TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. V. Sibiiu, Maiu 1900. Anul XXXI. ROMÂNII ÎN SERBIA. De Profesorul Gustav Weigand. Călătorul, care merge pe Dunăre în jos și nu e cunoscut cu rapor- turile etnografice din țerile de jos ale Dunărei, greșește, dacă din raportu- rile politice de acolo conchide asupra raporturilor etnografice. Dacă facem abstracție dela orașe, aproape întreaga vale de jos a Dunărei e românească, pe ambele maluri; pecând politicește aparține Ungariei, Serbiei, Bulgariei și României. Primul sat românesc pe malul stâng al Dunărei e Ofcea, așezat în fața Belgradului. Urmează apoi o poporațiune mixtă, compusă din Șerbi, Nemți, Români și Maghiari, dar numai pe un scurt teritoriu, dela Panciova pănă la Buziaș, iar de aci în jos pe Dunăre, întregul mal stâng al Dună- rei, cu escepțiunea puținelor sate sârbești și a orașelor, cari chiar în Ro- mânia au o poporațiune mixtă, e curat românesc. Pe malul drept al Dunărei elementul românesc începe cevași mai la vale, adecă imediat după Intrarea rîului în Casanul admirabil de frumos, la Dobra, în Serbia. Reservându-mi de a trata într’un alt articol schimbul de poporațiune între Bulgaria și România, vreau să iau în privire în cele următoare numai elementul român din Serbia, cu atât mai vîrtos, că el ține în stăpânire nu numai malul Dunărei, ci a străbătut adânc și în internul țerii, așa, că în- tregul colț nordostic al Sârbiei, cu escepțiunea insulei limbistice a Negoti- nului, e românesc. în vara anului 1898 am călătorit prin aceste locuri, numai în scopuri limbistice, asociat de un fost elev, Dr. Bghan. în 9 August am plecat din Turn-Severin cu un mic vapor local, — care mijlocește comunicația între malul românesc și cel serbesc, — ]a Cladova, un orășel, care în asemănare cu Turn-Severin, ne face să ne gândim prea mult la — Orient. Localitatea are importanță pentru citadela apropiată de ea, care până la 1867 era ocupată de Turci. Astăzi ea servește de casarmă, iar cimi- 8 106 terul e folosit ca grădină de zarzavaturi. Cladova pentru sine nu are nici o importanță, fiindcă îi lipsește fondul de țeară; iar adevărata comunicație între Serbia și România se face pe la Negotin-Raduievaț. Piața e cercetată numai de puținele sate apropiate române. Poporațiunea e română, cu es- cepțiunea funcționarilor, învățătorilor, preoților și a comercianților. îmi propusesem să plec mai departe în aceeași zi; dar afaceri de pașaport și rechirarea unei trăsuri ne-a reținut mai lungă vreme. Din întâmplare pre- fectul din Negotin se afla acolo, și așa am primit dela el un certificat de legitimare, în limba sârbă, căci pașaportul nostru nemțesc avea puțină va- loare pentru interiorul țerii. în dimineața următoare o trăsură ne-a dus printre niște balustrade un- dulative, acoperite cu tufiș scund de stejar, la Brza-Palanca, situată la Du- năre în mod foarte amical. Și aici poporațiunea e română, cu escepțiunea funcționarilor; iar afară de aceasta cel puțin zece familii aromâne din Ma- cedonia s’au stabilit aici, ca negustori și ca crișmari. Aveam intențiunea să merg de acolo, urmând șoselei, deadreptul la Milanovaț-, dar primarul ne-a zugrăvit cu atât entusiasm porțile de stânci, Ia mănăstirea Vratna, încât m’am decis să fac încunjurul pentru a vede această minune a națurei. După mâncare am plecat, în frunte cu un conducător, pe poteci —, spre Sud, în munți. Era o zi caldă și apăsați de bagaj am început să asudam în curând. Cu bucurie am salutat pe la mijlocul drumului un isvor cu apă escelentă. Am trecut prin sătulețul Urovica, care e pe jumătate sâr- besc pe jumătate românesc. O furtună ce era în deslănțuire ne-a făcut să mărim pașii și âncă înainte de a isbucni ea ne aflam la hanul din satul Vratca, unde a trebuit să și remânem, fiindcă mănăstirea era ceva mai de- parte, în jos, la vale. Eram destul de bine adăpostiți la crișmarul aromân; mâncarea și