; d-lui George Ciupe, preot în Baba (desp. Lăpușul-ung.); d-lui Alexa Pop, protopop în Sanislău. Membrii noui: (36 Nr. 36 — 1912). Cassierul Asociațiunii raportează că s’au înscris ur- mătorii membrii: a) Membrii pe vieața: 1. Pavel Boldea, protopop, Sibiiu, desp. Caransebeș, ultima rată de 100 cor. 2. Teofil Crișan, preot, Părul, desp. Caransebeș, 20 cor. 3. Mihail Stoia, preot, Brad, desp. Brad, ultima rată de 80 cor. 4. Augustin Hamzea, arhimandrit, Hodoșbodrog, 200 cor. b) Membrii ordinari: 1. loan Gligor, preot, Betlen-sânmiclăuș, desp. Blaj. 2. loan Gligore, notar, Veneția-ini. 3 Nicolae Roșea, jurist, Veneția-inf. 4. Matei Matei, ju rist, Veneția-inf., toți 3 din desp. Făgăraș. 5. Alexandru Pop, preot, Belethăza, desp. Lipova. 6. Baziliu Anghel, preot, Dateș, desp. Murăș-Ludoș. 7. loan Radeș, func- ționar la fii. Albina, Murăș-Oșorheiu. 8. Alexandru Oltean, preot, Medișfalău. 9. loan Pastor, preot, Mădăraș. 10. Victor Tufan, preot, Nierașteu. 11. Nicolae Hărșan, preot, Oroiul-de-Câmpie. 12. loan Florian, preot, Mădăraș. 13. Tit Oprea, calfă de corn., Murăș-Oșorheiu. 14. Irina Vulcu, Murăș-Oșorheiu. 15. Anastasia Huza, Murăș- Oșorheiu. 16. loan Fleșeriu, Săbad. 17. Partenie Mateiu, Coronca. 18. Vasilie Harșa, Milășel. 19. Melentie Pop, Oroiul-săcuesc. 20. Dănila Vlad, Băla 21. luliu Nistor, Murăș-Oșorheiu, toți 15 desp. Murăș-Oșorheiu. 22. «Mărgineana», institut de credit, Poiana. 23. George Bărbat, notar, Poiana. 24. loan Vlad, hotelier, Poiana. 25. Nicolae Muntean, oier, Poiana. 26. loan Tănase, înv., Poiana. 27. Ilie Tănase, înv., Poiana. 28. Ilie Georgescu, înv., Poiana. 29. Nicolae Șerb, înv., Poiana. 30. Romul Vraciu, înv., Poiana. 31. loan Buzdug, înv., Poiana, — toți 10 desp. Mer- curea. 32. Nicolae Vlad Stejar, preot, Jina, desp. Mercurea. 33. loan Manta jun., preot, Gurarîului. 34. Dionisiu Aron, Qurarîului. 35. Dumitru Cabadaieff, pictor, Săliște, — toți 3 desp. Săliște. Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu m. p., secretar. 161 Ședința a Il-a a comitetului central, ținută la 10 Februarie 1912. Prezident: Andreiu. Bârseanu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. Membri prezenți: loan Agârbiceanu, Dr. Vasile Bologa, Arseniu Bunea, Parteniu Cosma, Nicolae Ivan, Dr. Ilarion Pușcariu, Dr. loan Rațiu, Romul Simu, Nic. Togan și cassierul Ion Banciu. Fundațiuni și Donațiuni: (42—45 Nrii 235, 69, 31 și 183—1912) Se aprobă vânzarea casei din Dej aparținătoare fundațiunii P. Murășanu și se confirmă primirea sumei de 2425 cor. 14 fii., prețul ei de vânzare. — In contul fundațiunii Q. Filip s’a plătit notarului public Dionisie Santha din Tâșnad suma de 60 cor 11 fii. — S’a achitat darea pentru realitățile fundațiunii Avram lancu în sumă de 17 cor. 41 fii. — D-șoara M. Cunțan lasă după moarte toate scrierile ei Asociațiunii, care va avea să îngrijească de editarea lor. Bustul Gh. Barițiu: (46—47 Nrii 91 și 301—1912). D. Oscar Spaete prezintă fotogra- fiile machetei ce a conceput-o, care se aprobă. — Academia Română și membrii ei au subscris pentru bustul lui Oh. Barițiu suma de 1,590 Lei. Școala de meserii și agricultură din Munții-Apuseni: (48 Nr. 30—1912). D-nii Dr. Zosim Chirtop