TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII TRANSILVANE PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. IX. Sibiiu, Octobre—Novembre 1896. Anul XXVII. ADUNAREA GENERALĂ DIN LUGOS. între frumosele serbători naționale, ce Asociațiunea tran- silvană le-a oferit poporului român dela înființarea ei, adu- narea generală ținută la 27 și 28 August a. c. în Lugoș ocupă un loc de frunte, dacă nu locul cel dintâiu. « Adunarea acesta a fost o adevărată și splendidă serbă- tbre culturală a Românilor de sub corona Stului Ștefan, și prin farmecul ei a făcut se uităm hotare politice, divergențe de vederi și interese locale și cu toții se ne întâlnim într’un singur cuget, într’o singura simțire: în consciința romanității nostre, a unității nostre de sânge, de limbă și de cultură. După mai mult decât trei decenii Asociațiunea pentru prima oră a eșit din cadrul ângust al activității sale de păn’ acum; dar trecând hotarele patriei sale originare, nu a ajuns se fie străină în țară străină, ci s’a vecjut încungiurată cu iubire și însuflețire de frați de același sânge și de aceeași limbă. Menirea măreță și adevărată a Asociațiunii n’a eșit nici când mai mult la ivelă, decât la ultima nostră adunare ge- nerală din Lugoș; idealurile nostre naționale, individualitatea unitară a poporului român și trebuințele și aspirațiunile sale naționale nici când nu s’au presentat înaintea ochilor noștri sufletesci în forme mai plastice, decât cu ocasiunea acestei splendide serbători, care ne-a arătat calea luminosă spre cul- 15 210 tura nostră națională, unde pot și unde trebue se se în- tâlnâscă toți fiii națiunii române în frățescă și armonică conlucrare. < O sinceră și intimă mulțămire a încălflit inimile tuturor participanților la acestă adunare, care ne-a adus cât se pote \ de aprdpe unii de alții, care a dovedit că în serviciul idea- ! lului măreț al culturii nostre naționale dispare ori-ce mur ș despărțitor din sinul societății române și care ne-a arătat în i totă splendorea virtuțile și forțele nostre naționale și ne - a întărit în încrederea în viitorul poporului nostru. ’■ Când „Astra“ română a apărut pe orizonul frumosului Banat, toți fii sei, dela cel dintâiu pănă la cel din urmă, au ■ salutat-o cu aceeași însuflețire și au alergat întru întimpinarea ‘ ei. Din sute și sute de piepturi a resunat un strigăt puternic: „Deșteptă-te Române!“ — și toți, câți ’l-au aucțit, s’au deșteptat ca dintr’un somn îndelungat la consciința puterii culturale a ' elementului nostru, și au recunoscut în „Astra“ ceeace este i și are se ne fie: o stea conducetore. , * Sunt prea multe momentele memorabile dela adunarea generală din Lugoș, decât se le putem înșira și apreția după j merit într’un scurt raport. Va trebui se revenim de repețite j ori asupra lor, pentru a le pune în vederea cetitorilor noștri j în adevărata lor lumină și importanță. Lăsăm deci se urineze de astădată — în partea nostră j oficială — numai datele și cifrele seci, dar totuși forte elo- j cuente și semnificative ale proceselor verbale despre ședințele ; adunării generale, și reservându-ne a apreția cu alte ocasiuni l în articole speciale forțele culturale ale poporului nostru, cari J s’au manifestat în mod atât de splendid la adunarea din Lugoș, j dăm loc cuvântării presidiale, cu care a fost inaugurată șe- I dința I. precum și respunsului, cu care a fost întimpinată | acestă vorbire din partea Bănățenilor, — pentru-că aceste doue | cuvântări, cari cu drept cuvânt pot fi numerate între cele mai 1 momentuose acte istorice ale lucrării nostre culturale, sunt i nota cea mai caracteristică a înaltului nivel, pe care a stat ș întrega nostră adunare generală. . 211 Presidentul Asociațiunii, Dl canonic loan M. Moldovan, a rostit următorea cuvântare de inaugurare: Onorată adunare! Cu viuă mulțămire salut pe aceia, cari în număr atât de frumos s’au presentat la acestă serbătore cu însemnătate deosebită ₜîn analele Asociațiunii nostre. E primul pas, ce se Întreprinde spre a lărgi cercul de activitate al societății nostre culturale și a-1 estinde la toți Românii locuitori în largul și frumosul teritor al Ungariei. Este prima oră, că ținem aduna- rea generală afară de granițele dintr’un timp dre-care ale Transilvaniei și cu acesta împlinim dorința respicată de repețite ori a fraților situați mai cătră periferia teritorului locuit de Români, însă sub aceeași stăpănie politică. Patria nostră comună forte bine și după adevăr se asemână cu ® grădină înțesată cu fel de fel de pomi, cari producând flori și fructe de soiuri diferite, fie-care după firea sa, toți contribuesc a înălța frum- seța grădinei și a ridica valorea țerii în ochii celor ce o privesc. Fie-care din poporele locuitore aici are însușirile sale bune și va fi având fără îndoială și scăderile sale: că în lume lucrurile sunt me- stecate. Cele de ântâiu trebue desvoltate și cultivate, aceste din urmă înnădușite și stîrpite. Desvoltarea și stîrpirea acesta recere muncă în- delungată și stăruitore. Asociațiunea nostră și-a pus de problemă a nobilita și îndulci fruc- tele unui soiu din pomii, ce ocupă în mod precumpănitor ținutul conside- rabil din partea răsăritenă a Ungariei. Ea și-a avut membrii sei între toți Românii de pe teritorul Ungariei, fără de căutare la ținutul în care locuesc. Dară adunările ei generale, îndatinate a se ține din an în an, pănă aci au descălecat tot numai în lăuntrul coronei de munți și păduri seculare, întru ale căror retrageri nepătrunse străbunii noștri au aflat adăpost pe timpul invasiunilor. Acesta e primul pas, ce-1 face scoborind costa munților și înain- tând spre marginile estreme ale tărîmului ocupat de nemul nostru. Legătura sângelui și a limbei, cari închiagă și țin la olaltă deose- bitele națiuni și produc diversitatea tor, — legătura sângelui și a limbei, cari la Români totdeauna s’au manifestat cu tărie neînvinsă, încât disa lui Bonfiniu, că Românul mai mult a luptat pentru limba, decât pentru viața sa, este adevăr istoric în deplina putere a cuvântului, — aceste le- gături puternice făcură, ca adunarea țînută în anul trecut la Blaj să se supună invitării frățesci și să prefigă locul adunării presente între frații, ce locuesce acestă regiune încântătore. Fiă de bun auguriu pasul acesta! și contribuiască el cu îmbelșugare la producerea acelor fructe, cari unul fiă-care dintre noi le dorim și așteptăm dela însoțirea, ce ne-a întrunit aci. 15* 212 Adevărat, resultatele ce putem constata dela întemeiarea Asociați- unii, sunt puține și modeste. Dară se nu trecem cu vederea greutățile interne și esterne, cu cari avem a ne lupta, de ori-câte ori nisuim a face un pas înainte. Totdeuna brânele nostre trebue se fiă încinse, brațele înarmate. Trebue se cucerim formal terenul împedecat cu gre- utăți feliurite și altora, cari se află în posițiuni mai favorabile, de tot necunoscute. De acesta nu avem a ne mira, când seim cu toții: trecutul ce vi- treg a fost pentru noi și presentul la câte frământări ne este espus. S’a cerut stăruință de fier, ca Românul se se potă susține în ținuturile acestea : pentru-că ele de o parte sunt forte espuse prin situațiunea lor geogra- fică, iară de altă parte sunt forte atrăgătore nu numai prin glia lor mănosă, dar și prin avuțiile nesecate, ce țîn ascunse în sinul lor. ₄ Se cere stăruință îndoită acli, când în lupta de esistență, ce decurge între popore, decisiunea nu atîrnă dela forța brută, ci mai vârtos sciința și cultura câștigă precumpenire atât în resbdiele sângerbse, cât și întru cele pacinice. Poporul nostru încă a ajuns la recunoscerea acestui adevăr. Iată pentru-ce vedem și la el emulațiune nobilă pentru progres în cultură. Iată pentru-ce el se bucură din totă inima, când pote constata un pas cât de mic înainte pe calea nesfîrșită a deșteptării și luminării. Judecătorul nepărtinitor chiar întru acest țînut, în care petrecem acum, va trebui se constate progrese în cultură forte îmbucurătore, dacă va alătura stările de acum cu cele de mai nainte. Cu doue sute de ani înainte de acesta câte și ce biserici românesei erau pe aici? Unde și ce șcdle răspândeau lumina binefăcătore ? De mult, tare de mult alergările selbatice ale barbarilor sfărmară și îngropară sub pământ cultura în- floritore, ale cărei urme le descoperim și admirăm mai în tote unghiu- lețele acestui teritoriu. Valuri preste valuri urmară în decursul seculilor și împedecară necontenit ori-ce nesuință de înaintare a poporului nostru, încă nu sunt 200 de ani, de când s’a frânt furia celui din urmă val și pacea și liniscea oftată de mulți secuii s’a redat acestui ținut. Și iată în restimpul acesta scurt în viața unui popor s’au ridicat sate și orașe înfloritore, s’au zidit biserici și școle, cari purcedend mână în mână lucră cu zel și stăruință îmbucurătore la pregătirea unui venitor mai bun și la ridicarea nemului nostru pe aceeași treptă de cultură cu cele- lalte popore. Fie ca Asociațiunea nostră se ajute și ea prin activitatea sa emu- lațiunea nobilă spre cultură a Românilor din ținutul acesta. încă odată salutându-ve din inimă pe toți, declar adunarea gene- rală a Asociațiunii de deschisă. 