Apare la 15 a fiă-cărei luni. TRANSILVANIA FOIA ASOCIAȚIUNEI TRANSILVANE PENTRU LITERATURA ROMANA ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂNO. Nrulu 8. sibiiU, 15 augustCt 1890. Amilii XXI. ARABIA DELA GURILE DUNĂRII. A arăta esistința și posițiunea Arabiei dela gurile Du- nării, e de a desvăli unele date geografice și istorice de in- teresîi pentru noi, — dar mai nainte să atingă despre Arabia din Asia. Arabia e o peninsulă în Asia dela amedi — apusă. Nordulă ei zace pela gradulă 32, eară ame<)ă-(Jiulă ei pela gradulă 12 ală lățimii nordice; mărimea ei e de 50000 de mile cuadrate, eară marginile ’I săntă, la resărită sinulă de mare persică și mai în susă teritoriulă dela rîulă Euphrată; la amedi, oceanulă indică și respective marea arabică (în vechime erythrâică); la apusă marea roșiă și Africa, eară la nordă Syria și Meso- potamia, ce se țînă de imperiulă turcescă în Asia. Arabia în unele părți e înnaltă și cu dăluri, dar în lăuntru și la unele margini preste totă e o pustiă uscată de natura pustiei Africei. Acesta e causa, că poporele emigrătore din Asia dela răsărită nu s’aă lăcomită ca să o cucerăscă, ci mai tote numai aă trecută pe lângă ea; acăsta e causa, că deși e de patru ori mai mare decâtă germania, Arabia abia are 4—5 milione de locuitori. Geografii vechi aă îm- părțită Arabia: 1, în Arabia deșerta (pustiă); 2, în Arabia Felix (fericită) dincoce de pustia nordică, eară dela Ptolomeiă încoce 3, în Arabia Petraea (petrosa), în carea se află și muntele Sinai. Feră, aramă și plumbă se află puțină, eară în metale nobile apare ca o țără săracă, cu escepțiunea Me- 15 226 dianului din nordă-vestulă el. La țermurile sinului de marr persică, de mii de ani se pescuescu mărgăritare. ComerciuL el în vechime a fostu concentrații la țermuril dela amâdl :: s’a întinsă spre India și Africa. Despre Dunăre și respective gurile Dunării de astădatji. atingă numai, că zacă sub gradurile 45—46 a lățimii nor- dice, și cumcă comerciulă Arabiei din Asia, pornindă dij nordulă ei cătră gurile Dunării, e imposibilă peste Mesopo- tamia, Armenia și Marea negră, — eară prin Syria, Mărcii mediterană, Constantinopole și Marea-negră, prin ună în cungiură așa de mare, ca comerciu nemijlocită abia e veri- similă pentru timpii vechii. Să ne apropiămă de istoria. Ammian Marcelin istorică romană, s’a născută pela 33(> după Chr. în Antiochia Syriel, a făcută servițil militare și a escelată sub Constanțiă (337—355) în Orientă, Gallia ?i Germania și sub luliană (355—363) în resboiulă persicn, apoi mai târdiă s’a aședată în Roma, unde a murită dup anulă 390. Elă a scrisă istoria romană dela Nerva pă:i.r la Valențe, adecă dela anulă 98 pănă la anulă 378 dup Christosă, în 31 de cărți, din cari adl se află numai căr- țile 14—31, adecă de pe timpulă 353—378 după Christosă, Opulă lui se numesce „Ammiani Marcelini rerum gestarnni libri XVIII, și eă amă folosită edițiunea lui lacobus Gronovii^ tipărită la 1793 în Lugdunum Batavorum, ce se află în biblioj teca universității din Budapesta și anume sub semnulă Ga 3315 Ca introducere amă să adaugă, că Goții se aretaseii Ia anulă 215 după Christosă pe timpulă lui Caracalla, ear| Hunnil se aretaseră la anulă 375 după Christosă și din acestă ană se începe emigrarea mare a poporeloră. Capulă ală III-lea din. cartea XXXI a lui Ammian Mai*j celin comunică istoria din anulă 375 după Christosă pfl timpulă lui Valențe după ală 3-lea consulată ală lui Gra- tiană și A. Aequitiu. țₗ Din textulă originală voiă comunica numai partea, ce sț refereză la Arabia dela gurile Dunării, eră pentru de £ 227 pute pricepe tote celelalte referitore la textil, Capulă ală III-lea îlu voiă publica întregii în traducere. „Ad amnem Danastum pervenerunt, inter Histrum et Borysthenem per camporum ampla spatia difluentem. Haec ita praeter spem accidisse doctus Athanaricus Thervingornm ludex, (in quem, ut ante relatum est, ob auxilia missa Procopio dudum Valens commoverat signa) stare gradu fixo tentabat, surrecturus in vires, si ipse quoque lacesseretur ut ceteri. Castris denique prope Danasti margines ac Greuthungorum valem longius opportune metatis, Munderichum Ducem postea limitis per Arabiam, cum Lagarimano et Optimatibus aliis adusque vicesimum lapidem misit, hostium speculaturos ad- ventum, ipse aciem nullo turbante interim struens. Verum longe aliter, quam rebatur, evenit. Cap