TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. II. Sibiiu, 30 Aprilie 1902. Anul XXXIII. PSICHOLOGIA VOINȚIL — Teoria Determinismului etic — de ■ - Dr. losif Blaga. 1. Obîrșia biologică, fiziologică și psichologică a stării voliționăle. Omul represintă cea mai admirabilă formă a creațiunilor, cu cari a împodobit Dumnezeu lumea aceasta. Nenumărate sunt creațiunile lui Dum- nezeu. Peste toate însă se ridică omul ca un stăpânilor al lor. Și însă nu este omul cel mai puternic și mai mare dintre viețuitoarele de pe pă- mânt! Dar grație organisației și însușirilor sale, primite dela Dumnezeu, el este cel mai iscusit viețuitor pe pământ. In calitatea aceasta a sa omul a ajuns să se bucure de o abundență bogată de bunătăți și frum- seți, create și lăsate de Dumnezeu par’ că anume pentru folosul și desfă- tarea vieții omenesci. Omul nu a fost zidit de Dumnezeu fără nici un rost și fără nici un scop. Rostul pentru care a fost el zidit este: să represinte aici pe pă- mânt pe însuși DumneZeu, ziditorul lumii, și să fie un ajutor în scopul evoluțiunii perfecționătoare a tot, ce există în lume, întru preamărirea lui DumneZeu și întemeierea împărăției lui aici pe pământ. „Desăvârșirea* este deci țelul spre realisarea căruia se activează toate puterile inherente firii omenesci. „Fiți desăvârșiți precum și tatăl vostru din ceruri desăvârșit este“ ne-a Z>s și Christos, fiul lui DumneZeu, venit în lume anume să ne dea învățături pentru viețuirea perfecționătoare. în ve- derea realisărei problemei acesteia s’a sădit de cătră DumneZeu în om imboldul de a trăi și de a tot căuta să se valoreze și s’a hărăzit omului crescut și consciința, că urmând imboldului acestuia contribue la realisarea fericirii vieții sale. Pentru scopul acesta DumneZeu a mai dăruit pe om cu sufletul nemuritor, care este principiul activ caracterisător al vieții ome- nesci și l-a înzestrat cu o organisație admirabilă, trupească și sufletească, așa, că în starea aceasta a sa omul se poate acomoda cerințelor vieții și 4 50 progresului. Nu a înzestrat pe fie-care om la fel, cu aceeași putere, pentru ca să se poată desvolta stăruința și emulațiunea necesară pentru asigu- rarea mersului progresistic. Problema perfecționării neamului omenesc învoalvă în sine datorința omului de a căuta a cunoasce lumea aceasta și de a se cunoasce pe sine însuși, cu cât mai exact și mai multiplu, cu atât mai bine, pentru-ca să se poată lumina asupra momentelor și cerințelor celor asigurătoare de viață. Pentru ca să se poată îndeplini această datorință a întocmit Dum- nezeu, ca deoparte, omul să aibă organele și puterile trebuitoare, iar de altă parte, ca lumea deasemenea să fie alcătuită potrivit cu această misiune a omului și preste tot a vieții, pentru ca din conlucrarea acestora să se în- zestreze omul cu sciință, cunoscințe și învățăminte, din sintetisarea cărora să i-se constitue mintea și inima, forțele de valorare ale omului, puterea menită a pune în mișcare mașina vieții și a o îndruma în direcțiunea cea bună, întru perfecționarea lumii, și fericirea omului. Omul deci e stimulat, in urma unui bold firesc, să-și aproprieze sciința și să fie activ. „Adevărata fericire, perfecțiunea morală, e inseparabilă de sciință și virtute⁴, foarte corect, Socrate. Sciința naturală și fizică ne spune, că tot ce există în natura externă manifestă o viață oare-care, — mișcare moleculară — de a cărei efect se și consideră multe din impresiunile externe, ce Ie primim noi cu sensurile noastre. Impresiunile, preste tot cele externe, ca și cele interne, sunt re- fracții ale vieții inherente tuturor creațiunilor din lume. Și noi primim im- presiunile, cu sufletul, atât cele din lumea externă cât și cele din lumea noastră internă, din noi. Natura externă comunică cu noi prin interme- diarul eterului și a aerului sau prin atingeri directe. Eterul e pus în mișcare de viața inherentă lucrurilor naturii, între ale căror molecule âncă se