TRANSILVANIA


        ORGANUL

ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA
POPORULUI ROMÂN.

  Nr. III. Sibiiu, Maiu—Iunie 1904. An. XXXV.


DELA ACADEMIA ROMÂNĂ.


      Sesiunea generală a Academiei Române pentru anul
1903—1904 s’a deschis Marți 24 Februarie v. (8 Martie n.)
1904 la ora 1 p. m. în localul Academiei, Bucuresei.

      De 38 de ani de când ființează Academia Română, în
toată activitatea ei atât de rodnică a fost ajutată în mod
statornic și stăruitor de oameni devotați progresului, patriei
și neamului.

      în fruntea lor a stat totdeuna și stă Maiestatea Sa Regele,
protector și president de onoare al Academiei, dimpreună cu
Augusta Sa Familie, care urmăresce cu un viu interes lucrările
membrilor și tot ce privesce mișcarea culturală a neamului
românesc.

      Din raportul d-lui secretar general asupra lucrărilor prin-
cipale făcute în anul de gestiune expirat și despre cele ale
sesiunii generale — după „Voința Națională¹⁴ și după „Familia⁴⁴
— dăm următoarele:

I. Membrii Academiei.

      Membrii decedați. în cursul anului Academia a perdut pe membrii
onorari Teodor Mommsen și lordul Henry Stanley, precum și pe membrii
corespondenți români: Alfons Salygn, Apostol Mărgărit, Zaharia Boiu și
Anghel Demetrescu și pe membrul străin Emil Legrand.

      Membrii cari n'au putut participa la sesiunea generală din 1904. Dintre
membrii cu locuința afară de România și-au scusat absența domnii: Nicolau
Popea, I. M. Moldovan și Florian Porcius, cari din causă de bătrânețe și
de boală nu au putut participa la sesiunea actuală a Academiei; iar’ dl I.

8

102


     G. Sbiera a scris, că fiind ocupat cu aranjarea sub tipar a unei lucrări
    literare, nu poate merge la sesiunea actuală.

           Membrii onorari au fost aleși: Alfred Gaudiy, renumit paleontolog
    francez și V. lagic, profesor la universitatea din Viena.

           Membrii corespondenți: in secțiunea științelor, Dr. Em. Rigler, prof. la
    facultatea de medicină in Iași; Mihail Râmniceanu, inginer; in secțiunea
    literară, Dimitrie Dan, etnograf în Bucovina și preot în Straja; Enea Hodoș,
    profesor de limba română la institutul teol.-ped. din Caransebeș.

II. Ședințele de peste an.

           In cursul anului trecut Academia a ținut 38 ședințe, dintre cari 6
    au fost publice. In aceste ședințe, pe lângă lucrările privitoare la mersul
    acestei instituțiuni, s’au discutat mai multe chestiuni științifice și s’au făcut
    comunicări din cari cele mai importante sunt următoarele:

           Dl Dr. V. Babeș a vorbit despre: Microbii superiori și însemnătatea
    lor. Microbul turbării. Predisposițiuni congenitale. Originea și combaterea tu-
    berculosei.

          Dl Dr. I. Felix, despre Igiena laptelui.

           Dl I. Bianu, despre Răspunsul metropolitului Moldovei Varlaam tipărit
    la 1645 in potriva Catechismului calvinesc, găsit lângă Beiuș în Ungaria, la
    un preot românesc, de vicarul episcopesc Vasile Mangra.

           Dl Bianu a atras atenția Academiei asupra unui ex-libris, tipărit gre-
    cesce și românesce, cu data de 1692.

           Dl I. Bogdan a vorbit despre un Chrisov dela Mircea Vod . . . , cu
    data 10 Iunie 1415.

          Dl Sp. Haret a cetit o: Notă asupra poporațiunei României.

           Iar’ dl D. Sturdza, secretarul general al Academiei, în (Jiua de 16
    Maiu, a făcut o expunere despre cuvintele și faptele cari arată îngrijirea
    M. S. Regelui pentru desvoltarea instrucțiune! publice în România.

           In urma propunerei dlui I. G. Negruzzi, Academia a decis în ședința
    dela 18 Aprilie să deschidă subscripțiune publică pentru ridicarea unui
    monument poetului Alexandri, subscriind din fondurile Academiei 5000 lei,
    iar’ fie-care membru câte o sumă intre 20 și 100 Iei.

           Duminecă, 20 Aprilie, s’a inaugurat monumentul ridicat în onoarea
    răposatului scriitor și patriot C. A. Rosetti, fost membru și unul din iniția-
    torii acestei instituțiuni, fiind ministrul instrucțiune! publice când s’au făcut
    actele de fundare la 1866. Academia a depus o coroană de flori și dl C.
    Ollănescu a ținut o cuvântare în numele ei.

           La 18 Maiu desvălindu-se monumentul lui loan Brătianu, pe care Aca-
    demia îl alesese membru onorar al ei, în semn de recunoscință pentru aju-
    torul ce marele patriot și bărbat de stat a dat în desvoltarea acestei insti-
    tuțiuni, când la 1879 a fost ridicată, prin lege specială, în starea de institut
    național, s’a depus o coroană, iar’ membrii aflători în capitală au asistat
    la serbare.

103


         Această instituțiune a fost invitată să participe la mai multe congrese
   sciințifice, precum: la I-ul congres internațional de igienă școlară, care se
   va ține la Niirnberg între 4—9 Aprilie; la Congresul IX geologic interna-
   țional, care s’a ținut la Viena în 27 August —4 Septembre 1903 și la care
   a fost delegat a asista din partea Academiei dl Gr. Ștefănescu.

         Dl Dr. C. Istrati, președintele Asociațiunii române pentru înaintarea
   și răspândirea sciințelor, a invitat Academia să participe la exposiția ce
   Asociațiunea a deschis in toamna trecută cu ocasiunea ținerii congresului
   II. Instituțiunea noastră a primit propunerea și a luat parte la exposițiune
   cu publicațiunile ei, cu portretele membrilor răposați și cu alte câteva
   materiale istorice. La această exposițiune Academiei s’a dat una din cele
   mai însemnate distincțiuni, diploma de onoare.

III. Publicațiunile Academiei.

         1.  Din Analele Academiei:

         Tomul XXV. — Partea administrativă și Desbaterile anului 1902—1903
   cuprinzând printre altele și cel mai vechiu cunoscut document dela Alexandru-
   cel-Bun, comunicare de I. Tanoviceanu; Memoriile secțiunei literare și Me-
   moriile secțiunei sciințifice.

         Din Tomul XXVI. — Partea administrativă și Desbaterile anului
   1903—1904, cuprinzând printre altele și Note asupra poporațiunei române,
   de dl Sp. Haret; Memoriile Secțiunei istorice, cuprinZând și Regele Carol I
   și Instrucțiunea publică, cuvântare rostită de dl D. A. Sturdza la 10 Maiu
   1903 și Memoriile secțiunei sciințifice.

         2.       Insectele, în limba, credințele și obiceiurile Românilor, studii folklo-
   ristic de Sim. FI. Marian.

         3.  Discursuri de recepțiune.

         4.  Istoriile lui Erodot (capitolul 6—17).

         5.       Dicționarul limbei române, obiectul grijilor celor mai adânci ale
   Academiei. Dl Philippide a oprit redactarea la cuvântul copios', în scurt timp
   se va tipări întreaga parte redactată cuprinZând literele A—B—C.

         6.       Volumul I din Bibliografia românească (1508—1830), sub îngrijirea
   dlui I. Bianu.

         7.  Publicațiunile Fondului Vasile Adamachi, tomul II-lea.

         8.       Publicațiunile Fondului Princesa Alina Știrbei, tomul X-lea și Acte
   relative la istoria Renașterei României.

         9.       Din Istoria română de Titus Livius, traducere premiată a dlor Nd.
   Locusteanu și I. S. Petrescu.

Publicațiunile Hurmuzaki și cercetări istorice.

         Din causa restrângerii cheltuelilor Statului, subvențiunea acordată Aca-
   demiei pentru aceste publicațiuni istorice a fost redusă de câți-va ani la
   10,000 lei. Din această causă s’au întrerupt deocamdată cercetările și pro-
   curările de copii de prin archive străine, restrângându-se lucrarea la tipă-

8*

104


rirea documentelor adunate, cari în mare număr stau și își așteaptă rândul <
tiparului.                                                                         ;

      Volumul XII, cel din urmă tipărit, cuprinde 1872 documente inedite,
aflate și decopiate de dl profesor N. [orga, membru corespondent al Aca-
demiei, din archive străine, în cea mai mare parte austriace, privitoare la
Michaiu Vodă Viteazul și la familia lui.

      Dl Vladimir I. Ghica, ca și în anii trecuti, a trimis și în acest an '*
câte-va copii de pe documente interesante din archivele Romei: textul pro-
fesiunii de credință a lui Grigorie Vodă Ghica convertit la catolicism la
Viena în 1667; extrase din notele de călătorie ale colonelului Moret de
Blaranberg, care a însoțit pe Alexandru Vodă Ghica în vara anului 1837,            1

când dimpreună cu Mihaiu Vodă Sturdza au mers la Silistria de s’au în-             a

chinat Sultanului; și extrase din cartea lui Eduard Grenier: En Moldavie, j
1855—56.

      Starea de acum a publicatiunei Documente privitoare la istoria Românilor     j

este următoarea: 30 de volume tipărite în 2754 coaie, cuprinzând 17,518            1

documente, dintre cari 2717 sunt adunate de Hurmuzaki și 14,801 adăogate J
de Academie.                                                                       :

IV. Biblioteca.

      Biblioteca Academiei, prin crescerea colectiunilor și prin organisarea
serviciului ei, a ajuns un mare atelier de cea mai mare însemnătate pentru
progresul studiilor și cu deosebire pentru cercetările istorice asupra trecu-
tului neamului nostru.

      Ministerul instrucțiunii publice a dat și anul acesta în grija Acade-
miei însemnate colecțiuni, cari erau adăpostite pe la unele instituțiuni cul-
turale, spre a putâ fi și ele puse la îndemâna publicului, care se ocupă cu
cercetări istorice și de limba românească.

      In cursul anului acestuia, prin rescriptul regal din Februarie 1903,
s’a dispus a se lua dela Museul de antichități cărțile, manuscriptele și 1
documentele istorice și s’au incorporat și ele la colecțiunile Academiei.

      In anul acesta 28,145 volume tipărite au fost comunicate la 7353 ce-
titori și 654 volume au fost împrumutate acasă la 51 persoane; 887 cer-
cetători au consultat 2497 volume manuscripte, iar’ 301 au consultat 16,261
documente, și în fine 87 au consultat 644 volume cărți vechi românesei
dintre 1508—1830.                                                                  I

      Crescerea colecțiunilor a fost următoarea: 4166 volume și broșuri; J
169 ziare românesei din țară și 28 din afară; 167 reviste române din țară          |

16 din afară; 190 volume de reviste străine și 1435 numere; 166 atlase și          |

chărți; 42 stampe și portrete; 3 desenuri; 1071 manuscrise; 1886 docu- ;
mente; 38 fotografii; 1 album; 39 peceții; 1389 foi volante și 601 clișeuri.

V.  Donațiuni făcute colecțiunilor sciințifice.

      Ministerul instrucțiunii publice, ministerul afacerilor străine și de in-
terne, curtea de compturi, epitropia așezămintelor Brancovenesci, prima

105


societate a creditului fonciar rural din România, d-na Alexandrina Ion
Ghica, Asociațiunea geodosică internațională, dnii: Sp. Haret, T. Maiorescu,
Dr. C. I. Istrati, I. Bogdan, G. Erbiceanu, Dr. I. Felix, A. A. Beldiman,
C. Carmallen, I. Axente Sever, D. Comșa, V. Tordășianu, S. Mehedinți,
Scarlat I. Ghica, P. Gârboviceanu, D. F. Caian, Dr. G. Maior, Mih. Haret,
lulius Magni, G. Vlădescu, loan Dragonovici, Nerva Hodoș, II. Chendi, A.
Daniel, I. Beldie, C. Racovița și Oscar Miiller au dăruit Academiei diverse
documente și obiecte istorice.

VI.  Fonduri, donațiunni și legate.

      1.        Fundațiunea Vasile Adamachi prevăduse în bugetul anului trecut
76,000 lei pentru burse și cheltueli de studiu, sumă întrebuințată astfel: 24
burse de câte 100 lei lunar; 3 burse â 300 lei lunar; trei ă 250 lei lunar
și 2 ă 400 lei lunar.

      2.        Institutul Oteteleșanu dela Măgurele.

      3.        Școala de agricultură „loan Costache Agarici“.

      4.        Procesul pentru succesiunea răposatului Tăke Petre Anastasiu se
găsesce tot pendinte înaintea Curții de apel din Galați.

      5.        S’a câștigat definitiv procesul pentru succesiunea răposatei Maria
general 1. Carp.

      6.        S’au refusat legatele drei Eufrosina Golescu și al dnei Elisabeta G.
Constantinescu, cel dintâi fiind-că nu răspundea scopului acestei instituții
și celalalt, impunând condiții prea oneroase.

VII. Ședințele publice.

      Prima ședință publică s’a ținut Vineri la 27 Februarie v. (11 Martie n.)
Cu asta ocasiune dl At. Marienescu a cetit lucrarea sa: „Ilirii, Macedo-
Românii și Albanezii’. Conferențiarul a arătat Iliricul-vechiu (unde a<Ji e
Dalmația, Bosnia, Herțegovina, Muntenegru și Albania), după Geografia și
istoria dela 229 a. Chr. pănă în 9 d. Chr. adecă pănă la cucerirea Ibri-
cului; lățirea elementului iliric în imperiul roman; organisarea Ibricului;
coloniile romane în Iliric, Macedonia și Epir; municipiile oppida civ. Ro-
manorum și starea de drept. împărații romani născuți în Iliric și în țările
dinprejur și influința lor asupra Ibricului; ilirisarea militarilor și legiunilor
romane; predominarea Ibricului în imperiul roman; romanisarea Istriei,
Panoniei, Ibricului, Macedoniei și Epirului. Nascerea popoarelor Istro-români,
Macedo-români și Albanezi. Aceia, mai ales din Iliri și Macedoni roma-
nisați de tot; iară Albanesii, Iliri mai puțin romanisați. ■ A încheiat cu
Daco-românii, cari prin colonii ibrice și romane din Iliric âncă în anii
131—168 d. Chr. au primit ilirism, adică element limbistic iliric vechiu în
limba daco-română și un element albanie din secolii mai tânjii. Acest
studiu strict istoric, totodată servesce drept răspuns tuturor scriitorilor
străini politici, cari cu multă răutate au emis nisce fantasii asupra istoriei
daco-române.

106


       A doua ședință publică s’a ținut Vineri în 5/18 Martie.

       O veche episcopie necunoscută în Țara Românească, comunicarea dlui
I. Bianu; însemnătatea istoriei naționale din punct de vedere militar, de dl
general C. I. Brătianu.

       Prin comunicarea d-sale, dl Bianu, pe basa unor vechi hrisoave a
dovedit că pe la prima jumătate a veacului al XVII-lea a existat în Strehaia
așezată pe malul Motrului în județul Mehedinți, un episcopat românesc.
Astfel a pus în lumină un punct însemnat din istoria noastră bisericească.
Nu se scie sigur în ce împrejurări s’a înființat acest episcopat, dar’ din
diferite urme ce ne-au rămas se vede că n’a durat decât 15 ani și că n’a
avut decât un singur episcop: Daniil. La această episcopie era și parochie,
mai mică însă ca la celelalte. Când s’a desființat s’a contopit cu cea din
Râmnic.

       Cu ocasia acestei comunicări dl Bianu ne-a arătat folosul ce se poate
trage pentru istoria națională din studiul vechilor noastre instituțiuni.

       Dl general C. I. Brătianu și-a tratat chestiunea din următoarele puncte
de vedere:

       1.       îndrumarea literaturei militară cu privire la trecutul glorios al
neamului.

       2.       însemnătatea istoriei naționale pentru organisarea puterii armată
a țării.

       3.       însemnătatea istoriei naționale pentru educațiunea militară.

       4.       însemnătatea istoriei naționale pentru apărarea țării.

       5.       însemnătatea istoriei militare naționale.

       6.       Dificultățile studiului istoriei militare naționale.

       Această cercetare asupra însemnătății istoriei naționale din punctul
de vedere militar formează partea primă a studiului: însemnătății chartei
României pentru istoria țării; lucrare care va încheia seria cercetărilor
făcute în decursul anilor trecuți, asupra foloaselor ce se pot trage prin
ajutorul chartei țării executată la marele stat-major al armatei.

       A treia ședință publică s’a ținut Vineri 12/25 Martie. A vorbit dl Ollă-
nescu-Ascanio despre Literatura și societatea noastră și dl Gr. Tocilescu
despre Monumentele dela Adam-KHsi.

       Comunicarea dlui Ollănescu e foarte interesantă, deoare-ce descrie
cu multă severitate starea rea în care se află societatea noastră sub raportul
literaturei și a artelor naționale în genere. După-ce d-sa face mai ântâiu
câte-va considerații generale asupra artelor, ajunge la chestiunea ce-1 preo-
cupă în deosebi. D-sa spune că Românii au avut mulți scriitori de valoare
și cu toate acestea publicul nostru și mai ales clasa de sus se interesează
foarte puțin de ele. Conferențiarul explică această stare de lucruri prin
educația slabă ce se dă copiilor noștri și sfârșesce prin a face un călduros
apel mamelor, îndemnându-le să-și oprească copiii dela cetirea romanelor
străine, de cele mai multe-ori chiar periculoase moralei și să-i îndrepteze
spre scrierile noastre sănătoase, ca să-i cultive în sens național.

107


       Cu chipul acesta am scăpa de concurența simțită, ce fac cele mai
proaste produceri artistice străine, celor mai de seamă manifestații românesci.

