
            TRANSILVANIA


ORGANUL

ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNA ȘI CULTURA
         POPORULUI ROMÂN.

Nr. II.   Aprilie—Iunie 1909.



I f Alexandru de Mocsonyi


     S’a stins unul dintre bărbații cei mai aleși ai neamului nostru,
care întreaga lui vieață a fost o stea călăuzitoare a idealurilor
noastre.

     Pierderea lui Alexandru de Mocsonyi înseamnă pierderea
unui fruntaș, în aUcărui suflet luminos trăiau sintetizate aspira-
țiunile, se răsfrângeau forțele conștiinței naționale ale întreg po-
porului românesc din Ungaria. In Mocsonyi am pierdut pe unul
dintre acei oameni, cari prin puterea minții disciplinate de rațio-
namentele superioare ale gândirii filozofice, prin integritatea ca-
racterului pătruns de sentimente umanitare, prin situația socială
ocrotită de lupta pentru trai, sunt chemați a fi îndrumători se-
nini și desinteresați în vieața popoarelor.

     Au fost vremuri, când cuvântul lui Alexandru de Mocsonyi
eră un crez sincer, respectat din convingere de întreaga cărtu-
rărime românească dela noi. Și trebue să ne pară rău că această
individualitate distinsă, că acest cugetător adânc și prevăzător,
împiedecat de constituția sa fizică plăpândă, n’a putut să ia parte
mai intensivă la îndrumarea practică a vieții noastre naționale,
că nu a avut posibilitatea să dea ființă, prin fapte și mai numă-
roase, ideilor izvorîte din cea mai adâncă a lui convingere.

     Ideile sale vor rămânea, însă, pentru viitorime ca un far lu-
minos, spre care, conducătorii poporului nostru în vremuri de
grea vijelie și de criză desnădăjduită, vor privi ca spre o rază
îndrumătoare, — poate chiar ca spre un liman de mântuire.


5

58


     Pentru instituțiunea noastră culturală stingerea din vieață a
lui Alexandru de Mocsonyi înseamnă o îndoită pierdere, o în-
doită jale. Asociațiunea deplânge în el pe fostul ei președinte
dela 1901 — 1904 și pe binefăcătorul său.


Alexandru de Mocsonyi.


     Prin donațiunile marinimoase ce le-a făcut instituțiunii noastre,
a ajutat realizarea multor dorințe mărețe ale poporului nostru,
a înlesnit mai ales clădirea Muzeului «Asociațiunii^, dăruind, îm-
preună cu fratele său Zeno Mocsonyi de Foen, suma frumoasă
de 24,000 cor.

59


     Prin ocuparea scaunului de președinte, a împrumutat «Aso-
ciațiunii» aureola strălucitoare a personalității sale, a lăsat, drept
moștenire intelectuală și morală, adevărul: «Lupta pentru cultură
nu este altceva, decât lupta pentru existența națională», — vrednic
să fie păstrat cu sfințenie în inimile noastre, ca un memento de
reculegere a conștiinței naționale, ispitită în vremuri de încercare.

     Țărâna proaspătă a mormântului ce adăpostește rămășițele
pământești ale acestui bărbat distins să o stropim cu lacrimile
părerilor de rău și, păstrându-i în mintea și inima noastră amin-
tirea sufletului său mare, să zicem un strămoșesc:

     Odihnească în pace!




MUZEUL „ASOCIAȚIUNH“.¹


      Poporul nostru, străduindu-se să țină pas cu celelalte popoare din
Ungaria, a primit cu multă însuflețire idea înființării unui Muzeu istoric
și etnografic. Și însuflețirea pentru această idee frumoasă n’a fost dintre
cele trecătoare, căci ani dearândul s’au adus jertfe materiale însemnate
pentru întruparea ei.

      La 1905 s’a și inaugurat palatul Muzeului din Sibiiu, aranjându-se,
din acest prilej, splendide serbări culturale și o expoziție istorică culturală
și etnografică, unică în feliul ei pentru noi Românii din Ungaria.

      Dela această expoziție câteva obiecte au rămas proprietatea Muzeului.
De atunci nu s’a mai îmbogățit decât cu foarte puține. Ideea frumoasă,
primită cu atâta însuflețire, a fost uitată dintr’odată. Se pare că mulți
erau și sunt de credință că, după cele ce s’au făcut, acum avem un
Muzeu Național, care ne asigură un titlu de mândrie culturală. Mulți își
închipue, pe semne, că isprăvindu-se clădirea pompoasă de lângă parcul
orașului Sibiiu, pe care s’a scris, cu litere aurite, «Muzeul Asociațiunii», s’a
ajuns scopul de a dovedi tuturora câți se perândează prin acest oraș, că
poporul românesc din Ungaria e un popor ajuns la acel grad al civili-
zației și al conștiinței de sine, când înțelege importanța unui Muzeu pentru
desăvârșirea vieții sale naționale.

      Ceice se lasă însă legănați de asemenea iluzii, se înșală căci rea-
litatea e alta. Adevărul e că suntem încă foarte departe de a aveă un
Muzeu și, prinurmare, mândria că am intrat în rândul popoarelor culte


      ¹ Rugăm ziarele noastre să binevoiască a da acestui articol o publicitate cât mai
întinsă, fie reproducându-1 în întregime fie dându-1 în rezumat.              Red.


5*

60


e cam prematură. E dureros, fără îndoială, să ne lipsim conștiința de
un titlu de încredere în puterile noastre proprii și să mărturisim pe față
că nu suntem ceeace mulți am vrea să fim. Dar nu trebue să ne sfiim
a spune adevărul, până când nu e prea târziu, până când mai putem să ne
reculegem și, așternându-ne serios pe lucru, să realizăm o idee frumoasă
pe care am vrea cu toții, s’o vedem întrupată. E vremea să punem cruce
închipuirilor deșarte și, adunându-ne puterile, să facem din «Muzeul Aso-
ciațiunii» o instituțiune vrednică de numele ce-1 poartă. Căci a zidi o
clădire pompoasă, a destină un etagiu întreg (8 odăi) pentru colecțiunile
istorice și etnografice și a le ocupă cu câteva sute de obiecte, adunate la
întâmplare, nu înseamnă a aveă un Muzeu. Nu înseamnă mai mult, decât
dorința de a-1 aveă, care, fără muncă continuă și sistematică, va rămânea
pentru totdeauna foarte departe de ceeace trebue să fie un muzeu.


Fig. 1. Satul Hordou (lângă Năsăud).


     înființarea unui Muzeu, bineînțeles, nu e de loc ușoară, mai ales
pentru popoarele sărace și lipsite de o organizare conștientă, cum suntem
noi. Numai cine s’a ocupat serios și în practică cu asemenea chestiuni,
își poate da, pe deplin, seama ce va să zică a face un Muzeu. Chiar și
atunci, când asemenea instituțiuni se bucură de sprijinul statului înaintează
foarte cu greu. Muzeul etnografic din Budapesta abia în anii din urmă,
când statul a jertfit pentru el sute de mii de coroane, a început să se
apropie de țintă. Muzeul de artă națională (sau «muzeul neamului româ-
nesc», cum ar dori să-l numească d-1 Tzigara-Sumurcaș) din București, deșî
există de vre-o opt ani și s’au cheltuit sume însemnate pentru el, se gă-
sește la începutul începutului. Abia de doi ani se lucrează mai sistematic

61


pentru înzestrarea lui și astăzi, recunoscându-se însemnătatea lui națională,
statul i-a pus la dispoziție suma de 14,000 lei anual, ca să-și poată adună ma-
terialul necesar și ca să-și facă instalațiunile corespunzătoare¹. Și poate
peste câțiva ani cei ce-1 conduc, cu atâta stăruință, vor reuși să facă din
el un așezământ de mare însemnătate pentru arta noastră națională.

      Pentru noi, cari suntem lipiți pământului de sărăcie, cari n’avem nici
o sumă în budgetul Asociațiunii pentru înzestrarea Muzeului, e dela sine
înțeles că lucrările nu pot înainta. A adună toate dovezile trecutului nostru,
toate comorile artei țărănești și toate obiectele, cari ne sunt indispensabile
pentru cunoașterea vieții poporului românesc, fără a aveă la îndemână
mijloace materiale și oa-


meni devotați cauzei, e o
problemă cât se poate de
grea. Atunci, când s’a făcut
zidirea pentru «Muzeul Aso-
ciațiunii» s’a scăpat din ve-
dere că înzestrarea, insta-
larea și întreținerea lui re-
clamă cheltueli însemnate,
fără de cari e menit să ră-
mână o instituțiune prede-
stinată morții.

      Dar stăm în fața unui
lucru împlinit. Palatul există
iar odăile unui etagiu întreg
nu pot rămâneă goale. Mu-
zeul trebue făcut! Și încă
cât mai repede!

      Dacă ne vom încrucișă
mânile pe piept și vom ri-
dică din umeri în fața gre-
utăților, gândindu-ne cum
ar fi fost mai bine să se
facă toate dela început, nici
Muzeul nici neamul româ-
nesc nu va câștigă nimic.


      Nu există greutate, care să nu se poată învinge prin muncă și
stăruință.

      De aceea datoria noastră e să înzestrăm «Muzeul Asociațiunii» cu
mijloacele pe cari le aveam, și dupăcum spuneam, cât mai curând, căci
străinii și mulți amatori adună, pe capete, toate lucrurile vechi și prețioase,
cari ar trebui să rămână o avere națională păstrată cu sfințenie. Cu cât
ne vom apucă mai târziu de lucru, cu atât va trebui să alergăm mai mult


      ¹ V. Al. Tzigara-Samurcaș, Muzeul neamului românesc. Minerva 1909.

62


ca să culegem doar rămășițele ce au scăpat de ochii străinilor. După
obiectele cari ajung în România poate n’avem motive să ne pară rău,
fiindcă acolo sunt păstrate și arătate ca produse ale spiritului românesc.
Dar cele cari ajung în mâna străinilor, în mare parte, sunt perdute pentru
noi. Soartea lor o vom arătă probabil altădată, cu date luate din publica-
țiunile străine.

      Trebue deci să începem a adună, până mai e timp, toate obiectele
vechi și de artă.

      Dar cum? Cine? «Muzeul Asociațiunii» nu dispune de mijloace ca
să angajeze mai multe persoane, cari să cutreere toate ținuturile româ-
nești spre acest scop; n’are bani să cumpere obiectele ce se găsesc, și
în cinste nu le prea dau oamenii.





Fig. 3. Casă veche din iOrlat. (1805.)

      Așa este! Suntem însă de credință că voința, puterea noastră mo-
rală și însuflețirea pentru idee poate face minuni. Credem că fiecare
dintre noi poate adună o mulțime de obiecte și fără parale, iar,
când cele mai prețioase nu se pot primi grătuit fiecare poate jertfi o sumă
neînsemnată pentru o instituțiune națională, care va vorbi lumii întregi și
generațiilor viitoare despre vrednicia noastră.

      In primul rând invităm despărțămintele Asociațiunii să aranjeze expo-
ziții cu ocazia adunărilor cercuale, dând premii celorce vor expune lu-
cruri de artă vechi, cari se vor rețineă pentru Muzeu, chiar dacă vor
trebui cumpărate cu bani.

      Preoții și învățătorii cari sunt aproape de tezaurul artei poporale și
cari se învârt zilnic prin casele țăranilor, cu prea puțină osteneală, pot fi

63


cei mai prețioși colaboratori ai «Muzeului Asociațiunii». Facem deci apel
călduros cătră toți preoții și învățătorii noștri să înceapă a adună tot
felul de obiecte vechi șl de artă din satul lor, gândindu-se că atunci când
mântuiesc de pieire și de înstrăinare asemenea comori își îndeplinesc cea


Curte țărăneascS din Topârcea.


mai sfântă datorie față de trecutul neamului românesc. In alte țări, chiar
și la Unguri, colectorii cei mai harnici ai Muzeelor sunt preoții și învățătorii.
De ce nu ar putea fi și ai noștri? — De transportul obiectelor adunate se
va îngriji Muzeul nostru îndatăce va fi avizat.

64


     Un bun serviciu pot face Muzeului d-nii studenți, teologi și peda-
gogi, cari, în timpul vacanțelor, pot cutrieră ținuturi întregi. Pentru cei
cari vor fi mai harnici «Asociațiunea» de sigur va găsi o răsplată.

     Dar și între cărturarii noștri, de alte profesiuni și de orice vârstă de
sigur se vor găsi destui oameni de inimă, cari vor sprijini acțiunea de
înzestrare a Muzeului. Doamnele și Domnișoarele, deasemenea, ar putea
să se iee la întrecere în adunarea țesăturilor, cusăturilor, porturilor și a
altor obiecte lucrate de țărancele noastre.


      Dând mâna cu toții e cu neputință să nu putem învinge greutățile
cari ni se pun în calea înzestrării «Muzeului Asociațiunii».

      Pentru a da o orientare, deocamdată fie chiar și fragmentară, tutu-
ror celorce doresc să contribue la completarea colecțiunilor privitoare la
etnografia românească și la trecutul nostru, vom înșiră obiectele mai în-
semnate cari trebuesc adunate. Mai târziu vom face un îndrumar mai


amănunțit și mai sistematic, în care se vor da și ilustrații mai multe-


        I. Comuna. Se
  vor adună fotografiile,
  cari reprezintă vede-
  rea generală a co-
  munei, (fig. 1.), precum
  și vederi de uliți sau
  de părți din comună.
  Unde se poate, să se
  facă aquarele, căci se
  găsesc și la noi câțiva
  pictori.

Din aceste ta-
blouri se poate vedea
situația topografică a


comunei, feliul de clă-
dire al satelor, dacă


Fig. 5. Casa primarului din Rodna-nouă.flfăcută de el însuș.
casele sunt adunate sau împrăștiate.

      Aici trebue să amintim și adunarea documentelor, cari privesc trecutul
comunei. De acestea se găsesc în arhivele primăriei, bisericei jși pe la
particulari. Numim câteva: diplome nemeșești, diplome prin cari se asi-
gură privilegii comunei, registre vechi, documente despre țehuri de pe
vremuri, acte de vânzare și cumpărare, embleme, sigile, steaguri etc.

      în multe comune sunt reuniuni, coruri și însoțiri. Fotografiile dela
serbările ocazionale ale acestora de asemenea sunt de preț.

      II.       Biserica și școala. Dintre aceste două așezăminte mai ales bi-
serica e nedespărțită de vieața poporului nostru. Trebue să ne intereseze
cu deosebire bisericile vechi de lemn (fig. 2.), din a căror construcție putem
reconstitui arhitectura noastră bisericească. Acestea e bine să se fotografieze
din mai multe părți și dacă se poate să se desemneze secțiunile transversale

65


și orizontale. în multe biserici se găsesc uși, strane, iconostase, tronuri,
sfeșnice etc. sculptate în lemn chiar de țărani. Unele sunt bogate în
icoane pictate și în fel de fel de obiecte vechi: chivote, cruci, cădelnițe,
pomelnice și cărți vechi.

      De un deosebit interes artistic sunt crucile de pe morminte și cru-
cile de pe hotare, dela margine de drum, cari sunt lucrate și împodobite
cu măiestrie de țărani.

      Ceice vor adună asemenea obiecte pentru Muzeul nostru vor însemnă
vechimea, originea și la săpături în lemn și zugrăveli, numele meșterului


Fig. 6. Interiorul unei case de Moț din munții apuseni.


      Fotografiile clădirilor școlare mai vechi și mai nouă vor completă
această secțiune.

      III.       Casa și gospodăria țăranului. Casele și acareturile țăranului
român prezintă o variație destul de bogată. în ținuturile sărace găsim
formele cele mai primitive de case, în cari alături de om se adăpostesc
și animalele ce sunt pe lângă casă. Casele cu o singură odaie și cu cel
mult o tindă sunt cele mai primitive locuințe ale țăranului nostru, (fig. 3).
în interiorul acestora vom găsi cele mai simple mobile și unelte de bu-
cătărie. Casele merită să fie fotografate și mobilele adunate, fiindcă ne
înlesnesc a urmări desvoltarea istorică a casei și gospodăriei țărănești.

66


      în alte ținuturi, cu o stare materială mai bună, casele au două sau
trei odăi, au bucătărie, cămară și așa numita «casă de dinainte» sau «casa
mare». Pe lângă aceste locuințe încep să se ivească chelarele, hambarele
grajdurile, șurile, coșerile și alte acareturi, (fig. 4.). în asemenea gospodării
arta țărănească ia forme mai bogate. Mobilele sunt cioplite, increstate și zu-
grăvite. Scaunele, lăzile, mesele, blidarele, etc. tot așa. Uneltele de bu-
cătărie mai multe și mai variate în forme. Toate aceste trebuesc adunate
cu sirguință. Mai ales în gospodăriile vechi se pot găsi multe lucruri de
valoare din punct de vedere etnografic și artistic.

      E de prisos să mai spunem că scopul unui Muzeu etnografic fiind
înfățișarea vieții țărănești din toate ținuturile și din diferitele timpuri, fie-
care obiect ce se găsește în gospodăriile românești își are valoarea lui.


Fig. 7. Interior de casă țărănească din Rodna-nouă.

      Ținem să mai atragem atențiunea colectorilor asupra porților, pridvoa-
relor și asupra ușilor dela casă, cari uneori sunt admirabil sculptate, (fig. 5.) în
Muzeul din București se găsesc câteva porți de toată frumsețea și o casă țără-
nească întreagă a cărei tindă e aproape toată sculptată. E casa țăranului
Antonie Mogoș din județul Gorj.

      Ca să se poată reconstrui odăile și gospodăriile țărănești, fotografiile
sunt indispensabile. De acestea avem mai multe în Muzeu. Dăm câteva
dintre ele. (fig. 6 și 7.).


      IV.        Ocupațiunile țăranului: a) Agricultura. E îndeobște cunoscut
că poporul românesc, în bună parte, își agonisește existența de toate zilele
prin agricultură. Partea care s’a așezat pe câmpii, se îndeletnicește, din
vremuri îndepărtate, cu această ocupațiune, care în timpul din urmă, o

67


întâlnim și în părțile muntoase, unde păstoritul întimpină tot mai grele
condiții de trai. Agricultura poporului nostru însă e foarte primitivă. Din
punct de vedere național-economic de sigur trebue să ne pară rău de
înapoiarea noastră, nu însă și din punct de vedere etnografic, căci unel-
tele primitive făcute de țăranul român sunt prețioase pentru a-i cunoaște
iscusința, puterea de invenție și gustul. Deși uneltele ce le întrebuințează
se găsesc și la alte popoare întârziate, totuș ele au particularitățile lor,
caracteristice sufletului românesc. Adunarea lor trebue făcută cât mai
curând, căci și țăranul începe să le înlocuiască cu uneltele moderne de
fabrică. Această secție cuprinde cam următoarele obiecte: carul, căruța,
sania, jugul, sanceul, plugul, grapa, tăvălugul, secerea, coasa, furca, lopata,
hârlețul, grebla, îmblăcii, vânturătoare, ciurul, ferdele, mierțe, copul (cupa
de lemn), sapa, melița, felinare, coșărci și obiectele ce se întrebuințează
la economia vitelor, uneltele de grădinărit, vierit și stupărit. în Muzeul
nostru se găsesc foarte puține obiecte din această secție.

      b) Păstoritul și creșterea vitelor. în multe părți poporul nostru
se ocupă atât cu agricultura cât și cu păstoritul. Ocupația principală a
satelor dela poalele Carpaților e însă păstoritul. Știm că «Mărginenii» se
duc și astăzi cu oile până prin Rusia și Turcia. Mai demult, munții fiind
ieftini, păstoritul eră în floare. Această ocupație a fost ocupația strămo-
șească a poporului nostru, care și-a adăpostit ființa națională pe plaiurile
munților. De aceea cunoașterea vieții de păstor a Românului e cea mai
importantă problemă a etnografiei românești. Uneltele întrebuințate de
păstori sunt puține, mult mai puține ca ale agricultorului, dar sunt cu atât
mai caracteristice pentru feliul lui de a fi. Uneltele de păstori sunt uneori
împodobite cu atâta artă, încât cuceresc admirația lumii. Amintim: copurile,
bicele frumos împletite cu coada înflorită și ciomegele ciobănești.

      Secția păstoritului cuprinde toate obiectele întrebuințate de păstori
dela cele mai mari până la cele mai mărunte. Atragem atențiunea asupra
celor lucrate în lemn, în cioplirea căruia noi Românii suntem mai meșteri;
de pildă, copuri, găleți, putini, fedeleșe, păpușarede brânză, ciomege etc. Sunt
de a se adună și amnarele, foarfecile, cuțitele, tarnițele, căpestrele, bicele,
ploștile, cântarele, piedecile de cai, tulnicele, căldările și alte unelte între-
buințate la facerea brânzei. Fotografiile de stâni, de strungi etc. vor com-
pletă această secție.

      r) Pescuitul și vânatul. Fiind îndeletniciri vechi ale poporului nostru
sunt prețioase și obiectele privitoare la aceste ramuri de ocupație. Trebuesc
adunate: plase, saci, tăvăluci, undițe, luntre, furculițe; apoi arme vechi,
cornuri de praf de pușcă, traista de vânat, curse, lațuri etc.

      rf) Industria de casă. In primul rând trebue să avem în vedere
torsul și țesutul, căci în cele mai multe părți e ocupația principală a femeii.
Se lucrează inul, cânepa și mai ales, lâna în care, ca popor de păstori,
suntem bogați. Dintre uneltele industriei de casă pomenim: răsboiul







tors


Fig. 8. Furcă de
       din Tilișca.


V


(stătivele), suveici, răschiitoare, vârtelnițe, sucale,
furci de tors, (fig. 8.) maiu (de bătut rufe) etc.

      Tot această secție cuprinde lucrurile de mână,
cum sunt: pânza, covoarele, velințele, traiste, dă-
sagi, fețele de perină, fețele de masă, ștergarele etc.

      In aceste produse ale industriei de casă po-
porul românesc e recunoscut chiar și de Unguri
ca cel mai de gust și cel mai original dintre toate
popoarele de sub sceptrul coroanei ungare.

      Tot această secție cuprinde meșteșugurile:
împletitul de funii, olăritul, tăbăcăritul, cojocăritul și
toate meșteșugurile de lemnărie. Trebue adunate
atât uneltele cu cari se lucrează la meșteșuguri
cât și produsele lor. Această parte a ocupației
poporului nostru a fost cu desăvârșire neglijată.
Adunarea uneltelor și a produselor vechi trebue să
se facă cât mai curând, fiindcă ele au început să
dispară.








      V. Porturi și tipuri ță-
rănești. Portul e nota carac-
teritsică a fiecărui popor iar
portul cel mai prețios din
punct de vedere național și
etnografic e acela, care e lu-
crat în întregime de țărani.
Portul țăranului român, care
a fost conservat în multe părți
cu îndărătnicie, e o comoară
cu care ne putem mândri și
a adună o colecțiune com-
pletă de porturi cu gândul
de a alcătui, pe baza ei, o
monografie ilustrată în colori,
e una dintre dorințele cele
mai apropiate ale instituțiunii
noastre.

      Această secție va cuprinde
și podoabele țărănești, cruci,
inele, cercei etc. în cari de
asemenea suntem bogați.

      Se vor adună din fiecare
comună mai ales părțile de îmbrăcăminte vechi,
și toate vestmintele cu cari se îmbracă astăzi ță-
ranul, arătându-se pe fiecare bucată originea și

69


vechimea ei. Muzeul nostru posedă
câteva păpuși în miniatură și câteva
în mărime naturală, cari însă sunt prea
puține pentru a ne putea face o ideie
despre portul românesc în întregimea
lui. Completarea lor se impune. (Fig.
9 și 10).

     VI. Obiceiuri și instrumente
muzicale. Pe lângă cele înșirate până
acum, trebue să ne străduim a adună
și obiectele întrebuințate la sărbători
la cununii, de pildă: ouăle de paști,
buzduganele Junilor din Brașov, cu-
nuni de mireasă, țurca, steaua, sor-
cova, buhaiul etc. Și în sfârșit instru-
mentele muzicale, fluerul, cavalul,
cimpoiul etc.

     Acestea sunt obiectele, pe cari
trebue să le adunăm și să le așezăm
în «Muzeul Asociațiunii^, pentru ca
acesta să poată fi numit Muzeu. Numai
când aceste obiecte vor fi adunate și


aranjate, ne vom, putea mândri că avem și noi Muzeu. Până atunci nu.

     Deși n’am înșirat decât secțiunile cele mai principale, pe cari trebue
să le aibă «Muzeul Asociațiunii», se poate convinge oricine, că un singur
om sau doi trei oameni e cu neputință să săvârșească această muncă
uriașă. Pentru îndepli-
r.hea acesteia se cere
colaborarea tuturor oa-
menilor cu dragoste față
de trecutul neamului no-
stru și față de arta țăra-
nului nostru. Numai așa
se va puteă face un Mu-
zeu în palatul Asociați-
unii, ce s’a clădit din jertfa
oamenilor de bine.

     Ne rugăm deci, încă
odată călduros, de toți
cărturarii noștri să bine-
voiască a ne da mână de
ajutor la înzestrarea «Mu-
zeului Asociațiunii».

Oct. C. Taslăuanu.


ig. 10. Port din Banat.

70


EUFONUL.


                                  —'                           ui

     Dela fonograful lui Edyson (1877) până azi, în decurs de 31 ani,
s’a luptat mintea omenească, ca să poată descoperi un aparat, care ar
putea redă sunetele întocmai. Lupta a fost grea și costisitoare. Societăți
pe acții și academii au lucrat fără cruțare. Linele au voit să fie stăpânele
pieții, altele au voit să cucerească rezultatele fizice. Nici unora, dar nici
altora nu, Ie-a succes. Și nici nu le-a putut succede, fiindcă unele erau
orbite de dorul de a câștigă, de exemplu Gramophongesellschaft din
Berlin lucrează, pe cât știu, cu un capital de cincizeci milioane de mărci,
iar corpurile savante, cunosc mai multe întreprinderi de felul acesta,¹
lucrează, durere, prin o mulțime de comisiuni, și lucrul de comisiune a
fost aproape totdeauna fără succes.


      Ce n’au făcut milioanele bogaților și mintea învățaților, a împlinit
străduința^ și priceperea unui inginer dela fabrica Ganz din Budapesta,
Preszter, căci așa se chiamă iuventatorul mașinei de vorbit, numită Eufon.
A lucrat aproape nouă ani de zile, cum mi-a spus, la Eufon. A trebuit


să sufere mult din partea familiei, căreia nu-i conveneă toată afacerea,


dar rezultatul frumos i a împăcat apoi pe toți. Din Iulie 1907 s’a făcut o


societate pe acții pentru fabricarea Eufonului și abiă acum două luni a
fost mașina perfectă. Dintre toate mașinele câte cunosc aceasta se pare a
fi cea mai perfectă. Până astăzi e însă numai mașină de reproducție.
Inscripții acustice s’au făcut foarte multe și se fac mereu în fabrică. Dar
fără de a fi putut obținea rezultatul perfect al reproducerii.

      Eufonul ca formă e foarte drăguț. Figura 1 ne arată aparatul, a
cărui mărime e de 32X32X14 cm., iar greutatea de 8 kg. Rotațiunea


se face printr’o oro-
logerie, mânată de 2
arcuri, și dă la secundă
60—75 ture. Un ca-
dran aplicat la lăturea
cutiei, prin ajutorul
unui șurub, ne pune
în posibilitatea de a
iuți sau întârzia viteza
rotațiunei. Pe cadran
avem 9 cifre, fiecare
corespunde unei iuțeli.
Cea mai potrivită iu-
țeală o avem la 4⁻5,
care e de 65 rotațiuni
pe secundă. Știut e în


Fig. 1.


acustică, că înălțimea


      ¹ Vezi articolul meu „Les muses et ies archives phonographiques" din Le Parole,
Paris 1902.

71


tonului depinde dela numărul vibrațiunilor, în limbagiul comun al comer-
cianților de gramofoane, înălțimea e condiționată de rotațiunea discului
muzical. Și de aceia apucăturile lor de a acceleră sau micșoră rotațiunea
nu face, decât împlinește o lege fizică. Fiecare individualizează, așa vor-
bind, capacitatea de reproducție a aparatului în audițiune.