și Dr. Laurențiu Pop, advocați, cred că această școală, în lipsă de mijloace materiale, nu se poate înființa. Se încredințează desp. Abrud-Câmpeni să lucreze un proiect de organizare a numitelor școale. Retribuția secretarilor: (49 Nr. 17 — 1912). Secretarii vor fi retribuiți cu începere dela 1 Ianuarie 1912, pe lângă salarul lor de câte 3,000 cor., anual, cu câte 800 cor., bani de cvartir și cu un adaus cvincvenal de câte 10% după salarul fundamental de câte 3000 cor. Despărțăminte: (50 Nr. 143—1912). Abrud-Câmpeni. I se votează ajutorul de 100 cor., pentru prelegerile poporale, șed. comit, cerc, din 22 Ianuarie 1912), — (51 Nr. 199—1912) Beclean. A înființat 3 agenturi și a ținut prelegeri poporale. I se dăruesc câte 3 ex. din toate publicațiunile poporale ale Asociațiunii. — (52 Nr. 204 -1912) Bistrița. S’au luat dispoziții să se țină conferințe pentru inte- lectuali și prelegeri poporale (șed. comit, cerc, din 20 Noemvrie 1911). - (53—54 Nr. 163, 259—1912) Bocșa. Cu ocazia adunării cercuale din Fizeș, I. loan Marcu a ținut o prelegere despre «obiceiurile bune și rele ale poporului nostru», iar dl Alexandru Ogerlaci, preot, despre «însemnătatea și folosul viilor». Desp. în cursul anului 1911 a desfășurat o activitate mulțumitoare. A votat 20 cor. pentru busturile Qh. Barițiu și M. Eminescu. (adun. cerc, din 27 Dec. 1911, șed. comit, cerc, din 3 Febr. 1912). — (55 - 56 Nr. 258, 141—1912) Ceica. 1 se votează ajutorul de 100 cor. pentru pre- legerile poporale și i se dăruesc cqte 5 ex. din toate publicațiunile poporale. Fondul cultural al desp. de 28 cor. s’a depus la institutul «Drăganul». (șed. comit, cerc, din 24 Ianuarie a. c). (57 Nr. 22 1912) Cincu-mare. D-1 loachim Munteanu, protopresbiter, a ținut în Cincu-mare la 11/24 Decemvrie 1912 adunarea de constituire a noului despărțământ. Director s’a ales d-1 George Conta, preot. — (58 Nr. 112—1912) Cluj. I se votează ajutorul de 100 cor., pentru prelegerile poporale. — (59 Nr. 259 — 1912) Dej. Și-a stabilit programul de activitate pe 1912. în comuna Mihăești s’a ținut o prelegere poporală, (șed. comit, cerc, din II Ianuarie 1912). — (60 Nr. 220-1912) Gherla. S’au ținut prelegeri poporale în șase comune. în Hesdate și Silivaș s’au înființat agenturi, (șed. comit, cerc, din 29 Ianuarie a. c.). — (61 Nr. 70—1912) Măhaciu. Dl Oavriil Pop, protopop, raportează că în 29 Noemvrie 1911 a ținut în Inoc adunarea de constituire a desp. Măhaciu. Director al despăr- țământului s’a ales d-1 Gavriil Pop. Dl Dr. Vaier Moldovan, adv., a ținut o prele- gere despre Asociațiune și s’a înființat o bibliotecă poporală în Inoc. I s’a votat 11 162 ajutorul de tOO cor. pentru prelegerile poporale, {adun, de constituire din 21 Noemv. 