       Dl Tocilescu a arătat însemnătatea ce presintă monumentele dela
Adam-Klisi, localitate aflătoare în Dobrogea, la o distanță de 4 oare de
Medgidia. Aceste monumente constă în: ruinele unui orășel roman, o con-
strucție cilindrică înaltă de 18 metri, un mausoleu al unor soldați căluți
în răsboiu și o movilă uriașă cu temelii gigantice ale unei construcții. Des-
coperirea acestor monumente presintă o importanță foarte mare asupra
istoriei noastre naționale. Ele grăesc destul de clar despre latinitatea noastră.

       A patra ședință publică s’a ținut în 19 Martie (1 Aprilie n.). Dl Dr.
C. I. Istrate a vorbit la Academia Română, în ședința publică, presidată de
dl P. S. Aurelian, despre monumentele de pe timpul lui Ștefan cel Mare.

       Printre aceste monumente se află și biserica din Borzești, din județul
Bacău, locul nascerii marelui voevod moldovean, zidită pe la anul 1434, de
Stefan-Vodă, în amintirea părinților sei.

       Ministerul cultelor a luat măsuri ca această biserică să se restaureze
deoare-ce astăzi se află în ruină. A fost zidită din bolovani și cărămidă
de piatră scoasă din acel loc.

       Asupra împrejurărilor ce au determinat pe Stefan-Vodă să zidească
această biserică, circulă două legende.

       Una spune că pe când era copil acest mare voevod să răsboia în
fruntea unei cete de băeți din sat cu copilul de sătean Gheorghe care avea
ceata sa și representa pe tătari. Aceștia învinși, Gheorghe, hatmanul Tă-
tarilor, fu judecat și spânzurat de subțiori de o cracă a unui stejar.

       în același timp sosesc în adevăr Tătarii.

       Copiii fug și se pitesc cum pot; numai Gheorghe, străpuns de suliți,
fu ucis.

       Ștefan, deși ajuns Domn, nu uită pe vechiul seu prieten de copilărie,
în prima înfrângere ce pătimiră Tătarii dela el, fiul hatmanului că(Ju prins
de ostașii moldoveni. Acesta, adus la Borzești, fu atârnat de aceeași cracă
și judecat. Solii hanului veniți a-1 rescumpăra, fură înapoiați cu darurile
trimise și fiul seu ucis ca și Gheorghe.

       Stejarul fu ars și în locul seu Ștefan zidi biserica.

       După o altă versiune se spune că pe când adversarul lui Ștefan era
spânzurat de craca unui nuc, un epure tuli la vale de sub un tufiș vecin.
Copiii alergară după el și uitară pe camaradul lor, care muri în ștreang,
în amintirea acestui episod, Ștefan ar fi zidit biserica.

       Povestitorii acestor legende cred că biserica s’a ridicat chiar pe trun-
chiul vechiului stejar.

       Comuna Borzești, fiind locul nascerii acestui mare domnitor, ar fi un
loc nimerit pentru serbarea celui de al 4-lea centenar dela moartea sa.

       Dl Dr. Istrate vorbesce apoi âncă de vre-o douetjeci de biserici ridicate
în amintirea glorioaselor fapte dându-le oare-care explicații.

_ 108


          Dl Dr. Istrate își termină conferența insistând asupra necesității de a
    se alcătui o lucrare complectă relativ la monumentele bisericesci, lucrare
    care ar aduce lumini noui asupra trecutului nostru.

          Ședința solemnă a Academiei Române s’a ținut în 21 Martie (3 Aprilie
    n.) la orele P/ₛ sub presidența M. Sale Regelui, asistat de Alteța S. R.
    Principele Ferdinand.

          Au asistat la această ședință, în afară de membrii Academiei, dnii mi-
    niștri Sp. Haret, Ion I. C. Rrătianu și Em. Porumbaru; dnii C. F. Robescu,
    Const. I. Răicoianu, G. Adamescu, Tache Protopopescu, general Coandă,
    general Wartiade, C. Alimăneștianu, Costescu-Comăneanu, D. Aug. Laurian,
    etc. și un mare număr de doamne.

Deschiderea ședinței.

          Dl P. S. Aurelia», președintele Academiei, urează M. S. Regelui bună-
    venire și ani mulți pentru a mai conduce și de aci înainte destinele Sta-
    tului. Arată că s’a împlinit un sfert de veac de când Suveranul a condus
    armata română pe câmpiile Bulgariei, de unde s’a întors încununat de bi-
    ruință. După răsboiu, M. S. Regele s’a ocupat cu desvoltarea instituțiunilor
    politice și culturale ale țării, fapt pentru care îi datorim recunoscință.

          Oratorul încredințează pe M. S. Regele că Academia va sci să răspundă
    chemărei ei, îndeplinindu-și misiunea, aceea de a face ca neamul românesc
    să propășească.

Cuvântarea Regelui.

          M. S. Regele, în mijlocul unei încordate atențiuni, mulțumi Academiei
    pentru urările ce l-a făcut prin președintele ei și spuse că nici odată nu
    va înceta a se interesa de mersul acestei instituțiuni. Suveranul face o
    apropiere între doue mari fapte istorice, picând: mă folosesc de măgulitoarea
    primire pe care a făcut-o Academia documentelor istorice ce i-am adus în
    trecut, spre a veni astăzi cu o nouă comunicare care este o ochire ce
    doresc a arunca asupra a doue epoci istorice de cea mai mare importanță.
    Una se referă la trecutul îndepărtat care îmbrățișează epoca lui Mircea cel
    Mare și a comitelui de Zollern, întemeietorul casei de Hohenzollern; iar’
    cealaltă la fapte mai recente, și cari au asigurat neatârnarea patriei noastre.

          Intrând în fondul chestiunei, M. S. face istoricul evenimentelor sânge-
    roase desfășurate în jurul orașului Nicopoli, pe Dunăre, la finele secolului
    XIV, atunci când armatele aliate creștine, în frunte cu Sigismund, regele
    Ungariei, au suferit o teribilă înfrângere din partea Sultanului Baiezet,
    aruncând doliul asupra întregei creștinătăți.

          Această luptă este memorabilă prin aceea că a avut ca teatru de ope-
    rațiune orașul Nicopoli, care a fost și teatru de operațiune la începutul răs-
    boiului ruso-româno-turc.

          In aceste lupte, Mircea devenise unul dintre aliați, în urma unui tratat
    încheiat la Brașov cu regele Sigismund. In basa acestui tratat, armatele
    aliate primiseră învoirea de a trece prin țară.

109


       Lupta mai e însemnată și prin faptul că a luat parte și unul din stră-
  moșii M. S. Regelui, cornițele de Solon, care făcea parte din marchisantul
  de Brandenburg.

       Maiestatea Sa arată faima de care se bucura Mircea cel Mare peste
  hotare, deșteptând interesul tuturor pentru țara românească; el a fost figura
  cea mai impunătoare a neamului românesc.

       Soarta acestui răsboiu s’a întors contra creștinătăței, din causă că
  fie-care din națiunile luptătoare vroia a avea pentru sine gloria învingerii.
  Inzadar s’au luptat conducătorii înțelepți să stăpânească vanitățile; după
  prima înfrângere armatele au fost cuprinse de spaimă și nimicite; Sigismund
  însă era să cadă în mânile dușmanului dacă nu ar fi fost apărat cu trupul
  său de cornițele de Solon.

       Sigismund întorcându-se în țară și devenind mai târdiu împărat, nu
  uită bravura și serviciile aduse de Solon atât pe câmpul de răsboiu, cât
  și în țară, și îl făcu principe, dându-i numele de Friederic de Zoller. De
  aci se trage casa familiei de Hohenzollern.

       In a doua parte a comunicărei Sale, M. Sa <Jice că un tractat identic
  ca acela încheiat între Mircea cel Mare și Sigismund, s’a făcut în anul
  1877 între noi și Imperiul rusesc și în basa căruia, oștile rusesci au trecut
  prin țară, spre a merge pe câmpiile de bătaie.

       Cele doue date istorice se apropie și mai mult prin aceea, că și în
  timpul răsboiului pentru independență, una din basele de operațiune ale
  armatelor aliate ruso-română a fost orașul Nicopoli.

       Acest oraș care văzuse pe bravii oșteni ai lui Mircea luptându-se
  pentru causa creștinătăței, a vă<Jut vitejia pentru libertate a nepoților lui
  Mircea.

       Suveranul povestesce epoca glorioasă când ostașii români au trecut
  Dunărea alergând la luptă și când drapelul românesc fâlfăia pe câmpiile
  Bulgariei, purtat din biruință în biruință. Arată impresia ce a avut-o ur-
  cându-se pe platoul dela Nicopoli, și vătjănd acele locuri memorabile unde
  Mircea cel Mare se răsboise în anul 1396.

       M. Sa aruncă o privire și asupra celorlalte episoade ale răsboiului,
  când soarta armelor oscila, și ajunge la data când i-a fost încredințată
  comanda tuturor trupelor din jurul Plevnei. Toate aceste episoade pline
  de lupte glorioase, de speranțe și dureri, de cortegiuri de răniți și priso-
  nieri turci cari cad cu miile pe drumurile acoperite cu zăpadă, sunt de-
  scrise în frase bogate și puternice de cătră M. Sa.

       Marele căpitan povestesce vitejia poporului ale cărui destine le conduce.

       Foarte emoționat, Suveranul și-a încheiat comunicarea Sa vorbind
  despre călătoria ce a făcut-o în Bulgaria acum doi ani, cu un sfert de veac
  în urmă, când țara sărbătorea memorabila dată a căderei Plevnei. Exprimă
  satisfacția ce a simțit revăzând acele localități atât de scumpe Românilor.

       A amintit despre cuvântarea episcopului bulgar de Wratza, care pri-
  mind pe regele României în fața capelei dela Grivița, a plâns de emoțiune

110


  și a <Jis, adresându-se osemintelor soldatilor: „Sculați-vS din mormintele
  voastre spre a saluta pe Regele liberator*. Suveranul a vorbit și despre
  grandioasa primire ce i-s’a făcut cu prilejul visitei sale la Plevna și în
  celelalte localități istorice din Bulgaria, și a povestit impresia profundă
  ce i-a făcut la reîntoarcere, vederea orașului Nicopoli, la lumina lunei, —
  oraș plin de atâtea mari și glorioase amintiri.

          Cuvântarea M. Sale a fost primită cu ovațiuni; aplausele s’au repetat
    de mai multe-ori.

Dl I. Bianu.

          Urmă după acestea discursul de receptiune al dlui I. Bianu. D-sa
    vorbi despre limba românească. Cu o rară competintă, conferențiarul a
    arătat că face parte din sinul Academiei de 25 ani, al cărei membru co-
    respondent a devenit tocmai târziu; acum în urmă a ajuns să facă parte
    chiar din sfatul ei, ca membru. Nu scie, dacă meritele d-sale sunt așa
    de mari încât să echivaleze cinstea de a fi fost ridicat la această treaptă,
    dar’ scie că a dat și dă Academiei tot sufletul, toate puterile sale și tot
    așa va face și în viitor.

          Dl Bianu, <Jice că nimic mai sfânt nu poate avă o instituție, decât
    să îngrijească ca limba țării să se păstreze. De aceea și Academia a avut
    ca primă grijă a sa să facă astfel ca limba românească să se vorbească
    pretutindeni, unde se găsesc și locuiesc Români.

          Arată că atunci când Românii au simțit nevoia de a-și afirma limba
    lor, limba română se ridică din haosul limbei slave. La aceasta a con-
    tribuit mult biserica, prin ajutorul căreia s’au și tipărit primele lucrări în
    limba națională.

          In Ardeal, primele cărți tipărite în românesce au fost acelea ale lu-
    teranilor și calvinilor cari voiau de o potrivă să atragă pe Români la reli-
    giunea lor. Adevărata activitate literară bisericească începe însă la Târ-
    goviște. Sibienii au început dela anul 1504 această activitate, traducând
    catechismul în limba românească; la 1561 se dădu la iveală evanghelia
    tipărită în românesce. Sub domnia lui Matei Basarab s’a instalat la Câm-
    pulung prima tipografie; a doua s’a instalat la Târgoviște, a treia la Iași
    sub domnia lui Vasile Lupu, etc. Dela anul 1640 se tipăresc în limba ro-
    mânească, treptat, catechizme, cazania și psaltichia, din însuși ordinul
    principelui Racotzi, spre a se sprijini religiunea calvină.

          Din tipografiile lui Matei Basarab au eșit 19 cărți, dintre cari 5 în
    limba română (3 cazanii și 2 cărți de legi), iar’ din acele ale lui Vasile
    Lupu 3 (una de legi și două bisericesci). Incheindu-se domnia lui Mateiu
    Basarab, activitatea bisericească literară înceată și ea. După 31 ani reîn-
    cepu în Moldova, sub metropolitul Dosofteiu, tipărindu-se în românesce
    psaltirea versificată și câte-va cărți de-ale cultului.

          In anul 1860, metropolitul Teodosiu tipăresce liturgia, evangelia și
    apostolul, iar’ dl Șerban-Vodă introduce in limba română, în biserică, ce-
    tirea evangeliei și a apostolului. In sfârșit sub Brâncoveanu se tipăresc

111


    cărți de slujbă și de învățătură în românesce, numai cântările în biserică
    se mai aureau în limba slavonă.

       Dl Bianu termină, spunând că dela finele Domniei lui Brâncoveanu,
cărțile românesci devin tot mai dese, în vreme ce cărțile slavonesci se răresc
mereu. D-sa făcu constatarea, că emanciparea limbei românesci s’a făcut
alăturea de biserică, și că și în viitor, Biserica și Academia au ca datorie
a lor de a păstra neatinsă limba strămoșească.

Răspunsul dlui D. A. Sturdza.

       Secretarul perpetuu al Academiei, dl Dimitrie A. Sturdza, adresându-se
M. S. Regelui <jice: (jiua în care ați venit să presidați ședința solemnă de
acum, e o <}i de sărbătoare. Protecția ce acordați nu a fost numai un ajutor
dat Academiei, ci și o conlucrare pentru realisarea țelului urmărit. Dela
înălțimea pe care stați ni-ați indicat acest țel. piua de a<ji e o deosebită
sărbătoare, fiind-că se împlinesc 23 ani de când, răspunzând Academiei la
urările făcute cu ocasia proclamărei Regatului, i-ați indicat țelul către care
trebue să meargă. Peste câte-va <Jile se vor împlini 25 ani de când Aca-
demia a fost proclamată ca institut național.

       Dl Dim. A. Sturdza arată apoi că Academia a înscris în analele sale
trei <Jile mari: prin Introducerea M. S. Reginei în Sinul ei, când M. Sa a
presentat Academiei pe A. S. R. Principele Moștenitor, și când (23 Martie
1884) Academia și-a luat asupră-și sarcina de a scrie „Magnum Etimologicumu
spre a asigura o cale sigură limbei române și a o împiedeca să rătăcească
pe alte căi.

       In urmă, dl Dim. A. Sturdza arată câte-va din scenele la cari a fost
martor, când cu visita M. S. Regelui la Petersburg, între altele convorbirea
cu mai mulți ofițeri ruși cari au luat parte Ia răsboiul dela 1877—1878, sub
comanda M. S. Regelui Carol.

       Vorbesce apoi despre dl I. Bianu, noul membru al Academiei care a
fost introdus în sinul Academiei de către dl T. Laurian, iar’ la 1876 și-a
vă(jut publicată în „Analele” ei prima sa lucrare. Grație activității și stă-
ruinței dlui Bianu ca bibliotecar și archivar, Academia posedă a<}i o bibliotecă
vastă și păstrată în cea mai perfectă ordine.

       Ședința s’a ridicat la orele 4,40, când M. S. Regele și A. S. R. Prin-
cipele Ferdinand au plecat dela Academie.

VIII. Chestiunea ortografiei române.

       Precum am arătat pe larg in Nr. II. al „Transilvaniei” din a. c. pag.
85—86 chestiunea ortografiei s’a discutat în 4 ședințe și s’a fixat modul
de scriere: al diftongilor ea și oa în loc de e și o; șt în loc de se; z în
loc de modul de scriere a lui i și u la finea cuvintelor (i scurt fără
semicerc (w) și numai cu punct (z); iar’ u de asemenea fără semicerc w)
și cu accent grav numai perf. verb. s. e. tăcw, făcu; sonul ă nu se va mai
însemna și cu <?, ci numai cu a; iar’ î se va scrie la început cu î, în
mijlocul cuvintelor cu â.

112


IX.  Comunicări.

        Dela Asociațiunea științelor. Dl Dr. C. Istrati, în calitate de preșe-
   dinte al Asociațiunii române pentru înaintarea și răspândirea sciințeior,
   presintă Academiei medalia de aur cu diplomă de onoare și medalia de
   colaborator, pentru lucrările sale expuse la congresul și exposiția Asocia-
   țiunii din 1903 în Bucuresci. Dl I. Bianu, făcându-se interpretele tuturor
   membrilor Academiei, aduce călduroase omagii Asociațiunii pentru răspân-
   direa sciințelor la frumoasa misiune ce și-a fixat și la admirabilul succes
   ce a obținut prin congresul și exposiția din vara trecută și în special dlui
   Dr. C. I. Istrati, harnicul președinte al numitei Asociațiuni și neobositul
   organisator al congresului și exposiției, care au făcut onoare neamului
   român. Academia s’a asociat cu vii aplause ovațiunii de recunoscință aduse
   dlui Dr. C. I. Istrati.

        Basmele române. Dl I. Papahagi a presentat o culegere de basme ro-
   mâne, dimpreună cu un studiu asupra lor, eu cererea ca Academia să
   publice lucrarea sa. S’a trimis la secțiunea literară spre a și da părerea
   dacă se poate tipări ori ba. Secțiunea literară a propus să se publice lu-
   crarea, obligându-se autorul a face la sfârșitul volumului un glosar de
   cuvintele mai rari și racomandând Delegațiunii să dea autorului o remu-
   nerațiune pentru această lucrare.

