TRANSILVANIA




            ORGANUL


ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA
POPORULUI ROMÂN.

Nr. IV.   Sibiiu, Maiu 1901. Anul XXXII.



MOARTEA HUNIADEȘCILOR.

     Veci urăm în „Transilvania¹⁴ Nr. II. a. c. că loan Huniadi, strănepotul
unui simplu nobil valach din Ardeal, cu numele Costa, ajunse guverna-
torul și regentul Ungariei și al Transilvaniei, în care timp și-a câștigat
numele de „scutul Europei, atletul neînvins al lui Christos, speranța creș-
tinismului, cel ce a sfărmat jugul sclaviei scăpând țeara și coroana re-
gală de pierire¹¹.

     Nimic nu dovedesce mai eclatant că Huniadi a fost un om feno-
menal, decât faptul, că dînsul a putut să ajungă a fi regent într’o
țeară, unde puternice familii oligarchice, înrudite cu dinastiile altor țeri,
nu numai aspirau, dar se priviau pe sine exclusiv îndreptățite la cârma
țerei. Dar mai ales că Huniadi a rupt-o cu trecutul, a introdus un fel
de sistem democratic: s’a râzimat mai mult pe nobilimea mai mică, cu
delăturarea acelora, cari credeau, că „omul“ începe dela „graf**.

     Dușmani de moarte și-a câștigat, dar geniul și bravura dînsului a
învins cu desăvîrșire pe toți. Colosale lupte a purtat cu arma în contra
mai multor magnați, cari s’au revoltat, în timpul când lupta curgea între
regele ales de dieta țerei Uladislau și între pretendentul Ladislau al V-lea.

     După moartea regelui Adalbert devenind tronul Ungariei vacant,
iar dieta n’a vrut ca văduva să guverneze țeara, a ales deci în anul 1440
pe tinerul rege polon Uladislau. Văduva regelui Adalbert, spriginită de
banul Cillei Ulrich, care era înrudit cu fostul rege Adalbert, protestează
în contra alegerei; iar după-ce născuse pe Ladislau (posthumus), pretinde
tronul în virtutea dreptului de succesiune. Mai mult: prin ajutorul că-
pitanului cetății Visegrad, Garai Lâszlo, unde se păstra coroana sf. Ștefan,
pune mâna pe coroană și în 24 Aprile 1440 archiepiscopul din Strigon
Dionis Szecsi, încoronează cu mare pompă pe băiatul de 3 luni, în pre-
sența banului graf Cillei, a palatinului Garai Lâszld și a lui Ujlaki
Miklos vodă Ardealului.


8

106____


      Tot în aceea di întră și Uladislau, nou alesul rege, cu putere ar-
mată în țeară; armatele conduse de Cillei au fost învinse, iar Cillei
prins. în urmă toți partisanii lui Ladislau recunosc pe Uladislau de
rege legitim și-i joară credință; iar regele agrațiază pe Cillei, Garai etc.
Pacea a fost însă de scurtă durată.

      într’aceea anarchia s’a lățit în toată țeara. Ambii unchi ai băiatului
rege, Cillei Fridrich și Ulrich în Croația, iar alții în Ungaria n’au vrut
să recunoască nici o autoritate, ci se purtau ca nisce domnitori.

      Singur Huniadi era, căruia nu-i păsa nici de Turci, nici de domnii
cei mari din țeară.

      Țeara era teatrul celei mai înverșunate revoluțiuni; se împarte în
doue tabere, Cillei, Garai, Rozgonyi, primatele Szecsi și mulți alții
prind arma pentru regele Ladislau; regina veduvă câștigase pe partea
sa și pe regele Frideric, apoi pe Boemi și pe Austriaci, cărora le pro-
misese mari daruri.

      Regele Uladislau, la sfatul cardinalului Enea Silvio se învoiesce să
împartă tronul cu veduva regelui Adalbert, s’o iee în căsătorie, deși putea
să-i fie mamă; Uladislau era de 15 ani. Regina însă avea o ură neîmpă-
cată în contra lui. A făcut însă o altă propunere, anume: Uladislau să
iee în căsătorie pe fata ei cea mai mare; iar pe fata ei mai mică s’o
iee fratele regelui, Casimir. Țeara să-i dee celei mai mari fete 13 cetăți
din Sepuș de zestre; iar fetei mai mici Silezia. Regele Uladislau a primit
și aceasta condițiune. Huniadi însă s’a declarat în contra, el a dis:
„Revoluția e un reu mai mic, decât înstrăinarea unei părți din țeară".

      în 10 Novembre 1444 regele Uladislau cade în lupta dela Varna.
Partisanii lui Ladislau, pretind din nou recunoascerea sa de rege. Dieta
declară încoronarea lui Ladislau săvîrșită în anul 1440 de ilegală, ase-
menea și dreptul seu de ereditate, îl alege însă rege, cu condiția ca să
fie estradat împreună cu coroana sf. Ștefan, ce se afla în Viena la regele
Frideric.

      Pertractări fără sfîrșit au urmat, resultat însă n’au avut. Dieta a
decis ca băiatul rege și coroana să fie smulse cu putere armată dela
regele Frideric. Huniadi a întrat în Croația cu putere armată, a cucerit
cetățile cuprinse de Cillei, apoi l-a urmărit și bătut în Stiria, unde-și
avea familia Cillei bunurile avitice.

      In anul 1452 Frideric strimtorat de toate părțile abdică de tutorat
și predă Ungurilor pe Ladislau, care acuma era de 13 ani, coroana sf.
Ștefan însă o reținu în Viena. Tinerul rege după încheiarea dietei din
Pojun iară se întoarce în Viena și ajunge sub tutoratul unchiului seu,
al lui Cillei Ulrich, fără ca dieta să-l fie autorisat pe Cillei d’a eserța
tutoratul.

      Aci începe intriga acestui om hienă, în contra Huniadescilor, in-
trigă, ce aduse atâta jale și nefericire asupra țerei.

10*7


      Ca să. ajungă atotputernic și singur domnitor, trebuia ca tinerul
rege să fie corupt și ruinat trupesce și sufletesce. Și Cillei a folosit
toate mijloacele spre a-1 nimici și a-1 timpi. Iată ce scrie episcopul Enea
Silvio Picolomini, renumitul humanist, care în anul 1458 sub numele
Piu al II-lea ședea în scaunul sfântului Petru în Roma, despre crescerea
băiatului rege: „Abia că și-a părăsit dimineața așternutul, i se servesce
vin desert grecesc și nuci fierte în zăhar, apoi merge în biserică; când
se întoarce îl așteaptă masa așternută, fripturi și vinuri unguresci. La
prânz cel puțin 13 feliuri de mâncări și vinuri tari se servesc. Sub de-
cursul prânzului fel de fel de balerine, cântărețe, etc. irită și escită sen-
sualitatea tinerului; iar lingușitorii curteni îi îmbată mintea cea slabă
cu fantoame de mărire. După prânz doarme; când s’a trezit vinuri tari
și poame anume pregătite iară-1 pun în stare de-a gusta nouă desfătări.
După aceasta câte odată merge în adunarea consilierilor, de regulă însă
călăresce în cetate spre a cerceta femei grațioase. La reîntoarcere gă-
sesce masa așternută, care cu diferite plăceri se prelungesce pănă la
miezul nopții. Cu toate aceste, înainte de culcare din nou este îmbiat
cu vinuri și cu poame orientale. Și toate aceste se petrec în cetatea
din Viena®.

      Infamiile lui Cillei mai mult au revoltat pe Austriaci și pe cei din
Boemia, cari au silit pe Ladislau ca să-1 alunge cu rușine dela curte,
în anul 1455 iară-1 reprimesce cu alai. Aceste vre-o câteva momente
care m’au impresionat mai adânc, le-am premis, în liniamente generale,
pentru-ca să fie mai evident periculul, de care erau Huniadescii amenințați
din partea dușmanilor din țeară.

*

      Genialitatea și mărimea unui beliduce apare la suprafață mai evident
într’un resboiu nefericit, decât într’unul victorios. Huniadi a provocat
țara în dietă de repețite-ori, să-i dee ajutor îndestulitor în contra Tur-
cilor, el cjise: „Dați-mi o armată de una sută de mii de ficiori, la care
voiu angaja eu pe banii mei zece mii de combatanți, și me oblig că pe
toți Turcii îi scot din Europa. Nobilimea nu-i datoare să lupte peste
hotarele țerei, o parte din „domnii cei mari® par’că anume lucră cu in-
tențiuni dușmănoase; astfel a făcut Nagyfalvy Gybrgy, căruia i-am dat
500 fl. ca să adune ostași și să se alăture la oastea mea. Domnul Gybrgy
însă a băgat banii în pungă, apoi a rămas acasă. Numai cu glotași
(banderii) e riscat a lupta în contra Turcilor, cari au băgat spaimă în
toată Europa®.

      Astfel a respuns Huniadi și supremului pontifice când l-a distins cu
titlul de principe, titlu pe care Huniadi nici când nu l’a folosit. El
<jise: „Dacă sfinția-ta vrei, ca persoana mea s’o distingi, iar prin persoana
mea causa creștinității, atunci împlinesce promisiunea, prin ce ai deșteptat
speranță în mine®. Cu alte cuvinte: bani și armată să-i dee, nu titluri.

8*

108


      Să-l urmărim deci pe acest om-minune, în doue lupte nefericite, ca
să-i putem apreția mărimea sa.

      în a. 1444 s’a încheiat un armistițiu pe 10 ani între Turcia și Un-
garia. Sultanul a jurat pe coran, iar regele Uladislau pe evangelie, că
vor respecta armistițiul. Acest armistițiu s’a încheiat la recomandarea
lui Huniadi. Sultanul răzimat pe acest act solemn, a pornit cu o trupă
puternică în Asia, spre a înfrânge rescoala popoarelor. într’aceea cardi-
nalul Iulian sub pretest că Sultanul Amurat a vătămat pactul, a îndu-
plecat pe regele și pe mai marii țerei, ca să se folosească de absența
Sultanului și să alunge pe Turci din Europa. Absolvă pe rege de sub
jurământ și pornesc la bătaiă, asigurând pe regele despre însemnate aju-
toare din partea Greciei și Italiei.

      Audind Sultanul despre aceste, se’ntoarce cu graba în Europa în
fruntea alor 100,000 soldați. La Varna s’a întîlnit cu regele Uladislau,
care avea 20,000 soldați, între cari erau 5000 ardeleni și 4000 valachi,
aduși de voevodul Dan (Dracul). Ajutoare străine n’au sosit. Huniadi a
așezat mica armată d’alungul Mării Negre pe un imens teritor. La stânga
a cuprins el locul cu ardelenii și valachii lui Dan; la dreapta La pus pe
banul Croației, pe episcopii din Agria și Oradea-mare, împreună cu car-
dinalul Iulian. Pe regele l-a pus la mijloc.

      în 10 Novembre s’a început lupta. Turcii au atacat aripa dreaptă.
Episcopii și banul Croației au respins atacul; atunci a năvălit Karadșa
pașa cu călărimea asiatică, cărora neputend armata maghiară resista, s’a
risipit în toate părțile. Banul Croației și cardinalul Iulian s’au refugiat
în taberă; episcopul din Agria a pierit de pe câmpul de luptă; iar cel
din Oradea-mare s’a înecat într’o mocirlă. Incunosciințat Huniadi despre
acest desastru, a năvălit asupra Turcilor. Aci s’a desfășurat o luptă că-
reia asemenea abia s’a mai vădut în lumea toată. Bătăliile moderne nu
seamănă cu cele antice. Adi cine poate într’o minută mai de multe-ori
descărca arma, chiar din cele mai mari depărtări, de regulă e învingător;
iar la aceasta nu se cere curagiu, ci deprindere. Curagiu se cerea atunci,
când dușmanii luptau piept la piept.

      Huniadi făcu o baiă de sânge între trupele asiatice atât de teribilă
încât Sultanul, care privea lupta dintr’o înălțime, și-a ridicat ambele mâni
spre cer, precum e eternisată această scenă într’un tablou, și sbiera ca
un sălbatic: „Allah! scapă-ne de ghiaurul acela de Huniadi!"

      în această luptă căduse și Karadșa pașa; iar remășițele Turcilor
au luat-o la fugă.

      într’aceea Turcii folosindu-se de absența lui Huniadi, o altă coloană
turcească a atăcat aripa stângă. Huniadi avisat despre aceasta a înce-
tat d’a persecuta pe fugari. S’a întors și a nimicit și coloanele acele
turcesci, ale căror rămășițe s’au refugiat în Macedonia și Tracia, vestind
pretutindinea triumful lui Huniadi.

109


      Neatinse stăteau numai trupele laniciarilor; Sultanul se pregătea de
retragere, credendu-se învins. în acel moment tinerul rege Uladislau,
care păn’ aci stătuse în centru nemișcat, nu cumva să se cțieâ că a
privit glorioasa bătălie fără a li luat parte la ea, s’aruncă în fruntea
trupei sale asupra laniciarilor, dar deși a luptat cu ultima sforțare, n’a
fost în stare să spargă șirurile inamice. Deodată cade calul cu el cu
tot la pământ. laniciarii năvălesc la el, și precum spun istoricii turci,
Khozda Kizr i-a tăiat capul. Puțini Maghiari au scăpat cu viața. Când
s’a întors Huniadi din persecutarea Turcilor, vestea despre catastrofa re-
gelui era deja lățită; în urma acesteia cu toții și-au pierdut capul. Hu-
niadi a mai încercat să lupte, dar nu mai era cu cine. Fugeau cu toții
în toate părțile. Cardinalul Iulian a fost jefuit și ucis de fugarii maghiari.

      Huniadi și-a luat drumul spre meadă-noapte, ca să ajungă cât mai
curând la Dunăre.

      Istoricii maghiari dic, că dacă ajutorul promis din Grecia și Italia
ar fi sosit, bătălia aceasta ar fi înregistrată ca una dintre cele mai stră-
lucite pagine ale istoriei.

      Eu însă cred, că dacă în locul Vlădicilor și al Cardinalului, ar
mai fi fost âncă un Huniadi comandant, bătălia nu se termina cu o
catastrofă.

*

      In a. 1448 îl vedem iară pe Huniadi trecând hotarele Sârbiei, în
fruntea unei armate de 24,000. în momentul plecării scrie regelui polon:
„Sau îmi va succede a resbuna moartea regelui meu, căcjut la Varna,
sau îmi voiu găsi și eu moartea".

