r




                TRANSILVANIA




ORGANUL ASOCIAȚIUNII TRANSILVANE

    PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN.

     Nr. VI.    Sibiiu, Iunie—Iulie 1896. Anul XXVII.


MILLENIUL.

          Cu de 2 Maiu s’a inaugurat în capitala terii o serie
      de mari și splendide festivități, prin cari statul ungar își ser-
      bătoresce aniversarea millenară a întemeiării sale.

          Acestă rară serbătore, pote unică în istoria statelor eu-
      ropene, este și se presenta mai ales ca eveniment de însem-
      nătate eminent politică și ca atare nu ar aparține acelor Ge-
      stiuni, a, căror tractare cade în cadrul problemelor și chiămării
      acestei reviste; dai⁻ este totodată și un eveniment de deose-
      bită importanță istorică și culturală și ca atare nu pdte fi
      trecută cu vederea nici în acest organ scutit de curentele
      luptelor politice.

          împlinim deci o datorință, când ca organ cultural al po-
      porului român din acestă țară, venim a apreția la acest loc
      de frunte însemnătatea acestei serbări a Ungariei, din care
      facem și am făcut parte în întreg decursul existenței sale.

          întemeiarea-și mai ales susținerea unui stat în decursul
      secolilor, în butul celor mai crâncene lupte și în contra nă-
      vălirii nenumeraților și puternicilor dușmani, este cea mai elo-
      cuentă dovadă de vitalitatea și tăria popdrelor, și dacă aceste
      au sciut se asigure ordinei, libertății și civilisațiunii un scut
      puternic, sunt demne de lauda și recunoștința omenimei
      întregi.

          între aceste națiuni poporele Ungariei ocupă un loc di-
      stins, pentru-că după necontenite și sângerose lupte seculare,
      ce năvălirea continuă a semințiilor selbatice din Asia le-a

11

154


        adus asupra acestor țeri frumose și cari lupte au nimicit cu
        totul cultura sădită aici din Roma eternă, — au sciut se re-
        stabilescă ordinea și civilisațiunea și în decurs de aprope o
        mie de ani au fost un scut puternic al creștinismului și cul-
        turii, nu numai pentru patria lor, ci și pentru Europa întregă.

             Cu mândriă pot deci reprivi poporele acestui stat la
        uriașa muncă ce au săvârșit-o în serviciul civilisațiunii, lu-
        crând cu o mână și luptând cu cealaltă, și se cuvine, ca tote
        națiunile culte se le aducă în aceste (țile de serbătore tribu-
        tul lor de recunoscință.

             Mai ales noi Românii, cari necontenit am stat pe para-
        pete, sângerând din mii de rane pentru a scuti cu pieptul
        nostru popbrele conlocuitore din lăuntrul țării, noi, pe cari
        sortea ne-a așezat la locul cel mai expus, dar cel mai glo-
        rios, cari nescutiți, dar scut altora, am apărat cu sângele no-
        stru secoli dearândul frontierele Ungariei în contra năvălirii
        păgâne, — noi avem cele mai puternice cuvinte de a fi mân-
        dri de gloriosul trecut al acestui stat și de progresul ce l’a
        făcut pe terenul civilisațiunii.

             Tăria și vitalitatea ce am dovedit-o în tot decursul exi-
        stenței statului ungar, susținând aici, unde ne-a adus marele
        împărat al Romei ca pioniri ai culturii apusene, individuali-
        tatea nostră națională în totă curățenia sa, are să fiă nu nu-
        mai mândria nostră pentru trecut ci și un isvor nesecat de
        încredere pentru viitor.

             însuflețite de aceleși sentimente tote poporele Ungariei,
        au să reprivescă din incidentul serbărilor millenare cu aceeași
        mulțumire la opera lor comună și recunoscând în unirea, lor tăria
        acestui, stat și arcanul, care l’a mântuit și susținut în fața ne-
        numeratelor pericole ale trecutului, au să-și stringă rândurile
        și întărind din nou legătura frățescă, care le-a scutit pe tote
        de o potrivă, să între în al doilea milleniu sub măreța devisă
        a augustului lor Domnitor: „ Viribus unitis“.

             în acest moment zace importanța serbărilor milllenare,
        numai în acest sens ele pot ave rațiune și numai astfel înțe-
        lese pot fi cu adevărat o serbătore națională, pentru întrega țară.

             Durere, festivitățile inaugurate la 2 Maiu prin deschi-
        derea exposițiunii millenare, nu se presentă astfel.

155


       Curentul politic dominant a înfluințat în mod regretabil
  asupra situațiunii și « denaturat cu totul caracterul adeverat și
  prin acesta și importanța aniversării festive a existinței mil-
  lenare a statului ungar.

       Noi, cari stăm departe de luptele politice, nu voim și nici
  nu putem se cercetăm căușele acestor stări pe cât de regre-
  tabile pe atât de daunose pentru viitorul statului ungar. Nu
  se ține de noi se căutăm și se arătăm relele și greșelile, din
  cari s’a născut starea actuală deplorabilă, nici se arătăm cine
  sunt păcătoșii, cari au provocat-o; avem se constatăm numai,
  că în realitate sărbătorea m'dlenară, nu este ceea-ce trebuia se fie: o
  serbătore națională pentru țara întregă, ci numai o serie de
  festivități oficiale înscenate și serbătorite unilateral de cercu-
  rile dominante și de o parte numai a poporațiunii statului.

       In loc de însuflețire generală vedem la maioritatea po-
  porelor Ungariei o indignațiune și nemulțămire adâncă față
  cu tot ce aparține milleniului. Chiar și festivitățile de carac-
  ter religios, înscenate nu din îndemn liber, ci la ordin oficial
  și în urma unor circulare pastorale de o recelă neobicinuită,
  portă mai mult caracterul unor arangiamente polițiale, decât
  al unor serbători evlaviose și pie. Exposițiunea millenară,
  punctul de culminațiune al festivităților, — care era chiemată
  a arăta stările reale ale statului și putea fi cel mai eficace mijloc
  de a ilustra și documenta înțelepciunea primului rege ungar,
  arătând ce rezultate mari se pot realisa de diferite poprire cu puteri
  unite și în conlucrare frățescă, ,— presentă o iconă cu totul infi-
  delă și din adins falsificată, degradând poporele nemaghiare
  într’un rând cu corturile țigănesci — la nisce curiosități etno-
  grafice și ascuncțend ori-ce urmă a existenței, importanței și
  activității lor specifice naționale. Astfel nu numai că nu gă-
  sim nici o singură urmă de cutare limbă nemaghiară din
  acestă țară eminent poliglotă, ci intoleranța a mers atât
  de departe, încât a ascuns chiar și hârtiile de valore in-
  digene, cari sunt provecjute cu text nemaghiar pe lângă
  cel maghiar.

       Fără a mai înșira numerosele demonstrațiuni. înscenate
  în diferite părți ale țerii, ba chiar și în state vecine, în con-
  tra serbărilor milionare, încheiăm acest trist tablou, care pen-
  ii*

156


       tru ochii lumii nepreocupate formeză o pagină sinistră în
       istoria statului ungar și regretabilă cu atât mai vîrtos, pen-
       tru-că ocupă un loc în acestă istorie, care avea și trebuia se
       semnaleze o (ți de serbătdre, un moment înălțător al mândriei
       de trecutul și al încrederii în viitorul Ungariei.

            Intrăm deci sub auguri siniștri în milleniul al doilea, în
       care acest stat se pare a fi amenințat de un nou și puternic
       inimic: de periclul descompunerii interne.

            Pe semne noi Românii nici în acestă a doua fașă a isto-
       riei ungare nu vom ave o sorte mai ușoră și vom sta iarăși
       la locurile cele mai expuse. Avem deci se ținem bine cont
       de aceste aparițiuni, sub cari se încheiă primul milleniu și se
       ne îngrigim la timp ca se putem întimpina și pe viitor tote
       greutățile cu aceeași tăriă ca și în trecut, când am dat Un-
       gariei pe cel mai înțelept Rege și pe cel mai glorios Erou.

            Timpurile s’au schimbat și lupta pentru existență a dife-
       ritelor popore se portă cu alte arme. Din acestă luptă mai
       puțin crâncenă, dar nu mai puțin anevoiosă, vor eși biruitore
       acele popore, cari vor documenta mai multă tăriă și vitalitate
       în serviciul culturii și al civilisațiunii.

            Fie deci festivitățile millenare — ori cât de sinistru ne
       apare decursul lor și ori cât de îngrijitore simptomele, cari
       se manifestă din incidentul lor, — pentru noi Românii un
       nou îndemn de a persista în butul tuturor greutăților pe
       calea apucată a desvoltării nostre culturale.

            Ne-am dovedit în trecut un popor capace de civilisațiune,
       iubitor de ordine și libertate și în cultura, nostră națională
       vom găsi și pe viitor puterea de resistență față de ori-ce
       dușman.



INTERNATELE NOSTRE ȘCOLARE.

        La poporul român din monarchia. nostră se observă în
     timpul din urmă o mișcare forte vină în direcțiunea înteme-
     iării de internate școlare. Acesta este o lucrare forte lăuda-
     bilă din partea celor ce o au inițiat, și numai cu respect și
     venerațiune pote se se vorbescă de o atare muncă per emi-
     nențiam culturală. Bunurile culturale sunt cele mai valorose

r



;                                    157 _


      în sinul tuturor bunătăților lumești și cel ce obosesce întru
:     a împărtăși poporul seu de atari bunuri, lucră în modul cel

      mai demn pentru înaintarea și fericirea acestuia. Drept-
      aceea a vorbi de aceste instituțiuni culturale însemneză a
      scote în relief unul din cele mai importante momente ale
      activității inteligenței nostre din aceste vremuri obscure și
      furtunose.

          No este încă tuturor prospetă în memoriă inspirațiunea
      și înflăcăratul zel, cu care s’a inițiat și dus în îndeplinire în-
      temeierea internatului dela școla civilă de fete a Asociațiunii
      transilvane, și astădi el e pentru noi o adevărată mândria
      națională.

          Nu cu mai puțin interes și bucuriă a fost întimpinată și
      scirea despre salutara și potrivita idee a direcțiunii institutu-
      lui de credit și economii „Albina“ de a înființa așa numita
      „Masă a studenților⁴'. Și acest bun început pote se ducă la
      întemeierea unui internat de băieți, căci din mici începuturi
      s’au desvoltat totdeuna cele mai grandiose opere ale ome-
      nimei. Institutul lui Francke din Halle, în Germania, se bu-
      cură ac|i de un renume europen și este doră cel mai mare
      din totă Germania; are internat de băieți, cu școle gimnasiale
      și reale, școle civile, seminariu, tipografie etc. Basa acestui
      institut o a pus Francke cu 3 taleri și astăzi e un institut Im-
      punător la care alergă băieți din tote părțile și care a sciut
      și scie se grupeze în giurul seu puterile didactice cele mai es-
      celente. De ce ore se nu mergem și noi pe calea, pe care
      alții au mers deja cu sute de ani înaintea nostră și vedem că
      au obținut resultate uimitore!

          Este firescă deci bucuria nostră și atunci, când vedem
      ca inteligența română din Bucovina intenționeză și acolo în-
      ființarea unui internat; tot atât de fericită a fost și idea co-
      mitetului arangiator al festivităților date cu ocasiunea serbării
      iubileului de 25 ani a societății acad. „România-Jună“, de
      a pune basă la întemeierea unui internat al studenților români
      dela universitatea din Viena.

          Este mai departe lucru cunoscut, că în adunarea repre-
      sentațiunii „Fundațiunii Gozsdu“ s’a ventilat idea, ca în locul
      stipendiilor ce se dau, se se înființeze la universitatea din

158


     Budapesta un internat pentru stipendiștii acestei fundațiuni.
     Acestea sunt tot atâtea dovecli despre curentul, ce s’a pornit
     în sinul poporului nostru din acestă monarchie.

          Am avut noi internate și pănă acuma, mai ales împre-
     unate cu institutele nostre teologice și pedagogice.

          Dar pe lângă acestea numai în anii din urmă s’au înte-
     meiat în Blașiu doue internate, unul de băieți și altul de fete,
     de asemenea pe lângă gimnasiul din Beiuș; ba esistă și în
     Timișora un alumneu, de asemenea în Oradea-mare și în
     părțile Maramureșului.

          înșirând aci unul după altul internatele nostre, ceea-ce are
     se ne preocupe mai de aprope este de a le supune unei ana-
     lise din punct de vedere al valorei lor culturale - educative.
     Spre a ne pute mai cu înlesnire orienta în problema, pe care
     voim se o deslegăm, vom căuta se ne clarificăm mai întâiu
     asupra importanței internatelor peste tot, fără privire specială
     la ale nostre.

          Mai nici un stat cultural din Europa nu este lipsit de
     școle cu internate, ceea-ce dovedesce, că lumea a aflat în
     aceste instituțiuni un însemnat mijloc de educa,țiune și civi-
     lisațiune. Astfel de internate sunt în Francia, Italia, Portu-
     galia, România, Germania, Belgia, Olanda, Anglia, Rusia și
     în statul nostru; deci în tote statele, cari au pretențiunea de a
     figura de state culturale. Dar nici că sunt aceste instituți-
     uni un resultat al unei culturi mai înaintate, ci originea lor
     se duce chiai' în vecurile cele dintâiu ale creștinismului, au
     dar deja și un trecut istoric.

          în anticitatea clasică nu esistau astfel de institute, de
     dre-ce nice Grecii nici Romanii nu au institute de educațiune
     între așecjemintele lor culturale. Cu ivirea ideei monachis-
     mului în creștinism a venit omenimea și la gândul de a în-
     temeia anumite școle cu scopul de a se pregăti în acestea
     fiitorii călugări și preoți. Idea odată aflată a prins rădăcini
     și s’a respândit din ce în ce mai mult, pănă-ce s’au înființat
     astfel de institute de educațiune și pentru cei-ce nu au in-
     tențiunea se se dedice carierii preoțesci. încă Vasile cel mare
     (330—379) are în scrierile sale povețe privitore la educațiunea
     copiilor, cari nu au se fiă crescuți pentru cariera preoțescă.

159


  Semn dară, că încă pe timpul acela au început a se schimba
  vederile lumei creștine cu privire la generalisarea bunuri-
  lor culturale, ceea-ce de altcum era și o consecuență natu-
  rală, scdsă din chiar ființa creștinismului. Se înțelege dela
  sine, că aceste școle educative erau înființate și conduse sub
  egida bisericei și în spiritul vederilor acesteia. Dar pe
  lângă aceste instituțiuni cu caracter bisericesc s’au mai înfi-
  ințat și institute de educațiune așa numite lumești. Acestea
  s’au instituit pe la curțile domnitorilor din Europa și sunt
  în stare înfloritore în decursul evului de mijloc pănă pe la
  sfîrșitul acestuia. Una din cele mai de valore școle de ace-
  stea este așa numita „schola palatina“ dela curtea regilor fran-
  coni, în care aveau se primescă educațiune acei tineri din im-
  periul francon, cari se pregătiau pentru a întră în serviciul
  statului și al bisericei. Și la curtea lui Carol cel mare aflăm
  astfel de școle, cu același caracter și cu o asemenea meni-
  ti une.

      Sub scutul bisericei și al regilor aceste instituțiuni ser-
  viau scopurilor educațiunii, deși trebue se constatăm, că ele
  aveau totuși un caracter exclusivist, așa încât nu le era dat
  tuturor muritorilor se se potă bucura de binefacerile, ce se
  revărsau din aceste institute.

