o * l CiCî (j 4. I >.< -j ' ’ u TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ Șl CULTURA POPORULUI ROMÂN. Director: Dr. C. DIACONOVICH. --------—►—•- al ZZSZZZZIIT-lea 1902. Editura Asociațiunii. » SIBIIU, 1902. TIPABIUL TIPOGRAFIEI ABCHIDIECESANE. Sumarul Transilvaniei Pag. I. Istorie. Asociațiunea pentru cultura popo- rului român din Maramureș, de Tit Bud 159 învățătorii dela școala normală și institutul militar din Năseud, de Virgil Șotropa 104 Istoria școalelor Năseudene, de Virgil Șotropa 60 Instrucț. pentru centurioni (căpitani) 242 La chestiunea statisticei Românilor din Transilvania în 1762, de Dr. Uarion Pușcariu 130 O carte de privilegii pentru preoții dela biserica sf. Nicolae din Scheii Brașovului, de A. Lăpădatu 133 Radul cel frumos (Iunie 1462 — Ia- nuarie 1474), de Alexandru Lăpedatu 13 Recensementul poporațiunii din re- gatul Ungariei la finea an. 1900 de (nt). 101 Statistica Românilor din Transilvania în anul 1762, de Dr. II. Pușcariu 40 Statistica Românilor din Transilvania în anul 1762, de Dr. August. Bunea • 96 II. Literatură și sciință. Ajutorul prim în cașuri de nenorociri și boale repentine, de Dr. Iulian Chitul, recensiune de Sim. Stoica 173 Dela Academia Română (sesiunea ge- nerală din a. c.) 118 Despre cărțile funduare și intabulări, de Dr. Valeriu Moldovan, recen- siune de losif Sterca Șuluțu 45 Din pragul comunității româno-slave, de losif Popoviciu 1 Enciclopedia Română, anunțul apari- țiunii voi. 111. fasc. XXV, de Dr. C. Diaconovich 48 — voi. III. fasc. XXVIII 244 Episcopii Petru Paul Aron și Dionisiu Novacoviciu, de Dr. Aug. Bunea, dare de seamă de (nt). 163 Exposiția industrială din Sibiiu, de 8. 183 Pag. Instrumentele de scriere și de cultură la Grecii și la Romanii vechi, de Dr. At. Marienescu 113 Ionel, Educațiunea unui bun copil, de V. Gr. Borgovan, dare de seamă de Grig. Pletosu 166 Pămentul din punct de vedere higi- enic, disertațiune de 8. Stoica 156 Psichologia voinții. — Teoria Deter- minismului etc., de Dr. losif Blaga 49 Repertoriu bibliografic al producțiunii literare române din țeară pe an. 1901 134 Telegrafia fără sîrme, de G. Todică 184 Teologia pastorală, de Dr. Isidor Marcu, dare de seamă de (nt). 172 Vechile episcopii românesci a Vadului, Geoagiului, Silvașului și Belgradului, t de Dr. Augustin Bunea 97 Unificarea prtogr.’ și. limbii literare 189 Cu această chestiune s’au ocupat: — I. „Epoca" din Bucuresci la 7/20 Martie a. c. 193 — II. Același diar la 31 Martie. 194 — III. Revista „Semănătorul" din Bu- curesci. 196 — IV. „Gazeta Transilvaniei" din 24 Aprilie a. c. 198 — V. „Conservatorul" din Bucuresci. 201 — VI. „Gazeta Transilvaniei" Nr. 85 din 27 Aprile a. c. ₍ 204 — VII. „Drapelul" din Lugoș în Nr. 74 și 75 din a. c. 205 — VIII. „Tribuna" din Sibiiu Nr. 125. 213 — IX. „Gaz. Trans." Nr. 181—185 a. c. 216 - X. „Gaz. Trans." Nr. 166-169 a. c. 226 — XI. „Tribuna" în Nr. 158 a. C. 236 — XII. Tot acolo în Nr. 207 a. c. 238 — XIII. „Rev.. Ilustrată" din Bistrița în Nr. 12,a. c. 239 III. Bibliografie. Analise psichologice, de Dr. los. Blaga 177 Anuarul V al Societății pentru crea- rea unui fond de teatru român pe 1901-1902 177 Cantată, de Andreiu Bărseanu 148 Catechism, de Dr. P. Barbu 148 Curenții și razele electrice, de A. Ciortea 148 Pag- Curs practic de economie, de loan Georgescu 148 Curs sistematic de gramatica limbii române, de N. Pilța 177 Drepturile și datoriile învățătorilor (învățătoarelor) români, de Dr. Mihaiu Szabd 147 Elemente de musica vocală pentru școala poporală, de N. Stoicoviciu 177 Geografia comitatului Brașov, de loan Dariu 148 Geografia pentru el. I. gimnasială și reală, de Dr. Ambrosiu Chețianu 177 Geografia pentru el. II gimn. și reală, de Dr. Ambrosiu Chețianu 177 Istoria naturală și museul dela școa- lele din Blaj, de Dr. Ambrosiu Chețianu 177 Pag. lisus Christos cu Cuvintele sf. scrip- turi, de Dr. Petru Barbu 177 Nume de familie la Românii din Un- garia, de Alexiu Viciu 177 Teoria asigurărilor asupra vieții de I. LăpSdatu 177 IV. Din sinul Asociațiunii. Adunarea generală din Oravița 177 Discurs de deschidere, rostit de presi- dentul Asociațiunii Dl Alexandru Mocsonyi la adunarea generală din Oravița 149 Dr. George Vuia, disertațiune ținută în adunarea generală din Oravița, de Vasilie Goldiș 151 Secțiunile sciințifice-literare, extras din raportul prim-secret. Asociaț. 180 TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. 1. Sibiiu, 28 Februarie 1902. Anul XXXIII. DIN PRAGUL COMUNITĂȚII ROMÂNO-SLAVE de losif Popovici. I. Sunt mai multe motive, cari mă îndrumă să scriu aceste șire. La tot cașul însă mă feresc de puterile șovinismului, fie măcar latinist, cum s’a adeverit la dl Dr. Magdu în broșurică sa asupra „Originii cuvântului valachu. Publicațiunile filologice în România mare, dacă se fac, sunt mai mult — afară de puținele escepțiuni — numai nisce apariții ale ambițiunei diletante doritoare de laurii autorului aplaudat. Puținii filologi români dacă le și pri- vesc cu un suris nerăutăcios, totuși sunt siliți, în calitatea lor de păzitori ai adevărurilor istorice, să protesteze contra unor mistifieațiuni de felul celor pomenite mai sus. Gloria străbună e mai mult pângărită decât cinstită de atacurile autoromaniei lor. A trece în revistă numele ambițioșilor din vremea din urmă n’are mult preț pentru evoluția socială și culturală a po- porului român. Disposițiile vieții politice române n’au dreptul să conducă pe pretinșii deslegători ai chestiunilor istorice și filologice. E o amintire de o valoare nespus de mare pentru mine faptul când dl Hașdeu a ținut cele două con- ferențe de astă primăvară asupra relațiunilor noastre cu vecinii. Aceste relațiuni, cari s’au petrecut în viața noastră istorică într’o măsură mai mare decât atji, nu se pot acoperi de dragostea