      Sultanul Murat al H-lea în fruntea unei armate de 150,000 l-a aș-
teptat pe câmpul mierlei. în 18 Octobre lupta s’a început, și a ținut
doue dile, cu înverșunare fără seamăn. S’a terminat cu înfrângerea lui
Huniadi, nu însă mulțimea Turcilor a decis învingerea, ci precum spun
istoricii, trădarea.

      Vodă Dan din Valachia, care se alăturase cu 8000 combatanți la
Huniadi, temându-se că la cas dacă Turcii vor învinge, își va pierde țara,
în decursul luptei s’a întors în contra Maghiarilor, cari erau și altcum
obosiți. Astfel a fost Huniadi înfrânt. Pierderea Turcilor au evaluat-o
istoricii contimporani la 34,000. Va să dică cu 10,000 mai mult decât
era întreaga oaste a lui Huniadi. Huniadi a scăpat și de astădată. In
rătăcirea dînsului prin locuri necunoscute, a fost prins și escortat de doi
Turci, cari l-au despoiat. în timpul ce Turcii se împărțiau pe lanțul de
aur, Huniadi a smuls sabia unui Turc, l-a culcat la pământ, iar celalalt
a tulit-o la fugă. între mari pericole s’a străcurat, încunjurând cetăți și
sate serbeșci, dar în urmă a fost recunoscut și escortat înaintea lui
Brancovics, vodă Sârbiei; acesta era socrul lui Cillei, dușmanul de
moarte al lui Huniadi. Se dice că Brancovics, ca să se recomânde îna-
intea Sultanului, sau să primească un mare preț de rescumpârare, l-a

110


oferit Sultanului, iar acesta un adevărat cavaler, a refusat, dicend că:
„Nu se cuvine ca un erou așa estraordinar să fie tractat într’un mod
atât de mișelesc®.

     Deși guvernul maghiar a trimis parlamentari, amenințând pe Bran-
covics, la cas dacă lui Huniadi i s’ar întîmpla vre-un reu, totuși numai
pe lângă o rescumpărare de 100,000 galbini, apoi pe lângă restituirea tu-
turor cetăților ce le avuse Brancovics în Ungaria, care însă fură con-
fiscate pentru crima de trădare, s’a învoit să-l elibereze. A mai fost silit
Huniadi să se oblige, ca fiul seu Ladislau să se căsătorească cu nepoata
lui Brancovics, cu fata lui Cillei Ulrich.

     Nu s’a mai vădut, ca să se fi dat vre-odată o rescumpărare așa
enormă, nici pentru capete încoronate. Cu toate aceste în 23 Decembre,
când Huniadi a sosit la Seghedin, țeara i-a făcut o primire, precum nu-
mai celor ce se întorc cu mare glorie din resboaie victorioase e datina
a se face.

     Nimic nu dovedesce mărimea și gloria lui Huniadi mai eclatant
decât faptul, că cele mai puternice familii din țeară, amici și inamici,
asemenea și voevodii țărilor învecinate, se îmbulzau d’a se înrudi cu
dînsul. Domnul Moldovei Petru Aron, fiul lui Alexandru cel bun și
unchiu al lui Ștefan cel mare, avea de soție pe sora lui Huniadi, pe
Mărina.

*

     îndată ce Cillei a fost reprimit la curtea regelui, a pus la cale tot
aparatul intrigilor infernale. Mai ântâiu i-a umplut capul regelui, că nu
el, ci Huniadi e regele în Ungaria, și că adi mâne-1 va detrona, căci
acesta e scopul seu. După aceea a încercat și în parte i-a și succes, de a
înstrăina pe mulți amici de ai lui Huniadi de el. Se vede că Huniadi
după-ce a scăpat din captivitatea lui Brancovics, nu s’a ținut îndatorat
de a-și împlini promisiunea stoarsă cu forța, ca fiiul seu Ladislau să se
căsătorească cu fata lui Cillei; sau că voinicul și superbul fiu n’a vrut
să se căsătorească la poruncă.

     Infamia lui Cillei a mers așa departe încât i-a sugerat regelui cre-
dința, că Huniadi a părăsit pe mama regelui, pe veduva lui Adalbert,
și că Huniadi a causat moartea regelui Uladislau la Varna. Despre toate
aceste Huniadi a fost perfect informat. De aceea când regele l-a citat
la Viena, Huniadi a respuns: „Nu sunt dator a me presenta în țeară
străină; în țeara mea stau ori și unde la disposiția regelui meu.“ A mers
deci însoțit de 1500 călăreți pănă la marginea Austriei; aci un trimis
al lui Cillei l-a întimpinat, clicend regele însuși vine înaintea lui.

     Atunci Huniadi a grăbit ca să prevină el pe regele, a călărit îna-
intea lui, dar în locul regelui a sosit Cillei cu 40 de călăreți, dicend că
regele îl așteaptă pe Huniadi în apropierea Vienei.

     Va fi crecjut Cillei, că Huniadi va fi sosit împreună cu 2—3 amici
d'ai sei, astfel îl va put6 prinde și duce la Viena, sau îl va ucide pe loc,

111


      Din toate aceste Huniadi s’a convins, că aici e o cursă, ca să pună
mâna pe el și să-l piardă. S’a întors deci la Buda, unde a făcut dispo-
sițiuni, ca cetatea să se pună în stare de apărare, de a pute purta res-
boiu în contra lui Cillei, sau chiar și în contra regelui.

      în țeară domnia anarchie completă, regele nu se interesa de Un-
garia de loc, iar „domnii cei mari¹⁴ toți l-au părăsit pe Huniadi, nici
chiar marele pericol iminent, care amenința din partea Turcilor, cari au
pornit spre cucerirea Belgradului, iar de acolo aveau să năvălească în
Ungaria, n’a fost în stare să le insufle patriotism și durere pentru viitorul
țerei. Singur Huniadi, pe care oamenii de bine de regulă îl numiau
„trimisul lui Dumnedeu”, stetea ca stânca neclintit, uriașul seu spirit
nu cunoscea nici pedeci, nici temere, când era vorba de binele țerii.

      Dar singur ce putea să facă, chiar și un Huniadi, când țeara că-
duse deja în apatie și desperare.

      în acel moment de suprem pericol, sosesce ca trimis din cer, un
călugăr franciscan din Italia, loan Capistrano, o măreață figură a acelui
secol, un geniu asemenea lui Huniadi. Acel om a făcut minuni. A vestit
o cruciadă în contra Turcilor. înainte de toate a împăcat pe Huniadi
cu Cillei; și ca împăciuirea să aibă deplină garanță, fiul lui Huniadi,
Mathia a fost cununat cu fata lui Cillei, cu contesa Elisabeta, dar fiind
ambii prea tineri pentru a viețui împreună, tinerul Mathia a fost primit
în curtea regală, iar fetița în cetatea Hunedoara, la mama lui Mathia,
unde la vre-o câteva luni a murit. Mathia deci a fost căsătorit de trei
ori, despre ce însă cei mai mulți istorici nu amintesc nimic.

      După acestea a pornit Huniadi cu Capistrano în țeară, ca doi apos-
toli. Capistrano prin talentul seu oratoric ne mai pomenit, a pus în
mișcare, a electrisat, a provocat o însuflețire de necrezut. Huniadi, ca
și când ar fi presimțit că aceasta îi va fi cea de pe urmă campanie, că
prin faptele sale de astădată are să pună coroana nemurirei pe numele
Huniadescilor, tare credend că va deobliga țeara la gratitudine față
cu copiii sei, a desvoltat o activitate fabuloasă. Cu toate aceste Huniadi
n’a putut aduna decât o oaste neînsemnată, cu arme cât se poate de
slabe; a adunat țărănime, popi, studenți, călugări cerșitori, oameni să-
raci, profesioniști, căci „nemeșii¹⁴ țîneau cu „domnii¹⁴.

      Armata turcească a stat din 150,000 combatanți provăclutâ cu 300
tunuri și ‘200 de corăbii. Aceasta imposantă armată a fost comandată
de însuși sultanul Mohamed. Dintre „domni” numai trei inși s’au ală-
turat la Huniadi, anume: Kanizsai Lâszlo, Rozgonyi Rajnâld și Korogyi
Jânos. Regele, în loc să-i dee bani lui Huniadi pentru a se pregăti
la o espedițiune așa cutezată, a trebuit ca Huniadi să-l împrumute pe
regele cu 8000 fi. Nu mai avea parale de a acoperi spesele pentru trebuin-
țele casei sale.

      Turcii, cari numai de curând cuceriseră Constantinopolul, nu se
credeau în securitate, până când nu vor cuceri Belgradul Serbiei, pu-

112


ternica cetate a Ungariei apărată de viteazul cumnat al lui Huniadi, de
Mihail Szilâgyi.

      în 3 Iulie 1456 s’a început bombardarea cetății, iar corăbiile tur-
ceșci cu armata stăteau la Zimony, ca să împedece pe Huniadi de-a pute
veni într’ajutorul cetății. Deși cetatea era teribil stricată, Szilâgyi cu ai
sei luptau cu ultima resoluțiune, așteptând sosirea lui Huniadi.

      Acesta împreună cu Capistrano sosesc în 14 Iulie. O parte din
armată pornesce pe malul drept al Dunării, iar ceialaltă parte în 200
de bărci pleacă în jos pe Dunăre. Aici se întâlnesc armatele dușmane
și se desvoaltă o luptă care a ținut 5 oare. Lupta curgea pe Dunăre,
Huniadi bombarda pe Turci de pe malul drept al Dunării, iar armata
lui Szilâgyi din Belgrad pe 40 de bărci a atăcat pe Turci pe dinapoi.
Trei corăbii turcesci s’au cufundat, patru au cădut în mânile lui Huniadi,
iar celelalte vase de resboiu au luat-o la sănătoasa.

      Acest triumf moral avuse de resultat, că cetatea și-a deschis atin-
gerea cu armata ce-i venise într’ajutor. Huniadi cu o parte din armată
a întrat în cetate; iar pe ceialalți i-a așezat la malul stâng al rîului
Sava; numărul acestora, cu cei ce cb de di sosiau, s’a urcat la 20,000.
Pe sultanul Mohamed nu l-a genat nici sosirea lui Huniadi, nici soirea
că în Hellespont au sosit corăbiile papale, din contra, în dilele urmă-
toare a bombardat cetatea cu atâta vehemență, încât, precum dicea
Huniadi, cetatea semăna unui câmp liber. Sultanul în 21 Iulie s’a pus
însuși în fruntea armatei, a comandat un asalt general. De trei-ori a
întrat armata turcească în cetate, dar Huniadi cu spada, iar Capistrano
cu crucea în mână, au luptat în fruntea armatei, nu ca oameni, ci ca
bălauri, sau mai bine dicend, ca semidei, și de trei-ori i-au alungat.
Atunci s’a întâmplat de unui Turc i-a succes ca să se urce pe zidul ce-
tății, și era p’aci, p’aci să împlânte semiluna pe zid, dar Titus Dugo-
vici s’a aruncat asupra lui, l-a prins peste mijloc și l-a tras în adâncime,
unde ambii și-au găsit moartea. Huniadi a urmărit pe Turci, s’a desfă-
șurat o luptă înverșunată, în care însuși sultanul a fost rănit, n’a mai
putut împedeca risipirea oastei sale. în noaptea următoare a dat foc
taberei, tunurile și toate aparatele de resboiu le-a părăsit, iar dînsul cu
restul armatei sale s’a strecurat prin Bulgaria.

      Astfel de lupte glorioase purtase Htmiadi mai de multeori în contra
dușmanilor din afară și a celor din țeară.

      Dar durere, că pănă când întreaga lume creștină iubila și sărbătoria
aceasta victorie de uecredut, marele om, Huniadi, înveninat de aerul in-
fectat de miile de cadavre omenesci, s’a înbolnăvit și în 11 August și-a
terminat glorioasa carieră cu o moarte sfântă. Părintele Capistrano a
murit în 23 Octobre. După moarte a fost proclamat sfânt.

      Deși, precum dicea Enea Silvio, Maghiarii i-au fost dușmani lui
Huniadi (va să clică „domnii"), istoria maghiară, fără deosebire, față cu
memoria dînsului, nu numai e justă, dar îl glorifică în termini atât de

113


puternici, precum pe nici un alt muritor nu l-au învrednicit; iar pe
„domni“ îi apostrofează, astfel precum ar trebui să facă toți istoricii
cu cei păcătoși din neamul lor.

*

      îndată ce acest leu puternic și-a închis ochii, dușmanii lui, mai ales
Cillei, și-au ridicat capul. Au decis nimicirea ambilor fii ai lui Huniadi.

      Regele a venit în Ungaria vestind că acum el vrea să se pună în
fruntea armatei și să pornească în contra Turcilor. Scopul seu însă era,
ca cetățile, cari au stat sub îngrijirea lui Huniadi, să le iee dela eredii
lui și să le dee sub îngrijirea lui Cillei. Regele a convocat dieta pe
15 Octobre la Futak, unde a sosit însoțit de mai mulți dignitari cehi,
nemți și de Brancovics, care era de 90 ani. Ladislau Huniadi, informat
despre uneltirile puse la cale în contra sa și a fratelui seu Mathia, nu-
mai atunci s’a înfățoșat la dietă după-ce a primit dela regele salvus con-
ductus în scris. în dietă a jurat credință regelui și a promis că toate
cetățile aparținătoare coroanei, împreună cu cetatea Belgrad, care după
tatăl seu au ajuns pe mâna sa, le va preda regelui.

      Tinerul Huniadi, care poseda virtuțile tatălui seu și era foarte
popular, spera că regele îl va numi pe el suprem căpitan al țărei; regele
însă l-a numit pe Cillei. Asta l-a vătămat pe tinerul Huniadi și s’a de-
părtat nemulțămit. S’a decis să nu predee Belgradul regelui; intimul
amic al tatălui seu, savantul episcop din Oradea-mare, Mihail Vitez,
însă l-a abătut dela acel propus. In 8 Novembre sosise regele cu o
corabie în Belgrad însoțit de mai mulți magnați maghiari, cehi și nemți
apoi 4000 soldați, Cillei âncă era de față. Tinerul Huniadi și fratele mamei
sale, Szilâgyi, cu gondole strălucit adjustate au mers înaintea regelui,
apoi l-au condus în cetate, armata regelui însă a remas afară, Huniadi,
care era căpitanul fortăreței, a încuiat porțile înaintea lor. Regele a mers
să vadă tunurile și trofeele luate dela Turci.