213 La aceste Dl Alexandru Mocsonyi a respuns în numele Bă- nățenilor cu următorul discurs: Dle president! Onorată adunare generală/ Accentele însuflețite, ce le-ai intonat în discursul de deschidere, au potențat însuflețirea, cu carea noi am alergat din. tote unghiurile române ale patriei la acestă adunare, care, precum ai relavat, este prima adu- nare generală a „Asociațiunii transilvane" într’un cerc național afară de frontierele Transilvaniei de odinioră. Desfășurând însemnătatea acestui fapt în cuvântarea frumosă, ce ni-ai adresat’o, ai vorbit, dle președinte, din inimile nostre. Simțit-am cu toții, că adunarea acesta are s6 fiă un eveniment de mare importanță pentru nisuințele și interesele nostre culturale. Prin acesta se derimă un zid de despărțire între frații de același nem, setoși de aceeași cultură. Asociațiunea nostră în acestă adunare se desbracă de caracterul ei provincial, se proclamă principiul solidarității naționale pe terenul cultural. Aclamarea viuă și entusiastă a acestui principiu din partea adu- nării a resunat ca un ecou puternic, care dovedesce că noi cu toții, cu tot sufletul voim se îmbrățișăm acest principiu și că noi cu toții ne angajăm la lupta solidară pentru cultura națională. Și de unde acestă însuflețire? Răspunsul ne este simplu. Noi pricepem cu toții, că pentru un popor luptă mai nobilă decât lupta pentru cultura sa propriă nici că s’ar pute închipui. Dar lupta acesta nu este o luptă sângerosă, o luptă cu foc și cu fer, nici o luptă pentru nisce interese meschine și efemere. Este luptă cu armele cele mai nobile ale minții și inimii, pentru idealuri mărețe și neperitdre. Iar idealurile acestea isvoresc din sentimentele lor religidse, naționale și patriotice. Si cutez a afirma fără sfială, că aceste sentimente nobile la nici un popor nu sunt mai adânc înrădăcinate în inimi, la nici un popor nu sunt ele mai armonios contopite decât la poporul român. Chiar și în secolul nostru, despre care, precum seim, dintr’o parte, nu scrutez cu câtă îndreptățire, dar negreșit cu dre-care predilecțiune, mereu se afirmă că ar fi secolul necredinței, chiar și în secolul acesta noi cu satisfacțiune putem susține, că nu esistă popor, care ar fi mai evlavios, care s’ar alipi cu mai multă căldură de inimă la credința sa moștenită dela strămoși, decât poporul român. Prea onor, domn president ne-a adus aminte de un citat caracte- ristic pentru poporul nostru. Precum seim, despre acest popor s’a dis încă de pe timpuri, când consciința națională a poporelor era adânc adormită s’a dis cu drept cuvânt, că acesta mai mult decât la viață ține la limba sa. în privința sentimentelor sale patriotice, pe cari poporul român totdeuna, mai mult prin fapte decât prin vorbe le documenteză, este cu- 214 noscut, dar și recunoscut, că poporul român în sacrificii patriotice, în sânge și în avere nu a rămas înderept la nici un timp față cu nici un popor din patrie. Ca un ce tot caracteristic pentru poporul nostru apare înse acea frumdsă, intimă și armoniosă contopire a acestor sentimente nobile, care contopire mai perfectă și mai armoniosă nu o vom găsi la nici un alt popor. Sentimentele religiose și naționale ale poporului român sunt prin mii și mii de fire vii și delicate atât de strîns conțesute și concrescute, încât ele fără vătămarea lor nici că s’ar pute despărți unele de altele. Bisericile nostre sunt curat și complet naționale, iar moravurile, datinele și tradițiunile sale naționale sunt mai tote suportate și săturate de idei și sentimente religiose. Nu altfel stă lucrul și cu sentimentele sale patriotice. Sunt convins, că patriotismul poporului român, isolat de sentimen- tele sale religiose și naționale, s’ar usca ca o crengă ruptă de pe trun- chiul ei. în acestă armoniosă trinitate a sentimentelor mai înalte și mai no- bile ale inimii omenesci se manifesteză acel idealism nobil al poporului român, care formeză trăsătura fundamentală a caracterului seu național. Din acestă indissolubilă trinitate a sentimentelor religiose, naționale și patriotice resare în deplina sa splenddre geniul național al poporu- lui român. Acest geniu național al poporului român are se-i fiă în totdeuna și bunul seu geniu. Nu fără rost intonez acestă dorință. Precum ați putut observa și D-V6stră, în bine simțită cuvântare a dlui președinte, pe lângă razele lumindse ale speranței și încrederii în opera ndstră de cultură, apar și nisce umbre de îngrijiri pentru comdra ndstră mai scumpă: cultura națională. Și în acestă, ași dice: vibrare sufletescă a prea onor, nostru domn președinte, iarăși se reoglindeză starea ndstră sufletescă a tuturora, starea sufletescă, care nu este alt-ceva, decât reflexul psichologic al amenințătdrelor stări faptice. Așa încât vedem, că nici în astfel de momente de elevare ale inimilor ndstre, nu ni putem ascunde pericolele, ce ni amenință tesaurul cel mai scump. Dar eu totuși nu preget a da espresiune firmei mele credințe, că pănă când poporul român va fi inspirat de bunul seu Geniu, pănă când noi, inteligența, fideli acestuia ținem neclintit, ca la o dogmă nerestur- nabilă, la convingerea, cum-că cultura poporului are se fie creștină, nați- onală și patriotică, pănă atunci poporul român în fața tuturor pericolelor amenințătdre, liniștit pdte esclama: afară de „frica Domnului" altă frică nu cunosc! Onorată adunare generală! Asociațiunea ndstră culturală pănă acum de aceste sentimente, de aceste vederi, de aceste principii și de acest 215 spirit a fost condusă în lucrarea sa. Doresc și sunt convins, că ea, Asociațiunea, și de acum înainte în lărgită sa sferă de activitate, estinsă acuma peste întregul popor român de sub Corona Stului Ștefan, tot de același spirit, tot de bunul Geniu al poporului român va fi inspirată. Doresc și sunt convins, că Asociațiunea nostră amăsurat estinderii sferei sale de activitate va fi și mai rodnică în lucrarea sa binefăcătore și la tot cașul binecuvântată. Cu aceste dorințe salut și bineventez acestă primă adunare gene- rală a Asociațiunii transilvane aici în mijlocul nostru, în acest focular național al bănățenilor, în numele bănățenilor. Și precum dl președinte din inimile nostre a vorbit, sunt convins că vorbesc din inima bănățenilor când dic: salutăm cu tot sufletul în mijlocul nostru acestă adunare, care marcheză o nouă fază promițătore în nisuințele, lucrările și luptele nostre pentru cultura națională. MOMENTE ISTORICE despre continuitatea Românilor în banatul timișan. Disertațiune istoricii *). Avem și noi Românii bănățeni momente istorice, pe cari aflu de lipsă ale aminti atunci, când Asociațiunea culturală a Românilor s’a adunat' la 1896 aci la noi, pe pământul istoric al celor 8 cneziate române, dintre cari unul și cel mai istoric a fost cneziatul Lugoșului, care pănă adi dovedesce continuitatea lui română. Nu voiu diserta înse despre cneziatele române bănățene privilegiate în mod abundant și regal, nu voiu diserta nici despre constituția din adânci betrânețe —justa antiquam et aprobatam legem districtuum vdlachica- lium universum — și — jure valachice requirente — și alte instituțiuni pur române eserciate aci într’un șir de veacuri; ci me voiu mărgini a dovedi o istorie cu mult mai antică, din care se va oglindi continuitatea nostră română ne mai tăgăduită aci pe frumosă țară a Banatului timișan. I. Este constatat, că dela Orșova (Rușava) se traversă pănă la Mure- șana și pănă la Tisa și Gaitasol sus și curmedis valuri de drumuri romane și afli în prejma valurilor urme de castre și municipii, cari tote dove- desc, că partea acesta a imperiului roman a fost odinidră populată și adusă la o stare culturală, și care numai pentru aceea nu a fost ocupată și pregătită, ca acesta imensă populațiune într’o bună dimineță — la tromba unui legionar — sS fugă în Balcani. Dacă istoricii, cari susțin contrarul, ar mai afirma, că coloniile ro- mane aci au fost nemulțumite, neavend nimic permanent, și s’au re’ntors *) Cotită in adunarea generală a Asociațiunii, ținută în Lugoș la 27 August 1896. 