      în monarchia austro-ungară chiemând Ferdinand I în anul
  1550 pe lesuiți în Austria, în timp de 200 de ani au înteme-
  iat peste 200 de colegii cu totul independente de stat. Cu
  timpul s’a generalisat idea atât de tare, încât și privații au
  luat îndemnul de a înființa internate și mai cu samă acolo,
  unde se simția lipsa de școle corespun<jetore unor anumite
  scopuri. Acolo, unde nice statutul și nice biserica nu au ve-
  nit în ajutorul societății și unde s’au ivit anumite trebuințe,
  societatea s’a îngrijit de sine pentru satisfacerea acestor tre-
  buințe culturale. Dacă se iau astfel de inițiative din partea
  societății, ele totdeuna sunt un simptom despre pulsațiunea
  unei intensive vieți spirituale în sinul acesteia. Cele mai na-
  turale și mai sănetose impulsc culturale sunt acelea, cari por-
  nesc din jos în sus, din necesitățile simțite de însăși societa-
  tea, pentru care sunt menite. Astfel s’au înființat în Germania
  și și în alte țeri internate pentru acei băieți, cari voesc se

160


  aibă dreptul de voluntariat, ori se între în o anumită școlă
  de specialitate, pentru care nu se cer nici studii gimnasiale,
  nici reale ori civile.

         între necesitățile, cari au contribuit și continuă a con-
    tribui și a<ți la întemeierea de internate, alumnate, ori pen-
    sione pot fi considerate cam următorele:

         a)     Neputința părinților de a da o educa,țiune mai inten-
    sivă și mai corespuncjătore fiilor lor a avut drept urmare
    întemeierea acestor așec|eminte culturale. De multe ori re-
    ferințele din o familiă sunt de așa, încât este imposibil ca
    copiii se potă primi aici o educațiune bună, de aceea se văd
    părinții siliți a-și trimite copii în internate;

         b)     Dacă se întâmplă nenorocirea, ca copiii încă de mici
    să-și perdă părinții și se remână de tot orfani, pentru astfel
    de copii internatele sunt o mare binefacere;

         c)     Intențiunea de a cresce copii pentru anumite cariere
    de viață, cum e bunăoră cariera de militar, preot ori învăță-
    tor, încă reclamă internate, unde crescerea elevilor se se
    conducă după considerațiunile dictate de chiămarea lor viitore ;

         cZ) De asemenea sunt de trebuință internatele pentru co-
    pii, ale căror puteri sufletești sunt reduse în mod forte consi-
    derabil, la așa numiții: stupuji, cretini, timpiți, cari nu pot fi
    deodată educați cu cei ce dispun de forțe spirituale normale;

         e) Nu mai puțin necesare sunt ele și pentru aceia, cărora
    le lipsesc unul ori amendoue sensurile cardinale: vecțul și
    aucțul.

         Pentru astfel de copii loviți de sorte internatele sunt o
    necesitate absolută.

         Aceste sunt trebuințele generale, cari au dat nascere in-
    ternatelor mai la tote popotele și ele au fost chiămate se
    corespundă unor necesități adînc simțite în viața omenimei.
    Noi Românii din acestă patrie încă nu putem se susținem
    că am fi liberi de atari trebuințe, ba că nu am fi căutat chiar
    se le satisfacem încă mai de mult, încât privesce crescerea
    fiitorilor preoți și învățători, cu tote acestea noi mai avem
    și alte motive speciale, pentru caii trebue se ne determinăm
    spre acestă lucrare culturală.

w


t-                               _ 161 


          Venind a vorbi de internatele ndstre de pe lângă șcdlele
      medii amintim, că la înființarea acestora înfluințeză și împre-
      giurări de altă natură.

          Este sciut, că la noi contingentul cel mai mare de gim-
      nasiști îl dau fiii țeranului nostru, fii dela sate. Nu totdeuna
      cei mai cu stare sunt cuprinși de dorul de a-și vede copilul
      ridicat pe o treptă mai înaltă socială, decât cum se află ei,
      ba în multe cașuri chiar aceștia se mângăe cu nefastul prin-
      cipiu: „cum am trăit eu și părinții mei, vor pute se trăescă
      și fiii mei“. Dar chiar și sătenii cei cu o mai bună posițiă
      materială nu sunt în stare se-și așeze copiii în locuri mai
      bune, ci din contră sunt siliți se și-i adăpostescă pe la fa-
      milii sărace și rău crescute. Aici petrec în societatea servi-
      torilor, ori în a învățăceilor și sodalilor de meseriă, dela cari
      nu pot fi decât în mod reu înfluințați. Nicăiri ca aici nu au
      ocasiune de a învăța tot felul de apucături rele, de a-și în-
      suși datini și moravuri otrăvitore pentru spiritul lor tiner
      și fraged.

          Urmarea este, că de multe ori tineri forte talentați, iiifi-
      ciați de vițiile societății, în care le-a fost dat se trăescă, se
      demoraliseză atât de tare, încât decad total și se poticnesc
      în mersul lor cultural, alegendu-se din ei niște „perde vară“,
      niște omeni netrebnici, ori chiar niște proletari. Spre liniști -
      rea nostră fiă zis, sunt rari cașurile aceste, dar totuși nu pu-
      tem nega, că ele nu s’ar ivi ici colea. Este încă, mulțămită
      domnului, destul de puternic sentimentul moral în sînul po-
      porului nostru, ca se rărescă șirul acelora, cari fac rușine
      nemului. Românul s’a dedat la trudă și la muncă și scie,
      că numai puterii și abilității brațelor proprii are se mulță-
      mescă tot avutul său național.

          Cu totă încrederea ce ne-Q inspiră tăria caracterului no-
      stru, totuși nu e permis să trecem cu vederea preste întâm-
      plările cailei, ci se căutăm ca aparițiunilor nesănătose în viața
      nostră socială-culturală să le tăiem firele dela început și să
      le nimicim încă în germene.

          Fiind dar un fapt constatat și recunoscut, că maiorita-
      tea tinerimei nostre gimnasiale este condamnată de a petrece
      tocmai acea parte a vieții sale, care este mai primitbre de

162


      influențe esterne, în o atmosferă socială forte îndepărtată de
      adevăratul nivou moral, urmeză ca o cerință cardinală: ne-
      cesitatea de a ne îngriji de sortea „viitorului națiunii nostre.“
      Dar încă și mai deprimătore impresiune ne face crescerea
      acelei tinerimi, carea cercetând școli străine este constrînsă
      a-și lua cuartir pe la familii străine. Aici pe lângă influen-
      țele amintite mai vin a fi considerate și influențe de altă
      natură și încă de acelea, cari amenință de a ne altera în fi-
      rea și individualitatea nostră etnică.

           Câte inimi plăpânde din mlădița nostră națională nu vor
      fi espuse de a inspira aerul stricat al mediului social, în care
      au se se învîrtescă! Câte ore vor fi avut aceea tăriă sufle-
      tescă, încât influențele periculose se fi avut asupra lor efec-
      tul, ce îl au valurile apei, lovindu-se de stânca de granit ?!

           Vocea timpului ne strigă deci: înființați cu grăbire inter-
      nate școlare pretutindenea, unde esistă pericole iminente, căci
      grea răspundere națională aveți pentru acestă întrelăsare!
      Sciut este, că copiii de român, ca roiul de albine ies de prin
      școlele străine, așa încât în părțile locuite de Români nice
      că se află vre-o școlă străină, în care să nu fiă și copii de ai
      noștri. Este prin urmare justificată bucuria nostră pentru inte-
      resul, ce se observă față cu acestă cestiune culturală de prima
      ordine.

           Lămuriți asupra importanței și necesității internatelor nostre
      școlare să căutăm a pune în discuți une și cești unea întocmirii
      acelora. întocmirea lor reclamă o pricepere deosebită în ceea ce
      privesce regularea referințelor vieții interne, cunoscințe peda-
      gogice temeinice, o orientare în împregiurările între cari
      trăesce institutul.

           Ori cât de necesară și folositore este acestă instituțiune
      culturală totuși nu acesta este adevăratul teren, unde semența
      educațiunii prospereză și dă răde îmbelșugate. Altul este lo-
      cul destinat dela capul locului spre acest scop și anume:
      cercul familiar. Familia este vatra naturală, unde se produc
      și se desvoltă mai bine sentimentele religiose-morale, fundamentul
      unui adeverat caracter.

           Iubirea și delicateța mamei, împreunate cu bărbăția și
      puterea autoritativă a tatii, sunt solul cel mai potrivit pentru





1

163


      formarea de caractere nobile, demne și virtubse. Unde date
      sunt adevăratele condițiuni de conviețuire familiară, acolo nu
      pote se lipsescă nice crescerea corespumțătbre. Rolul de că-
      petenie îl are se înțelege mama, întru cât ea are se dirigă
      tote acțiunile mai mărunte ale copiilor, să-i supravegheze
      continuu, se-i mustre și se-i certe, se-i îndemne și se-i oprbscă.
      Frumos rol, dar și grea responsabilitate! Tatăl are se vină
      cu sfatul și autoritatea sa numai în cașuri mai grave, unde
      conlucrarea lui este absolut necesară, dar cu atât mai nece-
      sar este de a se înforma (ți de (ți despre purtarea fiilor săi,
      de a-i ține în continuă evidență, de a se sfătui des cu soția
      sa asupra creșterei copiilor, de a ține adese ori consilii fa-
      miliare.

        Pentru o bună educațiune familiară se pretinde deci fbrte
   multă îngrigire din partea părinților, cu cât mai vîrtos se va
   pretinde dar dela conducerea unui internat, unde nu este
   numai unul sau doi copii ci sunt zeci și sute. Este fbrte
   natural se admitem, că acele institute vor corespunde mai
   bine, cari vor sci se se întocmescă după modelul unei ade-
   vărate vieți familiare. Dacă unui internat i-ar succede se co-
   pieze viața familiară, atunci acela ar fi aprope de idealul unui
   internat. Un astfel de internat ni-1 putem numai imagina, dar ori
   cât Fam căuta, de aflat nu-1 vom afla. Ore-care apropiere de
   viața familiară ne presintă internatele cu un număr forte redus
   de elevi, așa (țisele pensionate mai mici. Avend acestea un nu-
   măr mic de elevi, vor pute mai ușor să se organiseze pe o
   basa mai familiară, mai intimă. Cu tote acestea și aici lip-
   sesce acea iubire naturală, care cimenteză viața familiară,
   lipsesce comunitatea originii, consciința consanguinității și iu-
   birea curată a mamei.

        Cu mult mai greu va fi a organisa un internat cu zeci
   și sute de copii, cari sunt atât de diferiți în privința etății,
   gradului de cultură, a aplicărilor firesci, a moravurilor și obi-
   ceiurilor, cari le aduc cu sine din casa părintescă; mai adauge
   apoi și felul diferit cum sunt crescuți în școli străine și vom
   ave înaintea ochilor noștri greutatea enormă de a pute orga-
   nisa cum se cuvine un internat. In internatele de pe lângă
   șcblele medii, unde numărul elevilor e mare, atîrnă forte mult

164


   dela modul cum se va pute face supraveghiarea tuturor ele-
   vilor. în internate bine conduse de regulă se împart elevii
   în grupe, ori după etate, ori amestecați cei mai mari cu cei
   mai mici. în cașul prim cei mai mici sunt puși/sub inspcc-
   țiunea unuia din cei mai înaintați, care este investit și cu o
   mică putere disciplinară. Mai multe grupe apoi stau sub in-
   specțiunea unui profesor mai tiner, ori altă personă cu auto-
   ritate, iar tot internatul stă sub conducerea directorului. Fie-
   care din aceste persone are sfera sa de activitate, în care sunt
   cuprinse drepturile și datorințele sale. Adeseori ține profe-
   sorul conferințe cu seniorii puși peste grupele ce stau sub
   responsabilitatea sa; în aceste se dau povețe și învățături re-
   feritore la regularea vieții elevilor. Tot asemenea se întrunesc
   pe lună de doue ori regulat toți profesorii și cu directorul
   în conferențe generale, unde se discută asupra cașurilor de
   transgresiune mai grave, se statoresc norme generale, se fac
   raporte despre starea educațiunii și instrucțiunii elevilor. Cam
   așa e organisat în general internatul lui Francke din Halle,
   unul din cele mai bune în totă Germania.

          La noi se înțelege, că ar întimpina mari greutăți o ast-
     fel de organisare, mai ales la internatele ce eventual s’a,r
     face acolo, unde noi nu avem gimnasii, nu ar fi însă de loc
     greu acolo, unde esistă gimnasii române. Și în privința con-
     ducerei educațiunii în astfel de institute s’au schimbat vederile
     omenilor și au perfecționat multe din disposițiunile, pe cari
     timpurile mai vechi le considera de cele mai bune, de aceea
     și noi se ne luăm pildă dela acestea.

          Cu totul altele au se fiă vederile, după cari se vor con-
     duce acele internate, cari eventual s’ar înființa pe la școlile
     mai înalte, pe la universități. Despre tinerimea, care a ajuns
     se pășescă treptele universității se presupune, că și-a câștigat
     atari convingeri și principii de viață, încât nu are trebuință
     ca la tot pasul se fiă povețuită ci se scie conduce independent.
     Gradul de desvoltare psichică la acestă tinerime e atât de
     înaintat, încât nu mai e educabilă, decât în chipul cum vo-
     esce ea. învățăturile și sfaturile, ce i-se dau, sunt primite de
     acesta numai întru cât corespund vederilor și aprețierilor sale.
     Aici deci tinerimea se va mișca în o atmosferă forte liberă,

___165___


     ca astfel individualitatea sa se nu fie oprită în mersul ei de
     desvoltare naturală. Ar fi o greșală forte mare, când s’ar re-
     stringe în margini forte înguste libertatea personală, atât de
     necesară pentru evoluțiunea spirituală a individului.

       Cu tote că principiului libertății are se i-se dea estensiu-
  nea necesară posibilă, totuși nu se pote admite părerea, că
  aici ar ave se domnescă o destrăbălare, o neorânduială,
  ba eventual se se încuibe în sînul acestei mici societăți spi-
  ritul de disordine, de vrășmășiă, de neîncredere, sau chiar
  vre-un spirit de partid cu lupte, disensiuni și alte nefaste
  consecuențe. Din contră aici are se se cultive spiritul de
  colierință socială, de iubire reciprocă, de intimitate între fiii
  aceleiași națiuni. Colțurile caracterelor aici au se se netecfescă
  și poleiască; trăsăturile bune ale caracterului aici au se se
  fortifice și consolideze.

       Este adevărat, că prea adese-ori se aud voci contra edu-
  cațiunii din internate și sunt mulți, cari o condamnă cu totă
  tăria. Se susține adecă, că aici se dedau copiii și copilele nu-
  mai la o sfințenie părută, de 6re-ce fiind ținuți a lucra după
  anumite regule, după anumite legi, ceea-ce fac, fac numai
  de silă, însă nu din convingere. Faptele lor au deci timbrul
  legalității iar nu al moralității, nu se dedau a face binele
  pentru-că îl consideră de atare, ci-1 fac fiind-că sunt con-
  strinși spre acesta.

       în internate se dedau copiii a ascunde solidar multele în-
  tâmplări dinaintea superiorilor lor și prin urmare se dedau
  la minciună, la ipocrisie și alte viții. Trebuind se împedeci
  răspândirea unui rău, de multe-ori ești silit a aplica pedepse
  mai aspre, decât doră ar fi trebuit spre a îndrepta pe cel
  păcătos. întâmplându-se se predomineze cei răi asupra mul-
  țimei, din partea acestora se esercită un terorism grozav asu-
  pra celor buni și astfel vederile celor buni nu es la ivâlă. Se
  mai obiecteză mai departe, că având să fie supuși toți unui
  regim comun, prin acesta se face forță naturilor mai pronun-
  țate și individualitatea omului nu pote eși la ivelă. Apoi câte
  rele, încuibate aici, nu pot să producă o stricare generală.