      în acel timp Cillei cu tinerul Huniadi au dat în ceartă; acesta i-a
înșirat toate mișelii'e cu ce Cillei a păcătuit în contra tatălui seu. Cillei
a tras sabia să-l străpungă, dar avea de a face cu un puiu de leu, cu un
Huniadi, care cu o lovitură l-a culcat la păment. Tinerul Huniadi și amicii
dînsului l-au clarificat pe regele, că Cillei l-a făcut de ură în toată țara.
Regele se vede că le da crezământ. Cel puțin epistolele regelui, cari
s’au păstrat, așa spun, că „moartea lui Cillei a urmat în mijlocul unei
certe, din întâmplare". Peste vre-o câteva dile îl numesce pe tinerul
Huniadi suprem căpitan al țărei.

      Atâta le-a trebuit oligarchilor, la moment s’au pus pe lucru, au
înspăimântat pe nefericitul rege, spuiiendu-i că, uciderea lui Cillei a fost
anume pregătită, cu scop ca să-1 lipsească pe rege de cel mai credincios
om al seu, și că loan Huniadi a fost un om perfid, care aspira la tron;
că dînsul chiema totd’auna Turcii în țeară, el a causat și moartea regelui
Uladislau la Varna. Acum copiii dînsului vreau să săvîrșească inten-

114


tiunea părintelui lor: vreau să-l ucidă pe rege, ca să ajungă ei la tron,
în fine l-au sfătuit pe regele, că dacă vrea ca să-și scape viața și co-
roana, să pună mâna pe ambii frați Huniadi și pe amicii lor, apoi să-i
ucidă. Și acest rege slăbănog toate le-a credut. Conspiratorii în contra
Huniadeșcilor au fost: palatinul Garai, vodă Ardealului Ujlaki, Bânfi
Pâl, Buzlai Lâszlo, Czernin Henning de Szomszedvâr, toți dignitari la
curtea regală; apoi nisce domni străini: lodok, Holczer și Buckendâr Farkas.

     Regele a dat mandat lui Giskra ea să aducă oaste străină la Buda.
Frații Huniadi au fost poftiți să se înfățoșeze în palatul regal. Aceștia
ne având nici idee despre complotul infernal, în 14 Martie 1457 s’au
presentat, au fost îndată arestați împreună cu amicii familiei Huniadi,
anume cu: episcopul din Oradea-mare Mihail Vitez, Kanizsai Lâszlo și
Rozgonyi Sebestyen.

     în diua 'următoare regele trimite epistole în Austria, Bohemia și
Silezia, prin cari cu mare bucurie vestesce că: „acuma nu mai e nime
care i-ar sta în cale, acuma e rege liber“. Dușmanii Huniadeșcilor însă
nu s’au mulțămit cu atâta, ei au vrut moartea acestora. S’au constituit
deci ca tribunal și au condamnat la pierderea capului și confiscarea tu-
turor bunurilor, ce le aveau Huniadeșcii și amicii acestora. De motiv
le servea minciuna, că „dacă n’ar fi urmat arestarea, regele și sfetnicii
sei în timp de trei dile ar fi fost uciși, precum l-au ucis și pe Cillei“.
Au publicat sentința fără a produce vre-o dovadă, fără de a le da voe
celor pe nedrept învinovățiți, ca să se apere și să se desvinovățească.
Regele s’a înfiorat, n’a cutezat să-i dee pe toți condamnații pe mâna că-
lăului; numai condamnarea lui Ladislau Huniadi a întărit-o. în 16 Martie
1457*) în piața sfântului George, capul superb al lui Huniadi, în etate
de ani 24 a căzut sub barda călăului. Fratele seu Mathia și ceilalți
condamnați au rămas în temniță. Episcopul Vitez la întrevenirea papei
a fost trimis la Strigon, unde a fost păzit sub supraveghierea ar-
chiepiscopului.

     Dar acei canibali, cari l-au înduplecat pe acel rege slăbănog la o
faptă atât de înfiorătoare, de care întreaga lume creștină s’a scârbit, nu
s’au oprit nici aici, ci au pus la cale pe regele de a subscris în 21 Martie
un document monstru, prin care declară de adevărate toate acusele,
adecă minciunile, pe cari s’a întemeiat acea sentință. Mai mult: regele
garantează deplin ajutor și despăgubire pentru aceia (conspiratorii), cari
au conlucrat la „eluptarea triumfului asupra Huniadeșcilor".

     Și acel rege nefericit a subscris și acest document, fără să-și aducă
aminte, că abia cu un an înainte l-a glorificat pe loan Huniadi pentru-că
„a scăpat țeara și coroana de pierire".

     Și ce să vedi, țeara întreagă par’că amuțise. Un singur om s’a
aflat, un simplu călugăr, care avu curagiul, în dumineca următoare, să


          Nu 1467 precum dice greșit marele lexicon maghiar „Pallas“.

115


apostrofeze din amvonul bisericei din Buda vechie, acest fapt, dicând
că: „Sângele nevinovat strigă la cer după resbunare“.

     Când mama tinerului Huniadi audise ce s’a întâmplat, ea n’a plâns
ci a răcnit precum răcnesce o leoaică, căreia vânătorii i-au răpit puii:
„Cum! Ce fel?! să cuteze ei să ucidă, să dee pe mâna călăului, pe fiul
meu nevinovat, pe fiul lui loan Huniadi, care a scăpat țeara și coroana
de pierire? Sânge le-a trebuit? Sânge are să curgă; o mare de sânge.
Resbunare!“ Și dînsa s’a resbunat astfel precum numai veduva lui loan
Huniadi se putea resbuna.

     Amicii lui loan Huniadi, mai ales cumnatul seu, Mihail Szilâgyi,
care avea o nemărginită stimă și iubire pentru el, pretindea sus și tare
resbunare. Văduva lui Huniadi a provocat pe amicii familiei sale la
arme. Revoluția s’a revărsat asupra țerei întregi. Representantele Ve-
neției, din Buda, în Iunie raportează, că cea mai mare parte a țerei e
nimicită. în contra Sașilor din Ardeal, cari s’au alăturat pe partea par-
tisanilor regelui, Szilâgyi a purtat o campanie formală; i-a atacat și
sdrobit în tabăra lor din Bistrița. Pe mai mulți i-a decapitat, pe alții
i-a ciungărit, le-a tăiat nasul, sau urechile, după datina de pe acel
timp, apoi a bombardat Sibiiul.

     Pe la mijlocul lui Maiu regele s’a mutat la Viena, unde l-a dus și
pe Mathia. Pentru a domoli rescoala în Ungaria, regele a făcut de re-
pețite-ori oferte văduvei lui Huniadi, a murit însă în 23 Novembre în
etate de 18 ani, după o scurtă boală de 3 dile. Se vorbia că a fost
otrăvit; iar alții diceau că și dînsul a fost molipsit de epedemia oare
s’a lățit în țeară din mortăciunile dela Belgrad.

*

     După moartea lui Ladislau al V-lea, care era nepotul împăratului
german și cumnatul regelui polon, totodată domnia asupra Ungariei,
Austriei, Bohemiei, Moraviei și Sileziei, o mulțime de pețitori aspirau la
coroana Ungariei; între alții era: regele Franciei Carol al VH-lea, Kazi-
mir regele Poloniei, Frideric împăratul german, apoi Vilhelm principele
Saxoniei; dintre oligarchii maghiari mai mulți inși, cari au contribuit
la catastrofa lui Huniadi, mai ales palatinul Garai, al cărui tată și moș
purtaseră cele mai de frunte dignități în țeară; mumăsa, Ana Cillei,
era mătușa regelui Ladislau, iar nevasta sa era din familia principilor
din Silesia; apoi Ujlaki, vodă Ardealului, credeau că vor pute pune
mâna pe coroana Ungariei; dar tocma prin acel fapt criminal s’au făcut
odioși, s’au făcut imposibili.

     Dela moartea celui de pe urmă rege din casa Arpadiană trecuseră
150 de ani, afară de regele Carol Robert și Ludovic cel Mare, ceilalți
regi din dinastii străine n’au fost în stare să apere țeara nici de duș-
manii esterni nici de cei interni. Numai acuma se convinse țeara că
pine a fost regentul Hnniadi; părăsit aproape de toți, a fost în stare sft

116


apere țeara de dușmanii esterni și să reverse asupra țârei splendoarea
gloriei eterne.

      Deodată se lățesce vestea și trece din gură ’n gură, că sfântul că-
lugăr Gapistrano, în timpul cât a petrecut la casa Huniadeșcilor, pre-
vestise că Mathia va fi odată regele Ungariei.

      în acel timp ajunse la cunoscință enunțiațiunea papei Galixtus al
III-lea de următorul cuprins: „Familia gloriosului erou al lui Christos,
care a fost pe nedrept batjocorită, va ajunge din grația lui Dumnedeu,
făcător de minuni, diua înălțării, va primi resplata, ce i se cuvine pentru
meritele lui loan Huniadi. “

      Pentru tinerul Mathia mai era o împrejurare favoritoare: dînsul în
acel timp era rob în Praga, ceea ce-i potența popularitatea. Guverna-
torul Podiebrad avea paza asupra lui Mathia. Podiebrad aspira la Oo-
roana Bohemiei. El însă scia că la cas dacă regele Ungariei s’ar alege
dintr’o dinastie străină, acela ar fi și regele Bohemiei; iar dacă regele
Ungariei ar fi un patriot, în acel cas dînsul, Podiebrad, ar pute fi re-
gele Bohemiei. Insuș Podiebrad era convins că în Ungaria numai un
Huniadi poate fi rege. S’a înțeles deci cu Mathia și și-a logodit fata cu
acesta, deși Mathia era minoren.

      Vedend mama lui Mathia și fratele ei Szilâgyi, că numele Huniadi
a întunecat pe toți pețitorii la coroană, dar că Garai este un serios și
periculos rival, și-au călcat pe inimă și au pactat cu eh Au iscălit un
act întărit cu jurământ, prin care Garai se obligă a sprijini din toate
puterile alegerea lui Mathia de rege, sub condițiune ca Mathia să iee
în căsătorie pe fata sa pe Ana. Mama lui Mathia și Szilâgyi se obligă
a-1 îndupleca pe Mathia la această căsătorie, mai ales că Mathia ca
minoren n’avea drept să promită căsătorie fără scirea mamei sale; ba
poate va fi fost stoarsă cu forța promisiunea.

      Au mai pus jurământ pe evangelie, că dacă Mathia în timp de 25
de dile după eliberarea din robie nu s’ar căsători cu fata lui Garai, să
nu i se dee nimic din bunurile ce le avuse tatăl seu.

      Dieta pentru alegerea regelui s’a convocat pe l-a Ianuarie 1458 în
Pesta. Magnații țârii se sfătuiau în palatul din Buda, iar nobilimea
în numer de patruzeci de mii era adunată pe șesul Râkos. In 24 Ianu-
arie s’a făcut alegerea. Din causă că sfatul magnaților ținuse cam lung,
nobilimea temendu-se de vre-o surprindere, părăsi șesul și se așeză pe
Dunărea înghețată față cu cetatea și striga din resputeri: „Să trăiască
regele Mathia*¹. Deodată sosesc representanții magnaților’ și împărtășesc
nobilimei că Mathia Huniadi este ales rege cu unanimitate. Atunci din
patruzeci de mii de guri a resunat strigătul, de s’a cutremurat aerul:
„Trăiască Mathia Huniadi, regele nostru!“ Astfel ajunse Mathia din
temniță pe tron.

      îndată ce scirea aceasta ajunse în Praga, Podiebrad însoțit de mai
mulți dignitari a pornit cu Mathia în Ungaria.

117


      Regele Mathia ajunse într’o stare de tot grea: Podiebrad pretindea,
ca Mathia să se cunune cu fata sa; tot astfel și Garai, spriginit de mama
și de unchiul lui Mathia.

      Mathia vedea că de nu va împlini voia mamei sale și a unchiului
seu, îi va amări de moarte silindu-i să-și calce jurământul, iar pe Garai
și pe partisanii sei îi va revolta, cu toate aceste n’a vrut să-și calce cu-
vântul de onoare dat lui Podiebrad, s’a declarat deci că îndată ce va
ajunge etatea de 17 ani se va cununa cu fica lui Podiebrad. I-a mai con-
venit fetița aceasta, deși era bolnăvicioasă și nici decât frumoasă, decât
să se cunune cu fata lui Garai, călăul fratelui seu.

      Acesta i-a fost cel dintâiu pas, care a dovedit mai presus de ori-ce
îndoială, că Mathia pe lângă distinsa cultură ce o primise în casa pă-
rintească, a eredit și virtuțile tatălui seu, cel mai scump tesaur: caracter
și independență.

      Vorba Românului: „piua bună se cunoasce de dimineața." Țeara
l-a aplaudat; dar în tabera dușmanilor interni, la cari s’au alăturat îm-
peratul Frideric și regele polon, în urmă chiar și fratele mamei sale
Szilâgyi, erupse o furtună în contra lui Mathia. Singur Podiebrad, care
într’aceea devenise regele Bohemiei, îi era binevoitor.

      Mathia ca să încunjure vărsarea de sânge a încercat să-i împace
cu buna, ceea-ce nu i-a succes; atuuci a dovedit a doua oră că: „Din
stejar stejar răsare, vulturul vultur nasce".

      Ca să arete, ce au să pățească rebelii, a pus mâna pe unchiul seu,
pe Szilâgyi, care era vătavul resvrătitorilor, l-a condamnat la moarte,
dovedind prin aceasta, că atunci când e vorba de respectul legilor și
de binele țârii, va isbi în toți fără deosebire că cine e. însuși papa in-
tervenise, ca să-i cruțe viața lui Szilâgyi. Mathia s’a bucurat, că sub
pretext, ca și când dînsul înaintea autorității bisericeșci s’ar pleca, putu
să scape viața unchiului seu. Acest fapt a umplut țeara de încredere,
că au un rege, care apără pe cei slabi în contra celor puternici. Tot-
odată a trimis putere armată în contra împăratului Frideric, iar o altă
armată în contra lui Giskra, care fu bătut. Intraceea sosesce soirea că
Turcii au întrat în Serbia. Mathia provoacă țeara la arme, se pune în
fruntea armatei și în 25 August 1458 pleacă la bătaie.