sau de ura cercetătorului. Și chiar tocmai faptul acesta mă face să arunc o mică privire asupra vieții noastre din trecut și să scormolesc din cenușa inconscientului nisce schintei, cari arată umbrele Românilor de demult pe locurile, unde lacrămile noastre scaldă duioșia amintirii lor. Să ne cunoascem nu-i de ajuns să ne seim numai istoria, ci trebue să aprofundăm și viața pe care am trăit-o cu ve- cinii noștri. Disprețul față de vorbele din vecini n’are nici o basă logică. Să împrumutăm dela francezi ce nu-i de lipsă, e și mai puțin corect. Dar să ’nvîrtim caleidoscopul trecutului și să vedem adevărul în lu- mina hii curată 1 Toată ținta lucrării mele e a arăta, că vorbele cele multe pe care le am împrumutat dela Slavi, le aveip din un contact zilnic cu ei. 1 2 Regret că nti pot publica de rândul acesta mai mult decât un mic fragment din lucrarea mea, care se află în desvoltare. Acest mic adevăr îl dau la lumină cu dorul de a întuneca ambiția acelor, cari în nesciinta lor trag dungă peste cele mai importante manifestațiuni ale vieții româno-slave, trăită în nisce împregiurări patriarchale-idilice. Pășesc dară de astădată pragul amestecului limbei române cu cea slavă, sigur cu intenția de a arăta mai târziu, că multe din părțile susținute de Cihac sunt nebasate. în schimbul lor însă voiu da cu vremea altele cari au isvorit dintr’o evoluțiune naturală. Spre ilustrarea amestecului limbilor îmi iau de ajutor istoria limbei și din când în când voiu arunca o privire și asupra istoriei politice a Românilor și a Slavilor. Din zarea îndepărtată se observă pietrile, semnele granițelor, cari însemnează în istoria limbei române dife- ritele epoci ale evoluției sale. Fiecare piatră poartă o lege fonologică ro- mână, care ilustrează în deajuns epoca în care s’a fixat. Dacă nu putem sei, când s’au început cu siguranță limbile romanice și în special cea ro- mână, putem spune că limba română dela contactul ei cu Slavii, aproxi- mativ 600 d. Christos, a îmbrăcat o altă față în desvoltarea ei. Epoca aceasta formează piatra a doua pe câmpul de evoluție a limbei române. Ne aflăm pe acest câmp luminați și încălziți de doi sori, primul e istoria politică, care după cunoscințele noastre de a(Ji ne spune că raporturile re- ciproce ale acestor două popoare au fost foarte vii. Al doilea e istoria limbei, care cu ajutorul unei proceduri psichologice și genetice analisează diferitele stări de limbă. Eu privesc numai cuvintele împrumutate, și de rîndul acesta numai pe cele mai vechi. Va să cjică, cum am pomenit și mai sus, lucrarea aceasta e mai mult o sondare prealabilă a cercetărilor următoare. Lipsa de cercetări anterioare nu me reține de loc de a între- prinde această lucrare de paleontologia linguistică română. Că Românii au trăit împreună cu Slavii în vremea istorică, ne o arată istoria țărilor și bisericei române. Prima pășire pe scena istoriei popoarelor au făcut-o Românii în legătură cu Slavii. Pe aceea vreme nu esista națio- nalismul și cu atât mai puțin o consciință națională. Atunci era o singură legătură ce ținea popoarele la un loc, ea era legea. A venit apoi vremea când pericolul din afară — pe vremea Turci- lor — a unit confesiunile și creștin lângă creștin, umăr la umăr, purta lupta cu ajutorul lui Dcjeu în contra necredincioșilor. Acele vremi fericite cu crescerea antagonismului național și a urei politice au dispărut de mult. Pentru noi faptul cum s’a desvoltat biserica română, e foarte interesant. A(Ji nu esistă nici o îndoială că Românii pe vremea amestecului limbei lor cu a Slavilor erau deja creștini. Creștinismul la Români e justificat eo ipso de acasă. El a prins putere din nou când Slavii au întrat in Balcan și au cutropit Românii din părțile nordice ale Balcanului, cari împinși de puterea lor au trecut Dunărea la frații lor. Terminologia creștină ne arată că lucrurile principale sunt numite cu vorbe românesci, fapt care în sine justifică prioritatea creștinismului la Români. Dela Slavi a împrumutat bi- 3 serica română relativ foarte puțin. Cum a intrat limba slavă (bulgară vâ- che) în biserica română e o enigmă până astăzi nedeslegată. Oă oare a fost încetățenită în biserica română prin o putere atare, ori-că a fost ajutată simplu de modă, nu se poate susține. E însă probabil că moda trebue să’și fi jucat și cu aceasta afacere rolul său cunoscut. La tot cașul însă, că n’a fost primită cu o dragoste deosebită în bi- serica veche română, ne o demonstrează durata scurtă a domnirei limbii slave, care la urma urmei a fost scoasă atât din biserică cât și din viața de stat română cu o trudă nu prea mare. Influința bisericească a remas mai mult în biserică, de unde urmează că avem atâtea traduceri slave și fără înțeles, cari în țeara românească se mai păstrează ca nisce bogății din vremile apuse. în Ardeal uniții au curățit limba foarte mult. în Bănat ac- tivitatea lui Diaconovici Loga a produs roduri uimitoare. Așa că nici nu e mirare că ne am scăpat cu ajutorul lui D(jeu de slava altor. Formele slave din biserică, deși s’au păstrat, istorice n’au nici o valoare, dacă judecăm faptele din punctul de vedere al spiritului adevărat al unei limbi. Și dacă ne gândim că n’au fost rostite nici odată de popor, trebue să le privim de nisce curiosități. Poporul e condus în vorbirea lui totdeauna de un simț și de o plăcere estetică națională. El întreprinde numai rareori înoiri și și atunci le preface fără să se gândească mult; de aici să explică proce- dura extremă și radicală în viața poporului. Eu sunt înclinat a crede că massa cea mare a cuvintelor slave a pătruns în română nu cu ajutoriul domnirei bisericei și nici chiar din viața de stat străină, ci mai mult din contactul ) cf. Studii de filologia română I. 1—16. a) Studiul va apăre in curând. ⁸) In lipsa semnului