       Deși admitem, că aceste păreri pot să fiă în parte ade-
  vărate, totuși plângerile aceste pot privi mai mult numai in-

166


  ternatele rău organisate și rău conduse. Atârnă forte mult
  dela spiritul de conducere, dela modul de vedere al celor ce
  stau în fruntea lor. Obiecțiunile acestea pot privi mai mult
  internatele de pe la mănăstiri, precum și pe acelea, cari cercă
  se le imiteze pe acestea.

          Dar cu mult mai mari sunt avantagiile, ce ele ne ofer,
     căci aici se dedau copiii la o viață regulată, își însușesc anu-
     mite datini și obiceiuri bune, cari le duc cu sine în viață
     pănă în adânci betrânețe. Mai mult: se dedau la activitate,
     la muncă și mai nice unul nu este cuprins de lene, răul cel
     mai mare pentru un om tinăr. Domnind în internat un spirit
     sănătos, cât de uimitor nu lucră puterea esemplului. Aici,
     trăind elevii în comunitate, se desvoltă în ei spiritul de aso-
     ciare, se pun base sănătose pentru un adevărat caracter.
     Tot odată sunt feriți de multe ocasiuni rele, ce le ofere,
     mai cu samă tinerimei, petrecerea în mijlocul societății. Și
     încă mai ales astăzi când se scie, că prea rari sunt momen-
     tele morale, ce se ivesc pe planul vieții publice, a petrece
     afară de atmosfera acestei vieți este un dar neprețuit pentru
     ori-și-care tinăr.

          Nu putem întră deci în vederile contrarilor acestor insti-
     tuțiuni culturale, nu, mai ales noi Românii, pentru cari mai
     mult trag în cumpănă motivele speciale indicate mai sus.

          Cumpănind tote momentele pe cari le-am crezut, că ating
     obiectul de față, ne mai remâne să dorim, ca mișcarea cul-
     turală începută să se continue cu sîrguință spre binele și fe-
     ricirea tinerimei nostre școlare.           Dr. Petru Șpan.



DESPRE ARDEL ȘI BOGĂȚIILE LUI.

     Conferență poporală, ținută de Silvestru Moldo van, la adunarea ge-
     nerală a despărțământului XII. (Alba-lidia) al „Asociațiunii transilvane pen-
     tru literatura română și cultura poporului român“, ținută în Teiuș la 8/20

Novembre 1895 n.

          Cu toții seim, că țerișora nostră, Ardeiul, în al cărui păment iubit
     zac astrucate de aprope 18 vecuri osămintele moșilor și strămoșilor
     noștri, este o țară muntosă, una dintre cele mai muntdse țeri ale Europei.
     Dacă însă vom cerceta mai de aprope, cum se înalță și cum se estind

167


       munții și delurile, ce-i acoper suprafața, vom ave înaintea ochilor noștri
      o iconă încântătore, care se deosebesce mult de înfățoșarea altor țâri
      muntdse. Urcându-ne pe valea Mureșului sau pe alte văi de ale riuri-
      lor nostre, pe culmea unui del mai nalt, pe lângă frumosa priveliște dela
      polele lui, vom zări în depărtare la marginea cercului nostru de vedere
      nește munți puternici, cari perduți în ceța albăstrie își înalță falnic cre-
      ștetele lor preste delurile ce-i împrejmuesc. Acești munți, cari ni se
      arată dintr’un loc spre meclăt^i, din alt loc spre răsărit sau apus de sbre,
      sunt munții hotărnici ai Ardeiului. Dacă am fost cu luare aminte vre-
      odată la acăsta împregiurare, atunci avem deja un semn, care începe sâ
      ne desvâluie icona sau înfățoșarea suprafeții Ardeiului. Vedem adecă,
      că în părțile din lăuntru ale țerii nu avem munți nalți, ci aceștia se în-
      șiră pe la granițe. Jur împrejur, spre me4ă-ndpte și mecjă-di, spre răsărit
      și apus, pe cele patru margini ale Ardeiului, se întind ca nește ziduri
      uriașe și aprope nestrăbătute patru șiruri de munți, în cari se află cele
      mai nalte piscuri ale ndstre. Ba șirul dela răsărit are în o parte și un
      șir secundar, care se întinde alăturea cu el dela mâtjă-cji spre mecjă-
      ndpte și care se numesce Arghita. Din acestea șiruri de pe la margini
      se rămuresc spre lăuntrul țerii o mulțime de ramuri, cari treptat se tot
      micesc și se prefac în șiruri de deluri și coline. Așa dar pe la margini,
      pe munții hotărnici sunt locurile cele mai sus așeclate, iar de aici spre
      lăuntrul țării tot coborîm și cam pe la mijloc dăm de locurile cele mai
      jos așecjate, firesce în asemănare cu suprafața mărilor. Pe la mijlocul
      Ardeiului se estinde Câmpia, care cade departe de munți și unde nu se
      află decât deluri și coline, dar fără pietri și stânci și fără păduri, iar
      prin văile ei se înșiră mai multe lacuri.

           Munții de pe la margini se află pe mai multe locuri despărțiți prin
    nesce văi înguste și adânci, prin cari ies de obiceiu riuri și riulețe din
    Ardei, curgând în țările vecine. Văile aceste adânci se numesc precum
    seim păsuri. în lăuntrul țerii printre mulțimea de șiruri de deluri se
    află văi de obiceiu înguste și udate de riulețe sau păraie. Șesuri mari
    nu avem; cari le avem, precum șesul Țării Oltului, al Țării Bârsei, al
    Țării Hațegului, Pratul lui Traian sau Câmpia Turcjii de lângă Arieș,
    podeiul Ciucului etc. sunt mici, și tote la olaltă luate abia formeză ¹/îₐ
    parte a întregului teritor.

           Așa ni se înfățișeză, în trăsuri mari și generale suprafața Ardeiului.
     El în întregul lui este un mare podeiu, care se află mai sus aședat de-
     cât țările vecine, ce-’l încunjdră, precum e România și Ungaria. Acesta
     se scie dela măsurările de nălțime, dar ne putem încredința despre ace-
     sta și prin următorele: Dacă călătorim dinspre Ungaria sau România în
     Ardei, când ne apropiem și întrăm în Ardei vom vede cu ochii, că mereu
     suim, iar munții hotărnici priviți din România sau Țara ungurâscă ne
     apar cu mult mai nalți, ca tot acei munți priviți din lăuntrul Ardeiului.
     Că Ardeiul este mai sus așe4at, ne arată și apele. Tote apele, cari

168


     isvoresc în Ardei, curg afară din el, în țerile vecine, semn, că acele sunt
     mai jose, decât văile țării nostre. Astfel după măsurări se scie, că văile
     nostre, cari au nălțime mijlocie, sunt cu 1100 de urme mai sus așe$ate
     decât valea Tisei și cu 1200—1300 de urme mai sus decât șesul Dună-
     ren al României. în asămenare cu suprafața mării, avem și mai mari
     înălțimi. Puncțul cel mai nalt al Ardeiului este vîrful Negoiului, anume
     Negoiul mare în munții Făgărașului, având o nălțime de 2536 metri.
     Punctul cel mai jos aședat este la Zam, unde Murășul părăsesce hota-
     rul patriei nostre și întră în Țara ungurescă. Acest loc se află la o
     nălțime de 167 m. preste suprafața mării. Acesta este înălțimea unui
     del destul de mare, așa, că dacă ne închipuim că marea Adriatică ar
     ajunge tot în înălțimea ei de acum pănă la Zam, Zamul față de mare
     s’ar părea că e pe vîrful unui del, iar apa Mureșului ar cădea jos în
     mare ca de pe vîrful unui del înalt. Celelalte văi ale nostre sunt și
     mai sus aședate pănă la 800 de metri astfel, că față de mare, după
     cum elice K 6 vâri „chiar și văile nostre sunt vîrfuri de deluril‘.

           Astfel de posiție are Ardeiul, pe o întindere de 54,000 km. sau
      950 miluri Q.

           Și pe acest loc, alcătuit astfel, mâna atotputernică a lui Dumnecleu
      a aședat atâtea frumuseți, atâtea, minuni și rarități ale naturii, încât
      aprope nu-i găsesci părechea. Ori în cătrău vei pleca prin Ardei, în ori
      care parte îți vei îndrepta pasul rătăcitor, în tote părțile vei găsi lucruri
      de ale naturii de admirat, regiuni și priveliști, cari te încântă și te ră-
      pesc. La fie-care cotitură de rîu, de pe vîrful fie-cărui del sau colnic,
      pe deluri și pe văi, pe munți și pe șesuri, ochiul uimit va zări frumseți
      și priveliști ademenitore. Ici dai cu ochii de o vale plăcută cu un rî-
      uleț, care mână rotele unei mori, cu sunetul ei plăcut: iată o iconă câm-
      penescă, idilică; colo vei da de un părău puternic de munte, care se
      aruncă cu zuzet preste un părete de stâncă formând o cădere de apă
      lărmuitdre; în altă parte găsesci stânci uriașe, pleșuve, brăzdate de pu-
      hoie, cari stau ca nesce sentinele uriașe și mărețe la marginea văii; de
      pe cutare vîrf de del ochiul se va adânci în privirea șesului dela pole,
      împoporat cu sate și udat de rîulețe argintii, apoi vei da de munți pu-
      ternici, de chei și stânci prăpăstiose, de peșteri, cari se afundă în adân-
      cimile pământului, de păduri uriașe, în care ursul trăiesce liber ca un
      stăpân ș. a.

           Tote acestea, munți și șesuri, deluri și văi, riuri, păraie și lacuri,
      stânci prăpăstiose, căderi de ape, strimtori sau chei, peșteri și altele
      asemenea lor, schimbându-se mereu una cu alta în o neorânduială po-
      etică, alcătuesc frumseți nenumărate, icone cari te ademenesc și adese te
      pun în uimire. în adevăr Ardeiul este o mare carte a naturii, plină
      de fel de fel de icone frumose și n’ai decât se întorci foile acestei cărți
      ca ele se ți șe înfățoșeze în totă frumseța lor.

169


           Noi ardelenii trecem adese ori nepăsători pe lângă aceste frumseți,
      le băgăm puțin în samă și acesta provine de acolo, că noi crescuți de
      copii mici printre ele, ne dedăm cu privirea și înfățoșarea lor; pentru
      noi aceste sunt lucruri de tote dilele și numai atunci le ducem dorul, când
      suntem departe de sinul țerii, în străinătate, când umblăm prin alte teri,
      unde în zadar căutăm grămădite la un loc atâtea oddre încântătdre. Pe
      noi nu ne uimesce cutare priveliște fără semăn, pe când străinii, cari
      vin întâi în Ardei, sunt uimiți și încântați la tot pasul de cele ce le
      văd ochii.

           Moțul la polele Detunatei își pasce liniștit caprele și se miră când
      vede, că vin să admire stâncile lui călători din țeri depărtate, nemți
      și englezi. Ba în naivitatea lui merge așa de departe, încât îi judecă
      pe aceștia de a nu fi în totă firea, de fac ei atâta amar de cale pentru-ca
      să-i cerceteze munții și stâncile lui. El nu scie, că o stâncă măreță,
      o minune a naturii, cum e Detunata, nu se găsesce în întregă Europa
      și trebue se mergi pănă în Scoția, la peștera lui Eingal, ca să dai de
      stâlpi de basalt, cari au asămănare cu stâlpii Detunatei nostre!

           Străinii, precum am amintit, sunt toți încântați de frumsețile țerii
      Ardeiului. De aceea vedem, că cei ce au scris despre ea o laudă cu cu-
      vinte forte măgulitdre, semn că este frumdsă, mai frumdsă de cum o
      ținem noi de obiceiu.

           Astfel amintesc aci pe un scriitor francez, A. de G-erando, care scrie
      în cartea sa despre Ardei între altele următorele: „aici vom da de locuri,
      cari merită luarea aminte a nostră sau pentru reminiscențele din trecut
      sau pentru raritățile naturale. Și trebuie se ne însămnăm, dice el, că aici
      în țara acesta se află mai multe lucruri demne de vădut și studiat, de-
      cât în multe alte țeri, cari sunt de trei ori mai mari ca ea“.

           Un scriitor englez, Paget, scrie în o carte a sa, că ddră nu se
      află țară pe suprafața pământului fără frumseți de-ale naturii, dar, dice
      el, „n’am veclut nici când o țară, care să fie în întregul ei o frumseță,
      precum este Ardeiul. “

           Iar dintre scriitorii noștri neuitatul Niculae Bălcescu ne înfățoșază
      un tablou forte viu și real despre Ardei, pe care îl termină astfel:

           „Apoi în tot locul dai de riuri mari cu nume armonidse, ale căror
      unde port aurul. în pântecele acestor munți zac comorile minerale cele mai
      bogate și mai felurite din Europa: sarea, ferul, argintul, arama, plumbul,
      mercuriul, zincul, antimoniul, arsenicul, cobaltul, teluriul, și în sfîrșit
      metalul cel mai îmbelșugat de cât tote, aurul, pe care îl vedi strălucind
      pănă și prin noroiul drumurilor.®

           Bălcescu laudă nu numai frumseță țerii nostre, ci face amintire și
      despre marile ei bogății. în privința acesta Ardeiul asemenea ocupă un
      loc de frunte între celelalte țeri. Pe lângă frumsețile neîntrecute, cari-i
      împodobesc suprafața, el are în sinul său bogății enorme. Pământul său
      deși, precum am amintit, este muntos-deluros, cu tote aceste e îmbelșu-
      12

170


      gat și forte roditor. Costele munților pănă sus, pănă unde ajunge zona
      sau hotarul vegetațiunii, sunt acoperite cu păduri uriașe de brad, stejar,
      fag și alte soiuri de arbori, apoi păduri mai mici se află și în lăuntrul
      țerii, pe costele delurilor, afară de unele părți ale Câmpiei. Odinidră, pe
      timpul străbunilor noștri, al Romanilor și Dacilor, Ardeiul era forte
      păduros. In timpurile mai noue pădurile s’au mai împuținat, căci înmul-
      țindu-se locuitorii, codrii au trebuit sS facă loc în multe părți satelor.
      Dar cu tote aceste pădurile nostre și acum sunt imense, în multe părți
      neatinse de secure; din ele avem un isvor bogat de lemne de foc, de
      ars cărbuni, precum și de lemne de clădit. Aceste din urmă se trans-
      porteză în cantitate mare și în afară de Ardei. Numai din munții de pe
      la isvorul Murășului și din împrejurimea Topliței se espedeză pe Mureș
      în jos pe an la câte 16,000 de plute, pe cari se transportă la vre-o 2
      milione de scânduri, 3 milione de șindile și mai multe mii de lemne de
      clădiri. Ele se transportă la Zam și de aici mai departe în Țara ungu-
      rescă. Chiar și numai aceste date ne arată ce bogate sunt pădurile
      nostre.

            Pământul Ardeiului, precum și clima, sunt forte priinciose viței de
      vie, care, afară de unele părți muntose și afară de Câmpie, se cultivă
      preste tot locul, dar cu deosebire pe valea de mijloc a Mureșului și pe
      Ternave. Costele delurilor, unde lipsesc pădurile, le vom vede acoperite
      cu vii sau pometuri, iar pe văi și pe șesuri vom da de belșug de bu-
      cate, apoi pășuni bogate cu deosebire prin munți, cari dacă nu sunt
      împoporate cu sate, le vom vede împoporate cu târle de oi nenumărate
      și de stâne păcurăresci.

