TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. VII—VIII. Sibiiu, Sept.-Oct. 1898. Anul XXIX. ASOCIAȚIUNEA ÎN BIHOR. Ori-cât de mari au fost îngrijirile, cu cari o parte a pu- blicului nostru a întimpinat modificarea — de altmintrelea octroată și neîncungiurabilă — a statutelor Asociațiunii, și ori-cât de grave au fost temerile, ce s’au ivit cu privire la estinderea numelui și organisațiunii locale transilvane a Aso- ciațiunii asupra întreg poporului român din patrie, —• expe- riențele anilor din urmă dovedesc: că Asociațiunea prin schimbările atinse și prin noua ei organisație a câștigat base cu mult mai largi și condițiuni cu mult mai priincioase pen- tru a se ridica în viața noastră culturală preste rolul unei societăți locale la importanța unei adevărate instituțiuni naționale. Cât de mare a fost lipsa unei asemenea instituțiuni gene- rale pentru toți Românii de sub coroana St. Ștefan, se ma- nifestează mai evident în acea împrejurare, că Asociațiunea dela primul moment nu a avut să se lupte cu greutăți pentru a cuceri terenul nou aLactivității sale și a încălȚi popora- țiunea acestui nou teritoriu pentru mărețele scopuri, ce le ur- măresce, ci a găsit pretutindene o pricepere perfectă și o însuflețire învăpăiată pentru chemarea și activitatea sa cul- turală. Acea sete de cultură, care este caracteristica popoarelor cu putere de viață și cu viitor, și care s’a manifestat în condi- țiuni atât de îmbucurătoare și imposante atât la adunarea generală din Lugoș, cât și la cea din Beiuș, trebue să ne întărească în credința, că precum mari sunt scopurile urma- 11 142 rite de Asociațiune, tot astfel mari vor fi și resultatele, ce le va pută obțină în întreg sinul poporului nostru, dacă cei ce stau în fruntea ei vor ave priceperea și energia pentru o muncă perseverantă și intensivă pe terenul înaintării noastre culturale. Căci succesele extraordinare, ce s’au realisat cu ocasiunea constituire! despărțemintelor în Banat și Bihor, dovedesc că Asociațiunea a găsit acolo un mediu escelent pentru o activitate rodnică și că prin urmare succesele lucrării sale depind numai dela hărnicia celor chemați a o conduce. Splendidele noastre sărbători culturale dela Lugoș, unde s’a anunțat devisa pentru lucrarea viitoare a Asociațiunii, și dela Beiuș, unde cuventul s'a întrupat, semnalează o eră nouă pentru vechia noastră instituțiune culturală. Se cuvine deci ca și de astădată să dăm locul de frunte cuvântărilor, cu cari a fost inaugurată prima adunare gene- rală ținută în Bihor. Președintele Asociațiunii, Dl 1. M. Moldovan, a rostit următorul cuvânt de deschidere: Onorată adunare generală! Inima noastră saltă de bucuriă: pentru-că această con- venire anuală a societății noastre o putem serbâ între munții Bihorului celui cu nume și strălucire vechiă, — în focularul, carele de multe 4e°i de ani respândesce lumina și cultura în sinul poporului român. După descensiunea spre ținutul, unde primii descălecători, întemeiătorii neamului românesc, au pus mai ântâiu piciorul pe pământul acestei patrie a noastre, binecuvântat cu multe frumseți și daruri, vedem acum locul adunării noastre gene- rale mutat întru altă regiune, iarăși apuseană și situată la marginea teritorului locuit de români. Așa spre bucuria noa- stră a tuturora se adună și întregesc ochiurile acelei catene, carea în mod vec}ut și aretat are să împreune odinioară toată suflarea română din regiunile Ungariei. Falnicul Bihor este carele ne cuprinde cu brațe deschise și ne împarte cu abundanță salutări frățesci. Fiă și el sa- lutat din partea noastră cu toată căldura și iubirea inimei noastre românesci. 143 Onorată adunare generală! Puține și rari sunt ocasiunile, întru cari Românii devotați binelui comun al neamului lor se pot consulta asupra unor întrebări de interes vital pentru noi. La ocasiuni de aceste se re’mproaspetă în memoria noastră și se desvelesce icoana tristă a trecutului plin de vijeliă. Tim- puri grele au fost acele și în mod nemilos au rărit șirurile străbunilor noștri; ma de multe ori valurile înălțându-se cu furiă au încercat să șteargă pănă și amintirea poporului ro- mân. Dară caracterul cel tare și vânjos al lui totdeauna s’a arătat învingător. Lupte bărbătesci, retrageri istețe l-au scă- pat de furtune, iar după alinarea acestora iarăși s’a ridicat, ca holda culcată de vânt, iarăși s’a vindecat ca surceii tineri ai viței zdrobite de ghiață. Iacă de unde provine încrederea cea mare a poporului nostru în vitalitatea sa, încredere, carea une-ori a putut pro- duce resultate bune; dar acum după-ce relațiunile vieții de tot s’au schimbat, poate fi aducătoare de perire. Părinții noștri de câte ori printre vijelii au putut să-și procure oare-care linisce, și-au recules, și-au adunat puterile, și au lucrat pentru conservarea națiunii; iar când au preceput că factorii, ce incurg asupra vieții poporului român, s’au schim- bat, și ei au văcjut de alte mijloace de apărare. Când lumina și cultura a început a se răspândi prin re- giunile noastre, i vedem și pre ei întărindu-se cu armele cul- turei și încercând puterea acestor arme. La început i vedem alergând la sorginți de cultură străine, iară mai târcjiu și ei întemeiază pentru sine foculare de aceste. Chiar în locul acesta, unde suntem adunați spre a ne împărți salutări frățesci și a împlini agende culturale de prima ordine, bărbați, a căror amintire în veci se va face cu laude, au ridicat institute culturale, cari de multe 4eci de ani au răspândit și răspândesc lumini binefăcătoare în sinul poporu- lui românesc, deșteaptă simțul național și-l întăresc pe el. Iară ca să avem o legătură comună între noi, — ca să împreune deosebitele centre de cultură mai mici și mai mari, mult depărtate unul de altul, — ca să lege toate palpitațiu- nile de felul acesta ale inimei românesci, au întemeiat socie- 11* 144 tatea comună pentru toți Românii din Ungaria, a cărei adu- nare anuală o serbăm acum. Onorată adunare generală! Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român după mintea întemeieto- rilor sei este menită a produce unitate întru mișcările noastre culturale; — a face, ca toți Românii, ori-unde ar locui ei prin intinsele regiuni resăritene ale Ungariei, să priceapă și cu- noască lipsa neapărată de a răspândi și generalisa cultura română în sinul poporului nostru; — a face ca toți Românii — fără de nici o căutare la deosebirile, ce relațiunile vieții pro- duc între straturile societății, — nu numai să cunoască, dară chiar să și simță această lipsă și punând cu toții umăr la umăr cu dragoste frățească să lucreze fiă-care după cele mai bune puteri ale sale spre înaintarea culturei noastre. De aceea au dispus ei, ca adunările generale să se țînă în locuri deosebite, acuși într’un colț din crerii Carpaților re- săriteni ai Ungariei și a undulațiunilor interne și externe ale lor, acuși într’altul, — ca așa dulcea noastră limbă română, acest criteriu distinctiv al nostru, să se desvoalte uniform și prin mijlocirea ei cultura poporului român să crească și în- florească. încrederea aceea fatalistică în puterea de viață a națiu- nei noastre, acum după-ce simțul național la toate popoarele s’a deșteptat și înflăcărat, după-ce el a prins a opera cu atâta vigoare în toate direcțiunile, ar pute deveni fatală pentru noi, mai ales dacă considerăm, că drumurile ferate și electrici- tatea pătrund și unghețele cele mai retrase, și încrederii acelei mortărețe, de care poporul nostru era cuprins odinioară, nu-i mai lasă adăpost liniștit. Frați bihoreni! ați primit Asociațiunea cu atâta căldură și iubire frățească. Dovadă viă, că sunteți pătrunși de scopnl măreț, care-1 urmăresce ea. Fiă, ca și straturile cele mai adânci și mai retrase din jurul acesta și cele alalte ținuturi ale Un- gariei, locuite de Români, să ajungă la deplină cunoascerea ace- stui scop și cu dragă inimă să lucreze pentru realisarea lui. Așa puterile noastre se vor întări și înrădăcina atât de afund, încât nime nu va fi în stare de a le smulge. Dispunând de așa mijloace Asociațiunea noastră va pute lucra cu fruct spre 145 conservarea și înflorirea limbei și literaturei române, și prin mijlocirea lor va pute respândî în cercuri tot mai largi cul- tura, carea în cailele noastre înalță atât de mult pre cei ce o îmbrățișează cu devotament și nimicesce pre cei ce o igno- rează. Cu aceasta declar adunarea generală a Asociațiunii pen- tru literatura și cultura poporului român de deschisă. La cuvântul presidial Dl Jos. Vulcan, membru al Aca- demiei Române, a respuns cu următorul discurs: Ilustre dle președinte/ Onorabilă adunare generală! Sub impresiunea unei adânci emoțiuni, incapabil de a-mi stăpâni bătăile mai repe) dela membri noui: luliu M. Montani, losif Magda, Teodor Dușa, I. Moldovan, luliu Pop, C. I. Irimie, Traian Radu, N. Motora și N. Cristea 45 fl.; c) dela membrul pe viață nou Dr. Laurențiu Pop 100 fl.; d) dela membri ajutători 5 fl. și e) dela contribuenți 6 fl. La cassa centrală s’a trimis suma de 212 fl. 80 cr. suma de 38 fl. 20 cr. s’a reținut pentru trebu- ințele proprii. — 3. S’au cetit disertațiunile: Țărancele române în sus- ținerea portului și datinelor străbune, de Maria Cioban, și Țăranul și inteligentul și datorințele lor reciproce de Demetriu Goia; dșoara Sidonia Todescu a declamat poesia „Movila lui Burcel“. — 4. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de trei ani: president dl Dr. V. Preda, iar membri în comitet dnii: Dr. Zosim Chirtop, Rom. Furduiu, D. Goia și loan Maior. — 5. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș s’au ales dnii Dr. Laur. Pop și Dr. Zosim Chirtop, suplent Paul Petru. în comitiva sa directorul despărțementului atrage atențiunea comi- tetului central, că între textul maghiar și cel român al §-ului 40 al. a treia din Statute e o diferință esențială. Transilvania. Partea oficială. 171 Procesul verbal al adunării cercuale dela 17 Iu- lie a. c. se ia spre scire; proiectul de budget pe 1899 se aproabă. Dnii amintiți sub 2. b) se declară membri ordinari. Primirea sumei de 212 fl. 80 cr. se confirmă; reținerea sumei de 38 fl. 20 cr. și ale- gerea comitetului cercual se aproabă. Referitor la diferința textului maghiar de cel român în §. 40 al Statutelor se observă, că diferința e o greșală de tipar, care însă nu alterează de loc, de oare-ce acel §. e numai o provocare Ia alt §, care cuprinde dis- posiții detaiate și hotărîte. 220. (405—1898). Alexandru Liuba., student la școala de sculptură din Miinchen, își legitimează cu data 4 August a. c. progresul făcut în 1897/98 și se roagă a i-se lăsa stipendiul de 100 fl. și pe viitor. Legitimarea se ia spre scire și stipendiul se mai acoardă âncă pe un an. 221. (406—1898). Direcțiunea despărtementului VI (Sebeșul săsesc) înaintează cu data 5 August a. c. procesul uerbal al ședinței comitetului cercual dela 28 Iulie a. c., în care s’au pertractat afaceri curente, și pe cel al adunării cer- cuale dela 1 August a. c. Din acesta se constată: 1. S’au presentat și luat spre scire raportul general al comitetului cercual și rațiociniul pe anul trecut. — 2. Din taxele de membri s’a încassat suma de 73 fl. 50 cr. 3. Pentru anul 1899 s’a statorit budgetul la intrate și eșite cu 170 fl. — 4. S’a ales comitetul,cercual pe un nou period de trei ani și anume di- rector dl Sergiu Medean, iar membri în comitet dnii Al. Dobrescu, Zev. Mureșan, I. Oncescu și Avram David iunior. — 5. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș s’au ales dnii Dr. Pompiliu Isac, I, Oncescu și Dr. I. Elekes. Directorul despărțământului în comitiva sa observă, că taxele în- cassate se vor trimite la cassa centrală în toamnă, când vor încurge și dela ceilalți membri. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual dela 28 Iulie a. c. și cel al adunării cercuale dela 1 August se iau spre scire. Proiectul de budget pe 1899 și alegerea comitetului cercual se aproabă. Re- lativ la taxele încassate se observă, că acelea sunt a se trimite de-odată cu procesul verbal, în care se 12* 172 Transilvania. Partea oficială. amintesc, pentru ca membri Asociațiunii să poată fi la timp provecțuți cu bilet de legitimare. Se recearcă deci direcțiunea despărțământului a înainta taxele încassate. 222. (407—1898). Direcțiunea despărtementului XXIV (al Mureșului) înaintează cu data 1 August a. c. procesul uerbal al adunării cercuale dela 31 Iulie a. c. Din acesta se constată: 1. S’au presentat și luat spre scire raportul general al comitetului cercual și rațiociniul cassei pe 1897— 98.