        O nouă lucrare a dlui S. FI. Marian. Dl S. FI. Marian a însciințat
   Academia că de astă-dată nu poate participa la sesiunea generală a Aca-
   demiei. Totodată a trimis o nouă lucrare a sa întitulată: „Legendele Maicei
   Domnului“ studiu folkloristic, care se încheie cu o culegere de legende
   despre Maica Domnului.

X.   Diferite decisiuni.

        în urma propunerii dlui I. C. Negruzzi, Academia a decis în ședința
   sa dela 18 Aprilie să deschidă subscripțiune publică pentru ridicarea unui
   monument poetului V. Alexandri.

        La propunerea secțiunii literare s’a decis să se tipărească în Anale
   scrierea dlui Ovid Densușianu: „Din istoria amuțirii lui u final în limba
   română*.

        Fond de pensiune pentru funcționari. La propunerea dlui I. Kalinderu
   s’a decis să se înființeze un fond de pensiune pentru funcționarii Academiei.
   Totodată propunătorul a oferit din partea sa spre scopul acesta o mie de
   lei, ceea-ce s’a primit cu aplause. S’a ales o comisiune care să reguleze
   chestiunea aceasta, în persoanele membrilor: Kalinderu, Sturdza și Poni.

XI.  Premiile Academiei.

        1.        La premiul Năsturel-Hereseu de 4000 lei au concurs următorii 9
   autori:

        Brătescu-Voinești (I. Al.), Nuvele și Schițe, Bucuresci 1903.

        Cantilli (Constant.), Aripi de vis, București 1903.

113


          Demitrescu (George), Eugenia. — Poemă în versuri, edit- II, Bucu-
    resci 1903.

          Demitrescu (George), Adevărul sau Omul, Natura și Dumnezeu. —
    Poemă în versuri, ed. II, Bucuresei 1903.

          Dimitrescu (Ghrist. N.), Quatrene. — Epigrame, epitafuri, umoristice,
    II, Bucuresei 1903.

          Halaceanu (Virgiliu Em.). Marele Dicționar român-englez și englez-
    român. — Voi. I, român-englez, Iași, f. a.

          Leonescu (V.) și T. Duțescu-Duțu, Doue drame țerănesci, Bucuresei 1903.

          Orleanu (Maiorul Al. G.), Horia, Cloșca și Crișan sau Revoluția Ro-
    mânilor din Transilvania și Ungaria în 1784. — Dramă istorică, Focșani 1903.

          Rădulescu-Niger (N.), Patriotism. — Tribunul poporului. — Roman so-
    cial, Bucuresei 1903.

          Stere (C. G.), Introducere în studiul dreptului constituțional. — Par-
    tea I. — Iași 1903.

          Premiul Năsturel-Herescu de 4000 lei a fost, propus de comisiunea de
    premii să se dee dlui I. Al. Brătescu-Voinesci pentru volumul seu de No-
    vele și schițe. Ședința plenară însă a respins propunerea cu 19 voturi con-
    tra și 6 pentru. Prin urmare acest premiu nu s’a dat nimănuia.

          2.       La premiul Statului Lazăr de 5000 lei au concurs următorii 7 autori:

          Bastaki (Dr. Th.), Studiu clinic asupra băilor Lacul-Sărat, Bucuresei 1903.

          Belcik (Alexandru A.), Studiu de legislațiune comparată. — Copilul
    natural, ed. II, Bucuresei 1902.

          Birou (luliu), Carte de compunere pentru școalele primare. — Cursul
    I, Oravița 1902. — Cursul II, Lugoj 1902.

          Galian (Dr. Dumitru), Contribuțiuni la studiul igienei rurale, Focșani 1903.

          Georgescu (Căpitanul — acum maior — Christodulo), Principii rela-
    tive la tactica focurilor infanteriei, Bucuresei 1902.

          Georgescu (Căpitanul — acum maior — Christodulo), Tactica celor
    trei arme, Bucuresei 1903.

          Nicolaescu (N.), Geometrie plană și în spațiu ed. II, Bucuresei 1903.

          Niculiță-Voronca (Elena), Datinele și credințele poporului român, adu-
    nate și așezate în ordine mitologică, col. I, părțile I—II, III, IV—V, Mi-
    halcea lângă Cernăuți 1903.

          Premiul statului Lazăr de 5000 lei, la propunerea comisiunii premiilor,
    nu se acoardă nici unei lucrări.

          3.       La premiul Adamachi de 5000 lei au concurs următorii 20 de autori:

          Bârseanu (Andreiu), Istoria școalelor centrale române gr.-or. din Bra-
    șov, Brașov 1902.

          Ciocârlan (Ion), Pe plaiu. — Schițe dela țară, Bucuresei f. a.

          Demitrescu (George), Creatura și Creatorul sau Tainele Dumnezeesci.
    — Poemă în versuri, Bucuresei 1903.

          Duțescu-Duțu (T.), Considerațiuni critice asupra poesiei noastre popo-
    rane. - Doine, Bucuresei 1903.

114


        Gavanescul (I.), Istoria pedagogiei, voi. II, 1903.

        Hodoș (Constanța), Aur!... Dramă în patru acte, Bucuresci 1903.

        Moga (Vasile S.), Alcătuirea unei gospodării rurale, ed. III, Bucu-
  resci 1903.

        Negulescu (Paul), Tratat de drept administrativ român. — Partea I.
  — Organisarea administrativă a României, fasc. I, Bucuresci 1903.

        Nenițescu (Dimitrie S.), Studiu asupra fluviilor convenționale. — Du-
  nărea în dreptul internațional public, Bucuresci 1903.

        Nicolescu (George D.) Parlamentul român, 1866—1901, București 1903.

        Pacu (M. N.), Elemente de instrucție civică, drept și economie poli-
  tică. Galați 1903.

        Pătrășcoiu (Gr. și I.) Studiu Introductiv asupra băncilor populare sistem
  Reiffeisen și Schulze-Delitzsch, Bucuresci 1903.

        Podeanu (V.), Cântece, voi. II, Bucuresci 1902, voi. III, Bucuresci 1903.

        Pop (Vasile), Ocna vieții. — Schițe, fantasii și nuvelete, Bucuresci—
  Ploești 1903.

        Popovici-Lupa (Dr. N. O.), Agricultura. — Cunoscințe practice de cul-
  tura pământului și a plantelor agricole, Bucuresci 1902.

        Rosetti (Radu D.), Printre picături, Ploești 1904.

        Rosculeț (Dr. Valeriu), Stațiunea balneară și climatică Strunga (jud.
  Roman). — Studiu igienologic asupra localității în vederea aședării unui
  sanatoriu pentru tuberculoși, Bucuresci 1903.

        Sanielevici (H.), încercări critice, Bucuresci 1903.

        Sorcovă (pseudonim), Clipe de repaus. Seria II. — Schițe și Foițe,
  Brașov 1903.

        Urechiă (A.), Dictionaire francais-roumain, deuxieme âdition, Bucu-
  resci 1903.

        Premiul Adamachi de 5000 lei s’a împărțit între următorii autori:

        Dlui Andreiu Bârseanu pentru: „Istoria școalelor centrale române gr.
  or. din Brașov*, — 2000 lei;

        Dlui Vasile S. Moga, pentru: „Alcătuirea unei gospodării rurale* —
  500 lei;

        Dlui £>. £ Nenițescu, pentru: „Studiu asupra fluviilor convenționale.
  Dunărea și Dreptul internațional public* — 1000 Iei;

        Dlui Al. A. Belcik, pentru: „Studiu de legislațiune comparată. Copilul
  natural* — 500 lei.

        Restul de una mie Iei se capitalisează.

        4.        La premiul Alexandru Bodescu de 1500 lei, dimpreună cu 1000 lei
  dăruiți de dl I. Kalinderu, pentru monografia unei comune a intrat o sin-
  gură lucrare, care însă, conform raportului amănunțit al dlui Kalinderu, nu
  întrunesce condițiile cerute, deci premiul i-s’a refusat. Totodată s’a decis
  ca același subiect să se mai publice odată cu un program mai precis.

115


        5.       La premiul Alexandru loan Cuza de 10,000 lei pentru istoria Ro-
  mânilor dela Aurelian până la fondarea principatelor, nu s’a presentat nici
  o lucrare.

        6.       La premiul Statului Eliade-JRădulescu de 5000 Iei celei mai bune
  lucrări scrisă in limba română asupra subiectului „Epoca lui Mateiu Ba-
  sarab și Vasile Lupu“ nu s’a presentat asemenea nici un manuscris.

        7.       La premiul Adamachi de 5000 Iei pentru subiectul „Istoria poesiei
  lirice la Români pănă la Alexandri” nu s’a presentat nici o lucrare.

XII. Subiecte de premii noue.

        La propunerea secțiunii literare s’au fixat următoarele doue subiecte
  de premii:

        1.       Pentru premiul Neuschotz de 2000 lei in anul 1909: „Industria cas-
  nică la Români; trecutul, starea actuală și in viitor".

        2.       Pentru premiul Bodescu de 1500 lei din 1909: „Elementul național
  în poesia lui Eminescu".

XIII. Delegațiunea, secțiunile și comisiunile.

        Ca membrii ai comisiunii pentru examinarea lucrărilor făcute in anul
  trecut au fost designați domnii: P. Poni, A. Naum și I. Bogdan.

        Comisiunea financiară iși presintă lucrarea. Se constată că toată averea
  Academiei Române se urcă la patruspredece milioane lei. Apoi iși cetesc
  lucrările raportorii speciali și anume Dr. C. I. Istrati asupra administrați-
  unii casnice și asupra situațiunii fondurilor Academiei dela 1 Iunie 1902 și
  pănă la 31 Maiu 1903; dl St. C. Hepites cetesce raportul comisiunii
  financiare asupra compturilor fundațiunii Adamachi pentru acelaș timp; dl
  Gr. Ștefanescu cetesce raportul comisiunii financiare asupra compturilor
  fundațiunii Oteteleșanu pentru acelaș timp. Toate constată progresul fun-
  dațiunilor. Comisiunea se realege în persoanele dlor Gr. Ștefănescu, St. C.
  Hepites și Dr. C. I. Istrati.

        Delegațiunea pentru anul 1904—1905 s’a constituit astfel:

A.   Personalul delegațiunii.

        Președintele Academiei Române, dl Kalinderu I. Asesori (vice-presi-
  denți): din secțiunea literară, dl Ollănescu D. C.; din secțiunea istorică,
  dl Erbiceanu C.; din secțiunea sciințifică, dl Haret Sp.; Secretar general
  (pe 7 ani, 1898—1905) dl Sturdza D. A.

B.   Personalul Secțiunilor.

        1.       Secțiunea literară. Președinte dl Vulcan losif (Oradea-mare); Vice-
  preș. dl Negruzzi I. C. (Bucuresci). Secretar (pe 7 ani 1904—1911) dl Quin-
  tescu N. (Bucuresci); Membri: dnii: Bianu loan (Bucuresci), Caragiani loan
  (Iași), Hașdeu B. P. (Câmpina), Maiorescu T. (Bucuresci), Naum Anton
  (Iași), Ollănescu D. C. (Bucuresci), Philippide A. (Iași), Pușcariu I. (Bran),
  Sbiera loan (Cernăuți).

116


          11.      Secțiunea istorică. Președinte dl Xenopol A. 0. (Iași); Vice-preșe-
    dinte dl Kalinderu I. (Bucuresci); Secretar (pe 7 ani, 1902—1909) dl Erbiceanu
    C. (Bucuresci); Membri: dnii Babeș Vincențiu (Budapesta), Bogdan loan (Bu-
    curesci), lonescu N. (Brad, Roman), Marian S. FI. (Suceava), Marienescu At.
    M. (Sibiiu), Moldovan I. M. Blaj, Popea N. episc. (Caransebeș), Sturdza D.
    A. (Bucuresci), Tocilescu Gr. G. (Bucuresci).

          III.       Secțiunea științifică. Președinte dl Aurelian P. S. (Bucuresci);
    Vice-președinte dl Felix Dr. I. (Bucuresci); Secretar (pe 7 ani 1900—1907)
    dl Ștefanescu Gr. (Bucuresci); Membri: dnii: Babeș Dr. V. (Bucuresci), Făl-
    coianu Șt. (Bucuresci), Haret Sp. (Bucuresci), Hepites Șt. C. (Bucuresci),
    Istrati Dr. C. I. (Bucuresci), Poni Petre (Iași), Porcius Florian (Rodna),
    Saligny Anghel (Bucuresci), Teclu Nicolae (Viena).


C.  Personalul Comisiunilor.

          I.        Comisiunea permanentă a bibliotecii: Dl Quintescu N., secretarul
    secțiunii literare. Dl Erbiceanu C., secretarul secțiunii istorice. Dl Ștefănescu
    Gr., secretarul secțiunii sciințifice.

          II.      Membru conservator al colecțiunii numismatice: dl Sturdza D. A.

          III.       Comisiunea pentru cercetarea cărților tipărite intrate la concursul
    premiilor din 1905: Marele premiu Năsturel-Herescu, de 12,000 Iei; Pre-
    miul Statului Eliade-Rădulescu, de 5000 lei; și Premiul Adamachi, de 5000
    lei: Din secțiunea literară, dnii: Bianu L, Quintescu N., Vulcan I. Din sec-
    țiunea istorică, dnii: Marian S. FI., Tocilescu Gr. G., Xenopol A. D. Din
    secțiunea sciințifică, dnii: Aurelian P. S., Hepites Șt., Poni P.

          IV.       Comisiunea pentru cercetarea lucrărilor intrate la concursul Pre-
    miului Statului Lazăr, de 5000 lei, din 1905, pentru cea mai bună lucrare
    asupra subiectului: Starea economică și socială a României actuale, dnii:
    Aurelian P. S., Kalinderu I., Poni P.

          V.        Comisiunea pentru cercetarea lucrărilor intrate la concursul Pre-
    miului Adamachi, de 5000 lei, din 1905, pentru cea mai bună lucrare
    asupra subiectului: Poporul român din Ungaria și Transilvania dela înce-
    putul secolului XVIII. încoace, dnii: Bianu I., Bogdan I., Vulcan losif.

          VI.       Comisiunea pentru cercetarea lucrărilor intrate la concursul Pre-
    miului Alexandru loan Cuza, din 1905, de 10,000 lei, dimpreună cu pro-
    centele acestei sume dela 1891, pentru cea mai bună lucrare asupra su-
    biectului: Istoria Românilor dela Aurelian până la fundarea principatelor,
    dnii: Bogdan I., Sturdza D. A.. Xenopol A. D.

          VIL        Comisiunea pentru cercetarea lucrărilor intrate la concursul Pre-
    miului Neuschotz, din 1905, de 2000 lei, pentru cea mai bună lucrare
    asupra subiectului: Istoria vămilor în România dela început și pănă în
    dilele noastre, dnii Aurelian P. S., Sturdza D. A., Xenopol A. D.

117


        VIII.      Comisiunea financiară, dnii: Hepites Șt. C., Istrati Dr. C. I.,
  Ștefănescu Gr.

        IX.       Comisiunea Fundațiunii Adamachi, dnii : Haret Sp., Poni P.,
  Sturdza D. A.

        X.       Comisiunea Fundațiunii Oteteleșanu, dnii: Kalinderu I., Negruzzi
  I. C., Sturdza D. A.

        XI.      Comisiunea Fundațiunii loan Fătu și loan Scorțeanu, dnii: Aurelian
  P. S., Negruzzi I. C., Sturdza D. A.

        XII.       Comisiunea Fundațiunii loan Agarici, dnii; Aurelian P. S., lo-
  nescu N., Poni P.

        XIII.      Comisiunea Fundațiunii Take Petre Anastasiu, dnii: Aurelian
  P. S., Kalinderu I., Sturdza D. A.

        XIV.       Comisiunea Fundațiunii Maria General I. Carp, dnii: Bianu I.,
  Hepites Șt. C., Kalinderu L, Negruzzi I. C., Sturdza A. D.

        XV.       Comisiunea Dicționarului, dnii: Kalinderu L, Maiorescu T., Quin-
  tescu N., Sturdza D. A., Tocilescu Gr. G.

        XVI.       Comisiunea pentru regulamentarea fondului de pensiune a per-
  sonalului, dnii: Kalinderu L, Poni P., Sturdza D. A.

XIV. Dicționarul.

        S’a cetit raportul comisiunii dicționarului, prin care se arată că dl
  Philippide urmează a lucra neîntrerupt. A și terminat câteva litere din în-
  ceput, astfel încât începerea tipăririi nu poate să întârzie mult.

XV. Budgetul și închiderea sesiunii generale.

       în fine s’a cetit și s’a aprobat budgetul anului de gestiune curent.

        Terminându-se toate lucrările, secretarul general dl D. A. Sturdza a
  cetit raportul lucrărilor făcute în sesiunea generală actuală.

        Apoi președintele I. Kalinderu a închis sesiunea mulțămind tuturora
  pentru participare și urându-le sărbători fericite, în deosebi a urat fericită
  re’ntoarcere membrilor veniți din depărtări, în numele cărora a mulțămit
  losif Vulcan.

        După închiderea oficială, membrii și-au luat rămas bun în mod foarte
  cordial.


9

118


ADUNAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII GEOGRAFICE
ROMÂNE.


         Societatea geografică română și-a ținut adunarea generală din âstan
   la 12 Martie a. c. și în (filele următoare. Adunarea s’a ținut sub presidenția
   M. S. Regelui și a A. S. Regale Principelui Ferdinand.

         In ședința I, dl secretar general G. I. Lahovary dădu cetire raportului
   anual. între altele spune că societatea a făcut un pas înainte prin comple-
   tarea dicționarului geografic al Rucovinei și Basarabiei, operă, a cărei în-
   semnătate este cunoscută în deobște. După-ce expuse situațiunea financiară
   a societății, presintă Suveranului cursul de geografie generală a României
   datorit dlui profesor Mehedinți și destinat A. S. R. Principelui Carol. Se-
   cretarul general mai vorbesce despre congresele de geografie ținute în
   cursul anului trecut în străinătate, relevând demonstrațiunile de simpatie
   făcute societății geografice române la aceste ocasiuni. Enumâră eveni-
   mentele geografice externe din precedentul an întâmplate pe suprafața
   globului, precum ștergerea Transvaalului de pe harta Africei, etc. Comu-
   nică de asemenea scirea despre înființarea unei catedre de geografie pe
   lângă universitatea din Iași.