chiar și patul ne-a mulțămit, dar somnul ni l’a conturbat o furtună puternică. în dimineața următoare ne-am hotărît să plecăm, cu toate că ploua, și am și ajuns în curând la mănăstire, firește, udați bine. Igumenul ne-a primit bine și ne-a arâtat comorile ce le are în cărți; cea mai mare parte cărți liturgice românești din secolul trecut și numai una era din secolul 17. Cărțile slavone bisericesci erau mai vechi, dar nu de o deosebită vechime nici ele. După-ce a încetat ploaia, ne-am tras pe o potecă ângustă, însus din groapa în care se află mănăstirea, și deodată ne-am găsit în fața porților de stânci. Am stat pe loc frapați. Porțile sunt cam la 60 m. îndepărtate una de alta. Cea deasupra va avea o înălțime de 30 m., înălțimea lumi- noasă a deschizeturei 25 m. iar păreții au o grosime de 8 m. Raporturile porții de jos sunt cevași mai mici. Printre porți, pe mijloc, șerpuește rîul. Peatra e văroasă și are numeroase găurele și mici spărturi. Priveliștea e jntr’adevăr covîrșitoare, și aparține sigur celor mai grandioase lucruri, ce le-am vă$ut din astfel de jocuri ale naturei. Nu ne-a părut reu, că am făcut încunjurul. 0 ploaie nouă și un vent nou ne-a alungat în mănăstire, unde ne-am întărit cu un prânz simplu. Pe la 2 oare am plecat, conduși 107 de un om, de care aveam trebuință din motivul, că voiam să ajungem prin pădure și peste deal la Topolnica. Cerul se limpezise întrucâtva, dar dru- mul era reu, pe unele locuri foarte tinos. Ne grăbiam, pentrucă aveam șese ceasuri de marș înaintea noastră. Regiunea, în contra așteptărilor mele, nu era tocmai așa de monotonă. Prin pădure erau poeni, semănate cu cucuruz și de multeori vedeam sărăcăcioasele sălașe ale țeranilor români. Odată ne-am ascuns și noi într’una din ele, de groaza ploaiei, dar am stat puțin, fiindcă ploaia încetase în curând. începuse a se însera când în fine am atins coama dealului ce merge paralel cu valea Porețca. Aici ne-a părăsit conducătorul, iar noi am coborît la vale, cam 500 m. pe o potecă ce nu putea fi greșită. 0 trecătoare clătinătoare, sau mai bine zis, un trunchiu de lemn a făcut să putem trece peste riul umflat și să ajun- gem bine obosiți la crișma murdară, unde nu ni-se putea da decât rachiu și oue, iar în loc de pâne a trebuit să ne mulțămim cu mămăligă. Acolo unde crișmarul e aromân, poate fi omul sigur, că va găsi mâncare și beu- tură suficientă și curățenie ânca; dar dela indigeni e puțin de așteptat, iar pe deasupra tot ce capeți mai e și murdar. Paturi, firește, nu erau, și companionul meu a înholbat ochii vedend că trebue să doarmă pe un pat de lemn, și âncă îmbrăcat. Pentru mine lucrul era cunoscut; iar după prestațiumle din ziua premergătoare am dormit amândoi relativ bine. Pe un drum de tot bun am călătorit în ziua următoare în jos, la vale; ne-am oprit puțin în satul Mosna la un crișmar albanez, unde pen- tru doue rachiuri, oferite acolo totdeuna în sticluțe mici, pentru pâne, brânză și ardeiu verde am plătit 16 fenici; fiindcă peste tot în această țeară puțin cercetată de străini victualele și cuartirul sunt estraordinar de eftine, con- trar obiceiului din România, unde omul vine de multe ori stors reu de pa- rale, cu toate că și acolo sunt eftine prețurile victualelor în piață. în Milanovac, orășel amicabil la Dunăre, cu poporațiune serbă și ro- mână, am luat doi cai pentru a ajunge âncă în ziua aceea la Maidanpec, sus la munte. Proprietarul cailor a plecat înainte, spunendu-ne că-1 vom ajunge pe drum, și că drumul nu-1 putem greși. Am luat-o în trap, pe la doue ore, eșind din oraș și ajungând la poalele păretelui de munte de pe malul Dunărei. Aici merge încet drumul în serpentine, la deal, iar ajun- gând sus, a mers și mai greu, fiindcă calul D-rului Byhan nu mai voia să meargă. Lucrul devenea tot mai îngrijitor, fiindcă și calul meu perduse pofta de a mai merge înainte, probabil infectat fiind dela leneșul