Apare la 15 a fiă-cărel luni. TRANSILVANIA FOIA ASOCIAȚIUNEI TRANSILVANE PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂNU. Nrulu 7. sibiiCi, 15 iuliu 1892. Anulă XXIII. Nr. 162—1892. CONVOCARE. în conformitate cu prescrisele §§-loru 14 și 21 din statutele Asociațiunei transilvane pentru literatura română și cultura poporului românii, adunarea generala pentru anulu curentă se convocă prin acesta în opidulă Hlaju pe 7 Augustă st. n. (26 Iulie st. v.) și dilele următore. Aducendu acesta la cunoscință publică, învitămu pe toți membrii Acociațiunei, a lua parte în numerii câtă mai mare la ședințele adunărei. Sibiiă, în 7 Iulie 1892. Presidiulu Asociațiunei transilvane pentru literatura română și cultura poporului românii: George Barițiu m. p., Dr. loanu Crișianu m. p., președinte. secretarii II. ȘCOLA CIVILĂ PUBLICĂ DE FETE A ASOCIAȚIUNEI. Notificarea din fruntea Nr. 6 alu foei nostre a adusă la cunoscință tuturoră, că Dlă ministru reg. de culte și instru- ’ cțiune publică, la cererea On. Comitetă alu Asociațiunei nostre, - a dată șcdlei civile de fete de aici dreptulil de publicitate. i înregistrămă cu bucuriă faptulu acesta, și suntemă con- vinși, că acela nu numai din partea familiiloră, ci din partea ț tuturoră Româniloru iubitori de progresii va fi întimpinatu cu , bucuriă. Căci, pe lângă totă progresulfl, ce l’a făcută acestă ț scolă din ană în ană, îi lipsia încă ună atributu de mare i însemnătate: dreptulă de publicitate. Ea era școlă privată. 1 Atestatele ei aveaă valore forte mărginită; elevele ei, vrendă a ’ 15 i •i 202 cerceta vre-o altă scolă, trebuiai! să se supună la esamene:,;3 de care era legată primirea lorii în clasă superioră ori egală orâl pote chiar înferioră, după împregiurările școlei respectivei; 11 Acestea acum în puterea dreptului de publicitate alu șcdlei' 11 se schimbă spre bine, și școla nostră face încă unfi pasă ■ înainte în calea progresului. 1 Unu altti momentu îmbucurătorii din viăța acestei școlei j este resultatulu celu bună alu educațiunel și instrucțiune], ce; 3 l’au constatată esamenelc dela încheierea anului școlarii espiratflji fl Legile școlare și planurile lorii de învețămentu s’au observată,. -1 cu stricteță, direcțiunile și puterile didactice în frumosă concordia. '^ au împlinită cu zelă oblegămintele loră, disciplina a fostă fortw.' bună, îngrijirea pentru sănătatea și bună-aflarea fisică a elevelorăj a corespunsă tuturoru justeloră asceptări; și ambe bisericele: '■ române, căroră aparțină elevele, aă priveghiatu cu iubire de; mamă pentru crescerea religiosă-morală a fiiceloră loră Ear comitetulă Asociațiunei, ca celă chiemată mal de aprope a supraveghia prosperarea școlei, ce însăși Asociațiunea o h: creată și o susține, și-a împlinită datorința sa astfelă, încâtfi ■, merită pe deplină nobila încredere, ce Asociațiunea nostră. și-a pusă într’ensulă. Publiculă distinsă și forte numerosă dr ambe sexele, care dela începută pănă la sfârșită a onorați!’ esamenele cu presența sa, credemă că va fi de acordă că ■ aserțiunile nostre de mai susă; și doveda cea mal bună dej încrederea, ce pună părinții în acestă școlă, este, că deja de pe acum, ba chiar dinainte de încheierea anului școlară," suntă prenotate o mulțime de eleve pe anulă școlară următorttij Este fără îndoielă unfi ce forte îmbucurătorii, că poporule! nostru preste totfi, și în specialii și în fruntea poporului înteligința nostră a recunoscuta necesitatea, ca alăturea cu educațiunea băiețilorfi se promoveze din tote puterile sale și educațiunea *) în „F6ia Diecesană¹¹ se di ce, că esamenulu din obiectulu religiunel pentru tote elevele aru fi duratu numai o oră. Pentru informațiune amintimu, că cu elevele gr.-or. și gr.-cat. s’a ținutu esamenulu deodată, dar în ddue sale; separate; asemenea și în clasele înferidre. 203 modestele sale consacrată edu- Căci abstracție totîî, care con- B fetițeloră; și Asociațiunea nostră și-a câștigată ună nou titlu B la recunoștința poporului nostru, cândă din B mijloce a rădicată acestă institută superioră, B cațiunei și instrucțiune! fetițeloră române. Bfăcendă dela cultura sexului femeescă preste Bstitue jumetate omenimea, pentru poporulă nostru acestă cultură B era o datorință imperativă, neamănabilă, amintindu-ne istoria B nostră cu atâta seriositate, că prin căsătoria cu femei de viță B străină o mulțime de tineri români, chiemați a fi orecândă B conducători a! poporului loră, aă trecută în castre străine, Bs’aă recită și depărtată de cătră poporulă loră, ba aă devenită Bchiar inimici aprigi ai mame! națiuni, ce i-a lăptată. B Acestă admonițiune, ce ni-o dă istoria, astădl a aflată B aprețuire în tote inimile românesc!; căci în tote părțile vedemă B rădicându-se institute, care se plinescă golulă remasă de ■ veacuri și se pună pre femeea română la loculă de onore, B destinată el de provedință: de a fi la caminulă casei sale B păzitorea focului vestală ală sacreloră așezăminte strămoșesc!. B Așa dar problema tuturoră acestoră școle este, ca dândă | eleveloră cultura generală, universală a secuiului nostru, aceea L se li-o dea în spirite româno scit, — garanția cea mai sigură, | Că elevele crescute astfelă voră fi demne membre ale socie- r tații omenescl și totdeotată demne fiice ale națiunel loră. în acestă spirită a fostă și este condusă și școla civilă de fete a Asociațiunei; și părinții, cari voră se dea fiiceloră loră o crescere bine îngrijită, le potă concrede pre acelea cu totă liniscea sufletâscă acestei școle, împreunate cu internată, conscie de nobila sa misiune. Cu mulțemire și bucuriă vădurămă încheierea anului școlară espirată în acestă școlă pănă acum privată, și salu- tarămă a VI. programă a ei ca cea d’ântâiă în năua ei calitate de șcdla publică. Fiă, ca caracterulă ei de școlă publică se confirme acostă mulțemire și bucuriă în inimile nostre ale tuturoră! Z. Boiu. 15* 204 UNU BIOGRAFU NOC ALtî REGELUI MATEIU CORVINULuJ Ungaria a sărbată în anulă trecută aniversarea 400. dilei, în care a morită marele rege Mateiă Corvinulă. Timpulu] domnirei aceluia formeză unu capitulă însemnată din istoria] universală, ear pentru istoria Ungariei este una dintre epoceltaj cele mai strălucite. Din incidentulă acesta a edată episcopulu Fraknoi, distitițj sulă istorică maghiară, ca ună resultată ală studiiloră sal» aprofundate, încă în anulă trecută o nouă biografie a marelui^ rege; în timpulă din urmă a apărută lucrarea acesta și îri] traducere germană (Mathias Corvinus, von Dr. Wilhelm Fraknoi,_i Herder’sche Verlagshandhing), aretându-ne într’ună limbagiă frumosă și o predare perfectă, o iconă interesantă despre faptei? q acestui monarchă, carele ’și întinsese mâna spre corona im-5 perială germană, și ’și alesese dreptă reședință „burgulu“ 1 istorică ală Habsburgiloră din Viena. Cartea acesta a epi- scopului Fraknoi va forma de acum înainte pentru ori și cine, < care va ave nisuința de a se orienta asupra periodei acesteia deosebite, o lectură forte instructivă, descriindă ea în modă fidelă timpurile acelea, în cari ună rege ală Ungariei încercase a câștiga stăpânirea lumel civilisate întregi, în care mai de- parte ’și arogă dreptulă a fi dătătoră de tonă în tote afacerile, politice, și în cari în fine făcuse ună rege ală Ungariei din; vechiulă orașă Buda ună focară eminentă ală vieței spirituale. Vomă cerca deci, a presenta cetitoriloră noștri, pe basa studiiloră istorice ale episcopului Fraknoi, pentru câteva momente figura acestui mare monarchă. Caracteristică în vieța lui Mateiă este înainte de tote o anumită trăsătură tiranică, carea de comună se documenteză în însușirile aceloră bărbați, cari se simtă chiemați a face fapte mari în lume. Elă voia ori și cândă se domineze și se poruncescă; pre toți ceilalți ’i privia numai de unelte orbe ale voinței sale. Decă ici colea se vedea necesitată a ceda unei bpiniuni străine, scia să se prefacă cu mare