— 2. S’a statorit budgetul pe 1899 la intrate și eșite cu 92 fl. 30 cr., preliminându-se pen- tru trebuințele proprii 15 fl. — 3. S’a încassat suma de 52 fl. 30 cr. și anume 40 fl. dela membri ordinari și 12 fl. 30 cr. dela membri ajutători. Suma de 42 fl. 30 cr. s’a trimis la cassa centrală, iar cu 10 fl. s’a pre- miat disertația de sub p. 4. — 4. Învățătorul Teodor Bogdan a cetit di- sertația „Pomăritul și foloasele luiu. — 5. Pentru a primi însărcinarea de-a representa despărțementul la adunarea generală din Beiuș, nu s’a aflat nimeni. — 6. S’a fixat un premiu de 5 ti. pentru acel învățător, care va dovedi mai mult progres în școala de pomi. — 7. S’a reales vechiul comitet cercual pe un nou period de trei ani. — 8. Ca loc pentru proxima adu- nare cercuală s’a fixat comuna Săngeorgiul de Mureș. Procesul verbal al adunării cercuale dela 31 Iulie a. c. se ia spre scire. Proiectul de budget pe 1899, premiarea disertației menționate, statorirea premiului de 5 fl., alegerea comitetului cercual și fixarea lo- cului pentru proxima adunare cercuală se aproabă. Primirea sumei de 42 fl. 30 cr. se confirmă. 22». (408—1898). Dl Trifon Mielea trimite 8 fl. 62 cr. și anume 5 fl. ca taxă de membru ordinar nou dela dl Damian Popescu, preot în Ofcea (Bârănyos), iar re- stul dela membri ajutători. Se confirmă primirea sumei de 8 fl. 62 cr. și dl Damian Popescu se declară membru ordinar. 224. (409-1898). Direcțiunea despărtementului XXVII (Cohalm) înaintează cu data 4 Au- gust a. c. procesul uerbal al ședinței comitetului cercual dela 1 luliu a. c., în care s’a statorit programul adunării cercuale, și pe cel a! adunării cercuale dela 1 August a. c. Din acesta se constată: 1. S’au presentat și luat spre scire raportul general al comitetului și rațiociniul cassei pe anul expirat. — 2. S’a încassat dela 8 membri vechi 40 fl. și dela 6 mem- bri ajutători 6 fl. 90 cr. — în total 46 fl. 90 cr., din care sumă 40 fl. s’au Transilvania. Partea oficială . 173 trimis la cassa centrală. — 3. Dl G. Repede, paroch în Homorod, a cetit disertația sa „Despre starea economică a poporului nostru românesc", iar dl I. Bercan a cetit și explicat o broșura de I. Moța despre deprin- derea poporului românesc cu negustoria. — 4. S’a statorit budgetul pe 1899 la intrate și eșite cu 46 fl. 5 cr. — 5. S’au luat măsuri pentru înființarea de agenturi. — 6. S’a decis, ca să fie rugat comitetul central, ca să trimită des- părțementului câteva exemplare din Agrologia de Dr. Gr. Maior și câte un exemplar din Biografia lui Avram îancu de losif St. Șuluțiu și Dietetica poporală de Sim. Stoica. — 7. Delegați pentru adunarea generală s’au ales dnii N. Mircea și I. Mircea, suplenți I. Buzea și I. Bercan. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual dela 1 Iulie a. c. și cel al adunării cercuale dela 1 August a. c. se iau spre scire. Primirea sumei de 40 fl. se confirmă; proiectul de buget pe 1899 se aproabă. Relativ la rugarea de sub p. 6, se observă, că din Agrologie se trimite un exemplar pentru bi- blioteca despărțementului, iar celelalte doue opere, nefiind ele proprietatea Asociațiunii, nu se pot da gratuit. — în fine se recearcă direcțiunea despărțe- mentului a convoca o adunare cercuală extraordi- nară pentru noua alegere a comitetului cercual, care trebuia să se efectuească în adunarea din 1 August a. c. conform §-ului 12 din Instrucțiunea Nr. 599—1897. 225. (410—1898). Direcțiunea despărțementului XI (Blaj) înaintează cu data 2 August a. c. procesul uerbal al ședinței comitetului cercual dela 30 Iulie a. c. și pe cel al adunării cercuale dela 31 Iulie a. c. Din cel dintâiu se con- stată, că s’au pertractat rapoartele agenturelor și raportul general, ce e a se presentă adunării cercuale, și s’a decis a se recomanda comitetului central rugarea agenturei din Lunca, ca taxele restante în suma de 7 fl. să se lase agenturei pentru procurarea unei tece. Din al doilea proces verbal se vede: 1. S’au presentat și luat spre scire raportul general și rațiociniul cassei pe 1897—98. — 2. S’a proiectat budgetul pe 1898—99 la intrate și eșite cu 220 fl. — 3. S’a încassat dela 6 membri vechi 30 fl., dela 5 membri noui 25 fl. și dela 4 membri ajutători 7 fl. — în total 62 fl. S’au mai înscris și alți cinci membri noui, cari însă nu și-au achitat taxele.—4. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș s’au ales dnii , Dr. Aug. Bunea și Dr. V. Hossu. — 5. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de trei ani și anume director dl I. German, iar membri în comitet dnii Dr. Aug. Bunea, V. Oltean, Dr. Vict. Szmigelski și Alexiu Viciu, funcționari dl luniu Br. Hodoș, cassar, Dr. Is. Marcu, controlor și 174 Transilvania. Partea oficială. A. C. Domșa, notar. — 6. Dl I. F. Negruțiu a cetit o disertație „Despre grădina de legumi“. Cu ocasiunea adunării cercuale s’a ținut și o exposiție de manu- facturi țărănesci și s’au împărțit premii. — In comitiva sa direcțiunea despărțământului spune, că taxele încassate le va trimite de odată cu cele, ce se vor încassa mai târdiu, dar și pănă atunci cei înscriși să fie primiți ca membri ordinari. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual dela 30 Iulie a. c. se ia spre scire și cererea agentu- rei din Lunca se încuviințează. Asemenea se ia spre scire și procesul verbal al adunării cercuale dela 31 Iulie a. c.; proiectul de budget pe 1898—99 și ale- gerea comitetului cercual se aproabă. Relativ la taxele încassate și la membri noui se observă: Taxele încassate sunt a se trimite la cassa centrală de-odată cu procesul verbal, în care se amintesc, pentru-ca membri să se poată provede cu bilete de legitimare. Membri noui numai atunci se pot primi, când și-or achitat taxele. Se recearcă deci direcțiunea despăr- țementului a trimite taxele încassate și a indica, cari membri noui și-au achitat taxele. 326. (415—1898). Petru Gosciuc, cancelist pensionat în Mediaș, se roagă cu data 7 August a. c., ca comitetul central să primească pe fiica sa Irina, elevă în clasa IV civilă, în internatul Asociațiunii scutindu-o de taxa de 200 H. Cererea nu se poate încuviința. 227. (486—1898). Direcțiunea despărțementului XIV (Cluj) răspunde în legătură cu scri- soarea Nr. 307—1898, că a recercat comitetul Casinei române din Cluj, ca să predee fondul și biblioteca fostei societăți , dar că acesta nu este aplecat a satisface recercării. Se decide a se recerca din nou comitetul Casinei române din Cluj, ca să extradee fondul și biblioteca „Iuliei“ în sensul §-ului 23 din Statutele acestei so- cietăți, iar dacă în termin de 30 cțile nu va satisface, să se preceadă pe calea legii. 228. (418—1898). Dl luliu Viăduțiu, director de bancă, cu data 10 August a. c. în- treabă, dacă poate DSa convoca adunarea cercuală a despărțementului XXIII Transilvania. Partea oficială.. 175 (Turda), de oare-ce alegerea DSale de director al despărțământului, în- tâmplată în adunarea din 1897, nu este âncă aprobată. Se decide a recerca pe fostul director dl Simeon Pop, protopop în Luna, ca să înainteze procesul ver- bal al adunării cercuale din 1897, căci la biroul Aso- ciațiunii nu a întrat pană acuma. 229. (417—1898). Direcțiunea despărțementului XIV (Cluj) înaintează cu data 9 August a. c. procesul verbal al adunării cercuale dela 4 August a. c., din care se constată: 1. S’a presentat raportul general pe anul trecut și s’a luat spre scire, dându-se comitetului cercual absolutoriu, cu observarea că fostul cassar să restitue o diferință de 1 fl. 18 cr. obvenită din greșală de adițiune. — 2. S’a încassat dela 8 membri vechi 40 fl., dela membrul nou dl Gavril Karsay 5 fl., iar dela dl Dr. Ștefan Morariu 20 fl. pentru Casa națională. După adunarea cercuală s’au mai încassat 10 fl. dela alți 2 membri. Suma de 75 fl. s’a trimis la cassa centrală. — 3. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș s’au ales dnii Bas. Podoabă și N. Bobeș. — 4. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de trei ani și anume director dl Vasile Indre, iar membri în comitet dnii loan Laslo, Tuliu Roșescu, Laurențiu Pascu și Mih. Albon. Procesul verbal al adunării cercuale dela 4 Au- gust a. c. se ia spre scire. Primirea sumei de 75 fl. se confirmă. Alegerea comitetului cercual se aproabă. Dl Gavril Karșay se declară membru ordinar. De donațiunea de 20 fl., ce dl Dr. Ștefan Morariu a fă- cut pentru Casa națională, se ia act cu plăcere. 230. (422-1898). La propunerea bibliotecarului Asociațiunii Se decide a se împărți gratuit cu ocasiunea adu- nării generale din Beiuș 150 exemplare din Povești din popor și 50 exemplare din Higiena copilului. D. u. s. Dr. II- Pușcariu m. p., Dr- Beu m. p., v.-președ. secretar II. S’a verificat. Sibiiu în 16 August 1898. Dr. C. Diaconovich m. p. I. Papiu m. p. Nic. Togan m. p. 176 Transilvania. Partea oficială. PROCES VERBAL din ședința I a adunării generale ordinare a Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român ținută în Beiuș la 27 August n. 1898. President: I. M. Moldovan. Notar: Dr. I. Beu. 1. Premergând celebrarea serviciului divin în amendoue bisericile ro- mâne din Beiuș, presidentul Asociațiunii I. M. Moldovan deschide adu- narea generală la 11 ore a. m. în presența unui număros public. După vorbirea presidială ia cuvântul dl losif Vulcan și salută adunarea gene- rală în numele Românilor din Bihor. Cuvântul presidial se va publica în organul so- cietății. Asemenea se decide a se publica și vorbirea dlui losif Vulcan. 2. Se presentă raportul general despre activitatea comitetului central al Asociațiunii în 1897 împreună cu adusele sale. Dl Dr. Augustin Bunea propune a se considera raportul general cetit, fiind tipărit și pu- blicat în timpul regulamentar. Dl Dr. Ilarion Pușcariu propune a se da cetire raportului literar al secretarului I. Se decide a se considera cetit raportul general și a se da cetire raportului literar la p. 5 al ordinei de (ți. 3. Urmând la ordinea de di alegerea comisiunilor, Se numesc: d) pentru examinarea raportului ge- neral dnii losif Vulcan, N. Ivan și Dr. llie Dăian; b) pentru examinarea rațiociniului pe 1897 și a pro- iectului de budget pe 1899 dnii Dr. Li viu Lemenyi, Dr. Coriolan Pop și Gerasim Domide; c) pentru stu- diarea proiectelor de regulamente înaintate spre apro- bare dnii Dr. loan Suciu, Dr. loan Stroia și Gavrilă Precup; d) pentru înscrierea de membri și încassarea taxelor dnii Augustin Antal, Vasile Pap și Demetriu Negrean. 4. Se presentă trei propuneri incurse la presidiul Asociațiunii: a) dela despărțământul I pentru preliminarea unei sume, din care să se ajutoreze acele despărțăninte, cari doresc a desfășura o activitate mai- roditoare, s. e. prin înființarea de bibliotece poporale; />') dela dl Alimpiu Barbo- Transilvania. Partea oficială. 177 lovici pentru schimbarea terminului ținerii adunării generale; dela dnii I. Baciu și I. Pop Reteganul pentru înființarea unei fundații „Andreiii Murășanu“, din care să se premieze poesii, spre care scop fac o dona- tiune de 20 fl.; și ()') o rugare a comunei bisericesci din Băla pentru acordarea unui ajutor pe sama școalei confesionale gr. cat. Propunerile se predau comisiunii exmise pentru studiarea proiectelor de regulament, iar rugarea de sub 8) comisiunii exmise pentru examinarea proiec- tului de budget. 5 Se cetesc telegramele de felicitare sosite dela Excel. Sa Miron Romanul, archiepiscop și metropolit, Onoriu Tilea, Sibiiu; Al. Filip, Baden-Baden; German, Hodoș, Blaj; Dr. Laurențiu Pop, Abrud; Porcius, Rodna-veche; Redacțiunea „Telegrafului Român* ; Andr. Bârsean, Brașov; Virgil Onițiu, Brașov; Dr. Gavril Tripon, Bistrița ; Popu, Budapesta. Se ia act cu plăcere de aceste felicitări. 6. Se presentă disertația intrată la termin „Pentru-ce nu pot ține Ro- mânii concurența cu Ovreii?* de Axente Sever. Fiind autorul absent disertația nu se poate ceti, dar se dă cetire raportului literar al secretarului I. 7. Raportul comisiunii pentru înscrierea de membri și încassarea taxelor' Se amână pe ședința proximă. Ședința se încheie la 12 o. m. D. u. s. I M. Moldovan m. p., Dr. Beu m. p., președinte. secretar II. S’a verificat. Sibiiu, in 12 Septembre, 1898. Dr. II. Pușcariu m. p. P. Cosma m. p. Dr. C. Diaconovich m. p. 1. Papiu m. p. Dr. N. Vecerdea m. p, I. Popovici m. p. PROCES VERBAL din ședința II a adunării generale ordinare a Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român ținută în Beiuș la 28 August n. 1898. President: I. M. Moldovan. Notar: Dr. I. Beu. 8. Comisiunea exmisă pentru inscrierea de membri și încassarea taxelor raportează prin dl Augustin Antal, că s’au înscris 5 membri fundatori, 178 Transilvania. Partea oficială. 1 membru pe viață, 34 membri ordinari- și s’a încassat suma de 474 fl. și 5 acții â 100 fl. Toți acești membri au fost primiți în o ședință ex- traordinară a comitetului central. Spre scire. 9. Comisiunea exmisă pentru examinarea rațiociniului pe 1897 și a pro- iectului de budget pe 1899 raportează prin referentul seu Dr, Coriolan Pop, că rațiociniul pe 1897 se află în ordine și în consonanță cu regi- strele și documentele. Pe basa referadei adunarea generală decide: «) raportul general pe 1897 referitor la rațiociniu se ia spre scire; b) se dă îndemnisare comitetului central pentru supraerogate; c) rațiociniul pe 1897 se aproabă și se dă abso- lutoriu comitetului central pentru anul de gestiune 1897. IO. Aceeași comisiune raportează și asupra proiectului de budget pe 1899 propunând aprobarea acestuia. Adunarea generală aproabă proiectul de budget pe 1899. 