216 la vetrele protopărinților lor, atunci mai că n’ai dice nimic. Dar a aban- dona o țară mănosă, întărită cu castre, cu municipii, cu un comerciu considerabil și cu o cultură italică și din starea acesta favorabilă apoi a emigra în Balcani in spre vadul ordelor barbare fără nici un căpă- tâiu — acestă constatare eu unul nu o pot crede a fi posibilă, nici că o pot confirma atunci, când aci în Banat aflu urme de o popnlațiune italică, care neîntrerupt s’a manifestat și a susținut continuitatea națională și etnică. II. Ptolomeiu și Strabo istorisind despre municipiul Tibiscum afirmă, că era situat la marginea Daciei în delta Mureșului aprope de abordarea lui în Tisa. Iară unii istorici mai recenți se văd a constata aprope cu totă certitudinea, că municipiul Tibiscum a fost aprope de Caransebeș, lângă rîul Bistra, unde se pot vede și pănă adi urmele unui castru roman. Grisellini, unicul care s’a ocupat cu istoria Banatului atunci când coloniile mai aveu un strop de pietate și pote ore cari reminiscențe despre trecutul atavilor lor, afirmă, că Tibiscum a fost la limanul rîului Tisa la estremitățile Daciei, unde se află comuna Sanad. După scrutările mele la Mureșul de jos am constatat, că pe pla- toul acela poetic și frumos a urmat o viață de stat în continuu pănă •în veacul IX, unde ultimul domnitor al Timișanei își avea organismul seu militar compus din Oligarchia romană; avea o instituțiune bisericescă creștină cu Monăstiri în prejma Mureșului și probabil în frunte cu un episcopat de ritul grecesc, avea în Mureșana o catedrală închinată Stului loan Botezătorul; și acestea urme netăgăduite mărturisesc, că aievea aci la estremitatea Banatului s’a petrecut în continuu o centra- lisare de dominațiune romană. S’au aflat aci sarcofage, monete și o cărămidă de proveniență din diferitele epoce pănă la Constantin cel mare. Un monument, care lasă a descifra, că Marcu Papirius a fost prefectul cohortelor prime în Dacia și a ripelor tibiscane și danubiano. Cărămida are imprimarea „LEG. XIII. gemineiu, care fusese postată în prejma Tibiscului, apărând cultura romană contra invadărilor barbare. în fața acestor dovecli vrând nevrend trebue se dai credâment savantului nostru Vasiliu Maniu, că Banatul Timișan sub era romană fusese cunoscut sub numirea Tibiscum și acestă afirmare o dovedesce eclatant epitafiul pre- fectului Marcu Papiriu. Iară de altă parte dacă scrutăm tumulele pline de aglomerațiune de ose omenesci și armamente, inele etc. etc., cari s’au aflat pe platoul Tapia, și cari s’au constatat a fi fost urme de resboie romane-dace, devii necesitat a presupune, că pe platoul Tapiei dela Mureșul de jos s’a putut petrece și primul resboiu dacic și pentru că la Tapia Crașo-Severinenă nu poți afla o singură urmă, că aci orecând s’ar fi putut petrece un răsboiu atât de estirpător și decicletor. 217 Aceste dovedi și altele multe ca ele ne lasă nu fără temeiu a constata, că Romanii la estremitățile Daciei încă erau consolidați și că părțile tibiscane erau populate, întărite cu castre și șanțuri, dovadă în- tăriturile de mare valore militară din Sirmiu. Astfel că prin desvoltarea culturală se atrase atențiunea Hunilor, cari și năvăliră spre părțile acestea a le prăda și mistui. Cunoscut este, că năvălirile hune, nu atât din premeditațiune a ocupa, a stabili patrie lor, au fost pornite din Scytia; ci mai mult a râs - buna cultura romană, devastând și dărâmând orașe și cetăți, terorisând și omorând locuitori. De aceste devastațiuni nu fu scăpat nici Banatul timișan, ba putem afirma cu totă positivitatea, că cultura italică nu de împăratul Aurelian a fost delăsată, ci acesta pela anul 449 a fost total nimicită de drdele neînfrânate ale Hunilor. Iată ce dice retorul Priscus, care fusese trimis în legațiune de cătră împ. Theodosiu la curtea lui Attila, care cu gramajul lui se afla de- vastând în Sirmiu. Seim, că lui Priscus aci nu-i succese a lua promisiunile potentatului de a cruța părțile bizantine de răsbunarea lui, a trebuit urmărit înspre apus, unde ajunse în brațele lui Aetius la Catalonia. în acesta urmărire umilitore scrie retorul Priscus următdrele: „Traversam pe un drum al unui șes întins, când de odată aflarăm rîuri navigabile între cari Istrul (Dunărea), Drecon (Bega), Tiphisas (Ti- mișul) și Tigas (Tisa) cele mai însemnate. După ce făcurăm o călătorie în spre seră am ajuns lângă un lac, unde ne postarăm și ne pregăteam corturile. Aci ne întimpină o furtună teribilă, care tote pregătirile nd- stre le aruncă în lac și cu o alarmă începurăm să ne căutăm prin în- tunerece lucrurile. La care alarmă se apropiară Scytele aprinejend grămecji de trestie, întrebându-ne, că ce ni s’a'întâmplat? și pentru ce țipăm și strigăm? Apoi barbarii, cari ne conduceau, respunseră în limba lor, că ne-am spăimentat de grozava furtună, ne-au condus la ale lor, unde aprinseră trestie făcând lumină și căldură. “ „Iară Ddmna satului, care era muierea lui Bledas, ne procură mâncare și de petrecere ne trimise muieri scyte, ca semn de venerație din partea barbarilor, dar pe cari noi nu le-am întrebuințat. A doua di ne-am dus la acestă ddmnă făcendu-ne reverința, care apoi ne-a donat piei roșii, curmale și pome, și poftindu-i tot binele ne-am depărtat¹⁴. Acestă istorisire a retorului Prisc constată pănă la evidență, că legații lui Theodosiu ambulau prin Banatul Timișan între Dunăre și Tisa, după-ce traversară părțile orientale între Bega și Timiș sosiră în părțile de jos între lacuri și trestiiș, unde Hunii aveau comunități impro- visate și Bledas, fratele lui Attila, avea muierea adăpostită și stăpână în comună. Seim că pe Bledas îl omorî-se frate-seu Attila din pricină, ca se potă domni singur peste ocupațiunile sale. Mai că-mi vine sS cred, că comuna era Bcba nostră de acum, și că sub acest restimp probabil 218 că Hunii au aglomerat tumulele, la cari vor fi lucrând și coliniile ro- mane cu munca lor silnică. Insă despre permanența Hunilor în Banat mai plausabilă dovadă ne-a păstrat poporul român prin nomenclatura dată tumuldor huniee, prin expresiunea Huncă. în părțile Torontalului sunt nisce tumule simile celor din Scytia mică (Dobrogea), pe cari poporul fără vre-o cunoscință istorică le numesce ᵣ₎Htmciu‘, ce va să dică lucrări huniee, și despre cari vorbesc, că sunt morminte ale împăraților și că unele sunt deschise la vârful lor. Acesta nomenclatură și povestirile credite din generațiune în generațiune dovedesc, că Românii bănățeni la anul 449, pe când Hunii ’și făceau mormintele lor, erau în Banat. Acesta nomenclatură Românii nu au putut-o împrumuta dela Maghiari, pentru-că Maghiarii numai acum, după scrutări archeologice, le-au dat numirea de Hun- halmok. Apoi și aceea o seim, că în limba română cuvântul de Huncă nici că ocura la numirea dealurilor și munților. — Așa dară tradiția e demnă de creclernent. — HI. Este însă o dovadă și mai plausibilă și anume: La anul 1799 în Sân-Miclăușul mare pe un platou aprope de curbătura unui afluent al Mu- reșului în curtea unui țăran Vuia s’au aflat din întâmplare cam 32 bucăți borcane și unelte de o gospodariă regală, de aur veritabil în preț de 3 milione, pe cari pe acelea vremuri Curtea din Viena, după ce au fost trecut prin multe fase neguțătoresci, le-a rescumpărat cu 2 sesiuni pământ și 6 boi. Pe aceste borcane de aur se pot vede diferite gravuri. Bărbați îmbrăcați în zale, scuturi și coifuri astfel precum de obiceiu se graveză ostașii getici; animale, grifuri și barze și alte gravuri de o estetică elenă a timpurilor medievale. Pe un atare borcan se află în grecesce o inscripția, care demonstră numele unor domnitori