seu con- soț de drum. Ne-am dat jos și am început să tragem caii după noi, tra- tândui cu lovituri; dar mergea cu mult mai încet decât dacă făceam dru- mul pedestru. Din când în când ne urcam iarăși pe cai, dar numai scurtă vreme. Așa am percurs pădurile, când la deal, când la vale, pănă s’a fă- cut întunerec și noi âncă nu eram la țintă. Credeam că vom da cel puțin de Raicovo, localitate notată pe charta militară sârbească; dar ajungând acolo n’am găsit decât câteva case derimate, locuințele de odinioară ale lucrătorilor dela minele acum sistate. Era întunerec de tot, când am atins 108 ultimul punct de înălțime, de unde drumul duce pieziș la vale. Drumul era cu totul nebătucit și se încrucișa cu altele de multeori, așa că nu pu- team să ne orientăm. Am încălecat de nou și am lăsat caii să meargă cum vreau ei, al meu înainte. Era așa de intunerec că nu ne vedeam unul pe altul, cu toate că mergeam unul lângă altul. Aveam două bețe lungi în mâni și me propteam pe ele, în dreapta și in stânga, de pe cal, pentru a vede dacă nu ne dăm într’un abis, dar totodată și pentru a da ajutor calului când sa clătina prea tare, ceea-ce pe drumul acela miserabil se întâmpla de multe-ori. Gan, ca norocul, cunoșteau bine drumul, și așa am ajuns la 11 in sat și la cnșma, în care proprietarul cailor ne aștepta cu suris amicabil. Că s’a deslânțuit o furtună asupra sa, nu trebue sa o mai spun. Ne-am redobândit însă în curând umorul, dat fiind că am primit o odae frumușică cu paturi, și o mâncare bună. Sâmbătă, 13 August, am stat în Maidanpec. Era adecă zi de tirg, și țeranii români veniseră din mari îndepărtări să-și vindă productele lucră- tonior de mine, iar pe banii primiți să cumpere dela negustori cele tre- buincioase. Gă cu ocasiunea aceasta mulți se îmbată, am putut constata cu ușurătate din birtul in care ne aflam. Am examinat dialectele din Les- covo, lasicovo, Vlaole, Valma și Maidanpec, și am tras informațiuni asupra poporațiunii din ținuturile mai îndepărtate, prin ce mi-am cruțat călătoria mai departe, spre vest. In Maidanpec poporațiunea o formează în preponderanță Românii; dar sunt imigrați, cam de ol) de ani, ca lucratori de mine, și sunt origi- nari din Moldova în Bănat, unu din ISasca. Afară de Români mai sunt aci mineri din Ungaria, Nemți și Slovaci. Minele de aramă, odinioară celebre, esploatate și pe vremea Romanilor, nu mai dau câștig. Gum mi-a spus di- rectorul. un Englez, după subtragerea cheltuelelor, nu remâne decât un foarte mic profit. Reul cel mare e, că situația localității în munte e foarte nefavorabilă pentru transportul metalelor, și o legătură cu trenul e posibilă numai cu investirea unor mari capitale; lucru ce nu s’ar renta. In ziua următoare, după învingerea unei înălțimi piezișe, de pe care se putea arunca o admirabilă privire asupra orășelului Maidanpec, așezat în vale și înconjurat de o splendidă împrejurime, am ajuns pe un drum ce ni se părea nesfîrșit in valea Șașca țvalea Sașilor), unde erau mme și mai nainte și se vedeau urmele trenului de materiale, — la Rudna-Glava, unde ne-am fiert o găină în hanul unui crișmar aromân, originar din Be- ata, în apropierea lacului Uchrida. fntr’acestea se slobozise o ploaie cu rupere de nori; riunle s’au fost umflat, și după cum am veijut mai târcjiu, podurile au fost rupte in cea mai mare parte. Am mers pe picioare mai departe, și ne-a succes, pe o potecă periculoasă să ajungem la un loc de trecere peste rîul Șașca; dar după ce am ajuns în valea adevărată, și în continuarea drumului trebuia să trecem rîul Cernaica, am vâcjut că podul ,1 109 e rupt de apă și apa prea afundă și prea răpitoare pentru a o putâ trece cu picioarele. Am mers mai departe pe mal, dar din pricina terenului periculos și a unui nou torent de ploaie, a trebuit să abandonăm planul. Am căutat adăpost într’un sălaș, unde am stat puțin, pănă ce venind pro- pietarul, s’a