         Seria conferențelor a început-o dl B. G. Assan, vorbind despre „Mo-
   torii cu aburi în România⁴'. Cel dintâiu motor cu aburi a fost introdus la
   1853. Atunci s’a înființat prima moară cu aburi. Mai departe conferențiarul
   vorbesce despre industria uleiurilor vegetale și a morăritului. Aceasta din
   urmă industrie are o producțiune anuală de 8 milioane klgr. representând
   o valoare de 6 milioane lei. Dacă tarifele vamale nu ar fi prea urcate ca
   și tarifele de transport pe C. F. R., această industrie ar lua o mare de-
   svoltare. Vorbesce despre extragerea substanțelor uleioase din porumb,
   arătând modul cum s’ar putâ măcina porumbul imediat ce este cules, în-
   lăturându-se astfel pericolul pelagrei. Printr’un mijloc de decosticare și
   scoatere a embrionului, porumbul devine incapabil de a mai produce pe-
   lagra și este cu mult mai hrănitor. A emis părerea ca statul să monopo-
   liseze morile, începând cu acele din regiunile de unde bântue pelagra.
   Sistemul s’ar putâ utilisa și pentru armată.

         Dl Dr. Cantacugino a vorbit despre „Epidemia ciumei și profilaxia ei“.
   Epidemia a existat din secolul al XlV-lea, când a secerat 25 milioane
   suflete. Ultima manifestare importantă a ciumei a fost în anul 1848; de
   atunci a trecut în Orient de unde se transmite în Europa prin mijlocul
   vaselor. Astăzi ciuma nu mai are puterea de a face atâtea ravagii, căci
   se poate combate. In 1894 un francez și un japonez au descoperit
   microbul ciumei, și s’a constatat că el există în pământ. Puțin mai târziu
   s’a descoperit și serul prin ajutorul căruia se poate combate ciuma cu
   succes. Conferențiarul a vorbit despre modul cum se propagă ciuma în

119


    present prin mijlocul guzganilor, arătând mijlocul prin care se face distru-
   gerea lor. Mijloacele de profilaxie dovedite in contra guzganilor au pledat
   în favoarea desființării carantinelor, ceea-ce a făcut ca conferența sanitară
   internațională din 1903, să decidă suprimarea carantinelor.

         In a doua prima conferență a fost ținută de dl inginer C. R. Mircea,
   despre geografia pitorească a văii Prahova. D-sa a descris bogățiile
   industriale din Predeal, Azuga, Buștenari, Sinaia, Câmpina, Comarnic, Băicoiu,
   Țintea și Breaza, cari represintă o valoare de 102.622,966 lei. Lucrătorii
   din aceste fabrice obțin anual 4 milioane lei. Numai în regiunea Câmpina-
   Băicoiu sunt învestite capitaluri de 86 milioane lei. Producțiunea de pe-
   trol a atins în anul precedent cifra de 37,000 vagoane. Aruncând o pri-
   vire generală asupra industriilor din țară, dl Mircea a emis părerea că toate
   încurajerile industriale acordate de stat au fost de mare folos și e nevoe
   ca încurajeri să se acorde și pe viitor. D-sa a pledat cu deosebire pentru
   a se face o întreagă educație patriotică tineretului în sensul de a sci să
   iubească tot ce este românesc. Industriei petrolului, a (Jis d-sa, se cuvine
   a i-se da cea mai largă încurajare.

         Dl Al. C. Sturdza a ținut a doua conferență cu subiectul: „România
   nu e în peninsula balcanică². D-sa a demonstrat că România nu face
   parte din peninsula balcanică, lucru care pentru noi e banal dar pentru
   străinătate nu, căci în toate atlasele geografice mari România e încorpo-
   rată în peninsula balcanică. A mai dovedit, că atât ca rasă cât și ca si-
   tuație geografică și culturală, noi nu facem parte dintre popoarele balca-
   nice. A propus ca societatea geografică să adreseze un memoriu tuturor
   societăților geografice din lume, în care să arete adevărata situație geo-
   grafică, etnografică și psichologică a României.

         Propunerea a fost primită în mod călduros.

         Dl Dr. profesor Obreja a vorbit despre Geografia medicală a Româ-
   niei. In prima parte a interesantei sale conferențe, dl Dr. Obreja a vorbit
   despre natalitatea din România, care atinge cifra de 45 la mie. Cele mai
   multe nasceri sunt la sate, și în cpecial în județul Tulcea. Românii întrec
   în natalitate și pe evrei, cei mai prolixi din lume. Din nefericire este însă
   prea mare mortalitatea, așa că nu ne putem bucura de marea natalitate.
   Căușele mortalității sunt: boalele, reua administrațiune, lipsa de cultură și
   de ajutoare medicale. Boalele provin din lipsa de hrană și din reaua stare
   sanitară a localităților și a locuințelor populațiunei. Copiii pănă la vârsta
   de 5 ani pier în mare numer fiind-că nu pot fi îngrijiți cum trebue, din
   causa ignoranței care domnesce în populațiunea rurală cu deosebire. Arată
   procentul excedentului morților și născuților care nu este de.loc înfloritor
   în toată țara.

         A treia și ultima cți ședința a fost presidată de dl general Mânu, vice-
   președintele societății.


9*

120


          Dl Munteanu-Mwrgoci, docent universitar, a ținut conferența sa despre
   „Geografia fizică a Dobrogei”. D-sa a făcut mai ântâiu descrierea diferitelor
   masive muntoase și a sărurilor de dealuri ce străbat Dobrogea, explicând
   după d-nii Peters, Gr. Ștefănescu, Atanasiu, inginer Pascu, Zeber și alții,
   formațiunea lor din punctul de vedere geologic. După studiile făcute de
   aceia cari s’au ocupat cu geografia Dobrogei, conferențiarul arată că solul
   acestei provincii, din punctul de vedere geologic, se întinde cel puțin pănă
   la malul stâng al Dunării. Totuși din acest punct de vedere, Dobrogea este
   o problemă âncă neexplicabilă. Conferențiarul numără rîurile și lacurile mai
   însemnate, arătând și unele fenomene ce s’au produs pe vremuri cu dânsele.

          Dobrogea, cel puțin din punctul de vedere al formațiunilor ei geolo-
   gice, este pentru noi de neprețuit interes.

          Dl căpitan lonescu a ținut o conferență despre „colonisarea Dobrogei”.
   A arătat ce s’a făcut și ce anume s’ar mai putea face în privința coloni-
   sării acestui petec de pământ qua-si peninsular. Chestiunea presintă un
   deosebit interes a <Jis conferențiarul mai ales acuma, când este la ordinea
   <)ilei chestia împroprietărirei în Dobrogea a veteranilor. Face critica parce-
   lărilor făcute în Dobrogea la 1886, arată care este întinderea terenurilor
   productive și partea rămasă statului din aceste terenuri, făcând dovadă de
   ce anume s’ar putea face în partea locului în interesul desvoltării provin-
   ciei de preste Dunăre. S’ar impune în primul rând un cadastru regulat al
   Dobrogei, apoi verificarea cu multă rigurositate a titlurilor de proprietate
   ale actualilor proprietari și încurajarea micei proprietăți în special în folosul
   propășirei agriculturei. Conferențiarul face constatarea că s’au împărțit cu
   prea multă dărnicie pământuri în Dobrogea; este de părere ca statul să-și
   însușească pământurile cari se vor găsi fără titlu doveditor de proprietate.
   Pentru a veni in ajutorul micei proprietăți dobrogene, s’ar putea crea aso-
   ciațiuni agricole cari ar da cele mai bune resultate. Avându-se acest lucru
   în vedere și făcându-se asanările de care are nevoe Dobrogea, această
   provincie ar putea hrăni un milion de populațiune. Spre a da Dobrogei
   toată înflorirea de care e susceptibilă, mai rămân âncă multe lucruri de
   făcut. Se impune în primul rând o linie ferată în lungimea provinciei, linie
   care ar fi de mare însemnătate din punctul de vedere economic și strategic.
   Se mai impune desvoltarea rețelei drumurilor practicabile și activarea lu-
   crărilor portului Mangalia care e destinat a deveni marele port al Dobrogei.
   Mai e nevoie de lucrări topografice și cadastrale; pentru-ca progresul acestei
   provincii să nu sufere trebue să dispară toate anomaliile administrative ce
   se mai întâlnesc pe acolo.

         Dl G. A. Orăscu a ținut cea din urmă conferență, tratând despre
   „Apele de isvoare din talvegul muntos al lalomiței în vederea viitoarei ali-
   mentări cu apă a Capitalei”. Mai ântâi d-sa făcu istoricul diferitelor lucrări
   întreprinse pentru alimentarea capitalei cu apă de beut. Intre altele spuse,
   că încă dela anul 1878 primăria s’a gândit la o mai bună alimentare cu

121


    apă a capitalei. Un an după darea în exploatare a apei filtrate, s’au făcut
    importante studii asupra apelor de munte. Isvoarele, cari dau cea mai
    bună apă din punctul de vedere bacteriologic, sunt cele din talvegul muntos
    al lalomiței și anume cele dela Scropoasa și Ghighiu. Analisele făcute
    asupra acestor ape au dat cele mai bune resultate.

         Terminând, a <Jis că nu va trece mult timp pănă ce capitala va fi
  alimentată cu apă din aceste isvoare. D-sa arată câteva proiecțiuni lumi-
  noase, înfățișând cele două surse din talvegul lalomiței.

         La urmă, vice președintele mulțumi publicului asistent pentru-că a
  onorat adunările, și declară închisă adunarea generală din anul acesta.




DATE STATISTICE
referitoare la starea culturală a Românilor în municipiile locuite de
Români.

         Starea culturală a unui popor e în strânsă legătură cu numărul acelor
  indivizi, cari sciu scrie și ceti. Fiind-că progresul în cultură numai prin
  lățirea sciinții se poate ajunge; iar sciința și cunoștințele prin nimic nu
  se propagă așa de repede și cu acel efect ca și prin scriere și cetire.

         Prin urmare, dacă voim să ne câștigăm o icoană viuă despre starea
  culturală a poporului român în comitatele sau municipiile locuite de Români,
  n’avem decât să cercăm că în fie-care municipiu câți Români sciu scrie
  și ceti relative la numărul total al locuitorilor din acel municipiu.

         Deoare-ce în șematismele bisericilor noastre române nu aflăm aceste
  date, din cari am putea constata cu toată exactitatea, că în fie-care comună,
  câți dintre credincioșii unei biserici sciu scrie și ceti, — pentru aceea în
  lipsa acestor date speciale, referitoare la cultura Românilor din Ungaria,
  am folosit de astădată datele statistice referitoare la cultura generală a
  tuturor locuitorilor din patrie, adunate la anul 1900 din partea oficiului
  statistic ungar din Budapesta.

         Pentru ca, pe basa acestor date statistice regnicolare, să aflăm și
  constatăm cultura română relativă din diferitele ținuturi locuite de Români,
  vom considera ca cultură specială a poporului român, cultura mijlocie a
  tuturor locuitorilor în genere din un municipiu. Greșală mare în calcul nu
  vom face prin aceasta, deoare-ce cultura Românilor aproape în toate mu-
  nicipiile în raport drept e cu cultura generală a ținutului respectiv.

         Ca să fim mai ușor și mai bine înțeleși, în constatarea acestui fapt
  ne vom folosi de trei tabele statistice, ce lăsăm să urmeze.

         în aceste tabele sunt înșirate datele statistice referitoare la starea
  culturală a municipiilor locuite cel puțin de 10% Români.

122


Tabela I.

  Rangul                                          Din numSrul       Din 100 locuitori     
   muni-    Municipiile în cari cel  Numfirul  locuitorilor câți          câți            
cipiului în puțin 10% din locuitori    lo-     sunt     sciu ceti sunt  sciu     cetitori
  desimea         sunt Români       cuitorilor Români ? și scrie?  Ro-  scrie și   sunt  
    Ro-                                                           mâni? ceti?    Români? 
  mânilor                                                                                
1.          Fogaras.......          92,801     83,445   37,564    900   40'4     36'4    
2.          Hunyad.......           303,838    257,013  64,620    84-8  21'3     17-9    
3.          Alsofeher......         212,352    166,099  56,195    78'2  26-4     20-6    
4.          Krassoszorâny ....      443,001    328,371  164,569   742   37-2     27-6    
5.          Tordaaranyos.....       160,579    116,833  36,687    72-8  230      168     
6.          Kolozs.......           204,361    140,229  44,683    68-6  21-9     14-9    
7.          Szolnokdoboka ....      237,134    180,309  42,364    66-1  17-9     118     
8.          Szeben .......          166,188    108,413  88,931    65-3  54-1     35-3    
9.          Arad (comitat) ....     329,840    214,250  103,538   65-2  31-5     20-6    
10.         Szilâgy.......          207,293    125,451  57,316    62-5  27-8     17-4    
11.         Kiskiikiillo......      109,197    55,276   35,530    54-8  326      17-9    
12.         Beszterczenaszod . . .  119,014    82,256   47,420    43-3  398      17-6    
13          Nagykiikulld.....       145,138    61,779   76,275    42-6  52-6     22-4    
14.         Bihar.......            527,135    236,114  205,890   41-2  390      16-1    
15.         Temes.......            398,010    162,756  187,583   40-8  47-2     19-3    
16.         Marostorda.....         178,096    65,538   62,773    36'8  35-3     130     
17.         Brassd.......           95,565     33,886   61,689    35'6  64-5     220     
18.         Szatmâr.......          340,689    117,856  134,367   34-6  39'5     137     
19.         Mârmaros......          309,598    74,978   54,156    243   17-5     42      
20.         Arad (oraș).....        56,260     9,556    35,785    16-9  63-6     10’8    
21.         Torontăl......          590,318    87,662   286,246   14-8  48-4     72      
22.         Hâromszdk.....          137,261    19,439   66,972    14-2  48-9     6-9     
23.         Csik......              128,382    15,936   48,445    12-4  37-8     4-7     
24.         Kolozsvâr......         49,295     6,039    31,210    12-2  63-4     7-7     
25.         Ugocsa.......           83,316     9,270    25,632    111   30-9     3’4     
26.         Csanăd .......          140,007    13,982   76,074    10-0  544      5-4     

         1.        In tabela primă aflăm numărul tuturor locuitorilor; numărul Ro-
  mânilor; numărul tuturor locuitorilor, cari sciu scrie și ceti; numărul %-tual
  al Românilor; numărul %-tual al locuitorilor, cari sciu scrie și ceti; și în
  urmă numărul %-tual al Românilor, cari sciu scrie și ceti, din diferitele
  municipii.

         Municipiile le-am așezat în această tabelă în ordinea desimei pro-
  centuale a Românilor.

         Din aceasta tabelă reiasă, că mai mulți Români se vin pe o sută
  locuitori în comitatul sau municipiul Făgăraș, unde Românii formează 90%
  din suma tuturor locuitorilor. în locul al doilea urmează comitatul Hu-
  nedoarei (Hunyad) cu 84'8%. La locul al treilea vine comitatul Albei-
  inferioare (Alsă-fehăr) cu 78’2% ș. a.

123


Tabela II.

          Rangul               Din 100              Rangul               Din 100    
cultu-                      locuitori câți cultu-                     locuitori câți
 ral     al municipiului    sciu scrie și   ral     al municipiului   sciu scrie și 
                                ceti?                                     ceti?     
1.     Brassd......         64'5            14.   Csik......          37-8          
2.     Arad (orașul) . . .  63'6            15.   Krassdszdrâny . . . 37-2          
3.     Kolozsvâr ....       63-4            16.   Marostorda ....     35-3          
4.     Csanâd .....         54-4            17.   KiskukiillS ....    32-6          
5.     Szeben .....         54-1            18.   Arad (comitat). . .      31-5     
6.     Nagykiikiilld . . .  52-6            19.   Ugocsa.....         30-9          
7.     Hâromszek ....       48-9            20.   Szilâgy.....        27-8          
8.     Torontâl.....        48'4            21.   Alsofeher.....           26 4     
9.     Temea......          47-2            22.   Tordaaranyos . . .  230           
10.    Fogaras.....         40-4            23.   Kolozs......             21-9     
11.    Beszterczenaszod . . 398             24.   Hunyad.....         21-3          
12.    Szatmâr.....         395             25.   Szolnokdoboka. . .  17-9          
13.    Bihar ......              390        26.   Mârmaros ....       17-5          

        2.        în tabela a doua municipiile sunt aranjate după cultura generală
  a tuturor locuitorilor.

        în privința culturală a locuitorilor în general locul prim îl ocupă co-
  mitatul Brașov (Brass6), unde dintre 100 locuitori 64'5% sciu scrie și ceti.

        La locul al doilea urmează orașul municipal Arad cu 63-4%; iar’ în
  locul al treilea vine orașul municipal Cluj (Kolozsvâr) cu 63⁻4°/₀ ș. a.


Tabela III.

