TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIE] PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. V. Octomvrie-Decemvrie 1909. Vorbirea de deschidere ținută de viceprezidentul A. Bârseanu lu adunarea generală a Asociației, în Sibiiu, în 12 Octomvrie n. 1909. Excelență, înalt Prea sfințite Părinte! Doamnelor și Domnilor I Sunt abia 4 ani, de când Asociația noastră s’a întrunit mai pe urmă în acest oraș, cu prilejul deschiderii sărbătorești a clă- direi, în care ne aflăm în aceste clipite. De atunci adunările generale ale însoțirii noastre culturale s’au ținut în 3 puncte ex- treme ale regiunilor locuite de Români în această patrie: în Brașov, în Bistrița și în Șimleul-Silvaniei. Dacă însă de astădată, în urma mai multor împrejurări, a trebuit să părăsim punctele mărginașe și să ne întrunim din nou la obârșia Asociației noastre, avem cel puțin mulțumirea, că putem fi din nou în locul acela, de unde a pornit acest izvor dătător de vieață, menit a reîmprospăta sufletește întreg neamul nostru din această patrie, ne putem înfățișă mai cu înlesnire înaintea ochilor noștri sufletești figurile acelor bărbați vrednici, cari l-au scos la iveală și i-au dat curs prin veacuri și generații, le putem judecă mai bine intențiile, le putem prețui după cuviință meritele, și însuflețindu-ne de exemplul lor, vom căută să. urmăm și noi pe calea deschisă de dânșii. îndeosebi avem prilej a ne aduce aminte de bărbatul acela epocal, căruia o parte mare din po- porul nostru are a-i mulțămi așa de mult, care a stat la leagănul Asociației noastre, ocrotind-o cu brațul său părintesc și arătân- du-i calea, ce avea să o urmeze în viitor, și dela nașterea căruia s’a împlinit nu de mult o sută de ani. 25 370 Eră înainte de aceasta cu aproape o jumătate de veac. Po- porul nostru, trezit din «somnul cel de moarte» prin sguduirea produsă de curentul electric al anilor vijelioși 1848/9, căută să-și asigure și el în această patrie o poziție vrednică de numărul și de destoinicia lui. Convins, că numai prin luminarea minții își poate croi un viitor mai fericit, el aduse pe altarul științei și al culturei jertfe neașteptat de mari pentru un popor abia scăpat de iobăgie, și pe timpul absolutismului de 10 ani, ce urmă după suprimarea Revoluțiunei, el ridică în toate părțile țării institute de învățământ mai mari și mai mici, care începură a lumină în- tocmai ca seara stelele pe cer. Teascurile, oprite atâta vreme pentru Români, începură a se pune în mișcare și ici colea în- cepu a se ivî câte o cărticică, câte un calendar sau câte o ga- zetă românească. întreagă vieața socială, economică și culturală a poporului nostru se putea asemănă cu un părău, care simțind razele călduțe ale soarelui de primăvară, își desbracă cojocul său de ghiață și pornește năvalnic, vesel și plin de încredere, la vale. In acele clipite de redeșteptare națională o seamă de băr- bați, cei mai mulți oameni tineri, voind a grăbi și mai mult sborul de înaintare al poporului lor și a întruni spre acelaș scop nizuințele neamului întreg, care lucraseră până acum izolate, se gândiră la înființarea unei însoțiri obștești românești, care să aibă ca scop sprijinirea tinerei literaturi naționale și răspândirea cul- turei în straturile cele mari ale poporului, și la care să poată luă parte ori care Român cu tragere de inimă pentru înaintarea neamului său, fără deosebire de stare socială și de confesiune. Eră o idee nouă aceasta, o idee, care multora li-se va fi părut în timpul acela îndrăsneață și grea de îndeplinit, mai cu seamă știindu-se, că împrejurările vitrege ale trecutului îi împăr- țise pe Români în două tabere, care rar avuseră prilegiu a se regăsi una pe alta, ca bunăoară în mărețele zile din primăvara anului 1848. Eră însă la tot cazul o idee fericită, o idee mân- tuitoare, care trebue să ne fie program pentru toate timpurile, o idee, care în adevăr merită să fie adusă la îndeplinire. Dar pentruca această idee să se poată întrupa, eră lipsă de o minte conducătoare, de un bărbat cu vază, care să ia în mâ- nile sale conducerea întreprinderii plănuite și care să mijlocească recunoașterea ei din partea autorităților politice mai înalte, ceeace nu eră ușor de obținut în timpurile acelea de guvernare aspră, când libertățile publice erau suspendate și când ori și ce miș- care socială sau politică eră urmărită cu ochi de Argus. Privirile tuturor se îndreptară de sine în acele clipite spre marele Arhiereu Andreiu Șaguna, care dăduse dovezi așa de stră- 371 lucite de bărbăție și de pricepere în vălmășagul anilor 1848/9, care lucrase cu aceeaș energie în cursul Domniei absolutistice pentru înaintarea poporului său și a bisericei sale, și care se bu- cură de o trecere deosebită în cercurile cele mai înalte politice, cunoscut fiind ca unul din sfetnicii cei mai de încredere ai Coroanei. Și Șaguna, înțelegând însemnătatea ideii, ce băteă la poarta vieții, nu stete un minut pe gânduri, ci îndată se puse în ser- viciul ei, cu toată bărbăția și cu toată seriozitatea, ce-1 caracte- rizau. El puse numele său alături de al nemuritorului Arhie- piscop și Metropolit Alexandru Sterca Șuluțiu în fruntea petiției din 10 Maiu 1860, adresată Locotenenței transilvane și subscrisă de 171 bărbați de ambele confesiuni, preoți și mireni, prin care se cerea voie pentru ținerea unei adunări consultative în vederea întemeierii societății plănuite și în care se accentuiază încă Ia început adevărul: «Nu sufere nici o îndoială, că fundamentul întâi al înflorirei fiecărui stat este cultivarea morală și luminarea poporului, și bunăstarea lui prin astea condiționată»; la invitarea lui, trei fruntași ai neamului: nemuritorii Gheorghe Bariț și Ti- moteiu Cipariu, precum și venerabilul domn loan Pușcariu, octo- genarul de astăzi, de care ne bucurăm că-1 vedem încă în*viață, au lucrat trei proiecte de statute, din care Șaguna însuș a com- binat unul, pe care l-a înaintat prin Guvernul provincial tran- silvan Cancelariei aulice spre orientare pentru concederea adu- nării de constituire; sub conducerea lui se ținu în zilele de 9—11 Mart e v. 1861 această adunare, numită «conferență», în care se desbătură și se votară normele fundamentale ale înso- țirei noastre, care rămaseră în vigoare până în anul 1897, și după ce aceste norme primiră aprobarea Prea înaltă, tot sub conducerea lui se ținu aici în Sibiiu, în zilele de 23—26 Octom- vrie v. 1861; prima adunare generală a nouei însoțiri culturale, în care se înscriseră cei dintâi membri ai ei, se făcu, în conso- nanță cu Statutele, constituirea ei pe trei ani de zile, alegându-se ca primul președinte al ei însuș Șaguna, iară ca vice-președinte eruditul canonic Timoteiu Cipariu, se numiră câțiva bărbați me- ritați, români și străini, ca membri onorari, iară zelosul Ghe- orghe Bariț, ales cu unanimitate ca prim-secretar, prezentă o serie de propuneri pentru activitatea literară viitoare a Societății acum inaugurate. Așa se începură, sub conducerea marelui și în veci neuita- tului Arhiereu, lucrările Asociației noastre, la început în cadre de tot modeste, din cauza lipsei de mijloace materiale, iară mai târziu cu o intensitate din ce în ce mai mare. In vara anului 1862 Șaguna conduse memorabila Adunare din Brașov, împreunată cu o expoziție de manufacturi, prima ex- 25* 372 poziție românească în țara noastră și, poate, și dincolo de munți, iară în vara anului 1866, chemat din nou la cârma tinerii Aso- ciații, conduse adunarea din Alba-Iulia, unde, întocmai ca la Brașov, ambii Arhipăstori ai bisericilor române din patrie se aflau unul lângă altul, în mijlocul credincioșilor lor, doritori de înaintare. Astfel nemuritorul Arhiereu, dela nașterea căruia s’a împlinit înainte cu câteva luni 100 de ani, a condus primii pași ai înso- țirii noastre culturale, dându-i duh din sufletul său înalt și plin de înțelepciune, încălzind-o cu căldura inimei sale doritoare de bine si ocrotindu-o de toate piedecile și primejdiile, ce i-s’ar fi putut ivi în cale. El, care în anii 1860—1865 a desfășurat o activitate atât de mare politică, care tocmai în timpul acesta lucră fără preget pentru regenerarea bisericii sale și pentru emanciparea ei de sub jugul străin, totuș află vreme și pentru ședințele Co- mitetului central al Asociației, cari se țineau într’o modestă sală a seminarului și nu pregetă a da toată băgarea de seamă și unor lucrui|, care altora, poate, li s’ar fi părut de puțină însemnătate, ca de pildă conferirei stipendiilor pentru tinerii dela școlile mai înalte, ajutorării meseriașilor, sau fixării vre-unui modest premiu pentru vre-o publicație de interes obștesc. Dar oamenii mari se cunosc de obiceiu tocmai după serio- zitatea, cu care tractează chiar și lucrurile mici. Ce privește chipul, cum înțelegea Șaguna menirea Asocia- ției, entuziasmul său pentru dânsa, încrederea ce o avea în viitorul ei, dar totodată și așteptările, ce le avea dela ea, toate acestea le vom cunoaște mai bine, dacă vom recetî cu băgare de seamă vorbirile ținute de dânsul cu prilejul diferitelor adunări, pe cari le-a condus. Astfel la deschiderea conferenței prealabile pentru întocmirea Statutelor, din Martie 1861, pornind dela adevărul, că omul, dacă voiește să se simtă fericit, trebue să cultiveze puterile sale tru- pești și intelectuale, vorbește astfel: «Este așadară lucru prea firesc, că noi știind chemarea noastră ca oameni sociali și cu- noscând trebuințele noastre, precum și auzind și înțelegând glasul cel puternic al veacului civilizat, în care trăim, nu putem negligâ acea datorie, cu carea suntem deobligați cătră noi înșine și cătră toți aceia, cari ne stau mai deaproape, adecă cătră connaționalii și compatrioții noștri. Noi... simțim în noi o putință de a ne per- fecționa pre noi și pre ai noștri prin mijloacele libertății naționale, și spre a ajunge aceea, ne-am hotărît a ne consolida într’o aso- ciațiune bine organizată, care’și face sieși de problemă promo- 373 varea literaturii și culturii poporului nostru român, precum și înaintarea industriei și a agriculturei în sânul nației noastre». Convingerea lui despre valoarea culturii și despre trăinicia monumentelor spirituale o exprimă în aceeaș vorbire în urmă- toarele cuvinte caracteristice: «Totuș eu într’acolo ’mi dau pă- rerea mea, că monumentele materiale ale unui period cult se pot nimici prin mâni barbare și o nație liberă se poate lipsi de li- bertate prin niște legi draconice; însă monumentele spirituale și moravurile cele morale, precum și valoarea lor, rămân pentru toți timpii nerăsturnavere, căci acestea sunt mai pre sus de ori-ce pu- tere silnică și fizică; de ele nu se poate atinge mâna barbarului; furul nu le poate fură; moliile nu le pot mânca». Și deoarece însoțirea, ce eră în formare, avea de scop înaintarea spirituală a poporului român, el îi promite din partea sa tot sprijinul, încheiând vorbirea sa cu cuvintele: «In sfârșit din parte-mi mă oblig, că voiu sprijini scopul Asociațiunii noastre, încât va sta în puterile mele, căci aci voiu /z norocos a auzi su- netele cele dulci ale limbei materne, care de străini nu s’au învred- nicit de atențiune, însă acelea cu atâta mai scumpe sunt inimei mele!» Iar adunarea din Octomvrie 1861, prin care s’a inaugurat activitatea Asociației așa de mult dorite, el o deschide printr’un însuflețit cuvânt, pe care-1 începe astfel: «Iată, domnilor, a sosit ziua cea dorită pentru înființarea unei Asociațiuni, carea să aibă de problemă «literatura română și cultura poporului român». Mărturisesc sincer convingerea mea, că eu problema Asociațiunii noastre o caracterizez pe cât de nobilă și frumoasă și unică în feliul său astăzi în întreaga națiune din toate părțile, unde se află ea, pe atâta și de serioasă și grea, pentrucă cere o perseveranță de fer și un sacrificiu din inimă». El recomandă tinerei însoțiri susținerea legăturilor cu tre- cutul și membrilor ei recunoștință față cu bărbații meritați, cari și mai ’nainte au ostenit pentru luminarea poporului nostru, zi- când: «...Deși Asociațiunea noastră este cea dintâi în felul său la noi, totuș vocea trecutului ne spune, că pe lângă aceea, că până astăzi n’am avut nici-o Asociațiune formală și din partea Statului recunoscută și aprobată, carea s’ar fi ocupat cu litera- tura română și cultura poporului, zic, pe lângă toate acestea, totuș au fost bărbați români singuratici, cari prin scrierile lor și edarea acelora la lumină s’au meritat prea mult pe terenul li- teraturii române și cultivarea poporului. Astfel de bărbați națio- nali binemeritați pentru cultura literaturii române și cultivarea poporului român am avut noi și până acum, și îi avem și astăzi pretutindeni, pe unde se află națiunea noastră. Așa dară adu- 374 cerea aminte de acești bărbați români binemeritați recomand eu Asociațiuneb. Și termină cu următoarea inimoasă îmbărbătare: «Domnilor, masa dulcei maicii noastre este pregătită pentru oaspeți mulți; maica noastră a fost până acum îmbrăcată în doliu, dar de acum înainte se îmbracă ea în haină de nuntă și poftește la masă pe toți fiii săi, ca să strălucească și ea în și cu casa sa, și să înno- iască pe fiii săi, precum se înnoiesc tinerețele vulturului!» Iar la sfârșitul adunării rostește aceste mișcătoare, înțelepte și profetice cuvinte: «Ne-am adunat în caritate; ne despărțim în caritate. Dea Dumnezeu, ca până la capătul veacului să fie tot așa! Să ne mai întâlnim la masa mamei noastre comune; să ne îndulcim de limba, naționalitatea și de toate, câte sunt ale Românului. — Luați seama, în ce momente și în care epocă viețuim!... Popoarele mai ’nainte au putut trăî fără literatură; iară astăzi așa ceva este curat peste putință. — Feudalismul aristocratic s’a delăturat prin desvoltarea puterii morale și cu- noașterea legilor firești; a pășit în locul aceluia egalitatea de drepturi și egala îndreptățire. Să nu uităm însă, că puterea minții și a geniului, științele și artele sunt, care în zilele noastre dau popoarelor tărie și le asigură viitorul!» Așteptările, ce le nutriă în inima sa marele Arhiereu față de tânăra Asociație, se pot vedeâ mai bine din cuvântul său de deschidere, ținut în 16 Iulie v. 1862 la adunarea generală din Brașov, în care, după ce vorbește de alipirea tradițională a Ro- mânilor față de graiul lor strămoșesc și despre nizuințele lor din timpurile mai nouă de a înainta în cultură, urmează astfel: «De aceea tare cred, că sub scutul unor asemenea convingeri corecte și principii sănătoase, precum am amintit mai sus, va spori desigur literatura și cultura poporului român peste toată așteptarea și Asociațiunea va vedea toate așteptările sale coro- nate cu succesul dorit, pentru-că nu vor trece multe zeci de ani, și vom vedeâ literatura limbei noastre la asemenea grad de cul- tură cu a celorlalte limbi culte; școalele și institutele literare, ca unicele mijloace de cultura națiunei, le vom vedeâ și la noi în stare înfloritoare; vom vedeâ satele și orașele române regulate și înaintate; nu vor trece multe zeci de ani, și vom vedeâ acolo grădini și holde frumoase cultivate, bogate de pomi fructiferi, unde până eri alaltăeri erau numai pălămide și alte ierburi săl- batice; nu vor trece multe zeci de ani și ne vom bucură, vă- zând economia rațională la plugarii noștri, înflorirea artelor și a tot felul de măestrîi la Românii noștri... Pe scurt, nu vor trece multe zeci de ani și națiunea română va fi regenerată și întinerită în puterile sale intelectuale, industriale și materiale, 375 pentrucă națiunea este setoasă după cultură și luminare, iar membrii acestei Asociațiuni nu vor cruță nici un sacrificiu, ce ar condiționa un viitor mai fericit și propășirea națională!» Iată cum înțelegea Șaguna menirea Asociațiunii noastre; iată ce așteptări mari, — poate, chiar prea mari, dar în tot cazul explicabile în acel timp de avânt național, — avea el dela ea; iată, ce câmp larg de activitate desfășură el înaintea ochilor acelora, cari se înrolaseră sub steagul ei pururea biruitor! Și dacă astăzi, după aproape 50 de ani, suntem încă departe de realizarea prevestirilor ademenitoare, cuprinse în aceste cuvinte menite a îmbărbăta și pe care am îndrăznit a le reaminti și cu altă ocaziune, vina nu este numai a noastră, ci în mare parte a împrejurărilor, care de atunci s’au schimbat în multe privințe, și, poate, nu tocmai în favorul nostru. Aceasta însă nu trebue să ne descurajeze în nizuințele noastre, ci dimpotrivă să ne îmbărbăteze, căci valoarea unui om, cât și a unui popor, se arată tocmai în energia, cu care știe birui piedecile ce-i stau în calea sa spre înaintare și fericire. Și calea spre această biruință ne-o arată Șaguna în vorbirea sa din Alba-Iulia din vara anului 1866, când, poate, și pe el îl părăsiseră unele din iluziile, ce și-le făcuse cu câți-va ani mai înainte. Ea este munca, munca neobosită, munca pe toate te- renele, care oțelește pe individ, îi agerește mintea, îl înalță mora- licește, îi desvoaltă încrederea în sine; munca, acel mijloc fer- mecător, care regenerează națiile, le întărește, le îmbogățește, le moralizează și care singură este în stare a le asigură viitorul pentru toate timpurile! De asemenea principii a fost călăuzit Șaguna în întreagă viața sa și aceste principii mântuitoare le propagă el și în mij- locuMnsoțirii, ce și-l alesese de conducător. își poate închipui ori și cine, ce efect făceau cuvintele acestui bărbat cu înfățișare maiestoasă, și mai cu seamă pilda lui nobilă de activitate neobosită, de jertfire de sine și de devo- tament pentru binele obștesc, asupra contimporanilor săi, gru- pați în jurul acestei Asociații! Toți priveau la el cu cel mai mare respect, cu toții recunoșteau superioritatea lui și cu toții erau convinși, că destinele tinerei Asociații nu puteau fi încre- dințate în mâni mai bune. Convingerei acesteia i-a dat expresiune însuș nemuritorul Timoteiu Cipariu în clasica sa cuvântare din Sibiiu, din toamna a. 1861, în care, după-ce vorbește cu toată competența și cu cea mai mare însuflețire despre însemnătatea limbei materne și după-ce urează viață îndelungată și roade bogate tinerei plante, — Asociației, — ce tocmai se plantă și pe care o numește 376 «razim al naționalității române», se întoarce cătră conducătorul noului așezământ cultural și zice: «Să urăm, domni și frați, și acelui mare bărbat al națiunei, carele dela început cu căldură a cuprins la sinu-și și fără preget a condus până în momentul de acum ideea acestei Asociațiuni, care astăzi din idee trece în realitate; să-i urăm din inimă călduroasă, cu, sinceritate nefăță- rită și cu răsunet străbătător, ca Cel-ce l-a înălțat la această mare treaptă, să-i insufle purtarea de grijă părintească pentru națiunea română, nu mimai în cele sânte și d-zeești, ci și în cele-ce se țin de bunăstarea unui popor demn de o soarte mai bună, — de bunăstarea nu numai materială, ci mai vârtos de aceea stare eminentă, ce distinge pe o națiune cultă de cătră un popor, precum cuvântul distinge pe om de alte viețuitoare pe acest pământ Să-i urăm, ca să-și vază efectuate intențiunile marinimoase, ce le nutrește cătră națiunea română, să-și vază națiunea fericită, mai fericită, de cum o văzuse la începutul păstoriei sale; să-și vază mângâierea cu ochii, repausul și mul- țămirea sufletului încă și în vieața aceasta. Să-i urăm zile feri- cite în mijlocul națiunei ajunse la fericire, zile multe și împreu- nate cu neîncetată mulțămită din partea acestei națiuni bune și tânăr simțitoare, cerând și rugându-ne, ca și de aici înainte să binevoiască a cuprinde ș’a adăposti, a ajută și a sprijini această tânără societate, pe care o-a iubit și o-a ocrotit dela leagăn până în momentul de față». Iar vrednicul și în veci neuitatul G. Bariț, despre care se știe, că nu eră totdeauna în consonanță de vederi cu Șaguna, mai cu seamă în ceeace privește cestiunile politice, zice într’un tractat al său, în care vorbește despre primii 15 ani ai «Aso- ciațiunii» și în care citează cuvintele rostite de marele Arhiereu la încheierea adunării generale din toamna anului 1861: «Acestea sunt cuvintele acelui prelat ilustru, carele pe lângă necurmata sa laboare pentru scoaterea credincioșilor săi din întunerec și din umbra morții, în tot timpul arhieriei sale a înavuțit litera- tura noastră cu cărți școlastice și bisericești, compuse sau tra- duse de el. Aveă mare drept Mitropolitul Andreiu a provocă și pe alții, ca să facă asemenea». Și în opul său din urmă: «Părți alese din Istoria Transil- vaniei», voi. III, vorbind despre înaintarea bisericei române răsă- ritene din patrie sub Șaguna, zice: «Se ceruse un spirit gigantic și o voință neînduplecată, pentru-ca să o regenereze. O adevărată provedință a fost aceea, care-i trimisese pe Andrei baron de Șa- guna». Iar mai încolo, vorbind despre personalitatea marelui Arhiereu: «Șaguna a tras în viața sa un plan atât de larg și măreț, încât succesorii săi au să lucre cel puțin o sută de ani, ca șă-1 vază realizat întreg». 