1911; șed. comit, cerc, din 24 Ianuarie 1912). — (62 Nr. 208 — 1912) Sălciua. Despărțământului Sălciua s’au anexat următoarele co- mune: Brăzești, Sartaș, Ofenbaia, Muncel, Lupșa și Sasadința (din desp. Abrud- Câmpeni). Cer anexarea comunelor Ponor și Valea Qeogelului, aparținătoare desp. Alba-Iulia (șed. comit, cerc, din 26 Februarie a. c.). — (64 Nr. 116-1912) Săliște. A comandat un schiopticon. I se votează un ajutor de 100 cor. pentru prelegerile poporale. — (65 Nr. 223-1912) Vișeu-Iza. Secretarul administrativ face un raport despre împre- jurările între cari a decurs înființarea desp. Vișeu-Iza. Se încredințează biroul să stărue pe lângă Rss. Vicar Tit Bud ca să înființeze un desp. al Asociațiunii în Sighet. — (66 Nr. 276—1912) Zernești. Se votează ajutorul de 100 cor. pentru prelegerile poporale. Agenturi: (67 69 Nrii 42, 234 și 162—1912). S’au înființat agenturi în următoarele co- mune: Bucium, desp. Făgăraș, Poiana-Sărată, desp. Treiscaune, Breaza, desp. Fă- găraș, acestei din urmă i s’au dăruit publicațiunile poporale ale Asociațiunii. Școala civilă de fete: (70 Nr. 267 - 1912). în sem. I. din 115 eleve câte au fost în- scrise, nu s’au clasificat două, una fiind bolnavă, iar una retrăgându-se. Diapozitive: (71 Nr. 261-1912) Conform deciziunii secțiilor științifice-literare s’au cumpărat dela d-l T. R. Popescu, 72 de diapozitive, în sumă de 352 cor., privitoare la «O excursie din Sibiiu la R.-Vâlcea». Muzeu: (72 79 Nrii 260, 166, 111, 110, 82, 84, 187 1912). Colecțiunile Muzeului s’au înmulțit cu următoarele obiecte: 114 fotografii vederi din regiunea Sibiiu—Turnu- Roșu, cumpărate dela T. R. Popescu, cu 285 cor. — 13 fotografii de porturi, cum- părate dela Adler din Orăștie în preț de 26 cor. - hârburi vechi romane aflate în hotarul comunei Sebeșel, dăruite de d-nul Vasile Zdrenghea, înv. Sebeșel. — trei cărți vechi: molitfelnic necompl., Estract din teologia dogmatică, Catavasier, dă- ruite de d-l Nic. Hința, preot în Sebeșel. - vestminte, hărți geografice, dăruite de d-na Victoria Dr. Filipan, Bistrița. - 53 obiecte etnografice dăruite de d-na Eu- genia Sânzian n. Pop, Hațeg. — d-l Enea Hocman, Sibiiu, transpune suma de 50 cor. colectată la balul tinerimii din Sibiiu. Cursorul: (81 Nr. 246- 1912). I se urcă retribuția dela 80 la 100 cor. lunar. Membrii decedați: loan cavaler de Pușcariu, septenvir în pensiune, Bran, membru onorar al Asociațiunii. Nicolae Dima, proprietar, Hunedoara și Dr. Alex. Pop, medic în Blaj, ambii membrii fundatori ai Asociațiunii. Nicolae Tincu, preot în Ohirvet, membru pe vieață. Membrii noui: Cassierul raportează că s’au înscris următorii membrii: a) Membru fundator: 1. Costi Popovici, Brașov, desp. Brașov, achitând suma de 400 cor. b) Membrii pe vieață: 1. August Blasian, adm. domen., Beiuș, desp. Beiuș, achitând 200 cor. 2. Izidor Barb, preot, Păgida, desp. Aiud, achitând 200 cor. 3. Dr. loan lacob, adv. Dusești, desp. Ceica, achitând 200 cor. 4. lustinian Harșa, profesor, Mi- lășel, desp. Teaca, achitând 100 cor. 5. Dr. Costi Popoviciu, advocat, Beiuș, desp. Beiuș, achitând 50 cor. c) Membrii ordinari: 1. Nicolae Jumanca, major în pensiune, Caransebeș. 2. Dr. Ștefan Chinloviciu, adv., Ilia, desp. Dobra. 3. Iguate Szabo, protopop, Nagyleta, desp. Sătmar-Ugocia. 4. Dr. Cornel Papp, adv., Vezend. 5. George Pteanc, înv. pens., N.-Kâroly. 6. Demetriu Bandis, paroh, Szamos-Krrsso. 7. Vasilie Tămaș, paroh, Pap- falva. 8. Liviu Sălăgian, paroh, Olâhgyuriis. 9. Petru Cupcea, paroh, N.-Kâroly. 10. Cornel Gitta, paroh, Reztelek. 11. losif Nistor, paroh, Alsohomorod, — toți 8 din desp. Sătmar-Ugocia. 