TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. IV.—V. Sibiiu, Septembre—Octobre 1904. An. XXXV. ADUNAREA GENERALA DELA TIMIȘOARA. In timpul relativ scurt de 8 ani, de când Asociațiunea noastră și-a extins activitatea asupra întreg teritorului țării locuit de poporul român, adunarea generală s’a întrunit deja de patru-ori în ospitalierul Banat, și sărbătorile culturale la cari au asistat membrii Asociațiunii cu aceste ocasiuni, for- mează momente de deosebită splendoare în trecutul institu- țiunii noastre. Precum adunările memorabile, ținute la 1896 în Lugoș, la 1900 în Băile Herculane și la 1902 în Oravița, tot astfel și ultima adunare generală care a avut loc la 21 și 22 Sep- tembre a. c. în vechia capitală a Banatului, în istoricul oraș Timișoara, a dat dovecji eclatante despre însuflețirea și price- perea Românilor din această parte a țării pentru idealurile lor naționale-culturale, despre interesul viu ce societatea noastră cultă îl păstrează înaintării poporului nostru și despre abne- gațiunea și nobila liberalitate cu care urmăresce acest scop. In partea oficială a revistei noastre publicăm actele refe- ritoare la această adunare generală, acte cari chiar și în forma seacă ce li-o impun obiceiurile birocratice, ne dau dovec|i foarte elocuente despre seriositatea și demnitatea cu care au fost desbătute afacerile Asociațiunii și despre însuflețirea cu care Românii din Banat au depus și de astă dată obolul lor pe altarul culturei noastre naționale. Descrierea mai amănunțită a festivităților arangiate cu ocasiunea acestei adunări generale, trece preste competența 11 150 revistei noastre, și a fost făcută la timpul seu de ziarele noastre în condițiuni pe deplin mulțămitoare și într’un cadru foarte vast. In sarcina noastră rămâne numai să remarcăm și înre- gistrăm unele momente de interes mai durabil și de impor- tanță chiar și pentru istoria desvoltării noastre culturale. In primul rând avem de amintit faptul îmbucurător, că la adunarea generală au fost representate, și de astă dată, celelalte societăți culturale românesei mai mari prin delegați speciali, și în deosebi „Societatea pentru fondul de teatru român" și „Asociațiunea Aradană pentru literatura și cultura poporului român". Prin participarea oficială a acestor societăți la adunările generale ale „Asociațiunii" și prin modul cum activitatea ace- steia este apreciată și sărbătorită de representanții societăților surori, — întrunirile instituțiunii noastre au fost ridicate la rolul și importanța unui adevărat focul ar al vieții culturale a Românilor din țeară. Spre a pune în relief această împrejurare, lăsăm să urmeze la loc de frunte, și împreună cu cuvântul presidial de inau- gurare, și discursurile de felicitare ale representanților „So- cietății pentru fondul de teatru român", Asociațiunii Aradane și Despărțământului Timișoara. S’a remarcat și de astădată în presa română și chiar și în sinul adunării, cu multă părere de rău, absentarea dela adunările „Asociațiunii" a episcopatului român, care — nu încape îndoială — are datorință mare și sfântă de a da nisu- ințelor culturale ale poporului nostru întreg sprijinul seu și în deosebi de a ocupa în sinul instituțiunii noastre și în viitor locul și rolul ce l’au avut în trecut capii ambelor biserici române, Metropoliții Șaguna și Șuluțu, în Asociațiunea noastră. Cu toate acestea ne credem datori a constata în interesul ade- vărului, că P. S. L. Episcopii de Lugoș și Arad, cari atât pentru apropiarea residențelor și pentru agilitatea ce li-o permite etatea lor, erau așteptați cu siguranță la adunarea din Timi- șoara, au fost împiedecați din cause independente de voința lor de a se presenta la ultima adunare. P. S. Episcop al Lugo- șului și-a exprimat regretele asupra acestei împiedecări prin o scrisoare adresată biroului Asociațiunii încă înainte de adu- 151 nare, scrisoare în care a pus în vedere donarâa unei valoroase colecțiuni pentru Museul nostru, iar P. S. Episcop al Aradului, care chiar în ziua adunării generale a trebuit să săvârșască o funcțiune oficială în diecesa sa, s’a înscris membru fundator al Asociațiunii și a felicitat adunarea generală prin o telegramă călduroasă, care însă în urma unei întârziări a sosit abia după încheierea adunării. Un moment de importanță a fost ședința publică a sec- țiunilor șciințifice-literare, în care doi distinși literați români au cetit câte o lucrare de deosebită valoare șciințifică-literară, lucrări cari se ridică foarte mult preste nivelul disertațiunilor din trecut și au fost ascultate timp de aproape 3 oare cu aten- țiune încordată de un public numeros și ales. Ambele diserta- țiuni se vor publica în această revistă. In fine mai avem de remarcat și împrejurarea îmbucură- toare, că la ultima adunare generală s’a presentat nu numai împrejurimea orașului Timișoara, ci așa cjicând întreaga socie- tate cultă a Românilor din părțile Bănatului și Aradului, astfel că sala ședințelor a presentat un splendid tablou, cum poate nici odată și nici unde nu s’a mai vecjut la întruniri românesci. Acest moment a fost o adevărată surprindere pentru aceia cari au cunoscut societatea cultă română din Banat abia cu 10 ani înainte, și au revăcjnt-o acum întărită și desvoltată în condițiunile cele mai îmbucurătoare. Și că această societate cultă își cunoasce datorințele față cu poporul din care face parte, a fost dovedit în deosebi și prin împrejurarea, că cu toate că despărțământul Timișoara, înființat abia înainte cu câți-va ani, și păn’ aci a ocupat, sub raportul numărului mem- brilor sei, locul al patrulea între toate despărțămintele Aso- ciațiunii, — s-au înscris cu ocasiunea acestei adunări gene- rale încă 8 membri fundatori, 13 membri pe viață și 32 mem- bri ordinari nuoi, cu contribuiri de preste 6000 coroane, astfel că astăcji, între cele 46 despărțăminte ale Asociațiunii, cel dinTimișoaranumără cei mai mulți membri, aproape în toate cate- goriile acestora. Acest resultat, realisat într’un țînut. care în ochii multora mult timp trecea ca o posițiune pierdută, dovedesce un progres care întrece toate așteptările și face onoare zelului și priceperei bărbaților conducători ai acestui despărțământ. 