declarat gata, pentru bani buni și vorbe frumoase, să ne dee un cal, care să ne treacă peste rîu. Am ajuns peste scurtă vreme în Cemaica, un sat mare, unde am dat firește iarăși de un Aromân. Crișmarul ne dase ântâiu o cameră mică, plină de ploșnițe, dar la remonstrările mele ne-a deschis alta, foarte spa- țioasă. cu paturi bune și curate. Călătorii pedestrași nu prea inspiră respect pe acolo, fiind toți considerati de vagabonzi, în cașul cel mai bun de meșteșugari. Chiar și politia era aici mai cu neîncredere, dar a devenit afabilă cum a vădut actul nostru de legitimare. în d'ua următoare am plecat iarăși pe picioare, pe vale în sus. avend încredere în charta militară care ne spunea, că drum este numai pe malul drept al rîului. Dar chartele din peninsula balcanică sunt înșelătoare. Nici n’am eșit bine din sat și a tre- buit să ne tragem ghetele și ciorapii de pe picioare, pentru a trece rîul, care era acum mic. Am mers mai departe desculți, și am trecut apa âncă odată. Am remas apoi în continuu pe malul stâng al rîului, chiar și unde drumul trecea peste rîu, fiind-că toate podurile erau rupte și mânate de apă. Dela Tanda începând, drumul era mai bun. Când ne-am apropiat de Lucite am dat de apă. A trebuit să ne luăm un conducător, care, pentru a evita valea ce nu era de străbătut din causa apei, ne-a dus peste munte și pe drumuri foarte greoaie la Glogovița, unde am fost destul de bine adăpostiți la un aromân din Gopeș. Aici am găsit și un număr de Nemți, cari erau lucrători Ia minele de aur de nou descoperite în nemijlocita apropiere. Poporațiunea e română; dar cevași mai departe spre sud. satele T-eJareea. Tlăgotina, Vrazogărnaț, Zaiciar sunt bulgărești, cu toate că politicește aparțin Serbiei. Puteam să ne întoarcem deci iarăși spre Nord; și anume, am mers ântâiu la cu poporațiune sârbă, și luând o trăsură am mers direct la Ne.gotin, fiind-că puținele sate din dreapta și stânga au poporațiune sârbă. Drumul e bun, fiind-că formează șoseaua principală, care mijlocește comu- nicația din Macedonia, Albania, prin Serbia sudică cu România vestică. Era foarte vie circulația pe ea și vedeam trupe întregi de Albanezi, călare pe caii lor cei mici, trecând pe lângă noi. și tot așa și trăsurile, după cum ne-am putut convinge și din splendidul han al unui Aromân din Salaș. Călătoria la Negotin a fost destul de plictisitoare. Abia ultima pârtie, făcută prin o frumoasă pădure, la marginea căreia se deschide deodată o priveliște asupra șesului îndepărtat, a devenit mai interesantă. Trecusem pe lângă o mănăstire și o școală mare de vierit. Guvernul sârbesc face adecă toate opintirile pentru a repara perderile ce le-a causat filoxera, Introducând în vii viță americană. Lozele cari dădeau vinul roșu, renumit 110 și greu de Negotin, au perit cu desăvîrșire de pe coastele ce încunjură j șesul, iar bunăstarea poporațiunei e sdruncinată. j Drumul în nemijlocita apropiere a orașului trece prin mărăștina, care j încunjură orașul din trei părți. Negotinul e orășel cu comerciu bine desvoltat j și e sediul autorităților pentru partea nordostică a Serbiei. Poporațiunea 1 e în preponderanță sârbă; dar sunt și Români destui, fiind-că satele mai apropiate, spre Nord (Samarinovac), spre Ost (Bucovța), spre sud (Mokrania) sunt românești. Numai spre vest și sudvest se găsesc sate sârbești cari însă spre sud sunt iarăși încunjurate de sate românești. Nu pot să spun, dacă locuitorii acestei insule limbistice sunt sârbi adevărați. în tot cașul, limba aurită în Negotin și dela țărani era într’adevăr sârbească; pe când teritorul dinspre Sud, mărginaș cu teritorul român, adecă împrejurimea • Zaiciarului, e bulgară. în Negotin am rămas numai o noapte, adăpostiți în „Grand Hotel“, al unui Român din Bulgaria. Am fost foarte mulțumiți cu îngrijirea și cu prețurile, și peste tot, așteptările mele, reduse la foarte puțin, au fost pe departe