dibăciă, se ■ _ ²2⁵ ■reîntorcea însă la prima ocasiune binevenită la primele sale nntențiuni. ■ Din exteriorulu seu se potea deja deduce, cumcă este ■ună omu deosebită; căci era preste mesură urîtă, și o scia ■hcâsta, — după cum se vede — și elă forte bine, de ore-ce se ■Bimția îndemnată a dojeni pre fiă-care măgulitorii și lingușitoră, ■carele făcea vreo-dată încercarea a-i dovedi contrariulă. Din ■fața lui însă schinteiaă doi ochi bruni, ală căroră focă po- ■hincitoră documenta de ajunsă o supremațiă spirituală, și ■expresiunea unei voințe neclintibile. în brațele sale avea o ■brță deosebită, și fiindă totodată inimică ală etichetei curții ■•egale, s’a întâmplată de multe ori, că s’a luată la trântă ■Irâptă cu cei mai tari și mai voinici cavaleri ai împregiurimei ■ale, seă apoi s’a presentată ca gladiatoră în fața poporului ■adunată. ■ Mateiă avu deja în tinerețele sale a suporta multe lovituri ■runte ale sorții, căci în intervale mici perduse prin morte ■tată pre iubitulă seu tată Ioană de Hunedora, eroulă cre- știnătății, câtă și pre tinerica sa soțiă, contesa de Cilii. ICurendă după evenimentele acestea nefericite fu osândită la morte uniculă seă frate Ladislaă din partea regelui Ungariei, din causă că omorîse în duelă pe tatălă contesei de Cilii, și Mateiă fu necesitată a asista la înfiorătoriulă spectacolă, spre a vedea cum pică capulă iubitului seu frate, retezitu prin sabia gădelui. După finirea esecuțiunei Mateiă fu aruncată în temniță, și pandurii nemiloși îi atârnară lanțuri grele de ambe piciorele, ca astfelă se-i facă imposibilă ori ce salvare. Tote loviturile acestea grele ale sorții, cari pre altulu l’aru fi nimicită cu desăvârșire, nu aă fostă înse în stare a-i curma curagiulă ; căci Mateiă avea cea mai mare încredere în viitorulă seu. Și întru adevără elă n’a avută se gemă timpă înde- lungată în închisorile statului; căci prin voința obstescă, ce avea se’și alegă ună rege din sinulă poporului, fu rădicată din temniță și pusă directă pe tronă și îmbrăcată cu porfiru și celelalte atribuțiuni ale poterei regale. După ce morise 206 marele seu tată Ioană de Huneddra, carele cu brațe de ferii® portase frenele de gubernatoru alti Ungariei, eraă țintiți dejKfl ochii tuturorti spre personă tăierului Mateiti ; și după-ce urcasefl deja treptele tronului, elfi nu se aretă de locu uimită, adu/® cendu-și aminte de o prorocie vechie, ce-i spunea, că odată? fl va sta în fruntea poporeloru Ungariei. O tradițiune vechil istorisesce, cumcă renumitulti pateră Ioană Capistranti pe timpulfi'-fl câtă Fa petrecută în mijloculu familiei Hunedesciloru, Iș. S fiă-care ocasiune aru fi distinsă pre fiiulu celu mai țintiră- m Mateiu față cu fratele seu Ladislau prin aceea, că’lu lua tot deuna la drăpta sa. întrebată fiindă odată pater Capistranti w de Ioană Huniadi, pentru motivulu preferinței deosebite, ce fl o arată față cu fiiulu seu mai țintiră Mateiti, acesta i-ar fi răspunsă,: W după cumă să istorisesce, că Ladislaă va peri în scurtă timpă-,. ■ 7 pe cândă Mateiti are a deveni ună rege mare, și va umpl£ '.I lumea cu gloria fapteloră sale. Și prorocia acesta mitică ' întru adevăru se duse în deplinire. în scurtă timpu resunl .1 Europa întregă de lauda fapteloră mărețe ale regelui nou alesă, și să scie, cu ce mare vitejia s’a bătută Mateiti cu Turcii. ■ ' pustiitori, curmându-le formidabila putere. Pe lângă nisuințele sale de a pune capetu învasiuniloru păgâniloru mohamedani, aflămă pe Mateiu totdeodată și încurcată în cestiile politice europene, de dre-ce avu curagiulu de a întinde brațulu seu- după corona imperială germană, carea sub înfluința umanis-: mului de noă ajunsese la ore-care autoritate. Fiindă fiiulu și urmașuhi aceluia, carele a mântuită creștinătatea de flagelulă păgâniloru turci, Mateiu însuși să credea în prima linie chiemătă, a deveni împeratulă Germaniei. Mateiu se întrepuse acum în prima linie cu totu energia sa, își adună o armată mare și puternică, spre a ave ună razimă sigură pentru aspirațiunile sale. Deși impăratulu germană Fridericti III era încă în vieță, Mateiu totuși să decise a candida după tronulu unui rege romană, de 6re-ce ca rege romană apoi se putea îmbucura de tote drepturile și beneficiile unui coregentă; fiindă afară de acestea împăratulu Fridericu ună 207 omii forte slabă de ângeru, Mateiiî potea ave speranță, de a j porta în scurtă timpii însuși frenele regimului. Dela regele 3 Podiebrad de Boemia, carele devenise acum socrulă seu, i ascepta Mateiiî în prima linie ajutorii mare, dedre-ce acesta însuși era unulă dintre cei șepte principi alegători germani, cari aveau a alege pre împeratulu Germaniei. Podiebradu trămise întru adeverii pe cavalerulu Ioană de Barenstein la i curtea marchesului Albrecht de Brandenburg, spre a sonda terenulu și a corteși în favorulu regelui Ungariei. Dela curtea < de Brandenburg însă sosi în scurtu timpii scirea, cumcă cei-lalți i principii alegători la nici unu casă nu ară fi dispuși a da i votulu loru în favorulu unui principe străină. ; Audindă acum și împeratulu Frideric despre aspirațiunile j lui Mateiu, începu și elă a-i se opune din răsputeri, și astfelă ; isbucni cu începutulă anului 1448 ună resbelă. Nu trecu ■ multă, și deodată aflămă pe Mateiu cu o armată mare în fața ; Vienei, blocându orașulă din tote părțile. Viena înse încă era ] bine apărată; cetățenii se ținură bine, și abia cu începutulă ; lui luniu ’i succese lui Mateiu a’și ține intrarea sa triumfală în j orașă, capitulându Viena cu totă onorulă. O cronică vechie ; istorisesce, că Mateiă a sciută în decursulă asediului să se fu- î rișescă de doue ori în personă în orașă, spre a se convinge J prin experiință propriă, decă mai este ore orașulă în stare 1 a resista multă timpu asalteloră dese făcute de soldații lui i Mateiă. Caracteristice suntă mascele, ce și-a alesă Mateiă j strecurându-se prin porțile Vienei; odată s’a îmbrăcată ca j țărână portândă unu coșă mare cu oue și untu, a doua oră ’ insă era costumată în vestmintele unui măiestru rotară, mănândă 1 o rotă nouă înaintea sa. Ocupândă în fine vechia reședință a llabsburgiloru, Mateiă ; se privia pre sine de adeveratulă domnitoră alu țărei întregi, j își arogă titlulă unui archiduce de Austria și avu firma voință j a încorpora provinciile ereditare austriace în țările coronei ț ungare; și tote acestea în prima linie din singurulă motivă, 1 căci credea, că fiindu acum domnitoră preste provincii ger- < 208 mane, astfelă îșl va potea ajunge mai ușorii scopurile sale.: împăratului Friderică înse totuși ’I succese, a câștiga prin influință deosebită corona unui rege romanii pentru fiiulă șefi Maximiliană. Resultatulă acesta dobândită de împeratulă cap- sase în întreprinderile regelui Mateiă o disordine simțibilă; elrt- se decise deci a pune totulă în mișcare, spre a pote nulifiea alegerea acăsta. Se puse cu mare dibăciă în fruntea und mari coalițiunl europene în contra împăratului Frideric și st fiiulul aceluia, și învitâ la participare pre regele Franciel și tote statele italiane. Amă trece departe preste ramele iconel nostre, dăcă am i i voi se urmămă în colonele articolului nostru regelui Mateiă la. tote întreprinderile sale spre nordă și vestă. Elu în tăie acestea desvoltâ ună spirită înaltă, condusă fiindă de firmă voință, a câștiga țărel sale ună rolă conducătoriă în concertulrt politică europeană. Una este sigură, că elă adecă era unu factoră deosebită, pre care trebuiaă să’lă iee în considerare tâlc poterile europene. O memoriă eternă însă va ave Mateiă Corvinulă o:i și cândă prin gradulă înaltă de progresă, prin care excelase, ținendă totdeuna contă de fluctuațiunile culturale ale timpului seu. Elă ori și cândă avea nisuința de a fi ună antelup- tătoru ală lumel creștine din vestulă Europei, și ținea multă la onorea de a fi socotită și elă între cel mai erudiți omeni al secuiului seu. Ioană Vitezulă, episcopulă