152 Caracterul Timișoarei de oraș mare, fără multă poporațiune română în localitate, a adus cu sine că comitetul local să renunțe la arangiarea de festivități poporale și preste tot la manifestațiuni mai sgomotoase (primire festivă la gară, ser- bare poporală, etc.) Asemenea arangiamente, cari în toiul comunicațiunii vii a unui oraș mare, ar fi fost — dacă nu im- posibile, apoi fără îndoială împreunate cu multe neajunsuri, nici nu prea aveau o rațiune deosebită într’un despărțământ, care funcționează în condițiuni atât de neexcepționabile, care își ține regulat adunările cercuale în centrele locuite de poporul nostru, și cu aceste ocasiuni, precum și prin numeroasele sale biblioteci poporale, susține legăturile cele mai vii cu masa poporului și îngrijesce pe această cale de luminarea și însu- flețirea lui pentru idealurile sale culturale. Căci nu atât adu- nările generale, ale căror desbateri pentru poporul de rând în cea mai mare parte remân neînțelese, — ci adunările des- părțămintelor sunt locul unde întrunirea poporului în mase mai mari își are rațiunea sa. La adunarea generală dela Timișoara s-au întrunit con- ducătorii naturali ai poporului din Banat, și prin ceea-ce au se- vîrșit, au dovedit că-și cunosc datorințele față de interesele culturale ale neamului lor, și că sunt pătrunși de însuflețirea și abnegațiunea ce o reclamă înaintarea acestor interese. * După aceste observări lăsăm să urmeze discursurile ofi- ciale rostite în adunarea generală. Dl Dr. Liviu Lem&iy, ca delegat al Comitetului central, a deschis adunarea cu următorul discurs subliniat de aplause. Onorată adunare generală! Diferite cause de natură diferită au împedecat pe bărbații aceia, cari erau cu mult mai chemați decât mine, de a conduce această adunare generală. Numai în momentul din urmă m’a distins Comitetul central cu onorifica sarcină, la care nu m’am așteptat, — cred deci, că onorata adunare generală va fi cu indulgență față de mine și va aprecia mai mult bunele mele intențiuni, decât mode- stele mele puteri. 153 Natura incidentală a misiunei mele aduce cu sine, că nici nu mă aimt chemat a desvolta înaintea Domnielor-Voastre vre-un sistematic program sau vre-o reprivire mai amănunțită, cu atât mai vârtos, căci raportul general al comitetului central servesce de bună orientare. Chemarea măreață a Asociațiunii noastre o cunoasce fie- care membru al ei, o cunoasce fie-care Român. Scopul, pe care-1 urmăresce Asociațiunea noastră, este atât de nobil, atât de just, încât și streinul dator este să-l aproabe. Scopul Asociațiunii este cultivarea poporului român, con- servarea și desvoltarea dulcei noastre limbi strămoșești, și — urmărind acest scop — de o parte îndeplinim numai o dato- rință sacră firească, de altă parte usăm de un drept nepre- scriptibil înăscut fie-cărui individ și fie-cărui popor, de un drept divin, de Dumnezeu binecuvântat. Datorința noastră și dreptul nostru de a cultiva și desvolta limba noastră sunt cu atât mai evidente, cu cât putem con- stata faptul, că a noastră Asociațiune nici odată nici nu s’a gândit chiar la aceea, ca să iasă cu tendențele sale din cadrul poporului român, nici când nu a căutat a cuceri dela alții, ci numai a conserva și a desvolta ce e al seu. Astfel mare păcat comite acela, păcat în contra legilor eterne, care privesce cu ochi răi tendințele noastre culturale, cu cari nimic alta nu țintim, decât ca și poporul nostru în limba sa și prin limba sa în nobilă frățească emulațiune cu celelalte popoare, spre binele patriei comune, să ocupe pe teren cul- tural locul acela demn, la care de Provedință e chemat conform însușirilor sale, pe cari nici vitregitatea secolilor nu le-a putut înăbuși. Asociațiunea noastră mai cu seamă de când activitatea ei se extinde asupra tuturor locurilor din această țeară locuită de Români, este singura instituțiune, care întrunesce toată suflarea româ- nească din acest regat, în ea se manifestează unitatea noastră, scopul ei este acela, la a cărui ajungere cu egală însuflețire putem conlucra: putem (țice deci — variind o vorbă vestită — că în tabăra Asociațiunii se află poporul român din această țeară. 154 Această tabără trebue să o apărăm de ori-ce dujman, cu arma cea mai puternică, și să seim, că perdută va fi limba noastră, perdut poporul nostru, când această tabără nu o vom sci apăra, — dar o vom apăra cu glorie și cu isbândă, căci purtăm luptă dreaptă și luptăm pentru existență, căci poporul, care nu e capace de cultură, acela nu e nici demn de viață. Când s’au modificat vechile statute ale Reuniunii noastre, și în specie s’a lărgit teritorul ei de activitate, s’au aflat oameni, cari din diferite puncte de vedere cu totul opuse se temeau sau se bucurau de acele schimbări prevăzând, fie-care parte din al seu punct de vedere, efecte dăunoase pentru interesele culturale românesci. • Iată însă, esperința dovedesce, că nebasate au fost de o parte temerile, și de altă parte nerealisate au rămas speranțele, iar Asociațiunea noastră, tocmai de când în brațele sale cu- prinde pe toți Românii din patrie, a luat cel mai frumos avânt. Cu vie plăcere am venit deci de astădată în acest frumos emporiu al vechiului Bănat, în istorica cetate Timișoara, și cu bucurie vedem adunată în această sală floarea Românimei din aceste părți. Dacă e adevărat aceea, că renascerea culturală a româ- nismului din Ardeal a isvorît din acea fântână multe veacuri acoperită și suprimată de ordele barbare ale secolilor trecuți, trebue să constatăm și aceea, că prin părțile Bănatului s’a născut prima mișcare pentru cultivarea poporului român și a limbei sale, prin părțile aceste s’a înființat primul institut pedagogic, din care au purces apostolii învățători, cărora este a se mulțămi faptul, că puțini țerani afli în acest ținut, — fie dintre cei mai bătrâni — cari nu sciu carte. Meritul acesta al Românilor din Bănat este cu atât mai mare, căci în timpurile acelea biserica orto- doxă era supusă unei ierarchfi străine. Cu plăcere pot constata și faptul acela, că tot din părțile Bănatului mai ântâiu s'au ivit bărbați, cari din căldura ini mei lor s’au ocupat cu aparat sciințifîc, cu limba română, cu originea ei, cu structura ei, cu desvoltarea ei. E deci lucru firesc, că bucuros am venit din depărtări urmând frățeasca invitare adresată nouă și nu ne îndoim, că 155 întrunirea noastră de aici va forma o treaptă nouă cătră înălțimea idealului nostru cultural, la care nisuim. Declar adu- narea generală a Asociațiunii deschisă. * Dl Emanuil Ungureanu, Directorul Desp. Timișoara al Aso- ciațiunii, a salutat adunarea cu următorul discurs: Prea Onorate Domnule Președinte! Prea Onorat Comitet Central! Inteligința română din despărțământul Timișoarei, repre- sentată prin