III. „Deci Hunii străbătendă în ținuturile Alemanilorîî, pe carii usulii i-a numitu Tanaite, mărginași Greuthungiloră, și ucigendu și despoiându pe mulți, cu cei remași, pentru de a-i aduce la concordiă cu credință, legară pactii: și cu aceia alăturându-i, mai cu încredere aii străbătută prin nă- vălire repentină, satele departe întinse și avute ale lui Er- menrich, regelui celui mai resboinic și prin multe și felurite fapte vitejesc! națiuniloră vecine suntă înfricoșați. Carele (Ermenrich) lovită prin tăria viscolului venită deodată, deși multă a nizuită de a remânea hotărîtă și statornică, totuși faima lățîndu-se totă mai tare, cruzimea supușiloră și tăma de primejdii mari a linistit’o prin mortea voluntariă. „După a cărui morte, Vithimir alesă de rege s’a resti- tuită întrucâtva încredend-se Alaniloră și altoră Hunni, pre carii prin sold i-a asociată părțiloră sale. Dar’ după multe perderi, ce le-a suferită, învinsă prin tăria armeloră în bătaiă și-a dată sufletulă. Grijea de fiiulă mică ală lui, cu numele Viderich aă purtat’o Alatheus și Saphrax ducii ostei, cunos- cuți pentru firmitatea inimei loră, carii pe ună restimpă pre- venindă (releloră) ’șl perduseră încrederea de a putea sta improtivă, și mai cu cautelă se dedură la o parte. 15* 228 ’lă de de „Ajunseră la riulă Danastru ce curgea prin spațiurile largi ale câmpiloră între Istru și Borystenes. Aceste' întem- plându-se peste speranță, învățatulă Athanaricu, judele Ther- vingeloră, (în contra căruia, precumă s’a aretatu mal susti Vălente ’și rădicase stegurile, pentru ajutorele trămise mal de multîi*) lui Procopiu) cercă de a sta cu pașii hotărîtu, rădemându-se pe tăriele sale, decă și însuși s’ar prăpădi ca ceialalți. în capătă aședându-și (măsurându-și) abia la timpulă său castrele, aprope de marginile Danastrului și de valea Greuthungiloiă, — după aceea pe Munderich ducele graniței . cu Lagariman și optimațil (magnații) l’au trămisii prin Arabia pănă la a douădecea petră de hotară, ca se spioneze sosirea inimiciloru; elu întru aceste, neconturbată de nime, aședân- du-și oștea în ordine de bătaiă. Dar de totu altcumu s’a întâmplată, decumă a cugetatu. „Hunnii adecă (precumii suntu vicleni în planulu lorii) avendu suspiciă, că mai îndepărtată e atare mulțime, lăsară la o parte, pe cei ce-i vădură aședați în liniște, ca și cum ₂ nime nu li-ar sta în cale, și după-ce luna au ruptă întunerecul nopții pătrunseră vadulă rîului și aleseră aceea, ce era maȘ cu putință; și temendu-se, ca nu cumva ună vestitoriu curendiî înnainte se spariă pe cei ce lucraă departe, pe însuși Athanarirf atăcară cu lovitură grabnică. Și pe acesta, — confusăt, primulă atacă, perdendă câți-va din ai sei, — ’lu siliră] a grăbi la locă de scăpare în munții rîposi. „Constrinsă de noutatea stării și mai alesă de groza celortf ’ veniaă, — dela țermurii înalț! ai riului Gcras pănă la P ce Dunăre, strimtorândă țările Taifaliloră, zidurile (șanțurile) de apărare le-a rădicatti mai înaltă; cu acesta pavăză (seutu) împlinită cu diligință grabnică, a cugetată, că și-a aședată lai adăpostii siguritatea sa și salutea (publică). Și cândîî ’și în- chipuia, că opera (șanțurile) e destulu de tare, Hunnii ’lă *) Marcelinu lib. XXVII cap. V. arata că la anulu 367 după Christosu s’a trămiau ajutorele. 229 ^goniau cu pași iuți, și sositorii mai că îlă cutropiseră, decă r’ftu cumva îngreunați de sarcina prădiloră ar fi stată pe locă» r „Faima totuși întindendu-se departe la celelalte ginți ale | Goților, cumcă unu genă de omeni, ne mai audiții înainte de p acesta, năvălindă acum ca viscolulă în munții înalți, ce e urdită din sînulă (asilă) ascunsă și cele ce zacă, de aprope V le resipe și le rumpe; — partea cea mai mare de poporă, . carea pe Athanaric l’aă părăsită în sărăciă, consumându-se cele de lipsă, și cerceta domicilă îndepărtată de cunoscința bărbariloră; și multă desbătendă, că ce locuințe și-ar alege, a cugetată că ună adăpostă ’I mal convine în Thracia, din doue cause, pentrucă e (Thracia) și cu pajiștea cea mal roditore, și de barbari se desparte prin mărimea riuriloră, curgetore.“ în capulă ală IV-lea Goții sub ducele Alaviv cuprindă țărmuril Dunării și trămită soli la împeratulă Valențe, cu rugare, ca se-i primescă, — Valențe ’i primesce și se descrie trecerea loră în Thracia. Să aducă câteva desluciri asu- pra temei. 