12. Dr. loan Titieni, când, de adv., Cincul-mare, desp. Cine. 13. Hariton Prescurea, proprietar, Cincul-mare. 14. George Conta, paroh, Cincul- mare. 15. Dionisiu Stănuleț, înv., Cincul-mare. 16. Dr. Petru Titieni, când, de adv., Cincul-mare. 17. Vasilie Mărginean, adv., Cincul-mare. 18. loan Pascu, Cincul-mare. 163 19. Nicolae Bugneriu, înv. gr.-or., Cincul-mare. 20. Nicolae Niculiciu, înv. gr.-cat., Cincul-mare. 21. George Fleșariu. major pens., Toarcia, — toți 9 în desp. Cincul- mare. 22. Dr. Aurel Szabo, adv., Felsoviso, desp. Vișău-lza, împreună cu următorii 13 membrii: 23. Dr. Petru Vajda, adv., Felsoviso. 24. Dr. Gavril luga, adv , Felso- viso. 25. Dr. Ilie Kindris, adv., Felsoviso. 26. Mihail luga, preot, Kozepviso. 27. loan Bîrlea, preot, Jod. 28. Vasilie Maximian, preot, Izaszacsal. 29. loan Tarta, preot, Izaszacsal. 30. Vasilie Duna, teolog, Gherla. 31. George Petrovai, preot, Sa- jomezo. 32. Dănilă Laițiu, preot, Felsoviso. 33. Dr. luliu Popp, jude, Felsoviso. 34. Mihail Hoțea, preot, Săliștea-sup. 35 Gregoriu Ciple, înv., Jod. 36. Sterie Stinghe, înv., Brașov, desp. Brașov. 37. Constantin Albuleț, comerc., Padinajua, Buzeu, Ro- mânia. 38. Terențiu Popoviciu, cassier de bancă, Beiuș, desp. Beiuș. 39. Nina Popo- poviciu, Beiuș, desp. Beiuș. 40. Ilie Floașu, comerc., Mercurea. 41. Danii Stroia, pro- prietar, Mercurea. 42. Nicolae Simulescu, cassar, Mercurea. 43. Nicolae Dobrotă, paroh, Poiana. 44. Ieronim Puia, înv., Mercurea, — toți 5 din desp. Mercurea. 45. loan Danciu, înv., Kovesfanăcz. 46. Teodor Șovrea, preot, Kovesfanăcz, — amândoi în desp. Hida-Huedin. 47. Alexandru Golea, preot, Nânhegyes. 48. loan Moga, înv., B.-Dobrosd. 49. loan Sabeu, preot, Szăldobăgy. 50. Dimitrie Vușcan, preot, Serges. 51. loan Papp, preot, Hollod. 52. Petru Tămăian, preot, Szombatsăg. 53. Iustin Po- poviciu, preot, Szombatsăg. 54. Pantelie Bugariu, înv., Tasădfo, - toți 8 din desp. Ceica. 55. Valeriu Turdean, preot, Copăcel, desp. Făgăraș. 56. Vasilie Trifa, preot, M.-Miclești. 57. Macaveiu Cutean, înv., M.-Miclești, amândoi în desp. Abrud-Câm- peni. 58. loan Cotuțiu, ofițer, Dogmezo, desp. Beclean. 59. Ștefan Rebrean. preot, Chiuza. 60. Lazar Papiu, preot, Kekesujfalu. 61. Vasilie Târgoveț, înv. pens., Sajo- magyaros. 62. Gregoriu Magherușan, preot, Curtuiuș, — toți 4 în desp Beclean. 63. Nicolae Petru de Lemeny, preot, Gorgeny-Szent-lmre, desp. Treiscaune-Ciuc 64. Laurian Vodă, preot, Mezoormenyes. 65. loan Negrea, înv., Mezoormenyes, amândoi în desp. Teaca. 66. Paul Teochar, contabil, Beiuș, desp. Beiuș. 67. Eu- frem Țigu, înv., Pocola. 68. Mihail Gașpar, protopop, Boksănbănya, — amândoi în desp. Bocșa. Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu m. p., secretar. Ședința a Ill-a a comitetului central, ținută la 23 Martie 1912. Prezident: Andreiu Bârseanu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. Membri prezenți: Dr. Ilie Bcu, Dr. Vasile Bologa, Parteniu Cosma, Nicolau Ivan, [. F. Negruțiu, Gavril Precup, Dr. llarion Pușcariu, Dr. loan Rațiu, Dr. Octavian Russu, R. Simu, Dr. Vasile Suciu, Nic. Togan și cassarul loan Banciu, iar la desbaterea obiectelor de sub Nr. 97 a participat și d-1 V. C. Osvadă. Cooperativele sătești: (97 Nr. 541 - 1912). D-1 