comitetul despărțământului, când a invitat Aso- ciațiunea pentru literatura română și cultura poporului român, ca să-și țină adunarea generală în ăst an în Timișoara, a voit să dee dovadă, că totdeuna e gata a sprijini instituțiunile noastre culturale. Din motiv de mare însemnătate s’a aflat îndemnată această inteligință a se înrola între sprijinitorii Asociațiunii și prin aceasta a culturei poporului nostru; acest motiv e, că în multe locuri locuite de Români, asemenea și în ținutul și jurul des- părțământului Timișoarei, poporul român nici intelectualminte nu e așa de deșteptat, nici materialminte nu înaintează așa, ca să poată ținea pași cu celelalte popoare intelectualminte mai deșteptate și materialminte mai înaintate; noi pe aici vedem, că în atingere cu alte neamuri conlocuitoare și în viața socială și pe terenul economic tot poporul nostru se arată inferior, el e partea, care cedează. Această împrejurare ne-a dus pe noi la convingerea, că deși avem în mare parte școale bune poporale, deși școala bună poporală contribue mult la deșteptarea și moralisarea popo- rului, dar totuși față cu emulațiunea popoarelor pentru supe- rioritatea și domnirea culturală și economică, pentru poporul nostru dela sate acum nu mai e destulă instrucțiunea și edu- cațiunea, ce o capătă în școala poporală; — instrucțiunea și educațiunea din școala poporală trebue acum și la noi privită de minimalul cultural, ce e de lipsă în viața poporului, ca pe acest fundament să se poată treptat mai departe desvolta și întări; — deci ]a noi se arată în mod imperativ trebuința, ca poporul nostru, — precum fac și alte popoare mai culte, — 156 să capete învățătură și după ce a eșit din școala poporală; trebue și mai departe să se lumineze, ca să se poată susțină și întări, însă desvoltarea culturală să nu fie numai intelectuală, ci să fie și economică, adecă poporul român să nu fie numai cu carte, dar să fie și econom bun. Aflu de lipsă a releva, că fața cu progresul rapid, ce-1 fac acum alte neamuri pe terenul economic, trebue și noi în lucrările noastre culturale, în promovarea culturei generale a poporului nostru să avem totdeauna înaintea ochilor și des- voltarea și întărirea lui economică, — pentru-că e frumos idea- lismul, cultivarea lui dă semn de sentiment nobil, trebue să cultivăm și noi idealismul; acesta ne învață să ținem la na- ționalitatea, la limba și legea noastră, la portul, tradițiunile și datinele părinților noștri, ne învață să rămânem credincioși strănepoți ai strămoșilor noștri, adecă să rămânem Români, ce au fost și denșii. Din idealism răsare sentimentul de dreptate și onestitate; să cultivăm acest sentiment cu mare zel, ca să nobilităm ca- racterul poporului, să-i ridicăm nivoul moral; în munca noastră culturală să țîntim într’acolo, ca fie-cărui Român să i-se pre- facă în instinct, ca să fie om cinstit și om de omenie. Dar să ținem cont de spiritul timpului și de împrejurările în cari trăim, să nu uităm, că trăim într’o epocă în care ală- turea cu idealismul în grad asemenea de mare domnesce și realismul, sau mai bine zis materialismul, adecă tăria economică, sau puterea averii; — să nu perdem din vedere, că un popor fie el cât de idealist, dacă nu se nisuesce să ajungă și la bună- starea materială, dacă nu se nisuesce să se întărească și în avere, dacă pe moșiile și pământul moștenit dela părinții lui se lățesc și întăresc alte neamuri, atunci poporul cel sărăcit tocmai ca un om, care sufere de boală fără leac, cu timpul trebue să piară. Acest adevăr la noi aplicat, ca să fiu bine înțeles și de pătura societății noastre, care n’are multă carte, cjic • zădar vom cânta noi ^Deșteaptă-te Române^, dacă alte neamuri vor cumpăra holdele și moșiile Românilor. Spre paguba noastră pănă în timpul cel mai nou am fost idealiști și de acolo vine, că ne tot tânguim, că suntem săraci, 157 ce în parte nu e adevărat, deci acum nu mai e destul din idealism să 4i°em să ne păstrăm și apărăm limba și legea strămoșească; — acum, dacă voim să trăim și să trăim pe acest păment, unde au trăit și strămoșii noștri, trebue să dicem: să ne pă- străm și aperăm limba, legea și moșia; această treime ași dori eu să fie scrisă în catechismul poporului român. Intr’acele instituțiuni culturale, cari sunt chemate să gri- jască, ca poporul nostru să capete învățătură și după ce a eșit din școala poporală, cari sunt chemate a cultiva și desvolta literatura noastră, și prin munca lor a da direcțiune desvoltărei noastre culturale, în prima linie stă și Asociatiunea pentru literatura română și cultura poporului român, pe care D-Voa- stră Onorat Comitet central o representați. Dacă ne gândim, că munca noastră culturală și cu aceasta împreună întreaga activitate a Asociațiunii e avisată numai la sprijinul nostru, dacă considerăm, cât de mare e problema ce are Asociațiunea a o deslega și cât de grele sunt datorințele, ce are a le îndeplini, — atunci dela fie-care Român, fără des- chilinire de sex, care voesce ca să fie ținut de Român și de om inteligent, dela fie-care Român, care pricepe, că numai promovarea culturei poporului nostru e mântuirea noastră, trebue să pretindem, ca să între în șirul sprijinitorilor Asociațiunii, pentru-că cine sprijinesce această Asociațiune acela sprijinesce cultura poporului român. Acum Onorat Comitet central în numele despărțământului nostru asigurându-Ve de stima și recunoscința noastră pentru zelul și iubirea de neam, cu care conduceți afacerile Asocia- .țiunii, și mulțămindu-Ve pentru ostenelele, ce le puneți ca jertfă pe altarul culturei poporului nostru — am onoare a Vă saluta. * Dl Dr. George Dobrin, representant al „Societății pentru fondul de teatru român“, salută adunarea cu următorul discurs: Onorată adunare generală! Moșii și părinții noștri, desbrăcați de egoismul ce carac- terisează 4>lele noastre și învăpăiați de ideal național, la anii 1860 au alcătuit Asociațiunea, care pănă la 1896 s’a restrîns 158 numai la Transilvania, iar de atunci și-a întins aripile asupra tuturor ținuturilor locuite de Românii de sub coroana sf. Ștefan și care acum își ține a patra adunare generală în părțile bănățene. Asociațiunea e necondiționat fătul idealismului, deoare-ce vedem, că acji veleități de natură materialistă de abia îi fac posibil înaintarea, desvoltarea și realisarea marilor și frumoaselor planuri ce și le-a pus. Cei dela 1860 au sciut să se avânte pentru neam mai mult decât noi! Apărut acest soare pe firmamentul culturei