Oradei, care făcuse din curtea sa episcopală ună focară stientificu pentru bărbații erudiți ai tuturoră națiuniloră, a fostă învățătorulă lui Mateiă la introducerea în spiritulă renascențel, și regele astfelă a păstrată apoi pentru totă vieța sa o însuflețire deosebită pentru sciințe și arte. Deși greutățile regimului apesaă umerii re- gelui cu ponduri mari, elă totuși află totdeuna atâtă timpă de a mai pote ceti și înveța câte ceva frumosu. în con- versațiunea sa îl plăcea multă se se folosescă de citate din clasicii elini și romani. Se ocupă mal departe multă cu marii măiestri ai arteloră belligerante. Cu ajutorulă unoră scripte 209 E vechi medicale cercă a pătrunde în secretulă organismului I omenescă, și cu ajutorulă altortt scripte astrologice voia să I cunoscă viitoriulă sdrtel omenesc!. Pe terenulă teologiei încă I era bine introdusă, — decî cu ună cuvântă științele sale cu- i prindeau tăte terenele. Este naturală, cumcă ună omă iubi- I toriă de sciințe, precumă era regele Mateiă, simția în sine | necesitatea de a avă în giurulă seu o câtă alesă de literați । și filosofi, de pictori și artiști. Cu ajutorulă acestora apoi a I fondată renumita „bibliotecă Corvină¹¹, carea de-și nu cuprindea | 50,000 de tomuri, după cum se povestea, totuși era destulă B de însemnată și putea rivalisa cu onore cu ori și care altă F bibliotecă a timpului aceluia. Biblioteca acesta, ai cărei tesaurl | astădl suntă risipiți preste întrâgă Europa, este creațiunea I cea mal strălucită științifică a regelui Mateiă x). Precum I atrăgea acesta odată mirarea contimporaniloră asupra el, așa I formeză cărțile din biblioteca acesta și astăzi încă obiecte | căutate și studiate cu interesulu celă mai viă. Se audă în | timpulă din urmă multe voci mal nduă de critică, cari se [ încercă a micșora valorea literară a scripteloră din biblioteca r Corviniană din Buda. Fracnoi combate părerile acestea din I resputerl și se întrepune cu totă autoritatea sa pentru ade- | verulă enunciațiuniloră sale. I Pe lângă iubirea sa cătră sciințe, dovedi Mateiă la [ ornamentarea palatului seu regală din Buda, ună gustă deo- l sebită de bună pentru artele frumose. Palatulă acesta regală I și toți tesauril artistici, ce eraă îngrămădiți odată în elă, astădl suntă cu totulă sterșl de pe fața pământului, dirimațl fiindă din partea Turciloră barbari în asaltele loru spre captivarea Budel. în partea a doua a secuiului trecută fură folosite ruinele spre materială de zidită, și sub regimulă Măriei Teresiel se ridică în loculă vechiului paiață, frumosulă castelă regescă de pe malulă Dunărei, carele și astăzi este pentru capitala Ungariei ună monumentu atrăgătoră. *) Se scie, că o parte din ea se reîntorse pe timpulu resbelulul ruso- româno-turcu dela Constantinopole la Buda. 210 Voindă a face acum unu resumatu asupra fapteloră Jul î Mateiă, trebue să concedemă, cumcă din tote nisuințele și aspi- J rațiunile sale astădi nu ni-a mai remasă nimicii. Biografulti seu, — căruia din punctă de vedere națională românescă amfiî ’ avă a-i obiecționa multe, căci e cunoscută, cumă le place unoră compatrioți ai noștri a scrie istorie, totuși are însii ⁶ dreptă cândă afirmă la finea lucrare! sale, că deși astădi tdlr I nisuințele ingeniose ale regelui Mateiă suntu perdute, Ungaria ■' totuși a moștenită cevași dela elu, și acestea suntă: strălu- cirea numelui seu și lauda fapteloră sale. în timpurii»; deca- ■ .< denței țerei a avută moștenirea acăsta multe efecte binefăcătdre- căci — acesta o credemă și noi, celelalte naționalități ale Urr .1 gariei, — istoriciloră maghiari le place a afirma, că ori și 1 care omă mare din istoria Ungariei a trebuită să fiă și de viță mar ghiară, ceea-ce este ună dovedită neadeveru. R. Baiu. '' NAVIGABILITATEA OLTULUI. (Urmare și fine). Nu putemă noi face începutulă cu invențiuni tecbnice moderne; că decă o amă potă acesta, amă aședa la locurile unde Oltulă curge mai repede, nisce turbine și mașine dinamice,⁵ caii ară transforma forța riului curgătoră în electricitate; și' electricitatea o amă întrebuința, spre a o conduce pe corăbii,.' o amă transforma acolo iar în potere mechanică, și cu sistemulft acesta amă câștiga poterea necesară, spre a mâna corăbiile în contra curentului apei, pe rîu insusă. Dar învențiunea acesta nu a prestată încă proba de focă. Rămânemu dar pe lângă o întocmire, ce s’a adeverită în praxă: sistemulă na- vigațiunei în lanță (Kettenschififahrt). Acestă sistemă eșindă la ivălă în Francia mai ântâiă la 1854, astădi e întrebu- ințată în țerile civilisate aprope la tote rîurile cu curentulă vehementă. Eată principiulă, pe care se baseză „navigațiunea în lanț", în mijloculă rîului se cufundă unu lanță de feru, care se 211 fixeză bine Ia capetele sale. Lungimea lanțului se face așa de j mare, câtă e de lungă acea parte a riului, care prin curentulă j repede ală apei ofere navigațiunei greutăți. După cercetările j inginerului Marcovici în casulă nostru cufundarea unui lanță j dela Avrigă pănă le Romnică va fi neevitabilă. Vaporele me- nite a circula pe linia lănțuită nu au nici rote nici șurubă, ce | umblă în apă, ci mechanismulă loru întregii constă din ună loco- mobilu ce învîrtesce două dobe (doi suli) aflătdre pe coperișulă \ corăbiei. în jurulă cilindreloră acestora ce suntu horizontale, pa- j ralele, și ale căroră osii formeză cu lungimea corăbiei unu unghiu ș de 90°, lanțulă e învârtită de regulă de trei ori. Ca să devină i mai chiar, se presupunemu că navigațiunea în lanță este instalată pe linia Romnicu—Avrigu. Unu vaporă voesce se ducă marfă dela > Romnicu pe Oltă însusă. La debarcaderă în Romnicu lanțulă, care j zace pe fundulu Oltului, se ridică și se învârte în jurulu dobeloră I vaporului. Acum se pune locomobilulă în mișcare, înverte 1 dobele, și în urma fricțiune! între lanțu și dobă corabia va \ înainta, întocmai cum se ridică găleta din fântână, decă întorcă , sululu, ce înfășură lanțulu împreunată cu găleta în jurulă î seu. Una dintre dobele numite are menirea a rădica lanțulă din fundulă riului și a-lă înfășură în jurulă seu, ceealaltă des- i fășură lanțulă și ’lă așeză iar pe talpa riului. La distanțe Ș anumite cam la ună chilometru, seă și mai desă, lanțulă e 1 așa alcătuită, că are o zală seă lăcată, ce face posibilă des- compunerea lanțului. Și acesta cu scopulă, ca vapdrele să { nu fiă nevoite a „întră în lanță“ seă a eșf din elă numai la Romnicu, seă la Avrigă, ci se aibă posibilitatea de a întră și i a eși după placă. Decă se întâlnescă două „corăbii în lanță" 1 pe rîu, una mergândă la deală, alta venindă la vale, de regulă ; cesta ese din lanță și’lă cedeză celeia. După ce aă trecută ( înainte cea cu drumulă spre deală, cea cu drumulă spre vale î iar întră în lanță, și ambele ’și continuă nesupărate drumulă loră. Acesta ară fi dar partea technică a navigațiunei în lanță. 