TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. VIII. Sibiiu, Octobre 1897. Anul XXVIII. ADUNAREA GENERALĂ DELA MEDIAȘ, Adunarea generală ținută la 27 și 28 August a. c. în Mediaș este și va remâne un moment remarcabil în istoria Asociațiunii noastre. După adunarea splendidă dela Lugoș, care atât pentru nivelul înalt, pe care s’au ridicat atunci desbaterile noastre, cât și prin frumoasele festivități arangiate cu această ocasi- une în capitala Carașului, a devenit una dintre cele mai înăl- țătoare sărbători naționale-culturale, ce poporul român le-a văȚut în această patrie, — întrunirea noastră din est an, ce e drept, a trebuit să facă impresiunea unui regres foarte considerabil. Insă importanța obiectelor, cari au ajuns la or- dinea cjilei în această adunare generală, a făcut să uităm atât alunecarea desbaterilor pe un nivel spiritual mai inferior, cât și cadrul atât de modest, în care s’a presentat de astădată partea esterioară a sărbătorii noastre culturale. Adunarea generală dela Mediaș a fost lipsită de parti- cipare numeroasă din partea publicului român, de însuflețire și splendoare, dar a fost bogată în fapte,, cari se vor resimți în viața și activitatea Asociațiunii pentru timpuri îndelungate. între aceste momente remarcabile primul loc îl ocupă raportul comitetului central despre aprobarea statutelor Asociațiunii. în focul luptei, ce Asociațiunea a fost necesitată a o purta în această causă, nu a putut fi aprețiată după merit valoarea și importanța acelor garanții, ce le-am obținut prin statutele 10 - ViV 130 modificate pentru lucrarea și așezămintele Asociațiunii și prin aceasta pentru întreaga noastră desvoltare culturală. Astăzi, după-ce spiritele agitate s’au liniștit, comparând basele ce le-am avut în trecut cu cele ce le avem acum, ne vom con- vinge ușor, că lupta ce a purtat-o comitetul central în causa statutelor a adus rod înbelșugat și a asigurat Asociațiunii — care, pănă când a stat pe basa statutelor vechi, a fost pusă cu totul la discrețiunea organelor administrative —, o organisa- țiune solidă și un teren vast pentru realisarea scopurilor sale sublime. Remâne numai ca să seim și să voim a ne folosi de aceste noue și puternice base pentru înaintarea culturală a poporului român. Al doilea eveniment, care a ridicat importanța adunării dela Mediaș, a fost donațiunea profesorului Stroe S.„ Belloescu din Berlad. Această măreață donațiune este — mai ales astăfii — cu mult mai mult decât un simplu act de munificență. Ea este nu numai o binefacere materială, ci tot odată și o onoare și un sprijin moral pentru poporul românesc, pentru-că faptul, că un învățător eșit din sinul poporului, după-ce prin muncă grea și consumătoare și-a putut câștiga o modestă avere, vine și se lipsesce âncă în viață, în pragul bătrânețelor, de o însemnată parte a rodului muncii sale și o dăruiesce pentru luminarea neamului seu, este dovada cea mai eclatantă, că în poporul român trăiesce cel mai ferbinte dor de cultură și cele mai patriotice virtuți. Asemene exemple de însuflețire națională și de abnegați- une patriotică nici când nu au putut fi de însemnătate mai mare, decât chiar în timpurile de astăzi, când întărirea consci- inței naționale este unica garanția a existinței noastre naționale. Al treilea act remarcabil al adunării dela Mediaș este conclusul referitor la înființarea Muzeului național al Românilor ciscarpatini. Nu ni-a fost dat, ca în momentul când generațiunea de astăcți s’a achitat de o datorie de onoare, și a pus capăt acelei stări rușinoase, că nu a avut pănă acum nici cel mai modest adăpost pentru clenodiile sale naționale, — să fim una și să punem basele acestei mărețe instituțiuni încălcjiți de acea în- 131 suflețire curată, care a caracterisat pe întemeietorii renasce- rii noastre naționale. Dar ori-cât de mult deplângem acele scene deprimătoare, prin cari a trebuit să trecem înainte de a pute pune basele Museului nostru național, ne consolăm cu aceea, că provedința poate anume n’a voit să ne ușureze această lucrare, ca prin luptă să creeze între noi și între acea instituțiune legătura intimă și sfântă, ce prin durere o creează între mamă și fetul ei născut......... Am remarcat în cele premerse momentele cele mai în- semnate ale adunării generale dela Mediaș, despre care ce- titorii noștri se pot informa mai deaproape din partea oficială a revistei noastre. Trecând — de astădată — preste acele re- gretabile aparițiuni, cari au întunecat la Mediaș ceriul senin al serbătorii noastre culturale, cari însă reclamă toată aten- țiunea celor ce întru adevăr se preocupă de înaintarea cultu- rală a Românilor din patrie și cari prin urmare vor avă să