      Inscripția de pe ceară e făcută după sistemul lui Berliner, ca la
gramofoane, iar nu ca la fonografe, sunt înscrise, adecă, excursiile laterale
ale undelor sonore, iar nu săpate brazde de diferite adâncimi, ca la fo-
nografe. Reproducția se face în urma căii făcute de acul tamburului acustic
pe urma undei acustice. Fineța construcției aparatului zace tocmai în
lucrul corect pe care-l face acul tamburului acustic. Eufonul poate da
reproducții acustice de pe toate discurile existente, fie ele fabricate engleze,
franceze, germane sau chiar maghiare,’ etc. Va să zică se poate aplică
orice disc, fie bun, fie rău, cu un diametru, ce nu trece preste 30 cm.,
fiindcă brațul de transmisiune nu poate cuprinde un câmp mai larg de
unde sonore. Părțile principale al invenției sunt tamburul acustic și brațul
de transmisiune al sunetului, care nu conduce la pâlnia obicinuită, ci la
camera prismatică în cutia aparatului, care primește prin cădere, mai bine
zis prin reflecție, undele sonore și le transmite cu ajutorul mediului gazos
(aerul) la urechea auditorilor. Figura 2 ne arată tamburul acustic (Schall-


dose). In figura 2 avem
tamburul acustic în mă-
rime naturală. El e din
o membrană rigidă, dar
elastică, din o cutie de
bronz, calitatea cea mai
fină, și din acoperitoarea
spațiului dinapoi de cau-
ciuc întărit. Fața e în
formă de cerc, numai
brațul ce fixează leva-
torul de transmisiune al
vibrărilor membranei se
înalță în formă convexă.
Dosul tamburului (dobei)
e conic și masa lui se
îngroașă tot mai mult
cătră centru, unde apoi
se leagă de brațul acustic
de transmisiune. Mem-
brana tamburului e de


mica de canada. Ea are o grosime de 0 30—0’40 mm., grosime omogenă, dia-
---------------- /

     ¹ Avem de scurtă vreme și în Budapest o fabrică de discuri gramofonice:
„Elsd magyar hanglemez gyăr“.

72


metrul ei e de 70 mm., iar greutatea ei e de 4 gr. Ea e întărită în cadrul dobei
acustice prin 2 cordoane de cauciuc moale, așa că dela marginea cadrului
ne rămâne o distanță de 2 mm., urmează apoi membrana de mica de
0’30—040 mm. și apoi alt cordon de cauciuc, prin care câștigăm o dis-
tanță de 1'5 mm. până la fondul tamburului. Cum vedem, spațiul intern e
abia de 1'5 mm. Membrana de mica, prin fixarea de sus, poate vibrâ liber
și orice vibrare străină e înlăturată, după cât a arătat experiența. Vibra-
țiunile membranei sunt prinse de un levator de oțel în formă conică,
lung de 32 mm. și greu (cu ac cu tot) de 4’5—5 gr. Levatorul are un
unghiu de inclinațiune de circa 75° și e prins de membrana perforată cu
un șurubel mic. Acest levator e rupt în 2 părți, o parte dela centrul
membranei până la brațul convex de fixare, iar ceialaltă dela fixare până
la vârful acului, partea dintâi cântărește abia un gram, iar a doua trei.
Acul se fixează într’o gaură cilindrică printr’un șurub, așa că-1 putem lăsă
mai lung sau mai scurt. Când îl lăsăm mai lung, intesitatea sunetului e
mai slabă, periodele acustice par a fi mai ample, când e mai scurt, atunci
intensitatea sunetului e mai tare și întreaga reproducție acustică, mai
complexă.' Levatorul e fixat printr’o lamelă de oțel englezesc, groasă de
0 5 mm., de o elasticitate foarte mare, ce i se dă la o temperatură ridicată.
Toată vibrarea sau mișcarea levatorului se face prin torsiune, așa că excursia
laterală nu poate fi mai mare de T2 mm. întreg tamburul montat are o
greutate de 140 grame, o greutate de tot disparentă la o mașină de
reproducție.

      A doua parte mai însemnată a invenției e brațul de transmiterea
sunetului (cf. figura 3). Acest braț în interiorul său e gol și are trei părți
principale: încheetura, care-1
pune în legătură cu cutia de
rezonanță, cotitura care pri-
mește reflecția sunetului și, a
treia parte, tubul de transmi-
siune. încheetura permite în-
tregului braț două mișcări,
una transversală și alta per-
pendiculară, aceste mișcări
parcă copiază natura mișcă-
iilor laringelui. întrebând pe
dl Preszter de a copiat larin-
gele, mi-a răspuns că dânsul


nici n-a cunoscut mișcările fiziologice ale laringelui, ci așa a ajuns el la
rezolvirea problemei după multă experiență. Cotitura tubului face unghiul


       ¹ Cu cât levatorul e mai lung, prin fixarea acului, cu atât frecarea e mai slabă
și nu se aude. Dacă însă lăsăm acul mai scurt, atunci și levatorul e mai scurt, frecarea
mai mare și se observă prin niște sunete sgomotoase, cari însă se pot înlătură prin
praxa de a fixa acul de reproducție.

73


de reflecție al sunetului. Resonanța ne o servește cutia prismatică, dar
semi prismatică, care e compusă din table de lemn de o anumită grosime
și trasă pe deasupra cu șelac fluid. Experiența a dovedit că cutia de rezo-
nanță egală cu lungimea brațului de transmisiune, așezată în mărimea
normală a unghiului de reflecțiune, ne dă cea mai fidelă și curată audi-
țiune. Preszter a reușit, în modul cel mai splendid, să ne scape de pâl-
cuirile curioase, construite în chipurile cele mai caprițioase din materialele
cele mai cochete, ca să poată răspunde și exigențelor bănoase, celor mai
nervoase. Eufonul însă le cântă prohodul. Azi scăpăm de ele și sgomotele,
provocate de reflecția sunetului de pe păreții lor, nu ne mai năcăjesc
timpanele urechilor. Lungimea brațului de transmisiune e de 30 cm.,
unghiul cotiturei e de circa 75°, înălțimea fixărei mobile e la încheetură
de circa 40 mm., iar la tamburul acustic de 70 mm., greutatea brațului e
de 150 grame. întreaga greutate a tamburului brațul de transmisiune
e de 290—300 grame în momentul lucrului acustic.

      Audițiunile de cântare, orhestră, taraf de țigani, ne satisfac pe deplin.
Avem tonurile curate, sunetele normale. în cântările lui Caruso și Ancona,
de pildă, avem elementele vocalice ale diftongilor așa de bine pronunțate,
încât nu se poate cere deloc mai mult, ba ce e mai mult w englezesc,
numească-se ori bilabial, ori labiolabial, această semivocală e redată de
tot natural. In sistemul sunetelor limbii grupul vocalelor e cel mai greu
de redat, așa ca rezonanța bucală să fie lipsită de elemente nasalizante.
Să ne aducem aminte numai cât a trebuit să sufere bietul Edyson din
cauza nasalizării fonografului său Tonul metalic al membranei de sticlă
încă a dat multora obiect de gândit. La perfecție vorbind, problema ar
fi rezolvită, dacă am putea afla o membrană de o elasticitate ideală, care
să se apropie de membranele urechii. In ureche avem trei membrane cu
trei coeficienți de elasticitate deosebită și o transmisiune aeriană, solidă
și lichidă, toate aceste la un loc abia ne produc sensațiunea internă, a
cărei rezultat psihic, în urma lucrului fizic și fiziologic, e auzirea. Probabil
că rezultatele obținute de Preszter sunt a se căută tocmai în armonia
construcției aparatului dsale, al Eufonului. Intensitățile sunetelor sunt de
tot natural redate fie în vorbă fie în cântare. Modulațiunele cele mai
fine le culege urechia noastră atât de crescendo cât și în decrescendo.

      Eufonul e un aparat nu numai de petrecere, ci și de învățământ
Fiind cel mai perfect aparat de reproducție acustică se poate folosi mai
ales Ia învățarea pronunciei corecte al unei limbi într’o țară sau școală,
unde limba respectivă nu se poate învăță prin dascăli indigeni. Ce frumos
și bine sunt date și nasalele limbei franceze și ce corect sunt reproduse
și sunetele limbei maghiare: 6 (oe), ii (aproape u francez) fie ele închise
ori deschise, vorbind în limbagiul foneticei. Va să zică pedagogia linquisticei
poate câștigă prin Eufon mai mult decât prin orice alt gramofon. Fiind
aparatul atât de mic și așa de ușor (abia 8 kg.) se va putea folosi și la
studii dialectale, mai cu seamă atunci, când inscripția se va face ușor și


6

74


corect Aparatul tip al Academiei imperiale din Viena, pe care l-am folosit
și eu în Istria, a fost mai greu de 35. Kg. Luând acum în considerare și
plăcile de ceară cutiile cu pâlniile celelalte utensilii, omul trebuia
să aibă o trăsură specială numai pentru transportul acestor aparate. La
tren încă avem mult necaz. Dacă experiența muncii noastre va ajută inscripția
și-i va simplifica metoda, am cucerit o lume nouă de lucruri necunoscute.
Chiar membrana tamburului de inscripție e imperfectă. Preszter lucrează
cu o membrană de sticlă de o grosime de 0'30—0’40 mm. și de un
diametru de 60—70 mm. cu ac de ametist, va să zică tot după metoda
veche. încearcă să-și reguleze mașina, pe cât mi-a spus va obținea și un
brevet. Cei dela Gramophongesellschaft din Berlin cheltuesc o mulțime
de vreme și de bani, dar fără rezultat. După a mea pricepere inscripțiile
cele mai bune se fac în laboratorul archivelor fonografice ale Academiei
imperiale din Viena de Hauser. Aici e păstrat întocmai inscriptorul lui
Edyson, dar cu membrană de os de elefant. In Paris în laboratorul pă-
rintelui Rousselot¹ s’au probat tot felul de membrane de fer, aramă,
argint, aur, ebonit, os de elefant, beșici diferite, membrane vegetale, hârtie,
pergament, cauciuc dilatat, nedilatat etc. Până azi experiența nu și-a spus
cuvântul din urmă și numai Dzeu știe în ce cot al neștiinții noastre zace
înăbușit glasul, care ne strigă la luminiș, dar noi nu-1 pricepem. Să sperăm
însă că timpul acela nu e atât de departe. In Budapesta facem experiențe
din greu atât în fabrica Bufonului, cât și în fabrica de discuri acustice și
eu mă simt de tot fericit, cel puțin dacă știința nu-mi îngădue, ca să fac
experiențe, în laboratorul, ce trebue să se instaleze în orice universitate
cu pretenții de școală modernă, mă lasă industria, ca conform obicinuinții
mele dela 1900 încoaci, să fac cele mai curate sforțări întru deslegarea
enigmei naturei și evoluției sunetelor din vieața limbii Observările mele
precizează fapte fizice și le pun în serviciul judecății noastre. Știința fără
experiență nu plătește mult și adevărata ei valoare numai atunci începe
când mersul lucrului se condiționează de observări obiective și nu subiective.
Toată sinteza numai atunci are rost, când se face pe cale pozitivă și nu
pe speculațiuni și combinațiuni empirice. Un savant va fi foarte ingenios
în combinațiunile sale, dar toată faniazia își perde echilibrul sguduit de
perseverarea experienții. Fiziologia vorbirii și cântării omenești numai
prin observări reale și prin studii serioase se poate studia. Pedagogia
limbii și fiziogenia ei numai înarmându-ne observarea cu aparate precise
se poate studiâ și efeptuî. Iată motivele adevărate, de ce scriu acest studiu
despre Eufon, care nu e numai un aparat de îndestulii trebuințele cochete
ale plăcerii noastre, ci e totodată un aparat bun de învățământ, și va fi
cu timpul cel mai bun aparat acustic pentru explorarea nuanțelor sune-
telor din vieața dialectelor unei limbi. Și totdeauna am constatat cu bu-
curie progresul făcut de mintea omenească întru cucerirea noilor experiențe.


     ¹ Cf. Principes de phonetique experimentale, deuxieme pârtie pp. 381—390.
(Paris 1901), unde putem vedea perioadele acustice în clișeele reproduse la fel.

-

<**

Preszter a lucrat mult, cuminte șl bine și cât îl pot eu judecă ne va mai
surprinde încă cu multe invenții frumoase. Dee Dzeu ca mult așteptata
inscripție a sunetelor să fie cea mai naturală completare a invenției lui
Preszter.                                                           losif Popovici.



SITUAȚIA NOASTRĂ ECONOMICĂ ȘI MIJLOACELE
PENTRU ÎNDREPTAREA EI

de

Romul Simu,

membru al secției economice a „Asociațiunii".*)

        Domnilor, doamnelor și iubiți frați plugari!

     însărcinarea ce mi s’a dat din partea Secțiilor «Asociațiunii», de
a ținea conferența de față, este pentru mine pe cât de onorifică, pe atât
de grea.

     Este onorifică pentru mine această însărcinare, pentrucă ce poate fi
mai de cinste, decât a ți se da prilej să fi ascultat și tu — umilit muncitor
în brazda culturii — de o adunare așa măreață cum sunt, de obiceiu, adu-
nările «Asociațiunii» noastre?

     Și este grea, foarte grea, pentru mine această însărcinare, pentrucă
spre a vorbi unui public așa distins și spre a satisface măcar în parte ju-
stele lui așteptări, se cer însușiri multe și alese cari mie, de ce să n’o
spun, îmi lipsesc.

     Dacă totuș am îndrăznit să primesc această însărcinare este pentrucă,
— deoparte, ca unul care în anii din urmă am participat în mod activ la
lucrările «Asociațiunii», în calitate de membru al Secțiilor acesteia, iar
de altă parte ca membru al comitetului harnicei noastre Reuniuni agricole
din comitatul Sibiiului, care muncește de 20 de ani cu stăruință, cu pri-
cepere și cu sorți de izbândă pentru înaintarea plugarului român, — nă-
dăjduesc că voiu izbuti totuș să fiu cât de cât de folos prin cuvintele ce
vi le adresez din acest prilej sărbătoresc.

     Și fiindcă «Asociațiunea», pecum bine știm cu toții, și-a pus de de-
viză să lucre și pentru îmbunătățirea situației economice a poporului no-
stru, dați-mi voe, domnilor și doamnelor, să arunc, urmărit de binevoi-
toarea Dvoastre luare aminte, o privire asupra situației noastre economice
și asupra căilor ce ar trebui să urmăm pentru îmbunătățirea acesteia.

*

     în urma împrejurărilor vitrege de tot felul, rămași departe îndărăt
pe toate tereneie vieții, noi Românii din Ungaria abia de vr’o 60 de ani
am început să ne reculegem, făcând progres, mai mare sau mai mic, în
toate direcțiile.

     *) Conferență ținută cu ocazia adunării generale a „Asociațiunii" din Șimleu la
8 August 1908.


6*

76


       Nici terenul economic n’a rămas necultivat, ci și aici am tras brazde
nouă și am desfundat multe colțuri, odinioară cu totul părăginite.

       Pe terenul agriculturii, plugarul nostru, ținând samă de progresele
timpului, începe și el să întrebuințeze în cele mai multe părți mașini și
unelte ma\ perfecționate, cu cari lucrează mai bine și mai cu spor ogorul său.

       îndeosebi plugul și grapa de lemn au fost înlocuite cu pluguri și
grape de fer, mult mai spornice și aducătoare de belșug.

       Plugarul nostru își îmbunătățește treptat soiul vitelor, începe să cul-
tive plante de nutreț, ca trifoiul, luțerna ș. a., și ici-colo începe să facă o
plugărie mai bună, peste tot, fie în urma comassării, fie și fără comassare,
înlocuind, tot în al treilea an, ogorul sterp și de puțin folos, prin o cul-
tură rațională, mai ales a plantelor de nutreț.

       Plugarul nostru, greu cercat de soarte prin nimicirea viilor, începe
să-și vie în fire și să le replanteze, după cel mai nou sistem, cu viță ame-
ricană, ajungând iarăș, încetul cu încetul, stăpân pe acest izvor bogat de
bunăstare.

       Tot așa el se deșteaptă din ce în ce mai mult și-și câștigă îndemâ-
nare în cultura pomilor și legumilor, râmi economici de mare însemnătate
și ducători la o netăgăduită bunăstare.

       Unde și unde, plugarul nostru îmbrățișează și alți râmi economici
s. e. cultura albinelor, cultura vermilor de mătasă ș a., izvoare de câștig
și aceste, vrednice de luarea aminte a tuturor.

       Pe alocurea plugarul își sporește brazda de pământ, prin cumpărare,
își face case mai igienice, zidiri economice (șuri, grajduri ș. a.) mai cores-
punzătoare, ca să nu mai amintesc de biserici, școale, case comunale și
alte întocmiri bune, totatâtea începuturi tăgăduitoare de un viitor mai bun.

       Aruncând o privire în cercul de lucrare al femeii plugarului, pe
aceasta o găsim harnică ca o albină și, adesea fără nici o învățătură de
carte, ea îndeplinește cu bine atâtea lucruri, încât trebue să te miri, cum
de mai răsbește.

       Ea e neobosită vara și iarna, făcându-și și din noapte zi. Ea cultivă
cânepa și lucrează lâna, toarce, țese, coasă, cârpește, spală, gătește buca-
tele, coace pânea, îngrijește casa și copiii. Afară de acestea femeea dă
mână de ajutor bărbatului la lucrul câmpului, îngrijește de animalele din
jurul casei, de râmători, de galițe, unde și unde de stupi, de vermii de
mătasă, de grădina de legumi ș. a.

*

       Pe terenul industriei agricole, al meseriilor și industriei se vădește,
fără îndoială, progres. Tot mai mulți tineri vedem îmbrățișând feluritele
ramuri ale meseriilor și industriei și, dacă vom lucrâ cum trebue, o să avem
mângăerea de a ne îndestuli cele mai multe, poate, chiar toate trebuințele
prin noi înșine.

*

      Nici terenul comerciului sau negoțului nu a rămas nebăgat în samă.
Din zi în zi vedem cu bucurie tot mai mulți tineri de ai noștri pregă-

77


tindu-se în mod sistematic pentru negoț. Iar Pe ° samă de frați ai noștri
din părțile Sibiiului — așa numiții Mărgineni — îi vedem angajându-se
în lupta economică, pe terenul comerciului, la sate.

     Acest curent sănătos trebue relevat cu deosebită bucurie.

      Nu mai puțin trebue să ne îmbucure împrejurarea, că tot mai multă
atenție se dă din partea fraților noștri de pretutindeni feluritelor întreprin-
deri comerciale.

*

      Pe terenul financiar-economic, băncile noastre sporesc an de an și se
întăresc. Deși băncile se par multora o năpastă pentru popor, noi avem
convingerea, că ele în genere au făcut și până acum mult bine, și încă
mai mult vor avea să facă în viitor, când toate-și vor înțelege pe deplin
chemarea lor de căpetenie, care nu poate fi alta decât stăruința, fără
prejet, pentru îmbunătățirea sorții poporului. Și activitatea lor, așa ni se
pare, se îndreaptă, încetul cu încetul, tot mai mult în această direcție.

*

      Apariție îmbucurătoare este în zilele noastre tendința tot mai pro-
nunțată spre întovărășirea puterilor, spre înființarea de însoțiri sau tovă-
rășii de tot felul. In acest scop se stărue din multe părți neîntrerupt, cu
vorba, în scris și cu fapta, așa că zorii unei porniri cu sorți de izbândă
în această direcție, este chestie de scurt timp.

*

* *

      Astfel: începuturi modeste putem constată pe toate terenele econo-
mice; dar numai începuturi, pentru a căror desvoltare, noi cărturarii și
toate așezămintele noastre trebue să facem mai mult decât am făcut în
trecut.

      Da, domnilor și doamnelor. începuturile modeste de progres pe te-
renul economic nu ne pot mulțămî.

      Pe când aproape toate popoarele conlocuitoare, favorizate de împre-
jurări mai priincioase, progresează neasemănat mai bine decât noi, în
acelaș timp progresul nostru se săvârșește încet, prea încet, dând în calea
lui de nenumărate pedeci.

      între aceste pedeci se numără și cele interne, cari sunt cele mai
primejdioase.

      Luxul și risipa, să recunoaștem, s’au încuibat binișor în toate stra-
turile noastre sociale, în orașe și la sate.

      în acelaș timp la mulți s’au încuibat și se încuibă mereu dorințe
pentru o vieață ușoară, fără muncă și fără prevedere, cari rod la rădăcina
vieții morale, fac să cheltuim peste puterile noastre, să ne încurcăm în
datorii și astfel să se zădărnicească un avânt pe căile cele bune.

      De altă parte tot mai mult se răspândește alcoolismul (patima beu-
turii), care pârjolește mai rău decât focul și înneacă binele mai altfel
ca un râu, revărsat peste țărmuri; înneacă tot ce-i iese în cale, pen-
trucă averea, duce sănătatea, duce cinstea, duce vlaga copiilor și fericirea
lor, duce viitorul neamului.

78


      Tocmai de aceea trebue bine să chibzuim și să facem sforțări mari,
sforțări neîntrerupte, ca să putem ținea și noi pas cu lumea și să mergem
cu vrednicie înainte.

      în lucrarea aceasta a noastră vom urmă, ca și plugarul cuminte,
care face șanțuri pentru secarea bălților nefolositoare, și care schimbă
dealurile și nisipurile sterpe în locuri roditoare, răspândind la tot pasul
sămințele aevea de folos și stârpind mărăcinii și toate buruenile strică-
cioase.

*

      Anume: în lucrarea noastră pentru înaintarea plugăriei ne vom apropia
tot mai mult de iubitul nostru plugar, stându-i întru ajutor cu cuvântul, cu
scrisul și cu fapta.

      1.       Prelegerile, introduse acum de trei ani în despărțămintele «Aso-
ciațiunii», le vom continua în tot mai mare măsură și mai bine.

      în aceste prelegeri îi vom face cunoscute poporului legile cari îl
privesc. Intre aceste numărăm :

  a)  Legea pentru comassări;

  b)  „     poliția de câmp;

  c) „      silvică;

  d)  „     pentru protecțiunea și încurajarea industriei agricole;

  e) „      veterinară ;

  f)  Legile referitoare la dări și aruncuri, împreună cu alte legi de natură
     economică și tot felul de cunoștințe din ramii plugăriei.

      2.        îi vom da, pe lângă scrierile economice apărute în Biblioteca po-
porală a «Asociațiunii» și în alte publicațiuni economice, broșuri bine
scrise și ușor de priceput din toate ramurile economice.

      3.       Vom stărui ca învățăturile date în formă de prelegeri și edate în
broșuri să le traducem și în faptă.

      4.       Spre acest scop vom da prilej la un număr cât mai mare de
preoți și învățători, ca să ia parte la cursurile economice aranjate de
stat, anume:

  a)  la cursurile de agricultură;

  Z>) la cursurile de vierit și îngrijirea vinului;

  c) la cursurile de pomărit și legumărit;

  d)  la cursurile de albinărit;

  e) la cursurile pentru cultura vermilor de mătasă;

  f)  la cursurile pentru cultura galițelor;

  g)  la cursurile pentru cultura fânațelor;

  h)  la cursurile pentru cultura hemeiului ș. a.

      în felul acesta vom pregăti harnici învățători ambulanți, cari prin
prelegeri și cursuri economice, în toate comunele noastre, vor răspândi cu-
noștințele economice în popor și-i vor spori mijloacele prin cari să
ajungă la bunăstare.

      5.        în lucrarea noastră va trebui să ținem seamă de școalele econo-
mice de repetiție și, unde numai se poate, să Ie înființăm, căci, prin direcția

79


lor practică, ele vor fi de mare folos pentru înaintarea în bunăstare a po-
porului.

      Dar, totodată, nu vom scăpă din vedere nici facerea pregătirilor și
adunarea mijloacelor trebuincioase pentru înființarea de ferme sau eco-
nomii model, școale agricole inferioare ș. a.

      6.       Ne vom îngriji mai bine decât până acum ca în academiile,
în școalele medii (secundare) și în cele inferioare de agricultură ale sta-
tului să ne creștem, cu stipendii, un număr corăspunzător de agronomi
specialiști, cu al căror concurs să răspândim și mai cu spor cunoștințele
și practica agricolă în massa poporului.

      Angajarea ăstui fel de specialiști, de care tocmai se tratează Ia «Aso-
ciațiunea» noastră, are să fie o mare binefacere pentru înaintarea pluga-
rului și pentru organizarea noastră economică.

      7.       Prin premii cât de multe, în toate despărțămintele «Asociațiunii»
vom încuraja stăruințele plugarilor noștri în cultura vitelor și altor animale
domestice, în cultura grădinilor de pomi și de legumi, a viilor, a stupilor,
vermilor de mătasă ș. a.

      Spre acest scop vom aranja, an de an, expoziții economice, în des-
părțămintele «Asociațiunii®, expoziții prevăzute în statutele corporațiunii
noastre.

*

      Trecând acum la industria de casă, odinioară atât de înfloritoare,
constatăm cu durere, că ea, pe lângă toată hărnicia țărancei noastre, a în-
ceput să dea îndărăt, terenul ei devine tot mai restrâns și împrejurările
mai nepriincioase. Desvoltarea rapidă a industriei mari și avântul ce co-
merciul a luat în deceniile din urmă, n’au fost deloc priincioase acestei
industrii. Dar cu deosebire dela deschiderea drumurilor de fer în părțile
noastre, industria noastră de casă a trebuit să se retragă și să se ascundă
tot mai mult dinaintea fabricatelor industriei mari.

      Noi, societatea cultă dela orașe și dela sate, puținii noștri meseriași
și comercianți, am fost apucați de curentul civilizației și al modei și am
părăsit aproape cu totul nu numai portul național, ci și orice urmă de in-
dustrie de casă, în legătură cu trecutul.

      Răul acesta e mare și păgubitor. Dar el ia proporții înspăimântă-
toare prin împrejurarea, că pe urma claselor numite, a început de mult
să pășească și massa cea mare a sătenilor, a plugarilor noștri.

      în locul materiilor de cânepă, in și lână, odinioară lucrate excluziv
la casă, azi în mare parte se întrebuințează materii exotice de bumbac și
lână: gilgiuri, cartoane, mătăsuri, flanele, postavuri, barșoane ș. a. în unele
ținuturi poporul nostru a părăsit portul național și a îmbrăcat pe cel in-
ternațional.

      Cine ar putea să socotească pagubele de tot felul ce rezultă din
această schimbare fatală?

      Dacă ne-am luă osteneala să socotim măcar aproximativ aceste pa-
gube, am ajunge la rezultatul dureros, că ele se ridică, an de an pentru

80


fiecare familie la zeci și sute de coroane, pentru fiecare sat la mii și zeci
de mii, iar pentru întreg poporul nostru la zeci de milioane.

      Am avea o mângâiere, fie și mai slabă, dacă aceste perderi s’ar
puteă oarecum recompensă prin producte de fabrici românești, prin pro-
ducte de-ale meseriașilor și prin intervenția comercianților noștri. Dar nici
această mângâiere nu ne este dată, pentrucă fabricile ne lipsesc cu totul,
iar meseriașii și comercianții în mare parte. Ba, ce e și mai păgubitor,
pentru cele mai multe fabricate suntem tributari străinătății.

      O mângâiere totuș ne-a rezervat Tatăl ceresc. Este dulcea mângâ-
iere și nădejdea ce ne inspiră îngerul păzitor al vetrii strămoșești, adecă
femeea, care s’a aruncat, până încă nu e prea târziu, în focul luptei, vrând
să salveze ce se mai poate salvă.

      Dovadă despre afirmația noastră este însaș frumoasa expoziție de
manufacturi, aranjată, cu ocazia acestei adunări generale, de harnica Reu-
niune a femeilor române din comitatul Hunedoarei, în frunte cu venera-
bila ei prezidentă, d-na Elena Hossu Longin nasc. Pop.

      Această expoziție pe cât de mândră și interesantă, pe atât de pre-
țioasă și instructivă, rezultatul unor lucrări sistematice și înțelepte, este
pentru toți dovadă limpede, că lucrările de salvare ale industriei noastre
textile, greu amenințate, s’au pornit și că ele, în anumite centre, se pun
pe baze sănătoase și trainice.

      De dorit, ba neapărat trebuincios este, ca începuturile bune, făcute
în această direcție în Orăștie, Sibiiu și în alte locuri, să se generalizeze
în orașe și la sate.

      Iată cum ne închipuim această organizare și acțiune de salvare.