11. Aceeași comisiune raportează și asupra rugării comunei bisericesci din Băla și propune a nu se lua în considerare, nefiind astfel de aju- toare preliminate în budgetul anului 1898. Față de propunerea comisi- unii dl Dr. Vasile Hossu face contra-propunere în sensul de a se lua în considerare; iar dl Dr. Augustin Bunea propune a se preda rugarea din chestiune comitetului central. I Rugarea comunei bisericesci din Băla se trans- pune comitetului central. 12. Comisiunea exmisă pentru examinarea raportului general pe 1897 își presentează raportul prin referentntul său Dr. Ilie Dăian, care expune pe larg starea actuală a Asociațiunii, relevează faptul ridicării taxei de întreținere în internatul școalei de fete și insistă pentru înființarea des- părțemintelor și desvoltarea vieții și a activității lor. în legătură cu acest raport dl Nicolau Ivan propune: „Taxa in- ternatului pentru elevele dela școala de fetițe remâne cu suma de 200 fl., cum a fost în anii trecuți, și urcarea la 250 fl. nu se încuviințează". Dl Basiliu Podoabă propune a se însărcina comitetul central cu inițiarea unei colecte, din al cărei resultat să se ajutoreze școalele po- porale lipsite. Transilvania. Partea oficială. 179 Dl Dr. Ilarion Pușcariu propune a se lua act cu mulțămită de donațiunile făcute pe sama Casei naționale. Punendu-se la vot propunerile, cele făcute de dnii N. Ivan și V. Podoabă au căclut, iar propunerile comisiunii și cea a dlui Dr. Ilarion Pușcariu s’au primit. Adunarea generală decide deci: a) Raportul general pe~"ihuT~T897~se- ia spre scire. b) Se dă expresiune prin sculare condolenței pen- tru membri reposați ai Asociațiunii după consemna- rea presentată. c) Comitetul central se autorisează, ca să pu- blice un concurs pentru o scriere despre un sujet de istorie națională ori de natură înrudită. d) Comitetul central se însărcinează a stărui pe calea cuvenită pentru ștergerea taxelor de vamă im- puse productelor noastre literare în Regatul român. e) Pașii întreprinși de comitetul central întru executarea conclusului adunării generale din 1897 relativ la ridicarea unei Case naționale și la înfiin- țarea unui internat de băieți se iau la cunoscință. f) Adunarea generală dă expresiune protocolară recunoscinței sale față cu primii fundatori și dona- tori ai Casei naționale. g) în raport cu conclusul Nr. 20 luat în aduna- rea generală din 1897 comitetul central să se pună în legătură cu forurile noastre supreme bisericesci- școlare spre a culege datele despre școalele avisate la ajutor și să pornească pe basa acestor date cel puțin o mișcare morală în favorul școalelor sărace, pănă-ce va pută să le dee ajutor material. h) Comitetul central să se pună în legătură cu celelalte societăți culturale ale noastre, spre a stabili între ele și Asociațiune un mai intim contact de fră- țietate, care să se manifesteze cel puțin la adunările generale ale fiecăreia. i) Comitetul central să înceapă înființarea sec- țiunilor literare prevecjute în §. 2 al Statutelor. 13. în legătută cu raportul general dl Dr. Augustin Bunea, afirmând, că propunerea DSale făcută numai verbal în adunarea generală din 1897 180 Transilvania. Partea oficială. în chestiunea Gasei naționale, nu i-s’ar fi stilisat corect, roagă adunarea generală, ca să constate, că ar fi propus „ca comitetul central al Aso- ciațiunii să se pună în conțelegere cu susținătorii gitnnasiilor românesci din patrie, pentru-ca corpurile didactice dela aceste școli să adune cu concursul despărțămintelor din respectivele ținuturi toate obiectele, cari merită și trebue să se adune într’un museu. Când apoi numărul acestor obiecte adunate în localurile gimnasiilor noastre va fi atât de mare, în- cât din acelea să se poată forma un museu etnografic și istoric, atunci să se clădească și casa, adecă edificiul museului acestuia". Adunarea generală presentă nu poate constata cele petrecute în adunarea generală din Mediaș, dară ia act de cererea dlui Dr. Bunea. 14. Comisiunea exmisă pentru studiarea proiectelor de regulamente își înaintează prin referentul său Dr. loan Stroia raportul, pe basa căruia adunarea generală decide: a) Proiectul de regulament pentru adunările ge- nerale se primesce cu următoarele modificări ale textului presentat: a) alineatul 2 din §. 5 „și sunt în posesiunea biletului de legitimare⁴⁴ se eliminează; /4) în §. 6, alineatul I, șirul 2, să se (ți că în loc de „§ 17 i“ § 17 l, iar în șirul 3, în loc de „(§ 8)⁴⁴ ' (§ 7); p) în § 7, șirul 4, să se cetească în loc de „(St. § 17 i)⁴⁴ (St. § 17 Z); d) § 18 se eliminează; 6) Proiectul de regulament al afacerilor interne ale comitetului central al Asociațiunii se primesce cu următoarele modificări ale textului presentat: c) § 17 se schimbă astfel: în cas de paritate a vo- turilor dirimă votul președintelui. îi stă însă în voie, ca pe lângă abținerea sa dela vot să convoace în restimp de 3 <țile ° ședință extraordinară, pentru a se discuta de nou și a se vota definitiv în chestiune; /4) în § 20 șirul 5 să se <|ică: chestiunea se aduce spre decidere în o ședință a comitetului, compusă din aceiași membri, cari au participat și la cea anterioară, care etc.; Alineatul 2, din § 23 va fi: cassarul, bibliotecarul, archivarul și economul cel puțin 1 oară, secretarul I și II cel puțin 2 oare, iar cancelistul cel puțiu 3 oare; d) § 57 se modifică astfel: Acest regulament se pune în aplicare imediat și se va Transilvania Partea oficială. 181 pute modifica la propunerea comitetului central nu- mai în adunarea generală a Asociațiunii prin majo- ritate de voturi. c) Proiectul de regulament al afacerilor interne pentru despărțemintele Asociațiunii se primesce cu următoarele întregiri ale textului presentat: a) La § 48 se adauge un alineat nou de cuprinsul: Des- părțemintele însă pot aranja petreceri, producțiuni etc. și în favorul promovării intereselor culturale locale. De atari venite dispune despărțementul conform bud- getului stabilit din cas în cas și așterne rațiociniu separat comitetului central; /<) Textul §-lui 62 va fi: Acest regulament întră în vigoare imediat și se va pute modifica la propunerea comitetului central în adunarea generală a Asociațiunii prin majoritatea absolută a voturilor. 15. Tot comisiunea pentru studiarea proiectelor de regulament rapor- tează și asupra propunerilor expuse în p. 4 al procesului verbal din șe- dința I, dintre cari cea a despărțementului I referitoare Ia votarea unei sume speciale pentru bibliotecele poporale, în vederea budgetului votat pe 1899 și a regulamentului pentru despărțeminte, s’a retras prin dele- gatul dl N. Bogdan. Pe basa referadei adunarea generală decide: Propunerea dini Alimpiu Barbolovici relativ la schimbarea terminului ținerii adunării generale se transpune comitetului central, în competința căruia cade fixarea terminului. Tot comitetului central se transpune și propu- nerea și donațiunea de 20 fl. a dlor I. Baciu și I. Pop-Eeteganul cu îndrumarea, ca să studieze chesti- unea și la proxima adunare generală să facă propu- nere positivă. 16. Urmând la ordinea dilei alegerea secretarului / al Asociațiunii Se alege, la propunerea comitetului central, prin aclamațiune dl Dr. Corneliu Diaconovich. 17. Pentru alegerea președintelui, vicepreședintelui și a comitetului central dl Dr. Remus Roșea propune și adunarea generală alege o comisiune 182 Transilvania. Partea oficială. de 9, constătătoare din dnii: G. Pop de Basesci, N. Zigre, Alimp. Bar- bolovici, N. Garoiu, Aug. Antal, Dr. Liviu de Lemenyi, Dr. Aug. Bunea, Dr. N. Vecerdea și Dr. Corn. Diaconovich, care să compună o listă de candidați. Spre acest scop se suspinde ședința pe 5 minute. După re- deschiderea ședinței la propunerea comisiunii candidătoare adunarea generală Alege prin aclamațiune: președinte pe dl I. M. Moldovan, vice-președinte pe dl Dr. Ilarion Pușcariu, iar membri ordinari în comitetul central pe dnii I. Papiu, Partenie Cosma, Zacharia Boiu, Leontin Si- monescu, Dr. Remus Roșea, N. Ivan, I. V. Russu, losif St. Șuluțiu, I. Crețu, Onoriu Tilea, Dr. Corneliu Diaconovich, N. Togan, și membri suplenți pe dnii Dr. Ilie Beu, G. Dima, I. Popovici, G. Maxim, Dr. Ilie Dăian și Dr. Octavian Russu. 18. Defigerea locului pentru proxima adunare generală Se concrede comitetului central. 19. Cu verificarea proceselor verbale ale ședințelor adunării generale Se încredințează acei membri presenți ai Aso- ciațiunii, cari își au locuința în Sibiiu. 20. Se cetesc telegramele de felicitare, cari au sosit după ședința I, și anume dela: II. Sa loanMețian; II. Sa Dr. Demetriu Radu; Paul Oltean, Hațeg; preotul Băliban, Acoș; Dr. loan Nedelcu, Oravița; Românii din despărțământul Lugoșului; Dr. Ștefan Morariu și Gavril Carșai, Elopatak; Cornel’Lazar, parochul Ahnașului; Dr. Novac, Roșiu, Dr. Ancu, Bobo- roni, Balanescu, Biserica-albă’; Românii din Abrud; Laslo, Emeric Pop, Dr. Ilea, Pascu. Cluj; Agentura Asociațiunii din Tohanul vechiu; G. Lupșa, Saâgh; Românii din Hălmagiu și jur; Dr. Pop, Năsăud; G. Au- gustini, Romanul, Roșiescu, I. Petros, I. Petrovics, I. Niger, Toma Belu, N. Marcu, Dr. Ștefan C. Pop, G. Telescu, Sava Raicu, Dr. T. Popescu, Ceontea, luliu Herbay, Dr. II. Precupaș, Dr. P. Opre, Dr. Sever Ispravnic, G. Telescu iun., I. Rațiu, G. Popovici, Eug. Beleș, Arad; Românii din Deva; Axentie Sever,’Brașov; parochul Horvath, Oradea mare; losif Roman, Oradea mare; Dr. Rațiu, Sibiiu; Patriciu și Elena Barbu, Re- ghinul săsesc; Dr. Putici, Hamsea, Toma Octavian, Dr. Grecu, Dr. Nicola, „Timișiana", Rotariu etc., Timișoara; Calciunariu, Orșova; Zacharia Boiu, Reghinul săsesc; Dr. lacob Maior, Dr. I. Maior, Dr. lacob Radu, Dr. D. Florescu, Dr. Isidor Pop, Dr. Petroviciu, losif Jorga, I. Vidu, Joandrea, Martinescu, Tiberin și Caiu Bredicean, Giurgiu, Lugoș; Dr. Russu, Sibiiu; Elena Petrașcu și Dr. Vasile Bologa, Sibiiu; Funcționarii „Albinei , Sibiiu; Redacțiunea „Tribunei¹⁴ și a „Foaei poporului⁴⁴; Moldovan, Anton, Borgovan, Constanța. Spre plăcută scire. Transilvania. Partea oficială. 183 21. Președintele încheie adunarea generală, mulțămind acelor domni, cari au aranjat frumoasele festivități, și dorind ca lucrarea săvîrșită să lase urme trainice în părțile Bihorului. — Ghiventului presidial răspunde pă- rintele A. Palladi din Feniș aclamând comitetul central. D. u. s. I. M. Moldovan m. p., Dr. Beu m. p., președinte. secretar IL S’a verificat. Sibiiu în 12 Septembre 1898. Dr. II. Pușcariu m. p. P. Cosma m. p. Dr. C. Diaconovich m. p. I. Papiu m. p. Dr. N. Vecerdea m. p. I. Popovici m. p. Nr. 545-1898. PROCES VERBAL din 28 August 1898. Ședința extraordinară a comitetului central al Asociațiunii, țînută în Beiuș. Președinte: I. M. Moldovan, președinte al Asociațiunii. Membri presenți: Partenie Cosma, Coriolan Bredi- cean, Dr. Ilarion Pușcariu, Dr. Remus Roșea, I. Papiu și Leontin Simonescu. Notar: Dr. Corn. Diaconovich. 231. Secretarul 1 aduce la cunoscința comitetului central, că s’au înscris membri fundatori: dnii George Lazar, advocat în Vinga, Teodor Oancea, notar în B.-Lazur, Paul Papp, advocat în Beiuș, Demetriu Negreau, comerciant în Beiuș și Nicolau Criste, proprietar în Beiuș; membru pe viață: dl Dr. Coriolan Popp, advocat în Oradea mare, iar membri ordinari: dnii Teodor Andru, preot, Terențiu Popovici, notar, loan Pop, preot, Teodor Kbvâri, preposit, Georgiu Juhâsz, canonic, Moise Nesu, canonic, Artemiu Șarkadi, canonic, Nicolau Zigre, advocat, Toma Păcală, protopresbiter, Dr. Florian Duma, advocat, Iustin Ardelean, redactor, Aurel Lazar, advocat, Dr. Nicolau Popovici, medic, losif Vulcan, membru al Acad, rom., Dr. De- metriu Kiss, advocat, George Pop, act. comit., Dr. loan Comșa, medic, losif Botto, notar, Augustin Pop, pădurar, Ilie Frențiu, notar, Alexandru Pelle, preot, Iguatie Sutha, pădurar, Miron Botișel, preot, Mihaiu Ciura, învățător, Dr. loan Buna, advocat, loan Moga, învățător, George Bogdan, preot, Petru Bogdan, învățător, Traian Morcari, jurist, Danii Maiorescu, notar i. r., George Brătean, funcționar. Gavril Lungu, preot, loan Erdelyi, apotecar, Maria Sfetea, profesoară, loan Mihalca, preot, și Mochiu Van cea, preot. Domnii amintiți se declară membri fundatori, respective membri pe viață sau ordinari ai Asoci- ațiunii. 184 Transilvania. Partea oficială. 232. Pentru verificarea procesului verbal al ședinței de adi Se designează dnii: Partenie Cosma, Dr. Remus Roșea și I. Papiu. D. u. s. I. M. Moldovan m. p., Dr. C. Diaconovich m. p., președinte. secretar I. S’a verificat. Sibiiu în 19 Septembre 1898. I. Papiu m. p. P. Cosma m. p. Dr. Remus Roșea m. p. PROCES VERBAL din 16 Septembre 1898. Ședința extraordinară a comitetului central al Asociațiunii. Președinte: Dr. Ilarion Pușcariu, v.