află eter. Și acest fel de mișcare se efectuă prin oscilațiuni și vibra- țiuni. — Oscilarea eterului propagată prin intermediarul luminii, apoi vibrarea aerului, ori preste tot atingerile directe, cari atacă aparatele noastre sensoriale, produc în acestea o escitație. Escitația aceasta este și ea un fel de mișcare moleculară urnită de acțiunea chemică ori mechanică, produsă în urma atacului, ce se aplicase simțurilor. Simțurile propagă excitația, prin intermediarul nervilor sensitivi, creerilor, unde devine des- cărcată în anumite celule. Și anumit se descarcă mai întâiu în sensoriu, adecă în centrul respectivului simț funcționător, centru situat în partea infe- rioară a creerilor, și de aci, date fiind condițiile psichice recerute, se duce, tot în calitate de escitație nervoasă pănă în părțile de sus ale creerilor, unde iară se descarcă în centrele superioare psichice, ideificându-se. Astfel se infiiază în cap imaginea psichică a obiectului impresionător. Imaginea psichică o reținem apoi ca ideie, care asociându-se de grupa ideilor ase- mănătoare ori înrudite se adauge la avutul nostru intelectual. Din complexul ideilor se închiagă o putere, o energie psichică, mintea, grație căreia apoi 61 se produc diferitele plăsmuiri intelectuale, în tot atâtea forme, ca efecte ale funcțiunii psichice: imaginative, abstractive și judicioase. Ori-ce descărcare în celule din centrele psichice superioare causează și o reacțiune, ce se transmite prin fibrele creerilor, ceea-ce, se înțelege, dă loc la vibrarea acelor fibre. Vibrarea aceasta, dacă excitația reagătoare e mai slabă, remâne în sfera fibrelor cerebrale, în o extensiune, ce stă iară în raport cu tăria excitației. Dacă aceea însă este din seamă afară puternică, ea străbate și acele fibre nervoase, cari se termină în creeri, dar cari de aci se reslățesce prin corp, adecă ajunge și chiar în nervii mo- tori. Vibrarea fibrelor cerebrale provocată de excitația nervoasă reagătoare a descărcărilor, ce se efectuiază de câte ori se infiează, ori se reproduc idei, se exprimă în starea psichică, ce se (jice: starea de simțeminte. Sim- țemintele susțin și alimentează focul sacru al vieții psichice, în vederea realisării problemelor vieții indivizilor și a societății omenesci în genere. 2. Ființa stării voliționale. Cu producerea ideilor, a complicației lor, a desvălirii formelor de cu- getare, judecare, fantasia, abstracțiune, și a felurilor de sentimente, nu s’a ter- minat âncă procesul psichic, deșteptat în interiorul nostru în urma prinderii unor impresiuni externe ori interne. Să observăm desvoltarea procesului psichic la un cas concret, când se oferă spiritului impresiuni spre apercepere. Văd d. ex. în piață nisce portocale frumoase. Ce proces psichic se des- voaltă în capul meu Ia vederea acelora ? Cu intrarea impresiunilor la suflet mi se reproduce ideea despre portocale, cu care mi se asimilează impresiunile noue, și în urma cărui proces se recunosc portocalele de atari. De actul aper- ceptiv se leagă totdeodată și simțirea unei stări plăcute — simțământul. Dar cu atât poate nu s’a isprăvit. Deodată cu acele 2 stadii de desvoltare a feno- menului psichic infiat prin Împrejurarea amintită: cu formarea ideilor și pro- ducerea simțemintelor, în urma reproducerii mai multor șiruri de idei înrudite ori asemănate, se înjghebează și judecata, că: portocala este bună de mâncat. Aceasta însă deșteaptă în mine o nelinisce internă, o impulsiune, ce se ex- primă în îndemnul: să cumpăr portocala și să o mânânc. Neliniștea acea- sta internă, dacă e destul de puternică, ca să activeze condițiunile necesare în- deplinirii faptei corăspunZătoare, să transmită adică impulsiunea trebuitoare din hemisferele superioare la centrele motrice — este ceea ce se Zice, că vrem portocala. Acest fenomen residă și el, — se înțelege, — în basa biologica a ființei omenesci. Puterea și imboldul de viață din noi provoacă con- tinuu în internul nostru