TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAȚIUNII TRANSILVANE PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN. Nr. III. Sibiiu, Martie 1896. Anul XXVII. ECONOMIA „NAȚIONALĂ*. Un binemeritat fundator și fost conducător al Asociațiu- nii Transilvane și-a formulat totalitatea postulatelor sale na- ționale în doue cuvinte scurte: ^concurență liberă.^ în acestă tesă a vec|ut el — cu drept cuvânt — arcanul mântuirii nostre, care voia se ni-o cucerim fără prerogative odiose, fără jignirea altora, singur numai prin libertate și for- țele nostre proprii. „Dacă poporul meu — <Țicea el — nu are putere de viață, dacă în liberă concurență cu națiunile con- locuitore nu-și va pute asigura existența națională, — atunci piară!lt Dacă și întru cât ni-a fost data acestă condițiune a des- voltării și înaintării nostre naționale și culturale, — asupra acestei întrebări nu putem insista la locul acesta. Constatăm numai cu mângâiere și satisfacție, că între condițiunile date po- porul român a documentat o vitalitate, care justifică pe de- plin încrederea în forțele sale, ce reiase din amintita formulare a postulatelor nostre naționale. Putem deci afirma, că dacă cultura nostră își trăiesce încă anii de copilăria, dacă distanța, cu care ni-au întrecut în pro- gresul lor alte popore, este atât de mare, — nu vina nostră, ci vitregitatea timpurilor este causa. Acestă convingere ni-se impune în vederea progresului, ce l’am făcut în timp relativ forte scurt pe terenul economic și mai ales cu instituțiunile nostre de credit, cari sub scutul unei legi mai liberale au luat un avent neașteptat. 4 50 Este deci ușor de înțeles, că ne place a ne provoca cu o mândrie ore-care la „băncile n6stre“ și că suntem atât de ja- luzi de reputațiunea lor, încât chiar și critica cea mai obiec- tivă a acestor institute ne supără ca și un atac dușmănos. Pressa nostră, care cu puține escepțiuni numai rar se scie emancipa de lupte politice și certe sterile, pentru a se mai ocupa și de alte ramuri ale vieții nostre naționale, s’a dedat a pre- mări virtuțile nostre adevărate și închipuite și a accentua tot numai slăbiciunile străinilor. Noi însă credem, că trebue se rupem cu acăstă direcțiune și vom preferi a accentua virtu- țile străinilor, pentru a îndemna ca se ni-le însușim, și vom preferi a arăta slăbiciunile nâstre, pentru a le abandona și în- drepta. Astfel vom urma și față cu băncile nostre și credem, că prin acesta nu numai că nu lucrăm în detrimentul causei, ci din contră ’i vom face un serviciu pe cât de bun, pe atât de necesar. Ne putem permite acestă ținută cu atât mai vîrtos, pentru că ori cât de severă va fi critica nostră, seim că nu vom arăta scăderi, cari la. institutele poporălor conlocuitbre ;— cu tote că aceste se baseză pe experințe vechi și lucreză, între împreju- rări cu mult mai favorabile, — nu s’ar ivi în măsură încă cu mult mai mare, iar de altă parte — cu mândria o putem spune, — nu ne aflăm în penibila situațiune, ca să fim necesitați a as- cunde ceva înaintea lumii. Căci pănă când la institutele ne- românesc! din țeră,, dela cele mai de frunte pănă la cele mai neînsemnate, se întâmplă aprope cjilnic cașuri fraudulose, pănă atunci la cele 45 bănci românesci, cari lucreză de preste două decenii în acestă țeră, pănă astăcți nu s’a ivit nici un singur asemenea cas. Observările critice, ce voim să le facem institutelor nostre de credit, deci nu vor descoperi alta, decât un lucru ce nu-1 putem, dar nici nu voim să-l negăm, anume vor arăta că lup- tăm cu greutățile începutului și că suntem omeni noi, lipsiți de experință pe acest teren al economiei naționale. Și chiar acestă împrejurare ne impune datorința, de a nu acoperi scăderile instituțiunilor nostre financiare, de a nu or- beca pe acest teren pentru noi nou și neumblat, ci de a în- văța din greșelile altora, de a ne lumina reciproc. 