noastre naționale, nu a putut rămânea singur, căci ai noștri cunosceau marele adevăr, că cultura adevărată nu se constitue numai din sciință. De abia trecută sciința prin retorta artei, produce cultură. Ca inspirați au înaintat dar pe calea naturală. După cțece ani de muncă, în decursul cărora soarele nostru, „Astra®, a răs- pândit lumina, cunoscințele în popor — s’a fondat la anii 1870 „Societatea pentru crearea unui fond de teatru român", care vine acum prin mine a Vă aduce omagiile sale de admirație. Prin crearea acestei Societăți s’a alcătuit partea întregitoare a culturei naționale, s’a instituit retorta artei pentru bogăția cunoscințelor, a căror adunare și răspândire constitue menițiunea „Astrei®. Ca soare și lună își au dar aceste două mari societăți meniția lor în viața noastră culturală; ele sunt chemate, ca mână în mână muncind să ne consolideze cultura românească. Aici desbinarea nu are loc și invidia, — poreclită mai deunăzi, nimerit, „marea boală națională" — nu-i ertat să bântue în aceste înalte foculare întregitoare ale neamului nostru. Grrijind astfel de promovarea culturei și convinși înaintașii noștri, că în viața unui popor, la care consciința individualității sale totdeauna a fost vie și va fi și în viitor pe lângă toate pedecile ce i-se pun, pe lângă cultură, bună starea joacă un rol dirimător — au dat impuls înființărei bancelor noastre și asocierilor economice, chemate să asigure consolidarea și forța culturei naționale. Și acest pas a fost natural. E sigur, că bancele noastre încă își au activitatea lor binecuvântată, dacă stau în serviciul ideii fundamentale, din care au răsărit, și nu se pierd pe povârnișe, cari duc la distrugere 159 națională. Acestea ar trebui să fie totdeauna fundamentul și stâlpii, cari sprijinesc și supoartă grandiosul edificiu al culturei naționale. Ca prin minune înjghebat astfel sistemul vieții noastre culturale și economice, în jurul bisericei și a școalei, acum e datorinfa noastră să grijim, ca să producă roade prielnice firei și aspirafiunilor neamului nostru. Ni se impune dar jertfa, care avem să o aducem prin concentrarea activității noastre pe aceste terene. Numai munca concentrică și constantă, consecuentă și solidară în ale culturei și economiei, va pută ajuta neamul nostru la capabilitatea de concurentă și resistentă. Salut deci în numele „Societății pentru crearea unui fond de teatru român" Asociafiunea noastră, care are să stee în fruntea acestei munci și-i urez isbândă! (Aplause). * Dl Mic. Oncu salută adunarea în numele * Asociațiunii na- ționale aradane pentru literatura și cultura română". Onorabilă Adunare Generală/ Domnilor și Fraților! Eu așa sciu, că nu este, și nu cunosc nici o limbă, în care vorba de frate să fie atât de dulce și atât de intimă și caldă, ca in limba noastră românească. Noi prin acest cuvânt exprimăm toată legătura sufletească, ce împreună pe fiii unei întregi națiuni. Vorba aceasta este la noi o întreagă armonie a iubirei, o comoară neprețuită și neperitoare a sufletelor noastre românesci. Cu această vorbă frățească și românească Ve salut și eu pe Voi, frați Români, întruniți aci din toate unghiurile ferii, în templul și în numele culturei limbii și a literaturei române! Me simt prea fericit, când Ve pot împărtăși, că am primit chiar eu acest mandat și plăcut și onorific, dela sora Aso- ciafiunii D-voastră, dela Asociafiunea națională română din Arad. De acolo, Ve aduc un salut cald și din toată inima: dela frați la frafi! 160 Una suntem în limbă, una suntem în sentimente și un singur, singur și sublim scop avem cu toțui: cultura limbii și a literaturei române, singura cale și unicul mijloc, prin care se manifestă, se afirmă și trăesce un popor. în fața țării mărturisim această credință cu toții, și iar în fața țării cu toții mărturisim și în aceste momente solemne, că mergând pe această cale a luminilor și a civilisațiunei, un singur dor ne poartă și o singură armă ducem cu noi: dorul păcei, arma culturei și steagul iubirei. Astfel voim noi prin Asociațiunile noastre să îndreptăm pașii neamului nostru pe calea păcii, pe calea luminilor, a adevărului și a frumosului, și în limba sa să-l facem părtaș de toate bunătățile unei adevărate culturi și curate iubiri; tari în credință, că prin această lucrare pacinică și civilisătoare ne ridică neamul, și aducend noi multe jertfe pentru toate aceste bunuri, credem că pe această cale și cu aceste jertfe ale noastre facem bun serviciu și contribuim șf noi din pro- priile noastre puteri la fericirea și înălțarea patriei noastre. Tot ceea-ce se 4i°e și tot ceea-ce se scrie, fie din ori-ce parte, contrar cu aceste lucrări și aspirațiuni ale noastre — este o viclenie și calumnie netrebnică la adresa Asociațiunilor noastre și a întreg neamului românesc. După aceste, dorind și invitând pe tot Românul, care se numesce Român și care are o schinteie de iubire în peptul seu și un atom de putere în brațele sale, să se asocieze cu noi, să se înscrie și să se înroleze sub steagul acestei lupte pentru pace și lumină, — în numele Asociațiunii române aradane, din tot sufletul salut pe On. Comitet și pe toți mem- brii Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român și urându-i isbânfli strălucite în misiunea sa atât de grea și totodată atât de frumoasă, cu toată căldura inimei mele Vă strig: Asociațiunea aci întrunită în numele Domnului și sub steagul iubirei și al culturei: vivat, crescat, floreat! 161 „DIALECTELE ROMÂNE.- *) (Cetit în ședința festivă a secțiunilor sciințifice-literare ale „Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român¹* în adunarea generală din 1904 la 22 Septembre). L'expârience est la source unigue de la verM: elle scule peut nous apprendre quelque chose de nouveau; elle seule peut nous donner la certitude. H. Poincare. Obiectul conferenței mele de rândul acesta-’l formează dialectele române. Voiu încerca a vorbi despre originea, cla- sificarea, caracteristica și importanta lor pentru studiul limbei române. Limba română e vorbită în nordul și sudul Dunării. Gra- nițele ei cuprind un teritor destul de însemnat. în nordul Dunării e grosul poporului românesc în vechia Dacie traiană și ținuturile din vecinătatea ei. Hotarele dela răsărit spre apus sus la nord pleacă de dincolo de Dnistru pănă la Tisa, și cu Tisa pleacă spre apus în jos, când se desparte de ea ajung pe Someșe dau pe la Sătmar — Oradea-mare, ajung la Arad, trec Mureșul și o țîn drept la