întrecute. Din Negotin ne-a dus trăsura peste comunele mari ro- mânesci Bucovța și Cobișnița—la graniță la Timoc. Formalitățile cu pașaportul au fost iute gata; funcționarul de vamă și nevastă-sa. care scie bine nemțește, ne-au omenit cu un vin excelent și vechiu de Negotin, și acesta a fost singurul cas, că ni s’a dat vin bun în călătoria noastră. Un soldat ne-a trecut cu luntrea greoaie peste Timoc, rîul spumegător, care nu for- mează nici graniță etnografică nici de limbă, fiind-că în apropierea vărsării sale, în dreapta și în stânga se vorbește românește, iar mai în sus locuesc de amândouă părțile Bulgari. După acest scurt raport de călătorie să aruncăm acum o privire asupra poporațiunei. Colțul de nord al Sârbiei, înconjurat de Dunărea ce tae munții, poartă numele Crajina sau mai corect Craina, ceea-ce însemnează țeară mărginașă. Poporațiunea Crainei e română. De pe la mijlocul secolului acestuia s’a mutat granița teritorului român de limbă, în favorul celui sârbesc. Kanitz („Serbien*. Lipsea 1868) numesce ca primul sat românesc în valea Mlava, în direcție sudostică dela Petrovaț satul Zdrelo. Comuna rurală Crușevița e după el românească. Mai departe pomenesce de Români pănă la Cupria și Alexinaț, ba chiar și spre sud dela Zaiciar. Mai sunt, ce e drept, și astăiji Români prin regiunile acelea, dar sunt de nou imigrați și singuratici, căci mulțimea Românilor descălecați mai de mult acolo e definitiv slavisată. în Pozarevac, Petrovae, Zagubica și Crușevița se găsesc colonii mai mari, dar generația mai tinără înțelege numai, însă nu vorbesce românește. în valea Mlava se mai găsesce astădi numai un singur sat curat românesc, anume Lasnița, spre nord dela Zagubița, în districtul Homolja. Delimitarea de limbă o formează muntele Homolja, care formează granița acestui teritor, din spre nord. Tot ce cade spre sud și vest, adecă teritorii, pe cari se cultivă agronomia, sunt perdute pentru românitate. în schimb, partea mun- 111 toasă spre nord e scutită deocamdată de slavisare; ba se poate constata chiar o simțitoare întărire a elementului românesc, și anume, în prima linie prin înmulțirea naturală, și apoi și prin perfecta asimilare a tuturor elemen- telor slave, din Craina, cu escepțiunea Negotinului și a satelor sârbesci din nemijlocita apropiere. Nu este decât un singur sat isolat sârbesc în Craina, anume Petrovoselo, spre sud dela Tekija, în munți, și și acesta e compus din coloniști noi, montenegrini. Valea de jos e sârbească pănă la Zelenic; iar dela Vucovici pănă la Crușevița e mestecată, pe când mai departe, în sus, e întreagă românească; și așa merge spre ost pănă în apropierea Vi- dinului, în Bulgaria. Spre sud nu esistă delimitare naturală, fiind satele în partea de sus a rîului Belareca și a rîulețelor scurse în el românesci, iar cele din partea de jos bulgărești,. Românii au înaintat dela Dunăre spre sud, și au contopit elementele slave aflate aci. Dacă tragem o linie dela Golubaț peste Petrovaț, pe lângă Dunăre pănă în valea Mlava, la Zaiciar, lângă Timoc, avem întregul teritor românesc Ide limbă) în Serbia, pe care se găsesc numai puține sate de altă limbă. Limitele mai precise ale teritorului de limbă sunt următoarele: Dobra lângă Dunăre, de aici începând munții spre sud, iar în vale Vucovici, Srbce, Ljesnița, Sena, Caona, Maidan-Cuceaina, în care se află în preponderanță Români, dar are și Nemți și Slovaci din Ungaria, — toate sunt românești, Cuciaina lângă Crușevița e sârbească, Cerovița românească, Cerinosnic e mixt, iar celelalte sate din vale sunt toate românești. Spre sudvest granița o formează Homoliapl anina-, pe când Orna Gora ]a o înălțime de 1200 m. nu formează graniță limbistică. Văile ce se des- chid de aici, sunt și spre sud în părțile lor de sus cel puțin locuite de Români, cum e: lasicovo, Vlaole, spre vest; Crivelj, Bor, Ostreli și Bres- tovaț, spre sud; dar în aceste