      Turcii n’avură curagiu să primească lupta, s’au retras, Mathia însă,
i-a urmărit și i-a bătut cumplit. Giganticele lupte ce le-a purtat regele
Mathia cu Turcii, cu dușmanii sei interni și esterni: cu regele Poloniei,
Bohemiei, cu împăratul german, cari cu puternice armate au năvălit în
țeară, ca să-l detroneze; colosalele întrigi, cari s’au țesut în țeară în
contra sa, în fine triumful lui Mathia asupra acestora, dovedesce că un
geniu, un meteor luminător a trebuit să fie acela, care a putut să im-
pună nu în țeara sa, ci întregei creștinătăți, apoi să-și elupte numele de:
„Cel mai glorios rege maghiar, a cărui glorie s’a înălțat până la cer“.

        ii§


      Regele Mathia cucerise provinciile ereditare ale casei Habsburgilor ;
dînsul își avea reședința în Viena. Splendoarea și avuția curții sale ui-
mise întreaga Europă. Și toate aceste s’au petrecut atunci, precum dice
Fraknoi Vilmos în clasicul seu op „A Hunyadiak korau de unde am îm-
prumutat aceste date, „când în amurgul evului de mijloc și zorile secuiului
nou, evenimentele petrecute au transformat lumea întreagă. In aceea
epocă cade renascerea spiritului antic, invențiunea tiparului, descoperirea
Americei, ivirea protestantismului, căderea Constantinopolei“.

      Toate luptele lui Mathia sunt descrise în acest cap de operă a lui
Fraknoi, apoi dovedite cu documente autentice. Unicul op istoric, în
care sunt descrise, ba sbiciuite toate scăderile, începând dela regi, pa-
latini, cardinali, episcopi și archiepiscopi, ba chiar ale neamului maghiar,
fără cruțare. Geea-ce înalță valoarea acestui op e, că întrînsul sunt eter-
nisate portretele, subscrierile (fac-simile), armele familiare, ale celor mai
renumiți bărbați; apoi scenele mai memorabile, prin tablouri. Din toate
aceste reiese în relief gloria Huniadescilor.

      Singur în campania sa în Moldova (1467) a pățit-o Mathia cu Ștefan
cel mare, a pățit-o întocma ca și regele Carol Robert și Ludovic cel
Mare; armata maghiară a fost sdrobită de armele Valachilor, însuși Mathia
a fost grav rănit, i s’a rupt o săgeată în spate, ba dacă Nicolae Bânfy
nu prindea lovitura, un Valach cu o lovitură de sabie îi stingea viața.
Banfy pentru aceasta faptă a primit mai multe moșii în Ardeal ca do-
națiune. Huniadi a fost transportat pe un scaun de tabară pănă la
Brașov, unde a petrecut dina ultimă a acelui an. Operațiunea i s’a făcut
în Praga la casa socrului seu, la regele Podiebrad.

      Că Mathia a fost un erou asemenea tatălui seu, se mai dovedesce
și prin faptele sale din viața sa privată. înfricoșatul atlet bohem și re-
numitul călăreț, cavalerul Holubar, care călătoria prin Europa pentru
a-și arăta colosala sa putere și istețimea în luptă, sosise și la Buda,
unde provocase pe toți cavalerii maghiari, să se înfățoșeze în circ și să
primească lupta cu el. Nimeni n’a cutezat să se arete. Regele Mathia,
ca să scape numele cavalerilor maghiari de rușine, s’a presentat pe arenă,
sub nume necunoscut, cu coif pe cap, care îi acoperea fața, călare, înar-
mat cu un buzdugan. Lupta s’a petrecut în fața mai multor mii de
oameni. O luptă teribilă. Luptau ca doi tauri selbatici. Mathia, deși
rănit, l-a trântit pe Holubar jos de pe cal și i-a frânt o mână. Holubar
a fost transportat în castelul regal și vindecat prin medicul de curte;
când s’a depărtat a primit multe daruri din partea regelui. Aceasta scenă
este eternisată într’un splendid tablou și glorificată de poeți maghiari.

      Mathia nu era om mare, dar puternic. Nu _era nici frumos, avea
însă ochi admirabili de frumoși și înteligenți precum rar s’au mai vCcjut.
Mai elicea Mathia de multe-ori: „Păcat de atâta sânge versat. Nu armatele,
ci domnitorii ar trebui să lupte în fața armatelor. Care domnitor ar

119


învinge pe celalalt, causa aceluia să. fie triumfătoare. Eu primesc luptă
cu ori și cine.“

      Dar că Huniadescii au stat la înălțimea culturei ori-căruia dintre
capii încoronați, se dovedesce prin mulțime de corespondențe, ce a
purtat loan Huniadi cu cei mai celebri savanți, ale căror opere le cetise.
Corespondențe ce le-a scos savantul episcop și istoric Fraknoi, care a
petrecut deci de ani în archivele din fioma. Iar regele Mathia după-ce
s’a căsătorit cu fata regelui din Neapol, cu Beatrice, care era de o rară
frumseță și de o cultură estraordinară, adunase în curtea regală pe cei
mai celebri savanți: filosofi, poeți, scriitori, Italieni, Poloni, Germani, etc.
A întemeiat renumita bibliotecă în Buda, cumpărând cu sume enorme
mii și mii de opere și manuscripte, din Italia și Grecia. Bibliotecă ce
n’avea păreche. Dovadă că după moartea lui Mathia s’au luat disposi-
țiuni, ca fără scirea mai marilor țerei, nime să nu poată scoate vre-un
op din bibliotecă. Durere urmașii lui Mathia, Uladislau ai II-lea și Lu-
dovic al II-lea, în mod ușuratic au dăruit împăratului Maximiliau, care
întemeiase biblioteca curții din Viena, mulțime de opuri; iar în anul
1541, după catastrofa dela Mohâcs, Ibrahim pașa cele mai multe opuri
le-a trimis la Constantinopol.

      Totodată angajase Mathia la curtea sa pe cei mai renumiți pictori
și sculptori din Italia. Cu un cuvânt, curtea lui Mathia era cea mai
splendidă curte în Europa; iar după moartea sa, următorii sei de multe-ori
luau împrumuturi mici, ca să-și câștige cele trebuincioase de ale mâncării,
ba-și amanetau argintăria de pe masă. S’a întâmplat, că pentru a pute
trimite un curier au împrumutat dela representantele papei vre-o câți-va
(egynehâny) florini.

      Respectul ce domnia în țeară, pe timpul lui Mathia, față cu legele,
față cu legile și peste tot față cu buna cuviință, a dispărut. In anul
1525 în 30 August s’a întâmplat un scandal ne mai autjit. Frangepan
Kristof în ședința consiliului i-a tras o palmă primatelui Szalkai, pen-
tru-că acesta era de altă părere privitor la alegerea banului Croației.
(Fraknoi pag. 479).

      Și ca să avem o idee despre decadența generală ce domnia în Un-
garia, să ascultăm dintre multele rapoarte, ce le trimiteau diplomații
statelor străine acreditați la curtea regală din Buda, pe representantele
din Veneția, pe secretarul Massaro. Acesta după ce laudă avuția și po-
poarele țârii, continuă astfel: „Maghiarii sunt soiul cel mai răutăcios
(gonosz) din lume; pe alte popoare nu le stimează și nu le iubesc; fieșce
care se îngnjesce de interesele sale, cu binele public nu se ocupă; ave-
rea publică o risipesc; deși petrec împreună, ca frații, în ascuns nu-
tresc ură unul în contra altuia; dreptate nu administrează, și nu esistâ
o causă așa nedreaptă, ca să nu se poată câștiga de se vor mitui (vesz-
tegetni) doi trei oameni; sunt oameni făloși și sumeți; a guverna și ad-
ministra nu sciu, dar sfat de la alții nu primesc; lucră puțin, sunt însă

        lăo


zeloși în bicherit și prădarea averii publice; domnii și nobilii se ceartă
pururea, lucră cu intrigi și înșelăciuni. Ca să reasumez clic, că: Maghiarii
sunt gozul (salak) lumei, și numai bunătății și nevinovăției regelui au
de a mulțămi, că Dumnezeu întârzie cu nimicirea lor“. Tot astfel îi
apostrofează pe Maghiari Herberstein Zsigmond, representantele lui Carol
al V-lea și al archiducelui Ferdinand, care prevestesce perirea țerii.

      Fraknoi, vicepreședintele academiei maghiare, dice că caracterisarea
e esagerată; dar adaugă că, representantele papei, Burgio, a cărui im-
parțialitate și simpatie pentru Maghiari e mai pre sus de ori-ce îndoială,
âncă a raportat că: „In Ungaria spiritul pentru â jertfi, respectul pentru
drept și autoritate a murit; pentru aceea el a desperat de viitorul acestei
țări; iar ranele le află atât de grave, încât nu se mai pot vindeca". Ca
să ne facem o idee despre splendoarea curții regale a lui Mathia să-l
ascultăm ce ne istorisesce savantul Bonfiniu. Acesta după-ce numesce pe
nume pe cei mai renumiți pictori, sculptori, aurari și alți artiști, cari
au transformat palatul regal într’un paradis, din care după alungarea
Turcilor, cari au domnit în Buda 145 de ani, abia s’a găsit ici colea câte
o sfărimătură, ce adi se păstrează în muzeu, apoi continuă astfel: „La
intrare în palat, la dreapta și la stânga era câte o statuă de bronz cu
coif, cu bardă în mână, în posiție amenințătoare. In mijlocul curții
dintr’o fântână de metal se vărsa apa într’un basin de marmoră; asupra
fântânei era statua Pallas Athene. Mai departe erau uriașele statue ale
celor trei Huniadeșci. La mijloc stetea statua lui Mathia, cu coif, înarmat
cu lance, răzimat pe scut, adâncit în cugetări; la dreapta tatăl seu; la stânga
fratele seu Ladislau, cu espresiuue întristată. Curtea era încunjurată de un
coridor de marmoră. Ușa atrăgea atențiunea asupra sa. Representa cele 12
opere ale lui Hercules, în aripi artistic construite din marmoră de porphir.
Treptele ce duceau în etagiu, asemenea erau de porphir. Pe păreți stă-
teau candelabre de metal".

      Descrie apoi cu deamăruntul saloanele, al căror padiment era din
mosaic; asemenea și decorațiunile pompoase representând scene istorice
și alegorice.

      Intr’una din sale se afla lupta Iui loan Daroczi cădut în Moldova.
Paturile și divanurile erau de argint aurit.

      Representantele principelui german, care a fost de față la cununia
lui Mathia cu Beatrice, descrie cele veclute astfel: „De-asupra mesei era
boltitura de tapet, țăsută cu aur, în fundul căreia se vedeau armele fami-
liare ale regelui și ale reginei, lucrate din mărgele scumpe. în jurul pira-
midei, ce se înălța în mijlocul salei, apoi d’alungul păreților erau stelage,
pe cari se aflau mai multe sute de pocale, blide, ulcioare de înălțimea
unui om, service de masă artistic lucrate din aur și argint. Mai ales
mi-a atras atențiunea un cal de aur masiv, care de regulă stătea pe masă
față cu regele, apoi doi unicorni (rhinocer) de mărime estraordinară,

121


cu coarne naturale, de grumazul cărora atârnau de lanțuri insigniile
cu corbul.

     In apropierea mesei regale se afla o fântână săritoare, din 300
fanți de argint vărsată, apoi o corfă uriașă de argint pentru pâne. De
pe plafon atârna asupra mesei un butoiu de argint, cu mulțime de țevi
și cepuri, spre a se servi cu cele mai escelente vinuri".

     Șalele bibliotecei le descrie tot atât de splendid.

     Al doilea palat regal era Vișegradul, unde se păstra coroana Sf.
Ștefan. Savanți străini descriu aceasta reședință, unde Mathia petrecea
adese, „raiul pe pământ".

     Dar ar trebui să scriu un op întreg pentru a înfățoșa tot ce
Mathia a creat și pentru a arăta, cum sub următorii sei din toate
acestea s’a ales nimica. Eu însă mi-am propus a arăta numai unele din
momentele memorabile în estras, într’o găoace de nucă, precum si moartea
tragică a acestor oameni fenomenali, folosindu-me de opul citat al lui
Fraknoi, din care am tradus încât s’a putut textual. Astfel ne-am apro-
piat de desvelirea tristului eveniment: de moartea marelui om.

     înainte de-a descrie tristul fapt, să deschidem o mică paranteză și
să vedem cum nisuințele lui Mathia de a fi fiul seu natural, loan Corvin,
acceptat de următor pe tronul Ungariei au fost zădărnicite. De oare-ce
nici din a doua căsătorie nu mai avea speranță să urmeze un succesor,
prin o diplomă regească declară în public că recunoasce pe loan Corvin
de „unicul seu fiu“. Din acel moment la toate ocasiunile solemne îl lua
cu sine și-l punea la dreapta sa. II numise tot odată graf de Huniad și
principe de Lipto, apoi îl pregătia de a-i fi succesor. Ba ce e mai mult,
chiar mama lui Mathia, care era o femeie foarte severă și serioasă, a re-
cunoscut pe loan Corvin de nepot al ei, și prin testament i-a dăruit ce-
tatea Hunedoara și alte bunuri, dovedind că doresce să fie următorul lui
Mathia pe tronul Ungariei. Mathia se pregătia să-l încoroneze.

     „Cel dintâiu, care s’a opus la acest plan a fost regina. Dînsa pre-
tindea, ca la cas, dacă Mathia va muri fără erede legiuit, dînsa să fie
succesorul seu. S’a încercat să-l înduplece pe Mathia să facă preot din
loan Corvin, dar nu i-a succes. Din contră, când porțile Vienei s’au
deschis înaintea lui Mathia, dînsul a silit burghesimea ca să pună jură-
mânt și pe credința fiului seu. Prin aceea l-a presentat pe fiul seu
înaintea Europei ca principe de coroană. Tot odată a mijlocit pentru
fiul seu, care semăna foarte cu el și-l iubia mult, o mireasă din familia
domnitoare din Milano, pe sora domnitorului, pe Blanca. .Regina Bea-
trice când fu informată despre acest lucru, toate le-a pus la cale, ca să
zădărnicească căsătoria. Ba nu s’a înfiorat de a trimite mandate falsifi-
cate representantelui din Milano, ceea ce era p’aci să-i coste vieața re-
presentantelui.

     în 25 Novembre 1487 episcopul din Oradea-mare, ca representantele
lui loan Corvin a săvîrșit logodna cu Blanca. Atunci regina s’a apucat
9

122


de altă intrigă. A raportat la Milano, că loan Corvin nu poate absolut
conta a deveni principe de coroană; iar pe mireasă o amăgise, că mirele
e un monstru. Mireasa în desperarea sa s’a decis să între în mănăstire.