  O că                      Câți Români     O «s                       Câți Români    
                            cetitori se vin ■o:5 s’a                   cetitori se vin
                                                  «s                                  
o c s/g    In municipiul    pe 100 locui-    s « g a   In municipiul   pe 100 locui-  
rv» O O                     tori ai munici- 03 a o                     tori ai munici-
W P fl *                        piului      2                              piului     
                                            S"                                        
1.       Fogaras ....       364             14.      Bihar.....        161            
2.       Szeben ....        35-3            15.            Kolozs .... 14-9           
3.       Krassoszoreny . .  27-6            16.           Szatmâr .... 137            
4.       Nagykukilllo . .   22-4            17.      Marostorda . . .  130            
5.       Brasso ....        220             18.      Szolnokdoboka. .  118            
6.       Alsofeher . . .    20-6            19.      Arad (orașul) . . 10-8           
7.       Arad (comitat)     20-6            20.      Kolozsvâr . . .   7-7            
8.       Temes ....         19-3            21.      Torontâl ....     7-2            
9.       Hunyad ....        17-9            22.      Hâromszâk . . .   6-9            
10.      Kiskiikulld . . .  17-9            23.            Csanâd .... 5-4            
11.      Beszterczenaszod . 17-6            24.      Csik.....         4'7            
12.      Szilâgy ....       17-4            25.      Mârmaros . . .    4-2            
13.      Tordaaranyos . .   168             26.      Ugocsa ....       34             

        3.       In privința culturii noastre naționale, municipiile locuite de Români
  sunt aranjate în tabela a treia.

124


          Din această tabelă putem afla, că în diferitele municipii dintre 100
    locuitori anume câți Români sciu scrie și ceti.

          Datele din această tabelă sunt direct proporționale cu numărul relativ
    atât al Românilor cât și a celoralalți locuitori, cari sciu scrie și ceti.

          Precum apare din tabela a treia, mai mulți Români sciu scrie și ceti
    în comitatul Făgăraș, adecă 36⁻4%; apoi urmează comitatul Sibiiului cu
    35'3% ; Caraș-Severin cu 27’6%; Ternava-mare cu 22‘4°/₀; Brașov cu 22% ;
    Alba-inferioară cu 20’6% ș. a.

          Conclusiunea, ce o putem trage din aceste trei tabele statistice, e că
    pentru noi Românii și în ținuturile sau comitatele acelea, unde cultura po-
    porului român e relative mai mare, și acolo avem âncă mult de făcut; și
    acolo forurile noastre competente bisericesci-școlare și civile trebue să
    desvoalte o mai mare și mai intensivă activitate în ceea-ce privesee lumi-
    narea și cultivarea poporului român.

          Ar fi foarte bine, ca pe viitor în șematismele bisericilor noastre na-
    ționale, să se introducă o rubrică specială, din care să se vadă, că dintre lo-
    cuitorii români din fie-care comună anume câți sciu scrie și ceti.

          Din aceste isvoare autentice am pută constata cu mai multă acurateța,
    — din cinci în cinci ani, sau cel puțin din (Jece în dece ani, — adevărata
    noastră stare culturală.

          Ar fi de dorit mai departe, ca autoritățile noastre bisericesci și școlare
    prin organele lor să cerce, cari sunt căușele stagnării culturale a poporului
    nostru, unde aceasta se manifestă; și prin ce mijloace s’ar putea evita,
    respective micșora numărul analfabeților.

          Astăzi avem școale bune în multe comune, avem preoți și învățători
    cualificați în toate unghiurile patriei. Dela voia de muncă, dela zelul și
    abnegațiunea acestor factori culturali atârnă prosperarea morală și materială,
    precum și înaintarea în cultură a poporului român.

                                                            loan F. Negruțiu.



BUCOLICELE LUI VIRGILIU.

(Continuare).

ECLOGA III.

       Cuprinsul. — Doi păstori din Arcadia, Menalca și Dameta rivali,
   se întâlnesc și după-ce își adresează vorbe de ocară, se iau la întrecere
   în cântare, alegând ca judecător pe Palemon. — Regula acestor cântece
   alternative, numite amebee (amoebaea, alterna), era, ca un cântăreț să spună
   o cugetare într’o strofă, și adversarul să păstreze aceeași formă, spunând
   același lucru sau contrarul, însă mai frumos. Idile în această formă are
   și D. Bolintineanu în ,Macedoneleu sale. El le numesce lupte.

       Această eclogă a fost compusă în 42 a. Or. și e a doua după timp.

125


Menalca, Dameta și Palemon.

                                  Menalca.

 Spune-mi a cui este turma, Dameta? A lui Melibeu e?

                                  Dameta.

 Nu-i a lui; este a lui Egon. Egon mi-o dete dăunăcli.

                                  Menalca.

  Bietele oi! sunt o turmă de-a pururea nefericită.

  Păn’ ce stăpânul, curtând pe Neera, se teme ca nu ea
 să mă prefere, păstor fără milă, străinul acesta
 de două-ori i le mulge pe oră, și astfel le stoarce
 toată puterea și trage tot laptele mieilor fragedi.

                                  Dameta.

 Mai cu cruțare bărbaților astfel de vorbe.

  Seim noi doar și cine..., când se uitau slut strîmbându-se țapii,
 și ’n care templu;... dar’ blândele nimfe rîsără numai.

                                  Menalca.

  Când mă văcjură, tăind, cred, cu răul cosor arborașii
 cei tineri ai lui Micone și vițele lui cele nouă.

                                  Dameta.

  Sau când aici lângă fagii bătrâni ai rupt arcul lui Dafnis
 și fluerul lui; că de rău ce ești, tu muriai, o Menalca,
 când ai vădut dăruite băiatului sculele acestea,
 dacă n’ai fi putut ca să-i faci vre-un rău oare-cumva.

                                  Menalca.

 Ce pot să facă stăpânii, când slugile lor fură astfel?

  Nu te-am văcjut, când ai prins, punând curse, un ied al lui Damon,
 nefericitule? pe când Lycisca lătra cu mult sgomot
 și eu strigam: „oare unde-o tulesce acum hoțul? Adună-ți,
 Tytire, turma!” și tu te-ascundeai în rogozul din luncă.

                                  Dameta.

 Prin al meu cântec învins, de ce nu voia să mi-1 dee?

 Iedul îl amiruisem prin fluerul meu și prin versuri.

  Dacă tu nu scii, al meu era iedul; spunea însuși Damon,
 însă cjicea că el nu-1 poate da, și nu vrea să-l dee!

                                  Menalca.

  Tu, l-ai învins prin cântare? Avuta-i tu cândva șiringă
 prinsă cu ceară? Au nu țîrlăiai tu, cârpaciu, în răspântii
 cântece proaste cu simpla ta flueră dârdăitoare?!

126


                                       Dameta.

      Vrei să ’ncercăm așa dară, ce poate din noi fie-care?

      Pun ca prinsoare din parte-mi această junincă; (primesce-o;
      vine de două-ori (Jilnic la muls și hrănesce cu lapte
      doi vițelandri). Tu spune iar, ce pui zălog ca prinsoare?

                                       Menalca.

      N’ași cuteza să mă prind pe nimica din turmă cu tine.

      Eu am acasă un aspru părinte și-o vitregă crudă.

      Numără turma pe cji amândoi de două-ori, unul
      și iecjii- Dar ce e mult mai de preț., cum cunoasce-vei însuți,
      — pentru că vrei astăzi o nebunie, — voiu pune păhară
      scumpe de fag, cizelate de Alcimedonte divinul.

      O mlădioasă viță de vie, sculptată cu dalta-i
      sprintenă, ’mbracă cu iederă palidă rarii sei struguri.
      Două figuri la mijloc, una-i Cimoa și-a doua . .. cinei?
      A măsurat cu compasul întreg globul lumei și spus-a,
      când vine vremea de secere, când de-arătură.

      N’am atins încă de buze aste cupe; le țiiu încuiate.

                                       Dameta.

      Alcimedonte făcut-a și mie iar două păhară.

      Toartele lor sunt încinse cu frunze de-acant mlădioase.

      Iar la mijloc e Orfeu și pădurile cari îl urmează.

      Nu le-am atins pân’ acuma de buze, le țiiu încuiate.
      Dar să vec|i junca; o, n’ajung cu dânsa păharăle tale.

                                       Menalca.

      N’ai să scapi astăcji; veni-voiu ori unde mă chiemi. Să ne-asculte
      numai .. . păstorul acesta ce vine; a, iată-i Palemon.

      Am să te fac, ca să nu mai provoci la cântare pe nimeni.

                                       Dameta.

      Vino, de ai ceva gata; eu nu întârziez cu nimica.
      Nu fug de nime. Numai ascultă, vecine Palemon,
      și serios ia aminte; că nu fără preț este lucrul.

                                       Palemon.

      Hai dar, cântați, căci acum ne așe4arăm pe fragedă iarbă;
      și-acum tot câmpul rodesce și arborii toți sunt în floare;
      vercji sunt pădurile, cel mai frumos timp din an este-acuma.
      Tu ’ncepi Dameta; tu vei răspunde, Menalca, pe urmă.

      Alternativ să cântați; e plăcut acest schimb pentru muse.

                                       Dameta.

      Faceți cu Joe ’nceputul, o muse; de Joe-i plin totul.
      El ne rodesce câmpia și el îmi inspiră cântarea.

127


                                   Menalca.

Și io-s lui Febus iubit; pentru Febus eu am totdeauna
daruri ee-i plac, hiacint cu suavă roșață și lauri.

                                   Dameta.

Galateia mă bate cu mere, sglobia copilă;
fuge-apoi iute ’ntre sălcii, dar vrea ca să fie văcjută.

                                   Menalca.

Scumpul meu prietin, Aminta, el singur mă caut’ acasă.

Delia-i cânilor noștri acum mai puțin cunoscută.

                                   Dameta.

Eu pentru Venus a mea am un dar drăgălaș; căci văcjut-r.m
eu însu-mi locul, în care-și fac cuib porumbeii ’n pădure.

Menalca.

Eu i-am trimis cjece mere de aur lui astăcji, culese
cum am putut în pădure; și mâne-i trimit alte 4ece.

                                   Dameta.

Gât de plăcut și de câte-ori, ah, mi-a vorbit Galateia!

Duceți, o vânturi, și 4®dor ceva din dulcile-i vorbe.

                                   Menalca.

Ce-mi folosesce, Aminta, că tu mă iubesci, dacă ’n vremea
când urmăresci în pădure mistreții, eu stau la rețele ?!

                                   Dameta.

Astă4i mi-i aniversara; trimite-mi pe Filis, lolla.

Când voiu jertfi o vițea pentru grâne, să vii atunci însuți.

                                   Menalca.

Filis mi-e dragă ’nainte de toate; ea a plâns la plecare,
lolla, și-un lung rămas bun, rămas bun, o frumosule-mi 4’se.

                                   Dameta.

Trist este lupul la stâne, și grânelor coapte povoiul.
pomilor ventul și mie mănia — Amaryllidei mele.

                                   Menalca.

Dulce-i săminței în câmp ume4ala, ie4dor tineri
fragul și caprelor salcia crudă, iar mie Aminta.

                                   Dameta.

Lui Pollione îi plac ale noastre cântări dela țeară.

0 Pieride, nutriți o vițea cetitoriului vostru.

                                     128


                                          Menalca.

         Face nuoi cântece și Pollione; un taur să-i pasceți,
        muse, să ’mpungă și sus cu piciorul s’asvîrlă țărîna.

                                          Dameta.

         Cin’ te iubesce, s’ajungă păn’ unde ești tu, Pollione;
        crească-i amoniul și în rugii spinoși și ’n veci curgă-i miere.

                                          Menalca.

         Cine pe Bavius nu-I va urî, să iubeasc’ ale tale
        versuri, o Mevie, să ’njuge vulpile, să mulgă țapii.

                                          Dameta.

         Voi, ce culegeți flori, o copii, și fragi de prin iarbă,
        mergeți de-aci că pândesce sub iarb'ascuns recele șerpe.

                                          Menalca.

         Nu ’naintați prea departe, oițe; vă temeți de țărmuri,
        însuși berbecele încă și-acum își usuc’a sa lână.

                                          Dameta.

        Tytire, ia mână caprele de lângă rîu mai departe.

        Când vine timpul, le spăl la fântână pe toate eu însumi.

                                          Menalca.

         Strîngeți oițele ’n umbră, băieți, dacă arșița seacă
        laptele ca mai dăunăc|i, tragem zadarnic de uger.
        Hei, cât de slab îmi e taurul, vai, în o grasă pășune!
        Piere de-aceeași iubire și turma sa ca și păstorul.

                                          Menalca.

         Ăstora, fără ’ndoială, că nu le mai strică iubirea,
        și-s numai oasăle. Mi-a deochiat un ochiu rău mielușeii.

                                          Dameta.

         Spune-mi, și tu ai să fii pentru mine un mare Apollo,
        spune-mi, în ce țară cerul nu este mai larg de trei coturi?

                                          Menalca.

         Spune-mi în ce țări cresc flori primăvara să aibă pe ele
        nume de regi ca inscripții, și-avă-vei tu singur pe Filis?

                                          Palemon.

         Nu se cuvine, ca io să vă judec o ceart’ așa mare.

         Și tu ești demn de vițea și acesta e, și fie-care
        se va feri de plăcerea iubirii, ori va cunoasce-a ei chinuri.
        Canalele ’nchise, băieți, livetjile-s ude!

129


EGLOGA IV.

      Cuprinsul. — Această eclogă, a 8-a după timp, a fost compusă în
40 a. Gr., anul în care s’a încheiat tratatul între Octavian și Antoniu la
Brundusiu, prin mijlocirea lui Pollione și Mecenate. Poetul celebrează
în ea nascerea unui copil care, după oracuiele sibiline, avea să pună
capăt răsboaielor civile și să readucă fericitul veac de aur al mitologiei.
Probabil, acest copil, a cărui nascere se aștepta ancă, era al lui Asiniu
Pollione, numit Asinius Gallus, fiind născut în Galia cisalpină, al cărei
guvernator era părintele seu. In anul următor i-se dete și numele de
Saloninus, dela Salona, cetate de port în Dalmația, întru aducerea aminte
a gloriosului răsboiu, purtat de Pollione în contra Dalmatinilor. Acest
A. Gallus, autorul unei scrieri, în care compară pe tatăl său cu Cicerone,
a fost un om mediocru și, sub Tiberiu, a murit în închisoare de foame.
— Prin această idilă Virgiliu voia să esprime bucuria sa pentru onoarea
și fericirea familiei lui Pollione, și recunoscința cătră protectorul și
amicul seu.

      Unii presupun, că pruncul sărbătorit aci era nepotul lui August,
fiul surorii sale Octavia, numit Marcellus al cărui nume poetul îl face nemu-
ritor în cartea VI. a Eneidei. Această presupunere se întemeiază mai
ales pe epitetele cara deum soboles, magnum Jovis incrementum, (fiu iubit
4eilor, mare vlăstar al lui Joe) sciut fiind că familia lulia, după legendă,
își trăgea originea dela lulus, fiiul lui Enea și nepotul lui Anchise și
al 4⁰iței Venus.

      Mai puțin probabilă e părerea scriitorilor creștini de prin veacul
al IV-lea, cari, avend în vedere tonul profetic și sublimitatea epică a
acestei ecloge, căutau să probeze că ea este o profeție a nascerii lui
Ghristos, care s’a întâmplat cu 40 de ani mai târ4iu. Această idilă, spi-
ritul religios și simțemintele morale, prin cari se disting mai ales Geor-
gicele și Eneida iui Virgiliu, îndemnară pe scriitorii creștini, ca să-l pună
între profeții testamentului vechiu, alăturea cu Moise, David și alți profeți.

Pollione.

Muse sicilice, a4i să 'nălțăm puțin cântecul nostru.
Nu tuturora le plac arborași și tufișuri modeste.
Cântecul nostru silvestric să fie a4i demn de un consul.

      Vremea din urmă a Sibilei din Gume a sosit și de astă4i
are să ’nceapă din nou iar un alt șir de veacuri.

Se va re’ntoarce fecioara și veacul saturnic cu densa.

A4i se coboară din cerul înalt un nou neam de oameni.
Tu să păzesci numai, o prea șurată Lucină, pe pruncul,
care se nasce și care va face de acum să ’nceteze
veacul de fier și un nou veac de aur aduce-va ’n lume.
Astă4i domnesce Apollo.

130


                                     Fericele veac va renasce
         sub consulatul t£u, Pollione, și iar vor începe
         marile luni al lor curs. Sub conducerea ta se vor șterge
         urmele ultime, dacă mai sunt, ale crimelor noastre,
         și de eterna sa frică va fi mântuit tot pământul.

         Pruncul acela primi-va viață de cj^u, și eroii
         fi-vor cu 4⁰ii ’mpreună și, 4eu însuși el, guverna-va
         lumea, prin ale tatălui său virtuți împăcată.

               Mai întâiu ție, divine copil, va produce pământul,
         fără de muncă, mici daruri, ca iederă și odoleană
         și colocașii ’mpreună eu rîcJStoare acante.

         Caprele vor veni singure acasă cu ugere pline;
         turmele nu se vor teme de leii cei mari; și de sine
         leagănul tău se va ’ncinge cu flori grațioase. Peri-va
         șerpele și vor peri înșelătoarele ierbi veninoase.
         Asirianul amom o să crească de sine ’n tot locul.

               Iar pe când tu vei ceti de eroi și mărețele fapte
         ale părintelui tău și-al virtuților preț vei cunoasce;
         câmpii vor fi ’ntrauriți cu holde de grâu mlădioase,
         rumenii struguri atunci vor surîde și ’n rugii sălbatici,
         și din stejarii vîrtoși rouă dulce de miere va curge.

               Tot vor mai fi încă urme din vechile rele ’ntre oameni
         și-i vor sili ca să ’nfrunte cu fragede vase pe Thetis,
         ca să ’nconjoare cu ziduri orașele și să brăsdeze pămentul.
         Alt Tifis fi-va atuncia și-o altă Argo va duce
         fruntea eroilor și vor mai fi iarăși alte răsboaie,
         și ’n contra Troiei din nou se va duce un mare Achille.

               Când însă fi-vei bărbat întărit prin etatea matură,
         va părăsi și pilotul marea și n’a să mai schimbe
         înnotătorul pin marfa; căci ori-ce pământ va produce
         de toate. Grapa lipsi-va din țarini, cosorul din vie;
         va deslega și plugariul din jug pe vînjoșii sei tauri.
         Nici lâna n’o să mai scie minți prin colori felurite;
         înșiși berbecii ’n livadă schimba-vor colorile lânei
         când într’o gingașe purpură, când aurii ca safranul;
         mieii ’n pășune un roșu plăcut îmbrăca-vor de sine.