formeze în viitor și pentru noi un obiect de îngrijire deose- bită, lăsăm să urmeze, conform ordinului adunării generale, discursul, prin care aceasta a fost Inaugurată din partea pre- sidentului Asociațiunii: Onorată adunare generală! Ve salut cu iubire frățească pe toți, cari din depărtări mai mici sau mai mari ați convenit la această serbare foarte însemnată pentru toți Românii, ce locuesc între munții și pe câmpiile din ostul Ungariei. Anul, care-1 petrecem, este și va rămână remarcabil în viața Asociațiunii noastre: pentru-că într’însul s’a terminat opera modificării statutelor, începută cu doi ani înainte de aceasta la adunarea generală din Blaj și scoasă la capăt în adunarea generală extra-ordinară ținută în primăvara anului curent anume spre aceasta în Sibiiu. Bine seim cu toții, cu ce interes viu a fost îmbrățișată causa aceasta cu deosebire în stadiul cel din urmă al ei; în ce mă- sură au concurs la deslegarea ei nu numai publicul nostru în sens mai strîns, dar putem 4ice toți, cei ce se interesează de chestiunile referitoare la viața poporului român, fiarele noastre au cernut-o și desbătut-o timp îndelungat din toate punctele de vedere; iar la termin — deși acela multor s’a io* ___132 vecjut mai puțin acomodat — un număr frumos de membri s’au presentat la adunarea extraordinară spre a contribui cu luminile lor la decidere. Numai bucurie intimă am putut simți cu toții, vecțend prețul cel mare, ce se pune din toate părțile pe instituțiunea aceasta a poporului român. Și iată acum ne vedem ajunși la acel stadiu epocal în viața Asociațiunii noastre, întru carele situațiunea ne este deplin limpezită: statutele noastre, a căror modificare de mult forma una dintre dorințele noastre cele mai ferbinți, sunt statorite definitiv și aprobate de înaltul regim. Cu aceasta activitatea noastră s’a lărgit și precisat mai mult întru amenuntele sale. Ea are să devină mai sigură și are să fie mai puțin expusă ingerințelor arbitrarie. Aceasta este un câștig, carele ajungând să-l putem valora întru toate deducțiunile și corolariele sale, Asociațiunea va de- veni aceea, ce trebue să fie după întențiunea fundatorilor sei și după dorința noastră a tuturor: un adevărat centru pentru desvoltarea și cultivarea poporului român, așecțat în creerii ostiei ai Carpaților Ungariei și pe coastele apusene ale lor, și aceasta nu numai întru cele ce se țîn strîns de limba și de literatura lui. Țermurii, cari ne sunt trași în statu- tele noastre, precum le avem acum modificate și întregite, sunt mult mai bine determinați, și chiar mai largi decât erau pănă aci; prin urmare de aci înainte vom pute da impuls, vom pute influința și desvolta deosebite ramuri de ocupa- țiune ale poporului român și prin aceasta Asociațiunea va contribui în mod eficace la desvoltarea bunei stări a dînsului. Când în anul trecut am urmat invitării frățesc! și am făcut prima descensiune preste creștetul fortărețe! noastre naturale, carea ne-a adăpostit și scutit în timpurile de restri- ște ale migrațiunii ginților, terenul nostru de activitate s’a lărgit; acum când începem viața societății după statutele cele nouă, problemele de cari avem să ne» ocupăm s’au înmulțit, dar și puterile și mijloacele de realisare s’au sporit și regulat în mod îmbucurător. De aceea răspunderea este acum mai mare decât în trecut. Fie ca Asociațiunea să poată încălzi și împreuna prin legătura dragostei frățesci pe toți factorii chiemați a conlu- 133 era umer la umer întru deslegarea problemelor sale, și a-i însufleți spre aducerea jertfelor de lipsă spre aceasta ! Purcetjend dintru aceste puncte de vedere, după viață de 36 ani și noi putem cțice: Asociațiunea nu a fost, ci va fi. Cu aceasta dechiar deschisă adunarea generală ordinară a Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român. DESPĂRȚEMINTELE ȘI AGENTURILE „ ASOCIAȚIUNII. “ Prin nonele sale statute „Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român“ a ajuns într’un nou stadiu, câștigând îndreptă- țirea de a cuprinde sub scutul seu și de a îmbrățișa înaintarea culturală a tututor Românilor din Ungaria. îndeosebi, prin normarea în statute a agendelor referitoare la organisarea despărțemintelor și agenturilor, Asoci- ațiunea a venit în posițiunea avantagioasă de a pute lucra pentru cul- tura întreg poporului român din patrie, lăsând firesce la o parte și ori-ce alte interese particulare, fie ele ale unui ținut, ale unui oraș etc. Si la toată întâmplarea are să fie un lucru mare organisațiunea, ce ne vom crea pe basa statutelor, cari — după atâta trudă — am ajuns în sfîrșit să le avem de cinosură în procederea noastră pe viitor. Da! E mare lucru a ave mână liberă întru