      Să înființăm reuniuni de femei cât mai număroase, cel puțin în fie-
care comitat câte una, cu ramificațiuni în cercuri sau protopopiate și în
comune.

      Aceste reuniuni să aibă drept deviză în locul prim protejarea și pro-
movarea industriei de casă.

      Femeile noastre culte să aibă aici rolul principal și să-și facă un apo-
stolat și chestiune de onoare din promovarea acestui ram economic. Căci,
o Doamne, ce poate fi mai nobil și mai frumos decât această activitate!

      Aceste reuniuni ar aveă să stărue cătră ținta indicată:

a) prin exemplul propriu în privința portului național, îmbrăcându-1 măcar
     în Dumineci și sărbători;

b) prin provederea locuinței cu țesături românești, învățând toate mește-
     șugul țesutului sau, în cazul cel mai rău, cumpărând aceste țeseturi din
     atelierele de țeseturi românești și dela țărance meștere în ale țesutului;

c) prin înființarea de ateliere și cursuri de lucru;

d)  prin aranjarea de expoziții în orașe și în sate;

e) prin conferențe;

f)  prin premii sistematice pe seama acelor femei din popor, cari înde-
     stulesc toate sau măcar partea cea mai mare a trebuințelor casnice

81


     cu haine făcute de mâna proprie, mai ales din cânepă, in și lână, lu-
     crate trainic și cu gust, ferindu-se de lux;

g)  prin introducerea pretutindeni a unor răsboaie mai perfecționate, a
     roatei de tors și a mașinilor de cusut, făcând, în acelaș timp, uz cât
     mai extins de albumurile de țesături și cusături ce avem și cari se
     vor mai face pentru păstrarea și răspândirea motivelor, formelor și
     colorilor genuine în industria noastră textilă;

h)  prin deschiderea de debușeuri pentru desfacerea productelor acestei
     industrii;

  i) prin trimiterea de bursiere în cele mai de frunte școale și ateliere de
     industrie, ca apoi cu ajutorul lor să putem pune industria de casă pe
     terenul reclamat de timpurile tot mai grele ce ne așteaptă.

      în felul acesta, credem, s’ar puteâ lupta cu succes pentru înaintarea
industriei noastre de casă, și încă și mai bine dacă toți cărturarii dela
orașe și sate ne vom ținea de datorință principală a ne înzestra pe viitor
casele cu țăsături lucrate de țărancele noastre, luând totodată dispoziții
pentru desfacerea lor și în piețe străine.

      Iar lucrul va fi perfect când s. e. și tot ce se referă la trebuințele
cultului și împodobirea bisericilor, ca odăjdii, prapuri, perdele la altar și
a. vor fi făcute, cum vedem că s’a pornit deja, de femeea română prin in-
tervenția reuniunilor de femei.

      Iată un câmp întins, rezervat muncii desinteresate și nobile a D-stre,
stimate doamne.

      Să sperăm că a-ți înțeles glasul timpului și misiunea sfântă ce vă
așteaptă.

*

      In legătură cu industria textilă trebue să punem industria noastră
agricolă.

      Știm că în o parte bună a anului agricultura pauzează. Aceasta se
întâmplă mai ales iarna, dar și în timpul ploios sau altcum nefavorabil din
celelalte anotimpuri, când plugarii, în interesul lor, ar trebui să se ocupe
cu facerea obiectelor trebuincioase în economia proprie, iar prisosul vân-
zându-1, și pe calea aceasta încă să-și deschidă un izvor de venit cât de
modest.

      Plugarii noștri ar trebui să învețe a face din răchită: corfe, coșuri,
de căruțe și cară, coșnițe de stupi ș. a.; din lemn: furci și greble, apoi
leuce, loitre, juguri, scări, lopeți, troci, războaie ș. a.; din scânduri: coș-
nițe de albine, scaune, laviți ș. a.; din papură: corfe și rogojini; din paie:
pălării; din păr-, perii; din său: săpun și lumânări; din grâu: întăreală sau
scrobeală ș. a.

      în această direcție noi trebue să imităm acțiunea statului, crescând
și angajând specialiști și organizând cursuri de industrie agricolă, în timpul
iernii, înmulțind și în chipul acesta izvoarele de venit ale plugarului no-
stru și promovând bunăstarea lui materială și morală.

82


      Organizarea ar trebui începută de «Asociațiune» prin despărțămintele
sale și ajutată de comune, de bănci, de biserici și de privați mai bine si-
tuați materialicește.

*

      Stând acum de vorbă asupra mijloacelor mai de căpetenie pentru
formarea unei clase aevea valoroasă de industriași și meseriași, credem
că, înainte de toate, ar fi de trebuință următoarele:

      1.       Slipendiarea unui număr cât mai mare de tineri în scopul de a
se cvalifică în școalele și atelierele de industrie inferioare, în cursurile de
desemn și în școalele de arte industriale.

      Ar trebui să stăruim, toți din toate părțile, mai mult decât până acum,
ca comunele noastre să creeze ajutoare pe seama tinerilor talentați, cu pre-
gătiri mai bune și cu inclinațiune deosebită pentru industrie sau cutare
meserie.

      Să stăruim ca și despărțămintele «■Asociațiunii'» și băncile să creeze
astfel de ajutoare.

      2.       E timpul suprem ca mecenații noștri, urmând exemplele de ma-
rinimozitate ale câtorva înaintași, să înființeze fonduri și fundațiuni pentru
ajutorarea elevilor de meserii, a calfelor și meseriașilor.

      Lipsa ajutoarelor se simte acum neasemănat mai mult pentru for-
marea de reprezentanți harnici pe terenul economic, decât pentru carie-
rele avute în vedere până acum aproape de totalitatea mecenaților noștri,
trecuți la cele vecinice.

      3.       Să sprijinim din tot sufletul reuniunile de sodali și de meseriași
înființate, și acolo unde mai e trebuință de ele să le înființăm.

      Să imităm pretutindenea lucrarea ce desvoaltă cele mai harnice reu-
niuni de acest fel.

      Să dăm mai cu seamă educație bună tineretului nostru dela meserii.

      4.       Peste toate să sprijinim pe meseriașii noștri, cumpărând marfa tre-
buincioasă dela ei; să le stăm într’ajutor ca să-și înființeze însoțiri de va-
lorizare și să-i învrednicim de mai multă considerație în societate.

*

      Ce am spus că se impune pentru crearea unei clase vrednice de
meseriași și industriași, se potrivește și pentru crearea unei clase de corner-
cianți.

      Este de neapărată trebuință să facem pașii necesari pentru îndrumarea
tineretului nostru celui mai distins pe cariera comercială.

      Școalele noastre mai ales au foarte mult de făcut în această privință;
nu mai puțin părinții cu stare bună materială, cari pot să-și pregătească
mai bine pe fiii lor pentru cariera comerciului și să le pună la îndemână
și ceva zestre când ei se aranjază pentru prima dată.

      Prin crearea de fonduri și fundațiuni să atragem puteri distinse pe
cariera comercială și să obicinuim tineretul nostru din școli a nu râvni
tot numai la salar și budget, iar absolvenții școalelor comerciale să nu se

83


pună numai în serviciul băncilor, ci să caute a-și crea pe cariera comer-
cială, prin hărnicie, păstrare și caracter, situație independentă.

      Jn fine pe puținii noștri comercianti dela sate și orașe să-i sprijinim
cu căldură, cumpărând marfa trebuincioasă dela ei.

*

      După aceste să mai zăbovim, d-lor și doamnelor, câteva momente
asupra instituțiunilor noastre economice financiare, ca apoi să terminăm.

      între instituțiunile noastre economice financiare, cele mai de seamă
sunt fără îndoială, băncile.

      Am avut trebuință de bănci, spiritul timpului le reclamă, și le-am în-
ființat. în timp de 36 de ani am ajuns să avem un număr frumos de
bănci, aproximativ 160, cu filiale și sucursale cu tot vre-o 200.

      Aproape în toate orașele cu poporațiune românească avem cel puțin
o bancă sau măcar o filială; în unele avem câte două și chiar trei. Nu
lipsesc nici chiar sate cu câte două bănci.

      Numărul actual al băncilor noastre este considerat a fi de ajuns.

      Prin asociarea lor «Solidaritatea» și prin o lucrare înțeleaptă și bine-
cumpănită băncile, actuale vor putea să-și consolideze situația proprie și
să facă servicii reale și foarte prețioase desvoltării economice a poporului
nostru. ■

      Nu ar fi tot așa dacă tendința pentru înființarea de bănci s’ar men-
ținea, și dacă numărul lor s’ar spori și pe mai departe — în sate și orașe
— în proporția de până acum.

      în acest caz ele ar deveni desigur, în loc de binefacere, o calamitate.

      Ca să nu ajungem cu băncile noastre în acest stadiu primejdios, con-
ducătorii acestora, nu tragem la îndoială, vor pregăti calea, ca băncile
noastre să ia cu succes rolul băncilor moderne, înlesnind producțiunea și
circulațiunea și angajându-se treptat și cu circumspecțiune în întreprinderi
comerciale și industriale.

      Noi de fapt nu facem, azi, în mare nici negoț de bucate, nici de vin,
nici de lemne și nici de alte producte agricole.

      Nu avem societăți mari și puternice pentru exploatarea pădurilor,
n’avem mori cu vapor, fabrici de mașini agricole, de cărămizi, de ciment,
de asfalt, de ceramică, de spirt, de zăhar, de tors, de postav, de hârtie,
pentru fabricarea berii și nici stabilimente de electricitate etc.

      Chemarea băncilor noastre este să lucreze pe viitor mult, foarte
mult și în această direcțiune, și cu atât mai mult pentrucă materialul și
în parte și alte condiții indispensabile nu ne lipsesc.

*

      De încheere, dați-mi voe domnilor și doamnelor, să spun că și noi
am ajuns la o răspântie, la care alte popoară au ajuns de mult. Calea
noastră, în viitor, trebue să se îndrepte în altă direcție.

      Vom porni deci pe o cale nouă, o cale mult promițătoare, care la
alte neamuri e bătută de mult și pretutindeni a produs rezultate uimitoare.

      Este calea însoțirilor sau tovărășiilor sătești.

84


      Satele noastre, mari și mici, ca și satele de aiurea, nu sunt priin-
cioase societăților pe acții sau băncilor, așa cum ele au fost contemplate
până acum.

      Aici este teren bogat pentru alte instituțiuni economice neapărat tre-
buincioase poporului.

      între aceste instituțiuni punem în locul prim:

      însoțirile de credit sătești sau, cum le zice în România, Băncile po-
pulare, menite să aducă o puisațiune puternică și o premenire a stărilor
nefavorabile de azi.

      Aceste însoțiri sunt considerate azi pretutindeni drept mijloacele cele
mai alese și mai puternice pentru înaintarea în avere, în moralitate și în
cultură a popoarelor.

      La sate, mai ales, este solul priincios și pentru celelalte însoțiri sau
tovărășii economice, alcătuite în legătură și cu sprijinul însoțirilor de credit,
cari toate au drept țântă, în locul prim, înaintarea bunăstării plugarilor,
anume:

      1.       Tovărășiile de producțiune: pentru cumpărarea de mașini agricole,
pentru producerea și cumpărarea de semințe, altoi de pomi, viță ameri-
cană și altoi de viță, apoi pentru agonisirea de vite și alte animale do-
mestice de soiu.

      2.       Tovărășiile pentru asigurarea vitelor.

      3.       Tovărășiile de lăptărit și pentru gătirea și valorizarea untului.

      4.       Tovărășiile pentru valorizarea productelor agricole: bucate, vin,
poame ș. a.

      5.       Tovărășiile pentru arândări și cumpărări de moșii.

      6.       Tovărășiile de consum (boite).

      7.       Tovărășiile de temperanță.

      8.       Tovărășiile de înmormântare ș. a.

      Superioritatea tovărășiilor rezidă mai ales în împrejurarea, că «ele nu
pot servi sub nici un raport ca mijloace de speculă financiară în sensul
strict al cuvântului.

      Ținta lor nu e permis să fie goana după câștiguri mari, pentrucă să
poată împărți dividende grase unui număr restrâns de indivizi, nici să adă-
postească salariați.

      Pe ele le alcătuește trebuința de a aveă la îndemână mijloace mai
bune pentru o muncă reală, spornică și binefăcătoare tuturor.

      Ele au drept bază dragostea și încrederea reciprocă a membrilor
ce-și cunosc lipsele și caută o cale, pe care mergând mai mulți împreună
pot întimpină greutățile cu mai mare înlesnire.

      Iar conducătorii, sufletul tovărășiilor, nu au ca scop suprem al lor
căpătuirea proprie, ori salarii și alte venite, ci dragostea cătră deaproapele
și iubirea de jertfă îi face să ostenească în interesul tuturor.

      Exemplul conducătorilor face ca și membri să abzică de anumite
favoruri personale în interesul binelui de obște.

65


      Astfel prin tovărășii se pornește o lucrare cu totul nouă, lucrare de
regenerare a vieții morale, intelectuale și economice a poporului».¹

      E un păcat strigător la cer că, cu tot liberalismul legii noastre comer-
ciale din 1875, noi Românii abia avem în total vr’o 50 de tovărășii (pentru
asigurarea vitelor, de consum, de valorizare și de credit), când s. e., ca
să nu mergem mai departe, în legătură cu însoțirea centrală regnicolară
de credit din patrie, la sfârșitul anului trecut, după timp de abia zece ani
dela înființare, erau 2041 tovărășii, cu cvote în valoare de aproape 48
milioane și cu depuneri de 56 milioane.

      Și un sentiment de admirare trebue să se înstăpânească în sufletul
nostru privind avântul luat de Băncile sătești din România, cari, ca înso-
țiri și nu societăți pe acții, în timp de 10 ani s’au ridicat la un număr
de 2500!

      Chiar și numai aceste exemple ar trebui, domnilor și doamnelor, să
trezească în noi dorul ferbinte și fără margini de a face asemenea.

      Fie ca sub presiunea nenumăratelor noastre trebuințe să pornim cu
însuflețire o acțiune mare pentru înființarea a tot felul de tovărășii și mai
cu samă să sprijinim cu cuvântul, cu scrisul și cu fapta acțiunea deja în-
cepută în această direcțiune.

      Fie ca momentele înălțătoare ale acestor zile de praznic cultural să
ne dea firul ce conduce cu siguranță la deslegarea problemelor noastre
culturale și economice, înscrise în statutele «Asociațiunii», pentru ridicarea
poporului nostru pe o treaptă de adevărată prosperitate și mulțămire.

      Fie!


DENSUȘIU.²

     Comuna situată în comitatul Hunedoarei, pe valea Hațegului, lângă
râul ce se naște și curge de cătră apus din valea ferului, nu departe spre
meazănoapte, dela ruinele cetatei Ulpia-Traiană (Sarmisegetuza), acum satul
Grădiște.

     Numele și-l deduce dela vechea localitate «Densas» (Silvas densas),
unde, după mărturisirea istoricului vechiu "Dion Cassiu», a fost îmormântat
beliducele Imper. Traian «Geliu Longin», ucis în Sarmisegetusa de cătră
«Decebal» regele dacilor în răsboiul al H-lea a lui Traian contra Daciei;
și nu dela cuvântul Dinsus (satul din sus), după cum voiesc unii scriitori
a-1 deduce, fără a și documentă.

     In gura poporului român din loc și jur numirea variază Dimsuș și
Dimșos; iară în actele oficioase se scrie «Demșuș».

     Vechimea acestei comune trece peste periodul istoric în cel preistoric
«de peatră», cum voiu arătă mai jos.


     ¹ V. C. Osvadă: „Băncile populare din România¹¹ pag. 17.


     ² Publicăm cu plăcere însemnările venerabilului octogenar, ca un îndemn pentru
generația tânără, care ar face un mare serviciu cunoașterii trecutului nostru, trimițân-
du-ne monografii de comune.                                      Reci.

66


      încep mai întâi cu descrierea:

I. Mausoleului.

      Mausoleul (acum biserica gr. cat. română) — este situat pe dâmbul
din partea de meazănoapte a comunei așa încât mai din toate părțile șe-
sului văii Hațiegului se poate vedea, având priveliștea spre meazăzi și-
rul Carpaților, cu începutul din spre răsărit, cu muntele «Parângul», apoi
continuând spre apus cu «Custurile» și piscul cel mai înalt al «Retezatului»,
care se ridică măiestos spre miazăzi, în spatele comunelor «Riu de morb
«Clopotiva» și «Grădiște». (Ulpia Traiană.)

      Mausoleul acesta se susține a fi cea mai veche zidire în Ardeal, care
a rămas neruinată de timp, răsboaie sau alte întâmplări nefaste (vezi K6-
vâri Lăszlo).

      EI ar fi fost clădit în memoria și pe mormântul beliducelui lui Traian
«Geliu Longin» mort în Sarmisegetusa, în timpul resboiului al II-lea a lui
Traian contra Dacilor, și, după «Dio Cassius», dus de cătră amicii săi și
înmormântat ad «Densas», peste a cărui mormânt — mai târziu s’ar fi
clădit acest Mausoleu, tot de cătră romani.

      El este clădit din pietre mari cvadrate și cu un turn înalt la mijloc,
ridicat din mijlocul naiei mausoleului pe patru stâlpi, construiți din câte
două pietri mari monumentale, provăzute cu inscripții mortuare, pe câte
o lăture, iar pe altă lăture, cu câte o figură de miel sau cal, scobită în relief.

      Materialul de piatră din care este clădit mausoleul nu e original și
anume procurat și lucrat pentru mausoleu, ci el este transportat aici din
ruinele cetății «Ulpia Traiană» cu cimiterul ei, și probabil și din alte ruine
de localități romane și dacice, de pe valea Hațegului, căci petrile — mai
cu seamă cele din fruntea mausoleului — nu sunt de o formă și mărime,
ci unele mai mari, altele mai mici, iar cioplitura lor, la unele mai fină la
altele mai proastă.

      Iar materialul turnului, clădit din mijlocul boltiturei mausoleului tn
sus, în partea din jos este piatră ordinară necioplită, mestecată și cu
frânturi de cărămidă romană, iar în partea din sus e clădit din piatră cio-
plită cvadrat, un fel de piatră geoceată ca spongia, de coloare gălburie
și rezistentă umezelii, de care se află și la scaldele calde dela Călan și
Gioagiul inferior în sedimente însemnate, de unde probabil că s’a tăiat
și procurat această piatră, care se cioplește foarte lesne, și totuș e trainică,
nu se sfarmă. Unghiurile turnului, însă și părcanele lui, sunt întărite cu
piatră lespedoasă și cărămidă romană.

      Partea mai din jos a turnului, e prevăzută cu patru ferestre cvadrate,
iar partea din sus cu patru ferestre lungurețe (gotice). Ferestrile cvadrate
sunt provăzute cu rame de marmoră cioplită și în partea din lăuntru, dea-
supra cu grinzi de lemn de tisă (un soiu de brad roșietec, a cărui specie
acum nu se mai află prin munții văii Hațegului) răzimate și cu columne
de marmoră cioplită.

87


      Turnul dela fundament până la vârf e deschis și fără coperiș, așa
cât ploaia poate să intre printr’ânsul până în vatra mausoleului.



















Mausoleul (biserica gr. cat.) din Densuș.

      La baza turnului, de-asupra boitei mausoleului, se află și un coridor
întunecos, în care numai cu lumina aprinsă se poate intră, abușilea numai,
pe o ușiță strâmtă și scundă. El nu servește spre nimica alta, decât spre
adăpost și locuință liliecilor, căci înlăuntru nu e adaptat, ca să se poată

88


folosi spre vreun scop oarecare. S’a făcut spre economia în materialul de
zidire, și pentru a nu se acumula prea mare greutate pe zidul (bolta)
mausoleului, ca să-i cauzeze ruină.

      Mausoleul însuș, pe partea de cătră miazăzi și apus, este prevăzut
cu câte două ferestre romane rotunde, iară în partea spre meazănoapte
cu două ferestre gotice lungurețe.

      In partea de miazăzi, lipit de mausoleu, a fost construit un coridor,
zidit din piatră ordinară lespedoasă și boltuit tot cu piatră, cu intrare înaltă
și largă fără închisori, și provăzut în fața pământului cu patru ferestre mari.

      Acest coridor se susține, că ar fi fost construit în timpul când mau-
soleul a servit de templu păgân și s’a folosit pentru uciderea animalelor
de jertfă, iară gunoiul lor, se aruncă afară prin cele patru ferestre din fața
pământului.

      Coridorul acesta, s’a dărâmat la anul 1841/2, când din ordinul gu-
vernului ardelean s’a dispus o reparațiune a mausoleului, și mai cu seamă
a turnului, care eră stricat la vârf, probabil prin trăsnet.

      Reparațiunea aceasta s’a făcut prin un arhitect, anume adus din Viena,
care, materialul de piatră din coridorul ruinat, l-a folosit la repararea întreg
mausoleului și turnului.

      Mausoleul acesta construit și boltit tot cu piatră lespedoasă, n’a fost
coperit niciodată cu coperemânt deosebit, precum nici turnul lui, pentrucă
construcția lui s'a făcut de așa, ca să nu aibă lipsă de coperiș deosebit,
însă la anul 1880, din ordinul guvernului, s’a'dispus acoperirea lui cu co-
periș de prascilă, și cu acest coperiș s’a schimbat cu totul înfățișarea vechie
de până aci, a mausoleului, numai turnul rămas neacoperit, mai mărturi-
sește vechimea mausoleului.

      Inscripțiile funerare aflătoare încă în mausoleu sunt următoarele trei
bine conservate, iar alte trei sunt spălăcite cât nu se mai pot descifră. Cele
trei descifrabile și două nedescifrabile se află sculptate pe columnele din
lăuntrul mausoleului cari susțin turnul, iar una nedescifrabilă pe masa al-
tarului. Cele descifrabile sunt următoarele:

      I.      Pe columna din stânga, cum întri pe ușa mausoleului, se află in-
scripția funerară:

G. Longino Maximo Vix. An: LV III Val. Afrodisia Coni.

B. M. P.

      II.     Pe columna din dreapta, din inscripția spălăcită, se mai păstrează
literele:

D. M.

Marcio Turoni.

      III.     Pe columna a doua din dreapta de cătră altar, se păstrează două
inscripții întregi nevătămate, anume pe partea din sus a columnei:
a) Valeria Chara vix. an: XXIX. Titus Flavins Aper, scriba Col.

Șarm, coniugi Rarissimae p.

89


      Iar pe partea din jos:

D. M.

b) C. Octavio nepoti vix an: LXX. lulia Valentia heres coniugi
                   pientissimo faciendum procuravit.

H. S. E.

      IV.      Pe columna a doua din stânga de cătră altar, inscripția e spălă-
cită cu totul.

      V.       Cea de pe masa altarului (jertfelnicului) încă e spălăcită cu totul,
se mai cunosc însă în două locuri literele:

D. M. D. M.

      VI.      Pe o piatră cioplită, care fusese aplicată la o fereastră a corido-
rului de tăiatul animalelor de jertfă, se află inscripția funerară următoare:

D. M.

A. Candidae Vix. an: XXVI. Sev. Carisius, conjugi benemerenti p.

      Când și de cătră cine anume s’a edificat acest mausoleu, cu certitu-
dine nu se poate ștî, tradiția poporului susține că ar fi de pe timpul Ro-
manilor, dar judecând lucrul mai cu temeiu, nu întru atâta după forma lui,
ci după materialul din care e zidit, e probabil că s’a zidit mai târziu de
cătră vre-o familie romană încă păgână, și aceasta, după încetarea năvăli-
rilor barbare; adecă după dărâmarea cetății «Ulpia traiană» din ruinele
ei, din cari ruine, multă piatră cvadrată și cu inscripții s’a transportat și
aplicat de îngrăditură în jurul bisericilor noastre din «Pesceana» («Piscina
romanorum») și cea din «Ostravul-mare», apoi de cătră mai toți posesorii
mari nobili (români renegați) de pe valea Hațegului, cum de cătră familia
Kendefy din Râu-de-mori; Pogăny din Clopotiva și Păclisia; Turnya din
Grădiște; Borza din Totești; Nopcsâ din Farcadinul-infer. și Zam; Muzeul
din Deva; Muzeul episcopesc gr.-cat. din Lugoj și de cătră alte persoane,
familii și institute din Ardeal și alte părți, (a se vedea și la Kovări Lăszlo:
Erdely regis^gei).

      Piedestalul mesei altarului dela biserica gr.-cat. din Tuscea (colonia
Tuscia) încă este procurat din ruinele «Ulpiei traiane» și poartă următoarea
inscripție:

Iovi O. M. Junoni Reginae Minervae omnibus Diis Immoratilibus
2. Axius Aelianus Ve. Proc. Aug. et Aelia Romana Eius Coni.

     Această inscripție nu este publicată de Kovări. Să se fi publicat de
alți arheologi, nu am cunoștință. Eu o am aflat și o am descifrat pe când
eram vicar foraneu în Hațeg, între anii 1875—1884.

     După încreștinarea romanilor de pe aceste părți, mausoleul din Den-
sușiu s’a prefăcut și adaptat de biserica creștină astfel, că din păretele de
cătră răsărit, al mausoleului s’a dărâmat o parte și acî s’a edificat altarul
din pietre ordinare și cu două ferestre gotice lungurețe, iar lângă acest
altar, în partea de miazăzi, deodată sau mai târziu, s’a mai adaogat, un

7

00


  fel de Sacristia, construită din câteva pietre cioplite, foarte mari, monumen-
tale, aduse — probabil — iar din ruinele «Ulpiei Traiane», cioplitura ace-
stor petri, nu se arată a fi romană, ci dacică, fiind mai dură.

       Sacristia aceasta e întunecoasă, având numai o fereastră foarte mică
cvadrată și deschisă în partea de cătră răsărit

       Ușa de intrat într'ânsa o are numai din altar, care nu e făcută din
fața padimentului altarului, ci mai sus, cu mai bine de două urme, încue-
toare nu are, e totdeauna deschisă, dar se arată urme, că mai demult a
trebuit să aibă și încuetoare, provăzută pe dinlăuntru cu drugi de lemn
sau fer, căci mai există și se vede încă o gaură cam de trei centimetri
în diametru, sfredelită prin un dărab de lemn gros, ziduit în păretele ușii
și trecut până în naia mausoleului, prin care gaură se poate băgă drugul
pentru încuiatul ușei.

       Această încăpere sau sacristia, a trebuit să servească pentru conser-
varea de recvisite ale serviciului divin, iară tradiția poporului o susține,
că ar fi servit de oracul popilor păgâni ascunși în această cameră întune-
coasă, cari prin gaura deschisă — arătată mai sus — trimeteau poporului,
adunat în mausoleu, oraculele lor.

       Padimentul mausoleului și altarului e din cărămidă veche romană,
din cari pe unele table se află literele: P. R. C. O. S.

       Locul pe care e edificat mausoleul a servit din vechime și mai până
în prezent, de cimitir comunal, și deodată și de intravilan al caselor pa-
rohiale.

       Atât despre mausoleu și acum trec la alte momente de însemnătate
istorică, ale acestei comune Densușiu.¹

II.  Câmpul Bălturii.

(Belaturis).

       Câmpul acesta se extinde în partea răsăriteană a comunei, pe un
dâmb mai ridicat, până la îmbinarea râurilor Densușiului și a Hațegului.

       Pe dâmbul unghiular dintre îmbinarea râurilor, lângă drumul de hotar,
pe timpul când încă eram la casa părintească (1830—1860) se mai aflau
ruinele de peatră, cărămidă și scocuri de coperiș ale unui turn roman
de pază, care, după pozițiunea lui, a trebuit să fie în legătură cu turnu-
rile de pază dela comuna Rechitova, din dealul Ortei de lângă Hațeg și
cu cel dela Crivadia din Jiu, care turn — probabil — văruit fiind cu var
alb, se va fi numit de cătră popor în vechime «Belaturis», de unde și-a
luat și câmpul numele de «Bălturii» și și-l păstrează și acuma.

      în jurul turnului acestuia, a trebuit să fie și alte edificii de locuit, de
oarece aproape de turn, spre apus, în anii mai sus amintiți, mai eră în
întregime, o parte de stradă pavoazată cu piatră rotundă de apă, în lun-
gime cam de vre-o 20 orgii și lățime cam de 3 orgii.