51 Vom nisui deci a areta înainte de tote principiile con- ducetdre, cari credem că trebue se servbscă de directivă in- stitutelor nostre de credit, și apoi — la ocasiune dată — vom căuta se întrăm și în studii comparative detaiate, cari se în- lesnbscă desvoltarea începuturilor făcute pe acest teren. Băncile sunt institute chiemate a mijloci comunicația ca- pitalului și au scopul principal de a aduna capitalul nefolosit, improductiv, pentru a-l conduce la alte cercuri, cari sunt lipsite de el și cari îl pot folnsî în mod productiv. Acâsta este menirea băncilor în general. Din punct de vedere special românesc institutele nâstre de credit, afară de acest scop general, mai au și chiemarea specială de a ne emancipa de sub jugul capitalului străin, de a ne asigura independența economică, ca poporul român pe teren economic se se desbrace pas de pas de rolul umilitor, de a fi ce a fost în totdeuna și pe tote terenele: un obiect de exploatare pentru nemuri străine. Convinși, că asupra exactității acestor principii nu mai în- cape nici o îndoială, vom căuta se esaminăm, dacă și întru cât băncile nostre țin cont de aceste norme și corespund chie- mării lor. Pentru a ajunge acest scop este inomis necesar, de a studia mai întâiu situațiunea economică generală din țeră și a. o compara apoi cu stările nostre speciale. Din incidentul milleniului biroul statistic al țerii a adu- nat un material forte bogat și prețios despre desvoltarea in- stitutelor de credit din țeră, care merită și din partea nbstră totă atențiunea, și deși, ca tote datele statistice, nu ne oferă un tablou de esactitate absolută, totuși ne dă o iconă aproxi- mativ fidelă a stărilor economice. Din acest material vast estragem de astădată datele re- feritore la economiile poporațiunii și observăm, că ținând cont de relațiunile nostre speciale, — am abstras cu totul dela insti- tutele de bani din capitala țerii și de la cassa de păstrare poș- tală, cari cad sub considerațiuni cu totul divergente. Astfel vom considera esclusiv numai băncile din provincie, cari sunt mai înrudite cur institutele nostre de credit și permit deci un studiu comparativ mai real. 4* 52 Vom areta în tabela ce urmăză numeral și economiile (depunerile spre fructificare) ale institutelor provinciale din Un- garia la anii 1870, 1880 și 1890. Num. institutelor. 227 535 1105 Anul : 1870 1880 1890 Depuneri în milione. 88-5 225-— 409-5 Ținend cont deoparte de aceste cifre, iar de altă parte de numărul poporațiunii în anii respectivi, suma economiilor de- puse la institutele provinciale din Ungaria a fost: la 1870 — 6 fl. 65 cr. de fie-care suflet „ 1880 - 16 „ 08 „ „ „ 1890 - 28 „ - „ „ Aceste sunt cifrele de mijloc pentru țera întregă. De- 6re-ce însă relațiunile economice nu sunt egale în diferitele părți ale țerii și astfel aceste date nu permit o comparație destul de exactă cu relațiunile nostre speciale, vom cerceta mai departe, cum se împart sumele înșirate pe acele părți ale țerii, cari sunt locuite în preponderanță de poporațiune română. Din acest punct de vedere găsim, că suma economiilor a fost de fie-care suflet al poporațiunii în florini v. a.: • Dincoce dincolo Dincoce dincolo Transilvania. La anul: de Dunăre : de Tisa: 1870 8.25 7.75 7.87 5 77 3.06 1880 2.3.83 19.18 18.11 13.15 8.09 1890 37.47 31.33 27.-12 22.40 17.89 Din aceste date vedem, că regiunile locuite de Români (dincolo de Tisa și Transilvania) sunt cele mai sărace în eco- nomii și mai târcjiu va trebui se ne convingem, că mai ales poporațiunea română influințeză în mod nefavorabil asupra acestor cifre. Acesta ese la ivelă și dacă cercetăm datele biroului sta- tistic mai în detail, după comitate. Anume găsim că cuota economiilor este mai mică în următorele comitate românesci : Ternava-mică (1.4), Alba inferioră (4.1), Făgăraș (4.6), Hune- dora (5.7), Turda-Arieș (6.7), Caraș-Severin (7.5), Selagiu (8.3), bogatul Torontal (14.7), apoi Sătmar (15.5) etc. Singurele escepțiuni între comitatele locuite de Români sunt: Sibiiu (69.0), Brașov (49.0) și Cojocna (42.3); știm însă, că explicația acestei aparițiuni escepționale este a se atribui 53 numeroselor bănci săsesci din Sibiiu și Brașov și celor ma- ghiare din Cluș. Din cele espuse aflăm, că economiile poporațiunii provin- ciale din Ungaria au luat un avent surprinzător și cresc în mesură forte îmbucurătdre. Acestă crescere dela 1870 la 1880 face 252.5%, iar dela 1880 la 1890 166%. Puțin îmbucu- rător este însă pentru noi Românii, că părțile țerii locuite de poporul nostru, ne presentă în acestă privință icona cea mai nefavorabilă. Căci pănă când — la anul 1890 — cifra de mijloc a economiilor pentru țera întregă face 28 fl., păn’ atunci scade „dincolo de Tisa“, unde locuesce o poporațiune română de aprope 1'5 milione, la 22 fl. 40 cr., în Transilvania cu poporațiune în mare majoritate românăscă, la 17 fl. 89 cr. și în fine în comitate curat românesci ca Făgăraș, Hunedora etc. la 5, ba chiar 4 fl. Tot atât de neîndestulitore