fel și fel de impulsiuni menite a ne tot stimula por- nirile, tendințele și făptuirile necesare vieții, conservării și perfecționării indi- viduale. Fie-care stadiu de desvoltare își are, firesce, impulsiunile sale spe- ciale, potrivit cu cerințele vieții din stadiul respectiv. în copilul mic d. e. sunt cam de acelea, cari sunt reclamate de condițiunile de nutrire, mișcare și curățenie. Cu desvoltarea corpului, a organelor lui si a spiritului es la 52 iveală și porniri și înboldiri mai superioare, mai multiple și mai puternice, — se înțelege, în direcțiunea, în care e îndrumată a se valora mai mult viața, — porniri și Imbolduri, menite a pune la cale și lucrări mai multiple, tot conform cu trebuințele vieții. Acestea sunt și conscii și inconscii. — Cele conscii — tendințele — sunt ca nisce reclamațiuni, ce se fac la spirit în scopul de a se cere satisfacerea trebuințelor vieții fisice și psichice. Inboldirile inconscii sunt efectele reacțiunilor centrelor situate în cerebel, mesocefal, ori măduva prelungită. Centrele acestea își capătă putința de a funcționa dela sine sau în urma desvoltării puterii instinctive, sau după o funcționare îndelungată împreună cu centrele superioare din creeri — din hemisferele de sus — cu consciința —, ajungând apoi în urmă a avă și ele rol de inițiativă, putere de spontaneitate, a fi și ele centre stăpâni- toare și provocătoare de impulsiuni psichice, de stări voliționale. Inboldirile conscii — tendințele — sunt impulsiuni produse de reacțiunile excitațiilor din celulele din emisferele de sus, escitații stârnite de reproduceri ori apercepțiuni, și cari din hemisfere au fost comunicate centrelor motrice aședate in părțile din dărept ale creerilor, în cerebel ori în mezocefal. De aci apoi se transmit ca efecte voliționale, prin intermediarul nervilor motori, anumitor țeseturi de mușchi, a căror funcționare dă loc la diferitele noastre făptuiri. în urma aceasta și suntem determinați a simți în noi un fel de în- cordare cu tendință espansivă, o trebuință internă de a săvârși unele lu- crări menite a delătura ceva, de ce seim, că e netrebuitor, ori stricăcios vieții, sau de a cere ceva, de ce seim, că e priincios și necesar vieții. în viața noastră continuu percurg sistemul nervos asemenea curente de impulsiuni centrifugale, dela centrele psichice superioare la centrele mo- trice și apoi de aci ca efecte voliționale la mușchi, căci fie-care descărcare psichică e urmată de o reacțiune, mai mult sau mai puțin acută. Când primim impresiuni din lumea reală, ideificându-le, cu scop de a dobândi material intelectual, se conduce prin nervii sensitivi cătră creeri excitația causată în simțuri în direcție centripetală; iar când sufletul degagează impulsiunile ca reacțiuni, se conduce in direcție centrifugală. Sub raportul prim lumea externă se preschimbă în lume ideală, sub raportul al doilea lumea ideală tinde a se transforma în mișcări și acțiuni. Sub raportul prim lumea ni se imbiă ea spre a trece în sufletul nostru, în o formă schimbată; sub raportul al 2-lea însă dorim noi lumea externă, ori așa cum ni se înfățișează, ori dorim să o schimbăm, dar tot în folosul vieții noastre. Aici se valorează conlucrarea sufletului. Starea aceea psichică, care re- sultă din raportul din urmă, când adecă lumea ideală excitată de anumite curente tinde a se transforma în mișcări și acțiuni. în efecte motrice, în cari își află apoi sfirșitul ori-ce stare psichică, se numesce: starea volițio- nală. Dacă tendința se poate factice preface în acțiuni, în efecte motrice, ea se dice vrere, iară actul psichic întreg, prin care o stare psichică se transfoarmă în efect motric, se dice voință. 