1. Se cercetămă identitatea riuriloră numite în text, cu cele de adi. La Marcelin Danastus, la lordanes se află și Danastus și Danaster; precum și la Constantin Porfyrogenita; în Ko- czânyi, Danastris, mai departe, Danaster a avută numele și Tyras și a fostă rîulă de graniță între Dacia și Sarmația europenă; acestă Danaster adi la străini e Dniester seă Dnester, la români e: Nistru. Hister e Dunărea dela Nicopole în josă; eră Danubius e Dunărea dela Nicopole în susă, adi preste totă, Dunărea. Borystenes a avută numele și Danaper, Danapris, adi Dneper și Dnieper adecă: Nipru, și — prin Chersonesulă taurică curge în Marea-ndgră. Gerasus la Marcelină, Hierason la Ptolomeiă, Hierasus la alții, e riulă Prut, (numită în vechime și Pyretus. Porata). 2. Goții thervingi ajunseră dară pănă la rîulă Nistru și regele Atanaric și-a pusă tabera sa aprope de țermuril 230 riului, și în acestu modă, Goții au stătu pe teritoriulă Daci® vechie și nu aii trecutii nulii. Hunii aii foștii, carii aii trecut® vadulii Nistrului și pe Goții ’i atăcară în tabera lui Atanari® Acesta taberă a trebuită să fiă în partea de susii a Nistrului® pentrucă pe aci puteau se trăcă mai ușorii și pentrucă Atha® naric a fostă resbitu între munți. Mai târdiu pe Athanari® ’lu vedemă retrasă dincoce de Prut, și aci în țara Taifala® loră ’și face linia de întăritură și de aperare în contra niloră. ’!® 3. Hunii aă venită de dincolo de Tanais (adi riulă Don)® căci dintre poporele anumite de Marcelin, Alanii aă locuit® atunci la riulă Tanais și pentru acesta s’aă numită și Td® naite (omeni de lângă Tanais). Cu Alanii aă fostă marginai® Greuthungii, ună ramă de ală Goțiloră, și aceștia a trebuit® se locuiască din susă de Thervingi, pentrucă tabera lui Atha® naric s’a întinsă pănă la Valea Greuthungiloru, — și vaM® este unde suntă deluri. Marcelin în cartea XXVII cap 3® descrie ună resboiă dela anulă 367 după Christosă pe timpul® imperatului Valențe a cărui oste trece Dunărea și „ continuati® iteribus longius agentes Greuthungos bellicosam gentem agre® sus est“ și din acesta descriere se vede, că Greuthungii înc® aă fostă supușii regelui Atanaric. ® 4. Ducele gotic Munderich a fostă duce de graniță® dincoce de Nistru, și (duci de graniță aflămă la mai multe® poporă ba după Marcelin și la Romanii vechi) — cu opti-® mâții a fostă trămisă prin Arabia. Munderich nu a trecută ! Nistrulă, tabera lui Athanaric zăcea pe teritoriulă Arabiei și! Munderich prin Arabia s’a dusă pănă Ia a două decea petră j de hotară. Astfelă de cătră deluri s’a dusă la șesă, de cătră® nordă s’a scoborîtă spre amedi, pe lângă Nistru în Arabia.® în urmare, Arabia acăsta a fostă între Nistru și Prut spre® amedi, unde e Marea-negră. a 5. Arabia acesta a lui Marcelin a fostă pe teritoriulă,® care mai târdiă s’a numită Bes-Arabia, — teritoriă, ce încă s’a ținută de Dacia lui Traiană, seă cea vechiă. Besarabia 231 e adl unu gubernamentă rusescă în Rusia dela amădi, — mărginită de Nistru, Prut, și Marea-negră și are ună teritoriu de 828 de mile cuadrate. Partea sudică a Besarabiei e șesă, teritoră de deșertă (seă pustiă, lat. it. deșerta, nemt. Steppe și Heide); eră partea nordică o acopere ună ramă de Carpați, nu pre înaltă, dar păduroșii. La Bender începu arborii de deșertă, ce suntă ca nesce sterpituri de goruni pădureți și tufe de spini, adecă, nu crescă mari ca și în alte părți. A cincea parte din Be- sarabia, e neroditore; camă jumetate din țeră e terenă de pășune, și 51 de mile pătrate e pădure. 6. La începutulă materiei amă descrisă Arabia din Asia, aci descrisei pe aceea dela gurele Dunării și Marea-nâgră. Aă o posițiune analogă și natura loră internă asemenea e analogă, pentru acesta aă și nume asemene. Nici odată nu aă venită locuitori din Arabia Asiei în Arabia Daciei, ca se-și fundeze aci o țeră și se-i dea numele patriei vechie, — pentru acesta, în Arabia dela Marea-negră nu avemă se căutămă și se aflămă pe Arabi, — seu pe Arapi, cum la este numele la poporulă românescă. Intre rassele omenimii tipulu caucasică formeză o clasă, de cari se țînă Melanochroril, cu peră negru, ochi negri și cu pelea de colore brunetă pănă la negreță; de clasa acesta se țînă Ismaeliții seă Arabii. — Aethiopia a fostă o țeră în Africa, dela Egipetă spre ame^i pe lângă riulă Nilă între Lybia și Marea-roșiă, unde adi e Nubia și Abisinia. — Aci locuiescă Ethiopii, arși negri de sore, — împărțiți în 2 specii, — cei dela resăritu și la mijloculă Nilului suntă amestecați cu rassă albă, — cei dela apusă aă peră lânosă; aceștia suntă Negerii, și în ideea poporului română, deosebi după poesia po- porală, aceștia suntă Arapii; căci aceștia sântă negri de totă, au buze mari late, nașă tomp etc., — cu atâta mal*puțînă aă putută ajunge Aethiopi la gurele Dunării, afară de casulă, cândă în oștea turcescă, românii voră fi vedută și Arapi ade- verațl din Africa. 