dela Tisa, Btbc și Tragolandului; a lui Tonala, Butavul și Digetoi. Aci după părerea mea am întimpinat doi domnitori cu nume ro- mâne pe Bonila și pe Vătavul. De romanitatea lui Digetoi domnitorul Tragolandului nu me prind, dar atâta aflu, că e pe un calapod cu a lui Litinoi sau Lirtioi domnitorul părților oltenice. Aceste averi aflate pe pământul Banatului au putut să fi fost ale Voivozilor bănățeni, cari probabil în momente de hărțuire și contra in- vadărilor dușmane depuserăla scuteală averile lor de casă; perind stăpânii e natural, că a rămas posesia secretului pământesc. Unii sunt de părere, cu averea acesta ar fi fost chiar averea proverbială a lui Attila, cu care a fost sepulcrat după mortea sa repentină în limanul rîului Mureș. Dar probabilitatea este, că averea a aparținut domnitorului român al Banatului, pentru-că o altă inscripțiune tot în grecesce pe acele borcane afirmă: „Ce-l ce se va spăla prin apă se va salva“. Acesta dogmă arată prea clar, că proprietarul a fost creștin, și alt neam în Dacia pe acelea timpuri nu a primit creștinătatea afară de poporul român sub Constantin cel mare. 219 IV. Dar mai evidentă este istoria ndstră millenară cu venirea maghia- rilor, care pănă la netăgăduire ne mărturisesce, că pe acelea vremuri arpadine aci în Banat era domnitor Glad sau Claudiu al Românilor, că- tră care, precum confirmă Anonimul notar, a fost trimis Ubul și Velik ca legați, ca să predee Banatul în felul lui Salan, domnul Slavilor. Legații lui Arpad precum se vede erau Slavi, cari demonstră, că pimipilii lui Arpad erau de neam slav colportați din părțile locuite de slavini. Un Ubul am avut și noi, era ban al cneziatului Caransebeș, pe care Carol Robert reg. Ungariei după catastrofa din România îl ridică la rang și ’i-a donat domenii în ținutul cneziatului. E de mare însemnătate răspunsul domnitorului Glad dat legaților, care răspuns constată, că în Banatul Timișan pe la anul 886 coloniile române erau cât de bine potențiale în armamentele lor și se administrau pe lângă o proprie a lor constituțiune condusă de o oligarchiă națională, care mai țârițiu a înrlurit cu mult pond în afacerile și legiferarea Ungariei. Anon. Notariu al R. Bela enareză acest răspuns diplomatic în mo- dul următor: „Dicite Arpadino duci Hungariae Dominus Vestro debitores summus ei ut amicos amico in omnibus quae ei necesaria sunt quia hospes homo est, et in multis indiget; terram autem quam petivit a nostră gratia, nulla tenus concedimus quod Salanus dux ei concessit maximam terram, aut propter amorem, ut dicitur, aut propter timorem, quod negatur. Nos autem nec propter timorem ei concedimus terram etiam quantum pugillus ca- peret licet dixerit jus suum esse. Et verba sua non conducat animam nostram eo quod mandaverit nobis se descendisse de genere Attilae Re- gis, qui flagem Dei dicebatur, qui etiam violenta mânu rapuerat terram hanc ab atavo meo, sed tamen modo per gratiam Domini mei Imperatoris Constantinopolitani nemo potest aufere de manibus mei. (C.XX. pag. 14). Din acest diplomat și ultimat atât de vrednic dat legaților arpadini se vedesce: a) că domnitorul Românilor din Banat stăpânea pe basa dreptului său ereditar; b) că regele Attila cu forța a răpit Banatul dela atami lui Glad, cari antecesori nu au putut fi de nem bulgăresc, pe cum le place unor istorici a afirma, că Glad ar descinde din nem bul- găresc și că era vasalul țarilor bulgari, ci răspunsul acesta demonstră, pănă la certitudine, că el se fălea cu atavii lui români de pe timpurile lui Attila, pe când nici vorbă nu era de venirea bulgarilor în Balcani; și c) că pe timpul venirii maghiarilor acest principat era independent și se afla în relațiuni amicale și sub suzeranitatea imperiului constantino- politan, care singur a putut lua din mânile lui Glad țara banatului. Cu care resultat s’a făcut resboiul între Glad și între maghiari la Rusava și Teniis, nu se pote constata cu certitudine din enararea Anoni- mului; însă atâta se pote deduce, că între beligeranți s’a statorit un ar- mistițiu; pentru că e cunoscut, că Glad pănă la mortea sa a domnit 220 neconturbat în reședința sa din Cubin, iară nepotul seu Optum (Achtum), pe care’l lăsase se domineze țara, s’a potențiat cu mulțimea averilor și a nenumeraților nobili, luând și tribut dela comercianții plutitori cu sare pe rîul Mureșului din Ardeal, la care a rîvnit și regele maghiar Stul Ștefan. Acesta rîvnă a fost pretextul de resboiu, care s’a început cu no- roc la Nagens pentru Achtum și s’a săvîrșit cu nefericire la Oroslamos pentru el și Banat. Analele istoriei ne lasă nouă bănățenilor mai multă istoriă, decât altor părți romanice de pe vremurile maghiarilor, pentru-că pe cum am <țis, aci s’a înființat mai cu noroc un stat, care lăsa coloniilor traiane mult de sperat, iară de altă parte în Mureșana domnul banatului crează o stare politică-bisericescă, care puse banatul pe cea mai sigură cale culturală. V. Mureșana sau Cenadul de adi se află pe malul stâng al rîului Mureș, construit probabil de tribul dacilor mureșani și potențiat sub domina- țiunea romană. Se află pe un nivou, ce domină esundările libere ale rîului, care făcuse aci la intrarea sa în Tisa o deltă cu nenumerate ostrdve. Mureșana sub era romană ’și-a sciut câștiga predominațiunea avend o populație considerabilă și putem afirma, că aci coloniile romane abando- nate au început de nou ,a se regenera la o viață nouă, creând elita nea- mului și făcend o legiferare proprie, la care descendența lor mai pănă în seci. XVI s’au provocat și au susținut-o cu multă tenacitate și zel național. Platoul dela Mureșul de jos cu Tapia, Nagentul, Oroslamosul și Valea dacilor (domeniul lui Grof Naco) și cu ruinele municipiului Mure- șana, în care pănă în dilele mai recente se putea vede biserica antică a domnitorului Optum, ne lasă cele mai plausibile dovedi despre ființa nostră aci în Banatul Timișan. După mortea fatală a lui Optum la Oroslamos, acestă parte a Daciei s’a încorporat Ungariei. Mureșana s’a numit Cenad drept recompensă la adresa învingătorului Cenadiu, care a urmat cu titlul de ban al ținutului. Nobilimea română după catastrofa dela Oroslamos s’a retras în păr- țile orientale ale Banatului, unde potențindu-se continuară o viață de stat formând Cneziatele române, pe cari regii maghiari mai pănă în seci. XVI. le-au respectat în drepturile lor, astfel că privilegiul Reg. La- dislav al V. la anul 1457 este o pragmatică între regele Ungariei și cnezii români stipulând reciprocitatea de drept. Acestă alianță naturală apoi ’și-a ajuns valorea și culmea înflorirei sub era Corvinilor, fiii acestor cneziate, atunci când loan Corvinul în fruntea armatei compuse din nobilimea cneziatelor române, a combătut cu mult succes la Beligrad, a urmărit terdrea Europei păna la Varna și a adus Ungaria la cea mai strălucită înălțime a dominațiunei sale. Dar acestă iubire de patrie și respectare de drept s’a. manifestat atunci. 221 când copilul de român (olâh kblok) regele Mateiu, ca român s’a urcat pe tronul Ungariei și a dovedit, că tăria Ungariei constă din iubirea reciprocă și sinceră a pop<>relor conlocuitore. Și acesta maximă fusese siguranța Ungariei. Anonimul notariu cu privire la cneziatele române se esprimă astfel: „Glad după o resistență neînsemnată s’a predat; țara lui a rămas și mai departe liberă, de și mai târdiu nepotul seu Opium (Achtum) s’a resculat și a cădut, pământul s’a împărțit în comitate, dar părțile țerei sale cneziatele au durai multă vreme. (Anon. B. R. N. cap. XL și XLIV). Sfîrșesc acestă disertare cu cuvintele istoricului Turoczy: Solis Valachis sponte in Dacia remanentibus. Vicențiu Grosescu, protopop greco-cat. în Lugoș. RUSALIILE SE FIE ALE ASOCIAȚIUNII. — O propunere. — în prima ședință a comitetului central după adunarea generală din anul acesta, s’a atins idea, se se țină pe viitor adunările generale an de an la sărbătorile Pogorîrii Ducliului Sânt, la Rusalii. Motivele sunt multe și întemeiate pentru acesta idee. Și totuși On. Comitet n’a grăbit a rosti cuvântul seu din urmă în acest obiect. Suntem noi Românii dela na- tură cam întârdiați, trebue s’o recunoscem. Nu degiaba se caracteriseză Românul cu istoria în mână, că în vremuri grele, între împrejurări ne- sigure, el nu-și