377 Un bărbat providențial a fost Șaguna pentru Asociația noastră, căruia avem a-i mulțămî o parte însemnată din înfăp- tuirea ei, îndrumările cele mai prețioase pentru viitorul ei, și a cărui contribuire de 1050 fl., împreună cu cele 2000 fl, dăruite de fericitul Mitropolit Alexandru, au format prima temelie ma- terială a însoțirei noastre culturale. Cuvine-se deci, să-i fim în veci recunoscători, cuvine-se, ca figura lui bărbătească să o avem pururea înaintea ochilor noștri sufletești, iar învățăturile lui înțelepte să le avem totdeauna de îndreptar în lucrările Asociației noastre. Dar lucrările săvârșite de Șaguna în interesul însoțirei noastre culturale sunt numai un episod din activitatea uriașă și binecu- vântată, desvoltată de acest bărbat epocal spre binele’ și înain- tarea neamului nostru românesc, — un episod însă, care stă în strânsă legătură cu întreagă ființa sufletească și cu întreagă vrerea atât de puternică a acestui om în adevăr extraordinar. Partea cea mai însemnată a activității uimitoare a lui Șa- guna, precum este îndeobște cunoscut, s’a îndreptat în prima linie în favorul bisericei conduse de dânsul, în fruntea căreia o soarte norocoasă îl adusese din anul 1846, mai întâi ca vicar, apoi ca episcop și în cele din urmă, prin vrednicia lui, ca Ar- hiepiscop și Metropolit El ridică această biserică din starea dejosită, în care tânjise mai înainte; o liberă, cum s’a amintit mai sus, de stăpânirea străină și o înzestră cu o întocmire din cele mai democratice; sub înțeleaptă și energica sa ocârmuire se ridicară sute de școli poporale, două gimnazii, o școală reală și comercială, iar semi- narul pentru preoți și învățători se organiză pe baze cu totul nouă; bisericile se înzestrară cu fondurile de lipsă; zeci și sute de tineri fură ajutați la continuarea studiilor; se înființă o tipo- grafie, în care se tipăriră numeroase cărți bisericești și școlare. Insuș marele Arhiereu, în ceasurile de liniște, când îi dau răgaz numeroasele afaceri administrative sau luptele politice, la care a luat o parte așa de activă, apucă condeiul în mână și urmând pilda Arhiereilor celor mari ai bisericei noastre: a lui Varlaam și Dosofteiu, a lui lacob Stamati și a lui Veniamin Costachi, a lui Antim Ivireanul al Ungro-Vlachiei, a lui Chesarie al Râm- nicului și al lui Damaschin al Buzăului, scria fără preget, .alcă- tuind lucrări nouă, unele de o valoare netăgăduită, și îndreptând și reeditând lucrări mai vechi, de care se simțiă trebuință. Și ca să pună coroană vieții sale, acest mare bărbat, care ’și închinase întreagă ființa sa binelui poporului său și bisericei sale, lasă întreaga agonisință materială a vieții sale în folosul Neamului și al Bisericei. 378 în adevăr, modesta criptă dela Rășinari avea să primească în ziua de 21 Iunie 1873 un om mare, care merită să fie jelit de un neam întreg. Va zice însă cineva, că faptele acestea ale lui Șaguna pri- vesc numai o parte a poporului nostru și astfel amintirea lui nu este o datorință obștească a Românilor din această patrie și în genere a întreg neamului românesc. Cel-ce ar judecă astfel, ar face ca acel frate fără minte și fără inimă, care, locuind sub acelaș coperiș cu alt frate al său, ar zice: Ce-mi pasă mie, de ce se întâmplă în locuința vecină?... Intâmple-se ori și ce la fratele meu, mie nu-mi pasă!... Intre furii, să-l jefuiască, vină potopul să-l înnece, arză-i focul avutul și culcușul, căci mie nu-mi pasă!... Și nu-și dă seamă, că furii jefuind pe fratele său, vor năvăli și asupra lui; potopul, surpând odaia vecină, va amenință și pe a lui; și focul, mistuind partea de coperiș de-a dreapta, va trece și de-a stânga! Dacă în privința celei mai înalte instituțiuni sociale, în pri- vința Bisericei, soartea a împărțit arborele naționalității noastre în două ramuri, dintre care una se îndreptează spre răsărit, iară alta spre apus, aceasta nu însemnează ca aceste ramuri să caute a se nimici una pe alta, ci dimpotrivă, ele sunt datoare să se sprijinească una pe alta, bine știind, că amândouă răsar din aceeași tulpină, că amândouă se hrănesc cu acelaș suc și că amândouă sunt supuse la aceleași primejdii; dacă se vor în- cuiba omidele într’una, vor trece și în cealaltă parte; când vân- turi dușmănoase vor izbuti a culcă pe una din ele la pământ, de bună seamă va veni și rândul celeilalte. De aceea între cele două ramuri ale Bisericei naționale ro- mâne o singură rivalitate e admisibilă: rivalitatea de a produce care mai de care roade mai nobile și a servi ca ocrotitoare ale naționalității noastre și a celor mai înalte interese morale și inte- lectuale ale ei. Iar bărbații mari ai neamului nostru, cari și-au jertfit viața, munca și averea pentru binele obștesc, — fără a ne uită, dacă au trăit și au lucrat în Sibiiu sau în Blaj, în Arad sau în Oradea-mare, în Lugoj sau în Caransebeș, — trebue cinstiți de toți Românii. Și între acești bărbați Șaguna ocupă, fără îndoială un loc de frunte. Să aducem deci din adâncul inimei noastre mulțămita cea mai ferbinte Părintelui ceresc, care ni l-a trimis în ziua de 20 Decemvrie v. 1808, și să nu uităm de acea bună Româncă, Anastasia, care l-a știut mântui pentru neamul nostru. în veci pomenirea lor!... 379 Și acum, după acest modest prinos de recunoștință, adus primului președinte al însoțirei noastre culturale, am putea începe lucrările noastre cuprinse în ordinea de zi, dacă n’am avea să mai îndeplinim o datorie de pietate. Anume, aruncând o privire asupra întâmplărilor petrecute dela ultima adunare generală, ținută în Șimleul-Silvaniei, încoace, vedem cu durere, că în timpul acesta scurt Asociația noastră a pierdut câțiva dintre cei mai vrednici membri ai săi, între cari, pe fruntașul între fruntași, fericitul Alexandru Mocsonyi, fost președinte de onoare al «Asociațiunei» și membru fundator al Muzeului, în care ne aflăm. Născut dintr’o familie fruntașă de origine macedo-română, ca și nemuritorul Arhiereu Andreiu Șaguna, familie nobilă nu numai prin trecutul său, ci mai vârtos prin faptele sale naționale și filantropice, care a dăruit neamului nostru pe fericiții: Petru, Andreiu, Anton și George Mocsonyi, precum și pe virtuoasa Caterina Mocsonyi de Foen, mama fraților Alexandru și Eugen, — fericitul Alexandru Mocsonyi, dupăce a făcut studii serioase juridice și filozofice, a luat parte activă la viața politică, apărând drepturile naționale ale poporului nostru în dietele din anii 1865 —1874, până când decepționat și desgustat de luptele politice, s’a retras la proprietatea sa din Bănat, unde ducea o viață re- trasă și meditativă. Deși însă retras din vârtejul politic, mult re- gretatul reposat urmărea cu atențiune toți pașii poporului nostru, și când simțea că este lipsă a-și spune cuvântul său în aface- rile naționale sau culturale și bisericești, el și-I spunea cu toată bunăvoința, dar totodată cu toată înțelepciunea și cu tot cum- pătul care-1 caracterizau. Când erâ vorba însă de ajutorarea vre- unei întreprinderi naționale sau de vre-o faptă filantropică, el băgă fără șovăire mâna în buzunar și ajută cu dărnicie tot ce i-se părea vrednic de ajutat. Nu erâ aproape nici o instituție națională, care să nu fi fost sprijinită de fericitul Alexandru Mo- csonyi cu sume însemnate. Astfel la clădirea edificiului în care ne aflăm, dânsul împreună eu vărul său, regretatul Zeno Mo- csonyi de Foen, au dăruit suma însemnată de 24,000 coroane. Afară de aceea mult regretatul răposat erâ și un erudit. Mai mult decât atâta: el eră un adevărat filozof. Și dacă numărul publicațiilor sale nu stă în raport cu bogăția cunoștințelor sale, cauza erâ însaș natura retrasă și meditativă a lui. Sufletul lui, pe cât îl pot eu înțelege, semănâ cu opalul nobil, care prinde razele soarelui, dar numai o parte mică din ele pot străbate printr’ânsul. Aceea, ce a scris și a publicat însă, dovedește vederi largi, concepții înalte și o judecată deosebit de pătrunzătoare. 380 Cu un cuvânt, sub fața liniștită și palidă a lui Alexandru Mocsonyi se ascundea un spirit înalt și în trupul lui delicat batea o inimă simțitoare pentru tot ce e nobil și frumos, și mai vârtos pentru Neamul său mult iubit și pentru diferitele lui instituțiuni. In vederea acestor însușiri excepționale Adunarea generală a Asociației noastre, ținută în Septemvrie 1901 aici în Sibiiu, îl alese cu mare însuflețire de președinte al acestui așezământ cultural, demnitate, pe care mult regretatul, în vederea sănătății sale slăbite, o primi numai ca un răspuns la încrederea gene- rală, ce i-se arătase. Cu toate acestea nu pregetă a conduce Adunarea gene- rală ținută în Oravița, în 14 și 15 Septemvrie 1902. Vorbirea, cu care deschise această adunare, fu o nouă do- vadă de adânca lui înțelepciune și de căldura, cu care urmărea tendințele de înaintare ale poporului nostru. El definește din nou aceste tendințe, mai limpede, de cum făcuse, poate, ori și cine până atunci, și arată, care este chemarea cea mai apropiată a Asociației. «Lupta pentru cultură», zice dânsul în această vorbire, «nu este altceva, decât lupta pentru existență națională. Firește, numai cultura adevărată are această putere conservatoare, iar cultura adevărată nu poate să fie alta, decât numai și numai cultura na- țională». Iar despre Asociațiune vorbește astfel: «Prin Asociațiune ni-s’a deschis arena, la pragul căreia dispar toate veleitățile des- părțitoare; pe această arenă ne prezentăm desbrăcați de toate particularismele, de toate divergențele confesionale, politice, lo- cale ori provinciale; pe acest teren ne întâlnim cu toții uniți într’un cuget și o simțire. Asociațiunea este expresiunea unității și solidarității naționale pe terenul cultural al poporului român din Ungaria; iar prin or- ganizarea ei ni-e dată posibilitatea concentrării puterilor noastre. Astfel, ca o zi epocală va străluci în analele ei ziua, în care Aso- ciațiunea va vedeă organizată sub stindardul său întreagă inteli- gința română ca o armată bine disciplinată în serviciul cauzei naționale. Concentrarea națională deci să ne fie lozinca». După trei ani de zile înțeleptul bărbat, Care rostise aceste cuvinte pline de adevăr, simțindu-se tot mai slăbit, se văzu silit a se retrage dela postul de onoare, la care-1 chemase încrederea obștească. In vederea meritelor sale deosebite însă Asociația noastră se simți îndemnată a-1 numi, în adunarea generală din Timișoara, președinte de onoare al său, onorându-se astfel însaș pe sine. 381 Și deși se știa, că Alexandru Mocsonyi sufere și cu greu poate părăsi casa, totuș ochii poporului nostru se îndreptau cu încredere spre castelul din Birchiș, de unde se deprinsese să primească sfaturi înțelepte și mână de ajutor. Până când în noaptea de 2 Aprilie n. a. c. i-se luă și această mângâiere. Intre lacrimile poporului întreg se depuseră rămășițele pă- mântești ale mult regretatului bărbat în cavoul familiar din Foeni, iară sufletul lui se îndreptă spre sferele senine ale ceriului, ca să petreacă împreună cu sufletele celorlalți bărbați mari ai nea- mului nostru. Să cinstim deci memoria acestui mult meritat bărbat, alăturea cu a lui Șaguna, al cărui școlar și urmaș a fost în multe pri- vințe ; iar numele lui să-l scriem în inimile noastre cu litere mai neperitoare, decât cele săpate în marmora acestui edificiu! Și acum, conduși de spiritul înalt al acestor doi mari dece- dați și al tovarășilor lor de muncă de odinioară, cari ne-au lăsat moștenire și ne-au încredințat spre păstrare și întărire această măreață instituție culturală, să începem lucrările noastre! Declar prin urmare adunarea generală de deschisă. MIHAIL EMIITESC’J. „STRIGOII*. (Sfârșit). Urmez lui Preller: Romische Mythologie. Preller recunoaște (pag. 66) că în religiunea Romanilor spiritele și demonii joacă un rol mai însemnat decât în oricare altă religiune păgână. Ei numiau spiritul rătăcitor al mortului larva și credeau în putința lui de a se întâlni cu cei vii, cari, aceștia, mergeau la groapă și chemau spiritele morților strigându-le pe nume (pag.. 72—73). Cei cari corăspund deplin strigoilor noștri erau așa- numiții «lemures- (pag. 499). Ei reveniau la locuințele lor de mai nainte, făceau ce erau obicinuiți, și ca și strigoii noștri nu-și găsiau odihna fiindcă aveau un păcat mare pe suflet ori muriră de moarte nenaturală. Răul ce-1 făceau era, că înnebuneau pe cei vii (pag. 500) iar locuința lor și-o închipuiau Romanii, ca și a altor spirite, în fundul pământului (pag. 455) și credința aceasta a lor cred a o regăsi în versul lui Eminescu (st. 30 ¹⁻'). «Stihii a lumei Străbateți voi pământul și a lui mttmntaie» precum și în versurile: (Str. 28a‘) Și stânci în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse de blestem Se urmăresc prin boite, etc. 382 Dar credințele poporului nostru despre strigoi sunt identice în cele mai multe privințe cu cele ale popoarelor germanice¹ și le amintim și pe acestea, fiindcă Eminescu cunoștea mitologia germană și mai ales cea nor- dică, și ar fi uneori greu de hotărît, dacă izvorul lui Eminescu a fost mi- tologia noastră ori cea germanică. Că nu toate sufletele merg în ceata lor din lumea cealaltă, ci unele pribegesc fără odihnă aici pe pământ, că locuiesc în munți (Str. 29 ¹¹ «morți», 54 ²~‘) — în mitologia germană nor- dică se crede despre suflete, că-și aveau locuința în munți ori în interiorul pământului (Mogk. op. cit. pg. 380), — că sufletul se întoarce iarăș în trupul său, ori că întră în alt trup, că nu este vecinie (strofa 57 ²-), toate acestea își au paralele în mitologia noastră. La Germanii vechi eră însă deosebit de vie credința, că sufletul tră- iește dincolo de moarte ca un al doilea «Ego», tocmai ca pe pământ, care credință nu e desvoltată clar la poporul nostru. De aceea Germanii dă- deau mortului în groapă tot ce i-a fost scump aici pe pământ, ori de ce ar avea trebuință acolo: așadară arme și odoare, animale de casă, mai ales calul și cânele, chiar servitorul.³ Ba Slavii vechi, cari își ardeau morții, asemenea își închipuiau vieața sufletelor după moarte ca aceasta de pe pământ și ardeau adeseori și pe văduvă împreună cu bărbatul mort. Și de cea mai cinstită și mai adevă- rată nevastă trecea aceea, care se sinucideâ, pentru a fi arsă laolaltă cu bărbatul său. (Bonifacius anul 745 despre Venzi: «Laudabilis mulier inter illas esse judicatur, quae propria mânu sibi mortem intulit, ut in una strue pariter ardeat cum viro suo». Orelli, Allg. Religionsgeschichte pg. 736). Wikingerii Nordului se îngropau chiar în corabie; astfel s’a găsit la Gokstad în Norvegia sudică o corabie cu pânze, de prin anii 900, cu un catart și cu 32 de lopeți. în ea eră îngropat stăpânul. Deci în senzul acesta se poate interpretă versul (Str. 37 ⁵-) pe care-1 rostește Maria cătră Arald. «Rege a venit Maria și-ți cere pe Arald», ce a avut ea mai scump pe pământ, ca și în credința despre strigoi a poporului nostru (v. mai sus). Mai departe: la poporul nostru nu se aude de vrăjitori, cari să poată chema sufletul unui om mort și să-l aducă din lumea cealaltă prin vrăji; dar la Germani se găseau astfel de vrăjitori pretutindenea. Deci cuvin- tele (Str. 21 °“~⁶), rostite de Arald: «O mag de zile vecinie, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea, ce moartea mi-a răpit. Și de-azi a mea vieață la zeii tăi se ’nchină» iarăș pot fi o dovadă de câte cunoștințe a amalgamizat Eminescu; și iz- vorul lor este probabil mitologia germanică. Și originea altor motive din poezie se va găsi la Germani. Când după farmecele magului apare Maria, pe-afară este «toată firea amestecată». ¹ Cf. pentru tot ce urmează: Mogk. în Paul: Orundriss der germ. Philologie, pag. 249—292. ² V. Paul: Ordr. der germ Philol’• III 411. 383 «Ninsoare, fulger, ghiață, vânt arzător de vară, neguri, nouri» (Str. 31—34). într’o astfel de natură posomorită și sălbatică apar sufletele la Germani. Și când cetim la Eminescu, că în timpul călăririi strigoilor «vântul geme prin codrii cu amar» (Str. 53 ⁶), ne putem gândi la vântul și la furtuna ce întovărășiâ la Germani totdeauna sufletul mortului, unde acesta se arătă (/zzz-z vorba aici de fuga lor iute «ei sboară»). Și pentru stihiile lui Eminescu cari vor străbate pământul și vor hrăni inima Măriei cu sânge cald, adecă îi vor da vieață, găsim figuri corăs- punzătoare tot în mitologia germanică, unde Elfen și Wichte, ielele și pi- ticoții, sunt priviti de reprezentantii puterilor elementare ale naturii (ffrttzofov înseamnă «element»), cari deci pot face ca la Eminescu (Str. 30³ ⁴). «Din piatră aur și din îngheț văpaie, Să ’nchege apa ’n sânge, din pietre foc să sae», ar Wichte¹ sunt spirite, cari dau într’adevăr viea(ă, («dar inima-i fecioară hrăniti cu sânge cald»). Și chiar pentru versurile când magul își începe farmecile: (Str. 26 ⁴ t). «Și mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cânt frumos și dulce adormitor sunând» s’ar găsî o punte de trecere la credința germanică, că în munți se aude de multeori muzică, când își petrec piticii. Și în Faust, Hexenkiiche, în timpul farmecelor se aude muzică făcută de pahare și cazan. * Caracterizând timpul, pe care l-am fixat ca fond istoric al întâmplă- rilor din poezie și deslușind tot ce atinge credința despie strigoi, am ex- plicat materialul poeziei, temelia ei. Rezultatele cercetărilor sunt, că Emi- nescu în amândouă părțile a naționalizat subiectul, adecă a fixat locul istoric în locurile noastre, a ales un timp istoric și pentru noi, deși, din do- cumente, nouă necunoscut și a poetizat plăsmuiri din fantazia poporului nostru, din mitologia poporală, adăogând la ele câteva împrumuturi dela străini. O astfel de operă poetică are interes pentru literați și în altă pri- vință, a formei; și anume mai întâi ești ademenit să cercetezi cum a com- binat și închegat poetul feluritele motive, unde le-a alăturat, cum le-a în- lănțuit, deci compoziția operei. Spre ea ne îndreptăm acum. Partea aceasta a unui studiu literar va fi cu atât mai bogată și încurcată, cu cât numărul izvoarelor — tipărite ori netipărite — cari au putut să aibă o oarecare in- fluință asupra poetului, este mai mare. Dar deosebita plăcere a omului de știință, care ar vrea să știe cât mai multe, îmbogățește încă cu ceva studiul compoziției operelor poetice; el, dacă nu poate dovedi influența directă a unui scriitor asupra altuia, se mulțămește a arătă și numai ase- mănarea, câștigând prin ea întărirea și clarificarea cercetărilor sale. Va trebui să mergem pe amândouă aceste căi în urmărirea izvoarelor lui Emi- nescu pentru poezia «Strigoii». ¹ Tradus în latinește cu lemures, lares. 384 Câteodată ai dovezi directe: scriitorii lasă înșiși mărturisiri asupra unor anumite opere de-ale lor ori asupra lecturii. Din scrisorile, memoriile, aminti- rile, notițele lor putem aflâ multe despre planurile și scrierile lor. La Eminescu acest izvor aproape nu există. Ne căutăm deci un sprijin în mărturisirile altora despre poet. Astfel cetim următoarele rânduri de Dl Maiorescu, care l-a cunoscut foarte bine, în «Convorbiri Literare» 23, 632: «Cu neobosita stăruință de a ceti, de a studia, dea cunoaște își în- zestra fără preget memoria cu operele însemnate din literatura antică și mo- dernă. Cunoscător al filozofiei, în special a lui Platon, Kant și Schopen- hauer și nu mai puțin al credințelor religioase, mai ales a celei creștine și budhaiste, admirator al Vedelor, pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedând știința celor publicate din istoria și limba română: el aflâ în comoara ideilor astfel culese materialul concret, de unde să-și for- meze înalta abstracțiune» etc. ' Relevăm pentru cele ce urmează, că Eminescu a cetit opere însem- nate din literatura nouă (Biirger-Lenore, Oogol), că cunoștea credințele religioase budhaiste și cântecele vedice (Mitologia germană și indică) eră pasionat pentru operile poetice din. toate timpurile (Edda) și se înțelege cunoșteâ perfect literatura noastră veche și nouă precum și literatura po- porală. în această literatură poporală și anume auzind poveștile noastre, și-a găsit Eminescu motivul pentru «Strigoii» săi (cf. și povestea sa «Fătfrumos din lacrimă» pag. 21, 24, 25—26, ed. Șaraga) și chiar și sâmburele moti- vului de temelie al poeziei, care este dragostea romantică între strigoi. Schițez aici câteva din poveștile noastre cu strigoi comunicate de elevii mei. Se vede că sunt cu mult mai multe decât s’ar fi crezut după numărul mic al celor publicate de Pop-Reteganul, Sevastos, Marian, Coșbuc. 1. Un faur veniâ la nevastă-sa și lucră. 2. Bărbatul mort se întorcea în toate sările acasă și cerea de mân- care. O vrăjitoare îl legă să meargă într’un munte stâncos. 3. O femeie nu avu odihnă în mormânt, fiindcă nepoată-sa se dădu în dragoste cu bărbatul moartei, și veniă și se arătă bărbatu-său. 4. Feciorul vine Ia ea, joacă cu ea, vrea s’o sărute, ea nu se lasă, el o omoară cu copita. 5. Un bărbat vine noapte de noapte la nevastă-sa rămasă văduvă (1 lună): La sfatul unei vrăjitoare ea-i aruncă încălțămintele în foc. El fuge furios și guițând. Popa îi face slujbă în casă și o scapă de el. 6. Iubitul veni timp de un an în fiecare noapte la ea. Tata îl prinde, face slujbă, strigoiul plesnește, dar și fata văzând aceasta moare. 7. Un fecior strigoiu veni la șezătoare. Fata nu voi să rămână cu el. El merse acasă la ea și o mâncă împreună cu mamă-sa. 8. Un fecior omorît de altul (rival) se face strigoiu (iepure) și vine și i se arată în vis, și-și păzește fosta drăguță. Când aceasta vrea să meargă cu celalalt să se cunune, casa se surpă pe ei. Oamenii găsesc iepurele. Pietrile casei le aruncă într’un lac. 385 9. Drăguța unui ciobănaș eră strigoaică. Nu departe de locul stri- goilor păzeă el turma. Un strigoiu vine. Ciobănașul crede că-i ea și-o strigă. Strigoiul îl duce departe în munți. Aici adoarme. Atunci vine stri- goaica și-l duce îndărăt la turma sa. 10. Fata a murit, fiindcă împăratul n’o dădu după Ion, soldat de rând. Ca strigoaie mânca păzitorii puși de împărat. Ion, iubitul ei, încă păzi într’o noapte. La 12 oare biserica, unde eră mormântul se cutre- mură și fata ieși din cosciug. Ion se ascunse în clopot. Fata-1 căută, dar când să-l găsească cântară cocoșii. A doua seară se ascunse în altar; a treia oară lângă raclă. Acum el răspunse și o scăpă de chin. Împăratul, care-i găsi dimineața îmbrățișați, chemă îndată pe popa de-i cunună. 