232 7. Pentru tema acesta, e de interesă a sci, că Romanii vechi cunoscut’aă ore Arabia din Asia. Romanii ocupaseră Syria, — NobatăiI din Arabia năvă- liră în Syria și acesta a fostu pretestu de a purta resboiă în contra Arabiel! Pompeiă la anulă 63 înainte de Christosă a condusă o espedițiune și a cuprinsă Petra, orașulă de frunte, dară Augustă împeratulă (f 14 după Christosă) și-a pusă planulă, ca se o cucerescă. Aeliă Gallă procuratorulă Egi- petulul la anulă 24 înainte de Christosă a purtată resboiă în contra Arabiloră, dară fără succesă. Abia la anulă, 105 după Christosă pe timpulă lui Traiană (cândă acesta se lupta în Dacia) aă străbătută Romanii în Arabia; o parte din Arabia Petrâa a fostă proclamată de provinciă romană și cu numele Palaestina Tertia, adausă Palestinei. Dar luptele s’aă con- tinuată neîncetată la marginile ei; după mortea lui Traianu, peste puțînă timpă Hadriană a părăsită Arabia, împerații romanii însă aă susținută dreptulu de suverenitate asupra el. Mal târdiă și împeratulă Aureliană, 270—275 după Christosă a avută lupte crâncene cu Arabil. Marcelină tocmai peste 100 de ani, la anulă 375 amintesce Arabia dela gurele Dunării. Cine i-a dată acestă nume? Mai întâiă — barem pănă acuma — ’lă aflămă la ună istorică romană, carele și-a scrisă opulă în Roma și-a murită în Roma, — deci putemă deduce, că Romanii vechi aă botezată teritoriulă între Prut și Nistru, de Arabia. 8. E întrebare, că ce înțelesă are numele Arabia? atâtă acea din Asia, câtă și acea dela Dunărea de josă. Strabo geografulă ne conduce ca se putemă pricepe în- țelesulă numelui: Arabia. Strabo, adecă în cartea VII capă III punctă 14 dîce: Era între Marea-negră, dela Dunăre pănă la Tyras (Borystenes-Nipru) se întinde și deșertulu geticii, totă campiă și fără apă. Apoi în cartea VII. capă III punctă 17 lit. b) dice: Er’ țînutulă totă câtă este între Borystenes (Nipru) și Istru (Dunărea de josă) mai întâiă este desertulH S 233 ic, după aceea Tyrageții, după ei lazigii Sarmațiel și cei se chiamă împărătesei. Pe timpulă, cândă Traiană a ocupată Dacia, Dacii fo- stă dincoce de Carpați (în Ardălă și părți din Urtgaria) ; ără iii dincolo de Carpați (în România și în Besarabia de adi). felă în teritoriulă getică a fostă „deșertulii geticii” și stă deșertă e identică cu Arabia lui Marcelin, — și nu- le Arabia are conceptulă de deșertă,— adecă: pustiă, locă nsă, și mai multă golă de vegetațiune. • Wilhelm Obermuller în Deutsch-Keltisches Worterbiich I, 121, esplică înțelesulă numelui Arabia: Ar însămnă naltă, Uscată, aspru, ibh însemnă țînută, prejură, — deci prejură aspru, uscată, petrosă. Acesta s’ar putea aplică mai de aprdpe I asupra prejurului Sinai, Arabia petrăa, de unde verisimilă s’a ■ născută numele! Astfeliu W. O. se apropie mai multă de ar cu înțelesulă înaltă, — ce a servită de rădecină și pentru cuventulă lățiri: ar-d-uus (ar-d-vus); eă me țenude ar cu înțelesulă: șesă, uscată, aspru, din care s’a formată latinulă ar-idus, uscătă, — și din care s’a născută și ar-eo me usc; și area lat. a+ia ro- mânesce ună terenă golă, șesă asemene. Acestă ar trecendă în er la greci s’a sformată: Egreta, pustiă, goliciune de teretfă, de unde pustnică (eremită călugără), ce însertiflă, deșertă, pustiă, vast, părăsită, rj (gcoqd) pustiă,¹ singu- ritate, deșert *). Ab din Arabia, puccede din celticiilă ibh, (care se află în formele: ab, eb, ib, ob, ub și ba, fa, pa, sa, și însdmnă: prejură, țînutu, eară ia din Arabia înseamnă: țeră, deci Arabia însemnă: țera la prejură pustiă (vastă; secă, uscat). Pe acestă ibh ’lă aflămă în numele Aegyptus (Egi- petă): aeg însemnă, apă, din acestă aeg e numele : Aeg-ea, locă, terenă de apă; g în q aqua și precum se află și aga; yp din ibh, tu, din da, ta, foc; deci Egiptă însemnă focă, terenă la prejură de apă. *) Rotteck Allg. Gesch. IV. 163 dice că numele arab purcede dela arab seu arabah ce preste totu însenină: șesu șefi o planițiă (campiă) anumită în Tahamach, unde a fostu prima locuința Arabiloru. 