1 încâtă pentru cea iuridică, e evidentă, că ună astfelă de lanță I reclamă pentru sine tote însușirile unui monopolă. Pentru i 212 1 aceea întreprinderile de navigațiune în lanță sântă supuse supra- veghiărei statului și tuturoru condițiunilorti puse bunăoră și< drumuriloru de ferii private. Avendă aceste în vedere, e ușorii de prevădutu, că pentru întreprinderea navigațiunei în lanțu pe Oltă numai atunci s’at afla capitalulu necesarii, decă cele două state vecine ară garanta- acționariloră o cuotă anumită seu interese anumite după ca- x pitalulă investită în întreprindere. Acesta s’a urmată și prij alte locuri în țările apusene, în parte și lă înființarea drumtf- ¹ riloră de feră ardelenesc!. După esperiințele făcute în Germania, ună cliilometni curentă alu lanțului costă cam 4360 maree; ună vaporii cii lanță vine între 54,000 și 84,000 maree. Socotindu lungimea lanțului dela Avrigă pănă la Romnică cu 315 chilometri, ear numerulă vaporeloră cu 4, spesele aproximative pentru pu- nerea în vieță a navigațiunei pe Oltă, linia Avrigă-Romnicu, ară ajunge la ună millionă fl. v. a., nefiindă socotite aici spesele pentru dinamitarea stânciloră etc. Spesele totale ale- întreținere! unui vaporă facă anuală cam 14,000 fl. Așa dar. pentru 4 vapdre 56,000 fl., o sumă relativă forte mică. Dela Romnică la vale, întocmiri speciale nu suntă necesare. Mai remâne a analisa, decă conjuncturile comerciale ară face de dorită navigabilisarea Oltului. Cari ară pote fi articolii de comerciu ? Ce potemă noi duce în România, și ce pote aduce România la noi? Cine privesce conjuncturile nostre comerciale în momentulă de față, va află, că lipsesce cu desevârșire oii-ce contactă între comerciulă din Transilvania și România. Decă va înceta înse resboiulu vamală, — și încetarea lui o amă pusă condițiă regularei Ol- tului, — noi Transilvănenii le vomă trămite Româneniloră : feru, cărbuni, petrii de construcție, apoi lemne și cărbuni de lemnă, căci e cunoscută, că România e o țâră săracă de păduri; din suprafața ei totală numai cam 14% suntă acoperite de păduri, pe cândă în Transilvania sântă sigură preste 30%. Relativă 213 'la importulă în România a materialului len no.-u, dau aici locă unei mici table statistice din unulă din an i din urmă: Natura Importațiunea în România (Exportul din România produselor Cantități Valârea în lei Cantități n lei Lemne de foc 17,000 st. 76,000 28,000 st. 113,000 Cărbuni de lemn 1,600,000 kil. 127,000 5000 kil. 400 Lemn de lucru 270,000 m. c. 5,690,000 185,000 m.c. 6,140,000 Lucrări de lemn 270,000 m. c. 6,058,000 185,000 m. c. 1,137,000 Total 11,951,000 7,390.400 Diferința între importă și esportă arată 4,560,600 fr. seă în sumă rotundă 4yₐ millione franci anuală, cari e ne- esitată România a-i da la țeri străine. Decă prin deschiderea căii Oltului nouă ne succede a esploata pădurile ndstre din munții Făgărașului și ai Cibinului, e evidentă că amă potd duce și noi ună rolă însemnată la importulă în România. — Asemene e cunoscută, că de presentă România importă forte multă petră din ... Belgia. Ei ne voră aduce noue cucuruză (porumb) și pe- troleu, și mai scii ce?, căci preste totă loculă s’a aretată că dru- muri nouă producă comunicația nouă în dimensiuni necalculabile. Aici s’ară pote desvolta atunci rafinerii de petroleu, și o poternică industriă de spirtă produsă din cucuruzulă importată din „Țeră“. în fine drumulă Oltului ară fi o legătură directă între Transilvania și Bulgaria. Dăcă se dice, că navigațiunea pe Oltă nu va pote su- porta concurința drumului de feră, amintită mai susă, ce e acum în lucrare, voiă obiecționa: ba din contră! Drumulă de apă și drumulă de feră se voră sprigini unulă pe altulă. Căci 1) drumulă de feră nu merge paralelă cu Oltulă, ci’lă traverseză apucândă apoi spre Bucuresci, și 2) este conos- cută, cumcă așa numitele „Massengăter" : bucate, lemne cărbuni, petră) nu potă suporta decâtă ună transportă eftină, așa dară pe apă, pe când drumurile de feră totă mai multă devină ună mijlocă de transportă pentru omeni și vite. 214 Cam aceste t unt espunerile Drului Wolff. La locuri, unde; amă c;■ "dutu dt ’îpsă, amă adausfi și ștersu. i Și în urma -nrmeloră se nasce întrebarea: Noi Românii ' aven iȘ.'jT:⁻.-. .i >, Oltulă să devină navigabilii? Nu avemă noi se ne îngriji mu de apărarea intereseloră frațiloră nostr? ¹ de dincolo. Ci decă ei cugetă, că regularea Oltului loră nu le i aduce folosii, nu aii decâtu să remână pasivi față de între- _ prinderea navigabilisărei Oltului, și de tote proiectele nu să 1 alege nimicii. Dar nu se pote închipui, cum o atare între- i prindere aru pote aduce pagubă României: vorbimii aici din \ punctă de vedere alu economiei naționale. încâtă pentru noi de dincoce, părerea mea este, că numai strica nu ne pote la nici unu casă. O privire pe charta etno- grafică a Transilvaniei ne arată, că dela Făgărașă, punctulă : mai înalt pănă unde Oltulă e navigabilă, pănă la Turnulă- roșiă, ambele margini ale riului suntă locuite aprope numai de Români. Așa dar pentru noi e de însemnătate, se ne damă sema asupra întrebărei, ce urinări va avea regularea Oltului? și acesta cu atâtă mai multă, cu câtă înfluința acestei regulări nu să mărginesce numai asupra mărginașiloru îmediați ai rîuluf, ci-și va îndrepta ratjele sale asupra întregeî părți dela sudulă Transilvaniei. „Totă ce să face aici, pentru noi se face", potemă aplica acestă frasă în întregă cuprinsulu ei la chestia presentă. , Cumcă producenții noștri de bucate voră perde prin concu- rința din România născută de regularea Oltului, nu e adevă- rată. Tergulă internațională, ce astădi domină Europa, nivelează cu mare punctuositate prețurile tuturoru mărfuriloră. Dar din protivă Românii voră afla aplicare la însăși întreprinderea de navigațiune, apoi în etablisementele de industriă, cari voră fi urmarea regulărel Oltului, voră conveni prin comerciu cu j nouă elemente de cultură, cu ună cuvântă prin pulsarea mai ț puternică a vieței loră, pănă acumă patriarchale și necon- 1 turbate de sgomotosele valuri ale comunicațiunei și comerciului, voră potea reporta frumose succese materiale și intelectuale. j Dar dato, ma non concesso, — că regularea Oltului ne va aduce 215 pagubă, potemă noi pune pedeci întreprindere: proiectate? j „Da, prin aceea că nu vomă sprijini întreprinderea !¹¹ „Acesta i nu e nici unu impedimentă; sub condițiunile mai susă arătate j se află capitală străină, care caută investițiune în asemenea J lucrări; nu e nevoe de banii Româniloru transilvăneni¹¹. Amu 3 amintită acesta din urmă numai pentru a ilustra situația din ■ tote părțile. Dar regularea Oltului ne va aduce folosă, și așa ascep- ? tămă cu nerăbdare deslegarea definitivă a întrebărei; bani î nu vomă potea învesti în întreprindere, căci nu avemă; dar ș ne ară părea bine, se vedemă Oltulă navigabilă. i O. Boiu. * SCHIȚĂ MONOGRAFICĂ A OPIDULUI HAȚEGU*). I. în colțulă sud-ostică ală Transilvaniei se estinde ro- manticulă podeiă, numită „Țera Hațegului¹¹. Jur împrejură e încungiurată de coline și munți, ca o grădină într’o fortărăță. La sudă se 'nalță maiestosă grupa bătrânului „Retezată¹¹ cu ună verfă de 2294 metri și scăldată de 4 iezere, in frunte cu „Zănoga¹¹. în spre răsărită dela Retezată — de asupra opidului montană „Petroșeni", înființată în loculu umilitei comune rurale „Petroșeni¹¹ cam dela 1870 înainte, după-ce s’aă deschisă băile de cărbuni de petră, — să rădică căruntulă „Paringă¹¹ de 2414 metri de asupra Adriaticei. La vestă se rămurescă munții: Bistra și Rusca, la ostă munții Bolomirului, ear ]a nordă ună șiră de dealuri și coline ecoperite cu codri și avute de petră de feră, ale căroră ramuri ajungă pănă în valea Murășului. Tera Hațegului se rămuresce în două văii: Valea Jiiului și Valea Hațegului. Valea Jiiului e sfâșiată de două riuri: Jiiulă apusenă și Jiiulă răsăritenă cu ramurile: Taia liețu și Mălee. Ambe ♦) Cetită în adunarea generală din Hațcgu la 4/16 Augustă 1891. 216 Jiiurile să întâlnesciî la „ Gura Surducului“, apoi sub nume - de „Jiiu“ curgă prin Surducti, spală șesulu României pe la Craiova înainte, pănă se varsă în Dunăre. Valea Hațegului e sfâșiată de patru riulețe: Riulă Ha- țegului seă „Galbina", Riulă S.