caracteristic din limba gotică am fost silit a transcrie acest sunet prin th. 8 mai importantă e pentru noi, căci ne poate întreba ori cine, de ce soit n’a trecut în slăto în primul rînd? Răspunsul e foarte simplu după a noastră părere. Fapt e că Românii au trebuit să fie în contact cu Slavii, căci altminteri n’ar pută avea nici soit, dar nici slătna. Acesta e primul răspuns, observ însă în mare, că contactul poate să fie direct, poate indirect în cașul nostru, ce nu ne interesează mai de aproape. Al doilea răspuns e că între soit și slăto esistă pe lângă spațiu o depărtare chiar și în timp, care e condiționată de firea și de evoluția limbei. Cuvântul soit păstrat în gura Românilor în ființa sa de cuvânt protoslav, va să (Jică nainte de 600 după Christos, — observ că n’am atins chestiunea protoslaviei nici chiar aproximativ macar, — ne arată că Românii cu Slavii au viețuit la un loc âncă chiar în era nainte de vremea lui Nestor Cronicarul cunoscut de toată lumea. Al doilea ne dă dreptul să concludem că în această viețuire Slavii au fost desnaționalisați de Români înainte de a trece cuvântul din soit la slăto, în care cas dacă n’am avea s'ăto ori slatar, forma obicinuită cum s'a păstrat în Croația, am avă sigur o altă formă deosebită de soit. Am făcut această conclusiune isvorîtă din natura lucrului fără ori ce alt sprijin extern. Dacă am avă păstrată în documente vorba soit, am fi chiar ușurați în combinațiunea diferitelor adevăruri. Zlătna e rostită de popor și Zlăgna, analog cu Radna de pe Mureș rostită Ragna, desvoltată mai departe în Ramna cf. Glamna din Gladna, un sat din Bănat. Schimbul între explosive și asimilarea cu nasala următoare e un fenomen esistent chiar în proto- română ori istroromână. Ca probe amintesc următoarele cașuri: lat. signum > semn, lignum > lemn, etc. în Bănat se aude din loc în loc și din gură în gură pomni în loc de pocni. Cașul următor ne arată și mai plastic conviețuirea dintre popoarele amintite deja de atâtea ori în decursul studiului meu. E vorba de pasul Vulcan, care formează cheia munților între ținutul Jiului și țeara româ- nească. Lângă Vulcan avem satul Lupeni. Amândouă aceste numiri, deși în formă divergente, represintă unul și același lucru în două limbi. Atât pasul Vulcan cât și satul Lupeni ascund în sine noțiunea lup. în Vulcan se observă trupina slavă rabk» și în Lupeni românescul lup din lat. lupus. Care limbă din aceste are prioritatea e greu de dovedit. Pentru noi însă e foarte caracteristică pentru studiarea etnografică a acelui ținut esistența ambelor numiri, cari în sine represintă o epocă sigur foarte veche în istoria limbei române. Popoarele însă s’au assimilat și a) și cunoscută din citatele lui Șincai (Anonymus valachicus ¹⁰ *) și din traducerea latină făcută de S. Klain,¹¹) pu- blicată la Engel (op cit.), relativ la Radul cel Frumos nu spune nimic mai mult decât cronica anonimă. Fotino, ca și Constantin Căpitanul, ne dă scirea confusă relativ la un pretins ajutor, pe care Ștefan Vodă l’ar fi luat dela Radul și cu care și-a dobândit scaunul Moldovei; apoi de sigur, prin- tr’o greșeală îi dă numai 5 ani de domnie în loc de 15 cum îi dau toate celelalte cronici; adaugă în fine, că mănăstirea Tânganul ar fi în Județul Ilfov. Aceste sunt mărturiile cronicelor indigene, ce pot fi întrebuințate ca isvoare întru cât privesce domnia lui Radul cel Frumos. Cum se vede sunt foarte puține și pe lângă aceasta — vom constata — mai sunt și neesacte. In scurt, ele ar fi următoarele: Radul a venit la domnie după Vladislav-Vodă; l’a ajutat pe Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, să’și ocupe tronul; a făcut mănăstirea Tânganul; a domnit 15 ani; a avut răsboiu cu Ștefan cel Mare, în urma căruia, fiind silit să fugă la Turci, a fost înlocuit cu Laiot Basarab, iar Ștefan a luat pe Doamna sa și pe fiică sa Voichița, pe care și-a luat’o sie-și soție; s’a întors cu oaste turcească, a alungat pre Laiot, a prădat Mol- dova și și-a redobândit scaunul; dar n’a stat multă vreme Domn, căci Ștefan, cu ajutor dela Leși, l’a alungat din nou înlocuindu’l iarăși cu Laiot. Luând acum aceste mărturii ca basă pentru studiarea domniei acestui Voevod, să vedem întru cât pot fi ele controlate și complectate prin cer- cetarea isvoarelor istorice indigene și străine, relative la dînsul și la vremea sa. * ’) Manuscrisele de cronici din Biblioteca Academiei Române de sub Nrii: 173, 436 și 439, urmează pe Constantin Căpitanul. ⁸) Istoria Țerii Românesci, trad. Sion, Bucuresci 1863, p. 131. ’) Istoria generală a Daciei, trad. Sion, Bucuresci 1859, II p. 30. ,⁰) Șincai pentru timpul dintre 1445-1472 nu face citate din „anonimul românesc¹', pentru-că, dice el, foarte amestecă istoria Domnilor și multe scrie, care nu se pot crede,.... Cronica, II, p. 42. “) Traducerea Iui Klain merge numai până la Mircea cel Bătrân. _____1B_____ Radul cel Frumos este al treilea fiu legitim al lui Vlad Dracul. Acesta, în trei chrisoave, unui din 1437 August 1,ⁱa) altul din 1439 Sept. 8¹³) și al treilea din 16 Sept, același an ¹⁴), pomenesce pe cei trei fii ai săi: Mircea, Vlad și Radul. Se scie soarta celui mai mare din acești frați, Mircea: el a fost ucis dinpreună cu tatăl său, la 1446, în Tergoviștea,¹⁶) din îndemnul lui loan Corvin; cel de al doilea, Vlad, poreclit Țepeș, domnesce întâia oară dela 1456—62, când e înlocuit în domnie de cătră sultanul Mohamet al II, prin Fratele seu, Radul al treilea și cel mai mic fiu legitim al lui Vlad Dracul, țlicem legitim, căci se pare, după toate indiciile, că Dracul a mai avut un fiu natural și anume pe Vlad Călugerul. Domnul de mai apoi al Țării, dela 1482-94. In documentele, relativ multe, rămase dela Vlad Călugărul, el se nu- mesce „fiul lui Vlad- Voevod cel Mare" tot așa precum se numesce Vlad