      ¹ Despre acest Mauzoleu v. Șematismul istoric al Diecezii Liigoșulai, publ. sub
aspiiciile P. S. S. D. D. Dr. D. Radu, Lugoș, 1908. p. 434 și urm. In acesta cetirea in-
cripțiilor se deosebește în unele părți.                              O. C. T.

      Atât această stradă cât și ruinele turnului, acum abia se vor mai fi
cunoscând, deoarece posesorii pământului, scoțându-le cu plugul și sapa,
le-au delăturat de pe acel loc.

      Partea dinspre apus a acestui câmp se numește «-Cremeni» pentrucă,
pe câmpul acesta cu holde arătoare, din vechime și până în prezent, se
află mulțime de așchii de peatră cremenoasă, de care — când eram la
părinții mei, — și eu adunasem multe dărabe, arând cu plugul și păzind vi-
tele pe acest câmp.

      Așchiile acestea de cremene, cari pe alte părți ale întreg teritorului
acestei comune nu se mai află, mi-au dat convingerea, că pe acest câmp
în vechime — în timpul preistoric — a trebuit să existe o colonie de
măestri, cari se ocupau cu cioplitul și lucratul uneltelor de piatră. De unde-și
vor fi procurat ei această piatră, nu se știe, deoarece pe câmpul acesta
și pe tot teritorul acestei comune nu se află steanuri de piatră creme-
noasă, numai de trahit și de alte soiuri.

      III.     în partea de cătră miazănoapte a comunei, se extind două câm-
puri, numite: Obreșia-din-sus și Obreșia-din-jos, pe care se află și se cu-
nosc două locuri, de unde Romanii și probabil și Dacii, au săpat pământul
pentru facerea de cărămidă, aceste locuri, respective gropi lungurețe, într’o
formă sistematică săpate și prevăzute de natură cu izvoare de apă, bună
de beut, se numesc de cătră popor, cel din Obresia-de-sus: «Valea-mâței»,
cel din Obreșia-din-jos: «Valea-Cresei-, pe timpul meu se aflau încă pe
lângă aceste gropi, fărâmături de cărămidă arsă romană.

      Apa de izvor din Valea-Cresei, fiind de o temperatură mai călină, se
folosește cu bun succes pentru topitul cânepei.

      Tot pe teritorul acestei comune, în câmpul Lunca-din-jos, se află niște
bălți de apă fără scurgere și statornice, numite «Zăvoaie», în cari crește
multă papură, care se folosește — dupăce se uscă bine — la legarea bu-
ților de beutură, printre doage, ca să nu curgă beutura.

      Iar pe fundul apei din aceste zăvoaie, se produce un nămol negru,
pe care femeile din comună îl folosesc pentru feștitul în negru, a veșt-
mintelor de lână. Chiar și mama mea, cu acest nămol, ne feșteă în negru
țundrele (șubele) și mânecarele de lână, cu care umblam la școală, căci
în țundră, cioareci și opinci, toți patru frații Densușianu (eu, George, Aron
și Nicolae) am umblat în școalele Blajului până le-am terminat, nu cum
sunt îndatinați acuma studenții, a se purtă și înțorțonă cu vestminte de
boltă — după modă — ruinându-și prin aceasta părinții săraci.

      Tot pe teritorul acestei comune — spre apus — se află comuna
«Steiu», numită dela un steniu mare de piatră, care se ridică ca un turn
înalt — cam de vre-o 15—16 metri înălțime, — în capătul comunei din spre
apus, lângă drumul satului.

      Comuna aceasta s’a format încă din veacul al 17-lea din locuitorii
Densușiului, cari având locuri de fân, pădure și pășune în această parte
a teritorului său, s’au așezat aici, formând comună deosebită de Densușiu,
dar teritorul rămânând comun pentru ambele comune și până în prezent.

7*

92


      Tot pe teritorul Densușiului, spre apus dela comuna Steiu, încă până
în veacul trecut (1850) — la localitatea numită — "Schmelzi, s’a exploatat de
cătră o societate germană, băi de piatră de fer, a căror product, format
în bâlvani mari de fier crud în topitoarea (Schmelz) instalată lângă băi,
de aci apoi se aduceau la comuna Hațegel de lângă Densușiu, unde erau
instalate maiele de bătut trampii (bâlvanii) și prefăcuți în pente, druguri
și alte recvisite de fer, puterea motrice a mașinelor de bătut și curățit
ferul eră apa, care este condusă și curge de cătră Retezatul, prin comuna
Hațegel; de aci apoi ferul se transpoartă de cătră neguțători și alte insti-
tute, ba toate trebuințele de fer ale poporului de pe valea Hațegului de
aci se câștigau.

      Acum și baia și edificiile cu căminele de topit și bătut ferul sunt
părăsite și ruinate.

      La această descriere, mai adaug și numirile specifice cu care —
până în prezent — se mai numesc câmpurile deosebite din teritorul
comunei Densușiu precum și dealurile și văile cu cultura lor de pe tot
teritorul, apoi în fine și numele familiilor române, care peste tot veacul
trecut au populat această comună, ca să se cunoască și păstreze

      Adaosurile acestea, le aflu de mare interes, pentru a fi conservate ca
documente istorice, nerăsturnabile, ce dovedesc viețuirea de veacuri a
neamului românesc pe aceste părți și vrednică să nu fie uitat de genera-
țiunile noastre viitoare, deci se urmeze:

                        /. Dealurile.                            
Nr. Numirea         Cultura                                     
1.  Codinu          pășune                                      
2.  Bufoni          pădure și pășune                            
3.  Fața-mânei      pădure                                      
4.  Tarniția                                                    
5.  Prihodiște                                                  
6.  Soții           pădure și pășune                            
7.  Miloia          pădure, pășune și fânațe                    
8.  Lacuri          pădure, pășune și fânațe                    
9.  Dealu-negru     V            .V                             
10. Găvănile        n        n                                  
                    //. Văile.                                  
1.  Valea-ferului   cu pomet, arător, pădure, fânațe.           
2.  Valea-Poienilor                 .V                         V
3.  Valea-Criviei   ??            ??              ??           V
4.  Valea-Negrilei  pădure și fânațe.                           
                    ///. Câmpurile.                             
1.  Lunca-din-jos   arător                                      
2.  Lunca-din-sus                                               


93

3.  Obreșia-din-sus arător                   
4.  Obreșia-din-jos                          
5.  Șesuri          pomet, arător și fânațe  
6.  Poiana          arător                   
7.  Cremeni         ??                       
8   Bălturii        5?'                      
9.  Gura-Ciulei     V                        
10. Croși           arător, păduie și pășune.

IV. Familiile române.


      1. Bogdani. 2. Bunești. 3. Cristurean. 4. Dancioni. 5. Damian. 6. Di-
nișioni. 7. Densușieni. 8. Cățiunașiu. 9. Feleitariu. 10. Qândăconi. 11. Găr-
deni. 12. Giurmoni. 13. Grama. 14. Ilioni. 15. lacoboni. 16. lanculești.
17. lorgoni. 18. Ivasconi. 19. Lasconi. 20. Lăpădătoni. 21. Lazaroni. 22. Mă-
rian (Beca). 23. Masloșian. 24. Mestecanian. 25. Marculești. 26. Mezin.
27. Murariu. 28. Negroni. 29. Niculești. 30. Nistorești. 31. Nodești. 32. Po-
pești. 33. Pipău. 34. Șofronești. 35. Stoiconi. 36. Strelucioni 37. Vasilioni.
38. Tomoni. 39. Udroniu.


V. Familii maghiare.

     1. Lukâcs. 2. Kenda. (Breteanu).

   Lugoș, 22/9 Martie 1909.



B. Densușianu.


OAMENI ȘI FAPTE.


     începem această rubrică cu gândul de a adună la un loc
biografiile și portretele tuturor oamenilor, cari au avut vreun
rol în vieața noastră națională. Alături de figurile mari și îndru-
mătoare, vom desgropâ din negura uitării și pe acei muncitori
harnici și modești, cari fie că n’au avut ambiția fie că nu i-au
ajutat puterile să se ridice la înălțimile de unde îi vede și-i ad-
miră posteritatea. Ne vom strădui chiar să scoatem la lumină
mai ales pe acești din urmă, fiindcă soartea meritelor și vred-
niciei lor e mai vitregă, fiindcă se pierd mai ușor amintirile
despre cei ce, prin activitatea lor restrânsă și fără sgomot, au
semănat câte un grăunte rodnic pe ogorul sărac al culturii noa-
stre naționale.

     Astăzi, când istoria se scrie apreciind toate valorile, toți fac-
torii cari determină și constitue vieața unui popor, credem că
vom face un serviciu real cunoașterii trecutului nostru, dacă vom
reuși să reînviem figurile bărbaților cari au avut un rol cât de ne-
însemnat îh vremea lor.

94


      în 1901 comitetul central al Asociațiunii a decis să editeze,
sub numirea «Panteonul Asociațiunib, o publicație, care să cu-
prindă biografiile și portretele tuturor fundatorilor, membrilor
fundatori și pe vieață, prezidenților și ale acelor bărbați cari au
promovat, în mod deosebit, interesele culturale ale «Asociațiunii».¹
Biroul «Asociațiunii» a și început adunarea datelor necesare,
cerând fundatorilor, membrilor fundatori, și pe vieață autobiografii
și portrete. O parte dintre ei au și trimis material prețios, pe
care-1 vom întrebuința abia acum. Iar celor cari n’au răspuns ne
vom adresa din nou, rugându-i să ne stee într’ajutor la realizarea
unei lucrări atât de frumoase și atât de folositoare.

      Nu vom publică, însă, decât biografiile și potretele celor în-
cetați din vieață, ca să ferim publicația noastră de orice influințe
păgubitoare adevărului și seriozității intențiunilor noastre.

      La adunarea generală a «Asociațiunii», ținută, la 1903, în
Baia-mare, s’a sulevat ideea² de a se publică «portretele persoa-
nagelor mai marcante din istoria poporului român.» In 1905
secția literară a prezintat ședinței plenare a secțiunilor un program
amănunțit asupra biografiilor bărbaților noștri mai distinși din trecut,³
cari ar fi de publicat în Biblioteca poporală a «Asociațiunii». Pro-
gramul a și început să se realizeze, dar nu în forma poporală proiec-
tată. în anul trecut d-1 Dr. I. Rațiu, profesor în Blaj, a prezintat în
ședința plenară a secțiunilor, o lucrare mai întinsă asupra vieții
și activității lui Al. Papiu Ilarian, iar în anul acesta dl Dr. A.
Chețianu, profesor în Blaj, a publicat o broșură despre Florian
Porcius, ca botanist.

      Toate aceste lucrări, precum și programul secțiunilor știin-
țifice-literare pot apărea rând pe rând, în această revistă. Iar
când vom aveă la îndemână mai multe studii, ne vom puteâ
gândi și la popularizarea lor prin «Biblioteca poporală a «Aso-
ciațiunii», pentru care trebuesc redactate într’o lormă atrăgătoare
și pe înțelesul poporului.

      Prin această rubrică facem deci un început, facem lucrările
pregătitoare atât pentru «Panteonul Asociațiunii» cât și pentru
«Biografiile bărbaților însemnați».

      In publicarea biografiilor și portretelor, deocamdată nu ne
putem supune nici unei orânduieli cronologice, fiindcă mare parte
din material ne lipsește.

      Ca să putem continuă, cu rezultate mulțămitoare, această lucrare,
ne adresăm tuturora să binevoiască a ne trimite informațiuni amănun-
țite și fotografii (dacă se poate din diferite epoce, însemnându-se
pe fiecare anul în care au fost făcute) privitoare la oamenii cari

     ¹ V. „Transilvania", 1901 Analele p. 154. Deciz. 169.

     - V. „Transilvania" 1903. Anale p. 157 și 160.

     ³ V. „Transilvania" 1905 Anale p. 196.

95


au avut un rol cât de modest în vieața poporului nostru. Ne
vor face bun serviciu ceice ne vor trimite și corespondența și
manuscrisele rămase în urma acestor bărbați, cari, împreună cu
fotografiile și cu toate hârtiile primite, se vor păstra în «Muzeul
Asociațiunii», ca totatâtea documente prețioase pentru viitorime.

Oct. C. Tăslăuanu.




loan Axentie Severu. (fotogr. 1891.)


      S’a născut în Frâna, scaunul Mediașului, la 3/15 Aprilie 1821, din părinții lacob
Baciu recte Rațiu și Ana Axinte. Școalele primare le-a urmat în Blaj (1831—1835), iar
studiile secundare și academice le-a făcut în Sibiiu, (1835—36) și Blaj, (1840—46), de

96


unde Ia 1847 trece în România, ca profesor de limba latină și română. Ia parte la miș-
carea din 11 Iunie 1848, în București. Ca comisar de propagandă a ținut un discurs în-
flăcărat pe câmpul Filaretului. Pe urmă fu trimis, împreună cu Aron Florian, la Craiova
pentru organizarea județului Dolj. Aflând de arestarea lui Sim. Bărnuțiu, A. Tr. Lau-
rian și N. Bălășescu își dă dimisia și se întoarce pentru eliberarea lor. La adunarea
grănițerilor din Orlat, dela 11 Septemvrie 1848, a ținut un discurs istoric și noaptea, spre
12 Septemvrie, a plecat cu 200 de feciori la Blaj, unde a intrat în 14 Septemvrie, cu
4000 de oameni puțin armați. De aici s’au trimis doi delegați cu protest contra recru-
tării celor 100.000 votați de dieta din Pesta și cerând eliberarea prinsonerilor politici
Balint, Moga, Mikes etc. După proclamarea înarmării generale, organizează gloatele,
înștiințează pe lancu, apără comitatul contra celor dela Agyakfaleu, desarmează pe in-
surgenții, și, dela 20 Martie 1849, apără partea sudică a munților apuseni pănă la 27 Iulie
acelaș an.

       Din Octomvrie 1851 până în Iunie 1852 a fost secretar la tribunalul corecțional
din Alba-Iulia. Din Iunie 1852 director de cancelarie la tribunalul din Orăștie, iar din
Octomvrie 1852 adiunct de concept la tribunalul din Sibiiu, până la organizarea lui de-
finitivă din 1854, când, fiind numit director de cancelarie la tribunalul din Șimleu, s’a
retras. — A fost decorat, cu ordul Francisc losif, cl. III (în Sibiiu 1852), Sta Ana, ord.
militar Austriac cl. III și crucea de aur cu coroană, pentru merite. Dela 1860—65 a fost
curator primar la biserica din Lipoveni, Alba-Iulia.

       La 1862, în Brașov, s’a căsătorit cu Eufrosina Blebea. ■

       A scris: Raport cătră împăratul despre activitatea lui din 11 Sept. 1848 — 14 August
1849. L-a redactat în Noemvrie 1849, în Cenade și l-a predat lui I. Maiorescu. A
fost tipărit, prescurtat, de A. Tr. Laurean la Gerold et Sohn în Viena, 1850. — Răspuns
Comitelui Teleki Săndor, Br. Kemeny Istvăn și Szilăgyi Farkas, cari an învinovățit
pe glotașii români de incendiu, hoți ordinari, răpitori etc. Sibiiu 1888 și Brașov 1897.
A ținut câte-o disertațiune în Deva’ și Mediaș. A colaborat la „Gazeta Trans.“, „Tribuna",
,,Foaia Poporului", „Unirea", și a scris un singur articol în „Tribuna Poporului".

       A dat ideea și a compus statutele Asociațiunii tuturor Românilor și în înțelegere
cu I. Rațiu, M. Nicola și Nic. Gaitanu le-a trimis lui G. Barițiu, la Brașov, care le-a
trimis episcopului Șaguna, iar acesta le-a dat, spre censurare și referadă lui 1. Pușcariu,
care le-a adus în adunarea din Sibiiu, la 1861, unde s’a schimbat titlul, s’au modificat
și pe urmă s’au trimis guvernatorului spre aprobare. Axente, Balint și lancu a depus,
în 1850, prin Dr. Vasiciu, Ia casa de păstrare din Sibiiu, suma de 2700 fl. ca să se în-
ființeze o Academie de drept cu limba de propunere română. După doi ani, neînfiin-
țându-se academia, și-a ridicat banii. Din ideea academiei te născu ideea „Asociațiunii
transilvane".¹ ² Axente a fost membru fundator al „Asociațiunii" dela 1870.

       A încetat din vieță la 13 August 1906, în Brașov.



Basiliu Bașota Moțiu Dimbul.

      S’a născut la 1 Ianuarie 1836, în Zagra, districtul Năsăudului, din părinții Teodor
Bașota, care a fost primul rațioținist de regiment, și Eudochia Sânveli, fată de învățător.
S’a căsătorit la 8 Iunie 1857 cu Amalia Szabo de Szatmâr. Din aceasta căsătorie i s’au
născut trei fii și trei fice, toți încetați din vieață între anii 1858—1887 și înmormântați
în Abrud.

      Studiile: școalele elementare militare le-a urmat în Năsăud, cele secundare la
piariști în Cluj și la colegiul reformat din Dobrițin. Studiile academice le-a făcut la
academia de drept din Sibiiu.


      ¹ v. „Transilvania" 1874 pp. 236 și urm.


      ² Datele sunt luate aproape cuvânt de cuvânt după autobiografia scrisă de
Axente în Brașov, la 20 Maiu 1902, originalul se păstrează in secția manuscriselor din
biblioteca „Asociațiunii".                                               O. C, T.

<n


        Dela 18 Iunie 1855 până la 1860 a fost cancelist de pretură în Abrud, apoi jude
procesual în districtul Năsăud, dela 1861 vice-notar la tribunalul din Abrud, apoi dela 8
August 1867 până la 1 Ianuarie 1872 jude singular în cercul Zlagnei, cu sediul în Abrud,
când a fost numit jude regiu la tribunalul din Abrud, unde a servit până la 1875. In
acest an a fost permutat la Odorheiul săcuiesc și de aici la Alba-lulia, unde la 1 Aprilie
1888, din cauză de boală, a fost pensionat.


       In 1859 a cutrierat toți munții apuseni ai Transilvaniei, cu scop de a cunoaște
produsele lor naturale și a raportă guvernului rezultatul acestei călătorii.

       A scris: „Dela soigen-


tele Ternavei mari“ („Tran-
silvania" 1876, pag. 97 și
urm.), „Ceva din cunoștințele
meteorologice" („Transilva-
nia" 1877, p. 103 și urm.),
Din istoria dreptului montan,
Descrierea fabricei de cătră-
nițe din Praid, Paștile săcu-
ești sau Budaismul acelora,
Tractat istoric despre terito-
rul rupt din pământul Româ-
niei la osebite timpuri. Toate
acestea au apărut în foaia
Asociațiunii. La adunările ge-
nerale ale Asociațiunii din
Abrud, Năsăud și Sebeș a
ținut câte-o disertațiune. A
mai colaborat la „Foaia șco-
lastică" din Blaj edată de
prof. 1. German, unde a scris
„Istoria stenografiei",„Munții
apuseni ai Transilvaniei după
structura lor petrografică, ar-
heologică și mineralogică
(apărută și în ediție sepa-
rată). In „Federațiunea" a pu-
blicat monografia „Vălii Roc-
nei". A scris mai multe ar-
ticole de interes public în
„Gaz. Transilvaniei", „Con-
cordia", „Federațiunea" și
„Telegraful, Român" parte
sub numele propriu, parte sub
pseudonimele lotabar, Ruco-


Basiliu Bașota Moțiu Dimbul.


niu și Cibleșan. A colaborat la „Educatorul" de sub redacția lui Dr. Barb Constanti-
nescu prin 1883/4. A scris, la 1891, în foaia „Abrudbânya es videke" istoria numelui și
numirilor râurilor: Dunărea, Olt, Murăș, Jiu, Arieș, și a Someșurilor, pentru a dovedi
că nu sunt maghiare.


       Cu politica nu s’a ocupat. Biserica și cultul gr.-or. și gr.-cat. românesc La cinstit
și iubit, nefăcând deosebiri între ele. In 1875 murindu-i și al treilea fecior Emiliu Dio-
nisiu a făcut o mică fundațiune, întru amintirea lui dându-o în administrația Asociațiunii,
cu scop de a se ajutoră studenții români dela gimnazii, din munții apuseni ai Transil-
vaniei și din districtul Năsăudului.¹


      ¹ Testamentul s’a publicat în „Transilvania" 1877, p. 17.

98


       Dela înființarea „Asociațiunii" a fost membru ordinar, apoi pe vieață și, în urmă,
membru fundator al ei.

       Familia Bașotă se trage din Moldova, din familia boierească „Bașota", din care
au ieșit vornici de țară, spătari, părbălabi de Hotin, și mai pe urmă, Anastasii! Bașotă
a fundat colegiul și internatul dela Pomârla, în Dorohoiu.

       „Străbunul meu s’a refugiat în Transilvania după bătaia dela Cassiu, pe timpul
lui Duca Vodă, clădind mănăstirea de pe hotarul comunei Zagra, unde, in 1763, s’a re-
tras episcopul Petru Pavel Aron dinaintea furiei poporului care nu voia a primi armele,
și de aci a ocârmuit, mai mult timp, dieceza gr.-cat. din Blaj. Apoi a mai clădit și bi-
serica de lemn din comuna Runc și a ajutorat pe Luca Sânveli la clădirea bisericii din
„Bourbuleni" din comuna Zagra, care astăzi zace în ruine".¹

       A încetat din vieață la 5 Decemvrie 1908, în Zagra (comit. Bistrița-Năsăud).


DOCUMENTE ISTORICE.


Trei scrisori dela sfârșitul sec. XVlII-lea.


     Intre manuscrisele bibliotecii Bruckenthal se află următoarele 3 epi-
stole, de interes pentru istoria Românilor din Muntenia.

     1,       în limba germană, e o epistolă de recomandație a baronului
Bruckenthal, adresată vice-cancelarului de stat din Viena, cu rugămintea
de a da tot sprijinul posibil spătarului lenache Văcărescu, care călătoriâ
în (1782) la Viena, în misiuni diplomatice²;

     II,      în limba italiană, e scrisoarea mazilului principe Alexandru Ipsi-
lante, care se plânge cătră Bruckenthal de încăpăținarea și neascultarea
fiilor săi, cari prin fuga lor în Ardeal l-au adus în prepus la înalta Poartă
otomană și l-au silit a-și cere destituirea de groază, să nu-1 ajungă o
soarte și mai tristă.* * * ⁸ îndureratul părinte roagă stăruitor pe Bruckenthal,
să-i îndemne a se întoarce în casa părintelui lor, că nu li se va întâmplă
nici un rău, pe când rămânând departe, vor fi pricinuitorii celei mai mari
nenorociri pentru familia întreagă;

     III,     în limba latină, răspunsul lui Bruckenthal cătră principele Ale-


xandru Ipsilanti asigurându-1 de viul
totdeauna și îndemnându-1 a suporta

1.

         Hochgebohmer Graf!

    Der wallachische Bojar Vakareszku,
nach ihrer Landessprache Szpetâr, oder
Landesgeneral, der die Ehre haben wird,
Euer Excellentz dieses Schreiben zu iiber-
reichen, geht in den Angelegenheiten seines
Herrn, des Hospodars von der Wallachey,
nach Wien, und hat mich um meine Emp-
felung an Euer Excellentz ersucht, Ich
habe mich der Entrichtung dieser an mich
verlangten Gefălligkeit um so weniger ent-


interes, ce i-a purtat și îi va purtă
cu bărbăție vicisitudinile sorții

I. Lupaș.

ziehen zu konnen geglaubt, da ich einer-
seits durch nachbarliche Pflichten, andrer-
seits durch die Betrachtung, dass er, wenn
er will.den 7-biirgischen Sachsen (în impur:
Unterthanen) eben so sehr niitzen als im
entgegengesetzen Fall schaden kann, mich
einigermassen dazu vor verpflichtet ge-
halten. Indem ich aus diesen Riicksichten
hiemit sein Verlangen erfiille, und im Ver-
trauen auf die alte mir von Euer Excellentz
gtitigst geschenkte Onade und Gewogen-
heit, Euer Excellentz zu bitten, mir die Ehre


           ¹ Datele luate aproape cuvânt de cuvânt din autobiografia scrisă de Bașota în


    1902. Originalul se păstrează în Secția manuscriselor din „Biblioteca Asociațninii".


           ■ Cf. și N. lorga: GesehbMe des rumănischen. Volkes, Ootha 1905 voi. II pag. 232.


           ⁸ Ibidem pag. 190,

99


gebe, in vorkommenden thunlichen Făllen,
ihm Gewogenheit und geneigten Willen zu
erweisen: rechne ich es mir iibrigens zu
vorziiglichen Vergniigen, bey dieser Ge-
legenheit, Euer Excellentz das Bekăntniss
meiner alten Hochachtung [und Ergeben-
heit] erneuern und um die Fortsetzung
Ihrer Qnaden bitten zu konnen. Ich aber
habe die Ehre, mit besonderer Verehrung
zu sein

     Euer Excellentz
ganzgehorchsamster Diener
Hermannstadt den 24-ten lenner 1782.

                      Baron Bmckentkal.

II.

          Eccllza

     Poi che dai primo momento della mia
afflizione V. E. si e degnata interesarsi
(anto in mio favore, senza ommettere di
ringraziarla per quanto fiu ora, si e ado-
perato, vengo con questa a parteciparli il
colmo della mia disgrazia supplicandola a
radopiare premure poi che il bisogno es-
tremo lo richiede in favore d’un angus-
tiato Padre.

     Eccomi finalm [en] te in cotesto giorno,
deposto dai Principato. Ecco li triști frutti
della inconsiderata fuga, e del ritardato
ritorno dei miei figli. Al caso atroce non
rimane ciglio asciuto, anche delle persone
piu indiferenti; solo il cuore di miei figli,
si mantiene indurito. La Sublime Porta a
creduto a proposito dismetermi dell’ im-
piego e ben che cid sia stato con tutte
quelle marche d’onore, in atenzione dei
miei servigi; niente di meno vi e da temere
le piu funeste conseguenze se la solecita
venuta dei miei figli non le arrestă. Ecco
dunqye.e un Padre, e tutta una famiglia vit-
tima d’un sconsigliato capricio, d’una in-
considerazione giovanile. Eccomi ridotto
al duro passo di tornare a Costantinopoli
in breve. Mal Come ritornare senza li figli?
No. Non tanto agisce in me il timore delle
inevitabili conseguenze, come l’amore Pa-
terno per solecitare il loro ritorno. Se le
mie circonstanze fano brecia nel cuore piu
insensibile come non potro sperare che
operino in quello di V. E. il di cui carattere
distintivo e la Bontă e la umanită. Se le
preghiere dun que d’un Padre smarrito;
se le lagrime e singhiozi d’una angustiata


Madre se le suppliche piii umili di tutta
una desolata famiglia, meritano qualche
cosa appresso V. E. la supp [li].“ e per quanto
vi e di piu sacro in cielo, ed ha piu caro
sul la terra la scongiuro a porgermi aita,
e vedere la maniera nella quale possa
riavere gli fugitivi figli.

     Egli e vero Sig[no].,e che loro m’hano
causato questo funesto colpo con la lora
fuga: ma mi son figli, e solo chi e Padre
să di qual peso sia cotesto titolo nel cuore
d’un genitore. Che non li tratenga il timore
che io mai li riufacci il lora fallo ne le
triști resulte. Lo giuro; scordaro tutto, e
li ricevero con viscere Paternali; ma che
voglian lasciare il povero genitore la afflitta
Madre, in circonstanze si critiche, in cosi
evidente pericolo eccede li limîti della
tirania, e piu atroce se mi rende il colpo
quando considero che vie ne dalie mani
di miei figli. Che non li arresti il timore
dei risentimenti della Sublime Porta poi
che questa se il loro ritorno e solecito
fingeră di tutto ignorare, e non li pregiu-
dicheră il loro mancamento in nulla ausi
rispetteră in loro l’Augusta Imperiale mano
dela quale gli ho ricevuto, cid che al con-
trarie se si mostrasero ostinati potrebbe
quella atribuire il fallo a superiore impulso
e vindicare il mancamento dei figli sopra
il Padre innocente. Queste riflessioni ed
altre che lascio alia considerazione di V.
E. la supp[li].»’ a fargliele capire, e mettere
tutto in opera a fine che io possa conso-
larmi in un tempo nel quale si bisogna
conforto. Spero questa gratia di V. E. e
pregandola compatire al mio dolore che
mi rende molesto con tutta considerazione,
e vera stima mi dico

     Di Vtra Ecclza

U[milli]mo ed obbl [gatissi] mo Serv[ito]’“
Bucoreste 14/25 Oen.° 1782

               Allessandro P[rincip]e:

     Pe copertă: ă Son Excellence Mon-
seigneurle baron de Bruckenthal conseillier
intime d’etat, Comendeur de l’ordre de
St. Etienne et gouverneur de Sa majeste
imperiale et royale Apostolique dans la
grande principeaute de Transilvanie — (în
dos pecete de ceară roșie).