V C. Osvadă, în urma încredințării comitetului central, prezintă un raport amănunțit despre mișcarea cooperativă din Ungaria, România și Bucovina și face mai multe propuneri cum s’ar putea propagă ideea cooperativă la noi și cum s’ar putea înființa cooperativele sătești cu ajutorul donațiunii de 50,000 cor. a d-lui V. Stroescu. Comitetul central numește o comisie compusă din d-nii 1. F. Negruțiu, Victor Tordășianu, V. C. Osvadă, 1. I. Lăpădatu, C. Popp, Fabiu Toma, Oct. C. Tăslăuanu, Romul Simu, Adrian Oțoiu și luliu Enescu, care în termin de patru săptămâni va aveă să prezinte propuneri concrete în ce privește realizarea acțiunii cooperative cu ajutorul donațiunii V. Stroescu. Biblioteca poporală a „Asociațiunii": (99 Nr. 628—1912). Comitetul central ia act cu aprobare de raportul secretarului administrativ despre starea «Bibliotecii poporale a Asociațiunii» și în special despre încheierea socotelilor Bibliotecii la sfârșitul anului 11‘. 164 1911, cu o pierdere de K 4253. Dă deplină libertate secretarului administrativ ă luă pentru viitor dispozițiile ce le va crede de cuviință în toate chestiunile privitoare la Biblioteca poporală. Fundațiuni: (100—102 Nrii 326, 411 și 299- 1912). Din fundațiunea Dr. loan Nichita s’au împărțit următoarele ajutoare : Școalelor din Hotvan K 200, din Sâncrai K 300, din Socaciu K 160. Bisericii din Hususău K 100 și celei din Crasna K 229. în total K 989. Cu reprezentarea «Asociațiunii» la pertractarea lăsământului Dr. Gr. Sândean se încredințează d-l advocat Dr. Lucian Borcia. Pentru inventarul averii fericitei te- statoare Sidonia Munteanu se achită K 16'72. Despărțăminte: (103 Nr. 479—1912) Abrud-Câmpeni. S’a cumpărat un schiopticon pe seama despărțământului. Cu pregătirea proiectelor și propunerilor privitoare la în- ființarea școalelor de meserii și agricultură din Munții-Apuseni se încredințează d-nii R. Furdui și losif Gomboș (șed. comit, cerc. 26 Febr. a. c.) — (104 Nr. 407—1912) Alba-Iulia. înaintează lista prelegerilor poporale ce se vor ținea în 1912. — (105—106 Nr. 364 și 601 — 1912) Aiud-Teiuș. I-se votează ajutorul de K 100 pentru pre- legerile poporale, i se dau 100 de broșuri pentru a le împărți între popor. Conducerea desp. s’a încredințat viceprezidentului d-l Dr. Emil Pop (șed. comit, cerc, din 20 Ia- nuarie 1912, adunarea cerc, extraordinară, ținntă in Aiud la 7 Martie a. c.) - (107 Nr. 283—1912) Beiuș. I-se votează ajutorul de K 100 pentru ținerea prelege- rilor poporale și se dăruesc câte 8 ex. din toate publicațiunile poporale ale «Aso- ciațiunii» (șed. comit, cerc, din 3 Februarie a. c.) - (108 Nr. 577—1912) Brad. în cursul iernii a ținut 5 conferințe cu proiecțiuni de schiopticon. în comuna Scroafa preotul Gavril Simedrea a instruit 36 de analfabeți (șed. comit, cerc, din 6 Martie 1912). — (109 Nr. 542-1912). Brașov. A ținut conferințe pentru intelectuali și prelegeri pentru popor. A fixat un premiu de 50 Cor. pentru un econom, care va fi făcut o groapă model de gunoiu. A abonat «Libertatea» și «Poporul român» pentru 17 țărani (șed. comit, cerc, din 1 Febr. 1912). — 110 Nr. 306 1912). Bucium-Jibou. Dl Vasile d. Pop, protopop, se încredințează cu convocarea