Apare la t$ a fiă-cărei luni. TRANSILVANIA FOIA ASOCIAȚIUNEÎ TRANSILVANE PENTRU LITERATURA ROMÂNA ȘI CULTURA POPORULUI ROMANO. Nraltt 9. stBiiO, ts septembre 1893. Anala XXIV. DAȚI NE CARACTERE! Preste câte-va (Jile se începe ună noii anii școlarii, și insti- tutele de cultură cu puteri intinerite resuscepu salutara lorii activitate întru luminarea și cultivarea tinerimel, și prin acesta întru apropiarea ei de idealulă a totă educațiunea: de perfecționarea ei fisică, înțelesuală și morală. Nu este problema acestoră șiruri, a se ocupa de partea fisică a educațiunei, cu tdte că ea cuprinde unii locă de frunte în opera culturei omenesci. De asemenea vomii atinge numai în trăcătă partea intelectuală, și anume numai întru câtă inteligința și simțemintele conlucră în armoniă la des- voltarea voinței, și prin acăsta la formarea caracterului. Căci ce alta este caracterulă, decâtă consolidarea și con- centrarea voinței într’o unitate de principii! Și dăcă aceste principii sunt greșite, ba chiar rele, caracterulă se arătă ho- tărîtu înclinată spre rău; ear dăcă sunt raționale, adevărate, morale, bune, atunci caracterulă, espresiunea loră, este o lucrare perseverantă întru cele bune: moralitatea personi- ficată. De aceste doue specii ale caracterului este condiționată fericirea ori nefericirea unui individă, precum și a unui poporă. Totdeuna, în ori-ce împregiurări, scăla are a se nesul întru formarea caracterului bună ală elevilor, căci acăsta este problema ei; dar astăzi în soțietatea omenăscă, în carea 17 258 trăimă, esu la ivălă o mulțime de împregiurări, cari cu în- doită seriositate ne impună datorința, de a căuta cu totdea- dinsulă în fața loră, spre - a putxî aprețuî influința loră asu- pra caracterului, a cunosce bunătatea ori răutatea loră, și astfelă a le scî întimpina cu simpatiă ori antipatiă. Sunt o serie de principii, cari înțelepții tuturoră po- poreloră, din tote timpurile, le-aă proclamată de bune, de sfinte, de voință a dumnedeirei. Indienii și Chinezii, Egiptenii și Evreii, Grecii și Romanii convină întru a glorifica adeve- rulă și dreptatea, trezvia, cumpetulă, constanța, iubirea pa- triei și a națiunei, probitatea, ospitalitatea, eroisinulă întru aperarea țărei sale, a nemului seă și altele de asemenea valdre. Ear contrariele acelora: minciuna și nedreptatea, beția, rapiditatea, desfrănarea, tradarea patriei sale și a poporului seă ș. c. 1. toți deopotrivă le condamnă, le combată, le tjm- brăză de viții și crime, și se silescă a apăra încă pre copiii loră de apropriarea loră. Și precum în tote timpurile și la tote poporele, așa și astădi cultura și sciință tuturoră celea le iubesce și recomandă, cestea le uresce și le respinge. Ară fi ună ce forte tristă și semnă de vedită decadință, cândă d. e. într’o țeră principiile bune și rele s’ar confunda, cele rele ară cuprinde loculă celoră bune, ba cele bune s’ară combate, s’ar timbra și s’ar pedepsi ca crime, ear cele rele s’ar lăuda, s’ar mări, ba s’ar remunera. Pentru o parte a țărei una lege, pentru ceealaltă alta, ară fi nedrepta- tea privilegiată. Una limbă a se impune poporeloră de alte limbi, ear apărătorii limbei loră materne a se declara de agi- tatori și inimici ai țărei, ară fi schimonosirea firei și a ade- vărului. Unui poporă a se versa cu amendoue manile din vistieria țărei pentru tdte trebuințele, reale ori și numai în- chipuite, celuilaltă seu celorlalte a nu se da nimică, ba a li se lua și ce aă avut din moși-strămoși, ară fi o răpire mascată. Unui poporă a-I fi tote iertate, celuilalt a i se opri pănă și întrunirile economice și culturale, ba cele școlare și bisericesci, — egala îndreptățire a cetățeniloră ară fi lovită în față. 259 - Triste aparințe cu adevărată. Dar și mal tristă, cândă acele