100


III.

Celsiss'ime Domine Princeps!
Domine Mihi Colendissime !

     lustitiae administratio, et praesidium,
qoud Celsitudo v [est] ra, qua bonus Vicinus,
Transylvanis nostris ab eo tempore, quo
illius provinciae gubernaculum tenuit, non
modo non denegare, sed singulari benevo-
lentia et aequanimitate praestare dignata
fuit, ad quaevis mutua vicinitatis officia me
obstrinxerant.

     A quo autem nuperi tristes Domus
Suae casus et vicissitudines, quibus pa*
ternae teneritudini acerbiores contingere
haud potnerunt, moerorem et luctum super
eandem diffundere coepissent, studium,
quaevis officia humanitatis exhibendi, com-
passione sincera junctum, excrevit tanto-
pere, ut omnes partes mihi concessas ex-
piere omnino annisus fuerim. Inter has
animi sollicitudines, redditae mihi sunt pre-


tiosissimae Celsitudinis V™? sub 24 a elapsi
ad me exaratae Litterae, raram humani-
tatem, vicemque amaram, miseranda ad-
flictione adspersam undiquaque spirantes.

    Patiatur Celsitudo Vra sibi persuaderi,
nihil me omnium eorum, quae ad meas
partes quodammodo pertinere, et ad animi
Sui aegritudinem depellendam, moero-
remque leniendum facere poterunt, dere-
licturum.

    De reliquo precor, et opto cordicitus,
ut animi magnitudo, qua Cels [itudo] V™ hu-
cusque varias, ut natura humana fert, vitae
fortunaeque vicissitudines constanter sup-
portavit, hancce etiam tristem sortem viriliter
vincere et perferre DEO auxiliante juvet;
indesinenti veneratione persistens

    Celsitudinis

Cibinii Die 2da Februarii 1782

                    obligatissimus servus

Baron Bruckenthal.


    Biblioteca veche a bisericii Sf. Nicolae din Brașov.

      Biserica Sf. Nicolae din Brașov, cea cu un trecut atât de interesant și uneori
chiar măreț, are astăzi o bibliotecă populară înființată de câțiva ani și alta care cu-
prinde cărți vechi. Aceasta din urmă își are istoria ei, care începe cu veacul al 17-lea
și care probabil nu va mai înregistra de aici înainte nici o pierdere, căci fiind bătrânele
cărți așezate acum într’un dulap și înregistrate într’un catalog, sperăm, că nu-și vor mai
schimbă stăpânul și nu se vor mai ruină aruncate de colo-colo.

      Consemnări din catastive, acte din arhiva bisericii, precum și diferite însemnări
din cărți și etichetele de pe ele ne dovedesc, că din cele mai vechi timpuri au fost
la biserica Sf. Nicolae oameni cu dragoste de carte, și cu pricepere pentru importanța —
cărților vechi și rare. Cu durere constatăm însă, că multe cărți trecute prin catastive
și pe aiurea ca ale bisericii, astăzi nu se mai știe unde sunt. Puține se vor fi ruinat
prin întrebuințare. Cele mai multe vor fi căzut jertfă lăcomiei unor oameni necinstiți.

      Cea mai veche consemnare a cărților bisericii Sf. Nicolae din Brașov o aflăm la
pag 19, 20, și 23 ale catastivului bisericii, care datează dela sfârșitul veacului al 17-lea.
Din această consemnare notăm numai următorul titlu: „1 beseadă ap(os)t(o)lskaa dela
Voica ispravnic părintele Ohenadie arhiepiscopii belgradski." Să fie aceasta oare evan-
ghelia cu învățătură, tipărită la Bălgrad la a. 1641.? — Această consemnare o copiază
și conpletează la a. 1693 în acelaș catastif p. 85—89 preotul Florea, feciorul lui Todoran
Băran, preoțit la a. 1692, Oct. 13, după cum ne-o spune însuș (catastivul I al bisericii;
cfr St. Stinghe, Istoria besearecei Șcheailor Brașovului, p. 21). La înregistrarea cărților
i-a ajutat numitului preot ceaușul spătăresc David Corbea (v. catast. I, p. 96), care a
jucat un rol însemnat în luptele Brașovenilor în contra unirii. Ca dată a consemnării
luăm a. 1693, notat în fruntea altor consemnări scrise în acelaș catastif de acelaș preot
la pag. 60, 65 etc. și după „izvodul" cărților, la pag. 95. Din acest izvod constatăm, că
biserica Sf. Niculae din Brașov a avut pe acel timp următoarele cărți de valoare, pe
care astăzi nu le mai are :

      1.       Mitrop. Varlaam: Carte românească de învățătură Duminecelor preste an. Iași,
a. 1641 sau 1643, (cfr. Bianu-Hodoș, Bibi. rom. v. p. 137, 536.) ᵥCatastivul nostru îi zice:
,,1 poucenie rumânească dela Varlaam dela Moldova¹'.)

101


        2.       Noul testament, Belgrad, 1648. (In catastiv: „1 tiștament dela Rakoți tiparnic.¹¹)
La a. 1753 era această carte încă în posesiunea bisericii (V. cat. II, p. 171).

        3.        Cheia înțelesului, București 1678 (In catastif: „1 cliuci rumănescu dela Varlaam
mitropolitul/¹ Clinei este titlul cărții slavonești, (cfr. Bianu-Hodoș, Bibi. rom. v. p. 220)
La a. 1753 eră încă în posesiunea bisericii (v. cat. II. p. 172.)

        4.       Dosoftei: Viața sfinților, lași. 1682—6 (In catastif: „1 prolog rumănescu dela
Dosoftei dela Moldova¹¹. La pag. 86 e vorba de un prolog pe lunile Martie-August și
de altul pe Sept., Oct., Noemvre. De acea suntem de părere, că sub vorba „prolog¹¹
preotul Băran a înțeles: Viața Sfinților.)

        5.        Evangelia, București, 1682. („1 ev(a)n)gh(e)lie rumănească dela Șerban Can-
tacozino voevod¹¹.

        6.       Apostol, București, 1683. („1 praxiu rumănescu dela Șerban Cantacuzino
voevod¹').

        7.       Dosoftei: Parimiile preste an. Iași 1683. („2 părechi de parimii rumănești unele
din postul cel mare sunt date de popa Vasilie, iar alte preste tot anul date de Micul
Orețul'¹).

        8.       Cărare spre scurt, Bălgrad, 1685. (1 cărțulue rumănească anume cărăruia scurt(ă)
tipărit(ă) în Belgrad¹¹.)

        9.       Ciaslovăț, Bălgrad, 1685 (2 exemplare).

       10.       Molitvelnic, Bălgrad, 1689.

       11.       Sf. loan Gură de aur: Mărgăritare, București, 1691. („2 mărgăritări ale lui
loan Zlataust rumănești date de Constantin Brăncovanul Băsărabă Voevod¹¹).

        Un interes bibliografic deosebit ni se pare, că prezintă următoarele titluri:

        1. 1 pogrebanie rumănească dela Belgrad.

        2. 1 propovedanie rumănească a morților tipărită în Belgrad.

        3. 1 leturghie tiparnică dela Beligrad.

        Nu putem ști cu siguranță, de cari cărți tipărite în Bălgrad până la a. 1693 poate
fi vorba aici.

        Dintre manuscriptele înregistrate în această consemnare numai de unul se spune,
că a fost scris românește, anume de o liturghie scrisă de protopopul Văsii Hoban, care
a fost protopop dela 1659—1675. (v. Stinghe : Ist. bes. Șch.).

        Din consemnările dese făcute în secolul al 18-lea notăm următoarele. In catastivul
I p. 89 sunt înregistrate între altele :

        1.       „Un ohtoih rumănescu dela Costandin Vo(evo)d“, care nu poate fi altul decât
octoihul tipărit în București în a. 1731.

        2.       „1 apostol rumănescu dela Costandin Vo(evo)d“, tipărit în Râmnic în a. 1747.

        3.       „1 liturghie rumănească și cu mo(li)tăvnic de dumnealui Șerban Com(is).¹¹

        4.       „1 ceasoslov rumănescu dela Ștefan V(oevo)d“.

        La pag. 90:

        1. „O psaltire rumănească dela Sava Mareea¹¹.

        2. „O psaltire în vearșuri dela Todor Pisariu", care probabil e identică cu psal-
tirea lui Corbea înregistrată la a. 1753 în cat. II, p. 172.

        O notă de pe la anul 1730 amintește un mineiti scris și dăruit bisericii de popa
Theodor fiul protopopului Florea. Iar la a. 1753 (cat. II, 171) sunt înregistrate 2 minee
scrise de „părintele Theodor¹¹.

        O consemnare amănunțită am aflat în catasnvul II pag. 171—2, anul 1753. Din
această listă vedem, că atunci posedă biserica următoarele cărți, care astăzi nu le
mai are :

        1. Sicriul de aur, tipărit la Sas-Sebeș în a. 1683.

        2.       „Un minei cu praznicile rumănești¹¹, care se pare a fi fost tipărit la Buzău în
a. 1698.

        3.       „Un penticostari slovenesc cu tipicele rumănești¹¹, probabil cel tipărit la Buzău
în a. 1701.

  102


       4. „1 ceaslov mare rumănesc'¹, care a putut fi cel tipărit la Târgoviște la a. 1715.

        5.  Ceaslovul dela Râmnic, din 1745.

       Tot acolo sunt înregistrate: un octoih, un triod și un penticostar, scrise cu mâna,
toate trei românești.

       Perderea cea mai recentă, care a suferit-o biblioteca noastră, este dispariția sbor-
nicului slavonesc, tipărit de diaconul Coresi la Sas-Sebeș în 1585, pe care autorii Bi-
bliografiei rom. vechi o găsiseră între cărțile bisericii Sf. Nicolae.

       La Biserica Sf. Nicolae din Brașov se întrebuințează la serviciul dumnezeesc
multe cărți vechi, care pentru valoarea lor ar trebui păstrate în bibliotecă și înlocuite
cu altele nouă. Dăm aici lista acestor cărți până pe la jumătatea secolului trecut:

        1.  Triod, Buzău, 1700.

        2.  Evanghelie, București, 1723.

        3.  Triodul săptămânei mari, București, 1726.

        4.  Triod, Râmnic, 1731.

        5.  Cazaniile lui llie Miniat, București, 1742.

        6.  Evanghelie, București, 1750.

        7.  Liturghie, Iași, 1759.

        8.  Triod, Râmnic, 1761.

        9.  Mineie, Râmnic, 1776, 1779 1780.

       10. Penticostar, București, 1782.

       11. Molitvenic, Blaj, 1784.

       12. Apostol, Râmnic, 1794.

       13. Acathistul și paraclisul sfintei cruci de O. Nicolau, Sibiiu, 1802.

       14. Mineiu pe Noemvrie, Pesta, 1804.

       15. Orologhion, Brașov, 1806.

       16. Chiriacodromion, Mănăstirea Neamțul, 1811.

       17. Viețile sfinților, luna Decemvrie, Măn. Neamțul, 1811.

       18. Viețile sfinților, luna Maiu, Măn. Neamțul, 1813.

       19. Ceaslov de loan Barac, Brașov (?).

       20.  Rândueala sfântului maslu, sec. XIX.

       21.  Molitvenic, sec. XIX.

       22. Penticostarion, București, 1820.

       23.  Liturghii, București, 1833.

       24. Psaltire, Iași, 1835.

       25.  Octoih, Măn. Neamțul, 1836.

       26.  Apostol din timpul lui Alexandru Dimitrie Chica, 1836.

       27.  Evanghelie, Buzău, 1837.

       28.  Noul Testament, Smirna, 1846.

       Nu fără importanță pentru trecutul bibliotecii, de care ne ocupăm, sunt și urmă-
toarele date: La 1722, Sept. 1 mitropolitul Ungro-Vlahiei Daniil trimite preotului Radu
(Tempea) dela biserica din Șcheii Brașovului 14 molitvelnice (v. Dr. Stinghe, Docu-
mente 1, 64).

       La 1744. Sept. 30 se notează în cat. II, p. 52, că „toate cărțile câte trebue peste ¹
tot anul s’au trimes dela luminata împărăteasă a Moscului Elisaveta Petrovna“.

       La 1770, Iulie 1, se trimit arhiereului Sofronie Chirilovici cărți de ale bisericii,
de cele dela Moscva, pe care le înapoiază (v. cat. I p. 179).

       La 1827, Nov. 15, protopopul Brașovului Ignatie Carabeț dă ordin preoților și re-
prezentanților bisericii Sf. Nicolae să noteze „cărțile cele de lipsă la sfânta slujbă și
alte cărți, ce vor mai fi, și unde s’au tipărit și la care an“. (Dr. Stinghe, Doc. 111, 88),

       La 1854, Nov. 10 cere Șaguna dela biserica Sf. Nicolae din jȘchei niște cărți
vechi slavone pentru doctorul Viașteslavu Nanca, la ceeace reprezentanța bisericii răs-
punde următoarele : „privind cerutele cărți vechi ca niște neprețuite și rare odoare ale
bisericii, sub nici o condițiune nu sântem volnici a le da din arhiva bisericii afară“.
(Dr. Stinghe, Doc. IV, p. 133—135).

103


        La 1858, Maiu 14 $aguna invită Eforia bisericii Sf. Nicolae să angajeze doi pro-
fesori, cari să facă catalogul cărților vechi ale bisericii.

        După aceste pentru a face cunoscută starea actuală a bibliotecii vechi a bisericii
Sf. Nicolae din Brașov, lăsăm să urmeze partea aceea din catalogul numitei biblioteci,
care cuprinde cărțile cele mai vechi până pe la începutul veacului trecut:

                        I. Evanghelii.                                               
Nr.    Nf                           Titlul              Locuința și anul    Observări
curent ‘ vechia Automl                                                               
1      251 Diac. Coresi           Evanghelie            Brașov 1562       slav.      
             și Tudor                                                                
2      --- Diac. Coresi Evanghelie cu învățătură        Brașov 1581       rom.       
3      260     ---            Tâlc de evanghelie         Brașov înainte   slav.      
                                                             de 1612                 
4      --- Radu Tempe   Evanghelie                       Brașov 1721 rom. manscript.  
5      252     ---                    ---               ---               slav.      
6      330     ---                    ---                   ---     slav, manscript.  
7      264     ---            Evanghelie slavonă        conform unei note            
                                                         înainte de 1660             
8      261     ---      Tâlc de evangelie slavonă       prob, din Moscva  • ---      
                                                          din anul 1735              
                                                        scrisă pe timpul             
9      290     ---            Evanghelie slavonă        domniei lui Alex. ---•       
                                                        Lăpușneanu, 1560.            
                        11. Apostoli.                                                
                                                        Kiev înainte de              
1      265 Arh. Elisei  Apost. Pavel cu cuvântări             1624        slav.      
2      253     ---                  Apostol             mai vechi decât   slav.      
                                                              1662                   
3      161     ---                  Apostol             Blaj 1802         rom.       
                        111. Octoihe.                                                
1      267 Diac. Coresi Octoih slavon glas 1, 2, 3 și 4    Brașov 1574    slav.      
2      268 Diac. Coresi Octoih slavon glas 5, 6, 7 și 8 Brașov 1575       ---        
3      266     ---               Octoih slavon             Brașov 1578    ---.       
4      --- Ep. Râmnic.  Octoih românesc                 Râmnic 1750       -          
             Grigorie                                                                
5      230     ---              Octoih grecesc          Râmnic 1755       ---        
6      --- Arh. Filaret         Octoih românesc         București 1774    ---        
7      ---  Ep- Arghe-  Octoih românesc                 Râmnic 1811   !   2 exemplare
           șului losif                                                               
8      341 ---                   Octoih slavon                 ---        manuscript.
9---10 269---270  ---   Octoih slavon                   Moscva 1740       ---        
                        IV. Mineie.                                                  
1      297     ---      Mineiu slavon pe Noemvrie             1517        manuscript 
2      283 ---          Mineiu pe Septemvrie                  1538        slav.      
3      296 ---          Mineiu slav, pe Octomvrie       Conform unei note manuscript 
                                                         înainte de 1611             
4      302 ---                »    » pe Februarie       Conform unei note            
                                                         înainte de 1611             
5      304 ---          „ pe Martie                     Conform unei note            
                                                         înainte de 1611             


104

                                            Titlul                  Locuința și anul  Observări 
6       306                                                         Conform unei note            
                           »    „ pe Maiu                           înainte de 1611       ”      
7       307     ---        »    » pe Maiu                           Conform unei note            
                                                                    înainte de 1612       ”      
8       303     ---                    »    » pe Martie             înainte de 1629   9)        
9       301     ---        »     » pe Ianuarie                      înainte de 1651   99        
10      309     ---        »    » pe August                         înainte de 1656             
11      308     ---                       » pe Iulie                înainte de 1657   99        
12      325     -          a     „ pe Iunie                         înainte de 1660             
13      300     ---        »    » pe Decemvrie                      înainte de 1695   19        
14      305     ---        »    » pe Maiu                           înainte de 1695             
15      236 Ep. Mitrofan Mineiu rom. pe Septemvrie                     Buzău 1698     ---       
16      937                Mineiu slavo-rom. pe Noemv.                                          
                                         și Decemvrie                  11          91 •-------  
17---20 238__241                 Mineie slavo-rom. pe lunile                                    
                                 Ian., Febr., Martie și Maiu         19          11   ---       
21---32 271---282 ---                 Mineie slavonești                Moscva 1741    _         
33---43 219---229 ---                  Mineie grecești                    1755        ---       
                           Mineiu rom. pe Sept. trad. după                                      
44      162 Radu Duma      cel slavon tip. la Moscva la 1741           Brașov 1779    manuscript
                                    Mineiu rom. pe Martie                                       
45      163 Radu Duma                (ca cel de mai sus)               Brașov 1780    11        
46      284 Diac. Coresi        Sbornic sau Mineiu de prazn.,             1568        ---       
                                            slav.                                               
47      293      --               Mineiu slav, pe Septemvrie               ---        manuscript
48      294     ---        9)         99     91              19            ---         man. pe  
                                                                                      pergament 
49      295     ---        91           19      99               11       ■---        manuscript
50---51 298---299 ---      „    „  „ Decemvrie                             ---        ii        
52      313     ---        Mineiu slav, pe Sept., Octomv.           ■scris între anii manuscript
                                         și Noemvrie                     1530-50      pe pergam.
                                          V. Tipice.                                            
                                                                    probabil înainte            
1       292     ---        Tipic slavon                                  de 1610      manuscript
2       331     ---        Tipic și evanghelii slav.                conform unei note n         
                                                                     înainte de 1666            
3       232 Iereu Marcu    i         Tipic grecesc                        1685         tipărit  
                                                                    conform unei note           
4       291     ---        Tipic slavon                              înainte de 1689  manuscript
5       263     ---                          » >>                      Moscva 1733     tipărit  
        VI. Alte           cărți necesare la slujba dumnezeiască.                               
1       320     ---        Liturghier      slavon.                         ---        ---       
2       316     ---        Catavasier         »                           1492        manuscript
3       328     ---        Molitvelnic mic „                            1493 (2)      19        
4       285     ---        Tripesnic         »                            1561        ---       
5       321     ---        Acaftistier          »                       Kiev 1625     ---       
                                         ... , .                   conform unei note            
6       326                Molitvelnic        »        înainte de 1630                manuscript
7       286     ---        Penticostar         >,                   înainte de 1641   ---       
8       245      ---     ] Progrebania preoților slav.-rom.         Târgoviște 1650   ---       
9       259     ---                      Triod slavon               Moscva 1684       ---       

  Nn   ' Nr.                                                                    
curent vechii t Autorul          Titlul         Locuința și anul      Observări 
10     246    ---         Liturghier slav.-rom. Buc. 1680 dăruită la  ---       
                                                1684 de preot. Stoica           
  11   243    ---                               Buzău 1702                   ---
12     242    ---         Penticostar „         Buzău 1701            ---       
13     254    ---          Triod       slavon   Moscva 1742              ---    
  14   287    ---         Penticostar „                                  ---    
  15   323    ---         Irmologhion „         „    1743             ---       
  16    ---   Popa Const.   Penticostar rom.    București 1768        ---       
  17   234    ---         Orologhion grecesc    1818                  ---       
  18   340    ---.          Ceaslov mic slav.   ---                   manuscript
  19   329    ---           Molitvelnic slav.   ---                             
  20   231    ---          Penticostar grecesc  ---                      ---    

Vil. Alte cărți bisericești.

1       249        ---                Biblie slavonă                  1581                       
2       310                     Cuvântările lui Cantacuzin      conform unei note                
                                                                 înainte de 1631   man. slav.    
3       311    ---             Cuv. fericitului Egumen loan      înainte de 1660   man. slav.    
                                 din mănăstirea lorisinai                                        
4       319    ---            Disputa creștinilor cu jidovii   înainte de 1673       slav.      
                                       despre Mesia                                             
5       314    ---                Cuvântări despre Sfinți      înainte de 1679     man. slav.    
6       ---    ---                    Manuscript rom.                 1680           ---        
7       166    ---                     Paremii rom.            o foaie poartă data manuscript    
                                                                 1644 alta 1690                  
8       262    ---                   Piatra credinței              Moscva 1728       slav.      
9---12  255--- -258 ---        Extras din viețile Sfinților        Moscva 1735       slav.      
13      233    ---                  Psaltire grecească         înainte de 1742       slav.      
14      288    ---                   Molitvelnic slav.             Moscva 1743       slav.      
15---21 333--- -339 ---             Cărți de spovedanie            n       99        slav.      
22      315    ---                 Cuvântările lui Efrem       înainte de 1631     man. slav.    
23      250    ---                    Biblia slavonă                  1768           ---        
24      167                  Manuscript românesc cuprin-        probabil înainte                
                                zând învățături sufletești           de 1670                    
25      289    Diac. Coresi           Psaltire slav.                  1577           ---        
26 .    312    ---           Cuvântări bisericești din viețile         ---         man. slav.    
                                         Sfinților                                               
27      322    ---           Istoria lui Varlaam și losaf.             ---           slav.      
                                                                                   scris de Da-  
28      324    ---           Tâlcueala Sfinților părinți                             maschin     
29      332    ---                        Psalmi                       ---         man. slav.    
30      ---    ---                   Manuscript slav.                  ---           ---        
31      ---    ---                        Biblia                 București 1688      ---        
                                       Vili. Muzică.                                            
1       ---    Macarie  Ier.    Anastasimatariu bisericesc         Viena 1823      2 exempl.    
2                              Irmologhion sau Catavasierul                        g            
                 •>>    99               muzicesc                                    n          
3       ---             D               Theoriticon                Viena 1823      5            
4 204   -207   Anton Pann      Bazul teoretic și practic al                          ---        
                               muzicei bis. sau gram, melod.     București 1845                 
5       .---.  țț       >9       Irmologiu sau Catavasier        București 1846    3 exempl.    
A       ok                   Epitaful sau slujba înmormân-                                      
u              5?       99            tării Domnului                                            
7       ---    }>       99              Paresimier               București 1847    4 exempl.    
□                            Rânduiala Sfintei și dumne-                           q            
0              9)                    zeeștei liturghii          99             >5  O            
9       ---    99       99              Privighier             București 1848      5            

Dr. C. Lacea.

106


LIMBA ȘI ISTORIE.¹

      «O limbă nu este numai un complex de sunete, de forme, combi-
nate și schimbate într’un fel sau altul; ea mai este semnul unui anumit
chip de vieață, expresiunea stărilor sufletești și de cultură determinate de
împrejurări».² în graiu «se oglindește vorbitorul cu toate caracterele, care-1
asamână cu ceilalți vorbitori și-l deosebesc de dânșii», și «dacă vrei să-ți
dai socoteală de un popor, cercetează limba lui ori — căci e tot una —
principiile de schimbare ale limbii sale. Aceste principii îți vor descoperi
părțile, pe care le are comune acest popor cu toți oamenii și cu natura
întreagă, dar îți vor arătă și părțile deosebitoare ale sale».³

      Cercetările filologice așadară nu ne vor lămuri numai asupra tre-
cutului unei limbi considerate din punct de vedere fiziologic, ca un com-
plex de sunete și forme, asupra nuanțelor dialectale, subt care ni se pre-
zintă pe unde se vorbește, ci și asupra părții psihologice a aceleia. Vom
învăță vieața sufletească a celor de altă dată și a noastră, starea socială
și culturală din trecut și de acum, schimbările ivite cu timpul. «Din cu-
vintele, pe care le aveam altă dată sau le-am păstrat încă, din altele, pe
care le-am primit mai târziu, ni se deslușește trecutul ori putem înțelege
și judecă timpul de azi; singur un cuvânt uneori ne reînviază o lume
întreagă de odinioară și ne poate spune mai mult decât șiruri de însem-
nări istorice; și e destul să prindem din vorbirea de toate zilele câteva
forme pentru ca să putem spune cum gândim și ce e cultura noastră».⁴
în privința aceasta sunt foarte caracteristice numele popoarelor, cari
de celea mai multe ori s’au născut ori și-au căpătat alt înțeles din com-
pararea defectelor unora cu calitățile celorlalte, din frământarea și lupta
dintre clase și dorința celor mai de jos de a pătrunde într’o clasă socială
mai ridicată.⁵ Tocmai de aceea în desvoltarea semasiologică a acestor
nume aflăm nu arareori o bună parte din istoria popoarelor, cărora li-se
dau. Cuvântul «latin» bunăoară, care la început numiă pe cel din provincia
Latium, unde s’a vorbit limba latină mai întâi, în evul mediu însemnă,
popoarele de origine română și afară de aceea un popor ager, cu o
cugetare ușoară și graiu elegant. Când s’a despărțit biserica creștină în
răsăriteană și apusană, «latini» erau creștinii, cari au păstrat și mai de-
parte limba latină ca limbă a slujbei dumnezeești și cari înaintea «răsă-
ritenilor», mai ales a celor cari au fost influențați de învățăturile bogomi-


     ¹ Material pentru conferința ținută la liceul din Năsăud, în 27 Februarie 1909.


     ² Ov. Densușianu, Limba noastră ca icoană a vieții culturale, Vieața nouă, 1. p.
533 și urm.


     ’ Al. Philippide, Istoria limbii române. I. Principii de istoria limbii, Iași 1894,
pag. 276.


     ⁴ Ov. Densușianu, 1. c.


     ⁶ Despre „Conflictele de clase și de rase reflectate în limbă“ a vorbit d-nul Ov.
Densușianu la „Societatea Femeilor române" din București în sara de 1/14 Februarie
1909. cf. ziarul „Minerva“ Nr. din 2/15 Februarie 1909.

167


lice și dedați la post nu numai fără carne, ci și fără lapte și ouă, treceau
de «eretici» și «păgâni» sau «lăpădați de lege». în balada dobrogeană
«Sava letinul» de pildă se spune, că

                    „Zinca un fecior însoară,
                    Boier Răducan îl chiamă,
                    lancu Vodă mi-1 cunună.
                    Dar fata de unde-o ia?
                    Chez din târg din Dobrogea
                    Ia fata letinu.lu.i

                    Lui Sava păgânului,
                    Lui Sava letin bogat
                    Șidelegelăpădat
                    Și’n cruce nebotezat...»
                    (Burada, O călătorie în Dobrogea, 1880, p. 211.)

     Ori: «Pasă-mi-te, că ești letin, de spurci Vinerea și Miercurea»
(Jipescu, Opincaru, 1881, p. 152)¹ *

     Aceeaș considerațiune religioasă a făcut ca numele Lituanilor sau Li-
tenilor să ajungă în limba românească liftă spurcată, păgână și ne-
credincioasă.³

     Numele poporului «slav», care eră pașnic, supus și muncitor, ne-a
lăsat în limbă «sclavul» sau robul.

     N’avem decât să ne oprim puțin la numele poporului nostru, ca să
ne convingem și mai bine despre adevărul spus mai sus.