-Măriei seu Riulu mare și Riulă Sân-Petrului seu „Sebeșelulă", cari tote curgîî spre nordă-ostă, și Streiulă despre Jiiă, carele curge spre nordfl, tote patru apoi să îmbucă sub promontoriulii „Orlea“, după care curgă spre nordă sub numele: „Streiu“ ear sub „Uroiă“ se varsă în țermulă stângă ală Mureșului. Preste 100 sate și cătune românesc! suntă preserate mai totă pe malulă stângă ală acestoră riulețe. Locuitorii loră suntă marcați prin ună limbagiu mai clară, prin jocuri, danțuri și obiceiuri mai originale, prin cântece și melodii mai petrun- detdre, — apoi prin ună portă forte variată, dela portulă bastardă secuescă pănă la portulă legiunariului lui Traiană, cu cămeșă lungă pănă din josu de genunchi, și opinci cu obele mai alesă roșii, înfășurate pe pulpă în susă pănă la pola cămeșii. EI suntă parte urmași de ai fostiloră iobagi, parte de ai Româniloră rădicați la rangulă de nobili, mai alesă în filele Huniadesciloră, pentru vitejiile de pre câmpulă de luptă contra Turciloră. jJ Țeră mândră și măreță Și ’mprejuru cu munți, Ca grădina ’n fortăreță Cu voinici mai mulți. Totă lumea de-ai âmbla Țeră ca asta n’ai afla!! în fine altă parte își are originea în vechia instituțiune militară, în câtă era deobligată a forma o armată stabilă și £ sub nume de „plăiași, de iobagi și „armalisti castrensi" a apera castelele și fortărețele acestui ținută. O parte a acestora, precum și a celoră rădicați în decursulă veacuriloru la rangulă i de nobili a deșertată de multă din corpulu națiunel române. । J 217 în colțulu nord-osticu alti acestui ținută, la o înălțime cam de 300 metri de asupra Adriaticei, e situată opidulă Hațegu, emporiu pentru comerciulă ținutului, cu Bănatulă stându în comunicațiune prin pastilă „Porta de feră“, ear cu România prin pasulă „Vulcană", — cu judecătoria, ear pănă iu 1875 și cu tribunalu regescă, cu magistratură autonomă, carte funduară, perceptorată regescă, comisariată finanțială, sediulă preturei, comandă de gendarmerie, scaună protopopescă gr.-orient., vicariată foraneă gr.-cat., plebanată r. cat. etc. cu 366 case și cu o populațiune, carea conformă „Șematis- mului“ clerului gr.-cat. ală diecesei Lugojului de pre anulă 1891 se împarte după confesiuni: a) Greco-catolici.................................... 424 b) Romano-catolici.....................................271 c) Greco-orientali....................................1249 d) Confesiunea helvetică.............................. 182 e) Confesiunea augustană................................ 3 f) Unitari.............................................. 2 g) Israeliți........................................... 80 totală . 2211 Conscripția oficială, pre lângă repețită stăruință, totuși uu mi s’a comunicată din partea administrației opidane. II. Nomenclatura vechiă si topografia Hațegului. începutulă și numirea Hațegului se perde în vechimea timpuriloru. Tradițiunea poporului susține, că Hațegulu s’a rădicată pe ruinele opidului dacică „Sargetia“. Istoriculă Dio Cassius, mortă la anulă 229 după Christosă, afirmă: că „Sargetia“ se numia rîulă, ce curgea pe lângă Sarmisegetusa, Gradiscea de adi. î Rîulă acesta n’a potută fi decâtă seu rîulă de astădi alu Hațegului, numită și „Galbina", dela colbrea apel lui, cândă se umflă în urma ploilorti torențiale; seă rîulă St.-Măriei, numită și Rîulă-Mare; pentru-că ambele curgă în apropiarea Grădiscei de aiji. 16 218 Mal puțină probabilă e versiunea, că: prin Sargetia luî K Dio Cassius s’a înțelesă Streiulă de adi, de ore-ce acesta ’-și are alvia sa în depărtare cam de vr’o 12 Km. dela Grădisceâ X actuală, săă celă puțină de 10 Km. dela Sarmisegetusa, a 'jl cărei estensiune, se crede, că ocupa teritoriulă a 8 comune 3 de acum. Streiulă era și este și acum despărțită de cătră 1 Sarmisegetusa prin mal multe coline și dealuri destulă de mari. ■ înțelegendă deci ori pe care din cele două rîuri de ântâiii sub numirea de „Sargetia", și considerândă, că multe rîulețc J neavendă numele loră propriă, și-le împrumută dela unele J comune mai mari, pre lângă cari curgă, precum bunăoră; Rîulu Hațegă, Rîulă St.-Maria, Rîulă Streiă, Rîulă Cernii. .jț| Rîulă Sebeșu etc. etc., ba unele aă mai multe numiri deodată^ “l dupăcum se numescă și comunele din vecinătate, la isvoră aă o numire, pe la mijlocii alta, la gură alta; astfelă potemă conchide cu destulă probabilitate, că și Sargetia lui Cassius și-a împrumutată numele dela opidulă dacică „Sargetia", pr£ lângă care curgea. / Unde a fostă situată opidulă Sargetia? Tradițiunea sus- ’ ține, că sub promoiitoriulă Orlea, unde se îmbucă rîulă „Galbina" cu „Rîulă-Mare", ear mai josă camă de 100 metri și cu rîulă Sân-Petru, pentru a mai curge împreună aprope J/₃ km. și apoi a se vărsa în Streiulă despre Jiiă. Lângă Orlea alipită se înalță altă deală numită „Samară % Ambe aceste dealuri suntă acoperite cu păduri, pe sub polele cărora curge Galbină și să vărsă în Rîulă-Mare. Dincolo preste Galbină vis ă vis de Orlea, pe ună podeiă, numită de poporă „Grindană", se vădă urme de ruine vechi, într’o estensiune aprope de % km. Q. Cărămizile acestoră ruine nu suntă romane, pentru-că’ comparate cu cele dela Ulpia Traiana, arată o coinposiție și ună materială mai primitivă, mai dură și mai puțină estetică. Dr. Atanasiu Marienescu în operatulă seu „Crăișorii romani în Dacia pe timpulă stăpânire! Sarmațiloră" publicată în Transilvania din 1891 Nr. 11. numirei „Sargetia" i dă i 219 ■ nrmătoriulă înțeleșii: sar = apă, și get = pădure, Sargetia deci ■ ară fi locă între apă și pădure, ceea-ce întru tote corespunde I cu posiția locului, unde se află ruinele, despre cari susține I tradiția, că ară fi urmele Sargetiei, avendă la resărită pădurea tde pre Orlea și Samară, ear la medădi Riulă-Mare adecă | Sargetia lui Cassius, în alvia căruia dice Ortelius că regele I Decebală și-ară fi ascunsă tesaurii sei. „Sargetia" fluvius, |in quo Decebalus thesauros suos occultaverat". I Din depărtare zăresce călătoriulă pe vârfulă Oriei turnulă ■unui forță, construită din petră de clențu și astfelă închegată, Jca și cândă ară fi ună stenă eșită din pămeută; elă portă Inumele de „Turnulă lui Vecelă", după numele lui Biculus cre- îdinciosulă lui Decebală, carele se fiă asistată la ascunderea i tesauriloră regelui seu. | Astfelă de turnuri pe vârfurile mai înălțate se fi servită I Româniloră ca stațiuni telegrafice, de unde la anumite ocasiuni | prin diverse aprinderi de focă nocturne trămiteaă scirile repentine. I La anulă 1462 regele Mateiă doneză turnulă acesta [împreună cu comuna Subcetate și cu teritoriulă ei, frațiloru poană și Ladislaă, fiii lui Kende de „Riu de mori". „Posesionem nostram Văraflya vocatam în districtu Hâttczag et in comitatu de Hunyad habitam, ad nostrum Turrim lapi- deum". (Transilvania din 1873 pag. 202). în decursulă veacuriloră și pe timpulă formărei națiune! și a graiului română numirea „Sargetia" a trecută prin atâtea metamorfose și schimbări, pănă ce într’o diplomă din anulă 1276 obvine mai ântâiă cu numele Ilâtzek.... „Petrus magister agosonum comite de Hâtzek". (Voi. I. pag. 410, documinte privitore la istoria Româniloră, culese de E. Hurmuzaki, Bu- curesci 1887). într’o diplomă din 1363 obvine sub numirile Ilaczok, Hătzak și Hathzak........... Ac universis Keneziis et senioribus olachalibus districtus Hatcak comparendi asignassemus. Datum în villa Haczok. („Transilv". pag. 239, anulă 1871). Mai obvine în diplomele vechi cu numele Hâzak, Hâczâg, Hoczok și Hutczuk; ear într’o diplomă din 1404 vine înainte 16* 220 cu numele de adi „Haczeg" : fidelibus nostris loanni filio Ketilu de Malomviz districtuque de Haczeg. („Transilvania" pag. 183, anulă 1872). Totă cu numele „Haczeg" vine într’o diplomă dela 1439, renoită de regele Albertă și data la ddu<5 familii nobile românesc! din districtulă Hațegului pentru serviciile făcute I statului în timpulu învasiuniloră turcescl. „Cum nostum pro .