a organisa nobila luptă culturală a unui popor de 3 milioane de suflete, adăpostit în mii de sate și orașe ale acestei țări. Dar pe cât de frumoasă ne apare ca idee organisațiunea unei masse atât de colosale, tot atât de anevoioasă are să fie și realisarea ei. Fie însă ori cât de gigantică și grea problema, ce ne așteaptă, ea trebue începută fără amânare și resolvată, pentru că numai dela a ei fericită deslegare va atîrna — ori-și-cine trebue să recunoască — chestiu- nea de a se mai pute susține poporul nostru în posiția grea, ce ocupă între împrejurările actuale și între împrejurările, la toată întâmplarea âncă și mai grele din viitor. Una stă mai pe sus de ori-ce îndoială, că adecă: cum a mers în trecut, nu mai poate merge. Precum se scie, âncă în adunarea generală, ținută la Șomcuta-mare în August 1869, s’a fost primit un regulament sub titlul: „Regularea mijloacelor spre ajungerea scopului Asociațiunii. . în §. 3 al acelui regulament se dice: „Membrii Asociațiunii se împart cu privire la deosebitele ținuturi în despărțâminte, în fruntea cărora va fi un subcomitet, iar în fruntea comunelor din despărțeminte, cât privesce pe membrii dintr’însele, câte o agentură.¹¹ 134 Scopul și mijloacele acestor despărțăminte s’au fost precisat în §. 5., unde se spunea: „Scopul acestor despărțăminte este de a servi de mijloace, prin cari să se poată ajunge mai ușor scopul Asociațiunii, intrând acele în mai de aproape atingere cu poporul și răspândind la acela învățătură în toate direcțiunile: a) prin colecțiuni de producte literare folositoare de tot felul și prin disposițiuni potrivite, ca atât aceste, cât și anume foaia Asociațiu- nii, „Transilvania*, să se esplice poporului; b) prin câștigarea de modele și mașini agrare și prin arătarea, că cum sunt de a se întrebuința acelea; c) prin stăruința, ca pe lângă școalele populare să se înființeze și susțină școale de pomărit și vierit, de grădini și alte economii de mo- del etc. după măsura mijloacelor disponibile; d) prin disertațiuni populare și învățături despre economie, indu- strie și comerciu; e) prin îngrijirea, ca să se îndemne poporul a îmbrățișa pe între- cute deosebitele ramuri de industrie și de comerciu; f) prin îndemnarea poporului la înființarea de însoțiri între sine, prin cari să se ajute fie-care individ sau membru al acelei însoțiri, în întreprinderi folositoare, și în fine g) prin capacitarea poporului despre aceea, ce strică și folosesce atât singuraticilor, cât și întregului popor. “ Frumos și adânc tăietor a fost acest plan, croit înainte de aceasta cu 28 ani. Dar ce s’a ales din el? Despărțămintele, ce e drept, în unele părți s’au înființat; activitatea /! lor însă a înrîurit foarte puțin asupra culturii poporului român — bine j înțeles a plugarilor— pentru cari îndeosebi, precum se vede, s’au făcut ij numitele disposițiuni. Nici bibliotece populare, nici mașini agrare, nici școale de pomărit și vierit, nici grădini și economii model, nici vre-un alt fel de însoțiri folositoare pentru țărani nu s’au înființat. Ici-colea, când și când, câte o învățătură la priceperea țăranului, tare rar câte un premiu pentru încuragearea la muncă stăruitoare într’o direcțiune sau alta, iar câte odată și câte un mic ajutor învățăceilor dela meserii — în timpul din urmă făcendu-se începutul la centru și cu încuragiarea scrierilor pentru țăran.. Să fim bine pricepuți — vorbim de activitatea despărțămintelor —, care nu trebuie să se confunde cu activitatea adunărilor generale ale Asociațiunii și cu aceea a comitetului central. In ce privesce agenturile comunale, disposițiunile au rămas numai pe hârtie, căci nici măcar o sigură agentură n’a funcționat și nu func- ționează în regulă. 135 Deci, în mod nemijlocit pentru țăran nu s’a făcut aproape nimic; deși tocmai el are lipsă mai mare de ajutor și de stimul pentru întoc- mirea în mod mai rațional a vieții și activității sale în toate direcțiunile. în decursul celor 28 ani, dela aducerea regulamentului privitor la despărțămintele și agenturile Asociațiunii transilvane, multe bune s’ar fi putut face pentru țăranul nostru; dar stat-am oarecum ca într’un fel de zăpăceală, fără a ne pute reculege pentru o acțiune energică, măcarcă indicată ne era calea, ce trebuia să o urmăm. Dacă însă așa a fost în trecut, nu e iertat să se mai continue și pe viitor aceasta stare păgubitoare, scoasă la iveală și combătută din toate părțile. însuși directorul actual al foii „Transilvania" accentuează în Nr. prim de sub conducerea D. Sale: „interesele noastre economice nu sunt de fel ori nu îndestul de cultivate și între împrejurările date numai prin Asocia- țiune s’ar pute cultiva." Și așa și