primejduesce dilele până când nu vede câtuși de puțină nădejde de isbândă, ci mai bine se trage atunci înapoi, ca la urmă să potă sări mqi departe. Haid se dicem, sau cel puțin se sperăm, că de acestă natură e motivul întârdierii și în cașul de față, ca la urmă se potă sări mai departe. Și cu acesta constatare se descoperim, că On. Comitet central a dorit întâi se se discute în publicitate cestiunea, dacă e consult să fixăm odată pentru totdeuna sărbătorile Rusaliilor drept termin pentru adună- rile generale ale Asociațiunii. S’o facem dar și acesta, ca să împăcăm tote inimile mari și de bunăcredință. în acest scop aflăm că e necesar, dacă nu chiar indispensabil, să facem o scurtă reprivire istorică. Să consultăm adecă puțin istoria an- tică și în special a Grecilor, de-6re-ce nu se pote vre-o combinație, privitore peste tot la arte și sciințe, fără consultarea istoriei acestui popor din anticitate. Grăim dar cu istoria. * * * Grecii, precum se scie, erau răspândiți mai în totă lumea veche cunoscută și formau mai multe state deosebite. Erau prin urmare divi- sați politicește și adese-ori îndușmăniți, după-cum aduceau cu sine in- teresele politice. Ei însă aveau unele așecjeminte sau instituțiuni culturale 222 cum le-am cjice noi astăzi» cari țineau strîns uniți la olaltă. Astfel, pe lângă legăturile puternice ale sângelui și limbii, erau apoi in- stituțiunile religiose și o b i c e i uri 1 e comune, cari îi țineau strîns legați și’i uniau într’un popor nedespărțit, viguros și puternic, deși mic la număr. Pe calea acesta unitatea Grecilor era asigurată și se manifesta consciu întâi prin așa numitele Amfictionii, adecă prin nesce adu- nări compuse din representanții celor douespredece state grecesci, care se întrunia la Del fi, pentru-ca să reguleze ceremoniile religiose și sS celebreze serbătorea Zeului Foebus. In aceste adunări se ocupau nu- mai de templul lui Foebus și nici decum de afaceri politice. Apoi prin așa numitele jocuri naționale, altă instituțiune și mai însemnată, la care alergau Grecii din tote părțile locuite de ei ca se’și arete ta- lentul lor și fisice și intelectual. între acestea cele mai însemnate erau jocurile olimpice, nu- mite așa, fiind-că se țineau în Olimpia din Pelopones. Olimpia era o luncă încântătore, consacrată lui Zeus, în partea vestică a numitei peninsule. în cele următore ținem se împrospetăm pe scurt obiceiurile Gre- cilor dela jocurile olimpice. Se c|ice, că încă Heracles aranjase aici jocuri naționale, cu timpul însă se deteră uitării și abia sub Licurgus (a. 888, a. Chr.) se reactivară cu putere. Și se țineau tot la 4 ani, la finea lui îuniu, câte 5 4ile. La serbări lua parte tot bărbatul de origine grecă, liber și nepătat. (La Greci era poporul împărțit în 3 clase: omeni liberi, liberați și sclavi. Cei liberi luau parte la guvern; liberații erau sclavii cei vechi liberați de stăpânii lor; iar sclavii erau cei prinși de prin resboie, și cari aveau o sorte forte crudă, căci nu erau priviți nici măcar de omeni). Și n’ar fi absentat unul fără causă înteme- iată; numai bătrânețe, bdle, sau alte asemenea pedeci nedelăturabile îi re- țineau dela participare. Și nu numai din Grecia Europei, ci și din Asia și Africa alergau Grecii la aceste serbări. Unde se făceau ospeții preste ospeții între frații, ce nu se văcluseră timp îndelungat; pretenii împros- petate și întărite sau altele noue încheiate; împărtășiri despre rude sau cunoscuți, cu un cuvânt sfătuiri și destăinuiri intime. Pe obliștea în- tinsă a luncii furnicau cu miile fiii aceluiaș popor în toiul veseliei. Aria luncii era potrivit aranjată, prunduită cu năsip, iar jur-împrejur bănci ridicate pentru privitori. în decursul serbărilor ori-ce negoț înceta. Pănă și resboiul înfricoșat se întrerupea și sub armistițiu vedeai inimicii de mai nainte stând și petrecând împreună pretenesce. Festivitățile se deschideau și încheiau prin anumită rugă, resp. sacrificiu adus zeității, pentru-ca să’i apere de ori-ce nenorociri sau tulburări în decursul acelora. Apoi cu resăritul sorelui deodată se în- cepeau diferitele jocuri: alergări cu carele, alergări pedestre, lupta cu pumnul, cu trînta, salturile, aruncatul discurilor, paloșelor, ș. a. ș. a. 223 Iar învingătorul se aclamă, se apoteosa, obținând drept premiu o simplă ramură de lauri, care obiect însă prețuia mai mult în ochii poporului grec decât ori-ce coronă de petri scumpe. Mii de glasuri repetau numele învingătorului și’l întimpinau pretutindenea cu triumf, ridicându’i adese-ori și statue. Acesta era cel mai înalt onor posibil, ce și’l închipuia un Grec. Și cât țineau ei la acesta distincție nu se pote spune. Se dice, că odată câștigase premiul un june, al cărui tată era între privitori. Bătrânul seu tată fericit și mândru de fiul seu, ieși pe arenă, îmbrățișă pe fiul seu strins la inima sa și sub palpitările bu- curiei neașteptate cădu jos la pământ mort. Iar’ privitorii, toți cu la- crămi în ochi petrecură la locul de odichnă pe fericitul tată, adormit în extasul bucuriei și mulțămirii. Și alte asemenea cașuri. Dar’ nu numai abilitatea și puterea corpului se exercia și admira la aceste serbări. Cine în decurs de patru ani compunea sau publica vre-un op de valore, îl presenta mulțimei adunate la jocurile olimpice. Astfel cele mai frumose producte din poesia dramatică, cele mai alese opere din domeniul istoriei, se cetiau aici în toiul însuflețirii marelui public și se respândia renumele autorului prin tote colțurile Greciei. Acesta minunată întocmire a obiceiurilor poporului grec era atât de prețuită în ochii sei, și atât de adecuată geniului seu, încât peste 1000 de ani s’a susținut în vigore și Grecii numărau chiar și anii după aceste serbări, numind intervalul de 4 ani o Olimpiadă. Asemenea acestora erau și celelalte jocuri numite pythice, isthmice și nemeice, după Nemea, cu diferența, că unele dintre ele se țineau tot la trei ani. Acestea erau instituțiunile, cari formau chiagul unității poporului grec, centrul vieții sale naționale pentru timpuri îndelungate. * * * Acum se ni-se ierte o paralelă. Pentru-că noi aflăm mare asemă- nare între jocurile amintite și adunările generale ale Asociațiunii. întâi trebue să constatăm, că și poporul român din Austro-Ungaria se află divisat sub diferite pretexte, cutezăm a afirma, adese-ori ridi- cole pretexte, pe cari adi-mâne posteritatea nu va ave cuvinte în- destul de aspre ca se le înfiereze. întru paralisarea acestora avem și noi legătura sântă a sângelui și legătura sântă a limbii. Ne lipsesce însă — în special Românilor din Ungaria — legătura comună religiosă și prin acesta adese-ori și legătura comună a obiceiurilor religiose ș. a. Starea acesta faptică a raporturilor nostre interne e destul s’o con- statăm, ca se deștepte în peptul fie-cărui fiu devotat al nemului un suspin de durere. Și o facem fiind-că nu se pote retăce, când cumpănim interesele comune, dar nu bănuim presentul pentru ușurința și nepreve- derea trecutului,-și se lăsăm timpurilor mai bune— ce’n comun le optăm adânc — lecuirea și vindecarea. 