11. Bărbatul întră pe fereastră în haine albe, merge la patul văduvii, se pune lângă ea și o sărută. După 6 săptămâni moare și ea. 12. Bărbatul mort vine noaptea și suge, punând gura în dreptul inimii, sângele nevestei sale care durmiâ, de i-a rămas pe piept o pată roșietică. După câteva zile femeia a murit. Asemănarea între «Strigoii» lui Eminescu și cele două povești din urmă este izbitoare. Bărbatul își sărută nevasta, care moare, în cealaltă: îi suge sângele de rămâne în dreptul inimii cu o pată roșietică și moare; — în «Strigoii» nu bărbatul ci femeia, Maria, îi lasă lui Arald pe piept o pată roșietică. Călăritul strigoiului se descrie mai amănunțit în două povești, una întitulată «Săraca mamă» scrisă de I. Pop-Reteganul (Povești ardelenești, IV, 64), alta în versuri de G. Coșbuc, întitulată «Blăstăm de mamă». Le analizez comparativ. Irinei i-a murit bărbatul și 8 feciori. A rămas cel mai mic Constantin și fata Maria (Coșbuc: Lenuța). Mulți au pețit-o, dar nu a luat pe nici unul. Din altă țară «de acî a noua țară» i-a venit încă unul. Acum mama nu vrea s’o dea (Coșbuc 37—40). Fetei însă îi place de pețitor (Coșb. 30—33). Constantin, văzându-i chinul, zise mamei sale (Coșb. 48) s’o mărite (C. 56) că de-i va fi dor de ea, el i o va aduce acasă (Coșb. 61—62). Fata merse cu mirele ei peste «apa lucioară». Constantin încă a murit (Coșb. 73). Pe acesta acum îl blastămă Irina (Coșb 89—91) să nu-1 rabde pământul și țărâna (Coșb. 99—100) până nu-i va aduce fata, cum a promis. Constantin n’avu odihnă în mormânt și se sculă noaptea (Coșbuc «amurgit») și se rugă mormântului să se facă un căluț (ca și la Coșb.) și pânza o cărare (Coșb. 133 pânza «căpeneag» și crucea «spadă» 135). Merse Constantin mai repede decât vântul (Coșb. 148, Str. 48). Ajuns la Maria o chemă la mamă-sa, căreia i-e dor de ea (Coșb.: «la nunta mea» 184, ca ’n Lenore,Ja nuntă). Maria ia carul și caii (Coșb. 195) și pleacă. «Caii mergeau de gândeai că mâncă pământul!! Că doar mergeau pe calea cea fermecată. Pasările (Coșb. «munții» 211) se mirau (eră înainte de miezul nopții, deci nu ca în «Strigoii») cum de umblă vii cu morții». 26 3â6 Maria întrebă pe Constantin ce zic pasările; (ca și la Coșb.) el răspunse să le dea pace (Coșb). Aproape de casă el o luă înainte să deschidă porțile (Coșb. să facă pregătiri de primire) și întră în mormânt, (C. 258) și nu se mai întoarse (Coșb. 305). Maria întră în curte și-i spune mamei sale că a venit cu Constantin: «de aseară după cină am plecat și acum cântă cocoșii de miezul nopții!!» Când Maria află dela mamă-sa că a că- lătorit cu morții, cade moartă de groază (!) (Coșb.: Sora nu moare; «ele se duc la mormânt»). Irina (mama) înnebuni și mergea la mormântul lui Constantin și încă tot îl blăstămă: «Nu te rabde mormântul Nu te rabde țărâna». (Coșb.: mama desleagă pe Constantin de blăstăm, dar blăstămă pământul, care o înghite). O variațiune cu schimbări neînsemnate este cântecul «Dochița» (fratele e Pantimos) din Ticușul-românesc, comit. Târnava-mare) v. O. Maican: «Multe și de toate» Brașov (Ciurcu) pg. 34—37. Toți feciorii au murit de ciumă. «Lada i s’a făcut cal, pânza căpeneag, perinuța șea». Amân- două cad moarte jos. Și aici în «Dochița» ca și în «Săraca mamă» sora înainte de plecare îl chiamă pe frate să între întâi în casă. EI răspunde că n’are vreme, ca în «Lenore» a lui Biirger. In aceste două povești persoanele sunt fratele și sora ca în poveștile cu acelaș motiv la Greci, Bulgari, Albanezi, Sârbi (Șăineanu, op. cit. 897 urm.) cf. și W. Wackernagel: «Kleine Schriften». De motivul din Eminescu: logodnic și logodnică, se apropie alte două povești. Una e comunicată de Sevastos. «O fată voia să-și vadă iubitul mort, după care se topea d’anpicioa- rele. El veni pe un cal alb ca omătul (Arald călărește pe unul negru). O luă pe cal și porniră ca vântul și ca gândul spre cimiter. înaintea mor- mântului deschis fata fuge într’o căscioară unde era alt strigoiu. Atunci cântară cocoșii și amândoi strigoii căzură morți». Fata deci nu muri!! Tocmai acest motiv — fata scăpând într’o casă unde eră alt mort — se găsește în poveștile poporale din Austria-de-sus (Erich Schmidt: Charakteristiken I, 241). în poveste găsim fuga ca vântul, cimiterul, cântatul cocoșului, dar, și aceasta este o deosebire față de Eminescu — amândoi călăresc pe acelaș cal, ca ’n renumita baladă a lui Biirger. Acest motiv, călăritul pe acelaș cal, se mai găsește încă într’o poveste românească din Bucovina: «Strigoiul și fata» (v. Șăineanu: Basmele rom. pg. 877). «Veni un flăcău să pețească fata. O luă pe cal și plecă. Lângă mor- mântul deschis feciorul se făcu strigoiu și o chemă din mormânt, ea însă fugi. Flăcăul se luă după ea. Dar cântatul cocoșilor o scăpă». La celelalte popoare se găsește tot motivul logodnic-logodnică încă la Croați, Ruteni, Unguri, Bretoni, Scoțieni și Danezi (v. W. Wackernagel: «Zur Erklărung und Beurteilung von Biirgers Lenore». în Kleine Schriften II 399 urm.) 387 De unde a împrumutat Eminescu numele Arald am arătat în partea întâi a lucrării. Dar numele Măriei ? Eminescu a ales cel mai obicinuit nume românesc la popor, domni și domnitori. Se poate iarăș să-l fi găsit însă într’o poveste auzită. Căci în povestea «Floarea de aur» (Șăineanu, pag. 877) fata, pe care o pețî strigoiul la o clacă de tors și pe care-1 re- fuză, dupăce află că-i strigoiu, se chemă Măriuța. Fata din povestea «Să- raca mamă» tot poveste cu strigoi, purta asemenea numele Maria¹ (în alte povești românești fata are numele Boghița ori Lenuța). O poveste rusească «Strigoaica», povestită de Gogol, trebuie adusă aici în discuție pentru unele puncte asemănătoare cu «Strigoii» lui Emi- nescu. Strigoaica lui Oogol e o fată de boier mare, câtă vreme toți stri- goii poveștilor noastre se’nchipuesc a fi țărani; Maria lui Eminescu însă este regină. Eminescu a scris partea I a poemei sale (introducere istorică) pen- truca să aibă o expoziție potrivită, în care să cunoaștem vieața persoa- nelor înainte de ce ele s’au făcut strigoi. Cele dintâi strofe cuprind ta- bloul: Maria pe catafalc în biserică; lângă racla ei în genunchi Arald. în povestea schițată de mine mai sus sub Nr. 10, apoi într’una «Fata cu urechea roșie» (de Stăncescu; v. Șăineanu pg. 873) și în «Strigoaica» lui Gogol² găsim acelaș motiv modificat, întrucât feciorul n’o bocește, ci stă lângă moartă, ca să o păzească. Avem dreptul să presupunem cel puțin că Eminescu a împrumutat motivul din întroducerea «Strigoilor» dela una din poveștile acestea, mai verosimil dela Gogol (1809—1852). Dar întoarcerea motivului la Eminescu asemănător cu al lui Gogol «logodnica, Maria vine ca strigoaică și-l ia pe mire, pe Arald» poate fi originală (v. însă mai jos Odin-Volva); dacă am avea o dovadă directă, că Eminescu a studiat amănunțit mitologia germanică, am pune și întoar- cerea motivului între influințele nordice; se găsește însăși într’o baladă mitică ungurească, unde strigoaica vine noaptea și-l ia în horă. El e găsit mort a doua zi dimineața. Motivul în forma aceasta l-ar fi putut împru- mută Eminescu mediat și anume cetind în timpul șederii sale la Berlin articolul lui Wackernagel despre «Lenore» a lui Btirger, care articol a apărut în anul 1835 și a fost reprodus și în revista «Altdeutsche Blătter» I, 174 urm. (1835). în lipsa unei știri documentare nu se poate da o pă- rere definitivă. înainte de a căută mai departe alte paralele ori izvoare, să cităm încă o părere a dlui Maiorescu despre intelectualitatea lui Eminescu. Ma- iorescu zice: (Conv. lit. 23, 633) „Acel cuprins ideal al culturii omenești nu erâ la Eminescu un simplu material de erudiție străină, ci eră primit și asimilat în chiar individualitatea lui intelectuală». Am accentuat pentru ¹ De cele mai multeori fata nu are nici un nume. La Bulgari: fata Vekia, fra- tele Dimitrie; Greci: Aretia, Constantin; Albanezi: Garentina, Constantin; Sârbi: lelița loan. (Șăineanu, pg. 897 urm.) ² La care nu se poate ghici și nici nu se dâ motivarea schimbării domnișoarei în strigoaică. 26 388 a da baza înțelegerii celor viitoare cuvintele «culturii omenești*» și că Emi- nescu «asimilâ totul».— Acum, — ne găsim câteva momente în capitolul esteticei, care descrie atelierul și mașinăriile poetului, — zise și Goethe odată despre sine «că el purtă ascunse adânc în sufietul său legende și motive, ani și decenii întregi de ani, până când ele câștigau o formă mai curată și o prelucrare hotărîtă». Dacă deci vom vorbi aici despre mai mulți scriitori, la cari asemenea se găsește întreg ori în parte ori chiar numai atins motivul «Strigoilor», ne închipuim că și Eminescu a făcut ca Ooethe: a cetit, a asociat, a prelucrat poate ani dearândul motivele deosebite, pe cari le-a închegat apoi în forma unitară a acestei poeme romantice. La C.Stamati (mort 1870) în poezia «Sburătorulla zebrea» găsim amintiți strigoii și striga ca și la Donici («Peptenele»), la Alexandrescu «Confe- siunea unui renegat») și la alții. Stamati «Sburătorul la zebre(a)»: Căci mi-i frică tare Prin tuneric noaptea, când încep să umble Sriga tricoliciul și-a morților umbre Cu mantii de neguri, până ’n ziua mare». Strofa 12: «Văd că joacă morții cu lină săltare Și luna senină holbat îi privește». Strofa 13. «O tare mi-e frică, nu cumva vre-o strigă Să mă ia cu dânsa în mormântul rece. Sau de vre un clopot de-aripi să mă lege Ca cu al lui vuet să mă și ucigă». Apoi la Bolintineanu (mort 1872) în «Mihnea și Baba» unde găsim o călărire a lui Mihnea «într’una din peșteri în munte râpos» («Str.» 17. 18.), unde o babă vrăjitoare (ca «magul» la Em.) face mistere și «răscolea vulvoarele șoptind încet un nume», unde toți morții din mormânturi alergau spre Mihnea, unde soborul de nagode, de diavoli, de spaime îți amin- tește, — ca momente în compozițiunea poeziei, — strofele de-o poezie neasemănat mai frumoasă din «Strigoii», când magul își ridică varga vră- jită în aer. Mihnea fuge pe calul său ca vântul până când vin zorile. Ur- marea momentelor povestirii e foarte asemănătoare cu a «Strigoilor». In «O noapte la morminte», tot o poezie de Bolintineanu, un schelet, strigoiu, fost împărat (Arald e rege!) își caută mormântul și intră în el. In altă poezie a lui Bolintineanu «Umbra răsbunătoare» e umbra fratelui otrăvit, care nu dă pace celui rămas în vieață (v. și «Gemenii» de Eminescu). Alexandri amintește numai strigoii în Despot Vodă (Moțoc cătră Span- cioc: «Ți-e frică de strigoi»?) și în alte scrieri. Dar în «Noaptea Sfântului Andrei» descrie o adunare a strigoimii, care joacă în jurul bisericii, pe turnul căreia se așezase Satan însuș. Motivul e deci altul decât la Emi- nescu. Altfel stă lucrul însă cu poezia «Strigoiul» din «Doine» (1842—1852) tot de Alexandri.¹) Aici se descrie mormântul strigoiului fără pace, apoi x) O variantă (anterioară) a «Strigoilor» a întitulat-o Eminescu «Strigoiul». 389 se povestește întâlnirea strigoiului cu «blânda copiliță cu ochii plânși», care veni la locul de întâlnire și-l roagă să nu se ducă. Și la Eminescu Maria vine Ia Arald! Și ’nsfârșit se descrie călărirea strigoiului iarăș la mormântul său. La Alexandri întovărășește apariția strigoiului totdeauna un «vânt cu turbare», care se regăsește la Eminescu, dar nu și ’n poveștile noastre poporale. — Calul strigoiului este însă alb, al lui Arald negru. Dar în poezia lui Eminescu «Făt frumos din tei» Blanca încă are cal alb și numai Făt Frumos are negru, ca Arald... O influință a lui Alexandri și a lui Bolintineanu asupra lui Eminescu este foarte verosimilă, dacă avem în vedere că Eminescu cunoștea perfect literatura română. Și cum n’ar fi cunoscut și aceste poezii ale celor doi poeți? Și în proza românească se amintesc strigoii: des la Oane. Iar din cartea veche de legi «îndreptarea legii» (1652) Eminescu scoate un citat și-l întrebuințează ca motto în poezie: «cum de multeori, când mor oamenii, mulți dintre acei morți se scoală de se fac strigoi». «îndreptarea legii» stă iarăș în legătură cu altă carte veche «Șapte taine» ale logofătului Eustratie tipărită la 1644, în care strigoiul e numit vârcolac (v. lorga: Is- toria literaturei religioase a Românilor.) Și într’un recent product poetic al literaturei noastre moderne, în poema dramatică «Legenda Funigeilor» (1907) de St. O. losif și D. Anghel, se găsește o figură spălăcită de stri- goiu (Hunar). Mai aproape de credința poporală despre strigoi a rămas poetul Coșbuc cu poezia sa «Strigoiul» din volumul «Ziarul unui Pierdevară» București 1902. (Un flăcău în chip de lup iese din mormânt, vine și omoară pe mamă-sa). Probabilitatea influențelor străine încă e mare, când știm astăzi că Eminescu cunoștea bine literaturile străine și ceeace își are explicarea în mersul studiilor sale, foarte bine literatura Nemților și cea germanică- Mi se pare că aduc încă o dovadă dacă pun în vază îndeosebi asemă- narea ce există între poezia «Hochzeitlied» a lui Ooethe și sfârșitul lui «Călin», unde se descrie cortegiul de nuntă al fluturelui și al viorelei. Două scene renumite ale celor mai mari scriitori europeni, Ooethe și Shakespeare, îl conduseră pe Eminescu direct în lumea unde a trebuit să se uite numa ’n prejur, ca să găsească aducându-și aminte și de lite- ratura poporului său, motivul «Strigoilor». E scena 5-a din actul I al dramei Hamlet, din care s’a refugiat și începutul renumitului monolog al lui Hamlet în poezia «Mortua est» a lui Eminescu, strofa 14, unde cetim: «A fi sau a nu fi», și renumita scenă cu descrierea nopții «Sf. Andrei» a Nemților, Walpurgisnacht din ' «raport mistic al omului cu cauza primordială mistică a lumei», după cum se poate aceasta vedea din prima scrisoare a lui Mocsonyi cătră Savicky. O nizuință stabilă de perfecționare îl carac- teriză pe Mocsonyi în toate lucrările sale. Zile și luni întregi se frământă adeseori în jurul exprimării unei idei, ținând seamă de toate subtilitățile. Dar după ce găsesea expresia adevărată a ideei, atât de puternic i se imprimă aceasta în creeri, încât după lungi ani o reproducea cu cea mai mare preciziune. Memoria lui în privința aceasta eră fenomenală. Tot ce a cugetat și a spus vreodată undeva, re- producea, din cuvânt în cuvânt, după zeci de ani. în Noemvrie anul trecut, când discutam despre răspunsul la un interview, mi-a reprodus din cuvân- în cuvânt — le-am însemnat atunci — mai multe pasagii din discursul ce l-a rostit în dietă la anul 1870 cu ocazia desbaterii legii municipale și controlând eu ulterior, după ziarul dietei, textul însemnat de mine, am rămas surprins că, chiar și până la subtilitățile de interpuncțiune, a fost pe deplin identic textul tipărit la 1870 cu textul pe care mi l-a dictat bolnav din pat în Noemvrie 1908, va să zică după 38 de ani, fără ca în acest răstimp să mai fi cetit el vreodată ce a zis atunci. Tot așa de precis reproducea și vorbele altora, cari l-au impresionat vreodată. Aici în sânul Asociațiunii a rămas de pomină, când Mocsonyi ca prezident, conducând o lungă și răsleață desbatere în ședința plenară a secțiilor, făcând la încheerea desbaterii resumatul lătăreței discusiuni, a frapat pe toți cu preciziunea cu care a reprodus întregul mers al desbaterei. Mi-aduc aminte de o scenă hazlie petrecută în toamna anului 1894 la Timișoara, cu fericitul nostru soț de luptă Dr. Qhiță Candrea, venit la Timișoara să iee parte la redactarea ziarului cotidian «Dreptatea», după ce luase doctoratul în filozofie la universitatea din Strassburg, având de temă a disertațiunei, paremi-se, tocmai celebrul imperativ categoric al eticei lui Kant. Țin să permit că Ales. Mocsonyi, care recunoștea fără doar și poate genialitatea lui Kant, eră un declarat anticantian, atribuind lui Kant marile rătăciri ale filozofiei moderne din cari nici astăzi n’a putut scăpă cugetarea filozofică. O parte mare a lucrării lui Mocsonyi tinde tocmai de a rea- duce filozofia la bazele sănătoase, pe cari le-a dat marele filozof Aristotel, pe cari însă gânditorul dela Staghira n’a ajuns a le elabora în toate de- taliile. In toate lucrările sale arată Ales. Mocsonyi cu o putere de con- vingere stringentă marile rătăciri ale genialului Kant și revenind la bazele date de Aristotel își construește sistemul său propriu. Așa și în etică, consideră Mocsonyi imperativul categoric al lui Kant de o fatală rătăcire. Când s’a întâlnit Dr. G. Candrea cu Mocsonyi, la Timișoara, habar n’avea de filozoful Mocsonyi. Deabiă în cele politice a început atunci a-1 cunoaște — ca și noi toți — și a-1 admiră, de filozoful consumat 413 n’aveâ de unde ști. Ca de obiceiu, zăcea Mocsonyi pe divan, iar noi ședeam în jurul lui la masă și venind vorba de Strassburg și filozofie, de teza de doctorat, ne-am pomenit în toiul desbaterii despre etică. Candrea, cum nici nu se puteâ altfel, erâ kantian din creștet până ’n tălpi și la început, văzând că Mocsonyi ia la critică pe Kant, a trecut peste aceasta cu zâmbetul binevoitor al unui tânăr bine crescut, care nu voește să su- pere pe un om mai bătrân și de o poziție atât de distinsă socială. Dar discuția s’a încintat mereu și bunul nostru Candrea venise în foc, neadmițând ca cineva — fie acela ori-și-cine — să grăiască de rău pe idolul său, pe Kant. Dar și Mocsonyi venise în foc. Atunci ca niciodată îl văzusem sărind de pe divan drept în sus, spunând vorbele, că K,ant face speculă din vir- tute. în acest moment și-a ajuns discuția culmea. Candrea eră din cale afară indignat, iar Mocsonyi începuse să citeze pe rând tezele lui Kant ca să dovedească aceasta. în scurtă vreme eră însă Candrea strâns cu ușa și n’aveă altă scăpare decât să nege, că Kant nu zice celece le susține Mocsonyi, pentru a-1 combate. în acest moment apoi a revenit discuția în cadre de tot serioase. Mocsonyi a început să citeze de-a rostul pasagii întregi din «Kritik der practischen Urtheilskraft» a lui Kant. Nedumerit a plecat Candrea la locuință să aducă această carte a lui Kant și a rămas ca înmărmurit când s’a convins că toate pasagiile citate erau din cuvânt în cuvânt așa cum le-a spus Mocsonyi. Dar nu numai Candrea, ci noi toți cari eram de față, am rămas — ca să folosesc o vorbă trivială — gură căscată. După aceasta a încetat discuția, nici unul n’am mai zis nimic, ci am ascultat cu mare atențiune critica nimicitoare ce a făcut-o Mocsonyi eticei lui Kant, și apoi expunerile lui proprii despre etică. Eu așa cred, că tocmai această discuțiune l-a îndemnat pe Mocsonyi, când vre-o câțiva ani mai târziu, invitat de societatea «România Jună» să scrie ceva pentru almanahul ce avea de gând să scoată această societate, a scris frumosul articol despre «Problema vieții» în care face tocmai dis- tingerile de atunci despre bunul eudemonistic și bunul etic, arată poziția lui Aristotel, diferențiarea ce a urmat prin școala stoică și epicureism, apoi direcțiunea eudemonistică-utilitară și revine în fine la «curioasa întorsătură» — cum zice — pe care o formează concepțiunea Kantiană în direcțiunea stoică. Scuzați, dacă în legătură cu această amintire citez aici unele pasagii din articolul lui Mocsonyi despre «Problema vieții», care ca și ceialalți articoli ai lui sunt încă prea puțin cunoscuți. S’a întâmplat și cu acesta că a zăcut ani dearândul în saltarele societății «România Jună», care neavând material suficient n’a mai scos almanahul proiectat, până ce adresându-se în asemenea scop soc. Petru Maior din Budapesta, cătră Mocsonyi, cu rugarea să le scrie un articol pentru un almanah, cu mare chiu și vai a scos manuscrisul dela «România Jună» și i-a transpus socie- 414 tătii «Petru Maior», care apoi l-a și publicat în almanahul tipărit la 1902 în tipografia «Aurora» a lui Todoran din Gherla. Deși tipărit și reprodus la timpul său de «Drapelul» și «Tel. rom.» a rămas puțin cunoscut acest articol. Reproduc aici numai pasagiile referitoare la Kant: «Deși pretinsul rigorism stoic al eticei Kantiane nu este tocmai ve- ritabil, stând precum se știe, în dosul aparentului său rigorism etic ascuns eudemonismul religios, și deși o doctrină, care sistemul său moral nu și-l bazează pe spontaneitatea instinctelor și inclinațiunilor etice, ci pe dato- rință, esența moralității o vede în conflictul dintre datorință și inclinațiune iar dincolo de mormânt postulează stabilirea unei armonii între meritul moral și fericire, deși o astfel de doctrină sigur nu stă la înălțimea con- templațiunii stoice, care în toate aceste puncte reprezintă tocmai contrarul și care, pe lângă toate unilateralitățile și exagerațiunile sale prin necon- diționata ei apreciare a bunului etic, ce toată valoarea și răsplata sa o poartă numai în sine însuș, documentează un spirit etic impunător de respect, cu toate acestea Kant trece de modernul reprezentant al anticei Stoa. Șj dacă lui cu tot dreptul i se recunoaște meritul de a fi accentuat cu toată agerimea diferința generică între moralitate și fericire, ce până atunci parte n’a fost destul de băgată în seamă, parte a fost complet ignorată, totuș el și acî, ca și în altele, a trecut departe peste țintă. Pe când Epicur și Stoa, cum văzurăm, au identificat în mod invers morali- tatea și fericirea, Kant cade din aceasta unilateralitate într’alta, când nu numai distinge între ambele, ci statorește, cel puțin pentru aceasta vieață între ele și o relațiune de incompatibilitate principială. «Astfel vedem cum știința — dupăce întemeietorul ei n’a dat dife- renței generice a acestor două idei atențiunea altădată îndatinată la el — rătăcind ea în direcțiuni unilaterale, vine într’un conflict serios cu faptele și cu conștiința naturală a popoarelor, prin ceeace mai mult contribue la încurcarea, decât la limpezirea problemei. «Pentru scopul nostru ajunge să ne ținem numai de conștiința natu- rală, nealterată de teorii artificiale, ci condusă de instinctele sănătoase, și atuncia ori că considerăm experința de toate zilele ori că răsfoim istoria culturală a popoarelor, vom găsi cum conștiința naturală a popoarelor pururea și pretutindenea consideră plăcerea de un bine, durerea de un rău, precum aceasta de altmintrelea de sine se înțelege, dar nici odată și nicăiri nu cuprinde plăcerea și durerea ca criterii ale binelui și răului moral și aceasta din simplu motiv, pentrucă nici plăcerea nici durerea, ci caracterul omului constitue peste tot unicul și singurul obiect de apre- ciare morală. Sub