            Tote aceste sunt bogății, ce se ved la suprafață, dar afară de aceste,
      mari și neprețuite comori zac ascunse în sinul pământului nostru. Ast-
      fel de comori, cari constituesc imense bogății, sunt apele minerale și
      vinele de sare, de fer, de metale nobile, și de cărbuni. In privința
      acestor bogății Ardeiul este superior la multe alte țeri.

            Ape minerale, fer, sare, cărbuni și metale nobile se află în măsură
      mai mică sau mai mare în tote părțile Ardeiului, dar cu tote aceste după
      felul bogăției pământului putem se deosebim dela resărit spre apus trei
      zone, avend fie-care caracteristica sa.

            Părțile resăritene sau zonaresăritenă are belșug de ape minerale; aici
      se află cele mai multe și mai renumite isvore minerale și cele mai cercetate
      băi sau scălcli. Aceste sunt băile cunoscute de toți: Vâlcelele, Tușnadul,
      Bodocul, Borsecul, Sângeorgiul, Homorodu], Casonul, Corondul, Malnâșul,
      Covasna etc.

            Dar afară de aceste pe aici la tot pasul dăm de alte isvore mine-
      rale. Astfel bună oră numai în partea sudică a Ciucului, afară de ținu-
      tul Cason și de băile dela Tusnad, se află în 12 locuri diferite isvore
      minerale.

171


           Isvdre minerale se află și în celelalte părți ale Ardeiului, dar cele
     mai multe și mai renumite sunt aici, în partea resăritenă. în acesta
     parte sau zonă vine minerale sunt puține sau pănă acum sunt cunoscute
     puține. Singurele mine sunt minele de aramă dela Bălan, cam puțin
     productive, și cele dela Rodna.

           Apele minerale formeză o mare bogăție a Ardeiului. Afară de băi,
     cari sunt cercetate în timpul verii de mii de dspeți, apa minerală se
     transporteză și în afară de hotarele țerii în mari cantități. Astfel nu-
     mai din isvorele Borsecului se umplu și transporteză pe an, mai cu semă
     în România și Ungaria, preste doue milione de sticle.

           Partea sau zona mijlocie, care se estinde prin mijlocul Ardeiului
     am pute-o numi zona sărată, căci aici găsim în sinul pământului mare
     belșug de sare, cum nu se află în celelalte părți. Sărăriile Ardeiului
     stau în legătură spre medă-cli cu sărăriile din România și spre meclâ-
     ndpte cu cele din Polonia. Dela Ocna Sibiiului o venă principală de
     sare merge pe la Uidra, Turda și Ocna Desului, iar alta mai spre re-
     sărit pe la Cohalm, Odorhei, Paraid, Jabenița pănă pe la Rodna, tre-
     când astfel în zona resăritenă a apelor minerale. Aceste doue linii prin-
     cipale au o mulțime de ramuri laterale. Prin tote aceste locuri bogăția de
     sare este forte mare, despre ce ne putem convinge prin faptul, că în
     multe părți sarea ese pănă la fața pământului, fiind acoperită numai cu
     un strat subțire de pământ, apoi în unele părți, precum bunăoră la Sovata,
     se află deluri întregi de sare, pe când de altă parte afundimea sării în
     pământ este necunoscută câci în adâncime de doue sute de metri se află
     încă tot sare. în acesta zonă se află minele nostre de sare, cunoscute
     de toți, precum la Ocna Sibiiului, la Uidra, Paraid, Turda, etc. Acum
     se scote sare în 8 locuri, dar sunt cunoscute 37 de locuri cu sărării,
     unde s’ar pute deschide mine de sare. Prin locurile aceste se află pre-
     tutindenea lacuri sărate, în multe locuri cu întocmiri de scăldi, iar isvdre
     sărate sunt cunoscute pănă acum preste 900.

           Bogăția de sare a Ardeiului se pare a fi nesecată; sarea s’a scos
     din pământ și de strămoșii noștri, de cătră Romani, și s’a scos și de
     atunci necontenit. Acum o cantitate însemnată de sare, mai cu samă
     cea scdsă din minele dela Uidra, se transporteză în Țara ungurescă.

           După zona de sare venim la partea cea mai bogată a Ardeiului
     la zona apusană, zona metalelor. Aici se află și se scote din adânci-
     mile pământului cel mai prețios metal: aurul dimpreună cu argintul și
     cu alte metale. în privința bogăției de aur și argint Ardeiul rivaliseză
     cu cele mai bogate țeri ale Europei și a rivalisat din cele mai vechi
     timpuri. Deja Herodot, vechiul istoric grecesc, amintesce bogăția de aur
     a acestei țeri, iar despre Romani seim, că au esploatat aurul în mesură
     mare. în timpul nostru se scote mult aur din pământul Ardeiului cu
     întocmirile și mașinăriile cele mai ndue ce s’au introdus. Centrele mai
     bogate de mine de aur se află în Zarand la Ruda, Criștior și Secărâmb
     12 *

172


     cu împrejurimile lor, apoi la Roșia și în jur, precum și în alte părți ale
     Munților Apuseni. Durere numai că cele mai bogate mine sunt în ma-
     nile unor societăți streine. Sunt însă și Români proprietari de mine și
     pe aici avem o clasă de băieși români.

            în pământul acestei zone se află și fier, precum la Trăscău, unde
      însă acum băieșitul stagneză; mai bogate deposite de petră ferosă se
      află în țara Hațegului, unde acum se scote cel mai mult fier în Ardei.
      Centrul esploatării este la Hnnedora, iar mine mai bogate se află la
      Ghelar, Teliuc ș. a.

            Mai departe tot în zona acesta, la medădi, în văile romantice ale
      Jiurilor se află mari cantități de cărbuni de petră, a căror esploatare s’a
      început în timpul mai nou în mai multe mine la Petroșeni, Lupeni ș. a.

            în sfîrșit fiind-că am vorbit aci despre zona aurului, trebue se amin-
      tesc, că în Ardei, deosebit de alte țeri cu mine de aur, aurul nu se află
      numai în sinul pământului, ci și în năsipul rinrilor, în formă de pulbere.
      De sigur că acesta este un semn caracteristic, care ne arată bogăția de
      aur a pământului ardelen. Mai tote riurile nostre conțin în nesipul lor
      praf de aur, dar cele mai bogate sunt în privința acesta riurile, cari îsi
      au isvdrele și cursul prin zona aurului, cum sunt Valea-Abrudului, Arie-
      șul, Ampoiul, Crișurile, Streini etc. și unele păraie, între cari este bogat
      cu deosebire părăul Pianului.

            Cu alesul sau spălatul aurului s’au ocupat în Ardei și Romanii,
      apoi avem urme despre acesta ocupațiune și din timpurile după înceta-
      rea stăpânirii lor. Acum încă se ocupă unii omeni cu alesul aurului, deși
      acest lucru este puțin rentabil. Spălătorii de aur ne ofer adese icone idi-
      lice, privindu-i pe țermurii riurilor cu o măsuță și troc, numit „șaitroc“
      alegând cu mare sîrguință pulberea de aur nobilă din năsipul netrebnic.

*

            Din acesta scurtă schițare vedem, că țara nostră Ardeiul, pe lângă
      aceea că este o țară împodobită cu multe frumseți, are în sînul pămân-
      tului său mari și felurite bogății.

            Sciind acesta, fie-care din noi își pote pune întrebarea, că ore pen-
      tru-ce ardelenii în general, iar în special noi Românii din Ardei, în mij-
      locul atâtor bogății date de natură suntem un popor sărac, mai sărac
      ca multe alte popore, cari trăiesc în ținuturi cu păment mai slab ca al
      nostru? De unde resultă acel trist adevăr, ce ni-’l spune Moțul în duio-
      sul său cântec:

                            „Munții noștri aur portă,

                            „Noi eerșitn din portă ’n portă? ....

           Acesta vine, după cum cred eu, mai cu samă de la doue împrejurări.

            Una stă în legătură cu trecutul Ardeiului. Trecutul, precum seim,
      a fost forte viforos și neprielnic pentru lucrări pacinice. Frumosele plaiuri
      ale Ardeiului au fost vecuri întregi năpădite și prădate de popore săl-
      batice, cari numai pulbere și cenușe, numai ruine și amar lăsau în urma

173


      lor. Luptele continue cu aceste popore ne-au pus zăgaz înaintării, ne-au
      împedecat de-a ne folosi de bogățiile pământului așa cum ar fi trebuit.

           O altă împrejurare, la care mai mult noi suntem de vină, este aceea,
     că am fost noi prea îngăduitori, prea lăsători, cum se cHce- Am lăsat
     adeseori cu frumosul drepturile nostre din mână și astfel am rămas
     îndărăpt.

           Acesta însă așa nu este bine și învățând din trecut trebuie să
     lucrăm altfel în viitor. Ce este al nostru după drept să nu lăsăm a
     ni-’l răpi nimenea. Pământul, moșia, ce o avem, să o păstrăm ca ochii
     din cap, ba să ne dăm silința a câștiga mai mult, căci sciut este, că
     cine stăpânesce pământul, acela stăpânesce și țara. La acesta însă numai
     așa putem ajunge dacă vom fi prietini cu munca și hărnicia, dacă vom
     fi cruțători, energici și cu luare aminte la tote lucrurile nostre. Astfel
     ne vom înmulți starea, lucrurile ne vor merge mai bine și fiii și nepoții
     noștri, având basă pe ce să ducă mai departe lucrarea începută de noi,
     ne vor binecuvânta.

          Alba-Iulia, Novembre, 1895.




     CONTINUITATEA ROMÂNILOR ÎN BANATUL TIMIȘAN.

          In ultima fascidră a dicționarului „Etymologicum Magnum Eoma-
     niae“ apărută de curând, (Tomul III. fasc. IV. Bălțit-Bărbat), eruditul
     autor al acestei valorose lucrări publică un studiu forte interesant și
     vast (de 85 columne) despre individualitatea dialectală și teritorială
     a Românilor din Banat și aduce probe cu totul noue, dar bine înte-
     meiate pentru continuitatea lor în țara Timișului.

          Regretăm că spațiul, de care dispunem în acestă revistă, este atât
     ângust, încât nu putem reproduce acest studiu de interes deosebit pen-
     tru noi Românii de dincoce în întrega lui estensiune. îl recomândăm
     deci atențiunei celor cari se intereseză de limba și istoria poporului ro-
     mân și pentru orientarea cetitorilor noștri lăsăm să urmeze un scurt
     estras al importantei publicațiuni.

          Cuvântul Bănat — dice autorul — își pote urca originea cel mult
     pănă în secolul XVI, când pentru prima oră în capul administrațiunii
     unei părți din Bănat, anume peste Lugoș și Caransebeș, fusese numit
     un Ban, pe când înainte existau în acea parte a Daciei numai Comiți:
     „Comites Temesienses" în actele ungare, începând de pe la 1203 (Fejer,
     Cod. diplom. V, I, 293).

          Prin urmare Bănat, a intrat în graiul românesc din terminologia
     oficială austriacă, care dă acest nume teritoriului cuprins între Mureș la
     nord, Dunărea la sud, Tisa la occident, iar la orient rîul Cerna și o ra-
     mură de Carpați întinsă în sus pănă la întâlnire cu Mureșul; un teritoriu

174


      având drept capitală Timișora, numită astfel după rîul Timiș, care șer-
     puesce prin interiorul acestei teri.

           Din tote regiunile locuite astădi de Români la nord de. Dunăre,
      Bănatul și Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în țara Hațegului,
      sunt singurele cari represintă o continuitate ne’ntreruptă geografică-isto-
      rică a nemului românesc, — un cuib de unde se românizară treptat țările
      spre apus, spre crivăț și spre răsărit, ba indirect și cele de peste Du-
      năre, cuibul mereu descărcându’și prisosul, dar remănend tot-d’a-una plin.

           Și nici nu putea să fi fost un alt cuib, întru cât Bănatul și Oltenia
      au fost cele de’ntâiu porțiuni pe cari le cuceriseră în Dacia legionarii
      Romei și fără mânținerea cărora ei nu puteau stăpâni restul Provinciei
      Traiane. Ar fi o curată absurditate de a crede cine-va că colonisarea
      romană a fost mai compactă și mai solidă în Transilvania sau pe aiuri,
      unde era mai depărtată de Italia și tot-o-dată mai apropiată de lumea
      cea barbară din Orient.

           Deși învecinate, totuși Bănatul și Oltenia nu se confundau întru
      cât-va decât numai pe la Orșova și pe la Mehadia, având o liniă de
      demarcațiune firescă pre bine determinată prin acel crescet al Carpaților,
      care tocmai între ele se lasă în jos și trece Dunărea pentru a se uni
      de dincolo cu Balcanii. Din acestă causă expansiunea elementului ro-
      mânesc din Bănat se operă mai în specie spre Pannonia, iar a elemen-
      tului românesc din Oltenia tindea mai cu samă spre Nistru.

           Migrațiuni dela Olt spre Timiș și vice-versa, firesce s’au întâmplat
      nu odată, și una din ele, bună-bră, în timpii moderni, a dat nascere în
      Bănat unei poporațiuni oltenesci, așa numiților Bufani, care nici pănă
      astăcli nu s’a confundat cu Frătuții sau Bănățenii propriu diși. Tocmai
      acesta însă dovedesce că Oltenia și Bănatul, deși se întăriau din când în
      când reciproc prin revărsarea prisosului poporațiunii într’o parte sau în
      cea-laltă, totuși își păstrau fie-care câte o individualitate deosebită.

           Lăsând acum la o parte Oltenia, ne oprim cu tot-dinadinsul asupra
      Bănatului, esaminând în privința-i mai de aprope:

           I. Individualitatea dialectală;

           II. Individualitatea teritorială.

I. Individualitatea dialectală a Bănatului.

           Acesta cestiune ni se presintă sub doue puncturi de vedere:

           1. elementul lexic;

           2. elementul fonetico-morfologic.

           Este ciudat că pentru ambele aceste puncturi, fruntașii literaturei
      române din Bănat: lorgovici și Țichindel, fără a vorbi de scriitorii cei
      noi de acolo, nu ne oferă aprope nici un material, căci dînșii n’au scris
      bănățenesce, ci în limba literară cea tipică, respândită la toți Ro-
      mânii prin cărțile bisericesc!. Tot atât de puțin se pote culege din gra-
      matica cea scrisă de Bănățenul Diaconvici-Loga.

175


          1. elementul lexic.

          într’o scrisore din Pesta dela 1 August 1871, publicată atunci în
    Columna lui Traian pag. 117, eu diceam între altele:

          „Școlele fiind în vacațiune, Biblioteca Universității din Pesta este
    „închisă. Mulțumită amabilității dlui Dr. Francisc Toldy, profesor, bi-
    bliotecar și unul dintre învețații cei mai renumiți ai Ungariei, ea
    „mi se deschise pentru vr’o trei ore. Acest interval, mai mult decât
    „scurt, mi-a procurat totuși ocasiunea de a face doue descoperiri forte
    „prețiose, mai cu samă din punctul de vedere al linguisticei române.
    „Cea de ’ntâiu este un manuscript cu totul necunoscut, întitulat: Dic-
    „tionarium Valachico-Latinum...“

          înainte de 1742, Dictionarium Valachico-Latinum forma un volum
    nelegat de 172 pagine, aruncat unde-va cu ne’ngrijire, așa că ultimele
    șese foi, începând dela pagina 161, mucediseră de umedelă. Ajuns în
    acesta jalnică stare, manuscriptul a fost dat ca să se lege în piele la un
    loc cu 92 foi de hârtia albă. Legătorul însă era atât de nedibaciu, în-
    cât din unele foi a tăiat câte un rând scris, sau cel puțin o parte din
    litere. După ce s’a legat bine-reu, posesorii succesivi au început a scrie
    câte ce-va pe foile cele albe, dintre cari unul: „Itinerarium An. 1742 â
    28 Obris ad 16 lObris. Cibinium. Szelendek vel Stolczenburg. Markseg etc.“,
    iar altul: „Connotationes ex Adagiis. Anno Salutis MDCCLXX." Aceste
    diverse notițe fiind scrise tote în urma legării, rândurile lor au remas
    intacte la mărgini. Faptul este dară că Dictionarium, muced deja în
    parte pănă a nu fi trecut prin fdrfecile legătorului, e cu mult anterior
    anului 1742. Va fi o socotelă. forte competentă de a pune data dicționa-
    rului în cestiune, așa cum eșise din condeiul primului autor, cu vr’o
    cinci-deci de ani înainte de 1742, adecă în a doua jumătate a secolului
    XVII.’