adunării de constituire a desp. Bucium-Jibou, care se va compune din comunele cercurilor adm. Bucium și Jibou și din 3 comune învecinate aparținătoare desp. Hida-Huedin. — (111 Nr. 475-1912). Ciachi-Gârbău. Adunarea de constituire a noului despărță- mânt s’a ținut în Gârbău, la 21 Februarie a. c., sub prezidenția dlui Victor Gael, care a fost ales director al despărțământului. — (112 113 Nr 491 și 372 1912). Cluj. In internatul Petran s’au primit 20 de stu- denți (șed. comit, cerc, din 1 și 27 Febr. a. c.). — (117 Nr. 313 1912). Lugoj. I-se votează ajutorul de 100 cor. pentru ținerea pre- legerilor poporale și se dăruesc câte 4 ex. din publicațiunile poporale de cari dis- pune Asociațiunea. (șed. comit, cerc, din 23 Ianuarie a. c.). — (118 Nr. 431 1912) Marghita. A înființat două agenturi și două biblioteci popo- rale în comunele Voivozi-Cuzap și Ghetea, în cari s’au ținut și 2 prelegeri. Pentru 10 comune s’a abonat «Libertatea» și «Poporul Român». 1 se votează desp. aju- torul de 100 cor. pentru ținerea prelegerilor poporale și i se dăruesc câte 5 ex. din publicațiunile poporale ale Asociațiunii (șed. comit, cerc, din 10 Febr. 1912). - (119 Nr. 462 1912). Mercurea. I se votează ajutorul de 100 cor. pentru ținerea prelegerilor poporale. — (120 Nr. 461 1912). Murăș-Ludoș. 1 se votează ajutorul de 100 cor. pentru ținerea prelegerilor poporale. — (121 Nr. 555- 1912). Murăș-Oșorheiu. I se votează ajutorul de 100 cor. pentru ți- nerea prelegerilor poporale. 165 - (123 Nr. 376 -1912). Sătmar-Ugocia. Dl Adrian Lupanii, cleric în Gherla, se autori- zează ca, împreună cu trei colegi, să cutreere satele din despărțământ, să țină pre- legeri poporale și să înscrie membrii ajutători. — (124 Nr. 384—1912). Sebeș. In vara anului 1911 a ținut 21 de prelegeri în 9 co- mune. Pentru fondul casei naționale din Sebeș a adunat 785 cor. I se votează aju- torul de 100 cor. pentru ținerea prelegilor poporale (șed. com. cerc. 14 Aug., 17 No- emvrie, 22 Dec. 1911 și 6 Febr. 1912). - (125 Nr. 515—1912) Sibiiu. I se votează ajutorul de 100 cor. pentru ținerea pre- legerilor poporale. - - (126 Nr. 429—1912). Șimleu. I se votează ajutorul de 100 cor. pentru ținerea pre- legerilor poporale și i se trimit 28 colecții din biblioteca poporală a Asociațiunii pe 1911 (șed. comit, cerc, din 23 Ianuarie a. c.) — , (127 Nr. 426—1912). Teaca. 1 se votează un ajutor de 50 cor. pentru ținerea pre- legerilor poporale. — (128 Nr. 388-1912). Ținea. Adunarea de constituire a noului desp. s’a ținut la 15/28 Februarie a. c. sub conducerea dlui advocat Dr. Andreiu Iile, care a fost ales director al despărțământului. Dela membrii s’a încassat suma de K 694. Urcare de salare: (129- 130 Nrîi 514 și 512). Arhivarului R. Simu i se urcă retribuția cu începere dela 1 Ianuarie 1912 dela 1800 la 2000 cor. pe an. Profesorilor și pro- fesoarelor dela școala civilă de fete a Asociațiunii, cu începere dela 1 Ianuarie 1912 li se votează: 1. Profesoarei Eugenia Tordășianu și Dr. Eleonora Lemenyi bani de cuartir câte 600 cor. pe an, iar dnei văd. Elena Borcia cor. 400. In total 1600 cor. Apoi adausuri personale (de scumpete): 1. Directorului Dr. V. Bologa, 15% dela K 4000 = K 600. 