este. Dar cum? Calea ne este indicată în nouele statute ale Asociațiu- nii și anume în §-fii 37, 45 și 47, în cari se cuprind aproape tot acele inviațiuni, ce le-am citat mai înainte din regulamentul dela 1869, cu di- ferința, că punctul b) unde se (lice: „prin câștigarea de modele și mașine agrare și prin arătarea, că cum sunt de a se întrebuința acelea — acest punct este omis din statutele cele noue cum și p. g), care era de ur- mătorul cuprins: „prin capacitarea poporului despre aceea, ce strică și fo- losesce atât singuraticilor, cât și întregului popor." Rămân însă și fără de aceste două puncte destule probleme mari de deslegat pentru cultura poporului și pentru progresul seu, atât in privința spirituală cât și în cea materială; iar aceste probleme vitale pentru națiunea noastră le vom pute resolva mai ușor și mai îngrabă prin mijlocirea despărțămintelor și agenturilor Asociațiunii; voiu spune deci mai ântâiu, ce am de spus cu privire la: Despărțimintele Asociațiunii. 1. Acestea e cu scop să nu fie prea vaste, 10 comune s. e. fiind de ajuns pentru a forma un despărțământ, pentru ca cu atât mai iute să-i vină rândul fie-căreia de a se ține într’însa adunarea generală și pentru ca cu mai multă înlesnire să poată participa reciproc poporul din o comună la adunările din comunele vecine; de altă parte pentru a-i-se ușura și comitetului din despărțământ activitatea, care, cu chipul acesta, ar pute fi mult mai intensivă și controla mai eficace. 2. Când cu ocasiunea adunării generale a despărțământului în o comună, comitetul, studiind de mai înainte starea și lipsele respectivei comune, să stăruiască din toate puterile a capacita pe oameni pentru: a înființa o bibliotecă, o asociațiune de temperanță, o tovărășie agricolă, o bancă sătească, o școală pentru prăsirea de viță americană sau de pomi ș. a., tot atâtea instituțiuni, ce sunt de neapărată trebuință pentru ne-care comună; astfel că din nici o comună comitetul să nu se depăr- 136 teze fără a pune la cale măcar și numai unul din numitele lucruri bune, căci numai cu chipul acesta va lucra în direcțiune practică, care la tot cașul are să fie împreunată cu succese. Firesce că, pentru-ca astfel de întreprinderi să reușească, este de lipsă ca comitetelor să li-se deie dela centru instrucțiuni pănă în cele mai mici amănunte, chiar și modele de vorbiri (cuvântări), apoi proiecte de statute și regulamente pentru diferitele instituțiuni, ce sunt de a se înființa; iar cerând trebuința, a esmite din când în când chiar și câte un membru al comitetului central, care să înfluințeze scoaterea la bun sfîrșit a chestiunilor luate în prospect. 3. Pe lângă cele numite în punctul precedent, comitetele despăr- , țămintelor ar mai pute face mult pentru cultura poporului, ajutând co- i piii talentați și cu purtări bune din diferitele comune la învățătură de carte, le meserii, la negoț și mai cu samă pe cei ce vor învăța econo- mia. Spre acest sfîrșit ar trebui să se pună pond pe împrejurarea, ca cât mai mulți învățători să iee parte preste vară la cursuri de vierit, pomărit, albinărit, pentru cultura viermilor de mătasă ș. a. ramuri econo- mice, spre a pute astfel lucra și ei cu mai mult succes pentru îmbună- tățirea stărilor economice din comunele lor. 4. Trebue să se facă cea mai estinsă propagandă, pentru ca adu- nările despărțămintelor să fie bine cercetate, nu numai de inteligență, ci și de țeranii din comunele, unde se țin respectivele adunări, cum și din comunele vecine, făcendu-se regulă, ca măcar membrii agenturilor din toate comunele despărțământului să participe. Capul lucrului e însă la aceste adunări ca și țăranul să priceapă pe deplin învățăturile și pertractările; de aceea să i-se vorbească la în- țeles, redactându-se chiar și protocoalele și alte acte în limbagiu poporal. Zamă lungă să nu se facă, ci totul să fie tractat scurt și cuprindetor; iar ce se poate preda în mod intuitiv — pentru mai bună pricepere a poporului — să se arete. Nu trebue să se proceadă luându-se toate ca în fugă, ci cu răgaz și, nesfîrșind pănă la timpul mâncării, să se continue după, aceasta, pentru că nu mâncarea, nici desfătarea sunt scopul acestor adunări, ci munca serioasă și perseverantă pentru cause atât de însemnate, cum sunt cultura poporului și îmbunătățirea stării lui materiale etc. ('/ O singură adunare generală ține despărțământul într’un an și chiar !/ și aceea se fiă numai ca de clacă? Așa să nu ne mirăm apoi, că treaba nu merge. Nici nu poate să meargă un lucru, pentru care nu se des- voaltă cel mai mare zel și cea mai curată desinteresare. 