trei din urmă Românismul e prea periclitat. Localitățile din estremul sud se numesc: Dubocane, lasicova mare și mică, Tabacovaț lângă Timoc. cari despart teritorul sârbesc al semiinsulei dela Negotin de cătră teritorul bulgăresc dela Zaiciar, care cade spre sud. Spre nordul acestei linii, pănă la Dunăre, e sat neromânesc numai Petrovoselo, apoi insula dela Negotin, cu 18 sate, și unele comune nouă cu limbă mixtă cum e Miroe, Vrovica, mai departe orășelele cutropite de funcționari. Dau acum lista tuturor localităților române, observând că cele însem- nate cu steluță au un însemnat procent și de poporațiune sârbă. Durere nu mă aflu în posiția de a espune precis numărul locuitorilor din fie- care comună. încep dispre vest: 1 *) Dobra, lângă Dunăre. 2. Vucovici. 3. Srbce. 4. Lieșnița. 5. Sena. 6 Kaona. 7. *) Madjan-Cuțaina. 8. Cerovița, 9. Cermosnic. 10. Nereșnița. 11. Bukovsca. 12. Volnia. 13. Duboca (Dîlboca). 14. Debelilug. 15. *) Maidanpec. 16. Lescovo. 17. lasicovo. 18. Vlaole. 19. Lașnița 20. *) Malanovaț (mai mulți Sârbi decât Români). 21. Mosna. 22. Topolnița. 23. Clococevaț. 24. Rudna-Glava. 25. Cernaica. 26. Tando. 27. *) Golubinie. 28. *) 112 Miroc. 29. *) Tekija. 30. Sir. 31. Cecerac. 32. Cladușnița. 33. Manastirica. 34. *) Cladovo. 35. Costal. (Cuștei). 36. M. Vrbița. 37. V. Vrbița. 38. Retcovo. 39. Corbovo. 40. Vainga. 41. Brloga. 42. Podoska. 43. Recita. 44. Veleșnița. 45. V. Camenița. 46. Bordeli. 47. Grabovița. 48. Reca. 49. Brza Palanca. 50. Cupușiște. 51. Slatina. 52. *) Usovița. 53. Vrabia. 54. Mihailovaț. 55. M. Camenița. 56. labucovaț. 57. Malainița. 58. Plavna (de ea sunt legate spre Sud comunele Sîrbești Stubic, Popovița, etc) 59. Cușiac. 60. Dzanjevo, 61. Dupljani. 62. Praovo. 63. Samarinovaț. 64. *) Raduievaț. 65. *) Negotin (Ro- mânii sunt în mică minoritate). 66. *) Srbovlah, 67. Bucovța. 68. Cobișnița. 69. Mocrania, 70. Tabacovaț. 71. Vel. lasicovo. 72. M. lasicovo. 73. Dubocane. 74. Glogovița, 75. Luk&. 76. Topla. 77. Buce, 78. Crivelj. 79. Bor. 80. Bres- tovaț. 81. Ostreli. 82. M. Gorniani. 83. Vel. Gorniani. Ce se ține de numărul Românilor, pot să înșir numai aproximativele limite ale sumei totale, în sus și în jos. Eu, personal, nu-mi puteam com- pune nici o statistică, fiindcă nu visitasem decât jumătatea mai mică dintre satele Serbiei; și tocmai dacă le vedeam pe toate, numărul locuitorilor unui sat îl greșește omul, dacă ia de basă numărul caselor, cum am făcut eu cu Aromânii. Pentrucă sunt comune destule, cari ]a aparență sunt foarte mici, dar e însemnată totuși poporațiunea lor, resfirată prin sălașele din jur. Comunele situate sus pe munte, cari se ocupă în mod eminent cu prăsirea de vite, sunt mici, iar cele de pe coaste, pari se ocupă cu prăsirea de vite și cu agronomia, sunt mijlocii (500 pănă la 15Q0 locuitori); pe când cele de pe șes sau din vale, și cele mai multe sunt așa, cari se ocupă cu agronomie, vierit, prăsire de porci, sunt mari. Comunele de câte 5000 și mai mulți locuitori nu sunt rare. Am cerut de mai multeori informațiuni dela funcționarii Șerbi asupra numărului Românilor și mi s’a spus că suma totală ar fi 150.000 pănă la 180.000. Kanitz ne spune, că sunt 123.000. O statistică sârbă, care se con- țină și naționalitatea, n’am putut afla. Nu vom greși dacă luăm ca minim al Românilor din Serbia 150.000-, iar dacă mai punem și pe Românii ser- bisați și resfirați pe teritoriile ce cad spre sud și vest, căpătăm maximul de 200.000; dar realității va corespunde mai mult numărul 180,000. Guvernul sârbesc face mari opintiri pentru a serbisa pe Români-, re- sultatele obținute sunt însă foarte mici. Eficacitatea se așteaptă dela bise- rică, școală și administrație De preoți se trimit numai Sârbi, sau oameni cu sentimente sârbești, cari fac slujba întreagă în limba sârbească. Dar țeranul nu se duce la biserică și astfel propaganda prin biserică devine ilusorie. Cevași mai mult se face prin școală, cel puțin în comunele mai mari, agro- nomice, de pe șes; pecând în cele de pe deal, ai căror locuitori sunt adă- postiți prin sălașe, nu sunt de observat influențele ei. Mai mult efect are limba oficială sârbească în localitățile în cari se află un aparat mai mare administrativ. Aici se poate prinsu varsatulu, altmintrilea nu se vor primi. 