dominațiunea acestor legi psihice conștiința naturală a popoarelor, deja în periodul de cultură încă înfășurat în mit, resimte de tot instinctiv, diferința generică între moralitate și fericire și sub domi- națiunea acestor inalterabile legi naturale ale vieții noastre sufletești execută 415 apreciarea morală a caracterelor și a diferitelor lor întocmiri, care apre- ciare apoi cu progresul în cultură se cvalifică tot mai fin. «Proprietățile bune și rele ale caracterului, firmitatea și slăbiciunea, nobilitatea și josnicia, de caracter etc., sunt acele proprietăți ale sufletului, cari cu necezitatea legilor naturii deșteaptă în fiecare om normal orga- nizat sentimentele de respect, ori dispreț, și provoacă prin aceasta sen- tința morală de laudă sau de blam. «în caracter deci, mai precis zis, în integritatea resp. defectuozitatea caracterului, cum le cuprinde amăsurat gradului său de cultură conștiința poporului, zace și singur numai în aceasta zace, întreagă valoarea sau nevaloarea morală a omului, fără considerare, dacă el altmintrelea duce o viață fericită, sau nefericită, ceeace depinde, precum se știe, nu numai dela caracter, ci și de favorul, sau nefavorul relațiunilor vieții. Este, deci tocmai așa o exagerațiune mărginașă nebuniei a zice, că virtutea singură de sine face fericit pe om, precum absurd este a căuta virtutea în com- baterea din princip a fericirii proprii, — de cumva doară n’am nutri spe- ranța de a răscumpăra cu acest preț fericirea eternă, va să zică a face speculă din virtute. „Din contră, dacă vom consideră fără de nici o preocupațiune fap- tele, atunci va trebui să recunoaștem, că între relațiuni nefericite ale vieții și cel mai nobil caracter poate să fie nefericit, iar între împrejurări feri- cite și cel mai depravat caracter poate să fie în modul său fericit; de altă parte însă va trebui să protestăm și contra acelei extravagante teorii de incompatibilitate, după care virtutea și fericirea se exchid în princip. Instinctul fericirii este atât de general impregnat naturii omului, încât fiecare caracter, cel moralminte integru ca și cel moralminte defectuos, țintește la fericire; este însă o mare deosebire în modalitatea cum aceste două specii de caractere caută a ajunge fericirea. Pe când deviza uneia sună: fericire cu orice preț, deviza celeilalte este: fericire dar nu cu orice preț. «Ambele tind la fericire, însă în cazuri de conflicte între principiile moralității și între fericire, cum cursul vieții, precum se știe, atât de des le aduce cu sine, caracterul moralminte defectuos va sacrifică principiile moralității instinctului său de fericire, din contră caracterul moralminte integru, căruia aceste principii îi stau mai presus de toate, va renunță fără șovăire mai bine la fericirea sa, ba în caz de lipsă, chiar și la viața sa decât să-și vateme integritatea caracterului. «Moralitatea și fericirea sunt prin urmare două separate, toto genere diverse specie de bunuri ale vieții. Fericirea este bunul eudemonistic și se cuprinde în satisfacerea instinctelor vitali, condiționată în mare parte și de favorul împrejurărilor vieții; moralitatea este bunul etic și se cu- prinde în integritatea caracterului, care între toate împrejurările, fericite sau nefericite, pururea deopotrivă știe a se afirmă și conservă intact, iar principiile, după cari se întâmplă aceasta, constitue principiile de mora- 416 litate. Aceste două specii de bunuri ale vieții pot, precum văzurăm, acuși să coincidă, acuși să se desbine, acuși să se condiționeze, acuși să se exchidă. «Și în cazul din urmă, în cazul de conflict între ele zace ptmctum saliens atât pentru viață, cât și pentru știință. In adevărata apreciare a diferinței lor de valoare la un asemenea caz de conflict se cuprinde și adevărata deslegare a problemei vieții.» Mă opresc aici cu citațiunea pe care am reprodus-o nu numai ca întregire la cele expuse mai nainte, ci și ca specimen din lucrările lui Alesandru Mocsonyi de natură filozofică. De altfel o critică severă știențifică a sistemului lui Kant, conține ultima lucrare mai mare a lui Mocsonyi, studiul despre raportul dintre știință și religie, în a cărui parte dialectică arată cum toate principiile fun- damentale gnoseologice ale lui Kant constitue tot atâtea negațiuni ale tuturor principiilor sănătoase gnoseologice. Și e caracteristic că întreaga critică germână, care a remarcat această lucrare a lui Mocsonyi, află expunerile lui Mocsonyi de «interesante» «agere» demne de remarcat etc. dar nici una din critici nu a intrat pănă acum în meritul chestiunei, deși tocmai aceasta erâ ce așteptă Mocsonyi cu mare interes, gata a intră în polemică la caz că ar fi fost combătut din vre-o parte. Dar pănă acum nu s’a găsit cine să-l combată. Singur pro- fesorul din Pelplin Savicky, dar și acesta numai ca să apere valoarea obiectivă a cunoștințelor religioase. Cum, se poate vedeă din corespon- dența publicată în Phil. Jahrbuch din Fulda și reprodusă de mine româ- nește în broșură separată. Nu voiesc să vă obosesc mai departe cu aceste studii, cari nu sunt potrivite pentru conferențe, căci reclamă o atențiune atât de mare pe care și omul de specialitate o găsește numai la masa de studiu când însuș cetește și recetește fiecare pasagiu, dându-și seamă de toate subtilitățile gândirii, dar nu pot încheiă această conferență fără să dau atențiune lui Mocsonyi ca prezidentul nostru și mult regretatul nostru prezident de onoare, care a definit în cuvinte atât de clasice misiunea noastră ca Aso- ciațiune și marea problemă ce avem de împlinit. Din celebrul discurs rostit la Oravița, când a deschis ca prezident adunarea noastră generală din 1902 rețin aici următoarele pasagii în care definește cultura națională, sub al cărei raport proclamă concentrarea na- țională întru apărarea existenței naționale a poporului român din Ungaria: «Cultura este cel mai însemnat factor de putere al popoarelor în toate timpurile, între toate împrejurările. Sunt însă timpuri și împrejurări, când precum o simțim și noi — chestiunea culturei poate să devină pentru un popor chiar o chestiune de viață. (Așa-il) Astfel lupta pentru cultură nu este altceva, decât luptă pentru existența națională. (Aprobări vii!) «Firește, numai cultura adevărată are această putere conservatoare, iar cultura adevărată nu poate să fie alta, decât numai și numai cultura națională. (Aprobări). 417 «Dacă cultura poporului este — precum deja etimologia cuvântului ne-o indigitează — cultivarea însușirilor intelectuale și morale ale unui popor, și dacă tocmai aceste însușiri sufletești în specifica lor sintesă psihică constitue caracterul național al acelui popor, atunci e lucru înve- derat, că numai cultura națională este cultura adevărată. (Aprobări vii). «Și precum caracterul național se manifestă în limba, în modul de gândire și simțire, în datinele și moravurile, în tradițiunile și idealurile naționale. în poezia și industria națională, în portul național și altele, așa și cultura națională are să îmbrățișeze întreaga viață națională în toate manifestațiunile ei. Ea are să conserve, să cultive, și unde e de lipsă să nobiliteze toate elementele naționale ale vieții poporului. «Ea are să desvoalte conștiința națională, baza culturei naționale, sen- timentul religiozității, baza moralității, patriotismul, baza virtuților cetă- țenești, spiritul economic, baza prosperării materiale, simțul estetic, baza nobleței inimei, cu un cuvânt cultura națională are să deslege toate pu- terile rămase încătușate prin vicizitudinea timpurilor, are să deștepte toate puterile latente ale poporului, ca astfel să fie asigurată, în butul tuturor periclelor amenințătoare, existența națională a poporului român din Un- garia. (Aprobări și aclamăril). «Vedem cât de măreață este ideea culturei naționale și cât de mari și vitale sunt interesele legate de realizarea ei. (Așa este!) «Dar cât de măreață este ideea, atât de grea este realizarea ei. Este o operă grandioasă, ba putem zice, o operă gigantică, la care ne-am an- gajat. Aceasta firește nu poate fi opera unei singure generațiuni, dar este o operă deamnă de stăruințele cele mai nobile ale generațiunilor, este o operă care pretinde dela fiecare generațiune încordarea și con- centrarea tuturor puterilor sale. Și dacă undeva, apoi aici se potrivește pentru noi deviza: viribus unitis, căci dacă undeva apoi aci în sinul Aso- ciațiunei noastre ne este dată posibilitatea de a concentra toate puterile noastre. (Aprobări viii). «Prin Asociațiune ni s’a deschis arena, la pragul căreia dispar toate veleitățile despărțitoare; pe această arenă ne prezentăm desbrăcați de toate particularismele, de toate divergențele confesionale, politice, locale ori provinciale, pe acest teren ne întâlnim cu toții uniți într’un cuget și o simțire. «Asociațiunea este expresiunea unității și solidarității naționale pe terenul cultural al poporului român din Ungaria; iar prin organizarea ei ni-e dată posibilitatea concentrării puterilor noastre. Astfel ca o zi epocală va străluci în analele ei ziua, în care Asociațiunea va vedeă organizată sub stindardul său întreaga inteligință română ca o armată bine disciplinată în serviciul cauzei naționale. (Așa este)! «Concentrarea națională deci să ne fie lonzinca». Iar ca încheere, dați-mi voie să cetesc aici acea confesiune națională culturală, pe care a făcut-o la 1896, când extinzându-și Asociațiunea acti- 28 418 vitatea și asupra Ungariei propriu zise și a părților bănățene, a salutat Ales. Mocsonyi în numele Bănățenilor la Lugoj prima adunare generală a Asociațiunei pe pământul Bănatului de odinioară. E o chemare la luptă, care nici când poate nu a fost atât de ac- tuală, ca tocmai în zilele noastre: «Pentru un popor luptă mai nobilă decât lupta pentru cultura sa proprie, nici că s’ar putea închipui (Aplauze). «Dar lupta aceasta nu este o luptă sângeroasă, o luptă cu foc și cu fer, nici o luptă pentru interese meschine și efemere. Este luptă cu armele cele mai nobile ale minții și inimii, pentru idealuri mărețe și neperitoare. Iar idealurile aceste izvoresc din sentimentele lor religioase, naționale și patriotice. «Și cutez a afirmă fără sfială, ca aceste sentimente nobile, la nici un popor nu sunt mai adânc înrădăcinate în inimi, la nici un popor nu sunt ele mai armonios contopite, decât la poporul român. (Bravo). «Chiar și în secolul nostru, despre care, pe cum știm, dintr’o parte nu scrutez cu câtă îndreptățire, dar negreșit cu oarecare predilecțiune, mereu se afirmă că ar fi secolul necredinței, chiar și în secolul acesta noi cu satisfacțiune putem susține că nu există popor, care ar fi mai evla- vios, care s’ar alipi cu mai multă căldură de inimă la credința sa moște- nită dela strămoși, decât poporul român. (Aplauze repețite). «Despre acest popor încă de pe timpuri când conștiința națională a popoarelor eră adânc adormită, s’a zis cu drept cuvânt că acesta, mai mult decât la viață ține la limba sa. «In privința sentimentelor sale patriotice, pe cari poporul român tot- deauna, mai mult prin fapte decât prin vorbe le documentează, este cunoscut, dar și recunoscut că poporul român în sacrificii patriotice, în sânge și în avere, nu a rămas îndărăpt la nici un timp față cu nici un popor din patrie. (Bravo! aplauze repetate). «Ca un ce tot caracteristic pentru poporul nostru apare însă acea frumoasă, intimă și armonioasă contopire a acestor sentimente nobile, care contopire mai perfectă și mai armonioasă nu o vom găsi la nici un alt popor. «Sentimentele religioase și naționale ale poporului român sunt prin mii și mii de fire vii și delicate, atât de strâns conțesute și concrescute, încât ele fără vătămarea lor nici că s’ar puteâ despărți unele de altele. «Bisericile noastre sunt curat și complet naționale, iar moravurile, datinele și tradițiunile sale naționale sunt mai toate suportate și saturate de idei și sentimente religioase. Nu altfel stă lucrul și cu sentimentele sale patriotice. «Sunt convins că patriotismul poporului român, izolat de sentimentele sale religioase și naționale, s’ar usca ca o creangă ruptă de pe trunchiul ei. (Aplauze frenetice). 410 «In această armonioasă trinitate a sentimentelor mai înalte și mai no- bile ale inimei omenești se manifestează acel idealism nobil al poporului român, care formează trăsătura fundamentală a caracterului său național. «Din această indissolubilă trinitate a sentimentelor religioase, naționale și patriotice resare în deplina sa splendoare geniul național al poporului român. «Acest geniu național al poporului român are să-i fie în totdeauna și bunul său Geniu. «Până când poporul român va fi inspirat de bunul său Geniu, până când noi, inteligența, fideli acestuia ținem neclintit, ca la o dogmă neres- turnabilă, la convingerea că cultura poporului are să fie creștină națională și patriotică, pănă atunci poporul român în fața tuturor pericolelor ame- nințătoare, liniștit poate exclamă: afară de «frica Domnului» altă frică nu cunosc! (Aplauze frenetice repetate)». Dr. AUGUSTIN BUNEA. * *) (1857—1909.) Eruditul canonic din Blaj, Dr. Augustin Bunea s’a mutat din șirul nostru. Când eram mai mândri de el; când știința, biserica și neamul ro- mânesc așteptau mai mult dela puterile lui; când privirile Românilor din toate unghiurile se îndreptau cu mândrie și cu nădejde spre el, o nă- praznică lovitură ne-a prăbușit toată mândria aceasta și ne-a spulberat în vânt toate nădejdile ce le legam de talentul și sufletul său mare. Soartea ne-a pizmuit atâta mărire și într’o zi fără noroc ne-a răpit bărbatul care era cununa capului i.ostru și mândria întreg neamului ro- mânesc. S’a stins fala Sionului românesc și știința românească a perdut pe unul din luceferii ei cei mai strălucitori, pe unul din istoriografii cei mai de seamă ai veacului nostru. S’a încheiat fără vreme o carieră plină de muncă, de inteligență și de dragoste învăpăiată pentru biserică și neam. Moartea sa n’a fost în ordinea naturii; nu ni l-a răpit la adânci bă- trânețe. ci în apogeul măririi, în floarea vârstei, când putea mai mult și când erâ mai mare lipsa de înțelepciunea, îndrumările și voința lui de fer. Chiar pentru aceea lovitura este atât de grozavă. In aceste zile de grea încercare nu se puteă o perdere mai mare, o nenorocire mai sguduitoare. Acum este al istoriei. Și istoria se va oprî des la numele lui; va vorbi și va scrie mult până va exhauriâ întreg cuprinsul vieții și activității sale mărețe. * —— * •) Acest articol destinat să ocupe locul de frunte din numărul de față, îl dăm Ia acest loc din cauza întârzierii cu care l-am primit. Red. 28’ 420 Augustin Bunea s’a născut în comuna Vad din comitatul Făgăra- șului, la 4 August 1857, din părinții Arsenie Bunea, paroh în Vad și Ve- rona Urs, nepoata Baronului David Urs, eroul dela Lissa. Primele învățături le-a căpătat în școala grănițerească din Vad și Ohaba iar studiile secundare le-a făcut în gimnaziul român din Brașov, până în clasa VII., pe care o termină în Blaj. Ca student de clasa VIII., în toamna anului 1877, fu trimis la Roma pentru a-și face studiile filozofice și teologice la colegiul de Propaganda Fide. Acî ascultă profesorii cei mai celebri ai institutului, pe Francisc Satolli, Ubalbo Ubaldi, Oalimberti, Antoniu Agliardi, Tarnassi, irlandezul Schmidt și alții. In 4 Decemvrie 1881 a fost hirotonit întru preot, prin Arhiepiscopul Ștefan Stefanopoli, iar în 1882 fu promovat la gradul de doctor în teologie, lucrând cu această ocazie teza: Despre sacramentul Euharistiei. Reîntors în patrie, la Blaj, el își începe cariera, la 1882, cu o slujbă smerită, de cancelist, în oficiul arhidiecezan, dar prin hărnicia sa neobo- sită, prin inteligența sa rară și prin forța sa de muncă extraordinară s’a ridicat repede până la treapta de dignitar bisericesc. Deja la 1884 e numit asesor consistorial. La 1886 ajunge profesor de teologia dogmatică și de religiune în gimnaziul arhiepiscopesc din Blaj, în care calitate a funcționat până la 1888, fiind în acelaș timp și prefect de studii în seminarul tinerimei stu- dioase, iar mai târziu în seminarul teologic arhiepiscopesc. în 1888 fu numit secretar metropolitan și protonotar consistorial. La 1891 fu distins cu rangul de protopop onorar. Iar în anul următor Pontificele dela Roma îl numi camerier papal supranumerar. Nu peste mult, la 1895, fu ales canonic-teolog, dar din cauza diver- gențelor ivite între guvern și ordinariatul metropolitan, cu privire la inter- pretarea literelor fundaționale ale capitlului, abia la 1898 putu fi aprobat și înaintat la demnitatea de canonic-școlastic, dela care s’a ridicat până la rangul de canonic-custode. înzestrat cu calități și puteri sufletești extraordinare, canonicul Augustin Bunea eră menit să meargă și mai departe.... Acî e perderea noastră ireparabilă, că n’a trăit să-1 vedem, cu vremea la locul său, în scaunul de Arhiereu. * * * în toate slujbele acestea Augustin Bunea a cheltuit multă putere și râvna lui de muncă îi cerea mereu să schimbe și nopțile în zile. în orice slujbă Augustin Bunea a fost modelul omului neobosit. Chiar și catastrofa l-a surprins pe câmpul datoriei, ca pe un erou. întru toate a fost prototip de om cinstit și cuminte, și îndeplinitor neobișnuit al datoriei. 421 Lângă nemuritorul Mitropolit Vancea, a stat ca secretar dela 1888 până la moartea aceluia și în toată vremea aceasta a fost mâna dreaptă a Arhiereului său. Și deși făcea slujba aceasta în vremuri de grele încercări, el munciă pururea cu înțelepciune și cu perseveranță în lucrurile ce se îngrămădeau din greu asupra umerilor săi. Acelaș om harnic și muncitor s’a arătat și ca asesor consistorial: neîntrecut în rezolvirea tuturor actelor de însemnătate mai cumpănitoare. Și acelaș a rămas și mai târziu, în noua demnitate de canonic. Preot mare, muncitor viguros, sfătuitor prudent al consistorului, fala capitlului dar mai ales luptător neînduplecat al tuturor principiilor de ordin mai înalt. In calitate de canonic, Augustin Bunea a trebuit să poarte — pe rând, diferite slujbe grele: inspectoratul școlar arhidiecezan, administrarea do- meniilor fundaționale și mai pe urmă rectorul seminarului teologic arhie- piscopesc etc. Ca inspector școlar, el a fost cel dintâi care a întreprins călătorii obositoare prin arhidieceză; a vizitat școli și biserici; a luminat cu învă- țăturile sale înțelepte poporul, dascălii și preoții, arătând scăderile învăță- mântului și modalitățile prin care acelea s’ar putea îndreptă și delăturâ. Asemenea și-a făcut intrare neobicinuită și în administrația centrală capitulară, înființată la anul 1901. Averile administrate de acest oficiu, mai nainte se aflau într’o stare înapoiată. Multe din ele aduceau foloase neînsemnate; altele rămâneau fără nici un câștig, și iarăș altele încheiau socotelile cu pagubă. Deodată însă cu venirea lui Bunea în fruntea ad- minisțiației centrale capitulare situația s’a schimbat, controla și mâna lui de far a făcut ordine pretutindenea și veniturile în curând s’au îndoit și Jplreit pe toate terenele. în vara anului 1909, fu numit rector al seminarului teologic arhi- episcopesc. Pentru el această slujbă nu aducea nici liniște, nici venituri. Dar o primi în interesul institutului. Voia să introducă și aci reforme, să-1 facă mai corespunzător educațiunii preoțești de astăzi și să-1 lărgească, pentru a putea încape până la 100 de clerici. Dar fulgerul omorîtor a pus capăt la toate. * * * Ori ca inteligință, ori ca forță de muncă, în biserica unită Augustin Bunea s’a ridicat la culmile izbânzii, a devenit o individualitate stăpânitoare. Istoria bisericii noastre va venî cândva și va da seamă, mai dea- proape, de rodnica lui activitate, și atunci mărturia cea mai vrednică și nefățărită va fi arhiva metropolitană din Blaj. Arhiva aceasta va spune mai bine toate calitățile și meritele netăgă- duite ale acestui mare dignitar bisericesc, pentru toată vremea câtă a con- sacrat el slujbelor bisericei sale. Arhiva aceasta veche, prăfoasă și ne- cunoscută va spune odată mai puternic toate laudele acestui învățat ca- nonic din capitlul Blajului. 422 Ea va arăta, între toate mărturiile, mai autentic și mai lămurit vred- nicia lui Bunea. Și va spune, în toată puterea cuvântului, că pe acest ca- nonic l-au caracterizat întotdeauna virtuțile cele mai împodobitoare: ta- lent rar, spirit de disciplină, mână de fer, dor de muncă, iubire de dreptate, conștiință curată și cunoștințe vaste, — prin cari se disting caracterele marcante. * ♦ * Dar activitatea sa nu s’a mărgenit numai la slujbele ce i le cerea biserica. Alături de acestea sufletul său se mai frământă și de necesitățile naționale și culturale ale neamului. Dignitarul bisericesc eră deodată și un factor hotărîtor în viața culturală și politică a poporului său. La toate adunările și mișcările românești culturale și politice luă parte activă și pretutindeni eră sufletul acțiunei, încuraja toate pornirile bune și îmbrățișă cauza tuturor societăților noastre culturale. In Blaj de ex. a reînființat casina română, a urzit reuniunea femeilor și societatea mese- riașilor, și a purtat ani dearândul răsboiu cu guvernul pentru înființarea școalei de meserii etc. Pretutindeni glasul lui străbăteă cu demnitate și cu îndrăzneală, și da povețe cuminte mulțimii și conducătorilor de-o potrivă. In politică nu părea amestecat, dar eră un naționalist fanatic. Credeă cu tărie într’un viitor al neamului, și zilele mai bune le așteptă să vină prin Habsburgil... Din principiu nu făcea mult sgomot în jurul său, dar când cereă trebuința își spunea deschis și cu energie cuvântul hotărîtor. In procesul memorandului dela Cluj a fost unul dintre cei măi aprigi apărători ai cauzei naționale. Iar în conferențele naționale, în adunările poporale și în congrega- țiunile comitatense s’a dovedit de cel mai chemat îndrumător al tuturor năzuințelor noastre mari. Ca orator a fost cel mai mare dintre cărturarii noștri de dincoace: orator cu gură de aur, dulce la vorbă, puternic în argumentare, limpede în expunere. Discursurile sale, cu cari a parentat pe mulți dintre fruntașii nea- mului, sunt și vor rămâne modele vecinice de cea mai strălucită oratorie românească. Vor rămânea monumente durabile în amintirea acelora, cari au muncit și suferit pentru neam. Dar nemuritor s’a făcut prin scrierile sale. * * * Ca scriitor Augustin Bunea s’a ridicat de mult între cei dintâi eru- diți ai noștri. O mare parte a scrisului său, din anii tinereții, articole de natură istorică, teologică și polemică, s’au risipit în foile vremii, în Gazeta Transilvaniei, Tribuna, Foaia bisericească și scolastică și în Unirea. Ase- menea a colaborat, dela început și la Enciclopedia Română, în care a pu- blicat o lungă serie de articole temeinice din istoria bișericei unite, 423 Independent a publicat: 1. Mitropolitul Dr. loan Vancea de Buteasa, schiță biografică. Blaj. 1890, 41 pag. 8° 2. Chestiuni din dreptul și istoria bisericei românești unite. Blaj. 1893, Part. II. 400 pag. 8° (Part I. 269 pag. 8° de Dr. Alex. Grama). 