2. Profesorului Victor Stanciu 15% de K 2200 = 330 3. Pro- fesoarei Eugenia Tordășianu 15% dela K 2800 = 420. 4. Profesoarei Dr. Eleonora Lemenyi 15% dela K 2200 == 330. 4. Profesoarei văd. Elena Borcia 15% dela K 1320 = 198. 6 Directoarei Elena Petrașcu 15% dela K 2400 = K 360. 7. Dșoa- relor E. Pitiș, A. Broșteanu și E. Broșteanu, 15% dela 1452 = împreună K 217’95. Total K 4055’95. Agenturi: (131 137 Nrii 373, 554, 321, 322, 331, 336 și 404 1912). S’au înființat agen- turi în Porumbacul-inferior, Sărmașul-mare, Grid-Cristur, Banloc, Telec, Galați, Ucea- de-sus, Ucea-de-jos și Cerbu, cărora li-se trimit cărți poporale și revista «Tran- silvania». Secțiile științifice literare: (138 Nr. 361—1912). Desp. Cluj propune să se înființeze o nouă secție pentru științele de drept și de stat. Se dă spre studiare secțiilor. Școala civilă de fete: (139 — 142 Nrii 262, 535, 528 și 609-1912). Delegat inspector al școalei se numește d-1 Andreiu Bârseanu. Corpul profesoral a înființat un fond Dr. Liviu Lemenyi, care se urcă până acum la K 100, cu scopul de a ajutora elevele sărace. S’au luat dispoziții pentru suplinirea regretatului profesor Dr. loan Borcia. Muzeu: (143—147 Nrii 579, 340, 517 488—1912). Colecțiile Muzeului s’au sporit cu ur- mătoarele obiecte: 4 monede austriace de argint și 10 de bronz dela Mateiu Ră- dulescu din Săliște. 2 icoane în rame dela Iustin Ardelean, compactor în Arad. Fotografia lui Kăjoni dela Dr. G. Alexici. 30 monede austriace dela losif Drăgoiu, preot în Globu-rău. «Albina» dăruește pe seama Muzeului 1000 cor. Biblioteca V. Stroescu: (48 Nr. 327—1912). Tinerimea universitară din Cluj a decis înființarea acestei biblioteci, pentru augmentarea căreia în fiecare an se pun la dis- poziția desp. Cluj K 250, din % donațiunii de K 10,000 a d-lui Stroescu. Răscumpărarea felicitărilor de Anul nou: (150 Nr 1947- 19. 1) din răscumpărările fe- licitărilor de Anul nou s’a încassat suma de K 478, care se va întrebuința pentru înzestrarea Muzeului. Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu m. p. secretar. Anunț. Biblioteca poporală a „Asociațiunii“ •—— pe anul 1911. ----------—- Nr. 1. De demult, povestire istorică de Dr. I. Lupaș. Nr. 2. Floarea soarelui, legendă de Ștefan Cacoveanu. Nr. 3. Din vieața sfinților. Nr. 4—5. Harap alb, poveste de loan Creangă. Nr. 6. Cultura pământului, de A. Cosciuc. Nr. 7. Cântece din bătrâni, Cartea 1, de V. Alexandri. Nr. 8. Povestiri, de 1. Pop-Reteganul. Nr. 9. Alexandria, Cartea 1. Nr. 10. Alexandria, Cartea II. Și pe deasupra Calendarul „Asociațiunii^ pe anul 1912. Se află de vânzare, numai cu prețul de 2 Cor. A se adresă la Biroul «Asociațiunii» în Sibiiu-Nagyszeben, str. Șaguna Nr. 6. Aviz. Onoratele Direcțiuni ale despărțămintelor sunt rugate să binevoiască a stărui cu ocazia prelegerilor poporale să înscrie cât mai mulți membri ajutători ai «Asociațiunii», cărora li se trimit 10 broșuri și un Calendar, în schimbul taxei de 2 Cor. Totodată rugăm pe toți ceice nu ne-au înapoiat listele de abonament la Biblioteca poporală a «Asociațiunii» să ni le trimită fără întârziere. Biroul Asociațiunii. Edițiile Asociațiunii. A. «Biblioteca poporală a Asociațiunei*. k