     In fine, Mathia ca să-și esecute planul, a predat cetatea Buda îm-
preună cu tesaurul regesc și cu biblioteca, apoi cetatea Vișegrad cu coroana
regală, cetatea Comarom și Tâta, fiului seu, apoi a plecat la Viena îm-
preună cu regina. Tot astfel a făcut și în provinciile ocupate: cele mai
însemnate localități le-a dat pe mâna fiului seu. In mijlocul astor-fel
de îngrijiri săvîrșite în favorul fiului seu, s’a întâmplat că în a. 1490 în
4 Aprile, în dumineca floriilor, după serviciul divin a ridicat la rangul
de cavaler pe representantele Veneției, care petrecea la curtea sa în
Viena. Cătră ameadi obosit sosi acasă, și spre alinarea foamei a cerut
smochine. Când a gustat cea dintâiu smochină, s’a înfuriat, a dis că
smochina e stricată. Regina ca să-l liniștească, l-a îmbiat cu mai multe
mâncări. Pe regele l-a apucat amețeală, ochii i s’au întunecat. L-au dus
în pat și l-au culcat. De cătră seară și-a pierdut consciința; avea mari
dureri. De pe buzele sale constrînse de sgârciuri, adese se audia stri-
gătul: „Vai, vai, Christoase!u Tot trupul îi era iritat. Medicii stăteau
nemișcați, și-au pierdut capul. Regina în desperarea ei, toate le-a încer-
cat să-i ajute, i-a deschis gura cu puterea și i-a băgat tot felul de me-
dicină ; îi deschidea ochii, îl înbărbăta. Noaptea durerile regelui s’au
potențat, sbiera ca un leu. De cătră dimineață adormise. Când s’a de-
șteptat puterile l-au părăsit rapid. Toată diua a petrecut-o amețit. Făcea
încercări să vorbească. Regina-1 ruga să vorbească, dar buzele sale nu
s’au mai deschis; privia însă când la soția sa, când la fiul seu, ca și
când ar fi vrut s’o roage, să nu mai împedece împlinirea celui mai fer-
binte dor al seu. Lupta dînsului cu moartea a ținut până a treia cii
dimineața. In 6 Aprile dimineața între Ț și 8 oare s’a stîns. Poporul
l-a deplâns cu multă jale, presimțind că împreună cu victoriosul și glo-
riosul rege s’a coborît în mormânt și epoca victoriilor și a gloriei¹¹.
Bonfiniu, care petrecea atunci la curte, a descris împrejurările morbului și
ale morții. Numai decât s’a răspândit vestea, că regina l-a înveninat. Me-
dicii însă n’au putut constata simptomele înveninării în descrierea lui
Bonfiniu. Se elice că Mathia a murit în urma apoplexiei.

     Las’ că Bonfiniu nu va fi fost de față la cașul morții, dar apoi
dînsul a fost istoric maghiar puțin critic, iar nu medic. Altcum Bon-
finiu, deși petrecea la curte, și ar fi trebuit să scie, că Huniadescii
au fost Români ardeleni, dînsul totuși cade în greșeală și deduce ori-
ginea Huniadescilor din ramura familiei Valeria din Roma, numită Cor-
vina, pe basa corbului din armele familiare.

     In ultimele momente ale regelui Mathia au fost de față prelați și
dignitari înalți; când loan Corvin s’a convins că tatăl seu nu mai este
între cei vii, s’a aruncat la picioarele reginei și a rugat-o să-l primească

123


de fiu al ei, să nu-1 lase de tot orfan. Regina l-a îmbrățișat, l-a strîns
la peptul ei, iar prelații i-au binecuvântat pe ambii.

      Dar „dragostea de mamă" n’a ținut mult; mai eclatant s’a dovedit
aceasta cu ocasiunea alegerei palatinului.

      S’a însoțit cu dușmanii Huniadeșcilor, a împedecat alegerea lui loan
Corvin la dignitatea de palatin, astfel a reușit a fi ales cu ajutorul
reginei, Perenyi.

      Ca un ce foarte caracteristic avem să ne însămnăm, că regele Ma-
thia, cu scop d’a nimici pofta reginei d’a pute ajunge la cârma țării,
în a. 1486 a statorit prin lege, că după moartea sa, dreptul d’a convoca
și d’a conduce dieta îl va eserța palatinul țării. Cu toate aceste dînsa
a convocat dieta pentru alegerea regelui. „Noi Beatrice din grația lui
Dumnezeu regina Ungariei” dice în literele convocătoare, datate în
17 Aprile din Comarom, unde ajunsese convoiul, care petrecea trupul
lui Mathia spre a fi înmormântat în Alba-Iulia. Mai marii țării au con-
trasemnat literele convocătoare; au călcat legile și s’au învoit, ca regina
să se folosească de acest drept.

      Nimic nu caracterisează mai învederat decadența mai marilor țării,
decât ingratitudinea cu care s’au purtat față cu Mathia, după moartea sa.
în Viena, în timpul când Mathia trăgea de moarte, l-au asigurat pe loan
Corvin despre credința lor, și că-1 vor alege rege. Ei însă aveau trebuință
de un rege-păpușă, ca apoi dînșii să fie regenți. Doue septămâni după
moartea lui Mathia adresează Ștefan Zapolya — acel Zapolya, pe care
Huniadi Mathia l-a ridicat din pulbere și l-a înălțat la cea mai înaltă
treaptă, dăruindu-i însemnate bunuri — adresează clic mai marilor țării
o provocare, în care-1 batjocuresce pe Mathia: „Să scăpăm țeara de asu-
prire, să-i recâștigăm vechea libertate” clise el. Ce înțelegeau „domnii”
aceștia sub „libertate¹¹, ne-o spune Fraknoi: „Lor le trebuia un rege, pe
care să-l țină de chică (ustoket) în mâna lor; să exploateze țeara după
placul lor”.

      Amar s’au resbunat păcatele acestor „domni” asupra țării; urmașii
regelui Mathia, pe care lumea întreagă-1 admira, ajunseră de cu sume
mici împrumutate își alimentau bucătăria; iar 36 de ani după moartea
lui Mathia, ajunse țeara în robie. In Buda domniau Turcii. Și ei au
domnit 145 de ani astfel, precum numai „Turcii” sciu să domnească.

      Cel-ce se interesează de evenimentele istorice, va pută face o ui-
mitoare asemănare între epoca Huniadeșcilor, cari și-au propus să alunge
pe Turci din Europa, și între următorii lor, împreună cu mai marii țării.
Huniadeșcii scăpărau de dorul de a se măsura cu Turcii; iar la anul 1526,
când Suleiman cu 75,000 armată năvălise în Ungaria, nu se găsia co-
mandant pentru armata maghiară.

      O mulțime de „domni mari” au fost imbiați, dar toți au refusat
„onoarea”. In urmă a trebuit să primească primatele Tomori. Un bărbat
9*

124


altcum de mare autoritate, care îu tinerețele sale fusese oficier, și ca
atare luptase în contra Turcilor, a fost într’o espediție în contra Sâcuilor
rebeli, pe cari i-a bătut.

      Lupta dela Mohâcs este o neagră și dureroasă pagină în istoria
Ungariei.

      Turcii au încunjurat armata maghiară și după-ce din 300 de tunuri
i-au bombardat, au năvălit asupra lor. Lupta a fost scurtă, dar înfri-
coșată; a țînut una oră și jumătate și s’a terminat cu fuga Maghiarilor,
cari au lăsat după rapoartele maghiare 24,000, iar după rapoartele tur-
ceșci 4000 călăreți și 50,000 mii pedestrași pe câmpul de bătaiă. Abia
au putut scăpa 4000 de oameni. Intre cei morți au fost supremul co-
mandant primatele Tomori Păi și Zâpolyai Gyorgy; apoi archiepiscopul
din Agria, 5 episcopi, Drâgfi Jânos, supremul jude, Perenyi Gâbor și o
mulțime de domni mari; în fine regele Ludovic II, care în fuga sa a
cădut cu calul într’o baltă.

      Turcii nu i-au urmărit pe fugari mai ales că însfirase, apoi se por-
nise o ploaie mare; ei nu credeau că Maghiarii ar fi nimiciți, din contră
credeau că Maghiarii se prefac, pentru ca să înșele pe Turci la un loc
periculos. Numai în diua următoare au vSdut că ce s’a întâmplat, apoi
și-au urmat drumul Ia Buda, unde li s’au deschis porțile fără resistință.

*

      Pentru a pute resolva tesa pusă în fruntea acestui studiu, am
căutat anume: cu ce moarte a murit loan Corvin? dar n’am găsit absolut
nimic. De loc nu m’ași fi mirat dacă ași fi dat de urmele unei catas-
trofe. Dușmanii familiei Huniadi, cari se credeau pe sine chiemați a
guverna țeara, în virtutea nascerii oligarchice, erau numeroși; iar reu-
tatea lor infernală. loan Corvin a murit în 12 Octobre 1504 în etate
de 31 ani. Cinci luni în urmă a murit unicul seu fiu Cristofor (1505)
înveninat. Veninul i s’a dat, precum ni se spune în „Pallas", din ordinul
reginei Beatrice.

      Când am cetit aceasta mi-a venit aminte fără veste clasica operă
„Hunyadi Lâszlo", pe care înainte de anul 1848 de repețite-ori o vedusem
ca student în teatrul din Pesta. In momentul când Cillei își ridică mâna
să isbească în tinerul Huniadi, el (jicea: „Pieri tu cățel valachi" (Olâh
kolyok). Astfel s’a stins prin micuțul Cristofor cel de pe urmă Huniadi,
din acea glorioasă familie, a cărei glorie ajunse pănă la cer.

      S’a stins vlăstarul, dar: verde e âncă stejarul milenar — talpa țerii,
poporul român — din care au răsărit acei giganți 1

      Sibiiu, în luna lui Maiu 1901.


losif Șterca Șuluțu.

125


DIN SINUL ASOCIAȚIUNII.




f Dr. EUGENIU de MOCSONYI.



     Asociațiunea a pierdut pe unul dintre cei dintâi membri
fundatori ai sei.

     Dr. Eugeniu de Mocsonyi, un distins fiu al ilustrei familii
de Mocsonyi, care și-a câștigat neperitoare merite pentru
cultura poporului român, a decedat în Budapesta, după un
scurt morb, la 26 Maiu a. c. st. n.

     Eugeniu de Mocsonyi s’a născut în Budapesta la 9 Martie
1844, și-a făcut aici și în Timișoara studiile gimnasiale, iar
cele de drept în Budapesta și dela 1860 încolo la Viena, fiind
promovat ulterior Dr în drept la universitatea din Graz.

     împreună cu fratele seu mai mare, Alexandru, a primit
dela ilustra sa mamă, fericita Ecaterina de Mocsonyi, o îngri-
jită crescere în spirit național românesc, pe care l-a mani-
festat cu toată tăria âncă din tinerețe, astfel că deja ca stu-
dent în Timișoara a avut diferite conflicte și dueluri de ca-
racter politic.

     La 1869 Eug. de Mocsonyi a fost ales deputat⁻dietal în
cercul S. Miclăușului mare și a făcut parte din clubul națio-
nal al parlamentului ungar, unde cu ocasiunea reformelor
electorale a militat cu energie pentru introducerea sufragiu-
lui universal.

     La 10 Iul. 1882 Eug. de Mocsonyi s’a căsătorit cu Teresa
Horvâth de Zalabâr, fiica mareșalului locotenent cu același
nume. Din această căsătorie i-s’au născut doue fiice: Ecaterina
(1883) și Eugenia (1884), și trei fii: Petru (1865), Alexandru
(1887) și Ionel (1893).

     Eug. de Mocsonyi a participat cu mult zel în viața con-
stituțională a bisericii sale și a fost membru în mai multe

126


congrese naț. bisericesci și în sinoadele eparchiei Aradului.
Un deosebit interes a păstrat tuturor Întreprinderilor culturale
ale poporului român, fiind membru fundator la societățile
noastre culturale și ajutând ca un generos mecenate toate
întreprinderile românesci de această natură.

     In sinul familiei lui Eug. de Mocsonyi limba română și
spiritul național român au fost cultivate cu multă îngrijire și
fiii sei în parte au fost elevi ai școalelor rom. din Brașov.

     Moartea lui este o gravă pierdere pentru întreg poporul
român din țeară, care l-a numerat cu mândrie între cei mai
devotați și însuflețiți fii ai sei! Remășițele lui pămentesci au
fost depuse la 29 Maiu a. c. în mausoleul familiei Mocsonyi
din Foen.



SCIINȚĂ, LITERATURĂ ȘI ARTĂ.


      «Metropolia Românilor ortodoxi din Ungaria și Transilvania»
Studiu istoric despre reînființarea Metropolei, dimpreună cu o colecțiune de
acte. Din însărcinarea consistoriului metropolitan, de Dr. llarion Pușcariu,
archimandrit, etc. Sibiiu, 1900. Tipografia Archidiecesană. (178—J—434 pag. 4°).

      Cu o întârdiere de câte-va luni, provenită din cause independente
de redacțiunea acestei reviste, venim a înregistra aparițiunea unei mari
și valoroase publicațiuni, editată âncă în toamna anului expirat.

      După o lungă și îngrijitoare secetă pe terenul literaturei istorice,
remarcată ani de a rândul și în rapoartele literare ale „Asociațiunii"
noastre, s’a ivit în timpul din urmă un îmbucurător avânt în ramul lite-
raturei de istorie bisericească, care la noi are o deosebită importanță din
causa că este totodată și istoria noastră culturală și afară de aceea are
un rol decicletor și în istoria politică a poporului român din țeară. Acest
avânt, ce e drept, deocamdată nu se manifestă în mulțimea, ci mai ales
numai în importanța scrierilor apărute; dar în literatura sciințifică mo-
mentul principal este a se căuta chiar în calitatea publicațiunilor, și nu
în cantitatea lor.

      Intre scrierile mai recente de istorie bisericească, — alăturea cu pu-
blicațiunea dlui Dr. Bunea, aprețiată în volumul ultim al acestei reviste
(a. XXXI, pag. 191), — opera, al cărei titlu stă în fruntea acestor șiruri,
ocupă un deosebit loc de onoare, și în urma vastității și autenticității
materialului ce presintă, va remâne timp mai îndelungat un bogat isvor
pentru istoriografii secolului renascerii noastre.