1 Aquelasu I. ne face cunoscutu, precumu in anul viitoriu dioa nascerii ’ I. Imperatu in 9 Februarie se va șerbi, in quare di fiescequare Preotu pentru fericita Domnire shi indelungata viatia a Inaltiatului shi bunului nostru Imperatu se cade se aduca sertfa, invatindu shi poporul despre da- toriile, que le avemu cotra Induratul nostru Monarchu. ș Mai incolo intru urmarea Înaltei oronduieli din 21 Augustu Nru de ■< Curte 5903 a. c. Inaltiatul C. Guberniu ne demanda, qua de aci inainte ) Preoții, quarii sciu scrie cu literele stramosiesci, toate protocoalele shi oficiosele j corespondentii se le duca cu literele quele vechi românesci, iar a spre aquestu 1 scoposu noe ni se demanda, qua se nu hirotonimu Preoți, quarii nu sciu cu 1 litere batar scrie, quarele spre îndreptarea atotu a Preoților, quotu shi aquelora 1 que vor nedui la Preoție, vi se face cunoscutu. Shi iarasi. j *) Pentru sunetul ă C. Țopa folosesce un semn, ce seamănă mult cu un ă cirilic, | dar care nu-1 putem reproduce în tipar. j 121 Prin Grațiosul Decretu din 7 Octombrie a. c. Nrul 10542 ni se po- runcesce, qua pentru locuitorii din Szâraz-Ajta prinu focu la 38999 de floreni 22 cruciferi păgubiți, dela l-a Dechembrie in 6 luni se se culeaga mila, quare porunci spre a se pași shi vesti incredintindule, remanemu Blasu 19 Noembrie 1833. Alu Iubirii Tale De bine voitoriu: Vladeica loan m. p. DIN SINUL ASOCIAȚIUNII. Loteria Casei Naționale. în urma pertractărilor ce au urmat în anul trecut, dela Iulie pănă la Decembre, între Mi- nisterul de finanțe și Comitetul Asociațiunii, și cari aveau de substrat anumite detaiuri ale planului loteriei Casei Națio- nale, emisiunea losurilor nu s’a putut face decât numai la finea anului trecut, și astfel biroul loteriei a dispus numai de un timp relativ foarte scurt pentru desfacerea numerului imens de 100.000 bilete de loterie. Astfel s’a întâmplat, că pe lângă tot zelul ce l-au desvoltat anumite cercuri ale membrilor și amicilor Asociațiunii (căci nu toate au arătat aceași bunăvo- ință) pentru asigurarea succesului acestei întreprinderi, — la începutul lunei Maiu a. c. nu se vendu-se âncă un numer atât de mare de bilete, care ar fi asigurat un profit mai însemnat pentru scopurile Casei Naționale. între asemenea împrejurări Comitetul central în ședința sa din 10 Maiu a. c. s’a vec|ut îndemnat a lua disposițiuni ca Ministrul de finanțe să fie recercat a concede amânarea tra- gerii la sorți pe cțiiia de 20 Octobre (nou) a. c. Urmând această concesiune prin ordinațiunea ministerială Nr. 40757 din 21 Maiu a. c., comitetul central în ședința sa din 30 a acestei luni a și decis amânarea pe terminul indicat. Astfel biroul loteriei va mai dispune de timp de câte-va luni pentru a-și continua lucrarea, și dacă aceasta va întim- pina sprijinul și acelor cercuri, cari pănă astătți au remas mai nepăsătoare față cu frumoasa și importanta instituțiune pro- iectată de Asociațiune, — putem conta cu toată siguranța la un resultat, care cu un mare pas ne va aduce mai aproape de ținta urmărită. 