5. Pentruca însă treburile, de cari vorbim, să meargă bine, avem trebuință de bani și tocmai lipsa acestora ne ține în loc dela săvîrsirea multor lucruri, a căror necesitate o simțim și o recunoascem din de- stul. Dar și bani am pute să avem, împărțindu-ne mai bine treburile preste tot și chiar și numai cu ocasiunea adunării despărțemintelor; 137 dacă n’am fi „scumpi la tărițe și ieftini la făină“, dacă chiar și cu acea ocasiune n’am da prea mult pe podoabe, beuturi ș. a., trezindu-ne astfel la urmă, că am spesat sumedenie de bani, nu însă spre scopurile Aso- ciațiunii, ci umplând buzunarele crișmarilor, adesea și aceștia străini. Ag enturile comunale. Fie-care agentură constă, cel puțin, din 4 membri. Chiemarea lor este între altele: a înmulți venitele Asociațiunii, a griji biblioteca po- porală din comună și a face propuneri în interesul Asociațiunii. Astfel precisat scopul agenturilor comunale, activitatea lor s’ar restrînge aproape numai la incassarea de bani și îngrijirea bibliotecii. Deși frumos este acest scop, totuși mărginindu-se activitatea agen- turilor numai la atâta, resultatele intenționate nu vor fi nici când în- destulitoare. Dar nici că se poate restrînge numai la atâta activitatea agenturi- lor. Și că așa e, ne arată §. 37, în care se indigitează, că chiemarea desp. este, între alte multe: a înființa și susține prin comune școale de pomărit și vierit, grădini și alte economii model cum și a pune la cale înființarea de însoțiri folositoare. De unde se vede, că agenturilor Asociațiunii âncă le este reservată o activitate destul de estinsă și foarte nobilă. încheind îmi esprim convingerea, că a venit timpul să se facă un plan cât mai amănunțit de acțiune în genere, îndeosebi pentru despăr- țeminte și agenturi. Acest plan să se urmeze cu stăruință, îngrijind ca și țăranul să simțească și recunoască bunătatea Asociațiunii, căci el numai astfel se va pute însufleți pentru scopurile ei. Un membru al Asociațiunii. „DIE ERDE UND IHRE VOLKER" DESPRE REGATUL ROMÂNIEI. în opul geografic german „Die Erde und ihre Vblker. Ein geo- graphisches Hausbuch von Friedr. von Hellwald. 4. Auflage, bearbeitet von Dr. W. Ule,“ fasc. 20 din anul curent tocmai s’a publicat un articol despre regatul României, care credem, că va interesa mult pe publicul nostru cetitor și chiar pentru aceea îl reproducem în cele următoare, ca să se vadă ce judecată se presintă în acel articol marelui public german asupra unei mari părți a poporului român și asupra terii locuite de el. Iată acel articol: «Regatul României» „Aceasta țeară carpatină aparținătoare preste tot Europei de ost, care cuprinde 131,000 km.² și 5 milioane locuitori, se compune din Principatele dunărene Valachia și Moldavi a și formează dela 1881 un regat, având un regim constituțional cu un senat și cu o cameră de de- 138 putați aleși de cătră colegiile electorale. Armata în timp de pace e de 50,000 ostași și pe Dunăre, rîul de graniță cătră Bulgaria, se întreține o mică flotilă. Port maritim are România numai în Dobrogea cu un mal de mică intindere la Pontus. Acesta este portul Constanța, legat cu Cernavoda dela Dunăre prin o cale ferată, ce strătaie Dobrogea. Valachia este povârnișul sudic pănă la Dunăre al podeiului transilvan (des siebenburgischen Hochlandes) și se împarte prin Aluta sau Olt în Valachia mică (de vest) și cea mare (de ost); rîulețul Milcov o desparte de Moldavia, coasta de ost a Transilvaniei, udată de cele trei brațe ale Dunărei și de Șiret. Caracterul țării îl determină înălțimea, extensiunea, lărgimea, povârnișul și cumpăna apelor Carpaților, întinși ca un puternic arc dela vest preste nord la ost; ea (țeara) este lămurit împărțită în re- giunea munților, a dealurilor la mijloc și a șesului. Munții înalți cu stâncile și pădurile lor seculare ascund tot soiul de metale, prețioase isvoare minerale, fiare selbatice și mari masse de lemne; dar aceste co- mori zac în — și pe păment greu accesibile, puțin cunoscute și aproape neatinse de mână omenească; ținutul dealurilor nutresce pe grasele sale pășuni turme nenumărate, de carnea lor însă poporul nu are parte, iar pieile lor se argăsesc și se lucră mai bine în străinătate, decât în țeară; vin nobil și plin de foc se produce în abundanță, dar cultura și mani- pularea lui este negleasă, pănă când în sfîrșit înaintând spre sud, ajun- gem la grânarul Europei. Aici se produce grâu, porumb, toate celelalte soiuri de cerealii și fructe în belșug nemărginit, fără osteneală și într’un păment, care ancă ani îndelungați nu va ave trebuință de gunoiu; se produc și poame excelente, dar în mică cantitate, deoarece cultura lor recere deja răbdare, pricepere și osteneală. Acestea sunt comorile și avuțiile de tot soiul, ce provedința binevoitoare le-a dăruit