vor fi re- sultatele cercetărilor nostre, dacă vom trece la băncile româ- nesci, în a căror stare se reoglindeză rodul muncii economice a poporului nostru. Luând de basă datele cuprinse în „Compasul românesc⁴⁴ al d-lui Petrescu, (Anul III, 1895) găsim, că suma economii- lor (depunerilor) administrate de băncile nostre, la 31 De- cembre 1894 a fost de 10,722.538 fl. 80 cr. Repărtând acăstă sumă pe poporațiunea română a țerii de 2,591.905 suflete, gă- sim că suma ce cade pe 1 suflet român din depunerile admi- nistrate de băncile nostre face numai fl. 4T, adecă d’abia % din cuota mediă pentru țera întregă și nici ’/₄ a cuotei medie pentru Transilvania. La acest resultat puțin îmbucurător am ajuns, cu tote că am luat de basă starea, nostră dela 31 Decembre 1894, pănă-când cuotele celelalte sunt socotite după starea de sigur mai nefavorabilă a anului 1890, cu abstragere dela băncile din capitală și dela cassa de păstrare poștală. Se trecem acum la ceealaltă parte a Gestiunii și se cer- cetăm, întru cât băncile nostre, — în lucrarea lor de a conduce capitalele nostre disponibile la locul unde este necesitate de ele și unde se pot întrebuința în mod productiv, — țin cont de chiemarea lor specială, de asigurarea independenței nostre economice, 54 Capitalul administrat de băncile românesci, disponibil pen- tru coperirea trebuințelor nostre de credit, este după starea din anul 1894, arătată în „ compasul “ amintit, în total ur- mătorul : Capital de acțiuni.................... 2,370.444 fl. 53 cr. fonduri de reservă...................... 591.558 „ 02 „ „ „ pensiuni..................... 120.480 „ 80 „ Depuneri.............................. 10,722.538 „ 48 „ Scrisuri fonciare...................... 1,770.600 „ — „ laolaltă . 15,575.621 fl. 83 cr. din care sumă este a se detrage capi- talul angajat în realități, efecte proprii și de reservă, fonduri de garanță etc. . 1,753.395 fl. 78 cr. Mai remân disponibili . 13,822.226 fl. 05 cr. Față cu acestă sumă băncile ndstre au acordat următorele credite: Cambiale: . . 9,232.516 fl. 89 cr. Hipotecare: . . 7,212.724 „ 17 „ Lombard:. . . 94.231 „ 40 „ 16,539.472 fl. 17 cr. deci cu........................... 2,717.246 fl. 41 cr. mai mult decât face capitalul nostru disponibil pentru tre- buințele nostre de credit. Acest plus represintă deci suma, cu care suntem angajați capitalului străin și însemnă, că numai pe calea băncilor ro- mâne fie-care suflet românesc din țâră este dator străinilor cu preste 1 fl. Se nu uităm însă, că la acest resultat, fără îndoială deja în sine puțin îmbucurător, am ajuns numai pe lângă premise sanguinice, anume pe lângă presupunerea, că întreg capitalul administrat de băncile nostre este în aceeași măsură de pro- veniență română, în care elocarea. lui s’a făcut tot în cercuri românesci. Seim însă, că în realitate starea este cu to- tul alta. Pe lângă tote acestea pasivitatea bilanțului economiilor nostre naționale ar fi încă relativ, și anume în vederea stă- rilor de mai nainte, destul de favorabilă, dacă ai’ eshauria deja Gestiunea. Nu este însă astfel. 55 Seim anume, că cea mai mare parte a institutelor nostre de credit și-a început activitatea numai în anii din urmă și atât din acestă causă, cât și pentru insuficiența capitalului disponibil, publicul român avisat la credit este angajat din trecut, și se vede necesitat a se angaja încă și astăzi, la nu- merose institute străine, astfel încât creditele acordate de băncile nostre representă partea neasemenat mai mică a datoriilor, cu cari poporațiunea română este angajată capitalului străin. De altă parte este drept, că Românii figureză nu numai ca debitori, ci și ca creditori la bănci străine, și că este forte însemnată suma economiilor românesci elocate la aceste in- stitute. Dar ori-cât de însemnată ar fi, nu ajunge nici pe de parte suma debitului nostru față cu capitalul străin, și deși e imposibil a fixa în materia din cestiune cifre, fie numai aproximative, seim totuși, că în acestă privință bilanțul nostru economic-național este cu mult mai nefavorabil pentru noi, decât cel arătat mai sus. Conclusiunile, ce voim se le deducem din tdte cele es- puse sunt deci: că deși desvoltarea nostră economică a luat un avent îmbucurător și deși instituțiunile nostre de acest ram au schimbat stările nostre din trecut spre mai bine, — totuși băncile nostre mai au se săvîrșescă o lucrare mare și au să-și concentreze atențiunea