224 Destul că din motivul atins, none ne lipsesce unul dintre cei mai puternici factori întru cultivarea și susținerea nedespărțitei legături dintre frați. Care împregiurare, de sine înțeles, ne înduplecă cu atât mai vîrtos să căutăm terenul comun, unde înceteză ori-ce diferență dintre frați. Acest teren comun ni’l ofere Asociațiunea nostră culturală, din care causă multe inimi învăpăiate audim zicendu’i „Maica ndstră comună". Și pentru-ca să fie dovedit, că dela întemeierea Asociațiunii în acest spirit se contemplau lucrurile, n’avem decât să reproducem următorele din discursul presidentului al doilea al Asociațiunii, distinsul bărbat Ladislau Baron Pop, rostit la deschiderea adunării generale din 1872: „Aceste sunt, strălucită adunare generală, resultatele materiale și intelectuale ale Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporu- lui român, resultate, dlor, de tot frumose și îmbucurătdre, de cât cari mai bune, mai ales cu privire la disa latină „omne initium durum“, nici că am putut spera. „De cât tote aceste resultate sunt însă alte resultate și mai mari ale activității Asociațiunii, resultatele morale, ddlor! resultate atât de frumose și mari, cât nu încap în ramele sau cadrul icdnei, care mi-am propus a v’o presentă despre activitatea Asociațiunii! Asociațiunea deș- teptă, nutresce și conservă simțul național; scutesce, cultivă și conservă limba și prin acesta existența națională, — prin însoțirea nostră docu- mentăm, că suntem demni următori ai străbunilor noștri, despre cari scrie Bonfinius, că „s’au văcjut a se lupta mai mult pentru limbă decât pentru viață“ — adecă mai mult pentru existența na- țională decât individuală — Asociațiunea ridică și înalță reputațiunea națională — cea căzută înaintea străinilor; — în fine Asociațiunea face ca, pănă când în cele politice suntem desbinați și în parte înverșunați unii în contra altora, — așa clicend pănă la cuțite, — pănă când în cele confesionale suntem sfășiați și înstrăinați de cătră olaltă pănă la ura nedumerită — aici ddlor, aici la sinul mamei ndstre, unde ascuțișele să- geților invidiei s’au tîmpit, — unde veninul urei s’a lăpedat, aici tot cu acele cuvinte dulci române ne îndulcim, toți suntem frați, toți mergem pe aceeași cale, toți într’o conțelegera frățescă, ca un trup și un suflet facem pași înainte în literatură și cultură! Așa legați întru legă- turile unității naționale vom ajunge, ddlor, la portul, la limanul dorit, la care tindem prin sprijinirea Asociațiunii"... Așa este! Noi consimțim din totă inima. Și tocmai pentru aceea suntem în deplin drept să așteptăm dela toți fiii poporului interes și rîvnă deosebită față de acestă salutară instituțiune culturală. Și să mergem mai departe cu paralela. La sărbările naționale ale Grecilor, precum am vădut, se presentă și concentra tot ce avea Grecia mai frumos, mai strălucit și virtuos, mai impunător și măreț. întocmai și la noi. în care ținut românesc se țin adunările generale ale Asociațiunii, vedem cu câtă 225 splenddre frații noștri caută să ne presente din partea lor tot ce e fru- mos, strălucit și virtuos, măreț și impunător, ce numai pote să contribue la înălțarea prestigiului culturii române și la glorificarea poporului român. Of! Și câtă mângăere, câtă mândrie nu se revarsă și deșteptă în inimile nostre, când vedem la frații din diferitele ținuturi o nobilă emulare întru cultivarea acestei porniri demne și înălțătdre în sinul poporului nostru. Astfel vedem întocmai și la noi ospețiile dintre frați, legăturile pretiniei, destăinuirile și consultările intime dintre cunoscuți, preteni și rudenii etc. întocmai emulările nobile, între marginile convenirilor și petrecerilor sociale. Și pentru câte legături dulci și suveniri scumpe nu se pune basa la aceste ocasiuni. încât unul dinte cei dintâi stâlpi ai Asociațiunii, fericitul bărbat emeritat pentru patrie și națiune George Barițiu, a și accentuat odată în discursul seu presidial dela adunarea generală din 1891 următorele: „Puține sunt pănă acum fondurile Asociațiunii nostre, cari pănă astăcji nu fac nici doue sute de mii; după mine însă pe lângă acelea fon- duri în bani și în case avem un alt capital, cu carele nu se pote compara tdtă acea avere materială, iară acel capital stă în aceste con- veniri frățesci ale nostre, întru care bătrâni și tineri, cărturari și popor, bogați și săraci se apropie unii de alții din diverse regiuni ale țerii, își comunică ideile, familii cu familii fac cunoscință, în mai multe cașuri pentru tdtă vieța; agricultorii au ocasiune de a face experințe eco- nomice și mulți alții învață dintr’o convenire precum este și acesta (adunare generală), mai mult decât dintro carte volumindsă; în fine chiar durerile și suferințele nostre comune, aflându-ne mai mulți la un loc și încâl- cjendu-ne sufletesce unii de alții, ni se par mai puțin simțite, mai alinate”. Va-să-ițică și numai rodurile vieții sociale, în lipsa ori-cărui alt titlu, ar justifica pe deplin, în împrejurările nostre, existența și misiunea Asociațiunii. Dar să rotunjim paralela. Au ddră activitatea literară, ce se des- fășură în sinul poporului nostru, n’are rolul distins și cuvenit în adu- nările generale ale Asociațiunii? Au ddră noi nu ne dăm samă cu tot ce apare și se prodfice pe acest teren ? Și noi nu simțim adevărată mândrie, când putem înregistra prin dările de samă vre-o operă de valdre ? Sau noi nu trimbițăm și preamărim cu intimă satisfacție numele autorului, care inspirat de geniul poporului îi presentă neprețuitele juvaere ale muncii sale sufletesci? Da! întocmai, întărim noi. — Vorba poetului: „Tot ce-a fost ori o să fie în present Le-avem pe tdte“ ... Adevărul istoriei se dovedesce eclatant și aci, că lucrurile se succed, numai formele se schimbă! 16 226 Și de-am continua păn’ la nesfîrșit, tot mai mult se confirmă în- semnătatea convenirilor Asociațiunii pentru viața nostră socială și pen- tru unitatea culturei nostre naționale, fără de care nu există un popor cu pretenții la viitor. E ore-cum natural deci, ca timpul pentru aceste conveniri să fie bine ales, să fie bine nimerit, pentru-ca festivitățile adunărilor să se desfășure fără pedeci în cuvenita lor splenddre și măreție. Și noi, sincer mărturisim, că un timp mai corespunzător în acest scop nu găsim ca sărbătorile Rusaliilor. Bine înțeles, nu pentru-că și în anticitate la Greci se țineau serbările amintite pe la finea lui luniu. Nici decum. Dară pentru-că acest termin se pare mai nimerit pentru împrejurările nostre, din deosebite puncte de vedere. întâi și ’ntâi pentru-că acesta e sărbătorea cea mai frumosă de peste an, mult venerată și solemn prăznuită în sînul poporului român. Serbătdrea luminii, prin unirea Duchului sânt, prin plinirea făgăduinței și a nădejdii. Biserica însăși o zugrăvesce mai frumos cântându’i: „Limbile dre-când s’au amestecat, pentru îndrăsnela facerii de turn. Iară acum limbile înțelepte s’au făcut, pentru mărirea cunoscinței de DumneZeu. Acolo au pedepsit pe cei necredincioși pentru greșală. Iară aici a luminat Christos Pescarii cu Duchul. Atunci s’a stricat unirea spre pedepsă, iară acum, se înoesce și întăresce spre mântuirea nostră“. Adevărat, că natura însăși contribue mult la frumsețile acestei sărbători, pentru-că ea în acel anotimp strălucesce mai pompos în a ei pitorescă frumseță, în punctul de culminațiune al desvoltării sale. Și Românul, fiul naturei, „fratele codrului⁴¹, o urmeză cu nesaț și cu drag îmbracă poddbele sale întru mărirea sărbătorilor luminii, atât de semni- ficative în viața’i sufletescă. Care alt termin deci de preste an, pote fi mai acomodat pentru sărbătorile culturale ale Asociațiunii, decât însăși acesta serbătore a luminii ? în deosebi pentru-că la acesta serbătore nu e suflet de Român, care să nu’și potă rupe o mică pausă de 2 — 3 Z^e, ca să lase pentru mo- ment grijile sale private și să contribue cu ale sale daruri sufletesci sau materiale la promovarea intereselor nostre comune. Pănă și cel din urmă plugar pauseză 2—3 Zile pentru reculegerea puterilor fisice și bu- curos participă la o mică recreație sufletescă, înspre care îl chiamă dorul și inima lui simțitdre. Și din acest motiv cel mai acomodat termin pentru o adevărată sărbătdre poporală culturală, — ținta nostră supremă. Pre când la ori-care altă serbătore de preste vară, puterile și atențiunea poporului sunt mai întețit angajate la munca Zilei- Motivele economice se vor pretexta pdte din unele părți. Observăm însă, că nici în acestă privință n’avem s’ă ne facem griji sau nedumeriri. Pentru-că în economia poporului nostru găsim articoli, pentru cari piața tocmai în restimpul Rusaliilor este mai cercetată, dacă e să judecăm din acesta parte lucrul. Și vice-versa, articoli, cari altă-dată sunt la ordinea 227 dilei. Așa putem constata, că fie-care anotimp își are particularitățile sale în acest punct, ceea ce în linia primă despărțemintele sunt che- mate se exploateze în favorul causei comune, acomodându-se împreju- rărilor locale - economice după ținuturile proprii. Iar adunările gene- rale ale Asociațiunii se se acomodeze după totalitatea poporului. • Și în interesul acesteia termin mai potrivit de convenire, de concentrare, nu aflăm ca la Rusalii, când tot omul pote fi liber pentru câteva abstragând dela cele multe alte motive. în sfîrșit se nu uităm, că pentru adunările generale se reclamă și se fac o mulțime de pregătiri în centru și în afară. Aceste pregătiri însă nu