principii false degenereză în pasiuni desfrânate ale plebei, și năvălescă în liniscea camerei școlare, sub titlulă celă mincinoșii de cultură și filantropia se infurișeză și în sanctuarulă familiei, ba uită chiarti și de sfințenia și invio- labilitatea caseloru consacrate cultului divină. Atunci prin- cipiile cele bune, adoptate de tote popdrele culte din lume, sunt lăpedate, călcate în piciore, și loculă loră îlă ocupă principiile cele rele și condamnabile. Preafirescu lucru, că aceste principii nefericite producă necon- tenită totu fapte de felulă loră. Se remânemă la scolă, factorulă principală ală culturel. Bărbați de scolă, chiămațl a fi felinarele culturei, stingă felinarele și în întunereculă nopții daă răsboiă lu- minei și culturei. Ba cei chiămațl a fi conducători drepți și bine- voitori în calea culturei, ajungă Ia pretensiunea cea monstrudsă și absurdă, cu carea ne îutâlnirămă chiaru în filele acestea, că în șcdlele poporeloră de altă limbă ale țârei trebue să se pună în- vățători, cari nu sciu limbat, scolariloru. Și de-și propunerea irrațională nu s’a priimitu tocmai în forma acăsta bălțată, totuși se hotăresce în respectiva adunare de „bărbați ai școlei", a se cere dela guvern, ca limbile materne ale scoleloru se facă locă limbei oficiale a statului. Va se dică: ună poporă se nu mai fiă aceea, ce l’a făcută Dumneijeă, ci aceea ce voiesce egoismulă omenescă! în adevără triste aparințe! Dar ele devină și mai triste, ba revoltătore de totă bunulă simță, cândă atari fapte necualificabile suntă urmările unoră miserabile de- nunciațiuni, venite dela nisce fii rătăciți ai poporăloră loră. Pasiunea deslănțuită proclamă de trădători pre cei-ce aperă drepturile, dumne^eescl și omenesc!, ale poporeloră con- locuitore. Unu fiiă alu perijărel, care pentru treizeci de arginți vinde pre mama sa, se proclamă de eroă și se în- carcă de cununi. Altulă asemenea lui, care totă pentru bani dela stăpânii seî grămădesce minciuni preste miciuni și in- sulte preste insulte, se remunerăză cu ranguri și titluri. 17* 260 Față cu aceste priveliscl repulsive, cultura ne impune stricta datorință, a ne apăra cu totă seriositatea și a combate nedreptatea cu armele dreptății, minciuna cu ale adevărului, trădarea cu ale abnegațiunel și sacrificiului, vițiulfi cu ale virtuții. Acesta o 'vomfl face cu celfi mal bunii succesfl atunci, decă caracterului celui reii alti adversarului vomfi opune ca- racterulfi nostru celtt curat și bunii, care ne conduce fără șovăire, mal bine a răbda serăciă și bătăi și închisori și persecuțiunl, împreună cu poporulă nostru, decât a jertfi la idoli. Eată caracterulă celfi bună, care în fluctnațiunile cele selbatice ale pasiunel stă ca o stâncă neclătită. Ear efectulii atârui caracterii va fi, că împlinindii o datorință sântă, ce avemfi cătră cultura umană în generală și în spe- cialii a poporului nostru, ne facemfi demni de iubirea și încrăderea lui, inspirămfi respectă și caracterelorfi celorfi slabe și prin esemplulfi celfi bună contribuimfi la formarea bunului caracterii alfi tinerimel. Atunci putemfi fi siguri, că fiii noștri voră preferi a lupta și a muri, ca și părinții lorii, în căta celorfi 300 al lui Leonida, decâtii a da mâna cu Efialte trădătorul fi! Asceptămfi dar cu drepții cuvântfi, ca bărbații de ca- racterii se stringă cu încredere șirurile loră întru apera- rea culturei, carea este lumina și căldura unul poporii. Asceptămfi, ca întru acăstă salutară lucrare el se fiă spriji- niți de casa părintâscă, de biserică, de soțietate, de toți, cari voiescfi binele poporului și poporeloră. Asceptămfi cu deo- sebire, ca scola, resadnița culturei, cultivându în frumosă armoniă puterile trupeșei' și facultățile sufletescl ale tinerimel, se desvolte simțemintele