          Dacă nu timpul, încai locul unde s’a scris Dictionarium, iar prin
    urmare dialectul pe care’l represintă, se pote precisa cu destulă certi-
    tudine. Autorul era Bănățen, anume din regiunea Lugoșului.

          Și tocmai acesta ne deschide un câmp de cercetări, căci tocmai
    regiunea Lugoșului, cuprindend Caransebeșul cu hotarul Hațegan, și toc-
    mai în a doua jumătate a secolului XVII, între 1640—1700, era din
    partea Românilor teatrul unei remarcabile mișcări literare ore-cum omo-
    gene, adecă românesce cu litere latine.

          Pe acest teatru ne sunt cunoscuți pănă aci trei actori: Ștefan Fo-
    garasi, Mihaiu Haliciu și Ion Viski, cătră cari se mai adaugă acum un
    al patrulea, ba încă cel mai prețios.

          Lângă Fogarasi, lângă Haliciu, lângă Viski, ca represintând aceeași
    mișcare literară curat lugoșenă dintre 1640—1700, mai avem dară acuma
    pe acela, cărui i se datoresce Dictionarium Valachico-Latinum și pe care
    noi îl numim Anonymus Lugoshiensis, pe cât timp nu seim cum îl
    chiamă. Dicționarul Valachico-Latinum este cel mai vechiu vocabular

176


     al limbii române, adecă traducând din românesce într’o limbă străină,
     iar nu vice-versa, după cum traduc, de ex., din slavonesce în românesce
     acele glosare din secolul XVII, despre cari noi am vorbit în „Cuvente
     den bătrâni" t. I. p. 260 etc. Și ce vocabular! Peste cinci mii de
     cuvinte.!

          Peste doi secoli după Anonymus Lugoshiensis, noi nu găsim de-
     cât vr’o 10,000 de cuvinte în marele Lexicon Budan dela 1825, lucrat —
     după cum se <|ice Pe frontispiciu — „de mai mulți autori în cursul a
     trei-deci și mai multor ani". Ce colosală muncă presupune dară prima
     încercare de acestă natură, făcută de un singur om!

          Și ceea ce adaugă forte mult la valorea operei sale, este tocmai
     că el se ține cu stăruință de dialectul seu natal, ca și când n’ar fi cu-
     noscut de loc limba cea tipică de prin cărțile române din secolii XVI
     și XVII.

          Judecând din cele cinci mii și mai bine de cuvinte despre planul
     autorului, noi nu ne sfiim a afirma că, dacă lucrarea sa ar fi isprăvită,
     Românii ar ave de doi secoli un cap-d’operă lexicografic, nu numai cu
     vorbe comune și cu numiri topice, dar încă:

          cu forme duple, de ex.: mikutel și mitutel, nime și nimene, prend
     și prândzesk, kurt și skurt, tikvă și tiukfi, straitze și traistă etc.;

          cu expresiuni copilăresci, de ex.: abushile „infantium incessus qua-
     drupes", papă „panis infantili sermone", placse „nomen lusus cum lapi-
     des jaciuntur ad metam“ etc.;

          cu termini de choreografia poporană, de ex.: lepuraska „saltus
     hajdonicus⁴⁴, un fel de danț hoțesc;

          cu interjecțiuni țerănesci, de ex.: hesh „vox gallinas pellentis“, ho
     „vox continentis pecora", hop „vox saltantis¹¹, aos „heus“ etc,;

          cu o bogată sinonimică, de ex. patru numi pentru șorece: sorecse
     „musu, spurk „mus“, shomek „mus“, hercz „mus“...

          2. elementul f one ti co-m o rf o 1 ogi c.

          Tot ce s’a scris pănă acum mai nou, mai temeinic și mai ne ’ncur-
     cat asupra foneticei și morfologiei sub-dialectului bănățenesc, se datoreză
     dlui Enea Hodoș (Poesii poporale, Caransebeș, 1892 p. 3—9).

          Alăturând observațiunile dlui Enea Hodoș cu indicațiunile fonetice
     din Anonymus Lugoshiensis, e lesne de a constata că numai palatalisa-
     rea dentalelor de și te în ge și ce este un fenomen posterior, care tocmai
     de aceea pare a fi datorit înriuririi Sârbilor, la cari el ne întimpină ca
     ceva organic. în cele-lalte privințe, doi secoli n’au adus absolut nici o
     schimbare.


         Trăsura cea mai caracteristică a consonantismului bănățenesc: con-
    servațiunea lui n de ’naintea lui i, distinge în același grad dialectul
    macedo-român; iar cu dialectul istriano-român unesce pe Bănățeni o
    particularitate morfologică forte interesantă, anume optativul presinte:
    reaș, real. ream, reaț.

177


           în studiul „Strat și substrat“, noi am demonstrat că așa numiții
     Macedo-români și Istriano-români de astăzi nu sunt alt ceva decât Ro-
     mânii cei din Pannonia, pe cari în secolii IX—X i-a găsit acolo și i-a
     gonit peste Dunăre năvălirea Ungurilor. Este aprope de mintea omu-
     lui că dialectul acelor Români din Pannonia prin însăși posițiunea lor
     cea geografică, pe care nici un crescet de munte n’o despărția de șe-
     sul Timișului, trebuia să fi fost identic sau aprope identic cu al Ro-
     mânilor din Bănat. Iată de ce este forte important de a urmări acele
     puncturi de conservatism dialectal, prin cari Bănățenii și numai Bănă-
     țenii se mai asociază pănă acum cu cele doue dialecte române trans-
     danubiane.

           Există alte puncturi, vocalice, consonantice și chiar morfologice,
     în cari graiul bănățenesc se întâlnesce cu al Moldovenilor, ca și când
     Moldovenii, în specie cei dela nord, ar fi o veche migrațiune dela Timiș
     prin țera Crișului și prin Maramureș contopită apoi în Moldova de
     mijloc cu un curent sudic oltenesc, care jucase un rol însemnat în for-
     mațiunea Statului Bărlăden, cu mult înainte de descălecarea Moldovei
     în secolul XIV.

II. Individualitatea teritorială a Bănatului.

           Trei cuvinte:

           1. Troian; 2. Aușoniu; 3. Filma;

      ne vor ajunge pentru a demonstra nestrămutata continuitate a naționa-
     lității române în regiunea dintre Tisa și Cerna.

1.  Troian.

           Când numele lui Traian în unire cu noțiunea unui drum roman de
     petră nu se uită, ci persistă viu în gura poporului, se cer neapărat doue
     postulate:

           a)      posteritatea cuceritorilor Daciei să se fi mănținut pe același te-
     ritoriu ;

           b)      urmele unui asemenea drum să nu înceteze de a se înfățișa vă-
     dului acelei posterități.

           Ei bine, în secolul trecut, nu mai departe, Bănățenii numiau încă
     troian numai drumurile cele de petră, precum vedem în Dicționarul
     Lugoșen circa 1670, despre care noi am vorbit mai sus și unde se ci-
     tesce: „Troian. Via strata“, adecă; troian se numesce un drum de
     petră.

           Se putea ore permanența unui termen de acestă natură, dacă Ro-
     mânii dela Timiș n’ar fi stat neclintiți acolo dela Traian și pănă astădi ?
     Să presupunem un moment, după ipotesa lui Rbssler, cumcă naționali-
     tatea română s’ar fi format în Macedonia sau în Epir, unde ea nu văcjuse
     drum de petră și de unde va fi început a se așetța pe malul nordic al
     Dunării cu puțin înainte de secolul XII; —• să presupunem una ca acesta,
     și atunci mai încercați-vă a esplica pe acel „troian —via stratau.

178


             Reposatul Hunfalvy, într’un memoriu presintat în 1887 Congresului
       orientaliștilor la Viena, contesta Românilor însăși existința cuvântului
       troian, pe care dînsul l’a găsit în Lexiconul Budan cu sensul de șes
       și cu greșala de tipar „troiun“. Lăcuind în Buda-Pesta, bietul Hun-
       falvy nu-și deduse ostenela de a consulta în biblioteca Universității de
       acolo vechiul vocabular bănățeni Și bine a făcut că nu l’a consultat,
       căci — pătimaș și dilettante cum era Hunfalvy, mai mult agitator inter-
       național dacât om de sciință — ar fi fost în stare să suprime pe ₙtroian=via
       strata“.

             Și la Oltenii din Romanați drumul cel roman de petră a rămas în
       legătură cu numele Troian pe care însă, printr’o formă intermediară
       Roi an, ca și când ar deriva dela „roua“, poporul l’a prefăcut acolo în
       legendarul „Domn-de rouă“.

2.  A u ș o n i u.

             Am vedut, că ar fi fost o absolută imposibilitate, ca drumurile cele
       de petră, făcute în Bănat de împăratul Traian, să fi păstrat pănă în di-
       lele nostre la Românii de acolo numele cel stereotopic de troian, dacă
       unul și acelaș element românesc n’ar fi locuit fără întrerumpere între
       Tisa și între Cerna în curs de cei opt-spre-dece vecuri dela cucerirea
       Daciei.

             Prin urmare, pe la începutul secolului V, Hunii lui Attila alegen-
       du-și Bănatul drept centrul lor de operațiune contra Occidentului, se
       așecjară tocmai în mijlocul Românilor, cari erau atunci singurii autoctoni
       ai țerei. Pentru epoca Hunilor cea mai prețiosă fântână istorică este Bizan-
       tinul Priscus, care literalmente împărțise pânea și sarea cu însuși Attila
       într’o localitate din actualul Bănat. Amic cu consularul Maximin, Pris-
       cus l’a însoțit, cam pe la anul 448, într’o ambasadă, pe care împăratul
       bizantin Teodosiu II a trimis’o la Attila. Pănă a ajunge și a se opri la
       reședința lui Attila, Priscus nu ne vorbesce nimic nicăiri despre Au-
       soni. Aice însă acest nume ne întâmpină de o dată de trei ori, în
       condițiunile cele mai caracteristice.

             în primul pasagiu Priscus ne spune forte neted că Au sonii, cari
       sub dominațiunea lui Attila locuiau în Bănat, alăturea cu Hunii și cu Go-
       ții, avend o limbă a lor propriă, erau și ei barbari ca și ceialalți, dar
       amestecați cu Romanii, ceea ce’i deosebia de Goți și de Huni.

             în pasagiul al doilea (ed. Nieb. p. 206) la prândul lui Attila ne
       apare un ghiduș sau măscăriciu numit Zercon, care făcea pe toți se rîdă,
       împletecind talmeș-balme.ș la un loc vorbe luate din cele trei limbi ale
       țerii, anume limba Ausonilor, a Hunilor și a Goților.

             în fine în al treilea pasagiu Priscus ne spune că, la același prând,
       un barbar, care ședea la masă lângă dînsul și care cunoscea limba Au-
       sonilor: „avi’itiz: rtjQ Avaovhov if.Mvîjsa, ’i-a vorbit în acestă limbă și
       Priscus l-a și înțeles, — ceea-ce nu se putea întâmpla dacă Ausonii

179


       n’ar fi avut un graiu forte apropiat de limba latină cea vorbită de pe
       atunci.

           Față cu cele trei pasage de mai sus, și mai ales cu pasagiul al treilea,
     indicele la edițiunea cea Niebuhriană a lui Priscus, p. 615, comenteză •
     forte bine pe „Ausonica lingua“ prin „Romana rustica".

           Ori-cum s’ar citi și ori-cum s’ar interpreta textul lui Priscus, este
     mai pe sus de ori-ce îndoială că în regiunea unde se afla reședința lui
     Attila locuiau Români și se vorbia românesce, ba chiar unii dintre
     Huni învățaseră limba română, dacă nu cum-va barbarul, care vorbise
     românesce lui Priscus la prândul lui Attila, va fi fost el însuși un
     Român ajuns la o înaltă demnitate printre Huni.

          Dar pe acei Români de ce ore Priscus îi numesce A u s o n i ?

           La intrarea Goților și a Hunilor în actualul Bănat, Românii de
     acolo erau elementul etnic cel indigen, care avea tot dreptul de a se
     făli că ei sunt aborigeni, autoctoni, cei bătrâni, stăpâni ai țerei; și toc-
     mai acesta cată să fi spus ei lui Priscus la întrebarea lui că cine sunt
     dînșii, căci tocmai acesta vrea să dică romănesce aușoniu.

           Cuvântul auș, din latinul „avus“, însemneză pănă astădi pe „bă-
     trân" nu numai în dialectul macedo-român, dar și la Olteni. Sufixul
     cel intensiv „oiuu, pe de. altă parte, la Bănățeni ca și la Macedo-români,
     se rostesce tot-d’a-una „oniu“, derivând din sufixul latin ,,-oneus. în
     scurt, vechiul bănățen aușoniu are un înțeles ceva ca latinesce „se-
     nior“ față cu simplul ,.senex“.

           Suntem auș o ni, ceea ce vrea se clică cei mai bătrâni aice, ade-
     vărați băștinași, moșteni și domni ai acestui pământ, — au cjis Românii
     cătră Priscus; și dînsul a înregistrat întocmai declarațiunea lor, cu sin-
     gura deosebire că alfabetul grecesc îl silia vrând nevrând a pune un s
     în loc de ș.

3.  Filma.

           Totă Dacia o ocupaseră de’ntâiu Goții după trecerea lor peste
     Dunăre, iar retragendu-se aceștia, au cuprins’o Gepicjii.

           Din istoria Gepizilor ne preocupă de astă dată următorele doue
     puncturi:

          1. Ei vorbia un dialect gotic.

           2. Ei au locuit forte îndelungat într’o parte a Bănatului, fiind
     astfel vecini cu Românii de acolo, cu Au sonii cei de lângă lacul Ali-
     bunar.

           în acest mod, prin durata seculară a unui contact fie cât de indi-
     rect, Aușonii lui Priscus au fost puși în stare și — am pute chiar dice —
     au trebuit să împrumute dela Gepicji ori-cari gotisme. Cu alte cu-
     vinte, urmele gotice, dacă există unde-va la Români, apoi numai doră
     în Bănat.

           Reposatul filolog bănățen Simeon Mangiuca, într’un studiu forte
     interesant ca adunare de material pentru botanica poporană română

180


      (Familia din Pesta, 1874, Nr. 43—49; cf. Col. 1. Tr. 1876, p. 360), dice
      între altele;

      „între cfîne este una cu numele Filma, mai mică, dar mai rea,
„care mai tare chinuia sufletul celor morboși (căci sufletele le portă ele
„cu sine, iar trupul stă ca și amorțit acasă în pat), și cele-lalte dîne
„nu strică voia ei. Despre acestă dînă cei morboși, venindu-și când și când
„ceva în fire, se dice că murmură din buze: Film o! dar nu me chinui
„așa tare, ci iartă-mă!"