53 3. Feliurile de stări voliționăle. Voința ideomotrică și cea rațională. Stările voliționăle pot fi inferioare și superioare. Inferioară este starea volițională, când actul ei n’a fost precedat de nici un fel de reproducere de idei, când adecă impulsiunea nu-și ia înce- putul din idei, ci din reaețiuni purcese din centrele situate în părțile de jos ale creerilor, reaețiuni de ale impulsiunilor instinctului, sau de ale de- prinderii, ce se și îndeplinesc aproape în mod automat sau pe jumătate inconsciu. D. e. când umblăm, când ne plecăm în urma unui atac, etc. Superioară este acea stare volițională, care încolțesce din idei lămu- rite, reproduse și venite în claritatea consciinții. în cașul acesta ea este resultatul reacțiunilor pornite din centrele situate in hemisfere. Voința se poate înjgheba sau numai din reproducerea unei idei sau a unui șir ori șiruri întregi de idei. Voința de primul fel este aceea, care ne conduce la săvârșirea acți- unilor basate pe deprinderi technice, necesare în deosebi întru satisfacerea datorințelor de toate filele ale vieții, deprinderile trecute în întrebuințare dilnică. în urma deprinderii adecă între multe din ideile noastre și între centrele motrice se formează o comunicație atât de strînsă și de vie, în- cât, grație sensibilității deosebite a fibrelor mijlocitoare, îndată ce se re- produce vre-o ideă, se și descarcă impulsiunea în centrul motric corăs- pundStor, unde se dă loc efectului motric, acțiunii. E destul d. e. că zăresc pe un amic și îndată să alerg spre el; să văd pe un superior și îndată să-mi iau pălăria de pe cap; să-mi aduc aminte de cerința de a merge la o ședință și îndată să pornesc; să aud dimineața bătând ora șase și îndată să mă scol din pat; ș. a. Unele idei sunt legate chiar de impulsiuni înăscute și instinctive. Când auce, că pe lângă școalele de pănă acum să se ridice ancă o școală nouă, în care pe lângă religiune, limba română și latină să se dea instrucție și din limba germână, și elevilor să li-se insufle în mod funda- mental principiile de moralitate și conceptul datorințelor față de domnitor și patrie; apoi că școala aceasta să se înființeze în Năseud, unde mai târejiu va li de a se înființa și un gimnasiu; și în fine spesele întreținerii să se poarte din venitele fondului alodial. Se vede, că amăsurat disposițiilor din acest rescript ș’a înființat apoi în Năsăud o școală latină germână sub numirea de școală normală. In care an s’a înființat anume această școală, exact nu se scie, însă de sigur întră anii 1770—1777, și nu mai târfliu, ceea-ce se poate dovedi din raportul generalului Baron Cristian Hali și al comisariului belic Gottfried G. Obst, cari trimiși să inspecționeze regimentele de graniță românesci, în raportul lor d. d. Sibiiu 20 Maiu 1777 ¹) amintesc școala normală din Năsăud, și preste tot vorbesc în termini de laudă despre școalele din regimentul năsăudean. Este interesant, că tot în acel raport numiții doi oficeri inspectori re- comandă, ca, pentru de a se face suboficeri buni, să se trimită și din regimentul I din Orlat elevi la școala normală din Năsăud; și să se caute unde-va vr’un călugăr {Kallugier), cunoscător bine de limba germână, care să se aplice la aceea școală ca învățător. Intru cât se ține de propunerea privitoare la elevii din Orlat, aceasta s’a realisat numai câte-va decenii mai târc următoarele: „Au trecut acum 5 ani, și mână la repararea institutului încă nime n’a pus. îndemnările și rugările, durere! că pănă adi fură fără resultat. Speranța ne a mai rămas numai pe fundul pissei (?). Când privim la de- prădările, dărimăturile de pe aci, este triste urme de vandalism, și mai ales la aceste ale fostului institut milităresc de aci, plângem ca Eremia pe ruinele bisericii și ale zidurilor cetății lui David“. * Amintiserăm îndată la început, că după ridicarea institutului militar în 1784, atât școala normală cât și cea trivială din Năsăud s’au înlocuit în edificiul aceluia ; tot în el locuiau și directorul normal și comandantul institutului. După ce acum la 1849 edificiul institutului militar a fost ruinat de insurgenți, clasa primă normală s’a înlocuit în edificiul căsarmei, în odaia, pe care mai înainte o întrebuința adjutantul