Românilor în mare abundanță din timpuri străvechi; aceasta îmbelșugată producti- vitate a naturei facilitând însă modul de traiu fără osteneală al popo- rului, pe acesta îl face leneș și de aceea a putut să-1 țină timp atât de îndelungat supus cnutei și robiei. România e o țeară bogat dăruită cu tot soiul de avuții, aici găsesci măreția naturei la munte și melancolia la șesul nesfîrșit. De aici iubirea cea mare a Românului pentru țeara sa, a cărei bogăție și frumseță naturală alină și covîrșesce toate neca- zurile lui pămentesci și nu fără drept cbce el străinului: „cine a beut odată din apa Dâmboviței, acela mereu însetează și o doresce“ (vrea să (jică: „Dâmboviță apă dulce, cine-o bea nu se mai duce). „Românul, probabil urmaș al vechilor Daci, vorbesce un idiom aparținător familiei limbilor romanice, se ține de biserica grecească; preste tot e de statură mijlocie, câte odată chiar mic și sec (mager), de un caracter sudic, de rassă puternică, în care precumpănesce frumseță bărbaților cu dinți albi lucitori, mâni și picioare elegante (zierlich), plin de grație la mers și ca păstrăvii de iuțimea fulgerului în mișcări; el are puține trebuințe trupeșei, iar sufletesci aproape de loc; e de o pricepere 139 ușoară, bun la inimă, ospital, de o răbdare rară în strapațe, în cas de lipsă viteaz, dar leneș și bănuitor, ignorant și superstițios. Precum în- trec bărbații preste tot, în ceea-ce privesce frumseța corporală, pe femei, altcum și ele frumoase (prăchtig), așa trebue hotărît să le recunoascem acestor din urmă o valoare mai mare; ele în ceea-ce privesce educațiu- nea școlară sunt ancă cu mult mai negligiate decât sexul bărbătesc, dar posed dela natură bune disposiții morale și intelectuale. In timpul mai nou sub energica domnie a regelui Carol, un Hohenzollernian, se poate observa un progres extraordinar pe toate terenele vieții economice și spirituale. Acela ne pune în stare de a cunoasce, cât sunt de mari și trainice bunele disposiții și calități ale poporului român. Circa 3'/₂ milioane Români, așa dar ³/₄ părți din populațiunea totală, sunt țărani. „Dacă fumul ori lătratul cânilor nu-i vestesce călătorului deja din depărtare presența unui sat, i-se poate întâmpla să găsească cutare sat chiar înaintea nasului seu, deoare-ce cele mai multe case, ori mai bine bordeie, cu ferestrile mici aproape de suprafața pământului, zac cufun- date în pământ și coperișul lor conic făcut din împletituri de paie ori din coceni de porumb, măcinate de vremi și ici colo acoperite cu mușchi, pot seduce și un ochiu bun. Dacă șoseaua trece prin sat, intrarea și eșirea este adese-ori închisă prin câte o grindă mobilă, ce ți-o ridică copii cerșitori de țigan, goli de tot ori pe jumătate. Marea maioritate a poporului țăran locuesce în astfel de bordeie sărăcăcioase, cari cuprind 2 încăperi, dintre cari una servesce ca odae de locuit, de durmit și ca culină și pe lângă aceea mai adăpostesce și tot felul de animale mă- runte, iar cealaltă servesce ca loc pentru păstrarea provisiunei și a nu- trețului. Trei soiuri de animale sunt bogat representate în satele ro- mânesc! : porcii, cânii arțăgoși și — purecii. Rar poți găsi o grădinuță cu ceva verdețuri, ori chiar cu flori, cu pomi ori arbori umbroși. Mai mult se cultivă totuși prunele, deoare-ce ele cer mai puțină grijă și din ele se fabrică plăcuta „țuică.“ „Românul ajunge de timpuriu la maturitate, dar și îmbătrânesce de timpuriu; căsătoriile âncă se încheie de timpuriu și ele sunt de regulă binecuvântate cu mulți copii, dintre cari însă maioritatea nu ajunge anul al clecelea al vieții. La nasceri prevalează sexul bărbătesc, dar acela se și distinge prin o mortalitate cu mult mai mare. Cu 25—30 ani femeia română, în tinereță aproape fără excepțiune de o statură ju- nonică, devine o betrână matroană sbîrcită, căci ea și aici este chinuita vită de povară, pe când domnul și stăpânul ei joacă bucuros rolul trân- davului. Poți vede adese-ori câte o femee de 18 ani mergând la câmp cu un prunc pe spate, cu altul în pântece, pe nu al treilea trâgându-1 după sine acățat de poalele hainei sale, cu o povară oare-care pe cap și cu o furcă mică de tors în mână. Portul ei este caracteristic prin cămașa lungă, prin lipsa unei rochii, cu șurțe înainte și ’napoi și prin cârpa înfășurată în jurul capului într’un mod pitoresc. Felul și modul 140 cum își cultivă țăranul via și agrii, uneltele și utensiliile sale, carele, toate necioplite, neîndemânatice și greoaie, recer multă încordare, timp și puteri prădate și împuținează venitul și câștigul. Ici-colo, ce e drept, unii proprietari bogați 'și inteligenți introduc îmbunătățiri, dar procedura lor este imitată