      Filma, prin care se idealiseză febra la Românii din Bănat, pote să
aibă sensul etimologic de „spaimă⁴⁴.

      Dacă însă Filma însemneză în adevăr spaimă, acesta caută să fie
anume în vre-una din acele limbi, cu cari naționalitatea română va fi
fi avut dre-când vre-un punct de atingere, iar mai în specie Românii
din Bănat.

      In limba gotică, pe care o vorbiau nu numai Goții propriu diși,
dar și Gepidii cei de lângă Tisa, filma însemneză „spaimă".

      Ca nume, goticul film-, de genul feminin, se traduce tot-d’a-una
prin „spaimă".

      Deja la Gepidi, pote și la Goții propriu diși, vorba film-, afară
de sensul seu ulfilian de „spaimă⁴⁴, cată se fi însemnat o dînă, o Nornă sau
Valkyriă, căci Românii bănățeni împrumutară dela dînșii nu un cu-
vânt comun, ci anume personificațiunea cea mitică, ba încă în legătură
cu o legendă întregă de un caracter vechiu germanic forte pronunțat:
„dinele călătoresc purtând sufletele omenilor morți, iar cea mai rea din
„ele, deși e mică, totuși poruncesce dinelor celor bune“.

      Din cele doue cuiburi ale Românismului, unul la Olt și celalalt
la Timiș, Oltenia a fost scutită aprope cu desăvîrșire de invasiuni stră-
ine, și totuși nu se pote dice că ea și-a păstrat naționalitatea mai bine
decât Bănatul, unde Românul a fost necontenit în contact cu tot felul
de nemuri barbare. Cei mai plugari dintre toți Românii prin însăși
natura unui pământ roditor peste mesură, Bănățenii se împăcau cu Hunii,
cu Gepidii, cu Avarii, cu Slavii, cu Ungurii, hrănindu-i pe toți rânduri-
rânduri și lăsându-i apoi pe toți se plece înainte, pe când Românul ro-
mânea pe loc, adevăratul aușoniu al țerei dela Attila și pănă astădi.
Ne ’ntrerupta atingere cu străinii l’a făcut pe deoparte mai gelos de
propria sa naționalitate și mai conservator de frică de a n’o perde; dar
tot-odată, pe de altă parte, memoria acelei atingeri s’a petrificat pe ■
nesimțite, ca nesce straturi suprapuse, in graiul și în legenda Românilor i
din Bănat, astfel că numai la dînșii noi găsim unele tradițiuni etnice medie-   ț

vale, pe cari în deșert le-am căuta în Oltenia, cu atât și mai puțin în Ardei.  j

     Vom da un exemplu sau doue.

     Am vorbit mai sus despre Gepidi, cari nu erau decât o ramură               1

de Goți. După acești Goți, precum îi numesce și Priscus, Bănatul a
fost cotropit de Avari, pe cari însă i-au nimicit Francii, anume Carlo-

181


man prin fiiul seu Pipin, gonindu-i din regiunea Tisei: „trans Tizam
fluvim fugatiș", după expresiunea contimpuranului Eginhard (cf. Zeuss,
Die Deutschen p. 738). Bănățenii dară cunoscură acuma doue mari
popore germanice: pe Goți și pe Franci. „în Bănat pănă în cjiua de
„astădi— dice Simeon Mangiuca (Albina din Viena, 1866 Nr. 88) —
„când vine vre-un Nemț prin sate românesci, se iau copiii după el și
„strigă drept semn de batjocură: Nemți Nemți Goto-Frenț! și tot mai
„departe făcând versuri de batjocură, parte rușindse, la fie-care sentență
„de doue versuri în cadență repețesc: Nemți Nemți Goto-Frenț!u
Din generațiune în generațiune mumele românce din Bănat au făcut pe
copiii lor se urască pe vechii asupritori Goți și Franci, cari vorbiau
de o potrivă nemțesce și ale cărora numi, întrunite în singurul Goto-
frenț, au ajuns acolo pănă la noi ca un archaism supra-viețuit în gra-
iul cel copilăresc.

      S’a repetat mereu că „Ler-ddmne“, obicinuitul refren al colindelor
române, este o reminiscență despre împăratul Aurelian. Acestă opiniune
n’are nici un temeiu, și chiar nici un sens. O amintire despre Aurelian
s’a păstrat totuși, însă numai la Bănățeni; și causa este că acest împă-
rat, Dac de origine și forte celebru prin vitejia, se născuse la Sirmium,
actualul Mitrovitz, în fața sau la costa Bănatului. Legenda cea bănă-
țenească despre Aurelian merită a fi atinsă aci măcar în trecăt.

      Frații Schott, în colecțiunea lor cea germană de basmuri române
din Bănat (Walacbische Măhrchen, Stuttgart 1845 p. 213, 357), au publi-
cat unul întitulat „Mandschiferu“, care li-a fost comunicat din Oravița.
Nesciind românesce, frații Schott explicau pe Mângiferu prin fran-
cesul „mange-fer“, ceea ce ar fi la noi Mâncă-feru, nici o dată însă
„Mângiferu¹¹, care e pur și simplu rostirea bănățenescă cea dialectală
pentru numele compus Mân’- de-feru, franțusesce „main-de-fer“.

      în basmul din Oravița, sau mai bine în legenda transformată în
basm, Mân’-de-feru este un om din popor, care își începe cariera ca
ostaș de rând, forte sărac și forte cheltuitor, plăcendu’i mai mult vinul
decât femeile, dar de o forță fisică și de o vitejiă atât de prodigiosă,
încât îngrozesce pe toți și la urma urmelor ajunge împerat. Este ca-
racteristic mai cu samă, cum Mân’-de-feru tăia omeni cu sutele și cu
miile, ca și când ar fi nesce musce.

      N’are cine-va decât se alătureze legenda bănățenescă cu biografia
lui Aurelian cea scrisă de Flavius Vopiscus, unde ni se spune întocmai
așa despre sărăcia și cheltuelile acestui împărat, eșit din poporul de
jos: „humiliori loco natus", plăcendu’i mai mult vinul decât femeile:
„vini et cibi paulo cupidior, libidinis rarae“, ș’apoi de o forță fisică
extra-ordinară: „nervis validissimis“, și atât de vitez, atât de tăietor de
omeni, încât într’o singură bătăliă a ucis cu mâna sa patru-deci și opt
de dușmani, iar în diferite bătălii din același resboiu peste noue
șute cinci-deci.

182


         De ce însă Bănățenii îl numesc pe Aurelian Mân’-de feru? îl
    numesc așa fiind-că tot așa îl numiau chiar vechii Romani, tocmai le-
    gionarii cari serviau sub dînsul pe când el era încă numai colonel, „tri-
    bunus militum¹⁴, spre a’l deosebi prin acestă poreclă de un alt colonel
    Aurelian, mai puțin bătăios decât dînsul. Ni-o spune forte neted Fla-
    vius Vopiscus: „quum essent in exercitu duo Aureliani tribuni, hic, et
    alius qui cum Valeriano captus est, huic signum exercitus apposuerat
    manus ad ferrum, ut si forte quaereretur quis Aurelianus aliquid vel
    fecisset vel gessisset, suggereretur: Aurelianus mânu ad ferrum, atque
    cognosceretur“.

         între latinul „Manu-ad-ferrum“ și între românul „Mân’-de-feru“ există
    aceeași diferință preposițională ca franțusesce între „main-de-fe,r“ și
    „main-au-fer“.,

         Mân’-d e-f er u, „manu-ad-ferrum“, iată dară singurul Aurelian cu-
    noscut Românilor, și numai celor dela Timiș, permițându-ne astfel a în-
    șira acum cronologicesce continuitatea cea teritorială a elementului ro-
    mânesc din Bănat:

         sub Traian; sub Aurelian; sub Huni; sub Gepidi; sub Franci ..




    SCI1NTĂ, LITERATURĂ SI ARTĂ.

J                                   5

«Biblioteca pentru toți».

(Recensiune).

         Timpul din urmă se caracteriseză, cât pentru literatura nostră,
    prin niște lăudabile întreprinderi de a înlesni procurarea cărților și
    pentru straturile mai largi și mai sărace ale poporului. în anul trecut,
    ca dintr’o dată și ca resărite una dintr’alta, ne-am trezit cu mai multe
    „biblioteci¹¹, înființate cu scopul de a eda cele mai bune scrieri româ-
    nesc! și străine cu prețuri modeste, în comparație cu trecutul am pute
    dice: cu prețuri bagatele. Astădi cundscem nu mai puțin decât patru
    atari întreprinderi. Dintre tdte însă, după părerea mea, cea mai bună
    și cea mai de viitor este: Biblioteca pentru toți, care apare la Bucuresci
    în editura dlui Carol Mâller, sub direcțiunea literară a dlui I). Stăncescu.

         Câți-va ani mai înainte, vorbind cu un librar român asupra comer-
    ciului de cărți românesci, ne-am implicat într’o discuțiune asupra între-
    bării: „De ce nu înfloresce comerciul de cărți la noi? Ore fiind-că cărțile
    sunt prea scumpe — sau doră tocmai pentru că nu se caută, nu se trec,
    trebue să fie scumpe“ ? Nu sciu cum am dirimat chestiunea atunci, as-
    tăzi însă, mi se pare, că putem eși din cercul vicios cu scumpetea cărților
    fiind-că nu se trec, și cu netrecerea lor pentru că-s scumpe. Bibliote-
    cile de popularisare ni-au dovedit’o cu faptul, că dacă cărțile sunt ieftine
    ele se și caută mai bine, și trec mai ușor. A dovedit’o acesta mai ales

____183____


     Biblioteca pentru toți, care dându-ne cărți bune și forte ieftine a reușit
     să facă și o afacere bună.

        Asupra acestei „biblioteci* vreu eu să scriu câte-va șire. 0 fac
  acesta în primul rând la invitarea dlui director al acestei reviste, dar
  o fac cu plăcere, îndemnat fiind de însăși causa culturii naționale, că-
  reia îi servesc și „Transilvania* și „Biblioteca pentru toți*“. într’adevăr
  ce legătură mai firescă pote se fie, decât legătura dintre revista Asoci-
  ațiunii pentru literatura română și cultura poporului român și „Biblioteca
  pentru toți*, al cărei scop e chiar propagarea literaturei române (și străine)
  și lățirea, astfel, a culturei în sinul poporului românesc.

        Iată de ce cred eu, că, după ce mai tdtă presa română a vorbit cu
  elogii despre acestă „Bibliotecă*, se cade, cu atât mai vîrtbs, ca și „Tran-
  silvania* să o facă cunoscută cetitorilor săi.

        însărcinarea acesta ■ am luat’o eu, și trebue să mărturisesc că nu
  mi se pare de loc ușdră. Pănă în momentul de față „Biblioteca pentru
  toți“ a publicat nu mai puțin ca 60 de volume, â cel puțin 100 pagine.
  Am deci înaintea mea o colecțiune de scrieri forte diferite, cari fac la
  olaltă un urieș volum de cel puțin 420 cole, adecă peste 6000 de pa-
  gine, o împrejurare acesta care pdte să-mi motiveze lungimea recensiunii
  ca articol, dar pdte să motiveze și scurtimea ei ca merit, căci a recensa
  peste 60 scrieri într’un articol, într’adevăr e riscat.

        De aceea eu nici nu voiu face alta decât să las să trecă pe dina-
  intea cetitorului, rând pe rând tote scrierile apărute păn’acum în Bibli-
  oteca dlui Miiller, așa ca se se vadă opera ei de pănă acum. Pentru
  viitor „Transilvania¹' va căuta apoi, să-și țină cetitorii în curent cu tot
  ce va mai a.păre, volum de volum.

        în cei 60 de numeri apăruți pănă acum „Biblioteca¹¹ nostră ne
  presintă o adevărată bibliotecă, în care găsești tot felul de scrieri, poesie,
  prosă, sciință, literatură și artă. Iată de ce, pentru a-mi ușura încât-va
  lucrul, eu nu voiu observa ordinea numerică a volumelor, ci le voiu
  clasa încât-va după cuprinsul lor.

*
* *

        — Nrul 1 al „Bibliotecii pentru toți“ e: Povești alese de Andersen,
  traducție de D. Stăncescu, directorul publicațiunii. Iată de ce voiu în-
  cepe și eu cu poveștile, și cele înrudite.

        Acest volum (Nrul 1) a fost forte bine ales, ca introducere la se-
  ria lungă a bibliotecii, ba a fost și norocos, căci după șese luni el s’a
  epuisat, și astădi nu se mai capătă decât în a doua ediție. Cuprinde 7
  povești de Andersen: Sirena; Istoria unei mame; Ib și Cristina; 'Cinci
  într’o păstaie; Potcovarul; Bradul și Cel mai frumos trandafir... tot
  povești de cele, la cari se pote pune introducerea lui Richepin: „Am să
  ve spun o poveste mică, pentru copii mici; dar și omeni mari pot s’o
  cetescă și, pote, vor găsi într’însa farmec și câștig.¹¹ Volumul de 104
  pagine e decorat cu portretul autorului.

184


          — Interesant e: „La gura sobei¹¹, snove și basme de Dumitru Stăn-
    ceseu, volum (Nr. 35) asemenea decorat cu portretul autorului, care e
    însuși directorul publicațiunii, un tinăr harnic și, precum se vede,
    simpatic.

          — în mare parte tot de D. Stăncescu sunt (traduse sau originale):
    „Povești de Crăciun", (Nr. 36) un volum, care ar fi forte potrivit de cadou
    la crăciun. Cuprinde: Iarna vine (poesie) de Alexandri; S’a născut copilul
    sfânt, de G-aston Schăedler (trad. Stăncescu); Moș-Ajunul, de Teodorescu;
    Istoria unui cârpaciu (trad. d. Stăncescu); Fetița cu chibrituri, de An-
    dersen, și Pomul crăciunului, de Ispirescu.

          — Drăguțe, și bune de cetit, mai ales pentru tinerime, sunt: Isto-
    ridre de Domna Columb, trad. de Stăncescu (Nr. 17). Istoriore simple, dar
    mișcătore și de o inriurire morală netăgăduită.

          — Nrii 16, 25 și 39 cuprind „Povestea vorbii" a lui Anton Pann,
    destul de cunoscută și destul de aprețiată ca culegere de proverbe
    și fabule, „de prin lume adunate și iarăși la lume date“.

*

          în seria următore se cuprind scrieri literare românesci dela autori
    vechi (morți) și noi. Astfel găsim:

          — Cântece și plângeri, poesii de Mihail Zamfirescu, partea I — II
    (ultima) în Nrii 3 și 47, ed. II.

          — Doruri și amoruri, poesii de Alexandru Depărăranu, 2 voi. (Nrii 42
    și 45). Iată doi poeți din proximele decenii, cari morți de tineri, ne-au
    lăsat scrieri pline de sentiment, deși ambii au scris într’o limbă italieni-
    sată, romanisată, după cum era curentul, care ținea să ne pue peste ori-ce
    îndoială latinitatea.

          — Un bun volum e și cel de sub Nrul 15: Poesie și prosă, de
    Gr. Alexandrescu.

          — în șese numeri consecutivi 28—33 se cuprind scrierile lui loan
    Creangă, complete. Fără a mai insista însemn, că pe când pănă acum
    operele lui complete costau vre-o 5 fl., acum ori-cine le pote ave pen-
    tru 96 cr. (â 16 cr. numărul).