Țepeș și Radul cel Frumos; în patru din aceste documente ¹⁶) Vlad numesce pe Radul „fratele domnii mele", și în sfârșit, Radul cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul, numesce pe Radul cel Frumos „unchiu" (oyu,z, avunculus, unchiu),¹⁷) pe Viad Voevod „bunic" avus, moș, bunic ¹⁸) și pe Mircea „strebun" (np* * a'Kaz, proavus, strămos I⁹). Reese dar că Vlad Călugărul era și el fiul lui Vlad Dracul. Ce fel de fiu însă ? S’a emis c’ar fi un fiu natural. Dlugosz,²⁰) cronicar contemporan evenimentelor, în pasagiul în care vorbesce despre prinderea lui Țepeș de cătră Mateiu Corvin și așezarea în scaunul Țerii Românesci a lui Radul ca domn tributar Turcilor, numesce pe acest din urmă „germanus" cu Vlad, adecă frate bun, dela aceiași mamă și același tată, dulce, cum traduce Șincai, legitim, cum (Țcem noi astăzi- Și cronicarul polon, de sigur, îl numesce „germanus¹⁴ în oposiție cu un alt, poate și alți, frate vitreg al Iui Vlad, și acela compețitor la tronul Țerii Ro- mânesci. Și într’adevăr pe la 1457 se adăpostea prin părțile Sibiiului, ocrotit *’) Brezoianu, vechile instituțiuni ale României, Bucuresci 1882 p. 234. ¹S) Archiv. ist. I¹, p. 84 și Miletici: DakoromznitS, p. 122. ¹⁴) Brezoianu, op. cit. p. 235. ts) Poate că aceasta e „vina mare ce au fost făcut orășanii din Tergoviștea uuui frate al Vladului Vodă“ — după cum dice cronica anonimă (op. cit. p. 3) și pentru care vină, Vlad Țepeș, i-au luat pe toți Tergoviștenii, într’o di de Pasci, și pe cei betrâni i-au tras în țeapă, iar pe cei mai tineri, dimpreună cu nevestele și cu fetele lor, i-au dus la Poenari „de au tot lucrat la cetate, până s’au spart toate hainele dupre ei și au remas toți despoiați în peile goale“. *⁸) a) Veneliu, Vlaho-Bolgarskie iii Dako-Slovânskie Gramat Gl, Petersburg, 1840 p. 129; b) Sbornic, Sofia, IX, p. 343; c) Noua revistă română, Bucuresci, II, p. 377 și d) Tot acolo. *’) Sbornic, IX, p. 347. *⁸) Ibid. p. 345. *⁹) Ib. p. 354; cf. Gr. Conduratu, Relațiile Țerii Românesci și Moldovei cu Ungaria până la 1526, Bucuresci 1898, p. 207 sqq. *°) Dlugosz, Hist. Polonicae, Lipsae 1712, II, col. 344. Id de Sașii de acolo, un „sacerdos Wolachorum, qui se nominat filium vaivodae* contra căruia se plânge Vlad Țepeș Sibienilor într’o scrisoare din 14 Martie (feria secunda proxima post festum beati Gregorii papae) același an, dată 'n Târgoviștea²¹). Din această scrisoare se vede că acest sacerdos Wola- chorum intrase și se ținea în Amlaș, — posesiunea lui Vlad, „in nostram veram hereditatem® cum glăsuesce scrisoarea, — cu spriginul Sașilor și că tot cu ei ținea sfătuiri tainice, făgăduind partisanilor săi, Petru Greb și Petermann, de sigur pentru cașul când ar ajunge la domnie, venituri în Țara Românească. S’a emis că acest „sacerdos Wolachorum® e Vlad Călugărul de mai târdiu²²) și de sigur, Vlad Țepeș il numesce pretins fiu de Domn tocmai fiind un fiu natural de Domn, frate al său, pe care însă el nu voia să’l recunoască. Poate că așa s’ar deslega filiațiunea acestui călugăr Voevod, asupra căruia s’au făcut atâtea hipotese. * Și acum, după aceasta digresiune, oarecum în legătură cu subiectul nostru, să ne întoarcem la Radul cel Frumos. De sigur el nu se născuse mult timp înainte de anul 1437, an în care-1 găsim numit alături cu frații săi în chrisovul pomenit dela Vlad Dracul. Și iată de ce. Trimes de cătră tatăl seu ostatic la curtea sultanului — cu siguranță între 1444—46, — el era tiner de tot, prunc cum mărturisesce Chalcocondylas; și apoi, la 1438, după Ducas,²³) Vlad Dracul lasă la curtea sultanului Amurat pe amendai feciorii săi (sQi]tiiOav naq avră tovq viovg avrov bprigooț;'). Din aceasta din urmă mărturie reese că la acest an Vlad Dracul avea numai doi fii în stare de a fi ostatici și pe amândoi îi lasă la curtea sultanului; al treilea, Radul, de sigur era în fragedă vrîstă. Astfel, cu oare-care pro- babilitate, am pute pune nascerea sa între 1430—35 ²‘). Cei doi ostatici erau Mircea și Vlad. Ei n’au stat la Turci decât cinci ani, căci la 1443, după-ce loan Corvin înfrânge pe sultanul Amurat la Niș (Nissa, 3 Nov.) și în câmpia lalowaz în Serbia, legânduse pace între beli- geranți, între condițiile de pace fu și aceia ca sultanul să-i întoarcă lui al) Orig. Sibiiu; copie Acad. Rom.; cf. Bogdan: Vlad Țepeș, Bucuresci, 1896 p. 12. ”) Cf. Ghibănescu, Archiva soc. sc. și lit. Iași, VIII, p. 386 și N. lorga: Convorbiri literare, XXXV p. aa) Ducas, ed. Bonn, p. 210; Șincai, I, p. 631. a⁴) Dl Ghibănescu (Archiva soc. șt. și lit., Iași, VII, p. 139 sqq.) căutând să stabilească genealogia și vrîsta urmașilor Drăculesci ai lui Mircea, greșesce din capul locului fiind false hipotesele dela care pleacă. Mai întâiu Vlad, acel din 1396, după toate indiciile, nu e Vlad Dracul de mai pre urmă, fiul natural al lui Mircea, ci un uzurpator oare care a cărui origine nu se poate statori; și-apoi epitetul de „betrân® dat de cronicari lui Mircea și pe care poeții citați de dl Ghibănescu (Bolintineanu, Eminescu) îl iau în înțeles de bătrânețe fisică, mai de grabă trebue luat în sensul că el este cel întâiu Domn cu numele Mircea, cel mai bătrân Mircea, tot ast-fel după-cum celui întâiu Bogdan al Moldovei, descălecătorului i s’a dat același epitet. Resultatul e că Dl Ghibănescu, întemeiat pe aceste doue hipotese false, îl face pe Mircea și pe fiul seu Vlad mai bătrâni decât erau în fapt și, după denșii, îmbe- trânesce pe toți coborîtorii lor Drăculesci. — 17 Vlad Dracul pe cei doi fii ai săi ostatici, cari au și fost întorși.²⁶) j?e unul din ei, pe Vlad ²⁶), îl trimite Dracul în ajutorul armatei crescine in lupta dela Varna, 1444, cu 4000 de călăreți.²⁷) Amândoi remân apoi pe lângă tatăl lor, până ce peste puțin timp, pe cel mai mare îl ajunge tragicul sfirșit din Târgoviștea, iar celălalt, remas singur, se adăpostesce pela Unguri.