cele bune, se îndrepte voința, se scotă în lume caractere firme și curate. învățători conscil de chiămarea vostră, £rea cercare cu îndoită stăruință cerfi dela voi: Dați-ne caractere ! Z. Boiu. 261 SOCIETATEA „PETRU MAIORU“. Amil priimită și cetită cu plăcere Raportulă generală ală societății de lectură „Petru Maiorii* a tinerimel ro- mâne dela universitatea din Budapesta pe anulă scolastică 1892/93. Sciindă, cu ce viă interesă urmăresce publiculă nostru activitatea și desvoltarea acestei și a tuturoră societățiloră nostre academice, reproducemă din raportulă publicată ur- mătorele sciri și date, cari vorbescă de sine de ajunsă. „De frumose idei aă fostă conduși antecesorii noștri, acum 31 ani, căndă au înființată societatea „Petru Maioră“. Suntemă deplină convinși, că singuri se simțiaă ei înainte de înființarea societăței, întocmai precum singuri ne-ămă simți și noi astădi aici în mijloculă străinismului și în fața curentului, ce domnesce în întregă țera, dacă n’amă avă acestu unică focaru, menită în generală, a răspândi cultura națională, în specială a stringe legăturile de frăție și cole- gialitate între tinerii români venițl aici din tote părțile țărel. Modestă a fostă începutulă societății nostre, modeste sunt și împregiurările, în cari ea se găsesce astăzi. Cu tote acestea constatămă, că în măsura miciloră mijlăce, de cari dispune, ea progresăză în modă satisfăcătoriu. Dăcă ne gândimă la greutățile înființărel societății, la pedecile ce i s’aă pusă în desvoltarea el, precum și la progresele reali- sate în butulă tuturoră acestora, o nespusă bucuriă și mare speranță pentru viitoră umple inimile nostre. Acestea crescă și ne încuragiăză cu atâtă mal multă, cu câtă vedemă încre- derea, stima și iubirea, ce societatea nostră a dobândită prin purtarea sa de pănă acum înaintea întregel națiuni, care nici (odată n’a întârdiată a-I întinde spriginulă seă atâtă morală, câtă și materială, cândă i-a văzută esistența ame- nințată. Tinerimea română pururea trebue să fiă recunoscătore națiunel pentru căldurosulă el sprigină. Acăstă recunoscință nu o putemă dovedi mal bine decâtă împlinindu-ne datoria, ce ni se impune față cu societatea, al cărei membri ne numimă cu atâta mândrie. 262 întru câtă ne-amă împlinită datoria în anulă acesta, iarăși națiunea ne va judeca. Comitetulă îșl ține de datorie a da socoțălă despre activitatea societății în decursulă anului scolastică, la sfârșitulă căruia ne găsimă acum. Societatea în anulă acesta a numărată 39 membri ono- rari, 29 membri fundatori, 49 membri ordinari și 1 membru ajutătoriă. Cu bucuriă constatămă, că numărulă membriloră ordi- nari în anulă acesta a crescută cu 10 față cu celă din anulă precedentă. Pentru resolvarea afaceriloră s’aă ținută totală 18 șe- dințe, dintre cari 2 generale ordinare, 7 generale estraordi- nare și 9 ordinare. Societatea urmărindă cu o deosebită atențiune activitatea aceloră bărbați ai noștri, cari cu abnegațiune și devotamentă lucrăză pentru propășirea neamului nostru, a aflată de bine a înregistra în ședința generală estra-ordinară dela 25 Fe- bruariă a. c., între membrii săi onorari pre p. t. domuă Z. Boiu, asesoră consistorială în Sibiiă, precum și pre dlă G. Popii de Bâsescl, mare - proprietară, remițăndu-le diplo- mele de membri onorari și priimindă cu bucuriă adresele d-loră; ear dlă CoriolanH Brediceanu, membru onorară, satisfăcăndă §-luI 10 din statutele societății, a fostă decla- rată în ședința generală ordinară din 6 luniu și de membru fundatoră. Comisiunea literară, precum și alțl membri în anulă acesta încă aă dovedită ună viă interesă referitoră la acti- vitatea literară a societății; ear biblioteca s’a sporită preste așteptare, consistândfl la sfârșitulă anului administrativă din 1410 opuri în 1732 volume. în starea financiară a societății de asemenea se constată ună progresă îmbucurătoră; averea totală în bani și efecte se urcă la suma de 4,796 fl. 19 cr., mal multă cu 141 fl. 70 cr., de câtă a fostă în anulă trecută. 