< fidelitatibus, et fidelibus servitiis loannis dicti Kende de Ma- lomviz, ac Ladislai filii ipsius, nec non Kende filii Kende ■; de eadem nobilium ut dicitur Vallachorum nostrorum districtus noștri Haczeg appellati etc. („Transilv." pag. 79 anulu 1873). Apoi în diplomele date la anulu 1447 de Ioană Huniadi, guvernatorulă Ungariei, familiiloră românesc! Gândea și Cândreșă din Biu de mori și familiei românescl laroslau din Cincișă, pentru merite militari, încă vine sub numele de Haczegă, sub care numire apoi ajunse pănă la noi. („Transilvania" pag. 92 anulu 1873). Pe timpulu învasiuniloru barbare, fiindă Sargetia situată sub Orlea, prea espusă prăijilorfi. probabilă în urma vreunei devastări totale, locuitorii remași s’aă retrasă spre medă-nopte, în depărtare cam de 2 km. pe ună terenă mai puțină espusă și în apropiarea codriloră. Aici situându-se pe sub podeiulă numită acum Câmpulu-mare, Câmpulă de mijlocă și Putineiă, aă întemeiată comuna, carea în diploma din 1276 vine mai ântâiă sub numele de „Hâtzek", avendu mai multă forma unei strade lungi, spelate de cătră medădi de rîulă Hațegului numită în unele timpuri și rîulă Fărcădinului dela comuna vechiă „Farcadină", precumu apare în conscripțiunea dela 1754 a opidului fiscală Hațegă, carea se află în archivulă fișcală din Sibiiă (pe pagina 148 etc.) Cu încetulă și în decursulă timpului rîulă săpându-șl alviă totă mai cătră medă-di, și opidulă s’a estinsă în aceeași direcțiune, luându-și configurațiunea de adi. Casele erau mai tote de lemnă. 221 j în conscripțiunea amintită dela 1754, făcută cu 10 ani f înainte de militarisarea Hațegului, obvine strada „Pajiște", [ carea singură dintre tote stradele de acum își mai susține numele | vecină. Aici era curia dominală, sub grănițărime locuința I maiorului, ear acum judecătoria regăscă cercuală. în fronti- f spiciulă acestui edificiu e zidită o statuetă, în mâna stângă I cu unu scutii, ori cu cornulu abundanței, ear în dreptă cu o I sabiă, de-asupra mai susîi pe părete se pote ceti bine „EX 1 VLP.TUAIANI". Tote celelalte strade, cari vinii înainte, adi । săii nu mai esistă, seu și-aii schimbată numele, precum: i strada „Piaței", carea se începea dela cimiteriulii celu vechiîi î unită din spre rnetjă-ndpte și se estindea cătră mădădi resăritii [; pănă la biserica reformată, ear cătră medădi apusă pănă pe la [ biserica romano-catolică. Ea se numia astfelă, pentru-că în I vechime se făceați târgurile, ba esistența în acea stradă a I prăvăliiloru câte erați pe atunci, o atestă și bătrânii octogenari, I cari mai suntu în vieță. I Se mai amintescu stradele: „Zăvoiu", dela curia dominală I cătră medă-di. Acesta prin desele și vehementele esundări [ ale riului „Fărcădinu" distrugendu-se de totă, în 1754 servia ca locu pentru ținerea terguriloru de săptămână (ibidemque | actu fora hebdomadalia celebrări solent); apoi strada | pe țermulu stângă alu rîului, în carea din colo preste rîă * | era și mora cu două rote a Plebaniei romano-catolice, strada [ boului etc. | Pe unde e acum piața și strada principală „Prundu", r in carea e rădicată și edificiulă școlei grănițeresci, eraă cre- I scute tufe, sălci și arini, er rîulă curgea pe unde e Balta [ dintre „Suseni“ și „Maieri“, apoi pe sub culmea din grădina casarmei finanțiloru și pe sub cea din grădinile de pe strada 5 „Prundă" cătră răsărită pănă aprdpc de strada „Greciloră“; f de aici își îndrepta cursulă cătră medădi și pe marginea ostică > a piaței de acum părăsia circumferința opidului. S’aă păstrată însă neschimbate pănă în presinte mai tote numirile părțiloră teritoriului, dealuriloră și văiloră, precum: „Iazu“ 222 valea Ungurului, Cepturariului, Făgetului, fața Câmpului, fața ’l lui Flencheșă, Toplița, Martinulfi, Restdca, Pleșa etc., etc'/ ’l Asemenea s’aă transmisă pănă la noi prin urmașii loră numele mai multoră familii: Ciuciă, Casanii, Tocaciă, Timarii, Milotinfl, ; Popescu, Munteană, Cismașă, Ardeleană, SabișanO, lorga, Gainăᵣ I Murariă, Filipă, Ivașcu, Nemeșii etc. ll III. Starea religionară-bisericescă. '1 în părțile Daciei religiunea creștină a prinsă rădăcini | deodată cu venirea colonieloră lui Traiană. Martoră ni e 4 Iustină-Martirulă în dialogulă seu cu judeulă Trifonă, și Ireneă i lib. I., contra ereticiloră (Istoria bisericescă de B. Rațiă pag. 18 w și Dr. Grama pag. 15, apoi Tertulian, carele a morită în . anulă 220, în epistola sa contra ludeiloră): „Locuri lui Christosă _■ supuse între altele suntă ale Sarmațiloră, ale Daciiloră, ale Gerinaniloră și ale Schițiloră, în care locuri în tote numele lui Christosă, carele a venită acum împerățesce, Șincai tom. I. pag. 41, ediția Iași, și alți scriitori bisericesc!. în fine mai pre susă de ori-ce îndoelă suntă terminii, cu carii Românulă esprimă părțile esențiale ale religiunei creștine, precumă: creștinii, cruce, cuminecare, dominecă, sărbătore, păgână, Sântă-Măriă, Sân-Petru, Sân-Georgiă etc., toți termini de origine latină. Mai târdiu, în secuii! următori, mai alesă din seculă IX, înainte, desvoltându-se ritulă și ceremoniile bisericescl, și Românii venindă în contactă cu Grecii și Slavii, pentru esprimarea părțiloră neesențiale ale religiunei, pentru rită și ceremonii, s’aă primită și terminii usitați de aceleași po- pdre precumă ; polieleu, tropariă, condacă, și pricdsnă, sfetihiă, bogorodicină etc., cari toți se usiteză în limba bisericescă, dar între poporu nu s’aă potută vulgarisa. De nu ară fi fostă religiunea creștină cunoscută Româ- niloră, de odată cu descălecarea loră în Dacia traiană, ară fi primită și pentru esprimarea părțiloră esențiale ca și pentru a celoru neesențiali ale religiunei totă termini grecesci și slavonesci. 223 MB Constantină celă mare, după-ce a învinsă pe Goți și a B împreunată o parte a Daciei vechi erăși cu imperiulă Roma- ) B niloră, — prin decretulă seu din 312 și respective din 325, ■ religiunea creștină o faculteză de singură religiune adeverată, B ear bisericeî creștine și aderențiloră el le împarte multe și mari B favoruri. (Eusebius în vita Constantini, lib. II. c. 30 la Șincai). B împeratulă lustiniană (527—565) cuprindendă și elă o B mare parte a Daciei traiane, opresce sub pedepsă de morte B profesarea religiune! păgâne, și ca ună zelosă propagătoră ală B relig. creștine lucră cu tote poterile pentru lățirea el, precum B se vede din novella 11 a lui (B. Rațiu pag. 97 și Propius B de bello Gothico lib. 3 la Șincai). B Ca monumente, că religiunea creștină încă de pre tem- B purile prime ale creștinismului și-a ocupată terenă fructificabilă B și în acestă colță ală Daciei vechi numită: „Țera Hațegului", ■ ne potă servi bisericele vechi românesc! din Pescena, pe ale B cărei ziduri s’a adaptată cea de acumă în 1820, cea din ■ Ostrovulă-mare, renovată la 1863, cea din Sân-Petru, pe ală B cărei frontespiciă din afară suntă 2 inscripțiuni pe 2 petri; în- " scripțiunea din susă în limba slavonă e aprope nedescifrabilă; ear’ la capetulă petrii de cătră medlă-di e ună capă de mar- moră cu barbă scurtă, crăță-buclosă. Mai josă de bustă la mâna stângă e a doua petră cu inscripțiunea latină: DEOS SILVAN. ECOE ELVSAE LIANVS DEC. I GOI ȘARM. METROP. AEDIFIC EX VOTO. Dr. H. Francke în opulă: „Zur Geschichte Trajans und seiner Zeitgenossen" Leipzig 1840 la pag. 182 dice, că lângă amfiteatrulă din Ulpia Traiană s’ară fi aflată încă înainte cu vre-o 100 ani o bustă de marmoră albă, căreia înse-1 lipsia capulă. Turcii trecândă pe acolo, aru fi derîmat’o, ear 1 224 apoi rămășițele acestei opere de artă le ară fi adunată ună preotu română. Capulă bustei s’ar fi aflată la altă locă și e decorată cu o cunună de lauri, a semnului de învingere, sdă ală Cesariloră și s’a zidită asupra ușei unei biserici din St.-Petru din Valea Hațegului (Citată la P. Broștenă în ope- ratulă „Charta lumii “ Transilvania 1891 pag. 103). Atâtă biserica din St.