* ²S) Despre Radul nu mai avem scire până la anul 1462, când îl aflăm la curtea sultanului Mohamed, căruia se dăduse cu sufletul și cu trupul.²⁹) Când și cum ajunsese Radul la curtea sultanului ? ISciri n’avem, dar se poate presupune cu siguranță că pe la 1445, când tatăl sâu se declarase partisan hotărît al Turcilor. * In urma a doue năvăliri urmate de pradă, făcute de Vlad Țepeș peste Dunăre în 1461 și primăvara anului următor, a politicii lui unguresci, pre- cum și a refusului de a mări suma tributului, a mai da pe deasupra âncă unul de sânge și a altor cause, — Sultanul hotăresce să pună în scaunul Țării-Românesci pe devotatul său, Radul cel Frumos. Pentru acest scop își pregătesce oștire însemnată, cheamă în fața sa pe Radul „și presentându-i o cușmă albastră cu aur și un steag roșiu, mai dându-i bani, cai și alte daruri destule precum se cuvine unui Domn, îl trimite cu o suită de 4000 călăreți spre Nicopole, unde să-l aștepte.so) Aceasta se întâmplă prin Maiu, căci în prima jumătate a lui Iunie 1462 sosise și oastea cea mare a lui Mohamed la Dunăre, pe care o trecu cu toată împotrivirea lui Vlad. Cursul bătăliei îl cunoascem din importantele memorii ale ienicerului sârb, după lunga narațiune a lui Chacocondylas și după Ducas.S¹) Vlad, după mărunte lupte de harță, într’o bătălie hotărîtoare, a fost învins și, după ce și boerii l’au părăsit, a fost silit să fugă în Ungaria, unde regele Mateiu primjându-l, l-a ținut ani mulți în închisoare. Sultanul părăsi țara Româ- nească ³²), lăsându-1 pe Radul Domn și poruncindu’i să atragă pe boeri în ²t) Ducas, ed. Bonn, p. 218 ; Șincai, II, p. 8. ²S) Gr. Toeilescu, Istoria Românilor. Bucuresci 1900, ed. II, p. 174. ²I) Bonfinius, Rer. hung. decades, 1771, d. HI, 1. 6, p. 471; Șincai; I, p. 9. ²S) 1. Bogdan, Vlad Țepeș, p. 8 și 13. ”) Chalcocondylas, ed. Bonn, 1843, p. 498 sqq.; Șincai, II, p. 58; Memoriile lui Con- stantinovici, Arh. ist. 1’. p. 8—11. ⁸⁰) Constantinovici, 1. c. ⁸¹) Chalcocondylas, 1. c.; Șincai, II, p. 63; Constantinovici, 1. c.; Ducas, p. 343 sqq.; Șincai, II, p. 63. Isvoare mai însemnate mai sunt: Rapoartele ambasadorilor venețieni cătră republică, Petrus de Thomasiis din Ungaria și Balbi din Turcia, Monumenta Hungariae historica, Acta extera, IV și V.; Scrisoarea lui Alois Gabriel, rector de Candia, cătră Antoniu Loredano, căpitan de Modon și relația unui Albanez, Columna lui Traian, 1883, p. 39—41. ⁸²) Dl prof. N. lorga (Studii asupra Chiliei și Cetății Albe, Bucuresci 1900, p. 123—24) dă următoarele date referitoare la expediția lui Mohamed: Expediția a pornit din capitala Imperiului la 26 Aprile 1462; un pașe cu 60,000 oameni precedă armiei lui Mohamed de 150,000 oameni; trecerea Dunării se făcu pe la Nicopole și la 11 Iulie oastea ajunse înapoi la Adrianopol. 2 jartea lui, ceea-ce, fără multă greutate isbutî.³ă) Chalcocondylas ne-a lăsat chiar cuvântarea — sfat, ce Radul ar fi ținut-o boerilor.⁸⁴) Radul cel Frumos era acum Domnul Țării.S⁶) Sprijinit de Turci, recu- noscut de Țară, scăpat și de frate său, Vlad, rămânea — pentru ca să aibă pace din partea Ungurilor — să fie recunoscut și de Mateiu Corvin. Spre norocirea noului Domn, Regele vecin avea destule greutăți în lăuntru regatului său, pentru ca dușmănindu-1 pe Radul să-și mai atragă și din această parte urgia musulmană. Nu întârzie deci a-I recunoasce pe Radul, care, de altfel, cum vom vedâ, în tot timpul domniei lui trăiesce bine cu Ungaria, pe regele căreia, în scrisorile sale cătră Brașoveni, îl numesce „stăpânul nostru“. Puțină vreme după așezarea lui Radul în scaun, cornițele Săcuilor, Albertus de Istenmezeye, scrie din Cluj la 15 August (în festo assumptionis beatae Mariae virginis), Brașovenilor să păstreze pacea cu principele Radul „nune waywoda partium Transalpinarum“. ⁸«) Bonfinius confirmă faptul spu- nând că după-ce Mateiu l’a prins pe Dracula (Vlad), pe celălalt Dracula (Radul), pe care’l pusese Turcii, l-a întărit „preter omnium — opinionem' — peste așteptarea tuturora.⁸⁷) * In legătură cu venirea lui Radul la domnie, ca creatură a Turcilor, se explică două fapte din domnia sa: luarea Chiliei de Munteni „dela Un- guri' și cedarea ei cătră sultan, precum și cestiunea ducatelor Amlaș și Făgăraș, ducate pe cari Radul și următorii săi — afară, se pare, de Radul cel Mare — nu le mai posedă, precum le posedase Vlad, fratele său, și cei mai mulți din înaintașii acestuia. Să ne oprim puțin asupra acestor două cestiuni: Dlugosz, sub anul 1465, scrie: „După-ce au prins Mateiași, craiul Ungariei, pe Vlad.... un alt frate dulce al aceluiași Vlad, anume Radul, mergând la sultanul Mohamed, s’au făcut feudariu și tributariu lui.... și au dobândit Moldova cea mai mare (Țara Românească) sub haraciu și orașul Chilia cu cetatea lui,.... ³ * * * * * * * * * * * * * ³ⁱ) Constantinovici, 1. c. M) Chalcocondylas, p. 516—17. ³f) Credem că aci e locul să spunem că dacă e să-i dăm acestui Radul o ordine nu- merică în șirul Domnilor Ț >rii Rumânesci, trebue să-l numim Radul al III-lea cel Frumos, iar nu al IV-lea, cum e cunoscut până acum în Istoria Românilor. Resultatele la cari au ajuns cercetările cele mai noue (prof. D. Onciul) asupra Istoriei vechi a Românilor, au sta- bilit numai doi Domni cu numele de Radul, înainte de Radul c. F.: Radul l-in, tatăl lui Mircea cel Betrân și Radul al Il-lea, poreclit Prasuaglava, fiul acestuia. Porecla de „cel Frumos¹¹ a căpetat-o Radul, de sigur, âncă dela contemporanii sei din causa frumoaselor sale însușiri fisice. După mărturisirea lui Chalcocondylas, Sultanul Mohamed îl ținea de concubin (Non multo post, rediit in ianuas regis eiusque concubinus factus est). ”) Orig. Brașov; copie Acad. Rom.; cf. Bogdan, Vlad Țepeș, p. 31, nr. 1. s’) Bonfinius, op. cit., d. III, 1. X, p. 544; Șincai, II, p. 65. 