regimentului, iar clas’a a doua, a treia și a patra s’au mutat în edificiul, care sub graniță era cuartirul majorului. Inlocuindu-se apoi la 1863 tot în acest edificiu și clasa I a gimnasiului nou înființat, clasele normale s’au mutat acum toate 4 împreună în edificiul, care sub graniță era cuartirul căpitanului. In edifi- ciul acela au rămas pănă în diua de astădi, adăugându-se la el âncă unele încăperi și făcendu-se în decursul timpului mai multe reparaturi și schimbări. * Timpul guvernului absolutistic dela 1850—1860 nu putem dice, că a fost nefructifer pentru învățământul public. Guvernul îndată după revoluție trimise prin țeară comisari ministeriali, între cari pe consiliarul ministerial cav. de Heufler, care a cercetat și Năsăudul. Aceștia ștudiară cu deame- runtul starea școalelor și făcură apoi rapoarte și diferite propuneri privitor la organisarea școalelor în mod corespundetor timpului și împrejurărilor de atunci. Visitările acestor comisari avură ca urmare: apropierea organelor politice de organele bisericesci, cărora li se recunoscu dreptul de inspec- ționare asupra afacerilor interne ale școalelor; apoi numirea organelor de inspecțiune ale statului, adecă a consiliarilor școlastici (Schulrăthe); și în fine emiterea multor ordinațiuni ministeriale și guverniale privitor la ridi- carea și dotarea școalelor, mersul învățământului, disciplina școlară și cer- cetarea regulată a școalei. în școala normală din Năsăud, după învingerea unor greutăți ce au urmat din stările revoluționare, asemenea își luă mersul instrucțiunii un avânt frumos. începând acum a funcționa și puteri didactice mai tinere, bune, ieșite din școala modernă. După desființarea regimentului II de graniță în 1851, organele noastre școlastice veniră acum în atingere mai de aproape cu organele politice, 75 mai ales după-ce sus numitii consiliari școlastici steteau în strîns raport cu funcționarii politici. La 1858 statorind ministrul de culte austriac, în înțelegere cu ordi- nariatele confesionale, cercul de ingerință de o parte al statului de altă parte al diferitelor organe confesionale asupra școalelor; în urma ordina- țiunei ministeriale d. d. 22 Martie 1858, guvernul din Sibiiu, prin rescriptul său de dato 2 Iunie 1858 făcu cunoscut oficiilor cercuali și districtuali din Bistrița și Năsăud că cu începerea anului scolastic 1858/9 școalele de pe teritorul fostului regiment de graniță năsăudean sunt supuse ordinariatului gr. cat. din Gherla, cele din valea Bârgăului ordinariatului gr. or. din Sibiiu, fiind a se privi toate de acum înainte de școale confesionale. Despre școala normală și despre cea de fetițe din Năsăud se <}ice însă în amintita ordi- națiune, că ele remân și mai departe neschimbate, adecă școale erariale pănă la altă disposițiune. Cu toate acestea însă atât școala normală cât și cea de fetițe au fost privite de aci încolo confesionale, ceea-ce tacite s’a și acceptat și respectat din partea organelor superioare. * între «Jilele de sărbătoare ale școalei normale e deamnă de amintit diua de 10 Iunie 1858. despre care lăsăm să vorbească aci corespondința publicată în Nrii. 49 și 50 ai „Gazetei Transilvaniei* din 1858. Eată-o: „Năseud în 10 luniu 1858. Școala germână de aici. îndată după în- temeierea ei primise dela înaltul regim portretele de glorioasă suvenire ale împărătesei Maria Teresia, losif II și Francisc I., care se păstrau în cortelul colonelului și în tot anul se serba o festivitate a acestor icoane cu tine- rimea școlară, ducându-le la biserica gr. cat. cu pompă, și de acolo în- dărept, și aședându-se în sala școalelor, unde într’aceea di cu salte, dăn- țuiri și alte veselii se priviau nu numai de tinerimea școlară, — care avea âncă din ajunul acestei d'le tot edificiul școlar decorat cu flori, și mai cu samă aceea sală, — ci și de preoțimea acestui tract, la privirea unui nu- măros popor. Fiind acele portrete în fatalul an 1849 nimicite cu archivele și