     Astăzi este în general admis, că Românii se coboară din amestecul
autohtonilor din ostul Europei, adecă al băștinașilor litri și Traci (de cari
au fost și Dacii și Moesi) cu elemente din imperiul roman, cari, deși de
seminții deosebite, se deprinsesem a vorbi limba latină a poporului de jos
Nu eră nimic mai natural decât ca acești «Români» ori «romanizați» să
poarte numele urzitorilor împărăției cetății veșnice, să-și zică adecă «Ru-
mâni», cum e forma corectă după legile fonetice, sub cari s’a desvoltat
limba noastră ori chiar «Români», forma literară, care încă e îndreptățită
prin o tradiție de câteva veacuri, căci o găsim, de pildă, în epilogul tra-
ducerii românești a vechiului testament dela 1582 («Palia dela Orăștie»)⁴,
doar li se cădeă cu mult mai pe drept decât Grecilor de astăzi⁵ și Țiga-


      ¹ Lazar Șăineanu, încercare asupra setnasiologiei române, București, 1887, p.
237. — N. lorga, Geschichte des rumănischen Volkes, Ootha, 1905, 1. p. 191 și 222.


      ‘ Lazar Șăineanu, o.-c. p. 235 și urm.


      ³ N. lorga: Istoria bisericii românești și a vieții religioase a Românilor, Vălenii-
de-munte, 1908, p. 1.


      ⁴ Oh. Adamescu, M. Dragomirescu, 1. A. Rădulescu-Pogoneanu: Li-
teratura veche, București, 1902, p. XLVIII.


      ‘ ‘Pupata.


8

108


nilor,¹ ² dacă nu în altă privință, cel puțin pentru limba, care o vorbeau. Și
în adevăr Românii nu s’au numit pe sine altcum niciodată decât: «Ru-
mâni», «Arumâni», «Armâni», «Rumeri» — nu trebue să ne gândim la
cei câțiva istro-români, cari nici nu-și mai știu limba părintească. — Mo-
numentele istorice însă și streinii întrebuințează pentru numirea poporului
român cuvintele: «vlachi» «walach», «blach», «bloch», «olăh», etc. Țăranii
români din Istria sau Rumerii — nume născut prin rotacism din Rumeni
— sunt numiți, în batjocură, de vecinii lor Slavi Clei, Ciribiri, probabil
după particularitatea graiului lor de a înlocui pe n intervocalic cu r și de
a pronunță astfel și cuvintele simple, din cari le este compus acest nume.³
Aceiași vecini îi mai numesc pe Românii istriani și Cicerei. Acest nume,
a cărui explicare s’a cercat înzadar din partea câtorva, nu este după pă-
rerea d-lui lorga decât ce e și Țințari, porecla dată Arumânilor de stră-
inii, cari îi încunjură, alăturea de Cuțovlahi adecă «Valahi șchiopi», cu care
i-au botezat Grecii, și nu înseamnă altceva decât «valahi de munte», de-
oarece acești locuitori ai munților și dealurilor își păstrează mersul nea-
jutorat și pe șes și în orașe. Numele de Țințari așadară — fie de orice
obârșie, slavă, grecească, turcească ori chiar românească — nu se rapoartă,
după părerea D-Sale, nici decum la rostirea Macedo și Istro-românilor,
cari schimbă pe c, pe care nu-1 cunosc nici Grecii, cu ț, ci este unul dintre
numele enigmatice, cu cari locuitorii dela șes numesc pe cei dela munte,
mai ales pe păstori, și de cari sunt pe lângă Muntean și Pădurean și cele
de Mocan, Moț și Huțul.z — Cea mai întrebuințată numire a poporului
român la streini e cea de «vlach». Numele acesta, cu care se pare, că ne
batjocoresc streinii, dacă știm ce însamnă, nu e tocmai așa supărător. în-
semnând după Miklosich⁴ mai întâi «celt» și numai mai târziu «roman»
la scriitorii germani și slavi, unde se ivește mai întâi, însemnează totdeauna
«latin», «roman» în genere — derivă din o rădăcină germanică, care eră
sinonimă cu «a stăpâni», «a domni». «Valachi» sunt numiți așadară stă-
pânitorii lumii, Romanii și urmașii lor. Slavii primind acest termin dela
Germani l-au întrebuințat pentru a numi cu el pe Italieni, Francezi, Ro-
mâni. Ungurii luară dela Slavi această numire, pe care o prefăcură în «olăh»
pentru Români și în «olasz» (pluralul celui de mai nainte) pentru Italieni.
Mai târziu sub numele Walach, Blach, Bloch, Olăh — cu excepțiunea lui
olasz al Ungurilor — se înțelege numai Romanul oriental, Românul. Dupăce
s’a înturnat soartea și Latinii, Romanii, respective cei de viță romanică au
ajuns să fie cei asupriți sub jugul strein, numele de Rumân ca și cel de
Walach deveni urgisit și batjocorit. Așa Saxonii numesc cu cuvântul Wall,
Wealh, Waliscus robul și streinul. Nu e demult, când în Muntenia eră


      ¹ „Romi“.


      ² A. Philippide, Introducere în istoria limbei și literaturei române, Iași, 1888 p.
28—29. — Gh. Adamescu, M. Dragomirescu, șil. A. Rădulescu-Pogoneanu,
o. c. p. 15. — N. lorga: Geschichte des rumănischen Volkes, 1. p. 153.


     • N. lorga, Geschichte des rumănischen Volkes, I. p. 153—155.


     ‘ Etym. Worterb. p. 393—394.

109


rușine să te numești «Rumân», căci cuvântul acesta eră identic cu «clăcaș»,
«iobag», «vecinul» Moldovei.¹

      E îndeobște cunoscut, că expedițiunile Romanilor contra Dacilor
nu au fost decât un episod al muncii îndelungate de romanizare a Eu-
ropei orientale, care a început în secolul al III-lea a. Chr. și care trebui
să schimbe de tot fizionomia statelor așezate între marea Adriatică și Marea
Neagră. Peninsula balcanică eră romanizată în cea mai mare parte, când
au venit coloniștii lui Traian să se așeze în Regiunile Carpaților. Iliria a
fost cucerită în secolul al II-lea a Chr. și a devenit provincie romană în
jumătatea a doua a secolului I. după o rezistență îndelungată și după răs-
boaie număroase începute în anul 228 a. Chr. Cu cucerirea acestui stat
a fost făcut pasul cel dintâi spre romanizarea peninzulei balcanice, și Ro-
manii n’aveau decât să-și continue și mai departe cuceririle și să-și supună
și celelalte state din sudul Dunării înainte de ce s’ar fi îndreptat spre nord.
Grecia și Macedonia s’au împărtășit de soartea Iliriei în anul 146 a. Chr.;
Moesia a fost supusă în anul al 29-lea înainte de era noastră; Panonia
a fost transformată în provincie romană în anul al 9-lea d. Chr. și Tracia
în al 46-lea.

      In momentul, când cucerirea și romanizarea Daciei, în 107 d. Chr.,
a încoronat munca de romanizare a provinciilor dunărene și a întărit ele-
mentul, care mai târziu dădu naștere poporului român, limba latină eră
vorbită dela Marea Adriatică până la Marea Neagră, dela Carpați până la
Pind. Dacă Romanii, după cucerirea Iliriei, ar fi fost împinși de împre-
jurări în contra Daciei înainte de a romaniză Moesia, Tracia și Macedonia,
poporul român n’ar mai există astăzi așa cum este. Partea aceea a lui,
care se desvoltă în nordul Dunării ar fi fost împinsă spre vest, unde s’ar
fi contopit în decursul veacurilor, în cel italian ori rheto-roman. De altă
parte, dacă Romanii se opreau în cuceririle lor la Dunăre și nu se sta-
bileau în Dacia și Panonia, partea orientală a poporului roman și a limbii
latine vorbite de acela n’ar fi reprezentată astăzi decât prin un mic dialect
analog celui arumân. Dacă poporul român și limba română există astăzi
cu cele trei, respective pentru dialecte principale ale sale (daco-, istro-,


       ¹ Referitor la originea foarte controversată și la variațiunile numelui «Vlah» v.
A. F r. Lauri an, Tentamen criticum, Viennae, 1840, p. XVII—XVIII. — T. Cipariu,
De nornine Valachorum gentili, în Annales gymn. Blasiensis pro 1857. — M. Cogălni-
ceanu, Cronicele României, București, 1872, voi. I. p. 97, 112. — B. P. Hașdeu, Istoria
critică a Românilor, București, 1875, p. 28—43. — I. Lăzăriciu, Istoria literatură române,
Sibiiu, 1884, p. 9—10. — Ar. Densușianu, Istoria limbei și literaturii române, Iași,
1885, p. 29—32. — Dr. D. Mag du, Originea cuvântului Valah, Sibiiu, 1901. — Dr. I.
G. S b i e r a, Contribuiri pentru o istorie soțială cetățănească, religionară bisericească și
culturală literară a Românilor dela originea lor până în Iulie 1504. Voi. I. Cernăuț, 1906,
p. 286—291. — Pentru desvoltarea semasiologică a cuvântului Rumân — rumân v. L a z ă r
Ș ă i n e a n u, o. c. p. 231—233. — N. lorga, Geschichte des rumănischen Volkes, II.
p. 85 și Dr. Sextil Pușcariu, Etymologisch.es Worterbuch der rumănischen Sprache,
I. Lateinisches Element. Heidelberg 1905. p. 132.

110


macedo- și megleno-român), trebue să atribuim faptul acesta împrejurării,
că limba latină eră vorbită dela Carpați până la frontierele Greciei. Ro-
mânii și limba română din nordul și sudul Dunării s’au susținut reciproc,
și grație împrejurării acesteia, s’au putut constitui, forma, au putut rămânea
și trăi în decursul evului mediu.¹ ²

     Toate luptele, toate frământările poporului roman, în urma cărora s’a
zămislit poporul român în modul schițat mai sus, ni s’au păstrat minunat
în limba acestuia, în terminii militari ai limbii românești. S’au întâlnit oștite
(hostis,-em) în frunte cu flamuri (fiam mul a,-am) pe câmp (campus,
- u m) deschis ori înaintea cetăților (c i v i t a s, - atem), ca să le învingă (v i n c o)
și cucerească (*conquerire) sau răpună (reponere), s’au dat lupte
(lucta,- am) și bătăi (batt [u] alia,- am) cu arme (arma,- am) de cele
cari se țin în teacă (theca,- am) ori arcuri (arcus,- um), săgeți (sagi11a,
-am) măciuci (’matteuca) și săcuri (securis, - im); ostașii, cari aveau
coifuri (*cufea din cofe a) pe cap și se apărau (ap pa rare) cu scuturile
(s c u t u m), erau pedestri (p e d e s t e r)³ și --j- călări (c a b a 11 a r i u s, - a, - u m)
sau călăreți (* c a b a 11 a r i c i u s, - a, - um), dacă se luptau călare (c a b a 11 a r i s,
- em) pe cai (caba 11 us) cu șea (se 11 a) și cingă (* cinga,- am) sau chingă
(*c lin ga,- am), în cap cu căpăstru (cap ist rum) și îndreptați de frâne
(frenum).³ Ostașii tineri și în putere se numeau miri (mire din nomina-
tivul lui miles, ca și om din horn o, jude din judex, etc.)⁴ * iar cei în
vârstă ori cari și-au împlinit anii de slujbă bătrâni (betranus,-a,-um =
clas, veteranus). — De sigur e de mirat, cum și-au schimbat înțelesul
aceste două cuvinte. Miles în latinește însemnă «militar» «soldat», «că-
tană», la noi însamnă pe «cel care se’nsoară» (sponsus); veteranus
în latinește însemnă soldații înaintați în vârstă și cari și-au isprăvit anii


     ¹ Ov. Densușianu: Histoire dela langue roumaine, I. Paris, 1901. p. 3—6. —
D. Onciul: Românii în Dacia Traiană până la întemeiarea principatelor, București,
Socecu, 1902. cf. și «Enciclopedia română», III, Sibiiu 1904, p. 795—802 și Noua revistă
română a lui C. Rădulescu-Motru, p. 400—412, apoi Din istoria României, Bu-
curești, 1908, p. 3—13. — Gh. Adamescu, M. Dragomirescu și Rădulescu-
P o g o n e a n u, o. c. p. VII—XII. — Dr. I. G. Sbiera, o. p. c. p. 46—48. cf. și
N. lorga: Istoria Românilor, Vălenii de munte, 1908, p. 7—23.


      ² Cuvânt întrebuințat în limba veche românească cu înțelesul de „zu Fuss“;
astăzi încă se mai întrebuințează ici-colo, de pildă în ținutul Năsăuduhii, dar cu înțe-
lesul de „slab“, „neputincios¹¹, cf. Pușcariu o. c. p. 113.


     ’ înșirarea făcută aici, precum și acelea, ce vor urmă de aici încolo, nu însamnă,
că în limba latină vulgară, din care s’a desvoltat, cu timpul, limba românească, ar fi
fost numai atâția termini militari câți amintim acum. De bună seamă au fost cu mult
mai mulți precum și de altă natură, dar limba noastră nu ni i-a păstrat decât pe aceștia,
iar scopul nostru este, să facem un fel de istorie, mai ales culturală și socială, bazați
numai pe ce avem în limbă. — Etimologiile latine de până aici, precum și acelea, de cari
vom avea lipsă de aici încolo, sunt date după dicționarul etimologic al d-lui Dr. Sextil
Pușcariu citat mai sus și după: 1. A. Candrea — Ov. Densușianu: Dicționarul
etimologic al limbii române. Elementele latine. Fasc. I—II, București, 1907.


     ⁴ P. Pap ah agi: Notițe etimologice în Analele Academiei române, XXIX, 1906—7,


Memoriile secțiunii literare, p. 236 și urm.

111


de slujbă, la noi însamnă orice om în vârstă înaintată. Această schimbare
de înțeles ne-o putem explică ușor însă, dacă ne gândim, că terminul mi-
lităresc miles, ca și veteranus, «s’a întrebuințat să însemne o stare, o
vârstă, anume pe flăcăul ajuns în epoca de însurătoare, epocă potrivită
tocmai cu timpnl, când cineva devenea apt pentru militărie, după cum și
un soldat veteran corespundea vârstei înaintate a omului, anume bătrâ-
neței, de unde apoi s’a ajuns a se identifică starea târzie de militar cu
starea înaintată a vârstei omenești. Acest lucru se confirmă și prin înțe-
lesurile terminilor de mire, întrebuințați în dialecte». «Obiceiurile de nuntă...
au trebuit să contribue și mai mult la cristalizarea terminului miles cu
însemnarea de mire*. «Este fapt că modul cum se face nunta la Români,
în genere, înfățișează mai mult caracterul unei lupte, decât al unei nunți.
Atât preliminările cât și modul împlinirii unei nunți la Români seamănă
pe deplin cu lupta».¹

       Dar Românii voiau nu numai să cucerească, ci să-și și asigure țările
cuprinse, sălbatica Dacie și vecina Moesie alăturea de Iliria romanizată
deja, deci sigură de mai nainte. Iată de ce țintesc ei să pună temelii
trainice în aceste țări însăși vieții romane. Deschid căi (callis, -em) și
cărări (carraria) prin păduri (paduleni în loc de paludem din palus)
și munți (mons, montem), fac punți (pons, pontem) peste râuri
(ri[v]us. -um) și văi (vallis, -emj și clădesc cetăți (civitas, -tatem)
și cetățui de veghe (subst. postv. dela veghez-vig[l]lare) și adăpost (ad-de-
deposîtum ori ad-appos(î)tum) în toate părțile primejduite. Ei știau,
că nu pot desnaționaliză și atrage la neamul lor pe Greci, cari aveau o
civilizație foarte veche și trăiau la o parte în regiunea de lângă Mare,
rezervată parcă anume pentru dânșii; dar, din puținii Ilirici rămași și
mai departe cu caracter iliric, ai căror rămășițe sunt Albanezii de astăzi,
din Tracii din sudul Dunării, cari în cea mai mare parte abiă gustaseră
din civilizație și din Tracii dacici, cari se întâlniră mai pe urmă cu civili-
zația română, voiau să creeze un nou popor roman al Răsăritului. Pentru
a face să înceteze vechea vieață de păstorie, de sate răslețe și de pră-
dăciuni necurmate, pentru a înfrâna, învăță și dedă pe carbari la o vieață,
mai înaintată, la un nou fel de traiu și muncă, chemară din toată lumea
neguțători*, oameni deprinși a trăi în orașe, unde se vând (vendere) și


      ¹ P. Pap ah agi, 1. c. — N’avem decât să luăm în mână descrierile nunții ro-
mânești făcute de cei mai de samă folkloriști ai noștri ca să ne convingem despre acest
adevăr. întreagă nunta, de când încep pregătirile și până se sfârșește, înfățișează un
răsboiu, în care mirele are locul de frunte. Feciorii de’mpărat (imperator), cei doi-
sprezece călăreți, toți feciori holtei, cu năfrămi pe spate și pe umeri, șase înainte și șase
după mire, colăcerul și stegarul, împușcăturile, cucerirea simulată a casei, unde locuește
mireasa și care e închisă cu funii și lanțuri, ș. a. nu înfățișează oare caracterul unui
răsboiu? — cf. S. FI. Marian, Nunta la Români, București, 1890, p. 413—414 și E.
Sevastos, Nunta la Români, București, 1889, p. 90—91.

      ¹ Cf. A. D. X e n o p o 1, Istoria Românilor din Dacia Traiană, voi. I. lassi, 1888,
pag. 250—253.

112


   cumpără (comparare) negoațe (negotium), al căror preț (prătium) se
   plătește în bani gata ori se face schimb (subt. postv. dela schimb =
   * ex-cambiare), dacă cumva nu se dau în credință (*credentia)
   sau pe datorie (dela dator = debitorius, debitor). Ca neguțătorii
   {cărbunari, ar. cămări, ar. cășari, lăptari, lânari, măcelari ș. a.) să aibă
   cu ce să-și poarte negoțul întemeiază așezăminte de împrumut (in +
   promutuus, — a, -um). Pe lângă neguțători mai aduseră măiestri
   (magister) {argintari, aurari, căldărari, cuțitari, dogari, fauri, fierari,
   pietrari, șelari, tâmplari ș. a.) și țărani de aceia, cari știau lucră (lu-
   crare) mai bine pământul {* paumentum = pavimentum) împărțit
   în locuri (locus,-um) și-i așezară în țările (tfirra) din sudul Dunării,
   dar mai ales în Dacia. Așa se întemeiară, de pildă în această din
   urmă țară, pe lângă multe sate dacice, ale căror nume se sfârșesc de
   obiceiu în dava {Bregedava, Quimedava, Aiadeva, Itadeva, Cumudeva,
   Lederata ș. a.¹ o mulțime de orașe ca: Apulum, Napoca, Porolissum,
   Potaissa, Tibiscum, Tsierna, Ad mediani și altele. între Mureș și cursul
   superior al Someșului, mai cu samă în valea «râului de aur», Arieșul
   (Aranyos), au început să exploateze bogatele mine dela Ampelum, Alburnus
   (ZIagna, Abrud și Roșia) și Salinae (Vinții de sus). Dovadă, că mineritul
   a fost o îndeletnicire plăcută Românilor, cari voiau să scoată foloase din
   sinul avutei Dacii, este mulțimea numelor de minerale păstrate în limba
   urmașilor din aceea țară, aur (aurum), aramă (*aramen din aeramen)
   argint (argentum), fier (ferrum) marmură (marmor, *-orem), piatră
   (pStra,-am), cărbune {* carbone (m) pentru carbo) de piatră, plumb
   (plumbum) și sare (sale pentru sal).² Ostașii legionari (legiunea a Xlll-a
   Gemina a lucrat mai mult pentru civilizația și chiar împoporarea Daciei)
   erau așezați dealungul granițelor; țara întreagă eră acoperită de un șir
   de cetăți, de lagăre sau castre întărite, și în unele locuri se văd și astăzi
   valuri sau șanțuri, cari par a fi din timpul Romanilor. Lângă lagăre erau
   un fel de târguri; aici se așezau «bătrânii», veteranii cu timpul ca plugari,
   alcătuind astfel safe³ nouă. Un sat sta la început numai din o familie;
   toți locuitorii lui erau fără deosebire rudenii, urmașii unui străbun (din
   *extra- bânus, -a, -um), capul satului, acela, care statoriă hotarele și
   grijia să rămână neatinse. Dacă se uniau două ori mai multe sate, noul
   sat născut din unirea acelora avea doi ori mai mulți bătrâni.⁴


        ¹ v. N. lorga, Geschichte des rumănischen Volkes, I. p. 105. A. D. Xenopol,
   o. c. p. 182.


        ² A. D. Xenopol, o. c. p. 240—249.


        ⁸ Cuvântul sat este considerat de obiceiu de origine albaneză (Cihac, Diction-
naire d'etymologie daco-romane, Francfort s/M. I. 1870, II. 1879, în partea a doua p. 719. —
Ov. Densușianu, Histoire dela langue roumaine p. 353, 355), dar se poate că îm-
preună cu albanezul fsat să-și aibă obârșia într’un tip latin s a t u m ori chiar c [a] s a t u m,
• cum crede D-nul Con st C. Di cu le seu în studiul D-Sale despre Originile limbii ro-
mâne apărut în Analele Academiei române, XXIX, 1906—7, Memoriile secțiunii literare
pag. 613. Cf. și N. lorga, Geschichte des rumănischen Volkes, I. p. 199.


        ⁴ N. lorga, Geschichte des rumănischen Volkes, l. 199—200.

113


      Acești săteni lucrători ai câmpului sau țărani își arau (arare), grăpau [
(din grappa¹ ² și sămânau (săminare) locurile cu grâu (granum), meiu i
(mlllum), orz (hordeum) și săcară (secăie). Ovăsul deocamdată îl
lăsară pentru ca să înceapă să-l samene din nou mai târziu după întâl-
nirea cu Slavii împreună cu alte sătnânțe (* s e m e n t i a, - a m din s e m e n t i s)
ajunse la noi din locuri foarte depărtate. în luna lui Măsălar (dela mfs-
s i s, - e m = seceriș) secerau (* s î c 11 o, - a r e dela si cili s, - em = secere}
sămănăturile (se minat ura,-am), strângeau (stringere) paiele (pal ea)
și culegeau (colligere) spicele (spicum și spica) și le cărau (*carrare
dela carrum) în arie (a re a), unde le treierau (tribulare) și vânturau
v e n t u 1 o); grăunțele (granun culum trecute prin ciur (* ci b r u m disimilat,
din cribrum) le puneau în saci (saccus,-um) și le așezau în grânar
(granarium). Tot atunci ori ceva mai târziu începeau să care și fânul
(fenum) de lipsă pentru vite (vita), boi (* bovus pentru bos), cai (ca-
b a 11 u s,-u m) capre (c a p r a,- a m) oi, (o v i s, - e m), vaci (v a c c a,-a m) și aproape
toate nuanțele lor, ca vițel (vităllus,-um), miel (agnăllus, -um),
berbece (berbex, -ecem = vervex) și celelalte, după ce l-au uscat (ex-
sucare) bine, intorcându-l (intorquăre în loc de intorquere cu furca
(furca) de mai multe ori.

      Pe lângă plugărit nu uitară nici de cultura viței (vi te a, -am din
vi tis) de vie (vi ne a), care le da, săpată (din sap pa = sapă) de vieri
(vinearius, -um) anume, + «zze(uva, -am = ar. auă, mgl. uă), din
cari storceau (extorquăre în loc de extorquere) singura beutură de
samă a celor vechi, vinul (vinum) făcut din must (mustum). Astfel se
schimbă starea lucrurilor. In orașele cele nouă erau piețe, tâmple (t£m-
plum) sau biserici (basilica), băi (poate balneum³ și județe (judi-
cium), unde juzii (judex) sau judecătorii împărțiau dreptatea (din drept =
*derectus, directus) pe baza celor spuse de marturi (martur,-rem,
martyr, trecut din grecește în latina vulgară), pe cari îi jurau (jurare)

      Cu un cuvânt: «viața cetățenească și relațiunile se desvoaltă; colo-
niștii cu o răbdare de fier, proprie poporului român, care știa să-și facă
al său pământul vărsându-și asupră-i sudorile dupăce mai întâi își vărsase
sângele pentru dânsul, — deschid locuri de hrană, curăță pământul de
rădăcini și-l fac bun pentru cultură și creșterea vitelor. Agricultura și
cultura viei își iau sbor; industria se desvoltă prin asociațiuni, prin capi-
talul mișcător, prin întreprinderile de exploatațiune în comun a minelor
metalice, a lemnului, a fabricatelor pentru trebuințele civile și militărești
din ce în ce mai număroase. Bunul traiu și gustul artistic se văd pretu-


      ¹ Dr. H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Wbrterbuch, fasc. 1—14, Bukarest, 1895—
1909, pag. 697.


      ² Derivarea aceasta nemijlocit din latinește este foarte anevoioasă pentru «, care
ni s’a păstrat în cuvântul ba:e, când trebuia să avem *bane, bane, băle, f mai probabil,


că baie în înțelesul „Bad“ e vechiul slavic banja, iar în înțelesul de „Bergwerk“ ma-
giarul bănya, v. Dr. H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, p. 140. — Amintim,
că Diez propusese etimologia bajae, Bajae. Cf. Cihac, o. c. I, p. 21,

114


tinderii în orașe: multe familii sărace, găsind aci un pământ roditor, mij-
loace de traiu îndestule, și aurul care făcea din Dacia o Californie, se
înavuțiră în curând. Cetățenii se întrec care mai de care să împodobească
locuințele lor cu marmură și mosaicuri, cu picturi și bas- reliefuri și să
înfrumsețeze orașul. Unul înalță o statue, altul construește o baie publică
(nu era oraș, care să nu fi avut cel puțin o baie publică), altul un apaduct,
altul o sală mare cu coloane, altul un templu. Marmure, sculpturi, ruine
de palate și tempiuri, obiecte de podoabă în aur, argint și bronz, vase
și lucruri prețioase găsite în Transilvania, Bănat și în România-mică, do-
vedesc, că a fost pe aci în epoca romană o vieață strălucită și o cultură
destul de înaintată.»'

(Va urma)                        Dr. Nicolae Drăganu, prof. gimn.





     Dr. I. Ursii, Die auswârtige Polîtik
des Peter Rareș, Fiirst von Moldau
(1527—1538). I. Wien, 1908, 8”, pag. 180.
In urma curentului literar sănătos, care a
pornit în anii din urmă, literatura româ-
nească s’a îmbogățit pe toate terenurile ei,
cu un considerabil număr de opere pre-
țioase. In acest timp a luat un deosebit
avânt și istoriografia românească. Acest
avânt se poate atribui cu deosebire activi-
tății extraordinare a profesorilor universi-
tari lorga și Onciul, dar mai ales a celui
dintâi. D-l lorga, care muncește pe terenul
istoric ca și în altele, cu puteri fenome-
nale, a știut câștigă prin căldura exube-
rantă a cursurilor sale, o întreagă pleiadă
de tineri, pentru istoria românească. Ase-
menea d-I Onciul, care cucerește prin rara
temeinicie, în cursurile sale de veche isto-
rie românească. Astfel avem astăzi, din
școala acestor profesori erudiți, câțiva ti-
neri foarte bine pregătiți, cum sunt d-nii:
Const. Giurescu, Alex. Lăpedatu, N. Do-
brescu, V. Pârvan, I. Ursu, Em. Panai-
tescu ș. a., iar aici în Ardeal pe Lupaș,
cari fac cinste științei istorice românești.

     Prin munca neobosită a acestor oa-
meni, călăuziți de înaltele sentimente ale
unui idealism curat, am ajuns să avem în
foarte scurtă vreme, o literatură istorică


foarte bogată, prețioasă atât pentru moti-
vele naționale cari au determinat-o, cât și
pentru înalta valoare științifică ce o repre-
zintă în fața științei europene.

    Lucrarea dlui Dr. Ursu ne este cu atât
mai binevenită cu cât știm că autorul ei
este ardelean, din Cața Cohalmului. D-sa
este astăzi profesor la universitatea din
lași. Lucrarea despre care voim să scriem
aici, nu este cea dintâi. D-sa ne-a mai dat
o conferență ținută pare-mi-se în străină-
tate despre cauzele căderii și măririi nea-
mului românesc, scrisă cu multă căldură,
apoi lucrările istorice : «La politique Orien-
tale de Franțois», «Relațiile Moldovei cu
Polonia până la moartea lui Ștefan cel
mare» și Grozav-Vornicul» publicată în
«Convorbiri Literare» pe 1907, scrise cu
temeinicia proprie celor cari și-au făcut
studiile în seminarul d-lui Onciul.