19 carele prin voința lăcuitorilor s’au luat dela Unguri, îl cuprinsese Radul, și-l ținea pentru Turc*.S⁸) Miecowsky, și el cronicar contemporan, scrie: „In anul 1465 Mateiași, regele Ungariei, ca și când s’ar fi înțeles cu Turcii, prinsese pe Domnul muntenesc, Vlad, al cărui frate, Radul, partisan al Sultanului Mohamed, primi apoi dela acesta domnia Țării Românesci ca principe tributar și cuprinCțend orașul Chilia alungă de acolo pe Unguri*.M) Să vedem cum se explică mărturiile acestor doi cronicari, că Radul a cuprins Chilia pentru Turci, luând-o dela Unguri. Cum oare ajunsese această cetate a Ungurilor? Petru al II, Domnul Moldovei, fiul lui Alexandru cel Bun și cumnatul lui loan Corvin, cedă Chilia Ungurilor. Urmașul seu, Bogdan, tatăl lui Ștefan cel Mare, recu- noasce stăpânirea ungurească în Chilia prin actul de jurământ făcut lui Corvin în 1450, în care dicea: noi să n’avem a cuceri cu sabia Chilia fără de voia părintelui și domnului nostru loan Voevod, cât vom fi în viață.* ⁴⁰) Așa a ajuns Chilia a Ungurilor, sau mai bine a lui Corvin, care n’o stăpânea de fapt, ci o ceruse, ca s’o dea Voevoijilor Țării Românesci, mai toți credincioși ai sei.⁴¹) Vlad Țepeș dar a ținut-o și el în numele Ungurilor. Când Mohamed purcede resboiu contra lui, trimite o flotă ca să bată Chilia pe apă. Domnului moldovean însă, lui Ștefan cel Mare, neconvenindu-i ca Chilia să cadă în mânile Turcilor pleacă și el în contra ei, cu gândul de a o cu- prinde pentru dînsul. Așa se face, credem, că doi combatanți, cu gânduri protivnice însă, se întâlnesc deodată sub zidurile Chilii, unul pe apă, celă- lalt pe uscat. Atacul lor e infructuos. Chilia rămâne de o camdată tot ca mai nainte; în stăpânirea nominală a Ungurilor. Cu venirea lui Radul însă, ca Domn impus de Turci, situația politică atât de nehotărîtă a cetății trebuia să se șchimbe. Ungaria 11 recunoscuse, cum am vădut, numai din necesitate politică, renunțând Ia situațiunea ei de mai nainte, de suzerană a Domnilor din Țara Românească; Sultanul Mohamed pe de altă parte cunoscea prea bine însemnătatea politică și stra- tegică a Chiliei, căci adesea dicea: „Până când Românii stăpânesc Chilia și Cetatea Albă, iar Bulgarii Bălgradul sârbesc, până atunci nu vom pută birui pe creștini“,⁴²) așa că nu putea îngădui ca ea să mai rămână în po- sesiunea— fie și măcar nominală — a Ungurilor: de aceia pune pe Radul „s’o cuprindă⁴⁴ cum die cronicarii. Pentru aceasta nu era nevoie, date fiind împrejurările, să meargă s’o ia cu sabia: a luat-o „prin voința lăcuitorilor¹⁴ și pe urmă a închinat-o Turcilor, cum și-a închinat — vom vedâ — întreagă ⁸⁸) Dîugosz, op. cit., col. 344; trad. Șincai, II, p. 70—71. ⁸B) Arch. ist., 1’, p. 41. ⁴⁰) Bogdan, Doc. slavo-române, Ann. Acad. Rom. XI, p. 55—88. ⁴l) lorga, Chilia și Cetatea Albă, p. 102—103. ⁴a) Arch. ist. P, p. 11. 2* âd țara sub haraciu. Așa se poate esplica cuprinderea Chiliei de Radul, la 1462, dela Unguri. * Radul nu mai are în stăpânire personală ca vasal al Regelui Ungariei, nici ducatele Amlaș și Făgăraș, precum le avusese Vlad.⁴S) Pentru stăpânirea acestor ținuturi (în special pentru Făgăraș), rămase fără posesor, se încinge acum o interesantă luptă între Ioan Greb din Vin- gard și Universitatea săsască, care luptă se poate urmări după documente. La 1464, Mateiu Corvin dăruesce, pe vecie, lui Ioan Greb și urmașilor săi întreg ținutul Făgărașului, drept răsplată pentru credincioasele servicii ce le-a adus tatălui său, Ioan Corvin.⁴⁴) Mai târdiu se vede că Regele dă- ruesce același ținut și Universității săsesci,⁴⁶) care se și grăbesce să între în posesiune, intrare ce se face în 1469. Din acest an, 9 Decembre (in die crastino conceptionis Virginis Mariae) avem o scrisoare ⁴C) a vice voivo- dului Ardealului, Dominic Bethlen, prin care comunică Universității săsesci, că va trimite ca să asiste, în locul seu, la introducerea Universității în stă- pânirea Făgărașului și Amlașului pe castelanul din Cetatea de Baltă (Kukii- 16vâr), Ioan Bornemisza. Ioan Greb, în același an chiar, protestează contra introducerii Uni- versității săsesci în posesiunea Făgărașului, — ținut pe care Regele îl dă- ruise mai întâiu lui, fiilor și urmașilor săi.⁴⁷) Ca răspuns la această protestare, Regele, la 1471, invită scaunele săsesci din Ardeal, să restitue lui Ioan Greb ținutul Făgărașului, pe care l-au luat dela dînsul și l-au adnexat la scaunele lor.⁴⁸) Totuși Greb nu rămâne stăpânilor al Făgărașului; Universitatea să- sească ese câștigătoare din această luptă. La 1472, Regele Mateiu dăruesce din nou Universității ținutul Făgăraș dimpreună cu domeniul Amlaș, acor- dându-le Sașilor, prin aceiași diplomă, mai multe privilegii față de Români.⁴⁹) Ioan Greb a fost, se vede, deposedat cu totul și contra fiilor săi, cari, poate, mai pretindeau moștenirea părintească, chiar pe calea silnicii, po- runcesce Mateiu Corvin, la 1473, autorităților din Transilvania să nu le în- gădue a ridica vre-un castel sau vre-o întăritură în Făgăraș.⁵⁰) Astfel a decurs cearta pentru stăpânirea acestor două ducate ardele- nesci, pe cari Domnii Țerii Românesci le-au posedat — cu mici întreruperi — ‘•) Chiar în anul suirii lui Radul în scaun, la 3 Dec. (feria sexta proxima post f'estnm beati Andrae apostoli), Regele Mateiu dă din Brașov o diplomă, prin care dăruesce locui- torului de acolo, George Biro, satele Scharkan (Șercaia) și Mikofalu (?) din ținutul Făgă- rașului. Orig. Brașov; copie Acad. Rom. ⁴l) Hurmuzaki, Documente, II⁸, p. 155. ,⁶) Ibid. p. 192. ⁴») 1b. p. 189. «) Ib. p. 190. ⁴⁸) Hurmuzaki, Doc., II⁸, p. 201. ⁴’) Ibid. p. 222; Transilvania, Sibiiu 1873, p. 240. ⁴⁰) Ibid. p. 224. 