alte obiecte bune, rămase la o parte sărbătoarea aceasta școlară. Drept aceea făcând direcțiunea școalelor relațiune la c. r. guvern, s’a căpătat portretul Maiestății Sale preabunului nostru împărat apostolic Francisc losif I. dimpreună cu alte patru portrete, Christos pe cruce, spre a-le aședa în toate patru clasele, ceea-ce s’a îndeplinit astădi în următoriul mod: La 8 oare dimineața s’a dat sămn cu clopotele dela biserica gr. cat. adunându-se toată tinerimea scolastică, aproape la 400 inși, dimpreună cu corpul învățătorilor, în sala școalelor, deodată cu o mulțime de preoți din tractul-vicarial, mai cu samă din valea Rodnei, îmbrăcati în ornat biseri- cesc. Toată tinerimea școlară s’a pus în șpalier, 10 din învățăceii școlari duceau cele 5 portrete împărătesei, precedând 2 cu praporii, urmați de corpul preoțesc, în ordine, mai mulți oficeri emeriți, pretoriali și subalterni, funcționari de tot felul, apoi de o mare mulțime de popor, precum și de banda musicală a fostului ILlea regiment român; merseră cu procesiune la biserica gr. cat. cântând preoțimea „împărate ceresc¹¹, banda imnul po- pular, apoi alte cântări bisericești din partea preoțimei și a școlarilor. 76 Finindu-se sfta Liturgie, prepositul Macedon Pop a ținut o predică, amăsurată acestei festivități: despre grațioasa și mult indurata inimă a preamăritului tron împărătesc, sub al cărui sceptru se îndulcesce și Ro- mânul de dreptul egalității și a concivilisațiunei dimpreună cu toate cele- lalte națiuni. Apoi se cântă eară „împărate ceresc", „Mântuesce Doamne poporul tău“ și altele, de ambe corurile, în care timp prepositul Macedon Pop a stropit cu apă sânțită și a însalbat cu sântul mir toate portretele. Dela biserică s’au întors iarăși în aceeași procesiune, cu cântări și musică, pănă în salonul școalelor, unde cântând preoții: „Mărire întru cei de sus“, dl preposit cuvântă din nou o învățătură tinerimei școlare, spu- nând scopul acelor tipuri, după care s’au ridicat neîncetate strigări de „Vivat! Să trăiască In. împărat Francisc losif I!“ Fie-care portret s’a pus la locul său în care timp tinerimea școlară, dimpreună cu banda, a intonat imnul popular. In urmă directorul școalelor Laurente Rummel rosti o cu- vântare de mulțămită în limba germană, cu care s’a încheiat sărbarea. îndată ce eșiră dela școală, merseră DD. c. r. funcționari și oficeri, preoții și corpul învățătoresc la D. preposit, unde parochul Rodnei vechi, Clemens Lupșaiu, ținu în numele a toată preoțimea din acest tract, o cuvântare mișcătoare de inimi de rămas bun, asemenea D. adjunct 1. Gerendi în nu- mele c. r. funcționari; c. r. director al școalelor în numele învățătorilor și a tinerimei școlare, căror li-se mulțămi cu multă sinceritate. Seara la 9 oare adunându-se banda cu corpul învățătoresc și învă- țăceii școlari mergând înaintea cortehilui vicarial, i-au cântat cântec de diua bună și un vers român, la care eșind în fereastră D. preposit și mul- țămind i se întonă: „Să trăiască 1“ de trei ori. Mulțime de popor privea la aceasta dulce și seninoasă seară, âncă ne mai auqlită dela bunii și străbunii noștri în tractul fostului regiment; of- tându-i fericire și sănătate la mulți ani. La 11 oare s’a finit această se- renadă. A doua di în H luniu în dorile dilei se dădu semn de sculare prin o tobă militară, care se păstrează în acest orășel ca un antic suvenir, și toată tinerimea școlară sări dimpreună cu corpul învățătoresc și formară 2 arcuri: 1 de frunte în capul podețului aproape de cortelul vicarului, și celalalt la poartă în capul orășelului, cătră Gherla, din foi verdi și flori felurite, toată strada învăscută cu arbori verdi, însă fetițele din școala ger- mână fură la 6 oare toate îmbrăcate în vestminte albe cu cununi de flori în mână, așteptând pornirea dlui preposit. Pornirea fu la 7 oare dimi- neața, când așteptat de careta sa înaintea cortelului, și de un însemnat număr de trăsuri pline de domni, oficeri