mai ales asupra, acestei lucrări, pentru a-și îndeplini chiemarea lor principală: emanciparea nostră economică de sub jugul capitalului străin. Fără de a ține cont în prima linie de acest problem, băncile nostre din punct de vedere național-românesc nu au nici o îndreptățire de existență și mai ales nu au dreptul de a se numi instituțiii/>i )iatlomdc. Și chiar în acestă. privință, s’a făcut păn’ acum prea puțin. E drept, că aprope tdte băncile nostre proclamă în fruntea statutelor lor principiul: spirit/dni de economie la. po- porul romând¹, dar rar vom întâlni și fapte pentru realisarea acestui problem. Băncile, noue, d’abia înființate, umblă deja după credit, și la multe dintre ele vedem că reesconiptul întrece nu numai capitalul și reservele lor proprii, ci chiar și depunerile spre fructificare. Astfel și publicul nostru s’a învățat a privi în 56 banei numai institute, cari dau bani, și a uitat că mai și pri- mesc bani și trebue să primăscă pentru a pute da. Nu ignorăm noi împrejurarea, că suntem un popor sărac, avisat din necesitate la capital străin, ci din contră seim că va trece încă mult timp, pănă când starea nostră economică se va schimba întru atât, ca din puterile nostre proprii se pu- tem acoperi tote trebuințele nostre de credit. Admitem chiar, că pot veni timpuri, când va fi indicat de interesul nostru propriu de a căuta cu tot adinsul după capital străin, pentru a-1 pune în serviciul desvoltării nostre economice. însă între stările financiare actuale și mai ales între îm- prejurările nostre speciale, când capitalul străin pentru noi este atât de scump, încât prin învîrtirea lui d’abia putem pro- duce atât cât ne costă pe noi, când astfel creditul de care ne folosim, încetă a fi întru adevăr productiv, — astăzi depen- dența nostră dela capitalul străin este un adevărat jug eco- nomic, care trebue se căutăm a ni-1 ușura cu tote mijldcele posibile. Și nu suntem, cel puțin nu cu totul, lipsiți de asemene mijldce. Cel-ce cât de puțin este orientat asupra stărilor nostre economice va sci, că la poporul nostru zace nefolosit și fără a produce ceva, un capital latent forte însemnat. Țăranul român, exploatat tară cruțare de lumea întregă, și-a perdut — în afaceri de bani — tdtă încrederea față de alții și ține că numai „ce’i în mână, nu’i minciună". Din acestă causă, dacă tomna ajunge la bani și știe că primăvara va ave lipsă de ei, îi ține în fundul lăcții, în paiele patului, în valuri de pânză, ba de multe-ori chiar îngropați în păment, și cu tdte că pe lângă acestă manipulațiune de nenumerate-ori i s’au perdut, furat și prăpădit paralele, n’a învățat și alții n’au um- blat să-l învățe să-și asigure economiile în mod mai rațional și mai productiv. Un alt sistem al economiei „naționale" a țeranului român mai este apoi, mai ales în părțile bănățene, că aprope la fie-care casă se ține o sumă când mai mică, când mai mare, în monete de aur și de argint, cari în cas de ne- cesitate se amaneteză solvind proprietarii 10—12% interese pentru împrumuturi luate pe bani buni, 57 Sumele, ce sub aceste și alte modalități zac împroductive la poporul nostru dela țeră, representă un capital forte însemnat, care fără îndoială trece mult preste maximul creditului, ce băncile nostre cu mari jertfe și necazuri și-l pot câștiga din isvore străine pe calea reescomptului. Și acest credit de rees- compt planbză asupra băncilor nostre ca sabia lui Damocle, încât neîntrerupt trebue se fie cu frica în sin și se se gândescă, că li se va abcțice prietenia când lumea le va fi mai dragă. O altă parte, de asemenea forte însemnată a economiilor nostre, este elocată în mâni străine, parte din rîvnă la câștig mai mare — la diferiți speculanți, parte din indolență și pote și din lipsă de încredere față cu institutele nostre înființate d’abia ieri alaltăieri, — la numerosele bănci străine din părțile ro- mânesci ale țerii. Cu ocasiunea falimentelor mari, cari în Novembre 1894 au sguduit piața Sibiiului, s’a vecjut, că cele mai mari pagube le-au suferit țeranii români, cari pentru a căpăta cu 1—2°/₀ interese mai mari, și-au scos depunerile elocate la bănci și le-au dus la speculanți străini. Alții iar, cari din încredere față cu institutele vechi străine și-au elocat economiile lor la aceste bănci, le lasă și mai de- parte în mâna lor, pentru-că institutele nostre fiind încă tinere și de multe-ori conduse de omeni noi și necunoscuți, nu și-au putut