-preș. Asociațiunii. Membrii presenți: Zacharia Boiu, Partenie Cosma, Dr. Cornel Diaconovich, I. Papiu, I. V. Russu, Dr. Remus Roșea, Leontin Simonescu, losif St. Șuluțiu și N. Togan. Notar: Dr. Beu. 233. Dl Dr. Ilarion Pușcariu, vice-presidentul Asociațiunii, arată că s’a simțit dator a convoca această ședință din tristul incident al mortii Maiestății Sale imperăteasa-regină Elisaueta și roagă comitetul central, ca să dee* expresiune durerii și condolenței sale pentru această perdere simțită de toate popoarele inonarchiei austro-ungare și în deosebi de poporul român de sub sceptrul dinastiei Habsburgice. Comitetul central dă expresiune durerii și con- | dolenței sale prin ridicare și decide a se trimite î Maiestății Sale împeratului-rege Francisc losif I o i adresă de condolență. Cu redactarea acesteia se în- ] credințează biroul comitetului central. î 233 a. Verificarea acestui proces verbal Se încredințează dlor Zacharie Boiu, Partenie Cosma și Dr. Cornel Diaconovich. D. u. s. Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. Beu m. p., vicepreședinte. secretar II. S’a verificat. Sibiiu în 19 Septembre 1898. Z. Boiu m. p. Dr. Cornel Diaconovich m. p. P. Cosma m. p. Redactor: Dr. C. Diaconovich Tiparul Tipografiei archidiecesane. Transilvania. Partea oficială. 185 Nr. 588—1898. PROCES VERBAL din 22 Septembre n. 1898. Ședința ordinară a comitetului central al Asociațiunii. Președinte: Dr. Ilarion Pușcariu. Notar: Dr. Beu. Membrii presenți: Zah. Boiu, Part. Cosma, Dr. Com. Diaconovich, I. Crețu, I. Papiu, Dr. Remus Roșea. I. V. Rusu, Leontin Simonescu, los. St. Șuluțiu, N. Togan. 334. Pentru verificarea procesului verbal al ședinței de aeji Se designează dnii: I. Crețu, I. Papiu și Leontin Simonescu. 235. (558—1898). Secretarul II presentează protocoalele adunării generale, ținută la 27 și 28 August a. c. în Beiuș, din care se constată, că adunarea generală: a) a luat spre scire raportul general pe anul 1897; (concl. 12 a); b) a dat comitetului central absolutoriu pentru rațiociniile anului 1897 și indemnisare pentru supraerogatele făcute; (concl. 9, a — c); c) a aprobat întocmai proiectul de budget al Asociațiunii pe anul 1899 (concl. 10); d) a ales cu mandat de 3 ani (concl. 17): președinte pe dl I. M. Moldovan, vice-președinte pe dl Dr. Ilarion Pușcariu, iar în comitetul central ca membri ordinari pe dnii Zah. Boiu, Part. Cosma, I. Crețu. Dr. Corn. Diaconovich, N. Ivan, I. Papiu, Dr. Bem. Roșea, I. V. Rusu, Leontin Simonescu, los. St. Șuluțiu, On. Tilea și N. Togan, — și ca membri suplenți pe dnii Dr. I. Beu, Dr. E. Dăian, Gr. Dima, Gr. Maxim, I. Popovici și Dr. Oct. Russu; e) a ales secretar I pe viață pe dl Dr. Corn. Diaconovich; (concl. 16.); /) a aprobat cu mici modificări „Regulamentul afacerilor interne ale comitetului central“, „Regulamentul afacerilor interne ale despărțămin- telor“ și „Regulamentul pentru adunările generale al Asociațiunii“; (concl. 14.) g') a autorisat comitetul central, ca să publice un concurs pentru o scriere despre un sujet de istorie națională ori de materie înrudită; (concl. 12, c.) li) a însărcinat comitetul central a stărui pe calea cuvenită pentru ștergerea taxelor de vamă impuse productelor noastre literare în Regatul român; (concl. 12 d.) i) a îndrumat comitetul central, să înceapă Înființarea secțiunilor literare; (concl. 12, i.) 13 186 Transilvania. Partea oficială. 7c) a decis, ca comitetul central să se pună în legătură cu celelalte societăți culturale ale noastre, pentru a stabili un contact mai intim între ele și Asociațiune; (concl. 12, h.) 7) a luat act de pașii întreprinși de comitetul central relativ la ri- dicarea Casei naționale și a internatului de băieți și a dat expresiune protocolară recunoscinții sale față cu primii fundatori și donatori ai Casei naționale; (concl. 12, c, J.) m) în rapor-t cu conclusul Nr. 20 din 1897 a dispus, ca comitetul central să se pună în legătură cu autoritățile noastre bisericesci spre a culege date despre școalele avisate la ajutor și să înceapă o mișcare pentru sprijinirea acestora; (concl. 12, y.) n) a transpus la comitetul central spre deliberare: a) cererea comunei bisericesci din Băla pentru un ajutor pe sama școalei sale; (concl. 11.) p’) propunerea și donațiunea de 20 fl. a dlor 1. Baciu și I. Pop- Reteganul pentru crearea unui fond pentru, premiarea de lucrări poetice (concl. 15) și /) propunerea dlui Alimpiu Barbolovici, ca adunările generale să se țînă pe viitor la alt termin (concl. 15); și în fine o) a încredințat comitetul central cu defigerea locului adunării ge- nerale proxime, (concl. 18). ad a—e) se ia act; budgetul aprobat se predă cassarului pentru conformare; ad /) se dispune tipărirea regulamentelor în tex- tul modificat; ad g—k) se însărcinează secretarul I: să înain- teze o propunere pentru publicarea concursului, să redigeze cererile necesare în causa ștergerii taxelor de vamă impuse productelor noastre literare în România, să elaboreze un proiect pentru înființarea secți- unilor literare și să înainteze propuneri pentru stabilirea unui con- tact mai intim cu celelalte societăți culturale rom. din țară; ad l) biroul se însărcinează a aduce la cunoscință fundatorilor și donatorilor Casei naționale mulțămită protocolară a adunării generale; ad m) se predă biroului spre conformare; ad n) se așteaptă propunerile biroului, și în fine ad o) se țîne în evidență. Transilvania. Partea oficială. 18T 236. în legătură cu conclusul Nr. 233 din ședința comitetului dela 16 Septembre a. c. Se autorisează cassarul a acoperi spesele, ce se vor efectul cu adresa din. chestiune. 237 (562—1898). Delegații exmiși prin conclusul Nr. 102 din șed. dela 12 Maiu a. c. ca representanți ai Asociațiunii la adunarea iubi Iară a Reuniunii transil- vane pentru cunoscinta țerii își presentează raportul despre împlinirea mi- siunii lor. în legătură se așterne și expensariul de spese al domnului Dr. C. Diaconovich. Raportul se ia cu plăcere spre scire. Dlui Dr. C. Diaconovich i-se asemnează suma de 27 fl. De renunțarea dlui Dr. Ilarion Pușcariu la rebonificarea speselor se ia act cu mulțămită. 238. (520—1898). Secretarul I și al II, cassarul și archivarul, ca substitut al biblio- tecarului, își presentează expensariul speselor avute la adunarea generală din Beiuș. Se asemnează secretarului I 35 fl. 20 cr., secre- tarului II 42 fl. 40 cr., cassarului 34 fl. 20 cr., și archivarului 16 fl. 80 cr. 23». (464—1898). Direcțiunea școalei gr. or. din Apoldul inferior cere cu data 25 August a. c. din depositul Asociațiunii cărți pe sama bibliotecei școlare. Se dăruesce bibliotecei din chestiune câte un exemplar din: a) B. Baiulescu, Despre necesitatea promovării și protecționării meseriilor între Români; b) S. Stoica, Higiena copilului; e) I. Pop-Reteganul, Povești din popor. 240. (421—1898). Se presentează cererile intrate în urma concursului publicat sub Nr. 421—1898 pentru conferirea a doue stipendii de câte 60 fl. din fund. „I. Roman⁴⁴ și unul de 50 fl. din fund. „Dobâca*. Cereri intrate la timp 47, după termin 2. Stipendiile de câte 60 fl. la an din fund. „I. Roman" se conferă tinerilor Pavel Gușeilă Negrea din Poșorta, absolvent al cl. V. gimn., și Ciprian Pot- coavă din Vlădeni, absolvent al cl. VII. gimn.; sti- 13* 188 Transilvania. Partea oficială. pendiul de 50 fl. la an din fund. „Dobâca“ tinerului Gavril Todică din Iclodul-mare, absolvent al cl. VII. I gimnasiale. | 241. (541—1898). | Cancelistul Asociațiunii Romul Simu, cere ameliorarea remunerați- J unii sale. ' Cererea se predă unei comisiuni compuse din dnii Part. Cosma, Dr. Remus Roșea și losif Sterca Șuluțiu. 242. (550—1898). ; Direcțiunea școalei civile de fete aduce prin protocolul conferenței 1 corpului didactic dela 19 Septembre a. c. la cunosciuță, că o nouă or- I dinațiune ministerială dispune, ca pe viitor 1. datele statistice școlare j să se înainteze direct comisiunii centrale din Budapesta și 2. tipăritu- | rile pentru înmatriculare și ținerea evidenței absențiilor să se procure | dela tipografia universității reg. magh. sau să se tipărească după forma și mărimea celor edate de ministeriu. Spre scire cu observarea, că conform conclusului conferenței corpului didactic direcțiunea școalei se autorisează a face tipărituri noue după forma și mă- rimea celor ministeriale, adaugend între obiecte limba română. 243. (426—1898). Direcțiunea despărțământului XXV (Ludoș) înaintează cu data 12 August a. c. procesul uerbal al adunării cercuale dela 7 August a. c., din care se constată: 1. S’a presentat și luat spre scire raportul general și rațiociniul cassei pe 1897, care se încheie cu un sald de 13 fi. 83 cr. ’ 2. S’a statorit budgetul pe 1898 la venite și eșite cu 58 fl. 83 cr., preliminându-se ca spese 5 fl. 3. S’a încassat: a) dela 3 membri vechi 15 fl.; &) dela membrul nou Dr. luliu Popescu 5 fl. și c) dela 2 membri ajutători 4 fl. — în total 24 fl. La cassa centrală s’a trimis suma de 20 fl. 4. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de 3 ani și anume director dl V. Suciu, iar membri în comitet dnii Romul Orbean, I. Boeriu, V. Vlasa și N. Solomon. '■ 5. Delegați pentru adunarea generală s’au ales dnii V. Suciu și I. Boeriu. i Procesul verbal al adunării cercuale dela 7 Au- gust a. c. se ia spre scire. Proiectul de budget pe 1898 și alegerea comitetului cercual se aproabă. Dl Transilvania. Partea oficială. 189 Dr. luliu Popescu se declară membru ordinar. Pri- mirea sumei de 20 fl. se confirmă. 244. (429—1898). Direcțiunea despărțementului XII (Alba-Iulia) înaintează cu data 14 August a. c. protocolul adunării cercuale dela 1 August a. c., din care se constată: 1. Directorul a raportat despre cele petrecute dela adunarea ul- timă încoace. 2. S’a încassat dela un membru vechiu 5 fl., dela membri noui Dr. Al. Fodor 5 fl. și Avram Stoian 2 fl. 60 cr., iar dela 10 membri ajutători 10 fl. — în total 22 fl. 50 cr. 3. Drept loc pentru proxima adunare cercuală s’a fixat comuna Cetea. 4. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș s’au ales domnii Dr. I. Marciac, și Achim Totoian. 5. Constatând directorul despărțământului, că dl Florian Russan administrează o sumă economisată de despărțământ, se decide a se face rațiociniu despre acești bani și reținând 20% restul să se trimită la cassa centrală. 6. Din cele 20% se preliminează: 10 fl. spese de cancelarie, 15 fl. pentru alte trebuințe, iar restul pentru ajutoare la meseriași. 7. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de 3 ani și anume director dl Rubin Patița, iar membri în comitet dnii Dr. Al. Fodor, Dr. I. Marciac, Florian Rusan și losif Roman. Cu aceeași dată s’a înaintat și protocolul ședinței comitetului cer- cual dela 14 August a. c., în care s’a constituit comitetul alegând cassar pe dl Dr. Al. Fodor și notar pe dl Dr. I. Marciac, și s’a decis, ca direc- torul să recerce pe dl advocat I. Muntean, ca să predee archiva și bi- blioteca despărțământului, ce s’ar afla la DSa. Procesul verbal al adunării cercuale dela 1 Aug. a. c. se ia spre scire. Fixarea locului pentru proxima adunare cercuală și alegerea comitetului se aproabă. Aprobarea preliminarului se țîne în suspens pănă după presentarea rațiociniului pe 1897. Se recearcă însă comitetul cercual a finalisa rațiociniul și a trans- pune la cassa centrală taxele încassate, pentru-ca membri să poată fi provecțuți cu bilete de legitimare, respective cei nou înscriși declarați de atari. Asemenea se ia spre scire și protocolul ședinței comitetului cercual dela 14 August a. c. și consti- tuirea se aproabă. 190 Transilvania. Partea oficială. 245. (510—1898). Directorul despărțământului Vii (Alba-Iulia) aduce cu data 3 Sept. a. c. la cunoscință, că dl Florian Rusan, fost cassar al despărțământului, nu voesce a presenta rațiociniu despre banii administrați de DSa, ba reține chiar și sigilul despărțământului. Biroul se însărcinează a provoca pe dl Florian Rusan, ca în termin de 15 cjile să facă rațiociniul cuvenit și să-l presenteze comitetului cercual din Alba-Iulia împreună cu sigilul. Despre acest conclus să se încunosciințeze și direcțiunea despărțemen- tului XII. 246. (430—1898). Direcțiunea despărtementului XVI (Selagiu) înaintează cu data 15 Aug. a. c. protocolul adunării cercuale dela 4 August a. c., din care se constată: 1. S’a presentat și luat spre scire raportul general și rațiociniul cassei pe 1897. Din acest din urmă se remarcă, că despărțământul are un sald de 56 fl. 82 cr. și că administrează un fond al școalelor române selăgene în sumă de 804 fl. 74 cr. La propunerea dlui Andreiu Cosma acest fond se va completa la 1000 fl. și se va transpune la cassa centrală pe lângă litere fundaționle. 2. S’a încassat: a) dela 6 membri vechi 29 fl.; b) dela membri noui Dr. Lad. Giurco, Dr. Ambrosiu Boitor, Augustin Dragoș, losif Orga și Mateiu Covaciu 25 fl. și c) dela membri ajutători 5 fl. — în total 59 fl. 3. S’a statorit budgetul pe 1899 la venite și erogațiuni cu 72 fl. 01 cr. 4. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de 3 ani și anume director dl Alimpiu Barbolovici, iar membri în comitet dnii Demetriu Suciu, Dr. G. Pop, I. Șerb și Augustin Vicaș. 5. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș s’au ales Alimp. Barbolovici și Dr. G. Pop. 6. Disertația dlui Dr. Elia Pop „Despre corurile figurai© țărănesci" nu s’a putut ceti din causa timpului înaintat. 7. Cu ocasiunea aceasta s’au dat premii la 6 învățători diligenți și anume dela dl G. Pop de Băsesci o vacă cu vițăl și o scroafă cu purcei, dela dl Dr. I. Nechita 4 galbeni, dela dnii Al. Barbolovici, Andr. Cosma și N. Nilvan câte 10 fl. Dior donatori s’a exprimat mulțămită protocolară. Protocolul adunării cercuale dela 4 August a. c. se ia spre scire. Conclusul referitor la fondul școalelor române selăgene, proiectul de budget și alegerea comitetului cercual se aproabă. De premiile distribuite cu ocasiunea acestei adu- nări se ia act cu plăcere și comitetul central exprimă Transilvania. Partea oficială.. 191 și din partea sa mulțămită marinimoșilor donatori. Relativ la taxele incassate se observă, că acelea sunt a se trimite de-odată cu protocolul, în care se amin- tesc ; se recearcă deci direcțiunea a le înainta, pen- tru-ca membri să poată fi provecțuți cu bilete de legitimare și cei nou înscriși declarați de membri ordinari. 247. (432—1898). Direcțiunea despărțementuiui XX1/1 (Reghin) înaintează cu data 16 August a. c. procesul uerbal al adunării cercuale dela 17 Iulie a. c., din care se constată: 1. S’a presentat și luat spre scire raportul general și rațiociniul cassei pe 1897. 2. S’a incassat: a) dela membri vechi pe 1897 fl. 5, pe 1898 fl. 65, b~) dela membrul nou loan Pop, preot în Filpișul mare, 6 fl. din care 1 fl. pentru diplomă, și c) dela membri ajutători 3 fl. — în total 79 fl. Din această sumă 76 fl. s’au trimis la cassa centrală, iar 3 fl. s’au reținut. 3. S’au conferit doue premii ă 15 fl învățătorilor G. Maior și Gr. Bucur, remănend ca în anul viitor să se distribue alte doue de câte 15 florini. 4. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș s’au ales dnii Patriciu Barbu și P. Uilăcan. 5. S’au ales în noul comitet cercual dnii P. Uilăcan, Patr. Barbu, Galacteon Șagău. Marcu Cetățian, Dr. Al. Cieusian, Dr. Aug. Chețian, Dr. I. Popescu, Sever Barbu, los. Popescu, Al. Ternovean, Leo Popescu și Eug. Marino viei. 6. Din causa timpului înaintat disertația „Fragmente din istoria Gurghiului ca cetate" de S. Zehan nu s’a putut ceti; s’a decis însă a se trimite spre publicare în „Transilvania" Procesul verbal al adunării cercuale dela 17 August a. c. se ia spre scire. Distribuirea celor doue premii se aproabă. Relativ la alegerea comitetului cercual se cer deslușiri cu provocare la §. 43 din Statute. Disertația amintită s’a predat redacțiunii revistei „Transilvania“. Dl I. Pop se declară membru ordinar al Asociațiunii. Primirea sumei de 76 fl. se confirmă. 248. (434—1898). Dumitru Ciuleiu din Saschiz roagă comitetul central, ca să acordeze fiicei sale Sultana, elevă în cl. III. civ., un stipendiu sau ajutor din fondurile Asociațiunii. Cererea nu se poate încuviința. 192 Transilvania. Partea oficială. 24». (437—1898). Dl Andreiu Vodă, paroch în Ormeniș, aduce la cunoscință. cu data 18 August a. c., că e aplecat a se înscrie membru fundator, dacă i s’ar computa în taxa de 200 fl. toate taxele anuale plătite de DSa ca mem- bru ordinar. Fiind contrar §-ului 9 din Statute comitetul cen- tral nu poate primi propunerea dlui Andreiu Vodă. 250. (443—1898). Direcțiunea despărțământului X (Brad) înaintează protocolul adunării cercuale dela 14 August a. c., din care se constată: 1. S’a presentat și luat spre scire raportul comitetului, căruia s’a dat absolutoriu. 2. S’a încassat: a) dela meihbri vechi 105 fl.; b) dela membri noui G. Faur și Artemie Bălaș 12 fl., solvind dînșii câte un 1 fl. pentru di- plomă, și c) dela membri ajutători 9 fl., — în total 126 fl. 3. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș nu s’au putut alege. 4. S’a statorit budgetul 1898—99 la intrate și eșite cu 181 fl. 63 cr. 5. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de 3 ani și anume director dl V. Dămian, iar membri în comitet dnii G. Părău, C. Costin, Dr. Pavel Oprișa și Dr. I. Radu. Directorul cere, să se asemneze pentru despărțământ 20% din suma de 128 fl. 63 cr. trimisă la cassa centrală. Procesul verbal al adunării cercuale dela 14 Au- gust a. c. se ia spre scire. Proiectul de budget și alegerea comitetului cercual se aproabă. Dnii G. Faur și Art. Bălaș se declară membri ordinari. Pri- mirea sumei de 128 fl. 63 cr. se confirmă. Pentru trebuințele despărțementului se asemnează "/o-ele co- respumțetoare, adecă suma de 25 fl. 72 cr. 251. (451-1898). Direcțiunea despărțământului XXIX (Mediaș) înaintează protocolul adu- nării cercuale dela 1 August a. c., din care se constată: 1. S’a presentat și luat spre scire raportul general și rațiociniul cassei pe 1897. Din rațiociniu se vede, că despărțământul are un rest de cassă de 16 fl. 80 cr. și în obligațiuni suma de 81 fl. Suma din urmă se va încassa și administra la cassa centrală. 2. S’a încassat dela 10 membri ordinari 50 fl. și dela 12 membri ajutători 10 fl. — în total 60 fl. 3. S’a constituit despărțământul pe un nou period de 3 ani ale- gându-se director I. Moldovan, vice-pres. Romul Mircea, notar Dr. I. Ivan, membri în comitet Al. Suciu și At. Popoviciu. Transilvania. Partea oficială.. 198 4. Delegați pentru adunarea generală dela Beiuș s’au ales dnii At. Popoviciu și N. Racoția. 5. Budgetul pe 1898—99 s’a proiectat la venite cu 28 fl. 80 cr. și la spese cu 13 fl. Protocolul adunării cercuale dela 1 August a. c. se ia spre scire. Alegerea comitetului cercual și proiectul de budget pe 1898—99 se aproabă. Dar se recearcă direcțiunea despărțementuiui a înainta taxele încassate, pentru a se pute provede membri cu bilete de ligitimare, observându-se că în general taxele să se trimită de-odată cu protocolul, în care se amintesc. 252. (466—1898). Direcțiunea despărțementuiui XXX (Sighișoara) înaintează cu data 18 August a. c. protocolul adunării generale din 1 August a. c., din care se constată: 1. S’a presentat și luat spre scire raportul general și rațiociniul cassei pe 1897. 2. S’a încassat suma de 41 fl. 30 cr. și anume dela membri ordi- nari vechi 25 fl., iar restul dela membri ajutători. La cassa centrală s’au trimis 41 fl. 30 cr. 3. Dl Zaharie Ganea, preot în Ferihaz, a cetit o disertație despre chestiuni actuale. Adunarea cercuală a decis tipărirea și publicarea ei în (fiarele române. Protocolul adunării cercuale dela 1 August a. c. se ia spre scire. Primirea sumei de 41 fl. 30 cr. se confirmă. Disertația din chestiune se predă re- dacțiunii „Transilvaniei spre eventuală întrebuințare. De oare-ce în sensul §-lui 12 din Instrucțiunea Nr. 599— 1897 toate despărțămintele au a se reconstitui în 1898, iar despărțământul XXX nu a făcut-o, se recearcă direcțiunea despărțământului a convoca o adunare cercuală extraordinară spre scopul nouei constituiri. 253. (471—1898) Direcțiunea cassei de economii „Olteana¹¹ din Viștea inferioară aduce cu data 31 August a. c. la cunoscință, că adunarea generală din acest an a votat pe sama Casei naționale suma de 50 fl. De oare-ce direcțiu- nea crede, că această sumă în anii viitori se va augmenta cu noue do- națiuni, a hotărît a o păstra la „01teana“. Comitetul central ia act cu plăcere de donațiu- nea băncii „Olteana“ și este învoit, ca suma de 50 fl. 194 Transilvania. Partea oficială. ---------------------------------------------------------------------• j sa remână deocamdată ca depunere la numita bancă, î dar libelul să se trimită la cassa Asociațiunii. | 254. (501-1898). 1 Dl Dr. Zosim Chirtop, advocat în Câmpeni, trimite 54 fl. 34 cr. pen- 1 tru achitarea datoriei lui losif Trif din Vidra-de-jos după arenda pe 1897. 1 Primirea sumei de 54 fl. 34 cr. se confirmă cu 1 mulțămită. Despre achitarea acestei datorii se în- ' cunosciințează și dl losif Glomboș cu recercarea, să înainteze rațiociniul pe 1897. 1 255. (470—1898). ’ Direcțiunea despărțementului Satmar înaintează protocolul adunării cer- cuale dela 25 August a. c., din care se constată: 1. S’au înscris membri noui dnii Dr. Felician Bran, Ludovic Marcus, . 4 Demetriu Pop, Coriolan Ternovan, Vasile Ardelean, I. Ternovan, Vasile Leșan, Ignațiu Szabo și Alexandru Pop, cari toți și-au achitat taxa de | 5 fl. pe 1898 — în total 45 fl., care sumă s’a trimis la cassa centrală. J 2. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de 3 ani și anume director G. Șuta, secretar Dr. V. Lucaciu, cassar Lud. Marcuș, controlor V. Ardelean, iar membri în comitet Dr. Felician Bran, V. Aderco, Gavr. Szabo și Alexiu Berinde. 3. S’a împărțit despărțementul în 5 agenturi, dându-se fie-căreia un conducător. 4. S’a decis, ca comitetul cercual să se pună în conțelegere cu 4 comitetul central pentru afiliarea comunelor din cottele Ugocia și Sabolciu. j Protocolul adunării cercuale dela 25 August a. 4 c. se ia spre scire. Dnii amintiți se declară membri \ ordinari. Primirea sumei de 45 fl. se confirmă. Ale- I gerea comitetului cercual se aproabă, asemenea și < conclusul relativ la agenturi. 256. (499—1898). Dl Trifon Miclea, protopop în Satul-nou, trimite 34 fl. 55 cr. dela mai mulți membri ajutători și dela membri ordinari noui Onoriu Conopan și losif Morariu, preoți, și I. Raita și V. N. Bunda, proprietari. Dnii amintiți se declară membri ordinari. Primi- rea sumei de 34 fl. 55 cr. se confirmă. - 257. (522—1898). Dl loan Budințian, advocat și delegat al comitetului central, înain- tează cu data 12 Septembre a. c. protocolul adunării constituante a des- 1 părțgmentului Bocșa, ținută în 11 Septembre a. c. în Bocșa germană. Din acesta se constată: 1. Dl delegat a deschis adunarea prin o vorbire ocasională, accen- tuând scopurile culturale ale Asociațiunii. Transilvania Partea oficială. 195 2. S’au înscris membri noui și și-au solvit taxa dnii; Maxim Po- povici, C. Morariu, C. Once, C. Ciulă, Axentie Mureșan, P. Căzan, Si- meon Jivoinovici, P. Popescu, Ecaterina Tismănariu, N. Cornean, loa- chim Jurca, G. Crăciun, Antoniu Sabin, P. Ieremia, G. Nicolaevici, Ale- xandru Căstean, Gr. Pocrean, Mateiu Bălan, N. Drăgălina, Petruț Tismă- nariu, I. Popovici, Biserica gr. or. română din Valeapai, I. Marcu, losif Birta, loachim Meda, Daniil Popovici, Al. Popovici, Aurel Spătariu, Toma Soare, Alexa Groza, Ștefan Albu și Lazar Bălean. 3. S’a încassat dela 33 membri ordinari 165 fl. și dela 22 membri ajutători 24 fl., în total 189 fl., care sumă s’a trimis la cassa centrală. 4. S’a ales comitetul cercual și anume director dl I. Budințian, iar membri în comitet dnii loan Vulcan și Maxim Popovici, protopopi, Ștefan Albu și loan Marcu, învățători. Protocolul adunării constituante a despărțămân- tului Bocșa ținută în 11 Septembre a. c. se ia spre scire. Dnii amintiți se declară membri ordinari ai Asociațiunii. Primirea sumei de 189 fl. se confirmă. Alegerea comitetului cercual se aproabă. Dlui I. Budințian se exprimă mulțămită pentru lucrarea să- vîrșită în calitate de delegat. D. u. s. Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. Beu m. p., vicepreședinte. secretar II. S’a verificat. Sibiiu în 27 Septembre 1898. I. Crețu m. p. L. Simonescu m. p. I. Papiu m. p. PROCESVERBAL din 6 Octobre 1898. Ședința ordinară a comitetului central al Asociațiunii. Președinte: Dr. Ilarion Pușcariu. Membri presenți: Z. Boiu, Part. Cosma, I. Crețu, Dr. Corn. Diaconovich, N. Ivan, I. Papiu, Dr. R. Roșea, I. V. Rusu, Leont. Simonescu, los. St. Șuluțiu, N. Togan. Notar: Dr. Beu. 258. Cu verificarea procesului verbal al ședinței de adi Se încredințează dnii: N. Ivan, Dr. Remus Roșea, și I. V. Rusu, 196 Transilvania. Partea oficială. 359. (541—1898). Comisiunea exmisă prin concl. Nr. 241 din ședința dela 22 Sep- tembre a. c. își presentează raportul său și în conformitate cu § 24 din Statute propune îmbinarea postului de arehiuar cu acela al cancelistului și pe cel de econom cu acela al cassarului, avend a benificia începând cu 1 lanuariu 1899 cancelistul de-o remunerație de 360 fl. și cassarul de 280 fl. la an. Se primesce. 