emeriți, preoți, oficiali și corpul învățătoresc, eși înainte, pe care toți îl întâmpinară cu „bună dimineața!" Lăsară să treacă căruțele înainte, și să aștepte la biserica gr. cath. până unde, înainte în spalier, mergeau fetițele cu cununițele în mână. Reverendissimul Domn, între Dnii oficeri, funcționari și preoți petrecut, de un mare număr de popor, întră în biserică și la s. altar înghenunchind a ridicat în taină rugăciunea sa cătră cerescul părinte, apoi la suirea în ca- rete fetițele îi puseră cununițele ]a picioare, și luându-și diua bună dela toți, porni între șirile tinerimei școlare, care nu înceta cu „Să trăească!" Pe lângă 12 căruțe cu Dnii sus atinși, îl petrecură pănă la Mocod capătul tractului vicarial — și 16 juni călăreți îmbrăcați în costum român. Acolo aștepta D. paroch local cu poporul adunat ca la o di de sărbătoare în mijlocul comunei, cu urări de bucurie: „Să trăească“. Descălecând cu toții se duseră, — invitați fiind la casa parochială, unde era pregătit un dejun 77 galant, unde se ridicară mai multe toaste pentru sănătatea Maiestății Sale prea bunului nostru monarch, a Sânției Sale patriarchului Romei, Esc. Sale D. episcop Ioan Alexi și a toată comisiunea școlară din fostul regiment II de margine, apoi mai în urmă a Rev. Domn preposit al capitlului din Gherla. La urmă eșind earăși la mijlocul satului, unde ancă tot aștepta poporul român, nu numai de acoalea, ci și din învecinatele sate: Mititei, Zagra, Salva ș. a. cu prunci școalri, ]a care cei din Mititei cântară cu învățătorul lor imnul popular și o strofă din un vers român; la continuarea călătoriei, luându-și Z’ua bună dela toți, iară fură repețite urări: „Să trăiască!⁰ La aceasta ocasiune D. P. Lupșaiu iară mai (Jice o cuvântare potrivită primindu-și meritata recunoscință. Mai mulți preoți dela Năsăud de pe lângă Someș în jos l’au petrecut pănă la Betlean, eară D. preposit ajunse seara în Gherla, unde eară fu întâmpinat de clerul tîner, unii funcționari. D-ce, strălucit; și la susținerea acestuia nu vom greși spunend, că rara înțelepciune, zelul exemplar și di- recțiunea plină de tact a mult onorat Dniei Tale au contribuit mult“. * După revoluție, mai ales între anii 1852—1856, numărul elevilor dela școala normală se urcă Ia an chiar și pănă la 400; mai târtjiu apoi începu a mai scădea, căci cu timpul se înființară tot mai multe școale, și mai ales pentru-că conform legei mai nouă de instrucție, copiii din ori-ce școală poporală pot trece deadreptul în gimnasiu. Cât timp a stat instituțiunea graniței, și chiar și după aceea pănă la 1886 în decursul fie-cărui an se țineau cu elevii câte două examene pu- 85 blice: un examen de iarnă și altul de vară, la cari toți elevii, în presența autorităților școlare, apoi militare și mai târqtiu politice, erau examinați din toate obiectele propuse în decursul anului. Cu ocasiunea aceasta școlarii buni erau lăudați și premiați cu cărți, cumpărate anume pe spesele fondului de provente, și li-se introducea numele în așa numita „Carte de aur“ (Ehrenbuch), care începută la 1828, și astăzi se află la direcțiunea școalei normale, și și astăzi se practisează înscrierea școlarilor eminenti în ea. Este foarte bună această datină și e de dorit să se păstreze pentru timpu- rile mai târcjie amintita carte interesantă. Despre decursul examenelor se făceau apoi rapoarte detailate cătră organele superioare competente. înainte de 1848 se țineau examene cu ocasiunea fie-cărei visitări din partea vr’unui organ superior școlastic; ba în 1823 directorul normal că- pătă ordin să țină examene în fiecare clasă în fiecare lună, pentru de a se convinge despre progresul copiilor în limba germană. După examenul de vară, care se ținea de regulă în Iulie, urmau fe- riile pănă în Octobre, însă numai pentru elevii normaliști, căci conform unui ordin mai înalt din 1826, elevii institutului militar chiar și timpul lunilor de vară aveau să-l petreacă în institut, unde sub inspecțiunea