câștiga încă încrederea publicului. Dar acestă lipsă de încredere își are explicația de multe-ori nu numai în noutatea întreprinderilor nbstre ci și în greșelile, ce s’au făcut la unele bănci românesci. Căci și între băncile nostre s’au aflat de acele, cari după un an doi de activitate s’au grăbit a da sa- larii, tantieme și dividende grase, și pe lângă negligerea re- servelor lor a-și esploata clientela după sistemul institutelor străine și astfel nu au documentat acel grad de soliditate, care le-ar fi putut câștiga încrederea publicului. E drept, că sunt numai escepțiuni, de cari vorbim, dar aceste escepțiuni au avut o înriurire daunosă asupra întreg aparatului nostru de institute financiare. Credem deci, că băncile nostre, dacă aspireză la rolul și însemnătatea unor institutului naționale, trebue înainte de tote se nisuiască spre delăturarea scăderilor atinse pentru a asigura 58 publicului român, avisat la credit, tâte economiile nostre disponibile și prin aceste independența economică a poporului nostru. Se nu se mulțamiască cu accentuarea principiului despre „deșteptarea spiritului de economie în poporul român“, ci se și lucreze cu totă seriositatea în acestă direcțiune. Prin agen- turile lor, cari și de altmintrelea sânt în cea mai mare parte în manile preoților și învățătorilor, deci ale celor mai chiemați sfetnici ai poporului, se stăruiască pentru luminarea publicului nostru, pentru educațiunea lui economică; prin înlesnirea cu tote mijlocele posibile a procedurei referitore la depunerea economiilor și la replătirea lor, se ușureze desvoltarea acestui ram de afaceri și în fine prin cea mai strictă soliditate, prin delăturarea tuturor momentelor, cari le-ar pute presentă în lumina unor întreprinderi de pură speculațiune, să-și câștige încrederea publicului. în acest înțeles am dat articolului de față titlul de: Eco- nomiă „naționalei. STATISTICA SANITARĂ PE ANUL 1894. Statistica nu descopere nimica nou, ea scote numai realul la ivelă, pu- nendu-l în bună ordine, ca se-l potă vede cel-ce are ochi și priceperea cuvenită. Astfel statistica financiară, și agricolă, ne dă icona averii unei țări, iar statistica sanitară scote în relief puterea de vieță a unui popor. E bine și absolut de lipsă, ca și noi Românii transilvăneni să ne mai ocupăm câte odată cu statistica; iar ne-fiind noi în stare a o com- pune înșine, să studiem lucrarea altora. Mai de căpetenie este statistica sanitară, pentru-că mai ântâiu trăiesce un popor, urmând celelalte — așa clicend — cu o consecuență naturală. In timpul din urmă a apărut statistica sanitară a României de Dr. Felix și cea a Ungariei pentru anul 1894, în care țări locuesce maiorita- tea poporului român. Amândouă ne întereseză în măsură egală, căci nu- mai la olaltă ne pot da icona fidelă a progresului sau regresului sanitar al Românilor. Să constatăm cu bucurie încă dela început, că în amenddue rega- tele serviciul sanitar a făcut în anii din urmă progrese însemnate. S’au sistemisat cercurile sanitare, înzestrându-se după putință cu organele necesare, s’a înmulțit personalul sanitar, spitalele, stațiunile de cură etc. Dar cu tote acestea starea sanitară a populației nu prea este mulțămi- tore; căci bolele molipsitore seceră încă cu grămada jertfe între copiii 59 nevinovați, sifilisul nu scade de loc, tifusul și malaria (mai cu samă în România) graseză în multe locuri. Dar să vedem câteva cifre, pentru-că ele vorbesc mai elocuent și mai convingător, decât vorbele simple. Voiu considera mai mult pe cele din România după Dr. Felix, referindu-se cele din Ungaria în mare mă- sură și la alte popore. Au murit în decursul anului 1894 de bole inf'ecțidse în România 8841 indivizi, iar în Ungaria 36,600. (Pentru orientarea cetitorilor notez, că între poporațiunea României și a Ungariei e proporția ca 1 la 3.) Cele mai multe decese sunt causate de scarlatină și anghina difterică, mai puțin vinovate sunt pojarul, tusa măgărescă și lângorea. De amintit e, că în România s’au constatat în anul 1894 și 32 ca- șuri de lepră, care în Ungaria nu se află. 0 bolă în consecuențele sale primejdiosă este conjunctivita granuldsă (trachomă), a cărei vindecare radicală recere un tratament îndelungat și o răbdare exemplară atât din partea medicului cât și a bolnavului. Ea e din cale afară lipiciosă și de sigur pricinuesce orbirea multor mii de individi, cari devin apoi o plagă socială. în anul 1894 au fost 443 