Dunăre. La sud Dunărea petrece granițele limbei noastre pe ambele părți pănă în Dobrogea, de unde apoi o petrece jumătate de cale pănă la mare, și dela mare pănă la Hotin se duce țîntă. Teritorul acesta îngrădit de hotarele pomenite formează domeniul dialectului daco- român. Dialectul istro român e vorbit în Istria în jurul lui Monte-Maggiore, la sud în 7 sate și la nord în muntele Cars într’un sat²). Dialectul din sudul Dunării cuprinde un teritor de tot vast³). Pănă când cele doue dialecte dinainte se vor- *) Conferența de față nu voesee să dea numai cercetări originale. Fiind rostită îna- intea unui public nefilologic a trebuit să remână pe lângă adevărurile generale, să arete greșeli și să facă combinațiuni, cari ilustrează starea faptică a dialectelor române. Mi s’a impus obiectul acesta, fiind-că prea nu e luat în samă la noi. ²) Satele dela sud se chiamă: Lettay, Gradin'a, Grobnic, Susn'evița, Bîrdo, Villa-nova, lesenovic. La nord avem numai satul Jeiănu. ’) Cunoascem mai multe feluri de Armâni. Informațiunile necesare le putem afla în ,,Die Aromunen, ethnographisch-philologisch-historische Untersuchungen iiber das Volk der sogenannten Makedo-Romanen oder Zinzaren**. Lucrarea aceasta e plănuită pe 5 volume, pănă adi au apărut abia 2, voi. I la 1895 și voi. 11 la 1894 în editura lui Joh. Ambrosius Barth din Leipzig. Cât de arbitrară e numirea Aromunen am arătat în Romania XXXII pag. 121. Volumul I din publicația dlui Weigand ce tratează despre țară ți locuitori ne arată resultatele cercetărilor sale. Pe scurt avem aceste resultate și in Enciclopedia Română voi. I pag. 228—230 (șederile, numărul și viitorul Aromânilor). Tot asemenea instructivă e și publicațiunea lui Ion Nenițescu, Dela Românii din Turcia Europeană, studiu etnic și statistic asupra Armânilor. Bucuresci 1895. 162 besc pe un teritor mai bine închiegat, cel din urmă formează o serie de provințe, cari stau ca nisce insule în marea străi- nătății. Ca să ne convingem despre acest lucru e de ajuns să privim hartele etnografice ale dlor Weigand și Nenițescu. L Partea primă a studiului meu o formează originea dia- lectelor române. Istoria limbei ne învață că limba română s’a format pe un teritor anumit. Părerile asupra locului unde s’a format limba română sunt divergente. Se crede anume că sau la nordul sau la sudul Dunării. Diferite motive, a căror analisă nu o fac de rândul acesta, conduc desvoltarea părerilor despre locul formării limbii române. Acji, când sciința română sbiciuesce deja șovinismul și patriotismul fals nu ne sfiim să întindem hotarele formării limbii române peste Dunăre la sud. A le fixa cu positivitate e greu, fiindcă avem încă multe fapte de studiat, pe cari acji abia le bănuim. E aproape adevărat că teritorul roman s’a păstrat atât Ia nordul cât și la sudul Dunării. Filologia a conciliat deci ambii dușmani și noi credem că Carpatul și Balcanul au găzduit în valea lor pe Romanii dela răsărit a căror urmași e poporul român de acji- Abstrăgend dela puri- tatea limbei latine rustice și dela curățenia sângelui roman, deja Romanii erau de tot amestecați, căci Roma, stăpâna lumii, a ocrotit la sînul ei și a miluit pe toți de pe vremea sa. Caz analog avem acji cu Parisul, care încrucișază toată lumea; cine *) D. Ovid Densușianu în escelenta sa Histoire de la langue roumaine voi. I, întrod. XXX—XXXI atinge notele aceste cât se poate de corect. Reproduc cu cea mai mare plă- cere acest pasagiu în întregime și în original: „Le patriotisme, tel qu’il est compris au- jourdhui en Roumanie, entravera longtemps encore le progres de la philologie roumaine, en empechant Ies travailleurs de chercher ou de dire la verite. C’est pour menager des susceptibilit& patriotiques qu’on evite souvent en Roumanie de presenter Ies choses telles qu’elles ont du se passer. On impose au philologue, comme ă l’historien, de ne dc- fendre que Ies theses qui concordent avec Ies idees dominantes sur le passâ du peuple roumain. Ce qu’il faut metre en âvidence, ce sont Ies pages glorieuses, veridiques, ou pre- senter comme telles, de l’histoire de son pays, en ecartant Ies faits qui pourraient etre moins flatteurs pour l’amour-propre național. On oublie cependant qu’en propageant ces tendanees on donne une conception fausse du patriotisme. Ce n’est pas en cachant la verite qu’on sert honnetement sou pays; en procedant ainsi, ni le patriotisme ni la Science n’y trouvent leur profit. Le vrai patriote n’est pas celui qui cherche a denaturer Ies faits ct a se trompei- soi-mâme, et le savant oublierait son devoir s’il evitait de dire la verite, quelque penible qu'elle doive etre“. 168 ar pută vorbi despre Parisieni ? Băștinașii Parisului sunt într’o minoritate disparentă.— Vedem cum se formează jos la Dunăre — vorbind în mare și nedefinind mai de aproape locul forma- țiunii — limba română, mulțămită împrejurărilor externe. Cine scie, dacă nu se icuiau Slavii în corpul roman dela răsărit, ce ar fi din limba română? Credem, că limba română s’a for- mat pe un teritor în apropierea strămoșilor Albanezilor de acți, a mers mână în mână cu vechea dalmată, limba romană din Dalmația, și nu rupem legătura dintre orient și apus după- cum să încearcă s’o susțină și G. Paris și dl Ovid Densușianu. Istoria desvoltării limbii române se poate mărgini numai în mare. Din sec. II—VI e formarea limbii și lățirea ei pe am- bele maluri a Dunării. In VII—IX—XII e puterea elem. slav. Cuvintele slave în limba română și împingerea elementului românesc spre nord și spre sud. Tot în aceasta vreme avem și o mare admigrare dela sud la nordul Dunării¹), căci ele- mentul dela sud era mai puternic decât cel dela nord. în suta a noua, clatină puțin vehementa năvălire a Maghiarilor liniscea poporului român. Dar influințele maghiare asupra limbii române se fac după cum crede dl O. Densușianu abia între suta XI—XIII, dovadă lipsa elementelor maghiare în dialectul istro-român. în cel macedo-român e, după natura lucrului, să nu fie elemente maghiare. în sec. XIII se formează Muntenia, în sec. XIV Moldova. în sec. XIV și XV începe și influința turcească în țerile române, mai întâi politică și apoi și cul- turală ²). în sec. XVI, avem începutul monumentelor literare și așa de aci înainte putem urmări desvoltarea limbei noastre din paș în paș. A-ți forma o ideie clară despre desvoltarea limbei române nu se poate fără studiul limbilor din vecină- tatea ei. Românii au viețuit cu ei, și-au împărțit și au în- durat necazurile vremiior trecute, a căror tristă pomenire o mai poartă din gură în gură jalea cântecelor betrânesci. Au împrumutat cuvinte și forme culturale unii dela alții, căci cul- *) Vedi in privința aceasta studiile dlui D. Onciul în Originile principatelor române, Bucuresci lb99, în deosebi în partea primă când vorbesce despre Țara românească între altele pag. 11. a) Studiile dlui Șăineanu tind a ilustra elementele osmanlii în limba română. Cri- tica dlui lorga și a mea ref. la aceste studii au îndreptat multe din părerile dlui Șăineanu. 