1 E lucțp..' ArfițjiA;?,.. 234 , Astfelă dară: Arabia e o țeră în prejură de șes, secă, aspru, e o țeră cu pustiă. 9, Unde a fostu Arabia, e astădi Besarabia. naturală, că numele Besarabia purcede din numele dară cu timpulă i s’a pusă înnainte cuventulă Bes. bes trebuiă se însemne încă o însușire a locului, pentrucă s’a',:, constatată de regulă generală, că numele țeriloră esplică î/Ej- sușirea terenului țerii. De bună sema însușirea unui prejuryi din Arabia vechia s’a adausu la numele noă: Besarabia. Wilhelm Obermulier II pag. 853» esplică numele Besa- rabiei, dicendă: „După căderea imperiului llunniloră în Uăl garia, Uuarii, ună nume ală Hunniloră din Urală,s’aă retrag spre lăturea Nordică a Mării-Negre, dela gurele Dunării, păoă la marea Asovică, adeca: în Besarabia. ₍î^ Acestă nume purcede din : pis — ar — abh — ia, AVald. Wasser-Land, codru mare, apă, țeră, — adecă teră la apă mare,, cu pădure. । r încâtă Arabia din Asia și Arabia dela. Dunăre aă zăcută la apă mare, adecă prima la oceană, a doua la Marea-negrV s’ar putea primi, că aci,«/Vz nu e din ibh prejură, ci di» abh, apă, și că întru ajutoriulu lui W. O. ași pute veni și CU esemplu. Arabisci (și aravisci, eravisci) a fostă numele: unui poporu celtică lângă rîulă Rab în vechime Arabo, lângă rîulu Dunăre și laculă Pelsoe (Neusiedlersee) în Ungaria dela apusă, dar precum amu aretată mai susă ideea pentru Arabia dela Dunăre, a fostă: deșertitlil, pustiu. Cumcă bes, purcede din pis, ce însemnă pădure, acesta O primescă. Ce însemnă pădure, însemnă și arbore. t' ,-l Acestu bes la latini se află în bestia, feră selbatică, adecă de pădure, bes.¹ însemnă pădure, bes pădure, t din da-ta locă, ia ființă; ar-bos lat. arbore, unde bos însemnă lemnă viu, eră ar e ună articulă celtică; acestă bos e indentică cu fran- cesulu bois, și arbore și pădure; buis, buison fr. tufă, nemț. Busch: bos-co it. pădure, boscata locă padurosă, boscaglia, pădurime, — și aș putea înșira multe nume de localități unde 235 rădecina trece în pas, pas, vas și alte forme, dar pentru Emjnă e destulă de a dovedi, că bes din numele Besarabia |HpS&iiiiă pădure, codru, tufă, arbore. K Din tote aceste se vede, că aci la Dunărea de josu, în r Arabia și Besarabia nu avemu să cautăinu după Arapi. Dar r-în gura poporelorfl numele și idea despre Arabia dela Du- E narea de josu s’a susținută, și a devenită o fantasiă poe- Ltică așa la popore precum la un scrietoră. h- 10. După părerea mea, descoperirea Arabiel dela gu- rele Dunării de josu e de mare interesă. Germanii (Nemții) aă o poesiă „Nibelungenlied“ o epopeia poporală cu carea să laudă forte multă, ba unii în trufiă națională ^ică, că în- trece Eliada: Odyssea lui Homer. — Acesta poesie a apărută în nenumerate edițiunl. în acesta poesie vine înnainte adeseori despre o Arabiă și Arabi, și după-ce eă descoperii acesta Arabiă am scrutată în mal multe edițiunl, ce mi-aă putută veni la mână din bibliotecile de B.-Pesta, că ore cumă esplică nemții Arabia amintită în Nibelungenlied, — și că atare nămță, desco- perit’aă dre acesta Arabia, — dar după edițiunile ce le-amă cercetată n’aă nici ideă despre Arabia dela Dunărea de josă *). *) Theophanes in Chronographia sa, tip. la Bonna 1839, edițiunea lut Johann Classen, în tomulu I. pag. 546, vorbindă despre flit Chaganulul Avariloră că pe unde și-au cuprinsă și el țeri dice: Quartus autem et quintus flumen Istrum intellige Danubium praetervecti; iile quidem in Pannoniatn Abaricam Chagano Abarum principi postmodum subdendns cum omnibus copiis transiit. La cuventulu Abarias din textă șirulu alu 16-lea se face notă, că în altă codice e. Arabias apoi în tom. Il-lea pag. 504 cu referință la cuventulu Arabia, ce s’a scosu din textu și s’a înlocuită cu Avaria, o i-r.qijh i? .idhiA ■. Dar eu nu voiă intra nici într’o diatribă asupra temei,, ci voiă înșira numai titlurile unoru paragraf! și unele resub tate ale,|Scrutării. > . . m , §.10. Basarabia dela Oltă în fântânele polone și mol- dovene. A oiqe.-i, । §. 16. Trecerea numelui Bassarabia, cătră România de peste Prut. ¹ ' , ' ' §. 20. Ipotesa despre venirea Bassarabiloră de peste Prut. §. 37. Arabia cu 'numele epică ală României. ■. §. 