per- sone internate cu trachoma în spitalele României, consultațiuni s’au dat la 5431 bolnavi ambulanți; iar în Ungaria s’a constatat trachoma în 24,227 de cașuri. Acestea sunt cifre enorme! Un morb de asemenea forte periculos pentru societate e sifilisul, care — durere! — se sporesce din an în an. Statistica României pe 1894 ne arată 8061 de persone infectate de sifilis, cari ’și-au căutat sănăta- tea în spitale, iar 41,615 persone au luat consultații medicale ca bol- navi ambulanți. Numărul sifiliticilor în Ungaria nu se pote spune exact, de 6re-ce in lucrarea oficiosă datele nu sunt sumate; că nu e mic, se pote vede din împrejurarea, că în unele regiuni ale țării a trebuit se se instaleze spitale speciale. Atât statul român cât și cel ungar are prescripțiuni anumite contra sifilisului: dar ele nu vor aduce rdde, pănă-ce nu va sta și societatea într’ajutor și nu-’și va ridica moralul în vede- rea înspăimentătorelor urmări, ce are sifilisul. Ca bole — aș pute dice — proprii României sunt de însemnat pa- ludismul (frigurile), cu formele lui acute și chronice, și pelagra. Cea dintâiu e causată de evaporațiunile bălților și mlăștinelor puturose, ce se află în multe părți ale României; iar cea din urmă este „boia miseriei, causată prin porumb stricat“. Amândouă răpesc multe jertfe și fac o mulțime de omeni incapabili de lucru. Multe din remediile propuse de Dr. Felix pentru combaterea palu- clismului n’ar strica nici la noi, în special regularea unor ape curgătore, cari an de an se revarsă, curățirea și pardosirea stradelor .și curților etc. E dureros a constata după lucrarea doctorului Felix, că în România sunt comune, unde omenii își stâmpără setea din gropi, numite „băuturi", umplute cu apă de ploiă, care în decursul vremii se clocesce și devine un 60 cuibar de miliarde de microorganisme. Sunt de plâns bieții omeni! Și ar fi cea mai de căpetenie datorință a statului, ca să pună odată în lucrare proiectul pentru sfredelirea fântânilor artezice, despre care — dacă nu me înșel — a fost mai de multe ori vorba cu privire la Bărăgan. în Ungaria s’au construit în anul din chestiune 231 fântâni artezice și 281 fântâni adânci, ce e drept aprdpe exclusiv pe spesele comunelor. în România comunele rurale sunt slăbuțe, nu pot risca sume mai mari, trebuie neapă- rat să le vină statul în ajutor. Construirea astorfel de fântâni ar aduce cu sine, că țăranul capătă o apă de beut bună, că „băuturile⁴⁴ ar deveni superflue, s’ar delătura — curățind totodată și aerul de o mulțime de miasme. Combaterea pelagrei, care dă României o mulțime de alienați, e o chestiune sanitară greu de resolvat, căci ea e totodată și o chestiune economică. Nu e destul să spui țăranului, ca să nu cultive po- rumb acolo, unde nu se pote coce în tot anul, și să dai ordin, ca porumbul umed să se usce în cuptore: ^Trebue si-'l instruim, sc-i înles- nim cultura cerealelor superidre și a altor plante“, dice Dr. Felix. în ade- văr, dacă statul și reuniuni sociale ar împărți între țărani grâu de tdmnă, săcară și cartofi ca sămânță, și i-ar sili apoi să le cultive an de an, pe lângă că s’ar combate cu efect pelagra, s’ar face și un progres eco- nomic-cultural. Mai amintim din cartea d-lui Felix chestiunea alcoolismului, care și la noi e tot așa de ardătore ca și în România, pentru-că se lățesce me- reu. Consumarea abusivă a beuturilor spirituose „vatemă grav viața fi- sică, morală și intelectuală, prosperitatea poporului^. Trebuesc deci căutate căile și mijlocele, cum s’ar pute combate mai cu înlesnire. Dr. Felix trece in revistă berea, vinul, rachiul, spirtul rafinat și brut, bazamacul, respective efectul acestor beuturi asupra organismului, amintesce monopolul spirtului etc., și ajunge la conclusiunea, că mono- polul cârcimelor ar fi cel mai buu mijloc pentru combaterea abusului de alcool. „Causa principală a alcoolismului — dice Dr. Felix — este avidita- tea cărcimarului, care se servă de tote mijlocele posibile pentru a spori consumul de spirt, trebue să cerem dar dela cârcimar dre-cari garanții morale. Țăranul merge la cârcimă pentru ca să petrecă, să se întâlnescă cu pretini, acolo trebue însă să consume. Putem să cerem, ca localul cârcimei să fie curat, ca se se vândă în acel local nu numai beuturi al- coolice, ci de preferință cafea, ceaiu, apă gazosă, chiar braga, pentru-ca nimeni se nu fie silit să bea rachiu. Dar aceste condițiuni le va îm- plini mai lesne o