164 tura încă se desvoaltă din treaptă în treaptă și cel mai pri- mitiv popor e civilisat *), dar într’o formă relativă. A se îm- prumuta nu e rușine. Și noi nu ne mai certăm. Se certau destul Ardelenii cu Bănățenii pe la sfârșitul veacului al XVIII.²) Cu cât mai multe cuvinte străine într’o limbă cu atât mai mult arată limba comerciul ei cu lumea, și cultura își întinde aripile protectoare asupra unui câmp tot mai mare. Lucrul acesta a fost deja de mult constatat, pare-mi-se de Helhn. Și dl Meyer-Liibke ³) dela Viena are mare dreptate când vorbesce despre mulțimea elementelor nelatine în română și albaneză. Româna are, cum se crede, în majoritate elemente străine, și albaneza are 20% cuvinte latine-romanice, materialul moștenit e abia de 10% și totuși prima e limbă romanică pănă când a doua nu. „Der Hauptgrund dafur liegt, wie gesagt, im Formenbau, und zwar nicht nur in den Flexionsendungen des Verbums und Nomens, sondern auch in den formalen Elementen des Satzes, also in den Konjunktionen und Prâpositionen, die dort bis auf verschwindende Ausnahmen lateinischen, hier nicht latei- nischen Ursprungs sind. “⁴) Am citat acest loc anume să cernem puțin părerile cam curioase ale dlui Weigand despre limba ro- mână. Dl.AVeigand atât în Vlachomeglen cât și în I-ul Jahres- bericht dă o importanță cutezată limbii slave asupra celei ro- mâne. Valoarea slavisticei pentru română e numai de natură se- cundară, după cum asemenea importanță au și albaneza și greaca și maghiara precum și turca pentru studiul limbei noastre. E bine să plivim lucrurile cum se cade. Limba română nu are monumente din epocele primei sale desvoltări și așa la studiul ei trebue să ne sprijinim pe toate mijloacele posibile. După cum cuvintele împrumutate formează unul din cele mai interesante capitole ale istoriei limbei române tot asemenea *) Ch. Letourneau a publicat la 1901 în Paris o interesantă lucrare: La psychologie ethnique. în motto-ul acestei cărți ne spune: „Ou’est-ce donc que l’homme primitif? Un civilisd en bas âge“. ’) Era pe vremea când resăria soarele latinismului. Ardelenii dau sbor sentimentelor pe o consciință tineră și voiau să rupă ori-ce tradiție. Bănățenii, în frunte cu gramaticul Jorgovici, aperau adevărul istoric cu combinațiuni aproape moderne. Acest fapt l-am fost amintit într’un studiu despre raporturile slavo-române publicat în „Transilvania^ XXXIII (1902) pag. 1—12. •) „Einfiihrung in das Studium der Rom. Spraehwissenschaft¹¹, Heidelberg 1901, pag. 9. ⁴) Op. et. loc. cit. 165 și originea dialectelor se poate studia numai dacă studiem istoria fie-cărui dialect român în parte. Fie-care dialect își are istoria sa, care ne arată originea și crescerea lui. Toate aceste la un loc ne duc la isvorul comun de unde pleacă fie-care în parte. Spre a pută face acest drum avem lipsă de o mul- țime de mijloace. Ca să studiem un dialect de acți e ușor. Trebue să avem pregătire și să observăm starea faptică în fața locului. Spre a studia însă desvoltarea istorică a unui dialect avem lipsă de o critică istorică ¹). Limba e un product a cul- turei omenesci și-și are o anumită desvoltare cu cultura. Trebue deci să ne ostenim din greu pentru a pută studia și înțelege toți factorii cari au condiționat desvoltarea acelui dialect într’o formă și nu într’alta. Avem să contăm deci la ori-ce sprigin al experienții, care atât din punct de vedere fizic cât și psichic are o însemnătate neprețuită. Aici ajungem la motto-ul lu- crării mele: „L’expărience est la source unique de la vărită: elle seule peut nous apprendre quelque chose de nouveau; elle seule peut nous donner la certitude". Filologia e una dintre cele mai exacte sciințe, a căror obiect e de natură experimentală și istorică. H. Paul ne dă un fel de măsură cu privire la exactitatea sciinței noastre. El spune: „ Jede Erfahrungs- wissenschaft erhebt sich zu umso grâsserer Exaktheit, je mehr es ihr gelingt in den Erscheinungen, mit denen sie zu schaffen hat, die Wirksamkeit der einzelnen Faktoren isoliert zu betrachtena/ Acești factori îi privesce mult stimatul meu învățător, dl. Meyer-Lubke, ca nisce obiecte biologice în contrast cu pa- leontologia limbii. Dacă biologia se poate aplica la viața limbii nu se poate tocmai aplica paleontologie. Introducerea acestui cuvânt în filologie e cam arbitrară și reserva ridicată de dl Roques într’o conferență la G. Paris în Paris e justă. Paleon- tologia ne învață despre lucruri, cari au fost și au perit fără urmă, paleontologia limbii cum vrea s’o aplice dl Meyer-Lubke, *) Cf. și Hermann Paul, Prweipien der Sprachgeschichte, ed. UI. Halle 1898, p. 7. Un dialect se desvoaltă tot după principiile limbei. Pasagiul referitor la critica istorică e în Paul următorul: „Aber undenkbar ist es, dass man ohne eine Summe von Erfahrungen iiber die physisehe Moglichkeit oder Unmoglichkeit eines Vorganges irgend ein Ereignis der Greschichte zu verstehen oder irgend welche Art von historischer Kritik zu iiben im Stande wăre“. ²) Cf. Principien der Sprachgeschichte ed. III. pag. 16. 