66. Cliarta epică a Arabie! dela Dunăre. . : ^7. ' Conclusiunea despre Arabia dela Dunăre. Resultatulă e; „Acestă fenomenă provenindă printr’ft poetică asociațiu'ne de idei din descompunerea numelui Bass, Arabia, prin care se caracteriseză mai în specie banatulu Se- verinulul, se trage o necessară consecință că cu multă nr.1 nainte, celă puțină în secululă ală VII și VIII, teritoriul^ olteanit eră'deja cunoscută ca Bassarabia, căci causa nu pote fi anteriora» proprieloră sale efecte. i Prin urmare, ddtă Bassarabia ca desemnațiune teritorială dateză dintre anii 600—700, caută se admitemă, că Bas- 237 sarabu, ca desemnațiune domnescă, trebue se fie și mai antică, — din secuii! V și VI, seu mai susă". Așa dară resultatulu scrutărilor!! D-lu! Hțișdeă a remasă ca o ipotesă. r ■ D-lă Hașdeu la pag. 299 ci teză pe Amniiană Marcelin și anume date din lib. XXXI, cap 3, ce le-amu comunicată eu mai susă, și me miră, că stându-i înaintea bchiloră Arabia adeverată dela Dunărea de josă, nu a v&lut’o, — căci decă ar fi ve^uto, în studiulă seă, întru adeveră scientifică, ar fi arun- cată o grămadă de coniecturi — în Marea-năgră *). Dr. Atanasie Marlenescu. CEVA DESPRE EPICA LUI VASILIE ALECSANDRI. Partea epică din Poesia lui V. Alecsandri este pănă acum dintre tote cea mai puțînă apreciată. Ea este tractată de obiceiă numai în trecătă, sub curentă, că epica este partea cea mai slabă a lui Alecsandri. Pote. Dar din împrejurarea, că epica ară fi partea mai slabă — eă ași dlice: mai puțînă însemnată — din poesia lui Alecsandri, nu urmeză, că dintr’ună punctă de vedere literară universală ea să apară totă atâtă de puțînă însemnată, precum apare, dacă o comparămă cu celelalte lucrări ale poetului nostru. Căci poesiile epice ale lui Alecsandri în totalitatea loră suntă în literatura română de o importanță deosebită. *) La compunerea artieululul de față căutasemă despre Arabia ți in opiilu „Dacia înainte de Romani" scrisă de Gr. G. Tocilescu, dar cetindu cuprinsulă căutasemă deosebi în capit. IX-lea la: Numi geografice. După ce amu fostu și coresu tipăritura artieululul, frunderindu încă opulu la pag. 301 amu aflatu: „Dar caca că Arabia pontică ne întâmpină și în Euripide (născ. 4864-406 aiit. Christ.) precumu și în comedia Trinumus a lui Plautu actulp alu IV-lea“- Sy. Omnium primum în Pontum aduecti ad Arabiam terram sumus. ' Charm. Eho! An etiam in Ponto Arabiast? Dar autorulă cu alții nu află de dovadă ponderosă unu datu din opu teatrală. Plautus Titus Maecius poetă romană s’a născută la anulă 254 a. d. Christ. Astfelu Arabia dela gu- rele Dunării e mal vechia decâtă timpulă lui Marcelinu mortă pela 390. 238 Parte mare a acestorti poesil epice este scrisă tocmai । pe unu timpii, cândă limba nostră literară era în procesulț de a se forma. Atunci, cândii diferite curente, diferite în^ fluențe de obiceiu străine și lipsa de talente ati produsti noi niște lucrări de o valore enigmatică, — atunci Alecsandri , cu talentulă *seă pronunțată, apucă drepții înainte pe o cais nebătută, virginală, dar singură adevărată, pe calea poestFÎ^ naționale-poporale. Și a apucată cu o hotărîre și cu unii .3 succesă uimitoră. Căci limba lui Alecsandri, sujetele și spi-'Sl ritulă poesiiloră lui, încependă dela primele lui producte diti.i^ 1842 sântă și poetice și românești. Frământările ulterior^' țj pentru statorirea limbei nostre literare n’aă putută să clatine limba din poesiile lui Alecsandri, ba aă întărit’o și în multe -VI privințe ati ridicat’o de modelă. îi Astfelă ni se impune ca o datorință, să aprețiămă pe t scurtă și epica lui Alecsandri; căci ea într’adevără o merii ii. ■■ /A Poesiile epice ale lui Alecsandri nu ^suntă tote adunată la unti locă, ci 'se află risipite printre poesiile celelalte ah; poetului, ba cinară și acele, cari suntă deosebite, precumă: fe- *" gendele, legende nouă și ostașii noștri" conțină și peosil, caii - nu se potu număra între epice. Astfelă ni se impune ca prima datorință, să alegemă cele epice, ca să cunoscemu materialul#, de care se tracteză. ; * I⁻¹ Să dămă aci în ordine cronologică: 1842—1852. Baba Cloanța, Sora și hoțulti, Craiu nou, Maghiara, Al- tariulti monăstirel Putna, Andrii Popa, Groza, Strigoiulă, Ceasulti reă și Măriora Floriora. 1852 — 1862. Sentinela Romană, Biserica risipită, Muntele de focă, Hoțulă și domnița, Banulă Mătăcină, Dragoș, Visulă lui Petru Rareș și Inșirăte mărgărite. 