260. (584-1898). Dna Maria Cosma a predat biroului Asociațiunii pentru museul et- nografic, ce se va înființa în Casa națională, un rând de haine țărănesci, primit dela dl advocat Dr. Gavril Cosma, care promite a trimite și alte costume din țînutul Bihorului. Comitetul central ia act cu plăcere de donațiu- nea dlui Dr. Gavril Cosma și însărcinează pe eco- nomul cu conservarea lui. Totodată decide, ca pri- milor donatori ai museului etnografic să se comu- nice mulțămită comitetului și pe cale publicistică, îndemnând publicul din toate ținuturile românesci să urmeze exemplul dat de dnul Dr. Gavril Cosma, ca pănă la ridicarea Casei naționale Asociațiunea să dispună de o colecțiune cât mai completă a por- turilor românesci din întreaga țară. 261. (413—1898). Dl Dr. G. Maior, prof. de agricultură, cere a-i veni în ajutor la pu- blicarea lucrării sale ^Manual complet de agricultură rațională¹^ prin cum- părarea unui număr de exemplare din tom. II „Fitotechnia sau cultura specială a plantelor¹⁴, și a recomanda despărțămintelor sprijinirea publi- cațiunii sale. în vederea conclusului Nr. 104 din 12 Iulie 1897 și a recensiunilor favorabile, ce s’au publicat dela locurile cele mai competente asupra ambelor volume ale Agrologiei dlui Dr. G. Maior, se decide ca după-ce autorul va justifica, că a satisfăcut condițiunii din conclusul amintit, să se cumpere din mijloacele Aso- ciațiunii și din tom. II 100 exemplare cu prețul, în care cartea se vinde librarilor. 262. (585-1898). Bibliotecarul raportează, că în urma sporului, ce-1 arată biblioteca în timpul mai nou, s’a ivit lipsa de noua dulapuri pentru conservarea cărților și mai ales a colecțiunilor de diare. Transilvania. Partea oficială. 197 Bibliotecarul se autorisează a comanda trei du- lapuri noue și a așec|a clarele nearanjate în camera de lângă biroul Asociațiunii. 363. (542—1898) Consistorial arohidieeesan gr. or. din Sibiiu cu data 24 August a. c. aduce la cunoscință, că pentru anul școlar 1898—99 a numit catechet la școala civilă de fete pe dl Mateiu Voileanu, asesor consistorial. Spre scire. 264. (560 și 573—1898). Pe sama Casei naționale dăruesce reuniunea „Speranța" din Borgo- Prund suma de 10 fl. și dl Trifon Midea, protopop, 1 acție de-a institu- tului „Concordia^ din Uzdin în valoare nominală de 50 fl. De ambele donațiuni se ia act cu mulțamită. 265. (562 și 581—1898). Dl Mihail Ittu, silvicultor și membru pe viață al Asociațiunii, se inscrie membru fundator solvind ca I și II rată suma de 60 fl. De înscrierea dlui Mih. Ittu se ia act cu plăcere. Primirea sumei de 60 fl. se confirmă. 266. (559—1898). Direcțiunea despărțementului XXVII (Cohalm) cu data 26 Septembre a. c. aduce la cunoscință, că recercării comitetului central Nr. 409—1898 de-a convoca o adunare cercuală extraordinară spre scopul nouei con- stituiri, nu poate satisface, dar se va țîn6 în evidență pentru anul viitor. Spre scire. 267. (548, 549, 550 și 574-1898). Direcțiunea școalei ciuile de fete înaintează: 1. protocolul conferenței corpului didactic dela 3 Septembre a. c., din care se vede, că la examenul de emendare s’au presentat trei eleve, dintre cari doue au fost promovate, iar una avisată la repetarea clasei; 2. protocolul conferenței corpului didactic dela 5 Septembre a. c., din care se constată, că au făcut cu succes examen de primire trei eleve; 3. protocolul conferenței corpului didactic ținută în 15 Septembre a. c. din incidentul reposării Maj. Sale Impărătesei-Regine Elisaveta; 4. protocolul conferenței corpului didactic dela 19 Septembre a. c., din care se vede, că a) s’au pertractat afaceri curente; V} laboratorul che- mic s’a instalat în o odaie din etagiul I și c) s’a modificat planul oarelor, aprobat de comitetul central prin concl. Nr. 163 din ședința dela 8 Iulie a. c., din motivul că noul catechet gr. or. Mateiu Voileanu a cerut, să i-se fixeze oarele de religie pentru fie-care clasă separat, nu grupat ca pănă acuma. 198 Transilvania. Partea oficială. ad 1—3 se ia act; ad 4 spre scire cu observarea, că instalarea laboratorului chemic și modificarea pla- nului oarelor se aproabă. 268. (572—1898). Dl D. R. Cordescu, proprietar în Fofeldea, dăruesce pentru museul Asociațiunii 44 monete vechi. Se primesc cu mulțămită. 269. (566—1898). Dl Dr. Traian Putici, protopop, cu provocare Ia hârtia comitetului central Nr. 329—1898, recomandă ca delegat pentru înființândul des- părțământ al Timișoarei pe dl Em. Ungurean. Cu conducerea organisării unui despărțământ în Timișoara se încredințează dl Em. Ungurean. 270. (568—1898). Dl Dr. Nestor Oprean, advocat și delegat al comitetului central, aduce la cunoscință, că despărțământul St-Miclăușul-Mare s’a organisat și înaintează protocolul adunării constituante țînută în 20 Septembre a. c. Din acesta se vede: 1. Dl delegat a deschis adunarea prin o vorbire ocasională, în care ă accentuat scopurile culturale ale Asociațiunii. 2. S’au înscris membri ordinari, solvind taxa de 5 fl., dnii: Paul Miulescu, protopop; Traian Stoicănescu, Teodor Halic, advocat; G. Oprean, luliu Vuia, Pavel Fumor, Gr. Mezin, Eremie Mezin iun., Virgil Negru, D. Blaga, Petru Băran, Gr. Funariu, Virgil Nicoli, loachim Muntean, Panaiot Frantescu și Silviu Bichician. S’au mai înscris 19 membri aju- tători, cari au solvit câte 1 fl. — Peste tot s’a încassat suma de 99 fl. din care 97 fl. s’au trimis la cassa centrală. 3. S’a ales comitetul cercual și anume director dl Paul Miulescu, iar membri în comitet dnii Dr. Nestor Oprean, Dr. Laurian Luca, Traian Stoicănescu și loachim Muntean. Raportul dlui Dr. Nestor Oprean și procesul verbal al adunării constituante a despărțementului St-Miclăușul-Mare se ia spre plăcută scire. Dnii amintiți se declară membri ordinari ai Asociațiunii. Primirea sumei de 97 fl. se confirmă. Alegerea co- mitetului cercual se aproabă. Dlui delegat se ex- primă mulțămită pentru zelul desvoltat prin lucrarea sa în interesul Asociațiunii. Transilvania. Partea oficială. 199 271. (577—1898). Primarul orașului Sibiiu cu scrisoarea sa ddto 27 Iulie a. c., — so- sită la biroul Asociațiunii în 5 Octobre a. c., comunică rescriptul mi- nistrului de interne Nr. 601 din 19 Iulie a. c., care ia la cunoscință hotărîrea comitetului central de a nu mai primi spre distribuire suma pusă la disposițiune de societatea „Transilvania⁴⁴ din Bucuresci pentru ajuto- rarea meseriașilor români din patrie, declară însă, că nu se poate iden- tifica cu punctul de vedere al comitetului central stabilit în concl. Nr 111 din 12 Maiu a. c. cu privire la admisibilitatea unor asemene donațiuni. Totodată ministrul, care dela început a pus în vedere suplinirea acestor ajutoare din cassa statului, învită comitetul, să înainteze o cerere în această privință, și îl asigură, că o va considera cu toată prevenirea. Comitetul central ia act de rescriptul dlui mi- nistru al internelor Nr. 601 din 19 Iulie a. c. și pri- mesce donațiunea oferită pentru suplinirea sumelor date în trecut de societatea „Transilvania⁴⁴ din Bu- curesci pentru ajutorarea meseriașilor români din patrie. Biroul se autorisează a înainta în acest în- țeles o cerere cătră dl ministru, în care să se accen- tueze, că comitetul a aflat cu părere de reu, că dl ministru nu se poate identifica cu punctul de vedere al răspunsului din 12 Maiu a. c., de oare-ce crede, că acesta este în deplină consonanță atât cu statu- tele Asociațiunii, cât și cu drepturile și interesele ei naturale. 272. (418—1898). La propunerea biroului Asociațiunii Cu organisarea despărțământului XXIII (Turda) se încredințează dl luliu Vlăduțiu, director de bancă. D. u. s. Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. Beu m. p., vice-președinte. secretar II. S’a verificat. Sibiiu în 11 Octobre 1898. loan V. Rusu m. p. Nicolau Ivan m. p. Dr. Remus Roșea m. p. 200 Transilvania. Partea oficială. I i Nr. 601-1898. s PROCES VERBAL I din 17 Octobre 1898. Ședința extraordinară a comitetului central al Asociațiunii. ■ Președinte: I. V. Rusu. Membrii presenți: Zah. Boiu, I. Crețu, Dr. Corn. Diaconovich, N. Ivan, I. Papiu, Dr. Remus Roșea, Leontin Simonescu și N. Togan. Notar: Dr. Beu. 273. Cu verificarea procesului verbal al ședinței de adi Se încredințează dnii: Zah. Boiu, I. Crețu și Dr. Corn. Diaconovich. 274. Dl /. I/. Rusu, president ad-hoc, aduce la cunoscința comitetului central decedarea Excelenției Sale archiepiscopul și mitropolitul Miron Romanul, membru fundator al Asociațiunii, și că din acest trist incident s’a dispus arborarea flamurei negre pe edificiul Asociațiunii. Totodată recearcă comitetul a mai lua și alte disposiții potrivite. Comitetul central da expresiune condolenței sale prin ridicare și la protocol pentru perderea distinsului prelat și membru fundator al Asociațiunii, și decide, ca în corpore să exprime condolența sa și consisto- riului archidiecesan gr. or., precum și rudeniilor adu- nate în jurul înaltului defunct, și tot în corpore să iee parte la cortegiul funebral. Pe sicriu se va de- pune o cunună. D. u. s. loan V. Rusu m. p. Dr. Beu m. p., secretar II. S’a verificat. Sibiiu în 22 Octobre 1898. Z. Boiu m. p. Dr. Corn. Diaconovich m. p. loan Crețu m. p. Redactor: Dr. C. Diaconovich Tiparul Tipografiei archidiecesane. Transilvania. Partea oficală. 201 Nr. 623-1898. proces verbal din 23 Novembre n. 1898. Ședința ordinară a comitetului central al Asociațiunii. Președinte: I. M. Moldovan. Membri presenți: Dr. Ilarion Pușcariu, vice-președ. Z. Boiu, Part. Cosma, I. Crețu, Dr. Corn. Diaconovich, N. Ivan, I. Papiu, Dr. Remus Roșea, I. V. Rusu, Leontin Simo- nescu, los. St. Șuluțiu și N. Togan. Notar: Dr. I. Beu. 275. Cu verificarea procesului verbal al ședinței de adi Se încredințează dnii: I. Papiu, Leontin Simo- nescu și los. St. Șuluțiu. 276. (577—1898). Vieepresidentul anunță, că în vederea campaniei, ce s’a început in- mediat după ședința din 6 Octobre a. c. în (fiarele „Gazeta Transilva- niei⁴⁴ și „Tribuna¹⁴ contra comitetului central pentru votul acestuia re- feritor la primirea sumei oferite de guvernul țării ca stipendii pentru meseriași români, — campanie care este cu atât mai păgubitoare -pentru interesele Asociațiunii, pentru-că chiar acum sunt în organisare mai multe despărțăminte noue și se pregătesce o acțiune mai mare cu scop de a înmulți numărul membrilor Asociațiunii, iar de altă parte în ve- derea împrejurării, că comitetul nu s’a putut întruni pentru a lua dis- posițiuni în această afacere, s’a vădut îndemnat a publica o rectificare pentru restabilirea adevărului și delăturarea răului, ce amenința intere- sele Asociațiunii. Comitetul central, luând act de comunicatul vice- presidentului, 1. aproabă declarați unea publicată în efiare; și 2. dispune, ca să se publice și în organul Asociațiunii, ca să se arate și în mod oficial, că co- mitetul central nu a decis a cere subvenționarea . Asociațiunii din partea guvernului, ci primirea unei sume oferite de guvern în repețite rânduri și puse la disposiția Asociațiunii în mod necondiționat pen- tru ajutorarea meseriașilor români din țară. 277. (594—1898). Dr. George Maior, prof. de agricultură, cu scrisoarea sa din 18 Oc- tobre a. c. arată| că nu se poate conforma condițiunilor sub cari comi- 14 202 Transilvania. Partea oficială. tetul central cu conclusul Nr. 261 din 6 Octobre a. c. a încuviințat cumpărarea â 100 ex. din tomul II al scrierii sale „Manual de agricultură rațională'¹, de oare-ce aprobarea acestei scrieri ca manual de școală este împreunată cu greutăți și spese considerabile, iar spesele de tipar sunt atât de mari, încât prin venerarea operei cu prețul, în care se dă libra- rilor, nu se vor pute acoperi. Cere deci, ca comitetul central să revină asupra acelor condițiuni și să cumpere exemplarele din tom. II în ace- leași condițiuni, sub cari s’au cumpărat 100 ex. din tomul I. Cererea nu se încuviințează. 278. (622—1898). Secretarul I raportează, că manipularea dotațiunii despărțemintelor, provă<țută în §. 40 al Statutelor, în praxa de pănă acum a întimpinat multe greutăți și s’a făcut mai în fiecare despărțământ în alte modalități. Propune deci, ca pentru stabilirea unei manipulări uniforme și pentru cruțarea speselor împreunate cu administrarea la cassa centrală și cu retrimiterea dotațiunii din chestiune, să se adreseze despărțămintelor un circular special, în care se arate, că în ce mod sunt a se manipula cele 20% menite pentru acoperirea trebuințelor despărțămintelor. Comitetul central autorisează biroul să adreseze despărțemintelor un circular cu instrucțiunea, că cu începere dela 1 Ianuarie 1899 să rețină pentru tre- buințele lor proprii 20% după sumele, ce vor încassa sub ori-ce titlu — afară de donațiunile cu menițiune specială și taxele membrilor fundatori și pe viață, — avend a folosi sumele reținute în sensul budgetului aprobat și a administra eventualele economii la finea anului la cassa centrală. 279. (593.—1898). Emil Petrut, măestru - tâmplar, presintă un preliminar, în sensul căruia ofere a face trei dulapuri pentru biblioteca Asociațiunii cu prețul de câte 60 fl. unul, în total 180 fl. Se acoardă oferentului facerea a trei dulapuri cu prețul de 180 fl. 280. (582—1898). Dl Sergiu Medean, directorul despărțământului VI, raportează des- pre pertractarea lăsămentului Gregoriu Forrb, din Sebeșul săsesc. Se con- stată, că Grigoriu Forrb a testat Asociațiunii 8000 fl. — pentru a se da stipendii la meseriași și studenți români din Sebeșul săsesc. Interesele acestui capital, depus la „Sebeșana“, compet văduvei pănă mai e în viață, Libelul de depunere s’a predat notarului public, care l-a transpus Transilvania. Partea oficială. 