3. Episcopul loan Inocențiu Micu Klein (1728—1751). Blaj 1900. 422XVI. pag. 8° mare. 4. Istoria scurtă a bisericii române, unite cu Roma, în șematis- mul Arhidiecezei de Alba lulia și Făgăraș pe anul 1900, pag. 3—63. 5. Statistica Românilor din Transilvania in anul 1750, făcută de vi- carul episcopesc Petru Aron. Sibiiu 1901, 55 pag. 8° mare. 6. Vechile episcopii românești, a Vadului, Oeoagiului, Silvașului și Bălgradului. Blaj. 1902, 162 pag. 8". 7. Episcopii Petru Paul Aron și Dionisiu Novacovici, sau Istoria Românilor Transilvăneni dela 1751 până la 1764. Blaj 1902, 498 + XIII, pag. 8' mare. 8. Discursuri, Autonomie bisericească, Diverse. Blaj 1903, 522 pag. 8° mare. 9. Ierarhia Românilor din Ardeal și Ungaria. Blaj 1904, 307 +VI pag. 8”. 10. Amintirea lui Cipariu. Panegiric. Blaj. 1905, 23 pag. 8°. 11. Mitropolitul Sava Brancovici. Blaj. 1906, 99 pag. 8°. * * * Precum se vede talentul de scriitor al lui Augustin Bunea s’a cri- stalizat în o singură direcție de istoriograf și în direcția aceasta a de- venit un scriitor învățat în toată puterea cuvântului, până acum istorio- graful cel mai de frunte al Românilor Ardeleni. Spirit critic, minte constructivă, sistem limpede, judecată obiectivă cercetări serioase și concluziuni temeinice, — iată calitățile de căpetenie ale istoriografului Bunea. Cunoscător larg al documentelor contimporane, el nu se mărginește numai la operile și documentele deja publicate, ci caută a consulta încă un mare număr de documente inedite din diferite arhive. Pretutindeni cercetează adevărul și în restabilirea lui adesea e ne- îndurat. Caută a îndreptă nenumărate greșeli la scriitorii vechi și contimpo- rani, a umple lacune, a înțelege trecutul și a scoate din el învățăturile, și, unde se poate, nădejdile chiar pentru viitor. Savant în toată puterea cuvântului, el a moștenit și continuat tra- diția, dragostea de neam și biserică a marilor săi înaintași din Blaj, Clain Șincai și Maior. Alături de ei, el a făcut epocă în istoriografia română, mai ales în istoriografia bisericească. 424 Operele sale de înaltă valoare vor sta totdeauna alături de creați- unile celor mai mari istoriografi români. Activitatea sa de istoriograf a fost apreciată de întreaga presă româ- nească; chiar și istoricii maghiari au venit de atâteaori să-i aducă laudele meritate. Academia Română, cel mai înalt for de știință românească, l-a aflat vrednic de mult, încă la 1901, să-l aleagă între membrii săi corespondenți, iar la 10 Iunie 1909 l-a ales membru activ în secțiunea istorică. Distincția din urmă erâ o nouă dovadă de apreciare a marelui nostru istoriograf. Ea trebuia să fie stimul puternic și pentru activitatea lui în viitor. Dar lumea știențifică așteptă zadarnic să-i auză cuvântarea de intrare în care ar fi răsunat multe din durerile neamului. Discursul de recepțiune s’a scris; dar când s’a mântuit, s’a stâns de odată și glasul puternic, care aveă să reînvie, în centrul României, pe Domnii țării Oltului. Când erâ mai încrezător și mai bucuros de muncă și de luptă, moartea l-a luat într’o clipă, fără veste, și fără durere. In 30 Noemvrie 1909 a murit subit și cu moartea lui a căzut cununa capului nostru. * * * Trupul lui Augustin Bunea s’a ridicat din sălașul său și s’a dat pă- mântului. Dar spiritul și învățăturile sale vor rămâneă. Sufletul va trăi în veci, iar vieața sa va rămâneă, din neam în neam, pildă nemuritoare. Dr. loan Rațiu. OAMENI ȘI FAPTE. Dr. Augustin Bunea, canonic custode în Capitulul metropolitan gr.-cat. de Alba-lulia și Făgăraș din Blaj. Starea familiară: Născut la 4 August, anul 1857, în Vad, comitatul Făgărașului din părinții Arseniu Bunea, paroh în Vad, și Verona Urs, nepoata colonelului David Baron Urs de Margina. Studii: Școalele elementare: în Vad și Ohaba dela 1864—1870. Școalele se- cundare : la gimnaziul român din Brașov din 1870—1877 primăvara, când a trecut la gimnaziul din Blaj. Studii academice: filosofia și teologia în Roma în colegiul urban de Propaganda fide din toamna anului 1877 până în Decemvrie 1882. *) Această autobiografie a trimis-o Dr. Augustin Bunea biroului Asociațiuniii în 1902, pentru proiectatul «Panteon al Asocințiunii», despre care am pomenit în «Tran- silvania» din a. c. p. 94. Autobiografia dimpreună cu o fotografie din 1902 se păstrează în «Biblioteca Asociațiunii», secția manuscriselor, Red,. 425 Funcțiuni ocupate: Din Decemvrie 1882—Sept. 1886 oficial în cancelaria me- tropolitană din Blaj, purtând și protocoalele ședințelor consistoriale. Din Septemvrie 1886—Aug. 1888 profesor de teologia dogmatică la seminarul arhidiecezan și de reli- giune la gimnaziul arhiepiscopesc din Blaj, fiind totodată prefect în seminarul Vancean al tinerimii gimnaziale din Sept. 1887 — 29. Martie 1888, și prefect de studii în se- minarul teologic din 29 Martie până în Aug. 1888. Din 28 Aug. 1888—Nov. 1898 se- f Dr. AUGUSTIN BUNEA, (fotografie din 1905). cretar metropolitan, protonotar consistorial, director al Cancelariei metropolitane și notar Ia Directorul fundațiunei Șuluțane în Blaj. In 1895 ales canonic teolog în capi- tulai metropolitan din Blaș, dar nu fu introdus în capitul până în 13 Nov. 1898, fând fu promovat tot odată la demnitatea de canoțiic-scolastic. In 1901 promovat la 426 demnitatea de canonic custode. In 1886 a călătorit prin Italia, Francia, Germania și Austria. — In 1893 a călătorit din nou prin Italia. Titlul scrierilor: 1. Metropolitul Dr. loan Vancea de Buteasa, schiță biografică, Blaș 1890. 2. Chestiuni din dreptul și istoria bisericei românești unite, partea II, Blaș 1893. 3. Episcopul loan Inocențiu Klein Blaș 1900, 4. Statistica Românilor din Transil- vania în anul 1750, Sibiiu 1901; 5. Vechile Episcopii românești a Vadului, Oeoagiului, Silvașului și Bălgradului, Blaș 1902; 6. Episcopii Petru Pavel Aron și Dionisie Nova- covici, sau Istoria Românilor ardeleni dela 1751 până la 1764, Blaș 1902. Colaborare la organe publicistice'. In 1890 a întemeiat împreună cu alții foaia bi- sericească politică «Unirea» din Blaș, în care a scris mulți articoli mai vârtos de fond. A publicat articoli și în «Tribuna* din Sibiiu, «Gaz. Trans.» din Brașov, «Transilvania* din Sibiiu, și «Foaia bisericească și școl.» din Blaș, ce a existat înainte de 1890. A cola- borat și la «Enciclopedia română». Activitatea publică: A luat parte la toate mișcările politice dela 1890 încoace, a fost apărător la procesul Memorandului din Cluj, a participat la toate conferențele episcopilor din provincia metropolitană de Alba-Iulia, dela 1885 încoace, și la toate sinoadele arhidiecezane ținute în Blaș. A conlucrat la înființarea reuniunei de consum din Blaș, a Reuniunii femeilor române și a Casinei române din Blaș. Din 14 Martie 1893 până în Februarie 1902 membru ordinar în Comitetul din Sibiiu pentru admini- strarea fondului grănițerilor români din primul regiment de graniță etc. Distincțiuni: In 1891 protopop onorar, numit de mitropolitul I. Vancea; în 1892 camerier papal numit de Pontificele Leo XIII; 19 Septemvrie 1900 ales membru onorar al Reuniunii învățătorilor greco-cat. de A.-Iulia și Făgăraș; în 6 Aprilie 1901 membru corespondent al Academiei române; 8 Iunie 1897 de episcopul Lugoșului Dr. Demetriu Radu numit protopop onorar și asesor consistorial al diecezei Lugoșului. Rolul avut la Asociație: Din 1886—1900 membru ordinar, din 8 Martie 1900 membru fundator, din 22 Sept. 1901 membru ordinar în comitetul central, din Sept. 1900 membru în secțiunea istorică a Asociațiunei. Acte filantropice: Membru ajutător pe viață la Reuniunea femeilor române din Blaj, Membru fundator al Reuniunei învățătorilor români greco-catolici din arhidieceza greco-catolică de Alba-Iulia și Făgăraș. Membru fundator al casinei române din Blaș, al căreia președinte a fost de mai mulți ani. Membru ordinar al fondului de teatru român. Alte date biografice: In 27 Nov. 1881 sfințit lector, 30 Noemvrie 1881 subdiacon și diacon, 4 Decemvrie 1881 presbiter în biserica grecească a Sântului Atanasiu din Roma prin arhiepiscopul grecesc Ștefan Stefanopoli. In 1882 promovat la doctoratul din sf. teologie în colegiul de Propaganda în Roma. In 16 Septemvrie 1884 numit asesor la Consistorul arhiepiscopesc din Blaj. Din 10 Martie 1885 până în 28 Septemvrie 1886 asesor la Tribunalul matrimonial metropolitan. Din 28 Septemvrie 1886 până în 5 Sep- temvrie 1889 defensor la Tribunalul matrimonial arhidiecezan. Din 16 Noemvrie 1886 asesor la Esactoratul arhidiecezan din Blaș. Din 1899 Cassar la toate fondurile arhi- diecezane de sub administrația Cassei centrale capitulare din Blaș. Din 29 Octomvrie 1900 Inspector școlar arhidiecezan, comisar la examenele de cualificațiune a învățăto- rilor poporali, la examenele elevilor preparandiali, a elevelor dela școala superioară de fete, a elevilor școalei de aplicație, a școalei de meseriași și a asilului de copii din Blaj. Din 27 Octomvrie 1900 președinte la Tribunalul matrimonial arhidiecezan și Director la Reuniunea arhidiecezană de asigurare în contra focului în Blaj. 427 înmormântarea lui Dr. Augustin Bunea a fost una dintre cele mai fru- moase. Reprezentanții neamului românesc din cele mai îndepărtate locuri s’au întâlnit la groapa celui ce a fost podoaba culturii ardelene. Instituțiunea noastră, din acest trist prilej, a arborat flamura neagră pe edificiul Muzeului, a depus o cunună pe catafalc și a fost reprezentată la înmormântare prin ambii secretari, prin dl N. Togan, protopop, și prin membri comitetului central din Blaj. In numele «Asociațiunii* secretarul literar a rostit următoarea cuvântare funebrală: Jalnici ascultători ! Vieața unui popor, în lupta lui pentru asigurarea existenței, este călăuzită de în- demnul unei nizuinți spre culme. Spre ajungerea anei culmi se frământă în veci- nică neodihnă forțele pe cari le poate pune în mișcare sufletul mare al unui neam. Acestea forțe în desfășurarea lor istorică își găsesc întruparea în personali- tățile distinse, cari sunt menite a schimbă fața vremilor și a duce cu un pas mai departe neamul lor în nizuința spre atin- gerea culmei. Aceste personalități întru- pează puterea misterioasă a geniului unui popor și prin munca lor se reprezintă veș- nica schimbare la care e supusă societatea. Ei sunt conducătorii în a căror activitate se concretizează frământarea unei epoce: «aleșii» după cuvânful scripturii, «eroii» cum îi numește filosoful. Întreaga evoluție istorică a unui neam, nu se poate închipui decât ca un rezultat al acestor personali- tăți, căci adevărate sunt cuvintele lui Car- lyle: «istoria universală, istoria a tot ce a săvârșit omul pe lumea aceasta, este în fond istoria oamenilor mari, cari au muncit aci». Și cum trupurile munților sunt într’o frățească înlănțuire îndelungată până la cea mai înaltă culme, astfel și în desvoltarea istorică a unui neam, personalitățile, cari se succed, din generație în generație, au o intimă legătură organică. Desvoltarea culturală a poporului ro- mânesc încă nu poate fi socotită decât ca un dar al personalităților, din a căror muncă s’a înfiripat. Și această desrobire culturală a noastră își are aleșii, eroii ei. Din negura unei întunecimi de veacuri ne-au smuls câteva personalități, câțiva cărturari răsăriți din poporul acestui pă- mânt batjocorit de umilințe. înainte cu un veac și jumătate s’a început munca de desrobire culturală a neamului nostru. Pri- mind învățătura Romei, câțiva tineri cu su- fletul de apostoli, în chiliuțele lor singu- ratice, răzimați pe cărțile bătrâne și-au în- tors privirile spre acest neam chinuit și împintenați de îndemnul demnității strivite căutând un razim, un cuvânt de mândrie pentru sufletul lor apăsat de umilință, în îndelunga lor cercetare și-au descoperit: limba și istoria lor. Filologia și istoria lui Klain, Șincai, Maior au încorporat cele dintâi raze strălucitoare prin cari a luminat soa- rele culturii noastre. Ei au adus mândrie în sufletele descurajate, au adus neamului românesc conștiința de demnitate, care a înviorat pe cei apăsați. Sub influința lor cărturărimea a început a se desface din negura veacurilor posomorite și prin ei, din mințile primenite, din sufletele rege- nerate a primit întrupare conștiința națio- nală. Spre norocul nostru șirul acestor personalități excepționale nu s’a încheiat cu prăbușirea lor, ci s’a continuat mai departe. Ca o încorporare a unui prisos de e- nergie adunat de truda ascunsă a veacu- rilor, s’a ivit o bogăție de figuri nouă, cari au dus mai departe un curent de idei: Bărnuț, Papiu llarian, Cipariu, Bariț, au fost slujitorii aceluiaș altar. Prin acești bărbați și-a purtat geniul neamului româ- nesc din mână în mână făclia redeșteptării naționale și culturale. Și în evoluția isto- rică a acestei pleiade de bărbați va trebui să fie așezat ca un continuator vrednic repausatul nostru de astăzi, pururea viu prin alcătuirile minții sale: Aug. Bunea. Prin toată vieața și activitatea lui, Au- gustin Bunea este continuatorul acestei tradiții seculare a literilor românești în Ardeal. Prin originea lui, prin studiile ce le-a făcut la Roma, prin spiritul de intimă înrudire cu occidentul latin, prin nizuin- țele lui științifice, prin fondul de înaltă moralitate și prin întreagă vieața de om 428 al bisericii, Augustin Bunea a fost conti- nuatorul acelei tradiții seculare, care a fost creată de figurile mari ale trecutului nostru, și care găsindu-și multă vreme un prielnic adăpost în acest orășel modest, i-a împrumutat o glorie neperitoare. In acest răposat neamul nostru plânge pe un om de știință, pe istoriograful treaz, care cu toate mijloacele unei educații științifice la înălțimea vremii a șters praful atâtor file colbuite ale trecutului nostru și ne-a dat opere, cari prin înalta lor valoare vor stă totdeauna alături de munca celor mai distinși cercetători ai trecutului românesc. Suflet de o sensibilitate de elită, minte deschisă pentru a aprecia toate trebuințele zilnice ale neamului, acest mare bărbat nu eră un om de știință, care se închide în turnul de ivoriu al problemelor sale, ci dimpotrivă un spirit luminat, înfrățit cu realitatea vieții pe care puteă să o înțe- leagă. Alături de cercetările lui știențifice, cari îl frământau în singurătatea rodnică a chiliei călugărești, trăiau și gânduri, cari îmbrățișau necesitățile mari naționale și culturale ale neamului. Răposatul a fost un factor hotărîtor al vieții politice și cul- turale, un agitator cu sufletul de apostol, un luptător zilnic în arenă. Și va rămânea totdeauna vie amintirea acestui dignitar bisericesc, care a fost între cei dintâi lup- tători ai frământărilor pentru conservarea existenței noastre naționale. La toate adunările, la toate prilejurile de muncă, se auzea glasul lui, care prin demnitatea omului de știință și îndrăzneala mândră a sufletului cinstit, aducea cele mai bune povețe. Eră un prilej de sărbă- toare orice pășire a lui Augustin Bunea, care va rămânea și o veșnică podoabă a oratoriei românești. Înzestrat cu bogate cunoștințe, stăpân desăvârșit al limbei ro- mânești, însușindu-și o temeinică educație literară, temperament viu și plin de vi- goarea sănătății Augustin Bunea, era ora- torul festiv al tuturor praznicilor noastre și cuvântul lui, care a amuțit pe veci, era trâmbița fermecată care propovăduia du- rerile și aspirațiile noastre. Pe lângă atâtea calități ale unui suflet complex, răposatul a fost de-o integritate morală cum rar pot scoate la iveală vre- mile d? frământare grea ale unui popor apăsat. Și ca o icoană de reculegere și în- tărire morală a generațiilor viitoare va trebui să fie înfățișat totdeauna sufletul acestui om, care o vieață întreagă nu a avut nici o clipă de șovăire în credințele lui. de care nu s’a putut apropia nici când ispita măririlor deșerte, care în aceste zile ale căpătuielilor ieftine s’a ridicat printre noi cu demnitatea și mândria lui, ca o stâncă a firmității de caracter. Pe acest om ni-1 smulge acum soartea, acum când aveam mai mare lipsă de în- drumările și de puterea lui. Privind în jur de noi simțim că vom umplea cu greu golul acestei căpetenii căzute, care pără- sește un neam în zilele de grea încercare, când și printre tineri și bătrâni se plimbă, deopotrivă, viforul ispitelor. Acum ni se duce neînfrântul luptător ca să se împli- nească încă odată cuvântul înțelepciunii lui Solomon : — «Iară dreptul murind va osândi pe necredincioșii cei vii și tinere- țele cele curând săvârșite pe bătrânețele nedreptului cele de mulți ani»... La acest praznic de adâncă durere a unui neam întreg, «Asociațiunea pentru cultura și literatura poporului român» al cărei harnic și devotat sprijinitor a fost, încă își cere partea ei, și prin rostul meu slab îți trimite vrednic bărbat al luptei noastre prinosul ei de recunoștință. Să odihnești cu drepții, căci drepte au fost gândurile tale. Greșeli de evitat. In numărul 2 al acestei reviste am arătat cât de greșit se întrebuințează cuvântul insinuare în loc de anunțare, înștiințare. Tot atât de greșit se întrebuințează la noi — dincoace de Carpați — și cu- vântul incident. înțelesul corect al cuvântului inci- dent îl putem deduce din câteva exemple: — «In camera din B. s’a întâmplat azi următorul incident: Pe când vorbiă de- putatul N., un individ de pe galerie aruncă o grămadă de foi volante în incinta Ca- merii... — Sau: Un incident înaintea curții cu jurați: Pe când judecătorul eră ocupat cu fasiunea unui martor, un deținut se re- pezi la jandarmul de lângă el și-l apucă de gât. Repede a fost însă legat, așa încât 429 pertractarea și-a putut luă iarăș mersul său normal. Sau: Când se ridică deputatul X. să vorbească, deput. Y începu să-l apos- trofeze cu vorbe aspre. Dar fiindcă nici acesta nu-i rămase dator lucrul eră cât p’acî s’ajungă la bătae. Intervenția ener- gică a președintelui însă puse repede capăt acestui incident supărător. Chiar și numai din exemplele acestea se poate observă, că incidentul e un caz, o scenă, o întâmplare, care intervine pe neașteptate în cursul unei lucrări, între- prinderi; — e un fel de episod în cursul unei acțiuni. La noi însă incidentul mai are și altă accepțiune. E sinonim cu prilej, ocaziune. Cel care cetește ziarele noastre poate în- tâlni zilnic exemple de felul acesta. «Dl N. N. din incidentul onomasticei sale a dăruit pentru masa stud. din Brașov K 20. Alții donează sume de bani pentru diferite scopuri -din incidentul* logodnei, cununiei lor, sau «din incidentul* împlinirii unui număr anumit de ani dela moartea cuiva. In alte părți se aranjează petreceri, excursii și concerte «din incidentul* ținerii adunării generale a cutărei sau cutărei societăți. Românii din V. «din incidentul* zilei memorabile de 3/16 Mai, au avut o con- venire la care mai mulți oratori au scos la iveală însemnătatea zilei ș. a. m. d. Tot atâtea întrebuințări greșite a cuv. incident, fiindcă acestea sunt tot atâtea pri- lejuri sau ocaziuni, dar nu incidente. Vom zice așa dar: Dl N. N. cu prilejul (ocaziunea) onomasticei sale a dăruit pentru masa studenților din Brașov K 20», — iar nu «din incidentul» onomasticei sale etc. * Influință străină avem în exprimarea cuvintelor: Șpania, a ștudiă, ștudiu, ștu- dent, șcandal, ștat, ștațiune, ștaționez, șta- tistică, beștie, știi, știlizare, știpendiu, con- ștituție etc. în loc de Spania, a studia, scandal, stat, stipendiu, constituție specu- lațiune etc. De altă parte noi exprimăm : fals, a falsifică, sfert, șervet, gris, — pe când — în România se exprimă : a falsifică, șfert, șervet, griș etc. Pentruce? Nu-mi pot dă seama. Intelectualii noștri, cari și-au făcut educația în școli străine — în mare parte — vorbesc de: spețialitate, prețiziune, so- țietate, țentru, țentralizare, exerțițiu, țivi- lizațiune, sufițient, disțiplină, disțipul, țifră dețiziune, dețimal, țivili, țirculațiune, țir- cular, țircumstanțe, țircumscriere, țimitir, ținism, țilindru, țiment, țiclu, țeremonie, țenzurare, țenzor, ințident, acțident, acțes, proțes, prințipiu, prințipal, acțepțiune, ac- țesibil, acțent, tren aețelerat etc. în loc să vorbească de specialitate, societate, centru, civilizațiune, deciziune, cenzor, accelerat etc. « Se mai aude și ziuar, ziuarist, ziua- ristică în loc de ziar, ziarist, ziaristică. De când cu deviza: «Soarele culturii românești răsare la București» ne-am po- menit pe lângă o îndreptare îmbucurătoare a boalei barbarismelor, de cari suferiam și cu o grămadă de ecrescențe pe trupul limbii, pe cari mai nainte nu le aveam. Aceste ecrescențe, deși sunt departe de a întunecă ceva din lumina binefăcătoare ce-a revărsat-o asupra noastră cultura de dincolo, totuș nu trebue lăsate să se în- cetățenească și la noi numai pentru sim- plul motiv că sunt generale în România. De astădată voiu aminti numai două dintre aceste ecrescențe pe cari ni le-au transmis unii ziariști dela noi, cari se pare că-și fac un titlu de glorie din introducerea lor în scrisul românesc de dincoace de dincoace de Carpați. 