se pot cu temeiu săvîrși decât în decursul anului, când puterile sunt concentrate nu resfirate cum de obiceiu se întâmplă în sezonul de peste vară, în care timp s’a obicinuit pănă acum să se țină adunările gene- rale. Avem multe și neplăcute experințe, în centru și în afară, despre greutățile, ce se întîmpină cu ocasiunea pregătirilor de peste vară pentru adunările generale, când multe dintre cele mai necesare puteri sunt silite a-se depărta din mijlocul nostru pentru căutarea sănătății, recreații ș. a. Să prevenim dar’ și aceste neajunsuri, prin fixarea terminului Rusaliilor din fie-care an, pentru adunările generale ale Asociațiunii. în urma acestora invităm cu totă onorea cercurile competente și în special despărțemintele nostre, să binevoiască a-se pronunța în Gesti- une, ca prin comună înțelegere să punem la cale pentru fie-care an la Rusalii marile serbători naționale culturale ale Asociațiunii. Sibiiu, Octobre 1896. Un membru. SCIINTĂ, LITERATURĂ SI ARTĂ. Florian Porcius, (1816—1896). Cu ocasiunea ultimei adunări gene- rale a despărțământului XXI. al „Astrei“, ținută în Rodna veche la 16 și 17 August a. c., poporul român din părțile năseudene a serbat cu mari și splendide festivițăți iubileul de 80 de ani al unuia dintre cei mai bine- meritați fii ai acelui ținut și a întreg neamului românesc. Cavalerul Florian Porcius, care la 16 August a împlinit 80 de ani dela nascerea sa, merită venerațiunea și recunoscința nostră nu numai ca un însuflețit patriot român și ca un distins bărbat al sciinței, ci în primul rând ca unul dintre cei mai binemeritați membri și sprijinitori ai „Astrei“ și în special ai organului acesteia „Transilvania", care a pu- blicat o serie lungă de studii valorose din pena ilustrului octogenar. A fost deci un lucru pe deplin corect și natural, că s’a însărcinat chiar un despărțământ al ,.Astrei“ cu aranjarea festivitățior dela Rodna, precum și noi din parte-ne împlinim numai o datorință, când înregistrăm în „Transilvania" iubileul vechiului și valorosului nostru colaborator și 16* 228 sprijinitor, lăsând sS urmeze din acest incident o scurtă schiță biografică a sărbătoritului veteran al sciinței române. Florian Porcius s’a născut în 16 August 1816 în opidul Rodna- veche din părinți grănițeri. Studiile și-le-a făcut în Năseud, Blaj și Cluj. Mai ântâiu a ocupat postul de învățător. Recunoscendu-i-se talen- tul și diligința de fier, a fost trimis spre a face studii mai înalte peda- gogice la pedagogiul din Viena în anul 1845, unde a ascultat ca student extraordinar și botanica la universitate în decurs de 2 ani. Reîntors acasă ’și-a reocupat locul la scolele din Năsăud. în anii 1848—49 a avut multe de a suferi din partea insurgenților; ’i-s’a călcat casa și nimicit biblioteca și herbariul adunat pănă atunci. După revoluțiune a ocupat deosebite posturi civile; pe urmă la anul 1867 a fost ales de vice-căpitan districtual în Năseud. La anul 1876 a trecut la Bistrița în calitate de president al scaunului orfanal, iar la 1877 s’a retras în pensie și de atunci trăiesce la moșia sa. Activitatea sa neobosită se extinde pe un period de preste o jumă- tate veac. A luptat o viață întregă pentru revindicarea și apărarea drepturi- lor poporului grănițeresc și pentru acuirarea, înmulțirea și buna admi- nistrare a mijlocelor de cultură, menite a-’i crea un viitor mai bun. Nu mai puțin bine meritat s’a făcut venerabilul octogenar și pe terenul sciințific și cu deosebire ca botanic de specialitate. încă de pe timpul, când își făcea studiile în Viena, a câștigat plă- cere și predilecție deosebită pentru studiul botanic și de atunci s’a ocu- pat mereu cu dînsul pe lângă tote multele sale ocupațiuni de altă natură. A făcut o mulțime de excursiuni pe tote văile și munții din deo- sebitele părți ale Transilvaniei, dar cu deosebire în ținutul din fostul district al Năsăudului, a cărui floră a studiat-o în întregul seu și pănă în cele mai mici detailii. A însoțit în excursiunile lor de explorare pe botanicii de renume, ca Czecz, cardinalul Haynald, Jarika și alții, atât din patrie cât și din străinătate. A stat și stă și astădi în legătură de corespondență și schimb cu mai multe institute botanice și cu bărbați specialiști din întregă Europa, ba și din America. A colectat un herbar de o valore incontestabilă, a cărui partea cea mai însemnată este de present proprietatea Academiei de sciințe din Bucuresci. Apoi a fost ales membru de onore și corespondent la mai multe institute și socie- tăți sciințifice din patrie și străinătate. Fructul ostenelelor sale de deci de ani pe terenul botanic ’l-a depus în mai multe cărți și tractate de valore, între cari mai însemnate sunt: 1. „Flora phanerogamă din fostul district al Năs ăud ul ui“, lucrare premiată de „Asociațiunea transilvană" cu 100 jț: împărătesei și edată la 1881. 2. „Diagnosa plantelor vasculare,¹¹-y lucrare publicată în analele și sub auspiciile Academiei Române la 1892. 229 In seria studiilor sale botanice de o rară agerime și aprofunzime, a descoperit mai multe plante necunoscute pănă acuma, cari s’au deter- minat de bărbați specialiști și s’au numit după numele seu, făcându-se astfel nemuritor în sciință. Atari plante sunt: ^Diaba carinthiaca var. !’orciusiiu, determinată în Viena la anul 1861 de botanicul Dionis Stur. „ Festuca Porcii“, determinată de Eduard H a c k e 1 în 1882, și K a s s e 1 în Berlin. ᵣHieracium Porcii^, de C. von Naeg eli și A. Peter; Miinchen 1895. „Thymus 1‘orciP. de Dr. Borbăs, Budapesta 1890. La anii 1870 a fost distins cu ordul coronei de fer el. III. cu titlul de cavaler, iar pe la anii 1880 Academia Română de sciințe ’l-a distins alegendu-’l cu unanimitate între membrii sei ordinari, în care calitate ia și de present parte activă, cu o rară consciențiositate la tote lucrările ei sciințifice. «Enciclopedia Română». Unul dintre multele momente memora- bile ale adunării generale din Lugoș a fost aparițiunea primului fascicol al „Enciclopediei Române“. După lucrări pregătitore de preste un an. cari au fost săvîrșite cu mult zel și abnegațiune de colaboratorii acestei mari publicațiuni și mai ales de membrii interni ai biroului: Dr. Beu, medic; Ilie Moga, învățător la școla reuniunii femeilor; loan Popor ici, profesor la școla civilă de fete a „Astrei“ și Nicolau Togan, preot gr. cat., — au apărut în fine cele dintâi 6 cole ale „Enciclopediei" și atât conținutul cât și exteriorul lor a fost o adevărată și plăcută surprindere pentru toți amicii literaturii române. Librăria W. Krafft, care cu o munificență demnă de totă recunos- cința a luat asupra-și risicul material al acestei publicațiuni și prin acesta a dat posibilitatea de a realisa marea întreprindere a „Astrei" a executat tipărirea opului în condițiuni atât de splendide, cum rar le-au mai avut alte producte ale literaturii nostre naționale. Atât tipa- rul, cât și ilustrațiunile lucrate la renumita firmă Angerer et Goschl în Viena, în special însă hartele geografice executate de stabilimentul ar- tistic F. A. Brockhaus din Lipsea, sunt la nivoul artei tipografice mo- derne. Harțe mai bune nici nu au existat păn’ acum în limba română. Tot editorului W. Kraflft este a se mulțămi, că cu tote că întreprinderea păn’ acum nu e spriginită după merit de publicul cetitor român, și că din acestă causă garanțele ce și-le-a reservat prin contractul de editare, nici pe departe nu sunt date, — publicarea totuși nu a trebuit să sufere nici o întrerupere, încât fascicolul II se află deja sub tipar și se va pute expeda abonaților preste câte-va săptemâni. Presa română fără excepțiune a bineventat „Enciclopedia Română" cu cuvinte de laudă și recunoscință, studii critice însă asupra ei au în- ceput să apară numai în clilele din urmă. Cele dintâi recensiuni mai 230 mari au apărut în „Liga Română" din Bucuresci și în „Unirea" din Blaj. Credem, că nu va fi fără de interes pentru cetitorii „Transivaniei" de a afla din extrasele ce urmeză, cum aprețiază numitele diare între- prinderea enciclopedică a „Astreiu. „Liga Română¹¹ scrie: „în 7 Februarie anul trecut s’a deschis de cătră comitetul „Aso- ciațiunii transilvane¹¹ publicarea unei „Enciclopedii populare române" și a fost însărcinat cu conducerea ei dl Dr. Diaconovich. Astăcli avem înaintea