numai cu greu și pe încetul. Țăranul sufere mai de- parte din causa marei mulțimi de sărbători bisericesci, prin a căror serbare se păgubesce greu bunăstarea lui trupească și spirituală, iar țării i-se înfig rănile cele mai adânci, stânginindu-i-se înaintarea în bunăstare. Hrana țăranului este în preponderanță de natură vegetală și mai ales porumbul, care se consumă pregătit în diverse moduri. Mâncarea lui națională este mămăliga, iar beutura de predilecțiune rachiul de prune, „țuica“; după aceste urmează celelalte cereale, apoi laptele, ouăle și nu- mai în rândul ultim carnea, anume cea de porc. La petreceri ocupă locul prim musica și dansul; un lăutar reu îți pune în picioare un sat întreg și desleagă toate gurile; toate cântecele și jocurile au caracter național, ele sunt acuși răsfățate și sălbatice, acuși line Înduioșătoare și foarte grațioase; ți-se presintă o frumoasă icoană, când vedi cum se aruncă în joc feciorii plini de foc cu fetele cochete în șiruri pistrițe (bunt) și în portul lor cu gust. Stofele de haine se țes și se pregătesc aproape toate în țeară; lucrarea e frumoasă și chiar elegantă; portul și croiala foarte cu gust, găteala și jocul de colori bătătoare la ochi sunt foarte căutate. Durere, că bărbații se dau bucuros la beție și ajung ușor la certe sângeroase. Omorul și furtul de vite sunt crimele principale ale populațiunei dela țeară, a cărei educațiune școlară stă pe o treaptă inferioară. „Economia de vite se poartă preste tot fără sistem, iar în special cultura cailor, splendidă âncă pe timpul lui Frideric cel Mare, este chiar negligiată; tot atât de puțin poate fi vorbă despre o agricultură rațio- nală; dacă urmează unul după altul mai mulți ani roditori, oamenii sunt mândri de recolta obținută fără osteneală, iar dacă se întâmplă recolte slabe și epidemii pustiitoare de vite, aruncă vina pe disgrația elemente- lor ori pe mânia cutărui sfânt ofensat. Omul din alte părți ale Europei nici idee n’are, câtă sumedenie de bani aduce în țeară câte un an cu noroc, dacă adecă în prima linie au prosperat porumbul, grâul și celelalte cereale și dacă epidemiile, seceta, incendiul câmpiilor ori gerul nemilos n’au pustiit numâroasele turme. Fiesce-care, și omul cel mai sărac, se bucură atunci de o anumită prisosință, se îmbuibă fără griji și uită tot năcazul suferit înainte; atunci se deșteaptă o sălbatică poftă de voiagiu, care pe cei cu stare mai bună îi mână cu grămada preste graniță și nu mai puțin folos decât fericita patrie au din o ast- fel de recoltă abundantă cunoscutele băi de lux și prăvăliile de con- fecțiune din Viena și din Paris. „Dacă avem în vedere, că pe 1000 locuitori cad 7 industriași; dacă considerăm, că diferitele întreprinderi industriale mai mari ce există se 141 află mai cu seamă în manile străinilor, și ne convingem din rapoartele comerciale, că de exportul productelor industriale abia se poate vorbi, pe când din contră cele mai importante producte brute trebue să se trimită în străinătate pentru a fi lucrate după recerință și a se reîn- toarce ca marfă folosibilă în patria lor, cum se întâmplă cu făina, pielea, stofele de lână, potassa și altele asemenea, ne va fi permis cu drept cuvânt a o spune, că România în privința industrială este o țeară foarte săracă. Românul prin clima și condițiunile naturale ale țârei este avisat înainte de toate la agricultură, la economia de vite și la ridicarea ex- ploatațiunii minelor, și va trebui să treacă âncă un șir de ani, pănă-ce vor fi representate în țeară chiar și productele industriale mai impor- tante într’o mesură corespumietoare trebuinței și căutării lor. Că se fac în țeară mișcări șl îmbunătățiri și în privința aceasta, vedem din sporirea neîncetată a nonelor întreprinderi și întocmiri, cari însă totuși âncă nu sunt de ajuns pentru a elupta independența României față cu străinătatea. Comercial mare se găsesce în mânile străinilor, cari, câtă vreme numai puține firme românesci se luptă cu succes în contra ace- stei apăsătoare concurențe și marea maioritate se îndestulesce cu câști- guri mai mici, îi prescriu legi și își fac țeara și pe producenții ei tribu- tari. E însă afară de ori-ce îndoială, că mișcarea comercială ar putâ și ar fi cu mult mai mare, dacă ar dispune țeara în interiorul ei de mai numeroase și mai bune căi de comunicațiune; nu găsesci în toată în- tinderea țârii nici o singură șosea, care să fie întreținută cel puțin într’o distanță de câte-va oare în stare cum se cade. Dacă poți suporta ne- superat massa cea deasă de pulbere, poți călători prin țeară ușor pe micile drumuri și căi bătute în timp de secetă continuă și îndelungată, lipsesce-te însă de ori-ce