               Toarceți să curgă ferice așa fel de veacuri, o fuse,
         zis-au Ursitele după suprema voință divină.

               Vremea s’apropie; pasă ’nainte ’n onori și mărire,
         fiu iubit cjeilor, nobil și mare vlăstar al lui Joe 1

               Vecji cum se mișcă uimită pe osia sa toată lumea;
         largile mări și pământul și cerul adânc, le privesce,
         toate tresar la speranța noului veac care vine.

131


         O, de-ași trăi păn’ atunci rămânendu-mi destulă putere,
    ca să vorbesc despre faptele tale! Nu m’ar întrece
    nici tracianul Orfeu, nici Lia, deși ’nspirați ambii,
    de Calliope Orfeu, iară Lia de frumosul Apollo,
    al seu părinte. Și dacă s’ar prinde cu mine și însuși
    Pan, înaintea întregii Arcadie, s’ar recunoasce
    și însuși Pan biruit, judecându-ne Arcadia întreagă.

         Fraged copil, începe a cunoasce din rîs pe-a ta mamă;
    Mult suferit-a ea ’n lungul a mari cțece luni de-așteptare.
    Fraged copil, cui părinții sei nu i-au surîs,J4eii nu-1 țin
    vrednic de mesele lor și nici de a-i fi soț vre-o 4ee-

EGLOGA VI.

Silen.

         Cuprinsul. — Doi tineri fauri și o naiadă surprind pe Silen dormind,
    îl leagă cu propriile lui cununi și nu-1 lasă, pănă când le cântă despre
    începutul lumei și câteva tradițiuni mitologice, pănă la epoca eroilor.—
    Voss, Waltz ș. a. întitulează această eclogă ,Varus“, după numele persoanei
    căreia e dedicată. Acest Varus era, probabil, Lucius Alfenus Varus, numit
    de Octavian, după lupta dela Ferusiu, prefect al Galiei cisalpine, în
    locul lui Pollione, și ca atare putea fi de mult ajutor lui Virgiliu pentru
    păstrarea moșiei sale. Corn. Gallus, poet și el, căruia Virgiliu îi adresează
    și aici câteva versuri de laudă și pentru care a scris mai pe urmă ecloga
    a X-a era atunci ajutorul lui L. Varus și, ca un brav militar și favorit
    al lui Octavian, era însărcinat cu apărarea cetăților, ai căror agri nu s’au
    împărțit veteranilor. Și L. Varus și Corn. Gallus deveniră de atunci
    amicii lui Virgiliu.

         Această eclogă, scrisă în 40 a. Cr., este a șeptea.

         Cea dintâiu Thalia mea a ’ncercat ca să cânte în glumețul
    ton al poetului din Syracusa și făr’ să roșască.

    Când începui să cânt regi și răsboaie, m’a tras de urechie
    Cynthiu și-mi zise: Tytire, unui păstor se cuvine
    cântece mici și ușoare să cânte, să pască oi grase.

    Voiu încerca dar, o Vare, (c’or fi ei destui cari dori-vor
    să celebreze gloria ta și răsboaiele triste);

    eu voiu să ’ncerc cu ușorul meu fluer un cântec de țară.

    Nu făr’ a zeului știre cânt eu. Dacă plac aste versuri,
    cui le cetesce cu drag, auc}i-va cântat al tău nume ’n
    crânguri și ’n toate pădurile. Și mai plăcută lui Febus
    nu-i ca o foaie ce ’ncepe cu scumpul tău nume, o Vare.

         Aide, cântați Pieride! — Maasylus și Cbromis, doi tineri,
    văd într’o peșteră ’n somn pe Silen, care prea mult beuse
    ca ’ntotdeauna. Ghirlanda-i, căzută din cap, sta departe,

132


    și dela brâu i-atârna greaua cupă cu toarta ei roasă.
    Pentruo’ adese bătrânul îi amăgise cu vorba
    tot promițându-le-un cântec, acum ei l-apucă și-1 leagă,
    lanțuri făcând din cununa-i de iederă. Iată că vine
    încurajându-i și Egle, Egle ’ntre alte naiade
    cea mai frumoasă și, când deschidea Silen ochii, ea-i unge,
    fruntea și fața ’nroșindu-l cu mure. — „Copii", — le grăesce
    densul și râde de a lor viclenie,— „de ce mă legarăți?
    Ia deslegați-mă; că m’ați văcjut fără veste, destul e.
    Voi mi-ați cerut o cântare; veți aucji-o de ’ndată.
    Pentru voi cântecul; Eglei-i păstrez eu o altă răsplată.

             pice și începe. Să fi văc^ut atunci fauni și fiare
       dup’ al lui cântec jucând și stejarii mișcând în cadență
       asprele virfuri. Nici al Parnasului munte pe Febus
       nu-1 asculta cu atâta plăcere, și admirat astfel
       nici chiar divinul Orfeu nu era pe Ismar și ’n Rodope.
       Căci el spunea ’n al său cântec, cum la ’nceput s’adunase
       într’un deșert fără margini semințele însuflețite,
       cari au dat nascere apei, pământului, focului fluid
       și străveziului aer; cum elementele — acestea
       sunt începutul a toate. Dintâiu, ca o moale substanță
       lumea ia formă rotundă de glob și pe ’ncet se ’ntăresce;
       apele apoi se despart de uscat și pe ’ncetul, cu timpul,
       es la lumină ființe și lucruri cu feluri de forme,
       înmărmurit stă pământul, când vede lucind noul soare
       și revă,rsându-se norii din aer în ploi roditoare,
       și cum încep mai întâiu să răsară păduri, și prin munții
       necunoscuți rătăcesc ici și colo rari animale.

             Apoi le spune de pietrile Pyrrhei și de ’mpărăția
       saturniauă și de Prometeu și-ai Caucasului vulturi.
       Cum marinarii chiemau înzadar pe tovarășul Hylas
       dela isvorul, la care-1 lăsară, așa ’ncât tot țărmul
       trist și mereu răsuna de-al lui nume: „ei Hyla, ei Hyla!“
       Cânt’ apoi pe Pasifae, ferice de n’ar fi fost turme
       nici când pe lume, și plânge amorul ei pentr’un alb taur.
       Nefericită fecioară, o, ce nebunie-ți venise!

       Ale lui Pretus fecioare umplură de mugete câmpul;
       dar’ o așa rușinoasă ’nsoțire nici una din ele
       n’a urmărit, deși-și temeau ceafa de jug, și adese
       își pipăia ’nchipuitele coarne pe neteda frunte.
       Tu rătăcesci pe la munți acum, nefericită fecioară;
       el răzămându-și albele-i coaste pe moi floricele
       de hiacint, subt umbrosul stejar își rumegă iarba,
       sau urmăresce pe-o altă junincă din turma cea mare.

133


  — Ia ’nchideți nimfe, dicteelor nimfe, închideți pădurii
  toate eșirile; poate întâlni-vor privirile mele
  urmele rătăcitorului taur; de iarba cea verde
  poate atras, sau venind după turmă, îl vor aduce
  oarecari vaci urmărite la staulele dela Gortina.

       Cântă pe fata cea sprintenă, ce se oprise
  ca să culeagă din cale-i a Hesperidelor mere;
  iar pe surorile lui Faeton el le ’mbracă ’n amară
  coajă și mușchiu și ’n arini de-o măreață ’nălțime le schimbă.

       Cântă pe Gali rătăcind pe la rîul Termes și prin munții
  Aoniani, dus de una dintre surorile muse;

  cum înainte-i, în semn de onoare, tot corul lui Febus
  s’a ridicat, și cum Lin, grăitor în a cailor limbă
  și ’mpodobit cu verdeață pe cap și cu flori, vorbi astfel:
  „Musele ’ți dau acest fluer, o Galle, iată, primesce-1;
  odinioară cântat-a cu dânsul bătrânul din Asera,
  și, la doioasele-i sunete, de pe-ale munților vîrfuri
  se coboriau ulmii tari și mișcați s’adunau împrejuru-i.
  Cântă cu el începutul frumoasei dumbrave din Griniu,
  ca mai iubită dumbravă Apollo să nu aibă alta.

       Ce să mai spuiu cum cânta el pe Scylla lui Nissus, încinsă,
  se 4i°eî cu câni lătrători peste albele-i șolduri; cum trase
  vasele dulichiene ’n adânca-i vâltoare, și monștrii
  spăimântători sfășiară pe ai lui Ulisse tovarăși?

  Sau, cum cânta pe Tereu, preschimbat pentru crime ’n erete,
  ce fel de prânz și ce daruri i-a pregătit Filomela;

  cum aleargă ea cu grabă ’n pustiuri, și iar’ cu ce jale,
  nefericita, sbura ea pe urmă adese ’mprejurul
  caselor odinioară-ale sale?

                               Câte-au(|it-a
  când-va Eurota pe Febus cântând în divina-i estasă
  și pe de rost le sciu laurii pe fericitele-i maluri,
  toate le cântă Silen, și al văilor echo le 'nalță
  pănă la stele.

                  Vesper silesce păstorii s’adune
  oile ’n fine la staule și să le numere iarăși;
  și al lui răsărit cu părere de rău îl privesce Olimpul.

EGLOGA VIL

Melibeu.

       Cuprinsul. — Melibeu povestesce, cum alți doi păstori, Thyrsis și
  Corydon, se iau la întrecere în cântare; și Daphnis, păstor de boi și
  judecătorul lor, declară pe Corydon învingător. — Această eclogă, compusă
  în 715/39 a. Chr., după timp este a 9-a.


10

134


Melibeu, Corydon și Thyrsis.

Melibeu.

            Daphnis ședea din tâmplare subt un stejar cu lin freamăt.
      Thyrsis și Corydon și-adunaseră turmele ’ntr’una,
      Thyrsis oile și Corydon lăptoasele capre;

       ambii în floarea juneții, Arcadieni iarăși ambii,
      și la cântare asemeni și pregătiți de a se ’ntrece.

            Pănă să apăr eu mirții cei tineri de frig, capul turmei
      și călăuza ei, țapul, se rătăcise. Eu iată
      văd ici pe Daphnis. El cum mă zăresce: „Mai repede“-mi —
      vin’ mai curend, Melibee; aici îți e țapul și iecjii;

      și dacă poți să mai stai ceva, te odichnesce la umbră.

       Singuri veni-vor aici prin livadă și juncii să bee.
      Minciul țese-aici ver^ile-i maluri ca tinere trestii,
      și prin stejarii cei sfinți aici murmură roi de albine“.

            Ce să fac? Nu sciam unde sunt nici Philis și nici Alcippe,
      ca să-mi aleagă ei mieii ’nțercați închi<|endu-i acasă;
      deh, și era luptă mare, erau Corydon și cu Thyrsis.
      Totuși lăsai pentru jocul lor trebile mele. Și astfel
      ei începur’amendoi a se ’ntrece prin versuri alterne.

      Cântă dintâiu Corydon și la rendu-i răspunde-apoi Thyrsis.

                                        Corydon.

            Nimfelor dela Libethra, mie mult dragi, inspirați-mi
      și mie-un cântec ca scumpului Codru; el face versuri
      ca și Apollo aproape. Sau, dac’ această favoare
      nu tuturor este dată, — atârna-voiu în pinul ăst sacru
      melodiosul meu fluer.

                                        Thyrsis.

                                      Păstori din Arcadia, dați-i
      verde cunună de iederă nouă poetului tinăr,
      inima ’n Codru să crepe de ciudă. Sau, de mă laudă
      prea mult, încingeți-mi fruntea cu frunze de vrăji să nu facă
      rău fiitorului preot al muselor reaua lui limbă.

                                        Corydon.

            Micul Micon îți închin* acest cap de mistreț, o Diană,
      și rămuroasele coarne ale unui cerb sprinten. Statornic
      dacă-i va fi lui norocul, o statuă el îți ridică,
      albă, de marmoră și cu coturn purpuriu în picioare.

                                        Thyrsis.

            Un vas de lapte și-o turtă ca asta ’n toți anii, Priape
      este destul să-ți ofer; tu păzesci o săracă grădină.

      Pentru acum ți-am făcut chip de marmoră; însă când turma-mi
      cresce-va iarăși prin oi roditoare, tu fi-vei de aur.

135


                                       Corydon.

          O Galatee Nerină, mai dulce ca cimbrul din Hybla,
    și mai frumoasă ca iedera argintie, mai albă
    decât o lebedă; când se re’ntorc din pășune la staul
    boii sătui, dacă fie ți-e scump Corydon al tău, vino.

                                       Thyrsis.

          Ba io să-ți par mai amar decât este sardonica iarbă,
    mai fioros decât bruscul și mai fără preț decât alga
    cea aruncată de valuri pe țerm, dacă <|iua de astădi
    nu este-acum pentru mine decât un an chiar mai lungă.
    Haideți, juncani, e destul acji, acasă! vă fie rușine!

                                       Corydon.

          Limpezi isvoară cu muschiu și verdeață mai dulce ca somnul,
    verde frăgar ce le-acoperi cu rara ta umbră, apărați-mi
    turma de arșița soarelui; iată că vine acum vara
    cea artțătoare, se umfl' acum mugurii veselei vițe.

                                       Thyrsis.

          Vatră și lemn rășinos și pururea foc mult este-aicea;
    negri-s ai ușii uștiori de fum ce din foc ese (jilnic.

    Teamă de frig ni-i aicea, cât lupul se teme de turma
    prea număroasă, sau rîul de maluri, când el se revarsă.

                                       Corydon.

          Sunt și juniperi aci, și castani sunt cu coajă poroasă;
    plin e pământul subt ori-care pom de frumoasele-i fructe.
    Toate rid astăcți. Când însă frumosul Alexi s’ar duce
    de prin acești munți, isvoarele însă-și vedâ-le-ai săcate.

                                       Thyrsis.

         Câmpu-i uscat și de aerul rău iarba moare setoasă.

    Bacchus refuză colinelor noastre a vițelor umbră.
    Gând va sosi a mea Phyllis, pădurea întreagă ’nvenji-va,
    și Joe ’n ploaie bogată pe câmp coborî-se-va vesel.

                                       Corydon.

          Cel mai plăcut lui Hercule-i plopul și vița lui Bacchus,
. mirtul e Venerii celei frumoase și laurul lui Febus;

    Phyllis iubesce alunii, și cât ea iubi-i-va, nici mirtul,
    nici ai lui Febus vercji lauri nu vor întrece alunii.

                                       Thyrsis.

          Frasinu-i cel mai frumos în păduri, în grădini este pinul,
    plopul pe margini de rîuri și ’n munții înalți este bradul.
    Dar’ de-ai veni mai adese, Lycida, frumos ca și tine
    n’ar fi nici pinu ’n grădină și nici în păduri vre-un frasin.


10*

136


Melibeu.

          Astfel cântau, cât țîiu minte, și, ’nvins, înzadar lupta Thyrsis.
     Și Corydon e de-atunci pentru noi Corydon ne ’ntrecutul.

EGLOGA VIII.

          Cuprinsul. — Pollione ceruse lui Virgiliu să imiteze bucolica lui
     Teocrit despre o vrăjitoare. Virgiliu compune această eclogă, a șasa
     după ordinea compunerii, în 41 a. Gr., anul triumfului lui Pollione. —
     Doi păstori se întâlnesc într’o dimineață de vară, într’o pădure din Pindul
     Tesaliei, țară vestită pentru farmece și vrăji. Ei cântă pe rând, ântâiu
     Damon, desperarea unui păstor care, părăsit de logodnica sa, se înneaeă;
     al doilea, Alphesiboeus, descrie farmecele unei păstorițe, care vrea să
     readucă pe iubitul său. Această a doua parte este o imitațiune aproape
     o traducere după Teocrit.

            Damon și Alphesiboeus sau Vrăjitoarea (Pharmaceutria).

          Eu îți voiu spune cântarea a doi păstori, a lui Damon
     și a lui Alphesiboeus. Uitaseră juncile iarba
     înmărmurite, uimiți ascultau al lor cântec și linxii,
     și ’n a lor albie undele ’n rîu își opriseră cursul.

     A lui Alphesiboeus și a lui Damon cântare îți voiu spune-o.

          Tu, care urci acum malul stâncos al Timavului mare,
     sau treci sub țărmurii mării Illirice, o Pollione,
     fi-va vrodat’acea zi, când să pot cânta faptele tale?
     îmi va fi dat oare mie, să fac lumii ’ntregi cunoscute
     dramele tale, de al lui Sofocle coturn numai demne?
     Tu ai fost primul obiect al cântărilor mele și iarăși
     tu vei fi cel de pe urmă. Primesce-acest cântec la ’ndemnul
     tău început, și las’ ca să pun acji pe templele tale
     ș’această iederă ’ntruna cu ai triumfului lauri.

          Umbrele răci ale nopții de-abia părăsiseră cerul,
     rouă, ce turmei i-atât de plăcută, lucia încă ’n iarbă;
     când, răzimat de un neted măslin, Damon astfel începe:

Damon.

          Vin’ și-mi adu, o Lucefere, sfânta lumină a cailei,
     păn’ ce-amăgit de-a logodnicei mele nedemnă iubire
     plâng, și, murind, rog pe <jei pentru ultima oară, deși ei
     nu-mi ajutară nimica, zadarnic chemați fiind martori.
     Cântă-mi un cântec de pe Menal, o iubitul meu fluer!

          Bracjii vorbesc pe Menal și pădurile sunt totdeauna
     armonioase. In veci cânt’acolo al lor dor păstorii
     și zeul Pan, care ’ntâiul a dat glas ceresc mutei trestii.
     Cântă-mi un cântec de pe Menal, o iubitul meu fluer!