127


      Intrând în aprețiarea mai amănunțită a scrierii de care ne ocupăm,
vom da înainte de toate unele informațiuni asupra genesei acestei opere.

      Cu ocasiunea aniversării a XXV dela intrarea în viață a constitu-
țiunii bisericei ort. române, consistoriul metropolitan a decis: să se pu-
blice un memoriu despre viața constituțională a bisericei ort. rom. și în legă-
tură să se publice și documentele istorice despre înființarea metropoliei.
Acest conclus, aprobat și de congresul naț. bis. din 1895, a trecut ulterior
prin o esențială schimbare, de-oare-ce congresul din 1897 a îndrumat
consistoriul metropolitan: să pună la cale elaborarea unui „memoriu is-
toric despre restaurarea metropoliei“ și despre viața bisericii ort. rom. în primii
25 ani dela introducerea CQ/nstituțiunii acesteia.

      Partea dintâiă a acestui conclus a fost executată prin publicațiunea
dlui' Dr. Pușcariu, iar partea a doua — după-cum suntem informați —
va forma subiectul unei scrieri deja începute, dai’ âncă neterminate, a
dlui Leontin Simonescu, secretarul consistoriului metropolitan.

      A fost, fără îndoială, o alegere nimerită, că consistoriul metropolitan
a însărcinat chiar pe Dl vicar Pușcariu cu elaborarea memoriului istoric,
deoare-ce dînsul în urma îndelungatei sale activități în sinul bisericei
ort. române, precum și în urma legăturilor sale intime cu marele creator
al constituțiunii acestei biserici, nu numai că a avut ocasiune a cunoasce
toate fasele restaurării metropoliei, ci le-a și putut apreția după adevă-
rata lor importanță. Această presupunere — după constatările criticei
competente și nepreocupate — a fost pe deplin justificată prin lucrarea
presentată de Dl vicar.

      Scrierea de care ne ocupăm se împarte în doue părți principale;
ea cuprinde anume un memoriu istoric asupra restaurării metropoliei
române ortodoxe (178 pagini), și în partea a doua actele și documentele
referitoare Ia această restaurare (434 pagini).

      Ca introducere a memoriului autorul ne dă o scurtă reprivire istorică
asupra stărilor bisericii ortodoxe române dela începuturile acesteia pănă
pe la anii 1848/9, când luptele pentru restaurarea metropoliei încep a lua
forme concrete. Această reprivire istorică, indispensabilă pentru apre-
țiarea reală a condițiunilor în cari s’a început marea acțiune de restaurare,
a fost lucrată în parte după un manuscript inedit de istorie bisericească
al lui loan cav. de Pușcariu, și espune pe rând starea bisericii sub regii
Ungariei, sub principii calvini și pe timpul restaurațiunii, sub casa
Habsburgică și pe timpul unirei și în fine sub hegemonia sârbească.
Acest din urmă capitlu, în proporțiune cu cele premergătoare, ni-se pare
tractat cevași prea pe larg și cu un optimism puțin justificat prin ne-
deamna sclăvie ce ierarchia sârbească — după-cum însuși autorul arată
în părțile următoare — a impus-o bisericii române.

      După- această introducere istorică, memoriul trece la adevăratul
subiect, și îl espune mai ântâi (pe pag. 42—88) într’o privire generală,

128


care arată piedecile și greutățile ce se opuneau restaurării metropoliei,
apoi într’o parte specială, care înșiră în ordine cronologică singuraticele
acțiuni săvîrșite pentru reînființarea și întemeiarea constituțiunii bisericesci.

     In partea generala autorul înșiră pe rând factorii contrari, cu cari a
trebuit purtată o luptă uriașă dar în fine biruitoare pentru recâștigarea
metropoliei, și anume greutățile opuse de ierarchia sârbească, de regimul
din Viena și de popoarele străine din țeară, de biserica catolică, și în
fine greutățile interne în sinul bisericii ortodoxe (în deosebi ținuta epis-
copului Bucovinei Eug. Hacman).

     Această parte a memoriului, — fără îndoială cea mai gingașă, —
espune în mod obiectiv și fidel momentele înălțătoare ale luptei purtate
de Metropolitul Șaguna și de bărbații fruntași ai bisericii la regimul
absolutistic din Viena pentru întemeierea autonomiei și constituțiunii
bisericii ort. române. Natura publicațiunii a adus însă cu sine, ca în
aprețiarea multor momente mai însemnate ale marei acțiuni de restaurare
să prevaleze punctul de vedere confesional asupra celui național. Numai
astfel se poate esplica, că cu toată accentuarea caracterului național al
bisericii ortodoxe române, nu se ține în destul cont de imensul pericol
al desnaționalisării și slavisării Românilor și de împiedecarea înaintării
culturii lor naționale prin ierarchia sârbească, de câte-ori se trage o
paralelă între aceasta și între biserica unită română. Sub influința acestui
punct de vedere memoriul este aplecat a vede mâna ultramontanismului
și în evenimente și aparițiuni, cari după părerea noastră n’au fost decât
resultate ale naționalismului român, precum s. ex. cunoscuta propunere
a lui Al. St. Șuluț, pentru unirea tuturor Românilor sub Șaguna ca me-
tropolit (p. 69), apoi espunerile naționalistului autor al excelentei broșuri
„Die Rechte der rom. Nation gegen die Angriffe der Sachsen“ (p. 69—70),
și în fine justele espectorațiuni ale pururea imparțialului Barițiu contra
lui Friedenfels (p. 73). Pe același cont trebue să punem și presentarea
înființării metropoliei unite române ca un adevărat desastru pentru bi-
serica ort. română.

     Partea specială a memoriului (pag. 89—178) espune în fine în mod
clar și obiectiv singuraticele acțiuni săvîrșite pentru realisarea idealului
măreț al bisericii ortodoxe. în ordine cronologică ni-se presintă mai
ântâiu lucrările din anii 1848—1860, anume pașii primi ai Românilor din
Ungaria și Banat, apoi ai Românilor din Transilvania ; mai departe si-
noadele eparchiale ținute la 1850 în Sibiiu și Arad, conferințele episco-
pesci din Viena în 1850—51, sinodul electoral din Carlovăț în 1852. După
aceste autorul trece la acțiunea înoită la 1860, care se termină apoi cu
reînființarea faptică a metropoliei. în ultimul capitol găsim în fine expu-
nerea modalitățor inarticulării și constituirii metropoliei ort. române.

     în această parte specială ni-se presintă în toată splendoarea ei im-
punătoarea figură a marelui metropolit Șaguna, care prin tăria spiritului
șeu și prin energie neadormită a dus la biruință uriașa luptă a bisericii

129


ort. române. Aici credem că ar fi fost locul cel mai potrivit pentru a re-
marca și eternisa și neperitoarele merite ce — pe lângă Șaguna — și
le-au câștigat în această mare luptă și alți fii distinși ai bisericii, între
aceștia în primul rând Andr. Mocsonyi, care — cum se vede chiar și
din documentele publicate în partea a doua. — a avut un rol de extra-
ordinară importanță la restaurarea metropoliei ort. rom. și la desfacerea
ei de ierarchia sârbească. Autorul de sigur nu detrăgea nimic din me-
ritele și gloriola lui Șaguna, dacă completa tabloul ce ni-1 presintă âncă
și cu o aprețiare mai puțin sumară a lucrării săvîrșite de colaboratorii
marelui metropolit.

      Colecțiunea de documente, anexată la memoriul dlui Dr. Pușcariu,
cuprinde 176 acte, și anume cinci documente mai vechi, 63 din anii 1848
—1860, 100 din anii 1860—1865 și în fine 6 diplome. Afară de actele ofi-
ciale, în parte publicate deja și cu alte ocasiuni, dăm o deosebită im-
portanță și corespondenței lui Șaguna în causa restaurării metropoliei,
care lămuresce și explică multe chestiuni importante în mod mai elocuent
decât textul sec al actelor oficiale.

      Aceste documente represintă un bogat isvor pentru istoriografii
noștri, și vor forma — fără îndoială — obiectul studiilor și cercetărilor
lor viitoare.

      Din această schiță dată în liniamente fugitive, ori cine se va pute
convinge, că publicațiunea de care ne ocupăm, atât după subiectul ce
tratează, cât și după aparatul sciințific cu care a fost lucrată, represintă
o operă de deosebită valoare istorică. Căci între evenimentele mari ale
istoriei poporului nostru în secolul XIX, restaurarea metropoliei ort. ro-
mâne ocupă un loc de frunte, și înregistrarea și eternisarea ei în lite-
ratura noastră istorică prin un autor competent și sub controlul facto-
rilor celor mai chemați, a fost o datorință chiar a generațiunii de astădi,
care — de o parte ieșită deja de sub influințele subiective ale timpurilor
în cari s’a realisat restaurarea metropoliei, iar de altă parte âncă destul
de aproape de ele pentru a le pute cunoasce și apreția în mod real, —
a putut săvîrși această lucrare nu numai sine ira et studio, ci și cu de-
plină competență.

      Trebue să felicităm deci consistoriul metropolitan pentru inițiarea
acestei publicațiuni și pe valorosul ei autor pentru consciențiositatea cu
care s’a degajat de însărcinarea primită. Critica competentă și nepreo-
cupată (amintim între altele recensiunile publicate de dl Dr. D. Barcian
în „Foaia pedag.° an. IV 1900, pag. 307 și de dl Simeon Popescu în
„Tribuna⁰ Nr. 241 din 1900) a arătat aproape unanim, că scrierea dlui
vicar Pușcariu formează atât pentru dînsul cât și pentru consistoriul me-
tropolitan un nou titlu de onoare, întru nimic alterat prin câte o singu-
ratică disonanță în corul criticilor, care lasă pretutindenea numai impre-
siunea ce o caracterisează poeticul cuvânt german: „Man merkt die
Absicht und man wird verstimmt!⁰


*

130


      «Cartea de aur» D. T. V. Păcățian, care de un șir lung de ani adună
materialul necesar pentru compunerea unei istorii complete a luptelor
noastre politice-naționale, cu începere din vremile mai îndepărtate, pănă la
procesul Memorandului, a înaintat în adunarea și aranjarea materialului
într’atât, încât poate începe tipărirea lucrării sale, ce o întitulează
„Cartea de aur“. Cartea aceasta nu are pretenția de a fi considerată ca
istorie critică a vieții noastre politice-naționale din trecut, va fi o simplă
dar credincioasă și amănunțită istorisire a tuturor evenimentelor politice-
naționale, prin cari a trecut neamul nostru în trecut, va fi o adunare de
material brut, din care va ave să se compună la timpul seu opera mo-
numentală a istoriei critice despre luptele noastre. „Cartea de aurtt va
conțină:

      1.       Descrierea tuturor întrunirilor, adunărilor și conferențelor noastre
politice-naționale din trecut, împreună cu resoluțiunile votate din partea
lor și cu vorbirile mai remarcabile rostite cu aceste ocasiuni.

      2.       Toate memorandele, petițiunile și representațiunile, adresate din
partea națiunii române, și din partea representanților ei Monarchului și
guvernelor de pe vremuri.

      3.       Toate vorbirile autentice ale deputaților noștri naționali, rostite
în dieta țării, atât din Ungaria, cât și din Ardeal, împreună cu vorbirile
prelaților noștri, rostite în casa magnaților, și cu vorbirile senatorilor
români, ținute în senatul imperial dela Viena.

      4.       Descrierea tuturor evenimentelor, cari deși nu se refer la viața
noastră publică, au putut să aibă totuși influență directă sau indirectă
asupra determinării atitudinei noastre politice din trecut, și au putut să
contribue la precisarea liniei noastre de conduită politică.

      Vorbirile deputaților români, rostite în dietă, sunt traduse cu toată
esactitatea din textul original, publicat în analele dietale, pe basa no-
telor stenografice.

      Cartea va da opt tomuri, de câte 55—60 coaie tipărite, formatul
octav mare. Materialul pe care-1 va cuprinde este împărțit astfel:

      a) Volumul I și II conține luptele noastre naționale din vremile mai
îndepărtate pănă la anul 1865, — inclusive dieta din Cluj — cu o amă-
nunțită descriere a evenimentelor politice din 1848—1849 și a impună-
toarelor lupte, parlamentare și estraparlamentare, dela anul 1861.

      I)) Volumul III și IV conține luptele parlamentare, purtate din partea
deputaților noștri naționali în dieta dela Budapesta, la anii 1865—1868.

      c)       Volumul V și VI luptele parlamentare, purtate în dietă și în casa
magnaților, între anii 1869 și 1881, împreună cu mișcările politice-națio-
nale estraparlamentare din acești ani.

      d)       Volumul VII va cuprinde luptele parlamentare și estraparlamen-
țare dintre anii 1881 și 1892; iar

131


     e)      Volumul VIII procesul „Replicei" și al „Memorandului", — des-
crise pe basa datelor autentice.

     Pentru a. face posibilă tipărirea acestei voluminoase lucrări, D.
Păcățian și deschide abonament pentru primele doue volume, cari vor
apăre în decursul anului acestuia, cu prețul de 20 coroane amândouă,
(prețul de boltă va fi mai mare).

     Abonamente sunt a se trimite autorului la Sibiiu (Nagyszeben).



        Din literatura străină.

     Cronica de Eisenstadt despre rescoala lui Horia. în Nr. 1 al
revistei noastre „Transilvania" din 1900 am publicat după „Budapester
Tagblatt" un extras mai lung din cronica privitoare la rescoala lui Horia,
descoperită de Dr. Ludovic Merinyi în archiva familiei princiare Esterhăzy
din Eisenstadt (Kismârton, cott. Șopronului). Această interesantă cronică
contimporană, datorită lui Ludovic Siess, actuar pe lângă archivarul-șef
de pe atunci al familiei princiare Esterhăzy, anume Michael Schenk, o
găsim acum publicată întreagă de Dr. Merenyi în Tortenelmi Târ, publi-
cațiune periodică, editată de Academia maghiară și de societatea istorică
maghiară (fasc. I. 1901), sub titlul: „A Hora vilâg kismârtoni kronikâja".
Cronica întreagă se întinde pe 40 pag. 8° împreună cu scurta introducere
a lui Dr. Merenyi.