203 judecătoriei cercuale cu recercarea, să dispună transcrierea lui pe nu- mele Asociațiunii și apoi să-l predee acesteia. Raportul dlui Sergiu Medean se ia cu mulțămită spre scire. Pentru copia testamentului se asemnează suma de 2 fi. 95 cr. 281. (587—1898). Dl Florian Rusan, fost cassar al despărțementului XII (Alba-Iulia) înaintează un libel de depunere despre 216 fl. 22 cr. și presentează un fel de rațiociniu pe 1897—98. Trimite totodată și stampila despărță- mântului, Se ia act de scrisoarea dlui Florian Rusan: pri- mirea sumei de 216 fl. 22 cr. și a ștampilei se con- firmă. O copie a scrisorii dlui Florian Rusan se trimite, cu indicarea sumei trimise, la comitetul cercual cu recercarea, să examineze, dacă darea de samă e în consonanță cu documentele aflătoare la despărțement, în care cas să se dee absolutoriu fo- stului cassar. Asemenea se trimite și stampila. 282. (590—1898). Direcțiunea despărțementului XXIX (Mediaș) înaintează 50 fl. încassați ca taxe pe 1898 cu ocasiunea adunării cercuale din 1 August a. c. dela 9 membri vechi și dela membrul nou dl Mihail Popovici. Primirea sumei de 50 fl. se confirmă, iar dl Mih. Popovici se declară membru ordinar al Asociațiunii. 283. (595-1898). Direcțiunea despărțementului / (Brașov) înaintează cu data 19 Oct. a. c. procesele uerbaie ale ședințelor comitetului cercual din 24 August și 23 Septembre a. c. în prima ședință s’au pertractat afaceri curente și s’a decis, ca despărțământul la adunarea generală din Beiuș să fie repre- sentat prin d-nii V. Voina, G. Șerban și N. Bogdan. în a doua ședință, pe lângă afaceri curente, 1. s’a luat act de mai multe donațiuni de cărți făcute de d-nii Al. Bogdan, Andr. Bârsean, Bibesescu și Mircea Maior; 2. s’a raportat despre reconstituirea agenturei din Herman; 3. s’a luat cu plăcere spre scire ofertul d-lor P. Broștean și Corn. Aiser de-a solvi . lunar l fl. pentru completarea bibliotecelor poporale; și 4. s’a decis con- vocarea unei adunări cercuale extraordinare în decursul lui Octobre în Brașov. Prin postă s’au primit 60 fl. taxe dela 9 membri vechi și dela membri noui 1. Seniușe, Teoch. Alexi și d-na Marina Câmpian. Ambele procese verbale se iau spre scire și con- clusele aduse se aproabă. D-nii I. Seniușe și Teoch. / 14* 204 Transilvania. Partea oficiala. Alexi și d-na Marina Cam pian se declară membri or- dinari. Primirea sumei de 60 fl. se confirmă. 284. (597—1898). Direcțiunea despărțementuiui V (Seliște) înaintează cu data 10 Oct. a. c. protocolul ședinței comitetului cercual din 3 Oct. a. c., în care s’a decis înființarea de agenturi comunale în Tilișca, Orlat și Gurarîului. Protocolul din chestiune se ia spre scire. 285. (599—1898). Direcțiunea despărțementuiui „Bocșa“ așterne cu data 20 Oct. a. c. protocolul ședinței comitetului cercual din 15 Oct. a. c., în care s’a con- stituit comitetul alegându-se vice-pres. dl Maxim Popovici, cassar dl Axente Mureșan și controlor-notar dl Petru Ieremia. Protocolul din chestiune se ia spre scire și con- stituirea comitetului se aproabă. 286. (606—1898). Dl Paul Miuiescu, directorul despărțementuiui St-Miclăușul-mare, roagă comitetul central a se pronunța asupra sediului biroului acelui despărțământ și cere autorisare de-a pute convoca ședințele comitetului cercual în B.-Comloș. Dl Paul Miuiescu se autorisează a convoca șe- dințele comitetului cercual în B.-Comloș. Chestiunea numirii despărțementuiui și a sediului biroului să se pertracteze în proxima adunare cercuală. 287. (607—1898). Societatea de lectură a tinerimii gimnasiale din Blaj se roagă pentru trimiterea gratuită a „Transilvaniei". Cererea se încuviințează. 288. (609—1898). Direcțiunea despărțementuiui II (Bran) cere cu data 26 Oct. a. c. asem- narea sumei de 85 fl. pentru acoperirea unor ajutoare puse în budgetul despărțementuiui și aprobate de comitetul central. Suma de 85 fl. se asemnează. 289. (610—1898). Direcțiunea despărțământului XIV (Cluj) roagă comitetul central, ca să iee disposițiile necesare pentru restituirea sumei de 50 fl., donată de institutul „Economul", dar ridicată de fostul director al despărțămân- tului în contul unor spese, ce ar fi avut cu ocasiunea adunării cercuale din 1897. Se retrimite comitetului cercual spre competentă afacere. Transilvania. Partea oficială. 205 290. (612 și 618—1898). Direcțiunea școalei civile de fete înaintează protocoalele conferențelor corpului didactic din 1 și 19 Oct. a. c., în care s’au pertractat afaceri curente. Spre scire 291. (616—1898). Direcțiunea școalei civile de fete înaintează hârtia inspectorului reg. de școale Nr. 2066—1898, prin care se cere adeverință, că în suma de 300 fl., echivalentul întreținerii profesoarelor în internat, e socotită și valoarea cuartirului ori nu. Direcțiunea școalei se autorisează a extrada ade- verința în sensul, că valoarea cuartirului nu e cal- culată în suma de 300 fl. 292. (621—1898). Dl Nicolau Vătășan când, de prof., se roagă a i-se încredința pro- punerea gratuită la școala civilă de fete a vr’unui studiu din speciali- tatea: sciințele naturale și geografie, obligându-se a se supune normelor institutului. La recomandațiunea corpului didactic cererea d-lui N. Vatășan se încuviințează și se avisează a se pune relativ la studiu în conțelegere cu direcțiunea școalei, care va ave a raporta apoi și comitetului. 293. (620—1898). Dl Dr. £ Dăian cere, ca la ședințele comitetului central să fie in- vitați și membrii suplenți. Chestiunea e regulată în §§. 5 și 6 ai Regula- mentului afacerilor interne. 294. (583, 586, 613 și 614—1898). S’au înscris membri pe viață dnii Trifon Miclea, protopop în Satul- nou, și Georgiu Popescu, advocat în Turda, iar membri ordinari domnii Nicolau Vătășan, când, de prof. în Sibiiu, și Pavel Nistor, perceptor de vamă. Dnii Trif. Miclea și G. Popescu se declară mem- bri pe viață, iar dnii N. Vătășan și Pavel Nistor membri ordinari. 295. (615-1898). Institutul „Vlădeasa“ din B. -Huedin donează Asociațiunii sumade 5fl. Donațiunea „Vlădesei" se primesce cu mulțămită. D. u. s. Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. Beu m. p., vicepreședinte. secretar II. S’a verificat. Sibiiu în 7 Novembre 1898. los. St. Suluțiu m. p. | Papiu m. p. L- Simonescu p- 206 Transilvania. Partea oficială.. Nr. 678-1898. PROCES VERBAL din 8 Decembre 1898. Ședința ordinară a comitetului cen- tral al Asociațiunii. Președinte: Dr. Ilarion Pușcariu. Membri presenți: Zah. Boiu, Partenie Cosma, Gr. Dima, Gr. Maxim de Hochstenberg, Dr. Remus Roșea, I. V. Rusu, los. St. Șuluțiu, și N. Togan. Notar: Dr. Beu. 296. Gu verificarea procesului verbal al ședinței de adi Se încredințează dnii: Zah. Boiu, Partenie Cosma și G. Maxim de Hbchstenberg. 397. (662—1898). Dna Ana Moga cere în chirie cele doue odăi libere din edificiul Asociațiunii, sub condițiunea, că la cas să fie lipsă de ele, le pune în- dată la disposiție. Cererea dnei Ana Moga se încuviințează pe lângă o chirie lunară de 10 fl. și sub condițiunea amintită în cerere. 298. (668—1898). Dl losif St. Sulutiu presentează ca delegat al comitetului raport despre cercetarea școalei și internatului Asociațiunii în sem. prim 1898 — 99. Constată, că corpul didactic se ține strict de planul de învățământ și își dă silința, ca să obțină resultate favorabile. Dacă se simțesc unele defecte, acelea se explică prin împrejurarea, că multe eleve cari au studiat în școale străine, au a se lupta cu limba maternă. Dormi- toarele, bucătăria, cămara de provisiune se află în ordine; curățenia și con- ducerea e lăudabilă. Starea sanitară e mulțămitoare. Spre scire. 299. (627—1898). Se anunță decedarea membrului fundator Vasile Ignat. Comitetul central dă expresiune condolenței sale prin ridicare, iar familiei decedatului i-se va trimite condolență. 300. (637—1898). Dr. Ilarion Pușcariu, vice-președintele Asociațiunii donează pentru museul Asociațiunii un exemplar de pungă țărănească din sec. 18-lea. Donați unea se primesce cu mulțămită. Transilvania. Partea oficială. 207 301. (649—1898). Societatea bisericească-literară „Alexi-Șincai¹’¹ din Gherla cere tri- miterea gratuită a „ Transilvaniei Cererea se încuviințează. 302. (634, 635, 642 și 657—1898). Direcțiunea școalei civile de fete înaintează: I. Procesul uerbal al conferenței corpului didactic din 2 Novembre a. c., în care s’au pertractat afaceri curente. II. Rugurile elevelor: Veturia Foica, Maria Mineiu și Valeria Pop din cl. I, Elisaveta Doican din cl. II, Elisaveta Savu din cl. III, Irina Cosciuc, Sultana Ciuleiu și Maria Doican din cl. IV, în cari cer dis- pensare de didactru pe 1898—99. III. Procesul uerbal al conferinței corpului didactic din 10 Novem- bre a. c., în care s’au pertractat afaceri curente. IV. Raport relativ Ia reuisiile de clasă efectuite în primele trei luni ale anului școlar 1898—99. ad I, III și IV. Spre scire. ad II. în consonanță cu propunerea corpului didactic se dispensează de întregul didactru Veturia Foica, Maria Mineiu, Irina Cosciuc și Sultana Ciu- leiu, de jumătatea didactrului Elisaveta și Maria Doican, Elisaveta Savu și Valeria Pop. 303. (641—1898). Cu provocare la hârtia comitetului central Nr. 621 — 1898 direcțiu- nea școalei civile de fete aduce la cunoscință, că profesorului Nicolae Vătășan s’a încredințat predarea studiilor Geografia matematică și Fisica în cl. IV câte 2 oare pe săptămână Spre scire. 304. (629, 658 și 664—1898). Dl Hia Trăită, advocat în Gravita. înaintează cu data 6 Novembre a. c. raport despre organisarea despărțământului „Oravița¹¹, precum și protocolul adunării de constituire, ținută în 29 Octobre a. c. Se constată: 1. Dl Ilia Trăilă, ca delegat al comitetului central, a deschis adu- narea prin o vorbire acomodată, dând și cetire statutelor și regulamen- telor Asociațiunii. 2. S’au înscris: a) membri fundatori: losif Tămășiel, Pavel Boșu, loan Stoian, cari au solvit întreagă taxa de 200 fl. și loan Popovici, solvind ca primă rată 20 fl.; b) membri pe viață: Alexandru P. Popovici, solvind întreagă taxa de 100 fl., Toma Stanca, solvind ca ântâia rată 50 fl., llia Trăilă, 208 Transilvania. Partea oficială. losif Vranianțu, Petru Mioc, Mina Nemoian, Sofronie Avramescu, Te- odor Panciovan, cari au solvit ca ântâia rată câte 25 fl., și Traian Oprea și Nicolau Stupariu, cari au solvit ca prima rată câte 20 fl.; c) membri ordinariDr. P. Cornean, Dr. Mih. Gropșan, Păun Duda, Victor Poruțiu, I. Bogdan, G. Dragoescu, I. E. Țieran, losif Nedici, G. Vodă, I. Perian, Baltazar Muntean, P. Alexiu, Adam Albu, G. Țiunea, Aurel lana, Dr. luliu Tămășie], Dr. Al. Coca, I. Savu, P. Ciorogar, Pavel Cipu, Sinesie Bistrean, G. Popa, V. Leza, P. Braia, G. Caiman, G. Toma, Stanca Eva Bojinca, V. Iorgovan, N. Belone, Simeon Popa, Carol Pavlovici, Ilie Piescu, Atexa Perian, V. Mărginean, I. Grop- șan, P. Corcan, Simeon Vițan, Iustin Chirilă, Al. Dragomir, Pavel Fișcea, Traian Crenian, Pau Lazar, Aurel Popovici, Nistor Mioc și Dimitrie Rusu, cari toți și-au achitat taxa de 5 fl. După adunare s’au mai în- scris, solvindu-și taxa: Dr. P. Hubian, lancu Sava, V. Murgu și Toader Alexiu. Afară de aceștia s’au mai înscris și alții, cari însă nu au achi- tat taxa statutară. La cassa centrală s’a trimis suma de 1242 fl. 3. S’au ales în comitetul cercual: Director Ilia Trăilă, iar mem- bri Baltazar Muntean, Victor Poruțiu, Dr. P. Cornean și loan E. Țieran. Raportul dlui delegat și protocolul adunării con- stituante se ia spre scire. Dnii losif Tămășiel, Pavel Roșiu, loan Stoian și loan Popovici se declară mem- bri fundatori, dnii Alexandru P. Popovici, Toma Stanca, Ilia Trăilă, losif Vranianțu, Petru Mioc, Mina Nemoian, Sofronie Avramescu, Teodor Panciovan, Traian Oprea și Nicolau Stupariu membri pe viață, iar dnii înșirați sub 2 lit. c) membri ordinari ai Aso- ciațiunii. Diplomele pentru membrii fundatori și pe viață se vor libera numai după achitarea întregei taxe. Alegerea comitetului cercual se aproabă. Dlui delegat se exprimă mulțămită pentru zelul desvoltat în interesul Asociațiunii. 305. (640-1898). Dl Emanuil Ungurianu, advocat în Timișoara, înaintează cu data 12 Novembre a. c. raport despre organisarea despărțământului din Timi- șoara și protocolul adunării constituante țînută în 6 Novembre a. c. Se constată: 1. Dl Emanuil Ungureanu, ca delegat al comitetului central, a deschis adunarea prin o vorbire ocasională, în care a arătat scopul și agendele despărțământului. 2. S’au înscris: a) membru fundator Dr. Petru Țegle, solvind ca ântâia rată 50 fl.; Transilvania. Partea oficială. 