137


          Nisa nevasta Ini Mopsus! La oe nu trebue oare
     să ne-așteptăm cari iubim? De-acum înainte grifonii
     s’or însoți în iubire cu iepe, veni-vor de-acuma
     la un același isvor căprioare sfioase cu cânii.
     Mopse, gătesce nuoi facle, că-ți vine mireasa! Bărbate,
     ’mprăștie nuci; pentru tine-acum Vesper trecut-a de Eta.
     Cântă-mi un cântec de pe Menal, o iubitul meu fluer!

          O, te-ai urât c’un soț vrednic de tine, căci tu pentru toți ai
     mare dispreț; tu uresci al meu fluer și caprele mele,
     a mea sprânceană sbârcită și lunga mea barbă, și nu crecți
     că vre-un 4eu ține samă de a muritorilor fapte.
     Cântă-mi o doină de pe Menal, o iubitul meu fluer!

          Eu te-am vă(jut culegând în grădinile noastre, copilă,
     mere ’nrouate cu mamă-ta; eu vă eram călăuză.
     Tocma ’mplinisem etatea de ani unsprezece și numai
     bine puteam ca de jos s’ating tinere ramuri cu mâna.
     Cum te-am văcjut, am perit, cuprins de-o nebun’aiurare.
     Cântă-mi un cântec de pe Menal, o iubitul meu fluer!

          Sciu eu acum ce-i Amorul: născutu-l-au stâncile aspre
     de pe Rhodope sau Tmaros, sau chiar G-aromanții sălbatici.
     Nu este el un copil doar’ din neamul și sângele nostru.
     Cântă-mi un cântec de pe Menal, o iubitul meu fluer!
     Crudul Amor învățat-a pe-o mamă, ca ia să-și păteze
     mânile ’n sângele fiilor. Crud’ai fost și tu o mamă!
     Oare mai crud’a fost mama, sau răul copil făr’ de lege?
     Nelegiuit fu Amorul, dar’ crudă și tu fost-ai mamă!
     Cântă-mi un cântec de pe Menal, o iubitul meu fluer!

          Singur de acum o să fugă și lupul de oi, și stejarii
     face-vor mere-aurii și ’n arini înflori-va narcișul,
     și chihlibar unturos o să curgă din coaja cea seacă
     de tamarisc. Cucuvaia va ’ntrece ’n cântare pe lebedă,
     Tytir va fi un Orfeu; un Orfeu o să fie ’n dumbrave
     și ’ntre delfinii din mare un Arion fii-va Tytir.
     Cântă-mi un cântec de pe Menal, o iubitul meu fluer!
     Fie pământul întreg ac|i o mare. Rămas bun dumbrave!
     De pe această ’nălțime de munte m’arunc eu în valuri.
     Ultimul dar dela mine să-ți fie a mea moarte, o Nisa.
     Las’acum cântecul de pe Menal, încetează, scump fluer!

          Păn’ aci Damon. Acum ce răspunsu-i-a Alphesibeu lui,
     voi spuneți, muselor; nu toți le seim și putem spune toate.

Alphesiboeus.

          Ad’ aici apă, încinge altarul cu panglici ș’aprinde
     sacre verbine cu suc și tămâie cu miros puternic;

138


      să rătăcim iubitului mintea cu jertfă de vrajă.

      Nu mai lipsesce-acum decât încântecul magic aicia.

      Adă-1, puternic încântec, adu-mi din cetate pe Daphnis!

            Vorba de vrajă putere-ar și luna din cer s’o coboare.
      Circe prin vorbe de vrajă schimbat-a pe-ai tăi soți, Ulisse;
      recele șerpe ’n livadă prin vorbe de vrajă se ’nfrânge.

            Adă-1, puternic încântec, adu-mi din cetate pe Daphnis!

            lată-ți leg chipul cu trei legături întreit colorate
      și-l port de trei-ori în jurul acestui altar. Sunt plăcute
      (joilor numere fără păreche și sunt norocoase.

            Adă-1 puternic în cântec, adu-mi din cetate pe Daphnis!

            Leagă ’n trei noduri aceste trei fășii ’ntreit colorate;
      leagă-le iute, Amaryllis, și zi: ’s ale Venerii noduri.

            Adă-1, puternic încântec, adu-mi din cetate pe Daphnis!

            Cum acest lut se ’ntăresce și cum se topesce-asta ceară
      de același foc, tot așa al meu dor să prefacă pe Daphnis.
      Dorul lui Daphnis mă arde și io-1 ard pe el în ăst laur.

            Adă-1, puternic încântec, adu-mi din cetate pe Daphnis!

            Astfel de dor simtă Daphnis, cum simte-o junincă ce cată
      juncul dorit în zadar prin păduri, pe piezișe costișuri,
      pănă ce cade pierdută ’n rogozul cel verde pe malul
      vre-unui rîu, uitând să se ’ntoarcă pe noapte la staul.
      Astfel să-l chinue dorul meu, ș’a-1 vindeca eu să nu vreu.

            Adă-1, puternic încântec, adu-mi din cetate pe Daphnis.

            Necredinciosul aceste veșminte lăsatu-mi-a cândva
      gaj al iubirii; acum eu le ’ngrop subt al ușii prag însuși.
      Ție ți-1 dau, o Pământ; ăst zălog datoresce pe Daphnis.

            Adă-1 puternic încântec, adu-mi din cetate pe Daphnis!

            Ierbile-acestea ș’ aceste veninuri, ce ’n Pont sunt culese,
      mi le-a dat Moeris; în Pont ele cresc în o mare mulțime.
      Ea am vătjut, cum prin ele adese-ori Moeris se face
      lup și s’ascunde ’n păduri, și cum scoate-adese-ori morții
      de prin morminte, și ’n alt câmp strămută sămănătura.

            Adă-1, puternic încântec, adu-mi din cetate pe Daphnis!

            Scoate cenușa și ’n rîu curgător peste cap o aruncă,
      făr’ să te uiți înapoi, Amaryllis. Cu ia leg pe Daphnis.
      El nici o samă nu ține de cței, și de farmece-și rîde.

      Adă-1, puternic încântec, adu-mi din cetate pe Daphnis.

            Vecji cum cenușa ia singură ’ncins-a altariul în flăcări
      tremurătoare, pănă s’o scoatem. Să fie spre bine!

       Nu sciu ce-aud eu aievea, și Hylax tot latră la ușă.
      Oare să cred eu, sau cei ce iubesc își fac singuri vedenii?

            Cruță-1 că vine, puternic, o cruță pe Daphnis!

139


EGLOGA IX.

Lycidas și Moeris.

          Cuprinsul. — Această eclogă, a V-a după numărul compunerii, a
    fost scrisă în 41 a. Gr., în casa filosofului Syron, în Roma, unde se re-
    fugiase Virgiliu și sta adăpostit, așteptând resultatul stăruințelor sale
    de a-și recăpăta moșia părintească dela Andes. In 42 a. Gr., după bătaia
    dela Philippi, când Virgiliu își pierduse ântâia-oară moșia, și-o recâști-
    gase prin intervenirea lui Pollione și a lui Mecena. (Vecji Eclogă I).
    Insă după lupta dela Perusia și după căderea lui Antoniu s’a făcut o
    altă împărțire de pământuri veteranilor; Pollione a fost înlocuit în ad-
    ministrarea Galiei cisalpine prin Alfenus Varus, și Virgiliu își perdu din
    nou micul său domeniu, cucerit prin același centurion Arius.

          Și după spusa lui Servius, grosolanul soldat alunga pe Virgiliu cu
    sabia în mână pănă la rîul Mincius. Blăjinul poet de abia scăpa cu viața
    trecând rîul cu înnotul; și lăsând pe părintele seu cu familia la o vilă
    a lui Syron, veni la Borna să reclame din nou spriginul protectorilor
    sei. Insă de abia după pacea dela Brundusiu i-se făcu dreptate.

          Moeris, servitorul lui Virgiliu, duce din ordinul stăpânului seu niște
    iecji lui Arius. Pe drum întâlnesce pe un alt păstor, Lycidas; și amândoi
    își exprimă părerea de rău pentru nenorocirea întâmplată poetului, care
    figurează aci sub numele de Menalcas; și cântă fragmente din poesiile lui.

Lycidas.

    Unde mergi, Moeris? S’au poate ’ncotr’o duce calea, ’n cetate?

                                      Moeris.

          Hei, am trăit ca s’aj ungem, o Lycida, ce nici odată
    n’am fi crezut, ca, stăpân micei noastre moșii, un venetic:
    „Asta-i a mea", — să ne clică; — „plecați muncitori vechi, afară!*
    Plini de ’ntristare și ’nvinși, că întâmplarea, vecji, toate le schimbă,
    a<ji îi trimitem și iecjii aceștia, de ei n'aibă parte.

                                      Licidas.

          lo’n adevăr aurisem, că de pe unde se pleacă
    dealul în jos și se ’ncepe la vale o clină ușoară,
    pănă la rîu și la fagii cei vechi, acji cu vârfuri ciuntite,
    prin ale sale cântări își păstrase tot bunul Menalca.

                                      Moeris.

          Ați auclit și așa se vorbia; dar’ cântările noastre
    în al răsboiului sgomot, o Lycida, pot cât se cjice
    c’ar fi putând porumbeii Dodonei, când vine vr’un vultur.
    Că, dac’o cioară ce sta ’ntr’un stejar scorburos dela stânga,
    nu-mi prevestea să pun capăt în ori și ce mod nouei certe,
    n’ar mai trăi astăcji nici al tău Moeris, nici însuși Menalca.

140


                                         Lycidas.

            Poate-se vai! o așa făr’ de lege ’ntr’un om? O Menalca,
      dulcile-ți cântece ni-se răpiau împreună cu tine!
      Cine-ar cânta oare nimfele? Cine era să presare
      astăzi pământul cu flori, să ’ncunune cu frunze și umbră
      sacre isvoară? Și cine făcea astăzi versuri ca cele
      ce mai dăunăcji cântai, când veniai la a noastră Amaryllis?
      „Tytire, pănă viu, pasce-mi tu caprele; nu merg departe.
      Ș’apoi le mână la apă să bee. Insă ia sama,
      când li-i mâna, ca să nu ’ntâlnesci țapul, că o să te ’mpungă“.

                                         Moeris.

            Ba ca acele cântate lui Varus, ce-s încă negata:
      „Numele tău, dacă Mantua ni se păstrează, o Vare,
      Mantua vai! prea aproape de nefericita Cremonă,
      imnuri sublime de lebedă-1 vor înălța pân’ la stele“.

                                         Lycidas.

            Astfel să fugă de-a Corsicei tisă-ai tăi roi de albine
      și de trifoiu să ’ncordeze a lor ugere vacile tale:
      cântă, de scii ceva nou. Mă făcură poet și pe mine
      musele, și eu fac versuri; păstorii îmi spun că sunt și eu
      un inspirat; dar¹ eu nu le cred lor. Mie-mi pare că încă
      n’am spus nimic demn de Cinna, nimic demn de-un Varus, ci numai
      gâgăin, cum face-un gânsac între lebede melodioase.

                                         Moeris.

            Tocmai aceasta vreau, scumpul meu Lyeida; cât în tăcere
      să mi-1 aduc bine-aminte, că nu e urât acest cântec.

      „Vino aici, Galateea; că ce desfătări afli ’n unde?
      E primăvară pe-aici purpurie, și pe lângă rîuri
      feluri de flori umplu câmpul; un plop argintiu se ridică
      peste a mea peșteră și mlădioase vițe o ’mpresoară.
      Vino și lasă nebunele valuri să sbuciume țărmul*.

Lycidas.

            Ce cântec iar te-au^iam cântând singur pe-o seară senină ?
      Sciu melodia, cuvintele nu mi le-aduc bine-aminte,

Moeris.

            „Daphnis, la ce mai pândesei răsăritul vechilor stele?
      Iată se ’nalț’ acum steaua lui Gesare, fiul Dionei,
      stea ce rodesce câmpiile și subt a cărei lumină
      strugurii se rumenesc pe colinele noastre soroase.
      Pune peri Daphnis, și fructele le vor culege nepoții".
      — Vremea le duce pe toate și toate se uită. Adese,
      mi-aduc aminte, copil petreceam c^ile ’ntregi în cântare.

141


   Toate aceste cântări le-am uitat. Pe sărmanul tău Moeris
   l-a părăsit acji și glasul; l-or fi văcjut ântâiu lupii.
   Dar’ aucji-vei destule-atari cântece dela Menalcas.

                               Lycidas.

        Sunt numai vorbe, prin cari îmi deștepți o mai mare dorință.
   Vecji în ce liniște lacul te-ascultă, și vântul tăcut-a,
   nu mai aucji al lui murmur. Suntem la mijlocul căii,
   pentru că ’ncepe mormântul lui Bianor ca să se vadă.
   Unde răresc acei oameni frunzișul, să punem jos ietjii,
   Moeris, ca să cântăm. Ajungem de vreme ’n cetate.

   Sau de te temi că ne-apucă vr’o ploaie ori noapte pe cale,
   mergem cântând; așa mai ușor ne e drumul. Și iată,
   ca să ne ducem cântând, io lua-ți-voiu povara din spate.

                               Moeris.

   Las’ vorba, tinere; să ne ’ngrijim acji de ceea-ce ne arde.
   Timp de cântat vom avea noi destul, când s’o întoarce Menalcas.

EGLOGA X.

Gallus.

        Cuprinsul. — C. Cornelius Gallus, născut în Forum lulianum, acji
   Frejus, în Galia narboneză, 66 a. Gr., era un amic al lui August, amic și
   protector al lui Virgiliu, și poet el însuși, citat adese-ori cu laudă de
   cătră Ovidiu, Properțiu și Marțial; a scris 4 cărți, Amores, adresate amantei
   sale Lycoris. Dela el n’au rămas însă decât vre-o câteva fragmente, con-
   siderate ca aprocrife, cari se adaug în edițiunile lui Tibul, Properțiu, sau
   Catul. Numit prefect al Egiptului, fu osândit la exiliu pentru stoarceri
   de bani, și se sinucise în 26 a. Or. — Această eclogă, ultima în șirul
   cronologic al Bucolicelor, a fost scrisă la cererea lui Gallus, 717/37,
   după alții în 716/38, când Virgiliu începuse deja a se ocupa cu Geor-
   gicele, la vîrsta de 32 sau 33 de ani, și pe când Gallus comanda o
   legiune în contra lui Pompeiu, aproape de Arcadia. Gallus se îndrăgostise
   de o comediană, Volumnia, libertă a lui Volumnius Eutrapelus, și care pe
   scenă purta numele de Cytheris, iar în eclogă figurează sub numele de
   Lycoris. Probabil, pe când această Cytheris declama vre-o bucolică de ale
   lui Virgiliu, întră el în teatru și publicul îi făcu ovațiunea, care se făcea
   numai lui August. — Lycoris însă părăsi pe Gallus și pleca în Galia
   cu un oficer din armata lui Agrippa, pe când Gallus trebuia să apere
   Italia în contra lui Pompeiu. Virgiliu căută să-l mângăe în tonul glumeț
   al bucolicelor, înfățișându-1 ca pe un păstor din Arcadia, pe care un
   amor nenorocit îl repune cu c|Âle. Toți cjeii câmpenesci aleargă să-l mân-
   gâie. înseși oile și toată natura din prejur e pătrunsă de jale și compă-
   timire.

142


           „Arethusă, o cântare mai cer încă dela tine;

           Voiu cânta puțin, dar astfel și Lycoris să suspine.
                                           Lui Gal cine n’ar cânta?

           Astfel când, intrând în mare, vei lăsa vercțile-ți maluri,
          Să rămâie ’n veci senină și de-amarele ei valuri
          neatinsă unda ta!

           Vin’ dar să cântăm, o nimfă, dorul ce pe Gal pătrunde,
          Păn’ iubitele căprițe pasc în crâng; — codrul răspunde,
          Nu cântăm noi înzădar.

           Prin ce văi, prin ce poiene, o Naiadelor copile,
          Prin ce dumbrăvi rătăcit-ați, pe când Gal peria cu (Jile,
          Stins de-al dragostei amar?

           Oare-opritu-v’au Parnasul pe-a lui culmi, ori Pindul poate
          Ori isvorul Aganippei?... Plânseră pe Gal, ah, toate,
          Lauri și tufari au plâns.

           Pe-ai Arcadiei munți plâns-au bracfi și culmi răci și pietroase,
          Gând văcjutu-l-au sub stâncă singur, și doioase

                                           Oile ’njuru-i s’au strîns.

           Turmei tu-i ești scump, poete, mergi cu drag în a ei urmă,
          Oă și frumosul Adonis păscea mândru a sa turmă

                                           Pe la malul gârlelor.

           Cete de păstori veniră; și Menalcas veni ’n grabă,

           Ud de bruma de pe ghinde: — „Ce durere?" — toți întreabă,
                                           „Și de unde-așa crud dor?“

           Alergând însuși Apollo: „ce nebună chinuire,

           Gale?“ — 4i°e> — că Lycoris printre criveți la oștire
                                           Pe un altul a ’nsoțit.

           Și veni Silvan, pe frunte de stejar purtând cunună,
          Și cu ramuri înflorite și frumoși crini mari în mână;
          Și pe față rumenit.

           Cu must roșu de cârmuză câmpenească și de mură

           Veni Pan, cjeul Arcadiei, — ochii mei chiar îl văcjură:
                                           „Când vei pune un sfârșit?

           ț)ise — „căci în veci iubirea jelind astfel nu înceată.

           Nici în câmp iarba de rouă se va sătura vr’odată,
          nici de lacrămi dorul greu,
          nici de frunte căprioara, nici albinele de miere.

           Iar el, trist: „Arcadi", — le cjuoe,— nu voiu altă mângâiere:
                                           Să cântați voi dorul meu.

           Munților voștri; voi singuri sciți cânta, Arcadi. — Ferice
          dac’odată de iubirea-mi fluerul vostru va (jice,...

                                           Oh, ce pacinic ași dormi!