21 aproape un secol, ca feude ale Coroanei Ungariei și pe cari Radul și ur- mașii săi nu le mai posedă, Țara Românească mănținându-se de aci înainte, din ce în ce mai mult, în dependență politică de Imperiul Otoman. Totuși ele se găsesc în titulatura Domnilor Români până în sec. al XVII-lea, în timpul lui Radul Șerban Basarab și Mateiu-Vodă Basarab, fără ca acești Domni să le fi stăpânit de fapt, afară, cum am ce însă, că cetatea s’a cuprins cu învoirea Re- gelui polon și a cetățenilor, cărora Cazimir le-a transmis scrisori prin Domnul Moldovei. Noi trebue să dăm credința mărturiilor cronicelor noastre; ceea-ce adaugă cronicarul polon trebue considerat „ca un act de patriotism din par tea lui“.B⁵) După cuprinderea cetății, Ștefan trimite soli Turcilor la Țarigrad, să încredințeze că el n’a luat cetatea din dușmănie față de ei, ci că o va țină tot pentru Sultanul; pe de altă parte Radul, după mărturia lui Dlugosz, ațâța pe Sultan „ca să isbândească necredința lui Ștefan, carele sub pre- tecstul haraciului servesce craiului leșesc". Și era teamă, după 1465, că Turcii vor trece Dunărea. Mai ales Ar- delenii, printre cari se răspândiseră fel de fel de faime, ba că Turcii sunt la Dunăre, ba că au trecut-o, ba că sunt ascunși prin munți, — erau cu- prinși de această teamă. Așa în 1466 Septembre 5 (feria sexta proxima ante festum natavitatis virginis gloriosae), loan Pongrâtz, voevodul Ardealului scrie din Cluj Sa- șilor că a aucjit prin cercetașii săi, cumcă Turcii sunt adunați pe valea Dunării, pe care voesc s’o treacă și le cere să stea gata de apărare.⁶⁶) La 25 Septembre (feria quinta proxima ante festum beati Michaelis arehangeli), același an. loan Pongrâtz scrie din Cluj tot Sașilor că a aucă acum, la 13 Iulie 1471, Ștefan cere ajutor în contra lui Radul care „întăresce o cetate la hotare, Crăciuna“.⁸⁷) Ajutorul probabil nu i-a sosit, căci lupta ce urmează între cei doi domni, se dă numai în toamna anului 1473 și fără ajutor dela Poloni. Despre această luptă scrie Letopisețul dela Bistrița: „In anul 6981 (1472) luna lui Novembre în 8, Lunia, împărți Ștefan Voevod oștirii sale steagurile la Milcov și porniră din nou, împreună cu Basarab, asupra lui Radul Voevod, și încăerându-se într’o Joi, la locul ce se cheamă Cursul Apei, se bătură acolo până seara; tot așa și Vinerea și Sâmbăta până seara, adecă până ]a 20 ale aceleiași luni. Sâmbătă spre Duminecă lasă Radul voevod toate ale sale în tabără și fugi cu toată oștirea în scaunul său numit Dâmbovița; în 23 sosi Ștefan Voevod cu toată oștirea sa și împresură cetatea Dâmboviții; Radul Voevod fugi în aceiași noapte; în 24 ale aceleiași luni, într’o Mercuri, luă Ștefan Voevod cetatea și întră întrânsa și luă pe Doamna lui Radul Voevod și pe fiica lui, unica sa fiica, și toate comorile luî și toate hainele lui și toate steagurile lui; și petrecu acolo trei țjile în veselie și apoi se întoarse în scaunul său din Suceava.... M) Hurmuz. Doc. II², p. 214; Monumenta medii aevi hist. Poloniae, XI, p. 463 »’) lorga, Studii și Doc. III, p. XXXV. 30 Pe Băsărab îl lăsă să domnească în țara muntenească și domni o lună, iar Radul Voevod fugî la Turci și luând cu sine 15 mii de Turci îl lovi pe Basarab într’o Joi, Dechemvrie 23, și’l birul pe Basarab cu toate oștile lui; Basarab fugi în țara Moldovenească, ear Turcii veniră pe urma lui și-și așezară tabăra la Bârlad, Dechemvrie 31 într’o Vineri, și apoi slobo- ziră Navrapii și pustiiră țara și se întoarseră și prădară și în țara mun- tenească toți cei ce era cu Basarab".⁸⁸) Datele de mai sus, date de cronici, nu se potrivesc pentru anul 1472; se potrivesc însă exact pentru 1473, — după cum cel întâiu a arătat aceasta dl C. Giurescu în recensiunea amintită și într’un studiu special⁸⁹); drept aceia se pune bătălia dela Cursul apei în 1473, toamna. Această strămutare se impune și prin soirile cronicarilor poloni, Dlugosz și Cromer⁹⁰), cari ne spun cumcă au sosit solii lui Ștefan al Moldovei la Vișlița, unde se afla regele Poloniei, în 8 Ianuarie 1474, — însciințându-1 de isbânda asupra lui Radul, și trimițându’i, spre adeverire, din trofeele luate dela învins; dar — cjic numiții cronicari — vestea bună s’a turburat după trei (Jile printr’alta mai slabă, venită tot dela Ștefan, anume că Radul s’a întors cu Turcii, a stricat orânduiala făcută în Țara Românească de Ștefan, și acum pradă Moldova. Ștefan cere ajutor craiului polon, care au și orânduit ajutor numai decât sub comanda căpitanului din Snyatni, Mihail Buczaczki; dar au mai trimes și doi soli, pe Dobeslau Biszowski și Aegidius Suchodolski, cu însărcinarea de a-1 împăca cu Radul, pentru-ca astfel să poată ajuta Ștefan pe Craiul polon in luptele sale cu Ungaria. Misiunea solii de pace n’a isbutit: că mintea lui Ștefan nu sta întru aceia, ca să se împace cu Radul, nu că doară n’ar primi condiții cuvioase, ci pentru-că Radul dăduse toate cetățile în mâna Turcilor și acum de sine tocmai nimica nu putea isprăvi, fiind sub credință străină. Stabilită fiind data bătălii, care nu poate fi decât 1473 toamna târtjiu, să vedem unde poate să fi fost locul, pe care s’a dat bătălia: „Cursul apei“ ? Nu se poate statori în ce loc din ținutul Râmnicului Sărat⁹¹) să fi fost Cursul apei. Există o legendă în comuna Mărtinesci (plasa Marginea de jos pe rîul Râmnic), care păstrează amintirea unei lupte între Ruși și Turci întâmplată pe la sfârșitul sec. al XVIII-lea; se găsesc chiar pe teritoriul comunei resturi de material resboinic. Autorul dicționarului geografic al Județului Râmnicul-Sărat crede că pe teritorul comunei Mărtinesci ar fi fost localitatea Cursul apei, fapt ce nu se ⁸S) Bogdan, Cron. ined. p. 53—54; cf. Cronica moldo-polonă (1. c. p. 226); Analele Putneue (1. c. p. 156) și Ureche (Letopisețe I. p. 158—9). ”) Convorbiri literare, XXXIV, p. 702 seqq. ”) Dlugosz, op. cit., col. 508— 509; Cromer, op. cit. p. 