1. Una e vorba noui în loc de adj. noi, după calapodul căruia s’au mai fabricat apoi unele ca : doui și Joui. Argumentația generală pentru justi- ficarea scrierii cuvântului în forma aceasta este: evitarea confuziunii, ce s’ar putea naște între adjectivul noi și pronumele noi. Cei cari argumentează în felul acesta uită însă, se vede, că admiterea acestui principiu, ar trebui să aducă cu sine in- ventarea de forme distincte pentru toate omonimele limbei române Ne-ar trebui în cazul acesta alta pentru adiectivul vie, alta pentru verbul vie. Sau: una pentru cornul vacii, alta pentru cornul de făină, alta pentru cornul 430 casei și iarăș alta pentru lemnul numit corn, Argumentația de mai sus e așadar șubredă de tot. Exprimarea cuvântului în forma noui n’o invoacă nimenea de motiv, fiindcă ni- menea nu-1 pronunță așa. (S’ar puteă ad- mite eventual forma nuoi, dar nu noui). Și dacă se va continuă încă mult timp scrierea în felul acesta vom ajunge vremea să auzim și vorbindu-se de papuci noui, obiele noui (exprimat cum e scris) - - cum cetesc și vorbesc și azi unii băieți de școală de: inverzesce, înfloresce ș. a. în loc de înverzește, înflorește. Cauza e că în cărțile din cari au învățat ei, așa eră scris. Și sunt mulți inși — nu numai băeți, dar și oameni mari, — pentru cari ce e negru pe alb e sfânt. Aceștia cetind azi noui, mâne noui, poimâne vor vorbi de pantaloni sau cioareci noui, în credința că numai așa e bine, și cu ambiția de a-și însuși și ei limba «literară». Atunci să nu ne prindă însă mirarea ba poate ne vom chiar scandaliza, când vom vedeă pe unii scriind și boui în loc de boi; căci scandalizarea noastră ar fi nemotivată. 2. Altă bazaconie care ’ncepe a se vârî în limba unelor ziare de ale noastre e înlocuirea prepozițiunii de pe cu după. Azi — după exemplul fraților din Țară — nu mai cădem de pe picioare, ci după picioare; nici nu ne mai ridicăm pă- lăria de pe cap, ci după cap. Azi nu ma> știm, de unde sărim și unde cădem. Sărim după casă și cădem după gard. După gustul acestora ar trebui să vorbim așă : «Mă Nicolae, svârle șuba după tine, ia oala după foc și stinge jarul după vatră, că de nu îți dau câteva după ceafă, de mă pomenești și la judecata după urmă ». Ba am cetit și mirozenii de acestea: «Profesorul N. după lângă universitatea din X. etc.*) Credem de prisos să mai lungim comentariile. Axente Banciu. *) Ulterior am aflat, că și dl I. Gorun a înfierat într’o foaie din România batjocura ce se face cu întrebuințarea ace- stei prepozițiuni. O nouă scrisoare a dlui Dr. loan Urban larnik. Insuflețitul filoromân din Praga a adresat adunării generale a «Asociațiunii» din Sibiiu, ținută astătoamnă, următoarea scrisoare : «Prea stimaților Domni, Au tre- cut 33 ani de când ca un bărbat de 28 ani pentru cea dintâia oară am fost de față la adunarea generală a Asociațiunei, caie avuse loc tot în Sibiiu. Mă aflam tocmai la începutul studiilor mele de fru- mosul graiu român, căci numai în iarnă 1874—5 am făcut la Paris cunoștință cu acel Constantin Georgian din București, care avii binevoința să-mi dee cele dintâi lecțiuni de limba română. își poate în- chipui orișicine cu care atențiune să nu zic evlavie ascultam cuvintele atâtor băr- bați vrednici, cari își ridicau glasul lor să chibzuiască despre mijloacele cele mai po- trivite pentru ridicarea poporului român. Nu-mi puteam închipui că cu trei ani mai târziu, va să zică tocmai cu 30 ani înainte, voiu fi față, la București, la tre- cerea Societății academice la Academia Română de astăzi și că cu câteva săptă- mâni mai târziu voiu asistă din nou la o adunare a Asociațiunii și anume la cea din Sighișoara. Și încă ce surprindere plăcută pentru mine, văzându-mă tot atunci ales, la Bu- curești, membru corespondent al Acade- miei și la Sighișoară membru de onoare al Asociațiunei! Neputând atunci arătă decât trei op- șori de tot neînsemnate despre limba ro- mână, vedeam bine că aceste două cor- porațiuni mi-au făcut onoarea cea mare numai pe socoteala lucrărilor mai însem- nate ce credeau a fi îndreptățite să le aș- tepte dela mine în viitor Am spus în alt loc, cum s’a întâmplat de n’am putut să împlinesc așteptările aceste și cât îmi pare rău de aceasta. Cetind în jurnale că ăst an Asocia- țiunea își va țineă adunarea sa generală în Sibiiu, unde cu 30 ani mai înainte am petrecut vre-o zece zile și de unde mă dusesem la Sighișoara, nu-mi dă mâna să nu trimet stimatei adunări salutările mele respectuoase, urându-i într’aceeaș vreme sporul cel mai mare în toate lucrările ei. Să fiți convinși, prea stimaților Domni, că neputând asistă în persoană la adunare, 431 am să fiu în zilele aceste solemne barem în minte la voi, strângându-vă la toți mâna ca la niște frați. Căci știu bine una, dacă are să-mi fie dat ca, cu toate bătrânețele mele, să mă mai aflu încă odată în vieața mea între Români, mi se va face o pri- mire tot atât de cordială și simpatică, cum avuseiu parte de ea ori și unde veneam în atingere cu Români. Rugându-vă să nu-mi luați în nume de rău îndrăzneala cu care îmi iau voie a-mi luă măcar așa cuvântul în adunarea D-Voastre, îmi exprim încă odată urările mele cele mai sincere pentru prosperarea Asociațiunei și propășirea culturală a po- porului român peste tot și a celui din Ar- deal îndeosebi. Praga, 5 Octomvrie 1909. Dr. loan Urban larnik, profesor univer- sitar în Praga.» * Cei ce doresc să li se facă dări de seamă asupra cărților ce le publică, sunt rugați a trimite redacției noastre (Strada Șaguna Nr. 6) câte două exemplare din operile lor. Unul dintre exemplare se va păstră în Biblioteca Asociației, iar celălalt se va da recensentului. Errata. De îndreptat în «Transilvania», Nr. IV. din 1909. Pag. 348 șirul 13 de sus, în loc de se de- scrie» cet. «se descriu.» „ „ „ 20 să se omităcuvintele : «nu- mărul vitelor cornute, ți- nute în comună, ocupația locuitorilor.» „ „ „ 12 de jos, în loc de «lucra- rea», cet. «lucrare.» „ „ „ 11 de jos după cuvintele «în pripă», adauge «însă». pag- 349 șirul 4 de sus, în loc de «schiță», cet. «schița». „ „ „ 23 de jos, în loc de vieață, cet. «viața». „ ' » „ 19 de jos, în loc de «Tăută», cet. «Tăutu». „ 350 „ 2 de sus, în loc de «banat», cet. «Bănat». „ „ ,; 3 de sus, în loc de «sunt, de părere, cet. «sunt de părere». „ „ „ 20 de sus, în loc de «despe- rate, cet. «disparate». „ „ „ 15 de jos, în loc de «în sfâr- șitul», cet. «la sfârșitul». 134 țț 13 de 135 țț 3 „ 136 țț 14 „ » 139 » 11 „ 144 țț 18 „ țț » țț 24 „ ff fi 30 „ ff țț 9 de v țț 11 „ țț 145 11 de țț țț ff 16 „ țț 22 „ țț 24 „ o 4 de țț ff ff 2 „ țț 146 ff 1 de țț v 7 „ sus Harald nu Sarald. „ Avarilor. „ «încet... „ asistență. „ i l-a. „ curmă. „ între morți» ? jos amintit-o. „ ne împiedecă. sus bălaiu. „ schimbat, „ vii), „ ca (nu că). jos «Palatul parc’aș- teaptă». „ 3T- sus strigoi, nu s’ar. „ mag, când. La pag. 262. Desp. Deva. Director al desp. e dl Dr. Virgil Olariu, care a fost ales la 22 Febr. 1909, în locul dlui Dr. Alexandru Hossu-Longin. La pag. 357. a se ceti la data ședinței a Xl-a, 15 Septemvrie 1909, în loc de 1 Iulie 1909. 432 ZE^eixteeb oficiali. Nr. 1284—1909. PROCES VERBAL luat în ședința primă a adunării generale ordinare a „Aso- ciațiunii pentru literatura română și cultura poporului român", ținută în Sibiiu la 12 Octomvrie 1909. Prezident: Andreiii Bârseanu. — Notar: Octavian C. Tăslăuanu. I. Dl prezident, în fața unui public număros, întrunit din toate ținuturile românești în sala festivă a Muzeului Asociațiunii, decorată cu portretele lui Andreiu Baron de Șaguna și Alexandru de Mocsonyi, des- chide adunarea generală la orele 11 a. m., printr’un discurs ascultat cu atențiune de cei de față. Dl Dr. N. Vecerdea, directorul filialei «Albina» din Brașov, salută adunarea generală în numele «Societății pentru fond de teatru român», iar dl George Pop, redactor la «Tribuna», în numele «Asociațiunii națio- nale din Arad pentru cultura poporului român». Dl prezident răspunde ambilor oratori. Se ia la cunoștință. Discursul d-lui prezident se alătură la acest proces verbal. 2. Dl prezident dispune să se facă înscrierea delegaților prezenți ai despărțămintelor. La dl notar s’au anunțat delegații următoarelor despărță- minte: Abrud-Câmpeni, Bistrița, Blaj, Brașov, Cluj, Făgăraș, Gherla, Lăpușul-unguresc, Ludoș, Lugoj, Mediaș, Năsăud, No- crich, Orăștie, Reghin, Săliște, Sânmiclăușul-mare, Sibiiu, Șimleu și Timișoara. 3. Se prezintă raportul general al comitetului central despre activi- tatea «Asociațiunii» în cursul anului 1908. Raportul general fiind publicat în revista «Transilvania» se consideră cetit și se decide a se da comisiunilor examinătoare. 4. Se trece la alegerea comisiunilor. La propunerea d-lui Dr. E. M. Cristea se aleg: a) în comisiunea pentru examinarea raportului general d-nii: Dr. Vaier Branisce, Gavril Precup, loan Agârbiceanu, Dr. loan Borcia și Dr. Nicolae Bălan; b) în comisiunea pentru censurarea socotelilor anului 1908 și a proiectului de budget pentru anul 1910 d-nii: loan Lăpădatu, Dr. Nicolae Vecerdea, Vasile Osvadă, Romul Cărăbaș și Dr. Gavril Tripon; c) în comisiunea pentru înscrierea membrilor d-nii: Nic. Hențiu, Dr. loan Stroia, Lazar Triteanu, Dr. Aurel Crăciunescu și Dumitru Vulcu. 433 5. Dl prezident invită pe dl notar să citească propunerile prezintate adunării generale și anume: a) dl Traian A. Mihalca, preot, în Vașad (Bihor) propune ca să se publice în fiecare an un calendar al Asociațiunii, care să se dee gratuit membrilor împreună cu alte căiți tipărite de Asociațiune; b) dl llarie Pahone, consilier militar în Bistrița, propune ca în viitor să se publice și numele membrilor fundatori și pe vieață decedați ai Aso- ciatiunii în lista membrilor anexată raportului general al comitetului central cătră adunarea generală; c) dl Dr. Dionisie Stoica, șef-redactorul «Gazetei de Dumineca» din Șimleu, propune ca Asociațiunea să sistemizeze suc- cesiv posturi de secretari salariați în despărțămintele sale; d) dl Aurel Nistor, preot în Arpătac, propune să se înființeze o secțiune agronomică pe lângă secțiunea economică existentă; e) dl Mihăilă Someșan, absolvent de teologie, din Dumitrița propune să se organizeze meseriașii în cadrele despărțămintelor «Asociațiunii». Propunerile se transpun comisiunii pentru examinarea ra- portului general. 6. Dl prezident propune, în numele comitetului centra), ca adunarea generală, din prilejul împlinirii a 100 de ani dela nașterea lui Andreiu Baron de Șaguna, să-și exprime sentimentele de venerațiune și de recu- noștință față de memoria acestui bărbat providențial al neamului românesc care a fost primul prezident și unul dintre întemeietorii Asociațiunii, iar pentru pierderea neuitatului Alexandru de Mocsonyi, fost prezident de onoare și activ al Asociațiunii, să-și exprime adâncile păreri de rău prin ridicare. Adunarea generală se ridică în picioare și rostește cu pie- tate: «în veci pomenirea lor». 7. Dl prezident invită pe dl loan Agârbiceanu să-și țină conferența anunțată. Dl Agârbiceanu vorbește despre unele apariții bolnave în so- cietatea noastră. Conferența e ascultată cu atențiune și cu interes. 8. Dl prezident, dupăce mulțumește d lui Agârbiceanu pentru ade- vărurile exprimate într’o formă artistică și dupăce aduce, în numele adunării generale, mulțumite I. P. S. Mitropolitului pentru interesul ce-1 arată față de lucrările Asociațiunii, ridică ședința la orele anunțând proxima ședință în 13 1. c., orele 10 a. m., tot în sala festivă. Andreiu Bârseanu, prezident. Oct. C. Tăslăuanu, notar. — Cetit și veri- ficat. Sibiiu, în 11 Nov. 1909. Dr. II. Pușcariu, Parteniu Cosma, Dr. Euse- biu Roșea. 20 434 Nr. 1284—1909. PROCES VERBAL luat în ședința a doua a adunării generale ordinare a „Aso- ciațiunii pentru literatura română și cultura poporului român“ ținută în Sibiiu, la 13 Octomvrie n. 1909. Prezident: Andreiu Bârseanu. — Notar: Octavian C. Tăslăuanu. 9. Dl prezident deschide ședința la orele 10’/₂ a. m. și dispune să se cetească scrisoarea d-lui loan Urban-Jarnik, profesor universitar în Praga, și telegramele sosite dela Despărț. Blaj; Românii din Deva și jur; Dr. Teofil Dragoș, Gavriil Barbul, Augustin Dragoș, Dr. Gavril Osian, Alexe Manea, luliu Lupan, Nicolau Lupan, Alexandru Torok și loan Dum- brăvicean din Baia-mare; Românii Sălăgeni; Desp. Năsăud; Protopopul Ghidiu, Drăgălină, Cornean și Jian din Caransebeș; Protopopul Elie Câmpean din Giurgeu; Buticescu, Dr. Morariu, Pușcariu, Beju, Bucur și Mandeal din Cluj și dela Desp. Brașov. Se iau cu plăcere la cunoștință. IO. Dl Dr. Virgil Cioban, preot militar în Viena, face următoarele propuneri; a) Asociațiunea să roage Ministerul de războiu ca în serile de iarnă, sub supraveghierea preoților militari, eventual a ofițerilor, să permită gradelor (șarjelor) dela regimentele românești să instruiască pe feciori în scris și cetit, și prin comandantul regimentului să deie și premii feciorilor cari vor învăță a scrie și ceti; b) Asociațiunea să ia dispoziții ca să se studieze și publice bogatul material privitor la trecutul nostru, aflător în arhivele din Viena. Propunerile se dau spre studiare comitetului central și dl Cioban se invită să înainteze acestuia motivarea propunerilor sale. 11. Urmează raportul comisiunii pentru examinarea raportului general al comitetului central al «Asociațiunii». Raportorul comisiunii, dl Dr. Vaier Braniște, după o introducere mai lungă, în care arată chemarea «Asociațiunii» în zilele noastre, face urmă- toarele propuneri adunării generale. a) Să se ia act de raportul comitetului central pe anul 1908; Se ia act. b) Să se dea expresiune durerii pentru pierderea membrilor decedați, înșirați în consemnarea anexată raportului general; Adunarea generală își exprimă părerile de rău prin ridicare. c) Adunarea generală să învite comitetul central, să ia măsuri pentru a se face propagandă în dimensiuni mai mari în vederea înscrierii de membri noi; Se primește. d) Adunarea generală să ia act cu plăcere că numărul despărțămintelor active este în creștere și să recomande comitetului central studiarea 435 propunerii d-lui Dr. Dionisie Stoica, în legătură cu cauzele cari au împiedecat până acum activitatea despărțămintelor și să încerce noi îndrumări pe baze mai reale și mai potrivite, făcând experiențe eventual și în direcția indicată de dl Stoica, întrucât permit mij- loacele materiale. Se primește. e) Să se învite comitetul să studieze circulația cărților din bibliotecile poporale susținute de Asociațiune și să caute a se convinge dacă nu s’ar atinge mai ușor scopul Asociațiunii de a populariza litera- tura și a propagă cultura, distribuind poporului broșuri gratuite și ieftine. ' Se primește. f) Adunarea generală să învite comitetul central să ia măsuri pentru aranjarea și controlarea în mod sistematic a prelegerilor pentru popor, ca aceste să răspundă într’adevăr scopului lor. Adunarea generală să aproabe angajarea unui prelegător specialist, care va avea să pregătească o serie de prelegeri economice folositoare de model. In ce privește conferințele pentru intelectuali, adunarea generală recomandă comitetului central să nu lase aceste conferințe în grija despărțămintelor, ci să caute a angaja conferențiari buni și să se în- grijască, fie din budgetul central fie din încassările conferințelor — a retribuî pe acești conferențiari, întorcându-le cel puțin cheltuielile efective. Se primește. g) adunarea generală învită comitetul, ca prin organele sale competente să censureze și din punct de vedere al limbei și stilului broșurile ce sunt a se tipări de aici înainte în Biblioteca poporală a «Asocia- țiunii» și să nu aproabe decât numai tipărirea acelor broșuri, a căror limbă și stil sunt pe deplin înțelese de popor, iar la tipărirea bro- șurilor bune, cari nu întrunesc aceste condiții să renunțe deocamdată. Tot din acest punct de vedere să se censureze și broșurile tipărite deja în «Biblioteca poporală a Asociațiunii», iar la o nouă ediție pe cele necorespunzătoare să le înlocuiască cu altele mai bune. Biblio- tecilor dela sate să se trimită numai broșuri cari, ca limbă și stil, sunt înțelese de popor. Se primește. h) Adunarea generală învită comitetul central să ieie măsuri, ca activi- tatea literară-culturală a «Asociațiunii» să se desvolte de aici înainte cu mai multă intensitate, în conformitate cu dispozițiile statutelor «Asociațiunii»- Dl Octavian Ooga vorbește înpotriva propunerii, arătând că o ac- tivitate literară-culturală mai intensivă e cu neputință din cauza lipsei mij- loacelor materiale ale Asociațiunii» După o scurtă desbatere, la care au mai luat parte dnii Dr. V. Cioban și Dr. O. Tripon 29* 436 adunarea generală primește propunerea comisiei cu adausul propus de dl Dr. O. Tripon și anume: comitetul central să desvoalte o activitate literară culturală mai intensivă în mar- ginile posibilității. i) Să se ieie act cu plăcere de tipărirea «dicționarului numirilor de localități» și să se exprime dlor autori, S. Moldovan și N. Togan, mul- țumiri pentru această lucrare merituoasă și importantă. Se ia act și se mulțumește autorilor. k) Să se ieie act cu plăcere că s’a adus în ordine «Muzeul Asociațiunii» și să se. învite comitetul central să ieie măsuri pentru redactarea catalogului Muzeului. Adunarea generală să exprime și pe această cale mulțămiri celor ce au binevoit a îmbogăți Muzeul prin donațiuni și contribuiri. Se ia act și se mulțămește celor ce au donat obiecte și bani «Muzeului Asociațiunii». Z) Să se ieie act cu plăcere de reapariția revistei «Transilvania» cu cu- prins literar-științific și să se învite comitetul să publice regulat tot la două luni câte un număr. Se ia act și se primește propunerea comisiunii. ni) Adunarea generală recomandă comitetului central studiarea propunerii de a publică în fiecare an un «Calendar al Asociațiunii». Se primește. ri) Propunerea dlui Ilarie Pahone din Bistrița să se lase la apreciarea comitetului central. Se primește. o) Adunarea generală recomandă comitetului central spre studiare pro- punerea privitoare la înființarea unei secții agronomice pe lângă cele- lalte secții ale Asociațiunii, fie prin împărțirea secței economice în două (economică și agronomică) fie prin înlocuirea secției economice cu una agronomică. Se primește. p) Adunarea generală nu găseste de oportună propunerea de a organiza pe meseriași in cadrele despărțămintelor Asociațiunii. Se aproabă. r) Adunarea generală să ia cu regret la cunoștință că organele admi- nistrative pun piedeci în unele ținuturi activității statutare a despăr- țămintelor și să mulțămească comitetului pentru pașii ce i-a luat pentru apărarea drepturilor Asociațiunii. Se ia act și se mulțămește comitetului central pentru pașii energici ce i-a luat. 7) Adunarea generală să aducă tribut de evlavie memoriei fericitului căpitan c. și r. Teodor Sandul, care a lăsat întreaga sa avere de peste 25,000 cor. Asociațiunii și să aprobe lucrările comitetului făcute pentru înactivarea fundațiunii ce va purta numele fericitului fundator. Adunarea generală își‘exprimă sentimentele de pietate prin ridicare și aprobă lucrările făcute din partea comitetului. 437 12. Urmează raportul comisiunii pentru censurarea socotelilor și examinarea proiectului de budget. Raportorul, dl Vasile Osvadă, rapor- tează că socotelile s’au aflat în perfectă ordine și pe deplin justificate, iar budgetul e făcut amăsurat puterilor de cari dispune «Asociațiunea» deci propune iar adunarea generală primește: a) Se ia act cu aprobare de darea de samă despre ges- tiunea financiară a anului 1908 și se dă absolutoriu cassierului și comitetului central pentru această gestiune; b) Să votează proiectul de budget pe anul 1910 pre- zentat de comitetul central, la percepțiuni cu K 34,382 iar la erogațiuni cu K 34,304. 13. Dl Dr. A. Crăciunescu, raportorul comisiunii pentru înscrierea membrilor, raportează că s’au înscris următorii membri: a) membri fundatori: Dr. Mihail Mărcuș, advocat Oiula și Petru lonaș, secretar dominial, Bulciu. b) Membri pe viață: Dr. Pavel Obădean; advocat, Becicherecul-mare; Ionel Comșa, comerciant, Săliște; Pavel Boldea, preot militar, Sibiiu, Dr. loan Stroia, prot, Sibiiu; Lazar Tritean, asesor consistorial, Sibiiu; Dr. Aurel Nyilvan, advocat, Șomcuta; Dr. loan Marghita, advocat, Geoagiu; Doamna Dr. Marghita născ. Șerban, Geoagiu; Dr. Ale- xandru Bertolon, Hațeg; Dr. loan Fruma, advocat, Sibiiu; c) membri ordinari: George Axente, Arpatac; Romul Platoș, Turnișor; Traian Petrișor, preot, Gușterița; Francisc Hossu-Longin, adv. Deva'; Elena Pop-Hossu-Longin, Deva; Alexandru L. Hossu, Deva; Aurelia Hossu n. Petco, Deva; Biserica gr.-or. din Șura-mare; Nicolae Opriș Șura-mare; loan Opriș, Șura-mare; Coman Baca, Poplaca; George Modran, Poplaca; Alexe Popa, Poplaca; Oprea Olariu învăț. Poplaca; loan Neagu, învăț. Poplaca; Nicolae Zigre, advocat, Orade; Simion Moldovan, Noul-săsesc; Victor Stanciu, profesor, Sibiiu; Dr. Teodor Pop, adv., Hălmagiu; D-șoara Olivia Bardoșsy, prof. Sibiiu S’au mai înscris 23 de membri ajutători. Se ia act. 14. Urmează fixarea locului pentru adunarea generală din 1910. Notarul raportează că adunarea generală din 1910 e invitată la Dej, iar cea din 1911 —când se va serba jubileul de 50 de ani dela înființarea «Asociațiunii» — la Blaj. Adunarea generală primește invitarea desp. Dej pe anul 1910 și a desp. Blaj pe anul 1911. 