12 166 ne învață despre lucruri, cari s’au păstrat în forme schim- bate, aici numai de evoluție poate fi vorba. Să trecem acum la factorii cari ne ajută să studiem bio- logia limbii. Primul loc îl ocupă Fonetica sau fisiologia su- netului ¹). Ea e descriptivă și experimentală, prima e subiec- tivă, a doua e obiectivă. Observațiunile obiective ajutate de diferite combinațiuni subiective, cari de multe-ori își au co- relațiuni în natură, ne conduc la fonetica istorică, care explică desvoltarea și schimbarea sunetelor după anumite legi. Al doilea factor e geografia limbii, care urmăresce un sunet, un cuvent pe întreaga extindere și așa ne arată gradul lui de lățire. De geografia sunetului e legată și alunecarea lui (Laut- wandel). Istoria cuvintelor cu geografia lor ne arată diferitele graduri de evoluțiune. Limba literară în contrast cu dialec- tele, precum și psichologia limbii încă are valoare asupra des- voltării limbii. Acești factori priviți în mare urmăresc o des- voltare în spațiu și alta în timp. Daca privim limba română în momentul când n-a fost diferențiată în dialecte, vedem că ea s-a bazat pe o avere moștenită dela părinți, care apoi con- diționată de diferite momente încunjurătoare a hotărît un mers anumit desvoltării sale. Limba e într-o continuă dife- rențiate, ca urmare logică a influenței factorilor din afară și din lăuntru de natură politică, religioasă, literară etc. în cașul nostru avem limba comună de origine romanică, un popor latin ce o vorbesce în jurul potopului năvălirii diferitelor ele- mente. Viața politică e cât se poate de redusă. Banatul Ol- teniei ridicat din ruinele unei slăbiri de demult după moda bizantină-slavă în legătură cu viața politică de peste Dunăre ne dau un ce cât se poate de slab pentru de-a putâ determina motivele schimbării limbii române. Viața religioasă înfrânată de o ierarchie streină neamului nostru prin ajutorul vieții de stat au făcut, ce e drept, o limbă bisericească română, pe care nici cei-ce o rosteau n’o înțelegeau totdeauna. Limba li- terară e tineră și n’a putut influința schimbarea dialectelor române, cari sunt de dată mai veche decât ea. Formarea dialectelor române e condiționată de motive interne. Poporul român ajuns într’o decădință față de părinții *) Cf. studiul meu despre Pronunciă, fonetică și scriere din Transilvania XXXIV (1903). 167 sei, cari stăpâneau locul unde au fost colonisați, a viețuit mult timp cu amar și cu vai la un loc. Năvălirile fără capăt a popoarelor barbare i-au legănat în continuu fără milă. Și grijile lor apăsau durerile traiului. Dialectele s-au putut crea numai când Românii n’au mai trăit la un loc. Când s-au des- părțit și de ce? E greu de spus. Dl. Hașdeu crede (cf. Strat și Substrat) că această filiațiune s ar fi făcut în suta a noua cu ocasiunea năvălirii Maghiarilor. Dacă această părere e justă s’au nu, ne-ar pută întru câtva ilustra cuvintele împrumutate dela Slavi. A studia elementele slave în română și în limba maghiară, dar în mod comparativ, ar fi foarte interesant. De altmintrelea istoria limbii par că nu vrea să asculte de hipoteza dlui Hașdeu. Avem deja din suta VII o admigrare din sud la nordul Dunării, fapt ce dovedesce atât istoria poporului cât și a limbii române! Mai adevărat e că prima balansare pu- ternică etnicului românesc au dat-o Slavii, cari s’au icuit în locuințele lor. *) Românii din Macedonia n’au fost în vremea veche pe teritorul lor de acji²) Imigrarea Megleniților se pare a fi anterioare sutei a XI-a ⁸). „Dialektspaltung bedeutet nichts anderes als das Hinauswachsen der individuellen Ver- schiedenheiten liber ein gewisses Mass.⁴) Acel „gewisses Mass“ ne arată caracteristica fie-cărui dialect în parte, care ne ajută să facem clasificarea sciințifică și să arătăm importanța lui, pentru studiul limbii române. Asemănarea atât de mare a dialectelor române ne face să credem că filiațiunea lor nu s’a putut efeptui decât într’o vîrstă de tot recentă și mult mai târcjiu decât crede dl Hașdău. II. Clasificarea dialectelor române se poate face numai din punct de vedere istoric. Noi credem în împărțala veche ro- mânească adecă în trei dialecte principale. Le numim după *) Miklosich însuși crede că dialectele primitive să fi început de prin suta a Vl-a. Ei bine, poate să fie vorba de unele particularități locale deja în străromână, dar de dialecte, cum se presintă a c, g > g. In limbile romanice avem s și ț (ts). Dl. Ov. Den- sușianu crede că ts a fost general în română și că ce gene- ralisat prin influință italiană. E mult mai bine să credem că atât c cât și ț (ts) sunt de origine latină și că avem în română doue evoluțiuni independente una de alta. A explica una din alta nu se poate. A desvoalta amândouă din latină e ade- vărat (dovadă bifurcația limbilor romanice). IV. Am tratat mai pe larg cele trei părți dinainte ale studiului meu, ca să pot face mai scurtă pe cea din urmă, adecă să scot în relief însemnătatea studiilor dialectale. Evident că am fost silit să dau lucrurile numai în mare pentru-că timpul scurt ce-mi stă la disposiție nu-mi permite a trata pe larg toate detailele. Sunt multe motive pentru și contra, cari ar fi trebuit desvoltate mai pe larg. îmi place însă sa cred că analisa ori- ginii, clasificării și caracteristicii dialectelor române a fost în stare să vă poată convinge despre marea lor importanță pentru studiul limbii noastre. Nu numai dialectele limbii române sunt importante, ci preste tot toate dialectele. In dialecte avem toate nu ansele fonetice, cari observate bine și fidel ne ajută să înțelegem fenomenele fonologice Numai cunoscând dialectele putem înțelege desvoltarea fonetică a unei limbi. Morfologia încă-și are parte bună în dialecte. Un studiu amă- nunțit ne arată de exemplu să luăm o chestiune interesantă: articulațiunea substantivelor. Cuvântul om se rostesce în limba comună daco-rom. și ir. omu, în mr. omlu, după gramatică ar trebui să fie omul. Când s’a perdut l- la capătul cuvântului ne poate arăta istoria fie-cărui dialect în parte. Iată o che- stiune foarte interesantă. Istoria ei ne-ar duce prea departe. Voesc simplu să arăt ce mare câștig poate aduce dialecto- logia. Flexiunea cu preposiții nu e numai în dr. limba co- mună, ci în altă formă, puțin schimbată, există și în istro- română. Din flexiunea verbală să amintesc două cașuri ce se întâlnesc parte în vechia română parte în Bănat și în Istria. 