cârcimă a regiei monopolului, fie monopolul statului, fie al comunei, după sistemul dela Gothenburg (Svedia). Cârcimele unei asemenea regii sunt încredințate unor cârcimari - funcționari, cu lefă fixă independentă de trafic. Beuturile alcoolice se vend în comptul re- giei, cafea și ceaiu în comptul particular al cărcimarului, care nu este 61 dar interesat, ca să vândă rachiu, care trage însă un câștig personal dela venclarea de cafea, ceaiu, bragă, apă gazosă. Un asemenea cârcimar- funcționar nu va mai permite consumația escesivă de spirt, nu va mai da rachiu la persone deja aflate în stare de beție, nu va vinde beuturi pe datorie, nici pe amanet, nici în contra productelor, el va păzi mai bine de cât cârcimarii de astădi prescripțiunile regulamentelor de poli- ția cârcimelor, în ceea ce privesce orele, când cârcima trebue să stee închisă. Regia monopolului pote lesne micșora numărul cârcimelor și prin urmare ocasiunea de a se bea“. între împrejurările actuale ar fi acesta un remediu aprope ideal. Statul ar perde eventual câteva milione de franci, dar în schimb națiu- nea va obține o valore îndecită în forță vie. Iar nația românescă în primul rând de forță are lipsă. Pe lângă monopolul cârcimelor se mai recere conlucrarea învățăto- rului și învățătorei. „In șcdlă trebue si se povățuiască copiii mai mari despre faptul, că spirtul este o otravă, care întunecă mintea și prăpădesce corpul, care îndemnă victima lui la crime și causeză sărăcie^. Un alt medic, Dr. Nagy din Budapesta, care s’a ocupat cu spori- rea alcoolismului în capitala Ungariei, face următorele propuneri pentru combaterea beției: 1. delăturarea sărăciei (—minunată dorință! —); 2. îmbunătățirea stărilor sanitare; 3. generalisarea civilisației și instruc- ției; 4. mărginirea producțiunii alcoolului; 5. să se vendă numai spirt curat; 6. dare urcată pe alcool (—fără efect, dovadă monopolul spirtului din Ungaria —); 7. pedepsirea beției, și 8. mărginirea orelor de cârcimărit. România posedă 1413 medici și chirurgi, iar Ungaria 4280. Numărul mdșelor diplomate e în Ungaria 7981, iar în România abia 656, un nu- măr prea mic, dacă vom considera serviciul greu și împreunat cu mare răspundere, ce ele împlinesc. în România au funcționat în anul din chestiune 132 spitale și ospi- cii publice cu 5418 paturi, 12 asile private de infirmi și bătrâni 11 spitale și ospicii ale comunității israelite și 3 case de sănătate private; în Ungaria sunt preste tot 334 spitale, numărul paturilor nefiind evident. Din cartea domnului Dr. Felix un lucru nu pot vede, anume: dacă este în România lege pentru supraveghiarea infirmilor și a copiilor dați la doică. Acesta e o chestiune socială și sanitară de importanță, pen- tru-că este sciut, cum infirmii se maltrateză de unii ingrijitori neumani, ca să le moștenescă apoi averea; iar de altă parte mulți copii ilegali se dau la doică cu gândul reservat, că vor fi rău grijiți și vor peri. In- troducerea unei controle a infirmilor și copiilor dați la doică, ar fi la loc. îmbucurător e faptul, că căsătoriile se sporesc în România mai cu samă la sate. Dar trebue se ne inspire seriose îngrijiri constatarea, că elementul român nu ține pas încrescere cu cel străin, in special ovreesc : Românii pier relativ mai mulți decât străinii. Drul Felix dice, că pricinele acestei ne- favorabile relațiuni sunt mai mult de natură economică, decât higienică, 62 Străinii sunt meseriași și negustori, au deci un traiu ușor și bun; Ro- mânul însă nu prea se îndeletnicesce cu aceste cariere și are de regulă un traiu năcăjit și rău. în privința acesta nu ne putem nici noi, Românii din Ungaria, lăuda; căci și la noi elementele străine să sporesc rapid și ne strîmto- reză pretutindenea. Este deci timpul suprem, ca să aflăm remediile de lipsă pentru întărirea economică a poporului nostru, prin care i se va înlesni traiul și i se va mări forța de resistență. Atunci natalitatea lui va cresce, iar mortalitatea va scăde. în consecuență se va îngreuna traiul străinilor și sporirea lor nu va fi de loc îngrijitdre. Dr. Beu. CONCURS LITERAR. La 1 Novembre 1894 Asociațiunea transilvană a publicat un con- curs literar cu următorele premii: 1. 200 fl. pentru cea mai bună lucrare asupra subiectului: Resul- tatele comasării cu privire la țăranul român din Transilvania; 2. 300 fl. ca ajutor pentru acoperirea speselor de tipar pentru un manual de învățământ pe seina școlelor medii; 3. 