nostră prima fasciculă a acestei publicațiuni, o broșură de 88 pagine. Enciclopedia întregă va cuprinde, după-cum ne însciințeză editorul, cel puțin 2 tomuri, de câte 60 cole de tipar fie-care, și va fi înzestrată cu o mulțime de ilustratiuni si harțe. Modul, cum se presintă prima fasciculă, e cât se pote de îmbucu- rător. Execuțiunea technică e excelentă; alegerea materiilor e făcută cu multă pricepere și stilul, în care sunt scrise, e cât se pote de potrivit scopului. Câte-va articole chiar, cum sunt: academia, aer, Africa, Abrud, Alba-Iulia, Albina etc., sunt mai pe sus de ori-ce laudă. Trebue așteptat sfîrșitul, bine înțeles, pentru a’și pute cineva face o judecată definitivă asupra unei asemenea întreprinderi. Totuși nu e greu de a prevede de pe acum, că sfîrșitul va fi încununat de succes. „Enciclopedia Română" este pănă acum o promisiune numai, dar una din acele, cari es în afară din sfera celor obicinuite. Va fi ținută și peste un an, doi, vom ave, de sigur, lucrarea dorită de toți iubitorii culturii românesci. O enciclopedie română! Coincidența aparițiunii ei cu sfîrșitul vecului face acestă primă împreunare de cuvinte încă și mai suggestivă. Dacă ne gândim la serviciile, pe cari publicațiunile de asemenea natură le-au adtis altor națiuni, nu ne putem îndoi, că și acea de față va însemna un progres important în desvoltarea țerii nostre. Tote stră- duințele de pănă acum ale omenilor noștri de frunte au fost absorbite în pregătirea unei stări de emancipare pentru consciența nostră na- țională. ... O nouă periodă începe, o periodă în care nu pregătirea, ci con- stituirea însăși a culturii românesci este ținta preocupațiunilor. Scrierile viitore se vor deosebi în multe privințe de cele de pănă acum, în locul muncii entusiaste — pregătitore, — vom ave statornica muncă și din ea opere trainice ... Ca un indiciu pentru acestă nouă periodă, în care începem a întră, pote servi fără îndoială și publicarea „Enciclopediei Române¹¹, în con- dițiunile în cari ni-se presentă. Și faptul, că acestă Enciclopedie își datoreșce originea sa inițiativei unei societăți, cum este Asociațiunea transilvană, îi măresce încă și mai mult importanța. 231 Ea este între primele publicațiuni, dacă nu prima publicațiune chiar, în care consciența unității nostre naționale se resfrănge cu totă claritatea. Autorii „Enciclopediei Române" doresc lățirea cunoscințelor folositore și întărirea iubirii de nem prin arătarea intereselor comune, cari legă pe toți Românii. „Comitetul Asociațiunii transilvane⁴* — se cjice în apelul ti- părit în fruntea primei fascicole — „s’a credut dator a se îngriji de o „publicațiune, care să dee publicului cetitor român o oglindă cât mai „fidelă a stărilor poporului nostru în tote țerile locuite de Români și „totodată să-’l țină în curent cu progresul culturii omenesci". E o nobilă datorie aceea, pe care ’și-a luat-o comitetul „Asocia- țiunii transilvane“ și nu ne îndoim, că ea va fi îndeplinită cu tote difi- cultățile, ce ’i-se pun în cale, pentru a rămâne astfel ca o pildă genera- țiunilor viitdre!" Din recensiunea „ Unirei“ estragem următorele : „Frica de necunoscut" este de multe-ori cel mai puternic motiv, care-face să întârzie ori chiar să se zădărnicescă multe lucruri bune șî folositore.... Câți dintre noi n’au suris, să dicem, cu naivitate numai, chiar și la idea unei „Enciclopedii românesci**! La câți nu li-s’a împărut în- treprinderea acesta o curată mâncătorie de bani zădărnică, să nu dicem o nebunie! De când cu avântul cel mare, ce’l-a luat literatura românescă dincolo de munți, multora dintre noi li-s’a părut, că nimic, dar’ absolut nimic, bun nu se pote face aci. Totul e de a se aștepta dela cuminția fraților de dincolo, cari au libertatea acțiunii.... .... Din pricina acesta totă lumea românescă aprope a suris atunci, când „Dreptatea" își încheiase câțiva articol! cu frasa, adevărată de sigur: „Lista cea mai autentică a Românilor adevărați se va păstra în analele editurii „Enciclopediei Române"! Aprob frasa acesta și sunt sigur, că toți Românii de bine se vor alătura lângă mine. .... Faptul, că comitetul central al Asociațiunii a primit idea sa- lutară de a lua sub patronagiul seu publicația numită „Enciclopedia Română", și că o mulțime de omeni s’au aflat, cari ’și-au promis con- cursul lor literar la publicația acesta, e o viuă dovadă despre aceea, că se face totuși ceva. Și se face un așa lucru, care a bună-semă nu pote decât să înveselescă pe fie-care din noi. Enciclopediile peste tot ne subministreză tot aceea, de ce noi avem lipsă; ele sunt o comdră de învățături, lesne de însușit. Națiunile culte, Francezii și Germanii, au scint de mult prețui însemnătatea lor. .... Cu bucurie sinceră trebue deci să salutăm și apariția primului fascicul din „Enciclopedia Română". Să ne desbrăcăm de detestabila neîncredere, ce o avem în puterile nostre, și să grăbim a încuragia acest nou product al literaturii românesci. 232 • Și datorință avem, să o facem acâsta și ca Români și ca omeni culți; căci e ântâia lucrare de felul acesta făcută la noi și făcută în bune condițiuni, căci în șirul colaboratorilor ei întâlnim numele celor mai buni scriitori români. .... De altcum și chipul, cum acest fasciclu I. se presintă, e vrednic de considerație. Pe învălitorea colorată a broșurii sub titulă la stânga se înalță columna lui Traian din Roma, lângă ea podul de peste Dunăre dela Cernavoda, în mijloc mănăstirea de Argeș și statua lui Mihaiu-Vitezul, iar în marginea stângă Ateneul din Bucuresci. Sub acestea stă în mij- locul unei corone de laur Minerva, emblema Asociațiunii. Broșura în fine e frumos tipărită și e de un format forte potrivit (8" mare 6-|-88) pe două colone. Cuprinsul: cuvintele dela A—Alcanina. Are cea mai nouă mapă a Africei, lucrată în renumitul stabiliment al lui Brockhaus din Lipsea, ilustrația Academiei din Bucuresci, 9 tipuri africane, 6 specii de ciuperci și bureți, porta cetății din Alba-Iulia, ca- tedrala rom.-cat. tot de acolo și în sfîrșit casa institutului „Albina¹* din Sibiiu. Din articolii publicați în fasc. acesta relevăm „Aaron Petru Pavel“, „Abrud**, „Academia Română**, „Aeneis**, „Africa**, „Alba-Iulia“ etc. .... Ar fi de dorit și de recomandat, ca publicația acesta, de un merit și însemnătate netăgăduită pentru noi Românii, să nu lipsescă dela nici un om cu carte, căci fie.-cine pote să ’și-o procure solvind pe lună 1 fl. fără de alte spese. Preoților și învățătorilor noștri încă le va face prețidse servicii. Li-o recomandăm din inimă spre prenumerare.** Bibliografia: Dicționar român-maghiar. Literatura lexicografică de curend s’a îm- bogățit cu „Dicționarul român-maghiar“ pentru scolă și privați, redactat de dl loan Gheție prof la gimnasiul din Năseud. — Acest dicționar are menirea a fi de ajutor școlarilor precum și acelora, cari simt trebuința de a se familiarisa cu limbile: română și maghiară — Este editat de societatea Franklin din Budapesta, și conține 510 p. în 8°. între dicționarele de felul ăsta apărute pănă acum este cel mai bun și mai complet Dl autor a ținut cont de progresele limbii române și a grupat la un loc nu numai terminologia literară ci și es- presiunile obicinuite poporale. Esecutarea teehnică încă nu lasă nimic de dorit. Singurul cusur, ce-i-îl putem imputa este prețul cam esagerat, care nu se prea potrivesce cu punga școlarilor. — Recomandăm eu căldură acosta carte folositdre, care se pote comanda pentru prețul de 3 fl. la „Franklin-Târsulat¹* în Budapesta, ori la autorul în Năseud (Naszdd). — Topografia hotarului ți a comunei Maidan, de C. Liuba și A. lana, urmată de un „Studiu despre Celți ți numirile de localități . . de Dr. Atanasiu Mariencscu, retipă- rire din „Foia diecesană**, Caransebeș, 1896. în acestă carte se înșiră tote numirile de hotar, drumuri, dealuri, strade etc. ale comunei Maidan în ordine alfabetică, însoțite de descrierea precum și miturile și tradițiile, legate de fie-care loc. Iar dl Dr. Atanasiu Ma. rienescu în „Studiul despre Celți“ esplică, pe base filologice-istorice comparative, diferitele numiri, cuprinse în operatul dlor Liuba-Iana. Tendința cărții e a areta eă continuitatea Românilor în Dacia traiană, se pote mai bine dovedi prin numirile de localități usitate la Români.