1862—1874. Mărgărita din Muncelă, Ștefană Vodă și cod rulă, Ștefană și Dunărea, Dumbrava roșie, Răsbunarea lui Statu-Palmă, 239 Ana Domna., Calulă cardinalului BathorI, Tudora dela Terșoră, Legendă dela Dorna, Tomna țăsătore, Palatulă Loredano, Pohodă n’a Sybir, Legenda rund unicei, Dană căpitanii de p]aiă, Grui Sânger, Legenda ciocârliei. Vladă Țepeș și ste- jariulă, Legenda lăcrimidrei. 1874—1880. Hodja Muradă, Garda saraiului, Ghioaga Iui Briar, Murad Gâzi sultanulu și Becri Mustafa, Prier și fata iernii, Poiaiia fărmecătore, Stroe Plopan, Balcanulă și Carpatulă, Peneș Cur- canulă, Sergentulă, Frații Ideri, Căpitanulă Romano. Gestiunea primă ce ne înteresăză acum, este: cum să împărțîmă acestă materială destulă de vastă, ca să corespun- demă atâtă recerințeloră literare, câtă și celoră formale de sistemă. Eu amă socotită, că din tote punctele de vedere este cea maî avantagidsă împărțirea în epoce, adecă cea cronologică și asta mai multă pentru de a ne ușura lucrarea, decâtă din o absolută necesitate. Căci caracteristica generală a epicei Iui Alecsandri este aprope aceeași în tote epocele. Dar totuși între răstimpulă pănă la 1862 și între celă dela 1&62 în- coce ni se arată deosebiri mal marcante atâtă în fondă, câtă și în formă. De aceea amă credută, că nu mi se va putea împuta nici o pedanteriă, dacă în epica lui Alesândri deo- sebescă două epoce: epoca I. dela 1842 — 1862 și epoca a II. dela 1862 încoce. Caracteristica acestoră epoce și deosebirea loră, aprețiarea ■ generală și specială a producteloră loră, va forma obiectulă capitleloră următore. Epoca I. (1842—1862) Dacă aruncămă o privire fiă numai în fuga ochiului asupra celoră 18 bucăți de poesie epică a acestei epoce, în- dată ni se va înfățișa coverșitorea înfluință a poesie! popo- rale române și puterniculă colorită națională, atâtă în alege- rea, câtă și în predarea sujeteloră. 240 Acestă este timpulă, în miedulă căruia cade colectări* importantă de poesii poporale, săvârșită de Alecsandri. Poetqîii a culesă cu dragă și cu zelă florile poesiei din poporă și iu: vremece le-a căutată, le-a alesă, le-a întocmită și le-a edalii, sufletulă lui cu ună simță viă estetică a învățată forte multij din ele. i Alecsandri este celă dintâiă adeveratu admiratoră și aprețiătoră ală poesiei poporale și ₍celu dintâiă, care a reciț- nospută, că o literatură adevărată națională nu se pote face decâtă pe eternele base, ce le presintă spiritulă genuin și viă ală poporului. în epoca acesta este influința poesiei poporale și n spiritulpl poporalii mal puternică în epica lui Alecsandri.; Acesta e caracteristica epocel. Din tote cele 18 piese, numai una este de sujetă nero- mânescă: „Muntele de focu“, în care ni se dă o mică le- gendă din munții Apenini. Tote celelalte aă de basă parte povești, basme, mitologii și legende poporale, parte fapte și tradiții din istoria națională, ori celă puțină ună fondă istoricii- ' De sama celoră dintâiă suntă: Baba Cloanța, Craiă-not, Strigoiulă, Căsulă rău,' Măridra-Floridra, Biserica risipită $ Inșirăte Mărgărite. Figuri istorice ori fondă istorică națio- nală aă: Sora și hoțulă, Maghiara, Altariulti monăstiril Putna, Andril Popa, Groza, Sentinela Romană, Hoțulu și Domnița, Banulă Mărăcină, Dragoșă și Visulă lui Petru Rareș'. Deși deci după numără piesele cu ună sujetă ore-care istorică ar fi mal multe, totuși ele staă numai în pianulă ală doilea față cu grupa primă, de ore-ce „istoricitatea“ loră este peste totă secundară și de multeori pare a fi numai în- templătore. Istoria la cele mai multe nu e scopă, ci numai ună mijlocă de a concretisa ideile poetice ale autorului, așa încâtă multe din ele ar putea fi înșirate totu atâtă de bine și la grupa primă. De aceea ele nu daă caracteristica prin- cipală a epocel, ci numai caracteristica secundară. 