176 Pentru aș avem vreaș și reaș, pentru imperativul negativ se spune în Bănat și în vechiarom mi mâncareți pentru nu mâncați. Sintaxa dialectelor ne servesce mult la elucidarea unor chestiuni complicate. Preste tot mai grea în română e sintaxa, de care te princji cu groază. A înțelege fenomenele sintactice române ai lipsă de o sumedenie de experiențe făcute pe câmpul limbii române și câștigate și din vecini. Sintaxa cărților vechi românesci tinde de multe-ori să ne schimbe simțul de limba noastră. Graiul popular însă, care are copii fidele și în scriitorii^ noștri, de exemplu: Creangă și Ispirescu, ne arată adese-ori ' calea adevărată, pe care trebue să mergem. Sintaxa compa- rată balcanică a început-o dl B. P. Hașdău și acți lucrează cu spor pe acest teren un învățat din nord Sanfeld-Jensen. Să vorbim ceva și despre tesaurul lexical român. Câmpul acesta bogat e noroit și plin de spini. Nici unul din dialectele ro- mâne nu-și are glosarul respectiv. Despre glosarele dialectelor din vest și sud am pomenit mai sus. Daco-româna n’are un glosar, sau fiind-că acest dialect a creat și limba literară ro- mână putem vorbi și de dicționar, care să cuprindă întreagă bogăția lexicală. Ne servim și acji de dicționarul lui Cihac. Academia română a publicat fătul latiniștilor, care a murit în fâșie. Dl. Hașdău a început un grandios etimologicum mag- num, care a încetat după publicația voi IV, de a apărea. Eti- mologicul nou, ce se redigiază sub direcția dlui Philippide nu a început încă a se pune supt presă Avem atâta bogăție în dialecte. E timpul suprem s’o cu- legem. în țările surori, în Italia și Francia sunt organe spe- ciale pentru dialecte și dialectologia nu numai își apără dreptul de existență, ci face serviciile cele mai importante istoriei limbii. în Francia la Paris e deja și un curs numai de dialec- tologie franceză la Hautes Etudes. Dl Gillieron a îmbătrânit în studii dialectale, dar și-a și perfecționat metoda dsale întru atât, încât atlasul linquistic francez publicat de dsa e o lu- crare monumentală, a cărei valoare pătrunde în toate părțile și toți o apreciază după merit. La noi ce s’a făcut? Răspunsul ar fi critică. încetăm însă de a vorbi, căci psichologia capri- ciilor noastre — să vorbesc și de ce nu avem — pare a duce lucrul pe alt tărîm. Cel mai cuminte lucru ar fi, ca la Bucu- 1?7 resci, unde studiile istorice asupra limbii române se fac acji într’un mod demn de ori-ce școală din apus, să se creeze o ca- tedră pentru dialectologia română. Când Bucurescii vor voi a apreția însemnătatea acestui lucru, atunci de sigur istoria limbii românesci sprijinită pe experiențele ce le va face re- presentantul acestei noue direcții, va învăța ceva de nou și va da certitudine metodei, după care, fără material dialectal, greu ne putem mișca. Am ajuns la culmea dorințelor mele ca filolog și de aci privind cu drag peste câmpul limbii noastre plin de flori și burueni îmi rotesc ochii în jur de mine. Văd că lucrătorii rustici își țîn locul. Cântecele le ușurează munca și leagănă în murmurul buzelor dulcea noastră limbă. Mamele îngână feții lor frumoși cu ochii plini de bucurie. Ei copiază mișcarea organelor de vorbit și zuzăesc într’o disharmonie melodia limbii noastre, care mai apoi sub acoardele dialectale păstrează tonul lor provincial. Această rusticitate e sfântă pentru noi. Și cu o bucurie negrăită ne aruncăm în farmecul ei. Poate că am copleșit prea mult curiositatea D-voastră cu fapte grele, cari trebue măsurate cu receala minții, dar și cu căldura inimii. Veți erta de sigur, dacă v’ați convins că vorba mea a avut rost și ați văc|ut colțul adevărului descoperit de mine. Clici ova, Septembre 1904. losif Popovici. RECENSIUNE asupra cărții „învățământ practic din istoria naturală pentru șco alele poporale''¹ lucrat după cel mai nou plan ministerial. Cu ilu- strațiuni numeroase, de luliu Vuia, director și înveț. Ed. Librăria Ciurcu, Brassă 1904, pag. 111, legat. Prețul 60 pieri. Intre studiile, cari se propun in școalele poporale, nici unul nu este doară, atât de interesant și atât de potrivit cu firea de a vedea și pipăi a băieților, ca și istoria naturală. Descrierea, obiceiurile și condițiunile de traiu ale ființelor naturale, stârnesc atențiunea, ageresc simțurile, deșteaptă mintea și judecata elevilor. Plăcerea cu care ei ascultă, îi distrage, și astfel oara de istorie natu- rală, în mijlocul multor învățături abstrase, de cari le ferbe capul, este și oară de recreare, mintea obosită își recapătă puterea de lucrare. De altă parte, în oara aceasta are învățătorul harnic ocasiune, să se apropie de inima cea fragedă a băieților și să îndrepte mintea lor dela zidire la Ziditor, dela creațiune la Creator. Aci le poate el arăta bunătatea nemărginită, înțelepciunea și puterea mare a lui Dumnezeu; aci a-i întări în cinstea, mulțămita și iubirea ce o datorim aceluia, care a făcut atâtea lucruri minunate și a stabilit legile cele vecinice. In manile învățătorului consciențios istoria naturală este dar’ al doilea catechism, și acesta lasă icoane neșterse de religiune și morală în sufletul elevilor, pentru-că aci ei nu numai aud ci și văd însușirile de perfecțiune ale Creatorului. Tot în această oară i-se îmbie învățătorului ocasiunea, să combată feluritele superstițiuni și să arete legea nestrămutată, după care se întâmplă cutare fenomen. Metoadele de propunere, ca în alte studii, au diferit și aci. Metod clasificator, descriptiv, apoi descriptiv-clasificator și pe urmă metodul biologic de ace: pirul îl apără de frig, coloarea surie de dușmani (vulpe, mâță sălbatică, buhă, uliu, om), dacă ar fi alb ori negru, l-ar vedea și l-ar | prinde ușor, așa însă că samănă cu împrejurimea, dușmanii lui nu-1 văd. ) Iarna, când câmpul e alb și haina nu i-se mai potrivesce, se ascunde sub o tufă, sau brazdă și se lasă să-l ningă, ca să fie neobservat. Așa și despre alte organe, nu-i de ajuns a spune cum sunt, ci de ce sunt așa? de ce ochii îi sunt holbați, urechile mari etc. Acestea rămân neuitate și ajungând la alt animal, elevii vor afla legătura dintre mediu și coloarea lui, dintre cutare organ și viața animalului. E dispută și cu privire la manual, unii 4>c că în școalele poporale nu e de lipsă manualul, pentru-că numai li-se forțează băieților memoria. Pentru cei dintâiu 4 ani planul de învățământ nu prescrie carte, nu prescrie, ce e drept, nice pentru anii V și VI, după-ce însă aci sunt de a se ordina q și completa cunoscințele elevilor, manualul e de lipsă. Numirile aurite cu ocasiunea prelegerilor, numai din manual le pot însuși corect. ’ Bine înțeles, manualul trebue să fie amăsurat gradului de pricepere al băieților, scris în limbajul lor, și să conțină numai esențialul. Din acest esențial le vom da de rost, ceea-ce credem că e necesar (5—10 rânduri odată), celelalte le vor spune elevii prin cuvintele lor, și se vor deda astfel a răspunde cu judecată. La compunerea manualului autorul trebue să aibă cunoscință deplină a materialului, pentrucă numai așa va pută da un fond exact și va sci alege esențialul de neesențial. Tractând apoi materialul, mereu se va cugeta la elevi, se va închipui în șirul lor, va încunjura expresiunile grele, nepo- 1?9 trivite cu priceperea lor, cu un cuvânt pe lângă fond, îi va da manualului și formă potrivită. Pe lângă manual se cere apoi intuițiunea obiectelor în natură, și nu- mai la repețire în icoane, cum