-Petru, câtă și cele din Pescena și Ostrovulă mare, tote trei comune în apropiarea Grădiscel, suntă zidite în stilă goticii și în unele părți renovate; deci și busta, precum dice Francke s’a potută zidi de asupra ușei cu ocasiunea vre-unei renovări a bisericei, tară de a detrage ceva din vechimea ei. Apoi biserica românâscă din comuna Streiă, zidită totă în stilă gotică și bine conservată, chiar și mau- soleulă dela Densușu, despre a cărui origine divergeză părerile istoriciloră și archeologiloră. Unii susțină că l’ară fi rădicată soția lui Longină, ge- nerală a lui Traianu, spendurată de Decebală, în memoria bărbatului seă; alții că ară fi fostă o capelă păgână, pentru a sacrifica idoliloră, și că s’aru fi zidită mal târziu după în- cetarea domniei romane în Dacia, din petri cărate dela Ulpia Trăiană; ear istoriculă germană Momsen că s’ară fi rădicată numai în secululă VI ca turnă de observare, și că altariulu s’ară fi făcută numai după primirea creștinismului. Ori-cândă se va fi rădicată acestă templu, fiă pe timpulă Daciloră, fiă pe timpulă Romaniloră, fiă chiar după încetarea domnirei loră, faptulă că s’a conservată în stilulă seu antică ca proprietate a bisericei românescl dovedesce adeverulă aser- țiune!, că Romanii din Densușă încă în primii secuii al creș- tinismului aă primită religiunea creștină, adăptândă capela păgână ca biserică creștină. în fine chiară și bisericile ocupate de reformați din Sântă- Mariă și Hațegă, sântă edificate totă în stilă gotică. în șematismulă clerului romano-catolice din diecesa tran- silvană de pre anulă 1882, la pag. 90 se afirmă că în Hațegă a esistată biserică rom.-catolică la anulă 1389, că atâtă 225 biserica câtă și casele parochiale le aii ocupatii reformați!, cari le posedau și în anulă 1751, precum se vede la Fr. Olasz et Paulus Tomori în relatione de dato 21 Decembre 1751 fasc. 24 Nr. 87. Altă versiune susține însă, că bisericile reformate din Hațegă și Sântă-Măriă ară fi fostă la începută orientale, ceea-ce atestă posiția loră cu altariulă cătră resărită, câtu și pic- turile și frescurile de pre păreți, cari acumă, deși suntă astu- pate cu vară, totuși la biserica din S. Măria se potă încă bine observa. Pe timpulă principilor!! reformați episcopatulă orientală ală Piomâniloră devenindă aternătoriă dela superintendintele calvinescă, ba cinară și o parte a poporului română din co- mitatulă Hunedorei, mai alesă nobili cu preoți cu totă trecendă Ia calvinismă (Petru Bod., la G. Barițiă Tom. I. pag. 148), multe biserici orientale aă ajunsă în posesiunea reformațiloră, bună-oră cea din Hațegă, Sântă Măriă, Clopotiva, ruinată și pustiă pănă înainte cu vr’o 4 ani, cândă s’a restaurată din nou, pare-mi-să cu spesele Kulturegyletului, cu care ocasiune scriitoriulă acestora a vedutu picturile pe părețil altariulul; din Galați acumă ruinată și pustiă etc. Episcopulă Petru Paulă Aronă făcendă visitațiune canonică în districtulu Hațegului la anulă 1759, află încă în comunele Clopotiva, Sălașulă de susă și Galață, că Calvinii își țină servițulă divină la anumite ore totă în biserica romândscă, se înfuriă, dă afară din biserici catedră și bănci calvinesci. Calvinii să plângă la împărătesa Maria Teresia, carea dispune, ca tote bisericile să se despartă în două, s’aă să se facă alte biserici nouă cu spesele comune ale ambeloră confesiuni. (G. Barițiă tom. I. pag. 450). în urmare biserica din Clopotiva și Galață reraână în posesiunea calvi- niloră, ear pentru confesiunea gr.-cat. se edifică altele nouă, în Galață la anulă 1765, ear în Clopotiva la anulă 1768. Vicariulă Cirilă Țopa, mortă în 1811, sub episcopatulă lui Ioană Bobu, s’a încercată se recâștige bisericele din Hațegă și Sânt-Măriă venindu însă lucrulă pănă la esecuțiune, reformați! 226 le-au apărată cu brachiuhi după legile feudale de atunci, („Observatoriulă“ Nr. 6 anulă 1880). Devenită astfelă biserica cea mai vecină din Hațegu îfl posesiunea reformațiloră, pe Românii gr.-or., i-aflâină cu bise- rica afară de circumferința opidului, într’ună deluță de cătrâ' meijă-nopte, carele adi se numesce cimiteriulă celă vecină unită. Aici se mai vede numai o petră rotundă, înaltă cam y₈ metru, carea a servită în altariă ca prestolu, și vr’o câteva cruci de petră afundate în pămentă. Aă mai remasă dela acea biserică și vr’o câte-va icone de lemnă, care se păstreză în podulu bisericei gr.-catolice, și ună potiră de alună totă mâncată de cari, carele înainte cu vr’o 8 ani a dispărută din altariulă acestei biserici. în 5 Septembre 1700 Românii din Hațegă se dice că trecti la unire cu biserică cu totă, precum se vede din actele sinodului celui mare, ținută în același ană la Alba-Iulia, unde la punctulă VI din actulă unirei, vine subscrisă George protopopulă Ha- țegului cu 35 preoți. La instalarea episcopului Athanasie, întâmplată în 25 Iunie 1701, protopopulă Hațegului a mersă în prima trăsură lângă tatălă episcopului. (G. Barițiă Tom. I. pag. 206). Căușele unirei, cu deosebire în Țera Hațegului, aă fostă persecuțiunile cele grele, ce avea de a le îndura religiunea, biserica și preoțimea ortodocsă, mai alesă din partea aceloră fii calviniți, cari cu trecerea la reformatismă, ’și renegaă și originea și neamulă. Comunele opidane: Ilia, Oreștia, Hunedora și Hațegulă din Comitatulă Hunedorei, ca trecute la calvinismă, aă fostă supuse cu totală superintendentelui calvinescă (G. Barițiă Tom. I. pag. 139). Ba principele Michailă Apafi I. prin decretulă dto Alba-Iulia 14 luniă 1674 supune după usulă observată de principii antecesori, tote bisericile și totă clerulă română de-a dreptulă jurisdicțiunei superintendentului calvină Gaspar Tiszabetsi, căruia i-comite facerea visitațiuniloru canonice în bisericele românesci, coregerea retăciriloră ce le va afla, ame- 227 ■ nințându cu pedepse pe cei ce nu vorti respecta corecțiunile K super., Gaspar Tiszabetsi. ■ Mely usust mi is observâlvân, annuâltunk, es rendeltuk, B-hogy birodalmunkban levo minden olâh ecclesiâkra inspiciâljon V Tiszteletes Tiszabetsi Găspâr uram, ortodoxus puspok es azokban BJăvo errorokat jolelki esmerettel corrigâlja s’a dolognak ki- f vânsâga szerent dirigâlja is. („Transilvania" 1885, pag. 102). I La anulă 1763 o parte din Românii hațegani se reîntdrce la fc-biserica ortodoxă, mai alesă în urma predicăriloră călugărului K Sofroniă din România, născută înse în Ciora, o comună nu de- f parte de Vințulă de josă în Transilvania. Acestu călugără învăța r „că nu e mântuire, decâtu în religiunea părințescă". Opera [ lui a fostă tare multă ajutată între altele și prin încercarea I lesuițiloră de a subjuga biserica românescăj precumă faceaă L și reformați! înainte de unire. | Trecendă așa dară o parte considerabilă, a Româniloră I din Hațegă dela unire, și-aă rădicată o biserică de lernnu în F suburbiulă numită „Suseni", unde acum e cimiteriulă celă vechiă greco-orienfală, în carele pe lângă câteva cruci de petră mai sustă întregă o clopotniță de zidă. Biserica acesta, mai târdiu după edificarea celei de acum, s’a derimată, ear cerimea ei de lemnă s’a vendută la biserica din comuna vecină Reia. Bisericile de petră de acum ale Româniloră s’aă clădită numai în veaculă nostru, cea gr.-cat. cu spesele episcopului Bobă, în urma resoluțiunei 11 dto lanuariă 1821 și s’a terminată în 1824, dotându-se la 1852 cu ună ajutoriă anuală de 21 fl. din fondulă bobiană; ear cea greco- orientală s’a edificată la 1828 prin stăruința căpitanului mi- litariă Ivanovici, serbă de origine, cu ajutoriulă și din con- tribuirile poporului. Cine a fostă următorii lui George, celui ântăiă protopopă unită, nu se scie pănă la 1763. Cu datulă din acestă ană vine subscrisă pe ună contractă losifă Popă Sacsali, parochă și protopopă gr.-cat., carele a trăită și pre la anulă 1782. După mortea acestuia, oficiulă de protopopă s’a rădicată la 228 vicariată foraneu în 1786 cu decretulă aulică de sub Nr. ?