    In lucrarea de față, d-l Ursu tractează
politica externă a voivodului Moldovei
Petru Rareș.

    împrejurările politice din întâia jumă-
tate a veac. XVI-lea, au schimbat pentru
multă vreme situația țărilor din răsăritul
Europei. Turcii au ajuns tot mai temuți, și
statele europene creștine priveau cu groază
întinderea lor năvalnică. Mai ales după
lupta dela Mohăcs. Acum încep în Ungaria


                ¹ Or. G. Tocilescu: Manual de istoria Românilor, București, 1900 p. 63 și
        urm. Referitor la organizarea Daciei, îndeletnicirile economice, construcțiunile și vieața
        morală și intelectuală a Daco-Romanilor din punct de vedere istoric v. mai pe larg la
        A. D. Xenopol, o. c. p. 206—267.

115


luptele de tron între Zâpolya și Ferdinand,
cari amândoi căutau aliați între vecinii lor.
Sigismund al Poloniei eră tare și pe lângă
aceasta un intrigant deosebit. El făgădu-
ește sprijin ambilor pretendenți, în realitate
însă eră un prieten al Turcilor. In școala
politică a acestui om a crescut Petru Rareș,
fiiul din flori al lui Ștefan cel mare, numit
astfel după mama sa, o frumoasă pescă-
riță din Hârlău. Petru — după cum îl ca-
racterizează lorga — a fost un om, care fără
să aibă judecata limpede și sigură a lui
Ștefan cel mare, istețimea lui în alcătuirea
planurilor mari, moștenise dela acesta vi-
tejia și mai mult decât dânsa, îndrăzneala
de a începe lucruri grele, legate cu multe
primejdii, dar putând aduce mari foloase.

     Cea dintâi faptă politică a lui a fost
reînoirea legăturilor de prietinie cu Po-
lonii. De fapt Sigismund nu se gândea la
apărarea lui Petru Rareș împotriva Tur-
cilor, cât mai mult la câștigarea unui aliat
pe sama lui Zâpolya împotriva lui Ferdi-
nand. Rareș însă cunoștea foarte bine vi-
clenia lui Sigismund și nu se lăsă amăgit.
Politica lui de căpetenie eră scăparea de
stăpânirea turcească. S’a alipit deci la Fer-
dinand, care-i puteă ajută, dar în acelaș
timp căută în taină aliați și împotriva lui
Sigismund, pentru recâștigarea Pocuției,
ocupată de tatăl său și retrocedată de
Bogdan. Cătră sfârșitul anului 1528, de-
odată trece la Zâpolya, părăsind pe Fer-
dinand. Aceasta din pricină că Turcii se
pregătiau de răsboiu împotriva lui Ferdi-
nand, ajutând pe Zâpolya, apoi pentrucă
Ferdinand sta foarte rău acum, iar Polonii
s’au aliat de asemenea la Turci. Petru întră
în Ardeal, pradă, apoi câștigă la 1529 o
mare biruință la Feldioara. In urma ace-
stei biruinți Rareș primește Ciceul, Ceta-
tea-de-baltă, Ungurașul și Bistrița. Zâpolya
deși aliat cu Petru, nu eră sincer, ba chiar
îndemnă în taină pe Bistrițeni la împotri-
vire. Rareș intră a treia oară în Ardeal,
prădând Săcelele, Preșmerul și Brașovul.
De fapt el stăpâniă Ardealul. Acum se în-
dreaptă împotriva Polonilor, pentru câști-
garea Pocuției, deși legase alianță cu ei.
Intră în Pocuția prădându-o și lăsând pâr-
călabi acolo. Polonii își pregătesc oastea
și sub conducerea vestitului general Ion
Tarnowski învinge pe Rareș, în 22 August


1531, la Obertyn, deși oastea moldoveană
eră mai număroasă. Nepriceperea în ma-
nuarea tunurilor câștigate la Feldioara și
pasiunea nestăpânită a lui Rareș, au făcut
să piardă lupta. După această înfrângere
se încep frecări și pertractări între cele
două țări, dar fără rezultat.

    Rareș se întoarce acum iarăș spre Ar-
deal. Turcii au adus pe italianul Oritti așe-
zându-1 domn. Oamenii lui Rareș îl prind
și-l omoară, iar el intră de nou în legătură
cu Ferdinand împotriva Turcilor. In acelaș
timp simulează prietinie și lui Zâpolya.
Acum având sprijinul lui Ferdinand și fiind
Turcii încurcați în răsboiu cu Perșii, iar
Polonii cu Moscva, Rareș întră iarăș în Po-
cuția prădându-o grozav. Soliman însă se
întoarce biruitor din Asia în 1536, pregă-
tindu-se împotriva lui Rareș, pentru omo-
rîrea lui Gritti. Situația lui Rareș eră acum
dintre cele mai rele. Tovarăși nu aveă
decât pe Ferdinand și prințul de Moscva,
cari amândoi nu-i puteau folosi mult. In
față cu 4 dușmani puternici: Turci, Po-
loni, Tătari și Munteni, el stă singur fără
ajutor, iar o parte din boierii lui au țesut
conjurație. Și totuș birue în chip strălucit
pe Tătari la Ștefănești, apoi pornește îm-
potriva Polonilor. Când ajunge aici cu
oastea, aude că Soliman e deja în Suceava
cu Ștefan Lăcustă, care l-a înlocuit în scaun.
Boierii îl tradară în frunte cu Mihul-Vor-
nicul, și astfel Rareș părăsit, fără oaste nu
se mai poate împotrivi, ci se refugiază pe
căi lăturalnice în Ardeal. Politica externă
urmată, în acești 11 ani de întâie domnie,
ne înfățișează pe Petru Rareș ca un om
înzestrat cu o extraordinară istețime poli-
tică, tact, energie și spirit de intrigă, în
temeiul cărora a ajuns să-și validiteze in-
fluența departe preste granițele țării sale
și să stăpânească Moldova, Muntenia, Po-
cuția și o mare parte din Ardeal. Scopul
principal al lui eră însă neatârnarea țării
sale. Și pentru aceasta nu se sfiâ a folosi
chiar intriga, pentru care se dovediă foarte
iscusit. Pasiunea de care eră răpit uneori,
îi aducea primejdii, ca la Obertyn. Gândul
lui eră respingerea Turcilor în Asia. In
acest scop a căutat aliați, cari însă nu erau
sinceri. Astfel nu și-a putut validită mintea
sa ageră din pricina prevalenții Turcilor,
a slăbiciunii aliaților și a trădării supușilor

116


săi. Și așa întâia perioadă a domniei lui a
fost o sguduitoare tragedie, care a nimicit
pe acest erou, dimpreună cu însușirile lui
de rar om politic și răsboinic viteaz. Am
schițat cuprinsul acestei cărți și putem
spune că d-1 Ursu ni-a dat o desăvârșită
icoană a politicei externe urmată de Petru
Rareș. D-sa a cercetat cele mai vestite bi-
blioteci din străinătate, utilizând în mod
științific o mulțime considerabilă de izvoare,
cari priveau lucrarea d-sale. Cartea e scrisă
metodic, foarte conștiențios și cu un se-
rios aparat științific, așa după cum fac toți


cei cari ies din școala d-lui Onciul. Astfel
cartea este o frumoasă contribuție la lite-
ratura istoriei românești moderne, și trebue
să fim recunoscători d-lui Ursu și pentru
serviciul real pe care-1 aduce științei ro-
mânești în fața științei europene, prin îm-
prejurarea că-și tipărește cartea în nemțește.
Pregătirea temeinică de care dispune, ne
îndrituiește să așteptăm dela d-sa lucrări
de aceeaș valoare științifică ca și cea de
față, despre care ni s’a dat prilej să vorbim
aici, în cuvinte de laudă.

Ion Matei.


     lancu — in lumină străină^J/.sriorio-
'grajul ti. lⁱ'riedjung~ despre""Aivram lancu).



La sfârșitul anului 1908 a apărut volumul 1
(ed. a 3-a) al scrierii „Osterreich von 1848


bis 1860“, alcătuită de istoriograful austriac
Heinrich Friedjung, care se bucură azi de
mare reputație științifică și, în privința pu-
terii de a evoca trecutul și de a zugrăvi
pătrunzător și fidel caracterele, a fost pus
din partea unora alături de englezul Ma-
caulay.

     In acest volum se află o mulțime de
aprecieri și despre luptele și stăruințele po-
litice ale Românilor. Sunt mai ales șire
frumoase despre Avram lancu, pe care îl
caracterizează ca un conducător foarte ta-
lentat și uman, și face meritate imputări
cârmuirii austriace pentru felul, cum s’a
purtat cu acest vrednic comandant („der
militărisch hochbegabte junge Fiihrer“ —
pag. 428). Dăm în traducere aceste apre-
cieri, cari vor interesa pe mulți:

     „Dacă față de popoare întregi s’a arătat
puțină mulțumită pentru serviciile prestate,
nici singuraticilor, cari ridicau proteste, nu
le-a umblat mai bine. Mulți dintre băr-
bații, cari s’au pus la 1848 în fruntea miș-
cărilor antimaghiare, erau acum învinuiți,
că împărtășesc idei panslaviste sau daco-
române; și n’au rămas cruțați de prigoniri.
Amândoi conducătorii Slovacilor, Stur și
Hurban au șezut pentru aceasta câ*eva luni
în temniță preventivă și cel din urmă, un
preot protestant, a fost destituit din funcția


sa; aceeaș soarte o avii și protopopul sârb
Stamatovics. Tânărul și, în privința mili-


tară, foarte talentatul conducător al gloa-
telor române, Avram lancu, care a împie-


decât, în multe rânduri, grozăviile răsboiului
civil, după vieața vitează din lupte și din
lagăr, ar fi intrat bucuros ca ofițer în ar-
mată, dar nu află primire, ceeace a fost un
lucru neînțelept.¹ Astfel rămase el în curtea
țărănească a tatălui său, profund venerat
de conaționalii săi, dar pentru lume •—
pierdut; căci fu abătut din direcția desvol-
tării sale, și nu voi a se mai întoarce la
studii. Cât de adânc jignită era mândria
lui, o dovedește faptul, că n’a voit să
meargă întru întâmpinarea împăratului, când
acesta călători prin Ardeal la 1852. în
timpul acesta se pregătea așezarea cata-
strului de moșii în țară, dar această mă-
sură binefăcătoare stârni neîncrederea ță-
rănimii române astfel, încât se iscară tul-
burări. între asemenea împrejurări, câr-
muirea în trufia sa deșartă nu știu să facă
alt lucru mai înțelept, decât să aresteze pe
lancu, care eră învinuit, că ar exercită o
influință nefavorabilă asupra țăranilor; cu
mult mai înțelepțește ar fi lucrat stăpânirea,
dacă și-ar fi asigurat sprijinul lui. Ade-
vărat, că în Alba-lulia și în Sibiiu a fost
tratat cu blândeță și după oarecare timp


     ¹ „După înștiințarea comisarului arde-
lean Lduard Bach cătră min. de interne
Alex. Bach dto 5 Sept. 1849, între actele
min. de interne Nr. 7272“.

117


pedepsit numai cu un fel de arest de casă
(Hausarrest), dar cu prilejul unei ascultări
mânia lui îndreptățită a erupt într’o furie
teribilă; și atunci pentru întâiaș dată își
căută, în amărăciunea sa, mângâierea în
vin. Acum oamenii lui au început tulbu-
rări serioase pentru a exoperă reîntoarcerea
favoritului lor, și aceasta erâ pentru prin-
cipele-guvernator Schwarzenberg, cu un
motiv mai mult, spre a-1 ținea departe de
patria sa; au cercat a-1 câștigă punându-i
în vedere o rentă anuală, dar el a respins
orice ajutor și, căzând în melancolie, nu
mai pretindea altceva decât să fie îngăduit
a se întoarce în satul tatălui său. în sfârșit
i s’a permis aceasta, dar atunci eră deja un
om sdrobit, care se dădea tot mai mult
beuturei și melancoliei, astfel încât supra-
viețuind cu încă 24 de ani timpul său de
glorie, își încheie vieața cu sufletul și mintea
sdruncinată. Și ca om bolnav pribegea
prin țară, într’o parte și în alta și eră
primit și găzduit cu dragoste de cătră po-
porul, care ținea la el cu o mișcătoare cre-
dință și alipire.¹

     lancu a căzut și murit uitat de lume...

     în genere, a fost un regim foarte ne-
înțelept (cel austriac), care s’a purtat cu
egală asprime față de dușmani, ca și față
de prietini. Ungurii scrâșniau împotriva apă-
sării, iarcelelalte popoare aveau deplin motiv
a se plânge de ingratitudinea (VieAei).
Adevăr adânc cuprinde sarcasmul, pe care
l-ar fi spus un Maghiar unui Croat, care


¹ „Aceste fapte după Friedenfels voi.


II. pag. 410, care în calitatea sa de func-
ționar austriac cearcă zadarnic a scuză stă-
pânirea. Datele și-le-a cules din informa-
țiuni personale. Informațiunile Maghiarilor,
privitoare la soartea lui lancu, trebuesc
primite cu precauțiune, fiindcă urmăresc
scopul de a înfățișă lipsa de mulțămită și
recunoștință a Austriei în colori strigătoare.
După aceste informațiuni, lancu ar fi venit
seara târziu la împăratul și ar fi cerut o
audiență (1852). Când i s’a spus să se pre-
zinte în dimineața următoare, ar fi strigat,
că el e lancu, pe care nu este iertat a-1
respinge. Atunci Generaladjutantul, contele
Oriinne l-ar fi dat afară. Oricum s’ar fi
întâmplat, e desigur un neadevăr, că el ar
fi sărăcit cu totul și ar fi fost nevoit a-și
câștigă hrana vieții ca muzicant prin târguri.
De altcum adevărul istoric e destul de
strașnic. Sfârșitul răsboiului civil maghiar
cuprinde în sine materie mai multă decât
pentru o singură tragedie¹¹.


se plângea amarnic împotriva cârmuirii;
Maghiarul l-ar fi mângâiat într’o nemțească
necăjită și în tonul propriu al limbei sale,
în chipul următor: „No jo, was wir als
Straf’ haben, das habt ihr als Belohnung* ¹¹.
(Da, da, ceeace ni s’a dat nouă ca pedeapsă,
vi s’a dat vouă în chip de mulțămită)'¹
(pag. 428—430).                  /. Lupaș.

     Biblioteci poporale. în timpul din
urmă mulți dintre domnii preoți adresează
cereri «Asociațiunii», ca să le dăruiascj cărți
pentru bibliotecile parohiale. Conform sta-
tutelor și regulamentelor «Asociațiunii , însă
numai membri pot primi gratuit publica-
țiunile ei. Ca să evităm multele corespon-
dențe, aducem Ia cunoștința tuturora pe
această cale, că acei cărturari dintr’o comună,
cari doresc să întemeieze biblioteci pentru
popor cu cărți primite dela «Asociațiune», să
se înscrie membri (ordinari — taxa 10 co-
roaneanual— sau ajutători —taxa 2 coroane
anual) și dacă sunt cel puțin patru într’o
localitate să se constitue într’o agentură.
Toate agenturile primesc gratuit cărțile po-
porale de cari dispune instituțiunea noastră.
Mai bine e, dacă înființarea de agenturi
și biblioteci poporale se cer dela domnii
directori ai despărțămintelor, cari au înda-
torirea de a împlini trebuințele culturale
ale membrilor de pe teritorul despărță-
mântului. Sperăm că domnii preoți se vor
strădui să înființeze cât mai multe biblioteci
poporale ale „Asociațiunii", contribuind
astfel la înaintarea culturei noastre naționale
și la întărirea așezământului nostru cul-
tural.                           O. C. T.

Sf

    Două greșeli generale și supărătoare.
Una e ortografică, alta semantică.

       1. Nu numai în foile politice, dar și
în cele literare și nu numai la noi, ci și în
Țară e generală scrierea aceasta:

    l’am, Vai, 1’a văzut (sau alt verb)
    l’am, l’ați, l’au „

sau optativul:
l’aș, l’ai, Var lăudă etc.

    O găsim și la cei mai buni scriitori.
Ba și în manualele de școală chiar. Lu-
ându-ne după exemplele acestea, cu acelaș
drept am puteă scrie și următoarele: vă-
zându-/’, bătând-o’, o’am văzut, le’am spus,
arzându-?, i’aș spune, mi’ai cumpărat, i’atn

118


dat, i’am bătut etc., dintre cari unele le și
întâlnim.

     Nu știm cărei împrejurări să mulțumim
înrădăcinarea și generalizarea acestei erori:
neștiinței sau obișnuinței?

     Apostroful indică lipsa unui sunet. Lipsa
cărui sunet o indică însă în cazurile de mai
sus, acolo unde e pus?...

     Pronumele el are în Acuș. sing. 3 forme:
pe el, îl și forma enclitică l (Es. îl văd.
Văzându-Z). Forma enclitică (/) e născută
așadar din îl prin căderea lui î. Prin urmare
înainte și nici decum după l, de unde nu
lipsește nimic.

     Dacă scriem deci: s’ar duce, s’a neno-
rocit, v’aș spune, m’am îmbrăcat etc. nu
urmează să putem scrie și l’aș arde, l’a
dat gata etc., deoarece în exemplele prime
apostroful indică lipsa unui e sau ă, pe când
în exemplele din urmă indică cel mult lipsa
cunoștinței de cauză, căci altceva nu lipsește
acolo.

     Corectă e așadar numai scrierea aceasta:
        l-am, l-ai, l-a , .        .

        ,   ’ , .’. , I înfierat

        l-am, l-ați, l-au '

și opt. l-aș, l-ai, l-ar I înfiera etc.

     Tot așa și când se leagă de formele
acestea ale verbului auxiliar a avea pron.
pers, de p. 3. din Dat. sing. și Ac. plur.
d. e. i-am dat, i-am lăudat, i-aș spune etc.
(nici decum: i’am dat etc.).

     2. A doua greșală generală, — care ne
privește însă numai pe noi cei de dincoace
de Carpați — e: întrebuințarea greșită a
cuv. insinuare, a insinuâ.

     La noi, dacă vreai să iai parte la adu-
nările gen. ale „Asociațiunii“ sau ale „Fon-
dului de teatru", trebue „să te insinuila comi-
tetul de încvartirare“.

     Nici la „banchet" nu poți flămânzi
dacă nu te insinui mai nainte. Dacă vreai
să optezi pentru acții de ale vreunei bănci,
din emisiunea cea nouă, iarăș trebue să te
insinui din vreme ș. a. m. d. Va să zică:
insinuant dincolo, insinuant dincoace.

     Și habar nu mai avem ce deosebire
mare e între a te anunță sau înștiința și
între a te insinuăcare cuprinde în sine
ceva înjositor!

     ’) Ung. behizeleg, behizelkedik.


     Insinuarea se face cu lingușire și aruncă
totdeauna o umbră urîtă, —o pată asupra
caracterului omului.

     Să păstrăm dar insinuarea în accep-
țiunea aceasta și s’o evităm în cazurile de
mai sus înlocuind-o cu : anunțare, înștiințare.

Axente Banciu.

*

     Abecedarul pentru analfabeți. In
urma concursului publicat de comitetul
central, în 22 August 1908, până la 1 Aprilie
a. c. s’au primit: 1. Abecedar vorbitor pentru
necărturari (analfabeți) cu ilustrațiuni, de-
viza: Prin lumină la putere, omnium rerum
principia rara sunt; 2. Micul Abecedar ilu-
strat în uzul școalelor primare de loan Tu-
ducescu, Part. I. și 11 (tipărit în Arad), Me-
todul de procedere la Micul abecedar ilu-
strat în uzul școalelor primare, de acelaș;
3. Abecedar ilustrat, compus în folosul cur-
surilor pentru analfabeții adulți, precum și
pentru elevii și elevele cl. 1. și II primare,
Motto: „Intuițiunea este baza absolută a
toată cunoștința"; 4. Abecedar pentru învă-
țarea oamenilor adulți neștiutori de carte,
Motto: Non multa, sed multum; 5. Me-
todul scris-cetitului în școalele de copii și
adulți analfabeți pe baza obiectelor pipăi-
bile, reale ; 6. Abecedar pentru adulți, Motto:
„Vorbiți scrieți românește pentru Dzeu“;
7. Abecedar de părete (36 tabele format
mare) de V. Gr. Borgovanu și Odobescu;
8. Abecedar pentru adulți sau Cartea plu-
garului român pentru scris și cetit, Motto:
„Luminează-te și vei fi! Voește și vei putea";
Q. Abecedarul pentru analfabeți compus de
F. Anderlici, tradus din sârbește de Teodor
Filipescu; 10. Abecedar pentru analfabeți
compus de Nicolae Micu, Brașov; 11. Pro-
iect de Abecedar de I. Corbu.

       Aceste operate s’au dat spre studiare
secției școlare a Asociațiunii, care despre
rezultat va referă ședinței plenare a secțiilor
din 1/14 Iulie a. c.                       T.

     Despre vieața și activitatea lui Alex.
Mocsonyi, dl. Dr. Vaier Branisce va publică,
în numărul viitor al acestei reviste, un
studiu mai amănunțit.

119


ZTeirtesi ©flci©l£u.

Ședința Il-a a comitetului central al „Asociațiunii⁴* ținută la
25 Februarie 1909.

Prezident: losif Sterca Șuluțu. Notar: Octavian C. Tăslăuanu. —
Membri prezenti: Dr. Vasile Bologa, A. Bunea, P. Cosma, O. Ooga,
Dr. L. Lemeny, Dr. E. Roșea, Romul Simu și N. Togan.

Fundațiuni: (31. Nr. 197—1909). Teodor Sandul, căpitan ces. și reg. în
    pensie, originar din Năsăud și încetat din vieață în Gorz (Austria),
    ia 9 Octomvrie 1908, prin testamentul său făcut în Rokittsch-Sau.er-
    brunn. la 8 Iunie 1907, își lasă întreagă averea «Asociațiunii», cu scop
    de a se face o fundațiune cu numele Fundațiunea Teodor Sandul,
    din care să se împartă stipendii tinerilor români, cari studiază me-
    seriile sau tehnica, sau în lipsa acestora, celor cari studiază agricul-
    tura sau grădinăritul. Averea testată constă din 46 atții de ale insti-
    tutelor financiare românești și din 2 libele de depuneri la «Timișana»
    în valoare de K 1,100'76. Averea totală se urcă la suma de K 25,100'76.
    Pe lângă aceasta, conform inventarului făcut de judecătoria de ocol
    din Năsăud, la această judecătorie mai sunt depuse: diferite obiecte
    și bani gata, în valoare totală de K 232'34. Datoriile decedatului fun-
    dator, conform aceluiaș inventar, sunt de K 925'72.

         Comitetul central primește administrarea acestei fundațiuni, con-
    form dispozițiilor mărinimosului fundator și încredințează pe dl ad-
    vocat Dr. Alexiu David din Năsăud să reprezinte «Asociațiunea» cu
    ocazia pertractării lăsământului.

Despărțăminte: (32. Nr. 188—1909). Beclcherecul mare. La adunarea cer-
    cuală din comuna Toader dl director Vincențiu Petrovici a ținut o
    cuvântare despre «Asociațiune» și dl Dr. Liviu Ghilezanu o prelegere
    despre «Lux și credința deșartă». Despărțământul se invită să desfă-
    șure O activitate mai spornică, (proc. verb, al adunării cerc, ținute în comuna
    Toader la 8 21 Septemvrie 1908).

— (33. Nr. 251—1909). Blaj. Desp. a primit dela institutul «Patria» K 300
    pentru cursurile de analfabeți. Din această sumă s’au făcut 5 premii
    de câte 50 K. Se dă desp. ajutorul de K 100 pentru prelegerile po-
    porale și câte 5 ex. din publicațiunile poporale ale «Asociațiunii» pentru
    înființarea de biblioteci poporale (șed. comit, cerc, din 17 Febr. 909).

— (34. Nr. 149—1909). Bistrița. S’au ținut următoarele conferințe: Dr. G.
Tripon, «Vieața și inițiativa»; I. Corbu, «Două conferințe din astro-
nomia poporală»; Dr. V. Seni, prof. «O călătorie preste Semmering»
(cu proiecțiuni); Dr. V. Drăgan, «Despre formarea limbii române și
studiul ei în prezent»; C. Negruțiu, «Din istoria Bistriței». Desp.
îi se dă ajutorul de K 100 pentru prelegerile poporale și câte 3 ex.
din publicațiunile poporale ale «Asociațiunii» (șed. comit, cerc, din 22 Ian. 909).
— (35. Nr. 150—1909). Brad. Se dă ajutorul de K 100 pentru prelegerile
poporale.

— (36. Nr. 164—1909). Brașov. S’au ținut următoarele conferințe: N. Bogdan
    prof, «Nota națională în poeziile lui Eminescu»; A. Ciortea, prof.
    «Uzina electrică» și «Cucerirea aerului» (cu proiecțiuni); I. Prișcu,
    preot, «Despre Coran»; Dr. A. Bogdan, prof., «Istoria literaturii și
    problemele ei». S’au ținut următoarele prelegeri poporale: în Măieruș

120


     și Rotbav, dl I. Petrovici, «Influința alcoholismului» (cu proiecțiuni) și
    dl I. Boldor, înv., «Alegerea sămințelor» ; în Stupini, dnii Dr. A. Bogdan
    și N. Furnică, «Despre Alcoholism» și au înființat o agentură; în Hăghig .
    și Arpătac dnii N. Bogdan, V. Neguț și A. Nistor «Despre Alcoholism»
    și «Uneltele agronomice». S’au mai făcut 2 biblioteci ambulante cu
    câte 93 voi. Desp. i-se dă ajutorul de K 100 pentru ținerea prele-
    gerilor poporale, (șed. comit, cerc, din 25 Ianuarie 909).

— (37. Nr. 216—1909). Gherla. L-a 8 Februarie a. c., s’a ținut adunarea
    de constituire a acestui despărțământ nou, convocată de Dr. C. Rus,
    advocat. S’a ales director dl Dr. Petru Fabian, canonic.

— (38. Nr. 179—1909). Lăpușul-unguresc. Desp. dă două premii de câte
    50 K dela «Râureana» și «Lăpușana» și trei premii de câte 25 K
    dela Dr. O. Buzura, adv., O. Popescu, preot în Suciul de jos și unul
    din cassa desp. pentru instruirea analfabeților. Se dă ajutorul de K 100
    pentru prelegerile poporale, (șed.comit.cerc. din 13/26 Noemv. 1908 și Ian. 1909).

— (39. Nr. 172—1909). Lipova. Secretarul înaintează un raport, explicând
    cauzele neactivității acelui desp. Starea culturală a țărănimii e mulțu-
    mitoare. Dintre 42 școale poporale 40 sunt susținute de popor. Desp.
    se învită să desfășure o activitate mai spornică.

— (40. Nr. 196—1909). Năsăud. Desp. a adresat tuturor preoților și învă-
    țătorilor un apel, ca să facă în fiecare sat însoțiri de consum, pregătind
    astfel terenul pentru cursul de negoț propus de comitetul central.
    Desp. se învită să deschidă cât mai îngrabă cursul de negoț a cărui
    scop e tocmai pregătirea terenului pentru însoțirile de consum și
    pentru îndemnarea țăranilor să se ocupe cu negoțul, (șed.comit, cerc,
    din 28 Ianuarie 1909).

— (41. Nr. 225—1909). Orăștie. Directorul raportează că inteligența din
    acele părți e stăpânită de un egoism și materialism îngrijitor; nu se
    interesează de soartea și educația poporului. Adunarea cercuală a ales
    în locul dlui director demisionat, pe dl I. Lăpădat, direct. «Ardelenei».
    Și a decis să deie două premii de câte 25 K pentru instruirea anal-
    fabeților. Desp. se învită să înceapă o activitate spornică, (adun. cerc,
    ținută, în Orăștie la 20 Decemvrie 1908).