143


  De-ași fi fost dintre voi unul, ori viier toamna la viie,
  Ori păstor al turmei voastre! Fie-Amyntas, Phyllis fie,
  Sau pe-ori cine-ași iubi,

  — Ce e de-i brunet Amyntas; viorica nu-i negrie?

  Intre sălci atunci sub vița mlădioasă mi-ar da mie
                                  Una flori, altul cântări...

  Sunt dumbrăvi, sunt reci isvoare, este aici dulce verdeață;
  0 Lycoris, noi aicea cum am trece-a noastră viață!

                                  Acli în negre depărtări,

  Eu sub steag pe la răsboaie, unde-un dor nebun mă ține
  Prin săgeți și printre dușmani; tu prin răci țări fără mine
  Rătăcesci iubit odor;

  Pe la Rin, prin Alpi cu ghiață, — de-ași pută, ah, a nu crede!
  Ah, cum frigul te-a pătrunde, cum geroasele zăpede

                                  Vor răni micu-ți picior!

  Mă voiu duce să <Șic singur cântarea mie ’nsuflată
  de cântărețul din Calchis, cu-acest fluer care-odată
  din țara Siciliei

  Un păstor mi-1 dăruise. Da, va fi mie mai bine,
  Prin păduri să sufer singur, prin peșteri, prin vizuine,
  Și pe arbori tinerei

  Să-mi scriu dorul: ei vor cresce și cu ei a mele doruri.
  Voiu umbla ’nsoțit de nimfe prin a munților ocoluri,
  Ori vâna-voiu la mistreți.

  M’oiu sui ’n codri Partenii pe-ori-ce vreme viseoloasă.
  Chiar acum că sunt îmi pare în dumbrava sgomotoasă,
  Printre stânci svârlind săgeți.

  Inzadar, nimic nu stânge focul ce mă mistuesce,
  ț)eul acel crud, Amorul, să se ’ndure nu gândesce
  De-ale noastre suferinți.

  Și nici nimfe, nici cântarea așa mult iubită mie

  Nu-mi mai sunt a<ji priincioase... Rămas bun, dumbrăvi, câmpie!
                                  Nimic pot ori-ce silinți.

  Și de-ași merge dricul verii să m’arunc în Hebrul rece,
  Ori prin ploile ghiețoase a Sithoniei de-ași trece;

                                  Ori în luna lui Cuptor
  Când arșița dogoresce și pe ulm coaja se stânge,
  De-ași mâna turma ’n pustiuri: — căci iubirea toate ’nvinge.
  Eu iubirii voiu să mor“.

  Destul muse! Acest cântec, ce-ați cântat păn’ bardul vostru
  împletia mândre corfițe, va fi scump lui Gal al nostru;
  Gal îmi este mult iubit.

  Să plecăm, că seara vine; apoi umbra nu priesce
  Cântăreților, nici câmpul fără soare nu rodesce.
  Hai, căprițe, c’a ’nmurgit.

                                                              M, Strajan.

144


                IUBILEUL REVISTEI „FAMILIA".

      La 9 Iunie n. a. c. despărțământul „Orude^ al Asociațiunii noastre a           ।

arangiat frumoase sărbări din incidentul jubileului de 40 ani al revistei be-        |

letristice „Familia*.

      Cu această ocasiune s’au adus din toate părțile laude bine meritate j
activității dlui losif Vulcan, întemeietorul și redactorul „Familiei" in timp
de 40 de ani neîntrerupt.

      Acest iubileu a fost numit cu tot dreptul un eveniment important in
istoria stăruințelor noastre literare și culturale.

      De aceea Academia Română, Asociațiunea pentru literatura și cultura
poporului român, Societatea pentru crearea unui fond de teatru român etc.           1

s’au grăbit a trimite representanți la frumoasele serbări arangiate în onoarea      |

dlui Vulcan; iar Nr. 21 — 22 al „Familiei" a apărut ca număr iubilar, cu            1

concursul Maiestății Sale Regina Elisabeta a României, al Academiei Ro-             '

mâne, și al membrilor Academiei, cum și al unui număr însemnat de scrii-            ’

tori de seamă din România și dela noi.                                               ’

      Despre decursul serbărilor dăm și noi loc după „Drapelul* următo-
rului raport:                                                                       ;

      Serbarea s’a început cu serviciul divin celebrat în catedrala română
gr.-cat. A oficiat rev. domn canonic Dr. Augustin Lauran, asistat de rev.
domn canonic Moise Nyes, secretarul consistorial, Dr. Cornel Bulcu și preotul ;
Samuil Ciceronescu. Cântările le-a cântat corul seminarial, dirigeat de dl
Leontin Pallade.                                                                     |

      La serviciul divin au asistat P. Sfinția Sa Dr. D. Radu, episcopul de '
Oradea-mare, P. Cuv. Sa Vasile Mangra, vicarul Oră(Jii-mari, delegațiunile
venite anume la acest iubileu și numeros public.

      După terminarea serviciului divin rostesce rev. domn Dr. Aug. Lauran j
o predică la adresa iubilantului, relevând marile merite și virtuți creștine        1

ale Întreprinderilor literare, conduse cu pricepere și abnegațiune, cum a            |

condus dl losif Vulcan „Familia". închee binecuvântând pe iubilant.                  |

      După serviciul divin s’a întrunit întregul public în sala mare a hote- 1
lului „Pomul verde".                                                                |

      La masa presidală iau loc: presidentul festivalului Nie. Zigre, P. S. 1
Sa Dr. D. Radu, delegatul Academiei Dr. At. Marienescu, delegatul Asocia-
țiuniii George Șuta, delegații societății de fond de teatru Dr. I. Blaga și î
Nic. P. Petrescu, apoi membrii comitetului desp. orădan al Asociațiunii.             j

      lubilantul este invitat la ședință prin o deputaținne și intrând în sală

e viu aclamat. Ia loc la masa presidială.

      în stânga e masa presei și a delegațiunilor studențesc!. Sala e ticsită
de public ales, dame și bărbați din societatea aleasă.

      Dl Nic. Zigre deschide festivalul, arătând marea importanță a acestui
iubileu. Anunță apoi ca notar al ședinței pe dl Andreiu Horvath.

      Aduce la cunoscință, că la acest festival sunt oficios representați:

145


      „Academia Română® prin dl Dr. Ath. Marienescu.

      „Asociațiunea®, afară de conducătorii desp. „Grade* al Asociațiunii
prin dl Dr. losif Blaga, membru al secțiunii literare a Asociațiunii și dl
George Șuta, directorul desp. Sătmărean.

      „Societatea pentru fond de teatru® prin dnii Dr. losif Blaga și Nicolae
P. Petrescu.

      Presa prin dnii losif Roman („Gaz. Trans.®), Dr. V. Branisce și Dr.
Caius Brediceanu (Drapelul).

      Institutul „Bihoreana® prin dl Dr. Goriolan Pap.

      Reuniunea de cântări „Hilaria® prin dl Dr. Florian Duma.

      Damele române, anunțând ca orator pe d-șoara Lucreția Mureșianu.

      Românii din Oradea și jur.

      Societățile studențesc!, și anume:

      1. Paris: Dnii Dr.Ioan Giurgiu și licențiatul în drept Istrate Micescu.

      2.      Viena: Societatea „România Jună®. Preș. Mih. Popovici și v.-pres.
F. Reus cav. de Mirsa.

      3.       Cernăuți: Societatea „Junimea®. Preș. Gonst. Lucaciu și v.-pres.
Alecu Procopovici.

      4.       Budapesta: Societatea „ Petru Maior® : Octavian Goga și Horia P.
Petresu.

      5. Cluj: Studenții Ghiță Popp și I. Soricu..

      Publicul primesce cu aplause anunțarea delegațiunilor.

      Presidentul acordă cuvântul dlui Dr. Cornel Bulcu care cetesce dis-
cursul festiv, în care apreciază epoca din care a răsărit losif Vulcan și
scoate apoi în relief întreaga activitate a iubilantului pe toate terenele
literare. Acest discurs se va publica în întregime separat.

      lubilantul mulțămesce adânc mișcat arangeorilor acestui festival, în-
tregului public și îndeosebi — enumerându-le — societăților și corpora-
țiunilor, cari sunt representate la această serbare, care este manifestația
trăiniciei unui popor, ce se închină treimei sfinte a limbei, literaturei și
culturei românesci. Aruncă o privire retrospectivă asupra celor 40 ani de
activitate și desemnează în liniamente generale istoria lor.

      Dl Dr. At. Marienescu, delegatul „Academiei Române® salută în frumos
discurs pe iubilant. Oratorul descrie în colori vii epoca renascerii, în prisma
amintirilor sale din tinerețe, ale începutului activității sale literare în companie
cu losif Vulcan.

      lubilantul mulțămesce „Academiei Române® și delegatului ei oficial
pentru onorul adus.

      Dl George Șuta salută în discurs, ținut în formă clasică, pe iubilant
în numele Asociațiunii și în special în numele desp. Sătmărean al Aso-
ciațiunii.

      lubilantul mulțămesce în cuvinte avântate Asociațiunii și represen-
tanților ei.

146-


           DI Dr. losif Blaga salută în numele „Societății pentru crearea unui
    fond de teatru român“, apreciând valoarea culturală a activității iubilantului.
    Dl Nic. Petra Petrescu oferă în numele Societății de teatru iubilantului o
    coroană de lauri, lucrată în argint și însoțită de o prea frumoasă de dicațiune.
    lubilantul mulțămesce Societății, la a cărei fondare a luat parte activă.
    Dl Dr. V. Branisce salută în numele publiciștilor români și al presei
    naționale.

           lubilantul mulțămesce și doresce, ca această serbare să fie îndemn
    de lucru pentru toți publiciștii români.

           DI Dr. Cor. Pap salută în numele „Bihorenei“ relevând în deosebi
    meritele iubilantului, câștigate pe terenul economic.

           lubilantul mulțămesce, arătând valoarea lucrării pe terenul economic.

           Dl Dr. Florian Duma salută în numele societății de cântări „Hilaria*
    pe iubilant, ca membru veteran al ei. (Societatea esistă cam de 30 ani),
    lubilantul mulțămesce și doresce succes Reuniunei.

           Din cause de indisposiție momentană, nu a urmat discursul anunțat
    al dșoarei Lucreția Mureșianu în numele damelor române.

           Dl Mich. Popovici, presidentul „României June* salută în numele so-
    cietății pe iubilant ca membru onorar al ei și oferă iubilantului o coroană
    de lauri, lucrată în argint.

          lubilantul mulțămesce și asigură societatea de sprijinul seu.

           Dl Istrate Micescu oferă, în numele tinerimei române din Paris, iu-
    bilantului un cadru pictat, care represintă renascerea Românimei, ear’ dl
    loan Giurgiu un album cu trei-color tot din partea tinerimei române din
    Paris. Ambii oratori au rostit discursuri, purtate de entusiasm. Ca încheere
    cetesce dl Giurgiu o odă scrisă cătră iubilant de studentul din Cluj loan Soricu.

           lubilantul mulțămesce încântat și emoționat, declarând, că este mândru,
    că avem astfel de tineri entusiaști.

          Dl Constantin Lucaciu, presidentul „Junimei* din Cernăuți salută pe
    iubilant în numele Bucovinei și îl învită la serbarea dela Putna. Publicul
    aclamă pe înflăcăratul orator.

          lubilantul mulțămesce și promite, că va veni la Putna. (Aclamațiuni
    furtunoase).

           Dl Octavian Goga, ca representant al societății „Petru Maior* din
    Budapesta rostesce un discurs de salut plin de însuflețire sfântă și ofere
    iubilantului, care a fost primul president al societății „P. M.“, în numele
    acestei societăți o coroană mare de lauri naturali.

         lubilantul mulțămesce și salută societatea, la a cărei fondare a conlucrat.

          Dl Ghiță Pop stud. univ. din Cluj salută în numele tinerimei studioase
    din Cluj, arată pe iubilant ca model viu tinerimei și îi oferă o coroană
    frumoasă de lauri cu funte vinete.

         lubilantul mulțămesce mișcat.

          Dl Victor Fildan salută pe iubilant în numele tinerimei studioase aca-
    demice din Oradea-mare.

147


       lubilantul mulțămesce emoționat.

        Dl Nicolae Zigre, presidentul adunării, oferă în numele Românilor din
  Oradea o coroană de lauri în argint iubilantului, iar’ corul cântă: întru
  mulți ani.

        lubilantul mulțămesce cu lacrimi în ochi și sărută pe presidentul festi-
  valului:

        Dl Nic. Zigre mulțămesce tuturor și declară festivalul încheiat, între
  aplause furtunoase.

        Admirabilele discursuri rostite la acest festival se vor scoate la un
  loc în broșură separată, editată de „Familia".

        A urmat banchetul la care s’au rostit frumoase toaste și s’au cetit
  depeșele de felicitare, scrise cu multă însuflețire.

        Seara la oarele 9 s’a început în presența unui public distins și ales
  concertul.


       Din numărul iubilar al „Familiei" dăm și noi următoarele adrese:

       Carmen Sylva: „Nu trebue țărmuri mari, trebue inimă mare".

*

       Salutul Academiei Române: Academia Română Nr. II. 6920. Bucuresci
 1904, Maiu 20. Prea St. D-le Coleg!

       La 9 Iunie st. n. curent începe al 40-lea an de când Domnia Voastră
 scoateți la lumină revista „Familia". Ați avut rara fericire să conduceți
 această revistă săptămânală neîntrerupt de atunci și pănă astăcji, Un steag
 al limbei și al culturii naționale românesci, a-ți arborat astfel acum 40
 de ani la marginea apusană a românismului și l-ați ținut sus, cu mână
 voinicească și cu stăruință neobosită un timp atât de îndelungat, cum
 rar este dat unui muritor.

       Prin lucrările originale ce s’au publicat în „Familia" și prin repro-
 ducerea celor mai bune producțiuni literare din toate țerile românesci,
 ați făcut să pătrundă gustul cititului în masa cărturarilor, a preoților și
 a învățătorilor de peste Carpați.

       V’ați câștigat în chipul acesta merite însemnate pentru limba și
 literatura românească, iar serbătorirea ce vi-se face cu ocasiunea acestui
 împătrit deceniu este o frumoasă încoronare a muncii și stăruinței Dom-
 niei Voastre.

       Academia Remână, care are plăcerea a vă prenumăra printre mem-
 brii ei, ia parte cu toată inima la această serbare. Ea a rugat pe dl
 coleg Atanasie Marienescu să o represinte la festivitățile organisate în
 onoarea Domniei Voastre de comitetul despărțământului oradan al Aso-
 ciațiunii pentru literatura romană și cultura poporului român și vă trimite
 prin subscrișii cele mai sincere felicitări pentru munca depusă păn’acum,
 urându-vă sănătate deplină și putere cât de multă, ca să conduceți mai
 departe cu aceeași dragoste și stăruință opera începută acum patru de-
 cenii și căreia a-ți consacrat cei mai frumoși ani ai vieții.

148


        Primiți prea stimate Domnule coleg, încredințarea prea distinsei
  noastre considerațiuni.

                  Presidentul I. Calinderu. Secretarul general D. Sturdza.

                                       *

        Ion Kalinderu. Fără muncă și fără iubirea binelui, nimic nu e folo-
  sitor, frumos și mare, nimic nu poate rodi.

*

        T.      Maiorescu. Domnului losif Vulcan pentru jubileul de 40 de ani al
  revistei „Familia'¹.

        Este un fapt foarte îmbucurător, că o revistă română a ajuns la al
  40-lea an al existenței sale și mai ales, că a putut trăi atâta timp în re-
  gatul ungar.

        îmi aduc aminte de vorba unui german posomorit: noroc am avut
  totdeauna, dar fericit n’am fost nici odată.

        îmi aduc aminte de vorba unui german posomorit: noroc am avut
  totdeauna, dar fericit n’am fost nici odată.

        Românul este înzestrat cu un cuget mai seniu ; el poate <jice despre tot
  trecutul seu: noroc n’am avut nici odată, dar’ fericit m’am simțit adeseori.

        Că „divul“ Traian ne-a adus tocmai în Dacia și ne-a lăsat într’o
  provincie așa de expusă, încât Aurelian, cu lumea oficială au și părăsit-o
  după oare-care timp, n’a fost mare noroc. Dar’ că din nomolul migrațiunii
  atâtor popoare, cari ne-au bântuit de atunci încoace, s’a deferențiat și
  s’a închegat neamul românesc în greaua luptă pentru existență: acesta
  este primul moment de fericire în istoria noastră.

        Că situația geografică ne-a condamnat să stăm în drumul Islamului,
  când acesta a voit să treacă Dunărea spre cucerirea Apusului, n’a fost
  tocmai noroc. Dar că Voevocjii noștri în luptele lor cu Turcii au știut
  să ne păstreze religia creștină și să ne ție astfel în legătură cu popoarele
  de progres ale Europei, e o nouă fericire în desvoltarea noastră.

        Că în secolul al 18-lea politica dinastiei Habsburg a încercat să ne
  aducă sub ascultarea Papei dela Roma, și neisbutind, ne-a împărțit în
  doue, n’a fost noroc. Dar că din această încercare Românii Transilvăneni
  an ajuns în Cetatea eternă unde a reînviat în ei simțământul gintei latine
  revărsându-se apoi asupra noastră a tuturora: aceasta a fost rara fericire,
  care dintr’o desbinare religioasă a înălțat neamul întreg spre o unitate
  de cultură națională.

        Și cine scie, la ce viitor mai fericit ne va duce și faptul, că Ro-
  mânii din Austro-Ungaria pentru jertfele lor dela 1848 au fost resplătiți
  cu dualismul dela 1867 și cei din România Liberă pentru vitejia lor de
  la Plevna cu tractatul dela Berlin?

        Din toate vicisitudinile timpurilor să ne mângăiem cu adevărul:
  nu împrejurările din afară hotăresc, ci repercutarea lor în sufletul oamenilor.

        Și sufletul Românului s’a arătat din cele tari.

        Bucuresei, 12 Aprilie 1904.