călătorie, chiar și de cea mai scurtă, îndată-ce au căclut ploi abundante și au muiat terenul lutos și așeclat și au' um- plut și alungat preste malurile lor plane multele părae, văi și rîuri. în timpul mai nou însă s’au întreprins cu mare energie construirea de căi ferate în mai multe direcțiuni principale. în present dispune țeara deja de 2600 km. căi ferate. „în toată întinderea țârei dela Turnu-Severin pănă la gura Sulinei curge Dunărea formând una din cele mai comoade căi europene de co- municațiune. La Dunăre sunt situate mai multe piețe de primul rang și mult considerate în lumea comercială, ca: Galații (cu 60,000 locui- tori) între gura Șiretului și a Prutului, de unde afară de cereale se ex- portează: lemne, sare, lână și petroleu; Brăila (cu 47,500 locuitori), cel mai însemnat port dunărean al Valachiei cu docuri principale pentru cereale; și Giurgiu (Giurgewo) având legături și afaceri cu toate empo- riile comerciale însemnate ale străinătății. Un numâr de porturi mai mici, ca: Turnu-Severin, Calafat, Turnu-Măgurele, se bucură asemenea de o viuă mișcare comercială, totuși în aceste nu se încheie afaceri de întindere atât de colosală, ca în cele numite mai sus. Numâroase 142 corăbii și vapoare, barce și șalupe aparținătoare tuturor națiunilor brăs- dează latul fluviu, anume dela Braila în jos, și aleargă prin acum neprimej- diosul braț al Sulinei cătră Marea-neagră, carea totuși dela deschiderea canalului de Suez a devenit o cale înfundată. Celelalte orașe însemnate ale României sunt: Craiova în Valachia mică, Focșani lângă Milcov, Ploiesci, Iași (73,000 locuitori) nu departe de Prut, capitala Moldaviei, și Bucuresci ori Bucarest la Dâmbovița (196,500 locuitori), capitala Vala- chiei și acum a României întregi. „Bucuresci, capitala română, provăcjută cu o universitate, este ora- șul celei mai grozave (ărgsten) murdării și al luxului celui mai rafinat; lângă colibi ticăloase se ridică mărețe palate; cu strade desfundate, 10,000 ecuipage și 30,000 cai de lux. Aici poți observa, că apusul civi- lisat stă la o parte și te atinge mult orientul. Ți-ar trebui mai mult de 5 oare, ca să încunjuri orașul, căci multe case, mai ales în suburbii, sunt împrăștiate și încunjurate cu un fel de grădini. Populațiunea nu- mără circa 8—10,000 europeni străini, cari represintă cu deosebire ele- mentul cult, circa 5,000 Jidani, representanții comerciului și 9,000 Țigani. A descrie Bucurescii este tot atât de greu, ca și a-1 percurge. Cam în mijloc se află cuartierul comercial cu cele 4 strade principale, cu teatru, palate princiare, prăvălii, în cari sunt expuse vederii toate lucrurile de fabrică și obiectele de lux din apus și din orient, apoi cafenele o mul- țime. Aici te afli âncă într’un ținut europenesc, între case cu un aspect foarte respectabil. Dar afară de acest cuartier te simți numai decât în Valachia; acolo colibi și case stau în disordine lângă-olaltă și totul apare ca un număr oare-care de tîrgșoare și sate legate între sine prin câte-va drumuri." Articolul este provăcjut cu 2 ilustrațiuni, dintre cari cea dintâiu represintă un păstor desculț cu un crac de lemn pe umăr, iar a doua o păreche de țărani tineri. IV- Togan. POVESTE despre, bărbatid care a sciut limbi multe și despre pățaniile lui cu nevastă-sa. Un om bogat avea togmiți într’o cîi de lucru 22 de cosași afară la câmp (sălaș). Bun la inimă cum era, omul n’avea datină să stee haiduc după bieții muncitori, totuși puțîn înainte de ameafli socoti să meargă, așa în preumblare, până la ei, să vadă cum o duc? Cosașii s’au fost apucat de dimineață la lucru. Au dat, ce au dat, când pela resărit de soare, de unde, de unde nu, iacă le veni înainte un șerpe, și le umbla tot pe dinaintea coaselor. Șerpele, ca șerpele, bidigană necurată și urîtă, te umple de greață și fiori numai când o vedi. Deci și oamenii haid! după el... ba âncă în fugă să’l ajungă, dar înzădar, că 143 în ațițarea lor cea mare, le trecea numai vremea de lucrare, dar pe drac să pue brânca nici de fel. Și asta așa a fost. Dar amu ei, ca să nu se aleagă cu fugă lungă, vremea mâncată și cjiua fără plată, s’au întors la lucrul lor și unul apuca cu brasda înainte, ceia-lalți în rând după el și așa horșăiau de gândiai că toată iarba or tăia-o cu pământ cu tot. Când au dat mai bine în lucru, au dat în brasdă cum s’ar dice, iacă pozna de șerpe iarăși le veni în cale: dînșii iarăși se iau după el, și uici poveste să i ajungă. Vedând, că înzădar se căznesc, mai le veni a crede că-i cel necurat și pe urmă-1 lăsară într’atâta, apoi făcendu-și sfânta cruce și osteniți de alergare s’au pus la hodină și atunci numai ce nimeresce gasda: — Ei, oameni buni, ce-i asta? —