209 b) membri pe viață: Dr. Valeriu Mezin, Vasiliu Vaianțu, loan Bandu și Costa Mihailovici, solvind fie-care ca primă rată câte 10 fl.; c) membri ordinari: dna Lucia Cosma, Vincențiu Pop, Damas- chin Cărăbaș, N. Micluța, Aurel Popovici, I. Pinciu, Dr. Enea Nicola, Romul Cărăbaș, Dr. Cornel Nicoară, Voicu Hamsea, Iustin Miron, Gr. Ardelean, I. Istin, D. Buibaș, N. Gerdan, N. Stoia, Cornel Proștean, N. Groza, Avram Blaj, G. Trăilă, G. Magdi, Victor Russu, G. Gruin, D. Roman, D. Petrovici, P. Jurma și D. Vancu. Dela membri fundatori și pe viață s’a încassat suma de 90 fl., rămânând a se mai încassa suma de 510 fl., iar dela membri ordinari și ajutători suma de 182 fl. Din aceasta din urmă s’au reținut 2O°/₀ adecă 36 fl. 40 cr. pentru trebuin- țele despărțământului. La cassa centrală s’a trimis suma de 235 fl. 60 cr. 3. S’a ales comitetul cercual și anume director Em, Ungurianu, iar membri Dr. luliu Grecu, Dr. Lazar Simon, I. Pinciu și Dr. Aurel Cosma. Raportul dlui delegat și protocolul adunării con- stituante se iau spre scire. Dl Dr. P. Țegle se de- clară membru fundator, dnii Dr. Valeriu Mezin, V. Vaianțu, I. Bandu și Costa Mihailovici membri pe viață, dar se vor provedă cu diplome numai după achitarea întregei taxe, iar dnii de sub 2 lit. c) se declară membri ordinari ai Asociațiunii. Primirea sumei der 235 fl. 60 cr. se confirmă. Reținerea a 20% și alegerea comitetului cercual se aproabă. Dlui delegat se exprimă mulțămită pentru zelul des- voltat în interesul Asociațiunii. 306. (644—1898). Direcțiunea despărțementului din St.-Miclăușul-Mare înaintează procesul verbal al ședinței din 15 Novembre a. c., în care s’a constituit comite- tul cercual alegendu-se vice-preș. Dr. Nestor Oprean, notar Traian Stoi- canescu, cassar P. Băreu și controlor luliu Vuia. Procesul verbal se ia spre scire și constituirea se aproabă. 307. (653 și 654—1898). Direcțiunea despărțementului XXI (Năsăud) înaintează: I. Protocolul adunării cercuale din 1 August a. c. Se constată: 1. S’a luat spre scire raportul general și s’au primit propunerile a) de a se înființa agenturi comunale și 6) de a se face la proxima adu- nare cercuală o exposiție de ob ecte de industrie țărănească. 2. S’a luat spre scire rațiociniul cassei și s’a dat absolutoriu co- pai te tului. । 210 Transilvania. Partea oficială. 3. S’au înscris membri ordinari noui, solvind, taxa de 5 fl.: Valeriu Mureșan, Sever Mureșan, Clement Câmpean, Luca Todor Pupăză, luliu Valea, Elisa Bodocan, Vasile Terente. 4. S’a statorit budgetul pe 1899 la percepțiuni și erogațiuni cu 158 fl. 5. Representanți pentru adunarea generală din Beiuș s’au ales dnii Ger. Domide și Lazar Avram. 6. Dl Sever MurSșan a cetit disertația: Nutrirea vitelor. 7. Ca loc pentru proxima adunare cercuală s’a ales Năseudul. 8. S’a ales comitetul cercual pe un nou period de trei ani și anume director Dr. I. Pop, iar membri Dr. Const. Moisil, Gavr. Scridon, Al. Haliță și Virgil Șotropa. La cassa centrală s’a trimis suma de 97 fl. 60 cr. II. Protocolul ședinței din 18 Novembre a. c., în care s’a consti- tuit comitetul cercual alegendu-se vice-preș. Dr. C. Moisil, cassar Al. Haliță și notar-controlor Virgil Șotropa. ad I. Protocolul adunării cercuale se ia spre scire. Conclusele de sub 1, 5 și 7., și alegerea co- mitetului cercual se aproabă. Rațiociniul cassei și proiectul de budget nu se poate aproba, ci se în- drumă comitetul cercual la observarea §-ului 42 pt 6 din Statute. Dnii de sub 3. se declară membri ordinari ai Asociațiunii. Primirea sumei de 97 fl. 60 cr. se confirmă. ad II. Protocolul din chestiune se ia spre scire, și constituirea se aproabă. 308. (663—1898). Direcțiunea despărțementului Beiuș înaintează protocolul ședinței.co- mitetului cercual din 27 Novembre a. c., în care, pe lăugă pertractarea afacerilor curente, s’a decis ținerea adunării cercuale în Beiuș la 8 Ia- nuarie 1899. Spre scire. D. u. s. Dr. Ilarion Pușcariu m. p., Dr. Beu m. p., vicepreședinte. secretar II. S’a verificat. Sibiiu în 12 Decembre 1898. P. Cosma m. p. Z. Boiu m p. Gâorge de Maxim m. p. Transilvania. Partea oficială. 211 Nr. 708—1898. PROCES VERBAL din 22 Decembre 1898. Ședința ordinară a comitetului cen- tral al Asociațiunii. Președinte: Dr. Ilarion Pușcariu, vice-președinte. Membri presenți: Zah. Boiu, Part. Cosma, I. Crețu, Dr. Corn. Diaconovich, N. Ivan, Dr. Remus Roșea, los. St. Șuluțiu, On. Tilea și N. Togan. Notar: Dr. Beu. 309. Cu verificarea procesului verbal al ședinței de adi Se încredințează dnii Dr. Corn. Diaconovich, N. Ivan și Dr. Remus Roșea. 310. Secretarul /, ca director al cancelariei Asociațiunii, raportează, că în sensul conclusului Nr. 276 din 2 Decembre 1897 are să urmeze nu- mirea definitivă a funcționarilor aleși prin acel conclus în mod provisor; tot odată arată, că toți funcționarii Asociațiunii au desvoltat o activi- tate pe deplin mulțămitoare, și astfel propune numirea lor definitivă. De oare-ce prin conclusul Nr. 259 din 6 Octo- bre a. c. s’a decis, ca postul de archivar să se cu- muleze cu al cancelistului, iar postul de econom cu al cassarului, numirea definitivă se face prin vot se- cret numai pentru 5 posturi de funcționari și anume se aleg: secretar II.: Dr. Ilie Beu cu 9 voturi; cassar-econom: Leontin Simonescu •n 6 controlor : loan Crețu „ 8 „ bibliotecar: Nicolau Togan „ 9 „ archivar-cancel. : Romul Simu n 9 „ din 9 voturi date. Celelalte voturi s’au împărțit. 311. 693-1898). /. Popovici, prof. la școala civilă de fete a Asociațiunii. prin scri- soarea sa din 20 Decembre a. c. arată, că în urma lipsei totale de ma- nuale de istorie și geografie pentru școale civile, s’a decis a traduce câte un manual de istorie și geografie de Dr. Alex. Mârki, și cere, ca aceste să se tipărească pe spesele Asociațiunii, 212 Transilvania. Partea oficială.. Comitetul central, deși în principiu este aplecat a lua în considerare cererea dlui I. Popovici, nu poate întră în meritul chestiunii, până când corpul didactic nu se va declara asupra alegerii manualelor și nu se va înainta un preliminar, cel puțin aproxi- mativ, al speselor împreunate cu editarea manualelor de sub întrebare. 312. (702-1898). Președintele Asociațiunii /. M- Motdouan prin scrisoarea sa din 12 Decembre a. c. încunosciințează, că reținut de afaceri oficioase nu poate participa la ședința de astăcji a comitetului și trimite suma de 97 fl. din fundațiunea „Scorțianu“ pentru cumpărarea de cărți religioase. Spre scire cu mulțămită. 313 (671—1898). luliu Vlăduțiu, delegat al comitetului centra], înaintează raportul său relativ la reconstituirea despărțământului XXIII (Turda) și protocolul adunării ținută în 26 Decembre a. c. Se constată: 1. Dl delegat a deschis adunarea prin o cuvântare, în care a vorbit despre însemnătatea Asociațiunii. 2. S’au înscris membri ordinari, solvind taxa de 5 fl.: Simeon Pop, N. Raț, Dr. Eugen Pătăcean, Gr. Boldea, Artemie Codarcea, Samuilă Rogozan, I. Vasinca și Gavrilă Pop. S’a încassat suma de 62 fl., care s’a trimis la cassa centrală. 3. în comitetul cercual s’au ales: director Artemie Codarcea, iar membri luliu Vlăduțiu, N. Raț, Dr. Eugen Pătăcean și I. Mesaroș. Dl dalegat în raportul său aduce la cunoscință, ca despărțământul XXIII are un fond de 8 fl. 79 cr. depus la „Arieșana“. Din această sumă s’au spesat pentru despărțământ 3 fl., mai rămâne deci un rest de & fl. 79 cr. Raportul dlui delegat și protocolul adunării de reconstituire se ia spre scire. Dnii de sub 2. se de- clară membri ordinari ai Asociațiunii. Primirea su- mei de 62 fl. se confirmă. Alegerea comitetului cer- cual se aproabă. Relativ la fondul depus la „ Arieșana“ se atrage atențiunea direcțiunii despărțământului la §. 40 din Statute și §. 49 din Regulamentul pentru despărțăminte. Dlui delegat se exprimă mulțămită pentru zelul arătat, Transilvania. Partea oficială. 213 314. (684—1898). Direcțiunea despărțământului XXXII (D.-S.-Mărtin) înaintează protocolul ședinței comitetului cercual din 6 Decembre a. c., în care s’au pertractat afaceri, ce nu reclamă speciale disposiții din partea comitetului central. Spre scire. 315. (685 și 686—1898). Dela direcțiune despărțământului XXI (Năsăud) a întrat: I. Raport despre taxele incassate, din care se constată, că la cassa despărțământului a încurs suma de 122 fl., din care s’au reținut 20%, iar restul de 97 fl. 60 cr. s’a trimis la cassa centrală. II. Protocolul ședinței comitetului cercual din 10 Decembre a. c., în care s’a decis întocmirea a două biblioteci poporale ambulante. Spre acest scop s’a preliminat suma de 120 fl. din suma depusă la „Aurora¹⁴. ad I. Raportul se ia spre scire și reținerea a 20% se aproabă. ad II. Protocolul se ia spre scire. Dar conclusul relativ la întocmirea bibliotecelor nu se poate aproba pănă când comitetul cercual nu va satisface pretin- selor §-lui 49 din Reg. pentru despărțăminte și nu va înainta rațiociniu detaiat pe 1897 și un proiect de budget specificat pe 1899 conform conclusului Nr. 307 din 8 Decembre a. c. 316. (691—1898). Direcțiunea despărțământului „Bocșaa înaintează protocolul ședinței comitetului cercual din 10 Decembre a. c., în care s’a statorit un program de acțiune, în deosebi comunele din despărțământ s’au împărțit între membrii din comitet, pentru-ca fie-care să lucre pentru realisarea sco- purilor Asociațiunii și să ducă la îndeplinire decisele comitetului în cercul, ce i s’a hotărît. Spre scire. 317. (690—1898). Direcțiunea despărțământului XI. (Blaj) înaintează protocolul ședinței comitetului cercual din 11 Decernvre a. c., în care 1. s’a ales vice-preș. Dr. Augustin Bunea; 2 s’a raportat despre înființarea a două biblioteci poporale în Veza și Tur; 3. s’a decis întocmirea altor două biblioteci poporale în Căpâlna și Micăsasa și 4. s’a hotărît retipărirea după „Unirea⁴* a disertației „Despre legumărit⁴⁴, cetită de I. Negruțiu în adunarea cer- cuală din acest an, și distribuirea ei între popor. Procesul verbal se ia spre scire și conclusele aduse se aproabă. 214 Transilvania. Partea oficială. 318. (680 și 694—1898). Direcțiunea despărțementuiui I. (Brașov) a înaintat: I. Protocolul ședinței comitetului din 4 Novembre a. c., din care se constată: 1, Au dăruit pe sama bibliotecelor poporale dl I. Socaciu 6 exemplare din opul seu „Dreptul cambial", dl I. Săbădeanu 9 cărți și 6 broșuri diverse. 2. S’au angajat a solvi lunar 1 fl. pentru bibliot. pop. dnii Ars. Vlaicu și Valeriu Morariu. 3. Sa decis întocmirea unei a patra bibliot. poporală, pentru care s’a preliminat suma de 50 fl. 4. Ne- putându-se ține adunarea cercuală extraordinară în Octombre, s’a hotărît a se țîne în 27 Novembre a. c. S’au înscris membrii ordinari noi dnii: Vas. Goldiș, G. Furnică, Th. T. Cristan, D. Stinghe, N. Grădinar, Al. Dogariu și N. Mocanu. Din taxele încassate s’a trimis la cassa centrală suma de 50 fl. II. Protocolul ședinței comitetului cercual din 23 Novembre a. c., în care s’au pertractat afaceri curente. III. Protocolul adunării cercuale din 27 Novembre a. c., în care a) s’a luat spre scire raportul comitetului cercual, votându-se ace- stuia mulțămită; b) s’a exprimat mulțămită donatorilor și sprijinitorilor; c) premiul de 10 fl. oferit de dl B. Baiulescu și rămas nedistribuit, s’a decis a se lăsa la disposiția comitetului, fără alterarea menițiunii; d) s’a hotărît înmulțirea membrilor din comitet cu doi; e) s’a dat comitetului absolutoriu; și f) în noul comitet cercual s’au ales: director Andreiu Bârsean, iar membrii Gr. Maior, I. Săbădean, Corn. Aiser, N. Oancea, Timoteiu Po- poviciu și N. Bogdan. IV. Protocolul ședinței comitetului cercual din 9 Decembre a. c. în care a) s’a constituit comitetul alegendu-se vice-preș. Gr. Maior, cassar Corn. Aiser, contgoj^r ’I. Săbădeanu și secretar N. Bogdan; ji) preș, a comunicat, că a primit dela dna Elena Mureșan suma de 186 fl. 99 cr. din venitul unei representații teatrale aranjate în scopul bibliotecelor poporale; /) s’a luat act de donațiunile de cărți făcute de dl I. Lăpădat și luliu Grofșoreanu. ad I. Protocolul se ia spre scire și conclusele aduse se aproabă. Dnii amintiți se declară membri ordinari ai Asociațiunii. ad II. Spre scire. ad III. Spre scire aprobându-se conclusele adu- nării cercuale și alegerea comitetului, avend a se considera dnii N. Oancea și Tim. Popovici ca mem- bri suplenți. Transilvania. Partea oficială. 215 ad IV. Spre scire cu aprobarea constituirii co- mitetului. 319. (679—1898). In despărțementul „Orauița" s’au înscris membrii ordinari noi dnii: P. Popovici, Mih. Purgar, Costa Cucu, Iustin Velcean și G. Bogdan, cari toți ’și-au achitat taxa de 5 fl. în total 25 fl., care sumă s’a trimis la cassa centrală. Dnii amintiți se declară membri ordinari ai Aso- ciațiunii. Primirea sumei de 25 fl. se confirmă. 320. (703—1898). Compactorul Frâng Neugil, în Sibiiu, înaintează un cont despre 62 fl. 65 cr. pentru ziare compactate. Se asemnează la cassă în contul dotațiunii biblio- tecei pe 1898. D. u. s. Dr. II. Pușcariu m p, Dr. Beu m p, v.-președ. secretar II. S’a verificat. Sibiiu în 26 Decembre 1898. Nicolau Ivan m. p. Dr. Remus Roșea m. p. Dr. C. Diaconovich m. p.