15. Verificarea procesul-verbal al adunării generale se încredințează membrilor comitetului central din Sibiiu, cari au participat la adun. gen. 16. Prezidentul, fiind ordinea de zi terminată, după un discurs de încheiere și după o vorbire de mulțămire a d-lui Dr. Gavriil Tripon, la orele 12 și declară adunarea generală de închisă. Andreiu Bârseanu m. p., prezident. — Oct. C. Tăslăuanu m. p., notar. — Cetit și verificat. Sibiiu în 11 Noemvrie 1909. Parteniu Cosma m. p., Dr. llarion Pușcariu m. p., Dr. Eusebiu Roșea m. p. 438 Nr. 1289—1909. PROCES VERBAL luat în ședința festivă a Secțiilor științifice literare, ținută în Sibiiu, la 13 Octomvrie n. 1909. Prezident: Andreiu Bârseanu. Notar: Octavian C. Tăslăuanu. 1. Dl Prezident deschide ședința la orele 4’/₂ p. m. invitând pe dl Dr. Vaier Braniște să-și țină conferința despre Alexandru de Mocsonyi. Conferința a fost ascultată cu atențiune încordată. 2. Dl Prezident, dupăce mulțămește conferențiarului pentru frumosul prinos ce l-a adus memoriei lui Alexandru de Mocsonyi, anunță că premiul Andreiu Murășan pe anul 1907 s’a dat d-lui Alexandru Ciura, profesor în Blaj, pentru volumul de schițe «Icoane», iar premiul pe anul 1908 s’a dat d-lor Dr. Dionisie Stoica și I. P. Lazar pentru «Schița monografică a Sălagiului». Se ia act. Ședința se închide la orele 5'/₂. Andreiu Bârseanu m. p., prezident. Octavian ('. Tăslăuanu m. p., notar. Verificat: Teodor Păcățian m. p. E. Hodoș m. p. Nr. 1290—1909. PROCES VERBAL luat în ședința plenară extraordinară a secțiilor științifice lite- rare ale „Asociațiunii", ținută în Sibiiu, la 13 Octomvrie 1909. Prezident: Andreiu Bârseanu. Notar: Octavian C. Tăslăuanu. 1. Dl prezident deschide ședința la oarele 5³/₄, spunând că secțiile s’au întrunit pentru a se ocupă de: d) înființarea unei societăți de col- portagiu și b) premiarea abecedarului pentru analfabeți. Se ia act. 2. Dl prezident dispune să se constate numele membrilor prezenți. Se constată că dintre membri secțiilor sunt de față: Din secția literară: Andreiu Bârseanu și Dr. V. Braniște. Din secția istorică: T. V. Păcățianu și N. Togan. Din secția știențifică: Dr. I. Beu. Din secția școlară: I. F. Negruțiu, Dr. V. Bologa, Dr. I. Borcia, Dr. N. Bălan și G. Precup. Din secția economică: R. Simu, Dr. N. Vecerdea, N. P. Petreseu și I. Lăpădatu. 3. Cu verificarea procesului verbal se încredințează dnii Dr. V. Bologa și T. V. Păcățian. 439 4. Referentul secției economice, dl Romul Simu, după un raport amănunțit asupra posibilității de a înființa o societate de editură și de colportagiu, în înțelegere cu secția literară, face următoarele propuneri, pe cari ședința plenară extraordinară a secțiilor le primește: a\ Secțiile constată necesitatea înființării unei societăți ro- mânești de editură și de colportagiu, care de sigur ar contribui mult la răspândirea publicațiunilor noastre; b) Secțiile cred că societatea de colportagiu și de edi- tură este realizabilă ca societate cu caracter comercial și cu cvote cât de minimale, celt mult de câte 20—25 cor., dându-se astfel posibilitatea tuturor cărturarilor noștri și tuturor institu- țiunilor noastre culturale și economice să subscrie câte o cvotă; c) Inițiativa înființării numitei societăți se lasă particularilor, iar în caz de înființare, Asociațiunea va sprijini, în cadrele Statutelor și mijloacelor de cari dispune, realizarea scopurilor urmărite de această societate; d) Până la înființarea acestei societăți, Asociațiunea să ia următoarele măsuri pentru răspândirea cărților folositoare între membri ei: a) să întocmească cu ajutorul secțiilor știențifice literare un repertoriu al tuturor scrierilor de valoare, care ar merita să fie răspândite atât între intelectuali cât și între popor. Acest. repertoriu să se completeze an de an; fi) Asociațiunea să procure, pe baza acestui repertoriu și amăsurat mijloacelor de cari dispune, cărți, pe cari le va distribui membrilor săi cu ocazia adunărilor generale și cu ocazia adu- nărilor cercuale, precum și cu ocazia prelegerilor poporale. Asociațiunea va mai mijloci ca paticularii să-și poată procură cărțile înșirate în repertoriu în condițiuni avantagioase dela editori. /) Asociațiunea, din aceste cărți și din cele apărute în editură proprie, să înzestreze bibliotecile poporale ale despăr- țămintelor și ale agenturilor comunale ; fi) Asociațiunea să recomande aceste cărți membrilor săi prin conferențiarii despărțămintelor și în special prin conferen- țiarul agronomic. 5. Referentul secției școlare, dl Dr. loan Borcia, raportează că secția a examinat din nou cele două abecedare pentru analfabeți revizuite și îndreptate de autori conform indicațiunilor ședinței plenare a secțiilor din 14 și 15 Iulie a. c. și propune, iar ședința plenară extraordinară primește: a) Premiul de K 100 să se deie Abecedarului cu motto; «Luminează-te și vei fi! Voiește și vei putea!» 440 Desfăcându-se plicul ce însoțea manuscrisul, se constată că autorul acestui abecedar e dl Nicolae losif, învățător în Aciliu. b) Abecedarul dlui losif să se tipărească în «Biblioteca poporală a Asociațiunii» sub îngrijirea dlor Dr. loan Stroia și Dr. I. Borcia, cari vor avea să mai facă unele îndreptări, în ce privește limba și alegerea bucăților de cetire. Autorul să fie retribuit din j. artea comitetului central cu K 40 de coală de tipar, ca și ceilalți autori cari publică în «Biblioteca poporală a Asociațiunii». c) Dlui I. Bota, învățător pensionat în Cetea, autorul abe- cedarului al doilea, să i se deie un ajutor de K 100 în caz când se va hotărî să-și tipărească manuscrisul; iar când va apărea, Asociațiunea să-l recomande despărțămintelor sale, fiindcă secțiile l-au aflat potrivit pentru instruirea analfabeților. După aceste ședința s’a închis. Andreiu Bârseanu m. p., prezident. Oct. C. Tăslăuanu m. p., notar. — S’a verificat. — Sibiiu, 4 Noemvrie 1909. Dr. V. Bologa m. p., Teodor Păcățianu m. p. Ședința a XH-a a comitetului central al ,, Asociațiunii*⁴ ținută la 9 Octomvrie 1909. Prezident: losif Sterca Șuluțu. Notar: Oclavian C. Tăslăuanu. — Membri prezenți: Dr. /. Beu, Dr. K Bologa, A. Bunea, P. Cosma, Dr. M. E. Cristea, N. Ivan, Dr. L. Lemeny, Dr. O. Russu, R. Sitnu, N. Togan și /. Vătășan. Adunarea generală: (291,292,293, Nr. 1217, 1181 și 1171—1909). Co- mitetul central decide să serbeze centenarul nașterii Metropolitului Andreiu Baron de Șaguna, așezând în sala de ședințe portretul Iui Șaguna împodobit cu verdeață și însărcinând pe dl Vice-prezident Andreiu Bârseanu să prezinte adunării generale o moțiune omagială din partea Asociațiunii. — Comitetul central decide ca adunarea ge- nerală din 1910 să se convoace în Dej, iar cea din 1911 în Blaj. — Propunerile intrate la terminul reglementar se transpun adunării generale. Fundațiuni: (296, 297 și 298 Nrii 1195, 1199 și 1197—1909) Bursa de 80 K din Fundațiunea Dr. I. Moga s’a votat, prin concurs, elevei Lucreția losif, dela școala civilă a Asociațiunii; doauă burse vacante de câte 300 K din Fundațiunea Petran s’a votat prin concurs, lui Vasilie Suciu, student în matematici anul II, în Cluj, și lui Victor Stănilă, student în medicină anul I. Cluj; studentul loan Ignaton, bursier al fundațiunii Avram lancu terminând liceul, bursa de 100 K se declară vacantă și se dă la concurs. Despărțăminte: (299 Nr. 1102—1909). Abrud-Câmpeni. Cu ocazia adunării cercuale dl Dumitru Goia, paroh, a ținut o prelegere despre «Ce 441 trebue să facă poporul nostru ca să se ridice din starea in care se află»; s’a înființat o bibliotecă poporală în Bucium, (proces verb, al adu- nării cercuale ținute la 1 August 1909 în Bucium). Cluj: (300 Nr. 950—1909) Cluj. Cu ocazia adunării cercuale extraordinare din Feneșul-săsesc, dl director Eugen Pop Păcurariu a ținut o pre- legere despre «însemnătatea Asociațiunii»; dnul Romul Moldovan, stud. în drept, a cetit disertația «Biserica și școala»; domnul Eugen Pop- Păcurariu a ținut o prelegere cu schiopticonul despre «Beție»; s’a aranjat o expoziție de vite și s’au premiat 32 exponenti cu suma de 131 K.; s’a mai aranjat o expoziție de țesături și cusături și s’au premiat 20 femei și 18 fetițe cu 75 K.; s’a votat din partea desp., un premiu de 50 K dlui învățător loan Corpodean din Dezmir, care în cursul iernii trecute a instruit 27 de adulți. S’au reparat casele Petran. — Cu ocazia adunării cercuale din Jucul de sus, dl Eugen Păcurariu a vorbit despre Asociațiune; d-1 loan Hățegan, protopop, despre «Sudalme»; d-1 Emiliu Fulea, stud. în drept, despre «Trecutul neamului nostru până în zilele noastre», (proces, verb, al adunării cerc, ținute în Feneșul săsesc la 31 Maiu 1909, proces verb, al ședinței corn. cerc, din 29 Iulie 1909, proc. verb, al adun. cerc, ținute în jucul de sus, la 8 August 1909). ■— (301 Nr. 1192—1909) Dobta. Cu ocazia adunării cercuale, dl Traian V. Motora, preot, a ținut o prelegere despre «Combaterea unor obi- ceiuri rele la poporul nostru», iar dl Sebastian Bornemisa, student, conferința: «Dare de seamă asupra nuvelelor lui I. Agârbiceanu». (proc. verb, al adunării cerc, ținute în Dobra, la 8 August 1909). — (302 Nr. 1155 — 1909) Hațeg. Cu ocazia adunării cercuale s’au ținut următoarele prelegeri: dl Dr. O. Suciu, adv., «Scopul Asociațiunii», și «Scopul prelegerilor poporale»; Nicolae Muntean, Vieața și faptele lui lisus Christos»; Dr. O. Suciu, adv., «Urmările beției»; Victor Pop, funcționar de bancă, «Soiurile mai alese de vite»; Dr. A. Strâițaru, adv., despre «Testamente» (proc. verb, al șed. comit, ccrc. din 3 Sept. 1909 și proces, verb, al adunării cercuale ținute în Ostrovul-mare la 26 Septemvrie a. c.) — (303 Nr. 1170—1909). Hida-Huedin cu ocazia adunării cercuale s’au împărțit d-lor învățători Vasile Dumitraș și George Lungu 2 premii de câte 50 K votate de comitetul central pentru instruirea analfabeților; dl Dr. Alex. Bodea a ținut o prelegere despre «Noua dare de pământ» (proces verbal al adunării cercuale ținute în Hida, la 29 August 1909). — (304 Nr. 1092—1909) Murăș-Ludoș. Cu ocazia adunării cercuale dl Teodor Bârsan, preot, a ținut o prelegere despre «Tovărășiile pentru asigurarea vitelor», (proces verb, al adunării cerc, ținute în M. Ludoș, la 12 Septemvrie 1909. — (305 Nr. 1058—1909). Murăș-Oșorheiu. Cu ocazia adunării cercuale s’au ținut următoarele prelegeri; Aristotel Banciu, stud. în medicină, despre «Diferitele boale»; dl Dr. losif Vancea, adv., despre «Cărțile funduare» (proces verb, al adun. cerc, ținute în Sânmăriinul de Câmpie în 29 August 1909). ,— (306 1075—1909) Nocrich. Cu ocazia adunării cercuale s’au ținut ur- mătoarele prelegeri: loan Pampu, învățător, despre «Cauzele pro- ceselor»; dl loan Petrișor, preot, despre «Povețe morale și economice»; S’a înființat în Țichindeal o agentură și o bibliotecă poporală. în Fofeldea s’a ținut o șezătoare literară, în care dl Cristea Oeagea, student, a vorbit despre «Românii din Macedonia», (proc. verb, al șed. cotpiț. cerc, din 9 Aug. și al adunării ord. ținute în Țichindeal, la 28 August 1909). 442 — (307 Nr. 1084—1909) Orăștie. Cu ocazia adunării cercuale ținute în Romos s’a reorganizat desp. — S’au luat dispoziții să se serbeze me- moria lui Șaguna în mai multe comune, (proc. verb, al adunării cerc, din 29 August 1909 și proc. verb, al șed. comit, cerc, din 11 Sept. 1909). — (308 Nr. 1135—1909) Săliște. Cu ocazia adunării cercuale din Sibiel s’au ținut următoarele prelegeri: Dr. Nic. Calefariu, medic, despre «Scopul Asociațiunii»; Dr. I. Lupaș, protopop despre «Trecutul comunei Sibiiel», dl Cristea Geagea, student, despre «Românii din Macedonia» și dl Petru Bucșan, stud. despre «Chestii sociale» (proc. verb, al șed. comit, cerc, din 18 Sept. 1909 și proc. verb, al adunării cercuale din 19 Sept. 1909). — (309 și 310 Nr. 1067 și 1179—1909) Sânmiclăuștil-mare. S’a ținut adun, cercuală din 1908 în Sarafola. Se trimite comit, central spre censurare lucrarea d-lui Victor Deciu, preot, «Păcatele noastre». Cu ocazia adu- nării cercuale din Igriș s’au ținut următoarele prelegeri: Dr. Nestor Oprean, adv., despre «Puterea culturii»; Dr. loan Demian, adv., despre «Păstrați portul românesc»; Traian Stanciu, despre «îmbrățișarea me- seriilor și a negoțului». în Igriș s’a înființat o agentură. Desp. cere abonarea unei foi pe seama membrilor ajutători din Igriș. (proc. verb, al adunării cercuale din 22 Nolmvrie 1908, procesele verbale ale șed. comitet, cerc, din 14 Iulie și 16 Sept. 1909, proces, verb, al adunării cercuale din 19 Sept. 1909). — (311 Nr. 1062—1909). Sătmar-Ugocia. Cu ocazia adunării cercuale din Seini, dl Alexe Berinde, preot, a ținut o cuvântare despre «înțe- lesul cuvintelor literatură și cultură». Adunarea cercuală a constatat că broșurile din «Biblioteca poporală a Asociațiunii» nu sunt înțelese de popor și s’a propus a se traduce în românește câteva dintre căr- ticelele editate de societatea sf. Ștefan. Cu studiarea propunerii se încredințează secretarul literar, (proc. verb, al adunării cerc, din 25 Iulie a. c.) — (312 Nr. 1109—1909) Sebeș. Cu ocazia adunării cercuale din Cut s’au ținut următoarele prelegeri: dl Sergiu Medean, protop., despre «Scopul Asociațiunii», dl Dr. I. Lupaș, protopop, «Date istorice cu privire la organizarea economică și industrială a poporului român», d l loan Pavel, învăț, despre «Cultura viței de vie americană», dl Constantin Oancea, paroh, despre «Legea românească: datini și obiceiuri stră- bune». S’a aranjat o expoziție etnografică, (proc. verb, al adunării cerc, din 29 August 1909, procesele verbale ale șed. comit, cercual din 3 August și 14 Sept. 1909). — (313 Nr. 1159—1909) Turda. Cu ocazia adunării cercuale din Pe- tridul unguresc dl Dr. Vaier Moldovan, adv. a ținut o prelegere despre «Rostul și istoricul Asociațiunii». S’a înființat o bibliotecă poporală în Petridul ung. (proc. verb, al adunării cerc, din 2 August 1909). Școala civilă de fete: (314 Nr. 1159—1909). Se exmite o comisiune în persoanele d-lor Dr. M. E. Cristea, Dr. V. Bologa și Dr. E. Beu pentru a studia dacă personalul didactic actual corespunde cerințelor școalei și eventual să vină cu o propunere pentru întregirea personalului didactic. Muzeu și Bibliotecă: (317, 318, 319, 320 Nrii. 1251, 1169, 1168, 1160— 1909). D-șoara Minerva Cosma dăruiește pe seama muzeului Albumul original de brodării și țesături românești compus de Dsa: dl Dem. Cunțan, prof. bucăți de lemn petrificat găsite în Săliște; dl Dr. Atanasie Marienescu dăruiește pe seama bibliotecii «Neamul Românesc» de Nicolau lorga pe anii 1906, 1907 și 1908 complete, iar pe 1909 dela Nr. 1—35 și trimite 10 opere dăruite de d-șoara Tiberia Barcian. 443 Conferențiari agronomici: (321 Nr. 1142—1909) dl Nicolae Rembea, înv., în Sibiel, terminând cursul de agricultură al statului din Geoagiu cu un ajutor primit dela «Asociațiune», se încredințează să țină pre- legeri economice. Concedii: <289 Nr. 1031—1909 . Dl Octavian Goga, voind să-și continue studiile în străinătate, își prezintă demisia pentru adunarea generală. Comitetul central, la propunerea dlui N. Ivan, nu primește demisia ci-i dă un concediu de un an cu începere dela 1 Noemvrie 1909 până la 1 Noemvrie 1910. Membri decedați: (288 Nr. 1196—1909): Ciril Deac, dir. desp., Năsăud. Membri noi: (330 Nr. 1218—1909) Dl cassar raportează că s’au înscris următorii membri: /. Membri pe vieață: 1. Georgiu Florian, paroh gr. cat. Sânger, desp. Ludoș; 2. «Detunata», institut de credit și economii, Bucium, desp. Abrud. II. Membri ordinari: 1. Alex. Bărbulescu paroh gr.-cat. Acintiș, desp. Ludoș; 2. loan Batuca, notar, Galeș, desp. Săliște; 3. Comuna politică Sibiel, desp. Săliște; 4. Biserica gr.-or. Sibiel, desp. Săliște; 5. Valeriu Popoviciu, preot, Sibiel, desp. Săliște; 6. Aurel Hațăgan, notar, Sibiel, desp. Săliște; 7. I. Popescu primar, Sibiel, desp. Săliște; 8. loan Dobrotă, învăț. Sibiel desp. Săliște; 9. Alexandru Macaveiu, Bucium, desp. Abrud-Câmpeni; 10. Alex. Macaveiu 1. Alex., Bucium-Șasa desp. Abrud-Câmpeni; 11. loan Popa, Bucium-șasa, desp. Abrud-Câmpeni; 12. Nicolae lonuț Cioaba; Buciumșasa, desp. Abrud Câmpeni; 13. loan Jurca Cucu, Buciumșasa, desp. Abrud Câmpeni; 14. Alexand. Bogdan jun., Buciumșasa, desp. Abrud-Câmpeni; 15. Laura Bogdan n. Tomuș, Buciumșasa, desp. Abrud-Câmpeni; 16. Marian Sasu, înv., gr.-cat. Bucium, desp. Abrud Câmpeni; 17. Dr. Candin David, când, de adv., Abrud, desp. Abrud Câmpeni; 18. Dr. Vasilie Ciura, când, de adv., Abrud, desp. Abrud-Câmpeni; 19. Dr. losif Macaveiu, când, de adv., Abrud, desp. Abrud-Câmpeni; 20. Traian Andreica, Câmpeni, desp. Abrud-Câmpeni; 21. loan Macaveiu, Bucium, desp..Abrud-Câmpeni; 22. Maria Țăndrău n. David, Bucium, desp. Abrud-Câmpeni; 23. loan Jurca, Bucium, desp. Abrud-Câmpeni; 24. Paraschiva Jurca n. Faur, Bu- cium desp. Abrud-Câmpeni; 25. Axente Gaița, adv. Făget, desp. Lugoș; 26. D-na Sabina Gaița, Făget, desp. Lugoș; 27. Nicolae Cosma, preot gr.-cat. Beclean, desp. Dej; 28. loan Moldovan când, de adv., Dej, desp. Dej; 29. Măriți Moldovan, Dej, desp. Dej. Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu. secretar. Ședința a XIH-a a comitetului central, ținută la 11 și 12 Noem- vrie 1909. Prezident: losif Sterca Șuluțu. Notar: Octavian C. Tăslăuann. — Membri prezenți: Dr. I. Bea, Dr. V. Bologa, A. Bunea, P. Cosma, O. Goga, N. Ivan, Dr. II. Pușcariu, Dr. Eus. Roșea, Dr. Oct. Russu și Nicolau Togan. Adunarea generală: (334 Nr. 1284—1909). Se prezintă procesele verbale ale adunării generale și se iau următoarele deciziuni: a) Pentru în- mulțirea membrilor se însărcinează biroul să facă și de astădată un 444 apel cătră directorii despărtămintelor, învitându-i să îndemne cărturarii și poporul să se înscrie membri ai Asociațiunii. Acelaș Apel să se publice și în ziare. Se însărcinează secretariatul să cutriere ținuturile în cari sunt mai puțini membri și ținând conferințe și prelegeri să caute a câștiga membri noi. b) studiarea propunerii d-lui Dr. Dionisie Stoica privitoare la instituirea de secretari salariati în despărțăminte se dă spre studiare biroului, care va veni în una din ședințele viitoare cu o propunere concretă, întemeiată pe un studiu amănunțit, c) se în- credințează biroul să adune date privitoare la numărul cetitorilor cari împrumută cărți din bibliotecile susținute de Asociațiune. Cărți gra- tuite s’au distribuit și până acum în popor, d) Cu aranjarea sistema- tică a prelegerilor poporale și cu pregătirea prelegerilor economice model se va încredințâ conferențiarul agronomic. Cu aranjarea con- ferințelor pentru intelectuali se încredințează secretarul literar, care într’o ședință viitoare, va avea să raporteze ce dispoziții a luat pentru ținerea sistematică a conferințelor în centrele mai însemnate, e) îndru- marea adunării generale în ce privește stilul și limba broșurilor ce se vor tipări în Biblioteca poporală a Asociațiunii se ia la cunoștință spre conformare. Broșurile apărute în Biblioteca poporală s’au censurat și până acum din partea secțiilor științifice literare, iar în viitor se va face o controlă și mai rigoroasă în această privință, f) îndrumarea adunării generale de a desfășură o activitate literară-culturală mai intensivă se ia Ia cunoștință spre conformare în marginile posibili- tății. g) Cu pregătirea unui catalog al Muzeului se încrednțează d-I Oct. C. Tăslăuanu, care va raportă dacă colecțiile Muzeului sunt destul de complete ca să se poată tipări un catalog, ti) Dacă va fi posibil revista «Transilvania» se va publică de 6 ori pe an. Se decide a se mai publica în anul acesta un număr, z) Cu studiarea propunerii d-lui Traian A. Mihalca, de a se publică în fiecare an un calendar al Asociațiunii, se încredințează secretarul literar, ti) în urma propunerii d-lui llarie Pahone se decide ca în viitor să se tipărească lista mem- brilor decedați fundatori și pe vieață ai Asociațiunii. I) Propunerea d-lui A. Nistor de a se înființa o secție agronomică se dă spre stu- diare secțiilor știientifice-literare și în special secției economice, m) Cu studiarea propunerilor d-lui Dr. V. Cioban se încredințează biroul central, n) Biroul central se încredințează să convoace adunarea ge- nerală la timpul reglementar. Secțiile științifice-literare: (335, 349 Nr. 1290, 1179—1909). Deciziunile aduse de secții, în ședința lor plenară extraordinară din 13 Octomvrie a. c., se iau la cunoștință cu aprobare. Secretarul literar se încredin- țează cu alcătuirea repertoriului bibliografic. După alcătuirea acestui repertoriu se vor luă dispoziții pentru executarea celorlalte deciziuni. Se premiază cu 100 cor. abecedarul pentru analfabeți lucrat de d-nul N. losif, învățător în Aciliu. Se îndrumă biroul ca să tipărească abe- cedarul în «Biblioteca poporală a Asociațiunii» cel mult până la sfâr- șitul anului curent. Autorului i se va da și onorarul stabilit prin decizia Nr. 45/1909. D-lui 1. Bota, înv. în pens. în Cetea i se vor da 100 cor. în caz când își va tipări abecedarul, iar când va fi tipărit se va recomandă despărțămintelor. — Dl Andreiu Bârseanu, referentul secției literare înapoiază lucrările ce i s’au trimis spre censurare și anume: a) «Nunta poporală» piesă tea- trală de Nic. Micu pădurar, pe care n’o recomandă spre tipărire și 445 b) «Păcatele noastre» disertație de Victor Deciu, preot în Cenadul- sârbesc, care completându-se și îndreptându se s’ar putea tipări even- tual în «Biblioteca poporală a Asociației». Fundațiuni: (337, 338, 339 Nrii 1324, 1316 și 1239—1909). Contenciosul administrativ din Budapesta a șters taxa de cor. 2,430’36 pretinsă de oficiul de dare din Baia-de-Criș în sarcina fundațiunii I. Russu din Brad. Bursa de 100 cor. din fundațiunea Avram lancu, s’a dat, prin concurs, lui loan Pleșa, elev cl. VII. Ia gimnaziul român din Brașov. Dr. Gheorge Anca, advocat în Oravița, și-a lăsat întreaga avere «Aso- ciațiunii», care va avea să o administreze sub numirea «Fundațiunea advocatului Dr. Gheorghe Anca și soția născută Ana Stepan« și din care se vor împărți burse tinerilor români din Ungaria cari se dedică meseriilor, industriei, comerciului și vreau să urmeze o școală agro- nomică, industrială sau comercială. Despărțăminte: (340 Nr. 1318—1909). Beiuș cererea de a i se da 20% din taxele dela membri ordinari încassate de casseria centrală a «Asocia- țiunii» nu se încuviințează. — (341 Nr. 1321—1909) Miercurea. Se dăruiesc 62 exemplare din Biblio- teca poporală a «Asociațiunii» spre a se împărți cu ocazia adunării cercuale. — (342 Nr. 1254—1909) Timișoara. Cu ocazia adunării cercuale din St- Mihaiul-român d-1 Dr. Cornel Crăciunescu a ținut o prelegere despre «Alcohol și urmările lui» (proces verbal al adunării cerc, din 30 Oct. 1909). — (343 Nr. 1333—1909) Treiscaune-Ciuc. Cu ocazia adunării cercuale din Covasna d-nul Nicolae Bogdan, fostul director al despărțământului, a făcut o dare de seamă despre mersul despărțământului până la 1904 când s’a ținut cea din urmă adunare cercuală. Actualul director dl Constantin Dimian a spus că se ocupă cu adunarea datelor pentru alcătuirea monografiei fiecărei comune aflătoare pe teritorul despăr- țământului. S’a ales directorul și comitetul pe trei ani. Se îndrumă despărțământul să desfășure o activitate mai intensivă (proces verbal al adun. cerc, din 27 Maiu 1909). — (344 Nr. 1292—1909) Zernești. Directorul despărț. își prezintă dimisia. Cu reorganizarea despărțământului și cu convocarea adunării cercuale se încredințează dl Moise Micu, preot în Poiana Mărului. Școala civilă de fete: 333, 345, 346, 348 Nr. 1330, 1307, 1306 și 1273— 1909). Comisia numită în ultima ședință raportează, că în urma noului plan de învățământ, se simte trebuința de a se sistemiză al cincilea post de profesor (profesoară) ordinar, deci propune să se publice con- curs pentru întregirea a 2 posturi. Se aprobă. Școala civilă de fete a luat parte la serbările comemorative pentru mitropolitul Șaguna. Dl Victor Păcală se încredințează să propună 2 ore din istorie în cl. III. civilă pentru cari i se votează un onorar anual de 200 cor. D-șoara Delia Olâriu dăruește 40 cor. fondului pentru excursiuni al școalei. Dl Liviu Tempea se admite ca profesor de pian la școala civ. de fete. Muzeu și Bibliotecă: (351—359 Nrii 1334, 1220, 1320, 1286, 1249, 1322, 1310, 1328 și 1221 — 1909). Dl Octavian C. Tăslăuanu raportează că din prilejul adunării gen. a aranjat provizor Muzeul «Asociațiunii», împărțind obiectele în următoarele secții: 1. Secția lemnăriilor și ocupația țăra- nului nostru. 