⁸N ir.’j și guvernială de sub Nr. 8853, cu unu salariu anuală de 300 fl. m. c. din fondulă Lusitană. Primulu vicariă la 1787 a fostă Alesandru Fiscuti mai înainte protopopă ală Bistriței. în 1789 a urmată Michaila Timariă, fostă profesoră de preparandie în Blajă pănă în 1805; apoi puțină timpă, păte numai ca administratorii, Tironă Dragoșfl, protopopulă Albei-Iulie. Totă în 1805 urmeză Cirilă Țopa, protopopulă Sibiiului, pănă în 1811; în 1812 Ioana Radoli protopopulă Murășă-Oșorheiului, ear în 1.819 s’a de- numită loviană Nobili, preotă în Jibotă și teologă de Lemberg, sub care s’a edificată și biserica. Morindă Nobili în l-a Faurii 1841, s’a întărită de vicarii! fostulă mal înainte administratori) Constantină Papfalvi, parochulă Hunedorei, carele abia s& mută la Hațegă în 1850, ear în anulă următoriă alegendu-se: canonică la Blajă, ’i urmă la 1852 protopopulă Mediașului Ștefană Moldovană, acum preposită în Lugoju. j în 1857 s’a denumită Gavriilă Popă protopopulă Bet- leanului, căruia după-ce s’a alesă canonică la Lugojă, i-a urmată Petru Popă, fostă secretariu episcopescă. înaintată la statul» de canonică, în locu-1 se denumi la 1875 Veniaminu Densușiană, protopopulă Bobâlnel. în 19 Decembre 1884, după alegerea lui Densușantt ca canonică, i-a urmată vicariuluî actuală Ioană lanza, pro- topopulă Ulpiel Traiane, născută în Blajă la 1836. Salariulă vicarială, carele să rădică din diverse fonduri, e sistemisatu la 600 fl. prin emisulă ministrului de culte dto 11 luliă 1872 Nr. 14.358. Primulă protopopă gr.-or., după reînființarea protopo- piatului, respective, după transferarea scaunului protopopescă dela Hunedora la Hațegă, — a fostă Ioană Macsimiliană, căruia i-a urmată fiulă seu Mihaiă Macsimiliană, er acestuia i-a urmată Ioană Rațiă în 1861, repausată în 22 luniă 1891 Afară de bisericile românesc! gr.-cat. și gr.-orientală și de 229 cea reformata, care e din timpurile prime ale creștinismului, mai este în Hațegu și biserică romano-catolică. La anulă 1671 principele M. Apafi I. dă lui Petru Tornea bunurile, cari adi le posede biserica romano-catolică și cari pe atunci erau fiscali. Dela Tornea, neavendu eredi, trecu la Eva Tokoly, muierea principelui Paulii Estoras (Esz- terhâzi), dbmna ereditariă a Hațegului. Pe timpulu acesta neavendu romano-catolicii nici unu preoții în totii Comitatulă Hunedorei, recureză la principe pentru cedarea bunuriloră numite „Torniane" pe sema parochiei și școlei romano-catolice, ce să vorii rădica în Hațegu. în 11 Februarie 1695 împeratulu Leopoldii introduce, biserica catolică în posesiunea aceloră bunuri, cari apoi s’atî adausă prin dăruirile altorii binefăcetori: Andreiu Boierii, Moise Pui, P. Ivulă, Stef Buda, Blajiu Gridianu, Ladislaus Kendeffy etc. (Relatio Balth. Balog par. dtto 20 lanuarii anno 1776 Nr. 18). Mai ântâiă s’a rădicată numai o capelă de lemnă și o școlă în grădina, unde locuiesce acum cantorulă. Biserica de adi s’a începută a se edifica la 1747 și s’a terminată numai în 1755. Hospițiulă Franciscaniloru acolo unde e acum s’a rădicată la 1768 (in subsidium militarium et passum erectum) și era făcută de lemnă, în care pe la 1777 locuiaă trei părinți, cari trăiaă mai multă din cerșită și din ceva fundațiuni remasă loră din vechime. Urme vechi despre esistența unei monăstiri catolice în Hațegă aflămă într’o diplomă din 1429, prin care Ladislaă Ciacu, voivodulă Transilvaniei, dă ună transsumptă, seă o copiă autentică la rogarea călugăriloră minoriți ai ordului S. Franciscă, de pre privilegiulă dată loră mai înainte de regele Sigismundă, ad preces fratrum minorum ordinis S. Francisci de claustro de Haczak. („Transilvania" anulă 1872 pag. 283). Călugării acești minoriți, cari locuiaă pe atunci în clau- strele dela Cevî, Sebeșă, Orșova și Hațegu, fură instituiți de papă și de regii Ungariei cu multă mai nainte de Sigismundă, spre a face propagandă confesională, a ține luptă cu călugării 230 greci și a apera autoritatea papei și a regiloră apostoliil ungurescl. (Toții acolo). I Preste stradă, dela edificiulu judecătoriei cercuale regesc , s’a potutu observa pănă înainte cu 6—7 ani fundamentul l masivii ală unui edificiu îngropată în pământu, pe care de - gropându-lu notariuhi publică, a aflată o mulțime de păți l de clență, o statuă de marmoră fără capă, nisce ăse, ba chil r și nisce pinteni. Fundamentală acela avea forma unei biserifi cu altariulă cătră răsărită, și se crede că a fostă fundamentai claustrului minorițiloră amintiți în diploma dela 1429. (Va urma). Paulu Olteanu, j înveț. grăniț. J DELA ACADEMIA ROMÂNA. Prin încetarea din vieță a membriloră Academiei Ioană Br$ tianu și Michailu Cogălniceanu aă venită în vacanță doue locuri^ cari în sessiunea din urmă nu s’au întregită; murindă de atunci încoce și membrii Melchisedecu și Cobălcescu, acele locuri s’aă îm- mulțită cu alte doue, și așa de presentă suntă vacante patru locuri: câte unulă în secțiunea literară și a sciințeloră, er’ doue în secți- unea istorică. Ședințele în cursulă anului se țină în fiă-care Vineri, vacante sântă doue: una dela 15/27 luliu pănă la 15/27 Augustă, altă du doue septeinâni la Crăciună. Sesiunea generală în anulă venitoriu se va începe la 23 Februariu (7 Martiă). în ședința dela 29 Maiă a. c. s'a decis a se face publicațiune întru amintirea serbărei ținute la 12 Maiă în Sibiiă pentru îm- plinirea de 80 ani de vieță a venerabilului membru academică G. Barițiu. Acestă publicațiune va cuprinde, pe lângă relațiunea despre numita serbare, și actele privitore la ea și o culegere din scrierile alese ale distinsului scriitoriă din articulii publicați în „Gazeta Transilvaniei" și în celelalte foi periodice redactate de dînsul. Pentru întocmirea acestei publicațiuni, Academia a alesă o comisiune compusă din d-nii D. A. Sturdza, Gr. G. Tocilescu și Nicolau Densușiană. 231 V DIN CRONICA LUNARĂ., |r Dist.incțiune. Din incidcntulă jubileului de 25 ani alu înco- । ronărei Maiestății Sale de Rege ală Ungariei, Esc. Sa Metropolitulă | gr.-cat. română Dr. Ioanu Vancea de Butesa a fostă distinsă cu t marea-cruce a ordului Lcopoldină. I Asociațiunea națională arădană și-a ținută adunarea generală ■ la 30 Maiă (11 luniă) a. c. constatândă progresă în mersulă agen- [ deloră sale. । Reuniunea femeilorii române din Aradu și provincia a ținută f adunarea sa generală la 11 luniă n. în sala seminarială din Aradă, | sub presidiulă Dnei Aurelia Beleșu, cu asistința unui publică nu- | merosă. Cu vii aclamațiuni a fostă salutată patronulă Reuniune! । P. 8. Episcopă diecesanu Ioanu Mețianu, carele a Implorată | asupra Reuniune! binecuvântarea cerului. Progresulă societății este I mulțemitoră. 1 Necrologe. Dimitriu Brătianu, distinsulă bărbată de stată ală ‘ României, frate mai mare a lui Ioanu Brătianu, a reposată la 1 8/20 luniă c. | George cav. de Flondoră, inare-proprietară în Bucovina, deputată r dintală etc. a reposată la 1/13 luniă. Profesorulă de Geologiă la universitatea din Iași, membru ală Academiei române și ală mai multoră societăți de erudiți, George Cobălcescu, a reposată în Iași la 21 Maiă a. c. în etate de 66 ani. La înmormântarea distinsului bărbată a fostă representată și Aca- demia prin o delegațiune din sinulă seu. Mauriciu Guist, directorulă gimnasiului evangelică din Sibiiă, bărbată distinsă prin erudițiunea și umanitatea sa, a murită la 11 /23 luniă a. c. în etate de 58 ani, după o mănosă activitate profesorală de 34, directorală de 16 ani. Fundațiune. învețătorulă din Nadabă Ioanu Doboșu, reposată la 6/18 luniu a. c. în etate de 58 ani, după servițu învețătorescă de 37 ani, a destinată averea sa în valore de 10,000 11. pentru o fundațiune în folosulă tinerimei studidse, punendu-o sub protecțiunea Episcopului Aradului. Rector magnificur la universitatea din Cernăuți a fostă alesă Dr. Emilianu Vojuțuchi, profesoră de teologie, protopresbiteră etc., născută la 1850 în Cernăuți. 232 BIBLIOGRAFIA. | Ca scrieri întrate însemnămă: 1 Asociațiunea națională arădană. Conferințe publice 1,892 (jj,t lanuariu pănă 13 Martin). Aradă 1892, editura AsoeiațufjM naționale arădane, tipografia diecesană. Cnprinsulu: Rcligiuijig ca factorulu principalii de producțiune, de Augustinil Jlamsfy.' 2. Elementulă națională în educațiune, de Dr. Petru Pip„$i 3. Pământulă ca predilectă ală forțeloră naturei, de Teodiri# Ceontea. 4. Direcțiunea populară în literatura română de Petranii. 5. Femeea ca factoră în civilisațiunea poporeloră, ilfl: Romulu Nestoru. fi. Sfinții părinți ca pedagogi, de Dr. Traiafifa Puticiu. 7. Despre libertate, de Gr. Georgiu Plopii. ; Corespondentii din Zarandu, de Shneonil Băcilă. Deva, Kr