*

     Date privitoare la interpretarea cuventului «vlach». Sub acest
titlu, Lehoczly Tivadar, mânecând dela disertația lui Thalloczy L., ținută
la Academia maghiară în Novembre 1900 asupra chestiunii vlachilor,
se ocupă și el în fasc. 3 al publicați unii „Ethnographia", organul So-
cietății etnografice maghiare, cu cuvântul „vlach", pe care îl găsesce și
la Slovacii din nordul Ungariei și mai ales la cei din comitatul Liptau,
unde ciobanii nu se numesc de popor altcum decât „valach“-i, ceea-ce do-
vedesce cu citate din poesia poporală slovacă, și ajunge la următoarea
conclusiune: „Astfel cuvântul „valach" la Slovacii noștri de fapt nu
înseamnă naționalitate, un Italian sau Român (Valach), ci ocupațiune, și
s’a folosit și se folosesce și adi exclusiv pentru a exprima oieritul, pă-
storitul oilor. Dar când, în ce mod și cu ce ocasiune a întrat această
expresiune în graiul poporului, nu se scie, e însă o chestiune interesantă,
a cărei deslegare cu drept cuvânt poate forma problema sciinței".

*

     ,Noua Revistă Românău ia inițiativa unui apel cătră public în
următorul scop:

     Există la noi, mai des poate ca la alte neamuri, destui scriitori de
talent, condamnați a rămâne în umbră din causa grelelor relațiuni în
cari trăesc. Acești scriitori își văd cu amărăciune munca lor întreruptă

132


și distrusă după voia întîmplării; împrejurările îi opresc de a se forma
pe deplin, de a publica volume pentru a-și disputa premiile Academiei;
iar vocațiunea îi îndeamnă să meargă tot înainte. Adevărate victime ale
culturei și ale idealului, acești scriitori așteaptă, și merită să fie încuragiați.

      „Un an de liniște, dacă aș ave numai", își zice fie-care dintre dinșii,
„aș reuși să-mi adun gândurile, aș ști în cotro merg.— Un an de liniște,
din nenorocire, e greu să se asigure tuturor, dar unuia singur, celui mai
talentat, aceasta e cu putință, aceasta se poate încerca... De aceea facem
un apel călduros la publicul român, ca genorositatea lui, dacă mai există, —
să ne înlesnească adunarea sumei necesare, pentru a asigura unuia dintre
acești scriitori, liberarea de sub jugul grijilor materiale pe timp de un
an; și fixăm această sumă la 3,000 lei.

      Numele donatorilor vor fi publicate în fruntea „Nouei Reviste Ro-
mâne “; iar banii primiți pe adresa administrațiunii revistei: București,
pasagiul Român 20, vor ii depuși la „Banca de Scont" până la 1 Oc-
tobre viitor, când urmează să se înmâneze celui în drept.

      Alegerea scriitorului beneficiar se va face în următoarele condițiuni.

      Cu începere dela 1 Iunie pană la 1 Septembre anul curent, coloa-
nele „Nouei Reviste Române" rămân deschise concurenților. Aceștia, —
înțelegem pe cei indicați mai sus: scriitori în primă vara talentului, —
vor trimite revistei spre publicare o poesie, sau nuvelă, o schiță de ro-
man, sau teatru, etc., o lucrare în sfirșit, pe care ei o cred că anunță
mai neîndoelnic vocațiunea lor literară; și pentru a le procura un relief
mai pronunțat, ei vor însoți totdeodată fie-care din aceste lucrări cu o
scurtă caracterisare a momentului în care a fost produsă, din care ceti-
torul să poată întrevede pe cât posibil firea și felul de viață a perso-
nalității autorului.

      Subiectul și genul literar remân pe deplin la voia scriitorului; re-
dacția își reservă numai dreptul de a împedica publicarea lucrărilor prea
mediocre, care ar pute indirect întuneca și pe cele bune.

      Judecătorii în acest concurs sunt înșiși cetitorii revistei. Pătura so-
cială din care sunt recrutați aceștia, inspiră o garanție suficientă că gustul
și nepărtinirea vor fi singurele criterii după care se va decide succesul.

      Un buletin special va însoți exemplarele revistei cu începere dela
1 Iunie viitor și pe un asemenea buletin cetitorii vor ave să-și înscrie
opinia lor.

     Dee Dumnezeu, ca aceste rânduri să întîlnească destui cetitori și
nu numai din acei cu sufletul obosit de calcularea reducerilor bugetare,
ci și din acei înviorați de aerul cald al cjilelelor de Mai: cugete gene-
roase care să întrevadă în podoaba ce și-o dă natura în fie-care primă-
vară un simbol al vieții popoarelor...

     Un popor nu e destul să trăiască, ci el trebue să trăiască cu demnitate !

     10 Maiu 1901.                                Q Rădulescu-Motru.

Transilvania. Partea oficială.


41


    Nr. 375—1901.

Proces verbal

din 6 Iunie 1901. Ședința ordinară a comitetului central
al Asociațiunii.

Președinte: Dr. llarion Pușcariu. — Notar: Dr. llie Beu. — Membrii
presenți: Zaharia Boiu, 1. Creții, Dr. Corn. Diaconovich, loan Papiu,
loan Popovici, Nicolau logan și losif St. Șuluțu.

      96.  Cu verificarea procesului verbal al ședinței de a<ji

                 Se încredințează domnii: loan Crețu, loan Papiu și Ni-
           colau Togan.

      97.        (346—1901). Se anunță decedarea membrului fundator Dr. Eu-
geniu de Mocsonyi.

                 Regretului seu pentru această pierdere comitetul central
           dă expresiune prin ridicare și la protocol; totodată se decide
           a se exprima condolență familiei decedatului.

      98.        (367—1901). Secretarul I raportează, că pe basa conclusului
Nr. 120 din 5 Iulie 1900 a dispus tipărirea broșurei Nr. 2 din „Biblioteca
poporală a Asociațiunii'¹, care cuprinde partea a doua a „Povestirilor din
viața țăranilor români de I. Pop Reteganul, premiate de Asociațiune.
Broșura are o extensiune de 4 coaie și s’a tipărit în 2000 exemplare.

      Propune deci, ca în sensul concursului publicat în 2 Novembre 1899
sub Nr. 940 să se licuideze autorului premiul de câte 30 cor. per coală.

      De oare-ce dl Dr. Victor Onișor ’și-a retras scrierea, premiată de
Asociațiune în mod condiționat, și astfel nu dispune de material pentru
continuarea „Bibliotecei poporale", cere disposițiunile comitetului.

                Se ia act.

                 Oficiul de cassă se îndrumă a plăti dlui I. Pop Reteganul
           premiul de K 120.— în contul „fondului George Barițiu“.

                 Totodată se va recerca secțiunea literară, ca în sensul
           §-ului 11 (e) al „Regulamentului pentru secțiunile sciințifice-
           literare" să îngrijească de materialul trebuincios pentru conti-
           nuarea „Bibliotecei poporale".

                Manuscriptul dlui Dr. Victor Onișor se restitue.

      99.        (368—1901). în vederea importanței industriilor de artă pentru
înaintarea bunăstării poporului nostru, precum și a inclinațiunii și talen-
tului acestuia pentru asemenea deprinderi, . . ,

                 Cassarul Asociațiunii se îndrumă a provede în proiectul
           de budget pe 1902 un stipendiu pentru industrie de artă.

      1OO.        (341—1901). Dl Dr. K. Reifenkugel reclamă cu data 25 Maiu
a. c. în calitate de bibliotecar „Transilvania" din 1877, 1887 și din anii
următori pentru biblioteca universității din Cernăuți.


5

42                              Transilvania. Partea oficială.


                 Bibliotecarul se autorisează a trimite, pe cât se află dis-
           ponibili, anii reclamați din „Transilvania*.

      1O1.        (361—1901). Dl Dr. Zosim Chirtop, advocat în Câmpeni, trans-
pune cu data 4 Iunie a. c. contractul încheiat între D-Sa ca representant
al Asociațiunii și dl Mihail Gomboș ca representant al parochiei gr.-or.
din Vidra-fle-sus relativ la vânzarea realităților remase dela loan lancu.
Contractul a fost modificat în sensul conclusului Nr. 92 din 22 Maiu a. c.

                 Contractul modificat se provede cu clausula de aprobare.

      102.        (337—1901). Direcțiunea scoalei civile de fete înaintează cu
data 24 Maiu a. c. procesul verbal al conferenței corpului didactic din 17
Maiu a. c. în această conferență s’au pertractat afaceri curente și s’a
decis, ca examenele anuale să se țină în 24, 25 și 26, iar încheiarea so-
lemnă a anului școlar în 27 Iunie a. c., statorindu-se totodată un pro-
gram special.

                 Procesul verbal se ia spre scire; terminul și programul
           examenelor anuale pentru anul școlar 1900—1901 se aprobă.
           Ca representant al comitetului central la aceste examene
           se exmite dl Parteniu Cosma.

      103.        (286—1901). Direcțiunea despărțementului „Bistrița¹¹, înaintează
cu data 30 Aprilie a. c. procesul verbal al ședinței comitetului cercual din
30 Aprilie a. c. în această ședință secretarul a raportat, că dintre de-
legații încredințați cu organisarea de agenturi comunale au răspuns:
1. dl Simeon Tanco din Monor înaintând protocolul redactat în ședința
de constituire, în care s’au înscris 19 membri ajutători; și 2. dl loan
Baciu din Șoimuș înaintând o consemnare, din care se vede, că s’au
înscris ca membri pe viață „Șoimușana*, institut de credit, cu obliga-
mentul a solvi taxa în patru rate anuale de câte K 50’— și dl loan
Baciu, preot, solvind taxa prin 4 acții „Șoimușana* în valoare nominală
de câte K 50’—, membru ordinar dl Pompeiu Baciu și 7 membri ajută-
tori. S’a decis apoi, ca adunarea cercuală din est-an să se țină în Borgo-
Prund la 3 Iunie a. c.

                 Spre scire, luându-se act de înscrierea de membri pe viață
           a „Șoimușanei" și a dlui I. Baciu, având a se provede cu di-
           ploma prescrisă după achitarea taxei, tot astfel și de înscrierea
           de membru ordinar a dlui Pompeiu Baciu.

      104.        (287—1901). Direcțiunea despărțementului „Cohalm* înaintează
cu data 30 Aprile a. c. procesul verbal al comitetului cercual din 15 Martie
a. c. în această ședință s’au pertractat afaceri, ce nu reclamă disposiții
din partea comitetului central, și s’a decis, ca din restul de cassă în
suma de K 41‘83 să se rețină K 1'83 pentru acoperirea speselor de birou,
apoi să se dee — în conformitate cu un conclus al adunării cercuale
din anul trecut — un stipendiu de K 20'— la un învățăcel de meserie
și cu K 20’— să se procure cărți pe sama bibliotecei despărțământului,

Transilvania. Partea oficială.


43


în fine ca să fie rugat comitetul central a dona cărți disponibile pe sama
bibliotecei despărțământului.

                Procesul verbal se ia spre scire cu aprobarea concluselor.
           Pe sama bibliotecei despărțământului se donează câte 1 ex.
           din cărțile disponibile.

      105.        (291—1901). Direcțiunea despărțementului „Orăștieu înaintează
cu data 4 Maiu a. c. procesul uerbal al adunării cercuale, ce s’a ținut la
8 Novembre a. tr. în comuna Romoșel. în această adunare:

      1.      s’au presentat și luat spre scire raportul anual al comitetului
cercual și încheierea socotelilor anuale;

      2.      dl Adam Basarabă, învățător, a disertat „Despre credințele de-
șerte și urmările lor stricăcioase®;

      3.      s’au împărțit poporului cărți de cuprins instructiv.

      4.      s’au înscris: d) membru pe viață Comuna politică Romoșel, sol-
vind K 200⁻—, b) membri ordinari dnii Avram Dubleș, Nicolau Roman,
Petru Truca, Avram Nasta, Avram Dubleș sen., Petru Crăciunescu, Petru
Stefanescu, Adam Basarabă și Nicolau Mihailă, solvind fiecare câteK IO⁻—;

      5.      s’a încassat suma de K 464-72, din care s’au reținut K 53’— pentru
trebuințele despărțământului;

      6.      delegați pentru adunarea generală au fost aleși dnii Vasile Domșa
și Laurian Bercian;

      7.      s’a decis a se crea doauă premii, unul pentru lucruri de mână
femeească și altul pentru pomologie;

      8.      cu compunerea proiectului de budget pe 1901 s’a încredințat
comitetul cercual.

                Procesul verbal se ia spre scire și conclusele aduse se
           aproabă. Comuna politică Romoșel se declară membru pe viață
           al Asociațiunii, provădându-se cu diploma prescrisă, iar dnii .
           amintiți sub p. 4 lit. b) membri ordinari ai Asociațiunii.

      106.        (292—1901). Direcțiunea despărțementului „SeHște“ înaintează
procesul uerbal al ședinței comitetului cercual din 24 Aprilie a. c. în această
ședință s’au pertractat numai afaceri curente.

                Spre scire.

      107.        (307—1901). Direcțiunea despărțementului ᵣ:Bocșa“ înaintează
cu data 13 Maiu a. c. procesul uerbal al ședinței comitetului cercual din 11
Maiu a. c. în această ședință s’a raportat despre starea cassei; s’a decis
ca din saldul cassei per K 87’49 pentru K 20’— să se procure cărți pe
sama bibliotecelor agenturilor din Rafna și Bocșa-română și a bibliote-
celor școlare din Fizeș, Valeapai și Bărbos; în fine s’a hotărît, ca adu-
narea cercuală din est-an să se țină în Recița-română la 30 Iunie a. c.

                Spre scire cu aprobarea concluselor.

      108.        (322—1901). Direcțiunea despărțementului „Lipoua^ înaintează
cu data 18 Maiu a. c. procesul uerbal al ședinței comitetului cercual din 2
5*

44


Transilvania. Partea oficială.


Maiu a. c. în această ședință: 1. s’a constituit comitetul alegendu-se
vice-president dl V. Beleș, notar dl I. Lucaciu și cassier dl Aurel Savici;
2. s’a decis a se ruga comitetul central, ca să renunțe a ținâ adunarea
generală proximă în Lipova pănă la alte timpuri mai oportune.

                Procesul verbal se ia spre scire. Constituirea comitetului
           cercual se aproabă. Rugarea de sub 2. s’a resolvat prin con-
           clusul Nr. 88 din 22 Maiu a. c.