241 Precum sujetele lui Alecsandri suntă scose din spiritulă, Lyiața și trecutulă poporului românescă, astfelu și forma aces- toră poesii este forma baladeloră și cânteceloru poporale, dar ,așa, că se potă urmări esactă fasele, prin cari, a trecută acestă formă, pănă a eșită pe la mijloculă epocei cristalisată gata, ca să se mențină pănă la cea din urmă, la admirabila „Inșirăte mărgărite". Forma poporală este în productele dela începută în fașe. ’I simțimă numai pulsările; poetulă pare â nu fi cutezată s’o introducă deodată și fără de nici o pregătire în poesia literară. Deja în „Ceasulă răă" numai rimarea și împărțirea în strofe nu e poporală, ear în „Măriora Floriora" forma e ruptă aceeași ca în baladele poporale, cu același ritmă, ace- leși rime și cu mersulu dulceₐlegănatu ală versului. Cu „Măriora Floriora" încependă și pănă la urma epocei ne întelnimă (cu mici variațiuni) cu aceeași formă cristalisată a poesiei poporale în tote piesele. Dar nu numai sujetele și forma poesiiloră epice din acestă epocă suntă poporale naționale, ci și tractarea sujete- loru și feliulă de privire ală lucruriloră, estetica poetului, ca să dică așa, este una cu estetica poesiei poporale. însă restricțiunea de mai susă, ce amă făcută la formă, este de făcută și aci. Precumă forma curată poporală s’a desvoltată treptată și cu încetulă la poetă, astfelă și acestă estetică poporală cu încetulă a ajunsă să se cristaliseze și să ne dea fructele sale minunate. Estetica acesta poporală se arată înainte de tote în tractarea materialului. Ea este în genere lângă ună sujetă modestă, lungă și lată și prin acesta „a priori" se curmă calea formării unei adevărate „balade". Și împrejurarea acesta (multă cârtită la poeții noștri și astfelă și la Alecsandri) re- mâne de a se reduce după părerea mea earăși la înfluința poesiei ndstre poporale. Căci în poesia poporală română abia se voră fi găsindă „balade", înțelegă balade proprii, cumu 16 242 suntu cele scotice. Baladele nostre poporale suntu — și îm tr’astă privință păstreză trăsături comune cu poesia epică a celorlalte popdre romanice — suntă, dică, cu multă prea cifa cumstanțiose, prea bogate în cuvinte și detaiuri, scurtu disu pre». vorbărețe, decâtă să potă ajunge la cea scurțime poantată șT la acțiunea dramatică repede a unei balade scotice, care după; cum se scie servesce de modelulă baladei literare ■ de a să’și caute în țara străină pe ei e astfelu, încâtă: De-ai fi pasăre saă vântă N’ai ajunge-o pe pămentă, Căci ca vântulă ea nu zboră, Nici ca paserea ușora, Dar ca dorulă ce omora!, Legătura strînsă între naratorii și obiectula Iul iste erăși una dintre caracteristicele epicei poporale române. Erăș! una dintre căușele, pentru cari poesia poporală română nu cundsce obiectivitatea Homerică, acdstă condiție sine qua noii (!) a poesiei epice, pe care o afli accentuată până dincolo în fie-care manuală de poetică. Ca și cândă, vetjiDomne, o epică subiectivă n’ară fi de admisă, n’ară fi frumqșă din punctă de vedere estetică! Poesiile epice ale poporului nostru suntă forte frumdse, lumea străină le-a cetită cu încântare, cu tote că una păn’ la una sântă lipsite de recela obiectivități! epice. Nimică mai subiectivă decâtă epica poporală română. Celă „dativus ethicus“ atâtă de caracteristică în poesia nostră poporală îlă legă pe eroulă predilectă alu poporului pasă de pasă, la fiește-care faptă a lui, de inima, naratorului. Elă face se simțimă neîncetată, că eroulă predilectă este urmărită cu totă dragostea inimii par ejccellence lirice a ro- mânului, chiar și atunci, cândă felulă obiectului și ală poesiei n’ară permite să sS reverse acestă sentimentă subiectivă de 246 în pușcă mi-i ascundea, Și ’n Codrenu îi slobodia.. Pe Codrenașă rni-lu rănia! intimă dragoste. în colecțiunea de poesiî poporale a d-lu® Alexandri suntu esemple cu ridicata. Aci amintescu numai în trei cetă de partia cunoscută din cânteculă haiducescă „Codrenulu" 2 Er Leonti arnăutulu lnghi-ți-l-aru pămentulu! Nasturi de argintii că scotea, Câtă subiectivitate și tocmai în ea câtă frumseță! fl Și Alexandri sub înfluința poesiei poporale române, dajfl și în urma temperamentului seu lirică, a fostă în poesiitefl sale epice mai multă subiectivă decâtă obiectivă. Er astafl eu, cu totă protestulu tuturoră manualeloră de poetică diqfl lume, nu i-o numără între defecte, ci între merite. Și astafl erăși pentru principiulu direcțiunii națională poporale. fl Subiectivitatea poetului reapare într’adevei u mai în fiește-'fl care dintre aceste poesii epice. Inima caldă a poetului, dragostea® și ura, dorulă și mângăerea lui se întrevede prin ele. în-ffl tocmai ca in poesia poporală ! fl Dar și subiectivitatea acesta trebue s’o reducemă la,j adevărata ei valore. Ea esistă mai multă într’ună coloritul anume alu frasei, decâtu în diceii intercalate. Dacă ^icefl spre pildă poetulu în „Dragoșă", cândă îlă atacă zimbrului. 1 Feară cruntă și turbată Și sărindu, mugindu, da zorii