9 122 însciințând deci cetitorii revistei noastre despre disposi- ] țiunile mai sus amintite, ne folosim de ocasiune spre a le cere din nou întreg concursul pentru lucrarea intreprinsă în scopul realisării în timp cât mai apropiat a Museului nostru < național, prin care Românii din patrie își vor îndeplini o veche < și sfântă datorință față cu trecutul lor național și vor ridica cel mai falnic monument al redeșteptării lor culturale. în deosebi rugăm acele cercuri, cari au afaceri bănesci cu marele public, și astfel dispun cțilnic de bune ocasiuni pen- i tru desfacerea biletelor de loterie, să urmeze exemplul dat ; de acele institute românesci, cari și păn’ acum s’au distins | prin un deosebit zel întru sprijinirea lucrării noastre, și au | distribuit biletele loteriei în numer foarte mare. 1 Din parte-ne nu vom întârzia a informa atât adunarea ț generală cât și publicul nostru cetitor despre zeloasa și des- 1 interesata lucrare a acestor sprijinitori ai Asociațiunii. I în fine mai amintim, că bilete de loterie se pot căpăta j la Biroul Asociațiunii cu prețul de câte o coroană. Expedi- j țiunea la comande, cari trec preste 10 bilete, se face franco, la \ comande mai mici este a se trimite și porto poștal de 10 fii. 1 (la trimitere recomandată 35 fileri). Pentru România s’a in- stituit un deposit general la D. C. Steriu et C-ie în Bucuresci (str. Lipscani 19), unde se vend losurile cu prețul de câte ; un leu. ■ * '1 Adunarea generală din 1900. Asociațiunea noastră cu ocasiunea | ultimei adunări generale a primit dela Desp. Caransebeș invitarea de a î ține proxima adunare generală pe teritorul acestuia, la Băile Herculane. ) Comitetul central, pe basa însărcinării primite la Deva, a decis acum în ședința sa din 30 Maiu, a primi această invitare, și a fixat terminul adunării generale pe , 316'34 5. Vasilie Pap, Aradul-nou,................................ „ 30'— 6. Paul Dotariu, Timișoara,................................ „ 30'— 7. Pomul Cărăbaș,.......................................... „ 4'— 8. Venitul petrecerii dela 25 Iunie 1899,.................. ,, 142'— 9. Dr. Valeriu Mezin,...................................... ,, 6'— 10. Dr. Lazar Simon ........................................ „ 60'— 11. Dr. Petru Țegle......................................... „ 130'— 12. loan Teodoroviciu,...................................... „ 60'— 13. Emanuil Ungurianu,.........................■ • • ■ „ 400'— Total cor. 1778'34 64 Transilvania. Partea oficială. Din această sumă comitetul a dotat: 1. fondul cultural al despărțământului cu...............cor. 1121'38 2. fondul pentru bibliotecele pop. cu................... „ 328'48 3. fondul pentru ajutorarea școalelor cu....................... 328.48 Fondul cultural s’a urcat în decurs de un an dela 640 cor. la 1769.38. Fondul pentru biblioteci poporale a ajuns la suma de cor. 329.76, din care procurându-se cărți pentru biblioteci de cor. 295.29, ră- mân astădi cor. 34.48. Fondul pentru ajutorarea școalelor s’a urcat dela cor. 132 la cor. 461'74, din care sumă dându-se cor. 400 ajutor pentru susamintitele școale, fondul rămâne aztăzi cu cor. 61.74. Despărțământul „Timișoara¹¹ are de present: membri fundatori 2, „ pe viață 9, „ ordinari 49, „ ajutători 20, De toți 80 La comitetul central s’au trimis în urma ultimei adunări cercuale taxe în suma de cor. 414'40. LOTERIA CASEI NAȚIONALE. „Asociațiunea pentru literatura română și cultura po- porului român" — pe basa concesiunii acordate de On. Minister reg. ung. de finanțe cu ordinațiunea Nr. 49.522 din 27 Iulie 1899, — aranjază o LOTERIE DE EFECTE, =— al cărei profit se va folosi pentru ridicarea unei Case naționale în Sibiiu, în care se va instala un Museu istoric și etnografic român și Biblioteca Asociațiunii, etc. Prețul unui bilet de loterie 1 coroană. Tragerea la sorți se va face la 20 Octobre 1900 st. n. în presența unui notar public și a unui comisar politic. Consemnarea câștigurilor se va publica la trei (Jil® după tra- gere. Ridicarea lor se va face în decurs de 60 qlile dela tragere. Bilete de loterie se pot procura dela biroul Asociațiunii în Sibiiu (N.-Szeben, strada Morii Nr. 8), și se vor vinde la toate băncile românesci. Sibiiu, în Iunie, 1900. Comisiunea loteriei. oooooooooooooooooooooooooooo Redactor: Dr. C. Diaconovich. Tiparul Tipografiei archidiecesane.