câte unui învățător repetau în 2 oare a. m. și 1 oară d. a. cele învățate preste an. Timpul celalalt din fli îl petreceau cu cetit, exerciat, conversat, preum- blare și diferite jocuri. Cercetarea institutelor străine, mai ales a gimnasiilor, pe timpul gra- niței era permisă fiilor de preot și numai excepțional câte unui fiu de econom, care absolva școala normală cu eminență. Intre gimnasiile cele mai cercetate de grănițerii năsăudeni au fost: cel din Blaj, Bistriță, Cluj, Oșorheiu, apoi mai puțin cel din Odorheiu și Șimleul Ciucului. După revoluțiune și mai ales dela reorganisarea normei, în 1863, încoace, atât mersul învățământului cât și disciplina internă s’a conformat legilor școlare existente. De însămnat este, că școlarii normaliști grănițeri au căpătat cărțile de școală gratuit dela fondul susțiitor pănă prin anul 1887, de atunci încoace au trebuit să și le cumpere înșiși și cărțile ca și celelalte rechisite de școală. Astăzi școlarii, cari voiesc să beneficieze de fondul morboșilor creat la gimnasii, plătesc la an taxa de 2 cor., și atunci la cas de morb se curează de medicul școalelor și capătă medicina gratuit. Dela 1850 încoace a început a se lua didactru dela școlarii normaliști negrănițeri sau provincialiști, și adecă câte 2—4 fl. la an, din care sumă se cumpăra materialul de scris pentru școlari, iar restul se împărția între învățători. Aceasta a ținut pănă la 1866, de când apoi nu s’a mai luat dela nici un școlar didactru, pănă la 1885, când a început a se lua dela fiecare școlar la an suma de 15 cr. care incurge în fondul de pensiune regnicolar al învățătorilor. 86 La 1897 s’a înființat pentru elevi o bibliotecă, care din an în an se îmbogățesce. Sărbări școlare se țin cele prescrise prin lege, și afară de acestea in fiecare an se arangiază pentru elevi îndatinata petrecere de primăvară numită „maial*. In fine e de amintit, că la 1898 corpul învățătoresc a luat laudabila inițiativă de a arangia în fiecare iarnă câte o petrecere de copii, al căreia venit e destinat pentru ajutorarea copiilor sărmani dela școala normală. Mersul instrucțiune!. In anii cei dintâi ai existenții sale sub Ieronim Kalnoki, în școala normală se da instrucție din limba română, latină, germână și din religiune; apoi li se țineau elevilor prelegeri despre principiile de moralitate și despre datorințele față de domnitor și patrie. Amăsurat disposițiilor emise de îm- părăteasa Maria Teresia la 1 Faur 1774, se mai învățau pe lângă obiectele susamintite caligrafia, matematica și unele concepte despre arte, sciințe naturale, istoria patriei și geografie. Inființându-se la 1784 institutul militar, care pănă la 1849 a stat în cea mai strînsă legătură cu școala normală, organismul intern al școalei normale a suferit unele schimbări. Astfel înainte de toate, la cele doue clase normale create la început, s’a adaus a treia clasă, iar cu privire la instrucție s’a făcut aceea schimbare esențială, că limba latină s’a scos cu totul din școală. Aceasta s’a motivat cu faptul — probabil intenționat, — că progresul în limba latină ar fi fost de tot neînsemnat. Destul, că sub următorul lui Kalnoki, sub archidiaconul loan Para, s’a dat instrucție numai din limba germână, care la 1786 a fost decretată ca singura limbă de propunere, și a și rămas așa pănă la anul 1861. Ele vilor acum nu le mai era permis să vorbească în altă limbă, decât în cea germână, și limba română âncă numai atunci era permis să se întrebuințeze, dacă li-se dau elevilor începători ceva explicări, sau când se lucra vre-o traducere. Instrucțiunea se făcea la început după metoda lui Felbiger*) numită și metoda literală sau sistem tabelar. Metoda literală se practica așa: învă- țătorul aduna într’o clasă pe toți elevii de o etate și le scria pe tablă li- teriie inițiale ale acelor cuvinte, pe cari copii aveau să și le imprime în memorie; le cetea mai întâi singur cu voce înaltă cuvintele, și apoi elevii aveau să le