2. Secția porturilor și obiceiurilor. 3. Secția industriei 446 de casă. în una dintre odăi a aranjat o expoziție de pictură, expu- nând tablourile lui Șaguna din Sibiiu, tablouri de Luchian, Smigelschi, Simonescu etc. S’au mai expus desemnurile originale ale mobilelor românești din Bucovina, lucrate de arhitectul I. Ștefureac din Câmpu- lung și Albumul original de cusături și țăsături al d-șoarei Minerva Cosma. Din taxele de intrare s’a încassat 98 cor. și 5 lei, cari se vor întrebuința pentru înzestrarea Muzeului. Oficiul parohial din Turnișor dăruește o păpușă în miniatură, reprezentând portul din Turnișor. Dl Enea Hodoș — cinci fotografii în colori, reprezentând porturi din Sibiiu de pe la anii 70—80. Dl Ladislau Popa, maior în Brașov, —■ o fotografie reprezentând portul femeiesc al româncelor de pe Murăș și o fotografie a coriștilor dela biserica din Brașovul-vechiu. — Dl Cornel Lazăr, protopop în Hălmagiu — un țiitor de mărgăritare lucrat în aur și împodobit cu petri scumpe, găsit în biserica din comuna Tomești (Hunedoara). — D-nul căpitan Mustețiu din Alba-Iulia — o pușcă veche cu cremene. — Nicolae Filimon, plugar în Sebeșel o cutie de lemn încrestată de el. — D-l Dr. P. Șpan, profesor, — șapte fotografii reprezentând porturi și vederi din comuna Sălciua (Turda- Arieș). — Consistorul mitropolitan dăruește pe seama bibliotecii un exemplar din publicațiunea «Mitropolitul Andreiu baron de Șaguna». Conferențiar agronomic: (336 Nr. 1258—1909). La concursul publicat cu terminul de 1 Noemvrie a. c. pentru ocuparea postului de confe- rențiar agronomic al «Asociațiunii» s’au prezentat patru concurenți. Comitetul central însărcinează biroul să vină în Decemvrie cu un nou proiect de concurs. Cărți cumpărate: (364 Nr. 1245—1909). Se cumpără 200 ex. în preț de 30 cor. din broșura d-lui profesor Aurel Bratu: «Un cuvânt cătră vii- torii preoți și învățători». Cărți dăruite: (365 Nr. 1283—1909). Se dăruesc d-lui Cornel Lengyel de.Bagota, preot în Ghilad publicațiunile poporale ale «Asociațiunii» cu condiția să înființeze o agentură. Concedii: (369 Nrii 369, 1336 — 1909). Dl O. Goga răspunde că primește concediul ce i-s’a dat, renunțând la salar. La cerere, concediul se dă dela 1 Decemvrie 1909 până la 1 Decemvrie 1910. Membri decedați: (332 Nrii 1256, 1282 și 1281—1909). George Avesalon, din Viștea-de-jos, membru pe vieață; Constantin Stejar în Jina, membru fundator, fost membru în comitetul central și fost cassar al «Asocia- țiunii»; loan Pinciu, dir. desp., Ciacova. Membri noi: (370 Nr. 1230—1909). George Breban, proprietar în Ghilad achită taxa de membru fundator. Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu, secretar. Ședința a XlV-a a comitetului central ținută la 9 Decem- vrie 1909. Prezident: losif Sterca Șuluțu. Notar: Octavian C. Tăslăuanu. — Membri prezenți: Dr. llie Beu, Dr. K Bologa, Ars. P. Bunea, Par- teniu (osma, O. Goga, N. Ivan, Dr. II. Pușcariu, R. Sitnu și N. Togan. Fundațiuni: (373, 374 Nr. 1459, 1461 — 1909). Dr. Liviu Cigărean, adv. în Oravița, primește să reprezinte «Asociațiunea» în cauza lăsămân- 447 tului Dr. Gh. Anca și informează comitetul central că fundațiunea re- prezintă o avere aproximativ de 40,000 cor. — Ajutoarele pe 1910 din fundațiunea Dr. I. Nichita se împart precum urmează: 1. Bisericii din Husmezău . . . cor. 100’--- 2. 99 Gârcei . . . ’ 99 50’--- 3. 99 99 Ser...... • 99 73’--- 4. 99 99 Rea...... 99 50’--- Total cor. 273 --- 5. Școalei din Cian..... . cor. 60’--- 6. 99 99 Hususău . . . , 200’--- 7. 99 99 Hotoan . . . . 100 --- 8. 99 99 Urminiș . . . . ' 99 100’--- Total . . cor. 460’--- Suma totală . cor. 733’--- iar din restul de cor. 86’60 se vor cumpără cărți pentru școalele po- porale. Despărțăminte: (375 Nr. 1484—1909). Beiuș. S’a hotărît înființarea a 2 despărțăminte noui cu sediul în Vășcău și Ceica. — Cu ocazia adu- nării cercuale din Mezieș s’au ținut două prelegeri: N. Fabian, prof., despre «Organismul Asociațiunii în popor are menirea organismului unui om» și d-1 preot Goina despre «Pomărit». S’au instituit două premii în cărți pentru ceice vor ținea mai multe prelegeri și vor în- scrie mai mulți membri. Se dăruesc câte 2 ex. din publicațiunile po- porale de cari dispune «Asociațiunea». (proces verb, al șed. comit, crc. din 31 Octomvrie a. c. și proces verb, al adun. cerc, din 14 Noemvrie a. c.) — (376 Nr. 1453—1909). Nocrich. Agenturile au fost invitate să țină în cursul iernii șezători literare. Se dăruesc câte 2 ex. din broșurile po- porale de cari dispune «Asociațiunea». (proces verb, al șed. comit, cerc, din 17 Noemvrie 1909). — 377 (1478—1909). Orâștie. In patru sate s’au făcut serbări pentru come- morarea lui Șaguna, s’a împărțit între popor portretul lui Șaguna și caete de cusături de ale dșoarei M. Cosma. (proces verb, al șed. comit, cerc, din 30 Octomvrie 1909). — (378 Nr. 1449—1909). Vășcău. Dl Adrian C Deseanu, protopresbiter se încredințează cu înființarea noului despărțământ. Școala civilă de fete: (380 Nr. 1464—1909). In urma concursului pu- blicat, cu data de 1 Decemvrie, d-1 Victor Stanciu se numește pro- fesor ordinar provizor la școală, iar d-șoara Eleonora Lemeny profe- soară definitivă. Secțiile șțiințifice-literare: (382 Nr. 1345—1909). D-1 Enea Hodoș îna- poiază colecția de poezii poporale făcută de frații Vărsăndan, care i s’a trimis din partea comitetului central spre recenziune. Dl Hodoș raportează că colecția numai completată s’ar putea întrebuința pentru «Biblioteca poporală a Asociațiunii». Conferențiarul agronomic: (384 Nr. 1258—1909). Se publică un nou concurs pentru postul de conferențiar agronomic cu terminul de 31 Decemvrie 1910. Conferințe: (385 Nr. 1501—1909). Dl Oct. C. Tăslăuanu raportează că a trimis o adresă la 58 de cărturari, învitându-i să țină conferințe în cadrele «Asociațiunii». Doisprezece inși s’au angajat că vor țineâ. 448 Dintre aceștia 5 se încredințează să cutriere pe cheltuiala «Asocia- țiunii» centrele lipsite de vieață culturală românească. Restul confe- rențiarilor vor fi recomandați directorilor de despărțăminte. Cărți dăruite: (386 și 388 Nrii 1369 și 1446—1909). Se dăruesc publica- țiunile «Asociațiunii» comitetului parohial din Beiuș și câte un exem- plar din Biblioteca poporală agenturii din Daia (desp. Sebeș). Donațiuni: (383 Nr. 1488—1909). Institutul «Vlădeasa» din Huedin dă- ruește 30 cor. pentru prelegerile economice. Membri decedați: (372 Nr. 1428—1909). Dr. Augustin Bunea, membru fundator, fost membru în comitetul central și al secțiunii istorice. S’a arborat flamura neagră pe edificiul «Asociațiunii»; s’a condolat familia în scris; ambii secretari, d-nul N. Togan și membrii comitetului cen- tral din Blaj au reprezentat «Asociațiunea» la înmormântare. S’a depus o cunună pe catafalc și secretarul literar a ținut o cuvântare funebrală. Membri noi: (394 Nr. 1502—1909). Cassierul «Asociațiunii» raportează că s’au înscris următorii membri noi: a) Membri fundatori: D-na Anuța Vlad, soție de deputat dietal, Orăștie, despărț. Orăștie a achitat taxa întreagă de 400 cor. Samson Crisciu, profesor preparandia!, Caransebeș, a plătit anticipație de 25 cor. b) Membri pe vieață-. Petru Pop, preot, Babța, despărț. Șimleu, a achitat taxa întreagă de K 200. losif Oncioiu, contabil, Brașov, desp. Brașov, a plătit o anticipație de K 50. c) Membri ordinari: 1. Petru Ciaki, preot, Ostrov, desp. Blaj; 2. Dr. loan Hîca, adv., Hațeg, desp. Hațeg. 3. Aron Muntean, proprietar, Dobra, desp. Dobra. 4. Alexe Odor, contabil, Dobra, desp. Dobra. 5. Adam Basarabă, preot, Romos. 6. Avram Dubleș jun., învăț., Romoșel. 7. Petru Stefănescu, propr., Romoșel. 8. Pofirie Nicoară, învăț., Vinerea. 9. Vasilie Oiula, proprietar, Balu-mare. 10. Octavian Bude, preot, Vaidei. 11. Nicolae Stârc, preot, Pricaz. 12. D-na S. Todica, soție de contabil, Geoagiu. 13. loan Jantea, când, de adv., Orăștie. 14. Nicolae Branga, funcționar de bancă, Orăștie. 15. Petru Manole, funcționar de bancă, Orăștie. 16. loan Andrei, preot, Bozeș, toți din despărțământul Orăștie. 17. Oavrilă Cionca, desp. Sânmiclăușul-mare. 18. Constantin Băilă, desp, Sânmiclăușul-mare. 19. loan Toma, preot, Doboli-inf., desp. Treiscaune. 20. Augustin Cosma, preot, Micouifalău, desp. Treiscaune. 21. loan Rafiroiu, preot, Cernatu-inf. desp. Treiscaune. 22. Eremie Ticușan, învățător, Intors.-Buzeului, desp. Treiscaune. 23. Nicolae Ră- doiu, învățător, Doboli-inf., desp. Treiscaune. 24. Aurel P. Bănuțiu, Brașov, desp. Brașov. 25. Basil Perția, farmacist, Feldioara, desp. Brașov. Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tăslăuanu, secretar. 449 Nr. 1531/1909. Circulară On. Direcțiuni ale despărțămintelor «Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român», Domnule Director, Importanța ce o au prelegerile poporale pentru Înaintarea culturală și întărirea economică a țărănimii dela sate e îndeobște cunoscută. Gu aju- torul lor putem îndeplini una dintre cele mai importante probleme ale in- stituțiunii noastre: răspândirea culturii la sate. Experiențele de până acum dovedesc că poporul arată cel mai mare interes față de sfaturile și îndru- mările pe cari i le dă cărturărimea cu ocazia prelegerilor. In despărțămin- tele, în cari comitetele cercuale s’au îngrijit să se țină prelegeri sistematice și practice, se pot constată rezultate reale îmbucurătoare. Și atunci când țăranii se vor convinge că intelectualii se îngrijesc din toată inima de soartea lor necăjită, când vor vedeă că domnii dela orașe vin în mijlocul lor să le arete, cu vorba și cu fapta, căile și mijloacele cari le pot înlesn- un traiu mai bun, li vor primi cu dragoste frățească și se va întări și mai mult încrederea țărănimii in conducătorii săi. Având în vedere deci importanța națională a acestor prelegeri, nădăj- duim că toate despărțămintele noastre își vor da silința să aranjeze în toate comunele de pe teritorul lor asemenea prelegeri poporale. Comitetul central, în ședința sa ținută la 5 August 1909, pentru a înlesni ținerea prelegerilor poporale, mai ales în despărțămintele lipsite de mijloace materiale, a votat, spre acest scop, pe anul 1910 suma de 2000 coroane, care se va distribui, in părți egale, de câte 100 coroane, între 20 de despărțăminte ale ,Asociațiunii“. Pentru orientarea On. direcțiuni ale despărțămintelor, ne permitem a înșiră principiile călăuzitoare pe cari trebue să le aibă in vedere la aran- jarea prelegerilor poporale și condițiunile ce trebue să le îndeplinească des- părțămintele pentru a puteă fi împărtășite de ajutorul de 100 coroane ce-1 dă comitetul central: 1. Comitetele cercuale să stabilească, in cursul lunei Ianuarie 1910, comunele, în cari se vor țineă prelegeri poporale, având mai ales în ve- dere acele comune, unde până acum nu s’au ținut nici prelegeri poporale și nici adunări cercuale și prin urmare „Asociațiunea" e mai puțin cunoscută. Se va mai aveă în vedere situația scăpătată a comunelor și neapărata tre- buință de a se face ceva pentru povățuirea locuitorilor spre a înaintă in cele economice. 2. Comitetele cercuale vor face apel la întreagă cărturărimea de pe teritorul despărțământului să țină prelegeri și să aranjeze șezători la sate, în Dumineci și sărbători. Dacă pe teritorul despărțământului se găsesc specialiști în ale economiei, de exemplu preoți și învățători, cari In timpul din urmă s’au cvalificat în pomărit, vierit, stupărit etc., precum și medici, 30 450 advocati, funcționari de bancă ș. a. m. d., trebue invitați să se angajeze să țină prelegeri in diferite comune, tratând subiecte din specialitatea lor. 3. E de dorit ca prelegerile poporale să fie de mai înainte pregătite, dar să se țină ^er — nu cetite — și cu demonstratiuni practice. Tot ce ce poate arătă și experimentă, să se arete și să se experimenteze, așa de exemplu: a) Referitor la cultura pământului, se vor arătă diferitele soiuri de mașini și recvizite agricole, și unde se poate, se vor pune chiar în lucrare, cc cei prezenti să se poată convinge de avantajele lor. b) Tot așa se va procedă la prelegerile despre pomărit. arătând eum se face în practică sămănatul pomilor, strămutarea, altoirea și for- marea coroanei lor, etc. c) La cultura viei, se vor arătă de ex. cum se face rigolarea pămân- tului, altoirea vitei, etc. d) La cultura legumelor, se vor arătă diferitele soiuri de semințe mai alese și specii din legumele cele mai frumoase și mai rentabile, etc. e) La stupărit, se vor arătă spre ex. coșnitele sistematice, diferitele soiuri de recvizite și mașini practice, și așa mai departe se va procedă și la alte ramuri ale agriculturii. Despărtămintele cari au schiopticoane le vor întrebuință Ia prelegerile poporale, fiindcă s’au dovedit a fi foarte potrivite pentru a deșteptă inte- resul țărănimii față de prelegeri. Diapozitive se pot împrumută dela „ Urania“ din Budapesta (VIII Râkoczi ut 21) și dela desp. Brașov, Brad, și Hațeg cari au câteva prelegeri cu diapozitive. Cele mai bune dintre prelegeri se vor înaintă comitetului central, care le va censură prin organele sale și eventual le va publică în foaia „Aso- ciațiunii“ sau în „Biblioteca poporală a Asociațiunii*. 4. Cu ocazia prelegerilor poporale se vor înfiintă agenturi și biblioteci poporale, spre care scop despărțămintele noastre primesc gratuit toate pu- blicațiunile poporale de cari dispune „Asociațiunea". 5. Toate prelegerile se vor țineă sub conducerea unui delegat al co- mitetelor cercuale. Spre acest scop membri comitetelor cercuale vor avea să-și împartă conducerea și prezidenția prelegerilor, ca toți să lucreze deo- potrivă la reușita acestora. Se va face propagandă ca la prelegeri să ia parte și poporul din comunele învecinate. 6. Comitetele cercuale vor aveă să compună în luna Ianuarie 1910, lista prelegerilor, pe cari au de gând să le țină în cursul anului, indicând atât comunile cât și numele conferențiarilor, precum și numele membrilor din comitet cari le vor prezidă. Listele se vor înaintă comitetului central cel mult până la i Februarie IQIO, arătând, dacă doresc să fie împărtășite de ajutorul de ioo cor. Acele dintre despărțăminte cari nu vor înaintă lista prelegerilor po- porale până la terminul indicat mai sus, nu vor putea fi împărtășite de ajutorul de ioo cor, 451 O prelegere economică nu se va puteă remuneră cu mai mult de 10 cor. din partea despărțămintelor. Așa încăt despărțămintele cari primesc ajutorul de 100 cor, vor aveă să tină cel puțin 10 prelegeri economice. Deodată cu Înaintarea acestor liste comitetului central, se va arătă și câte agenturi și biblioteci poporale vor să înființeze, cerând numărul corăs- punzător de exemplare din publicațiunile poporale ale „Asociațiunii⁴. O deosebită importantă trebue să dee despărtemintele tovărășiilor sătești căci înființarea lor e singurul mijloc pentru organizarea economică a poporului nostru. Comitetele cercuale să încredințeze o persoană de pe teritorul despărțământului, să studieze amănunțit organizația tovărășiilor și să cutriere comunele aparținătoare despărțământului, arătând țăranilor importanța acestora și îndemnându-i să le înființeze. Informatiuni în tot ce privește tovărășiile se pot primi dela foaia „Tovărășia", ce apare ca adaus la „Libertatea* din Orăștie și dela „Revista Economică" din Sibiiu, organul oficial al băncilor noastre, care în vremea din urmă a îmbrățișat cu un deosebit interes idea tovărășiilor. Pentru a putea face o propagandă cât mai intensivă în favorul tovărășiilor, despărțămintele să ceară sprijinul moral și material al băncilor. - Cei ce vor izbuti să înființeze tovărășii de credit, de productiune, de valorizare etc. să fie împărtășiți de premii, ca Încura- jare. Deasemenea să se dee premii și gospodarilor, cari vor înființâ pepi- niere de vită americană, grădini de pomi, gospodării model etc. In părțile, unde e teren prielnic pentru negoț, despărțămintele se vor îngriji să angajeze un specialist — eventual mai mulți —, ca să țină cur- suri de negoț pentru țărani, In cari să lise spună: 1. Folosul negoțului la sate; 2. întocmirea unei prăvălii; 3. Marfa cu care trebue să înceapă ne- goțul ; de unde să poate procură această marfă; 4. Părți mai de căpetenie din legea comercială; 5. Pregătirea hârtiilor trebuincioase pentru cererea dreptului de a deschide prăvălie; 6. îndrumări pentru purtarea socotelilor; 7. Despre însoțirile de consum etc. Atragem atențiunea despărțămintelor și asupra expozițiilor etnografice, de copii, de produse agricole, de vite etc., cari s’au dovedit foarte potri- vite pentru promovarea culturii în sânul poporului nostru. Cu ocazia adu- nărilor cercuale, fiecare despărțământ să aranjeze o asemenea expoziție și să împartă premii între cei ce se disting. Obiectele mai prețioase dela ex- pozițiile etnografice să se răscumpere pentru „Muzeul Asociațiunii". Comunicând onoratelor direcțiuni acest program de acțiune, le atragem atențiunea să iee cu ajutorul comitetelor cercuale dispozițiuni. ca să câș- tige ajutoare materiale și din alte părți (averea proprie, venitul petrecerilor, donațiuni dela bănci etc.) ca să se poată îndeplini întreg programul. In așteptarea răspunsului D-Voastră, Vă rugăm, Domnule Director, să primiți încredințarea deosebitei noastre stime Sibiiu, în 20 Decemvrie 1909. losif Sterca Șuluțu, Oct. C. Tăslăuanu, prezident. secretar. 30' 452 Nr. 1258 1909. CONCURS. Pentru ocuparea postului de conferențiar agronomic al Asociațiunii se publică concurs în următoarele condițiuni: I. Conferențiarul agronomic al Asociațiunii va aveă să îndeplinească următoarele lucrări: a) va aveă să compună un program de activitate în înțelesul statutelor și în marginile mijloacelor de cari dispune Asociațiunea pentru îm- bunătățirea economică a poporului românesc din patrie; b) va trebui să țină în despărțămintele Asociațiunii cursuri și prelegeri din toate ramurile agriculturii, stăruind mai ales pentru o îndrumare practică în ale economiei raționale; c) va iniția și înființa, în comunele în cari ține prelegeri, însoțiri de tot feliul, îndeosebi însoțiri de producțiune și valorizare, agenturi și biblioteci poporale, împărțind totodată cărți între popor; d) va aveă să scrie prelegeri model și broșuri din domeniul agriculturii pentru biblioteca poporală a «Asociațiunii»; e) Va ocupă și postul de econom al «Asociațiunii». II. Retribuția agronomului va fi: a) salar anual de K 200fr— plătit în rate lunare anticipative. b) cu ocazia călătoriilor va primi o diurnă de K 6 și cheltuelile de drum (în tren bilet de cl. II). c) pentru broșurile cari le va publică în «Biblioteca poporală a Aso- ciațiunii» va primi, conform condițiilor stabilite, K 40 de coală tipărită. 111. Cei ce vor să concureze la acest post au să înainteze comite- tului central al «Asociațiunii, Sibiiu (strada Șaguna) până la 31 Mai nou 1910, următoarele: a) certificat de botez în limba română; b) certificatul școalelor secundare și agronomice pe cari le-au terminat c) certificatele despre praxa ce-au făcut-o. d) eventualele lucrări pe cari le-au scris în domeniul agriculturii; e) un memoriu în care să arete cum au de gând să lucreze în cadrele Asociațiunii, conform condițiilor stabilite în partea 1, punct a) b) și c) din acest concurs; f) O prelegere economică model scrisă în limba și pe înțelesul popo- rului. Subiectul și-l poate alege fiecare concurent din ramura eco- nomică pe care o cunoaște mai bine. Agronomul se va angaja provizor cu începere dela 1 Iulie 1910. Sibiiu, 9 Decemvrie 1909. I. St. Șuluțiu m. p., prezident, Octavian C. Tăslăuanu m. p., secretar, GYETEMI s • intn NQV. 2 7. : KOLCiia V'A Hi Sibiu