263 Societatea mai dispune încă de 375 esemplare din „Istoria pentru începutulă Românilorii“ de Petru Maioru. De asemenea se mai găsescă 382 esemplare din tragedia, „Horia“ de Ghiță Popă. Prețuia unui esemplară din Istorie legată e 1 fl. 10 cr., broșurată 60 cr., ear din tragedie 1 esemplară broșurată 55 cr.“ Acestea suntă în reasumată momentele principale din vieța societății „Petru Maioră“ în decursulă anului scol. 1892/3. Vivat! Crescat! Floreat! Unu amicu. E MAÎ BINE A NU CUNOSCE VIITORULU DECÂTU A-LU cun6sce. (Disertațiune.) Care este omulă, care nu și-a frementată creerulă, pentru a afla ce-i va aduce diua de mâne ? — Care este spiritulă pesimist seă optimist, care nu a avută curiositatea a pă- trunde în întunereculă viitorului? Care este spiritulă cugetătoră, care când vorbesce de realisarea vre-unuiă din planurile sale, nu pune acea con- juncțiune de ună înțelesă mistică, care cuprinde o lume în- tregă, conjuncțiune ce coordinăză (Jiua de adi cu diua de mâne, dra de acum cu ceea ce vine, acea conjuncțiune, care este decă, ce desparte idealulă de realitate, ilusiunea de decepțiune ? Viitorul nostru nu este alt-ceva, dupăcum spună unii omeni cu inteligență superioră, decâtă efectulă causeloră din presentă, după alții ună sfată, o hotărîre a provedințeî. Ne întrebămă însă, pe care din aceste ddue trebue s’o primimă ca adevărată? Acăstă cestiune nici odată n’a avută ună răspunsă definitivă. Dar motivele pentru cea din urmă suntă neasemenată mai ponderdse; căci nu esclusivă de omă, ci de o miiă de alți factori afară de densulu e legată și condiționată viitorulă lui. 264 Totuși omulă, scrutătorii de fire, are o cțiriositate in- visibilâ —, curiositate înnăscută, de a-șl cundsce viitorulă. — Adeseori îlă vedemă încercândă imposibilulă, pentru a des- coperi secretulu, ce nimeni nu l’a cunoscută.. Căci cine — își cundsce viitorulă ? Nimeni. — Ceea ce ni s’a întâmplată este trecutulă, ceea ce ni se întâmplă este presentulă, și dorința de a sci ceea ce urmâză ară fi viitorulii. Viitoră este deci ună țermă, la care nu ajungemă nici odată, căci dorulă de a-lă cundsce ne frământă neîncetată pănă la mdrte. Ce ară urma însă, decă am cunosce viitorulă? Forte lesne de esplicată. Zelulă, imaginațiunea, ambițiunea, plă- cerea, cu care am întreprinsă întotdeuna acțiunile ndstre, ar înceta cu totulă; facultățile, cari concură pentru a ne îndulci vieța, ar slăbi și cu timpulă ar dispărd. Căci, dre cine ar fi omulă, care sciindu că legile viitorului sunt nestrămutate, ar lucra pentru a-șl îmbogăți memoria, sdă pentru a lăsa posterității ună ce folositorii ? Ddcă am sci de esemplu că diua de mâne ne este favorabilă, resultă din natura omului chiară, de a nu întrebuința (Jiua de a^I. — Ear despre celelalte afecte ale inimel nu putemă vorbi de câtă cu fdrte multă reservă, pentru că adese-orl se întâmplă se prevedem prin inteligență pasulă greșită ală inimel, și cu tote acestea să nu-lă împedecămă, și acesta, numai pentru a satisface pdte unele din simțurile nostre cele mal puțină nobile. Totuși ne este favorabilă a nu cundsce viitorulă, a nu cundsce surisulă seă lacrima dilei de mâne ; căci vidța parte mare nu este dulce, de câtă privită prin prisma ilusiuniloră. Și ceva curiosă, ne nascemă pentru viitoră, trăimă, luptămă pentru dânsulă, sperândă în veci la o vieță — mal bună. Viitorulă deci, conformă cugetăriloră mai profunde, nu urmdză a fi decâtă realisarea scopului, pentru care am lucrată, fără a perde însă din vedere proverbiulă românescă atâtă de bine