          —■ Un frumos volum constitue Nrii 23—24: Din viața meseriașilor,
    novele de loan Popwici-Bănațeanu, regretatul scriitor tinăr, volum care,
    decorat cu portretul autorului, cuprinde și biografia lui de T. Maiorescu,
    apoi novelele: în lume; După un an da jale; Dela tîrg; De ale tinerețelor.

          — Nenorocosul Nr. 13 cuprinde, forte norocos, niște scrieri de
    Duiliu Zamfirescu, și anume trei novele romane (Alesio; Singurătate; o
    venătore de vulpe și Frica. Volumul are în frunte portretul autorului.

          — Tot novele cuprinde și Nrul 12, anume doue novele ale tinerului
    scriitor Mihail Demetrescu: Lake Buturuga și Dreptatea lui Stefănuță.

          — O plăcută lectură ne ofere Nrul 18, Schițe umoristice de Dumi-
    tru Teleor, un scriitor tiner și de talent, plin de umor. Portretul auto-
    rului e pus în fruntea volumului.

185


        — Prosă și Epigrame de Radu D. Rosetti, e titlul volumului cu Nrul 37.
  Autorul, al cărui portret cu iscălitură cu tot e pus în fruntea volumului,
  e un om tinăr de tot; volumul cuprinde mai multe schițe și epigrame.

        — Tot de Radu Rosetti e volumul (Nr. 55) care sub titlul Din Inimă
  cuprinde poesii de ale tinerului scriitor.

        — Dl Al. Vlăhuța, unul dintre cei mai buni scriitori din generația
  actuală, are patru numeri în bibloteca, anume Nr. 6: Icdne șterse, novele,
  și Nrii 51, 57, 59: Din gdna vieții, cari ne oferă o lectură forte plăcută.

        — Mai amintesc Nrul 58, care cuprinde Schițe u.șdre de I. L. Ca-
  ragiale, și trec dela scriitorii tineri de acum la cei mai vechi, clasici,
  dintre cari însă numai Bolintineanu e representat pănă acum cu un Nr.
  (Nrul 20), care cuprinde Legende istorice. Sperăm însă, că pe rând vor
  urma si alte scrieri ale clasicilor noștri, cari în mâna studentilor de li-
  ceu sunt neapărat ajutor la studiul literaturei naționale.

        — în legătură cu acesta amintesc aici Nrul 34, unul dintre cele
  mai seridse prin cuprins) Istorice de G. 1. lonescu-Gion, cu portretul și
  iscălitura autorului. Volumul cuprinde trei lucrări interesante ale tină-
  rului istoriograf anume: Dacia Catarinei II (o conferență); 0 încercare
  de colonisare în țara românescă, și Nicolae P. Mavrogheni.

        — Forte frumdse sunt volumele Nr. 7 și 40, sub titlul De prin recuri
  de Carmen Sglva. Aceste volume decoreză frumos întregă biblioteca,
  precum și unul din ele (Nr. 7) e decorat cu portretul și iscălitura M.
  Sale) Reginei-poetă. Scrierile acestea sunt traduceri din nemțește. Ele
  tracteză tote subiecte din trecutul poporului românesc. Amintesc numai
  câțiva titlii: Mama lui Ștefan cel Mare, Bucur, Fiica lui Decebal, Con-
  stantin Brancoveanu, Petru Cercel, Căderea Vidinului, Jian, Robii etc.

        — în legătură amintesc aci Nrul 9: Castelul Peleș, schiță istorică și
  descriptivă de Led Bachelin (trad. de D. Stăncescu). Cine n’ar ceti cu
  plăcere despre acest poetic locaș, mai ales o descriere frumosă, cum a
  făcut’o Bachelin?

        — Nu mai puțin interesant e volumul Nr. 8: România, Roma, Piza
  și alte opere de Jules Michclet. Pe lângă descrierea României, a unei
  călătorii în Italia, volumul acesta mai cuprinde următorele schițe forte
  drăguțe: Michael Angelo ; Animalele; Veduva; O Duminecă în familie;
  Educația prin sărbători; Convorbirile morților; Căminul olandez; Cartea
  mumelor tinere-, Ce cugetăm în biserică; Imprimeria. — Iată tot atâtea
  schite forte recomandabile.

*

        Trec acum la o serie de cărți instructive. La locul prim între ace-
  stea trebue se amintesc Modelele de discursuri, culese de G. Adamescu.
  Este cartea, care dintre tote mai mult m’a impresionat. E o lucrare
  seridsă, cu multă muncă și pricepere făcută.

        — Partea I. Elocuența Română, (Nrii 43—44) un volum de 223 pag.
  cuprinde 18 discursuri, din cele mai vechi timpuri pănă la I. C. Bră-
  13

186


    tianu. Cetind acest volum, din care tare sunt ispitit a cita câte ceva,
    dar me rețin, auclim rând pe rând discursuri dela: Luca Cârja, care
    vorbia regelui polon la 1523; dela Mihaiu Vitezul, care vorbesce osta-
    șilor la Călugăreni; audim o predică a lui Antim Ivereanul: un „cuvînt
    de pace și înfrățire¹⁴ de Ven. Costaclie; apoi pe George Lazar, pe Co-
    gălnicean, pe Bămuț (discursul dela 1848), pe Boeserescu, C. A. Rosetti,
    Cipariu, etc., . Repet, e după părerea mea cea mai prețiosă carte din
    întregă colecția.

          — Tot prețiosă e și partea II, Elocuența Străină (Nr. 48—49) care
    ne dă discursuri de la Demostene, Cicero, S. I. Chrisostom, Bossuet, Biiffon
    (despre stil), Mirabeau, Napoleon, Gambetta (despre votul universal), 0’
    Connel (despre situația Irlandei, vrednic să-l cetescă fiecare român), Ma-
    caulay, Bismarck, etc

          — Nr. 2. e intitulat: Pasările nostre și legendele lor de S. Fl. Ma-
    rian, membru al Academiei. Atâta cred că e destul și ca titlu de reco-
    mandație.

          Unic în felul seu e volumul Nr. 42, care însă își va căpăta în cu-
    rând un soț. E spirituala scriere a d-lui Dr. Urecliie: Cine-i ucigașul?
    în care să face vulgarisarea științei despre microbi, ucigașii omenimei.
    La prefață dl Urechiă spune: „Dacă microbii ne vor da răgaz și dom-
    nul Miiller bani, partea a doua a lucrării nostre nu va întârzia.⁴⁴ în to-
    nul acesta e scrisă întregă cărticica, care e. provezută cu multe fotogra-
    fii ale dușmanilor noștri. Pentru medicii români e forte potrivită, dar
    ori cine o pote ceti cu folos, mai ales, că în volumul al doilea se vor
    arăta și mijlocele de apărare contra acestor dușmani comnni ai tuturor,
    medic si nemedic.

          — Nr. 26. Din biografiile ('mieriilor celebri, după diferiți autori, trad.
    de Stăncescu, volum provădut cu 18 gravuri.

          — Nr. 27. Antichitatea grecă, de Mahaffg trad. de L. T. cu 20 gra-
    vuri. O iconă a vieții clasice grecești.

          — Analogă e „Antichitatea romană¹', de A. S. Wilkins, profesor la
    Owens college din Manchester. (Nrul 14) Aceste doue volume ne dau o
    schiță detailată din icona lumii clasice, a. Romei și a Eladei.

          — Nrii 50 și 56 portă titlul Convorbiri despre artă, de E. Pecaut și
    C. U. Baude, trad. de Stăncescu. Volume forte instructive, provădute
    cu mulțime de gravuri.

          — Nr. 4—5 sunt „Despre educatie“ de Herbert Spencer. Atâta e destul.

          — Tot așa se pote dice și despre: Cele dintâiu noțiuni asupra
    Științelor de Huxlcy, membru al soc. regale din Londra, și

          — Nr. 54. Patriotul de Paul Bourde, trad. de Stăncescu; o scriere
    filosofică-morală, care a fost încununată cu premii de academia pentru
    științele morale din Paris.


*

187


        Scrierile, ce resteză a le enumera sunt cele traduse din literaturile stră-
  ine ; celebritatea lor e recunoscută, și nici nu mai insist, decât să enumăr:

        — Nr. 10. Novele șl schițe, trad. de T. și Livia Maiorescu, după:
  Alarcon, Bret-Garte, Mark Twain.

        — Nr. 11. Din tinerețe, Tatăl, și alte novele de Andre Theuriet, în
  traducerea lui Stăncescu.

        — Nr. 19. Doue comedii din franțuzește: 1. La ce viseză fetele, de
  Alfrecl de Musset; 2. Ades’ bărbatul schimba de Aug. Vacquerie, trad. de
  Th. M. Stoenescu.

       — Nr. 21. Ornbra roman de A. Gennevraye, trad. de Stăncescu.

        — Nr. 22. Călătorie împrejurul, odăii mele, de Xavier de Maistre, 6
  carte forte plăcută, trad. Alex. A. C. Sturdza.

       — Nr. 38. Werther de Goethe, cu 12 ilustrații.

       — Nr. 52. Prietene Roman, de Fr. Coppec, trad. de Stănescu.

        — Nr. 53. Doi trandafiri și lacrimi de copii, doue novele de Wilden-
  bruch, renumit scriitor modern, trad. din nemțește de L. T.

        — Nr. 60. (ultimul în serie) Manon Lescaut roman de Abatele Pre-
  vost, traducere de I. S. Spartali.

*
* *

        Ajungând la sfîrșitul seriei mi-aș pute sfîrși și eu recensiunea,
  adăugând pur și simplu: Fiecare numer costă broșurat 16 cr. ori 30 bani
  (legat 60 bani) și se pote procura de la librăria Institutului tipografic, și
  ori care librărie, care ține cărți românești. {Ciurcu, Brașov, Krafft, în
  Sibiiu etc.) Nu pot întrelăsa însă fără amintire zelul dlui Stăncescu, și
  tactul cu care a ales materialul de pănă acum. Alegerea bună a ridicat
  vaza bibliotecii față de celelalte, și dela. buna alegere atîrnă și viitorul ei.
  Ce privește editura e forte bună. în format octav mic, portativ, volumele
  se asemănă cu cele din biblioteca lui Reclam, dar au o hârtie mai bună,
  un tipar mai măricel, mai cu gust și chiar formatul e cevași mai mărișor.

        Domnul Miiller, trebue recunoscut, că-și dă totă silința, ca din ce
  în ce publicațiunea se fie cât mai plăcută. Și pănă acum a observat doue
  îmbunătățiri mai însemnate; începând cu numărul 26 a dat o hârtie mai
  fină, mai lucie și frumosă, apoi și literile au fost renoite. în volumele
  prime cel puțin literile cu codiță nu erau bune, căci în loc de codița
  obicinuită ele aveau un micuț „su. Cu timpul „su a dispărut.

        Iată o întreprindere, care dacă va observa cu tact principiile con-
  ducetdre, ce și-a ales, va ave un viitor tot mai frumos și care va face
  astfel un prețios serviciu cultural poporului nostru. Dr. E. Dăianu.

        Premiile Academiei Române Academia Română publică următo-
  rele concursuri pentru premii:

A.  Premii pentru cărți publicate.

      I.       Marele premiu Năsturel-Herescu, seria B. 12,000 lei.
  Se va decerne la 1897 unei cărți cu conținut de ori-ce natură, care se
  13*

1>8


  va judeca mai bună între cele publicate în anii 1893—1896. Terminul
  depunerei: 31 Oetobre 1896.— II. Premiul statului Eliade Rădu-
  lescu, 5,000 lei, se va decerne la 1897 unei cărți cu conținut literar,
  care se va judeca mai bună printre cele apărute în anii 1895—6. Ter-
  min 31 Oetobre 1896. — III. Premiul Adamachi, 5,000 lei, se va de-
  cerne la 1897 unei cărți cu cuprins moral de ori-cenatură. Termin 31 Oetobre
  1896. — IV. Premiul Statului L az ar, 5,000 lei, se va decerne la 1898
  unei cărți cu conținut sciințific, dintre cele publicate în anii 1896/7 sau unei
  invențiuni sciințifice, făcută în acești ani. Termin: 31 Oetobre 1897. —
  V. Premiul Asociațiunii Craiovene pentru desvoltarea în-
  vățăm entului public, 1,500 lei, se va decerne la 1899 celei mai
  bune cărți didactice dintre cele apărute în anii 1895—8. Termin: 31
  Oetobre 1898. — VI. Premiul Bagi Vasilie, 5,000 lei, se va decerne
  la 1900 unei cărți cu cuprins privitor la comerciul român, apărute în
  anii 1894—9. Termin: 31 Oetobre 1899.

        La aceste concursuri se admit numai cărți scrise în limba română
  și sunt a se depune la biroul Academiei: cele de sub I—II în câte 12,
  iar celelalte în câte 6 exemplare.

B.   Premii pentru lucrări puse la concurs cu subiecte date.

        VIL Pr. statului Lazar, 5000 lei, se va decerne la 1897 celei
  mai bune lucrări despre studiul vinurilor din România. Estindere mini-
  mală 300 pag. garm., termin: 1 Sept. 1896. — VIII. Pr. stat. Eliade
  Rădulescu, se va decerne la 1898. Subiect: Istoria și Geogr. Besarabiei
  înainte de 1812. Termin 1 Sept. 1897. —IX. Pr. Adamachi, 5000 lei, se
  va decerne la 1898 celei mai bune lucrări despre metropolitul Varlaam
  în activitatea sa literară și religiosă. Termin 1 Sept. 1897. — X. Pr. G.
  San Marin, 2000 lei se va decerne la 1898. Subiect: Comerciul Ro-
  mâniei de la secol. XVI. pănă la 1860. Termin 1 Sept. 1897. — XII. Pr.
  Princ. Alina Știrbei 8500 lei, (inel, spesele de tipar p. 1000 ex. dintre
  cari 200 compet Academiei,) se va decerne la 1898 pentru cea mai bună
  carte de lectură pentru școlele secundare. Estensiunea minimală 30 cole
  garmond, termin: 1 Sept 1897. — XII. Pr. Adamachi, 5000 lei, seva
  decerne la 1899. Subiect: Biserica ortodoxă în România și influință ei
  asupra evoluțiunei culturale în secolul nostru, termin 1 Sept. 1898. —
  XIII. P r. A1 e x. B o d e s c u, 1500 lei, se va decerne la 1899 celei mai bune
  cercetări istorice asupra orașelor Chilia și Cetatea albă. Termin 1 Septem-
  bre 1898. — XIV. Pr. Neuschotz, 2000 lei, se va decerne la 1899 ce-
  lui mai bun compendiu despre industria la Români păna la 1875. Ter-
  min: 1 Sept. 1898. — XV. Pr. stat. Lazar, 5000 lei se va decerne la
  1899 celui mai bun studiu hidrografic al unuia dintre riurile: Jiul, Ol-
  tul, Argeșul, Jalomița, Șiretul. Termin 1 Sept. 1898. —XVI. Pr. Alex.
  I. Cuza, 10,000 lei se va decerne la 1900 celei mai bune cărți despre Is-
  toria Românilor de la Aurel ian pănă la fundarea principatelor. Termin : 1 Sept.
  1899. — XVII. Pr. stat, Eliade Rădulescu 5000 lei, se va decerne la

189


  1900 cele mai bune lucrări despre Istoria Românilor în timpul domniilor re-
  gulamentare; termin: 1 Sept. 1899. — XVIII. Pr. Ad am ac hi, 5000 lei,
  se va decerne la 1900 celui mai bun studiu • asupra pelagrei. Termin: 1
  Septembre 1899. — XIX. Pr. Alex. I. Cuza, 6000 lei, se va decerne
  la 1901. Subiect: Istoria chinezatelor și districtelor autonome românesci
  din Transilvania, Ungaria și Bănat. Termin: 1 Septembre 1900. — XX.
  Premiul Statului Lazar, 5000 lei, se va decerne la 1901 celei
  mai bune lucrări despre fauna ichtiologică a României. Termin: 1 Sept.
  1900.—XXI. Premiul An as t. Fe tu, 3,000 lei, se va decerne la 1901.
  Subiect: Charta agronomică a României. Termin: 1 Septembre 1900. —
  XXII. Premiul Princ. Alina Știrbei se va da la 1902 celei mai
  bune scrieri despre principiile morale și creștinesci, de cari trebue sS
  se conducă părinții în educațiunea copiilor lor. Premiul este de 8,500 lei,
  inel, spesele de tipar ca și sub XI. Termin: 1 Sept. 1901. —XXIII. Pre-
  miul Princ. Alina Știrbei, 8,500 lei (ca și sub XI) se va decerne
  la 1906 celei mai bune scrieri despre Istoria României dela fundarea Daciei
  pănă la finele sec. XIX. pentru usul tuturor cetățenilor. Termin: 1
  Septembre 1905.