— (42. Nr. 233—1909). Sebeș. La adunarea cercuală au ținut prelegeri:
    dl S. Medeanu, protopop, despre «Asociațiune»; A. Tătar, înv. «în-
    semnătatea pomăritului»; Ion Ghișa, paroh, «Cultivarea stupăritului
    rațional și foloasele lui». S’a înființat o agentură în Loman. Se dă
    ajutorul de K 100 pentru prelegerile poporale și câte 5 ex. din publi-
    cațiunile «Asociațiunii» pentru înființarea de bibi, poporale, (șed. comit,
    cerc, din 15 și 21 Mai, 1908 ; adun. cerc, ținută în Loman, la 24 Mai 1908; șed.
    comit, cerc, din 1 Februarie 1909).

— (43. Nr. 1258—1908). Turda. Din socotelile înaintate, rezultă că desp.
    la 27 Decemvrie 1908 a avut o avere de K 193’80.

Cărți cumpărate: (44. Nr. 152—1909). Se cumpără o sută de exemplare
    din «Cântece din lumea veche» de preotul Oh. Tulbure, în sumă
    totală de 40 K.

Cărți dăruite: (45. Nr. 167—1909). Pe seama bibliotecii «Asociațiunii»
    din Cojocna se dăruește lucrarea «Date istorice privitoare la familiile
    române de loan Cav. de Pușcariu voi. 1. și II.

Membri decedați: Coriolan Brediceanu, direct, desp. Lugoj.

     Extras din procesul verbal al ședinței. Oct. C. Tâslâuanu,
                                                           secretar,

ni


Ședința a IlI-a a comitetului central al „Asociațiunii", ținută
la 25 Martie 1909.

Prezident: losif Sterca Șuluțu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. — Membri
prezenți: Dr. Vasile Bologa, Ars. Burtea, Partenlu Costna, Dr. Hartan
Pușcariu, Dr. E. Roșea, Romul Simu și N. Togan.

Despărțăminte: (52 Nr. 355—1909). Cluj: S’au început cursurile cu anal-
    fabeții; institutul «Economul» a oferit desp. suma de 200 cor. pentru
    încurajarea însoțirilor pentru asigurarea vitelor; pe lângă cea din Fe-
    neșul-săsesc, care funcționează de un an și jumătate, e pe cale de a
    se înființa o asemenea însoțire și în comuna Tic. — Comitetul central
    nu" a încuviințat cererea școalei din Gilău de a i se urcă ajutorul
    anual din fundațiunea Petran dela 60 cor. la 300 cor. Două odăi din
    casele Petran s’au închiriat Casinei din Cluj pe lângă taxa anuală de
    250 cor. (șed. comit, cerc. din. 5 Februarie a. c.).

— (53 Nr. 307—1909). Reghin: S’au luat dispoziții pentru noua arondare
    a desp. și pentru începerea uuei activități sistematice, (șed. comit, cerc,
    din 31 Dec. 1908).

Școala civilă de fete: (54 și 55 Nr. 297, 291—1909). Prelegerile s’au re-
    luat la 3 Febr. a. c.; prelegerile fiind sistate, clasificările pe sem. I.,
    nu s’au făcut; s’a luat act de lista cheltuelilor particulare ale elevelor
    din internat în cursul an. școl. 1907/8, cu intrate de 187672 cor. și
    cu cheltueli de 17,917’53 cor. Excedentul de 846T9 cor. s’a adăugat
    la «Fondul pentru excursiuni» (proc. verb, al consiliului profes. din 9 Febr. a. c.J.

Muzeu: (50 Nr. 356—1909). D-nul Oct. C. Tăslăuanu cetește un raport
    despre starea în care a găsit Muzeul și despre lucrările ce le-a făcut.
    Comitetul central decide: a) închiderea Muzeului pentru public până când
    se va termină inventariarea, catalogarea și aranjarea lui. Aceasta se
    va aduce la cunoștința publicului printr’un aviz pus pe poarta Mu-
    zeului; b) angajază pe timp nedeterminat o persoană ajutătoare la lu-
    crările de inventariare și catalogare din Muzeu; c) votează pentru
    aranjarea instalațiunilor și pentru înzestrarea Muzeului, cari se vor face
    sub îngrijirea dlui Octavian C. Taslăuanu, suma de 1000 cor. din
    fondul general, afară de sumele încassate din răscumpărarea felicită-
    rilor de anul nou și din încassările seratelor muzicale și literare; d)
    dispune ca unul dintre servitori să stee în permanență în serviciul
    Muzeului.

— (57, 58 și 59 Nrii 344, 325 și 324—1909). D-na Maria Cioran, preo-
    teasă, dăruește 35 scrisori ale dlui I. Slavici din anii 1865—1874; d-1
    Constantin Orama, teolog an. III din Sibiiu, dăruește: 13 monete vechi
    de argint, 25 monete vechi de aramă din diferite epoce și țări; d-1
    George Barescu, preot în Comana-superioară, dăruește: o săcure din
    epoca de piatră și un buzdugan de fier, ambele găsite într’o peșteră
    de pe teritorul comunei Comana-superioară.

Cărți primite: (60 Nr. 270—1909). D-1 Dr. At. Marienescu, Sibiiu, dăru-
    ește bibliotecii Asociațiunii 11 volume.

Cărți cumpărate: (68 Nr. 1130—1908). Se cumpără câte 50 ex. din voi.
    II, III și IV ale «Bibliotecii copiilor și a tinerimii» de A. O. Maior,
    în sumă totală de 150 cor.

Cărți dăruite: (64, 65, 66 și 67 Nrii 342, 275, 296 și 254—1909). Se dă-
    ruesc toate publicațiunile de cari dispune Asociațiunea biblio-


9

122


     tecii poporale din Sângeorzul-Român, bibliotecii «Societății de lectură
    Inocențiu Micu Clain» din Blaj, d-lui preot loan Frâncu din Cetea,
    cu condiție să înființeze o agentură și o bibliotecă poporală a «Aso-
    ciațiunii», apoi câte un ex. din «Biblioteca poporală a Asociațiunii»
    d-lui preot loan Roman din Stârciu (Sălagiu), cu condiție să înființeze
    o agentură.

Membri decedați: Dr. Victor Nyilvan, adv. în Șomcuta-mare, membru
    pe vieață.

Membri noi: (69 și 70 Nrii 1269—1908, 37, 44, 54, 105, 124, 144, 171,
    176, 187, 189, 205, 216, 233, 302, 309, 320—1909). Secretarul admi-
    nistrativ raportează că s’au înscris următorii:

 a)  membri fundatori: loan Dobrean, paroh gr.-cat., Corbu, achitând taxa
    întreagă de 400 cor., Dr. loan Papp, advocat și d-na Veturia Dr. I.
    Papp născ. Bontescu, soție de advocat, ambii în Brad;

 b)  membri pe vieață: D-șoara Elena Petrașcu, dir. internatului Asocia-
    țiunii, Sibiiu; lacob Peptea, oficiant la oficiul de dare, Orșova; «Șer-
    căiana», institut de credit, Șercaia, achitând taxa de câte 200 cor. și
    Dr. Danii Sabo, advocat, Blaj, achitând rata primă de 60 cor.;

 c)  membri ordinari: Nicolau Aron, cancel. metrop., Blaj, Dr. loan Belan,
    vice-notar consist., Blaj; Valeria Dănilă, învățătoare, Mihalț; Efrem
    Ganga, agricultor, Crăciunel; Vasile Mărginean, agricultor, Crăciunel;
    Ilie Martin, arândaș, Bia magh.; Gavrilă Oarga, agricultor, Bucerdea
    grân.; Emiliu Vlassa, proprietar, Sâncel; Aurel Costantinescu, condu-
    cător. filialei «Cordiana», Fofeldea; Dr. Sim. Chețian, advocat, Agnita;
    Dr. Cornel Rusu, advocat, Gherla; Dr. Victor Nemeș, advocat, Baia
    de Criș; Dr. Nerva Oncu, advocat, Baia de Criș; Cornel Glava, când,
    de adv., Brad; loan Keri, profesor, Brad; losif Tisu, preot gr. or.,
    Cebea; loan Indreiu, preot gr. or., Caraciu; loan Mihuțiu, preot gr.
    or., Cărăstău; loan Fugătă, preot gr. or., Luncoiul de jos; loan Șipoș,
    preot gr. or., Lunca; loan Birău, preot gr. or., Buceș; Pavel Vraciu,
    preot gr. or., Stănija; Emanuil Comșa, dir. la «Crișana», Brad; luliu
    Papp, cassar, Brad; Pamfilie Plaștea, notar cerc., Mihăleni; lulia Plaștea
    născ. Bisa, soție de not, Mihăleni; loachim Florea, metalurg, Criștior;
    loan Faur, învățător, Criștior; Const. Șerban de Voila, proprietar,
    Baia de Criș; Mihail Făgărășian, protopop, T6ure; «Schinteia» institut
    de credit, T6ure; D-șoara Virginia Bal, Măgura; loachim Groza,
    preot, Sebiș; Elie luga, preot, Arcalia; Coriolan Secoșan, oficiant,
    Bocșa mont.; Mihai Berdac, supraveghetor, Bocșa montană; George
    Pistricean, oficiant, Bocșa mont; loachim Perian, învățător, Bocșa
    mont; Coriolan Stoica, cassar de bancă, Bocșa mont; George Bre-
    benar, pensionist, Bocșa mont; Dr. Fedor Teimar, advocat, Bocșa
    mont; George Poienariu, întreprinzător, Bocșa mont.; loan Bunea,
    preot gr. cat, Vad; Rozalim Mijea, econom, Comăna super.; Victor
    Vlad, econom, Comăna super.; Simion Langa, econom, Comăna
    super.; George Vlad, econom, Comăna super.; Ofelia Dr. Hubian,
    văduvă, Cacova; Vasilie Deciu, preot, Nicolințul mare; Dr. loan De-
    mian, advocat, Nicolințul mare; Dr. Augustin Ciurdar, când, de adv.,
    Caransebeș; George Țințariu, cancelist advocațial, Caransebeș; Nicolae
    Cojocariu, preot, Borlova; Paul Culic, econom, Unimăt; Georgiu
    Ploscă, proprietar, Acâș; Samuil Filep, propr., Acâș; loan Ploscă,
    econom, Acâș; Dr. Nicolae Cristea, advocat, Ocna; Marcu Jantea,
    paroh, Ocna; Dr. Pompiliu Nistor, când, de adv., Arpătac; Dr. Du-
    mitru Chiroi, advocat, Becicherecul mare; Dr. Pavel Obădean, advocat,

123


 Becicherecul mare; George Lupșa, paroh, Toracul mic;Zaharie Bulbuc,
paroh, Măgura; luliu Dragoș, preot, Bonț; loan Melian, preot, Bonț;
Dănilă Oltean, preot, Măhal; Atanasiu Pașcu, preot, Mintiul Gherlei;
Gavril Hango, spiritual, Gherla; Paul Bocea, preot, Sânmartin; loan
Rus, preot, Sânmartin; Dr. Iustin CI. Juga, când, de adv., Gherla;
Vasiliu Cozma, cantor la mănăstire, Nicula; Traian Deac, preot, Sic;
Pompeiu Mureșan, preot, Teoc; Ștefan Mureșan, preot, Petrihaza;
Vasiliu Chezan, prop., Oșorheel; Andreiu Oltean, preot, Sâmbon;
Paul Sălvan, preot, Ciaba; loan Rus, contabil la filiala «Economul»,
Gherla; loan Boer, prof. în pens., Gherla; Gavril Cupșa, primar,
Nicula; Eugen Szeles, prof. preparandial, Gherla; Dr. Vasiliu B. Ra-
monezai, advocat, Gherla; luliu Pop, conducătorul filialei «Economul»,
Gherla; Andrei Todoran, proprietar tip. «Aurora», Gherla; losif Onciu,
preot, Iclod; loan Vescan, notar, Teoltiuri; Danila Sânjoan, not. co-
munal, Maier; Corneliu Sanjoan, când, de profesor, Maier; Anchidim
Partene, proprietar, Maier; Âdeodat Coruț, proprietar, Maier; Pavel
Ilieș, propr., Maier; Petru Ilieș, propr., Maier; loan Rus, industriaș și
comersant, Maier; loan Băilă, tutor orfanal, Sebeș; Petru Cucuian,
paroh, Loman; Comuna bisericească, Loman; Comuna politică, Loman;
însoțirea Raiffeisen, Loman; loan Popa Nartea, notar, Loman; Nicolau
Hinția, paroh, Sebeșel; Fabiu Toma, dir. la «Mugurul», Elisabetopole;
Dr. Mihail Moldovan, când, de advocat, Elisabetopole; Nicolae Tipu-
rița, contabil, Elisabetopole; loan Fodorean, paroh gr. or., Moșna;
luliu Jurca, proprietar, Rovășel; loan Langa, înv. gr. or., Dârlos; Vasile
Langa, înv. gr. or., Dârlos; Mihai Cucui, înv. gr. cat., Ibișdorful săs.;
George Roman, înv. gr. or. în pens., Aței; Zaharie Harboi, înv. gr.
or., Aței; Mihail Tătar, înv. gr. cat, Aței; Pancrație Moldovan, pă-
jucar, Biertan; Teodor Avram, preot gr. cat, Biertan; loan Almășan,
jreot gr. or., Alma săs.; Dionisie Chendi, preot gr. or., Șaroș; Pom-
oiliu Morușca, preot gr. or., Șeica-mare; Pantilie Ivan, propr., Boian;
Dr. Victor Pop, advocat, Puiu; Dr. Mihaiu Tirea, când, de advocat,
³uiu; Atanasiu Daju, preot, Fizești; Vasilie Gan, protopop, Ofenbaia;
oan Goia, Ofenbaia; Andreiu Muntean, Ofenbaia; loan Simulescu,
înv., Abrudsat; Dionisie Muntean, notar, Abrudsat; Simion Pașca,
Sălciua; George Ghidrai, notar, Sălciua; George Balea, yice-notar,
Sălciua; Vasile Șpan, paroh, Lupșa; Alexandru Danciu, paroh, Bu-
cium-sat.

             Se declară membri ai «Asociațiunii». Membrilor fundatori
       și pe vieață, cari au achitat întreagă taxa, li s’au liberat di-
       plomele și biletele de legitimare; iar celor ordinari și celorce
       au plătit numai o parte a taxei li s’au liberat biletele de le-
       gitimare.

  Extras din procesul-verbal al ședinței.

Oct. C. Tăslăuanu,
secretar.


9'

124


Ședința a IV-a extraordinară a comitetului central al „Aso-
                 ciațiunii" ținută la 2 Aprilie 1909.

Președinte: losif Sterca-Șuluțu. Notar: Oct. C. Tăslăuanu. — Mem-
bri prezenți: Dr. M. E. Cristea, N. Ivan, Dr. L. Lemeny, Dr. II.
Pușcariu, Dr. E Roșea și R. Sima.

     71. Cu verificarea procesului verbal al ședinței de astăzi rse încre-
dințează d-nii: N. Ivan, Dr. L. Lemeny și Dr. M. E. Cristea.

     72. (416—1909). Domnul prezident aduce la cunoștința comitetului
central că a primit știrea dureroasă a încetării din vieață a lui Alexandru
de Mocsonyi, prezident de onoare și fost prezident activ al Asociațiunii,
membru fundator al Asociațiunii și al Muzeului și sprijinitor mărinimos
al scopurilor urmărite de Asociațiune, — întâmplată la 1 Aprilie st. n. a. c.
în Birchiș și că a dispus să se arboreze flamura de doliu pe palatul Aso-
ciațiunii.

                 Comitetul central își exprimă adâncile păreri de rău prin
           ridicare, încredințează pe d-nii P. Cosma, N. Ivan și Dr. M. E.
           Cristea să reprezinte «Asociațiunea» la înmormântare, să depună
           din partea ei o cunună pe catafalc, iar d-1 Dr. M. E. Cristea
           să țină o cuvântare funebrală la groapa marelui bărbat și me-
           cenat al neamului nostru.

     După aceste ședința s’a închis.

losif Sterca Știluțu m. p.,                  Oct. C. Tăslăuanu m. p.,

prezident.         (ss. verificatorilor.)    secretar.


  Nr. 361-1909.

    Seratele literare și artistice ale „Asociațiunii⁴⁴.

— Raportul biroului cătră comitetul central. —

                  On. Comitet Central!

      în cursul iernii trecute, biroul „Asociațiunii" a aranjat în fiecare Duminecă, în
sala festivă a Muzeului, câte-o serată literară sau artistică. Intențiunea biroului a fost ca
prin aceste serate să întrunească odată pe săptămână inteligența din loc și din împre-
jurime în sânul clădirei care s’a zidit pentru înaintarea și desăvârșirea noastră culturală.
Biroul a mai voit ca prin aceste serate să premeargă cu exemplu, vrednic de imitat
din partea celorlalte centre românești.

      Reușita morală a acestor întruniri culturale au întrecut așteptările tuturora. Inte-
resul publicului față de ele a crescut în așa măsură, încât la ultimele serate sala festivă
a Muzeului s’a dovedit prea mică. Cu o deosebită bucurie trebue să constatăm că la
unele serate au luat parte chiar și țărani.

      S’au ținut 8 conferințe și anume :

      1. Oct. C. Tăslăuanu, „Despre Tolstoi".

      2. I. Bratu, „Despre Raffael" (cu proiecțiuni).

      3. Dr. Eleonora Lemeny, „Despre Faust".

      4. Oh. Tulbure, „Coloniile Macedo-Române și tinereța lui Șaguna".

      5. Dr. 1. Lupaș, „Doi ani'din vieața lui Șaguna".

      6. M. Voileanu, „Despre expedițiunea lui Nansen" (cu proiecțiuni).

      7. Oct. C. Tăslăuanu, „Despre literatura mai nouă".

      8. Dr. A. Crăciunescu, „Vieața Iui Isus“ (cu proiecțiuni).

125


       S’a dat o reprezentație teatrală și anume piesa „Casă veche" de A. Theuriet,
sub conducerea d-lui luliu Enescu și cu trupa de diletanți compusă din d-na Tăslăuanu,
dșoara Tia Hodoș și dl Sorin Barcianu.

       S’au ținut 5 serate muzicale, în care s’au cântat, cu voce și cu instrumente, com-
poziții românești și clasice. Seratele muzicale au fost conduse și aranjate, cu multă com-
petență de d-na Minerva Brote. La aceste serate muzicale au colaborat doamnele Crișan
și Triteanu, d-șoarele Lupeanu, Man, Drexler, Popescu, Bardosy, Moga și de Helden-
berg și d-nii: Tib. Brediceanu, Oct. Murășan, Rațiu, Crișan, Roșea, C. Popa, A. Bena,
I. Crețu și șapte teologi.

       La fiecare serată s’au făcut și cetiri sau declamări din autorii români și anume:
d-șoara Dunca a declamat poezia „Prima lux“ de Oct. Ooga, d-na Tăslăuanu a cetit
novela „Nicușor" de L Al. Brătescu-Voinești, d-l Ermil a cetit în două seri din fabu-
lele lui Raneti din „Momentele" lui Caragiale și alte bucăți umoristice, dl Goga a cetit
mai multe bucăți din poeziile sale.

       Pe lângă partea morală, aceste serate au avut și un îmbucurător rezultat mate-
rial. Din taxele minime de 20 fileri la conferințe și 50 de fileri la reprezentația teatrală
și seratele muzicale, s’a încasat în total suma de K 732’64.

       Aceste serate se vor continuă în toamna viitoare, când biroul nădăjduește a le
putea aranja după un program sistematic, încercând chiar a face schimbul de confe-
rențiari între diferitele centre, care în acest an n’a izbutit. Spre acest scop se va publică
din vreme un apel cătră toți aceia, cari doresc să se angajeze ca conferențiari ambulanți.

                   Comitetul central ia la cunoștință acest raport și mulțumește și din
             parte-i tuturor acelora cari au contribuit pentru reușita seratelor literare și
             artistice. însărcinează biroul ca, în special, d-nei Minerva Brote să-i
             exprime mulțumite și în scris. Suma de K 732-64 se va întrebuința pentru
             Muzeul „Asociațiunii" și pentru acoperirea cheltuelilor reclamate de aran-
             jarea acestor serate.

  (Dec. 51. șed. comit, centr. din 25 Martie 1909).           Oct. C. Tăslăuanu,

secretar.



Cărți primite gratuit pentru Biblioteca „Asociațiunii^.

— Notițe bibliografice. —

      loan Blana și Nerv a Hodoș, Bibliografia Românească veche
(1508—1830) Tom. II Fasc. IV (1784—1796). Edițiunea Academiei Române,
București, 1909. Prețul: 5 lei.

      loan Blana și P. Caracaș, Biblioteca Academiei Române: Cata-
logul Manuscriptelor românești, Tom. II Fasc. I șt Fasc. II. Edițiunea
Academiei Române, București, 1906 și 1909.

      Gr. G. Tocilescu. Monumentele epigrafice și sculpturali ale Mu-
zeului Național de antichități din București, publicate sub auspiciile
Academiei Române. Partea a Il-a (Colecțiunea sculpturală a Muzeului până
în anul 1881), București 1908.

      Analele Academiei Române. Seria Il-a Tom. XXX (1907—1908).
Memoriile secțiunii științifice. București 1908. Prețul: 5 lei. Cuprinde ur-
mătoarele comunicări: Slăbiciunea inimii, de Dr. V. Babeș-, Studii critice
asupra actualei organizațiuni sanitare. I. Vasile Lascar și măsurile sanitare
din comunele rurale, de Prof. Dr. V. Babeș; Contribuțiuni la Climato-
grafia României. I. Studiu comparativ al climei iernii 1906/1907 la București,

126


de /.• St. Murat-, Din aplicațiunile mecanicei naționale în teoria generală
a suprafețelor, de O. C. Juga\ Fapte nouă asupra originii și combaterii
febrei tifoide, de Prof. Dr. V. Babeș-, Contribuțiuni la fizica globului. VII.
Hărțile magnetice ale României la 1 Ianuarie 1906, de St. C. Hepites și
I. St Murat-, Cercetări asupra genezei unor boale de rinichi, de Prof. Dr.
V. 5afoș;Observațiuni asupra capsulelor suprarenale, de Prof. Dr. V. Babeș;
Materiale pentru Climatologia României. XXVI. Elemente climatologice
ale lustrului 1901—1905, de St. C. Hepites-, Baritina din Binnenthal (Va-
lais. Elveția), de D. Rotman.

     Analele Academiei Române. Seria Il-a Tom. XXX, 1907—1908. Me-
moriile secțiunii istorice. București 1908. Cuprinde următoarele comunicări:
Despre censura din Moldova. IV. Censura sub Grigorie Ghyka și desfiin-
țarea ei, de Radu Rosetti; Cetatea Neamțului dela podul Dâmboviței în
Muscel de S Pușcariu; Notiță despre monetele lui Petru Mușat, de Ni-
colae Docan; Lupta între Drăculești și Dănești, de A. D. Xenopol; Con-
tribuțiuni la studiul cronicelor Moldovene (Nicolae Costi, Teodosie Dubău,
Vasile Dămian) de Const. Giurescu-, Inscripțiile dela Cetatea Albă și stă-
pânirea Moldovei asupra ei, de /. Bogdan; Documentul răzenilor din 1484
și organizarea armatei Moldovene în secolul XV, de /. Bogdan.

     Analele Academiei Române. Seria Il.a Tom. XXX, 1907—1908. Me-
moriile secțiunii literare. București, 1908. Prețul 3 lei. Cuprinde următoa-
rele comunicări: Medicina poporului, de Gr. Grigoriu-Rigo; Medicina po-
porului. Memoriul al II-lea, de Gr. Grigoriu-Rigo-, Contribuțiuni la stabi-
lirea originii orientale a unor cuvinte românești, de Teofil Lo'bel; Despre
nazalizare și rotacism, de Alexie Procopovici;

     Analele Academiei Române, Seria ILa Tom. XXX 1907—1908. Partea
administrativă și desbaterile. București, 1908. Prețul 5 lei. Aici se cuprind
dările de seamă despre cărțile intrate la concursele pentru premiile Aca-
demiei.

     L Mrazec, Despre formarea zăcămintelor de petrol din România,
discurs rostit la 23 Martie 1908, în ședința solemnă, cu răspuns de Anghel
Saligny. Academia Română. Discursuri de recepțiunea XXX. București
1907. Prețul 1 leu.

     Dr. Dim. Grecescu, O schiță din istoria Botanicei, începutul, mersul
și progresele sale în general și la noi în parte. Discurs rostit la 25 Martie
1908 în ședința solemnă cu răspuns de Dr. C. I. Istrati, Academia Română,
Discursiuni de recepțiune XXXI, București 1908 Prețul: 1 leu.

     Pompiliu Pârvescu, Hora din Cartai, cu arii notate de C. M. Cor-
doneanu. Academia Română: Din vieața poporului român, culegeri și studii.
I. București 1908. Prețul: 3 lei.

     Tudor Pamfilie, Cimilituri românești, întroducțiune și glosar. Aca-
demia Română: Din vieața poporului român, culegeri și studii II. Bucu-
rești 1908. Prețul: 1 leu.

     Tit. Bud, Poezii populare din Maramurăș, Academia Română:
Din vieața poporului român, culegeri și studii 111. București, 1908. Prețul: 1 1.

12?


      Dr. George Crăiniceanu, Literatura medicală românească, Biografii
și bibliografie. Edițiunea Academiei române București 1907. Prețul: 5 lei.

      Alexandru Pusso, Scrieri, publicate de Petre Haneș, cu un potret
și șase facsimile. Ed. Academiei române București, 1908. Prețul 5 lei.

      Virgil Pop, Chestia unirii bisericilor, Timișoara 1908. Prețul:
50 bani.

      Protocolul sinodului ordinar al Arhidiecezei gr.-orientale române din
Transilvania, ținut în anul 1908. Sibiiu, 1908.

      Dr. Rovesz Geza, Paralysis progressiva es Syphilis, Gyulân, 1905.

      G. S. Petrow, Calea spre Dumnezeu, contemplațiuni asupra Dum-
nezeirii și asupra adevărului divin. Traducere de Teodor V. Păcățian,
Sibiiu, 1909. Prețul: 1 cor.

      Dr. Ambrosiu Chețianu, Florian Porcius ca botanist, Blaj, 1908.
Prețul: 50 bani.

      George Cătană, Povești poporale din Banat, culese din gura po-
porului. Partea 1 și 11. Edit. Librăriei Ciurcu, Brașov, 1908. Prețul: voi. 1
50 bani, voi. II 60 bani.

      Din Biblioteca teatrală, editată de «Societatea pentru fond de teatru
român», au apărut: Nr. 13 Curiozitatea femeiască, comedie într’un act,
localizată de M. Popescu n. Bogdan; Nr. 14. Lăsata secului, comedie
într’un act, pentru fetițe localizată de M. Popescu n. Bogdan; Nr. 15.
Artistele, comedie într’un act, pentru fetițe, localizată de M. Popescu n.
Bogdan; Nr. 16. Șapte și nici o ispravă, comedie într’un act, pentru
fetițe, localizată de M. Popescu n. Bogdan; Nr. 17. Milionu, comedie în-
tr’un act, pentru fetițe, localizată de M. Popescu n. Bogdan; Nr. 18. Ni-
colae Vulpea, piesă din popor, în 4 acte, de Romul Muntean; Nr. 19.
Capriciul unui tată, comedie într’un act, din italienește, de Z. Bârsan;
Nr. 20. Cântecul cocoșului, comedie într’un act, din italienește, de Z.
Bârsan: Nr. 21. Câinele și Pisica, comedie într’un act, din italienește, de
Z. Bârsan; Nr. 22. Sluga la doi stăpâni, comdie în 2 acte, după C. Gol-
doni, de Z. Bârsan; Nr. 23. Dela Nord la Sud, comedie într’un act, din
italienește, de Z. Bârsan. Toate au apărut în editura librăriei Ciurcu din
Brașov, în cursul anului 1908.

      Calendarul pe anul comun 1909 (cu litere cirile) An. CXVII. Edit.
Tipografiei lui W. Krafft. Sibiiu.

      Calendarul Săteanului pe anul 1909, Editura lui W. Krafft. Sibiiu.

      Amicul Poporului, An. XLIX—1909, întocmit de I. Popovici. Edit.
lui \V. Krafft, Sibiiu.

      Academia ortodoxă, Almanach Jubilar, Edit. societății «Academia
ortodoxă», Cernăuț, 1909.

      Onisifor Ghibu, O călătorie prin Alsacia—Lorena — Țara și școa-
lele ei. — Extras din «Revista Generală a învățământului» An. IV. Nr. 4—6
București, 1909. Prețul: 75 bani.