200 fl. pentru cea mai bună lucrare despre „dietetica popo- rală, cu considerare la modul de viețuire al țăranului român.u Pănă la terminul fixat (1 Octobre 1895) au întrat pentru fie-care premiu câte doue elaborate, cari cu conclusul Comitetului central Nr. 161 din 3 Octobre a. tr. s’au predat spre censurare D-lor On. Tilea, V. Onițiu și Dr. Gr. Vuia. D. V. Onițiu, directorul gimnasiului român din Brașov, terminând deja la începutul anului curent censurarea elaboratelor intrate pentru premiul al doilea (manual de școlă), comitetul central la propunerea D-Sale a decis în ședința din 6 Februarie a nu premia nici una dintre lucrările sosite. Lăsând se urmeze raportul D-lui Onițiu, care a fost acceptat întru tote de comitetul central, mai amintim, că în clilele din urmă a sosit și recensiunea D-lui Dr. Gr. Vuia asupra elaboratelor intrate pentru pre- miul al treilea și astfel comitetul în proxima ședință va putâ decide și cu privire la acesta parte a concursului. Domnul Onițiu scrie: Raport. Onorat comitet! Prin hârtia Nr. 489—1895 a onoratului comitet al Asociațiunii tran- silvane pentru literatura română și cultura poporului român, am fost 63 rugat ca să fac recensiunea celor 2 lucrări intrate la concursul de 300 fl. pentru un bun manual destinat școlelor medii. Aceste două lucrări sunt: 1 . „Vieța și scrierile lui Virgiliu Marone“ având devisa „Sciința e tesaur neprețuibil" și textul adnotat al Aeneidei, și 2 „Laocoon" de Lessing, traducere de Lucreția Suciu. în cele următore am onorul a presentă părerea mea asupra opuri- lor citate. I Vieța și scrierile lui P. V. Marone și Aeneida. Lucrarea acesta voluminosă și făcută nu cu puțină ostenâlă se com- pune dintr’o : a) Introducere, în care după o scurtă reprivire asupra literaturii latine anteriore lui Virgilius, apoi asupra timpului, în care a trăit poetul, — ni se dă biografia lui, înșirarea operilor lui, cuprinsul și aprețiarea acestora; — b) Textul latinesc al celor 12 cânturi a Aeneidei cu adnotațiuni comen- tătore — esplicative, menite de-a înlesni școlarilor înțelegerea și traducerea textului. P. Virgilius Maro este unul dintre autorii de căpetenia, și îndeo- sebi Aeneida lui, una dintre lecturile cele mai însemnate din sfera filo- logiei latine în gimnasiu, — și astfel nu încape îndoială, că lucrarea presentată corespunde stipulațiunii din concursul, care s’a publicat pen- tru un „manual de învățământ pe sama școlelor medii“. Rămâne să se constate numai, dacă în acest manuscript ni se dă un manual pe sama școlelor medii, — a doua stipulațiune din concurs. Un manual bun de școlă este a se judeca totdeuna din 2 puncte de vedere: a) dacă aceea ce se dă în el în fond este esact, în concor- danță cu resultatul cercetărilor scientifice speciale în acel ram de sci- ință, — și Z») dacă în formă: ca metod, ca concepție, ca stil, pote contribui la înaintarea scopului educativ-instructiv al școlei. — Și la un manual de școlă considerațiunea a doua este de cea mai mare importanță. în fond de obiceiu se presupune că cine scrie un manual pentru școlă, nu va da școlarilor cunoscințe false și neesacte, — dar în formă durere sunt a se face la cele mai multe manuale obiec- țiuni seriose. — Manualul de față întră și el în cadrul celor din urmă. în fond (da- tele biografice, bibliografice, aprețiarea lui Virgiliu, textul latin, comen- tatul) nu am ce observa, — de și trebue să amintesc, că nu am avut timp de a studia textul latinesc întreg cu tote adnotațiunile sale, ci am controlat numai pârtii din diferite părți. Dar în formă, am să relevez defecte forte însemnate, cari nu vor pute permite tipărirea acestui ma- nual de cătră Asociațiunea transilvană — cel puțin nu în forma lui de ac|i. — 64 Am fi așteptat, ca autorul să ne fi dat și o prefață, în care pe lângă indicarea isvorelor, pe cari le-a folosit, să ne fi arătat principiile direc- tive, de cari a fost condus la alcătuirea cărții sale, relevând pe ce anume a pus pondul principal în adnotațiunile sale, ușurând astfel profesorilor folosirea cărții, iar nouă făcendu-ne cu putință de-a judeca mai lesne, dacă avem de-a face cu un pedagog sau numai cu un compilator, lipsit de pretenții mai înalte. Cetind partea introductivă (tabloul literar, vieța și scrierile lui Virgilius), ne convingem îndată, că autorul manuscriptului nu ne-a dat o prefață metodică din causa, că însuși este lipsit de principii pedago- gice. Despre ce-ți lipsesce nu ai ce