622—623. **) Gr. Dănescu, Dicționarul geografic al Jud. Râmnicul Sărat, Bucuresci 1896, pag. 184 și 252. âi poate răzima pe nimic din cele cercetate și aflate. Frunzescu ⁹S) AH AXA'A'l 3 Ha KApAMAHOKHlîA HOyKH TA H „oy3t Mă pHgHHtță. h to a-Kto x°AH XaA<>mzi halda hoaz ckaaapz. h to aIto 8aha lMoaao* jKZtKAra, H HH'tTOÎREHf HOAOyMH pA3KΣHZ OVieMf, A KOHLKOV Mă KAALZI AAZMfO npt" „^ALUL h nOpoKHtlJf Traducerea e următoarea: „în anul 6980 (1472) Ahmet merse în contra lui Caramanovici, și-l omoară și-i luă riznița (sacristia, veșmânt bisericesc). Și în acelaș an Ha- doni pașa merse sub Scadar (Scutari). Și în acelaș an muri Radul Vodă al Valachiei. în același an Mehmet pașa se duse în contra lui Ștefan al Moldovei și nu isbândi nimic, fugi sfărîmat, iar armata Valachii o trecu pe sub ascuțișul săbiei și o robi“. Cronica lui Braneovici, scrisă în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, are și ea această scire, luată din letopisețul sârbesc. Ea /2 34 3 a 2 „ Kraszna . . . --- --- --- a E 0 • S ” „ Zarand . . . 38 208 36 6369 4 79, 72 59 ' 30 23 T? g £3 Distr. Kovâr .... 88 1005 88 3607 27 57 35 48 - 20 beu Er dge „ Fogaras . . . 107 472 146 5339 23 40i 99‘/2 41*/2 - 3 1 ste olte □. fc Sed. Udvarhely . . . 7 463 346 3 3 1 - 5 îder [erh iste: „ Hâromszek . . . 19 463 11 1412 10 12, 15 ■5 ® o --- - - •r* :C5 ,, Csik..... 16 820 7 --- 1 3 1 3 fi £ « --- --- --- .2 r ~ „ Maros .... 62 575 --- 1555 23 21 59 38 --- 21 .stei lah 1 m „ Aranyos.... 20 138 28 1035 4 14' 128 101 188 22 es «5 --- fi v O ® 0 „ Cibini .... 105 299 --- 6810 8 21 137 */, 67«/2 --- 15 .2 „ Schaessburg . 1 --- --- 460 --- 12 3 --- 1 . dif st et ab< Distr. Coron .... --- 1 72 486» - 25 --- --- --- --- 0 eh cht< che Sed. Mediaș .... 11 202 2 1266 7 l1 136 12 80 9 d n gea, wel fi fi „ Distr. Bistritz . . . 97 4508 --- 142 30 --- : 93*/, 77 3 11 » 3 fi Sed. Sabes .... 15 10 1060 9! 69 28 40 1 --- c8 2 --- --- 1 2 s 12 51 --- 1082 1 1 5 6 --- --- ® ® ■* „ Sink..... tti 5 a Rupes...... 6 15 --- 872 1 1 18 6 .--- --- B. d b( jrde BroosSzâszvâros . . 43 93 --- 2098 4 11: 15 23*/, --- 6 «§ f Leschkirch .... 23 14 --- 1246 2 4 64 21 --- 1 ndi uirt Mercurium .... 14 67 - 1213 2 5 126 29 --- 2 <3 s 2250 25,223 13651128,653 521:1366 11728*/, 5916 3853’/, 1726 Ad B. de Bukon m. p. 1) Ad Nr. Aul Transil. 485 ex. a. 1762. fr. LB. de Dietterieh m. p. LB v. Moringer m. p. Beilage zum a. u. Vortrage die man den Freihern v. Bukow a. u. eingeschickten Tabellen iiber die unirten und nicht unirten Wallachen in dem Fiirstenthume Siebenburgen — und nun mehr hinaus geben, kommenden Expeditionen fur die nicht unirten Bischoffen betreffend. Dto 5 Sept. 1762. 42 Iară după statistica din anul 1762 numărul familiilor e de 153,876. In 12 ani resultă astfel un crescământ în poporațiunea română de 40,132 familii, ceea ce este o imposibilitate. 6) După statistica lui Aron numărul Românilor uniți e 543,657 suflete, cari represintă aproximativ 108,731 familii, eară numărul Românilor, cari au rămas în religiunea strămoșească erau numai 25,065, cari dau cam 5011 familii, așa dară numărul celor din urmă este disparent față de al uniților, cu toate că la gr.-orientali sunt computate de dl Dr. Augustin Bunea la 21,000 suflete din țeara Bârsei, cari erau gr.-orientali. Deci, dacă abstragem 1 dela țeara Bârsei după statistica din 1750, toți Românii din Transilvania, cu 1 escepțiunea a 4065 suflete, numerau la uniți. j Numărul familiilor unite și gr.-or. se presentează în statistica din anul j 1762 în comparație cu statistica din anul 1750 în proporțiune inversă, după j statistica din anul 1762 numărul familiilor gr.-or. (neunite) era 128,653 iară j numărul familiilor unite era 25,223. De sine se obtrude întrebarea, de unde Ș provine diferința cea mare în numărul familiilor unite și neunite după o ■ statistică și ceealaltă, cari având în vedere diferința de timp numai de 12 ani, se pot numi contrazicătoare. Nu se poate cugeta, ca în timp de 12 ani să se fi schimbat așa de tare proporția numărului între uniți și neuniți, chiar dacă călugării Visarion (a. 1744) și Sofronie (a. 1759), cari au făcut un peregrinagiu prin Ardeal, ' ar fi avut putere magică a converti pre mulți Români la biserica greco- orientală. Despre întoarcerea așa repentină a uniților la biserica ortodocsă în timp de 12 ani nu poate fi așa dară vorba, mai ales dacă socotim, că chiar în acest timp s’au luat cele mai severe măsuri din partea puterii de stat pentru sprijinirea unirii. Aceasta considerațiune ne aduce la conclusiunea, că numai una din cele doue statistice poate fi adevărată, eară ceealaltă e greșită. Eu îndrăs- nesc a afirma că statistica din anul 1762 conține adevărul, iară cea din anul 1750, nu mai puțin cea din anul 1733, care âncă numai 13 sate le nu- măra la greco-orientali (neuniți), este neesactă și părerea mea o basez pe următoarele împregiurări: Statistica din anul 1762 este făcută în mod oficios de organele sta- tului, cari au căutat se constate adevărul cu ascultarea ambelor părți coin- teresate, uniți și neuniți. Acele organe n’au putut părtini pe gr.-orientali; se scie, că și organele statului erau puse în serviciul unirii. Din contra, statisticele ce se făceau prin organele bisericesci interesate arătau numărul celor uniți în proporțiuni esagerate, pentru că aflau de folos a se sci sus la guvern că unirea este un fapt împlinit. Se tracta de realisarea promisiunilor făcute Românilor uniți, acestea se condiționau dela realisarea faptică a unirii. Era vorba despre ocuparea bisericilor, averilor, pământurilor prin uniți, în comunele gr.-orientale, dacă treceau la unire un numer cât de neînsemnat al Românilor. Pentru lățirea pnirei se chirotoneau preoți uniți cu prisosință; iară neuniților nu li s’a mai 43 dat episcop, nici nu era ertat a se așe