      109.       (338—1901). Direcțiunea despărțementuiui „Sătmar“ înaintează
cu data 24 Maiu a. c. procesul uerbal al ședinței comitetului cercual din 16
Maiu a. c. în această ședință s’a decis, ca să fie rugat comitetul central;
a comunica resultatul remonstrațiunii făcute la ministrul afacerilor interne
în causa opririi adunării cercuale din 1900 și a asemna pe sama despăr-
țământului 2O°/₀ după taxele trimise întregi la cassa centrală; apoi s’a
hotărît, ca adunarea cercuală să se țină în comuna Meziaș sau Domahida;
în fine s’a exprimat mulțămită directorului cercual pentru mai multe cărți
ce a dăruit pe sama bibliotecelor despărțământului.

                Procesul verbal se ia spre scire cu observarea, că în
           causa opririi adunării cercuale din anul trecut s’a scris din nou
           la minister. Se asemnează pe sama despărțământului K 12’—
           sau 2O°/ₒ după taxele a 6 membri ordinari.

      110.       (345—1901). Direcțiunea despărțementuiui „Orade* înaintează
cu data 27 Maiu a. c. procesul uerbal al ședinței comitetului cercual din 2
Maiu a. c. în această ședință s’au pertractat afaceri curente și s’a decis,
ca adunarea cercuală din est-an să se țină în 15 August în o comună,
ce se va designa mai târziu.

                Spre scire.

      111.        (355—1901). Direcțiunea despărțementuiui „Dej* prin scrisoarea
sa ddto 29 Maiu a. c. rectifică lista membrilor și raportează despre lu-
crările săvârșite în 1901. In legătură presentează un proces verbal încheiat
întră dnii Mateiu Pop și Dr. loan Cherecheș, delegați ai comitetului cer-
cual, și dl Florian Hatos, fost cassier al despărțământului, relativ la so-
cotelile despărțământului pe anii 1891—1900. Se constată, că intrate au
fost fi. 315’26 (în realitate fi. 331’26, fiind introdusă o donațiune a „So-
meșanei“ de fi. 80’— numai cu fi. 64’—) și eșite fi. 411’07, din care însă
subtrăgându-se suma de fi. 131’50 (recte fi. 147’50), afirmative destinate
pentru biblioteca despărțământului, ar resulta suma de fi. 35’69 (recte
fi. 51’69), pe care ar ave să o restitue fostul cassier.

      Comitetul cercual cere a fi plenipotențiat, ca să încasseze suma de
fi. 147-50 și interesele, în total suma de fi. 161’16, dela fostul cassier fie
și pe calea procesului, de oare-ce acesta nu a avut autorisare a spesa
din banii meniți pentru bibliotecă, în urmare o parte a speselor arătate
probabil s’au achitat din alte parale disponibile, pe cari însă nu le poate
constata din lipsa datelor.

Transilvania. Partea oficială.


45


                De scrisoarea amintită se ia act.

                Neavend documente, pe basa cărora s’ar pută intenta un
           proces cu resultat sigur, și pentru a nu expune Asociațiunea
           la spese zădarnice, cererea comitetului cercual relativ la îm-
           procesuarea fostului cassier FI. Hatos nu se poate încuviința.
           Dl FI. Hatos va ave însă să restitue nu suma de fi. 35'69, ci
           suma de fl. 51'69, care se va întrebuința pentru scopurile bi-
           bliotecei despărțământului.

      112.        (356—1901). Direcțiunea despărțementului „Ludoș“ înaintează
procesul uerba! al ședinței comitetului cercual din 17 Maiu a. c. In această
ședință s’au pertractat afaceri curente.

                Spre soire.

      113.       (352—1901). Direcțiunea despărțementului „Năseud“ înaintează
cu data 30 Maiu a. c. raportul anual pe 1900, precum și despre cele doue
biblioteci ale despărțământului.

                Spre soire.

      114.       (328—1901). S’a înscris membru ordinar „Unirea', societatea
Românilor din Draos.

                Societatea „Unirea' se declară membru ordinar al Aso-
           ciațiunii.

      115.       (374—1901). Dl Dr. Ilarion Pușcariu, vicepresidentul Asocia-
țiunii, anunță, că se va depărta din Sibiiu pe câtva timp, și roagă
comitetul central, ca să iee disposiții pentru conducerea afacerilor în
acest timp.

                Cu conducerea afacerilor pe timpul absentării din Sibiiu
           a dlui vicepresident se încredințează dl losif St. Șuluțu.

     D. u. s.

Dr. Ilarion Pușcariu m. p., vice-președ. Dr. Beu m. p., secretar II. —
S’a verificat. Sibiiu în 10 luniu 1901. I. Papiu m. p., Nic. Togan m. p.,
loan Crețu m. p.



PROCES VERBAL

luat în III-a ședință a secțiunii literare a Asociațiunii pentru literatura
română și cultura poporului român ținută la 5/18 Iunie 1901 in Brașou, fiind
de față membrii: A. Bârsean, V. Onițiu și Dr. los. Blaga.

     Referentul Dr. I. Blaga, presentează hârtia dlui prim-secretar al
Asociațiunii, dto 15/VI n. Nr. 366 prin care se cere, ca secțiunea literară,
în sensul Regulamentului, să facă pănă la 17/30 Iunie a. c. o apreciare
critică asupra lucrărilor literare din anul trecut, atât a celor de sine stă-
tătoare, cât și asupra scrierilor mai remarcabile publicate în organele
presei noastre periodice, trimițând pentru acest scop din cărțile tipărite

Transilvania. Partea oficială.


în anul trecut 19 esemplare, eară pentru celelalte avisându-ne a le îm-
prumuta dela vre-o librărie.

     Secțiunea ia în aceasta chestiune următoarea hotărire:

                Secțiunea se vede în imposibilitate a corespunde invitării
          dlui prim-secretar și e silită a retrimite cărțile primite, cu
          rugarea, ca raportul obicinuit să-l facă dl secretariu al Aso-
          ciațiunii.

                Secțiunea își motivează decisiunea sa cu următoarele con-
          siderante.

                1.       Secțiunea literară se esprimase în chestiunea aceasta
          deja în l-a sa ședință din 17/30 Ianuarie a. c. sub Nr. II, lit.
          </) arătându-și convingerea sa întemeiată, că nu e bine, ca
          peste tot secțiunile să se erijeze în censori oficiali pentru pro-
          ductele literare, ce se publică, — ceea-ce altcum nici nu se
          mai practică nicăiri —, căci în urma acestei proceduri s’ar
          provoca consequențe, de cari ar trebui ferite secțiunile.

                2.       Afară de aceasta pentru acum s’au și trimis secțiunii
          prea târdiu cărțile — sosite numai în 4/17 a curentei —, așa
          că în 13 dile, cât mai sunt pănă la terminul prescris pentru
          presentarea raportului, nici ceti nu s’ar putâ acele cărți, ne-
          cum studia și censura, mai ales, că membrii secțiunii, în
          calitatea lor de profesori, au tocmai acum, la sfârșitul anului
          școlar, mai multă ocupațiune, — eară celelalte cărți, cari din
          causă că nu se află în biblioteca Asociațiunii, nu s’au trimis,
          nu se pot procura în timpul scurt ce mai este pănă la termin.

                     D. u. s.

     A. Bârsean, m. p., F. Onițiu, m. p. și Dr. los. Blaga, m. p.
     Pentru conformitate cu originalul Dr. los. Blaga, refer, secț. lit.


Ad Nr. 461—1901.


PROCES VERBAL


luat în ședința a IV. a secțiunii literare a Asociațiunii pentru literatura
română și cultura poporului român ținută în Brașov la 20 Iunie V. (3 Iulie)
1901 fiind de față membrii A. Bârsean, V. Onițiu și Dr. 1. Blaga.

      1. Membrul A. Bârsean cetesce studiul seu, scris la însărcinarea
secțiunii, asupra subiectelor potrivite a fi prelucrate pentru biblioteca
poporală a Asociațiunii și asupra modului de a se esecuta hotărîrea re-
feritoare la crearea acestei biblioteci.

                Secțiunea primesce toate vederile și propunerile colegu-
           lui Bârsean și decide a substerne elaboratul Onoratului co-
           mitet central spre ulterioară competentă disposițiune.

      2. Secțiunea discută asupra chestiunii de a se îndruma activitatea
secțiunilor pe o astfel de cale, ca să nu se facă atâtea spese de călăto-
rie în sarcina budgetului Asociațiunii.

Transilvania. Partea oficială..


47


     Secțiunea convine în următoarea părere:

                Secțiunile să se întrunească numai în o ședință la an,
          ședința plenară dela Rusalii.

                La ședința publică, care, conform regulamentului ar fi
          a se ține la adunarea generală a Asociațiunii, să ia parte nu-
          mai acei membrii, cari și altcum ar voi a lua parte la adunarea
          generală, fără a pretinde diurne și spese de călătorie.

                Tot cu ocasiunea întrunirii membrilor în Sibiiu, la ședința
          plenară, să țină și secțiunile o ședință aci.

                Și pentru ca membrii secțiunilor singuratice să se poată
          însă întruni mai ușor și fără spese și în alte ședințe, pe viitor,
          reședințele secțiunilor să se aleagă astfel, ca în aceeași loca-
          litate să fie cel puțin doi membri, cari să poată iniția și
          conduce agendele secțiunii. încolo membrii să se înțeleagă
          pe cale de corespondență poștală.

                La ocuparea locurilor vacante să se țină cont de această
          cerință.

               D. u. s.

     A. Bârsean m. p. V. Onițiu m. p. Dr. 1. Blaga m. p., notar.
          Pentru conformitate cu originalul

Dr. losif Blaga m. p., referentul secțiunii lit.



             DIN SINUL ASOCIAȚIUNII.
                                        >

Din despărțeminte.

    Desp. „NăseucD. Asupra activității din an. tr. (1900) a desp. „Nă-
seud“, direcțiunea desp. a înaintat următorul raport:

    Comitetul desp. a ținut în decursul an. două ședințe, în cari s’au
resolvit afaceri curente. Adunarea cerc, s’a ținut la 22 Iul. în comuna
Mititeiu, fiind de față un număros public — inteligință și popor. Cu
această ocasiune între poporenii adunați s’au distribuit gratuit cărți po-
porale instructive în valoare de circa 30 cor.

    Pe teritorul desp. „Năsăud“ Asociațiunea a avut în an. tr. 72 mem-
bri, și adecă: 11 fundatori, 21 pe viață, 24 ordinari și 16 ajutători.
Dintre membrii vechi a reposat în decursul an. membrul pe viață Oc-
tavian Barițiu, fost profesor la gimnasiul sup. din Năsăud. Privitor la
cele doue bibliotece poporale ambulante ale desp. comunicăm următoarele
date: Biblioteca Nr. 1 a fost înființată în 1899 și la finea an. 1900 se afla
în agentura Rebrișoara. Ea constă din 82 opere (poesii poporale 4, po-
vești și snoave 11, cărți poporane 14, literatură frumoasă 33, istorie și
geografie 6, literatură economică 11, medicină și igienă 3) în valoare
totală de K 122’80. Biblioteca Nr. II a fost înființată deasemenea în 1899
și la finea an. 1900 se afla în agentura Salva. Ea constă tot din 82

48


Transilvania. Partea oficială.


opere (poesii popor. 9, povești și snoave 11, cărți poporane 14, literatură
frumoasă 23, istorie și geografie 8, sciințe naturale 1, literatură econo-
mică 5, medicină 1) în valoare totală de K 107'92.

*

      Desp. „Dej¹* s’a reorganisat în vara trecută (1900) conform nouei
arondări a despărțămintelor. Activitatea direcțiune! și comitetului cer-
cual s’a restrîns mai ales pentru a delătura greutățile începutului în
privința înființării de agenturi și bibliotece poporale. Desp. are de present
2 membri pe viață și 19 ordinari. Sperăm, că acest desp. sub desinte-
resata conducere a comitetului cercual în frunte cu dl Dr. Teodor Mihali
în cel mai apropiat viitor va desvolta o activitate rodnică în interesul
Asociațiunii și culturei poporului.

*

      Desp. „Oi'ăȘtie‘‘. Comitetul cercual pe un nou period de 3 ani a fost
ales în adunarea desp. ținută la 15 Octobre 1899. Director: Vasilie Domșa,
protopop, membrii aleși dnii Dr. Romul Dobo de Rusca (cassar), Aurel
P. Barcian, Petru Belei, (controlor) și Laurian Bercian, (secretar), iar
membrii naturali sunt: 6 membri fundatori și 6 membri pe viață. în de-
cursul anului 1900, comitetul a ținut 3 ședințe și a resolvit toate agen-
dele curente; din banii meniți spre acest scop în anii trecuți a solvit
ultimele stipendii la 2 învățăcei de meserii, cari au terminat în acest an.
La adunarea cerc, din 1900, comitetul a invitat de timpuriu toate agen-
turile din despărțământ să-și trimită câte 2 delegați și le-a transpus liste
de colectare.

      Reasumând colectele de tot soiul, ce desp. „Orăștie* a adunat dela
data înființării sale în 1890, pănă în 1900, adecă în decurs de 10 ani,
acele se ridică la suma de K 4131'82. Din această sumă s’au transpus
cassei centrale K 3085, iar ca stipendii învățăceilor de meserii, ca premii
pentru promovarea pomăritului și legumăritului cum și a industriei de
casă K 1040. Reducându-se venitele desp., pe viitor nu se vor mai pute
da stipendii învățăceilor de meserii. Pentru promovarea economiei în
aceste părți va lucra reuniunea economică din Orăștie.

      Comitetul va stărui în viitor cu deosebire pentru înființarea biblio-
tecelor poporale ambulante. Că resultatele activității comitetului cercual
nu sunt mai însemnate vina o poartă persoanele din fruntea agenturilor
comunale, din cari cele mai multe au dovedit o nepăsare vrednică de
condamnat. Agenturile, unde s’au ținut pănă acum adunările cercuale
fac excepțiune: ele au dovedit interes fată de Asociațiune.

      Adunarea cercuală pe anul trecut s’a ținut la 8 Novembre 1900.
Cu aceea ocasiune s’au înscris membri noui: 1 pe viață și 8 ordinari.
Numărul membrilor Asociațiunei din acest desp. este: 6 fundatori, 6 pe
viață și 21 ordinari. Dela cei ajutători s’au încassat K 134'72. S’au încassat
în total K 464'72, din cari K 411'72 au fost transpuse cassei centrale a
Asoc., iar K 53'— au fost reținute pentru trebuințele despărțământului.

  Redactor; Dr. C. Diaconovich.                 Tiparul tipografiei archidiecesane.