      Și la aceste concursuri pot participa numai cărți scrise în limba
română, cari se vor presentă anonime, purtând o devisă. Numele autorului
se va cuprinde într’un plic sigilat, cu aceeaș devisă. Premiile se dau numai
după tipărirea lucrărilor premiate și Academia își reservă dreptul de a-le
retipări în publicațiunile sale.

      Retorica și carte de cetire pentru clasa VI gimn. de Gr. Pletosu
si I. Ghete, prof. gimn. în Năsăid. După cum ne indică însuși titlul
cartea din chestiune este menită pentru predarea limbii române în clasa
a Vl-a gimnasială. Confită din două părți: partea teoretică și lectura.
Teoria este cuprinsă în 102 pagine, după următorea ordine: introducere ;
secția I.: prosa empirică cu subdivisiunile sale : genul descriptiv, genul na-
rativ în legătură cu istoriografia. Secțiunea a Il-a: prosa filosofică cu
subdivisiunile: composițiuni disertative, composițiuni meditative. Sec-
țiunea a IlI-a: prosa oratorică cu tote formele sale particulare. Fiecare
gen de scriere își are istoricul seu atât ce privește pe Români cât și
celelalte popore culte, vechi și noue. Intregă teoria are de scop de a
induce pe școlari în cunoșterea felurilor de composițiuni în prosa în mod
concentrativ. înalță mult valorea cărții și buna idee, ce au avut-o au-
torii, de a da la singuraticele genuri și modele bine lucrate, cari vor
înlesni mult priceperea școlarilor. Așa d. e. la disertațiune după planul
teoretic de sub p. V. urmeză îndată un model de disertațiune în formă
strictă cu titlul: Tot începutul este greu. Tot asemenea la chriă, ne
dau ca model: Ferro nocentius aurum (Ovid). La desvoltațiune: Ora
et labora; „Bate ferul până-’i cald iar la prosa oratorică: Disposițiunea
orațiunii lui Cicero : „De imperio Cnaei Pompeii“ și topii argumentațiu-
nii din ea. Dar nu numai atât. Cartea din chestiune nu se restrînge

190


strict la retorica propriu zisă, ci ne dă în resumat și teoria clasei a
cincia, ce numai spre binele școlarilor pote fi. Autorii ’și-au dat ni-
suința a expune tot materialul teoretic destul de precis și într’un
limbagiu românesc. Partea a doua dela p. 103 — 322 cuprinde lectura.
Lectura este grupată după cele trei genuri: empiric, filosofic și ora-
toric. La genul empiric găsim 27 piese, dintre cari: 14 descriptive
și 13 narative. Piesele descriptive sunt mai tote originale de autori bine
cunoscuți ca: A. D. Xenopol, S. A. Aurelian, Tit Maiorescu, Odobescu,
I. Ghica. Aflăm apoi piese de N. Bălcescu, I. Creangă, Gr. G. Tocilescu,
Const. Negruzzi, Hașdeu, Sturdza, Florian Marian, Olănescu. între tra-
duceri de valore sunt cele din Tit Liviu de N. Barbu. Ni-ar fi plăcut
dacă autorii ni-ar fi dat și câteva exemple de critică literară cum d. e.
dela N. Jorga, Gherea, Petrașcu etc. Peste tot au fost norocoși în ale-
gerea și gruparea pieselor de lectură, fiind tote potrivite de a ilustra
teoria din partea primă. Iată o carte, care pe lângă conducerea înțe-
leptă a profesorului pote aduce rode bune pe terenul instrucției limbii
române. Doritorii de a o ave se pot adresa la tipografia Carol Csall-
ner în Bistrița, sau la autori în Năseud. Prețul 1 fl. 80 cr. G. P.

          Școlele românesei bănățene în seclul al XVIII. Studiu istoric de
     luliu Vuia învățător. Editura autorului. Orăștie (Minerva) 1896. — Au-
     torul acestei scrieri trebuia se adaugă pe foia titulară și cuvintele:
     ^tipărită ca manuscript* și iată de ce :

          1.        Când îți vine în mână o carte nouă, mai întâiu cauți „Cuprinsul"
     ori „indicele" pentru a-ți câștiga o privire asupra celor cuprinse în,carte.
     Dl Vuia află de prisos acest lucru, par’că ’și va fi dis: „cetesce cartea
     întregă, dacă vrei se afli ce este întrînsa!" — Acesta în fine e chestie
     de gust.

          2.        Când vrea cineva să, scrie o istorie — fie și „istoria șcdlelor...‘‘
     mai întâiu caută și adună materialul de lipsă, documente, citate din di-
     feriți autori etc. Aceste date le arangiază după cuprinsul și însemnăta-
     tea lor și apoi urmeză studiarea, compararea, esplicarea acelora în mod
     consciu și serios, dacă vrea se facă un lucru bun și de folos. — Auto-
     rul scrierii, de care ne ocupăm, a adunat și dînsul câte-va documente și
     mai multe citate din diferiți autori — mai ales T. Velea — le-a arangiat
     cumva și le-a tipărit. Lucrarea principală, adecă studiarea și compara-
     rea datelor adunate, pentru a pute presenta o icdnă cât de fidelă și
     adevărată a stărilor și lucrurilor, de cari vorbesce, nu a făcut-o dl autor.
     Daoă ici și colea își spune autorul părerea sa asupra vr’unui lucru, aceea
     e simplu părerea subiectivă a dînsului, nu este însă scdsă dpi studiul
     comparativ al isvorelor, și nu este basată pe aceste.*)


          *) Dl Dr. P. lonescu în darea sa de samă asupra cărții dlui Vuia, publicată in
     „Foia diecesană“ din Caransebeș Nrii 13—17 din 18'16 arată, că unele documente, cunoscute
     de dsa, sunt reproduse tals in „Scolele românesei . . în cașul acesta cartea dlui
     Vuia pierde și mai mult din valorea, ce ar pretinde, că o are.

191


         3.       Despre stilul și ortografia cărții nu mai vorbim, cu tote-că dela un în-
   vâțător, care mai e și autor, s’ar cere mai mult și în privința acestor forme.

         Deci cartea dlui Vuia o privim ca manuscript, care așteptă să fie
   studiat, cernut, completat și prelucrat fundamental.                 hinior.

         F. Nansen. Speranțele despre reîntorcerea apropiată a lui Nansen,
   vestitul călător arctic, despre care făcusem și noi amintire în Nr. III al „Tran-
   silvaniei, dispar din di în di tot mai mult. Presa întregă glorifică deja
   în articlii speciali pe îndrăznețul călător pentru succesul planului seu.
   0 știre sigură mai nouă însă a nimicit speranțele ce se nutriau. Vestea
   falsă despre reîntorcerea lui Nansen a lățit-o comerciantul Kuchnarew,
   un unchiu al lui Kandakow, care umpluse lumea cu știrea despre reîn-
   torcerea lui Nansen; trecând prin orașul Tomsk, spuse omenilor de acolo,
   că nesce membrii ai unei espedițiuni, care căuta după fildeș, reîntorcen-
   duse dela insulele siberia nouă, ar fi vădut în apropierea acelora o naiă
   europenă. împrejurarea acesta însă nu i-a interesat mult, deorece ei în-
   tâlnesc adeseori astfel de năi pe acele locuri. — Kandakow îndată se cugetă
   la Nansen și trimise știrea mai întâiu în Irkutz'k apoi în tote părțile. Proba-
   bil că alte doue expedițiuni, cari caută după fildeș și cari se vor întorce
   abia prin Novembre, ne vor pute aduce știri mai lămurite și mai favorabile.

         Reviste: „Archiva“, organul societății sciințifice și literare din Iași, sub direcțiunea
   dlui A. 1). Xenopol. Anul VII. 1896. Nr. 3 și 4 (duplu) pe Martie—Aprile, cuprinde urmă-
   tdrele materii: Gli. Glubancscu: V Iad Vodă (Călugărul). Alcx. 1'apadopulCalimaeh: Din
   istoria legislațiunei Moldovei Gli. C. Atanasiu: Fotografia prin corpuri intunecdse sau radele
   lui Rontgen.— Poesii de: Gb. Murnu, V. Lateș, I. Laur, C. Vojen, A. C. Cuza.— Dări
   de samă: Istoria limbii române de Al. Philippide (mai mulți autori germani). Atanasiu
   Comnen Ipsilante. (Gh. Erbiceanu). Desvoltarea României de Branișteanu-Roman. (M. C.) —
   Notițe: Soiri relative la Români, din cari aflăm, că ediția franceză a Istorici Românilor de
   A. D. Xenopol, publicată în Paris la Leroux în 2 mari volumuri in 8° sub titlul „Histoire
   des Roumains de la Dacie Trajane“ a fost încoronată de Academia franceză din Paris în
   ședința sa dela 1 Maiu st. n. a. c. — „Economia națională*, revista intereselor economice
   române, sub direcțiunea dlui Petre S. Aurclianu. Bucuresci. Anul XX. 1896. Nrii 1 și 2 pe
   Maiu au următorul sumar: Direcțiunea: Cătră cetitori.— P. S. Aurelianu: Scăderea pre-
   țurilor cerealelor și speculațiunea internațională; Discurs pronunțat la mormântul lui I. C.
   Brătianu; Relațiunile comerciale dintre România și Austro-Ungaria. V. I. Radu: Mișcarea
   socială și economică în România. — Orzul timpuriu de Hanna. — V. S. Moga: Revista agri-
   colă și comercială. — 1. S. Ordeanu: Arendă ori regie la moșii? — Marmoroscb, Blanck et
   Co.: Revista săptămânală. — Cronica economică, agricolă, industrială și comercială. — Ne-
   crologul economistului Leon Say. — Banca națională a României,



    ASTRA.

(Sciri din sinul Asociațiunii).

       Concurs literar. Domnii autori ai lucrărilor intrate la con-
   cursul literar pentru premiul II. (manual de învețăment) și III.
   (dietetica poporală) sunt rugați prin acesta a dispune de ma-
   nuscriptele lor și a se declara cu privire la conclusul Nr. 58, luat
   în ședința comitetului central din 5 Martie a. c., și publicat în
   Nr. IV—V. al „Transilvaniei^, în partea oficială, pag. XXVIII.

       loan car. de Pușcariu. Am amintit deja, că „Familia“ d-lui I.
   Vulcan într’un numer mai recent a publicat biografia și portretul d-lui

I. cav. de Pușcariu. Fiind-că d-sa a dat impulsul cel dintâiu pentru          ’

înființarea Asociațiunii transilvane, care prin urmare îl numeră cu mân-      j

driă între ai sei, lăsăm să urmeze sub acestă rubrică casnică a „Astrei*      j

partea schiței biografice, care se ocupă cu activitatea literară a venera-   .!

bilului nostru fundator. „Familia* scrie:                                       )

     încă de pe timpul absolutismului a întrodus limba română în ad-          î

ministrațiunea politică și judiciară, aplicând formularele trebuincidse la    1

administrare și publicând pentru funcționarii străini gramatica numită        ■

„Die romanische Amtssprache“ cu o terminologie juridică, care manual
a fost retipărit la anul 1860 și 1864. încă la anul 1858 publică în limba
română „Comentarul seu la legea rurală* în folosul poporului la regu-
larea posesiunilor urbariale.

     La anul 1860 a făcut parte din comisiunea pentru introducerea ofi-
ciosă a unei ortografii române cu litere latine, — și după-cum constată
Șaguna (în Actele Asoc. trans. 1862 pag. 45.) apoi Barițiu (în Ist. trans. III.
pag. 31,) a dat impulsul cel dintâiu pentru înființarea Asociațiuniii transil-
vane, ale cărei statute s’au acceptat la referadă și după proiectul pregătit de el.

     între lucrările literare — afară de cele amintite mai sus — și afară       ;

de o mulțime de articlii în prosă și în versuri publicați prin „Familia*
și prin alte jurnale, mai cu samă sub pseudonimul „loan al lui loan dela
Buceci", — mai amintim aci și „Disertațiunea istorică despre împărțirea
politică a Ardeiului* (Sibiiiu 1864.), — „Causa română* la anul 1872, —
„Considerațiuni asupra timpului și spațiului*, (Budapesta A. Kocsi 1878) —      :

_M<5rul*. (Budapesta A. Kocsi 1883,) etc. în fine „Date istorice despre
familiile nobile române* publicate sub auspiciile Asoc. trans. Partea I
la amil 1892 și Partea II la anul 1896.

     în considerarea activității sale pe terenul literar, în 13 Septembre
1877 fu ales membru onorar al Academiei B,omâne.

     Enciclopedia Română. Lucrările pregătitdre pentru acestă, publi-
cațiune, inițiată de Asociațiunea transilvană, înainteză în mod îmbucură-
tor. Cea mai mare parte a articolilor de sub inițiala A au întrat deja
la redacțiune și lucrările tipografice se vor începe încă în decursul ace-
stei luni. Probele de tipar lucrate în tipografia W. Krafft sunt forte
frumdse și astfel publicațiunea și cu privire la esteriorul ei va mulțămi
pe deplin așteptările publicului.

     Șirul autorilor s’a mai îmbogățit cu puteri distinse, între cari Dnii
Dr. Const. Chiricescu, profesor univ. în Bucuresci. (Biserica ort. în
România), Constantin B., maior în Bucuresci (Marina), Dr. Witt-
stock, profesor în Sibiiu, (Sașii) și Dr. Maxim. Popovici, profesor
în Bucuresci (technologiă); dar a suferit și o perdere gravă în per-
sona Dlui Victor Vlad, (Delamarina), care pănă în ultimele (jile
ale vieții sale a fost un zelos colaborator și sprijinor al publicațiuni!.

     Victor Vlad, născut la 31 August 1870 în Satu mic, (Banat) s’a
distins prin numerose scrieri poporale, ținute în dialect bănățenesc și
publicate în cea mai mare parte în ziarul „Dreptatea* din Timișdra,
apoi prin alte lucrări, literare, mai ales descrieri de călătorii, apărute în
„Familia* dlui Vulcan și în alte reviste. Studiile gimnasiale le-a făcut în
Lugoș, a fost însă eliminat pentru o mică demonstrațiune națională și a tre-
cut în România, unde a întrat în șcdla militară din Craiova. După-ce a cer-
cetat șcdlele mii. super, din Iași și Bucuresci, a fost numit sublocotenent în
marina română și a servit pe bricul „Mircea* și pe încrucișatorul „Elisa-
beta*. După un morb îndelungat a reposat în Lugoș, la 3/15 Maiu a. c.